Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 30, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.46/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 30, 2010 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 30, 2010
|
Şedinţa a început la ora 13,42.Lucrările au fost conduse de domnul Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului, asistat de domnii Cristian David, secretar al Senatului, şi domnul Valeriu Ştefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. În momentul intervenţiei domnului Dominique Strauss-Khan şi-au înregistrat prezenţa 408 deputaţi şi senatori, fiind absenţi 62. Împreună cu colegii care ne asistă în buna derulare a acestei şedinţe de plen reunit, suntem acum în cvorum de lucru şi rog toţi colegii şi colegele să-şi ocupe locurile pentru a putea să începem lucrările noastre de astăzi. Rog să vă ocupaţi locurile în sală pentru a putea să vă supun atenţiei şi votului ordinea de zi şi să intrăm pe partea de dezbatere şi vot pe o agendă destul de consistentă. Mulţumesc. Stimaţi colegi, stimate colege, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat ieri proiectul ordinii de zi şi programul de lucru pentru această şedinţă comună în forma care v-a fost distribuită tuturor. Dacă sunt comentarii din partea grupurilor parlamentare cu privire la ordinea de zi pe care o aveţi în faţa dumneavoastră şi care v-a fost distribuită. Nu sunt comentarii. Supun votului ordinea de zi pe care o avem în faţa noastră conform deciziei Biroului permanent reunit. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Ordinea de zi a fost aprobată în unanimitate. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt comentarii. După cum ştiţi, am decis ieri şi vă supun evident votului dumneavoastră suveran să lucrăm până când epuizăm ordinea de zi de astăzi. Vă supun votului, dacă nu sunt comentarii, programul de lucru pentru astăzi, care îşi propune şi ne propunem să epuizăm ordinea de zi pe care o avem în faţa noastră. Cine este pentru acest program de lucru, aşa cum a fost anunţat. Vă rog să votaţi. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Şi acest punct de pe ordinea de zi a fost aprobat în unanimitate. Intrăm în ordinea de zi propriu-zisă. |
||||
|
|
|
La primul punct al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului nr.12/2008 privind înfiinţarea Centrului de Excelenţă NATO în domeniul HUMINT şi informaţiei speciale ale NATO pe teritoriul României. Suntem în faţa unei sesizări pe care am primit-o din partea Preşedintelui României cu privire la acest subiect. După cum ştiţi, acest centru a fost într-o formă preliminară anunţat în urmă cu câteva săptămâni sau câteva zile. Preşedintele României ne informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.12/2008, Parlamentul României a aprobat înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a Centrului de Excelenţă NATO în domeniul resurselor umane şi colaborării în sfera informaţiilor. La momentul iniţierii acestui proiect, s-a avut în vedere ca Centrul de Excelenţă să ofere expertiză factorilor de decizie strategici al NATO cu privire la componentele Humint şi CI din domeniul informaţiilor. Ulterior, Comandamentul Aliat pentru Transformare nu a avizat şi domeniul CI, acest aspect regăsindu-se în documentele oficiale ale Centrului de Excelenţă. În acest context, având în vedere propunerile primului ministru al Guvernului României, supun atenţiei dumneavoastră, deci Parlamentului României, solicitarea aprobării de către Parlament a modificării denumirii Centrului de Excelenţă NATO în domeniul Humint&CI, înfiinţat pe teritoriul statului român, în Centrul de excelenţă NATO în domeniul Humint. Proiectul de hotărâre v-a fost distribuit. Vă supun atenţiei, intervenţiei eventual, cu privire la acest subiect de colaborare cu NATO. Nu cred că sunt dificultăţi deosebite. Dacă în legătură cu titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii. La articolul unic al acestui proiect pe care îl aveţi în mape, dacă sunt obiecţiuni sau observaţii sau contribuţii. Nu. Supun votului plenului reunit proiectul de hotărâre în ansamblul său. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Cine este împotrivă? Abţineri? În unanimitate, proiectul de hotărâre a fost aprobat, hotărârea urmând a fi semnată de preşedinţii celor două Camere şi transmisă Preşedintelui României. |
|
||
|
|
|
La punctul 2 pe ordinea de zi avem modificări în componenţa nominală a delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Grupul parlamentar al PNL din Senat propune înlocuirea domnului senator Nicolae Robu cu domnul senator Cristian David, în calitate de membru titular. Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor propune înlocuirea domnului deputat Petru Călian, în calitate de membru titular, cu doamna deputat Maria Stavrositu, membru supleant. De asemenea, se propune înlocuirea doamnei deputat Maria Stavrositu, în calitate de membru supleant, cu domnul deputat Petru Călian. Grupul parlamentar al PSD+PC din Camera Deputaţilor propune înlocuirea doamnei deputat Carmen Ileana Moldovan, în calitate de membru supleant, cu domnul deputat Florin Iordache. Acestea au fost modificările care ne-au fost comunicate din partea grupurilor parlamentare. Dacă sunt obiecţiuni cu privire la modificările propuse pe care vi le-am lecturat în urmă cu câteva secunde. Doamna deputat Aura Vasile? Nu. Nu sunt intervenţii sau comentarii cu privire la acest punct. Prin urmare, vă supun votului propunerile prezentate. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate de voturi, propunerile au fost aprobate. |
|
||
|
|
|
La punctul 3 pe ordinea de zi avem modificări în componenţa nominală a Comisiei pentru Afaceri Europene. Grupul parlamentar al PSD+PC din Camera Deputaţilor propune înlocuirea domnului deputat Mugurel Surupăceanu cu domnul deputat Nicolae Bănicioiu şi a domnului deputat Mihai Cristian Apostolache cu domnul deputat Angel Tîlvăr. Dacă sunt obiecţii. Nu. Vă supun votului aceste propuneri. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate, aceste propuneri au fost aprobate de plenul reunit. Punctul 4 pe ordinea de zi: modificări în componenţa nominală a unor delegaţii parlamentare. Doamna Aura Vasile, vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O să anunţ că am găsit un ceas, o să-l dau la secretariat... |
||||
|
|
Vedeţi să nu curgă drepturi speciale de tragere... |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Conservator retrage din această hotărâre poziţia 24, lucrurile rămânând aşa cum sunt în acest moment. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Daţi ceasul aici pentru a putea să fim siguri că este pe mâini bune. Vom verifica imediat şi rog staful să verifice dacă nu cumva aparţine oaspetelui nostru de acum câteva minute. (Amuzament.) Nu este pe ordinea de zi acest subiect. Dacă sunt din partea altor grupuri parlamentare intervenţii la acest punct, punctul 4, de pe ordinea de zi. Doamna Aura Vasile, cred că suntem la punctul 4 unde avem componenţa nominală a unor delegaţii ale Parlamentului la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană, respectiv la UEO. Este punctul 4. Punctul 5 este cel pe care l-aţi invocat. Deci, am rugămintea să reveniţi cu propunerea dumneavoastră când ajungem la acel punct de pe ordinea de zi. Avem două proiecte de hotărâre în faţa noastră. |
||||
|
|
|
Dacă nu există observaţii sau comentarii cu privire la aceste două, dau citire primului proiect de hotărâre: "Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.16/2009 privind constituirea Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană." Articolul unic. "Se modifică decizia noastră anterioară, după cum urmează: domnul senator Puiu Haşotti, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, înlocuieşte ca membru al delegaţiei pe domnul Liviu Câmpanu, senator independent." Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa noastră de astăzi. Vă rog să vă pronunţaţi cu privire la acest proiect de hotărâre. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Cine este împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Fără abţineri, proiectul de hotărâre a fost aprobat şi devine Hotărâre a Parlamentului României. |
|
||
|
|
|
De asemenea, în aceeaşi logică, pentru UEO, un Proiect de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.18/2009 privind aprobarea componenţei nominale a Delegaţiei noastre la această adunare parlamentară. "Articol unic de modificare a hotărârii anterioare. Domnul senator Raymond Luca, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, înlocuieşte, în calitate de membru titular al delegaţiei, pe domnul Tiberiu Aurelian Prodan, senator independent. Această hotărâre a fost adoptată azi în şedinţa de plen." Este textul proiectului de hotărâre. Vă rog să vă pronunţaţi. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Mulţumesc foarte mult. Acest punct de pe ordinea de zi a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
Punctul 5 pe ordinea de zi. Este vorba de modificări în componenţa nominală a Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. Este o singură modificare. Este un proiect de hotărâre similar celorlalte două, cu un articol unic. "Se modifică componenţa nominală a acestei comisii permanente comune, după cum urmează: domnul deputat Cristian Mihai Adomniţei, aparţinând Grupului PNL, ca membru, se propune în locul doamnei deputat Cristina Elena Dobre." Vă supun votului această hotărâre. Cine este pentru? Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Cu două voturi împotrivă, această hotărâre a fost aprobată de plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor. |
|
||
|
|
|
Punctul 6 de pe ordinea de zi. Aici cred că intervenim în ceea ce doamna deputat Aura Vasile a menţionat puţin mai devreme. "Modificări în componenţa nominală a grupurilor parlamentare de prietenie din Parlamentul României." Sunt unele modificări. O rog pe doamna Aura Vasile să revină pentru a putea să fim în bună rânduială. Rog să veniţi şi să comunicaţi la acest punct modificările pe care Grupul PSD+PC le susţine. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Punctul 24 al prezentei hotărâri are trei poziţii. Noi ne referim la poziţiile 1 şi 2 care aparţin grupului nostru parlamentar. Ultima aparţine Grupului PNL şi rămâne aşa cum este. Noi retragem propunerea de înlocuire pentru funcţia de vicepreşedinte al Grupului de prietenie pentru Costa Rica, rămânând domnul Ion Damian, aşa cum a fost desemnat de către grupul nostru parlamentar la începutul legislaturii. |
||||
|
|
Deci, este practic vorba de primele două observaţii pentru că ele se completează reciproc. Nu sunt de fapt modificări. Dacă alte grupuri parlamentare sau alţi parlamentari au modificări de ultim minut similare cu cele anunţate de doamna deputat Aura Vasile. Nu. Vă supun votului propunerile de modificare a componenţei nominale a grupurilor parlamentare cu menţiunea... Doamna Aura Vasile, mai aveţi o intervenţie? Nu. Vreţi să votaţi deja. Mă bucur. Vă rog. |
||||
|
|
Grupul parlamentar al PNL mai are o modificare. Domnul Ioan Timiş, care nu mai este membru al grupului, v-aş ruga să-l scoateţi din toate grupurile de prietenie, din propunerile pentru grupurile de prietenie, dânsul nemaifiind membru al Grupului parlamentar al PNL. Mulţumesc. |
||||
|
|
Dacă aveţi cumva o propunere puţin mai precisă pentru a nu fi puşi în situaţia să nu ştim de unde să operăm. Deci, dacă puteţi să reveniţi la microfon şi să ne spuneţi...luaţi în faţă textul din mapă, şi menţionaţi-ne, pentru stenogramă, nu atât de mult...da, pentru a putea să fim în bună ordine şi să avem o chestiune încheiată. |
||||
|
|
Da. Una dintre ele este la Adunarea Naţională a Franţei. |
||||
|
|
Poziţia? |
||||
|
|
Nu am poziţia. |
||||
|
|
A, nu aveţi poziţia. |
||||
|
|
Dar urmează staful să găsească. Şi mai este la Grupul de prietenie, dar nu-mi dau seama unde este, abia acum am primit materialele. (Amuzament în rândul parlamentarilor aparţinând Grupului parlamentar al PDL.) Poziţia 34. |
||||
|
|
Vă rog, dacă puteţi să continuaţi precizările. |
||||
|
|
Poziţia 34, am găsit. |
||||
|
|
Domnul Toader, pe procedură, doreaţi să interveniţi la acest punct. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamna preşedinte, Nu e normal ceea ce se întâmplă. Îl scoatem pe domnul Timiş că nu mai e la Partidul Naţional Liberal. Orice deputat trebuie să fie într-un grup parlamentar de prietenie. Şi va rămâne. Dacă vor o modificare, ne întâlnim liderii de grup şi hotărâm unde se vor modifica. Nu putem face direct la microfon, îl scoatem dintr-o parte şi-l dăm în alta, fără acordul dânsului. |
