Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Mihai Alexandru Voicu, Dumitru Pardău şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi are cuvântul din partea Grupului parlamentar al PSD+PC domnul deputat Ioan Stan.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cică să te ferească Dumnezeu de adormirea raţiunii, pentru că, în timp ce ea, amărâta, raţiunea adică, strânge perna în braţe, se găsesc unii, profită şi nasc monştri. Că au plăcerea să-i nască e, până la urmă, treaba lor! Dar, vedeţi dumneavoastră, îşi lasă progeniturile în grija şi pe spinarea noastră, cei siliţi, fără vină, la ascultare şi conformare ca nişte cobai.

Să nu bănuiţi, domniile voastre, că sunt vorbe goale. Asistăm, cu adevărat, la naşterea unui monstru! Cum altfel s-ar numi ceva ce nu are cap şi nici picioare, sau, dacă vreţi, nu are nici rădăcini şi nici lăstare noi. Şi cum altfel am putea descrie ce va rămâne dintr-un popor căruia i se ard rădăcinile, adică pensionarii, şi i se retează lăstarii tineri, copiii, adică viitorul!

Acest lucru se pune la cale în aceste zile în care aflăm oripilaţi, din gura unui consilier al primului ministru, că mămicile nu pot fi exceptate de la sacrificiul naţional, pe care îl plănuiesc guvernanţii noştri şi la care au datoria să participe şi ele, cică din solidaritate. Nu ştiu de ce calificare ne bucurăm în ochii acestei doamne consilier a premierului, dar mă cutremur că presupus profesionistele afirmaţii vin din gura unei femei.

Adică mămicile sunt cele solidare, iar copiii lor n-au nici în clin nici în mânecă cu asta. Cu alte cuvinte, indemnizaţia pentru creşterea copilului se diminuează drastic pentru a nu exista "discriminări" şi nu sunt afectate decât mămicile. Dar ele, care şi-au lăsat în aşteptare realizarea profesională, perfecţionarea oferită de practică şi câte altele ce alcătuiesc viaţa unei femei respectabile pentru a fi mame adevărate, nu mai au alte surse de venit în sprijinul creşterii copilului pe care l-au adus pe lume. În cazul familiilor monoparentale, chiar nu există alte resurse financiare dacă părintele a optat pentru concediul de până la doi ani pentru creşterea copilului mic.

Prin ce minune n-ar fi afectaţi copiii de reducerea de la o indemnizaţie de 2200 lei la una de 600 lei şi ce ar trebui să facă mamele lor, părinţii în general, pentru a atenua, fie şi parţial, efectele retezării ajutoarelor oferite de stat. Şi, până la urmă, cu ce câştig s-ar alege vistieria prost gospodărită de cei care ne obligă la solidaritate cu cine ne-a sărăcit de pe urma unui atare demers?

Un studiu al Ministerului Muncii, realizat pentru primul trimestru din 2009, arată că peste 80% dintre părinţii plătiţi de stat au un venit mai mic sau egal cu 706 lei şi, prin urmare, primesc o indemnizaţie de 600 lei. La polul opus, doar 0,28% dintre ei primesc indemnizaţia maximă de 4000 de lei. Asta înseamnă, cu toată creşterea înregistrată de procentul părinţilor cu indemnizaţii mari din martie 2009 până în martie 2010, că economia la bugetul de stat nu poate fi substanţială, având în vedere faptul că părinţii bine plătiţi nu renunţă la serviciu.

Şi poate că, pentru a avea cu ce-şi creşte decent copiii, unele mame s-ar întoarce la muncă, presupunând că firma la care munceau mai există şi le poate reangaja. Dar unde să-şi lase copiii? Nu poţi lua astfel de măsuri fără să ai şi servicii de suport, cum ar fi creşele pentru cei mici. Iar numărul de locuri în creşe a fost insuficient şi până în prezent, în condiţiile în care existau totuşi circa 190.000 de beneficiari ai Legii nr.257 din 31 octombrie 2008, deci 190.000 de copii erau îngrijiţi acasă, de părintele beneficiar de indemnizaţie.

Spuneam, cu toată amărăciunea de care sunt în stare, că ne retezăm în acest fel viitorul. Nu exageram şi nu sunt patetic atunci când spun asta.

Concluziile Raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România, făcut public în septembrie 2009, arătau riscurile unor măsuri incoerente în faţa stării de deteriorare a situaţiei demografice actuale şi recomandau adoptarea urgentă a unor măsuri coerente, care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi stabilizarea - pe termen lung - a numărului populaţiei.

Ce spun aceeaşi specialişti în faţa perspectivei conturate de măsurile de redresare a bugetului de stat şi pe seama copiilor? Spun că ne ameninţă scăderea gravă a natalităţii şi creşterea masivă a abandonului infantil. Spun că aplicarea unor astfel de măsuri într-un context economic foarte dur, cu efecte majore asupra standardului de viaţă, asupra sensului şi certitudinii va agrava starea demografică şi va aduce amânarea naşterilor într-o măsură incredibilă.

Asta spune un sociolog de la Centrul de Cercetări Demografice. Eu mai spun încă o dată că "somnul raţiunii naşte monştri" şi că lăsând un arbore fără rădăcini şi tinere lăstare nu vom mai avea nicicând păduri, ci numai lemn de foc la care să ne încălzim ca să "trăim bine".

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Guvernul umblă cu două măsuri."

Reducerea salariilor din administraţia locală va avea efecte negative. Astfel, specialiştii din diferitele compartimente esenţiale ale primăriilor sunt deja pe picior de plecare. Aşa se întâmplă, de pildă, în serviciile de programe. Şi ne mai plângem că administraţiile locale nu sunt capabile să atragă fonduri europene!

Dar, în momentul în care salariile angajaţilor din aceste servicii vor ajunge, în urma reducerile preconizate de Guvern, la puţin peste 600 de lei, nu le mai poţi reproşa primăriilor din ţară că nu consumă banii europeni puşi la dispoziţia României. Pentru a atrage aceste fonduri, e nevoie de programe bine întocmite, adică de specialişti. Or, tocmai specialiştii pleacă!

Pe de altă parte, agenţiile care se ocupă nu cu întocmirea, ci cu verificarea proiectelor, sunt populate cu armate de funcţionari care beneficiază de sporuri de 75% doar pentru a evalua un proiect. Mai mult, deseori, unele proiecte fără niciun cusur sunt returnate primăriilor cu scopul evident de a justifica existenţa respectivelor agenţii. Aşadar, în timp ce, cei care scriu proiectele au parte de salarii mizerabile, intermediarii - din nou intermediarii! - huzuresc. E uşor de înţeles unde se afla clientela politică!

De altfel, simpla comparaţie între salariile din cadrul Primăriei Iaşi şi cele din Prefectura Iaşi este semnificativă. Astfel, în vreme ce salariul mediu din primărie este sub 1000 de lei pe lună, cel din instituţia subordonată guvernului este de circa 2500 de lei. Adică de vreo două ori şi jumătate de ori mai mare. Iată cum actuala Putere aplică două măsuri: una pentru administraţia locală, alta pentru clientela Partidului Democrat Liberal.

Şi iată încă unul din motivele din cauza căruia şansa României - accesarea fondurilor europene - este ratată în fiecare an. Când îţi baţi joc de specialişti, nu e de mirare că aceştia îşi iau lumea în cap.

Concluzia este una singură: măsurile avute în vedere de actualul Guvern vor accentua criza din România, pentru că ele au drept scop principal salvarea clientelei politice şi nu depăşirea recesiunii economice.

Haideţi să ne întoarcem la soluţiile adevărate!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ştefan Buciuta.

Domnul Ştefan Buciuta:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică este in cinstea memoriei veteranilor de război în comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş.

Veteranii de război trebuie cinstiţi aşa cum se cuvine pentru că ei, prin lupta şi jertfa lor, au contribuit la întoarcerea în Europa a democraţiei şi învingerea dictaturii fasciste. Alături de alte popoare şi naţionalitatea ucraineană din judeţul Maramureş, în funcţie de împrejurări, a luptat, cu voie sau fără voie, în timpul celui de al II-lea război mondial pe fronturile din est sau din vest, aşa cum le-au dictat împrejurările.

Faptul că, în cinstea voluntarilor ucraineni care au luptat alături de Coaliţia antihitleristă la nimicirea agresorului fascist, s-a edificat un monument al veteranilor în comuna Poienile de sub Munte, de către statul român, la cererea voluntarilor din localităţile de pe Valea Ruscovei care au scăpat cu viaţă din cea de a II-a conflagraţie mondială, este un lucru lăudabil, iar generaţiile noastre şi cele care ne vor urma au datoria sfântă de a cinsti gloria înaintaşilor lor.

În documentele scrise reiese faptul că din comuna Poienile de sub Munte au plecat pe front 284 de voluntari înrolaţi în armata sovietică în anul 1944 şi s-au reîntors acasă doar 185 de voluntari. ceilalţi dorm somnul de veci în pământurile altor ţări europene, conform documentelor din arhiva Consiliului Popular al comunei Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş. (dosar nr. 6 din anul 1945, paginile 17-19, reiese următoarele: în data de 21 februarie 1945, soldatul Veciunca Alexa din comuna Poienile de sub Munte a căzut eroic pe câmpul de luptă din Slovacia, răpus de cartuşe trase dintr-o armă automată; a luptat în cadrul regimentului 95 infanterie din Frontul IV ucrainean.)

Uniunea Ucrainenilor din România împreună cu organele locale au organizat anual manifestările culturale dedicate memoriei veteranilor de război. Astfel, la 55 de ani de la cel de al II-lea război mondial s-a organizat o manifestare mai amplă la 6 mai 2000, la care au fost invitaţi toţi veteranii de război (voluntarii). La acea dată, mai existau în viaţă 177 veterani de război de naţionalitate ucraineană în judeţul Maramureş, dintre care 99 de voluntari, mulţi dintre ei foşti prizonieri în Armata sovietică, care apoi au luptat împreună cu aceasta pentru eliberarea teritoriului României şi a celorlalte state, unii ajungând până la Berlin, conform datelor statistice date de Asociaţia Naţionalǎ a Veteranilor de Război Maramureş şi menţionate în descrierea localnicilor.

Acţiunile culturale dedicate comemorării veteranilor de război au continuat să se desfăşoare până în anul 2008, moment când Consiliul Local Poienile de sub Munte, în frunte cu primarul lor Oncea Ştefan, au hotărât să reconstruiască monumentul situat în parcul comunei Poienile de sub Munte, dându-i o altă înfăţişare faţă de cel care a fost construit în anul 1956 şi care a fost amplasat în locul unui postament din beton având mai multe trepte, construit după război, şi în care era fixat un catarg pe care flutura steagul României.

În toţi aceşti ani de după 2000, Uniunea Ucrainenilor din România a căutat să sprijine acţiunea dedicată cinstirii veteranilor de război, prezentând concerte cu participarea grupurilor artistice din comunele cu populaţie ucraineană, mobilizând participarea veteranilor la aceste acţiuni, precum şi stimularea financiară a lor şi a văduvelor de război.

La 9 mai 2010, a avut loc în comuna Poienile de sub Munte dezvelirea şi sfinţirea monumentului veteranilor de război, la care au participat în total doar 18 veterani care mai sunt în viaţă şi pe care vrem să-i cinstim cum se cuvine.

Conform statisticilor primite la UUR date de către preşedinţii organizaţiilor locale au fost invitaţi următorii veterani de război (dobrovolţi): Bilan Ivan şi Dziţac Ivan din comuna Poienile de sub Munte; Laver Dumitru, Brotnei Ivan, Ţudic Fedor, Benzar Simion, Ciorei Ivan, Curac Mihai şi Miculaiciuc Pavel din comuna Repedea; Pop Vasile, Liber Ion, Zvenka Simion din comuna Ruscova; Sambor Nicolae şi Şmuleac Vasile din Lunca la Tisa; Sacala Ivan din Bocicoi; Semcovici Vasile din Crăciuneşti; Traistă Mihai din Rona de Sus şi Pasenciuc Gheorghe din Remeţi, deci în total doar 18 veterani care mai sunt în viaţă şi pe care dorim să-i cinstim cum se cuvine "

Anul acesta, comemorarea veteranilor de război a coincis cu alte evenimente din istorie, şi anume:

• la 9 mai 1877, România şi-a proclamat independenţa faţă de Imperiul Otoman;
• la 9 mai 1945 s-a încheiat cel de al II-lea Război Mondial, odată cu capitularea Germaniei fasciste;
• la 9 mai 1950 a fost proclamată Ziua Europei, când s-au pus primele baze ale Uniunii Europene de astăzi.

În cadrul programului artistic desfăşurat pe scena Casei de Cultură a comunei Poienile de sub Munte, deputatul Ştefan Buciuta, preşedintele UUR, a acordat veteranilor diplome jubiliare cu felicitare şi câte 50 de lei din contribuţia personală celor 18 veterani de război.

Tot în cadrul acţiunilor dedicate veteranilor, consulul Vasyl Nerovnyi, din cadrul Consulatului General al Ucrainei la Suceava, a înmânat medalii jubiliare ocazionate de împlinirea a 65 de ani de la proclamarea victoriei asupra fascismului. Din partea Ambasadei Ucrainei a fost înmânat un televizor Şcolii de Arte şi Meserii nr.1 din comuna Poienile de Sub Munte.

Am felicitat participanţii la manifestarea din comuna Poienile de sub Munte, pe oaspeţii din Ucraina, pe reprezentantul Consulatului General al Ucrainei de la Suceava, pe reprezentanţii organelor locale, pe Sfinţiile Lor clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care au slujit la monument, precum şi pe preşedinţii organizaţiilor judeţene şi locale ai Uniunii Ucrainenilor din România.

Primarului comunei Poienile de sub Munte, Oncea Ştefan, şi consilierilor Consiliului Local le-am mulţumit pentru ocazia de a fi prezenţi în mijlocul lor în comuna cu cea mai numeroasă populaţie de etnie ucraineană din România, care numără circa 10500 locuitori. De asemenea, le-am mulţumit veteranilor şi văduvelor veteranilor de război pentru participarea la această manifestare, dorindu-le multă sănătate, fericire, bunăstare şi să aibă parte de viaţă lungă în belşug şi prosperitate.

Regret cǎ la aceastǎ amplǎ manifestare dedicatǎ veteranilor de război nu au participat reprezentanţii Prefecturii Judeţului Maramureş, ai Consiliului Judeţean, nici măcar cu un mesaj de felicitare.

Glorie veşnică celor care s-au jertfit pentru eliberarea patriei şi binele poporului!

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Samoil Vîlcu.

Domnul Samoil Vîlcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la nouă proiecte europene care vor moderniza municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor europene reprezintă o condiţie obligatorie pentru ieşirea din criză. Este important să găsim, cu acordul Comisiei Europene, pentru a respecta directivele europene şi cele ale legislaţiei româneşti, soluţia de deblocare în ceea ce priveşte absorbţia şi derularea proiectelor care sunt blocate din cauza unor proceduri de contestaţie. Acest aspect este esenţial, pentru că avem într-un timp scurt multe fonduri de absorbit şi să găsim cele mai bune şi eficiente metode. Înfiinţarea de către PDL a unei comisii pentru a găsii soluţii de accelerare a procedurilor de achiziţie, respectând legislaţia în vigoare şi normele europene este o măsură bine venită. Foarte mulţi primari se plâng că există contestatari de profesie, care frânează derularea unor proiecte de anvergură, iar din această cauză sunt comunităţi locale care pierd fonduri europene importante. Absorbţia fondurilor europene ar putea duce la ieşirea din criza economică. Trebuie să facem eforturi pentru a pune în aplicare cât mai repede proiectele deja selectate, să accelerăm selectarea de proiecte de calitate şi să asigurăm sumele pentru cofinanţarea naţională.

Municipiul Râmnicu-Vâlcea poate constitui un exemplu în ceea ce priveşte modul în care s-a gândit să transforme oraşul prin atragerea unor importante fonduri de la Uniunea Europeană. Nouă proiecte importante pentru oraşul Râmnicu-Vâlcea se află în diferite stadii de derulare, iar Primăria municipalităţii are în vedere acest lucru Aceste proiecte de anvergură le-au vrut râmnicenii şi le aşteaptă de multă vreme.

Cele nouă proiecte fac parte dintr-un program operaţional regional 2007-2013, incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru municipiul Râmnicu-Vâlcea. Pentru ele, Râmnicul beneficiază de finanţare externă în proporţie de 98% (17,65% de la bugetul de stat şi 80,35% din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR), cu o cofinanţare locală de numai 2%. Pentru că dezechilibrele în funcţionarea organismului urban, care se manifestă mai în toate zonele municipiului sunt legate în primul rând de circulaţia rutieră şi feroviară, multe dintre aceste proiecte sunt cuprinse într-o viziune de dezvoltare urbanistică stabilită pentru un mai mare confort al populaţiei Râmnicului, în condiţiile exploziei demografice, a dezvoltării municipiului şi a traficului rutier, care a căpătat o amploare deosebită. Cu cât vom reuşi mai rapid să derulăm aceste proiecte, cu atât mai repede vom ieşi din această criză şi vom găsi resursele importante pentru această parte a Olteniei, de revigorare economică.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea deputaţilor independenţi, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă uit în fiecare zi la ceea ce se întâmplă în România. Şi, în afară că este un moment greu şi trebuie să fii cel puţin cel puţin cu ochelari de cal ca să nu-ţi dai seama de acest lucru, poate mai mult decât atât că ne ridicăm unii împotriva altora.

Văd încrâncenarea. Văd că nu găsim soluţii. Văd că ajungem să considerăm că, în România, sistemul bugetar este doar o cenuşerasă. Şi ţin să vă aduc aminte că, fără sănătate, fără educaţie, fără ordine publică, lucrurile nu au cum să funcţioneze.

De la ultimul asistent care vă primeşte într-un serviciu de urgenţă, până la cel care vă asigură siguranţa de fiecare zi, toţi sunt rotiţele unui angrenaj extrem de important.

Iar dacă ne aducem aminte şi de bătrâni, de pensionari, oare ce putem face?

Voi susţine de fiecare dată aceste categorii şi cred că este momentul să ne aducem aminte că mulţi dintre noi suntem aleşi uninominal şi că fiecare are o răspundere. N-o putem delega.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat independent Cătălin Cherecheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi o intitulez "Contează păstrarea biodiversităţii pentru noi?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pornind de la campania de informare pe tema biodiversităţii, lansată de Comisia Europeană cu scopul de a contribui la creşterea gradului de responsabilizare faţă de mediul natural, prin educarea publicului şi generarea unui angajament comun al cetăţenilor şi autorităţilor locale, vă rog să-mi permiteţi să fac câteva consideraţii pe marginea acestui subiect deosebit de actual. Fac acest lucru pornind de la ultimele studii efectuate, conform cărora, România, o ţară cu o biodiversitate ridicată, se numără printre statele cu un grad scăzut de informare în privinţa biodiversităţii.

Deşi România are un patrimoniu natural unic, deşi deţine 30% din speciile de carnivore din Europa, deşi are, încă, păduri virgine, grija faţă de ele lasă de dorit. În ultimii ani, condiţiile naturale şi peisajul au fost influenţate în mod deosebit de evoluţia activităţilor economice, care au condus la exploatarea excesivă a resurselor naturale. În aceste condiţii, multe specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului înconjurător.

Lipsa de grijă faţă de habitatele naturale, speciile sălbatice de floră şi faună, ecosistemele naturale se vede şi în Maramureş, al cărui peisaj este alterat cel mai mult de haldele de steril şi iazurile de decantare apărute în urma exploatării minereurilor neferoase.

Am mai spus de la această tribună şi repet acum: de aceeaşi proastă gospodărire au parte şi ariile protejate, care ocupă înjur de 8% din suprafaţa României, şi care, în marea lor majoritate, se află în proprietatea statului.

Nu exagerez şi dacă spun că toate ariile protejate, inclusiv sit-urile Natura 2000, se confruntă cu multe provocări în ceea ce priveşte managementul conservării şi menţinerea stării adecvate de conservare. Când planeta este dată peste cap de schimbările climatice, România nu este în stare să gospodărească această bogăţie de sănătate, lăsându-le în seama unor ONG-uri, fără o infrastructură şi un management adecvat. Iar ca urmare a presiunii economice şi a resurselor financiare precare, ariile protejate se confruntă cu presiuni ridicate, cauzate de exploatările ilegale, construcţii ilegale, care conduc la pierderi ireversibile ale biodiversităţii în România.

Tocmai de aceea cred că ideea acestei campanii de informare este binevenită atât pentru cetăţeni, care vor afla informaţii despre biodiversitate şi poate vor înţelege care sunt beneficiile ei şi ameninţările la adresa acesteia. Biodiversitatea este o problemă a tuturor. Şi împreună trebuie s-o protejăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Au depus declaraţii în scris de la Grupul parlamentar al PDL următorii deputaţi: Marius Rogin, Silviu Prigoană, Claudia Boghicevici, Cornel Ghiţă, Ioan Nelu Botiş - două, ştefan Pirpiliu, Daniel Geantă, Dănuţ Liga, Cosmin Popescu, Constantin Severus Militaru, Constantin Chirilă, Petru Călian, Gheorghe Ciobanu, Daniel Buda, Marius Cristian Dugulescu, Andrei Valentin Sava, Ioan Oltean, Alin Popoviciu, Cornel ştirbeţ, Alin Trăşculescu, Strugaru-Stelică.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Ioan Sorin Roman – două, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Valeriu Zgonea, Mircea Drăghici, Ion Călin, Florin Costin Pâslaru, Marian Ghiveciu, Vasile Popeangă, Neculai Răţoi, Eugen Bejenariu, Cristian Rizea, Manuela Mitrea.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Andrei Dominic Gerea, Radu Stroe, Titi Holban, Bogdan Radu ţimpău, Lucia Ana Varga, Nini Spunaru, Leocadia Gavrilescu, Ioan ţintean, Cornel Pieptea, Cristian Buican, Horea Dorin Uioreanu, Viorel Palaşcă, Virgil Pop, Dan Motreanu, Cristian Adomniţei, Relu Fenechiu.

Din partea deputaţilor independenţi, Vasile Soporan.

Din partea Grupului independenţilor, doamna deputat Luminiţa Iordache.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Unde-i ţăranul de altădată?"

E trist, dar adevărat. Satul românesc nu mai arată aşa cum îl ştiam din copilăria noastră. Chiar dacă nu regretăm cooperativele de producţie, regretăm lipsa gospodăriilor ţărăneşti, care multora ne încântau vacanţele.

Acum, satul românesc e din ce în ce mai trist. Ţăranii, care nu mai sunt ţărani, ci un fel de orăşeni rurali, îşi acceptă cu resemnare soarta. Şi parcă sunt pierduţi în această lume săracă şi fără nicio speranţă de bine. Nici ei nu îşi mai amintesc de viaţa frumoasă din vremea copilăriei lor.

E păcat că privim neputincioşi la cum se degradează viaţa românului de la ţară.

E păcat că nu facem nimic şi nici nu ne gândim să facem ceva pentru aceşti oameni, care ar trebui să asigure hrana noastră, a tuturor românilor.

E păcat ca noi să dăm valută pe legume, fructe, carne, făină. E păcat să mâncăm prost şi scump alimente cu e-uri şi când pământul nostru gras, negru şi bun plânge după o sapă de hârleţ.

Ne întrebăm care sunt cauzele pentru care ţăranul nostru nu mai este cel de altădată? Tocmai el, ţăranul care îşi dădea viaţa pentru o palmă de pământ?

Nu ne este milă că pământul stă în paragină şi ţăranul alături de orăşean face foame?

Gospodăriile ţărăneşti erau mândria noastră şi de acolo se hrăneau şi copii care erau ajunşi domni la oraş. Acum nu-şi mai pot asigura nici hrana lor zilnică, dar să-şi mai ajute şi rudele cu buletin de asfalt.

E greu de crezut, dar aşa e. Şi cauzele sunt multe, dar cele mai importante dintre ele ne dau dureri de cap şi parcă nici nu mai este speranţa să îndreptăm ceva.

Ţăranii şi-au luat pământurile înapoi fără să-i ajute cineva, fără măcar cineva să se gândească că nu vor avea cu ce-l lucra - de unde bani de tractor şi de alte utilaje?

Ţăranii au uitat, în dorinţa lor de a-şi lua pământul înapoi, că agricultura secolului XX nu se mai face fără îngrăşăminte şi seminţe selecţionate. Dar s-a gândit vreun politician la asta?

Ţăranii au crezut că statul va sta în spatele lor şi le va subvenţiona munca în aşa fel încât să ne apropiem cât mai mult de Europa.

Ţăranii au crezut că APIA e făcută să-i ajute pe ei şi nu pe cei şmecheri.

Ţăranii au sperat că primarii lor, alături de consilieri, vor fi alături de ei şi îi vor sfătui să nu-si vândă pământul pe nimica toată şi dacă îl dau în arendă să aibă grijă cum fac contractele.

Ţăranii au sperat şi mai speră ca politicienii să îi susţină în simpla lor politică agrară, care ne aduce la toţi pâinea pe masă.

Ţăranii mai speră încă să aibă centre de colectare susţinute de stat, unde să-şi vândă produsele pe care încă le mai produc, ca să nu mai fie furaţi de samsari.

Ţăranii mai speră încă într-o viaţă mai bună la ţară. Da' de unde!

Din toate astea nu se întâmplă nimic şi stau bieţii ţărani şi aşteaptă poate mai vine o campanie electorală când li se mai cumpără votul cu un kilogram de făină şi unul de zahăr, mai stau şi speră că va candida un bogătan care le va cumpăra votul cu bani. Mai speră că vor mai primi ceva bani de pe undeva.

Şi mai stau şi aşteaptă să vină casierul primăriei cu ajutorul social. Cum, Doamne, de se întâmplă ca ţăranul român să trebuiască să fie asistat social? Ţăranul român de când e învăţat să se trezească după răsăritul soarelui şi merge direct la crâşmă? Că s-au înmulţit crâşmele ca ciupercile după ploaie. Dai cu puşca şi nu găseşti cabinete medicale, farmacii nici nu mai vorbim, şcolile sunt vai de capul lor, Smurd-ul a murit mai repede decât am clipi, bani de piatră pentru uliţe ioc, asfaltul e un vis sau ceva dintr-un film, lumina pe uliţe - ferească Dumnezeu - să mai meargă la oraş nici nu se mai gândesc. Ce să facă în oraş? Să se plimbe şi să se uite la bananele pe care nu au bani să le cumpere, pentru că fructele lor nu se mai fac de mult?

Săracul ţăran sărac! Cu ce e vinovat că, după 20 de ani de tranziţie, el e tot în tranziţie cu crâşma la colţul uliţei? El e tot mai sărac şi mai necăjit. Copiii lor sunt mai prost hrăniţi, mai prost îmbrăcaţi şi tot ai rar merg la şcoală. Cei bătrâni au pensie de mizerie. Nu le ajunge nici de pâine. Au aflat şi ei săracii că şi această amărâtă de pensie se va micşora? Cei mai tineri care au mulţi copii tocmai ca să aibă mai multa alocaţie, au aflat că şi alocaţiile se vor micşora.

Dar mai ştiu ei, săracii ţărani, că e posibil să plătească mai multe taxe si impozite?

Ştiu ei, săracii, că au minte, dar nu mai au putere să lupte cu sărăcia!

Şi ei sunt tot mai săraci, iar noi tot mai nepăsători. Nepăsători, dar cu dorul după bogăţia satului românesc.

Cu dorul de a vedea gospodării cu multe găini, cu vaci grase, cu porci, cu straturi de legume, cu pomi plini de fructe sănătoase.

Cu dorul de a vedea fericire pe faţa acestor ţărani că le cresc copiii sănătoşi şi învăţaţi că pot şi mai au unde şi pentru ce munci.

Cu dorul de a mânca ieftin şi sănătos mâncarea noastră cea de secole.

Cu dorul de a uita lupta dintre noi şi de a ne apuca de treabă serios, să arătăm că ne pasă de săracul ţăran sărac.

Cu dorul că ne iubim ţăranii, să punem umărul ca să dispară expresia de "Săracul ţăran sărac".

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Au mai depus declaraţii în scris domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi domnul deputat Stragea Sorin, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Mircea Duşa (de la tribună):

Domnilor deputaţi, de aici şi de oriunde vă aflaţi, am mai spus-o acum vreo lună de zile că această şedinţă de declaraţii politice îmi lasă un gust amar. Un gust amar, pentru că acum, când românii sunt în stradă, când românii luptă pentru drepturile lor, când pensionarii îşi apără dreptul la viaţă, când cei mici, cu pamperşii în mână se roagă de guvernanţi să le dea o şansă pentru a trăi, colegii noştri deputaţi, chiar dacă mă fac puţin neiubit în grupurile parlamentare, nu profită de această posibilitate, fiind una din posibilităţile pe care Constituţia, Regulamentul Camerei Deputaţilor le oferă pentru a se manifesta în interesul celor care i-au trimis în Parlament.

Constituţia şi Regulamentul Camerei Deputaţilor ne conferă câteva drepturi, drepturi pe care trebuie să le folosim, acelea de a participa la dezbateri în plen pe proiectele de lege sau pe alte acte normative care se dezbat în Cameră, ne dau posibilitatea să ne manifestăm prin interpelări şi întrebări adresate guvernanţilor şi, de asemenea, ne dau posibilitatea, prin această instituţie a declaraţiei politice, să ne exprimăm părerea cu privire la modul în care guvernanţii, cei pe care noi i-am mandatat să conducă destinele ţării, îşi fac treaba.

Mă gândeam că acum, când românii sunt în stradă, acum când cetăţenii României se luptă pentru drepturi şi chiar în preziua când sindicatele anunţă o mare grevă şi o mare demonstraţie a cetăţenilor pentru drepturi, pentru a-şi apăra drepturile, că politicienii şi, în primul rând, deputaţii vor fi prezenţi în număr mare în sală şi-şi vor exprima părerea cu privire la aceste neajunsuri care privesc viaţa socială a populaţiei României.

Gustul amar este acela că şi astăzi, în afară de 5-6 deputaţi, şi alţii vreo 30, care nu se mai deranjează nici să depună declaraţiile în scris, trimit tot felul de asistenţi să le depună, şi, probabil, nici nu le-au văzut şi n-au conceput textul acestora, nu acordă atenţia cuvenită acestei instituţii oferită de Constituţie şi de Regulament, a declaraţiei politice.

Probabil că, odată şi odată, vom înţelege importanţa şi rolul declaraţiilor politice, dar nu numai noi, ci şi cei care trebuie să le asculte, pentru că aceste declaraţii politice nu sunt numai pentru a bifa pe site-ul Camerei că am făcut o declaraţie politică, ele trebuie să fie un semnal de alarmă pentru cei care sunt criticaţi sau pentru aspectele care sunt criticate în declaraţiile politice sau opiniile care sunt prezentate de deputaţi în declaraţiile politice.

Stimaţi colegi şi domnilor care trebuie să aveţi în vedere aceste declaraţii politice, daţi importanţa cuvenită declaraţiei politice şi faceţi din această instituţie a manifestării democraţiei în România o treabă importantă şi un obiectiv care atât din partea deputaţilor, cât şi a celor cărora li se adresează să fie o instituţie serioasă. Tratând aşa cum tratăm şi această instituţie a "declaraţiei politice", nu facem decât să micşorăm în imaginea populaţiei activitatea Parlamentului care şi aşa este destul de criticată şi Parlamentul nu se bucură de o imagine foarte bună în rândul populaţiei.

Acest apel l-am mai făcut şi acum vreo lună de zile, atunci când conduceam tot o şedinţă din aceasta de marţi dimineaţă a declaraţiilor politice şi poate că odată şi odată veţi înţelege importanţa declaraţiei politice.

Vă mulţumesc. (Îşi reia locul la prezidiu.)

Domnul Culiţă Tărâţă:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi permiteţi să solicit domnului ministru Dumitru Mihai, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, să prezinte o informare referitoare la mai multe acţiuni...

Domnul Mircea Duşa:

Domnule deputat, cred că aţi auzit apelul meu şi de aceea aţi şi venit în sală.

Domnul Culiţă Tărâţă:

... aflate în dezvoltare la acest minister.

A. Proiectul "Reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii al României", proiect dezvoltat prin acordul de împrumut semnat de reprezentanţii autorizaţi ai Guvernul României şi ai Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În cuprinsul informării solicit să se răspundă şi la următoarele întrebări cu legătură directă la proiect:

• cum a fost reabilitată infrastructura în sistemul de irigaţii Terasa Viziru, Terasa Brăilei, Câmpia Covurlui, Şagu şi Şemlac din judeţul Arad;
• valoarea sumelor alocate;
• modalitatea de atribuire a lucrărilor care s-au efectuat la aceste sisteme de irigaţii;
• cum s-a făcut, cine, în ce bază şi documentele care au materializat activitatea de recepţie a lucrărilor realizate la aceste lucrări;
• care este suprafaţa de teren irigată după finalizarea, recepţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor realizate, având în vedere suprafaţa de teren irigată înainte de începerea lucrărilor de irigaţii. Vă solicităm să precizaţi datele în unitatea de măsură (hectare), menţionând suprafaţa irigată la începutul lucrărilor, cea existentă la 31 decembrie 2008 şi la 31 decembrie 2009;
• este reală suprafaţa de 110.000 hectare, valoare care este vehiculată în documentele de specialitate?

B. Despre intervenţiile realizate la reţeaua de conducte de irigaţii îngropate sub pământ solicit următoarele precizări punctuale, cu explicaţii detaliate:

• precizaţi suprafeţele agricole unde s-au realizat lucrări la acest tip de conducte de irigaţii în cadrul proiectului menţionat anterior;
• menţionaţi, conform documentelor economice legale şi a celor de recepţie a lucrărilor, data la care s-au realizat lucrările, identificarea suprafeţei agricole, numărul de înregistrare al acesteia la Ministerul Finanţelor;
• prezentaţi valoarea reală totală a facturilor la care s-au făcut aceste reabilitări şi valoarea acestora menţionată în contractul iniţial semnat înainte de începerea lucrărilor de reabilitare.

C. Despre activitatea privind reforma instituţională a sectorului din economie denumit îmbunătăţiri funciare.

• solicit să fiu informat cu privire la valoarea sumei alocate pentru achiziţionarea studiului privind capacitatea de plată a OUAI, de a plăti întregul cost al serviciilor de irigaţii în perspectiva eliminării subvenţiilor operaţionale pentru irigaţii începând cu anul 2010;
• care a fost eficienţa achiziţionării acestui studiu, având în vedere că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a acţionat în niciun fel pentru rezolvarea acestei situaţii;
• dacă în secolul XXI este absolut necesar ca achiziţiile în legătură cu dotările tehnice să fie făcute cu utilaje pentru irigaţii care sunt depăşite din punct de vedere moral şi tehnic; mă refer la aripile de ploaie care sunt mutate manual în condiţiile când tehnica modernă presupune pornirea automată cu telecomandă a unui sistem de irigaţii; exemplific prin utilajul denumit aripă de ploaie, utilaj static, care în secolul XXI este mutat în funcţie de zona de irigat manual;
• dacă aşa se lucrează în anul 2010, de ce aţi achiziţionat motorete pentru intervenţie specială şi eficientă la defecţiunile ce apar în procesul tehnologic?
• câte motorete aţi achiziţionat, care este preţul de catalog şi preţul final de achiziţie, care este numele furnizorului şi al producătorului?
• cine a propus această modalitate de intervenţie şi poziţia persoanei în cadrul sistemului agricol al României?

D. Solicit să fiu informat cu privire la contractul, de orice natură este, între Ministerul Agriculturi si Dezvoltării Rurale si SC "Electroalfa" SRL Botoşani, judeţul Botoşani. In conţinutul explicaţiilor veţi face referirii explicite la:

• modul de atribuire al contractului, modul de efectuare al lucrărilor, unde, când, cu ce utilaje, proprietarul utilajelor, modul de recepţie al lucrărilor executate, documente întocmite, persoane participante, mandat de reprezentare al semnatarilor din partea statului, nume pronume, funcţie şi numărul deciziei, atribuţiile fişei postului persoanelor semnatare. Unde s-a realizat recepţia efectivă, în cazul efectuării la locul reabilitării, ordinul de deplasare al funcţionarului (lor) de stat care au participat la recepţie, mijlocul de transport, foaia de parcurs şi dispoziţia de a părăsi Bucureştiul şi de a se deplasa la locul de recepţie;
• cât au funcţionat în mod efectiv, încontinuu, aceste reabilitări, după realizarea lor şi recepţia finală, pe bază de documente:
• ce perioadă de timp fizic au funcţionat, în anul 2009, obiectivele reabilitate de această firmă şi în ce zone agricole;
• care este valoarea iniţială a contractului şi devizul final acceptat pentru care s-a dispus plata, inclusiv contul şi denumirea beneficiarului contului în care s-a făcut transferul bancar.

E. Despre contractul ce este identificat cu numele de cod C12 , în valoare de peste douăzeci milioane dolari SUA, vă solicităm să ne puneţi la dispoziţie următoarele date :

• cine şi prin ce document a dispus trecerea pe ordinea de zi a licitaţiei;
• persoana care a dispus forma de licitaţie şi modalitatea în care a transmis mesajul;
• unde s-a organizat licitaţia, membrii comisiei de licitaţie, pregătire, experienţă profesională, firme participante, alte date tehnice cerute obligatoriu de lege;
• cine a câştigat licitaţia, pentru ce motive, ce elemente din oferta făcută a permis declararea acestei firme ca şi câştigător;
• care este valoarea reală a contractului sau valoarea la care s-a semnat contractul.

F. Despre perdelele forestiere:

• precizaţi cu exactitate unde au fost plantate perdele forestiere noi, unde au fost refăcute sau reamenajate;
• menţionaţi numele localităţilor, numărul de inventar existent la Ministerul Finanţelor, forma de proprietate a terenului, cine este administratorul terenului;
• aceste amenajări forestiere (perdele) pot fi vizionate la locul unde au fost realizate. Ce elemente de detaliu puteţi face despre suprafaţa de 71 de hectare şi 42 de hectare perdele forestiere;
• unde sunt, pe teritoriul României, în cât timp pot fi vizionate, eventual până la sfârşitul lunii mai 2010, dacă ele există şi au fost recepţionate, iar lucrările au fost decontate;
• cine este persoana care a aprobat decontarea, transferul bancar şi în ce cont au intrat sumele de bani.

G. Referitor la contractele cu SC VEGA 93 SRL Galaţi şi SC ARGOS SA. Vă solicităm să ne faceţi o prezentare a contractelor încheiate între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC "VEGA 93" SRL Galaţi şi SC "ARGOS" S.A.:

• cum au fost atribuite ;
• cine a dispus atribuirea lor;
• valoarea iniţială a contractelor şi cea finală ;
• cine a recepţionat lucrările, în ce bază ;
• cine a dispus recepţia şi în baza cărei dispoziţii legale;
• contravaloarea lucrărilor a fost decontată? Când şi de către cine.

În finalul intervenţiei mele, solicit ca explicaţiile ce vor fi prezentate în scris, în timp legal, să se răspundă punctual la întrebările puse, cu argumente legale şi materialele solicitate, fără a omite anumite întrebări, sau a prezenta un răspuns la toate aspectele puse în discuţie.

Atenţionăm asupra faptului că fiecare din elementele aduse în atenţia dumneavoastră necesită o abordare diferită pentru că problemele sunt diverse şi fac referire la multe compartimente de activitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv activitatea legală de recepţie finală a lucrării executate pentru că decontul a fost făcut în totalitate din bani publici, într-o perioadă de criză economică.

Solicit informare în scris, în termen legal.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Au depus declaraţii în scris de la Grupul parlamentar al PDL următorii deputaţi: Marius Rogin, Silviu Prigoană, Claudia Boghicevici, Cornel Ghiţă, Ioan-Nelu Botiş – două, Ştefan Pirpiliu, Daniel Geantă, Dănuţ Liga, Cosmin Popescu, Constantin Severus Militaru, Constantin Chirilă, Petru Călian, Gheorghe Ciobanu, Daniel Buda, Marius Cristian Dugulescu, Andrei Valentin Sava, Ioan Oltean, Alin Popoviciu, Cornel Ştirbeţ, Alin Trăşculescu, Strugaru Stelică.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Ioan Sorin Roman – două, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Valeriu Zgonea, Mircea Drăghici, Ion Călin, Florin-Costin Pâslaru, Marian Ghiveciu, Vasile Popeangă, Neculai Răţoi, Eugen Bejenariu, Cristian Rizea, Manuela Mitrea.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Andrei Dominic Gerea, Radu Stroe, Titi Holban, Bogdan Radu Ţimpău, Lucia-Ana Varga, Nini Spunaru, Leocadia Gavrilescu, Ioan Ţintean, Cornel Pieptea, Cristian Buican, Horea-Dorin Uioreanu, Viorel Palaşcă, Virgil Pop, Dan Motreanu, Cristian Adomniţei, Relu Fenechiu.

Din partea deputaţilor independenţi Vasile Soporan.

Declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă.

Vă doresc o zi bună.

Reluăm la ora 10 dezbaterile generale la proiectul de Lege privind educaţia naţională.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"Criza politică şi risipa banilor publici"

După cum un celebru proverb spunea că "prostia şi domnia se plătesc", putem spune, având în vedere situaţia economică a ţării noastre, că, atunci când unii reprezentanţi ai cetăţenilor sunt în situaţia de a renunţa la proastele obiceiuri de a risipi banul public şi de a fi solidari cu anumite măsuri necesare pentru binele cetăţeanului, de fapt reacţionează în sens contrar.

Fără îndoială că tema victoriei şi a înfrângerii, conjugate cu tema jocului între putere şi idee, oferă o deschidere spectaculoasă către fenomenul politic. Totuşi, aş vrea să mă opresc asupra aspectului pur politic, şi anume asupra modului cum înţeleg unii de a pune în practică valorile şi principiile partidului pe care îl reprezintă. Paradoxal sau nu, pentru unii, binele cetăţeanului nu reprezintă o prioritate, ci mai degrabă un paravan de promovare a politicii partidului din care fac parte. Spun acest lucru în contextul în care, zilele acestea, în deplasările mele în judeţul Cluj, în calitate de preşedinte al PDL Cluj, am constatat că unii ne dau lecţii de economie, ne blamează prin toată mass-media dar, din păcate, nu sunt capabili de să îşi asume propriile greşeli şi să îşi însuşească criticile.

Fără a încerca să justific anumite gesturi sau decizii politice pe care un partid sau altul le-a luat la un moment dat, eu vreau doar să îmi exprim indignarea faţă de modul cum unii dintre primarii liberali înţeleg situaţia economică a României. În momente dificile din punct de vedere economic, organizarea unor manifestări exuberante din banii publici de către autorităţi nu poate fi calificată decât ca un gest iresponsabil. Cu toate că Guvernul actual, indiferent cum s-ar numi el, a făcut un apel de solidaritate şi cumpătare către toţi cei care, vremelnic, deţin o poziţie de autoritate să renunţe la risipa banului public sub diverse pretexte ruşinoase privind promovarea şi conservarea culturii tradiţionale, primarul liberal dintr-o comună clujeană nici pe departe nu a dorit să ţină cont, nu de recomandările Guvernului, ci de situaţia ţării şi a dat frâu liber aşa-ziselor manifestări culturale.

Ceea ce este regretabil este faptul că, prin astfel de acţiuni, primarii PNL dau un exemplu clar al atitudinii iresponsabile a partidului pe care îl reprezintă faţă de perioada grea prin care trecem. PNL nu face altceva decât să ne arate că sacrificiile necesare pentru redresarea economiei reprezintă o provocare imposibil de gestionat de către marii cheltuitori ai banului public, discipolii risipei şi ai lipsei de bun simţ din PNL. Dincolo de acest fapt, există, însă, anumite aspecte morale, oricum le-am privi, şi de aceea, indiferent de culoarea politică pe care o reprezinţi, astfel de manifestări, în perioade de criză, nu au nici o scuză.

Sunt înclinat să cred că înţelegem cu toţii situaţia economică a României şi am convingerea că avem un cuvânt de spus în judeţele pe care le reprezentăm. Este necesar ca şi marii cheltuitori ai banului public, inventatorii desfrâului în cheltuielile bugetare din România, i-am numit aici pe titularii guvernării din anul 2008 şi pe actualii opozanţi "de dreapta", să priceapă că, fără sacrificii, nu putem obţine rezultate concrete pentru cetăţeni.

Domnul Aledin Amet:

"Drama naţiunii tătare"

În fiecare an, la data de 18 mai, sunt comemorate victimele teribilei tragedii din anul 1944, când sute de mii de tătari crimeeni au pierit în urma deportării.

În fiecare an, de multe ori, la data de 18 mai, câteodată, mai devreme, alteori, mai târziu, evidenţiez, în Parlamentul României, drama naţiunii tătare.

La ordinul lui Stalin, s-a încercat distrugerea unui popor, motivaţia fiind una penibilă, cum că tătarii crimeeni ar fi colaborat cu trupele germane. Afirmaţia nu are acoperire, în condiţiile în care numeroşi tineri tătari luptau în cadrul Armatei Roşii. Nu s-a ţinut seama că printre cei deportaţi se aflau mulţi bătrâni şi copii. Această populaţie a fost trimisă în zone îndepărtate, ambiţia criminală a regimului comunist sovietic fiind "Crimeea fără tătari".

