|
Domnul Emil Boc: Doamna preşedinte Roberta Anastase, Distins prezidiu, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Doamnelor şi domnilor miniştri, Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricărui stat. Decizia de a se elabora un nou Cod penal nu este o simplă manifestare a voinţei politice, ci reprezintă, în egală măsură, un corolar al evoluţiei economico-sociale, dar şi al evoluţiei doctrinei şi jurisprudenţei din România. Această decizie de creare a unui nou instrument juridic în materie penală este fundamentată şi de neajunsurile existente în actuala reglementare. Codul penal actual a fost adoptat prin Legea nr.15/1968 şi se află în vigoare din 1 ianuarie 1969. Deşi începând cu anul 1990 a existat o preocupare constantă de înlăturare a unor reglementări incompatibile cu exigenţele statului de drept, modificările operate nu au fost şi nu puteau fi în măsură să determine o modificare structurală a reglementării penale române. În prezent există 250 de legi penale speciale sau extrapenale conţinând dispoziţii penale. Deci, subliniez, astăzi avem 250 de legi, altele decât prevederile prevăzute în Codul penal, şi care completează actualele reglementări existente în Cod. De aceea, este nevoie de un nou Cod penal care să unească toate aceste reglementări, să le dea un caracter unitar, în concordanţă cu cele mai avansate soluţii legislative în plan intern şi în plan internaţional. Actualul regim sancţionator penal reglementat de Codul penal în vigoare, supus unor frecvente intervenţii legislative asupra diferitelor instituţii, a condus la o aplicare şi interpretare neunitară, lipsită de coerenţa legii penale, cu repercusiuni asupra eficienţei şi finalităţii actului de justiţie. Analiza Codului penal în vigoare pune în evidenţă şi un alt imperativ al noii reglementări, şi anume, simplificarea, pe cât posibil, a textelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări şi dintre unele dispoziţii din partea specială cu prevederi din partea generală. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vă prezentăm, pe scurt, principalele noutăţi legislative cuprinse în proiectul Codului penal. Partea generală reuneşte regulile aplicabile ansamblului infracţiunilor reglementate de legislaţia penală, în vreme ce partea specială cuprinde principalele infracţiuni, grupate în funcţie de valorile sociale a căror ocrotire se realizează prin incriminare. Sub aspectul reglementării instituţiei infracţiunii, s-a apreciat că este necesar să se renunţe la concepţia materială asupra faptei penale şi, implicit, la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii. Situaţiile care astăzi sunt soluţionate în baza art.181 din Codul penal trebuie să îşi găsească rezolvare pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale. În privinţa sistemului pedepselor, principala preocupare a constituit-o crearea unui mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura, în acest fel, atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului. De exemplu, pedeapsa amenzii primeşte o nouă reglementare, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită faţă de Codul penal în vigoare, prin creşterea numărului infracţiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsa alternativă la pedeapsa închisorii. Repet, mă refeream la pedeapsa amenzii. De asemenea, merită a fi menţionată şi introducerea unei noi pedepse complementare: interzicerea dreptului de a se apropia de locuinţă, locul de muncă, şcoala au alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. E vorba de o pedeapsă complementară impusă de evoluţiile din ultima vreme ale societăţii româneşti şi nu numai, când aceste fapte au devenit din ce în ce mai dese. De aceea, este nevoie să avem în Codul penal reglementări prin care să putem interzice dreptul cuiva de a se apropia de o locuinţă, de un loc de muncă, de şcoală sau de alte locuri unde o persoană, victima în speţă, îşi desfăşoară activităţile sociale sau cele de familie. Sub aspectul modalităţilor de individualizare a executării pedepsei, noul Cod are în vedere diversificarea cadrului reglementărilor în materie, prin introducerea unor modalităţi alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie (renunţarea la pedeapsă, amânarea pronunţării pedepsei, sau suspendarea executării acesteia). Totodată, se impune ca, pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate, să se reglementeze o intervenţie activă a serviciului de probaţiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate şi a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracţiuni. Şi în ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent. O modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Cod penal - pedepse şi măsuri educative. Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative, neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau minorilor care au comis multiple infracţiuni. Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este astfel conceput încât să ofere largi posibilităţi de individualizare, permiţând adaptarea sa în funcţie de conduita fiecărui minor pe durata executării pedepsei. În Partea specială, noul Cod penal reaşează în limite normale tratamentul sancţionator pentru faptele incriminate, astfel încât să se dea expresia viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni. În proiect au fost introduse numeroase fapte incriminate în prezent de legi speciale, vă vorbeam şi spuneam că există peste 250 de legi speciale care conţin dispoziţii cu privire la prevederi penale, astfel încât, textul incriminator să se integreze organic în noul proiect de Cod penal. În cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului, prin renunţarea la reglementarea a două variante agravante distincte (omorul calificat şi omorul deosebit de grav) şi reţinerea ca elemente circumstanţiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate deosebită. Pentru instituirea unei reglementări coerente în privinţa infracţiunilor de violenţă domestică, această împrejurare este valorificată ca un element circumstanţial de agravare în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii. Materia infracţiunilor împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale este complet revizuită, pe baza unei noi concepţii, în acord şi cu soluţiile unor coduri europene privind relaţiile dintre infracţiunile înscrise în această categorie. Coruperea sexuală de minori a fost completată cu noi ipoteze, prin preluarea cu unele reformulări, a unei părţi a textelor existente în Legea nr.196/2003 prin prevenirea şi combaterea pornografiei. În ceea ce priveşte infracţiunile denumite generic "agresiuni asupra fătului", precizăm că acestea sunt rezultatul consultării organizate de Comisia specială parlamentară cu practicienii în domeniu. În privinţa infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii, s-a prevăzut în mod explicit nepedepsirea femeii însărcinate care comite această faptă, punându-se astfel capăt discuţiilor din doctrină în jurul acestei probleme. Prin urmare, fapta constituie infracţiune, cu toate consecinţele ce decurg de aici în planul participaţiei penale, renunţându-se doar la sancţionarea femeii însărcinate. În urma discuţiilor din cadrul Comisiei parlamentare speciale, la care au participat specialişti în domeniul medicinei, la infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii a fost introdusă o clauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, în situaţia în care avortul terapeutic a fost efectuat de un medic de specialitate, până la vârsta de 24 de săptămâni sau în cazul întreruperii ulterioare a cursului sarcinii în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. Cadrul incriminărilor în această materie a fost completat cu dispoziţia din art.202 "Vătămarea fătului". Această incriminare vine să asigure protecţia vieţii în devenire, pe durata unei perioade rămase neacoperite în reglementarea actuală. Este vorba despre intervalul cuprins între momentul declanşării procesului naşterii, moment din care nu se mai poate discuta despre o infracţiune de avort, şi momentul încheierii acestui proces, moment de la care avem o persoană ce poate fi subiect pasiv al infracţiunilor din capitolele precedente. Practica a demonstrat că în interiorul acestui interval se pot comite numeroase infracţiuni împotriva fătului, de la cazuri de culpă medicală în asistarea naşterii, soldate cu moartea sau vătămarea fătului, până la fapte intenţionate. În acelaşi timp, au fost incriminate faptele de violenţă comise asupra mamei pe durata sarcinii, care nu au fost săvârşite cu intenţia de a provoca avortul şi nici nu au avut acest rezultat, dar au condus la lezarea fătului şi, în final, la vătămarea corporală sau chiar moartea copilului după naştere. De asemenea, în urma dezbaterilor din cadrul Comisiei speciale parlamentare şi la cererea reprezentanţilor instituţiilor medicale de profil, la infracţiunea de vătămare a fătului a fost introdusă o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, şi anume săvârşirea acesteia de către un medic sau de o persoană autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă vătămarea s-a produs în cursul actului medical efectuat, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi în interesul femeii gravide sau al fătului, vătămare intervenită ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical. În materia infracţiunilor contra patrimoniului, s-a urmărit în primul rând o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în parametri normali, dar şi o