Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.91/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2009
|
Şedinţa a început la ora 16,35. Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă anunţ că, din totalul celor 334 de deputaţi, şi-a înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 252, sunt absenţi 82, din care 26 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: Ordinea de zi pentru şedinţa în plen din zilele de luni 29, şi marţi, 30 iunie a.c.; Programul de lucru pentru perioada 29-30 iunie 2009; Lista rapoartelor depuse în perioada 23-29 iunie 2009 de comisiile permanente sesizate în fond; Informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; Lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare al Curţii Constituţionale şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I. Intrăm acum în ordinea de zi stabilită astăzi de către liderii grupurilor parlamentare, la propunerea membrilor Biroului permanent. Domnul deputat Toader, procedură. Vă rog, domnul deputat Toader, din partea Grupului parlamentar al PD-L. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă. Rog liderii grupurilor parlamentare, având în vedere că săptămâna trecută am avizat şi o comisie de anchetă privind activitatea Ministerului Mediului, să se constituie această comisie, să-şi aleagă funcţiile de conducere şi să ne prezinte un program de activitate a acestei comisii pe următoarea perioadă de timp. Nu s-a constituit încă... nu s-au ales funcţiile de conducere şi nici programul şi regulamentul acestei comisii. Vom intra în vacanţa parlamentară şi vom rămâne în opinia publică cu o activitate rămasă pentru toamnă. Am rugămintea şi transmit colegilor mei ca imediat să se întâlnească această comisie şi să se stabilească funcţiile de conducere şi programul de activitate pentru perioada următoare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Sunt de acord cu propunerea domnului Mircea Toader şi, în consecinţă, ca să putem să fim şi practici, nu numai să facem propuneri, vă propun să acordaţi o pauză de consultări de cinci minute, în care liderii grupurilor să poată să facă absolut toate demersurile procedurale necesare. |
||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Aura Vasile. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Bineînţeles că şi această comisie trebuie să înceapă să lucreze. Ceea ce colegul meu, domnul deputat Eugen, a propus, nu este în Regulament. Fiecare grup parlamentar şi-a propus membrii în această comisie. Rămâne numai ca noi, în speţă, pentru că ministrul este de la noi, să anunţăm colegii unde şi în ce sală ne vom vedea. Rămâne o singură problemă, faptul că n-o să mai fie şedinţă de Birou care să aprobe Regulamentul. Eu mă voi ocupa să convocăm parlamentarii din această comisie, probabil că mâine dimineaţă, undeva spre ora 10. |
||||
|
|
|
Da. Vă mulţumesc, doamna deputat. În această situaţie, intrăm în Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care cuprinde un singur punct, şi anume Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu avem. Din partea comisiei sesizate în fond? Îl rog pe domnul deputat Ştefan Viorel, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, să prezinte raportul suplimentar. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Cameră, reexaminând cererea de reexaminare a preşedintelui, vă supune atenţiei dumneavoastră un raport de admitere cu precizarea că legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În consecinţă, supunem spre adoptare plenului aprobarea legii cu amendamentele prezentate în anexa la raport. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte să ia cineva cuvântul la dezbateri generale? Da, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aşa cum am anunţat de mai multe ori, grupul nostru parlamentar, oricât de necrezut vi se pare, de data aceasta este de acord cu punctul de vedere al preşedintelui Traian Băsescu şi noi nu vom vota această propunere, întrucât, aşa cum am considerat şi anul trecut şi acum doi ani, sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din industria berii trebuie să se facă transparent şi respectând toate condiţiile prevăzute sau cerute şi de Uniunea Europeană. Bineînţeles, această soluţie pe care comisia o propune, din care fac şi eu parte, eu am votat împotrivă, dar încă o dată spun, având în vedere principiul, comisia vrea să pună un punct la capătul acestei istorii nefericite de acordare retroactivă a unui sprijin pentru anumite firme. Între timp, altele au intrat în faliment şi firmele respective nu sunt sprijinite defel. Deci, comisia vrea să pună punct acestei întâmplări, dar, totuşi, rămâne în suspans cum consideră Uniunea Europeană dacă acesta este ajutor de stat sau nu. Neprimind răspuns la această întrebare de bază, şi având în vedere că noi dorim să sprijinim întreprinderile mici şi mijlocii, dar sub altă formă, transparentă, cu ajutorul Codului fiscal care, nici până în ziua de astăzi nu ne-a parvenit şi de poimâine intrăm în vacanţa parlamentară. Cu toată promisiunea ministrului de finanţe, nu ne-a parvenit nici măcar în proiect acest cod. Noi vom vota împotriva adoptării propunerii făcute de preşedintele comisiei, respectiv Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Da, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Aura Vasile. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Această iniţiativă legislativă are o poveste mai lungă în Camera Deputaţilor, şi este una din puţinele legi, iniţiative legislative care are şi un punct de vedere al Comisiei Europene. Legat de faptul că nu este ajutor de stat... este, dacă vreţi, în politica anunţată de Guvernul Boc privind dezvoltarea IMM-urilor şi crearea locurilor de muncă în această zonă. Atunci când iniţiativa a fost făcută, această industrie era mai largă în România, dar cu ajutorul şi al nostru, o serie de întreprinderi au trebuit să-şi închidă porţile. Uitându-mă pe raport, domnule preşedinte, cred că la această iniţiativă trebuie să mai facem o completare pentru a putea să cumulăm şi punctul de vedere sau amendamentul făcut de Ministerul Finanţelor şi, de aceea, grupul meu vă propune retrimiterea la comisie. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna colegă. Dacă mai sunt şi alte intervenţii? Da, te rog, din partea Grupului parlamentar al PD-L. Te rog, stimate coleg. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sigur că acest proiect de lege a fost discutat în mai multe şedinţe ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Nu avem un impact al acestor facilităţi fiscale asupra bugetului de stat. Grupul PD-L este de acord cu retrimiterea la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Dacă s-ar fi discutat, Grupul PD-L ar fi votat împotrivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, stimate coleg. Deci, suntem în prezenţa unei propuneri făcute de către Grupul parlamentar al PSD, de retrimitere la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, propunere susţinută de către Grupul parlamentar al PD-L. Supun votului dumneavoastră această propunere. O să vă rog să voteze numai deputaţii. Domnilor senatori, v-aş ruga să vă abţineţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Dacă este cineva împotrivă? Abţineri din partea deputaţilor? Nu avem. În unanimitate, această propunere a fost adoptată. Proiectul de lege se reîntoarce la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru un raport suplimentar. Cu aceasta, închidem şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi. Ne revedem în plenul celor două Camere. |
||||
|
Prima parte a şedinţei s-a încheiat la ora 16,46. |
|||||
|
Partea a doua a şedinţei s-a reluat la ora 18,00 şi a fost condusă de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi să deschid şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelările adresate membrilor Guvernului, în şedinţa de astăzi, 29 06.2009, ora 18, 02 minute, 32 de secunde. O să vă rog pe cei interesaţi să ocupaţi locurile în sala de şedinţă pentru a urmări răspunsurile. Dacă domnul deputat Aledin Amet este în sală? Nu este în sală. Dacă domnul deputat Valeriu Tabără este în sală? Nu este în sală. Domnul deputat Mircia Giurgiu? Nu este în sală. Domnul deputat Laurenţiu Nistor, membru al Grupului parlamentar al PSD, dacă este în sală? Nu este în sală. Înseamnă că nu sunt interesaţi de răspunsurile din partea membrilor Guvernului. Dacă domnul deputat Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, este în sala de şedinţe? Nu este în sala de şedinţă. Dacă domnul Cristian Mihai Adomniţei, din partea Grupului parlamentar al PNL, este în sală? Din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor este cineva prezent ca să prezinte răspunsul la interpelare? Aţi prezentat? Şi totul este în regulă? Deci, domnul deputat este mulţumit. Înţeleg că pe cale amiabilă aţi pus de acord... e în regulă atunci. Repet. Domnul deputat Aledin Amet este? Nu este în sală. Mulţumesc secretarilor de stat. Domnului secretar de stat Şerban pentru bunăvoinţa manifestată de a fi prezent în sala de şedinţe pentru a răspunde deputaţilor. Regretabil că deputaţii care erau planificaţi să primească răspunsuri astăzi n-au manifestat şi ei acelaşi entuziasm şi acelaşi interes. Doamnelor şi domnilor colegi, Pe procedură, domnul deputat Adomniţei. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Domnule preşedinte, Cu tot respectul pentru stilul elegant în care conduceţi şedinţa, dar am să vă rog să vă abţineţi să mai faceţi aprecieri la interesul sau la lipsa de interes a colegilor parlamentari cu privire la răspunsurile la întrebări şi interpelări. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, dumneavoastră aţi fost prezent, aşa că nu pot decât să vă apreciez pe dumneavoastră, domnule deputat. Mi se pare firesc ca cei care au dorit răspunsuri să fie prezenţi în sală. Doamnelor şi domnilor colegi, Cu aceasta, declar închisă şedinţa consacrată răspunsurilor la întrebările orale adresate membrilor Guvernului. Ne revedem mâine dimineaţă, la ora 8,00, la şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Celor pe care n-o să-i întâlnim mâine dimineaţă, îngăduiţi-mi ca, în numele preşedintei Camerei Deputaţilor, dar şi a Biroului permanent, să vă urez tuturor o vacanţă plăcută, o vară liniştită, odihnitoare şi să ne vedem cu bine în septembrie, la sesiunea de toamnă. Până atunci, Doamne ajută, să auzim numai de bine! (Aplauze.) |
||||
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 18,06. |
||||
![]() |