După anul 1990, se cunoaşte, urmaşii celor deportaţi au revenit în patria lor, astfel încât, în Peninsulă, trăiesc astăzi în jur de 400.000 de tătari.

Lupta lor continuă. Este o luptă paşnică, de afirmare a propriei identităţi.

Istoricii, din păcate, deseori, datorită unor situaţii conjuncturale, nu redau adevărata dimensiune a faptelor petrecute. Iată de ce, o tragedie a secolului 20, precum tragedia poporului tătar, nu apare, încă, în cărţile importante de specialitate.

Astăzi, în geamiile din România, se vor desfăşura slujbe de comemorare în memoria victimelor tragicului eveniment din data de 18 mai 1944.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Nu mai putem tolera abuzurile practicate pe piaţa carburanţilor"

Asistăm, de la începutul anului, la o creştere continuă a preţurilor carburanţilor. Preţurile la pompă au ajuns, în luna martie, să depăşească 5 lei pe litru pentru anumite sortimente de combustibili, iar pe 4 mai Rompetrol a anunţat o nouă majorare a preţurilor de referinţă pentru benzină şi motorină.

In prezent, cel mai ieftin sortiment de combustibil a ajuns să se vândă în România mai scump decât acum doi ani, când preţul barilului era dublu faţă de cel din prezent. La jumătatea anului 2008, barilul de petrol atingea recordul istoric de 150 de dolari, iar cel mai ieftin sortiment de benzină costa la pompa 4,10 lei pe litru, la un curs de schimb de 2,3 lei pentru un dolar. In prezent, cel mai ieftin sortiment de combustibil a ajuns la 4,56 lei pe litru, deşi cotaţia petrolului a ajuns cu puţin peste 80 de dolari barilul.

Datele biroului european de statistică Eurostat au arătat că preţul benzinei comercializate în România a înregistrat în 2009 cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, preţul benzinei în România a crescut anul trecut cu circa 38%, dublu faţă de media scumpirilor din celelalte state membre ale UE (17,4%). În condiţiile în care salariul nostru reprezintă aproximativ 20% din salariul mediu din ţările Uniunii Europene iar preţurile pentru combustibili reprezintă 85 - 90%, constatăm că românii plătesc benzina şi motorina de 4 - 5 ori mai scump decât restul europenilor. O constatare nefericită pentru un stat ai cărui cetăţeni sunt la fel de "europeni" ca toţi cetăţenii statelor membre şi care, pe deasupra, nici nu este sărac în resurse petrolifere.

Liderii de pe piaţă susţin că motivele care au stat la baza scumpirilor sunt aprecierea dolarului în raport cu leul şi majorarea accizelor la carburanţi. Cu toate acestea, în condiţiile în care preţul petrolului a rămas stabil, în ultimele 12 luni, în jurul valorii de 78-80 de dolari/baril, scumpirea preţului combustibililor ca urmare a ocupării unei poziţii dominante pe piaţă este nejustificată, cu atât mai mult într-o perioada economică dificilă.

Preţurile carburanţilor se formează pe baza cotaţiilorinternaţionale ale petrolului şi, în mod normal, variază în funcţie de evoluţia dolarului, de accize şi taxe. In cazul nostru, vedem că marile companii producătoare de produse petroliere sunt cele care dictează preţurile la pompă după propria lege, prin politici de preţuri care încalcă legile concurenţei şi sunt ghidate exclusiv de interese şi profit.

Nu putem tolera în continuare acest comportament economic al producătorilor din domeniu. Guvernul şi autorităţile competente trebuie să reacţioneze şi să ia o serie de măsuri pentru a stăvili abuzul liderilor de pe piaţa produselor petroliere, care profită fără urmă de stânjeneală de pe urma situaţiei economice sensibile.

Iniţiativa Consiliului Concurenţei de a demara o anchetă privind creşterile preţurilor carburanţilor din ultima perioada este un exemplu de acţiune care poate fi luată în acest sens. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc lipsa de eficacitate a acestei acţiuni: termenul vag comunicat de Consiliu pentru finalizarea anchetei, "în decursul acestui an",sau lipsa unor instrumente adecvate care să facă posibilă identificarea dovezilor concrete în baza cărora să poată fi aplicate apoi sancţiuni pun sub semnul întrebării funcţionalitatea unei astfel de iniţiative. Cu atât mai mult cu cât înţelegerile între marii producători sunt, de cele mai multe ori tacite, deci greu de demonstrat în mod concret, şi în condiţiile în care există mecanisme ale legii care funcţionează în favoarea acestor beneficiari sunt marii producatori de produse petroliere.

Doresc, însă, să-mi exprim susţinerea pentru o altă măsură, propusă de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, care, în opinia mea, poate reprezenta o soluţie reală pentru remedierea situaţiei actuale, desigur sub rezerva punerii ei în practică. Mă refer aici la procedura impozitării suplimentare, sau aşa numita "taxă Robin Hood", o taxă specială aplicată pe profiturile companiilor active în sectorul extracţiei, unul dintre sectoarele care, beneficiind de o poziţie "strategică" pe piaţă, poate face abstracţie de gravitatea situaţiei economice în ansamblu sau de principiile liberei concurenţe pentru a servi propriilor interese.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Introducerea timbrului social pentru munca cu zilierii"

Într-o piaţă influenţată de principiile cererii şi ofertei cred că se impune modificarea şi flexibilizarea Codului Muncii la realităţile economice actuale.

Doresc să prezint în faţa dumneavoastră o măsură de flexibilizare a încadrărilor în muncă a persoanelor care prestează activităţi sezoniere. Astfel, pentru activităţile din domeniul agriculturii, silviculturii şi construcţiilor, care presupun o activitate intensă în anumite perioade ale anului, vă propun să se introducă timbrul social.

Timbrul social prevede plata pe o perioadă de 1 lună sau fracţiune de lună, dar nu mai puţin de 15 zile, a unei contribuţii la asigurările sociale de stat aferente salariului minim pe economie, pentru persoanele ziliere. Introducerea timbrului social mi-a fost solicitată de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în domenii care presupun munca cu ziua.

Argumentez introducerea timbrului social din mai multe motive. În primul rând, încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată sau part-time presupune timp, costuri şi multă birocraţie, toate acestea nu sunt motivate dacă contractul se încheie pe o perioadă de o lună sau două. În al doilea rând, dacă se plăteşte timbrul social la inspectoratele teritoriale de muncă, atât angajaţii cât şi angajatorii vor fi interesaţi să muncească pe perioada în care au plătit timbrul social pentru a-şi recupera banii. Şi, nu în ultimul rând, este o măsură de combatere a evaziunii fiscale. Nu vor exista motive de sustragere de la plata impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat, dat fiind faptul că timbrul social va cuprinde toate aceste plaţi, asigurările în caz de boală şi bineînţeles motivaţia de a munci.

Modificarea pe care o propun vizavi de introducerea timbrului social este una mai permisivă atât din punctul de vedere al angajatului, cât şi al angajatorului.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Integrarea tinerilor pe piaţa muncii"

Problema cu care se confruntă tinerii din zilele noastre în această perioadă este legată de slaba calificare sau lipsa calificării atunci când ies de pe băncile şcolilor şi de aici tăvălugul problemelor continuă, prin refuzul angajatorilor de ai încadra în muncă, datorită lipsei experienţei lor în muncă.

Am convingerea că o mai intensă cooperare între instituţiile de învăţământ, instituţiile de formare profesionala şi lumea muncii este absolut necesară pentru a promova mai buna integrare a tinerilor pe piaţa muncii. De asemenea, promovarea unei abordări a muncii conform conceptului flexicurităţii, acesta implicând trecerea de la o abordare tip "păstrarea locului de muncă" la una de tip "crearea unui loc de muncă", precum şi abordarea politicilor de sprijinire prin acordarea de subvenţii tinerilor absolvenţi care intră pe piaţa muncii pot avea o relevanţă deosebită pentru facilitarea tranziţiei tinerilor către piaţa muncii.

Sistemul educaţional românesc se dovedeşte a fi ineficient, ar trebui să se ţină cont de modelul german sau austriac în care formarea profesională se realizează alternativ în şcoli dedicate şi în interiorul companiilor, este un model care s-a dovedit a fi de succes în promovarea unor tranziţii mai facile între educaţie şi muncă, printr-o cooperare strânsă între instituţiile de formare profesionala şi lumea muncii cu asistenţă din partea partenerilor sociali.

O soluţie de utilizare eficientă a resursei umane apare din aceste sisteme educaţionale şi ulterior de formare profesională prin conceptul de leasing al resurselor umane. Leasingul presupune existenţa unui angajator permanent, angajatorul care creează legătura dintre cerinţele reale ale pieţei muncii şi ceea ce se pregăteşte în sistemul educaţional-profesional. Aceste firme pot asigura "cutia" KANBAN astfel încât permanent piaţa muncii să fie susţinută prin furnizarea de persoane pregătite în diverse domenii.

Domnul Cristian Buican:

"Alte măsuri greşite ale Guvernului Boc: impozitarea tichetelor de masă şi a salariilor programatorilor"

Urmând îndeaproape propunerile aberante ale preşedintelui Traian Băsescu, umilul premier Emil Boc a înţeles că oricât de mic ar fi venitul obţinut la bugetul de stat prin introducerea unui nou impozit, acesta trebuie introdus neapărat şi obligatoriu, indiferent de domeniu şi de efectele pe care astfel de măsuri le pot avea. Astfel, din această gândire specifică regimurilor totalitare sau celor comuniste au ieşit două propuneri de măsuri care analizate în detaliu ne arată că vor produce mai multe pagube bugetului de stat decât să aducă venituri suplimentare. După cum voi arăta în continuare, impozitarea bonurilor de masă, precum şi impozitarea salariilor programatorilor care până în prezent erau scutiţi de plata impozitului pe salariu, vor genera dezechilibre majore în cele două sisteme, dezechilibre ce vor avea ca finalitate o scădere a veniturilor bugetare.

Calculul impozitării bonurilor de masă, calcul ce probabil nu a fost făcut de experţii Ministerului Finanţelor când au propus această măsură de impozitare, arată faptul că o dată ce aceste stimulente vor fi impozitate vor genera încasări bugetare mai mici. Afirm acest lucru în cunoştinţă de cauză, patronatele anunţând deja că dacă o astfel de măsură va fi pusă în practică, mai mult de jumătate din companiile care în prezent acordă tichete de masă nu vor mai oferi acest stimulent angajaţilor. Doar din această cauză, statul va pierde 50 de milioane de euro. Mai mult decât atât, renunţarea la aceste tichete de masă va duce la o scădere a consumului de produse alimentare de minimum 800 de milioane de euro şi implicit a valorii din t.v.a. pe care statul o încasează.

Specialiştii economici afirmă că piaţa distribuţiei şi producţiei alimentare va mai fi afectată şi prin concedierea a 25.000 de persoane. Dezastrul este cu atât mai mare cu cât peste 2 milioane de angajaţi exclusiv din domeniul privat vor suferi o scădere a puterii de cumpărare, care se va traduce printr-o nouă scădere a consumului. Or, în condiţiile crizei în care trăim, tocmai de asta nu mai aveam nevoie.

În cazul impozitării salariilor programatorilor, calculul este unul puţin mai complicat, însă, acesta arată foarte clar că şi în acest caz, prin implementarea acestei măsuri, statul va avea de pierdut. Specialiştii din piaţa de IT afirmă că statul va pierde de 12 ori mai mult decât ar câştiga prin aplicarea acestei măsuri. În condiţiile în care domeniul IT este considerat de specialiştii economici ca "industria de vârf" a României, precum şi în condiţiile în care în acest domeniu fiecare programator aduce în România zeci şi sute de mii de euro, prin aplicarea măsurii de impozitare a veniturilor programatorilor se vor pierde anual între 120-150 de milioane de euro. Aplicarea acestei măsuri de impozitare a salariilor programatorilor va aduce doar aproximativ 10 milioane de euro la bugetul de stat. În aceste condiţii se poate observa cât se poate de limpede că nici această măsură nu este una care să fie fezabilă în actualele condiţii de piaţă. Un alt efect negativ pe care această măsura îl va avea este şi scăderea salariilor din domeniul IT şi implicit o migraţie a forţei de muncă şi a firmelor din acest domeniu către ţări mai atractive.

Pentru un alt calcul destul de interesant, vă invit, stimaţi colegi să citiţi şi ce are de spus colegul nostru Varujan Pambuccian, pe blogul său. Acesta ne povesteşte istoricul măsurii de neimpozitare a salariilor programatorilor, precum şi calculele care au stat la baza aplicării ei. Mai mult decât atât, acesta ne demonstrează cum statul va pierde, cu fiecare an ce va trece din ce în ce mai mult o dată cu impozitarea acestor venituri. Şi vă spun sincer că are dreptate. Sunt curios totuşi ce va face el dacă această măsură va veni spre aprobare în Parlament. Va vota în continuare cu puterea portocalie sau se va lupta pentru principiile pe care de peste 14 ani le apără în Parlamentul României?

Stimaţi colegi, dincolo de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, a diminuării cu 25% a salariilor bugetare şi cu 15% a pensiilor, acest guvern incompetent are în vedere şi astfel de măsuri care nu numai că nu sunt productive, dar vor aduce deservicii majore bugetului de stat. În loc să se preocupe de combaterea evaziunii fiscale, în loc să taie din cheltuielile aberant de mari de la achiziţiile publice, ei vor să omoare atât mediul bugetar şi pensionarii, cât şi mediul privat, prin astfel de măsuri total neproductive. Tocmai de aceea, Guvernul Boc trebuie să plece.

Domnul Cristian Buican:

"O nouă măsură aberantă a guvernului Boc: micşorarea indemnizaţiilor pentru mame"

În fiecare zi rămân consternat de propunerile aberante ale acestui guvern incompetent şi laş. Spun laş pentru că numai un astfel de executiv ar putea să îşi imagineze că reforma statului sau reducerea cheltuielilor se face pe seama pensionarilor şi, mai nou, pe seama nou-născuţilor. Numai un guvern laş ar tăia din pensiile şi din indemnizaţiile bebeluşilor doar pentru că aceste categorii sociale au dificultăţi în a protesta faţă de astfel de măsuri. Vă spun sincer că pot înţelege motivele pentru care actualii guvernanţi au făcut o seamă de trăsnăi legislative sau executive, dar nu pot înţelege în ruptul capului cum consideră ei că micşorând indemnizaţia pentru bebeluşi vor face reducerile de cheltuieli la care s-au angajat. Această măsură de reducere a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor este alături de reducerea pensiilor cu 15%, cea mai aberantă propunere pe care un guvern o putea lua pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Este inuman ca în numele reformei statului şi a reducerii cheltuielilor să tai aceste drepturi pe care mămicile din România le-au câştigat şi aşa destul de greu. Este total lipsit de responsabilitate să comanzi rapoarte prezidenţiale din care să reiasă că în actualul ritm de creştere demografică negativă populaţia României va scădea vertiginos şi apoi să ai nesimţirea să tai şi minimul ajutor pe care statul îl dă familiilor ce se hotărăsc să facă copii. Este o dovadă clară de incompetenţă şi de rea-voinţă să tai de la indemnizaţiile bebeluşilor în condiţiile în care firmele care te-au sponsorizat pe tine în campanie încasează milioane de euro de la stat. Este nesimţire crasă să iei de la bebeluşi şi să dai la clientela portocalie care pare-se nu se mai satură în a nenoroci această ţară.

Diminuarea sau tăierea indemnizaţiei de creştere a copilului este o dovadă în plus că actualul executiv nu are niciun gram de viziune economică, socială şi demografică. În condiţiile în care pericolul scăderii vertiginoase a populaţiei României este un fapt dovedit, statul ar trebui să încurajeze pe cât posibil creşterea natalităţii. Această măsură de acordare a unui ajutor de creştere a copilului echivalent cu 85% din media salarială a ultimelor 12 luni reprezintă o măsură coerentă, corectă şi echitabilă prin care statul încearcă să ofere facilităţi cuplurilor tinere care se hotărăsc să facă copii. Diminuarea sau tăierea acestei indemnizaţii înseamnă a elimina orice speranţă de creştere demografică. Efortul pe care statul îl face oferind aceste indemnizaţii este infinit mai mic decât beneficiile pe care această măsură le aduce şi este cu siguranţă mai mic decât risipa banului public pe care acest executiv a transformat-o în politică de stat.

Declaraţia şefului statului, Traian Băsescu, la întâlnirea pe care a avut-o cu parlamentarii care susţin actualul guvern, declaraţie conform căreia risipa banului public stă în acordarea "pamperşilor" pentru nou-născuţi denotă o lipsă totală de respect faţă de viitorul României.

Mai mult decât atât, lipsa totală de comunicare din partea Ministerului Muncii legat de acest subiect ne arată nesimţirea şi incapacitatea de comunicare specifică acestor guvernanţi. Nu este posibil ca un ministru al unui guvern dintr-o ţară membră a Uniunii Europene să nu aibă o poziţie fermă faţă de un subiect de o asemenea importanţă şi care stârneşte atâtea nelinişti şi nemulţumiri.

Stimaţi colegi, această măsură de tăiere sau reducere a indemnizaţiei pentru nou-născuţi, în orice formă va înţelege ministerul să o aplice, reprezintă o gravă eroare pe care actualul executiv este pe cale să o facă. Noi, ca parlamentari şi ca instituţie de control al Guvernului, suntem singurii care ne putem opune unor asemenea aberaţii şi tocmai de aceea fac un apel la dumneavoastră pentru a stopa orice diminuare a indemnizaţiilor pentru bebeluşi.

Domnul Cristian Buican:

"Măsura reducerii pensiilor cu 15% este imorală şi nedreaptă"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru că mă simt obligat să vă atrag atenţia asupra unei măsuri pe care acest guvern incompetent doreşte să o implementeze şi care nu numai că este neconstituţională, ca majoritatea actelor normative adoptate de guvernul constituţionalistului Emil Boc, dar este şi imorală. Mă refer aici la dorinţa acestui executiv şi a preşedintelui Traian Băsescu de a diminua pensiile tuturor bătrânilor acestei ţări cu 15%. Această diminuare, stimaţi colegi, este una din cele mai mari aberaţii pe care acest guvern o putea afirma. De ce spun asta? Pentru că pensia nu este un ajutor social, aşa cum acest executiv susţine cu o nonşalanţă uluitoare, ci este un drept pe care fiecare din părinţii şi bunicii noştri l-au câştigat în timp muncind.

Un alt argument pentru care această măsură nu trebuie adoptată este şi acela că deschide o "cutie a pandorei" foarte periculoasă. Nici un actual angajat din România, fie el bugetar sau din domeniul privat nu va fi sigur de pensia pe care o va primi la bătrâneţe şi pentru care acum plăteşte contribuţii sociale. Sistemul nostru de pensii nu trebuie în nici un caz să sufere o astfel de ajustare pentru că o astfel de măsură va duce la o lipsă totală de încredere în acest sistem. Mai mult, din ce în ce mai mulţi angajaţi vor încerca să nu mai plătească asigurările sociale deoarece nu vor mai fi siguri de pensia primită de la stat.

În judeţul Vâlcea, 128.000 de pensionari vor fi afectaţi de tăierea pensiilor cu 15%. Asta însemnă că majoritatea acestora vor trebui fie să îşi ia medicamente mai puţine, fie să mănânce mai puţin, pentru că oricum nu le ajung banii nici pentru aceste nevoi primare. Mă gândesc cu groază la viaţa acestor oameni care oricum reprezintă una din categoriile sociale cel mai afectate de criză. La pensionari contează orice scumpire la alimente, orice leu primit sau luat de la pensie, orice majorare la întreţinere sau la medicamente, iar acest guvern taie fără niciun fel de calcul economic 15% din toate pensiile. Vă spun sincer că nu cred că există o măsură mai aberantă luată de vreun executiv al României în toată istoria sa. Înţeleg dorinţa de reducere a cheltuielilor, dar nu pot accepta măgăria reducerii pensiilor, luată hei-rup-ist, fără nici un fel de negociere în prealabil a opoziţiei sau a asociaţiilor de pensionari.

Pe lângă această aberaţie de măsură pe care acest guvern doreşte să o adopte, Legea pensiilor este un alt pericol pe care PDL l-a pus la cale pentru asasinarea pensionarilor din România. În spatele enunţării unor principii de contributivitate şi în spatele demagogicei lupte împotriva pensiilor nesimţite, PDL ascunde masacrul pensionarilor sub titlul "legea unică a pensiilor", o lege care are ca obiectiv scăderea pensiilor din România. În condiţiile în care această lege va fi probabil adoptată şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011, reducerea de la 1 iunie 2010 a pensiilor cu 15% nu este altceva decât o perioadă de tranziţie prin care guvernul Boc încearcă să obişnuiască pensionarii cu venituri mai mici. Vă spun sincer că nu mai cred o iotă din ceea ce afirmă membrii acestui guvern când spun că odată cu aplicarea legii pensiilor, nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea. Aşa au afirmat şi cu privire la salariile bugetare din legea unică de salarizare, iar realitatea în care trăim şi fluturaşii de salariu a mii de bugetari contrazic afirmaţiile guvernanţilor.

Stimaţi colegi, în faţa unei ofensive a PDL împotriva pensionarilor, ofensivă ce are ca scop reducerea pensiilor tuturor prin tăierea cu 15% de la 1 iunie a tuturor pensiilor şi apoi cu probabila aplicarea de la 1 ianuarie 2011 a legii pensiilor mă văd nevoit ca de acum încolo să cer demisia guvernului in fiecare zi. Consider că doar prin plecarea acestui executiv incompetent şi iresponsabil se poate stopa masacrul pensionarilor din România.

Domnul Constantin Chirilă:

"Agricultura trebuie să aibă prioritate"

De la început trebuie să afirm că, indiferent de forma de proprietate, sunt împotriva lipsei de performanţă a agriculturii. Socotesc însă că între o formă organizată şi una neorganizată, cea care ajunge la performanţă este cea organizată de agricultori.

Distrugerea formelor organizate din agricultură de către Guvernul Petre Roman a însemnat de fapt distrugerea principiului agriculturii de piaţă. Atenţie! Nu mă refer în această declaraţie politică la dreptul de proprietate, care este un drept sfânt. Lipsa de performanţă în agricultura organizată trebuia mai întâi să fie analizată şi apoi dovedită. Era nevoie de un minim de efort pentru a separa răul de mai puţin rău sau bine.

Lichidarea sistemelor de producţie organizată s-a făcut pompieristic conform principiului "trebuie să dispară totul". După ultimele statistici, au dispărut locurile de muncă, animalele sau mijloacele de producţie care puteau fi modernizate.

A început apoi dezastrul prin furt organizat al acestora cu acceptul şi oblăduirea factorilor de putere, a lui Petre Roman. Au rămas pe mari suprafeţe doar scheletele de grajduri şi sere, mari suprafeţe de terenuri nelucrate pe care s-au instalat buruieni, terenurile respective constituind adevărate surse de poluare şi degradare a mediului. Mii de hectare cu vie şi pomi au avut aceeaşi soartă. O poluare brună, prin uscarea pomilor şi instalarea eroziunii solurilor, prin alunecări de teren a pus stăpânire pe mari suprafeţe de terenuri.

În final, doar 15-20% din agricultura ţării a produs pentru piaţă, restul de 80% din necesarul de alimente fiind adus din import. În aceste condiţii, consider că în 2010 reforma reală în agricultură trebuie să înceapă, aceasta fiind o soluţie pentru scoaterea României din un eventualul colaps ce ar putea fi produs de criza economică.

Pentru a înţelege prioritatea agriculturii, trebuie ca deciziile din domeniu să fie luate de oameni competenţi şi responsabili.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Un nou sistem de prestaţii sociale se impune de urgenţă"

Îmi voi începe declaraţia de astăzi cu definiţia prestaţiilor sociale, definiţie care aparţine site-ului Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, şi anume: "prestaţiile sociale sunt o formă de sprijin financiar care răspunde unei game largi de nevoi sociale şi care acoperă atât drepturi universale (exemlu alocaţia de stat pentru copii), cât şi prestaţii care se adresează doar persoanelor sau familiilor aflate într-o situaţie de dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă."

La ora actuală, în cadrul sistemului curent de prestaţii sociale din România sunt cuprinse alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi.

Îngrijorător şi nejustificat este faptul că plaja acestor prestaţii este deosebit de întinsă, cuprinzând un număr de aproximativ 202 drepturi de natură socială. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale gestionează, în prezent, în jur de 30 prestaţii şi programe sociale, reglementate prin acte normative speciale, plătite prin Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale. Numărul de beneficiari ai acestor prestaţii este de aproximativ 10 milioane persoane, aceasta în contextul în care la nivelul anului 2004 se înregistrau doar 18 prestaţii sociale, cu un număr de 3,6 milioane de beneficiari.

La nivelul anului 2009, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a asigurat prestaţii de asistenţă socială şi programe de asistenţă socială pentru aproximativ 8,9 milioane beneficiari, bugetul fiind de 8125 milioane lei.

Dat fiind situaţia prezentată, consider că se impune dezvoltarea unui nou sistem de prestaţii sociale, în regim de urgenţă, care să reducă numărul acestora. În prezent, în România se plătesc nejustificat de multe prestaţii sociale. Sunt situaţii în care, în mod nefiresc, aceeaşi persoană beneficiază de două prestaţii sociale.

Am convingerea că efortul autorităţilor care gestionează acest tip de prestaţii este, în acest moment, acela de a centraliza sistemul prestaţiilor sociale, de a-l face unitar, eficient şi aplicabil acolo şi doar acolo unde situaţia o impune, printr-o implementare transparentă, justificată şi controlabilă.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Puterea, cât bine a adus pe lume şi cât zgomot a făcut?"

Criza este evidentă, măsurile apar, se lasă aşteptate, deciziile sunt încă ezitante, propunerile şi motivaţiile politice nu depăşesc nivelul analizelor care sunt capabile să prognozeze doar primul pas dintr-un şir care, în întregul lui, poate să prefigureze procesul complex de aşezare a României în structurile care ţin de modernizare, stabilizare şi dezvoltare durabilă.

În aceste momente dramatice pentru România, duşmănia politică este continuată, nu există maturitatea de a înţelege situaţia în care ne găsim, nu există puterea de lucra cu instrumente ştiinţifice pe scenarii legate de variantele posibile ale redresării stării economice. Există o ură împotriva parlamentarilor, o excludere a aşezării acesteia împotriva Parlamentului, există o ură şi o lipsă de comunicare între putere şi opoziţie, există o negare totală a acţiunilor iniţiate de Preşedinte, există o aşezare permanentă a lucrurilor minore la nivelul analizelor majore şi o poziţionare a problemelor majore la nivelul pseudoanalizelor nerelevante.

Sunt câteva lucruri de recunoscut cu maximă corectitudine, fără un militantism politic nejustificat. Aş aminti câteva dintre ele, specifice României:

• criza financiară şi economică internaţională se suprapune cu o criză de fond structurală pe care o are ţara noastră, legată de menţinerea unui decalaj istoric, de o inactivitate pe tărâmul creaţiei, de o adaptare greoaie la mecanismele specifice globalizării şi a funcţionării structurilor Uniunii Europene;
• incapacitatea de a realiza o tranziţie spre economia de piaţă prin conservarea şi utilizarea eficientă a potenţialului economic productiv existent la începutul anilor '90;
• apariţia şi întărirea mentalităţii favorabile lăcomiei şi speculei în defavoarea construcţiilor durabile;
• apariţia lichidităţilor ca urmare a reevaluării de moment a patrimoniului şi mai puţin a creării plusvalorii;
• confuzia ideologică şi lipsa unei viziuni generatoare de dezvoltare;
• deprofesionalizarea şi politizarea structurilor administrative;
• destructurarea, pe fondul căderilor economice, a statului şi a programelor pe care acesta le gestionează.

Toate aceste aspecte arată faptul că este nevoie de o construcţie în care să existe parteneriat, echilibru şi înţelegere între partidele politice, între putere şi opoziţie, între guvernanţi şi mediul de afaceri, între sindicate şi patronate, între guvernanţi şi sindicate, între sistemul financiar şi mediul de afaceri. Acest parteneriat trebuie să dea formă coerentă comportamentului intern, relaţionării externe şi construcţiei interesului naţional, coagulând eforturile disponibile pe criterii de eficienţă, de optimizare, de transformare şi de dezvoltare a forţelor şi capabilităţilor, şi nu neapărat a capacităţilor care vor fi necesare în viitor.

Astăzi, când primele aprecieri sunt făcute sub imperiul duşmăniei, consider că România are nevoie de o gândire pozitivă şi profesionistă, considerând că existenţa crizei este legată nu numai de greutăţi, ci aproape şi legată de marile posibilităţi într-un început al dezvoltării. Fundamentarea acestei poziţii este consolidată, cel puţin pentru mine, şi de afirmaţiile profesorului Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie pe anul 2001, membru al Administraţiei Clinton, preşedinte al Consiliului Economic Consultativ, vicepreşedinte şi economist şef al Băncii Mondiale: "Cred că este important să vezi lucrurile în mod obiectiv, să laşi la o parte ideologia şi să priveşti realitatea înainte de a hotărî ce trebuie de făcut. Am văzut luându-se adesea hotărâri pe criterii ideologice şi politice. Drept urmare, s-au adoptat măsuri cu totul greşite, care nu rezolvau problemele în discuţie, dar care se potriveau cu interesele sau cu ideile celor care deţineau puterea. Cred că statele trebuie - şi pot - să adopte politici care să asigure în acelaşi timp o repartiţie echitabilă a acestei creşteri. Am încercat să elaborez o concepţie şi o politică economică în care relaţia dintre stat şi piaţă să fie una complementară, astfel încât cele două să colaboreze, şi care să ţină cont de faptul că, deşi piaţa constituie centrul economiei, statul are şi el un rol important de îndeplinit, chiar dacă acesta este limitat. Inegalitatea, şomajul, poluarea erau chestiuni în care statul trebuia să-şi asume un rol important. Am lucrat la iniţiativa de reinventare a administraţiei de stat - la a face administraţia să funcţioneze mai eficient şi să fie mai sensibilă la probleme; am văzut unde lipseşte statul cu desăvârşire, am văzut cât de greu se face reformă, dar am văzut şi că îmbunătăţirile, fie şi ele modeste, sunt posibile. Ca membru al cabinetului, eram în situaţia nu doar de a asista la dezbateri şi de a vedea cum se terminau ele, ci şi de a lua parte la acestea, mai ales în chestiunile care aveau tangenţă cu economia. Ştiam că ideile sunt importante, dar la fel de importantă este şi politica, iar una din obligaţiile mele era aceea de a-i convinge pe alţii că ceea ce susţineam eu era bine, nu numai din punctul de vedere al doctrinei economice, ci şi din punctul de vedere al doctrinei politice."

Am amintit toate aceste lucruri în speranţa că a existat şi la noi o confruntare la nivelul guvernului, că specialiştii au putut să-şi spună punctele de vedere argumentate la nivelul situaţiei României, că măsurile s-au luat şi că se vor lua în concordanţă cu interesele majore ale acesteia, definite de înţelegerea partidelor politice în parteneriatul interesului naţional.

La acestea aş mai adăuga câteva puncte de vedere, care cred că au fost luate în considerare de specialiştii în economie aflaţi la guvernare, puncte de vedere exprimate de acelaşi Joseph E. Stiglitz, care a cunoscut şi experienţa administraţiei federale şi experienţa unui mandat executiv la nivelul Fondului Mondial Internaţional. Iată câteva dintre ele: "Politicile de ajustare structurală ale FMI - menite să ajute o ţară să se adapteze la situaţiile de criză şi la dezechilibrele persistente - au dus în multe ţări la înfometare şi revoltă; iar atunci când rezultatele nu au fost chiar atât de groaznice, când s-a obţinut o creştere economică de scurtă durată, beneficiile au revenit în mod disproporţionat celor avuţi, cei aflaţi la baza societăţii adâncindu-se adesea şi mai mult în sărăcie. Lucrul care m-a şocat însă a fost acela că politicile respective nu erau puse la îndoială de mulţi dintre cei aflaţi la conducerea FMI, de cei care luau deciziile cele mai importante. Ele erau puse adeseori la îndoială de cei din ţările în curs de dezvoltare, însă multora le era teamă că ar putea pierde finanţarea din partea FMI şi, cu aceasta, şi banii furnizaţi de alţii încât îşi exprimau îndoielile, în cel mai bun caz, cu cea mai mare prudenţă, şi atunci numai într-un cadru privat. În interiorul FMI se credea pur şi simplu că aceasta era o parte a durerii pe care ţările trebuia să o resimtă pe drumul către o economie de piaţă funcţională şi că măsurile propuse de organizaţie urmau de fapt să atenueze durerea pe care ţările ar fi resimţit-o pe termen lung."

Aceste lucruri, care probabil au fost luate în considerare de specialiştii guvernamentali în probleme economice, mă determină să constat, având în vedere experienţele menţionate, că măsurile preconizate în raportul cu FMI nu sunt suficiente pentru adevărata redresare economică de care are nevoie România.

Având în vedere faptul că principala ameninţare la adresa României este legată de starea economiei, de lipsa competitivităţii acesteia, de faptul că aceasta nu are capacitatea de utilizare a potenţialului resurselor umane existente, consider că programul necesar este programul capabil să transforme economia, să modernizeze şi să eficientizeze statul, să repoziţioneze economic România la nivel global şi european.

În acest cadru, consider că este nevoie de o nouă abordare, având în vedere faptul că deceniul următor poate să devină o perioadă de creativitate socială fără egal, în care se vor concepe noi modalităţi de a colabora într-un spirit mai creativ, mai novator şi mai democratic, creativitatea fiind, în fond, o activitate colaborativă, cumulativă şi socială, prin care oameni cu aptitudini, puncte de vedere şi cunoştinţe diferite împărtăşesc şi dezvoltă împreună idei. Charles Leadbeater, profesor la Oxford University, unul din consilierii lui Tony Blair, autor al conceptului "Noi - Gândim" - "Inovaţie de masă, nu producţie de masă", consideră că acest concept ar putea crea o nouă bază organizatorică a societăţii, una care ne-ar încuraja să împărtăşim mai mult, să fim mai colaborativi şi participativi şi care, în cele din urmă, va extinde democraţia, egalitatea şi libertatea. În pieţe se comercializează produse; în comunităţi se naşte cunoaşterea. Ideile nu există numai în minţile unor indivizi, ele există prin circulaţia lor constantă. În actualul secol, bunăstarea noastră va depinde mai puţin de ceea ce posedăm şi consumăm, şi mai mult de ceea ce împărtăşim şi creăm împreună, în special deoarece să fie tot mai îngrădit de considerente ecologice, ceea ce înseamnă că va trebui să trăim tot mai mult în cadrul unor limite colective obligatorii.

În contextul schimbărilor produse la nivelul dezvoltării şi perceperii acesteia la nivel european şi global, consider că în momentul de faţă puterea şi opoziţia au nevoie de un spirit nou, acela al colaborării pe problemele majore ale interesului naţional, cu atât mai mult cu cât deficitul de cont curent s-a adâncit cu 65,5% în primul trimestru, la 1,50 miliarde de euro, investiţiile străine directe s-au redus cu 48,8%, ridicându-se în primele trei luni doar la 754 milioane de euro, datoria pe termen mediu şi lung a fost la 31 martie 2010 de 70,15 miliarde de euro, în creştere cu 6,9% faţă de sfârşitul anului 2009. Datoria pe termen scurt era de 15,87 miliarde de euro, cu 8,8% mai mult decât la sfârşitul anului 2009.

Cadrul european este tot la fel de dificil, luând în considerare aprecierile lui Jean-Claude Trichet, directorul Băncii Centrale Europene: "Pieţele se află în cea mai dificilă perioadă de după 1945. Practic, datoriile vechi sunt acoperite prin datorii noi care sunt mai mari decât cele anterioare, ceea ce agravează situaţia." Prin urmare, sunt puse în discuţie, privite cu neîncredere, sustenabilitatea fiscală pe termen lung şi perspectivele de creştere.

În acest cadru economic dificil, atât la nivel naţional cât şi la nivel european, consider că grupul parlamentarilor independenţi, acţionând în interes naţional, trebuie să se constituie într-un factor coagulant al forţelor politice din Parlament, pentru a defini în consens măsurile economice pe termen scurt şi programul de măsuri de creştere a competitivităţii economiei în context global şi european. Acest mod de acţiune, al compromisului, al înţelegerii pe problemele fundamentale, consider că va da identitate noii formaţiuni politice, pentru care realitatea situaţiilor existente, coerenţa, profesionalismul şi pragmatismul vor constitui baza consolidării unui nou mod de a face politica interesului naţional.

În acest context, aş aminti colegilor parlamentari, fără a ţine strict de apartenenţa la o anumită formaţiune politică, aprecierile lui Alexandru Vlahuţă "că adevărata măsură după care se judecă puterea este dată de cât bine a adus pe lume şi nu de cât zgomot a făcut."

Aş aminti în acest cadru câteva din măsurile susţinute în perioada anilor 2007-2009: schimbarea politicilor de impozitare pentru activităţile productive; stimulente pentru investiţiile în cercetare şi dezvoltare, pentru încurajarea acestor activităţi în rândul producătorilor mici şi mijlocii; conceperea unor pachete de stimulare a achiziţionării produselor şi serviciilor realizate în România, în special la lucrările mari de infrastructură; stimularea exporturilor pentru produsele concepute şi manufacturate în România prin diversificarea legăturilor de comerţ pentru a micşora dependenţa faţă de economia statelor membre ale Uniunii Europene printr-o repoziţionare inteligentă pe piaţa spaţiului răsăritean, în special cu Rusia, şi în dinamizarea relaţiilor comerciale cu economiile dinamice din zona asiatică, China, India; atragerea investitorilor în special în domeniul productiv cu obiectivul de a-l aduce la standardele de competitivitate care funcţionează la nivel european; protejarea capitalului autohton şi stimularea creşterii capitalului naţional cu precădere în sistemul bancar, în agricultură şi în industrie; dezvoltarea şi reabilitarea sectorului agricol; înfiinţarea unor centre naţionale de pregătire tehnologică la nivelul fiecărui judeţ; întărirea controlului utilizării banului public, această acţiune făcându-se pe baze obiective, bugete multianuale, costuri standard şi pe o concepţie care are la bază teoria opţiunii publice.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Şi profesorii sunt violenţi"

Ne întrebăm ce este astăzi profesorul sau, mai bine zis, ce trebuie să reprezinte profesorul. Un model pentru elevi, un mentor pentru aceştia, care trebuie să-i călăuzească paşii în viaţă, care să-i ofere o educaţia aleasă.

De ce se discută numai despre violenţa elevilor şi nu se aminteşte şi de agresiunea verbală şi fizică de care dau dovadă unii profesori, agresiunea care este un aspect important în analiza vieţii sociale, ea având implicaţii multiple asupra elevului dar şi asupra educaţiei acestuia.

Trebuie să vedem care sunt cauzele acestui fenomen şi să găsim urgent strategii de eliminare a acestuia. Părinţii au şi ei o mare parte de vină, nemaiavând autoritate asupra propriilor copii, implicându-se puţin sau deloc în educaţia acestora, având ei înşişi un nivel scăzut de educaţie sau o situaţie economică dificilă.

De ce a devenit profesorul violent? De ce nu mai are autoritatea asupra elevilor? Pentru că mulţi dintre aceştia nu mai au chemare pentru această meserie, nu comunică cu elevii, sunt subiectivi atunci când fac o evaluare, au programe şcolare încărcate, nu au vârsta şi experienţa necesară în domeniu, pentru că aceştia trebuie să pună mai presus de toate educaţia elevilor, nu interesele salariale.

Cine este de vină? Cred că toată societatea, pentru că suferă copilul, familia, profesorul, instituţia. Da, această societatea care este permanent în schimbare, mass-media care promovează mai mult decât trebuie violenţa, şcoala în care au intrat profesori fără înclinaţie faţă de meserie, slab pregătiţi, familia care se implică superficial.

Cred că descentralizarea s-ar putea să rezolve o mare parte din probleme, directorii ce vor fi aduşi vor putea să selecteze atât un corp profesoral de calitate, cât şi elevii bine pregătiţi.

Nu trebuie însă să uităm că educaţia a fost şi trebuie să rămână cheia principală a viitorului României.

Domnul Stelică Iacob-Strugaru:

"O strategie fiscală sănătoasă"

Chiar dacă importanţa şedinţelor dedicate declaraţiilor politice a fost minimalizată în ultimul timp, ţin să vă amintesc că, în multiple rânduri, am adus în discuţie importanţa unei strategii fiscale naţionale, construită pe principii economice riguroase, echitabile şi eficiente.

Nu am făcut rabat de la faptul că susţin activitatea actualului guvern şi, prin intermediul interpelărilor parlamentare, am atras atenţia executivului că România este încă foarte departe de ceea ce înseamnă o fiscalitate eficientă, care să genereze un buget de stat mult mai solid.

Actuala concepţie fiscală a României împovărează dincolo de curba suportabilităţii tot pe cei care consideră normal să se comporte corect în relaţia cu statul şi obligaţiile fiscale. Altfel spus, politica fiscală românească este îndreptată împotriva agenţilor economici corecţi şi în favoarea economiei subterane.

Nu este nicidecum de mirare că orice ar face guvernele, nu se poate trece peste 30% pondere a veniturilor bugetare din p.i.b., prag psihologic care nu poate fi depăşit decât prin reformă fiscală radicală.

Lărgirea bazei de impozitare, pe falii largi ale p.i.b.-ului românesc, a fost mereu amânată fie din raţiuni electorale, fie din raţiuni politice proprii ale intereselor guvernelor, care pot fi subsumante astfel: în perioada 2000-2004 "România social-democrată, România evazionistă, România noastră!" sau în perioada 2004-2008 "Pentru noi înşine!".

De asemenea, comportamentul fiscal al organismelor abilitate în efectuarea controlului, au făcut practic imposibil de conceput că organele Ministerul de Finanţe mai acţionează în interes public, ci doar în interesul privat al inspectorilor financiari.

Cred cu tărie că, acum, în ceasul al doisprezecelea, să înţelegem mai bine sintagma care ghidează comportamentul americanilor "de moarte şi de fisc nu te scapă nimeni" şi că numai aşa vom putea dispune de o colectare mai bună a tuturor sarcinilor la bugetul de stat.

Numai aşa guvernele vor putea gândi la o ajustare în scădere a sarcinii fiscale, pentru a o face mai uşor de suportat.

Domnul Dănuţ Liga:

"Criză de locuri în grădiniţele bucureştene"

Deficitul de locuri în grădiniţele bucureştene se menţine şi în acest an, cele mai afectate cartiere fiind Drumul Taberei, Berceni, Militari, Rahova, Ferentari, Crângaşi, Giurgiului.

Se fac eforturi în toată capitala pentru a rezolva această problemă. Toţi suntem conştienţi că învăţământul preşcolar, prima treaptă a sistemului de educaţie şi de instruire, are o importanţă deosebită în integrarea copilului în viaţa şcolară.

Este adevărat că oferta este mai mare decât cererea, că nu sunt locuri suficiente nici în grădiniţele de stat, nici în cele particulare, că există o criză a educatoarelor şi se apelează la suplinitori sau la cadre didactice pensionate, în unele grupe educatoarele având în grijă şi 50 de copii.

La nivelul capitalei se fac cercetări pentru a se identifica posibile spaţii din şcoli care ar putea fi transformate în grupe de grădiniţă. De exemplu, în Sectorul 6, vor fi date în folosinţă 20 de grupe noi.

În acest sector s-au mansardat mai multe unităţi preşcolare, iar autorităţile locale fac eforturi pentru a mări numărul locurilor în grădiniţele de stat deoarece din cauza crizei economice mulţi părinţi renunţă la serviciile grădiniţelor particulare şi doresc să-şi înscrie copiii la instituţiile de stat, deja aglomerate.

Cred cu putere că revirimentul relativ al natalităţii din România şi mai ales în mediul urban, nu trebuie să se împiedice de insuficienţa locurilor în aceste instituţii. Deja structura socio-demografică a României se pliază pe modelul european al îmbătrânirii accentuate. Astfel, grija şi preocuparea pentru viitoarele generaţii trebuie să ne caracterizeze pe toţi.

Creşele şi mai ales grădiniţele sunt absolut necesare atât pentru educaţia timpurie a copilului, pentru adaptarea sa la mediul social, pentru formarea unei personalităţi sănătoase, cât şi pentru părinţii care încredinţând copilul unui astfel de centru pot să-şi urmărească nestingheriţi obiectivele în carieră.

Administraţiile locale trebuie să-şi concentreze eforturile şi să răspundă rapid problemelor emergente ale comunităţii. Altfel, discursuri şi argumentele pentru descentralizare nu-şi mai au rostul.

Domnul Radu Stroe:

"De ce intrăm în colaps?"

Alienarea patologică a guvernului Boc IV, pe care am putut-o constata cu toţii, mai ales în ultimele luni, rezidă în paradoxul inexplicabil al deciziilor şi hotărârilor sale. În timp ce ţara se prăbuşea ca un castel de cărţi de joc sub povara taxelor şi impozitelor, FMI-ul declara făţiş mefienţa faţă de acest guvern, sarabanda grevelor şi demonstraţiilor era iminentă, Guvernul Boc a avut agenda şedinţelor înţesată de hotărâri şi decizii fără nicio legătură cu perioada dramatică pe care o traversam.

