Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.67/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2009
|
Şedinţa a început la ora 8,25. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari. |
|
||||
|
|
|
Bună dimineaţa! Cu acordul dumneavoastră o să începem cu cinci minute mai devreme, e ora 8,25. Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Este săptămâna care începem cu Puterea declaraţiile politice. Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Cornel Ghiţă. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, doamna preşedinte, Bună dimineaţa, stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se referă la "Sistemul informatic unic integrat". Stimaţi colegi, Prin Legea nr.95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ni se specifică faptul că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii populaţiei, care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Aceste servicii de bază sunt furnizate, de regulă, prin cabinetele medicilor de familie, care au o multitudine de probleme cu casele de asigurări, mai ales cu faptul că bazele de date ale acestora nu sunt corelate. Astfel, un asigurat care-şi plăteşte asigurările de sănătate la Casa Naţională a Judecătorilor şi Cadrelor Militare sau Casa Transportatorilor, dar care optează pentru un medic de familie aflat în contract de prestări servicii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, figurează ca neasigurat pe listele lui, de unde rezultă atât o încălcare a dreptului pacientului de a beneficia de serviciile medicale ale mediului de familie, cât şi neplata serviciilor efectuate de medicul de familie acestui pacient. O altă problemă care se ridică este cazul persoanelor care lucrează la o firmă cu sediul în alt judeţ şi care apar ca neasigurate pe listele medicilor de familie pentru care au optat în judeţul unde îşi au domiciliul. Deşi, la nivel naţional, avem sistemul informatic unic integrat, care este destinat gestionării riguroase a fondului asigurărilor sociale de sănătate, acesta nu se aplică. Nu cunosc cauza neaplicării lui la nivelul Casei naţionale a judecătorilor şi cadrelor militare, precum şi a transportatorilor, dar consider că ar trebui cât mai repede încheiate protocoale între minister şi aceste Case, pentru ca şi cabinetele medicilor de familie, în primul rând, să beneficieze de acest sistem informatic unic integrat. Stimaţi colegi, Consider că Ministerul Sănătăţii ar trebui să se implice mult mai mult în rezolvarea acestei probleme, pentru a oferi cetăţenilor români un pachet de servicii medicale viabil, prin cabinetele medicilor de familie, cât şi un sistem public de sănătate în care aceştia să aibă încredere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Iaşiul are nevoie de autostradă". Liberalii au promis ieşenilor, printre multe altele, trei lucruri importante: o şosea de centură, un spital regional de urgenţă şi o autostradă care să lege Moldova de Ardeal. Bineînţeles, nici unul dintre aceste proiecte nu a fost realizat. Aşa sunt guvernările liberale: multe promisiuni, realizări zero. Cu toate acestea, Iaşiul chiar are nevoie de o autostradă sau de un drum rapid care să permită o legătură cât mai directă între estul şi vestul ţării. În momentul de faţă, nu există în această privinţă decât un studiu de prefezabilitate vechi de mai bine de doi ani, uitat prin sertarele guvernării liberale. Şi mai există foarte multe promisiuni. În toamna lui 2007, ministrul de atunci al transporturilor, Ludovic Orban, dădea ca extrem de sigură construirea autostrăzii şi anunţa bombastic: "Primul hârleţ îl vom da la începutul lui 2009". Între timp, românii i-au sancţionat electoral pe liberali şi au schimbat puterea în România, dar autostrada dintre Moldova şi Ardeal a rămas în continuare blocată în proiect. Noua conducere a Ministerului Transporturilor are alte priorităţi. Nu se mai vorbeşte de o autostradă est-vest, ci de una a sudului, care să lege Craiova de Bucureşti. Recent, chiar au fost enumerate o serie de modalităţi de finanţare şi termene de finalizare ale acestei noi căi rutiere, fiind anunţată ca posibilă dată de finalizare anul 2013. Repet: Iaşiul are nevoie de o autostradă. Între Moldova şi Ardeal există extrem de puţine drumuri de calitate, iar acestea sunt întotdeauna aglomerate. Vara, traficul este infernal şi plin de peripeţii, iar iarna au loc o mulţime de ambuteiaje. Soluţia cea mai simplă este ca ministerul de profil să aloce cât mai grabnic bani pentru studiul de fezabilitate, iar lucrările la viitoarea autostradă să fie concesionate şi executate pe trei tronsoane pentru ca licitaţia să fie cât mai accesibilă. În vremuri de criză, investiţiile trebuie să meargă în infrastructură. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, îi dau cuvântul domnului deputat Ioan Ţintean. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Voi susţine astăzi o declaraţie politică vizavi de starea pensionarilor sub Guvernul Boc. Măsurile incluse în Legea bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, precum şi rectificarea în minus operată de curând confirmă faptul pentru cei mai mulţi dintre români că anul în curs va aduce o deteriorare accentuată a nivelului de trai. Efectele crizei economice îşi fac resimţită prezenţa în viaţa de zi cu zi a oamenilor, iar politicile Guvernului Boc nu sunt în măsură să ofere protecţie reală atât cetăţenilor, cât şi agenţilor economici aflaţi în dificultate. Din nefericire, unii dintre cei mai afectaţi de lipsa de interes a autorităţilor sunt pensionarii. Aceştia se văd puşi în situaţia de a se reîntoarce la starea de sărăcie şi de nedreptate socială de dinainte de 2005. Responsabilitatea pentru scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor revine Guvernului Boc care a anulat punctul de pensie stabilit de PNL la 45% din salariul mediu brut prognozat, călcând în picioare Legea pensiilor, speranţele acestor oameni şi totodată promisiunile din campania electorală de creştere a pensiilor. În schimb, imediat după câştigarea alegerilor, inclusiv cu voturile pensionarilor, liderii PD-L şi PSD au uitat de aceste angajamente şi au prevăzut pentru anul 2009 o creştere a pensiilor cu doar 5% în două tranşe: 3% de la 1 aprilie, şi 2% de la 1 octombrie, ceea ce reprezintă doar 43,2% din salariul mediu prognozat, nerespectându-se astfel Legea nr.250/2007. Ordonanţa de urgenţă nr.226 a Guvernului PD-L - PSD, care a micşorat punctul de pensie, a ajuns în Parlament şi a fost discutată la Comisia pentru muncă şi unde colegii mei liberali au susţinut un amendament de corectare a acestei nedreptăţi. Aceasta a fost respinsă însă în cadrul comisiei de majoritatea de la putere, ordonanţa urmând să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor. Reamintesc opiniei publice faptul că unul dintre obiectivele programului de guvernare Boc prevăzut la Capitolul VIII, asigurări sociale, este atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie, în condiţiile sustenabilităţii sistemului public de pensii. Analizând acest citat, mă întreb: ce s-a întâmplat cu actualii guvernanţi? Au uitat oare angajamentele din campania electorală atunci când, în goana după voturi, făceau promisiuni pe bandă rulantă? Unde este respectul faţă de pensionari şi faţă de legea care prevedea că, de la 1 ianuarie, punctul de pensie să nu fie mai mic de 45% din salariul mediu prognozat? Sper, măcar pe ultima sută de metri, ca parlamentarii Coaliţiei să încerce să repare această nedreptate şi să ofere pensionarilor un trai decent, recompensând, potrivit legii, un drept câştigat de aceştia prin munca lor de o viaţă. Facem un apel către toţi deputaţii PD-L - PSD să-şi aducă aminte de toate promisiunile făcute şi să voteze amendamentul propus, să revină asupra amendamentului propus de Grupul parlamentar al PNL la Ordonanţa nr.226, astfel încât punctul de pensie să reprezinte cu adevărat 45% din salariul mediu prognozat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Béres Ştefan Vasile. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi parlamentari, Permiteţi-mi să vă prezint declaraţia mea politică intitulată "Ţinutul uitat de timp". În 2006 au existat trei programe de finanţare pentru pregătirea aderării ţărilor candidate din Europa centrală şi de est, programe de preaderare de care a beneficiat şi România. Acestea erau: PHARE, ISPA şi SAPARD. Toate trei erau instrumente de preaderare prin care Uniunea Europeană a sprijinit ţările candidate la pregătirile de aderare. Diferenţele între aceste trei programe constau în faptul că ele se adresează unor grupuri de beneficiari diferite, iar domeniile de referinţă sunt, de asemenea, diferite. PHARE a oferit sprijin pentru crearea cadrului legislativ şi a structurilor administrative pentru proiecte în crearea cadrului legislativ şi structurile în domeniul democratizării şi dezvoltării societăţii civile pentru investiţii în infrastructură, inclusiv proiecte de cooperare transfrontalieră. Programele PHARE au avut ca principal beneficiar instituţiile administraţiei publice în vederea consolidării acestora pentru adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar. ISPA, instrument pentru politici structurale şi de preaderare, a oferit sprijin financiar pentru alinierea standardelor de mediu ale României la cele ale Uniunii Europene. SAPARD, programul special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, a sprijinit şi sprijină procesul de pregătire pentru participarea la politica agricolă comună - PAC şi la piaţa internă pentru rezolvarea problemelor specifice legate de agricultură şi dezvoltarea rurală durabilă. Acest program permite decontarea a 50% din costurile unei investiţii în agricultură, care trebuie să corespundă standardelor Uniunii Europene privind eligibilitatea pentru acest program. Dacă am fost atenţi, privind domeniile pe care le sprijină, sau le-au sprijinit aceste programe, ne dăm seama că există o zonă foarte importantă în domeniul turismului, şi anume zone turistice importante din spaţiul urban, care nu pot beneficia de niciun program pentru sprijinirea acestui domeniu atât de susţinut şi în perioade de criză. Persoanele fizice, cât şi firmele care ar dori să investească în turism, construind pensiuni, împreună cu capacităţile de recreare, nu au nici o posibilitate să acceseze nici un program de finanţare nerambursabilă din fondurile Uniunii Europene, doar pe simplul motiv că se găsesc în zonă urbană. Exemplul elocvent, oraşul Borşa din judeţul Maramureş, care este o zonă turistică excepţională, neexploatată, până in momentul de faţă, decât infim, faţă de potenţialul existent. Rog şi totodată apelez la ministrul turismului, doamna Elena Udrea, pentru a studia această problemă foarte importantă şi rog să se găsească soluţii rapide pentru extinderea programelor existente şi pentru zonele în cauză, altfel vor rămâne capacităţi turistice extrem de importante total neexploatate datorită unei scăpări, consider eu, nesolicitând un domeniu pentru includerea în programe. Am sincera convingere că această problemă care nu necesită bani suplimentari, decât modificări în legislaţia existentă, va fi rezolvată în timp record spre satisfacţia celor mulţi care solicită sprijin în această direcţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ovidiu Ganţ, pentru că se îndreaptă spre microfon, deşi în ordinea listei, era domnul Amet Aledin. Domnule Ganţ, aveţi cuvântul. E în ordinea înscrierii pe listă. |
|
|||
|
|
Ştiu, doamna preşedinte. Vă mulţumesc. Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, La finele săptămânii trecute am sărbătorit cu toţii Ziua Europei. De data aceasta poate am avut un motiv în plus să o facem pentru că Senatul Cehiei a ratificat în sfârşit Tratatul de a Lisabona, acest document fundamental pentru evoluţia ulterioară a Uniunii Europene. Sigur, nu suntem la capătul procesului de ratificare, dar o piedică importantă a fost depăşită. Pentru ca tratatul să intre în vigoare la începutul lui 2010 mai este nevoie ca decizia curţii constituţionale din Germania să spună da sau da, dar punând anumite condiţii şi să nu spună nu. Mă aştept la una din primele două variante care l-ar determina pe preşedintele Germaniei să semneze decretul de ratificare. In acest moment ne vom afla în faţa ultimului hop, şi anume referendumul irlandez care de această dată mă aştept să dea un rezultat pozitiv în noul context. In fine, preşedinţii Poloniei şi Cehiei vor fi puşi în situaţia de a semna şi ei decretele de ratificare, toate aceste lucruri urmând a se întâmpla până la sfârşitul anului. In acest context, date fiind prevederile noului tratat cred că ar trebui să se întâmple două lucruri: Guvernul şi Parlamentul ar trebui să discute asupra măsurilor concrete de adaptare a instituţiilor şi procedurilor din ţara noastră la noua situaţie şi respectiv o campanie de informare asupra acestor noutăţi pentru opinia publică. Creşterea rolului parlamentului naţional în relaţia cu Parlamentul European, rolul său de verificare în ceea ce priveşte subsidiaritatea deciziilor trebuie să se reflecte în plan instituţional şi cel al procedurilor parlamentare. Este important să ne asumăm acest rol din primul moment, să avem capacitatea de a acţiona imediat şi nu ca în alte situaţii de-abia după ce a trecut un anumit timp. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PD-L, în ordinea înscrierii pe listă, domnul deputat Gheorghe Ciobanu. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică pe care o voi prezenta astăzi se intitulează "Joaca de-a moţiunea e noul sport al liberalilor". Sunt de cinci luni parlamentar. Culmea, membru al coaliţiei aflate la guvernare. Tot de cinci luni, singura temă despre care se vorbeşte este criza economică şi despre felul în care balaurul contracţiei economice va scuipa flăcări pe gură în direcţia României. Întrebarea e firească: s-a pus până acum în aplicare vreuna dintre măsurile atât de hulite în textul moţiunii de cenzură? S-au văzut efectele? Nu. Pentru ce ne acuză liberalii? Pentru că nu punem în aplicare promisiunile electorale pe care le-am făcut? Îndrăznesc să spun chiar cele împotriva cărora, cu papioane şi diatribe, nu tocmai europene, luptau tocmai dumnealor, în aceeaşi campanie electorală. Practic, şi îi invit aici să mă contrazică, ne spun să facem ce-ar fi făcut şi dumnealor. Avem inflaţie, dar nu monetară, ci de critici parlamentare golite de sens, venite din partea unor prestidigitatori ai banului public. Domnul Vosganian, bunăoară, marele finanţist chiromant, ne spune, de la umbra borurilor mari pe care le are pălăria dumnealui, că, vezi Doamne, o să avem un deficit bugetar enorm, că împrumutul de la FMI nu este oportun, că impozitul forfetar este nepotrivit sau, atunci când se supără cu adevărat, că nu mărim salariile profesorilor şi că nu dăm funcţionari publici afară. Astfel de numere de iluzionism nu cred că impresionează pe cineva. Să fim serioşi: România trebuie să se apere acum, în faţa Comisiei Europene, pentru că, în anul celei mai mari creşteri economice, deficitul bugetar a trecut cu peste 2,2% de ţinta asumată de acelaşi domn Vosganian. Să-i aduc aminte stimatului ghicitor în boabe de cafea că a cheltuit, în ultimele două luni ale anului 2008, cât a cheltuit în precedentele 10? Să-i aduc aminte că noul Guvern a trebuit să le plătească lor datoriile? Nu-i nevoie! Împrumutul de la FMI nu era necesar. Nu ar fi fost necesar, mai bine spus, dacă, ştiind de criza economică, domnul Tăriceanu n-ar fi dat ultimele mari tunuri atunci când îi venise sorocul opoziţiei. Aşa, nu avem încotro. Poate că ar fi fost bine ca aici să se afle şi domnul Isărescu. Să văd dacă pe dumnealui liberalii l-ar mai fi acuzat pentru că a susţinut acest împrumut. Cât despre impozitul forfetar, ce să mai spun? Cifrele vorbesc de la sine. Zeci de mii de firme intrate în insolvenţă sau care şi-au încetat activitatea. Numai că impozitul forfetar încă nu a fost aplicat. Nu ştiu, aici speculez, poate că e vina celor aproape 500 de taxe, tarife şi impozite liberale. Or, nici asta nu mai acceptă guvernanţii trecuţi. Că, liberali fiind, au propovăduit cel mai coercitiv sistem fiscal post-revoluţionar. Poate sunt eu provincial, dar nu pot să înţeleg cum cineva poate critica un lucru ale cărui efecte nu le-a văzut. Nu spun că soluţia este perfectă, dar măcar este raţională, ceea ce cu greu pot spune despre tribulaţiile megalomanice şi diatribele sălbatice din textul moţiunii de cenzură. Cât despre salariile profesorilor, acrobaţia făcută în timp de liberali pare a fi şi mai spectaculoasă. Şi fără plasă de protecţie, trapezul fiind uns în prealabil cu ulei, ca să fie mai alunecos. Acum şase luni spuneau că nu e criză, că media se impacientează degeaba, că e ca şi cu drobul de sare, ascunzând starea economiei, doar ca să mai ia, acolo, câteva procente, iar acum ne spun că e criză şi că ar trebui mărite salariile. Am auzit că fac planuri de afaceri. S-au transformat în zeţari, şi-au luat câteva căldări de tuş şi ne îndeamnă să dăm drumul la tiparniţa de bani. Ei bine, nu facem asta! Domnii liberali n-au plantat suficienţi puieţi pentru a face atâta hârtie. Ce ar vrea liberalii? Să dăm afară funcţionarii publici? Hai să mărim şomajul şi, apoi, hai să plângem că şomajul a crescut. Eventual, să-i dăm afară pe cei 170.000 de funcţionari publici pe care tot liberalii i-au angajat. Ar mai câştiga şi ei 170.000 de voturi, pentru că, după aceea, s-ar duce şi le-ar spune aceloraşi: "Vedeţi, noi v-am angajat. Ăştia de la putere vă dau acum afară". Doamnelor şi domnilor colegi, E important să evităm criza socială, dar e mult mai important să nu minţim. Noi, PD-L-ul, şi preşedintele Traian Băsescu, am avut curajul să ne asumăm greşeala pe care am făcut-o în toamnă, când nu am anticipat efectele crizei. Şi acum încercăm să acţionăm responsabil, într-un moment critic al economiei mondiale. N-am să spun că, acum, cine e împotriva noastră e împotriva intereselor României. Esenţa democraţiei e să înţelegem că niciun partid nu e deţinătorul adevărului absolut. Dar, în condiţiile crizei, toţi trebuie să dăm dovadă de decenţă şi de bun simţ. De aceea, voi spune: "Cine e pentru interesele României, acela nu poate fi împotriva noastră!" Îmi pare rău, dar la comedia moţiunilor de cenzură şi a moţiunilor simple, nu am văzut decât actori îmbujoraţi, din cine ştie ce motive, în obraji, mai ales domnul Orban, mimând opoziţia. Căci asta fac. În textul moţiunii, oricât m-am străduit, nu am putut să găsesc vreo propunere constructivă. Decât să faci ceva, e mai uşor să stai pe margine şi să flecăreşti, asemenea unor babe care îşi amintesc de voluptatea tinereţii. Vreau să închei, spunând cu tristeţe, ca şi Poetul: Ce văd eu la tine, PNL-actor? La trecutu-ţi mare, sumbru viitor! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Iosif Blaga. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Birocraţia, o piedică majoră în calea proiectelor europene". O şansă majoră pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a României o constituie fondurile nerambursabile oferite cu generozitate de către Uniunea Europeană. Este adevărat că nu este uşor să accesezi astfel de fonduri. Trebuie să fii pregătit în conformitate cu normele impuse prin titlurile de finanţare. Şi nu sunt puţine şi nici uşor de îndeplinit aceste cerinţe. În condiţiile în care criza economică se simte tot mai mult, autorităţile publice locale trebuie să drămuiască cât mai eficient fiecare leu. După lungi studii asupra caietelor de sarcini şi evaluări atente ale şanselor de cofinanţare, primăriile reuşesc să stabilească axele pe care merg: demarează studii de fezabilitate, fac licitaţie pentru găsirea partenerilor apţi să întocmească proiectele de finanţare, pregătesc personal propriu care să poată urmări derularea proiectelor. Toate acestea presupun alocarea de importante surse umane şi financiare. Şi când speră că totul este aşa cum scrie în ghidul de finanţare, începe calvarul. Regulile jocului se schimbă în mers. Se cer din ce în ce mai multe acte şi termenele sunt tot mai scurte, uneori imposibile, de parcă cineva doreşte să fie sigur că proiectul nu se va realiza. Am crezut, la început, că aceste cerinţe sunt ale Uniunii Europene, dar constat cu stupoare că de fapt autorităţile de implementare româneşti sunt cele care emit pretenţii din ce în ce mai mari şi mai greu de realizat şi toate acestea în afara contractului-cadru şi în afara cerinţelor impuse de Uniunea Europeană, dar croite parcă să arate cât de bine ştie cineva să pună beţe în roţi. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că la raportarea intermediară sau finală a unor proiecte s-au primit reguli noi şi s-a refuzat cererea de restituirea fondurilor utilizate în avans de către comunitatea locală, în baza unor formulare noi care nu au făcut obiectul contractului iniţial. Ba, mai mult, şi acestea se schimbă de la o raportare la alta, se imaginează tot felul de piedici pentru a se întârzia onorarea cererilor de plată, astfel încât bugetele locale sunt grevate de aceste sume şi de multe ori devine imposibilă asigurarea desfăşurării altor proiecte sau chiar a activităţilor curente, din lipsă de fonduri. În aceste condiţii, tot mai puţine administraţii locale pot să deruleze proiecte şi sunt dispuse să aloce fonduri importante pentru acestea. Mai ales că de cele mai multe ori acestea se asigură din credite greu de suportat. Pentru a fi mai concret, vă dau un exemplu din colegiul meu, Orăştie. Prin programul PHARE 2002, coeziune economică şi socială, s-au demarat lucrările de modernizare a reţelelor de apă din municipiu, lucrări care trebuiau finalizate în anul 2006. Din diferite motive, legate de constructor (s-au perindat trei firme de-a lungul anilor) sau de asistenţă tehnică, nici în 2009 nu se vor putea finaliza lucrările. În anul 2008, lucrările au fost preluate de administraţia locală care a contractat un nou constructor. Lucrările s-au derulat conform contractului până la sfârşitul anului, când, din lipsa asistenţei tehnice nu s-au efectuat plăţile spre constructor. Mai grav este că, nici la ora actuală, nu s-au finalizat demersurile pentru contractarea asistenţei tehnice, actele fiind acum spre avizare la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În aceste condiţii, termenul de finalizare a lucrărilor, iunie 2009, nu se poate respectat, ba, mai mult, programul întreg nu se va termina. Este normal oare ca un program să nu se poată finaliza din lipsă de preocupare a factorilor decidenţi? Stimaţi colegi, Autorităţile care veghează la implementarea diverselor proiecte de finanţare trebuie să dispună de oameni competenţi care să asigure cadrul legal prietenos de lucru, astfel încât contractele-cadru să fie respectate şi planul de afaceri pe care s-a bazat proiectul să poată fi derulat. În acest mod, finanţarea devine un mod de dezvoltarea societăţii româneşti şi nu o piatră de moară greu de târât până la final sau, mai grav, o piedică în calea aplicării altor proiecte. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PSD+PC, şi-l invit la microfon pe domnul deputat Ioan Stan. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Parafrazând un mare glumeţ american, vă aduc respectuos la cunoştinţă că Guvernul se străduieşte, preşedintele ţării se declară vinovat, dar mărinimos, nu vrea toată vina pentru el şi încearcă s-o împartă cu politicienii, sindicatele bat obrazul aleşilor şi trag coate acelor membri care dau impresia că ar lăsa-o mai moale cu protestele, condiţii în care, vorba lui Mark Twain, "Nici eu mă simt prea bine!". Lăsând orice glumă de-o parte, cum Doamne, iartă-mă, să mă simt bine după emoţiile pe care mi le-au indus evenimentele găzduite de învăţământul românesc în ultima vreme: greve anunţate, teze suspendate, greve suspendate, teze amânate, profesori supăraţi, profesori suav ameninţaţi, părinţi îngrijoraţi şi revoltaţi şi mă opresc, deşi mai frumos decât în versuri nu puteţi aveţi pretenţia să mă exprim. Mă opresc a mai explica şi nu pentru că n-aş mai putea continua. Am spus greve anunţate şi sigur că aţi înţeles că este vorba despre greva generală a personalului din învăţământ. E teza suspendată şi apoi amânată, din fericire, doar o singură teză, cea cu subiect unic la limba română, programată marţi şi amânată pentru joi. Am citit cu toţii săptămâna trecută cu sufletul la gură ştirile legate de aceste evenimente. Am aflat cât de împărţite erau opiniile celor ce au decis intrarea în grevă, adică sindicaliştii, nu liderii sindicali, cum ar putea insinua unii sau alţii. Am aflat cum s-au negociat pas cu pas revendicările şi, respectiv, alocările la masa tratativelor, care i-a reunit pe miniştrii învăţământului şi finanţelor cu reprezentanţii greviştilor. Am lăcrimat. aţi urmărit, probabil, vizionând şi ascultând discursul preşedintelui, care se recunoştea, pe de o parte, vinovat, iar, pe de altă parte, învinovăţea clasa politică, pe Popescu-Tăriceanu de mână cu Vosganian, de votarea şi promulgarea legii aducătoare de speranţă. Cum mai recunoaşte el, săracul, vina de a fi promulgat legea. Ce-am mai suspinat ascultându-l! Una peste alta, toată tevatura asta s-a încheiat cu promisiunea premierului că "până la urmă, vom rezolva toate problemele materiale" şi, după cum spuneam, cu renunţarea la grevă şi amânarea tezei cu subiect unic la limba română. Şi poate că n-ar fi fost mare lucru, pentru că, din păcate, greve, ameninţări şi tratative guvernanţi- grevişti au mai fost şi pesemne vor mai fi. Măcar pentru a nu pierde condiţia fizică, dacă rezultatele nu mai înseamnă nimic. Numai că de această dată ar trebui să cuantificăm cu maxim de responsabilitate dacă nu cumva au fost afectaţi de alambicatele demersuri descrise mai sus, tocmai cei pe care în primul rând ar trebui să-i slujească învăţământul românesc. Sigur că la elevi mă refer. Şi argumentez citând dintr-unul din multele reportaje de la faţa locului, cum se spune, şi iată ce spunea unul dintre elevii intervievaţi: "Ciudat e că ieri...", 5 mai de fapt atunci, "...la tv, la ora 4, spuneau că e grevă, iar la ora 6 că nu mai e grevă, şi n-am mai înţeles nimic. Oricum, profesorii ne-au spus să venim cu toţii pregătiţi că nu se ştie." Acesta este principalul motiv pentru care am îndrăznit să vă reţin atenţia astăzi. Vreau să vă invit să medităm asupra deficienţei declanşării unor evenimente care au zăpăcit destinatarii procesului de învăţământ şi care, după cum se dovedeşte, n-a însemnat nici pentru cei despre care se spune că l-au declanşat altceva decât o afirmare a unei prezenţe despre care oricum ştiam că trebuie să ţinem seama. Altfel cum aş putea cataloga o acţiune despre care să se afirme că nu se ştie. Şi vă rog să nu credeţi că aspectul explicitat de mine este singular. Adevărul este că nimeni nu ştie câţi elevi au fost afectaţi de intenţia sindicatului de a declanşa greva în ziua în care era programată teza cu subiect unic la limba română. Nu se ştie câte şcoli au derulat orele fără probleme şi câte şcoli n-au ţinut cursurile. Şi cred că, dacă vom face o dreaptă judecată a celor întâmplate, împreună cu elevii şi părinţii acestora, vom obţine un rezultat cu totul diferit şi mai ales net dezavantajos decât cel obţinut probabil de grevişti. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea aceluiaşi Grupului parlamentar, domnul deputat Mihai Cristian Apostolache. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Într-o perioadă extrem de complicată pentru economia României, autorităţile statului au obligaţia de a asigura agenţilor economici, care menţin şi creează locuri de muncă şi plusvaloare, un climat favorabil desfăşurării activităţii. Cu ceva timp în urmă, am discutat cu câţiva reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din zona pe care o reprezint în Parlamentul României, şi anume, Valea Teleajenului, care spuneau că înţeleg necesitatea atragerii de fonduri la bugetul public, dar dacă tot nu reuşesc autorităţile statului să încurajeze agenţii economici, măcar să nu-i încurce. Concret, este vorba de controalele mult prea dese pe care le realizează inspectorii diferitelor organe de control (ITM, Gardă Financiară, Administraţie Financiară) şi care de fiecare dată au drept consecinţă amendarea agentului economic respectiv, fie că s-au constatat nereguli, fie că nu. Cred că se impune mai mult ca oricând ca acest tip de abordare să lase locul consilierii şi prevenirii unor eventuale nereguli, şi nu amendarea imediată şi uneori fără motiv a agentului economic, deoarece, în lipsă de fonduri, pentru a-şi desfăşura activitatea şi pentru a plăti amenda către stat, orice agent economic este tentat să reducă cheltuielile, în principal cheltuielile de personal, disponibilizând oameni şi creând noi probleme sociale. Din păcate, atunci când se realizează un control, se pleacă de la ideea că societatea comercială respectivă este vinovată şi trebuie să plătească. Această mentalitate trebuie să înceteze, iar agenţii economici trebuie să fie sprijiniţi să-şi continue activitatea şi să menţină locurile de muncă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Burlacu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Dezinteresul autorităţilor locale şi lipsa de responsabilitate a Guvernului ruinează localităţile prahovene". În calitate de deputat ce reprezint interesele cetăţenilor din Colegiul 1 Prahova, am supus atenţiei autorităţilor locale şi centrale situaţia deficitară în care se regăsesc unele oraşe din judeţ. Încă de la începutul mandatului, am adresat solicitarea de colaborare a autorităţilor locale pentru susţinerea dezvoltării localităţilor pe care le reprezintă. Dar, ca răspuns, am primit doar tăcere, semn al nepăsării faţă de problemele comunităţilor. Un exemplu elocvent este cel al oraşului Breaza care, prin nepăsarea aleşilor locali, nu poate beneficia de alocări de la guvern pentru dezvoltarea potenţialului turistic balnear pe care îl deţine. Deşi am înaintat scrisori de intenţie ministrului de resort, pe procedură parlamentară şi autorităţilor locale, în mod direct, nimeni nu a luat nicio măsură constructivă. În acest fel, oraşul Breaza va fi lipsit de dezvoltarea de care locuitorii lui au nevoie. În aceeaşi situaţie de necesitate se află şi oraşul Comarnic, localitate în care locuitorii din trei cartiere (Poiana, Ghioceşti şi Vatra Sat) văd cum, din cauza alunecărilor de teren, riscă să se prăbuşească zeci de case şi să se surpe străzile. De altfel, în zona în care sunt construite locuinţele, s-au format falii de zeci de metri. Deşi Primăria din Comarnic a fost sesizată de către locuitori, autorităţile locale nu reuşesc să facă nimic, invocând lipsa fondurilor pentru astfel de situaţii. Cu toate acestea, pentru lucrările de consolidare a zonei, au fost alocate în trecut unele fonduri, dar acum lucrările stagnează din cauza lipsei de finanţare. Am adresat solicitări directe ministrului Nica, prefectului şi primăriei, punând la dispoziţie semnăturile locuitorilor din zonă, prin care se solicită intervenţia imediată a autorităţilor competente, dar realitatea ne arată că o parte a oraşului Comarnic continuă să se prăbuşească şi nicio autoritate competentă nu ia nicio măsură constructivă. Atrag atenţia că este de datoria autorităţilor locale şi centrale să răspundă problemelor cu care oamenii se confruntă, pentru că, aşa cum demonstrează astăzi reprezentanţii coaliţiei de guvernare, politicienii PD-L şi PSD+PC există doar atunci când vin să ceară votul cetăţenilor. Dar şi mai grav e faptul că atunci, odată instalaţi în funcţii, nu mai fac nimic pentru aceştia şi pentru comunităţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe doamna deputat Petö Csilla-Maria. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Generaţia viitoare sacrificată de aroganţa şi nesimţirea Guvernului Boc". Eu, înainte de a fi deputat, sunt dascăl, şi dascăl voi rămâne întreaga mea viaţă. Acum, însă, sunt un dascăl scârbit de modul în care Guvernul Boc îşi permite să se poarte cu întregul sistem de învăţământ, cu dascălii, cu personalul auxiliar din învăţământ, cu părinţii şi, ceea ce este cel mai grav, cu elevii. Dacă ne permitem să-i tratăm în aşa fel pe cei care formează viitoarele generaţii, atunci ne putem da foc singuri la valiză. Nici nu vreau să mă gândesc cum vor fi pregătiţi elevii de nişte dascăli care, din salariile pe care le primesc, îşi permit doar să se hrănească, dar nu să se hrănească spiritual. Dascălii din România nu-şi permit să-şi cumpere o carte. Este revoltător, iar în aceste condiţii Guvernul Boc s-a gândit cu cruzime să mai bage o dată cuţitul în spatele profesorilor şi să mai radă din veniturile, şi aşa ridicole. Cum să tai 800 milioane de lei din fondul de salarii al Ministerului Educaţiei? Consider că reacţia sindicaliştilor a fost absolut justificată. Din păcate, însă, au avut de suferit elevii, mai ales elevii bine pregătiţi, pentru care teza înseamnă un examen pe care îl privesc la modul cel mai serios, deoarece rezultatul lui le oferă o şansă pentru viitorul lor şcolar. Elevii aceştia, săptămâna trecută, nu au mai priceput nimic. Luni au plecat de la şcoală cu ideea că marţi este grevă; luni seara, la televizor, toată lumea află că greva nu se mai ţine, dar nici teza la limba română care va avea loc joi, dar şi atunci doar dacă negocierile de miercuri dau câştig de cauză sindicaliştilor. Degringoladă totală. Marţi, în fiecare clasă a fost debandadă. Au fost săli în care au fost prezenţi doar câte doi, trei elevi. În sfârşit, neruşinarea Guvernului Boc a început să se mai şteargă. Ministrul Pogea promite că salariile profesorilor nu vor fi diminuate şi nici posturile nu vor fi reduse. Doamna Andronescu nu se mai poartă ca un elev plângăcios şi admite că atitudinea dascălilor depinde de cea a miniştrilor. Cum îi vor trata guvernanţii pe profesori la fel se vor purta şi profesorii în meseria lor. Deşi, haideţi să fim sinceri, profesorii s-au purtat întotdeauna cu mai multă demnitate şi seriozitate decât au făcut-o membrii Guvernului vreodată, aceeaşi care, anul trecut în campania electorală, promiteau majorări de 50% în a doua zi în care pun mâna pe putere, iar acum au vrut să le mai taie din bani. Nici şeful statului nu a avut o atitudine mai decentă. Traian Băsescu a făcut un apel, în sensul ca dreptul constituţional la grevă să nu afecteze negativ vieţile a sute de mii de copii. Ba, mai mult, în sensul că elevii şi studenţii nu trebuie transformaţi în victime ale crizei economice, iar statul şi mai ales profesorii au datoria de a-i proteja pe aceştia. Da, doar că nici el, şi nici Guvernul lui nu îi protejează nici pe dascăli, nici pe cei pe care aceştia îi formează, adică pe elevi. Toţi cei de la putere au dat dovadă că nu le pasă de viitorul acestei ţări. În viitor trebuie investit. Fără investiţie, nu vom avea viitor. Fără viitor, nu vom avea nimic. Deci, fără să obţină de fapt mai nimic, dascălii şi-au luat rolul în serios şi s-au întors la catedră. Dar au promis că vor rămâne acolo atât timp cât Guvernul nu va încălca Protocolul. Atenţie mare, aşadar, profesorii au dat din nou dovadă de seriozitate! Să vedem cât de serios va fi Guvernul PSD-PD-L. În loc de aroganţă şi nesimţire, doar seriozitatea ar putea salva generaţia tânără în formare. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe doamna deputat Liana Dumitrescu. