Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,25.

Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei.

Doamna Daniela Popa:

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice puţin mai devreme, pentru că sunt colegii noştri prezenţi în sală.

Începem cu grupurile parlamentare ale Puterii. Debutăm în şedinţa de astăzi cu reprezentanţii Grupului parlamentar al PD-L.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Octavian Bot. Nu este prezent.

Domnul deputat Nicolae Bud.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am urmărit cu interes deosebit intervenţiile publice din ultima vreme având ca obiect îngrijirea şi buna păstrare a patrimoniului naţional.

Mă bucur să aud voci din cele mai autorizate, preocupate să găsească rezolvări la multele şi complicatele probleme pe care le ridică conservarea a tot ce priveşte tezaurul nostru de simţire şi trăire în lungul secolelor, exprimate acum prin ceea ce numim bunuri de patrimoniu.

Nume de seamă ale culturii naţionale, personalităţi de cea mai înaltă autoritate s-au implicat, în diferite perioade, în identificarea, salvarea şi protejarea patrimoniului (vestigii istorice, monumente de arhitectură laice şi de cult, locuri memoriale, statui).

N-am pretenţia că spun o noutate când afirm că păstrarea bunului de patrimoniu este mai mult o îndatorire a experţilor în domeniu şi mai mult decât o calificată şi migăloasă muncă de reabilitare şi conservare. Ea se defineşte ca o îndatorire a fiecăruia dintre noi, ce trebuie să-şi găsească expresia ori de câte ori este cazul, în cazul nostru în Parlament, prin actele legislative de care aceste demersuri au nevoie.

Trăim vremuri grele, nu sunt resurse, ne lipsesc, nu o dată, mijloacele pe care să ne sprijinim. Dar răspuns la toate câte se ridică pretind o cotă de interes superioară din partea tuturor.

Intenţionez să subliniez în intervenţia mea de astăzi câteva aspecte care ţin, prin fire, mai mult sau mai puţin vizibile, de patrimoniul rămas de la înaintaşi, cu obligaţia de a-l avea în grijă cu gândul la urmaşi.

Aş sublinia, în primul rând, efortul lăudabil al autorităţilor locale, al diferitelor foruri de cultură, ori de alt profil, pentru fixarea în memoria colectivă a unor date istorice, a faptelor din trecut, a numelor de personalităţi care ne-au dăruit cu harul lor, prin botezarea şi rebotezarea inspirată a unor artere de circulaţie, pieţe publice, instituţii.

În mai toate localităţile ţării au reapărut repere ale existenţei şi conştiinţei noastre naţionale. Mă refer la acordarea de denumiri cu rezonanţă aparte în istorie, ştiinţă, cultură, învăţământ.

Aş sublinia, doar că, în graba intrării în normal de a ne restitui nouă înşine simboluri larg recunoscute, s-au comis şi gesturi pe care eu, unul, le consider nepotrivite, ca şi cum am ţine să repetăm erori înregistrate cândva.

Am recurs la tradiţie, afectând dreptul la imagine a unor persoane, întâmplări, evenimente. Este normal să reapară în Bucureşti un bulevard Catargiu, dar de ce nu am găsit locul şi pentru o stradă care să ne amintească de Ana Ipătescu?

În alte cazuri, s-a interpretat incorect denumirea unor străzi: strada Sebastian, din capitală, nu are nicio legătură cu Mihail Sebastian, decât dacă ţinem cu orice preţ să-i dăm acest nume.

Vreau să semnalez şi faptul că riscăm să depopulăm mentalul public, prin aplicarea simplistă a regulii revenirilor la denumiri anterioare. Cele mai vizate sunt acele nume aduse în prim-plan în anii de după război, după criterii asupra cărora nu mă ocup acum.

Era normal să-şi recapete numele iniţial licee precum "Sfântu Sava" din Bucureşti, "Lahovari" din Râmnicu Vâlcea şi multe altele. Dar să nu mai găsim soluţii pentru a avea totuşi în capitală mari instituţii de educaţie şcolară, care să poarte numele lui Bălcescu, Eminescu, Sadoveanu?

Cred că şi într-o situaţie, şi în cealaltă, denumiri de străzi ori de instituţii, ar trebui să funcţioneze acum alte reguli decât cele cu care porneam la drum în urmă cu 20 de ani. Este îndeajuns loc, cât timp ne împiedicăm de străzi numite Semicercului, Dreapta, Furnirului, Afluentului, şi descoperim instituţii publice cu nume încifrat în iniţiale sau cifre, asemenea numerelor de ordine de pe stadioane.

La fel de valabilă ar fi trimiterea mea la atribuirea numelor de personalităţi unor localităţi, fie legate de evenimente şi autorităţi recunoscute, fie vitregite de inscripţionări irelevante, uneori supărătoare. De ce n-am acorda unor sate numele celor ce le-au sfinţit prin activitatea lor? Avem experienţă. Aşa au apărut pe hartă localităţi precum Eminescu (în loc de Ipoteşti), Coşbuc (în loc de Hordou), Caragiale (în loc de Haimanale), Enescu (în loc de Liveni). De ce n-am avea satul "Ionel Perlea" în judeţul Ialomiţa, "Ion Pillat" în judeţul Botoşani, "Marin Preda", în judeţul Teleorman? Sau o facultate de medicină numită "George Emil Palade"? Ori un institut tehnic superior cu numele "Remus Răduleţ"?

Sunt doar cazuri discutabile ori poate contestabile, dar aduse în atenţie cu valoare de exemplu.

În sfârşit, doresc să mă refer şi la o altă chestiune, aceea a monumentelor publice. Mă întreb dacă nu ar fi normal să avem o statuie a lui Ştefan cel Mare în capitală? Dar statui impunătoare în Bucureşti, reprezentându-i pe Cantemir, Haşdeu, Iorga, Gheorghe Constantin Brătianu?

Nu anunţ aceste lucruri cu titlu de noutate, ci doar pentru a sesiza nevoia unui efort de a sistematiza cumva efortul destinat întregirii portofoliului de bunuri patrimoniale unde îşi au locul de drept cei demni prin faptele lor de respectul nostru, al celor de azi, al generaţiilor viitore.

Nu mi s-ar părea deloc nefiresc ca orice consiliu local să-şi gândească, pe termene apropiate ori mai îndepărtate, o astfel de schiţă ambiţioasă, cu piese de autentică valoare artistică şi simbolistică.

Ce am putea face noi? Începând, poate, cu a încuraja abordarea sistematică, coerentă şi scutită de tentaţii sezoniere a alcătuirii unei tabele de materii în această privinţă, după care să vină participarea noastră efectivă la finalizarea proiectelor de seamă la nivel naţional, teritorial ori strict local, adică fiecare la el acasă.

Pieţele Capitalei şi ale multor localităţi, mari sau mici, se pot dovedi încăpătoare şi primitoare. Să le venim în întâmpinare, încredinţându-le monumentele de care avem nevoie.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Octavian Bot, pe care l-am strigat prima dată de la microfon, dar am început şi noi şedinţa cu un minut mai devreme.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Octavian Bot:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Mult zgomot pentru nimic". Acesta, cred eu, ar fi cel mai potrivit titlu pentru un film care şi-ar propune să zugrăvească viaţa politică românească în anul de graţie 2009. Ceea ce era firesc să se întâmple s-a întâmplat. Puterea politică instalată după alegerile din 2008 a făcut ceea ce trebuia să facă: a venit cu un program de guvernare şi cu o strategie nouă.

Evident, fosta putere, reprezentată de PNL şi UDMR, a fost vizibil deranjată. Dar, de aici şi până la a te isteriza printr-un discurs politic alarmist, cu previziuni apocaliptice, este cale lungă. Este calea de la discursul politic raţional, profesionist, la discursul politic iraţional, demagogic şi ipocrit.

În continuare, voi prezenta câteva episoade din filmul pe care eu îl numesc "Mult zgomot pentru nimic". Arestarea lui Gigi Becali a adus în casele românilor, prin intermediul unor televiziuni mult prea interesate, un spectacol caraghios. Am văzut cum discursul pseudoreligios este folosit ca armă politică.

Modificările codurilor civil şi penal au fost subiecte dezbătute cu prea multă pasiune, dar cu mai puţin profesionalism. Cu tot respectul pentru unii reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, cred că lipsa legitimităţii, garantate de o reprezentare teritorială vizibilă, ar trebui să le facă mai puţin zeloase în a combate nonstop. Aceste organizaţii cu pretenţii de a reprezenta întreaga societate civilă din România sunt capabile să formeze pe loc câte o coaliţie română pentru orice.

În sfârşit, cel mai mult zgomot îl face în aceste zile Partidul Naţional Liberal în legătură cu Ordonanţa privind instituţiile publice deconcentrate. Poţi înţelege surescitarea liberală doar prin faptul că PNL este în opoziţie. Sperietoarea cu darea afară a 15.000 de specialişti este o găselniţă a Partidului Naţional Liberal. În realitate, numărul celor cărora li se desfiinţează posturile de conducere este de aproximativ 2.000. Despre cât de specialişti sunt aceştia se poate discuta. Ei au ajuns în posturile respective în urma unor concursuri cu evidentă susţinere politică. Atunci, PNL nu a acuzat o asemenea practică.

Ordonanţa cu pricina nu face altceva decât să aducă la lumină numirile pe funcţii de conducere. Ideea cu compromiterea carierei profesionale a funcţionarilor publici este falsă. Statutul funcţionarilor publici nu ar trebui să garanteze un post de conducere pe viaţă. Ar trebui să se înţeleagă că, aşa după cum ministerele sunt conduse de cei aflaţi temporar la putere, şi instituţiile publice deconcentrate, care sunt practic prelungirile acestor ministere în teritoriu, ar trebui să fie conduse în acelaşi mod.

Într-o ţară în care alternanţa la putere este asigurată, nu ar trebui să ne sperie faptul că puterea politică instalată prin vot democratic, pentru o perioadă, îşi formează o echipă care să-i pună în aplicare programul de guvernare.

Este o practică folosită în ţări cu democraţii mult mai avansate decât la noi. Este, dacă vreţi, un fapt normal pe care Opoziţia îl acceptă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD + PC, dau cuvântul domnului deputat Cristian Rizea.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Tema declaraţiei mele de astăzi este "Democraţia înseamnă participare".

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În mai puţin de două luni, românii sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentanţi în Parlamentul European. Va fi încă un test electoral semnificativ, pe care trebuie să-l traversăm cu bine, împreună, cetăţeni şi partide.

Pentru România, momentul 7 iunie 2009, este cu atât mai important cu cât, în premieră, simultan cu alţi cetăţeni din ţări comunitare, ne vom exercita dreptul de a alege şi de a fi ales în Legislativul Uniunii Europene. În faţa acestui nou test ne confruntăm cu două mari provocări: prima este legată de buna organizare şi desfăşurare a procesului electiv, iar a doua ţine de participarea la vot.

Dacă primul aspect este precis reglementat în plan legislativ, urmând ca autorităţile responsabile să vegheze la corecta aplicare a reglementării Legii nr.33/2007, cu modificările aduse de actualul Executiv, celălalt, referitor la mobilizarea la urne, conţine o doză mare de imprevizibil.

Estimările sociologice privind participarea românilor la alegerile pentru Parlamentul European din acest an ne avertizează că ne vom confrunta cu un absenteism fără precedent. Repetatele chemări la vot din anii trecuţi, dublată de aparenta lipsă de atractivitate a europarlamentarelor, constituie o premisă pentru un absenteism masiv.

Stimaţi colegi deputaţi, sunt convins că niciunul dintre noi nu doreşte ca România să fie din nou codaşă în statisticile Europei, în clasamentele privind participarea la vot de această dată.

Consider că, în calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor care ne-au trimis în Parlamentul României, suntem datori să explicăm tuturor semnificaţia şi importanţa votului dat pentru cei care vor merge la Bruxelles. Trebuie să le spunem oamenilor că aceşti 33 de aleşi, alături de ceilalţi colegi din ţările Uniunii, vor influenţa viitorul şi viaţa de zi cu zi a aproape 500 de milioane de europeni. Ei vor desena proiectele continentului pentru următorii cinci ani, iar capitalul de încredere investit de fiecare alegător, prin votul dat, înseamnă un plus de legitimitate şi responsabilitate.

Din păcate, însă, unii îşi doresc să voteze, dar nu pot. Este cazul multor români care s-au stabilit sau muncesc provizoriu în străinătate şi cărora le pasă de evoluţia proceselor democratice din ţara-mamă.

La alegerile din 7 iunie 2009, ei vor trebui să caute una din cele 184 de secţii de votare răspândite în lumea largă de organizatorii scrutinului. Deşi multe din spaţiile destinate votării sunt plasate în zone aflate în aproprierea marilor comunităţi româneşti, foarte puţini dintre doritori reuşesc să ajungă la urne. De aceea, sper că arhitecţii legislaţiei electorale vor veni la un moment dat şi în întâmpinarea nevoilor sutelor de mii de români de pretutindeni care doresc să voteze. Nu trebuie să inventeze roata, ci doar să caute metode experimentate deja, precum votul prin corespondenţă, utilizat cu succes şi în alte ţări europene.

În cadrul Uniunii, de exemplu, mai mult de jumătate dintre statele membre permit resortisanţilor instalaţi în străinătate să ia parte de la distanţă, prin diferite modalităţi, la alegerile naţionale. Avantajele sunt numeroase: votând prin corespondenţă, cetăţenii, dar şi autorităţile vor salva timp şi bani. Deplasarea la urne nu mai este necesară, iar numărul secţiilor de votare va fi mult mai redus. Sub restricţia reglementărilor antifraudă, bineînţeles, alegătorii pot vota când şi unde vor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Soluţia votului prin corespondenţă a fost evocată de numeroşi român stabiliţi în străinătate, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu aceştia.

Consider oportun ca membrii Comisiei speciale pentru legislaţia electorală, care se vor reuni pentru ajustări normative în domeniu, să ia în considerare şi propunerile menite să ducă la creşterea participării cetăţenilor la urne şi poate chiar să parafeze o formulă de vot prin corespondenţă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, respectiv PSD+PC, dau cuvântul doamnei deputat Sonia-Maria Drăghici.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Faţă în faţă cu minoritatea romă".

Ambasada SUA din România a organizat pe 8 aprilie a.c., cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, o dezbatere cu tema "Paralela dintre mişcarea civilă de emancipare a afro-americanilor din SUA şi cea a romilor din România".

Cu această ocazie, Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la SNSPA, a declarat destul de tranşant că modalitatea de rezolvare a problemelor privind relaţiile interetnice dintre români şi minoritatea romă nu este dintre cele mai bune. Domnia sa a afirmat că în România nu poate exista un Ghandi sau un Martin Luther King, pentru că nu există o obişnuinţă a românilor de a rezolva paşnic un conflict. În România, violenţa e singura modalitate pentru a-ţi rezolva problemele, şi de aceea antropologii văd în noi cea mai violentă ţară din Europa.

Nu pot fi de acord cu acest mod de abordare a problemei. Românii sunt recunoscuţi ca fiind o naţiune tolerantă, şi poate şi de aceea comunităţile rurale, şi chiar urbane, acceptă destul de uşor modul de viaţă al minorităţii rome, făcându-se de multe ori că nu bagă de seamă condiţiile în care trăiesc.

Românii se scapă uşor de povara conştiinţei că există nişte semeni aflaţi la limita subzistenţei, neşcolarizaţi, care trăiesc de pe o zi pe alta. Mulţi îi acceptă ca cerşetori, ba chiar îi încurajează în acest sens, unii profită de pe urma lor, oferindu-le, cu bani de nimic, munci ziliere la negru sau chiar obţin din partea lor servicii sexuale cu tarif scăzut.

Deşi formează un grup etnic eterogen, din care fac parte romii romanizaţi sau maghiarizaţi, gaborii, apoi rudarii, vătrarii, căldărarii, ursarii, cărămidarii sau simplii ţigani, această minoritate etnică din România are în comun probleme importante legate de nivelul de trai scăzut, accesul redus la bunuri publice, lipsa banilor şi condiţiile precare în care locuiesc.

Cauza sărăciei poate fi, pe lângă multe altele, nivelul scăzut de educaţie şcolară al romilor, în comparaţie cu alte etnii, astfel 23% nu au nici un fel de şcoală, 5% au rămas la una, două clase elementare, 27% au absolvit patru clase, iar 33% au opt clase, restul de numai 12% au urmat forme de pregătire şcolară postgimnazială, după cum reiese dintr-un studiu sociologic actual. Sistemul educaţional românesc este încă departe de a face faţă problemei deficitului de educaţie cu care se confruntă generaţie după generaţie de romi.

Sărăcia extremă, proasta calitate a infrastructurii în comunităţile de romi, starea de sănătate precară sunt probleme unanim recunoscute. Abordarea problemelor romilor a fost mai degrabă limitată ca adresabilitate, sectorială, uneori superficială în raport cu gravitatea acestora. La fel şi răspunsul instituţional a fost mai degrabă paliativ decât clar focalizat şi etapizat.

Extrem de puţine sunt cazurile în care problemele comunităţilor de romi au fost tratate integrat sau au existat abordări pe termen lung în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei acestora. De multe ori atât instituţiile statului, cât şi ONG-urile au folosit comunităţile de romi ca un pretext de accesare a serviciilor sau investiţiilor.

Este evident că rezultatele au fost modeste, iar impactul obţinut a fost diminuat în timp, fără a exista o sustenabilitate reală a intervenţiilor destinate romilor.

Rezoluţia Parlamentului European privind strategia europeană pentru romi recunoaşte că nici în statele membre, nici în ţările candidate nu s-au înregistrat progrese notabile în ceea ce priveşte combaterea discriminării rasiale faţă de romi şi protecţia drepturilor acestor persoane la educaţie, muncă, sănătate şi locuinţă, şi propune o serie de măsuri concrete eşalonate în timp pentru rezolvarea problemelor lor şi integrarea comunitară.

De altfel, dintre toate ţările Uniunii Europene, doar Spania a dezvoltat până în prezent un program amplu de integrare pe termen lung, care a fost deja pus în practică.

Revenind la afirmaţiile domnului Pîrvulescu, poate că nu violenţa ne caracterizează ca şi naţiune, ci gestionarea proastă a raporturilor interumane şi lipsa de fermitate şi conştiinciozitate în urmărirea derulării unor programe pe termen lung, cum ar fi cel pentru incluziunea romilor.

Inconsecvenţa abordării problemei minoritarilor romi oscilează între o toleranţă exagerată sau lipsă de interes, chiar indolenţă, şi o arogantă marginalizare în alte cazuri.

Modelele folosite de majoritari privind respectul de sine şi conştiinţa propriei identităţi trebuie implementate şi minorităţii rome, conform principiului "respectă ca să fii respectat".

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Burlacu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cristian Ion Burlacu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Semne ale falimentului agroturismului".

Lipsa de strategie a Guvernului Boc şi incompetenţa de care dau dovadă autorităţile sunt de natură să aducă în faliment o mare parte a investitorilor din România.

Criza economică loveşte acum cu forţă în primul rând în micii întreprinzători şi în afacerile de familie.

Poate cea mai bună dovadă a acestui fapt este situaţia în care se află agroturismul din România, multe dintre micile pensiuni confruntându-se cu spectrul falimentului, al închiderii porţilor.

Mai mult, deşi programul SAPARD a fost până acum un instrument puternic de dezvoltare a agroturismului, oferind un sprijin substanţial în construcţia de pensiuni, iată că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit anunţă rezilierea a peste 300 de contracte, în valoare de peste 30 de milioane de euro. Iar acesta este doar începutul, căci tot mai mulţi dintre întreprinzători se văd puşi în faţa situaţiei de a nu mai putea continua construcţiile sau de a nu îndeplini cerinţele şi standardele impuse din cauza crizei financiare.

Mai grav este faptul că nici o autoritate guvernamentală nu are niciun fel de reacţie. Nimeni nu îşi exprimă preocuparea sau interesul faţă de faptul că România pierde importante sume de bani din finanţările europene, având ca efect diminuarea investiţiilor din agroturism.

Acest segment era până acum singurul domeniu din turism în care se vedea o creştere substanţială de calitate şi investiţii, în rest, turismul românesc confruntându-se cu un amplu dezinteres din partea autorităţilor.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, îl invit la microfon pe domnul deputat Lakatos Petru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

"Scrisoare deschisă adresată preşedintelui României, domnul Traian Băsescu".

Stimate domnule preşedinte,

Am ascultat cu atenţie discursul dumneavoastră rostit la al IX-lea Congres al UDMR şi mă grăbesc să mă implic "nu numai în reprezentarea intereselor minorităţii maghiare, dar şi în reprezentarea oricărui român", conform recomandării din finalul intervenţiei dumneavoastră.

Ar fi în interesul tuturor cetăţenilor României, indiferent de naţionalitate, dacă, în urma sugestiilor dumneavoastră, Guvernul Boc ar înceta să-i considere incorecţi, evazionişti fiscali pe toţi operatorii economici (întreprinderi mici şi mijlocii, microîntreprinderi), şi ar reveni asupra hotărârii de a introduce impozitul minim obligatoriu plătit anticipat.

În caz contrar, va creşte numărul şomerilor, statul va pierde impozitul pe salarii şi contribuţii sociale, iar suma ajutoarelor de şomaj ce vor fi plătite va fi dublul impozitului suplimentar vizat de ministrul de finanţe.

Dacă la Congresul UDMR aţi recomandat Coaliţiei guvernamentale să regândească ordonanţa de urgenţă prin care schimbă directorii şi directorii adjuncţi de la instituţiile deconcentrate, politizând astfel până şi inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor, vă propun să-i sugeraţi să adopte, prin asumarea răspunderii, Legea minorităţilor naţionale, proiect ce zace de 4 ani în Parlament.

Domnule preşedinte,

Solicitările menţionate nu sunt cele trei dorinţe din poveste adresate "peştişorului de aur", ci sunt cele justificate, adresate "preşedintelui jucător", care a negociat direct şi indirect condiţiile împrumutului de 20 miliarde de euro, preşedinte care s-a pronunţat despre oportunitatea acestor propuneri, preşedinte care nu mai poate spune că nu-i stau în puteri îndeplinirea acestor cerinţe.

Vă solicit, domnule preşedinte, parafrazându-vă, să vă implicaţi nu numai în reprezentarea intereselor majorităţii guvernamentale, dar şi în reprezentarea intereselor tuturor cetăţenilor României, inclusiv a celor aparţinând minorităţilor naţionale şi etnice.

Bucureşti, 28 aprilie, 2009.

Cu deosebită stimă,

Lakatos Peter, deputat UDMR.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet, reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Pledoarie pentru înfiinţarea Centrului Cultural Turc".

Se cunoaşte, relaţiile economice şi politice româno-turce reprezintă repere ale stabilităţii zonale. În mod deosebit în perioada interbelică, dar şi după anul 1990, colaborarea a cuprins atât latura culturală, precum şi cea a învăţământului.

Putem oferi, în acest sens, numeroase exemple, iar acestea sunt semnificative ca expunere. Au existat, în România, între cele două războaie mondiale, unităţi de învăţământ cu predare în limba turcă.

După anul 1990, practica a fost reluată, rezultatele fiind cele scontate. S-a dorit, se doreşte şi se va dori promovarea limbii turce la nivel oficial. S-a dorit, se doreşte şi se va dori păstrarea specificităţii. Astfel, a fost înfiinţat, la Medgidia, Liceul "Kemal Atatürk", ca un continuator al vechiului seminar. De asemenea, au fost create, în cadrul mai multor şcoli din judeţele Constanţa şi Tulcea, clase cu predare în limba turcă.

Într-o altă ordine de idei, şi relaţiile culturale sunt comparabile cu cele din alte domenii. La Istanbul a fost inaugurat, în urmă cu câţiva ani, Centrul Cultural Român. În virtutea înţelegerilor existente, un institut asemănător ar trebui înfiinţat la Bucureşti.

Este o dorinţă mai veche, nepusă, încă, în practică. Trebuie găsită soluţia pentru a fi înfiinţat, în România, Centrul Cultural Turc. Acesta ar avea menirea de a înfăţişa civilizaţia unei naţiuni cu o bogată istorie.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Boiangiu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Victor Boiangiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la Legea salarizării unice.

Dezbaterile recente din opinia publică asupra unei Legi unice a salarizării în sectorul bugetar, mă îndeamnă la câteva consideraţii asupra acestui subiect. Doresc să vă reţin atenţia cu două puncte de vedere, aparent opuse, privind necesitatea unei astfel de iniziative care, din punctul meu de vedere, este salutară.

În primul rând, de ce are şi ce legătură are Legea salarizării unice cu criza pe care o traversăm?

Pentru că în aceste timpuri, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate şi coeziune la nivelul societăţii. Consider că semnalul pentru solidaritate trebuie să pornească de la stat, respectiv de la cei care administrează afacerile publice ale acestei ţări.

Solidaritatea este, însă, un lucru foarte greu de înfăptuit atunci când este vorba de banii fiecăruia şi de aceea va trebui să fim precauţi şi înţelepţi când vom discuta această lege, pentru a găsi un echilibru just.

În prezent, însă, ecartul dintre veniturile realizate de diversele categorii de angajaţi bugetari este atât de mare încât noţiunea de solidaritate nu pare decât un cuvânt gol, lipsit de conţinut.

Cum să poată un medic, sau un profesor, sau un funcţionar public să suporte efectele negative ale crizei şi să-şi vadă cât de cât liniştit de treabă atunci când colegi de-ai lor sunt plătiţi din aceeaşi pungă la un nivel disproporţionat de mare.

Nu este cazul aici de anularea corelaţiei care trebuie să existe în mod firesc între responsabilităţile fiecăruia şi salariu. Mă refer la stabilirea unor principii unice de remunerare şi a unor proporţii echilibrate, care să arate tuturor că în sectorul public banii se împart cu aceeaşi măsură.

Mai mult, o Lege a salarizării unice este unul dintre criteriile solicitate de FMI şi Comisia Europeană pentru acordarea împrumutului ce ne va ajuta să trecem mai bine peste această criză.

Cred că nu este întâmplător că un acord de împrumut care vizează tocmai stabilitatea şi stabilizarea finanţelor publice are în vedere şi stabilitatea şi coerenţa sistemului bugetar de salarizare. Salariile publice este unul dintre cei mai mari consumatori de buget, iar această "felie" trebuie să fie bine ancorată în perioada care urmează.

În al doilea rând, de ce cred că legea unică a salarizării nu ar trebui să aibă nicio legătură cu criza? Pentru că, stimate colege şi stimaţi colegi, este un lucru pe care trebuie să îl facem oricum, indiferent de circumstanţe.

Nu doresc să comentez acum modul în care s-a ajuns la situaţia prezentă, în care aproape fiecare corp profesional bugetar are câte o lege proprie de salarizare. Să zicem - de dragul argumentului - că este un vestigiu al tranziţiei. Dar, dacă ne uităm unde vrem să ajungem, ca în 2020 sau în 2030, să atingem nivelul mediu de performanţă al administraţiei centrale şi locale şi al serviciilor publice din celelalte state membre ale Uniunii Europene, atunci este clar că trebuie să punem de pe acum salariile bugetarilor în ordine şi să le dăm o structură unitară.

Bazele unei legi a salarizării unice nu trebuie însă inventate de noi, pentru că ele sunt aplicate de mult timp la nivel european, iar tratarea echitabilă a tuturor categoriilor de bugetari, în cadrul unei reforme a sistemului de salarizare, nu trebuie să fie numai unul dintre angajamentele ţării noastre în cadrul Uniunii Europene, ci şi un izvor pentru viitoarele servicii publice de calitate pentru cetăţenii români şi, bineînţeles, pentru toţi cetăţenii europeni.

De aceea, propun să tratăm această iniţiativă ca pe un domeniu strategic şi nu ca pe unul conjunctural şi să ne concentrăm cu toată atenţia asupra ei, pentru că reprezintă cu adevărat unul dintre pilonii dezvoltării României şi a societăţii româneşti.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Stelică Iacob Strugaru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Sănătatea copiilor noştri".

Ştim cu toţii că, după 1989, fie din cauza transformărilor survenite la nivelul familiei tradiţionale, fie din alte cauze economice şi sociale, tinerele cupluri decid din ce în ce mai greu să aibă cpii. Şi, de parcă acest lucru nu ar fi suficient de nefast asupra sporului natural al populaţiei, România continuă să se afle pe primele locuri privind mortalitatea infantilă din Uniunea Europeană.

Constatăm cu neplăcere că majoritatea covârşitoare a femeilor însărcinate nu merg la niciun consult pe perioada sarcinii. Nu sunt, astfel, evitate anomalii, banale pentru cea mai mare parte a statelor europene, atât pentru mame, cât şi pentru nou-născuţi.

Dacă mai adăugăm la aceste aspecte faptul că, din ce în ce mai puţini copii care se nasc, nu sunt vaccinaţi împotriva rujeolei, rubeolei, oreionului, pneumoniei sau hepatitei, nu putem decât să afirmăm că România şi politicile de sănătate din ţara noastră nu au nicidecum ca prioritate cea mai importantă avuţie a ţării, şi anume copiii.

Doamnelor şi domnilor,

Cred că a venit momentul în care trebuie să depunem toate eforturile pentru ca românii să recâştige încrederea în sistemul naţional de sănătate, în decizia medicilor români, în utilitatea programelor de sănătate şi de prevenţie a bolilor.