Spicuind câteva hotărâri de guvern de la sfârşitul anului trecut, aflăm, de exemplu, care au fost priorităţile "anticriză" pe care Emil Boc a marşat: rafinarea stocului de uraniu al României, introducerea pe piaţă a generatoarelor de aerosoli, automobilul electric, aprobarea stemelor, atestarea domeniului public şi istoric al multor localităţi etc. Şi pentru că suntem un popor milos şi generos dăm peste un milion de euro pentru destresarea porcilor şi găinilor, 1 milion de euro nerambursabil ajutor pentru Republica Moldova etc. Sume neverosimil de mari, chiar şi în perioade de relaxare financiară, către Biserica Ortodoxă Române sunt alte "măsuri anticriză". Aceasta din urmă este bizar de privilegiată.

Într-o ţară în care se închid spitalele în care oamenii mor cu zile, pensionarii dau lupte corp la corp cu jandarmii, în lupta lor pentru supravieţuire, totuşi se găsesc bani pentru poleirea în aur a catapeteasmei bisericii de la Cotroceni - pentru aceeaşi Biserică s-au alocat un milion de euro în anul de criză 2009 -, 3 milioane de euro pentru o pârtie de schi în comuna Suceviţa pe un teren deţinut de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, 1 milion de lei alocaţi integral pentru catedrala de 18 etaje, cu lifturi, clopote acţionate electric, buncăr de 10.000 persoane, cu un loc de joacă pentru copii şi un parc de trei hectare, al domnului primar din Voluntari, Florentin Pandele. Pentru cine bat clopotele acestui "mall gotic"?

Într-o ţară în care populaţia este în continuă scădere, mortalitatea infantilă este cea mai mare din întreaga Europă, numărul sinuciderilor este în creştere, Guvernul Boc nu are nicio remuşcare să reducă indemnizaţiile pentru creşterea copilului exact de Ziua Copilului.

Într-o ţară în care diverse categorii sociale, de la profesori la medici, anunţă greve generale, se găsesc destui bani de la bugetul de stat pentru proiecte bugetifore total ineficiente. Chiar era nevoie de 12 milioane de euro pentru un patinoar, în condiţiile în care el costă nu mai mult de 4 milioane? Chiar era nevoie de 3 milioane de lei pentru Casa de Cultură din oraşul păstorit de domnul Flutur? Cine ştie? Poate actualii sau viitorii şomeri suceveni vor avea destul timp pentru...cultură!

Analistul Ilie Şerbănescu conchidea dezarmant: "Era inevitabil să se ajungă aici [...] Ideea e că orice ar face Guvernul, România nu mai poate fi salvată de la dezastrul economic. Pe modelul economic al României nu se poate face absolut nimic viabil, constructiv. Doar aici putem discuta despre hipermarketuri fără fabrici, de maşini fără şosele, de bănci fără economie reală... Aşa ceva nu se poate!"

Domnul Teodor Atanasiu:

"Preşedintele le cere pensionarilor să se sacrifice pentru salvarea guvernanţilor săi portocalii şi pentru poleirea cu puţin aur a bisericii sale cotroceniste..."

În timp ce pensionarii disperaţi au luat calea protestelor zilnice, înspăimântaţi de viitorul sumbru regizat de însuşi preşedintele Băsescu, domnul Boc aruncă cu banii bugetari pe tot felul de proiecte fanteziste, menite să-i îmbunătăţească nivelul de trai din satul natal, Răchiţele, precum şi conturile firmelor legate ombilical de partidul portocaliu, iar preşedintele Băsescu îşi alocă o sumă modică, de doar 50.000 de euro, pentru poleirea cu aur a bisericii din curtea Palatului Cotroceni!

Suma totală este destinată pentru "lucrări realizare registrul superior catapeteasmă Biserica Cotroceni", conform e-licitaţie.ro, şi este defalcată în două loturi. Lotul 1 "lucrări sculptură lemn" este estimat la un preţ de 97.957,98 lei şi Lotul 2 "lucrări poleire registru superior catapeteasmă cu foiţă de aur", care este estimat la 86.915,96 lei.

Probabil că domnului preşedinte i se părea prea anostă şi lipsită de strălucire biserica prezidenţială şi din acest motiv nu se mai putea ruga cu aceeaşi evlavie pentru bieţii pensionari, astfel încât aceştia să poată rezista vremurilor grele ce-i aşteaptă începând din luna iunie. Doar rugăciunile poleite cu aur pot face minuni în grădina prezidenţială.

"Nu mai sunt bani", ne-a spus preşedintele Băsescu când a anunţat măsurile de austeritate. Însă, acelaşi şef de stat spunea, când premierul Tăriceanu îi refuza majorarea cu 50% a salariilor dascălilor, în noiembrie 2008, şi că " totul este posibil dacă există voinţă".

Ce să înţelegem, domnule preşedinte, prin acest demers? Este adevărat, nu este foarte costisitor, aţi putea spune, nu în valoare de 500 de milioane de euro, cât ar mai avea nevoie guvernul pentru plata pensiilor până la sfârşitul acestui an, dar este suficient ca să ne demonstreze voinţa dumneavoastră, atunci când vine vorba de investiţii prezidenţiale, chiar şi în aceste vremuri de criză profundă.

Aţi mai cheltuit şi anul trecut, în 2009, 1 milion de euro pentru reconstrucţia aceleiaşi biserici, care mai fusese reconstruită şi în anul 2004, domnule preşedinte. Nimic de zis. Sunt foarte importante şi pentru români şi pentru dumneavoastră lăcaşurile de cult, dar pâinea cea de toate zilele nu este, oare, la fel de importantă pentru bieţii pensionari cărora le-aţi tăiat-o fără să vă gândiţi că-i condamnaţi la sărăcie lucie, la ieşit în stradă la cerşit, pe mulţi dintre ei şi la boli fără număr, în lipsa posibilităţii de a-şi mai putea cumpăra medicamentele necesare?

Banii pe care-i aruncaţi dumneavoastră cu lejeritate pe orice aveţi chef prin curtea Cotrocenilor, doamna Udrea pe publicitate sau târguri de turism, care au menirea mai mult să îngroape turismul decât să-l promoveze, după ultimele cifre publicate, sau domnul Blaga, pe whisky şi alte băuturi de alungat stresul în vacanţele angajaţilor ministerului pe care-l conduce, nu credeţi că adunaţi, ban cu ban, ar fi putut salva buzunarele pensionarilor şi ale salariaţilor, cărora le cereţi să se sacrifice pe altarul nesăbuinţei portocalii?

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Drama pensionarilor, tratată cu impasibilitate de către

preşedintele Băsescu"

Atunci când preşedintele Băsescu a anunţat drasticele măsuri de reducere a pensiilor şi a salariilor cu procente impresionante, ca urmare a descoperirii peste noapte, de către reprezentanţii FMI, a situaţiei critice în care se găseşte economia românească, bumerangul acestor soluţii halucinante a lovit în plin deopotrivă asupra vârstnicilor şi angajaţilor.

Până nu de mult, cu doar câteva săptămâni în urmă, acestora li se dădeau constant asigurări ferme, atât de către preşedintele Băsescu, cât şi de către premierul Boc, că sunt bani suficienţi pentru plata pensiilor şi a salariilor şi că afirmaţiile unora în acest sens, ale opoziţiei sau ale presei critice, sunt doar comentarii tendenţioase, lipsite de orice acoperire.

Nemulţumirile pensionarilor erau oricum din ce în ce mai acutizate, pe fondul discuţiilor fără niciun rezultat privind prevederile controversate din noua lege a pensiilor şi a refuzului guvernului Boc de a stabili punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, dar şi a îngheţării pensiilor în anul 2010 şi a neindexării acestora, nici măcar cu acel procent echivalent al inflaţiei.

Astfel, în urma acestor neînţelegeri, care s-au transformat în neajunsuri simţite efectiv prin diminuarea reală a veniturilor fiecărui pensionar în parte, fapt nerecunoscut de către guvernanţi, protestele au rămas singura soluţie la care mai puteau apela.

Şi cum nimeni nu s-ar fi aşteptat ca situaţia României să fie atât de gravă, atât timp cât preşedintele Băsescu ne-a asigurat permanent că rezultatele economice sunt din ce în ce mai bune, că domnul Boc face minuni şi că recesiunea a plecat de mult de pe meleagurile noastre, şocul deciziei prezidenţiale de a diminua pensiile cu un procent de 15%, a scos instant mii de pensionari în stradă, în toate judeţele ţării. Disperarea acestora a atins cote alarmante, ceea ce i-a făcut să aibă reacţii fără precedent în istoria postdecembristă: mii de vârstnici au ieşit în stradă înarmaţi cu umbrele, bastoane, sacoşe şi chiar cu sticle incendiare.

Prin acest demers halucinant, domnul Băsescu a provocat o adevărată revoltă a celor în vârstă, plină de scene atât de revoltătoare, încât mă întreb cum de se mai poate dumnealui uita vreodată în oglindă: pensionari foarte în vârstă luptându-se cu jandarmii, gata să se sinucidă în stradă unii dintre ei sau leşinaţi în mijlocul mulţimii. Oare chiar era necesar ca pensionarii să ajungă din nou sacrificaţii de serviciu, să fie lăsaţi să moară de foame, fără medicamente şi alte necesităţi stringente pentru a putea supravieţui, doar pentru a salva de la înec ultimul guvern al domnului Boc, guvern care a pus ultima piatră la temelia falimentului României?

Este reprobabil faptul că preşedintele Băsescu nu a tăiat jaful care se face fără nicio jenă de către miniştrii portocalii de mai bine de un an şi jumătate încoace şi a recurs la aruncarea poverii tot pe umerii celor care suferă.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Educaţia pusă pe butuci"

Haosul general în care a intrat România culminează în aceste zile cu dezastrul care se instalează în domeniul educaţiei cu o rapiditate şi o încrâncenare fără precedent.

Sindicatele din învăţământ refuză dialogul cu ministrul Funeriu, invocat de acesta ca stringent, dar clamat abia în ceasul al treisprezecelea, după o lungă perioadă de sfidare a tuturor celor care au vreo legătură cu domeniul.

Domnul ministru nu prea i-a băgat în seamă pe profesori, atunci când aceştia au avut nemulţumiri vizavi de noua lege a educaţiei sau de dificultăţile financiare cu care s-au tot confruntat de la începutul anului, odată cu aplicarea legii salarizării unitare.

Atunci când unii dintre dascăli s-au trezit cu veniturile diminuate chiar şi cu 40%, guvernanţii au dat din umeri şi au arătat cu degetul acuzator spre contabili. Nici când a venit vorba de cifra impresionantă de 15.000 de disponibilizaţi din învăţământ, domnul Funeriu nu prea le-a cerut părerea şi nici nu le-a dat prea multe explicaţii. Săptămâni la rând, în unele judeţe, profesorii nu au mai intrat deloc la clase, supăraţi pe nedreptăţile care li se administrează constant de guvernele portocalii, dar domnul ministru nu prea a băgat de seamă că s-ar întâmpla ceva.

Acum, după ce acutizarea conflictului între ministerul de resort şi sindicate a rupt orice posibilitate de dialog şi consecinţele care se întrevăd la orizont par extrem de dure, domnul ministru şterge cu buretele propriile eşecuri sau dezinteresul ostentativ afişat şi încearcă să arunce pisica vrajbei în curtea sindicatelor: "Liderii sindicali vor să introducă copiii în lupta cu criza" acuză domnul Funeriu, ba chiar merge mai departe cu semănatul războiului şi recurge la compararea cadrelor didactice cu "teroriştii" care îi iau "ostatici" pe elevi. Sunt acuzaţii grele, pe care nu le merită nimeni şi care nu au ce căuta într-o dispută, dacă doreşte cu adevărat să o stingă.

Toate acestea s-au perpetuat pe fondul nesfârşitului dialog al surzilor între ministru şi reprezentanţii profesorilor, fapt ce a făcut ca explozia furibundă a protestelor să nu mai poată fi oprită, deşi acum domnul ministru Funeriu se precipită să deschidă un nou dialog. Însă, profesorii spun că este prea târziu iniţiat demersul acestuia, invocând bătaia de joc permanentă la care au fost supuşi de când domnul Funeriu s-a instalat în fotoliul de ministru, cu tot cu ideile sale importate şi amalgamate într-o nouă lege, care nu-i avantajează nici pe dascăli, nici pe elevi şi nici măcar nu are ca perspectivă consolidarea sistemului de educaţie pe termen mediu şi lung.

De aceea, profesorilor nu le-a mai rămas decât să recurgă la lupta de stradă şi au decis deja că vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, începând din 31 mai, urmând să boicoteze şi examenele naţionale şi chiar să îngheţe anul şcolar.

Deciziile profesorilor sunt drastice şi, din păcate, cu consecinţe nefaste asupra elevilor, dar când speranţa moare definitiv, iar disperarea instalată nu poate ţine loc de foame sau de cald şi nici nu poate fi utilizată pe post de CEC în alb, necesar pentru plata datoriilor fiecăruia, nu-i putem judeca şi nici învinovăţi pentru tot ceea ce se întâmplă doar pe profesori, uitând subit că cei cu pachetele de legi şi ordonanţele portocalizate la purtător, i-au manipulat şi sacrificat permanent.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Seria protestelor sociale va continua, iar Guvenul Boc se ţine tare de scaune"

Aproximativ o sută de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci confederaţii sindicale, au pichetat azi, pentru a treia zi, sediul Palatului Cotroceni, ei strigând "Jos Băsescu!", nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. În faţa Preşedinţiei s-au aflat sindicalişti din metalurgie, îmbunătăţiri funciare, veterinari, funcţionari publici, ei având pancarde cu mesaje "Mai am un singur dor, de Boc nu vreau să mor" sau "Fie pâinea cât de rea, tot ne luaţi un sfert din ea".

Şi la sediul Guvernului s-au adunat luni dimineaţă aproximativ 200 de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci confederaţii sindicale, ei fluierând în semn de protest faţă de decizia de reducere a salariilor cu 25 la sută.

Protestele de la sediul Preşedinţiei şi Guvernului au fost organizate de toate cele cinci confederaţii sindicale ca reacţie faţă de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare propuse în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Tot luni, aproximativ 200 de mame de bebeluşi au protestat în faţa Ministerului Muncii, fiind nemulţumite de decizia Guvernului de a micşora indemnizaţia pentru creşterea copilului, fiind de părere că prin această măsură va scădea natalitatea în România. Mămicile au avut bannere cu lozinci de genul "Copiii nu se cresc cu pâine goală!", "Pamperşi pentru Băsescu", sau "Muritorii de foame de azi, emigranţii de mâine!"

Măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor propuse de autorităţi după discuţiile cu delegaţia FMI i-au scos şi pe pensionari în stradă. Aproximativ 1.000 de pensionari au protestat, în urmă cu câteva zile, timp de trei ore, în faţa Palatului Cotroceni, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, pe care l-au acuzat că i-a înşelat şi căruia i-au cerut să renunţe la măsurile de reducere cu 15 la sută a pensiilor.

Peste 1.200 de agricultori au protestat în data de 10 mai în Piaţa Victoriei, cerând deblocarea accesului la fondurile europene, acordarea restanţelor la subvenţii, reducerea accizei la motorină şi combaterea evaziunii fiscale. Agricultorii au încheiat mitingul cu o horă şi au cerut demisia premierului Emil Boc şi a ministrului agriculturii, având cu ei sape de lemn ca simbol al sărăciei în care i-au adus actualii guvernanţi. Fermierii au ameninţat că dacă vor fi ignoraţi şi de această dată, vor reveni în Piaţa Victoriei cu unelte adevărate, cu furci, cu coase, cu sape, pentru a determina autorităţile să conştientizeze că există oameni în agricultura românească. Aceştia au adus un coş plin cu varză pe care scria "Agricultura României în faliment" şi o jumătate de bicicletă cu o singură roată pe care era scris "Fonduri europene?".

Participanţii la protest au cerut deblocarea accesului la fondurile europene, acordarea restanţelor la subvenţii, reducerea accizei la motorină şi combaterea evaziunii fiscale. Aceştia au purtat pancarte pe care scria "Vrem motorină pentru agricultură la preţ european" "Premierii României - milogii europei", "În loc de sprijin financiar, numai minciuni", "Stop munca la negru" şi "Nu distrugeţi irigaţiile".

Şi sindicaliştii din învăţământ au început, în 10 mai, protestele cu pichete la Palatul Parlamentului, pe care le vor continua până în 20 mai. Mai mult, sindicaliştii din învăţământ au decis să aplice măsurile dure de protest pe care le-au anunţat de mai mult timp dacă autorităţile nu le iau în considerare cererile. Cadrele didactice nu mai trec din 12 mai notele elevilor în catalog şi nu mai participă la evaluările naţionale şi la bacalaureat, ceea ce înseamnă blocarea anului şcolar. Mai mult, profesorii vor intra din 31 mai în grevă generală, în 19 mai vor participa la mitingul din Piaţa Victoriei, iar în 1 iunie vor fi organizate mitinguri în municipiile reşedinţă de judeţ şi în Bucureşti.

În concluzie, săptămâna aceasta, zeci de mii de oameni vor ieşi probabil în stradă nemulţumiţi de măsurile de austeritate dure anunţate de guvernanţi. Toată lumea e nemulţumită: pensionarii, salariaţii de la stat, profesorii, medicii, studenţii. E greu de imaginat un moment mai nepotrivit să te afli la Palatul Victoria, lucru pe care îl ştie foarte bine atât Emil Boc, cât şi echipa sa de miniştri.

Domnul Marin Almăjanu:

"Haosul portocaliu"

Ţara arde după un an şi jumătate de guvernare pdl-istă, deoarece guvernele premierului Boc s-au ocupat de orice altceva, numai de măsuri anticriză nu au avut timp vreodată.

Tot anul 2009, domnul Boc a fost preocupat de perfecţionarea repertoriului de minciuni necesare bunei desfăşurări a campaniei prezidenţiale, iar succesul acestui impresionant efort a fost garantat de truda incomensurabilă depusă în acest sens. De la începutul anului 2010, premierul Boc a avut din nou cu totul alte priorităţi decât problemele economice ale României, reducerea cheltuielilor publice sau realizarea şi punerea în aplicare a vreunui plan pentru relansare economică.

Dacă aţi avea răbdarea necesară pentru a analiza fiecare şedinţă de guvern din ultimele luni, aţi descoperi consternaţi că majoritatea hotărârilor de guvern care s-au aflat pe ordinea de zi au fost cele care privesc atestarea domeniului public şi istoric a zeci de judeţe şi sute de localităţi sau aprobarea stemelor pentru alte mii de localităţi.

Zilele trecute premierul Boc a ieşit în prime-time cu un discurs foarte dur, ameninţându-i cu demiterea pe toţi cei care nu contribuie la stârpirea contrabandei, spunându-ne extrem de supărat că orice ban scos la suprafaţă sau economisit este bine venit pentru a putea trece peste situaţia grea în care ne aflăm.

Dar, domnule Boc, când România ar mai fi putut fi încă salvată de la dezastru, ce aţi întreprins în calitate de prim-ministru, astfel încât, acest lucru să nu se întâmple?

De ce aţi considerat ca prioritară, de exemplu, în septembrie 2009, în trei şedinţe consecutive de Guvern, rafinarea stocului de uraniu al României şi nu relansarea economică a României, stimularea investiţiilor şi reducerea monstruoaselor cheltuieli pentru achiziţii, evenimente şi deplasări, pe care le mai practică încă, cu largheţe şi în aceste zile, miniştri dumneavoastră, chiar dacă preşedintele ne-a spus foarte categoric că nu mai sunt bani? Punea România la cale vreun război nuclear şi dumneavoastră pregăteaţi cumva în secret acest lucru, sau nu aveaţi cu ce vă ocupa timpul şedinţelor de guvern, pe care le-aţi condus atâta timp, fără a face realmente ceva bun pentru a mişca economia?

Cum este posibil să vă ocupaţi în mai multe şedinţe de guvern consecutive, de reglementarea introducerii pe piaţă a generatorilor de aerosoli sau de înfiinţarea unei comisii interministeriale în vederea punerii în practică a năstruşnicului dumneavoastră proiect, automobilul electric? Dar de măsurile ferme pentru combaterea contrabandei de ce nu aţi avut timp deloc, din 2008 şi până în prezent, domnule prim-ministru şi ne vorbiţi de acest lucru, abia acum, în vremuri critice, când s-a aflat că România nu mai are niciun ban şi falimentul este singurul care mai planează deasupra a tot ce mai mişcă în ţara asta?

De ce, domnule prim-ministru, îi daţi 700.000 de euro de cheltuială doamnei ministru Udrea, pe orice îi trece prin cap că i-ar fi necesar impresionantului minister pe care-l conduce, iar pensionarilor le spuneţi că nu mai sunt bani de pensii şi mamelor că au cam huzurit bebeluşii lor pe banii statului?

Nu tot o cheltuială grea face şi doamna Udrea, dintr-un buget extrem de auster, sau numai ce se cheltuieşte pentru poporul român se trece pe minus, iar pe plus, tot ceea ce toacă guvernanţii dumneavoastră şi clientela de partid?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Pamperşii, obsesia prezidenţială"

Odată cu ieşirea la suprafaţă a minciunilor bociene, băsesciene sau mai bine zis pdl-iste, preşedintele Băsescu nu mai pridideşte să taie din buzunarele românilor, haotic, în toate direcţiile, fără niciun discernământ sau siguranţă că bumerangul socotelilor fără rost nu se va întoarce şi mai puternic în capul economiei şi, mai ales, al românilor.

După inopinata descoperire a FMI că toate-s negre în România şi că economia stă pe buza prăpastiei colapsului, preşedintele Băsescu a început goana după soluţii de economisire, care mai de care mai aberante.

Nu slăbiciunile fără număr ale guvernanţilor, pe care i-a ţinut în braţe timp de un an şi jumătate, fără ca aceştia să ia măcar o singură măsură pentru a relansa economia românească şi a reduce cheltuielile, corupţia sau birocraţia, au vreo importanţă în motivaţiile găsite de domnul preşedinte acum, când ne spune că sacrificiul trebuie să se întoarcă din nou la popor, ci căutarea disperată de a scoate bani din orice i se năzare dumnealui că ar putea-o face, fără să ţină cont de consecinţe, pare să fie singura sa preocupare. Pensiile vor fi reduse cu 15%, iar indemnizaţiile pentru mame cu cel puţin 25% şi alocaţiile pentru copii, la fel.

Ce dacă pensionarii vor muri de foame? Ce dacă mamele nu vor mai avea cu ce să-şi hrănească bebeluşii? Domnul preşedinte are o singură problemă: în România sunt prea mulţi pensionari, prea mulţi asistaţi şi se consumă prea mulţi pamperşi!

Cum de s-a ajuns oare, în situaţia de a da atât de mulţi bani pentru mame şi bebeluşi şi la ce ne foloseşte o cheltuială atât de nechibzuită, se întreabă domnul Băsescu, supărat pe miniştri domnului Boc, că nu găsesc scurgerea imensă din vistierie?

În România se cumpără prea mulţi pamperşi cu banii de la buget, zice domnul Băsescu. Dar licitaţiile trucate, contractele supraevaluate sau manevrele financiare ale clientelei de partid sau ale guvernanţilor dumneavoastră nu sunt, domnule preşedinte, la fel de costisitoare sau, mai bine zis, uzurpatoare, pentru un buget de criză?

La revărsarea nervilor prezidenţiali pe risipa de pamperşi pe banii statului portocaliu, oficialii din Ministerul Muncii au şi ieşit cu propunerea de a plafona indemnizaţia mamelor la suma de 600 de lei, aşa cum era anterior. Doar în urma inflamării opiniei publice şi a anunţului protestului mamelor, guvernanţii pdl-işti s-au gândit să mai înmoaie inima mamelor şi să le facă un cadou nesperat: o reducere de doar 25% a acestei indemnizaţii.

Potrivit datelor înregistrate de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, în luna martie, la nivelul întregii ţări, erau aproape 200.000 de persoane care beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului. Vi se pare, domnule Băsescu, o cifră atât de impresionantă, cea de 200.000 de mame, care beneficiază de 85% din venitul pe care l-au obţinut muncind, până ce au dat naştere bebeluşilor aflaţi acum în îngrijire?

Faptul că indemnizaţia pentru mame, de 85% din venit, a avut chiar o uşoară relevanţă în ceea ce priveşte creşterea natalităţii, într-o Românie aflată de 20 de ani într-un declin demografic îngrijorător, nu pare să fie un argument suficient de pertinent, domnule Băsescu, astfel încât soluţiile dumneavoastră de austeritate să nu intre cu foarfeca şi în pamperşii bebeluşilor şi în buzunarele mamelor lor?

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Noua orânduire portocalie - campioană la jaf şi incompetenţă"

Mii şi mii de români promit că vor ieşi în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile, revolta şi durerile. Pensionarii disperaţi protestează în faţa Palatului Cotroceni, iar preşedintele Traian Băsescu trece la ameninţări şi caută nişte "duşmani ai poporului" pe care să arunce vina sărăciei şi dezbinării.

Văzând furia oamenilor care sunt batjocoriţi după ce au muncit o viaţă, Traian Băsescu a declarat că între pensionari a fost infiltrat "un grup predispus la violenţă". Dacă i-ar fi privit cu atenţie pe aceşti oameni, ar fi înţeles dezastrul în care a dus ţara această guvernare. Pensionarii nu cer şi nu au de ce să ceară pomană. Mă îndoiesc sincer că printre protestatari se aflau beneficiarii unor pensii de lux. Cei mai mulţi erau oameni cu pensii sub 1.000 de lei, pentru care reducerea cu 15 % a veniturilor echivalează cu o condamnare la moarte.

Ce înseamnă, concret, măsurile propuse de Traian Băsescu?

Vă invit, stimaţi colegi, să răspundeţi la această întrebare, făcând abstracţie de culoarea politică a partidului din care faceţi parte, şi veţi înţelege de ce profesorii, medicii şi funcţionarii intră în grevă, de ce protestează pensionarii, agricultorii şi mamele cu bebeluşii în braţe.

Milioane de oameni vor fi afectaţi. Reducerea salariilor cu 25%, a pensiilor şi a ajutoarelor de şomaj cu 15%, condamnă categoriile sociale cu venituri mici şi foarte mici la o luptă pentru supravieţuire, la care nu au fost forţate nici măcar în timp de război.

Anularea subvenţiilor pentru încălzire şi apă caldă va dubla factura la întreţinere. Cetăţenii vor plăti costul incompetenţei şi al contractelor oneroase, în condiţiile în care instituţiile care produc şi distribuie agentul termic sunt "căpuşate" de clientela politică, sub directa oblăduire a preşedintelui.

Economia privată va avea de suferit, prin scăderea drastică a consumului, iar perspectiva ieşirii din criză este amânată sine die.

De ce s-a ajuns aici?

Fără urmă de îndoială, motivul principal este incompetenţa guvernării băsescu-boc. Această guvernare nu a luat nici măcar o singură măsură eficientă împotriva crizei sau de stimulare a economiei reale. Iar acum, în pragul dezastrului, Guvernul PDL vine cu programul anticriză "Scapă cine poate".

Noua orânduire portocalie, ce se edifică pe întreg cuprinsul patriei, taie pensiile veteranilor de război şi ale persoanelor cu handicap, după ce a deschis la maximum robinetele bugetului pentru a umple buzunarele clientelei politice.

Unde era domnul Traian Băsescu atunci când acest guvern şi instituţiile din subordinea acestuia au cheltuit pe achiziţii, în primul semestru al acestui an, o sumă aproape egală cu tot ce s-a cheltuit anul trecut? Unde era Traian Băsescu atunci când acest guvern a risipit milioane de euro din banii publici pe tot felul de proiecte supraevaluate şi deseori absurde? Acum, acelaşi Traian Băsescu contestă legitimitatea oricărei încercări de opoziţie şi a principiilor esenţiale ale democraţiei.

Domnilor guvernanţi, dreptul de a protesta este esenţial în orice democraţie. Nu uitaţi acest lucru şi nu mai încercaţi să aruncaţi responsabilitatea pe umerii altora. Ne-aţi adus pe marginea prăpastiei, în timp ce ne abureaţi cu reforma statului şi a clasei politice, iar acum vă e teamă că vine lumea cu furcile la Palatul Victoria.

Pe lângă risipa banilor publici, România este în coada clasamentului din punct de vedere al atragerii de fonduri europene. Am aderat la Uniunea Europeană în urmă cu mai bine de 3 ani şi, până în prezent, nu am reuşit să atragem nici 16% din cele 33 de miliarde de euro care i-au fost alocate României pentru intervalul 2007 - 2013. Nu ne batem să obţinem banii de la Uniunea Europeană nici măcar acum, când accesarea fondurilor externe ar trebui să devină prioritate naţională. În instituţii este haos, iar proiectele aprobate stau mult şi bine până la semnarea contractelor. Cererile de plată aşteaptă luni întregi pentru a primi un semn din partea autorităţilor.

Reducerile salariilor şi pensiilor spulberă mitul cotei unice, care nu a adus mau multe locuri de muncă sau venituri bugetare mai mari şi nu a eliminat economia neagră. Cota unică a adus mai mulţi bani în buzunarele celor bogaţi. Actuala putere trebuie să recunoască falimentul cotei unice şi să promoveze în mod oficial impozitarea progresivă.

Măsurile de austeritate anunţate aduc în discuţie ineficienţa statului în combaterea evaziunii fiscale, ineficienţă pe care rapoartele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o şi dovedesc. Evaziunea fiscală în România este estimată la cel puţin 10 miliarde de euro, echivalentul împrumutului pe care ţara noastră îl va lua în 2010. Aşadar, reducerea deficitului bugetar se poate face prin reducerea evaziunii fiscale, nu pe seama pensionarilor.

Aţi spus să venim cu măsuri concrete. Iată, Partidul Social Democrat are un program care cuprinde soluţii pentru revigorarea economică şi pentru consolidarea capacităţii statului de a-şi respecta obligaţiile de stat social.

Pe scurt, soluţiile propuse de PSD sunt următoarele:

• impozitarea diferenţiată, coroborată cu deduceri fiscale pentru investiţii şi export;
• t.v.a. diferenţiat, prin scăderea la produse de strictă necesitate şi majorarea taxei pentru cele de lux;
• punct de pensie echivalent a 45% din salariul mediu;
• refuzul de a scădea pensiile, fiindcă pensia este un drept câştigat prin muncă şi nu o formă de asistenţă socială;
• reducerea rapidă a risipei din administraţie;
• absorbţia sporită a fondurilor europene;
• atacarea frontală a evaziunii fiscale.

Acestea sunt ideile de bază ale programului nostru, care cuprinde măsuri concrete, detaliate, pe domenii. Avem şi cifre, şi analize serioase. Însă avem un preşedinte şi un guvern care dovedesc că nu sunt preocupaţi de problemele reale ale cetăţenilor.

Este incredibil faptul că, în acest moment, Traian Băsescu şi PDL nu sunt interesaţi de soarta românilor, ci de alegerile din 2012. Asta îi frământă pe ei, să nu piardă alegerile, să nu piardă puterea, nu contează ce se întâmplă cu ţara asta şi cu oamenii din această ţară.

Ar fi cazul ca acest guvern, care tratează dezastrul cu maxim cinism, să-şi recunoască incompetenţa şi să-şi dea demisia.

Domnul Virgil Pop:

"Am întâlnit şi români fericiţi"

Este din ce în mai evident faptul că niciodată nu ne-a mai fost atât de greu să trăim decent în ţara noastră. Pentru foarte mulţi dintre români, traiul de zi cu zi s-a transformat într-o veritabilă luptă pentru supravieţuire, din care scapă cine poate. Pensionarii, bunicii şi părinţii noştri îşi cer drepturile câştigate în treizeci sau patruzeci de ani de muncă, cu umilinţă, în stradă. Mamele nu îşi mai permit să îşi crească copiii în condiţii normale, iar bugetarii trăiesc zilnic sub ameninţarea restructurării. Nici mediul privat nu o duce mai bine. Dacă nu şi-au închis deja firmele, mulţi se gândesc să o facă, în lumina ultimelor majorări de taxe.

Mai există însă o categorie de români pentru care criza, grija zilei de mâine, responsabilitatea, economisirea sunt nişte termeni lipsiţi de însemnătate. Pentru aceşti oameni, contează doar banii (publici, dacă se poate) şi puterea. Iată cu ce se ocupă cei mai fericiţi dintre români.

Spre exemplu, preşedintele ţării, autorul moral al genocidului social generat de reducerea drastică a veniturilor populaţiei, găseşte, totuşi, fonduri necesare pentru nişte achiziţii "stringente" pentru Administraţia Prezidenţială: periuţe de unghii, preşuri speciale, odorizante antitabac sau transformarea decoraţiilor feminine în decoraţii unisex. Adunate, câteva sute de mii de euro.

Alt exemplu: ministrul turismului şi dezvoltării a alocat două sute de mii de euro (!!) pentru decorarea unui stand turistic la Berlin. Ministerul condus de Elena Udrea a mai achiziţionat carburanţi în valoare de 124 de mii de euro pentru diversele deplasări la mare, la munte, în Bucovina, sau pe oriunde va mai decide doamna ministru să călătorească.

În total, într-o perioadă de maximă austeritate, care pentru români înseamnă o scădere brutală a nivelului de trai, un minister al României, ţară grav lovită de probleme economice, cheltuieşte, fără a clipi, 700 de mii de euro. Per total, aproape un milion de euro în minus la bugetul de stat, asta în vreme ce românii se văd cu veniturile micşorate cu un sfert.

Şi pentru ca faptele lor "glorioase" să nu rămână necunoscute publicului larg, PDL a decis să revină, prin reprezentanţii săi, pe posturile importante de ştiri din România, după o lună de boicot. Pentru că aceasta este marea problemă a ţării: lipsa reprezentanţilor PDL de pe micile ecrane. Desigur, nu poate fi vorba de eficientizarea absorbţiei fondurilor europene sau de creşterea veniturilor bugetare. Şi nu, nu e cazul să vorbim nici de sprijinirea investiţiilor şi în nici un caz de reducerea şi restructurarea cheltuielilor bugetare.

Aceste preocupări nu sunt pentru românii fericiţi. Grijile, cifrele, şomajul, locurile de muncă sunt doar pentru cei care au nenorocul de a-şi trăi zilele sub cel mai prost Guvern pe care l-a cunoscut vreodată România.

Domnul Titi Holban:

"România lui Traian Băsescu - România celor fără de speranţă"

La sfârşitul săptămânii trecute, în faţa prefecturilor din toată ţara, dar şi în Bucureşti la Palatele Cotroceni şi Victoria, nenumăraţi vârstnici şi-au strigat neputinţa în faţa nesimţirii guvernanţilor.

Bătrânii au venit să le reamintească autorităţilor că trăiesc sub limita decenţei, după o viaţă întreagă de muncă cinstită. Este cazul a sute de mii de pensionari, în toată ţara, a căror pensie guvernul, sub înaltul patronaj al preşedintelui Traian Băsescu, intenţionează acum să o reducă cu 15% pentru a face economie la buget.

Decizia guvernului şi a preşedintelui Băsescu, loveşte însă puternic buzunarele şi aşa sărace ale bătrânilor acestei ţări, care abia se ajung cu pensiile de acum. Unii trăiesc pe datorie, alţii primesc ajutor de la copii, dar cei mai mulţi îşi duc ultimii ani din viaţă la limita decenţei.

Cu lacrimi în ochi, umiliţi şi trădaţi, vârstnicii au vrut să le reamintească autorităţilor de legea care, teoretic, le majora pensiile de la 1 ianuarie. Oamenii au cerut doar să se respecte legea, în sensul că de la 1 ianuarie 2009 li s-a promis că punctul de pensie va reprezenta 45% din valoarea salariului mediu brut.

Guvernul însă a decis nu doar că legea nu va fi aplicată, dar, mai mult decât atât, a hotărât că România va ieşi din criza economică prin sacrificiul bunicilor acestei ţări. Ei sunt cei care trebuie să plătească pentru incompetenţa acestui guvern şi pentru incapacitatea sa de a adopta măsuri active de redresare a economiei.

Preşedintele Băsescu, transformat peste noapte în economist-şef al guvernului României, consideră, de bună seamă, că economia acestei ţări nu necesită sprijin pentru a se revigora. Simpla reducere a costurilor sociale, indiferent de impactul lor la nivelul populaţiei, va fi suficientă pentru a depăşi această perioadă de recesiune. Altfel spus, România trebuie să iasă din criza economică prin efortul pensionarilor şi al celorlalte categorii vizate de reducerea costurilor: bugetari, copii, mame etc.

Trăim într-o ţară europeană, în secolul XXI, în care oamenilor li se ia dreptul la o existenţă demnă. În timp ce milioane de români îşi duc traiul cu greu, dezmăţul cheltuielilor clientelare din fonduri publice continuă, ministerele fac achiziţii la suprapreţ, companiile de stat cheltuiesc sume uriaşe fără să aducă niciun profit la bugetul de stat, iar guvernanţii se întrec în ipocrizie anunţând că îşi donează salariile de bugetari, desigur după ce, în prealabil, din afacerile făcute cu stat, şi-au mai luat o vilă, o maşină de lux sau o geantă Louis Vuitton.

Aceasta este România în care am ajuns să trăim. Este România lui Băsescu. România celor fără de speranţă. Ruşine să vă fie domnule preşedinte pentru felul în care aţi minţit cetăţenii acestei ţări. Ruşine să vă fie pentru obstinaţia cu care, încălcând Constituţia, aţi impus un guvern care nu respectă majoritatea parlamentară şi care, din păcate pentru noi toţi, a dovedit că este mai mult decât incompetent. Ruşine să vă fie domnule preşedinte pentru că nici acum când dezastrul economic, încurajat de acest guvern incompetent, a devenit evident, nu înţelegeţi necesitatea înlocuirii actualului cabinet cu un altul capabil să scoată această ţară din criza economică. Ruşine!

Domnul Nini Săpunaru:

"Pamperşi pentru Băsescu"

În discuţiile referitoare la necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, în următoarea perioadă a fost lansată recent şi propunerea privind reducerea indemnizaţiei care se acordă în prezent pentru creşterea copilului.

"Sper sa fie minim afectată", spunea şeful statului referindu-se la această indemnizaţie. Dar tot el este cel care spunea nu demult că, România va ieşi din criză anul acesta, că măsurile pe care le va lua Guvernul vor redresa economia, că socotelile dau bine şi românii trăiesc excelent. Deci cum am putea să-l mai credem?

Se pare însă că reducerea va fi de 25%, de la 1 iunie. Scrie negru pe roz pe blogul personal al Andreei Vass, consilierul premierului pe probleme economice. Asta înseamnă că mamele vor primi 63,75% din media veniturilor din ultimul an pentru creşterea copilului, ceea ce înseamnă minim doar pentru Preşedintele statului, căci pentru mămicile care vor fi afectate, scăderea este considerabilă. Acesta este motivul pentru care mai multe mame de bebeluşi au protestat ieri, în faţa Ministerului Muncii.

nemulţumirea acestora este întemeiată - prin această măsură va scădea natalitatea în România, mai mult decât atât, majoritatea femeilor care vor alege de acum încolo să nu mai facă copii sunt cele care au un venit peste mediu, femei care câştigă decent şi care ar fi putut să crească copii în condiţii bune, pe care să-i ofere mai apoi societăţii.

Păcat că banner-ele cu lozinci de genul: "Copiii nu se cresc cu pâine goală!", "Copiii nu se cresc în pielea goală!", "Pamperşi pentru Băsescu!", "Lăsaţi banii copiilor în pace!", "Muritorii de foame de azi, emigranţii de mâine!", pe care mămicile le-au confecţionat pentru protestul de ieri, nu îi vor aduce pe stimabilii guvernanţi cu picioarele pe pământ. În fond, lor ce le pasă? Ei nu au nici grija zilei de mâine şi nici nu sunt interesaţi de problemele românilor, deoarece până acum veneau cu nişte măsuri care să nu aducă România în situaţia critică în care se află în acest moment.

Domnul Florin Iordache:

"Consiliul Economic şi Social, exemplu de risipă şi ineficienţă"

Aşa cum ştim componenţa CES: o treime reprezentanţii Guvernului, o treime reprezentanţi ai sindicatelor, o treime cei ai patronatelor. Cei 45 de membri ai săi încasează lunar câte o mie de lei, fiind un exemplu de cheltuire inutilă a banului public. Deciziile consiliului sunt, desigur, consultative şi nimeni nu împiedică guvernul să treacă şi să le ignore.

Dar iată că, în acest moment, în iminenţa unor măsuri de austeritate fără precedent şi a unei explozii sociale, Traian Băsescu a descoperit CES-ul pentru a rezolva problema diminuărilor bugetare.

În ultima şedinţă, după lungi şi nesfârşite discuţii în contradictoriu, fără o soluţie coerentă, decizia s-a întors acolo unde îi e locul: la Guvern. Emil Boc şi Guvernul PDL să-şi asume politic o astfel de decizie cu toate consecinţele sale.

Avem nevoie de o scrisoare de intenţie la FMI, dar costurile pentru proasta guvernare nu sunt la CES, ci la Palatul Victoria şi la Cotroceni.

Românii trebuie să ştie ce îi aşteaptă, şi a se ascunde la nesfârşit după astfel de organisme, nu e normal.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"combaterea evaziunii fiscale"

Evaziunea fiscală este o reală ameninţare pentru stabilitatea macroeconomică a României, de aceea această problemă nu trebuie tolerată, evitată sau amânată pentru că, literalmente, una dintre sursele viabile pentru a spori încasările bugetare este reducerea evaziunii fiscale.

Din punct de vedere macroeconomic, estimările fraudei fiscale, în special din t.v.a., se ridică la 5% - 6% din p.i.b., iar cea a economiei subterane se ridică la aproximativ 23% din p.i.b., în ultimii ani. Dacă ne referim, în mod concret, la sectoarele economiei naţionale, unde se pierd cei mai mulţi bani din evaziune fiscală, vom sublinia faptul că statul pierde 7-8 miliarde de euro numai din industria alimentară, fără alcool. Bugetul de stat pierde anual alte două miliarde de euro din evaziunea cu tutun, alcool şi petrol. Cea mai mare parte a evaziunii fiscale se face prin comerţul intracomunitar, pentru că t.v.a.-ul dispare. Totul se vinde cu 7% mai puţin decât preţurile de pe piaţă, iar decontul de t.v.a. nu se mai face.

De asemenea, evaziunea fiscală este prezentă în domenii care par mai puţin vulnerabile fiscal, cum ar fi piaţa florilor, unde bugetul pierde până la 160 de milioane de euro anual, deoarece piaţa autohtonă a florilor rămâne şi astăzi necontrolată, funcţională doar în baza Legii nr.50/1991. majoritatea comercianţilor din acest palier economic derulându-şi activitatea doar în baza PFA-urilor (persoana fizica autorizată), evitând astfel taxele şi impozitele impuse de stat societăţilor comerciale. Acesta este un exemplu relevant în sensul în care combaterea evaziunii fiscale trebuie promovată şi susţinută în primul rând la nivel legislativ, pentru a fi eliminate posibilităţile de fraudare fiscală.

Piaţa ţigaretelor este un sector expus frecvent evaziunii fiscale. O treime din piaţa ţigaretelor este ocupată de produse de contrabandă. În ianuarie 2010, piaţa neagră a reprezentat 36%, iar în martie - 33%, potrivit reprezentanţilor companiilor producătoare de tutun. Fiecare procent din piaţă pierdut înseamnă 25 de milioane de euro în accize neîncasate şi cinci milioane de euro din t.v.a. neîncasat. Creşterea abruptă a accizei de anul trecut a condus la o explozie a comerţului ilicit. Astfel, dacă evaziunea se menţine la un nivel mediu de o treime din piaţă, paguba anuală la bugetul de stat va fi de un miliard de euro.

Până la urmă, aceste date concrete au menirea de a sublinia cotele alarmante la care se ridică fenomenul evaziunii fiscale în România. De aceea, trebuie aplicate şi susţinute constant şi efectiv măsurile iniţiate de Comitetul interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, prin pregătirea pachetului legislativ care va cuprinde noi direcţii de combatere a fenomenului. Trebuie subliniat faptul că se impun acţiuni ferme şi decisive, executate cu celeritate, în cel puţin două direcţii majore ale economiei subterane: munca la negru şi evaziunea fiscală. Într-o vreme de austeritate, este foarte important ca bugetul de stat al României să fie consolidat prin legi şi politici publice coerente în materie.

La nivelul soluţiilor şi a direcţiilor de implicare se impune a fi elaborată o metodologie de identificare a tranzacţiilor suspecte între afiliaţi şi efectuarea controlului documentaţiei preţurilor de transfer, intensificarea verificărilor în vederea prevenirii şi combaterii fraudei la t.v.a. (în special frauda de tip "carusel"). Trebuie obligatoriu continuate verificările la societăţile comerciale care au înregistrat patru deconturi succesive cu sume negative de t.v.a. şi nu au solicitat rambursare, dar şi ale companiilor care raportează pierderi mari sau înregistrează succesiv pierderi, dar îşi continuă totuşi activitatea.