||||
|
|
Mulţumesc. Tot pe procedură. O reacţie. |
||||
|
|
Da. Domnul Toader are dreptate. Deci noi, având în vedere că dânsul nu mai este membru al grupului, îi rugăm pe domnii de la PDL să-l primească în grupul de prietenie cu Traian Băsescu. Mulţumesc. (Vociferări.) |
||||
|
|
Mulţumesc. Deci avem pentru stenogramă propunerile punctelor de modificat unde domnul deputat solicită modificarea componenţei respectivelor grupuri de prietenie. Vă supun la vot propunerea de modificare avansată de doamna deputat Aura Vasile pentru punctul 24, vicepreşedinte la UEO, cred. Cine este pentru? Abţineri? 2 abţineri. Voturi împotrivă? Această modificare a fost aprobată cu două abţineri. Propunerea avansată de Grupul PNL de modificare a articolelor... vă rog să mă ajutaţi, domnule senator David, 24... 34... (Consultări între liderii grupurilor parlamentare.) Domnule Uioreanu, vă rog. |
||||
|
|
Dacă se doreşte propuneri de înlocuire, îl propunem pe domnul Eugen Nicolăescu la Adunarea Franceză. Mulţumesc. |
||||
|
|
Deci, aş vrea puţină atenţie din partea tuturor. Avem, în acest moment, două propuneri concrete făcute de Grupul PNL. O primă propunere de înlocuire, la punctul 34 din lista delegaţiilor permanente, în Grupul de prietenie parlamentară cu Adunarea Naţională a Republicii Franceze, şi ni se propune înlocuirea domnului deputat Ioan Timiş cu domnul deputat Eugen Nicolăescu. Cine este în favoarea acestei modificări? Vă rog să votaţi. Voturi împotrivă? Abţineri? Propunerea a fost respinsă. De asemenea, mai există o propunere din partea Grupului PNL, avansată de domnul deputat Uioreanu, ca la punctul 60, la Grupul de prietenie cu Parlamentul Statelor Unite Mexicane, deci cu Mexicul, să se procedeze la înlocuirea domnului deputat Ioan Timiş cu domnul deputat Nicolăescu. Este al doilea punct care a fost evocat în prezentarea de la tribună. Cine este în favoarea acestei modificări? Vă rog să votaţi. Voturi împotrivă? Vă rog să vă concentraţi asupra votului şi să ridicaţi cu determinare mâna într-un sens sau altul. După ce vă consultaţi din priviri liderii de grup, bineînţeles. Abţineri? Nici această propunere nu a întrunit votul majorităţii plenului reunit. Vă supun votului în ansamblu, cu modificări, această listă integrală, pentru că este vorba de o hotărâre cu un singur articol în care se aprobă modificările care v-au fost menţionate. Cine este pentru, în condiţiile votului exprimat la modificările punctuale? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Cu un vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost aprobat. Şi am închis discuţia de la pct.6 de pe ordinea de zi. |
||||
|
|
|
Punctul 7. Modificări în componenţa nominală a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. Este vorba de un proiect de hotărâre pe care îl avem în faţa noastră în care se solicită de fapt o modificare prin care domnul senator Ioan Ghişe, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, înlocuieşte, în calitate de membru, pe domnul Ovidius Mărcuţianu, senator independent. Este un proiect de hotărâre, evident, cu data de astăzi, în momentul dezbaterii noastre. Dacă sunt obiecţii cu privire la această modificare propusă. Nu. Cine este pentru această hotărâre? Vă rog să votaţi. Rog şi colegii care sunt în picioare, domnul Onofrei, aveţi o statură care împiedică câmpul vizual, şi domnul Savu, şi domnul Greblă, şi dumneavoastră sunteţi suficienţi de impozanţi. Vă rog să permiteţi celorlalţi să vadă. Voturi împotrivă? Vă rog să mă ajutaţi cu numărarea acestor voturi, domnule senator David. 37 voturi împotrivă. Abţineri? 3 abţineri. Cu majoritate de voturi, proiectul de hotărâre a fost aprobat şi va fi dus la îndeplinire. |
|
||
|
|
|
Punctul 8 din ordinea de zi - Raportul de activitate al Societăţii Române de Radiodifuziune şi contul de execuţie bugetară pe 2008. Am rugămintea către liderii de grupuri să comunice la prezidiu colegii sau colegele care doresc să intervină la punctele care urmează, când va începe dezbaterea, ca să aveţi timp suficient, dacă nu cumva v-aţi consultat, să ne comunicaţi, ca să putem să optimizăm dezbaterea noastră de astăzi. Avem din partea grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD+PC propuneri cu colegi care doresc să intervină. Întâi, vă propun să ascultăm şi să fim informaţi cu privire la prezentarea raportului din partea comisiei. Doamna deputat Raluca Turcan, vă rog să prezentaţi, de la microfonul central, raportul anual. |
|
||
|
|
Mulţumesc. Voi prezenta raportul comisiilor reunite privind Raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2008. În raportul comisiilor reunite, noi menţionăm că s-au respectat toate prevederile şi procedurile parlamentare privind dezbaterea şi aprobarea acestui raport în comisiile reunite. Sunt convinsă că şi doamna preşedinte a Societăţii Române de Radiodifuziune va prezenta raportul, deci nu vom intra noi în detaliu. Au fost luări de cuvânt, s-a apreciat per ansamblu activitatea Societăţii Române de Radiodifuziune şi am considerat, în cadrul comisiilor reunite, că s-a reuşit la Societatea Română de Radiodifuziune păstrarea unei audienţe semnificative, fără un rabat de la calitatea emisiunilor realizate. În consecinţă, Comisiile reunite pentru cultură din Camera Deputaţilor şi Senat au hotărât să propună plenului Parlamentului aprobarea raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2008, cu unanimitate. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dacă doamna preşedinte-director general, Maria Ţoghină, doreşte să prezinte raportul anual al Societăţii Române de Radiodifuziune pe 2008 şi contul de execuţie bugetară. Vă rog, aveţi cuvântul, doamna preşedinte, de la microfonul central. |
||||
|
|
Doamna Maria Ţoghină (preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune): Mulţumesc. Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Excelenţele voastre, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune încheie, prin prezentul raport de activitate, cel de-al patrulea an al mandatului încredinţat de Parlamentul României în anul 2005, în acelaşi spirit dedicat bunului mers al instituţiei şi gestionării cu eficienţă a banului public. Permiteţi-mi să punctez, pe scurt, principalele realizări ale mandatului:
Faptul că în condiţii de criză economică globală, Societatea Română de Radiodifuziune a reuşit în fiecare an să înregistreze profit, cred că reprezintă pentru dumneavoastră o evaluare corectă a dimensiunii devotamentului şi dedicaţiei pe care Consiliul de Administraţie şi profesioniştii Societăţii Române de Radiodifuziune au înţeles să le pună în slujba şi la dispoziţia acestui serviciu public reprezentat de Societatea Română de Radiodifuziune. În final, doresc să vă mulţumesc, atât în nume personal, cât şi în numele colegilor mei de la Radio România, pentru încrederea şi susţinerea acordate de-a lungul acestor ani. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamna preşedinte. Declar deschise dezbaterile cu privire la raportul care v-a fost prezentat de preşedinta SRR şi de preşedinta Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor. S-au înscris la cuvânt, în acest moment, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Victor Socaciu, pe care îl invit la microfon pentru a prezenta punctul de vedere al grupului parlamentar pe care îl reprezintă. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem în faţa unui ciclu, unui mandat încheiat, şi putem spune, analizând din toate punctele de vedere, şi financiar, şi editorial, că putem vorbi despre un mandat de succes al Consiliului de Administraţie, pe care, cu patru ani în urmă, l-am învestit în această aulă. Putem vorbi de un exerciţiu financiar pozitiv, de la an la an, deşi e în perioadă de criză. Putem vorbi de şapte canale ale Societăţii Române de Radiodifuziune, la care se adaugă încă două, mai noi, să spunem aşa, este vorba de canalul România - Bucureşti, care este din ce în ce mai accesat şi de canalul dedicat strict minorităţilor naţionale, care este în curs de a deveni o realitate permanentă, deci cu program cu foc continuu. Putem vorbi despre faptul că, din punctul de vedere al audienţelor, Societatea Română de Radiodifuziune conduce detaşat în acest top, în acelaşi timp satisfăcând şi ceea ce noi spunem, misiunea sa publică, îndeplinindu-şi cu succes şi acest mandat, care este de fapt esenţial. În aceste condiţii, putem propune un lucru care este de bun simţ, nu însă înainte de a spune două lucruri, care, cel puţin pentru Grupul parlamentar al PSD+PC, sunt totuşi importante. Au fost anumite excese în campanie şi în precampanie, dar aceste excese care au privit mai degrabă o susţinere subliminală, poate, a puterii respective, la vremea respectivă, nu au fost însă de natură să dezechilibreze ceea ce Consiliul de Administraţie a promovat în tot mandatul său, şi anume echilibrul politic şi, mai ales, refuzul de a politiza programele radioului şi, de fapt, întreaga prestaţie a profesioniştilor care compun Radiodifuziunea Română. Şi atunci mă întorc, şi vă spun că, din acest punct de vedere, s-ar impune, iată, poate pentru prima dată în istoria nouă a Radiodifuziunii Române, o continuitate la cârma acestei instituţii, pentru că în următoarea perioadă partidele vor trebui să-şi redefinească membrii pe care să-i trimită în Consiliul de Administraţie al SRR, considerăm că la vârf putem vorbi, şi susţinem acest lucru, de o continuitate, întrucât putem vorbi de un mandat îndeplinit la toate capitolele. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnului deputat Socaciu. Din partea Grupului parlamentar al PNL, îl invit la microfon pe domnul deputat Mirel Taloş. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Mulţumesc. După cum a informat şi doamna preşedinte, raportul de activitate al Radioului a fost votat în unanimitate în comisiile reunite. Acest lucru este, după părerea noastră, o dovadă suplimentară a profesionalismului cu care a fost condus Radioul şi este o recunoaştere şi la nivel politic a acestui lucru. Din acest motiv, nu considerăm că este oportun ca la numirea noii conduceri să revenim la criterii politice. Dimpotrivă, este momentul să dovedim că putem face depolitizare, şi avem cum s-o facem, dând prilejul unui om de radio, şi din radio, să conducă, în continuare, Radioul. Din acest punct de vedere, ni se pare nepotrivită şi inoportună intervenţia unuia din liderii politici ai Coaliţiei, care a considerat că posibilitatea ca partidul domniei sale să preia Radioul nu este rea. Nouă ni se pare o idee rea. Avem cu acest prilej ocazia să depolitizăm Radioul, iar votul pe care l-am dat în unanimitate, pozitiv, în comisie, este o bună bază pentru continuitate la conducerea Radioului. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dacă din partea altor grupuri parlamentare se doreşte o intervenţie? Doamna Turcan, din partea Grupului parlamentar al PDL, aveţi cuvântul, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamna preşedinte, Dragi colegi, Am dorit doar o scurtă intervenţie la acest subiect, pentru că, practic, poziţia parlamentarilor PDL cu privire la raportul de activitate se regăseşte în raportul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Dar intenţia mea de a mă afla aici se datorează faptului că am dorit şi dorim să vă arătăm că acolo unde lucrurile funcţionează bine, noi nu vrem să schimbăm sau să respingem doar de dragul schimbării. Atunci când punctam problemele cu care se confruntă TVR-ul, cealaltă instituţie foarte importantă pentru comunicarea şi pentru democratizarea vieţii oricărei ţări democratice, am fost acuzaţi că avem nu ştiu ce interes ascuns de a politiza TVR-ul. Am fost acuzaţi că suntem nemulţumiţi, ca partid, de politica TVR-ului. Noi vrem să vă spunem, vrem să vă arătăm, prin votul pe care-l vom da la acest raport, că acolo unde lucrurile au funcţionat în avantaj faţă de cetăţenii României, cetăţenii plătitori de taxă radio-tv, acolo unde misiunea şi rolul Radioului au fost respectate, noi nu avem nicio reţinere, cu toate că doamna Maria Ţoghină, pe actuala lege, a fost propusă de Partidul Naţional Liberal. Nu avem nicio reţinere să demonstrăm că votăm pentru că lucrurile au mers bine. La Radio s-a reuşit păstrarea unui echilibru, a unei balanţe care să pună, pe de o parte, interesul cetăţenilor, iar pe cealaltă parte, interesul acestei instituţii. Nu vrem s-o politizăm. Vrem, doar, ca ea să funcţioneze şi să-şi îndeplinească menirea. Ca urmare, parlamentarii din Partidul Democrat Liberal vor vota pentru acest raport de activitate. |