De asemenea, vă rog să reflectăm cu toţii la cifrele alarmante pe care statisticile naţionale le furnizează, privind numărul în creştere al copiilor celor care muncesc în străinătate şi care nu beneficiază de toată grija şi supravegherea necesară. Oficial, numai o sută de mii de copii au rămas singuri acasă după ce părinţii au plecat la muncă peste hotare. Neoficial, ştim cu toţii că numărul este mult mai mare, dată fiind dificultatea unei astfel de evaluări.

Dintre toate regiunile istorice ale ţării, Moldova este zona cu cei mai mulţi copii rămaşi singuri acasă, care, odată lipsiţi de supraveghere, au abandonat şcoala, au ieşit de sub supravegherea periodică a medicilor de familie ori, şi mai grav, au îngroşat rândul delincvenţilor.

Astfel, mă întreb şi vă întreb: dacă nu pentru copiii României, dacă nu pentru viitorul lor ne străduim să construim o ţară prosperă, atunci, pentru cine, doamnelor şi domnilor?

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la Grupul parlamentar al PSD+PC şi invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

România este singura ţară din Uniunea Europeană fără subvenţii pentru agricultura ecologică. 80% din produsele ecologice exportate au fost materie primă.

Declaraţia mea politică se referă la un aspect care ar trebui să dea mai mult de gândit Guvernului şi Ministerului Agriculturii. Deşi România este o ţară cu un imens potenţial agricol, dar mai ales al producerii de produse ecologice, este singura ţară din Uniunea Europeană care nu primeşte subvenţii europene pentru sectorul agricultură ecologică.

De aceea vin şi întreb: cum se explică acest lucru şi de ce România nu are inclusă o susţinere financiară prin Programul naţional de dezvoltare rurală pentru sectorul agriculturii ecologice? De ce doar acum se încearcă renegocierea cu Uniunea Europeană a unui sprijin financiar pentru fermierii români care practică agricultura ecologică?

Am vorbit de la această tribună despre lipsa de informare şi spre ce conduce aceasta. O invoc din nou, deoarece nu pot şi nu putem să fim mulţumiţi cu explicaţii de genul "Avem o legislaţie suficientă pentru acest sector, dar ne lipseşte un sistem de educare şi informare pentru consumatori. Mulţi procesatori din România şi-au anunţat intenţia de a intra pe această piaţă, dar nu ştiu cum să producă în sistem ecologic..." Cum spunea cineva deunăzi.

Este exemplul cel mai clar care arată cum lipsa de informare ne dezavantajează de două ori. Pe de o parte, producătorii nu ştiu cum să producă şi să comercializeze produsele ecologice. Pe de alta, observăm cum consumul de produse ecologice este la un nivel extrem de scăzut, tot din cauza lipsei informaţiilor referitoare la beneficiul consumului de asemenea produse, la care se adaugă preţurile mai ridicate decât ale produselor convenţionale. Şi iată că, deşi România are un imens potenţial pentru acest sector, nu-l valorifică decât în mică măsură.

În 2008, România a exportat circa 129.000 de tone de produse ecologice, în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, din păcate, 80% dintre acestea fiind materie primă.

În Uniunea Europeană, cifra de afaceri în acest domeniu a atins un nivel de 15,4 miliarde de euro. Cred că comentariile sunt de prisos. De aceea, consider că lipsa unei strategii de promovare este principala problemă cu care se confruntă România şi fiecare dintre judeţele sale. E trist să ştii că în România produsele ecologice acoperă doar 0,1% din piaţa alimentară.

Şi în Colegiul nr.2 Baia Mare Est, pe care îl reprezint în Parlament, există 8 comune pretabile pentru producerea produselor ecologice, dar micii fermieri nu sunt asociaţi şi alţii invocă costurile mari necesare pentru ca o fermă să devină ecologică. Cei mai mulţi, încă, trebuie să afle ce este un produs ecologic.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. Îl invit la microfon.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Ce putem face pentru copiii abandonaţi?"

Judeţul Iaşi se confruntă de ani buni cu un fenomen îngrijorător: zeci de nou-născuţi sunt abandonaţi în maternităţi şi spitale. Cele mai multe femei îşi părăsesc bebeluşii fie pentru că află că sunt bolnavi, fie pentru că nu au posibilitatea de a-i creşte.

De multe ori, mamele vin să nască la Iaşi, din alte judeţe, pentru a li se pierde urma. Au existat cazuri ale unor femei originare din Bacău, Buzău, Neamţ sau Suceava. De cele mai multe ori, este aproape imposibil de a mai identifica mama care şi-a abandonat copilul. De aceea, cei mai mulţi copii sunt internaţi în centrele de plasament. Uneori, chiar dacă mamele sunt găsite, acestea refuză să-şi crească bebeluşul, drept pentru care copilul ajunge tot la centrul de plasament.

Din păcate, societatea românească, căci sunt convins că astfel de cazuri se petrec peste tot în ţară, nu a găsit încă soluţii de a stopa sau măcar de a reduce acest fenomen de abandonare a nou-născutului. Ce este de făcut? Poate că ar fi nevoie de o implicare mai activă a instituţiilor care pot ajuta tinerele mame, precum şcoala, biserica, ONG-urile de profil. Este evident că familiile acestor tinere, în măsura în care se poate vorbi de aşa ceva, nu le pot ajuta.

Provenite în special din medii sociale defavorizate, aceste femei îşi pierd calitatea de părinte, deşi nu doresc întotdeauna acest lucru. Poate că este nevoie de un program naţional de ajutorare a acestor mame aflate în dificultate. Maternitatea este totuşi una dintre etapele cele mai frumoase din viaţa unei femei. A abandona un copil este ca şi cum ai renunţa la o parte din fiinţa ta.

România nu-şi mai poate permite să privească cu indiferenţă astfel de cazuri.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Lucia Varga.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi este referitoare la introducerea impozitului forfetar şi implicaţiile sale socio-economice.

Guvernul Boc introduce impozitul minim forfetar ce urmează să fie plătit de firmele din România. Justificarea este creşterea veniturilor bugetare şi înlocuirea unei baze de impozitare "volatile, cu una controlabilă". Cu toate acestea, atât analizele economice, cât şi reacţiile întreprinzătorilor, evidenţiază implicaţii negative, economice şi sociale, ale aplicării sale în special asupra întreprinderilor mici şi mijlocii.

Dacă ar fi să analizăm locul şi rolul întreprinderilor mici şi mijlocii la nivelul Uniunii Europene, se poate observa că ele reprezintă baza economiei sale, că prosperitatea lor constituie un factor esenţial pentru realizarea creşterii şi pentru lărgirea şi îmbunătăţirea ofertei de locuri de muncă în Uniunea Europeană. Mai mult, întreprinderile mici şi mijlocii joacă un rol important în asigurarea coeziunii sociale, locale şi regionale atât în mediul urban, cât şi în regiunile rămase în urmă, din punct de vedere al dezvoltării.

Pornind de la acest lucru, sub impactul crizei economice şi financiare, Uniunea Europeană şi statele membre, şi deci inclusiv România, au convenit cu privire la implementarea Planului European de Redresare Economică. Iar două dintre principiile sale vizează nu doar găsirea de soluţii în vederea împiedicării pierderii locurilor de muncă, ci şi sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru dezvoltarea antreprenoriatului, desigur, în scopul limitării efectelor crizei. Pe de altă parte, tot prin intermediul acestui plan, Comisia Europeană recomandă, cu caracter temporar, chiar reducerea taxelor şi impozitelor, inclusiv reducerea contribuţiilor sociale ale angajatorilor, sau reducerea, la nivel general, a cotei de t.v.a.

Din păcate, Guvernul Boc nu este interesat de împiedicarea pierderii locurilor de muncă şi de sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu este interesat de dezvoltarea antreprenoriatului. Coaliţia PSD-PD-L nu este interesată de cei 800.000 de români care riscă să-şi piardă locurile de muncă şi nu este interesată să sprijine peste 40.000 de întreprinderi mici şi mijlocii ca să depăşească criza economică.

În schimb, acest Guvern susţinut de Coaliţia PSD-PD-L a ales să introducă impozitul minim forfetar, iar printre efectele negative ale punerii în practică a acestui impozit se găsesc tocmai cele care se doreau a fi combătute, şi anume creşterea evaziunii fiscale. În plus, se preconizează a se înregistra o încetinire a activităţii economice prin falimentarea sau suspendarea activităţii micro-întreprinderilor. Prognozele arată că peste 40% din firme vor fi afectate negativ de impozitul forfetar.

De asemenea, se preconizează creşterea numărului şomerilor, Ministerul Muncii estimând, pentru finele anului 2009, un număr de 800.000 de şomeri, în locul celui anunţat, de 525.000.

În judeţul Bihor, din discuţiile informale pe care le-am avut cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, am aflat că aproximativ 5.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din judeţ se află în pericolul de a da faliment sau de a-şi suspenda ori încetini activitatea, în condiţiile aplicării impozitului forfetar.

Ca deputat ales în Colegiul nr.3 Aleşd Bihor, sunt conştientă că există riscul ca cei care lucrează în cadrul micro-întreprinderilor şi întreprinderilor mici din mediul rural, precum magazine mixte, baruri, restaurante sau pensiuni, dacă se vor găsi în situaţia mai sus-menţionată, riscă să-şi piardă locurile de muncă. Şi aceasta în situaţia în care deja rata şomajului a înregistrat, la finele lunii ianuarie 2009, un procent de 3,3% în urma concedierilor făcute sub impactul crizei economice, dar şi a existenţei unui număr dublu de şomeri în mediul rural, 6.904 şomeri, comparativ cu cel urban, 2.896 şomeri, în luna februarie 2009.

Dacă Coaliţia PSD-PD-L ar fi analizat rezultatele Eurobarometrului 70, realizat la finele anului 2008, ar fi observat că starea de spirit a românilor s-a schimbat sub influenţa crizei economice, românii devenind preocupaţi de ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă, de cât vor câştiga, de cum îşi vor plăti taxele şi datoriile.

În consecinţă, prin prisma celor enunţate mai sus, vă întreb, stimaţi guvernanţi, de ce puneţi un impozit forfetar care să descurajeze mediul de afaceri din România şi nu luaţi măsuri care să reducă impactul crizei asupra cetăţenilor şi asupra mediului economic? Renunţaţi la acest impozit şi nu uitaţi că priorităţile guvernanţilor trebuie să fie priorităţile cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Kötö Iosif.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Kötö Iosif:

"Să trecem de la declaraţii politice festiviste la fapte"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În calitatea mea de deputat aparţinând unei comunităţi minoritare, am reţinut două idei din cuvântarea preşedintelui României, rostită la Congresul al IX-lea al UDMR.

Prima idee: necesitatea păstrării identităţii comunităţilor minoritare, întrucât creativitatea dobândită prin cultura lor specifică constituie o valoare, o valoare adăugată prin care contribuie la competitivitatea ţării pe scară europeană şi mondială.

A doua idee: în acest scop este necesară asigurarea egalităţii de şanse în afirmarea pe plan economic, social, cultural a tuturor cetăţenilor. Domnia sa a propus şi modalitatea de transpunere a acestor idei în practică, şi anume adoptarea de către Parlament a Legii minorităţilor naţionale, care conţine şi autonomia culturală, respectiv crearea condiţiilor necesare pentru însuşirea limbii române de către copiii proveniţi din rândurile comunităţilor minoritare, la nivelul posibilităţii de comunicare, în vederea integrării lor sociale.

În viaţa noastră politică suntem obişnuiţi cu declaraţii politice festiviste, care sunt binevenite în scopul amenajării unei vitrine democratice, însă afirmaţiile făcute de preşedintele României, Traian Băsescu, sunt mult mai importante pentru consolidarea democraţiei instituţionale din România, ca să fie lăsate pierdute la nivelul declaraţiilor mediatice. Trebuie să trecem imediat la înfăptuirea ofertelor formulate, la traducerea lor în practica vieţii cotidiene.

Declaraţia mea politică doreşte să contribuie la realizarea acestui deziderat. În acest sens, solicit Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Inovării să înainteze parlamentului modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, a Capitolului XII, art. 120. alin. (1) în aşa fel încât disciplina Limba română să fie predată nu numai în învăţământul primar după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă, ci şi în învăţământul gimnazial şi liceal, asigurând astfel însuşirea limbii române la parametrii necesari comunicării şi integrării sociale. Menţionez că programele şcolare în acest sens sunt elaborate de specialişti de prestigiu, stau la dispoziţia Direcţiei generale pentru învăţământul în limbile minorităţilor din cadrul ministerului de resort şi există posibilitatea aplicării lor imediate.

În încheiere, atrag atenţia încă o dată: să înlăturăm din practica noastră politică festivismul, să trecem la fapte, iar ministerul de resort să ducă la îndeplinire cu operativitate oferta preşedintelui, înaintând Parlamentului modificarea Legii învăţământului, solicitată.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Grosaru, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Grosaru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Imigraţie, integrare, cetăţenie".

Recent, am aflat că Grupul de prietenie "Amici per la Romania", format la Roma din deputaţi şi senatori italieni, conţine 50 de parlamentari care au aderat instantaneu la acest grup. Informaţia a fost dezvăluită la Roma, în data de 23 aprilie 2009, de însuşi preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, ca urmare a întâlnirii cu preşedinta Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase.

Grupul de prietenie România - Italia, abia constituit, şi-a anunţat deja intenţia de cooperare şi colaborare cu Italia, iar prima temă propusă a fost făcută de preşedintele italian al Camerei Deputaţilor şi va purta un titlu sugestiv: "Imigraţie, integrare, cetăţenie" venit a sugera şi problemele cu care se confruntă în prezent cele două ţări.

Urmează o muncă de multe zile, menită a pune în practică această generoasă idee din partea reprezentantului oficial al parlamentului italian, care cunoaşte, simte şi poate îndrepta o situaţie care a generat apariţia în mass-media italiană a multor speculaţii, pe care însă românii, la rândul lor, le-au susţinut din plin.

Ce rezultă din aceste fapte este mai mult decât evident:

1. Interesul mare al Italiei pentru sora mai mică România.
2. Menţinerea legăturii milenare, culturii şi tradiţiilor dintre cele două ţări surori.
3. Grijă pentru cetăţenii ambelor state, care trăiesc acolo unde se simt mai bine.

Menţinerea legăturilor se face însă cu respectarea legislaţiilor celor două ţări, cu respectarea în egală măsură a drepturilor şi libertăţilor fiecărui cetăţean, indiferent de unde provine acesta. Poate că din aceste puncte de vedere s-au făcut mai puţine eforturi, iar acum este momentul să reacţionăm şi să nu mai prelungim luarea unor decizii ferme.

De fapt, cât de importante sunt dialogurile bilaterale şi poziţiile oficiale ale autorităţilor în tot acest sistem, ne-a arătat-o prestaţia de excepţie a preşedintei Camerei Deputaţilor din România, doamna Roberta Alma Anastase, care, în ciuda vârstei, a dovedit multă diplomaţie, multă abilitate şi cunoaşterea concretă a unei realităţi pe care de multe ori o cunoaştem doar din presă sau de la televiziune.

Când va începe proiectul propus de Gianfranco Fini şi cât va dura acesta? Personal, ştiu că pentru mine deja a început chiar după încheierea şedinţei comune a celor două delegaţii şi sper că la fel pentru toţi cei prezenţi.

Urmează doar a implica pe toţi cei a căror voce trebuie simţită, şi sunt mulţi ce ar trebui să facă parte din acest proiect şi această provocare, din care nu pot lipsi Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT., Ambasada Italiei la Bucureşti, personalităţi politice din România şi Italia, alături de autorităţile italiene şi române, acest proiect urmând un traseu firesc de la Bucureşti la Roma şi invers, pentru că orice prietenie pentru a rezista trebuie susţinută şi continuată.

De data aceasta este rândul nostru să răspundem invitaţiei şi sunt sigur că o vom face bine.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Constantin Severus Militaru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Constantin Severus Militaru:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Dator la bancă".

Cu aproape doi ani în urmă, când oficialii Băncii Naţionale a României gândeau politici de precauţie, în sectorul creditelor, extrem de uşor acordate de băncile comerciale, poziţia acestor bănci era una rigidă şi plină de critici la adresa băncii centrale şi a guvernatorului Mugur Isărescu. Astăzi, când efectele crizei economice internaţionale, manifestate sub diverse forme, şomaj, scăderea cifrelor de afaceri, contractarea veniturilor, afectează destul de sever şi România, criticile acestor bănci nu se mai fac simţite, ci doar sunetele de disperare provenite din numărul crescând de clienţi care nu mai pot onora obligaţiile contactuale ale creditelor.

La sfârşitul lunii februarie, circa 515.000 de români înregistrau datorii mai vechi de 30 de zile, în valoare de 1,324 miliarde lei, sumă mai mare cu 17,6% faţă de ianuarie şi cel puţin dublă faţă de perioada similară a anului 2008. Deşi băncile apelează la firme specializate de recuperare a datoriilor, randamentul acestora a scăzut substanţial.

Dacă ne luăm după experienţa şi expertiza specialiştilor în management al riscului, datele de mai sus vor suferi modificări negative în continuare, chiar până în toamna acestui an. Adică, şi mai mulţi români, care au contractat nesăbuit un credit, cel mai frecvent fiind cel de nevoi personale, nu vor mai fi capabili să-şi plătească datoriile. Suma de peste un miliard de lei datorată băncilor nu va fi, cu siguranţă, recuperată integral, însă, cu toate acestea, băncile româneşti nu vor fi puse în pericol.

Situaţia aceasta va reprezenta, cu siguranţă, un exemplu usturător pentru politicile de creditare proprii fiecărei bănci, iar acestea trebuie să înţeleagă că gradul de împovărare a debitorului cu 60-75% din venituri este nesustenabilă, chiar în situaţia absenţei riscului economic. Or, riscul este inerent activităţilor economice.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Andrei Valentin Sava.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Andrei Valentin Sava:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mai sunt mai puţin de două luni până la momentul când ţara noastră va da un nou test al maturităţii democratice, de această dată în concert cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Pentru prima dată, românii vor vota în aceeaşi zi şi în aceeaşi cauză cu majoritatea cetăţenilor europeni, fapt care certifică încă o dată identitatea noastră europeană, dar şi responsabilitatea în plus care ne revine odată cu noul statut câştigat.

Se spune eronat că aceste alegeri nu au o miză reală pentru România şi că lupta electorală nu va aduce mutaţii semnificative pe scena politică românească. Se uită evident că precedentele alegeri europene organizate în România au fost sămânţa de scandal care a generat eliminarea Partidului Democrat de la guvernare de către fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, pe considerentul că PD nu a vrut să marşeze la încercarea liberalilor de a amâna alegerile.

Liberalii domnului Tăriceanu au preferat atunci să sacrifice credibilitatea cu greu recâştigată de România în faţa Europei, cu concursul miniştrilor democraţi Macovei, Blaga, Boagiu sau Sulfina Barbu, provocând în schimb o criză politică fără precedent, prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Între timp, domnul Tăriceanu este istorie, iar alegerile europene, organizate în noiembrie 2007, au arătat ataşamentul românilor pentru partidele de dreapta, reunite acum în Partidul Democrat Liberal.

Doamnelor şi domnilor, în noiembrie 2007, românii au demonstrat din nou clasei politice că sunt mai sofisticaţi şi mai inteligenţi decât sunt în mod normal apreciaţi. Nu numai că partidele afiliate familiei populare europene au primit cele mai multe mandate, dar românii au rejectat pentru prima dată partidele considerate îndeobşte ca extremiste şi mă refer la PRM şi PNG. A fost surpriza plăcută a acelor alegeri şi mişcarea care a condus la dispariţia grupului extremist din Parlamentul European, pompos intitulat "Independenţă, Suveranitate, Tradiţie". Dacă în 2007, alegerile europene reprezentau proba revenirii României la masa discuţiilor europene, alegerile de pe 7 iunie 2009 ar trebui să însemne întoarcerea României la masa deciziilor europene.

Iată de ce avem nevoie de reprezentanţi serioşi, integri şi influenţi la Bruxelles şi nu de măscărici, tribuni sau alte feţe care fac rating la televiziunile româneşti, dar care, la Bruxelles, ar fi trataţi cu indiferenţă sau dispreţ.

Doamnelor şi domnilor, rezultatele alegerilor din iunie 2009 vor determina ordinea socială şi politică a Europei şi a României pentru următoarea perioadă de timp. Plecând de la premisa crizei economice, care afectează şi Uniunea Europeană, stânga va propune ca soluţii solidificarea unui model social axat pe şi mai multă protecţie socială, chiar dacă aceasta va însemna reducerea veniturilor pentru majoritatea cetăţenilor şi o calitate mult mai proastă a serviciilor, în timp ce dreapta populară va promova şi pe mai departe economia socială de piaţă axată pe investiţii în inovaţie, în cercetare şi în economia cunoaşterii. În toată această dezbatere, extremiştii români şi europeni vor miza pe apetenţa cetăţenilor pentru populism pe timp de criză, pe manipulare şi pe aruncarea cât mai multor pomeni pe piaţă. Promisiunile deşănţate, jignirile repetate aduse reprezentanţilor celorlalte partide sau delirul verbal pe ecranul televiziunilor nu-i va costa nimic pe aceşti politicieni populişti, dar vor afecta România la Bruxelles şi în celelalte capitale europene.

Stimaţi colegi, profit de această ocazie pentru a vă solicita sprijinul în ceea ce sper că va fi o campanie electorală decentă, fără derapaje de la democraţie şi de la bunul simţ. Avem interese divergente, avem opţiuni politice diferite, dar avem un crez comun: România nu poate fi reprezentată la Bruxelles de extremişti! Electoratul trebuie avertizat, de către noi toţi, de pericolul care ne paşte dacă nu sancţionăm comportamentele politice antidemocratice. Dacă nu vom trata cu responsabilitate acest subiect, ne vom lovi cu toţii de problema izolării României în concertul european.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC îl invit la microfon pe domnul deputat Marian Neacşu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează, retoric, probabil "Demagogia liberală salvează industria îngrăşămintelor chimice?"

Mai nou, unii politicieni deplâng, formal, soarta combinatului chimic de la Slobozia, în numele unui partid care nu a făcut nimic pentru industria îngrăşămintelor chimice. Ei invocă disponibilizarea a 80% din personal, adică peste 700 de oameni, ceea ce constituie o informaţie falsă. De fapt, unitatea are în intenţie să disponibilizeze, din cei 867 de angajaţi, un număr de 229 persoane. Dintre aceştia, majoritatea sunt pensionari reangajaţi de AMONIL, pe care aceiaşi politicieni spun că vor să îi recalifice. Iată cum insuficienta documentare a transformat respectiva intervenţie într-o gafă politică.

Faptul - trist - că un număr de oameni sunt disponibilizaţi la Slobozia de către combinatul chimic, deţinut de o importantă firmă privată, nu este, cu siguranţă, vina unui Guvern care lucrează de numai patru luni de zile. Memoria acelor politicieni este selectivă şi nu a reţinut faptul că această unitate a început să îşi taie instalaţiile tehnologice, pentru a le vinde la fier vechi, chiar în perioada guvernării liberale, adică în ultimii patru ani.

Criza industriei îngrăşămintelor chimice din România nu a apărut peste noapte, deşi foştii guvernanţi încearcă să acrediteze această idee şi să arunce vina pe actualul Guvern pentru toate relele sistemului subminat de ei, timp de patru ani. De ce nu au fost capabili guvernanţii, timp de atâţia ani, să aplice politici economice coerente, care să susţină industria românească de îngrăşăminte chimice? De ce nu au fost capabili să limiteze importurile extracomunitare de îngrăşăminte (care, să fim realişti, nu au început tocmai acum în 2009)? De ce nu au stimulat marile combinate româneşti să ofere preţuri corecte pe piaţa românească? Răspunsul ar putea să ni-l dea numai fostul premier Tăriceanu.

Se mai plâng liberalii, recent uşuraţi de povara unor răspunderi prea mari pentru nişte competenţe aşa mici, de faptul că nu s-a acordat o subvenţie pentru îngrăşămintele chimice. Dacă România dorea, la începutul anului 2009, să acorde subvenţii pentru îngrăşăminte, această măsură trebuia precedată de o aprobare de la Comisia Europeană. Iar o asemenea aprobare trebuia cerută printr-o notificare încă din anul 2008. De ce nu s-a trimis notificarea la Uniunea Europeană? Răspunsul ar putea să ni-l dea numai fostul premier Tăriceanu.

Punctul de vedere al Comisiei Europene a fost, oricum, destul de clar: orice subvenţie pentru aceste combinate de îngrăşăminte chimice nu poate fi admisă, deoarece ar constitui un ajutor direct. Singura variantă posibilă este de sprijinire a agricultorilor români, prin subvenţionare. Or, modul dezastruos în care s-au acordat subvenţiile pe suprafeţe este efectul lipsei de funcţionare a instituţiilor conduse de PNL în ultimii ani, faţă de care foştii guvernanţi nu au avut nici măcar scuza vreunei crize economice globale. Să fie foarte clar: faptul că agricultorii nu au primit subvenţiile la timp în 2008, iar acestea au fost mai mici decât în 2007, este cea mai importantă cauză a blocajului financiar în care se află industria de îngrăşăminte chimice.

Cu siguranţă ne preocupă soarta gravă a acestor unităţi economice, mai ales pentru impactul social al eşecurilor, dar implicarea statului român în această ramură a industriei româneşti este grevată de faptul că marile combinate sunt private, iar politica lor de preţuri pe piaţa internă este, se pare, una oportunistă. Ministerul Agriculturii are în vedere în mod serios posibilitatea de susţinere financiară a agriculturii româneşti, urmând ca, din sumele acordate agricultorilor, o parte să se îndrepte spre combinatele chimice, dar numai în măsura în care producătorii din România vor propune preţuri competitive. Să nu uităm faptul că, de la începutul anului, preţul îngrăşămintelor pe piaţa românească a crescut între 40 şi 70%, tocmai pentru faptul că unii afacerişti mizau pe oferirea unor subvenţii (respectiv cupoane valorice) de către stat.

Agricultura este una din principalele preocupări ale guvernării actuale şi trebuie să sprijine acest sector ignorat de câţiva ani buni în România şi în Ialomiţa această problemă este una mult mai importantă şi mult mai actuală.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC îl invit la microfon pe domnul deputat Angel Tîlvăr. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Să apreciem meritele dascălilor români".

Preocupaţi de subiecte precum criza financiară sau corupţia din fotbal, ne îndepărtăm de probleme arzătoare ale zilelor noastre: profesorii sunt pe punctul de a bloca susţinerea examenelor naţionale; spitalele româneşti nu sunt dotate la standarde europene, astfel ca îngrijirea medicală furnizată să fie de calitate; numărul mare al şomerilor.

Este îngrijorător, doamnelor şi domnilor, că realitatea din teritoriu nu coincide întotdeauna cu realitatea prezentată în media. Avem ocazia cu toţii să ne confruntăm în mod direct cu problemele cetăţenilor, pe care noi îi reprezentăm astăzi, aici. Sunt probleme majore pentru dânşii, dar care, de cele mai multe ori, trec neobservate.

Am luat la cunoştinţă zilele acestea despre referendumul naţional organizat printre cadrele didactice şi am aflat că majoritatea au ales ca formă de protest boicotarea examenelor naţionale. Referendumul naţional demarat luna aceasta printre profesori arată că 75% dintre dascălii înscrişi în sindicatul FSLI au optat pentru boicotarea examenelor naţionale, iar 60% dintre ei au optat pentru greva generală. Şi membrii Federaţiei "Spiru Haret" au ales ca principală metodă de protest boicotarea examenelor, cu un covârşitor 80%. În acelaşi timp, sindicaliştii de la FEN au optat, în majoritate, pentru miting, în procent de 64%, iar 58% dintre ei au ales boicotarea examenelor.

Apar, doamnelor şi domnilor, foarte des în presă articole care prezintă sindicaliştii din învăţământ ca pe nişte personaje care nu doresc decât să obţină salarii mai mari în perioade de criză, care ameninţă fie cu boicotarea examenelor, fie cu proteste de stradă. Dar nu despre acest aspect vreau să vorbim astăzi. Sunt indignat uneori când observ lipsa informaţiilor pozitive privind activitatea cadrelor didactice.

Foarte puţin sunt mediatizate aspectele pozitive ale profesiei lor. Foarte puţin se răsplătesc meritele elevilor români şi ale profesorilor îndrumători, când vine vorba despre rezultatele la olimpiadele naţionale şi internaţionale, pe când rezultatele acestora sunt demne de tot respectul. România are, în fiecare an, reprezentanţi la olimpiadele internaţionale şi, de cele mai multe ori, rezultatele obţinute de aceştia sunt apreciate de întreaga lume, mai puţin de noi. Este trist că uităm adesea să apreciem profesorii care, prin munca lor didactică, implică numeroşi elevi în proiecte naţionale şi internaţionale, în proiecte de mediu şi proiecte sociale. Voluntar sau involuntar, adesea omitem să ne manifestăm recunoştinţa faţă de dascălii a căror elevi obţin burse de studiu la licee şi colegii din străinătate, faţă de dascălii care adesea pleacă în străinătate în schimb de experienţă şi primesc oferte tentante de a rămâne peste hotare, iar ei, în schimb, aleg sistemul românesc.

