Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi astăzi vom începe cu Grupul parlamentar al PSD.

Are cuvântul domnul deputat Drăghici.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Mircea Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică privind "Pactul naţional pentru promovarea programului naţional de autostrăzi".

Vă supun atenţiei astăzi un proiect în interesul fiecărui român. De aceea, vă invit să ne unim forţele într-un pact naţional care să promoveze legea autostrăzilor, un document cu care suntem datori unei ţări întregi.

Convinşi că dezvoltarea infrastructurii reprezintă proiectul public numărul unu în România în următorii 10-20 de ani, conştienţi de faptul că România este o ţară care se confruntă în momentul de faţă cu riscuri majore, întrucât sistemul de autostrăzi este slab dezvoltat, preocupaţi de riscul ca decalajul faţă de ţările membre ale Uniunii Europene să crească din cauza interesului scăzut faţă de sistemul de transporturi, îngrijoraţi de perspectiva că, fără drumuri dezvoltate, economia va fi în derivă, iar criza va produce efecte greu de contracarat, convinşi că fără o intervenţie decisă şi coerentă, riscăm ca strategia autostrăzilor să fie doar o bucată de hârtie, fără rezultate directe vizibile, invit toţi reprezentanţii partidelor politice să susţină Pactul pentru promovarea programului naţional de autostrăzi.

Având în vedere atât necesitatea construcţiei de autostrăzi în România, cât şi transparenţa şi răspunderea utilizării banilor publici în mod judicios, se impune elaborarea unui cadru legislativ şi declararea Programului naţional de autostrăzi drept prioritate naţională.

Acest program trebuie să fie unul continuu care să ţină cont de resursele bugetare, de disponibilitatea instituţiilor de finanţare internaţionale de a se implica în acest program, cât şi de programele negociate de ţara noastră cu Uniunea Europeană. Programul trebuie să fie unul cu continuitate indiferent de culoarea politică a Guvernului sau a deţinătorului portofoliului de ministru al transporturilor, pentru ca România să aibă credibilitate în negocierile financiare internaţionale menite să asigure finanţarea.

Programul vine să completeze prevederile Legii nr.203/2003 care aprobă liniile directoare şi criteriile după care trebuie dezvoltată infrastructura în România, precum şi asigurarea interoperabilităţii cu infrastructura europeană. În cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană la Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor, unul dintre subiectele de discuţie a fost reprezentat de convenirea viitoarei reţele transeuropene de transport pe teritoriul României.

Infrastructura definită mai sus va putea asigura o dezvoltare echilibrată a României, va facilita accesul din zonele izolate şi periferice ale ţării către marile noduri de circulaţie şi economice.

Programul naţional de autostrăzi va conduce, în mod inevitabil, la realizarea unui buget multianual pentru acest domeniu. Resursele vor fi constituite din alocări de la bugetul de stat, fonduri de la Uniunea Europeană, finanţări de la instituţii financiare internaţionale, precum şi din mediul privat, utilizând parteneriatul public-privat pentru acele sectoare în care traficul este ridicat şi care prezintă astfel un apetit investiţional al mediului privat. Prezentul program este estimat la aproximativ 22.901,33 milioane euro şi cuprinde aproximativ 2.458,8 km.

Vârful de sarcină bugetară va fi realizat între anii 2012-2016 şi în nici un an din cei zece, cheltuiala minimă de la buget nu va scădea sub cifra de un miliard de euro. Programul presupune investiţii anuale medii de 2 miliarde de euro, iar în perioada de vârf de sarcină va fi în jur de 3 miliarde de euro anual. Rambursarea creditelor, cât şi plăţile aferente contractelor de parteneriat public-privat, în marea lor majoritate, se vor face după 2020, fiind încheiate contracte pe termen lung.

În concluzie, strategia presupune cheltuieli pentru perioada proiectelor până în anul 2020, finanţate prin: buget, aproximativ, 7234,6 milioane euro; parteneriat public privat, aproximativ 6723 milioane de euro; instituţii financiare internaţionale, aproximativ 7588 milioane de euro; de la Uniunea Europeană, aproximativ 3785 milioane de euro. Prin finanţarea alocată de la buget se înţelege: încasări din taxe şi tarife (vigneta), alte încasări din contractele de concesiune, chirii, penalizări şi credite de la băncile comerciale.

Este un proiect pentru toţi românii. De aceea vă rog să semnăm Pactul pentru promovarea programului naţional de autostrăzi şi să promovăm o lege, pe care toţi românii o doresc şi o aşteaptă de atâta amar de vreme.

Şi o să depun la preşedinţii grupurilor parlamentare atât proiectul de lege, cât şi anexele aferente.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PD-L, doamna deputat Claudia Boghicevici.

Doamna Claudia Boghicevici:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi priveşte modul în care românii, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, respectă legile ţării şi se comportă zi de zi.

De când face parte din Uniunea Europeană, România a aderat la mai multe tratate internaţionale şi şi-a modificat legislaţia, astfel încât să fie la unison cu prevederile internaţionale.

Cu toate acestea, ne aflăm într-o situaţie paradoxală. Deşi avem bază legislativă, aceasta uneori nu se aplică. Unii români se ghidează după propriile reguli, ba chiar asistăm la cazuri în care oamenii îşi fac singuri dreptate.

Cazurile concrete ale sfidării legii scrise se întâmplă la fiecare pas. Sub ochii noştri, conducătorii auto parchează unde doresc, fără a fi deranjaţi că autorităţile le pot ridica maşina, căci acest lucru arareori se întâmplă. Pietonii traversează pe unde le este mai la îndemână, fiindcă inclusiv şoferii nu respectă trecerile de pietoni şi cei abilitaţi nu amendează.

Oricine poate fuma pe stradă fără a-l interesa că cel de lângă el este un nefumător. Chiar mai mult, o persoană poate agresa o alta şi nimeni nu intervine, întrucât nu doreşte să aibă probleme sau să fie chiar el agresat.

Avem, stimaţi colegi, legislaţie. Dar la ce ne ajută dacă nu se aplică?

Fac apel pe această cale atât la autorităţi, cât şi la oameni. Este momentul să acţionăm în colegiile din care venim. Este momentul să determinăm oamenii să fie mult mai conştienţi de drepturile lor, să îndrăznească să se adreseze autorităţilor, unor autorităţi gata să răspundă şi să acţioneze prompt conform legii. Consider că este necesară o revalorizare a autorităţilor faţă de cetăţean, a cetăţeanului faţă de autorităţi şi a cetăţeanului faţă de semenul său.

Dacă avem conştiinţa sondării de sine atât profesional, cât şi individual, facem primul pas spre ceea ce va trebui să devenim fiecare dintre noi, cetăţeni responsabili, cetăţeni care respectă legile ţării. Fiindcă acolo unde legea nu e respectată, nu avem cum să avem progres, iar România a ajuns într-un punct în care nu-şi poate permite să nu facă paşi înainte.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, are cuvântul domnul deputat Pavel Horj.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Pavel Horj:

Domnilor parlamentari,

Declaraţia mea politică se referă la pensiile private.

După ani de zile de discuţii şi tergiversări, în urmă cu 2 ani, în primăvara anului2008, s-a lansat pilonul II de pensii, acesta fiind privit drept singura soluţie prin care se poate evita colapsul actualului sistem publicde pensii în anii urmatori.

Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat (obligatorii) este asigurarea unei pensii private, care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării şi investirii de către companii private specializate, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale.

Contribuţiile la fondurile de pensii private sunt nominale şi, imediat după ce sunt virate în contul salariatului, devin proprietatea acestuia. Până la pensionare, banii strânşi în contul fondului de pensii ales vor fi investiţi, prudenţial, de către o companie specializată, autorizată de către CSSPP. Activele strânse în contul de pensie privată pot fi şi moştenite, după pensionare având însă şi dreptul de a utiliza activul personal pentru plata pensiei private, sau a primi pensia privată într-o rată unică sau eşalonată.

Spre deosebire de sistemul de stat (pilonul I) bazat pe solidaritatea între generaţii, de tip "pay as you go" (angajaţii plătesc acum pentru pensionarii de acum), unde nu există conturi individuale, iar banii sunt plătiţi imediat pensionarilor actuali, fără a se face plasamente financiare, noile fonduri de pensii sunt constituite prin contribuţiile individuale ale participanţilor, fiind administrate de către societăţi private.

Acum, la 2 ani de la lansare, putem să vedemunde suntem. Deloc surprinzător, România se află pe ultimul loc în rândul ţărilor din Europa de Est în ceea ce priveşte activele fondurilor private de pensii, astfel că nu ne putem compara nici măcar cu Croaţia, ţara în care fondurile private de pensii deţin active de3,6 miliarde euro, în timp ce, în România, activele totaleau ajuns la 610 milioane de euro, din care 568 milioane aferente pilonului II şi 48 milioane pilonului III (pensiile facultative).

În 2010, pe fondulmajorării contribuţiei de la 2% la 2,5% din venit, pilonul II poate ajunge la active de 1 miliard de euro, adică mai puţin de 1% din p.i.b., în timp ce în Bulgaria, spre exemplu, în 2008 ponderea activelor în p.i.b. a fost de3,8%, în Polonia de 11%, iar în Ungaria de 10%.

O contribuţie lunară de 20 euro, timp de 25 de ani, la un fond de pensii private facultative, ar putea asigura o pensie de 140 euro pe lună, timp de 15 ani. Această prognoză se bazează pe un randament mediu estimat, al investiţiilor realizate de fondurile de pensii private, de 7%. Astfel, un contribuabil la un fond de pensii private facultative, care ar contribui, în 25 de ani, cu suma de 6.000 euro, ar putea să dispună, la sfârşitul perioadei respective, de un activ în valoare de circa 25.000 euro, datorită fructificării investiţiilor realizate de fondurile de pensii private facultative, potrivit directorului SAI Certinvest, Eugen Voicu. (Societatea de administrare a investiţiilor SAI Certinvest)

Cine ar trebui să ne garanteze aceste pensii? CSSPP (Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private). Pilonul II este abia la început şi are nevoie de supraveghere prudenţială şi de o reglementare adecvată. Suntem forţaţi să contribuim la pensiile private obligatorii, dar nu avem o garanţie reală privind randamentul minim.

Contextul crizei financiare internaţionale face şi mai acută această temă a securităţii financiare a populaţiei. Aşa cum este conceput în prezent sistemul de pensii private obligatorii riscăm să primim o pensie fără valoare. Criza financiară a determinat ajustări ale sistemului în aproape toate ţările din regiune care au implementat acest tip de reformă, ajustări ce au îmbrăcat forma fie a reducerilor de contribuţii, fie a renunţării la obligativitatea participării.

Ceea ce trebuie pus în discuţie este aspectul esenţial al existenţei unei garanţii minime reale a randamentului pilonului II de pensii. Românii îşi lasă banii în administrarea unor fonduri private nu pentru că aceasta este opţiunea lor, ci pentru că aşa le cere legea. Corect ar fi ca legea să le garanteze că aceşti bani nu vor fi pierduţi.

În acest moment, legea prevede garantarea contribuţiei nominale minus comisionul de administrare. Dacă ai contribuit cu 10 lei în 2008 la pilonul II ţi se garantează că peste 30-35 ani vei primi înapoi 10 lei minus comisionul de administrare, dar 10 lei de astăzi nu vor avea aceeaşi valoare cu 10 lei de peste 3 decenii, chiar la o rată de inflaţie modestă de 2-2,5% (media de zonă euro). În 30 de ani, valoarea reală a unei sume de bani din prezent se înjumătăţeşte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În spiritul recomandărilor organismelor europene şi ale Băncii Mondiale şi nu în ultimul rând în acord cu bunul simţ şi cu interesul public, fără a lua în considerare o creştere minimă de măcar 7%, este imperios necesară schimbarea Legii 411/2004 în sensul introducerii randamentului minim garantat egal cu rata inflaţiei. La Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se află încă din luna octombrie un proiect de lege care prevede modificarea alin.(2), art.35 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat care prevede că "suma cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea punctului plătit, actualizată cu rata inflaţiei între data plăţii contribuţiei şi data ieşirii la pensie a participantului"

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Considerăm că această prevedere legislativă ar trebui adoptată în procedură de urgenţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Grupul parlamentar al independenţilor, domnul deputat Mircea Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

"Sisteme publice bolnave".

Stimaţi colegi,

Din când în când, parcă tot mai des în ultima vreme, societatea românească dezbate cu ardoare teme aduse în discuţie publică de măsurile zise reformatoare ale guvernului.

În sine, această stare de fapt, proprie regimurilor democratice, ar putea fi utilă şi normală dacă poziţia iniţiatorului acţiunilor care se vor înnoitoare ar fi una profesionistă, de bună credinţă, şi dacă sistemul de organizare al dezbaterilor ar fi eficient. Din păcate nu este aşa. Guvernul pare că are ceva de ascuns, iar confruntările de idei generate de acţiunile executivului, de obicei nu conduc la nicio finalitate practică, chiar noţiunea de dezbatere, de altfel aparentă, fiind adesea compromisă.

Mai totdeauna în astfel de ocazii, ne toacă mărunt nervii în discuţii televizate reprezentanţii Guvernului cu mereu aceiaşi avocaţi ai lor, "analiştii" presei, aceiaşi şi aceiaşi pricepuţi în toate reprezentanţi ai formaţiunilor politice, aceiaşi câţiva gureşi lideri sindicali şi, ici-colo, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile. Lumea le cunoaşte până la saţietate figurile, inflexiunile vocale, ticurile de toate felurile, puţinele idei pe care le emit şi nu se alege cu mare lucru din urmărirea programelor TV. La rândul ei, presa scrisă, din ce în ce mai puţină, deşi conţine adesea materiale de calitate, are un impact la public mai scăzut. Pentru nivelul de astăzi al societăţii româneşti este limpede că sistemul organizării şi promovării dezbaterilor publice este unul ineficient, controlat, puţin netransparent şi, în ultimă instanţă, bolnav. Din păcate, nu singurul.

Subiectul care captează intens atenţia în aceste zile este cel referitor la sistemul (tot bolnav!) public de pensii din România. Este o temă de interes public major care priveşte nivelul de trai actual sau de viitor al milioane de oameni şi cetăţenii simt importanţa demersului. Ar vrea să fie activi, să se ţină seama şi de părerile lor, dar au slabe şanse de a-şi impune vreun punct de vedere.

Guvernul susţine, plecând de la gravul deficit înregistrat în cadrul bugetului asigurărilor sociale de stat, că sistemul public de pensii este "nesustenabil", că o parte dintre pensii ar fi fost calculate pe criterii imorale ("pensiile nesimţite") şi că el este cel chemat atât să echilibreze bugetul, cât şi să reinstituie corectitudinea în calcularea pensiilor.

Înlăturând jenanta zgură propagandistică a demersului guvernamental se vede clar o încercare de manipulare: folosirea (şi a) sistemului de pensii pentru decontarea gravei crize economice cu care se confruntă ţara. Proiectul legislativ propus de executiv urmăreşte de fapt rezolvarea unor probleme acute, imediate, evitând o abordare măcar pe termen mediu.

Folosirea sistemului de pensii ca pârghie pentru rezolvarea proceselor reformatoare în cadrul societăţii româneşti nu este un lucru nou. Guvernele FSN-iste - de toate nuanţele - de după 1990, după ce au scos la pensie fără respectarea limitei de vârstă a cohortelor de activişti comunişti şi securişti, au făcut chiar "reformă economică" abuzând de sistemul public de pensii. Realitatea arată că milioanele de pensionari făcuţi atunci pe criterii exclusiv politice sunt balastul care sufocă astăzi sistemul de pensii de stat din România. Ăsta şi nu pensiile majorate decent în anii de creştere economică ai primului deceniu din acest secol.

Argumentarea în favoarea reducerii - sub orice formă - a pensiilor din România care pleacă de la numărul tot mai scăzut al contribuabililor la fondul public de pensii şi de la numărul tot mai mare al pensionarilor poate fi chiar ea "nesimţită". Cine sunt cei care, guvernând, au scos la pensie în 1991-1995 milioane de oameni înainte de vârsta legală de pensionare? Aceştia sau cei care, la fel ca în majoritatea ţărilor europene, prin muncă, au ajuns să aibă o pensie de stat de 8-900 euro sunt "nesimţiţii" ţării? Inducerea în eroare prin justificarea că majorarea pensiilor mici este posibilă numai prin "tăierea" pensiilor mari seamănă într-o oarecare măsură cu asmuţirea muncitorimii împotriva intelectualităţii de la începutul anilor '90 ai secolului trecut, ceea ce este grav chiar şi numai prin involuţia pe care o ascunde.

Perspectiva sistemului public de pensii din România peste 20 de ani este insuficient lămurită. Dacă astăzi avem, să zicem, 3 milioane de contribuabili asta înseamnă că, groso-modo, peste un sfert de veac vor fi tot atâţia pensionari. Cum este de presupus că economia îşi va reveni şi se va ajunge la 7 milioane de contribuabili, pensiile vor avea condiţii de a se majora din nou. Vor creşte ele sau, dimpotrivă, va fi nevoit Guvernul să acorde ajutoare sociale tuturor celor care nu contribuie acum şi nu vor contribui nici în viitor la fondul de pensii, pentru că, nu-i aşa, vor fi foarte mulţi votanţi în această situaţie şi nu-i va putea lăsa nimeni "să moară"? Cum vom sta atunci cu principiul contributivităţii şi cu "nesimţirea"? Asta pare a nu interesa pe nimeni acum, aşa cum nu-i interesa nici pe cei care ne conduceau cu 20 de ani în urmă din ce se vor plăti pensiile astăzi.

Părem blestemaţi. În continuare, de la instaurarea regimului comunist, ceea ce face o generaţie, distruge generaţia care urmează, fiecare declarându-se "de sacrificiu". Nu ştiu ce jertfă ar trebui să facem pentru ca civilizaţia noastră să dobândească fireasca continuitate de care se bucură de secole suratele ţării noastre din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Carmen Moldovan.

Doamna deputat, microfonul vă aparţine.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Le spun Bună dimineaţa! celor 10 colegi prezenţi în sală.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, recent avizat de Guvernul Boc, suscită critici pe cât de numeroase, pe atât de justificate. Proiectul are nu mai puţin de 112 pagini şi este o nouă mărturie a apetenţei Guvernului pentru supralegiferare în detrimentul simplităţii şi concreteţei. Actul normativ în discuţie afectează prin implicaţiile sale, atât categoria pensionarilor, în mod direct şi imediat, cât şi întreaga populaţie activă a României, adică viitorii pensionari ai ţării.

Iată câteva critici succinte pe marginea acelor prevederi ale proiectului care reglementează creşterea graduală a vârstei de pensionare a femeilor de la 58 de ani şi 9 luni, în prezent, la 60 de ani până în 2014, respectiv la 65 de ani până în 2030.

Discutăm aşadar despre o modificare legislativă prin care Guvernul urmăreşte, prin sistemul public de pensii, pe de o parte, prelungirea stagiului complet de cotizare al femeilor, iar, pe de altă parte, egalizarea vârstei standard de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor. Dezavuez categoric această iniţiativă guvernamentală ca fiind inechitabilă, păguboasă şi în fapt nejustificată din cel puţin trei motive.

În primul rând, într-un stat normal, condus de un guvern responsabil, prelungirea vârstei de pensionare ar trebui să fie un drept, şi nu o obligaţie. Continuarea sau nu a activităţii profesionale ar trebui să depindă exclusiv de voinţa şi respectiv de capacitatea persoanei de a-şi exercita meseria la parametrii optimi astfel încât, cine doreşte să poată activa şi dincolo de o limită de vârstă fixată oricum arbitrar.

Similar, vârsta de pensionare s-ar cuveni flexibilizată suplimentar inclusiv între femei, cel puţin după categoria profesională, căci a considera egale ca efort şi uzură munca unei asistente medicale la oncologie, de pildă, cu cea a unei secretare sau pe cea a unei profesoare universitare cu cea a unei însoţitoare de zbor, îmi pare o mostră de ignoranţă deşănţată, pe care numai actualul guvern şi-ar putea-o permite.

În al doilea rând, implicaţiile proiectului de lege sunt, puţin spus, contraproductive, de-a dreptul nocive, pentru femeile angajate în sectorul public, aceasta întrucât iniţiatorul omite în mod comod reticenţa angajatorilor din România faţă de persoanele vârstnice. Or, într-o societate încă vădit şi profund patriarhală precum a noastră, a aproba proiectul de lege ar însemna să adăugăm discriminării asociate condiţiei de femeie o a doua formă de discriminare, de această dată după vârstă.

Unde şi cum şi în ce condiţii se va putea angaja, de pildă, o femeie în vârstă de 61 de ani, cu studii medii, fostă funcţionară la primăria din Răchiţele?

Stimaţi colegi,

Îndrăznesc să sper că în viitoarele dezbateri în comisii şi în plen nu vom invoca, aşa cum face Guvernul, pretextul tratamentului egal al femeilor cu bărbaţii pentru a cere în fapt femeilor să lucreze până acestea cad literalmente din picioare.

În sfârşit, la fel cum a făcut-o deja în pretinsa expunere de motive a proiectului de lege, Guvernul va căuta în curând şi în faţa noastră pseudojustificări ale iniţiativei sale. Ni se vor menţiona atunci îmbătrânirea populaţiei şi creşterea treptată a speranţei de viaţă, agravarea ratei de înlocuire sau prezumtive fraude masive în pensionările pe caz de invaliditate, sau multiplicarea pensionărilor anticipate.

Oricare vor fi aceste explicaţii, la orice analiză sumară, de bun simţ chiar, veţi putea constata că nu femeile vârstnice din România sunt vinovate de toate acestea. Nu pe ele trebuie să ne răzbunăm pentru eventuale cazuri frauduloase de pensionare anticipată. Nici pentru lipsa oricărei politici demografice în ultimii 20 de ani şi nici pentru îmbătrânirea populaţiei, un fenomen oricum global şi nu strict cantonat României. Iar a trăi mai mult nu înseamnă necesarmente şi a trăi mai bine sau mai sănătos, poate dimpotrivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Gheorghe Tinel.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mulţumesc că aţi venit într-un număr aşa de mare! Am emoţii, sala plină?!

Declaraţia mea politică se intitulează în această dimineaţă "Mai are nevoie România de referendum ca şi manifestare de voinţă a poporului român?"

Stimati colegi,

La referendumul din 22 noiembrie 2009, poporul român s-a manifestat în proporţie de aproape 80%, din cei peste 50% prezenţi la vot, pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 şi trecerea la parlament unicameral.

Imediat după anunţarea rezultatului votului atât Mircea Geoană, cât şi Crin Antonescu anunţau pompos că după turul doi al alegerilor prezidenţiale vor demara procedurile de constituire a Comisiei constituţionale care să aibă ca nucleu central al revizuirii Constituţiei, ceea ce au votat românii, adică reducerea numărului de parlamentari şi Parlament unicameral.

Deh! Dădea bine la popor înainte de al doilea tur prezidenţial, astfel de declaraţii. Numai că, aşa cum îi şade bine unui politician cu vechi state în România, imediat după epuizarea alegerilor prezidenţiale, cei doi lideri politici nu numai că au uitat ceea ce au promis, dar acum se şi opun pe faţă demarării procedurilor parlamentare de revizuire a Constituţiei în sensul cerut de votul popular din noiembrie anul trecut.

Stai şi te întrebi: ce reprezintă pentru Geoană şi Antonescu voinţa românilor? Un moft, un pretext oarecare, o lozincă, sau o sumă a acestora? Hotarât lucru, PSD şi PNL declară prin liderii lor politici că nu vor punerea în practică a rezultatului referendumului. Şi atunci, ce e de făcut? Sincer, nu ştiu. Dar mi-e greu să cred că te mai poţi numi politician în România dacă nu respecţi poate cea mai importantă cerinţă a acestei condiţii, cea a votului popular.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Pavel Horj. A fost.

Domnul deputat Nicolae Jolţa.

Domnul Nicolae Jolţa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "România lui Boc".

În fiecare zi aflăm tot mai multe veşti proaste de la Guvern: aflăm că firmele se vor închide în continuare din cauza impozitului forfetar, la care "Guvernul Boc" nu vrea să renunţe; aflăm că suspendarea prevederilor privind nedeductibilitatea t.v.a. la achiziţia de maşini, reducerea t.v.a. pentru tranzacţiile cu imobile noi, ori menţinerea cotei de impozitare la 3% pentru veniturile obţinute de microîntreprinderi nu sunt posibile şi, deci, că şi mai multe firme vor da faliment; aflăm că în România numărul şomerilor a ajuns la sfârşitul lunii ianuarie la 740.982 persoane, iar rata şomajului la 8,1%; aflăm că doar în luna ianuarie, alţi peste 30.000 de oameni au rămas fără serviciu şi că, la un an de guvernare Boc, Guvernul se poate "lăuda", cu ghilimelele de rigoare, cu contraperformanţa de a fi concediat peste 300.000 de persoane în ultimele 12 luni; aflăm nu numai că pensiile românilor au fost reduse, de facto, prin nerespectarea prevederilor legale privitoare la cuantumul punctului de pensie, dar şi că Guvernul se pregăteşte să mai dea o lovitură pensionarilor, prin adoptarea Legii sistemului unitar de pensii, şi nu ne referim doar la beneficiarii aşa-ziselor pensii de lux, ci la peste 5 milioane de români care vor avea de suferit dacă noile reglementări vor intra în vigoare în forma propusă de Guvern.

Tăvălugul veştilor proaste continuă cu drumuri blocate şi autorităţi incapabile să facă faţă situaţiei, cu blocaje şi întârzieri în plină iarnă la plata ajutoarelor de încălzire, cu instituţii deconcentrate, devastate de schimbările succesive ale legislaţiei şi din ultima perioadă, şi exemplele, din păcate, pot continua.

Dacă însă, stimaţi colegi, la auzul atâtor veşti proaste, aţi putea crede că România se află în cea mai severă criză cu putinţă, ei bine, v-aţi înşelat, pentru că de la Guvern vin şi veşti bune. De exemplu, numărul şomerilor a scăzut cu o persoană pentru că domnul Pogea, rămas fără loc de muncă după ce domnul Vlădescu a fost numit ministru în locul domniei sale, a primit un loc în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea.

Dacă credeaţi că România nu mai are resurse financiare pentru plata ajutoarelor de încălzire ori pentru plata pensiilor, vestea bună este că banii mai sunt pentru că, altfel, de unde ar putea fi plătit salariul de 13.000 de euro (fără sporuri şi bonificaţii) al domnului Ionuţ Popescu, noul director general al Fondului Proprietatea?

Stimaţi colegi,

Am mai vorbit de la această tribună despre criza celor două Românii: o Românie a oamenilor obişnuiţi, pe care guvernanţii îi îndeamnă să strângă cureaua în această perioadă, sau îi silesc să o facă aşa cum se întâmplă în cazul pensionarilor; şi una a clientelei politice care, ca să-l citez pe premierul Boc, în dispreţul nesimţit al vremurilor dificile, pe care cu toţii le traversăm, prosperă.

Din păcate, nu sunt două Românii, ci una singură: România lui Boc!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Îl susţinem pe domnul Gevad Ismet Nejdet, pentru a prelua funcţia de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului şcolar judeţean Constanţa."

Învăţământul în limba maternă constituie pentru Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România un element important al continuităţii etnice, fiind cel care oferă garanţia păstrării identităţii.

După anul 1878, an în care Dobrogea a devenit provincie românească, a fost dezvoltat un sistem de învăţământ în limbile tătară şi turcă, sistem promovat cu întreruperi chiar şi în perioada regimului comunist.

În ultimii ani, au fost reluate cursurile în limba maternă, creşterea calitativă fiind evidentă. Acest lucru a fost posibil şi datorită prezenţei unor etnici tătari în cadrul structurilor de conducere ale Inspectoratului şcolar judeţean Constanţa. Astfel, s-au evidenţiat doamnele Narcis Amza, Ulgean Ene Memedemin, precum şi domnul Gevat Ismet Nejdet.

Din păcate, desele schimbări petrecute la nivelul conducerii inspectoratului au însemnat în ultima lună şi luarea unei măsuri drastice, spunem noi, măsură ce a dus la eliberarea din funcţie a domnului Gevat Ismet Nejdet. Motivul invocat nu are consistenţă, fapt pentru care contestăm respectiva decizie.

Mai mult, ne exprimăm dorinţa de a-l propune chiar adjunct al inspectorului general. Experienţa profesională îl recomandă pentru a ocupa postul.

Sigur, demersul nostru va continua, deoarece avem nevoie de oameni competenţi, în general, în orice domeniu. Iată de ce am apelat şi la această formă de sprijin, având convingerea că există calea de a reglementa situaţia.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al independenţilor, domnul deputat Ciuhodaru.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa! Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să vă mulţumesc, pentru că... Haideţi să-mi aduc întâi aminte de ceea ce spunea Robert Kennedy: "Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă de ce?" Eu văd lucruri care nu există şi mă întreb de ce nu?

Acum aproape un an, căutam o soluţie pentru problema drogurilor aşa-zis legale.

Acum un an, am depus o iniţiativă legislativă pe care aţi votat-o în Parlamentul României.

Pentru un parlamentar la primul mandat, este ceea ce acesta îşi poate dori cel mai mult, pentru că se vede că în Parlamentul României se pot rezolva probleme, iar, încă o dată, vă mulţumesc, pentru că aţi găsit soluţia sănătoasă pentru rezolvarea acestei probleme interesând sănătatea românilor.

Şi, pentru că nu sunt aici doar ca să vă mulţumesc, vă voi mai adresa o rugăminte: pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor este o lege ce prevede finalizarea Spitalului de Urgenţă din Iaşi. Ea a fost, poate, prea mult amânată. Şi pot doar să mă întreb: cine sau câţi trebuie să mai moară plimbaţi între ambulanţe la Iaşi, pentru ca să votaţi şi această lege.

Eu sper că veţi găsi înţelepciunea necesară şi, aşa cum aţi votat pentru interzicerea drogurilor legale, veţi vota şi pentru sănătatea ieşenilor şi a Moldovei.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ioan Stan.

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

O parte a colegilor mei din teritoriu, şi anume cea născută "mai demult", m-a mandatat să intervin în numele acesteia la dezbaterea publică a Proiectului de Lege a pensiilor.

Respect acest mandat, ca de altfel pe toate cele care mi-au fost încredinţate, şi vă invit să citim printre rânduri acest proiect de lege, pentru a descoperi împreună "portiţele" despre care se spune că orice lege le oferă celor pricepuţi să le caute.

După ce s-a încercat prezentarea acestei largi categorii sociale pe care o alcătuiesc pensionarii, drept o masă de asistaţi sociali, care atârnă ca o piatră de moară la gâtul economiei româneşti, iată că "gânditorii" de profesie ai Guvernului au descoperit metoda sigură - şi mă tem că infailibilă - de a atrage la bugetul de stat noi resurse pe seama sus-menţionaţilor "vinovaţi", în paralel cu dispariţia acestora înainte de vreme.

Principala cale pentru inundarea vistieriei statului cu afluvii financiare este "creşterea vârstei de pensionare şi descurajarea accesului la pensionarea anticipată şi de invaliditate".

Cu cinism, ni se comunică faptul că Ministerul Muncii "mizează", ca urmare a acestei abordări, pe reducerea numărului de pensionari, cu circa 253.000 de persoane în 2010, şi cu circa 284.000 de persoane în anul 2020. Se argumentează că această procedură ar atrage la bugetul consolidat al statului, prin reducerea plăţilor, circa 2,761 miliarde lei în anul 2010, şi circa 24,119 miliarde lei în anul 2020.

Ce înseamnă creşterea vârstei de pensionare? Înseamnă că femeile şi bărbaţii, care mai au fericirea de a avea un loc de muncă, ar fi trebuit să se pensioneze la 58 de ani şi 8 luni, doamnele, şi la 63 de ani şi 8 luni, domnii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare pentru trimestrul IV 2009. Iar ei, aceştia la care se referă proiectul de lege, şi-au permis a se pensiona doar la 54 de ani şi 7 luni vârsta medie. Adică, de fapt, le-au permis să se pensioneze cu aceleaşi acte normative în vigoare şi cei plătiţi de la acelaşi buget de stat, să o aplice!

Aş dori să fiu foarte bine înţeles! Nu la "pensiile nesimţite" mă refer. Sper doar ca "eradicarea" acestora să nu aibă soarta "salariilor nesimţite".

Nu de soarta bolnavilor închipuiţi, dar supuşi cotizanţi la buzunarul medicilor din comisiile de evaluare pentru acordarea pensiilor de invaliditate, mă înfior. Sper doar ca noile măsuri preconizate de proiectul de lege să ajute la reala determinare a stării de sănătate a celui evaluat.

Nu am nimic împotriva atragerii în rândul contribuabililor la sistemul public de pensii a noii categorii de plătitori, câtă vreme de la acelaşi amintit buget al statului îşi primesc lefurile.

Sper doar ca aceste categorii să fie delimitate şi incluse în sistem, începând cu "elefanţii", şi nu cu "vrăbiuţele".

Dar chiar mi se pare de discutat problema vârstei de pensionare!

Am vorbit de cinism în evaluarea câştigului la buget pe seama acestui deziderat. Nu este o metaforă! Este chiar cinism să compari vârsta de pensionare a românilor cu cea a altor popoare europene, uitând să compari şi condiţiile de muncă şi de viaţă ale celor în discuţie.

Este adevărat că, în aproape toate ţările Europei, vârsta de pensionare este de 65 de ani. Numai că, doar despre popoarele fostului sistem comunist, specialiştii afirmă că au o speranţă de viaţă mai mică datorită alimentaţiei insuficiente de care au beneficiat în timpul regimurilor "roşii" şi a stresului la care au fost supuse după căderea acestor regimuri.

Dacă pentru înfometare nu mai avem cui să cerem socoteală, credeţi că acest stres a dispărut sau că măcar s-a diminuat? Să-i întrebăm despre aceasta pe cei care au fost obligaţi să aleagă varianta pensionării anticipate, pentru că locurile lor de muncă au dispărut, iar ei se aflau la o vârstă la care nu mai prezentau atractivitate pentru niciun angajator. Să-i întrebăm despre aceasta pe cei hrăniţi "consistent" cu soia-alimente şi obligaţi să îndeplinească sarcinile cincinalelor ceauşiste, iar mai apoi să răspundă cerinţelor necruţătoare ale unei pieţe a forţei de muncă înecată de supraofertă faţă de cerinţele unei economii în declin.

Este corect ca la o speranţă de viaţă mai mică decât cea europeană, cu 5 - 6 ani, să impui o vârstă de pensionare egală? Nu! Este doar de înţeles de ce pretinde iniţiatorul legii că trebuie să calculăm vârsta de pensionare printr-un algoritm special bazat pe speranţa de viaţă la pensionare şi nu pe baza speranţei de viaţă!

Pe de o parte, speranţa de viaţă la pensionare se calculează adunând în aceeaşi căciulă toate felurile de pensionari, iertată fie-mi expresia, adică cel cu limită de vârstă cu cel bolnav, cu cel cât de cât sănătos, iar pe de altă parte, lucru pe care nici măcar nu-l pomeneşte iniţiatorul, cât mai trăieşte pensionarul în condiţiile pe care i le oferă onor guvernarea în funcţiune. Vă las pe domniile voastre să apreciaţi corectitudinea acestui "sublim" algoritm, iar eu vă asigur, doamnelor şi domnilor colegi, că nu voi fi părtaş la aceasta.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Cristian Burlacu.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Doresc, în calitate de deputat de Valea Prahovei, să vă aduc în atenţie o problemă deosebită cu care ne confruntăm: lipsa de experienţă a autorităţilor administraţiei publice locale în gestionarea problemelor de mediu în acord cu exigenţele legislaţiei europene.

Situaţia pe care v-o prezint probabil că nu este unică. Dar, iată, pe scurt, despre ce este vorba: în vederea organizării Festivalului Olimpic al Tineretului European, FOTE 2013, pe Valea Prahovei se lucrează intens la infrastructură.

În prezent, la Sinaia, beneficiarul lucrării, respectiv Primăria, a iniţiat demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor necesare realizării proiectului "Construire instalaţie de transport pe cablu tip telescaun în zona pârtiilor de schi "Valea Soarelui", parte integrantă din proiectul Dezvoltarea zonei turistice Sinaia - Perla Carpaţilor."

Din păcate, terenul respectiv, care face parte din domeniul public al oraşului Sinaia, se află în interiorul Parcului Natural Bucegi, arie protejată inclusiv în intravilan.

Mai mult decât atât, Bucegii, fiind sit Natura 2000, reprezintă o arie protejată de importanţă comunitară, cu alte cuvinte aflată în atenţia organismelor europene, a căror exigenţă în materie de protecţia mediului nu este cazul să o mai invoc acum.

Menţionez că toate obiectivele de investiţii negociate de România pentru FOTE 2013, nu numai ca au girul autorităţilor locale şi judeţene, ci sunt "garantate" de către Guvernul României.

Pentru prahovenii mei, pentru turismul de pe Valea Prahovei, FOTE 2013 este o îndelung aşteptată gură de oxigen: vor apărea noi locuri de muncă, se vor moderniza capacităţile de cazare şi vor deveni mult mai atractive. Destinaţiile Sinaia, Buşteni, Azuga vor putea fi recunoscute la nivel european, ca interesante pentru sporturile de iarnă...

În această situaţie, nu pot să nu susţin realizarea investiţiilor în infrastructură, repet, garantate de Guvernul României. Dar, în egală măsură, avem datoria, pentru generaţiile viitoare, să apărăm valorile inestimabile ale Parcului Natural Bucegi.

În consecinţă, am apreciat că singura instituţie capabilă să se implice în impunerea unei soluţii acceptabile şi să monitorizeze, la faţa locului, pe tot parcursul lucrărilor respectarea soluţiei impuse, este Ministerul Mediului.

Întrucât tergiversarea luării unei decizii ar putea pune în pericol realizarea investiţiilor respective, ca urmare a faptului că soluţia propusă de Primăria Sinaia a fost deja reclamată de către reprezentanţi ai societăţii civile ca fiind neconformă cu legislaţia de mediu europeană, îi adresez rugămintea, şi pe această cale, domnului László Borbély, ministrul mediului şi pădurilor, de a dispune rezolvarea situaţiei cu celeritate.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Urmează Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi are cuvântul domnul deputat Zisopol Dragoş.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "20 de ani de activitate neîntreruptă a Uniunii Elene din România".

În ziua de 28 decembrie 1989 se puneau bazele Uniunii Elene din România, care avea să dobândească personalitate juridică prin efectele sentinţei nr.458 din 26 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1, Bucureşti.

Uniunea Elenă din România este instituţia de utilitate publică, echidistantă faţă de partidele politice din ţară şi din străinătate, ce reuneşte cetăţeni de români de origine greacă şi mulţi filoeleni, organizaţi în comunităţi greceşti teritoriale.

De peste 20 de ani, Uniunea Elenă din România, ca moştenitoare şi continuatoare a bogatelor tradiţii ale elenismului în cadrul modelului românesc inedit privind respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, desfăşoară multiple activităţi pentru păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a membrilor săi.

Uniunea Elenă din România contribuie la îmbunătăţirea tezaurului cultural al României, alături de culturile ţărilor europene, sprijină enoriaşii români şi greci, prin puntea spirituală comună şi indestructibilă a credinţei creştin-ortodoxe.

Uniunea Elenă din România se implică activ în procesul transformării societăţii româneşti pe calea democraţiei, a statului de drept, a economiei de piaţă, a îmbunătăţirii calităţii vieţii, precum şi în efortul conjugat de integrare deplină a României în marea familie a Europei Unite.

Permiteţi-mi să mulţumesc public, în calitate de deputat şi preşedinte al Uniunii Grecilor din România, tuturor celor care, timp de peste 20 de ani, prin angajamentul domniilor lor, au contribuit la păstrarea sufletului de grec şi a inimii de român în acelaşi trup, al Uniunii Elene din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Ne întoarcem la Grupul parlamentar al PSD şi are cuvântul domnul deputat Cristian Rizea.

Fac precizarea şi vă rog să vă încadraţi, conform Regulamentului, în 3 minute, deoarece sunt destul de mulţi vorbitori, şi să dăm posibilitatea tuturor să-şi prezinte declaraţiile.

Domnul Cristian Rizea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Transparenţă sau contracte încheiate în umbră?"

Având în vedere situaţia pieţei energiei din ţara noastră, potenţialul de producere a energiei, fructificarea acestuia, dar şi faptul că Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, este necesar ca politicile acestei societăţi să respecte principiile eficienţei economice, în condiţii de transparenţă totală a actului decizional.

Informaţiile din mass-media au vehiculat, în ultimii ani, numeroase suspiciuni legate de accesul exclusiv al anumitor traderi privaţi de energie la contracte de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiate cu Hidroelectrica SA, în general pe termen mediu şi lung.

Deşi s-a solicitat în mod expres aducerea la cunoştinţa opiniei publice a clauzelor contractuale, în special cantităţi şi preţuri, aceste informaţii continuă să fie secretizate, ceea ce contribuie la menţinerea unui climat de nontransparenţă şi incertitudine.

Nu este normal ca asupra unei societăţi cu capital de stat să planeze suspiciuni cu privire la contractele încheiate şi condiţiile sau termenele acestor contracte. Să nu uităm că vorbim despre un domeniu vital atât pentru economia în ansamblu, cât şi la nivel microeconomic, având impact asupra agenţilor economici şi populaţiei.

Mai mult decât atât, recenta reorganizare a producătorilor de energie electrică şi termică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin înfiinţarea Companiilor Naţionale Hidroenergetica SA şi Electra SA, care preiau patrimoniul SC Hidroelectrica SA, presupune o reconsiderare a angajamentelor contractuale anterioare ale societăţii.

Ce se va întâmpla cu contractele aflate în derulare la momentul acestei schimbări? Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o, împreună cu alţi colegi deputaţi, ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu.

În aşteptarea unui răspuns, supun atenţiei opiniei publice acest subiect deosebit de important, care poate avea impact asupra fiecăruia dintre noi.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Marian Avram.

Domnul Marian Avram:

Stimaţi colegi,

Astăzi vreau să vă atrag atenţia asupra faptului că sistemul de irigaţii din România aşteaptă soluţii.

Un studiu realizat recent arată că în cei 25 de ani, de când s-au folosit sistemele de irigaţie, România nu a avut niciun fel de profitabilitate, datorită faptului că niciodată nu s-a realizat o irigare bună, ci una deficitară, cheltuindu-se miliarde de dolari pentru realizarea şi funcţionarea sistemului.

Indiferent cât de mulţi bani s-ar pompa n ceea ce a mai rămas din sistemul de irigaţii, rezultatele vor continua să fie aproape nule. Gândit ca o activitate ce ar urma să genereze profit, sistemul s-a transformat într-o struţo-cămilă comunisto-capitalistă, care nu generează venit, ba, mai mult, înghite milioane de euro anual, fără să salveze mare lucru din culturile fermierilor.

Sistemul a fost greşit din proiectare, energofag, cu până la trei nivele de repompare.

Ar trebui proiectat un nou sistem de irigaţii, care să ţină seama de alarmele care vin zi de zi, cum ar fi încălzirea globală sau fenomenele climatice.

Ar trebui să se ţină cont de raportul Comisiei de anchetă privind sistemul de irigaţii, anchetă realizată de membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice în 2009.

Ar trebui să se realizeze un studiu de fezabilitate în baza căruia să se folosească alimentarea gravitaţională în sistemul de irigaţii pe suprafaţa de hectare funcţionale, dar şi pentru identificarea de noi surse de apă din lacurile de acumulare, astfel încât să putem elimina din consumul mare de energie în prezent.

În 2010, ajutoarele de stat pentru agricultură nu vor mai fi acordate, inclusiv cele acordate în sistemul de irigaţii. În acest caz, ministerul ar trebui să caute alte forme de acordare a ajutorului de stat, precum îmbunătăţirea accizei la motorină sau alte forme acceptate de Uniunea Europeană.

Avem nevoie de fermieri capabili să facă agricultură performantă, de resurse financiare suficiente şi de condiţii materiale, printre care şi un sistem naţional de irigaţii.

De asemenea, prin apariţia fondului funciar, aproape 5 milioane de hectare se află acum în exploataţii de peste 100 de hectare. Mare parte dintre acestea sunt performante, dar mare parte dintre acestea nu au irigaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Ne întoarcem la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Mihai Apostolache.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

În Prahova, 27 de nou-născuţi au fost imunizaţi cu vaccin expirat. Se întâmplă în România anului 2010, perioada în care, în fruntea ţării, se află "Guvernul Boc 4".

Cineva cu care discutam despre acest subiect, acum câteva zile, a exclamat jovial: "Şi ce te miri? Trăim în România, ţara în care se poate întâmpla orice!"

Ca cetăţean al acestei ţări, nu pot fi de acord cu această stare de fapt. Nu pot fi de acord ca autorităţi ale statului, plătite din bani publici şi având ca scop protejarea sănătăţii populaţiei, să încurajeze vaccinarea împotriva tuberculozei cu doze expirate, şi nimeni să nu fie sancţionat.

Nu este posibil ca reprezentanţii Ministerului Sănătăţii să decidă prelungirea termenului de valabilitate a vaccinurilor împotriva tuberculozei, pentru ca, apoi, în 24 de ore, să recomande direcţiilor judeţene de sănătate publică să retragă vaccinurile expirate.

Această măsură aberantă a Ministerului Sănătăţii a condus la vaccinarea a 27 de nou-născuţi prahoveni cu vaccin expirat, dintre care 4 au fost vaccinaţi la Maternitatea din Vălenii de Munte.

Stau şi mă întreb, ca de altfel milioane de români, ce are de gând această coaliţie de guvernământ cu poporul român?

După ce a lovit în pensionarii acestei ţări, cu fel de fel de măsuri haotice, a venit rândul celor care vin pe lume, pentru a li se aplica un tratament "corespunzător".

Guvernul Boc loveşte, astfel, în persoanele care au muncit pentru această ţară şi cărora, în loc să le mulţumească, încearcă să le ia din drepturile deja câştigate, şi în copii, viitorul acestei ţări, pe care în loc să-i protejeze, îi transformă în cobai, testând pe corpul lor vaccinuri expirate.

Mă întreb, domnule Boc şi domnule ministru al sănătăţii, dacă în locul copiilor vaccinaţi cu vaccin expirat ar fi fost copilul dumneavoastră, le-aţi fi permis medicilor să-l vaccineze? Mai mult ca sigur că nu.

Pentru această măsură, domnule Boc şi domnule ministru al sănătăţii, ar fi trebuit să vă daţi demisia imediat şi să lăsaţi locul unor persoane capabile, profesioniste, şi care să demonstreze ataşament faţă de acest popor.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Mircea Lubanovici.

Domnul Mircea Lubanovici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pornind de la necesitatea soluţionării problemelor copiilor orfani, a persoanelor cu dizabilităţi sau cu nevoi speciale şi, din dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea vieţii acestora, fiind inspirat de modul în care în ţările occidentale (în special în Statele Unite ale Americii), persoane private, dar şi organizaţii caritabile, se implică în ajutorarea directă a celor cu nevoi speciale, propun lansarea unui proiect social-caritabil ce ar fi de un real beneficiu persoanelor menţionate, în special acum, în condiţiile contracţiei bugetare cu care se confruntă atât România, cât şi Republica Moldova.

Acest proiect, ce constituie o iniţiativă personală, pe care l-am denumit "Sprijin direct de la om la om" ("One to One Assistance") constă în "adoptarea la distanţă", din punct de vedere moral, dar şi în acordarea de sprijin material, însă fără efectuarea procedurilor legale clasice de adopţie a copiilor orfani sau persoanelor considerate a fi cazuri speciale, în viaţa socială din România, precum şi din Republica Moldova.

Sprijinul concret poate consta în: plata tratamentelor medicale urgente; plata şcolarizării în instituţii specializate a copiilor cu nevoi speciale; burse de studii pentru copiii merituoşi ("excel students"); o contribuţie financiară lunară pe termen nelimitat, hotărâtă individual de persoana sau organizaţia care este implicată în procesul de "adopţie la distanţă", precum şi orice altă formă de sprijin material, pe care nu l-am menţionat aici, dar care ar fi de un real beneficiu persoanelor din obiectivul acestui proiect.

Proiectul social-caritabil "Sprijin direct de la om la om" ia în considerare atât implicarea persoanelor filantropice şi a organizaţiilor neguvernamentale, nu doar din SUA sau România, cât şi a organizaţiilor cu caracter religios-caritabil şi chiar a bisericilor româneşti din întreaga lume.

Totodată, vă invit, pe această cale, stimaţi colegi deputaţi, să participaţi împreună cu mine la acest proiect generos menit să uşureze viaţa familiilor din categoriile sociale defavorizate.

Am convingerea că este şi de datoria noastră să ajutăm, după posibilităţile individuale, la protejarea unor conaţionali aflaţi în nevoi speciale în aceste momente dificile cauzate de criza economică mondială.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Nicolae Păun.

Domnul Nicolae Păun:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În această săptămână, la data de 20 februarie, ca de altfel în fiecare an, romii din România comemorează "Ziua dezrobirii", dată care marchează atât încheierea procesului de dezrobire a ţiganilor de pe moşiile boiereşti, cât şi adoptarea legislaţiei privitoare la aceasta.

Stimaţi colegi,

Poate adevăratul motiv de sărbătoare este însăşi supravieţuirea a 500 de ani de robie în fostele principate româneşti, în pofida tratamentului similar cu sclavii din istoria antică de care a avut parte această etnie până la câştigarea statutului de om liber şi egal în drepturi cu românii, maghiarii, saşii şi evreii din această ţară.

Reamintesc că abia după 1990, odată cu răsturnarea regimului comunist, ţiganii, sau romii, au fost recunoscuţi ca minoritate naţională. Deşi acest lucru a presupus implicit câştigarea unor drepturi politice şi civile, deteriorarea situaţiei economice şi sociale a ţiganilor, din păcate, din 1990 şi până în prezent, a continuat. Trebuie să recunoaştem că acest lucru s-a datorat atât neglijării instituţionalizate, cât şi - în unele situaţii - unei legislaţii discriminatorii. Aici aş putea să dau doar câteva exemple edificatorii, cum ar fi Legea Fondului funciar, Legea ajutorului social, Legea învăţământului etc.

Deşi romii din România au fost şi sunt cei mai interesaţi să evolueze spre o societate multietnică, în ciuda tuturor afirmaţiilor de până în prezent, printr-o bună convieţuire, care să le permită şi ridicarea standardului de viaţă, în ultimii 20 de ani nu a existat, în opinia mea, suficientă voinţă politică pentru ca romii din România să fie integraţi cu adevărat în societate. Abia în urma unei propuneri legislative elaborate de mine în anii anteriori şi în urma unor gândiri venite din partea organizaţiilor nonguvernamentale ale romilor şi preluate de guvernanţi, a fost creat un mecanism instituţional care să se ocupe de starea acestei părţi considerabile de populaţie, în opinia mea cam 10%, din populaţia la nivel naţional, sigur, această cifră este oarecum contestată pentru că nu este o cifră oficială, însă este reală. Cu toate acestea, majoritatea romilor continuă să sufere de lipsa unor locuri de muncă, de lipsa locuinţelor şi chiar a utilităţilor minime pentru un trai decent în unele localităţi în secolul XXI.

Câteva exemple sunt edificatoare: abia un procent de 25% din populaţia activă de romi reuşeşte să-şi găsească locuri de muncă cu forme legale, deşi legislaţia interzice, în mod categoric, munca la negru. Prin urmare, 75% din populaţia activă de cetăţeni români de etnie romă nu au cărţi de muncă şi, implicit, nu au foarte mulţi dintre aceştia nici documente de identitate. Altfel spus, nu pot beneficia de avantajele legilor în vigoare, inclusiv de protecţie socială. Nu în cele din urmă - din cauza rasismului manifestat de către o parte a populaţiei majoritare - 68% dintre romi, conform statisticilor (şi de data aceasta sunt statistici oficiale) se consideră discriminaţi din cauza aparenţei şi apartenenţei lor etnice.

Trebuie să subliniez - pentru toţi actorii scenei politice actuale - că problemele romilor din România nu sunt numai ale lor, ci ale noastre, ale tuturor românilor.

Consider că dacă romii sunt ajutaţi, în ciuda multor declaraţii de presă, în ciuda multor opinii ale unor oameni cu poziţii extrem de bine configurate în scena politică românească, prin politici şi programe adecvate eu cred că romii pot da valori umane, care să facă cinste prestigiului României în foarte multe domenii, pentru că acest lucru l-au mai făcut în trecut şi în condiţii mai vitrege.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat, vă întrerup puţin, vă rog să vă apropiaţi de finalizare, mai sunt foarte mulţi colegi, termenul e trei minute, conform Regulamentului.

Domnul Nicolae Păun:

Eu cam atât am avut de spus. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumim şi noi.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Cherecheş Cătălin are două declaraţii scrise şi una verbală.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de azi "2010 - Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluderii sociale."

Statisticile arată că 79 de milioane de europeni trăiesc sub pragul de sărăcie, iar din cauza recesiunii economice, în următorii ani s-ar putea ca Europa să trebuiască să facă faţă unei situaţii în care încă şase milioane de europeni să-şi piardă locurile de muncă, pentru tot mai mulţi oameni asta însemnând creşterea datoriilor, traiul la limita subzistenţei sau pierderea locuinţelor.

Ca răspuns, 2010 a fost desemnat "Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluderii sociale", pentru a recunoaşte că toţi oamenii au dreptul de a trăi în demnitate şi incluşi în societate.