||||
|
|
Mulţumesc doamnei deputat. Dacă nu mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare, vă supun atenţiei şi votului Raportul anual de activitate al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2008 şi al contului de execuţie bugetară aferent. Vă rog să vă concentraţi asupra votului. Cine este pentru aprobarea acestor documente, acestor rapoarte? Deci, a acestui raport şi a contului de execuţie bugetară. Mulţumesc. Cine este împotrivă? Abţineri? O abţinere. Şi o mână ridicată de domnul Prigoană, dar cred că nu în acest sens. Cu o abţinere şi restul voturilor în favoare, fără voturi împotrivă, Raportul de activitate al SRR pe 2008 şi contul de execuţie bugetară au fost aprobate. Este un proiect de hotărâre, care este consecinţa votului dumneavoastră de acum câteva secunde. |
||||
|
|
|
La punctul 9 pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind prelungirea mandatului preşedintelui şi al celorlalţi membri al Consiliului de Administraţie al SRR până în 15 aprilie. Vă supun la vot această prelungire de mandat până la 15 aprilie. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? O abţinere. În unanimitate, această formulă a fost... Mă scuzaţi, deci, cu o abţinere, mă iertaţi, această formulă a fost aprobată. |
|
||
|
|
|
Am o rugăminte de atenţie: mi-a fost semnalat, din partea unor colegi, că la punctul 7, îmi cer scuze, dar este o mică scăpare tehnică, se pare, la punctul 7 care se referea la componenţa nominală a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, unde am avut modificarea cu domnul senator Ioan Ghişe şi domnul senator Ovidius Mărcuţianu, senator independent, pe care aţi aprobat-o. Era eroare materială, mi-a fost acum adus un proiect de hotărâre actualizat. Mai sunt, practic, unele modificări pe care vreau să le lecturez şi să vă cer, cu scuze, să ne aplecăm şi să încercăm să dăm un vot. Domnul deputat Emil Radu Moldovan, aparţinând Grupului parlamentar al PSD+PC, vicepreşedinte, înlocuieşte pe domnul Ioan Munteanu, deputat independent, din calitatea de preşedinte; domnul deputat Florian Popa, de asemenea, de la Grupul Alianţei PSD+PC, ca membru, îl înlocuieşte pe domnul vicepreşedinte Moldovan; şi domnul deputat Anghel Stanciu, aparţinând aceluiaşi grup, îl înlocuieşte, în calitatea de membru, pe domnul deputat Florian Popa. Practic, este o rocadă succesivă. Înţeleg că acest lucru a fost deja convenit cu ceilalţi lideri de grupuri şi vă supun votului completarea punctului 7 cu această modificare. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Împotrivă? 21 voturi împotrivă. Abţineri? Rog colegii să mă ajute, de asemenea, cu numărarea. 18 abţineri. Hotărârea a fost modificată şi aprobată în integralitatea sa. Ne întoarcem la punctul 10 de pe ordinea de zi. Doamna Ţoghină, după ce am epuizat dezbaterea, dacă doriţi să spuneţi un cuvânt de final nu avem nimic împotrivă. Vă rog, aveţi cuvântul. Este un gest de curtoazie şi cred că îl vom înţelege ca atare. Au fost aprecieri, practic, unanime, pentru activitatea dumneavoastră. |
|
||
|
|
Doamna Maria Ţoghină: Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Aş dori, în numele Societăţii Române de Radiodifuziune, să vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi acordat astăzi. Prin votul dumneavoastră confirmaţi ceea ce peste 6 milioane de români spun despre Radio România: credibilitate, încredere, corectitudine, eficienţă. Şi pentru că această promisiune o făceam în faţa dumneavoastră în urmă cu 5 ani de zile, vreau să vă spun că Radio România îşi propune ca şi în viitor să demonstreze că ştie să-şi respecte obligaţiile pe care şi le asumă în calitate de serviciu public. Personal, pentru că în urmă cu 5 ani de zile, în calitate de jurnalist, intram în această sală şi ieşeam în calitate de preşedinte, director general, al Radio România, doresc să vă mulţumesc pentru încrederea şi şansa acordate. Vă mulţumesc încă o dată. |
||||
|
|
|
Vă mulţumim şi noi pentru declaraţia dumneavoastră. În continuare, punctul 10 de pe ordinea de zi, un subiect care a născut vii controverse şi la plenul nostru reunit precedent. Dau cuvântul pentru prezentarea Raportului de activitate al Societăţii Române de Televiziune şi a contului de execuţie bugetară pe 2008 domnului preşedinte, director general, Alexandru Sassu, pe care îl invit la microfonul central pentru a prezenta raportul SRTV pe 2008. (Discuţii la masa prezidiului cu domnul Alexandru Sassu.) Doamna Turcan, doriţi să prezentaţi dumneavoastră raportul? În desfăşurătorul nostru, ordinea era cea pe care am anunţat-o eu. Dacă şi domnul Sassu este de acord cu această formulă? Da, domnul Sassu este de acord. O rog pe doamna preşedinte a Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, doamna Turcan, să prezinte punctul de vedere al Comisiilor de cultură din cele două Camere. |
|
||
|
|
Mulţumesc, foarte mult. Mă gândeam că dacă la Radio am prezentat întâi raportul Comisiilor pentru cultură şi la TVR procedăm la fel. Nu voi reţine foarte mult atenţia dumneavoastră, pentru că sunt convinsă că domnul preşedinte, director general, Sassu, are lucruri importante să ne anunţe cu privire la raportul de activitate pe anul 2008. Toate dezbaterile din comisiile reunite s-au derulat cu respectarea procedurilor parlamentare. În cadrul dezbaterilor, opiniile au fost mai mult critice şi aş spune în totalitate critice, întrucât aceste dezbateri s-au desfăşurat în absenţa domnului preşedinte, director general Sassu, dar şi, din păcate, în absenţa oricărui membru al Consiliului de Administraţie din TVR, lucru care, bineînţeles, a evitat membrii comisiei, pentru că este un lucru care ţine de raportul între aceste două instituţii: Parlament - TVR, acest raport, raportul de activitate anual, să fie susţinut măcar de un reprezentant al Consiliului de Administraţie. Raportul comisiilor este foarte complex, dar v-am prezentat o sinteză. Şi, din păcate, anunţul de a nu putea participa la dezbateri a fost făcut cu 10 minute înainte de începerea şedinţei comisiilor reunite. Au fost luări de poziţie din partea mai multor parlamentari, senatori şi deputaţi, şi, după încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au procedat la votarea raportului de activitate pe anul 2008 al Societăţii Române de Televiziune, rezultatul fiind următorul: 15 voturi împotrivă; o abţinere; niciun vot pentru. În urma exprimării votului majoritar negativ, Comisiile pentru cultură ale celor două Camere au hotărât să propună plenului respingerea raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2008. |
||||
|
|
Pe procedură, domnul Socaciu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Spre corecta informare, vreau să spun doar un lucru, care cred eu că este important, şi anume: doamna preşedinte Raluca Turcan a spus că nu au fost atitudini critice. Au fost atitudini critice şi ar fi putut să fie mult mai multe dacă grupurile din opoziţie, respectiv Grupul parlamentar al PSD+PC şi Grupul parlamentar al PNL, nu ar fi părăsit, pur şi simplu, lucrările comisiei, întrucât ele nu se desfăşurau în conformitate cu cerinţele celor două grupuri. În aşa fel, nu putem vorbi doar de atitudini critice, ci putem vorbi de faptul că opoziţia nu a luat parte la dezbateri în cadrul comisiilor. Mulţumesc. |
||||
|
|
Dacă doamna Turcan doreşte să completeze pentru acurateţea informării plenului reunit? |
||||
|
|
Un scurt drept la replică, dragul meu coleg, domnule deputat Victor Socaciu, încă mai ştiu ce spun. N-am spus că nu au fost opinii critice, am spus că opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor au fost, în marea lor majoritate, critice. Asta am spus. |
||||
|
|
Bun, cu această importantă precizare, îl invit pe domnul preşedinte, director general Sassu să prezinte raportul şi elementele pe care le consideră necesare pentru informarea plenului reunit. Vă rog, domnule preşedinte, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Alexandru Sassu (preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Am să încep cu o precizare, apropo de neprezentarea la comisie. Din păcate, în ziua aceea eram la spital şi am anunţat acest lucru. Nu ştiu de ce a ajuns cu 10 minute înainte, pentru că, întâmplător, nici nu trecusem în ziua aceea prin televiziune, deci nu aveam cum să semnez atunci. Era semnată cu o zi înainte hârtia respectivă. Îmi pare rău! Credeam că acest lucru l-am lămurit cu doamna preşedinte. Este în regulă. Sper ca, prin ceea ce se discută astăzi, să putem lămuri cele câteva lucruri care s-au ridicat în discuţie, de-a lungul timpului, atât în comisie, cât şi în ultima perioadă în plen. Aş începe prin a spune un lucru pe care cred că este bine să-l ştie toată lumea. Sursele de finanţare ale Televiziunii sunt trei: pe de o parte, este o parte de la bugetul de stat, care este destinată, în mod expres, prin buget, dezvoltării plăţii reţelelor şi releelor şi TVR Internaţional; o parte din taxă şi o parte din venituri proprii, aici intrând şi publicitatea. Nu există niciun fel de bani care să vină de la cablişti. TVR, canalele TVR se difuzează, prin lege, în mod gratuit. Pentru că există această confuzie şi pentru că, la un moment dat, s-a spus şi de la microfon acest lucru, vă spun, încă o dată, nu există altă sursă de finanţare şi nu există niciun ban de la cablişti. Am să revin la problemele economice, în primul rând. În 2007, când acest Consiliu de administraţie a preluat conducerea TVR-ului, la jumătatea anului exista un deficit deja de 10 milioane, aproximativ 10 milioane de euro, cu perspective ca, până la sfârşitul anului, să se ajungă undeva la 18, poate şi mai mult, de milioane de euro. Nu există - şi dacă vă uitaţi în raport şi Comisiile pentru buget cred că au făcut acest lucru - nicio problemă legată de bani dispăruţi sau neexistenţi. Este vorba de un deficit, aşa cum are şi bugetul de stat, aşa cum există bugete de stat în toată lumea aceasta. Repet, am preluat conducerea acestei instituţii care avea în momentul acela o perspectivă de 18 milioane de euro deficit. Ceea ce am reuşit să facem în 2008, în primul an în primul an bugetar pe care l-am proiectat împreună cu Consiliul de administraţie şi executat până la capăt a fost să stopăm acest declin. În loc să ajungem la sume mai mari de 18 - 20 de milioane, am dus-o undeva în zona 10, 11 milioane, 12 milioane de euro. Deci nu există o problemă de acest tip, privind dispariţia unor bani sau alte lucruri de genul acesta. Vă amintesc că în conformitate cu legea există o auditare făcută de un audit independent, care a închis anul 2008, ca şi anul 2009, de altminteri, fără nici un fel de problemă în această direcţie. Toate acestea s-au întâmplat într-un peisaj în care sursele de finanţare ale TVR au scăzut permanent. Din 2005 încoace, fără să existe o înlocuire sau o compensare, aşa cum ar fi fost normal, televiziunea publică a fost supusă prin intermediul diverselor legislaţii la tot felul de scăderi de fonduri. Obligativitatea plăţii t.v.a a apărut în Codul fiscal, 15% la CNC, a apărut în Legea CNC-ului, impozitul forfetar care a închis 150.000 aproximativ sau 180.000 de plătitori de taxe şi aşa mai departe au fost legi care au făcut ca obligaţiile de plată sau sursele de finanţare să fie diminuate fără ca să se adauge nimic. Cu toate acestea, repet, Consiliul de administraţie a ţinut în această perioadă, în aceeaşi zonă deficitul bugetar, ceea ce cred că este un succes. S-a vorbit de faptul că televiziunea publică este o gaură neagră, un cheltuitor de bani publici. Am să vă dau numai cifrele din 2008 sau 2009, când am luat de la bugetul de stat aproximativ 180 de milioane de lei şi am dat către bugetul de stat sau către alte organisme de acelaşi tip, aproximativ 160 de milioane de lei, în acelaşi timp societatea funcţionând în parametrii în care era necesar. Dacă vreţi şi aveţi întrebări putem discuta mai concret. Al doilea lucru pe care l-am auzit de nenumărate ori şi căruia cred că trebuie să-i dau răspuns este înfiinţarea a două canale de televiziune în această perioadă. Şi, sigur, pandant cu aceasta, faptul că nu am dat oameni afară. Sunt două lucruri legate într-un fel, dar care pentru a răspunde la ele ar trebui să vă amintesc că în această perioadă, mai ales în ultimii doi ani de zile de când criza economică