Vreau să discutăm astăzi despre dascălii care fac cinste ţării, despre dascălii premiaţi la diferite competiţii şcolare, despre dascălii care primesc distincţii şi despre dascălii care, cu puţinele resurse pe care le au la îndemână, vor să facă din sistemul de învăţământ românesc un sistem funcţional cu rezultate excepţionale. Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, să vă aduc la cunoştinţă doar câteva dintre activităţile care se desfăşoară în judeţul Vrancea: elevii şi cadrele didactice din cadrul Colegiului Economic "Mihail Kogălniceanu" din municipiul Focşani şi-au dat întâlnire cu omologii lor de la Colegiul Economic "Petre S. Aurelian", din localitatea Slatina, judeţul Olt. Întâlnirea a fost parte integrantă a unui parteneriat intern, încheiat între cele două unităţi de învăţământ, parteneriat care se afla deja în cel de-al cincilea an de derulare. Această întâlnire are drept scop contribuţia la eficientizarea actului didactic şi a managementului şcolar. Acelaşi colegiu se bucura, zilele acestea, de vizita a opt elevi şi doi profesori de la Şcoala Profesională de stat "Rafaele Viviani" din Napoli. Elevii focşăneni şi cei italieni sunt parteneri din cadrul programului "Calitatea şi siguranţa serviciilor turistice în contextul european". Musafirii au ajuns sâmbătă la Focşani, unde vor rămâne timp de aproape două săptămâni, cu scopul de a-i instrui pe elevii focşăneni în ceea ce priveşte prestarea serviciilor de turism.

În ultimul an, numeroase şcoli şi licee din judeţ au participat la proiecte şi programe ce vizează riscurile consumului de droguri, de alcool şi de tutun şi au contribuit cu succes la campanii ecologice. Şi acestea sunt doar câteva exemple recente.

Trebuie să precizez că, anul acesta, 131 de cadre didactice din judeţul Vrancea au obţinut fie diplome de excelenţă, fie diplome "Gheorghe Lazăr" drept recunoaştere pentru activitatea şcolară.

Doresc, stimaţi colegi, să ne întoarcem şi spre latura pozitivă a învăţământului românesc, spre calităţile cadrelor didactice şi ale elevilor. Doresc să ne îndreptăm privirea spre rezultate, spre realizări şi spre proiectele viitoare ale învăţământului românesc.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Borbély László. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Borbély László:

Doamna preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să ridic o problemă care cred că e importantă şi de politică internă şi de politică externă.

România s-a achitat în mod strălucit de acele obligaţiuni pe care le-a avut în cadrul NATO, în ceea ce priveşte prezenţa trupelor româneşti în Irak şi în alte zone de conflict.

Consider că, în momentul actual, atunci când în Irak mai sunt cinci ţări - cinci ţări, care, deja, au început modalităţile de a-şi retrage trupele, inclusiv Statele Unite ale Americii - n-are niciun rost ca noi să rămânem ultimii care să stingem lumina. Avem un acord cadru cu Guvernul irakian până în 31 iulie 2009.

Fac un apel şi o să depun şi o interpelare în acest sens săptămâna viitoare la Ministerul Afacerilor Externe, la Preşedinţie, la CSAT să pornească demersurile, pentru că demersurile trebuie pornite deja pentru ca România să-şi retragă trupele care sunt în Irak.

Am avut, din păcate, şi mai mulţi români care au murit în aceste zone; e altceva cu Afganistanul, pentru că acolo avem obligaţia, acolo, evident, încă este justificată prezenţa trupelor româneşti, dar nu mai există nicio justificare să fim prezenţi în Irak. În acest sens, voi face, ca preşedinte al Comisiei pentru politică externă, toate demersurile ca să ne retragem trupele româneşti din Irak.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Marius Cristinel Dugulescu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră să trag un semnal de alarmă către întreaga clasă politică din România, referitor la noul Cod penal, mai bine zis la deficienţele sale, care vor avea repercusiuni deosebit de grave asupra familiei şi întregii societăţi româneşti.

Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, art. 203 şi 328 din actualul Cod penal, referitoare la incest şi prostituţie, nu se vor mai regăsi în viitorul act juridic normativ.

Cu alte cuvinte, România se va întoarce cu 145 de ani în urmă, la prevederile Codului penal din 1864, care a fost înlocuit ulterior de Codul penal al lui Carol al II-lea în anul 1936, în care, pentru prima dată era incriminat incestul ca o infracţiune contra familiei, în această categorie intrând şi relaţiile homosexuale.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, eliminarea incriminării incestului şi a prostituţiei din proiectul noului Cod penal va fi o mare greşeală, care va avea efecte ireparabile în societatea românească şi va produce o gravă criză morală.

Conform noului Cod penal, taţii se vor putea culca liniştiţi cu fiicele lor majore, iar mamele cu băieţii care au împlinit 18 ani, iar legea va defini incestul drept doar un caz de patologie socială şi nicidecum o faptă penală.

Legalizarea incestului va duce la probleme de sănătate complexe: prenatale, neonatale şi mortalitate infantilă, retard mintal şi anormalităţi genetice. Vrem noi oare ca aceste lucruri să se întâmple în România? Eu nu vreau şi voi vota împotriva acestor legi bolnave, pentru că vreau ca naţiunea română să fie sănătoasă şi, împreună cu dumneavoastră, să ne concentrăm atenţia pentru a proteja familiile şi copiii României!

Să nu uităm că România a ratificat convenţia ONU, prin care se angaja să nu legifereze prostituţia şi toate documentele de la Uniunea Europeană şi cele de la Comisia pentru Drepturile Omului condamnă prostituţia, iar ţări care au legalizat acest fenomen doresc să revină asupra legii Codului penal şi să reincrimineze prostituţia datorită efectelor negative produse asupra familiei şi societăţii.

Trăim într-o ţară creştină, adeseori spunem că suntem oameni cu frică de Dumnezeu. Atunci, haideţi să demonstrăm cetăţenilor României acest lucru, respingând legiferarea acestor grave păcate şi, totodată, să transmitem un mesaj clar tuturor ţărilor Uniunii Europene că noi, românii, vrem să ascultăm mai mult de Legea suverană a lui Dumnezeu, iar poporul român să rămână sub autoritatea Domnului nostru Iisus Hristos!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit în continuare la microfon pe domnul deputat Cătălin Buhăianu-Obuf. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică poartă titlul "Campusul şcolar - marcă înregistrată PNL."

Una din legile lui Murphy spune că: "Lucrurile care merg prost nu se termină niciodată.". Aplicarea acestei legi în educaţie are o perspectivă destul de sumbră. Pe lângă faptul că, în guvernarea Tăriceanu II, a fost gestionată, fără o direcţie clară, educaţia a mai avut parte şi de un ministru nu de 12, ci de 15 stele (vezi ministrul Cristian Adomniţei). Acest ministru are în palmares o serie impresionantă de gafe adunate în mandatul său, însă, fără zgomot prea mare, a reuşit o performanţă remarcabilă împreună cu mentorul său, domnul Tăriceanu: aceea de a amaneta bugetul educaţiei pe anul 2009 pentru investiţii, îmbrăcat în haina numită campusuri şcolare.

Pentru a fi mai clar: cu banii alocaţi pentru a construi un singur campus şcolar ar putea fi reabilitate toate şcolile şi liceele din municipiul Botoşani, iar dacă ar fi să multiplicăm efectul devastator al campusurilor în buget, cu numărul de campusuri contractate pe mandatul liberal, vom descoperi adevărata faţă a interesului aşa-zis naţional al fostei guvernări: accesul la fondurile publice, fonduri necesare atât în infrastructura şcolară cât şi infrastructura de campanie electorală pentru alegerile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal.

Cu alte cuvinte, nu a contat decât ca bugetul alocat educaţiei în 2008, mult trâmbiţatul 6% din p.i.b., să fie alocat şi cheltuit cu propria clientelă de constructori, ce acum se gudură pe lângă actualul guvern în speranţa continuării finanţării "investiţiilor strategice".

Este grav să asişti la gestionarea excesivă şi ineficientă a bugetului educaţiei pe mofturi şi idei de inginer cu funcţie de ministru, în condiţiile în care toate celelalte probleme ale învăţământului mimează rezolvarea. Există contracte semnate în 2008 de unităţile de învăţământ sau de primării, fără ca acestea să aibă o proiecţie bugetară multianuală, firme de construcţii ce lucrează în prezent fără ca lucrările să fie facturate, fără acoperire bugetară, toate acestea fiind efecte ale politicii deficitare a guvernării trecute, ce lasă urme în bugetul actual şi care numai la Botoşani sunt în valoare de peste 2000 de miliarde de lei.

În acest context, al dreptăţii de partea Puterii, lucrurile par a fi în ordine, însă, când opoziţia şi-a intrat în drepturi, se vede treaba că lucrurile stau diferit. Apare inevitabil dorinţa de a bifa politic în ochii electoratului şi se apelează la arma moţiunii simple, de data aceasta pe educaţie, cu interlocutori dintre cei mai marcanţi ai Partidului Naţional Liberal, doar să mai spele din ruşinea lăsată în urma guvernării iresponsabile. Poate în ochii unora, această moţiune dă bine, însă pentru toţi cei implicaţi în sistemul educaţional, fie profesor, elev, părinte sau comunitate locală, acest tertip electoral îi lasă indiferenţi. Cu siguranţă, punerea în aplicare a Pactului Naţional pentru Educaţie este singura soluţie pentru ca învăţământul să-şi recapete locul şi respectul de care are atâta nevoie şi nu o banală moţiune simplă, fără sorţi de izbândă, ce are doar scop electoral.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică se intitulează "Stop fenomenului Lăzărescu - Ce facem în caz de cutremur?"

Această declaraţie nu este un ghid de supravieţuire şi nici nu ar avea cum. Pentru că, dacă ne-am întreba ce facem în caz de cutremur, răspunsurile ar fi nesigure.

În ultimii ani, n-am reuşit contabilizarea niciunui spital nou. În ultimii ani, guvernanţii au preferat să se trateze în străinătate, iar perenul Arafat ne roagă cu multă candoare, să nu solicităm 112, uitând discret că românii îşi doresc, mai mult decât orice, asistenţă medicală.

Ministrul sănătăţii constată o realitate dură. În caz de cutremur, 50% din spitalele României s-ar prăbuşi. Asta, în timp ce deviza Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din acest an este: Să salvăm vieţi, să facem spitalele sigure pentru urgenţă!

Şi, totuşi, ce putem face? Primii paşi au fost făcuţi la Iaşi.

În mai puţin de un an, prin parteneriatul dintre autorităţile locale şi Ministerul Sănătăţii, se va finaliza Spitalul de Urgenţă din Copou, ce va avea cel mai modern centru de traumă din Moldova - Centrul Integrat Regional de Tratamente, Intoxicaţii, Traume şi Arsuri, mai pe scurt, "CÎRTIŢA". Un spital central, uşor accesibil, sigur, modern şi bine dotat va constitui oaza de sănătate în caz de dezastre. Pacienţii nu vor mai fi plimbaţi între spitale, iar domnul Lăzărescu va deveni coşmarul pe care-l vom uita.

Stoparea Fenomenului Lăzărescu, susţinută de Ministerul Sănătăţii, va continua la nivel naţional prin consolidarea a încă 30 de spitale.

Să facem spitalele sigure pentru urgenţă şi asta în mai puţin de un an.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, respectiv Grupul parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Vasile Filip Soporan. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică "Salarizarea în sistem unic între legea nouă sau legea veche, pentru situaţiile care se repetă."

Modalitatea de realizare a salarizării în sistemul bugetar şi nu numai reprezintă o posibilitate reală de a stimula potenţialul existent la nivel local, regional şi naţional în interesul general şi individual al dezvoltării durabile.

Când am enunţat potenţialul, m-am gândit la faptul că România are 4% copii cu inteligenţă excepţională, în timp ce media europeană este situată doar la 2%. În acelaşi timp, România are posibilitatea de a produce, în proporţie ridicată, locomotive electrice, avioane de agrement, programe informatice, autovehicule, componente pentru industria nucleară sau cea auto, dar ezită în a aloca firmelor şi specialiştilor pe care-i are proiectarea şi construcţia sistemelor de alimentare şi canalizare, a sistemelor de epurare, a marilor lucrări de infrastructură.

În situaţia suprapunerii crizei economice şi financiare peste criza utilizării specialiştilor şi a firmelor româneşti la nivelul investiţiilor propuse la nivel central şi local a apărut, după cum era şi normal, criza nealimentării bugetului de stat, situaţie care a creat necesitatea unei analize serioase asupra sistemului de salarizare pentru bugetari. Se caută formule miraculoase, există mai multă nemulţumire decât mulţumire, cu referire la propunerile făcute la nivelul principiilor, care vor fundamenta Legea salarizării în sistemul bugetar, stabilindu-se că proporţia dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem să fie de 1 la 15, faţă de proporţia care funcţionează în prezent de 1 la 72.

Având în vedere faptul că din nou Parlamentul este eliminat din dezbaterea care are loc pe această temă, aş dori să amintesc colegilor care se află în exerciţiul executiv guvernamental faptul că, la 31 mai 1927, tot după o guvernare liberală sau de influenţă liberală, s-a adoptat Legea nr. 107 privind armonizarea retribuţiilor bugetare.

Conform acesteia, funcţionarii publici nu pot fi retribuiţi după alte norme, decât după cele 37 de tipuri de retribuţiune.

"Clasificarea funcţionarilor în tipurile de retribuţiuni nu implică o clasificare ierarhică şi nu prejudecă asupra ordinei precăderilor diferiţilor demnitari şi funcţionari ai statului la solemnităţile publice. Orice decret sau decizie pentru numirea în funcţiune a statului, a judeţelor, a comunelor şi instituţiilor autonome va reprezenta, în mod obligatoriu, tipul de retribuţie care se atribuie la intrarea sa în funcţiune.

Retribuţiunea funcţionarilor se va compune din retribuţia de bază, înmulţită cu indicele oficial de scumpete, suplimentul de localitate şi suplimentul de familie.

Se înfiinţează, pe lângă preşedintele Consiliului de Miniştri, un Consiliu Central de Revizuire şi Control al tuturor serviciilor şi funcţiunilor de stat, pus sub preşedinţia subsecretarului de stat al finanţelor. Acest consiliu va fi compus din secretarii generali ai tuturor ministerelor, din câte un funcţionar superior delegat din fiecare minister, directorul general al Poştei, un director superior al CFR-ului, din trei deputaţi şi trei senatori aleşi prin vot, trei ingineri specializaţi în chestiuni de organizare a serviciilor, din care unul delegat de AGIR şi un magistrat, un profesor, un preot, un ofiţer, un inginer, ca delegaţi ai comisiunilor respective, alcătuite conform statutului funcţionarilor."

Conform legii amintite, doresc să vă prezint, pentru a avea o bază de comparaţie cu ceea ce se întâmplă astăzi, nivelul salariilor pentru diverşi funcţionari publici.

Am făcut această prezentare, deoarece Legea unică a salarizării s-a făcut, s-a prezentat mai mult ca o ameninţare pentru diversele categorii salarizate de la bugetul de stat.

Consider că nu avem nevoie de ameninţare, avem nevoie de o abordare corectă şi de o aşezare stimulativă şi eficientă a sistemului de salarizare, în conformitate cu situaţia existentă la nivelul anului 2009 şi cu procedurile care funcţionează la nivelul Uniunii Europene.

Ce am vrut să demonstrez? În primul rând, faptul că preocupările la nivelul salarizării bugetarilor nu sunt noi, rezolvarea propusă astăzi prin Legea unică a salarizării nu este absolut nouă, ea poate să aibă ca exemplu o lege aprobată acum mai bine de 80 de ani.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Corneliu Olar, din partea Grupului parlamentar al PD-L, fiind prezent în sală, deşi staff-ul grupului m-a anunţat că aţi depus declaraţia în scris.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Corneliu Olar:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Legile trebuie să-i dea viaţă muntelui, nu să-l depopuleze".

În calitatea pe care o am de deputat într-un colegiu de 439 de sate situate în zona de munte, respectiv în Ţara Moţilor, Munţii Apuseni, am obligaţia de a trage un semnal de alarmă faţă de activitatea Ministerului Agriculturii, cel ce este responsabil direct de viaţa producătorilor agricoli şi a crescătorilor de animale din întreaga zonă montană.

Cei care trăiesc doar din prelucrarea şi valorificarea lemnului, din creşterea animalelor sau cultura cartofului reprezintă un segment social extrem de important pentru naţiunea română. Aceştia au pământul cel mai puţin fertil, iar pe deasupra trebuie să învingă asprimea climei şi distanţele cu cheltuieli suplimentare şi randamente inferioare faţă de cei ce stau în zonele de şes şi zonele colinare.

În anul 2000, la Paris, Forumul mondial al muntelui a publicat starea populaţiei montane din Europa unde Carpaţii României ocupă ultima poziţie cu cel mai înalt grad de sărăcie din munţii Europei.

După cum se ştie, regimul comunist a împiedicat dezvoltarea agriculturii montane din raţiuni politice, pentru a nu se întări proprietatea privată. După 1989, populaţia zonelor montane şi-a câştigat libertatea de exprimare, însă a pierdut multe alte lucruri importante. Marea majoritate a locurilor de muncă, minerit, construcţii, industrie, servicii, au dispărut; s-au prăbuşit piaţa şi preţul produselor finite şi semifabricatelor din lemn, precum şi a produselor agro-animaliere, îndeosebi carnea, laptele, distrugând pur şi simplu gospodăriile ţărăneşti; viaţa, în genere, s-a scumpit în toate sensurile: energie, transporturi, alimente de bază, medicamente; tradiţiile milenare, precum şi identitatea culturală a comunităţilor montane s-au pierdut aproape ireversibil.

O lovitură decisivă a venit în ultimii ani, prin legislaţia promovată de statul român în sectorul silvic care a introdus păşunile montane în regim de fond forestier în totalitate, interzicând intrarea omului şi a animalelor lui în pădurile ce constituie acest fond forestier lărgit.

Pădurile zonelor montane au avut de suferit după 1990 prin introducerea neraţională a unor utilaje specifice exploatării, mai ales de către firmele străine, precum Werholtz. Mai nou, Codul silvic 2008 interzice exploatarea masei lemnoase de către beneficiar (persoană fizică), dând frâu liber numai firmelor atestate care deţin utilaje performante în... distrugerea pădurii! De acest lucru se plâng cel mai mult moţii, cei din zona cea mai populată a munţilor din România, deoarece, în prezent, ei nu mai au voie să intre în pădurea proprie cât şi în cele publice cu calul, aşa cum au făcut-o din cele mai vechi timpuri.

Închipuiţi-vă că în prezent, prin promovarea de către fostul partid aflat la guvernare (PNL) a programului SUMAL, moţul nostru, ca, de altfel, toţi lucrătorii în domeniu din zona montană, este obligat să-şi lase calul şi securea acasă şi să meargă la lucru în pădure înarmat cu casa de marcat şi cu laptop-ul, pentru a fi direct monitorizat în raportarea cantităţii de masă lemnoasă exploatate inclusiv din proprietatea proprie. Această prevedere presupune ca fiecare lucrător la pădure, deoarece nu are pregătire şi cunoştinţe în domeniu, să-şi angajeze un casier şi un specialist în calculatoare. Şi, uite aşa, în aceste vremuri de criză, în loc să-i dăm omului de la munte "undiţa şi lacul de peşte", noi îl încorsetăm în noi legi birocratice, care îl ruinează în totalitate.

După acest cumul de agresiune, având ca ţintă fixă toţi producătorii agricoli din zona montană, aceştia nu au mai putut rezista, dând cel mai grav răspuns economic şi politic: abandonul agriculturii şi depopularea zonelor montane.

Rezultatele previzibile vizează deşertificarea umană a zonei montane, pierderea unei economii seculare majore şi a unei moşteniri culturale excepţionale, toate bogăţii ale României, Uniunii Europene şi ale umanităţii. Aceste fenomene se produc sub ochii noştri, servind interesele mărunte ale unor profitori caracterizaţi doar de lăcomie şi iresponsabilitate. Schimbările climatice şi explozia demografică certă aduc zonele montane în poziţie de prioritate, ca spaţiu de habitat uman şi furnizor de apă şi hrană. Carpaţii României, bine gospodăriţi, ar putea furniza hrana proteică, de înaltă calitate ecologică, pentru 9-10 milioane de oameni.

Prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, care se va muta în curând la ea acasă, adică la Alba Iulia, capitala istorică a României şi, totodată, a Ţării Moţilor, în sfârşit, statul român face o mare dreptate locuitorilor zonelor montane, printr-o reală descentralizare.

În susţinerea acestei agenţii, părintele Legii muntelui, domnul Radu Rey, a convocat recent un grup de parlamentari la Vatra Dornei pentru a constitui grupul parlamentar "Prietenii munţilor". Eu trăiesc cu speranţa că în cel mai scurt timp Agenţia Naţională a Zonei Montane va deveni funcţionabilă şi că Ministerul Agriculturii va elimina grabnic toate aspectele birocratice semnalate.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

În încheierea acestei şedinţe vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile lor politice.

Şi anume, din partea Grupului parlamentar al PD-L domnii deputaţi: Valeriu Alecu, Florian Daniel Geantă, Ioan Nelu Botiş, Cosmin Mihai Popescu, Daniel Buda, Valeriu Tabără, Mircea Marin, Constantin Chirilă, Mircia Giurgiu, William Gabriel Brânză, George Ionescu, Alin Augustin Popoviciu, Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Laurenţiu Nistor, Daniela Popa, Ştefan Valeriu Zgonea, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Liviu Bogdan Ciucă, Costică Macaleţi, Ion Stan, Iuliu Nosa şi Florin Iordache.

Din partea Grupului parlamentar al PNL au depus în scris declaraţiile politice domnii deputaţi: Eugen Gheorghe Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, Bogdan Radu Ţîmpău, Gheorghe Coroamă, Titi Holban, Dan Bordeianu, Neculai Rebengiuc, Mihai Lupu, Viorel Buda, Virgil Pop, Cristina Elena Dobre, Graţiela Gavrilescu, Horea Dorin Uioreanu, Cristian Mihai Adomniţei şi Diana Tuşa.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR doamna deputat Petö Csilla-Mária, iar din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ.

Cu aceasta, am încheiat şedinţa consacrată declaraţiilor politice a Camerei Deputaţilor.

Urmează şedinţa în plenul reunit, Camera Deputaţilor şi Senat, cu problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Andrei Dominic Gerea:

«Anunţ important pentru IMM-uri: "Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat, anual, atunci închide"»

Asaltul disperat al Guvernului Boc şi, în special, al ministrului Pogea, asupra IMM-urilor, loveşte crunt în viitorul, şi aşa foarte sumbru, al acestora.

Incapacitatea declarată a acestui guvern de a spori veniturile bugetare prin metode eficiente duce acum la o modificare fiscală haotică şi represivă, care nu va avea alt rezultat decât împovărarea şi mai grea a contribuabililor. Victime în masă ale acestui presupus revoluţionar cod fiscal, vor fi, ca de obicei, micii contribuabili.

Pentru majoritatea IMM-urilor, falimentul va rămâne singura lor opţiune în acest an greu încercat, din toate punctele de vedere, în care relaxarea fiscală ar fi fost o adevărată gură de oxigen vitală pentru supravieţuire.

Dar, nu putem aştepta astfel de soluţii de la un guvern care promite mult şi des, până îşi vede interesele politice trecute de hopul diverselor situaţii critice, şi, apoi, ca şi când nici n-au văzut, nici n-au auzit vreodată o frază din cele spuse de dumnealor cu ceva timp în urmă, uită brusc tot şi vin în faţa românilor cu "puşca şi cureaua lată", trecând direct la măsuri represive şi la vărsări de sânge economic subţiat oricum de criză.

Impozite şi taxe mai mari pe timp de "vânt" în buzunare, impozit forfetar pe profit zero, pentru cei care îşi plătesc totuşi la stat toate contribuţiile, faliment şi creştere explozivă a şomajului, şomaj care oricum a ajuns la cote alarmante. De ce? Simplu! Pentru că aşa vrea domnul Pogea, care declară război IMM-urilor fără a se gândi la consecinţe: "Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat, anual, atunci închide!" Ce contează că nicio ţară din Europa nu a luat astfel de măsuri represive, aducătoare de viitor sumbru pentru economia românească!

Domnul ministru Pogea ne spune acum că trebuie să înţelegem bunele sale intenţii, că trebuie să aducă mai multe venituri la buget, dar uită să ne precizeze că prin închiderea IMM-urilor, care nu vor putea plăti aceste noi impozite, vor creşte şi costurile sociale, va creşte şi rata şomajului, deoarece angajaţii respectivelor firme vor rămâne pe drumuri. De asemenea, statul va fi lipsit de multe încasări de t.v.a., de contribuţii pentru salarii şi de alte taxe, pe care acestea le achitau chiar dacă aveau sau nu profit.

Forfetarea IMM-urilor va avea ca efect un impozit trimestrial aplicat în funcţie de cifra de afaceri înregistrată anul trecut, an caracterizat de o creştere economică substanţială, de 7,1% din p.i.b., şi nu în funcţie de veniturile acestui an, care are deja prognoze foarte sumbre, de creştere economică de minus 4%.

Nu se ţine cont nici de faptul că acele firme care au avut profit anul trecut au plătit deja un impozit pentru 2008, iar acum vor fi nevoite să plătească din nou forfetarul, tot pentru 2008, chiar dacă mai au sau nu de unde, sau poate au avut ca strategie, în această perioadă, o anumită politică investiţională, care le-a redus sau anulat economiile.

Se vede clar că viziunea domnului Pogea de a aduna firimitură cu firimitură bani de la IMM-uri, nu are nicio legătură cu realitatea economică românească şi, de aici, reiese o singură concluzie: incapacitatea crasă a guvernanţilor de a creşte gradul de colectare al veniturilor, de a reduce evaziunea şi de a-i scoate la lumină pe evazionişti.

Oare domnul ministru Pogea este conştient de ecuaţia pe care a pus-o în funcţiune prin acest demers: firme desfiinţate = încasări mai mici la bugetul statului + plăţi sporite din buget pentru protecţie socială = bani mai puţini alocaţi de la buget pentru investiţii = scădere economică?

Aş întreba, în încheiere, dacă, din nefericire, vom avea neşansa ca acest guvern să rămână şi în anul 2010, iar domnul Pogea va avea în acest caz aceeaşi nepotrivită funcţie de ministru al finanţelor, ce se va întâmpla cu impozitul forfetar, va fi aplicat tot pentru anul fiscal 2008 pentru că, după cum decurg lucrurile, este foarte clar faptul că în anul 2009 veniturile firmelor vor fi net inferioare faţă de anul precedent?

Domnul Mihai Lupu:

«Guvernul Boc are o "grijă deosebită" pentru elevii defavorizaţi»

De la trâmbiţarea intensă a "binelui", pe care îl tot împarte cu multă "generozitate" acest guvern celor mai săraci români, şi până la realitatea faptelor efective ale acestuia nu este decât o perdea de fum care începe să se risipească accelerat pe zi ce ce trece.

Şi dacă mai era nevoie de încă o demonstraţie a faptului că, în afară de demagogie ieftină, domnul Boc nu are alte resurse în planul hei-rupist cu care a făcut paradă zi de zi, putem constata acum, din păcate, că cei asupra cărora se răsfrânge acest lucru au deja de suferit consecinţele acestui ameţitor stil de guvernare: din luna martie, peste 22.500 de elevi săraci au rămas fără bursele sociale "Bani de liceu".

Astfel, guvernul domnului Boc a omis cu bună ştiinţă să introducă în Legea bugetului pe 2009 prevederea conform căreia "sunt beneficiari ai programului de protecţie socială, elevii care urmează la cursuri de zi, liceu sau învăţământ profesional, şcoala de arte şi meserii sau anul de completare, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 200 de lei".

Acest plafon nemaifiind menţionat în legea bugetului absolut deloc în acest an, elevii care beneficiau de aceste burse sociale nu se mai încadrează în limitele cerute de lege, iar cei care au avut şansa să mai primească ceva bănuţi pe primele trei luni ale anului trebuie să restituie acum sumele încasate.

Uite cum reuşeşte premierul Boc să facă economii pe seama celor mai năpăstuiţi elevi ce provin din familii cu venituri extrem de modeste, elevi care se bucurau de ceva timp de puţină grijă din partea statului, prin aceste infime burse şi pentru care şansa de a-şi continua studiile se afla foarte aproape de "tărâmul" nulităţii.

Se pare că "bulversarea" este noua lege după care se ghidează guvernul actual şi acest mod de lucru devine pe zi ce trece "marcă înregistrată" în grădina palatului peste care domneşte domnul Boc.

Nu contează că veniturile familiilor acestor elevi au fost oricum grav afectate de criza financiară, din care nu mai reuşim să ieşim, nu contează faptul că numărul elevilor care abandonează şcoala în România este din ce în ce mai înspăimântător în fiecare an şi, mai ales, nu contează că tu, premier, şi tu, ministru al educaţiei, clamezi zi de zi cât de importanţi sunt cei săraci şi cât de mult arăţi că te "contorsionezi" pe scena politică pentru a le sări în ajutor.

Şi mă surprinde aici mai ales neimplicarea promptă a doamnei ministru Andronescu în rezolvarea acestei nedreptăţi pentru elevi, care se pare că "nu ştia nimic" despre această omisiune legislativă atunci când a venit în Parlament să-şi susţină bugetul ministerului, pe care se străduieşte, aproape fără nicio promisiune îndeplinită, să-l conducă. Unde? Numai dumneaei ştie! Dar, aceeaşi doamnă ministru vine acum să ne spună cu o voce aproape pierită că va rezolva până la sfârşitul anului această situaţie delicată în care nu ştim cum a reuşit să intre.

