Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.14/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2010
|
Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari. |
|
||||
|
|
|
Bună dimineaţa! Începem şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice. Începem cu grupul politic PD-L, în ordinea înscrierilor la cuvânt. Domnul deputat Iosif Veniamin Blaga, domnul Marius Rogin au depus în scris. Doamna Doiniţa Chircu în scris, domnul Gheorghe Ciobanu, domnul Petru Călian, domnul Ioan Holdiş, domnul Ştefan Pirpiliu, domnul Ioan-Nelu Botiş au depus în scris. Domnul Silviu Prigoană. Doamna Claudia Boghicevici, poftiţi, doamna deputat, microfonul vă aparţine. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi priveşte "Reiterarea unui puternic angajament politic pe care România şi l-a asumat, alături de alte state ale Uniunii Europene, pentru eradicarea sărăciei şi a excluziunii sociale". Pentru România, organismul naţional de implementare care are responsabilitatea coordonării activităţilor în acest sens, a fost desemnat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Alegerea ministerului ca organism responsabil a ţinut cont de experienţa pe care o are în ceea ce priveşte elaborarea politicilor de incluziune socială şi dezvoltarea măsurilor adresate prevenirii sărăciei şi combaterii excluziunii sociale prin direcţiile de specialitate din structura proprie. Acesta a reprezentat ţara noastră la Conferinţa de lansare a anului european privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, desfăşurată în luna ianuarie a acestui an la Madrid, întrucât Spania deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene. Potrivit datelor statistice din raportul comun privind protecţia socială şi incluziunea socială pentru 2008 la nivelul statelor membre, aproximativ 78 de milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie, dintre care 19 milioane sunt copii. Astfel, a fost reiterat faptul că pentru combaterea sărăciei este necesară o mobilizare generală la nivel local, naţional şi european. Aceste date arată cât se poate de clar că situaţia este îngrijorătoare şi, ca atare, trebuie să acţionăm. Nu mai încape loc de pasivitate. Specialiştii din domeniu, cetăţenii, autorităţile, oamenii de afaceri, clasa politică trebuie să gândească şi să găsească soluţii. Este momentul unei congruenţe a eforturilor pentru găsirea de măsuri active aplicabile. Specialiştii care au analizat fenomenul sărăciei din România au dezvoltat o metodologie proprie care ia în considerare consumul adaptându-se specificului naţional. În acest sens, se calculează doi indicatori, şi anume, rata sărăciei absolute şi rata sărăciei extreme. Planul de activităţi elaborat de România pentru implementarea anului european vine să răspundă obiectivelor generale prezentate de către Comisia europeană în documentul strategic de implementare a anului. În conformitate cu acest document de referinţă, acţiunile pe care organismele naţionale de implementare le au în vedere, se referă la: organizarea de evenimente şi reuniuni care dezbat probleme legate de sărăcie şi excluziune socială, organizarea de campanii de informare şi educare pentru conştientizarea cetăţenilor asupra drepturilor pe care le au, dar şi asupra fenomenului, elaborarea de studii şi cercetări care să conducă la formularea de concluzii cu privire la teme legate de sărăcie şi excluziune socială. Declar anul 2010 un an al provocărilor în acest sens. E insuficient să spunem la modul declarativ nu sărăciei, nu excluziunii sociale. Este momentul să acţionăm. Sunt convinsă că întâi de toate trebuie motivare, implicare, perseverenţă. Datele statistice sunt alarmante. Sărăcia poate să prindă teren pe zi ce trece în condiţiile acestui nefericit teren al crizei mondiale. Vă sugerez să vă imaginaţi cine pot fi cele 87 de milioane de persoane expuse riscului sărăciei. dacă noi facem un pas către ei? Dar, dacă noi acţionăm pentru ei printr-o atitudine responsabilă? Creşterea calităţii vieţii acestor persoane este o preocupare majoră pentru mine şi doresc să fac primul pas către aceşti oameni. Convingerea aceasta sunt sigură că-mi va determina acţiunea, iar acţiunea îmi va determina rezultatele. Aceste reuniuni, dezbateri, evenimente sunt organizate la începutul şi sfârşitul activităţilor anului 2010 şi, aşa cum am mai amintit, se adresează şi clasei politice din România, mediului de afaceri, profesioniştilor şi autorităţilor. Intenţia Ministerului Muncii, sub coordonarea căruia se desfăşoară aceste reuniuni, este ca în decembrie 2010 să poată fi lansată o declaraţie finală privind promovarea incluziunii sociale în România. Cred că viaţa nu-i cere omului decât puterea să-şi învingă greutăţile. Lansez încă o dată invitaţia de a fi solidari cu semenii noştri, de a-i ajuta să învingă, pentru că merităm viaţa cu precădere atunci când ne-o dăruim. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, doamna deputat. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Drăghici. |
|
|||
|
|
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "E nevoie de noi politici publice pentru persoanele cu dizabilităţi". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În Uniunea Europeană, dizabilitatea este înţeleasă ca o problemă a întregii societăţi, aceasta presupunând concentrarea tuturor eforturilor pentru primirea, pregătirea, adaptarea continuă şi menţinerea acestor persoane în centrul vieţii şi activităţii sociale. Numai în acest fel se poate asigura efectiv abordarea problemei dizabilităţii din perspectiva drepturilor omului, a principiilor eticii şi solidarităţii sociale. Modelul social agreat de Uniunea Europeană presupune trecerea de la o concepţie strict medicală, care explica dizabilitatea ca pe o problemă personală cauzată în mod direct de o boală, un accident, ori o altă cauză de sănătate care poate fi tratată sau ameliorată prin intervenţii medicale, la identificarea şi eliminarea discriminării şi a tuturor barierelor sociale. Această schimbare presupune abordarea multidisciplinară în identificarea, cunoaşterea şi satisfacerea nevoilor şi drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi responsabilizarea sectorială a tuturor autorităţilor şi domeniilor vieţii sociale. Dizabilităţile pot avea diferite forme: motorii, senzoriale, mentale, psihice sau sociale. Dizabilităţile motorii, temporare sau permanente, fluctuante, stabile sau degenerative, pot afecta segmente ale corpului sau corpul în întregime. Potrivit datelor ANPH în România, 3% din populaţie sunt persoane cu dizabilităţi, procentul real fiind însă de aproape 10%, după estimările OMS. Dintre aceştia, câteva zeci de mii de oameni prezintă dizabilităţi fizice, pentru care ar trebui să beneficieze de un scaun rulant. Din nefericire, în România, două treimi dintre persoanele cu dizabilităţi motorii nu posedă un scaun rulant sau nu şi-l pot reînnoi, având venituri sub 40% din media naţională. Pentru aceştia, care îşi petrec viaţa în pat, mobilitatea reprezintă un lux pe care nu şi-l pot permite. În aceste condiţii nu putem vorbi de asigurarea calităţii vieţii acestor persoane şi mai ales de asigurarea egalităţii de şanse. Sistemul public de asigurări de sănătate acoperă doar o treime din cererea pentru scaune rulante, existând liste de aşteptare şi un timp îndelungat până când beneficiarii ajung în posesia echipamentelor. În plus, beneficiarii nu pot opta pentru achiziţionarea altora decât după o perioadă de cinci ani. Întrucât CNAS decontează doar 1 268,95 RON pentru un scaun rulant, iar preţul unui scaun performant este de peste 1 500 - 2000 RON, beneficiarii se lovesc de alte piedici financiare sau de uzura şi degradarea mai rapidă a echipamentului. Pentru persoanele cu anumite disfuncţionalităţi motorii un scaun rulant care nu are adaptările necesare poate să ducă la vicii de postură, probleme articulare, escare. Scaunul rulant fără adaptări nu numai că nu consolidează intervenţiile kinetoterapeutice şi medicale de recuperare, dar poate crea complicaţii medicale suplimentare. Însă sistemul public de asigurări de sănătate nu finanţează suplimentar niciuna din adaptările necesare. Acest mod de finanţare creează inechităţi evidente, expunând într-o mult mai mare măsură persoanele cu dizabilităţi grave şi persoanele sărace riscului de a nu putea beneficia de echipamente adecvate. Este cunoscut faptul că România alocă cel mai mic procent din p.i.b. pentru sănătate şi, de asemenea, cel mai mic procent pentru echipamente şi dispozitive medicale din totalul cheltuielilor pentru sănătate, comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană. Pe viitor o nouă problemă va confrunta ţările europene, inclusiv România, îmbătrânirea populaţiei, care va avea un impact direct asupra cererii de scaune rulante. Am studiat raportul privind problemele de acces al persoanelor cu dizabilităţi motorii la echipamente adecvate, respectiv scaune rulante, realizat de Societatea Academică din România (SAR) şi Fundaţia Motivation România, care solicită măsuri de politici publice pentru ameliorarea situaţiei de fapt. Chiar dacă bugetul pentru sănătate este mic, s-ar putea face o redistribuire, alocându-se un procent mai mare echipamentelor şi dispozitivelor medicale. Ar trebui acordată o mai mare atenţie serviciilor medicale extraspitaliceşti, cu dezvoltarea serviciilor comunitare. Ar fi necesară o mai bună informare şi consiliere a beneficiarilor privind posibilităţile pieţei de echipamente şi e nevoie de mai mulţi specialişti pentru recomandări şi urmărire a recuperării sau adaptării. Deschiderea sistemului sanitar din România către asigurările private... |
|||||
|
|
Doamna deputat, mă văd silit să vă întrerup puţin. Timpul este de 3 minute. V-ar ruga să vă încadraţi... |
|||||
|
|
...ar putea asigura un nivel mai bun de protecţie măcar pentru o parte din persoanele care ar putea dobândi dizabilităţile în viitor, dând posibilitatea sistemului public să se concentreze mai bine către grupurile multiplu dezavantajate. O ultimă frază. Consider că societatea românească poate asigura serviciile, activităţile şi informarea adecvate conceptului de şanse egale pentru toţi cetăţenii, în particular pentru persoanele cu dizabilităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al PNL? Doamna deputat, nu vă vedeam pe listă. Poftiţi, vă rog. Apoi Grupul parlamentar al UDMR. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Am să vă rog să fiţi puţin atenţi. "Cât de mândră-i ţara mea,/ Munţi cu creştetul de nea/ Şi cu poalele smarald/ Unde-i soarele mai cald./ Marea valuri care vin/ de departe din senin/ şi se sparg şi iarăşi fug.../ Iar în jur e doar belşug." Poezia "Ţara mea" de Andrei Ciurunga, manualul de clasa a III-a. Dragi colegi, se spune că adevăratul politician este cel care se gândeşte la următoarele generaţii şi nu la următoarele alegeri. M-am gândit la următoarea generaţie şi am deschis manualele de limba şi literatura română, curioasă să văd ce valori le insuflăm tinerelor generaţii. Am început cu manualele de clasă primară, respectiv clasele a II-a, a III-a şi a IV-a. Voi remarca partea bună, partea care pare şi mai bună dacă fac o comparaţie cu manualele generaţiei mele. Cărţile au o grafică accesibilă şi atrăgătoare, textele fiind uşor de urmărit şi cu imagini care le fac destul de prietenoase. Voi trece însă la neajunsurile acestor manuale, care mă fac să mai am un răspuns la veşnica acuză adusă tinerilor elevi că sunt necititori şi inculţi. În primul rând, manualele se numesc "limba şi literatura română" unde, de fapt, găsim fragmente selectate, fiind decupaje sau interpretări aproape groteşti ale unor texte literare. Aş spune că vechea denumire "citire şi scriere" ar fi fost mult mai normală, pentru că asta ar trebui să deprindă un elev de şcoală primară - citire şi scriere. Mai adaug aici o neconcordanţă. În manualele de "limba şi literatura română", copiii studiază texte de edmondo de Amicis, Andersen, Jack London, Lev Tolstoi, aşa încât mă întreb dacă micuţii vor înţelege că aceşti scriitori n-au nicio descendenţă românească. În clasa III-a şi a IV-a noţiunile de gramatică sunt excesive. Elevul învaţă noţiuni de morfologie şi sintaxă, respectiv substantiv, numeral, subiect simplu şi multiplu, atribut exprimat prin adjectiv, substantiv şi numeral cu valoare de adjectiv. Îl văd aici pe domnul Prigoană şi vă întreb, domnule Prigoană, ştiţi cumva să faceţi diferenţa între propoziţia circumstanţială concesivă de cea consecutivă? |
|||||
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană (din bancă): Nu, doamnă! |
||||||
|
|
Întrebarea este retorică, dar trebuie să ştiţi că un elev de clasa a VIII-a riscă să nu promoveze la materia limba română, pentru că nu ştie ce e o propoziţie consecutivă şi concesivă şi asta în condiţiile în care, desigur, un elev de clasa a VIII-a poate să termine fără să cunoască ortografia şi punctuaţia. Trecem mai departe. În mod evident, manualele îşi propun să ofere primele noţiuni despre ţară, familie, societate, tradiţii, obiceiuri. Respectul faţă de ţară, ideea de dreptate sau sentimentul de prietenie nu poate fi receptat studiind texte care au ca temă doar trecutul. Manualele cuprind texte: "Ocaua lui Cuza", "După steag, băieţi", "Stejarul din Borzeşti" sau "Condeiele lui Vodă", poeziile lui George Coşbuc sau Octavian Goga. Citez o strofă, dacă cumva aţi uitat poezia lui George Coşbuc: "Patria ne-o fi pământul,/Unde ne-or trăi nepoţii/Şi-ntr-o mândră Românie/De-o vrea cerul, în vecie/ S-ar putea să ne păzească/Limba, legea românească/Şi vor face tot mai mare/Tot ce românismul are./Asta-i patria cea dragă/Şi-i dăm patriei române/Inima şi viaţa-ntreagă." Îmi e teamă că este cea mai neinspirată formă de a crea asemenea sentimente cu texte care şi-au avut timpul lor. Nu George Coşbuc sau Mihail Sadoveanu sunt de vină, pentru că tânăra generaţie percepe limba şi literatură română ca pe un teritoriu arid şi neinteresant, ci cei care-i pun pe copii să se confrunte în şcoala primară şi gimnazială cu realităţi care nu au legătură cu preocupările şi cu timpul lor. În clasa III-a, elevul are ca lectură obligatorie "Dumbrava minunată" de Mihail Sadoveanu. Povestea tristă a Lizucăi care fuge de acasă ca să scape de mama vitregă. Dincolo de morala depresivă a povestirii, elevul se confruntă cu un vocabular care-i face aproape inaccesibilă lectura. În timp ce noua generaţie de părinţi încearcă să acomodeze copilul încă de la grădiniţă cu limbile străine, în timp ce limba română este asaltată de neologisme pe care le integrăm prea uşor sau prea greoi cu vocabularul neaoş, în timp ce avem probleme din ce în ce mai des şi unde nu te aştepţi cu acordul subiectului cu predicatul, copiii studiază încă din primele clase texte care abundă în arhaisme. Singurele pagini agreabile sunt cele dedicate iernii. În schimb, anotimpul toamna este reprezentat "de spital", cum s-ar exprima elevul high-tech, care află că toamna totul piere, inclusiv iubita te părăseşte. Ideea de prietenie, de nobleţe, de familie este sugerată la fel de abătut şi umil. Vă sugerez să citiţi sau mai bine să nu citiţi textele acestor manuale, ca să puteţi afla de ce copilul sau nepotul dumneavoastră nu descoperă o plăcere în lectură. Mă întrebam oare ce şi-au propus, dacă şi-au propus ceva, cei care au aprobat aceste manuale, punându-i pe elevii de clasa primară în faţa unor texte care ar trebui să fie abordate, eventual, în clasele de gimnaziu, dacă nu cumva la clasele de specialitate. Data viitoare am să vă povestesc despre manualul de istorie de clasa IV-a. Un adevărat tom, în care elevul trebuie să memoreze ani, inclusiv să asimileze istoria lui Napoleon sau Alexandru cel Mare. La nouă ani. Şi voi continua cu aceeaşi sârguinţă să vă povestesc despre programa de gimnaziu, până când vom înţelege de ce copiii noştri au nevoie de o şcoală şi o programă care să fie compatibilă cu realităţile timpului lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană (din sală): Bravo!!! |
||||||
|
|
Mulţumim, doamna deputat. O declaraţie care, ca de fiecare dată, este interesantă. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al UDMR, doamna deputat Anna-Lili Farkas. |
|
|||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Sunt în totul de acord cu doamna deputat că trebuie să avem mare grijă de viitorul copiilor noştri, al tinerilor noştri. Eu, în altă ordine de idei, aş dori să vorbesc despre acest lucru. Declaraţia mea politică se referă la "Ierburi legale, un atac la viaţa tinerilor noştri". Magazinele care vând ierburi halucinogene, printre cele mai răspândite fiind legal herbs sau franciza unei firme americane Spice shop au aproape 500 de mii de clienţi şi s-au înmulţit ca ciupercile în ultimul an. În ultima lună şi jumătate, în Braşov, aproape pe fiecare stradă sunt 2-3 astfel de magazine. Deşi substanţele oferite spre vânzare de aceste magazine sunt numite droguri legale sau droguri din plante, în unele ţări europene aceste droguri sunt reglementate de aceleaşi legi ca şi drogurile controlate şi pot aduce aceleaşi pedepse. În Marea Britanie, de exemplu, există un proiect de lege pentru interzicerea comercializării ierburilor legale care nu sunt produse naturale, aşa cum susţin producătorii, ci au şi aditivi sintetici, printre care unul derivat din cannabinol. Unul dintre aceste produse, este spice care a fost adus din China şi este deja interzis în Germania, Austria şi Franţa. În România, produsul se poate cumpăra de pe Internet sau de la aceste magazine etnobotanice. În Braşov, chiar în vecinătatea mea, se află un astfel de magazin. Este de-a dreptul revoltător cum se distruge sănătatea tinerilor. Din păcate, numărul clienţilor se înmulţeşte zi de zi. Te doare sufletul când vezi fete tinere, băieţi, copii frumoşi, bine dezvoltaţi, bine îmbrăcaţi, ieşind din aceste magazine cu ochii înceţoşaţi, clătinându-se sau cu faţa mulţumită că au reuşit să procure o nouă doză de ceai de vis. Grav este că au fost semnalate mai multe cazuri în care consumatorii de droguri legale au ajuns la urgenţă datorită acestora. Mai mult, unii au ajuns la spital delirând şi prezentând tahicardie, ba, intrând în comă sau chiar ajungând la deces. Şi asta pentru că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinaţii de substanţe şi plante, dar care, folosite pentru consumul uman, pot fi toxice, pot provoca deviaţii de comportament, ameţeală, confuzie, nemaivorbind de cazurile cu efect tragic la care am făcut referire mai sus. În consecinţă, aş dori să atrag atenţia colegilor mei din Camera Deputaţilor ca proiectul de lege care interzice comercializarea produselor etnobotanice cu efect halucinogen şi euforic, adoptat în noiembrie în Senat, să fie tratat cu maximă seriozitate, în sensul adoptării sale, chiar dacă decizia de scoatere în afara legalităţii a acestor alternative poate fi catalogată, şi în acest caz, o reacţie întârziată în faţa unui risc necunoscut. Nu ne putem permite să periclităm prin neglijenţă şi nepăsare viaţa şi viitorul copiilor noştri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, au depus în scris. Grupul parlamentar al independenţilor, domnul deputat Ciuhodaru. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se va intitula despre "Etnobotanice şi nu numai". Acum un an de zile, semnalam apariţia unei noi patologii în medicina românească şi în societatea românească. Era vorba de intoxicaţii acute exogene cu aceste produse etnobotanice. Atunci avertizam că numărul şi gravitatea cazurilor rezultate în urma intoxicaţiei cu astfel de produse va creşte. Şi, de aceea, atunci, am iniţiat un proiect legislativ care prevede interzicerea comercializării acestor substanţe. Proiectul a trecut de Senat şi de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, urmând să apară cât de curând, sper eu, pe ordinea de zi. De ce este bun? Pentru că, în primul rând, interzice comercializarea acestor substanţe. În al doilea rând, până şi tentativa de vânzare se pedepseşte şi aţi văzut că pe Internet sau acasă se pot livra astfel de substanţe. Iar această lege este o lege dinamică, permiţând actualizarea de câte ori este necesar, prin ordin de ministru, a listei de substanţe interzise. Şi regret încă o dată că a trebuit să moară cineva, pentru ca să ne gândim la ceea ce este bine pentru sănătatea românilor şi ceea ce serveşte, până la urmă, interesul naţional. Şi dacă tot vorbim de etnobotanice şi nu numai, tot acum un an de zile vă avertizam despre ceea ce se întâmplă în Iaşi cu pacienţii plimbaţi între spitale. Este o altă lege care a ajuns pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care prevede finalizarea Spitalului de urgenţă din Copou. Pentru că ieri a fost un accident cu cinci victime la Popricani, iar trei dintre aceşti pacienţi s-au plimbat între spitale, riscând să moară în ambulanţe. Dar, probabil, mai trebuie să moară cineva sau trebuie să întreb încă o dată: cine sau câţi trebuie să moară ca să aprobăm această lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Ne întoarcem la Grupul parlamentar al PD-L şi are cuvântul domnul deputat Silviu Prigoană. |
|
|||
|
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru numărul mare în care v-aţi prezentat şi astăzi la declaraţiile politice. Şi pentru că antevorbitoarea mea, doamna deputat de la Partidul Social Democrat a adus în discuţie problema dispozitivelor medicale şi tot timpul avem o lipsă acută de fonduri, vin în faţa dumneavoastră cu o declaraţie politică numită "Loteria naţională - suport pentru persoanele cu dizabilităţi" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a vă readuce în atenţie problema lipsei acute a fondurilor destinate persoanelor cu dizabilităţi şi a vă propune soluţia ca parte din veniturile Companiei Naţionale Loteria Română să fie direcţionate în această zonă. Loteria de stat a fost înfiinţată în anul 1906, prin subscripţii bancare şi individuale, iar prima tragere a avut loc la 10 martie 1908. Încă din anul înfiinţării sale, loteria a dirijat către societatea civilă fonduri destinate unor obiective bine stabilite. Ca şi în alte ţări europene la acea dată, statul român şi-a întărit rolul în plan social prin realizarea unor proiecte din fondurile loteriei, îndeosebi în domeniul sănătăţii şi ocrotirii sociale sau în cultură. Astăzi, la peste 100 de ani de la înfiinţare, loteria poate contribui la susţinerea eforturilor societăţii de a ajuta cele mai dezavantajate persoane, cele cărora, într-un fel sau altul, viaţa nu le-a oferit şanse egale cu ceilalţi. Consider că parte din veniturile loteriei trebuie să meargă înspre fondurile destinate persoanelor cu dizabilităţi. În susţinerea acestei soluţii, argumentele pot fi de natură istorică sau modernă. Asumarea rolului social este în tradiţia loteriei româneşti care, înainte de perioada comunistă, a avut un rol activ în susţinerea programelor statului de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate. Pe de altă parte, modelele contemporane de funcţionare a loteriei în ţările democratice, se bazează pe acelaşi principiu al responsabilităţii civice şi sociale a loteriei. În favoarea acestei soluţii mai poate fi adus şi un argument de natură morală. Conform rezultatelor unui studiu realizat de Programul de Cercetare al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, aproximativ 30% din populaţie joacă la loterie, dintre care majoritatea (74%) cheltuieşte mai puţin de 10 lei lunar. Aceste date sugerează faptul că loteria se adresează păturii sociale cu o situaţie financiară modestă. În aceste condiţii, ar fi corect din punct de vedere moral ca statul să contribuie, prin crearea cadrului normativ adecvat, la direcţionarea unei părţi din fondurile loteriei naţionale către susţinerea unor proiecte care au ca beneficiari categoriile sociale cele mai vulnerabile. În momentul de faţă, 60% din profiturile Loteriei Naţionale se duc înspre ANL. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Trecem la Grupul parlamentar al PSD şi are cuvântul domnul Cătălin Cherecheş. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "Mai este satul românesc reperul unui mod tradiţional de viaţă?" Despre satul românesc se poate vorbi în multe feluri. Aici trăieşte jumătate din populaţia ţării, iar standardele de viaţă, de educaţie, de civilizaţie sunt departe de cele oferite de mediul urban. Supus discriminărilor şi presiunilor distructive decenii la rând, satul românesc nu pare să aibă o soartă mai bună. Dacă nu vom avea grijă, spaţiul rural va deveni un loc destinat eşecului, de unde trebuie să fugi, dacă vrei să ai şansa unei vieţi contemporane cu secolul XXI. Ţăranii şi-au recăpătat pământul, dar îl cultivă cu mijloace rudimentare, aşa că nimeni nu mai vrea să fie ţăran astăzi. Pământul se vinde ieftin, iar cei care-1 cumpără aşteaptă să-1 poată specula; 67,4% dintre exploataţiile agricole private au sub 3 ha; mai mult de o pătrime din terenul agricol nu este cultivat; a crescut numărul populaţiei care nu munceşte; numărul salariaţilor în mediul rural este tot mai mic; populaţia e îmbătrânită. În aceste condiţii, care tânăr vrea să-şi lege soarta de condiţia de ţăran? Chiar dacă există o strategie naţională de dezvoltare a zonelor rurale, deocamdată aceasta nu se regăseşte în realitatea satului românesc, care continuă să rămână în afara programelor sistematice de dezvoltare. Doamnelor şi domnilor colegi, Într-o lume extrem de dinamică, în care suntem supuşi unui adevărat şoc educaţional şi informaţional, e important să-i ajutăm pe oamenii satelor să privească realitatea nu ca spectatori neputincioşi, ci ca parte activă. Să-i învăţăm să scoată satul din sfera subculturii urbane şi din condiţia de adăpost precar al celor mai mulţi dintre bătrânii ţării. De aceea, cred că avem datoria să facem un cadru legislativ prin care să scoatem din marginalizare acest spaţiu care a creat istoria românească şi a ţinut, veacuri de-a rândul, lumea românească. Fiindcă ar fi păcat ca satul românesc să nu mai fie un reper al unui mod tradiţional şi coerent de viaţă. Satul românesc trebuie să intre în circuitul civilizaţiei moderne, iar clasa politică trebuie să încerce să înţeleagă mai bine ce se petrece şi încotro trebuie să se îndrepte această lume tăcută, harnică şi debusolată, într-o istorie care n-a răsfăţat-o niciodată. Ce destin poate avea ţăranul român în noua Europă? Este o întrebare la care trebuie să răspundem. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Trecem la Grupul parlamentar al PD-L şi are cuvântul domnul deputat Ştefan Pirpiliu. |
|
|||
|
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică are ca temă "Scutul antirachetă - o decizie istorică". Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi este dedicată deciziei CSAT de a aproba invitaţia preşedintelui american Barack Obama, ca România să găzduiască elemente ale scutului antirachetă, scut ce va apăra Europa de Est începând cu anul 2015. Subiectul a generat pe parcursul ultimelor zile o maximă preocupare publică, justificabilă de altfel prin prisma efectelor pe care o astfel de acţiune le antrenează. M-aş referi astăzi în special la simbolistica invitaţiei pe care Statele Unite a adresat-o ţării noastre, pentru că dincolo de argumentele naţionaliste, ar trebui să realizăm că trăim într-o lume guvernată de interese. Ideea scutului antirachetă a fost asumată în premieră la Summitul NATO de la Bucureşti, pornind de la principiul indivizibilităţii aliaţilor. s-a cerut un scut complementar celui american, care să fie realizat de NATO. posibil, pentru că în spatele scenei europenii au susţinut că nu au mijloacele financiare construirii lui, am aflat acum, public, că Statele Unite şi-au asumat responsabilitatea financiară. Scutul va fi amplasat în România şi va acoperi Bulgaria, Grecia şi Turcia. El înseamnă baze terestre cu interceptoare, o întreagă infrastructură, înseamnă capabilităţi americane, altele decât cele de la Mihail Kogălniceanu, Babadag. Includerea României în scutul de apărare antirachetă înseamnă dincolo de toate transformarea noastră într-un actor important în spaţiul euroatlantic, inclusiv pe dimensiunea de securitate, îi conferă greutate strategică şi regională statului român. Înseamnă un beneficiu din punct de vedere al securităţii naţionale şi acesta nu este un aspect de neglijat, în condiţiile în care tot mai multe state şi entităţi nonstatale manifestă un interes crescut pentru dobândirea armelor nucleare, cu intenţia de a le folosi în scopuri contrare păcii. Conform specialiştilor, rachetele intercontinentale sunt singura capabilitate letală ce poată fi utilizată pentru ameninţarea directă sau indirectă a suveranităţii unui stat. Iată de ce scutul antirachetă nu trebuie interpretat ca un nou episod al unei noi curse a înarmărilor, ci ca un instrument de apărare necesar, urmare a răspândirii tehnologiei în materie de rachete la nivelul lumii. Niciun guvern responsabil din lume nu-şi lasă cetăţenii neprotejaţi în faţa unor state care au capabilitatea de a produce arme atomice. În aceste condiţii, acest proiect se transformă într-o prioritate în politica de apărare a ţării, pentru că scutul antirachetă american înseamnă putere şi forţă de apărare în faţa oricărui posibil atac aerian. Nu chiar orice ţară, indiferent de poziţia ei geografică, beneficiază de şansa de a găzdui o astfel de armă. Au existat voci pe parcursul acestor zile care, posibil deliberat, au încercat să minimalizeze şi oculteze acest succes înregistrat de administraţia prezidenţială. Au susţinut că tocmai amplasarea acestui scut ne-ar putea transforma într-o posibilă ţintă pentru terorişti. Chiar crede cineva că dacă ar fi fost vorba să reprezentăm un obiectiv important pentru aceştia nu ar fi putut acţiona în voie până acum? Iar ocaziile au fost multe: summitul NATO, vizita preşedintelui american George W.Bush la Bucureşti etc. Teoria "ţintei" este o altă teorie dezvoltată din frică. Nu trebuie să fim adepţii forţei, dar nici nu putem accepta ideea că un stat slab va fi un stat lăsat în pace de toţi, în timp ce un stat puternic va fi ţinta tuturor. Românii trebuie să înţeleagă ce înseamnă să fii membru NATO. Un membru NATO cu drepturi şi obligaţii depline, nu doar un membru tolerat în Alianţă. Distorsionările unor canale mediatice au mers până într-acolo încât au sugerat insistent că România va fi împovărată financiar cu un scut care nu-i foloseşte direct, ba, mai mult, va scoate bani de la buget în timp ce oamenii se zbat în sărăcie. Deşi nu există nicio bază solidă pentru a discuta în acest moment despre un eventual efort financiar din partea României, amplasarea acestor elemente pe teritoriul ţării noastre este o parte a costurilor şi obligaţiilor pe care ni le-am asumat o dată cu aderarea la NATO, ca partener în Alianţă. Securitatea are un cost, nu este gratuită, şi, în calitate de aliaţi, trebuie să îl plătim. Numai că aceste elemente care vor proteja România de posibile atacuri cu rachetă reprezintă o protecţie în plus, pe care ţara noastră nu a avut-o până acum. În perioada imediat următoare vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare, iar Parlamentul va trebui să ratifice aceste acorduri. Nu anticipez o dezbatere contondentă pe această temă, pentru că refuz să cred că ar putea exista vreun partid politic care să se opună unei decizii atât de importante, pe chestiuni strategice. Aştept un vot pozitiv din partea clasei politice româneşti, în cunoştinţă de cauză, pentru ca tot ce se va face pe această dimensiune să fie în perfect acord cu interesul naţional. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Iosif Blaga Veniamin. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Parcurile naţionale - în continuă dificultate." Doamnelor şi domnilor colegi, România, ca şi alte state ale lumii, deţine un număr de 28 arii naturale protejate, din care 14 parcuri naturale şi 14 parcuri naţionale. 13 dintre acestea sunt în subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor şi 5 în subordinea altor instituţii. La nivel mondial există circa 4000 de parcuri, dintre care doar 2 cu autofinanţare, celelalte fiind susţinute în mare parte financiar de statele pe teritoriul cărora se află. Din nefericire, parcurile naţionale şi naturale din România nu au o asemenea susţinere, ea nefiind reglementată corespunzător. A existat Agenţia Naţională pentru Arii Protejate care a fost desfiinţată fără a pune altceva în loc, astfel încât activitatea acestora să poată fi susţinută corespunzător, pentru interesul tuturor, dar mai ales pentru beneficiul mediului. Dintr-o analiză succintă a evenimentelor reiese faptul că există probleme de ordin general şi probleme specifice fiecărui parc. Având în vedere multitudinea problemelor enumerăm doar câteva dintre acestea: nesusţinerea de către stat a funcţionării administraţiilor parcurilor, toată finanţarea acestor structuri fiind lăsată pe seama altor entităţi, în principal Regia Naţională a Pădurilor, consilii judeţene, universităţi etc.; faptul că terenurile şi clădirile aparţinând administraţiilor parcurilor nu sunt considerate de "utilitate publică", face ca administraţiile să plătească taxe şi impozite foarte mari pentru ele; inexistenţa unor uniforme, echipamente şi însemne specifice pentru personalul tuturor parcurilor din România; inexistenţa dotărilor pentru protecţia şi securitatea personală a angajaţilor, în condiţiile în care se lucrează în teren accidentat şi au loc întâlniri frecvente cu persoane agresive şi animale sălbatice periculoase; o anumită subordonare creează şi dificultatea aplicării cu stricteţe a legii parcurilor. Există şi multe alte probleme legate de salarizare, lipsa personalului şi inexistenţa unei legislaţii adecvate problemelor existente. În cazul particular al Parcului Naţional Retezat, parc înfiinţat în 1935 la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, parc căruia i s-a conferit în 1979 statutul de rezervaţie naturală de către UNESCO, problemele existente sunt greu de acceptat de către cei cu dragoste către natură, mediu şi patrimoniu naţional. Administraţia acestui parc a luat fiinţă în 1999, ea având în grijă circa 38.000 ha. Cu un personal scriptic de numai 17 oameni, conform HG nr.230/2003, reduşi la 16 prin decizia RNP, dintre care 13 activi şi 3 posturi neocupate. Pentru parcuri similare în Europa, exemplu Ungaria, Serbia, Italia, Austria, aceştia au între 93 şi 110, cu circa 80 de rangeri, faţă de 10 rangeri, câţi veghează asupra problemelor Parcului Naţional Retezat. Acest parc mai are un specific care îi creează dificultăţi în administrare: existenţa unor proprietăţi particulare pe suprafaţa lui: 11.000 ha domeniul Kendeffy, 650 ha domeniul Ocskay şi 1.700 ha Academia Română, care prin legea nr.33/2008 a comasat această suprafaţă în acest parc. În state precum Ungaria şi Serbia administraţiile au competenţă totală privind problematica parcurilor, fără a exista suprapuneri de competenţe. Stimaţi colegi şi colege membrii ai Parlamentului, Am convingerea că sunteţi de acord că trebuie să intervenim asupra legislaţiei specifice parcurilor naţionale şi naturale astfel încât să poată fi asigurată administrarea acestora ca un bun al tuturor. Haideţi să credem în cuvintele colonelului August von Spiess, maestrul vânătorilor regale şi unul dintre primii administratori ai acestui domeniu: "Nu-mi pot imagina aceste păduri minunate, aceste stânci şi aceşti munţi fără neastâmpărul lupilor, fără râsul cu blană pătată, fără mistreţul scurmător, mândru cerb şi ursul voinic. Ei sunt viaţa şi poezia pădurilor străvechi, nestematele acestor păduri minunate ale Carpaţilor." Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mihai Apostolache. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Intervenţia mea de astăzi vizează un subiect deosebit de important aflat pe agenda guvernanţilor, şi anume disponibilizările din sistemul de învăţământ. Dacă în campania electorală PD-L a promis că va curge lapte şi miere peste România, în situaţia în care Traian Băsescu va mai obţine un mandat de preşedinte, după câştigarea alegerilor şi intrarea la guvernare, reprezentanţii PD-L încearcă să ne convingă cât de greu este să guvernezi în perioada de criză şi mai ales faptul că trebuie făcute sacrificii, primii sacrificaţi fiind tocmai cei din sistemul de învăţământ. Cu acest prilej, au fost solicitate tuturor administraţiilor locale din România, situaţii cu şcolile din fiecare localitate pentru ca actualul guvern să-şi facă o imagine clară în legătură cu zonele unde vor fi închise unităţi de învăţământ în scopul reducerii cheltuielilor bugetare. Desigur, de această procedură nu a scăpat nici judeţul Prahova, unde fiecare administraţie locală a prezentat inspectoratului şcolar situaţia şcolilor din fiecare localitate, dar şi propuneri în vederea închiderii unor astfel de unităţi de învăţământ. Pot fi de acord cu închiderea unor unităţi de învăţământ, însă numai acolo unde clădirea şcolii şi baza materială lasă de dorit, iar numărul de copii este foarte scăzut. Există însă şi şcoli, ca de exemplu şcoala din satul Ogretin, comuna Drajna, care este propusă pentru închidere, în condiţiile în care această unitate de învăţământ are 109 elevi şi 37 de preşcolari, cadre didactice competente şi este alcătuită din două corpuri de clădire, unul nou, celălalt renovat. Este o situaţie cu care evident, nu pot fi de acord şi, prin urmare, solicit Ministerului Educaţiei ca prin Inspectoratul şcolar Prahova să găsească o soluţie ca această şcoală să rămână deschisă şi pentru generaţiile următoare de şcolari. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Trecem la Grupul parlamentar al PNL şi are cuvântul domnul deputat Mircea Irimescu. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia politică se intitulează "Un comportament departe de spiritul european". Stimaţi colegi, Încă de la declararea în 1991 a independenţei sale de stat, Ucraina, prin forurile sale de conducere democratic alese, şi-a exprimat dorinţa de a respecta şi de a adera la valorile în baza cărora funcţionează Uniunea Europeană. În timp, nici un lider ucrainean de marcă, chiar şi cei de orientare promoscovită, nu s-a eschivat de a clama dorinţa ucrainenilor de a face şi ei parte din cea mai selectă uniune de state independente existentă în lumea contemporană, subliniind disponibilitatea poporului ucrainean de a respecta totalitatea normelor aplicate în UE. Tocmai datorită acestei opţiuni cvasigenerale a ţării care este vecina României la hotarul nostru de nord, considerăm că este necesar să semnalăm şi să condamnăm public un derapaj al autorităţilor ucrainene din Regiunea Cernăuţi de la norme de civilizaţie demult întronate pe continentul nostru, în ultimă instanţă un derapaj de la democraţie. Iată despre ce este vorba. Prin Hotărârea nr.701/18 din 25.09.2007, Consiliul Regional Cernăuţi aprobă Societăţii Obşteşti "Golgota", reprezentantă a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei, (care îşi începuse demersurile încă din anul 2005), construirea unui monument pe locul vechiului cimitir militar românesc din capitala Bucovinei. Pentru aceasta i se atribuie suprafaţa de 2 ari pe locul pe care l-a solicitat. Trebuie să menţionăm că acest cimitir, în care au fost înhumaţi mai multe sute de militari români morţi în timpul celui de-al doilea război mondial şi victime ale represiunii staliniste din regiune, fusese "lichidat" de autorităţile sovietice în perioada imediat următoare de după război. Pe baza acestei hotărâri, Societatea "Golgota", care are ca principal obiect de activitate cinstirea memoriei victimelor româneşti ale comunismului din nordul Bucovinei, a făcut toate demersurile legale necesare realizării obiectivului memorial şi a adunat fondurile necesare, statul ucrainean refuzând orice contribuţie materială în acest demers. Cea mai consistentă donaţie a venit din România, "Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor" donând suma de aproximativ 65000 $ SUA. Construirea memorialului s-a încheiat în toamna anului 2008 şi cei care l-au realizat au dorit să-l inaugureze potrivit cutumelor tradiţionale, solicitând în acest sens aprobare şi participare din partea autorităţilor ucrainene. Patru tentative ale Societăţii "Golgota" de a organiza un ceremonial de sfinţire a crucii şi a plăcii comemorative care constituie monumentul în discuţie s-au lovit de refuzul administraţiei ucrainene astfel că, deşi oficial inaugurarea a avut loc, monumentul a rămas îngrădit cu un gard care împiedică apropierea publicului. Nici reprezentantul "Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor" din Bucureşti, colonelul Ilie Schipor, venit la una dintre ceremoniile "contramandate", nu s-a putut apropia pentru a depune o coroană de flori din partea instituţiei pe care o reprezenta decât după ce a escaladat, pe riscul său, gardul împrejmuitor. Dar iată că asta nu este totul. După mai multe atacuri în presa ucraineană care vizau acţiunea Societăţii "Golgota", prin adresa nr. 01. 14/26 - 2522, din 21.12.2009, Administraţia Regională de Stat Cernăuţi somează Societatea "Golgota", Consiliul Orăşenesc Cernăuţi şi Consulatul General al României de la Cernăuţi să... demoleze monumentul! Acest demers ni se pare condamnabil şi-l aducem la cunoştinţă publică pe această cale. Despre el se cunoştea chiar de la data la care a fost iniţiat dar, datorită alegerilor care aveau loc în Ucraina, ne-am abţinut de la orice declaraţie în perioada electorală, pentru a nu fi acuzaţi de implicare neloială în treburile statului vecin. Acum alegerile au trecut şi este timpul ca Ucraina să se decidă: transpune şi în fapte valorile europene sau le foloseşte doar ca teme de discursuri demagogice? Răspunsul este important şi trebuie să insistăm pentru a fi aflat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Ne întoarcem la Grupul parlamentar al PD-L şi are cuvântul domnul deputat Marian Avram. |
|
|||
|
|