România are şi ea săracii ei. 25% din populaţia României este vulnerabilă la fenomenul sărăciei, confruntându-se cu dificultăţi serioase legate de accesul la un loc de muncă, la locuinţă, la servicii sociale şi financiare. Sunt prea mulţi cei care trăiesc în sărăcie, fără să aibă acces la servicii de bază. De aceea, după aprobarea bugetului pe acest an, e legitim să fim preocupaţi şi să vedem ce face Guvernul pentru combaterea acestui flagel. Ce fac sectoarele public şi privat? Cum îşi împart responsabilitatea pentru a combate sărăcia şi excluderea socială? Ce face clasa politică pentru o societate mai solidară? Cum se va implica societatea civilă, ONG-urile, partenerii sociali, autorităţile locale în găsirea şi aplicarea măsurilor cu impact în ceea ce priveşte eradicarea sărăciei?

Să nu uităm că România s-a clasat pe locul al treilea în Uniunea Europeană, după ponderea celor care susţin că sărăcia e o problemă larg răspândită în ţara lor. Grupurile cele mai vulnerabile la sărăcie sunt cu precădere din zona rurală, unde trăiesc 75% dintre săraci. De asemenea, copiii, în special cei proveniţi din familii numeroase, tinerii, romii, şomerii şi lucrătorii din agricultură prezintă un risc ridicat de sărăcie. România are cele mai mici cheltuieli pentru protecţia socială din Uniunea Europeană. Un raport al Băncii Mondiale subliniază că sistemele de protecţie socială actuale nu se adresează prea bine sărăciei, iar cheltuielile pentru protecţie socială raportate pe cap de locuitor sunt în România cele mai mici din Uniunea Europeană.

Totodată, cheltuielile pentru programe care să ţintească reducerea sărăciei sunt foarte mici, dacă se raportează la produsul intern brut (p.i.b.) sau la nevoi. În plus, au scăzut în ultimii ani drastic. Sunt date pentru care trebuie luate în calcul şi trebuie căutate soluţii, nu doar în anul 2010, "Anul european pentru combaterea sărăciei".

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Mihai Stroe.

Domnul Mihai Stroe:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Delta are nevoie de un cadru normativ riguros"

În ultimii douăzeci de ani, numeroase acte normative au încercat să rezolve într-un fel sau altul vidul legislativ al Biosferei Delta Dunării. Cea mai mare parte a actelor normative sau proiectelor care vizează Delta Dunării sunt ambigue sau incomplete şi, de cele mai multe ori, trebuie să fie urmate de hotărâri de Guvern care să le rectifice. Aşa se face că, în ciuda intenţiilor bune, sau mai puţin bune, multe dintre actele normative aprobate de Guvern sau votate de Parlamentul României nu pot fi aplicate, ceea ce face ca legile, hotărârile sau ordinele de ministru să fie total inutile. Procesul de emitere a unui act normativ este atât de complicat, încât de la aprobarea acestuia până la punerea în practică pot trece uneori trei, patru sau cinci ani de zile.

Stimaţi colegi,

Este inutil să vă mai spun că Delta Dunării este un monument natural unic în Europa, care nu beneficiază însă de toată atenţia noastră. Importanţa ei pentru patrimoniul natural românesc, european şi universal reclamă, în cel mai scurt timp, o legislaţie unitară, eficientă şi care să nu mai necesite modificări cu fiecare nouă sesiune parlamentară.

Complexitatea problemelor Deltei rezidă în multitudinea elementelor care trebuie să fie reglementate într-un adevărat Cod al Deltei Dunării, care să grupeze aspecte privind pescuitul şi exploatările piscicole, concesionarea diverselor arii, conservarea biodiversităţii, turismul în regiune, aspectele socio-economice ale populaţiei care trăieşte în regiune, poluarea, dar şi alte aspecte.

Delta Dunării are nevoie cât mai repede de acţiunea noastră, de înţelegerea fenomenului "Delta Dunării", pentru că lipsa unei legislaţii coerente va produce daune iremediabile acestui spaţiu. Suntem deja în situaţia în care cuantificăm pierderi iremediabile, iar lipsa noastră de acţiune nu ne-o vor ierta generaţiile viitoare. De asemenea, legislaţia viitoare trebuie să aibă unic obiectiv conservarea patrimoniului natural al Deltei şi nu conservarea intereselor economice ale unor grupuri de afaceri care beneficiază de avantajele bogăţiilor sale.

Vă mulţumesc,

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Solomon Adrian.

Domnul Adrian Solomon:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Regimul Băsescu-Boc, împotriva românilor din interiorul graniţelor naţionale".

Departe de mine gândul de a fi un antiunionist în "chestiunea basarabeană"; de asemenea, departe de mine gândul de a fi un utopist în aceeaşi chestiune; prin urmare, nu-mi rămâne a fi decât un realist. Vreau să mă explic. Nu cred în acest moment sau într-unul viitor previzibil că Republica Moldova se va uni cu România şi nu cred nici în integrarea prea rapidă a acesteia în Uniunea Europeană. Nu cred că fac parte din generaţia care va rupe blestemul înstrăinării pământului românesc dintre Prut şi Nistru. Nu cred, totodată, că este util României să intre forţat peste realităţile moldoveneşti.

Prin urmare, nu înţeleg de unde are Guvernul României 100 de milioane de euro ca să-i acorde cu titlul de "credit nerambursabil" Republicii Moldova prin intermediul prezidentului Băsescu. De unde atâta generozitate din partea unei ţări aflate sub nivelul de suportabilitate fiscală, a unei ţări care trăieşte de câţiva ani pe datorie, din partea unei ţări care disponibilizează zeci de mii de oameni pentru a economisi câţiva bănuţi, care îngheaţă pensiile, condamnând pensionarii la sărăcire tocmai pentru a economisi nişte bănuţi.

Guvernul României se opune din răsputeri măririi cuantumului pensiilor neimpozitate de la 1000 lei la 2000 lei. Pierderile încasărilor la bugetul ţării în urma acestei măsuri ar fi de 70 de milioane de euro, bani care ar rămâne, totuşi, în buzunarele pensionarilor.

Iată deci că Băsescu şi Boc au datorii şi responsabilităţi pentru românii de dincolo de Prut, dar nu au responsabilităţi şi datorii faţă de românii de dincoace de Prut.

Orice urmă de bună-credinţă a gestului prezidenţial faţă de Republica Moldova este umbrită de această ură a actualei puteri din România faţă de anumite categorii socio-profesionale: pensionari, profesori, precum şi alţi bugetari.

Nota bene: Prin disponibilizarea celor 15 000 de profesori se realizează o economie de exact 100 de milioane de euro. Repet: Băsescu a făcut cadou Republicii Moldova 100 de milioane de euro.

Români, după ce Băsescu şi Boc l-au pus pe "Dracu" (Şeitan) la muncă (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale), nu rămâne decât să-i suportăm pe cei puşi în fruntea ţării prin votul fraudat al celor din străinătate răsplătiţi, iată, cu stipendii consistente de prezident. Noi, cei din ţară, n-avem decât să sperăm că ne va rezolva Şeitan, adică Dracu.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacşu.

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la o problemă de maximă importanţă pentru locuitorii municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, şi se intitulează "Apa noastră cea de toate zilele".

Timp de zeci de ani, municipiul Slobozia a băut apă din Dunăre, care, de altminteri, poate fi o apă extrem de curată şi sănătoasă dacă se bea din prima sută de kilometri a Dunării, şi nu din ultima parte a bătrânului fluviu care şi în care se spală atâtea ţări şi popoare. În urmă cu ani, municipalitatea din Slobozia a avut ideea, şi au pus-o în practică, de a fora puţuri de mare adâncime pentru a extrage apă potabilă, o idee bună şi agreată de toţi slobozenii, pentru ca oferea o alternativa imediata si proprie la sursa de suprafaţa si mai ales pentru că apa de mare adâncime este, peste tot unde este exploatată, mult mai pură şi sănătoasa.

După ce municipiul Slobozia a reuşit să-şi vadă îndeplinită dorinţa de a bea altă apă decât aceea din Dunăre, odată cu inaugurarea surselor de extracţie a apei de la mare adâncime, în urmă cu doi ani, s-au declanşat o serie de atacuri furibunde ale PD-L împotriva primarului municipiului Slobozia, atacuri care am socotit, la început, că au un scop eminamente politic, vizând exclusiv discreditarea acestuia şi implicit pierderea credibilităţii în faţa cetăţenilor. Era evidentă, de la bun început, încercarea membrilor PD-L de a politiza un fapt obiectiv şi binecunoscut, şi anume că municipiul Slobozia avea nevoie, după schimbarea sursei de apă potabilă, şi de schimbarea urgentă a reţelei de conducte vechi şi înfundate cu mizeria adunată de zeci de ani. Iar prezenţa, uşor peste nivelul admis, a fierului la consumatorii finali din anumite zone ale municipiului a devenit principalul motiv de linşaj politic si mediatic. De fapt, se cunoştea foarte bine că vor apărea probleme cu conductele vechi ale oraşului, fapt confirmat public în urmă cu doi ani, chiar de directorul firmei care a realizat lucrările de forare şi aducţiune a apei.

Cu toate acestea, PD-L a desfăşurat o amplă campanie politică de denigrare şi culpabilizare a primarului, de parcă acesta ar fi adus de acasă conductele afectate de chimismul diferit al apei de adâncime şi le-a plantat într-o noapte pe sub asfalt.

După "preluarea totalitaristă a puterii" de către partidul stat PD-L, tema primită de "proaspătul" prefect "apolitic" şi interesat de binele obştii a fost aceea de a defăima pe primarul ales de cetăţeni şi de a-l ataca neobosit prin folosirea tuturor instituţiilor subordonate Guvernului în teritoriu, în special prin utilizarea Direcţiei de Sănătate Publică drept un instrument politic de cea mai joasă speţă, după cum s-a văzut recent.

Nu ne-a surprins lipsa de scrupule a prefectului actual în ceea ce priveşte utilizarea funcţiei administrative pentru lupta politică, dar am avut, totuşi, neplăcuta surpriză să asistăm la o extraordinară escaladare a neruşinării cu care acţionează reprezentantul Guvernului în teritoriu şi şeful său de partid, care au folosit pârghii şi relaţii din Ministerul Sănătăţii, din institutele publice de sănătate şi din serviciile descentralizate, toate acestea pentru atacuri politice împotriva primarului municipiului Slobozia şi a Partidului Social Democrat, lucru pe care l-am fi trecut poate cu vederea dacă nu ar fi antrenat o tema extrem de sensibilă pentru populaţie.

Din nefericire pentru domnii Teculescu şi Cazacu, am înţeles, după o vreme, scopul real al zbaterii lor politico-administrative. Aceştia au creat o falsă problemă administrativă, s-au prevalat de poziţiile de forţă pe care le deţin mulţumită guvernării actuale, pentru ca prin instrumentele pe care le-au numit în fruntea unor instituţii, şi care ar fi trebuit să fie, de fapt, în slujba tuturor cetăţenilor, să poată falimenta societatea din subordinea Consiliului local, SC Urban SA Slobozia, şi să preia, prin partenerii lor oculţi, operarea sistemului de alimentare cu apă a municipiului.

Mai concret spus, stimabilii conducători ai PD-L Ialomiţa doresc să preia, prin firme interpuse, partea profitabilă din activitatea de producere, distribuire şi canalizare a apei din municipiu, iar municipalitatea - noi toţi cetăţenii municipiului - să rămânem cu datoriile istorice de sute de miliarde de lei ale Urban SA, inclusiv datoria publică contractată pentru aducţiunea de apă din subteran.

Mai mult decât atât, pentru că potenţialele surse de finanţare din bani europeni nu se acordă pentru reabilitarea sistemului de distribuţie existent, înseamnă că înlocuirea ţevilor metalice, uzate şi ineficiente va rămâne tot în sarcina municipalităţii.

Nota zece la materia afacerilor domnilor Teculescu şi Cazacu! Suntem nevoiţi să le acordăm marele premiu la scenariu şi regie.

Şi noi, cetăţenii municipiului Slobozia, sperăm să nu fim nevoiţi să acceptăm apa portocalie pe care ne-o pregătesc de atâta timp, cu atâta eforturi şi manevre. Din nefericire pentru ei, cetăţenii, mulţi si oneşti ai municipiului, le-au înţeles jocul. Şi îi vor trata în consecinţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ciprian Florin Luca.

Domnul Ciprian Florin Luca:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică este cu privire la celebrul împrumut dat de România, deci: "Preşedintele Traian Băsescu duce în Moldova modelul românesc de succes al costului de 80 de milioane euro pentru un kilometru de autostradă".

România a decis să acorde Republicii Moldova un sprijin financiar nerambursabil în sumă de 100 milioane de euro, a declarat preşedintele Băsescu la Chişinău, în cadrul vizitei făcute la sfârşitul lunii ianuarie 2010. Aceste fonduri vor fi acordate în tranşe anuale a câte 25 de milioane de euro, în perioada următorilor ani, respectiv în 2010-2013. Aceste fonduri, afirmă preşedintele României, "vor fi utilizate în proiecte de revitalizare a infrastructurii, iar finanţarea se va face în baza unui acord care va fi definitivat în zilele următoare.

Preşedintele Traian Băsescu a fost însoţit în vizita din Moldova de primul specialist din Ministerul Transporturilor, domnul ministru Radu Berceanu, care a avut misiunea de a transfera din experienţa şi competenţele României în materia dezvoltării infrastructurii rutiere prin promovarea proiectelor de construire a autostrăzilor.

Probabil, Traian Băsescu a omis să facă cunoscut părţii moldovene că, în anul 2009, toate rapoartele Comisiei Europene arată că, dacă există un minister care a fost incapabil să promoveze vreun proiect finanţat din fonduri europene care să fie aprobat, acesta este Ministerul Transporturilor; or, zona de maxim interes este cea mai rămasă în urmă în România.

Construcţia unei porţiuni de autostrada pe banii constructorului devine astăzi o certitudine, după ce Ministerul Transporturilor şi consorţiul franco-elen Vinci-Aktor vor semna contractul de concesiune care se va întinde pe o perioadă de 30 de ani, pentru tronsonul Comarnic-Braşov (55 km). Valoarea prevăzută în contract este de 1,57 miliarde de euro, iar construcţia acestui tronson ar urma să se finalizeze în 2014. De asemenea, suma pe care o va plăti statul român, după al. cincilea an de concesiune, va fi de 180 milioane euro anual, suma finală ajungând la 4,8 miliarde de euro după 30 de ani, respectiv până în anul 2040, astfel costul autostrăzii în România devine 80 de milioane de euro pe km.

Pentru a evidenţia costul unui km de autostradă la momentul de referinţă 2010, vom prezenta referinţele privind costul unui kilometru de autostradă în unele ţări ale Uniunii Europene cum ar fi:

• Franţa 46,35 milioane euro
• Anglia 32,4 milioane euro
• Austria 20-35 milioane euro
• Slovacia 34-73 milioane euro
• România 80 milioane euro.

Premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, au semnat contractul pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov. Contractul este atribuit consorţiului Vinci-Aktor şi preţul final pe care îl va plăti statul român este de 4,8 miliarde euro. Totodată, premierul Emil Boc formulează o opinie proprie şi afirmă că, prin semnarea contractului privind construcţia tronsonul autostrăzii Comarnic-Braşov (55 km). "Transmit un mesaj pentru tot ce înseamnă infrastructură, sunt convins că nu este departe ziua când şi alte tronsoane vor fi parte a unui parteneriat public-privat; Sibiu-Piteşti poate fi alt tronson."

Dacă acesta este mesajul transmis de preşedintele Traian Băsescu Republicii Moldova, şi dacă presupusul acord de asistenţă financiară nerambursabilă de 100 de milioane euro destinat Republicii Moldova pentru perioada 2010-2013 se suprapune transferului de competenţă a specialiştilor români în materia construcţiei de autostrăzi, atunci putem uşor "constata că vizita preşedintelui Traian Băsescu în Republica Moldova nu face decât să promoveze transferul incompetenţei şi incapacităţii administraţiei Boc privind realizarea infrastructurii rutiere din România înspre Republica Moldova.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim. Cred că am epuizat lista.

Au depus declaraţii scrise de la Grupul parlamentar al PSD+PC următorii deputaţi: Victor Cristea, Ioan Munteanu, Cătălin Cherecheş, două, am mai anunţat, Valeriu Zgonea, Filip Georgescu, Culiţă Tărâţă, Liviu-Bogdan Ciucă, Florin Iordache, Sonia Drăghici, Ion Dumitru, Mugurel Surupăceanu, Vasile Popeangă, Vasile Mocanu, Neculai Răţoi, Oana Niculescu-Mizil, Ion Burnei, Marian Ghiveciu, Gheorghe Ana, Costică Macaleţi, Emil Radu Moldovan, Ioan Roman, Dorel Covaci, Ion Stan, Ion Călin, Florin Pâslaru, Surdu Victor, Manuela Mitrea şi Duşa Mircea.

De la Grupul parlamentar al PD-L: Marius Rogin, Cornel Ghiţă, Samoil Vîlcu, Gheorghe Ciobanu, Petru Călian, Ioan Holdiş, Riviş-Tipei Lucian, Florin Postolachi, Valeriu Tabără, George Ionescu, Gheorghe Coroamă, Doru Leşe, Ioan-Nelu Botiş, Silviu Prigoană, Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Cornel Ştirbeţ, Ioan Oltean, Iorguş Zanfir, Boiangiu Victor, Cezar Preda, Chirilă Constantin.

De la Grupul parlamentar al PNL: Cristian Buican, Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Gerea, Nini Săpunaru, Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Lucia-Ana Varga, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Dan Motreanu, Cornel Pieptea.

De la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru.

De la Grupul parlamentar al independenţilor, domnul deputat Boabeş, două declaraţii, şi domnul Vasile Soporan.

Cu aceasta, declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă. Urmează plenul, cu ordinea de zi aprobată de plen ieri.

Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Ioan Oltean:

"Rolul societăţii civile în asigurarea controlului cetăţenesc asupra modului de îndeplinire a mandatului aleşilor, între teorie şi realitate"

Mi-am propus să abordez astăzi o temă actuală, chiar dacă pe nedrept neglijată în ultimul timp. Asigurarea controlului cetăţenesc al societăţii civile asupra modului de îndeplinire a mandatului aleşilor este o parte din dreptul de informare al cetăţenilor care dă consistenţă principalului drept al acestora, acela de a fi corect şi prompt informaţi, aceasta pentru a fi în măsură să aleagă.

Societatea civilă este un depozitar de valori, de idei, de abilităţi şi de cutume şi, de asemenea, un element important al oricărei democraţii pluraliste, element necesar pentru a asigura contraponderea, din partea cetăţenilor şi a populaţiei, faţă de guvernanţi şi faţă de parlamentari, în funcţionarea mecanismelor democratice.

Societatea civilă înseamnă, de fapt, spontaneitate şi dinamism. Existând şi trăind drept o societate de fiinţe dinamice care se asociază pentru a-şi apăra interesele, ea creează resursele şi deci valorile. Organizarea societăţii civile se produce în mod spontan şi voluntar, fie în baza unor idei şi interese comune şi publice, fie ca o contrapondere la dominaţia statului, fie complementar sau ca partener al acestuia.

Astăzi, societatea civilă, corelativă, de fapt, statului de drept, se manifestă prin reprezentanţii săi, mai precis prin asociaţii care se formează în afara statului şi independent de stat, care se disting, adică fac notă aparte faţă de profesioniştii politicii, guvernanţi şi parlamentari. Ea intră în forme de concurenţă sau de colaborare cu aceştia şi cu instituţiile statului.

Transparenţa la nivelul instituţiilor statale, accesul la informaţiile de interes public, cunoaşterea deciziilor luate de autorităţi, participarea activă a cetăţeanului la viaţa publică, la luarea deciziilor publice, de interes general, sunt elemente fundamentale ale statului de drept, pe care se construieşte şi apoi se întăreşte şi se consolidează o democraţie.

Din experienţa noastră democratică putem spune că acţiunea societăţii civile este decisivă, indiferent de modul sau de culoarea politică de la guvernare. Ea condiţionează şi a condiţionat şi în România vitalitatea democratică şi economică, ea adăposteşte impulsurile de rezistenţă din care apar elanurile de acţiune democratică. Modelul ideal al vieţii în comun este o triadă echilibrată formată din stat, piaţă şi societatea civilă.

Conceptul de "societate civilă" presupune o abordare dinamică nu numai prin luarea în considerare a ansamblului organizaţiilor care o alcătuiesc, ci şi a interacţiunii dintre ele, dintre acestea şi executiv sau legislativ. Acordarea rolului cuvenit societăţii civile presupune în primul rând integrarea, valorizarea şi gestionarea mecanismelor de interacţiune.

Sectorul public acţionează în general într-o logică de redistribuire şi de echitate, pe când sectorul privat este profund ataşat logicii rentabilităţii şi profitului. Interacţiunea între societatea civilă şi organizaţiile guvernamentale se desfăşoară în ambele sensuri.

În cercetarea societăţii civile sunt urmărite tocmai legăturile existente între societatea civilă şi Guvern sau Parlament. Contribuţia societăţii civile la o bună conducere a ţării poate fi concentrată în mod practic în câteva zone de interes: transparenţa în informare în scopul exercitării controlului, politici publice şi factori de decizie, îmbunătăţirea performanţei în cadrul guvernării şi justiţia socială, adică supremaţia absolută a legii.

Potrivit legii actuale în vigoare, la Camera Deputaţilor accesul la informaţia publică este asigurat tuturor cetăţenilor, persoanelor juridice de drept privat precum şi altor persoane juridice de interes public.

Peste tot în lume ONG-urile şi prin ele cetăţenii, deci societatea civilă, joacă un rol major, determinant, în promovarea drepturilor individuale şi în dezvoltarea societăţii în asemenea măsură încât comunitatea internaţională, nu numai cea europeană în care ne aflăm, ar fi de neconceput în absenţa lor.

Pe de altă parte, este adevărat că în special în cadrul Uniunii Europene, organizaţiile civile se găsesc acum într-un punct decisiv în dezvoltarea lor.

De aceea, este necesară o mai clară definire a statutului lor şi a realei lor autonomii, întrucât fără acestea rolul lor de element critic, de control, precum şi de promotor al dezbaterii publice ar rămâne doar un simplu deziderat.

În ceea ce priveşte informarea, în scopul exercitării controlului, contează tipul de informaţie şi mijloacele de răspândire a ei care este urmărit de organizaţiile civile pentru o mai bună transparenţă şi responsabilitate, precum şi eficienţa controlului public asupra întăririi angajamentului guvernamental pentru o mai bună şi mai corectă implementare a legislaţiei şi a programelor pe diferite domenii.

Pe de altă parte, societatea informaţională a deschis un nou spaţiu de dezbatere publică, acesta lărgind considerabil sfera deliberărilor.

Tehnologia informaţiei şi a comunicării poate duce cu gândul, fără a exagera, la o viitoare democraţie electronică.

Cu toţii trebuie să fim conştienţi că în cadrul Uniunii Europene transparenţa în exercitarea funcţiilor Parlamentului, a mandatului uninominal al aleşilor, asigurarea condiţiilor pentru accesul liber la informaţia de interes public în scopul exercitării controlului de către societatea civilă reprezintă un autentic examen de democraţie, un test şi un parcurs pe care, cu paşi mici, îl traversăm cu succes.

Domnul Ioan Oltean:

"O problemă mondială: organismele modificate genetic"

Proaspăt reales în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso vrea să "autorizeze" introducerea organismelor modificate genetic în ţările membre ale Uniunii. Aceste organisme au materialul genetic modificat altfel decât prin încrucişare naturală. Primul organism modificat genetic a fost roşia, în 1994, sub formă de pastă de tomate. În 1996, s-a introdus în agricultură, deci şi în largul consum, soia şi porumbul, urmate de cartof, rapiţă, grâu şi orez. Cei mai mari cultivatori de aceste organisme sunt SUA (72% din producţia mondială), Argentina (21%) şi Canada (6%).

În 1997, România a acceptat introducerea acestor organisme modificate genetic, deşi nu exista o legislaţie în domeniu. Aşadar, lobby-ul marilor companii americane şi-a atins scopul, raportat la lipsa de informare sau la problemele financiare ale românilor. Noi am acceptat aceste produse fără să ne intereseze riscurile pe termen mediu şi lung, din punct de vedere al sănătăţii sau al protecţiei mediului, neexistând o dezbatere pe această temă.

Una dintre prioritaţile lui Barroso este de a autoriza cel puţin două soiuri de organisme modificate genetic, şi anume: porumbul MON 810, produs de compania americană Monsanto şi acceptat doar de Spania, şi cartoful Amflora, produs de compania germană BASF, cultivat experimental doar în Germania. Este o problemă mondială, o problemă care poate afecta sau poate aduce surplus economic statelor membre ale Uniunii. De aceea, este foarte importantă o dezbatere a persoanelor sau autorităţilor direct implicate, precum agricultorii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii. Trebuie analizate cu mare atenţie toate problemele invocate de organizaţii precum Greenpeace, care critică cu tenacitate introducerea acestor organisme.

Una dintre problemele care trebuie analizate ar fi importanţa coexistenţei dintre culturile modificate genetic, convenţionale şi ecologice. Este necesar ca agricultorii care cultivă organisme modificate genetic să fie responsabilizaţi de eventuale contaminări ale parcelelor vecine şi să suporte consecinţele economice. Ce se va întâmpla cu plantele cultivate alăturat de cele modificate genetic sau cu terenul pe care acestea au fost cultivate? Va mai fi el la fel de roditor dacă se cultivă alte plante? Ce se întâmplă cu porumbul transgenic cultivat în România care este rezistent la sfredelitor, o insectă dăunătoare, dacă acesta nu mai rentează economic? Ce se întâmplă cu ecosistemele, având în vedere că aceste organisme modificate genetic sunt plante care îşi produc propriul pesticid? Fermierii români au constatat în ultima vreme că atacul sfredelitorului a fost destul de slab şi nu mai merită să dea banii pe sămânţa modificată genetic. De asemenea, o echipă guvernamentală din Spania a concluzionat că incidenţa sfredelitorului porumbului este "mică" şi "nu justifică cultivarea acestor varietăţi transgenice". În schimb, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), suprafaţa cultivată ecologic în anul agricol 2008, încheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, la 221.410 hectare. În anul 2007 s-au realizat culturi ecologice pe o suprafaţă de 190.129 hectare. Dar suntem noi conştienţi sau cunoaştem toate consecinţele utilizării acestor plante modificate genetic?

La reuniunea Comitetului Ştiinţific European convocat săptămâna trecută, 13 state sunt pro introducerii o.m.g.-urilor, iar 11 se împotrivesc categoric, existând posibilitatea ca decizia introducerii o.m.g.-urilor să fie lăsată la latitudinea fiecărui Guvern din cele 27 de state membre ale UE. Aşadar, se impune necesitatea unei dezbateri ample cu privire la consecinţele atât la nivel individual, cât şi la nivel statal, pe care le induce cultivarea acestor organisme.

Domnul Ioan Oltean:

"Pe flancul de sud-est al NATO"

Pe fondul realităţilor actuale, marcate de o lume tot mai dezbinată şi încărcată de ură şi conflicte internaţionale, România are o misiune decisivă în contextul asigurării securităţii în Balcani.

După ani buni de aşteptare, încă după cel de-al doilea Război Mondial, am sperat ca România să beneficieze de garanţii de securitate din partea Occidentului şi a Statelor Unite. După decenii de subjugare comunistă, a venit, în sfârşit, momentul ca ţara noastră să se bucure de beneficiile poziţionării sale geografice.

Pentru prima dată în istoria noastră, vom putea spune că într-adevăr contăm. Avem o funcţie extrem de importantă datorită poziţiei noastre geostrategice. Interesul SUA şi NATO pentru spaţiul românesc şi politicile constante purtate în acest sens demonstrează faptul că România trebuie să-şi joace propriul rol pe flancul de sud-est al NATO.

Integrarea în NATO a însemnat de la început declanşarea unui proces complex în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale şi militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României şi i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Poziţionată strategic în zona de frontieră a NATO, România devine un avanpost al Alianţei Nord-Atlantice, pe fondul unei uriaşe negocieri mondiale între SUA, Rusia şi Europa.

România nu mai face parte din "zona gri" sau zona-tampon. Pasul făcut prin decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de a accepta amplasarea unui scut antirachetă în Romania, acordă greutate statului român la nivel de imagine pe plan mondial şi, în acelaşi timp, asigură o creştere considerabilă a nivelului de securitate a României.

Decizia luată de CSAT va conferi României atribuţii esenţiale în noua arhitectură pe care NATO o dezvoltă cu scopul de a asigura securitatea aliaţilor, mai ales a celor aflaţi în spaţiul din Balcani şi de a contracara orice posibile ameninţări actuale şi viitoare. Mai mult decât atât, să fii în echipa celor puternici îţi conferă ţie, ca stat de dimensiuni medii în această zonă, o putere mai mare de negociere.

România, Bulgaria şi Turcia - considerate flancul "vulnerabil" al NATO în privinţa rachetelor care ar putea veni dinspre Orientul Apropiat - intră acum sub protecţia unui nou sistem defensiv. Ţara noastră, în noua structură de amplasare a scutului antirachetă, beneficiază de acoperirea integrală a teritoriului pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune, faţă de varianta precedentă în care era protejată doar partea zonei de vest a ţării.

Totodată, la Marea Neagră vom avea un cuvânt greu de spus şi accentuez că România nu e în niciun caz o ameninţare pentru Rusia, aflându-se la mii de kilometri distanţă de aceasta şi ţinând cont şi de concesia făcută Kremlinului de catre Statele Unite prin renunţarea la vechea configuraţie a sistemului antirachetă. Acesta urma să fie implementat în Cehia şi Polonia, prin urmare este simplu a se demonstra că implicarea României în noul plan este adresată eventualelor ameninţări din Orientul Apropiat şi nu vecinului de la Răsărit.

Ca o consecinţă a celor prezentate mai sus, mă adresez celor care s-au grăbit să ne arate cu degetul şi să folosească un ton acuzator la adresa politicii externe pe care România o face în prezent, că a realiza cu costuri minime beneficii maxime nu este un lucru uşor şi asta o datorăm strategiei politice a Guvernului care a văzut în parteneriatul cu Statele Unite o "soluţie diplomatică extrem de viabilă". Fără îndoială, asistăm la un succes politic, diplomatic şi militar al României.

Vreau să îi liniştesc pe cei care s-au pripit în a da declaraţii diverse pe tema deciziei CSAT, transmiţându-le că subiectul cu pricina va face obiectul unei ample dezbateri publice, nu doar în presă, dar şi în Parlament.

Totul este în conformitate cu legislaţia naţională, respectându-se atât Constituţia şi legile în vigoare, cât şi deciziile adoptate la summit-ul NATO de la Bucureşti şi cel de la Kehl, prin care au fost reiterate principiile privind indivizibilitatea securităţii şi solidarităţii aliaţilor.

Şi nu în ultimul rând, vreau să vă amintesc că a fi membru al NATO nu creează numai drepturi, ci şi obligaţii. Nu putem beneficia de securitate şi protecţie fără a ne îndeplini şi obligaţiile de aliat. Aşadar, aşteptăm sfârşitul negocierilor bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare pentru a putea fi ratificate.

Domnul Daniel Buda:

"Organizarea regională - impuls pentru economie, nu pentru dicuţii sterile"

Este cunoscut faptul că legea statutului minorităţilor naţionale este, pentru UDMR, unul din obiectivele politice cu care această formaţiune a etnicilor maghiari încearcă să rezolve multe dintre problemele ei interne, practic aceasta fiind miza participării la viaţa politică. Însă, trebuie să facem distincţia între ceea ce doresc partenerii noştri de guvernare şi ceea ce trebuie să realizăm noi, ca stat membru al Uniunii Europene. Respectiv, din această poziţie, în mod primordial, trebuie să gândim o reaşezare a regiunilor, însă, fără îndoială, nu pe criterii etnice. Mai mult decât atât, modificarea numărului regiunilor de dezvoltare nu este şi nici nu va fi niciodată, cu certitudine, proiectul unui singur partid, ci al întregii clase politice, ca o cerinţă a cetăţenilor pe care îi reprezentăm.

Au trecut vremurile când clasa politică are datoria de a răspunde prezent la proiectele aduse în dezbatere fără a fi interesată de repercusiunile asupra naţiunii. Desigur, nu trebuie să evităm dezbaterile în virtutea cărora în viitorul apropiat se conturează premisele unor modificări administrativ-teritoriale, însă, după cum am mai menţionat, ca urmare a statutului de membru cu drepturi depline al ţării noastre în structurile europene şi, desigur, ca urmare a consultării tuturor partidelor politice şi a cetăţenilor.

Regulile democraţiei ne impun dezbaterea unui proiect legislativ în mai multe etape, astfel încât societatea să fie informată şi consultată cu privire la oportunitatea oricărui demers legislativ.

Am asistat cu toţii zilele acestea la dezbateri televizate în care PD-L era acuzat de faptul că doreşte să reorganizeze România prin aprobare tacită, ba că este de acord cu dublarea regiunilor, ba că vinde ţara şi aşa mai departe, însă ceea ce este mai surprinzător este tocmai faptul că politicieni de marcă care se presupune că au suficientă experienţă în legislativul românesc discută în necunoştinţă de cauză cu privire la adoptarea unui proiect de lege. Fac precizarea că, indiferent de poziţia pe care o vom ocupa, noi, cei de la PD-L, fie opoziţie sau putere, nu vom face niciodată rabat de la prevederile legale şi, cu atât mai puţin, de la legea fundamentală. Nu vom accepta, în virtutea compromisului, trecerea unor proiecte legislative, ignorând regulile fundamentale ale democraţiei.

Ceea ce interesează cu prioritate pe toţi parlamentarii, este, fără îndoială, redresarea economiei, creşterea capacităţii ţării noastre de atragere de investitori străini şi, desigur, dezvoltarea capacităţii României de a absorbi fondurile europene. Consider că toate dezbaterile cu privire la reorganizarea României trebuie să aibă, deci, ca principal scop, întărirea capacităţii de absorţie a fondurilor europene. Aceasta este, dacă doriţi, chintesenţa reorganizării statului.

Situaţia în care se află acum statul nostru se datorează, pe de o parte, crizei economice internaţionale, iar, pe de altă parte, incapacităţii foştilor guvernanţi de atragere a fondurilor europene. Să ne aducem aminte că, la un moment dat, România nu a absorbit nimic din fondurile europene, iar abia acum a început să-şi dezvolte această capacitate. Din acest motiv, consider că trebuie să privim cu maximă responsabilitate acest proiect şi pot să vă asigur că în niciun caz nu vom permite să avem de-a face cu o reorganizare instituţională sau cu o organizare administrativ-teritorială care să încalce principiile constituţionale de astăzi, sau să acceptăm o regionalizare pe criterii etnice.

Nu putem să nu recunoaştem importanţa actuală privind structura de dezvoltare a regiunilor din România, însă, trebuie să evoluăm, să progresăm, astfel încât să ajungem la standarde cu adevărat europene. Nu cred că trebuie să ne fie frică în momentul de faţă că ne vor fura unii ţara sau că vor veni investitori care să subjuge din nou neamul românesc. România trece, în momentul de faţă, printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi trebuie să facă faţă unor provocări foarte mari din punct de vedere al consolidării statului în interiorul Uniunii Europene. De aceea, o reorganizare a regiunilor de dezvoltare privită prin prisma unei creşteri economice care va conduce România în rândul ţărilor cu adevărat europene nu trebuie să fie decât un demers raţional şi pur economic.

În privinţa înfiinţării aşa-zisului Ţinut Secuiesc, este binecunoscută poziţia noastră consolidată de prevederile constituţionale conform cărora "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", fapt ce nu poate fi negociat cu nimeni. Nici măcar cu UDMR.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Lipsa finanţării în cadrul administraţiilor publice locale"

Nu mai este un secret pentru nimeni familiarizat cu lumea politicii faptul că de ani de zile oamenii politici vin şi cer încredere în numele reformelor pe care vor să le facă. Trăim într-o epocă a reformelor clamate. Peste tot auzim discutându-se despre reformă, auzim guvernanţii cum se laudă că au reformat sistemul sanitar, invatamantul, ca au reformat sau ca vor reforma administratia locala. Guvernanţii ţin pledoarii despre modalitatea în care fac ei cele mai bune reforme, iar cetăţenii simt pe pielea lor efectele unei reforme care, de peste cinci ani de zile, nu aduce decât incertitudine şi schimbări pompieristice într-o societate care parcă nu-şi mai regăseşte drumul.

Auzind aceste cuvinte, mulţi vor considera că fac o pledoarie antireformă. Total fals! Cred în reformarea statului şi, prin proiectele de legi propuse, am contribuit la aceasta. Nu cred, însă, în reforma clamată pe afişe, în reforma ca retorică de partid şi, inainte de orice, nu cred în reformă de dragul reformei!

Oamenii din colegiul pe care îl reprezint aici m-au întrebat de nenumărate ori ce vrea clasa politică să facă din România. M-au întrebat de ce, în ciuda nenumăratelor schimbări, sistemul de educaţie este din ce în ce mai puţin performant, m-au întrebat de ce Spitalul judeţean din Focşani este din ce în ce mai părăginit şi de ce ei, ca cetăţeni care plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate, nu beneficiază de condiţii minime în unităţile medicale. Întrebările de pe buzele românilor sunt mereu aceleaşi: "de ce nu pot trăi normal în România?", "de ce viaţa li se schimbă odată cu alegerea unei noi guvernări?", "de ce azi pensia este 500 lei, iar mâine se micşorează?" Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care sunt convins că şi dumneavoastră le auziţi în desele întâlniri cu cetăţenii pe care îi reprezentaţi.

De multe ori găsesc răspunsul potrivit la aceste întrebări, însă din ce în ce mai des răspunsurile mele nu pot justifica lispa de viziune şi profesionalism a celor care ne conduc şi care, în numele reformei, fac greşeli după greşeli. Greşeli care se răsfrâng asupra oamenilor simpli, asupra celor care, în lipsa unei alternative serioase, trag speranţa că lucrurile s-ar putea îndrepta. Mă refer aici nu numai la pensionarii care îşi văd pensiile diminuate şi la cei deja 700.000 de şomeri, ma refer şi la cele câteva mii de angajaţi din administraţiile locale care, amenintaţi de spectrul incompetenţei guvernamentale, riscă fie să nu îşi mai primească salariile, fie să rămână şi ei şomeri.

Cauza acestei situaţii este, fireşte, mult clamata reformă în administraţie. Ignorând mesajele venite din zona administraţiei locale care cer o descentralizare reală, guvernanţii au hotărât să facă reforma în acest domeniu politicianist şi, din păcate, după ureche.

În primăriile din România conduse de primari PSD şi PNL, se petrec adevărate drame! Drame generate de faptul că acestea nu au asigurate fondurile bugetare nici pentru plata salariilor angajaţilor, fără să mai vorbim de asigurarea cofinanţării proiectelor europene pe care le au în derulare.

La televizor ne batem cu pumnul în piept şi vorbim despre marea prioritate a Guvernului - aceea de atragere a fondurilor europene, însă, în realitate, lăsăm milioane de euro să ne scape printre degete pentru că nu suntem în stare să alocăm fondurile necesare cofinanţării acestor proiecte. Poate, în ceasul al 12-lea, guvernanţii vor găsi înţelepciunea necesară şi vor realiza că necesarul de capital public al României, în vederea dezvoltării, nu poate fi asigurat fără atragerea masivă a fondurilor europene şi a investitorilor străini. Poate, în ceasul al 12-lea, guvernanţii actuali vor realiza că pentru a reduce decalajul dintre România şi ţările dezvoltate din Uniunea Europeana este nevoie de paşi înainte, nu de paşi făcuţi înapoi. Poate, în ceasul al 12-lea, vom întelege că pentru toate aceste lucruri avem nevoie ca administraţiile locale să primească fondurile necesare pentru a putea servi comunităţile pe care le reprezintă, însă ar mai fi o condiţie: ca în acel ceas 12, în primăriile asuprite din România să mai existe funcţionari publici dispuşi să muncească pentru binele acestor comunităţi.

Drumurile pe care România le-ar putea construi sunt importante pentru toţi, la fel şi spitalele, dar cel mai important lucru pentru România ar trebui să fie chiar românii. Noi, oamenii acestei ţări suntem cei care o putem dezvolta, iar pentru ca noi, românii, să putem munci pentru un bine comun avem nevoie de reforme făcute profesionist de către profesionişti.

Dacă reformele prosteşti vor continua, atunci vă asigur că peste câţiva ani nu vor mai fi nici profesori în şcoli, nici medici în spitale şi nici funcţionari publici în primării.

Nimeni nu poate cere cuiva să se sacrifice şi să muncească două sau trei luni fără salariu, aşa cum se întâmplă acum în mai multe primării din Vrancea, de exemplu. Nimeni nu poate cere unui funcţionar public să stea, luni de zile în stres, în speranţa că nu va fi concediat, aşa cum prevede Proiectul de Lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora, proiect calificat de către primării cu care am discutat ca fiind unul aberant, care nu ţine cont de realităţile existente la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, iar stabilirea personalului maxim care poate fi încadrat s-a făcut având ca singur criteriu reducerea cheltuielilor bugetare.

Din punctul de vedere al primărilor din judeţul Vrancea este inadmisibil ca o localitate cu până la 1500 de locuitori să poată avea un maxim de 10 angajaţi, iar o localitate cu 3.000 de locuitori să aibă maxim 12 angajaţi.Toţi primarii cu care am discutat s-au întrebat care au fost criteriile ce au stat la baza stabilirii normelor de personal. Şi punctul de vedere al "Asociaţiei comunelor din România" - filiala Vrancea este similar, pentru ei proiectul de lege fiind unul aberant, iar efectul aplicării unui astfel de proiect fiind incapacitatea administraţiilor locale de a răspunde cerinţelor stabilite prin restul actelor normative care reglementează activitatea în domeniul administraţiei publice locale.

Iată, aşadar, cum nepriceperea unor guvernanţi care clamează că fac reformă duce, în fapt, la bulversarea societăţii.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Din punctul meu de vedere, ne aflăm într-o zonă a măsurilor corecte, şi mă refer la faptul că tot ce s-a făcut în direcţia reducerii veniturilor din banii statului român este lăudabil. Primul-ministru a reuşit să reducă numărul de agenţii şi autorităţi şi salariile din aceste instituţii din subordinea primului-ministru. Legea sistemului unitar de pensii şi Legea salarizării unice sunt alte două măsuri care restabilesc echitatea şi corectitudinea în cheltuirea banului public şi a recompensării funcţie de competenţe sau contribuţie. Este o măsură corectă să faci pensia pe baza contribuţiei. Acum, pe lângă aceste autorităţi, mai există şi instituţii care se află sub controlul Parlamentului, cele de supraveghere, unde sunt salarii exagerat de mari şi acele sinecuri ale consiliilor de administraţie.

Aceste sinecuri, adică aceste posturi plătite cu salarii uriaşe şi ocupate de persoane dintre care unele nu au dat în nicio situaţie proba competenţei lor, fac parte din zona acelor chestiuni care încă nu au fost încă soluţionate. Legat de sinecuri, acestea există, în general, pentru oamenii slab pregătiţi şi care caută să-şi ducă incompetenţa în nişte zone care nu sunt vizibile. Sinecurile au supravieţuit, momentan, măsurilor privind cheltuirea banului public luate de Guvern.

Bineînţeles că nu sunt de acord cu aceste salarii, dar se va face lumină şi în aceste cazuri. Sinecurele sunt, în general, atributul unor oameni care nici măcar nu au muncit politic pentru a ajuta partidul.

În 20 de ani, am ajuns să avem un milion patru sute de mii de bugetari, funcţie de cum s-au succedat partidele politice şi şi-au consolidat clientele politice. Niciun clientelar al unui partid politic n-a venit pe un post de bugetar cu gândul că va pleca a doua zi, ci fiecare a venit cu gândul că trebuie să-şi convingă şeful să-i fixeze o anumită fişă a postului şi să nu mai plece niciodată de acolo.

Referitor la membrii în consiliile de administraţie, secretarii de stat membri au fost obligaţi prin lege să aibă posturi în aceste consilii. Ce nu prevede legea este obligaţia aceasta în fişa postului, dacă au acceptat să fie secretari de stat să se ducă în aceste consilii fără să ceară bani şi asta trebuie să facem acum. Este dreptul nostru. Eu cred că aşa trebuie făcut, este un pas.

Domnul Nicolae Ciprian Nica:

"În 2010 trăim mai rău ca în 1980"

Doresc să supun astăzi atenţiei dumneavoastră o situaţie care poate fi catalogată absurdă şi imorală şi care pune în evidenţă foarte bine statutul unui primar de opoziţie în România europeană a anului 2010. Colegiul pe care îl reprezint are în componenţa sa şi oraşul Panciu, un oraş vrâncean cu aproximativ 10.000 de locuitori care, din data de 15 ianuarie 2010, nu mai beneficiază de iluminat public pe motiv de neplată a facturilor către furnizorul de energie electrică. Din punctul meu de vedere, este vorba despre o atitudine răuvoitoare a Agenţiei de Furnizare a Energiei Electrice care a decis, unilateral, să închidă lumina în oraş, în ciuda eforturilor autorităţilor locale de a soluţiona această situaţie.

Pentru ca unii dintre dumneavoastră să nu afirme că situaţia de la Panciu nu ar fi una deosebită, fac următoarele precizări: în anul 2007, Primăria Panciu a investit în Proiectul de modernizare a iluminatului public astfel încât reţelele de iluminat public să devină mai eficiente. Din bugetul local au fost modernizaţi şapte kilometri de reţea de transport, distribuţie şi furnizare. Au fost înlocuite 1.600 corpuri de iluminat pentru a scădea consumul şi au fost modernizate toate punctele de aprindere şi măsură din sistemul de iluminat public. Deşi criza financiară începuse să îşi spună cuvântul, în 2009 Primăria Panciu a plătit lună de lună sute de milioane de lei în contul iluminatului public stradal.

Bunelor intenţii li s-a răspuns însă cu rea-voinţă. Un exemplu în acest sens este cel privind facturarea din luna decembrie 2009, când factura pentru iluminatul public a fost umflată cu o cantitate aproape triplă faţă de consumul pe care oraşul îl are în medie pe o lună de zile. Adică, la acelaşi număr de consumatori, consumul pe iluminatul public stradal a crescut de la an la an, ajungându-se ca în 2009 consumul facturat catre Primăria Panciu să fie cu 280% mai mare faţă de anul 2005. Datele statistice sunt mai multe decât grăitoare.

Precizez, încă o dată, că Primăria Panciu nu a negat faptul că are datorii la plata energiei electrice, dar a contestat faptul că peste consumul real de 54.000 kW/lună au mai fost facturaţi în plus alţi 170.000 kW, doar în luna decembrie a anului 2009. În plus, soluţiile propuse de Primăria Panciu privind plata facturilor restante au fost ignorate. Este evident că într-un an de criză, în care autorităţile locale aproape că nu pot asigura salariile angajaţilor, o altă instituţie publică nu poate fi decât absurdă dacă cere plata integrală a unor datorii vechi de câţiva ani. Şi totuşi, acest lucru se întâmplă într-un oraş din judeţul Vrancea, în care primarul are "neşansa" de a nu fi de aceeaşi culoare politică cu cel care conduce Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Focşani.

Stimaţi colegi, în judeţul Vrancea datoriile primăriilor către Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Focşani se ridică la aproximativ 3 milioane lei, însă doar la Panciu a fost întrerupt iluminatul stradal. Vă întreb, ce vom face dacă acest comportament al celor din subordinea ministrului Videanu va continua? Şi Primăria Municipiului Adjud are datorii la iluminatul stradal, iar primarul este şi el "ghinionist" - a fost ales pe listele PSD! Se va întrerupe şi acolo iluminatul? Oraş dupa oraş, România va intra în beznă. Azi s-a decis oprirea iluminatului stradal, mâine se va decide oprirea energiei termice pentru că CET-urile au datorii, iar poimâine vom merge pe şoselele din România din groapă în groapă pentru că ministrul Berceanu ne-a spus că ninsoarea ne-a "mâncat" toţi banii din buget.

Stimaţi colegi, am adus această problemă în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă asupra lipsei de viziune a unor instituţii ale statului care nu văd mai departe de politica de "recuperare" a datoriilor. O politică care nu ţine cont de faptul că lipsa iluminatului public, a căldurii au devenit aproape drepturi fundamentale în anul de graţie 2010.

Deja sunt semnale în Panciu, din cauza lipsei iluminatului public a crescut numărul acţiunilor de vandalism şi huliganism. Într-o singură noapte, huliganii au distrus 12 stâlpi de iluminat public aflaţi în proprietatea Primăriei Panciu, producând o pagubă de 6.432 lei. Iată, aşadar, că lipsa iluminatului stradal a devint o problemă socială. Cred că este inadmisibil ca cetăţenii unui oraş dintr-o ţară care face parte din Uniunea Europeană să fie obligaţi să stea în întuneric şi să se gândesacă, în momentul în care intenţionează să iasă seara din casă, dacă vor fi sau nu în siguranţă pe străzi.

Stimaţi colegi, este de condamnat atitudinea sfidătoare a unei agenţii publice ai cărei salariaţi sunt plătiţi din bani publici şi care, aşa cum am arătat şi mai sus, nu văd mai departe de îndeplinirea indicatorilor de performanţă şi care nu sunt interesaţi de dramele care pot lua naştere într-o comunitate lăsată în beznă, ci sunt preocupaţi doar de comoditatea fotoliului lor de director.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Consilierii psihologici - o necesitate actuală a sistemului de învăţământ"

În şcolile româneşti, cabinetele de asistenţă psihopedagocică sunt insuficente sau inexistente, deşi elevii simt nevoia acută de asistenţă specializată. Nici cabinetele private nu se ocupă de soarta minorilor, preferând să lucreze cu adulţii. Cazurile de suicid, din ultimii ani, din rândul adolescenţilor demonstrează că anumite motive, aparent banale pentru unii dintre noi, pot deveni cauze de sinucidere pentru tineri, cu titlu de exemplu: teama de corijenţe, o notă proastă, o ceartă cu un profesor sau cu un coleg de clasă sau o decepţie sentimentală. Nopţile petrecute în faţa calculatorului, oboseala accentuată, violenţa verbală şi fizică faţă de colegi şi profesori, epuizarea din cauza temelor de acasă sau pur şi simplu sentimentul de debusolare şi negăsirea locului în societate fac ca unul din zece elevi să ajungă în cabinetul psihologului pentru consiliere de specialitate.

În România există, încă din anii '90, un cadru normativ pentru înfiinţarea în fiecare şcoală a unui cabinet de asistenţă psihopedagogică abilitat să ofere consiliere psihologică şi orientare profesională pentru elevi, numai că, din păcate, niciun ministru al educaţiei nu a creat un program real de înfiinţare a cabinetelor psihologice în şcoli. Consilierii şcolari au de foarte multe ori un rol important în viaţa elevilor, în alegerea carierei şi în deciziile pe care aceştia le iau. Consilierii sunt pregătiţi atât să îi educe pe copii, cât şi să-i consilieze şi să-i ajute atunci când au nevoie. Ei sunt, de fapt, o punte de legătură atunci când apar probleme între ideile şi aşteptările părinţilor sau profesorilor şi cele ale elevilor.

În ultima perioadă, necesitatea cabinetelor de asistenţă psihopedagogică este enormă, elevii trebuie asistaţi să se adapteze la mediul şcolar şi social, să depăşească tentaţii ca drogurile, alcoolul, violenţa sau furtul. În şcolile din România există în acest moment numai 1.590 de consilieri şcolari. Unii sunt psihopedagogi, alţii psihologi sau sociologi, în condiţiile în care legea prevede ca la 800 de elevi să existe un consilier psihologic.

Consider că statul poate economisi foarte mulţi bani în urma înfiinţării acestor cabinete în şcoli în sensul că, prin orientarea profesională de timpuriu, tinerii îşi vor cunoaşte mai bine interesele şi se vor ghida mai uşor pe piaţa muncii, scăzând numărul şomerilor, vor avea o conduită normală în societate, scăzând numărul faptelor antisociale. Sper ca reprezentanţii ministrului de resort să înţeleagă importanţa acestui domeniu în sistemul de învăţământ românesc şi să adopte, prin noua lege a învăţământului, cadrul legal şi financiar adecvat înfiinţării cabinetelor psihologice în şcoli, ca o necesitate urgentă a sistemului educaţional.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Integrarea profesională a tinerilor institutionalizaţi"

Integrarea profesională este foarte importantă pentru tânărul care aspiră la autonomieşi independenţă socială. Din pacate, ei nu au pregătirea necesară pentru a face faţă cerinţelor profesionale actuale - limbi străine, informatică, abilităţi de comunicare etc. Dificultăţile de a găsi şi păstra un loc de muncă sunt generate şi de faptul că nu au o locuinţă. În aceste condiţii, tânărul se vede aruncat într-un cerc vicios, din care nu poate ieşi decât cu sprijinul şi implicarea celorlalţi. Pendulând între aceste puncte ale dilemei, de cele mai multe ori renunţă, abandonându-se hazardului şi indiferenţei.

După încheierea pregătirii profesionale, integrarea profesională a tinerilor cu familie poate fi facilitată chiar de familia extinsă, de sistemul de relaţii de rudenie, pe când tinerii orfani sau abandonaţi ar putea fi sprijiniţi prin implicarea agenţilor economici şi prin intervenţia comunităţii (biserică, autorităţi, organizaţii, voluntari). O mare parte dintre tinerii din instituţiile de plasament care au împlinit 18 ani, şi-au finalizat studiile şi ar trebui să se angajeze, refuză sau unii dintre ei nu au contactat niciodată un angajator. Aproape 1.800 de copii aflaţi în grija statului au împlinit 18 ani, sau şi-au finalizat studiile în anul şcolar anterior, majoritatea ca absolvenţi ai învăţământului de masă, adică liceu, şcoli profesionale sau postliceale. Dintre aceştia, 291 nu au contactat sau au refuzat să contacteze vreun angajator sau instituţie în vederea angajării. Însă, în jur de 500 şi-au găsit anul trecut un loc de muncă, iar alţi 500 care au doar studii medii intenţionează să le continue.