Se impune, de asemenea, dezvoltarea şi modernizarea sistemului implementat de supraveghere şi control al mişcării produselor accizabile EMCS-RO şi intensificarea supravegherii mişcării produselor accizabile şi a antrepozitelor fiscale, inclusiv în zonele limitrofe. Înfiinţarea "Registrului operatorilor intracomunitari" de către Guvernul României, de la data de 1 iulie, va contribui în mod efectiv la diminuarea evaziunii fiscale prin monitorizare şi control fiscal deoarece, la data solicitării înregistrării în scopuri de t.v.a., persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile vor solicita organului fiscal competent şi înscrierea în "Registrul operatorilor intracomunitari" dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare. Astfel, va exista o evidenţă instituţionalizată a tuturor persoanelor care fac achiziţii din produse cu risc ridicat de evaziune fiscală.

combaterea evaziunii fiscale trebuie să devină, mai mult ca oricând, o prioritate pentru consolidarea bugetului de stat şi stabilitatea macroeconomică a României. Fiecare procent din p.i.b. care se pierde prin evaziunea fiscală înseamnă lipsa investiţiilor în infrastructură, sănătate şi educaţie; un buget public sabotat din interior în detrimentul dezvoltării economice a României.

Domnul Ion Dumitru:

"Zona montană, în pericol."

Zona montană din România cuprinde 7.320.000 ha, fond funciar peste 32% din suprafaţa ţării, din care terenuri agricole 2.900.000 ha, păduri şi vegetaţie forestieră cca. 4.000.000 ha. Păşunile ocupă 1.280.000 ha, fâneţele 940.000 ha, iar arabilul numai circa 616.000 ha.

În zonele montane trăiesc cca. 3.600.000 locuitori, din care cca. 2,1 milioane agricultori în 954.000 de gospodării cu vechi tradiţii în creşterea animalelor şi cu o dispersie mare în teritoriul montan.

Zona montană include 27 de judeţe, 656 de comune, 89 de oraşe şi municipii, 3.320 de sate.

În perioada 1990-2010 evoluţia zonei montane demonstrează o stare de regres şi criză majoră prin:

• reducerea dramatică a efectivelor de ovine şi taurine în cuantum cuprins între 50% şi 80%, în funcţie de zonă;
• exodul masiv al tineretului din zona de munte spre urban sau în străinătate;
• abandon agricol definitiv;
• îmbătrânirea accentuată a populaţiei montane, respectiv al producătorilor agricoli;
• creşterea alarmantă a stării de sărăcie;
• sprijin scăzut din partea statului şi a Uniunii Europene pentru gospodăriile montane;
• lipsa locurilor de muncă.

Având în vedere diferenţele tehnologice, economice şi de mediu natural între câmpie/deal şi zona montană, ca şi modul de viaţă, este strict necesar să se evite amestecul celor două tipuri de economie şi formă de viaţă în procesul de reglementare, în susţinerea intereselor specifice ale producătorilor agricoli/crescători de animale.

Echiparea profesională specifică, diferenţiată, a zonei de munte trebuie să reprezintă o urgenţă cu caracter recuperativ şi totodată durabil, de permanenţă.

Numărul mare şi dispersia accentuată, ca şi specificul economic pluriactiv al gospodăriilor montane, determină necesitatea unui număr mai mare de specialişti faţă de zonele de câmpie şi de deal.

Marginalizarea agriculturii montane este evidentă, există riscul pierderii de către România şi de către Uniunea Europeană a unui mare segment economic, şi a creării în Carpaţi a unei disoluţii economice, însoţită de depopulare şi pierderea identităţii culturale.

Consider că, încercările timide de particularizare a agrozootehnicii montane din ultimii 20 de ani s-au lovit de multă incompetenţă şi iresponsabilitate - la judeţe şi la centru.

Ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, inclusiv ţările din est, aplică strategii şi politici diferenţiate pentru zonele montane, prin care s-a reuşit în mare parte menţinerea agriculturii, valorificarea resurselor şi stabilizarea populaţiei montane în limite rezonabile.

Domnul Relu Fenechiu:

"De ce admit agresiunile zilnice la adresa Parlamentului?"

În ultimele zile, asistăm la un nou asalt virulent împotriva imaginii instituţiei Parlamentul României, în general, şi împotriva deputaţilor în special. Un lucru este cert. De câteva zile, Parlamentul şi deputaţii sunt batjocoriţi într-un mod incalificabil.

O asemenea agresiune verbală împotriva deputaţilor nu a existat nici în perioadele negre ale acestei instituţii, nici măcar la începutul anilor '90, când presa şi nu numai, dar cu argumente pertinente utilizau expresia "Parlamentul ruşinii". Ce este şi mai grav, este faptul că în astfel de discuţii sunt antrenaţi şi telespectatori atent selecţionaţi pentru a se crea impresia că şi cetăţenii validează aceste opinii.

Toţi deputaţii, indiferent de culoare politică, sunt conştienţi de dificultăţile prin care trece România şi o foarte mare parte dintre cetăţeni. Cred că nimeni dintre noi nu se va opune unor gesturi de solidaritate sau a unor măsuri de austeritate. Dar sunt convins că, în numele situaţiei existente acum, nu este permis ca instituţia parlamentului şi parlamentarii să fie terfeliţi din motive obscure.

Din păcate, preşedinta Camerei Deputaţilor, domnişoara Roberta Anastase, adică exact persoana care are principala răspundere în ceea ce priveşte această instituţie şi care avea obligaţia să ia poziţie faţă de agresiunile asupra instituţiei, nu a avut şi nu are nicio reacţie. Mai mult, aş putea spune că este chiar încântată de această campanie dusă împotriva Camerei Deputaţilor. Reacţia domniei sale, după intervenţia din plen de ieri - tot pe această temă - a colegului ei de partid, Daniel Oajdea, este sugestivă.

Cu autoritatea funcţiei pe care o deţine, domnişoara Roberta Anastase ar fi trebuit imediat să iasă în public şi să explice mecanismele funcţionării Parlamentului. Să explice ce însemnă diurna parlamentară, ce însemnă suma forfetară, la ce este utilizată etc. Sunt convins că sunt sute de mii de cetăţeni, dacă nu milioane, care nu cunosc aceste lucruri. După jignirile aduse pe postul B1 TV, preşedinta Camerei ar fi trebuit să intervină şi să pretindă scuze de la realizator şi conducerea postului, pentru terfelirea deputaţilor - unii şi nominal - pentru dezinformarea opiniei publice, dar nu a făcut-o.

Îmi este teamă că domnişoara Roberta Anastase execută ordinele patronului ei spiritual, Traian Băsescu, în sensul îndeplinii obiectivului pe care acesta şi l-a propus: scoaterea din circuit, minimalizarea şi aplatizarea parlamentarismului românesc.

Vreau să atrag atenţia asupra unui aspect: escaladarea agresiunii împotriva deputaţilor, împotriva sistemului parlamentar, nu înseamnă altceva decât o agresiune împotriva democraţiei. Or dacă această agresiune va fi încununată de succes, nimeni nu va mai putea garanta în privinţa viitorului democraţiei în România.

Domnul Filip Georgescu:

Criza economică mondială a devenit de acum pentru noi, românii, un adevărat cataclism, deşi cu un an în urmă reprezentanţii actualei puteri ne asigurau că România nu va fi afectată în cine ştie ce măsură de un asemenea flagel. Manifestând o viziune opacă, fără precedent în vreo altă ţară a lumii, dublată de o incompetenţă incalificabilă, liderii PDL, şi în primul rând guvernanţii, au cochetat cu tot felul de cârpeli care nu numai că n-au putut să estompeze efectele recesiunii, ci, dimpotrivă, au agravat situaţia economico-financiară a ţării şi au adus populaţia în pragul disperării.

În mod implacabil, ora groaznicului decont al nepăsării şi prostiei a sosit. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, guvernanţilor noştri le-a trecut glonţul pe la ureche. Prinşi în mrejele politice mafiote pe care o duc de 5-6 ani, democrat-liberalii au intrat în panică. Preşedintele Băsescu, care era atât de calm când vorbea despre criză, încât ne lăsa să înţelegem că recesiunea se manifestă pe altă planetă, a explodat zilele trecute într-un acces de disperare şi nesăbuire ce i-ar putea fi fatale precum fostului dictator Ceauşescu (amintiţi-vă de acea sută aruncată din balcon.)

Înspăimântat că nu va mai putea să obţină următoarea tranşă a împrumutului, dacă nu va reduce deficitul bugetar în limitele cerute de reprezentanţii FMI, şeful statului s-a erijat în rol de premier, anunţând, în maniera dictatorială în care conduce ţara, măsuri de o duritate excesivă care pun sub semnul întrebării viaţa a jumătate din populaţia ţării: reducerea fondului de salarii al instituţiilor bugetare cu 25% şi a pensiilor cu 15%, reducerea ajutorului de şomaj, precum şi a subvenţiilor. În paralel cu aceste măsuri, vor fi operate reduceri de personal în cadrul instituţiilor finanţate de bugetul de stat. Cine vor fi cei care vor îngroşa cohortele nesfârşite care mişună de la un capăt la altul al ţării? Din nou ceferiştii, minerii, profesorii, medicii şi personalul sanitar, funcţionarii, jandarmii şi poliţiştii. În niciun caz nu va fi disponibilizată clientela portocalie, pentru care s-au creat mii de posturi după alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Trepăduşii care au adus la putere PDL, prin fraudă electorală şi fonduri băneşti, îşi vor derula mai departe, nestingheriţi, afacerile mafiote, bucurându-se de protecţia unei puteri pe cât de arogante, pe atât de şubrede.

Experţii în economie şi analiştii politici consideră că măsurile anunţate la 6 mai de preşedintele Băsescu nu vor avea efectele scontate, ci, dimpotrivă, vor arunca ţara într-o uriaşă prăpastie. Cei mai mulţi dintre analişti apreciază că în locul unor asemenea măsuri, care deschid porţile genocidului, s-ar fi putut adopta soluţii mult mai eficiente şi mai suportabile. Traian Băsescu a preferat să le arunce românilor nu un colac de salvare, ci funia şi săpunul. Ţărăniştii, care au recurs în 1933 la dramaticele curbe de sacrificiu, nu şi-au mai revenit ca partid notabil nici până în ziua de azi. Singurii care se bucură de actualele măsuri dure împotriva bugetarilor sunt "privaţii". Să sufere şi bugetarii, că noi am suferit destul, spun unii dintre ei. În acest caz, inconştienţa celor din mediul privat este la fel de mare ca a guvernanţilor. Ei nu s-au gândit că prin reducerea salariilor şi pensiilor unui număr de peste 6 milioane de oameni se va reduce drastic puterea de cumpărare, iar producătorii privaţi nu-şi vor mai putea vinde mărfurile. Ei cred că Traian Băsescu (şi domnia sa un întreprinzător privat) îi protejează. În realitate, şeful statului duce în mod constant politica de dezbinare şi învrăjbire nu numai a partidelor, ci şi a membrilor societăţii. Altminteri n-ar putea să reziste în fotoliul de la Cotroceni.

Puteau oare actualii guvernanţi să recurgă la alte măsuri anticriză care să nu pună în pericol viaţa populaţiei? Cu siguranţă, renunţarea la cota unică de impozitare şi instituirea impozitului progresiv ar fi fost o măsură nu doar normală, dar şi morală. Numai că o asemenea măsură ar fi lovit în bogătaşi, în mafioţi şi în clientela PDL. Dacă s-ar fi ajuns la o asemenea formulă, oare cât impozit ar fi trebuit să plătească domnul Mircea Băsescu pentru venitul pe care-l realizează de pe urma modernului complex industrial de creştere a păsărilor, achiziţionat recent de la olandezi pe o sumă imensă? Dar miniştrii şi alţi capitalişti de cumetrie, care împart tot felul de afaceri necurate?

O măsură mult mai convenabilă ar fi constituit-o, de asemenea, majorarea cotei t.v.a. la o serie de produse industriale, de uz gospodăresc ori de lux şi menţinerea actualului nivel al taxei pe valoarea adăugată pentru produsele de bază. Dacă la acestea s-ar adăuga o serie de măsuri dure pentru eradicarea evaziunii fiscale, a muncii la negru, a contrabandei cu diverse produse, a corupţiei şi altor şarlatani, cu siguranţă că bugetul statului s-ar întrema simţitor.

Există însă şi alte posibilităţi la care Guvernul Boc ar fi putut să recurgă pentru reducerea deficitului bugetar şi achitarea datoriei externe. Între altele, avem în vedere contractele de energie electrică, de pe urma cărora aşa-zişii băieţi deştepţi câştigă sute de milioane de euro fără să mute un pai din loc, achiziţionând de la stat la preţuri infime şi revânzând-o la tarife exorbitante. Nu cumva aceştia sunt "privaţii" despre care preşedintele Băsescu ne tot spune că ţin pe umerii lor un stat de bugetari? De ce nu-i trimite la plimbare? Probabil pentru ca banii pe care aceşti mafioţi îi bagă în conturile lor să nu intre în vistieria statului. Altfel, nu se explică de ce tărăgănează Cabinetul Boc să desecretizeze contractele din domeniul energiei. Nu cumva în această afacere mizerabilă sunt implicaţi lideri portocalii sau unii miniştri?

Preşedintele Băsescu a căşunat pe salariile bugetarilor şi pe modestele venituri ale pensionarilor. De ce n-a recurs la ajustarea sau suprimarea salariilor şi pensiilor nesimţite? De pildă, şeful de cabinet al ministrului Videanu are un salariu de 6.000 de euro pe lună. Ce face acest om pentru aceşti bani? Răstoarnă pământul? Dacă, într-adevăr, se urmărea cu adevărat soluţionarea în condiţii cât de cât suportabile a crizei, românii n-ar fi ajuns în situaţia groaznică de azi. Într-o zi, însă, actuala Putere va trebui să dea socoteală pentru faptele sale.

Domnul Florin Postolachi:

"Chinul românilor din Valea Timocului"

Doresc să vă prezint, astăzi, situaţia românilor din Valea Timocului, o vale uitată de lume şi locuită de români de peste 400 de ani.

Autorităţile sârbeşti refuză, de zeci de ani, să accepte existenţa acestei comunităţi la sud de Dunăre. Deşi izvoarele istorice îi contrazic, sârbii au recunoscut doar existenţa românilor din Voivodina, o zonă situată mult mai la sud decât Valea Timocului.

Românii din Timoc se plâng că nu au voie să înveţe şi să vorbească limba română, nu au şcoli şi nici biserici în limba maternă, spre deosebire de cei 30.000 de români din Voivodina care se bucură de aceste drepturi.

Regimul de la Belgrad i-a asuprit în ultima sută de ani, fără oprire. Comunitatea de români, deşi numeroasă, este total lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale. Niciun minut de limbă română în şcoli, niciun cuvânt românesc în bisericile lor, niciun cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbesc care să se recepţioneze în zonă.

În zonele istorice Morava, Timoc şi sudul Dunării, autorităţile poliţieneşti au declanşat măsuri represive împotriva cetăţenilor care se declară de etnie românească. Apropierea alegerilor pentru conducerea Consiliului Naţional al Minorităţii Române cu sediul la Bor, oraş situat în Serbia de nord-est, au tensionat şi mai mult relaţiile dintre autorităţile sârbeşti şi cetăţenii români. Numai de la începutul anului, în mai puţin de o lună de zile, un număr de peste 200 de persoane aparţinând minorităţii române au fost interogate în legătură cu opţiunea lor de a fi nominalizate pe listele electorale pentru alegerile de pe 6 iunie.

Un număr însemnat de persoane ce sunt bănuite de autorităţile poliţieneşti şi de procuratură că au atitudini pro-româneşti, în plină noapte au fost ridicate de la domiciliile lor şi interogaţi ore în şir. Au fost nevoiţi să răspundă la întrebări de genul - în ce ţară trăiesc, din ce partid românesc sau vlah fac parte, dacă le aparţin semnăturile de pe cererile de înregistrare în listele electorale speciale etc.

Toate acestea au drept scop intimidarea românilor, în ideea retragerii lor de pe liste, astfel, încât candidaţii minorităţii etnice româneşti să nu aibă suficiente voturi pentru a accede în Consiliul Minorităţii Naţionale Româneşti.

Situaţia românilor din Timoc este îngrijorătoare şi trebuie luate măsuri urgente pentru stoparea deznaţionalizării românilor din această regiune. Aceştia au nevoie de protecţie împotriva oricăror presiuni în măsură să le pună în pericol identitatea lor culturală, istorică, spirituală şi lingvistică. Pentru a-i ajuta avem nevoie de sprijinul autorităţilor europene, pentru a cere puterii din Serbia să înceteze intimidarea populaţiei de naţionalitate română şi să respecte drepturile minorităţilor.

Ţara se află într-o situaţie dificilă şi avem nevoie, mai mult decât oricând, de stabilitate politică. Lăsaţi discursurile populiste şi permiteţi Guvernului să-şi facă treaba. Doar prin acţiuni bine gândite vom ieşi din criză şi vom putea ajuta şi românii ale căror drepturi sunt încălcate pe teritoriul altor ţări.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Alocaţia - un drept universal al copilului"

Declaraţia mea de astăzi este dedicată unui drept universal al copilului, şi anume alocaţia de stat pentru aceştia.

Prin art.49 alin.(2) din Constituţia României se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de protecţie a statului acordată tuturor copiilor (nu părinţilor), fără discriminare.

Art.2 alin.(1) al Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului stabileşte obligaţia Statelor semnatare de a respecta şi de a garanta drepturile copilului, "indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora".

Astfel, alocaţia de stat pentru copii e un drept fundamental, recunoscut chiar prin Constituţie. Aceşti bani sunt destinaţi lor, sunt de valoare egală pentru toţi, pentru a nu exista discriminări. Au existat cazuri în care s-a spus că acest drept ar trebui condiţionat de participarea la şcoală a acestora. Dar, referindu-se la condiţionarea acordării alocaţiei de stat de participarea şcolară a copiilor, Curtea Constituţională a declarat (Decizia nr.277 din 21 martie 2006) ca fiind neconstituţionale art.1 alin.(2) şi art.5 alin.(1), precizând că "Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocaţiilor acordate de stat fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român...". Conform art. 147 din Constituţia României şi art.11 C alin.(3) din Legea nr.47 din 1992 cu privire la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.

Având în vedere actuala criză prin care statul român trece, consider că alocaţia este un drept fundamental al copilului, nu trebuie adus la un nivel mai scăzut decât este în prezent. Ceea ce trebuie schimbat este numărul de prestaţii sociale care se acordă, numărul acestora fiind mult prea mare şi prost focalizat pe nevoile reale ale copilului. De asemenea, noul cod social la care se lucrează poate asigura asistenţa şi protecţia socială din punct de vedere financiar al copilului, de la naştere şi până la vârsta majoratului, în funcţie de veniturile familiei din care face parte.

În acest fel se asigură egalitatea de şanse pentru fiecare copil, se stimulează performanţa şcolară şi în mediul rural, iar bugetul statului se degrevează de cheltuieli care ar putea fi susţinute fără efort de familiile cu posibilităţi financiare. Acest model de asistenţă al copilului se aplică cu succes în mai toate statele europene, rezultatele fiind vizibile în dezvoltarea şi performanţele societăţilor respective.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Agricultura poate salva România"

Cum am afirmat de mii de ori, agricultura este acea ramură economică ce poate pune în mişcare un motor al dezvoltării în România. Am căutat prin noul program al Guvernului Boc o singură frază care să vorbească sau să sară în ajutorul agriculturii. Nimic. Atragerea fondurilor europene, doar praf în ochii agricultorilor.

În acest moment, când Guvernul negociază cu FMI, agricultura este ajutată doar de Dumnezeu.

Am convingerea că acest Hopa Mitică - Guvernul Boc -, care a luat decizia cu FMI, va duce ţara în fundătura Europei. Dintr-o dată, Hopa Mitică - guvernanţi de marcă - made in România - ne bagă în infarct prin reducerea salariilor, a pensiilor ori mărirea taxelor şi impozitelor. Astfel, Guvernul va trimite la reanimare întreaga economie românească, inclusiv agricultura.

Guvernul nu ţine cont de faptul că FMI este o instituţie care merge pe desene teoretice, cu oameni care nu cunosc realităţile ţării şi care vin de la Washington cu formele desenate la laborator.

Pot să afirm însă, că nu FMI-ul va fi cel care ne va băga în cea mai profundă criză economică, socială şi politică din istoria României, ci înşişi preşedintele şi guvernanţii, atât datorită incompetenţei, dar mai ales lăcomiei lor nesăbuite.

Continui să cred că atât FMI, cât mai ales Uniunea Europeană, pot să joace un rol foarte important în ieşirea din criză, dar guvernele viitoare trebuie să negocieze profesional cu aceste instituţii în folosul propriu, că doar nu degeaba cotizăm acolo.

Pe de altă parte, atrag atenţia factorilor ce deţin puterea în România, că bucuria se va transforma într-o tristeţe dacă de la "vlădică până la opincă" rămân fără loc de muncă şi fără venituri.

Cea mai dificilă problemă a actualilor guvernanţi este aceea că ei nu ştiu să facă programe, strategii, nici pe termen mediu, nici pe termen lung. Ar trebui, din cauza lipsei competenţelor din sânul lor, să apeleze la specialiştii adevăraţi, şi de acasă şi de afară. În strategiile economice ale României, agricultura şi ramurile conexe vor trebui să aibă prioritate absolută, căci aici avem toate avantajele comparative, acele resurse regenerabile, care ne pot plasa pe un loc convenabil în competiţia europeană. Depinde de Guvernul Boc dacă va realiza acest lucru salvator pentru nivelul nostru de trai.

Este momentul să se termine cu legile speciale, cu furturile legale, cu nepotisme. Trebuie să se fabrice acte normative, în spirit european, care să conducă la instituţii eficiente şi stabile, care să garanteze o viaţă demnă cetăţenilor acestei ţări.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Casă nouă - probleme financiare"

Numărul persoanelor care vor să locuiască într-o casă nouă este din ce în ce mai mare. Problema apare la finanţarea acestui proiect. Cei mai mulţi dezvoltatori imobiliari au o politică benefică numai lor: ridică o parte din imobil sau redactează numai proiectul, apoi scot la vânzare apartamentele sau casa. Apoi construiesc imobilul respectiv pe banii viitorilor proprietari. Numai că în contextul crizei actuale, tot mai mulţi dezvoltatori imobiliari au dat faliment sau se află în insolvenţă. Ceea ce pentru clienţi înseamnă un singur lucru: nu vor mai putea intra în proprietatea a ceea ce au cumpărat. şi nici banii nu îi mai pot recupera, că nu au de unde.

În prezent, din cauza situaţiei financiare dificile de la nivel mondial, dar şi naţional, tot mai puţini români îşi pot permite să aloce fondurile necesare finanţării construirii unei locuinţe. Creditele sunt mult prea scumpe pentru marea majoritate a populaţiei, care ajunge să se împrumute din alte surse, nu întotdeauna cele mai bune.

În vederea protejării tuturor celor care vor să cumpere o casă nouă trebuie găsită o soluţie care să fie accesibilă pentru toţi.

Din aceste considerente, trebuie să modificăm legislaţia în sensul sprijinirii persoanelor care doresc sa cumpere o casă nouă.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată «Galaţi, oraşul italian al sec. XIX şi Biblioteca "V.A. Urechia"»

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la constituirea "Italiei Mari" am participat la o întâlnire de suflet la Galaţi, alături de comunitatea italiană locală. Au fost invitaţi prietenii comunităţii italiene locale, respectiv grecii, germanii, armenii, ruşii lipoveni şi alte minorităţi locale, adică urmaşii celor cu care italienii, de-a lungul vremii, făceau afaceri în zona Dunării. Au fost scrise multe cărţi legate de modul în care trăiau împreună locuitorii oraşului Galaţi, iar ziarul "Il Danubio" din anul 1846, condus de Mario Pietro Cugino, prezenta zilnic ştiri comerciale, realităţi politice, istorice despre relaţiile dintre România şi Italia. S-a vorbit mult despre istoria relaţiilor româno-italiene ale vremii, dar şi despre prezenţa la Galaţi, în anul 1826, a lui Davide Vaccarezzo, un apropiat al lui Garibaldi, după cum rezultă dintr-o scrisoare a acestuia din anul 1858. Monografia oraşului Galaţi a lui Paul Păltânea, de la origini până în 1918, vine să completeze acest minunat peisaj al unui oraş cu vechi tradiţii culturale, economice, comerciale şi nu numai, cu documente de mare valoare istorică, existente şi astăzi prin grija autorităţilor locale şi a conducerii actuale a Bibliotecii "V.A. Urechia".

Am constatat cu tristeţe că în ciuda acestor vechi legături dintre România şi Italia, la ora actuală, mai exact în anul 2002, la ultimul recensământ, în oraşul Galaţi s-au declarat doar 70 de cetăţeni de origine italiană, ceea ce este aproape imposibil.

Cauzele sunt multiple, de ordin obiectiv şi subiectiv în acelaşi timp, dar motivaţia principală a situaţiei existente o reprezintă cei peste 50 de ani de comunism, care au postat România în afara ţărilor civilizate ale Europei.

Desigur că multe lucruri sunt de învăţat dintr-o experienţă de acest gen, însă totul trebuie reconstruit cu mare grijă, pe baza mărturiilor existente şi a unor realităţi pe care nu le mai putem ascunde. Noi, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. încercăm să reconstruim ceea ce s-a pierdut, şi poate că am pierdut mulţi ani până am redobândit demnitatea fiecăruia dintre noi, însă acum nimic nu ne mai poate opri să ne declarăm ceea ce suntem. La recensământul populaţiei din anul următor, sunt convins că vom avea un număr de cetăţeni de origine italiană mult apropiat de numărul real existent în România la ora actuală.

Ne dorim mult acest lucru, atât pentru înţelegerea celor întâmplate în această perioadă în România, cât şi pentru a nu se mai repeta istoria, cel puţin din acest punct de vedere.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Să ne întoarcem la popor!"

România pare să nu mai aibă nici o şansă. Pensionarii, funcţionarii publici, angajaţii din alte sectoare bugetare, profesorii, ba chiar şi poliţiştii, au ieşit în stradă. Lor li se adaugă studenţii şi mămicile care au copii mai mici de doi ani. Conform unor informaţii recente, minerii pensionari din Valea Jiului se gândesc să ia calea Bucureştilor. O nouă mineriadă, una a disperării, pare pe cale să se producă.

Criza face ravagii în bugetul românilor, iar măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu nu au darul de a-l echilibra. Despre bugetul de stat să nu mai vorbim! Aparent, cheltuielile vor scădea prin reducerea salariilor, pensiilor, ajutoarelor de şomaj şi a altor ajutoare sociale. În fapt, nu vor scădea cheltuielile statului, nu se vor face economii, pentru simplul motiv că statul nu are banii necesari pentru plata integrală a drepturilor băneşti ale bugetarilor, pensionarilor sau asistaţilor social.

Guvernul "Traian Boc" nu are idei. Acest guvern nu are competenţa necesară stabilirii şi implementării unui set de măsuri anticriză. Încă de la instalarea primului Guvern Boc am avut parte doar de lamentări sau de laude. Premierul, colegii săi din executiv, chiar şi preşedintele Băsescu, şi-au ajustat discursul în funcţie de situaţie: liberalii au fost risipitori, dar providenţa a trimis românilor un dar nesperat, PDL şi specialiştii săi. Boc şi specialiştii săi au reuşit să înregistreze câteva recorduri greu de egalat: în trimestrul întâi s-a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din istoria României pentru această perioadă a anului, datoria publică creşte de la o zi la alta, şomajul este în creştere, sute de mii de firme în faliment, încasările bugetare scad.

PNL este singura formaţiune politică din România care dă dovadă de responsabilitate şi competenţă, şi care a venit cu un program clar de măsuri anticriză. Liberalii nu sunt de acord cu scăderea veniturilor bugetarilor sau a pensiilor şi nu susţin o creştere a fiscalităţii. Un guvern responsabil înţelege că în vremuri de criză impozitul minim trebuie anulat şi t.v.a.-ul pentru construcţii şi tranzacţii cu locuinţe trebuie redus. Încasările bugetare pot fi crescute prin reaşezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune, dar şi prin reducerea evaziunii fiscale prin măsuri coerente. Angajatorii care creează locuri de muncă trebuie stimulaţi, inclusiv prin reducerea impozitului pe venit şi a cotelor de contribuţiilor sociale. Statul trebuie să-şi plătească datoriile către furnizorii de servicii, pentru a evita falimentul acestora. Pentru reducerea cheltuielilor cu administraţia, numărul de ministere trebuie redus, ca şi cel al agenţiilor guvernamentale.

Consider că acest Guvern şi-a demonstrat din plin incompetenţa, motiv pentru care trebuie să plece. Tocmai de aceea vom sprijini orice moţiune de cenzură la adresă actualului executiv şi-i vom ajuta pe actualii guvernanţi să se întoarcă în opoziţie, o situaţie în care nu pot face rău poporului. Şi exact cum îi place domnului preşedinte Traian Băsescu să spună: să ne întoarcem la popor! Până nu e prea târziu...

Domnul Constantin Severus Militaru:

Declaraţie politică intitulată "Guvernul să reducă cu 100% veniturile provenite din sporul de bunăvoinţă"

Este inacceptabil cum, în România, orice contact cu instituţiile publice este de neconceput în absenţa comisionului pentru cumpărarea bunăvoinţei. De la funcţionarul public la medic, de la poliţist la conductorul de tren şi până la portarul instituţiei, opoziţia faţă de plata sporului de bunăvoinţă aduce cu siguranţă prejudicii oricărei persoane care intră în contact cu aceştia. Nimeni nu rezistă dacă nu plăteşte, şi dacă se opune, nu primeşte nimic. Mai mult, cetăţeanul român este tratat cu dispreţ chiar dacă plăteşte comisionul.

Este extrem de periculos cum un astfel de mod de a vedea relaţia cu serviciile publice a devenit cultură naţională. S-a ajuns la situaţia paradoxală în care pe puţini îi mai interesează venitul înscris în contractul individual de muncă, mult mai importante fiind veniturile neoficiale asociate poziţiei în sistemul public.

Plătitorul de taxe şi impozite din România este umilit şi suprataxat ori de câte ori are nevoie şi apelează la un serviciu public.

În ultimele săptămâni, deficitul uriaş al bugetului de stat a adus în discuţie restructurarea instituţională şi a costurilor publice, prin diminuarea numărului de angajaţi din acest sector. Clasa politică, structurile guvernamentale, dar şi cele neguvernamentale vorbesc tot mai adesea de o grilă de criterii obiective prin care să se realizeze diminuarea numărului angajaţilor la stat.

Dintre acestea, reţin vechimea la actualul post de muncă, calificările obţinute, performanţele din ultimii ani etc. Deşi sunt criterii cât se poate de obiective, va fi foarte greu de determinat cine sunt cei care vor pleca.

Mi-aş permite să completez această grilă cu un criteriu poate mult mai obiectiv, şi anume moralitatea funcţionarului public sau, altfel spus, numărul de comisioane însuşite necuvenit în ultimii ani.

Cred că acest criteriu ar simplifica extrem de mult sarcina celor care vor decide restructurarea. Corupţia instituţiilor publice trebuie să înceteze!

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Internaţională a Muzeelor"

În urmă cu 33 de ani, Consiliul Internaţional al Muzeelor stabilea data de 18 mai ca Zi Internaţională a Muzeelor.

De atunci, în fiecare an, începând cu 1977, se sărbătoreşte Ziua internaţională a Muzeelor pentru a promova şi a aduce la cunoştinţa publicului rolul acestora în dezvoltarea societăţii.

Primele muzee româneşti au luat fiinţă la începutul secolului al XIX-lea ca depozitare ale memoriei acestor meleaguri, dând relevanţă faptelor, evenimentelor şi personalităţilor.

Activitatea muzeului este complexă, contribuind atât la instruirea publicului larg, cât şi la dezvoltarea imaginaţiei şi sensibilităţii lui. Muzeul oferă, prin expoziţiile sale permanente sau temporare, un număr bogat de cunoştinţe, grupate într-un sistem organizat. Privit sub acest aspect, el îndeplineşte şi rolul unui centru de documentare, dând vizitatorilor o serie de informaţii curente într-o formă atractivă şi vie, uşor accesibilă.

Muzeele au un potenţial unic în a aborda diferitele culturi şi în a se constitui într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, ca şi în ceea ce priveşte sensibilizarea unor vaste mulţimi de oameni, din întreaga lume.

Muzeul este o instituţie de mare valoare şi se bucură de mare preţuire în toată lumea, deoarece joacă un rol important în educarea tineretului în spiritul respectului faţă de valorile materiale şi spirituale create de-a lungul istoriei. De aceea se impune ca şcoala să ofere tinerilor posibilitatea de a cunoaşte în mod organizat muzeul, în tot ceea ce înseamnă el pentru societate.

Pentru a aduce mai aproape de muzee cetăţenii în general şi elevii în special, consider că o "noapte a muzeelor" o dată pe an este o măsură bună, dar insuficientă.

De asemenea, consider că statul român ar trebui să facă mai mult, poate printr-o zi a muzeelor o dată pe lună sau prin emiterea de abonamente sau carduri cu reduceri pentru vizitarea mai multor muzee.

Domnul Adrian Mocanu:

«"Ziua internaţională a familiei" în România»

Puţini cetăţeni români ştiu astăzi că ziua de 15 mai a fost declarată "Ziua Internaţională a Familiei" prin Rezoluţia adoptată pe data de 20 septembrie 1993 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Guvernul României a decis, un an mai târziu, marcarea acestui eveniment internaţional şi în ţara noastră.

În intenţia comunităţii internaţionale Ziua Familiei s-a dorit a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetăţenilor şi autorităţilor cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar şi o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soţ, soţie şi copii.

Deşi în fiecare an, începând cu anul 1994, în ţara noastră se organizează diverse manifestări cu caracter festiv pe această temă, această zi este mai puţin cunoscută la noi.

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile, fiind definită ca "un grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune". Într-o altă accepţiune "familia reprezintă o reunire a vârstelor, dar şi un potenţial conflict între generaţii". De-a lungul timpului, societatea tradiţională a impus individului, ca o cale de integrare în comunitate, dar şi de împlinire personală, întemeierea unei familii. Modelul familiei este adoptat sau respins de către o persoană, în funcţie de propria experienţă de formare, dar şi de spiritul epocii.

Alături de şcoală şi de asociaţiile/fundaţiile de tineret, familia este unul dintre factorii determinanţi care se preocupă de educaţia individului. De educaţia oamenilor se ocupă şi alte persoane, instituţii şi organizaţii sociale, dar influenţele educative exercitate de acestea sunt mai puţin eficiente decât cele care provin din familie, şcoală şi organizaţiile de tineret.

Faţă de această instituţie socială fundamentală-familia, statul, prin organele sale reprezentative, are obligaţia să urmărească şi să faciliteze traseul parcurs de om de la familia în care se naşte până la familia pe care şi-o întemeiază.

În contextul actual, de criză economică profundă, prin care trece România, consider că statul este obligat să găsească acele pârghii pentru ieşirea din criză, astfel ca familiile cu posibilităţile materiale cele mai reduse să resimtă cât mai puţin efectele economice ale acestei perioade. Spun asta în considerarea faptului că nucleul de bază al societăţii-familia trebuie să fie cât mai puţin afectat de efectele economice produse de alţi factori externi acesteia.

Ştiind că, de fapt, criza înseamnă socializarea pierderii acumulate de-a lungul celor 20 de ani de democraţie, sunt de părere că trebuie găsite alte soluţii de ieşire din criză decât cele de reducere a salariilor bugetarilor şi pensiilor, propuse de Guvern. Am această opinie fiindcă am convingerea că măsurile propuse de Guvern ar conduce la adevărate drame în cadrul multor familii, drame ce ar putea afecta profund destinul multor adulţi şi tineri, nevinovaţi în fond.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Parlamentul trebuie să scape de deficitul de imagine de care nemeritat beneficiază"

Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi deputaţii în special - sunt din nou ţinta unor atacuri populiste combinate cu o tentă clară de denigrare a Legislativului. Se încearcă - şi văd că parţial diversiunea a reuşit - să se abată atenţia de la adevăratele probleme cu care se confruntă România. Şi pentru ca diversiunea să fie completă, se încearcă acreditarea ideii că din cauza costurilor sistemului Parlamentar trebuie reduse pensiile, alocaţiile etc. O temă care vine ca o mănuşă pentru principalul adversar al sistemului parlamentar, Traian Băsescu. Şi nu întâmplător, tema este pusă în pagină de acea parte din media, precum şi de cercuri de persoane apropiate de Palatul Cotroceni.

Este regretabil faptul că preşedinta Camerei Deputaţilor sau secretarul general - persoanele cele mai autorizate în materie - nu ies în public să explice cum stau în realitate lucrurile. Adică să precizeze că şi la nivel parlamentar vor fi reduse indemnizaţiile, că sumele forfetare nu sunt nişte bani pe care îi bagă deputatul în buzunar, ci pentru ce sunt destinaţi. Ar mai fi trebuit să se fi precizat şi pe ce sunt cheltuite sumele din deplasările în străinătate, cu precizarea că există 11 delegaţii permanente parlamentare internaţionale - APCE, OSCE, APCEMN, APNATO etc. - ar fi trebuit făcut public faptul că deputaţii au un barem pentru convorbirile telefonice şi că ce se depăşeşte fiecare plăteşte din buzunar. Toate aceste elemente nu sunt cunoscute în amănunt opiniei publice. De aceea, susţin că o informare publică este mai mult decât necesară acum. Dacă nu se va face, atunci imaginea Parlamentului va avea şi mai mult de suferit, şi în ultimă instanţă va avea de suferit democraţia.

Suntem, noi parlamentarii, acuzaţi fie că nu facem nimic, fie ca facem legi proaste. Aici - cei care ne acuză - şi mă refer doar la cei de bună-credinţă, care ne văd în această postură din cauză că sunt manipulaţi - au, indirect, şi nu au dreptate.

Au dreptate când spun că nu facem nimic, pentru că acesta este pe undeva adevărul: mai mult de jumătate din legiferare este opera guvernului, prin ordonanţe de urgenţă. Aici trebuie cu toţii - indiferent de culoare politică - să încercăm să stopăm acest mod de a legifera. Aceasta dacă ţinem la imaginea Parlamentului şi a parlamentarului. Asta dacă ţinem să avem cu adevărat legi bune, pentru că toată lumea ştie, multe dintre ordonanţele guvernului sunt infirmate de Curtea Constituţională şi, tot la fel, multe altele sunt de fapt acte normative care nu corespund cerinţelor actuale. Din păcate, totul se trece la pasivul Parlamentului.

Nu au dreptate când spun că legile, atâtea câte sunt adoptate în Parlament, nu sunt bune. Nu contest, poate Parlamentul a produs şi legi proaste, dar aceasta este excepţia, nu regula. Legile par proaste pentru că fie nu sunt puse în aplicare, fie nu sunt corect puse în aplicare. Şi aici, nu mai este de vină Parlamentul sau parlamentarii. Cred că Parlamentul ar trebui să demareze - într-un fel sau altul - acţiuni de urmărire a modului în care se aplică legile. Sunt convins că vor fi voci care să conteste această propunere, să spună că există organisme abilitate. Lucrurile nu stau chiar aşa. Cei care fac legile, trebuie să şi urmărească modul cum se aplică. Acesta ar fi un pas important înspre o eficientizare a activităţii Parlamentului.

Tot în acest sens - şi chiar făcând abstracţie de perioada critică în care ne găsim - sigur, trebuie avute în vedere şi o serie de reduceri ale unor cheltuieli, în special în ceea ce priveşte anumite dotări aşa-zis speciale, care în nici un caz nu influenţează activitatea, iar achiziţiile trebuie filtrate mult mai responsabil decât până în prezent.

De asemenea, o serie de propuneri exotice, de genul celei referitoare la demolarea zidurilor înconjurătoare ale Palatului Parlamentului, nu trebuie să mai existe nici în faza de intenţie. Nu doar din cauza costurilor ridicate ale operaţiunii, dar şi din cauza altor consecinţe, cum ar fi imposibilitatea protejării documentelor din instituţie. Nu în ultimul rând, ţin să reamintesc, PNL a propus de la bun început o reducere a bugetului Camerei cu 30%, dar această poziţie nu a fost agreată de majoritate. Acum ne-am fi aflat în cu totul altă situaţie, dacă propunerea PNL ar fi fost acceptată.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Parlamentul - o instituţie necesară, dar hulită atât de cetăţeni, cât şi de politicieni"

În orice stat democratic, care vrea să apere drepturile cetăţenilor săi împotriva abuzurilor puterii, Parlamentul este instituţia în care se regăsesc aleşii poporului pentru a reprezenta interesele celor mulţi.

În orice stat democratic se fac eforturi din partea tuturor celor responsabili pentru a se asigura o funcţionare normală şi eficientă a instituţiei fundamentale - Parlamentul, astfel încât Parlamentul să poată legifera pentru binele cetăţenilor.

Europa modernă se întemeiază pe existenţa democraţiilor parlamentare, unele de peste 500 de ani, altele din secolul XX, când s-au format statele independente europene, unitare sau federale, democraţiile parlamentare permiţând modernizarea statelor şi îmbunătăţirea nivelului de viaţă al populaţiei.

Politicienii sunt persoane care se prezintă în faţa cetăţenilor, fac promisiuni, apoi cer voturi şi devin parlamentari, senatori sau deputaţi, cu scopul de a îndeplini promisiunile făcute, aflându-se în slujba poporului.

Trăim într-o societate în care nimeni nu mai crede pe nimeni, în care indiferent cât eşti de corect, tot la grămadă eşti judecat, eşti catalogat şi privit greşit, chiar dacă îţi faci datoria şi te lupţi cu mijloacele parlamentare pentru a sancţiona abaterile guvernului sau a soluţiona problemele oamenilor, forţând autorităţile să îşi exercite atribuţiile legale.

Un parlamentar poate fi la guvernare sau în opoziţie. Parlamentarul care este la putere are mai multe posibilităţi de intervenţie, în cazul în care nu se transformă într-un simplu politruc care execută sarcinile partidului din care face parte.

Un parlamentar din opoziţie apără cu tărie drepturile oamenilor, pentru că este singura lui posibilitate de a face ceva pentru cetăţeni, într-o democraţie care nu este încă matură, în care puterea actuală nu ştie ce înseamnă convieţuirea cu opoziţia, corectitudinea şi respectul.

Dar tocmai lupta permanentă dintre putere şi opoziţie întăreşte democraţia, sporeşte rolul cetăţeanului.

Din păcate, Traian Băsescu a otrăvit oamenii spunându-le că Parlamentul este vinovat pentru relele ţării, minţind neruşinat, pentru că deciziile pe care le ia guvernul sunt luate la comanda preşedintelui, iar parlamentarii puterii şi aşa-zişii "independenţi" votează după cum li se cântă.

Aceasta este realitatea!

Sper ca oamenii să înţeleagă această declaraţie ca un strigăt de revoltă împotriva mincinoşilor, a manipulatorilor, a celor care îşi bat joc de oameni, micşorându-le pensiile, salariile, alocaţiile...

Domnul Ioan Oltean:

"Investiţiile şi rolul lor în creşterea economică în perioada următoare"

Fără discuţie, traversăm cu toţii o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic. Ne întrebăm care este cea mai bună cale de acţiune pentru a îmbunătăţi situaţia creată ca urmare a recentelor decizii ale guvernului, decizii dureroase, dar necesare. Din acest motiv, aş vrea ca astăzi să analizez o temă pe care mulţi economişti, specialişti şi analişti economici o consideră salvatoare şi, într-un fel, de limitare a pierderilor personale, şi anume cea a intensificării procesului investiţional în ţara noastră în perioada imediat următoare.

Este de la sine înţeles că prima sferă, cea a investiţiilor, o cuprinde pe cea de-a doua, a dezvoltării economice. Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care influenţează în cea mai mare parte viitorul, în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei entităţi economice şi apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei. În acelaşi timp, se fac importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi pentru construcţia de locuinţe. Investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor în orice economie sănătoasă. Dincolo de orice teoretizare, acumularea de capital fix, atât productiv, cât şi neproductiv, construirea de clădiri de locuit, şcoli, teatre, asigură premisele ridicării standardului de viaţă al populaţiei.

Noţiunea de investiţii într-o accepţiune mai largă este sinonimă cu cea de alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns, financiar-contabil, reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale şi servicii cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată. În condiţiile conducerii economiei pe principii administrative, investiţiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Economia concurenţială, însă, implică o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie. Ea e determinată de circulaţia capitalului pe piaţă, de lupta concurenţială, de profitul aşteptat.

În aceste condiţii, problematica investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Aşa cum arată specialiştii, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu speranţa realizării unor beneficii în decursul unei perioade de timp. Aceste formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor, şi scopul final - profitul. Mijloacele băneşti alocate pentru investiţii au ca sursă economiile entităţilor economice şi cele ale populaţiei, iar destinaţia lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.

Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului - element definitoriu al procesului investiţional. Nu trebuie neglijată, în acest sens, ideea că investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiţiei îi este inerent riscul.

Sintetizând toate aceste consideraţii, acţiunea de a investi trebuie să releve faptul că aceasta reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţiune pentru a crea un spor de avuţie, adică exact ceea ce ne trebuie nouă acum. Scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de producţie, ci şi a unui profit.

Nu trebuie să uităm că există un decalaj de timp între momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor şi veniturilor scontate. Ele sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adeseori incerte. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea în parametrii normali a întregului sistem economic. Referitor la rolul investiţiilor în dezvoltarea economică, lucrurile sunt clare şi nu pot fi contestate de nimeni.