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Continuitatea etnică se păstrează prin intermediul păstrării limbii etnice". Trăsătura esenţială a păstrării continuităţii etnice este păstrarea limbii vorbite de către membrii comunităţilor etnice din România. Instrumentele internaţionale la care România este parte, precum Carta limbilor regionale şi minoritare, au condus către existenţa unui cadru legislativ permisiv, dar, din păcate, de multe ori, neaplicat din lipsa instrumentelor adecvate şi a normelor de implementare. Legislaţia internă are sincope în ceea ce priveşte învăţământul de limbă maternă în cazul minorităţilor mici sau foarte mici, având însă prevederi generoase pentru minorităţile mult mai numeroase. Dificilă este şi colaborarea cu autorităţile locale, consiliile locale şi conducerea şcolilor, cu precădere în mediul rural, unde minoritatea macedoneană s-a găsit de multe ori în situaţia de a se lovi de răutate şi neprofesionalism. Deşi în Macedonia există şcoli cu predare în limba română, şi în Tratatul încheiat între România şi Macedonia, în 2001, se prevede că învăţământul în limba maternă există ca urmare a îndeplinirii unor prevederi de ordin bilateral, minoritatea macedoneană a reuşit, după mai mulţi ani, să înfiinţeze o clasă de elevi în comuna Urzicuţa-Dolj, mai precis anul trecut, în 2008. Însă, profesorii de specialitate au fost plătiţi la nivel de muncitori necalificaţi, cu nu mai mult de 200 lei/lună, ducând astfel, în mod evident, la lipsa cadrelor didactice, care să dorească să predea pe acest post şi aceşti bani, mai ales în mediul rural. Se impune, astfel, o aplicare mult mai permisivă a legii în privinţa minorităţilor mici şi mai ales adoptarea legislaţiei permisive din punct de vedere al minorităţilor mici şi foarte mici, şi de asemenea implicarea autorităţilor printr-o atitudine de deschidere către minorităţile naţionale puţin numeroase, care trăiesc în enclave închise în zonele locuite de alte minorităţi sau de către majoritate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PD-L. Îl invit la microfon pe domnul Valerian Vreme. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă denumirea "Radare private - o formă "inteligentă" de furt direct din buzunarul cetăţeanului". Cu câţiva ani în urmă, într-o discuţie, cineva afirmase că după ce se vor privatiza toate întreprinderile de stat, iar proprietatea va deveni majoritar privată, în România nu se va mai putea fura". Cu toate că părea logic, ceva îmi spunea că această afirmaţie va fi contrazisă de practică. Cu numai o săptămână în urmă, Autoritatea de Monitorizare a Achiziţiilor Publice anunţa că va cere în instanţă anularea contractelor de amplasare a radarelor fixe încheiate de primării din mai multe judeţe cu o firmă privată, care livrează şi montează radare fixe. Autoritatea de Monitorizare a Achiziţiilor Publice a luat această decizie după ce a demarat un control la nivel naţional privind amplasarea acestor radare. Acest sistem de "radare private", nu e altceva decât un sistem foarte inteligent de furt direct din buzunarul cetăţeanului cu participarea statului. În loc să folosim conceptul de parteneriat public-privat pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, pentru dezvoltarea reţelei de transport urban sau, într-un cuvânt, pentru investiţii unde managementul privat eficient şi necesităţile unei comunităţi se întâlnesc, nu am făcut altceva decât am privatizat amenzile. Prin aceasta, s-au adus importante prejudicii statului, bugetului acestuia, pentru că o parte a amenzilor aplicate cetăţenilor mergea către firma furnizoare de aparatură de măsurat viteza autovehiculelor. Cu alte cuvinte, o firmă privată avea cotă-parte din amenzile aplicate contravenienţilor. Contractul de parteneriat public-privat încheiat între primării şi firma respectivă s-a făcut pe baza unei legi abrogate (Legea nr.470/2002) şi printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG nr.34/2006). Ca atare, în anul 2008, autoritatea publică locală nu putea în mod legal să încheie un contract de parteneriat public-privat în baza unei legi abrogate cu patru ani în urmă. Plăţile făcute către firma de montat radare fixe sunt şi ilegale, pentru că, potrivit Codului fiscal, amenzile se fac venit la bugetul de stat şi nu pot fi sursă de finanţare a unor persoane private. Întreaga afacere pusă la cale de unele primării, împreună cu partenerul de afaceri miroase a infracţiune, de la modalitatea de acordare a acestor servicii, fără licitaţie, până la propagarea acestei reţete în mai multe primării din ţară, răsplătirea montatorului de radare cu o cotă-parte a încasărilor care se constituie parte la bugetul de stat. Aceste radare sunt ilegale, pentru că ele sunt făcute în baza unor legi abrogate, deci inexistente, şi cu încălcarea Codului fiscal. Statul român este singurul care trebuie să gestioneze sancţionarea infracţiunilor de orice fel. Este ca şi cum am avea o justiţie plătită din afaceri private. Statul este singurul garant al aplicării şi respectării legilor. Solicit calcularea prejudiciului adus bugetului de stat prin plătirea acestor comisioane din valoarea amenzilor încasate, iar organele competente să supravegheze ca cetăţenii prejudiciaţi să-şi primească înapoi drepturile. Totodată, consider că este necesară întocmirea cadrului legislativ care să reglementeze instalarea şi exploatarea sistemelor de supraveghere video a traficului rutier. Nu-mi rămâne decât să adresez cuvinte de laudă conducerii Autorităţii de Monitorizare a Achiziţiilor Publice şi preşedintelui acesteia, doamna Cristina Trăilă, pentru iniţiativa avută şi aştept şi de la ceilalţi miniştri şi şefi de agenţii să facă publice astfel de contracte efectuate pe bani publici. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi deputaţi, Mi-am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Pentru o educaţie împotriva violenţei în şcoală". Anul 2008 a fost pentru educaţia din România un an marcat de acte de violenţă, un an în care am văzut profesori şi conduceri de şcoli confruntate cu situaţii de neimaginat până atunci, un an în care mii de elevi au fost teleportaţi în trecut, în şcoli fără căldură sau apă potabilă, în ciuda investiţiilor fără precedent, dar mai ales fără nicio noimă, pe care Guvernul aflat la cârma ţării le-a făcut în sistem. Şi pentru că nu îmi place să vorbesc despre "greaua moştenire", mă raportez doar la consecinţele unor politici greşit aplicate în învăţământul românesc unde, cu durere o spun, pierderea preocupărilor coerente şi sistematice pentru educarea copiilor şi tinerilor a condus la apariţia şi instalarea fenomenului numit violenţa în şcoală, alături de alte triste realităţi cu care ne confruntăm astăzi. După cum cu siguranţă ştiţi, situaţia gravă din învăţământul românesc apare şi într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (pe 2008), raport ce a cuprins o analiză la nivelul a 37 de ţări. Documentul plasează România pe locul al doilea la capitolul violenţa în şcoală, fapt ce mă determină să trag un nou semnal de alarmă asupra acestui fenomen. Necesitatea repunerii în discuţie a violenţelor din şcoala românească este susţinută şi de o altă realitate: mai bine de jumătate dintre profesori raportează acte de huliganism la ore sau au nevoie de protecţie pentru securitatea lor sau a elevilor. În acest sens, am primit recent solicitări directe din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Suceava pentru a iniţia, împreună cu ceilalţi parlamentari suceveni, un proiect legislativ privind creşterea siguranţei în perimetrul unităţilor de învăţământ. Pentru a înţelege actele de violenţă din şcoli este mai mult decât important să cunoaştem motivele care duc la declanşarea acestora. În urma unor studii realizate de specialiştii în domeniu şi a analizei declaraţiilor elevilor din diferite şcoli, aşa-zişii "elevi-problemă" sunt aceia care au dificultăţi în comunicarea cu părinţii, aceia care provin din familiile în care predomină climatul conflictual sau copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate. În aceste condiţii, învăţământul românesc se pregăteşte să devină o instituţie a delicvenţei juvenile: profesorii par să fie încă prinşi pe picior greşit de noile realităţi; părinţii - neputincioşi sau ignoranţi ai faptelor propriilor copii; inspectoratele şcolare - lipsite de instrumente de monitorizare şi control în aplicarea regulilor în şcoli; mass-media - promotor al unor modele artificiale şi negative. Lecţia ar fi: "vinovaţii se caută la şcoală, dar şi acasă şi în societate". Ne întrebăm retoric acum: Ce se întâmplă cu centrele de consiliere psihopedagogică, în viziunea noastră, nuclee de specialişti (asistenţi sociali, psihopedagogi, psihologi) capabili să găsească soluţii concrete pentru stoparea violenţei în şcoală? La nivelul Consiliului Europei există Charta pentru Şcolile Democratice fără Violenţă, adoptată la Strasbourg, în 16 iulie 2004, în temeiul căreia, în 2004-2005, s-a realizat un proiect european la al cărui conţinut au contribuit şcoli din întreaga Europă, inclusiv ţări est-europene precum Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Rusia, Macedonia, Serbia, Ucraina, mai puţin România. Această Chartă îşi propune să ofere principiile care să călăuzească ţările Europei în acţiunea de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală. În proiectul inspirat de Chartă sunt cuprinse atât informaţii concrete, cât şi propuneri de măsuri ce pot fi aplicate în sistemele de educaţie afectate de violenţa în şcoală. Sistemul de învăţământ românesc trebuie să se racordeze la aceste principii, documente şi proiecte europene. Iată principalele argumente în virtutea cărora un grup de deputaţi PD-L a iniţiat un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35 din 2 martie 2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, proiect pe care vă rugăm să îl susţineţi pentru o educaţie împotriva violenţei în şcoala românească. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Georgian Pop. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte "Evitarea sancţiunilor de tipul tăierii de fonduri nerambursabile - prioritate a politicii româneşti în primăvara anului 2009". Stimaţi colegi, Recentele declaraţii făcute la nivel european privind posibilele penalizări aplicate României, prin eventualele reduceri ale cuantumului fondurilor nerambursabile, aprobate pentru perioada 2007 - 2013, reprezintă un pericol major în raport cu interesul naţional al României. Dacă în anii 2007 şi 2008, din vina guvernării de atunci, n-am reuşit să absorbim decât 6% din fondurile nerambursabile, adică 176 milioane de euro din 3,1 miliarde de euro alocate României, în anii 2009 şi în perspectivă 2010 şi 2011, reducerea fondurilor nerambursabile ar reprezenta unul dintre principalele riscuri pentru şansa de relansare a economiei româneşti. În consecinţă, solicit preşedintelui României, învestit de Constituţie ca şef al statului, să întreprindă toate măsurile de diplomaţie publică şi de lobby personal, la nivelul omologilor domniei sale din statele membre UE, să activeze axa strategică Washington-Londra-Bucureşti şi orice axă a mai construit domnia sa, cu Berlinul, cu Roma etc., pentru a evita cu orice preţ reducerea de către Comisia Europeană a fondurilor nerambursabile alocate României. Consider că acum preşedintele României trebuie să-şi probeze patriotismul, să pună în valoare experienţa şi contactele internaţionale ale domniei sale pentru a evita o astfel de măsură complet indezirabilă pentru România. Totodată, consider că pentru întreaga clasă politică, indiferent de culoare, devine o obligaţie morală şi o responsabilitate naţională să întreprindă tot ceea ce este posibil pentru a evita o astfel de perspectivă, adică tăierea din fondurile nerambursabile care ne-au fost alocate pentru următorii ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pornind de la starea economiei judeţului din care vin, judeţul Maramureş, declaraţia mea politică se referă la efectele negative ale recesiunii economice. Un număr important de firme se află în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile către stat, motiv pentru care finanţiştii maramureşeni au trecut la blocarea conturilor. În această conjunctură, majoritatea firmelor maramureşene efectuează restructurări severe în rândul angajaţilor, renunţând la mai bine de jumătate din personal. De la începutul acestui an, peste 1.800 de persoane au rămas fără locuri de muncă. Potrivit reprezentanţilor Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, numărul firmelor falimentare din judeţul Maramureş se află în creştere. În perioada august 2008 - februarie 2009, 102 firme au intrat sub incidenţa Legii nr.85/2006, în timp ce numărul firmelor la care a fost înregistrată închiderea procedurii de insolvenţă cu radiere este de 229 de societăţi, domeniul cu cele mai multe falimente fiind "comerţul cu ridicata". În primele luni ale acestui an, criza economică a condus şi la prăbuşirea pieţei imobiliare din judeţul Maramureş, volumul de tranzacţionare a scăzut dramatic, iar locuinţele nu mai pot fi vândute nici măcar la jumătate din preţurile care erau estimate anul trecut. "Liniştea" de pe piaţa construcţiilor a condus şi ea la ajustări ale preţurilor materialelor. Producătorii au ajuns în situaţia în care vânzările lor nu mai aduc profit, iar cererea scade văzând cu ochii. N-au scăpat de recesiune nici firmele de transport, din cauza scăderii cererii de transporturi de mărfuri, activitatea transportatorilor maramureşeni fiind grav afectată. Micii întreprinzători, care au firme fără activitate, încearcă acum să scape de ele şi să nu plătească impozitul forfetar nou introdus. Cer, în acest sens, o procedură mai rapidă şi, eventual, gratuită, pentru aceste operaţiuni. Statistici deloc îmbucurătoare au finanţiştii maramureşeni. Aceştia au arătat că, în baza calculelor făcute la nivelul lunii trecute, judeţul este mult sub nivelul de venituri impus de la centru. La încasările de la bugetul consolidat al statului, Maramureşul a realizat doar 82,15%, iar cele mai mari probleme s-au înregistrat la colectarea impozitului pe profit, care s-a situat la numai 67% din plafonul programat pe luna martie. Am enumerat aceste exemple pentru a arăta că în asemenea condiţii se aşteaptă sprijin şi măsuri concrete pentru a se ieşi din impas. Strategia anticriză nu se vede în economia reală, iar nemulţumirile, mai ales ale micilor întreprinzători, sporesc. Dacă Guvernul şi Parlamentul nu vor susţine prin măsuri adecvate unităţile economice productive, toată România va avea de suferit. Dacă Guvernul va fi mult prea preocupat de salariile bugetarilor şi va uita de sectorul productiv, se va ajunge la imposibilitatea plăţii salariilor tocmai în sistemul bugetar. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Diana Tuşa. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică este intitulată "Operaţiunea Uniforma - primul pas spre descentralizare". Aceasta se referă la strategia de descentralizare promovată de Guvernul Boc, la măsurile adoptate în vederea realizării acestei strategii şi la beneficiarul real al acestor măsuri. După cum aţi putut sesiza, vreme de câteva luni, miniştrii Cabinetului Boc ne-au tot ameninţat cu marea strategie de descentralizare, făcută pentru a servi, în primul rând, interesele cetăţeanului, după cum a şi afirmat în nenumărate rânduri chiar actualul premier. Folosindu-se de aura descentralizării, actualii guvernanţi nu au suflat o vorbă despre cum vor putea întreţine autorităţile locale obiectivele trecute peste noapte în subordinea lor, în condiţiile în care multe primării sau consilii judeţene de abia au bani pentru plata salariilor, nici despre cum va fi aplicată strategia naţională în domeniul îmbunătăţirilor funciare, în domeniul zootehniei sau în privinţa fondului forestier nu se spune nimic, de educaţie sau de reţeaua sistemului sanitar, la fel, nici măcar un cuvânt. Fără a da prea multe detalii cu privire la măsurile concrete de descentralizare, ce urmează a fi adoptate, fără a exista o consultare anterioară cu autorităţile locale, practic cu cei de care depinde în mod esenţial succesul măsurilor preconizate, mai mult chiar, aruncând în dezbaterea publică, prin declaraţii trunchiate, diverse ipoteze despre desfiinţarea unor instituţii şi transferul patrimoniului acestora către autorităţile locale, iată că, nici de această dată, Guvernul Boc nu s-a dezminţit şi a anunţat direct adoptarea unor măsuri ale căror consecinţe nu sunt deloc calculate înainte. Astfel, în ultima şedinţă de guvern, ce a avut loc duminica trecută, Cabinetul Boc a adoptat strategiile de descentralizare din străinătate, administraţie şi tineret, anunţând totodată că, în maximum zece zile, ne va prezenta şi viziunea sa asupra educaţiei, culturii, agriculturii şi transporturilor. Bineînţeles, tot după adoptare! Prin urmare, până să transfere patrimoniul Romsilva şi ADS către administraţiile locale, aşa cum anunţase în urmă cu vreo săptămână, descentralizarea lui Boc debutează cu alte business-uri. Una dintre cele anunţate duminică poartă numele de cod "Uniforma." Odată cu descentralizarea poliţiei şi înfiinţarea, în schimb, a alte două poliţii, locală şi naţională, făcută - vă reamintesc - pentru a servi în primul rând interesele cetăţeanului, de la bugetul de stat vor fi scoase miliarde pentru achiziţionarea noilor uniforme şi însemne. Şi, cum obrazul subţire cu cheltuială se ţine, nu vorbim doar de un rând de uniforme, ci de două, poate chiar de trei: de vară, de iarnă şi cea de paradă. Şi ne mai întrebăm de unde atâta grabă cu descentralizarea acum, când economia e la pământ, când mii de firme se închid, iar mii de oameni îngroaşă rândurile şomerilor, urmare altei măsuri "extraordinare" luate de acelaşi Guvern Boc. Probabil vom afla în următoarele zile, de la reprezentanţii Guvernului, cum şi această descentralizare este tot o măsură anticriză, adoptată de Guvernul Boc. Acum, în prag de alegeri! Sau, ne vom da seama singuri cât de curând, după ruperea Coaliţiei pentru România, cum am fost păcăliţi din nou şi cum măreaţa descentralizare a fost doar o simplă afacere, cu multe zerouri, însă. În încheiere, aş vrea să vă mărturisesc un lucru. Ştiu că vă va surprinde. Da, premierul Boc avea dreptate: "Descentralizarea este una simplă şi este în folosul cetăţeanului, (...) Cu alte cuvinte, prin descentralizare, cetăţeanul economiseşte timp şi bani." Numai că domnul Boc că a uitat să precizeze esenţialul: cine este cetăţeanul la care domnia sa se referea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, îl invit la microfon pe domnul deputat Márton Árpád. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş putea intitula această declaraţie politică "Guvernul secretoman", căci ori de câte ori Guvernul anunţă cu surle şi trâmbiţe că a adoptat un proiect de lege sau ordonanţă, textul acestora nu este de găsit nicăieri până nu apare în Monitorul Oficial, ori în casetele parlamentarilor, uitând de tot de obligaţia de a posta proiectul pe site-ul Guvernului sau al unui minister, aşa cum prevede legea transparenţei. Dar aş fi nedrept pentru că, pe de-o parte, doresc să felicit Guvernul pentru cele trei acte normative privind descentralizarea, pe de altă parte, cred, sunt convins, că procedurile nelegale se datorează nu relei intenţii, ci unei inconsecvenţe vizibile, unor acţiuni pripite, care ulterior trebuie corectate. Ce altă explicaţie se poate da faptului că, deşi Guvernul anunţă descentralizarea în trei domenii, acelaşi Guvern schimbă conducerea judeţeană a deconcentratelor din judeţe, a sectoarelor pe care cică ar dori să le descentralizeze. Mă gândesc la sănătate, respectiv tineret şi sport. Descentralizarea, cel puţin pentru mine, înseamnă inclusiv acordarea dreptului autorităţilor locale de a numi sau schimba ei înşişi conducătorii deconcentratelor care se doresc a fi descentralizate. Ce fel de descentralizare este asta: "Ia asupra ta toate greutăţile sistemului împreună cu managerul pe care eu ţi l-am impus"? Poate iarăşi sunt nedrept, dar pentru că - nu vă supăraţi - deşi am căutat mult, nu am găsit acele texte care, poate, m-ar fi luminat şi aş fi dat dreptate Guvernului. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Învăţământul în limba turcă trebuie susţinut." În România, sistemul de învăţământ în limba turcă a fost şi este bine structurat, fiind apreciat şi având eficienţă. Au existat, mai ales în perioada interbelică, şcoli în care se studia limba turcă. De altfel, în aproape toate localităţile cu populaţie musulmană se găseau astfel de unităţi de învăţământ. Un exemplu este Seminarul musulman din Medgidia. După ce, la începutul secolului XX, această instituţie a fost transferată de la Babadag, s-a produs o adevărată emulaţie în ceea ce priveşte promovarea spiritualităţii. Intelectualii tătari s-au preocupat ca tot ceea ce s-a creat în domeniul învăţământului în limba maternă să existe. Astfel, în acest sens, au fost tipărite cărţi, reviste şi ziare. O mare personalitate a etniei noastre, Mustegip Hagi Fazâl, a înfiinţat revista "Emel" ("Idealul".) Din păcate, în perioada comunistă, şcolile respective au încetat să mai existe. După anul 1990, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a propus să sprijine reluarea cursurilor de limba turcă la nivel oficial. În anul 1992, s-a creat, în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, secţia de limba turcă. Ca o extensie, în anul 2000, a fost înfiinţat Colegiul de institutor Kemal Atatürk, având rolul de a pregăti specialişti în domeniu. Un liceu care poartă acelaşi nume funcţionează din anul 1993 la Medgidia. Aşa cum susţinem învăţământul în limba tătară, vom continua să susţinem şi învăţământul în limba turcă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PD-L, în ordinea înscrierii pe listă, domnul deputat Petru Călian. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi are titlul "Restructurarea sistemului sanitar - descentralizarea mult dorită." Doresc să readuc în atenţie problematica descentralizării sistemului sanitar, problematică ce nu trebuie tratată superficial. În sfârşit, Cabinetul Boc a aprobat strategia de descentralizare în sănătate, regulamentul de descentralizare a activităţilor sportive şi un proiect de lege de înfiinţare a Poliţiei locale, urmând să intre în analiza Guvernului domeniile agriculturii, educaţiei, culturii şi muncii. Descentralizarea este sistemul care ne va aduce mai aproape de Europa. Implementarea ei era necesară, în special în sistemul sanitar. Reorganizarea activităţii medicale este un pas firesc pentru modernizarea ţării, iar administraţiile locale sunt cele care cunosc mult mai bine problemele din teritoriu. Fiecare regiune are specificul şi necesităţile sale, care trebuie rezolvate acolo unde se creează şi nu de undeva de departe, de unde lucrurile se văd cu totul altfel. Toţi cei care beneficiază de serviciile medicale trebuie să contribuie la crearea bugetului în acel loc în care îi este acordată asistenţa medicală. Dacă până acuma problemele locale ajungeau în capitală cu întârziere sau chiar deformate, de acum ele nici nu trebuie să depăşească graniţele unei regiuni. Echilibrul între local şi central nu înseamnă o dizolvare a autorităţii centrale a statului. Oricare cetăţean al acestei ţări are dreptul de a fi tratat în mod egal, de a avea acces la servicii de calitate, fie că el provine dintr-o zonă limitrofă, fie că locuieşte într-o metropolă. Spitalele publice locale sunt capabile să înţeleagă cel mai bine nevoile de bază din domeniul sănătăţii, ale comunităţilor lor şi acordă mai multă atenţie îngrijirii personalizate, deci încurajarea lor administrativă prin putere de decizie şi absorbţie de fonduri locale, fiind considerată una dintre cele mai propice măsuri. Era timpul să învăţăm şi noi din modul de organizare din experienţa altor state. Danemarca este cel mai bun exemplu: acolo descentralizarea are o istorie de mai bine de 100 de ani. Dacă ne uităm peste topul calităţii vieţii, putem observa că Danemarca se clasează printre primele locuri. Exemplul Statelor Unite ale Americii nici nu mai trebuie analizat: rezultatele se cunosc deja. Consider că descentralizarea sistemului sanitar va face să apară o competiţie între regiuni, competitivitatea fiind un semn al unui management sănătos. Fiecare dintre experienţele altor ţări prezintă puncte slabe şi puncte tari, însă scopul descentralizării este, în fond, un forum de dezbatere între local şi central. Sistemul sanitar este punctul critic al administraţiei, singurul sistem în care birocraţia poate ucide. Reforma în administraţie înseamnă şi răbdare, chiar dacă schimbarea produce incertitudini, sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Mircia Giurgiu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Copiii merită în continuare să fie sprijiniţi." Este vorba de programul "Laptele şi cornul", care, în urmă cu vreo cinci ani, a fost adoptat şi acum am înţeles că se încearcă scoaterea lui de pe masa elevilor. Chiar dacă din toamna acestui an, copiii vor primi la şcoală fructe (este un program al Comisiei Europene) totuşi, trebuie să rămână şi laptele şi cornul, iar un studiu recent arată că majoritatea copiilor sunt în suferinţă; e vorba de lipsă de calciu şi alte suplimente nutritive. De asemenea, este nevoie de acele alimente pentru copiii ai căror părinţi nu pot să le asigure o hrană normală, o hrană sănătoasă. Noi, în mandatul trecut, am aprobat o lege privind alimentaţia sănătoasă în şcoli (foarte mulţi colegi din această sală au fost semnatari); iată, îşi face efectele, dar este nevoie în continuare de susţinerea copiilor în şcoli, în grădiniţe, pentru a putea avea o alimentaţie sănătoasă, iar laptele şi cornul trebuie să rămână în continuare alături de fructele care vor fi acordate printr-un program al Uniunii Europene. Vă mulţumesc. (declaraţie politică consemnată in extenso, conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.) "Sănătatea copiilor mai reprezintă o preocupare pentru noi?" Conform studiului MAMMI (Măsurarea Aportului de Macro şi Micronutrienţi la copiii preşcolari) efectuat în 2008 au rezultat:
Studiul de Măsurare a Aportului de Macro şi Micronutrienţi la copiii preşcolari a fost realizat sub coordonarea profesorului doctor Andrei Achimaş, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, şi cu sprijinul Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, al Societăţii Române de Nutriţie, al Societăţii Române de Pediatrie şi al Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Dr. Alfred Russescu". Obiectivul principal urmărit a fost acela de a înregistra, pe parcursul a 7 zile consecutive, aportul alimentar integral, în condiţiile menţinerii alimentaţiei obişnuite, la copiii între 3-7 ani, din România. Studiul s-a desfăşurat în mediul urban, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional şi regional, de 394 de repondenţi (persoane responsabile cu alimentaţia copilului). Având în vedere toate aceste date alarmante, întreb: ce vom face de acum înainte pentru ca viitorul copiilor noştri să nu fie unul dominat de imaginea unei persoane cu probleme grave de sănătate? |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PSD+PC şi invit la microfon pe domnul deputat Vasile Popeangă. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Dragi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Educaţia de la dezmăţul din 2007-2008 la constrângerile din 2009". Guvernul şi-a asumat un acord în zece puncte, convenit cu sindicatele din învăţământ, ele fiind asigurate că nu vor fi disponibilizări în sistem, nu vor fi modificate normele didactice, nu vor fi scăderi ale veniturilor în 2009 şi nu vor fi schimbaţi directorii de şcoli. De asemenea, a fost stabilit punctual calendarul descentralizării, care va fi finalizat în 2011, folosindu-se expertiza şi asistenţa Băncii Mondiale. Sigur, majorări salariale vor fi posibile - ca şi pentru alte categorii bugetare - doar în condiţiile în care vom putea vorbi de o revenire a creşterii economice şi, în special, pentru salariile mici. Finanţarea educaţiei, a cercetării-dezvoltării, reforma legislaţiei şi continuarea investiţiilor, în limitele constrângerilor bugetare, au fost, de asemenea, puncte convenite în respectivul acord. Cred că era firesc ca sindicatele să înţeleagă realitatea, aşa cum şi alte ministere au făcut-o. Legea nr. 221/2008 privind majorarea salariilor profesorilor a fost adoptată pornind de la soliditatea suportului financiar, în condiţiile de creştere economică de atunci şi în contextul prognozelor economice - eronate, din păcate - anunţate cu optimism de Guvernul Tăriceanu. Vă readuc aminte că, la acea vreme, se vorbea de o creştere economică de 4-6% şi nu de o comprimare a economiei cu 4% în 2009 şi de o posibilă stagnare în 2010, nu de deficitul bugetar lăsat în urmă de guvernul liberal şi nu de consecinţele negative ale crizei economice şi financiare. Cât de sustenabilă a fost creşterea economică sub Guvernul PNL, încât de la o creştere economică de 7,1%, România a ajuns la o scădere de 4% în doar un an? Clasa politică este acuzată în bloc pentru că şi-a asumat promovarea unui act politic eronat. Probabil că putem vorbi de o greşeală tactică. Însă, în condiţiile anului 2008, s-a ţinut cont de starea de fapt existentă atunci în sistemul de educaţie: în perioada 2004-2008, ieşirile din sistem depăşeau intrările (vorbim de resursa umană şi, în special, de aceea calificată), ponderea salariilor în totalul bugetului educaţiei era de 24-25%, o parte importantă a bugetului fiind destinată investiţiilor din infrastructura şcolară, investiţii care, în unele cazuri, au fost de calitate, iar în alte cazuri, şi nu puţine, sumele alocate au fost irosite în amenajări şi/sau reabilitări scumpe şi de foarte slabă calitate - efect al lucrărilor încredinţate în baza prieteniilor politice liberale. Pornind de la acel 24-25% s-a considerat că ponderea cheltuielilor cu salariile poate fi extinsă şi, prin urmare, salariile majorate - în baza acelor prognoze de creştere, oferite de precedentul Guvern, ai cărui reprezentanţi în Parlament, de altfel, au votat Legea nr. 221. Ar fi fost poate normal ca sindicatele, aşa cum au militat, corect, pentru creşterea bugetului educaţiei la 6% şi suplimentarea cheltuielilor pentru infrastructură, să-şi fi pus la punct şi un mecanism de semnalare a eficienţei modului în care s-a investit în infrastructura şcolară, pentru a preveni, măcar pe acest segment, dezmăţul bugetar la care precedentul guvern s-a dedat. Poate vor proceda în acest fel pe viitor. Consider că misiunea actualului Guvern este clară: de a face ceea ce este necesar pentru ca România să iasă din criză şi de a ţine deficitul bugetar la maxim 4,6%, în condiţiile în care vorbim de contracţia economiei cu 4%. Sindicatele trebuie să înţeleagă că suntem în criză, că trebuie să accepte reforma bugetară şi să fie conştiente că nu pot fi mărite salariile, aşa cum nici pentru alte categorii sociale nu poate fi făcut acest lucru. Guvernul trebuie să alimenteze motoarele pentru a trece mai uşor peste criză şi, în acest sens, suportul Parlamentului trebuie să fie necondiţionat, indiferent de implicaţiile politice şi electorale. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Marian Ghiveciu, din partea PSD+PC. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Tehnologiile genetice: blestem sau binecuvântare?" Ce s-a făcut şi ce se poate face cu ajutorul tehnologiilor genetice de astăzi? Crearea de organisme biologice rezistente la diferite organisme dăunătoare: insecte, ciuperci, buruieni, virusuri, bacterii etc. Crearea de organisme biologice capabile să obţină cantitate mare de masă bioutilă. Crearea de organisme biologice capabile să valorifice factorii de mediu greu valorificabili astăzi, şi anume: dioxidul de carbon pentru a reduce efectul de seră, fixarea azotului atmosferic pentru a reduce industria energofagă şi poluantă. Cercetările efectuate încă din anii '80 în diferite laboratoare din America şi Europa s-au concentrat în special pentru obţinerea "rezistenţelor" enumerate mai sus. S-au obţinut, în felul acesta, plante de soia, rapiţă şi porumb rezistente la diferite erbicide, reducându-se numărul de substanţe toxice utilizate în protecţia culturilor agricole şi, totodată, mărindu-se capacitatea ecosistemului agricol. Efectele economice ale noilor produse manifestate prin capacitatea productivă a seminţelor şi capacitatea de apărare a plantelor au adus, în ultimii ani, efecte economice importante, mai ales cultivatorilor de porumb, soia şi rapiţă în America, ţară care a omologat, încă din 1994, aceste produse. Efectul economic suplimentar a fost estimat undeva la peste 30% faţă de tehnologiile clasice. La cultura soiei în România au adus sporuri de 500-1000 kg. Cu toate acestea, imaginea acestor noi şi eficiente tehnologii în domeniul agriculturii sunt umilite, astăzi, de unele ţări din Europa. Cauzele acestor umilinţe, la care sunt supuşi marii investitori şi cercetători în domeniu, este faptul că o parte din ţările Uniunii Europene se opune categoric importului şi transferului seminţelor obţinute în laboratoarele genetice către marile terenuri din agricultură. Majoritatea cercetătorilor consideră că actualele rezultate obţinute de tehnologiile genetice sunt suficient de sigure pentru a fi introduse în practică. Din punctul meu de vedere, este sigur faptul că noile tehnologii genetice, îmbunătăţite, vor intra în producţia europeană, indiferent dacă aceste tehnologii vor fi considerate de unii "un blestem sau o binecuvântare". Această decizie, ca multe altele, foarte interesantă pentru umanitate, dar şi pentru politicieni şi, mai ales, pentru industrie, nu va fi luată, în niciun caz, în laboratoarele genetice. Decizia va fi luată, cu siguranţă, la etajele înalţilor funcţionari, implicaţi până peste cap în această afacere. În România, tehnologiile genetice au fost introduse din 1997, cu rezultate foarte bune. Nimeni n-a contestat nimic. Într-o ţară în care peste 34% din populaţie are farfuriile goale, nimeni nu se mai întreabă, odată ce apare ceva în ele, dacă există riscul unor intoxicaţii genetice. De la Bucureşti, lucrurile se văd altfel decât de la Bruxelles. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PD-L, în ordinea înscrierii pe listă, domnul deputat Valeriu Alecu, domnul deputat Stelică Iacob Stugaru. Nu sunt în sală. domnul deputat Cosmin Mihai Popescu nu este; domnul deputat Toader Stroian, nu. Îi dau cuvântul domnului deputat Valeriu Tabără. Domnule deputat Valeriu Tabără, susţineţi declaraţia? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Declaraţia mea de astăzi este un rezumat al declaraţiei reprezentanţilor comisiilor parlamentare pentru agricultură din ţările membre ale grupului de la Visegrad, inclusiv Bulgaria, privind viitorul politicilor agricole comune, adoptată la întâlnirea de la Varşovia, desfăşurată între 30 noiembrie - 1 decembrie 2008. România nu a participat datorită momentului electoral. Declaraţia este în acord cu poziţia părţilor participante la reuniune şi subliniază că agricultura este domeniu de importanţă vitală în Uniunea Europeană pentru că: furnizează componente de bază pentru statele membre, precum producţia de bunuri agroalimentare; protejează resursele naturale şi protecţia mediului; are o mare dimensiune socială şi culturală; regulile pe care se bazează politicile agricole comune; solidaritatea financiară care vizează dimensiunea internă şi pe cea externă; necesitatea de a conferi sectorului agricol din întreaga Uniune Europene condiţii egale de concurenţă; abandonarea criteriilor istorice, prin care se făceau alocări directe; păstrarea caracterului comunitar al politicilor agricole comune; menţinerea, la acelaşi nivel, a alocărilor financiare pentru suplimentarea politicilor de dezvoltare rurală şi după anul 2013; dezvoltarea unor criterii mai clare pentru susţinerea agriculturii îndreptate spre susţinerea unei finanţări corecte pentru fermierii care produc mărfuri destinate consumului public. Prin politici bine aşezate în domeniu ar trebui să fie eliminate fisurile existente la nivelul de dezvoltare al zonelor rurale din diferite regiuni ale Uniunii Europene. Politicile Uniunii Europene trebuie să reducă diferenţele dintre mediul rural şi cel urban, cu păstrarea valorilor şi tradiţiilor zonelor rurale, din care vine identitatea naţională şi diversitatea culturală. Sprijin prin orice mijloc al fermierilor care joacă un rol însemnat în: protejarea mediului şi a solului; păstrarea biodiversităţii; necesitatea ca fermierii să fie competitivi în piaţă. În declaraţie se susţine păstrarea solidarităţii în faţa noilor, vechilor şi viitoarelor provocări, precum intensificarea cercetărilor în domeniul protecţiei mediului, schimbărilor climatice şi adoptarea la noile condiţii acolo unde se fac simţite schimbările climatice. Ţările Grupului de la Visegrad, inclusiv Bulgaria, sunt de acord cu: stabilirea unor noi reguli de susţinere a agriculturii, bazate pe criterii obiective, cu arie largă de acoperire pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană; menţinerea tuturor elementelor care ţin de politica agricolă comună, precum plăţile directe, mecanismele de piaţă, politici de dezvoltare rurală, crearea de mijloace corecte şi eficiente pentru atingerea tuturor obiectivelor definite de astfel de politici; accesul la alte politici ale Comunităţii Europene; punerea de acord cu elementele importante, de noutate; furnizarea promptă a tehnologiilor pe care vechile state membre le folosesc în domeniu; accentuarea rolului pe care agricultura îl are prin marcarea potenţialului extraordinar de a ajuta la depăşirea provocărilor induse de schimbările climatice şi posibilitatea extraordinară de a se adapta la noile condiţii. Cred că principiile enunţate în declaraţia semnată de preşedinţii comisiilor de agricultură din ţările Grupului de la Visegrad şi Bulgaria prezintă o mare importanţă şi sunt de o mare actualitate pentru poziţionarea României în dezbaterile din domeniul politicilor agricole viitoare ale Uniunii Europene. Acest rezumat a fost trimis domnului ministru Ilie Sârbu, domnului prim-ministru şi aş dori să ajungă textul declaraţiei şi la domnul preşedinte Băsescu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Andrei Valentin Sava, tot din partea Grupului parlamentar al PD-L. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