Conform legislaţiei în vigoare, odată cu terminarea instruirii şcolare şi profesionale, tinerii ocrotiţi în centrele de plasament sunt nevoiţi să părăsească instituţia şi să-şi găsească singuri propriul drum în viaţă. Din păcate, ei nu sunt pregătiţi pentru a face acest pas către independenţă. În contextul actual, datorită situaţiilor socio-economice ale familiei şi a modului de organizare a sistemului de protecţie socială, dezideratul integrării este foarte dificil. Din momentul în care a părăsit instituţia, tânărul conştientizează dificultăţile de integrare în grupuri, organizaţii sau colectivităţi formate din persoane cu familie. Inhibiţia în faţa unor acţiuni sau decizii majore care îi vor influenţa cursul vieţii îşi află originea în faptul că instituţia decidea pentru individ, îi propunea scopuri, iar acesta le executa. În acest context trebuie completat cadrul legislativ specific şi identificate soluţii prin elaborarea unor programe şi strategii de incluziune socială şi profesională, care să vină în sprijinul şi în susţinerea acestor tineri.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Lipsa de personal din instanţele judecătoreşti"

Reformarea justiţiei rămâne şi în acest an o prioritate. Declaraţiile responsabililor din sistem sună, ca de fiecare dată, pompos. Se vorbeşte despre continuarea reformei, despre combaterea corupţiei, despre o legislaţie anticorupţie coerentă, despre implementarea urgentă a noilor coduri juridice, despre hotărârea magistraţilor de a împinge actul de justiţie în secolul XXI, dar nu se vorbeşte nimic despre supraaglomerarea instanţelor de judecată cu zeci de mii de dosare, despre resursa umană insuficientă, care din greu mai face faţă, despre blocarea actului de justiţie până la urmă. La nivel naţional, la instanţele de judecată şi la parchetele de pe lângă acestea, sunt vacante peste 650 de posturi de judecători şi peste 700 de procurori, problematica deficitului de personal fiind de departe o problemă nerezolvată. Dar cum să dezvolţi calitatea actului de justiţiei, când Guvernul Boc a blocat, printr-o ordonanţă nefericită, întregă "paletă" de posturi bugetare, neţinând cont că, cel puţin la nivelul sistemului judiciar, lucrurile sunt destul de delicate. Judecătorii intră în şedinţe, în medie, cu apoximativ 100 de dosare, iar media dosarelor instrumentate de un singur procuror fiind de aproximativ 150. Situaţia personalului de specialitate juridică de la nivelul instantelor este si mai gravă, aici deficitul de personal fiind unul serios, peste 800 de grefieri la nivel naţional. Din punctul meu de vedere, efectele acestor măsuri negândite şi iraţionale luate de către actuala guvernare se vor regăsi mai târziu sub forma unor condamnări ale României la CEDO, iar factura o vom plăti fiecare dintre noi. La acest tablou sumbru ar trebui adăugată şi lipsa de logistică elementară de lucru de la nivelul instanţelor de judecată, încăperile mici şi insalubre în care îşi desfăşoară activitatea personalul chemat să înfăptuiască actul de justiţie.

Personal, consider că trebuie identificate urgent soluţiile de deblocare a situaţiei privind lipsa de resurse umane de la nivelul instanţelor de judecată, prin deblocarea posturilor vacante şi organizarea de concursuri pe post. De asemenea, trebuie identificate sursele financiare pentru renovarea anumitor instanţe din ţară care stau să cadă sau a celor care sunt sub nivelul minim acceptat privind condiţiile de muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Scutirea de la plata penalităţilor pentru întreţinere"

Prin prezenta declaraţie politică doresc să evoc faptul că împreună cu mai mulţi colegi parlamentari am iniţiat un proiect de act normativ pentru modificareaşi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Propunerea legislativă prevede scutirea de la plata penalităţilor acumulate la întreţinere pentru cetăţenii care îşi achită datoriile de bază. Proprietarii care îşi achită către asociaţiile de proprietari cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, vor fi scutiţi de la plata penalităţilor pentru suma cu titlu de restanţă. Prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi. Aceste prevederi se aplică şi chiriaşilor care deţin spaţiu locativ în baza unui contract de închiriere cu administraţia locală, centrală sau orice instituţie a statului. Aceste reglementări sunt valabile pentru familiile cu un venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv persoană singură, ce nu depăşeşte suma de 600 ron. Sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale, cu titlu de penalităţi, existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii.

În condiţiile unei ierni atât de grele, cum a fost în acest început de an, şi crizei economice tot mai acute, o asemenea iniţiativă este de un real ajutor pentru cei care înregistrează restanţe la plata întreţinerii. Reducerea activităţii economice generează scăderea veniturilor populaţiei, iar devalorizarea monedei naţionale determină creşterea sumelor la facturile de utilităţi. În aceste condiţii, se înregistrează foarte mulţi restanţieri la plata întreţinerii, care sunt copleşiţi nu doar de aceste restanţe, dar mai ales de penalizările ce se acumulează.

Scutirea de la plata acestor penalităţi este necesară şi benefică pentru cei care se află într-o asemenea situaţie dramatică şi s-ar putea totodată evita un posibil blocaj. De aceea, consider că trebuie făcut tot posibilul ca această propunere legislativă să fie dezbătută şi votată cu celeritate.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Pledoarie împotriva măsurii de egalizare a vârstei de pensionare"

Actuala formă a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede atingerea vârstei standard de pensionare de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi în anul 2013. Considerăm că aceste vârste standard de pensionare trebuie păstrate cel puţin până în anul 2050. Ne exprimăm dezacordul faţă de pericolul egalizării vârstei de pensionare dintre femei şi bărbaţi, întrucât egalitatea nu începe cu finalul, adică cu egalizarea vârstei de pensionare. Mai întâi trebuie să avem drepturi egale din toate celelalte puncte de vedere şi abia apoi, în timp, să ajungem să avem o vârstă egală pentru pensionare.

În favoarea ideii privind neegalizarea varstei de pensionare vă prezint câteva argumente: a) femeia, în continuare, este singura care se ocupă de gospodărie, educaţia copiilor şi îngrijirea bătrânilor, conform statisticilor, doar în 5 la sută din familiile din România există un parteneriat soţ-soţie în ceea ce priveşte gestionarea activităţilor din gospodărie; b) discrepanţa dintre condiţiile de muncă de acasă din România şi cele din statele occidentale, şi, mai mult, diferenţa majoră dintre mediul rural şi cel urban (lipsa apei curente şi a canalizării din satele şi comunele noastre); c) absenţa alternativelor pentru creşterea copiilor (creşe, grădiniţe, bone scumpe şi nepregătite). De asemenea, prelungirea vârstei de pensionare ar duce la diminuarea numărului bunicilor implicaţi în susţinerea familiilor, absenţa alternativelor pentru îngrijirea bătrânilor; numărul femeilor care suferă de boli cronice din România este de trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor.

Consider că prelungirea vârstei de pensionare, aşa cum executivul o prezintă în proiectul prinvind Legea pensiilor, ar avea drept consecinţă imediată creşterea numărului pensionărilor pe caz de boală; absenţa locurilor de muncă şi riscul creşterii şomajului, iar consecinţa egalizării vârstelor de pensionare între femei şi bărbaţi s-ar transpune în riscul ca de la 60 de ani femeile să rămână şi fără loc de muncă şi fără pensie, efectul imediat fiind acordarea de ajutoare sociale suplimentare de către stat şi în niciun caz reformarea sistemului public de pensii.

Fără a ne opune dorinţei femeilor care doresc şi pot să-şi continue activitatea şi după 60 de ani, considerăm că egalizarea vârstei de pensionare în toate domeniile de activitate în România este imposibilă. Nici măcar în Austria nu s-a luat această măsură, ba dimpotrivă, această ţară a prelungit termenul egalizării vârstei de pensionare din 2025 în 2030, iar speranţa de viaţă a româncelor este cu cel puţin zece ani mai mică decât a femeilor din majoritatea statelor Uniunii Europene.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Modernizarea României prin reformarea mentalităţilor"

La trei ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, putem afirma cu tărie că ţara noastră are nevoie cel mai mult de un proiect de dezvoltare pe termen lung. Atenuarea decalajelor de dezvoltare şi investiţia pentru revitalizarea satului românesc, ameliorarea polarizării sociale şi securitatea socială pentru categoriile cu venituri reduse, investiţia în elita de mâine trebuie să constituie obiective prioritare în agenda politică. România nu poate evolua ca stat european cât timp există aceste probleme acute.

Decalajele de dezvoltare dintre mediul rural şi mediul urban sunt mai profunde, deşi mai vizibile ca niciodată, tocmai pe fondul polarizării sociale accentuate. Atât timp cât vor exista diferenţe între educaţia de la oraş şi educaţia de la sat, atât timp cât mediul rural va fi marcat de servicii de sănătate mai slabe, România nu are şanse de evoluţie.

România continuă să fie ţara în care există o pătură subţire de îmbogăţiţi şi o masă largă de săraci. Pensionarii, agricultorii, muncitorii din fosta industrie de stat au devenit categoriile care au decontat cel mai mult costul politicilor economice de dreapta şi lipsa de programe sociale. Presiunea creşterii preţurilor la alimente, inflaţia galopantă, costul energiei, costul medicamentelor, toate se răsfrâng mai ales asupra categoriilor sărace. Este nevoie de proiecte care să ofere o viziune de abordare a acţiunilor de securitate socială pentru persoanele cele mai afectate din punct de vedere material, proiecte bazate pe două direcţii: securizarea veniturilor vulnerabile şi identificarea pârghiilor bugetare prin care măsurile sociale să devină realizabile.

O prioritate trebuie să fie realizarea unei politici coerente în domeniul energiei. Susţinem modificarea coşului de energie electrică, astfel încât populaţia să beneficieze de producţia de energie ieftină a României, în procent de 100% şi nu doar de 16% cât beneficiază în prezent. Această modificare va duce la reducerea preţului cu 33% faţă de valoarea actuală. De asemenea, este necesară constituirea unui fond social pentru finanţarea programului de reabilitare termică a blocurilor.

Dincolo de coordonatele sociale pentru acest proiect de dezvoltare, România are nevoie de o viziune clară privind sprijinul pentru tineri. Investiţia în inteligenţă este modalitatea prin care România îşi valorifică resursa umană, cea mai importantă componentă a dezvoltării economice. Cea mai importantă pierdere din aceşti 18 ani este pierderea oamenilor talentaţi, a profesioniştilor, a tinerilor bine pregătiţi. Susţinerea tinerilor cu performanţe la învăţătură trebuie să fie un demers consecvent al statului, care să urmărească, să susţină, să recompenseze performanţa şi talentul din şcoala generală până la admiterea în facultate.

Un astfel de plan vizează o succesiune de paşi, care să răspundă nevoilor acestor tineri, începând cu baza de materiale didactice, continuând cu programe de pregătire gratuită, prin care să fie stimulată performanţa în ţară şi apoi în străinătate, şi finalizând cu un tratament preferenţial la momentul angajării. De asemenea, statul trebuie să fie un actor activ pe piaţa muncii pentru recrutarea acestor tineri, un jucător atent şi proactiv la ofertele pe care le face mediul privat. Reforma statului înseamnă şi atragerea a cât mai mulţi tineri pregătiţi în instituţiile statului, unde recompensarea activităţii lor să se facă diferenţiat, pe măsura pregătirii şi a rezultatelor lor.

Acestea ar fi coordonatele pe care se articulează proiectul de modernizare a României. Integrarea trebuie transpusă de pe hârtie în viaţa de zi cu zi a fiecărui român. Aceasta este prima condiţie pentru a deveni, în mod real, cetăţeni europeni.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Regimul juridic al patrimoniului sindical din România"

România este ultima ţară din Uniunea Europeană care nu a reglementat domeniul regimului juridic al patrimoniului sindical, neîndeplinindu-şi până acum o obligaţie fundamentală, cu implicaţii majore pentru mişcarea sindicală. În acest sens, împreună cu alţi colegi parlamentari, am elaborat o iniţiativă legislativă care are ca obiect de reglementare regimul juridic al patrimoniului sindical. În urma dizolvării sindicatelor din perioada comunistă, nu a existat o soluţie juridică de preluare a bunurilor imobile de la vechile structuri sindicale la cele constituite după reinstaurarea regimului democratic. Având o situaţie juridică incertă, acest patrimoniu imobiliar a fost expus, pe de o parte, încercărilor de preluare abuzivă şi, pe de altă parte, unei degradări accelerate datorate inexistenţei unui sistem coerent de finanţare şi întreţinere.

Beneficiind de patrimoniul care le aparţine de drept, sindicatele vor avea asigurată independenţa faţă de factorii politici sau economici şi vor putea garanta respectarea drepturilor legitime ale forţei de muncă din România. Această nouă dimensiune a sindicatelor va genera puternice efecte pozitive atât asupra eficienţei economiei naţionale, cât şi asupra echilibrului social.

Propunerea legislativă a fost elaborată în urma unui proces consultativ complex desfăşurat împreună cu toate confederaţiile sindicale din România şi aplică prevederile privind necesitatea elaborării unei legi speciale referitoare la patrimoniul sindical, conţinute de articolul 8 alineatul (4) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Restituirea bunurilor către Uniunea Naţională pentru Preluarea Patrimoniului Sindical, persoană juridică ce urmează a fi constituită prin asocierea confederaţiilor sindicale reprezentative, se va face în natură, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil vor fi stabilite măsuri reparatorii care se vor acorda în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii justiţiei.

În scopul aplicării dispoziţiilor prezentei propuneri legislative, se va constitui în subordinea Guvernului Comisia pentru stabilirea regimului juridic al imobilelor care au aparţinut patrimoniului sindical, care va fi formată din preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau un reprezentant desemnat de acesta, precum şi câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Economiei, al Ministerului Finanţelor Publice, al Secretariatului General al Guvernului, al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al fiecărei confederaţii sindicale reprezentative.

În consecinţă, cred că grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor ar trebui să adopte această iniţiativă legislativă, care recunoaşte mişcarea sindicală din România, drepturile legitime asupra unui patrimoniu de care a fost privată în mod abuziv.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Agricultura a pierdut pariul!"

Aduc în discuţie, încă o dată, problema agriculturii românesti care, la ora actuală, are multe necunoscute, iar ţăranul român trăieşte în confuzie şi incertitudine.

Judeţul Galaţi deţine capul de listă din punct de vedere al producţiei agricole şi zootehnice. Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Gospodăria ţărănească va continua să aibă un rol important în aprovizionarea pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. Numai că, tot mai mult, vor avea căutare numai produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţete ecologice. La fel stau lucrurile şi în cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale, dar punând la lucru şi ştiinţa modernă. Produsele obţinute ar putea să fie vândute pe bani grei în toata lumea, din Europa până în America. Statul ar trebui să-i ajute. Nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice şi hipercentralizate, ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel.

Există la noi chiar o experienţă notabilă, din perioada interbelică, numeroşi ţărani fiind antrenaţi atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, la noi, desigur, căci în vremurile noastre, în ţările dezvoltate, prin libera iniţiativă, dar şi prin intervenţii de stat, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii suple şi eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obţină profit din tranzacţii, având ca obiect munca fermierilor. O întreagă reţea de servicii agricole îl susţin însă pe fermier, de la arat, semănat şi recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câştig optim, pentru că dacă fermierul dă faliment, întreaga reţea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător intervin subvenţiile.

La noi însă se bâjbâie. În locul fermierului se află ţăranul român, despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primeşte ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de preţuri stimulative de achiziţie, nici de reţele de servicii, nici de subvenţii şi nici de credite. Iar intermediarii din pieţele orăşeneşti, hărţuiţi acum de autorităţi, nu sunt decât nişte bieţi amatori, ce nu înţeleg bine nici măcar dependenţa lor fundamentală de munca ţăranului şi de profitul lui.

Fără o reformă radicală, făcută cu faţa la viitor, agricultura noastră nu poate supravieţui. O reformă a structurilor de producţie, a relaţiilor producţie-consum, a mentalităţilor ar fi singura şansă ca agricultura noastră să reziste în faţa concurenţei din Uniunea Europeană.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Porumbul modificat genetic"

Mă văd nevoit să revin cu o nouă declaraţie politică pe această temă întrucat recent, Agent Green a făcut public un nou studiu realizat de Universităţile din Rouen şi Caen, care arată ceea ce eu am spus de ani de zile, că porumbul modificat genetic MON810 cultivat şi în România prezintă semne de toxicitate pentru organele interne, rinichi şi ficat, precum şi alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale şi splinei pe animalele testate.

În calitate de parlamentar am iniţiat mai multe întrebări şi interpelări ministerelor de resort pentru a-mi comunica parametrii reali ai acestor culturi modificate genetic şi impactul lor asupra sănătăţii populaţiei. România se numără printre ultimele state membre ale Uniunii Europene care încă permit cultivarea MON810. Bulgaria a anunţat săptămâna trecută introducerea unui moratoriu de 5 ani la cultivarea de OMG. Şase state membre au interzis acest porumb, iar alte 15 state nu îl cultivă deloc.

Suprafaţa cultivată în ţara noastră cu acest porumb în ultimii trei ani însumează 10.572 ha, dar locaţiile culturilor sunt secretizate de către autorităţile de resort. Se estimează că producţia totală de MON810 obţinută în ultimii 3 ani este de 44.000 tone, dar nu se ştie la ce a fost folosită aceasta pentru că aceste informaţii, sunt de asemenea, secrete. Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse în lipsa unui laborator certificat pentru analize.

Aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de nelimitate pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se "joacă'' cu ordinea şi echilibrul atât de fragil al celulelor vieţii. Ministerului Agriculturii şi Ministrului Sănătăţii le revine o mare responsabilitate în domeniu, întrucât sunt cei care autorizează şi avizează cultivarea şi punerea pe piaţă a acestor plante modificate genetic. În acest sens consider că este obilgatoriu ca reprezentanţii celor două ministere să dea dovadă de responsabilitate şi respect faţă de consumatori, prin informarea acestora privind riscurile la care se supun dacă consumă astfel de produse.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Şansele de angajare ale tinerilor absolvenţi în situaţia economică actuală"

Numărul foarte mare de disponibilizări datorat situaţiei economice actuale a determinat şi o scădere dramatică a ofertei pieţei de muncă. Una dintre cele mai afectate categorii o reprezintă tinerii absolvenţi, ieşiţi de pe băncile facultăţii doar cu o pregătire teoretică şi fără experienţă profesională. Astfel, criza economică a determinat, din punct de vedere al angajatorului, o schimbare a criteriilor de selectare a candidaţilor. Cerinţele angajatorilor privind candidaţii cu specializări în mai multe domenii, cu experienţă profesională bogată şi dispuşi să muncească în această perioadă pe salarii net inferioare pregătirii lor, duce la imposibilitatea absolvenţilor de a-şi găsi un loc de muncă. De asemenea, acest lucru determină şi un efort bugetar din partea statului, având în vedere că aceşti tineri vor creşte rândurile şomerilor.

În aceste condiţii, consider că o soluţie pentru aceşti tineri ar putea fi o implicare reală a Guvernului, concretizată în elaborarea unor politici pentru stimularea angajatorilor de a coopta tineri absolvenţi. Desigur că facilităţile fiscale pe anumite perioade de timp determinate, pe care statul le oferă de obicei angajatorilor la recrutarea tinerilor absolvenţi, ar trebui să aibă implicaţii mult mai puternice, care să determine şi menţinerea locurilor de muncă ale acestora şi după terminarea perioadelor respective.

Astfel, este important ca, în situaţia actuală, absolvenţii să nu se simtă abandonaţi de autorităţi şi să se identifice politicile necesare pentru a susţine aceşti tineri, aflaţi la începutul carierei lor profesionale.

Domnul Constantin Chirilă:

"Scutul antirachetă, o şansă pentru securitatea României de mâine"

Am citit reacţiile presei naţionale şi internaţionale referitoare la participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi mi-am dat seama că suntem martorii unui moment crucial în ceea ce priveşte siguranţa naţională a ţării noastre. Faptul că suntem cea mai estică ţară din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cu excepţia Turciei, ne-a conferit un imens avantaj în luarea acestei decizii.

Am convingerea că încrederea reciprocă dintre cele două state şi sprijinul pe care România l-a acordat aliaţilor americani în lupta împotriva terorismului atât în Irak, cât şi în Afganistan, constituie garanţia unui parteneriat de durată bazat pe încredere, ajutor şi respect reciproc.

Este salutară transparenţa cu care Statele Unite au susţinut noul proiect de amplasare a scutului antirachetă, care nu a fost conceput ca o ameninţare la adresa vecinilor noştri ruşi, ci mai degrabă ca o regândire a sistemului de apărare antirachetă care să se constituie într-un sistem de protecţie a ţărilor din sud - estul Europei.

Cu această ocazie, România intră într-o nouă eră a siguranţei naţionale, deoarece această decizie coroborată cu operaţionalizarea sistemelor, creşte foarte mult nivelul de securitate al ţării noastre în întregime.

Nu pot să nu mă gândesc că anunţul facut de preşedintele Traian Băsescu în legătură cu participarea României la scutul antirachetă american a survenit în ziua în care se aniversau 65 de ani de la semnarea acordurilor de la Yalta, moment în care a fost remodelată întreaga hartă politică a lumii, iar ţara noastră a intrat în sfera de influenţă a Rusiei.

Siguranţa oferită de amplasarea scutului antirachetă este o realitate care protejează cu o eficienţă adevărată în faţa unei lumi tot mai dezbinate şi încărcate de ură şi conflicte la nivel mondial. Protejarea ţărilor din Europa de Est nu va însemna decât că ele vor deveni mai stabile, iar dezvoltarea lor va putea cunoaşte o creştere accentuată.

Din punct de vedere al imaginii, România a facut un pas imens în ceea ce priveşte poziţia sa geostrategică mondială, constituindu-se într-un jucător cu rol esenţial în medierea relaţiilor ruso-americane, aflate într-un impas evident. S-ar putea argumenta că nici ţara noastră nu are o relaţie privilegiată cu vecinii de la est, iar amplasarea scutului antirachetă nu va duce decât la creşterea valului de antipatie venit dinspre Rusia. Datoria politicienilor noştri direct implicaţi în afacerile externe este să reuşească să gestioneze acest posibil handicap în construirea unor relaţii normale cu Rusia, pentru a putea evita eventualele consecinţe asupra economiei noastre naţionale.

Cred cu tărie că a sosit momentul ca o dată pentru totdeauna ambiţiile de libertate, securitate şi dezvoltare durabilă ale ţarii noastre să fie împlinite de politicieni responsabili, capabili să înţeleagă că rolul României va fi cu totul altul decât acela de simplu spectator la marele spectacol al lumii.

Rolul Parlamentului va fi esenţial pentru ratificarea acordului. De noi depinde efectuarea unei analize corecte şi imparţiale asupra implicaţiilor rezultate în urma negocierilor bilaterale.

Această decizie este în concordanţă cu poziţia consecventă a României odată cu intrarea în Alianţa Nord - Atlantică şi în Uniunea Europeană, având în vedere faptul că ţara noastră şi-a onorat mereu, cu responsabilitate, angajamentele faţă de aliaţii săi.

Domnul Gheorghe Coroamă:

Preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, a participat, joi, la Bruxelles, la Reuniunea informală a Consiliului European dedicată examinării situaţiei economice din statele membre şi abordării la nivel înalt a temei viitoarei strategii europene privind creşterea şi ocuparea forţei de muncă, respectiv a Strategiei UE 2020. Şeful statului a insistat asupra faptului că Strategia UE 2020 trebuie să ia în considerare distincţiile de dezvoltare economică şi socială dintre statele membre şi concluziile care pot fi desprinse în contextul actualei crize economice globale.

Preşedintele Băsescu a arătat ca România priveşte viitoarea strategie europeană ca pe un cadru de coordonare a politicilor economice ale statelor membre şi de orientare a fondurilor comune în sensul nevoilor de creştere a competitivităţii economice în interiorul şi exteriorul Uniunii Europene.

Obiectivul Guvernului pentru anul 2010 este acela ca volumul fondurilor de preaderare şi postaderare care vor fi absorbite în acest an să fie de 4,3 miliarde de euro. În acest sens,Comitetul interministerial pentru gestionarea fondurilor comunitare a luat câteva decizii privind scurtarea termenelor şi simplificarea procedurilor aferente, inclusiv modificarea legislaţiei achiziţiilor publice. De asemenea,Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte un proiect de act normativ care să sprijine autorităţile locale în privinţa prefinanţării sau cofinanţării proiectelor eligibile ce urmează a fi finanţate din fonduri structurale, prin utilizarea instrumentului garanţiilor guvernamentale şi lucrează la elaborarea unor documentaţii pentru ca proiectele elaborate pentru a fi finanţate din fonduri europene să poate fi cofinanţate şi din credite bancare.

Asigurarea transparenţei în lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor, evaluarea şi aprobarea proiectelor şi menţinerea dialogului dintre autorităţi şi consultanţi sunt prioritare pentru Guvern.

Domnul Cristian Buican:

"Radu Berceanu trebuie să plece"

Dragi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă împărtăşi câteva din gândurile mele cu privire la ministrul Radu Berceanu şi la ministerul pe care îl conduce. Doresc pe această cale să vă întreb încă de la început: de ce mai avem noi nevoie de Radu Berceanu şi de Ministerul Transporturilor? Este o nedumerire legitimă care vine în urma declaraţiilor acestui ministru prin care ne spunea că nu mai are bani pentru modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere deoarece deszăpezirea din acest an a costat de 4 ori mai mult decât se preconizase. În aceste condiţii, ori punem la îndoială necesitatea acestui ministru şi a ministerului pe care îl conduce, ori acceptăm faptul că este cel mai incompetent ministru al transporturilor. În ambele cazuri, Radu Berceanu trebuie să plece.

Iritarea mea de astăzi nu este doar din cauza acestor declaraţii, ci are rădăcini bine ancorate în realitate. Starea drumurilor naţionale de la noi din ţară este jalnică, iar exemplul cel mai elocvent se poate observa la DN7 Râmnicu Vâlcea - Piteşti, drum tranzitat zilnic de un număr foarte mare de autovehicule. Cu toate că cea mai mare parte din lungimea acestui drum a fost reabilitat în toamna trecută, starea lui actuală este aceea a unui drum după bombardament. Această stare de fapt nu poate fi explicată decât fie de incompetenţa autorităţii publice care o gestionează, fie de gestionarea frauduloasă a resurselor statului.

Lipsa banilor şi starea jalnică a drumurilor naţionale reprezintă o realitate pe care Radu Berceanu, în calitate de ministru al transporrturilor şi infrastructurii, nu trebuie să o constate, ci trebuie să o rezolve. Adică să găsească soluţii. Altfel, utilitatea să nu mai există şi putem privatiza acest domeniu. Poate atunci asfaltările vor fi făcute să reziste mai mult de un an, poate atunci un km de autostradă nu va fi cel mai scump din Europa, poate atunci vom atrage fondurile europene destinate acestui domeniu, poate atunci vom avea trenuri care nu mai întârzie şi şosele moderne, fără gropi.

În zilele ce au trecut am văzut în mass-media o statistică înfiorătoare. Aproximativ 60% din drumurile din România necesită reparaţii capitale, starea lor fiind una deplorabilă, iar în domeniul feroviar stăm şi mai rău. Oare după această iarnă vom mai avea vreun drum în România care să nu arate ca după bombardament? Probabil că nu. Dar astea sunt costurile atunci când dintre soluţiile antideszăpezire o alegi pe cea care e ieftină, chiar dacă afectează covorul asfaltic, în detrimentul alteia care e mai scumpă, dar care nu afectează starea iniţială a şoselei.

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, deoarece sper să fiţi de acord cu mine şi să susţineţi cererea mea: aceea că Radu Berceanu trebuie să plece din fruntea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Consider că este depăşit total de situaţie, fiecare ninsoare îl ia prin surprindere, nu are bani de autostrăzi, nu are bani de reabilitări de drumuri, poate dacă mai ninge mult nu are bani nici de deszăpezire.

Solicit pe această cale demisia ministrului Radu Berceanu din fruntea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi vă solicit dumneavoastră, deputaţilor din Parlamentul României, ca aceasta să fie poziţia oficială a acestei instituţii cu privire la acest ministru.

Domnul Cristian Buican:

"O altă şmecherie a Guvernului Boc - Legea pensiilor"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece consider că trebuie să trag un semnal de alarmă cu privire la deciziile Guvernului din aceste zile, decizii care nu fac altceva decât să afecteze cetăţenii acestei ţări. Mult trâmbiţata lege a pensiilor, promovată de Guvernul Boc ca un soi de act justiţiar, nu este decât o bătaie de joc la adresa pensionarilor, iar noi ca parlamentari nu trebuie să permitem aşa ceva. Populismul de care a dat dovadă Emil Boc se regăseşte şi în prezentarea acestei legi, explicaţia premierului fiind legată mai mult de pensiile speciale decât de faptul că această lege va face ca pensionarii să aibă de suferit.

Chiar dacă este criză, statul ar trebui să protejeze acele pături sociale care au venituri mici, iar în această categorie putem include şi pensionarii. Or, prin această lege, Guvernul Boc nu face altceva decât să condamne pensionarii la un trai mizer. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea deoarece sub masca reducerii pensiilor nesimţite, pe termen mediu toate pensiile vor avea de suferit. Nu concep ca din cauza incompetenţei acestui Guvern, pensionarii să aibă de suferit şi le atrag atenţia parlamentarilor PD-L că vor fi complici la înjosirea părinţilor şi bunicilor noştri dacă vor susţine această lege.

Nu accept nici explicaţia cu care Emil Boc vine în faţa noastră conform căreia această lege este o cerinţă a Fondului Monetar Internaţional. În condiţiile în care acest lucru este real, vă anunţ că acest Guvern ar trebui să demisioneze. Vă reamintesc că tot domnul Boc a semnat acest acord cu FMI, deşi ştia de la bun început ce condiţii trebuie să îndeplinim, iar dacă această lege a pensiilor era unul dintre angajamente, nu trebuia să îl semneze. În condiţiile în care acest Guvern nici în anul 2009 şi nici în acest an nu va lua niciun fel de măsură de redresare economică şi de ajutorare a creării locurilor de muncă, nu va reuşi să plătească pensiile şi salariile bugetarilor fără ajutor extern, aşa cum s-a întâmplat şi în 2009. Pentru a avea bani pentru plata şi majorarea pensiilor, trebuie să ai forţă de muncă activă, care să susţină fondul de pensii.

Îl vedem pe domnul Boc care vine şi ne spune că nicio pensie mai mică de 3.000 de ron nu va scădea. Îl vedem cum vine şi ne spune ce mari economii va face el din scăderea pensiilor nesimţite. Îl vedem cum vine şi ne spune că fiecare va avea pensie atât cât a contribuit şi că astfel va fi un fel de ordine socială în acest sistem de pensii. Nimic mai fals. Toate aceste argumentaţii nu sunt decât minciuni care să îmbrace într-o mantie demagogică realitatea. Recalcularea pensiilor, conform acestei legi, va duce la scăderi importante la majoritatea pensionarilor din România şi nu este altceva decât o bătaie de joc la adresa pensionarilor.

Recenta iniţiativă legislativă a Guvernului de salvare a sistemului de pensii de la dezastru nu este altceva decât o cosmetizare a vechii legi, care s-a dovedit a fi un eşec. Noua lege nu diferă cu nimic de Legea nr. 19/2000, în afara faptului că diminuează drastic valoarea punctului de pensie. În urmă cu zece ani, sistemul de pensii a fost reformat. Astfel, s-a mărit vârsta de pensionare şi s-a schimbat modalitatea de calcul. Principalul motiv invocat viza îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii. La fel ca şi atunci, acum acuzăm acelaşi lucru, după doar 10 ani.

În conzluzie, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă sugera să nu votaţi această lege. Iar dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea, nu are decât să pice. Oricum, asta ar merita în urma măsurilor pe care le ia, măsuri ce nu fac decât să umilească cetăţenii români, drepturile acestora, şi să afunde şi mai rău România în criza economică pe care o trăim.

Domnul Culiţă Tărâţă:

Parlamentul ţării a aprobat, după dezbateri tensionate, bugetul de stat pe 2010. Este un buget de mare austeritate, impus nu doar de rigorile actualei crize, dar şi de situaţia economică jalnică în care România se zbate de două decenii. Dacă bugetul statului este unul care se chinuie să ţină sărăcia în frâu şi să n-o lase să explodeze-n stradă, alocaţiile bugetare ale ministerelor nu sunt capabile nici măcar de aşa ceva, lăsând larg deschisă poarta nemulţumirilor sociale.

Oprindu-mă asupra bugetului pe anul în curs al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, trebuie să spun, de la bun început, că el se înscrie în politica de ignorare totală a acestui sector vital al economiei, politică promovată în mod consecvent de toate guvernele care s-au perindat la cârma ţării în ultimele două decenii. În acest an, agricultura beneficiază de 9,087 miliarde lei, respectiv 1,69% din p.i.b. (faţă de 1,74% în 2009) din care 5,43 miliarde lei sunt asigurate din bugetul de stat, iar restul din resurse externe. Parlamentul a avizat bugetul agriculturii, după ce a impus o majorare de 2,1 miliarde lei pentru acest sector al economiei, amendament tonifiant, acceptat de Guvern, pentru acoperirea ajutoarea de stat, dar care nu şi-a găsit până acum sursa de finanţare.

Bugetul agriculturii pe 2010 este la fel de inconsistent ca şi cel din anul trecut. De fapt, cheltuielile efective se rezumă la 3,36 miliarde lei, reprezentând 0,62% din p.i.b., restul reprezentând datorii din 2009. Astfel, 2 miliarde de lei din totalul cheltuielilor bugetare sunt destinate pentru ajutoarele de stat, dar 1,8 miliarde de lei sunt sume restante, pe care producătorii agricoli urmează să le încaseze pentru 2009. După cum preciza ministrul agriculturii, achitarea restanţelor pentru lunile septembrie şi octombrie era prevăzută pentru prima jumătate a lunii februarie, iar restanţele pentru octombrie şi noiembrie, inclusiv subvenţiile datorate crescătorilor de animale, până la sfârşitul acestei luni.

Bugetul pe anul în curs sporeşte şi mai mult nemulţumirea fermierilor, care se văd în situaţia de a nu mai putea să primească ajutoare de stat. Însuşi ministrul agriculturii s-a plâns că bugetul de care dispune în acest an asigură puţine resurse pentru înlocuirea resurselor de stat care, potrivit normelor europene, nu mai pot fi acordate începând din 2010. În asemenea condiţii ne întrebăm în mod firesc: mai există bani pentru a acorda măcar o parte din subvenţii, pe baza finanţării interne? La o asemenea întrebare, ministrul agriculturii răspunde timid, anunţând că ministerul a inventariat toate formele de sprijin care au încetat, dar şi posibilităţile care ar putea să le înlocuiască, precizând că există un proiect al unei legi cadru pentru perioada următoare, capabil să pună la punct acest subiect.

Până în prezent au fost prenotificate la Bruxelles două astfel de forme de sprijin: una pentru bunăstarea animalelor şi o alta de ajutor pentru patrimoniul genetic. Concomitent este investigată posibilitatea acordării unui ajutor de urgenţă, de genul celui instituit în cazuri de criză. Sunt, desigur, măsuri salutare, fără însă un final prea optimist. Sprijinirea ţăranilor de către stat constituie, în acest an, o bătălie care trebuie câştigată cu orice preţ. A nu-i sprijini pe fermieri, înseamnă să-i arunci în ghearele sărăciei absolute, iar agricultura într-un colaps fără ieşire. Oricât de slab ar fi randamentul agriculturii noastre astăzi, recoltele sale împing, an de an, p.i.b.-ul în sus cu 6-10 procente. Ca atare, ar fi o crimă ca micii producători agricoli să nu fie ajutaţi nici măcar cu 1% din produsul intern brut.

Domnul Culiţă Tărâţă:

Obsesia preşedintelui Băsescu de a se răzbuna crunt pe acel Parlament "ticăloşit" a reizbucnit la cote maxime, acum, după ce a câştigat, îndoielnic, un al doilea mandat de şef al statului. Probabil că şi din postura de împărat al Japoniei, domnia sa n-ar renunţa la o asemenea ranchiună. După ce în primul mandat s-a justificat că nu poate să facă nimic bun pentru ţară întrucât cele două Camere legislative, aflate în mâinile social-democraţilor, îi torpilează fiecare iniţiativă, după ce s-a plâns, la tot pasul, că nu poate să cârmuiască naţia cu un Guvern ostil condus de Călin Popescu Tăriceanu şi nici cu cel rezultat din concubinajul politic PDL-PSD, iată că acum, când, în sfârşit, dispune de toate pârghiile - un nou mandat prezidenţial, obţinut prin vot îndoielnic, majoritate parlamentară realizată prin fraudă electorală, promisiuni politicianiste ori şantaj, dar şi de un Executiv preş la picioarele sale, s-a decis să dezlănţuie asaltul final asupra forului legislativ al ţării.

Aşadar, iată-i pe infailibilii Marx şi Engels, care susţineau că istoria nu se repetă, puşi la zid de Traian Băsescu, preşdintele României, care, împreună cu mai puţin de o treime din popor, luptă din răsputeri ca să transforme Parlamentul bicameral într-unul unicameral, repetând evenimentul istoric din mai 1945 când PCR a suprimat Senatul, proclamând Camera Deputaţilor drept for legislativ al ţării sub numele de Marea Adunare Naţională, comuniştii pedepsindu-i, astfel, pe intelectualii care dominau Camera Legislativă Superioară.

Adesea însă, astfel de răzbunări se întorc, asemenea unui bumerang, împotriva celor care le-au dezlănţuit. Să ne amintim cu câtă disperare şi cât de inutil invoca fostul dictator Ceauşescu, în ceasul de dinaintea sfârşitului său, sprijinul Marii Adunări Naţionale, pe care vreme de 25 de ani o umilise ca pe o cârpă de şters praful. Nu este deloc imposibil ca istoria să se repete şi pe asemenea planuri.

Ambiţionând să suprime Senatul, preşedintele Traian Băsescu ar reduce numărul parlamentarilor la 300, sperând, probabil, ca mai mult de jumătate dintre viitorii deputaţi să arboreze cămăşi sau măcar cravate portocalii, astfel încât proiectele sale să treacă prin Parlament ca gâsca prin apă. Trebuie spus însă că jocul acesta despotic constituie, în primul rând, o lovitură mortală dată firavei noastre democraţii, un pas decisiv spre reînvierea totalitarismului. Pentru a duce la îndeplinire un asemenea act de esenţă bolşevică, premierul Boc n-a ezitat să meargă în faţa senatorilor, solicitându-le să voteze pentru propria lor desfiinţare, de dragul unei ambiţii stupide.

Partizanii Parlamentului unicameral încearcă să-şi susţină ideea lor prin argumente aparent întemeiate, dar care, în fond, sunt extrem de plăpânde, ca să nu spunem iraţionale. Ei susţin că avantajul unui sistem parlamentar unicameral ar fi, pe de o parte, celeritatea adoptării legilor, iar pe de alta, cheltuielile mult mai reduse în procesul înfăptuirii actului legislativ. Asemenea motivaţii sunt însă extrem de vulnerabile. Dacă astăzi atâtea legi, pritocite vreme îndelungată în cele două Camere, se dovedesc ineficiente, necesitând modificări ulterioare sau chiar abrograrea lor, oare ce se va întâmpla cu cele elaborate şi adoptate la normă? Pe de altă parte, existenţa unei singure Camere legislative poate să însemne o dictatură a Parlamentului, întrucât Camera Deputaţilor s-ar manifesta nu doar decisiv, în absenţa Senatului, dar şi impulsiv, neadmiţând alte opinii, replici sau corecturi.

Un asemenea sistem parlamentar ar produce legi pe care nimeni nu le-ar mai putea controla decât pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, procedeu care în multe cazuri se dovedeşte inutil, date fiind deciziile adoptate la comandă politică. Aşa cum spun specialiştii, procesul legislativ nu trebuie grăbit (desigur nici tergiversat) întrucât controlul efectuat de fiecare Cameră asupra celeilalte are mari avantaje pentru democraţie, în timp ce în cazul Parlamentului unicameral acest control dispare.

Existenţa unei singure Camere poate duce la o dictatură şi o slăbire a Legislativului în raport cu Executivul (pohta ce a pohtit cu ardoare premierul Boc, devenit un împătimit al ordonanţelor de urgenţă). O singură Cameră asigură o legislaţie care îşi poate descoperi rapid punctele slabe. Cât despre creşterea costurilor pe care le necesită Parlamentul cu două Camere legislative, trebuie să spunem din capul locului că democraţia costă, întrucât ea este un lux, dar unul necesar. La urma urmei, actul guvernamental, existenţa partidelor, întreaga politică nu costă enorm?

Fără îndoială, consecinţa cea mai gravă a reinstaurării Parlamentului unicameral ar fi aceea a scăderii gradului de reprezentare a alegătorilor în forul legislativ al ţării. În Anglia, un parlamentar revine la 43.540 de cetăţeni, în Austria, la 33.061, în Suedia la 18.584, în Irlanda la 15.384, în timp ce în România, care are astăzi 471 de senatori şi deputaţi, un parlamentar reprezintă 46.709 de locuitori. Este de la sine înţeles cât de avantajaţi sunt irlandezii, din punct de vedere al contactelor lor cu cei pe care i-au ales, în comparaţie cu românii.

În cazul în care numărul parlamentarilor noştri se va reduce la 300, atunci gradul de reprezentare va fi de un deputat la peste 70.000 de cetăţeni. Să sperăm că actualii senatori şi deputaţi vor respinge încercările nechibzuite ale PD-L de a schilodi Parlamentul. Avem nevoie de un Parlament bicameral, întrucât un asemenea for legislativ ne asigură că trăim într-un stat democratic. Nu întâmplător, Uniunea Europeană cere ca până în 2013 toate statele comunitare să aibă un parlament bicameral.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"PSD şi PNL, şi la putere, şi în opoziţie"

PSD şi PNL sunt la putere. E greu de crezut, dar în teritoriu se duce o adevărată luptă de gherilă între Guvern şi reprezentanţii celor două partide care au ocupat în trecut funcţii de decizie în instituţiile deconcentrate. Deşi au fost înfrânte la toate din ultimele cinci scrutinuri electorale, opoziţia nu poate să înţeleagă un lucru foarte simplu - electoratul s-a pronunţat foarte clar asupra celor care trebuie să fie la putere şi asupra celor care trebuie să fie în opoziţie. Alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului trecut arată asta mai clar şi mai pronunţat decât orice tip de retorică politică.

Dacă în cazul liberalilor acest lucru poate fi cât de cât înţeles, dată fiind incapacitatea lor cronică de a câştiga încrederea alegătorilor, social-democraţii nu mai au nicio scuză, petrecându-şi mult timp la putere, fiind capabili, cel puţin în teorie, să înţeleagă regulile jocului democratic. Nu înţeleg de ce practică acest joc duplicitar şi făţarnic, care pune de multe ori Guvernul în imposibilitatea de a-şi duce la îndeplinire rolul asumat.

E un lucru foarte simplu: nu poţi să joci cu oameni de tertipuri avocăţeşti, când vine vorba de contestarea în instanţă a deciziilor de revocare din funţie sau practica străveche a concediilor medicale forţate de luni întregi ce blochează diverse instituţii la nivel de teritoriu. Majoritatea celor aflaţi în asemenea circumstanţe nu este reprezentată de profesionişti adevăraţi, ci de cai troieni, a căror singură menire este de a bloca orice măsură coerentă a Guvernului aflat în exerciţiul funcţiunii. Nu neapărat pentru că sunt incapabili, ci pentru că, de cele mai multe ori, ei reprezintă beneficiarul ultim al clientelei de partid. Într-un fel, au dreptate să se simtă nemulţumiţi de postura în care se află, mai ales după ce au cotizat intens în campaniile lectorale ale liderilor PSD, respectiv PNL.

Mulţi vor spune că şefii de deconcentrate, prefecţii, subprefecţii sau inspectorii guvernamentali nu au culoare politică. Într-o anumită măsură, poate fi adevărat, dar adevărul mai profund este acela că, de multe ori, singura lor competenţă reală este una politică.

Judeţul Timiş, de unde provin, se află în această situaţie, din cauza, în principal, a Partidului Social Democrat, care nu înţelege că alegerile s-au pierdut şi că, cel puţin până în toamna lui 2012, locul lor este în opoziţie. Ceea ce fac dumnealor acum este o continuare a tacticii aplicate la nivel naţional pe întreg parcursul anului 2009. Statul în două luntre: bine conectaţi la resurse, în posturi călduţe, dar criticând din plin puterea portocalie care, nu-i aşa?, a pus la colţ, pe coji de nucă, opoziţia.

Ceea ce vă propun eu astăzi, stimaţi colegi din opoziţie, este o înţelegere. Dacă vreţi, un gentlemen's agreement asupra felului în care ar trebui ca fiecare partid să-şi gestioneze bazinul de cadre, atunci când se află la putere sau în opoziţie. Pe scurt, dacă un partid se află la putere, atunci ar trebui ca acesta să-şi poată pune în aplicare programul de guvernare prin toate pârghiile instituţionale avute la dispoziţie, fără tertipuri şi abuzuri. Dacă un partid, din contră, este în opoziţie, ar trebui ca acesta chiar să facă opoziţie, să critice măsurile puterii, să propună alternative, fie ele la nivel de principii sau la nivel de oameni, dar, în ultimă instanţă, să aştepte o decizie viitoare a alegătorilor, nu să încerce să o impună prin diverse scamatorii.

Cred că stabilirea unui asemenea principiu este mai importantă acum decât oricând. Până la urmă, nu vom ieşi din criză dacă tot ceea ce facem este să tragem preşul de sub picioarele Guvernului, în speranţa că, în fiecare judeţ, 10-20 de oameni, făcând parte din clientela noastră politică, vor primi nişte lefuri călduţe. E ineficient, neprofesionist şi, în ultimă instanţă, imoral. Aşa că, domnilor din PSD şi PNL, faceţi opoziţie, criticaţi-ne sau lăudaţi-ne, dar măcar lăsaţi-ne să ne vedem de treabă.

Domnul Virgil Pop:

"Salina Turda, reabilitată în dulcele stil românesc"

Salina Turda este, fără îndoială, una din cele mai mari investiţii din judeţul Cluj din ultimii douăzeci de ani. Cu o estimare a costurilor ce se ridică la aproximativ 6 milioane de euro, salina a devenit cea mai importantă destinaţie turistică pentru oraşul Turda, dar şi o importantă sursă de venituri pentru administraţia locală. Totodată, conceptul nou implementat de acest proiect - combinaţia între bază de tratament şi loc de petrecere a timpului liber - este unul inovator şi reprezintă un succes în materie de turism.

Laudele se opresc, din păcate, aici, pentru că, încă o dată, un astfel de proiect s-a dovedit o nucă prea tare pentru autorităţile guvernamentale şi locale. Este vorba, în primul rând, de o meteahnă comunistă ce se regăseşte încă printre politicienii români: festivismul exagerat. Tăierea panglicilor s-a dovedit a fi sportul naţional al guvernanţilor, în condiţiile în care salina a fost inaugurată de două ori de ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, în decursul celor aproximativ doi ani cât a durat reabilitarea obiectivului turistic. În dulcele stil românesc, lucrările de reabilitare au fost grăbite doar pentru ca guvernanţii să mai bifeze o realizare astfel că, după fiecare din cele două inaugurări (prima din ele referindu-se la lucrări), salina s-a dovedit a fi nepregătită pentru a primi turişti.

Astfel, după prima inaugurare, salina a fost închisă şi nici acum, la trei săptămâni de la inaugurarea oficială (la care a participat şi premierul Emil Boc), vizitatorii nu se pot bucura pe deplin, pentru că lucrările nu sunt, de fapt, finalizate: unele zone sunt închise, sistemele electrice funcţionează şi nu prea, iar amenajarea lasă de dorit. Mai mult, vizitatorii acuză mizeria din salină, dar şi faptul că în incinta obiectivului nu există momentan cafenele sau chioşcuri pentru gustări. Cu toate acestea, potenţialul turistic al salinei este demn de luat în seamă: chiar şi neterminată, a atras mii de turişti. Prin urmare, este evident că, în pofida neajunsurilor, acest obiectiv turistic are un impact benefic asupra economiei şi turismului din judeţul Cluj.

Din păcate, la fel ca în cazul altor investiţii româneşti, nepriceperea şi-a spus cuvântul şi provocarea unui astfel de proiect s-a dovedit a fi mult prea complexă pentru administraţiile implicate în reabilitarea salinei. Totodată, autorităţile ne-au arătat care este modul de a gestiona această provocare - cu festivism ieftin şi cu superficialitate. Din aceste raţiuni, necesitatea unor controale mai eficiente asupra modului în care sunt gestionate proiectele cofinanţate cu fonduri europene este mai mult decât evidentă.

Domnul Lucian Riviş-Tipei:

Mi-am intitulat declaraţia politică "Violenţa domestică, o obişnuinţă la români?"

În România, conform Legii nr.217/2003 art.2 alin.(1) şi (2), violenţa în familie este definită ca fiind "Orice acţiune fizică sau verbală savârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care povoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material". De asemenea, constituie violenţă în familie şi împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Potrivit unui sondaj naţional efectuat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) în 2004, aproximativ 1.600.000 de români au fost victime, în ultimele 12 luni, ale unor diferite forme de violenţă domestică, numărul victimelor acestui fenomen fiind cu 4,1% mai mare faţă de anul 2003. Peste 60% dintre români cred că violenţa domestică este un factor obişnuit şi este justificabilă în 16% din cazuri, în timp ce 30% dintre români consideră că principalele cauze ale violenţei domestice sunt lipsurile materiale şi alcoolul. Doar 2% dintre victimele violenţei domestice au apelat la servicii sociale, cum ar fi adăposturi, consiliere şi linie telefonică de urgenţă. Astăzi, se estimează că în România, în fiecare minut, 2 femei cad victime ale violenţei domestice. Din cele peste 1,2 milioane de femei despre care se susţine că sunt victime ale violenţei domestice în fiecare an, mai puţin de 1% intră in statisticile oficiale ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului.

De altfel, conform statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei din septembrie 2008, numărul cazurilor de violenta domestică raportate se prezintă astfel:

• 44,284 cazuri de violenta în familie in ultimii 5 ani;
• peste 633 de decese din cauza violenţei domestice din 2004 pâna în septembrie 2008;
• peste 1,967 victime de sex feminin, doar în anul 2007, din cauza violentei domestice (44 de decese, 14 situaţii de lovituri cauzatoare de moarte, 1752 lovituri sau alte violenţe);
• 489 de cazuri de violenţă domestică asupra femeii, pe lună (dintre care 16% minori de sex femin), în primele trei trimestre ale anului 2008.

Astfel, numărul total de cazuri de violenţă în familie înregistrate şi raportate în perioada 2004 - 2009 semestrul 1 se ridică la 53.720 cazuri şi 723 de decese.

Din 12 iulie 2005, când a fost aprobată prima strategie naţională în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie, prin adoptarea de către Guvernul României a Hotărârii nr. 686/2005, se poate spune că situaţia s-a mai îmbunătăţit, urmare şi a parteneriatului dintre instituţiile publice, în particular Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, şi societatea civilă, în special ONG-urile, dar suntem departe de a deveni o comunitate normală atât timp cât încă mai considerăm că "bătaia este ruptă din rai" şi că bărbatul în calitate de cap al familiei trebuie să le aplice celorlalţi membri ai familiei corecţiile pe care le consideră normale şi necesare.

Dincolo de aceste cifre şi date, există o realitate cruntă. Nu sunt alarmist, şi nici nu sunt o persoană care se pierde uşor cu firea, însă ceea ce se întâmplă trebuie să ne determine la acţiune. În majoritatea localităţilor reşedinţă de judeţ există acum cel puţin un centru pentru protejarea şi acordarea de asistenţă victimelor violenţei domestice, sub îndrumarea Direcţiilor muncii şi solidarităţii sociale. Dar nu este suficient. Cred că este timpul să ne unim concertat eforturile pentru a susţine cu mai multă tărie campania împotriva violenţei domestice.

Eu cred că suntem mai mult decât animale raţionale, suntem, din punctul meu de vedere, fiinţe create după "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" şi avem nevoie de dragoste atât atunci când suntem victime, pentru recuperare, integrare şi restaurare, cât şi atunci când suntem agresori, pentru îndreptare şi recuperare.

Violenţa naşte violenţă şi cu siguranţă "cel care ridică sabia de sabie va pieri". Nu cred că îndreptarea noastră se poate face printr-o violenţă mai mare exercitată asupra agresorilor. Dar societatea civilă şi autorităţile, în special, ca purtătoare ale însemnelor puterii, trebuie să fie în prim planul luptei pentru schimbarea mentalităţilor tribale.

Cercetările relevă că populaţia României este semnificativ mai îngăduitoare faţă de violenţa în familie decât populaţia ţărilor din Uniunea Europeană: patru din zece români consideră că actele de violenţă fizică în familie nu pot fi considerate fapte foarte grave, spre deosebire de situaţia ţărilor din Uniunea Europeană, unde acest raport este de numai 1,5 la 10. Cu toate acestea, violenţa în familie reprezintă cea mai întâlnită formă de încălcare a drepturilor omului la nivel mondial şi este caracterizată ca agresivitate sub diferite forme: fizică, sexuală sau psihologică, care de multe ori se bazează pe dependenţa financiară.

În Europa, violenţa în familie este principala cauză a morţii şi rănirii femeilor între 16 şi 44 de ani. În Suedia, Germania şi Finlanda, cel puţin 30-35% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 67 de ani au fost victime ale violenţei sexuale sau fizice, iar dacă este luată în calcul şi violenţa psihologică, procentajul femeilor afectate se ridică până la 45-50%. Statisticile arată că 12-15% dintre femei au trecut printr-o relaţie în care au fost agresate, după vârsta de 18 ani.