Nu pot decât să-i transmit că ar trebui să se grăbească să repare în regim de urgenţă măcar una din multele gafe pe care guvernanţii bocieni se întrec ca la campionatul de atletism să le tot arunce peste gardul Palatului Victoria în braţele românilor.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Falimentul politicii fiscale a Guverului Boc"

Ca şi când toate ideile abracadabrante de până acum ale faimosului şi vrednicului guvern Boc şi, în special, ale inventivului domn Pogea, ministru al finanţelor, nu ar fi fost suficient de bulversante pentru economia românească, aflăm acum cu stupoare, chiar de la preşedintele ţării, că banii de la FMI ar putea fi utilizaţi în alte scopuri decât cele declarate iniţial.

Domnul Boc avusese grijă să le mai spună românilor o minciună poleită cu bunele intenţii viitoare, dar valabilă pe termen scurt şi doar pentru urechile FMI, şi anume că "Cele 13 miliarde de la FMI vor ajunge direct la Banca Naţională a României pentru consolidarea rezervei naţionale şi doar banii alocaţi de Comisia Europeană, aproximativ 6 miliarde de euro, vor fi la dispoziţia Ministerului Finanţelor pentru acoperirea deficitului bugetar".

Anunţul Preşedintelui Băsescu referitor la faptul că împrumuturile externe contractate de România ar putea fi folosite pentru plata pensiilor şi a salariilor, deci pentru acoperirea cheltuielilor şi nicidecum pentru investiţii sau pentru consolidarea rezervei naţionale, lansează un semnal de alarmă, şi anume că falimentul Guvernului Boc se întrezăreşte deja de la Cotroceni.

De ce ar fi vorbit preşedintele despre acest lucru, dacă nu ar fi conştient că politica fiscal-bugetară practicată de premierul învestit de dumnealui acum câteva luni, cu 100% încredere, nu are niciun rezultat pozitiv şi că noua fiscalitate aberantă pe care o aduce ordonanţa de rectificare a bugetului va adânci criza financiară, pe care o suportă deja cu stoicism majoritatea firmelor româneşti? De obicei, preşedintele aruncă pe piaţă anumite idei când vrea să configureze unele decizii care urmează a fi lansate curând... În consecinţă, putem spune că suntem acum pregătiţi, prin afirmaţiile "liniştitoare" ale preşedintelui, să ne confruntăm cu o nouă, dar gravă situaţie: intrarea acestui guvern în incapacitate de plată.

A fost cât se poate de clar demonstrat faptul că acest guvern nu are planuri eficiente, nu ia hotărâri pertinente, nu are nimic în comun cu realitatea economică şi financiară actuală. Bugetul pe anul 2009, adoptat cu o largă majoritate PD-L-istă şi psd-istă, a fost doar o iluzie de scurtă durată, care n-a avut viaţă nici măcar două luni.

Ce ne arată noua rectificare bugetară adusă acum în Parlamentul României pentru adoptare urgentă? Nimic altceva decât politica fiscal - bugetară falimentară pe care o practică actualul guvern, mai mult decât demagog, care şi-a fundamentat Legea bugetului pe anul 2009 pe un deficit de 24 de miliarde de lei, în condiţiile în care numai în primul trimestru al acestui an s-a ajuns la un deficit de 10 miliarde. Deci, unde sunt investiţiile susţinute de domnul Boc cu atât de multă tărie la dezbaterea bugetului în Parlament, încât ne convinsese pe toţi românii că dumnealui are soluţii, iar această criză va fi doar una pasageră pentru noi? Răspunsul corect: acestea nu sunt deloc finanţate de acest guvern. Sunt practic nule pe primul trimestru al anului şi după recentele declaraţii ale preşedintelui ţării nu vom avea şansa de a beneficia de investiţii în România nici în următoarea perioadă,

Că doar ne-au demonstrat tot ce se mai putea demonstra despre adevărata viziune investiţională, zilele trecute, susţinătorii dumnealui din partidul portocaliu: România nu are nevoie de aeroport nou la Braşov, chiar dacă acolo este zona cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic, nu are nevoie de autostrăzi, decât virtuale eventual, şi nici măcar de indicatoare pentru turişti sau infrastructura necesară practicării unui turism de calitate, deoarece turismul de caravană, pe bâjbâite, este un nou trend în Europa.

Domnul Marin Almăjanu:

"Demiteri în masă pentru funcţionarii publici cu funcţii de conducere, angajaţi ai deconcentratelor, în favoarea numirilor pe criterii politice"

Guvernul Boc a aprobat săptămâna trecută OUG prin care vor fi schimbaţi toţi şefii serviciilor deconcentrate, prin demiterea acestora. Astfel, "Funcţiile publice, funcţiile publice specifice, precum şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale se desfiinţează în termen de 32 de zile de la intrarea în vigoare a acestei OUG".

Cu alte cuvinte, prin această OUG, România se întoarce cu legislaţia în timp, în anii de tristă amintire, când totul era controlat temeinic de la centru.

Actualmente, orice conducător de instituţie nu mai poate fi numit decât pe criterii politice, această situaţie putând duce la grave abuzuri în administraţie şi, bineînţeles, la o dependenţă vizibilă a noilor manageri de cei care au făcut numirile respective. Ni se trânteşte acum motivul ireal al acestei demiteri în masă a funcţionarilor publici: "Este foarte benefic faptul că managerii serviciilor deconcentrate sunt numiţi conform noii ordonanţe pe baza unui contract de management care cuprinde indicatorii de performanţă pe care trebuie să-i îndeplinească aceştia în exercitarea funcţiei".

Dar de minciună prin omisiune aţi auzit? Dragii noştri guvernanţi uită să ne precizeze că în fruntea numeroaselor instituţii din administraţie vor fi puşi oameni care vor putea fi demişi oricând de către cei care i-au numit. Iar aceste numiri nu ţin cont de pregătirea profesională şi nici de condiţiile referitoare la studii, ci doar de aşa-zise teste de evaluare care, mai mult ca sigur, vor fi foarte repede trecute în funcţie de culoarea politică agreată.

Pentru domnul Boc şi guvernul pe care îl conduce nu contează că numeroşi oameni vor rămâne pe drumuri într-o perioadă de criză, nu contează profesionalismul acestora şi, mai ales, demnitatea funcţiei publice. Ceea ce este foarte important pentru dumnealor se demonstrează acum fără nicio urmă de îndoială: ingerinţa politică este mai presus de orice pentru pd-l-işti şi psd-işti.

Vom constata foarte curând că acest demers nu va avea alt rezultat decât intensificarea în regim de urgenţă a corupţiei, Guvernul având astfel libertatea de a favoriza anumite afaceri, subordonând politic şi economic activitatea instituţiilor publice.

De aceea, Partidul Naţional Liberal are în vedere, în următoarea perioadă, acordarea unui "sprijin juridic şi tehnic" pentru cei afectaţi de prevederile ordonanţei, prin elaborarea unei "sesizări-model" pentru contenciosul administrativ, care să fie pusă la dispoziţia celor care doresc să lupte împotriva măsurilor "abuzive" ale actualului Guvern.

Politizarea administraţiei publice nu va aduce decât deservicii României, care demonstrează acum că nu-şi poate păstra consecvenţa deciziilor nici măcar câţiva ani.

Cel mai surprinzător în acest context este faptul că cei care contribuie acum la politizarea în masă a instituţiilor publice au făcut, nu cu mult timp în urmă, parte dintre cei care au luat decizia depolitizării... Paradox, nu-i aşa?

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Impozitul forfetar - genocidul micilor întreprinzători"

Ministerul Finanţelor vrea să introducă un plafon minim de 1.300 de euro pentru impozitul pe profit plătit de firme şi pentru impozitul aplicat pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor. Această măsură va fi aplicată atât microîntreprinderilor şi firmelor care înregistrează pierderi, cât şi restaurantelor, hotelurilor, firmelor ce activează în domeniul transporturilor şi cel imobiliar. Proiectul de Cod fiscal stipulează ca patronii microîntreprinderilor să plătească statului în fiecare an o diferenţă de până la 1.300 de euro, în cazul în care suma rezultată din plata impozitului pe cifra de afaceri este de 3% mai mică decât acest plafon. Astfel, dacă după aplicarea impozitului de 3% suma rezultată este de 1.000 de euro, atunci patronul va fi nevoit să plătească diferenţa de 300 de euro.

Astea ar fi datele pe hârtie. În realitate, avantajele pe care se bazează autorităţile nu se vor materializa niciodată deoarece, practic, colectările la bugetul de stat se vor diminua din cauza falimentelor, iar mulţi angajaţi vor ajunge în şomaj şi vor pune o presiune în plus pe bugetul de stat. Mai mult, nu înţeleg cum putem introduce acest impozit, în condiţiile în care ţări precum Franţa încearcă din răsputeri să elimine acest tip de impozit.

Decizia aplicării impozitului de tip forfetar va afecta mii de mici întreprinzători privaţi, care vor căpăta, într-un an de criză, un pietroi de moară legat voiniceşte la gât de Guvernul Boc. Executivul însă pare să nu aibă loc de întors, în condiţiile în care bugetul se subţiază pe lună ce trece, încasările din taxe şi impozite fiind tot mai mici. Iar ameninţările sindicatelor cu declanşarea acţiunilor de protest în stradă încep a "zdrăngăni" geamurile Palatului Victoria.

Şi uite aşa asistăm la încă o victorie a incompetentului Guvern Boc!

Domnul Ioan Oltean:

"Serviciile publice deconcentrate şi indicatorii de performanţă, încă un pas spre normalitatea democraţiei competitive"

După cum bine ştiţi deja, Guvernul a aprobat miercuri, 22 aprilie 2009, o ordonanţă de urgenţă care prevede că numirea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate să se facă în baza unui contract de management. Este prevăzut ca acest contract de management să cuprindă nu numai obiectivele, dar şi criteriile de performanţă stabilite, pentru o mai bună şi fluentă desfăşurare a activităţii acestor instituţii.

Această ordonanţă de urgenţă se încadrează în categoria actelor normative emise de actualul guvern, referitoare la măsurile de îmbunătăţire a activităţii în administraţia publică. Prin acest proiect de act normativ, aşa cum sublinia premierul Emil Boc, conducătorii serviciilor deconcentrate ale ministerelor vor fi numiţi atât în baza unui contract de management, cât şi în baza unui contract semnat, pe de altă parte, de conducătorul unităţii respective.

Este absolut firesc ca acest contract de management să dispună asupra indicatorilor de performanţă pe care un conducător de serviciu deconcentrat va trebui să-i evidenţieze în exercitarea funcţiei. În acest sens, membrii guvernului au căzut de comun acord asupra necesităţii prefigurării şi desemnării criteriilor de performanţă pe baza cărora aceştia vor trebui să aducă la îndeplinire angajamentele asumate prin programul de guvernare.

Aceasta este o procedură stabilită, de altfel, prin regulamentele adoptate şi care se referă la contractul de management şi la stabilirea unor indicatori de performanţă.

Ordonanţa de urgenţă aprobată recent de guvern modifică procedurile de conducere în cadrul serviciilor deconcentrate, permiţând desemnarea unor conducători în temeiul unui contract de management încheiat pe perioadă determinată. Potrivit acestui act normativ, serviciile deconcentrate aflate în subordinea guvernului vor include posturi de director coordonator în temeiul unui contract de management încheiat pe o durată de cel mult 4 ani. De asemenea, este important de menţionat faptul că funcţiile ce conferă calitatea de ordonator de credite, inclusiv cele contractuale, din cadrul acestor servicii, vor fi desfiinţate. Pentru serviciile publice deconcentrate vor fi înfiinţate funcţii de director coordonator şi director coordonator adjunct, în care deciziile de numire vor fi făcute în baza unui contract de management încheiat pe o perioadă determinată, de cel mult patru ani.

Suntem convinşi că prin acest proiect de conducere vor fi propuse soluţii privind rezolvarea problemelor din domeniul administrativ, contrar opiniei unora. Această măsură, coroborată cu cea de extindere a atribuţiilor autorităţilor locale ca urmare a procesului de deconcentrare, nu poate decât să ducă la rezultate benefice în favoarea societăţii, privită în ansamblul său.

Din punct de vedere juridic, acest contract de management va fi asimilat contractului individual de muncă. El va conferi titularului vechime în muncă şi va putea fi reziliat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în document. Denumirea de către unii a acestei acţiuni drept o mare "epurare politică"nu poate fi catalogată decât drept tendenţioasă şi răuvoitoare. Este adevărat că preşedintele României a recomandat guvernului să mai reflecteze asupra ordonanţei de urgenţă, în scopul înlăturării suspiciunilor privind o oarecare acţiune de vendetă, mânată de scopuri preponderent politice.

Este absolut evident că pentru a ne bucura de servicii performante şi civilizate, este necesar ca la conducerea acestor instituţii să fie numiţi conducători competenţi, responsabili, profesionişti, care să îşi poată asuma cu promptitudine şi corectitudine măsurile pe care le vor lua, dar, mai ales, consecinţele acestora. Drept urmare, sunt absolut de necontestat necesitatea şi utilitatea unei astfel de acţiuni. În acest fel vor fi înlăturate disfuncţiile interminabile şi suspiciunile ce se iveau în mod regulat, din 4 în 4 ani, în privinţa schimbării conducătorilor serviciilor deconcentrate.

Trebuie subliniat faptul că ordonanţa de urgenţă dispune şi asupra posibilităţii demiterii conducătorului de serviciu public deconcentrat înainte de împlinirea duratei de numire de 4 ani.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă, fiecare conducător al serviciilor publice deconcentrate în parte, numit în funcţie, cunoaşte în mod exact, precis şi oficial durata numirii sale, guvernul fiind în măsură să îşi asume anumite responsabilităţi privind controlul întregii activităţi.

Domnul Ioan Oltean:

"Ghimbav, tărâmul marilor tentaţii"

După cum bine ştiţi deja, dezbaterea Proiectului de Lege pentru adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr.41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului Aeroport Internaţional Braşov - Ghimbav (PL-x 537/2007), proiect de lege adoptat de Senat la data de 28.06.2007, a stârnit mare vâlvă în rândul partidelor politice, cât şi în cadrul mass-media.

În cadrul şedinţelor de plen ale Biroului permanent, dezbaterea proiectului de lege privind adoptarea ordonanţei de urgenţă a fost amânată, propunându-se pe această cale reluarea discuţiilor în raport cu complexitatea şi numeroasele responsabilităţi pe care un astfel de proiect le implică.

În ceea ce priveşte scopul care, de altfel, nu scuză mijloacele, mă declar surprins în mod neplăcut de abordarea absolut nepertinentă, injustă şi nepotrivită a domnului deputat Bogdan Olteanu în raport cu adoptarea proiectului de lege sus-amintit.

Astfel, potrivit sursei Newsin din data de 22 aprilie 2009, orele 15:01, deputaţii PNL au propus aplicarea de sancţiuni disciplinare împotriva Robertei Anastase şi lui Ioan Oltean în raport cu modul în care au condus şedinţele de plen ale Biroului permanent din cursul zilelor de 21, respectiv 22 aprilie 2009.

În acest sens, domnul deputat Bogdan Olteanu a menţionat că deputaţii PNL vor trimite o adresă către Comisia de Regulament în care vor solicita aplicarea de sancţiuni împotriva noastră, doamna Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Ioan Oltean.

În raport cu această susţinere şi solicitare adresată Comisiei de Regulament, este de precizat şi de subliniat faptul că şedinţele de plen ale Biroului permanent au fost conduse cu respectarea şi în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor. Consider că susţinerea domnului deputat Bogdan Olteanu nu face altceva decât să traducă o tendinţă continuă de dezonorare şi ştirbire a reputaţiei instituţiei Camerei Deputaţilor, implicit a conformităţii respectării procedurilor instituite de Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă solicit respectuos, stimaţi colegi, pe această cale, să remarcaţi interesul subit, exagerat, nefiresc şi neobişnuit de insistent al grupurilor politice PSD şi PNL manifestat în raport cu începerea de îndată a dezbaterii proiectului de lege, deşi aceasta a fost adoptată în 2007. Sunt de părere că manifestarea unor astfel de interese exacerbate în raport cu dezbaterea acestei ordonanţe de urgenţă nu poate ascunde decât substraturi de interese directe, proprii şi personale, mânate de criterii pur subiective.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că deputatul Bogdan Olteanu a uitat că în cursul a 3 ani de zile a comis zeci de abuzuri, încălcând în mod flagrant Regulamentul Camerei Deputaţilor, ridicându-se în mod repetat de la prezidiu şi suspendând în mod abuziv dezbaterile.

Dar de când e lumea, hoţul strigă hoţii! Farisei !

În ceea ce priveşte dezbaterea moţiunii de cenzură, data şi ora au fost propuse şi agreate chiar de către membrii PNL ai Biroului permanent. În consecinţă, considerăm că iniţiativa în acest sens a deputatului Bogdan Olteanu este nefondată şi lipsită de orice temei de procedură.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Integrarea profesională a tinerilor instituţionalizaţi"

Integrarea profesională este foarte importantă pentru tânărul care aspiră la autonomie şi independenţă socială. Din păcate, ei nu au pregătirea necesară pentru a face faţă cerinţelor profesionale actuale - limbi străine, informatică, abilităţi de comunicare etc. Dificultăţile de a găsi şi păstra un loc de muncă sunt generate şi de faptul că nu au o locuinţă. În aceste condiţii, tânărul se vede aruncat într-un cerc vicios, din care nu poate ieşi decât cu sprijinul şi implicarea celorlalţi. Pendulând între aceste puncte ale dilemei, de cele mai multe ori renunţă, abandonându-se hazardului şi indiferenţei.
După încheierea pregătirii profesionale, integrarea profesională a tinerilor cu familie poate fi facilitată chiar de familia extinsă, de sistemul de relaţii de rudenie, pe când tinerii orfani sau abandonaţi ar putea fi sprijiniţi prin implicarea agenţilor economici şi prin intervenţia comunităţii (biserică, autorităţi, organizaţii, voluntari).

O mare parte dintre tinerii din instituţii de plasament care au împlinit 18 ani şi-au finalizat studiile şi ar trebui să se angajeze refuză sau unii dintre ei nu au contactat niciodată un angajator. Aproape 1.800 de copii aflaţi în grija statului au împlinit 18 ani sau şi-au finalizat studiile în anul şcolar anterior, majoritatea ca absolvenţi ai învăţământului de masă, adică liceu, şcoli profesionale sau postliceale. Dintre aceştia, 291 nu au contactat sau au refuzat să contacteze vreun angajator sau instituţie în vederea angajării. Însă, în jur de 500 şi-au găsit anul trecut un loc de muncă, iar alţi 500 care au doar studii medii intenţionează să le continue.
Conform legislaţiei în vigoare, odată cu terminarea instruirii şcolare şi profesionale, tinerii ocrotiţi în centrele de plasament sunt nevoiţi să părăsească instituţia şi să-şi găsească singuri propriul drum în viaţă. Din păcate, ei nu sunt pregătiţi pentru a face acest pas către independenţă. În contextul actual, datorită situaţiilor socio-economice ale familiei şi a modului de organizare a sistemului de protecţie socială, dezideratul integrării este foarte dificil. Din momentul în care a părăsit instituţia, tânărul conştientizează dificultăţile de integrare în grupuri, organizaţii sau colectivităţi formate din persoane cu familie.

Inhibiţia în faţa unor acţiuni sau decizii majore care îi vor influenţa cursul vieţii îşi află originea în faptul că instituţia decidea pentru individ, îi propunea scopuri, iar acesta le executa. În acest context trebuie completat cadrul legislativ specific şi identificate soluţii prin elaborarea unor programe şi strategii de incluziune socială şi profesională, care să vină în sprijinul şi în susţinerea acestor tineri.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Industria siderurgică gălăţeană în impas"

Ca parlamentar de Galaţi îmi exprim îngrijorarea şi neliniştea faţă de situaţia dificilă prin care trece în acest moment industria siderurgică gălăţeană. Diminuarea producţiei combinatului, comenzi din ce în ce mai puţine, reorganizarea activităţii prin închiderea unor secţii de producţie, ca efect al declinului economic mondial, au ca efect negativ concedierile de personal operate din ultima perioadă. De asemenea, reducerea numărului de contracte comerciale, restrângerea posibilităţilor de dezvoltare, precum şi perspectiva sumbră a unei recesiuni ce a afectat partenerii comerciali, lovesc în plin activitatea siderurgică, cu consecinţe asupra situaţiei fiecărui siderurgist în parte.

Siderurgia românească a asigurat de-a lungul anilor aproximativ întregul necesar de oţel al pieţei interne, determinând în mod decisiv dezvoltarea unor ramuri prelucrătoare, cum ar fi: construcţiile de maşini, construcţii navale, transporturi, construcţii civile şi industriale. Din punct de vedere statistic, până în momentul declanşării efectelor crizei economice mondiale, siderurgia românească acţiona într-o piaţă globalizată, la nivel mondial asigurând un segment constant de 1,5 - 2 milioane tone/an, din care circa 45% în spaţiul UE.

În prezent, industria siderurgică naţională se confruntă cu o situaţie dificilă. Astfel, referindu-mă "stricto sensu" la Combinatul Sidex Galaţi, din sinteza situaţiei actuale reiese că societatea influenţează direct sau indirect existenţa a circa 150.000 de oameni, din care peste 60% din municipiul Galaţi şi împrejurimi, aspect asupra căruia atât eu, ca parlamentar de Galaţi, cât şi factorii de decizie în domeniu, trebuie să ne aplecăm şi să-l privim cu maximă seriozitate şi responsabilitate.

În acest moment, trebuie elaborată de urgenţă o strategie cu impact pozitiv asupra activităţii Combinatului Sidex Galaţi, bazată pe realităţile momentului, pe discuţii cu partenerii sociali şi cu acţiune directă asupra menţinerii locurilor de muncă. De asemenea, din punctul meu de vedere, existenţa acestei strategii şi prezentarea ei în mod public ar avea, pe lângă un efect constructiv, şi un efect de a linişti şi de a transmite ideea siguranţei locului de muncă fiecărui siderurgist gălăţean.

Doamna Adriana Diana Tuşa:

"Demiterea directorilor APIA nu ţine loc de plată a subvenţiilor"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la efectele produse asupra agriculturii de către prestaţia jalnică a Guvernului în gestionarea problemelor specifice acestui domeniu, la care se adaugă şi prevederile ordonanţei de urgenţă ce vizează conducerea instituţiilor deconcentrate.

Încă din momentul accederii la guvernare a PD-L şi a PSD am avut convingerea că noul Guvern format nu va face decât să îşi impună clientela politică la nivelul întregului aparat de stat, dar nu am crezut că va ajunge până la a se lupta cu toţi angajaţii instituţiilor statului. După cum e lesne de observat, prin Ordonanţa de urgenţă nr.37/2009, emisă de Guvernul Boc, am ajuns la apogeul procesului de politizare a tot ceea ce înseamnă instituţiile administraţiei publice centrale şi locale.

Prin intermediul acestei ordonanţe asistăm la lansarea unui nou episod al serialului A început prigoana politică, episod pe care l-aş putea numi: Victimele de astăzi sunt directorii din deconcentrate. Totul, după cum e lesne de observat, în regia marelui maestru Emil Boc!

Până la un anumit punct am putea să înţelegem această răfuială politică, însă demiterea a zeci de directori de la APIA nu cred că reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultorii. Una dintre aceste probleme o reprezintă deblocarea plăţilor şi găsirea unor soluţii pentru acordarea la timp a subvenţiilor pentru fermieri, fără de care activitatea acestora se află in imposibilitatea de a ieşi din colapsul financiar.

Una din principalele temeri pe care le au marii fermieri este legată, de exemplu, de faptul că până ce noii directori se vor acomoda cu noua postură va dura ceva timp, fapt ce va duce la depăşirea termenelor de realizare a plăţilor şi aşa nerespectate. De asemenea, această situaţie ar putea atrage chiar şi sancţiuni financiare din partea Comisiei Europene pentru neplata la termen.

În ceea ce priveşte judeţul meu, judeţul Brăila, în care 80% din sursele de venit local ţin de agricultură, la data de 25 aprilie 2009, dintr-un număr de 4914 de fermieri aflaţi pe lista pentru plăţi, doar 2410 dintre aceştia figurau ca fiind plătiţi pe extrase bancare. Situaţia nu diferă foarte mult la nivel naţional. Iar toţi aceşti oameni sunt puşi acum în situaţia de a aştepta a la long, până când oamenii domnului Boc sau domnului Geoană se vor acomoda cu "premiul" dat drept răsplată pentru munca din campania electorală, şi anume funcţia de manager al instituţiei care ar trebui să-i ajute pe toţi agricultorii deopotrivă.

Iată, domnilor guvernanţi, problemele reale cu care se confruntă cetăţenii României, pe care cu siguranţă nu îi interesează vendetele politice pe care le patronaţi la nivelul întregii ţări. Cred că în loc să pierdeţi timpul atât de preţios cu redactarea pe picior a unor astfel de ordonanţe, mai bine v-aţi preocupa de problemele reale cu care se confruntă micii şi marii fermieri pe fondul crizei financiare. Ar trebui să ştiţi că previziunile pentru aceştia, pentru anul în curs, sunt destul de sumbre, deoarece pe lângă faptul că le bate la uşă campania de primăvară, băncile nu le mai acordă credite, de lichidităţi nici nu poate fi vorba, într-un an în care preţul de valorificare a produselor agricole a fost, în unele cazuri, şi la jumătate din preţul de producţie, iar acum se află în situaţia în care statul, prin instituţiile sale, în speţă APIA, nu le acordă nici subvenţiile.

Din păcate, milioanele de euro, bani ce li se cuvin conform legii, stau blocaţi în vistieriile statului român şi ale Uniunii Europene, deoarece Ministerul Agriculturii nu a găsit în acest an soluţiile optime pentru acordarea la timp a sumelor, deşi noul ministru al agriculturii a promis că banii vor intra în conturile agricultorilor începând din luna martie. Suntem aşadar spre sfârşitul lunii aprilie şi încă nu s-au găsit soluţiile pentru deblocarea acestor bani.

Domnilor guvernanţi,

Nu-mi rămâne decât să vă atrag atenţia asupra faptului că în agricultură, spre deosebire de politica dusă de domnia voastră, fiecare zi contează.

Doamna Daniela Popa:

"Strategia Lisabona - şansa relansării economice a României"

Criza economică ce afectează din ce în ce mai mult economiile statelor lumii reprezintă un adevărat test pe care guvernele, instituţiile internaţionale şi europene trebuie să îl dea în faţa unui fenomen cu o evoluţie imprevizibilă şi periculoasă. Confruntată cu recesiunea economică în cele mai multe state membre, Uniunea Europeană trebuie să facă dovada unei acţiuni concrete, coerente şi articulate. Acum, mai mult decât oricând, principii precum pragmatismul, flexibilitatea şi parteneriatul trebuie să funcţioneze.

Acţiunile guvernelor naţionale coordonate cu instrumentele pe care le pune la dispoziţie Uniunea Europeană sunt esenţiale în depăşirea acestei perioade. În opinia noastră, răspunsul Uniunii Europene la evoluţiile de pe scena economică mondială a fost prompt. Planul european de redresare economică, lansat încă de la sfârşitul lui noiembrie 2008, atunci când efectele crizei asupra economiei europene erau tot mai accentuate, se bazează pe o infuzie majoră de putere de cumpărare în economie, pentru a impulsiona cererea şi a stimula încrederea. Măsurile constă în special în deschiderea de linii de finanţare pentru IMM-uri, cumpătare în cheltuielile administraţiei şi demararea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii, dar vizează şi domeniul asistenţei sociale acordate persoanelor defavorizate sau celor care îşi pierd locul de muncă.

Planul european de redresare economică are la bază Strategia de la Lisabona. Coordonarea acţiunilor statelor membre în cadrul oferit de Strategia de la Lisabona este opţiunea optimă şi eficientă. România, în calitate de stat membru, trebuie să recurgă la acţiuni menite a atenua pe termen scurt efectele crizei şi are datoria de a promova, simultan, reformele structurale necesare.

Strategia de la Lisabona este o şansă pentru fiecare stat membru, deci şi pentru România, de a depăşi dificultăţile economice ale momentului, implementând măsuri de reformă structurală în economie. Odată cu revizuirea Strategiei, în anul 2005, s-a convenit ca fiecare stat membru să elaboreze un Plan Naţional de Reforme, lucru pe care România l-a îndeplinit în anul 2007, rezultând Planul Naţional de Reforme 2007 - 2010 ce avea ca obiectiv atingerea performanţelor economice şi de ocupare recomandate de Strategia de la Lisabona, corelate cu un sistem social echitabil, elemente care să asigure ţării noastre o dezvoltare durabilă.

Varianta revizuită a PNR din 2008, stabileşte pentru perioada 2007 - 2012 o serie de priorităţi privind îmbunătăţirea capacităţii administrative (prin asigurarea cadrului necesar susţinerii competitivităţii prin măsuri specifice în politici publice), gestionarea fondurilor comunitare, capacitatea autorităţilor publice de a lansa achiziţii publice, reforma sistemului judiciar, îmbunătăţirea calităţii şi managementului cheltuielilor guvernamentale, îmbunătăţirea funcţionării pieţelor, a mediului de afaceri, creşterea gradului de ocupare şi participare pe piaţa muncii, precum şi gestionarea durabilă a resurselor regenerabile şi atenuarea efectelor schimbărilor climatice.