"Revigorarea sistemului de învăţământ" Doamnă preşedinte, Stimate colege şi stimaţi colegi, În aceste zile, când discuţiile despre învăţământul românesc se axează exclusiv pe majorările salariale, propunerile Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, lansate săptămâna trecută, riscă să fie uitate. Am convingerea însă, la fel ca şi dumneavoastră, că învăţământul românesc nu suferă doar din cauza problemelor de salarizare, probleme care trebuie soluţionate, fără îndoială, de îndată ce situaţia economică o va permite, ci şi datorită unor probleme structurale ce ţin de curriculă, descentralizare şi, mai ales, adaptare la cerinţele pieţei forţei de muncă. Propunerile Comisiei prezidenţiale pentru educaţie reprezintă un demers de care statul român are nevoie, nu doar pentru a revigora imaginea învăţământului românesc atât pe plan naţional, cât şi internaţional, ci, mai ales, din motive pragmatice, pentru că întotdeauna rezultatele depind de coerenţa legislativă şi de gradul în care oamenii se preocupă de găsirea celor mai bune soluţii care să garanteze eficienţa unui întreg sistem. Faptul că acest pachet de legi înaintat de comisie şi prezentat de Mircea Miclea vine în continuarea Pactului pentru educaţie propus de preşedintele României şi semnat de către toate partidele politice pe 5 martie 2008 este o dovadă de perseverenţă şi totodată de acţiune în baza unei strategii politice integrate. Ca ţară membră a Uniunii Europene, România trebuie să-şi raporteze acţiunile politice la contextul european. Este important ca sistemul educaţional să se bucure de recunoaştere şi în afara graniţelor, dar, mai presus de orice, este necesar ca el să fie unul productiv, iar fondurile alocate în această direcţie să-şi oglindească performanţele în tinerii profesionişti de mâine. În momentul de faţă, nu trebuie să ascundem faptul că, în urma clasamentului realizat de Center for World-Class Universities din Shanghai, nicio universitate românească nu este în topul 500 al celor mai bune instituţii de învăţământ din lume, iar evaluările Comisiei Europene din domeniu nu sunt unele favorabile. Ţara noastră are de învăţat de la statele occidentale, motiv pentru care orientarea, organizarea şi construirea sistemului educaţional românesc după modelul sistemului vestic reprezintă decizia cea mai adecvată. În plus, actuala lege a învăţământului este neviabilă, dovadă fiind modificările în numărul extrem de mare care i s-au adus, iar rezultatele produse de învăţământul nostru plasează România printre codaşele Europei privind educaţia tinerilor - mai puţin de 80% dintre aceştia au studiile liceale finalizate. De asemenea, abordarea noastră este necesar a fi plasată în contextul Agendei Lisabona, al cărei obiectiv fixat este ca, până în 2010, cel puţin 85% din tinerii cu vârste între 20 şi 24 de ani din ţările Uniunii Europene să aibă cel puţin studii secundare superioare încheiate. Propunerile Comisiei prezidenţiale aduc în prim plan tendinţa de descentralizare, autonomia instituţiilor de învăţământ şi implementarea în ţara noastră a unui sistem modern, care pune în centrul său dobândirea de reale competenţe de către elevi şi studenţi, fiind centrat pe beneficiar, pe nevoile sale şi pe calitatea educaţiei. Acţiunea de reformare a sistemului educaţional românesc trebuie văzută drept o investiţie de viitor, o investiţie pe termen lung în capitalul uman. Pachetul de legi supus atenţiei parlamentare urmăreşte clădirea unui cadru propice pentru dezvoltarea, restructurarea şi modernizarea sistemului educaţional din România. Astfel, învăţământul preuniversitar are ca nucleu formarea şi evaluarea competenţelor, aducând cu sine o nouă abordare a relaţiei dintre ofertant şi beneficiari, dată spre exemplu de introducerea Portofoliului de educaţie al elevului prin care se face un raport detaliat al elevului şi este destinat părinţilor. De cealaltă parte, în sistemul postuniversitar, se doreşte creşterea autonomiei universitare, dar, în acelaşi timp, se creează un sistem de indicatori statistici şi de performanţă pentru monitorizarea permanentă a sistemului de învăţământ superior. Tot aici, este oportună urmarea direcţiei de autonomie şi răspundere universitară şi adoptarea unei legi universitare compatibilă european. Unul dintre marile plusuri pe care le aduce această iniţiativă este dat de luarea în considerare a educaţiei nonformale şi cea informală, care au loc dincolo de sistemul de învăţământ şi care înregistrează o pondere majoră în construcţia individului, a şcolarului şi, mai apoi, a studentului. Aici doresc să fac referire în special la internet, al cărui rol a crescut considerabil de la an la an ca urmare a nivelului de accesibilitate. Oportunităţile de învăţare au sporit şi ele odată cu răspândirea sa, motiv pentru care este esenţială valorizarea lor şi introducerea acestora într-un cadru legislativ. În condiţiile în care, pentru dezvoltarea şi creşterea naţională este nevoie de oameni competenţi, oameni bine pregătiţi din punct de vedere profesional, o strategie coerentă în sistemul educaţional, centrată pe elev, respectiv studentul român, trebuie să reprezinte centrul de greutate al unei reforme ce vizează acest domeniu. Confruntarea cu actuala criză economică nu trebuie să constituie un impediment pentru reformarea sistemului de învăţământ. Aceasta depinde, în primul rând, de coerenţa ideilor şi a politicilor, urmată apoi de gestionarea lor prin coordonarea resurselor capabile să implementeze noua legislaţie, gestionarea eficientă a viitoarelor acţiuni administrative, precum şi de alocările financiare corespunzătoare. Considerăm că avem în faţă un demers normativ prin care se doreşte îndepărtarea de confuzia legislativă care caracterizează de buni ani învăţământul românesc şi am încredere că Guvernul şi Ministerul Educaţiei vor conştientiza importanţa acestei iniţiative şi vor veni cu legile în cel mai scurt timp în Parlament. Odată cu adoptarea de către Parlament a prezentului pachet şi momentul în care va fi definitivat şi Statutul personalului didactic, sunt convins că sistemul educaţional românesc va avea toate bazele legale pentru a deveni unul competitiv, rămânând ca următorul pas să fie făcut la nivel de implementare a deciziilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile lor politice. Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi: Ioan-Nelu Botiş, Mihai Stroe, Constantin Chirilă, Dragoş Adrian Iftime, Doru Leşe, Gheorghe Roman, Viorel Arion. Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnii deputaţi: Tudor Ciuhodaru, Liviu-Bogdan Ciucă, Sonia-Maria Drăghici, Costică Macaleţi, Mihai Duşa, Ion Dumitru, Daniela Popa, Filip Georgescu, Ion Burnei, Damian Florea, Ştefan Valeriu Zgonea, Cornel Itu şi Vasile Filip Soporan. Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Neculai Rebenciuc, Mihai Lupu, Andrei Dominic Gerea, Mihăiţă Calimente, Radu Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Cristian Buican, Lucia-Ana Varga, Nicolae Jolţa, Horea-Dorin Uioreanu, Vasile Berci şi Ionuţ Stroe. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi: Mircea Grosaru, Longher Ghervazen şi Miron Ignat. Vă mulţumesc. La ora 10,00, va începe şedinţa de plen a Camerei cu problemele înscrise pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Să dăm o şansă siderurgiei româneşti!" În anul 2002, Guvernul a adoptat HG nr.213 privind Strategia de restructurare a siderurgiei din România pentru perioada 2002-2005. În anul 2004, acelaşi Guvern adopta HG nr.655 privind aprobarea Strategiei de restructurare a industriei siderurgice din România pentru perioada 2004-2010. Strategia de restructurare a industriei siderurgice din România şi a planurilor individuale de viabilitate ale companiilor siderurgice este reactualizată pentru perioada 2003-2008 prin HG nr.55 din 2005. Dacă prin HG nr.655/2004, adoptată la circa şase luni după privatizare, la SC Siderurgica Hunedoara se menţin în limite acceptabile capacităţile de producţie oţel, investiţiile şi numărul de salariaţi, prin HG 55/2005, adoptată la peste 15 luni de la privatizare, diferenţele la capitolul investiţii şi număr de salariaţi sunt foarte mari. Deşi în ambele hotărâri, HG nr.655/2004 şi HG nr.55/2005 se specifică că strategiile de restructurare a industriei siderurgice româneşti au avut drept scop stabilirea principiilor de integrare în siderurgia europeană şi actualizarea strategiilor de restructurare şi au fost necesare ca să cuprindă planurile de afaceri ale investitorilor conform contractelor asumate, este greu de înţeles cum reprezentanţii statului român au acceptat diferenţe foarte mari în cazul a două hotărâri de guvern adoptate după privatizare. Cu toate că prin privatizarea SC Siderurgica SA Hunedoara facilităţile care au fost acordate sunt de peste 300 milioane USD, investiţiile finale au fost reduse la circa 10% din suma iniţială, în condiţiile în care la Hunedoara au fost desfiinţate peste 1000 de locuri de muncă şi se preconizează reducerea a încă 500 de posturi. Până în prezent, cu încălcarea legislaţiei, au fost închise şi dezafectate 4 secţii, iar alte 2 au fost conservate, iar salariaţii au fost autodisponibilizaţi. În prezent se desfăşoară o acţiune fără precedent de autodisponibilizare cu încălcarea legislaţiei şi cu presiuni foarte mari făcute asupra salariaţilor. Am aflat că în luna decembrie, Direcţia de resurse umane a transmis la Luxembourg normative de personal greşit întocmite, fără informarea, consultarea şi acordul sindicatelor. Situaţia este fără precedent şi disponibilizarea a sute de salariaţi din cei 1240 cât mai lucrează în prezent poate conduce la accidente tehnologice sau de muncă şi chiar la blocarea activităţii. În HG nr.55/2005 se prevede o capacitate de 150.000 de tone de oţel la Hunedoara pentru secţia Oţelăria electrică nr. 1, în condiţiile în care Oţelăria electrică nr. 1 a fost închisă definitiv în decembrie 2004. Viabilizarea SC Arcelor Mittal Hunedoara s-a realizat doar prin închidere de capacităţi, în special în sectorul laminoare, unde nu s-a realizat nicio investiţie tehnologică după privatizare şi autodisponibilizare de personal. Lipsa investiţiilor în combinatele siderurgice va conduce în viitor la concedieri masive, în condiţiile în care România nu va putea realiza decât 50 % din cota de oţel negociată cu Uniunea Europeană. Până în prezent investitorii au sfidat aceste acte normative, investiţiile sunt mai mult pe hârtie decât în realitate, iar unele fluxuri de fabricaţie au fost închise abuziv. Culmea este ca monitorizarea industriei siderurgice raportată factorilor decizionali europeni s-a încheiat cu un strălucit verdict de viabilitate a întreprinderilor siderurgice, în timp ce acestea se îndreaptă spre colaps din lipsa investiţiilor tehnologice şi dispariţia prin autodisponibilizare a personalului calificat. Sper ca acest semnal să fie recepţionat corect, să fie reanalizate investiţiile din siderurgia românească, astfel încât politicile economico-sociale să fie în concordanţă cu Strategia de restructurare a industriei siderurgice realizată de Guvernul României şi aprobată de Comisia Uniunii Europene. |
|
||||
|
Temă: Susţinerea parteneriatului public - privat În România, primele structuri de parteneriat public-privat s-au format ad-hoc la nivel naţional încă de la jumătatea anilor '90 cu prilejul elaborării unor strategii sectoriale şi naţionale (Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă - 1999, Strategia de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu - 2000), precum şi ca structuri instituţionalizate, cum sunt Comisia Tripartită şi Consiliul Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit la realizarea unui mediu de cooperare între actorii sociali şi cei politici. Parteneriatul public-privat poate asigura o alternativă optimă prin care sectorul privat cooperează cu autorităţile publice, furnizând capitalul şi experienţa necesară pentru asigurarea unor servicii publice de calitate. Proiectul de parteneriat public-privat se dovedeşte astfel a fi unul dintre principalele mecanisme prin care sectorul public reuşeşte să obţină valoare în schimbul banilor, prin implicarea sectorului privat. În ultimii ani autorităţile locale din România au început să încheie parteneriate cu sectorul privat şi societatea civilă în vederea realizării unor investiţii în infrastructură şi pentru operarea unor servicii publice de interes local. Această nouă orientare, care de altfel se înscrie într-un trend general pe plan european, ţine preponderent de avantajele pe care le presupune încheierea unui parteneriat public-privat în dezvoltarea economiei locale. Sistemele de parteneriat au o lungă tradiţie în Franţa prin colaborarea între autorităţi şi sectorul privat în privinţa concesionării bunurilor publice încă de la sfârşitul sec. XIX, perioada în care se formează doctrina franceză a serviciilor publice. La începutul anilor '80 ai sec. XX, în Europa Occidentală şi SUA se încheie parteneriate publice-private sub forma cooperării între autorităţile locale şi sectorul privat pentru implementarea unor proiecte ca reabilitarea zonelor industriale aflate în declin. Un alt exemplu de parteneriat public-privat dezvoltat îl constituie modelul irlandez care a conturat la nivel naţional un program de tip social. Prin urmare, conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri ori companii pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piaţa forţei de muncă şi în dezvoltarea locală. |
|
||||
|
"O Românie fără agricultură?" Atunci când a fost "inventată" Legea fondului funciar nr.18/1991 de către fostul prim-ministru Petre Roman, am ştiut că se face o dreptate şi mai multe nedreptăţi, care se vor răsfrânge asupra acelora cărora credeam că li s-a făcut dreptate. Oamenii, iubitori ai pământului, s-au bucurat şi s-au trezit cu terenul în braţe, dar numai atât! Ei îşi aduc aminte că CAP-ul nu le-a luat numai pământul, ci şi utilajele şi animalele de producţie de care dispuneau. Primind numai o parte din ele, au devenit neputincioşi în faţa tarlalelor, au lucrat cu mijloace primitive sau nu au mai lucrat deloc. Circa 70% din suprafaţa ţării se află în această situaţie de ruină. Circa 30% din suprafeţele organizate în ferme de producţie, după diferite criterii, după un început bun, s-au înglodat în datorii, au intrat în celebrele blocaje financiare, iar astăzi sunt în majoritate în stare precară. La această dată, 85% din terenul agricol al ţării aflat în sectorul particular este fărâmiţat în circa 36 milioane de parcele şi aparţine unor gospodării extrem de mici. O asemenea situaţie face imposibilă utilizarea unor tehnologii, care să ofere ţărănimii noastre un nivel de trai decent. Se pare că, faţă de această stare, suntem confruntaţi cu câteva elemente care creează panică printre agricultori, dar mai ales pentru specialiştii ţării, îngrijoraţi de soarta agriculturii. 1. Se uită faptul că mica proprietate nu poate să creeze plusvaloare şi nici marfă pentru piaţa. Intrarea în proprietate a pământului nu i-a adus ţăranului român decât o grijă în plus, care l-a întors la opinci şi cizme de cauciuc rupte, peste salopeta ponosită. Or, scopul împroprietării ar fi trebuit să fie acela al creşterii nivelului de trai al populaţiei săteşti. Repet deci: statul este dator să restituie tuturor proprietarilor de teren şi mijloacele de producţie de care au fost prădaţi, nu numai unora. 2. Ţăranul român nu va depăşi stadiul de subdezvoltare dacă va fi menţinută actuala formă de organizare a sistemelor de producţie. Sunt obligat să readuc în memoria tuturor că: "Fără agricultură nu există stabilitate", nu există siguranţă şi securitate naţională. Hrănirea populaţiei ţării având ca sursă importul (80%) este cea mai mare gafă strategică făcută în ultimii ani, care ar trebui să creeze insomnii tuturor partidelor politice. |
|
||||
|
"Sistemul unic de pensii" Fără îndoială, sistemul public de pensii actual este necesar să fie revizuit, restructurat şi îmbunătăţit pentru respectarea principiilor pe care se presupune că este organizat şi funcţionează. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale rămâne un act normativ al pensionarilor săraci, marginalizaţi şi ignoraţi, în timp ce unele categorii de persoane, pensionate în baza unor legi speciale, beneficiază de un sistem oarecum preferenţial de calcul al cuantumului pensiei, rezultând între aceştia şi cei pensionaţi pe legea comună discrepanţe vădite, injuste şi imorale. Subiectul privind crearea unui sistem unic de pensii alături de legea unică de salarizare a personalului bugetar a fost viu disputat între membrii guvernului şi partenerii sociali, rezultatul fiind, sperăm, unul constructiv. Inechităţile sistemului public de pensii apărute în ultimii 10 ani, prin adoptarea unor legi speciale trebuie corectate prin adoptarea unui nou cadru normativ de calcul al pensiei, unitar, fără discriminări, fără favorizări în funcţie de specificitatea activităţii desfăşurate. Îmi manifest recunoştinţa şi consideraţia pentru toate categoriile de pensionari, dar nu este normal ca pentru unii pensia să fie calculată pe nişte temeiuri juridice, de cele mai multe ori preferenţiale, iar pentru alţii, marea majoritate, dreptul comun să fie aplicabil stricto sensu. Tocmai pentru a înlătura aceste inechităţi, noi, reprezentanţii Partidului Conservator, am iniţiat o propunere legislativă care vine să uniformizeze sistemul public de pensii din România şi să creeze un cadru corect şi moral pentru toate categoriile de pensionari. |
|
||||
|
"Agricultura românească şi pariul european" În România, agricultura, la ora actuală, are multe necunoscute, iar ţăranul român trăieşte în confuzie şi incertitudine. Judeţul Galaţi deţine capul de listă din punct de vedere al producţiei agricole şi zootehnice. Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Gospodăria ţărănească va continua să aibă un rol important în aprovizionarea pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. Numai că tot mai mult vor avea căutare numai produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţete ecologice. La fel stau lucrurile şi în cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale, dar punând la lucru şi ştiinţa modernă. Produsele obţinute ar putea să fie vândute pe bani grei în toată lumea, din Europa până în America. Statul ar trebui să-i ajute. Nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice şi hipercentralizate, ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel. Există la noi chiar o experienţă notabilă din perioada interbelică, numeroşi ţărani fiind antrenaţi atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, la noi, desigur, căci în vremurile noastre, în ţările dezvoltate, prin libera iniţiativă, dar şi prin intervenţii de stat, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii suple şi eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obţină profit din tranzacţii, având ca obiect munca fermierilor. O întreagă reţea de servicii agricole îl susţin însă pe fermier, de la arat, semănat şi recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câştig optim, pentru că dacă fermierul dă faliment, întreaga reţea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător, intervin subvenţiile. La noi însă se bâjbâie. În locul fermierului se află ţăranul român, despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primeşte ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de preţuri stimulative de achiziţie, nici de reţele de servicii, nici de subvenţii şi nici de credite. Iar intermediarii din pieţele orăşeneşti, hărţuiţi acum de autorităţi, nu sunt decât nişte bieţi amatori, ce nu înţeleg bine nici măcar dependenţa lor fundamentală de munca ţăranului şi de profitul lui. Fără o reformă radicală, făcută cu faţa la viitor, agricultura noastră nu poate supravieţui. O reformă a structurilor de producţie, a relaţiilor producţie-consum, a mentalităţilor ar fi singura şansă ca agricultura noastră să reziste în faţa concurenţei din Uniunea Europeană. |
|
||||
|
"Alegerile europarlamentare - manifestare a democraţiei europene" Parlamentul European este singura adunare parlamentară multinaţională din lume aleasă prin vot universal şi singura instituţie a Uniunii Europene supusă, din iunie 1979, votului direct al cetăţenilor. Alegerile din acest an coincid cu aniversarea a 30 de ani de la organizarea primelor alegeri europene prin vot universal. Este un exerciţiu al democraţiei transnaţionale care va mobiliza peste 375 milioane de alegători din cele 27 de state membre. Impactul lor este cu atât mai important cu cât, în prezent, Europa se confruntă cu provocări majore pentru viitor: globalizarea, schimbările climatice, criza economică, asigurarea securităţii europene şi mondiale etc. Parlamentarismul european s-a consolidat de-a lungul timpului, evoluând spre afirmarea PE ca o structură puternică şi autentică, cu preocupări de realizare a unui sistem normativ comunitar şi de perfecţionare a dialogului instituţional. El a dobândit caracteristici specifice şi a determinat modificări repetate ale Tratatelor europene, a contribuit la creşterea complexităţii mecanismelor de decizie şi control la nivel comunitar. Pe parcursul evoluţiei sale PE a dobândit o serie de caracteristici specifice parlamentelor naţionale: independenţă financiară, organizare internă, sistem democratic de alegere, imunitate, statutul parlamentarilor, unificarea procedurilor electorale europene, structura grupurilor parlamentare etc. Dialogul interinstituţional cu Comisia Europeană şi Consiliul European a devenit un element important al parlamentarizării Uniunii Europene. În cadrul său, grupurile politice au evoluat treptat din punctul de vedere al coeziunii lor, al capacităţii de a delibera asupra unor teme aflate în dezbatere şi din perspectiva elaborării unor orientări politice specifice. Alegerile europene reprezintă modalitatea de manifestare a democraţiei europene. Încă din 1979 ele au fost marcate de dominaţia mizelor naţionale şi, din păcate, de o participare electorală scăzută. Deşi în campaniile electorale s-au abordat şi teme naţionale, ele au fost totuşi un mijloc de exprimare a politicilor Uniunii. Acest fapt este din ce în ce mai pregnant odată cu intensificarea eforturilor de formare şi afirmare a unei identităţi europene. Parlamentarii europeni reprezintă interfaţa dintre societatea europeană şi sfera politicii interne, alegerea lor fiind un moment important al manifestării democraţiei europene. Rolul deputaţilor este de a reprezenta cetăţenii la nivel european şi în transmiterea mesajului lor conducătorilor europeni şi instituţiilor Uniunii. Ne aflăm în campanie electorală pentru Parlamentul European. Deşi există pentru mulţi candidaţi tentaţia de a da o conotaţie naţională acţiunilor din această perioadă considerăm că derapajul de la temele europene nu este util. Facem un apel către partidele politice care s-au înscris în această competiţie, să abordeze cu responsabilitate problematica europeană şi să facă tot ce e posibil pentru a explica în ce mod funcţionarea Uniunii Europene şi a instituţiilor sale influenţează nivelul de trai al cetăţenilor. Nu trebuie să uităm că apartenenţa la marea familie europeană a fost dobândită cu eforturi şi sacrificii şi doar făcând parte dintr-o organizaţie cu vocaţie democratică ne asigurăm un viitor prosper, stabil şi sigur. |
|
||||
|
"Retragerea trupelor româneşti din Irak" Prin declaraţia mea politică de astăzi doresc să aduc în atenţie o problemă foarte importantă pentru politica externă, dar şi cea internă, a României: prezenţa trupelor româneşti în Irak. Ţara noastră este prezentă cu trupe în această zonă în virtutea calităţii de membră NATO şi considerăm că ne-am îndeplinit cu onoare şi profesionalism obligaţiile ce ne reveneau. În acest moment, în Irak, mai sunt 5 state care au început modalităţi de retragere a trupelor. În anii anteriori, Partidul Conservator a susţinut constant retragerea noastră, cerând chiar şi un referendum pe această temă. Astăzi, o consultare a cetăţenilor nu mai este justificată, deoarece acordul dintre statul român şi cel irakian expiră la 31 iulie 2009. Iată de ce un calendar al retragerii trupelor trebuie elaborat urgent. De asemenea, el trebuie prezentat publicului, pentru că este o problemă care priveşte nu doar clasa politică, ci societatea românească în ansamblul ei. România a dovedit loialitate şi corectitudine raportat la angajamentele ce decurg din calitatea de membru NATO, iar în anii de prezenţă în Irak s-a plătit cu morţi şi răniţi aceste obligaţii. În acest context, solicităm Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să facă public calendarul de retragere a trupelor româneşti din Irak, cu atât mai mult cu cât potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2009 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Irak, semnat la Bagdad la 26 ianuarie 2009, act normativ aprobat şi de Parlament, prezenţa noastră este reglementată până la 31 iulie 2009. |
|
||||
|
"Reţeta dezastrului administraţiei publice - OUG nr.37/2009" Adoptarea unor legi pentru modernizarea administraţiei publice după modelul european era invocată în fiecare an în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene. În cadrul negocierilor de preaderare a existat un capitol distinct având ca obiect reglementările juridice necesare reconstrucţiei administraţiei publice prin prisma experienţei europene. Prin OUG nr.37/2009 acest capitol de negocieri a devenit caduc, lăsând fără conţinut Legea Statutului funcţionarilor publici, lege care fixa linia de demarcaţie între decidenţii politici (miniştrii şi secretarii de stat) şi tehnocraţii din aparatul administrativ. Practic, această lege înlătura modelul comunist de administraţie exprimat prin sintagma "partidul-stat". Demiterile în masă a mii de şefi de servicii deconcentrate şi a altor instituţii este un fapt fără precedent în ultimele două decenii. Asistăm practic la triumful cutumelor fanariote şi a metodelor regimului comunist în detrimentul modelului european de administraţie. Are loc politizarea totală a administraţiei, de la şefii serviciilor deconcentrate până la directorii de şcoli şi cămine culturale din satele ţării. O adevărată invazie a lăcustelor roşii şi portocalii. "Competenţa" acestor politruci este ilustrată de carnetul de partid şi jurământul de vasalitate faţă de şefii politici şi este decretată de către partide. În acţiunea nesăbuită de instalare în funcţii a armatei de marionete politice ale PD-L şi PSD, apar cazuri de-a dreptul groteşti precum demiterea directorului Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie din Botoşani, pe nume Ladislau Szente, care era decedat de trei săptămâni. Doamna ministru Andronescu argumentează cu ipocrizie că demiterea inspectorilor şcolari generali are la bază lipsa de performanţă, bulversarea şi decredibilizarea sistemului de educaţie de către cei demişi. Bulversarea sistemului educativ este mai mult decât evidentă, dar are ca autor pe doamna ministru care are probleme serioase cu privire la propria competenţă şi credibilitate publică. Decizia luată de guvern de a călca cu bocancii murdari Statutul funcţionarilor publici nu este întâmplătoare şi se poate decripta uşor. Suntem într-un an electoral şi drept urmare, este nevoie în teritoriu de o reţea de căpuşe care să aducă bani pentru partid prin orice metode, să sprijine logistic campaniile electorale şi să asume la baionetă postura de agenţi electorali, când PD-L şi PSD vor suna din goarnă. Consecinţele OUG nr.37/2009 sunt de-a dreptul dramatice. Enumerăm doar câteva: capacitate administrativă redusă, instabilitate instituţională, discontinuitate şi management neperformant etc. Se poate constata cu uşurinţă că administraţia, instituţiile statului sunt în stare de avarie cu simptome de paralizie. Lucrurile sunt mai grave decât în perioada sistemului caracteristic unor vremuri când "partidul era în toate ce sunt" sub aspectul instabilităţii instituţionale. Deci, aţi reuşit, domnilor guvernanţi, performanţa de a fi mai iraţionali în decizii decât comuniştii, punând sub sechestru instituţia statului prin intermediul clientelei politice. Aţi făcut abstracţie cu inconştienţă de faptul că Legea Statutului funcţionarilor publici scotea funcţia publică dintr-o logică toxică contrară conceptului de bună guvernare. Ştiind că modificarea prin lege a Statutului funcţionarilor publici va fi declarată, pe bună dreptate, neconstituţională, aţi emis OUG nr.37 prin care vă continuaţi opera demolatoare şi iresponsabilă. Rămâne de văzut dacă Curtea Constituţională şi Justiţia, prin corectitudinea hotărârilor pe care le vor lua în legătură cu această nesăbuită ordonanţă, vă vor opri din demersul malefic de distrugere a statului de drept. Intenţia cinică de a introduce în textul OUG nr.37 şi dreptul şefilor serviciilor deconcentrate de a deţine funcţii politice în partide are multe lucruri în comun cu paranoia politică, nu cu logica democratică. Distanţarea, ipocrită bineînţeles, a preşedintelui Băsescu de conţinutul acestei ordonanţe nu vă spune nimic, domnilor Geoană şi Boc? Dacă nu, cel puţin un minim de bun simţ ar trebui să aveţi pentru a reflecta asupra punctului de vedere al fostului şef al Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, care spunea în legătură cu această ordonanţă: "România face paşi înapoi faţă de 2006. Loialitatea funcţionarului public ar trebui să fie, în primul rând, către stat, naţiune sau colectivitate şi nu către o grupare politică. Politicul propune sau reflectă direcţia dorită de comunitate şi o transformă în politici, dar nu fuzionează cu administraţia, nu înlocuieşte administraţia în nucleul tehnocratic. Pasiunea politică nu înlocuieşte raţionalitatea administrativă, ci doar îi dă direcţie." Se impune întrebarea dacă sunteţi în măsură să vă regăsiţi în coordonatele acestei gândiri democratice, ca guvernanţi, să o asociaţi cu critica proprie a fenomenului clientelismului politic şi pe cale de consecinţă, să retrageţi OUG nr.37. Vă asigurăm că nu suntem naivi. Întrebarea este retorică. Veţi persevera în această uriaşă eroare pentru că trăiţi sub semnul reflexelor totalitare. |
|
||||
|
"Guvernul anticonstituţional" Legea de modificare a statutului funcţionarului public este a doua lege susţinută de Guvernul Boc declarată neconstituţională, în decurs de patru luni şi ceva de guvernare. Astfel, modificarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a fost declarată neconstituţională, cu unanimitate de voturi, de către Curtea Constituţională, deoarece aceasta încalcă principiul constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 din Legea fundamentală: "Senatul a modificat statutul juridic al conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, transformaţi din funcţionari publici în personal angajat pe baza unui contract de management, fără a fi luată în discuţie desfiinţarea efectivă a unor funcţii publice, la nivel central sau local. Camera Deputaţilor a menţinut această modificare, introducând însă o prevedere care depăşeşte cu mult sfera de aplicare stabilită de prima cameră sesizată", este argumentul pe care noi, parlamentarii PNL, l-am adus în acest sens. Şi Curtea Constituţională ne-a dat dreptate. Este adevărat, aceasta reprezintă doar o problemă de formă, dar este una anticonstituţională şi suntem convinşi că şi aspectele de fond pe care le-am menţionat în sesizarea noastră se vor adeveri a fi la fel de flagrante. Dar domnul Boc, specialist în drept constituţional, nu se lasă! Nu contează că unele legi după care guvernează sunt anticonstituţionale. Că încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi că importanţa Legii fundamentale a statului român este minimizată şi chiar ignorată cu bună ştiinţă. Domnul Boc, în calitate de premier înzestrat de la Cotroceni cu puteri de magician, are şi un plan B, absolut necesar pentru ca scopul politizării administraţiei publice să fie îndeplinit cu succes, împotriva tuturor semnalelor negative venite dinspre Uniunea Europeană. Acest miraculos plan a fost pus în acţiune prin promovarea unei ordonanţe de urgenţă, OUG 37/2009, care îşi produce deja efectele şi care nu ţine cont de decizia Curţii Constituţionale pentru că aceasta s-a pronunţat doar pe un proiect de lege similar votat în Parlament... Domnul Boc a "prezis" probabil în globul de sticlă din dotarea de magician guvernamental, că legea promovată în Parlament va fi declarată anticonstituţională şi, atunci, a apelat rapid la instrumentarul de ordonanţe din Palat pentru a fi sigur de reuşită. Concluzie: mii de funcţionari publici sunt deja înlocuiţi din funcţii, utilizându-se infamul pretext al "criteriilor de performanţă", de parcă performanţa şi calităţile manageriale ale funcţionarilor aflaţi în posturi de conducere se pot constata numai după emiterea ordonanţelor de urgenţă. Lamentabilă explicaţie! Abil, domnul Boc, nu-i aşa? Scopul scuză mijlocele! Ce contează Constituţia, ce contează Uniunea Europeană în care suntem doar membri şi promisiunile încălcate faţă de aceasta, ce contează că pe timp de criză economică şi financiară, guvernul care ne conduce ţara are doar preocupări de sforar şef? Victoria implementării culorii roşii şi, mai ales, portocalii în fiecare instituţie din ţară este tot ce aveam nevoie acum. Astfel, misiunea cea mai importantă a acestui guvern a fost îndeplinită. Administraţia publică este politizată aproape în totalitate. Carnetul de partid este declarat "criteriul de performanţă" realizat cu maxim succes. Felicitări, domnule Boc! |
|
||||
|