"Violenţa împotriva femeilor este de fapt un război civil, iar lupta se dă între cei cărora le pasă şi cei cărora nu le pasă", a declarat recent raportorul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, José Mendes Bota. "Trebuie să continuam să îi mobilizăm pe oameni", a adăugat el, insistând asupra importanţei implicării cât mai multor bărbaţi în campania lansată de Consiliul Europei.

Deputaţii europeni şi-au exprimat la rândul lor îngrijorarea legată de răspândirea violenţei în familie. Ei speră în sensibilizarea populaţiei înainte de lansarea planului de acţiune UE împotriva acestui tip de violenţă, plan care va fi lansat înainte de sfârşitul acestui an.

Într-o rezoluţie adoptată de curând, deputaţii solicită elaborarea unui plan de politici specifice şi coerente pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, aşa cum se prevede în Foaia de parcurs UE pentru egalitate între femei şi bărbaţi. Este necesară stabilirea unei baze juridice clare pentru combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, iar legislaţia şi politicile naţionale din acest domeniu trebuie să fie îmbunătăţite, în special prin elaborarea unor planuri de acţiune naţionale de anvergură.

ONU a decis să înfiinţeze o reţea de "bărbaţi influenţi" care să lupte împotriva violenţei asupra femeilor şi să le sprijine pe cele care au avut de suferit în această privinţă. Din acest grup fac parte, deocamdată, 14 bărbaţi - politicieni, militanţi, lideri religioşi sau oameni de cultură - printre care scriitorul brazilian Paulo Coelho, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, ministrul italian de externe, Franco Frattini, sau episcopul sud-african Desmond Tutu.

La nivelul societăţii româneşti, se crede în mod greşit că violenţa împotriva femeii şi violenţa în familie apar doar în anumite categorii sociale, mai ales în familiile sărace sau cu un nivel scăzut de educaţie. Realitatea este că violenţa se întâlneşte în toate familiile, indiferent de statutul socio-economic, ea reprezentând o problemă de putere şi control, aşa cum se arăta într-un mesaj al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA)

Vă cer tutoror bărbaţilor să vă alăturaţi acestei campanii.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Legea educaţiei naţionale - un demers de responsabilitate şi bun-simţ"

Sunt 20 de ani de când învăţământul românesc suferă modificări repetate ce au dus la crearea unei confuzii legislative şi la decredibilizarea întregului sistem, inclusiv a părţilor lui bune.

Pe parcursul acestor 20 de ani, generaţii întregi de copii şi tineri au fost sacrificate, au fost folosite drept cobai şi nu pentru perfecţionarea unui sistem defectuos, ci, din păcate, pentru alimentarea unei lupte de putere şi orgolii.

A venit momentul ca tânăra generaţie să îşi găsească sprijinul de care are nevoie în instituţiile statului şi să devină centrul preocupărilor politicienilor, profesorilor, autorităţilor naţionale şi locale, iar contextul este unul mai mult decât favorabil.

Legea educaţiei naţionale acordă învăţământului rolul pe care aceasta îl deţine de drept, acela de a forma şi pregăti oameni pentru viaţă, într-un mod eficient, punând accent pe calitatea informaţiei oferite şi nu pe cantitate, oferindu-le elevilor opţiuni, dar şi mijloace prin care să-şi poată pună în practică aceste opţiuni. Este o lege care poziţionează elevul pe primul plan, fără a neglija importanţa parteneriatului elev-profesor-părinte.

Reforma în educaţie pleacă de la dorinţa de ajustare a actualului sistem, iar demersul domnului ministru Daniel Funeriu de a supune consultărilor proiectul Legii educaţiei naţionale este unul lăudabil pentru că oferă posibilitatea fiecăruia dintre noi să contribuie la readucerea calităţii pe băncile şcolii. Sprijinind învăţământul, domeniul care practic generează viitorul ţării, avem acum ocazia să demonstrăm că dincolo de orice interes există înţelepciune şi responsabilitate.

În calitate de om al catedrei conştientizez importanţa resursei umane şi a rolului pe care educaţia îl are în şlefuirea ei, iar în calitate de părinte sunt preocupat de modul în care învăţământul românesc va influenţa conturarea viitorului copiilor mei.

Plecând de la afirmaţia lui Benjamin Franklin, care susţinea că: "Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure", fac un apel către dumneavoastră rugându-vă să daţi învăţământului românesc posibilitatea de a oferi tinerei generaţii bogăţia de care are nevoie.

Nu există o reţetă a succesului, în schimb există puterea exemplului, iar acum a sosit momentul să demonstrăm că ne pasă.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Lipsa infrastructurii inundă casele"

Fiecare primăvară sau toamnă reprezintă pentru mulţi dintre români provocarea confruntării cu şuvoaiele de apă care le inundă fie culturile agricole, fie gospodăriile, luându-le agoniseala de o viaţă şi punându-le în pericol vieţile. Tragediile acestor oameni nu au fost niciodată puse în prim-planul agendei politice sau în topul priorităţilor investiţionale din România.

Mai grav este faptul că o serie de cauze care au produs această stare de fapt continuă să existe şi să producă efecte nefavorabile chiar şi la douăzeci de ani de la revoluţia română. Este vorba, în primul rând, despre autorizaţii de construire eliberate în zone inundabile, chiar pe locul fostelor albii de râuri, despre lucrări de infrastructură care au schimbat deversările naturale, despre aşezări lipsite diguri protectoare, de reţele de canalizare sau chiar de canale de colectare a apei pluviale, despre cursuri de apă colmatate fie de noroi, fie de deşeuri menajere aruncate la întâmplare.

Chiar şi acolo unde există un minimum de infrastructură, aceasta fie este extrem de veche şi erodată, fie subdimensionată la actuala stare a localităţilor, fiind incapabilă să preia toate deversările.

Rămân în continuare, chiar şi în mediul urban, cartiere întregi care aşteaptă soarele primăverii pentru retragerea apelor, iar zonele de periferie sau localităţile mai îndepărtate nici nu speră că vor avea vreodată astfel de utilităţi.

În ciuda crizei economice şi a bugetului de stat extrem de puţin generos pentru lucrări de infrastructură, există însă o soluţie salvatoare concretizată în fondurile nerambursabile pe care Uniunea Europeană ni le acordă. Mai trebuie, însă, o puternică responsabilitate din partea administraţiilor publice locale, precum şi elaborarea unor strategii investiţionale multianuale, prin care standardul de viaţă şi securitatea cetăţenilor pot fi ameliorate.

Domnul Stelică Iacob-Strugaru:

"Ucraina, încotro!?"

Alegerile desfăşurate în Ucraina au adus în fruntea acestei ţări vecine un nou preşedinte, în persoana lui Viktor Ianukovici, dar şi o nouă abordare a acestei ţări în privinţa relaţiilor politice interne şi internaţionale. Dacă în urmă cu cinci ani, victoria "revoluţiei portocalii" aducea Ucraina foarte aproape de Uniunea Europeană şi de Alianţa Nord Atlantică, în 2010, victoria liderului Partidului Regiunilor face această apropiere cât se poate de incertă, prin îmbrăţişarea necondiţionată a politicii preşedintelui rus Dimitri Medvedev.

Un lucru remarcabil este faptul că Viktor Ianukovici a fost votat de un număr important al minorităţii române din această ţară, pentru că noul preşedinte le-a câştigat încrederea printr-un set de propuneri electorale agreate de conaţionalii noştri.

Este vorba în primul rând de câştigarea dreptului de a vorbi propria limbă în şcoală, în raporturile medicale şi în instanţă. Acordul pe care învingătorul în alegeri l-a încheiat cu românii din Ucraina prevede ca limba română să primească statutul de limbă regională oficială în zonele locuite în majoritate de români şi anularea prevederilor Ministerului Învăţământului de la Kiev, care decidea modificarea programelor şcolare şi predarea exclusiv în limba ucraineană. În plus, românilor din Ucraina le-au fost promise locuri pe lista Partidului Regiunilor pentru candidaţii independenţi la alegerile locale din 30 mai 2010, precum şi atragerea reprezentanţilor comunităţii în organisme de conducere locale şi regionale.

La prima vedere, aceste clauze ale acordului dintre minoritatea română şi preşedintele Viktor Ianukovici pot fi apreciate ca fiind foarte favorabile. Important este ca ele să se transforme în realitate şi să nu rămână doar simple prevederi ale unui acord preelectoral. Cred că, pentru a da consistenţă acestui acord, România va trebui să continue politica de bună vecinătate cu Ucraina, în scopul protejării intereselor românilor din afara graniţelor ţării.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Profeţiile Băncii Mondiale s-au îndeplinit. Cele ale premierului Boc, nu"

Deşi domnul Boc ne-a umplut de optimismul său proverbial, cu orice ocazie regizată în lumina reflectoarelor, privind îmbunătăţirea indicatorilor economici în anul 2010, realitatea statistică este cu totul alta.

Aşa cum prevedea Banca Mondială încă de anul trecut, şi anume că, în România, şomajul va trece de cifra de 8%, constatăm acum cu tristeţe că estimările au fost cât se poate de aproape de adevăr: rata şomajului a crescut aşadar de la 7,8% (la sfârşitul anului 2009), la 8,1% (sfârşitul lunii ianuarie 2010), nivel ce n-a mai fost atins din anul 2003.

Astfel, aproape 32.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă în ianuarie 2010, numărul total al şomerilor din România ajungând la circa 741.000 de persoane. Cele mai afectate judeţe sunt: Mehedinţi (cu o rată a şomajului de 14,5%), Alba (13,4%), Vaslui (13,5%) şi Teleorman (12,7%).

Din păcate, lipsa oricăror măsuri benefice mediului privat va avea drept consecinţă doar creşterea fulminantă a şomajului din acest sector, cu consecinţe grave în domeniul vânzărilor, în cel bancar, imobiliar etc.

Scăderea cheltuielilor de personal reprezintă doar o măsură unilaterală a guvernului Boc IV, lipsită de o contrabalansare a îmbunătăţirii climatului de afaceri prin măsuri de stimulare şi susţinere temeinică a mediului privat. Lipsa de lichidităţi, de investiţii, de relaxare sau stimulare fiscală, blocarea eternă a creditării, nu vor scoate economia românească din cercul vicios în care o ţine ferecată, cu bună-ştiinţă, domnul Boc şi ale sale multiple guverne portocalii, care nu au gândit şi implementat nicio strategie împotriva crizei.

Ţările vecine, precum Ungaria sau Polonia, şi-au dezvoltat strategii solide care au dus la repornirea motoarelor economiilor lor, în timp ce eternul premier Boc a uitat de nevoile economiei româneşti şi acum şomajul acut a devenit preţul pe care românii trebuie să-l plătească în schimbul unei recesiuni lăsate la voia întâmplării de diletanţii guvernanţi portocalii.

De ce oare premierul Boc a făcut o obişnuinţă din a susţine anumite lucruri frumoase, dar prea poleite sau pompoase, în precampanii, în campanii şi în postcampanii, fără nicio acoperire ulterioară, fără nici măcar 1% posibilitate de îndeplinit ca obiectiv viabil, fără a mai da socoteală vreodată că toate acele promisiuni rămase la stadiul de fumigene PD-L-iste nu vor avea corespondent vreodată în economia românească, în viaţa de zi cu zi şi, mai ales, în buzunarul fiecărui cetăţean din România?

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Premierul Boc nu se dezminte şi recidivează constant în promovarea unor ordonanţe anticonstituţionale"

Deşi două dintre ordonanţele întâielor guverne Boc, care aveau drept scop politizarea şi, mai ales, portocalizarea tuturor instituţiilor statului şi a funcţiilor de conducere din cadrul acestora, au dat piept cu neconstituţionalitatea, premierul tuturor crizelor, domnul Boc, nu se dezminte: întotdeauna guvernele sale vor rămâne în afara Legii fundamentale!

De ce ar respecta Constituţia un premier căruia i se permite orice în această ţară? Trei directori din deconcentrate pe un post? Şi ce dacă! Premierul Boc îşi permite şi merge înainte cu politizarea forţată, totală, în fiecare colţişor de instituţie publică, pregătind o nouă ordonanţă de urgenţă care va permite schimbarea tuturor directorilor din deconcentrate cu cei care au carnete PD-L.

Pe de o parte, asistăm, în ceea ce priveşte discursurile publice ale premierului în funcţie, domnul Boc, la invocări vehemente ale cheltuielilor nejustificate ale banului public, dar, în acelaşi timp, tot dumnealui ne demonstrează că face tot posibilul să plătească cât mai multe salarii pentru acelaşi post, deoarece mulţi dintre cei schimbaţi din funcţii pe criterii politice au reuşit până în prezent să-şi susţină cauzele în instanţe şi au dreptatea de partea lor.

Dar paradoxul sau mai degrabă incredibilul merge şi mai departe: deşi hotărârile celor demişi de a fi repuşi în funcţii sunt câştigate în instanţe, şefii PD-L-işti din judeţe refuză categoric să respecte legea.

Şi mă întreb despre care pensii sau salarii "nesimţite" mai vorbeşte domnul Boc, dacă dumnealui cu bună-ştiinţă a instituit nesimţirea şi abuzul la rang de lege? Atotstăpânirea PD-L-istă vrea cu orice preţ ca întreaga administraţie publică să ajungă în lesa de partid.

Nu credeam vreodată că România, ţară membră a UE din 1 ianuarie 2007, va ajunge după doar doi, trei ani de la aderare să fie guvernată prin utilizarea unor metode de presiune fără margini asupra celor angajaţi în administraţie, prin anexarea şi subminarea constantă a tuturor instituţiilor publice.

Deci portocalizarea administraţiei publice locale recidivează candid în 2010, chiar dacă în 2009 Curtea Constituţională a spus pas de două ori acestui abuz fără margini. Premierul Boc merge întotdeauna, în fruntea PD-L, spre cele mai înalte culmi ale partidului-stat.

Domnul Marin Almăjanu:

Fondul Proprietatea, înfierat de PD-L-işti din toţi decibelii atunci când erau în opoziţie, devine acum "cloşca de aur" pentru mai marii portocalii. Atunci când a fost înfiinţat Fondul Proprietatea de guvernarea liberală, acesta a avut parte de o critică vehementă din partea multor voci PD-L-iste. Una dintre acele voci, foarte înverşunată şi critică atunci când alţii erau salariaţi sau beneficiari de venituri de pe urma fondului în cauză, era şi cea a doamnei Graţiela Iordache, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi de zilele trecute şi membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea. Domnul Pogea, fost ministru de finanţe, a devenit şi dumnealui membru în acelaşi Consiliu, iar domnul Ionuţ Popescu, din deţinător al fabuloasei sume de 16 milioane de acţiuni la Fond, a devenit de curând "paznic-şef" la aceeaşi instituţie.

Împreună cu soţia sa, domnul Popescu controlează 20 de milioane de acţiuni, adică aproximativ 0,14% din capitalul Fondul Proprietatea, acţiuni care au o valoare de piaţă de aproximativ 6.000.000 lei şi o valoare nominală de 20 milioane de lei.

Doar domnul Ionuţ Popescu are 0,1168% din acţiunile FP, deţinere pe care şi-a triplat-o în perioada martie 2009-decembrie 2009, adică în numai nouă luni... Norocos sau foarte bun speculant al pieţei am putea crede că este noul şef al Fondului! Curat-nepătat, domnul Ionuţ Popescu, noul preşedinte-jucător al Fondului Proprietatea, care, parol, nu va putea influenţa în niciun fel piaţa pe care se fac tranzacţii cu acţiunile Fondului, căci dumnealui nu are niciun fel de interese în ceea ce priveşte evoluţia acestora.

Şi ca totul să fie perfect pentru acţionarii Fondului, ca aceştia să poată dormi liniştiţi că acţiunile lor au ajuns pe cele mai bune şi dezinteresate mâini PD-L-iste, dar, mai ales, pentru ocrotirea bugetului de criză al Guvernului Boc IV, instalarea lui Ionuţ Popescu în funcţia de director general al Fondului Proprietatea a costat statul român 494.957 euro, foarte mult scandal şi sume uriaşe de bani aruncaţi pe fereastră din cauza nerespectării contractelor foştilor directori ai Fondului, schimbaţi în grabă de premierul Boc.

Domnule prim-ministru Boc, atunci când strigaţi că liberalii au pus în funcţii persoane controversate - vorbe nedovedite niciodată - sau când susţineţi pe la toate emisiunile din prime-time că liberalii au cheltuit în neştire banii poporului român, uitaţi să priviţi foarte aproape, în grădina dumneavoastră PD-L-istă, unde conflictul de interese este la el acasă, iar salariile "nesimţite" nu mai prididesc să intre în buzunarele unor importanţi demnitari ce vă aparţin în întregime?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Agricultura nu este o prioritate naţională, ci doar un domeniu căpuşat de interesele unor PD-L-işti cu funcţii"

Atunci când Guvernul Boc IV a fost nominalizat întâi în forurile de conducere ale PD-L, mai marii portocalii au beneficiat de fulminante surprize în ceea ce priveşte apariţia unor nume care nu aveau nicio legătură cu cei susţinuţi de o grupare sau alta din partid, sau de greii acestuia.

O situaţie controversată a fost reprezentată de bătălia pentru portofoliul agriculturii, unde domnul Flutur îl susţinea pentru nominalizarea pe acest post pe domnul senator Orest Onofrei, iar reprezentanţii Ardealului, pe domnul deputat Valeriu Tabără. Şi, aşa cum era de aşteptat, dar mai ales, aşa cum se întâmplă frecvent în PD-L, ce vor cei din conducerea partidului nu are nicio legătură sau influenţă cu ceea ce vrea conducătorul real al acestuia, nimeni altul decât vechiul şi noul locatar de la Cotroceni. Prin urmare, marele partid aflat din nou în cărţi pentru o nouă guvernare bociană a avut parte la Ministerul Agriculturii de un outsider, preferat şi impus de domnul preşedinte Băsescu.

Domnul Mihail Dumitru, ministrul agriculturii, a acceptat cu bucurie numirea în această funcţie în decembrie 2009, dar suntem abia în februarie 2010 şi dumnealui deja regretă că a făcut această imprudenţă, neluând în calcul, la vremea numirii sale în funcţie, faptul că poate deranja foarte tare sau se poate încurca în iţele intereselor PD-L-iste în domeniul agriculturii.

Dumnealui, poate de bună-credinţă, ca specialist în domeniu avea planuri sau chiar soluţii pentru gravele probleme cu care se confruntă agricultura românească, subfinanţarea acută a acesteia, supărătoarele blocaje privind subvenţiile şi falimentele în lanţ ale fermierilor români. Dar, ce folos atâta pricepere sau bună intenţie dacă, mai presus de orice, pentru marele partid-stat PD-L sunt interesele de grup evidente şi de neclintit în faţa oricui i-ar putea dejuca vreun plan.

Domnul ministru Mihail Dumitru şi-a anunţat zilele trecute unii dintre colaboratori că este presat să facă anumite lucruri împotriva voinţei sale şi că nu are altă soluţie decât să-şi dea demisia din fruntea ministerului pe care-l conduce, ca să nu ajungă în situaţii limită pentru interesele oculte ale partidului portocaliu.

Oare cum este posibil ca domnul Boc, în calitate de premier şi de preşedinte de partid, să gireze în subordinea sa atât guvernamentală, cât şi PD-L-istă, oameni care sunt în stare să pună pe fugă un specialist pentru ca jocurile mari de interese ale unor latifundiari să rămână prioritare şi rezolvabile în orice condiţii?

Vorbiţi, domnule Boc, de importanţa agriculturii şi de câtă nevoie au fermierii români de subvenţii sau alte facilităţi, dar, în realitate, puneţi în funcţii oameni în ministerul de resort care nu fac altceva decât să căpuşeze în asemenea hal ministerul, încât şi ministrul în funcţie este nevoit să dea bir cu fugiţii, de teamă, la foarte puţin timp după instalare.

Cum este posibil ca presiunile pe care le fac membrii dumneavoastră de partid pentru direcţionarea banilor din fondurile europene spre un anumit grup de interese de culoare portocalie să aducă un ministru în situaţia de demisie?

Este mai mult decât şocantă declaraţia recentă a domnului ministru Mihail Dumitru: "nu vreau să intru la puşcărie nevinovat" şi consider că ar trebui să aveţi o explicaţie cât mai urgentă şi pertinentă în acest sens, domnule prim-ministru Boc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"România nu va fi niciodată împărţită după criterii etnice"

Adoptarea în Senat, cu girul PD-L, a proiectului privind reorganizarea regiunilor ne arată care este preţul promis maghiarilor pentru participarea la guvernare.

UDMR propune, prin această iniţiativă legislativă, modificarea şi completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, prin constituirea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, pe motiv că acest lucru ar permite utilizarea mai eficientă a resurselor financiare şi umane. Scopul evident este altul. Potrivit hărţii României concepute de UDMR, judeţele Mureş, Harghita şi Covasna formează o singură regiune, inclusă în a V-a macroregiune, alături de judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Limitele acestei macroregiuni se apropie foarte mult de cele ale zonei pe care România a pierdut-o în 1940, în urma Dictatului de la Viena!

După ce au trecut pe furiş, prin Senat, această iniţiativă, liderii UDMR ne spun să fim liniştiţi şi ne dau asigurări că proiectul de reorganizare a regiunilor este în interesul României, însă modul în care UDMR îşi urmăreşte agenda autonomistă pune sub semnul întrebării orice asigurări de acest gen.

Liderul UDMR Harghita, Borbely Csaba, a declarat fără ocolişuri pentru ziarul Kronika, din Ungaria: "Acest proiect de lege urmăreşte formarea unor regiuni de dezvoltare secuieşti, ca prim pas pentru obţinerea autonomiei pe criterii etnice".

Mai mult, preşedintele UDMR, actualul vicepremier Marko Bela, a spus, zilele trecute, că a venit vremea să se vorbească liber şi răspicat despre autonomie. Sunt de acord cu domnul Marko Bela. A venit vremea să spunem lucrurilor pe nume. A venit vremea ca maghiarii să nu se mai învârtă în jurul cozii şi să creadă că suntem prea fraieri să înţelegem ce urmăresc ei de fapt. A venit vremea să spunem că nu vom accepta federalizarea României, nu vom accepta un stat în stat, maghiar, în inima ţării, iar această idee ne aminteşte de sinistra Regiune Autonomă Maghiară înfiinţată de tovarăşul Stalin în 1952.

România nu este un stat multinaţional, iar gestul UDMR nu este decât un act de provocare. România nu va fi niciodată împărţită după criterii etnice, aşa cum doreşte UDMR-ul. Şi spun răspicat, de la acest microfon, că este o neruşinare ceea ce face UDMR. Şi tot o neruşinare este şi ceea ce face PD-L.

Pentru că am fost întrebat de mulţi cetăţeni din Oltenia, dar şi din Ardeal, cum a fost posibilă adoptarea acestui proiect în Senat, vreau să lămuresc mai întâi acest aspect şi să spun clar: cu ajutorul PD-L.

Propunerea legislativă a UDMR a fost depusă de anul trecut la Senat. Iniţiativa UDMR a primit aviz negativ de la Guvern, pe 23 septembrie 2009, când PSD era, încă, la guvernare. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, cu unele observaţii ce ar fi trebuit să se materializeze prin amendamente ale parlamentarilor. Intrată în proceduri parlamentare, iniţiativa UDMR a fost respinsă pe 2 februarie a.c. de Comisia pentru administraţie de la Senat, aceasta sesizând că actuala sectorizare a României, pe 8 regiuni de dezvoltare, este realizată "în conformitate cu negocierile de aderare, corespunzător regulamentului NUTS" invocat de parlamentarii UDMR. Subliniez, în acest context, că România are dreptul să acceseze fonduri europene în baza structurilor discutate, negociate şi semnate, astfel încât ar fi total inoportun să se schimbe regiunile de dezvoltare.

Pe 8 februarie a.c., când preşedintele Senatului a supus la vot în plen respingerea iniţiativei legislative, liderul senatorilor PD-L a solicitat retrimiterea iniţiativei la Comisie, pentru ca senatorii PD-L să depună amendamente. Solicitarea PD-L pare ciudată, deoarece se ştia că peste numai o zi expira termenul de votare a iniţiativei. Pe 9 februarie, Comisia pentru administraţie s-a reunit, dar parlamentarii PDL nu au depus nici un amendament! Membrii Comisiei au dat din nou aviz negativ raportului.

Pe 10 februarie, la începutul şedinţei Senatului, reprezentantul Guvernului - un secretar de stat de etnie maghiară - nu era prezent la dezbateri şi s-a cerut să nu se dezbată legea în lipsa reprezentantului cu pricina. Pe la ora 12,30, când s-a cerut să se ia în dezbatere proiectul de lege, parlamentarii UDMR părăsiseră sala de plen, rămânând doar liderul lor de grup care a cerut să se constate că nu mai există cvorum de şedinţă. Astfel, proiectul nu a mai putut fi dezbătut şi a trecut prin adoptare tacită. Recurgând la asemenea tertipuri, UDMR speră să îşi atingă scopul. Însă domnul Marko Bela şi colegii domniei sale nu trebuie să-şi facă iluzii, pentru că proiectul ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Mă întreb şi vă întreb: în care ţară europeană reprezentanţii unei minorităţi îşi permit să întindă coarda până la limitele sfidării?

În luna mai a anului trecut, liderii UDMR organizau o "mare adunare naţională secuiască" la Miercurea Ciuc şi prezentau o aşa-zisă "Proclamaţie", din care citez: "Noi, maghiarii din secuime, proclamăm unitar în numele comunităţii: drepturile de autoguvernare şi de autodeterminare, inclusiv autonomia teritorială a regiunilor cu populaţie majoritar maghiară, folosirea limbii materne a minorităţilor ca limbă oficială la nivel local şi regional". Marko Bela, membru al Parlamentului României, spunea că "politica românească este vicleană şi proastă". În luna septembrie a anului trecut, preşedintele UDMR declara public că singura soluţie prin care pot fi îndeplinite ţelurile maghiarilor este autonomia Ţinutului Secuiesc.

În acest moment, liderii UDMR susţin că proiectul privind reorganizarea regiunilor face parte din programul de guvernare al actualului Cabinet! Marko Bela a declarat, sâmbătă, 13 februarie 2010, că reprezentanţii PD-L sunt de acord cu proiectul lor de redesenare a regiunilor.

Dacă vă aduceţi aminte, Traian Băsescu se bătea cu pumnul în piept, anul trecut, spunând că Ţinutul Secuiesc e o bazaconie şi că nu se poate întâmpla nimic, românii să stea liniştiţi, statul nostru este naţional, unitar şi suveran. Iată că PD-L, aflat la guvernare cu UDMR, plăteşte acum pentru voturile maghiarilor din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, făcând primul pas spre autonomia pe criterii etnice.

Totodată, liderii UDMR mizează pe sprijinul pedeliştilor şi pentru adoptarea Statutului minorităţilor naţionale, echivalentă cu obţinerea autonomiei culturale pentru comunitatea maghiară. Proiectul prevede constituirea unor organisme ale minorităţilor, denumite Consilii Naţionale ale Autonomiei Culturale, care ar urma să decidă în privinţa înfiinţării sau desfiinţării unor şcoli, a destituirii directorilor unităţilor culturale, de învăţământ sau presă, precum şi a programei şcolare referitoare la limba maternă şi istoria proprie. Aceste Consilii ale Autonomiei ar funcţiona ca autorităţi administrative autonome cu personalitate juridică, finanţate din bugetul de stat. În atribuţiile lor ar mai intra şi elaborarea unor strategii pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural al minorităţilor.

Controversatul proiect este blocat în Parlament de vreo patru ani, pentru că marea majoritate a parlamentarilor a apreciat că acceptarea autonomiei culturale ar fi o gravă eroare. Inclusiv pedeliştii au fost împotriva acestui proiect. Iar acum Statutul minorităţilor a devenit o prioritate a Guvernului Boc!

PD-L face jocul UDMR, fără să ţină cont de interesul naţional şi de interesele românilor. Domnul Boc este în stare să cumpere din bugetul ţării şi sârma ghimpată cu care să înconjoare Ţinutul Secuiesc Autonom.

Românii ne cer să dăm dovadă de responsabilitate, aici, în Parlamentul României, şi ne întreabă dacă aceste proiecte ale UDMR nu aduc atingere siguranţei naţionale.

Trebuie, stimaţi colegi, să analizăm lucrurile cu maximă seriozitate. Trebuie să respingem enclavizarea pe criterii etnice şi revenirea în actualitate a unei creaţii staliniste care trezeşte încă amintiri dureroase românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Legislaţia şi practica europeană promovează ideea de convieţuire, în sensul de valoare socială constând în buna înţelegere a diferitelor grupuri etnice în cadrul aceleiaşi comunităţi teritoriale şi deschiderea spre comunicare şi cooperare. În prezent, la nivel european se vorbeşte despre "modelul românesc de relaţii interetnice", considerat etalon pentru acordarea drepturile minorităţilor. În locul demersurilor pentru obţinerea unei autonomii pe criterii etnice, liderii UDMR ar trebui să acţioneze pentru aplicarea acestui model românesc în judeţele cu populaţie maghiară majoritară, unde există situaţii de discriminare a românilor, unde patrimoniul cultural românesc, istoria şi limba română, simbolurile româneşti nu sunt respectate.

În final, îmi exprim convingerea că maghiarii din România nu se pot afirma împotriva românilor, ci numai împreună cu ei.

Domnul Petru Călian:

"Pod peste Prut"

Tensiunile diplomatice dintre România şi Moldova s-au temperat odată cu instalarea regimului democratic la Chişinău. Efortul cetăţenilor moldoveni de a înlătura comunisul arată deschiderea lor spre UE şi, implicit, spre România. E datoria noastră morală de a răspunde cererilor de peste Prut.

În efortul Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană, România şi-a arătat disponibilitatea de a relua şi de a dezvolta relaţiile dintre cele două state. Încă de la instalarea noului guvern la Chişinău s-au făcut progrese substanţiale în demersurile spre integrare. La rândul ei, şi Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea acestei ţări, iar un exemplu concret este alocarea sumei de 130 de milioane de euro pentru proiecte comune ale României, Moldovei şi Ucrainei. Pe 25 ianuarie, anul acesta, a avut loc la Bruxelles prima reuniune a grupului de acţiune europeană a Republicii Moldova, copreşedinţi fiind România şi Franţa. Deci sunt destule semnale că la Chişinău s-a produs o clarificare a opţiunii către Uniunea Europeană.

Între România şi Moldova există 12 acorduri bilaterale în curs de negociere, acorduri care la un moment dat au fost îngheţate datorită poziţiei Chişinăului. În prezent, aceste acorduri îşi caută finalitatea astfel încât să se poată crea un cadru juridic moldo-român, care să răspundă cerinţelor europene. Timp de 8 ani, relaţiile diplomatice anevoioase au dus la îndepăratea Moldovei de România şi de ceea ce înseamnă UE, iar revenirea Moldovei, ca stat independent aspirant la UE, reprezintă un lucru îmbucurător pentru cei care istoria le-a furat statutul de român.

Poziţia României este de a sprijini Republica Moldova în mod eficient în procesul de modernizare, în aşa fel încât să ajungă la nivelul ţărilor din Balcanii de Vest, pentru a putea deveni o opţiune în vederea unei integrări în Uniune.

Piatra de temelie în dezvoltarea colaborării noastre cu Moldova a fost pusă deja: s-a anulat sistemul de viză, s-a convenit şi s-a semnat acordul privind micul trafic de frontieră; astfel, până la 31 martie vor fi îndeplinite toate condiţiile tehnice pentru desfăşurarea micului trafic de frontieră în bune condiţii; o altă problemă cu care se confruntau cei care doreau obţinerea cetăţeniei româneşti şi-a găsit soluţionarea: legislaţia a fost modificată astfel încât acordarea cetăţeniei să se facă în termen de maximum cinci luni de la solicitare pentru cei care fac parte din categoria acelora care au pierdut abuziv cetăţenia română şi urmaşii lor până la rudele de rangul trei, iar până la 30 iunie, toate restanţele care provin din dosare depuse în anii 90, începutul anilor 2000, vor fi procesate şi se va acorda cetăţenia celor care îndeplinesc condiţiile.

Trecând la problematica economică, un punct de incidenţă pentru relaţia Republicii Moldova cu România, dar şi cu Uniunea Europeană, este conectarea infrastructurilor - fie că vorbim de infrastructura energetică, fie că vorbim de infrastructura transport gaze sau infrastructura feroviară. Un proiect important face referire la linia electrică de 110 kW, Fălciu-Goteşti. Pe teritoriul României, lucrarea este terminată, 28,3 km, urmând ca până la finele anului 2010 şi partea de peste Prut să-şi găsească finalitate, astfel încât sistemul energetic al Republicii Moldova să fie cuplat cu sistemul energetic al României şi, implicit, cu sistemul energetic european.

Un alt sprijin care merită menţionat este ajutorul oferit de către ţara noastră la începutul acestui an: 500.000 doze de vaccin împotriva gripei porcine a fost livrat gratuit Moldovei.

Nu în ultimul rând, România a decis să acorde un sprijin financiar nerambursabil pentru Republica Moldova, derulabil în patru ani, 2010-2013, inclusiv, în valoare de 100 de milioane de euro, bani care pot fi alocaţi în patru tranşe anuale - în fiecare an câte 25 de milioane de euro - destinaţi proiectelor de infrastructură în educaţie, modernizării şcolilor, cu precădere, şi proiectelor de infrastructură de importanţă locală, la nivel de administraţii locale.

Am sprijinit Serbia în demersurile sale pentru integrarea în UE, la fel putem face şi pentru Moldova. În pofida faptului că suntem două state independente, la rădăcini stă acelaşi sânge, aceeaşi cultură, aceeaşi identitate, aceeaşi limbă.

Singurul obiectiv al nostru este ca Republica Moldova să fie un stat membru al Uniunii Europene, pentru ca acolo toţi românii să poată circula liber şi să-şi păstreze valorile culturale şi istorice. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Moldovei în anul 1991, chiar dacă realitatea istorică vorbeşte de un singur popor.

Agitaţia de pe scena politică internaţională este alimentată de diferite poziţii apărute în presă despre o eventuală unire a Moldovei cu România. Cuvântul "unire" e greu de înţeles în contextul secolului XXI. Nu e nevoie de vreo bătălie pentru a recuceri un teritoriu. Faptul că Moldova va face parte din familia europeană este echivalentul unei uniri istorice în variantă contemporană.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Magia salvează România".

Am aflat cu surprindere, dar şi cu îngrijorare, că asupra Parlamentului României a plutit, sau poate că mai pluteşte încă, un pericol pe cât de real, pe atât de greu de înlăturat de către noi parlamentarii. Este vorba de blestemul flăcării violet, identificat de mai multe vrăjitoare din Cluj, din Bucureşti şi din Buftea. Potrivit vrăjitoarei Cireşica, citată de Agenţia Mediafax, în urmă cu câţiva ani " (...) în Parlament a intrat un stol de păsări negre". De atunci, după spusele ei, Parlamentul României este bântuit de fantome, de farmece şi de blesteme.

Pe 12 februarie, un sobor de vrăjitoare s-a adunat la un sabat, la Cluj-Napoca pentru un ritual menit a desface blestemul flăcării violet abătut asupra Parlamentului României.

Pe surse, am aflat că vrăjitoarele s-au adunat la sabat, venind care călare pe un ţap, care călare pe o pisică neagră, lup, broască râioasa ori liliac sau pe o mătură ori furcă. A fost folosită toată recuzita indispensabilă în astfel de practici: păr de la o femeie înecată, creier de broască, piedica de la un mort, pui de cioară neieşit din ou, usturoi descântat în ziua de Sfântul Andrei, sânge de cârtiţă şi alte asemenea, iar incantaţiile au fost făcute pe un cearşaf violet, fiecare vrăjitoare purtând pe cap câte un turban de aceeaşi culoare.

Se pare că intervenţia hotărâtă, profesionistă şi dezinteresată a vrăjitoarelor de la Cluj a fost salutară, dacă ar fi să ne luăm după spusele vrăjitoarei Sandra, care a declarat tot pentru Mediafax: "Am primit felicitări şi mulţumire din partea unor guvernaţi, a unor oameni mari din stat, a unor parlamentari, pentru gestul nostru pe care îl facem."

Salut, de la această tribună, gestul încărcat de semnificaţii al colegilor noştri care le-au mulţumit vrăjitoarelor, fie în nume personal, fie în numele instituţiei, pentru că ne-au scăpat de blestemul flăcării violet. Dar ne-au scăpat oare? Aceeaşi Cireşica a adus câteva lămuriri suplimentare, care ne-au pus pe gânduri: "Blestemul flăcării violet durează. Depinde pe ce perioadă a fost făcut, de la trei ani, la nouă sau la 27 de ani". Nu putem să nu ne întrebăm dacă viitoarele campanii electorale se vor desfăşura firesc, în afara blestemelor sau a practicilor malefice, mai ales acum când am aflat de la cea mai autorizată sursă, vrăjitoarea Cireşica, faptul de netăgăduit că la dezbaterea din campania electorală pentru Preşedinţia României, desfăşurată la Palatul Parlamentului, "s-a lucrat cu apă părăsită de la nouă fântâni", iar "familia Geoană a fost lovită de forţele răului" pentru că "a fost folosită flacăra violet în secret".

Încerc să vă liniştesc, amintindu-vă că demersul vrăjitoarelor din Ardeal nu a fost singular, lor alăturându-li-se suratele Geanina, Isaura şi Loventa din Buftea şi din Bucureşti. Ele au descins la Parlament, nu pe vehiculele folosite de suratele de la Cluj, ci în limuzinele de lux, pentru că afară era frig şi zloată şi erau grăbite, fiind foarte solicitate de diferite firme, companii sau partide, care apelează constant şi cu mare folos la serviciile lor.

Având în vedere forţele mobilizate, precum şi faptul că în următoarele zile se vor limpezi apele în ceea ce priveşte lupta pentru putere în PSD şi PNL, sper ca lucrurile să intre pe făgaşul normal, iar Parlamentul şi Guvernul să-şi îndeplinească rolul fără astfel de intervenţii supranaturale. Este timpul!

Domnul Florin Iordache:

"Noua lege a pensiilor este neconstituţională"

În ultima şedinţă de Guvern a fost adoptată o nouă lege a pensiilor, neconstituţională.

Art.15 alin.(2) din Constituţie consacră neretroactivitatea legii, excepţie făcând doar legea penală sau contravenţională "

Prin recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

Drepturile câştigate, recunoscute într-un stat de drept, trebuie acordate chiar dacă ulterior acestea se modifică. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe hotărâri. Cât priveşte modalitatea de plată, aceste pensii pot fi total sau parţial finanţate de la bugetul de stat.

De asemenea, vârsta de pensionare stabilită în proiect la 65 de ani nu este o cerinţă a UE şi nici nu există sancţiune pentru menţinerea unor diferenţe.

Domnul Dorel Covaci:

"Efecte negative ale aplicării HG nr.1618/2009"

Voi reveni la semnalul de alarmă declanşat de nemulţumirile cu privire la aplicarea HG nr.1618/29.12.2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010. Prevederile acestui act normativ au o calitate deosebită, aceea de a nemulţumi şi a crea neplăceri tuturor factorilor implicaţi în procesul de învăţământ: profesori, elevi, părinţi, administraţii locale.

Aceste aspecte ale neajunsurilor generate de aplicarea HG au fost semnalate prin memorii semnate de părinţii şi elevii din localităţile aparţinătoare Colegiului 9 Timiş (Făget-Buziaş): Liceul Buziaş, Liceul Făget, şcolile generale din Iosifalău comuna Topolovăţ, Victor Vlad Delamarina, Temereşti - oraş Făget, precum şi în cadrul întrunirii de la Timişoara din data de 12.02.2009, iniţiată de CNSLR Frăţia - Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret". Acestă întrunire a prilejuit reunirea factorilor de răspundere din învăţământ: cadre didactice din centrele bugetare, lideri de sindicate, consilieri judeţeni, prefect, parlamentari de Timiş, precum şi reprezentanţii mass-mediei locale.

S-au subliniat efectele negative ce vor acţiona asupra calităţii actului educaţional prin aplicarea acestei HG.

În mediul rural, unităţile şcolare nu se pot încadra strict în numărul de elevi/grupă/clasă, datorită populaţiei şcolare relativ redusă, a distanţelor mari pe care ar urma să le parcurgă şcolarii şi preşcolarii în cazul comasării claselor sau chiar a unităţilor şcolare; unităţile şcolare nu dispun de mijloace de transport adecvate, ce ar putea asigura condiţii de siguranţă maximă; relocarea ar presupune efort fizic şi psihic suplimentar pentru copii; reţeaua rutieră este precară în majoritatea zonelor ţării; achiziţionarea, întreţinerea, combustibilul şi salarizarea şoferilor vor depăşi suplimentarea costurilor alocate/elev.

În mediul urban,unităţile şcolare dispun de personal didactic de înaltă calificare, iar sumele alocate sunt insuficiente, chiar în condiţiile respectării prevederilor HG nr.1618/2009. În aceste circumstanţe, o serie de unităţi şcolare care nu îşi vor putea asigura cu stricteţe media impusă de HG vor fi desfiinţate, crescând astfel dezinteresul pentru şcoală şi rata de abandon şcolar în rândul tineretului.

În ceea ce priveşte învăţământul seral, actul normativ nominalizat neglijează total această componentă a sistemului educaţional, nefiind prevăzută niciun fel de finanţare/elev.

Referindu-ne la învăţământul vocaţional de artă sau sport de performanţă, în conformitate cu Planul-cadru şi încadrarea actuală a liceelor vocaţionale artistice, suma necesară pentru finanţarea cheltuielilor de personal este de 6240 ron/elev/an, în timp ce, prin HG nr,1618/2009 suma alocată ajunge doar la 3098 ron/elev/an.

Toate aceste aspecte, pe lângă multe altele, reprezintă o încălcare a Legii învăţământului nr.84/1995.

Funcţionarea şcolilor în mediul rural are o importanţă deosebită. Considerăm că prevederile actului normativ în discuţie nu sunt adaptate suficient realităţilor sistemului educaţional. În plus, cheltuirea unor sume în baza unor programe guvernamentale şi europene pentru modernizarea spaţiilor şi creşterea calităţii actului educativ va deveni inutilă în numeroase unităţi şcolare, va fi chiar o risipă totală. Limitarea strictă la un număr de elevi în anul şcolar 2010-2011 şi apoi creşterea acestui număr în anii următori fac ca decizia de închidere a şcolilor să nu fie în interesul elevilor.

Justificarea economică a închiderii anumitor şcoli prin desfiinţarea unui post de cadru didactic, cumulat cu necesitatea achiziţionării unui microbuz, plus cheltuielile de întreţinere şi combustibil, precum şi crearea unui post de şofer, nu are raţiune.

În acelaşi timp, desfiinţarea şcolilor din mediul rural contravine asumării programelor europene şi naţionale de ridicare a calităţii vieţii la sat, facilitare a accesului la informaţie, conservării şi revigorării spiritualităţii şi încurajării tineretului din mediul rural de a nu migra spre alte ţări. Aceşti copii, odată dezrădăcinaţi de locurile de baştină, cu siguranţă nu se mai întorc acasă. De ce să punem umărul la prăbuşirea viitorului satului românesc - matricea neamului nostru, la accentuarea crizei pe care o străbate, care se traduce prin depopulare, prin înstrăinarea şi părăsirea ogoarelor străbune, prin foamete şi sărăcie, uitarea tradiţiei şi acceptarea inundaţiei unei culturi îndoielnice?

De aceea, vă rugăm să reanalizaţi aceste contradicţii şi, în baza realităţilor existente, să regândiţi dispoziţiile HG nr.1618/2009!

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Fondul Proprietatea - ţeapă în stil românesc"

Fondul Proprietatea a fost creat, pentru cei care nu ştiu, ca soluţie pentru despăgubirea proprietarilor deposedaţi de regimul comunist. Titlurile de despăgubire oferite de statul român foştilor proprietari urmau să fie convertite în acţiuni la Fond. Acesta urma să fie listat la bursă, fapt care nu s-a produs nici până în ziua de azi.

În ultimele zile presa este plină de declaraţii ale foştilor şefi ai Fondului care au fost, rând pe rând, demişi.

Demiterea dintr-o funcţie a unei companii de stat pare să fie una dintre cele mai profitabile afaceri pe timp de criză. Bonusurile de performanţă, salariile compensatorii şi indemnizaţiile la zi ridică încasările de la final de mandat la sume de trei, chiar patru ori mai mari decât veniturile anuale obişnuite.

Este cazul Danielei Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea, şi a foştilor directori economic şi juridic, Mihai Darie şi Laura Constantin. Celor trei li s-a alăturat şi fostul preşedinte al Comisiei de supraveghere a fondului, Mircea Ursache. Dacă cei trei directori şi-au declarat veniturile, Ursache nu le-a făcut publice.

Câştigul directorului general, Daniela Lulache, în decembrie 2009, la final de mandat la conducerea Fondului Proprietatea, a fost de 1.869.071 lei, adică aproape 450.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere. Daniela Lulache argumentează că banii primiţi reflectă activitatea echipei conduse de ea timp de un an şi jumătate. "Am preluat Fondul cu 100 de milioane de euro în conturi, iar la plecare l-am lăsat cu aproape 500 de milioane de euro", a precizat Lulache.

Conform declaraţiei de avere de pe site-ul Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, cea care a deţinut funcţia de preşedinte până în decembrie anul trecut, a câştigat în 2009 fabuloasa sumă de 637.000 USD, producând un profit net al societăţii de 237 de milioane USD. A ajuns la o astfel de sumă prin indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă, compensaţii, fără să mai punem la socoteală salariul de bază. În schimb, performanţa fondului este minimă.

Spre comparaţie, Ben Bernanke, şeful US Federal Reserve a câştigat în 2009 suma de 213.000 USD, realizând un profit net al companiei de 52 de miliarde de dolari. Aşa se face că Daniela Lulache a câştigat de trei ori mai mult decât Bernanke pentru un profit mai mic de 220 de ori, fapt ce numai în România se poate întâmpla. Mai mult, Daniela Lulache a câştigat de patru ori mai mult în 2009 faţă de Jean-Claude Trichet, şeful Băncii Central Europene, care a avut un venit de 168.000 de USD în 2009, la o performanţă de 34 de miliarde USD profit net.

În schimb, cei care ar trebui să beneficieze de acumulările Fondului Proprietatea sar ca arşi când vine vorba de câştigurile echipei de conducere în funcţie de criteriile de performanţă. "În 2008 şi 2009, noi nu am primit dividende, dar directorii au încasat salarii de zeci de mii de euro lunar. Noi am fost şocaţi încă de la început".

Dar nu numai Lulache a câştigat fabulos în 2009, ci şi cei doi directori adjuncţi ai ei, care au încasat puţin peste jumătate din ce a luat şefa Fondului Proprietatea. Chiar şi cei care au fost aduşi mai nou la conducerea Fondului beneficiază de aceleaşi salarii, hai să le spunem "nesimţite". Doi dintre consilierii premierului Emil Boc, Ionuţ Popescu şi Cristian Busu, au devenit directori la Fondul Proprietatea prin decizia Guvernului condus de Emil Boc, deci au fost trimişi de el în aceste funcţii, iar acum câştigă mult mai mult decât cel pe care îl consiliau.

Şi iată cum, încă o dată situaţia frizează absurdul: consilierii lui Emil Boc au ajuns să câştige de 5-6 ori mai mult decât însuşi Emil Boc, chiar prin decizia lui Emil Boc!

În faţa presiunilor publice privind salariul său, iniţial de 10.000 de euro pe lună, Ionuţ Popescu a anunţat săptămâna trecută că şi-l va reduce la nivelul unui secretar de stat, adică la 1.000 de euro pe lună. Însă Popescu nu a spus nimic despre directorii aduşi de el la departamentele economic şi juridic, care au salarii de circa 7-8 mii de euro pe lună.

Mai trebuie spus că bugetul de salarii pentru anul în curs al celor 17 angajaţi ai Fondului Proprietatea, instituţie la care statul român este acţionar majoritar, este de aproape 2 milioane de euro, fiecărui membru revenindu-i lunar în jur de 8.000 de euro.

În condiţiile astea, de ce acceptaţi aceste salarii nesimţite, domnule Emil Boc? Dumneavoastră chiar nu aveţi niciun pic de bun-simţ pentru populaţia acestei ţări? Cum e posibil ca pentru pensionari să nu aveţi fonduri, dar pentru salarii nesimţite aleapropiaţilor PD-L să aveţi?

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Politica bunului-simţ nu are de-a face cu Guvernul Băsescu -Boc!"

Fiecare dintre noi, ca cetăţeni obişnuiţi, am crezut că bunul-simţ care ne caracterizează trebuie să fie prezent şi în deciziile guvernanţilor şi mai ales în spusele acestora.

Bunul-simţ înseamnă că între vorbe şi fapte există concordanţă, adică adevărul este altceva decât minciuna, înseamnă că viaţa este mai bună sau mai grea, după cum este pensia sau salariul, că acestea îşi păstrează valoarea, nefiind mâncate de inflaţie...

Dacă oamenilor li se spune că vor avea pensii la nivelul anului precedent, dar în fapt ele sunt mai mici, fie numai ciupite de o rată a inflaţiei mai mare decât cea prognozată, înseamnă că Guvernul PD-L Băsescu-Boc este de bun-simţ?

Dacă acelaşi lucru se întâmplă cu salariaţii care la rândul lor muncesc pentru ceilalţi cetăţeni ai statului, adică şi lor le îngheaţă lefurile, care în fapt scad, pentru că s-au eliminat orele suplimentare, de altfel lucrate, ca şi alte sporuri acordate prin lege, înseamnă că Guvernul PD-L Băsescu-Boc este de bun-simţ?

Dacă astăzi constatăm că preţurile cresc, iar întreţinerea va ajunge la sume uriaşe comparativ cu nivelul nostru de trai, şi dacă nu sprijină cu nimic cetăţenii normali, înglodaţi în greutăţile vieţii înseamnă că Guvernul PD-L Băsescu-Boc este de bun-simţ?

Dacă în România unii îşi bat joc de oamenii bătrâni chinuindu-i cu "Plătim pensia, nu plătim pensia" pentru că nu se ştie care sunt banii bugetului, amăgindu-i pe bieţii oameni că statul le dă încă pensia şi că ar trebui să fie mulţumiţi pentru asta, înseamnă că Guvernul Băsescu-Boc este de bun-simţ?

Dacă suntem anunţaţi că am ieşit din criză şi că de acum înainte vom putea iarăşi să sperăm, cu toate că toate instituţiile profesioniste ale ţării ne comunică faptul că scăderea economică continuă, că ţara o va duce rău pe mai departe, înseamnă că Guvernul Băsescu-Boc este de bun-simţ?

Observăm că una se spune şi alta se întâmplă în realitate!

Constatăm că bunul-simţ nu are de-a face cu Guvernul Băsescu-Boc...

Domnul Filip Georgescu:

În ultimele zile, mulţi alegători m-au întrebat nedumeriţi de ce autorităţile statului manifestă atâta interes pentru bârfa politică, dar ocolesc, în mod surprinzător, soluţionarea gravelor consecinţe ale crizei economice care se manifestă cu o tot mai mare virulenţă. Deşi de la alegerile prezidenţiale au trecut mai bine de două luni, câştigătorii acestui scrutin, şocaţi probabil de ecoul negativ pe care frauda electorală l-a avut nu numai în ţară, ci şi peste hotare, încearcă şi astăzi, prin diverse mijloace ridicole, să atenueze acest impact defavorabil. Este o practică binecunoscută, cultivată stăruitor de liderii PD-L, aceea de a provoca false incidente sau scandaluri ori de câte ori se confruntă cu probleme politice, economice şi sociale spinoase, pe care nu le pot soluţiona în cadrul programului de guvernare.

Acum două săptămâni a fost aruncată în gura presei acea "flacără violetă", o nouă diversiune cu ajutorul căreia aşa-zisul parapsiholog Aleodor Manolea l-ar fi stigmatizat pe Mircea Geoană, făcându-l să piardă alegerile. Că este vorba de o manevră ieftină, menită să acopere o şarlatanie de proporţii - votul multiplu practicat în secţiile speciale, nu mai încape nicio îndoială. Dacă "protectorul" preşedintelui Băsescu ar fi putut să-i adoarmă atât de uşor pe contracandidaţi, precum şi pe alegători, cu siguranţă că ar fi candidat el însuşi la fotoliul de şef al statului şi fireşte l-ar fi câştigat. Liderii PD-L ştiau însă că frauda este mai tare ca magia. Ca atare, de cea dintâi s-au folosit în ziua alegerilor, ca de un passepartout în stare să răstoarne rezultatul real al scrutinului, iar pe cea de a doua o vântură azi ca pe o glumă proastă, după ce s-au văzut cu sacii de voturi în caleaşca prezidenţială.

Cam în acelaşi timp "cu flacăra violetă", care ardea de la un capăt la altul al ţării, preşedintele Băsescu a recurs la o nouă stratagemă care viza estomparea fraudei electorale săvârşită în cadrul ambasadelor noastre din principalele ţări ale lumii. După ce şi-a asigurat victoria în alegerile din noiembrie-decembrie, cu aportul decisiv al ambasadorilor, pe care nimeni nu i-a controlat pentru rezultatele raportate, preşedintele Băsescu propune acum votul prin corespondenţă pentru românii aflaţi peste hotare. De ce n-a iniţiat domnia sa un asemenea demers electoral înaintea recentului scrutin prezidenţial? Întrebarea este, desigur, retorică. Dacă la 6 decembrie s-ar fi votat prin corespondenţă, cu siguranţă că azi am fi avut un alt preşedinte. Traian Băsescu face astăzi o asemenea propunere fiindcă votul românilor aflaţi peste hotare, din 2014, nu-l va mai interese deloc, întrucât nu mai poate candida la un al treilea mandat.