Din punct de vedere conceptual, implicaţiile pozitive la nivel macroeconomic ale acţiunii de a investi se referă la susţinerea creşterii economice, fapt ce se realizează diferenţiat, în funcţie de forma pe care o îmbracă investiţia străină directă.

Trebuie să înţelegem că depinde numai de noi să fim convingători în atragerea investiţiilor străine. În cazul unei investiţii pe loc gol, creşterea economică se datorează creării unei noi capacităţi de producţie, locurilor de muncă suplimentare, apariţiei unui nou consumator şi plătitor de taxe. Pe de altă parte, experienţa ultimilor ani ne-a arătat că prezenţa investiţiilor străine stimulează şi investiţiile interne, întrucât producătorii autohtoni vor fi interesaţi în creşterea eficienţei activităţii şi îmbunătăţirea calităţii output-urilor, fie pentru a face faţă concurenţei datorate prezenţei investitorilor străini în sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobândi calitatea de furnizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuţie ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creşterea producţiei şi a calităţii bunurilor realizate.

Acestea sunt datele problemei şi a acţiona în acest sens, pentru stimularea prin mijloace economice a ieşirii din criză, poate fi o soluţie la problemele cu care cu toţii ne confruntăm în prezent.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Solidari cu cine?

Preşedintele cerea solidaritate pentru următoarele luni. Minunat! Dar cu cine ar trebui sa fie solidar un profesor, un medic sau un funcţionar care îşi face treaba? Cu impostorii şi incompetenţii care le-au fost puşi şefi pe criterii de partid? Cu regii asfaltului? Cu toţi clienţii care au cotizat în campanile electorale şi acum îşi scot banii cu vârf şi îndesat?

Reducerea sectorului bugetar trebuia sa înceapă prin excluderea clientelelor politice, a tăietorilor de frunză la câini. Premierul Boc ne tot spune ca sunt prea mulţi angajaţi în domeniul public. Dar în loc să restructureze pe criterii de eficienţă, îi pune pe toţi să renunţe la un sfert din leafă! Şi cei care muncesc, şi cei care stau cu ochii pe ceas, aşteptând doar să rupă uşa la sfârşitului programului, sunt penalizaţi la fel.

Aşa nu se iese din criză, indiferent cât de mult va fi chinuită populaţia. Austeritatea va da roade dacă este dublată de inteligenţa de a construi pentru România un model social şi economic bazat pe competenţă. De austeritate guvernanţii ne-au dat dovadă, de inteligenţă însă nu.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Soluţiile Guvernului Băsescu-Boc

De aproape o săptămână, România e paralizată în dezbateri care amestecă laolaltă măsuri guvernamentale fără precedent, reacţii viscerale, explicaţii subţiri şi împleticiri care nu lasă loc de prognoze optimiste. Un soi de război între bugetari şi particulari a înghiţit tot acest peisaj, mutând miza reală a dezbaterii pe întrebarea căreia nimeni nu-i va putea oferi un răspuns: cine ar trebui să plătească efectele recesiunii?

Reducerea fondului salarial bugetar cu 25%, a fondului de pensii cu 15%, tăierea ajutoarelor sociale şi implementarea unor măsuri draconice sunt figurile de gimnastică pe care Guvernul Boc le execută fiindcă a fost incapabil să facă o genuflexiune în urmă cu un an de zile.

Pentru că n-a ştiut să-şi gestioneze aparatul şi resursele bugetare, branşate la conducta împrumuturilor FMI, din raţiuni electorale, România condamnă astăzi întregi categorii sociale.

Sunt de acord, e ultima soluţie aflată la îndemâna Cabinetului Boc, dar lipsa alternativelor nu ţine de o realitate dată, ci de una construită prin amânarea la nesfârşit a reformei.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Lupta cu taxele şi impozitele aberante

Să pui acum bazele unei afaceri şi să o dezvolţi în România înseamnă inconştienţă - să alergi după o sursă pentru desfacere într-o piaţă paralizată şi speriată, înseamnă să te lupţi cu taxele şi impozitele aberante. Oamenii de afaceri au devenit peste noapte, în această perioadă nefastă de criză economică şi haos guvernamental, oaia neagră.

În fiecare săptămână Guvernul României adoptă câte o măsură financiară aberantă care va duce încet şi sigur spre falimentul unui număr însemnat de societăţi comerciale. Deja au intrat în insolvenţă sau au fost desfiinţate 150.000 de societăţi comerciale. Cumpărăturile de orice fel s-au diminuat serios, iar piaţa neagră evident a înflorit, pentru că oferă o alternativă mai ieftină pentru cei sub nivel mediu. Calitatea nu mai contează, ci criteriul îl reprezintă preţul.

Din aceste motive, mulţi comercianţi au decis să-şi închidă firmele. Organele financiare de control atacă zilnic mediul privat cu diverse măsuri care împiedică derularea în bune condiţii a afacerii - popriri abuzive de conturi, somaţii de plată a unui impozit pe profit de acum mulţi ani fără să fi existat profit atunci, avertismente. Privatul, indiferent că are sau nu, trebuie să plătească la bugetul de stat. În aceste condiţii economico-sociale, companiile mici şi medii nu mai au şanse să obţină vreun credit de la bănci.

Guvernanţii sunt inconştienţi. Prin măsurile impuse de ei sufocă IMM-urile cu diferite şi absurde taxe şi impozite pentru a aduce bani la bugetul secătuit de ei. Acum, ei vor să taie din salarii şi pensii. Aceea este şi va fi greşeala finală. Veniturile tăiate vor aduce cu ele o îngheţare totală a consumului şi implicit lipsa circulaţiei banilor de la privat la stat.

În lipsa unui plan anticriză autentic, cel mai bine ar fi fost ca statul, în incompetenţa sa, să lase în pace mediul de afaceri, să lase întreprinzătorii să se descurce singuri şi să nu îi încurce sau descurajeze prin măsuri inoportune. Când actuala putere va realiza că singura cale de ieşire din criză e sprijinirea mediului de afaceri va fi mult prea târziu.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiect: Preşedintele ţine loc şi de premier

După semnarea acordului cu FMI domnul Boc a dispărut, şi în locul domniei sale a apărut însă domnul Băsecu, ca şi cum preşedintele ar ţine loc şi de premier. Preşedintele căruia nu i-a fost de ajuns să ne dea veştile proaste, dar a simţit şi plăcerea perversă să insulte nu numai bugetarii, dar şi pe medici şi profesori.

O scădere atât de dramatică a veniturilor o fi reducând ea deficitele, ceea ce la ingeniozitatea în risipă a guvernanţilor noştri nici măcar nu e sigur, dar în niciun caz nu serveşte vreunei relansări economice - din contră, ne putem aştepta la o contracţie şi mai dură a economiei.

Dacă s-ar fi luat măsuri de la începutul acordului, cele de acum ar fi fost mai puţin dure. Dacă ar fi fost stopată risipa din contractele clientelare, îndeosebi la Dezvoltare şi Turism, Economie şi Transporturi, ar fi fost bani de pensii. Dacă clientele politică din administraţie ar fi scăzut în loc să sporească, s-ar fi putut face nişte economii care să permită o strângere a curelei ceva mai relaxată acum.

I-aş dori, prim urmare, domnului Boc, să dispară din spaţiul public, o retragere la coasă, în satul natal, că tare s-a mai ostenit guvernându-ne!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Depăşiţi de situaţie"

România riscă să devină un focar de nemulţumiri sociale. Neajunsurile şi problemele cu care se confruntă populaţia se înmulţesc pe zi ce trece. Profesorii sunt umiliţi. Şi cercetătorii. Minerii sunt aruncaţi în şomaj ca nişte măsele stricate. Ceferiştii sunt priviţi ca o masă inutilă ce trebuie redusă semnificativ.

Economia românească intră pe brânci în al doilea trimestru. Afirmaţiile şi previziunile ultraoptimiste ale lui Băsescu şi Boc din campania electorală nu se confirmă. Guvernanţii se joacă de-a guvernarea. Depăşiţi de situaţie, incapabili să identifice soluţiile ieşirii din criză, ei... vorbesc. Cer populaţiei să suporte austeritatea. Susţin că fără reduceri bugetare va fi greu. Până la un punct, teoria este corectă. Dar de ce, oare, această austeritate blestemată ocoleşte regiile autonome şi companiile naţionale cu capital integral sau majoritar de stat, oblăduite de Videanu. Salarii duble faţă de restul lumii. De ce oare banii sunt insuficienţi pentru profesori, medici şi agricultori, dar există din plin pentru oamenii de casă din agenţiile guvernamentale? Tocmai din aceste motive, actualul guvern a demonstrat că este unul nu numai incompetent, dar şi mişel.

Sfidaţi şi umiliţi, românii au obosit să mai aştepte ipotetica bunăstare conferită de simpla apartenenţă la un regim democratic. Vor competenţă, responsabilitate din partea unor aleşi care au obrăznicia de a spune că situaţia nu este chiar atât de grea. În mod cert, pentru Berceanu, Udrea, Blaga, Videanu şi alţi profitori ai puterii, dar pentru majoritatea populaţiei realitatea este cu adevărat îngrijorătoare. Lipsa unui loc de muncă provoacă veritabile drame. 800.000 de români sunt în şomaj şi alţi peste un milion se află în aceeaşi situaţie, deşi nu se regăsesc în statisticile oficiale. Patru milioane de români se află la limita subzistenţei. Lipsa fondurilor reduce numărul paturilor din spitale, îngroaşă rândurile disponibilizaţilor, obligă patronii să îşi închidă porţile. Fiscalitatea excesivă calcă totul în picioare. Nivelul de trai scade, de la o zi la alta. În tot acest timp, guvernanţii ţin cu dinţii de putere şi vorbesc despre necesitatea austerităţii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Fondurile europene"

Premierul Emil Boc declara că fiecare proiect ce beneficiază de fonduri europene este un mic pas pentru ieşirea României din recesiune şi le-a transmis autorităţilor locale să îndeplinească mai repede procedurile legale până la organizarea licitaţiilor, astfel încât proiectele să fie implementate mai rapid.

Însă domnul Boc a uitat de avatarurile fondurilor europene: fie vin prea târziu, fie nu au cofinanţare de la bănci. Multe companii care au obţinut aprobarea pentru derularea unui proiect finanţat din fonduri europene au fost nevoite să renunţe ulterior la fondurile nerambursabile, întrucât fie procedurile de acordare a acestora durează prea mult, fie nu primesc, din diverse motive, cofinanţare din partea băncilor.

Potrivit ultimelor statistici cu privire la stadiul absorbţiei fondurilor europene, România avea la dispoziţie alocări din fonduri europene în valoare de 36,7 miliarde lei (8,6 miliarde euro) aferenţi perioadei 2007-2010, însă în realitate absorbţia fondurilor europene a rămas o prioritate doar la nivel declarativ. Potrivit Comisiei Europene, ţara noastră se clasează pe ultimele locuri în UE, între ţările care au reuşit să atragă fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare aferente perioadei 2007-2013, respectiv 14% din alocarea totală de 19,6 miliarde euro.

România ar trebui să se axeze pe investiţiile în marea infrastructură în agricultură, să aibă în vedere acele proiecte cu un grad mare de colectare, precum şi pe sectoarele care aduc plusvaloarea şi generează locuri de muncă. Fondurile europene sunt o resursă extrem de ieftină de care România şi generaţiile viitoare au nevoie în acest moment.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Eşecurile guvernării"

Sistemul educaţional este la coada Uniunii Europene. Cel de Sănătate se confruntă cu o subfinanţare cronică. Administraţia publică este politizată iresponsabil. Cercetarea se află la un pas de colaps. Terenurile agricole sunt, într-o proporţie uriaşă, lăsate în paragină. Şomajul a scăpat de sub orice control.

De aproape şase ani, preşedintele Băsescu iese în faţa opiniei publice, la diferite reuniuni, seminarii şi bilanţuri, şi devine acuzatorul de serviciu al României, în timp ce ţara se îngroapă în criză prin neputinţa şi aroganţa guvernanţilor săi. Avem nevoie de soluţii, de măsuri ferme care să combată criza, nu de discursuri care se rezumă la acuzaţii generale.

Din păcate, "boala" aceasta a avertismentelor fără finalitate a început demult şi pare a nu se încheia prea curând. Dacă Educaţia, Sănătatea, Justiţia sunt atât de puternic decredibilizate, de ce nu se iau decizii în consecinţă? De ce premierul Boc şi miniştrii au fost numiţi încă o dată şi sunt susţinuţi în funcţii care le depăşesc cu mult competenţa?

Eşecurile guvernării sunt generate de aroganţa, incompetenţa şi dispreţul unor decidenţi ce se îndepărtează tot mai mult de nevoile cetăţenilor. Guvernanţii vor continua să ne amăgească, în timp ce populaţia va continua să simtă efectele nocive ale unei austerităţi tot mai nemiloase.

Asta este marea dramă a României, se îndreaptă spre un viitor ce îi va rezerva multe surprize neplăcute.

Domnul Cornel Pieptea:

Declaraţie politică intitulată "Datorii de campanie plătite cu spaţii verzi"

Limitele suportabilităţii faţă de ipocrizia şi demagogia politică au fost de mult depăşite. În faţa unui câştig mare şi pe termen scurt, se pare că frăţia furtului la comun se naşte rapid între partide din interiorul, dar şi exteriorul arcului guvernamental. Aceste partide vor ajunge repere bibliografice în discuţiile despre ipocrizie şi demagogie.

Cum altfel putem interpreta diferenţa dintre discursul politic sforăitor şi acţiunea legislativă întreprinsă de o bună parte a deputaţilor în timpul şedinţei Comisiei pentru administraţie publică de marţi, 11 mai, pe fondul discuţiilor referitoare la aprobarea Ordonanţei guvernului nr.114/2007 privind protejarea spaţiilor verzi.

ceea ce este pe cale să se întâmple, dacă plenul Camerei Deputaţilor va adopta peste o săptămână modificările aduse acestui act normativ, se numeşte sugrumare, sufocare premeditată a populaţiei urbane.

Modificarea articolului 71, care interzicea schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, va da undă verde, pardon, undă de betoane rechinilor imobiliari ahtiaţi după construcţii în spaţiile verzi ale parcurilor.

După ce că media naţională de spaţiu verde per cap de locuitor este de doar 9,2 m², faţă de 26 m² în Uniunea Europeană, prin decizia de marţi a deputaţilor cifra, şi aşa firavă, va scădea dramatic.

În afara cifrelor de pe hârtie, realitatea va fi cu mult mai dramatică: pensionarii, bugetarii, mamele sau copiii care vor supravieţui reducerilor de venituri, sigur nu vor mai scăpa de efectiva sufocare urbană. Copacii, parcurile, aerul proaspăt vor deveni simple amintiri.

Dincolo de perspectivele sumbre, nu pot să nu mă întreb de ce se doreşte schimbarea articolului 71, cu atât mai mult cu cât introducerea subiectului pe ordinea de zi a Comisiei pentru administraţie s-a făcut cu maximă discreţie şi atenţie.

Doamnelor şi domnilor colegi care aţi votat modificarea articolului 71, vreţi cumva ca prin această modificare a legii spaţiilor verzi partidele din care proveniţi să se recompenseze faţă de rechinii imobiliari pentru sprijinul acordat în ultima campanie electorală?

Vă somez să vă reveniţi, altfel, veţi deveni complici la un uriaş genocid executat prin sufocare.

Fac un apel de la această tribună către parlamentarii responsabili să nu voteze articolul 71 din Ordonanţa guvernului nr. 114/2007 în forma adoptată de către Comisia pentru administraţie.

De asemenea, îndemn toate organizaţiile societăţii civile să ia act şi să protesteze în faţa acestui abuz criminal şi, împreună cu noi, deputaţii care am votat împotriva modificării articolului 71, să împiedicăm adoptarea legii.

Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu:

Tema: Atenţie la noile substanţe psihotrope!

În urmă cu un an am depus o iniţiativă legislativă menită să stopeze un fenomen periculos, ce luase amploare în România, şi anume, acela al drogurilor legale. Acum câteva luni, Ministerul Sănătăţii a reuşit să închidă "Magazinele de Vise" printr-o ordonanţă de urgenţă în care se regăseau şi 15 dintre cele 16 substanţe propuse prin amendamentele la Legea nr.143/2000 şi Legea nr.339/2005 formulate de mine.

Era de aşteptat ca cei care au câştigat milioane de euro din substanţele psihotrope să nu accepte înfrângerea şi să încerce să găsească alte modalităţi de câştig din drogurile "uşoare". Astfel, la puţin timp după închiderea magazinelor ce comercializau droguri "legale", acestea nu au întârziat să apară pe piaţa neagră şi, mai mult decât atât, şi alternative ce nu se regăsesc în anexele Legii nr.143/2000 şi ale Legii nr.339/2005.

Inventivitatea comercianţilor de droguri "uşoare" şi oferta mare au dus ca, într-un interval relativ scurt, plantele etnobotanice să fie înlocuite cu alte produse, cu efecte asemănătoare.

Un astfel de exemplu este reprezentat de Generation 2012, un nou produs, care are drept substanţă activă MDPV (Methylenedioxypyrovalerone). Acesta este un drog psihoactiv cu proprietăţi stimulatoare, care duce la depersonalizare, atacuri de panică, halucinaţii şi psihoză.

Prin descrierea anterioară am încercat să vă conving de pericolul pe care îl reprezintă aceste noi substanţe psihotrope pentru potenţialii consumatori. Acesta nu este singurul exemplu, produse precum Insomnia, Fly, Euphoria, Flower Magic sunt doar câteva dintre înlocuitoarele substanţelor interzise de curând prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului. Aş vrea să ţineţi cont însă de faptul că în momentul de faţă există pe piaţa europeană a stupefiantelor în jur de 300 de substanţe cu efecte psihotrope cu care trebuie să luptăm în permanenţă, pentru a ne asigura de sănătatea fizică şi mintală a cetăţenilor.

Pe internet au început să reapară site-urile şi anunţurile prin care se vând aceste noi substanţe, iar unele dintre acestea folosesc un limbaj codat, ce conţine elemente ce amintesc de site-urile "magazinelor de vise".

Riscul pe care îl reprezintă aceste noi substanţe halucinogene ce intră şi pe piaţa românească de consum de droguri reprezintă un pericol şi din perspectivă socială pentru cetăţeni, datorită faptului că efectele acestora nu sunt, de cele mai multe ori, cunoscute. În ultima perioadă, nu puţine au fost cazurile celor ajunşi la spital şi internaţi din cauza stărilor de agresivitate şi agitaţie pe fondul consumului de droguri "legale". Consider că Ministerul Sănătăţii, împreună cu organismele de prevenire şi combatere trebuie să se constituie într-un grup de lucru ce ar trebui să încerce să ţină pasul cu dealerii acestor substanţe. Această abordare a problemei reprezintă o prioritate în lupta împotriva traficului şi consumului de stupefiante, din cauza agresivităţii pe care o putem constata din partea celor ce gestionează asemenea "afaceri" profitabile, ce s-au putut dezvolta pe fondul unei slabe colaborări între instituţiile abilitate şi a unei legislaţii în materie ce nu a ţinut cont de realităţile din teren.

Pe fondul situaţiei economice actuale, statul nu le poate permite unor traficanţi de droguri al căror profit se constituie din aducerea de prejudicii sănătăţii publice a populaţiei să fie oameni de afaceri de succes, fără să fie măcar verificaţi dacă întrunesc condiţiile minime de fiscalitate. Până la interzicerea definitivă a acestor substanţe, numărul controalelor ce trebuie făcut acestor agenţi economici trebuie să fie mare, pentru a descuraja şi un anumit tip de economie subterană, ce se poate dezvolta în paralel prin neplata taxelor şi impozitelor aferente activităţii comerciale.

După aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit membră a reţelei Reitox, a cărei menire este de a colabora cu instituţiile în ale căror atribuţii intră prevenirea şi combaterea traficului de droguri. Datorită fenomenelor cu care ne confruntăm pe piaţa consumului de droguri şi transformării ţării noastre dintr-o zonă de tranzit într-una de consum, organismele abilitate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional trebuie să colaboreze îndeaproape pentru a stopa răspândirea acestui fenomen periculos şi pentru a-i descuraja pe cei ce le comercializează şi, mai mult decât atât, trebuie să ne sprijinim în acest demers, indiferent de culoarea politică.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Douăzeci de ani de presiune asupra unui buget sărac"

Niciun guvern, în ultimii douăzeci de ani de la căderea comunismului, nu a avut suficientă viziune asupra restructurării economiei româneşti şi asupra funcţionării durabile a structurilor instituţionale româneşti.

În anii '90, unele guverne s-au temut foarte mult de pierderile electorale pe care şomajul provocat de privatizarea sau închiderea unor întreprinderi de stat l-ar avea asupra partidelor lor. Astfel, au recurs fără nici măcar să clipească la o relaxare inacceptabilă a regulilor pensionării anticipate. La acest aspect s-a adăugat numărul colosal al pensionărilor pe caz de invaliditate, cu complicitatea penală a comisiilor de expertiză medicală.

Astfel, am ajuns în situaţia paradoxală în care vârsta medie reală de pensionare în România să fie de 54 de ani, cu peste zece ani mai devreme decât vârsta standard.

Alte guverne, în schimb, au preferat pentru şomerii tranziţiei soluţia angajărilor în sectorul public. Statul-angajator a fost soluţia cea mai simplă, cea mai populară şi aducătoare de voturi. În plus, locurile de muncă nou create la stat nu sunt deloc rele pentru noii angajaţi, dacă ne gândim că nivelul salariului mediu în sectorul public a crescut constant şi sigur, depăşind cu mai bine de 20% nivelul salariului mediu din sectorul privat.

Acest din urmă aspect nu ar fi fost nicidecum blamabil dacă administraţia publică centrală sau locală ar funcţiona în condiţii optime, dacă accesarea şi execuţia fondurilor europene ar fi asigurată pe deplin, dacă serviciile publice ar funcţiona ireproşabil, dacă s-ar fi asigurat un plus de eficienţă în funcţionarea acestora. Însă, în ciuda creşterii aparatului birocratic, situaţia nu s-a ameliorat nicidecum, ci, dimpotrivă, se constată şi mai multă ineficienţă.

Astăzi, când un guvern "îndrăzneşte" să zdruncine ineficienţa unui aparat birocratic stufos şi să aşeze sistemul public, - Atenţie! Sistemul public! - de pensii pe un principiu economic sustenabil, cel al contributivităţii, şi totalmente echitabil, opoziţia faţă de pierderea privilegiilor necuvenite este mai mare decât vreodată în istoria românilor.

Cred că oricine ar trebui să înţeleagă faptul că dacă Guvernul Boc ar fi dorit, ar fi continuat linia de guvernare a predecesorilor şi ar fi continuat angajările în sectorul public şi ar fi continuat politica pensionării "la 50 de ani". Dar unde am fi ajuns cu toţii în această situaţie? Este o întrebare la care trebuie să reflecteze toţi cei care doresc binele României.

Domnul Alin Augustin Florin Popoviciu:

La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără însă a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

Principalele noutăţi pe care tratatul de la Lisabona le aduce sunt următoarele:

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.

Astfel, parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism, care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar, şi anume pe baza principiul subsidiarităţii. Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.

Pentru prima dată Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune, iar relaţia dintre statele membre şi UE este mult mai clară, odată cu repartizarea competenţelor.

Totodată, este şi o voce mult mai puternică pentru cetăţeni, datorită faptului că o iniţiativă a unui milion de cetăţeni din diferite state membre ale UE poate determina Comisia Europeană să prezinte noi propuneri politice sau puncte de vedere cu privire la iniţiativa respectivă.

2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră, precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii).

3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.

4. Tratatul de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume, utilizând forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, şi respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.

Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşte puterea de negociere, determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.

Toate aceste lucruri şi multe altele ne fac să înţelegem importanţa acestui tratat şi necesitatea de a fi adoptat şi ratificat de statele membre UE.

Aspectul pe care vreau sa-l aduc în discuţie este acela că prin tratatul de la Lisabona parlamentele naţionale au un rol mult mai activ în afacerile comunitare.

Pentru prima dată, parlamentele naţionale sunt recunoscute ca făcând parte integrală din structura democratică a Uniunii Europene. Sunt introduse prevederi speciale, destinate să ajute parlamentele naţionale să se implice mai îndeaproape în activitatea Uniunii.

În special parlamentele naţionale pot acţiona în calitate de "gardieni" ai principiului de subsidiaritate. (Acest principiu este destinat să garanteze faptul că deciziile sunt luate cât mai aproape de cetăţeni şi că se verifică constant dacă acţiunea întreprinsă la nivel comunitar este justificată, având în vedere posibilităţile disponibile la nivel naţional, regional sau local). Parlamentele naţionale au puterea de a influenţa deciziile în faza iniţială a elaborării unei propuneri, înainte ca aceasta să fie analizată în detaliu de Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri

Conform tratatului, Parlamentul României are dreptul de a emite păreri consultative către Comisia Europeană, în legătură cu deciziile Parlamentului European. Din păcate, nu există un mecanism instituţionalizat pentru comunicarea între cele două instituţii, în cazul României.

Un protocol asupra aplicării principiilor de subsidiaritate şi proporţionalitate în Uniunea Europeană a fost anexat tratatului de la Lisabona şi semnat de către statele membre în octombrie 2004. Protocolul prevede un mecanism prin care parlamentele naţionale pot influenţa procesul legislativ european, sub monitorizarea principiului subsidiarităţii (luarea deciziilor la un nivel cât mai apropiat de cetăţenii statelor membre) şi prin atragerea atenţiei asupra inadvertenţelor din legislaţia europeană, atunci când este necesar.

Principiul sus-amintit poate, de asemenea, să creeze o relaţie de colaborare mai strânsă între parlamentele naţionale şi Uniunea Europeană, întărind, astfel, legitimitatea Uniunii şi aducând deciziile mai aproape de cetăţean. Această formă de comunicare între parlamentul naţional şi cel european nu este obligatorie, la fel cum nici Comisia Europeană nu este angajată să ia în considerare amendamentele transmise. Mecanismul asigură o mai bună reprezentare a cetăţenilor europeni acolo unde se consideră că ar fi nevoie.

În comunicarea interparlamentară, mecanismul de consultare a Comisiei Europene, precum şi transmiterea unor astfel de amendamente din partea forului european revine Comisiei pentru Afaceri Europene, o structură comună sistemului nostru bicameral. Mecanismul prin care această comisie comunică, mai departe, deciziile Parlamentului European sau centralizează deciziile parlamentului naţional nu există, însă.

Această comisie nu a reuşit să aibă nici măcar un minim dialog, nu numai cu cei de la forurile europene, ci nici măcar cu noi, parlamentarii români, unii dintre noi probabil interesaţi de procesul legislativ al UE.

Mulţi dintre dumneavoastră sunt convins ca nu ştiţi nici cine este preşedintele acestei comisii, şi de aceea îmi permit să vă informez eu -este nimeni altul decât marele strateg al PSD, domnul Viorel Hrebenciuc. Vă întreb, stimaţi colegi, de câte ori ne-a spus domnul Hrebenciuc că avem această posibilitate? Când a venit în plenul Camerei sau în Biroul permanent să dea vreo informare legată de amendamentele propuse de noi Uniunii? Vă spun eu, niciodată, domnilor colegi. Şi atunci ne mirăm cum de banii europeni care vin pentru România se duc în marea lor majoritate înapoi? Nu e cazul să ne punem astfel de întrebări, atâta timp cât nici măcar noi, cei care facem şi desfacem legile acestei ţări, habar nu avem că putem participa activ la procesul legislativ al UE. Putem chiar propune colegilor din Parlamentul European proceduri de simplificare a obţinerii fondurilor UE pentru români şi nu numai, dar pentru asta e nevoie de voinţă, e nevoie de comunicare şi mai ales e nevoie de bun- simţ. Dar ce a fost a fost, important este ce va fi de acum încolo.

De aceea, este necesar ca regulamentele celor două camere ale Parlamentului României să includă noi prevederi, prin care să fie instituit un traseu al actelor ce necesită aviz din partea parlamentelor naţionale ce vin de la UE. O serie similară de propuneri au fost deja înaintate Comisiei pentru regulament a Senatului din partea doamnei senator Anca Boagiu, vicepreşedinte al Senatului. În cazul Camerei Deputaţilor, un astfel de mecanism trebuie să includă:

• transmiterea unui memorandum intern către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care să cuprindă următoarele sugestii legate de funcţionarea mecanismului de control al subsidiarităţii în temeiul Protocolului nr. 2 la Tratatul de la Lisabona, precum şi solicitarea transmiterii acestor propuneri către Comisia pentru regulament a Camerei Deputaţilor:
• transmiterea de către Direcţia generală pentru afaceri externe a documentelor către comisiile permanente aferente domeniului de reglementare, precum şi către deputaţii membri ai Comisiei pentru afaceri europene;
• elaborarea de către comisiile permanente a unui aviz pentru actul în cauză în termen de 4 săptămâni şi transmiterea acestuia către Comisia pentru afaceri europene;
• elaborarea de către Comisia pentru afaceri europene a unui punct de vedere pe baza avizelor primite de la comisiile permanente, în termen de 2 săptămâni de la primirea avizelor, şi transmiterea acestuia spre adoptare Birourilor permanente ale celor 2 camere pentru a fi adoptat ca punct de vedere al Parlamentului României;
• Odată adoptate aceste măsuri, comisia pentru afaceri europene trebuie să lucreze din plin pentru a recupera ceea ce parlamentele din alte state membre fac deja de ceva timp.

Cred, de asemenea, că este nevoie de un suflu nou la această comisie, iar daca domnul hrebenciuc consideră că nu poate face faţă, ar trebui să cedeze funcţia de preşedinte al acestei comisii, pentru că aici este vorba de imaginea parlamentului româniei, şi nu de interese josnice de partid.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Declaraţie politică intitulată "Potenţiale venituri din evidenţa cadastrală"

Pe fondul instabilităţii economice care ne urmăreşte şi în ideea de a găsi cât mai curând soluţii pentru a susţine efortul economic, vin în faţa dumneavoastră cu un subiect ce consider că are o importanţă majoră.

Lipsa sistemului de cadastru general la nivel naţional aduce un prejudiciu anual statului de milioane de euro. Numai în anul 2009 se apreciază că statul român a pierdut aproximativ 321 de milioane de euro din cauza funcţionării defectuoase a acestui sistem.

Aceşti bani s-au pierdut de la buget doar prin simplul fapt că nu există o evidenţă reală a suprafeţei terenurilor care ar trebui impozitate. Impozitul se aplică doar pe baza cadastrului făcut la achiziţionarea unei proprietăţi, problema fiind că mulţi dintre proprietari sar peste acest act sau nu declară suprafaţa exactă. Lipsa unei legislaţii coercitive favorizează, de asemenea, slalomul printre impozite şi declaraţii.

Exemplul Italiei este elocvent: anul trecut, guvernul a recuperat în jur de 800 milioane de euro din scoaterea la lumină a imobilelor nedeclarate.

Faptul că anumite persoane din zona obscură a mediului de afaceri deţin numeroase proprietăţi nedeclarate nu înseamnă că acestea sunt pierdute pentru evidenţa cadastrală, ci doar că a venit momentul să reglementăm discrepanţele nejustificate existente în sistemul actual de plăţi.

Prin promulgarea noii legi a Agenţiei Naţionale de Integritate mulţi vor afirma că aceste acţiuni sunt încurajate, de aceea, susţin că este timpul ca toţi proprietarii de suprafeţe întinse de teren să-şi plătească dările.

Impozitarea proprietăţilor trebuie făcută în funcţie de criterii bine stabilite şi reglementate prin legi organice, pentru că nu ne permitem să prejudiciem bugetul doar din lipsă de temei legal. Dacă nu încercăm să ne aliniem statelor europene în aproximativ toate domeniile, nu vom reuşi să asimilăm şi să folosim productiv banii care ajung în România.

Domnul Cristian Rizea:

"Tirania indolenţei Guvernului Boc"

Măsurile anunţate de preşedintele statului, domnul Traian Băsescu, în locul domnului prim-ministru Emil Boc au stârnit nu doar nemulţumiri la nivelul populaţiei, dar şi manifestaţii publice şi proteste stradale.

Executivul trebuie acum să facă economii, Executivul trebuie acum să reducă salariile, pensiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale, sub pretextul agonisirii unei sume de aproximativ 10 miliarde de lei la bugetul de stat. În acelaşi timp, tot Executivul a fost cel care ar fi trebuit să utilizeze banii de la Fondul Monetar Internaţional, de la Comisia Europeană şi de la Banca Mondială pentru investiţii în infrastructură, pentru investiţii menite să relanseze economia, pentru crearea unor noi locuri de muncă, pentru ca România să urmeze direcţia pe care Executivul a strigat-o în urmă cu un an, şi anume creşterea salariilor, îmbunătăţirea nivelului de trai, şi nu invers.

Vreau să vorbesc despre un lucru pentru care eu consider că Guvernul Boc este culpabil 100%, pentru care cred că acest cabinet este incapabil să guverneze România, şi nu doar datorită incompetenţei membrilor săi, cât şi prin indiferenţa cu care ei întorc spatele unor finanţări externe.

Banca Mondială a acordat o finanţare în valoare de 225 milioane $ pentru construirea centurilor ocolitoare pentru cinci oraşe din România - Bacău, Braşov, Târgu-Mureş, Reghin şi Mediaş. Banii aceştia au aşteptat patru ani să fie luaţi, să fie accesaţi, să fie folosiţi înspre binele nostru al tuturor. Nu s-a întâmplat acest lucru, niciun dolar din cele 225 de milioane nu a fost accesat. Banca Mondială s-a îndurat de noi şi ne-a prelungit termenul iniţial, care expira în iunie 2009, cu încă cinci luni, respectiv decembrie 2009. Ce s-a întâmplat în cele cinci luni? Nimic! Ce s-ar fi întâmplat dacă această sumă de bani ar fi fost accesată şi folosită pentru construirea centurilor ocolitoare este simplu - atragerea investitorilor, dezvoltarea regiunilor respective, crearea de locuri de muncă. Lucruri insignifiante, desigur, inutile.

Acesta este doar un exemplu, cu siguranţă există şi altele. Ce s-ar fi întâmplat dacă guvernanţii ar fi urmărit într-adevăr binele general şi ar fi dorit să dezvolte această ţară, şi nu să o macine de proteste şi de sărăcie? Cu siguranţă astăzi românii nu ar mai fi fost nevoiţi să facă faţă diminuării pensiilor şi salariilor sau să se confrunte cu pierderea locului de muncă. Acest Guvern ar trebui să îşi ceară public scuze pentru tot răul pe care l-a cauzat pentru că el este responsabil de dublarea crizei economice de o criză socială.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică având tema "Alegerile legislative din Marea Britanie"

Noul premier conservator David Cameron a anunţat săptămâna trecută că va forma un guvern de coaliţie "puternic" cu liberal-democraţii lui Nick Clegg, în primul său discurs susţinut în faţa reşedinţei tradiţionale a primului-ministru, din Downing Street 10.

În cursul unei reuniuni, grupul parlamentar liberal-democrat a aprobat oficial acordul de coaliţie. Acest acord fie se va prăbuşi sub presiunea tensiunilor dintre cele două formaţiuni, fie va modela politica următoarei generaţii, potrivit BBC. La câteva minute după anunţarea acordului, Clegg şi-a exprimat speranţa că acesta este începutul unei noi politici, "diversificate, pluraliste, în care politicieni cu diverse convingeri se unesc, îşi depăşesc divergenţele pentru a oferi un guvern bun, pentru întreaga ţară". "Îmi imaginez că aveţi multe întrebări, poate multe îndoieli în legătură cu acest nou acord de guvernare. Dar vreau să vă asigur ca nu aş fi intrat în acest aranjament dacă nu aş fi fost convins cu adevărat de oportunitatea unică de a face schimbările în care eu şi voi credem.", a subliniat liderul liberal-democrat. Liderul conservator, care este cu şase ani mai tânăr decât era Tony Blair când a devenit premier, în 1997, este cel mai tânăr şef al Guvernului britanic din 1812 si primul absolvent al colegiului Eton care conduce executivul de la începutul anilor '60.

Barack Obama a fost primul lider care l-a felicitat pe Cameron, într-o scurtă discuţie telefonică în care preşedintele american l-a invitat pe noul premier la Washington, în luna iulie. Şi cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat pe liderul conservator şi l-a invitat la Berlin. Preşedintele Obama i-a transmis lui David Cameron, desemnat marţi în funcţia de premier, că "se bucură că îl va întâlni în cadrul reuniunilor G8 si G20 din iunie", prevăzute în Canada. Cameron şi Obama au discutat despre Afganistan, procesul de pace din Orientul Mijlociu şi despre Iran, potrivit unui purtător de cuvânt. "Aşa cum i-am spus şi premierului, Statele Unite nu au un prieten şi un aliat mai apropiat decât Marea Britanie şi mi-am reiterat angajamentul puternic şi personal în legătură cu relaţia privilegiată între ţările noastre, o legătură care a rezistat timp de generaţii şi care este esenţială pentru securitatea şi prosperitatea ţărilor noastre, precum şi pentru lume", a adăugat preşedintele american.

Într-un discurs rostit la Downing Street, reşedinţa premierilor britanici, după ce a mers la Buckingham Palace pentru a accepta oficial cererea reginei pentru a forma un nou guvern, Cameron i-a adus un omagiu lui Gordon Brown pentru perioada îndelungată în care a servit în guvern. De asemenea, el şi-a luat angajamentul de a se ocupa de problemele presante ale ţării, precum deficitul, problemele sociale şi "reconstruirea încrederii în sistemul politic". El a precizat că vrea să "ajute la construirea unei societăţi mai responsabile în Marea Britanie", în care persoanele cu probleme, precum săracii sau bătrânii, să fie ajutate. După ce a devenit clar că discuţiile dintre laburişti si liberal-democraţi au eşuat, Brown şi-a dat demisia şi i-a urat noroc viitorului premier. El a spus că a fost un "privilegiu să servească ţara pe care o iubeşte". Noul guvern de la Londra va fi aproape sigur mai ostil integrării politice şi economice decât guvernele liberale ale lui Gordon Brown şi Tony Blair, liderul conservatorilor, David Cameron, fiind un eurosceptic convins".

Parisul însă "pariază pe pragmatismul viitorului premier britanic pentru a nu distruge edificiul european", notează Le Figaro. Preşedintele Nicolas Sarkozy l-a felicitat pe David Cameron, desemnat premier al Marii Britanii de regina Elisabeta a II-a, şi şi-a exprimat speranţa că vor putea colabora pentru "întărirea cooperării foarte strânse şi a legăturilor excepţionale ţesute între Franţa şi Regatul Unit", relatează AFP. Într-un comunicat transmis de AFP, preşedintele francez "i-a adresat urările cele mai călduroase de succes în realizarea înaltei sale misiuni". "Aşa cum a avut ocazia să sublinieze cu prilejul vizitei de stat din martie 2008, preşedintele Franţei este convins de forţa, vitalitatea şi caracterul indispensabil al înţelegerii dintre Regatul Unit şi Franţa", subliniază comunicatul. "Într-o lume în profundă transformare, el subliniază că numai împreună cele două ţări îşi vor face auzită vocea şi vor acţiona eficace, fie pentru a-şi asuma responsabilitatea în securitatea lumii, fie pentru a depăşi criza financiară, fie pentru a lupta împotriva încălzirii globale", se mai menţionează în text. "Preşedintele Republicii doreşte ca Regatul Unit şi Franţa, parteneri în proiectul european în care se joacă viitorul lor comun, vor continua să-şi aducă contribuţia la progresul construcţiei europene, în spiritul încrederii şi prieteniei care le inspiră", conchide comunicatul.

Marea Britanie are prima coaliţie adevărată de la al Doilea Război Mondial, care îi irită enorm pe englezi, opunându-se ideii de coaliţie sau power-sharing. Nu numai că Cameron este cel mai tânăr prim-ministru din ultimii 200 de ani, dar şi "Tories" s-au mutat la stânga, şi din cauza lui Cameron, care este "un conservator cu faţa umană", şi ca urmare a coaliţiei cu Lib-Dems, lucru de neperceput acum câteva săptămâni.

Aceşti Lib-Dems au negociat abil. Au obţinut 5 posturi de miniştri în guvern, au impus politica lor în domeniul impozitelor, dar, cel mai interesant, au reuşit să fixeze o dată pentru noi alegeri.

În privinţa României, noul guvern nu va fi la fel de prietenos ca şi precedentul. William Hague, noul ministru de externe al Angliei, este cunoscut ca un dur şi sceptic în privinţa Europei, având în vedere şi faptul că o mare parte a britanicilor se simt mult mai apropiaţi cultural şi istoric de Statele Unite ale Americii decât de Europa.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Trăim cu toţii aceste zile negre din istoria României, în care măsurile anunţate de guvernarea Băsescu - Boc nu înseamnă nici reformă, nici luptă împotriva crizei, ci doar măsuri disperate, care au ca efect, iată, ieşirea în stradă a părinţilor noştri, spre ruşinea noastră a tuturor!

Traian Băsescu, ca un veritabil prim-ministru, după ce acum câteva luni, fiind în campanie electorală, ne spunea că s-a terminat criza, a anunţat cu cinism tăierea salariilor bugetarilor, a amărâtelor de pensii şi a ajutoarelor sociale. Acţiunile acestui guvern Băsescu - Boc sunt un atac la adresa demnităţii umane, a dreptului la viaţă! Nu putem fi complici la acest genocid social.

În campania electorală, Traian Băsescu era perfect conştient de situaţia economică a României, pentru că era de cinci ani preşedintele ţării, dar nu a avut curajul şi demnitatea de a spune adevărul. A minţit cu seninătate, susţinând, cu lejeritate, că ieşim din recesiune, iar acum vorbeşte de parcă ar fi fost plecat în ultimii 6 ani!

Nu a scos niciun cuvânt despre incompetenţa Guvernului său, cu toate că starea actuală este de o gravitate fără precedent. Cine este de vină? Oricine, toată lumea e vinovată, dar Băsescu şi Guvernul, nu!

Guvernarea Băsescu - Boc a falimentat România, iar acum sunt disperaţi şi nu ştiu cum să acopere dezastrul. Această clică de ipocriţi care se ascund în spatele unor discursuri demagogice ne-a adus pe marginea prăpastiei pentru că nu a fost în stare să adopte nici o măsură de redresare a economiei. Suntem singura ţară din Europa care nu a luat niciun fel de măsură anticriză!

Guvernul acesta a avut timp şi bani să repornească economia, dar nu a făcut nimic. Singura "performanţă" a PDL este tocarea aberantă a resurselor bugetare. A alocat 10 milioane de euro pentru construcţia unui patinoar - cost dublu faţă de un patinoar similar din Europa. 45 de milioane de euro s-au dus la Cluj, pentru un stadion. Guvernul cheltuieşte 500 de milioane de euro pentru un site! Să nu mai vorbim despre "investiţia" portocalie devenită tradiţie: schimbarea bordurilor, în funcţie de anotimp, precum cauciucurile autoturismelor. În aceste condiţii, Traian Băsescu şi Emil Boc vorbesc despre austeritate!

Guvernul taie salariile, pensiile şi subvenţiile, pentru ca din banii economisiţi să se poată îndestula clientela politică!

Consumul se va reduce drastic, vor scădea încasările la buget şi colapsul economic se va adânci. Toate costurile crizei sunt aruncate pe umerii populaţiei, pe umerii cetăţenilor cu salarii şi pensii mici.

Decât să condamne la moarte categorii sociale întregi, guvernarea Băsescu - Boc ar fi trebuit să desfiinţeze mafia licitaţiilor din instituţiile controlate de PDL şi contractele-căpuşă ale apropiaţilor PDL, să combată eficient evaziunea fiscală, să oprească toate contractele preferenţiale din energie şi să acorde fonduri publice în funcţie de priorităţi reale, iar nu pe criterii politice.

Emil Boc trebuie să vină în faţa Parlamentului şi să ne spună unde sunt banii împrumutaţi de la FMI şi UE în 2009, bani care s-au scurs printre degetele guvernanţilor fără a lăsa vreo urmă în economia românească. Dacă Boc nu are nimic de spus, ar trebui să aibă măcar un dram de onoare şi să-şi dea demisia.

Cea mai importantă soluţie anticriză este, în acest moment, schimbarea Guvernului Boc. Rămânerea acestui Guvern incapabil la Palatul Victoria ar reprezenta o adevărată catastrofă politică, economică şi socială pentru ţară.

Domnul Toader Stroian:

"Sos de la colegiul medicilor"

Cu toţii ne declarăm profund nesatisfăcuţi de calitatea serviciilor medicale din România. Mame contaminate în spitale, copii trataţi necorespunzător, bătrâni morţi cu zile sunt doar câteva dintre aspectele care caracterizează peisajul sanitar românesc. Din nefericire, este mai puţin o problemă legată de calitatea resurselor umane din sistem, ci mai degrabă o problemă legată de un management puternic defectuos şi puternic corupt.

Calitatea slabă a dotărilor, lipsa materialelor de bună calitate şi a investiţiilor încep să-şi arate roadele nefaste. La acest fapt mai adăugăm salarizarea deosebit de scăzută pentru o calificare atât de costisitoare, a celor care au ales profesia de medic. Singurele elemente de supravieţuire ale medicilor în sistem au rămas imoralele şi ilegalele "atenţii" pe care pacienţii aflaţi în impas sunt nevoiţi să le plătească.