simplificare a reglementării, prin renunţarea la numeroase variante agravante. În acest sens, practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii. Astfel, deşi pedeapsa pentru furtul calificat este, în legea în vigoare, închisoarea de la 3 la 15 ani, această sancţiune legală, nemaiîntâlnită în niciun alt stat de drept din Uniunea Europeană, nu a dus la o scădere semnificativă a numărului acestor fapte. De altfel, în perioada anilor 2004 - 2006, aproximativ 80% din pedepsele aflate în curs de executare, prin privare de libertate pentru furt şi furt calificat, erau de cel mult 5 ani de închisoare, ceea ce indică faptul că instanţele de judecată nu au simţit nevoia să aplice sancţiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege. Pe de altă parte, intervalul foarte larg dintre limita minimă şi cea maximă a pedepsei, de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani, a dus în practică la soluţii mult diferite în ceea ce priveşte pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare, ori la pedepse mari pentru infracţiuni cu periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiţie. Într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând prin raportarea la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni. Prin incriminarea exploatării patrimoniale a unei persoane vulnerabile se doreşte reprimarea unor fapte care au proliferat în ultimii ani şi care au produs uneori consecinţe sociale devastatoare pentru persoanele care le-au căzut victimă, fiind aproape zilnic semnalate în presă cazuri ale unor persoane în vârstă sau cu o stare de sănătate precară, care au ajuns să-şi piardă locuinţele, în urma unor asemenea înţelegeri patrimoniale disproporţionate. Reglementarea infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei cunoaşte modificări importante, justificate şi solicitate de noile realităţi sociale şi are ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei. Pornindu-se de la aceleaşi raţiuni, au fost identificate şi incriminate o serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei, precum obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea instanţei, asistenţa şi reprezentarea neloială sau neexecutarea sancţiunilor penale. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie (dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărarea de influenţă) au fost operate unele modificări referitoare la sfera subiecţilor infracţiunii, ca urmare a redefinirii noţiunii de funcţionar public, precum şi modificării privind limitele de pedeapsă. A fost introdus un nou capitol, denumit "Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice", care regrupează incriminările în materie, conţinute în prezent în Legea nr.161/2003. Doamnelor şi domnilor, Permiteţi-mi să reamintesc importanţa acestui act normativ încă o dată din perspectiva obligaţiilor pe care le avem în raport cu Uniunea Europeană şi a faptului că aceste coduri sunt cerute de obligaţiile pe care România şi le-a asumat în faţa Uniunii Europene şi cred că acesta este momentul prin care putem să demonstrăm tuturor că suntem un stat care ştie să-şi respecte angajamentele, un stat în care cetăţenii săi să se bucure, la fel ca orice cetăţeni ai Uniunii Europene, de toate drepturile şi libertăţile pe care Uniunea Europeană le presupune. În încheiere, din nou vreau să mulţumesc Ministerului Justiţiei pentru efortul constant pe care l-a făcut şi domnului Predoiu, în mod special, şi să arăt faptul că în acest efort la elaborarea Codului au participat cadre universitare de la prestigioase facultăţi de drept din România, din principalele centre universitare, reputaţi practicieni în materie, cu toţii având o îndelungată experienţă practică, în calitate de avocaţi, judecători, procurori şi de formatori pentru numeroase promoţii de jurişti. De asemenea, mulţumesc cu această ocazie şi altor jurişti de marcă, care şi-au adus contribuţia pentru identificarea celor mai bune soluţii în reglementarea raporturilor de drept penal din România. Nu în ultimul rând, din nou subliniez importanţa deosebită pe care comisia parlamentară coordonată de Victor Ponta şi la care au participat reprezentanţi din toate grupurile politice şi le mulţumesc pentru contribuţia pe care au adus-o în perfecţionarea unor soluţii penale, pentru oferirea unor decizii şi a unor cadre legale, în care actualul Cod penal să fie cel mai bun produs pe care îl avem astăzi posibil, pentru a veni în faţa dumneavoastră şi a vă solicita să ne acordaţi acest vot de încredere simbolic, prin procedura angajării răspunderii. În încheiere, în temeiul art.114 din Constituţia României, Guvernul României îşi angajează răspunderea asupra Proiectului de Cod penal. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
Video - Flash & IOS