Cu respect, stimaţi colegi. Tema de astăzi se referă la "Agricultura şi spaţiul rural românesc şi fondurile Uniunii Europene". Stimaţi colegi, Evoluţia democratică din mediul rural din România a cunoscut în ultimul timp o dinamică diferită, atât datorită tendinţelor societăţii de modernizare, cât şi tendinţelor din perioada anterioară revoluţiei. Datorită impactului noilor factori economici, politici şi sociali, se constată o îmbătrânire a populaţiei rurale, migraţia, numărul mare de şomeri şi nu acestea sunt toate cauzele care au dus la ignorarea agriculturii româneşti şi la faptul că în agricultură nu au fost realizate investiţii gândindu-ne că ele reprezintă o sursă importantă de venituri. Cu ajutorul banilor de la Uniunea Europeană putem investi în sectorul agricol, care îşi va dovedi cu timpul şi profitabilitatea. În trei ani de la aderare România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 3,2 miliarde de euro şi a tras fonduri în valoare de 1,3 miliarde de euro. Pe de altă parte, plăţile efectuate de autorităţile române din fondurile europene de la aderare până la sfârşitul anului trecut au însumat 600 de milioane de euro pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi 740 de milioane de euro prin programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale. În total, România a reuşit să atragă aproximativ 1,3 miliarde de euro ca finanţare europeană, în condiţiile în care am avut alocaţii pentru cei trei ani de peste 5,6 miliarde de euro din fonduri structurale şi circa 2,5 miliarde de euro din fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Situaţia la sfârşitul anului 2009 arată că în buzunarele beneficiarilor au intrat până în prezent 10,26% din fondurile structurale alocate şi 8,4% din fondurile disponibile pentru agricultură. Acest lucru înseamnă că beneficiarii români au primit 3% din cei 19,2 miliarde de euro alocaţi până în 2013 sub forma fondurilor structurale, în condiţiile în care primele plăţi importante au început să fie acordate începând cu 2009. Fermierii au la dispoziţie peste 8,8 miliarde de euro până în 2013, până acum fiind atraşi doar 742 de miliarde de euro. Procesul de accesare a banilor europeni merge greu, în condiţiile în care plăţile semnificative au început să fie făcute abia de anul trecut. Creşterea gradului de absorbţie depinde de beneficiar. Firmele, însă, sunt afectate de criza economică şi deci nu au resurse pentru cofinanţarea proiectelor, iar autorităţile locale şi centrale care pot să ia bani europeni au probleme în întocmirea bugetului şi alocării de bani pentru cofinanţare. De aceea, stimaţi colegi, vă rog să acordăm un sprijin şi legislativ pentru adoptarea normelor de finanţare, pentru ca băncile şi autorităţile locale să aibă sprijinul necesar pentru a se derula în bune condiţii absorbţia fondurilor europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Gheorghe Ana. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică este intitulată "Scutul antirachetă american". Aplicarea unei noi strategii de apărare a administraţiei Obama prevede ca România, Bulgaria şi Turcia - considerate flancul vulnerabil al NATO în privinţa rachetelor care ar putea veni dinspre Orientul Apropiat, să intre sub protecţia unui scut antirachetă care va costa circa 5 miliarde de dolari. Deşi niciun oficial nu a explicat clar ce câştigă şi ce trebuie să plătească România pentru acest scut, se impune să ţinem cont de câteva lucruri. România se va afla concret pentru prima dată în istoria ei modernă sub protecţia unei tehnici militare deosebite, cu eficienţă maximă în apărarea spaţiului aerian propriu. Proiectul va fi realizat în patru etape, planificate pentru anii 2011, 2015, 2018 şi 2020. Există o problemă, în contextul relaţiilor NATO - Rusia, opoziţia declarată a Moscovei şi care va trebui pe undeva să fie îndulcită. Riscurile unui asemenea proiect trebuiesc asumate de statul român dar, în acelaşi timp, avantajele enorme, prin asigurarea securităţii ţării, trebuiesc aduse la cunoştinţa cetăţenilor României. În acest context nu se explică graba cu care a fost convocată şedinţa CSAT de către domnul Preşedinte Traian Băsescu a cărui rezoluţie a confirmat anticipat acceptul la invitaţia lui Barack Obama de a intra sub protecţia scutului antirachetă american, urmând ca Parlamentul să ia o decizie în acest sens. Garanţiile de securitate maximă nu exclud o dezbatere robustă şi democratică în jurul acestei teme. Chiar dacă va stârni nervozitate ceva mai la Est, aşa cum a stârnit nervozitate şi faţă de Polonia şi Cehia anteriorul proiect american legat de scutul antirachetă american, este consecinţa logică a unei acţiuni externe a României, începând cu momentul aderării României la NATO. Cu toţii trebuie să recunoaştem că de-a lungul ultimilor ani de încordare a relaţiilor între Washington şi Teheran, iranienii nu au făcut un secret din faptul că în cazul unui conflict armat, ţările care găzduiesc trupe americane ar deveni o "ţintă" legitimă a rachetelor lor. Ţara noastră ceruse încă de la Summit-ul NATO de la Bucureşti (2-4 aprilie 2008) extinderea apărării antirachetă în Europa şi în zonele "vulnerabile" neacoperite de precedentul proiect. De aceea astăzi, de la tribuna celui mai înalt forum legislativ, Parlamentul României, îmi exprim satisfacţia propunerii date de CSAT la invitaţia preşedintelui Barack Obama ca România să adere la scutul antirachetă şi am convingerea că ea va fi validată în plenul celor două camere ale Parlamentului României. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircea Lubanovici. Domnule deputat, microfonul vă aparţine. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor deputaţi, În calitate de deputat ales în Colegiul nr.3 - Diaspora şi având ca zonă de reprezentare SUA, Canada şi Australia, am constatat că americanii dau o importanţă mult mai mare imaginii ţării lor decât românii, cei dintâi fiind conştienţi de valoarea patrimonială a unei imagini bune. Tot astfel, de imaginea României în străinătate, de modul în care sunt promovate valorile naţionale şi de percepţia pe care cetăţenii ţărilor lumii o au despre România depinde, în ultimă instanţă, chiar rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă ţara noastră în procesul de reafirmare pe plan european, dar şi internaţional. De aceea, în calitate de membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Parlamentul României, unde activez, precum şi în calitate de Preşedinte al Subcomisiei pentru problemele românilor de pretutindeni, am propus, să lansăm, în acest an, un proiect intitulat "Mândria de a fi român" ("Proud to be Romanian"), care are drept obiectiv implicarea tuturor românilor din diaspora în procesul de îmbunătăţire a imaginii României şi a românilor de pretutindeni. Consider că este esenţial ca fiecare român care locuieşte în afara graniţelor României să identifice şi să promoveze acele aspecte care să transmită lumii un mesaj pozitiv despre ţara-mamă şi despre adevăratul spirit românesc. În acest sens, împreună cu American Romanian Turism & Trade Show, Camera de Comerţ Americano-Română şi Centrul Cultural din Chicago, am demarat prima acţiune din cadrul proiectului menţionat pentru 2010, ce se va desfăşura în zilele de 22-25 aprilie la Chicago şi care intenţionează să reunească entităţi private şi publice din SUA si România pentru a decela oportunităţile de colaborare dintre cele două ţări, în domeniul investiţional şi turismului. Având în vedere cele expuse mai sus, facem un apel tuturor românilor din diaspora, dar şi fiecărui român din ţară să încerce să îşi valorifice identitatea naţională şi să îşi promoveze valorile naţionale pentru ca toate neajunsurile de imagine ale României să fie înlăturate. Totodată, vă invit, stimaţi colegi deputaţi, să participaţi împreună cu mine la acest proiect. Am convingerea că este de datoria noastră să declarăm anul 2010 - "Anul îmbunătăţirii imaginii României în lume." Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Antochi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mi-am intitulat declaraţia în felul următor: "Din păcate pentru România, clasa noastră politică îşi aduce aminte de agricultură doar în campaniile electorale." După ce am ascultat cu mare interes discursurile Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, la depunerea jurământului de credinţă în Parlament, şi primului-ministru, Emil Boc, la învestirea cabinetului, prin care declarau modernizarea spaţiului rural ca obiectiv prioritar, am crezut, în naivitatea mea, că, în sfârşit, se va face ceva serios şi pentru agricultură. La foarte scurt timp însă, cu ocazia dezbaterii proiectului pentru bugetul pentru agricultură pe anul 2010, mi-am dat seama că am fost într-adevăr naiv, deoarece între declaraţiile menţionate şi alocaţiile bugetare efective nu exista nici o legătură. În şedinţa comună a comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat, s-a solicitat, în unanimitate, suplimentarea bugetului agricol pe 2010 cu 2 miliarde 100 milioane lei, amendament care, deşi a fost aprobat de către Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, nu a trecut de plenul Parlamentului. Din acest motiv, agricultura românească a rămas aproape fără niciun fel de sprijin financiar pentru anul 2010. Şi asta, pentru că Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a notificat şi obţinut la timp acordul Uniunii Europene pentru înlocuirea formelor de ajutor de stat acordate până la sfârşitul anului trecut sau nu a asigurat resursele financiare necesare pentru formele de sprijin ce pot fi acordate fără aprobarea Uniunii Europene. Peste câteva zile, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, producătorii agricoli vor începe lucrările din campania de primăvară fără a mai beneficia de suportul financiar pentru achiziţionarea motorinei, pentru acoperirea costurilor cu energia electrică folosită pentru irigaţii, de facilităţile Legii creditului agricol sau de cele privind asigurarea împotriva calamităţilor culturilor agricole. Fără capital de lucru propriu, fără credite (aproape imposibil de obţinut de la băncile comerciale), producătorii agricoli nu vor dispune de fondurile necesare pentru respectarea tehnologiilor de producţie sau vor lăsa, ca şi în anii trecuţi, mari suprafeţe de teren în afara circuitului productiv, şi iar vom aduce din import majoritatea produselor agro-alimentare, şi iar vom continua să ne împrumutăm de la instituţiile financiare internaţionale, şi iar vom invoca potenţialul ridicat al agriculturii româneşti în viitoarele campanii electorale. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Samoil Vîlcu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se referă la "Reforma statului - o datorie morală faţă de români!" Doamnelor şi domnilor deputaţi, Această nouă sesiune parlamentară trebuie să fie una care să aducă schimbări legislative aşteptate de foarte mulţi români şi care, în esenţa lor, produc o reformă în statul român. Noua sesiune a Legislativului presupune susţinerea, în continuare, a Programului Guvernului, prin adoptarea unor măsuri şi proiecte legislative. Priorităţile legislative ale acestei sesiuni parlamentare sunt - pentru PDL: Legea reformei sistemului public de pensii (care trebuie adoptată până în luna iunie), Legea responsabilităţii fiscale (care trebuie să aducă mai multă ordine în sistemul fiscal, şi care trebuie votată până la sfârşitul lunii martie), şi Legea educaţiei naţionale fundamentată şi pornind de la proiectul Miclea, precum şi adoptarea Codului de procedură penală şi a celui de procedură civilă. Acestea sunt legi importante, legi fundamentale pentru proiectele din perioada următoare. Avem nevoie de legi care vizează dezvoltarea economică, iar modificarea Programului "Prima casă" este o prioritate în acest sens. De asemenea, sunt necesare măsuri legislative pentru sprijinirea întreprinderilor care angajează şomeri, proiecte care vizează agricultura, care să creioneze cadrul ajutoarele de stat pentru agricultori, având în vedere faptul că, începând din acest an, nu vor mai putea fi acordate anumite subvenţii. Stimaţi colegi, A trecut deja un an din mandatul nostru de parlamentari, iar o mare parte din această perioadă ne-am confruntat cu o criză politică şi financiară fără precedent. Suntem obligaţi, faţă de cei care ne-au dat votul, să scoatem România din această situaţie dificilă. Un lucru bun, care stabilizează moneda, o confirmare a politicii fiscale corecte a Guvernului, coroborată cu politica monetară a BNR, şi ca un răspuns la stabilitatea asigurării de bani de la Fondul Monetar Internaţional. Este un semnal de creştere a predictibilităţii în economie. Conform estimărilor, anul acesta vom avea o creştere economică de 1,3% - o creştere mică, dar sigură şi stabilă - iar prin măsurile economice pe care le vom lua, economia se va stabiliza şi creşterea p.i.b.-ului va ajunge una consistentă în 2011. Revigorarea economică va aduce locuri de muncă, menţinerea şomajului sau chiar scăderea lui într-o limită acceptabilă, dar şi investiţii multe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Au depus declaraţii în scris următorii deputaţi: de la Grupul parlamentar PD-L, Cornel Ghiţă, Cosmin Popescu, Valeriu Tabără, Gheorghe Coroamă, Constantin Chirilă, George Ionescu, Doru Leşe-Braşoan, Daniel Bărbulescu, Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Stelică Iacob Strugaru, Zanfir Iorguş, Victor Boiangiu, Florin Postolachi, Gheorghe Albu, Iulian Vladu, Ciobanu Gheorghe, Cezar Preda, Dugulescu Cristian. de la Grupul parlamentar al PSD: Cătălin Cherecheş, Manuela Mitrea, Mircea Duşa, Valeriu Ştefan Zgonea, Mugurel Surupăceanu, Ion Dumitru, Marian Neacşu, Ioan Munteanu, Neculai Răţoi, Ioan Călin, Vasile Popeangă, Liviu-Bogdan Ciucă, Dorel Covaci. de la Grupul parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marian Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, George Dumitrică, Mihai Lupu, Titi Holban, Bogdan Radu Ţîmpău, Nini Săpunaru, Cristina Pocora, Virgil Pop, Horea Uioreanu, Dan Motreanu, Cristian Buican. de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale: Aledin Amet, Adrian Merka şi domnul Mircea Grosaru. de la Grupul parlamentar al independenţilor, domnul deputat Soporan Vasile. |
|||||
|
|
|
Dacă mai sunt intervenţii? Aveţi cuvântul, domnule deputat Neacşu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Voiam să profit de prezenţa foarte largă în sală a colegilor mei, să citesc declaraţia. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Români, dormiţi liniştiţi, de-acum avem scut!" Domnul preşedinte Băsescu ne-a dat iar emoţii şi palpitaţii, anunţând "hodoronc-tronc" că vom avea scut antirachetă în România. Mulţumim domnului Băsescu pentru ştirea "nou-nouţă" pe care o furnizează într-o atmosferă teatral-dramatică, cu menţiunea că "ştirea" datează de prin septembrie, anul trecut, de când se ştia că scutul nu va mai fi în Polonia şi Cehia, ci, cel mai probabil, în România. Este binecunoscut faptul că discuţiile politice între Washington şi Moscova pe tema scutului antirachetă au demarat de prin 2007, iar acum vechea temă militar-politică a scutului îi dă ocazia domnului Băsescu să joace iar o piesă de teatru gen "răpirea din Serai", pardon, "răpirea din Bagdad", că cealaltă era o carte. Ne întrebăm, văzând emoţionantul moment de teatru radio-tv, oferit de preşedinte, oare când va angaja domnia sa la Palatul Cotroceni şi un scenograf care să-i asigure intrarea în scenă corespunzătoare, cu tobe şi jerbe de lumini. Lăsând gluma la o parte, trebuie să admitem că nimănui, în România de astăzi, nu-i mai pasă de aşa-zisul "scut american", atunci când ţara noastră se află într-o situaţie economică deosebit de grea, când este guvernată de o majoritate subţirică, când numai anul trecut au dispărut peste 100 de mii de firme, şi vor mai dispărea, poate, alte zeci de mii, anul acesta, din cauza politicilor economico-financiare ale Guvernului Boc, când zeci de mii de români vor rămâne fără locuri de muncă, când oamenii intră în alimentare ca la "muzeu", când România, cu potenţialul său agricol veşnic... potenţial, este plasată între două pieţe de desfacere gigantice, Uniunea Europeană şi Rusia, şi, totuşi, din cauza incompetenţei Guvernului, noi importăm mâncarea! În astfel de condiţii, cu ce ne încălzeşte anunţul melodramatic al lui Traian Băsescu? Cu nimic, stimaţi colegi! În anul 2004, România a devenit membră NATO. în anul 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Cumva, este intrarea României în NATO sau în Uniunea Europeană un merit al lui Traian Băsescu sau al lui Emil Boc? Nu, nu este! Meritul aparţine guvernelor care au lucrat şi au pregătit momentul intrării României în NATO şi în Uniunea Europeană. Este amplasarea scutului antirachetă vreo victorie a cuiva? Putem spune, fără ezitare, că nu este un merit al actualului Guvern şi nici măcar vreun câştig pentru România. Este vorba doar despre o decizie, practic, a statului american în înţelegere cu Rusia, decizie convenabilă, din punct de vedere militar, pentru toate statele europene, de altfel. Trebuie, stimaţi colegi, să fim sinceri şi să recunoaştem că, în momentul de faţă, problema scutului american nu are nici cea mai mică relevanţă pentru români. Aşa cum se spune din bătrâni "ţara arde şi baba se piaptănă"! În condiţiile în care forţele noastre armate au devenit atât de competente şi de profesioniste, încât le vezi numai la parăzi şi la televizor prin diferite ţări asiatice, pe care românul nu dă doi bani, ţara este sechestrată de zăpezi de treizeci de centimetri. Românii stau blocaţi zeci de ore în zăpezi pe şoselele patriei, fără apă şi mâncare, dar măcar au în suflet liniştea că americanii şi-au amplasat la noi scutul antirachetă. Zeci de comune rămân fără curent electric, dar măcar oamenii au satisfacţia că actualul guvern îi protejează de rachete la fel cum îi protejează de sare, zahăr şi grăsimi. Poate că mâine, poimâine, când şomajul va atinge 20%, ca în Spania, Traian Băsescu va ieşi să ne anunţe că trupele noastre invadează nu ştiu ce ţară asiatică, laolaltă cu alte trupe, motiv de jubilaţie pentru cetăţeanul de la bloc şi ocazie de mare bucurie pentru contribuabilul nea Gică de la Valea Ciorii. Iar când vom avea, Doamne fereşte, vreo secetă, iar recoltele vor fi la pământ, poate că Traian Băsescu va ieşi în lumina reflectoarelor să ne anunţe, cu clasica lacrimă de Nil în ochi, încă o reuşită a guvernului pedelist: "Dragi români, afară plouă". Vă mulţumesc. |
|||||
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Călian. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte, şi încă o dată succes în această funcţie pe care temporar o deţineţi. Declaraţia politică de astăzi are ca titlu: "Reprezentarea României în conducerea Uniunii Europene". Implementarea politicilor comunitare la nivel naţional rămâne o problemă cu care România se confruntă încă de la aderare. Echilibrul administrativ şi politic depinde de importanţa cu care statul român tratează acest lucru. Îngrijorător este faptul că din cele 52 de funcţii de conducere oferite României de instituţiile comunitare, doar 8 sunt ocupate, în condiţiile în care Consiliul Europei deţine aproximativ 35.000 de angajaţi. În acest moment, în administraţia comunitară sunt 53 de oficiali şi agenţi temporari români, dar aceştia nu fac parte din structurile de conducere. Este o temă importantă care nu trebuie neglijată. Este datoria României să-şi susţină conaţionalii în posturile care i se cuvin. Ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, România ia parte direct la elaborarea şi adoptarea politicilor comunitare, contribuind pe fond la lucrările tuturor instituţiilor comunitare, la nivel politic şi tehnic: Consiliul UE şi formaţiunile sale sectoriale, grupurile de lucru ale Consiliului, precum şi la reuniunile Consiliului European, comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene, Parlamentul European, Comitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social. Însă, chiar dacă au trecut trei ani de când ne aflăm în familia europeană, ţara noastră nu a reuşit să acopere numărul de posturi oferite în structurile Comisiei Europene. Astfel, reprezentarea României în cadrul instituţiilor comunitare este deficitară şi necesită o redresare. Deşi ne aflăm în plină criză politică, ţara noastră are suficienţi specialişti care s-ar încadra pe posturile oferite de Uniunea Europeană. Dacă alte ţări fac lobby pentru a obţine cât mai multe posturi în structurile europene, la noi acest subiect pare a fi dat uitării. O bună mediatizare şi o strategie care să deschidă barierele spre un post în administraţia europeană reprezintă un paradox posibil pe timp de reformare a administraţiei naţionale. Uniunea Europeană încurajează echilibrarea balanţei în ceea ce priveşte reprezentarea statelor membre. Şi România deţine deja un atu: este a şaptea ca putere de decizie şi deci necesită o cât mai mare reprezentativitate în toate structurile administrative de la Bruxelles. Specialişti români care să negocieze, să medieze şi să obţină un consens pentru ţara noastră - acesta este mijlocul de comunicare cel mai eficient, astfel încât să ne armonizăm cu deciziile luate în capitala Uniunii Europene. În baza Tratatului de aderare, România a primit mai multe poziţii în cadrul instituţiilor europene: un comisar european, 33 de parlamentari europeni aleşi prin votul românilor, dar şi un judecător la Curtea de Justiţie a CE, un judecător la Tribunalul de Primă Instanţă, ca membru în Curtea de Conturi, 15 reprezentanţi în Consiliul Economic şi Social, 15 reprezentanţi în Comitetul Regiunilor. De asemenea, Banca Naţională a României a intrat în Sistemul European al Băncilor, guvernatorul instituţiei locale participând ca membru cu drepturi depline în Consiliul General al Băncii Centrale Europene. Rolul jucat de funcţionarii CE este extrem de important pentru o ţară ca România, care se luptă pentru a se adapta la economia şi administraţia europeană. România are deficienţe la capitolul promovării valorilor umane şi acest fapt sărăceşte şansele de a ne afirma pe plan extern. Uniunea Europeană s-a arătat interesată de a recruta funcţionari români pentru a acorda României şansa de egalitate, însă ţara noastră s-a cufundat prea mult în probleme interne şi a neglijat aspectele externe. Mecanismul de cooperare oferă o şansă pe timp de criză a specialiştilor români bine pregătiţi pentru a reprezenta România în Uniunea Europeană. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
|||||
|
|
A mai depus declaraţie în scris, de la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ciocan Ioan. Cu aceasta, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice, urându-vă o zi bună. Continuăm la ora 10,00 cu ordinea de zi aprobată de plenul Camerei Deputaţilor. Mulţumesc. |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Noul Cod de procedură penală, o provocare şi o şansă pentru justiţie" Datorită multor cauze specifice perioadei de tranziţie, în ţara noastră, după momentul 1989, s-a ajuns la o creştere vertiginoasă a fenomenului infracţional, pe de o parte datorită nesiguranţei normative, iar, pe de altă parte, din cauza degradării valorilor morale ale societăţii. Tocmai datorită faptului că politica juridică penală actuală conţine multe lacune şi erori, putem constata neasigurarea eficienţei în combaterea fenomenului criminalităţii. Prin urmare, continuarea reformei juridice este o cerinţă de prim ordin pentru mine, în calitate de reprezentat al cetăţenilor, în primul rând, şi apoi în calitate de jurist, dar în egală măsură şi pentru actualul Guvern al României. Reforma justiţiei, prin actualizarea şi modificarea Codurilor de procedură penală şi civilă, trebuie să continue în acelaşi ritm susţinut, deoarece este un element fundamental al politicilor de guvernare ale actualei puteri. Desigur, toate modificările propuse sunt bine venite, însă, din păcate, unele sunt lacunare, neatingându-se scopul propus, iar altele conţin concepte echivoce şi provoacă confuzii. Suntem cu toţii de acord că modificările importante ale Codului de procedură penală au survenit în normativul juridic penal românesc prin adoptarea unui număr impresionant de legi speciale în domenii importante. Însă, actualizarea şi modificarea Codului de procedură penală este motivată prin necesitatea alinierii normativului juridic la standardele şi exigenţele prevăzute în convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi la cerinţele determinate de schimbările rapide care au loc în societatea românească. În acest context, societatea românească are nevoie de o sincronizare efectivă a normelor juridice penale cu schimbările economico-sociale. Tocmai din acest motiv, avem nevoie de uniformizarea legislaţiei juridice penale cu cea europeană în vederea scurtării duratei de desfăşurare a procesului judiciar, astfel încât să putem dovedi eficienţă şi eficacitate în combaterea fenomenelor infracţionale. Având în vedere noua realitate socială de la noi, cerinţa amplificării luptei împotriva criminalităţii este mai mult decât esenţială şi importantă. Este necesar ca lupta contra stării de infracţionalitate să continue în acelaşi ritm alert ca şi adoptarea Codurilor juridice - penal şi civil. Fără îndoială, esenţa Codului de procedură penală va avea ca rezultat un act de justiţie transparent şi cu o durată redusă a proceselor, aceasta reprezentând un punct de cotitură în reforma justiţiei din România, venind în întâmpinarea cerinţelor Uniunii Europene. De asemenea, prin implementarea acestui nou Cod de procedură penală vom urmări asigurarea satisfacerii exigenţelor care decurg din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituţie şi din pactele şi tratatele privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. În vederea obţinerii de rezultate convingătoare în sistemul judiciar trebuie, fără îndoială, să existe o voinţă politică clară având în centru atenţiei siguranţa şi protecţia cetăţeanului. Numai de noi depinde schimbarea percepţiei publice cu privire la actul de justiţie român care, de multe ori, este blamat, controversat şi, uneori, privit ca fiind inechitabil. Ţara noastră are de suferit din cauza unui Cod de procedură penală depăşit, cu rădăcini încă din vremea regimului comunist şi a unui formalism excesiv în practica judiciară. Rezultatele pozitive ale eforturilor de reformare a sistemului judiciar sunt încă într-o formă latentă şi incipientă, însă eforturile noastre trebuie susţinute în mod corespunzător de un consens politic şi de o strategie convingătoare care să facă din lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei o prioritate de prim rang pentru ţara noastră ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. |
|
||||
|
Domnul Daniel Buda: "Reorganizarea sistemului energetic şi termic" O dată cu scăderea temperaturii, aproape de fiecare dată, în fiecare an, se dezbate problema energiei termice şi electrice pe fondul unei creşteri suplimentare a consumului şi a preţului. Totodată, guvernanţii sunt blamaţi pentru creşterea preţului la electricitate şi la energia termică, dar, în egală măsură, pentru lipsa unor programe coerente şi lipsa majoră de investiţii din domeniu. Experţii acuză lipsa majoră de investiţii din domeniu din cauza inexistenţei unei strategii unitare care să asigure sustenabilitatea şi suportabilitatea preţului, precum şi accesul la reţea pentru toţi consumatorii de energie din România. Măsura recent anunţată de executiv prin care s-a aprobat reorganizarea producătorilor de energie electrică şi termică din subordinea Ministerului Economiei, prin înfiinţarea a două companii energetice naţionale, Electrica şi Hidroenergetica, este una dintre deciziile esenţiale pentru economia românească şi, în egală măsură, pentru cetăţean. Ţara noastră dispune de resursele energetice de bază (cărbune, uraniu, apă, gaze, ţiţei) astfel încât să putem fi asiguraţi din punct de vedere energetic. Este o măsură care ne poate crea independenţa în stabilirea preţurilor. Fără îndoială, o politică economică stabilă care să creeze mediul competitiv are ca şi scop atragerea de investitori, crearea de noi locuri de muncă şi, deci, o creştere economică, de care România are nevoie acum, pe fondul crizei economice internaţionale. Ţara noastră are poziţia strategică care să îi permită o astfel de abordare economică, de dezvoltare a propriilor surse de energie, pentru concentrarea într-o singură instituţie a energiei electrice care aduce beneficii tuturor, mai cu seamă cetăţeanului. Dezvoltarea propriilor surse de energie reprezintă motorul de funcţionare a economiei unei ţări, capabilă de a atrage investiţii străine şi de a-şi reduce dependenţa energetică faţă de alte state. În lipsa unui sistem energetic propriu, singura posibilitate de supravieţuire este cea de creştere a preţurilor care desigur că, în această perioadă dificilă, nu este una dintre cele mai fericite decizii, însă astfel de măsuri sunt necesare pentru acoperirea costurilor producţiei. Este cunoscut, de asemenea, faptul că o reţea de energie defectuoasă implică costuri pentru oamenii de afaceri şi pentru consumatori, deopotrivă. Ca ţară membră a Uniunii Europene, România are obligaţia de creştere a competitivităţii şi performanţelor industriei româneşti şi de promovare a unui management durabil al resurselor şi protecţiei mediului în beneficiul public şi în respect pentru siguranţa cetăţeanului. În vederea asigurării unei structuri cu adevărat funcţionale a pieţei producerii şi comercializării de energie, este esenţial ca diferitele strategii de reorganizare să aibă în vedere atât asigurarea unui număr cât mai mare de producători reali privaţi concurenţi şi a unor pieţe bine dezvoltate şi lichide, cât şi punerea în practică a unor mecanisme detaliate, care să preîntâmpine folosirea în mod abuziv a unor posibile poziţii dominante pe piaţă. |
|
||||
|
Discuţiile între autorităţile române şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) au impus elaborarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, importantă în eficientizarea sistemului de colectare a taxelor în România. Legea responsabilităţii fiscale, care trebuie dezbătută de urgenţă în Parlament, a fost deja lansată în dezbaterea publică. Aceasta conţine o serie de reguli privind politica fiscal-bugetară pe care Guvernul şi administraţia publică trebuie sa le respecte. Între ele: cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat nu pot fi majorate pe parcursul anului bugetar cu ocazia rectificărilor bugetare; va fi înfiinţat un Consiliu fiscal pentru a "sprijini" şi evalua "performanţele" fiscal-bugetare ale Guvernului iar ministrul de finanţe şi premierul vor semna pentru "corectitudinea şi integralitatea" informaţiilor din strategia fiscal-bugetară care trebuie anunţată în fiecare an, până la data de 30 mai, şi trebuie elaborată pe o perioadă de 3 ani. Potrivit proiectului, majorările salariale nu vor mai fi efectuate cu şase luni înainte de alegeri, rectificările bugetare vor fi făcute de maximum două ori pe an iar autorităţile locale vor fi obligate să prevadă planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani. Legea responsabilităţii fiscale mai prevede o serie de principii şi obiective pe care Guvernul şi administraţia centrală şi locală trebuie sa le respecte pentru o mai bună administrare a finanţelor publice. Obiective principale sunt asigurarea şi menţinerea disciplinei fiscal-bugetare, a transparenţei şi sustenabilităţii pe termen mediu şi lung a finanţelor publice pentru a proteja competitivitatea pe termen lung şi pentru a asigura echitatea între generaţii şi stabilirea unui cadrul de principii şi reguli pe baza căruia Guvernul să asigure implementarea politicilor fiscal-bugetare care să conducă la o bună gestiune financiară a resurselor. Având în vedere importanţa acestei legi, cred că noi, în calitate de parlamentari, trebuie să stabilim întâlniri la nivel local pentru promovarea şi îmbunătăţirea actului normativ. Numai în acest fel putem obţine o viziune coerentă asupra nevoilor economice pe care le are România la acest moment. |
|
||||
|
"Istanbul, capitală culturală europeană" În acest an, oraşul Istanbul a devenit, alături de localităţile Pecs(Ungaria) şi Essen(Germania), capitala culturală europeană, ceea ce consacră un fapt cunoscut, dacă ar fi să ne raportăm numai la încărcătura istorică a vechii şi actualei metropole. Manifestările dedicate evenimentului au fost marcate de prezenţa numeroaselor personalităţi, din Turcia şi din alte zone ale lumii, numărul mare al acestora confirmând dorinţa gazdelor de a oferi un cadru propice desfăşurării tuturorspectacolelor. Într-o Europădin ce în ce mai compactă, dimensiunea culturală, bogăţia spirituală devin repere ale diversităţii, diversitatea fiind, însă,promovată într-un sistem unitar. Ce-i poate apropia pe toţi cetăţenii continentului este tocmai aspiraţia de a-i înţelege pe semeni, în primul rând din perspectiva emoţională. Iar emoţia este oferită, cu precădere, de un dans specific, de o piesă de teatru remarcabilă, deun cântec deosebit. Iată de ce,iniţiativa ca oraşul Istanbul să devină, în acest an, capitala culturală europeană este, cu siguranţă, benefică. Iată de ce trebuie apreciat, în acest sens, efortul Turciei ca ţară. |
|
||||
|
"Priorităţile Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România" Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a propus, şi în acest an, să exceleze într-un domeniu de reală importanţă, precum cel al păstrării tradiţiilor. În această ordine de idei, cu siguranţă, va fi organizată o nouă ediţie a festivalului internaţional de folclor, manifestare la care au participat şi, indiscutabil, vor participa ansambluri artistice cunoscute, nu numai din România. Simpozionul dedicat istoriei tătarilor se va desfăşura în preajma zilei de 13 decembrie, tocmai pentru a evidenţia respectiva zi, legiferată, în România, ca sărbătoare a comunităţii pe care o reprezint. Comemorarea unor personalităţi reprezintă un alt aspect al activităţii membrilor UDTTMR. Astfel, la data de 30 noiembrie, va fi decernat, pentru a treia oară, Premiul "Mehmet Niyazi" pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor din România. O altă acţiune dedicată unui desăvârşit patriot, Numan Celebi Cihan, se va desfăşura la Constanţa. Anul acesta, ne-am propus să organizăm, la data de 18 decembrie, Ziua Minorităţilor Naţionale. Dorim să se tipărească manuscrisele unor valoroşi autori, precum dicţionarul român-tătar al regretatului Altay Kerim, dar să se şi reediteze cărţi deja consacrate. Înfiinţarea unei echipe de teatru este o altă prioritate. A sosit vremea să dezvoltăm sistemul de învăţământ în limba tătară Începutul a fost realizat, urmând ca această dorinţă să fie concretizată într-un mod consistent. Aşadar, nici în anul 2010 nu va fi neglijată dimensiunea culturală a etniei tătare. |
|
||||
|
"Voluntariatul - o necesitate în rândul tinerilor" Experienţa în muncă este considerată, în ziua de azi, esenţială pentru recrutarea tinerilor. În acelaşi timp, măsurile utilizate pentru stimularea tinerilor pentru dobândirea unei experienţe de lucru, şi aici vorbesc de stagiatură, ucenicie, muncă temporară sau muncă voluntară, sunt de multe ori insuficiente sau chiar inexistente. Vreau prin această intervenţie să conştientizez atât tinerii despre importanţa voluntariatului în obţinerea experienţei profesionale, cât şi instituţiile statului despre necesitatea promovării unui pachet de legi pentru tineret care să cuprindă facilităţi referitoare la munca voluntară. Propun amendarea legii voluntariatului, astfel încât munca voluntară să conteze în CV-urile tinerilor care se angajează în instituţii publice, şi nu numai, să conteze concret la salariu. Recompensarea şi recunoaşterea activităţilor de voluntariat trebuie sprijinită nu numai la nivelul tinerilor, ci şi prin stimularea adecvată a societăţilor şi organizaţiilor. De asemenea, propun ca munca voluntarilor să fie considerată drept cofinanţare în proiecte europene. Tinerii îşi pot construi un CV atractiv, prin participarea la activităţi de voluntariat, astfel încât pot să răspundă la anunţurile de încadrare în muncă care la capitolul condiţii solicită experienţă în muncă. Voluntariatul este o modalitate prin care tinerii pot lua contact cu piaţa muncii, pot să se implice într-o varietate de proiecte şi domenii, contribuind la dezvoltarea comunităţii. Daca încercăm să dăm o definiţie voluntariatului, putem spune că este un proces de acumulare de experienţă, un exerciţiu de bunăvoinţă, de integrare şi coeziune socială. Anul 2011 va fi "Anul european al voluntariatului" şi sper să reprezinte un îndemn pentru implicarea şi susţinerea tinerilor în acţiuni de voluntariat. |
|
||||
|
Declaraţia politică de astăzi are ca subiect o problemă la zi: motivele ineficienţei deszăpezirii în unele judeţele şi chiar în municipiul Bucureşti şi a închiderii unor drumuri naţionale şi judeţene. Zăpezile şi viscolul în sine nu au luat pe nimeni prin surprindere iarna aceasta pentru că prognozele meteo au anunţat cu precizie durata şi intensitatea ninsorilor. Autorităţile locale au fost avertizate din timp şi de primul ministru, şi de ministrul transporturilor, care au dat instrucţiunile necesare evitării blocării complete a traficului în ţară. Cu toate pregătirile însă şi dincolo de forţa cu care a venit această iarnă, vinovate pentru închiderea unor drumuri sau îngreunarea traficului în oraşe sunt firmele de deszăpezire cu utilaje neperformante, dar care au primit contracte preferenţial şi poate, unele, chiar ilegal. Concret, vă voi da exemplul Buzăului, judeţ greu încercat de iarna aceasta. Buzăul este unul dintre judeţele unde ninsorile au determinat închiderea mai multor drumuri judeţene şi chiar a drumului european E85 când restricţionarea traficului pe această porţiune nu a fost suficientă. Situaţia dezastruoasă a drumurilor naţionale din judeţ în timpul căderilor masive de zăpadă a fost rezultatul căpuşării firmei care câştigase licitaţia "la pachet" cu firme şi utilaje neperformante. Această firmă a fost obligată de către directori de la direcţiile de drumuri naţionale să închirieze utilaje şi să lucreze cu anumite firme care condiţionau astfel validarea prestaţiilor. Aceste practici ale directorilor din Direcţia de Drumuri Naţionale Bucureşti trebuie să înceteze imediat. Aceste "obiceiuri" sunt principalul motiv al izolării unor localităţi şi se fac vinovate de situaţia celor care au petrecut noaptea înzăpeziţi, pe câmpuri. În acest sens m-am adresat deja domnului ministru Berceanu cu două întrebări referitoare la modul în care au fost încheiate contractele cu firmele de deszăpezire din judeţul Buzău şi asta după ce am intrat în posesia unor informaţii foarte precise chiar de la firma care a câştigat licitaţia şi a subcontractat forţat celelalte societăţi. Declaraţia mea politică se adresează în special domnului ministru al transporturilor, Radu Berceanu, pe care îl rog să verifice modul în care s-au încheiat toate contractele cu firmele de deszăpezire, mai ales acolo unde rezultatele au fost total nesatisfăcătoare, şi să ia măsurile necesare încetării practicilor unor funcţionari care îşi permit să facă afaceri personale pe bani publici. E bine, oricum, că directorii de la CNADNR ne-au anunţat de pe acum că nu vor mai avea bani să repare gropile după ce trec ninsorile şi că la vară vom circula off-road. |
|
||||
|
"Situaţia în România privind stocurile de pesticide interzise, cu termen de valabilitate depăşit şi neidentificate" Am aflat de la emisiunea "Viaţa satului" că în ţara noastră sunt multe "bombe cu ceas", după expresia folosită de FAO, sau numeroase "bombe ecologice", "mine" sau "grenade ecologice", după părerea mea, oricând aceste stocuri de deşeuri de pesticide putând să declanşeze adevărate catastrofe ecologice. În ţara noastră trebuie urmărit destinul economic al acestor "deşeuri". În România s-au acumulat, de-a lungul anilor, fiind inventariate, circa 1200 tone de pesticide perimate (după Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale). Alte mii şi chiar zeci de mii de tone de deşeuri au fost identificate după mulţi ani în preajma unor combinate, în depozite improvizate şi chiar în gropi acoperite cu pământ. Trebuie să afirm cu toată tăria că acestea au poluat şi continuă să polueze, dar nu se cunoaşte (şi este grav) intensitatea şi dimensiunea acestui fenomen. Poluare este descoperită întâmplător şi doar când apar "evenimente ecologice" grave. Haosul creat în monitorizarea şi gestionarea acestor deşeuri "rămase fără stăpân" sau cu "stăpân" lipsiţi de răspundere, constituie un permanent pericol de intoxicare în masă şi chiar de accentuare şi de modificare, în sens nedorit, a agrosistemelor. Situaţia este cu atât mai ameninţătoare cu cât în componenţa acestor deşeuri sunt prezente produse extrem de toxice ca: DDT, Detox, Carbetox, lindatox, Clorofos, Furadan etc. Aproximativ 2000 de fântâni, multe lacuri (iazuri) şi zeci de kilometri de ape curgătoare sunt poluate în majoritatea lor cu pesticide prin aplicarea unor tratamente, neraţionale şi necontrolate, cu maşini şi utilaje rudimentare. În general, România a ajuns un "container" chimic. Zilnic, factorii de mediu (apa, aerul, solul) sunt supuşi agresivităţii activităţii umane, majoritatea cursurilor de ape sunt poluate cu petrol, cianuri, nitraţi etc. Ţara noastră înregistrează nu mai puţin de 14 zone de dezastru ecologic şi peste 4000 km râuri moarte sau aproape moarte, zone întregi cu ape freatice poluate, la care "aportul" pesticidelor nu este deloc de neglijat. Cu toate că erorile trecutului (chiar şi ale prezentului) sunt recunoscute, luându-se "angajamente" să nu se mai repete, ne găsim în prezenţa unor mari cantităţi de deşeuri de pesticide care, de fapt, constituie o grea moştenire a celor peste 30-35 de ani de proastă gestiune. Dacă nu se vor realiza acţiuni coordonate printr-o cooperare chiar şi pe plan internaţional, situaţia va continua să se deterioreze şi va fi scăpată de sub control. |
|
||||
|
Tema: "Decât materii noi pentru copiii din ciclul primar, mai bine păstrarea celor vechi, colegi, S Declaraţia mea de astăzi se referă la discuţiile şi propunerile de introducere a noi materii în programa şcolară a copiilor din ciclul primar, respectiv clasele I-IV. Prin aceasta mă refer la propunerile pe care le-am citit în presă referitoare la diverse declaraţii de introducere în şcoli a şahului sau a ecologiei, ca materii noi, obligatorii pentru aceşti copii care sunt la o vârstă fragedă - vârstă la care trebuie să aibă timp liber, nu un program încărcat şi suprasolicitant. Şahul poate fi o materie facultativă interesantă şi frumoasă pentru copii atunci când aceştia o aleg, studiile în domeniu arătând efectul ineficient al materiilor impuse fără consultarea copiilor şi a părinţilor. Ei îşi pierd interesul atunci când nu sunt provocaţi sau atunci când nu înţeleg ceea ce li se predă. Cu privire la ecologie, există un interes minim în rândul copiilor ce urmează ciclul primar, deci introducerea ei ca materie obligatorie nu va face decât să aibă un efect total opus: copiii vor deveni mult mai nepăsători faţă de natură decât sunt în prezent. Susţin faptul că dacă dorim o educaţie eficientă pentru copiii noştri, trebuie mai întâi să sintetizăm materiile ce le urmează în prezent, diversificarea programului să se facă treptat prin implicarea copiilor şi a părinţilor în alegerea materiilor facultative, în funcţie "de interesul manifestat de aceştia. Trebuie să învestim în orele de sport şi în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, nu în reducerea acestor ore, care, mai târziu, vor avea consecinţe asupra dezvoltării acestora. Din date statistice, în prezent 25% dintre copii sunt supraponderali sau obezi, iar rata acestora creşte anual cu 9-10%, numai 1% fiind sub tratament medical. de aceea, de mici trebuie să învăţăm copiii să facă mişcare, să fie activi. Cred că lista opţiunilor ar trebui completată cu ramuri sportive populare: tenis, volei, handbal, baschet, fotbal, înot, atletism sau cu activităţi creative cum ar fi: pictura, arta foto, dansuri moderne şi populare, coruri şi formaţii muzicale etc. |
|
||||
|
Perspectivele economiei româneşti s-au îmbunătăţit semnificativ în luna ianuarie, ca şi percepţia analiştilor financiari privind situaţia economică actuală din România, potrivit unui sondaj lunar efectuat de ZEW si Erste Bank. Şansa României de a ieşi mai repede din criza şi de a pregăti relansarea economică stă şi în capacitatea ţării de a aduce banii europeni pe care îi avem la dispoziţie. Astfel, până la data de 31 ianuarie 2010, pentru cele şapte programe operaţionale au fost depuse 15312 proiecte, în valoare de 30,76 miliarde euro. Comparativ cu situaţia la 31 decembrie 2009, numărul proiectelor depuse a crescut cu 422, iar valoarea acestora cu circa 703 milioane euro. Din proiectele depuse au fost aprobate până la 31 ianuarie 2010 un număr de 3910, în valoare totală de aproximativ 8,61 miliarde euro. Faţă de stadiul la 31 decembrie 2009, în ianuarie 2010 numărul proiectelor aprobate a crescut cu 22, iar valoarea acestora a crescut cu aproximativ 71 milioane euro. Până la 31 ianuarie 2010 au fost semnate 2263 contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare eligibilă de circa 4,25 miliarde euro, din care fondurile UE reprezintă circa 3,4 miliarde euro. Numărul contractelor semnate a crescut în luna ianuarie 2010, faţă de luna decembrie 2009, cu 39, iar valoarea eligibilă a acestora a crescut cu aproximativ 347 milioane euro. Plăţile totale făcute către beneficiari, reprezentând prefinanţări şi rambursări (cu excepţia rambursării de t.v.a.), s-au ridicat la suma de aproximativ 635 milioane euro. În luna ianuarie 2010 s-au efectuat plăţi către beneficiari în valoare de 36,61 milioane euro. Astfel am avut bucuria să observ că economia româneasca a intrat într-un proces de creştere şi prin clarificarea domeniilor prioritare şi sporirea competitivităţii, progresele înregistrate facilitând obţinerea statutului de economie funcţională de piaţă. |
|
||||
|
"Modul de aplicare în teritoriu a HG nr.1618/2009 şi consecinţele pentru învăţământul primar în zona rurală" Am fost informat despre simularea prevederilor HG nr.1618/2009, pe care Inspectoratul Şcolar Timiş a solicitat-o directorilor de unităţi de învăţământ din teritoriu. Am primit semnale de îngrijorare din partea primarilor, profesorilor, părinţilor, referitoare la faptul că, în şcolile cu tradiţie din localităţile lor, soluţiile găsite pentru aplicarea acestei HG, prin desfiinţarea claselor I-IV din mediul rural, se aplică necorespunzător şi în mod tendenţios. Una dintre aceste sesizări adresate mie este din partea părinţilor şi elevilor Şcolii cu clasele I-IV Temereşti, oraşul Făget, judeţul Timiş, prin care se arată că, în urma unei hotărâri luate în şedinţa din 28.01.2010, s-a propus desfiinţarea şcolii din această localitate. Această soluţie este total nerealistă, întrucât sediul şcolii a fost reabilitat, în conformitate cu cerinţele şi normele europene, mai mult, fiind chiar singura instituţie acreditată şi autorizată, din punct de vedere sanitar, de pe raza localităţilor aparţinătoare oraşului Făget. Sediul şcolii dispune de săli de clasă şi grupuri sociale modernizate, pentru elevii claselor I-IV şi preşcolari, racordare la sistemul apă-canal, microstaţie de epurare şi încălzire centrală. Menţionez, de asemenea, că şcoala şi grădiniţa sunt dotate cu mobilier nou şi 11 calculatoare. În prezent, şcoala funcţionează cu 16 elevi şi 23 preşcolari, urmând ca, în perioada următoare, numărul elevilor ciclului primar să crească la 27. Soluţia găsită, de a transfera elevii claselor I-IV la şcoala din oraşul Făget, ar fi o cheltuială în plus (microbuz, şofer, dificultăţi şi griji în plus pentru părinţi), când alternativa funcţionării în acest sediu modern ar fi cea mai simplă şi mai eficientă soluţie. În plus, grădiniţa îşi va desfăşura activitatea, în continuare, în această clădire, cu acces la toate utilităţile (încălzire, curent electric, apă), deci nu se pune problema economisirii de resurse. În concluzie, această măsură nu ar avea o justificare economică, ci, dimpotrivă, reducerea postului unui învăţător ar atrage cheltuieli semnificative în plus. Logica şi argumentele raţionale ale unei astfel de acţiuni nu există. ne confruntăm cu o altă acţiune dictată politic, şcoala desfiinţându-se, în mod evident, datorită rezultatelor la vot, în localitatea respectivă, mai puţin favorabile partidului la guvernare. Asemenea situaţii se regăsesc în multe alte localităţi de pe raza Colegiului nr. 9 Timiş, pe care îl reprezint în Parlament, de exemplu, Victor Vlad Delamarina şi oraşul Buziaş. Reamintesc că domnul preşedinte ales, Traian Băsescu, a promis, în momentul reconfirmării în funcţie, că va fi preşedintele tuturor românilor, că va lupta pentru toţi, în mod echidistant, indiferent de opţiunea pe care şi-au manifestat-o prin vot. De aceea, vă rog să identificăm şi să adoptăm soluţii, pentru ca astfel de situaţii să nu poată fi validate, să nu se repete. Să generăm şi să aplicăm politici echidistante, nepărtinitoare politic, pentru a stopa destrămarea unui sistem educaţional de tradiţie. |
|
||||
|
Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu: Declaraţie politică privind necesitatea sprijinirii tinerilor întreprinzători. În actualul context economico-social, una dintre categoriile cele mai defavorizate o reprezintă tinerii. Pe piaţa muncii, puţinii întreprinzători care îşi mai permit o extindere a afacerilor preferă mâna de lucru deja calificată, cu experienţă, în detrimentul tinerilor aflaţi la început de carieră. Lipsa de fonduri face ca majoritatea cursurilor de calificare sau de recalificare să nu mai reprezinte o prioritate pentru investitori, fapt dovedit prin îngustarea segmentului de piaţă dispus să absoarbă forţa de muncă insuficient calificată. Majoritatea tinerilor, indiferent de gradul de pregătire profesională, se găsesc în situaţia de a nu-şi găsi un loc de muncă, una din condiţiile impuse de angajatori fiind tocmai experienţa în domeniu. Dar niciun tânăr nu poate căpăta o experienţă profesională fără să lucreze, de aici rezultând un cerc vicios greu de înfrânt. Ţinând cont de cele de mai sus, considerăm că actualul cadru legislativ ar trebui îmbunătăţit prin adoptarea unor legi care să permită accesul mai uşor al tinerilor la mediul de afaceri, încurajând astfel această categorie socială sa-şi înceapă o afacere proprie, în condiţii avantajoase. O astfel de măsură ar fi benefică atât pentru tineri, în special, cât şi pentru mediul de afaceri, în general, fiind astfel create noi locuri de muncă şi crescând producţia de bunuri şi servicii către populaţie. Tocmai pentru a sprijini această idee, am asumat iniţiativa legislativă a Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, denumită Legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri, şi supun acest proiect de lege spre adoptare Parlamentului României. |
|
||||
|
Declaraţie politică cu tema "Criza şi reforma statului" Cum se poate reabilita rolul statului de "stabilizator" al economiei, ca singurul garant al bunăstării cetăţenilor săi? Această criză reprezintă "un eşec al pieţelor prea puţin sau deloc reglementate şi demonstrează încă o dată că piaţa financiară nu se poate reglementa singură", preciza "Le monde" în 2008. Nu înseamnă să economiile planificate sunt cele care conduc la bunăstarea cetăţenilor, cunoscut fiind faptul că ele au tendinţa să distrugă relaţiile de încredere între oameni, dar avem nevoie de o reglementare minimalistă în economia de piaţă, pentru a nu dispărea încrederea între oameni, care să conducă la rezultatul dorit fără să restrângă mult spectrul de decizii posibile sau fără să deformeze mult ansamblul de preţuri relative. Bineînţeles, reglementările trebuie să ţină seama de coeziunea socială şi de contractul social dintre stat şi proprii cetăţeni. O strategie a dezvoltării implică capacitatea de a elabora politici economice referitoare atât la capacităţile intelectuale interne (experienţă şi pregătire specializată), cât şi la capacitatea de a aplica politici. Dar simpla privatizare sau liberalizare a comerţului nu asigură succesul unei economii. Este nevoie de reforme profunde, ceea ce înseamnă o transformare a sistemului de educaţie, o modernizare a metodelor de guvernanţă, o reformă a sistemului de pensii (spre exemplu, în acest moment existând peste 80 de acte normative care reglementează sistemul de pensii). Sistemele de educaţie din China sau India au pus accentul pe inginerie, pe ştiinţele tehnice. Aşa cum Friedman considera, bătălia economică a viitorului nu poate fi câştigată numai de avocaţi. Avem nevoie de o Lege a educaţiei axată în principal pe calitate, şi nu pe cantitate, o lege în care 20% din discipline să se aleagă la nivel local, în funcţie de specificul zonal. Este important ca din cadrul consiliului de administraţie să facă parte şi părinţii, comunitatea locală, comunitatea de afaceri, şi nu numai profesorii. Este foarte importantă latura culturală a unei societăţi, este important să se încurajeze mai mult cercetarea şi dezvoltarea. Evident, statul nu se reformează uşor, dar trebuie să existe un început, ba mai mult, avem nevoie de o reformă raţională, pe baza unor analize serioase. Trebuie să creăm, nu numai să copiem din acţiunile, normele, paradigmele celorlalte state. Pentru a putea discuta despre democraţie consolidată, avem nevoie de instituţii care să funcţioneze la standarde ridicate, avem nevoie de o reforma administrativă, se impune un cadru legislativ coerent, bine stabilit si respectat. Lipsa unei agende generale a reprezentat unul din puncte slabe ale politicilor, ale partidelor care nu au vrut să-şi asume şi înfrângerile sociale sau politice pentru a nu pierde încrederea electoratului. De obicei, politicienii adoptă strategia keynesiană, potrivit căreia pe termen lung toţi suntem morţi. Aşadar, dacă vor reuşi să amâne ziua plăţii suficient de mult, vor reuşi să scape de daunele electorale, ar gândi mulţi politicieni. Dar oare putem adopta doar măsuri electorale? Este foarte greu, într-adevăr, să oferi bilanţul unei ample analize privind locurile de muncă şi să constaţi că trebuie eliberate din funcţie foarte multe persoane. Este greu să înfrunţi realitatea de zi cu zi, să observi că numărul şomerilor creşte, însă, ar fi un gest iresponsabil din partea guvernanţilor să nu ofere o perspectivă a ceea ce înseamnă sfârşitul crizei financiare, sau începutul unei creşteri economice. Dacă nu suntem solidari cu politicile de reformare a statului şi cu raţionalizarea cheltuirii banului public, vom suferi cu toţii, ba mai mult, pe o perioada nedeterminată. Aceste costuri pe termen scurt vor fi acoperite de beneficii pe termen lung, în condiţiile în care, în urma reformei statului şi respectării acordurilor internaţionale, România va intra pe redresare economică la sfârşitul anului 2010. Este important să existe o reevaluare a poziţiei faţă de raportul public-privat, în sensul încurajării participării sectorului privat la asigurarea serviciilor cu caracter social, şi, totodată, o reevaluare a modului de echilibrare a veniturilor statului cu modul de distribuire si redistribuire a acestora. |
|
||||
|
"Speranţe pentru 2010" Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un manifest de optimism pentru anul 2010. Îmi exprim, cu acest prilej, speranţa că putem munci mai mult şi mai bine, că putem trece definitiv peste momentul dificil. Aştept de la 2010 o îmbunătăţire consistentă a situaţiei economice din ţară. O creştere economică faţă de 2009, oricât de mică, ar fi un semnal extrem de pozitiv. Îmi permit să prezint un decalog al dezideratelor proprii când vine vorba de economie în 2010.