Pe de altă parte, având impresia că n-au profitat din plin de pe urma votului uninominal, liderii PD-L încearcă acum să modifice acest sistem electoral mafiot, cerând vot uninominal majoritar, în două tururi de scrutin, pentru a se înlătura anomalia accederii în Parlament a candidaţilor plasaţi pe locurile doi şi trei după numărarea voturilor. Însă nu dorinţa de echitate îi dă afară din casă pe democrat-liberali, ci invidia că, prin actualul sistem de vot uninominal într-un singur tur, PNL a obţinut în plus, la ultimele alegeri parlamentare, nu mai puţin de 40 de mandate de senatori şi deputaţi.

Pe Traian Băsescu, Emil Boc şi alţi lideri democrat-liberali nu-i interesează că atâtea personalităţi politice de prestigiu au rămas în afara Parlamentului, în timp ce destui incompetenţi şi rău-famaţi au obţinut mandat de senator sau deputat şi, implicit, imunitatea, la adăpostul căreia vor prospera pe orice căi. Dacă democrat-liberalii şi-ar fi dorit cu adevărat restabilirea normalităţii în cadrul sistemului electoral, atunci ar fi trebuit să ceară renunţarea la votul uninominal, care asigură accesul în Parlament al candidaţilor plini de bani.

În contextul aceleiaşi ofensive disperate de a şterge ecoul fraudei electorale, incompetenţa la guvernare şi neputinţa de a scoate ţara din criză se înscriu şi măsurile scandaloase ale actualei puteri de reactivare a poliţiei politice, pentru a reduce la tăcere partidele din opoziţie, insistenţa diabolică de a intoxica populaţia cu pericolul gripei porcine şi de a face să se vaite mai puţin de rigorile unei crize fără precedent. PD-L încearcă să se disculpe de frauda electorală care îl va apăsa din ce în ce mai mult în viitor. Din păcate, cine se scuză, se acuză.

Domnul Filip Georgescu:

O iarnă geroasă şi interminabilă s-a abătut peste noi, silindu-ne să ne băgăm mâna tot mai adânc în buzunar pentru achitarea întreţinerii. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, o asemenea iarnă, cu temperaturi de 10-20 de grade sub zero, s-a asociat cu nefasta criză care ne îngheaţă nu numai oasele, dar şi sufletul. Zilnic vânt, ger, ninsori, zilnic falimente, şomaj de dimensiuni nemaiîntâlnite, prăbuşirea producţiei, creşterea preţurilor, îndeosebi la medicamente, alimente şi întreţinere, noi taxe şi impozite, nemulţumiri şi proteste sociale în toată ţara. Din păcate, întreg acest tablou sumbru se derulează în faţa ochilor pe fondul ascuţirii crizei economice mondiale, care la noi, abia acum îşi arată cu adevărat colţii. Mai grav este, însă, faptul că, în pofida unor asemenea realităţi alarmante, autorităţile încearcă să ne convingă că din trimestrul patru al acestui an economia va înregistra creşteri (mărunte), iar România va ieşi din criză. După ce, în urmă cu un an, când recesiunea economică începuse să facă rvagii în America, în Asia şi Europa, preşedintele Băsescu şi premierul Boc ne linişteau că la noi criza nu va avea cine ştie ce impact şi că se va rezolva de la sine, iată-ne astăzi prăbuşiţi sub povara unor curbe de sacrificiu la fel de cumplite ca acelea pe care le-au trăit părinţii noştri cu opt decenii în urmă.

Este greu de spus când va ieşi România din criză, atâta vreme cât marile puteri industriale se luptă încă din greu cu acest flagel. Ceea ce ştim este că, în continuare, ne vom confrunta cu o criză sistemică de amploare, care nu va putea să fie soluţionată prin cârpeli. Nici măcar Statele Unite ale Americii, care au mitraliat actuala criză cu un trilion de dolari, n-au ajuns încă la liman, întrucât sistemul financiar global a devenit extraordinar de vulnerabil. Activele toxice care contaminează balanţele băncilor din SUA, Asia, Europa şi, implicit, din ţara noastră, nu vor dispărea de la sine, ca printr-o minune, aşa cum credeau guvernanţii noştri. Cineva va trebui să suporte consecinţele epocii de aur a capitalismului ultraliberal, iar acel cineva nu este altul decât contribuabilul de pretutindeni, fiindcă nu numai la noi, ci în întreaga lume criza este aruncată în spatele miliardelor de săraci.

Terapia anticriză stabilită de Guvernul Boc nu ne oferă speranţe de vindecare. Dimpotrivă, cu Programul "Prima Casă" şi Programul "Rabla" ţara ar putea să fie împinsă spre cangrenă. Capitalismul arhaic din România, care în ultimii 4-5 ani s-a bazat pe doi piloni - construcţiile de lux şi retail-ul - nu ne-a fost de niciun folos. Dacă Executivul actual ar fi ajutat întreprinderile mici şi mijlocii măcar cu două miliarde de euro, condiţionând acest sprijin de angajarea, de către fiecare unitate, a două-trei persoane rămase fără loc de muncă, atunci numărul şomerilor s-ar fi redus cu 150.000-200.000 de oameni. Dând dovadă de o optică îngustă şi de o crasă incompetenţă, Executivul a preferat să instituie impozitul forfetar, care s-a dovedit groparul a peste o sută de mii de IMM-uri. În loc să promoveze o politică de relansare a producţiei autohtone, de reindustrializare a ţării, actuala Putere preferă să cheltuiască sute de milioane de euro ca să garanteze împrumuturile unui gigant industrial ca Ford, în speranţa că investitorii americani vor angaja la Craiova două-trei mii de muncitori.

Tot atât de nechibzuit se cheltuiesc, în vreme de criză, bani pentru infrastructură, România plătind de două ori mai mult pentru construirea unui kilometru de autostradă, în comparaţie cu costurile din Uniunea Europeană. Cu peste 400 de taxe şi impozite, instituite prin intermediul a 185 de acte normative, România este, de asemenea, lider european în materie de fiscalitate. Nu puţini sunt cei care se întreabă de ce nu stimulează autorităţile noastre revigorarea industriei autohtone, ci, dimpotrivă, acţionează de o manieră care face ca banii împrumutaţi de la străini cu dobânzi înrobitoare să ajungă tot în buzunarele celor din afară. Răspunsul este la îndemâna oricui. De pe urma investiţiilor transparente în relansarea industriei româneşti, guvernanţii câştigă cu mult mai puţin în comparaţie cu profiturile pe care le realizează prin licitaţiile trucate pe care le oferă diverşilor investitori străini, "băieţilor deştepţi" şi şarlatanilor care mişună prin cotloanele actualei Puteri.

Este de-a dreptul scandalos ca în aceste zile, când criza se manifestă atât de virulent, lăsând mii şi mii de familii fără mijloacele elementare de existenţă, liderii democrat-liberali să se ocupe în mod prioritar de transformarea Parlamentului bicameral într-unul unicameral, de revizuirea Constituţiei, de pretinsa reformare a clasei politice, în fapt, de măsuri îndreptate împotriva democraţiei, menite să netezească drumul reînvierii regimului totalitarist. Nu ne rămâne să credem decât că şi în privinţa crizei, puterea portocalie se bazează tot pe "flacăra violetă" mânuită de psihologii cu puteri paranormale ai PD-L, de vreme ce stă nepăsătoare pe terasamentul căii ferate ca să-şi lege şiretul la pantofi, deşi trenul se află la o zvârlitură de băţ de ea. Ignoranţa, incompetenţa, ambiţiile politicianiste nu vor rezista prea multă vreme în faţa trenului-social care s-a pus în mişcare.

Dacă Guvernul Boc va continua să trateze cancerul-criză cu banala aspirină a suprimării până la absurd a cheltuielilor bugetare, cu siguranţă că nu va aniversa un an de mandat, fiind nevoit să-l depună mult mai devreme la Cotroceni. Semnalul a fost dat de primele detaşamente de muncitori, funcţionari, profesori şi pensionari care au ieşit în stradă. Nu-i deloc un semnal că ne îndreptăm spre luminiţa de la capătul tunelului. E mai degrabă fundătura în care lumea înghesuită stă să spargă zidurile.

Stimaţi guvernanţi, nu vă jucaţi inconştienţi cu lumea, cu acea lume pe care criza economică mondială a adus-o în pragul disperării, jucaţi-vă ca lumea, ca lume raţională care se luptă conştient să supravieţuiască oricăror mari încercări.

Domnul Florin Postolachi:

"Societatea din care s-a născut Proclamaţia de la Timişoara riscă să rămână fără sediu"

Pe 11 martie a.c, Societatea Timişoara va aniversa 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara. Pentru cei care au uitat, Societatea Timişoara a fost, începând din 1990, portdrapelul luptei anticomuniste din România. Aceasta este una dintre cele mai importante organizaţii civice, un adevărat reper moral în istoria postcomunistă a României.

Proclamaţia de la Timişoara, concepută de membrii Societăţii Timişoara, a fost adevărata cartă a revoluţiei anticomuniste din România. Ideea lustraţiei anticomuniste născută la Timişoara a făcut posibilă decomunizarea rapidă a majorităţii fostelor ţări comuniste europene.

După 20 de ani de la Revoluţia română, iniţiatorii Proclamaţiei de la Timişoara - primul document din Europa postcomunistă care a arătat întregii lumi cum trebuie să se treacă de la dictatura comunistă la democraţie - se află, acum, în neplăcuta situaţie de a fi daţi afară din propriul lor sediu. Fiindcă imobilul avea o situaţie juridică neclară, nu s-a încheiat un contract de închiriere, ci doar o fişă de calcul pe baza căreia se plătea chiria. Între timp, situaţia juridică a imobilului a fost lămurită şi a fost încheiat un contract de închiriere.Consiliul Local al Timişoarei nu a mai prelungit contractul Societăţii Timişoara pentru sediul pe care aceasta îl ocupă în centrul oraşului. Societatea Timişoara a funcţionat în sediul situat pe strada Goethe nr.2, în Piaţa Victoriei din oraş, într-un imobil aflat în proprietatea statului român şi în administrarea primăriei.

Imobilul a fost revendicat de proprietarii de drept, însă primăria a câştigat procesul. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, Societatea Timişoara a funcţionat din 2005 în spaţiul respectiv pe baza unei fişe de calcul. Spaţiul va fi redistribuit, iar Societatea Timişoara va trebui să-l elibereze în scurt timp.

Şase organizaţii civice şi sindicale din întreaga ţară s-au unit şi au facut un apel primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru ca Societatea să nu fie scoasă din propriul sediu.

Am senzaţia că oamenii care au luptat împotriva comunismului sunt trataţi acum cu lipsă de respect. Este inadmisibil ca a societate care a jucat un rol important în lupta anticomunistă şi a propagat idealurile democratice să rămână fără sediu.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Atitudinea faţă de intelectualitate şi faţă de muncă"

În general, dar şi în particular, putem spune că impostura a înlocuit valorile în România. În felul acesta, aşa cum spune domnul Schmidt, "...valorile de bază ale societăţii au fost distruse". Or, alimentarea progresului nu se poate face decât pornind de la "esenţa valorilor de bază".

Rădăcinile dezvoltării, care ar fi trebuit să existe în această bază, strat de valori, ca într-un sol fertil, s-au uscat, datorită disipării lor în toate colţurile lumii. Din competiţia între valoare şi nonvaloare a câştigat ultima, adică impostura, care, odată ajunsă la putere, ca un adevărat "şarpe Boa", şi-a devorat adversarul "valoros" pentru a se legitima ca "unic câştigător" al acestei competiţii. Această manifestare a imposturii astăzi este atât de dăunătoare, încât creează condiţiile unei subdezvoltări, pe termen foarte lung, în România. Faptul că ministere de bază ale Guvernului sunt încă asistate managerial de consultanţi externi vorbeşte de la sine despre atitudinea guvernaţilor faţă de intelectualitatea locală.

Este foarte adevărat că intelectualii locali au fost indezirabili pentru orice putere incompetentă, şi că ei au fost întotdeauna ţinta tuturor diversiunilor posibile. Poate că tocmai de aceea unii afirmă că actuala coaliţie la putere este cel mai mare pericol pentru ţară.

Dar nu este mai puţin periculoasă atitudinea pe care, ca simpli membri ai societăţii, o avem unii faţă de alţii. Se pare că la români principiul solidarităţii umane, al întrajutorării nu mai funcţionează. Noi, românii, nu ne mai "tolerăm" unii pe alţii, ba, dimpotrivă, ne ucidem părinţii sau copiii, ne ucidem soţiile şi amantele pentru a ne rezolva singuri o problemă care cel mai frecvent este falsă. Este şi motivul pentru care există în România o coaliţie la putere contra naturii.

De fapt, tocmai această lipsă de solidaritate dintre noi a creat drumul imposturii la putere şi a dat cale liberă la prăduirea banilor publici. Ideea neimplicării politice a cetăţenilor ţării, a societăţii civile, este extrem de contraproductivă, favorizând de fapt dezvoltarea mediocrităţii, a subpoliticului.

În România, în acest moment de criză, numărul celor care creează locuri de muncă este foarte redus. Datorită şi unei crize de educaţie şi mentalitate, nu se înţelege deloc raportul dintre capital şi forţa de muncă. În fond, creatorul de locuri de muncă este un adevărat "artist", în primul rând pentru că, prin creaţia sa, el oferă posibilitatea realizării existenţiale, sociale a unui alt om. Or, ce este mai important decât a-ţi avea asigurată existenţa şi o viaţă socială stabilă ?

Guvernul României, în acest moment descurajează pe creatorii de forţă de muncă, prin decapitalizarea lor şi printr-o perfidă agresiune fiscală asupra acestora.

Atitudinea faţă de muncă a fost încurajată negativ în cel mai înalt grad de plăţile imense, necuvenite, celor disponibilizaţi din minerit şi alte zone economice, fără o gândire prealabilă, fără o prognoză asupra consecinţelor, a vieţii acestora.

Domnul Cornel Ghiţă:

Tema: "Şomajul tehnic, în ajutorul angajaţilor, dar şi a angajatorului"

Declaraţia mea de astăzi se referă la una din principalele măsuri adoptate de Guvern anul acesta pentru stimularea creşterii economice şi protejarea intereselor economice ale populaţiei.

Prioritatea numărul unu a Guvernului sunt locurile de muncă.Guvernul a intervenit în păstrarea locurilor de muncă prin măsura acordării de facilităţi pentru şomajul tehnic, indiferent dacă un angajator îşi suspenda total sau parţial activitatea.

În Monitorul Oficial nr. 93/10.02.2010, a apărut Ordonanţa de urgenţă nr.4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru anul 2010, ce face referire directă la şomajul tehnic. Guvernul actual doreşte prin aceasta să combată creşterea şomajului din ultimele luni, încercând să ţină seamă de oameni, şi să nu-i trateze ca pe nişte cifre.

Astfel, companiile care au fost forţate să îşi întrerupă activitatea temporar pot opta pentru menţinerea forţei de muncă, prin intrarea salariaţilor în şomaj tehnic. Începând cu luna februarie, pe tot parcursul anului 2010, pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activităţii acestuia, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de minim 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

Totodată, pe perioada respectivă, angajatorul, pentru salariaţii respectivi, este scutit de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 zile.

Această măsură va conduce la păstrarea a peste 200.000 de locuri de muncă în acest an. De aceea consider că atunci când o firmă vrea să-şi reducă activitatea poate să apeleze cu încredere la această prevedere legislativă ce aduce beneficii atât pentru angajat, cât şi pentru angajator.

Domnul Mircea Grosaru:

"Fondurile europene, ţările europene şi România"

Foarte mulţi dintre cetăţenii României ascultă sau citesc cu mare interes, mai ales în campaniile electorale, indiferent de natura lor, despre proiecte ce ar putea avea drept rezultat accesarea de fonduri europene, dezvoltarea afacerilor sau chiar posibilitatea finalizării unor idei de orice natură: culturală, interculturală, literară, socială, economică sau poate chiar de ordin politic.

Dacă ar fi să privim lucrurile aşa cum sunt ele succint prezentate, ne-am putea bucura cu toţii, însă în realitate se pare că lucrurile stau altfel.

Dacă sunt stabilite fazele de accesare ale unui proiect, acestea ar putea fi, în general 2(două) sau 3(trei), maxim în care, de la faza adunării documentelor până la cea a îndeplinirii unor criterii stricte de eligibilitate, de fiecare dată treci printr-o comisie.

Aceasta implică de fiecare dată a trece de o comisie, iar în general trecerea de o comisie implică şi ea a cunoaşte măcar o persoană din acea comisie, pentru a-ţi face "lobby".

Până aici totul ar fi corect, pentru că sunt faze prin care va trebui să treci pentru a ţi se face cunoscute ideile, proiectul.

Ce se întâmplă însă în continuare vă pot spune doar cei care au accesat fonduri europene din diferite linii de finanţare, chiar dacă au câştigat sau au fost respinşi cu proiectul, şi mai cu seamă cei din ultima categorie, care nu au cunoscut până la ultimul detaliu "mecanismul", care de foarte multe ori devine unul simplu dacă ştii cui să te "adresezi", sau unul complicat, dacă nu te-ai "adresat" cui trebuia şi mai ales cât trebuia.

Desigur că uşile persoanelor private sau firmelor private se deschid într-un alt mod decât cele ale instituţiilor statului, pentru că aşa este regula în România europeană.

Aşadar, cine nu cunoaşte bine aceste reguli, să nu-şi mai pună niciodată întrebarea din ce cauză România a accesat circa 15% din fondurile europene şi de ce o altă ţară europeană, Spania, de exemplu, a accesat fonduri europene aproape duble din cele care i-au revenit.

De ce se întâmplă la noi aceleaşi lucruri ca şi acum mai bine de 20 de ani este simplu de înţeles: pentru că unii în România au învăţat că numai ei pot conduce, iar alţii că doar alţii pot munci; pentru că numai lor li se cuvin anumite privilegii, iar altora nu li se cuvin, sau, dacă li s-ar cuveni ceva, li se cuvin mult mai puţine decât lor.

Un proverb românesc începe cam aşa: "Vin ai noştri, pleacă ai noştri...!"

Domnul Mircea Grosaru:

"Vreme grea, timpuri grele şi ele"

Dacă am vorbi numai din perspectiva fostelor alegeri prezidenţiale, putem spune nestingheriţi că "poporul a ales, poporul să plătească" însă, în realitate, pe zi ce trece lucrurile se văd a fi altele.

Avem Guvern nou cu premier vechi, avem acelaşi preşedinte, însă multe din vechile probleme ale românilor parcă nu s-au rezolvat. Poate se vor rezolva.

Oamenii simpli au început să nu mai aibă nici o încredere în oamenii politici, fie că se numesc miniştri, secretari de stat, deputaţi sau senatori.

Cetăţenii ţării noastre sunt săturaţi cu vorbele şi proiectele celor care-i conduc, care nu se mai finalizează parcă niciodată sau le aduc în cel mai bun caz veşti din ce în ce mai sumbre.

În acest an, parcă şi vremea vine să completeze perfect tabloul unei Românii lovite de toate cele ce se puteau întâmpla mai rău, adică, după alegerile prezidenţiale deosebit de costisitoare, iată că şi iarna vine să ne spună că România are nevoie de ajutor, de înţelegere şi susţinere pentru a nu ajunge în alte situaţii disperate, precum alte ţări ale Uniunii Europene care sunt departe de a spune că au trecut printr-o grea perioadă, însă au scăpat de ea.

Românii, un popor liniştit, poate chiar prea liniştit în asemenea situaţii de criză, sunt obişnuiţi să îndure multe şi să nu-şi facă planuri de viitor foarte mari, pentru că aici, la noi, nimic nu seamănă cu ceea ce în alte ţări putem numi: proiecte, perseverenţă, profesionalism, viziune pe termen lung sau reuşită.

Din toate aceste cauze, la noi este mai greu, însă mult mai sigur că se va întâmpla decât în alte ţări europene, cel puţin din două perspective:

Înţelepciune şi putere de adaptare enormă, ceea ce decurge din bogăţia pământului, dar şi a oamenilor care au rezistat în condiţii mult mai grele decât acum.

Cât despre Guvern şi conducătorii ţării la ora actuală, nu ne rămâne decât să aşteptăm, aşa cum am aşteptat de fiecare dată în momente grele.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Aşteptăm cadrul legal prin care Guvernul este exonerat de responsabilitatea scoaterii ţării din criză"

"Poate în economie nu este primăvara pe care ne-am dori-o, e o iarnă prin care vom trece, o iarnă mai uşoară decât cea de afară, dar mlădiţele primăverii vor răsări". Acesta nu este un citat dintr-unul din clasicii literaturii romane, ci dintr-un "clasic în viaţă" al finanţelor României, pe numele său Sebastian Vlădescu, finanţistul şef al ţării.

La prima sa întâlnire oficială cu presa din acest an, vizibil influenţat la nivelul discursului de cei doi consilieri de imagine din dotare, cantautorul Dan Bitman şi fostul realizator TV şi radio Andrei Gheorghe, ministrul Vlădescu a împărţit cui a dorit aprecieri şi bucurii pentru reîntâlniri cu mai vechii cunoscuţi şi pentru întâlnirea cu jurnaliştii noi. A trecut apoi prin lirica de sorginte PD-L-istă, gen "iarna nu-i ca vara", şi a mărturisit că "mlădiţele primăverii vor răsări". Nu pot să-l contrazic pe ilustrul domn ministru, pentru că natura este aceeaşi de mii de ani, după iarnă sigur vine primăvara!

Dar îndrăznesc să-l contrazic în ceea ce priveşte afirmaţia că "România nu se duce de râpă, în România nu este prăpăd", având ca argument ceea ce ar trebui să fie "obiceiul muncii" domniei sale, cifrele! Cifre de la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, instituţie care a raportat în ianuarie cu peste 30 de mii de şomeri mai mulţi decât în decembrie, şi cu cele de pe fluturaşii de salariu ai bugetarilor, care arată scăderi ale veniturilor în aceeaşi lună, comparativ cu decembrie 2009!

Mi-e greu să spun ce fel de muguri va avea primăvara care vine, ştiu sigur că în sufletele românilor cresc vertiginos mugurii disperării şi revoltei. Disperare în faţa incompetenţei cu care actualii guvernanţi se gândesc să scoată ţara din criză; revoltă în faţa declaraţiilor potrivit cărora "cetăţeanul român este cel care, sub conducerea şi suportul nostru, va face ca România să iasă din criză". O revoltă întemeiată, dacă ne gândim la faptul că acelaşi cetăţean care trebuie să scoată ţara din criză trebuie să plătească şi împrumuturile uriaşe contractate de domnul Boc şi acoliţii săi, împrumuturi care anul trecut erau "doar ca o centură de siguranţă", iar astăzi au devenit vitale. Astea sunt "îndrumarea şi controlul" oferite de Guvern până acum, asemeni celor oferite în vremuri pe care le credeam apuse de vigilenţii "tovarăşi de la centru".

Ne aşteptăm ca în viitoarea şedinţă de Guvern să se adopte o ordonanţa de urgenţă care să stabilească clar faptul că executivul este exonerat de scoaterea ţării din criză şi care să traseze sarcinile cetăţeanului în acest sens, dar şi componenţa comisiei interministeriale de îndrumare şi control, cuantumul veniturilor membrilor acestei comisii şi calendarul deplasării în munţi şi pe văi, pentru ca nu cumva cineva, cu nesimţire şi lipsă de elan, să scape şi să nu contribuie la scoaterea României din criză.

Pentru că, nu-i aşa, nesimţiţii de români au trăit "o perioadă lungă de timp de creştere constantă, de optimism(...) La nivelul unor grupuri de populaţie au fost excese de consum, iar acum trebuie să ne ajustăm, iar ajustarea e grea". Şi doar cetăţeanul trebuie să "ajusteze", iar presa să facă bine şi să pună mâna pe dicţionare şi să găsească alte cuvinte decât "România neagră", "dezastru, prăpăd în economie". Unele de tipul "încă 100 de mii de IMM-uri s-au închis, dar doamna Udrea a reuşit să mai atribuie un contract de publicitate de doar 500 de milioane de euro".

Oricum, vreau să-l asigur pe domnul Vlădescu şi întreg Guvernul Boc că nu mi-am imaginat nici o clipă că actualul ministru sau actualul executiv vor reuşi să scoată ţara din criză. Pentru asta este nevoie de viziune, de politici de dreapta, liberale, ceea ce nu este cazul când vorbim de Guvernul Băsescu-Udrea.

Domnul Miron Ignat:

"Olimpiada naţională de limba şi literatura rusă maternă"

În perioada 1-4 februarie 2010, la Timişoara a avut loc olimpiada naţională pentru limbile materne rusă şi croată.

Olimpiada naţională de limba şi literatura rusă este de o importanţă deosebită pentru Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, pe care o reprezint în Parlamentul României. La aceasta au participat elevi talentaţi din toate colţurile ţării, atât etnici ruşi lipoveni, cât şi cei care aparţin altor etnii şi populaţiei majoritare, care au o pasiune pentru limba şi cultura rusă.

Limba rusă este vorbită de peste 145 de milioane de oameni ca limbă maternă, iar alte peste 120 de milioane de persoane pot purta o conversaţie în această limbă.

Este o mare onoare pentru comunitatea noastră, deoarece limba rusă este limba noastră maternă, pe care o promovăm atât în rândul tinerilor, în şcolile unde studiază copiii noştri, dar şi prin manifestări culturale şi educaţionale.

Participanţii la această olimpiadă sunt cei mai buni şi reprezintă cartea noastră de vizită. Atât profesorii, cât şi elevii participanţi au făcut sacrificii imense pentru a obţine rezultate cât mai bune.

Doresc să felicit pe această cale participanţii şi profesorii care s-au dăruit trup şi suflet pentru pregătirile zilnice ale elevilor. Trebuie să-i încurajăm şi să-i sprijinim prin toate mijloacele posibile, căci prin ei, valorile adevărate ale culturii vor fi transmise mai departe.

Mulţumim tuturor pentru implicarea şi sprijinul acordat desfăşurării acestei olimpiade, şi sperăm ca această tradiţie a olimpiadelor de limbă rusă maternă să continue şi pe viitor.

Domnul Ioan Holdiş:

"Sistemul unitar de pensii publice - o necesitate"

Guvernul, în urmă cu câteva zile, a aprobat Proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, ce urmează să intre în vigoare începând cu ianuarie 2011, acesta având drept scop corectarea multiplelor abuzuri în mult prea învechitul sistem de pensii de până acum.

Este de neacceptat o diferenţă atât de mare între cea mai mică pensie, şi anume de 350 de lei, şi cea mai mare, de 37.000 de lei, adică de peste 100 de ori mai mare, de aici rezultând un sistem inechitabil şi învechit, ce nu mai poate continua aşa. În perioada 2001 - 2009 s-a înregistrat o creştere cu 50% în rândul pensionarilor de invaliditate, respectiv de la 600.000 la 900.000, toate acestea datorându-se sistemului de pensii, ce a permis unor persoane să beneficieze fraudulos de pensii de invaliditate, pe pile, cunoştiinţe şi relaţii, doar pentru că aceasta este puţin mai mare decât cea normală, deşi condiţiile medicale nu justificau acest tip de pensionare.

O altă problemă care s-ar rezolva prin această lege ar fi numărul foarte mare şi chiar în curs de creştere al pensionărilor aniticipate; doar în anul 2009 s-au înregistrat 115.000 de pensionări anticipate. Multe din acestea s-au făcut pentru a beneficia de 80% din veniturile înregistrate de o persoană în ultima lună de activitate în muncă, şi nu din cuantumul avut de-a lungul anilor la sistem, aşa cum ar fi normal. Se vizează şi recalcularea pensiilor speciale pe baza contributivităţii, astfel, statul va reuşi să facă o economie între 500 şi 800 de milioane de euro, fără a se cere retroactiv sumele "umflate" ce nu le reveneau de drept.

Susţin această lege deoarece nu mai putem împrumuta bugetul public de pensii la nefârşit, ca pensionarii să îşi poată primi pensiile. Doar în 2009 bugetul de stat a împrumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro, iar în 2010 cu 1,7 miliarde de euro.

România şi românii au nevoie de această lege care să asigure susţinerea acestui sistem pe termen mediu şi lung, şi mai ales să oferim garanţia că cei care contribuie la sistemul de pensii îşi vor primi pensia ce le revine, când vor ajunge la vârsta la care să beneficieze de acest drept.

Domnul Ioan Munteanu:

"Da, pentru reforma constituţională!"

În momentul de faţă, Constituţia României este depăşită de realitate, dovadă neclarităţile, ambiguităţile şi contradicţiile la care, din ce în ce mai des, Curtea Constituţională trebuie să găsească răspunsuri.

De aceea, Parlamentul României trebuie să desemneze de urgenţă o comisie formată din specialişti în drept constituţional, care să adapteze Constituţia la problematica secolului XXI. Dacă documentul ce va fi întocmit nu va viza anumite scopuri politice ori interese de grup, se va putea ajunge la o cartă a naţiunii, valabilă şi 40-50 de ani.

Textul noii Constituţii ar trebui să lămurească, fără alte posibilităţi de interpretare, situaţiile care acum generează numeroase confuzii şi neplăceri. Iată câteva dintre principalele prevederi ce ar trebui formulate foarte precis:

Republică parlamentară sau prezidenţială?

Parlament bicameral sau unicameral?

Vot proporţional, majoritar sau mixt?

Care este relaţia dintre Preşedinte şi Executiv?

Care este relaţia Parlamentului cu instituţia prezidenţială; cu Executivul; cu puterea judecătorească; cu poporul?

Aceste câteva enumerări sunt cele care au generat cele mai multe confuzii şi care aşteaptă o redefinire precisă şi rapidă.

Consider că dacă va exista voinţă politică şi o conlucrare onestă în cadrul comisiei, am putea avea un nou text al Constituţiei până, cel mai târziu, la sfârşitul anului 2011. Ce bine ar fi!

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Nu susţinem egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi"

Prin această declaraţie politică reprezint vocea celor peste 100.000 de femei din judetul Bistriţa-Năsăud care nu sunt de acord ca pensionarea femeilor să fie la 65 de ani, la aceeaşi vârstă cu a bărbaţilor.

Problema egalităţii între femei şi bărbaţi a devenit un subiect oarecum desuet, un slogan foarte des folosit în activităţile noastre de zi cu zi, a ajuns să fie doar o chestiune de principiu folosită în politică.

Cu toţii folosim acest slogan, însă la fel de bine ştim că nu se respectă egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, cel puţin la ora actuală.

Rapoartele statistice ne arată că numărul femeilor încadrate în muncă este inferior faţă de cel al bărbaţilor, femeile câştigă în medie mai puţin decât bărbaţii, femeile sunt slab reprezentate în viaţa politică, şi dovada cea mai concludentă este raportul dintre numărul femeilor şi al bărbaţilor din Parlamentul României, şi exemplele ar putea continua. Însă am să mă opresc, şi în continuare voi pleda şi voi explica motivele pentru care nu trebuie să egalizăm vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor, cum prevede Proiectul de Lege privind sistemul de pensii publice din România.

Nu sunt de acord ca mamele noastre, soţiile, fiicele, colegele sau prietenele noastre să aibă aceaşi vârstră de pensionare ca bărbaţii, respectiv 65 de ani. În societatea românească, responsabilităţile familiale sunt încă inegal repartizate între femei şi bărbaţi. Doresc să vă sensibilizez referitor la această problemă, şi să luam în calcul, la stabilirea vârstei de pensionare, rolul femeii în societatea românească, atribuţiile, reprezentabilitatea ei în procesele decizionale din ţara noastră. Este inegală şi mult mai mică remuneraţia femeii faţă de cea a bărbaţilor, ceea ce implică, după regula de calcul, şi o pensie mai mică. Traseul profesional al femeii este înterupt odată cu naşterea copiilor, femeia este responsabilă cu creşterea, educarea şi îngrijirea lor. Mai mult decât atât, femeia este responsabilă şi de îngrijirea vârstnicilor, a părinţilor sau a bunicilor noştri. Sunt doar câteva exemple prin care nu se asigură un echilibru între femei şi bărbaţi în societatea românescă.Oamenii în general sunt înzestraţi cu atribute diferite, de aceea se spune că fiecare om este unic în felul său. Este clar faptul că femeile şi bărbaţii sunt inegali prin natura lor, însă în ceea ce priveşte şansele în viaţă ar trebui să avem drepturi egale. Credem şi susţinem egalitatea de şanse între sexe, iar inegalităţile care ne diferenţiază nu trebuie să le tratăm sub nicio formă ca motiv de discriminare. Cred însă că diferenţierea vârstelor de pensionare între femei şi bărbaţi este absolut necesară, datorită responsabilităţilor diferite între femeia şi bărbatul din societatea românească.

Domnul Ion Dumitru:

"Asistăm la distrugerea agriculturii"

Practica "de a cârpi ici ca să se rupă dincolo", la care se apelează în acest moment, nu poate duce decât la prejudicii agriculturii. Sunt necesare strategii atent şi realist elaborate, soluţii specifice adecvate fiecărui sector al agriculturii, fiecărei zone agricole. Fireşte că toate acestea par deziderate oarecum utopice, dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat până acum. Dar trebuie ca odată şi odată să se constate exact cauzele care au determinat răul, să fie înlăturate şi să nu se uite că orice construcţie, cât de mică ar fi ea, are nevoie mai întâi de un proiect, de stabilirea mijloacelor necesare edificării ei. Cu atât mai mult o construcţie sau - reconstrucţie - vastă, cum este cea pe care o gândesc pentru agricultura ţării, nu se poate realiza fără o riguroasă proiectare a căilor de urmat.

Dacă mă raportez la situaţia actuală devin pesimist.

Ţinând cont de potenţialul de care dispunem, specialiştii din agricultură care, deşi marginalizaţi, există şi se poate şi trebuie să se apeleze la experienţa şi competenţa lor. Cum, de altfel, nu se poate imagina o depăşire a stării de criză fără a fi situat, în acest efort general, la locul ce i se cuvine specialistul în general, indiferent de domeniul pentru care a fost şi este pregătit.

În privinţa "agriculturii la zi", pot să vă spun că situaţia este îngrijorătoare, că, deşi este prea târziu, deşi o parte din producţia anului viitor poate fi compromisă prin întârzierea lucrărilor agricole, mai ales din lipsă de surse financiare, Guvernul actual are obligaţia de a face ceea ce mai e posibil de făcut pentru ca anul 2010 să nu fie tot atât de rău pentru agricultură cum o arată bilanţul.

Din punctul meu de vedere este inadmisibil ca România, o ţară cu un potenţial agricol aproape fără egal în Europa, să ajungă din exportatoare, importatoare de produse agricole, cu o balanţă deficitară în acest domeniu. După cum ar trebui să preocupe şi chiar să îngrijoreze, dacă ne gândim la consecinţele pe plan moral, faptul că zeci de mii dintre cetăţenii ţării se află angajaţi în procese datorate neclarităţii şi aplicării incorecte ale legilor fondului funciar.

Dintre problemele punctuale privind agricultura - domeniu în care se poate vedea cu ochiul liber marele recul atât în producţia vegetală, cât mai ales în zootehnie, şi ca o consecinţă în industria alimentară - s-a mai adăugat, în ultimii ani, încă una, deosebit de gravă, asupra căreia am atras atenţia şi perseverez să atrag atenţia, distrugerea cercetării ştiinţifice româneşti din domeniul agriculturii.

Un lucru este limpede: nu trebuie şi nu are nimeni dreptul să lipsească agricultura de suportul ei de perspectivă, să marginalizeze cercetătorii de valoare, făcând şi prin aceasta România mai dependentă de economiile altor ţări.

Nu pot să nu fiu îngrijorat dacă, după ce aproape s-a încheiat procesul de distrugere a agriculturii, există semne că se fac pregătiri şi pentru distrugerea cercetării.

Cu atât mai mult se impune ca România să aibă o politică agrară coerentă şi eficientă, iar pentru aceasta nu este suficient doar ca, la instalarea lor în funcţii, primii-miniştrii să declare că agricultura constituie un obiectiv strategic prioritar al politicii de relansare economică, dar să uite, prin ceea ce fac după momentul instalării, ce au declarat atât de solemn.

Domnul George Ionescu:

"Ziua europeană a numărului pentru situaţii de urgenţă - 112"

Data de 11 februarie 2010 a marcat cea de-a doua ediţie a Zilei Europene 112.

Numărul european de urgenţă 112 a fost lansat în 1991 pentru a oferi un serviciu unic pentru apelurile de urgenţă, disponibil în toate statele membre, în plus faţă de numerele naţionale de urgenţă, cu scopul de a spori disponibilitatea serviciilor de urgenţă, în special pentru persoanele care călătoresc în Statele Uniunii Europene.

Comisia, Parlamentul European şi Consiliul au declarat ziua de 11 februarie "Ziua Europeană 112", în încercarea de a aduce la cunoştinţa publicului larg informaţii despre acest serviciu şi de a determina autorităţile naţionale să sporească capacităţile plurilingve în interiorul acestuia.

Numărul de urgenţă 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene şi se foloseşte pentru a contacta gratuit toate serviciile de urgenţă. El nu înlocuieşte numerele naţionale de urgenţă, ci li se adaugă, putând fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil.

Numărului 112 este şansa fiecărei vieţi în pericol, o salvează, protejează cetăţeanul şi proprietatea sa. Totuşi, 3 din 4 cetăţeni nu sunt familiarizaţi cu aceste 3 cifre care le pot salva vieţile când au nevoie să solicite poliţia, ambulanţa sau pompierii, deşi sondajele au demonstrat că mai mult de 9 din 10 europeni au o atitudine pozitivă în ceea ce priveşte crearea şi existenţa acestui număr vital.

112 nu reprezintă doar un număr de telefon, ci un ajutor rapid care depinde de informaţiile vitale pe care le oferă cetăţenii aplelanţi. Apelarea numarului 112 reprezintă o cale rapidă de a comunica cu dispeceratele de urgenţă ale poliţiei, pompierilor, ambulanţei în timpul unei situaţii grave. Sistemul 112 funcţionează la nivelul întregii ţări, în toate reţelele de telefonie, fixe sau mobile. Acesta se bazează pe unicitate, rapiditate, eficienţă, gratuitate, acces facil, multilingvism, confidenţialitate, cooperare între agenţiile de urgenţă, cooperare interjudeţeană.

În Centrele de Preluare a Apelurilor de Urgenţă şi în dispeceratele agenţiilor de intervenţie din toată ţara este disponibilă facilitatea de localizare, care are drept scop reducerea timpului de acces al echipelor de intervenţie la urgenţele semnalate. Soluţia de localizare adoptată şi, prin aceasta, Sistemul Naţional pentru Apeluri de Urgenţă din România sunt printre cele mai moderne din Europa, respectând toate standardele comunitare în domeniu. Funcţionarea sistemului de apeluri de urgenţă 112 este o necesitate firească pentru o ţară civilizată, care înţelege să-şi protejeze cât mai bine cetăţenii, dar este şi un obiectiv susţinut de toţi actorii de pe piaţa comunicaţiilor din România.

E de la sine înţeles că adăugarea numărului unic european de urgenţă 112 în agenda telefonului poate duce la salvarea unei vieţi sau a mai multora. Cu toate acestea, în 2009, România era pe primul loc în Uniunea Europeană la apeluri false primite la 112. În opt din zece cazuri, operatoarele sistemului de urgenţă primeau informaţii eronate sau farse. Greu de crezut, dar numărul apelurilor ciudate este în scădere: în urmă cu cinci ani, 92% dintre telefoanele de urgenţă erau false. Cei mai mulţi dintre oamenii care hărţuiesc operatorii de la 112 sunt identificaţi imediat de sistem şi amendaţi de poliţie.

În mai multe oraşe europene au fost organizate evenimente care să promoveze cunoaşterea şi buna utilizare a numărului 112. Şi în România, cu prilejul Zilei Europene a Numărului Unic, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a organizat în toate Dispeceratele 112 vizite ale elevilor, cărora le-au fost explicate importanţa şi utilitatea Numărului Unic European de Urgenţă 112 şi modul corect de apelare.

"Accesul la numărul de urgenţă 112 şi în general la serviciile telefonice de urgenţă reprezintă o cerinţă importantă pentru cetăţenii europeni. Numărul unic de apel 112 este un prim exemplu al modului în care reglementările europene din domeniul telecomunicaţiilor au avut un impact direct asupra fiecărui cetăţean european. Este important ca cetăţenii să aibă încredere în serviciile oferite la apelarea 112." (Comisia Europeană)

"Suntem mândri că liderii serviciilor europene de urgenţă depun eforturi pentru mediatizarea numărului 112, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Zilei Europene 112; ei merită întreaga noastră recunoaştere", a declarat Olivier Paul-Morandini, cel care a pus bazele Fundaţiei 112, o fundaţie cu sediul la Bruxelles, dedicată promovării numărului european de urgenţă. "112 este elementul cheie pentru siguranţa cetăţenilor: fiecare cetăţean ar trebui să cunoască acest număr şi modul de utilizare al acestuia, pentru a facilita intervenţiile serviciilor de urgenţă", a adăugat Mike Amarosa, preşedintele Fundaţiei 112.

Domnul Zanfir Iorguş:

,,Reformarea sistemului public de pensii - necesitate majoră în contextul economic actual"

Ca în multe state ale Europei, şi în România se pune tot mai acut, în ultima vreme, problema posibilităţilor de susţinere a actualului sistem public de pensii. Şi asta deorece, în acest moment ne confruntăm cu provocări majore privitoare la durabilitatea sistemului public de pensii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Este vorba, pe de-o parte, despre problemele de recuperare pe termen scurt, iar pe de altă parte, despre problemele datorate numărului relativ mic de contributori la sistem, în raport cu numărul de beneficiari.

Sistemul public de pensii este supus unor riscuri majore, fiind afectat de cheltuieli foarte mari, şi nu se mai poate baza la nesfârşit pe subvenţiile de la bugetul de stat ca soluţie de criză.

De asemenea, procesele socio-demografice care au schimbat ţara noastră în ultimele două decenii (îmbătrânirea şi reducerea populaţiei) transformă problema administrării mai eficiente a sistemelor de pensii în cea mai mare provocare a sistemului de protecţie socială din România.

Cheltuielile anuale pentru pensii se cifrează la peste 10 miliarde de euro, adică peste 9% din p.i.b. şi peste 26% din toate cheltuielile bugetului general consolidat, reprezentând cea mai mare categorie de cheltuieli publice.

Pensionarea anticipată, adoptată de statul român ca soluţie la problema şomajului, a dus la explozia numărului de pensionari în sistemul public. Numărul pensionarilor de invaliditate a crescut incredibil de mult în perioada 1990-2008, de cele mai multe ori prin fraudă. Este ca şi cum populaţia României s-ar fi îmbolnăvit în proporţie de masă.

În prezent, numărul total de pensionari se ridică la 5,7 milioane, faţă de numai 4,9 milioane de contribuabili, iar raportul dintre numărul de salariaţi şi numărul de pensionari din sistemul public de pensii este de 1 la 1. Dacă sunt luaţi în considerare şi pensionarii din categoriile speciale, precum şi pensionarii agricultori (care nu sunt incluşi în sistemul public, contributiv), raportul dintre salariaţi şi pensionari devine 1 la 1,2, creându-se astfel dezechilibre majore şi deficite anuale semnificative la bugetul de pensii.

În acest context, măsura elaborării Proiectului Legii unitare a pensiilor reprezintă un pas de o importanţă şi necesitate majore în domeniul reformei sistemului public de pensii, iar adoptarea unei astfel de legi trebuie susţinută şi se impune cu celeritate.

Prin prevederile reformatoare pe care le conţine, noua lege a sistemului unic de pensii ar aduce, în primul rând, economii importante la bugetul de pensii, prin creşterea vârstei de pensionare şi descurajarea pensionărilor anticipate. În acelaşi timp, s-ar reduce deficitul bugetului de pensii, prin cooptarea în sistemul public a celor care încasează venituri din profesii liberale şi a categoriilor de funcţionari publici care beneficiază de pensii stabilite prin legi speciale şi plătite de la bugetul de stat.

De aceea, adoptarea şi implementarea unor astfel de măsuri trebuie realizate cât mai repede cu putinţă. Fără o reformare radicală şi fără dezvoltarea sistemului privat de pensii, pe termen lung, riscăm ca adoptarea monedei unice să fie pusă în pericol, ca urmare a depăşirii pragului maxim privind deficitul bugetar. De asemenea, România va rămâne în continuare printre statele cu cele mai nesustenabile bugete publice de pensii din UE, va ajunge în 50 de ani să cheltuiască jumătate din bugetul general consolidat numai pentru plata pensiilor publice, iar sistemul de pensii va constitui piatra de încercare a fiecărei guvernări de aici înainte.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"Producţia industrială din România, în creştere"

Conform datelor ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare, publicate de Eurostat, în luna decembrie, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, producţia industrială a scăzut în toate statele Uniunii Europene, exceptând România, Polonia, Slovenia şi Olanda.

Dacă în zona euro producţia industrială a scăzut în luna decembrie, faţă de aceeaşi lună din anul anterior, cu 5,0%, iar pe ansamblul Uniunii Europene cu 4,9%, în România a crescut cu 6,9%.

În luna decembrie, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, producţia industrială a scăzut, atât în zona euro cât şi pe ansamblul Uniunii Europene, cu 4,9%.

România a înregistrat o creştere de 8,3%, urmată de Polonia (+6,2%), Slovenia (+2,5%) şi Olanda (+1,1%).

Producţia industrială a crescut în luna decembrie cu 11,6% faţă de luna corespunzătoare din anul anterior, creşterea fiind susţinută de producţia de energia electrică şi termică (+17,7%) şi de industria prelucrătoare (+13,1%);

Decembrie este a doua lună de creştere a producţiei industriale, comparativ cu perioade similare din anul anterior (în luna noiembrie creşterea a fost de 5,2% faţă de luna noiembrie 2008).

Creşterea producţiei industriei prelucrătoare a fost peste cea a industriei, în ansamblu (+13,1% în luna decembrie şi +5,7% în luna noiembrie). Sugestiv pentru activitatea investiţională este faptul că industria bunurilor de capital şi-a majorat producţia, în decembrie 2009 faţă de decembrie 2008, cu 32,3%; Ca serie ajustată, volumul producţiei industriale a crescut cu 8,3% faţă de decembrie 2008.

În trimestrul IV din anul 2009 producţia industrială s-a majorat cu 4,0% faţă de trimestrul corespunzător din anul anterior, ceea ce înseamnă o contribuţie pozitivă la p.i.b.-ul ultimului trimestru. Producţia industrială a crescut în trimestrul IV din 2009 cu 3,0% faţă de trimestrul anterior. În ultimul trimestrul al anului industria prelucrătoare şi-a majorat volumul cu 4,2% faţă de trimestrul corespunzător din anul 2008 şi cu 1,5% faţă de trimestrul anterior, ceea ce a determinat o scădere mai moderată pe ansamblul anului 2009.

În anul 2009, comparativ cu anul 2008, producţia industrială a scăzut, dar datorită evoluţiei pozitive din ultimul trimestru al anului, contracţia s-a redus la 5,5%, faţă de 13,0% în primul trimestru, 10,5% la nivelul primului semestru şi 8,5% pe primele 9 luni.

V-am prezentat, stimaţi colegi, evoluţia producţiei industriale la nivel european, aceasta fiind în creştere, ceea ce este un lucru extrem de important pentru ţara noastră, reprezentând unul dintre factorii ce contribuie la depăşirea situaţiei economice critice actuale.

Domnul Mircea Duşa:

"Dialogul social - un eşec al Guvernului actual"

Unul dintre factorii importanţi ai progresului socio-economic şi esenţial pentru asigurarea unor condiţii decente de muncă, pentru evoluţia unei economii şi a unei societăţi în ansamblul ei este dialogul social. Orice reformă iniţiată de către guvernanţi este sortită eşecului dacă nu are la bază o bună comunicare şi negociere cu diversele categorii sociale şi profesionale din societate. Din această perspectivă, a promovării unui dialog social eficient, menit a face posibile şi acceptate reformele mult dorite, Guvernul actual înregistrează un adevărat eşec.

În prezent, suntem în situaţia în care marile organizaţii sindicale din România fie au început deja protestele sindicale, fie au anunţat greve pentru luna martie, aprilie şi mai. În administraţia publică, protestele au început în data de 2 februarie, cu o grevă de avertisment de două ore. Conform calendarului protestelor, sindicaliştii din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie urmau să intre în grevă generală pe termen nelimitat în data de 12 februarie. Deocamdată reprezentanţii ministerelor de resort au reuşit să evite declanşarea grevei generale. Dar pentru cât timp? Ceea ce îi nemulţumeşte pe salariaţii din administraţie este Legea unică de salarizare, care este o expresie a modului în care poate eşua dialogul social. După luni întregi de negocieri şi discuţii cu sindicatele a rezultat o lege care reduce veniturile salariaţilor cu 30%, prin tăierea unor sporuri şi neplata orelor suplimentare. Legea nu rezolvă sub nici o formă inechităţile legislaţiei care reglementa salarizarea anterior. Mai mult decât atât, pe lângă nemulţumirile generate de acest act normativ, protestatarii sunt afectaţi şi de intenţia Guvernului privind reducerea a 17.000 de posturi din administraţie. Aceasta ar fi o altă măsură anunţată de Guvern fără o consultare prealabilă a sindicatelor, fără să ţină seama de consecinţele nefaste pe care le-ar putea avea asupra economiei.

Cartel Alfa a anunţat că între 1 şi 15 martie ar putea picheta prefecturile, urmând ca între 15 şi 30 aprilie să fie organizat un miting în Capitală, iar în mai să fie declanşată greva generală. Bugetarii afiliaţi la confederaţia sindicală sunt nemulţumiţi de actele normative date de Guvern în ultima perioadă, referitoare la disponibilizări şi reducerea veniturilor salariale. Dacă Guvernul nu va găsi soluţii la revendicări, 400.000 de angajaţi din sistemul bugetar vor întrerupe activitatea în diverse domenii.

În opinia noastră, mult promovata reformă a sectorului bugetar a început prin decizii care nu au la bază eficientizarea instituţiilor, ci doar crearea unor disfuncţionalităţi. Reducerea veniturilor salariaţilor şi disponibilizările vor genera sărăcie şi şomaj, fenomene care necesită alte costuri din partea statului, mult mai mari şi cu efecte negative asupra bugetului de stat. În loc să implementeze politici de creştere economică, Guvernul pare mult mai preocupat de a crea categorii asistate social. Mimarea dialogului social şi nerespectarea principiului transparenţei decizionale vor determina blocaje în diverse sectoare bugetare.

În acest context, facem un apel către Guvern, de a aborda cu maximă responsabilitate reforma în domeniul bugetar. Abordarea conform căreia reducerea salariilor şi concedierile rezolvă problemele este una neprofesionistă, chiar greşită. Şi, mai presus de toate, aceste măsuri trebuie să aibă la bază un dialog social susţinut şi eficient.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Roşia Montană - un patrimoniu naţional devalizat"

Potrivit specialiştilor, zăcământul de la Roşia Montană conţine peste 800 tone aur, peste 2000 tone argint şi numeroase metale rare, inclusiv o mare cantitate de uraniu. Valoarea zăcământului depăşeşte 50 miliarde euro. Această uriaşă bogăţie a poporului român a fost dată.

Pentru salvarea şi protejarea Roşiei Montane, toate instituţiile statului român trebuie să facă urgent toate demersurile la UNESCO pentru ca vestigiile arheologice, inclusiv sutele de kilometri de galerii din vremea dacilor şi romanilor, să fie declarate monumente şi să fie protejate de UNESCO. În acest sens, statul român trebuie să fie sprijinit de către organizaţii neguvernamentale preocupate de protecţia mediului şi de alte ONG-uri, precum şi de către parlamentari, mai ales din colegiile uninominale din zona Munţilor Apuseni, prin iniţierea unui proiect vizând obligarea Guvernului de a solicita ca Roşia Montană să fie declarată monument UNESCO.

Proiectul firmei Roşia Montană Gold Corporation prevede ca pentru exploatarea rapidă a aurului, argintului şi metalelor rare de la Roşia Montană să se folosească 150 milioane kg dinamită şi 200 milioane kg cianură. Proiectul vizează o exploatare de suprafaţă, după ce vor fi dinamitate 9 biserici, 8 cimitire, zeci de case monumente istorice, sute de case şi terenuri proprietate privată, vestigii arheologice unice în lume şi sutele de kilometri de galerii, foarte multe din perioada dacilor şi romanilor. În Spania, galeriile de unde s-a exploatat aurul sunt vizitate anual de peste 100.000 de turişti. În România, s-a plănuit dinamitarea celor mai lungi şi frumoase galerii din Europa, cele de la Roşia Montană. Tot aici se urmăreşte, pe lângă jefuirea bogăţiilor naturale, să fie distrusă identitatea noastră istorică, să fie pulverizate prin dinamitare toate dovezile referitoare la poporul primordial de pe pământ.

La începutul lunii noiembrie 2009 am solicitat Ministerului Culturii, printr-o interpelare, să îmi prezinte un raport arheologic referitor la patrimoniul naţional Roşia Montană. Mi s-a răspuns că sunt invitat să consult cele 19 bibliorafturi care conţin diferite rapoarte ale cercetării arheologice efectuate. Consider că adresa Ministerului Culturii a fost formulată tendenţios şi sunt de părere că specialiştii din minister ar fi putut redacta un raport unitar, pe care încă îl mai aştept, cu privire la cercetările derulate la Roşia Montană.