"Un echilibru între componenţa economică şi cea socială" Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un echilibru între componenţa economică şi cea socială". Economia României nu mai este singură. Suntem parte a unui sistem economic în care valorile şi produsele circulă fără graniţă. Riscurile şi câştigurile acestui sistem sunt comune. Riscul este că atunci când o criză loveşte sistemul, ea se simte peste tot, inclusiv la noi acasă. Avantajul e că nimeni nu mai e silit să răspundă singur în faţa crizei. Economia românească se poate bizui acum pe solidaritatea instituţiilor internaţionale. Acordul cu FMI a fost încheiat pe următorii doi ani şi va aduce în rezerva Băncii Naţionale 12,9 miliarde de euro. Aceşti bani au o destinaţie precisă: stabilitatea economiei. Aceşti bani vor împiedica o scădere a cursului leului şi vor fi puşi astfel în serviciul omului de rând. O scădere a cursului leului ar avea efecte grave pentru toată lumea: o parte a populaţiei cu credite la bănci nu ar mai putea plăti; băncile nu ar mai acorda împrumuturile necesare firmelor, iar acestea din urmă nu ar mai putea plăti salariile angajaţilor. Împrumutul de la FMI va sprijini moneda naţională şi va preveni pericolele de care am vorbit. Sprijinind poziţia leului, împrumutul de la FMI va preveni, de asemenea, creşterea inflaţiei şi va apăra astfel puterea de cumpărare a populaţiei. O altă consecinţă pozitivă pe care o aduce acordul cu FMI este relansarea operaţiilor de creditare a firmelor şi întreprinderilor, fără de care economia nu poate funcţiona. Banca Naţionala a fost deja în măsură să reducă dobânda, o măsură care va încuraja băncile să acorde credite întreprinderilor. Vor putea fi, de asemenea, relaxate condiţiile de acordare a creditelor. Acest gen de măsuri va debloca activitatea întreprinderilor şi va apăra astfel direct locurile de muncă şi veniturile oamenilor. |
|
||||
|
"România a fost o ţară bogată" Nu putem să nu recunoaştem că Dumnezeu a binecuvântat ţara aceasta cu resurse naturale mai mult decât pe orice alt membru al Uniunii Europene şi cu toate acestea, dărnicia naturii nu se reflectă nicidecum şi în nivelul de trai al românilor. Mai mult, în ultimii douăzeci de ani, exploatarea necontrolată şi parcă răuvoitoare a resurselor a condus la o înrăutăţire a acestora, cu un impact major asupra condiţiilor de dezvoltare economică viitoare şi mai ales asupra stării generale de sănătate a populaţiei. Am exploatat păduri fără să plantăm nimic în locul lor, am exploatat fără vreo strategie bogăţiile solului şi mai ales ale subsolului, am poluat şi continuăm să poluăm apele şi aerul şi încă nu se întrevede o strategie pe termen lung de ameliorare a acestor condiţii. Câţi oameni politici sau decidenţii din România s-au documentat asupra condiţiilor negociate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cuprinse în Capitolul 22? Oricine ar citi documentul, ar constata că până în anul 2015, România trebuie să ajusteze condiţiile minimale de protecţie a mediului, atât din perspectivă industrială, cât şi al dezvoltării comunităţilor locale. Cu toate aceste condiţionalităţi, România nu se poate lăuda că ar fi făcut foarte multe. Continuă să existe peste 40 de oraşe, printre care şi capitala, care deversează apele uzate direct în râuri, fără epurare prealabilă. Depozitarea deşeurilor menajere, industriale sau periculoase nu diferă cu nimic de epoca predecembristă, iar suprafaţa împădurită a ţării a înregistrat scăderi până la limita ţărilor cu climă temperată. Flora, dar şi fauna au ajuns doar subiectul orelor de botanică şi zoologie din şcoli. Cu toţii dorim dezvoltarea economică a ţării. Fiecare dintre noi depune eforturi pentru ca produsul intern brut al României să crească. Însă, toate aceste idealuri trebuie realizate cu foarte mare respect faţă de natură, faţă de cea care furnizează materie primă pentru toate activităţile economice şi resursele fundamentale pentru viaţă. Natura are capacitatea de a se regenera numai dacă şi noi o ajutăm, iar prin sarcina pe care o avem, de a lua decizii pentru viitor, măsurile noastre trebuie orientate către generaţiile ce vor urma. România poate redeveni o ţară bogată! Acest lucru depinde numai de noi. |
|
||||
|
«Falimentul în masă, "cadoul" Guvernului Boc pentru IMM-uri» Pentru Guvernul domnului Boc nu a fost şi nu este prioritară economia românească, scoaterea din impas sau bunul mers al acesteia şi luarea, în acest sens, a unor măsuri fiscale, care să îmbunătăţească activitatea firmelor mici şi mijlocii sau care să reuşească să le menţină măcar pe linia de plutire în această dificilă perioadă. Acest minunat şi mai ales inventiv guvern înăspreşte şi mai tare condiţiile grele, aproape insuportabile, pe care le traversează pe timp de criză firmele sau aruncă fără mustrări de conştiinţă, în prăpastia definitivă a falimentului, marea majoritate a acestora. Cu o vădită nepăsare şi lipsă de realism, ministrul Pogea instituie noi biruri fiscale pentru motorul economiei româneşti, IMM-urile, în loc să ia măsuri pertinente şi să asigure o mai bună colectare a veniturilor bugetare. Şi se poate confirma foarte simplu acest lucru, prin verificarea sumelor încasate de guvern în fiecare lună, sume care tind să scadă vertiginos de la o zi la alta, deoarece posibilitatea plăţii la timp de către întreprinzători a taxelor datorate statului este din ce în ce mai sufocată de blocarea creditării. Aş dori să ne explice domnul Pogea şi mai ales premierul în funcţie care este raţiunea aplicării unor noi impozite acum, pe timp de criză, impozite care vor strangula rapid ultimele încercări de supravieţuire ale firmelor aflate deja în pericol de moarte. Cum poţi să le ceri IMM-urilor să plătească un impozit suplimentar dacă nu au realizat venit, când acestea nu mai au acum absolut nicio sursă de creditare, când cererea este pe cale de dispariţie şi când blocajul în lanţ al plăţilor nu mai poate fi rupt fără un ajutor substanţial de repornire a întregului mecanism financiar, ajutor care nu poate veni decât din partea statului? Nu birul era necesar acum, ci stimularea, reinvestirea puţinului câştigat în plus de fiecare firmă, menţinerea locurilor de muncă cu orice preţ, investiţiile rapide şi crearea de noi locuri de muncă, aşa cum încearcă din răsputeri să o facă întreaga Europă, mai puţin noi, românii, pentru că avem neşansa de a fi guvernaţi de domnul Boc, care promite doar în campanie, dar uită cu desăvârşire imediat după învestire, care îşi asumă un program de guvernare, dar în secunda doi devine amnezic, care susţine o lege a bugetului bătându-se cu pumnii în piept că e cea mai bună, dar nu o respectă nici măcar o zi şi care vine şi le spune acum IMM-urilor şi tuturor angajaţilor dependenţi de acestea, prin gura "aurită" a domnului ministru Pogea: "Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 de euro la stat anual, atunci închide!". Îl înştiinţez pe domnul Boc, dacă mai era nevoie, că demersul grăbit, întreprins cu atât de mult aplomb binevoitor, de aplicare a impozitului forfetar de la 1 mai a.c. şi a celorlalte măsuri fiscale represive, aprobate prin OUG nr.34/2009, au ca unic efect închiderea zilnică a sute de firme. Bugetul de stat va rămâne fără venituri, sute de mii de oameni vor rămâne fără slujbe, cheltuielile statului cu protecţia socială vor creşte ameţitor, iar investiţiile se vor anula de la sine şi toate acestea doar pentru că domnii Pogea şi Boc au avut grijă ca din primele lor luni de guvernare să trimită toate IMM-urile în faliment. |
|
||||
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: "Exodul valorilor" Ne străduim astăzi să găsim soluţii atât la cauzele, cât şi la efectele generate de necruţătoarea criză economică internaţională. Măsurile luate în ultima vreme de actualul guvern au început deja să arate efectele favorabile, reflectate într-o rată a inflaţiei mult mai redusă pentru luna aprilie, un curs valutar mult mai stabil şi crearea tuturor premiselor pentru stimularea creditării. Misiunea guvernului nu s-a încheiat nicidecum, urmând ca în lunile ce vor urma să fie accelerat procesul de descentralizare a administraţiei publice locale, să se implementeze un set larg de măsuri privind stimularea relansării economiei, să se lupte cu deficitul bugetar şi să urmeze traseul adoptării monedei unice europene. În aceeaşi linie de priorităţi intră, de asemenea, adoptarea unei legi unice a salarizării. Nu de puţine ori, atât oameni politici, societatea civilă, sindicatele, cât şi breslele profesionale au reclamat inechităţile existente în societatea românească, din perspectiva salarizării şi respectului pentru profesii. Ştim cu toţii că s-a ajuns la situaţii de nepermis, în care un bugetar cu studii medii să câştige, în funcţie de legea specială sub umbrela căreia se află, de câteva ori mai mult decât un medic, un cadru didactic universitar sau chiar un ministru. Astfel, nu-i deloc de mirare faptul că tinerii absolvenţi din România se îmbulzesc la târgurile de muncă în străinătate, nemaivăzând în România ţara în care să-şi construiască viitorul. Colegiul Medicilor ne spunea recent că nu mai puţin de 60% din medicii din România doresc să plece din ţară, pentru un salariu mai mare, pentru faptul că îşi pot face meseria mai bine, pentru faptul că-şi pot întemeia o familie şi sunt mai respectaţi decât în ţara lor. Cu toţii ştim că atât pentru medici, cât şi pentru alte categorii profesionale, ingineri, profesori, arhitecţi, informaticieni, plecarea la muncă în străinătate e condiţionată de performanţele lor individuale. Aşadar, putem spune cu certitudine că ne pleacă oamenii cei mai valoroşi, iar noi nu am găsit nici până astăzi soluţii la această situaţie gravă. Am putea oare contabiliza pierderea de valoare pe care România o înregistrează prin plecarea acestor profesionişti? Vă spun cu certitudine că ea este deosebit de mare, iar soluţia cea mai eficientă este stimularea salarială, rezolvarea problemelor locative, precum şi reaşezarea profesiilor pe locul lor social firesc. |
|
||||
|
"Participarea publică la alegerile europene" Democraţia europeană a înregistrat un relativ câştig abia în anul 1979, în momentul în care au avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu universal. S-a mers atunci şi către o extindere a atribuţiilor Parlamentului, care, în noul context, urma să reprezinte pilonul democraţiei în Uniunea Europeană şi fundamentul legitimării acesteia. Cele patru alegeri pentru Parlamentul european, care au avut loc între 1979 şi 1994, par să confirme îndoielile şi îngrijorarea cu privire la democraţie şi legitimitate în Uniunea Europeană. Participarea a fost întotdeauna scăzută şi chiar s-a micşorat între 1979 şi 2004, de la 66% către 30%. În multe dintre ţările membre există chiar o diferenţă de 20 până la 40 de procente între participarea la scrutinul naţional şi cel european. Această rată crescută a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul European pare să indice că mulţi europeni sunt destul de confuzi când vine vorba de Uniunea Europeană. Din nefericire, nici cetăţenii români nu au demonstrat, în anul 2007, un foarte mare apetit pentru desemnarea, chiar şi pentru un mandat parţial, reprezentanţilor naţionali în această instituţie europeană. Acum doi ani unul din trei români a venit la vot, iar actuala stare de lucruri nu dă semne de ameliorare. Îmi permit să atrag atenţia candidaţilor la alegerile din 7 iunie 2009, că principala sarcină a acestora este de a aduce românii la urne. Astfel mandatul lor va fi legitimat democratic, iar acţiunea lor în Parlamentul European va beneficia de susţinerea populaţiei. Urmărind evenimentele succesive de lansare oficială a candidaţilor pentru Parlamentul European, care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, nu poţi să nu observi că doar un singur partid politic, membru al familiei populare europene, a avut un demers realmente european, bazat pe o agendă publică europeană, pe obiective şi priorităţi ale României în Uniunea Europeană, chiar dacă astăzi acest partid guvernează ţara. Celelalte partide aflate în competiţie, prin demersul şi discursul lor rudimentar, nu au făcut decât să aducă incertitudine în rândul cetăţenilor, încât mulţi dintre aceştia nici nu mai ştiu pentru ce sunt organizate alegerile din iunie: pentru Preşedinţia României? se întreabă unii. Căci toate mesajele, în majoritate injurii sau calomnii, sunt îndreptate către actualul Preşedinte al ţării, care din câte ştiu eu nu candidează la Parlamentul European. Cu acest comportament politic neevoluat, mi-e greu să cred că românii vor ieşi la vot, că vor înţelege mai bine ce este Uniunea Europeană, ce reprezintă şi ce ar trebui să reprezinte ea pentru viaţa lor şi a copiilor lor. |
|
||||
|
"Salarizarea unică" Sarcina pe care actualul guvern şi-a asumat-o, de a concepe şi implementa un sistem unic de salarizare pe bani publici, este un demers extrem de dificil, însă de care societatea românească şi bugetul public au nevoie cât mai curând. Prea multe inechităţi s-au strâns în ultimele decenii, cu impact direct asupra rolului social al fiecărei profesii plătite din banii publici. Să ne amintim cu toţii care a fost ponderea cea mai însemnată a revendicărilor care au determinat diversele categorii profesionale să iasă în stradă şi să protesteze. Cauza principală care a determinat în perioada post-revoluţionară mitinguri, demonstraţii publice şi cele mai multe dintre greve a fost aceea a nemulţumirilor legate de politica de salarizare, mai ales pe fondul frustrărilor populaţiei privind existenţa unor categorii profesionale avantajate. Cu toate acestea, guvernele care s-au succedat nu au găsit soluţii sustenabile şi nu au făcut decât să extindă categoriile de privilegiaţi pe bani publici, în funcţie de amploarea protestelor acestora sau de influenţa politică pe care au exercitat-o. Ne întrebăm astăzi de ce avem un deficit al cadrelor didactice de valoare. Numai cine nu cunoaşte nivelul de salarizare al unui profesor debutant sau cu gradul I nu înţelege de ce aceştia au considerat mai profitabil să exercite o altă profesie mai bine plătită decât să rămână la catedră. Numai cine nu cunoaşte salariul unui medic rezident sau al unui medic specialist, nu înţelege de ce aceştia se orientează către ofertele de muncă din spitalele franceze, italiene sau germane, iar la ofertele naţionale înregistrăm 0,2 candidaţi pe un post vacant. Câţi tineri ingineri pot fi plătiţi competitiv, pentru a produce inovaţie şi plusvaloare aici, în România şi nu în alte părţi ale continentului sau peste ocean. Deşi primele schiţe ale salarizării unice au fost deja trasate, procesul trebuie finalizat în decursul acestui an urmând ca implementarea să se realizeze anul viitor, odată cu aplicarea noii legi a bugetului. Pentru aceasta rolul Parlamentului României este acela de a ajuta ca această modificare să fie făcută în spiritul ei şi să rezolve nedreptăţile sociale. Locul şi rolul social al fiecărei profesii din România trebuie să-şi găsească corespondent în nivelul de salarizare stabilit împreună cu partenerii sociali şi să fie corelat cu nivelul de pregătire şi de responsabilitate specifică fiecărei categorii socio-profesionale. |
|
||||
|
"Deficitul excesiv al guvernării PNL - plătit astăzi de noi toţi" Dacă ne aducem aminte cu toţii, pe la jumătatea anului care a trecut, Comisia Europeană avertiza România cu posibilitatea depăşirii ţintei de deficit bugetar şi posibilitatea de a declanşa procedura de deficit bugetar excesiv, cu toate consecinţele care se impun. Spre ruşinea fostului executiv, se afirma atunci de către fostul ministru al finanţelor că deficitul bugetar este controlat şi că nu va depăşi limita de 3%. Evaluările din luna martie a anului curent au scos la iveală încă una dintre minciunile cu care ne obişnuise Cabinetul Tăriceanu, arătându-ne că în condiţii de creştere economică de peste 7%, finanţele au înregistrat un deficit aproape dublu decât cel asumat prin calitatea de membru al Uniunii Europene şi de candidat la moneda unică europeană, adică de 5,4%. Indisciplina fiscală, cheltuielile clientelare din bugetul public, amatorismul administrării financiare a resurselor bugetare, inexistenţa atragerii fondurilor europene pentru România, sunt toate acte şi nu vorbe ale fostului guvern, pe care astăzi le plătim. Nu este cu nimic greşit să afirmăm faptul că aceste lucruri au fost agreate de majoritatea membrilor Partidului Naţional Liberal, partid care a avut ieri neruşinarea să depună o moţiune de cenzură invocând argumente care în cea mai mare parte îl culpabilizează. Nici mai mult, nici mai puţin, mâine, 13 iunie 2009, Comisia Europeană va declanşa pentru România procedura de deficit excesiv. Ştiu aşa-zişi liberali ce sancţiuni ar putea lua Comisia pentru România? Conform procedurilor acesteia, depăşirea deficitului poate fi sancţionată cu îngheţarea fondurilor structurale, situaţie care, suprapusă peste criza care traversează România, poate fi extrem de dăunătoare dezvoltării noastre. Pentru buna informare a celor care pretind astăzi că reprezintă opoziţia parlamentară, vă spun că actualul cabinet are meritul de a fi limitat în mare parte efectele guvernării liberale şi în pofida crizei economice, generalizate în Europa, este şi pe cale de a relansa economia românească. Efectele favorabile încep să se arate. Nu am folosit şi nu voi folosi în declaraţia mea cuvântul "greaua moştenire" pe care prea mulţi au folosit-o. Voi folosi însă termenii de iresponsabilitate, ilegalităţi, neperformanţă şi demagogie pentru a caracteriza activitatea guvernării liberale, greşeli facturate în anul 2009, pe care le vor plăti toţi românii până la ultimul leu şi care, mai grav, pun în primejdie accesarea fondurilor structurale. |
|
||||
|
"Educaţia: între Acord şi ...dezacord" În sfârşit, după atâtea luni de încordare, acutizate efervescent la mijlocul săptămânii trecute, tensiunile din educaţie s-au dezamorsat printr-un acord - ce a stârnit ulterior multe dezacorduri mocnite printre profesori -, între Executiv şi cele patru federaţii sindicale. Cine a câştigat? Evident, Guvernul. Deşi ambele părţi pretind că nu s-au gândit decât la terţa parte, elevii, în numele şi interesul cărora s-a semnat...cu inima. Oricum, după atâta agitaţie şi determinare neostoită de-a lungul mai multor luni de zile, ne-am fi aşteptat ca dascălii, prin liderii lor sindicali, să fi obţinut, totuşi, ceva care să justifice cel puţin încrâncenarea cu care au "luptat". Şi nu se poate spune că finalul nu a fost unul "apoteotic". Proba de rezistenţă la maratonul negocierilor a fost câştigată de sindicalişti şi Guvern, nu şi de profesori: un început "poticnit", la propriu, 5 ore de confruntare, zâmbete sardonice, forţate, gestică nervoasă. O comedie cu final neaşteptat, încheiată cu declaraţia ministrului de finanţe, Gheorghe Pogea: "Sumele de bani vor asigura veniturile salariale pe 2009, fără să fie mai mici decât în 2008. Neacordarea majorării salariale nu înseamnă venituri mai mici. 13,8 miliarde vor fi redistribuite în teritoriu, iar responsabilitatea pentru redistribuire o are Ministerul Educaţiei". Deci, pentru ce s-au zbătut profesorii luni de zile? Ce au câştigat? Nimic. Adică păstrarea statu-quo-ului şi... stabilirea datei dezbaterii publice a legilor învăţământului. O victorie a la Pyrrhus şi o luptă complet inutilă. Liderii sindicali ai profesorilor au demonstrat că se pot "încorda" în luptă dreaptă sindicală, dar atunci când este atinsă coarda sensibilă, elevii, ei rezonează cu aceştia şi semnează ...cu sufletul un Acord, dezaprobat de majoritatea dascălilor. Însă, stima de sine a acestora este salvată de câteva declaraţii: "Acordul e pe muchie de cuţit şi a fost semnat de noi cu multă greutate şi după discuţii nu prea corecte. Avertizăm guvernul că, atunci când vom constata o ezitare, vom reveni la proteste". Cu alte cuvinte, "pacea este provizorie" şi ea va ţine atâta timp cât Guvernul îşi va respecta...promisiunea. Nu ne putem reţine o întrebare, justificată credem noi: cât cântăreşte un Acord faţă de o Lege? Noi ştim. Va trebui, încă o dată, să redescopere şi ei. Căci Acordul în 10 puncte, cât o notă maximă obţinută de un elev, pe care şi-au pus semnătura 4 miniştri şi 4 lideri de federaţii, nu are nicio legătură cu dezideratele dascălilor, sau doar o legătură tangenţială, şi poate primi lejer nota 4. Corigenţă, cum se ştie. Iar ca parodia să fie completă, preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi-a recunoscut, alături de toată clasa politică, "eroarea" de a fi promulgat Legea 221/2008. Eroare, care, de fapt, nu-i aparţine lui. De vină, în concepţia sa, este fostul premier Tăriceanu care, stupoare, l-a "dezinformat". Oare prin ce? Prin faptul că i se atrăgea atenţia că nu sunt bani, iar majorarea cu 50% este doar o minciună electorală, în jocul căreia nu a vrut să intre, indiferent de preţul plătit? Oricum, declaraţia preşedintelui este halucinantă, atât prin faptul că face apel la o psihologie ieftină, domestică, ca să mascheze o "eroare", corectă din punct de vedere machiavelic, cât şi prin faptul că insultă inteligenţa tocmai a acelora care o revendică. Decât să se învârtă în jurul cozii, cu toţii cunoscând adevărul, dar prefăcându-se că nu, mai bine s-ar deschide nişa unor momente de sinceritate şi s-ar face următoarea declaraţie: Dragi profesori, nu vă mai agitaţi, mărirea salariilor voastre cu 50% a fost un act politicianist, singura noastră politică fiind aceea de a câştiga alegerile. Căci, până la urmă, ce este Educaţia, decât o eternă Cenuşăreasă, interesantă în timpul campaniei, neinteresantă după campanie! |
|
||||
|
«Promulgarea "greşelilor"» Preşedintele Traian Băsescu ne spune acum spăşit că a greşit atunci când a promulgat Legea nr.221/2008 de mărire a salariilor profesorilor cu 50%. Dumnealui, prin acest tip de declaraţie, recunoaşte în sfârşit, pentru prima dată, că a utilizat demagogia maximă promulgând această lege în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, doar până a văzut că voturile vânate de la profesori au fost direcţionate cu succes către partidul preferat. Deci, domnul preşedinte s-a folosit de profesori minţind cu bună-ştiinţă, s-a folosit de voturile acestora propulsând PD-L pe culmile victoriei parlamentare în noiembrie trecut şi acum încearcă să justifice neputinţa guvernului actual de a-şi onora promisiunile fantasmagorice, transformate la vremea respectivă în lege promulgată, fără nicio mustrare de conştiinţă. Îi amintesc domnului preşedinte şi premierului Boc faptul că populismul ieftin, dar interesat, de care s-au folosit în noiembrie anul trecut şi pe care îl reiterează acum într-o nouă abordare, şi anume, cea a mimării sincerităţii pline de remuşcări şi regrete umile, mergând pe principiul "greşeala recunoscută este pe jumătate iertată", nu poate să mai înşele buna-credinţă a oamenilor care au crezut că acei politicieni ce au strigat pentru ei, se gândesc într-adevăr la binele lor atunci când votează şi apoi promulgă o lege. Şi noi, liberalii, eram în campanie electorală şi am pierdut voturi pentru că am îndrăznit să le spunem profesorilor adevărul, că nu sunt bani pentru o asemenea măsură nesustenabilă financiar în acel moment şi că această lege nu poate fi aplicată sub forma respectivă. De aceea am şi luat măsuri în acest sens, amânând aplicarea acesteia, deşi scandalul provocat de preşedinte, de PSD şi PD-L amplifica furtunos nemulţumirea vădită a sindicatelor din educaţie în vârtejul electoral. Guvernul liberal aflat atunci în funcţie le spunea profesorilor că acest deziderat nu este aplicabil şi că asemenea politici vor crea mari dificultăţi economiei româneşti, iar PD-L ameninţa cu moţiunea de cenzură şi domnul preşedinte Băsescu afirma foarte senin: "Guvernul condus de premierul Tăriceanu are bani pentru a susţine majorarea şi poate schimba destinaţia unei părţi a banilor din acest buget, îndreptându-i către salarii, iar banii pentru investiţii pot veni din fondurile europene neaccesate". Îl întreb acum pe domnul preşedinte de ce aceeaşi reţetă invocată atunci când promulga legea de mărire a salariilor profesorilor nu mai este valabilă şi astăzi, când la guvernare se află domnul Boc şi alte partide decât cel liberal din noiembrie trecut. Când preşedintele Băsescu a justificat promulgarea legii majorării salariilor profesorilor cu următorul argument: "După ce doi ani efortul principal a fost pe investiţii, (şi se referea aici la investiţiile promovate de Guvernul Tăriceanu) şi el trebuie să continue, obiectivul major acum este să stimulăm apropierea de sistemul de educaţie a unor absolvenţi de facultate valoroşi. (...) Cu 700 de lei pentru un profesor începător, cu 1.800 de lei pentru un profesor după 25 de ani de educaţie nu se poate apropia nimeni cu încredere de acest sistem, aşa că specialiştii valoroşi nu vor veni către educaţie", ce a avut în vedere oare, atunci şi de ce acest lucru nu mai poate fi valabil şi acum? Au dispărut subit fondurile europene sau a realizat că acest guvern, pe care l-a învestit fără regrete şi pe care îl conduce aşa cum doreşte, fără împotriviri, nu a realizat nicio investiţie până în prezent şi nici nu are capacitatea de a schimba ceva în viitorul apropiat? Nu este vorba despre aceiaşi profesori, despre aceleaşi probleme în sistemul de educaţie, despre aceiaşi specialişti care nu sunt interesaţi nici în prezent de ceea ce li se oferă? Îi cer domnului preşedinte să reflecteze la următorul fapt şi să aibă curajul de a recunoaşte adevărul, fără a mai apela la scenarii dramatice, vizate doar pentru efectul scontat, când a minţit atunci când spunea, tot în calitate de preşedinte al României: "Ideea că nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi aşezat pe priorităţi, or, din acest punct de vedere, este doar o chestiune de voinţă: dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu" sau acum când îşi pune cenuşă în cap, doar de dragul de a acoperi incapacitatea unui premier şi a unui guvern, care nu-şi pot îndeplini nici măcar una din promisiunile făcute în campanie, faţă de cetăţenii unei Românii care i-au votat pentru că au avut încredere în lege şi în cel care a promulgat-o... |
|
||||
|
Declaraţie politică: "Curat Caragiale, doamna ministru!" După ce greva dăscălimii şi-a domolit galopul până la nivelul unui trap uşurel săltat spre o linie de sosire iluzoriu mângâiată de promisiuni ministerialo-sindicaliste, sărbătoreşte s-a trecut la susţinerea tezei cu subiect unic la limba şi literatura română. Emoţiile şcolarilor, deja tocite de aşteptarea evenimentului, s-au stins odată cu subiectele festivist oferite spre rezolvare. Ca şi când nu le-ar fi fost de ajuns stresul şi harababura la care au fost supuşi de jocul sindical "uite teza-nu e teza", elevii au fost bătaia de joc a angajaţilor Ministerului Educaţiei care au întocmit subiectele pentru clasa a VIII-a. Comisia ministerială care le-a elaborat a avut curajul, cam inconştient, să aleagă schiţa de la 1900 a lui nenea Iancu intitulată "Triumful talentului", în care este vorba despre substituirea de nume şi identităţi între Ghiţă Niţescu şi Niţă Ghiţescu, în tentativa lor de a se angaja copişti la un minister. Evident - ca şi în schiţă examinatorul ministerului - comisia ministerială care a redactat subiectul tezei a greşit şi ea. Şi iată, Caragiale e cu noi! Dar ministerul Ecaterinei Andronescu nu-şi terminase reprezentaţia. După comiterea gafei, principala sa grijă a fost să-l acopere pe făptaş. Nici ministresa Cati, nici colaboratorii ei nu au vrut să spună clar cine a greşit. În astfel de momente ne aducem aminte că, în campania electorală, doamna profesor universitar Ecaterina Andronescu s-a bucurat de recomandarea "Garantat Vanghelie"... Să nu uităm că Ecaterina Andronescu a fost una dintre persoanele care au iniţiat Legea majorărilor salariale cu 50%, devenind astăzi ministru al Educaţiei care nu îşi respectă promisiunile. Ce poate înţelege un profesor când în 2008 doamna Andronescu plângea la tribuna Parlamentului cerând 50% majorări salariale, după care află că aceeaşi doamnă Andronescu, prin această majorare, ar crea discriminări în interiorul sistemului de învăţământ? Apoi, profesorul constată şocat că în 2009 doamna Andronescu, devenită ministru, nu îi mai dă nimic! Ecaterina Andronescu dovedeşte astfel că este cel mai slab ministru al Educaţiei al tuturor timpurilor, având o funcţie care o depăşeşte atât intelectual cât şi managerial. Aflată la şefia Ministerului Educaţiei, doamna Andronescu nu a adoptat nici măcar un program constructiv pentru educaţie. Mai mult, Guvernul din care doamna ministru Andronescu face parte, a alocat educaţiei sub 6%, a retras banii pentru investiţii, nu a majorat salariile şi ameninţă profesorii cu restructurarea. În schimb, Cabinetul Boc a prevăzut în proiectul de buget pentru Ministerul Culturii cu 50% mai mulţi bani pentru salariile preoţilor, ale profesorilor la facultăţile de teologie şi ale personalului neclerical. Totodată, în timp ce vor primi bani pentru construcţie 806 lăcaşe de cult, va fi finanţată de la buget construirea a doar 242 şcoli generale, licee şi grădiniţe, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale. De aceea, o invit pe doamna ministru Andronescu să îndeplinească o ultimă promisiune: să demisioneze, aşa cum singură a declarat că ia în calcul să-şi depună demisia, ca urmare a rectificării negative de 676 de milioane de lei aplicată învăţământului, susţinând că funcţia din guvern nu a reprezentat pentru domnia sa o tentaţie. |
|
||||
|
"Investiţiile inexistente ale Guvernului Boc generează şomaj fulminant" Primul lucru pe care l-am auzit de la domnul Boc atunci când a venit la guvernare, plin de energie şi planuri măreţe, a fost dezideratul său aşa-zis "primordial", care era susţinut din toate puterile de marea coaliţie din care face parte, şi anume investiţiile masive şi urgente în sectorul public. Dar, surpriză: toate proiectele aruncate pe piaţă de domnul Boc, imediat după instalarea în funcţie, şi acestea nu au fost chiar puţine, au rămas la stadiu de topuri de hârtie consumate inutil şi uitate subit în beciurile întunecate ale palatului guvernamental. Atunci când premierul în funcţie s-a angajat să aloce 20% din p.i.b. pentru investiţii, probabil avea intenţii bune, dar numai verbale... A trebuit să mai treacă o vreme cu domnul Boc la guvernare, ca să ne dăm seama că tot ce ne spune sau promite dumnealui azi se va schimba mâine sau nu va avea niciodată efect deoarece acesta vorbeşte foarte mult, dar uită să mai treacă şi la fapte, din lipsă de timp doar, mai mult ca sigur. E "fugărit" de criză domnul Boc, nu are vreme pentru lucruri mărunte... Aveam nevoie de investiţiile promise pentru crearea urgentă de noi locuri de muncă în domeniile din sectorul public care ar fi suplinit inflaţia de şomeri generată acum de criză în alte zone. Aveam nevoie de un plan rapid anticriză, un plan pentru investiţii în proiecte de infrastructură în principal, pentru utilizarea corectă şi eficientă a miliardelor de euro împrumutate acum, care ar fi avut ca efect imediat scurtarea perioadei dificile prin care trecem şi care riscă să se prelungească necontrolat de mult, în lipsa unei strategii coerente în acest sens. Sunt zone întregi care ar putea genera o mulţime de noi locuri de muncă, dar în România nu se vorbeşte decât despre şomaj. Până şi FMI ne avertizează că şomajul se va acutiza drastic în următoarea perioadă, ajungând la circa 800.000 de şomeri la sfârşitul acestui an, iar miniştrii noştri nu au decât un singur răspuns: "Exagerează FMI" Rata şomajului înregistrat în luna aprilie a fost de 5,7 la sută, faţă de 5,6 la sută în luna martie şi 3,9 la sută în luna similară din 2008. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 517.741 persoane. Oare este puţin sau mult? Oare pe domnul Boc îl linişteşte sau îl îngrijorează statistica mai sus prezentată şi, în special, prognoza sumbră a FMI? Ce plan aveţi, domnule prim-ministru, pentru a reuşi repornirea economiei româneşti, pentru a ţine în viaţă firmele româneşti şi, mai ales, pentru a le asigura românilor locul de muncă şi mâine, pentru a pune capăt degringoladei în care se află activitatea acestui guvern, activitate care se limitează doar la dispute politice şi împărţiri de funcţii prin judeţe? |
|
||||
|
"Ipocrizie şi demagogie fără limite, marca PNL" Nu mă surprinde faptul că liberalii se simt în elementul lor în joaca de-a moţiunile. Este dreptul opoziţiei să depună moţiuni, chiar dacă acestea sunt lipsite de conţinut. PNL a tratat cu superficialitate toate problemele, indiferent dacă s-a aflat sau nu la guvernare. Ceea ce mă uimeşte, însă, este uşurinţa cu care liberalii lansează acuzaţii la adresa actualului Executiv şi îşi asumă un rol total nepotrivit pentru cei care au împins economia românească la marginea prăpastiei. Liberalii vorbesc fără nici o reţinere despre reperele de moralitate ale unei guvernări, despre compromiterea reformelor şi a investiţiilor, despre grija lor nemăsurată pentru cei săraci, ca şi cum românii ar fi uitat cine a guvernat ţara în ultimii ani. Dacă membrii PNL sunt cumva loviţi de amnezie, trebuie să le aduc aminte că au irosit patru ani de creştere economică. În toamna anului trecut, fostul premier Călin Popescu- Tăriceanu se lăuda cu cel mai mare p.i.b. din istoria ţării, însă a lăsat în urmă un deficit bugetar de peste 5%. România riscă sancţiuni din partea Comisiei Europene din cauza incompetenţei Guvernului liberal. Liberalii au guvernat ţara după principiul "După noi potopul!", cheltuind iresponsabil fondurile de la bugetul de stat. Au alimentat criza economică, iar acum se laudă că au fost campioni la investiţii. Într-adevăr, este o adevărată "performanţă" să termini 4 kilometri de autostradă în 4 ani. Este o dovadă de maximă "responsabilitate" faptul că liberalii nu au fost în stare, în doi ani de zile, să cheltuiască un euro din fondurile europene. Mă întreb dacă cei care au semnat moţiunea de cenzură nu au avut nici o reţinere, nici o jenă, gândindu-se că acuză partidele aflate la guvernare de politizarea serviciilor descentralizate, în condiţiile în care principala preocupare a liberalilor a fost schimbarea din funcţii pe criterii politice a tuturor şefilor de instituţii. Fularul galben şi carnetul de membru PNL erau obligatorii şi pentru directoarele de grădiniţe din satele patriei. Moţiunile liberalilor sunt o dovadă clară de ipocrizie. Pentru că se apropie alegerile europarlamentare, PNL încearcă să revină în atenţie, sperând că românii mai pot fi păcăliţi cu nişte abureli însăilate pe câteva pagini, în care liberalii se prezintă drept salvatorii neamului şi cei mai mari specialişti în economie. În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Actualul Guvern trebuie să repare tot ceea ce liberalii au stricat cât timp s-au aflat la guvernare. În doar câteva luni, Executivul a reuşit să achite datoriile uriaşe lăsate de fostul Guvern, să accelereze ritmul absorbţiei fondurilor europene şi să aloce 20% din buget pentru investiţii publice. Actualul Guvern a reuşit să menţină echilibrul social, în condiţii dificile, de vulnerabilitate macroeconomică. De la 1 aprilie a intrat în vigoare pensia minimă socială. PSD a susţinut această măsură, pentru că, în România, peste 800.000 de români aveau pensii mai mici de 300 de lei. Din octombrie vom majora pensia minimă la 350 de lei, peste un milion de români urmând să beneficieze de pensia minimă garantată. Instituirea pensiei minime garantate reprezintă o măsură fără precedent, pe care am susţinut-o şi am promovat-o, prioritatea noastră fiind protejarea populaţiei de efectele negative ale crizei. La ora actuală, există premisele relansării economice. Datele financiare pe luna aprilie relevă revenirea sentimentului de încredere în economia românească şi vă asigur că PSD va fi, în continuare, extrem de atent la modul în care sunt cheltuite sumele alocate pentru investiţii, pentru că investiţiile reprezintă principala măsură a strategiei anticriză. Suntem consecvenţi şi vom acţiona pentru a pune noi baze pentru creşterea economică. Pentru PSD, interesul ţării înseamnă interesul fiecărui cetăţean român. |