Acesta este decalogul speranţelor mele pentru 2010. Nu sunt lucruri mărunte sau neimportante, dar sunt lucruri la care trebuie muncit mult. Să avem un an bun! |
|
||||
|
"Cu sinceritate, despre scutul antirachetă" Zilele trecute, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat o decizie istorică, extrem de importantă pentru politica de securitate a naţiunii: România a acceptat invitaţia Statelor Unite ale Americii de a amplasa, pe teritoriul ţării noastre, componente ale sistemului de scut antirachetă. Odată cu admiterea ţării noastre în NATO, dezvoltarea apărării antirachetă s-a transformat din opţiune în prioritate de securitate naţională (pentru statul român) şi internaţională pentru toate statele membre NATO interesate de respingerea oricăror forme de manifestare a violenţei. În aceste condiţii, decizia României de a sprijini SUA în aceste demers survine firesc, ca o confirmare a dezideratului comun al tuturor statelor membre şi, totodată, aduce un aport semnificativ eforturilor militarilor români de a proteja integritatea statului. Din acelaşi punct de vedere, decizia poate fi privită ca o oportunitate în ceea ce priveşte întărirea parteneriatului pe care ţara noastră îl are cu Statele Unite ale Americii, respectiv cu noua administraţie Obama. Dincolo de aceste puncte de vedere pozitive, decizia CSAT implică câteva aspecte asupra cărora aş dori să atrag atenţia. Astfel, dacă acordul României privind amplasarea scuturilor antirachetă consolidează în mod cert relaţiile diplomatice între SUA şi România, îmi exprim speranţa că decizia CSAT nu va prelungi nepermis dialogul bilateral rece dintre România şi Rusia. Spun acest lucru în contextul în care pericolul degradării iremediabile a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări este iminent, aşa cum am arătat într-o interpelare adresată în această săptămână ministrului de externe. Totodată, subiectul costurilor din partea României a implementării acestui sistem trebuie discutat în mod transparent. Este bine a reitera faptul că ne aflăm în plină criză economică, perioadă în care Guvernul Boc a redus finanţările spre domenii cheie în mod discreţionar, după ureche, şi nu după o analiză clară a resurselor şi nevoilor societăţii. Din acest motiv, din punct de vedere financiar, consider că se impune cel puţin o analiză mai serioasă din partea autorităţilor române în ceea ce priveşte sustenabilitatea noilor strategii de securitate naţională. Analizând însă plusurile şi minusurile acestei decizii, concluziile indică înspre o singură direcţie: cel puţin din punctul de vedere al poziţionării geostrategice, statul român a luat o decizie corectă: aceea de a-şi apăra, înainte de toate, cetăţenii. Iar acest fapt va aduce multe beneficii pe termen lung atât politicii de securitate naţională, cât şi strategiei de politică externă adoptată de ţara noastră pe viitor. Din acest motiv, sunt convins că acordul privind dezvoltarea sistemului antirachetă pe teritoriul ţării noastre va fi sprijinit, în mod cert, de Parlamentul României. |
|
||||
|
"Iarna nu-i ca vara! Dar situaţia şi codul sunt portocalii rău!" Ştim şi din "filozofia" preşedintelui Traian Băsescu, fost ministru al transporturilor, că "iarna nu-i ca vara". Şi s-au convins şi sărmanii contribuabili, milioane şi milioane de români, care sperau într-o minune primăvăratică, în concluzie şi cu bani mai puţini la întreţinere, curent electric, gaze, lemne, apă caldă, taxe şi impozite care-i cocoşează şi le taie respiraţia. Deşi e mijlocul iernii, cetăţenii au fost luaţi prin surprindere, dar ce să mai vorbim de autorităţile administrative portocalii municipale şi judeţene? Când nu ningea ne părea rău că nu ninge, când ninge ne pare rău că ninge şi nu are cine să ne dea zăpada din parcare. Acum ninge, cum este normal zăpada se depune încet dar sigur, afară bate vântul şi viscoleşte coşmarul alb. Copiii se joacă în zăpadă, cu bulgări, cu sania, îşi construiesc cazemate şi se bucură că nu se duc la şcoală pentru că este zăpadă. Şi asta pentru că, în inteligenţa lui, Comitetul pentru situaţii de urgenţă, convocat duminică de premierul Emil Boc, nu a reuşit să găsească o soluţie mai bună pentru elevi decât închiderea şcolilor, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Astfel, luni, elevii din clasele I-VIII şi preşcolarii din Bucureşti şi din alte zece judeţe vizate de avertizarea de cod portocaliu de ninsoare şi viscol nu şi-au reluat cursurile. De fiecare dată când ninge sau plouă ceva mai tare, România intră în haos! Niciodată nu suntem pregătiţi să reacţionăm şi să soluţionăm gravele blocaje sau situaţii limită în care se află cetăţenii aceleiaşi Românii în care guvernanţii portocalii ai domnului Boc se bat cu pumnii în piept că sunt cei mai eficienţi şi gospodari politicieni de care am avut parte vreodată. Dacă eficienţa guvernamentală constă doar în fluturarea unor avertizări meteo galbene, portocalii sau roşii pe la tv, nu mai înţelegem sub nicio formă când şi cum acţionează în folosul cetăţenilor miniştrii domnului Boc atunci când este realmente nevoie de intervenţiile rapide ale autorităţilor. Pentru că teoretic avem de toate: avem tot felul de comitete, comandamente, "batalioane" de urgenţă, avem tot felul de contracte extrem de costisitoare, cu aceleaşi firme de deszăpezire, câştigătoare invariabil ale tuturor licitaţiilor pentru acest tip de servicii. Dar nu avem niciodată autorităţi care să intervină prompt, în folosul cetăţenilor, atunci când situaţiile extreme o cer, nu avem responsabili care trebuie să răspundă în faţa cetăţenilor pentru că nu şi-au făcut treaba şi i-au lăsat blocaţi şi abandonaţi câte 24 de ore sau mai mult în nămeţi. Şi ce dacă ninge şi drumurile sunt închise? Noi avem scut antirachetă! Cum adică ce legătură are? Dacă nu merge scutul antirachetă, atunci să ne salveze doamna ministru Udrea că tocmai a inaugurat pârtia de schi de la Gura Humorului, că oricum nu ducem lipsă de zăpadă. În această iarnă, domnule Boc, am avut parte de foarte multă zăpadă şi cu această ocazie am reuşit să constatăm că oricâte avertizări galbene sau portocalii primiţi de la INMH, tot nepregătit rămâne şi cel de-al 4-lea guvern pe care-l conduceţi, sper mai rapid, spre o primăvară cât mai verde... Domnul preşedinte avea dreptate: iarna nu-i ca vara! |
|
||||
|
«Repere sacre în "Teritorii sacre"; "Oraşul Alb"» Povestea reinventării Balcicului începe într-o zi însorită de octombrie, în 1924. Într-o excursie cu automobilul prin Dobrogea sudică, după o scurtă oprire la capul Caliacra, Regina Maria, însoţită de principele Nicolae, ajunge, mergând de-a lungul coastei, într-o micuţă aşezare care avea să o cucerească instantaneu. "A trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui", mărturisea Suverana într-unul din textele sale autobiografice. Din voinţa acesteia şi graţie unor eforturi financiare şi administrative susţinute, Balcicul, sau "Oraşul Alb", a devenit, în scurt timp, "centru al istoriei intelectuale interbelice", motiv constant în pictura românească, "simbol politic" şi "teritoriu sacru", aşa cum îl defineşte istoricul constănţean Florin Anghel. Complexul regal şi multe alte clădiri înălţate în deceniile trei şi patru au reconstruit identitatea urbei fără, însă, a-i ştirbi farmecul originar. Din septembrie 1940, odată cu semnarea Tratatului de la Craiova, Balcicul a revenit statului bulgar. A rămas şi va rămâne mereu, totuşi, independent de timp şi de graniţe, o componentă simbolică a patrimoniului cultural românesc. Din nefericire, o parte a ceea ce Balcicul Reginei Maria reuneşte pare astăzi încremenită într-un proces accelerat de dezintegrare. Ignorate de autorităţi, imobile ce au aparţinut unor mari personalităţi în perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale, unele, adevărate monumente de arhitectură, rezistă din ce în ce mai greu trecerii anilor. Vila Elizei Brătianu sau casa familiei Stork, bunăoară, se găsesc deja într-o stare accentuată de degradare. Vechiul sediu al primăriei, acum muzeu, arată, la rându-i, destul de rău. Vila Ion Pillat găzduieşte, în prezent, un restaurant. Şi exemplele pot continua. Mai mult, nici măcar nişte banale plăcuţe nu pun în lumină secvenţe din trecutul lor atât de bogat în semnificaţii. În condiţiile date, prin această declaraţie, mi-am propus să trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia descrisă şi, totodată, să formulez un serios îndemn la reflecţie. Am solicitat, de asemenea, lămuriri suplimentare pe aceeaşi temă Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi îmi exprim speranţa că răspunsurile pe care le vom primi vor schiţa, cel puţin, câteva soluţii prin care cele mai frumoase clădiri de la Balcic - repere sacre într-un "teritoriu sacru" - să poată fi reabilitate, puse în valoare, eventual, intergrate în circuite turistice. |
|
||||
|
"Relansarea creditării în 2010" A trecut mai bine de un an de când criza economică şi-a făcut simţite efectele şi asupra mediului economic românesc. Acest lucru s-a resimţit puternic şi în scăderea creditării neguvernamentale. La 31 decembrie 2009, creditul neguvernamental înregistrase o scădere de 3,6% în termeni reali, faţă de perioada similară din anul 2008, ajungând la un sold de aproape 200 miliarde de lei. Continuarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional în anul 2010, va determina, cu siguranţă, o reducere a creditului guvernamental şi foarte probabil o creştere a ofertei pentru cel neguvernamental. Pentru ca agenţii economici să poată ajunge mai uşor la credit, Banca Naţională a României a adoptat o politică de reducere treptată a dobânzii de referinţă, măsură care ar trebui să se reflecte şi în preţul creditelor practicat pe piaţă. Un alt aspect favorizant l-a reprezentat creşterea economisirii, depozitele constituite la bănci în anul 2009 urcând cu peste 10%. Relansarea creditării este elementul esenţial pe care agenţii economici, dar şi persoanele fizice din România îl aşteaptă. Este vorba atât despre stimularea investiţiilor, cât şi a consumului. De asemenea, băncile comerciale din România vor trebui să aibă în vedere şi numărul celor afectaţi de criza economică, care îngroaşă rândul datornicilor către bănci. Ultimele cifre estimează numai la nivelul consumului privat peste 100.000 de persoane aflate în incapacitate de a mai rambursa ratele bancare. Aşadar, efectele "creditului cu buletinul" nu vor trebui să frâneze creditarea, avantajoasă atât pentru bănci, cât şi pentru economia naţională. |
|
||||
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: "Lupta împotriva evaziunii fiscale" Constatăm pe zi ce trece că banii colectaţi la bugetul de stat nu sunt deloc suficienţi, iar proiectele pe care le-am promis, fiecare dintre noi, electoratului nostru din colegii sunt din ce în ce mai greu de realizat. Mai mult, pentru a putea menţine funcţiile principale ale statului ne îndreptăm cu fiscalitatea, cu penalităţile şi cu termenele tot împotriva celor de bună-credinţă, tot împotriva celor care găsesc mai profitabil să rămână în economia oficială, tot împotriva celor care plătesc. Viciilor fiscale acumulate în ultimii douăzeci de ani, li s-au adăugat acum şi problemele crizei economice. Astfel, din ce în ce mai mulţi agenţi economici găsesc tertipuri contabile pentru a evita impunerea. Oricât de mult ne-am dori dezvoltarea sănătoasă a economiei româneşti, ea nu se poate realiza în condiţiile unei evaziuni fiscale extrem de ridicate. Evaziunea fiscală este şi va rămâne unul dintre cei mai puternici factori perturbatori la adresa concurenţei loiale din România, iar diminuarea ei ar trebui să reprezinte obiectivul principal al oricărei politici economice. Afacerile care se vor baza doar pe avantajul evazionistului nu sunt afaceri care vor rezista în timp concurenţei pieţei. Ştiu că ceea ce voi spune va stârni puternice valuri de protest, însă nu mai putem accepta ca anumite sectoare să rămână în procente de peste 50%, chiar 60% în afara economiei oficiale. Este vorba de sectorul panificaţiei, alte ramuri de producţie şi distribuţie a unor produse agroalimentare, servicii de turism, de transport de marfă, transport de călători şi lista poate continua. Mulţi vor spune că piaţa e prea slabă şi că o acţiune severă va omorî mulţi agenţi economici. Le voi spune că, fără un buget solid, guvernul nu va putea sprijini pe niciunul dintre ei: nici sectorul panificaţiei, nici morăritul, nici serviciile de turism, transporturi de marfă, de călători. Cred că provocarea crizei care dă semne că vrea să plece, să ne aducă cu picioarele pe pământ şi să tratăm cu aceeaşi unitate de măsură pe toţi agenţii economici români. Mai mult, aş dori să stimulăm şi să ajutăm pe cei care doresc să rămână în economia oficială, dar care din cauze neimputabile lor, pe termen scurt, se află în impas. când Ministerul Finanţelor publice ne va anunţa venituri de 40-42% din p.i.b., atunci cu siguranţă vom putea să ducem la capăt şi proiectele demarate, dar să şi sprijinim, direct sau indirect, sectoarele strategice ale economiei româneşti. |
|
||||
|
"Alb-dalb imaculat - ministrul Elena Udrea" Dacă mai exista vreun semn de întrebare vizavi de importanţa pe care o prezintă doamna Udrea pentru PD-L şi, mai ales, pentru preşedintele Băsescu, temerile au fost mai mult decât spulberate acum: ni s-a întărit cu prisosinţă convingerea că distinsa doamnă mai sus-menţionată este cel mai important şi, în acelaşi timp, controversat personaj politic post-decembrist. Este, de asemenea, cel mai apărat, mediatizat şi favorizat politician, indiferent de fapte, de consistenţa sau gravitatea unora dintre acestea, indiferent de consecinţele nefaste sau aberant de ridicole, care se nasc din înverşunatul scut creat în jurul dumneaei de către toţi cei forţaţi să o apere cu orice preţ. Doar pentru o scurtă reîmprospătare a memoriei dumneavoastră, vă amintesc faptul că, anul trecut, Parlamentul a constituit o comisie de anchetă parlamentară în vederea clarificării modului de cheltuire a banilor publici de la Ministerul Turismului. Comisia respectivă a acuzat la acea vreme existenţa mai multor ilegalităţi, după finalizarea anchetei parlamentare. Deputaţii au trimis atunci Parchetului doar cererea de declanşare a cercetărilor pentru subordonaţii Elenei Udrea, întrucât aceştia nu au imunitate. Cât priveşte urmărirea penală a doamnei ministru, recomandările în acest sens ale comisiei de anchetă au fost trimise pentru raport Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, condusă de un PD-L-ist, domnul Daniel Buda. Dar, cum era de aşteptat, lucrurile au fost tergiversate îndelung, dosarul nefiind pus nici până în ziua de azi pe ordinea de zi a comisiei, astfel că deputaţii nu au avut posibilitatea de a face o cerere oficială de urmărire penală a Elenei Udrea, procedură prevăzută de Constituţie în cazul miniştrilor parlamentari. Deşi întrebarea nu a fost pusă oficial, răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: doamna Udrea a primit urgent NUP din partea Parchetului General! Iar, ca să nu mai existe nicio urmă de îndoială în ceea ce priveşte activitatea prestigioasă şi, mai ales, imaculată a doamnei Udrea cât timp a îndeplinit funcţia de ministru al turismului, procurorii, din exces de zel, au inventat şi demontat 8 capete de acuzare, deşi parlamentarii comisiei care a anchetat-o formulaseră numai 4. Şi, mai mult decât atât, hei-rup-iştii procurori s-au transformat în cei mai înverşunaţi apărători pe care Parchetul i-a avut vreodată, găsind cele mai înduioşătoare până la lacrimi şi pline de explicaţii de o consistenţă nemaiîntâlnită, pentru presupusele ilegalităţi din cadrul Ministerului Turismului. Dar inflaţia de apărători nu se opreşte aici, deoarece doamna Roberta Anastase însăşi a contribuit la închiderea deplină a scutului format în jurul ministrului Elena Udrea: raportul Parchetului a fost gata pe 18 decembrie 2009 şi a fost în aceeaşi zi trimis, nu Camerei Deputaţilor, aşa cum ar fi fost normal, ci doamnei Udrea, personal, care şi-a prezentat colegilor PD-L-işti "paşaportul de albire", în plină şedinţă de conducere a partidului. Documentul a fost înregistrat la Parlament pe 21 decembrie 2009, cu o zi înainte de audierea miniştrilor Guvernului Boc IV, în comisiile parlamentare de resort, dar nu a intrat pe ordinea de zi a conducerii Camerei Deputaţilor imediat, aşa cum se întâmplă de fiecare dată cu documentele de o asemenea importanţă, ci a fost bine ascuns şi pus la păstrare de către preşedintele Camerei, doamna Anastase, care a decis să-l aducă la cunoştinţa Biroului Camerei abia pe 3 februarie a.c., după expirarea termenului de 20 de zile de contestare a soluţiei Parchetului. Deci, concluzia este cât se poate de simplă: nimic nu este în România anului 2010 mai alb-dalb decât vechiul, actualul şi probabil viitorul sau chiar eternul ministru Elena Udrea. Mă întreb dacă domnul Băsescu nu ar trebui să fie îngrijorat, totuşi, că ministrul său favorit, doamna Udrea, va deveni în curând mai importantă şi chiar mai "preţuită" decât dumnealui pe scena politică românească. |
|
||||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: "Raţiunea a învins la Consiliul Judeţean Suceava: fără statuie de gheaţă a ministrului Elena Udrea" Nimic nu ne mai poate surprinde pe scena politică românească: evenimente de tot felul, care au loc prin orice colţişor al ţării, sunt subit invadate cu arme PD-L-iste şi bagaje mediatice de către mai marii partidului portocaliu. Apariţia la orice hram, inaugurare, dans comunal sau sărbătoare inventată peste noapte, a fost principala metodă de multiplicare a imaginii domnului preşedinte Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale şi, aşa cum era de aşteptat, aceasta a devenit o nouă găselniţă de manifestare a fruntaşilor portocalii. Dar, cine oare putea să-l întreacă pe domnul preşedinte la hărnicia apariţiilor mediatizate cu intensitate maximă, decât cel mai adulat şi bun-la-toate ministru existent în PD-L, nimeni alta decât eterna doamnă Udrea? Turismul românesc poate să răsufle uşurat în aceste vremuri grele de criză: Elena Udrea este prezentă în orice împrejurare legată de acest domeniu şi, aşa cum era de aşteptat, dumneaei va fi prezentă şi la inaugurarea unei pârtii din Gura Humorului, judeţul Suceava. Nu este judeţul în care se regăseşte colegiul în care am fost ales, dar, domnilor, lucrurile sunt mult mai interesante decât par la prima vedere şi ar fi păcat să nu le facem auzite şi de la tribuna Parlamentului României sau pe plaiurile teleormănene. Această inaugurare, deşi va avea loc într-o localitate al cărei primar liberal, Marius Ursaciuc, a iniţiat şi finalizat acest proiect, va fi făcută în stilul fastuos, inedit şi, mai ales, "emblematic" al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, respectiv domnul Flutur. Anul trecut, tot la Gura Humorului, pentru ca vizita doamnei ministru Udrea să fie perfectă, domnul Flutur a găsit de cuviinţă să "albească" localitatea vitregită de anumite fenomene meteo şi a comandat să fie adusă multă zăpadă cu camioanele pentru corectarea "deficienţelor" traseului vizitei ministeriale respective. Anul acesta, lucrurile au întrecut în inventivitate orice limită posibilă a ridicolului: un subordonat al domnului Flutur a avut idei şi mai îndrăzneţe decât şeful însuşi: amplasarea la baza pârtiei a unor statui de gheaţă sculptate special pentru acest eveniment. Dar, domnilor, nu putea fi vorba de nişte banale sculpturi în gheaţă, nu orice personaje ar fi meritat să fie întruchipate de mâna meşterilor cu acest prilej, ci doar cele mai "importante" pe care le-a avut România vreodată: Ştefan cel Mare şi Elena Udrea! Din fericire, mai există şi oameni "lucizi" în PD-L şi cei excesiv de fantezişti sunt treziţi la realitate, în cele din urmă, de mâna de fier a "prea-viteazului" domn Flutur: "Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că ideea angajaţilor săi de a se sculpta o statuie de gheaţă a Elenei Udrea la baza pârtiei de schi de la Gura Humorului este o idee "sinucigaşă", "o mare prostie" şi o "fantezie" pentru care cei responsabili vor fi sancţionaţi". Cel cu ideile năstruşnice, un director al Consiliului Judeţean Suceava, subordonat al domnului Flutur, era chiar convins că minunata sa iniţiativă trebuie pusă în aplicare şi, mai ales, de covârşitoarea gratitudine care trebuie adusă vestitei doamne ministru pentru "înălţătoarele" sale fapte ce au contribuit la promovarea şi, în special, la "creşterea fantastică" a turismului, cu precădere pe tărâmurile bucovinene. Mai mult, acesta nu ezită să le menţioneze în declaraţii:"Chiar le spun meşterilor să o sculpteze pe Elena Udrea. Efortul pe care îl face doamna Udrea pentru Bucovina este bine-venit. Şi de Paşte ne-a făcut foarte multă publicitate, chiar dacă unii au criticat-o că a purtat trăistuţă la colanţi". Pare incredibil? Eu cred că totul este doar ridicol, de prost-gust şi lipsit de orice efect pentru turism. Da! Avem o nevoie acută de punerea în valoare a cât mai multor zone turistice din România. Da! Avem nevoie de cea mai bună promovare şi de utilizarea celor mai eficiente metode de creştere a numărului de turişti în ţara noastră, în special a celor externi. Dar, nu! Nu avem nevoie de banii aruncaţi numai pe promovarea imaginii unei doamne ministru care încalecă, descalecă, fluieră şi are nevoie de camioane de zăpadă sau de statui de gheaţă pentru a participa la un eveniment care are în vreun fel legătură cu turismul. Nimic din prea lăudatele fapte ale acestei doamne Udrea, în aşa-zisul beneficiu al turismului românesc, nu ne duc pe drumul cel bun al modernizării şi eficientizării acestui domeniu şi nici nu ne ajută la dezlipirea definitivă a etichetei de campioni absoluţi ai ridicolului şi penibilului în plan guvernamental. |
|
||||
|
"Optimismul premierului Boc privind inflaţia nu este decât un vis irealizabil în timpul domniei sale guvernamentale" Domnul Boc a învăţat pe de rost o lecţie a promisiunilor perfecte de fiecare dată când a venit să prezinte bugetul propus de nenumăratele guverne pe care le-a condus în Parlamentul României. Ce a spus în februarie 2009 şi ce a realizat până la finele anului trecut, nu mai are rost să vă reamintesc aici, deoarece dezastrul minciunilor fără acoperire şi a măsurilor anticriză inexistente l-am simţit cu toţii, fiecare cetăţean în parte al acestei Românii lipsite de şansa bunelor intenţii sau de cea a curajului deciziilor necesare ieşirii din criză, a celor care ne conduc, în plan guvernamental, de o bună bucată de vreme. Că domnul Boc doar vorbeşte, promite sau îşi imaginează anumite cifre sau planuri de viitor îndrăzneţe, nematerializate nici măcar într-un domeniu, aproape că deja ni se pare un fapt mai mult decât obişnuit: totul face parte din repertoriul portocaliu. Şi ca să nu credeţi că în noua postură de premier al Guvernului Boc IV, acesta se dezminte în vreun fel de proverbialul său optimism, vă reamintesc doar ce a declarat dumnealui, în data de 12 ianuarie 2010, în Parlament, atunci când a venit să susţină bugetul pentru anul în curs: creştere economică, scădere la şomaj si inflaţie - "Economia României va înregistra o creştere de 1,3% din p.i.b. în 2010, dar numai începând cu trimestrul al treilea, şomajul va scădea la 7,5% la finele anului, iar inflaţia - de la 4% în 2009 la aproximativ 3,7% in 2010", a declarat premierul Emil Boc. "În primele două trimestre (din 2010 n.r.) vom avea în continuare o cădere economică, dar vom recupera în trimestrele III şi IV odată cu recuperarea întregii economii europene şi mondiale şi vom încheia cu plus 1,3%, cel puţin, creştere economică", a declarat din nou domnul Boc în plenul Parlamentului, în discursul susţinut la începutul dezbaterilor pe marginea bugetului de stat pe anul 2010. Dar statistica spune cu totul altceva din păcate pentru noi: România este vicecampioană la inflaţie! România se plasează pe locul II în UE după rata anuală a inflaţiei din decembrie 2009, care depăşeşte de trei ori media comunitară. Despre care 4% inflaţie în 2009 vorbeşte oare, domnul Boc, când datele ne spun foarte clar că BNR a ratat ţinta de inflaţie stabilită de 3,5%, deoarece rata anuală s-a plasat anul trecut la 4,74%, potrivit INS? Inflaţia în România depăşeşte cu mai mult de trei ori media comunitară de 1,4%, cu toate că aceasta reprezintă un criteriu de performanţă prevăzut în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi, în acelaşi timp, unul dintre criteriile de convergenţă pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a putea trece la euro. Deci, despre ce performanţă a guvernelor Boc vorbim, despre care creştere economică, reducere a inflaţiei sau a şomajului ne batem, domnule Boc, cu pumnii în piept că le vom obţine în acest an, când datele statistice spun cu totul altceva? Şomajul creşte în continuare până la cote alarmante, guvernul Boc IV nu face decât să încurajeze prin politicile sale trimiterea în şomaj de către întreprinderile aflate în dificultate a cât mai multor angajaţi, iar ratarea ţintei de inflaţie în 2009 a fost efectul unei politici fiscale total necorelate cu cea dusă de banca centrală, dar şi a faptului că, în acest an de criză, inflaţia şi-a pierdut câteodată statutul de obiectiv privilegiat al BNR, ocupată să salveze economia românească din haosul în care ne-a aruncat, cu insistenţă la fiecare pas, premierul Boc şi ale sale improvizate guverne. Domnul Boc, în calitate de premier "reîncărcat" de patru ori, nu a simulat măcar preocuparea pentru a-şi face treaba în realitate, nu a dovedit nicio clipă hotărârea de a lua acele măsuri necesare ieşirii din crizele înlănţuite la care doar a contribuit. Dumnealui, împreună cu întregul partid din care face parte au rămas încă din noiembrie 2008 într-o continuă campanie plină de propagandism ieftin, lăsând România zguduită de convulsii şi sărăcie. |
|
||||
|
"Politica economică a Guvernului Boc - falimentară pentru mediul privat" Realitatea economică din România este ignorată cu desăvârşire de premierul Boc şi ai săi noi miniştri, care doresc să-şi facă un capital "revoluţionar" de imagine, impunând în acest an reguli noi, ce trebuie să aducă bani la buget cu orice preţ, dar neţinând cont de faptul că acestea devin extrem de împovărătoare pentru privaţi. În acest moment există un risc major pentru companiile care au reuşit cu greu să treacă de dificilul an 2009 şi să rămână profitabile, să fie acum supuse unor efecte turbulente, prin obligaţia ca în anul 2010 să plătească anticipat impozitul pe profit. Această metodă de instituire a "birului" anticipat care poate ar fi benefică pentru planificarea cash-flow-ului în alte condiţii economice, nu reprezintă pentru mediul privat decât o nouă presiune aducătoare de falimente în lanţ. Noua prevedere iniţiată de Ministerul Finanţelor, prin care firmele sunt obligate la plata anticipată a impozitului pe profit, nu va face decât să forţeze firmele să-şi folosească lichidităţile pentru a-şi achita datoriile la stat în loc de utilizarea acestora pentru investiţii sau menţinerea afacerii pe linia de plutire. Sunt cazuri în care unele firme au fost profitabile în anul 2009 şi acestea vor trebui din acest an să plătească trimestrial o pătrime din impozitul datorat anul trecut, indexat cu indicele de inflaţie. Dar domnii guvernanţi portocalii nu iau în calcul şi posibilitatea ca aceste firme să aibă în anul 2010 rezultate mai slabe decât anul anterior sau chiar să ajungă pe pierdere. Mi se va spune că ele vor recupera sumele plătite în plus la un moment dat. Da, este adevărat, dar nu util pentru companiile care şi aşa sunt vitregite de mai bine de un an de tot felul de aberaţii instituite de politica guvernamentală falimentară a domnului Boc şi ale sale guverne imprudente, haotice şi, mai ales, lipsite de orice viziune economică în aceste vremuri extrem de dificile în plan economic, financiar etc. Este foarte bine ştiut faptul că firmele oricum recuperează foarte greu banii de la stat care li se cuvin, situaţia rambursărilor de t.v.a. fiind o dovadă mai mult decât elocventă în acest sens. Deci, impozitarea pe profituri fictive nu va face decât să obstrucţioneze posibilele investiţii ale firmelor pe anul în curs sau să le falimenteze pe cele care nu reuşesc în acest an să rămână pe profit. De ce ar susţine PD-L, partid de dreapta, mediul privat şi ar crea facilităţi fiscale pentru stimularea şi, în special, însănătoşirea mediului de afaceri, când este mai simplu să se folosească de credite anticipate, fără dobânzi, luate cu forţa de la toate companiile care şi-au permis în anul anterior să se declare profitabile? Domnul Boc, în calitate de înalt reprezentant al statului, s-a gândit la cea mai facilă soluţie de a creşte banii la buget: obţinerea unui credit obligatoriu pentru stat de la privaţi. |
|
||||
|
"Reforma educaţiei sau desfiinţarea învăţământului românesc?" Actualul Guvern şi-a făcut debutul lovind direct, fără reţineri şi fără o informare prealabilă, în dascăli. Reforma educaţiei începe cu măsuri controversate, precum reducerea numărului de posturi în învăţământul preuniversitar şi comasarea claselor, şcolilor şi grădiniţelor, uitându-se esenţialul: interesul elevului. Cei 15.000 de viitori şomeri din învăţământ au fost "contabilizaţi" pe hârtie încă de anul trecut, când la şefia Ministerului Educaţiei se afla interimarul Emil Boc. Şcolile din mediul rural, unde numărul elevilor este scăzut, vor fi închise, ceea ce va favoriza abandonul şcolar, fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Este încălcat dreptul elementar de acces la educaţie al copiilor din satele româneşti. Aşa îşi închipuie actualii guvernanţi că vor reforma învăţământul. Am luptat să obţinem fonduri pentru a renova şi moderniza şcolile, iar acum le închidem. Mă întreb, în acest condiţii: un sat căruia i se ia şi şcoala elementară mai este sat? Mai putem vorbi despre descentralizare, despre integrarea şcolii în comunitate şi despre renaşterea satului românesc? În judeţul Dolj, pentru ca decizia comasării şcolilor să nu îi afecteze pe elevi, ar fi nevoie de achiziţionarea a cel puţin 25 de microbuze şcolare. Sunt convins că şi în celelalte judeţe se ridică aceleaşi probleme, iar reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au luat în calcul acest aspect. Desigur, vor spune că e criză, nu sunt bani pentru microbuze, iar elevii trebuie să se descurce singuri, dacă vor să înveţe carte. Şi cele aproximativ 3.000 de cadre didactice doljene care predau în mediul rural sunt afectate de ultimele măsuri ale guvernanţilor. O decizie luată în birou, la Ministerul Educaţiei, este eliminarea unor sporuri pentru profesori, printre care şi cel de zonă, sau "sporul de rural", cum este mai cunoscut. Această măsură va descuraja definitiv tinerii să intre în sistemul de învăţământ şi să predea în mediul rural. Ştim că diferenţa de nivel al educaţiei şi de şanse este uriaşă între mediul urban şi cel rural. Care sunt soluţiile ministrului Daniel Funeriu în acest sens? Nu am auzit nimic despre politici de creştere a nivelului educaţiei în mediul rural, de reformă reală, profundă, a învăţământului, dar am auzit că ministrul Daniel Funeriu vrea o lege proprie a educaţiei, care să-i poarte numele, în timp ce varianta de lege "Andronescu - Miclea", la care s-a muncit anul trecut, este aruncată la coş. Noul ministru respectă, astfel, o cutumă care bulversează de ani buni sistemul de învăţământ: fiecare vine cu legea lui. Reforma în educaţie este ca pânza Penelopei, ţesută ziua şi desfăcută noaptea, tocmai pentru a nu fi terminată niciodată. Sistemul românesc de învăţământ a rezistat la peste 10 "reforme", în două decenii. Legea învăţământului a fost modificată de 140 de ori în 14 ani. Fiecare ministru a venit cu alte idei, a vorbit despre reformă, a schimbat planurile de învăţământ, tipurile de examen, dar niciun proiect nu a fost dus la bun sfârşit şi nicio reglementare nu a pornit de la o dezbatere profundă şi o analiză serioasă a condiţiilor reale în care copiii învaţă şi dascălii îşi fac meseria. Prevederile Legii educaţiei naţionale, chiar dacă se numeşte Andronescu, Miclea sau Funeriu, îşi vor produce efecte asupra mai multor generaţii de tineri. Din acest motiv nu avem voie să greşim, să facem experimente prin care îngrădim dreptul la educaţie. Nu avem voie să facem reformă de dragul reformei, să promovăm o lege din ambiţii politice. Nu ne putem permite să mai schimbăm legea de 140 de ori în următorii ani şi să vorbim încă un cincinal despre importanţa educaţiei, despre lipsa banilor şi a reperelor, despre idealurile unei reforme făcute dintr-un birou de la minister, fără legătură cu realitatea. Domnilor guvernanţi, educaţia este soluţia, nu problema! Nu putem accepta niciun compromis, pentru că este vorba despre viitorul copiilor noştri, care sunt instruiţi azi de profesori prost plătiţi şi ameninţaţi cu disponibilizarea. Desfiinţăm şcoli de patrimoniu, cum se întâmplă cu Şcoala "Obedeanu" din Craiova, din motive de eficientizare. Şcoala "Obedeanu", ctitorită de un mare boier filantrop al Olteniei, Constantin Obedeanu, este atestată documentar printr-un hrisov domnesc din anul 1775 şi a fost, vreme de un secol, singura şcoală elementară din Craiova. Este a doua şcoală naţională în limba română din Ţara Românească, după cea de la "Sf. Sava". Aici au învăţat Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru, Gheorghe Chiţu, Alexandru Macedonski, Eugeniu Carada, Constantin Argetoianu, Gogu Constantinescu, Nicolae Titulescu, Constantin Nicolăescu-Plopşor şi mulţi alţi mari români. Mă îndoiesc că desfiinţarea Şcolii "Obedeanu" înseamnă reforma educaţiei. Totodată, recentele propuneri de eliminare a unor discipline fundamentale din programa şcolară reprezintă punerea în practică a unor declaraţii politice lipsite de substanţă, cu efect dezastruos pe termen lung. Cred că toţi cei care au luat aceste decizii de "reformă" a educaţiei au fost stresaţi de părinţi să meargă la şcoală şi acum au ocazia să se răzbune. Sper că următoarea "etapă" a reformei nu va fi desfiinţarea sistemului de învăţământ românesc. |
|
||||
|
,,Cooperarea stat-biserică, în domeniul protecţiei sociale" De-a lungul întregii ei istorii, şi prin diversele tradiţii care o reprezintă, biserica a fost angajată într-un efort de transformare - deopotrivă materială şi spirituală - atât cu privire la personalităţile individuale ale membrilor ei, cât şi în planul societăţii în ansamblu, acordând o atenţie specială în acest proces celor defavorizaţi şi marginalizaţi. Implicarea socială a bisericii a avut întotdeauna ca bază de referinţă valoarea individului, întrucât prin acesta se depăşeşte o înţelegere exclusivistă şi ideologică a relaţiei dintre societate şi biserică. Colaborarea dintre biserică şi stat în privinţa acţiunii sociale trebuie să aibă ca punct de plecare asumarea demnităţii persoanei umane. Prin aplicarea principiului subsidiarităţii nu se creează doar drepturi, ci şi responsabilităţi. Statul trebuie să cedeze o parte din atribuţii atunci când cetăţeanul ( sau o comunitate) este îndreptăţit sau capabil să le preia, altfel spus să încurajeze asumarea subsidiară. În acelaşi timp, în situaţia în care cetăţeanul, respectiv comunitatea, din cauza apariţiei anumitor riscuri, nu pot sa-şi îndeplinească obligaţiile, nivelurile superioare trebuie să fie pregătite să le preia. Din perspectiva principiului acţiunii sociale, biserica devine parte a societăţii civile nu numai în plan spiritual, ci şi în plan funcţional. Prin natura sa şi prin potenţialul său, biserica poate contribui în aşa fel încât serviciile sociale oferite de această instituţie să fie mai puţin costisitoare decât cele finanţate în mod obişnuit prin buget. Problemele care pot apărea într-o comunitate şi pe care statul încearcă să le soluţioneze prin serviciile specializate sunt şi problemele bisericii. Bazându-se pe suportul istoric pe care biserica îl are în acest sens, i se cere o implicare activă profesionistă ca o alternativă la serviciile sociale ale statului. Dacă ar fi să avem în vedere numai cota de credibilitate de care se bucură în prezent biserica, implicarea socială a cultelor religioase nu poate fi decât benefică pentru societatea românească în ansamblul său. Mai mult decât atât, sprijinul acordat cultelor de stat în vederea participării lor la viaţa socială ar putea fi privit şi ca un act reparator faţă de o perioadă comunistă în care au fost îngrădite manifestările de ordin social ale cultelor religioase. Cooperarea dintre stat şi biserică poate duce la reunirea eforturilor pentru realizarea reformei în domeniul protecţiei sociale, mai ales în acele zone dificile în care o singură instituţie a statului nu poate avea răspuns absolut, cum ar fi:
Ca şi în restul statelor Uniunii Europene şi în România este deja instituită o formă de protecţie socială. Doar că s-a ajuns la concluzia că instituţionalizarea aduce prejudicii, afectează personalitatea beneficiarului extrem de tare. De aceea este important şi pentru reprezentantul bisericii să fie conştient şi să fie implicat tot timpul în reforma sistemului de asistenţă socială la modul cel mai practic. Unul din principalele obiective ale procesului de reformă în domeniu ar trebui să fie descentralizarea sistemului la nivelul autorităţilor locale, având ca finalitate sprijinirea creării şi dezvoltării treptate a serviciilor sociale la nivelul fiecărei comunităţi locale. Scopul acestor transferări de responsabilitate este acela de a crea condiţiile necesare, în esenţă responsabilizarea comunităţii locale, apropierea serviciilor de binefaceri şi unificarea deciziilor la nivel local, care să permită restructurarea vechilor instituţii de protecţie şi crearea de servicii alternative la protecţia de tip rezidenţial în instituţie. Această restructurare trebuie să presupună reorganizarea instituţiilor existente prin înlocuirea practicilor de globalizare a asistenţei sociale şi a funcţionării inerţiare, centrate practic pe interesul instituţiei, cu îngrijirea personalizată a persoanelor defavorizate. Nu cred că mai este necesar să subliniez importanţa coordonării acţiunilor, astfel încât resursele umane şi materialele să-şi găsească cea mai bună utilizare, să se evite redundanţele şi dublarea acţiunilor, pe de-o parte, precum şi absenţa totală a intervenţiei pentru un anumit grup ţintă, pe de altă parte. De aceea consider că prin adoptarea legii privind stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale se va îmbunătăţi calitatea activităţilor sociale, va spori numărul persoanelor care vor beneficia de acestea, iar asistenţa socială, în ansamblul ei, va fi mai bine consolidată. Nu aş vrea să închei fără să menţionez faptul că este foarte important să se înceapă recunoaşterea statului ca partener social al cultelor religioase, pentru ameliorarea sistemului de asistenţă socială şi medicală, să se realizeze legătura la nivel local între direcţiile judeţene de protecţie a drepturilor copilului şi birourile de asistenţă socială ale Bisericii Ortodoxe Române, respectiv fundaţiile/asociaţiile înfiinţate pe lângă bisericile/locaşurile celorlalte culte, să se formalizeze prin convenţii cadru colaborarea la nivel central. |
|
||||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Magazine furnizoare de vise ucigaşe" Comercializarea şi consumul de produse etnobotanice au luat amploare în ţara noastră, găsind total nepregătite autorităţile centrale şi locale. Inexistenţa unui act normativ care să interzică comercializarea şi, implicit, consumul produselor etnobotanice a dus la întâmplări dramatice. Gravitatea efectelor acestui fenomen am putut-o vedea săptămâna trecută când un adolescent din Bucureşti, de numai 16 ani, şi-a pierdut viaţa în urma consumului excesiv de substanţe halucinogene, iar alte câteva zeci de tineri din toată ţara, cu precădere din Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti, au ajuns la spital din cauza consumului acestor substanţe. Fenomenul aşa-numitelor "magazine de vise" s-a răspândit cu repeziciune în toate judeţele tării. Toate acestea se întâmplă sub ochii autorităţilor locale care şi-au dovedit neputinţa, oricât de îngrijorate şi responsabile ar fi. În România există deja 170 de magazine de vise, cele mai multe apărute în anul 2009. Viteza de extindere a acestui fenomen este relevată de faptul că, în februarie 2009, existau 18 magazine, iar în numai câteva luni numărul lor a crescut la cifra prezentată mai sus. Există unele voci care spun că numărul lor s-ar apropia de 500. Încă de anul trecut au început să apară primele probleme medicale. În 2009, unităţile de primire a urgenţelor (UPU) au primit 250 de cazuri de intoxicări cu astfel de substanţe, iar în acest an s-au semnalat câteva decese. Săptămâna trecută, pe când în Parlamentul României (mai exact, în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor) se respingea o iniţiativă legislativă menită să reglementeze această situaţie, un copil murea din cauza consumului de produse etnobotanice. Stimaţi colegi, aici este vorba despre costuri umane, despre prezentul şi viitorul copiilor noştri, nu despre orgolii şi patimi politice! Conform legii, Ministerul Sănătăţii este autoritatea centrală care are responsabilitatea completării tabelelor anexă ale legilor care pun aceste substanţe sub control. Ştiu că încă de anul trecut s-a creat o comisie cu scopul ca aceste produse să fie incluse în tabelele cu substanţe interzise care sunt anexe la Legea 143 privind traficul şi consumul de droguri. Nu s-a ajuns la niciun rezultat, cu toate că "specialiştii lucrează". Stimaţi colegi, în statele din Vest de la data la care apare un nou tip de drog şi până când acesta este introdus în tabelele cu substanţe interzise trece de la o săptămână până la cel mult o lună, astfel încât Poliţia să poată acţiona conform legii. Vă reamintesc că interzicerea acestor substanţe ţine numai de factorii decizionali interni. Răspunsul aşteptat de autorităţile române de la Comisia Europeană privind interzicerea comercializării acestor substanţe a venit. Astfel că, "statele membre ale UE au toată puterea de a interzice orice produse de consum care pot pune în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor şi chiar sunt obligate să o facă imediat ce autorităţile sunt convinse de risc", susţin oficialii UE. Constat cu profundă mâhnire că în România aşteptarea acestui act normativ este mult prea lungă, timp în care magazinele de vise prosperă, iar tinerii noştri mor. Stimaţi colegi, haideţi să dăm acestei ţări, cu maximă celeritate şi responsabilitate, un act normativ care să reglementeze problematica consumului de produse etnobotanice. |
|
||||
|
"România sub nămeţi" Astăzi aş fi vrut să vă vorbesc despre situaţia deosebită a unui cetăţean din colegiul pe care îl reprezint dar, din păcate, ineficienţa guvernanţilor şi reaua voinţă dau naştere unor teme care nu pot fi trecute cu vederea. În permanenţă, anumite lucruri, fapte sau decizii provoacă dificultăţi românilor, iar România este astăzi paralizată din cauza ninsorii. Drumuri închise, oameni blocaţi de ore şi chiar zeci de ore în câmp, tone de zăpadă care îngroapă maşinile parcate pe marginea drumului. În vremea aceasta, ambulanţele nu pot ajunge la bolnavi, iar pompierii nu pot interveni la timp în situaţii de urgenţă, situaţii în care sunt periclitate vieţi. Dar ce fac autorităţile pentru a soluţiona aceste probleme? Ca întotdeauna, autorităţile române sunt depăşite de situaţie. Asta deşi au avut aproape un an să se pregătească de la iarna trecută şi deşi au fost înştiinţate din timp asupra evoluţiei vremii şi a inevitabilelor ninsori. În timp ce premierul somează public autorităţile să ia măsuri apărând la jurnalele de ştiri, lucrurile rămân în aceeaşi stare jalnică pe care o putem observa cu toţii. Firmele care au semnat contracte de deszăpezire cu statul câştigă în continuare la fel de bine, în timp ce românii îşi fac curăţenie în faţa blocului sau a casei, curăţând trotuarul cu lopeţi sau alte mijloace pe care le au la îndemână. Suntem martori la nenumărate exerciţii de imagine, dar nu şi martorii unor acţiuni care să restabilească ordinea. Oamenii sunt cei care plătesc din orice unghi am privi problema: plătesc taxe, pierd timp pentru a face ceea ce administraţia trebuie să facă, ajung în spitale accidentaţi din cauză că efectiv nu au condiţiile necesare pentru a se deplasa, iar, mai rău, unii plătesc cu preţul vieţii. De la ultima ninsoare şi până la cea de acum 2 zile a trecut aproape o săptămână. O săptămână în care zăpada transformată în munţi de gheaţă a stat pe trotuare şi pe străzi. Un mesaj de bun simţ este cel că nu acolo este locul ei, domnilor din administraţie! Această zăpadă care, conform Gărzii de Mediu, este extrem de toxică trebuie scoasă în afara oraşelor. Încetaţi odată cu bătaia de joc şi acţionaţi şi pentru interesele cetăţenilor, nu doar pentru ale dumneavoastră! Nu aş dori să continui, deşi ar mai fi încă multe alte lucruri de spus. Aş vrea totuşi ca cei vizaţi să reacţioneze, pentru că vorbesc în calitate de reprezentant al oamenilor care m-au ales. Iar o întrebare pentru aceeaşi domni este: cum în alte ţări civilizaţia este posibilă, în timp ce în România doar natura şi bunul Dumnezeu ne mai pot ajuta? |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: Declaraţie politică intitulată "Avortul european şi lipsa de reacţie a României" aş dori să prezint câteva aspecte despre dezbaterea ce a avut loc pe 29 ianuarie a.c., cu ocazia prezentării în Consiliul Europei a raportului programului de acţiune "15 Ani de la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi Dezvoltării" de către doamna McCafferty, reprezentanta Comitetului pe probleme sociale, de sănătate şi ale familiei; raportul a fost înregistrat cu numărul 11992. Această dezbatere este relevantă pentru ţara noastră datorită câtorva factori intrinseci documentului, însă la fel de importantă este şi amendarea lipsei unei delegaţii române de la masa discuţiilor. Pe scurt, rezoluţia supusă dezbaterii are în vedere dreptul femeii de a avorta fătul, primordialitatea sănătăţii ante şi post maternală a femeii, cât şi crearea unei conştiinţe universale că sarcina femeii este supusă exclusiv judecaţii ei şi trebuie respectată şi afirmată de cadrul legislativ, sau, mai bine zis, universalizarea acestui drept "sexual şi de reproducere". Mai întâi, documentul supus votului celor 68 de delegaţi prezenţi este unul extrem de controversat, atât din punct de vedere al istoricului ideilor centrale invocate, cât şi a perspectivei asupra valorilor umane, fiind astfel respins în octombrie 2009, din lipsă de voturi. De data aceasta, dintr-un total de 318 delegaţi ai Consiliului Europei, doar 68 şi-au manifestat votul, dintre care 50 au fost pentru, 14 împotrivă iar 4 delegaţi au ales să nu se pronunţe. Astfel, modul în care această rezoluţie a fost votată ridică mari semne de întrebare în privinţa legitimităţii. Mai mult, cei care au sesizat ambiguitatea terminologiei şi spiritul de ideologizare a drepturilor omului prin introducerea unei noi terminologii legate de "drepturi sexuale şi reproductive", cât şi anumite afirmaţii care contravin cu principiul demnităţii umane, a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii religioase, au propus amendamente pentru eliminarea lor (65 amendamente), toate fiind însă respinse, pe diferite temeiuri tehnice sau ideologice. A doua problemă generată de propunerile documentului se conturează în jurul valorilor construcţiei discursului care militează pentru promovarea şi facilitarea avortului şi pentru universalizarea acestei paradigme. Totuşi, la prima vedere, documentul pare să lărgească plaja conceptuală pe care drepturile omului le încorporează, aducând argumente relevante în favoarea reanalizării condiţiei femeii în secolul XXI şi augmentarea politicilor de protejare a sănătăţii materne. Cu toate că acest demers propune o serie de politici care doresc să aibă ca finalizare îmbunătăţirea sănătăţii femeii aflate înainte, în timpul, şi după naştere, şi a calităţii vieţii, problemele grave pornesc de la temelia ideologică a perspectivei. Această afirmaţie este întărită de amendamentul 63 adus documentului, amendament formulat şi susţinut de delegaţia irlandeză, dezbătut în cadrul aceleiaşi şedinţe. Mai precis, delegaţia irlandeză propunea atât o alternativă pentru avort, cât şi intensificarea acţiunilor de informare a femeilor asupra efectelor psihologice grave şi a traumelor sindromului postavort. În acelaşi spirit de prezervare a vieţii şi ca alternativă la politicile proavort formulate cu scopul de protejare a sănătăţi femeii, propunere făcută de către doamna McCafferty, delegatul Irlandei, domnul Mullen, făcea apel la modelul de sănătate irlandez, modern şi eficient, cât şi la stabilirea unor scopuri precise, pe termen lung, în vederea construirii unor sisteme de sănătate care să asigure servicii obstetrico-ginecologice de cea mai înaltă calitate, şi care să protejeze sănătatea mamei, cât şi a fătului. În aceşti termeni propuşi de domnul Mullen, este extrem de interesant să analizăm răspunsul iniţiatorilor documentului 11992, reacţie care certifică greutatea acestui amendament. Altfel spus, greutatea acestui punct invocat într-o sesiune desfăşurată sub tutela "populaţiei şi dezvoltării", rezultă din dihotomia şi clivajul celor două ideologii mutual exclusive, una care încurajează avortul, şi alta care promovează prezervarea vieţii, adică protejarea, perpetuarea şi dezvoltarea rasei umane. În ciuda acestei alternative coerente, amendamentul a fost respins de restul delegaţilor, pe motive urgente şi statistice, neluându-se în considerare potenţialul ridicat al unei asemenea politici pentru dezvoltarea ţărilor sărace. Concluzionând caracterul subiectiv şi controversat al documentului este prioritară menţionarea faptului că întregul discurs adoptat este focalizat asupra primordialităţii avortului în raport cu oricare alt considerent de ordin religios sau al conştiinţei, astfel creând un scenariu în care un drept alienează alte seturi de drepturi; în completare, documentul pune un acut accent asupra favorizării la nivel global a practicării avortului, în dauna construirii de sisteme de sănătate moderne, focalizate pe prezervarea vieţii. Să nu ne mirăm dacă spitalele private, care promovează valoarea şi prezervarea vieţii, vor fi obligate să aloce săli speciale în care medicii, împotriva voinţei lor şi a conştiinţei, sunt constrânşi să practice avortul. Ca o ultima remarcă asupra întâlnirii din 29 ianuarie, aş dori să dezaprob lipsa delegaţiei române de la discuţii, şi să fac apel la o mai mare seriozitate a politicii externe în raport cu provocările drepturilor omului şi a bioeticii. Aceasta pentru că dezbaterile purtate la nivel european asupra drepturilor şi libertăţilor individului sunt de un mare interes şi pentru România tocmai datorită statutului pe care ţara noastră şi l-a asumat, acela de actor important şi angajat în a contribui la formularea politicilor europene care să asigure dezvoltarea coerentă a comunităţii europene. |