Domnul Adrian Mocanu:

"Despre absorbţia fondurilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală"

Comisia Europeană a suplimentat cu 101,694 milioane euro bugetul alocat României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), suma totală destinată dezvoltării rurale pentru perioada 2007-1013 prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală fiind de peste 13,5 miliarde euro - fonduri europene, de la bugetul naţional/local şi contribuţie privată. Pentru realizarea obiectivelor acestui Program, au fost stabilite 4 priorităţi de finanţare prin PNDR, denumite generic axe, iar fiecare axă a fost împărţită în Măsuri. Din informaţiile oferite de APDRP, situaţia accesării fondurilor europene la sfârşitul anului 2009, în cadrul acestor măsuri, arată astfel.

Pentru Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole", lansată în luna martie 2008, suma maximă nerambursabilă accesată poate ajunge până la 2 milioane de euro. Până în prezent au fost contractate 1.258 proiecte, cu o valoare publică de 361,34 milioane euro.

Pentru Măsura 123 - "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere", suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 2 milioane euro, respectiv 3 milioane euro pentru formele asociative. Pentru această măsură, lansată tot în martie 2008, s-au semnat până în prezent 306 contracte de finanţare, în valoare publică de 277,85 milioane euro.

Împreună cu Măsura 123, doar pentru anul 2008 au fost disponibile două Scheme de ajutor de stat, XS13/2008 şi XS28/2008, având ca domeniu de activitate industria alimentară şi, respectiv, industria forestieră. Pentru aceste Scheme, au fost contractate 344 de proiecte, în valoare publică de 147,08 milioane.

Pentru Măsura 322 - "Renovarea şi dezvoltarea satelor", suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 6 milioane euro, proiectele fiind de interes public. În urma depunerii a peste 3.039 de cereri de finanţare, suma alocată prin PNDR acestei măsuri, până în anul 2013, respectiv 1,54 miliarde euro, a fost depăşită de şapte ori. Au fost contractate până în prezent 291 proiecte, cu o valoare publică de 797,89 milioane euro, etapele de evaluare şi de contractare fiind în derulare.

Pentru Măsura 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi",suma maximă nerambursabilă poate ajunge până la 200 de mii de euro. Pentru această măsură, lansată în septembrie 2008, până în prezent au fost contractate 110 proiecte, cu valoare de 16,36 milioane euro, procesul de evaluare şi contractare fiind în desfăşurare.

Pentru Măsura 313 - "Încurajarea activităţilor turistice",suma maximă nerambursabilă pentru "încurajarea activităţilor turistice" poate ajunge până la 200 mii euro. De la lansarea primei sesiuni - septembrie 2008 şi până în prezent au fost contractate 207 proiecte, în valoare publică de 38,21 milioane euro.

Pentru Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă"sprijinul public nerambursabil este de 1.500 de euro /an/fermă de semi-subzistenţă. Acest sprijin se acordă pentru o perioadă de cinci ani. Până în prezent, pentru Măsura 141 au fost contractate 6.148 proiecte, cu o valoare publică de 46,11 milioane euro.

Pentru Măsura 142 - "Înfiinţarea grupurilor de producători" APDRP a contractat trei proiecte pentru această măsură, valoarea înregistrată fiind de 91.711 euro. Măsura 142 a fost lansată în decembrie 2008 şi este deschisă permanent pentru solicitanţii de fonduri.

Pentru Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri", până în prezent au fost contractate 507 proiecte, cu o valoare publică de 10,19 milioane euro.

Pentru Măsura 431 - "Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului",submăsura 431.1 "Construcţie parteneriate public-private", în sesiunea septembrie - octombrie 2009 au fost depuse 112 proiecte, în valoare publică de aproximativ 5 milioane euro.

Făcând un scurt calcul, rezultă că până în prezent au fost contractate fonduri de aproximativ 1,700 miliarde euro, ceea ce reprezintă un procent foarte mic faţă de nevoile sociale şi economice interne.

Consider că una din cele mai actuale priorităţi ale României este accesarea acestor fonduri alocate prin PNDR, fiind una dintre cele mai sigure căi pe perioada de criză.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Premierul Boc propune revizuirea cu repetiţie a Constituţiei"

Primul-ministru Emil Boc, în cadrul unui interviu acordat unei agenţii de presă, a cerut public liderilor partidelor din Opoziţie, pe un ton ce seamănă mai mult a ultimatum, "Să menţioneze foarte clar dacă susţin modificările la Constituţie, în sensul celor votate de români, pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 şi trecerea la Parlament unicameral imediat, în acest an".

Domnul prim-ministru uită probabil că Parlamentul nu este sub controlul Guvernului, ci invers. De asemenea, poate domnia sa nu ştie că orice mandat imperativ este nul. Deci, din calitatea de prim-ministru nu poate da ordine şi directive Parlamentului şi parlamentarilor. Trec peste aceste inadvertenţe procedurale şi mă voi referi la fondul problemei.

Domnul fost profesor de drept constituţional Emil Boc, ar trebui să ştie cel mai bine care sunt etapele revizuirii legii fundamentale a statului român. Până să se ajungă la constituirea unei comisii parlamentare speciale pentru revizuirea Constituţiei, în prelabil trebuie să se întâlnească reprezentanţii partidelor parlamentare, pentru a se pune de acord în privinţa unui calendar şi a unor probleme de ordin general privind proiectul viitoarei Constituţii. Constat cu regret că şi în acest caz, pentru primul-ministru al României, procedurile constituie un moft.

Domnul Emil Boc, din câte am înţeles, propune revizuirea Constituţiei doar pentru modificarea sistemului parlamentar. (În paranteză, îi atrag atenţia celui care a predat drept constituţional studenţilor clujeni, şi care a fost aproape un mandat şi deputat, că reducerea numărului de parlamentari nu ţine de Constituţie, ci de Legea electorală.) Stau şi mă întreb dacă domnul prim-ministru al României nu ştie că începând cu 1 ianuarie 2007 suntem stat membru al Uniunii Europene şi în consecinţă trebuie să revizuim legea fundamentală mult mai substnţial, pentru a o armoniza cu Constituţia Europeană şi, nu în ultimul rând, pentru a amenda o serie de articole din textul actual care sunt confuze sau depăşite. Conform punctului de vedere al domnului Emil Boc, ar urma să modificăm urgent Constituţia pentru a satisface un capriciu electoral al şefului statului, după care, mai formăm o comisie specială pentru revizuirea generală a Constituţiei. Dacă s-ar ajunge la aşa ceva, nu doar Parlamentul, ci întreaga clasă politică s-ar umple de ridicol. Domnul Emil Boc trebuie să ştie că revizuirea Constituţiei nu este totuna cu modificarea, prin ordonanţă de urgenţă, a unei alte ordonanţe emisă greşit de Guvern, aşa cum s-a întâmplat în mandatul cabinetelor de după ianuarie 2009. Revizuirea Constituţiei reprezintă un proces complex de legiferare, care nu se realizează peste noapte.

Pe de altă parte, nu înţeleg intenţia domnului Boc şi a PD-L de a propune trecerea la unicameralism, din moment ce din anul 2013, sistemul parlamentar va trebui să fie bicameral, în urma modificărilor ce vor fi aduse împărţirii administrativ-teritoriale a României. Nu în ultimul rând, premierul Emil Boc trebuie să ţină cont că parlamente unicamerale se regăsesc în state mici şi foarte mici, de genul Sloveniei sau Luxemburgului, ceea ce nu este cazul unui stat ca România, al şaptelea ca mărime din Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte aşa-zisele economii care s-ar face prin trecerea la unicameralism, acestea sunt ridicol de mici şi nu influenţează cu nimic exerciuţiul bugetar. Reducerea cheltuielilor nu se justifică atunci când este vorba de instituţii democratice, aşa cum este Parlamentul. Şi nu este doar poziţia mea, în calitate de reprezentant al Opoziţie Un punct vedere similar l-am regăsit chiar în Raportul Comisiei prezidenţiale constituţionale. "Dincolo de aceste nuanţe, ceea ce trebuie să domine, în cazul unei opţiuni unicamerale, nu este calculul de natură economică (reducerea alocaţiei bugetare), ci imperativul unui design constituţional echilibrat şi inteligent". Acest citat se regăseşte în respectivul raport şi poate fi citit pe site-ul Preşedenţiei României. Cred că domnul Emil Boc ar trebui să mai îmbrace odată haina de deputat pe care a purtat-o când a fost membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei şi să aplice acum, ceea ce considera că este regulamentar, normal şi moral atunci.

Domnul Neculai Răţoi:

"Reformă cu orice preţ?!"

Guvernul trimite în Parlamentul României Proiectul de modificare a legii pensiilor. Statul încearcă, printr-o modalitate disperată, să strângă bani, nepunându-şi pentru moment întrebarea dacă acţiunile sale au la bază o strategie sau o viziune care să aducă într-adevăr beneficii. Este modul haotic prin care Executivul a luat decizii încă din prima zi de când a fost instalat. Deşi vor să pară coerenţi, guvernanţii se contrazic mereu, iar lipsa de strategie bate la ochi. În cazul celor aproximativ 180.000 de pensii speciale pe care Guvernul vrea să le reducă, toate categoriile sociale care beneficiază de astfel de pensii sunt amestecate la un loc, fără a se ţine cont de diferenţele enorme dintre unele şi altele. Unele dintre ele sunt tratate diferenţial, realizându-se o stare de discriminare în sânul unui proiect care se vrea unitar.

Personal, sunt de acord cu o observaţie mai atentă a acordării pensiilor de invaliditate, dar am senzaţia că această acţiune se va face chiar şi în detrimentul celor care au un drept real de a fi asistaţi de către statul român. Cum la fel, creşterea vârstei de pensionare, în condiţiile unei speranţe de viaţă redusă, ar echivala cu neîncasarea pensiei de către mulţi români. Iar o astfel de decizie ar fi în mod cert o sfidare la adresa cetăţenilor. Partidul Social Democrat îşi va asuma în continuare rolul de partid care apără drepturile constituţionale ale celor mulţi şi va lupta pentru echitate şi dreptate în România democratică.

Aş vrea însă să întreb de ce, deşi este acordată o atenţie atât de mare celor care încasează pensii speciale, nu aceeaşi este atenţia care se acordă celor cu salarii de zeci de mii de euro? De ce nu ia Guvernul măsuri şi în ceea ce priveşte salariile nesimţite? Sau consideră că din această zonă nu se pot face reduceri de cheltuieli? Cel mai probabil, salariile de zeci de mii de euro sunt răsplata pentru prietenii apropiaţi ai guvernanţilor, pentru cei care au contribuit la campaniile electorale ale PD-L şi care acum trebuie să fie răsplătiţi. Unul dintre cele mai evidente cazuri este cel al ministrului de finanţe, Vlădescu care a încasat 34.000 de euro în calitate de şef de comisie la Fondul Proprietatea. Dar mai sunt nenumărate situaţii de acest gen. De ce e permis ca cei care încă mai pot munci să ia astfel de remuneraţii, în timp ce pensionarii să fie luaţi în vizorul guvernanţilor, este încă o enigmă. Aş dori ca guvernanţii să ne poată oferi un răspuns clar la această întrebare, dar probabil nu pot să o facă.

Sindicaliştii vor protesta la aceste decizii luate de Executiv, iar PSD va lupta în Parlament împotriva unei legi cu probleme de neconstituţionalitate, va face amendamente care să ducă cel puţin la menţinerea nivelului puterii de cumpărare pe care cei peste 80% dintre pensionarii care nu beneficiază de pensii speciale o au astăzi. PSD se va opune adoptării legii în forma actuală. Într-un sfârşit, sper să putem să readucem Guvernul cu picioarele pe pământ şi să îl determinăm să ia în considerare şi drepturile cetăţenilor care ani de zile au muncit zi de zi pentru a fi respectaţi şi recompensaţi pe merit la bătrâneţe.

Domnul Nini Săpunaru:

În urmă cu aproximativ cinci ani, Guvernul României, condus de Partidul Naţional Liberal a decis luarea unor măsuri concrete pentru acordarea de despăgubiri cetăţenilor ale căror averi şi proprietăţi au fost abuziv confiscate pe timpul regimului comunist. Decizia din 2005 a fost la acea vreme şi continuă să rămână o iniţiativă singulară în rândul fostelor state comuniste. Scopul constituirii SC Fondul Proprietatea SA a fost aşadar acela de a acorda despăgubiri la valoarea actuală de piaţă a acestor proprietăţi.

Nu ştim însă în ce măsură acest scop a rămas acelaşi. Nu ştim cât inteţionează Partidul Democrat Liberal să întârzie procedura de listare la bursă a acestui fond, astfel încât să permită acţionarilor săi să-şi fructifice acţiunile pe care şi le-au câştigat. La fel precum nu ştim de ce Guvernul condus de PD-L a sistat orice alocare de fonduri pentru despăgubirile în numerar pentru dosare de până în 500.000 de ron. Nu înţelegem de ce aceste plăţi au fost sistate, din moment ce societatea care gestionează activele Fondului Proprietatea a înregistrat rezultate pozitive pe tot parcursul anului trecut.

Mii de români, marea majoritate dintre ei având vârste înaintate, aşteaptă în continuare ca statul român să le acorde despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi, fie sub formă de acţiuni, fie sub formă de plăţi în numerar, aceasta după ce au încheiat toate procedurile necesare finalizării dosarelor şi stabilirii cuantumului de despăgubire. Care este motivul pentru care Guvernul PD-L nu a alocat, de la preluarea guvernului în 2008, nicio tranşă de bani pentru continuarea procesului de despăgubire? A uitat oare acest guvern că Fondul Proprietatea a fost constituit tocmai în acest scop?

S-ar zice că Partidul Democrat Liberal nu a înţeles care este scopul acestei instituţii şi nu îşi aminteşte de Fondul Proprietatea decât atunci când interesul, fie el electoral sau, cel mai adesea, pur populist, o dictează.

Pe durata întregii campanii electorale Traian Băsescu, şi purtătorii lui de mesaj au criticat salariile nesimţite din sectorul public şi nu o dată au făcut referire, printre alte instituţii, la Fondul Proprietatea. După câştigarea alegerilor de la sfârşitul anului trecut, mesajul a dispărut cu rapiditate. Mai mult, permierul Boc, sub înaltul patronaj al preşedintelui Traian Băsescu s-a grăbit să înlocuiască atât Consiliul de Administraţie, cât şi alte persoane din conducerea acestei societăţi, numind în schimb persoane apropiate partidului şi membri PD-L.

De bună seamă, deciziile luate de nou numitul guvern nu au urmărit decât satisfacerea interesului clientelei de partid, din moment ce acestea au ignorat prevederile legale asociate contractelor celor aflaţi în funcţie. Graba înlocuirilor, făcute cu încălcarea prevederilor contractuale, a costat suplimentar faţă de cheltuielile lunare ale instituţiei suma de un milion de euro despăgubiri plătite din bugetul Fondului Proprietatea, adică din fonduri publice.

În această situaţie, vă întreb, domnule prim-ministru, unde este grija pentru cheltuirea banului public? Unde este preocuparea dumneavoastră şi a guvernului pe care îl conduceţi de a eficientiza cheltuielile din fonduri publice, din moment ce prin deciziile luate în interes de partid aţi reuşit să risipiţi doar în acest caz suma de un milion de euro?

Şi vă mai întreb, domnule prim-ministru, de ce nu aţi luat până acum măsuri concrete privind reducerea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietatea şi a salariaţilor acestei instituţii, astfel încât nivelul acestora să reflecte într-un mod realist condiţiile economice interne, dar şi rezultatele activităţii acestor persoane aflate la conducerea Fondului?

De ce aţi optat să susţineţi în discursul public poezia demagogică a "salariilor nesimţite" şi v-aţi grăbit, în paralel, să vă numiţi în astfel de funcţii propria clientelă de partid, când aveaţi toate pârghiile legale de a decide plafonarea acestor indemnizaţii şi salarii?

Pentru a arăta că mesajele politice pe care le susţineţi nu sunt doar vorbe în vânt, vă somez, pe această cale, domnule prim-ministru, să promovaţi de urgenţă o ordonanţă de guvern prin care plata membrilor Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietatea să fie sistată pe perioada în care această instituţie nu este listată la bursă şi să dispuneţi, prin intermediul Ministerului Finanţelor, alocarea de fonduri din bugetul Fondului Proprietatea pentru continuarea procesului de despăgubire în numerar a cetăţenilor români care şi-au dovedit acest drept.

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

"Spitalele nimănui"

Problema stării în care se află spitalele din România nu este una nouă. Lipsa aparaturii, degradarea încăperilor şi numărul prea mare de pacienţi pentru infrastructura spitalelor sunt doar câteva dintre problemele mari ale instituţiilor sanitare.

Spitalul Panait Sârbu din Bucureşti nu face excepţie. Acest spital este unul dintre cele mai bune instituţii sanitare din ţară. Acolo lucrează unii dintre cei mai buni medici din ţară în domeniul obstetrică-ginecologie, instituţia fiind renumită şi pentru folosirea tehnicii fertilizării in vitro. În acest loc vin zilnic zeci de femei care doresc să dea viaţă, se nasc copii, se bucură familii.

Din păcate, calitatea oamenilor nu este reflectată şi de calitatea spitalului. Spitalul Panait Sârbu este unul vechi şi de renume. Guvernanţii au întârziat, însă, prea mult restaurararea lui şi a ajuns aproape o ruină. Grija şi profesionalismul personalului medical contrastează puternic cu paturile ruginite şi aşternuturile rupte din saloane.

În mai multe rânduri, managerul spitalului a trimis rapoarte la Guvern, rapoarte prin care arată nevoia disperată de reparaţii şi dotări. Aparatura şi dotările nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Aşa se face că, în unul dintre cele mai bune spitale din ţară, pacienţii stau câte doi într-un pat, iar aparatura performantă se găseşte doar în sălile de operaţii. Guvernul nu a considerat că repararea şi dotarea acestui spital este o prioritate.

Pentru sutele de pacienţi din această ţară spitalele reprezintă însă o prioritate. Fac, aşadar, un apel către Guvernul României să nu-i mai lase pe bolnavi să se trateze în spitale mizere, să nu mai lase copiii să se nască în instituţii dărăpănate. Fondurile investite într-un spital sunt fonduri investite în viaţa pacienţilor care se tratează acolo.

Domnul Cornel Pieptea:

"Pensionarii, o cifră statistică prea mare în ochii Guvernului"

Alegerile au trecut, iar odată cu ele a trecut şi mirajul promisiunilor de campanie. Ţara reintră în normalitate, la fel ca partidele aflate la guvernare, care intră în starea de amnezie postelectorală. Mi-aş fi dorit să spun totuşi, acum, la început de 2010, că semne bune anul are, însă nu pot.

În viziunea Guvernului României, condus de către domnul prim-ministru Emil Boc, se pare că sumele cheltuite cu pensionarii sunt prea mari. Neputând afirma că prea mulţi salariaţi ajung să se bucure de pensie, a hotărât, prin Legea unitară a pensiilor, să mărească vârsta de pensionare şi să mai reducă astfel rândurile posibililor beneficiari.

Aşadar, din anul 2014, femeile urmează a se pensiona la 60 de ani, iar bărbaţii la 65 de ani. Dacă luăm de bune datele Institutului Naţional de Statistică, care spun că speranţa medie de viaţă la români este de 67 de ani, putem spera că vom apuca măcar câţiva ani de pensie, după patruzeci de ani de muncă.

Pentru că România se află într-o profundă criză economică şi pentru că aceste măsuri au nevoie de timp pentru a fi aplicate, guvernanţii au decis să înceapă mai repede economiile cu fondul de pensii.

Prin Legea asigurărilor sociale de stat, promovată de către Guvernul Boc, pensiile vor fi îngheţate în anul 2010, prin menţinerea valorii punctului de pensie la nivelul stabilit pentru luna octombrie 2009, adică de 732,8 lei.

Termenul la care se estimează că va fi modificată valoarea punctului de pensie este sfârşitul anului 2010, urmând să intre în vigoare din 2011.

Prin această decizie se încalcă grav Legea nr.250/2007, care prevede ca punctul de pensie să fie de 45% din salariul mediu brut. Îngheţarea pensiilor va produce în realitate scăderea punctului de pensie la 39% din salariul mediu brut.

Potrivit bugetului adoptat, în anul în curs nu se va face nici măcar majorarea punctului de pensie în raport cu inflaţia. Pe fondul creşterii accizelor de la 1 ianuarie la produsele energetice (benzină, motorină, păcură, gaz, electricitate) şi a taxelor şi impozitelor locale, valoarea reală a pensiilor va fi mult mai mică.

Se pare că în ochii guvernului, pensionarul este doar o cifră prea mare, ce trebuie redusă.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

« "Alimentele "moderne" - doze mici şi repetate de otravă"»

Auzim de nenumărate ori că alimentaţia ar trebui să-i ofere organismului uman energia şi substanţele nutritive necesare, fără să-l suprasolicite sau otrăvească. Cu toate astea, o mare parte din dieta zilnică ce cuprinde produse cumpărate din magazin, este alcătuită din chimicale, bună parte din ele periculoase.

Autorităţile naţionale şi internaţionale permit folosirea în industria alimentară a aproximativ 300 de aditivi, recunoscuţi pe plan global sub numele de E-uri, care fac mâncarea să arate mai bine, să aibă un gust mai plăcut şi să reziste timp îndelungat pe rafturile magazinelor.

Ce-i drept, o parte din E-uri provin din surse naturale şi nu reprezintă un risc pentru sănătate. Dar majoritatea coloranţilor, îndulcitorilor, aromelor artificiale sau "identic naturale", conservanţilor, acizilor, agenţilor de maturare, de înălbire şi emulsificatorilor sunt produse sintetice, de laborator, folosite mai ales în produsele industrializate.

Desigur, regulile impuse de autorităţi prevăd ca niciun aliment să nu conţină cantităţi periculoase dintr-un anumit aditiv. Cu toate acestea, adunând cantitatea unui anumit E din mai multe alimente consumate de-a lungul unei zile, ajungem uneori să depăşim cu mult nivelul "sigur" de aditivi şi, prin urmare, ne punem în pericol sănătatea.

Specialiştii avertizează că E-urile pot provoca manifestări patologice, dereglări ale metabolismului energetic care în ultimă instanţă pot să însemne boli cerebrale, vasculare, diabet şi chiar cancer.

O bună parte dintre aceleaşi alimente conţin şi pesticide. Deoarece sunt menite să distrugă unele organisme vii, pesticidele implică un oarecare risc şi pentru animale, pentru mediul înconjurător, dar şi pentru omul care le consumă.

Cele mai multe pesticide sintetice acţionează asupra sistemului nervos, favorizând instalarea unor boli grave, precum Parkinson şi alte afecţiuni degenerative. În cazul copiilor, expunerea prelungită la pesticide sau consumul frecvent al alimentelor tratate chimic pot duce la tulburări de dezvoltare, la malformaţii sau la probleme legate de fertilitate la maturitate.

Din păcate, chiar dacă eviţi pe cât posibil alimentele cu E-uri sau cele tratate cu pesticide tot nu ai certitudinea că ceea ce mănânci nu este nociv pentru sănătate. Asta pentru că unele substanţe chimice toxice nu se regăsesc pe nicio etichetă. Ba, mai mult, o parte din chimicalele toxice provin din ambalajul unor produse considerate bio.

Uniunea Europeană nu ne obligă să acceptăm toată lista pozitivă de E-uri, autorităţile române putând admite, justificat, listemairestrictive. Această filozofie ne permite ca alimentele ce sunt comercializate pe piaţa românească să fie testate şi eventual retrase, în cazul în care se constată că pot fi periculoase pentru om sau pentru mediu.

Vă rog să luaţi în considerare abilitarea unuia dintre institutele din domeniul alimentar să efectueze teste anticipat momentului intrării pe piaţă a produselor şi să acorde statut de "propriu consumului uman" numai acelor alimente care nu prezintă riscuri pentru sănătatea umană.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernul nu poate!"

Declaraţia ministrului finanţelor potrivit căreia ministerul pe care-l conduce şi implicit Guvernul nu poate scoate ţara din criză, părea comică, haioasă, şi o recunoaştere a neputinţei acestui regim politic Băsescu, însă ultimele zile relevă o realitate mult mai dură şi mai halucinantă, puterea portocalie, în lipsă de perspective, pune în practică un plan de asuprire a populaţiei prin care vrea să scoată ţara din criză.

Neputând să creeze locuri de muncă şi să atragă bani din programe europene pentru investiţii în infrastructură, soluţia pentru a aduna bani la bugetul de stat şi a nu intra ţara în faliment, guvernanţii au ales soluţia jupuirii cetăţenilor acestei ţări.

Astfel, în lipsa unor politici eficiente şi a repartizării banilor din bugetul de stat într-un mod defectuos pentru anumite domenii prioritare precum infrastructură, sănătate, învăţământ şi pentru crearea de noi locuri de muncă, guvernanţii pun biruri pe spinarea românilor unde pot şi cum vor, neţinând cont de nimic. Ceea ce contează este acoperirea găurilor negre din buget, lăsate de camarila portocalie care cheltuieşte tot ce poate, din orice domeniu.

În acest context, în timp ce activul de partid al PD-L o duce tot mai bine, fiind numiţi în tot felul de consilii de administraţie de unde iau mii de euro, ministrul finanţelor vrea să supraimpoziteze suprafeţele de teren necultivate. Nu contează că aceste suprafeţe au rămas necultivate din motive care de cele mai multe ori nu sunt vina proprietarilor, ci chiar a Guvernului care a adus agricultorii în aşa hal încât este mai costisitor să cultivi o suprafaţă de pământ decât să o laşi necultivată, şi astfel să pierzi cultura şi venitul care iţi reveneau în mod normal. Un alt motiv este şi faptul că populaţia de la sate este îmbătrânită şi astfel se află în imposibilitatea de a mai lucra terenul pe care îl are în proprietate, dar asta nu contează, deoarece Guvernul incompetent trebuie să adune bani cu orice preţ, pentru a-şi acoperi incompetenţa.

O altă categorie neuitată de Guvern este reprezentată de pensionari, care, prin noua modalitate propusă de Guvern pentru recalcularea pensiilor, vor pierde în jur de 10% lunar, dar nu are importanţă pentru Guvern, deoarece prioritari sunt doar membrii camarilei portocalii.

Ceea ce contează este doar adunarea de cât mai mulţi bani la bugetul de stat, prin orice mijloace, fără să aibă importanţă faptul că românii sunt sărăciţi şi umiliţi prin biruri tot mai mari, şi că viaţa devine un lux pe care foarte mulţi cetăţeni ai acestei ţări nu şi-l mai permit.

Dar contează că România a ieşit din recesiune, potrivit afirmaţiilor preşedintelui Băsescu. Care Românie, domnule Preşedinte? România pensionarilor, agricultorilor, medicilor, profesorilor, muncitorilor, pe care o îngropaţi tot mai mult în criză şi sărăcie.

Poate România membrilor de partid PD-L, care trăiesc tot mai bine, a ieşit din recesiune pentru că a pus stăpânire pe resurse şi le împarte discreţionar, au fost anunţaţi că au ieşit din recesiune şi astfel s-a dat liber la prăduirea ţării.

În concluzie, Guvernul nu poate face nimic pentru scoaterea ţării din criză şi pentru un trai cât de cât decent pentru cetăţenii acestei ţari, dar poate totul pentru Binele Găştii de Partid.

Domnul Marius Rogin:

"Tratatul de la Lisabona - un nou început pentru Uniunea Europeană"

În decembrie 2009 a intrat în vigoare documentul poate cel mai important al Uniunii Europene care îi ţinea de trei ani în suspans pe euroentuziaşti. Respingerea Tratatului de la Lisabona în primul referendum din Irlanda, amânările din Cehia şi Polonia păreau să îi rezerve o soartă similară cu cea a Constituţiei Europene. Şi totuşi, nu. De anul acesta proiectul european are un instrument oficial pe baza căruia să continue să se dezvolte în viitor.

Ziua de 13 decembrie 2007 a fost, într-adevăr, o zi istorică. Reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit în capitala Portugaliei pentru a semna Tratatul de la Lisabona, o gură de oxigen după eşecul răsunător al Constituţiei Europene. După aderarea noilor membri în două valuri, noul tratat era vital şi preşedinţia portugheză s-a achitat de realizarea acestuia.

Semnarea în decorul fastuos al Mănăstirii Jeronimo din Lisabona nu a scutit documentul de probleme şi blocaje ulterioare, impasul irlandez părând la un moment dat ca va pune capăt visului european de modernizare şi reformare. Miza era tocmai aceasta: pentru a-şi valorifica întregul potenţial, Uniunea Europeană trebuia să îşi modifice cadrul instituţional, luarea deciziilor, să dea o voce mai pregnantă cetăţenilor. Noul cadru juridic a fost special conceput în acest scop.

După ce a fost semnat de cei 27 lideri europeni, documentul trebuia să fie ratificat de toate statele membre, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. În afară de Irlanda, care a optat pentru referendum, toate celelalte state membre urmau să supună tratatul aprobării parlamentelor naţionale. Prima ţară care îl va ratifica la numai câteva zile de la semnare este Ungaria, urmată în aceeaşi lună de Slovenia şi Malta. Pe 4 februarie 2008 România a trecut documentul prin Parlament, acesta fiind aprobat cu 387 de voturi pentru şi un vot împotrivă.

În lunile următoare, tratatul a primit undă verde din partea Poloniei, Slovaciei, Portugaliei, Austriei, Danemarcei, Letoniei, Lituaniei, Germaniei, Luxemburgului, Finlandei, Greciei, Estoniei şi din partea parlamentului irlandez. Urma însă ca cetăţenii irlandezi să se pronunţe prin vot în favoarea sau împotriva noului tratat, în cadrul unui referendum organizat la data de 12 iunie 2008. Deşi a fost precedat de o campanie de comunicare şi de un lobby politic intens, referendumul a respins tratatul, peste 53% din votanţi au spus nu. Reacţiile de la nivelul instituţilor europene au fost de încurajare, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut statelor membre să continue ratificarea. Au existat voci care au condamnat votul irlandez, iar altele care l-au susţinut, dar atât Barroso cât şi preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, au păstrat o poziţie echilibrată, afirmând că UE a mai traversat crize şi perioade difícile, rezultatul referendumului nu ar trebui considerat ca un vot împotriva Uniunii.

Comisarul irlandez Charlie McCreevy a subliniat că votul trebuie interpretat ca fiind împotriva "multor alte chestiuni", dintre care a menţionat creşterea preţurilor la alimente şi petrol, regresul economic şi ameninţarea şomajului, fiind completat de ministrul de externe Michael Martin care a acuzat o "lipsă de comunicare între Europa şi oamenii săi".

Dar teama cea mai mare a susţinătorilor construcţiei europene era descurajarea statelor care urmau să ratifice tratatul şi accentuarea tendinţelor de renaţionalizare a politicilor naţionale ale statelor membre. Preşedinţiei franceze a UE şi lui Nicolas Sarkozy le-a revenit misiunea de a salva Tratatul de la Lisabona. Aceasta a fost şi una dintre priorităţile noii preşedinţii pe semestrul al doilea al anului 2008. Ceea ce au urmărit oficialii europeni în lunile care au urmat a fost căderea la un acord cu irlandezii pentru organizarea unui al doilea referendum şi armonizarea prevederilor tratatului cu unele particularităţi ale statului irlandez. Este vorba, în principal, despre respectarea statutului tradiţional de neutralitate al Irlandei, a legilor care interzic avortul, practic, oferirea de garanţii juridice cu privire la suveranitatea naţională. Rezultatul? Iranda spune da Tratatului de la Lisabona în 2 octombrie 2009.

Între timp, şi restul statelor l-au aprobat şi ratificat în parlamentele naţionale, unele ca Germania şi Polonia cu o amânare pentru examinarea acestuia de către Curţile Constituţionale, dar şi a euroscepticismului preşedintelui ultraconservator polonez Lech Kaczynski. Situaţia a fost dificilă şi la Praga, preşedintele Vaclav Klaus fiind un eurosceptic convins, dar blocajul a fost depăşit prin ratificarea de către Cehia a tratatului pe 4 noiembrie.

Drumul a fost lung, însă astăzi, Tratatul de la Lisabona a intrat în sfârşit în vigoare şi odată cu el apar o serie de schimbări majore la nivel instituţional, menite să raţionalizeze procesul decizional şi să confere reprezentare mai vizibilă pe plan extern. Documentul este rezultatul unui efort de reformă absolut necesar. "Tratatul de la Lisabona îi pune pe cetăţeni în centrul proiectului european", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Barroso, susţinut de Pöttering, care îl consideră "un succes pentru Parlamentul European şi o victorie pentru Uniunea Europeană."

Pe lângă multe alte schimbări, Tratatul redistribuie numărul voturilor de care beneficiază statele membre şi elimină dreptul de veto naţional. Prerogativele Comisiei sunt extinse şi pentru a asigura eficienţa acesteia, numărul comisarilor va fi redus după 2014.

Două noi posturi au fost create la nivel înalt. Primul pas a fost făcut chiar înainte de ceremonia de celebrare a adoptării Tratatului. Liderii UE s-au reunit pentru a atribui cele două noi funcţii create: premierul belgian Herman Van Rompuy a fost desemnat primul preşedinte al UE, iar comisarul Catherine Ashton a preluat postul de şef al diplomaţiei UE care va prezida Consiliul pentru afaceri externe, iar, pe de altă parte, va fi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Printre modificări se numără şi restructurarea sistemului de rotaţie a preşedinţiei UE la şase luni, astfel încât să se asigure o cooperare strânsă cu preşedintele şi cu şeful diplomaţiei.

Implicarea Parlamentului European în procesul legislativ creşte în mod semnificativ. Parlamentul European va alege preşedintele Comisiei Europene în funcţie de rezultatele alegerilor europene. În alegerea preşedintelui Comisiei şi a cabinetului, PE va lua în considerare rezultatele alegerilor europene şi majoritatea câştigătoare. În acest fel, cetăţenii cu drept de vot vor putea influenţa orientarea politică a Comisiei Europene. Parlamentul European va avea cuvântul decisiv în ceea ce priveşte legislaţia Uniunii. În cea mai mare parte a legislaţiei, PE va avea aceeaşi putere cu cea a consiliului de miniştri din statele membre, extinderea codeciziei acoperind 95% din legislaţia comunitară în domenii precum piaţa internă, controlul la graniţe sau lupta împotriva imigrării ilegale. Parlamentul are ultimul cuvânt asupra bugetului UE. Numărul deputaţilor europeni creşte la 751.

Parlamentele naţionale vor avea şi ele mai multă putere având la dispoziţie 8 săptămâni pentru a semnala dacă instanţele comunitare îşi depăşesc autoritatea într-o propunere de lege comunitară.

Cetăţenii au de acum posibilitatea de a influenţa direct politica UE, prin intermediul unui nou proces de înaintare a petiţiilor. Dacă vor strânge un milion de semnături din cadrul unui număr semnificativ de state membre, cetăţenii vor avea dreptul să ceară Comisiei un plan de lege, aceasta din urmă fiind obligată să ia măsuri de acţiune. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dezbaterea şi aprobarea unor legislaţii europene vor fi în mod obligatoriu deschise şi publicului.

Carta Drepturilor Fundamentale, deşi nu este parte componentă a Tratatului de la Lisabona, va deveni obligatorie din punct de vedere legal. Aceasta stabileşte, într-un text unitar, o serie de drepturi civile, politice, economice, sociale pe care le au cetăţenii europeni şi toate persoanele cu rezidenţă pe teritoriul Uniunii Europene.

Se acordă personalitate juridică Uniunii Europene, iar structura pe piloni dispare, astfel încât politicile comune din domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei intră în domeniul de aplicare al dreptului comunitar.

Pentru prima dată un stat membru se poate retrage din Uniune, dar şi în acest caz este nevoie de acordul Parlamentului European.

Spania, care a preluat preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene la începutul anului 2010, a promis că principala sa prioritate va fi Tratatul.

În următorul semestru, Spania va trebui să consolideze rolul UE pe scena mondială şi să realizeze, în colaborare cu noul preşedinte al UE, Herman Van Rompuy, o unitate care să îi permită să se exprime pe o singură voce. Pentru aceasta va fi creat ministerul de externe al UE şi corpurile diplomatice conduse de Înaltul Reprezentant, Catherine Ashton.

În conformitate cu dispoziţiile Tratatului, preşedinţia UE va colabora strâns cu următoarele două ţări care o vor prelua, în cazul Spaniei fiind vorba de Belgia şi Ungaria. Rezultatul concret al acestui "trio" este un program comun pe o durată de 18 luni.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României - beneficii pe termen lung în toate domeniile de interes"

Acceptarea României de a instala pe teritoriul său interceptori tereştri, elemente ale scutului antirachetă american este o decizie foarte bună. Răspunsul pozitiv al autorităţilor române va asigura o mai mare siguranţă ţării noastre. Dacă scutul ar fi fost amplasat în Polonia, acolo unde s-a discutat iniţial, era protejată doar partea de vest a României, în aceste condiţii, va proteja întregul teritoriu al ţării. În plus, nu este doar o garanţie de securitate, este şi o garanţie de stabilitate a evoluţiei democratice. Noi, ca parlamentari, vom avea decizia finală în ceea ce priveşte amplasarea acestui scut antirachetă, după ce procesul de negocieri cu partea americană va fi terminat, legislativul fiind cel care va ratifica acordul internaţional rezultat.

Aşa cum s-a spus de la început, rolul acestui sistem de apărare antirachetă este pur defensiv, el nu este îndreptat împotriva nimănui şi mă bucur să remarc din discuţiile purtate cu cetăţenii, dar şi cu reprezentanţii mass-media că s-a înţeles acest lucru. Prin această decizie securitatea naţională a României creşte, este întărită, iar oamenii au înţeles acest lucru. Consecienţele benefice ale acestei hotărâri au legătură şi cu creşterea în intensitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, cu beneficii indirecte majore, creşte importanţa strategică a României în Europa, în general şi în NATO, în special.

De asemenea, nu putem neglija faptul că vor decurge beneficii pe termen lung în toate domeniile de interes pentru noi. De exemplu, în ceea ce priveşte domeniul economic, este evident că un stat care este mai sigur din punctul de vedere al securităţii va fi mult mai atractiv pentru investiţii străine.

Important este să spunem celor care ne-au ales că toate costurile privind sistemul amplasat pe teritoriul naţional vor fi suportate de SUA (interceptori, amenajarea locaţiei, deci costurile cele mai importante), că sistemul defensiv antirachetă gradual adaptiv este pur defensiv, deci el va fi utilizat numai în cazul unui atac îndreptat împotriva unui stat aliat. În astfel de cazuri, dreptul internaţional permite, conform Cartei ONU, legitimă apărare pentru respingerea atacului.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că acordul va fi supus ratificării de către Parlamentul României, acest lucru fiind garanţia unei înţelegeri corecte, avantajoase.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Mens sana in corpore sano"

Minte sănătoasă în corp sănătos! Este adevărul cu care am crescut toţi cei care azi suntem cetăţenii responsabili ai României. Cât am fost elevi, studenţi, pe întreaga noastră perioadă de formare ca oameni, acest proverb a constituit un "modus vivendi" şi a reprezentat îndemnul permanent al tuturor celor implicaţi în educarea noastră spre a face sport, această activitate complexă care implică abilităţile umane de bază, fizice şi mentale.

Declaraţia politică de azi se datorează, într-o oarecare măsură, competiţiei internaţionale ce se află în plină desfăşurare, Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver. România este reprezentată la această importantă competiţie de o delegaţie de 28 de sportivi, cărora, pe această cale, vreau să le urez mult succes!

"Sportul face parte din patrimoniul oricărui bărbat şi al oricărei femei, iar absenţa acestuia nu poate fi nicicând compensată." - afirma Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne.

Sportul generează valori importante precum: spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fairplay-ul, contribuind la dezvoltarea şi împlinirea personală. Susţin această afirmaţie din experienţă, am fost voleibalist, am făcut performanţă, am fost campion, am reprezentat România în diverse competiţii internaţionale, am câştigat campionate cu echipa, am avut bucuria ca, în timp ce mă aflam pe podium, să se intoneze imnul ţării, supremă satisfacţie! Au fost momente unice, încununarea unor eforturi extraordinare, momente de vârf de carieră sportivă.

Dacă sportul de masă formează oameni sănătoşi, sportul de performanţă poate aduce recunoaştere internaţională, atât personală, cât şi o bună reprezentare a României.

De-a lungul vremii, am fost cu toţii onoraţi de Nadia, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo sau Ivan Patzaichin. În diversele competiţii internaţionale am urmărit cu sufletul la gură cursele contracronometru ale sportivilor individuali sau concursurile pe echipe. Ne-am bucurat de fiecare rezultat bun şi am plâns la diversele eşecuri. Cu toţii am fost mândri când reprezentanţi ai ţării au adus acasă mult râvnitele medalii de aur, argint şi bronz. Sportul a fost astfel o parte din noi, o parte din viaţa noastră. Fie în teren, fie în faţa televizoarelor sau în tribună.

Pentru că viitorul îl creezi în prezent, pentru că în 2012 se vor desfăşura la Londra Jocurile Olimpice de vară, pentru că în 2013 România va găzdui (la Sinaia) Festivalul Olimpic al Tineretului European, pentru că performanţa se obţine cu investiţii financiare şi cu efort susţinut pe termen îndelungat, pledez pentru intensificarea practicării sportului de masă, ce reprezintă baza de selecţie pentru sportul de performanţă, pepiniera viitorilor performeri.

Pledez pentru susţinerea instituţiilor naţionale care au rolul de a încuraja practicarea sportului de la vârste fragede şi le solicit acestora derularea de programe şi strategii care să conducă la formarea unei naţiuni sănătoase.

Poate de aceea înfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului a fost o idee excelentă. Păcat că actorii politici de la cârma acestuia au adus o palmă nemeritată pe obrazul galonat al sportului românesc.

De aceea, consider că doamna deputat Monica Iacob Ridzi ar trebui să ceară scuze public tuturor sportivilor acestei ţări.

Ar fi un firesc gest de fair-play.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Ce trebuie să facem în sprijinul pacienţilor cu boli rare"

Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unor probleme de sănătate publică mai puţin cunoscute şi insuficient mediatizate în România, bolile rare, profitând de apropierea aniversării Zilei Internaţionale a Bolilor Rare din 28 februarie 2010.

Bolile rare sunt cele cu o prevalenţă redusă, care afectează mai puţin de 5 din 10 000 de persoane. Numărul celor care suferă de astfel de boli este totuşi mare, având în vedere că, până în prezent, au fost identificate peste 7000 de boli rare. Majoritatea bolilor rare sunt determinate de factori genetici, însă acestea pot apărea şi ca urmare a expunerii la un anumiţi factori de mediu în timpul sarcinii sau mai târziu, pe parcursul vieţii, adesea pe fondul unei susceptibilităţi genetice. Enumerăm printre acestea acromegalia şi nanismul, boala Addison, boala Alzheimer, hemofilia şi alte boli sangvine, malformaţiile diverse, mucoviscidoza, bolile psihice determinate familial sau genetic şi multe altele.

Pacientul cu o boală rară este un orfan al sistemului de sănătate, deseori fără un diagnostic, fără un tratament, fără cercetare, prin urmare fără motive de a spera. Bolile rare sunt ameninţătoare de viaţă sau sunt cronice, invalidante, cu niveluri mari de complexitate şi complicaţii, afectând 25 de milioane de cetăţeni europeni, dintre care aproape 1 milion de români. Pacienţii cu astfel de boli şi familiile lor sunt în mod deosebit izolaţi şi vulnerabili. Speranţa de viaţă a pacienţilor cu boli rare este semnificativ redusă şi mulţi au dizabilităţi care devin sursă de discriminare şi reduc sau anulează orice oportunităţi educaţionale, profesionale sau sociale.

Cercetarea bolilor rare este puţin dezvoltată, lipsa politicilor de sănătate specifice şi raritatea expertizei în domeniu duc la un diagnostic întârziat şi la dificultate în accesarea îngrijirii. Serviciile naţionale de sănătate pentru diagnosticul, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu boli rare diferă semnificativ din punctul de vedere al disponibilităţii şi calităţii. Cetăţenii europeni au acces inegal la servicii de sănătate şi la medicamente specifice.

Consiliul Europei a adoptat în 9 iunie 2009 Strategia europeană a bolilor rare, ceea ce reprezintă momentul iniţierii unei serii de acte declarativ-legislative care facilitează recunoaşterea bolilor rare ca o prioritate de sănătate publică şi concentrează eforturile comunităţii europene pe acest domeniu.

Avem nevoie de o strategie naţională pentru bolile rare. Sunt întru totul de acord cu iniţiativele EURORDIS şi ale Alianţei Naţionale a Pacienţilor cu Boli Rare din România, care sunt în centrul acestui proces, făcând cunoscute cererile pacienţilor privind necesitatea unui cadru legislativ pentru bolile rare.Este nevoie în mod constant de a creşte nivelul de conştientizare asupra bolilor rareîn rândul factorilor de decizie, al profesioniştilor din sănătate şi al publicului general, iar informarea este cheia pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii celor aflaţi în suferinţă.

În contextul actual de dezvoltare a sinergiilor între nivelul european şi cel naţional, Ministerul Sănătăţii trebuie să ţină seama de Recomandările Consiliului Europei privind bolile rare, să dezvolte planuri naţionale pentru boli rare şi să menţină cercetarea în domeniul bolilor rare ca prioritate a programelor de sănătate.

Voi iniţia o dezbatere privind problemele pacienţilor cu boli rare în Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, în spiritul temei lansate pe plan european, "Sănătoşi şi bolnavi - parteneri pentru viaţă".

Domnul Costică Macaleţi:

«Ţara taxelor pe "fumărit" - Guvernul va suprataxa terenurile necultivate»

Declaraţia mea politică de azi se referă la un gest absolut incalificabil pe care guvernarea Băsescu-Boc doreşte să-l facă. Astfel, sute de mii de persoane care deţin mai mult de 1,5 milioane de hectare de terenuri agricole necultivate, ar putea plăti penalizări din primăvară pentru acele terenuri care nu sunt cultivate. Conform autorităţilor portocalii, în România există 1,5-2 milioane de hectare de terenuri agricole necultivate deţinute de patru-cinci milioane de persoane. Terenurile nelucrate reprezintă circa 20% din suprafaţa arabilă a României, în condiţiile în care sunt cultivate circa 8,1 milioane de hectare.

Astfel, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a precizat că susţine propunerea ca posesorii de terenuri agricole necultivate să plătească o penalizare, precizând însă că nu a purtat încă discuţii cu Ministerul Agriculturii pe această temă. De menţionat că proprietarii de terenuri arabile situate în extravilan plătesc deja un impozit anual cuprins între 36 de lei şi 43 de lei pe hectar, banii ajungând la bugetele locale.

În ianuarie, Vlădescu a declarat că nu există discuţii pentru introducerea de noi impozite în agricultură, însă este necesară taxarea exploataţiilor agricole neînregistrate. El a arătat atunci că problema în agricultură nu constă în nivelul impozitelor aplicate, ci în gradul de colectare a acestora.

În concluzie, una dintre cele mai "minunate" metode de ieşire din criză a ţării, în opinia guvernanţilor, o reprezintă suprataxarea proprietarilor de terenuri agricole care nu le lucrează.

Nu trebuie să înţelegeţi prin protestul pe care-l fac de la această tribună că sunt împotriva ideii ca suprafeţele agricole să fie utilizate şi să producă beneficii proprietarilor lor. Dar cred că nu aşa se poate stimula munca oamenilor la câmp! În primul rând, cei care au astfel de idei ar trebui să ţină cont şi de situaţia ţăranilor români. Din ce în ce mai săraci şi mai îmbătrâniţi, aceştia nu-şi pot permite dintr-o pensie de mizerie să plătească costurile exorbitante ale lucrărilor agricole mecanizate, ale seminţelor şi îngrăşămintelor. Şi atunci este firesc ca aceşti oameni să nu poată lucra respectivele terenuri. De asemenea, cum să taxăm şi mai mult nişte oameni şi aşa săraci? Cu ce va ajuta asta la ridicarea nivelului lor de trai? După ce că proprietăţile lor nu le aduc beneficii din cauza sărăciei în care se zbat, noi să-i împovărăm şi mai tare cu taxe?

Consider că o astfel de soluţie de a stimula lucrarea pământului necultivat nu este o soluţie viabilă. Este nevoie de sprijin în agricultură pentru ţărani, nu de suprataxarea lor!

Domnul Victor Cristea:

«"Avantajele" integrării europene: şomaj şi scăderea calităţii vieţii oamenilor»

Din anul 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Am intrat în UE pentru că ne dorim creşterea nivelului de trai al populaţiei. De altfel, unul dintre principiile fundamentale ale UE este solidaritatea în vederea reducerii decalajelor economice şi, implicit, sociale. Şi Moldova, parte a României, face parte din UE. Dar face, într-adevăr, parte? Faţă de alte zone ale ţării, Moldova a fost şi este în mod clar defavorizată, atât din considerente istorice, cât şi din punct de vedere economic. De-a lungul timpului, noi, moldovenii, am plătit un preţ greu: sărăcie, umilinţe, pierderea de vieţi umane, amputarea teritoriului etc. Moldovenii au participat la construcţia economiei României, dar lor nu le-a mai construit nimeni nimic. Primul şi singurul argument care identifică situaţia de fapt este rata şomajului. Oficial, ni se spune că este 15%., în mod real, aceasta este cel puţin dublă, de 30-35%.

Am fost sacrificaţi, stimaţi colegi, iar acum ni se spune că nu sunt bani. Nu sunt bani pentru programe, nu sunt bani pentru proiectele economice, nu sunt bani pentru aplanarea conflictelor sociale care mocnesc în această zonă. Oare chiar nu sunt bani? Pachetul financiar al României pentru anii 2007-2013 este de 32 de miliarde de Euro. Semnificativ este faptul că 20 de miliarde de Euro din aceste fonduri sunt destinate tocmai reducerii disparităţilor dintre regiuni şi promovării dezvoltării economice şi sociale. Deci, sunt sau nu bani? Eu unul spun că sunt. Problema acestor bani este una singură: nu sunt atraşi în România, nu sunt atraşi în Moldova şi în special în Moldova de Est, care a fost şi rămâne cea mai săracă zonă a ţării. De ce se întâmplă asta? Poate pentru că, în continuare, instituţiile statului sunt neperformante? Pentru că s-au promovat nonvalorile şi clientela politică în actul de decizie? Pentru că avem prea mulţi băieţi deştepţi? Răspunsul la toate aceste întrebări, stimaţi colegi, este da.

Ar fi ironic dacă nu ar fi tragic. UE ne garantează solidaritatea pentru dezvoltarea pe toate planurile, stăm pe un munte de bani şi ne plângem că... nu sunt?! Nu cumva banii europeni, atât de atent controlaţi, nu se mai pot fura şi de asta sunt atât de "neatractivi"? Continuarea acestei crime împotriva Moldovei este inadmisibilă.

De aceea, stimaţi colegi, domnule prim-ministru, doamnelor şi domnilor miniştri, vin cu o propunere constructivă, care va aduce atât de necesara reparaţie materială şi morală pentru Moldova. Cheia scoaterii acestei zone din conul de sărăcie în care zace cuibărită este întocmirea unui program de dezvoltare a Moldovei de Est, cu atât mai mult cu cât această zonă a ţării nu se regăseşte în bugetul de stat pentru 2010. Merităm şi noi, moldovenii, oamenii acestor locuri, măcar un strop de recunoştinţă din partea domnilor miniştri, deşi nu toţi am votat aşa cum v-aţi fi dorit... Nu ne pedepsiţi şi dumneavoastră.; ne-a pedepsit destul istoria. Tot ce am câştigat, în cele câteva secole de luptă continuă, sunt prejudicierea calităţii vieţii în toate componentele sale, reducerea nivelului de trai - este vorba de p.i.b.-ul pe cap de locuitor -, o sănătate tot mai şubredă - avem cea mai mică speranţă de viaţă din România şi printre cele mai mici din Europa, şi un nivel de trai scăzut. Nu mai vrem să trăim aşa, domnule prim-ministru, ne trebuie o nouă abordare!

Soluţia este simplă şi se află la îndemâna noastră: se impune formarea unei comisii guvernamentale, din care să facă parte şi autorităţile locale şi judeţene ale Moldovei, care să stabilească obiectivele de interes naţional şi regional. Aş menţiona câteva, pentru a reliefa impactul extraordinar şi imediat pe care l-ar avea pentru dezvoltarea economică şi socială a Moldovei. În primul rând, lucrări de investiţii de interes naţional şi european: în infrastructură rutieră (DN 24 A şi DN 24 B), în infrastructura de sănătate şi în cea de mediu, pe toate componentele - reţele de apă, canalizare şi epurare, platforma de gunoi de la Roşieşti. Toate vor crea un nou ambient economic şi vor atrage investitorii. În ceea ce priveşte obiectivele de interes regional, se impune finanţarea tuturor proiectelor eligibile din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. Acestea vor scoate zona centrală a Moldovei de Est din izolare, vor atrage capital şi ne vor pune pe harta economică a ţării. Programul "Prima casă" nu merge, domnule prim-ministru, în Moldova din care vin eu! Tot locuinţele ANL sunt prima casă de care au tinerii nevoie.

Teren există, forţă de muncă există, dorinţa de a repara acest rău istoric există! Dacă veţi considera că Moldova merită această reparaţie, veţi face ceva pentru a reduce şomajul şi a diminua sărăcia în care ne zbatem. Acestea sunt bolile cronice ale Moldovei de Est, aceste boli trebuie eradicate! Puneţi raţiunea şi logica la baza acestui demers şi veţi reuşi!

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Despre speranţă"

Am parcurs împreună un an 2009 dificil, marcat de criza economică. A fost un an greu şi pentru Parlamentul României.

2010, din păcate, nu se anunţă a fi mai uşor pentru români, care se întreabă îngrijoraţi cum vor face faţă crizei. Bugetul adoptat e mult prea auster pentru a ne da speranţe. Avem nevoie, însă, de speranţă. Şi oricât de greu i-ar fi, omul are dreptul la speranţă.