|
||||
|
"Un laptop pentru fiecare elev" Cred că este de datoria mea să fac această declaraţie politică din cel puţin două motive: unul, deoarece îmi place să cred în continuitatea şi coerenţa ideilor unui om politic, iar doi, ca un răspuns pentru cei care au crezut că poziţia mea faţă de proiectul de lege privind Un unui laptop pentru fiecare elev era doar o forma de opoziţie, fără un suport şi nişte argumente, chiar dacă atunci am argumentat suficient. Reamintesc că în susţinerea argumentelor mele am spus că pentru moment, "proiectul IT" este unul ce ţine mai mult de zona SF şi poate fi egal cu un proiect la fel de salutar, în intenţie, dar tot SF, proiect prin care eu ca deputat de Bucureşti doresc ca prin lege să dotez pe fiecare bucureştean cu un aparat individual de zbor, modelul Iustin Capră, ca răspuns la traficul auto infernal din Capitală. Unii dintre critici s-au grăbit să spună că mă pun în calea progresului informatic ş.a.m.d. Ca să fiu mai concis, declaraţia mea este că nu spun lucruri în care nu cred şi în acelaşi timp îmi place să mă pun în situaţia pe care o comentez, pentru a evalua problemele din ambele laturi. Cred în continuare în ceea ce am declarat în momentul dezbaterilor parlamentare din anul 2007 şi am să vă prezint un articol publicat în revista Foreign Policy Romania, numărul din ianuarie/februarie 2009. Titlul articolului semnat de Jerome Chen este: "Şocul preţului": "Vă mai amintiţi laptopul de 100 de dolari? După ce adaugi toate costurile totale legate de deţinerea lui, rezultă un preţ care poate depăşi, de fapt, 2600 dolari. Proiecte precum "Un laptop pentru fiecare copil" şi "Classmate PC" al Intel au încercat să ofere computere low-cost pentru elevii din ţările sărace, care nu îşi pot permite tehnologia actuală. Un recent studiu Vital Ware Consulting arată totuşi că pregătirea personalului şi cheltuielile de întreţinere sunt uriaşe comparativ cu preţul iniţial, aducând costurile totale la egalitate cu cele ale aparatelor obişnuite. "Ai un dispozitiv mai ieftin, dar trebuie totuşi să fii conştient de celelalte costuri" spune Karen Coppock, de la Vital Wave. Dispozitivele ultrasimple ar putea chiar să nu aibă o viaţă atât de lungă precum computerele obişnuite, ceea ce duce la preţuri consistente de înlocuire. "Classmate PC" şi "Un laptop pentru fiecare copil" speră să mărească durata de viaţă a computerelor cu design mai simplu, potrivit pentru copii, dar până acum produsul finit n-a prea fost la înălţimea reclamei care i s-a făcut. În rest, sa auzim numai de bine! |
|
||||
|
"Ziua Internaţională a Crucii Roşii - un simbol al solidarităţii şi al respectului valorilor umane" Am sărbătorit, ca în fiecare an, la 8 mai, Ziua Internaţională a Crucii Roşii, care marchează naşterea lui Henry Dunant (1828-1910), fondatorul Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. Pentru oamenii din întreaga lume simbolul acestei zile poate fi unul de solidaritate şi cooperare, de unire a eforturilor pentru o viaţă mai bună. Mişcarea Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, cu sediul la Geneva, a luat fiinţă în 1863 şi este cea mai mare reţea umanitară din lume, cu activităţi în aproape toate ţările de pe glob. Ea cuprinde Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie precum şi Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din 178 de ţări. Crucea Roşie motivează şi pregăteşte oamenii să desfăşoare acţiuni de voluntariat în cadrul comunităţilor în care trăiesc, dar şi la nivel naţional şi internaţional. Istoria Crucii Roşii se leagă de bătălia de la Solferino, o localitate situată în nordul Italiei, între Milano şi Verona.Bătălia a avut loc acum 150 de ani, pe 24 iunie 1859, între armatele aliate ale Franţei din timpul lui Napoleon al III-lea şi ale Italiei de sub Victor Emmanuel al II-lea, împotriva trupelor austriece aflate sub autoritatea împăratului Franz Josef I. Soldată cu victoria aliaţilor, bătălia a fost una din cele mai sângeroase ale istoriei, producând aproape 6000 de morţi şi peste 35 000 de răniţi şi dispăruţi, din totalul de 220 000 de combatanţi. Aflat întâmplător acolo, Henry Dunant, un tânăr cetăţean din Geneva, a fost impresionat deevenimentelela care lua parte, de numărul mare al răniţilor şi de gravitatea stării lor. A fost cuprins de indignare şi de milă văzând un singur medic şi personal insuficient la un număr atât de mare de suferinzi, încercând el însuşi să-iajute pe răniţi, fără a face deosebire între soldaţii italieni, francezi sau austrieci. Astfel,Dunant a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc. "Siamo tutti fratelli - suntem cu toţii fraţi" spunea Dunant privind urmările dezastrului de la Solferino. La Geneva, propunerea lui Dunant a fost bine primită şi, la iniţiativa avocatului Gustave Moynier, preşedintele Societăţii geneveze de utilitate publică, în septembrie 1863, a luat fiinţă "Comitetul din Geneva pentru ajutorarea militarilor răniţi".Semnul distinctiv sub care va acţiona personalul acestor organizaţii este o cruce roşie pe fond alb. Emblema reprezintă, ca omagiu adus lui Henry Dunant, cetăţean elveţian, inversul steagului Elveţiei, care este o cruce albă pe fond roşu. Organizaţia s-a întrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 şi s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor, care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, iar în 1991 s-a luat hotărârea de a schimba denumirea Ligii Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie în "Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie". Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie împreună cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a lansat pe 5 mai un program global intitulat "Our world, your move", care îndeamnă oamenii din întreaga lume să participe la acţiuni umanitare în spirit solidar. Cei aproximativ 100 de milioane de membri care activează sub simbolul Mişcarea Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii sunt gata să ajute persoanele vulnerabile, aflate în dificultate, indiferent de naţionalitate, rasă sau de convingeri religioase. Organizaţia se implică în orice regiune a lumii unde este nevoie de ajutor: ţările subdezvoltate, statele care se confruntă cu crize umanitare cauzate de calamităţi, epidemii sau războaie. De asemenea, Crucea Roşie acordă o importanţă deosebită apărării drepturilor omului, în special în ceea ce priveşte statutul prizonierilor. Cea mai grea misiune a organizaţiei, pe lângă cele din Asia şi Kosovo, este în Africa. În unele zone ale acestui continent se produc nenumărate drame din cauza foametei şi a numărului mare de persoane cu boli incurabile sau infectate cu virusul HIV. Aşadar, a fost nevoie de 40.000 de morţi şi răniţi, de una dintre cele mai violente bătălii din istoria umanităţii, Solferino, dar mai ales de un vizionar, Henry Dunant, ca să se pună bazele celei mai mari mişcări umanitare din lume. Este o dovadă că, mai presus de conflicte, bătălii, lupte pentru interese personale sau de grup, calamităţi şi catastrofe naturale, umanitatea se poate manifesta solidar şi fratern. Ideea susţinerii valorilor umane şi a luptei tuturor pentru mai binele tuturor nu trebuie să ne părăsească niciodată. |
|
||||
|
"Ziua Europei, în fiecare zi" Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România sărbătoreşte Ziua Europei odată cu toate ţările din acest spectru politic al bătrânului continent şi sărbătoarea este a tuturor. România a avut şansa istorică, pe care o merita pe deplin, de a se apropia din mers de această combinaţie politică europeană, apreciată de unii şi criticată de cei care nu reuşesc să se adapteze la nou, la o economie bine calculată şi programată, la o legislaţie elastică şi permisivă, care în unele ţări funcţionează mai bine, în altele nu încă. Uniunea Europeană nu are nevoie de prezentare. Studiile şi cifrele ne spun că în fiecare an nivelul de viaţă a cetăţenilor Uniunii Europene este în continuă creştere şi va creşte şi în continuare, datorită unei prefigurări făcute până în anul 2015. Astfel, dacă ne raportăm la produsul intern brut, măsurat în standardul "putere de cumpărare", Uniunea Europeană se află pe locul 3 în lume, cu 22.600 unităţi, faţă de 25.800 unităţi ale Japoniei şi 35.200 unităţi ale Statelor Unite ale Americii. Dar din cât de bogaţi sunt europenii şi cât de bogaţi suntem noi, trebuie să observăm că, după acelaşi standard, România are 8.000 de unităţi, Polonia are 11.700, Ungaria 14.700, Italia 23.600, iar Luxemburg 58.900 unităţi, ceea ce ne arată că, suntem în creştere, chiar dacă suntem printre ultimii din Uniunea Europeană, însă la fel şi intrarea în Uniunea Europeană este doar de 2 ani şi 4 luni, iar procesul este de durată. Din cele 27 ţări membre ale Uniunii, în care trăiesc circa 492 de milioane de locuitori, 785 de deputaţi vor deveni în curând membri ai Parlamentului European, din care 35 din România şi 78 din Italia. Faptul că suntem pe locul 7 în Europa, după Germania, Franţa Italia, Regatul Unit, Spania şi Polonia, la numărul de membri ai Parlamentului European, iar relaţia cu Italia este foarte apropiată, ne îndreptăţeşte să sperăm la un nivel de viaţă din ce în ce mai bun, chiar dacă la ora actuală Europa trece şi ea printr-o situaţie economică şi financiară mai delicată decât oricând. Să nu uităm de potenţialul uman şi de bogăţiile naturale ale României, care ne sunt şi ne vor fi de ajutor şi de acum înainte. Aşadar, atât de Ziua Europei, dar şi în fiecare zi, va trebui să ne bucurăm că suntem membri ai unei Mari Familii şi cu siguranţă că Uniunea Europeană, la rându-i, va avea grijă ca toţi cetăţenii ei să fie liberi şi prosperi. La mulţi ani Uniunea Europeană ! La mulţi ani România ! |
|
||||
|
"Cine salvează Casa d'Italia" Cine nu a auzit şi nu cunoaşte municipiul Târgovişte, oraşul de pe malul râului Ialomiţa, vestit prin vechile edificii ale secolelor XIII-XX, din care ies în evidenţă Curtea Domnească, construcţiile civile şi religioase aşezate în semicerc larg şi perfect îmbinate ale marilor boieri ai vremii. Multe dintre aceste edificii, după cum este ştiut de istoria oraşului, au fost construite de vestiţii constructori italieni, care prin anii 1880 - 1890 au venit la Târgovişte, unde au constituit şi o mică comunitate locală, formată iniţial din constructori şi pietrari, care devin apoi ingineri, arhitecţi şi antreprenori renumiţi în spaţiul românesc, unde rămân să-şi petreacă în continuare tot restul vieţii. În anul 1913, din documentele vremii aflăm că la Târgovişte apar a trăi circa 90 de persoane, devenind ulterior puternică şi închegată, iar statul italian hotărăşte să le construiască începând cu anul 1938 o agenţie consulară, denumită Agenţia Consulară Regală a Italiei şi sediu al tuturor instituţiilor italiene din Târgovişte. Între anii 1940 şi 1943, acolo unde a funcţionat Agenţia Consulară a Italiei a funcţionat şi Institutul Naţional de Cultură şi Educaţie italiană, unde copii români şi italieni se întâlneau cu ocazia diverselor evenimente culturale sau familiale, serbări sau frecventau cursuri de cultură şi civilizaţie, atât de necesare şi astăzi copiilor noştri. De mai bine de 5 ani, Asociaţia Casa d'Italia din Târgovişte este afiliată la Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. care are statutul de utilitate publică, reprezentând oficial minoritatea italiană din România şi poate organiza împreună cu comunitatea locală multe evenimente de acelaşi fel ca pe vremuri, cu condiţia de a avea un loc pe măsură. Astăzi, Casa d'Italia din Târgovişte este o ruină şi mult mai mult decât atât, iar statul italian va trebui să o doneze comunităţii locale, în semn de recunoştinţă pentru toţi cei care au construit acest imobil, punând împreună munca, pasiunea şi nu numai atât. Cu siguranţă că RO.AS.IT. împreună cu comunitatea locală ar căuta şi ar găsi soluţia reabilitării acestei clădiri, care prin tradiţia ei poate redeveni ceea ce a fost odată, cu tragere de inimă, multă dragoste şi pasiune. copiii români şi italieni foloseau împreună tot ceea ce era mai frumos: cultura, muzica, tradiţiile şi buna convieţuire. Salvând Casa d'Italia, vom salva istoria, tradiţiile şi generaţii întregi de copii care, în locul muncii la negru în străinătate, cu siguranţă că vor alege istoria, cultura şi munca în ţara lor. |
|
||||
|
Astăzi, România stă sub semnul unei guvernări care riscă să ne arunce în recesiune. În decembrie 2008 am asistat cu toţii la formarea unei mari coaliţii pentru a scoate ţara din criză şi am crezut atunci că diferenţele majore dintre cele două partide aflate la putere pot fi trecute cu vederea pentru atingerea acestui scop. Ne-am înşelat amarnic, aşa cum înşelate au fost şi aşteptările alegătorilor cărora li s-a promis în campania electorală mărirea salariilor cadrelor didactice, creşterea punctului de pensie, subvenţionarea agriculturii, reducerea TVA la alimentele de bază, sute de km asfaltaţi. În această sarabandă a promisiunilor fără acoperire a intrat şi şeful statului, Traian Băsescu, care a promulgat cu seninătate legile salariilor şi pensiilor mărite, fără a ţine cont de avertizările noastre, ale liberalilor. Tot domnia sa a uitat de disputele din trecut cu PSD şi a dat mâna cu Mircea Geoană pentru a unge un guvern imoral. În campania electorală românilor li s-a promis marea cu sarea, le-au fost furate voturile prin minciună. acum românilor li se oferă bâlbe şi incompetenţă, tocmai într-un an greu, de criză economică. Criza economică a devenit laitmotivul preferat al acestui guvern. Într-adevăr, există criză economică, dar măsurile de combatere a acestui fenomen lipsesc cu desăvârşire. În schimb, acest Guvern a rămas campionul imoralităţii, ipocriziei, populismului, demagogiei. Cu domnul Boc prim-ministru care şi-a dovedit incompetenţa până şi în materia dreptului constituţional şi care nu iese din cuvântul lui Băsescu, un mare specialist în ale economiei, e şi normal să beneficiem de asistenţa FMI. Parteneriatul pentru România a fost înlocuit cu parteneriatul pentru partid, pentru satisfacerea clientelei politice a PDL şi PSD. Din această ecuaţie a rânduielii şi a trocului politic lipsesc cetăţenii României, lipsesc măsurile care să-i protejeze şi care să sprijine activitatea IMM-urilor. Ce au promovat în schimb guvernanţii noştri în aceste 4-5 luni? Au înlocuit fără jenă descentralizarea cu politizarea administraţiei publice, au lăsat pe drumuri fără nicio explicaţie sute de mii de oameni şi de funcţionari publici, au tăiat din bugetele locale şi din salariile dascălilor, investiţii publice mari şi din mediul rural au fost abandonate. Guvernul ne-a promis reducerea taxelor şi impozitelor. Bravo! După 4 luni, s-a introdus impozitul minim care se aplică pe principiul: Ai, n-ai, dai bani la stat! Efectul: falimentul micilor întreprinzători! Guvernul vorbeşte despre achitarea facturilor restante către primării şi către firme, invocând cifre fără a prezenta o listă a acestora, aşa cum PNL a solicitat public. Sunt câteva exemple de măsuri anticriză propuse de actualul Guvern. Unde este viziunea lor, fiscală, bugetară? Care este coerenţa lor? Vă spun eu: niciuna! Mai mult decât atât, Guvernul Boc a propus măsuri care nu au de-a face cu relansarea economică, a încălcat legea, angajamentele din programul de guvernare şi promisiunile din campanie, motiv pentru care miniştrii celor două partide ar trebui să-şi ceară scuze faţă de aceşti oameni şi poate chiar să demisioneze. Guvernul Boc şi-a bătut joc de prevederea legală privind stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu progonozat şi de pensiile oamenilor, cărora domnul Geoană le-a prevăzut, cu surle şi trâmbiţe, o creştere de 5% în două trepte pentru 2009. Este ruşinos! Au fost mărite contribuţiile sociale de asigurări dând frâu liber evaziunii fiscale. Prin măsurile de şomaj tehnic, Guvernul încurajează nemunca, fără alte măsuri de susţinere a agenţilor economici. Guvernanţii au blocat la 2% contribuţia pentru pilonul II de pensii şi nu există nicio viziune în acest sens pe termen scurt şi mediu. Concluzia este una singură: în România de azi se guvernează doar pentru imaginea celor două partide care deţin cârmele guvernării, nu pentru cetăţenii acestei ţări. |
|
||||
|
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România, o familie în cea mai mare familie europeană". Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în plină criză economică europeană. Rezolvarea problemelor cu care se confrunta românii poate veni numai de la Partidul Democrat Liberal. Numai Partidul Democrat Liberal a dovedit că ştie cum să guverneze făcând trecerea de la greu la bine. Numai Partidul Democrat Liberal are forţa europeană necesară în aceste momente. Partidul Democrat Liberal este membru al Partidului Popular European, grupul cu cei mai mulţi aleşi în Parlamentul European. Cetăţenii români trebuie să se bucure la ei acasă de normele legale şi de programele europene destinate României. Integrarea europeană trebuie să devină o realitate locală românească. Ca parte a Partidului Popular European, Partidul Democrat - Liberal se află în familia care a construit Uniunea Europeana şi dezvoltă mai departe proiectul de prosperitate şi democraţie europene. Ca parte a Partidului Popular European, Partidul Democrat - Liberal se află în sânul celei mai puternice familii politice europene. Interesele României se vor plasa astfel în cel mai important centru de decizie european. Popularii europeni sunt fondatorii Uniunii Europene. Ei sunt continuatorii si apărătorii valorilor europene de bază, în primul rând familia. Politica popularilor europeni urmăreşte întărirea familiei ca unitate de baza a societăţii. În Parlamentul European, popularii europeni au susţinut, prin măsuri legislative, nevoile concrete ale familiei. Popularii europeni sunt principalii purtători ai tradiţiei democratice europene. Ei pun în centrul acţiunii politice primatul legii şi respectul pentru drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Popularii europeni susţin principiile economiei sociale de piaţă şi ale justiţiei independente. În acest fel, popularii europeni acţionează pentru Europa prosperităţii şi echităţii. |
|
||||
|
"Ziua victoriei asupra fascismului" Anul acesta, la data de 9 mai, se împlinesc 64 de ani de la marea victorie asupra fascismului. La această dată aniversăm trei mari evenimente, cu semnificaţii şi rezonanţe profunde în istoria luptei poporului nostru pentru libertatea, suveranitatea şi dreptatea naţiunii: Ziua Independenţei României, Ziua victoriei asupra fascismului şi Ziua Europei. La data de 9 mai 1877, vestea proclamării independenţei de stat a României de către Parlamentul României a fost primită cu emoţie şi entuziasm în întreaga ţară. În această zi istorică, Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, a declarat într-un memorabil discurs: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Voinţa şi puterea statornică a poporului român de a trăi liber, de a-şi consolida independenţa abia proclamată au determinat intrarea României în războiul împotriva puterii otomane. Armata română a avut spijinul armatei ruse şi astfel a învins Turcia, participând totodată şi la eliberarea popoarelor din Balcani. Măreţia faptelor de vitejie săvârşite de soldaţii români a devenit un simbol pentru generaţiile următoare, care au cinstit şi vor cinsti eroismul ostaşilor noştri. Dobândirea independenţei a influenţat pozitiv dezvoltarea modernă a României şi afirmarea ei în viaţa politică internaţională. La data de 9 mai 1945 s-a consemnat victoria asupra fascismului. Războiul a fost declanşat de Germania fascistă prin atacarea Poloniei şi a URSS-ului. România a fost atrasă în acest război necruţător şi alături de armata sovietică au contribuit la înfrângerea fascismului. Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, a propus crearea unei instituţii europene supranaţionale. Astfel, liderii Uniunii Europene, întruniţi la summitul de la Milano, în anul 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei. Naşterea Uniunii Europene de azi a urmat ca un proces firesc victoriei asupra fascismului. În anumite ţări, îşi fac apariţia organizaţii de tineret neonaziste şi promovează politica hitleristă. Trebuie să manifestăm vigilent şi să tăiem din rădăcină aceşti germeni a nazismului odios. Unele ideologii caută să schimbe istoria vremii, să minimalizeze contribuţia popoarelor URSS-ului la învingerea Germaniei hitleriste. Aceste teorii nu corespund realităţii şi ei încearcă să influenţeze tânăra generaţie. Nu trebuie să uităm că eroii celui de al doilea război mondial s-au jertfit pentru independenţă, libertate şi democraţie. Datoria noastră, a tuturor, este să acordăm atenţia cuvenită însemnătăţii şi importanţei acestor mari acte de istorie. Pe această cale, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de acei eroi, cunoscuţi şi necunoscuţi, care şi-au dat viaţa pentru patrie şi pentru victorie. |
|
||||
|
"Ora extracurriculară de educaţie fizică a doamnei ministru Andronescu nu prinde la elevi" Duminică 10 mai, în organizarea a doi parlamentari PNL, s-a desfăşurat pe un traseu din jurul Palatului Parlamentului "Crosul pentru sănătate în şcoli". O iniţiativă salutară şi demnă de urmat şi de alţii. Din informaţiile apărute în presă, la start, la categoria elevi - de altfel principalii beneficiari ai acţiunii - s-au aliniat doar 90 - 100 de concurenţi. Aceeaşi participare din rândul elevilor s-a înregistrat şi pe data de 2 mai, la un cros organizat în parcul IOR. Cele două competiţii de masă - dacă ministrul tineretului şi sportului, doamna Monica Iacob-Ridzi le organizează doar verbal, în declaraţii televizate, iată că alţi vectori, trecuţi mai puţin prin faţa camerelor de luat vederi, chiar pun în practică intenţiile - nu au atras numărul scontat de elevi. Mai mult, nu au venit la aceste acţiuni acei elevi care chiar trebuie să dea câteva kilograme jos. Şi aceasta în ciuda faptului că manifestările, cea organizată de PNL, sigur, s-au bucurat de participarea morală a unor personalităţi din lumea sportului. Privite din alte unghiuri de vedere - dar deloc forţat - cele două crosuri pot fi comparate şi cu ceea ce intenţionează să facă doamna ministru Ecaterina Andronescu, adică ora/orele extracurriculare de educaţie fizică. Deci doamna ministru susţine că în zilele de sâmbătă şi duminică, elevii vor participa la acţiuni sportive la alegere, care înlocuiesc una din orele de educaţie fizică scoase din curricula de învăţământ. Participarea redusă a elevilor la cele două crosuri mai sus amintite - 100 de elevi la nivelul Bucureştiului reprezintă o mare dezamăgire pentru mine - confirmă, dacă mai era nevoie, eşecul ideii doamnei ministru Andronescu. Dacă nu vin elevii la o manifestare sportivă care este televizată, la care se dau şi premii, unde sunt prezenţi personalităţi din lumea sportului, Ilie Năstase, Alina Dumitru, Ivan Patzaichin, Andreea Răducanu, atunci cum va fi participarea la orele de educaţie fizică extracurriculare din curţile şcolilor, unde nu va exista nici un stimulent? Participarea redusă a elevilor la cele două manifestări sportive din ultimele două weekend-uri (evident, la nici una nu a participat doamna ministru Andronescu; la cea din 2 mai, are o "scuză", se afla la un mic, un caş şi o tărie la Sâmbra oilor în nordul ţării, şi nici măcar vreun reprezentant trimis de domnia sa) trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru minister. Trebuie să constituie un semnal privind utopia orelor de educaţie fizică extracurriculare. Până nu este prea târziu, doamna ministru Ecaterina Andronescu trebuie să revină şi să nu reducă orele de sport din orarul obligatoriu. Altfel, se va înscrie printre responsabilii care contribuie la degradarea sănătăţii elevilor. |
|
||||
|
"Drumuri mai proaste spre staţiuni mai promovate" Lansarea imnului turismului românesc, cei 100.000 de turişti declaraţi de autorităţi ca fiind prezenţi pe litoral în vacanţa de 1 Mai, demonstraţia de echitaţie a ministrului Udrea, toate acestea au făcut ca nimeni să nu observe sau să treacă prea uşor peste miile de maşini blocate la intrarea pe autostrada soarelui, peste cele 6 ore petrecute pe drum de mii de bucureşteni care se întorceau de pe litoral. Nici măcar studiul realizat de compania de consultanţă A.T. Kearney, studiu care previzionează că infrastructura rutieră din România va atinge un nivel similar cu cel înregistrat de ţările dezvoltate din Europa Occidentală în 130-150 de ani, dacă va fi păstrat ritmul actual de dezvoltare, nu a reuşit să aducă cu picioarele pe pământ reprezentanţii Ministerului Transportului şi Infrastructurii. Este trist că în România, starea proastă a drumurilor şi insuficienta dezvoltare a infrastructurii de transport nu mai impresionează pe nimeni. Ne-am obişnuit să vedem coloane nesfârşite de maşini pe toate rutele importante din ţară, la fiecare sfârşit de săptămână, şi ne-am obişnuit, din păcate, să privim nepăsători la cifrele puse la dispoziţie cu generozitate de actualul Guvern. Programul de guvernare al Guvernului Boc promite modernizarea a 5000 de km de drumuri naţionale şi aducerea acestora la standardele prevăzute pentru drumurile europene. Acelaşi document ne arată că până în 2012 vor fi refăcute peste 10.000 de km de drumuri judeţene. Cu ce bani, domnule Berceanu? La recenta rectificare bugetară, ministerul pe care îl conduceţi a pierdut peste 200 de milioane de lei. Este o sumă enormă comparativ cu cei 39 de milioane cu care a fost rectificat bugetul Ministerului Turismului. O să ajungeţi astfel la performanţa nedorită de a sabota eforturile depuse de colega dumneavoastră de la Ministerul Turismului, deoarece beneficiarii serviciilor turistice oferite de România nu vor putea ajunge, în lipsa unei infrastructuri de transport corespunzătoare, în staţiunile promovate în imnuri. În colegiul uninominal în care am fost ales, lucrările demarate de Guvernul Tăriceanu la drumurile judeţene au rămas fără finanţări. Cum o să refaceţi, domnule ministru, 10.000 de km de drumuri judeţene până în anul 2012 dacă tot ce aţi reuşit până în prezent a fost să stopaţi lucrările deja începute? Cum o să modernizaţi 5000 de km de drumuri naţionale, dacă încă nu au început lucrările de modernizare a celor 118 km ai DN 76 care leagă Deva de Oradea, în condiţiile în care finanţarea pentru aceste lucrări a fost identificată încă din anul 2008. DN 76 traversează două oraşe (Vascău şi Ştei), două municipii (Brad şi Beiuş), dar este şi singura şosea naţională care asigură accesul în staţiunea Băile Felix şi, din păcate, în lipsa lucrărilor de modernizare, accesul auto dificil duce la întârzierea dezvoltării economice şi turistice a zonei. Stimaţi colegi, consider că trebuie să conştientizăm faptul că infrastructura rutieră constituie un important vector de dezvoltare şi de aceea trebuie să privim această problemă cu responsabilitate şi seriozitate, conştienţi de faptul că, în lipsa unor investiţii susţinute în acest domeniu, vor avea de suferit şi turismul şi mediul de afaceri şi alte domenii dependente de infrastructura rutieră. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Descentralizarea sănătăţii - o nouă Bazac(onie) politizată" Procesul de descentralizare a unor servicii şi instituţii publice esenţiale pentru cetăţeni a început în 2005, iar în 2006 s-a adoptat legea descentralizării prin responsabilitatea unui secretar de stat, membru PNL, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. În perioada următoare, ministerele implicate au declanşat elaborarea studiilor, analizelor şi evaluărilor pentru finalizarea strategiilor necesare aplicării legii descentralizării. În anul 2008, la Ministerul Sănătăţii s-a aprobat strategia de descentralizare şi programul, calendarul, prin care să se realizeze acest lucru. În toamna-iarna anului 2008 s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care unele spitale din Bucureşti şi Oradea treceau la primării, ca forme pilot absolut necesare pentru a se evalua consecinţele descentralizării pentru cetăţean şi pentru sistem. Din nefericire, normele nu au mai fost elaborate de noul Guvern şi procesul început aşteaptă intrarea în normalitate, adică respectarea prevederilor legale. În ciuda unor realităţi existente şi a unor acţiuni întreprinse, noul ministru al sănătăţii, plin de aroganţă, a anunţat că a finalizat strategia de descentralizare şi că pregăteşte o lege în acest sens, pierzând de fapt aproape cinci luni de zile, iar legea va intra în funcţiune, probabil, din 2010. Ce să credem? Că nu se vrea descentralizare şi atunci se amână la nesfârşit un demers aşteptat de toată lumea sau că se vrea dar nu se ştie cum să se facă?! Faţă de strategia anunţată şi ale cărei coordonate se găsesc în declaraţii şi comunicate de presă şi nu în documente serioase publicate şi cu acces pentru oricine este interesat, formulăm o primă constatare. În loc să se profesionalizeze managerii de spitale, cei care au rămas pe posturi după două evaluări şi alţii care pot veni în sistem şi să dovedească aptitudini, s-a preferat renunţarea la concurs şi revenirea la numiri pe criterii politice. Actualul Guvern ne întoarce în primitivism şi ne ia speranţa de a ne apropia de ţările dezvoltate, ţări în care managerii s-au format în peste douăzeci de ani de activitate şi de funcţionare a unor instituţii de pregătire permanentă. Am aflat că cei care vor dori să devină manageri de spital vor trebui să urmeze cursuri la şcoala proprie a Ministerului Sănătăţii, ceea ce este corect, dar prin cursuri în format postuniversitar, de trei ani, adică se va da şcolii un statut mult prea important, suprapunându-l învăţământului superior în mod nepermis. Cu alte cuvinte, se dă sinecura unei instituţii care poate fi controlată politic şi al cărei profesionalism este dubios, iar viitorii manageri vor fi cei doriţi de primari... fără să se ţină cont de profesionalism şi responsabilitate. Nu ştim de ce s-a optat pentru această variantă şchioapă, în mare pripă, fără evaluarea impactului, cu servirea clientelei politice în mod făţiş, pentru întârzierea unui proces demarat în 2005, numai pentru că era început de vechiul Guvern. Este trist că unii politicieni nu înţeleg că nu trebuie să fie aroganţi, că nu trebuie să anuleze tot ce a făcut predecesorul numai ca să transmită că acela era un nimeni şi un nimic şi numai noul ministru le ştie pe toate, numai noul ministru are competenţele neverificate în practică, dar existente în mintea lui... Aştept documentul, proiectul de lege pentru a avea o abordare serioasă, întemeiată pe concepte şi analize, dacă ele există. |
|
||||
|
Declaraţia mea politică are ca temă "Implicaţiile impozitului forfetar asupra activităţii agenţilor economici". Aşa-numitul impozit forfetar este, de fapt, un impozit minim. S-a spus adeseori că este un sistem practicat şi în alte state ale lumii, printre care Franţa, Spania şi Polonia. Temerea principală în rândul oamenilor de afaceri este că s-a introdus un nou bir care face rău mai ales micilor întreprinderi. În realitate, argumentele sunt mult mai nuanţate şi necesită câteva lămuriri, cu plusurile şi minusurile aferente. În primul rând, aşa-numitul impozit forfetar nu este un impozit nou. El reprezintă, de fapt, o limită sau un prag minim de plată a impozitului, ceea ce înseamnă că firmele vor plăti ca şi până acum impozitul de 3 % din venituri (microîntreprinderile) sau de 16 % din profit (celelalte firme), dar nimeni nu va plăti mai puţin de 500 de euro (plafonul minim). Prin urmare, dacă o firmă are de plătit un impozit anual de 1.000 de euro, ea va plăti mai întâi plafonul minim de 500 de euro şi apoi diferenţa până la 1.000 de euro. Aşadar, plafonul de 500 de euro stabilit de impozitul forfetar nu se adaugă la plata impozitului. Marele său dezavantaj este că sunt nevoite să plătească acest impozit chiar şi firmele care obţin pierderi. Este cazul, de pildă, al firmelor de brokeraj care în marea lor majoritate au închis anul 2008 pe roşu. În al doilea rând, introducerea impozitului minim nu afectează start-up-urile. Adică, cei care devin activi în cursul anului 2009 nu intră sub incidenţa impozitului minim. Nu sunt afectate nici firmele care îşi suspendă legal activitatea în acest an, până la termenul prevăzut în actul normativ elaborat în acest sens. În al treilea rând, impozitul minim a fost introdus din argumente de echitate faţă de plătitorii de impozite. Angajaţii plătesc în general impozite de 33% din salarii, adică 16% impozit pe venit şi 17% contribuţii sociale. În acelaşi timp, există patroni care nu plătesc nimic pentru că au firme pe care le declară fără profit şi în care transferă diferite cheltuieli personale (casă, întreţinere, maşină, telefon etc.). Introducerea impozitului minim va face ca orice firmă să plătească un minimum de 500 de euro pe an, adică în jur de 180 de lei noi pe lună. Ea este egală cu suma pe care o plăteşte un angajat cu salariul minim pe economie la contribuţii sociale. Vor exista, desigur, firme care nu au de fapt activitate şi care vor fi radiate sau îşi vor suspenda activitatea. Aceste firme vor dispărea. În al patrulea rând, statul se asigură de plata unei părţi din impozitele pe care firma trebuie să le plătească oricum. Partea bună este că vor dispărea firmele-paravan sau firmele fără nici un fel de activitate. În acest context, sistemul fiscal va deveni mai corect fata de oamenii care îşi plătesc în mod cinstit impozitele. În speranţa că, prin aceste argumente, se poate asigura de către cetăţeni o mai bună înţelegere a acestui impozit forfetar, vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
||||
|
La început de campanie pentru alegerile europarlamentare ne confruntăm cu o problemă ce ţine tocmai de statutul nostru de stat membru al Uniunii Europene. Este vorba de Rezoluţia adoptată joi de Bundestag, prin care se cere suspendarea fondurilor pentru România. Este firesc ca state mari contributoare la bugetul UE să fie îngrijorate privind modul în care sunt cheltuiţi banii din bugetul Uniunii, însă faptul că un stat membru al UE cere tăierea fondurilor pentru România este cu siguranţă un semnal de alarmă. Din păcate, pentru unii dintre politicienii noştri, pentru care fotoliul de preşedinte a devenit un scop care scuză orice mijloace, acest semnal de alarmă reprezintă doar pretextul unor atacuri exagerate şi total nefondate la adresa unor oameni care sau luptat pentru ca România să intre în rândul ţărilor europene. Probabil că atunci când a atacat afirmaţiile doamnei Macovei, fost ministru de justiţie al României la momentul aderării, domnul Geoană a uitat complet că tocmai guvernul britanic condus de colegul său de familie politică, Gordon Brown, i-a încredinţat acesteia un mandat de reprezentare pe lângă guvernul de la Skopje în domeniul luptei antijustiţie, sau faptul că Parlamentul European i-a acordat anul trecut doamnei Macovei titlul de femeia anului în Europa. În plus, aşa cum a afirmat şi liderul Transparency International România, decizia Bundestagului de a cere tăierea fondurilor europene pentru România nu este luată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie. Pentru noi, în schimb, deşi Rezoluţia Bundestagului nu poate ţine loc de Raport al Comisiei Europene cu privire la stadiul îndeplinirii angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, situaţia în sine trebuie să ne determine să acţionăm cu maturitate. Există precedentul bulgar din care trebuie să tragem învăţăminte şi să folosim toate canalele de persuasiune pentru ca o astfel de decizie să nu fie aplicată în cazul nostru. Însă nu putem face acest lucru negând lucrurile care nu au funcţionat corect. Putem face acest lucru doar printro imagine realistă asupra a ceea ce se întâmplă acum în România şi asupra a ceea ce sa întâmplat sau mai degrabă nu sa întâmplat în ultimii ani în domeniul transparenţei cheltuirii fondurilor europene şi al reformei în justiţie. Doar recunoscând punctele noastre slabe, corectândule şi întărindule pe cele bune vom reuşi ca fondurile europene atât de necesare dezvoltării României să ajungă la noi. De asemenea, sprijin în totalitate atitudinea potrivit căreia reforme atât de necesare trebuie făcute, chiar dacă ele vor avea un cost electoral pentru Partidul Democrat Liberal. |