Din păcate, evaluarea Comisiei Europene cu privire la implementarea Strategiei de la Lisabona la nivelul statelor membre UE şi a zonei euro, realizată în ianuarie 2009, indică pentru România progrese minime, iar recomandarea Comisiei este ca ţara noastră să adopte de urgenţă măsurile de reformă structurală pentru a asigura o competitivitate economică bazată pe productivitate ridicată, inovare şi cunoaştere. Este nevoie de o abordare integrată care să includă Programul de guvernare, programul anticriză, precum şi recentul document emis de Departamentul pentru Afaceri Europene - Planul de acţiuni 2009 - 2010 pentru implementarea PNR.

Dacă analizăm măsurile pe care România trebuie să le implementeze conform Strategiei de la Lisabona constatăm că sunt tocmai acele măsuri necesare a fi luate în contextul crizei economice actuale. Ele trebuie să fie o componentă esenţială a mecanismului de răspuns anticriză. Este nevoie de îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice centrale şi locale, schimbarea politicii fiscale în sensul limitării cheltuielilor şi implementarea unui cadru financiar pe termen mediu (programare bugetară multianuală). Resursele bugetare trebuie orientate spre acele domenii care asigură creşterea economică. În cadrul programelor anticriză, extrem de importante sunt măsurile ce vizează asigurarea calităţii sistemului educaţional şi corelarea lui cu sistemul formării profesionale. Acestea, la rândul lor, trebuie corelate cu nevoile pieţei muncii.

Doresc să evoc şi Summitul European din 19-20 martie 2009, în cadrul căruia s-a reafirmat angajamentului Uniunii Europene şi al statelor membre de a acţiona într-o manieră coordonată, ambiţioasă şi cuprinzătoare. Comunicarea Comisiei Europene pentru Consiliul European de primăvara intitulată "Stimularea redresării economice" trasează patru direcţii majore de intervenţie în vederea redresării economice, şi anume: restaurarea şi menţinerea unui sistem financiar stabil, sprijinirea economiei reale, sprijinirea populaţiei împotriva efectelor crizei şi promovarea redresării globale.

În opinia noastră, România trebuie să-şi coordoneze politicile naţionale cu cele comunitare, în special cu cele impuse de Strategia de la Lisabona. Implementarea principiilor şi asumarea obiectivelor acesteia se articulează perfect cu perioada de criză economică pe care o traversăm. Respectarea acestor angajamente nu reprezintă doar garanţia respectării ţintelor macroeconomice asumate, ci şi şansa de a trece de declinul economiei la toate nivelurile, naţional, comunitar şi global.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Guvernul Boc lucrează împotriva oamenilor de afaceri"

Guvernul pare că şi-a propus să îngroape definitiv mediul de afaceri. Ultima "invenţie" în materie de fiscalitate pusă în cârca micilor agenţi economici este impozitul minim obligatoriu. Începând cu data de 1 mai, societăţile comerciale vor plăti un impozit anual cuprins între 500 si 10.000 de euro, indiferent dacă înregistrează sau nu profit.

Această măsură, adoptată într-un an de criză economică, reprezintă sinucidere curată. Guvernul instituie un genocid fiscal la adresa firmelor, descurajând investiţiile şi distrugând sectorul de servicii, industria alimentară şi alte domenii economice importante. Instituirea impozitului minim obligatoriu va însemna pentru agenţii economici moarte lentă, într-o economie agonizantă, stăpânită de un guvern incapabil să ia decizii inteligente. Este încă o măsură aberantă a Cabinetului Boc, neputincios în privinţa administrării companiilor de stat şi a bugetelor ministeriale.

Aplicarea acestei prevederi nu numai că nu va aduce încasările scontate la bugetul de stat, ba, mai mult, va lăsa fără un loc de muncă stabil zeci de mii de persoane, punând o presiune şi mai mare asupra fondului de şomaj. În afară de piedicile puse economiei de către criza globală se va adăuga şi această "buturugă", care cu greu va putea fi trecută tocmai de către acei contribuabili mici care încearcă să facă ceva corect în ţara asta şi să creeze locuri de muncă.

Concluzia este una singură: "Guvernul Boc lucrează împotriva oamenilor de afaceri". Mult aşteptatul plan anticriză a fost, în sfârşit, lansat pe piaţă. Pe lângă multe speranţe de ameliorare a situaţiei din economie şi unele intenţii de lăudat rămase la stadiul de promisiuni, precum neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea fiscalităţii şi altele, sunt bifate o serie de "succesuri" concrete.

Impozitul minim pe care vor trebui să-l plătească anual firmele începând cu data de 1 mai 2009 va grăbi moartea micilor afaceri. Chiar dacă înregistrează sau nu profit, IMM-urile vor trebui să verse la bugetul statului o sumă de bani deloc neglijabilă.

Pentru economia judeţului Hunedoara, care se sprijină în mare parte pe IMM-uri, consecinţele noului bir vor fi catastrofale: sumele estimate de Ministerul Finanţelor nu vor fi colectate la buget, pentru că multe firme nu vor avea resurse să acopere obligaţiile fiscale, lucru care va conduce la acumularea de arierate şi de penalităţi pentru întârziere la plată. Pasul următor va fi solicitarea în instanţă a falimentului, pentru ca statul să-şi recupereze creanţele bugetare acumulate. Odată pronunţat falimentul, activitatea respectivelor unităţi este sistată, salariaţii sunt trimişi în şomaj, iar finanţele vor pierde şi bruma de încasări pe care le aveau.

Această măsură fiscală aberantă arată eşecul economic al Guvernului PD-L-PSD, lipsa de realism la fundamentarea bugetului de stat pe anul 2009, ţintele macroeconomice umflate fără temei şi lipsa de soluţii care să prevină efectele crizei economice. Iată cum diletantismul profesional al actualilor guvernanţi adânceşte efectele unei crize economice reale şi o transformă într-o criză majoră socială.

Domnul Gheorghe Coroamă:

"Agricultura uitată de politicile Guvernului Boc"

Unul dintre domeniile în care atât criza, cât şi incompetenţa Guvernului Boc lovesc cu putere este agricultura. Deşi de aproape 20 de ani ni se vorbeşte despre reforma, despre "revenirea României la statutul de grânar al Europei", fermierii şi ţăranii români se află la limita supravieţuirii.

În timp ce în alte state europene, guvernele responsabile iau măsuri concrete pentru susţinerea agriculturii, Guvernul Boc refuză să ia vreo măsură concretă. Ba, chiar mai mult, agricultura este cea care e păgubită de rectificarea bugetară şi de schimbările funcţionăreşti haotice.

Ne aşteptam ca, după preluarea puterii ministerele, printre care şi cel al agriculturii, să supună dezbaterii publice un program de reformă dedicat domeniului, în care să se regăsească punctele de vedere ale administraţiei centrale, locale, dar şi ale producătorilor. Nimic, decât tăcere.

În egală măsură, guvernanţii nu au răspuns iniţiativelor legislative prin transmiterea unui punct de vedere pertinent. La Camera Deputaţilor se află în procedură legislativă două iniţiative care vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerelor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, proiecte necesare reformei în domeniu.

Corecta reglementare a unui astfel de organism este singura cale pentru ca fermierii şi producătorii să găsească un sprijin concret pentru susţinerea activităţii lor.

Acesta este motivul pentru care sper ca larga majoritate să găsească înţelepciunea de a depăşi criteriile de culoare politică şi să susţină implementarea unei legislaţii favorabile agriculturii româneşti.

Domnul Titi Holban:

Săptămâna trecută a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă privind noua reglementare a deconcentratelor, prin care se desfiinţează posturile de conducere ale acestor instituţii.

Ordonanţa nr.37/2009 prevede superpolitizarea tuturor serviciilor deconcentrate. Iată cum ceea ce n-a putut obţine coaliţia majoritară în Parlament a făcut Executivul dintr-un şut, prin adoptarea acestui act normativ. Exista pericolul real ca legea aprobată în Parlament să fie declarată neconstituţională de Curtea Constituţională şi atunci Executivul, fără a aştepta decizia acesteia, deşi aşa era logic şi conform principiilor de drept, a rezolvat toată problema prin adoptarea acestei ordonanţe.

După 32 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei, toate serviciile deconcentrate vor fi conduse de directori coordonatori şi directori coordonator adjuncţi, care vor fi evaluaţi de către o comisie constituită la nivelul fiecărui minister care are în subordine serviciul deconcentrat respectiv, iar din comisie va face parte, în mod obligatoriu, şi un reprezentant al instituţiei prefectului din judeţul respectiv. Practic, tot ce e în subordinea ministerelor se politizează. Serviciile deconcentrate nu se reorganizează, ci doar şefii lor se schimbă. OUG nr.37/2009 s-a adoptat doar pentru a putea fi numite persoanele care şi-au împărţit posturile de săptămâni bune.

Printre consecinţele punerii în aplicare a ordonanţei este şi faptul că prefectul, înalt funcţionar public, va coordona serviciile publice deconcentrate conduse de oameni politici care nu mai sunt funcţionari publici, directorii din ministere, care sunt funcţionari publici de conducere, vor coordona şi vor da dispoziţii pentru conducătorii serviciilor publice deconcentrate, numiţi politic, creându-se o relaţie inedită între conducători din administraţia publică centrală şi locală.

Mai mult, prin această ordonanţă, se renunţă la "mult trâmbiţata descentralizare", deoarece tocmai serviciile deconcentrate care ar fi trebuit transferate autorităţilor administraţiei publice locale (consilii judeţene sau locale) vor fi superpolitizate şi nu va mai exista niciun interes de supunere a acestora autorităţilor locale care sunt cele mai apropiate de cetăţean.

Spre exemplu, în judeţul Buzău, pe lângă directorii numiţi de PNL din instituţiile descentralizate, am aflat că vor fi schimbaţi şi cei numiţi de PD-L în 2004, care nu au contribuit la campania electorală din noiembrie. Acest demers arată cum actuala putere doreşte să-i răsplătească pe cei care au donat în campanie, criteriul competenţei fiind unul nesemnificativ pentru guvernanţi. În această situaţie, la nivelul judeţului Buzău, se găsesc directorii de la direcţia muncii, direcţia de finanţe şi direcţia judeţeană de tineret şi sport, foşti membri ai PD-L dar căzuţi în dizgraţia preşedintelui PD-L Buzău.

Aceste acţiuni nu vor aduce decât un plus numărului de dosare din justiţie, aceşti oameni vor încerca să-şi facă dreptate şi cu siguranţă vor câştiga, căci ei au fost numiţi în baza unui concurs.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

"Camera Meşteşugarilor"

La Satu Mare s-a creat prima Cameră a Meşteşugarilor din România de după 1989, sub forma unei libere asocieri a 15 întreprinzători şi 3 fundaţii profilate pe promovarea economică. Se doreşte o reînnodare a tradiţiei din zonă, unde meşteşugurile au oferit bunăstare de-a lungul a sute de ani. Această tradiţie a fost întreruptă în mod brutal de regimul comunist.

În Europa de Vest, întreprinderile meşteşugăreşti se păstrează şi merg înainte, fiind orientate pe servicii către populaţie, producţie de artizanat, respectiv furnizarea de produse pentru marile companii. Un exemplu în acest sens îl poate constitui situaţia din Germania, care i-a inspirat atât pe sătmăreni, cât şi pe iniţiatorii unui proiect de lege în Parlamentul României.

Prin înfiinţarea Camerei Meşteşugarilor, în judeţul Satu Mare se doreşte asigurarea de consultanţă pentru meşteşugari, calificare profesională şi perfecţionarea acestora. Multă lume semnalează lipsa forţei de muncă calificate din România, dar, din păcate, nu se întreprinde nimic în sensul eliminării acestui deficit.

Soluţia o poate reprezenta un sistem de formare dual, pe model german, sistem la care structura camerelor meşteşugarilor ar putea avea o contribuţie importantă. Această structură ar trebui, în opinia mea, să funcţioneze descentralizat la nivel regional (judeţean), respectând particularităţile din diferitele zone ale ţării, nefiind necesară o structură birocratică centrală. Totodată, aceste camere ar trebui să contribuie la eliminarea imposturii din domeniu şi la dispariţia muncii la negru printr-un mecanism de autocontrol la nivelul membrilor Camerei.

Pentru succesul acestui demers este însă nevoie de o lege-cadru pe care să o adopte Parlamentul. Cred că subiectul nu ar trebui să reprezinte o temă de dispută politică, realizându-se un larg consens politic.

Domnul Virgil Pop:

"Guvernul Boc: un atentat la siguranţa naţională"

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul Boc urmează să demită conducerile structurilor din teritoriu este asimilată, de un cunoscut ziarist din Cluj (Mihnea Măruţă este numele lui) cu o lovitură de stat: "Dacă una sau mai multe puteri străine ar reuşi, cumva, printr-o strategie genială şi imposibil de contracarat, sau prin agenţii săi infiltraţi la cel mai înalt nivel al executivului, să lase fără şefi toată structura din teritoriu a administraţiei publice, să bulverseze mii de instituţii dintr-o ţară, care apoi, timp de o lună şi mai bine, să se mişte ca găina cu capul retezat, aş zice că ar fi vorba, fără urmă de îndoială, de o strălucită lovitură de stat. În România e suficientă o ordonanţă de guvern".

Nu am să-l contrazic pe respectivul ziarist. În schimb vin, şi completez această opinie cu propria mea poziţie. Ceea ce a făcut Guvernul Boc este sinonim cu un atentat la siguranţa naţională. Pentru că ce altă interpretare se poate da unei stări de fapt în care o ţară, timp de o lună de zile, se prezintă cu un vid de conducere la nivelul administraţiei teritoriale. Ce poate fi mai grav decât haosul şi blocarea/paralizarea activităţii a mii de instituţii dintr-o ţară timp de cel puţin o lună. Şi sunt convins că starea de haos va persista mai mult de o lună, din cauza "managerilor performanţi" ai domnului Boc, cărora le va trebui ceva timp pentru a învăţa ABC-ul noii lor munci. Situaţia este şi mai gravă dacă mai adăugăm faptul că blocajul generat de ordonanţa Guvernului Boc apare în plină criză economică. Prin ordonanţa sa, Guvernul Boc întoarce România cu câţiva ani înapoi.

Premierul Emil Boc vorbeşte cu nonşalanţă de faptul că îl interesează performanţa managerială. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, nu era nevoie de o ordonanţă, ci de un set de măsuri prin care, la instituţiile la care se observau carenţe, să fie evaluaţi factorii de răspundere. În realitate, nu este vorba de altceva decât de politizarea excesivă a tuturor funcţiilor din România. A recunoscut-o pe un post de televiziune un lider al PD-L, conform presei: "Nu putem pune în aplicare programele guvernului cu oameni de la PNL în conducere". Greşit! Directorul din teritoriu pune în aplicare programul Guvernului, pentru că este literă de lege şi nu se poate abate de la ea. Cei care susţin că nu se poate lucra cu reprezentanţii unui partid aflat în Opoziţie uită însă că, în perioada aprilie 2007-decembrie 2008, foarte multe instituţii din ţară au fost conduse de membri PD-L şi unele chiar de membri ai PSD, deci contraargumentul că PNL a făcut şi el epurare politică nu stă înpicioare. Ciudat, atunci directorii din Opoziţie au putut lucra cu cei aflaţi la guvernare, dar acum nu mai pot.

Am urmărit sâmbătă la Cluj şi mustrarea părintească la adresa PD-L şi PSD - privind OUG 37/2009 - a preşedintelui României. Deontologii de serviciu au punctat imediat şi au afirmat că şeful statului nu agreează ordonanţa. Eroare! Şeful statului doar a pozat electoral în faţa camerelor de luat vederi în persoana care se delimitează de uriaşa greşeală a Guvernului Boc. Domnul Traian Băsescu a avut un comportament gen Mircea Sandu vizavi de cutremurul din fotbalul românesc. Dacă într-adevăr ar fi avut ceva împotriva ordonanţei, şeful statului ar fi putut să se pronunţe înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial sau chiar mai demult, imediat după ce Guvernul a trimis parlamentului un proiect de lege similar şi care acum este pe rol la Curtea Constituţională.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Zece motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece de la putere"

La fel cum preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe guvernanţi la meditaţie, vă propun şi eu, spre reflecţie, în rândurile ce urmează, zece motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece de la putere.

Politica fiscală dezastruoasă. În vreme de criză financiară, Guvernul Boc a ales cele mai absurde şi stângace măsuri anticriză cu putinţă (în lipsa unui plan anticriză coerent), care nu numai că nu îi ajută pe români, ci îi îngroapă şi mai adânc în negura sărăciei. Pe lângă genocidul fiscal impus prin aceste măsuri, Guvernul a contractat, fără să-i întrebe pe români, un împrumut internaţional în numele lor, pe care vor trebui să-l plătească cu vârf şi îndesat.

Lipsa unui act de guvernare unitar. Guvernul Boc are o dublă personalitate: cu o jumătate de coaliţie încearcă să conducă, în timp ce jumătatea cealaltă, a PSD-ului, îi face opoziţie, astfel încât conceperea unui plan unitar de guvernare a ţării este un deziderat imposibil de aplicat.

Transformarea Guvernului în bun propriu. PD-L şi PSD au transformat Guvernul într-un instrument de plată a poliţelor politice: încă de la formarea acestuia, cu toţii am observat cum posturile din Executiv au devenit o "răsplată" a eforturilor politice ale clientelei PD-L şi a preşedintelui. Pentru aceste persoane s-au înfiinţat ministere noi, gest care i-a costat pe români sute de mii de euro. Tot pentru aceşti oameni apropiaţi coaliţiei, Guvernul Boc a scos pe furiş ordonanţa ce politizează conducerile deconcentratelor, uitând de importanţa profesionalismului în exercitarea unei funcţii publice.

Lipsa transparenţei şi a profesionalismului în actul guvernării este o altă caracteristică a Guvernului Boc. PSD şi PD-L acţionează guvernamental în spatele uşilor închise, pe furiş, neimplicând toţi actorii publici în luarea deciziilor importante pentru societate. Această lipsă de profesionalism în actul guvernării a dus la apariţia unor anomalii nemaiîntâlnite în sfera administraţiei publice: premierul, constituţionalistul Boc, emite ordonanţe neconstituţionale, ministrul turismului se erijează în purtătorul de cuvânt al Guvernului, în vreme ce activitatea celorlalţi membri ai Executivului este, practic, inexistentă.

Dialog inexistent cu societatea civilă. Pentru prima oară de la perioada tranziţiei încoace, discuţiile dintre societatea civilă şi guvernanţi s-au purtat în stradă. Acest lucru nu înseamnă, însă, că doleanţele românilor ce au ieşit să protesteze au fost ascultate. Dimpotrivă. După cum a demonstrat preşedintele Băsescu zilele trecute, când i-a admonestat pe reprezentanţii societăţii civile veniţi la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre coduri, actuala coaliţie îşi exprimă, de câte ori are ocazia, dispreţul pe care îl nutreşte pentru cetăţenii acestei ţări prin tergiversări, neimplicare şi discuţii sterile.

Obedienţa faţă de preşedintele Băsescu. Guvernul Boc este lipsit de liberul arbitru. Toate acţiunile guvernamentale de până acum au demonstrat faptul că, exceptând cazurile în care chiar însuşi preşedintele Băsescu a stat la baza unor iniţiative ale Guvernului, tot ce iese din această instituţie trebuie să-i poarte girul. În caz contrar, guvernanţilor li se sugerează "să se mai gândească" la activitatea lor. Prin urmare, orice iniţiativă ce nu poartă ştampila calităţii prezidenţiale e respinsă din faşă.

Lipsa unei viziuni în ceea ce priveşte agenda publică. Ministrul educaţiei îl avertiza nu demult pe premierul Boc asupra riscului ca România să devină o ţară de analfabeţi, prin diminuarea fondurilor pentru educaţie. Într-adevăr, Guvernul Boc a uitat de educaţie, dar a uitat şi de drumuri, de spitale, de şcoli, de biserici, de armată, de justiţie sau de siguranţa publică pentru că pe agenda publică a premierului Boc este trecut doar un singur subiect: vistieria ţării, respectiv toate modalităţile prin care aceasta poate fi umplută pentru ca, mai târziu, să devină puşculiţa de campanie a PD-L.

Neasumarea răspunderii pentru greşeli. Premierul Boc i-a reclamat nu de puţine ori pe liberali pentru gestionarea ineficientă a banului public, refuzând să îşi asume public eşecul guvernării, cauzat exclusiv de inexistenţa unui plan de guvernare articulat. Vă reamintesc, doar, stimaţi colegi, că pe timpul guvernării Tăriceanu s-au creat 600 de mii de locuri de muncă. Până în acest moment, guvernul Boc a reuşit doar să îngroaşe rândurile şomerilor.

Incapacitatea de a gestiona relaţiile cu Uniunea Europeană. România a fost recent admonestată la Bruxelles pentru declaraţiile preşedintelui Băsescu referitoare la simplificarea acordării cetăţeniei române pentru moldoveni. Deseori confundaţi între ei la reuniunile europene, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc i-au înfuriat, nu de puţine ori, pe oficialii europeni, compromiţând, în acest fel, traseul european anevoios pe care România trebuie să îl parcurgă. Lipsa de încredere a populaţiei în Guvern

Niciodată în istoria postdecembristă a ţării nu s-a întâmplat ca un guvern să beneficieze de atât de puţină încredere a populaţiei, la atât de puţin timp după învestire. Acest lucru semnifică, stimaţi guvernanţi, că v-au prins din urmă minciunile, lipsa de onestitate şi dispreţul pe care îl manifestaţi faţă de cetăţenii acestei ţări prin fiecare măsură aberantă pe care o impuneţi românilor.

Stimaţi colegi,

Derapajele guvernamentale nu au ce să caute într-o ţară europeană, şi noi, parlamentarii aleşi ai acestei ţări, dispunem de pârghiile necesare pentru a le împiedica şi pentru a le taxa. Prin urmare, vă cer sprijinul pentru a-i determina pe actualii guvernanţi să renunţe la aceste practici dăunătoare pentru societatea românească, cât încă mai este timp, pentru a evita transformarea decalogului prezentat mai devreme în noua Constituţie a României!

Doamna Cristina Elena Dobre:

"Relaţia cu Chişinăul, gestionată mediocru de Bucureşti"

Ceea ce a păţit/păţeşte România în relaţiile ei diplomatice cu Republica Moldova reprezintă o premieră - nedorită - pentru ţara noastră. S-ar putea să greşesc, dar nu ţin minte ca România să se mai fi aflat într-o situaţie similară: adică după declararea unui ambasador român ca persoană non-grata, să nu primească agrementul noul ambasador desemnat. Cred că nici în perioada războiului rece România nu a avut parte de un astfel de tratament.

Ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă pe linia relaţiilor - nu numai diplomatice - între Chişinău şi Bucureşti se datorează în mare parte şi modului în care România a tratat problema.

Jignită şi umilită, România, mai precis factorii de răspundere în domeniu - Administraţia prezidenţială, MAE - nu au avut totuşi o atitudine fermă. Sub pretextul protejării românilor de dincolo de Prut (este adevărat, ei nu au nici o vină şi trebuie ajutaţi) replica noastră nu a fost deloc pe măsură. În afara unor apeluri timide la anumite organisme internaţionale, nu am remarcat altceva nimic. Mai mult, s-au agitat doi europarlamentari PNL, dar nici aceştia nu au primit vreo susţinere fermă din partea Bucureştiului.

În afara total neinspiratei - ca să folosesc un termen eufemistic - gestionări a situaţiei, în plin conflict diplomatic, preşedintele Traian Băsescu a mai pus paie pe foc, prin anunţarea intenţiei de a se facilita la maximum acordarea cetăţeniei române pentru un milion de locuitori ai Republicii Moldova. Nu am să comentez reacţiile negative în acest sens venite din partea organismelor europene. Nu vreau, de asemenea, să se interpreteze că sunt împotriva acordării cetăţeniei române pentru cei de dincolo de Prut. Dar această măsură trebuie făcută cu cap, cu tact, şi nu în scopuri oculte. Nu era acum momentul să se facă publică această intenţie de acordare a cetăţeniei române. Cred că acest anunţ a servit şi serveşte la perfecţie acţiunilor antiromâneşti ale liderului comunist Voronin şi ale acoliţilor săi. Sunt sigur că acest anunţ va fi utilizat, printre altele, la aşa-zisele argumente ale comuniştilor din Moldova privind aşa-zisa implicare a României în evenimentele recente de la Chişinău.

Anunţul privind acordarea cetăţeniei române pentru un milion de locuitori de dincolo de Prut mai trebuie privit şi din alt unghi de vedere. Presa şi unii analişti politici consideră că această măsură are doar un caracter electoral, în beneficiul lui Traian Băsescu şi, eventual al PD-L şi PSD, în cazul în care intenţia devine realitate înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Concret, respectivii analişti politici consideră că se intenţionează acordarea cetăţeniei pentru a se obţine voturi. Nu l-am auzit pe şeful statului şi pe nimeni din PD-L sau PSD să dezmintă aceste acuzaţii. Ceea ce mi se pare destul de grav. A jongla cu cetăţenia română doar pentru a-ţi spori zestrea de voturi, mi se pare jenant şi deloc democratic.

PS: La alegerile locale din 2008, în Bucureşti - în special în sectorul 3 - s-a descoperit o situaţie stranie. Pe listele electorale, la anumite adrese, erau trecute între 150 şi 300 de persoane. Misterul a fost desluşit de presă: erau persoane de dincolo de Prut care obţinuseră cetăţenie română, dar pentru îndeplinirea prevederilor legale, respectivii şi-au "rezolvat" (cu sprijinul primăriei şi al Poliţiei), fictiv, situaţia locativă. În sectorul 3, în jur de 4.000 de "alegători" se aflau în această situaţie. Noii cetăţeni români nu au votat, pentru că imediat ce au obţinut documentele româneşti, au plecat în occident. La alegerile locale din 2008 nu s-au înregistrat voturi false în contul celor 4.000 de "alegători". Nu a fost cazul, pentru că favoritul la primărie nu a avut nevoie de sprijin. Nimeni nu garantează însă că la europarlamentare, unde fiecare vot este "aur", nu s-ar putea ca moldovenii aflaţi deja în Occident să "voteze" pentru "cine trebuie". Persoane care au fost în mai multe rânduri în birourile secţiilor de votare mi-au explicat că există posibilitatea ca moldovenii cu cetăţenie care apar doar pe lista de alegători să "voteze".

Atrag atenţia asupra acestui pericol, până nu este prea târziu!

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Doamna ministru Andronescu spune (şi face) lucruri trăsnite"

Doamna ministru Ecaterina Andronescu, în afara faptului că spune lucruri trăsnite, intenţionează să le pună şi în aplicare. Cum altfel, decât "un lucru trăsnit", poate fi interpretată intenţia doamnei ministru de a pune orele de educaţie fizică sâmbăta, eventual şi duminică.

Doamna ministru Ecaterina Andronescu prezintă două argumente privind "programarea" orelor de sport sâmbăta sau duminica. Unul dintre acestea sună astfel: "Profesoara mea de sport ne chema la competiţii şi sâmbăta şi duminica şi nu se supăra nimeni". Este foarte adevărat ce spune ministrul de resort. Numai că, intenţionat sau nu, omite esenţialul. Pe vremea când doamna Andronescu era elevă, existau numeroase competiţii sportive de masă interşcolare foarte bine organizate. Deci nu era vorba de ore de educaţie fizică puse în afara orarului şcolar, nu era vorba de competiţii organizate ad-hoc, la nivel de şcoală, ci de adevărate competiţii care antrenau, la diferite nivele elevii, în mai multe ramuri sportive. Şi chiar este regretabil că acum nu mai există, la nivel organizat, astfel de competiţii interşcolare. Pentru cei care nu cunosc istoricul învăţământului din România, trebuie menţionat că până în 1990, cel mult 1992, existau campionate municipale/orăşeneşti interşcolare la discipline precum fotbal, handbal, baschet, atletism ş.a. Nu de puţine ori, aceste competiţii se extindeau şi la nivel judeţean sau chiar naţional. Din aceste competiţii, aparent desfăşurate sub sigla sportului de masă, s-au născut numeroşi sportivi de mare performanţă.

Ei bine, dacă aşa ceva ne-ar propune doamna ministru Ecaterina Andronescu, aş fi primul care aş susţine-o. Pentru că mi se pare normal ca un şcolar să-şi consume energiile într-o interesantă competiţie sportivă, decât să fie atras de alte lucruri periculoase pentru vârsta lui.

Dar doamna ministru nu la aşa ceva se referă atunci când vrea să cheme elevii sâmbăta sau duminica. Dânsa pur şi simplu vrea să mascheze, să acopere scoaterea din orar a orei de educaţie fizică şi să o transfere în zilele libere ale elevilor.

Tot doamna ministru mai vine cu un argument care nu se susţine: "Majoritatea copiilor sunt scutiţi de părinţii lor şi pentru că ora de sport este intercalată între celelalte ore".

Complet eronat. Toţi specialiştii susţin că orele de sport au fost intercalate cu celelalte materii pentru ca elevii să se relaxeze. Tocmai ăsta e rolul orelor de sport, de a destresa copiii după materiile dificile.

Nu în ultimul rând, mai trebuie să punem degetul pe rană şi să spunem că nici elevii, dar nici profesorii nu vor veni la aceste ore de sport programate sâmbăta şi duminica. Este cea mai proastă soluţie la care s-a gândit doamna ministru Andronescu şi consider că este imperios necesar să revină asupra ei. Până nu este prea târziu şi ne vom trezi că educaţia fizică va dispărea total din şcolile din România.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Abuzurile din Ordonanţa nr.37/2009"

Săptămâna trecută am văzut cum s-a găsit metoda legală de a politiza toate instituţiile publice centrale şi locale, cu ajutorul Ordonanţei nr.37/2009, prin care actualii manageri ai instituţiilor deconcentrate sunt înlocuiţi, iar viitorii manageri ai acestor instituţii vor fi numiţi politic şi, clar, vor depinde de cei care i-au numit, această situaţie putând duce la abuzuri.