|
||||
|
"Consolidarea stării de subzistenţă" În această declaraţie politică consider necesară abordarea locului şi rolul micii gospodării ţărăneşti în ansamblul agriculturii şi în perspectivă, pe termen lung, a evoluţiei economiei româneşti. O modalitate de a răspunde acestui deziderat este gândirea unei strategii sau măcar a unor elemente strategice care să dea contur la ce ar trebui făcut pentru supravieţuirea micilor gospodării rurale, ele reprezentând sectorul cel mai vulnerabil al spaţiului rural românesc actual. Conceptul de supravieţuire a micii gospodării ţărăneşti trebuie să pornească de la nivelul actual economic şi social al mediului rural românesc. De la acest nivel poate fi iniţiat procesul ulterior de dezvoltare, ale cărei limite superioare vor fi determinate de potenţialul uman, natural şi de capacitatea de regenerare a resurselor vitale procesului de vieţuire. Procesul de supravieţuire este selectiv: presupune nu numai câştigători, dar şi perdanţi, ambele categorii fiind prezente în spaţiul economic şi social românesc. Sunt localităţi rurale în curs de depopulare, după cum sunt şi sate ori comune prospere, gospodării cu spirit întreprinzător, adaptate la greutăţile şi specificul economiei de piaţă şi care "luptă" serios pentru supravieţuire, dar şi altă categorie de gospodari, care aşteaptă încă ajutorul statului, ca acesta să le ridice standardul de viaţă. La înclinarea balanţei într-un sens sau celălalt contează determinarea gospodarului de a-şi depăşi condiţia economică, primăria şi primarul, vocaţia locală şi vârsta medie a locuitorilor. Ţăranul trebuie să rămână ţăran, dar adaptat la secolul XXI, cu care el se va integra, dar drama sau destinul lui, spectrul subzistenţei nu va dispare, şi aceasta nu din cauza ţăranului. "Când va dispărea ultimul ţăran din lume... va dispărea şi ultimul om din specia de om şi atunci or să apară maimuţe cu haine" (Petre Ţutea). Schimbarea "modelului de ţăran" în muncitor pe o mare suprafaţă de teren arabil, al cărui proprietar poate să rămână necunoscut lui, dispariţia micii gospodării rurale transformă ţăranii de astăzi în "cetăţeni ai lumii", efect - dorit sau nu - al procesului de globalizare, pas important spre dispariţia naţiunii, conştiinţei umane (deja noţiune perimată) sau culturi naţionale. Marile companii transnaţionale care croiesc economia modernă nu au nevoie, în strategiile lor de dezvoltare orientate spre profit, de componentele menţionate, ale statului învechit, dinainte de secolul XXI. Filosofia stării de subzistenţă trebuie să ţină cont şi de faptul că ţăranii trăiesc la acest nivel impus de împrejurările dorinţei lor, cer puţin de la societate şi de la administraţia centrală. Supravieţuirea micii gospodării permite statului, mai ales a unui stat ce se găseşte în profundă criză economică, conjuncturală sau permanentă, să-şi dirijeze eforturile către alte obiective, considerate prioritate de către Guvern. În sfârşit, conceptul de supravieţuire trebuie să se ocupe şi de efectele perverse ale acesteia: gestiunea celor ce nu reuşesc să supravieţuiască, atât ca dramă personală, cât şi ca proces sau fenomen social (sate pustiite, depopulate) cu efect la nivel naţional. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Administraţia publică în derută..." Măsurile luate pe picior de către actualul guvern în ultimul an de zile au dezorganizat complet administraţia publică. Putem spune că acest guvern este mereu împotriva Constituţiei. Vorbim mult de perfecţionarea sistemului de administraţie, de descentralizare, de transparenţă în luarea deciziilor, dar practic guvernul adoptă doar ordonanţe de urgenţă cu modificări a unul, două articole din legi care nu mai corespund cu filozofia legii respective şi care au creat haos în administraţie. Dacă ne referim la Lega administraţiei publice locale, la Legea funcţionarului public vom constata ca s-au făcut modificări care nu corespund realităţilor actuale, iar anumite prevederi din ele sunt contradictorii. De regulă modificările au avut un singur obiectiv - schimbarea oamenilor din funcţii. Acum suntem într-o situaţie de derută creată de Ordonanţa de urgenţă nr.105/2009. Dorindu-se a fi un act normativ menit a determina reforme în administraţia românească, această ordonanţă nu numai că nu şi-a atins scopul, ci a fost declarată neconstituţională. Oamenii au fost puşi pe drumuri, iar în momentul de faţă, practic, există un vid legislativ privind funcţiile publice de conducere de la nivelul instituţiilor deconcentrate "dacă mai există?". Legea salarizării unice este încă neaplicabilă pentru că actele normative complementare nu au clarificat toate aspectele care apar în practică. Astfel, nu toţi funcţionarii sunt în momentul de faţă reîncadraţi şi nu se pot plăti salariile pe luna ianuarie. Exemplele pot continua. Domnilor guvernanţi, într-un stat civilizat, membru al Uniunii Europene, astfel de disfuncţionalităţi în cadrul instituţiilor şi neconcordanţe de ordin legislativ nu pot fi acceptabile. Când aveţi de gând să rezolvaţi haosul legislativ ce guvernează administraţia românească? |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "De ce se plătesc impozite şi taxe degeaba?" Viaţa de zi cu zi este din ce în ce mai grea, mai plină de neajunsuri, mai îngrijorătoare, mai apăsătoare atât pentru pensionari, cât şi pentru salariaţi sau pentru oricine altcineva care-şi câştigă cinstit existenţa, care trăieşte din munca sa. Anul acesta aflăm că vom avea în continuare scădere economică, adică se vor realiza mai puţine produse şi servicii comparativ cu anul trecut, care oricum a fost un an prost şi în care peste 700.000 de oameni au devenit şomeri. Asta înseamnă că se va micşora numărul locurilor de muncă, de fapt, va creşte şomajul, iar în anul 2010 vor fi peste un milion de oameni fără serviciu, mai mulţi cu peste 300.000 decât în 2009, ceea ce reprezintă un număr greu de suportat de bugetul sărăcit al ţării. Mărirea şomajului va influenţa însă negativ economia românească prin reducerea consumului, altfel spus vom avea mai mulţi oameni săraci care vor avea bani din ce în ce mai puţini, care vor cumpăra mai puţine produse şi servicii, consum care va afecta restul furnizorilor din ţară, care la rândul lor vor trimite oameni în şomaj, vor produce din ce în ce mai puţin... un cerc vicios... Cu toate acestea ştiute, în loc să ajute operatorii economici să supravieţuiască, să poată depăşi aceste condiţii foarte dificile, autorităţile guvernamentale au continuat să promită, să ne amăgească, când situaţia reală din ţară este clară. Micile firme au trecut de la impozitul general de 3% la impozitul pe profit de 16%, impozitul forfetar nu a fost anulat şi continuă să îi afecteze pe toţi cei care se străduiesc să facă producţie, să presteze diverse servicii. În acelaşi timp, vedem că toate se scumpesc, iar accesul oamenilor la produse alimentare, medicamente şi alte servicii este din ce în ce mai mic, concomitent cu faptul că la nivelul autorităţilor locale se găsesc tot mai puţini bani, iar acestea nu reuşesc uneori nici să plătească salariile angajaţilor, dar să mai facă ceea ce ar trebui pentru comunităţile locale... Suntem toţi martorii modului în care nu s-a efectuat deszăpezirea la timp şi cu eficienţă, drumuri din localităţi, drumuri judeţene şi chiar naţionale fiind înfundate, acoperite de nămeţi, iar ambulanţele nu au putut ajunge la bolnavi. Am văzut că au murit oameni, din păcate şi copii, pentru că ambulanţele nu au putut să circule pe drumurile închise de autorităţi, total nepregătite şi lipsite de fonduri financiare, de parcă nu s-ar şti că în România există ierni, ninge uneori foarte mult, dar nimănui nu-i pasă... De ce trebuie să moară oameni nevinovaţi? De ce nu se fac lucrurile la timp? De ce oamenii plătesc impozite şi taxe şi nu se aleg cu nimic? Întrebări pot fi mult mai multe, interesant este cine ne răspunde la ele şi, mai ales, cine va face ceea ce este nevoie... chiar şi în an de criză, an în care economia se prăbuşeşte... |
|
||||
|
"Conducerea Consiliul Superior al Magistraturii" La 20 de ani de la căderea uneia dintre dictaturile comuniste cele mai dure din Europa, în fruntea Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este aleasă o persoană asupra căreia planează suspiciunea de colaborare cu fosta Securitate. România este criticată constant de Comisia Europeană în privinţa întârzierilor din reforma justiţiei şi de lupta împotriva corupţiei. Coincidenţă, Florica Bejinaru, suspectată că a colaborat în anii '80 cu poliţia politică, a fost aleasă în fruntea CSM în momentul în care experţii Uniunii Europene soseau la Bucureşti pentru a evalua justiţia română. Raportul lor urmează să fie publicat chiar luna aceasta. Infiltrarea foştilor agenţi ai poliţiei politice comuniste aduce un mare deserviciu ţării noastre şi duce la încetinirea reformelor în justiţie. În 2006, Florica Bejinariu, membră a CSM, a fost acuzată de presă că a colaborat cu Securitatea. Ziarul "Cotidianul " a scris in 2006 că Florica Bejinaru a fost racolată de Securitate în mai 1987 şi a activat sub pseudonimul "Alexandra Ştefănescu", când actuala şefă a CSM era o tânără juristă de 25 de ani. Ea avea ca misiune supravegherea angajaţilor societăţii de textile la care lucra. O misiune "inofensivă", s-a apărat ea. În 2006, justiţia a exonerat-o de acuzaţiile de colaborare cu Securitatea, însă pentru un viciu de formă. La vremea aceea, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, - Braşov, al cărei preşedinte sunt, a cerut demisia magistratului Florica Bejinaru, în baza documentelor dezvăluite de CNSAS şi a informaţiilor apărute în presă. Din păcate, demersul nostru, dar şi cel al ministrului de atunci al justiţiei, Monica Macovei, au rămas fără ecou. Alegerea doamnei Florica Bejinaru, la 11 ianuarie a.c., în fruntea celei mai înalte instanţe judiciare române, Consiliul Superior al Magistraturii ne uimeşte, şi considerăm că este şi datoria noastră să ne sesizam. Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România susţin că noul preşedinte al CSM, Florica Bejinaru, ar fi trebuit să se abţină în aş fi depus candidatura, deoarece a recunoscut public că a colaborat cu Securitatea. Astfel, Alianţa pentru Statul de Drept, formată din cele patru ONG-uri, atrage atenţia asupra modului în care s-a desfăşurat şedinţa de alegeri a noii conduceri a CSM, precum şi asupra rezultatului acestui vot. Alegerea Floricăi Bejinaru a fost criticată, de asemenea, şi de Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Societatea pentru Justiţie, din cauza acuzaţiilor privind colaborarea cu Securitatea. În calitate de Preşedinte al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, fost deţinut politic şi deputat ales al acestei ţări, mă alătur ONG-urilor şi magistraţilor şi trag un semnal de alarmă cu privire la direcţia greşită în care se îndreaptă justiţia din România. Doamna Florica Bejinaru nu are dreptul, din punct de vedere moral, de a conduce Consiliul Superior al Magistraturii, din cauza trecutului domniei sale în perioada comunistă. Speculaţiile referitoare la o eventuală colaborare cu Securitatea nu au voie să planeze asupra persoanei desemnate în fruntea Consiliul Superior al Magistraturii. |
|
||||
|
"20 de ani de UNITER" În urmă cu 20 de ani, pe 15 februarie a fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România - UNITER, o asociaţie profesională a creatorilor din domeniul teatrului, constituită prin asocierea liberă a acestora. Uniter este o organizaţie profesională, apolitică, neguvernamentală şi nonprofit, constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului. Organizaţia a obţinut statutul de utilitate publică prin HG nr.746/31 august 2000, scopul Uniter fiind promovarea intereselor profesionale, materiale şi morale ale membrilor săi, precum şi păstrarea memoriei celor care în decursul timpului au contribuit la afirmarea şi dezvoltarea teatrului românesc. Uniter este angajată în susţinerea şi dezvoltarea teatrului românesc, în valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal, prin programele şi proiectele pe care le derulează anual. Calitatea de membru Uniter este acordată de către Senatul Uniter, ca urmare a analizării solicitărilor primite, însoţite de un memoriu de activitate, membrii Uniter putând fi persoane care activează în domeniul teatrului: actori, regizori, scenografi, pictori, arhitecţi scenografi, compozitori, coregrafi, critici şi istorici de teatru, cadre didactice din învăţământul superior artistic, actori, artiştii din teatrele muzicale, artiştii păpuşari şi marionetişti, artişti de circ, consultanţi artistici şi secretari literari din instituţiile teatrale, alţi creatori din domeniul artei spectacolului. Pot fi membri de onoare ai Uniter personalităţi de prestigiu din toate domeniile de activitate artistică şi culturală care au adus o contribuţie deosebită la promovarea şi dezvoltarea artei teatrale româneşti şi universale. Această calitate poate fi conferită şi cetăţenilor altor ţări. Calitatea unui membru de onoare se conferă de către Senatul Uniter. Forurile de conducere Uniter sunt alese în cadrul Adunării Generale, care are loc o dată la patru ani, atunci când sunt aleşi preşedintele, vicepreşedintele, membrii Senatului Uniter şi Comisia de cenzori. Uniter organizează o serie de programe care au ca scop stimularea creativităţii în teatrul românesc şi promovarea schimburilor teatrale între România şi alte ţări: proiecte/programe de promovare a spectacolelor teatrale de un înalt nivel artistic şi a creaţiilor valoroase ale dramaturgiei naţionale; activităţi directe în domeniul spectacolului sau legate de acesta; activităţi legate de perfecţionarea profesională; activităţi de protecţie. Premiile Uniter sunt cele mai importante distincţii ce răsplătesc, din 1991, excelenţa în teatrul românesc. Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii şi a fost iniţiată de Ion Caramitru. Premiile teatrale se acordă pentru fiecare an calendaristic încheiat. Prima ediţie s-a desfăşurat pentru stagiunea teatrală 1991-1992. Premiile Uniter se acordă pentru: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, critică teatrală, teatru radiofonic, teatru tv, debut. Un juriu de selecţie propune câte trei nominalizări pentru fiecare secţiune, iar un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu. Trofeul este realizat de artistul plastic Ion Bitzan. În afara acestor premii, Senatul Uniter acordă şi alte distincţii: premiul pentru întreaga activitate - scenografie, critică şi istorie teatrală, actriţă, actor, regie; premiile speciale pentru spectacolul de circ, pentru teatrul de copii, pentru coregrafie în arta spectacolului, pentru teatrul de păpuşi şi marionete, pentru teatrul de revistă; Premiul de excelenţă. În seara Galei Premiilor Uniter se acordă şi o serie de alte premii. Astfel, Premiul pentru "Cea mai bună piesă românească a anului" este acordat de Fundaţia Principesa Margareta a României; Premiul pentru "Cea mai bună montare a unei piese britanice contemporane" este acordat de Consiliul Britanic; Premiul Mecena se acordă pentru merite deosebite în sprijinirea financiară a manifestărilor culturale. Prin derularea programelor şi proiectelor sale culturale şi sociale, Uniter se dovedeşte a fi un organism unic în peisajul cultural românesc. De asemenea, Uniter este membru fondator al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori - ANUC. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Angajatori şi şomeri - împreună pe piaţa muncii" Luând în considerare presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice implicit cele de pe piaţa muncii, necesitatea susţinerii creşterii economice şi reducerii inflaţiei, se impune adoptarea de măsuri imediate care să asigure un climat de protecţie socială bazat pe principiului contribuţiei provenite din muncă şi continuarea vieţii active pentru toate categoriile de persoane. În acest context, trebuie să ţinem cont şi de acţiunile prevăzute în Pachetul de măsuri al Guvernului României pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei, care trebuie realizate cu celeritate, astfel încât să fie atinse dezideratele propuse. Măsurile propuse se adresează unui grup-ţintă format din persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale crizei economice, persoane care şi-au pierdut deja locul de muncă şi care se află în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Schimbările prevăzute prin adoptarea acestui act normativ vor determina crearea de noi locuri de muncă pe piaţa muncii, pentru care se va facilita accesul tuturor categoriilor de persoane aflate în plata indemnizaţiei de şomaj. Astfel, măsura de susţinere prin subvenţionarea încadrării în muncă a tuturor persoanelor beneficiare de indemnizaţie de şomaj vine şi în întâmpinarea iniţiativelor oamenilor de afaceri autohtoni sau străini, această măsură fiind menită să asigure continuitatea şi dezvoltarea activităţii economice în centrele industriale, în vederea creării de noi locuri de muncă. Subvenţionarea locurilor de muncă destinate persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, subvenţionare care se va realiza din bugetul asigurărilor pentru şomaj, va genera plus valoare la bugetul de stat, deoarece pe lângă impactul social pozitiv determinat de reîntoarcerea în activitate a şomerilor, faptul că aceştia sunt remuneraţi conform legislaţiei în vigoare generează plata contribuţiilor atât la angajator, cât şi la angajat către bugetul consolidat, degrevând bugetul asigurărilor pentru şomaj de cheltuielile generate de: plata indemnizaţiilor de şomaj aferente acestor persoane, plata taxelor poştale generate de transmiterea indemnizaţiilor, plata concediilor medicale la care au dreptul şomerii indemnizaţi. Măsurile propuse se adresează şi şomerilor care beneficiază deja de indemnizaţie de şomaj la data de 31.12.2009 şi prevede subvenţionarea încadrării în muncă a şomerilor, prin acordarea unei sume de bani angajatorului egală cu un salariu minim brut pe economie garantat în plată, făcându-se în acelaşi timp o diferenţiere în funcţie de nivelul studiilor. Modificarea legislativă este necesară şi presupune o adaptare a prevederilor art. 80 şi 85 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi a stimulării ocupării forţei de muncă la nevoile actuale ale pieţei forţei de muncă, lovită în această perioadă de disponibilizări colective şi diminuări drastice ale forţei de muncă active. Impactul social pozitiv al măsurilor active, impact generat de aplicarea acestora în mod accentuat în perioada 2002-2008, se va resimţi şi în anul 2010, an pentru care se propune aplicarea acestei modificări. Sprijinul care se acordă angajatorilor prin măsurile propuse va preveni creşterea numărului de şomeri şiva contribui la prevenirea unei eventuale perioade de recesiune În contextul actualei crize economice şi financiare, prin proiectul de modificare a legislaţiei în vigoare sunt propuse măsuri de natură să vină în sprijinul angajatorilor, deoarece este important faptul că aceştia au posibilitate de recrutare din evidenţa agenţiilor a unui personal calificat, pentru care primesc subvenţii. De asemenea, se va contribui la realizarea obiectivelor de stimulare a vieţii active, creştere a contributivităţii la buget, precum şi degrevarea bugetului asigurărilor sociale şi de şomaj de efortul financiar cu plata indemnizaţiilor şi a drepturilor care derivă din acestea. Promovarea învăţării de-a lungul vieţii, creşterea ocupării, a mobilităţii şi a includerii sociale a lucrătorilor, modernizarea sistemelor educaţionale şi de formare, dezvoltarea unor traiectorii VET flexibile şi individualizate, întărirea legăturilor dintre educaţie, formare, angajare şi necesităţile individului, construirea relaţiilor dintre învăţarea formală, nonformală şi informală şi recunoaşterea rezultatelor învăţării dobândite prin experienţa de viaţă şi cea ocupaţională sunt tot atâtea avantaje dobândite de şomerii indemnizaţi în momentul încadrării. Implementarea prevederilor prezentului act normativ va conduce la crearea unui număr mare de locuri de muncă, la stimularea încadrării pentru toate categoriile de persoane, va da dinamism şi mobilitate pieţei forţei de muncă, va genera venituri care se vor întoarce în economia reală şi în consum. |
|
||||
|
Biroul de Presa al ONG Pro Dreptatea mi-a comunicat în data de 3 februarie 2010, cu titlul: "Roşia Montană înseamnă minerit şi nimic altceva!", că ONG-urile susţinătoare ale proiectului au participat la sediul Ministerului Mediului la o întâlnire deschisă organizată pe tema proiectului Roşia Montană. Comunitatea locală salută demersul ministrului Laszlo Borbely de a dialoga organizat. la întâlnire au participând reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care susţin proiectul minier de la Roşia Montană. ONG-urile susţinătoare ale proiectului salută intenţia ministrului de a vizita zona cât mai curând şi subliniază faptul că Roşia Montană are o tradiţie minieră îndelungată, care trebuie să continue. "Roşia Montană înseamnă minerit şi nimic altceva. Noi nu ne dorim decât ca mineritul, ocupaţia tradiţională a acestei aşezări, să continue. Avem cu toţii nevoie de un minerit responsabil şi modern, într-un mediu curat", a declarat la finalul reuniunii Georghe Gruber, vicepreşedinte ONG Pro Dreptatea. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prezente au exprimat puncte de vedere pe tema modului de abordare a problemei investiţiei miniere. "Organizaţiile care au o poziţie vehementă împotriva investiţiei miniere de la Roşia Montană nu au niciun temei pentru a fi vocea comunităţii, nici să vorbească în numele unei comunităţi cu care nu au vreo legătură. Cu toţii, cei care mai suntem încă aici pentru că nu ne-am pierdut speranţa, ne dorim respectarea dreptului nostru fundamental la un trai decent. Sperăm ca autorităţile să ţină cont de părerea noastră şi să trateze cu seriozitate această investiţie", a declarat dr. Andrei Jurca, preşedinte ONG Pro Roşia Montană. "Dorim ca proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană să fie evaluat cât mai repede, iar daca respectă legislaţia de mediu în vigoare, această investiţie să fie demarată, pentru binele comunităţii pe care o reprezentăm şi al întregii ţări". Reprezentanţii organizaţiilor participante şi-au exprimat speranţa că procesul de discutare a proiectului, în deplină transparenţă şi în spiritul dialogului onest, va continua, în vederea găsirii soluţiilor adecvate situaţiei din zonă. Astfel, mare parte a organizaţiilor active în zona Roşia Montană au reproşat opozanţilor proiectului necunoaşterea situaţiei de la faţa locului şi lipsa de informaţii credibile privind situaţia din regiune. Ne exprimăm în mod categoric şi repetat dezacordul faţă de cei care se opun în mod nejustificat şi absurd bunăstării unor oameni care în prezent trăiesc la limita sărăciei, într-o zonă în care şomajul este de 90%. |
|
||||
|
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", prin Simona Popescu, specialist relaţii publice Departamentul comunicare - CNS "Cartel ALFA" mi-a transmis un comunicat intitulat "În plină degradare a vieţii sociale, politicienii fac presiuni prin ANI pentru a le impune liderilor de sindicat legea tăcerii!" prin care protestează faţă de includerea, în textul Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a unor prevederi prin care reprezentanţii sindicatelor (preşedinţi, vicepreşedinţi, trezorieri şi secretari generali) sunt obligaţi să-şi facă publică averea şi declaraţiile de interese. Principalul motiv al protestului îl constituie modul persuasiv în care se încearcă reinstaurarea statului poliţienesc în România. "Dincolo de constatarea extraordinarei griji a domnilor parlamentari faţă de încărcarea, până la diluare, a efectelor legislative asupra Agenţiei Naţionale pentru Integritate - se spune în comunicat - atragem atenţia că reprezentanţii sindicali nu sunt nici funcţionari publici, nici demnitari care gestionează banul public. Desigur, se poate spune că sunt persoane publice, dar aceasta este cu totul altceva, iar noţiunile nu trebuie să se confunde, pentru că reprezentanţii sindicali nu sunt remuneraţi de la bugetul de stat". Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" anunţă pe această cale că liderii federaţiilor membre au sesizat Avocatul Poporului, iar CNS "Cartel ALFA" va depune o plângere împotriva statului român pentru nerespectarea Convenţiei nr. 87 a libertăţilor sindicale. "De asemenea, vom sesiza organizaţiile internaţionale la care suntem afiliaţi în privinţa acestui abuz total nejustificat îndreptat împotriva liderilor sindicali, pentru a protesta astfel la nivel european şi internaţional." Se pare că implicarea parlamentarilor în toate deciziile de acest gen nu aduce prejudicii doar deputaţilor şi senatorilor, dar creează o confuzie şi asupra prerogativelor parlamentare, lucru pe care ar trebui să-l evităm, cel puţin printr-un comunicat public. Anexez comunicatul "Cartel ALFA" Comunicat În plină degradare a vieţii sociale, politicienii fac presiuni prin ANI pentru a le impune liderilor de sindicat legea tăcerii ! Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" protestează faţă de includerea, în textul Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, a unor prevederi prin care reprezentanţii sindicatelor (preşedinţi, vicepreşedinţi, trezorieri şi secretari generali, sunt obligaţi să-şi facă publică averea şi declaraţiile de interese. Principalul motiv al protestului îl constituie modul persuasiv în care se încearcă reinstaurarea statului poliţienesc în România. Dincolo de constatarea extraordinarei griji a domnilor parlamentari faţă de încărcarea, până la diluare, a efectelor legislative asupra Agenţiei Naţionale pentru Integritate, atragem atenţia că reprezentanţii sindicali nu sunt nici funcţionari publici, nici demnitari care gestionează banul public. Desigur, se poate spune că sunt persoane publice, dar aceasta este cu totul altceva, iar noţiunile nu trebuie să se confunde, pentru că reprezentanţii sindicali nu sunt remuneraţi de la bugetul de stat. Vedem cum, din păcate, astăzi, Agenţia Naţională de Integritate este îndreptată împotriva mişcării sindicale, dar şi împotriva altor categorii speciale, cum ar fi ziarişti ori directori de societăţi comerciale de stat şi private, ceea ce conduce, practic, la deturnarea totală a rolului ANI de la scopul său iniţial. Ceea ce nu trebuie omis în nici un caz este că reprezentanţii sindicatelor membre ale CNS "Cartel ALFA" prezintă, oricum, atât declaraţii de avere, cît şi de interese în cadrul forurilor statutare interne, pentru că fiecare are de apărat imaginea, competenţa şi integritatea sa publică, precum şi cele ale CNS "Cartel ALFA". Iar la noi nu se lucrează cu jumătate de măsură în apărarea interesului public, după cum bine se cunoaşte. Spre deosebire de domnii politicieni care lucrează cu normă întreagă atunci când vine vorba despre apărarea celor care s-au căpătuit bine din banii publici! Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" consideră că asistăm la un act de profundă discriminare în raport cu partenerii sociali. Se încearcă exercitarea unei presiuni asupra noastră prin promovarea, la nivel naţional, a ideii că liderii de sindicat ar fi un factor de corupţie în această ţară, fapt deosebit de periculos, în contextul luptei pentru păstrarea drepturilor la protecţie socială impuse de această perioadă de criză economică ce face ca numărul şomerilor din România să crească în mod îngrijorător. Aceasta este de fapt adevărata problemă. Aceea a gestionării, în mod eficient, a banilor publici, nu a intereselor de moment a unora care încearcă să scape de presiunile sindicale impuse de actualul context dificil. Nu-i vedem după gratii pe cei care şi-au clădit averi fabuloase din banii publici, în schimb vedem cu toţii o Agenţie Naţională de Integritate copleşită de atribuţii, iar acum se mai şi diluează impactul şi adevărata menire pentru care a fost creată ANI ca instituţie, la sugestia organismelor europene, diluare care se resimte prin numărul extraordinar de mare al declaraţiilor de avere şi de interese pe care trebuie să le verifice. De fapt, se încearcă transformarea ANI în instrument de presiune politică, pentru a spori constrângerile asupra celor care critică întemeiat modul în care se gestionează banul public în România, în condiţiile în care atenţia ar trebui îndreptată totuşi asupra celor care sunt plătiţi din banii publici: miniştri, parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi şi aşa mai departe. Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" anunţă pe această cale că liderii federaţiilor membre au sesizat Avocatul Poporului, iar CNS "Cartel ALFA" va depune o plângere împotriva statului român pentru nerespectarea Convenţiei nr.87 a libertăţilor sindicale. De asemenea, vom sesiza organizaţiile internaţionale la care suntem afiliaţi în privinţa acestui abuz total nejustificat îndreptat împotriva liderilor sindicali, pentru a protesta astfel la nivel european şi internaţional. Bogdan Iuliu HOSSU Preşedinte CNS "Cartel ALFA" |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Cine plăteşte pentru datoriile statului ?" Atunci când un cetăţean al României înregistrează o datorie la stat, acesta din urmă implementează un protocol de proceduri de recuperare şi executare comparabil cu al celei mai intransigente bănci. Contribuabilul este bombardat cu somaţii de plată, informat şi presat şi în cele din urmă executat până la recuperarea datoriilor. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care statul este cel dator în faţa cetăţeanului - fie el persoană fizică sau reprezentant al unei companii private. Numai că în acest caz nimeni nu se grăbeşte cu plata... Statul poate înregistra întârzieri în plata unor datorii în contul contribuabililor fără să fie ameninţat cu execuţia sau cumularea unor penalităţi. În această situaţie se află mii de firme care au avut contracte cu autorităţi ale statului şi care, deşi au executat lucrările, nu încasează banii stabiliţi prin contract. În acest caz, ne întrebăm dacă nu este just să se aplice o egală măsură şi o egală sancţionare şi statului ce se află în situaţiile menţionate mai sus. Ba, mai mult, există companii care pe de o parte înregistrează datorii la stat, dar pe de altă parte au de recuperat sume considerabile de la acesta. Firesc şi normal ar fi ca din suma datorată statului de către companie să fie scăzute şi şterse datoriile contribuabilului către stat. De asemenea, este mai mult decât necesară o revizuire a legislaţiei fiscale, care să impună statului plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere în onorarea contractelor cu un contribuabil. Este una dintre modalităţile extrem de importante, dacă este să vorbim de reforma statului, pentru că prevede o măsură egală atât pentru cetăţean, cât şi pentru autoritatea statului. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Magazinele halucinogene: locul unde pluteşti fericit!" De câţiva ani, în România a apărut un nou fenomen: afacerile cu drogurile legale. Deşi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr.339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, vânzarea ierburilor etnobotanice s-a concretizat în magazine specializate, de "senzaţii tari". Apărute prin 2006, în primă fază doar pe internet, se dovedesc a fi o afacere foarte profitabilă, în prezent fiind peste 400 de firme pe piaţa din România. La început se adresau aşa-zişilor "clienţi disperaţi", dependenţi de stupefiante, dar au vizat uşor, uşor teribilişti care le cumpărau din pură curiozitate. În urma unor cercetări ce au decodificat structura moleculară şi biochimică a ierburilor, cercetătorii au descoperit că efectele halucinogene descrise de consumatori sunt cauzate de nişte substanţe sintetice, adăugate de către producători, care poartă numele de canabinoide. Substanţele pot fi de până la 28 de ori mai puternice decât THC (Tetrahydrocannabinol - principala substanţă psihoactivă găsită în cannabis - marijuana şi alte droguri). Pentru a masca adăugarea componenţilor chimici sintetici, producătorii completează amestecul cu o cantitate mare de substanţe care nu prezintă niciun risc, precum vitamina E, cafeină sau mentol. Patronii acestor magazine contestă măsurile de interzicere a comercializării de plante halucinogene, invocând legalitatea afacerii pe care o conduc, susţinând că fiecare plic are indicaţii şi etichetă, cumpărătorii primind chiar şi bon fiscal, de aici invocând sumele consistente aduse la bugetul de stat. De când primul-ministru Emil Boc a cerut ministrului sănătăţii emiterea unui act normativ prin care să scoată în ilegalitate consumul şi comercializarea acestora, comercianţii din domeniu ameninţă cu înflorirea comerţului la negru, angajaţi care o dată ce rămân fără loc de muncă devin infractori sau traficanţi şi cu plante hibrid, aşa-zis "legale". Nu este zi în care să nu fie prezentate în buletinele de ştiri cazuri de adolescenţi, şi nu numai, ajunşi în stare gravă la spital în urma consumului de plante halucinogene. Au apărut ce ciupercile după ploaie, şi dacă nu luam măsuri urgente vor continua să se extindă. În Satu Mare, de exemplu, sunt trei magazine care comercializează aceste plante, ai căror proprietari nu îşi asumă vina în ceea ce priveşte intoxicările şi cu toate acestea medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare aproape zilnic transportă la spital persoane intoxicate cu "senzaţii" tari din dorinţa de a "pluti" fericiţi. ne confruntăm cu un adevărat pericol ce ameninţă sănătatea fizică şi psihică a copiilor noştri, ce riscă să fie atraşi în capcană. |
|
||||
|
"România, cu sau fără cianuri" Localitatea Roşia Montană, situată în nord-vestul ţării, în judeţul Alba, se întinde pe o suprafaţă de 4161 ha, are un număr de 3716 de locuitori şi este situată într-o zonă care adăposteşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa. Această localitate este cea mai veche aşezare minieră atestată documentar, cunoscută de pe vremea romanilor sub numele Alburnus Maior. În prezent, Roşia Montană este ameninţată de distrugere prin propunerea de proiect a companiei care deţine licenţa, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care este rezultatul unei asocieri între Gabriel Resources Ltd., companie cu sediul în Canada, deţinând 80% din acţiunile proiectului, Minvest SA, deţinătoare a 19,3% din acţiuni, aflată în proprietatea statului român, şi un grup de trei acţionari minoritari. Investitorul are planuri mari! Vrea să extragă în jur de 250 de tone de aur de la Roşia Montană. Firma a obţinut o concesiune pentru o suprafaţă de 4282 ha în zona Roşia Montană, situată la 80 km de Alba Iulia şi 85 km de Deva. Proiectul prevede închiderea actualei exploatări miniere a firmei Minvest (cu 775 locuri de muncă) şi organizarea celei mai mari exploatări aurifere din Europa, pentru extragerea unei cantităţi de aproximativ 300 tone de aur şi 1600 tone de argint, prin metoda excavărilor la suprafaţă, în patru cariere deschise, estimate la 100 hectare fiecare, prin decopertare, care însemnă extragerea unei cantităţi de peste 220 milioane tone de minereu. Roca sterilă va fi depozitată în două halde (Cetate - 66 hectare şi Carnic - 70 ha). Nămolul epuizat, rezultat în procesul tehnologic după extracţia aurului şi argintului, va fi acumulat într-un bazin de decantare (lac deschis) cu o capacitate de 250 milioane tone şi o suprafaţă estimată la circa 100 hectare (600 ha, după alte surse), în spatele unui baraj înalt de 180 metri, construit din rocă sterilă. Asta înseamnă undeva la 20.000 de lingouri. Preţul suportat de natură este 40 de tone de cianură în fiecare zi. Mina de aur de la Roşia Montană ar putea aduce România pe primul loc în Europa ca producător de aur, ar oferi mii de locuri de muncă românilor şi beneficii de 4 miliarde de dolari statului, asta după socotelile companiei. Însă, după socotelile unor analişti, România s-ar supune unor riscuri uriaşe de mediu şi unor lungi procese în instanţă. Astfel că, în raportul privind studiul de impact asupra mediului, depus chiar de către compania SC Roşia Montană Gold Corporation, care propune exploatarea la suprafaţă de la Roşia Montană, pe bază de cianuri, se confirmă faptul ca 30% din acidul cianhidric generat de activitatea de cianurare din uzina de procesare se va pierde în aer. Acidul cianhidric este catalogat gaz toxic de luptă în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, deschisă spre semnare la Paris în 1993, şi a fost utilizat în camerele de gazare de la Auschwitz şi Maidanek sub denumirea de Zyclon-B. De asemenea, în formă fizică, cianura de sodiu este letală în cantităţi foarte mici. O linguriţă conţinând soluţie de numai 2% cianură de sodiu poate ucide. La Roşia Montană, SC Roşia Montana Gold Corporation intenţionează să utilizeze 10-13 milioane de kilograme de cianură de sodiu pe an, timp de 16 ani. Este clar că pentru unii acest proiect ar aduce avantaje economice! Pentru firmaGabriel Resources Ltd. (companie canadiană), care, în calitate de acţionar majoritar, după numărul de acţiuni, va obţine 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul extras, practic la preţul de cost. Autorităţile au avut poziţii oscilante şi divergente în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană. Preşedintele Traian Băsescu a propus discutarea subiectului în şedinţa CSAT, noul guvern Boc a introdus proiectul în programul de guvernare al PD-L, iar ministrul mediului, Laszlo Borbely, se opune categoric. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română şi mai ales Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific din ţara noastră, se opun acestui proiect. Apoi, Agenţia Americană de Protecţie a Mediului propune metode alternative de extracţie şi prelucrare a aurului şi argintului, cu costuri comparabile sau chiar mai mici decât cele implicate prin cianurare, dar de până la 200 de ori mai puţin toxice. Cercetările preliminare nu sunt încă atestate de documente oficiale, însă e foarte probabil să asistăm curând la apariţia acestor noi tehnologii pe scară largă. Potrivit unui sondaj IMAS realizat la nivel naţional, comandat de Coaliţia "România fără cianuri", 66% din români sunt de acord să se interzică folosirea cianurii în sectorul minier în România. Doar 8% au declarat că nu ar fi de acord cu această măsură. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.249 de persoane din 99 de localităţi. Uniunea Europeană, prin "Grupul de lucru privind accidentul de la Baia Mare", a recomandat ca cianura şi alte substanţe toxice rezultate în procesul cianuraţiei să fie îndepărtate din deşeurile miniere înainte ca acestea să fie depozitate în lacuri de decantare. se împlinesc zece ani de la producerea dezastrului ecologic de la Baia Mare, atunci când iazul de decantare de la mina "Aurul", deţinută de compania australiană Esmeralda, s-a rupt, lăsând în urmă un peisaj sinistru: 100.000 de metri cubi de apă cu cianură şi metale grele ajunse în Dunăre, mii de tone de peşte mort atât în România, cât şi în Ungaria, păsări şi animale moarte, terenuri şi fântâni otrăvite pentru decenii. Deşi legală în marea majoritate a statelor, utilizarea cianurilor în industria extractivă este tot mai contestată. Cianurile sunt o otravă mortală. Extragerea metalelor preţioase prin tehnologii pe bază de cianură, precum şi transportul şi depozitarea cianurii duc la creşterea concentraţiei de substanţă din sol, aer şi apă. În minele de exploatare la suprafaţă, cianurile sunt greu de controlat, iar accidentele au consecinţe grave şi pe termen lung. România are nevoie de investiţii şi de locuri de muncă. de asemenea, este bine să exploateze resursele sale naturale, dar nu distrugând cu orice preţ mediul înconjurător şi vestigiile arheologice. Putem să stăm deoparte şi să privim cum evoluează disputa în jurul acestui proiect sau a altora asemănătoare ce vor veni, dar cred că este datoria noastră să legiferăm dacă tehnologiile pe bază de cianuri vor mai fi sau nu folosite în România. Trebuie să ne asumăm această răspundere faţă de noi şi de viitorul nostru şi al acestei ţări. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Atitudinea face diferenţa!" După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa, există ţări bogate şi ţări sărace. Am încercat să caut acele lucruri sau fenomene care fac diferenţa dintre ele. Diferenţa între ţările sărace şi ţările bogate nu constă în vechimea lor. Acest fapt poate fi dovedit dacă vom compara, exemplificând, ţări precum India şi Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace. Spre deosebire de acestea, Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani erau necunoscute, astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate. Diferenţa între ţările bogate şi cele sărace nu este legată nici de resursele naturale pe care acestea le posedă. De exemplu, Japonia - cu un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit agriculturii şi nici nu are petrol sau minereuri, este o mare putere economică mondială. Putem lua şi exemplul Elveţiei, care pe o suprafaţă mică şi fără materii prime a reuşit să aibă unele dintre cele mai bune produse lactate, dar şi să exporte produse de calitate foarte bună. Cred că nici inteligenţa oamenilor nu este cea care face diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace. Acest fapt a fost demonstrat de elevii şi studenţii din ţările sărace care studiază în ţările bogate, având rezultate excelente, obţinând nenumărate premii la olimpiadele internaţionale. Dacă am încerca o altă comparaţie, ar trebui să ne referim la managerii din ţările occidentale care ne-au vizitat ţara. Din discuţiile cu ei despre performanţele individuale ale managerilor români am ajuns la concluzia că nu există nici o diferenţă intelectuală. Dacă am privi lucrurile din alt punct de vedere, putem spune că nici rasa cetăţenilor acestor state nu face diferenţa dintre ele. Putem observa cum în ţările dezvoltate cetăţenii hispanici sau africani demonstrează că ei sunt forţa productivă în acele ţări. Şi atunci, ne întrebăm cu toţii ce anume face diferenţa între ţările bogate şi ţările sărace? După aceste comparaţii relevante se desprinde concluzia că atitudinea oamenilor face diferenţa. Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate constatăm că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli: ordinea şi curăţenia, integritatea şi cinstea, etica socială, punctualitatea, responsabilitatea, respect pentru lege, respect pentru ceilalţi cetăţeni, respect pentru muncă, dorinţa de perfecţionare, efortul de a face economii etc. Îmi pun deseori întrebarea dacă în România s-ar respecta aceste reguli ar mai fi nevoie de alte legi pentru a se depăşi condiţia economică şi socială de astăzi? Ar rezulta implicit o altă întrebare, şi anume: în câţi ani ne vom schimba atitudinea ca cetăţeni şi de unde trebuie să pornească germenele acestei transformări? |
|
||||
|