|
||||
|
În urma contestaţiei depuse de Grupurile parlamentare ale PNL şi UDMR, iniţiativa legislativă a PD-L şi PSD care îi transforma în manageri "politici" pe şefii direcţiilor publice a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României. Noi am fost nemulţumiţi încă de la început deoarece prin noile reglementări se politizează administraţia publică. Toate structurile de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, care nu sunt descentralizate administrativ şi financiar, devin servicii publice deconcentrate ale unităţilor administrativ-teritoriale, se desfiinţează o categorie nedefinită de funcţii publice, cu excepţia funcţiilor publice cu statut special şi a funcţiilor publice de prefect, iar în locul acestora se înfiinţează funcţia de director coordonator al serviciului public deconcentrat din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale. Şi iată că a venit şi decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţională legea în cauză, adeverind afirmaţiile noastre, ale liberalilor. Problema majoră este însă faptul că decizia privind neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost modificată Legea funcţionarilor nu se referă şi la Ordonanţa de urgenţă nr.37/2009 privind deconcentratele, în urma căreia au fost înlocuiţi şefii deconcentratelor, adoptată de Guvern în urmă cu ceva timp, fără ca acesta să aştepte decizia Curţii Constituţionale. Probabil tocmai pentru că Guvernul preconiza decizia Curţii, a găsit această soluţie de emitere a unei ordonanţe care să preia prevederile legii neconstituţionale Astfel, în calitate de deputat trebuie să îi atrag atenţia premierului Emil Boc că este nevoit să anuleze ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată şi să ia toate măsurile necesare pentru a anula efectele produse de către aceasta până în acest moment. Este inadmisibil ca domnul Emil Boc, profesor de drept constituţional, să-şi asume acte normative neconstituţionale. Dar nu ne mai mirăm! Nu ar fi primul eşec legislativ al acestui Guvern - un guvern campion al imoralităţii, ipocriziei, populismului şi demagogiei. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Ultima noapte de guvernare, prima zi de război." Punctam deunăzi, tot prin intermediul unei declaraţii politice, că unul dintre defectele majore ale coaliţiei este lipsa unui act de guvernare unitar, care să îndrepte România pe calea cea bună. Zilele acestea, mai mult decât oricând, dubla personalitate a guvernului Boc iese la iveală şi nu pot să nu mă întreb cum şi când mai au timp PD-L şi PSD să guverneze, când principala lor preocupare e lupta internă din coaliţie. Astfel, aflându-ne în campania pentru europarlamentare, la primul semnal electoral, cei doi parteneri de guvernare au devenit din "prieteni" duşmani, lăsând deoparte toate preocupările de gestionare guvernamentală, ceea ce înseamnă că, pentru cele două partide, soarta lor stă pe o treaptă superioară destinului României. Văzându-i atât de organizaţi şi atât de porniţi unii împotriva celorlalţi în campania electorală, e greu de înţeles de ce nu folosesc aceeaşi pricepere unitar, împotriva crizei financiare, recte în sprijinul dezvoltării ţării. Răspunsul rezidă, după toate aparenţele, în laşitatea cu care aceste două partide înţeleg să facă politică şi, în aceeaşi măsură, în faptul că liderii PSD şi PD-L au înţeles că a fi la guvernare nu e sinonim cu a aduce voturi. Astfel că au renunţat la acest obicei, preferând să se atace reciproc sau chiar să se "ceară" afară de la putere. Şedinţele de coaliţie au devenit un teren minat, iar tunurile sunt pregătite de atac. În acest timp, guvernarea se face printre picături, în contextul unor declaraţii politice, iar românii se aleg, în această perioadă, doar cu un circ de prost gust. Domnilor, guvernarea nu are loc doar în intervalele dintre campaniile electorale. Cine guvernează România când dumneavoastră sunteţi prea ocupaţi cu declaraţiile belicoase şi cu băile de mulţime atât de frecvente în această perioadă? Cine se gândeşte la oamenii care îşi pierd locurile de muncă în vreme ce liderii coaliţiei le fac campanie electorală candidaţilor pentru Parlamentul European sau, după caz, preşedintelui Traian Băsescu? Probabil că numai opoziţia, de vreme ce liderii PSD şi PD-L sunt prea ocupaţi cu crearea zvonurilor legate de remanierea unor miniştri şi, mai apoi, cu infirmarea lor. Liberalii au atras mereu atenţia opiniei publice asupra registrului de gafe pe care actualul executiv îl îngroaşă pe zi ce trece, însă nici acest apel nu i-a trezit la realitate pe guvernanţi. Nu i-au deşteptat nici cifrele şomajului din România şi nu i-a interesat închiderea întreprinderilor mici şi mijlocii şi, evident, nu sunt preocupaţi nici de faptul că românii îşi cer drepturile în stradă. Guvernanţii sunt interesaţi exclusiv de campania electorală, stimaţi colegi, iar acest dualism împotriva firii al guvernului Boc mă face să îmi pun următoarea întrebare: România se va autoguverna de fiecare dată când, pentru domniile lor, va suna clopoţelul pentru pauza de alegeri? |
|
||||
|
"90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Polonia şi România" Pe data de 5 mai 2009 s-au împlinit 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Polonia şi 70 de ani de la refugierea în România a preşedintelui, guvernului, a unei părţi a armatei şi populaţiei civile, precum şi tranzitarea tezaurului Băncii Naţionale a Poloniei, după invadarea acestei ţări de către Germania nazistă şi Uniunea Sovietică în septembrie 1939. Cu această ocazie, Ministerul Afacerilor Externe a organizat în colaborare cu Academia română, pe data de 5 mai, în Aula Academiei Române, o sesiune aniversară de comunicări ştiinţifice şi vernisarea unei expoziţii de documente diplomatice la care au participat: Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor externe, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei române, Wojciech Zajaczkowski, ambasadorul Republicii Polone în România, membri ai comisiei-mixte de istorie a celor două Academii, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în România, precum şi personalităţi ale lumii academice şi societăţii civile. Marcarea acestor evenimente istorice contribuie la amplificarea contactelor dintre România şi Polonia, la dezvoltarea şi cooperarea în cadrul Uniunii Europene şi la consolidarea dialogului politic bilateral. Evenimentul a fost important nu numai pentru ambele noastre ţări, ci şi pentru întreaga Europă Centrală. Relaţiile polono-române în secolul XXI dispun de o bază puternică. Mai avem şi şansa de a juca un rol important în politica europeană, bazându-ne pe potenţialul economic şi pe numărul de locuitori existent în ţările noastre, pe modernizarea rapidă, pe aşezarea geografică şi pe comunitatea de interese în multe domenii. Astăzi, Polonia şi România participă la diferite forme de colaborare multilaterală, care le garantează dezvoltarea şi securitatea. Suntem membre ale uniunii europene şi NATO. cooperarea între statele noastre a cunoscut o nouă dimensiune în cadrul euro-atlantic, tocmai valorile europene oferind o bază extrem de fertilă pentru construirea unor parteneriate durabile. Suntem recunoscători ţării care ne-a primit şi, totodată, guvernului României, care finanţează activitatea Uniunii Polonezilor din România. În acelaşi timp, organizaţia noastră se bucură de sprijinul Senatului Republicii Polone, prin intermediul Asociaţiei "Wspolnota Polska". |
|
||||
|
La 3 mai, în toată lumea a fost celebrată Ziua Internaţională a Presei, proclamată în 1993 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca urmare a recomandării Conferinţei Generale a UNESCO din anul 1991. Din păcate, în toiul crizei economice şi al prea intenselor preocupări electorale, la noi evenimentul a cam trecut neobservat, deşi de la apariţia primului ziar din Ţara Românească, în speţă "Curierul românesc", editat de Ion Heliade-Rădulescu, s-au scurs 180 de ani. Nu-i mai puţin adevărat însă că, de-a lungul timpului, presa din ţara noastră şi-a dus existenţa într-un adevărat zig-zag. Puţinele perioade de libertate au fost estompate de măsuri antidemocratice dintre cele mai dure, impuse în timpul dictaturii regale, a celei legionare şi militare, dar mai cu seamă a regimului comunist, când ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziunea au fost supuse unei cenzuri totale, fiind transformate în instrumente ale propagandei de partid. Din păcate, deşi dictatura politică a fost înlăturată încă de acum două decenii, presa românească nu se bucură nici astăzi de o deplină libertate, autorităţile ignorând contribuţia fundamentală pe care mass-media o are în susţinerea democraţiei, drepturilor omului şi suveranităţii legii. Semnificativ, în această privinţă, este recentul clasament publicat de ONU cu privire la gradul de libertate a presei, în cadrul căruia România ocupă locul 92 din 180 de ţări, pe primele locuri, indicând un grad mare de libertate a presei, situându-se ţările nordice - Islanda, Norvegia, Suedia şi Danemarca. Cu toate opreliştile pe care le-a întâmpinat, presa din ţara noastră a supravieţuit, ba, mai mult, ea s-a înrolat întotdeauna în primele rânduri ale marilor bătălii pentru apărarea libertăţii, unităţii şi democraţiei în România. Amintim, în acest sens, că România se numără printre primele ţări din Europa care dispunea de o agenţie de presă, înfiinţată la scurt timp după primul război mondial. Este vorba de RADOR (Agenţia Orient Radio), creată în vara anului 1921 ca societate anonimă pe acţiuni, constituind proprietatea Băncii Chrissoveloni. În 1925, RADOR a fost cumpărată de Ministerul de Externe, iar din 1926 a devenit Agenţia oficială de presă a guvernului. În 1947 a fost reorganizată, iar din mai 1949, dotările sale, destul de vechi şi de reduse, au trecut în patrimoniul AGERPRES, care devenise Agenţia oficială de presă a statului român. Deci, printr-o coincidenţă fericită, în luna mai, când se celebrează Ziua Presei, AGERPRES împlineşte 60 de ani de existenţă. Începuturile activităţii unei asemenea instituţii unicat, care trebuia să asigure informarea promptă a organelor statului, dar şi ştirile interne şi externe pentru presa scrisă şi pentru radio, par desprinse din epoca de piatră. Vreo 15 reporteri în capitală, având la dispoziţie doar două posturi telefonice, alergau de dimineaţă până-n miez de noapte pe la ministere şi celelalte instituţii centrale, primării, tribunale, teatre, stadioane şi spre locurile de desfăşurare a unor evenimente marcante. Un motociclist făcea trei-patru curse pe zi ca să remită diverşilor abonaţi seturi de file pe care erau tipărite ştiri din ţară şi din lumea largă. Recepţia ştirilor externe, transmisă prin alfabetul Morse, se făcea la cască, de către telegrafişti lăsaţi la vatră de unităţile de transmisiuni. Imprimarea filelor de buletin se realiza cu ajutorul unor maşini acţionate manual. În decursul câtorva decenii, modernizarea a pătruns adânc în redacţiile agenţiei de presă, astfel încât astăzi AGERPRES a devenit cel mai important furnizor de informaţii şi fotografii din ţara noastră, principala sursă de ştiri pentru piaţa media românească şi alte instituţii, constituind, în acelaşi timp, cea mai credibilă sursă de informaţii din România pentru agenţiile de presă străine. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, prezenţă majoră în informarea corectă a opiniei publice, emite de-a lungul a 24 de ore cinci fluxuri de ştiri online din actualitatea internă şi internaţională, 11 fluxuri speciale, realizate în urma a patru selecţii de ştiri, editează patru buletine zilnice, două buletine săptămânale şi două lunare, transmite zilnic în direct 200 de fotograme de înaltă rezoluţie şi şase fluxuri online în limbi străine, dispunând de cea mai mare arhivă foto şi cea mai cuprinzătoare arhivă de documentarii. AGERPRES transmite anual, în medie, 50 de milioane de cuvinte în română şi engleză, 70.000 de ştiri din actualitatea internă, 50. 000 de ştiri şi 4.000 de comentarii din actualitatea internaţională, 7.000 de materiale documentare şi 35.000 de fotografii de presă. Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, al tuturor, ca de la această tribună să transmitem întregului corp redacţional cele mai calde felicitări cu prilejul celor 60 de ani de existenţă ai AGERPRES şi urări de bine pentru viitor. |
|
||||
|
"Cercetarea, în pericol!" Renaşterea noastră nu va veni de la puţinele rugăciuni pe care le adresăm bunului Dumnezeu pentru salvarea neamului, ci mai ales de la capacitatea noastră de a elabora un "management al dezvoltării" şi stabilirea priorităţii acestuia. Dacă am ajuns unde am ajuns şi continuăm să evoluăm negativ, nu se datorează neputinţei poporului român de a crea bunuri, mărfuri şi profit, ci faptului că nu s-a dat importanţa cuvenită cercetării. Agricultura s-a născut ca necesitate obiectivă a conlucrării dintre om şi natură. Ea a fost prima ramură economică care a permis societăţii umane să progreseze, să evolueze. Evoluţia omului s-a făcut în strânsă legătură cu evoluţia ecosistemelor cu care acesta s-a contopit definitiv. S-a demonstrat clar că au supravieţuit acele popoare care au acordat agriculturii importanţa cuvenită. De fapt, tunelul de intrare a speciei umane în "civilizaţie", "umanitate" a fost agricultura. Cercetarea românească din agricultură a fost pusă pe baze moderne de marele om de ştiinţe şi patriot, academicianul prof. dr. Gheorghe Ionescu Şişeşti. El a creat şi Academia care astăzi îi poartă numele. După 1990, cercetarea a fost mai întâi abandonată şi apoi extrem de agresată. Este clar că cercetarea, ca orice alt domeniu de activitate, trebuie acum să fie supusă restructurării, pentru a contribui la dezvoltarea unei agriculturi comerciale - concurenţiale, conform prevederilor Legii nr. 45/2009, iniţiată de comisia noastră. O ţară fără propria ei cercetare nu poate să devină decât cel mult o "colonie". Pentru aceasta, cercetătorii, profesorii, academicienii s-au sesizat primii, solicitând legislativului promovarea legii sus-menţionate. Neglijând Legea nr.45/2009, se vor aduce grave atingeri institutelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare care funcţionează ca instituţii publice. A devenit de notorietate publică faptul că astăzi se "muşcă" din terenurile proprietate publică ale institutelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare. Lovitura dată cercetării agricole nu este una nevinovată, în necunoştinţă de cauză. Dimpotrivă, furtul terenurilor proprietate publică se prezintă acum ca o veritabilă "caracatiţă", în care sunt implicaţi tot mai mulţi amatori "de şpagă" sau "de tunuri". Iată de ce, în tentaculele acesteia a intrat şi cercetarea agricolă. Ce se va întâmpla cu terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetare-dezvoltare? Vor fi adunate pe preţuri de nimic de către mafia terenurilor? Dacă Dumnezeu ne-a dat minte, de ce n-o folosim pentru a gândi şi la aceste adevăruri, care ne descalifică ca specie umană. |
|
||||
|
Se împlinesc în curând 120 de ani de la naşterea lui Marin Petcuţ, personalitate marcantă a silviculturii româneşti. Prin orientările ştiinţifice şi metodele tradiţionale de exploatare, elaborate în decursul îndelungatei şi prodigioasei sale activităţi, Petcuţ a demonstrat, în mod incontestabil, rolul deosebit de benefic pe care-l joacă pădurea în ameliorarea mediului înconjurător, înrâurirea sa puternică asupra calităţii vieţii omului şi a dezvoltării economiei naţionale, fundamentând, în acelaşi timp, o serie de probleme esenţiale legate de necesitatea ocrotirii, conservării şi extinderii ecosistemelor forestiere din ţara noastră. Fiu de ţăran, născut în Teleorman, pe Valea Călmăţuiului, a refuzat să urmeze cursuri universitare de matematici, aşa cum îl sfătuiau profesorii săi de la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, dând frâu liber chemării lăuntrice, izvorâtă dintr-o nespusă dragoste faţă de pădure. Ca atare, s-a înscris la Şcoala Specială de Silvicultură din Brăneşti, apoi la Facultatea de Silvicultură a Institutului Politehnic din Bucureşti, iar mai apoi a urmat cursuri de specializare la Universitatea din Viena. Grefând pe marea sa pasiune faţă de pădure o muncă neobosită şi o întinsă erudiţie, Marin Petcuţ a pătruns profund în esenţa silviculturii timpului său, ale cărei probleme erau, în mare parte, necunoscute sau ignorate. A activat la început ca inginer în cadrul ocoalelor silvice Drăgăneşti şi Comăneşti, din 1938 a predat la Facultatea de Silvicultură a Institutului Politehnic din Bucureşti, a lucrat în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. A desfăşurat, totodată, o bogată activitate de cercetare în cadrul Casei Autonome a Pădurilor Statului, Institutul de Cercetări şi Experimentări Forestiere şi al Academiei Române, reuşind, astfel, o abordare completă a direcţiilor de lucru în silvicultură. Marin Petcuţ a studiat intens zonele de vegetaţie, fiind preocupat în mod deosebit de problemele regenerării pădurilor, care atunci, ca şi azi, fuseseră cumplit jefuite, dar şi de combaterea secetei, cu ajutorul perdelelor forestiere de protecţie. De altfel, de numele său se leagă crearea, în 1937, pe criterii ştiinţifice, a primei reţele de perdele de protecţie din ţara noastră, realizată în comuna Schitu din judeţul Constanţa, unde, un an mai târziu, avea să ia fiinţă Staţiunea Experimentală Forestieră Dobrogea. Speciile de arbori asupra cărora şi-a fixat cu precădere cercetările au fost stejarul, frasinul, paltinul, jugastrul, arţarul, teiul şi aninul. Pentru bogata sa activitate şi rezultatele excepţionale obţinute în domeniul regenerării, conservării şi dezvoltării pădurilor în ţara noastră şi pentru osârdia în domeniul cercetării, Marin Petcuţ a fost distins de ultimii trei monarhi ai României cu Ordinul Coroana României în grad de cavaler (1929), Meritul Agricol în grad de cavaler (1938) şi Ordinul Steaua României în grad de cavaler (1940). Rodnica activitate desfăşurată de Marin Petcuţ în inima pădurii, dar şi în laboratoarele de cercetare şi în incintele experimentale, este reflectată în nenumăratele lucrări pe care ni le-a lăsat şi în cadrul cărora generaţiile de lucrători din sistemul forestier, care i-au urmat, au găsit soluţii viabile pentru rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă silvicultura din ţara noastră. În intervalul 1935-1957 a publicat 19 lucrări ştiinţifice de specialitate, alte şapte au rămas în manuscris, dar multe altele au fost prezentate în cadrul unor conferinţe, lecţii şi demonstraţii practice ţinute în faţa studenţilor sau a lucrătorilor din unele ocoale silvice. Este, de asemenea, coautor al unei enciclopedii de profil. Realizate printr-o muncă asiduă, lucrările reflectă nu numai însemnătatea problemelor abordate, dar şi personalitatea autorului care, împreună cu prietenul său apropiat, Marin Drăcea, s-au impus ca cei mai de seamă promotori în nobila muncă de promovare în rândul maselor largi din ţara noastră a acelei "conştiinţe forestiere" pe care orice ţară civilizată trebuie s-o pretindă poporului său. De altfel, aceste două personalităţi s-au apropiat încă de pe băncile şcolii. S-au cunoscut în aula Facultăţii de Silvicultură, unde Marin Drăcea era asistent. Din acel moment, în viaţa celor doi au apărut multe trasee comune. Ambii s-au preocupat de refacerea pădurilor exploatate iraţional şi de regenerarea ecosistemelor forestiere degradate, împreună au acţionat pentru înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere, ambii au fost profesori universitari, şi unul şi celălalt au luptat pe front, în primul război mondial, pentru înfăptuirea României Mari. Şi Marin Petcuţ şi Marin Drăcea (ambii având acelaşi prenume) s-au stins din viaţă în 1958, lăsând în urmă o imensă moştenire teoretică şi practică pentru silvicultura noastră, dar şi un imens gol pe care, din nefericire, nu reuşim să-l umplem de atâta amar de vreme. |
|
||||
|
"Abuz PD-L-ist la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură" Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă semnala un act de o gravitate maximă, un abuz al puterii asupra cetăţeanului simplu, pe care Parlamentul, ca primă instituţie democratică a ţării, trebuie să îl stopeze, altfel existând pericolul ca aceste practici să se generalizeze. În Colegiul uninominal nr.5 din judeţul Vâlcea, al cărui parlamentar sunt, cererile de acordare a subvenţiilor pentru bovine au fost transmise în teritoriu prin intermediul organizaţiilor de partid ale PD-L. după cum probabil bine ştiţi, acestea ar fi trebuit să ajungă la cetăţenii care beneficiază de aceste subvenţii prin intermediul funcţionarilor de la APIA, în colaborare cu administraţiile publice din fiecare localitate. Acest abuz mi-a fost semnalat de către cetăţenii din localităţile colegiului uninominal pe care îl reprezint în Parlamentul României, şi am responsabilitatea să vi-l aduc la cunoştinţă şi dumneavoastră, pentru a lua măsuri împotriva acestui tip de abuzuri. Abuzul prezentat este unul clasic, prin care un partid de guvernământ îşi subordonează instituţiile statului pentru a câştiga capital electoral, cu atât mai mult cu cât, în ziua în care eu prezint această declaraţie, suntem în plină campanie electorală. Vă asigur că transmiterea cererilor de acordare a subvenţiilor pentru bovine prin intermediul organizaţiilor de partid ale PD-L are ca scop atragerea a cât mai multe voturi în campania electorală în care ne aflăm, insinuându-se faptul că numai votând reprezentanţii acestui partid poţi primi subvenţia acordată pentru animale, încălcându-se astfel drepturile cetăţenilor. Stimaţi colegi, În faţa acestui tip de abuz, Parlamentul României rămâne singura redută în calea generalizării acestui fenomen, instituţia Parlamentului fiind cea care poate lua măsuri în astfel de cazuri. Mai mult, eu voi semnala acest act abuziv şi la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi altor organe competente, însă responsabilitatea noastră este aceea de a lua măsuri imediate şi eficiente împotriva acestui tip de acţiuni abuzive. De asemenea, folosirea instituţiilor statului în scop personal şi electoral constituie un act de o gravitate extremă într-un stat democratic al Uniunii Europene, generalizarea acestui fenomen fiind un pericol real la care noi, parlamentarii, trebuie să răspundem prompt. Stimaţi colegi, Chiar dacă nu sunt de acord, pot înţelege fundamentele raţionale ale unei legi care încearcă politizarea funcţiilor de conducere, însă tipul de acţiune prin care un partid politic subordonează o întreagă instituţie intereselor personale şi electorale şi care foloseşte activul de partid pentru a acorda subvenţii de stat preferenţial, fără criterii obiective de selecţie, mă duce cu gândul la un stat autoritar, în care drepturile cetăţeanului sunt grav încălcate. Pe această cale, vă rog să reflectaţi asupra acestui abuz grav şi să luăm împreună măsuri pentru ca acest tip de situaţie să nu se mai întâmple. |
|
||||
|
"Apel la dialog pentru sănătate". Declaraţia mea politică de azi vine în completarea unei declaraţii susţinute luna trecută. Referindu-mă la insuficienta mediatizare a unui drept pe care îl au pacienţii, şi anume acela de a beneficia de consultaţii medicale la domiciliu pentru cei grav bolnavi şi cei netransportabili, lansăm un apel la autorităţi, pentru a întreprinde cele necesare astfel încât un număr cât mai mare de bolnavi aflaţi în situaţia de mai sus să poată fi îngrijiţi la domiciliu. Între timp, ca ecou al declaraţiei mele politice, mi-au parvenit şi alte informaţii din partea cetăţenilor, în cadrul programului de audienţe săptămânale pe care le susţin la cabinetul meu parlamentar din Botoşani. Mai precis, am aflat că nu mai puţin de patru autoturisme destinate consultării la domiciliu zac în parcarea de la Serviciul judeţean de ambulanţă Botoşani, din cauza bugetului insuficient, care nu permite angajarea de personal. Cele patru autoturisme, marca Fiat, au fost primite de la Ministerul Sănătăţii în perioada 2007-2008 pentru a efectua consultaţii la domiciliu şi, dacă se impune, pentru a chema o ambulanţă, în caz că pacientul consultat este o urgenţă. Aceste autoturisme erau destinate inclusiv pentru a sluji medicilor de familie care efectuează gărzi. Din nefericire, însă, se pare că nu sunt bani pentru a acoperi costurile de deplasare şi întreţinere a acestor autoturisme, precum şi ale personalului care trebuie să facă deplasarea. Recunosc că eu consider această abordare ca una insuficient analizată şi neapărat de corectat. Asta pentru că, aşa cum specificam în declaraţia mea anterioară, asistenţa medicală este oferită de personal medical specializat, prin intermediul serviciilor unor firme, servicii care sunt decontate de Casa judeţeană de asigurări de sănătate. Or, în aceste condiţii, consider că ar trebui iniţiat un dialog între Casa judeţeană de sănătate Botoşani, spitalul judeţean, Serviciul de ambulanţă, autorităţile locale şi firmele respective, pentru a include în circuitul de prestări servicii pentru pacienţii imobilizaţi la domiciliu şi aceste automobile, a eficientiza economic această activitate şi a presta servicii cât mai multor pacienţi aflaţi în suferinţă. Nu trebuie să uităm că vorbim despre categorii defavorizate sau lovite de neşansă, de cetăţeni precum bătrânii, bolnavii de cancer sau pacienţii de la neurologie, care sunt cei care au cea mai mare nevoie de serviciu medical la domiciliu, asistenţă pe care familia nu o poate asigura. Este imperios necesar să fim alături de ei şi să-i ajutăm, pe cât este posibil. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Politici într-un judeţ din centrul ţării". A început noua guvernare, un partid, o formaţiune politică sau o asociaţie rămâne în afara guvernării. problemă mare, dacă acest partid nu este la guvernare, este epurare etnică...? Se inventează scenarii, se inventează pietre funerare de îngropare a instituţiilor deconcentrate, de parcă pentru acest judeţ s-ar adopta legi speciale. Nu, domnilor, legea este una în toată ţara, şi procesul de descentralizare şi deconcentrare este unul unitar pe tot teritoriul României. Referitor la schimbarea directorilor de la deconcentrate, pentru că acesta este subiectul, aş face un scurt istoric. Când un partid vine la guvernare, îşi aduce în funcţii o echipă. Sigur, se pune problema până la ce nivel se merge cu politizarea şi de unde începe funcţia publică. Vă amintesc că de fiecare dată guvernanţii au găsit căi "mai ocolite" de schimbare a directorilor de la deconcentrate: în anul 2001 au fost schimbate denumirile ministerelor şi a deconcentratelor; în anul 2006 a fost modificată Legea funcţionarului public, funcţia de director fiind înlocuită cu funcţia de director-executiv. Actualul guvern a luat o măsură mai tranşantă şi a stabilit că politizarea merge până la directorii şi directorii adjuncţi ai deconcentratelor. Pe baza noii legi, au fost destituiţi nu numai directorii din judeţul Harghita, au fost destituiţi directorii din întreaga ţară, urmând ca pe baza unui concurs de proiecte să fie selectate persoanele care vor fi numite în funcţiile de directori-coordonatori. Reamintesc că în Harghita, peste 95% din funcţionarii publici sunt de etnie maghiară; de asemenea, reamintesc că în anul 2006, mulţi directori români de la deconcentrate au fost schimbaţi din funcţii şi nimeni nu a comentat. Nu neg faptul că şi de această dată s-au purtat discuţii cu UDMR-ul, şi am avut în vedere opţiunile acestora. Menţionez că aceste discuţii s-au purtat cu conducerea la vârf a UDMR, şi nu cu preşedintele consiliului judeţean. Înţeleg, de asemenea, că ne aflăm în campanie electorală pentru europarlamentare, şi că, neavând argumente economice şi sociale de mobilizare a cetăţenilor la vot, folosim sloganul "epurare etnică", uitând că în Harghita sunt cele mai proaste drumuri, că românii şi maghiarii nu au locuri de muncă şi trăiesc din ce în ce mai greu. Domnilor, suntem cetăţeni europeni. Este cazul să ne apucăm de lucruri serioase şi să lăsăm deoparte copilăriile electorale care ne-au animat în anii '90. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Stop fenomenului Lăzărescu - să mă salveze cineva - ... dar nu oricine". Ce facem în caz de incendiu? Strigăm: "Foc"... şi aşteptăm pompierii? Ce facem când ne doare, când ne e rău şi locuim la ţară? Sunăm şi aşteptăm... pe cine? Este o veche problemă a sănătăţii, de asigurare a serviciilor medicale la sate, în special a celor de urgenţă. A fost uitată mult prea mult printre dosare sau rezolvată-n pripă, pompieristic. Vorbesc de-un pompieristic bivalent. Insinuat la propriu şi la figurat în viaţa noastră. Mă uit prin ţară şi văd zone pustiite medical. Zone în care personalul medical calificat lipseşte cu desăvârşire. Mă uit afară. Şi văd tineri medici şi asistenţi români în căutarea pâinii spre soare-apune. Avem un paradox? Când viaţa mea depinde de cei ce pleacă afară sau de distanţa faţă de oraş, nu pot să nu mă gândesc la ce să facem. Soluţia sănătoasă este una medicală, dar nu numai. Reintroducerea stagiaturii la proaspeţii absolvenţi ar putea fi o primă măsură pentru oprirea hemoragiei de personal sanitar, asigurând eficient şi "transfuzia" acestuia oriunde este nevoie. Pe de o parte, aceşti tineri ar beneficia de un loc de muncă şi de o primă treaptă în căpătarea experienţei medicale. Pe de altă parte, comunităţile aflate la distanţă de oraşe au la îndemână un personal medical cu calificare superioară. Cum putem convinge acest personal să presteze servicii medicale în aceste zone este o problemă de voinţă şi vizionarism care ne aparţin nouă, clasei politice. Până atunci, domnul Lăzărescu se va îngrămădi pentru consult în piaţă la Braşov şi îşi va contabiliza şansele de supravieţuire pompieristic. visând să aibă parte de-un slujitor crescut de Hipocrat. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Industria de celuloză şi hârtie din România: stare economică şi încotro se îndreaptă?" S.C. "Someş" S.A. - Dej a fost înfiinţată în anul 1963. Are capital integral privat, iar pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de Serviciile Comerciale Române, corporaţie care se dezvoltă şi evoluează depăşind constant aşteptările clienţilor. Obiectul activităţii sale îl constituie producerea şi comercializarea de celuloză sulfat albită şi naturală din lemn de răşinoase şi foioase, hârtie kraft albită şi naturală, şi hârtie pentru scris şi tipărit. Combinatul poate produce 50.000 t/an hârtie şi 70.000 t/an celuloză, din care aproximativ 30.000 t/an celuloză sunt destinate vânzării. S.C. "Someş" S.A. - Dej a fost şi este interesată să satisfacă cerinţele clienţilor cu produse de înaltă calitate, angajându-se să protejeze mediul şi să îşi desfăşoare activităţile în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare. Promovează, totodată, un management la cel mai înalt nivel, prin implementarea şi menţinerea sistemului integrat de management al calităţii şi de mediu, conform standardelor SR EN ISO 9001: 2001 şi SR EN ISO 14001: 2005. Poziţia geografică şi dotările de care dispune oraşul Dej - oferă societăţii Someş toate condiţiile necesare desfăşurării activităţii sale:
S.C. "Someş" S.A. - Dej are o tradiţie de peste 40 de ani în domeniu şi este singurul producător de hârtie albită şi nealbită din România. În momentul de faţă, în România nu mai există în funcţiune nicio capacitate de fabricare a celulozei, ceea ce a determinat o scădere drastică a exporturilor şi o reducere a tipurilor de hârtii produse pe piaţa internă de la 30 de sortimente, la sub 10 sortimente. Sectorul papetar are avantajul de a folosi ca materii prime lemnul, o sursă regenerabilă, şi maculatura, o sursă reciclabilă, având, de asemenea, şi un rol de ecologizare, folosind în mare măsură deşeurile de lemn şi maculatura. Până acum, S.C. "Someş" S.A. - Dej a avut un rol deosebit de important în economia zonei, rol susţinut de relaţiile economice cu unităţi de transport auto şi CFR, bănci, societăţi de asigurări şi alte peste 300 de firme mici din municipiul Dej şi împrejurimi, cu care se desfăşurau activităţile de desfacere şi aprovizionare. Datorită crizei economice, secţia de fabricare a celulozei a fost închisă temporar şi au fost disponibilizaţi aproximativ 360 de angajaţi. Prin restrângerea activităţii, au fost afectate grav şi toate relaţiile economice cu partenerii, activităţile desfăşurate de către aceştia având de suferit. Fabrica are nevoie de comenzi şi datorită faptului că beneficiarii externi lucrează la sub 50% din capacitate, reducându-şi corespunzător comenzile. Cu toate acestea, societatea nu are datorii la bugetul de stat. Situaţia grea, din punct de vedere economic, are repercusiuni grave în plan social, fiind necesare eforturi de rezolvarea a problemelor, prin sprijinirea pe toate planurile a proiectelor propuse de conducerea S.C. "Someş" S.A. - Dej, cu privire la accesarea de fonduri structurale pentru repornirea activităţii de producere a celulozei şi modernizarea cu creştere de capacitate a instalaţiilor din cadrul societăţii. Consider că, prin sprijinirea demersurilor făcute de S.C. "Someş" S.A. - Dej în vederea accesării de fonduri structurale se vor soluţiona probleme economice, sociale, se va realiza un echilibru în zonă, se va crea un cadru potrivit dezvoltării, progresului şi, de ce nu, integrării europene. Am o deosebită încredere în proiectul societăţii "Someş", în echipa ei managerială, şi cred că problema lor are mari implicaţii locale, în strategiile de dezvoltare zonale. |
|
||||
|