are un efect foarte puternic în economia românească, şi nu numai, există în peisajul media românesc o încercare a posturilor private de a se adapta şi de a rămâne pe piaţă. În faţa falimentului, unele dintre ele ajung deja acolo, sau a perspectivelor financiare foarte proaste, televiziunile private, şi nu numai, întreaga presă, are probleme şi încearcă să se adapteze. În condiţiile acestea, nivelul calitativ a scăzut destul de mult şi lucru cu care vă confruntaţi cu toţii. Anul trecut, la începutul anului, am avut o întâlnire cu toată presa centrală şi am scris două scrisori către Parlament, în vederea încercării stabilirii unor acţiuni comune în această direcţie. Nici până astăzi nu s-a primit niciun răspuns din partea nimănui. Din păcate, criza s-a adâncit, anul trecut, de exemplu, scăderea pieţei publicitare a fost undeva la 40 şi ceva la sută, anul acesta continuă să scadă, probabil cu încă 10-15% faţă de anul trecut. În aceste condiţii cred, şi Consiliul de administraţie a crezut că este datoria unei instituţii publice de media să ofere o alternativă pe piaţa media, care să dea şi altceva decât nu neapărat subcultură sau lucruri de genul acesta. În aceste condiţii, am înfiinţat un post de televiziune, TVR Info, care vine şi aduce informaţie, vine şi transmite şedinţe de Parlament şi aşa mai departe. Cred că era necesar un astfel de post şi îl susţin în continuare, indiferent de ceea ce se spune. Cum, de asemenea, cred că TVR3, un post de televiziune naţional, care se ocupă de problemele regionale ale ţării, atâta vreme cât se vorbeşte de descentralizare şi atâta vreme cât se vorbeşte despre vot uninominal, era absolut necesar. Faptul că la ora actuală, după un an şi un pic, există deja în casele a 73, 74 sau chiar 80% din populaţia ţării este un verdict pentru existenţa acestui post de televiziune. În final, aş vrea să vorbesc de audienţă. Există o părere pe piaţă, întreţinută poate şi de mass-media, poate şi de cei care nu se uită la TVR, că audienţele canalelor acestei societăţi a scăzut. Greşit! În acest moment, televiziunea publică a revenit la poziţia a treia, ar trebui dacă ar putea să funcţioneze în continuare, în mod normal, ar putea să crească şi mai mult. Jurnalele televiziunii publice au ajuns să-şi tripleze în ultimul an şi ceva audienţa, iar programele TVR, nu numai în opinia mea, sunt de calitate. Cred că, în aceste condiţii, mai ales că în aceşti doi ani şi jumătate, trei au existat 10 luni de campanii pentru diferite alegeri şi diferite referendumuri, cred că performanţa creşterii audienţei este de laudă şi nu este de condamnat, sigur, în condiţiile în care cei care votează, dumneavoastră vreţi sau nu să înţelegeţi aceste lucruri şi să le luaţi în considerare. Ultimul punct, pentru că s-a vorbit şi mai devreme şi acum, despre depolitizare. S-a vorbit despre partizanat. S-a vorbit despre partizanat, mai ales în ultima campanie, cea prezidenţială. Am să vă spun numai că raportul OSCE, raport independent, spune în mod explicit că singura televiziune care a făcut campanie conform criteriilor europene şi care a făcut o campanie neutră este SRTV. Deci, dincolo de ceea ce încercaţi să spuneţi dumneavoastră, domnilor foşti colegi, acest lucru este scris în raportul OSCE. Vreţi, citiţi-l şi luaţi-l în considerare. Nu vreţi, votaţi cum credeţi. Însă eu pot să vă spun doar un lucru: că depolitizarea nu înseamnă nici schimbare de lege, nici o schimbare de oameni, de consilii de administraţie, ci înseamnă o schimbare de mentalitate şi în primul rând la nivelul celor care sunt la putere. Pentru că atâta vreme cât vor considera că televiziunea este un instrument în aplicarea puterii, ea nu va fi depolitizată. Atâta timp cât primul-ministru vrea o emisiune săptămânală pe televiziune, ea va fi o televiziune guvernamentală şi nu depolitizată. Nu credeţi? Iată hârtia. Hârtia primului-ministru, care îmi cere ca în fiecare miercuri, la oră de maximă audienţă, să fie pe postul TVR. Aceasta este depolitizarea! Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare din opoziţie.) |
||||
|
|
Mulţumesc domnului preşedinte director general Sassu. Intrăm în partea de dezbateri asupra raportului SRTV pe 2008 şi a raportului în execuţie financiară. Din partea Grupului PDL îl invit la microfon pe domnul senator Radu F. Alexandru. Din partea Grupului PSD+PC, domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz se pregăteşte. Domnule senator Radu F. Alexandru. Îl invit... Voci din partea PNL: Nu mai vine! |
||||
|
|
Vine, vine! |
||||
|
|
Domnul Radu-Alexandru Feldman: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Iertaţi-mă, nu vreau să ridic tonul, să dau senzaţia că ţip. Stimaţi colegi, Distinşi invitaţi, Sunt într-o situaţie, mărturisesc, ingrată, pentru că trebuie să vorbesc despre un fost coleg de partid, despre un prieten, despre un om care de aproape patru ani de zile este în fruntea instituţiei care este Societatea Română de Radio de Televiziune (Vociferări). Dacă vreţi să mă lăsaţi să vorbesc, v-aş fi recunoscător. Dacă vreţi să începem un dialog cu sala mi se pare că este total neproductiv. Aş vrea să spun câteva lucruri care ar fi bine să se ştie şi să se ştie exact cum a fost. Aş începe cu precizarea pe care a făcut-o domnul deputat Socaciu, legat de şedinţa de raport. Stimaţi colegi, Este pentru prima dată, de când se discută raportul Societăţii Române de Televiziune, când acest raport nu a fost susţinut de Consiliul de administraţie al societăţii. Se poate, şi nu pun sub semnul întrebării nici o clipă, se poate foarte bine ca starea de sănătate a domnului preşedinte-director general la acea dată să-l fi împiedicat, să-l fi pus în dificultate să vină în faţa comisiei. Prezenţa domniei sale nu era o condiţie pentru a discuta raportul. Oricare dintre membrii Consiliului de administraţie ar fi fost normal să vină în faţa comisiilor reunite şi să susţină acest raport. Nu s-a întâmplat acest lucru! A fost cea mai elocventă şi cea mai neplăcută probă de sfidare, de lipsă de consideraţie pe care Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune a făcut-o publică faţă de Parlamentul României. Este un început de analiză pe care trebuie să-l luăm aşa cum a fost, fără niciun fel de partizanat. Legat de partizanat, vreau să vă spun şi vă spun ".. Voce din partea PSD: A fost coleg cu dumneavoastră! |
||||
|
|
Domnul Radu-Alexandru Feldman: Domnule deputat, mă bucur nespus că v-aţi regăsit locul în rândul partidului din care aţi făcut parte! Vă rog frumos, aveţi bunăvoinţa să vă păstraţi până la capăt... |
||||
|
|
Vă rog să încercaţi să nu intraţi în dialog cu sala şi sala să nu-l întrerupă pe vorbitor. |
||||
|
|
Domnul Radu-Alexandru Feldman: Vreau să vă spun, stimaţi colegi, legat de partizanat. Vreau să vă spun, fac o afirmaţie privindu-vă în ochi pe fiecare dintre dumneavoastră, fac o afirmaţie cu mâna pe inima: sunt la al treilea mandat în Comisia pentru cultură, artă, mass-media. Întotdeauna, spre cinstea lor, membrii acestei comisii au servit o singură instituţie care se numeşte cultura românească, care se numeşte patrimoniul cultural şi valorile culturale. Niciodată, în dezbateri şi în deciziile care s-au luat în interiorul Comisiei de cultură, nu a primat obedienţa sau subordonarea intereselor unui partid sau altuia şi întotdeauna am încercat analiza cea mai obiectivă. În cazul de faţă, dacă suntem în situaţia de a vă propune spre vot un raport de respingere, această decizie nu are nicio coloratură politică, ci are, prin excelenţă, în vedere felul în care a funcţionat această instituţie. Vreau să vă spun, am în faţă o sumă de cifre care invocă deficitul financiar al instituţiei. Nu le aduc în discuţie! Nu aceasta mi se pare principala carenţă a Societăţii Române de Televiziune. Este lucrul pe care l-a aplaudat şi l-a apreciat toată lumea când s-a vorbit de Societatea Română de Radiodifuziune, obiectivitate şi echidistanţă. Acesta este lucrul cel mai grav şi lucrul de care toţi din comisia de la Senat şi comisia de la Camera Deputaţilor l-am reproşat actualului Consiliu de administraţie şi, în primul rând, preşedintelui-director general, care trebuie să-şi asume felul în care a funcţionat instituţia. În final, domnul preşedinte-director general ne-a prezentat o scrisoare prin care premierul Boc cere Societăţii Române de Televiziune o emisiune în care să se adreseze cetăţenilor României. Nu poate fi sub nicio formă interpretată ca o încercare de politizare, nu poate fi interpretată sub nicio formă ca o încercare de imixtiune în politica editorială a societăţii. O asemenea imixtiune i-ar da dreptul primului-ministru să se adreseze, să informeze ţara cu situaţia într-o perioadă atât de dificilă şi ar fi fost absolut normală şi la libertatea preşedintelui director general şi al Consiliului de administraţie ca fiecare declaraţie făcută de premier să fie urmată de o dezbatere cu profesionişti, cu analişti economici, într-adevăr în sensul şi în spiritul deplinei şi obiectivei informări a ţării. Vreau să vă spun: situaţia din televiziune este gravă, dincolo de cifrele pe care le avem la dispoziţie. Am fost în situaţia în care a trebuit "să arbitrăm" un conflict îndelung între redacţia, între sindicatele, între profesioniştii din Departamentul de actualităţi şi conducerea televiziunii. Am invitat ambele părţi, am atras atenţia domnului director general. Se încalcă toate normele, toate legile, legat de mandatul de interimar acordat unei persoane care a dovedit nu odată lipsă de profesionalism, lipsă de coerenţă, lipsă de respect faţă de colaboratori. Preşedintele Comisiei pentru cultură de la Senat, domnul senator Sergiu Nicolaescu, i-a adresat repetate scrisori domnului preşedinte-director general, rugându-l să reintre în normalitate, să organizeze acel concurs care să dea, într-adevăr, condiţii de funcţionare legale şi normale Departamentului de actualităţi. Toate aceste demersuri au rămas fără niciun ecou. Deci, dacă astăzi întâmplarea fericită face să discutăm despre situaţia din televiziune, după ce cu o clipă înainte am discutat situaţia din Societatea Română de Radiodifuziune, unde toată lumea, atât la audierile de la comisie, cât şi astăzi, n-am avut decât cuvinte de apreciere pentru un om care nu are nicio legătură, nu a fost propus şi nu a fost susţinut de actualele partide de guvernământ. Dacă astăzi suntem în situaţia de a vă propune spre vot un raport de respingere, vă rog să aveţi deplina convingere că nu este vorba de un act prin care coaliţia încearcă să "pună mâna" pe televiziune, ci încearcă, din contră, să pună punct unei funcţionări incorecte, ilegale şi anormale a postului naţional de televiziune. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.) |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Din partea Grupului Alianţei PSD+PC, domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Şi extrem de cunoscutul şi bunul nostru coleg, domnul senator Ţopescu, se pregăteşte din partea Grupului PNL. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Dezbatem astăzi, din păcate, din nou, o temă abordată fals. De fapt, este o discuţie strictă, făcută în planul puterii şi al opoziţiei, pe care puterea vrea să forţeze obţinerea unei conduceri a Televiziunii Române, care să-i fie obedientă şi servilă. Aş încerca să vă atrag atenţia, poate să vă sensibilizez, spunându-vă că în mod constant în Anglia, în Marea Britanie, preşedintele şi Consiliul de Administraţie este condus la BBC, la postul public, întotdeauna de o propunere a opoziţiei. Acest lucru este făcut din cauza unui exerciţiu îndelung democratic. Ce spunea domnul preşedinte Sassu aici era absolut corect. Depolitizarea este o chestiune de mentalitate. Şi, din păcate, noi încă persistăm şi astăzi, partidele din arcul guvernamental, partidele care susţin Guvernul, în a avea la dispoziţie Televiziunea Română. Sigur că s-a făcut aici paralela între Radio, pentru care şi noi am avut toate aprecierile pozitive şi al cărui raport a fost pozitiv, prezentat şi votat şi de noi şi de Televiziunea Română. Numai că televiziunea, în ultimii ani, cu o densitate imensă de televiziuni şi de campanii electorale a fost o cu totul altă miză. Nu întâmplător se forţează această discutare a unui raport şi mai ales respingerea acestui raport într-o comisie care s-a întrunit doar cu membrii partidelor de guvernământ, în refuzul cu obstinaţie de a discuta cu seriozitate fondul problemei. Dacă ar fi fost să discutăm fondul problemei, ar fi trebuit să vedem în ce context se află televiziunea în piaţă, ce a intervenit în modificarea veniturilor sale, lucru care a încercat domnul preşedinte să ni-l descrie aici (din păcate, nu prea ne-a atras adeseori atenţia această discuţie) şi nu disputa care a fost aici invocată între membrii din conducerea unui departament, care fuseseră deja ataşaţi politic, unii chiar în mod manifest. În fond, ar fi meritat să facem discuţie despre televiziune atunci, însă, în momentul în care ne-am hotărî măcar o dată să avem şi noi o legislatură întreagă sau mai bine zis un mandat întreg al unui Consiliu de administraţie care să şi funcţioneze. Că vă informez, stimaţi prieteni, cu toate evoluţiile care au fost în România, Televiziunea Română nu a avut parte din momentul constituirii, prin lege, a Consiliului de administraţie de un mandat întreg al vreunui Consiliu de administraţie. Aşa dorim noi să depolitizăm televiziunile. Cum bate vântul puterii din altă parte, cum ne grăbim să-i găsim defecte şi vini, să facem, arătând cu degetul, abstracţie de eventualele lucruri bune care s-au petrecut. Şi spun eventuale, pentru că, după părerea mea, în această perioadă de doi ani şi jumătate, nu de patru, deci cam jumătate de mandat, Televiziunea Română a făcut paşi semnificativi în a prezenta programe de altă categorie şi de altă calitate culturală decât o fac televiziunile comerciale, în goană după profit, cu orice preţ şi la orice nivel de expresie al emisiunilor distractive sau mai puţin distractive. Aşa că, stimaţi prieteni, discursurile în sala aceasta, astăzi, vor fi, cu siguranţă, un mod de a cosmetiza ceea ce este, din păcate, evident: puterea vrea să-şi adjudece şi preşedinţia Televiziunii Române, ca toate celelalte pe care, în special după alegerile prezidenţiale, a încercat să-şi consolideze în toate secţiunile vieţii sociale şi administrative ale ţării. Această intenţie nu trebuie să încercăm să o dovedim. Există replica celebră a preşedintelui ţării, într-un fel patronul acestei guvernări, care a spus în mod expres "Nu mai calc în televiziunea publică atâta timp cât la conducere se află domnul Alexandru Sassu". Nici nu trebuia un impuls mai mare şi mai evident. Putea să nu fie făcut nici acesta, pentru că cei care îi săreau în sprijin au şi făcut-o deja. Raportul de respingere a fost o formalitate, iar respingerea în sine, un act pur politic. Dumneavoastră veţi vota, cu siguranţă, probabil, tot la comandă politică şi iată, din nou, trecând pe lângă ocazia să lăsăm un consiliu măcar să-şi petreacă întregul mandat, să discutăm la termen şi între timp să fi discutat cu seriozitate cum Televiziunea Română şi Radioul Naţional, instituţiile de media publice, să fie întotdeauna paznic pe lângă guverne şi puteri şi nu aservite lor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc domnului deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Îl invit la microfon pe domnul senator Cristian Ţopescu. Vă rog, domnule senator. |
||||
|
|
Domnul Cristian George Ţopescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi parlamentari, care sunteţi şi telespectatori, fac un respectuos apel la trezirea la realitate. În nicio ţară normală, decentă, parte din Uniunea Europeană, nu vezi la televizor toate grozăviile pe care le vezi la noi. Un singur post de televiziune a evitat constant prostul gust şi vulgaritatea. Poate de aceea nu stă relativ bine în clasamentele de audienţă. La alte posturi sunt emisiuni care au un număr mare de telespectatori, fiindcă promovează exprimarea trivială şi violenţa verbală. Este deprimant să observi câţi oameni sunt interesaţi de "gunoaiele" din viaţa altora. O să spuneţi, probabil, că gustul este în funcţie de educaţia fiecăruia, pe care nu o comentez. Lupta pentru Televiziunea Română este aprigă, pentru că această instituţie este principalul vehicul electoral. O probabilă majoritate din această aulă doreşte schimbarea conducerii Televiziunii Române. În astfel de situaţii se spune: "Schimbarea şefilor, bucuria nebunilor!". Unul dintre nebunii din Televiziunea Română este cel care vă vorbeşte, dar care nu s-a bucurat niciodată de schimbarea şefilor. Am lucrat câteva decenii în Televiziunea Română şi am convingerea că ea nu va scăpa vreodată de influenţă politică. Din 1990 până acum, Televiziunea Română a fost permanent sub presiune politică. Aceasta nu mai este de mult o noutate. Şi a mai discuta astăzi despre politizare, cred că este depăşit şi inutil. Intenţia doamnei deputat Raluca Turcan de a promova o lege care să ducă la depolitizarea conducerii Televiziunii Române este foarte lăudabilă, dar, după părerea mea, imposibil de realizat. Cât timp Consiliul de administraţie al Televiziunii Române va fi format pe baza unui algoritm politic, actuala tendinţă de deprofesionalizare a instituţiei va continua, fiindcă majoritatea membrilor Consiliului de administraţie sunt străini de televiziune, ştiu doar că trebuie să voteze în funcţie de interesul de partid şi nu uită să pretindă indemnizaţia de şedinţă, care nu e deloc neglijabilă. Să ne închipuim ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea indemnizaţia de şedinţă. Câţi vor mai fi cei care vor dori să facă parte din Consiliul de administraţie al Televiziunii Române. Pentru că sunteţi telespectatori, închei, cu tot respectul, atrăgându-vă atenţia că, încercând să culpabilizaţi, să discreditaţi, să descalificaţi Televiziunea Română nu veţi schimba lumea, nu veţi modifica percepţia asupra realităţii, vă veţi procura doar plăcerea de a supraveghea realitatea. Şi, cu permisiunea dumneavoastră, un sfat de părinte către cei care sunteţi părinţi: nu vă lăsaţi copiii singuri la televizor, uitându-se pe unele posturi, fiindcă îşi găsi părinţi adoptivi, artificiali, care le vor satisface aparent toate mofturile, săpându-vă autoritatea şi uitând să-i educe. Îndemnaţi-i, mai bine, să citească o oră pe zi, ceea ce înseamnă cam o carte pe săptămână sau 52 de cărţi pe an. Cunoştinţele pe care le vor dobândi le vor conferi o poziţie avantajoasă în societate. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Pe procedură? Vă rog. Rugămintea este să nu folosim această modalitate pentru a interveni discuţia politică. Vă rog. |
||||
|
|
Da, domnule preşedinte. O să fiu foarte scurt. Deci, în calitate de cetăţean, cred că trebuie să observ trei lucruri. Toţi cetăţenii acestei ţări sunt obligaţi să plătească taxă radio-tv chiar dacă au un televizor în casă. Televiziunea Română este televiziunea care are cea mai bună infrastructură din toată ţara. |
||||
|
|
Domnule deputat, pe procedură, dacă aveţi vreo intervenţie? Pe procedură, dacă aveţi o intervenţie. |
||||
|
|
Păi, pe procedură, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Nu este pe procedură. Este... |
||||
|
|
Cota de audienţă a Televiziunii Române este cea mai scăzută, astfel încât... |
||||
|
|
Domnule deputat... |
||||
|
|
Televiziunea Română se transformă în televiziune publică secretă. |
||||
|
|
Domnule deputat, dacă nu invocaţi procedura, vă tai acest microfon... |
||||
|
|
Pe procedură! |
||||
|
|
Este necolegial faţă de colegii care s-au pregătit să ia cuvântul. |
||||
|
|
Daţi-mi voie să închei... |
||||
|
|
Pe procedură. |
||||
|
|
...procedura. Deci, în calitate de deputat, îmi revin două obligaţii: sau eliminăm Legea care stipulează taxa radio-tv... |
||||
|
|
Domnule deputat, sunt ultimele dumneavoastră cuvinte, vă mulţumesc foarte mult. (În acest moment, a fost întrerupt microfonul de la tribună.) Îmi cer scuze faţă de colegii care s-au pregătit să intervină pe fondul acestei dezbateri. În continuare, din partea Grupului parlamentar al UDMR, îl invit pe domnul deputat Márton Árpad să ne prezinte punctul de vedere al acestui grup parlamentar. Vă rog. |
||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimate domn preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Permiteţi-mi ca, înainte de a trece direct la dezbaterea acestui raport, să spun câteva cuvinte... se leagă şi de activitatea Societăţii de Radiodifuziune. Această societate, într-adevăr, are o activitate echilibrată, a avut aproape întotdeauna, are specialişti foarte buni şi reuşeşte, într-adevăr, să stârnească mai puţine controverse decât postul de televiziune. Totodată, trebuie să spun, doamna preşedinte, cu regret, că aţi mai păcătuit şi astăzi şi dumneavoastră. Radiodifuziunea publică este ascultată şi de non-români, pentru că are, slavă Domnului, şi emisiuni în limba maghiară, germană, sârbă şi ucraineană, turcă şi sunt ascultate aceste emisiuni şi de către minoritari, având o părere bună sau mai puţin bună, despre anumite emisiuni. Totodată, trebuie să spun că, spre deosebire de radiodifuziune, televiziunea, cum am mai spus, ridică foarte multe controverse, mai tot timpul consiliul de administraţie la schimbarea unei puteri este demis, spunându-se că sunt probleme financiare. Şi actualul preşedinte a venit pe acelaşi val şi alţi preşedinţi, la fel. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, întotdeauna, - şi aici am fost în unanimitate -, am încercat să găsim soluţii pentru finanţarea postului de televiziune. Despre activitatea actualului consiliu de administraţie şi a preşedintelui-director general, pot să spun şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Cel puţin, mie mi-a plăcut modul în care s-a apropiat şi a încercat să facă, într-adevăr, nişte posturi teritoriale, care să aibă o frecvenţă. S-a gândit la un canal, noi zicem că ar fi trebuit să aibă aceste posturi teritoriale 24 de ore separat de cel naţional, a încercat să înţeleagă doleanţele minorităţilor naţionale legate de emisiunile lor, chiar dacă nu a reuşit întocmai. Totodată, a promis - şi poate a şi încercat - să pună frâu acelui mod de a face televiziune de prost gust. Din păcate, nu a reuşit întocmai. Şi n-a reuşit să reformeze nici emisiunea de ştiri care, aşa cum am mai spus-o şi de "n" ori, de la acest microfon, a rămas în continuare cel mai anost program de ştiri dintre toate televiziunile existente; cel mai lung, cel mai anost şi, din păcate, mai păcătuieşte şi în acel mod, despre care dumneavoastră aţi vorbit cum că n-ar... prostul gust. Deci, dacă a păcătuit domnul preşedinte-director general, a fost tocmai că nu a reuşit să se impună în sensul în care să reuşească să elimine din acest post aceste elemente deranjante, cel puţin pentru mine. În ceea ce priveşte modul în care este vizionat de public, sunt de acord că nu trebuie să fie un mod care să devină prioritar, adică să mergem pe sistemul posturilor comerciale. Nu, într-adevăr, trebuie să aibă foarte multe atribuţii de prezentare a emisiunilor culturale, de educare. Şi poate, acestea nu reprezintă o apetenţă pentru public. Tocmai din această cauză trebuie să fie finanţată activitatea acestei societăţi şi m-ar fi interesat foarte mult să văd ce raport ar fi primit societatea în iunie 2009, când putea să primească votul asupra acestui raport, pentru că raportul a fost depus, comisiile puteau să se întrunească şi să primească un raport. Şi vă mai pun o întrebare: dacă în 2008, aşa cum bine s-a prezentat, exista un deficit oarecare al societăţii, care s-a ştiut când s-a făcut bugetul pe anul 2009, votat în anul 2009 de către o altă coaliţie guvernamentală. Acestui post i s-au propus cu 25% mai puţin decât pentru anul 2008, care nu i-a fost de ajuns. Iar acest capitol, deşi s-a propus să fie modificat de Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, n-a fost acceptat de plenul Camerei Deputaţilor, având 74% PDL-PSD. De ce, domnilor din PSD, doamnelor din PSD, aţi votat împotriva acestui amendament - de a acorda nişte sume pentru anul 2009, ca Televiziunea publică să nu se regăsească într-o situaţie ingrată la următorul raport. Deci, cred că în întrebare găsiţi şi răspunsul. Dumneavoastră ştiţi ce înţelegere aţi avut pe vremea respectivă. Trebuie să spun un lucru: dacă dorim să evităm situaţii ingrate, în care postul public de televiziune să nu poată să aibă bani, trebuie să ne gândim la sfârşitul fiecărui an cum să-i dăm, atât Radiodifuziunii, cât şi Televiziunii publice, banii necesari pentru o activitate normală. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. A fost anunţat numele domnului deputat Socaciu. Pentru un scurt drept la replică, îl invit la microfon. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau să punctez un lucru, pentru că s-a vorbit mai devreme de faptul că niciun mandat nu s-a încheiat. Nu este adevărat. Vreau să vă amintesc că în 2002, când funcţiona la cârma României Guvernul Năstase, domnul Hadji-Culea, liberalul Hadji-Culea, regizorul Hadji-Culea, care era în al doilea an de mandat, a primit încuviinţarea Parlamentului şi a Puterii pentru a-şi termina mandatul. Prima busculadă s-a produs pe mandatul următorului preşedinte PSD, Valentin Nicolau, care, la trei ani de mandat, nici măcar la trei ani, a fost demis de Parlament, în urma respingerii raportului. A urmat, dacă vă amintiţi bine, un mandat catastrofal al altui regizor, Tudor Giurgiu, care singur aproape că şi-a dat demisia, datorită catastrofalei, cum spuneam, catastrofalului mandat, ducând în faliment, de fapt, Televiziunea Română, pe care a preluat-o atunci echipa domnului preşedinte Alexandru Sassu şi care a reuşit să o aducă cel puţin la un nivel de funcţionare normală la această oră. Aş vrea să nu ne mai aventurăm noi, cei care suntem mai ales în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, să facem aprecieri vizavi de cifre, de finanţe şi aşa mai departe, pentru că aici s-a pronunţat foarte bine şi se pronunţă, în general, Curtea de Conturi sau auditul despre care a vorbit domnul preşedinte Sassu. Aş mai spune ceva, pentru că vorbim de politizare. Un an şi jumătate am făcut parte din actualul Consiliu de administraţie al Televiziunii Române şi-mi aduc foarte bine aminte că tocmai Preşedintele României, care a criticat în nenumărate rânduri Televiziunea Română de politizare, prin intermediul consilierilor domniei sale, dorea să participe sau să aibă pur şi simplu o explicaţie faţă de poporul român. De câte ori a solicitat să intre pe post la Televiziunea Română, martor îmi este tot personalul Televiziunii Române, şi mai ales Consiliul de administraţie, din care au făcut parte şi membrii Opoziţiei de atunci şi ai Puterii, i s-a dat voie foarte bine, când a dorit, la ora pe care a dorit-o. Deci, niciodată, Televiziunea Română nu a pus o barieră preşedintelui Băsescu, atunci când a vrut să transmită mesajele domniei sale către populaţie. În acelaşi timp, dacă vorbim de politizare, ar trebui să vorbim de faptul că departamentul cel mai important în această direcţie este departamentul de ştiri. Cine a condus acest departament de ştiri? Vreţi să vă spun? Sau nu e nevoie? (Rumoare.) Totuşi, vă spun cum a ajuns această doamnă în fruntea departamentului de ştiri. Odată instalat domnul preşedinte Băsescu la Cotroceni, una dintre consilierele domniei sale a sunat la Valentin Nicolau, care era preşedinte în exerciţiu, atunci, la Televiziunea Română, întrucât dorea să aibă o discuţie cu acesta domnul Preşedinte. (Rumoare.) Şi i-a spus..., i-a spus următorul lucru... (Rumoare, vociferări.) |
||||
|
|
Domnule deputat, dacă doriţi să concentraţi intervenţia dumneavoastră. (Rumoare, vociferări.) |
||||
|
|
Da, bine, o să concentrez. Deci, depolitizarea ar trebui să înceapă cu doamna Rodica Culcer. Asta voiam să vă spun, da. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc, vă mulţumesc. Nu vedem pe lista noastră de vorbitori reprezentanţi din partea grupurilor parlamentare. Această listă o consider în acest moment închisă. Şi, cu aceasta, încheiem dezbaterea. Dacă domnul Toader doreşte să... Aa, fără probleme, dacă grupurile doresc să mai desemneze pe cineva să ia cuvântul, nu îngrădim acest drept. Eu am informat cu privire la lista pe care ne-aţi comunicat-o din partea dumneavoastră. Vă rog, doamna deputat. |
||||
|
|
Doamna Cornelia Brînduşa Novac: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu vreau să vă spun decât două vorbe. Am tot auzit astăzi vorbindu-se de depolitizare. Şi, dacă ne gândim în trecut, ne aducem aminte că şi PSD şi PNL. au avut la conducerea Televiziunii Române de fiecare dată câte un reprezentant. PDL îşi doreşte un singur lucru: de-po-li-ti-za-re. Aveţi de gând să facem împreună această depolitizare? Sau veniţi aici să spuneţi poveşti de adormit? Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul deputat Bejinariu. Vă rog. |
||||
|
|
Sigur, aş fi de acord cu colega noastră de la PDL, dar să nu uităm un lucru: că PDL a politizat şi Circul. Şi, atunci, nu ştiu de ce mai vorbim de Televiziune! Nu v-am pronunţat numele! Legat de raportul doamnei preşedinte sau doamnei deputat Turcan, cred că ar trebui spus acolo că, totuşi, cea mai bună televiziune şi cea importantă televiziune a fost pe Etno-Tv. Vă salut, domnule Prigoană! Poate dă dumnealui un drept la replică. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu au fost pronunţate nume. (Rumoare, vociferări.) În încheierea dezbaterilor noastre, înainte de a proceda la vot pe raport, îl invit, pentru un comentariu, pe domnul preşedinte-director general Sassu, pentru a putea să aibă un ultim comentariu, înainte de a merge pe zona votului cu privire la raport. Domnule preşedinte-director general, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Alexandru Sassu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să spun două lucruri vizavi de nişte afirmaţii făcute aici. Unu - faptul că la conducerea departamentului de ştiri ar fi fost ţinută ilegal o persoană. Nu! Din păcate, ilegal era să organizez un concurs. Pentru că eram în proces, Televiziunea Română era în proces pentru organizarea unui concurs anterior pe acea poziţie. Procesul s-a terminat acum o săptămână şi Televiziunea a câştigat. Deci, era ilegal să organizez un concurs, atâta vreme cât doamna Culcer dăduse în judecată Televiziunea Română. Acum, că a pierdut, se poate organiza, într-adevăr, concursul. Doi. Atâta vreme cât jurnalul de actualităţi, telejurnalul a crescut într-un an de zile de la două puncte de rating la 7 puncte de rating, cred că trebuie să mulţumim profesioniştilor de acolo şi celei care conduce. Aşa că nu m-aş hazarda să spun că este o neprofesionistă, atâta vreme cât nu o cunoaşteţi. Este un om care a condus foarte bine în această perioadă. Şi, în ultimul rând, pentru că domnul senator mi-a cerut să-mi asum răspunderea pentru aceşti trei ani, neîmpliniţi, în care am condus Televiziunea publică, împreună cu Consiliul de administraţie, vă spun: da, îmi asum răspunderea. Îmi asum răspunderea că nu am dat pe nimeni afară dintre profesioniştii din televiziune, aşa cum mi s-a cerut de nenumărate ori şi aşa cum aţi cerut de nenumărate ori. Şi-mi asum răspunderea pentru că am adus din nou cultura pe programele televiziunii şi pentru că am adus din nou publicul telespectator la televiziune. Şi mulţumesc colegilor mei cu care am lucrat trei ani în televiziune pentru modul în care am colaborat. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şi noi vă mulţumim, domnule preşedinte-director general. Dezbaterile fiind finalizate asupra raportului de activitate al SRTV şi contului de execuţie bugetară pe anul 2008, rog toţi colegii deputaţi şi senatori să-şi ocupe locurile în sală, pentru că trecem la vot. Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală. Vă mulţumesc. Vă supun votului, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Raportul comun al comisiilor pentru cultură, prin care se propune respingerea raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară pe 2008. Pentru a putea fi extrem de clari, cine se pronunţă în favoarea aprobării unui raport de respingere, înseamnă că, de fapt, exprimă un vot împotriva Raportului Societăţii şi în conformitate cu raportul întocmit de comisiile de cultură ale celor două Camere. De aceea, cine este pentru aprobarea Raportului comun al comisiilor prin care se propune respingerea Raportului de activitate al SRTV pe 2008? Doresc să rămâneţi o secundă cu votul exprimat, pentru a putea să avem o estimare a acestui vot. Rog şi colegii mei să ne dea o mână de ajutor. 195 de voturi în favoare. Voturi împotrivă? 78 de voturi împotrivă. Abţineri? Trei abţineri. Cu majoritate de voturi, propunerea de respingere a fost aprobată. (Aplauze.) Doresc să vă reamintesc... o secundă, domnule deputat! Doresc să vă reamintesc faptul că, potrivit art.46 alin.(7) din Legea nr.41/1994, în cazul respingerii raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară, situaţie în care ne aflăm după votul exercitat astăzi, Consiliul de administraţie este demis de drept. În aceste condiţii, vă supun atenţiei o modalitate de a asigura funcţionarea acestei instituţii până la numirea unui nou consiliu de administraţie, pentru că astăzi, această decizie, din momentul în care eu şi doamna preşedinte o co-semnăm, ea produce efecte imediate începând de astăzi. De aceea, dacă pentru această problemă există intervenţii sau sugestii? Domnul Iordache şi-a exprimat dorinţa. Deci, este o chestiune de natură juridică, în acest moment. |
||||
|
|
E o observaţie pe care v-o supun atenţiei dumneavoastră, domnule preşedinte, stimaţi colegi, doamna preşedinte. Eu aş propune că este obligatoriu ca Parlamentul să adopte astăzi o hotărâre de prelungire a mandatului Consiliului de administraţie până la numirea unui nou consiliu de administraţie. Şi spun asta pentru că, dacă vă uitaţi în acest moment în lege, interimatul este asigurat de preşedinte, care este şi director executiv, dar preşedintele nu poate suplini activitatea Consiliului de administraţie. Şi, până... dacă mă ascultaţi puţin... până în data de 15 aprilie este obligatoriu, din partea Televiziunii Române, să fie prezentat un raport de activitate plus un bilanţ financiar-contabil către Parlament şi acesta poate fi aprobat de Consiliul de administraţie şi vizat de preşedinte. În lipsa unui consiliu de administraţie, nu are cine să aprobe un raport de activitate. De aceea, până când va fi votat de către Parlament un nou consiliu de administraţie, eu vă propun această modalitate, de a adopta această hotărâre de prelungire a mandatului Consiliului de Administraţie până la numirea unui nou consiliu de administraţie. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Turcan, doreaţi să interveniţi pe acest subiect? |
||||
|
|
După cum bine cunoaşteţi, Televiziunea Română funcţionează în baza Legii nr.41 şi există cadru legislativ pentru această situaţie, deci nu mai este nevoie de intervenţia Parlamentului. Pe legea de funcţionare a Societăţii Române de Televiziune, preşedintele - director general asigură interimatul în perioada de 15 zile în care trebuie făcute diligenţele pentru numirea noilor consilii de administraţie. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Duvăz, dacă doriţi să mai interveniţi. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O chestiune de procedură. În primul rând că nu s-a înţeles. Legea, într-adevăr - doamna preşedinte Turcan trebuia să fie mult mai completă în expunere -, are prevederea că acest raport este aprobat de Consiliul de Administraţie; în lipsa Consiliului de Administraţie nu vom avea raport în termenul legal. Dar mai există o problemă, domnule preşedinte. Numirea acestui consiliu de administraţie s-a făcut cu vot calificat. Adică cu jumătate plus unu din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. Demiterea lui prin respingerea raportului nu cred că din motive de simetrie poate fi făcut altfel decât cu un vot calificat, pentru că noi nu putem adopta o instanţă cu un anumit fel de vot şi apoi să o demitem cu alt tip de vot. În condiţiile acestea, cred că ar trebui să ne acordaţi o pauză de consultări sau să consultăm, pe chestiunea aceasta, Comisia juridică. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Toader, liderul Grupului PDL din Cameră. |
||||
|
|