Şi mai grav este faptul că sistemul sanitar din România este pe cale să piardă şi ceea ce a mai rămas bun în sistem, şi anume medicii înalt calificaţi. Investiţia statului român, în cei peste douăzeci de ani de şcoală necesari calificării unui medic, se pierde astfel irecuperabil.

Colegiul Medicilor din România a tras deja un puternic semnal de alarmă în legătură cu posibila plecare a peste 5.000 de medici din România, după ce peste 2.500 de medici au plecat deja să muncească în străinătate în ultimii ani.

Oricine este interesat de soarta sistemului sanitar din România nu poate considera ca fiind deplasată solicitarea Colegiului Medicilor de a declara "starea excepţională în sănătate", determinată de exodul medicilor.

Personal, cred că nu numai exodul fără precedent al medicilor trebuie să ne îngrijoreze, ci şi migraţia personalului auxiliar din sistemul medical. Numai în ultimi zece ani am "exportat" către Europa Occidentală asistente şi asistenţi medicali de bună calitate, golurile lăsate în sistemul românesc fiind cu greu umplute cu personal minim calificat.

Insatisfacţia medicilor care părăsesc România se leagă atât de neatractivitatea salarială şi de umilinţa de a percepe "atenţii" de la pacienţi, dar şi de incapacitatea lor de a-şi face meseria în condiţii optime sau de imposibilitatea personală de dezvoltare a propriei cariere.

Încăpăţânarea şi opoziţia statului român faţă de asigurarea unor servicii private de sănătate nu au permis acestor medici să aibă o adevărată "supapă" profesională tot în interiorul României, în clinici, spitale sau centre de sănătate private.

Falimentul în care se află mai mult de jumătate din spitalele româneşti, indiferent de zona geografică în care se află, precum şi exodul specialiştilor din sănătate, obligă imediat la acţiune.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Faţa ascunsă a Guvernului Boc"

Evenimentele din ultima perioadă, discuţiile, ştirile pun în prim-plan măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu pentru aşa-zisa ieşire a României din criză. Şi pentru că asumarea eşecului este grea, toate deciziile sunt puse în spinarea FMI. Nu e de mirare că a fost găsit atât de repede un ţap ispăşitor, la fel cum nu e de mirare că Traian Băsescu a fost cel care a anunţat măsurile pe care Guvernul Boc le va pune în aplicare. Şi totuşi, cine conduce Guvernul? Oare preşedintele şi premierul e una şi aceeaşi persoană? Oricum ar fi, România trece printr-o puternică criză politico-economică, la care s-a adăugat şi o criză morală. Consider, doamnelor şi domnilor, că Guvernul Boc trebuie să îşi rezolve pentru început problemele de credibilitate, cele de funcţionare internă şi puternica criză morală prin care trece, pentru ca apoi să poată pretinde că rezolvă criza economică a poporului român.

Actuala guvernare a încercat să întoarcă cetăţenii României unii împotriva altora, sectorul privat împotriva sectorului public, cadrele didactice împotriva cadrelor medicale, pensionarii împotriva tinerilor şi enumerarea poate continua.

Îmi aduc aminte că imediat după anunţarea măsurilor de către preşedintele Traian Băsescu a apărut cu o declaraţie de presă domnul ministru Sebastian Vlădescu care, în loc să prezinte soluţii economice viabile pentru un popor aflat în derută din cauza propriilor conducători, şi-a exprimat indignarea faţă de jurnaliştii care criticau măsurile de austeritate, când "mediul privat şi inclusiv mulţi angajaţi din presă au suferit anul trecut tăieri de salarii chiar de 50%."

Dintre numeroasele încercări de justificare a deciziilor luate, Guvernul Boc a indus ideea conform căreia a fost preferată diminuarea salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a altor ajutoare sociale, în favoarea majorării cotei de impozitare şi a taxei pe valoarea adăugată pentru a salva sectorul privat, care a suferit suficient anul trecut. O intenţie nobilă, dacă ar fi fost şi adevărată!

Însă zilele trecute a apărut în presă o informaţie care ne anunţa faptul că se lucrează la un proiect pentru completarea Legii nr.95 din 2006, în care unul dintre puncte vizează modificarea contribuţiei la sănătate de la 10,7%, împreună angajat şi angajator, la 14%, cât a fost iniţial. Aceasta ştire a fost furnizată chiar de directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, doamna Adina Geană. În replică, preşedintele CNAS, domnul Lucian Duţă a afirmat că nu există un astfel de proiect care să vizeze creşterea contribuţiei la Fondul de Sănătate.

În aceste condiţii, stimaţi colegi, nu pot decât să mă întreb: oare creşterea contribuţiei la Fondul de Sănătate nu afectează sectorul privat? Eu cred că da! Conform unor studii, nivelul şi aşa ridicat al cotelor pentru contribuţiile sociale pe care angajatorii din România sunt obligaţi să le plătească conduce la cheltuieli cu personalul care pot ajunge până la 50% din totalul cheltuielilor. Nivelul este dublu comparat cu alte ţări, ceea ce îi face pe angajatori să se declare sufocaţi sub greutatea poverii fiscale. Această situaţie duce inevitabil fie la un nivel scăzut de salarizare, fie la practicarea muncii la negru încurajându-se evaziunea fiscală.

Chiar şi fără mărirea contribuţiei la sănătate, România deţine şi la acest capitol un loc fruntaş. În timp ce în ţara noastră nivelul cheltuielilor cu salariile poate depăşi 50% în cadrul cheltuielilor generale pe care le are un agent economic de suportat, angajatorii din alte ţări beneficiază de un regim al contribuţiilor sociale mult mai relaxat, care le permite să suporte costuri cu forţa de muncă de maximum 30%.

Iată, că deşi multe ţări din Europa au contribuţii la Fondul de Sănătate mult mai mici decât România, conducătorii şi cei care îşi permit acest lux aleg să se trateze în străinătate, în timp ce majoritatea românilor sunt nevoiţi să accepte un sistem medical subfinanţat şi neglijat, deşi plătesc contribuţii exorbitante. Consider astfel că mărirea contribuţiei la sănătate, în loc să încurajeze sectorul privat, nu face nimic altceva decât să îl sufoce şi mai tare. Astfel că, aceasta decizie de mărire a contribuţiei nu este făcută în folosul cetăţenilor, ci e o altă manevră de a sufoca mediul economic cu tot felul de taxe şi impozite, pentru a aduna bani la un buget secătuit de Guvernul Boc.

Revenind la dezacordul dintre directorul şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în privinţa aceleiaşi probleme, nu pot să nu remarc cel puţin două aspecte:

1. De ce e nevoie ca aceeaşi instituţie să aibă şi director şi preşedinte? Oare dacă ar fi avut un singur lider, şi acela capabil în a face comunicări publice, nu s-ar fi economisit bani la bugetul de stat, sau clientela politică trebuie satisfăcută prin orice mijloace?
2. Cum se poate ca într-o perioadă atât de sensibilă prin care trece România să existe un dezacord atât de mare în interiorul unei instituţii? Dar, dacă stau bine şi mă gândesc, acelaşi lucru se întâmplă şi între miniştrii PDL în interiorul Guvernului Boc.

Iată că măsura nobilă anunţată de Guvern, de a sacrifica profesori, medici, pensionari, mame, copii pentru a salva sectorul privat nu e decât o altă măsură politică îmbrăcată în hainele incompetenţei guvernamentale şi nu va provoca decât confuzie şi nemulţumire în rândul cetăţenilor.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Pensionarii, bugetarii şi copiii României plătesc datoriile protejaţilor Guvernului PDL"

Spun de la începutul acestei declaraţii politice: Guvernul Boc trebuie să plece! Să plece în bloc, cu miniştrii şi demnitarii care au făcut din nesimţire o modalitate de politică publică în România. Şi asta nu în sensul pensiilor şi salariilor nesimţite pe care le clama Emil Boc, ci tocmai în abordarea şi practica membrilor Executivului.

Şi vă dau câteva exemple:

• domnul Şeitan, cel care impune sacrificii fără precedent pensionarilor, datorează statului prin firma sa de asigurări peste 245.000 lei;
• domnul Berceanu, cel care nu a construit un kilometru de autostradă în România, înregistrează printr-o societate de a sa din Craiova datorii la bugetul de stat de 450.000 de lei;
• doamna Plăcintă, cea care a deţinut portofoliul Tineretului şi Sportului, cere compensarea unor datorii de 5,5 milioane de euro pentru firma sa!

Iar dacă asta nu este nesimţire, atunci ne întrebăm cum poate fi denumită activitatea acestor oameni care arată cu degetul către pensionari, profesori şi iau alocaţiile copiilor pentru a-şi acoperi propriile găuri date în bugetul de stat.

Mai mult, ne întrebăm unde sunt miniştrii de resort atunci când societăţi de stat din subordinea lor ce se găsesc în topul datornicilor din România fac cheltuieli fanteziste sau asigură confortul exagerat al conducerilor, compensând "efortul bugetar" prin disponibilizări ale muncitorilor.

Un exemplu este Complexul Energetic Turceni, care a decis la 1 iunie să disponibilizeze 250 de oameni, dar finanţează cu 1 milion de lei noi echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu.

Stupefiant este şi faptul că Societatea Naţionala a Lignitului Oltenia va disponibiliza 300 de angajaţi, dar alocă 100.000 de euro pe servicii telefonice, închiriază maşini de lux pentru directori şi şefii de cariere. Şi asta în condiţiile în care societatea ocupă locul 5 în topul datornicilor la stat, cu suma de 89.980.253 lei!

Şi atunci, ne întrebăm, domnilor guvernanţi, pentru ce umiliţi pensionari şi salariaţi, pentru ce tăiaţi alocaţiile copiilor şi indemnizaţiile mamelor? Răspunsul îl găsim în cele de mai sus: pentru asigurarea continuităţii în găurirea bugetului de stat de către potentaţii zilei!

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Domnilor guvernanţi, stopaţi batjocura la adresa cadrelor didactice!"

La începutul acestui an, lunile ianuarie - martie, Guvernul actual a început să pună în aplicare măsura prevăzută în textul OUG nr. 114 din decembrie 2009 privind reducerea cu 15.000 a numărului de posturi din învăţământul preuniversitar din întreaga ţară. OUG prevedea chiar şi numărul de posturi care trebuiau desfiinţate prin comasare sau restrângeri de activitate în fiecare judeţ, motiv pentru care Inspectoratele şcolare au trecut la treabă, împreună cu directorii de şcoli şi primarii din localităţile fiecărui judeţ, pentru a face evaluarea (disponibilizarea) şi a se încadra în planul Executivului.

Primele persoane vizate în cadrul acestor comasări şi restrângeri de activitate a posturilor au fost cadrele didactice care aveau posibilitatea legală (reflectată în stagiul complet de cotizare, dar şi anii necesari) pentru a ieşi la pensie. Ca atare, recomandarea reprezentanţilor Inspectoratelor şcolare, dar şi a directorilor de şcoli către aceste cadre didactice a fost de a depune cerere pentru a ieşi la pensie cu data de 1 septembrie 2010 (data începerii următorului an şcolar) întrucât, la momentul evaluării, pensionarea anticipată nu se putea face, pentru că legea prevede că în timpul anului şcolar nu se poate ieşi la pensie.

Astfel, încă din aprilie, Inspectoratele Şcolare Judeţene au semnat decizii de pensionare pentru aceste persoane care respectau condiţiile legale, cu data 1 septembrie 2010, pentru a se putea prezenta la Direcţiile Judeţene de Muncă şi a depune dosarele de pensionare.

Iată că acum, după ce au fost forţate să accepte pensionarea cu 1 septembrie, cadrele didactice rămân pe drumuri în urma deciziei Guvernului de a îngheţa pensionările anticipate cu 1 iunie, fapt care creează o mare problemă Inspectoratelor şcolare şi inspectorilor şcolari, care nu ştiu acum cum să procedeze.

După batjocura cu creşterea salariilor cu 50%, după îngheţarea salariilor de anul trecut şi tăierea drastică a veniturilor salariale cu 25% de la 1 iunie, Guvernul mai dă o palmă cadrelor didactice, refuzându-le dreptul legal de a se pensiona, după ce iniţial tot reprezentanţii Guvernului din teritoriu (inspectorii şcolari) i-au obligat să se pensioneze şi le-au semnat decizii în acest sens.

Cer ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, să se implice şi să rezolve problema acestor cadre didactice care au căzut pradă incompetenţei şi deciziilor contradictorii ale Guvernului. Cer reprezentanţilor Guvernului să pună capăt debandadei şi minciunii cu care tratează sistemul de învăţământ şi personalul didactic! În caz contrar, există o singură soluţie: să demisioneze şi să plece!

Domnul Viorel Palaşcă:

"Guvernul PDL vrea să reducă pensionarii la tăcere"

La sfârşitul anului trecut, în plină campanie electorală, actualul Guvern a susţinut că nu se va schimba cota unică de impozitare, că salariile dascălilor vor creşte şi pensiile vor fi mărite, acestea fiind doar câteva dintre promisiunile electorale ale PDL. Au trecut 5 luni şi acelaşi Guvern ne taxează acum prin reducerile salariale de 25% şi prin reducerea cu 15% a pensiilor şi ajutorului de şomaj începând cu data de 1 iunie, moment în care vor fi blocate şi pensionările anticipate.

Se pare că promisiunile electorale au fost uitate şi totul a fost curat populism.

Dacă în anul 2009 salariile şi pensiile au fost îngheţate, în 2010 se doreşte umilirea pensionarilor şi a bugetarilor, prin diminuarea acestora.

În comparaţie cu Executivul condus de premierul Boc, catalogat drept cel mai slab pregătit dintre câte au existat vreodată în România şi care nu a adus nimic în plus pensionarilor, ci în minus, Guvernul PNL condus de Călin Popescu-Tăriceanu a respectat ce a promis şi a crescut constant pensiile, atât prin recalcularea lor, cât şi prin majorări şi indexări.

Spre deosebire de celelalte guvernări, datorită creşterii economice, în fiecare an, rata de creştere a pensiilor aplicată de Cabinetul condus de Călin Popescu-Tăriceanu a fost mai mare decât rata inflaţiei şi a fost cea mai importantă majorare a pensiilor din ultimii ani, astfel că, la sfârşitul mandatului, media pensiilor a fost cel puţin dublată.

Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, p pensia este un drept câştigat prin plata lunară a unor părţi din veniturile obţinute de o persoană, care nu pot fi reduse după bunul dumneavoastră plac.

Aceşti pensionari au muncit o viaţă pentru a duce la bătrâneţe un trai liniştit şi pentru a-şi putea cumpăra cele necesare, inclusiv medicamente. De asemenea, o pensie decentă înseamnă şi prelungirea speranţei de viaţă a celor vârstnici, dar de acest fapt actualului Guvern PDL îi pasă prea puţin.

Partidul Naţional Liberal se va opune prin toate mijloacele politice aberantelor măsuri luate de actualul Guvern PDL privind reducerea pensiilor cu 15% şi va susţine în continuare interesele pensionarilor.

Domnul Petru Călian:

"Sprijin pentru turismul rural românesc"

Turismul rural reprezintă latura vie a sectorului turistic, spaţiul rural românesc având avantajul unui peisaj de o mare frumuseţe, a unor tradiţii şi obiceiuri folclorice rare care impresionează şi pot dărui vacanţe de neuitat turiştilor. Cu toate că ne putem mândri cu nenumărate atracţii naturale, istorice, culturale, populare, totuşi ţara noastră înregistrează o serie de neajunsuri, atunci când se face referire la infrastructura specifică de turism, atât din punct de vedere cantitativ, dar şi calitativ: structuri de cazare, restauraţie, agrement etc. Aceste neajunsuri se încearcă a fi acoperite din fondurile şi sprijinul oferit de Uniunea Europeană, care a testat turismul rural în ţări europene unde s-a putut practica, şi care a cuantificat rezultatele spectaculoase pe care acest sector le-a adus atât asupra veniturilor populaţiei, cât şi asupra veniturilor statului. Modelul ţărilor europene poate fi copiat şi de România, astfel, turismul rural poate fi alternativa pentru producţia agricolă şi pentru întreaga economie rurală.

România se confruntă cu probleme considerabile privind exploatarea materială a potenţialului său turistic. Necesitatea unui cadru favorabil pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării unităţilor de primire turistică, reprezintă un pas important în această privinţă. Cea mai complexă reţea de agroturism se găseşte în Uniunea Europeană, care a acordat o atenţie deosebită economiei rurale, încurajând apariţia organismelor nonguvernamentale sau naţionale care se ocupă de acest domeniu, creditând aceste activităţi pe termen lung, cu dobânzi mici şi scutindu-le de impozite.

În acest context, am iniţiat un act normativ ce vine în sprijinul microîntreprinderilor care au ca obiect de activitate primirea turistică şi serviciile agroalimentare. Obiectul acestui proiect îl constituie scutirea de la plata impozitului pe profit şi a t.v.a. a unităţilor de primire turistică din mediul rural care produc sau folosesc produse tradiţionale din zona respectivă. Astfel, aceste unităţi vor beneficia de o relaxare fiscală cu avantaje reale şi imediate.

În primul rând, prin adoptarea acestei legi, se vor valorifica produsele tradiţionale obţinute în gospodăria proprie, se încurajează consumul pe plan local, întrucât pensiunea poate procura, pe baza unui borderou de achiziţie, carne, legume, fructe sau chiar băuturi tradiţionale de la gospodăriile vecine. În al doilea rând, mediul rural va fi mai atractiv pentru familiile tinere care îşi vor putea valorifica o proprietate cu potenţial turistic şi vor putea oferi spre consum produse obţinute prin mijloace proprii, fără a fi împovăraţi de taxe. Prezenta lege reprezintă un argument puternic pentru cei care vor să investească în turismul rural, prin pensiuni agroturistice, turistice, restaurante tradiţionale ori restaurante de familie.

Prin scutirea de impozite şi t.v.a., statul încurajează iniţiativa micilor producători din mediul rural şi vine în sprijinul celor care au potenţialul de a oferi spre consum produse tradiţionale obţinute prin mijloace proprii.

În concluzie, având în vedere cele prezentate mai sus, am speranţa că Legea privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii va fi adoptată de către Parlament.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Pledoarie împotriva cametei legale"

Criza economică prin care trece lumea a avut o singură cauză iniţială: criza financiară - credite acordate uşor, lipsă de lichidităţi a creditorilor, lipsa de lichidităţi a debitorilor şi, în cele din urmă, incapacitatea celor care au contractat credite de a le plăti. La o scară mai mică, România a mai trecut printr-o asemenea situaţie în momentul în care mai multe bănci şi instituţii financiare nebancare au fost falimentate, cu sau fără intenţie. Perioada 1997-2000 este cea mai densă în astfel de cazuri, iar Bancorex-ul şi FNI au demonstrat nevoia unei legislaţii mult mai atente la detalii şi contondente din punct de vedere punitiv.

Poate şi din această cauză România se confruntă în continuare cu o lipsă de încredere din partea băncilor private. Or, fără creditare, economia românească cu siguranţă nu va reporni, oricâte reduceri ar face Guvernul în aparatul de stat. Creditarea orientată către două direcţii: persoanele fizice şi firmele. Evident, în această perioadă, firmele ar trebui să fie prioritatea băncilor şi apoi persoanele fizice. Nu pot să nu constat că în ciuda măsurilor luate de BNR (reducerea dobânzii de referinţă, scăderea rezervelor minime obligatorii, creşterea rezervelor monetare proprii şi stabilizarea monedei naţionale), creditarea nu a fost repornită.

Cel mai rău efect al scrupulozităţii excesive de care dau dovadă băncile este, paradoxal, unul social, nu economic: mici drame care se petrec cu oameni care fie au contractat credite, fie au nevoie urgent de bani şi, neavând la ce bancă să recurgă, preferă varianta nefericită a împrumuturilor de la instituţii financiare nebancare, care acordă credite uşor. Exemplul cel mai la îndemână: Provident. Vorbim aici de sume relativ mici, până în 10.000 de lei, dar extrem de consistente pentru o persoană ale cărei venituri de multe ori nu depăşesc 1.000 de lei lunar. Dobânzile practicate de aceste instituţii financiare nebancare depăşesc 50% din valoarea sumei împrumutate. Şi asta doar pentru un an de zile sau şase luni. Aceste dobânzi sunt fie mascate, fie explicite, dar disperarea oamenilor face ca aceasta să fie singura alternativă viabilă.

O statistică publicată recent în presă arată că peste 100.000 de persoane au apelat, în lipsa opţiunilor bancare, la varianta împrumutului de la instituţii financiare nebancare care percep dobânzi mari. Cum împrumuturile se întind, cele mai multe dintre ele, pe perioade între şase luni şi un an, abia acum încep să se vadă efectele nerentabilităţii acestor investiţii. Oamenii care îşi pierd bunurile cu care au garantat, oameni în pragul disperării, oameni care denunţă ilegalitatea contractelor pe care le-au semnat sau, din contră, sunt târâţi prin tribunale de către aceste instituţii financiare nebancare.

În mod normal, într-o economie de piaţă funcţională, piaţa reuşeşte să reglementeze şi să rezolve aceste probleme, în sensul în care cei care împrumută cu dobânzi mari dau faliment. În acest caz specific, piaţa nu reuşeşte să rezolve problema. Mai mult, creează drame individuale şi, dat fiind amploarea fenomenului, chiar la nivel societal. De aceea, consider oportun ca această declaraţie politică să fie percepută ca o pledoarie din partea unui membru al Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor în sensul reglementării acestei situaţii.

Două sunt măsurile distincte pe care le văd oportune: limitarea la un prag maximal al dobânzii care poate fi practicată de aceste instituţii financiare nebancare şi acordarea în cazul tuturor împrumuturilor a unei perioade de graţie pentru ca fiecare om să-şi plătească rata. Această ultimă măsură prevede situaţia în care salariul de care beneficiază cel care s-a împrumutat întârzie, iar banca sau instituţia care a împrumutat banii, în loc să ajungă la o înţelegere, preferă să acţioneze sau să se adreseze justiţiei. Evident, perioada de graţie nu poate fi una prea lungă - de aceea vorbim aici de un orizont de timp de 60 de zile, să spunem.

În final, nu-mi rămâne decât să fac un ultim apel către bănci să înceapă să dea o şansă României să pornească odată creditarea. Şi dacă se poate, să înceapă să discute mai des cu clienţii persoane fizice despre posibilităţile de rescadenţare şi refinanţare a creditelor contractate.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Apel la luciditate"

Mă adresez astăzi colegilor din partidele de opoziţie reprezentate în Parlamentul României.

Această declaraţie nu se vrea nici un reproş şi nici o critică în sine, cu toate că împărtăşim vederi diferite cu privire la multe din aspectele pe care le presupune actul de guvernare. Dimpotrivă. Este doar un apel la raţiune şi bun simţ, o expresie căreia mulţi i-au cam uitat înţelesul, deşi toată lumea o foloseşte în exces uneori.

"Bun-simţ - capacitate bazată pe experienţa cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele" - aceasta este definiţia redată în Dicţionarul explicativ al limbii române. De capacitatea de a aprecia just evenimentele avem nevoie cel mai mult în acest moment.

Statul român se află la o răscruce. Criza economică pe care o traversează România, deşi, metaforic vorbind, este un produs de "import", se hrăneşte cu slăbiciunile noastre de sistem.

Dacă aş face o comparaţie cu un organism viu aflat în gravă suferinţă, tratamentul medical antiinfecţios trebuie în mod obligatoriu însoţit de unul care să crească imunitatea bolnavului. Este un principiu care, odată pus în practică, previne îmbolnăvirile ulterioare.

De ce fac acest apel? Timp de 20 de ani, cu voia şi complicitatea întregii clase politice, societatea românească a fost "otrăvită" în însuşi fundamentul ei.

Timp de 20 de ani, cel mai folosit slogan de campanie a fost "Noi vă dăm mai mult", "Vă creştem pensiile" sau "Salarii mai mari pentru bugetari". Fără nicio legătură cu sustenabilitatea unor asemenea măsuri, cu performanţele economiei reale.

Este momentul ca toţi cei care au avut acces la guvernare în ultimii 20 de ani să îşi recunoască partea lor de vină şi să lucreze împreună pentru a repara ceea ce trebuie reparat. Este momentul să ieşiţi, dragi colegi liberali şi social-democraţi, din logica discursului de campanie electorală şi să priviţi adevărul în faţă.

O politică responsabilă şi lucidă nu înseamnă beţie de cuvinte fără conţinut. Nu prin violenţa limbajului sau numărul de injurii pe centimetru pătrat de discurs politic poate fi ajutată România. Şi în niciun caz prin boicotarea iresponsabilă a consultărilor politice sau prin îndemn la proteste de stradă!

Un asemenea comportament politic, într-un moment de răscruce ca cel în care se află acum România, este nu numai iresponsabil şi imoral, ci şi ineficient din punct de vedere electoral. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, întrebaţi-vă consultanţii politici.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Tema: «Guvernul Boc "lucrează" pentru România... mică»

În marea sa grabă de a-i face pe plac şefului suprem, domnul Boc dă cu coasa... unde vede cu ochii!

După ce a terminat de retezat pensii, salarii, posturi şi indemnizaţii de şomaj, harrrrrrrşşt! şi indemnizaţiile pentru creştere copil!

Măsura, din câte am aflat neinclusă, iniţial, pe lista curbelor de sacrificiu, a fost preluată din zbor de lăudacii de serviciu ai guvernului, care au şi început să se vaite ba că suma (85% din venitul mediu pe ultimele 12 luni) e prea mare, ba că durata de acordare (2 ani) este mai mare ca oriunde în Europa, ba că aducerea pe lume a copiilor a devenit o afacere, sute de familii - mai ales cu probleme sociale - văzând în aceasta o cale de câştig fără muncă...

Din nefericire, eu nu am putut să am copii şi nu pot "măsura" în bani ce înseamnă să îi ai. Ştiu doar atât: că aş da orice, şi anii de viaţă pe care îi mai am, pentru o singură zi ca mamă.

Cum nu am, însă, această calitate, îi transmit public domnului încă prim-ministru câteva dintre informaţiile şi întrebările sosite din partea tinerelor mămici şi a mămicilor în devenire din colegiul meu, ale căror experienţă, onestitate şi bună-credinţă nu îi permit să le pună la îndoială:

1. Cuantumul indemnizaţiei este unul corect: cu cât salariul mamei a fost mai mare, cu atât şi contribuţia la buget a acesteia a fost mai substanţială. De regulă, femeile cu salarii mari şi foarte mari au muncit enorm pentru a ajunge în posturile lor şi nu au niciun interes să şi le piardă. În consecinţă, vor scurta la maximum concediul postnatal şi îşi vor relua job-ul... dacă acesta mai există şi, între timp, firma nu a dat faliment, ca multe alte sute de mii...
2. Orice diminuare a sumei alocate este în detrimentul copilului: marea majoritate aindemnizaţiilor acordate persoanelor active (nu vorbim despre cazurile sociale!) se află în jurul a 7-8 sute de lei, deci, a le reduce cu 25%, ar însemna să le... trimiţi sub limita sărăciei. Pentru informarea domnului încă prim-ministru, nu am să aduc în discuţie preţul pamperşilor, care îl stresează pe domnul Băsescu - deci şi pe dumnealui - ci al vaccinurilor, care, de mult... nu mai sunt gratis! Costă cam 300 de lei unul! Şi sunt luni în care se fac şi două vaccinuri, care costă... cam cât ar fi dispus domnul Boc să plătească lunar pentru un bebeluş.
3. În condiţiile în care se ştie că ponderea mamelor care îşi cresc singure copiii este destul de importantă şi că, previzibil!, aceasta va creşte ca urmare a stagnării suportului guvernamental pentru întemeierea familiilor şi a condiţiilor economice în general, orice diminuare a sumei sau duratei de alocare a indemnizaţiei ar putea avea efecte extrem de grave.
4. Reducerea duratei de alocare a indemnizaţie nu poate fi făcută acum, în condiţii de criză, când, practic, nu mai există locuri de muncă.
5. Reducerea duratei de alocare a indemnizaţie nu poate fi făcută acum, în România, ţara în care trebuie să te baţi pentru locuri în grădiniţe, în care creşele nu prea mai există şi în care personalul medical şi administrativ al acestora are încă un statut neclar, generator de conflicte de muncă.
6. Ideea, apărută probabil în momentul impactului frunţii premierului cu oul roşu, de Paşti, este poate cea mai proastă dintre multele - toate proaste şi neconstituţionale avute de acesta. Dacă s-ar pune în practică, o astfel de decizie ar afecta grav calitatea vieţii lehuzelor şi nou-născuţilor, precum şi starea de sănătate şi confort psihic a femeilor însărcinate, care s-ar vedea în situaţia surprinzătoare ca, la momentul când vor naşte, să nu aibă din ce trăi. Mai mult decât atât, ar putea conduce nu numai la scăderea natalităţii, ci şi la alterarea materialului genetic al acestui popor - căci se ştie cât de mult contează ca, în primii 2-3 ani, nou-născutul să aibă un regim de viaţă sănătos, alăptare la sân, căldură, vaccinuri etc.
7. Schimbarea regulilor în timpul jocului, modificarea legii, retroactiv nu sunt constituţionale. Orice decizie legată de soarta mamei şi nou-născutului ar trebui să intre în vigoare la cel puţin 10 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, pentru ca familiile, mamele să decidă responsabil, în deplină cunoştinţă de cauză.

Îi sugerez domnului încă prim-ministru Boc să îşi pună o compresă rece pe frunte şi să îşi revină.

Iar dacă nu crede că doamnele din Colegiul nr.3 Prahova au dreptate, să îl roage pe domnul Băsescu să organizeze un referendum şi pe această temă!

Domnul Mircea Gheorghe Drăghici:

"Români, un fleac, v-am sărăcit!"

Traian Băsescu şi-a văzut cu adevărat "visul cu ochii": a adus România în prag de faliment economic, cu ajutorul unui Guvern imoral şi ilegitim! În timp ce noua clasă a fanarioţilor portocalii este imună la criza economică sau chiar îşi înmulţeşte averile prin prădarea statului, pensionarii au pensii cu 15% mai mici, iar bugetarii au salariile reduse cu 25%.

"Preşedintele-jucător", "preşedintele hăhăitor" şi "preşedintele lui Să trăiţi bine!", Traian Băsescu a sacrificat poporul de dragul clientelei portocalii, dând vina pe FMI, adică minţind cu un tupeu ordinar! Cum aşa? Fiind dat în vileag chiar de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au insistat că reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută nu a fost impusă de ei: "Acest pachet a fost dezvoltat de autorităţile române şi nu a fost propus de FMI. Echipa Fondului din Bucureşti îl va examina, ca parte din negocierile ce au loc în continuare. Trădare, coane Băsescule, dar s-o ştim şi noi, mai ales că totul se întâmplă pe spinarea bieţilor cetăţeni, condamnaţi la mizerie şi sărăcie!

În tot acest timp, Guvernul are bani pentru contractele din bani publici, alocate exclusiv pe criterii politice, iar cei care nu acceptă sistemul "zeciuielii" pentru PDL sunt eliminaţi din piaţă fără milă.

Profesorii sunt trataţi cu dispreţ, iar salariile pe care le câştigă îi plasează la marginea societăţii, medicii se zbat să fugă din ţară, iar alocaţia copiilor şi ajutoarele sociale sunt ciopârţite cu o bucurie sadică de miniştrii democrat-liberali, totul sub bagheta exterminatorului-şef, actualul preşedinte al tuturor românilor!

Avem un impozit de 16% plus 25% pentru angajaţii de la stat, o dublă impozitare pentru pensionari - pentru pensiile până în 10 milioane 15%, iar pentru cele mai mari 15% +16%, pentru şomeri - 15% , 16% pentru băieţii deştepţi, iar pentru salariaţi - o geometrie variabilă - 16% plus, la mica înţelegere cu patronul, ca să nu fie daţi afară, o scădere respectiv o supraimpozitare (...) de 10-25%. Viitoarele tăieri de subvenţii la căldură şi în agricultură vor produce tensiuni în toată societatea, pentru că nimeni nu va putea scăpa de urgia portocalie, de la copil la bătrân!

În tot acest timp, singura instituţie al cărei buget a crescut şi anul trecut şi acum este, culmea, Palatul Cotroceni! Întâiul om din stat ne obligă să trăim prost sau deloc, dar pentru sine face rost de mai mulţi bani! Să înţelegem că reducerile de pensii şi salarii sunt pentru românii mici, pe când marele grăsun portocaliu îşi face singur porţie grasă!

Mai mult, pentru banii luaţi de la FMI, nimeni nu a venit în faţa românilor să dea socoteală, să spună public cum au fost cheltuiţi! Cred că fiecare om din ţara aceasta are dreptul să ştie de ce ne-am îndatorat noi, copiii noştri, strănepoţii! Traian Băsescu este direct responsabil de situaţia în care se află România. Minciuna şi incompetenţa actualei puteri au agravat criza economică, iar costurile sunt suportate acum de către populaţie, de către cei care aveau mai mare nevoie de sprijin. Aici am ajuns din cauza incompetenţei guvernului Boc, a minciunii şi risipei bugetare şi din cauza eşecului dramatic al cotei unice. Traian Băsescu şi guvernul Boc au minţit în permanenţă. Datele economice reale au fost ascunse, iar acum FMI s-a speriat de consecinţele acestui fapt şi nu mai este dispus la concesii.

FMI a condiţionat doar eliberarea unei noi tranşe din împrumut de aplicarea unor decizii care să genereze în mod cert reducerea cheltuielilor bugetare. Guvernul a aplicat cea mai simplă decizie pentru el: a tăiat din veniturile oamenilor.

În mod cert o reducere cu 25% a salariului nu înseamnă nimic pentru clientela politică ce stă pe salarii de sute şi chiar mii de euro. Dar pentru un profesor, un medic sau un funcţionar public 25% înseamnă banii de întreţinere, de medicamente sau de rechizite şcolare pentru copii.

Traian Băsescu persistă în minciună şi ipocrizie: a afirmat că dacă nu se vor reduce salariile şi pensiile, România va trebuia să mai facă un împrumut de 30 de miliarde de euro. Dar "economia" realizată din aceste tăieri este de doar 4 miliarde de euro. Dacă avem nevoie de 30 de miliarde, de unde va veni diferenţa? Cumva din majorarea t.v.a., a cotei unice şi a altor taxe, marca Boc? România nu poate ieşi din criza economică, punând povara şi responsabilitatea numai pe umerii cetăţenilor săi! Este nedrept şi mai ales inuman, atâta vreme cât actuala putere se scaldă în petreceri de milioane de euro şi în palate întreţinute cu bani grei!

Domnul Neculai Răţoi:

"Mai are România nevoie de clasă politică?"

De câteva luni de zile discutăm zilnic despre efectele crizei economice şi măsurile care lipsesc sau care trebuie luate de clasa politică. Discuţii şi iar discuţii.

Stimaţi colegi, din păcate, România nu mai are o clasă politică în stare să ia măsuri reale. Guvernul este singurul care mai poate lua decizii care să scoată ţara din haos, iar acest fapt se datorează susţinerii de care se bucură în Parlament. Singura problemă este, şi mă repet, că acest guvern nu are perspectivă, nu are strategie şi, mai ales, nu dispune de experţii necesari pentru a combate criza. Dacă în opoziţie există astfel de oameni capabili, soluţiile propuse de aceştia sunt ignorate pentru simplu motiv că nu sunt ale celor de la putere.

Opoziţia este legată la mâini şi la picioare, fiind lipsită de acea coerenţă în măsură să asigure stabilitatea democraţiei. Conducerile Partidului Social Democrat şi ale Partidului Naţional Liberal sunt încă fragile în urma alegerilor din toamna 2009, nereuşind să îşi asigure susţinerea de care au nevoie. Partidele din opoziţie trec printr-o perioadă de reformare, iar în rândul parlamentarilor există o stare de confuzie şi mulţi dintre aceştia par a nu îşi mai găsi rostul şi rolul. Opoziţia pe care PSD şi PNL o formează, departe de a avea susţinerea necesară în Parlament, se loveşte de o serie de diferenţe ideologice. Pentru că există, în ciuda situaţiei grave în care ne aflăm, percepţii diferite asupra măsurilor ce trebuie luate de executiv. Un exemplu ar fi menţinerea cotei unice, susţinută de PNL şi introducerea impozitării diferenţiate, propusă şi susţinută de PSD.

Incapacitatea clasei politice de astăzi este dublată de ineficienţa sindicatelor. Măsurile pe care acestea le propun sunt ignorate de către putere, la fel ca şi măsurile propuse de opoziţie, fie că este vorba despre legea educaţiei, fie că este vorba despre micşorarea pensiilor şi salariilor, tăierea indemnizaţiilor sau a ajutoarelor sociale.

Doamnelor şi domnilor, vă adresez o întrebare: cine îi mai poate apăra pe români în mod eficient? Vocea societăţii civile nu este auzită, sindicatele şi opoziţia sunt ignorate. Executivul s-a constituit într-un grup închis ermetic, unde glasul altora nu ajunge şi nu interesează, iar din mijlocul lui ies mereu mesaje contradictorii. Traian Băsescu conduce România din toate poziţiile cheie ale statului român, cu o mână de fier, ca să nu spun în mod dictatorial.

Astăzi, singura soluţie la această realitate este schimbarea acestui executiv. Fie prin demiterea lui, fie printr-o demisie de onoare. Şi deşi pare, la o primă privire, că această măsură ar duce la instabilitate politică, o astfel de măsură este necesară pentru viitorul ţării, al nostru, al tuturor. Trebuie să ieşim din impasul în care ne găsim şi să reclădim încrederea în ziua de mâine. România are nevoie de o clasă politică matură, responsabilă, interesată de soarta celor 22 de milioane de români, de soarta resurselor pe care le avem şi de rolul pe care ţara noastră îl poate deţine în Europa. Nu trebuie să lăsăm o mână de oameni să strice ceea ce ne-a luat ani de zile să clădim.

Trebuie să regândim România, începând cu rolul pe care clasa politică îl deţine şi continuând cu consolidarea sistemul democratic pentru care unii români şi-au pierdut viaţa acum 20 de ani. De aceea, schimbarea actualului executiv şi temperarea avântului dictatorial al preşedintelui Băsescu sunt primele măsuri ce trebuie luate.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

"România, a doua Grecie sub mandatul preşedintelui Traian Băsescu"

Nu am rămas deloc surprins de ameninţările dumneavoastră la adresa Guvernului României din primăvara anului 2010, când într-un moment de sinceritate, aţi desfiinţat Guvernul Boc la o emisiune a postului de televiziune B1TV, moment în care românii, aşa cum vă place dumneavoastră să spuneţi, au putut să observe duplicitatea discursului preşedintelui Băsescu, funcţie de momentul şi contextul politic ales. Dacă după scoaterea PSD în afara guvernării din toamna anului 2009, la evaluarea aceluiaşi preşedinte Băsescu, Guvernul României a primit calificativul excepţional, după ce alegerile prezidenţiale au trecut, iar românii la care dumneavoastră ţineţi foarte mult v-au acordat încredere, a sosit momentul adevărului crunt despre intenţiile reale ale partidului stat PDL şi ale preşedintelui Băsescu în legătură cu România şi românii.

Dacă în preajma alegerilor prezidenţiale, Guvernul Boc şi preşedintele românilor au susţinut neîncetat că România este pe drumul bun, iar primul trimestru al anului 2010 va aduce creştere economică, iată cum după primirea "datelor statistice de la serviciile secrete ale Palatului Cotroceni", preşedintele Băsescu duce România în direcţia falimentului sistemului de stat.

Întrebarea firească se pune:

• preşedintele Băsescu nu avea în anul alegerilor prezidenţiale 2009 serviciile secrete în dispozitiv pentru prezentarea statisticii falimentului statului?
• sau poate erau plecate în misiune în străinătate pentru colectarea celor peste 100.000 voturi pro Băsescu, care au dat României preşedintele "Să trăiţi bine!".

Poate preşedintele Băsescu prin ameninţările de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor şi diminuarea pensiilor cu 15% şi-a creat posibilitatea unor băi de mulţime cu subiecţi din toate categoriile sociale. Dacă ieşirile plătite ale membrilor şi simpatizanţilor PDL din campania electorală prezidenţială a creat românilor sentimentul alegerii unui bun român în fruntea ţării, măsurile luate de Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu condamnă România pentru zeci de ani de aici înainte la suferinţă.

Nu ne-am fi dorit cu siguranţă ca exemplul nefericit al Greciei să constituie un exemplu de urmat pentru România lui Traian Băsescu, iar astfel, România să devină a doua Grecie, iar românii eventual să aştepte o a doua naţionalizare în folosul lui Traian Băsescu şi al partidului stat - PDL.

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Vreau ca România să ajungă ca Grecia"

Auzim de câteva zile că România ar putea ajunge ca Grecia. Că în România oamenii ar putea ajunge în situaţia în care vor fi nevoiţi să suporte sacrificiile la care poporul grec este supus. Se creează impresia că noi suntem încă pe val, în vreme ce Grecia a ajuns în ultimul hal, a ajuns în situaţia în care nu mai au nicio şansă, niciun viitor, sunt terminaţi, înrobiţi pentru o sută de ani. Şi cine încearcă să inducă acest sentiment? Cine ne îndeamnă la sacrificii pentru a nu ajunge ca Grecia? Cel ce e în fruntea ţării de şase ani, cel ce ne anunţa în urmă cu câteva luni la postul public de televiziune că am ieşit din criză, cel ce se declara ca fiind primul adversar al unui împrumut de la FMI.

Cred că este de datoria noastră să explicăm cetăţenilor României, oamenilor din colegiile pe care le reprezentăm, care este situaţia reală. Să le spunem faptul că sunt slabe şanse să ajungem în situaţia Greciei pentru că acolo cetăţenilor li s-au redus al 13-lea şi al 14-lea salariu, nu li s-a redus venitul cu 25%; pentru că în situaţia Greciei vorbim de un salariu mediu de 2000 de euro, de venituri pe care un român de rând nici nu îndrăzneşte să le viseze.

Sincer să fiu m-am săturat de atâta minciună, de această manipulare ieftină, de batjocorirea românilor de rând. Poate mă veţi acuza de atitudine populistă apreciind că dincolo de modul în care este prezentată situaţia României pe plan intern sacrificiile trebuie să existe, trebuie făcute de noi de toţi pentru a trece peste această criză; am luat nişte bani, că ne place ori nu, trebuie să-i dăm înapoi, iar dacă FMI ne cere sacrificii, trebuie să le facem.

Înainte de a încheia vreau să vă spun un lucru. Nu mă pricep la economie, nici nu am pretenţia că ceea ce spun eu este bine. Am însă un principiu în viaţă: apreciez şi voi aprecia pe cel ce stăpâneşte o ştiinţă, oricare ar fi ea, iar dacă eu am nevoie de un sfat, am să încerc să-1 obţin de la cel mai bun în domeniu respectiv (din câţi cunosc eu). Vreau să-1 citez pe Joseph Stiglitz - laureat al premiului Nobel pentru economie: Când programele FMI sunt excesiv de severe, pot împinge o ţară într-o spirală a datoriilor.

Domnul Ioan Sorin Roman:

"Nu mai vrem boci, vrem copaci"

În afară de interjecţie şi nume de prim-ministru, "boc" înseamnă în unele părţi din Ardeal şi acea bucată de lemn necrăpată ce va sfârşi cu siguranţă în foc pentru că nu e destul de nobilă pentru a fi şlefuită şi nici suficient de mare pentru a folosi la diverse amenajări făcute în gospodărie. Un boc este deci ceva inferior, o bucată de lemn care, dacă ar avea conştiinţă, ar putea doar să viseze că face parte dintr-o lucrare de dulgherie, că ar putea deveni o bucată dintr-un scaun sau o masă, ori măcar un stâlp ce susţine un gard, dar nu se poate, e un boc şi atât. Totuşi, trebuie să-i apreciem valoarea, până la urmă ne încălzeşte, îşi dovedeşte utilitatea, dar e doar un boc şi nimic mai mult, are limitele lui pe care, dacă ar avea conştiinţă, ar trebui să şi le cunoască şi să conştientizeze faptul că e mult prea mic, iar un om gospodar îşi doreşte un copac, nu un boc.

Din păcate, bocul, la fel de mic şi incapabil, a devenit umanoid în politică, unde printr-o greşeală a ajuns să fie prim-ministru, mai mult decât ar fi putut visa el, un simplu boc care nu înţelege prea bine ce se întâmplă în jurul său. Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns faptul că un boc a devenit prim-ministru, acesta a început să se joace de-a maşinuţa electrică. Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar.

Nu reuşeşte să facă o autostradă, dar vrea infrastructură pentru maşinile electrice. Nu reuşeşte să susţină industria autohtonă, dar el visează să construiască maşinuţe electrice. Nu poate rezolva problemele reale ale ţării, dar el face comisie interparlamentară pentru că vrea maşinuţe electrice. acceptă fără comentarii afirmaţiile şefului său de partid care spune că din şcoala românească ies tâmpiţi, dar el vrea să facem automobile electrice.

Domnilor, vă rog din suflet, treziţi-1 pe Boc până nu erupe din nou vulcanul islandez, că va înfiinţa o comisie interministerială care să stabilească de ce tancurile pot merge prin deşert, iar avioanele nu pot zbura prin norul de cenuşă vulcanică. Daţi-i nişte jucării şi lăsaţi-1 în pace, noi avem nevoie de copaci, nu de boci.