"Alegerile pentru Parlamentul European şi obiectivul promovării egalităţii de gen" Pe 7 iunie 2009, România îşi va desemna cei 33 de deputaţi pentru Parlamentul European, pentru mandatul 2009-2014. un mandat important, în condiţiile în care, în urma ratificării Tratatului de la Lisabona, această instituţie comunitară va avea o putere mai mare de decizie. Şi când afirm acest lucru, nu mă refer doar la faptul că Parlamentul va deveni, în calitate de legiuitor, pe picior de egalitate cu Consiliul Uniunii Europene în 95% dintre domeniile de politică ale Uniunii Europene sau că va avea paritate absolută cu Consiliul în ceea ce priveşte aprobarea bugetului general al Uniunii Europene şi a cadrului financiar multianul, ci şi la faptul că acesta va trebui să facă faţă unor provocări legislative în domenii prioritare, precum serviciile financiare, politica socială, schimbările climatice sau agricultura. Sunt provocări determinate nu doar de imperativul adâncirii construcţiei europene sau de impactul globalizării, ci şi de nevoile, de aşteptările reale ale cetăţenilor, în condiţiile actualei crize economice şi financiare. Însă fie că ne referim la modul de realizare a procesului decizional la nivel european, sau la efectele acestui crize asupra cetăţenilor, pornind de la percepţiile acestora din urmă, vom observa că femeile sunt cele care au sentimentul că se fac mai puţin auzite, la nivel european, decât bărbaţii; că ele sunt cele care au tendinţa de a avea o opinie neutră faţă de Uniunea Europeană, mai mare decât bărbaţii; că au cunoştinţe mai reduse cu privire la Parlamentul European; că manifestă un interes mai scăzut faţă de alegerile europene, în pofida intenţiei declarate de a participa la vot; sau că sunt mai puţin optimiste decât aceştia în ceea ce priveşte situaţia economiei naţionale şi europene. Şi tot ele sunt cele care, la nivel european, câştigă, în medie, cu 17% mai puţin decât bărbaţii; care au o rată de angajare mai mică decât bărbaţii; care muncesc în medie 40 de ore pe săptămână, cu trei ore mai puţin decât bărbaţii, dar petrec ore întregi cu copiii, în gospodărie sau îngrijind rude în vârstă. Sau care, de multe ori, sunt victimele unor diferite forme de discriminare şi violenţă. Acestea sunt câteva dintre motivele care au determinat Parlamentul European să îşi stabilească ca obiective prioritare pentru mandatul următor nu doar promovarea unor condiţii similare de lucru între bărbaţi şi femei, ori combaterea violenţei şi discriminării, ci şi realizarea echilibrului între viaţa profesională şi cea familială - abordând aspecte precum timpul flexibil de lucru, munca de acasă, concentrarea orelor de muncă în mai puţine zile sau concediul de maternitate. Sunt teme care sunt confirmate şi în România atât de datele statistice, cât şi de aşteptările femeilor de la viitorii membri români ai Parlamentului European. Astfel, la nivelul anilor 2007-2008, se remarcă o diferenţă de salarizate de 12,7% între cele două genuri; o rată de ocupare a forţei de muncă de 52,8% (cu 12% mai redusă decât cea a bărbaţilor) şi a şomajului de 5,4% (faţă de 7,2% a bărbaţilor). Mai mult, româncele au optat, ca domenii prioritare pentru mandatul 2009-2014, pentru şanse egale la angajare (30%), lupta împotriva violenţei şi a traficului de femei (29%), plată egală, considerarea anilor de creştere a copilului ca vechime pentru pensie sau asigurarea unor servicii suficiente pentru copii. Pentru toate aceste motive, următorul mandat al Parlamentului European va fi unul foarte important, inclusiv prin prisma atingerii unei noi etape în promovarea egalităţii de gen, la nivel european. Fiindcă, dincolo de faptul că egalitatea de gen este un drept fundamental, ea reprezintă o condiţie necesară pentru atingerea obiectivelor de creştere a locurilor de muncă şi a coeziunii sociale ale Uniunii. Iar depăşirea procentului de 31% deputaţi femei ar aduce o valoare adăugată procesului de luare a deciziilor din Parlamentul European şi a celui interinstituţional comunitar. În România, Partidul Naţional Liberal dă o şansă reală femeilor să devină deputaţi în Parlamentul European, prin desemnarea pe locuri eligibile a patru femei, astfel, obiectivul promovării egalităţii de gen fiind atins. Să le dăm fiecare dintre noi o şansă, să le dăm votul nostru! |
|
||||
|
Doresc să prezint declaraţia politică intitulată "Dialogul, între confruntare şi soluţii, sau transformarea confruntării în soluţii". Dialogul, în situaţia în care este utilizat cu seriozitate şi responsabilitate, are rolul de a pune în discuţie probleme majore de confruntare, care aşteaptă soluţii novatoare, concrete şi eficiente în momente de criză. În actuala criză economică, în care se împletesc influenţele internaţionale cu nepriceperile naţionale, apare necesitatea de a pune în discuţie şi a găsi mijloacele de aplicare a principiilor care ţin de demnitatea umană, democraţie, statul de drept, pace şi solidaritate, scopul principal fiind acela de a stimula şi orienta acţiunea de consolidare a normelor financiare, de a relansa economia şi a influenţa ocuparea forţei de muncă, în nevoia ca justiţia socială să rămână o prioritate a procesului de luare a deciziilor politice. Având în vedere faptul că, în România, biserica se bucură de cel mai înalt prestigiu în percepţia populaţiei şi de faptul că, la nivelul Uniunii Europene, s-a permanentizat reuniunea anuală a conducătorilor politici cu liderii religioşi, consider că a sosit momentul realizării, la nivel naţional, a unei reuniuni care să cuprindă reprezentanţii principalelor instituţii - Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, Justiţia, autorităţile locale, Academia Română, Camera de Comerţ şi Industrie - cu reprezentanţii religioşi ai cultelor recunoscute în România. Fac această propunere deoarece, la nivelul Uniunii Europene, aceste reuniuni au devenit o realitate începând cu anul 2005, ca urmare a unei iniţiative lansate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, rezultatele fiind apreciate ca un succes real la nivelul comunicării şi implicării societăţii civile în luarea deciziilor majore. Aprecierile preşedintelui Comisiei Europene, făcute la reuniunea anului 2009, subliniază faptul că, pe măsură ce criza financiară şi economică se accentuează, este din ce în ce mai evident că a venit momentul reconcilierii între gestionarea economiei cu valorile etice fundamentale, pe care proiectul european s-a bazat în ultimii 50 de ani. În acelaşi cadru, se precizează că este deosebit de importantă respectarea valorilor fundamentale, precum demnitatea umană, justiţia socială, coeziunea economică şi socială, atrăgându-se atenţia asupra riscului reprezentat de consumism şi materialism, dimensiunea socială fiind foarte importantă într-o perioadă în care nevoia de dialog este mai prezentă ca niciodată. Având în vedere această abordare plină de responsabilitate, prezentă la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, propun colegilor din Parlament iniţierea unei reuniuni anuale între reprezentaţii principalelor instituţii şi reprezentanţii cultelor religioase. Având în vedere reprezentativitatea pe care o au, în care sunt reprezentanţi şi ai învingătorilor şi ai învinşilor - Puterea şi opoziţia -, solicit Birourilor permanente ale celor două Camere să ia în discuţie propunerea făcută, cu scopul de a institui o formă democratică a unui dialog de care societatea românească are nevoie în momentul de faţă. Pe când, dragi colegi, prima reuniune? |
|
||||
|
- după pauză - Şedinţa a fost reluată la ora 10,18. Lucrările au fost conduse de doamna deputat Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi şi anunţ că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 201. Sunt absenţi 133, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare. Din câte cunosc eu, Biroul permanent a aprobat constituirea unor studiouri fixe la nivelul P.1, studiouri de televiziune. De aceea, rog reprezentanţii presei să nu mai ia interviuri aici, în sală, pe timpul derulării lucrărilor în plen. Fac încă o dată apel la reprezentanţii presei şi rog şi chestorii să rezolve această problemă. O intervenţie în nume personal, vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa după cum bine vă amintiţi, atunci când s-a discutat Legea bugetului pe anul 2009, eu am reuşit, cu ajutorul dumneavoastră, să obţin un amendament, şi anume o anumită sumă de bani pentru ecologizarea Poienei Narciselor, de lângă Făgăraş. Atunci, vă spuneam că sunteţi cu toţii invitaţi la deschidere şi ziua aceasta se apropie. Este vorba de 24 mai, când se face deschiderea oficială a Poienei Narciselor. De aceea, dacă doriţi, în ziua de 24 mai, veţi fi bine primiţi de primarul comunei Şercaia, de parlamentarii de Făgăraş şi trebuie doar să vă organizaţi pentru a ajunge acolo. Va fi o bucurie pentru mine să vă primesc în Poiana Narciselor. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi. Am rămas ieri la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare. Eram la amendamente respinse. A fost respins amendamentul referitor la art.6 alin.(1) şi (2). Mai există un amendament respins referitor la art.9. Preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, domnul Victor Paul Dobre. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Art.9 din această ordonanţă prevede să nu fie acordate compensările în bani pentru tichete de călătorie pe calea ferată neutilizate, aşa cum sunt prevăzute în Legea nr.565/2004. Amendamentul nostru este eliminarea acestui articol. Credem noi că această categorie de oameni, pensionarii, văduviţi şi de punctul de pensie, cu o creştere a pensiei în acest an sub nivelul de inflaţie, cel puţin sper că toţi colegii mei vor fi de acord să păstrăm cel puţin această compensare. Acesta este amendamentul pe care vi-l propun liberalii - eliminarea art.9. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Deci, practic, iniţiatorii, autorii amendamentului propun eliminarea textului referitor la art.9. Începem procedura de vot. Vă rog să votaţi eliminarea textului. Vă rog. S-a aprobat eliminarea textului. Proiectul de lege merge la vot final. |
|||||
|
|
S-a aprobat eliminarea textului. Proiectul de lege merge la vot final. |
|||||
|
|
|
Urmează punctul 9, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2008 pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Iniţiatorul are cuvântul. Vă rog. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Iustina Radu (vicepreşedinte, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap): Referitor la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2008 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, susţinem textul de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi de la Comisia pentru sănătate şi familie. Motivare: trebuie să rămână textul din ordonanţă, care a fost votat de comisii, fiind considerat acoperitor pentru persoanele cu handicap care-şi desfăşoară activitatea în unităţile protejate. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei raportoare, respectiv Comisia pentru muncă şi protecţie socială, domnul preşedinte Victor Paul Dobre. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Daţi-mi voie, în primul rând, să mulţumesc colegilor din Coaliţie, dacă-mi aduc bine aminte, este primul amendament pe care ni-l votează, la legea precedentă. În conformitate cu prevederile art.95 şi art.115 din Regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2008 pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art.97, comisiile au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, ale Consiliului Economic şi Social şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.448/2006, în sensul că persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat să poată beneficia de credite a căror dobândă se suportă din bugetul de stat pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea locuinţei conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea să nu depăşească 10 ani. Comisiile au hotărât să propună plenului aprobarea proiectului de lege, cu amendamente, pentru a asigura un număr cât mai mare de persoane cu handicap grav sau accentuat, posibilitatea de a-şi achiziţiona un autoturism adaptat nevoilor speciale ale acestora sau, după caz, posibilitatea de a-şi modifica locuinţa. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a adoptat în 28 aprilie raportul; Comisia pentru sănătate şi familie, în 24 martie. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. El a fost adoptat în 21 octombrie 2008 de Senat; Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Şi, în continuare, sunt amendamentele propuse. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi timpii de dezbatere, fiind procedură de urgenţă, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Cinci minute. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă sunteţi de acord cu timpul sugerat de comisie? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Grupul parlamentar al PNL. Doamna Cristina Pocora. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota această lege, aşa cum a rezultat ea din dezbaterea de la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, unde s-au adus o serie de îmbunătăţiri. 3% din populaţiei României, din păcate, are mai mult drepturi pe hârtie decât drepturi care să le îmbunătăţească într-adevăr nivelul de trai. Tocmai de aceea, noi vom susţine această lege. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Petru Călian. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. De această dată nu o să mai fiu critic faţă de colegii liberali. Este o ordonanţă mai veche, într-adevăr, dar, ca să producă efecte, trebuie găsite şi resursele financiare, resurse pe care actualul Guvern le pune la dispoziţie. Această ordonanţă este binevenită şi este aşteptată de foarte multe persoane cu handicap din România, persoane care, din păcate, primesc o indemnizaţie destul de mică şi se descurcă foarte greu. Deci, atunci s-au gândit că vor avea posibilitatea să-şi pună la punct locuinţa, sau să-şi achiziţioneze un mijloc de transport adecvat. În opinia mea, suma este relativ mică, dar este un început promiţător şi, cu siguranţă, că acest proiect va fi susţinut de către toţi parlamentarii. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator va vota acest proiect de lege care modifică Legea nr.448 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Ne bucurăm că, în sfârşit, s-au putut găsi soluţii pentru cei care sunt în nevoi, cunoscut fiind că există această Lege nr.448 din 2006, dar că atât în zona administraţiei public locale, cât şi în zona instituţiilor, problemele nu au fost rezolvate pentru cei care sunt în nevoie. Cred că de data aceasta foarte mulţi din cei care au aceste probleme privind locuinţa, accesul, autovehiculul, să poată să-şi rezolve problemele într-un mod decent şi, bineînţeles, cu ajutorul pe care pot să-l primească. Încă o dată, vom vota această modificare a Legii nr.448. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Dacă mai sunt înscrieri la cuvânt din partea celorlalte grupuri parlamentare? Nu. Trecem direct pe raportul comisiei. La pct.1 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2 din raport, referitor la articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.3 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.4 din raport, referitor la art.1. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.5 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.6 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.7 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.8 din raport. Vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
La pct.8 este o eroare materială. Normal trebuie în raportul comisiilor: "textul Senatului se elimină", astfel încât să fie o coordonare. În loc de "art.1 pct.3 se abrogă", formularea corectă este: "textul Senatului se elimină". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
E-n regulă, domnule deputat. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.9 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege merge la vot final. |
|||||
|
|
|
Urmează punctul 10, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe anul 2007. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Preda (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.133/2007 nu a produs efecte datorită lipsei fondurilor bugetare, precum şi faptul că în prezent există în procedură de vizare un proiect de ordonanţă de urgenţă cu acelaşi obiect de reglementare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este de acord cu raportul comun de respingere al celor două comisii parlamentare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Repet că este un raport comun, respectiv al Comisiei pentru industrii şi servicii şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Dau cuvântul domnului Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Istoria acestei ordonanţe se întinde pe o perioadă de doi ani de zile. În fond, Comisia pentru industrii şi servicii, precum şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate pentru dezbatere în fond cu această ordonanţă de urgenţă, ordonanţă care se referă la aprobarea unor măsuri financiare pentru anul 2007, prin care se prevedea plata sumelor restante, şi menţionez în mod expres, de 21.373 lei, reprezentând t.v.a. aferentă lucrărilor executate în anul 2006, pentru reabilitarea căii ferate pe secţiunea Bucureşti-Câmpina. La vremea respectivă, această ordonanţă a fost dezbătută în comisiile de specialitate şi a fost amendată şi a fost supusă dezbaterii plenului. Plenul a solicitat retrimiterea spre dezbatere în comisii. În aprilie, anul acesta, a fost dezbătută ordonanţa în ambele comisii şi s-a propus respingerea, se propune plenului respingerea acestei ordonanţe, pentru simplul motiv că vorbim aici de plata unui t.v.a., t.v.a. pentru care nu este nevoie să emiţi o ordonanţă de urgenţă, dar, deşi s-a emis ordonanţă de urgenţă în vederea plăţii acestui t.v.a., nu a fost făcută plata. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Da. E-n regulă. Din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Vă reamintesc că în raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea acestei iniţiative legislative, Proiectul de lege rămânând pentru şedinţa de vot final. |
|||||
|
|
|
Urmează punctul 11, Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225/2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei. Procedura este procedură de urgenţă. Invit iniţiatorul să ia cuvântul. |
|
|||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici (secretar de stat, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225/2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.225/2008, a fost suspendată executarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 martie 2009, cu excepţia celor care intrau sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2008. Măsura a avut aplicabilitate limitată în timp, fiind impusă de considerente de politică bugetară în contextul în care, la data emiterii acesteia, nu era încă aprobat bugetul de stat pe anul 2009. Măsura şi-a produs efectele şi vă propunem aprobarea actului normativ ca atare şi vă mulţumim. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiilor raportoare, doamna secretar al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport comun al celor două comisii, respectiv Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, asupra Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225 din 2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu unele observaţii şi propuneri. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, de asemenea, a avizat favorabil proiectul de lege, în forma prezentată de Senat. Obiectul de reglementare a fot prezentat de doamna ministru. În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225 din 2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordare de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei, cu amendamentele admise, care sunt redate în anexa la prezentul raport. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Pentru dezbatere, propunem 3 minute, având în vedere că este în procedură de urgenţă. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă sunteţi de acord cu timpul propus de comisie? Cine este pentru? Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abţineri? Nu sunt abţineri. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Márton Árpad-Francisc, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Văd în sală distinşi jurişti şi pun o întrebare retorică: are dreptul una din părţi să decidă neplata sau amânarea, de la sine putere, a unei plăţi executorii câştigate în instanţă? Eu cred că nu. Eu cred că este un abuz de putere. În momentul în care un Guvern adoptă o astfel de ordonanţă de urgenţă, încalcă separaţia puterilor în stat. A doua problemă, însă, este o întrebare, care nu mai este retorică şi nu voi răspunde eu. Am avut o susţinere din partea iniţiatorului, de ce propune adoptarea acestei ordonanţe, care şi-a făcut efectul, adică a amânat plata acestor sume până la 31 martie. Astăzi ne găsim la jumătatea lunii mai. Întrebarea către iniţiator: începând cu data de 1 sau 2 aprilie, s-au făcut aceste plăţi? Şi, dacă da, de ce au mai intrat în grevă anumite segmente din justiţie, cărora li s-a dat dreptate tot în justiţie? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Cred că foarte multă lume nu a înţeles anumite lucruri. Şi, fiind vorba de justiţie, mă simt foarte îndreptăţită să vorbesc despre ea, chiar dacă este vorba de personalul auxiliar, chiar dacă este vorba de magistraţi. Probleme vor fi în continuare, pentru că numai o parte dintre ei şi-au luat acele drepturi salariale care li se cuveneau şi, în acest context, vă daţi seama că sunt şi oameni care sigur că au mai manifestat împotriva faptului că nu li se dă dreptul care li se cuvine. Drepturile acestea sunt foarte vechi, stimaţi colegi. Nu este o noutate decât pentru cei care nu cunosc problema şi cred că este absolut necesar să le fie satisfăcute aceste cereri, pentru faptul că nu avem nevoie de niciun fel de blocaj în justiţie. Cred că vă imaginaţi cu toţii ce ar însemna, judecătorii nu pot intra în grevă, e foarte adevărat, sau procurorii, dar personalul auxiliar poate intra oricând, sunt organizaţi în sindicate, îşi pot manifesta acest drept, iar dacă ar face-o, fiţi convins că întreaga Justiţie ar fi paralizată. Iar acest lucru cred că este ultimul lucru de care noi avem nevoie în acest moment, când observaţi că justiţia este monitorizată. Vă mulţumesc. Atâta am avut de spus. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Procedură, doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Vreau să informez plenul Camerei, şi pentru stenogramă, că doamna deputat Jipa a vorbit în nume propriu, şi nu a vorbit în numele Grupului parlamentar al PSD+PC. |
|||||
|
|
În numele Grupului parlamentar al PSD+PC, atunci, domnul Iordache. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Într-adevăr, Grupul parlamentar al PSD+PC am propus admiterea, pentru că dacă vă uitaţi, stimaţi colegi, efectele până la care producea, data până la care producea efecte această ordonanţă era 31 martie, iată, noi suntem deja în luna mai, aşa că orice discuţii despre plata salariilor în justiţie este irelevantă la acest moment. Deci, această ordonanţă trebuie adoptată, din punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Noi trebuie să dăm un semnal că într-adevăr, chiar dacă e o perioadă de criză şi magistraţii şi sistemul juridic au nevoie de bani, această ordonanţă a fost punctuală, din anumite raţiuni stabilea că până la 31 martie producea efecte. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnule deputat Toader, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Suntem de acord cu aprobarea acestei ordonanţe, dar nu asta am vrut să spun. Este corect ca să existe o separaţie a puterilor în stat, şi dacă instanţele judecătoreşti hotărăsc, în special în zona drepturilor salariale şi pe principiul pe care o hotărâre judecătorească trebuie respectată, înseamnă că ne aflăm într-o situaţie pe care nu o putem accepta, Parlamentul să emită legi, instanţa judecătorească să modifice, indiferent dacă se referă la drepturi personale sau drepturi generale, şi cred că o dată cu Legea salarizării unice vom rezolva şi acest lucru şi trebuie să existe o prevedere foarte clară că în domeniile de specialitate şi în special în problema salarizării, nici o altă putere nu are dreptul să modifice o lege. În alte condiţii, vă daţi seama că prin hotărâre judecătorească putem să ne trezim într-o situaţie în care o instanţă, mai ales că nu mai apare principiul de lucru judecat, o instanţă poate să hotărască în anumite sectoare o majorare, o acordare de sporuri şi toate astea nu creează altceva decât discrepanţe sociale şi de retribuţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Este limpede că prin Constituţia noastră s-a stabilit o separaţie a puterilor în stat. Noi, Parlamentul, suntem cei care adoptăm legi. Pe baza acestor legi, instanţele judecătoreşti, respectiv judecătorii pronunţă hotărâri. Dacă instanţele de judecată au adoptat hotărâri prin care s-au acordat drepturi salariale judecătorilor, magistraţilor, acestea s-au făcut în baza unor legi făcute de către Parlament sau în baza unor ordonanţe date de către Guvern. Hotărârile pe care instanţele le-au dat au rămas definitive şi executorii. Nimeni, nici chiar Parlamentul, nu poate să revină şi să schimbe o hotărâre judecătorească, pentru că aceasta ar însemna o bulversare în sistemul politic al unui stat. Prin urmare, cred că dacă noi vom adopta această lege, acest proiect legislativ, vom face o mare greşeală. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota împotrivă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Grupurile parlamentare şi-au exprimat punctele lor de vedere. Trecem la dezbaterea pe articole. Mă scuzaţi, domnul Marton Arpad, din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Eu am pus trei întrebări. Într-adevăr, una era retorică, dar pentru două aştept răspunsul din partea iniţiatorului, pentru că va influenţa decisiv votul nostru. Deci noi încă n-am decis dacă vom vota pentru, împotrivă sau ne vom abţine. În funcţie de ce ni se va spune: în această perioadă, începând cu 1 aprilie - 12 mai, s-au plătit sau nu s-au plătit aceste sume? Asta este întrebarea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Rog iniţiatorul să dea răspunsurile cerute de către Grupul parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici: Măsura suspendării executării voluntare a titlurilor executorii şi-a produs efectele, după cum s-a spus, pentru că s-a epuizat la 31 martie. Raţiunile care au generat această măsură au fost exclusiv bugetare. Cum spuneam, la acel moment bugetul pe anul 2009 nu era aprobat. Instituţiile publice nu puteau angaja cheltuieli bugetare care să depăşească 1/12 din prevederile bugetare ale anului 2008, situaţie în care s-ar fi aflat ordinatorii principali de credite din sistemul Justiţiei, şi, în continuare, se fac eforturi bugetare pentru plata titlurilor executorii după expirarea măsurii suspendării la 31 martie 2009. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Marton Arpad. |
|||||
|
|
N-am primit răspuns la întrebarea mea, cred, destul de clară. Deci eu am înţeles. Şi-a produs efectul, până pe 31 martie n-au plătit. Deşi e cam neconstituţională, dar n-au plătit. Asta au rezolvat-o. Dar, din moment ce există o sentinţă judecătorească executorie, înseamnă că începând cu data de 1 aprilie ar fi trebuit să se înceapă plata. Eu n-am primit răspuns la întrebarea: dacă s-au plătit sau nu s-au plătit, ci am primit un răspuns, în felul acesta, că se fac eforturi. Deci, în urma acestor eforturi, încă o dată, repet, s-a plătit măcar un leu? Dacă s-a plătit: cât, cui, şi atunci de ce au organizat greva? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Iniţiatorul este în măsură să dea răspuns la această întrebare? |
|||||
|
Doamna Rodica Constantinovici: Nu... |
||||||
|
|
Păi, eu ce să vă fac dacă nu sunteţi atentă. Sunteţi prezentă aici în sală să fiţi atentă la întrebările parlamentarilor şi la toate intervenţiile.... Domnule deputat, vă rog frumos repetaţi întrebarea pentru reprezentantul Guvernului. Fiţi atentă, vă rog, la întrebarea pusă de domnul deputat. |
|||||
|
|
Întrebarea e simplă. După data de 31 martie s-a plătit măcar un leu cuiva, cât, cui şi atunci, dacă s-au plătit, eventual, atunci de ce a fost greva? Asta este întrebarea. Cred că este uşoară... |
|||||
|
|
Sunteţi în măsură să daţi răspuns? |
|||||
|
Doamna Rodica Constantinovici: Nu. |
||||||
|
|
Reprezentantul Guvernului nu este în măsură să dea un asemenea răspuns... (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL şi UDMR.) Domnul deputat Eugen Nicolăescu, Grupul parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Pentru că am văzut că e entuziasm în sală, vreau să sporesc entuziasmul. Poate reprezentantul Guvernului este în măsură să ne spună dacă s-a emis ordinul comun pentru reglementarea acestor plăţi. E mai uşor să ne spună dacă are sau nu un ordin, decât dacă a făcut plăţi. Şi în felul să aplaudăm încă o dată reprezentantul Guvernului, că ştie sau nu ştie. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Pentru a ieşi din situaţie penibilă creată mai devreme, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Pct.1 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2 din raport. Dacă sunt observaţii, sugestii? Nu sunt. Adoptat. Pct.3 din raport. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.4 din raport, referitor la articolul unic. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne la vot final pentru ora 11. |
|||||
|
|
|
Urmează punctul 12, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare. Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Iniţiatorul? Îl rog să ia cuvântul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Iuliu Cosmin Coman (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Bun ziua! Numele meu este Cosmin Coman. Sunt secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi aş dori să spun doar că prin actul normativ se propun unele măsuri care au ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, respectiv suspendarea ocupării posturilor vacante la 31 decembrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, cu excepţia posturilor unice, reducerea cu 15% a cheltuielilor cu achiziţionarea de bunuri şi servicii, faţă de situaţia din 2008, reducerea cu 50% a cheltuielilor pentru achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică, maşini şi echipamente, faţă de cele aprobate pentru anul 2008, şi, de asemenea, se propune ca sumele defalcate din t.v.a. acordate prin hotărâre de guvern bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital, rămase neutilizate la finele anului, să se restituie la bugetul de stat. Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ, cu amendamentul admis deja la comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă anunţ, stimaţi colegi, că există un raport comun din partea Comisiei pentru muncă, protecţie socială şi Comisiei pentru buget, finanţe bănci. Domnul deputat Victor Paul Dobre prezintă acest raport. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 şi 115, comisiile pentru muncă şi buget au fost sesizate pentru dezbaterea pe fond în procedură de urgenţă a proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului. La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri de restrângere a cheltuielilor bugetare, respectiv până la data 31 decembrie 2009 suspendarea ocupării posturilor vacante, reducerea cu 15% faţă de anul 2008 a cheltuielilor pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, reducerea cu 50% faţă de anul 2008 a cheltuielilor pentru achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică, maşini şi echipamente. Comisiile propun plenului aprobarea proiectului de lege, cu un amendament. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 9 martie 2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Şi timpul de dezbatere, că este procedură de urgenţă. Vă rog. |
|||||
|
|
5 minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă sunteţi de acord cu 5 minute? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Vă propun ca punctele de vedere ale grupurilor parlamentare să fie susţinute în şedinţa viitoare de plen. Este deja ora 11 când urmează sesiunea de voturi finale. Doamna deputat Aura Vasile, pe procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
|
Doamna preşedinte, Liderii grupurilor parlamentare ale tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor solicită ca înainte de a intra pe procedura votului final să luăm în discuţie punctul 18 este la dumneavoastră? |
|
|||
|
|
16! |
|||||
|
|
...16, fiind vorba de o reexaminare a Proiectului de Lege PL-x 723/2006. |
|||||
|
|
Da. Domnul deputat Marton Arpad. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu vreau să intru în contradicţie, dar eu, dacă îmi aduc aminte, am căzut de acord că inclusiv punctul 16... vom dezbate toate punctele de pe ordinea de zi şi după aceea intrăm la vot final. Că sunt doar câteva puncte până acolo. Deci, asta a fost înţelegerea noastră, cu asta am fost de acord. |
|||||
|
|
Deci, am înţeles greşit, Grupul parlamentar al UDMR, dar rămâne propunerea PNL, PSD+PC şi PD. Deci, solicităm, doamna preşedinte, ca acest proiect de lege să fie discutat înaintea procedurii votului final şi, în acel moment, vă spunem punctul de vedere al celor patru grupuri parlamentare. |
|||||
|
|
Doamna deputat, o rugăminte. Punctul de vedere ar fi bine să fie expus acum, pentru că este ora 11 şi, în conformitate cu programul adoptat, urmează să fie votul final. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Mulţumesc. Deci, acest proiect de lege, noi solicităm să fie retrimis la comisia unde este repartizat pentru fond, pentru a fi prezentat un alt raport plenului Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Eugen Nicolăescu, PNL. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Aş vrea să clarificăm de ce este nevoie ca acest raport să fie retrimis la comisie. Acest proiect de lege se plimbă de vreo trei ani prin Parlament. Şi în loc să reuşim să aducem ordine, să reuşim să ajutăm IMM-urile din domeniul berii, mai mult venim cu pretexte. Culmea este că şi preşedintele României a venit cu pretexte. În acest fel, eu cred că nu facem decât să blocăm activitatea IMM-urilor. Iar interesul nostru este, chiar acum, în moment de criză să ajutăm IMM-urile. Şi, mai ales, pe cele care deţin o cotă de piaţă sub 10% din domeniul berii. Iar românul bea bere românească şi-i place să bea bere românească. Trebuie ajutat şi românul, trebuie ajutat şi producătorul. În consecinţă, haideţi să rezolvăm acest act normativ. Şi retrimiterea lui la comisie cu un termen scurt, de maxim 15 zile, nu face decât să ne ajute să ducem mai departe un sprijin preţios pentru producătorii de bere. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PD-L. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Şi noi susţinem retrimiterea la comisie, mai ales că, aşa cum prevede şi Codul fiscal, modul în care se face fiscalizarea acestor fabrici de bere, în special a celor mici, produce mari dezechilibre, e vorba de capacitatea de producţie şi niciodată de producţie şi, din acest motiv, sunt situaţii în care întreprinderile mici de bere sunt nevoite să-şi închidă deja porţile. Deci să fie trimisă la comisie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Înţeleg că cele trei grupuri parlamentare - PNL, PSD+PC şi PD-L - cer retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Domnul deputat Marton Arpad. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Înainte de a supune votului, trebuie să spun şi punctul de vedere al Grupului parlamentar al UDMR, legat de această problemă. Noi am fost acuzaţi de domnul preşedinte, noi, Parlamentul acesta urât, care lucrăm în interesul anumitor segmente, am fost dur atacaţi de domnul preşedinte, şi dacă am vota în continuare această lege, cred că, într-adevăr, spusele domnului preşedinte vor fi legitime. Pentru că s-a spus de mai multe ori, într-adevăr, este vorba despre o producţie, cum s-a zis, acea de 10% a berii, restul de 90% va plăti, sunt doar câteva fabrici pe care le favorizăm, contrar procedurilor europene şi mă înduioşez de cât de grijuliu este Partidul Democrat Liberal faţă de micii întreprinzători, când a adoptat suma forfetară care distruge sute de mii de mici întreprinzători, dar cu patru din domeniul berii este foarte grijuliu. Noi vom vota împotriva retrimiterii, noi suntem pentru respingerea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Vă supun atenţiei şi votului dumneavoastră, retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege. Începe procedura de vot. |
|||||
|
|
Da, proiectul de lege a fost retrimis la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Începe procedura de vot final. Doamna preşedinte, vă rog. |
|
|||
|
|
|
Începem votul final. Am să vă rog să pregătiţi şi cartelele de vot. 1. Primul proiect este Proiectul de Hotărâre privind efectuarea unul control de către Curtea de Conturi la Societatea Comercială "Nicolina"-S.A. Vă rog să votaţi, votul este deschis. S-a încheiat votul. 164 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 14 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.23/2006 privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizarea şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Rog să votaţi. Votul este deschis. S-a încheiat votul: 165 de voturi pentru, 28 împotrivă, 3 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii se anchetă pentru verificarea unor posibile abuzuri săvârşite în sectorul gazelor naturale. Propunerea este de respingere a proiectului de hotărâre. Domnul deputat, intervenţie pe procedură. |