Îmi pare rău să-i spun domnului deputat Duvăz că nu este vorba despre aşa ceva, nu este vorba de revocarea vreunei persoane, este vorba de un raport care are, la rândul lui, un raport al comisiei. Deci n-are nicio legătură cu revocarea unei persoane. Că are ca consecinţă demiterea, este cu totul altceva. Avem un raport al unei comisii, ca orice raport, şi se supune votului cu majoritatea celor prezenţi în Camerele reunite. Deci nu e cazul să spunem că persoana Popescu, Ionescu sau Vasilescu este revocată. Este cu totul altceva faţă de atunci când sunt aleşi. Atunci da, când este ales noul consiliu de administraţie, acela este prin vot secret. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Árpád. Aş dori să degajăm o soluţie, imediat după aceea domnul Duvăz. Domnul Márton Árpád şi domnul Duvăz imediat, un drept la replică. Aş dori să ascultăm opiniile grupurilor parlamentare şi după aceea să ne îndreptăm către o concluzie. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, După cum ştiţi, eu trebuie să spun, din capul locului, că nu sunt de acord cu această soluţie, justeţea soluţiei, dar avem o soluţie a Curţii Constituţionale, care, pe o temă de imunitate parlamentară a luat decizia că în conformitate cu prevederile constituţionale toate hotărârile, oricărei Camere din Parlament, trebuie să fie luate cu majoritatea celor prezenţi. Există o astfel de decizie. În primul rând. În al doilea rând, legea are o prevedere. Bună-rea, e de discutat, dar legea prevede respingerea raportului şi n-are nicio prevedere privind modul, adică numărul de voturi de care este nevoie pentru aceasta şi într-adevăr, aşa cum a spus şi doamna Turcan, avem o prevedere de interimat. Evident, din păcate, că s-a ajuns... v-am mai spus că tocmai acum avem această decizie şi nu mai repede. În iunie 2009 putea să fie votat acest raport. Acum ar trebui să discutăm, într-adevăr, pe raportul pentru 2009. Dar, în cel mai rău caz, pentru că cred, pentru problemele financiare şi celelalte deja s-au făcut demersurile, aşa cum şi în cazul unui guvern demisionar, dacă are nişte probleme pur administrative acestea pot fi surmontate, şi aşa cum un proiect de buget poate fi de noul guvern arătat Parlamentului, tot aşa acest raport poate fi, pe baza materialelor existente, definitivat şi elaborat cu cel mult două săptămâni întârziere şi depus Parlamentului de noul consiliu de administraţie. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Duvăz, vă rog, un drept la replică. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Domnule preşedinte, Ştiu de dispoziţia invocată de Decizia Curţii Constituţionale, ştim tot atât de bine în ce condiţii a fost această decizie, dar e a Curţii şi n-o mai comentăm. Numai că aceasta n-a judecat, în momentul în care s-a pronunţat, că orice hotărâre, situaţia în care efectul unei asemenea hotărâri conduce la demiterea unor persoane dintr-un consiliu de administraţie. Cred că şi domnul Toader, cu experienţa dumnealui şi, cu siguranţă şi domnul Árpád, sigur, într-o situaţie oarecum ingrată, pentru că fac parte din partidele care susţin guvernul, ştiu foarte bine că principiul simetriei la numire şi demitere este un principiu de drept şi este un principiu pe care se bazează întotdeauna un sistem democratic. În cazul despre care vorbim, hotărârea noastră adoptată, cum spuneţi dumneavoastră, cu o jumătate din cei prezenţi, nu putea să şi demită ceea ce a fost numit cu jumătate din membrii celor două Camere reunite. Acesta a fost, de fapt, ceea ce eu am vrut să vă atrag atenţia. Şi, în consecinţă, dacă vă amintiţi, în evenimentul relatat, apropo de hotărâri, a trebuit atunci, pentru a obţine voturile necesare instalării consiliului de administraţie, să repetăm votul de mai multe ori. Dumneavoastră nu cred - vorbesc de cei cu experienţă, pe care i-am şi nominalizat, cu riscul că vor cere drept la replică - că sunteţi în situaţia să contraziceţi acest principiu, ceea ce Camerele reunite au avut putere să facă cu o majoritate calificată, nu pot să demonteze în lipsa acestei majorităţi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Suntem în faţa următoarei situaţii. Domnul deputat Iordache a venit cu o propunere pe care a motivat-o, pentru că lucrurile sunt, cred eu, destul de clare. Legea nr.41/1994 spune clar că, în momentul respingerii raportului, automat consiliul de administraţie este demis. Din punct de vedere al situaţiei interimare, până la numirea de către plen, cu majoritate calificată, într-adevăr, a unui consiliu de administraţie, domnul Iordache susţine - şi aici înclin să-i dau dreptate - plenul va decide, în mod evident, că, în perioada interimară, actualul consiliu de administraţie are obligaţia legală de a se descărca, nu faţă de viitorul consiliu de administraţie, ci faţă de instituţiile statului, printr-un raport financiar-contabil de descărcare, pe care-l poate face exclusiv actualul consiliu de administraţie. În sensul acesta cred că domnul Iordache a venit cu această sugestie, de a veni cu o hotărâre care să permită, evident, până la numirea unui nou consiliu de către Parlament, să le permitem să se achite de obligaţiile faţă de instituţiile statului român, şi nu faţă de Parlamentul României. Aceasta înţeleg şi din declaraţia domnului Sassu că este speţa invocată. Domnul Sassu în sine nu are nevoie de o astfel de prelungire, pentru că domnia sa de drept asigură interimatul, ca şi preşedinte-director general, până la numirea unui nou consiliu şi a unui nou preşedinte-director general, după ce Parlamentul se va fi pronunţat. Dar aici este un element de hiatus pe care domnul Iordache ni l-a sesizat şi pe care vreau să-l supun atenţiei şi eventual votului plenului pentru a putea să vedem dacă avem o poziţie. Poate domnul Sassu vine cu ceva precizări suplimentare, de natură strict legală şi financiar-contabilă pentru a putea să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză. Vă rog, domnule Sassu. |
||||
|
|
Domnul Alexandru Sassu: Aş vrea să fiu foarte clar. Aici nu e o problemă care ţine de poziţia de execuţie, ci este o problemă care ţine de raportul cu instituţiile statului. Orice societate - şi în Legea nr.41 scrie acest lucru - trebuie să-şi depună bilanţul, în Legea nr.41 spune: până la 15 aprilie cel târziu. Acest bilanţ nu s-a depus pentru că votarea lui, adoptarea lui este atributul exclusiv al Consiliului de administraţie. Directorul general nu poate şi nu are acest atribut. Deci este o chestiune care ţine de relaţia cu instituţiile statului, şi nu de conducerea executivă. Mai precis, este nevoie de o şedinţă ca acest bilanţ să fie adoptat. Asta este ceea ce vroiam să spun. Este o instituţie care va fi în culpă faţă de Trezorerie, că Televiziunea şi Radioul depun la Trezoreria Statului. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Doamna deputat Turcan, vă rog. |
||||
|
|
Aş dori doar să explic un pic lucrurile, pentru a fi limpede că nu există nicio miză de a prelungi sau a nu prelungi actualul mandat cu 15 zile. Există text legislativ. Domnul preşedinte Mircea Geoană a citit un articol din lege. Mai există încă două articole în care se spune că preşedintele-director general asigură interimatul, după care numirile trebuie să se facă în 15 zile lucrătoare, lucru care e bine să fie reţinut. Deci practic există cadrul legislativ pentru ca instituţia să-şi continue activitatea gestionată de domnul Sassu, aşa cum se află el în poziţia încă de preşedinte-director general, timp în care se fac demersurile pentru numirile consiliilor de administraţie. În acelaşi timp, vroiam doar să mai spun un lucru. Poftim? Da, mi-aş fi dorit, asta vroiam să mai spun. Mi-aş fi dorit ca domnul Sassu să nu vină aici cu pretextul de a se prelungi mandatul consiliului de administraţie că nu a depus bilanţul pe 2009. Ştiţi că există un termen legal, până pe 15 aprilie aceste bilanţuri trebuie trimise la Parlament. Radioul a făcut lucrul acesta, TVR-ul nu a făcut lucrul acesta, cu toate că ştia situaţia în care se află, şi anume că urmează să fie supusă unui vot al plenului. Deci, ca atare, nu cred că se întâmplă absolut nimic dacă în termen de 15 zile instituţia rămâne gestionată de domnul Sassu, după care documentele trebuie să fie pregătite pentru încheierea anului financiar şi vor fi depuse la Parlament. |
||||
|
|
Mulţumesc. O ultimă intervenţie din partea domnului Duvăz, după aceea vă voi propune spre vot ceea ce domnul Iordache a sugerat. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Stimaţi colegi din majoritatea parlamentară şi guvernamentală, Doamnă preşedinte de comisie, Vă asumaţi faptul că un bilanţ nedepus poate să atragă penalităţi în consecinţă şi că aceste cheltuieli vor fi cheltuielile Televiziunii române, pentru că îi refuzaţi dreptul de a-şi depune bilanţul. Faptul că urma o discuţie nu însemna decât pentru dumneavoastră şi automat demiterea consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie nu fusese demis până astăzi, acum 20 de minute, la votul dumneavoastră. În consecinţă, până la data de 15 aprilie avea tot timpul să îl şi depună. Despre aceasta e vorba şi, în ultimă instanţă, aici chiar nu mai este nicio miză, pentru că celelalte termene curg, inclusiv numirea noului Consiliu de administraţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. Argumentele au fost prezentate, inclusiv cele de natură juridică, contabilă sau legală. Rog şi colegii din Grupul UDMR şi PDL din colţ să vă îndreptaţi atenţia şi prezenţa către locurile dumneavoastră, pentru că am să vă supun votului propunerea avansată de domnul deputat Iordache. O ultimă-ultimă intervenţie şi o să vă rog, pentru că deja excesul de argumente, vă rog, cu calm. |
||||
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Stimaţi colegi, Aplauzele după, vă mulţumesc. Vă anunţăm cu această ocazie că vom sesiza Curtea Constituţională în legătură cu votul de astăzi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Este un anunţ pe care domnul deputat l-a făcut. Vă supun votului propunerea avansată de domnul deputat Iordache de prelungire, din motivele menţionate, a mandatului actualului consiliu de administraţie până la numirea unui nou consiliu de administraţie de către plenul Parlamentului României. Cine este pentru această propunere? Vă rog să mă ajutaţi cu... 76 de voturi în favoare. Împotrivă? Vă rog să votaţi. Cred că este o cifră similară de la votul pe raport. 198 de voturi împotrivă. Abţineri? Fără abţineri. Deci propunerea a fost respinsă. Cu aceasta încheiem dezbaterea cu privire la Raportul SRTV... o abţinere, mă iertaţi, pentru stenogramă. |
||||
|
|
|
Punctul 11 pe ordinea de zi: Raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 2008. Invit pe doamna deputat Turcan. Sper că veţi putea continua cu aceeaşi combativitate şi prezentarea Raportului CNA pe 2008. Doamna preşedinte, vă rog. |
|
||
|
|
Bineînţeles! Reiau şi în cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului faptul că acest raport a fost dezbătut cu respectarea procedurilor parlamentare şi, după încheierea dezbaterilor, comisiile reunite au hotărât să propună plenului Parlamentului aprobarea Raportului de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2008, cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenţi în sală în momentul votului, înregistrându-se şi o abţinere. |
||||
|
|
Mulţumesc. Îl invit pe domnul preşedinte Răsvan Popescu, preşedintele CNA. Domnule preşedinte, dacă doriţi să prezentaţi raportul de activitate al CNA pe anul 2008. Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Răsvan Popescu (preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului): Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Anul 2008 este un an de referinţă în audiovizualul românesc pentru două realizări esenţiale. În primul rând, introducerea în legislaţia internă a noii directive a serviciilor media audiovizuale. În numai un an România a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a reuşit acest lucru. Aveam la dispoziţie doi ani, am făcut-o într-un singur an, lucru care este astăzi în sprijinul televiziunilor şi radiourilor care traversează criza pe care o cunoaştem cu toţii. În acelaşi timp, la nivelul anului 2008 a demarat procesul de trecere de la televiziunea analogică terestră la cea digitală prin stabilirea cadrului juridic necesar şi suntem în măsură, în acest an, să trecem la partea practică, urmează alocarea primelor două multiplexuri digitale şi, sigur, la capătul acestui proces, o ofertă mult mai mare pentru public şi de o calitate a recepţiei mult mai bună. Sunt şi alte repere la nivelul anului 2008. Am continuat să dezvoltăm peisajul audiovizual, acordând prin concurs 41 de licenţe audiovizuale de radio, 37 de licenţe audiovizuale de televiziune prin satelit şi 74 de licenţe audiovizuale pentru televiziunile prin cablu. De asemenea, am derulat un program în parteneriat cu Academia Română, cu Institutul de Lingvistică, un program destinat îmbunătăţirii calităţii limbii române vorbite la posturile de radio şi televiziune. Am încheiat, în acelaşi timp, şi un protocol cu Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, concretizat în tipărirea unei lucrări realizate pe baza celor mai frecvente greşeli de limbă de la televizor, lucrare în sprijinul profesorilor de limba română şi care se foloseşte în şcoli. Pentru încălcarea normelor din domeniul audiovizual, CNA a aplicat în 2008 659 de sancţiuni, dintre care 139 de amenzi, în cuantum de 750 de mii de lei şi 517 somaţii publice. Aşa cum ştiţi, banii alimentează bugetul de stat. CNA a desfăşurat singur sau în parteneriat campanii destinate protecţiei minorilor sau educării publicului: "Nu-ţi lăsa copilul educat de televizor", "Campania pentru un stil de viaţă sănătos", "Ridică mâna împotriva bătăii copiilor" ş.a.m.d. Am dezvoltat politici de parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cu Asociaţia Jurnaliştilor din România, Consiliul Român pentru Publicitate şi Asociaţia Internaţională pentru Publicitate. Toate acestea ne ajută în munca noastră de zi cu zi. Pentru a stopa fenomenul pirateriei de programe audiovizuale, CNA a intensificat controalele la societăţile de cablu, aplicând amenzi în valoare totală de 225 de mii de lei şi 105 somaţii publice. Tot în 2008, CNA a monitorizat cele două campanii electorale şi a stabilit sancţiuni acolo unde au existat abateri de la cadrul legal. De asemenea, pentru a evalua impactul programelor audiovizuale asupra minorilor, am realizat un studiu privind gradul de violenţă în programele audiovizualului românesc, care a fost realizat de Centrul de studii media şi noi tehnologii de comunicare, studiu care a stat la baza măsurilor CNA de sancţionare a violenţei pe posturile de televiziune şi radio. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă pe acest subiect sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Până în acest moment nu am înregistrat astfel de solicitări. Dacă nu, luăm act de prezentarea şi dezbaterea acestui raport. Vă informez că acest raport pentru CNA nu se supune votului plenului Camerelor reunite ale Parlamentului României. |