Cel mai adesea, în politică, speranţa face casă bună cu sloganul. Se fac afirmaţii, dar lipsesc faptele. Iar sloganul, neurmat de fapte, se dovedeşte o armă cu două tăişuri: pe cât de repede duce spre înălţimi valul speranţei, pe atât de neiertător striveşte talazul dezamăgirii celor care şi-au pus speranţă. Fiindcă sub generoasa sa umbrelă încap, deopotrivă, şi autosuficienţa şi lipsa strategiilor şi neînţelegerea oportunităţilor.

Nu ştiu dacă 2010 va fi un an fericit, aşa cum ne place să spunem la fiecare început de an. Dar ştiu că fără investiţii, fără atragerea masivă de fonduri europene, bugetul public, aşa cum a fost el alcătuit, nu poate avea o funcţie de stimulare a economiei în ansamblu, iar viaţa românilor va fi tot mai grea.

Din păcate, scăderea resurselor alocate arată că 2010 va fi şi mai vitreg cu cheltuielile de investiţii publice. Creşterea economică e deocamdată pur teoretică, rata inflaţiei e greu de spus cum va fi, rata şomajului e în creştere, nivelul de viaţă în scădere.

Vorbind despre speranţă şi revenind la forul în care ne aflăm, Parlamentul nu ar trebui să mai fie perceput ca o anexă a Guvernului, ci ca forul care face legi bune pentru cetăţeni. Va fi, poate, ultima legislatură în sistem bicameral. Va fi bine? Va fi rău? Cum va arăta România cu o singură Cameră legislativă? Asta depinde şi de felul în care vor avea loc dezbaterile publice.

Ce-mi doresc eu pentru 2010? Îmi doresc să ne respectăm mai mult unii pe alţii, să acceptăm dialogul, să privim mai mult spre viitor. Mi-ar plăcea ca 2010 să le aducă românilor ceea ce le-a lipsit în ultimii 20 de ani: speranţa că se poate. Şi sper că în momentul în care vor crede cu adevărat că se poate, nu se vor mai lăsa manipulaţi şi minţiţi.

Să nu uităm că speranţa este flacăra care ne întreţine viaţa.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Despre Programul de reabilitare termică a locuinţelor"

Văzut ca o şansă pentru reducerea costurilor de întreţinere, dar şi pentru firmele de construcţii intrate în criză de bani şi lucrări, Programul de reabilitare termică bate pasul pe loc, creează nemulţumiri între localităţi şi între cetăţeni.

În plus, Legea nr. 372/2005 aruncă şi ea un văl de ceaţă peste piaţa imobiliară. Potrivit acesteia, proprietarii de apartamente care nu deţin certificate de eficienţă energetică nu le vor mai putea tranzacţiona. Se dăduse ca dată de aplicare 1 ianuarie 2010, apoi, termenul s-a prelungit. Acum s-a revenit din nou. Deşi legea există de patru ani, nimeni nu s-a gândit să prezinte şi metodologia de întocmire a certificatului de eficienţă energetică pentru fiecare apartament, prevederile legii limitându-se la întregul imobil. Chiar dacă foarte mulţi dintre proprietarii de apartamente şi-au realizat pe cont propriu lucrările de reabilitare termică.

Din păcate, abordarea neunitară a lucrărilor de reabilitare afectează arhitectura blocurilor, construite în perioade diferite. Aşa încât o să ajungem să avem nişte oraşe "foarte colorate" şi având în vedere viteza lucrărilor, acestea se vor prelungi încă mulţi, mulţi ani.

Obligativitatea certificatului energetic ar putea determina scăderea preţurilor apartamentelor care nu-1 deţin. Nu este exclus să apară şi speculatori, care să cumpere apartamente nemodernizate şi fără certificat, pentru a le revinde sau închiria după efectuarea acestor investiţii.

Dacă statul nu s-a grăbit să-i sprijine pe cetăţeni să-şi reabiliteze locuinţele, se grăbeşte să le ia banii pentru eliberarea acestor certificate, care vor fi eliberate în funcţie de suprafaţa apartamentelor. Nu ar fi fost mai bine ca Ministerul Turismului şi Dezvoltării să accelereze lucrările de reabilitare termică şi să impună nişte norme comune de respectare a culorilor clădirilor?

Domnul Vasile Popeangă:

"Adio, salarii nesimţite!"

"Adio, domnule Tăriceanu!", completând pe urmă cu "Adio salarii nesimţite", striga prin Parlament Boc-cel-mic (la stat, da' mare-n sfat!...), înainte de a-i pica - pentru a câta oară? - guvernul. Ce a uitat să spună însă, în aula legislativului, a fost că, odată re-ajunşi la caşcaval, nesimţirea de care grăia demagogic s-a dovedit a fi contaminantă. Şi mai mult decât atât, vorba lui Petru Rareş.

Îşi spărgea plămânii fostul preşedinte-candidat că doamna Lulache, şefa Fondului Proprietatea, eructa de salarii nesimţite! Acum, când doamna Lulache a fost îndepărtată şi înlocuită cu vajnicul portocaliu Ionuţ Popescu, bineînţeles, fără ca salariu funcţiei să scadă cu măcar vreun leu, acum e bine! L-aţi mai auzit pe Băsescu ori pe Boc peiorând ceva despre salariile nesimţite de la Fondul Proprietatea? Sau poate ar trebui de part-time-urile de la acelaşi Fond Proprietatea, unde doar faptul că un Pogea, de exemplu, dă din an în Paşti pe-acolo e recompensat, lunar, cu nu mai puţin de 5500 euro... Eh, avea săracul fost contabil şef pdl-ist al Videanului nevoie de o compensare că nu a mai fost pus ministru...

Multă lume se mira cum un om de talia lui Lucian Croitoru, cu o imagine "beeeton" creată în cadrul Băncii Naţionale, s-a lăsat târât în mascarada băsesciană de dinainte de alegeri, fâlfâindu-se în fruntea unui guvern-fantomă. Se pare că imaginea s-a lăsat sensibilizată de o sinecură la acelaşi Fond Proprietatea, probabil conform principiului: "Da' cu onoarea mea nereperată, cum rămâne? Las' că ţi-o reperează dom' Mitică!"...

Lista salariilor nesimţite de care tot făcea un mic premier spume la gură mai dihai ca o reclamă la o marcă de detergent binecunoscut, poate continua cu mulţi secretari de stat ce ocupă prea multe fotolii călduţe Şi prin consilii de administraţie ale unor unităţi cărora nici măcar nu ştiu să le pronunţe bine denumirea.

Adio salariilor voastre nesimţite! Bun venit salariilor noastre nesimţite! Sau, mai bine zis, "Puşca şi cureaua lată, ce frumos minţeam odată!"...

Domnul Vasile Mocanu:

"O situaţie aberantă"

Am atras de multe ori atenţia asupra situaţiei ingrate în care se află CET Iaşi. Sufocată de datorii, termocentrală ieşeană a făcut cu greu faţă iernii care încă nu a trecut. În luna ianuarie, în Iaşi, temperaturile au ajuns la aproape minus 30 de grade C. Cu toate acestea, Guvernul s-a făcut că nu ne aude. Se ştie că ieşenii sunt rezistenţi.

Cu mari eforturi şi cu ajutorul unui credit garantat de Primăria Iaşi, CET şi-a achitat în cele din urmă datoriile faţă de furnizorul de cărbune. Nu însă şi penalităţile. Dar imediat după ce s-a realizat plata acestei restanţe, ieşenii au primit o veste năucitoare: un proiect de ordonanţă de urgenţă al Guvernului Boc îşi propune să plătească de la bugetul central toate datoriile pentru plata cărbunelui înregistrate de termocentralele din ţară până la finele anului 2009. Ar fi vorba de un efort financiar de circa 170 de milioane de lei.

Asistăm la o situaţie aberantă. În timp ce autorităţile ieşene - după nenumărate apeluri, unele aproape disperate, adresate Guvernului - s-au dat peste cap pentru a rezolva problema CET, Guvernul se hotărăşte să bage mâna în buzunar pentru a debloca situaţia. Faptul că banii promişi de Guvern ar fi îndreptaţi doar spre termocentralele care funcţionează cu lignit, în timp ce CET Iaşi merge cu huilă, e doar un soi de discriminare dubioasă ce trebuie neapărat anulată.

Dar gestul, caritabil' al Cabinetului Boc vine oricum prea târziu pentru ieşeni, care s-au îndatorat deja, în urma creditului garantat de Primărie, pentru cinci ani. În acest context, se iveşte o întrebare de bun simţ. Cum de, în atâtea luni de zbatere din partea autorităţilor ieşene, Guvernul nu a găsit timp să anunţe Primăria Iaşi că pregăteşte o astfel de ordonanţă? Doar din cauză că funcţionează cu huilă?

Dar cel mai grav este însă mesajul care transpare în urma deciziei Guvernului României: se pare că doar fraierii îşi mai plătesc azi datoriile! "Descurcăreţii" sunt întotdeauna ajutaţi de Cabinetul Boc!!

Domnul Ion Burnei:

Din noua lege a pensiilor - atât de comentată pe media - care urmează, probabil, să guverneze pentru o perioadă de timp rigorile care vor sta la baza stabilirii pensiilor, se desprind o serie de aspecte ce contravin întocmai aspectului definitoriu al noţiunii de lege, inconsecvenţa, consecinţe nefavorabile pentru o parte dintre cei pentru careeste creată etc.

În continuare, mă voi rezuma a puncta câteva aspecte pe care le consider esenţiale:

1. Se vorbeşte că are la bază principiul "contributivităţii", dar cu excepţii?!
2. Pentru pensiile mici, în condiţiile în care punctul de pensie va fi neglijat şi se va lua în consideraţie doar inflaţia, va fi discriminatoriu, deoarece se va crea o prăpastie între pensii şi salarii.
3. Aplicând la pensiile mici doar inflaţia, va rezulta o scădere continuă a puterii de cumpărare cu acestea.
4. Propunerea de noi măsuri nefavorabile unor pensionari peste drepturi anterior şi legal obţinute, poate avea drept consecinţă neconstituţionalitatea unei astfel de legi atât de necesare, dar care trebuie generată cu maximă responsabilitate.

Doresc să consideraţi aceste aspecte semnalate cu cea mai bună intenţie şi cu disponibilitatea personală de a contribui pe cât posibil la generarea unei legi cât mai bune.

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Nu, prostituţiei politice!"

Sunt surprins să văd că, după ce au reuşit să adune suficienţi parlamentari pentru a-şi asigura trecerea Guvernului şi a bugetului, colegii noştri de la PD-L nu pregetă să le facă cu ochiul parlamentarilor din alte partide politice. E o situaţie bizară, pentru că, dacă-mi permiteţi o analogie, nu ştii cine se face vinovat de o astfel de situaţie, cel ce plăteşte ori prostituata ce-şi oferă serviciile. Cu siguranţă de condamnat sunt ambele părţi. Sunt chestiuni de demnitate ce ar trebui să dea de gândit oricărui om integru, pentru că, din păcate, PD-L nu încearcă doar un rendez-vous ci se străduieşte să acapareze personajele de pe scena politică fără reţineri şi fără a conştientiza faptul că existenţa unei opoziţii este o necesitate absolută într-o democraţie. Probabil că domniile lor nu au dreptul să gândească, deoarece, aşa cum remarca un distins coleg de partid, PD-L este un partid ce funcţionează aproape pe criterii militare, iar membrii acestui partid au datoria de a corupe parlamentari ai altor partide râvnind probabil să ajungă la un parlament monocolor, un parlament portocaliu - independent.

Fac un apel la raţiunea dumneavoastră, la capacitatea de a discerne între bine şi rău şi sper că în Parlamentul României nu vor apărea noi prostituate politice. Poate părea un termen dur, însă personal nu cred. Cum poate fi numit un politician care acceptă să se vândă pentru o mână de arginţi, pentru finanţarea câtorva lucrări în colegiul pe care-1 reprezintă. Sunt conştient că orice parlamentar are o datorie faţă de cei ce l-au ales să-i reprezinte, însă nu cred că acest lucru înseamnă să-şi piardă demnitatea, să-şi vândă sufletul, să devină ceea ce nu a fost niciodată.

Bun, ştiu că vor spune unii: Noi vom fi independenţi. Câtă independenţă poate exista într-un grup parlamentar ce se declară interesat doar de bunul mers al ţării, însă ai cărui componenţi îşi impun oamenii în teritoriu cu largul concurs al PD-L?

Traseismul politic trebuie să înceteze. Nu putem permite continuarea acestor practici. Nu ştiu cum percepeţi dumneavoastră aceste lucruri, dar eu cred că este un atentat la siguranţa democraţiei în România.

Să spunem nu traseismului politic, să spunem nu prostituţiei politice!

Domnul Gheorghe Ana:

"Amână plăţile, dar nu încasările!"

Asistăm aproape zilnic la demonstraţii din ce în ce mai penibile privind măsurile deosebite pe care Guvernul Boc le întreprinde pentru a înlătura efectele crizei economice. Sunt penibile, deoarece se chinuie să "desfiinţeze pensiile nesimţite" calculând sume impresionante ca economie la bugetul ţării, dar pe de altă parte, presa (ca întotdeauna) dezvăluie sume mult mai mari din bugetul statului care se duc în buzunarul unor demnitari (foşti sau actuali), sub formă de salarii sau indemnizaţii pentru participarea în consiliile de administraţie ale unor agenţii sau instituţii cu capital de stat. La prima vedere, ar fi normal ca atribuţiile de serviciu ale acestor demnitari care încasează sute de mii de euro pe an, să fie pe măsura acestor sume şi cu rezultate excepţionale. Nici vorbă însă de aşa ceva dacă luăm la analiză Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor din cadrul Fondului Proprietatea, subordonată Secretariatului General al Guvernului.

Astăzi nu mi-am propus să analizez câţi bani încasează funcţionarii acestei agenţii, ci doresc să prezint eficienţa acestor funcţionari care fac avere numai din veniturile salariale.

Sistemul de acordare de despăgubiri celor îndreptăţiţi este reglementat prin OG nr.79/iunie 2007 care se referă la accelerarea restituirii dreptului de proprietate. Procedura este următoarea. Comisia de aplicare a fondului funciar la nivelul consiliului local validează dreptul de proprietate şi prezintă actul la avizat la Comisia judeţeană din cadrul Prefecturii. ANRP desemnează un evaluator care stabileşte valoarea bunului (teren sau clădiri). Departamentul pentru plăţi din cadrul ANRP avizează (sau respinge) valoarea bunului stabilită de evaluator şi o înaintează Comisiei Naţionale pentru aprobarea plăţii despăgubirii.

Privind acest parcurs, lucrurile ar trebuie să fie foarte clare, numai că aici intervin încurcăturile care fac să se întârzie cu anii plata despăgubirilor. De cele mai multe ori Departamentul pentru plăţi din cadrul ANRP respinge evaluarea întocmită de expert (care, atenţie, are agrementul ANRP) de mai multe ori. Atunci când Departamentul de plăţi aprobă expertiza, ea este înaintată Comisiei Naţionale pentru plăţi, care, de cele mai multe ori, nu-şi însuşeşte expertiza aprobată de Departamentul de plăţi şi ciclul se reia de la început. Toate aceste lucruri se întâmplă pe fondul unor presiuni politice asupra celor care încasează din salarii, cum arătam la început, sute de mii de euro, iar cei îndreptăţiţi să primească despăgubirile necesare aşteaptă ani în şir.

În judeţul Dâmboviţa sunt circa 300 de dosare care au parcurs primele două etape şi aşteaptă verdictul Comisiei Naţionale pentru plăţi. Din cele 300 de cazuri există un dosar depus de domnul Popescu Gheorghe şi alţi 4 cetăţeni din oraşul Pucioasa ale căror proprietăţi au fost confiscate pentru construcţia lacului de acumulare şi a Barajului hidroenergetic Pucioasa. De 5 (cinci) ani funcţionari care lucrează în cadrul ANRP au câştigat sume fabuloase.

Acesta este criteriul de performanţă la ANRP. Amână plăţile, dar nu încasarea salariului.

Domnul Ion Călin:

"Modernizarea statului de la teorie la practică"

Declaraţia mea politică vizează politicianismul promovat de primul-ministru cu subiecte ca "modernizarea statului", "cheltuirea abuzivă a banului public". Acestea sunt doar câteva subiecte, atunci când face declaraţii în faţa parlamentarilor sau în prezenţa mass-media.

Să exemplificăm. La începutul sesiunii parlamentare, declaraţii ca "modernizarea statului înseamnă, în primul rând, corecta utilizare a banului public. Nimic nu este mai important în raporturile cu cetăţeanul decât să dai dovadă de transparenţă totală şi de utilizare eficientă a fiecărui ban pe care cetăţeanul îl plăteşte."

La învestirea Guvernului, declaraţii ca: "statul modernizat va fi un stat care nu mai consumă pe săturate resursele financiare, un stat care nu mai controlează fiecare detaliu al vieţii locale, ci lasă loc deciziilor autorităţilor, care sunt cele mai apropiate de cetăţeni" ca să nu mai amintesc toate declaraţiile de presă. Ce se întâmplă, de fapt, în spatele acestor apariţii în mass-media?

Mă voi referi la câteva puneri în aplicare a acestor îndemnuri de către preşedintele PD-L, nu de primul-ministru, în judeţul Dolj. Numirile pe funcţii în judeţul Dolj au respectat întocmai principiile enunţate de dumneavoastră în campania electorală, de competenţă şi principiul "familia, celula de bază" a organizaţiilor PD-L din judeţ: astfel, la Oficiului Judeţean de Poştă, a fost numit inspector şef cu atribuţii de director, un profesor de limba engleză; singurul post de director coordonator adjunct al Direcţiei de sport Dolj este ocupat de un tânăr de 22 de ani, care a declarat "că nu are experienţa managerială şi că a practicat baschet, dar nu de performanţă. Conform CV-ului său, este absolvent a două facultăţi, de ştiinţe socio-umane şi matematică-informatică, iar în prezent, urmează un master la ştiinţe socio-umane (specializarea relaţii internaţionale şi studii europene) şi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (specializarea managementul şi administrarea afacerilor), singurul argument al numirii fiind faptul că este băiatul doamnei inginer de la biroul "Licitaţii", cu atribuţii de director regional, de la ANIF, Sucursala Dunăre-Olt, preşedinte PD-L Dăbuleni, consilier judeţean, proaspătă absolventă a Facultăţii de agronomie, Secţia agricultură, cu o experienţă bogată în domeniul muncii politice, nu în domeniul profesional.

Mai există şi alte exemple, dar să ne oprim aici cu numirile "competente" şi să vorbim despre utilizarea banului public.

Directorul de la reprezentanţa Dolj a RAR Bucureşti a fost demis de trei ori, în 2006, 2009 şi 2010, repus pe funcţie tot de atâtea ori de instanţă, iar de fiecare dată i-au fost plătite veniturile compensatorii de la buget, adică din bani publici.

Acesta este un singur exemplu, să vă mai amintesc de directorii coordonatori ai deconcentratelor? Oare câţi bani publici au fost plătiţi acestora, în ultima perioada, pe concediile medicale pentru cei demişi, plus salariile celor instalaţi, plus pentru cei care vor câştiga în justiţie şi li se vor plăti veniturile compensatorii?

Poate, un membru din Guvern ne va prezenta o situaţie a banilor publici plătiţi la nivelul întregii ţări şi cineva va da socoteală pentru acest lucru, că aşa trebuie, bănuiesc, într-un stat de drept modernizat.

Când eraţi în opoziţie, stimaţi colegi din PD-L, şeful dumneavoastră de partid şi al Guvernului era primul contestatar al politizării administraţiei şi al adoptării ordonanţelor de către Guvern. Acum când aţi ajuns la putere, aţi uitat de acest lucru, iar un reprezentant al Guvernului mă anunţă că dacă nu adoptăm proiectul legii prin care se fac numirile la serviciile deconcentrate, directorii vor fi numiţi tot prin ordonanţă de urgenţă. Curtea Constituţională, probabil o va da tot neconstituţională, vor urma probabil alte procese, alte compensaţii şi poate o ţineţi tot aşa până vi se termină mandatul.

"Le-aş mai face o recomandare şi autorităţilor locale, ca anul acesta să o lase mai moale cu zilele oraşelor, cu zilele municipiilor, cu zilele comunelor, să nu mai folosească resurse publice pentru organizarea acestor activităţi, aceasta era recomandarea către autorităţile locale, dar miniştrilor dumneavoastră nu le faceţi nicio recomandare legată de aceasta problemă, directorilor coordonatori de la agenţii şi companii care fac angajări pe bază de contracte membrilor PD-L, pentru că posturile sunt blocate, pentru acestea nu sunt recomandări, domnule prim-ministru? Pentru cei ajunşi în funcţii de conducere, doar pentru că sunt membri PD-L, nu pentru că sunt foarte competenţi, au studii şi vechime în domeniul respectiv, nu există legi, hotărâri care trebuie respectate ca în orice stat de drept?

După modul de aplicare a principiilor prezentate şi susţinute de preşedintele PD-L, în faţa noastră şi a mass-mediei de către Organizaţia Dolj a partidului, chiar că îi dau dreptate primului-ministru atunci când afirmă "Câtă mârşăvie pe banii statului!".

Domnul Ion Stan:

«Legea "Boc" a pensiilor unitare, o colecţie de aberaţii anticonstituţionale şi de atentate la drepturile cetăţenilor şi împotriva statului de drept»

Legea "Boc" a pensiilor unitare este o diversiune monstruoasă, menită a ascunde îngheţarea şi scăderea drastică a puterii de cumpărare a tuturor pensiilor, urmând ca aceste efecte dramatice să fie resimţite de marea masă a persoanelor cu pensii sub medie.

Este regretabil şi dureros cum Partidul Democrat Liberal a înţeles să scoată în faţă, ca pretext populist, categoriile de pensionari cu regim special, pentru a orchestra o redirecţionare a aşa-ziselor economii către găurile negre ale unei administraţii puternic corupte şi incompetente.

Primul-ministru şi ideologii săi cunosc că regimul pensiilor militare este, teoretic şi practic, intangibil, dar, cu toate acestea, au orchestrat diversiunea, pentru a abate atenţia opiniei publice de la un fapt de circa 1,7 miliarde de euro anual, pe care guvernul scontează să le obţină pe seama necorelării punctului de pensie cu evoluţiile salariilor.

Ca să demonstrăm diversiunea, prezentăm, în cele ce urmează, argumentele pentru care regimul pensiilor militare nu poate fi asimilat sistemului public unic de pensii proiectat:

1. Sistemul pensiilor militare de stat este reglementat de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, lege organică adoptată de Parlamentul României, această lege respectă principiile generale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, exceptând situaţiile specifice sistemului militar.

Modul în care această lege reglementează sistemul pensiilor militare de stat, reflectă recunoaşterea şi recompensa acordată de statul român cadrelor militare, la sfârşit de carieră, pentru activitatea desfăşurată sub drapel, o activitate specială, pusă în slujba poporului român, destinată apărării suveranităţii şi independenţei statului român şi, mai nou, a securităţii europene şi euroatlantice, o activitate plină de riscuri grave şi responsabilităţi însemnate, grevată de o serie întreagă de privaţiuni specifice serviciului militar.

2. De la înfiinţarea sa şi până în prezent, sistemul pensiilor militare din România nu a fost niciodată un sistem contributiv, acesta fiind finanţat integral şi continuu de la bugetul de stat (art.5 alin.(2) din Legea nr.164/2001).

De la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, când au fost înfiinţate pensiile militare de stat şi până în zilele noastre, acestea nu au făcut parte dintr-un sistem contributiv de pensii, fiind finanţate integral şi permanent de la bugetul de stat (caracter tradiţional şi noncontributiv - vezi Decretul nr.141/1967, Decretul nr.214/1977, Legea nr.164/2001), astfel spus, în toată istoria sistemului pensiilor militare din România, nici cadrele militare şi nici sistemele din care acestea au făcut parte nu au plătit vreo contribuţie la fondul de pensii, cu excepţia contribuţiei la fondul pentru pensia suplimentară.

3.Sistemul pensiilor militare de stat, reglementat de Legea nr.164/2001 face parte din sistemele ocupaţionale de pensii guvernate de directivele Comunităţii Europene

Potrivit concluziilor rezultate în cadrul reuniunii bilaterale desfăşurate la Bruxelles în ianuarie 2007, între experţii comunitari şi reprezentanţii instituţiilor naţionale din România, care gestionează sisteme speciale de securitate socială, inclusiv pensii, actualul sistem al pensiilor militare de stat face parte din sistemele ocupaţionale de pensii guvernate de Directiva nr.86/378/EEC, amendată prin Directiva nr.97/96/EC, adoptată în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie. Conform reglementărilor comunitare, criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt îndeplinite în totalitate de actuala lege a pensiilor militare de stat din România, respectiv:

• această lege se referă la o categorie particulară de lucrători - cadrele militare, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare;
• acordarea pensiei este direct legată de durata serviciului militar;
• pensia este calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului (ultima soldă a cadrului militar).

Aşadar, având în vedere că actuala lege a pensiilor militare de stat din România îndeplineşte adlitteram criteriile sistemelor ocupaţionale de pensii, intenţia actualului Guvern de a desfiinţa sistemul pensiilor militare de stat şi afilierea cadrelor militare la sistemul public de pensii (sistemele legale) contravine legislaţie europene privind sistemele de securitate socială. În toate statele membre NATO şi UE, sistemele de pensii militare sunt reglementate fie prin legi speciale, diferite de cele civile. Cuantumul pensiei militare de stat în statele membre NATO şi UE este de circa 70% din valoarea ultimei solde lunare brute acordate înainte de pensionare (media soldelor pe trei sau şase luni) indiferent de grad sau funcţie. De exemplu: Ungaria - 65% Olanda - 70%; Marea Britanie - 72,5%; Germania - 75%; S.U.A. - 75 %; Norvegia - 76%; Italia - 80%. în România pensia militară de stat reprezintă 60% din solda lunară brută din ultima lună de activitate (media soldelor pe ultimele şase luni) la care se adaugă procente suplimentare în funcţie de depăşirea vechimii standard în serviciu şi/sau condiţiile de muncă în care cadrele militare şi-au desfăşurat activitatea. Potrivit Tratatului de aderare la UE, în cadrul unei situaţii în care există neconcordanţă între prevederile legale naţionale şi cele europene, prevederile legislaţiei europene primează în raport cu legislaţia naţională.

4. Perioadele în care militarii au avut calitatea de cadru militar în activitate sau de funcţionar public cu statut special în instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu pot fi asimilate stagiului de cotizare, în sensul celor prevăzute la art. 49 alin.(1) din proiectul legii sistemului unic de pensii.

Anii de vechime în serviciu în calitate de cadru militar în activitate sau de poliţist nu pot fi asimilaţi stagiului de cotizare, întrucât, în aceste perioade, deşi nu au contribuit la fondul de sigurări sociale, cadrele militare şi poliţiştii au realizat venituri care se iau în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiilor acestora. De asemenea, aceste perioade nu pot fi considerate nici stagii de cotizare în sensul celor prevăzute la art. 16 lit. b) din proiectul de lege, deoarece în aceste perioade cadrele militare şi poliţiştii au realizat venituri, dar nu au cotizat la fondul de asigurări sociale; considerăm că o astfel de abordare încalcă normele elementare de echitate socială, în sensul că, prin proiectul legii sistemului unic de pensii se alocă la fondul de asigurări sociale o categorie de cetăţeni care nu a contribuit la acest fond, respectiv pensionarii militari şi poliţiştii.

5. Un drept câştigat printr-o lege nu poate fi anulat sau diminuat printr-o altă lege.

Conform prevederilor art. 175 din proiectul de lege a sistemului unic de pensii, cuantumul pensiilor militare în plată se recalculează în baza punctajului mediu anual, urmând ca plata acestora să se facă în noul cuantum începând cu data încheierii procesului de recalculare. Menţionăm că o astfel de măsură este neconstituţională, întrucât un drept câştigat printr-o lege nu poate fi anulat sau diminuat printr-o altă lege. Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr.164/2001, drepturile de pensie, stabilite în baza acestei legi, sunt imprescriptibile şi nu pot fi cedate total sau parţial. Asta înseamnă că pensiile aflate în plată, stabilite sau recalculate în baza Legii nr. 164/2001, nu pot fi diminuate sau anulate prin recalculare pe baza principiilor stabilite de legea unică a pensiilor.

6. Imposibilitatea stabilirii, în cadrul termenului general de prescripţie, a veniturilor realizate de cadrele militare sau de poliţişti a veniturilor care se iau în calcul la stabilirea sau recalcularea pensiilor acestora, potrivit noii legi.

Este binecunoscut faptul că militarii nu au avut şi nu au carte de muncă în care să fie înscrise veniturile lunare şi sporurile realizate de către aceştia de-a lungul carierei. Soldele lunare realizate de cadrele militare sunt înscrise doar în statele lunare cu soldele militarilor.

În decursul carierei lor, militarii au fost mutaţi dintr-o unitate în alta sau dintr-o garnizoană în alta şi chiar dintr-un minister în altul (de exemplu: din Ministerul Apărării Naţionale în Ministerul de Interne sau Serviciul Român de Informaţii etc). De asemenea unele cadre militare erau încadrate într-o unitate fără serviciu financiar, astfel că acestea luau soldele de la altă unitate militară. În aceste condiţii, pentru a determina veniturile realizate de un cadru militar în decursul carierei sale, să spunem de 30 de ani, trebuie cunoscute unităţile în care acesta a lucrat şi apoi consultate 360 de state de solde care pot fi depozitate dispersat, pe unităţi în ce puţin 4 depozite de arhive (2 la Piteşti, unul la Ploieşti şi unul la Constanţa). Alte arhive cum ar fi la Ministerul de Interne sunt depozitate pe inspectorate sau centralizat, pe minister. Pe lângă toate acestea, conform legii, statele de solde se păstrează 50 de ani, astfel că pentru unele cadre militare unele din statele de solde au fost distruse.

Iată de ce afirmăm că este imposibil a determina, în termen de cinci luni, veniturile realizate de cadrele militare, necesare recalculării pensiilor conform prevederilor art. 175 din proiectul legii unitare a pensiilor. În aceste condiţii, cine va răspunde pentru neplata la timp a drepturilor de pensie recalculate? Ce pensii vor primi acei pensionari cărora nu li s-au determinat veniturile realizate? Pot aştepta pensionarii în vârstă de 70-90 de ani 2-3 ani sau mai mulţi să li se recalculeze pensia?

7. Sistemul militar are o ierarhie foarte bine stabilită, pe grade, iar gradele corespund unor funcţii riguros delimitate în ceea ce priveşte competenţele şi natura activităţii. Evoluţia în carieră se produce într-un sistem piramidal, cu blocaje de necesitate prevăzute la anumite niveluri de vârstă, fapt ce nu îngăduie o aliniere simplistă a acestora. Există, deci, o limită de vârstă în grad şi, de asemenea, există atribuţii ale unor funcţii care solicită un tip de efort fizic şi psihic cu limite de suportabilitate riguros testate.

8. Sistemul legislativ actual referitor la pensiile militarilor, ale poliţiştilor şi ale personalului din administraţia penitenciarelor (Legea nr.164/2001 şi Legea nr.179/2004), a fost elaborat în urma unui serios efort de cercetare, de documentare şi de analiză a fiecăreia dintre ocupaţiile amintite, precum şi de cunoaştere a legislaţiei privind pensiile militare în ţările membre NATO şi UE. În această perspectivă, continuarea tratării acestor acte normative ca "legi speciale", "legi de privilegii"etc, echivalează cu o deloc onorantă şi justificată contrapunere a literei şi spiritului Directivei Europene nr.86/378/EEC, modificată prin Directiva nr.97/96/EEC, care le încadrează, pe bună dreptate, în pilonul al doilea privitor la schemele ocupaţionale profesionale).

9. Sistemul public de pensii din Germania, elaborat pe principiul contributivităţii, care a fost luat ca model pentru Legea nr.19/2000, nu are nimic comun, nu include şi nu face nicio referire la pensiile militare, acestea fiind reglementate şi în alte ţări prin legi cu referire strictă la categoria militară şi ţinând cont de specificul vieţii şi carierei acesteia; marea majoritate a ţărilor membre NATO şi UE practică această îndreptăţită departajare.

Izvoarele istorice menţionează existenţa sistemului de pensii militare "încă din anii 1829-1830 când s-a organizat armata pământeană atât în Muntenia, cât şi în Moldova (primul regulament ostăşesc cuprindea principii pentru organizarea armatei şi în legătură cu "drepturile băneşti ale ofiţerilor, pensii şi socoteli bugetare"), de atunci, legislaţia în domeniul pensiilor militare s-a schimbat periodic prin emiterea unor acte normative care au reglementat acest sistem, printre care amintim: Decretul nr.360/22.08.1949 pentru organizarea asigurărilor sociale ale militarilor de carieră; decretul nr. 293/30.07.1959 privind reglementarea drepturilor de pensie ce se acordă ofiţerilor şi subofiţerilor; Decretul nr.141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară; Decretul Consiliului de Stat nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat.

10. Recorelarea pensiilor militare în plată intră în contradicţie cu principiul contributivităţii, prevăzut în proiect la art.2 lit.c), conform căruia "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale convenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite"; iar militarul nu este, în înţelesul art.3 alin.(1) din proiectul legii, nici asigurat în sistemul public de pensii şi nici contribuabil; recalcularea pensiilor militare în plată intră în contradicţie şi cu principiul obligativităţii (art.2 lit.b), potrivit căruia "persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări socialeexercitându-secorelativcuîndeplinirea obligaţiilor".

11. În temeiul prevederilor Legii nr.415/2002, orice măsură care vizează instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trebuie să aibă avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Includerea militarilor în proiectul de lege reprezintă, deci, prin abuzurile semnalate, un risc major la adresa securităţii naţionale a României, o sursă de posibile incidente de securitate provocate de încălcarea prevederilor legale cu privire la protecţia informaţiilor clasificate.

12. Includerea prevederilor referitoare la militari în proiect este în totală contradicţie cu ceea ce stabileşte art.35, cap.IV, din recenta Lege a salarizării unitare, trecută prin angajarea răspunderii Guvernului, şi unde este consemnat: "prevederile referitoare la calcularea, reţinerea şi virarea contribuţiilor pentru asigurări sociale de stat nu se aplică cadrelor militare în activitate..."

13. O eventuală recalculare a pensiilor militare de stat este, în practică, un lucru imposibil de înfăptuit. Căutările şi reconstituirile de documente ar fi foarte greu, dacă nu imposibil de realizat, deoarece operaţiunea ar viza circa 300.000 de mii de persoane, pe întinderea multor ani, volumul concret de muncă fiind enorm, cheltuielile imense, iar mişcările de oameni siliţi să-şi recapete, suportând adevărate traume, drepturile pe care le-au avut, greu de cuantificat, iese în evidenţă şi întrebarea de-a dreptul fără răspuns logic: cum să se inventeze o contribuţie care n-a existat?

În consecinţă: Prevederile referitoare din Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii reprezintă un grav atentat la securitatea naţională, la statutul României de ţară membră NATO, un afront al Guvernului României adus profesiei militare, o ştergere cu un burete de factură totalitară a unor decenii de sacrificii si privaţiuni cât sepoate de reale şidelesnedemonstrabile.

Ca urmare: Solicităm scoaterea din Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii a prevederilor referitoare la militari şi poliţişti şi păstrarea actualei legislaţii privind pensiile militarilor şi ale poliţiştilor.

În caz contrar, vom susţine toate formele de acţiune, juridică şi nu numai, pe plan intern şi internaţional, pentru a demonstra netemeinicia, imoralitatea, antiromânismul, caracterul anti-NATO şi anti-UE ale acestei diversiuni politice care, afectând pacea şi armonia socială, nici populistă nu poate fi numită.

Nu vom permite nicicum ca legislaţia actuală privind pensiile personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale României, o legislaţie adoptată la nivelul de concepţie şi funcţionalitate al standardelor NATO şi UE, să fie supusă unei astfel de "reprelucrări" şi "reajustări" pentru simpla spălare, în felul acesta, a obrazului unei guvernări incapabile să elaboreze şi să susţină adevăratele soluţii ale ieşirii din criză.

Domnul Ion Stan:

"Diplomaţia şi presa românească sunt lipsite de atitudine în faţa linşajului mediatic al românilor în presa străină"

Presa din Franţa a început să ne catalogheze ţigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din ţigani, iar elveţienii ne spun ciori şi corbi. Norvegienii se plâng că sunt victime ale înşelăciunilor din partea ţiganilor români care le vând cupru pe post de aur.

Toate aceste naţiuni au însă un numitor comun: presa locală, ziariştii din aceste ţări, îşi apără conaţionalii, arătând cu degetul România, naţiune care în proporţie de 70 % ajunge în Europa să se identifice cu sintagma de " Tzigania'' sau ţara ţiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici? Nu discutăm despre impotenţa diplomaţiei româneşti, care şi-a făcut o tradiţie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reacţie în raporturile cu diplomaţiile occidentale şi care nu mai face nimic să apere imaginea românilor în lume.

În Elveţia, ciorile de români sunt supuşi linşajului mediatic în presă de o săptămână şi nu există încă nicio reacţie oficială a MAE.

Nu mai discutăm faptul că România este poate singura ţară în care mass-media autohtonă nu numai că nu ia apărarea românilor, care tind să fie identificaţi cu etnia rromă, ci dimpotrivă, promovează o Românie subculturală, de factură manelistă.

Recent, un manager la o companie elveţiană din România, referindu-se la atacurile la care sunt supuşi românii din Elveţia, a ţinut să sublinieze "Văd şi remarc, pe bună dreptate, că românii sunt supuşi unui tir de acuzaţii îngrijorătoare în Elveţia. Sincer, este prima oară când în ţara mea, conaţionalii mei se pronunţă cu asemenea agresivitate la adresa unei naţiuni europene, dar să vedem şi cum s-a ajuns aici. Eu lucrez şi locuiesc în România de 5 ani. Ei bine, sunt de-a dreptul şocat de faptul că în presa română nici măcar un singur ziarist nu a scris editorialele de atitudine faţă de linşajul mediatic la care sunteţi supuşi în Elveţia.

Sunt surprins să văd că oficialii din politica voastră externă se fac că nu văd şi că nu aud şi nu se declară, oficial, măcar îngrijoraţi de escaladarea acestor lucruri la adresa românilor în presa elveţiană.

Dacă voi nu vă apăraţi, cine să vă apere? Ştiţi de faptul că, au existat luări de poziţie din partea presei germane, adică au ajuns ziariştii nemţi să îi apere pe români, în vreme ce ziariştii români nu spun nimic? Pentru un elveţian este o chestiune ciudată, pe care o poate elucida doar trăind în ţara voastră. Pentru că, să mă ierţi, însă, programele voastre TV abundă de mari producţii centrate pe promovarea imaginii ţiganilor.

De revelion am văzut o chestiune grotească, cum nişte valori cultural - artistice istorice ale românilor erau interpretate de către nişte celebrităţi locale cărora voi le spuneţi manelişti.

Fetiţa mea învaţă la şcoala germană din Bucureşti, iar colegii ei discută în pauze despre aventurile unei prinţese în filmul "Inimă de ţigan".

În ziarele voastre, nunţile, divorţurile şi viaţa ţiganilor fac cap de afiş, astfel încât întreaga imagine a ţării este construită în jurul lor, astfel încât nu aveţi cum să nu fiţi identificaţi cu ei: cultura voastră ca popor deja este asimilată de cultura ţiganilor români şi cred că este un eveniment unic, în care o etnie fără civilizaţie să domine un întreg popor şi aici mă refer la faptul că vina o poartă mass-media care este centrată şi preocupată să facă audienţă, exacerbând la maximum imaginea ţiganilor, astfel încât, în mod firesc, ţara voastră a ajuns să fie asimilată cu locul de baştină al ţiganilor europeni.

Am făcut această paralelă pentru că, în cursul acestei dimineţi, am discutat telefonic cu ambasadorul României la Berna. Domnul Sava s-a declarat încântat de faptul că sunt preocupat de imaginea românilor în Elveţia şi, sincer, mi s-a părut a fi un diplomat care este plin de intenţii bune, însă este cam legat de mâini şi de picioare. Asta, pentru că dânsul mi-a spus că a informat MAE despre ceea ce se întâmplă în presa elveţiană la adresa românilor (s-au lipit ostentativ afişe înfăţişând ciorile de români, inclusiv pe străzile oraşelor elveţiene) şi aşteaptă o reacţie a oficialilor români. Însă, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstrează faptul că Elveţia chiar era ultima ţară din Europa care avea dreptul să ne catalogheze drept ciori şi să discute despre un referendum care să interzică cetăţenilor români dreptul la libera circulaţie pe teritoriul ţării lor.

Astfel, pe piaţa muncii din Elveţia, existau 750 000 de muncitori străini, în această ţară posibilitatea de a munci la negru fiind redusă. Din aceşti 750 000 de muncitori străini din Elveţia, doar puţin peste 3 900 sunt români, adică sub un procent, astfel încât prezenţa românilor este extrem de redusă.

Însă, din aceşti 3900 de români care muncesc în Elveţia, şi din cauza cărora nu mai au loc să respire elveţienii, în proporţie de 90% sunt oameni de o înaltă probitate profesională şi morală: manageri MBA, profesori, medici, adică români care reprezintă cu cinste ţara noastră. Este evident astfel faptul că, cel puţin în cazul acestor atacuri xenofobe din presa elveţiană, MAE trebuia să intervină, pentru că românii se simt efectiv abandonaţi de toată lumea.

Un profesor român care preda la catedra unei universităţi din Berna spunea: "Am învăţat la Oxford, predau de peste 20 de ani, însă nu am crezut că o să apuc ziua în care, la curs, studenţii să mă întrebe dacă nu cumva şi eu am rude ţigani în familie! Nimeni nu ne apără, nici presa română, nici autorităţile române, nimeni, astfel încât nu ne mai rămâne decât să ne punem cenuşă în cap sau să renunţăm pur şi simplu să mai declarăm că suntem români! Înainte de 89 eram priviţi cu simpatie aici, noi, românii, eram consideraţi oameni eminenţi, însă în numai 20 de ani, am ajuns să primim în bloc eticheta de ţigani. Şi cum să nu o facă dacă în presa română nimeni nu vorbeşte de românii de succes, de românii inteligenţi şi asta pentru că ziarul se vinde numai dacă are pe prima pagină imagine sau titlu de şoc".

Libertatea necenzurată este duşmanul libertăţii. Guvernul nu ştie nici măcar atât, din moment ce, prin lipsa de intervenţie legislativă ori prin legi proaste încurajează arbitrariul, marginalizarea valorilor, subculturalizarea la scară naţională, analfabetismul, ocultismul politic, dreptul şi libertatea absolută a puterii de a guverna prin edicte dictatoriale, în care sens, aproape cu fiecare normă juridică atentează la statul de drept, democratic şi social.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România nimănui"

Suntem în 2010, într-o ţară europeană.

Sunt întrebări fără răspuns. Peste 90 % din populaţia României pe zi ce trece cunoaşte din ce în ce mai bine ce înseamnă mizeria, trăind o viaţă despre care nu a auzit nici măcar în poveştile bunicilor.

Trăim o perioadă de nelinişte, cu griji fără precedent de nesiguranţa zilei de mâine. În fiecare zi ne trezim cu frica păstrării locului de muncă, cu frica grijilor care ne apasă din ce în ce mai greu.

Guvernanţi, aţi vrut să fiţi la putere, vă place să vă vadă lumea pe fotolii înalte, vă plac maşinile luxoase, vă place să vă spună lumea "Să trăiţi bine", dar uitaţi că aveţi o datorie faţă de ţară, faţă de populaţia României.

Guvernanţi, faceţi ceva pentru ţara asta, în aşa fel încât să nu ne mai fie viaţa un chin!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernul nu protejează firmele româneşti"

Nici anul trecut, nici la acest început de an, când criza economică se adânceşte, Guvernul nu ia măsuri pentru a limita efectele recesiunii asupra firmelor româneşti. Dacă firmele străine prezente pe piaţa internă sunt susţinute de companiile-mamă, patronii români trebuie să se descurce din fonduri proprii. În aceste condiţii, România ar putea deveni o piaţă în care companiile străine nu vor fi concurate de cele locale.

Criza a lovit în primul rând firmele cu capital românesc prin îngheţarea creditarii, care a determinat diminuarea veniturilor companiilor româneşti, astfel că firmele străine au acum mai puţini concurenţi locali decât înainte.

Una din fiecare cinci firme româneşti este datoare la stat şi se află în executare silită, conform ANAF, datorând statului o sumă totală de peste 17 miliarde de lei.

De la 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile trebuie să plătească impozit pe profit ca orice altă firmă (16%), după ce statul nu mai vrea să se aplice o cotă de 3% asupra veniturilor firmei. Statul s-a gândit că, crescând impozitele microîntreprinderilor, se vor majora veniturile din vistierie. În realitate nu este aşa.

Firmele mici vor face tot posibilul să diminueze sumele de plată către buget, lucru recunoscut atât de patronate, cât şi de fisc. În plus, procedurile de descoperire a eventualelor evaziuni în lumea microîntreprinderilor sunt greoaie faţă de ceea ce era până acum, astfel că statul ar putea avea de pierdut.

Stabilitatea taxelor este foarte importantă pentru mediul de afaceri. Nu era momentul prielnic pentru încă o creştere a impozitelor în plină criză. Această măsură va face cu siguranţă ca unele să se închidă. Restul microîntreprinderilor care mai pot să rămână pe piaţă vor face tot posibilul să îşi umfle cheltuielile, să îşi ascundă veniturile ca să nu plătească impozite mari statului.

Va fi un cerc vicios: firmele vor ascunde veniturile, iar fiscul le va verifica de zece ori pe an, punând presiune pe aceste firme. Se cunoaşte faptul că microîntreprinderile sunt firme mici care au câţiva angajaţi. Or, tocmai pe acestea se pune presiune, în loc să fie lăsate să lucreze. În plus, verificarea microîntreprinderilor va fi greoaie şi de durată, iar evaziunea mai greu de descoperit. Nu era momentul pentru aşa ceva. Firmele private au nevoie de stabilitate fiscală.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Sindicatele - salvarea bugetarilor"

La începutul lunii decembrie 2009, peste 350.000 de români îşi pierduseră locul de muncă. Cele mai multe disponibilizări au fost operate în sectorul privat, iar printre domeniile care sacrificaseră cele mai multe locuri de muncă se aflau industria, construcţiile şi comerţul. Şi asta se întâmpla în contextul în care instituţiile bugetare făceau angajări masive - în sănătate şi administraţie au fost angajate anul trecut 15.000 de persoane. Doar în educaţie s-au făcut disponibilizări în 2009.

Întotdeauna statul a ocolit măsurile dureroase, în timp ce mediul privat şi-a adaptat mecanismele la situaţia de criză. Încă de la începutul anului trecut, angajaţii din sectorul privat au fost supuşi la multiple presiuni - disponibilizări, tăieri drastice de salarii, concedii fără plată obligatorii. Neaplicarea unor măsuri similare în sectorul de stat a avut ca efect explozia deficitului bugetar la aproape 6%.

Bugetarii s-au isterizat anul trecut la propunerea de a-şi lua câteva zile de concediu fără plată. Bugetarii se isterizează când vine vorba despre disponibilizări.

Cum era de aşteptat, sindicatele ameninţă din nou cu greve generale, mitinguri de protest şi fac planuri comune de revendicări. "Cartel Alfa" a anunţat un calendar al protestelor ce vor urma până în luna mai. Nemulţumirile sindicatelor? "Actele normative ale Guvernului din ultima perioadă cu privire la disponibilizări şi reducerea veniturilor salariale ale bugetarilor".

Din cei aproximativ 4,3 milioane de angajaţi, 1,5-1,6 milioane sunt bugetari. Sigur, toată lumea va spune că ei sunt cei care plătesc contribuţii la diverse bugete. Da, aşa este. Dar ce angajator plăteşte pentru ei aceste contribuţii? Statul, bineînţeles! Până la urmă, cei care duc în spate şi perfuzează bugetele de asigurări sociale, de sănătate şi de şomaj sunt angajaţii şi angajatorii din mediul privat.

Şi în Grecia, mii de funcţionari au intrat în grevă, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate salarială prevăzute de Guvernul socialist, pentru a scoate ţara din criza financiară. În timp ce grecii fac grevă, miniştrii de finanţe din zona euro caută o soluţie la problemele acestui stat.

În ultimii 6-7 ani, Grecia s-a împrumutat pentru a ţine în viaţă un imens aparat de stat. Pentru plata salariilor bugetarilor şi pensiilor de stat, Grecia are astăzi o datorie publică de 130% din p.i.b.

România a aplicat în ultimii doi ani reţeta statului elen. S-a împrumutat de-a valma, şi de pe piaţa internă, şi de pe cea externă, pentru a plăti pensii şi salarii. Grecia are însă o şansă, care se numeşte turism. Cu o singură condiţie - să reducă masiv din costurile cu aparatul de stat.

Care este şansa României?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Noua lege a pensiilor"

Proiectul legii pensiilor elaborat de Guvernul Boc cuprinde prevederi nerealiste, nefondate şi neprincipiale. Este complet inacceptabilă decuplarea completă a punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie. Acest lucru garantează în sens negativ, din păcate - că în câţiva ani de zile vom ajunge la valoarea punctului de pensie de 30 %, una dintre cele mai scăzute valori din 1989 încoace. Noua lege nu diferă cu nimic de Legea nr. 19/2000, în afara faptului că diminuează drastic valoarea punctului de pensie.

Guvernul Boc încearcă în mod eronat să convingă populaţia că măsurile antisociale sunt dictate de instituţiile europene. Reprezentanţii Guvernului au justificat stabilirea vârstei egale de pensionare la 65 de ani prin nevoia de aliniere a României la legislaţia europeană.

Directivele Uniunii nu prevăd niciun fel de obligaţie în acest sens, în materie de afaceri sociale prevalând principiul subsidiarităţii, conform căruia în stabilirea politicilor sociale se ţine cont de particularităţile fiecărui stat membru.

Directiva privind tratamentul egal pe piaţa muncii a Uniunii Europene nu aduce atingere dispoziţiilor naţionale de stabilire a vârstei de pensionare.

Declaraţiile ministrului muncii conform cărora "trebuie scoase toate măsurile sociale din legea pensiilor....oricum nimeni în Europa nu dă bani pentru ca femeile să stea doi ani acasă şi să-şi crească copiii, arată că domnul ministru nu cunoaşte legislaţia europeană.

În România, speranţa de viaţă sănătoasă este pe ultimul loc în Europa, la bărbaţi undeva la 63. Dacă se propune o vârstă uniformă de pensionare la 65 de ani, aşa cum este de exemplu în Germania, cu o speranţa de viaţă cu 10 ani mai mare ca a românilor, înseamnă că trăim într-o lume paralelă cu cea pe care o vede actualul Guvern.

În pofida declaraţiilor pompoase din campanie, Guvernul nu are soluţii şi încearcă să facă economie pe spatele pensionarilor. Pensia trebuie să reprezinte o motivare pentru tinerii salariaţi. Guvernul prelungeşte vârsta de pensionare pe motiv că a crescut speranţa de viaţă a celor care împlinesc 65 de ani. Numai că 50 % din tineri nu apucă această vârstă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Şomeri de lux pe banii noştri"

Disponibilizaţii din energie vor primi despăgubiri costisitoare plătite din bugetul de şomaj. Fiecare din cei 2.750 care vor pleca anul acesta va primi 32.000 de lei, aproape 24 de salarii medii nete pe economie. Statul plăteşte în 2010 şi 2011 aproape 90 de milioane de lei pentru a obţine "un preţ competititv al energiei".

Excesul de zel de care dau dovadă guvernanţii în furia disponibilizărilor sărăceşte bugetul de stat/şomaj cu 44.552.000 lei numai anul acesta, pentru 2011 fiind estimat că va fi nevoie de 43.230.000 lei. Societăţile care vor face disponibilizări sunt: CN a Huilei Petroşani - 1.600 de concedieri, SN a Lignitului Oltenia - 300, CE Rovinari - 200, CE Turceni - 250, Termoelectrica - 300 şi RA pentru Activităţi Nucleare - Drobeta Turnu Severin - 95. Suma totală alocată până la 1 ianuarie 2012 se ridică la aproape 88 mii lei pentru numai 2.745 de disponibilizări, adică 31.979 lei pentru fiecare, respectiv 23.6 salarii medii nete pe economie.

Dacă aceste persoane erau trimise în şomaj, statul le plătea numai 17,4 mii lei. Indemnizaţia de şomaj nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 12 luni şi asta numai în cazul în care beneficiarul are un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani, cuantumul lunar al indemnizaţiei fiind calculat tocmai în funcţie de acest stagiu de cotizare realizat.

Cum s-au gândit guvernanţii că vor economisi bani de la buget alocând lunar 1.355 lei timp de 2 ani este o enigmă, pentru că în cazul în care oamenii erau trimişi în şomaj, statul trebuia să plătească maximum 17.425.260 lei (aproximativ 4,2 milioane euro), de cinci ori mai puţin.

Guvernanţii s-au gândit să disponibilizeze 2.650 de salariaţi, ca să "obţină un preţ competitiv al energiei", chiar dacă acest lucru îi costă cu 17 milioane de euro mai mult decât ar trebui.

La ce să ne mai aşteptăm? Daca iniţiatorii n-au putut să facă un simplu calcul matematic pe care l-ar putea face orice copil de clasa întâi, cum le-am putea cere să ia măsuri?

Doamna Manuela Mitrea:

"ZiuaInternaţională a Bolnavului"

De 18 ani, data de 11 februarie este, pentru lumea creştină, Ziua Internaţională a Bolnavului, fiind dedicată celor care suferă de diferite afecţiuni fizice, psihice sau morale. Această celebrare a fost instituită în anul 1992 de către Papa Ioan Paul al ll-lea, în ziua în care Biserica Catolică celebrează apariţia Sfintei Fecioare Maria la Lourdes în Franţa, anul acesta împlinindu-se 152 de ani de la prima apariţie.