|
|||
|
|
Aş vrea să precizez faptul că au mai fost strânse 101 semnături în legătură cu înfiinţarea unei comisii de anchetă în domeniul gazelor. Domnul preşedinte Petre Lificiu a fost audiat în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii şi în plenul comisiei a precizat că înfiinţarea acestei comisii este de ajutorare în domeniul gazelor. Nu cred că o problemă atât de importantă, precum e problema energiei, care ne afectează în mod direct pe toţi, să fie tratată cu dezinteres, să fie considerată apriori fără temei. Nu doresc înfiinţarea acestei comisii pentru a avea o maşină sau un birou, motiv pentru care s-a propus respingerea acestei comisii, ci dorim să înfiinţăm această comisie tocmai pentru a afla adevărul şi a reduce preţul gazului, ca orice cetăţean român să plătească cum plătesc cetăţenii europeni. Această problemă nu este doar a mea, ci, dacă vă gândiţi bine, dragi colegi, este a tuturor celor care prin vot nominal ne-au trimis în Parlament. Să nu-i dezamăgim şi să votăm, în consecinţă, pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Procedură, doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. N-am nimic cu discursul colegului meu, dar vreau să atrag atenţia că suntem în procedură de vot final, nu pe dezbateri generale. Dumneavoastră trebuia să supuneţi la vot, iar colegul nostru putea să-şi explice votul. Deci, vă rog să supuneţi la vot şi să intrăm în regulamentul Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc foarte mult. Domnule Călian, pe procedură, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă tot s-a deschis Cutia Pandorei, sigur că îmi exercit şi eu acest drept. Trebuie să cântărim cu atenţie votul, pentru că se modifică datele problemei. Din momentul în care persoana care a solicitat înfiinţarea acestei comisii de anchetă, împreună cu cei peste 100 de parlamentari nu mai doresc asigurarea unei baze tehnice, cred că putem să sprijinim, pentru că demersul este unul just. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Marton Arpad, haideţi.... |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Totuşi ar fi fost util ca dincolo de propunerea Biroului permanent să se regăsească şi motivarea. Noi am mai adoptat o subcomisie de anchetă în Comisia pentru industrii, pe aceeaşi temă. Gândiţi-vă, în două sau în trei comisii adoptăm 3-4 subcomisii de aceeaşi natură şi ne trezim cu 3 soluţii diferite. Nu se poate! Este adoptată o Comisie de anchetă - subcomisie, în Comisia pentru industrii şi servicii. Acesta este motivul pentru ce v-am propus noi respingerea acestei subcomisii, şi nu pentru a ne feri de anchetă. O face Comisia pentru industrie şi servicii, comisia de specialitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Solicit să respectăm Regulamentul Camerei Deputaţilor. Nu suntem în procedură de dezbatere generală. Vă rog să trecem la vot final. Putem să dăm încă o dată explicaţii, explicaţii pe care le-am dat ieri în timpul dezbaterilor generale. Vă rog să intrăm pe vot. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă propun să intrăm pe vot în momentul acesta. Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă pentru verificarea unor posibile abuzuri săvârşite în sectorul gazelor naturale. Există propunerea de respingere a acestei iniţiative. Vă rog să votaţi. 137 de voturi pentru respingere, 51 împotrivă şi 9 abţineri. Proiectul de hotărâre a fost adoptat. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2009 privind prorogarea termenului prevăzut la art.IV din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Vă rog să votaţi. 174 voturi pentru, 15 împotrivă şi 12 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartofi şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov pentru realizarea obiectivului Aeroport internaţional Braşov-Ghimbav. Este lege organică. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
200 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul a trecut. (Aplauze.) (Se solicită explicarea votului.) La sfârşit, după ce încheiem sesiunea de vot, vă propun să existe şi explicaţiile votului. (Vociferări.) |
|||||
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Scheiu, prin reorganizarea comunei Ludeşti, judeţul Dâmboviţa. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile constituţionale şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2008 privind modificarea şi completarea art.37 şi 39 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic. Lege organică. Vă rog să votaţi. 196 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 13 abţineri. Proiectul a trecut. |
|
|||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.145/2008 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 202 voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri. Proiectul a trecut. |
|
|||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2007 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 178 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 5 abţineri. |
|
|||
|
|
|
10. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2008 privind modificarea anexei nr.11 la Ordonanţa Guvernului nr.64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 205 voturi pentru, 3 împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 204 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale. E lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 206 voturi pentru, 2 împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul a trecut. |
|
|||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 206 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. |
|
|||
|
|
|
14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.199/2008 pentru modificarea şi completarea anexei nr.VII/2b la Ordonanţa Guvernului nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 204 voturi pentru, un vot împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul este adoptat. |
|
|||
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 169 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 4 abţineri. S-a aprobat respingerea. |
|
|||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 204 voturi pentru, 2 împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2005 privind Codul de procedură fiscală. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 198 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 5 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
18. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 188 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 8 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 197 voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
20. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.121/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2003 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 203 voturi pentru, 3 împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege organică. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul. 213 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. Domnul Toader, intervenţie pe procedură. |
|||||
|
|
Nu pe procedură. Vreau să explic votul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal "pentru", fiind o măsură de echitate socială, de creştere a pensiei minime, un program de guvernare pe care noi l-am şi realizat şi, mai mult decât atât, ne-am respectat şi promisiunile electorale prin care pensia minimă din România, începând cu 1 aprilie, este de 3 milioane, bani vechi, iar de la 1 octombrie, 3,5 milioane. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Marton Arpad. Dar vă propun totuşi să respectăm regula, dacă nu e intervenţia pe procedură, să avem explicaţia votului după. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Tocmai am dorit să intervin pe procedură. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Pentru că, doamna preşedinte, ca de obicei n-aţi respectat regulamentul data trecută când nu aţi dat voie colegilor noştri să-şi motiveze votul. Pentru că votul se motivează la votul final după fiecare vot final şi nu o dată la toate cele o sută de voturi finale. E bine că, în sfârşit, v-aţi luminat şi aţi dat cuvântul liderului de grup parlamentar PD-L. E adevărat, am impresia că au dreptul colegii în general, pentru că este democraţie, dar nu pentru căţei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă reamintesc, domnule Arpad, că înainte de a fi atât de acid, vă reamintesc că nu i-am dat cuvântul tocmai unui coleg de la PD-L. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, doamna preşedinte. Mulţumesc pentru faptul că mi-aţi dat posibilitatea ca, în numele Grupului PSD, să explic votul pe care l-am dat. Da, am dat un vot pentru instituirea pensiei minime garantate. Este un obiectiv mai vechi al PSD-ului din mandatul anterior. Odată cu instituirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, în proiectul respectiv de lege al PSD-ului am prevăzut şi pensia minimă. Nu s-a realizat acest lucru. Mă bucur că în acest mandat am reuşit să votăm pensia minimă garantată ca element esenţial de protecţie a persoanelor cu venituri mici, pensionari, în special pensiile pentru agricultură, pensiile de invaliditate, pensiile de urmaşi şi pensiile incomplete, cu vechimi incomplete din sistemul asigurărilor sociale de stat. Este un câştig şi cred că este cel mai important lucru de protecţie socială care s-a întâmplat în ultimele luni în România. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Dobre. Se înscrisese domnul Victor Paul Dobre înainte. |
|||||
|
|
Încă o dată: bineînţeles că orice măsură care măreşte protecţia socială este bine-venită, inclusiv introducerea pensiei minime. Dar vreau să vă spun încă o dată, dincolo de acest entuziasm, că la 1 ianuarie aţi tăiat pensiile, acel 45% încă nu există, inclusiv aseară aţi votat contra lui, că o bună parte din cei peste un milion care beneficiază de la 1 aprilie de pensia minimă, trebuiau să beneficieze încă de la 1 ianuarie, deci, oamenii au pierdut trei luni, de-abia de acum şi-au luat-o. Şi insist încă o dată: haideţi să respectăm legile, haideţi să respectăm Constituţia şi să asigurăm acel 45%, pentru că, în condiţiile actuale, în condiţiile inflaţiei din acest an, toate aceste creşteri prevăzute de fapt duc la un venit redus pentru toate categoriile de pensionari. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Mă bucur extrem de mult că, în fine, ne respectăm regulamentul şi după fiecare vot avem posibilitatea de a explica votul. Şi noi salutăm această iniţiativă legislativă. Este una dintre promisiunile noastre electorale, exact aşa cum au promis şi cei de la PSD-PD-L deci, noi am fost consecvenţi, am votat pentru această iniţiativă legislativă, chiar dacă vine din partea Guvernului. Dumneavoastră, în schimb, PSD şi PD-L încă mai aveţi nişte datorii faţă de promisiunile pe care le-aţi făcut electoratului şi astăzi aveţi posibilitatea, o să vedeţi? în continuare că sunt şi alte ordonanţe şi iniţiative legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 163 de voturi pentru, 42 împotrivă şi 4 abţineri. |
|
|||
|
|
|
23. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2008 pentru modificarea şi completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Este lege organică. Vă rog să votaţi. 220 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
24. Proiectul Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale din România. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 215 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2008 pentru modificarea alin.(2) al art.1 din Legea nr.509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 205 voturi pentru, 6 împotrivă şi 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
26. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 177 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
27. Proiectul de Lege privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Este lege organică. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
212 voturi pentru, 2 împotrivă şi 4 abţineri. Domnule Vainer, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimate colege, stimaţi colegi deputaţi, Aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru votul favorabil la acest proiect de lege, din două motive: sunt mulţi care au suferit datorită unor condamnări aşa-zis politice în anii regimului de până în 1989. S-a creat o posibilitate ca aceşti oameni să-şi recapete demnitatea şi sub forma unui document de justiţie. În al doilea rând, personal vă mulţumesc pentru că aţi înţeles, dumneavoastră, toţi care aţi votat şi colegii în special din Comisia juridică, pentru înlăturarea din proiectul de lege a unei prevederi care dădea dreptul şi la reabilitarea criminalilor de război. Este un gest de dreptate, l-aţi înţeles, l-aţi făcut. Vă mulţumesc şi în nume personal şi al membrilor Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. |
|||||
|
|
|
28. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de securitate între Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 29 mai 2008. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 216 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
29. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de securitate între România şi Republica Portugheză privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14 mai 2008. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 212 voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. |
|
|||
|
|
|
30. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului deschis spre semnare la Bruxelles la 2 iunie 1998 şi semnat de România la 3 iunie 2008 privind amendarea Anexei de Securitate la Acordul dintre părţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru cooperarea privind informaţiile în domeniul atomic, deschis spre semnare la Paris la 18 iunie 1964 şi semnat de România la Washington la 14 februarie 2006. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 213 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
31. Raportul Comisiei pentru buget asupra cererii Preşedintelui României de reexaminare a Legii pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi aprobarea cererii de reexaminare şi respingerea legii. Ăsta este obiectul. 210 voturi pentru, 3 împotrivă şi 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
32. Raportul Comisiei juridice asupra cererii Preşedintelui României de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2008 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr.341/2004. Este lege ordinară. Votul nostru vizează aprobarea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 204 voturi pentru, 7 împotrivă şi 4 abţineri. |
|
|||
|
|
|
33. Raportul Comisiei juridice privind reexaminarea Legii pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006 ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55/2009. Este lege ordinară. Obiectul: respingerea legii. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 213 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri. Legea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
34. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.40 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 203 voturi, un vot împotrivă şi 8 abţineri. Propunerea comisiei de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
35. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind serviciile aeriene regulate, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2008. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. 216 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 3 abţineri. |
|
|||
|
|
|
36. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 214 voturi pentru, un vot împotrivă şi 4 abţineri. |
|
|||
|
|
|
37. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Este lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 216 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
38. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Este lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 213 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
39. Proiectul de Lege pentru modificarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.17/1999 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea "Serviciului Public de Radiocomunicaţii Navale de Apel, Pericol şi Salvare". Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 193 de voturi pentru, 25 împotrivă şi nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
40. Proiectul de Lege privind modificarea art.453 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală. Este lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. Conform afişajului se înregistrează: 216 voturi pentru; niciun vot împotrivă; 3 abţineri. |
|
|||
|
|
|
41. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 202 voturi pentru; 8 voturi împotrivă; 7 abţineri. Propunerea comisiei, de respingere, a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
42. Propunerea legislativă privind formarea profesională şi pregătirea continuă a medicilor şi farmaciştilor. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 200 voturi pentru; 7 împotrivă, 5 abţineri. A fost aprobată propunerea comisiei, de respingere. |
|
|||
|
|
|
43. Propunerea legislativă privind completarea art.26 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul: 155 voturi pentru; 52 împotrivă; 7 abţineri. Vreţi să vă explicaţi votul, domnule deputat? Da, vă rog. Urmează ca într-o şedinţă ulterioară să fie dezbătut pe articole proiectul de lege. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Mulţumesc celor care au votat împotriva respingerii. Şi, ca să ştiţi despre ce este vorba, astfel se dă posibilitatea majorităţii parlamentare ca să regândească scutirea de impozit a pensiei persoanelor handicapate, că despre aceasta este vorba, şi nu ajunge să ţinem şedinţe festive pentru handicapaţi, ci trebuie să ne gândim şi la faptul că, dacă veniturile lor sunt scutite de impozit, atunci şi pensia să fie la fel, scutită de impozit. Deci, se mai dă o posibilitate la noua dezbatere, şi sper să avem succes atunci. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
44. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Anexei Hotărârii de Guvern nr.1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 169 voturi pentru; 26 împotrivă; 3 abţineri. |
|
|||
|
|
|
45. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2007 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 185 voturi pentru; 9 împotrivă; 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
46. Propunerea legislativă privind alocaţia de şcolarizare. Lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 163 voturi pentru; 34 împotrivă; 3 abţineri. Este lege ordinară, iar raportul comisiei a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
47. Proiectul de Lege pentru reglementarea sprijinului financiar acordat tinerilor şi familiilor de tineri la închirierea locuinţei. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 146 voturi pentru; 51 împotrivă; 7 abţineri. A fost adoptată propunerea comisiei, de respingere a proiectului de lege. |
|
|||
|
|
|
48. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 148 voturi pentru; 36 împotrivă; 21 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
49. Propunerea legislativă privind modificarea Decretului-lege nr.118/30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Este lege ordinară. Comisia propune, de asemenea, respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 151 voturi pentru; 51 împotrivă; 7 abţineri. |
|
|||
|
|
|
50. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 155 voturi pentru; 41 împotrivă; 7 abţineri. Ţinând cont de faptul că era lege organică, propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
51. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 146 voturi pentru; 60 împotrivă; 5 abţineri. De asemenea, propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
52. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul proprietăţii. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 153 voturi pentru; 46 împotrivă; 7 abţineri. Suntem în aceeaşi situaţie ca în cazul anterior. |
|
|||
|
|
|
53. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (3) al art.4 din Legea nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 150 voturi pentru; 56 împotrivă; 3 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
54. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 169 voturi pentru; 34 împotrivă; 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
55. Propunerea legislativă privind salarizarea bugetarilor. Lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 197 voturi pentru; 9 împotrivă; 3 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
56. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 179 voturi pentru; 30 împotrivă; o abţinere. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
57. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Este lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 155 voturi pentru; 43 împotrivă; 8 abţineri. Propunerea comisiei nu a trecut. |
|
|||
|
|
|
58. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.1/2009 pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare. Este lege ordinară. Cameră decizională. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 159 voturi pentru; 40 împotrivă; 2 abţineri. |
|
|||
|
|
|
59. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 165 voturi pentru; 38 împotrivă; 3 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
60. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 147 voturi pentru; 53 împotrivă; 5 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
61. Propunerea legislativă privind înlocuirea tichetelor de masă cu contravaloarea lor, prin virament, pe carduri de masă. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 177 voturi pentru; 24 împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
62. Propunerea legislativă privind stimularea achiziţionării de carte de specialitate şi a participării la congrese, necesară îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice şi a pregătirii profesionale continue a cadrelor didactice - medici, a cercetătorilor - medici şi a medicilor înscrişi la programe de formare continuă, în beneficiul sănătăţii populaţiei. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 189 voturi pentru; 16 împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
63. Proiectul de Lege pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 153 voturi pentru; 32 împotrivă; 6 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
64. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 148 voturi pentru; 51 împotrivă; 3 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
65. Propunerea legislativă privind organizarea învăţământului teologic superior de cult islamic. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 166 voturi pentru; 26 împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
66. Propunerea legislativă pentru completarea art.8 al Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 148 voturi pentru; 44 împotrivă; 2 abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
67. Propunerea legislativă privind regimurile matrimoniale. Este lege organică. Mă scuzaţi, nu v-am văzut. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, vă mulţumesc. În primul rând, mulţumesc acelor colegi care nu au votat raportul de respingere. Obiectul acestei iniţiative este scutirea de la prima intabulare a imobilelor retrocedate în baza Legii nr.10 sau în baza Legii nr.18. Atunci când statul a naţionalizat, a preluat aceste imobile fără a plăti ceva; atunci când s-a restituit, fostul proprietar, a avut obligaţia de a plăti sume uriaşe la intabulare. Despre acest lucru este vorba, în această iniţiativă. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
68. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 186 voturi pentru; 12 împotrivă. 7 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
67. Propunerea legislativă privind regimurile matrimoniale. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 156 voturi pentru; 45 împotrivă; nicio abţinere. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
69. Propunerea legislativă pentru modificarea art.1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 166 voturi pentru; 35 împotrivă; o abţinere. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
70. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Această propunere nu a întrunit numărul necesar de voturi la dezbaterea pe articole. Acum se propune adoptarea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Votul este deschis. S-a încheiat votul: 151 voturi pentru; 48 împotrivă; 8 abţineri. Legea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
71. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 190 voturi pentru; 10 împotrivă; nicio abţinere. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
72. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 206 voturi pentru; un vot împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
73. Propunerea legislativă pentru acordarea de credite preferenţiale pentru studenţi. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 153 voturi pentru; 55 împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
74. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 148 voturi pentru; 57 împotrivă; 8 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
75. Propunerea legislativă pentru completarea art.2 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 154 voturi pentru; 54 împotrivă; 6 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
76. Propunerea legislativă privind persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 150 voturi pentru; 56 împotrivă; 9 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
77. Proiectul de Lege privind voucherele de vacanţă. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul: 189 voturi pentru; 19 împotrivă; 4 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
78. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373/2004 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul: 178 voturi pentru; 5 împotrivă; 28 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. 79. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea... Vă rog, domnule Marton Arpad. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al UDMR a votat pentru respingerea acestei iniţiative, pentru că ea doreşte să modifice o lege care nu mai este în vigoare, aşa cum sunt şi următoarele propuneri legislative. Ca atare, vom vota împotriva acestor legi, pentru că nu poţi modifica ceea ce nu există. |
|||||
|
|
|
79. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 177 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 26 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
80. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Este lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 181 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 29 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
81. Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Este lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. 182 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 22 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
82. Propunerea legislativă privind modificarea art.28 din Legea nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 183 de voturi pentru, 24 abţineri şi niciun vot împotrivă. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
83. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 182 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 21 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
84. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în sensul introducerii unui punct suplimentar la art.1 din lege, prin care se va institui obligativitatea prezenţei la urnă a cetăţenilor români cu drept de vot. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 171 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 24 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
85. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 182 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 28 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
86. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 185 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 24 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
87. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31 din 2007 pentru completarea art.23 din Legea nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Vă rog să votaţi. Proiectul de respingere a trecut cu 188 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 27 de abţineri. |
|
|||
|
|
|
88. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35 din 2007 privind modificarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Vă rog să votaţi. 192 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 27 de abţineri. Proiectul a trecut. |
|
|||
|
|
|
89. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 186 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 28 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
90. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. Este lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 185 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 27 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
91. Proiectul de Lege pentru completarea art.4 din Legea nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 185 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 27 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
92. Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.373 din 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 189 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 26 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
93. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.373 din 2004 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 193 de voturi pentru, 26 de abţineri şi un vot împotrivă. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
94. Proiectul de Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 193 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 26 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
95. Proiectul de Lege pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 188 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 28 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
96. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.370 din 2004 pentru alegerea Preşedintelui României, pentru introducerea unui punct suplimentar la art.1 din lege, prin care se va institui obligativitatea prezenţei la urnă a cetăţenilor români cu drept de vot. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 172 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 23 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
97. Propunerea legislativă "Codul electoral". Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 184 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 26 de abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
98. Propunerea legislativă privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 177 de voturi pentru, 31 abţineri şi niciun vot împotrivă. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
99. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale publicată în Monitorul Oficial nr.632. Lege organică; Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 186 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 28 de abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
100. Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.370 din 2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 166 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 26 de abţineri. Propunerea comisiei a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
101. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.43 din 21 ianuarie 2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Este lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 174 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 27 abţineri. Propunerea comisiei a trecut. |
|
|||
|
|
|
102. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96 din 2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 191 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 7 abţineri. Propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
103. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79 din 2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 209 voturi pentru, 3 împotrivă, 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
104. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135 din 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79 din 2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 207 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri. Proiectul de lege de respingere a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
105. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.222 din 2008 pentru modificarea art.31alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 209 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi două abţineri. Proiectul de lege de respingere a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
106. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2009 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale - ARDZI. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 187 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 6 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
107. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.226 din 2008 privind unele măsuri financiar-bugetare. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. 148 de voturi împotrivă, 62 pentru şi 4 abţineri. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
108. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2008 pentru modificarea Legii nr.448 din 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 204 voturi pentru, un vot împotrivă şi două abţineri. Proiectul de lege a fost aprobat. |
|
|||
|
|
|
109. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133 din 2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe anul 2007. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 168 de voturi pentru, 41 împotrivă şi două abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
110. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225/2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul. 154 de voturi pentru, 51 împotrivă, 3 abţineri. Proiectul a fost adoptat. S-a încheiat şi ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Domnul Aledin Amet vrea să-şi explice votul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, În legătură cu Propunerea legislativă privind organizarea învăţământului teologic superior de cult islamic, nu sunt autorul propunerii legislative, însă, datorită faptului că iniţiativa se referă la un aspect important pentru comunitatea musulmană, eu fiind musulman, vă rog să-mi permiteţi să fac în acest sens un scurt comentariu. Chiar dacă procedura pentru a înfiinţa un institut superior nu are legătură cu activitatea Parlamentului, ideea este corectă. Vom încerca să găsim modalitatea directă pentru a finaliza acest demers. Ne propunem ca tinerii noştri să studieze teologia islamică aici, în România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Nu mai există solicitări de intervenţii. Ordinea de zi fiind epuizată, s-a încheiat şedinţa de astăzi. |
|
|||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12,40. |
|||||
![]() |