Ordonanţa privind deconcentratele e aplicată începând de joi, 23 aprilie 2009, deoarece a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, şi permite înlocuirea tuturor şefilor de servicii.

Ordonanţa afectează şi inspectorii şcolari generali, cei adjuncţi şi directorul Casei Corpului Didactic, contractele de management educaţional aflate în derulare încetând în termen de 15 zile.

Doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, spunea că directorii de şcoli nu vor fi afectaţi de această ordonanţă. Minciună sfruntată, toţi directorii de şcoli sunt angajaţi prin concurs, semnează un contract de management educaţional. În art.2 alin(2) din Ordonanţa nr.37 scrie clar: "Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr.128/1997 privind statutul personalului didactic şi aflat în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe". Aşadar, îşi vor pierde funcţiile toţi inspectorii şcolari generali, directorii Casei Corpurilor Didactice, directorii care au contracte de management educaţional în vigoare, directorii adjuncţi şi directorii generali adjuncţi, în jur de 9 000 de directori de şcoli vor fi lăsaţi fără slujbă într-un mod ilegal si abuziv.

Dacă ministerul şi respectiv guvernul voiau să facă referire doar la inspectorii generali şi adjuncţi ar fi trebuit să scrie: contractele de management ale acestora. Or, în această variantă legea spune că orice contract de management educaţional încetează în termen de 15 zile. Practic, sunt raşi din funcţie absolut toţi directorii şi directorii adjuncţi de la şcolile româneşti.

Prin ordonanţa guvernamentală privind demiterea directorilor de deconcentrate se produce o eroare gravă, pentru că aceasta poate duce la abuzuri şi corupţie, iar împreună cu colegii din PNL ne vom adresa Avocatului Poporului pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu acest act normativ.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Politizarea sută la sută a administraţiei"

Guvernul a emis, recent, Ordonanţa de urgenţă care modifică procedurile de conducere a serviciilor deconcentrate, publicată deja în Monitorul Oficial, "dând liber" pentru desemnarea unor directori cu contract de management pe perioadă limitată.

Cu alte cuvinte, pohta ce au pohtit-o negociatorii... algoritmului, şi anume de a-şi împărţi posturile de conducere "unul mie, unul ţie şi... din când în când... unul lui Popa Ilie" se va putea împlini în termen de aproximativ o lună, aparent... fără bătăi de cap şi fără procese pe dreptul muncii.

Desigur, şi în cazul acestui abuz, au fost invocate motive obiective precum: "cerinţele UE", eficienţa, performanţa, descentralizarea etc., etc...

Graba cu care Guvernul a luat această decizie, faptul că a recurs la calea ordonanţei de urgenţă, de parcă deconcentratele ţării s-ar afla într-un pericol iminent, publicarea imediată în Monitorul Oficial şi nu în ultimul rând meticulozitatea de chinez bătrân cu care domnul Boc a nominalizat toate... dar absolut toate posturile care ar putea fi considerate de conducere, ajungând până la nivelul celor de şef de club sportiv sau casă de cultură a studenţilor, mă determină să cred că motivele obiective sunt doar pretexte pentru politizarea sută la sută a administraţiei.

Nu sunt avocatul celor care vor fi afectaţi de această măsură, pentru că profesia mea este una tehnică.

Dar faptul că la noi, în Prahova, cât PNL s-a aflat la guvernare, profesioniştii au fost trataţi cu respect şi au rămas pe posturi indiferent de guvernul aflat la putere în momentul numirii lor, îmi dă dreptul să întreb, fie şi retoric, fără să pot fi acuzată de parizanat:

S-a gândit cineva că actualii şefi, cam 15.000 la număr, care în cea mai mare parte sunt bine pregătiţi profesional şi şi-au făcut datoria acolo unde, prin concurs - în cele mai multe cazuri - corect, au fost numiţi, sunt, înainte de orice, oameni?

Şi că aceşti oameni, care au familii, credite la bancă, probleme de sănătate etc., se trezesc, dintr-o dată, fără vină, în plină criză, fără slujbă şi fără alternativă imediată?

Şi aş mai avea o întrebare:

Cine ne garantează că peste doi-trei ani, domnul Boc, dacă va mai rămâne la guvernare până atunci, desigur!, nu va da o altă ordonanţă de urgenţă, prin care să îşi definitiveze clientela pe post?

Punem pariu?

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Proiecte şi oportunităţi pentru dezvoltarea Doljului"

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea unui nou pod peste Dunăre încă din anul 2000, acordul fiind ratificat un an mai târziu.

Podul Calafat - Vidin reprezintă un obiectiv prioritar. Diverse obstacole, de natură birocratică şi tehnică, au întârziat demararea lucrărilor, dar la ora actuală bulgarii au ajuns aproape la jumătatea fluviului, iar pe malul românesc, la Calafat, avem doar un gard al viitorului şantier!

Podul este construit de bulgari, cu finanţare europeană, Guvernului român revenindu-i responsabilitatea de a realiza infrastructura de acces la pod. Dar nu avem nici terenul pentru construirea infrastructurii!

Prima Hotărâre de Guvern privind declanşarea procedurilor de expropriere a bunurilor imobile, proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării "Infrastructura conexă de pe teritoriul românesc a obiectivului Pod peste fluviul Dunărea, la Calafat - Vidin" a fost dată în toamna anului 2004, de Guvernul Năstase. În 2005, noul Executiv a modificat HG nr. 1664/2004, dar nu a virat şi sumele necesare despăgubirilor pentru bunurile expropriate.

Toţi miniştrii transporturilor din ultimii 4 ani, începând cu domnul Gheorghe Dobre, au susţinut că podul de la Calafat este o prioritate, dar nu făcut nici un efort pentru a grăbi lucrurile. La începutul anului 2007, ministru era, dacă îmi aduc bine aminte, domnul Radu Berceanu, şi domnia sa spunea că partea română mai are nevoie de zece luni pentru realizarea proiectului. În toamna lui 2007, ministrul Ludovic Orban declara că lucrările la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin vor începe simultan pe ambele maluri. Deocamdată, aşa cum precizam, pe malul românesc nu s-a făcut nici măcar o singură expropriere, iar infrastructura trebuie să fie gata în 2010!

Sper că actualul Guvern va reuşi să pună la punct, în cel mai scurt timp, toate problemele legate de amplasamentul infrastructurii conexe podului.

Acest proiect nu are culoare politică şi nici nu trebuie să aibă. Este un proiect european, Podul Calafat - Vidin asigurând legătura rutieră şi feroviară de tranzit pe teritoriul României în relaţia Europa Centrală şi de Vest cu Europa de Sud-Est şi Asia. Podul de la Calafat constituie un element-cheie al Coridorului IV pan-european de transport, care începe în Germania şi se încheie în Turcia. Pentru judeţul Dolj, pentru atragerea investiţiilor şi dezvoltarea zonei, acest obiectiv are o importanţă majoră.

De asemenea, trebuie să avem în vedere proiectul de construire a unui pod peste Dunăre între Bechet şi Oreahovo, într-un viitor apropiat. Este o iniţiativă privată, ce merită susţinută, pentru care trebuie pregătit un acord comun româno-bulgar.

Pe de altă parte, spre sfârşitul anului trecut a fost finalizat şi podul de la Rast, reamenajat cu fonduri europene. Consiliul Judeţean Dolj a aprobat înfiinţarea serviciului de transport fluvial în punctul de trecere a frontierei Rast-Lom, ca serviciu de interes economic general. Este necesară achiziţionarea unui ferryboat, pentru a introduce curse fluviale regulate între Rast şi Lom.

Proiectele de investiţii în turism, în jurul portului din Rast, pot transforma această comună - care a renăscut după inundaţiile catastrofale din primăvara anului 2006 - într-un mic paradis de vacanţă.

Este nevoie şi de voinţă politică pentru ca toate obiectivele să devină realitate. Guvernul României trebuie să sprijine aceste proiecte, care înseamnă dezvoltarea Doljului din toate punctele de vedere: economic, social şi turistic.

Domnul William Gabriel Brînză:

În luna iunie românii vor fi chemaţi la urne să-i aleagă pe politicienii, fie ei independenţi sau membri de partid, care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Este misiunea noastră să le explicăm românilor de ce pe 7 iunie trebuie să meargă la vot, să pună ştampila pe numele celor care în următorii 5 ani vor acţiona în numele României în Parlamentul European.

Misiunea nu este deloc uşoară, în condiţiile în care criza economică îşi pune tot mai mult amprenta pe traiul de zi cu zi al românului, iar dezinteresul conaţionalilor noştri pentru alegeri este binecunoscut. Potrivit datelor ultimului Eurobarometru, realizat în decembrie 2008, la nivelul României, doar 19% dintre cetăţenii cu drept de vot sunt informaţi cu privire la organizarea alegerilor europarlamentare din iunie 2009. În acelaşi timp, doar 20% dintre români declară că vor vota la europarlamentare, procent care situează ţara noastră pe locul 21 din cele 27 de state membre Uniunii Europene.

Vă rog, dragi colegi, ca prioritară să fie explicarea actului electoral atunci când ne deplasăm în colegiul în care am fost aleşi. Fiecare vot contează în raport cu imaginea României în Europa. Cei pe care îi vom trimite în Parlamentul European se vor alătura deputaţilor din celelalte ţări şi împreună vor influenţa destinul milioanelor de concetăţeni europeni. Deciziile care se iau la Bruxelles se răsfrâng asupra traiului nostru de zi cu zi, iar cuvântul celor 33 de europarlamentari români poate şi trebuie să aibă consistenţă şi doar prezenţa la vot va decide asta.

Pe 7 iunie avem nevoie de un singur câştigător, România. Aspiraţiile românilor, care de mai bine de 20 de ani îşi doresc un trai mai bun, trebuie să se concretizeze într-o legislaţie europeană, legislaţie de care beneficiază şi ţara noastră, graţie politicienilor pe care îi vom desemna prin vot.

Este şansa noastră să demonstrăm că merităm statutul de membru al Uniunii Europene, că România are politicieni legitimaţi de votul şi de încrederea românilor, beneficiind în mod direct de deciziile adoptate.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Radare... uşor deviate"

Una dintre cele mai lăudabile iniţiative ale Poliţiei Române în materie de limitare a numărului de accidente grave a fost instalarea de camere de supraveghere a traficului. Pe ruta Turda - Cluj-Napoca - Huedin au fost amplasate o serie de astfel de sisteme radar, care au condus, potrivit statisticilor, la diminuarea accidentelor datorate vitezei excesive soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Problemele au început să apară, însă, atunci când diverse persoane au primit amenzi acasă pe care figurau că au fost surprinşi de aparatele radar la aceeaşi oră, minut şi secundă în două localităţi diferite, situate la distanţe suficient de mari pentru ca legile fizicii să fie date peste cap.

Singura soluţie la îndemâna cetăţenilor României o reprezintă legea. Astfel, paragraful 3.2.6. din Normele de metrologice 021-05, aprobate prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr.153/2007, prevede că "Înregistrarea efectuată trebuie să conţină menţiunea că a fost efectuată autotestarea aparatului".

În urma unei interpelări adresate fostului Guvern am primit un răspuns cel puţin surprinzător: cinemometrele nu trebuie să fie corelate la ora oficială a României. Aşa că, dacă întâmplarea face ca o persoană să fie surprinsă de aparatele radar din camerele de supraveghere a traficului în localităţi diferite, dar la aceeaşi oră, nu-i rămân de făcut decât două lucruri: ori se adresează justiţiei, ori înregistrează recordul şi inovaţia din fizică la forurile competente din domeniu şi, cine ştie, poate primeşte şi premiul Nobel.

Nouă, membrilor Legislativului, nu ne rămâne de făcut decât să corectăm o greşeală. Pentru că, în aceste condiţii, o iniţiativă bună se poate transforma într-un eşec răsunător şi mai ales costisitor. Procesele-verbale încheiate pe ruta Turda - Cluj-Napoca - Huedin ca urmare a depăşirii vitezei legale de către conducătorii auto şi care au fost surprinşi în trafic de două aparate radar diferite la aceeaşi oră au fost contestate în justiţie şi aceştia, în mod evident, au avut câştig de cauză. Consider că este, cel puţin în acest moment, o risipă de resurse care trebuie remediată printr-o nouă lege în domeniu.

Domnul Mircea Grosaru:

"Vizită la fraţii noştri"

În data de 7 aprilie 2009, la declaraţii politice, îmi exprimam îngrijorarea faţă de fraţii noştri din Aquilla şi din alte localităţi ale Provinciei Abruzzo care au decedat urmare a cutremurului devastator şi surprinzător.

Nu erau date definitive, pentru că între timp, numărul victimelor a ajuns la 293, dintre care 5 cetăţeni români, peste 100.000 de oameni fără locuinţă, aproape 100 de biserici distruse şi multe, multe altele.

Săptămâna trecută, o delegaţie parlamentară condusă de Doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor s-a deplasat la Roma la invitaţia omologului Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul Italiei.

Desigur că primul punct al vizitei nu a fost altul decât cel legat de victimele şi pagubele materiale imense.

Ceea ce ne-a unit de Italia de-a lungul anilor au fost desigur suferinţele comune, chiar dacă ele au fost diverse şi în perioade diferite, dar şi bucuriile, mai ales acum, când se împlinesc 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Italia şi România.

Se apropie, desigur, şi summit-ul interguvernamental româno-italian de la Bucureşti din a doua parte a acestui an, din octombrie-noiembrie 2009, însă cu siguranţă că se va dinamiza la nivel parlamentar cooperarea româno-italiană oficială, prin actualizarea documentelor de colaborare bilaterală dintre cele două ţări surori, Italia şi România.

Grupul parlamentar "Amici per la Romania" din Camera Deputaţilor a Parlamentului italian, la care au aderat spontan 48 de deputaţi, se va întâlni cu reprezentanţi ai Grupului de prietenie România - Italia, scopul întâlnirii fiind acela de a promova iniţiativele cu caracter politico-cultural, prin sprijinirea integrării comunităţii româneşti în societatea italiană, problemă rămasă restantă şi încă de actualitate.

Sunt convins că vizita de lucru va deschide mai mult calea colaborării şi apropierii dintre cele două state, dintre cele două ţări surori, în ciuda unor evenimente izolate, care nu pot decât să întărească şi mai mult o frăţie de mii de ani.

Domnul Iuliu Nosa:

Tema intervenţiei mele de astăzi este "Băsescu cerşeşte votul maghiarilor şi discreditează Guvernul"

Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că noi, cei care constituim majoritatea de 70% în Parlament şi ne aflăm la guvernare, aşteptăm de câteva luni ca Programul de guvernare al coaliţiei PSD-PD-L să fie pus în aplicare, prin numirea la conducerea instituţiilor deconcentrate de la nivelul judeţelor a oamenilor apropiaţi coaliţiei, aleşi pe criteriul profesionalismului, dar care să creadă în acest program al coaliţiei. Din nefericire, schimbarea din funcţie a actualilor directori se tărăgănează şi, se pare, totul din cauza lipsei de fermitate a premierului Boc, care nu este încă în stare să iasă din vorba preşedintelui Băsescu. De altfel, cum să iasă din vorba "tătucului PD-L-ist", când sâmbătă, cu ocazia Congresului UDMR de la Cluj l-a umilit pe Boc la el acasă. Nu de alta, dar ca să nu uite cine e şeful. L-a umilit solicitându-i să revizuiască celebra de acum OUG nr.37 din 22 aprilie care, după cum bine ştiţi, reglementează schimbarea de gardă în deconcentrate, de parcă bietului premier nu i-ar fi fost destule vociferările PNL-iste care urlă în gura mare că actuala guvernare le lasă oamenii pe drumuri. De parcă pe ei i-a interesat în 2004 când în câteva luni au demis toţi directorii social-democraţi. Dar asta este o altă poveste, pe care, cu siguranţă, stimaţi colegi, o cunoaştem cu toţii.

Revin la relaţia preşedinte-premier şi nu pot să nu îl compătimesc pe Boc, pentru că Băsescu, ca să-şi întărească şi mai mult autoritatea în faţa premierului, dacă mai era nevoie, pe tot parcursul discursului rostit la Congresul UDMR de la Cluj a făcut praf Guvernul. Din ceea ce a declarat preşedintele nu a reieşit decât că actualul guvern, pe care îl consideră creaţia sa, nu este decât un "motor uriaş" care poate fi înlocuit oricând. Este absolut şocant să auzi asemenea cuvinte rostite de preşedintele unei ţări. Toate acestea nu arată decât disperarea lui Băsescu. A mers la Congresul UDMR pentru a cerşi voturi, conştient că este în picaj şi nu mai poate fi salvat decât de un miracol.

Domnul Pető Csilla-Mária:

"Fructe, nu miere de albine"

Declaraţia mea politică are ca obiect Legea nr.509/2006 şi celelalte acte legislative care se referă la acordarea mierii de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar din învăţământul de stat şi confesional.

Textul legii adoptate la sfârşitul anului 2006 prevede acordarea săptămânală pentru fiecare copil de la grădiniţă şi din clasele I-IV a unei cantităţi de 60 de grame de miere de albine.

Adoptată, dar neaplicată nici până în momentul de faţă, legea amintită a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.24/2008, în acelaşi an apărând şi normele de aplicare ale legii astfel modificate. Esenţial este că, deşi copiii ar fi trebuit să primească mierea de albine încă de la începutul acestui an şcolar, acest lucru nu se întâmplă nici acum, când suntem aproape de finele anului şcolar.

Adoptarea unui act legislativ care prevede ca preşcolarii şi elevii din ciclul primar să primească săptămânal câte 60 de grame de miere de albine este bine-venită.

Efectele benefice ale acestui produs sunt bine-cunoscute. În afara calităţilor sale nutritive, mierea are o acţiune terapeutică eficientă în combaterea afecţiunilor digestive, hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, ale sistemului nervos etc.

Din păcate, există şi un dar: mierea de albine este contraindicată persoanelor care suferă de obezitate, diabet zaharat, insuficienţă pancreatică sau de anumite tulburări alergice, afecţiuni extrem de răspândite în rândul copiilor la care se referă textul de lege sus-menţionat.

Iată de ce, luând în considerare aceste date, propun modificarea Legii nr.509/2006 privind acordarea de miere de albine preşcolarilor şi şcolarilor din ciclul primar.

Ce înseamnă acest lucru? Să nu se mai acorde miere de albine, din cauza efectelor nocive pe care acest produs îl are asupra anumitor categorii de copii. În schimbul acestui produs, copiii să primească zilnic fructe. Fructele nu conduc la obezitate - nici chiar cele cu un conţinut ridicat de zahăr, pot fi consumate - cu unele mici restricţii de către copiii care suferă de diabet zaharat şi nu sunt contraindicate în cazurile de insuficienţă pancreatică sau tulburări alergice.

Vă voi da un singur exemplu pentru efectele terapeutice ale consumului de fructe. Mereleconţin calciu, magneziu, cupru, fructoză, vitamina A şi vitamina C. Unele studii arată că valoarea colesterolului din organism scade, în medie, cu 10% în cazul persoanelor care consumă frecvent mere.

Aceste fructe asigură buna funcţionare a aparatului digestiv prin faptul că absorb toxinele din organism şi conţin fibre. În plus, prin conţinutul ridicat de vitamine, previn apariţia ulcerului, a asteniei fizice şi intelectuale şi favorizează creşterea.

Acestea sunt doar câteva dintre efectele benefice ale consumului de mere, pentru a căror introducere în alimentaţia copiilor de la grădiniţe şi şcolile din ciclul primar vă solicit sprijinul.

În cazul în care specialiştii în domeniul bolilor de nutriţie vor considera că alte fructe decât merele sunt mai indicate să fie introduse în alimentaţia preşcolarilor şi a elevilor din clasele I-IV, voi îmbrăţişa fără nici un fel de reţinere aceste puncte de vedere. Propun astfel ca merele - sau alte fructe - să fie acordate zilnic grupelor de copii sus-menţionate, odată cu începutul anului şcolar 2009-2010.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Sprijinirea angajării tinerilor"

Unul dintre obiectivele Programului de guvernare pentru perioada 2009 - 2012 îl constituie sprijinirea angajării tinerilor, în conformitate cu specializările obţinute, pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea într-un grad cât mai ridicat a forţei de muncă tinere.

În acest context, propun o lege - Legea primului contract de muncă - prin care studenţii îşi vor îmbunătăţii educaţia practică şi îşi vor forma abilităţi profesionale practice în perioada stagiului de practică universitară, perioadă recunoscută ca şi vechime în muncă.

În acest scop, fiecare universitate trebuie să stabilească relaţii de parteneriat cu agenţii economici şi cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; astfel, se va realiza şi o corelare între cererea şi oferta de forţă de muncă.

La ora actuală România a ajuns să deţină o poziţie de top ca număr de tineri şomeri înregistraţi în statisticile Uniunii Europene. Tinerii absolvenţi reprezintă un "grup ţintă" greu integrabil pe piaţa forţei de muncă, datorită lipsei de experienţă practică şi datorită pretenţiilor angajatorilor, care solicită vechime în muncă. Prin Legea primului contract de muncă, studenţii vor acumula pe perioada practicii universitare atât experienţă practică, cât şi vechime în muncă, deoarece această lege prevede ca în perioada de practică să se încheie un contract de muncă pe durată determinată pentru stagiari şi să fie remunerată. Existând un prim contract între student şi agenţii economici, se poate realiza încă din perioada studenţiei posibilitatea negocierii unui loc de muncă sau contactul cu piaţa muncii îl va ajuta pe viitorul absolvent să-şi organizeze mai eficient căutarea unui loc de muncă în ţară şi să treacă mai uşor peste procesul de tranziţie către un loc de muncă.

În pofida faptului că angajatorii care încadrează în muncă absolvenţi beneficiază de stimulente financiare conform Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, rata şomajului în rândul tinerilor este foarte ridicată, explicaţia fiind lipsa experienţei profesionale practice.

Domnul Dan Bordeianu:

"Cutremur în administraţia publică"

Suntem încă cu toţii sub efectul cutremurului care s-a produs sâmbătă seara. Toate televiziunile au marcat evenimentul şi au transmis pe larg sfaturi în astfel de situaţii.

Un eveniment asemănător se produce în ultimele zile şi în administraţia publică, acolo unde actualul guvern ia măsuri din ce în ce mai cutremurătoare.

Astfel, ordonanţa guvernului de politizare a administraţiei publice dar şi proiectul Legii privitoare la salarizarea unică din domeniul bugetar sunt lovituri care ţintesc puternic în temelia unui sistem care abia intrase pe un anumit făgaş al normalităţii.

Se pare, însă, că dorinţa de a răsplăti serviciile prestate în campania electorală de oamenii PSD şi PD-L este mult mai puternică decât respectarea legii şi a angajamentelor luate de către România în faţa Uniunii Europene.

În urma cu doi, trei ani, domnul Blaga se lăuda că a reuşit să implementeze o serie de măsuri concrete în vederea descentralizării administraţiei româneşti. Astăzi, partidul din care domnul Blaga face parte aruncă la coş toate acele măsuri.

Un alt aspect important este acela că la data acceptării României în Uniunea Europeană, criteriul politic a cântărit foarte serios în adoptarea acestei decizii, criteriul care se referea inclusiv la depolitizarea administraţiei.

Prin deciziile luate de Guvernul domnului Boc practic România minte oficialii europeni şi se face că a uitat care sunt principiile care au stat la baza acceptării României în cercul select al statelor europene.

În aceste condiţii, stau şi mă gândesc dacă nu cumva cutremurul din administraţia românească determinat de aceste măsuri iresponsabile şi neconstituţionale nu va avea efecte negative pentru România pe termen lung şi pe plan extern, pentru că pe plan intern nu cred că mai este cazul să mai comentăm.

Sper cu tarie, ca şi în cazul cutremurului din administraţia publică să existe măsuri de contracarare a efectelor nocive, măsuri care se pot traduce în trezirea la realitate a Guvernului Boc.

Domnul George Ionescu:

"Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale"

Pe 26 aprilie a fost celebrată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

Acest eveniment a fost instituit de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale în anul 2001.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) este o organizaţie internaţională menită să asigure că drepturile creatorilor şi deţinătorilor de proprietate intelectuală sunt respectate în toată lumea şi că autorii şi inventatorii sunt astfel recunoscuţi şi răsplătiţi pentru ingeniozitate. Numărul statelor membre OMPI a depăşit 180, peste 90 % dintre statele lumii - ceea ce reflectă importanţa crucială şi relevanţa muncii din spatele Organizaţiei.

Ziua de 26 aprilie a fost aleasă datorită altui eveniment din acest domeniu: în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra Proprietăţii Intelectuale.

Această zi este celebrată de OMPI şi de statele membre în fiecare an, constituind o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra rolului şi contribuţiei proprietăţii intelectuale la dezvoltarea economică, culturală şi socială a ţărilor lumii. Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale constituie o ocazie de a reflecta la felul în care creativitatea omenească şi inovaţia contribuie la edificarea unei lumi mai bune.

Aşa cum declara în 2008 domnul Kamil Idris, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, "Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale devine cu fiecare an mai populară". De la lansarea ei, în 2001, un număr tot mai mare de state şi organizaţii se alătură OMPI la sărbătoarea anuală de pe 26 aprilie.

De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale aducem un omagiu tuturor inventatorilor şi artiştilor, mari şi mici, care ne îmbogăţesc existenţa cu roadele gândirii lor inovatoare şi ale viziunii lor creatoare. Astfel, ne amintim de ce drepturile lor de proprietate intelectuală, drepturi pe care ei le-au câştigat prin talentul lor individual sau calităţile lor colective, merită admiraţia, protecţia şi respectul nostru.

În acest an, 2009, directorul general al OMPI, Francis Gurry, a transmis un mesaj prin care doreşte să-i sensibilizeze pe toţi locuitorii Pământului asupra necesităţii de a trece de la tehnologiile gri, bazate pe carbon, ale trecutului, la inovaţia verde, fără emisii de carbon, a viitorului: "De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale - 2009, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale doreşte să evidenţieze importanţa contribuţiei unui sistem echilibrat de proprietate intelectuală în stimularea creării, difuzării şi aplicării tehnologiilor nepoluante; în promovarea unei concepţii ecologice care să ducă la crearea de produse nepoluante din momentul proiectării până în cel al scoaterii din uz; în crearea de branduri "verzi" care să îi ajute pe consumatori să aleagă în cunoştinţă de cauză şi să ofere companiilor un avantaj faţă de competitori".

Ziua de 26 aprilie reaminteşte că trebuie să protejăm creatorul şi creaţia sa. În general, şi în această zi în mod special, acţionăm pentru a convinge că protecţia titularilor de drepturi de autor şi drepturi conexe este necesară şi utilă, iar nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală atrage consecinţe negative.

În România, proprietatea intelectuală, drepturile de autor şi drepturile conexe sunt serbate anual de cele două organisme specializate în domeniu - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM).

Domnul Constantin Chirilă:

"România - piaţa agricolă perfectă pentru producătorii străini"

Cu orice mijloc de transport am călători de-a lungul Europei, putem vedea cu ochiul liber că situaţia agriculturii româneşti este dezastruoasă. Nu sunt adeptul cuvintelor bombastice, dar cuvântul dezastru este singurul care poate descrie perfect ceea ce vedem la noi în ţară, comparativ cu situaţia din alte părţi: mari suprafeţe de teren sunt abandonate şi părăginite, de parcă am fi în ţara nimănui. Cifrele oficiale arată clar că doar 29% dintre exploataţiile agricole româneşti se ridică la standarde europene, în timp ce în ţări cu o tradiţie agricolă mult mai mică, provenite din blocul comunist, procentul este şi de aproape două ori şi jumătate mai mare.

Am mai atras de la tribuna Parlamentului atenţia asupra problemelor legate de securitatea alimentară a României şi doresc să revin asupra acestui subiect, pentru că ceea ce se produce în domeniul legumiculturii are ca destinaţie preponderentă autoconsumul. România a devenit o piaţă perfectă de desfacere pentru legumele, fructele, carnea şi lapte de import, în condiţiile în care dispunem de potenţial, de oameni, dar nu şi de un sprijin real acordat producătorilor autohtoni. Câtă vreme noi continuăm să sufocăm agricultura proprie, vom continua să cumpărăm produsele româneşti cu titlul de delicatese.

Agricultura românească primeşte subvenţii de trei ori mai mici decât cea din restul Europei, iar eliminarea t.v.a. la importuri duce din start la preţuri mult mai mici pentru mărfurile importante. De aceea, comercianţii vor căuta să vândă produsele la care vor câştiga mai mult, ceea ce închide un cerc vicios al circuitului economic agricol, din care se poate ieşi doar cu măsuri coerente şi aplicate la timp. Specialiştii afirmă că România poate hrăni 100 de milioane de oameni, iar populaţia din ţara noastră consumă aproape 80% din produsele agroalimentare de provenienţă străină. Potrivit statisticilor oficiale, România importă circa 70% din necesarul de carne, în timp ce producătorii autohtoni au înregistrat în primul trimestru din 2009 scăderi ale vânzărilor cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care ei au scăzut preţurile comparativ cu perioada anterioară. Această situaţie nu mai poate continua, pentru că agricultura reprezintă unul dintre pilonii redresării economice necesare în contextul actualei crize.