"Cu un an întârziere, Guvernul preia o măsură anticriză propusă de PNL" Guvernul Boc (trei sau patru, nu se ştie precis) a decis luni o serie de facilităţi fiscale pentru firmele care angajează şomeri. Evident, pe parcursul întregii zile de ieri, Emil Boc, în calitate de premier, dar şi în cea de lider al PD-L a profitat de orice prilej pentru a mediatiza decizia. Corect. Este o decizie salutară. Am doar câteva întrebări şi obiecţii. De ce premierul Emil Boc - în anumite situaţii, declarativ, partizan al colaborării cu PNL la guvernare - nu a făcut cunoscut opiniei publice că respectiva măsură fiscală este preluată din programul de guvernare prezentat de PNL în campania electorală din noiembrie 2008? De ce premierul Boc a uitat să spună că în luna ianuarie 2009, PNL a propus Cabinetului Boc 1 să preia această măsură anticriză? Şi, evident, de ce a refuzat să ţină cont de ea. Oricum, este bine că şi în al 14-lea ceas, guvernul a decis să preia una dintre măsurile anticriză propuse de PNL. Totuşi, în declaraţiile de presă date luni de primul-ministru Emil Boc sunt două elemente care ridică semne de întrebare. Spune premierul că prin decizia luată "dăm încă un sprijin mediului de afaceri, pe de o parte, în vederea depăşirii situaţiei de criză, şi în al doilea rând, pentru a salva locurile de muncă ale românilor". Expresia "încă un sprijin" mi se pare incorectă, pentru că până în prezent nu am remarcat vreo măsură concretă de sprijinire a mediului de afaceri. Întrebat pentru ce perioadă se voraplica acestemăsuri, premierul Emil Boc a dat un răspuns imprecis: "Vom discuta acest lucru în Guvern după analiza de impact pe care o vom face, însă principiul este acelaşi". Această afirmaţie mă face să cred că totuşi nu există un plan de lucru bine stabilit şi nici măcar un draft al proiectului. Dacă ar fi existat, atunci premierul ar fi trebuit să dea un răspuns precis privind termenul de aplicare. Aceste ultime două elemente mă fac să cred că, până la proba contrarie, totul nu este altceva decât un joc de imagine care trebuia ieri să estompeze informaţiile date de Institutul Naţional de Statistică privind cei 31.000 de noi şomeri înregistraţi în luna ianuarie 2010. Cu alte cuvinte, 1.000 de şomeri pe zi în timpul guvernării PD-L. Am înţeles în sfârşit ce înseamnă reformarea clasei politice. Atunci când justiţia te condamnă definitiv şi irevocabil - pentru luare de mită, nu pentru trecerea pe roşu pe marcaj -, partidul care se recomandă ca fiind cel mai mare şi modern din România îţi acordă sprijin în continuare, iar reprezentantul guvernului din teritoriu nu-ţi semnează documentele de demitere dintr-o funcţie publică. Când însă acest lucru se întâmplă pe la alte case, atunci reforma înseamnă altceva: problemele trebuie rezolvate rapid, dacă "justiţia şi-a spus cuvântul". |
|
||||
|
Ultimele estimări arată că rata şomajului în România se ridică la 8%. Statisticile ne arată că suntem o ţară din ce în ce mai săracă, cu o populaţie al cărei nivel de trai se degradează pe zi ce trece. Judeţul Gorj este unul dintre judeţele care se află printre primele în ceea ce priveşte numărul mare de şomeri. Numai de la începutul acestui an 1100 de gorjeni şi-au pierdut locurile de muncă. În acest judeţ, rata şomajului este de 11,67%, cu mult peste media naţională, şi ceea ce este cel mai rău, rata şomajului continuă să crească. Un astfel de procent nu s-a mai înregistrat în judeţul Gorj de mai bine de 7 ani. Profit de momentele în care merg în colegiul meu pentru a discuta cu oamenii. De la ei am aflat că şi-au pierdut speranţa în ceea ce priveşte o intervenţie fermă a Guvernului. Oamenii nu mai aşteaptă cursuri de recalificare sau venirea investitorilor, pentru că numărul locurilor de muncă să crească. Gorjenii îşi îndreaptă privirile spre străinătate. Se gândesc să plece în afara graniţelor pentru a scăpa de traiul aproape imposibil din ţară. Pentru a face acest lucru nu se dau înapoi de la nimic. Străinătatea, spun ei, este singura speranţă care le-a mai rămas. Numai că, pentru a pleca în străinătate oamenii trebuie să vorbească o limbă străină, cel puţin la nivel mediu. Aşa se face că în judeţul meu, în Gorj, oameni de aproape 50 de ani, care nu se mai descurcă în propria lor ţară, s-au apucat de meditaţii la limba engleză, la limba franceză sau la limba italiană. Ce aşteaptă aceşti oameni să găsească dincolo de graniţe? Munca cinstită plătită corespunzător. S-au săturat să trăiască de azi pe mâine. S-au săturat de promisiunile fără fond ale Guvernului. Gorjenii, ca majoritatea românilor, nu se mai regăsesc în propria lor ţară, care nu le poate oferi locuri de muncă sigure, un sistem de pensii eficient şi, cu atât mai puţin, un trai decent. În curând vom ajunge să fim o ţară cu guvernanţi, dar fără guvernaţi. În acest sens, fac un apel către primul-ministru Boc şi-i cer să găsească soluţii, măsuri şi programe pentru şomerii care sunt şi care vor fi în România din cauza modului dezastruos în care guvernează ţara! |
|
||||
|
"Turism la Bangkok?" Anumite opinii vehiculate în ultimul timp de către unii jurnalişti în legătură cu turismul unor parlamentari în capitala Thailandei mă obligă, în calitate de preşedinte GRUI, să fac următoarele precizări:
Care este conţinutul acestei întâlniri de la Bangkok? Tema de dezbatere generală: "Parlamentul, în centrul reconcilierii politice şi al bunei guvernări" (subiect de maximă actualitate şi în România!), apoi: un subiect de urgenţă ce va fi stabilit în deschiderea lucrărilor Adunării; activităţi în cadrul comisiilor permanente ce vor dezbate subiecte referitoare la: combaterea crimei organizate (Comisia pentru pace şi securitate internaţională), cooperarea Sud-Sud în sprijinul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (Comisia pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ); participarea tinerilor la procesul democratic (Comisia pentru democraţie şi drepturile omului); activităţi în cadrul grupurilor geopolitice; reuniunea femeilor parlamentare; prezentarea rapoartelor preşedintelui şi ale secretarului general al UIP; reforma UIP; colaborarea UIP-Naţiunile Unite.
Cred că prezentarea succintă pe care v-am oferit-o justifică constatarea că parlamentarii români nu merg să se relaxeze la Bangkok, ci să fie şi ei în rândul colegilor din alte ţări, implicaţi în efortul general de stabilitate şi colaborare internaţională. Consider că e momentul să stabilim acum dacă putem şi dacă trebuie să mai facem parte din această organizaţie internaţională sau nu, deoarece reducerea numărului de persoane din delegaţia României ne va împiedica să acoperim toate activităţile din programul sesiunii. Şi, mai consider că, denaturarea scopului deplasării delegaţiei noastre la această reuniune, cât şi reducerea numărului de parlamentari din grup, mă obligă să renunţ la a mai face "turism" pe bani publici la Bangkok. |
|
||||
|
Subiect: Importanţa învăţământului primar În şcoala primară, elevii însuşesc deprinderi de muncă instructivă, este asigurată, la un anumit nivel, însuşirea corectă şi expresivă a limbii, se dezvoltă şi se perfecţionează cele patru competenţe de activitate verbală: audierea, vorbirea, citirea şi scrierea, adică se pune temelia pentru însuşirea celorlalte discipline şcolare în ciclurile gimnazial şi liceal. În acest context, trebuie subliniat că învăţătorul poartă o responsabilitate deosebită. De aceea, el merită permanent un ajutor ştiinţifico-didactic deosebit. În ultimul timp, învăţământului primar i se acordă tot mai puţină atenţie, atribuindu-i-se chiar rolul de cenuşăreasă. În procesul de democratizare a şcolii trebuie trasate urgent măsuri de revigorare a învăţământului primar, de a-l scoate din ungherul în care a fost restrâns în perioada precedentă. Considerând că echipa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va fi mai receptivă la problemele şcolii primare, propun:
|
|
||||
|
Subiect: Porţiunea de şosea Slobozia-Iazu Porţiunea de şosea dintre municipiul Slobozia şi localitatea Iazu, aflată la limita cu judeţul Brăila, s-a umplut în ultimii ani de gropi din ce în ce mai largi şi mai adânci. În paralel au apărut şi crucile de fier de pe şoseaua încadrată de copaci, semn că pe această porţiune de drum deteriorat se moare în mod constant. Urme de frână, cauciucuri distruse şi abandonate de şoferi, resturi de tobe şi alte piese metalice sunt preţul plătit de conducătorii auto care sunt obligaţi să parcurgă drumul european. Drumarii din judeţul Brăila au refăcut din temelii şoseaua; pe sectorul ialomiţean, singurele intervenţii vreme de 20 de ani s-au limitat la celebrele "plombări anuale". Preocupaţi mai mult să umfle banii uşor de la bugetul statului, fără a face strategii pe termen mediu şi lung şi fără a înţelege că degeaba ai făcut autostrada dacă nu poţi ajunge cu maşina întreagă la ea, şefii Companiei de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi se mulţumesc să lase câteva "firmituri" pentru drumul Slobozia-Iazu. Fără o investiţie masivă, în câteva luni toţi cei 20 de km de drum vor fi calamităţi, iar şoferii vor încerca să ocolească zona, din cauza craterelor din carosabil. |
|
||||
|
Subiect: Renaturarea luncii inundabile a Dunării Piscicultura în România zilelor noastre se află într-o stare dezastruoasă. Apele publice sunt poluate, braconate sistematic, nu sunt administrate corespunzător, nu există un sistem eficient de supraveghere, pază şi control. Dunărea, cu Delta şi luncile inundabile constituiau odinioară un organism unitar, un sistem complex de refacere a populaţiei piscicole printr-un mecanism simplu. Când apele Dunării cresc primăvara se produce revărsarea acestora în lunca inundabilă (Balta Brăilei, Microdelta de vis-a-vis de Galaţi, între comunele I.C.Brătianu şi Grindu), acoperind cu apă mii şi mii de hectare. Aici, peştii veniţi din Dunăre găseau condiţii ideale de reproducere: apă mică încălzită repede la soare, bogăţie de planton pentru hrana puietului şi bălţi în care să se retragă. După retragerea apelor din lunca inundabilă, peştii migrau din nou: o parte în Dunăre, o parte rămânând captivi în bălţile existente, împreună cu puietul, care găsea în aceste bălţi condiţii ideale de creştere până la următorul ciclu de reproducere. Astăzi lunca inundabilă s-a transformat într-un imaş comunal arid şi sărăturat, folosit drept păşune. Pe anumite suprafeţe se face şi un soi de agricultură, însă într-un mod ineficient. În concluzie, nu se face nici agricultură, nici piscicultură în această zonă. Nici poluarea şi nici braconajul sistematic nu au dus la diminuarea dramatică a populaţiei piscicole, ci lipsa locurilor de reproducere. Astăzi, peştele, în migraţia lui din lacurile Deltei, urcând pe cursurile Dunării, nu mai are unde să se reproducă, mulţumindu-se cu zona cuprinsă între malul Dunării şi digul care delimitează lunca inundabilă. România trebuie să scoată din circuitul agricol o suprafaţă destul de mare de pământ arabil, conform cerinţelor europene. O rezolvare convenabilă ar fi renaturarea zonei inundabile de pe malul drept al Dunării, începând din zona comunei I.C.Brătianu, incluzând şi comuna Grindu. Cel mai eficient ar fi un sistem combinat de piscicultură şi agricultură în zona amintită. Renaturarea a măcar o parte a suprafeţei zonei inundabile ar fi benefică pentru viitorul pisciculturii româneşti. Această acţiune ar veni în întâmpinarea cerinţelor UE, care prevăd refacerea coridorului verde al Dunării în speţa lunca inundabilă. |
|
||||
|
Subiect: Plantele halucinogene Problema se impune a fi rezolvată cu maximă atenţie, cu atât mai mult cu cât aceste magazine au invadat şi piaţa românească, iar produsele se comercializează liber la colţ de stradă, în licee, în discoteci, cluburi etc. Aici mă refer la "magazinele de vise" care au apărut în ultima perioadă în România, în mod special în oraşul Galaţi, după ce cineva şi-a dat probabil seama că nu toate plantele halucinogene sunt ilegale şi că amatorii de senzaţii nu mai trebuie să facă rost de "iarbă" pe sub mână. Ierburile sunt recomandate ca fiind "psihoactive, relaxante şi euforice" şi "legale 100%". Oferta nu se limitează la ierburi, existând chiar şi câteva sortimente de aşa-zise pastile "ecstasy" şi ele, bineînţeles, garantat sută la sută legale. Desigur că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinaţii de substanţe şi plante, dar, folosite pentru consumul uman, produsele pot fi toxice, pot provoca deviaţii de comportament, ameţeală, stupoare, confuzie şi fasciculaţii musculare. Consumul unor substanţe psihoactive noi poate avea implicaţii importante pentru sănătate, dar monitorizarea tendinţelor emergente este o provocare considerabilă. Puţine ţări au sisteme de monitorizare sensibile la acest tip de comportament, iar dificultăţile metodologice ridicate de monitorizarea acestui tip de consum de droguri sunt considerabile. Cu toate acestea, importanţa identificării noilor ameninţări potenţiale este larg recunoscută şi, drept răspuns direct la aceasta, Uniunea Europeană, prin Directiva Consiliului privind noile substanţe psihoactive, a elaborat un sistem de avertizare timpurie care furnizează un mecanism de răspuns rapid în cazul apariţiei unor noi substanţe psihoactive pe scena europeană a drogurilor. În România, în acest moment nu există un cadru normativ care să reglementeze comercializarea acestor produse din plante etnobotanice, acest aspect fiind favorabil comercianţilor de astfel de produse, care fac profit considerabil şi pun în pericol vieţile multor persoane. |
|
||||
|
Subiect: Şomerii României În România, rata de şomaj prevăzută în bugetul asigurărilor de stat pe anul 2009, de 5,3%, a fost realizată încă din luna februarie, iar pentru începutul anului 2010 se preconizează o creştere de până la 10% a numărului de şomeri. Cifrele sunt mai mult decât îngrijorătoare pentru că vorbim de sute de mii de români care pierzându-şi locul de muncă se vor afla brusc în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele şi de a mai duce un trai decent. Tocmai de aceea, efortul autorităţilor trebuie orientat către resorbirea şomajului, în principal prin crearea de locuri de muncă. O prioritate în acest context trebuie să fie lupta împotriva şomajului de lungă durată şi evitarea pe cât posibil a şomajului tinerilor, care riscă astfel să iasă din sistem, aducând perspectiva unei grave crize sociale, cu consecinţe imprevizibile. Din păcate, România nu pare să se înscrie pe trend pozitiv. Guvernul condus de premierul Boc a stat paralizat zece luni, şi România a pierdut un an întreg practic în lupta aceasta cu criza economică, aşteptând, după cum spune domnul Băsescu, "Să se relanseze economiile în ţările occidentale şi România să fie apoi trasă aşa, să spunem, la aspiraţie, de ceilalţi". O astfel de politică nu are cum să ajute economia şi nici nu poate reduce efectele crizei la nivelul agenţilor economici şi al cetăţenilor, puternic loviţi de recesiunea economică. Cred că reducerea taxelor, în pofida reducerii încasărilor la buget, este o măsură absolut necesară de relaxare atât pentru agenţii economici, cât şi pentru cetăţeni, pentru consumatori. Este măsura care s-a aplicat în toate ţările din Europa pentru a stimula consumul, pentru a reda încrederea consumatorilor, în aşa fel încât să se dea un impuls activităţii economice şi să se producă relansarea. |
|
||||
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: "Gândeşte înainte de a posta! - Ziua internaţională a Internetului sigur" Zilele trecute am deschis pe internet site-ul unui ziar din ţara noastră. Eram la serviciu. Instantaneu, am simţit dezgust, uimire şi jenă, toate laolaltă. Dezgust din cauza imaginilor de o pornografie explicită postate acolo, uimire pentru că nivelul acelui ziar era cel mai jos pe care îl văzusem eu vreodată şi jenă pentru că oricine ar fi trecut pe lângă mine şi şi-ar fi aruncat un ochi pe laptop-ul meu ar fi crezut că mă uit la site-uri porno. Ei bine, însă, era un ziar, doar un ziar care apare zilnic în România. Este foarte uşor să navighezi pe internet! Copiii de 3-4 ani sunt, deja, experţi în asta. Iar internetul este, la propriu, o junglă! Aproximativ 400 de milioane de pagini web conţin pornografie explicită. Până la 17 ani, 80% dintre minori cunosc foarte multe site-uri pornografice şi mulţi dintre ei alternează temele cu astfel de pagini web. La toate acestea se adaugă violenţa de limbaj şi violenţa fizică, pe care le descoperim din plin pe internet. Tocmai de aceea prezint această declaraţie politică astăzi. 9 februarie este Ziua internaţională a Internetului sigur: Gândeşte înainte de a posta! Aşa că vin, astăzi, în faţa dumneavoastră, să trag un semnal de alarmă! Să avertizez şi, în acelaşi timp, să rog la decenţă. Libertatea de exprimare este garantată şi nu poate fi atinsă sub nicio formă! Ştiu că internetul nu este reglementat, nu există un CNA al internetului. Poate că nici nu ar trebui să existe aşa ceva! Dar eu vorbesc, astăzi, despre decenţă. Despre bunul simţ pe care trebuie să-l aibă toţi oamenii, şi cu atât mai mult formatorii de opinie de genul ziarelor. Mai mult, declaraţia mea politică este o rugăminte la adresa celor care postează pe internet: de la ziarişti la politicieni, la simpli internauţi. Cu toţii trebuie să avem minima decenţă de a nu face rău celor din jurul nostru sau, mai bine zis, celor din lumea virtuală. Nu putem noi civiliza internetul, dar putem încerca să păstrăm decenţa măcar în domeniile care, în general, sunt văzute ca respectabile; de exemplu, articolele obscene sau comentariile făcute la articolele media postate pe internet sau bloguri. Aşa că vă invit pe toţi să gândiţi înainte să postaţi! Gândiţi-vă că poate ceea ce publicaţi acum pe internet ar putea fi citit mâine de copilul dumneavoastră! Postează cu cap! |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Prima casă nu se uită niciodată" În primul rând, stimaţi colegi, ţin să vă urez succes în activitatea dumneavoastră, profesională şi nu numai, în această nouă sesiune parlamentară. Deşi a început într-o iarnă ce nu a fost deloc blândă cu noi, am toată încrederea, mai ales datorită faptului că primăvara este chiar după colţ, că aceasta nu va fi "iarna vrajbei noastre", aşa cum unii dintre colegii noştri vor să lase de înţeles. Ca să trec la subiectul declaraţiei mele politice, vreau să vă mărturisesc că mai deunăzi mă gândeam la zilele de vară, mai precis la ziua de 19 iunie, când, chiar de la această tribună, vă prezentam necesitatea demarării programului "Prima casă", şi vă ceream suportul pentru acest proiect, şi asta în pofida criticilor adeseori avide pe care opoziţia de atunci şi de acum, alegea să le aducă. Atunci, ca şi acum, recunoşteam limitele acestui proces, dar, în acelaşi timp, nu puteam să nu aplaud ajutorul acordat tinerilor prin programul "Prima casă". De asemenea, în vremurile de incertitudine economică în care încă ne aflăm, apreciam că acest program poate activa ca o foarte bună măsură împotriva crizei economico-financiare, contribuind la stimularea construcţiilor şi fiind un prim pas spre relansarea pieţei imobiliare. Astăzi mă simt nevoit să revin la tribuna Parlamentului pentru a exprima încă odată încrederea mea în programul "Prima casă" pentru anul 2010. Chiar dacă mulţi dintre dumneavoastră au întâmpinat, în vară, cu scepticism acest demers guvernamental de garantare a creditului pentru achiziţionarea de imobile, nu mai departe de săptămâna viitoare, programul nu numai că nu se va opri, dar va ajunge la un alt nivel. În 2009, prin Programul "Prima Casă", băncile au dat credit de aproximativ 480 de milioane de euro. Aproximativ 9.500 de oameni au beneficiat de credite prin acest program. Nu vreau să spun că nu există loc de mai bine în această ecuaţie, dar am câteva motive pentru care sunt optimist. O să încerc să le prezint succint. În primul rând, în 2010 fondurile de garantare vor putea fi redirecţionate pentru achiziţionarea de locuinţe noi prin programul ANL sau prin programe de locuinţe sociale pentru tineri. În al doilea rând, plafonul maxim de garantare poate creşte de la 60.000 de euro, cât a fost anul trecut, până la 80.000 sau chiar 100.000 de euro anul acesta. În al treilea rând, această situaţie devine pe placul tuturor părţilor implicate în program: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, datorită efectelor multiplicatoare în economie, băncile, datorită numărului mare de clienţi ce vor aplica cu certitudine la program, tinerii, ce vor putea avea în sfârşit o casă cu adevărat a lor, o casă în care îşi pot pune bazele unei familii. Numai acest argument ar trebui să fie de ajuns pentru a convinge pe oricine, mai ales pe aceia dintre noi care avem norocul să avem nepoţi, că programul "Prima casă" trebuie susţinut în continuare. Ceea ce vreau să spun este că avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi, în consecinţă, din nou vă asigur că efectele programului "Prima casă" vor fi relevante şi de lungă durată, poate de data aceasta şi pentru sectorul construcţiilor, şi nu numai pentru cel imobiliar. Efectele multiplicatoare în economie sunt lesne de prevăzut, aşadar vă cer, stimaţi colegi, să lăsăm lupta politică la o parte şi să susţinem acest program, cu eventuale îmbunătăţiri, dacă este cazul. Campania electorală s-a terminat. este timpul să ne apucăm cu toţii de treabă, şi astfel de măsuri, indiferent cine le iniţiază, sunt constructive şi benefice pentru viitor. |
|
||||
|
Declaraţie politică intitulată "Republica Moldova şi România - regăsirea dialogului necesar" După o lungă perioadă de divergenţe la nivel diplomatic, Republica Moldova şi România au adoptat calea dialogului constructiv. Insuccesul comuniştilor moldoveni la ultimele alegeri parlamentare - din 29 iulie 2009 - şi efortul noii conduceri de la Chişinău de a se apropia de Bucureşti şi de Bruxelles au constituit cei mai importanţi factori ce au dus la apariţia acestuia. În acest context, preşedintele român Traian Băsescu, însoţit de o delegaţie numeroasă de oficialităţi politice de prim nivel, a aterizat dincolo de Prut şi, împreună cu preşedintele interimar moldovean Mihai Ghimpu, a consfinţit la nivel oficial apropierea dintre cele două state. În 2010 se aşteaptă ca Republica Moldova să mai treacă prin febra electorală, însă recentele demonstraţii moldo- române au arătat cum trebuie să fie cu adevărat relaţiile dintre două state legate de o limbă, respectiv de o istorie mai mult sau mai puţin comună, şi totodată au pus bazele unei colaborări avantajoase de care ar trebui să se ţină cont pe viitor. Anul 2009 a trecut, însă în istoria relaţiilor moldo-române a rămas ca un reper, arătând, pe de o parte, cum e să ajungi la apogeul unor tensiuni diplomatice şi, pe de altă parte, cum e să redresezi consecinţele acestora. În prima jumătate a anului 2009, conform fostei puteri comuniste, România a reprezentat pentru Republica Moldova principalul inamic al stabilităţii şi suveranităţii sale. În sprijinul unor declaraţii de propagandă ieftină s-au înscris mai multe acţiuni diplomatice nechibzuite precum: expulzarea ambasadorului român din Republica Moldova, acuzarea României de tentativă de lovitură de stat şi impunerea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români (în dezacord cu aşteptările europene), care au degradat complet dialogul dintre Chişinău şi Bucureşti. În a doua jumătate a anului 2009, noua putere formată de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) a restabilit şi chiar a oferit o nouă dimensiune relaţiilor diplomatice cu partea română. Mihai Ghimpu, în calitate de speaker şi de preşedinte interimar al Republicii Moldova, şi-a cerut scuze faţă de comportamentul lipsit de tact diplomatic al fostei conduceri, prim-ministrul Vlad Filat a lucrat de zor la semnarea unui acord privind micul trafic de la frontieră, părţile moldovene şi române au convenit la deschiderea a trei consulate (unul moldovenesc - la Iaşi, două româneşti - la Bălţi şi la Cahul), şi România a primit, după zece luni de interimat, acordul pentru un nou ambasador la Chişinău. În acest context diplomatic favorabil, Traian Băsescu, însoţit de o delegaţie impunătoare formată din şase miniştri: Vasile Blaga (MAI), Adriean Videanu (MEC), Teodor Baconschi (MAE), Radu Berceanu (MTI), Elena Udrea (MDRT), Cătălin Predoiu (MJ), dar şi de alţi demnitari: Eugen Tomac, secretar de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, şi Constantin Simirad, preşedintele CJ Iaşi, Viorel-Richard Badea, senator PD-L, şi Tudor Panţîru, deputat PSD, a aterizat la Chişinău. Demonstraţia de la aeroport a reprezentat doar prologul unei întâlniri călduroase, Preşedintele român având o gazdă excelentă în omologul său interimar moldovean, numeroase discuţii cu liderii politici importanţi de la Chişinău, un program încărcat, în care a străbătut o jumătate de ţară, vizitând monumentele şi mormintele unor personaje şi eroi de referinţă pentru istoria celor două state. De remarcat că niciodată, pe parcursul celor patru deplasări anterioare la Chişinău, preşedintele Băsescu nu s-a înconjurat cu o delegaţie atât de numeroasă, iar atmosfera a fost atât de relaxată. La Chişinău, Traian Băsescu s-a comportat aidoma unui frate mai mare, oferind sfaturi tinerei generaţii basarabene şi lămurind unele aspecte ce mai frământă o parte a eşichierului politic moldovenesc. Practic, el şi-a afirmat încă o dată susţinerea faţă de năzuinţele majorităţii populaţiei din partea stângă a Prutului. Peste o săptămână, la Chişinău, şi-a reiterat poziţia, felicitând partea moldoveană pentru începerea negocierilor în vederea semnării unui acord de negociere. Preşedintele Băsescu a transmis un al doilea mesaj, şi anume că: "România a decis să acorde un sprijin financiar nerambursabil pentru Republica Moldova, derulabil în patru ani, 2010-2013, de 100 de milioane de euro, bani care pot fi alocaţi în patru tranşe anuale, destinaţi proiectelor de infrastructură în educaţie, modernizarea şcolilor, cu precădere, şi proiectelor de infrastructură de importanţă locală, la nivel de administraţii locale". Un al treilea mesaj s-a referit la cetăţenia română pentru basarabeni. Preşedintele Băsescu a admis că efortul legislativ va fi completat de un cadru funcţional ce va trebui să eficientizeze procesul redobândirii acesteia. De precizat că la două zile de la afirmaţia sa, executivul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, cu sediul la Bucureşti şi cu cinci unităţi la nivelul ţării: Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj, Timişoara. Şi nu în ultimul rând Traian Băsescu s-a referit la Tratatul politic de bază şi la Tratatul de frontieră (idei ale fostei conduceri comuniste), precizând că "nu va semna niciodată un tratat care să redefinească frontiera dintre România şi Republica Moldova", fiindcă, potrivit unei idei enunţate mai demult, Bucureştiul a recunoscut graniţele Republicii Moldova moştenite de la Uniunea Sovietică şi nu vrea ca printr-o nouă semnătură să se transforme într-un "partener al lui Ribbentrop şi al lui Molotov". Cele mai relevante pentru o bună calitate şi o strânsă solidaritate a relaţiilor bilaterale sunt proiectele comune. În acest sens, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cu câteva zile înainte de vizita lui Traian Băsescu, afirma la Iaşi că "idealul unităţii naţionale", în prezent, se poate înfăptui prin conducte de gaz, reţele electrice, o linie de cale ferată cu ecartament european între cele două maluri ale Prutului şi investiţii directe. Aşa se explică de ce preşedintele român a fost însoţit de cei mai importanţi miniştri ai premierului Emil Boc. Sarcina lor şi a partenerilor moldoveni a fost să discute pe marginea unor proiecte de infrastructură comună (conectarea reţelelor energetice, electrice şi a căilor ferate), să reia colaborarea în domeniul educaţiei şi să devină mai activi în cheltuirea celor 130 de milioane de euro acordate de UE pentru proiecte comune România-Republica Moldova-Ucraina. Astfel, se prefigurează un parteneriat româno- moldovenesc, al cărui obiectiv a fost anunţat chiar de liderul român, "apropierea şi integrarea în UE a Republicii Moldova. " În concluzie, se poate spune că noua dimensiune a relaţiilor moldo-române a demarat pe un trend pozitiv, încrezător pentru unii şi îngrijorător pentru alţii, dar necesar, indiferent de asperităţi şi situaţii politice. |
|
||||
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: "Raport către comunitate 2009" Spun ce gândesc! Fac ce spun! Da, sunt acelaşi Marian-Florian Săniuţă pe care dumneavoastră, locuitorii din Colegiul nr.4 Prahova, l-aţi ales să vă reprezinte în Parlamentul României, nu mi-am schimbat principiile după data de 30 noiembrie 2008 şi, după cum m-am angajat în campania electorală, vă dedic priceperea şi devotamentul meu. Curriculum vitae
Studii: Instituţia de învăţământ, perioada studiilor:
Specializări, perfecţionări:
Limbi străine cunoscute: engleza, germana. Experienţă profesională:
Activitate politică:
Activitate externă:
Distincţii/decoraţii:
Activitate parlamentară în decursul anului 2009
Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea:
Comisiile parlamentare sunt alcătuite, pe cât posibil, pe baza configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, aşa cum aceasta rezultă din spectrul grupurilor parlamentare. În principal, comisiile permanente elaborează rapoarte şi avize privind documentele ce urmează a fi puse în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi exercită controlul parlamentar. Cum reiese din CV-ul prezentat, sunt vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, astfel că, din punctul meu de vedere, activitatea unui parlamentar ales uninominal prezintă două componente: de a-şi respecta îndatoririle prevăzute în statutul de deputat şi de a se dedica cetăţenilor pe care îi reprezintă, în cazul meu - locuitorii din Slănic, Plopeni, Vărbilău, Bertea, Ştefeşti, Aluniş, Dumbrăveşti, Vâlcăneşti, Cosminele, Blejoi, Ariceştii Rahtivani şi Păuleşti, comună în care, de altfel, locuiesc şi eu. În plus, fac parte din Comisia comună specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea naţională şi din următoarele grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
În ceea ce priveşte strict activitatea legată de Camera Deputaţilor, pe scurt. Până în luna septembrie am depus toate eforturile ca, prin activitatea mea, atât în plenul Camerei Deputaţilor, cât şi în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, să contribui, în deplină concordanţă cu prevederile legale, la sprijinirea activităţii Guvernului din perioada respectivă, din care PSD a făcut parte. În iunie, Institutul de Politici Publice (IPP) Bucureşti a prezentat Raportul de monitorizare al activităţii parlamentare pentru sesiunea parlamentară februarie-mai 2009. În viziunea IPP, prezenţa la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului reprezintă prima condiţie pentru îndeplinirea mandatului. În aceste condiţii, mă pot mândri că, în clasamentul întocmit de Institut, ocup prima poziţie, cu o prezenţă de 100% la votul în plenul Camerei Deputaţilor. În sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2009, am reuşit să fiu din nou printre primii, procentul de prezenţă la vot fiind de 99,4%. Iniţiativele legislative depuse de-a lungul anului 2009 sunt următoarele:
Întrebări şi interpelări
Declaraţii politice:
Activitatea în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională Problemele privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională constituie domeniul de activitate al comisiei care, în contextul participării în calitate de membru la NATO şi UE, trebuie să discute şi să propună spre adoptare propuneri în conformitate cu tratatele semnate de ţara noastră. În sesiunea parlamentară februarie-iunie 2009, comisia a fost sesizată în fond cu un număr de 43 de iniţiative legislative şi a întocmit 34 de rapoarte. Au fost finalizate şi 16 avize. Cu ocazia examinării iniţiativelor legislative, au fost depuse un număr de 19 amendamente, din care au fost admise 15 şi au fost respinse 4. Au fost promulgate mai multe legi pentru care Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată în fond:
Pe parcursul primei sesiuni parlamentare, comisia a primit 22 scrisori şi sesizări, 18 fiind soluţionate. În sesiunea septembrie-decembrie 2009, comisia a primit 48 proiecte de legi/propuneri legislative primite pentru examinare, a finalizat 17 rapoarte şi 14 avize, şi din cele 8 scrisori primite a soluţionat 4. A admis 17 amendamente ale Guvernului, 9 ale deputaţilor şi 24 ale comisiei. Un rol important în activitatea comisiei o reprezintă audierile. Pe parcursul anului 2009 au fost audiaţi, în cadrul comisiei, ministrul apărării (pe tema înzestrării armatei), reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Jandarmeriei Române (privind atribuţii, rol, politici şi strategii), candidaţii la funcţia de ministru al apărării şi al administraţiei şi internelor şi alţii. Statutul de parlamentar include şi participarea la seminarii naţionale şi internaţionale. În mai 2009, la invitaţia domnului Keith Vaz, preşedinte al Comisiei de Afaceri Interne a Camerei Comunelor din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii, am participat la Seminarul Internaţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, ce s-a desfăşurat în Londra. În cadrul acestuia, la atelierul cu tema "Provocarea activităţii de poliţie transfrontaliere", în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor din România, am prezentat un material referitor la posibilităţile ca organismele multinaţionale create în Europa să ajute şi să încurajeze cooperarea şi coordonarea eforturilor antitrafic de pe continent, punând accent pe necesitatea muncii în echipă şi pe experienţa de până acum în domeniul abordat. Din program au făcut parte, la terminarea lucrărilor, vizitarea Parlamentului Britanic şi a reşedinţei primului-ministru a Regatului Unit, domnul Gordon Brown. În septembrie am participat la Seminarul internaţional "Ameninţări la adresa securităţii regionale", ce s-a desfăşurat la Bucureşti şi a fost organizat de Asociaţia "George C. Marshall", Comandamentul European al SUA şi Şcoala Navală Postuniversitară, SUA şi Ambasada SUA la Bucureşti. În ceea ce priveşte strict activitatea dedicată cetăţenilor din Colegiul nr.4, pe scurt. La începutul anului am solicitat, în scris, preşedintelui CJ Prahova să ţină cont, la elaborarea şi întocmirea bugetului judeţean pe 2009, de necesităţile localităţilor din Colegiu atât pentru lucrări în continuare, cât şi pentru lucrări noi. Conform angajamentelor făcute în campania electorală, i-am solicitat preşedintelui CJ Prahova să demareze investiţia de gaze pentru localităţile Dumbrăveşti, Cosminele, Vâlcăneşti, Vărbilău, Bertea, Ştefeşti, Aluniş, Slănic, direcţie în care au fost făcuţi paşi destul de importanţi, proiectul urmând a continua în 2010. În baza aceloraşi angajamente din campania electorală, am făcut demersuri pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean pentru reluarea lucrărilor la podul de la Nedelea, comuna Ariceştii Rahtivani, care a fost finalizat în primăvara anului 2009. Înţelegând interesul unui număr foarte mare de locuitori de pe Valea Slănicului pentru repararea podului de cale ferată de la Poiana Vărbilău, pe tot parcursul anului am făcut demersuri continue pentru alocarea fondurilor necesare reparării acestuia. Din păcate, din ultimul răspuns al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii adresat întrebării mele nr. 1415A/27-10-2009, până la sfârşitul anului 2009 nu s-au alocat fondurile necesare. Pe site-ul www.mariansaniuta.ro este postată toată corespondenţa purtată cu diverse ministere, cu primul-ministru şi preşedintele ţării în scopul rezolvării problemei podului. La începutul anului 2009 am depus un amendament la Legea bugetului de stat pe 2009, care a primit aviz favorabil, şi în urma căruia Biserica de la Găgeni, comuna Păuleşti, a primit 280.000 RON pentru reparaţii capitale, gest pe care l-am făcut în memoria Prea Sfinţitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a sfinţit biserica în 2001. În luna noiembrie 2009, am solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru cuprinderea în bugetul pe anul 2010 a construirii de săli de sport în Slănic, Blejoi şi Păuleşti, solicitare ce urmează a se materializa. Încă de la începutul anului 2009 am deschis două cabinete parlamentare în oraşele din Colegiu. Cel din Plopeni fiinţează pe Bl. Republicii nr.2, cel din Slănic în sediul PSD din localitate. Vinerea, la aceste cabinete, se desfăşoară programul de audienţe, la care, pe parcursul anului, s-au prezentat cetăţeni din toate localităţile Colegiului, dar şi din restul judeţului. În scopul uşurării accesului la audienţe, toate informaţiile (localizare, program, dar şi înscrieri on-line) se găsesc pe site-ul www.mariansaniuta.ro. La toate problemele cu care cetăţenii s-au prezentat la Cabinetul parlamentar am iniţiat demersuri în scopul soluţionării acestora. Am apreciat invitaţiile la diverse evenimente locale şi am participat, în măsura în care programul mi-a permis, la cât mai multe dintre ele. Am participat, astfel, împărtăşind bucuria locuitorilor din zonă, la inaugurarea Podului "Mărţişorului" de la Vărbilău, sau la darea în funcţiune a alimentării cu apă a comunei Bertea, dar şi la excursia organizată de primarul de la Blejoi la Sfintele Mănăstiri de pe Valea Prahovei pentru pensionarii din localitate, sau la onorarea eroilor, la Aluniş. Cu ocazia Zilei Naţionale a României am participat, împreună cu concetăţenii mei, la festivitatea dedicată onorării eroilor la Monumentul din Păuleşti. La solicitarea cadrelor didactice de la Grupul Şcolar Slănic, care au prezentat probleme legate de descentralizare, legea salarizării, necesar de fonduri pentru reparaţii şi modernizări clădiri ale instituţiei, am organizat şi mediat o întâlnire a acestora, chiar la sediul Primăriei din oraş, cu conducerea la vârf a Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, cu secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei de la vremea respectivă şi cu primarul, pentru rezolvarea aspectelor semnalate. Dacă înaintea vacanţei de vară am invitat copiii de clasa a VIII-a din Blejoi, însoţiţi de cadre didactice, să viziteze Parlamentul României, în septembrie am organizat, pentru elevi ai claselor IX-XII din Aluniş, Bertea, Ştefeşti, Vărbilău şi Slănic, toţi învăţând la Grupul Şcolar din oraş, o excursie la Bucureşti. Pe 14 septembrie 2009 am participat la şcolile din Coţofeneşti, Livadea şi Aluniş la deschiderea noului an de învăţământ, prilej cu care am dăruit copiilor de clasa I creioane colorate şi blocuri de desen. Am organizat, la Plopeni, o întâlnire a primarilor, viceprimarilor din Colegiul 4 cu europarlamentarul Rovana Plumb, iar la invitaţia mea Adrian Severin a vizitat comunele Păuleşti şi Aluniş. Am colaborat cu membrele fondatoare ale Fundaţiei "Voluntarele Speranţei" din Plopeni în acţiunea lor de ajutorare a persoanelor fără posibilităţi materiale, pe care au desfăşurat-o cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. Am oferit rame de ochelari unor persoane (vârstnice) cu venituri mici din Plopeni. Ceasul cel mare de pe frontispiciul Primăriei din Ştefeşti este oferit de mine pentru ca cetăţenii care trec prin faţa clădirii să poată vedea ora exactă. Am făcut acelaşi lucru pentru Primăria Păuleşti. Câteva biserici din localităţile Colegiului 4 au obţinut, prin sprijinul meu, sponsorizări pentru organizarea pomului de Crăciun. Fiind adeptul transparenţei şi pentru optimizarea comunicării cu dumneavoastră, cei ce locuiţi în Colegiul 4, am creat site-ul www.mariansaniuta.ro unde sunt postate informaţiile ce au legătură cu activitatea de parlamentar. Pentru orice doriţi să-mi comunicaţi, aveţi la dispoziţie adresele de mail:
|
|
||||
|
Vorbim adesea despre problemele din sistemul de învăţământ, despre lefurile proaste ale profesorilor, despre lipsa siguranţei din şcoli, despre şcoli insalubre, profesori necalificaţi şi multe alte aspecte negative legate de sistemul de învăţământ, dar uităm adesea să menţionăm rezultatele excepţionale ale elevilor şi profesorilor obţinute la olimpiade naţionale şi internaţionale, premii, proiecte. Îmi doresc, stimaţi colegi, să ne întoarcem privirea şi asupra acestui aspect care ne face cinste, să le acordăm şi celor care reprezintă cu un real succes sistemul românesc de învăţământ atenţia cuvenită. În această privinţă, doresc să vă aduc la cunoştinţă că o elevă de la Colegiul Naţional "Unirea" din Focşani a reuşit, pentru a doua oară, să se califice la faza internaţională a Olimpiadei de limba română. Ioana Alexandru a obţinut premiul I în cadrul fazei naţionale de limba română, fiind premiată la Arad. Este a doua oară când eleva reuşeşte această performanţă. Acum, ea a concurat cu alţi 400 de elevi, cei mai buni din ţară la limba şi literatura română. Alături de Ioana, rezultate notabile au obţinut şi alte trei eleve din Vrancea. Este vorba de Beatrice Alexandru, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional "Unirea", care a obţinut un premiu special, Sorana Dincă, elevă în clasa a VIII-a la aceeaşi unitate de învăţământ, care a obţinut premiul special pentru creativitate. Cristina Stancu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Unirea" a primit menţiune, la fel ca şi Maria Cărbunaru, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza", care a fost răsplătită cu un premiu special. Spre deosebire de anii precedenţi, anul acesta elevii au susţinut, pe lângă proba scrisă, şi o probă orală, subiectele fiind de o mai mare complexitate. Lotul de olimpici din judeţul nostru a fost însoţit de profesoara Cristina Chiriac. Iată că sistemul românesc de învăţământ se poate remarca şi prin rezultate excepţionale care de cele mai multe ori sunt puse într-un con de umbră datorită mediatizării excesive a aspectelor sale negative. Nu trebuie să negăm faptul că sistemul de învăţământ are lacunele sale, dar din când în când este necesar să ne întoarcem privirea şi către cei care îi aduc un plus de valoare prin munca pe care o depun. |
|
||||
|
Iată că Guvernarea Băsescu-Boc perseverează în încercarea de transformare a statului român în anexa PD-L. Înainte cu o zi ca faimoasa Ordonanţă de urgenţă a Guvernului cu nr.37 din 2009 să fie declarată neconstituţională, aceasta fusese deja abrogată de Guvern printr-o nouă ordonanţă de urgenţă. Este vorba despre ordonanţa nr.105 care modifica unele prevederi ale Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, adoptată în 6 octombrie 2009 de Guvern şi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. Prin aceasta, Guvernul putea detaşa funcţionari publici şi pe posturi din categoria înalţilor funcţionari publici - cum sunt cele de subprefect şi prefect. Potrivit formei anterioare a Legii nr.188/1999, detaşarea se poate dispune cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Dar şi această ordonanţă a fost declarată neconstituţională şi totuşi lucrurile nu s-au oprit aici. Emil Boc pregăteşte acum o nouă ordonanţă de urgenţă care va permite schimbarea directorilor de instituţii deconcentrate cu membri PD-L. Este a treia tentativă de PD-L-izare a administraţiei publice locale, după ce, în 2009, cele două ordonanţe ale lui Boc au fost declarate neconstituţionale. În acest moment, există deconcentrate cu câte trei directori: unul desemnat pe vremea guvernării PNL, care a câştigat procesul în instanţă împotriva ordonanţelor Boc, unul pus de PSD, suspendat de a doua ordonanţă a lui Boc şi care îşi revendică postul pe baza neconstituţionalităţii acesteia, şi al treilea, de la PD-L, pe care Boc refuză să-l demită. Mai mult decât atât, la instigarea echipei Boc de la centru, baronimea portocalie refuză să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti care dau câştig de cauză directorilor demişi. Domnilor, aceste decizii eronate nu fac altceva decât să ducă instituţiile deconcentrate în colaps! Actualul guvern nu este interesat decât în a submina instituţiile statului român şi încearcă să transforme PD-L în partid-stat, căci toate deciziile şi actele normative, fie ele declarate şi neconstituţionale, nu au urmărit decât acest lucru. Ne întrebăm, în aceste condiţii, interesul cetăţeanului de cine mai este reprezentat? |
|
||||
|
Declaraţie politică cu tema "Călătoria degradării" Problemele produse de abuzul de droguri şi de traficul ilegal sunt printre cele mai grave cu care se confruntă lumea de astăzi, ameninţând viitorul generaţiilor. În funcţie de tipul de drog, acesta reprezintă un factor de risc, punându-şi amprenta pe coordonatele vieţii celor care le consumă. Anturajul reprezintă un factor foarte important în ceea ce priveşte viaţa socială a unui tânăr, a unei persoane. Dar, din păcate, de cele mai multe ori este distrugător. Aşa se întâmplă şi în cazul persoanelor care vor să încerce şi ei, măcar o dată, pentru că aşa "practică" anturajul. Şi aşa începe totul... este o ameninţare psihică, un fenomen care se întinde cu repeziciune din varii motive, şi care distruge atât viaţa consumatorului cât şi a celor din jur, fie că este vorba de familie sau prieteni. O persoană care consumă droguri este o persoană respinsă de societate, o persoană controlată şi urmărită permanent de acei traficanţi care-şi urmăresc scopurile, pentru a-şi vinde marfa. Este o persoană care produce atât de mult rău familiei şi tuturor celor care o iubesc. Există diverse studii în ceea ce priveşte identificarea factorilor comportamentali sau de risc în consumul de droguri. Unul dintre motive ar fi problemele emoţionale, o dereglare a relaţiilor normale copil-părinţi, suferinţa fizică şi chinurile mentale, lipsa de implicare în grupuri organizate. Dar, cei mai mulţi dintre consumatorii tineri sunt sănătoşi din punct de vedere al sănătăţii psihice. Unii tineri încep să consume droguri în momentul în care aprecierea despre sine este scăzută, alţii doresc senzaţii noi. Familia are un rol foarte important în preîntâmpinarea consumului de droguri, care trebuie să le ofere copiilor o educaţie moral-civică, pregătindu-i să facă faţă realităţii sociale. Este necesar ca în familie copilul să crească într-un mediu sănătos, să fie înconjurat de dragoste, afecţiune, comunicare între părinţi şi copii, "o prezentare a realităţii cotidiene". Este important ca persoana care consumă droguri să beneficieze de sprijinul familiei totdeauna, chiar şi atunci când se ajunge la dezintoxicare. Şi statului îi revine un rol esenţial în stoparea acestui flagel. Aşadar, premierul Boc a cerut Ministerului Sănătăţii finalizarea actului normativ prin care se interzice consumul de plante halucinogene. Este un demers care trebuie apreciat, având în vedere că fiecare viaţă contează. Totodată, în Parlament există un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000, care urmăreşte incriminarea comercializării plantelor cu efecte euforice şi halucinogene. Potrivit proiectului de lege, vor fi interzise comercializarea, vânzarea, punerea sub vânzare, distribuirea, livrarea produselor etnobotanice din plante, extracte, sau combinaţii de plante cu efect halucinogen sau euforic, sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Nu pot fi de acord cu comercializarea acestor aşa-numite "plante etnobotanice" care sunt comercializate fără a se da explicaţii. Dar, în final, interesul vânzătorilor este de a-şi vinde produsul. Aşadar, cei care le cumpără nici nu sunt informaţi cu privire la efectele acestor produse, sau nici măcar care e doza. Avem cu toţii obligaţia de a ne ajuta copiii, prietenii, cunoştinţele, pe cei nevoiaşi cu un sfat, să-i identificăm şi să-i determinăm pe cei dependenţi să "revină" la viaţa normală, asigurându-le, totodată, o şansă la viaţa publică. Trebuie să avem dezbateri publice în colegiul pe care îl reprezentăm şi să ne alăturăm iniţiativei Guvernului. E bine ca tinerii să fie informaţi cu privire la această călătorie spirituală pe care o întreprind după ce consumă aceste produse, care le «dizolvă» personalitatea şi îi transportă în trecut sau în viitor, care le oferă aceste senzaţii unice. Dar, după ce e scos din starea de normalitate şi introdus într-o lume falsă a bucuriei, consumatorul este "aruncat" cu brutalitate în "noua realitate". |