Celebrarea anuală a acestei zile are scopul de a sensibiliza poporul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, diferitele instituţii sanitare şi chiar societatea civilă cu privire la necesitatea de a asigura cea mai bună asistenţă celor bolnavi, de a-i ajuta să valorizeze, pe plan uman, suferinţa.

Boala reprezintă o perioadă de criză, niciodată aşteptată sau "meritată", în care căutăm cu disperare ajutor la Dumnezeu şi la aproapele, într-un mod în care nu o facem la vreme de sănătate. Suferinţa bolilor trupeşti generează simultan şi suferinţe ale sufletului - singurătatea celui bolnav, disperarea şi neîncrederea în bunătatea divină, poate chiar reproşul adus lui Dumnezeu - "de ce eu?". Biserica aminteşte mereu faptul că momentele de criză ale vieţii noastre, în special bolile, pot fi înţelese ca momente în care Dumnezeu ne iubeşte, iar cei pe care îi iubeşte, îi încearcă. Pentru a privi boala ca lecţie de viaţă şi iubire, omul are nevoie de ajutorul omului, ca instrument activ al lui Dumnezeu.

Românii au devenit cu timpul cel mai bolnav popor al Uniunii Europene. Un raport al Societăţii Academice Române constată dezastrul din sistemul medical.

Victime ale sărăciei şi bolilor, oameni trecuţi de anii tinereţii, diagnosticaţi cu afecţiuni grave, aleg să moară înainte de a le veni vremea. Spitalele sunt pline de pacienţi internaţi în secţii de Terapie Intensivă, ţinuţi în viaţă de aparate, dar care au renunţat să lupte pentru viaţă. Unii dintre ei, deznădăjduiţi, se aud vorbind, ca pentru sine, că nu mai vor să trăiască. Aceştia sunt cei care şi-au pierdut orice urmă de speranţă şi care vor să le fie curmat chinul.

Misiunea importantă a Bisericii de a se îngriji de suferinţa umană, în orice formă a ei, este o binecuvântare pentru fiecare dintre noi şi pentru aceasta, ca şi pentru multe altele, de altfel, vreau să aduc un pios omagiu preoţilor, călugărilor, măicuţelor ce se dedică iubirii celor necăjiţi urmând astfel pilda lui Cristos. "Iubirea care creează binele scoţându-l chiar şi din rău, scoţându-l prin intermediul suferinţei, aşa cum binele suprem al răscumpărării lumii a fost scos din crucea lui Cristos şi, în mod constant, porneşte de la ea. Crucea lui Cristos a devenit un izvor, din care curg fluvii de apă vie" nota în scrisoarea apostolică "Salvifici doloris" Papa Ioan Paul al ll-lea.

Fiecare zi ar trebui să fie Ziua Internaţională a Bolnavului, dar cred că e bine să avem o astfel de zi, să ne aducem aminte să fim mai atenţi cu cei de lângă noi, pentru că nimeni nu este ferit de boală şi suferinţă.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"România, între Parlamentul naţional şi Parlamentul European"

Se discută foarte mult şi tensionat în ultima perioadă, fără ca problemele să poată fi văzute, din păcate, cu responsabilitate în profunzimea lor. Consider problematica integrării efective a României în Uniunea Europeană ca fiind una profundă, esenţială pentru evoluţia noastră ulterioară. De cele mai multe ori nu se pune în discuţie performanţa societăţii româneşti şi nu se face o evaluare a acesteia în comparaţie cu performanţele medii ale Uniunii Europene. Nu doresc să critic starea de fapt, doresc să propun, în ceea ce ne priveşte, colegilor parlamentari o analiză pentru îmbunătăţirea performanţei la nivel parlamentar şi aducerea acesteia la nivelul preocupărilor şi eficienţei propuse la nivelul Uniunii Europene.

Afirm aceste lucruri, deoarece am constatat că nu există o metodologie de comunicare parlamentară pe problematica europeană la nivelul Parlamentului României şi, în special, la nivelul Comisiei pentru afaceri europene. În acelaşi timp, nu există o comunicare prin corespondenţă între comisiile permanente din Parlamentul naţional şi comisiile similare din Parlamentul European. Cu ocazia acestei analize, am constatat că ar trebui stabilită de urgenţă corespondenţa la nivelul domeniilor de activitate între aceste comisii, chiar prin aducerea modificărilor necesare la nivelul Parlamentului naţional. În acelaşi timp, ar trebui stabilite procedurile de comunicare instituţionale între Parlamentul naţional şi Parlamentul European, între comisiile permanente din cele două parlamente şi în cadrul Parlamentului naţional pe problematica deosebit de complexă a afacerilor europene.

Practic, se împlineşte aproape un an de la adoptarea "Rezoluţiei Parlamentului European din 7 mai 2009 referitoare la dezvoltarea relaţiilor dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale, în temeiul Tratatului de la Lisabona", care subliniază necesitatea elaborării unor orientări politice pe baza cărora reprezentanţii şi organismele Parlamentului European să poată stabili acţiunile viitoare în ceea ce priveşte relaţiile cu parlamentele naţionale şi punerea în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Lisabona privind parlamentele naţionale. Constat că foarte multe obiective stabilite la nivelul rezoluţiei nu au devenit, din păcate, realitate. O să mă opresc cu precădere la categoria acţiunilor viitoare, pe care eu le consider deosebit de importante, care ar trebui impuse în activitatea parlamentară, lăsând analizei dumneavoastră faptul că aceste obiective sunt sau nu sunt pregătite corespunzător la nivelul structurilor competente din Parlamentul naţional, în special la nivelul Comisiei pentru afaceri europene.

Într-o simplă enumerare, obiectivele ar fi:

• dezvoltarea noilor forme de dialog prelegislativ şi postlegislativ dintre Parlamentul European şi Parlamentul naţional;
• intensificarea eforturilor Parlamentului naţional pentru ca Guvernul să răspundă pentru modul în care gestionează cheltuirea fondurilor UE;
• monitorizarea riguroasă a modului de realizare a planului naţional de acţiune din cadrul Agendei de la Lisabona;
• susţinerea la nivelul Parlamentului naţional a proiectelor legislative înainte ca acestea să fie supuse legislativului Uniunii Europene;
• realizarea dialogului într-un stadiu incipient în cadrul reuniunilor periodice bilaterale mixte ale comisiilor specializate corespondente şi al reuniunilor interparlamentare ad-hoc cu privire la acte legislative sau iniţiative politice actuale sau preconizate, prin participarea parlamentarilor la reţeaua permanentă de comisii corespondente;
• elaborarea şi coordonarea unui program privind activităţile comisiilor specializate din Parlamentul naţional în cadrul colaborărilor instituţionale cu comisiile de specialitate ale Parlamentului European;
• acordarea dreptului unor deputaţi din Parlamentul European de a fi invitaţi, o dată pe an, să susţină discursuri în sesiunile plenare din Parlamentul naţional, să participe la reuniuni ale comisiilor pentru afaceri europene, cu titlu consultativ, să ia parte la reuniunile comisiilor specializate, de fiecare dată când se discută acte legislative ale Uniunii Europene;
• stimularea participării Parlamentului naţional la aplicarea principiului subsidiarităţii, astfel cum a fost prevăzut de Tratatul de la Lisabona, cu scopul de a influenţa examinarea legislaţiei europene într-un stadiu incipient pentru a contribui la o mai bună legiferare şi la o coerenţă mai mare a legislaţiilor la nivelul Uniunii Europene;
• punerea în evidenţă a capacităţii Parlamentului naţional de a fi un actor important în procesul de punere în aplicare a legislaţiei UE şi de promovare a celor mai bune practici în acest domeniu;
• realizarea unei monitorizări sistematice a dialogului prelegislativ dintre Parlamentul naţional şi Comisie.

Ce am constatat făcând această trecere în revistă? Că sunt foarte multe lucruri de pus la punct într-un timp foarte scurt la nivelul Parlamentului României. Din acest motiv, pe lângă discuţiile generale care vizează parlamentarismul în România, vă propun, stimaţi colegi, o analiză serioasă şi profundă asupra modului în care se realizează legătura între Parlamentul naţional şi Parlamentul European pentru buna integrare a României în structurile europene. Pentru realizarea acestei analize consider că ar trebui constituită, pentru început, o comisie de analiză comună între Parlamentul naţional şi europarlamentarii României. Scopul comisiei şi analizei este acela de a pune la punct mecanisme şi proceduri capabile să îmbunătăţească activitatea parlamentară naţională în context european. Este necesar, de asemenea, ca la nivelul Parlamentului, Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României să prezinte un raport al activităţii desfăşurate în ultimul an, prin raportare la Rezoluţia amintită şi să propună o hotărâre cu privire la procedura stabilită de Parlamentul naţional pentru relaţia instituţională cu Parlamentul European.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Partidul Drogurilor Libere (PDL) - magazin de vise portocalii"

În aceste zile, asistăm la un fenomen extrem de periculos şi dăunător pentru sănătatea populaţiei şi în special a tinerilor din şcoli şi licee.

În fapt, odată cu emiterea ordonanţei de urgenţă privind interzicerea plantelor şi produselor etnobotanice, Guvernul Boc a permis comercianţilor specializaţi de asemenea produse să-şi distrugă singuri stocurile rămase de droguri. Însă, în realitate, Guvernul Boc a dat posibilitatea comercianţilor de droguri uşoare să-şi vândă produsele rămase către populaţie sau către traficanţii de droguri din piaţa neagră. Aceste operaţiuni se fac sub forma lichidărilor de stocuri la preţuri foarte mici, în unele situaţii, la sfert de preţ faţă de valorile iniţiale, dar în mai toate cazurile prin antedatarea facturilor de vânzare faţă de termenul de intrare în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în aşa fel încât să existe o aparentă formă de legalitate. În felul acesta niciun gram de drog nu va ajunge să fie distrus dar, din păcate, mai toate drogurile uşoare vor ajunge sub o formă sau alta la acele victime nevinovate, dar dependente de asemenea produse, în marea majoritate tineri scăpaţi de sub controlul familiei.

Iată, deci, care a fost adevarata motivaţie a Guvernului Boc de a promova o asemenea ordonanţă, după ce Parlamentul a votat legea antidrog, pe care eu, împreună cu alţi cinci colegi, am iniţiat-o. În lege nu era specificat acest ajutor de zece zile, pentru ca toţi comercianţii de droguri să-şi poată lichida stocurile, în schimb în ordonanţa Guvernului Boc există acest ajutor dat comercianţilor de droguri uşoare. Practic, se demonstrează încă o dată că anumite grupuri de interese PD-L din Guvernul Boc sunt legate în mod direct de această afacere a drogurilor uşoare. Să ne reamintim faptul că în luna august 2009, Guvernul Boc nu a insistat să fie promovat ordinul de interzicere a drogurilor uşoare iniţiat de ministrul sănătăţii de atunci, Ionuţ Bazac, şi că, din această cauză, în lunile care au urmat, au ajuns la spital în stare gravă peste 1000 de persoane, din care câteva au şi murit. De asemenea, trebuie să ne reamintim şi un alt fapt la fel de grav, şi anume, că în septembrie 2009, la doar o lună după ce ministrul sănătăţii, Ionuţ Bazac, atrăgea atenţia asupra acestui fenomen extrem de grav, Comisia Prezidenţială de Analiză a Riscurilor Sociale recomanda opiniei publice consumul de droguri uşoare.

Practic, avem de-a face cu o implicare a două din cele mai importante instituţii ale statului, Guvernul şi Preşedinţia, în favorizarea şi susţinerea consumului de droguri uşoare în România. Aceste două instituţii ale statului sunt de fapt, în acest moment, principalele responsabile pentru victimele rezultate din consumul de droguri uşoare. Ele au girat moral şi instituţional afacerea drogurilor etnobotanice din România utimilor ani. Probabil, însă, că au facut aceste lucruri extrem de grave şi nemaiîntâlnite până acum în România fiindcă aveau anumite datorii de plătit către cei care vând droguri uşoare în România. Probabil că sunt adevărate informaţiile care spun că din afacerea drogurilor uşoare s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale PD-L şi ale lui Traian Băsescu.

De aceea, cer ca instituţiile statului să lămurească aceste lucruri, fiindcă politicienii care îşi pun scaunele puterii pe cadavrele unor tineri nu au demnitatea să se numească nici măcar oameni, cu atât mai mult să reprezinte o naţiune europeană.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Care este speranţa de ... pensie a tinerilor de azi?"

În ultimul an - cel în care România s-a confruntat cu o puternică criză economică - se poate observa cu uşurinţă că cei care au fost în primul rând al luptei cu recesiunea au fost tinerii. Şi mă refer aici, în principal, la categoria de vârstă 25 - 45 de ani, adică cei care se regăsesc cu preponderenţă în sectorul privat, cei care trebuie să găsească soluţii pentru a evita sau diminua perioada de şomaj, pentru a limita pierderile sau chiar falimentul investiţiilor private şi pentru a găsi soluţii pentru viitor.

Actualul Guvern nu numai că nu le-a acordat niciun sprijin, ba mai mult, a lovit puternic în aceştia prin măsuri de tipul introducerii impozitului forfetar. Nici viitorul acestor tineri nu este "ignorat" de către diletantismul domnului Boc: prin noua lege a pensiilor, tinerii de care vorbesc, vor ieşi la pensie la vârsta de ...65 de ani şi asta în condiţiile în care speranţa de viaţă la bărbaţi este de 68 de ani, iar la femei de 75 de ani. În plus, pentru a se încadra în media statistică, individul trebuie să depăşească dificultăţi care îl afectează direct precum: stresul zilnic, emoţiile privind păstrarea sau obţinerea unui loc de muncă corespunzător, plata lunară a datoriilor către stat sau bănci. Peste toate acestea, sistemul de sănătate din România din momentul de faţă nu este deloc unul care să încurajeze cetăţeanul cu privire la viitor, fiind destule cazuri în care lipsa de performanţă şi dotări sanitare duc la decese premature.

Astfel, se pune problema că actualii tineri vor fi contributori permanenţi la bugetul asigurărilor sociale, fără a avea certitudinea că vor beneficia, o perioada lungă de timp, de pensiile câştigate prin contribuţia lor, aşa cum sistemul de pensii din alte state europene permite cetăţenilor săi.

Domnul Titi Holban:

"Voi fi preşedintele tuturor românilor" a declarat Traian Băsescu la începutul discursului de învestitură pentru un nou mandat de preşedinte, după ce, cu două zile înainte, afirma că România a depăşit perioada cea mai dificilă de criză economică şi se pregăteşte să intre pe un trend ascendent.

Ne aflăm în luna februarie 2010, la două luni de la începerea celui de-al doilea mandat al preşedintelui Băsescu şi odată cu acesta, de la numirea în funcţie a unui guvern format din aceiaşi miniştri incompetenţi PD-L, şi niciuna din previziunile optimiste nu pare a-şi găsi fundament în realitate.

România pare încremenită în acelaşi punct. Diferenţa faţă de anul trecut o reprezintă poate numărul de disponibilizări anunţate de Guvern, care anul acesta a crescut la 15.000 doar în sectorul educaţiei. Legea salarizării unice, aprobată în grabă anul trecut, dă naştere la noi proteste de stradă în aproape toate domeniile de activitate publică. Sindicatele protestează faţă de reducerile de personal pe care guvernul intenţionează să le efectueze fără o analiză serioasă a impactului negativ pe care o astfel de măsură îl va avea asupra continuării activităţii în bune condiţii în respectivele sectoare de activitate, precum şi faţă de diminuarea veniturilor la nivel de salariat, aceasta în condiţiile în care Guvernul a susţinut în permanenţă că veniturile nu vor suferi modificări.

Nimic din toate acestea nu este nou. Ne aflăm în acelaşi cerc vicios inaugurat deja în 2009, în care preşedintele Băsescu şi Guvernul PD-L stau încremeniţi în aşteptarea soluţiei salvatoare care va scoate România din criză. Este însă o aşteptare păguboasă pentru toţi românii care trebuie să suporte la modul cel mai direct, nu numai costurile acestei crize economice, ci şi incompetenţa acestui Guvern care nu înţelege nevoia de a adopta de urgenţă măsuri economice de natură să reducă din efectele recesiunii şi implicit din povara care apasă acum pe umerii fiecărui cetăţean român.

Acelaşi preşedinte Traian Băsescu declara în luna decembrie, în cadrul aceluiaşi discurs de învestitură următoarele: "România trece printr-o situaţie dificilă. (...) Experienţa acumulată, analiza celor bune, dar şi a greşelilor primului mandat, este obligatorie. Este un alt obiectiv al celui de-al doilea mandat: acela de a fi mai bun decât în primul mandat".

La două luni distanţă de la aceste vorbe alese ne întrebăm: unde este analiza promisă de preşedintele Băsescu? Unde sunt măsurile de corecţie promise?

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Salvaţi grădinile zoologice"

Săptămâna trecută, 13 lei de la Grădina zoologică din Oradea au fost transportaţi în Marea Britanie într-un parc natural. S-a întâmplat acest lucru pentru că la grădina zoologică animalele nu au condiţii de viaţă minime deţinerii în captivitate, iar felinele sunt obligate să doarmă pe beton, ceea ce le dăunează sănătăţii.

Mai mult, se pare că nu doar situaţia leilor este tragică: urşii, lupii şi toate felinele mari suferă din cauza lipsei de spaţiu şi a unui habitat adecvat şi probabil se va încerca transferarea către alte locaţii a acestora.

Am aflat cu tristeţe aceste veşti şi-mi aduc aminte astă-vară, când vizitând Grădina zoologică din Oradea împreună cu copiii de clasa I din oraşul Aleşd, am văzut cât de impresionaţi au fost de frumuseţea exemplarelor de lei.

Am spus atunci copiilor că grădina zoologică se afla în proces de modernizare şi reabilitare alături de alte grădini zoologice din România şi că peste 4 -5 ani Grădina zoologică din Oradea va arăta ca şi grădinile din Budapesta, Nyireghaza sau Viena. Că vor putea admira animalele trăind în spaţii amenajate asemănătoare habitatelor lor.

Am afirmat cele de mai sus nu doar ca o simplă promisiune, ci mă bazam pe hotărârea de Guvern a fostului cabinet liberal, care a aprobat alocarea de fonduri pentru modernizarea şi extinderea a 14 grădini zoologice din România, printre care şi pentru cea din Oradea.

Din păcate, Guvernul Boc a abandonat acest proiect, anul trecut nealocând bani pentru gradinile zoologice, probabil invocând criza economică şi lipsa de bani la buget. Din păcate, Guvernul Boc nu este capabil să găsească soluţii pentru modernizarea grădinilor zoologice din România.

Ca deputat liberal, îi propun domnului prim-ministru Boc să se gândească chiar la încheierea de parteneriate publice-private, o soluţie de dreapta, care ar putea salva grădinile zoologice.

Dar Guvernul Boc nu se gândeşte la copiii şi părinţii care duminica dimineaţa vor să petreacă clipe plăcute la grădina zoologică, copiii întrebându-i despre fiecare animal care le stârneşte curiozitatea.

Guvernul Boc nu se gândeşte la imaginea ţării noastre, atunci când televiziuni ca BBC arată neputinţa României de a asigura condiţii minime pentru animalele din grădinile zoologice şi arată doar putinţa noastră de a nu ne opune pentru transportul acestora către alte locaţii.

Soluţia salvării animalelor de la Grădina zoologica din Oradea nu este cea de înstrăinare a lor, soluţia este alta: trebuie salvată întreaga grădină zoologică investind fonduri care să facă din aceasta un loc minunat, un loc de atracţie pentru copii şi pentru turişti.

Soluţia salvării animalelor este salvarea grădinilor zoologice!

Domnul Victor Boiangiu:

"Primii paşi spre un nou sistem naţional de pensii"

Astăzi voi aborda un subiect, pe care, vă mărturisesc că în trecut am avut reticenţe în a-l aborda. Noua lege a sistemului naţional de pensii a adus după sine o serie de discuţii, alimentate de către reprezentanţi ai opoziţiei sau de către media. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dezbaterea publică este mai mult decât binevenită oricând, cu atât mai mult pentru un proiect de o asemenea amploare. Bineînţeles, datorită potenţialului electoral, suntem nevoiţi să asistăm la păreri exprimate într-un mod belicos sau bombastic din partea unora, cel puţin neavizaţi.

Trebuie să ne dăm seama că în acest subiect primează o cifră statistică: aproximativ 5,7 milioane de pensionari în România. Dacă raportăm această cifră la numărul de contribuabili din România, de aproximativ 4,9 milioane de cetăţeni, vom observa că obţinem un raport cel puţin îngrijorător. Aici se află, după părerea mea, esenţa discuţiei.

Problema vizează până la urmă destinul ţării noastre pe termen mediu şi lung. Dacă ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu sistemul naţional de pensii în următorii 20 de ani, atunci ajugem la concluzia că o reformă a acestui sistem este indispensabilă, iar necesitatea reformei este iminentă.

Bineînţeles, reforma devine un subiect delicat datorită numărului mare al pensionarilor, bineînţeles că acest subiect este tratat tendenţios şi deloc constructiv de către colegii noştri din opoziţie.

Vreau să spun foarte clar şi răspicat pe această cale: covârşitoarea majoritate a pensionarilor nu vor avea pensiile scăzute în urma implementării sistemului unitar de pensii publice. Cine, în istoria politicii, ar putea îndrăzni să facă un asemenea lucru? Tocmai pentru acest motiv simplu de calcul şi previziune este important să punem acum bazele unui sistem bazat pe contributivitate.

Dacă avem curiozitatea şi ne punem întrebarea: care este cea mai mare nemulţumire a pensionarilor de astăzi? Răspunsul va fi simplu: pensiile mici. Dar în spatele acestui răspuns există un sistem defectuos de protecţie socială, există 20 de ani caracterizaţi prin lipsă de performanţă şi viziune în ceea ce priveşte sistemul naţional de pensii. Am ajuns prea departe, cheltuielile ajung la şi chiar depăşesc 9% din p.i.b.. Acum este momentul să încercăm să reducem clivajele în acest sistem.

Din punctul meu de vedere, fără falsă modestie, mă bazez pe experienţă când spun că dacă politicile publice sociale nu vor adresa problemele socio-demografice şi dacă procesul de reformă în sistemul naţional de pensii întârzie să înceapă, riscăm să punem copiii şi nepoţii noştri într-o situaţie dificilă, din care îmi este teamă că nu vor ieşi uşor.

Consider de responsabilitatea noastră să adoptăm acest proiect cât mai rapid şi eficient cu putinţă, timpul este deja scurt. De asemenea, pe această cale, fac un apel către asociaţiile de pensionari să vină în sprijinul legii privind sistemul unitar de pensii publice pentru a susţine eliminarea pensiilor foarte mari din sistem, obţinute pe orice alte baze şi principii decât cel al contributivităţii.

- după pauză -

(A doua parte a şedinţei este condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă propun să începem.

Din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 187. Sunt absenţi 146, din care patru participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a intra în ordinea de zi, vreau să vă şi anunţ că, la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul deputat Bobeş Marin a depus o solicitare, un anunţ, spunându-ne că: "De astăzi, 15.02.2010, îmi voi continua activitatea parlamentară ca membru al Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal".

Intrăm în ordinea de zi.

Primul proiect de lege se referă la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural.

Reprezentantul Guvernului, vă rog.

Domnul Iuliu Păcurariu (consilier al primului-ministru):

Doamna preşedinte,

Domnilor şi doamnelor deputaţi,

Ordonanţa Guvernului nr.7, ştiţi foarte bine că a fost iniţiată în anul 2007. În anul 2009 am constatat că, în baza de date existente la nivelul Guvernului, numărul de proiecte pe infrastructură era undeva pe la 1700, iar noi am deschis finanţarea doar la 1115.

De asemenea, numărul de proiecte de baze sportive era în jur de 1148, iar prin textul iniţial al ordonanţei aveam finanţare doar pentru 500. În consecinţă, Guvernul a hotărât de a modifica datele Ordonanţei Guvernului nr.7 pentru a da o altă dimensiune acestui program.

În consecinţă, am hotărât ca acest program să se continue până în anul 2012. S-a hotărât, de asemenea, mărirea sumei necesare pentru lucrări de infrastructură de la 3 miliarde ron la 4 miliarde ron, iar numărul de baze sportive care pot fi finalizate de la 500 la 1.000. În consecinţă, înseamnă ca sumele de bani prevăzute pentru baze sportive să fie de 525 milioane ron.

Astea sunt cele ce le vedeţi - mărirea duratei programului până în 2012, mărirea sumei necesare pentru infrastructură, de la 3 la 4 miliarde şi la baze sportive, de la 525 la 600 milioane ron. Astea sunt obiectivele Ordonanţei nr.112 de modificare a Ordonanţei Guvernului nr.7.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Punctul de vedere al comisiei? Vă rog.

Domnul Victor Boiangiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

La întocmirea raportului comisiei s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 32 de deputaţi din 33, ca membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de voturi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnul deputat. După care domnul Victor Surdu şi domnul Petru Călian.

Domnul Gheorghe Gabor:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu cred că acest proiect legislativ este binevenit. Dar profit de faptul că el se dezbate astăzi în Camera Deputaţilor, pentru a vă atrage dumneavoastră, tuturor colegilor, atenţia şi mai ales reprezentanţilor ministerului, rugându-i să nu mai facă discriminări atunci când alocă fonduri la Ordonanţa nr.7.

Vreau să vă dau un singur exemplu. În mandatul trecut, am insistat pe lângă toţi primari din Ţara Făgăraşului şi i-am sprijinit în obţinerea aprobării proiectelor pentru Ordonanţa nr.7.

În anul 2009, doar şapte primării din colegiul meu au primit fonduri la Ordonanţa nr.7. Şi sunt peste 20 de primării. Toţi primarii care au primit fonduri sunt primari ai Partidului Democrat Liberal.

Este foarte bine că au primit. Dar întrebarea mea este: de ce nu au primit şi ceilalţi? Pentru că sunt primari ai Partidului Naţional Liberal? Sau pentru sunt primari ai Partidului Social Democrat?

Vedeţi, această discriminare pe criterii politice nu este deloc binevenită şi nu este nici corectă. Populaţia din comunele respective nu are nicio vină că au ales un primar de o culoare sau de alta.

De aceea, rog insistent ministerul să nu mai aloce fonduri pe criterii de culoare politică şi să dea fondurile în ordinea prevăzută de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule deputat Gabor.

Acum, domnul deputat Victor Surdu.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Întâi aş vrea să fac o precizare. Ar fi fost frumos din partea reprezentantului Guvernului să recunoască că această iniţiativă guvernamentală are la bază iniţiativa Grupului parlamentar al PSD.

Aici, în sală, îl avem pe domnul deputat Apostolache Mihai care, împreună cu câţiva colegi PSD, au avut această iniţiativă şi au discutat şi au înţeles, pentru a merge mai repede aprobarea acestei legi, să cedeze în favoarea iniţiativei Guvernului.

Dar, de fapt, această lege este, în copie, iniţiativa Grupului parlamentar al PSD.

În al doilea rând, este bine că se lărgeşte durata de aplicare şi se măreşte suma. Dar aş avea o rugăminte pe care, de fapt, am mai avut-o şi la dezbaterea bugetului şi la comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, să se aibă în vedere acum, în anul acesta, 2010, când se alocă banii, totuşi, acolo unde s-au început bazele sportive, orice om gospodar în ţara asta alocă banii acolo unde s-au început nişte lucrări, care lucrări se deteriorează, lucrări care costă. Toate şantierele începute înseamnă nişte facturi pe care constructorii, furnizorii de materiale, la rândul lor, le-au emis şi banii nu s-au încasat. Şi, de aici, o mică parte a situaţiei blocajului, sau o mică parte din blocajul financiar, din criza economică, îşi aduce contribuţia şi datorită acestor lucrări de investiţii.

Deci, mai concret: vă cer dumneavoastră - Guvernului, ministerului - să inventariaţi lucrările începute şi să procedaţi cum este corect la achitarea datoriilor statului, întâi la achitarea datoriilor statului la românii noştri care au de încasat bani şi de plătit t.v.a., de plătit c.a.s.-uri şi toate celelalte şi, imediat, pe măsură ce aceste lucrări se termină, să promovăm şantierele noi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Petru Călian. Vă rog.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am ascultat cu multă atenţie intervenţiile antevorbitorilor mei şi vreau să le reamintesc vorbitorilor faptul că vorbim despre o ordonanţă care a fost emisă în anul 2007. Nu ştiu dacă este iniţiativa PSD-ului, în acest context. Dar, mai mult de atât, vreau să le reamintesc colegilor din Partidul Naţional Liberal faptul că această ordonanţă a produs efecte, probabil de aceeaşi manieră, şi în perioada guvernării domnului Tăriceanu.

Tocmai de aceea cred că nu trebuie să invocăm faptul că banii, în baza acestei legi, s-ar acorda pe alte criterii decât pe criterii ferme, criterii clare, criterii obiective.

Mai mult de atât, prin prelungirea termenului de aplicare a acestei ordonanţe, nu contează cine a propus-o, chiar dacă a propus-o PSD, este foarte bine, nu facem altceva decât să luăm încă o măsură anticriză, dacă doriţi, să venim în întâmpinarea creării de noi locuri de muncă, iar acel miliard suplimentar va fi binevenit, astfel încât să dezvoltăm, în continuare, bunul trai în mediul rural, dar, de ce nu, să sprijinim în continuare sportul, astfel încât să avem şi alte săli de sport.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, din partea grupurilor parlamentare, nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Punctul 10. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Racşa, prin reorganizarea comunei Oraşu Nou, judeţul Satu Mare.

Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cineva cuvântul, vă rog?

Domnul Erdei Doloczki István:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Mă numesc Erdei István. Sunt unul dintre iniţiatori. Prezenta iniţiativă legislativă doreşte să creeze cadrul legal pentru înfiinţarea comunei Racşa din judeţul Satu Mare, prin reorganizarea comunei Oraşu Nou.

Foarte pe scurt, trebuie să vă spun că în momentul de faţă, comuna Oraşu Nou are 6.877 de locuitori, deci este o comună mare, formată din şapte localităţi. Este un motiv pentru care se doreşte a se înfiinţa comuna Racşa care, pe parcursul istoriei, de trei ori a fost desfiinţată, ultima dată în 1968, tocmai pentru care locuitorii acestei comune, printr-un referendum, şi-au exprimat aproape 95% dorinţa de a se reorganiza într-o nouă comună, numită Racşa, cu sediul în comuna Racşa şi comuna care rămâne, Oraşu Nou, cu sediul în localitatea Oraşu Nou.

Trebuie să subliniez faptul că toate condiţiile impuse de Legea nr.351 sunt satisfăcute şi, totodată, vă rog să vă aplecaţi cu atenţie asupra acestei dorinţe, dacă populaţia acestei comune şi-a exprimat dorinţa de a reînfiinţa această comună, să votaţi şi dumneavoastră pozitiv.

Vă mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea altor grupuri parlamentare? Vă rog.

Domnul Constantin Dascălu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Asistăm, în continuare, şi în această legislatură, la o divizare administrativă a ţării. Avem în România peste 6 mii de primari şi viceprimari, peste 50 de mii de consilieri locali care sunt plătiţi din bani publici. Se fac referendumuri pentru înfiinţarea de localităţi, dar cetăţenii nu sunt întrebaţi şi nu li se spune că, prin înfiinţarea unei noi localităţi, trebuie să plătească în plus taxe şi impozite care să susţină suprastructura acestei localităţi.

Eu vă spun că mergem împotriva curentului. La orice seminar de administraţie mergeţi în Uniunea Europeană, şi am participat la mai multe, în calitate de vicepreşedinte al consiliului judeţean, se merge în sens invers. În Olanda, în ultimii 30 de ani, din peste 800 de comunităţi locale, au rămas 80, circa 80 acum. Ca să poţi să faci o comunitate locală cu primari şi aleşi locali, trebuie să ai 50 de mii de locuitori.

În acest fel se merge şi în celelalte state europene. Odată divizată ţara, este foarte greu de mers în sens invers. Şi v-aş da exemplul Franţei care, la fel, a fost superdivizată ca şi noi şi în ultimii 30 de ani a reuşit foarte, foarte greu să meargă în sensul regrupării localităţilor, cu rezultate foarte, foarte proaste.

În Dolj, în 2004, s-au făcut 11 comune noi. A trebuit ca la toate să le facem primării, să le asigurăm condiţiile necesare şi, pentru faptul că o primărie nu-şi organizează acolo o mică reprezentanţă ca să rezolve problemele comunităţii, înfiinţăm mereu primării noi.

Eu spun încă o dată că mergem împotriva curentului european. Nu am nimic împotriva înfiinţării comunei Racşa, am şi votat în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, dar vă spun că mergem împotriva curentului.

Şi vă propun, doamnă preşedinte, ca în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic să se facă o documentare în acest sens cu ce se întâmplă la nivel european, să ne documentăm la faţa locului şi să prezinte un raport plenului Camerei, pentru ca şi România să meargă în acel sens, să putem să reducem cheltuielile din administraţia publică şi nu să le creştem. Orice comună nou înfiinţată, care nu-şi asigură cheltuielile de funcţionare înseamnă bani de la bugetul public. Nu este cazul comunei Racşa, v-am spus, pentru că numărul de locuitori acolo este destul de mare, are 6.600 de locuitori comuna actuală, dar în România sunt, cred că este o mie de comune care au 1.500 de locuitori.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu. Domnul Lakatos.

Domnul Lakatos Petru:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu că nu aş fi de acord, în principiu, cu antevorbitorul eu, dar nu doresc să mă duc în Uniunea Europeană pentru documentare. Ajunge să mă duc numai până în Piaţa Victoriei şi să solicit Guvernului o propunere de modificare a legii, pe care noi să o aprobăm, pentru că, la ora actuală, suntem puşi în faţa următorului fapt: există o lege, cetăţenii care respectă prevederea legii organizează referendumul local, cheltuiesc o groază de bani din bugetul comunei, îndeplinesc toate formalităţile şi solicită de la noi să fim de acord cu legea pe care tot noi am votat-o. Nu se pot schimba regulile jocului în timpul jocului, nici în sport şi ar fi bine nici în legislativ.

Deci, eu sunt de acord cu intenţia anunţată de antevorbitor, în sensul să nu divizăm în prea multe comune, dar acest lucru îl discutăm cel puţin de un an încoace. Şi nu a avut timp Guvernul să vină cu o iniţiativă legislativă? Sau oricare dintre noi să facă această iniţiativă şi să discutăm cine este de acord cu acest principiu. Dar, la ora actuală, legea este valabilă, cetăţenii s-au conformat, au organizat referendum, au amenajat spaţiile solicitate sau cerute de lege. Deci, noi suntem puşi în situaţia să constatăm îndeplinirea formalităţilor cerute de lege şi să dăm drumul mai departe, cu aviz pozitiv, către Senat, iar, încă o dată spun, Guvernul ar fi bine să vină cu iniţiativă legislativă dacă are o altă viziune asupra acestui proces.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Călin.

Domnul Ion Călin:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am simţit nevoia să fac o intervenţie la această dezbatere, pentru că în România, în ultimii 20 de ani, încercăm să consolidăm principiile de funcţionare democratică a statului român, începând cu celula de bază, care este unitatea administrativ-teritorială.

S-a venit aici cu exemple din Uniunea Europeană. O să dau şi eu câteva. Însă, noi ar trebui să mergem la perioada interbelică.

Toate guvernările care au fost după '90 încoace au promovat cu foarte multă rigoare principiul descentralizării, creşterea autonomiei locale şi promovarea subsidiarităţii.

Păi, dacă noi avem localităţi sau unităţi administrativ-teritoriale cu 7-8 sate, pe distanţe de zeci de kilometri, dar care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute de lege cu peste 1.500 de locuitori şi alte condiţii asigurate, de ce să venim şi să spunem că nu trebuie să creştem numărul de comune şi să consolidăm democraţia la nivelul administraţiei publice locale?

Exemplul dat de colegul meu cu Franţa, aş vrea să vă dau câteva cifre. Franţa are 59 de milioane de locuitori, noi avem 22; ei au 32.600 de unităţi administrativ-teritoriale, noi avem 3.178; au 27 de regiuni, 100 de departamente; aveau trei niveluri ierarhice în administraţia locală. Am discutat cu ei în mai multe rânduri: ce se întâmplă, voi ce aveţi de gând? Noi spuneam: am înfiinţat regiuni de dezvoltare, nu mai vrem un nivel ierarhic în structura administrativă şi ei au spus: şi noi vom încerca să reducem unul dintre aceste niveluri.

Dragi colegi, nu numai că nu au redus niciunul dintre aceste niveluri - regiunea sau departamentul - dar au mai înfiinţat una. Şi le spune "zone intercomunitare". Au găsit obiective de interes transfrontalier, intercomunitar. Şi, pentru că nu puteau să mai absoarbă într-un regim rapid fonduri europene, au găsit obiective intercomunitare, prin care să poată atrage fonduri europene.

Eu cred că la nivelul Guvernului trebuie să se exprime un punct de vedere foarte clar. Din acest punct de vedere, şi spuneau bine colegii mei înainte, să nu mai trecem la organizări de referendum, să amăgim oamenii că sunt forme democratice, de creştere a autonomiei locale, ci să le spunem clar: fraţilor, 10 ani nu mai înfiinţăm comune, dar dreptul aveţi! Pentru că nu putem să luăm dreptul oamenilor de a apropia administraţia de ei şi nu de a-l plimba pe el dintr-un sat în altul. Vă amintiţi că şi în Legea nr.215 introdusesem un reprezentant sătesc, pentru ca să nu mai existe consilii locale în care să nu avem observatori din fiecare sat. Şi, deodată, am bagatelizat şi această formă de manifestare a democraţiei!

Eu cred că şi proiectul supus dezbaterii astăzi, dar şi ceea ce vrem să facem trebuie să reprezinte un interes naţional şi mai ales în interesul cetăţenilor, nu neapărat al economisirii banului, pentru că trecem, vezi Doamne, printr-o criză financiară de un an sau de doi.

Vă mulţumesc frumos.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii? Nu sunt.

Atunci, intrăm în dezbaterea pe articole a proiectului de lege.

Lege pentru înfiinţarea comunei Racşa, judeţul Satu Mare, prin reorganizarea comunei Oraşu Nou.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La pct.2.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.4.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.5, pct.6 şi pct.7.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Pct.8.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.9.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.10.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la vot final.

Punctul 11. Proiectul de Lege pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul secretar de stat Apetrei.

Domnul Dănuţ Apetrei (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţinând cont de faptul că Ordonanţa nr.48 a fost elaborată pe baza unui Regulament european nr.1788 din 2003, acesta fiind, în 2007, abrogat prin Regulamentul nr.1234, implicit se impune abrogarea acestui act normativ.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice? Vă rog.

Domnul Marian Avram:

Stimaţi colegi,

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă, aprobată şi completată prin Legea nr.72/2006, cu modificările ulterioare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate, în forma prezentată de Senat.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Munteanu. Vă rog, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin această propunere, se doreşte simplificarea sistemului de administrare a cotei de lapte. Fundamentarea acestei propuneri a venit din consultarea crescătorilor de bovine.

Este important de reţinut faptul că actele emise în temeiul acestei Ordonanţe nr.48 din 2005, rămân valabile încă 7 perioade a câte 12 luni, potrivit prevederilor art.66 din Regulamentul Comisiei Europene.

Aşadar, se impune adoptarea acestui proiect de lege. De aceea, Grupul parlamentar al PSD+PC va vota pentru.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Giurgiu, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi noi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, am hotărât să susţinem acest proiect de lege. Este binevenit şi oricum, aşa cum s-a spus aici, în ceea ce priveşte efectul acestei ordonanţe şi actele emise, vor continua până când vor fi rezolvate problemele, sperăm noi, cele care sunt în acest moment.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Punctul 12. Proiectul de Lege privind darea în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.

Din partea iniţiatorului?

Doamna Irina Alexe (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor):

Bună ziua!

Prin proiectul de lege supus dezbaterii se propune aprobarea următoarelor transferuri: darea în administrarea Consiliului local al municipiului Constanţa a unei suprafeţe de 1.077,22 hectare din chiuveta Lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"; darea în administrarea Consiliului local al oraşului Năvodari a unei alte suprafeţe din chiuveta Lacului Siutghiol, inclusiv cu luciul de apă aferent aflat în domeniul public al statului şi administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"; darea în administrarea Consiliului local al oraşului Ovidiu a unei alte suprafeţe din acelaşi lac şi darea în administrarea Consiliului local Tulcea a unui teren aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în vederea realizării obiectului de investiţii "miniport turistic în localitatea Sarichioi", judeţul Tulcea.

Întrucât la proiect există acordurile tuturor părţilor implicate, vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege în forma prezentată de comisie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Punctul de vedere al comisiei. Domnul Boiangiu.

Domnul Victor Boiangiu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

De asemenea, a avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

La lucrările comisiei au participat 32 de deputaţi din totalitate de 33.

De asemenea, comisia propune adoptarea acestui proiect.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege sub forma în care a fost prezentat.

Ce aş vrea să vă arăt eu dumneavoastră? Că la art.6 aprobat de Senat, s-a făcut o eroare materială, pe care aş vrea să o citesc şi să v-o arăt dumneavoastră şi să o aprobăm sub forma normală.

Astfel, vă rog să-mi permiteţi să dau citire articolului, eliminând acea eroare materială.

Art.6, deci: "La data încheierii Protocolului de predare- preluare pentru suprafeţele prevăzute la art.1-4, Administraţia Naţională "Apele Române", respectiv Administraţia Rezervei Biosferei "Delta Dunării" şi Consiliul Local al municipiului Constanţa, Consiliului local al oraşului Năvodari, consiliul local al oraşului Ovidiu, respectiv Consiliul judeţean Tulcea, după caz, procedează la delimitarea acestora în termen, în vederea înregistrării dreptului de administrare". Deci, cu această modificare la art.6, comisia propune adoptarea legii.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii şi din partea grupurilor parlamentare?

Domnul Avram.

Domnul Marian Avram:

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PD-L şi eu personal sunt de acord cu acest transfer în privinţa miniportului turistic de la Sarichioi, este o investiţie importantă pentru zonă, în vederea dezvoltării turismului. Este o zonă foarte frumoasă şi dintr-o mai veche preocupare a Institutului de Dezvoltare "Delta Dunării" privind o staţiune de studiu a şalăului, zona a fost blocată. Cred că se face dreptate dacă se transferă această zonă consiliului judeţean, pentru dezvoltarea zonei printr-un miniport.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt şi alte intervenţii?

Vă rog, domnule deputat Stroe? Nu. Nu doreaţi să interveniţi. Bun.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, nefiind nici amendamente, urmează votul final.

Avem o serie de proiecte care au raport de respingere.

Punctul 13, Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei naţionale a portului popular. Iniţiatorii nu doresc să intervină. Comisia a propus respingerea. Nu există intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Rămâne pentru votul final.

Punctul 14, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea preşedintelui României. Raportul comisiei este de respingere.

Iniţiatorii nu doresc să intervină. Grupurile parlamentare, de asemenea. Rămâne la vot final.

Punctul 15, Proiectul de Lege pentru completarea şi modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea preşedintelui României. Raportul este de respingere.

Iniţiatorii nu doresc să intervină. Grupurile parlamentare, de asemenea. Rămâne la votul final.

Punctul 16, Proiectul de Lege pentru completarea şi modificarea Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Iniţiatorii nu doresc să intervină. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Rămâne la votul final.

Punctul 17, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.514/2003 privind exercitarea şi funcţionarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia, de asemenea, propune respingerea. Nu sunt intervenţii din partea iniţiatorilor. Nici din partea Grupurilor parlamentare. Rămâne la votul final.

Punctul 18, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Din partea iniţiatorilor.

Domnule Giurgiu, vă rog.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege a fost făcut împreună cu consilierii juridici, cu organizaţiile lor. Dar se pare că mai avem încă de lucru, fiindcă s-au găsit unele neconcordanţe şi neînţelegeri între ei, aşa că o să pregătim un alt proiect de lege, după ce se vor pune de acord.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia, aşa cum ştiţi, propune respingerea. Dacă sunt alte intervenţii din partea Grupurilor parlamentare. Nu sunt. Urmează votul final.

Punctul 19, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea articolului 4 al Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată. Comisia propune respingerea. Iniţiatorii nu solicită intervenţie. De asemenea, nici grupurile parlamentare. Urmează votul final.

Punctul 20, Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Nu sunt solicitări din partea iniţiatorilor. Comisia propune, de asemenea, respingerea. Urmează votul final.

Punctul 21, Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept eroi- martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti.

Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţie. Urmează votul final.

Punctul 22, Propunerea legislativă pentru reactivarea Fondului bisericesc ortodox român din Bucovina - persoană juridică de drept public. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 23, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legi nr.21/1991, a cetăţeniei române. Comisia propune respingerea. Nu sunt alte solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 24, Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 25, Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor ale căror locuinţe proprietate personală au fost demolate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi au devenit chiriaşi în imobilele retrocedate ulterior foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 26, Propunerea legislativă privind Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 27, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni.

Domnul Mircia Giurgiu, ca iniţiator, vă rog.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Într-adevăr, există lege, dar deocamdată, din păcate, nu se aplică şi rog pe cei care ar trebui să aplice legea s-o aplice, fiindcă sunt foarte multe persoane care au venit şi la biroul parlamentar şi s-au plâns că deocamdată nu şi-au încasat banii pe care ar fi trebuit să-i primească.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă sunt alte intervenţii? Nu sunt. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Punctul 28, Propunerea legislativă pentru înfiinţarea obştilor agricole. Iniţiatorii nu doresc să...

Domnule Victor Surdu, ca iniţiator? Nu. Doriţi din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog.

Domnul Raul-Victor Soreanu-Surdu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că era mai bine dacă venea iniţiatorul să-şi apere legea. Eu vreau să apăr această lege, în sensul că dacă iniţiatorul s-ar fi sfătuit cu câţiva oameni de meserie ar fi descoperit o motivaţie temeinică, o expunere de motive temeinică pentru ca aceste obşti agricole să fie reînfiinţate. Dar, aşa cum textul legii a fost propus Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, apare sub forma unui nonsens.

Ideea este că, de fapt, iniţiatorul doreşte să înfiinţeze aceste obşti agricole ca un fel de societăţi comerciale, dar cu un alt statut, mai mic, în care să intre mai mulţi asociaţi. Aşa că, îl invităm pe iniţiator să facem împreună un grup şi să-i sugerăm cum ar trebui aceste obşti agricole reînfiinţate ca să şi justifice necesitatea înfiinţării şi ca să fie şi funcţionale.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Comisia propune respingerea. Nu mai sunt alte intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 29, Propunerea legislativă pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor art.II din Legea nr.193/2007 de modificare şi completare a Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederii Legii fondului funciar.

Nu sunt intervenţii din partea iniţiatorilor. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Punctul 30, Propunerea legislativă pentru acordarea de tichete cadou pentru pensionari. Comisia propune respingerea. Nu sunt intervenţii din partea parlamentarilor. Urmează votul final.

Punctul 31, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.269/2003 privind statutul Corpului diplomatic şi consular al României. Comisia propune respingerea. Nu sunt intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 32, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 33, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Nu sunt solicitări de intervenţii. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Punctul 34, Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 alin.(2) şi (3) şi art.3 alin.(1) şi (2) din Legea nr.278/07.11.2008 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate.

Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţii din partea parlamentarilor. Urmează votul final.

Punctul 36, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţie. Urmează votul final.

Punctul 37, Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor speciale. De asemenea, nu sunt solicitări de intervenţii. Comisia propune respingerea. Nu sunt nici solicitări de intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 38, Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.64 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Nu sunt solicitări de intervenţii. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Punctul 39, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 40, Propunerea legislativă privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al municipiului Rădăuţi şi în administrarea Consiliului local al Municipiului Rădăuţi. Nu sunt solicitări de intervenţie. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Punctul 41, Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări din partea deputaţilor pentru intervenţii. Urmează votul final.

Punctul 42, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări de intervenţie. Urmează votul final.

Punctul 43, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.48 din Legea nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Şi punctul 44, Proiectul de Lege pentru modificare aşi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Comisia propune respingerea. Nu sunt solicitări pentru intervenţii. Urmează votul final.

Şi, se pare că am scăpat eu un proiect de lege, tot cu propunere de respingere din partea comisiei, punctul 35, Proiectul de Lege privind Codul de etică al poliţistului. Iniţiatorul nu doreşte să intervină. Comisia propune respingerea. Urmează votul final.

Am epuizat ordinea de zi. Este 11,25, revenim în plen la 12,30 pentru votul final.

Vă mulţumesc.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dragi colegi o să vă rog să pregătiţi cartelele de vot.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Începem sesiunea de vot final.

1. Primul proiect este Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 183 de voturi pentru, 35 împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul a trecut.

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea alin.(3) al art.40 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 210 voturi pentru, 51 împotrivă, 2 abţineri. Proiectul de hotărâre a trecut.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România şi Republica Turcia privind proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

259 de voturi pentru, un vot împotrivă şl două abţineri. Proiectul a trecut.

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2009 pentru modificarea art.III alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

261 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul a trecut.

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale. Lege organică.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul: 159 voturi pentru, 107 împotrivă şi 2 abţineri. Nu a fost întrunit numărul de voturi necesare.

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

151 de voturi pentru, 116 împotrivă şi 3 abţineri. De asemenea, vorbeam de o lege organică. Nu se întruneşte numărul de voturi necesare.

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2009 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

269 de voturi pentru, 3 împotrivă şi o abţinere. Proiectul a trecut.

8. Propunerea legislativă privind înfiinţarea comune Racşa, judeţul Satu Mare prin reorganizarea comunei Oraşul Nou. Lege organică.

Vă rog să votaţi.

167 de voturi pentru, 88 împotrivă şi 12 abţineri. Proiectul a trecut.

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei a Guvernului nr. 48/2005 privind organizarea pieţei laptelui de vacă. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi. 264 de voturi pentru, 2 împotrivă şi nici o abţinere.

10. Proiectul de Lege privind darea în administrare a autorităţilor administraţiei publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului. Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

221 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul a trecut.

Intrăm într-o serie de propuneri legislative pentru care comisia propune respingerea.

11. Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei naţionale a portului popular. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

259 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 5 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 267 de voturi pentru, 7 împotrivă şi o abţinere.

13. Proiectul de Lege pentru completarea şi modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea preşedintelui României. Comisia propune respingerea.

273 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Propunerea comisiei a trecut.

14. Proiectul de Lege pentru completarea şi modificarea Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Comisia propune respingerea.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

267 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 5 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

15. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.514/2003 privind exercitarea şi funcţionarea profesiei de consilier juridic. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

266 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 264 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 4 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.4 a Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 273 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Propunerea comisiei a trecut.

18. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

274 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

19. Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

210 voturi pentru, 53 împotrivă şi 13 abţineri.

20. Propunerea legislativă pentru reactivarea Fondului bisericesc ortodox român din Bucovina - persoană juridică de drept public. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

256 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 10 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991, a cetăţeniei române. Comisia propune respingerea propunerii.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 267 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

22. Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

266 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 5 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

23. Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor ale căror locuinţe proprietate personală au fost demolate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi au devenit chiriaşi în imobilele retrocedate ulterior foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

258 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 8 abţineri. Propunerea comisiei a trecut.

24. Propunerea legislativă privind Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Comisia propune, de asemenea, respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

270 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

25. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 186 voturi pentru, 81 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

26. Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Obştilor Agricole.

Comisia propune respingerea.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 261 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

27. Propunerea legislativă pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor art.II din Legea nr.193/2007 de modificare şi completare a Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997.

Comisia, de asemenea, propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 263 voturi pentru, 9 voturi împotrivă şi 7 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

28. Propunerea legislativă pentru acordarea de tichete cadou pentru pensionari.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul. 148 voturi pentru, 123 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

29. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României.

Comisia, de asemenea, propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

161 voturi pentru, 117 voturi împotrivă şi o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut. (Vociferări. se precizează că propunerea legislativă nu a trecut.)

A, da! Nu a întrunit numărul de voturi necesar. Scuzaţi-mă!

31. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Comisia propune respingerea propunerii legislative. Lege organică, de asemenea.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Aţi sărit punctul 30.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Revenim apoi cu pct.30.

246 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

30. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Votul este deschis. vă rog să votaţi.

266 de voturi pentru propunerea comisiei, 6 voturi împotrivă şi o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

32. Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 alin.(2) şi (3) şi art.3 alin.(1) şi (2) din Legea nr.278/07.11.2008 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate.

Lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

274 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

33. Proiectul de Lege privind Codul de etică al poliţistului.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Lege ordinară.

Vă rog să votaţi.

268 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi o abţinere.

Propunerea comisiei a trecut.

34. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

214 voturi pentru, 56 împotrivă şi 6 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

35. Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor speciale.

Lege organică.

Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

258 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 9 abţineri.

Raportul comisiei a trecut.

36. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.64 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici.

Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege.

268 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

37. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

268 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

38. Propunerea legislativă privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul privat al municipiului Rădăuţi şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Rădăuţi.

Este lege ordinară. Comisia propune respingerea.

Vă rog să votaţi.

267 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

39. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Lege organică. Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

212 voturi pentru, 58 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

40. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală.

Este lege ordinară.

Comisia propune respingerea proiectului.

Vă rog să votaţi.

215 voturi pentru, 56 voturi împotrivă şi 3 abţineri.

Propunerea comisiei a trecut.

41. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 48 din Legea nr.184/2001, republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

Este lege ordinară. Comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votaţi.

263 voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

42. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Este lege ordinară. Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

259 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

Cu aceasta, propunerea comisiei a trecut, iar noi am epuizat ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

Vă doresc o zi bună.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,06.