Domnul Eugen Bejinariu:

În judeţul Suceava, parte a Bucovinei istorice, numită de Eminescu "dulcea Bucovină", se manifestă o stare nouă, ca o revenire, în anumite privinţe, la perioada regimului comunist. Această nouă realitate m-a îndemnat să intitulez declaraţia politică de astăzi "Teama şi frica, politica coaliţiei aflate la Guvernare".

Viaţa economico-socială şi spirituală a cetăţenilor, a comunităţilor şi deci a ţării determină stări lăuntrice cu rol în starea de sănătate a oamenilor, în calitatea activităţii profesionale, a menţinerii şi promovării relaţiilor interumane normale - spun sociologii. Fiind în comunicare permanentă cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile locale, organizaţiile nonguvernamemtale şi cu cetăţenii din Colegiul 8 Suceava, cunosc şi aceste realităţi de care se ocupă, de regulă, sociologii.

După venirea la putere a domnului preşedinte Traian Băsescu şi a domnului prim-ministru Emil Boc, la conducerea instituţiilor statului şi în primul rând la serviciile deconcentrate au fost puse persoane cu o singură calitate demonstrată - calitatea de membru PDL. Despre competenţă, experienţă, moralitate şi mapa profesională nu avem prea multe de discutat.

Alături de teama şi frica bugetarilor, a pensionarilor şi, în general, a cetăţeanului bucovinean pentru siguranţa zilei de mâine, a fost adusă teama şi frica de răul pe care îl pot provoca autorităţile locale ale PDL. Modelul ameninţării nemijlocite a pornit de la preşedintele României, model reluat până şi acum prin presupusa provocare la violenţă de către grupuri infiltrate la manifestările de protest ale pensionarilor.

Modul de comunicare a oamenilor puterii, felul dar mai ales găsirea vinovaţilor în soluţionarea problemelor cetăţenilor şi comunităţilor locale, atitudinea şi reacţiile arogante ale PDL-iştilor cu rol social au provocat şi dezvoltă stările de teamă şi frică. Vinovaţii au fost găsiţi şi ei sunt: Ion Iliescu şi guvernarea Tăriceanu. De la repartizarea alocaţiilor bugetare la comune, oraşe şi municipii în judeţul Suceava şi până la afirmaţia "Du-te să-ţi rezolve problema PSD-ul vostru!", sunt o mulţime de împrejurări în care adversitatea şi duşmănia faţă de social-democraţi sau simpatizanţii PSD se exprimă tot mai frecvent şi cu urmări în împărţirea cetăţenilor pe culori politice până şi în relaţiile interumane curente.

Socotim promovarea şi dezvoltarea neînţelegerilor, a adversităţii şi duşmăniei, una din consecinţele grave ale actualei guvernări, consecinţă care nu se reabilitează printr-o ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii - forme de bază în guvernarea PDL-UDMR.

După ce România va fi eliberată de această guvernare, oare cât timp va trece până când starea de teamă şi frică a cetăţenilor va fi înlocuită cu buna comunicare, conlucrare şi armonie între toţi membrii comunităţilor locale, între toţi românii.

Domnul Vasile Popeangă:

"De la România reformată la România ciuruită"

A curs multă cerneală tipografică şi multă apă pe Dâmboviţa, multă vorbărie s-a bulucit la băsescienele guri despre aşa-zisa, mult lăudata, mult trâmbiţata reformă totală a României, care ar fi trebuit, dacă ne-am fi uitat cu mai puţină luare-aminte la pomenitorii ei, să aducă laptele şi mierea, Raiul pe pământ, nu alta, în casele românilor, de la "ăl cu barba sură pân' la ăl cu ţâţa-n gură"!

Din păcate, "ăl cu ţâţa-n gură" are doar vina că s-a născut p-aci, prin "Românica", pentru că n-are drept de vot, însă bărbi sure, în a căror înţelepciune şi-a pus mai mereu speranţa acest neam, de-a lungul veacurilor, s-au uitat mai degrabă la o găleată portocalie, cu oleacă de zahăr pe fund, curgând dintr-o punguţă spartă şi amestecându-se cu "kilul" de făină vrac şi uleiul scurs dintr-o sticlă prost capsată (amestecul ideal pentru gogoşile electorale!), decât la cei care-i îmbiau pe oameni să repună în fruntea ţării pe cineva care se dovedise, de atâta ori în doar cinci ani de zile, nedemn de cinstea respectivă!

Aşa că, odată repus în jilţul de la Cotroceni, respectivul "personagiu" s-a considerat îndreptăţit să înceapă o reformă după chipul şi asemănarea sa! Ce mai conta că reforma era, în fond, un lanţ neîntrerupt de jafuri şi strâmbătăţi nelegiuite? Îl avea de-a dreapta lui pe faimosul Boc, vajnicul profesor de drept anticonstituţional, de-a stânga pe vestita Nuţi - "Spaima constituţii", marea amatoare (vorba vine!)... de dictatură cu feştilă la desşuviţare, precum şi în toate părţile pe rozaliul Videanu, pe Berceanu, pe buldogul Blaga, pe asfaltagii, pe... da' pe cine nu avea împrejur locuitorul cotrocenist? Cum se caţără careva de o funcţie mai înaltă, cum se trezeşte cumătru cu jumătate de Românie! Şi dă-i reforme, teteo! Un fleac: o Românie ciuruită!

Ca orice marinel care se respectă, mai întâi fiind, ca pe oricare coajă de nucă, grija corsarului cu bătrânii, femeile şi copiii, atât a reformat problema veniturilor celor mai săraci şi fără de putere, încât i-a scăpat de grija lor, lăsându-le prin buzunare taman banii de-un colac şi-o lumânare şi împingându-i, în marş forţat da' vioi, de pe scândură peste bordul societăţii româneşti!

Apoi, ca oricare altă tentativă palidă de dictator nereuşit, a trecut la portocalizarea ţării mai dihai decât dacă ar fi adus-o din ograda mămiţichii personale! Deh, dacă nu s-a milostivit niciun părinte-al său de-ai da cu oul în cap la vremea potrivită, ia uitaţi ce a putut produce şcoala marinărească românească! Da, ştim, or să ne judece colegii lui, Morgan şi Barbă Neagră...

Dar, până atunci, scape cine poate, că se întrevede deja o reformă nouă: spânzurarea fără săpunirea frânghiei! Să vedeţi abia atunci economii la bugetu' statului!... Dă, Doamne, mintea de pe urmă a românului!

Domnul Ion Călin:

"Voi sunteţi majoritatea"

După cum ştiţi, ultima vizită a reprezentanţilor FMI a stârnit de data aceasta numeroase controverse şi bineînţeles din tot acest peisaj nu putea să lipsească preşedintele. Acesta, în apariţii şi întâlniri, a făcut declaraţii cu privire la actuala situaţie economică, la principalii vinovaţi şi măsurile care trebuie luate în acest moment. într-una din aceste apariţii, preşedintele afirma "Românii pot să aibă încredere că Guvernul, parlamentul şi preşedintele ştiu ce au de făcut în situaţia economică actuală".

După ce pe parcursul anilor electorali 2008, 2009 şi începutul anului 2010 ne-au tot asigurat, atât dumnealui cât şi primul-ministru, că suntem pe drumul cel bun, că România va ieşi din criză şi chiar vom avea creştere economică şi va creşte nivelul de trai, că sunt suficiente resurse pentru plata pensiilor, salariilor, alocaţiilor sociale şi că nu sunt probleme financiare, după ce premierul a prezentat în faţa parlamentului măsurile anticriză şi ce efect benefic au acestea asupra economiei, preşedintele descoperă că trebuie să intervină deoarece guvernul numit şi susţinut de domnia sa "a eşuat".

Acum când reprezentanţii FMI au descoperit adevăratele efecte ale guvernării Băsescu-Boc-PDL, preşedintele mizează pe solidaritatea oamenilor politici din arcul guvernamental. Oare la care oameni politici se referă domnul preşedinte?

• La doamna Elena Udrea care a plătit 80.000 de euro pentru spectacolele de 1 Mai 2010, 400.000 de euro pentru efectuarea unui sondaj privind brandul turistic al României?
• La guvernul care a plătit 44,5 milioane de euro despăgubiri pentru exproprierea terenurilor de pe Autostrada Soarelui şi 11 milioane de euro pentru publicitate în 2010?
• La cei din instituţiile guvernamentale şi companiile de stat care au cumpărat în primele luni maşini, laptopuri, echipamente electrocasnice de peste 100 milioane euro şi au bugetat alte achiziţii similare de 24 milioane de euro, (valoarea cumulată este apropriată de cea cheltuită pe parcursul anului 2009)?
• La Ministerul Finanţelor care a cumpărat autovehicule, motorete, şalupe, sisteme video de supraveghere şi altele în valoare de 79,3 milioane euro?

Şi câte exemple se pot da de risipă a banilor publici, risipă pe care partidul care îl susţine la conducerea ţării o face prin oamenii numiţi politic în funcţii de conducere, prin adevărata clientelă politică.

Că este aşa o dovedeşte faptul că datoria făcută de actualul guvern în trei luni este cât cea făcută într-un an de guvernul PDL-PSD. Între 2008 şi 2009 datoria a crescut cu 8 miliarde, iar între ianuarie 2010 şi martie 2010 cu 6 miliarde. Cele mai mari restanţe sunt de la bugetul de asigurări sociale, dar din nou există o diferenţă enormă între 2008 şi 2010. în 2008 datoria era de 1,8 milioane, iar în 2010 de 643 milioane.

Iar dacă actualul guvern PDL a risipit atât de mult, cineva trebuie să achite aceste datorii şi bineînţeles guvernanţii au găsit cine, de la cei mai mici la cei mai în vârstă, de la bugetari la handicapaţi, vor pune mână de la mână pentru aducerea de bani la buget, prin:

Reducerea cu 25% a salariilor, sporurilor şi a altor plăţi de natură salariată pentru toţi salariaţii din sectorul public începând cu 1 iunie 2010;

Raţionalizarea numărului de angajaţi din sectorul public în lunile următoare;

Reducerea cu 15% a tuturor prestaţiilor sociale, inclusiv a pensiilor şi alocaţiilor de şomaj;

Programele sociale ce nu sunt direcţionate către grupurile sociale ale societăţii vor contribui proporţional mai mult la această reducere;

Impozitarea tichetelor de masă, a veniturilor din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la depozitele bancare şi plăţile compensatorii precum şi eliminarea scutirilor de la impozitul de venit acordate programatorilor din domeniul IT.

Iar dacă cei mai mulţi vor avea parte de reduceri, cei din arcul guvernamental au răspuns apelului şefului statului începând să doneze din milioanele de euro risipiţi câte un salariu în lei în fondul constituit chiar de preşedinte sau reducând acum cheltuielile la instituţiile unde sunt şefi.

Şi, totuşi, cum a cheltuit acest guvern 33 miliarde de euro împrumutaţi în intervalul mai 2009 - mai 2010, dacă pe Investiţii a cheltuit numai 9,4 miliarde euro, restul oare s-au dus în salarii, pensii şi cheltuieli publice? Şi totuşi reprezentanţii Fondului nu regăsesc în cifrele prezentate aproximativ trei miliarde de euro. Acest guvern incapabil, pe care preşedintele îl girează a pierdut numeroase fonduri cum ar fi:

• Investiţii străine de miliarde datorită lipsei infrastructurii rutiere şi aeroportuare, a lipsei de utilităţi ale reţelei de gaz, liniilor electrice adecvate şi transformatoarelor de energie electrică, în multe localităţi;
• Numeroase fonduri europene, datorită lipsei fondurilor de cofinanţare şi sistemului clientelar incompetent care a făcut ca România să fie situată pe ultimele locuri la absorbţia fondurilor europene;
• 3 milioane de euro din politizarea companiilor statului, un milion de euro pentru câteva sute de foşti directori din instituţiile deconcentrate, daţi afară pe criterii politice şi nu mai puţin de două milioane de euro despăgubiri pentru cei care au câştigat în justiţie;
• Din evaziunea fiscală care reprezintă oficial 21% din p.i.b., România ocupând an de an locuri fruntaşe în topul european al ţărilor cu cel mai ridicat nivel evazionist.

Ce va face premierul cu bani economisiţi: un program de investiţii în economia rurală de un miliard de euro, drumuri şi infrastructură în mediul rural, începând cu 1 iunie, va finaliza anul acesta 4000 de locuinţe ANL, va putea finaliza 100 km de autostradă şi reabilitarea a 400 km de drumuri naţionale.

Acest guvern PDL condus de premierul Emil Boc a gestionat cel mai prost bugetul statului şi acum se gândeşte să facă economii, iar cel care le anunţă este şeful statului, cel care a girat şi continuă să gireze un cabinet care îngroapă economia României.

În timp ce preşedintele vă informează că dacă nu vor fi luate măsurile pe care le-a enumerate domnia sa, există şansa compromiterii politice pentru totdeauna, noi, opoziţia, credem că singura şansă pentru redresarea ţării este demiterea guvernului Emil Boc şi instalarea unui nou guvern care să pună în aplicare alt program economic, iar dacă doriţi să nu fiţi compromişi în faţa poporului, ar trebui să vă aduceţi aminte de lozinca cu care preşedintele a câştigat alegerile: "voi sunteţi majoritatea, voi aveţi puterea".

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Să protestaţi bine!"

Acesta pare să fie noul slogan al guvernării. Abia acum aflăm care este programul anticriză al guvernării portocalii, decisă nu să scoată ţara din criză, ci să scoată ţara în stradă. Căci numai acesta poate fi rezultatul amputării salariilor bugetarilor cu 25%, al rezecţiei pensiilor cu 15% şi al tăierii ajutoarelor sociale cu nu se ştie cât.

De la Ceauşescu încoace, numai guvernarea PDL a putut scoate în stradă atâţia oameni: medici, profesori, pensionari, studenţi, funcţionari, poliţişti, mame. La proteste au participat până şi bebeluşii, într-atât de populară şi de iubită e conducerea ţării. N-ar fi exclus ca şi cei din pântecele viitoarelor mame să protesteze în felul lor.

De parcă nu erau suficient de dramatice efectele crizei, guvernarea a mai aplicat o lovitură celor neajutoraţi, de la cei tineri la bătrâni. în rănile produse de declinul economic, cuţitul portocaliu a fost răsucit mai adânc fără nicio reţinere. Fără nicio discriminare, s-a dat cu barda, cu coasa, cu satârul. Atâta "echitate" numai pe vremea lui Ceauşescu am mai putut vedea!

Ce se aşteaptă de la cetăţenii acestei ţări? Să îndure supliciul fără nicio crâcnire? Pentru ce să fie martirizaţi? Numai pentru menţinerea la putere a unei guvernări a cărei singură competenţă este capacitatea de sacrificare a unei populaţii sărace şi sărăcite şi mai mult de criză? Guvernanţii ne asigură că este singura cale să ieşim la liman. însă primul pas pe care trebuie să-1 facă cetăţenii este în hău. Aşa ar debuta scoaterea din criză şi reforma statului: cu saltul în abis, în necunoscut, fără nicio garanţie că mai ieşim teferi de-acolo. în ce să fim solidari, în ce să-şi învestească românii încrederea: în acest salt la trapez sub care nu există nicio plasă de siguranţă? Dar şi-au învestit-o o dată, la alegeri! Inutil, din păcate, pentru ei. Astfel le-a fost răsplătită încrederea: cu reduceri de salarii, pensii şi ajutoare sociale.

Portocaliii au obţinut frâiele puterii, aşa cum au visat, dar se vede treaba că folosesc mai mult biciul. Pentru că nu ştiu să conducă. Ţăranul gospodar şi căruţaşul priceput n-au nevoie de bici pentru ca vitele şi caii lor să tragă. Ei nu-şi sleiesc animalele cu care ară şi-şi fac treaba în gospodărie. Nu le dau să ducă mai mult decât pot duce.

Pentru că atunci când sunt exploatate fără măsură, chiar şi dobitoacele rup hamul.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

"PSD a găsit soluţia miraculoasă pentru scoaterea României din criză!"

În ultimele zile a irumpt pe scena politică românească, prin declaraţii politice şocante, secretarul general al PSD, domnul Liviu Dragnea. Domnia sa este în mod evident frământat de suferinţele românilor şi, ca orice PSD-ist putred de bogat, plânge şi suspină de mila săracilor. Compasiunea domnului Dragnea faţă de suferinţele celor aflaţi în dificultate a fost convertită într-un îndemn generos la revoltă, dându-le celor interesaţi toate asigurările că încurajează şi sprijină personal mişcările de stradă: măcar atât să le dăm românilor, dreptul să se vaiete.

Este adevărat că din partea PSD, partidul celor mai mulţi milionari în euro, românii nici nu se puteau aştepta să primească altceva decât dreptul de a se văita oricât poftesc! Alte soluţii pentru ameliorarea suferinţelor acestora nu are nici domnul Dragnea, nici partidul domniei sale. Aflat într-o opoziţie declarat "constructivă", PSD a înţeles că vremea când putea chema minerii să năvălească asupra Bucureştilor a cam trecut, aşa că se mulţumeşte doar cu incitarea la revoltă a pensionarilor şi a categoriilor sociale cel mai greu lovite de criză. Îşi asumă domnul Dragnea sau şeful său politic, domnul Ponta sau PSD, în ansamblul său, responsabilitatea pentru eventualele violenţe stradale, în cazul în care scapă lucrurile de sub control?

Fiind nu numai un om de afaceri abil şi prosper, ci şi un om politic pragmatic, secretarul general al PSD a găsit soluţia cea mai facilă şi cea mai la îndemână pentru scoaterea României din criză. Domnia sa i-a propus PDL (...) o măsură simplă: să ia decizia în partid să fure mai puţin. Eu le propun un moratoriu: şase luni să fure mai puţin, să nu mai fure cu camionul, să fure cu Loganul.

Tupeul politic al domnului Dragnea este fără de margini! De ce nu ne spune domnia sa că România ar avea infinit de câştigat dacă PSD ar lua o decizie internă, prin care s-ar angaja să dea înapoi măcar câteva procente din cât a furat de-a lungul anilor, nu cu camionul, ci cu vapoarele, cu garniturile de tren şi cu TIR-urile. Dacă PSD ar lua o astfel de hotărâre, cu siguranţă nu ar mai trebui diminuate nici pensiile, nici salariile.

Cât a furat PSD? Mult! Foarte mult! Enorm!

Recent, în cadrul unei emisiuni transmise pe postul public de televiziune, domnul Iosif Boda a făcut un calcul corect, din care rezulta că în ultimii 20 de ani, PSD s-a aflat la guvernare nici mai mult, nici mai puţin decât 14 ani. A avut prin urmare timp berechet la dispoziţie pentru a-şi perfecţiona tehnicile de devalizare a avuţiei ţării. De la furtul ordinar, rudimentar, la drumul mare, practicat în primii ani ai guvernării PSD, s-a ajuns în timpul guvernării Năstase la tehnici sofisticate ale hoţiei, la furtul pus pe baze ştiinţifice. Micii găinari de la alte partide au fost ridiculizaţi şi puşi în umbră de profesioniştii hoţiei, înregimentaţi în PSD. Tot în timpul guvernării Năstase a apărut în România o nouă categorie socială, cea a baronilor locali, de care domnul Dragnea, cel cu soluţia miraculoasă pentru salvarea României, nu este deloc străin.

Ştiu că a le cere colegilor de partid ai domnului Dragnea să dea înapoi măcar o parte din cât au furat, înseamnă a avea naivitatea să cred într-o enormă utopie. Este şi motivul pentru care fac doar un apel către ei să se abţină să arate cu degetul spre alţii, să incite la ură, la dezbinare şi la violenţă şi, mai ales, să nu rateze prilejul să tacă, atunci când acesta li se oferă.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Indemnizaţia pentru tinerele mame"

Într-o ţară în care natalitatea este în continuă scădere, nu poţi să iei şi puţinul stimulent pe care tinerii îl mai au pentru a avea un copil. Nu se poate ca Guvernul să vadă mămicile ca pe nişte asistate social de la care trebuie să ia şi puţinul la care acestea au dreptul, pentru a scoate ţara din criză. Indemnizaţia de creştere a copiilor este un drept universal rezultat în urma contribuţiei la sistemul de asigurări sociale, nu o măsură de asistenţă socială necesară persoanelor vulnerabile.

Domnilor guvernanţi, nu vă bateţi joc şi de copii, nu este de ajuns că suferă bugetarii şi pensionarii? Această indemnizaţie de 85% este dreptul mamelor care au muncit şi au plătit dările la stat, iar acest Guvern de incapabili nu are dreptul să amaneteze astfel şi viitorul copiilor.

Nu vreau ca România să se transforme într-o ţară în care un copil este un lux. Vreau ca şi oamenii de carieră să fie stimulaţi să aibă copii. Vă tot întrebaţi de ce nu mai doresc tinerii din ziua de azi să aibă copii, iată motivul, nu poţi să îi creşti cu bani puţini!

Domnilor membri ai Guvernului, vă rog să mai reflectaţi la deciziile luate în pripă şi să vă gândiţi la efectele acestora pe termen lung şi, mai ales, la cum va fi afectată ţara noastră din punct de vedere demografic peste ani. Nu vă bucuraţi că strângeţi cureaua şi mai adunaţi ceva bani pentru a acoperi unele găuri, gândiţi-vă că astfel contribuiţi la scăderea drastică a natalităţii în România, fenomen care se va resimţi în timp.

Domnul Ioan Ţintean:

În goana după bani, Guvernul afectează prin politicile sale nesăbuite pe toată lumea. După ce în 2009 au trebuit să treacă probele incompetenţei guvernamentale, cei care au lucrat sau încă mai lucrează în sectorul privat, iată că, acum, Executivul îşi îndreaptă atenţia către toate categoriile care depind de bugetul de stat, salariaţii, pensionarii, copiii, mămicile, veteranii de război, angajaţii din poliţie şi armată devenind ţinte vii în faţa deciziilor Guvernului PDL.

Grav este că aceste măsuri sunt anunţate fără a fi analizate în prealabil efectele lor şi fără a se ţine cont de specificul activităţii acestor categorii. Printre cei afectaţi se numără şi cadrele militare, care au statut aparte şi care, ani de zile, s-au achitat şi şi-au achitat toate obligaţiile faţă de stat, slujindu-l şi slujindu-i pe toţi românii.

Ei bine, răsplata pe care acest Guvern o aplică zi de zi, neîncetat de un an şi jumătate, se traduce prin umilirea Armatei ca şi instituţie fundamentală a României, prin înrobirea şi împovărarea angajaţilor din armată. împotriva acestora s-a declanşat o întreagă campanie de denigrare (amintesc aici de modul în care liderii PDL şi însuşi primul-ministru Boc vorbeau de pensiile şi salariile "nesimţite" din armată), cu drept scop discreditarea cadrelor militare. în acest sens, "arătarea lor cu degetul" la televizor de către partidul aflat la putere a devenit un obicei, dar şi temei pentru calculele guvernamentale şi pentru justificarea "tăierilor" de fonduri, de pensii, de salarii din domeniul militar.

Este motivul pentru care cer Guvernului să stopeze "atacul" declanşat împotriva Armatei Române, să regândească măsurile care amputează drepturile militarilor, câştigate după o viaţă demnă şi onestă, în care şi-au îndeplinit exemplar responsabilităţile şi să găsească soluţii care să reflecte şi să respecte statutul acestora, într-un stat membru al NATO. În caz contrar, Guvernul are o singură soluţie: să demisioneze şi să plece, probându-şi incompetenţa în altă parte, eventual în altă ţară, dar nu pe spinarea cetăţenilor români!

(În continuare lucrările sunt conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.)

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă bucur să ne revedem. Constat multă bunăvoie pe banca Opoziţiei. Nu vă bucuraţi prea mult că orice bucurie este de scurtă durată.

Daţi-mi voie să vă spun că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat astăzi prezenţa la lucrări un număr de 192, absenţi 142, din care 33 participă la alte acţiuni parlamentare.

Reluăm dezbaterile generale la proiectul de Lege a educaţiei naţionale.

Am înţeles că am rămas la Grupul parlamentar al PNL, unde, cu certitudine, domnul ministru Adomniţei doreşte să exprime punctul de vedere, nu? Să luaţi cuvântul al dezbateri generale?

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Nu, doamna Săftoiu!

Domnul Ioan Oltean:

Bun, am înţeles.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR? Da, vă rog, domnule deputat, şi se pregăteşte cineva din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi Grupul parlamentar al parlamentarilor independenţi.

Domnul Kötö Iosif:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

Doresc să subliniez, de la bun început, că Grupul parlamentar al UDMR susţine Legea educaţiei naţionale, întrucât filozofia educaţională a proiectului este inovator şi modernizator.

Adoptarea unei legislaţii reformiste în domeniul învăţământului este vitală pentru competitivitatea ţării, pentru asigurarea integrării în circuitul spiritual universal, pentru a fi în sincron cu inovaţiile societăţii cunoaşterii.

Totodată, doresc să accentuez în mod deosebit că dezbaterea asupra înfăptuirii unei reforme reale, implementabile, care asigură calitatea învăţământului nu poate fi o discuţie pur politică în care însăşi esenţa cade pradă rivalităţii partidelor.

În vederea argumentării celor afirmate, aş înşira câteva argumente profesionale.

La primul punct aş vorbi despre reforma curriculară. Esenţa reformei curriculare este adoptarea curriculumului la nevoile specifice dezvoltării personale, dobândirea competenţelor necesare adaptării la cerinţele pieţei forţei de muncă ale fiecărei comunităţi şi a cerinţelor dezvoltării regionale. Astfel, de exemplu, asigurarea în structura trunchiului comun al curriculei, în cazul liceelor, 30%, la dispoziţia şcolii sau la dispoziţia profesorului, a 25% din orele alocate unei discipline, sunt proceduri care contribuie la traducerea în viaţă a unei filozofii educaţionale eficiente.

Problema a doua despre care aş dori să vorbesc este structura învăţământului preuniversitar. În stadiul actual al dezvoltării societăţii româneşti este preferabil o structură de 5+5+3, clasa a IX-a fiind situată în ciclul gimnazial. Acest ciclu gimnazial în întregime se va desfăşura în aceeaşi şcoală şi în aceeaşi localitate, micşorând abandonul şcolar, mai ales în mediul rural.

Aş vrea să subliniez şi problema titularizării. În perioada de dezbatere a proiectului a fost problema cel mai mult discutată. Soluţia oferită de proiectul de lege este sustenabilă. Cadrele didactice care intră acum în sistem, după etapa de stagiatură, vor da examen de concurs, conform metodologiei descentralizării la nivelul unităţilor de învăţământ, iar cadrele didactice titularizate vor păstra drepturile dobândite în continuare.

Problema cea mai importantă, după părerea mea, a legii este descentralizarea. Suntem adepţii subsidiarităţii, deci susţinem descentralizarea în sensul transferării dreptului decizional comunităţilor locale. Dorim eliminarea formelor centralizate, etatiste, o descentralizare funcţională înseamnă eliminarea amestecului politicului şi o diviziune de putere între forurile locale şi ministere. Managementul reţelei şcolare să revină administraţiei locale, iar administrarea şi gestionarea şcolilor consiliilor de administraţie din unităţi. Selecţia şi angajarea resursei umane pe baza concursului organizat de consiliul administrativ al şcolii şi, de asemenea, şi directorul să fie angajat pe baza acestui concurs. Astfel, întărim autonomia şcolară, creăm o reţea şcolară pentru beneficiari. Proiectul de lege, după părerea noastră, oferă şi aceste şanse.

Problema următoare despre care ar trebui să vorbim ca un punct foarte esenţial al proiectului de lege este finanţarea per capita, combinată cu ideea banii urmează elevul, este singura formă care asigură posibilitatea descentralizării. Există un singur risc: aplicarea rigidă a sistemului. Pentru a elimina pericolul că în unele zone izolate sau cu condiţii demografice specifice, să nu fie asigurat accesul la şcoală al tuturor copiilor finanţarea de bază şi complementară trebuie calculată cu un coeficient de corecţie în cazul unităţilor cu număr efectiv mai redus. Proiectul de lege prevede şi această modalitate.

Problema următoare despre care aş dori să vorbesc în legătură cu proiectul de lege se numeşte, eu aş formula aşa, să "eliminăm analfabetismul funcţional". Este o prevedere importantă a proiectului, obligaţia evaluărilor atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel superior. Noi susţinem evaluarea elevilor pe baza modelului testelor internaţionale PISA, precum şi evaluările periodice în învăţământul superior de către ARARIS sau de o agenţie internaţională abilitată. Reglementările proiectului, în acest sens, asigură calitatea învăţământului.

Dacă trebuie să vorbim, în general, despre prevederile proiectului de lege în ceea ce priveşte învăţământul superior, atunci aş remarca următoarele puncte de vedere. Viziune privind structura şi funcţionarea învăţământului superior, prezentată de lege, asigură racordarea la spaţiul de învăţământ european. Dorim ca universităţile noastre să fie prezente în topurile celor mai bune instituţii de pe mapamond. Proiectul deschide căi şi în această direcţie. De exemplu, prin integrarea rezultatelor cercetărilor din diasporă sau chiar prin mult discutată modalitate de alegeri corporatiste ale conducerii universităţii.

Unii susţin că autonomia universitară nu este respectată, deşi însuşi proiectul afirmă că autonomia universitară şi libertatea academică sunt garantate prin lege. Este o prevedere deosebit de importantă că activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din universităţi este obligatorie, precum şi asigurarea calităţii învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare.

Şi ultimul punct, cu îngăduinţa dumneavoastră, despre care aş vorbi este pluralismul educaţional prevăzut de proiectul de lege. Proiectul declară pluralismul educaţional ca un drept inviolabil, străduindu-se să-şi respecte ideea subsidiarităţii, vizându-se formarea unor personalităţi autonome, creative, pledând pentru naşterea unei societăţi moderne şi democratice. Acest spirit se manifestă şi prin acordarea accesului la toate formele de învăţământ, tuturor categoriilor sociale ori/şi în limba maternă.

Proiectul asigură practicarea libertăţilor prevăzute de Constituţie, sistemul naţional de învăţământ bazându-se pe trei piloane: de stat, particular şi confesional.

Eu aici aş încheia. consider că din exemplele aduse am reuşit să dovedim necesitatea susţinerii proiectului de lege.

Mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

(În continuare, şedinţa este condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Reprezentantul Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale?

Scuze, nu ştiam de ce s-a început cu UDMR, că normal trebuia să fie doamna deputat Adriana Săftoiu.

Vă rog. Din partea Grupului parlamentar al PNL şi pe urmă reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor.

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Bună dimineaţa!

Doamnă preşedinte,

Dragi colegi,

Mă bucur că suntem foarte mulţi în sală la această lege care ne interesează pe noi toţi. Sper că avem şi cvorum, măcar pentru dezbatere.

La finalul celor trei săptămâni de dezbatere din Comisia pentru învăţământ, mi-am amintit de Ion Creangă şi acel citat: "nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la casa mea părintească, la Humuleşti...." nu ştiu alţii ce cred, dar eu când mă gândesc că de noi depinde viitorul următoarelor generaţii de elevi şi, implicit, viitorul României, nu cred că trebuie să facem nicio concesie politică de dragul niciunui partid, în cadrul acestei legi.

Îmi amintesc că în timpul comisiei, domnul Dumitrescu spunea tot timpul: "vă rog eu nu mai vorbiţi că nu mă pot concentra..." Am aceeaşi rugăminte.

aş vrea să punctez puţin cum s-au desfăşurat discuţiile în comisie.

În prima săptămână, trebuie să mărturisesc că am avut un ton uşor iraţional, fiecare fiind setat de acasă, cum s-ar spune, adică de partid. Cei de la putere trebuiau să voteze mai grabnic ceea ce primiseră de la Guvern şi să creeze cât mai puţine dificultăţi băncii ministeriale. Pe de altă parte, cei din opoziţie trebuiau să facă opoziţie şi să fie foarte hotărâţi a nu le scăpa nici greşeala, nici eroarea materială din textul legii.

Pe parcurs însă, cu cât am înaintat în text, am început să discutăm renunţând destul de des şi întotdeauna mult mai eficient la ochelarii de catâri politici şi să conteze mai degrabă forţa argumentului decât argumentul forţei, adică maşina de vot.

Am putut înainta în dezbatere, doar când decizia de partid a interferat mai puţin cu argumentele, cu punctele de vedere şi experienţa acelor care formează Comisia pentru învăţământ, mulţi dintre aceştia fiind cadre didactice la bază, astfel amendamentele au căpătat un contur mai bun. Alte amendamente, însă, cer aici, în plen, o serioasă chibzuire. Recunosc, ministrul Funeriu a fost pus nu de puţine ori faţă în faţă cu reacţiunea, nu a opoziţiei neapărat, ci a celor care sunt la bază profesori şi, întâmplător sau nu, membri în Comisia pentru educaţie.

Probabil că cel mai mare rău al acestei legi a fost presiunea nefirească de a dezbate în termeni limită o lege care nu doar că numără 316 articole, ci mai ales o lege care reglementează viitorul unei naţiuni.

Am reuşit să o finalizăm, dar asta nu înseamnă chiar cu bună credinţă a tuturor celor din comisie, că legea e de pus în icoană la închinat. Ba, din contră, dacă citeşti art.17 şi iei în calcul respingerea alin.(3) de către comisie, şi aici recunosc banca ministerială cred că a avut dreptate, dar toate la timpul lor, te întrebi ce stat suntem.

Cel mai grav lucru care se poate întâmpla e că acele îmbunătăţiri, unele acceptate de banca ministerială, dar mai ales cele neacceptate, şi unde votul comisiei a fost decisiv, să suporte, aş spune eu, schimonosiri făcute în această nouă grabă a votării legii, sub influenţa din nou a presiunii de partid. Iar alarmant ar fi ca legea care a plecat de la comisie, eu spun aici, în mod ruşinos, cu două alineate contradictorii, vă recomand să citiţi articolul 36, să nu-şi găsească rezolvarea cel puţin onorabilă pentru identitatea statului.

Aş vrea să vă spun că Legea educaţiei nu stă într-un deget şi nu poate fi votată doar pentru că un deget din prima bancă ne va arăta sus-jos. E o lege care cere mult mai multă cumpătare şi, iertaţi-mă că o spun, responsabilitate din partea tuturor. Nu e o lege care să fie redusă la vanităţile unui partid sau ale unui om.

Am citit legea gândindu-mă nu doar la copilul meu, ci la întreaga generaţie care se va instrui în acest cadru şi care peste 10 ani va forma prima generaţie efect al acestei legi şi care ne va judeca pe cei de aici, oriunde vom fi atunci, de modul în care vor învăţa şi, mai ales, cum şi ce vor învăţa.

Tocmai de aceea, ar fi total greşit să credem cumva că o dată cu votarea legii în Parlament treaba e ca şi făcută. Nici vorbă. Eu îmi declar obsesia pentru învăţământul preuniversitar. Eu cred că baza şcolii, a relaţiei cu şcoala se pune în clasele primare. Învăţătorul e cel mai important om din viaţa unui elev, chiar dacă cel mai des cuvânt pe care l-am auzit în comisie, în ierarhia gradelor didactice, dacă pot să mă exprim aşa, a fost rector. Dar, să nu supăr pe nimeni, las deoparte această teribilă funcţie şi revin la umilul învăţător şi şcoala primară. deci, cum spuneam, legea e doar cadru. Cel mai important document îl va reprezenta curriculum sau programa şcolară şi manualul şcolar. Acolo e baza pentru ce vor învăţa copiii noştri, nepoţii dumneavoastră. Eu îmi doresc chiar mai mult decât această lege, reformarea cu adevărat a curriculei şi programei şcolare. Acolo e solfegiul care va da, până la urmă, tonul muzicii.

Susţin că e important faptul că învăţământul este definit ca prioritate. Sper ca nu cumva din greşeala degetului care ridică sus-jos să excludem acest aspect din lege. Nu de alta, dar era amendament liberal, pentru că legea, sunt sigură că, din eroare materială, nu a cuprins această definire.

Mărturisesc că legea mie îmi sugerează un gen de rochie care pe alocuri poate fi aspectuoasă, numai că ea e croită pe măsura 36 şi probabil că trebuie s-o poarte o doamnă care poartă 44. Nu de alta, dar aici stă, de fapt, cea mai mare problemă a acestei legi. În ce măsură ea poate fi implementată în teritoriu.

Principiile legii sunt acceptate de absolut toate partidele şi fiecare partid, atunci când şi-a construit propria lege, PSD, PNL, PDL, care din varii motive a devenit obiect de studiu şi de inspiraţie pentru actuala lege, s-a bazat pe aceiaşi piloni: autonomie, descentralizare, implicarea comunităţii în viaţa şcolii, finanţare per elev.

Nimeni nu contestă aceste imperative ale sistemului educaţional. Însă, printre temele care au devenit subiecte de lungă dezbatere şi unde banca ministerială şi-a dovedit mai degrabă inflexibilitatea decât argumentaţia, rămâne transformarea clasei a IX-a de liceu în gimnaziu, totul jucat pe o singură carte: reducerea abandonului şcolar. Acesta este un obiectiv foarte important, dar în primul rând am mari rezerve că abandonul şcolar în mod real va scădea ca urmare a acestei decizii şi în al doilea rând, nu poţi combate abandonul în detrimentul calităţii învăţământului, căci cea mai mare temere e că această generaţie va rămâne încremenită în proiect, că cei mai mulţi vor rămâne în bătătura casei de la ţară şi calificarea oferită de gimnaziu e mult prea puţin ca să considerăm că tineri la 16 ani vor fi pregătiţi să intre pe piaţa muncii cu forţă calificată.

Am înţeles că nu mai trebuie să înveţe toţi păpădia şi istoria antică, dar nici să rămână la nivelul celor opt competenţe care, culmea, tot în liceul neobligatoriu se fundamentează. Gimnaziul e doar începutul şi acolo vom risca să-i păstrăm pe cei mai mulţi, la faza de început.

Eu nu cred că prea multă şcoală strică. Da. Strică şcoală multă şi ineficientă. Strică învăţământul de sancţionare, învăţământul de redare, de repetare a comentariilor dictate de profesor, de inhibare a elevului, dar să nu uităm, strică chiar şi inhibarea profesorului care în ultima vreme are chipul hâd şi destabilizator al societăţii.

Cred că demonizarea profesorului a mers prea departe. Interesant, el pare iresponsabilul, iar politicianul, părintele şi autoritatea locală ştiu tot: cum se gestionează şcoala, ce vrea elevul, cum gândeşte elevul, cum trebuie să arate programa şcolară, cine va fi sancţionat, cine va fi promovat. Să păstrăm totuşi proporţiile şi să domolim această aroganţă care a prins contur pe un discurs politic cel puţin psihanalizabil şi care a cronicizat relaţia cu profesorii, făcându-i doar pe ei responsabili de eşecul actualului sistem.

Totuşi, să împărţim egal. Să începem cu noi, clasa politică, care aveam datoria să asigurăm până acum cadrul pentru un învăţământ bine reglementat şi bine plătit şi apoi, în porţii egale, să împărţim vina între profesori, părinte, societate.

De multe ori am avut senzaţia că legea pe care o avem în faţă e făcută să-l sancţioneze pe profesor, să-l facă minoritar în propria şcoală, controlat şi extrem de dependent de autoritatea locală, în anumite cazuri, de cea centrală, uneori chiar periculos de politicianist, aş spune eu, această autoritate locală.

Eu una îmi exprim mari rezerve că autoritatea noastră locală are mai multă conştiinţă şi mai puţină teamă, alţii spun respect, faţă de şefii de partid. De exemplu, cu tot respectul care i se cuvine domnului Mircea Toader, mărturisesc că prezenţa sa de multe ori în Comisia pentru educaţie părea un fel de presiune pe colegii de la PDL. Dincolo de disciplina de partid, dincolo de lucrurile care rămân sub semnul întrebării în această lege, rămâne ca noi, aici, să decidem dacă religia este materie obligatorie în şcoală. Rămâne să decidem noi aici două articole care se bat cap în cap în ceea ce priveşte învăţământul sau mai bine zis predarea istoriei românilor şi geografia României. Rămâne să vedem dacă suntem de acord cu clasa a IX-a să se transforme în gimnaziu, dacă formula propusă de titularizare e cea pe care o acceptăm cu toţii.

Nu-mi rămâne decât să cred că la final vom fi extrem de lucizi şi, repet, acolo unde decizia de partid merită să fie impusă, sunt totuşi lucruri care ţin de conştiinţa noastră.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul în continuare reprezentantului Grupului minorităţilor naţionale. Nu există.

Atunci reprezentantul Grupului independenţilor doreşte să intervină. Nu.

Intrăm atunci în... (Domnul deputat Anghel Stanciu doreşte să intervină.)

Bine. Atunci, pentru că sunt două solicitări...pe procedură aveţi, domnule Stanciu? Pe procedură.

Domnule Stanciu, vreau să înţelegeţi că la această lege chiar facem intervenţii pe procedură. Da. Adică, nu facem declaraţii politice şi i-am promis trei minute domnului Cristian Dumitrescu. După ce vorbeşte domnul Stanciu pe procedură.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Sunt surprins şi totodată recunoscător distinsei doamne preşedinte care-mi cere să vorbesc la obiect, cu subiect, pe chestiuni de procedură. Doamna preşedinte, voi vorbi strict pe textul regulamentului.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Ne aflăm astăzi într-o situaţie inedită în istoria Parlamentului României, în speţă, a Camerei Deputaţilor. Adică, trebuie să dezbatem cinci legi. Cinci legi, într-o anumită modalitate. Această modalitate de dezbatere simultană a cinci proiecte de legi este reglementată de art.67 alin.(3): "În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de legi şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport."

Art.68 reia, alin.(1), această chestiune: "În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport." Numai că art.68 mai are încă un alineat, alin.(2) şi cu voia dumneavoastră am să-i dau citire: "Prima iniţiativă legislativă va fi reţinută de comisie ca proiect de bază pentru care se face propunerea de aprobare, iar pentru celelalte iniţiative legislative se face propunerea de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să fie considerate amendamente la proiectul propus spre aprobare."

Iată un text care, cel puţin la prima vedere, stimată doamnă preşedinte, pare foarte clar. Acest text însă a necesitat dezbateri aprinse şi la nivelul biroului comisiei şi la nivelul plenului comisiei şi se pare că şi la nivelul Biroului permanent. Deoarece astăzi inaugurăm, de fapt, o nouă cutumă, pe care, sub o formă sau alta, trebuie s-o validaţi. Şi această nouă cutumă a plecat de la sintagma "prima iniţiativă legislativă" care devine text de bază.

În succesiunea celor cinci proiecte de legi, ele s-au înregistrat la Biroul permanent astfel: Legea nr.115 din 30.03.2010, legea care a fost şi a avut iniţiator 86 deputaţi şi senatori PSD, cu termen constituţional pentru dezbateri şi vot final 21.05.2010; legea înregistrată sub nr.156/12.04.2010, al cărei iniţiator este Guvernul României, cu termen final constituţional pentru dezbatere şi vot final 26.05.2010 şi pachetul de trei legi depuse de 40 de deputaţi şi senatori PNL sub nr.180/19.04.2010, cu termen final 2.06.2010.

Iată, stimaţi colegi, că mergând pe certificatul de naştere care este numărul de înregistrare, ar reieşi că prima lege este legea senatorilor şi deputaţilor PSD care trebuia luată ca lege de bază pentru că expiră şi termenul de vot constituţional pe 21 şi celelalte să fie aprobate.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, o să vă rog să finalizaţi. Intervenţiile pe procedură sunt de maximum două minute. Deja s-a depăşit mult.

Domnul Anghel Stanciu:

Şi, doamna preşedinte, deci am trei chestiuni de procedură. Deci, această chestiune de procedură o finalizez imediat.

Deci, în discuţie s-a luat că contează numărul de înregistrare de la comisie şi, în speţă, acesta este primul, în condiţiile în care, conform art.141 şi alin.(10) din regulament, Consiliul Economic şi Social, "proiectele de legi se înaintează Camerei Deputaţilor însoţite de avizul Consiliului Legislativ." Singurul care nu are avizul Consiliului Legislativ este cel al Guvernului, adică CES-ul, care este astăzi în dezbatere.

De asemenea, acest proiect nu are avizul Consiliului Legislativ, ci este dat la forma iniţială care a fost pus în dezbatere publică.

Doamna preşedinte,

Am ridicat aceste probleme pentru că trebuie să rezolvaţi nişte chestiuni care privesc cele aprobate, cele respinse, să nu ne trezim că pleacă cinci legi deodată la Senat, aprobate unele tacit şi unele netacit.

Am ridicat, de asemenea, pentru că fie că vreţi, fie că nu vreţi, roata morii se învârteşte şi se va ajunge la situaţia în care, nu? veţi fi în opoziţie şi veţi vedea că se pot introduce proiecte de legi prin această nouă cutumă.

Două vorbe pentru celelalte chestiuni de procedură.

Doamna preşedinte, art.69 alin.(2) precizează că atunci când Camera Deputaţilor este Cameră decizională, raportul se distribuie cu trei zile înainte distinşilor deputaţi. Uitaţi-vă în sală şi vedeţi că mai mult de 15 laptop-uri n-avem. Se multiplică şi se difuzează. Deci nu s-a multiplicat pe suport de hârtie, iar colegii, în afară de cei care au laptop-uri, nu au textul. Cred că este o greşeală.