|
||||
|
"Necesitatea unei abordări integrate privind mediul înconjurător la nivel local" Subiectul pe care doresc să îl abordez astăzi vizează un domeniu care afectează nu doar viaţa fiecăruia dintre noi, ci şi pe cea a copiilor noştri, precum şi dezvoltarea viitoare a comunităţilor din care facem parte. Este vorba despre mediul înconjurător şi, în particular, despre importanţa protecţiei mediului în centrele urbane, în condiţiile în care 55,2% din populaţia României locuieşte în acest mediu. Indiferent de motivele profesionale sau personale care ne-au determinat decizia de a locui într-un oraş, analizarea diferiţilor indicatori de mediu ne relevă faptul că centrele urbane reprezintă, de asemenea, spaţii în care se regăsesc multe dintre problemele de mediu. Astfel, insuficienta tratare a apei potabile; insuficienţa sistemelor de canalizare adecvate; poluarea solului datorată existenţei haldelor de deşeuri menajere şi industriale neecologizate şi a depozitelor necontrolate; poluarea aerului rezultată din activităţile industriale; diminuarea accentuată şi degradarea spaţiilor verzi intraurbane, periurbane sau de-a lungul căilor de comunicaţii; poluarea factorilor de mediu (aer, apă, sol) cu gaze de eşapament; poluarea sonoră şi prin vibraţii generată de traficul rutier şi mijloace de transport în comun învechite; insuficienta valorificare a resurselor de energie alternativă, reprezintă doar câteva dintre provocările cărora autorităţile publice locale trebuie să le facă faţă. Sunt probleme stringente care au, prin urmare, un impact negativ asupra sănătăţii, asupra calităţii vieţii noastre şi, nu în ultimul rând, asupra performanţei economice a oraşelor în care locuim. Mai mult decât atât, însă, aceste probleme sunt rezultatul unui dezechilibru, la nivel local, între obiectivele economice, sociale şi de mediu. Acestea sunt motivele pentru care consider că autorităţile publice locale trebuie să promoveze o politică de mediu integrată, definită printr-o viziune strategică pe termen lung, printr-o interdependenţă între diferitele politici publice şi printr-o integrare a dimensiunii de mediu în aceste politici. În baza principiului subsidiarităţii, autorităţile publice locale sunt, astfel, cele mai în măsură să îmbunătăţească calitatea mediului înconjurător din oraşele lor, fie că ne referim la transport, sănătate, tehnologie, competitivitate sau planificare teritorială. Cu toate acestea, identificarea de soluţii locale presupune existenţa unei relaţii de interdependenţă între acestea şi soluţiile regionale, naţionale şi europene, precum şi un schimb de bune practici şi cooperări la nivel european. Iar fiindcă promovarea, la nivel local, a unei abordări integrate cu privire la mediul înconjurător înseamnă a contribui la creşterea competitivităţii, la stimularea creşterii economice şi la crearea de noi locuri de muncă, consider că, în următorii ani, realizarea unei dezvoltări urbane durabile trebuie să devină obiectivul principal al oricărei autorităţi publice de la nivel local. |
|
||||
|
"O şansă pentru turismul românesc: agroturismul" Agroturismul românesc este un important mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-ogamă largă şi diversificată: ţesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn şi piatră, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile româneşti. Teritoriul României prezintă o mare varietate de valori culturale istorice - artă populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc, în mod special. Agroturismul poate fi stimulent pentru dezvoltarea locală în multe zone rurale. Acest sector permite dinamizarea activităţilor economice tradiţionale şi valorificarea particularităţilor culturale locale, oferind în acelaşi timp locuri de muncă şi stăvilind astfel exodul rural pe care societatea românească îl deţine. Trebuie amintit faptul că, pentru a putea vorbi despre fenomenul turistic dintr-o anumită zonă, este necesar să se verifice existenţa unui flux de turişti care să viziteze zona respectivă. Pentru ca turiştii să vină, e nevoie mai întâi să existe posibilitatea de cazare. Dacă nu se procedează aşa, vor exista numai fluxuri de turişti care nu vor contribui la dezvoltarea bogăţiei zonei, ci numai vor utiliza resursele fără altă posibilitate de a oferi beneficii importante pentru comunitate. Spaţiul rural, cealaltă componentă a produsului turistic, este mult mai dificil de definit. În general, putem aprecia că spaţiul rural este un spaţiu cultural rezultat din relaţia dintre natură şi activitatea umană de-a lungul mai multor secole. Astfel, în zona rurală, urmele activităţii productive legate de sectorul primar, cum ar fi clădirile, modificările peisajului sau amenajarea şi dezvoltarea teritoriului sunt încă prezente şi active. La nivel comunitar există interes sporit pentru dezvoltarea turismului rural şi pentru capacitatea acestuia de a diminua o parte din efectele dăunătoare ale politicii agrare ale Uniunii Europene, prin protejarea moştenirii din zonele rurale ale continentului şi pentru a îmbunătăţii pretutindeni rezultatele turismului rural. Agroturismul nu s-a născut într-o formă spontană, ci a fost creat în urma cercetărilor şi proiectat de guvernele şi ministerele agriculturii şi turismului din ţările Comunităţii Europene, pentru a da răspunsuri la o serie de probleme create de situaţia zonelor rurale, şi anume: reducerea puternică a veniturilor agrare, abandonarea agriculturii, noua cerere de servicii privind mediul, precum şi stabilitatea populaţiei. Ţări precum Franţa, Germania, Austria sau Italia au încurajat dezvoltarea agroturismului, iar experienţa lor în acest domeniu este de ordinul zecilor de ani. Am făcut o analiză asupra modelului european şi am constatat faptul că statul oferă facilităţi de natură fiscală şi materială substanţiale: în Germania, în anumite landuri, nu se percep taxe, iar în Austria activitatea este neimpozitată. Consider că actuala echipă managerială constituită la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar trebui să aibă în vedere elaborarea unor programe reale de sprijinire a sectorului agroturistic ca o componentă de bază pentru dezvoltarea turismului românesc în ansamblu. |
|
||||
|
"Regiunea dunăreană" Dunărea leagă zece ţări europene, dintre care şase sunt state membre ale UE, iar cooperarea din regiunea Dunării cunoaşte o istorie îndelungată, în acest moment, la nivelul UE, nu există, încă, o strategie în sensul protejării mediului şi diversificării activităţilor în zonă. Am întâmpinat cu bucurie decizia Parlamentului European care a adoptat, la începutul acestui an, rezoluţia prin care se solicita Comisiei Europene un plan de acţiune pentru implementarea proiectelor care promovează: utilizarea ecologică a Dunării în scopul navigaţiei interne, intermodalitatea cu alte sisteme de transport (în special dezvoltarea liniilor de transport feroviar rapid) şi prezervarea şi ameliorarea calităţii apei şi dezvoltarea ecoturismului. Urmând modelul strategiei Mării Baltice, această strategie va trebui să promoveze cooperarea interregională, cu scopul de a dezvolta infrastructura de transport şi energetică, precum şi de a stimula creşterea economică şi dezvoltarea socială. Sistemele de căi de navigaţie interioare reprezintă un aspect important pentru dezvoltarea transporturilor în regiune. Din aceste motive, consider că este necesară eliminarea blocajelor de pe axa fluvială Rin/Meuse-Main-Dunăre, luând în considerare că navigaţia interioară a scăzut, în principal din cauza gravei recesiuni economice, în vederea ridicării gradului de conectivitate cu Marea Neagră prin intermediul căilor de transport rutier şi feroviar (culoare de transport al mărfurilor şi căi ferate rapide). În calitate de deputat de Galaţi, susţin aceste proiecte naţionale sau internaţionale, pentru dezvoltarea şi promovarea zonei dunărene, obiective care, sper eu, vor aduce importante investiţii în zona Galaţi-Brăila, o zonă şi aşa grav afectată de actuala criză socio- economică. |
|
||||
|
"Descentralizarea sistemului sanitar - o necesitate" De la 1 ianuarie 2010, spitalele şi direcţiile de sănătate publică ar fi trebuit transformate în direcţii de asistenţă medicală şi trecute în administrarea autorităţilor locale prin legea descentralizării în sănătate. Astfel, conform actului normativ, ar fi trebuit transferate totodată direcţiile de sănătate publică în subordinea consiliilor judeţene, sub numele de direcţii de asistenţă medicală. Noua structură ar fi trebuit să coordoneze toate activităţile de asistenţă medicală din judeţ, să reprezinte autoritatea locală în consiliul de administraţie al spitalului, să aloce resurse la nivel judeţean şi local în funcţie de nevoi, să avizeze proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor medicale şi planurile de investiţii finanţate din bugetul local, dar şi proiectele de dotare cu aparatură. După descentralizare, unităţile medicale ar fi fost finanţate din trei surse, respectiv din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, bugetul Ministerului Sănătăţii - pentru programe naţionale de sănătate, dotare cu aparatură de înaltă performanţă, plata rezidenţilor, finanţarea unităţilor de primiri urgenţe şi pentru activităţile de cercetare - şi de la bugetele locale (pentru reparaţii curente şi capitale, utilităţi, consolidări, achiziţii de echipamente de inventar şi de aparatură medicală, cu excepţia celor de înaltă performanţă). Numai că principiile constitutive ale acest proiect de descentralizare a sistemului sanitar au rămas la stadiul de simple declaraţii de presă ale miniştrilor care s-au aflat succesiv la conducerea ministerului de resort. Din punctul meu de vedere, această nouă abordare a sistemului de reformă medicală este una lăudabilă şi realizabilă, ar putea constitui un prim pas real în procesul propriu-zis de reformă a sistemului medical. Dacă abordăm problema din punctul de vedere al administraţiilor publice, este evident că ele vor fi în situaţia de a-şi consolida şi adapta bugetele de venituri şi cheltuieli, astfel încât să cuprindă şi administrarea unor unităţi spitaliceşti cu tot ce presupune un astfel de proces: cheltuieli cu personalul medical, medicamente, întreţinere etc. De asemenea, cred că transferarea sistemului medical către autorităţile locale este un proces de lungă durată, realizabil, dar doar după ce calitatea sistemului medical va fi una care să se apropie măcar de standardele europene în domeniu. |
|
||||
|
"Fondurile europene" În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are la dispoziţie până în 2013, peste 19 miliarde euro sub forma fondurilor structurale şi peste 8 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Potrivit specialiştilor în domeniu, în perioada 2007-2009, România a reuşit să atragă doar 600 de milioane euro pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi 740 de milioane de euro pentru programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale, contribuind în acest timp cu 3,2 miliarde de euro la bugetulUniunii Europene. Sumele mici atrase de către România reprezintă un semnal de alarmă care ar trebui să declanşeze o reevaluare a strategiei autorităţilor, care vor trebui să găsească măsuri adecvate pentru sporirea capacităţii de absorbţie a fondurilor, având în vedere impactul social-economic vizat de procesul de alocare a acestor sume, precum şi nivelul redus de atragere a fondurilor până în acest moment. În aceste condiţii, consider că este necesar să găsim soluţii pentru deblocarea situaţiei existente, având în vedere că România pierde fonduri importante, necesare dezvoltării unor domenii cheie, precum agricultura, transporturile, turismul sau întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, fondurile europene ar putea reprezenta şi un punct de plecare pentru persoanele disponibilizate care vor avea la îndemână un instrument pentru demararea unei afaceri. Astfel, prioritatea ar trebui să o constituie simplificarea procedurilor de evaluare, precum şi dezvoltarea unor programe de informare eficiente. |
|
||||
|
"Dramele copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate" România are, în ultimii ani, cea mai intensă emigraţie în scopul muncii în străinătate. Drept urmare, societatea românească a resimţit atât beneficiile emigrării, cât şi dezavantajele. Banii trimişi acasă de românii plecaţi la muncă în străinătate au contribuit la reducerea sărăciei, dar familiile în care unul sau ambii părinţi lucrează în altă ţară suferă în urma schimbărilor din viaţa lor. Situaţia cea mai frecventă este aceea a lăsării copilului în grija unuia dintre părinţi, a unei rude sau a prietenilor. Se remarcă astfel o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă şi au existat cazuri în care copiii au fost abuzaţi tocmai de cei cărora le-au fost încredinţaţi. De asemenea, ponderea copiilor care au avut probleme cu Poliţia este semnificativ mai mare în rândul celor care au părinţi emigranţi faţă de ceilalţi. O mare parte dintre copiii emigranţilor sunt atraşi de la vârste fragede spre bande de cartier şi delicvenţă. Situaţia lor şcolară este slabă în general, mulţi fiind corigenţi şi având o conduită deviantă, iar rata abandonului şcolar are proporţii alarmante în cazul lor. În general, starea psihică a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate este negativă, ajungându-se până la suicid, pentru că se simt abandonaţi şi nefericiţi. Din păcate, în zonele din România de unde provine masiv forţa de muncă emigrată - mediul rural şi oraşele mici şi medii - circa 85% din şcoli nu au psiholog. În acest moment, rolul şcolii în viaţa acestor copii ar trebui să fie extrem de important, şcoala ar trebui să preia atât calitatea de furnizor de informaţii cât şi atributul de consiliere şi formare civică. Consider că şcoala prin formatorii săi trebuie să iniţieze programe pentru: îmbunătăţirea vieţii psihoemoţionale a copiilor şi tinerilor prin oferirea oportunităţilor de integrare socială, sensibilizarea comunităţii asupra problemei apariţiei unui nou grup de risc - copii din familii dezintegrate, promovarea diferitelor modele de participare a copiilor la nivelul comunităţii şi şcolii, crearea unor grupuri de suport (din rândul adolescenţilor) pentru a oferi sprijin informaţional şi emoţional necesar acestei categorii de tineri. |
|
||||
|
"Pledoarie pentru interzicerea comercializării plantelor şi substanţelor cu efect halucinogen" Readuc în discuţie încă o dată problematica comercializării plantelor şi substanţelor cu efect halucinogen. În ultima perioadă, asistăm la un adevărat episod negru, în ceea ce priveşte consumul de astfel de plante etnobotanice, mulţi tineri ajungând în secţiile de urgenţă ale spitalelor, iar unii chiar îşi pun capăt zilelor. Referitor la reglementarea acestei situaţii, în Parlament există mai multe iniţiative legislative, în diferite stadii de adoptare. Personal, sunt iniţiatorul unui astfel de proiect de lege, dorind reglementarea situaţiei cât mai urgent posibil, fără a mai fi nevoie ca alţi tineri să moară şi alte familii să fie distruse. Cunosc faptul că de ceva vreme s-a luat atitudine vizavi de acest subiect şi la nivelul Ministerului Sănătăţii, doar atât, în afară de câteva ieşiri publice ale ministrului sănătăţii pe acest subiect, altceva nimic.În ultima perioadă de timp se constată existenţa unui număr sporit de magazine care vând substanţe psihoactive alternative la drogurile controlate, precum LSD, ecstasy, cannabis şi opiacee, precum şi derivate din salvie şi sare de baie. Deşi substanţele oferite spre vânzare de magazine sunt deseori numite "droguri legale" sau "droguri din plante", în unele ţări europene aceste droguri sunt reglementate de aceleaşi legi ca şi drogurile controlate şi pot atrage aceleaşi pedepse. Magazinele se specializează deseori în anumite tipuri de produse legate de droguri. De exemplu, unele vând mai ales accesorii legate de droguri, altele se specializează în ciuperci halucinogene sau "pilule pentru petreceri", în timp ce altele comercializează o gamă largă de substanţe din plante, semisintetice şi sintetice. Problema se impune a fi rezolvată cu maximă atenţie, cu atât mai mult cu cât aceste magazine au invadat şi piaţa românească, iar produsele se comercializează liber la colţ de stradă, în licee, în discoteci, cluburi etc. Aici mă refer la "magazinele de vise" care au apărut în ultima perioadă în România, în mod special în oraşul Galaţi, după ce cineva şi-a dat probabil seama că nu toate plantele halucinogene sunt ilegale şi că amatorii de senzaţii nu mai trebuie să facă rost de "iarbă" pe sub mână. Ierburile sunt recomandate ca fiind "psihoactive, relaxante şi euforice" şi "legale 100%". Aşa cum era prezentată probabil şi marijuana înainte de a fi scoasă în afara legii. Oferta nu se limitează la ierburi, existând chiar şi câteva sortimente de aşa-zise pastile "ecstasy" şi ele, bineînţeles, garantat suta la suta legale. Desigur că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinaţii de substanţe şi plante, dar folosite pentru consumul uman, produsele pot fi toxice, pot provoca deviaţii de comportament, ameţeală, stupoare, confuzie şi fasciculaţii musculare. Consumul unor substanţe psihoactive noi poate avea implicaţii importante de sănătate, dar monitorizarea tendinţelor emergente este o provocare considerabilă. Noile tipare ale consumului de droguri sunt dificil de detectat, deoarece, în mod tipic, ele apar pentru prima dată la niveluri scăzute şi în localităţi specifice sau în cadrul unor subgrupuri restrânse ale populaţiei. Puţine ţări au sisteme de monitorizare sensibile la acest tip de comportament, iar dificultăţile metodologice ridicate de monitorizarea acestui tip de consum de droguri sunt considerabile. Cu toate acestea, importanţa identificării noilor ameninţări potenţiale este larg recunoscută şi, drept răspuns direct la aceasta, Uniunea Europeană, prin Directiva Consiliului privind noile substanţe psihoactive, a elaborat un sistem de avertizare timpurie care furnizează un mecanism de răspuns rapid în cazul apariţiei unor noi substanţe psihoactive pe scena europeană a drogurilor. Am adresat mai multe solicitări ministrului de resort, prin care cer iniţierea unui proiect de act normativ, care să fie adoptat în procedură de urgenţă pentru reglementarea aspectului privind consumul de plante etnobotanice şi substanţe cu efect psihotrop. Aştept să văd o reacţie din partea reprezentanţilor ministerului sănătăţii şi o rezolvare cât mai rapidă a problematicii expuse. |
|
||||
|
"Guvernul incompetenţei şi tăcerii" Pe fondul crizei economice, din cauza lipsei de profesionalism a Executivului şi a superficialităţii de care dau dovadă politicienii aflaţi la putere, în loc să-şi unească forţele, românii se dezbină. Or, lipsa de solidaritate în societatea românească adânceşte efectele crizei, nu le diminuează. În acest moment, asistăm la producerea de multiple falii între diversele categorii sociale, falii care conduc la adâncirea crizei, la atomizarea societăţii. Dar Guvernului nu-i pasă, ba, din contră, membrii săi şi fruntaşii PD-L se străduiesc din toate puterile să dezbine societatea românească, să creeze conflicte între diferitele categorii sociale, cu unicul scop de a distruge solidaritatea socială şi a crea un haos social, astfel încât fiecare să se duşmănească şi să se invidieze şi să nu acţioneze în comun împotriva Guvernului incompetent. Astfel, principiul călăuzitor al Guvernului PD-L este dezbină şi condu, indiferent cu ce costuri, nu mai contează că se distruge societatea, dar şi unele categorii sociale şi sunt sacrificaţi mulţi oameni doar de dragul de a rămâne la butoane şi a avea acces la resurse pentru a le putea direcţiona discreţionar către camarila de partid. Dincolo de această dezbinare creată de politicienii puterii, care este clar nefavorabilă românilor, cei aflaţi la putere înadins nu se lasă şi agresează cetăţenii şi cu funcţionari şi miniştrii incompetenţi nu rezolvă nicio problemă cu care se confruntă cetăţeanul român, în slujba căruia se află. Cel mai recent şi elocvent exemplu este reprezentat de ministrul transporturilor Radu Berceanu, care, într-o emisiune TV, întrebat despre firmele si ministerul pe care-l conduce şi care se ocupă de circulaţia în bune condiţii pe drumurile publice chiar şi în condiţii meteo defavorabile şi nu pe bani puţini, neavând niciun răspuns, a preferat să tacă. Acesta se pare că este răspunsul întregului Guvern către populaţia României: tăcere, fără soluţii, fără planuri, doar tăcere şi incompetenţă totală. Pentru ei nu contează că românii nu pot circula, că sunt umiliţi de funcţionari incompetenţi, că pierd unele drepturi datorită neştiinţei şi neputinţei camarilei de partid portocalii, care a cotropit şi ameninţă să cotropească fiecare loc din această ţară. Contează doar ei şi interesele meschine de partid, în timp ce populaţia aşteaptă măsuri eficiente anticriză şi un efort comun al tuturor factorilor de decizie, sociali, politici şi economici, care însă nu dau niciun semn că s-ar coaliza şi ar lua decizii pentru binele cetăţenilor. Iar Guvernul care trebuie să fie factorul de coeziune pentru lupta în comun a tuturor factorilor de decizie pentru rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei grele în care se află mulţi cetăţeni ai ţării, tace şi iar tace, neavând nicio soluţie pentru problemele reale ale cetăţenilor. |
|
||||
|
"Lipsesc proiectele" La sfârşitul anului trecut, revista "Capital" a realizat un top al celor "50 de oraşe în care să locuieşti". Baia Mare figura în a doua parte a clasamentului, fiind caracterizat ca un oraş care nu trece clasa când vine vorba despre posibilitatea de a oferi locuitorilor săi un trai modern şi civilizat. Reşedinţa judeţului Maramureş, oraşul în care locuiesc şi eu, a obţinut scorul de 4,75, fiind considerat un oraş "şters", cu o infrastructură de transport precară, cu un grad de poluare ridicat. Din păcate, nici 2010 nu se întrevede a fi anul proiectelor pe care le aşteaptă de mult timp Baia Mare. Şi în acest an, Maramureşul a fost uitat de către cei care au întocmit bugetul. Aşa cum se întâmplă de 20 de ani încoace, drumurile naţionale din judeţ nu vor putea intra în procesul de refacere şi reabilitare deoarece nu este asigurată finanţarea. Maramureşul rămâne singurul judeţ din România în care nu s-a reabilitat nici măcar un metru de drum naţional. Ca să nu vorbim despre infrastructura feroviară. Multe fonduri europene stau departe de Maramureş, iar scadenţa plăţilor ne costă pe toţi. Nu sunt fonduri pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ, nici pentru izolarea termică a blocurilor, zero lei pentru şoseaua de centură integrată în drumul rapid, zero lei pentru Drumul Nordului, zero lei pentru spaţii verzi şi parcuri, aceasta este perspectiva de dezvoltare a municipiului Baia Mare, oraş care asigură 75% din economia întregului judeţ. Drumurile şi străzile rămân la fel de pline de gropi, îndepărtând turiştii de Maramureş, sunt multe lucrări începute, dar neterminate... în contextul în care aproape nu mai vorbeşte nimeni despre proiecte de succes, Baia Mare se poate lăuda, totuşi, cu unul. După cinci ani de la lansare, Millennium Business Center este încă în actualitate şi rămâne unul dintre cele mai bune proiecte din România. Millennium Business Center Baia Mare a fost nominalizat nu doar în topul firmelor din Maramureş, ci şi la Bruxelles, în cadrul concursului de proiecte "Regio Start" şi are şanse să fie ales drept unul dintre cele mai bune din Europa de Nord-Vest. începând din 2010, finanţarea europeană a fost sistată, aşa că centrul va trebui să se autosusţină financiar. Dar cu o floare, nu se face primăvară. |
|
||||
|
"Strategia anticriză a Guvernului: să dăm ţării cât mai mulţi şomeri" Una din cele mai importante probleme sociale - cel puţin din perspectiva unui partid social-democrat - nu numai pe timp de criză, dar mai ales atunci, este cea a locurilor de muncă. Este adevărat: criza pe care o traversăm este una din cele mai dure. La fel de adevărat este faptul că nu la noi în ţară se află cauza ei. Tot atât de adevărat, însă, este şi că actuala guvernare pare depăşită de ea. De fapt, politica guvernului nu este anticriză, ci de conformare la criză. Dacă e criză, atunci trebuie să dăm afară oameni - par a spune guvernanţii, crezând că astfel luptă împotriva crizei. În fond, guvernul luptă împotriva celor care lucrează şi care n-au altă şansă decât să înţeleagă că criza e ca o urgie, un fenomen al naturii sau un blestem împotriva căruia nu se poate face nimic. Guvernul nu are o strategie împotriva crizei, are un plan de întâmpinare a crizei, de acomodare la criză, de pliere la criză. De parcă n-ar fi de-ajuns pierderea de locuri de muncă din sectorul privat, Guvernul vrea să le reducă şi pe cele de la stat. Conform ultimelor date ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la 31 ianuarie erau deja peste 740.000 de şomeri, rata şomajului ajungând la 8,1%. Şi ce intenţionează Guvernul să facă? Să producă şi mai mulţi şomeri. Să disponibilizeze şi mai mulţi muncitori: din educaţie, sănătate, administraţie. Astfel, actuala guvernare prezintă incapacitatea de a răspunde crizei drept soluţie la criză, utilizând cel mai la îndemână şi cel mai simplu instrument de reducere a cheltuielilor: reducerea numărului salariaţilor. Şi, pentru a nu stârni revolta pe deplin justificată a acestora, recurge la un subterfugiu: şomajul tehnic. O măsură de compromis care nu face decât să amâne eşecul unei politici economice falimentare. Poate că cea mai bună măsură anticriză ar fi aceea ca Guvernul să şi-o aplice chiar asupra sa: să se dea singur afară şi să intre în şomaj. Fie şi tehnic. Nici nu ar mai ieşi oamenii în stradă pentru a protesta. Ar ieşi ca să se bucure. |
|
||||
|
"Guvernul instituie cod portocaliu la salariile bugetarilor" De parcă n-ar fi fost de-ajuns că "iarna-i grea, omătul mare", îngheaţă şi salariile. Dinspre Guvern bate crivăţul, viscolind veniturile şi aşa mici ale bugetarilor. Prin buzunarele românilor bate tot mai tare vântul îngheţat. Că tot îşi spun portocalii, guvernanţii anunţă cod portocaliu la bugetari. Dacă avertizările meteo sunt făcute pentru câteva zile, codul portocaliu la salariile bugetarilor e instituit de Guvern pe o perioadă de minimum un an, cu posibilitate de extindere a perioadei în care se pot produce fenomene financiare periculoase pentru bugetari. Una din particularităţile acestei atenţionări este că e multisezonieră: e valabilă şi iarna şi vara, şi primăvara şi toamna. Din acest punct de vedere, al condiţiilor de trai prevăzute pentru acest an, vara va fi ca iarna: la fel de rău. Guvernanţii strâng şurubul, românii trebuie să strângă din dinţi. Sau să strângă cureaua. Care, după cum ştim, e lată. Din ce în ce mai lată. Aşa vor portocalii s-o facă: lată. Şi pe spinarea bugetarilor, cărora li se pretinde solidaritate, solidaritatea dinţilor încleştaţi. Una din performanţele Guvernului este aceea că a făcut o grilă unică a salarizării care nu e unică: se modifică, se schimbă în funcţie de interesele noii puteri. Un alt miraj cu care Guvernul crede că poate răspunde crizei este alocarea mai multor bani de la buget în investiţii. Pe cine se bazează Guvernul că vor lucra în construcţii? Pe cei pe care îi dă afară acum din administraţie şi educaţie? Vor lucra funcţionarii publici, profesorii şi învăţătorii la autostrăzi, la blocurile ANL sau la termoizolarea altora? Se vor recalifica peste noapte în ingineri, dulgheri, zugravi sau fierar-betonişti? Cum se stimulează consumul, adică producţia, dacă salariile sunt îngheţate? Cum, mai ales dacă vor creşte şi preţurile? Cu bani puţini, românii vor cumpăra puţin, iar produsele vor rămâne îngheţate şi ele pe rafturi, în magazine. În loc să anunţe bunăstare, guvernarea actuală a emis bugetarilor o atenţionare de sărăcie - cod portocaliu. Bine măcar că ştim la ce să ne-aşteptăm. |
|
||||
|
"Mărul, para şi reforma" De-a lungul istoriei acestui popor, hărăzit de Dumnezeu să trăiască pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, reformele au stat sub semnul binelui public. Din cele mai vechi timpuri, reformatorii şi-au desfăşurat activităţile novatoare sub stindardul naţional, fie că acesta era, pe vremea dacilor, vestitul cap de lup, fie că era drapelul cu însemnele vremii lui Ştefan, lui Mihai, ori colonelului Cuza. Din păcate, epigonismul care s-a înrădăcinat în România ultimelor două decenii, arată că spiritul naţional este pe cale de dispariţie. Acum, reformele nu se mai fac în interesul poporului român, ci în numele binelui de grup: fie că este grup partizan sau grup de interese... Poporul nostru are o vorbă: "Interesu' poartă fesu'". Din păcate, găleţile portocalii au făcut distincţia culorii fesului, care nu a devenit tricolor, aşa cum ar fi fost normal în orice stat din lume, ci doar portocaliu. Că această culoare aparţine unui partid nu este o problemă, deoarece fiecare formaţiune politică este liberă să îşi aleagă elementele distinctive după cum doreşte, însă odată ajunsă la cârma ţării, culoarea miniştrilor, preşedintelui şi oricărui alt ales al temporarei puteri trebuie să devină culoarea interesului naţional. În România zilelor noastre, se întâmplă un efect exact invers: nu partidul este pus în slujba naţiunii, ci întreaga naţiune trebuie pusă în slujba partidului aflat la putere! Însă, acum, şi partidul aflat la putere trece printr-un proces de năpârlire politică. De fapt, acesta nu este unul nou: s-au mai culcat portocaliii pe stânga şi s-au trezit pe dreapta... Acum însă, cum ar zice, iarăşi, poporul român, cioara îşi revopseşte penele! Nu numai că vrea să-şi schimbe numele - cum face orice femeie când se mărită -, însă, mai nou, au început să-i înţepe până şi spinii unicului trandafir de pe steag! Şi, cum e normal, şi-ar dori ceva mai puţin ţepos, dar nu mai puţin reformator! Astfel, o frumoasă propunere din public făcea trimitere la nod, ca să fluture (nu numai la Suceava!) pe stindardul portocaliilor. N-a prea fost apreciată, întrucât mai degrabă trimitea mintea cetăţeanului de rând la strânsul curelei. Iar nodul arăta unde anume se va strânge cureaua: în jurul gâtului! Şi nu se face ca tocmai tu, partidul reformatorilor politicii, să te identifici cu spânzurătoarea ori cu broscoiul din gâtul domnului Ioan Oltean! Simbolistica marinărească, atât de dragă portocaliului-şef de la Cotroceni, a fost amintită şi prin propunerea ca, pe steag, să li se fâlfâie o ancoră. Bineînţeles, refuzul a fost spontan: de ce să redeschidem, oficial, reformarea flotei, că de-abia s-au stins ecourile scandalului! S-a mai propus roza vânturilor, însă iarăşi nu s-a dorit să se creadă că PD-L este reformatorul unei Românii care, din stat unic, să devină un stat împrăştiat în toate vânturile, deşi voturile au venit din toate vânturile, mai ales la ceas de seară... O variantă propusă a fost şi para, însă obiecţiile s-au dovedit a fi întemeiate: cum să se recunoască public că PD-L-ul este adeptul reformei în care portocaliii aşteaptă perele mălăieţe din partea actualei puteri? Mărul a întrunit mai multe sufragii, fără a fi însă victorios. Inclusiv aici au apărut facţiuni. Una dintre ele era adepta mărului Evei, chiar dacă aceasta nu se ştie exact dacă era sau nu blondă, deşi prima reformă a început chiar în Rai, cu mărul muşcat... Probabil din acest motiv o firmă de renume are şi ea ca logo mărul muşcat... O altă facţiune a respins propunerea, pe motiv că un măr (probabil mai viermănos) a iscat războiul Traian (pardon: troian!), ştiindu-se că una dintre protagoniste purta numele de Elena (din Troia, la acea dată...). Până la urmă, reforma din România trebuie să aibă ca rezultat dezvoltarea poporului român, o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii, nu doar avantaje pentru cei grupaţi sub un steag, fie el şi cu un măr, o pară, o lămâie sau orice altceva lăfăindu-se între falduri. Căci, a nu se uita: partidele trebuie să fie în slujba poporului, iar nu poporul în slujba vreunui partid anume, chiar dacă acesta încearcă asta, în numele unei aşa-numite reforme, făcute doar după chipul şi asemănarea proprie! |
|
||||
|
"Şomajul - principala ocupaţie a românilor" Criza economică şi politică a actualului guvern a dus la suspendarea activităţii a 133.000 de firme în anul 2009, de 11 ori mai multe faţă de 2008, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. în acelaşi timp, anul 2009 a consemnat o creştere de aproape cinci ori a numărului dizolvărilor, iar numărul radierilor a crescut cu 247%, ajungând la 43.615 şi mulţi angajatorii anunţă la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă ce concedieri vor face. Daca la sfârşitul anului 2009, numărul şomerilor era de 709.000, în anul 2010 rata şomajului va creşte până la 8,5%, după cum estimează ministrul muncii, Mihail Şeitan, cu toate că cei de la Fondul Monetar Internaţional prevăd că se va ajunge la un milion de şomeri. În asemenea condiţii, guvernul a adoptat actul normativ prin care măsura şomajului tehnic se aplică şi în 2010, de la 1 februarie, fiind astfel salvate 200.000 de locuri de muncă, urmând să fie luate şi măsurile anunţate la începutul sesiunii parlamentare, prin acordarea unor facilităţi fiscale pentru firmele care angajează şomeri, îmbunătăţirea cadrului legislativ de utilizare a programului european din Fondul Social European pentru sprijinirea firmelor care angajează şomeri, sperând astfel că acestea vor duce la crearea de noi locuri de muncă şi scăderea numărului de şomeri. Sper că actualul guvern are în vedere şi altfel de programe, mai ales pentru cele 9 judeţe unde rata şomajului depăşeşte deja 10%, luând măsuri speciale pentru sprijinirea agenţilor economici, pentru reconversia profesională, pentru păstrarea locurilor de muncă şi crearea de noi locuri de muncă. Domnilor guvernanţi, in campania electorală aţi promis "măsuri de securizare a locurilor de muncă, a rămânerii pe piaţa muncii a persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare, iar în programul prezentat la învestirea guvernului aţi promis "sprijinirea creării de noi locuri de muncă, inclusiv în mediul rural, protejarea şi creşterea graduală a puterii de cumpărare a populaţiei", când aveţi de gând să le puneţi în aplicare? Dacă nu o să veniţi cu politici active pe piaţa muncii, pentru că aceasta problemă nu poate fi rezolvată decât prin adoptarea unor altfel de măsuri, altele decât cele pe care le-aţi luat până acum pentru limitarea efectelor crizei economice şi crearea de noi locuri de muncă, sloganul de campanie din 2008 "Ei cu ei, noi cu voi", acum, când sunteţi la guvernare, se va transforma, în "Ei cu ei, noi cu noi" şi cetăţenii acestei ţări vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit. |
|
||||
|
Intitulez declaraţia politică de astăzi "Sărăcie, nedreptate şi mare clientelism politic", exprimare reţinută şi elegantă faţă de realitatea repartizării sumelor alocate pe comune, oraşe şi municipii pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2010 în judeţul Suceava. Dacă cineva urmăreşte tabelul cuprinzând localităţile din judeţul Suceava şi sumele repartizate, fără să cunoască judeţul, dar să ştie că cele mai mici sume sunt înscrise în dreptul comunelor, oraşelor şi municipiilor conduse de primari PSD sau PNL, va constata că află exact apartenenţa politică a primarilor din comunităţile respective, dar şi rezultatele la alegerile prezidenţiale. La dezbaterea şi adoptarea bugetului de stat pe anul 2010, noi, cei din PSD, am avut această temere, am exprimat-o în Parlament cu propuneri concrete şi viabile pentru evitarea acestei mari nedreptăţi, am înaintat sute de amendamente, dar nimic nu s-a schimbat faţă de anul 2009. Vă propun să urmăriţi câteva exemple de comune, relativ egale ca putere economică şi număr de populaţie, dar cu diferenţe mari la sumele repartizate: Bălcăuţi - 17.000 lei şi Bilca 109.000 lei; Grămeşti - 17.000 lei şi Horodnic de Jos - 172.000 lei; Hănţeşti - 17.000 lei şi Frătăuţii Noi - 93.000 lei; oraşul Siret - 199.000 şi oraşul Gura Humorului - 597.000 lei; oraşul Milişauţi - 143.000 şi oraşul Salcea - 249.000 lei şi exemplele pot continua. Socotim această măsură în alocarea fondurilor bugetare drept un demers nedemocratic, lipsit de moralitate şi cu scop de demonstrare publică a culorii puterii care guvernează judeţul Suceava. Nedemocratic, deoarece atrage atenţia cetăţenilor cu drept de vot cum e bine să voteze; lipsit de moralitate, deoarece copiii şi tinerii care nu votează şi numărul cetăţenilor care nu au mers la vot, împreună, mai mult de jumătate din populaţia comunei, vor suporta consecinţele unor sume bugetare de trei-patru ori mai mici faţă de comuna vecină cu primar PD-L. O astfel de politică reprezintă demonstrarea publică a puterii din judeţul Suceava, prin care aceasta ne spune arogant şi nedemn "Noi suntem la Putere!". Ne-am adresat printr-o interpelare şi Ministerului Finanţelor, domnului ministru Sebastian Vlădescu, spre a solicita explicaţii asupra acestui mod de lucru în domeniul finanţelor, dar mai ales cerem soluţii şi măsuri concrete pentru înlăturarea nedreptăţii de un atât de extins interes public în Colegiul nr.8 Suceava şi, în general, în tot judeţul Suceava. Credem că soluţia la această dată constă în reanalizarea repartizării la unităţile administrativ teritoriale a sumelor pe anul 2010 şi pregătirea unei rectificări care să reaşeze buna repartizare a sumelor pe criteriile reale evitându-se criteriul politic folosit până acum. Demnitatea, respectul faţă de cetăţeni şi comunităţile locale, buna comunicare cu administraţiile publice locale, toate au şi exprimarea prin fapte. Repartizarea sumelor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit este una din faptele cu semnificaţie în administraţie în timpul unui an bugetar şi noi aşteptăm astfel de fapte şi în judeţul Suceava. |
|
||||
|
Pe cuvântul meu că a trecut multă vreme de când am aflat că "nu tot ce zboară se mănâncă" şi pe acelaşi cuvânt, am o ţinere de minte de care nu mă plâng şi nici cei ce vorbesc despre mine încă n-o pot face! Aşa că nebizuindu-mă pe afirmaţiile mieroase ale preşedintelui în funcţie al Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, cum că se dezbrăcă de haina politică în timp ce gestionează pricinile judeţului şi că tată va fi pentru tot primarele din toate locurile judeţului întru sprijinirea acestuia spre binele obştilor cu pricina, am tot rugat pe mai-marele judeţului să se ţină de cuvânt. Să vă ferească bunul Dumnezeu de succesul ce l-am dobândit în atare încercare! Din toată istoria locurilor Sucevei nu şi-a adus aminte prim-mergătorul judeţului meu decât cum pârjoleau tătarii ocinile celor ce încercau să le ţină piept în pustiitoarele lor năvăliri. Şi în loc să urmeze exemplul celui ce i-a trimis de unde veneau, împuţinaţi la număr şi ruşinaţi la nume, Ştefane, Măria Ta, pe tine te invoc în ajutor, omul meu a pârjolit locurile în care nu s-a putut prăsi năravul portocaliu care-i defineşte existenţa. Sigur că nu cu para focului, că la propriu i-a trecut vremea, ci cu alocarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale pe care a hotărât-o în aşa fel încât, pe lângă ea, focul adevărat ar fi o dulce mângâiere. Cu obstinaţie localităţile sucevene în care domnul Traian Băsescu a pierdut alegerile au fost "pedepsite" alocându-li-se sume departe de a fi corect calculate. Cum altfel s-ar putea motiva repartizarea banului public la Consiliul Judeţean Suceava decât pe criterii politice. Am argumente. Iată! Pentru comuna Boroaia au fost alocaţi de zece ori mai puţini bani decât pentru comuna Bogdăneşti. Prin ce se diferenţiază cele două localităţi? La Boroaia trăiesc mai mulţi locuitori decât la Bogdăneşti. La Boroaia aşteaptă să fie puse în operă trei proiecte de interes comunitar pentru care nu mai lipsesc decât sumele necesare cofinanţării locale. La Bogdăneşti niciun proiect! Să nu uit, la Boroaia, comună mult mai întinsă decât Bogdăneştiul, domnul Flutur, cel ce-şi răsplăteşte astfel susţinătorii, nu merge că vede roşu înaintea ochilor. Metaforic vorbind! Cum să-i explic eu, ca deputat în colegiu, aşa lucrătură primarului boroian, presupunând că ar mai fi nevoie de vreo explicaţie? Ce să le spun primarului şi cetăţenilor din Forăşti, localitatea mea natală, când comuna Hîrtop, mai mică la suprafaţă şi cu jumătate număr de locuitori primeşte de opt ori mai mulţi bani decât Forăştiul. N-au decât să aştepte proiectele iniţiate la Forăşti, că la Hîrtop nu se poate vorbi de aşa ceva, dacă n-au avut atâta minte să nu-1 lase pe Stan să se nască acolo şi nici cu portocaliu nu s-au vopsit, culoarea nefiind suferită de localnici. Să vă mai spun şi că la Dolheşti, comună mare de oameni gospodari, s-au alocat de şaisprezece ori mai puţini bani decât la Vatra Moldoviţei din aceleaşi pricini politice, deşi nici suprafaţa, nici numărul de locuitori şi nici iniţiativele locale nu sunt în favoarea comunei Vatra Moldoviţei? Poate că, totuşi, veşmântul portocaliu al primarului de Vatra ascunde eventuale merite nebănuite răsplătite cu dărnicie din banul tuturor de cel ce astfel acoperă promisiuni electorale! Oare ce mai urmează în această adevărată campanie de pedeapsă? Ce le rămâne de făcut aleşilor comunităţilor locale care s-au născut cu coloană vertebrală şi nu acceptă să trădeze pe cei cu care au pornit la drum şi să treacă dintr-o tabără în alta ca frunza după cum se înverşunează vântul? Mai că mă bate gândul să ne luăm satele şi comunele şi să plecăm, după pilda aceluiaşi domn pe care l-am mai pomenit, în bejenie către ţinutul Iaşiului. Că de îngroşarea rândurilor partidului dorit de unii "unic" nu poate fi vorba! Încă n-am uitat cum era. V-am spus că am ţinerea de minte trează şi la locul ei. |
|
||||
|
"Daniel Funeriu, cel mai slab ministru al educaţiei" Dragi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece consider că trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la comportamentul unuia dintre miniştrii cabinetului Boc, din punctul meu de vedere, cel mai slab ministru al educaţiei pe care 1a avut România în ultimii 20 de ani. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea şi cu speranţa că aceste critici vor reprezenta pentru Daniel Funeriu sfaturi utile venite de la un profesor care cunoaşte îndeaproape neajunsurile sistemului de învăţământ. În primul rând, vreau să argumentez de ce îl consider pe Daniel Funeriu cel mai slab ministru al educaţiei din ultimii 20 de ani. Chiar dacă ştiu că un ministru face parte dintr-un guvern şi trebuie să îşi asume, împreuna cu colegii săi, atât eşecurile cât şi succesele şi mai ştiu că indiferent de coloratura guvernelor din ultimii 20 de ani bugetul educaţiei nu a fost niciodată îndeajuns, consider inadmisibil comportamentul lui Daniel Funeriu, care a acceptat un buget al educaţiei din care atât profesorii, cât şi elevii vor avea de suferit. Dacă ne uităm la bugetul educaţiei pe anul 2010, vom observa că acesta este unul nerealist. În primul rând, banii alocaţi investiţiilor în anul 2010 sunt de 8 ori mai puţini decât în 2008, în perioada guvernului liberal, atunci când s-au realizat cele mai mari investiţii în acest sistem, deoarece noi, Partidul Naţional Liberal, considerăm că doar într-un mediu propice se poate realiza o educaţie europeană copiilor noştri. Mai mult, în termeni procentuali, bugetul educaţiei din anul 2010 este cu 32% mai mic decât cel din 2008, ultimul an de guvernare liberală. Daniel Funeriu nu doar că a acceptat acest buget, dar nici nu a luat niciun fel de poziţie publică prin care să îşi manifeste nemulţumirea sau pentru a explica profesorilor de ce a fost nevoit să accepte acest buget. Un alt motiv pentru care am decis să vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a1 critica pe actualul ministru al educaţiei este şi acela că este de acord cu celebra Ordonanţă nr.114/2009 prin care un număr de 15.000 de profesori vor fi daţi afară. Nu numai că este de acord, însă Funeriu o promovează ca pe un act de reformă necesar acestui sistem, iar noi, profesorii, ştim că acest lucru este o minciună. Sistemul de învăţământ are nevoie de personal calificat, are nevoie de cadre didactice care să se implice şi să formeze generaţiile mai tinere. În timp ce actualul ministru dă afară profesori, comasează şcoli, subfinanţează unităţi de învăţământ sau micşorează curricula, realităţile sunt sumbre. Zeci de şcoli nu au bani de încălzire pe timp de iarnă, sute de şcoli se prăbuşesc pe elevi şi profesori, cadrele didactice au salarii mici, în şcolile din mediul rural predau profesori necalificaţi, copiii parcurg distanţe uriaşe pe jos până la scoală etc. În timp ce profesorii se pregătesc să iasă în stradă, ministrul Funeriu dă comunicate de presă despre reforma din învăţământ. El afirmă că aceasta se va face în favoarea elevilor, însă comasarea mai multor şcoli şi neasigurarea mijloacelor de transport pentru copii va duce cu siguranţă la afectarea nivelului de educaţie pe care copiii îl primesc. Nu am venit astăzi aici să critic competenţele domnului ministru, care, din CV-ul dânsului, pot fi catalogate drept notorii, însă nu pot să accept ca un om care nu a lucrat în învăţământ să vină şi să afirme că acesta are nevoie de reformă, în stilul pe care domnul ministru îl înţelege. El nu are cum să cunoască realităţile acestui sistem, iar reforma pe care acesta doreşte să o implementeze va afecta sistemul în defavoarea profesorilor şi elevilor. Fiecare ţară şi fiecare sistem de învăţământ din lume are propriile caracteristici, iar reforma se poate realiza doar în funcţie de specificaţiile locale, regionale etc. Tocmai de aceea consider că această reformă hei-rup-istă, întreprinsă de Daniel Funeriu va aduce mai mult haos în acest sistem deja bolnav. Sper că ministrul Daniel Funeriu va înţelege acest mesaj şi îi va considera pe profesori nişte aliaţi şi nu nişte duşmani, aşa cum dă impresia până în prezent. Trebuie să realizeze că doar prin înţelegerea problemelor acestui sistem reforma trâmbiţată de dânsul va reuşi. Implicarea noastră, a tuturor este obligatorie şi tocmai de aceea am venit astăzi în faţa dumneavoastră, în calitate de deputat, dar mai ales de profesor. |