Vreau să înţelegeţi că nu susţin un naţionalism de paradă, ci afirm că potenţialul economic al agriculturii româneşti este o soluţie pentru traversarea actualei crize. De aceea, trebuie să stimulăm producţia agricolă internă, în special în domeniul legumelor şi al fructelor. Cu o calitate corespunzătoare a produselor, putem face în aşa fel încât să reducem deficitul balanţei externe. Şi este mai ieftin aşa, decât să mizăm pe o re-industrializare care nu s-ar mai putea produce curând.

Domnul Alin Augustin Florin Popoviciu:

După ce în urmă cu o lună colegii noştri de la PNL au uitat conţinutul textului moţiunii, ei citind în faţa noastră o cu totul altă compunere de clasa a patra decât cea depusă în Parlament iată că astăzi, după ce de Paşte au combinat friptura de miel cu puţină lecitină, şi-au adus aminte că sânt în opoziţie de ceva timp şi încă nu au depus nici o moţiune de cenzură, aşa cum le-ar sta bine unor parlamentari activi din opoziţie.

S-au gândit că ar fi bine să înceapă cu doamna ministru Ecaterina Andronescu, căreia să-i ceară demisia sau demiterea, motivul că aceasta nu poate gestiona problemele cu care se confruntă ministerul. Sunt întru totul de acord cu colegii liberali că în sistemul educaţional mai sunt multe de rezolvat, că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, că sunt multe de făcut şi de îndreptat, că orele de sport sau istorie sunt necesare, dar de aicea şi până la a cere aşa, tam-nesam, demisia ministrului, mi se pare o dovadă crasă de populism deşănţat.

Liberalii strigă în gura mare cât de grav este să fie reduse orele de sport, istorie şi dirigenţie, cerând demisia doamnei Andronescu, fără a se gândi măcar o clipă că ei sunt cei care timp de patru ani au gestionat educaţia românească şi au făcut-o aşa de bine încât astăzi, un dascăl cu ani buni de vechime câştigă puţin mai mult decât un şomer. Cu toate că s-au bătut în campania electorală cu pumnul în pieptul plin de steluţe al fostului ministru Cristian Adomniţei că ei au fost cei care le-au redat demnitatea celor ce trudesc la catedră, prin alocarea a 6% din p.i.b., că ei le-au crescut salariile, că ei au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca dascălii să aibă un salariu decent, iată că astăzi constatăm cu stupoare că în buzunarele celor care ne-au format pe noi şi pe copii noştri suflă vântul, iar ei sunt nevoiţi să recurgă la mişcări de protest pentru ca cineva să le ofere măcar minima demnitate, aşa cum pe bună dreptate merită.

Acestea sânt adevăratele probleme ale sistemului românesc de învăţământ, care trebuie să ne preocupe pe noi, parlamentarii. Da, e perfect adevărat că foştii noştri colegi din legislatura trecută au votat creşterea cu 50 la sută a lefurilor personalului din învăţământ, e adevărat că şi preşedintele Băsescu a promulgat legea, dar, la acea dată cine bănuia că aceeaşi liberali, în trei ani de zile au aplicat legea junglei, distrugând totul şi lăsând o gaură imensă în buget, ei fiind singurii de altfel care ştiau că nu există bani pentru a le da profesorilor. Mai e adevărat că banii care trebuiau să intre în buzunarele dascălilor au fost dirijaţi cu grijă primarilor PNL în preajma campaniei electorale - vezi zecile de microbuze şcolare împărţite înainte de campania pentru parlamentare de către domnul candidat Cristian Adomniţei în judeţul Iaşi.

Nu vreau să-i iau apărarea doamnei Andronescu, dar vă asigur ca şi cei care lucrează în sistemul educaţional ştiu la fel de bine că şi noi că nu sunt bani pentru creşterea promisă, creştere pe care o merită cu prisosinţă, dar sunt convins că ministerul şi cea care îl conduce vor găsi o soluţie care să fie acceptată de profesori.

Înainte de a vorbi de reducerea orelor de sport, istorie sau dirigenţie cred că s-ar impune totuşi un drastic control financiar la primăriile unde guvernarea Tăriceanu a băgat bani cu nemiluita, să vedem cum şi unde s-au folosit acele sume.

Sunt convins că se vor găsi sume imense necheltuite sau bani risipiţi aiurea, bani cu care s-ar putea acoperi o mică parte din cererile dascălilor.

Vă propun acum, în încheiere, ca fiecare dintre noi să doneze 10% din salariu la bugetul educaţiei, bani din care să fie rezolvate o serie din cererile profesorilor.

Să facem acest prim pas pentru a le reda măcar cât de cât o minimă demnitate celor ce slujesc pe altarele educaţiei.

Domnul Daniel Buda:

"Legea unică a salarizării bugetarilor - dreptate şi eficienţă în sectorul public"

În România postdecembristă s-au votat atâtea legi în privinţa salarizării şi a pensiilor, încât, la adăpostul acestora, se comit câteva nedreptăţi uriaşe. Cu toţii admitem faptul că Legea salarizării unice este de mult aşteptată de întreaga clasă politică dar, în egală măsură, şi de societatea românească, fiind văzută ca un mijloc de a asigura o creştere economică bazată pe corelaţia dintre productivitatea muncii şi salariile reale - fundamentul unei economii de piaţă funcţională şi concurenţială.

Prin proiectul salarizării unice, Guvernul actual nu doreşte altceva decât asigurarea unui mediu eficient şi corect, astfel încât să fie eliminate discrepanţele majore dintre salariile existe la ora actuală. Noua grilă de salarizare are la bază un sistem de evaluare în funcţie de indicatorii macroecomonici, precum şi ierarhizarea strictă a funcţiilor, în concordanţă cu modelul european de salarizare al bugetarilor.

Implementarea unui nou sistem de salarizare este mai mult decât necesară, în condiţiile în care, până în prezent, nu există o regulă, o metodă de evaluare corectă, care să facă diferenţa dintre superior şi subaltern.

După aderarea la Uniunea Europeană, alinierea la standardele europene a fost unul dintre obiectivele ţării noastre. Aceste măsuri privind salarizarea unitară sunt priorităţile pe care România le-a stabilit în acest sens. Cu toţii ne dorim să realizăm ceva, să ne fie apreciată munca, să avem performanţe, să fim recompensaţi în funcţie de studii, competenţe şi profesionalism, însă în momentul în care se concretizează ceva, când trebuie luate decizii esenţiale pentru bunul mers al societăţii, instant, subiectul este în centrul atenţiei tuturor dezbaterilor din mass-media şi nu numai, unde întrebarea esenţială este de ce se face, şi dacă se face, de ce se face în acest mod? Consider, însă, că întrebarea care ar trebui să ne dea de gândit fiecăruia dintre noi este: dacă acest sistem de salarizare unică funcţionează în alte state din Uniunea Europeană, la noi de ce nu ar funcţiona?

Cele mai vizibile distorsiuni, care aduc prejudicii majore României, ţin de facilităţile şi privilegiile publice caracteristice unei societăţi oligarhice, lipsa transparenţei şi a unui management eficient al întreprinderilor susţinute din bani publici, şi nu în ultimul rând, de inexistenţa unui sistem eficient de salarizare, logic, just şi motivant pentru toate categoriile de personal bugetar. De aceea, acest nou sistem de evaluare ar pune capăt unor anomalii şi ar oferi un cadru legal, tehnic şi decent pentru salarizarea bugetarilor. Este nevoie de ordine în sectorul public, deoarece nu sunt normale aceste discrepanţe enorme între diverşi bugetari, care nu ţin cont de niciun criteriu economic. O lege unică pentru salarizarea lor ar uşura şi construcţia bugetului şi ar fi o sursă majoră de echitate. Noi, ca politicieni, sper să avem maturitatea necesară să stăm la masa negocierilor şi să discutăm în mod echilibrat şi obiectiv asupra proiectului Guvernului.

Sunt, categoric, pentru o lege unică a salarizării bugetarilor, prin care să se stabilească o ierarhizare cât mai obiectivă între funcţia socială a diverselor grupe, o ierarhizare pe funcţii şi o ierarhizare pe trepte sau gradaţii, legată nu numai de vechime, dar, mai ales, de pregătire şi competenţă.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Există încă politicieni agresori de sărbători"

Am sperat că unii oameni pot înţelege că sărbătorile religioase sunt cele mai frumoase evenimente de familie, de pace, resemnare, bucurie şi înţelegere după zile de muncă, de oboseală şi de griji.

De mulţi ani îmi petrec minunata sărbătoare a Paştelui acasă, cu copiii şi rudele cele mai apropiate, prilej cu care avem timp să ne spunem ceea ce nu putem şi nu avem răgaz în timpul anului, să aducem în faţă sentimentele familiei noastre, care este puternică tocmai pentru că ştie să preţuiască ceea ce are. Sunt poate şi mai curate, şi mai profunde, noi înşine suntem mai sensibili, mai deschişi şi mai receptivi datorită sacrificiului mântuitorului nostru Iisus Hristos, datorită tainei Învierii.

Din această perspectivă am încercat să fiu departe de viaţa politică, de exerciţiile de imagine practicate de unii, de manipulările altora, care acum şi-au adus aminte de semenii lor şi de faptul că aceştia trebuie ajutaţi.

Am constatat că năravurile politichiei româneşti au rămas aceleaşi şi la preşedintele ţării, şi la premierul guraliv şi nepotrivit pentru funcţia pe care vremelnic o ocupă, şi la preşedinţi de consilii judeţene, şi la unii miniştri, şi la unii care se cred importanţi pentru că au bani, dar în rest fac numai paradă pentru că sunt goi, săraci sufleteşte şi mândri de prostia lor.

Mai trist este că există interes public pentru aceste personaje jalnice, pentru aceşti ignoranţi, dar fuduli nevoie mare.

Din păcate, unii ocupă spaţiul media cu toată povara de necinste, de impostură, de manipulare specifică în tot cursul anului şi pe care îndrăzneam să sper că o vor abandona pentru măcar câteva zile.

Poate că şi, noi, ceilalţi avem o parte de vină, fiindcă nu schimbăm canalul, nu utilizăm telecomanda cu mai multă exigenţă, cu mai mult respect pentru noi înşine şi pentru ca să nu ne lăsăm pradă agresiunilor acestor oameni care strică atmosfera sărbătorilor şi ne alterează sufletul şi mintea.

Încerc să strig prin cuvinte că este de datoria noastră să punem ordine în viaţa noastră, a societăţii, a rânduielilor şi să punem ziduri în calea celor care se destrăbălează pe bani publici, îşi fac cruci electorale şi pomeni de dragul camerelor de luat vederi.

Încerc să vă spun, dragi români, că avem puţin timp pentru noi, pentru cei dragi nouă, că viaţa fuge cu o repeziciune uimitoare şi noi ne pierdem vremea privind nişte arătări politice exersând nostimade dintre cele mai ciudate pentru voturi, voturi, voturi...

Domnul Neculai Rebenciuc:

"Educaţia: între obligaţie şi opţional&orele de sport: opţionale dar obligatorii"

Mărturisesc că, după atâtea promisiuni şi retractări, dar şi idei "novatoare" care în fapt însemnau cele mai multe dintre ele reveniri la vechile forme statuate înainte de "reformele" pe care fiecare ministru de resort a simţit nevoia să le producă, credeam că subiectul Educaţie va intra în stand-by, cel puţin spre binele celor implicaţi. Din păcate, sistematic se injectează sistemul de învăţământ cu câte o idee din start neviabilă, care provoacă nesfârşite discuţii, ducând la debusolări, deopotrivă pentru elevi, profesori şi chiar părinţi.

Degringolada şcolii româneşti este uşor diagnosticabilă: subfinanţare endemică şi lipsa unei strategii definitorii şi coerente. Desigur, o strategie există, dar ea este atât de "labirintică", atât de modificată şi contorsionată în timp de dorinţa fiecărui ministru de a-şi pune amprenta "definitorie", încât cu greu poate fi descâlcită.

După cum ştim, programa şcolară este concepută ca un sistem de vase comunicante: totul se înlănţuie şi se echilibrează într-o logică a cercului. Care se închide perfect. Însă o recentă idee "ministerială" vine să spargă corpusul săptămânal al programei, extrăgând orele de sport, pe care le plasează... sâmbăta. Neîndoios, prin această decizie se dorea imprimarea unui proaspăt impuls, a unei revigorări a mişcării sportive în rândul tinerilor, cărora, dedicându-li-se o zi din weekend, ar trebui să ducă această disciplină pe culmile excelenţei. Cu alte cuvinte, studiul este studiu, sportul este sport şi este bine să nu le amestecăm. Nu de alta, dar, după o "oră" de bine-venită mişcare, după atâtea "ore" la clasă, elevul... transpiră. Şi se mai "chinuie" să "care" şi echipamentul sportiv la şcoală.

Dar, să nu ne mai facem griji. După ce a suscitat interesul opiniei publice prin faptul că ridica la fileu aspecte interesante precum perioada de lucru a profesorilor de sport, elevii, care petrec la şcoală aproape cât un salariat, vor avea şi sâmbăta ocupată şi alte chestiuni de ordin administrativ, în cele din urmă s-a "aruncat" această idee în curtea şcolilor: decizia de a se face ore de sport sâmbăta rămâne la latitudinea fiecărei instituţii de învăţământ.

În altă ordine de idei, pentru a se mai reduce, pe bună dreptate, programa şcolară extrem de încărcată a elevilor, Ministerul Educaţiei vine cu o altă iniţiativă: diminuarea numărului de ore alocate educaţiei fizice. Asta în condiţiile în care UE recomandă chiar trei ore pe săptămână, iar Ministerul Sănătăţii trage un semnal de alarmă: avem prea mulţi copii obezi (ne situăm pe locul trei), acest lucru având efecte dezastruoase pentru sănătatea naţiunii. Chiar şi în Programul de guvernare, la Capitolul 10 - "Tineret şi Sport" sunt prevăzute introducerea unui număr de minim trei ore de sport pe săptămână în programa şcolară şi garantarea accesului tuturor copiilor apţi pentru acest gen de activitate la orele de educaţie fizică, în conformitate cu normele UE. Altfel spus, contrar celor de mai sus, dar potrivit acestora, de anul viitor, elevii vor avea o singură oră de sport, dar şi alte ore, care sunt opţionale dar... obligatorii!!! Când reduci orele de sport înseamnă, de fapt, că le triplezi! Nu vom încerca noi să descifrăm această aporie. A făcut-o, documentat şi competent, ziarista Melania Vergu, al cărei articol "Iluzie ministerială: una singură sunt mai multe" se încheie sugestiv: "[...]e amuzant, dacă n-ar fi atât de jenant. Liceenii fac o singură oră de sport pe săptămână. Restul ar trebui să fie tăcere, fiindcă orice încercare de a ne explica cum că noi nu pricepem e gargară".

În continuare, noi suntem flexibili şi dăm credit declaraţiei ministrului conform căreia "Nimic nu este inflexibil, putem corecta". Sperăm că se va proceda la o corectură "corectă" în ceea ce priveşte orele de sport, nu de alta, dar, după cum aprecia comisarul european Leonard Orban, este "O chestiune de sănătatea a naţiei, esenţială pentru viitorul său".

Domnul Valeriu Tabără:

"Este necesară o mai mare atenţie pentru agricultura românească"

Mai zilele trecute am primit de la excelentul specialist în agricultură Marcel Cucu de la Brăila, o scrisoare care prin titlul ei sugera că ar fi fost trimisă mai multor colegi, deoarece era adresată cu titlul "Dragi colegi".

Mă bucur să fiu considerat un coleg al agricultorilor români şi mă simt flatat de faptul că extrem de mulţi specialişti mă informează sau îmi cer părerea asupra unor probleme mari cu care se confruntă cei care se ocupă de agricultură, dar şi pentru a interveni la factorii decizionali de la nivel guvernamental pentru a rezolva problemele grave cu care se confruntă agricultura românească.

În această declaraţie politică redau textul scrisorii primite şi voi adăuga şi câteva consideraţii personale privind situaţia prezentă a agriculturii româneşti:

"Bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale este cel mai mic din ultimii ani şi este supus, în mod nejustificat şi iresponsabil, unei rectificări negative la care, spun eu, conducerea ministerului nu a reacţionat în vreun fel, din contră, a adus argumente că sursele financiare sunt suficiente pentru a susţine agricultura în anul 2009".

"Plăţile pe suprafaţă din surse europene, cât şi cele complementare din bugetul de stat, derulate prin APIA, sunt întârziate, în mod deliberat, din cauza bugetului "subţire" şi cu blocarea nejustificată a softurilor aferente". Aceasta în condiţiile în care agricultorii aşteptau aceşti bani pentru a putea fertiliza culturile de toamnă şi de primăvară, pentru a cumpăra seminţe, erbicide etc. Lipsa banilor îi face pe agricultori să-şi reducă verigi importante din tehnologii, să le diminueze şi să accepte astfel consecinţele economice negative date de o producţie mai mică şi de calitatea slabă.

În bugetul MAPDR sau al Ministerului Finanţelor s-a omis prevederea privind reducerea accizei la motorină la 21 euro/1000 litri, nivel stabilit prin Memorandumul semnat la Guvern în toamna anului 2008.

Creditarea agriculturii, atât pentru capitalul de producţie cât şi pentru investiţii, este o povară grea pentru agricultori datorită:

• dobânzilor şi comisioanelor mari;
• pretenţiilor de garantare împovărătoare şi riscante (cele mai dure din Europa)".

Acestea anulează orice speranţă de performanţă, de progres real, de evitare a pierderilor şi, mai ales, de obţinere de profit în fermele de orice tip.

Colegul Marcel Cucu îmi semnalează în scrisoare un fapt repetabil, de mai mulţi ani: "Oficiali ai Ministerului Agriculturii, interesaţi sau influenţaţi prin afirmaţiile publice făcute, influenţează negativ piaţa produselor agricole realizate în ţară, pronunţându-se anticipat asupra producţiilor, a stocurilor de produse şi a calităţii acestora, de cele mai multe ori prezentate negativ". Este, din păcate, o realitate care se repetă. Aproape în fiecare an oficiali ai MAPDR, uneori chiar miniştrii, s-au pronunţat public asupra calităţii unor produse agricole româneşti: grâu, legume şi fructe, carne. De cele mai multe ori aceste afirmaţii au adus mari prejudicii de piaţă producţiei autohtone şi s-au constituit ca argument la importurile de astfel de produse.

Contrar unor prognoze agrometeorologice optimiste, pentru anul agricol 2008/2009, seceta s-a instalat în cea mai mare parte a teritoriului ţării, cu tendinţa de extindere ca suprafaţă şi accentuare ca fenomen. Dacă în luna martie, în Câmpia Banatului seceta pedologică pe adâncimea de 0-70 cm era de 200-250 m³/ha, în prezent aceasta are valori apropiate de 400-500 m³/ha. Cu toate acestea, până la această dată nu s-a luat nici o măsură concretă de contracarare a fenomenului. Nu este suficient să vorbim de banii daţi ANIF-ului, dacă ei nu se regăsesc în măsuri eficiente, favorabile producţiei agricole.

Este grav faptul că reprezentanţi de marcă ai MAPDR induc în eroare opinia publică, afirmând că România acordă cel mai mare sprijin financiar agricultorilor români. Mai corect ar fi să se spună adevărul: banii daţi agriculturii sunt în limita surselor financiare bugetare existente şi a situaţiei cu totul excepţionale dată de criza economică generalizată la nivel naţional, european şi mondial. Este grav faptul că nu este pus la punct, încă, un sistem specific de creditare pentru întreaga economie rurală a României.

Sursele financiare bugetare mici alocate agriculturii româneşti ar trebui să fie completate de fondurile europene, a căror absorbţie rămâne, de câţiva ani buni, o poveste frumoasă. Pentru cei mai mulţi agricultori, fondurile structurale aferente proiectelor din diferite domenii (măsuri din PNDR) rămân, în continuare, o mare necunoscută. Broşurile şi alte materiale de popularizare făcute de diverse structuri ale MAPDR nu sunt suficiente şi, mai ales, ele nu sunt înţelese. În multe cazuri, aceste demersuri sunt blocate intenţionat şi asta pentru că, referitor la elaborarea, aprobarea şi implementarea proiectelor există o adevărată încrengătură, asemănătoare cu o pădure de mangrove, unde contează comisioanele pentru întocmirea proiectelor, fără ca firmele să aibă vreo responsabilitate în eligibilitatea şi implementarea proiectelor elaborate. Se impune ca la nivelul MAPDR să existe o structură care să elaboreze proiecte-tip pentru toate măsurile susţinute prin fonduri structurale (exemplul Spaniei). Nu ar fi rău să se mărească competenţele ANCR pentru elaborarea de proiecte a căror valoare să ajungă până la 50.000 euro.

Dincolo de afirmaţia din scrisoarea domnului Marcel Cucu, înscrisă ca o concluzie: "Iar noi afişăm o atitudine de mulţumire, înţelegere şi aşteptare. Nu cred că vom îndrepta lucrurile printr-o asemenea atitudine, iar agricultorii aşteaptă zadarnic semnale din partea noastră, reprezentanţii lor legitimi (ai LAPAR şi ai ANPAR)".

Scrisoarea colegului Marcel Cucu se încheie cu o întrebare simplă: "Care ne este programul de acţiune, ce aşteptăm?"

Şi eu întreb: de ce strategia agriculturii pentru perioada 2009-2013 s-a făcut numai în birourile MAPDR şi nu reprezintă o rezultantă a unui dialog deschis cu reprezentanţii agricultorilor români şi ai forurilor ştiinţifice naţionale? Dacă nu duce lipsă agricultura României de ceva, atunci nu duce lipsă de strategii. Degeaba avem strategii pentru agricultură dacă nu le aplică nimeni.

Sunt multe lucruri de întrebat, referitoare la activitatea responsabililor pentru agricultura românească:

• de ce s-au suspendat, de două săptămâni, sursele financiare necesare plăţilor pentru fermieri prin APIA? De ce APIA a fost decapitată de conducere aproape trei luni, fără a se lua o măsură de asigurare a managementului acestei instituţii, astfel încât să se poată începe plăţile în luna martie, aşa cum era planificat?

Sunt şi alte întrebări de pus, dar le voi aborda într-o altă declaraţie politică.

În final, declar că scrisoarea domnului Marcel Cucu conţine extrem de multe adevăruri, care oglindesc o realitate tristă a agriculturii şi a ruralului românesc. Acestea sunt constatate nu de un politician, şi nici de un lider de organizaţie profesională care a acţionat pentru propriul lui interes, aşa cum fac mulţi. Domnul Marcel Cucu a fost şi este angajat într-o luptă pentru rezolvarea unor probleme ale agriculturii şi ale producătorilor agricoli români. Acest lucru a fost demonstrat în totalitate în perioada cât a condus LAPAR-ul.

Scrisoarea domnului Marcel Cucu nu trebuie numai citită, ci şi analizate problemele pe care le expune în ea. Analiza trebuie să ducă la găsirea urgentă a unor soluţii pentru rezolvarea lor.

Doresc ca declaraţia mea politică să ajungă şi la domnul Ilie Sârbu, Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Domnul Florin Iordache:

"Nevoia unei noi legi a salarizării"

Aşa cum s-a convenit cu FMI, până la 1 octombrie va fi adoptată o nouă lege a salarizării, după o consultare prealabilă cu sindicatele, patronatele, comisiile de dialog social şi o dezbatere constructivă în Parlament.

Un principiu important al viitoarei legi este ca sporurile să nu reprezinte mai mult de 30% din salariu, nimeni nu-şi va putea mări salariul cu sporuri aberante.

Raportul în sistem de stat între salariile mici şi cele mari va fi de maxim 1/15, spre deosebire de 1/100, cât este în prezent.

O condiţie esenţială în privinţa noii legi este ca salariile să nu scadă, ci chiar să crească, în special în cazul celor cu venituri mici. Salariile mici vor creşte gradual, iar salariile mari vor fi îngheţate un timp, pentru a se ajunge la un echilibru.

Un principiu de bază al noii legi îl va reprezenta găsirea unui just echilibru între salariaţii din diverse domenii: la muncă şi pregătire egală, un salariu egal.

În acest sens, nu trebuie pus semnal egal între toţi care lucrează la stat, fiecare angajat fiind remunerat în conformitate cu munca depusă şi cu pregătirea pe care o are.

Fiecare muncă are specificul ei, iar particularităţile trebuie să se oglindească în forma finală a legii.

Domnul Ion Stan:

"Războiul diplomatic al României cu Moldova, Ucraina şi Ungaria - consecinţă a crizei ca doctrină politică a aleşilor poporului român"

Am folosit tribuna parlamentară de nu mai puţin de 16 ori pentru a trage semnal de alarmă după semnal de alarmă, în legătură cu lipsa de orânduire, diversiunile şi provocările periculoase care şi-au făcut loc în domeniul relaţiilor externe ale României, în special în ceea ce priveşte gestionarea problemelor speciale în raporturile cu ţările vecine, întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. În esenţa lor, toate acele luări de poziţie atrăgeau atenţia asupra lipsei unor abordări de conţinut ale politicii externe, ale căror consecinţe vor fi şi mai negative decât cele de până acum.

În folclorul românesc exista o zicere cu tâlc: "De când beau şi nu mă-mbăt, s-o făcut vinul oţet". Corolarul zicerii populare ar putea fi acela că, decât să fi încercat cel care se crede ,,cel mai iubit dintre români'' să ne îmbete cu apa rece a Strategiei de securitate a Regiunii Mării Negre, mai bine ne îmbată cu vinul de dar al neamului Voronin, ca să nu ni se oţeţească relaţiile cu Republica Moldova, unde sălăşluiesc vreo patru milioane dintre fraţii de limbă, obârşie, tradiţii, obiceiuri şi suferinţe, pe care istoria şi vremurile i-au aşezat în afara fruntariilor vetrei străbune.

Vine vremea de bilanţ al mandatului Preşedintelui României, care şi-a făcut o prioritate din "securizarea regiunii adiacente Mării Negre". Înainte de a mai relua retorica demagogică din 2004-2005, să-i reiterăm cetăţeanului preşedinte câteva adevăruri incomode:

1. Strategia de Securitate a Regiunii Mării Negre nu îşi are sorgintea în laboratoarele politicii externe ale României. Ea i-a fost servită - prin agenţi de influenţă - de o organizaţie nonguvernamentală externă, mandatara unui grup select de petrolişti texani, interesat de accesul la resursele strategice din Transcaucazia, de izolarea Rusiei de Iran şi apropierea de regiunile nord-vestice ale Chinei, bogate în minereuri rare, dar şi cu tendinţe autonomiste faţă de Beijing.
2. Strategia şi vectorul ei extern de influenţă au fost intens mediatizate de o anumită parte a presei, iar analiştii serioşi ai serviciilor de informaţii pentru securitatea naţională au propus, fiindu-le aprobate, ipoteze de lucru potrivit cărora trebuiau identificate poziţiile oficiale ale Administraţiei SUA, respectiv ale Departamentului de Stat în legătură cu Proiectul regional Marea Neagră. Nu au rezultat atitudini sau gesturi politice explicite. A rezultat, în schimb, ca vectorul extern de influenţă a fost, în vremurile sale de glorie în spionaj, implicat într-un mare scandal internaţional de corupţie, soldat cu demisia premierului nipon, urmare a mituirii sale şi a altor membri ai cabinetului de către "Lockheed Martin Corporation". Întâmplător, într-o afacere cu avioane. Ca un detaliu ce poate fi util, vectorul extern de influenţă a lucrat o vreme în tandem cu William Matser, fost consilier la un birou al NATO, ulterior condamnat pentru spălare de bani proveniţi din droguri. O regiune a Mării Negre extinse ajungea şi în zone ale culturilor interzise!
3. Declaraţiile de intenţii ale înaltului demnitar român care şi-a asumat proiectul Regiunii Mării Negre, în legătură cu politica României pe relaţia estică, exprimate frust, fără perdea, în medii închise au surprins şi şocat, fiind primite cu circumspecţie şi mari rezerve, deoarece ele erau de natură a ,, turna gaz pe foc şi a incendia România''.
4. Preşedintele trebuia şi nu credeam să nu fi fost ajutat să-şi cunoască omologii de la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău. Dacă a fost sau nu receptiv, rezultatele se văd acum.
5. Politica externă nu se înscrie în logica declaraţiilor populiste ce pot fi uşor extrapolate în reacţii extremiste, naţionalist - şovine, diversiuni şi provocări, de către orientările radicale ale oricăreia dintre părţi. Preşedintele nostru a excelat în toate speciile declaraţiilor de genul ,,gura bate fundul". Numai că în cazul limbariţei prezidenţiale, fundul scos la bătaie nu a fost cel din fotoliul din Sala Tronului din Cotroceni, ci în faţa României pe care omologi vecini ai domnului Băsescu au tratat-o ca pe un fund!
6. Dacă a semănat preşedintele vânt, iar ţara culege acum furtună, înseamnă că semănătorul a călcat strâmb pe legea ţării şi trebuie cercetat pentru nedemnitatea săvârşită.

Dar mai înainte de a cerceta greşelile persoanei constituţional responsabile de politica externă şi de securitate, trebuie să aducem în faţa Parlamentului pe directorii serviciilor de informaţii pentru securitate naţională. Nu pentru că cineva tot încearcă să excludă serviciile controlului parlamentar, ci pentru că au devenit, deja, de notorietate internaţională, răspunderile ce le revin în legătură cu o sumă de evenimente grave, de pe urma cărora România este asociată revanşardismului internaţional şi tentativelor de destabilizare politică a altor ţări.