||||
|
|
|
Punctul 12 pe ordinea de zi: Raportul de activitate pe anul 2008 al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. Bineînţeles aceeaşi procedură, dacă doamna Turcan doreşte să spună câteva cuvinte cu privire la opinia comisiilor pentru cultură cu privire la AGERPRES. |
|
||
|
|
Comisiile reunite propun aprobarea Raportului de activitate pe anul 2008 al Agerpres. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dacă domnul preşedinte Ioan Roşca, directorul general al AGERPRES, o scurtă intervenţie, vă rog, pentru a putea să avem şi punctul de vedere al instituţiei dumneavoastră. |
||||
|
|
Domnul Ioan Roşca (directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Aş vrea să vă informez că producţia editorială a AGERPRES s-a situat şi se situează în afara oricăror influenţe de ordin politic sau economic. Fluxurile de informaţii sunt bazate exclusiv pe informaţii de primă sursă, verificabile, astfel încât să ofere o imagine clară, completă şi echidistantă a evenimentelor de orice natură din ţară şi străinătate. Menţinerea cu consecvenţă a unei ţinute jurnalistice adecvate statutului AGERPRES de instituţie de interes naţional a făcut diferenţa faţă de fenomenul tabloidizării presei şi generalizării tentaţiei de a obţine audienţă cu orice preţ. Vă informez că AGERPRES, care a împlinit anul trecut 120 de ani de existenţă, este o instituţie competitivă, cu un brand solid, cu o voce credibilă pentru mas-media din ţară şi străinătate şi pentru formatorii de opinie din România. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule director general Roşca. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare pentru dezbaterea acestui raport? Nu am fost până acum sesizaţi cu astfel de solicitări. Dacă nu, rog toţi colegii şi colegele să-şi ia locul în sală. Dacă voi constata că nu suntem în cvorum de şedinţă nu voi ezita să fac cunoscut acest lucru. Vă rog să vă ocupaţi locurile în sală şi să vă propun spre vot Raportul comun al Comisiilor pentru cultură privind Raportul de activitate al AGERPRES pe anul 2008 potrivit art.13 alin. (3) din Legea nr.19/2003, cu modificările ulterioare. Cine este pentru acest raport? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Fără abţineri. În unanimitate, raportul Comisiilor pentru cultură a fost aprobat, cu privire la Raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe 2008. Mulţumesc şi domnului preşedinte şi colegilor săi. |
||||
|
|
|
Punctul 13 pe ordinea de zi: Raportul Comisiei speciale pentru analiza crizei intervenite în funcţionarea justiţiei, constituită prin Hotărârea Parlamentului nr.34/2009. Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Florin Iordache, preşedintele comisiei comune speciale, care va prezenta raportul şi proiectul de hotărâre. Vă rog, domnul deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia specială pentru analiza crizei intervenite în funcţionarea justiţiei şi-a stabilit următoarele obiective: analiza situaţiei grave din justiţie, care a condus la blocarea funcţionării acesteia şi la radicalizarea factorilor cu responsabilitate în acest domeniu; identificarea cauzelor care au provocat situaţia din justiţie, precum şi măsurile care se impun pentru rezolvarea acesteia; analiza legislaţiei din domeniul justiţiei pentru identificarea eventualelor inadvertenţe, omisiuni, imperfecţiuni; examinarea şi analizarea statutului judecătorilor şi procurorilor; elaborarea unui pact naţional pentru justiţie. În urma consultărilor şi examinării tuturor documentelor puse la dispoziţie, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului celor două Camere adoptarea raportului asupra crizei intervenite în funcţionarea justiţiei. Comisia comună specială pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei, propune plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului adoptarea pactului puterilor privind justiţia, prevăzut în Anexa nr. 1. Principiile speciale ale pactului prevăd respectarea statutului judecătorilor, independenţa justiţiei precum şi principiile care stau la baza elaborării şi adoptării bugetului puterii judecătoreşti, care trebuie să fie identice cu cele ale celorlalte puteri ale statului. Pe baza analizei evoluţiei sistemului şi a procesului bugetar, aveţi o serie de anexe care vă stau la dispoziţie. În urma dezbaterilor în comisie, domnule preşedinte, propunem plenului reunit al celor două Camere şi prezenta hotărâre: "Se aprobă raportul Comisiei comune speciale pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei; şi la art.2: Raportul asupra crizei intervenite în funcţionarea justiţiei se transmit Guvernului României şi Consiliului Superior al Magistraturii". Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat şi celor care au contribuit la redactarea acestui raport. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii cu privire la raport sau la proiectul de hotărâre? Constat că nu există astfel de intervenţii. În aceste condiţii, vă supun atenţiei şi votului proiectul de hotărâre în ansamblul său, inclusiv titlul acestui raport cu anexele şi concluziile prezentate de către preşedintele Comisiei speciale, domnul deputat Iordache. Cine este pentru aprobarea acestei hotărâri? Vă rog să votaţi. Este vorba de un raport care va fi remis autorităţilor statului, sugestia principală fiind cea de a avea un pact naţional cu privire la justiţie. 46 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 108 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Proiectul de hotărâre a fost respins. Rog colegii să verifice cvorumul de şedinţă şi rog pe cei care au ieşit pentru o scurtă pauză să revină în sala de plen. Mai sunt 4 puncte pe ordinea de zi. În acest moment suntem într-o situaţie evidentă de lipsă de cvorum şi rog liderii grupurilor să facă un apel către colegi pentru a reveni în sală. Pe procedură, domnul Zgonea. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnilor colegi, Nu avem cvorumul de şedinţă, domnule preşedinte. Obligatoriu, conform Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, sigur şi pentru dumneavoastră şi sigur şi pentru ceilalţi colegi, staţi liniştiţi, numărăm bine amândoi colegii. Aveţi 155 de deputaţi şi senatori în sală, sub cvorumul de şedinţă. Mă scuzaţi, aveţi 155... |
||||
|
|
Sunt două variante, fie procedăm la un apel nominal pentru a putea să remobilizăm prezenţa în sală... Dacă liderii de grupuri nu solicită o astfel de abordare îl rog pe domnul Haşotti, liderul grupului PNL din Senat, să intervină. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Nu sunt două posibilităţi. Este una singură. Până în momentul de faţă, niciun lider de grup nu a cerut apelul nominal. Da. Dumneavoastră, în calitate de preşedinte de şedinţă, mai ales că prezidiul nu este complet, pe Regulament trebuie să suspendaţi şedinţa, fără a mai avea altă discuţie. |
||||
|
|
Domnule Haşotti, preşedintele de şedinţă decide cu privire la suspendarea şedinţei, dar dintr-o dorinţă de colegialitate şi pentru că liderii de grupuri sunt întotdeauna cei care pot să asigure o bună funcţionare a unei şedinţe de plen, inclusiv plen reunit, cred că o minimă consultare cu aceştia... Domnule Toader. |
||||
|
|
Sigur că o parte din coleg sunt pe hol, uitaţi-vă cum încep să vină, iar referitor la cea fost înainte... (Vociferări.) Păi, uitaţi-vă în partea stângă. Deci dacă e cazul, faceţi apel nominal. |
||||
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Aura Vasile. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În numele Grupului parlamentar al PSD+PC solicit timp de consultare pentru că şi colegii mei sunt sus la grup, pentru a vedea cum vom da votul în continuare pe ziua de astăzi, ţinând cont că va fi şi un vot secret. Deci, cerem jumătate de oră timp de consultaţii. (Vociferări.) Deci votul dinainte, vreau să fie clar că nu a fost conform cu Regulamentul, deci considerăm că nu a fost dat. Nu a întrunit numărul de voturi necesar. Deci, solicit timp de consultare. Colegii mei mă aşteaptă la grupul parlamentar. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Toader şi după aceea domnul Arpad Marton. |
||||
|
|
Desigur că timpul de consultări poate să-l ceară orice lider de grup. Ne întrebăm cine ne adunăm după aceea, probabil că doamna Aura Vasile vrea să nu mai continuăm şedinţa. E problema dânsei şi a colegilor dânsei. Eu vă spun alt lucru referitor la vot. Votul nu se confundă cu cvorumul. Puteai să fii în sală să nu votezi, ce s-a votat aia e numărătoarea. Restul este vorba de cvorum al tuturor deputaţilor care au semnat la intrarea în plen. |
||||
|
|
Nu, nu să nu intrăm în interpretări diferite. Domnule Arpad Marton? Nu mai doriţi? Solicitarea liderului sau viceliderului Grupului PSD+PC... o pauză de consultări de 15 minute. Ne revedem peste 15 minute fix, pentru a putea să vedem dacă suntem în cvorum de şedinţă şi putem continua. |
||||
|
- după pauză |
|||||
|
|
Între temele rămase, prelungirea termenului pentru dezbaterea codurilor de procedură civilă şi penală reprezintă o adevărată prioritate. Vă rog să vă întruniţi pentru a putea să rezolvaţi cât mai repede acest subiect. Dacă doamna Aura Vasile ar dori să ne informeze cu privire la rezultatul consultărilor cu liderii de grupuri şi cu alte elemente de interes. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Liderii de grup împreună cu cei care au participat la această întâlnire au hotărât suspendarea activităţii plenurilor reunite din şedinţa zilei de astăzi, urmând a fi reluate în cursul lunii aprilie, la o dată când va fi stabilită de Birourile reunite ale celor două Camere, când va fi reportată ordinea de zi. |
||||
|
|
|
Mulţumesc. Este o propunere pe care liderii de grupuri au făcut-o. Daţi-mi voie să informez plenul reunit cu privire la dreptul de exercitare de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale privind Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, aprobată de Camera Deputaţilor după dezbatere şi votul de astăzi, votul final de astăzi, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al procedurilor de publicitate, această lege este supusă dreptului de sesizare din partea senatorilor şi deputaţilor. În condiţiile date şi ţinând cont de faptul că şi cvorumul de şedinţă nu este întrunit, vă propun să suspendăm şedinţa noastră de plen reunit. Sugestia pe care o vom face, împreună cu doamna preşedinte Anastase viitorului Birou permanent reunit, este să reluăm partea care nu a fost epuizată astăzi pe 12 aprilie, dată când vom avea ca oaspete în Parlamentul României pe preşedintele Parlamentului European, domnul Buzek. Am să rog, de asemenea, echipele noastre tehnice să identifice ce alte eventuale teme de plen reunit am putea identifica pentru a avea o agendă cât mai consistentă. În aceste condiţii, declar închisă şedinţa de plen reunit de astăzi şi vă mulţumesc pentru participare şi atenţie. |
|
||
|
|
* Şedinţa s-a încheiat la ora 16,50. |
||||
![]() |