|
||||
|
"PD-L amanetează viitorul României" Dragi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră, deoarece consider că trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la incompetenţa Guvernului Boc IV, guvern care, cu fiecare zi care trece, ne demonstrează că este unul incompetent, care nu poate rezolva problemele românilor. Este inadmisibil ca singura viziune a acestui guvern să fie cea legată de contractarea de împrumuturi pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Consider această practică ca fiind una păguboasă, care afectează pe termen mediu şi lung viaţa fiecărui cetăţean al ţării. Afirm aceste lucruri cu responsabilitate şi cred cu tărie că trebuie să luăm atitudine. Anul trecut, după instalarea Guvernului Boc I, PD-L şi PSD au decis începerea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional pentru acordarea unui împrumut, explicaţia de atunci dată de guvernanţi fiind cea legată de criza economică. Chiar dacă am avut rezerve cu privire la acest acord dintre România şi FMI, am considerat că acest împrumut va fi folosit pentru scoaterea României din criză, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru lucrări de infrastructură de care România are atâta nevoie. Însă niciuna din aceste aşteptări nu a fost confirmată. Mai mult, niciunul dintre guvernele conduse de Emil Boc nu a luat nicio măsură care să aibă ca finalitate crearea de noi locuri de muncă, singura opţiune valabilă pentru scoaterea României din criză. Viziunea Guvernului Boc, aceea de a se împrumuta de la Fondul Monetar Internaţional pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor este una păguboasă, care îndatorează populaţia României pe mulţi ani de acum încolo fără a crea premisele ieşirii din criză. Un alt aspect care trebuie menţionat este şi opţiunea acestui guvern de a nu face public acordul cu FMI. Consider că românii au dreptul de a şti în ce condiţii, cu ce clauze şi ce angajamente şi-a luat Guvernul României pentru acordarea acestui împrumut. În schimb, Emil Boc se ascunde în spatele crizei economice pentru a-şi justifica alegerea făcută. Mai mult, observ că măsurile nepopulare luate de acest guvern sunt puse tot pe seama acestui acord de împrumut. Nu e posibil ca idei de genul "100.000 de bugetari disponibilizaţi", reducerea salariilor bugetarilor sau neacordarea a 6% din p.i.b. pentru educaţie să fie clauze din acordul cu FMI. Un alt aspect grav legat de acest acord cu FMI, aspect ce ridică o serie de întrebări, se referă la cheltuirea primelor tranşe venite de la acest organism internaţional bancar. Pe parcursul anului trecut, atât eu, ca parlamentar, cât şi partidul din care fac parte, Partidul Naţional Liberal, i-am cerut ministrului de atunci al finanţelor, domnul Gheorghe Pogea, explicaţii cu privire la cheltuirea tranşelor venite de la FMI. Răspunsurile date de acesta fie nu au existat, fie au fost vagi. Vă anunţ pe această cale că în decursul acestei săptămâni am depus la Ministerul Finanţelor două interpelări care au ca subiect cele menţionate mai sus. Prin acestea, i-am cerut ministrului finanţelor să facă public acordul cu FMI şi să prezinte în faţa Parlamentului, instituţia faţă de care Guvernul este subordonat, cum s-au cheltuit până în acest moment banii veniţi de la FMI, precum şi destinaţia banilor ce vor veni de la FMI în anul 2010. Parlamentul, ca instituţie, şi noi, ca deputaţi aleşi uninominal de către cetăţeni, trebuie să luăm atitudine. Acest lucru este obligatoriu dacă avem pretenţia unei bune reprezentări a populaţiei în actul de control asupra guvernului, precum şi pentru a putea explica, cu argumente reale, acţiunile noastre şi ale Guvernului în faţa cetăţenilor. Tocmai de aceea am venit astăzi în faţa dumneavoastră, pentru a vă solicita o poziţia comună a instituţiei Parlamentului asupra subiectului legat de acordul cu FMI. |
|
||||
|
"România sub asediul partidului-stat PD-L" Dragi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră, deoarece consider că trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la un fenomen extrem de grav, fenomen care acaparează toate domeniile de activitate din România, în care statul are chiar şi o minimă implicare. Acest sistem poate fi asemuit eu o boală sau o maladie, deoarece nu aduce nimic bun, dăunează grav statului de drept şi instituţiilor acestuia. Politizarea tuturor funcţiilor din stat, de la directorii din ministere până la directorii şcolilor din cele mai mici sate din România şi angajarea oricărui salariat din instituţiile publice pe criterii politice este un sistem bolnav, sistem ce aduce numai nenorociri. Consider că o parte din vină în perpetuarea şi accentuarea acestor practici o are şi Parlamentul, deoarece ne-am complăcut întotdeauna în a permite, prin legislaţia votată, numirea pe criterii politice a angajaţilor în sectorul public. Însă, eu cred că trebuie să punem punct. Nu pentru că partidul din care fac parte nu mai este la guvernare, ci din cu totul alte motive ce ţin de bunul-simţ şi de responsabilitate socială. Pot să fiu de acord că în perioada în care Partidul Naţional Liberal a fost la guvernare a făcut şi greşeli, am numit şi noi oameni în funcţii, însă diferenţa dintre noi şi actuala guvernare este una uriaşă. Noi am politizat acele instituţii care implementau direct în teritoriu programul guvernului, noi am numit oameni pe funcţii doar acolo unde legea ne-o permitea şi nu am îndrăznit niciodată să călcăm în picioare un bun specialist, chiar dacă el avea o altă coloratură politică decât cea a guvernului. Sau mai mult, să schimbăm legea pentru a realiza aceste schimbări. Actuala guvernare portocalie, sub oblăduirea proaspătului reales preşedinte Traian Băsescu, se comportă ca un partid stat, un partid ce ne aduce aminte de nu prea îndepărtata perioadă comunistă. Ne amintim foarte bine că pentru a primi o slujbă bună în perioada regimului comunist trebuia să ai carnet de partid şi cu cât erai mai activ, cu cât turnai mai mulţi colegi, prieteni sau rude, cu atât slujba era mai bună. Am ajuns astăzi după 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 să ne afundăm într-un sistem care se aseamănă izbitor de mult cu cel de atunci. Mă întâlnesc săptămânal cu cetăţenii colegiului pe care îi reprezint în Parlamentul României şi nu îmi vine a crede ceea ce aud urechilor: astăzi, în anul 2010, într-o ţară membră a Uniunii Europene, dacă nu eşti membru al Partidului Democrat Liberal, nu poţi spera la angajarea în sistemul bugetar. Pe lângă asta, mult-trâmbiţatele disponibilizări din sistemul bugetar se realizează tot pe criterii politice. Performanţa, experienţa, studiile efectuate au fost înlocuite de numărul de voturi pe care le-ai adus pentru conducătorul iubit, proaspăt reales. Mai mult, actualul prim-ministru, profesorul în drept constituţional, Emil Boc, face ce face şi iar se loveşte de deciziile Curţii Constituţionale. Acum câteva zile, decizia Curţii a fost de a declara neconstituţională celebra ordonanţă a lui Emil Boc, prin care putea schimba directorii şi adjuncţii tuturor instituţiilor aflate sub oblăduirea statului. În mod normal, într-o ţară de bun-simţ, ar trebui ca imediat premierul să îşi ceară scuze pentru eroare şi să îi repună în funcţie pe foştii directori şi directori adjuncţi. Însă, realitatea nu este nici măcar aproape de acest lucru. Emil Boc se gândeşte cum să facă, cum să dreagă, cum să modifice, dacă este nevoie, cum să dea altă ordonanţă prin care o decizie declarată neconstituţională să fie repusă în drepturi. Iar acest lucru este înjositor, arată disperarea cu care actuala putere aleargă după aceste funcţii promise cu siguranţă celor care sunt în topul realizat de PD-L, cu privire la numărul de voturi adunate pentru preaiubitul cârmaci. Un alt aspect pe care doresc să vi1 semnalez este şi acela că în majoritatea judeţelor din ţară, filialele judeţene ale PD-L şi conducătorii lor se comportă ca foştii secretari de partid. Ei împart posturi, fac angajări, distribuie fonduri către administraţiile publice locale, racolează oameni de la celelalte partide etc. Această listă putând fi completată cu tot ceea ce făcea PCR înainte de decembrie 1989. Mă uit cu groază la aceşti oameni şi nu pot decât să îmi fie milă. Milă de ei că nu pot învăţa din greşelile trecutului. În termeni populari, se spune că a greşi e omeneşte, însă a perpetua în greşeală sau a repeta greşelile trecutului este prostie. Noi, ca parlamentari, ca principala instituţie democratică a ţării, trebuie să ne opunem. Prin declaraţii politice şi prin crearea unui cadru legislativ prin care să nu mai permitem nimănui, indiferent de coloratura politică, ca atunci când vine la putere, să mai politizeze, aşa cum se întâmplă în prezent. Consider că tot noi trebuie să stabilim până unde merge această politizare şi să facem, o dată pentru totdeauna sau pentru cât mai mulţi ani, o lege în această privinţă. |
|
||||
|
"Nevoia de modele sauomul, instrumentul şi inspiraţia" Cred, sau cel puţin am speranţa, că ne aflăm, mai mult sau mai puţin, cu gândurile noastre într-o dublă căutare, aceea de a înţelege realitatea şi cea de schimbare a acesteia, făcând-o mai bună, mai implicată în dorinţele noastre de a ne apropia de modele stabilite în construcţiile pe care le facem. Pentru România, modelele sunt deosebit de importante, pentru că avem nevoie de construcţii rapide, verificate şi validate, care pot să constituie fundamentul unei dezvoltări sustenabile şi de lungă durată. Mi-am adus aminte de aceste lucruri având o discuţie deosebit de interesantă, purtată zilele trecute, cu unul din cei mai destoinici primari, primarul sectorului 2 din Bucureşti - Neculai Onţanu. Discuţia a fost cu atât mai interesantă cu cât ne-am amintit de prima acţiune de documentare pe care am făcut-o la începutul mandatelor noastre, cel de primar şi cel de prefect al Clujului pentru mine, în martie 2001, când împreună cu alţi colegi din administraţia locală, am făcut o vizită de documentare, organizată de Institutul Republican American în SUA. Tematica documentării a fost legată de funcţionarea administraţiei federale şi de cea a statului Florida. De ce această aducere aminte? În primul rând, pentru faptul că cele văzute acolo, şi anume: descentralizarea reală şi activă care favorizează dezvoltarea, importanţa informatizării serviciilor publice, îmbunătăţirea şi optimizarea managementului administraţiei publice, modul în care se face distribuirea puterii administrative între cea centrală şi cea locală, politicile sociale active de o mare concreteţe, funcţionarea autorităţilor locale în raport cu necesităţile cetăţenilor, importanţa formelor asociative şi a formelor profesionale în relaţia cu autorităţile centrale şi locale, reducerea cheltuielilor administrative şi încadrarea acestora în bugetul stabilit, structurarea impozitelor pe palierul federal, statal şi local şi modul de calcul al acestora, din domeniul agriculturii, modul de finanţare a fermierilor şi faptul că legislaţia are o stabilitate de cel puţin cinci ani de zile, structurarea programelor de dezvoltare strategică, funcţionarea comisiei de alocări bugetare la nivel statal pentru învăţământ, sănătate şi rezolvarea problemelor sociale, faptul că guvernul statal format din guvernator, secretar de stat, ministrul agriculturii, ministrul justiţiei, ministrul de finanţe, trezorier şi ministrul educaţiei era considerat ca prea numeros, discutându-se varianta unui guvern format din 4 membri, modalitatea de a realiza informarea publicului în baza unui plan strategic, structura consiliului local, atribuţiile primarului şi a city managerului, construcţia bugetului pe două paliere transparente, bugetul de funcţionare şi bugetul de investiţii şi multe altele au constituit modele pentru noi toţi, pentru primarul Onţanu existând părerea că trebuie să treacă o perioadă lungă ca modele văzute de noi să devină realitate la noi. Am mai învăţat încă un lucru din expunerile oficialităţilor şi a cetăţenilor, acela că buna administraţie şi corectitudinea justiţiei dă loialitatea cea mai importantă a cetăţenilor faţă de stat şi faţă de autorităţile acestuia. Vizitând Primăria Sectorului 2 am constatat că modelele văzute de primarul Onţanu, care erau considerate ca fiind îndepărtate, au devenit realitate la nivelul instituţiei pe care o conduce. M-am bucurat când am constatat la nivelul Primăriei, prin managementul asigurat de primarul Neculai Onţanu, că a existat recunoaşterea profesionalismului dovedit la nivelul instituţiei prin acordarea a două distincţii la cea de a IX-a ediţie a Competiţiei naţionale Premiul român pentru excelenţă "J. M. Juran" - 2009, competiţie organizată de Fundaţia Premiul Român pentru Calitate "J. M. Juran" - Trofeul Român pentru Excelenţă "J.M. Juran" şi Premiul pentru conceptul "Responsabilitate socială"- la categoria "Administraţie publică locală" - 2009, că funcţionează cel mai eficient sistem informatic la nivelul administraţiei publice, construit în urma unei colaborări şi finanţări europene, că în baza acestuia există posibilitatea de a face plata taxelor şi impozitelor locale online de acasă sau de la serviciu, ziua sau noaptea, că se asigură în premieră naţională serviciul de Ambulanţă socială a primăriei şi că se realizează o consolidare a performanţelor actualelor structuri organizatorice administrative în vederea creşterii eficienţei muncii salariaţilor şi validarea acestora prin participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale în domeniul administraţiei publice locale. În acelaşi timp, în asigurarea construcţiilor legate de asigurarea dezvoltării locale prin intermediul planului local de dezvoltare durabilă a sectorului, primarul Onţanu a propus înfiinţarea Consiliului tehnico-economic al Sectorului 2, Oficiului Patronal al Sectorului 2, Comisiei de dialog social a Sectorului 2, Parlamentului tinerilor din Sectorul 2 şi Corpului Consilierilor Voluntari ai Primarului. Am constatat, pornind de la valorile pe care le promovează, că primarul şi consiliul local au premiat câştigătorii concursului interjudeţean de matematică, au acordat premiile Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi au evocat în cadru oficial personalităţile Bucureştilor, lângă domnia sa fiind prezente la aceste acţiuni mari personalităţi ştiinţifice, culturale şi sportive ale României. De ce această prezentare în Parlament? Pentru a arăta faptul că se mai petrec lucruri bune în România, că este nevoie ca acestea să fie cunoscute, că este nevoie de modele, că este nevoie ca modelele să fie preluate în mod instituţional, că este nevoie de standarde şi proceduri, că este nevoie de validarea acestora, că este multă nevoie ca administraţia să devină, prin calitatea asigurată, factor de loialitate faţă de stat şi faţă de instituţiile acestuia. Pentru aceste motive, consider că este important să se introducă în practica administrativă modelele de funcţionare, modele realizate concret la nivelul unor instituţii administrative. Având în vedere obiectivele României pentru modernizarea administraţiei, fac propunerea realizării unui cadru legislativ pentru asigurarea funcţionării experimentale a primăriilor model pentru municipii, oraşe şi comune, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare. Aceste structuri ar putea fi folosite ca centre de instruire, la nivelul administraţiei publice, pentru noii aleşi, pentru studenţii specializărilor de administraţie publică, pentru perfecţionarea personalului existent. În acelaşi timp, prin urmărirea aplicării unor acte normative, în cadrul amintit, s-ar putea concluziona asupra funcţionării cadrului legislativ, cu obiectivul perfecţionării acestuia. Având în vedere calitatea serviciilor asigurate de Primăria Sectorului 2, consider că aceasta ar putea să devină un model de funcţionare a primăriilor marilor municipii şi un centru de instruire şi promovare a experienţelor pozitive pentru asigurarea unei administraţii publice performante. Afirm aceste lucruri deoarece regăsesc în construcţia prezentată valabilitatea, în sensul asigurării performanţei, afirmaţiei profesorului Alexander Kaiser de la Universitatea Economică din Viena, aceea că aceasta este realizată prin intermediul a trei piloni: omul, instrumentul şi inspiraţia. Aceşti piloni se regăsesc în performanţa realizată la nivelul Primăriei Sectorului 2. Felicitări şi urări de succes! |
|
||||
|
Şedinţa a fost reluată la ora 10,47. În continuare, lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Alexandru Voicu, secretari. * |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 174, sunt absenţi 159, din care 30 participă la alte acţiuni parlamentare. Continuăm cu dezbaterea proiectelor rămase pe ordinea de zi. Punctul 17, Propunerea legislativă privind realizarea unui monument ridicat eroilor musulmani căzuţi pentru România în cele două războaie mondiale. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, O naţiune îşi clădeşte destinul în momentele importante datorită jertfelor. Eroi sunt cei care oferă un sens istoriei, iar eroii, de cele mai multe ori, sunt anonimi. În armata română, în cele două războaie mondiale, au luptat pentru această ţară şi s-au jertfit pentru această ţară şi etnici tătari. Din păcate, numele lor nu apar în semn de omagiu pe niciun monument comemorativ. Iată de ce ne-am propus să realizăm un astfel de monument care să fie amplasat în curtea cimitirului musulman din Constanţa. Rugămintea noastră, a comunităţii tătare, este să sprijiniţi un astfel de demers. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. |
|||||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru realizarea unui monument dedicat eroilor musulmani căzuţi pentru România în cele două războaie mondiale. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată pentru dezbatere pe fond, în procedură obişnuită, cu această propunere legislativă. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Propunerea legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei, din data de 10 noiembrie 2009. La lucrările comisiei a participat domnul Dan Nicolae, director în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. La lucrările comisiei au fost prezenţi 10 deputaţi, din totalul de 16 membri ai comisiei. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea Propunerii legislative privind realizarea unui monument dedicat eroilor musulmani căzuţi pentru România în cele două războaie mondiale, cu amendamente. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnul Mircia Giurgiu, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt la microfon şi în calitate de iniţiator, împreună cu colegul nostru. Noi, Grupul parlamentar al PD-L, sprijinim acest proiect de lege fiindcă este o recunoaştere pentru toţi cei care au muncit şi s-au jertfit pentru această ţară. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marton Arpad, din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Într-un proiect de lege care, din păcate, încă este blocat în dezbaterea celor trei comisii, art.2 pomeneşte despre minorităţile naţionale care ar fi recunoscute ca factori constitutivi ai statului român. O prevedere justă, pentru că aceste minorităţi, în cursul istoriei, au contribuit la făurirea acelui stat în care trăim noi, cu toţii. Au construit, au făcut comerţ, s-au luptat, împreună, sau câteodată împotriva reprezentanţilor comunităţii româneşti. Noi credem că este just să amintim memoria celor care au căzut în aceste lupte. Totodată, Constituţia României, în art.6, spune că "statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţilor lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase." În acest spirit, noi, Grupul parlamentar al UDMR şi membrii acestui grup, am considerat întotdeauna că este bine să susţinem acele proiecte de legi care vin din partea colegilor noştri din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, care are acest scop: păstrarea şi dezvoltarea identităţii lor culturale. Ca atare, membrii din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă aparţinând Grupului parlamentar al UDMR, am susţinut acest proiect de lege, am intervenit pentru îmbunătăţirea legii respective şi vă solicităm să votaţi pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Trecem la dezbaterea proiectului de lege pe articole. Titlul legii: "Lege privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor musulmani care şi-au dat viaţa pentru România în cele două războaie mondiale". Este amendament şi propus de comisie. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct.2, observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.3, observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2009 privind prelungirea termenelor prevăzute la pct.17.2 lit.g) din contractul de privatizare a Societăţii Comerciale "Electrica Oltenia" SA, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale, filiale de distribuţie şi furnizarea energiei electrice, "Electrica Moldova" şi "Electrica Oltenia". Dacă din partea iniţiatorilor există intervenţii? Punctul de vedere al Guvernului? |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul): Mulţumesc, doamna preşedinte. Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi, Contractul de privatizare a Filialei "Electrica Oltenia", aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/14.07.2005, aprobată cu completări prin Legea nr.277/2005, acordă firmei ceheşti CEZ, cea care a cumpărat această societate, dreptul de exercitare a opţiunii de cumpărare de acţiuni, procedura de vânzare derulându-se într-un termen definit şi limitat. Întrucât procedurile necesare încheierii vânzării acţiunilor aferente opţiunii de cumpărare de către CEZ nu s-au putut finaliza în termenul precizat de contractul de privatizare, respectiv 30 de zile de la data notificării către această societate, s-a considerat oportună adoptarea acestei ordonanţe simple (nr.9/2009) prin care s-a prelungit acest termen la 70 zile, asigurându-se, astfel, cadrul legislativ necesar pentru derularea activităţilor necesare finalizării vânzării şi cumpărării acţiunilor aferente dreptului de opţiune constituit în favoarea CEZ, firma cehească cumpărătoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare? |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Guvernului nr. 9/2009 pentru prelungirea termenelor prevăzute la pct.17.2 lit.g) din contractul de privatizare a Societăţii Comerciale "Electrica Oltenia" SA, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale, filiale de distribuţie şi furnizarea energiei electrice "Electrica Moldova" SA şi "Electrica Oltenia" SA, trimis cu adresa PL-x 540/2.11.2009, înregistrată la nr.21/306/3.11.2009. Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 28 octombrie 2009. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege, conform avizului din 10 noiembrie 2009. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil iniţiativa, conform avizului nr.22/604/11.11.2009. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare prelungirea termenelor prevăzute la pct.17.2 lit.g) din contractul de privatizare a SC "Electrica Oltenia" SA, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2005, cu modificările ulterioare. Scopul adoptării prezentei iniţiative legislative îl constituie asigurarea cadrului legislativ optim pentru derularea activităţilor prealabile vânzării şi cumpărării acţiunilor aferente dreptului de opţiune constituit în favoarea CEZ, precum şi necesitatea prelungirii termenelor de finalizare a vânzării şi cumpărării acţiunilor aferente opţiunii de cumpărare şi de plată a acţiunilor aferente cumpărării până la 70 zile. În conformitate cu art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă mai sus-menţionată în şedinţa din 15 decembrie 2009. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2009. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Susţinem adoptarea proiectului de lege pentru finalizarea în bune condiţiuni a contractului de privatizare. Ceea ce vrem să semnalăm este că trebuie urmărită realizarea acestor contracte de privatizare, în special în ceea ce priveşte realizarea programelor de investiţii pe care şi le-au propus cei care au cumpărat aceste societăţi electrice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate. Dacă sunt intervenţii din partea iniţiatorilor? Domnul deputat Munteanu, aveţi cuvântul, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Ca unul dintre iniţiatori, alături de mai mulţi deputaţi de la toate formaţiunile politice, vreau să spun că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2001 a fost elaborată în vederea creării condiţiilor de refacere a potenţialului de producţie din sistemul zootehnic. Ea stabileşte modalitatea de atribuire a construcţiilor zootehnice şi fabricilor de nutreţuri combinate, dezafectate, în folosinţă gratuită asociaţiilor crescătorilor de animale, cu sau fără personalitate juridică, precum şi persoanelor fizice până la 40 de ani. De asemenea, şi societăţilor cu personalitate juridică care pot demonstra că sunt capabile să crească animale. Nu precizează, în schimb, foarte clar ce se întâmplă cu spaţiile zootehnice după trecerea celor 5 ani de folosinţă gratuită. Spre exemplu, unii proprietari nu au desfăşurat de-a lungul acestei perioade nicio activitate zootehnică, ci cu totul alte activităţi social-economice sau chiar au tratat problema, în foarte multe cazuri, dar ca pe o afacere imobiliară, vânzând activele la preţuri bune, ca să nu spun altceva. Ce propunem noi? Ca cei care au primit spaţii zootehnice, beneficiind de prevederile acestei ordonanţe de urgenţă şi nu desfăşoară sau nu au desfăşurat activitate zootehnică, potrivit contractului, dintr-un motiv sau altul, să fie obligaţi să restituie spaţiile respective vânzătorului de drept, acestea urmând calea ca şi cele care au fost date iniţial. Fac precizarea, stimaţi colegi, că există avizul Consiliului Legislativ, Guvernul a acceptat această iniţiativă legislativă, iar la Senat a fost adoptată. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Punctul de vedere al comisiei şi după aceea intervenţii din partea grupurilor parlamentare. |
|||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla Béla László: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168 din 2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate. Proiectul de lege are ca obiect completarea art.7 din legea deja prezentată, aprobată cu modificări prin Legea nr.387 din 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în şedinţa din 16 decembrie 2009. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat în şedinţa din 3 noiembrie 2009. Acest proiect de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi, în concluzie, comisia propune adoptarea propunerii cu modificări şi completări ulterioare, în şedinţa din 16 decembrie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Intervenţii din partea grupurilor, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al PD-L susţine adoptarea proiectului de lege pentru modificarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2001, deoarece există numeroase contracte pentru atribuirea acestor construcţii zootehnice şi fabrici de nutreţuri combinate, în care nu s-a respectat desfăşurarea de activităţi de creştere a animalelor sau fabricarea de aceste nutreţuri combinate. Se creează astfel premisele legale ca aceste active să fie atribuite unor investitori care să facă dovada că au capabilitatea de a desfăşura activităţi zootehnice şi de fabricare a nutreţurilor combinate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi punctul de vedere al comisiei. Din nou? Din partea UDMR-ului, atunci. |
|||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla Béla László: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Este fără doar şi poate un proiect de lege bine venit. Problema zootehniei şi, bineînţeles, ca o parte integrantă în zootehnie sunt şi aceste fabrici de producere a nutreţurilor combinate, este o problemă deosebit de importantă pentru toată România şi în special pentru acele zone unde zootehnia a fost un punct forte al agriculturii româneşti. Credem că acest proiect de lege rezolvă această problemă prezentată de unul dintre autori, iniţiatori. Bineînţeles multe exemple avem, că aceste unităţi, aceste obiective nu au fost folosite conform gândirii de atunci a Guvernului care a atribuit cu titlu gratuit aceste unităţi zootehnice. Cred că este timpul să facem puţină lumină în această problemă şi să privim puţin mai sever la aceia care n-au folosit conform destinaţiei aceste unităţi zootehnice. UDMR-ul va vota această propunere legislativă. |
|||||
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Şi Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat susţine acest proiect de lege, deoarece agricultura fiind o ramură strategică mult văduvită în cei 20 de ani postrevoluţionari, are nevoie de genul acesta de măsuri pentru a ieşi din criza în care se zbate. Şi felicit şi iniţiatorii pentru ideea pe care au avut-o cu acest proiect de lege şi cred că ar fi bine să mai apară cu asemenea idei, pe care le vom vota cu plăcere. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Dacă sunt intervenţii şi din partea altor grupuri parlamentare? Nu. Atunci intrăm în dezbaterea pe articole. Lege pentru modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La punctul 2 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 3. observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2009 pentru modificarea termenului privind sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art.14 alin.(1) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu. Din partea Guvernului? |
|
|||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Guvernul României este iniţiatorul acestei ordonanţe simple, în baza Legii de abilitare nr. 253/2009. S-a plecat în elaborarea acestei ordonanţe simple de la constatările din practică ale autorităţilor abilitate să aplice prevederile legale, care reglementează transportul de cereale şi produse procesate din cereale. Aceste constatări au evidenţiat că în perioada campaniei agricole de vară se amplifică activităţile comerciale ilicite în care sunt implicaţi agenţii economici ce se ocupă cu comercializarea şi transportul cerealelor, fiind, la momentul respectiv, în situaţia creării unor stocuri ilicite de cereale ce ulterior sunt utilizate pentru tranzacţii comerciale sau producţia de panificaţie neînregistrată. Din acest motiv s-a adoptat această ordonanţă simplă, care produce modificări la articolul 14 alin.(1) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/2006, prin derogarea de la termenul de 30 de zile prevăzut de art.4 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, soluţie agreată şi de comisia de specialitate, motiv pentru care vă rugăm, doamnelor şi domnilor deputaţi, să votaţi această ordonanţă simplă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla Béla László: Stimaţi colegi, Biroul permanent, conform art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, a sesizat pentru examinare şi avizare în fond Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2009 pentru modificarea termenului privind sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art.14 alin.(1) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale. La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ trimis cu adresa nr.796 din 09.07.2009 şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei a fost adoptat cu 26 de voturi pentru şi o abţinere, în forma adoptată de Senat. Proiectul de lege a fost adoptat în Senat la data de 28 octombrie 2009. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi, în consecinţă, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. |
|||||
|
|
Intervenţii din partea grupurilor. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Domnul secretar de stat Valentin Iliescu ne-a prezentat în fond esenţa acestui act normativ, în sensul că Ordonanţa nr. 6 dă posibilitatea să "umblăm" la termenul de 30 de zile. Ce se întâmplă? Ordonanţa nr.2/2001 - termenul de rezolvare a contravenţiilor la 30 de zile. Venim acum cu modificarea la art. 14 şi reducem acest termen până la maxim 10 zile. Deci, se reduce termenul de la 30 de zile, dar nu mai puţin de 10 zile. Aceasta este modificarea de fond, care intervine prin acest proiect de lege propus. Grupul parlamentar al PD-L susţine acest proiect şi vă rugăm să-l votaţi în consecinţă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt alte solicitări. Nefiind nici amendamente, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 22. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Din partea iniţiatorului, doreşte cineva să ia cuvântul? Din partea comisiei, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Vă supun atenţiei raportul comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Pentru întocmirea raportului comisiile au analizat avizul primit de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, avizul Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, în sensul creării bazei legale pentru a permite jandarmeriei să intervină în zona unităţilor de învăţământ, în caz de tulburare a ordinii publice, realizându-se astfel corelarea cu dispoziţiile Legii nr.550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege în şedinţa din 28 octombrie 2009. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituţia României, republicată. În urma dezbaterii în şedinţa din 15 decembrie 2009, comisiile au propus cu unanimitatea voturilor celor prezenţi adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat, cu menţiunea că există o eroare materială la titlul legii, ce trebuie corectată, după cum urmează: "Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Domnul Cristian Adomniţei. Scuze! |
|||||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Nu mai aveţi ochi pentru Opoziţie, doamna preşedinte! Acest proiect de lege este, dacă doriţi, unul dintre foarte puţinele lucruri bune rămase din perioada de tristă amintire a guvernării PSD-PD-L. Vă felicit, iniţiatorii care aţi adus în discuţia publică şi în Parlament acest proiect de lege şi consider total corect ca şi Jandarmeria să se poată implica atunci când şcoala are nevoie de intervenţia acesteia, să nu lăsăm această sarcină doar la nivelul Poliţiei. Grupul parlamentar al PNL va susţine deplin acest proiect de lege şi felicitări încă o dată iniţiatorilor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog, domnule... |
|||||
|
|
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, în sensul creării bazei legale pentru a permite jandarmeriei să intervină în zona unităţilor de învăţământ, în caz de tulburare a ordinii publice. Comisia de administraţie, în comun cu Comisia pentru învăţământ propune adoptarea în forma prezentată şi vreau să fac o corectură la ceea ce a spus domnul Adomniţei: la acest proiect de lege şi-au adus contribuţia deputaţi din tot eşichierul politic, inclusiv PNL, UDMR, PD-L şi PSD. |
|||||
|
|
Domnule Duşa, vă rog. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Nu interveneam, pentru că într-adevăr acest proiect de lege este unul care completează un alt proiect de lege care a devenit lege în perioada de tristă amintire - PNL, când sigur că PSD-ul îi mai susţinea. Şi atunci doamna Andronescu venise cu un proiect de lege complex şi acest proiect doar completează acel proiect şi creşte puţin responsabilităţile administraţiei locale legat de siguranţa şcolilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare nu mai sunt. Nefiind nici amendamente urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cuvântul cineva? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul Ialomiţianu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Cu adresa nr.500 din 10 noiembrie 2009, Biroul permanent a sesizat Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru întocmirea unui raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din total de 30 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 14 octombrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar, în şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor menţinerea propunerii de adoptare a proiectului de lege, conform raportului înaintat plenului Camerei Deputaţilor, cu nr.22 din data de 4 noiembrie 2009, cu amendamentele admise din anexa nr. 1 şi amendamentele respinse din anexa nr.2. Propun trei minute pentru dezbateri. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Punctul de vedere al Guvernului, doamna secretar de stat? |
|||||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul proiect de act normativ presupune introducerea unor prevederi noi, în corelare cu prevederile din Ordonanţa de urgenţă nr.90/2008, după cum urmează: activitatea Camerei auditorilor financiari din România se desfăşoară sub supravegherea Consiliului pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar, potrivit legii; armonizarea terminologiei din cele două acte normative prin introducerea unor termeni noi, precum "auditul statutar" sau "auditorul statutar, registrul public"; definirea auditului financiar şi precizarea că auditul statutar este componentă a auditului financiar, precizarea activităţilor ce pot fi efectuate de către auditorul financiar; introducerea prevederii conform căreia Camera este autoritatea competentă care organizează, coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar din România. S-au reformulat prevederi referitoare la normele ce se emit de Cameră. I s-au dat Camerei competenţe pentru anumite norme referitoare la efectuarea stagiului, posibilitatea acordării unor derogări de la testul de cunoştinţe teoretice, aprobarea auditorilor financiari autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene, obligaţii ce le revin auditorilor financiari, procedura de revizuire a calităţii activităţii de audit. Au fost abrogate unele prevederi referitoare la reglementări contabile care nu mai sunt aplicabile. S-a ţinut cont şi de evoluţia reglementărilor emise de Federaţia Internaţională a Contabililor în domeniul auditului, în special în ceea ce priveşte controlul calităţii, educaţia profesională, standardele internaţionale de audit şi alte standarde. Impact bugetar nu există, iar proiectul de lege a fost iniţiat de către Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice îl susţine. Vă mulţumim. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Acest proiect de lege, aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care se referă la organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar în România este consecinţa transpunerii în legislaţia românească a Directivei Europene 2006/43 PCE. Am adoptat, prin lege, Ordonanţa de urgenţă nr. 90. Şi această ordonanţă, la aprobarea prin lege, prevede că trebuie să fie modificată şi Legea privind auditul financiar în România. În consecinţă, această ordonanţă de urgenţă pe care Grupul parlamentar al PNL o susţine duce la bun sfârşit un drum legislativ important pentru ţara noastră. Ministerul Finanţelor, în speţă, Guvernul, a reliefat aspectele pozitive care se introduc prin acest proiect de lege. Aş mai spune că acum, în România, activitatea de audit financiar se realizează prin corp profesional, se realizează în conformitate cu standardele de audit internaţionale şi poate lucrul cel mai important pentru România, că se realizează sub supravegherea unui consiliu de supraveghere reglementat prin lege. În consecinţă, vă rog, stimaţi colegi, să votaţi pentru un asemenea proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt. Intrăm în dezbaterea pe raportul suplimentar. Titlul legii. Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Există şi un amendament respins. Dacă doreşte să-l susţină cineva? Nu. La pct. 2 dacă sunt observaţii? De la pct. 3 la pct. 7 dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptate. De la pct. 8 la pct. 30 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate. La pct. 28 la art. 39 există şi un amendament respins. Dacă doreşte să-l susţină cineva? Nu. Adoptat. La pct. 32 sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Punctul 33. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 24. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal al României. Din partea iniţiatorilor. Dacă sunt intervenţii din partea Guvernului? Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ prevede armonizarea prevederilor Legii nr.571 privind Codul Fiscal cu cele ale Legii nr.44, în sensul că art. 284 din Codul Fiscal să cuprindă facilităţile fiscale acordate prin legea specială. Respectiv, scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de la impozitele corespunzătoare pentru terenurile arabile, în suprafaţă de până la 5 hectare pentru veteranii de război, văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit. Ministerul Finanţelor Publice nu este de acord cu promovarea acestei propuneri legislative, întrucât în planul de modificare a Codului Fiscal, parte a priorităţii legislative pentru acest trimestru, este prevăzut a se face corelarea prevederilor acestei legi cu celelalte, ale Legii nr. 44, pentru toate domeniile şi pentru toate completările ulterioare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Din partea comisiei, domnul Ialomiţianu. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii şi Consiliului Legislativ. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi din total de 33 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost aprobat de Senat în şedinţa din data de 2 noiembrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii proiectului de lege pentru modificarea art.284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, în şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexă. Propun trei minute pentru dezbateri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnule Duşa, vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Sigur că în perioada aceasta de criză, când alergăm foarte mult să găsim noi surse de finanţare la buget, noi surse de venituri la buget şi când inventăm tot felul de taxe şi impozite, iată că există o iniţiativă legislativă care vine să reducă impozitul pe teren, agricol şi forestier, de până la 5 hectare. Şi am înţeles că Ministerul Finanţelor este de acord şi apreciază această iniţiativă legislativă, dar să nu reglementeze parlamentarii, că nu este atributul lor. Vor veni cei de la finanţe cu modificările la Codul fiscal. Doamna secretar de stat, atunci când veţi veni cu modificări la Codul fiscal, veţi prelua, dacă apreciaţi această iniţiativă, o veţi prelua în noul Cod fiscal şi modificările pe care le veţi aduce global la Codul fiscal. Dar, până atunci, lăsaţi parlamentarii să-şi manifeste acest drept constituţional de a avea iniţiative legislative, şi chiar bune, pe care dumneavoastră le apreciaţi. Că probabil la următorul act normativ o să veniţi să ne spuneţi că este iniţiativa Guvernului şi pe aceea să o trecem, că este tot o chestiune care acordă anumite facilităţi persoanelor cu handicap, mă refer la următoarea iniţiativă şi, atunci, de ce să nu avem unanimitate în ceea ce priveşte cele două iniţiative legislative. Vă mulţumesc şi totuşi v-aş ruga să fiţi de acord, dacă apreciaţi această iniţiativă şi să o trecem prin plenul Camerei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Intrăm în dezbaterea pe articole a acestui proiect de lege. Lege pentru modificarea şi completarea art.284 din Legea nr.571 din 2003 privind Codul fiscal. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. La pct.2. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.4. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 25, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571 din 2003 privind Codul fiscal. Din partea iniţiatorilor? Domnul deputat Mihai Apostolache. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Persoanele cu handicap accentuat şi grav beneficiază, în momentul de faţă, de scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţiile de natură salarială, nu şi pentru veniturile din pensii. Reglementarea pe care o avem de discutat şi de adoptat astăzi elimină această discriminare în acordarea facilităţilor pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, în sensul scutirii de la plata impozitului pentru veniturile din pensii de care beneficiază aceste persoane. În consecinţă, vă rog să votăm această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Punctul de vedere al Guvernului? Doamna Graţiela Iordache. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Referitor la proiectul de act normativ aflat în discuţie, vă comunicăm avizul nostru nefavorabil, având în vedere următoarele aspecte: impunerea numai a sumei care depăşeşte plafonul neimpozabil şi contribuţiile obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică din venituri din pensii a avut în vedere protecţia tuturor contribuabililor pensionari. Ajutoarele, indemnizaţiile, alocaţiile, drepturile enumerate la pct.3 din Normele metodologice date în aplicarea art.42 din Codul fiscal, de care beneficiază persoanele cu handicap trebuie acompaniate de măsuri de protecţie şi ajutorare a persoanelor care se află în nevoie şi nu neapărat suplimentate pârghiile fiscale care deja sunt cuprinse în legislaţia şi în Codul fiscal. De asemenea, ca soluţie legislativă, vă comunicăm că este în procesul de adoptare în Parlament Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2009, unde se poate interveni, pentru a nu exista un act normativ separat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Comisia? Domnul Ialomiţianu. Vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi din totalul de 33 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 27 octombrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr.571 privind Codul fiscal, în şedinţa din data de 16.XII.2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, domnul Lakatos, apoi şi din partea PSD. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Eu sunt sigur că toţi dintre domniile voastre vă aduceţi aminte că noi, anul trecut, am adoptat o lege în sensul acesta şi legea respectivă se referea la protecţia persoanelor cu handicap şi modificarea prevedea exact acest lucru, respectiv ca, pe lângă veniturile din salarii, şi pensiile să fie scutite de impozit. Nu mai reiau discuţiile de atunci, pentru că, la data respectivă, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a fost de acord şi a votat, a devenit lege publicată în Monitorul Oficial. După aceea, a venit ordonanţa de urgenţă care, de data aceasta, a modificat Codul fiscal şi persoanele cu handicap ne întreabă acum în judeţe: spuneţi-ne, care este situaţia că legea a fost adoptată, s-a publicat, şi ni se spune la administraţia fiscală că, de la 1 ianuarie, din nou va trebui să plătim impozit, pentru că este ordonanţa de urgenţă în vigoare. De aceea, şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, în înţelepciunea sa, a hotărât ca să vă propună dumneavoastră adoptarea proiectului de lege în varianta Senatului. Din motivele cunoscute, nu le mai repet - acelea de a proteja persoanele cu handicap care. În momentul ieşirii la pensie, au nevoie mult mai mare de protecţie decât în perioada activităţii când mai pot face acea activitate din care realizează venituri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Mihai Apostolache. |