O organizaţie neguvernamentală s-a adresat unui serviciu secret solicitându-i "să scoată extremismul maghiar de sub preşul României". Argumentele solicitantului sunt de mare bun simţ. "Cazul prezumtivei tentative de asasinat asupra preşedintelui Boliviei Evo Morales a scos la iveală o chestiune acoperită timp de 20 de ani de către autorităţile româneşti: extremismul maghiar din România. Nu credem că trebuie să vă explicăm noi dumneavoastră ce efect are astăzi asupra imaginii României pe plan mondial o astfel de ştire, difuzată în ultima săptămână zi de zi, în întreaga lume.În contextul luptei globale împotriva terorismului, existenţa a doi cetăţeni români de naţionalitate maghiară într-un grup suspectat de complot pentru asasinarea unui preşedinte şi a altor oficialităţi boliviene, aduce grave prejudicii imaginii tuturor românilor, care oricum nu prea au beneficiat de o prezentare pozitivă în media internaţională de la intrarea statului nostru în Uniunea Europeană. Dimpotrivă. Ştim că din acest motiv ar fi trebuit să ne adresăm Serviciului de Informaţii Externe, care, chiar dacă nu mai spionează membrii UE şi NATO, are totuşi atribuţii de apărare a României, inclusiv atunci când se produc atacuri imagologice de tipul celor consemnate în ultima perioadă. Însă, în cazul extremismului maghiar, ascuns de atâţia ani sub preşul "integrării României", dumneavoastră. sunteţi cel şi cei care trebuie să ieşiţi din debara, în speranţa reparării imaginii ţării noastre şi a punerii la punct a unor cazuri de o gravitate, extremă''. Comentariile sunt de prisos.

Desigur, preşedintele Ungariei începuse să se comporte în România ca şi în Ungaria. Dar înainte de a se fi adoptat o măsură descalificantă ca manieră diplomatică şi reacţie de stat, era bine să se fi reflectat că în urmă cu câteva luni i-a ţinut isonul şi preşedintele în funcţie al României.

Recentele evenimente de la Chişinău au un lung şir de cauze anterioare, în care reacţiile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională ori au lipsit, ori au fost inadecvate, ori s-a mers pe mâna scenariştilor şi regizorilor întâmplărilor ce s-au cumulat agresiv şi exploziv cu începere din 2007. O gazetă, onestă iniţial, apoi cel puţin dubioasă, după schimbarea echipei editoriale, al cărui nume nu mai merită a fi pronunţat, a făcut tiraj sponsorizat, pe seama promovării diversiunilor antiromâneşti ale Coloanei a V-a a KGB-ului din Republica Moldova şi din România. Dar propaganda antiromânească nu stă doar într-o publicaţie. Unde ne este contrapropaganda? Care dintre serviciile sau agenţiile guvernamentale pot răspunde?

Declarările de persona non-grata, rechemările diplomaţilor de la post, scandaluri de spionaj e adevărat că au mai existat chiar şi între membrii familiei NATO, dar în situaţia României avem parte de ingredientele specifice războiului rece ce ne sunt servite ca ameninţare sub pretexte extrem de periculoase şi în numele unor interese ce îi vin mai de departe.

Nu dorim să antamăm concluzii riscante în ceea ce priveşte capacităţile serviciilor noastre de informaţii pentru securitate naţională de a servi cu profesionalism şi devotament interesele supreme ale naţiunii. Dorim doar să credem că marea lor discreţie, la care raţiunea de a fi le obligă, nu se datorează absenţei lor din prima linie de apărare a României.

Dacă tot este criză, atunci să nu fie nimic în afara crizei! Cam la atât pare a se rezuma Doctrina Palatului Cotroceni în materie de politică externă şi securitate naţională. Acceptăm să fim contrazişi. Nu cu vorbe, ci fapte. Şi nu cu orice fel de fapte: un turneu al Preşedintelui României la Moscova, Kiev, Budapesta şi Chişinău, iar în fiecare dintre capitale să se dea publicităţii o Declaraţie solemnă comună de prietenie şi bună înţelegere.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Copii rămaşi singuri acasă"

În contextul globalizării şi al fenomenelor de mare amploare, dar şi al apartenenţei la UE, ţara noastră a cunoscut o serie de schimbări, atât în plan economic cât şi social, iar unul dintre fenomenele care afectează puternic societatea noastră şi pe care îl supun atenţiei dumneavoastră se referă la migraţia forţei de muncă în străinătate.

Într-adevăr, societatea românească a resimţit atât beneficiile emigrării cât şi dezavantajele, banii trimişi acasă de românii plecaţi la muncă au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinţi lucrează în altă ţară suferă în urma schimbărilor din viaţa lor. Astăzi, în evidenţa ANPDC există 98.194 de copii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare, dintre care 31,15% provin din familii în care ambii parteneri au ales să-şi câştige pâinea în Occident.

Dincolo de aceste statistici, în spatele cifrelor se ascund drame umane: copii care suferă ducând dorul părinţilor, abandon şcolar, familii care se destramă "..

În foarte multe cazuri, prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate, copiii sunt afectaţi şi expuşi situaţiilor de vulnerabilitate, marginalizare, iar părinţii şi autorităţile trebuie să aibă anumite responsabilităţi.

Plecarea părinţilor la muncă în străinătate reprezintă un fenomen social complex asupra dinamicii şi funcţionalităţii familiei, copiii rămaşi singuri acasă, victime ale neglijării, devin vulnerabili la abuz, exploatare prin muncă şi alte situaţii de risc, cu consecinţe foarte grave pe termen mediu şi lung.

Trebuie să privim realitatea cu ochii deschişi şi să construim un set de servicii sociale, care pot oferi copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi susţinere, care să includă consiliere specială, ajutor în procesul de învăţare, condiţii de petrecere a timpului liber, vizite la domiciliu.

Domnul Valeriu Alecu:

"Securitatea alimentară, încotro?"

Mult s-a vorbit, puţin s-a făcut în România postdecembristă în acest domeniu. Pentru oricine doreşte prosperitatea propriei naţiuni, înţelege că securitatea alimentară presupune, pe de o parte, asigurarea necesarului de resurse alimentare pentru populaţie, iar pe de altă parte, eliminarea oricăror riscuri generate prin consumul produselor agroalimentare.

În ceea ce priveşte primul aspect, inconsecvenţa şi lipsa de eficienţă a politicilor agricole din România ultimilor 20 de ani nu au ajutat cu nimic nici la diminuarea ponderii agriculturii de autoconsum, şi nici la stimularea coagulării microfermelor eficiente. Cât despre investiţiile în sectorul producţiei agricole, acestea nu numai că au fost absente, dar şi mai mult, infrastructura existentă a dispărut practic de peste tot. Astfel, să nu ne mire că balanţa comercială pe sectorul produselor agricole este în continuă depreciere. Eforturile actualului guvern, asumate prin programul de guvernare, doresc să mai diminueze din amploarea acestor fenomene negative, primul succes putând fi considerat creşterea subvenţiei pentru producţia agricolă cu 35 de euro la hectar.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, toţi medicii sunt de acord, şi statisticile sănătăţii o confirmă, că cea mai mare parte a afecţiunilor cu care se confruntă organismul uman sunt provocate de alimentaţie, de produsele consumate de oameni, în primul rând de calitatea acestora.

Creşterea continuă a preţurilor produselor agricole la nivel mondial şi înclinaţia importatorilor de a cumpăra produsele cu preţurile cele mai reduse, controlul inadecvat al bolilor animale periculoase - pesta porcină, trichineloza, febra, gripa etc. - utilizarea pe o scară din ce în ce mai mare a produselor inferioare sunt tot atâtea pericole pentru cetăţenii români, pentru sănătatea lor. Dacă la aceste aspecte mai adăugăm şi agricultura menajelor, care scapă aproape total de sub controlul direcţiilor sanitar-veterinare, produsele comercializate în condiţii improprii în pieţe improvizate sau la colţ de stradă, ne dăm seama cu toţii cât de expuşi suntem şi ce consecinţe au toate acestea asupra stării generale de sănătate a populaţiei României.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Uniunea Europeană & Republica Moldova"

Relaţiile bilaterale Republica Moldova - Comunitatea Economică Europeană au început după 27 august 1991, odată cu declararea independenţei teritoriului dintre Prut şi Nistru.

În 1994, Moldova apărea pe arena internaţională într-o lumină favorabilă, ajungând să fie dată chiar ca un exemplu al reformelor democratice, devenind prima ţară din Comunitatea Statelor Independente, care era admisă în Consiliul Europei. După anul 1998 relaţiile Moldovei cu UE, au fost plasate într-un cadru legislativ oficial, iar în 1999 guvernul moldovean introducea în programul său de activitate un capitol special, declarând integrarea europeană un obiectiv strategic principal al politicii sale externe.

Nu trebuie să uităm că legătura dintre noi şi cei de dincolo de Prut nu este doar una istorică sau de limbă. Astăzi, ţara noastră este membră UE iar Moldova, stat suveran pe harta Europei, se învecinează cu Uniunea Europeană. Nu putem să fim indiferenţi atunci când drepturile cetăţenilor acestei ţări sunt încălcate, mai ales că recentele evenimente ne confirmă pe deplin acest lucru. Evoluţia Republicii Moldova către Uniunea Europeană nu a fost decât încetinită de recentele evenimente de la Chişinău, iar datoria Uniunii este de a sprijini evoluţia democratică din această ţară.

Nu putem fi indiferenţi la soarta unei ţări vecine, care, mai mult, este legată de noi printr-o fraternitate istorică, nu trebuie ca această ţară să fie izolată, iar revendicările tinerilor moldoveni legate de democratizarea Moldovei trebuie să devină exigenţe ale UE faţă de puterea de la Chişinău.

Da, domnilor deputaţi! UE a devenit ultima speranţă de ajutor pentru cei care mai cred într-un viitor democratic al Moldovei. Sprijinul nu poate să mai fie ca până acum doar la nivel declarativ, ci el trebuie să implice, aşa cum a implicat şi pentru România aflată în tranziţie, sprijin financiar, investiţii, know-how, susţinere în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Domnul Mircea Marin:

«Când este vorba de vieţile oamenilor ne putem permite să fim doar "politicieni"?»

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor şi apoi să poţi explica de ce nimic din toate acestea nu s-a întâmplat."

Winston Churchill

La începutul lunii aprilie, la un post de televiziune de ştiri, primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a făcut o previziune sumbră în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire pentru locuitorii Capitalei, în urma unui posibil cutremur cu magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter.

El a făcut o declaraţie, pe care va trebui să o explice, vorbind despre posibilitatea ca 500.000 de bucureşteni să moară în urma unui asemenea cutremur. Oprescu a motivat simplist declaraţia aruncând prognoza în spatele unor cercetători americani, care ar fi făcut un asemenea studiu de caz în capitala României.

Pe lângă faptul că declaraţia a fost făcută exact la finalul emisiunii, dând chiar impresia unui aranjament pentru a fi informaţi doar cei care sunt "pe fază", o asemenea prognoză venită din partea edilului capitalei trebuie justificată foarte serios şi nu în zeflemea. Domnul Oprescu a aruncat bomba despre cutremur, şi-a băgat pixul în buzunarul de la piept şi a mulţumit "doamnei" realizator, şi şi-a încheiat prestaţia televizată îmbărbătând telespectatorii cu un "să dea Domnul să nu fie aşa".

Am venit în faţa dumneavoastră în primul rând ca cetăţean, speriat de posibilitatea ca să mă aflu, eu şi familia mea, printre acel sfert de locuitori ai capitalei, care poate pieri în cazul unui posibil cutremur. M-a cutremurat la propriu declaraţia primarului general şi, de această dată, ca deputat în Parlamentul României, îi cer public să-şi explice declaraţia, să facă publice studiile acelor americani, sau ce or fi ei, iar dacă există cu adevărat asemenea prognoze, să informeze pe toţi cetăţenii care ar fi soluţiile evitării unei asemenea posibile tragedii.

Îi cer toate aceste explicaţii domnului Oprescu pentru că îl consider un om responsabil şi nu doar un continuator al unor indivizi, gen Virgil Hîncu sau Ioan Istrate, care contribuie la ratingul unor televiziuni în perioade de criză economico-financiară.

Aş mai vrea să atrag atenţia asupra impactului declaraţiei domnului primar general Sorin Oprescu, în contextul în care de curând au avut loc cutremure cu victime în Italia şi iată că a fost zguduită şi România.

Interesantă este şi "coincidenţa", succesiunii unor asemenea declaraţii despre un posibil cutremur devastator. Cu puţin timp înainte de previziunea catastrofală a primarului general, ministrul sănătăţii, Ion Bazac declara că: "În cazul unui cutremur de 7 grade magnitudine, 50% din spitalele din România s-ar prăbuşi". Cred că ar fi cazul ca domnul ministru să ne spună pe ce se bazează şi să vină cu soluţii.

Domnul Filip Georgescu:

Acţiunile abuzive de trecere a celei mai mari părţi a Parcului Trivale din proprietatea statului în patrimoniul unor indivizi dubioşi a devenit o problemă alarmantă nu numai pentru piteşteni, ci pentru întreaga societate românească.

În ultimii patru-cinci ani, când furia retrocedărilor, încurajate de nişte legi aberante, s-a manifestat în modul cel mai discreţionar, Pădurea Trivale, însumând 2000 de hectare, a fost supusă unor puternice presiuni de către diverşi afacerişti, diminuându-şi suprafaţa la aproape un sfert.

Sub oblăduirea unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi a unor factori de răspundere din cadrul Direcţiei Silvice Argeş, Pădurea Trivale a ieşit de sub jurisdicţia statului şi a legilor care-i asigurau protecţia, transformându-se într-un element de tranzacţii mafiote.

Constatăm cu durere că până la cele 480 de hectare, la care fusese redus Parcul Trivale, au fost prădate de noii lotri, deşi această suprafaţă era inclusă în categoria funcţională 4A, care nu permite exploatarea produselor sale, nici defrişarea sau schimbarea destinaţiei sale.

Este un adevărat mister că în asemenea condiţii restrictive, 400 de hectare din Parcul Trivale au intrat, fără niciun temei legal, în proprietatea particulară. Prin retrocedările ilegale înfăptuite în perioada 2005-2009 s-a atentat nu numai asupra funcţiilor de recreere şi peisagistice pe care Pădurea Trivale le oferă cu atâta dărnicie piteştenilor, dar şi asupra celorlalte binefaceri specifice oricărei zone forestiere.

Ca sistem ecologic complex, pădurea îndeplineşte, pe de o parte, un rol de protecţie şi de ameliorare a mediului înconjurător, iar pe de alta, are capacitatea de creare a unui mediu propriu, constituind cel mai eficace scut de apărare a solului împotriva eroziunii, de protejare a resurselor de apă, de reglare a climatului şi de restabilire a echilibrului ecologic, comportându-se, în acelaşi timp, ca un uriaş filtru biologic în combaterea poluării.

Practic, în condiţiile industrializării intense a judeţului Argeş, din perioada anilor 1960-1989, Trivale a constituit un veritabil plămân pentru municipiul Piteşti. În asemenea condiţii, ocrotirea pădurilor ar fi trebuit să constituie nu doar o treabă a silvicultorilor, ci şi o preocupare a întregii societăţi.

La adăpostul libertăţii rău înţelese de care ne-am bucurat în perioada tranziţiei, în sânul societăţii româneşti au înflorit nestingherite corupţia degradantă şi crima organizată, având drept unic scop îmbogăţirea peste noapte şi fără muncă cinstită.

Furia oarbă de a acapara cât mai mult din avuţia ţării a devenit de-a dreptul patologică. Referindu-ne strict la jaful incalculabil care s-a produs în domeniul forestier, trebuie spus că autorii lui nu s-au sfiit să atace până şi parcurile orăşeneşti, rezervaţiile naturale şi monumentele naturii protejate prin lege.

Să ne amintim de asaltul asupra Parcului Herăstrău, când lacul fusese împresurat de dughene şi chioşcuri. Să ne reamintim de Parcul Bordei care a făcut obiectul unor tranzacţii mafiote, ori de acţiunile nefaste întreprinse de patronii unor societăţi imobiliare asupra unor zone verzi ca Pădurea Băneasa, ori vastele câmpuri de cercetări ale Institutului Agronomic din Bucureşti, transformate de câţiva ani în cvartale de beton şi sticlă.

Ne întrebăm cu stupoare pe când se vor instala schelele constructorilor în Grădina Botanică din Bucureşti, în cea din Cluj, în Cişmigiu, în parcurile orăşeneşti din Craiova şi Sibiu ori în Parcul dendrologic din Simeria? Cerem de la această tribună ca autorităţile competente să ancheteze cu toată responsabilitatea jaful din Trivale, să retragă titlurile ilegale de punere în posesie a unor falşi proprietari şi să-i pedepsească pe toţi cei ce-au încălcat legea.

Odată şi odată trebuie să se pună capăt retrocedărilor frauduloase, corupţiei, crimei organizate şi celorlalte fărădelegi care macină ca un cancer societatea românească.

Domnul Ion Dumitru:

"Infrastructura şi energia, surse de blocare a dezvoltării agricole şi rurale"

Concernul Shell, mare producător şi distribuitor de energie şi combustibili, a părăsit România, nu din cauza lipsei oportunităţilor de afaceri cât mai ales din cauza "lipsei de infrastructură şi a birocraţiei locale", rămasă ca "un furuncul pe fruntea ţării".

Nimeni nu înţelege, nici din ţară şi nici din afara ei, de ce România în perioada de tranziţie nu a putut finaliza autostrăzile, aşa cum au procedat ungurii vecinii noştri. Nimeni nu înţelege de ce serviciile de pe Autostrada Soarelui nu reuşesc să se concesioneze, pentru a încasa banii necesari construcţiilor. Nimeni nu înţelege de ce managementul instituţional a pus noi taxe pe nişte "drumuri asfaltate cu gropi", ruşinea Europei, în loc să scoată bani dintr-o infrastructură care să faciliteze reducerea de combustibil şi timp şi să relanseze dezvoltarea economică.

Din cauza costurilor mari de transport, cu 30-40% mai mari decât în celelalte ţări din Uniunea Europeană, datorate consumului mult mai ridicat de combustibil, a timpului suprasolicitat de transport şi a distrugerii premature a autovehiculelor, valoarea noastră competiţională ca oameni de afaceri, ca turişti, călători, are mult de suferit. Este a doua bilă neagră pe care guvernele ne-au atârnat-o de gât.

Peste 50% din satele şi comunele din România nu au decât o singură cale de acces. În aproape 100% din zonele rurale care au primit apă curentă, nu s-a realizat şi canalizarea şi nicidecum staţii de epurare. În aceste condiţii, introducerea apei în absenţa canalizării a devenit un mare pericol pentru poluarea mediului şi mai ales a apei freatice.

În fine, o problemă deosebită a zonelor rurale, ţinând cont şi de sărăcia lor, o constituie aprovizionarea cu energie. Dezvoltarea economică rurală nu se poate obţine prin hibridarea sărăciei din sate şi comune cu actualele preţuri ale energiei, fie că aceasta are nume de electricitate, gaze sau combustibili. Altă formă de energie ar mai fi cea primară, lemnul fiind cea mai cunoscută. Lemnul, ca material energetic, este insuficient şi incomod şi nu poate face faţă cerinţelor unei dezvoltări economice moderne, mai ales că, la modul în care au fost jefuite pădurile ţării, ar trebui ca cel puţin timp de 30-40 de ani să nu mai fie tăiat nici măcar un singur arbore.

Petrolul este pe epuizate şi, din aceste considerente, ca şi altele, care ţin de monopolul marilor carteluri energetice, preţul energiei a crescut şi creşte galopant.

România trebuie să se bazeze pe abandonarea progresivă a resurselor de energie convenţională şi să stimuleze obţinerea de energie neconvenţională în special din biomasă, energie solară, eoliană şi geotermică.

Planul reconstrucţiei energetice şi ecologice a ţării trebuie să pună în mişcare cercetarea românească care are deja soluţii şi Guvernul să ia deciziile politice, care derivă din necesitatea şi importanţa unei asemenea strategii.

Astfel, odată cu începerea revoluţiei energetice alternative (soare, vânt, biodiesel, biogaz, gaz, etanol, metanol, hidrogen) va lua sfârşit forţa marilor carteluri ale petrolului şi va începe o eră a unei economii bazate pe forţa reală a cunoaşterii şi dreptăţii, a competiţiei cinstite.

Fireşte, statul român care are strategii naţionale, dar nu are variante de lucru concrete, ar trebui să stimuleze iniţiativa particulară în obţinerea de energie convenţională şi să stimuleze obţinerea de energie neconvenţională în special din biomasă, energie solară, eoliană şi geotermică.

Domnul Costică Macaleţi:

"Serviciile medicale de îngrijire la domiciliu - un drept insuficient mediatizat"

Declaraţia mea politică de azi se referă la un drept pe care îl au cetăţenii asiguraţi, şi anume asistenţa medicală la domiciliu pentru acele categorii de pacienţi pentru care medicii recomandă acest lucru.

La nivelul Botoşaniului, circa 20 de bolnavi la pat au beneficiat, de la începutul anului, de îngrijire la recomandarea specialiştilor realizată cu personal calificat de către firmele de îngrijire la domiciliu. Dar necesarul pare să fie mult mai mare. În prezent, există o aglomeraţie destul de mare pe secţiile Spitalului "Mavromati" şi asta mai ales pentru că există mulţi pacienţi aflaţi în faza terminală sau imobilizaţi la pat care nu se tratează la domiciliu, ci numai în spital.

Totodată, nu toţi medicii cunosc acest serviciu şi faptul că pacienţii au posibilitatea să fie trataţi la domiciliu. Se crede în mod greşit că serviciile acestor firme private trebuie plătite din banii pacienţilor. Nimic mai neadevărat!

Serviciile acestor firme sunt decontate de Casa judeţeană de asigurări de sănătate şi, ca urmare, beneficiarii asiguraţi nu plătesc niciun leu. Procedura este simplă şi aceasta prevede ca pacienţii să aibă recomandare de la un specialist apoi completează o cerere către Casă şi sunt liberi să aleagă una dintre firmele specializate.

Odată ce i s-a aprobat cererea, pacientul va beneficia de un pachet de servicii care înseamnă monitorizarea parametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor pe cale orală, intramusculară, intravenoasă, prin perfuzare, depinzând de la caz la caz şi de la pacient la pacient.

În general, pensionarii, bolnavii de cancer sau pacienţii de la neurologie sunt cei care au cea mai mare nevoie de serviciu medical la domiciliu, asistenţa pe care familia nu o poate asigura. La aceste firme lucrează personal medical calificat cu drept de libera practică. Serviciile sunt asigurate pe o perioadă de 56 de zile maximum, iar odată cu noul contract-cadru, pe o perioadă de 90 de zile.

Am ţinut foarte mult să fac aceste precizări de la tribuna Camerei Deputaţilor pentru a mă alătura efortului de mediatizare a acestor servicii medicale de care au nevoie oamenii în suferinţă.

Solicit totodată autorităţilor competente să mediatizeze cât mai eficient aceste servicii şi să asigure sumele necesare care să permită pacienţilor să beneficieze de acte medicale chiar şi în situaţia în care nu sunt transportabili. Există mulţi semeni de-ai noştri care au aceste nevoi speciale şi ale căror familii fac eforturi considerabile să-i ţină în viaţă sau să le uşureze suferinţa aşa cum există şi oameni bătrâni, bolnavi şi singuri care nu au altă posibilitate să se trateze. E nevoie să fim alături de ei şi să-i ajutăm pe cât este posibil.

Domnul Laurenţiu Nistor:

Grupul parlamentar al PSD+PC doreşte să supună atenţiei dumneavoastră moţiunea simplă depusă de PNL, argumentele invocate în această moţiune, nu doar că nu sunt reale, dar multe dintre aceste acuze sunt depăşite.

Aş invita pe colegii mei să urmărească cu atenţie actele normative elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi postate pe site-ul instituţiei.

În primul rând, parlamentarii PNL trebuiau să vadă situaţia din perspectiva celui care are de suferit - elevul.

Ştim cu toţii că atât programa, cât şi numărul de ore existent depăşeşte cu mult nivelul din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Avem nevoie de un sistem de învăţământ modern, bazat pe competenţe, flexibil, capabil să se articuleze la nevoile elevului, astfel încât acesta să fie pregătit pentru solicitările pieţei muncii. Aceste competenţe nu se formează printr-un program foarte încărcat, ci printr-o programă flexibilă.

În ceea ce priveşte disciplina Istorie, vreau să-i anunţ pe colegii mei că ea a fost reintrodusă în planurile cadru conform OM nr.3412/16.03.2009 Anexa nr.4, iar acuzele domniilor lor nu sunt fondate. Istoria se regăseşte ca disciplină de studiu la absolut toate filierele şi specializările existente, iar în ceea ce priveşte anumite conţinuturi legate de democraţie, totalitarism, război rece, integrare şi globalizare, ele se regăsesc nu doar în materia de clasa a XII-a, ci şi în materia de clasa a X-a şi a XI-a, iar în aceste clase, contrar afirmaţiilor domniilor lor, există capitole distincte referitoare la Istoria românilor.

Este un fapt pozitiv că aspecte din Istoria românilor sunt integrate în capitole ale istoriei universale, fiindcă aceasta elimină dezvoltarea unor tendinţe naţionaliste. În clasa a XII-a aceste probleme se studiază integrat, "Istoria românilor în context european".

Vreau să menţionez că istoria ca disciplină de studiu este formatoare de competenţe necesare elevilor ca viitori cetăţeni activi într-o societate democratică.

Salutăm iniţiativa Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România care a luat atitudine faţă de statutul disciplinei Istorie, dar aş atrage atenţia că această asociaţie onorabilă să nu fie folosită în interese politice şi să îşi păstreze statutul academic.

Susţinem Recomandarea 15/2001 a Consiliului Europei care pune accentul pe "Educaţia pentru o cetăţenie democratică" şi faptul că istoria este o parte a politicii educaţionale ce joacă un rol important în progresul tinerei generaţii, însă considerăm că aceste valori pot fi asimilate şi prin multe alte activităţi pe care profesorii le desfăşoară în şcoală. Considerăm că atât conţinutul cât şi metodele de predare respectă Recomandarea Consiliului Europei.

Legat de orele de educaţie fizică, noi credem că este necesar ca elevilor să li se dezvolte abilităţile pe care le au prin focalizarea pe anumite competenţe legate de sport. Cu siguranţă, nu putem crea un sportiv de performanţă la o oră de sport, dar acei elevi talentaţi sau care sunt interesaţi pot forma grupe separate care să lucreze intensiv cu profesorul de educaţie fizică, aşa cum se face în cazul grupelor de limbi moderne. Acei profesori de educaţie fizică vor putea face performanţă fără ca numărul lor de ore să fie pus în pericol, dar suntem de părere că e nevoie de profesori implicaţi şi care îşi doresc asta.

Legat de orele de limbă modernă, atragem atenţia colegilor noştri că, potrivit aceluiaşi OM mai sus amintit, ora alocată celei de-a doua limbi moderne a fost realocată, cu siguranţă şi noi susţinem că avem nevoie de tineri care să fie deschişi realităţilor europene şi deschişi spre dialog.

Se reproşează eliminarea orei de logică şi argumentare, în locul ei fiind introdusă disciplina "Educaţie pentru societate", această disciplină urmând a fi predată tot de profesorii de socio-umane. La nivelul şi numărul de ore existent în şcoală probabil că ar fi trebuit să fim cel mai raţional popor din Europa.

Din păcate, nu aceasta este realitatea. Aş întreba pe colegii parlamentari dacă nu s-a gândit că universităţile produc anual profesionişti şi în alte domenii, cum îi integrăm? Această disciplină poate fi predată acum şi de absolvenţii facultăţilor de politici publice, relaţii internaţionale sau studii europene, oferindu-se astfel o şansă şi acestora ca o măsură socială.

De asemenea, a fost acuzată doamna ministru că nu ţine cont de formarea tinerilor ca cetăţeni europeni atunci când în planul-cadru nu s-a regăsit istoria, dar introducerea acestei discipline nu vine oare să răspundă acestei nevoi?

S-a ridicat problema orelor de dirigenţie, e drept că ele se numesc de mult ore de consiliere şi orientare. Cine ar putea să îmi spună câţi profesori din ţară la orele de consiliere şi orientare îşi respectă programa? De cele mai multe ori aceste ore sunt transformate în ore de matematică, fizică, chimie sau alte materii.

Profesorul diriginte trebuie să devină cu adevărat consilier, să caute să rezolve problemele elevului şi să discute cu părinţii în afara cadrului rigid din clasă. Unii elevi cu probleme pot fi afectaţi şi mai tare dacă situaţia lor este discutată într-un cadru mai larg.

Poate că ar fi interesant de ştiut pentru domnii parlamentari că doamna ministru a avut în 14 aprilie 2009 consultări şi cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor care au înaintat tocmai o cerere de reducere a numărului de ore şi a programei şcolare existente, la finalul întâlnirii constatându-se că poziţia doamnei ministru are multe din punctele de vedere ale elevilor.

Majoritatea dintre dumneavoastră sunteţi părinţi. Poate ar fi necesar să ne gândim şi la sănătatea copiilor noştri care petrec 7, 8 sau chiar 9 ore în şcoală, iar ajunşi acasă, alte minimum trei ore pentru studiu. Mă întreb, cu un astfel de program încărcat, când mai au şi ei timp să se relaxeze şi mai ales când mai au timp să discute cu părinţii despre problemele cu care se confruntă?

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,09.