|||||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Stimaţi colegi, În primul rând, daţi-mi voie să mulţumesc colegilor senatori pentru votul acordat pentru această propunere legislativă şi, de asemenea, colegilor din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci pentru raportul de adoptare a legii. Vreau să fac o precizare şi, sigur, s-a mai făcut şi mai devreme de un coleg de-al meu, legat de atitudinea Guvernului în ceea ce priveşte iniţiativele parlamentarilor. Atât timp cât există o propunere legislativă cu raport de adoptare, ea trebuie să-şi urmeze cursul şi, sigur, în funcţie de votul colegilor noştri deputaţi, să obţină un vot de adoptare sau nu. Dar mi se pare anormală atitudinea reprezentanţilor Guvernului, mai ales atunci când vorbesc de faptul că există o altă iniţiativă, o ordonanţă a Guvernului în dezbatere, ordonanţă care nu cuprinde o astfel de reglementare, dar ni se propune nouă să venim cu modificări la această ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa să-şi urmeze cursul firesc, noi discutăm de o propunere legislativă care are raport de adoptare şi vă rog să adoptăm împreună această propunere legislativă. În consecinţă, Grupul parlamentar al PSD susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Mircia Giurgiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Având în vedere că este vorba despre o propunere cu caracter social, şi Grupul parlamentar al P.D.-L. susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte intervenţii, din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Proiectul de lege merge atunci la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 26, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14 din 2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., cu scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2009. Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cuvântul cineva? Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Marin Anton (secretar de stat, MinisterulTransporturilor şi Infrastructurii): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Potrivit Hotărârii de Guvern nr.1508 din 2004, C.N.A.D.R. S.A. a beneficiat de un împrumut din contul curent general al Trezoreriei Statului în valoare de 199.916.006 lei, acordat pe o perioadă de 5 ani, cu rambursare la scadenţă şi plata anuală a dobânzilor din septembrie 2007, cu o rată lunară a dobânzii egală cu nivelul dobânzii acordate de Trezoreria Statului, la disponibilităţile la vedere păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului. Rambursarea împrumutului era prevăzută într-o singură tranşă, în luna septembrie 2009. Sursa de rambursare a acestui împrumut o constituie veniturile proprii ale companiei. Luând în considerare veniturile proprii realizate de către C.N.A.D.R. S.A., rezultă că rambursarea acestui împrumut nu a putut fi efectuată în anul 2009 în venituri proprii. Prin proiectul de act normativ se propune acordarea C.N.A.D.R. S.A. a unui împrumut în sumă de 199.916.006 lei din contul curent general al Trezoreriei Statului, pe o perioadă de 3 ani şi 9 luni, din care 2 ani şi 3 luni de graţie, cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei de politică monetară practicată de B.N.R., la care se acordă patru puncte procentuale. Rambursarea împrumutului se efectuează începând cu luna decembrie 2011, în patru tranşe semestriale egale, iar dobânda se plăteşte trimestrial, începând cu luna decembrie 2009 şi se va calcula prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei? Domnul Ialomiţianu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în 2004. La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţiile şi propunerile şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 3 noiembrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004, în şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, În condiţiile actuale, un asemenea demers, o asemenea prevedere este absolut necesară şi bine-venită, pentru că, până la urmă, este vorba despre o colaborare, o cooperare între instituţiile Statului Român. În consecinţă, Grupul parlamentar al PD-L va vota această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt. Nefiind nici amendamente, urmează la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 27, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2009 pentru reglementarea unor măsuri financiar-contabile aplicabile în implementarea Programului "Facilitatea de tranziţie pentru România", prevăzut în Decizia Comisiei C(2007)5793, din 30 noiembrie 2007 privind contribuţia financiară a Facilităţii de tranziţie pentru întărirea capacităţii instituţionale din România. Doamna Graţiela Iordache. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare posibilitatea efectuării de plăţi în moneda euro, posibilitatea alocării în bugetul Ministerului Finanţelor Publice a sumelor necesare pentru finanţarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar pentru plăţile şi/sau recuperarea creanţelor bugetare în lei, în cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali aferente Programului "Facilitatea de tranziţie". Posibilitatea virării la bugetul de stat a diferenţelor favorabile de curs valutar pentru plăţile sau recuperarea creanţelor bugetare în cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali, aferente programului respectiv, posibilitatea Guvernului României de a efectua, cu acordul Comisiei Europene, modificări ale alocărilor financiare în conformitate cu procedurile Programului "Facilitatea de tranziţie" sumele alocate din fondurile Uniunii Europene pentru programul anterior, menţionat pe proiecte, precum şi cele cu titlu de cofinanţare alocate de la bugetul naţional local sau din alte surse reprezentând astfel sume indicative. În cadrul sprijinului acordat României de Uniunea Europeană în vederea întăririi capacităţii instituţionale în România după aderare, din bugetul "Facilitatea de tranziţie 2007", au fost alocate României peste 46 de milioane de euro. Proiectul de act normativ nu prezintă influenţe negative asupra bugetului de stat şi nu are incidenţe asupra acquis-ului comunitar. Faţă de cele de mai sus, Ministerul Finanţelor Publice susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea comisiei, domnul Ialomiţianu. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2009 pentru reglementarea unor măsuri financiar-contabile aplicate în implementarea Programului "Facilitate de tranziţie pentru România", prevăzut în Decizia Comisiei din 30 noiembrie 2007 privind contribuţia financiară a Facilităţii de tranziţie pentru întărirea capacităţii instituţionale din România. La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 3.XI.2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 28, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE. Din partea iniţiatorilor? Doamna Graţiela Iordache. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Principalele aspecte reglementate prin acest act normativ se referă la includerea sumelor în bugetul ordonatorilor principali de credite, ai autorităţilor publice centrale cu rol de autorităţi de implementare sau beneficiari ai proiectelor PHARE pentru: încheierea de contracte de servicii, de achiziţii de bunuri şi executări de lucrări, inclusiv costurile legate de relansarea procesului de achiziţie în vederea implementării proiectelor, componentelor necontractate din fondurile alocate din Programul PHARE pentru care nu au fost identificate alte surse de finanţare şi finanţarea pe baza unor justificări întemeiate a oricăror costuri suplimentare neimputabile contractorului şi beneficiarului şi care nu pot fi acoperite de beneficiar pentru implementarea contractelor prevăzute la lit.a) în vederea atingerii obiectivelor prevăzute prin Acordul de finanţare pentru Programul PHARE. Având în vedere că alocările de fonduri PHARE s-au făcut pe baza unor acorduri de finanţare şi a unor fişe de proiect aprobate de către Comisia Europeană, necontractarea unor componente ale fişelor de proiect sau nefinalizarea proiectelor în perioadele de implementare prevăzute împiedică realizarea obiectivelor şi, în consecinţă, Comisia Europeană le consideră neeligibile pentru finanţare, motiv pentru care fie nu mai onorează cererile de fonduri transmise de autorităţile române, fie emite ulterior note de debit prin care solicită returnarea fondurilor PHARE plătite. Comisia Europeană a solicitat M.F.P., în calitate de coordonator naţional al asistenţei şi de responsabil naţional cu autorizarea finanţării, să realizeze o analiză a impactului pe care necontractarea acestor proiecte îl are asupra atingerii obiectivelor generale ale fişelor de proiect şi asumarea faţă de comisie a angajamentului autorităţilor române de a finanţe aceste proiecte din alte surse, pentru a se evita declararea ca neeligibilă din fonduri PHARE şi a sumelor contractate. Urgenţa asigurării fondurilor necesare de la bugetul de stat este determinată de necesitatea demarării procedurilor de contractare pentru proiectele care nu au putut fi contractate din fondurile PHARE din perioada de implementare prevăzută în acordurile de finanţare, respectiv 30 noiembrie 2009 sau cel mai târziu 31 mai 2010. Prin urmare, autorităţile române trebuie să facă dovada Comisiei Europene în perioada care a mai rămas până la 31 mai 2010, că au fost asigurate sursele de finanţare pentru proiectele în discuţie şi că procesul de contractare poate demara, chiar dacă contractarea şi implementarea acestor contracte se va realiza ulterior. Pentru anul curent, impactul financiar al proiectului de act normativ asupra bugetului general consolidat este de maximum 31,6 milioane de euro, ce reprezintă valoarea cumulată a alocărilor din fondurile PHARE 2006 necontractate. Această sumă poate fi diminuată prin reestimarea costurilor pentru fiecare proiect, în măsura în care rezultatele prevăzute vor putea fi obţinute cu fonduri reduse faţă de cele estimate la momentul programării în anul 2006. Sumele au fost prevăzute în bugetul pentru anul curent. Prezentul proiect de act normativ nu are incidenţă asupra acquis-ului comunitar şi, faţă de cele prezentate, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Intervenţii din partea comisiei? Vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizul Consiliului Legislativ şi avizul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din data de 3.XI.2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.92 alin. (9) pct.1, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului PHARE, în şedinţa din data de 15.XII.2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 29, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24 din 2009 privind gestionarea financiară a fondurior externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European. Iniţiatorul? Doamna Graţiela Iordache. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului de reglementare a mecanismului financiar al fondurilor externe nerambursabile acordate României conform Memorandumului de înţelegere pentru implementarea S.E.E.; stabilirea bugetelor în care sunt cuprinse sumele pentru finanţarea diferitelor categorii de cheltuieli, conform prevederilor Legii bugetului, în vederea facilitării derulării fluxurilor financiare; stabilirea mecanismului de rambursare a cheltuielilor eligibile prin virarea fondurilor externe nerambursabile în conturile de venit ale bugetelor din care a fost efectuată iniţial cheltuiala; susţinerea investiţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local prin proiecte finanţate din acest mecanism. În urma aderării la Uniunea Europeană, a fost încheiat Memorandumul de înţelegere pentru implementarea Mecanismului financiar al spaţiului economic european 2004-2009 dintre guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein, Norvegiei şi României, potrivit căruia România beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 50,5 milioane de euro. În ceea ce priveşte impactul bugetar, având în vedere faptul că sumele alocate României, prin mecanismul respectiv, sunt în valoare de 50,5 milioane de euro, s-a estimat că promotorii de proiecte din sectorul public vor accesa aproximativ jumătate din aceste fonduri, fiind obligat să contribuie din bugetul propriu cu circa 15% din valoarea proiectelor. Impactul financiar asupra bugetului de stat în perioada 2009-2011 este de aproximativ 4,5 milioane de euro, sumele fiind deja prevăzute în bugetul de stat consolidat, astfel încât să nu se preconizeze un impact financiar suplimentar al proiectului de act normativ. Nu avem incidenţe asupra acquis-ului comunitar şi, faţă de cele prezentate, Ministerul Finanţelor Publice susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Din partea comisiei? Domnul Ialomiţianu. Vă rog. Şi o să vă rog să propuneţi şi un timp de dezbatere. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European. La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituţia României, republicată. La lucrările comisiei au participat 30 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În şedinţa din data de 15 decembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport favorabil, cu amendamentele admise prevăzute în anexă. Propun trei minute pentru dezbateri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Intrăm în dezbaterea pe articole. La pct.1, titlul legii: Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24 din 2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la pct.2 la pct.8, inclusiv dacă sunt observaţii? Nu există nici amendamente din partea comisiei. Nu sunt. Adoptate. La pct.9, sunt amendamente. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la pct.10 la pct.17. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate. La pct.17 la 21. Observaţii? Nu sunt. Adoptate. Următorul punct pe ordinea de zi este un subiect care a atras şi atenţia mass-media, ţinând cont şi de ultimele cazuri nefericite prezentate referitoare la consumul de produse etnobotanice. |
|||||
|
|
|
Punctul 30, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Am să-l invit, din partea iniţiatorilor, pe domnul Tudor Ciuhodaru, pentru a prezenta acest proiect de lege. |
|
|||
|
|
În urmă cu un an semnalam apariţia pe piaţa românească a acestor produse numite droguri legale. A apărut primul caz de intoxicaţie acută exogenă cu astfel de produse chiar la spitalul de urgenţă din Iaşi. Atunci am iniţiat o lege, împreună cu cei de la Colegiul medicilor, Agenţia Naţională Antidrog, Universitatea de Medicină şi Farmacie... şi cu domnul Prigoană... care prevede interzicerea comercializării acestor substanţe. Mai mult decât atât, pe măsură ce piaţa s-a dezvoltat, această lege prevede interzicerea tentativei de vânzare a acestor substanţe, pentru că ele se comercializează pe internet şi s-a ajuns chiar să fie livrate la colţ de stradă. Pentru că lista de substanţe este oricând actualizată, pentru că drogurile de sinteză se schimbă în fiecare zi, pentru că este nevoie ca lista de substanţe interzise să fie actualizată ori de câte ori este necesar, în lege se prevede că ministrul sănătăţii poate să facă acest lucru de câte ori este nevoie. Este o lege necesară, este o lege care prevede salvarea sănătăţii românilor şi să nu uitaţi că fără ea, din ce în ce mai mulţi tineri vor ajunge în stare gravă la urgenţă. Nu cred că este cineva care se poate opune unui astfel de proiect legislativ şi mă aştept ca toţi cei de faţă să mă susţineţi în această lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea comisiei, punctul de vedere? Aveam o discuţie cu domnul Eugen Nicolăescu. Într-adevăr, există acest proiect, mai există un proiect de lege care vizează şi completarea listei cu substanţele psihoactive şi există şi un proiect la Comisia pentru sănătate care este în aşteptarea... există un raport, se află în lucru la Comisia pentru sănătate, aşteptând un punct de vedere de la Ministerul Sănătăţii. Punctul de vedere al Guvernului? Domnul Iliescu. |
|||||
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Fără discuţie, iniţiativa legislativă a colegilor deputaţi este una care se suprapune unei nevoi imediate. Fac precizarea că şi în ultima şedinţă de Guvern, primul-ministru Emil Boc a solicitat de urgenţă Ministerului Sănătăţii elaborarea unui act normativ care să vină şi să elimine aceste prevederi cu consecinţe criminale. Fac precizarea că chiar în şedinţa de Guvern de mâine, Guvernul va elabora un act normativ, eu aş spune... şi apreciez foarte mult pledoaria colegului Ciuhodaru, care şi-a susţinut iniţiativa legislativă, în acelaşi mod şi Ministerul Sănătăţii, într-un colectiv interinstituţional, cu participarea Ministerului Sănătăţii, Agenţiei Naţionale Antidrog, a Inspectoratului General de Poliţie, Autorităţii Naţionale a Vămilor, Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a Ministerului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a Facultăţii de Farmacie şi a Patronatului Planta - Romanica să găsească soluţiile cele mai bune pentru ca situaţia din momentul de faţă, repet, cu consecinţe extrem de grave asupra sănătăţii tinerilor, să fie curmată. Doresc să fac precizarea că Guvernul României cu mai multă vreme în urmă a depus o notificare Comisiei Europene pentru a primi un punct de vedere, pentru că este necesar, pentru a iniţia o asemenea iniţiativă. Chiar dacă nu s-a primit un punct de vedere până la acest moment, primul-ministru a solicitat şi, în mod cert, mâine în şedinţa de Guvern va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pe această temă. Apreciem iniţiativa colegilor noştri, ne-am dorit din toate motivele să găsim soluţia cea mai bună. |
|||||
|
|
Din partea grupurilor parlamentare? Din partea PD-L, domnul Sever Voinescu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Evident că iniţiativa colegului nostru este de susţinut, fără nici un fel de discuţie, Partidul Democrat Liberal o votează. Numai că, aş vrea să atrag atenţia asupra unei chestiuni. Pentru a gestiona, pentru a trata penal la rigoare, dar şi pentru a gestiona social acest fenomen, trebuie să avem o acţiune coerentă. Îmi e teamă că e o chestiune atât de gravă şi, de bună-credinţă, noi toţi ne repezim fiecare cu idei, cu iniţiative, Guvernul încearcă să facă ceva, Parlamentul încearcă să facă ceva şi îmi e teamă că, până la urmă, tulburăm cu totul sistemul acestei legi, al Legii nr.143/2000, şi îmi e teamă că asemenea iniţiative sunt, cum să spun, pionereşti şi, în latura lor esenţială şi ca orientare bune, dar nu ţin cont, repet, de necesitatea acestei coerenţe. Iată ce vreau să spun. Există în această lege un articol 2, în acest proiect, care spune că lista produselor prevăzute la art.8¹, adică tocmai aceste produse numite etnobotanice, urmează să fie stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii. În acelaşi timp însă, în sistemul legii există o listă întreagă de substanţe interzise, droguri sau substanţe aflate, unele interzise, altele aflate sub supraveghere, care aparţin legii şi, pe cale de consecinţă, pentru a fi modificată această listă trebuie să parcurgem procedurile legislative. Nu e în regulă, doamnelor şi domnilor, pentru că reacţia pe care statul trebuie s-o aibă în momentul în care apar pe piaţa ilegală droguri noi, compuşi chimic noi cu efect halucinogen, trebuie să fie foarte rapidă. Din momentul în care poliţistul din stradă raportează pe cale ierarhică că a apărut o nouă substanţă halucinogenă, până când statul reacţionează, interzicând acea substanţă, dacă actualul sistem al legii se menţine, cu alte cuvinte modificarea acestei liste trebuie să treacă prin Camere, durează enorm de mult. Este limpede că Guvernul trebuie să asume prin Hotărâre de Guvern modificarea acestei liste, updatarea acestei liste, şi soluţia unui ordin al ministrului poate fi corectă, deşi poate nu numai ministrul sănătăţii are ceva de spus aici, ci şi ministrul de interne, în mod firesc. Dar, sugestia mea este să ne concentrăm un pic pe sistemul acestei legi, să vedem că nu e în regulă, de pildă, ca unele substanţe să poată fi adăugate pe această listă prin procedură legislativă, iar altele prin ordin al ministrului, şi să încercăm să dăm un pic de coerenţă. E bine-venită şi decizia Guvernului de a susţine..., de a face ordonanţă de urgenţă. În consecinţă, Partidul Democrat Liberal susţine acest proiect de lege, dar aşteptăm, evident, şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului şi să încercăm, doamnelor şi domnilor, să dăm ceva mai multă coerenţă sistemului Legii nr.143. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Cristian Dumitrescu şi apoi domnul Eugen Nicolăescu. |
|||||
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamnă preşedinte, A fost domnul Sever Voinescu aici, a încărcat microfoanele cu energie... Eu totdeauna mă feresc să spun numele întreg, nu, mă feresc să spun numele întreg... Doamnelor şi domnilor deputaţi, Pledoaria antevorbitorului meu, pentru că eu o să vă spun că din punct de vedere al susţinerii, grupul nostru parlamentar susţine integral acest proiect de lege, din considerente pe care nu vreau să le mai repet aici. Sunt evidente şi le vedem şi pe ecranele televizoarelor şi în realitate din păcate. Problema care se pune este o problemă veche în Parlamentul României, dar nu mai veche de vreo 10 ani, pe tema: cine are rolul de iniţiativă legislativă. În mod normal, rolul de iniţiativă legislativă îl are, în mod preponderent, Guvernul. Îl are, pentru că are o susţinere parlamentară şi pentru că este normal să-şi îndeplinească politica în domeniu. În acelaşi timp însă, un rol extrem de important şi baza principalului atribut al Parlamentului, de control asupra executivului, este acela al iniţiativei parlamentare care vine, de cele mai multe ori, în locuri unde există o relaxare a sistemului guvernamental, să introducă punctual anumite proiecte de lege, cel puţin aşa văd eu lucrurile. Dar a veni în Parlamentul României, să fii parlamentar şi să susţii că o problemă care a fost deja rezolvată în Parlament printr-o iniţiativă legislativă este preluată de către Guvern şi să aşteptăm punctul de vedere sau o delegare... rezolvarea printr-o delegare legislativă, deci printr-o ordonanţă de urgenţă, în opinia mea, este un lucru profund dăunător pentru parlamentarism şi pentru imaginea Parlamentului. Eu cred că rolul secretariatului cu privire la relaţia cu Parlamentul tocmai acesta ar trebui să fie, să informeze onorat Guvernul şi nu vreau să fac o discuţie politică, să spun ce partid susţine sau nu susţine drogurile uşoare şi aşa mai departe prin reprezentanţii săi. Nu, nu acesta este obiectul intervenţiei mele. Dar, dumneavoastră, domnule secretar de stat, aveţi obligaţia să spuneţi că în procedură legislativă, într-o formulă avansată se află un proiect de lege care rezolvă această problemă. Pentru că nu suntem la concurenţă cu Guvernul, pentru că de cele mai multe ori s-a întâmplat ca, de fapt, Guvernul să preia iniţiative aflate în procedură legislativă şi să le transforme în proiecte de lege ale sale, inspirându-se fie din aceste texte, fie preluând aceste texte. Aici nu suntem la un concurs, aici suntem într-o procedură parlamentară, opinia mea fermă este că trebuie să adoptăm acest proiect de lege, nu mai trebuie să aşteptăm. De cele mai multe ori aşteptăm să vină iniţiativa de la Guvern care să preia iniţiativa unui parlamentar. Guvernul să se orienteze, să dea legile care trebuie să fie date, iar atunci când, domnule secretar de stat, vă rog în mod respectuos să vă îndepliniţi obligaţia, să atenţionaţi Guvernul că în această materie există o iniţiativă sau exista o iniţiativă legislativă şi să nu mai facă dublă legiferare, pentru că asta este dublă legiferare şi care este mai nocivă, cred eu, decât omisiunea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Eugen Nicolăescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, A trebuit să moară oameni ca un asemenea subiect să nască pasiuni; pasiuni la nivelul Parlamentului şi demagogie, în continuare, la nivelul Guvernului. Şi nu fac decât să vă citesc din punctul de vedere al Guvernului României, sub semnătura domnului Emil Boc. Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative în forma prezentată. Sigur că se invocă mai mult argumente de ordin formal decât de fond. Suntem astăzi puşi în situaţia în care trebuie să acceptăm modificarea unei legi ca urmare a propunerii unor colegi parlamentari, şi eu cred că este un lucru bun că Legislativul îşi face datoria şi acea datorie simplă pe care o are, de a legifera, şi Guvernul să-şi facă datoria să execute ce hotărăşte Legislativul. Există un alt proiect de lege care stă la Comisia pentru sănătate a Parlamentului pentru că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica lista acestor substanţe. Eu cred că astăzi noi trebuie să facem un pas important, şi anume să adoptăm acest proiect de lege iniţiat de colegii noştri parlamentari, Guvernul să-l pună în aplicare şi, mai departe, Guvernul să lase Legislativul să-şi facă datoria şi să se ocupe efectiv de aplicarea corectă a acestei legi. Altfel nu facem decât să vedem oameni în continuare care consumă asemenea substanţe, care îşi pun viaţa în pericol şi, în continuare, în România nu se va întâmpla nimic, decât vorbe la televizor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, nefiind nici amendamente urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 31, Proiectul de Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei, vă rog? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.246/2005 cu modificările ulterioare, în sensul definirii sintagmelor sau cuvintelor susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local a căror utilizare în denumirea asociaţiilor şi fundaţiilor este interzisă. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Domnule Marton Arpad, vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Existau din partea unor asociaţii nişte modalităţi de a duce în eroare opinia publică, găsindu-şi nişte denumiri care trimiteau către o instituţie sau alta. Ca atare, s-a făcut un act normativ prin care s-a crezut că se va elimina această posibilitate. Însă, prin modul de formulare al actului normativ s-a creată o altă problemă. Problema creată era că orice cuvânt comun sau denumire care apărea în diferite denumiri ale asociaţiilor sau alte o.n.g.-uri, care trimiteau, foloseau, de exemplu, nume proprii ale unor mari cărturari, actori, poeţi, să se considere că ar fi contrar acestei prevederi legale. Vă dau un singur exemplu concret. În colegiul unde am fost ales, în oraşul Baraolt, funcţiona o asociaţie culturală Gaál Mozes de la începutul anilor '90, această asociaţie având o activitate intensă, organizând multe zile ale culturii în acea depresiune. La un moment dat o şcoală a primit aceeaşi denumire Gaál Mozes, un important cărturar din zonă, şi s-a ivit problema. Oare asta este contrar legii? Eu am zis, nu e contrar, şi autorităţile au considerat la fel. Însă au existat alte autorităţi care au considerat folosirea numelui lui Mihai Eminescu sau ai altor mai mari poeţi sau cărturari români, cum că ar reprezenta o problemă. Ca atare, câţiva senatori din grupuri parlamentare diferite, PSD-PD-L-UDMR au iniţiat această iniţiativă care introduce o explicitare a acelor cuvinte care au această posibilitate de a duce eroarea în percepţia publică legată de o asociaţie sau alta. Noi credem că această iniţiativă este bine-venită, îşi face cu brio acea treabă pe care şi-a propus-o şi, ca atare, susţinem acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Dacă mai sunt alte intervenţii din partea Grupurilor parlamentare? Nu mai sunt. Intrăm în dezbaterea pe articole. Titlul legii, "Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii". Dacă sunt observaţii? Nu sunt. La pct.2. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.3. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.4. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Pct.5. Observaţii? Nu sunt. Adoptat. Rămâne pentru votul final. Acum intrăm, pentru ultimele 10 minute,pe propuneri legislative care au propunere de respingere. |
|||||
|
|
|
Punctul 32, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.68 alin.(1) din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Comisia a propus respingerea. Dacă există intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. |
|
|||
|
|
|
Punctul 33, Propunerea legislativă privind Programul Naţional "Un laptop pentru fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România". Iniţiatorul? Nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea. Grupurile parlamentare nu doresc să intervină. ]18] Punctul 34, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Iniţiatorul nu doreşte să ia cuvântul. Comisia propune respingerea. Grupurile nu doresc să intervină, rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 35, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Aşa cum am precizat şi data trecută, era vorba de o sumă foarte mică şi e vorba de oameni care pe zi ce trece se împuţinează, e vorba de cei care au lucrat în Detaşamente de muncă. Cred că n-ar fi fost greu să promovăm acest proiect de lege, dar am înţeles că nu sunt fonduri. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia propune respingerea. Nu sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 36, Propunerea legislativă pentru modificarea lit.a) alin.(1) al art.73 din legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Iniţiatorii nu doresc să intervină. Grupurile, de asemenea. Comisia propune respingerea. Rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 37, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Comisia propune respingerea. Grupurile nu solicită intervenţii. Rămâne la vot final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 38, Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD-Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia. Comisia propune respingerea. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Grupurile, de asemenea. |
|
|||
|
|
|
Punctul 39, Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victimele ale stării de război din 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat podişul Transilvaniei. Iniţiatorul doreşte să intervină? |
|
|||
|
|
Da. Şi acest proiect de lege vine tot pentru a sprijini acei cetăţeni care au avut de suferit în urma invadării podişului transilvan, dar deocamdată nu sunt fonduri. Sperăm ca pe viitor să reuşim să găsim resursele pentru a-i sprijini. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Comisia propune respingerea. Nu sunt alte solicitări din partea grupurilor parlamentare. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 40, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar fiscale. Dacă sunt intervenţii din partea iniţiatorilor? Nu. Comisia propune respingerea. Grupurile nu doresc să intervină. Rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 41, Propunerea legislativă pentru modificarea art.8 din Legea nr.52 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţii din partea grupurilor. Urmează votul final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 42, Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 al Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări prin Legea nr.125/2002. Comisia propune respingerea. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Grupurile parlamentare nu solicită intervenţii. Urmează votul final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 43, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. Iniţiator Ştefan Pirpiliu. Domnule deputat, vă invit la microfon. |
|
|||
|
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Mulţumesc. N-am vrut să iau cuvântul la celălalt punct pe ordinea de zi care făcea referire, practic, la aceeaşi modificare a Legii nr.143/2000. Iată că un proiect pe care l-am depus împreună cu alţi doi colegi, în care am identificat 16 substanţe pe care am dorit să le supunem controlului prin introducerea lor pe anexele acestei legi, deşi l-am iniţiat în aprilie anul trecut, când am semnalat că problema aceasta poate deveni sau poate scăpa de sub control autorităţilor, el de-abia astăzi a reuşit, când face aproape un an de zile, a reuşit să ajungă la votul final în Camera Deputaţilor, după ce a trecut prin vot tacit la Senat. Deci iată o problemă importantă de care, într-un fel sau altul, noi toţi nu ne-am preocupat decât astăzi, când lucrurile s-au agravat. Practic, legat de hotărârea, de proiectul dinainte, nu facem altceva decât să spunem acelaşi lucru, şi anume că lista aceasta poate fi completată de către Ministerul Sănătăţii printr-un ordin. Noi, în acest proiect de lege, am venit cu 16 substanţe, dintre care 12 sunt interzise în diverse state membre ale Uniunii Europene şi apar pe rapoarte ca fiind periculoase şi creând dependenţă. Cu toate acestea, nu am reuşit să găsim sprijinul din partea nici unei comisii. Nici că a fost Comisia pentru sănătate din Senat, nici că a fost Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor sau că a fost vorba de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Practic, astăzi, la tribună, cu toţii susţinem acelaşi lucru: importanţa interzicerii sau introducerii sub control a acestor substanţe. Însă, în timpul dezbaterilor, în comisii sau în Senat până acum, nu s-a pus accentul pe aceste proiecte de lege de modificare şi de completare a legilor respective. Susţin în continuare necesitatea adoptării, fie prin ordin al ministrului sănătăţii, implicit al Guvernului, fie prin aprobarea acestor proiecte legislative, ca fiind necesare şi de o importanţă maximă. În acest sens, vă rog să sprijiniţi acest proiect pentru a fi aprobat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Comisia propune respingerea. Mai sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, doamna deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Aş vrea să dau o explicaţie domnului deputat Pirpiliu. Noi, sigur, în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, am tratat cu deosebit interes proiectul legislativ pe care l-a iniţiat domnia-sa. Respingerea pe care i-am dat-o, şi votul a fost, mi se pare, în unanimitate, s-a datorat faptului că noi suntem acolo mulţi medici şi farmacişti şi care, în cunoştinţă de cauză, am spus că este prea heterogenă, lista aceea cuprinde inclusiv ketamina, ketalarul este o substanţă folosită în chirurgie ca şi anestezic de scurtă durată, nu era organizată. Cineva s-a exprimat şi cu un cuvânt că seamănă cu o varză. Deci, trebuie să fie o listă fundamentată ştiinţific, în care substanţele să fie categorisite: substanţe chimice, substanţe preparate medicamentos şi plante. Deci, ar trebui ca domnul deputat să iniţieze o altă formă, în care să fie o rânduială şi o ordine. Medicii şi farmaciştii sunt nişte oameni foarte rânduiţi. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule Ştefan Pirpiliu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Această orânduială, cum o numiţi dumneavoastră, puteaţi s-o daţi practic prin completarea iniţiativei mele. Puteaţi să le împărţiţi şi să aduceţi îmbunătăţiri acestui proiect. Nu este o scuză, din punctul meu de vedere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Urmează să intre la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 44, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia propune respingerea. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Rămâne la vot final. Propunerea legislativă... OK! Mai era un minut. Sunt cu respingere şi merg destul de uşor. |
|
|||
|
|
|
Punctul 45, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Nu sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Comisia propune respingerea şi prin urmare rămâne la vot final. În două minute, începem votul final, pentru a-mi parveni şi mie lista de vot. Pe procedură, domnul Toader. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna preşedinte, Deoarece sunt toate pe respingere şi încă nu s-a definitivat lista, aş cere aprobarea plenului, de principiu, să putem continua încă 5 minute şi apoi să putem să definitivăm cele care sunt pe listă. Nu e gata lista. Deci, eu v-am făcut o propunere. |
|||||
|
|
Nu e nicio problemă, că săptămâna viitoare vor intra şi acestea şi cred că e bine să facem o pauză de trei minute. |
|||||
|
|
|
O să vă rog să introduceţi cartelele şi să vă şi înregistraţi prezenţa. |
|
|||
|
- după pauză - |
||||||
|
|
Începem votul final. |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 192 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul administraţiei publice. Este lege organică. Vă rog să votaţi. 201 voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2009 referitoare la stabilirea unor măsuri privind absolvirea instituţiilor de formare profesională iniţială din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Este lege ordinară. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 176 voturi pentru, 39 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2009 pentru completarea art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Este lege organică. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul. 132 de voturi pentru, 92 voturi împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege nu a trecut. Sunt sesizată de unul din secretari pentru că există în sală un domn. Domnule Nistoran, nu sunteţi membru al Parlamentului, am să vă rog să părăsiţi plenul! Să sperăm că nu a şi votat. Înţeleg că există şi o cartelă în faţă. Trecem la următorul proiect de lege. |
|||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2009 pentru prelungirea termenelor prevăzute la pct.17.2 lit.g) din contractul de privatizare a Societăţii Comerciale "Electrica Oltenia" - S.A., aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A. Votul este deschis. Este o lege ordinară. S-a închis votul. 210 voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământul liceal şi profesional de stat. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 186 voturi pentru, 36 voturi împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2008 pentru completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2008 privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. Am o sesizare din partea...Dacă tot m-aţi provocat... doamna Gorghiu, am să vă rog să scoateţi cartela de lângă dumneavoastră, am sesizări repetate ale secretarului că votaţi la două mâini. (Aplauze, vociferări.) Aştept ca lucrul ăsta să se întâmple. Vă rog. Vă mulţumesc mult. S-a încheiat votul. 193 voturi pentru, 37 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de Compania Naţională Romtehnica - SA către Ministerul Apărării Naţionale. Lege organică. Voturi pentru. 182 voturi pentru, 36 împotrivă, 2 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2009 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 217 voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.227/2008 pentru modificarea art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Este lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 134 voturi pentru, 91 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege nu a reuşit să îndeplinească numărul de voturi necesar. |
|
|||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Lege organică. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 127 de voturi pentru, 96 voturi împotrivă şi 4 abţineri. Nu a fost întrunit numărul de voturi necesar. |
|
|||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Lege organică. Vă rog să votaţi. 221 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri. A trecut. |
|
|||
|
|
|
13. Propunerea legislativă privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor musulmani care şi-au dat viaţa pentru România în cele două războaie mondiale. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 215 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2009 pentru prelungirea termenelor prevăzute la pct.17.2 lit.g) din contractul de privatizare a Societăţii Comerciale "Electrica Oltenia"- SA, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - SA şi "Electrica Oltenia". Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 212 voturi pentru, 9 voturi împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate. Legea este ordinară. Vă rog să votaţi. Legea a trecut cu 227 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri. |
|
|||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2009 pentru modificarea termenului privind sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art.14 alin.(1) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 223 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Lege ordinară. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 228 voturi pentru, un vot împotrivă şi nicio abţinere. |
|
|||
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/1999 privind activitatea de audit financiar. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege ordinară. S-a încheiat votul. 225 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 223 voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. |
|
|||
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în scopul refinanţării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 218 voturi pentru, un vot împotrivă şi 6 abţineri. |
|
|||
|
|
|
Am sărit eu din greşeală pct.20. 20. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. 227 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. |
|
|||
|
|
|
22. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2009 pentru reglementarea unor măsuri financiar-contabile aplicabile în implementarea programului Facilitatea de Tranziţie pentru România, prevăzut în Decizia Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 privind contribuţia financiară a Facilităţii de tranziţie pentru întărirea capacităţii instituţionale din România. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 227 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
23. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2009 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru contractarea şi implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului Phare. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 226 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. |
|
|||
|
|
|
24. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2009 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar al Spaţiului Economic European. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. 227 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
25. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Lege organică. Vă rog să votaţi. 226 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
26. Proiectul de Lege pentru completarea art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 219 voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul de lege a trecut. |
|
|||
|
|
|
27. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.68 alin.(1) din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 Codul muncii. Legea este organică. Se supune acum la vot final adoptarea propunerii legislative. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 136 voturi pentru, 82 voturi împotrivă şi o abţinere. Nu a întrunit numărul de voturi necesare. |
|
|||
|
|
|
28. Propunerea legislativă privind Programul Naţional "Un laptop pentru fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România". Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Cu 226 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 2 abţineri, propunerea comisiei de respingerea propunerii legislative a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
29. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Comisia, de asemenea, propune respingerea. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 202 voturi pentru, 8 voturi împotrivă şi 19 abţineri. Proiectul a fost respins. |
|
|||
|
|
|
30. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 200 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 24 abţineri. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
31. Propunerea legislativă pentru modificarea lit.a) a alin.(1) al art.73 din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Comisia, de asemenea, propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 227 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul a fost respins. |
|
|||
|
|
|
32. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal. Comisia propune respingerea. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. S-a închis votul. 226 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi nicio abţinere. Proiectul a fost respins. |
|
|||
|
|
|
33. Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD - Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme DACIA. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Comisia propune respingerea. 216 voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi o abţinere. Propunerea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
34. Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victime ale stării de război din 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat podişul Transilvaniei. Este lege ordinară. Comisia, de asemenea, propune respingerea. Vă rog să votaţi. 212 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 5 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
35. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar fiscale. Lege ordinară. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. 225 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
36. Propunerea legislativă pentru modificarea art.8 din Legea nr.52 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. 227 voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
38. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare. Este lege organică. Vă rog să votaţi. Raportul comisiei e de respingere. 218 voturi pentru, 6 împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
Am sărit 37? 37. Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 al Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată cu modificări prin Legea nr.125/2002. Votul este deschis. Comisia propune respingerea propunerii legislative. 197 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 26 de abţineri. Propunerea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
39. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. S-a încheiat votul. 228 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, o abţinere. |
|
|||
|
|
|
40. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Este lege ordinară. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
S-a încheiat votul. 220 voturi pentru, un vot împotrivă, 7 abţineri. Cu aceasta am epuizat ordinea de zi. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună în continuare. |
|||||
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00. |
|||||
![]() |