De aceea, aş dori, doamna preşedinte, să găsiţi o modalitate prin care toţi colegii să aibă textul în faţă, să poată să se exprime.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dar să ştiţi că de aceea au fost distribuite laptop-uri, pentru a putea fi consultat acest text pe computerul pe care parlamentarii ar trebui să-l aibă în faţă. A fost o decizie legată şi de situaţia economică prin care trecem şi de altfel şi de funcţionare, să nu imprimăm, ci să-l afişăm pe intranet.

În ceea ce priveşte celălalt lucru ridicat de dumneavoastră, o să vin cu o propunere în faţa dumneavoastră.

Până atunci, îl invit la microfon pe domnul Cristian Dumitrescu pentru o intervenţie de trei minute.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Intervenţia mea de trei minute era legată de fondul problemei, dar sunt obligat să dau şi un răspuns în ceea ce priveşte problema de procedură ridicată, care este absolut corectă.

Deci, pentru prima oară în Parlamentul României se introduce o cutumă, potrivit căreia o lege care a sosit prima la comisie este considerată a fi depusă înaintea altei legi, prin PL-x-ul pe care l-a primit când a fost depusă în Parlament, pentru că acela este momentul naşterii sau existenţei unui proiect de lege şi este vorba despre PL-x 156, proiectul pe care-l discutăm astăzi. Deci, lege care a fost ulterioară PL-x 115, legea depusă în Parlament.

Însă vreau să vă spun că decizia a aparţinut biroului comisiei, unde majoritatea a impus prin vot şi plenului comisiei, care, la rândul său, a impus prin vot luarea în discuţie a acestei legi împotriva regulamentului. Dar trebuie să fac o precizare că pe parcurs a sosit de la Consiliul Legislativ şi pentru a doua variantă, cea depusă de către Guvern şi pe care o avem în discuţie, avizul respectiv. Aşa că eu când v-am prezentat ieri raportul, vi l-am prezentat cu avizele tuturor comisiilor, am şi mulţumit Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social.

Acestea sunt aspectele de procedură, decizia aparţine plenului, ele au fost ridicate în mod veridic şi corect, dar mai mult de atât, eu nu pot să vă spun în acest sens. Singurul lucru pe care vroiam să vi-l spun, la dezbateri generale, pentru că nu s-au încheiat şi pentru că a fost o mică neînţelegere în ceea ce priveşte luarea de cuvânt şi v-am solicitat trei minute, din tot ceea ce aveam să vă spun, vă spun un singur lucru: vreau să mă refer în mod special la autonomia universitară şi la ceea ce introduce acest proiect de lege în autonomia universitară ca restricţii.

Proiectul de lege are un sistem novator, cu care eu, practic, nu sunt de acord, personal, însă, acela cu introducerea unei teze, unui nou sistem de verificare care se numeşte teza de abilitare. Teza de abilitare permite celor care dispun de doctorat, care au doctoratul şi gradul universitar minim de lector universitar, să conducă doctorate şi reprezintă accesul, dacă au această teză de abilitare, chiar dacă au gradul de lector universitar numai şi titlul de doctor, să devină profesor universitar, adică să acceadă, pe bază de concurs, la titlul de profesor universitar.

Acest lucru este, în opinia mea, un lucru care perturbă sistemul. Dar, în acelaşi timp, îl şi deschide. Şi eu recunosc acest lucru. Şi dacă filozofia a fost de deschidere a sistemului, eu nu sunt de acord cu ideea ca sistemul să fie făcut vraişte. Adică, dacă deschidem sistemul prin această teză de abilitare, prin posibilitatea ca lectorii să devină conducători de doctorat, fază care, de fapt, era în legea actuală după statutul de profesor universitar, atunci pentru ce acelaşi text de lege deschide şi capacul în ceea ce priveşte posibilitatea rămânerii în sistem a persoanelor, a marilor valori ale învăţământului românesc, a profesorilor universitari conducători de doctorate, a academicienilor, a şefilor de clinică din medicină şi aşa mai departe, care acum au posibilitatea, pe baza unei aprobări date de senatele universitare, să rămână în sistem ca titulari până la 70 de ani.

Dumneavoastră aţi eliminat, pe de o parte şi trimiteţi la pensie aceste valori naţionale ale României, în timp ce aţi şi deschis sistemul ca să ajungă lectorii universitari, ceea ce poate să fie un lucru pozitiv la un moment dat, conducători de doctorate.

Întrebarea mea este dacă introducem această mare liberalizare la bază, pentru ce trebuie să luăm această decizie de decapitare la nivelul funcţiilor existente şi fără o perioadă de tranziţie măcar de cinci ani, ca aceşti oameni de valoare, până va veni noul val, să poată să asigure şi noul sistem de şcoală doctorală, şi calitatea, şi prestigiul, şi demnitatea, până la urmă, a învăţământului românesc.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu, pe procedură.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Evident că acest proiect de lege va naşte multe patimi şi multe acţiuni, unele mai ciudate ca altele. Dar eu vă propun următorul lucru: să încercăm să aplicăm regulamentul, aşa cum este el, şi vă rog, doamnă preşedinte, să fiţi fermă de data aceasta, pentru că, în comisie, grupurile parlamentare au depus foarte multe amendamente care cred eu că au ca scop îmbunătăţirea proiectului de lege şi, în consecinţă, ar trebui să le dezbatem. Sigur, sper ca plenul să şi aprobe acele amendamente care sunt cele mai potrivite pentru îmbunătăţirea proiectului de lege şi să n-ajungem în situaţia ca acest proiect să fie adoptat tacit.

Ar fi bine să ducem către Senat o formă mai bună, o formă perfecţionată care să fie în avantajul învăţământului românesc.

În consecinţă, vă rog, doamna preşedinte, să aplicaţi foarte ferm regulamentul ca să putem să ne atingem scopul pe care-l avem.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc mult, domnule Eugen Nicolăescu, pentru intervenţie, pentru conţinutul acesteia.

Domnul Kötö avea o intervenţie pe procedură. Şi după aceea domnul Calimente şi domnul Toader.

Domnul Kötö Iosif:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să fac o clarificare în ceea ce priveşte procedura. Domnul Stanciu a prezentat regulamentul, dar numai o parte a regulamentului. În art.68 alin.(2) se reglementează activitatea comisiilor şi aş vrea să accentuez că art.68 reglementează activitatea comisiilor, acolo se spune că prima lege sosită se consideră proiectul de bază, legea de bază.

La comisie, prima lege sosită a fost PL-x 156. Deci, eu cred că n-am instaurat o nouă cutumă, cum spune domnul deputat, distinsul nostru coleg, ci am respectat întocmai regulamentul.

Aş dori să remarc şi faptul că acest articol la alin.(2) spune că celelalte legi se consideră amendamente, dar totodată şi respingeri. Comisia a procedat în acest spirit conform literei articolului şi au fost considerate cele două legi amendamente, dar au fost şi respinse. Eu cred că acest lucru trebuie accentuat pentru clarificarea procedurii.

Deci, eu cred că observaţiile privind procedura şi legalitatea procedurii nu sunt întemeiate, ci tocmai lucrurile s-au întâmplat conform regulamentului.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Calimente. Intervenţie pe procedură.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sigur că putem discuta asupra procedurii şi vom găsi argumente pro şi contra, dar eu cred că domnul Stanciu avea dreptate când spunea ceea ce spunea şi eu consider că principala vină îi revine Partidului Democrat, pentru că tipul de democraţie pe care-l aplică Partidul Democrat este o democraţie majoritaristă şi nu constituţionalistă. Deci, nu contează legi, nu contează Constituţie, nu contează niciun fel de document. Contează că avem un singur vot în plus.

Vreau să vă anunţ că acest tip de democraţie este considerată o democraţie exotică, necaracteristică Europei.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu. V-aş ruga să facem intervenţie efectiv pe procedură şi nu declaraţii politice, atunci când solicităm lucrul acesta şi să exploatăm la maximum intervenţiile de marţea de la 8 la 10, timp destinat efectiv declaraţiilor politice.

Domnul Mircea Toader, intervenţie pe procedură. Vă rog.

Domnul Mihăiţă Calimente (din sală):

Nu am nevoie de comentariile dumneavoastră.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule deputat, dacă-mi permiteţi.

Doamna preşedinte,

Fiindcă au fost expuse ca proceduri, mai ales că sunt trei tipuri de anexe, eu vă solicit o pauză de consultări de 20 de minute, să adun grupul, să facem o explicaţie clară în care urmărim proiectul de lege.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

O scurtă intervenţie pe procedură, domnul Adomniţei. Şi după aceea intrăm în pauza de consultări de 20 de minute solicitată.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Sper ca pauza de consultări să fie un sfetnic bun, pentru că eu îmi doresc să muncim la legea educaţiei şi nu vreau să fiu martor cum un partid, în faţa mea, doreşte să blocheze discuţiile, cu un scop nedeclarat ca legea iniţiată de domniile lor să treacă prin adoptare tacită pe 21. Resping acest lucru.

Faptul că sunt în sală alături de ei nu înseamnă că sunt şi solidar cu ei şi la fel şi partidul meu. Fac un apel pentru ca PSD-ul să renunţe la această tactică şi să trecem la dezbaterea pe articole a legii, pentru că este mult prea importantă pentru ca vreo lege să treacă prin adoptare tacită, oricare ar fi ea, pe 21 a PSD, 26, PDL sau 27 a legilor PNL-ului.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule Adomniţei.

Vă mulţumesc că aţi spus-o dumneavoastră şi n-a trebuit s-o spunem noi.

Pauză de consultări. Ne revedem la ora 11,35.

Vă mulţumesc.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Invit domnii secretari la prezidiu. Domnul secretar Voicu.

Am să vă rog să pregătiţi şi cartelele de vot.

N-am început încă. Îl aştept şi pe domnul secretar Mihai Voicu.

Dragi colegi,

Am finalizat sesiunea de dezbateri generale. Vreau să vă spun că legea conţine 331 de articole.

Am să vă supun la vot propunerea făcută de domnul preşedinte Cristian Dumitrescu cu privire la modul în care se vor desfăşura lucrările noastre în continuare, în sensul următor: luând în considerare şi faptul că este procedură de urgenţă, vă supun la vot ca pentru fiecare articol să fie alocat un timp de 5 minute, şi 2 minute pentru fiecare autor care îşi susţine un amendament scris.

O să îi rog pe secretari să fie stricţi cu timpul.

Vă rog, domnul deputat Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Conform Regulamentului nostru, în procedură de urgenţă trebuie arătat şi timpul cumulat de dezbatere al legii, timp după care urmează doar votul pe amendamente.

Deci, trebuie să facă preşedintele şi o propunere de interval de timp în care să se dezbată această lege.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sunt 27 ore şi 30 minute. 29 ore, îmi spune domnul Dumitrescu. Aveţi cuvântul, vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Într-adevăr, domnul coleg are dreptate, domnul deputat. Eu, însă, am făcut această propunere încă de ieri, şi am spus aşa: ţinând cont de faptul că sunt 331 de articole, înmulţit cu cele 5 minute, mi-a dat un timp aproximativ de 29 ore. Noi, fără să ştim că de la Biroul permanent a venit o propunere să lucrăm până la ora 13,00 - vineri, ceea ce înseamnă că toate perioadele cumulate, mai puţin votul final de mâine şi pauzele, însumau de ieri, de la ora 16,00, până vineri la ora 13,00 - 29 de ore.

Sigur că în interiorul celor 5 minute de care vorbim, pe articol, vor fi articole care vor trece foarte repede şi articole care vor fi mai intens dezbătute. Dar noi vorbim de o economie a legii întreagă, şi vorbim în fapt de o intervenţie de 2 minute din partea fiecăruia dintre colegii noştri care îşi susţine un amendament, ceea ce ni se pare relativ rezonabil pentru faptul că Biroul permanent a adoptat regimul acesta de urgenţă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

Ceea ce încercam să vă spun este că o să-i rog pe colegii mei secretari să fie stricţi, şi, în momentul în care se depăşesc cele 2 minute, o să suspendăm microfonul intervenientului.

Vă supun la vot acest timp.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 143 voturi pentru; 5 împotrivă; 3 abţineri.

Am trecut această propunere.

Intrăm în amendamente.

Punctul 1 - titlul legii: "Legea educaţiei naţionale şi învăţarea pe parcursul vieţii".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2 - "Dispoziţii generale".

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Domnule Stanciu, aveţi vreo observaţie la acest text?

Eventual, o să vă rog să vă poziţionaţi în sală mai aproape de microfon.

Îi rog pe secretari să monitorizeze intervenţia.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Deşi pare curios că la poziţia 2 de la amendamente respinse intervenim, intervenim cu dorinţa de a contribui, cum spunea domnul ministru, la o mai bună clarificare şi sistematizare a textului.

După cum ştiţi, noi avem o lege. Este vorba de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Această lege are şi o secţiune - Secţiunea a 2-a - "Sistematizarea conţinutului actului normativ".

În baza acestei secţiuni, la art.51 alin.(3) se specifică: "În cadrul structurii prevăzute la alin.(1), articolele pot fi grupate pe capitole, care se pot împărţi în secţiuni, iar acestea - după caz - în paragrafe.

Deci, noi am făcut o serie de amendamente în cuprinsul legii, în care am introdus - pe lângă titluri - capitole şi respectiv secţiuni şi paragrafe. De aceea, vă propunem: Titlul 1, rămâneţi cu această formă - Cap.I "Dispoziţii generale".

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu. Sper că nu la fiecare capitol va exista acest amendament.

De la început, cred că ştim că acest text va fi aranjat pe capitole, secţiuni ş.a.m.d.; nu trebuie să se constituie în amendament. Este tehnică legislativă şi pe chestiunea asta nu cred că avem ce să discutăm.

La art.3 o să vă rog în felul următor: eu urmăresc articolele; acolo unde sunt amendamente respinse, vă rog să le susţineţi.

Domnul Cristian Dumitrescu, un amendament respins la punctul acesta.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aţi văzut că sunt 1.600 şi ceva de amendamente respinse; 7 sute şi ceva de amendamente admise, şi atunci, eu vă reamintesc fiecăruia dintre dumneavoastră că există - la amendamente respinse - trei tomuri, trei topuri de amendamente respinse: Anexa nr.2A, care reprezintă amendamente respinse incluse în legea propusă de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator; există aşa-numita Anexa nr.2B, care cuprinde amendamentele din cele trei legi ale educaţiei, propuse de către Grupul parlamentar al PNL. Deci, acolo se găsesc toate amendamentele respinse. Iar aşa-numita Anexa nr.2C sau a treia anexă, al treilea top de amendamente sunt cele depuse de domniile voastre, în afara celor care au fost preluate în sistemul în care legea aceasta este discutată - art.68 alin.(2) şi alin. (3) - ş.a.m.d., adică cu raport comun.

Asta, pentru ca să poată să urmărească şi stafful tehnic, şi colegii noştri, iar atunci când fac referire la un amendament respins, pe care vor să ni-l susţină, trebuie să ne spună anexa şi numărul curent din anexă, ca să poată fi imediat găsit, asta pentru simplificarea dezbaterilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc pentru ajutor, domnule Dumitrescu.

Punctul 3 - art.1 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 4 - art.2 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Observaţiile înseamnă să susţineţi amendamente respinse, dacă aveţi intervenţii de genul acesta, da?

Deci, la punctul 4 nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 5 - vizează art.3.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 6

Aveţi la punctul 5 observaţii?

Domnule Stanciu, v-am rugat să vă poziţionaţi în sală mai aproape. Le este şi mai uşor secretarilor să sesizeze. Nu v-au sesizat.

Domnul Anghel Stanciu:

Distinsă doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Înainte de a intra efectiv în subiectul acestui amendament, vreau să fac o precizare, doamna preşedinte: cred că fiecare coleg de-al nostru, indiferent de locul în care se găseşte în sală, are aceleaşi drepturi. Iar aranjarea noastră în sală - şi aveţi acolo un tabel cu pozele noastre - a fost dictată de conducerea partidului. Eu nu pot să încalc dispoziţia de partid. (Aplauze şi râsete.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să fac un demers pe lângă liderul dumneavoastră de grup, domnul Hrebenciuc, să vă ofere un loc lângă dânsul.

Domnul Anghel Stanciu:

Dacă domnul lider o să accepte, nu am nimic împotrivă, dar eu sunt disciplinat. (Râsete.)

Deci, vă rog să-mi permiteţi, doamna preşedinte, domnule ministru, este vorba de "idealul educaţional" la art. 2 alin.(1), unde propunem un text care să-l înlocuiască pe cel al Guvernului, şi anume: "Idealul educaţional al şcolii româneşti, întemeiat pe valorile umaniste şi ştiinţifice universal recunoscute, pe valorile democraţiei, constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru îndeplinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru cetăţenia activă, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii".

După părerea noastră, este mai complet decât textul Guvernului, şi totodată face apel deschis la valorile democraţiei, acel deficit de democraţie pe care îl simţim în zilele noastre de astăzi, când se dă o dispoziţie, sau treaba aceea pe care o ştiţi, că aruncă cineva o piatră în apă, şi mulţi înţelepţi încearcă să o scoată.

Deci, cred că acest lucru, ca şi spiritul antreprenorial trebuie să existe în această chestiune a idealului educaţional.

Mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vă supun la vot acest amendament susţinut de domnul Stanciu.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 43 de voturi pentru; 134 împotrivă; 2 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Mai există alte amendamente la punctul 4? Nu.

Nemaiexistând alte observaţii, este adoptat.

Punctul 5. Aveţi cuvântul, vă rog.

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

La punctul 5 art.2 alin.(1) "Idealul educaţiei din sistemul de învăţământ constă în formarea şi dezvoltarea integrală şi armonioasă a personalităţii umane şi integrarea deplină a tuturor absolvenţilor în viaţa economico-socială modernă a României".

Motivare: defineşte mai bine scopul educaţiei, subliniază cerinţa integrării tinerilor în viaţa economico-socială.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aţi citit acelaşi articol ca domnul Stanciu, cu aceeaşi motivaţie.

Domnul Eugen Bejinariu:

Nu. Este articolul depus de mine, şi respins.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este acelaşi articol.

O să vă rog să urmăriţi. Deci, există articolele legii, eu urmăresc articolele legii şi vă rog pe asta să aveţi intervenţia, pe amendamente. Noi tocmai am adoptat, plenul, art.2, nemaiexistând alte intervenţii.

Dumneavoastră v-aţi dus pe art.3 şi aţi citit un amendament la art.2.

Art.3, punctul 5 - sunt amendamente respinse pe care doriţi să le susţineţi?

Este doamna secretar.

Doamna Doina Burcău:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau, în primul rând, să salut prezenţa membrilor de sindicat - şi cred că sunt din învăţământul preuniversitar - aici de faţă. Şi, pentru că sunt aici de faţă, am să susţin un amendament al domniilor lor...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Numai pentru acest motiv!

Doamna Doina Burcău:

Pe care mi l-am însuşit.

Din aceste principii enunţate în faţa textului complicat, aş spune eu, al legii, lipseşte unul fundamental, şi anume, este formulat la pag.9, la art.3, principiul 14: "Principiul fundamentării deciziilor pe baza dialogului social".

Ca să nu mai cobor încă o dată la microfon, aş mai avea încă un amendament tot aici, tot la art.3, un alt principiu: "Principiul respectării drepturilor şi libertăţilor copilului, tinerilor şi adulţilor", deoarece lipseşte din tot textul legii. Vă mulţumesc. (Aplauze de la balcoane.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Va supun la vot primul amendament făcut de doamna deputat.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 42 voturi pentru; 107 împotrivă; 38 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Al doilea amendament, la acelaşi art.3.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 41 voturi pentru; 104 împotrivă; 22 abţineri.

A fost respins.

Alte amendamente respinse la art.3? Nu mai sunt.

Alte observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4 - la punctul 6 - dacă există amendamente respinse pe care doriţi să le susţineţi?

Domnule Stanciu, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Anghel Stanciu:

La punctul 7.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, n-am ajuns la punctul 7, la punctul 6.

Înţeleg că nu sunt.

Observaţii? Nu sunt.

Trecem la punctul 7.

Domnule Stanciu, vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

La poziţia 7 avem două amendamente: un amendament la art. 4 alin.(1), care ar putea să fie, să spunem, o chestiune de formă, în sensul că "Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, prin care se înţelege un ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi atitudini necesare pentru ".." ş.a.m.d., textul curge.

Aceasta, "prin care se înţelege un ansamblu", înlocuieşte "Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional."

Sunt unele diferenţe între cele două abordări.

Şi la art.4 alin. (3), ca să le susţin pe amândouă şi să nu mai vin încă o dată "Educaţia şi formarea profesională prin sistemul naţional de învăţământ susţin şi promovează patriotismul, prin cultivarea dragostei faţă de ţară şi a ataşamentului faţă de tradiţiile naţionale".

Stimată doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Credem că este bine ca tinerii noştri elevi să capete competenţe într-un anumit domeniu profesional, să se poată integra pe piaţa muncii, dar, aşa cum îi plăcea domnului ministru să spună în mai multe rânduri, noi nu facem numai roboţei, ci facem oameni, sau mai bine zis încercăm să formăm oameni care să aibă dragoste faţă de glia străbună, să aibă respect faţă de tradiţiile acestui popor, faţă de tot ceea ce a însemnat românismul, de la apariţia lui până în prezent.

De aceea, cred că acest art.4 alin.(3) este absolut necesar să fie votat. Altfel, vom scoate nişte mancurţi, şi eu nu vreau să votez şi să fiu parte la acest vot.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Va supun la vot cele două amendamente, după care o să vă propun şi eu o schimbare.

Primul amendament.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 47 voturi pentru; 117 împotrivă; 23 abţineri.

A fost respins.

Al doilea amendament.

12 voturi pentru; 70 împotrivă; 12 abţineri.

A fost respins şi acesta.

Nu s-a înţeles că se votează? Putem să repetăm votul, ultimul.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Supunem la vot al doilea amendament susţinut de domnul Stanciu.

Votul s-a încheiat: 48 voturi pentru; 124 împotrivă şi 25 abţineri.

Am să vă propun ca, imediat, pe procedură, tocmai pentru că am avut o discuţie cu liderul Grupului parlamentar al PNL, şi cred că este o formulă mai uşoară şi pentru dumneavoastră, pentru a putea urmări, să trecem întâi în revistă amendamentele admise, după care să trecem pe anexe, pe amendamente respinse. Sunt şi împărţite pe grupuri parlamentare, deci este mult mai uşor de urmărit această procedură.

Dacă trece un amendament respins, atunci el respinge. Aceasta este propunerea făcută.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dan-Mircea Popescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Rugămintea mea ar fi fost următoarea: când unul dintre colegi vine şi îşi susţine amendamentul în plen, am vrea - pentru cei care nu am asistat la dezbaterea din comisie - să auzim părerea comisiei, părerea Guvernului despre acel amendament, pentru a ne putea face o impresie.

Dacă nu se procedează aşa, înseamnă că stăm degeaba în sală. (Aplauze.) Vă rog să ţineţi cont de aceste lucruri.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sigur. Vă mulţumesc.

O să existe, şi ca procedură, de fiecare dată am dat cuvântul atunci când simt nevoia să-şi exprime un punct de vedere cei de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport sau cei de la minister.

În general, cele care sunt respinse nu au avut susţinerea ministerului.

Domnul Dumitrescu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Doamna preşedinte,

Am o rugăminte la dumneavoastră: să solicităm celor care intervin să ne specifice şi anexa, pentru că marea majoritate a intervenţiilor se fac pe Anexa nr.2C; Anexa nr.2C reprezintă anexa amendamentelor pe care colegii noştri din toate grupurile parlamentare le-au depus la comisie, în nume propriu sau în numele grupului, şi care au fost respinse.

Spunând acest lucru, noi putem, şi mai ales stafful tehnic să se ducă direct la Anexa nr.2C.

Dacă în mod excepţional sau chiar nu excepţional, cine va vrea să susţină, de exemplu, din textul care a fost depus de PNL sau din textul care a fost depus de către PSD, atunci să ne spună, este Anexa nr.2A sau Anexa nr.2B, pentru ca în felul acesta să ajungem să corelăm amendamentele respinse, să le regăsim şi să putem şi noi să facem toate diligenţele care se cer, să le susţinem, să ne spunem punctul de vedere ş.a.m.d.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Eu aş vrea, întâi, să ne pronunţăm pe propunerea făcută de liderul Grupului parlamentar al PNL. Mie mi se pare că ar fi o formulă care ne-ar uşura foarte mult munca, în sensul de a discuta, exact, cum spuneaţi, pentru că eu vă spun că au existat până acum patru intervenţii făcute de doi domni deputaţi şi niciuna nu a fost la articolul la care noi eram, deşi am precizat şi punctul de la amendamentele admise, şi articolul la care ne refeream. Nicio intervenţie nu a fost la articolul respectiv.

Probabil că este o chestiune mai dificilă, în sensul ăsta, să mergem ca un sprijin, nu în alt sens făceam această intervenţie.

Domnule Duvăz, dacă aveţi o completare, ar fi binevenită.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Şi eu vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Este bine, într-adevăr, să ajungem să discutăm coerent, pentru că pentru fiecare este o oarecare dificultate printre noi să urmărească, şi este bine să faceţi aceste precizări şi să căutăm soluţia, într-adevăr, şi propusă de comisie, pentru a ne sincroniza şi a şti despre ce amendamente vorbim.

Rugămintea, însă, a domnului deputat Dan-Mircea Popescu, eu o susţin, în termenii ăştia, doamna preşedinte, nu dacă au ceva de spus.

Dumneavoastră solicitaţi la fiecare intervenţie privind un amendament punctul de vedere al Guvernului şi al comisiei. Ei pot să spună că nu vor să se pronunţe în legătură cu asta. Ăsta este dreptul lor.

Dar, dumneavoastră, rugămintea noastră şi procedura noastră, este să-i întrebaţi şi să le solicitaţi acest punct de vedere de fiecare dată.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc. Este în regulă. Nu este niciun fel de problemă.

Atunci vă supun la vot propunerea făcută de Grupul parlamentar al PNL, în sensul în care să discutăm întâi amendamentele admise şi pe urmă să trecem la amendamentele respinse, o propunere pe care o susţin şi eu.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 146 voturi pentru; 47 împotrivă; 2 abţineri.

Mergem pe această procedură.

Deci vom discuta întâi, şi aveţi în faţă, amendamentele admise.

La punctul 7 rămăsesem. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 8 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 9 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 10 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 11 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 12 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 13 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 14 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 15 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 16 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 17 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 18 - observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 19.

Era domnul Cristian Adomniţei.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vreau să înţeleg că am adoptat - fac o precizare...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, este de tehnică legislativă, ştiu la ce vă referiţi.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Este capitolul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, capitolul.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Bine, mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bineînţeles, şi ştim că lucrul ăsta se şi întâmplă.

Vă mulţumesc.

Domnul ministru Adomniţei, vă rog.

Domnule Stanciu, apropiaţi-vă!

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Art.15 alin.(1), care se regăseşte la punctul 19 spune aşa: "Învăţământul general obligatoriu este de 10 clase şi cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020."

Dragi colegi,

Întreaga filozofie pentru a aduce clasa a IX-a la învăţământul gimnazial, lucru cu care ne vom întâlni puţin mai târziu în parcursul legii, nu este suficient să rămână... cuprinde, dacă vreţi, şi devenirea obligatorie a liceului. Nu este suficient să duci clasa a IX-a la învăţământul gimnazial. Atunci există riscul să se întâmple ceea ce spunea doamna ministru Antonescu, că îi ţinem pe copii, îi blocăm în zona rurală de unde ei fac parte, unde s-au născut. Această măsură de a-i ajuta să facă zece clase, împreună cu grupa pregătitoare, în satul lor, trebuie acompaniată în viitor de obligativitatea liceului, pentru ca ei să devină cu un ciclu de educaţie mai bine pregătiţi, astfel încât în câţiva ani - nu foarte mulţi sper - societatea românească să urce, dacă se poate spune aşa, cu un ciclu de educaţie mai sus decât este astăzi.

Astfel încât propunerea mea către dumneavoastră este ca "anul 2020" să fie înlocuit cu "anul 2016". Este la jumătatea mandatului următorului Guvern sau, mă rog, la finalul mandatului următorului Guvern, din 2012-2016; va avea tot timpul să implementeze aceste măsuri. Sperăm să fie şi un ministru care să stea patru ani, să poată să le şi facă, pentru că acesta este scopul Degeaba duci clasa a IX-a la învăţământul gimnazial, dacă, în acelaşi timp, nu faci şi liceul obligatoriu, pentru a nu se întâmpla temerea pe care doamna ministru Andronescu o spunea, cea de a bloca copiii în mediul rural.

Prin urmare, vă propun înlocuirea anului 2020 cu 2016. Este peste şase ani de azi înainte când această măsură devine obligatorie şi este spre binele societăţii noastre.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul ministru.

Domnul Daniel Petru Funeriu (ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-adevăr, înainte de vot, aş dori să vă prezint câteva date.

Cred că este dorinţa noastră, atât a ministerului, cât şi a dumneavoastră, să avem cât mai mulţi tineri ai României care să meargă până la nivelul bacalaureatului.

Trebuie însă să separăm cele două lucruri. Trebuie să separăm abandonul şcolar la sfârşitul clasei a VIII-a, de aici a venit propunerea de a trece clasa a IX-a la gimnaziu, şi obligativitatea unui ciclu de învăţământ, în speţă a liceului.

În Uniunea Europeană, 21 de ţări au învăţământul obligatoriu până la vârsta de 16 ani. Ţările care au o vârstă obligatorie a învăţământului peste vârsta de 16 ani, au o rată de cuprindere la liceu mai mică decât cea a României. Ţări care au învăţământ obligatoriu la o vârstă mai mică decât 16 ani, în speţă 14 ani, au o cuprindere la liceu mai mare decât cea a României.

La nivelul Uniunii Europene nu există nicio corelare între obligativitatea de a urma şcoala până la o anumită vârstă şi rata reală de cuprindere până la acea vârstă în şcoală.

Motivul pentru care, desigur, şi noi am considerat necesar să introducem liceul obligatoriu în anul 2020 - deci acest an, 2020, nu este la întâmplare, ci ştim bine că există Agenda Europa 2020. Ţintele Agendei 2020, la nivel european, trebuie să coincidă cu cele ale României. De aceea propunerea noastră a fost ca obligativitatea liceului să fie realizată până în anul 2020. Este o dorinţă clară şi a noastră şi bănuiesc şi a dumneavoastră să avem această cuprindere chiar înainte.

Am explicitat poziţia Guvernului, desigur, în această chestiune cred că, doamnelor şi domnilor, acum aveţi toate datele pe care eu am considerat necesar să vi le pun la dispoziţie pentru a lua cea mai bună decizie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Între timp, îmi sesizează secretariatul că intervenţia domnului deputat Adomniţei nu se baza pe un amendament care să fi trecut prin comisie. Aşa cum ştiţi, procedura noastră precizează foarte clar că amendamentele în plen sunt numai cele de corelare gramaticală, sunt lucruri care ţin de formă, nu de fond.

Prin urmare, nici măcar nu pot să supun la vot acest amendament.

Domnul deputat Stanciu, vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

O să-mi permit o chestiune de procedură, în sensul că art.108 alin.(1) spune: "Discutarea articolelor începe cu amendamente depuse la comisii, admise şi respinse. În cursul dezbaterilor, deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie în conformitate cu prevederile prezentului regulament."

S-a venit cu o invenţie sau inovaţie, am înţeles de la distinsul lider Nicolăescu, al Grupului PNL, în care, în totală contradicţie cu solicitările dânsului anterioare, dar şi respectarea Regulamentului, am înţeles acum sau n-am înţeles foarte bine că se trec amendamentele admise şi după ce terminăm tot tabelul cu anexa cu amendamente admise, urmează să intrăm pe cele respinse. Aşa ceva n-am mai văzut! Dar asta nu-i un motiv să văd acum. Pentru că eu am crezut aşa: că dacă amendamentul adus respins pică, pentru că avem un alt alineat undeva, unde spune că se încep cu cele de eliminare, cu cele de completare, cu cele de modificare, cu cele care sunt susţinute de deputaţi şi dacă niciun amendament nu trece, şi cel respins şi cel admis, atunci rămâne textul iniţial al legii.

Deci, în logica acestui Regulament, este clar că se discută amendamentul respins, el este respins, are amendamentul admis; el este admis rămâne admis; el este respins se duce la celălalt.

De asemenea, se spune că...

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să finalizaţi intervenţia pe procedură, vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

O clipă, doamna preşedinte, o clipă că poate urmărindu-mă veţi înţelege şi dumneavoastră şi eu.

Deci articolul care prevede foarte clar că el este votat se referă la faptul dacă nu sunt obiecţiuni la acel articol sau acel amendament. Or, am pe stânga un articol, am un amendament aprobat de comisie, am un amendament care este respins de comisie.

Deci eu înţelegeam că supuneţi cel admis, nu? Dar îl supuneţi în opoziţie cu cel respins. Altfel, dumneavoastră aţi ajuns acum nu ştiu la ce articol, or noi avem la art.4, 1, 5 ş.a.m.d. avem amendamente. Acestea când le susţinem?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Deci vă rog să precizaţi când le susţinem şi pe baza căror amendamente.

Doamna Roberta Alma Anastase:

La capitolul Amendamente respinse, după pronunţarea plenului în acest sens.

Domnul Márton Árpád are cuvântul.

Domnul Anghel Stanciu:

Deci eu aşa ceva n-am mai văzut şi regret că se pare că se încalcă brutal modul de dezbatere a unei legi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád, pe procedură.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Domnule deputat Stanciu,

Mă uit şi văd ce scrie în art.110 alin.(2): "Supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea..." Deci, dacă aveţi o propunere de eliminare respinsă, trebuie să fie supus votului prima dată, apoi amendamentele de modificare şi/sau de completare propuse de comisia sesizată în fond. Deci, dacă avem amendament propus de comisie, se supune votului.

Alin.(3) "Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte".

Voce din sală:

Se trage de timp!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da, corect. N-am vrut să trag de timp, dar pot să trag.

...şi/sau urmând amendamentele de modificare şi/sau de completare respinse şi cuprinse în raportul comisiei. Numai că, domnule deputat, alin. (3) "Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte." Deci, dacă s-a dat un vot sau nu, a intervenit cineva pentru că are o problemă relativă la amendarea propusă de comisie, situaţia în care ea se consideră a fi acceptată, atunci nu se mai supune votului acel amendament care este în contradicţie cu amendamentul tocmai acceptat, propus de comisie, în ordinea prevăzută de Regulament.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Stanciu. De data aceasta, să ştiţi că la două minute intervin, pentru că am sentimentul că lucrurile se fac în mod intenţionat.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamnă preşedinte,

Să ştiţi că este gând la gând cu bucurie. Acelaşi sentiment îl am şi eu. Pentru că, în ceea ce a spus până acum distinsul meu coleg, Márton Árpád, nu se regăseşte.

Dumneavoastră aţi ajuns pe la art.11 sau 13 fără să luaţi în discuţie dacă amendamentele respinse sunt în opoziţie totală sau în contradicţie totală cu cele ale comisiei şi se aplică articolul în care ele se exclud automat. Şi, pur şi simplu, aţi trecut cu o viteză fulger, fără să se ia deloc în discuţie cele respinse, care contravin art.108 alin.(2).

Deci cred totuşi că trebuie să înţelegem că această lege, aşa cum am mai spus, trebuie să aibă două părţi. Să aibă opoziţia care se exprimă şi majoritatea care decide. Or, dumneavoastră vreţi să ne luaţi şi dreptul de a ne exprima punctele de vedere asupra acestor texte, ceea ce nu este, după părerea mea, în strânsă concordanţă cu denumirea partidului dumneavoastră, şi democrat şi liberal. Or, vedem că nu are nicio legătură cu democraţia şi cu libertatea.

De aceea, v-aş ruga să reveniţi la sentimente mai bune.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Stanciu, haideţi să lăsăm declaraţiile politice că, la un moment dat, devin obositoare.

Haideţi să luăm exact ce scrie Regulamentul, ceea ce a intervenit şi a precizat foarte clar domnul Márton Árpád, un om care ştie foarte bine acest Regulament, ca să nu mai vorbim că propunerea a fost făcută de Grupul parlamentar al PNL, un alt grup care ştie foarte bine ce Regulament avem.

Avem un lucru foarte simplu: în Regulament, la alin.(2) se supune foarte clar că primele amendamente supuse la vot sunt cele făcute de comisie, după care se supun la vot cele respinse, ca s-o spun eu foarte clar şi deloc alambicat.

Asta a confirmat plenul, asta facem. În rest, tragerea de timp vă aparţine, dar, e bine, aşa cum spunea şi doamna deputat Burcău, s-o sesizăm şi sindicatelor.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Eu nu vreau, cel puţin eu, în ceea ce am susţinut de la acest microfon, să se înţeleagă că am achiesat la propunerea făcută de un alt coleg şi dumneavoastră aţi supus-o la vot şi nu vreţi să ne-o impuneţi nouă.

Este clar că, atunci când eu am venit la microfon şi am solicitat ca fiecare parlamentar care-şi susţine un amendament să ne spună din ce anexă face parte acel amendament, m-am referit la faptul că la articolul respectiv se pot şi trebuie să fie susţinute, cine vrea, amendamentele respinse. Deci, asta este logica parlamentară. Eu nu înţeleg cum votăm acum, însă eu personal şi ca preşedinte de comisie, n-am înţeles acest lucru. Am înţeles doar că venim cu... puneţi la vot, sigur, primul amendamentul comisiei, dar înainte de aceasta există mai multe opţiuni care se supun şi ele la vot. Altfel vom vota toată legea amendată, după care vor veni la nişte amendamente care deja nu mai pot fi susţinute, pentru că ele au fost adoptate. Adică amendamentul respectiv, al comisiei, fiind adoptat, înlocuieşte textul iniţial şi acela nu mai poate fi amendat. Adică amendamentul respins nu mai poate fi nici susţinut.

Deci, vă rog, este o neclaritate pe care am sesizat-o şi eu şi care nu-mi dau seama cum poate fi rezolvată la maniera în care, probabil, că în două-trei ore parcurgem toate amendamentele, practic toată legea.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Dumitrescu, neclaritatea este în Regulamentul nostru, ce să-i facem? Vă spun de câteva luni c-ar trebui să între într-o modificare de fond, dar asta spune Regulamentul. La art.110 alin.(2) se spune foarte clar că întâi se supun la vot şi în discuţie amendamentele admise, după care se supun cele respinse. Şi haideţi să fim iarăşi realişti: dacă un amendament respins este adoptat de plen, este susţinut de plen, el înlocuieşte textul iniţial adoptat de comisie. E un lucru relativ simplu.

Domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamna preşedinte,

Pentru buna desfăşurare a acestor lucrări, trebuie să recunosc şi să fiu de aceeaşi opinie cu dumneavoastră că Regulamentul nostru trebuie să sufere nişte modificări. Dar, până le facem, să încercăm să dezbatem în spiritul acestui Parlament şi în spiritul unui parlament, în general.

În spiritul lui înseamnă capacitatea de a se exprima la dezbateri a fiecăruia dintre cei care au intervenit pe textul legii şi adoptarea printr-o majoritate a formulei pe care Parlamentul, cu actuala majoritate, aşa cum este ea, va adopta.

Pentru aceasta, vă rog, pauză de consultări în numele Grupului Partidului Social Democrat, ca interpretarea textelor regulamentare să fie făcute de comun acord şi să nu lungim dezbaterile procedural.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am înţeles. Înainte de a intra în pauza de consultări, vreau să fac doar o singură precizare. Liderul Grupului PSD, ieri, în Biroul permanent, a precizat faptul că dezbaterile vor dura o lună.

Mă aşteptam ca aceste dezbateri să dureze o lună pe fond. Nu-i nicio problemă, putem să stăm, cred că toţi avem disponibilitatea şi dorinţa de a avea o lege bună. Dar, în momentul în care începem să dezbatem nişte lucruri adoptate de plen, care sunt în conformitate cu Regulamentul, mi se pare că alunecăm uşor în ridicol.

Sper să folosiţi cu bine această pauză de consultări şi să vă dea Dumnezeu gândul cel bun.

Pauză de consultări, revenim la ora 14,00.

- după pauză -

(În continuare, lucrările şedinţei sunt conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am să invit secretarii la prezidiu.

Vă propun să reluăm lucrările.

Pe procedură sistăm discuţiile, dacă aveţi intervenţie pe procedură, discuţiile dinainte de pauză; sistem intervenţiile pe această procedură. Cred că s-a discutat foarte mult, plenul s-a pronunţat. Suntem în termeni regulamentari, lucrurile cred că nu mai au...

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Ba da, pe procedură orice solicitare...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cu o singură condiţie, când preşedintele de şedinţă decide sistarea discuţiilor pe procedură pe o anumită temă.

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Nu există aşa ceva.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ba da, există, vă citesc articolul, ca să nu avem niciun fel de problemă.

Puteţi face intervenţia până găsesc articolul ca să vă citesc exact şi să nu mai repetăm chestiunea aceasta.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Distinşi domni miniştri,

Art.149 alin.(2) precizează: "Când un deputat solicită cuvântul pentru probleme de procedură sau pentru dreptul la replică, preşedintele este obligat să-i acorde cuvântul imediat."

Doamnă preşedinte,

Distinsul meu coleg Márton Árpád, înainte de consultările noastre, a argumentat, în baza art.110 alin.(2), precizând ordinea în care se supun la vot amendamentele. Nu mai repet această ordine, a precizat-o dânsul.

În urma consultărilor din grupul nostru parlamentar, a reieşit că distinsul nostru coleg face o confuzie între două etape distincte ale discutării şi aprobării amendamentelor.

Avem o fază de discutare a amendamentelor, care este prevăzută la 106, 107 alin.(1) "La discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente, deputaţii pot lua cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere. De asemenea, pot lua cuvântul reprezentanţii Guvernului sau ai iniţiatorului şi raportul comisiei sesizate în fond. Luarea de cuvânt a unui deputat cu privire la un text ce urmează a fi supus votului Camerei are, de regulă, durata de cinci minute."

La 108 alin.(1), "Discutarea articolelor începe cu amendamentele depuse la comisii, admise sau respinse".

Iar 110 alin.(1), "Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea unora dintre textele cuprinse în articolul supus dezbaterii şi continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestuia".

În baza acestor prevederi regulamentare, care nu pot fi eludate sau încălcate, prin separarea discuţiilor de procedura de vot... vă cerem, doamna preşedinte, să aplicaţi aceste chestiuni şi, în timpul urmăririi articolelor, dumneavoastră să ne faceţi cunoscut ce articol puneţi în discuţie şi nu poziţia la care se află în raportul elaborat, pentru că poziţia aceea nu coincide cu poziţia de la respinse.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am făcut acest lucru şi până în acest moment.

Domnul Anghel Stanciu:

Şi dumneavoastră ne spuneţi articolul cutare este supus discuţiei. Dacă sunt obiecţiuni sau nu. Dacă nu sunt obiecţiuni, atunci el este aprobat, dacă sunt obiecţiuni, intrăm pe articolul în care fiecare deputat poate să intervină sau intervin cei care au amendamente. Iar amendamentele se discută: cele admise, cele respinse de modificare şi apoi se supun în ordinea pe care a spus-o domnul Marton la vot.

Altfel, ceea ce se întâmplă este total contra Regulamentului şi nu vă pavoazează şi vă face cale liberă în viitoarea dumneavoastră carieră politică de la preşedinţie spre altă preşedinţie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu. Pentru conformitate, art.150: "Preşedintele de şedinţă sau liderul unui grup parlamentar poate cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia Camerei." Se referă şi este după art.149, care precizează lucrul acesta. Deci nu avem niciun fel de problemă, s-a votat lucrul acesta, vă reamintesc. Ştiu şi strategia care există şi am şi văzut luările de cuvânt în sensul acesta.

Intrăm, în continuare, pe procedura aprobată de plen.

Eram la art.15, poziţia 19 din amendamente admise.

Observaţii? Pe observaţii, la acest amendament? Deci art.15, punctul 19, domnule Stanciu. Nu aveţi.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 20, art.16, dacă sunt observaţii.

Nu sunt. Adoptat.

La punctul 21, art.17 din cadrul amendamentelor respinse. Domnul Spînu. Aveţi o intervenţie pe art.17? Scuze, nu mi-a sesizat secretarul. Întâi comisia şi după care domnul Spînu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Aici este vorba numai de o eroare materială, şi anume "planurile "ş.a.m.d." parte a trunchiului comun". În art.17 exista această prevedere. Nu a fost introdusă din punct de vedere ".. e o eroare materială, din punct de vedere al colaţionării, şi vă reamintesc că se introducem în text, când îl treceţi ca votat şi faptul "parte a trunchiului comun", "disciplină şcolară, parte a trunchiului comun". Da, la art.17 alin.(1), text nemodificat, autori doamna Săftoiu, Dumitrică ş.a.m.d. până la Stanciu.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

S-a consemnat în stenogramă, tocmai pentru a putea fi luat în considerare textul final. Vă mulţumesc, am confirmarea de la secretariat.

Domnul Spînu era înscris la cuvânt pe art.17 de la punctul 21.

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru cei care nu reuşiţi să urmăriţi pe raportul comisiei, art.17 se referă la disciplina religia, introdusă ca disciplină de studiu conform Constituţiei în trunchiul comun la gimnaziu, liceu şi învăţământul profesional.

Art.17 conţinea, în propunerea ministerului, ca iniţiator, trei alineate. În primul alineat, aşa cum a făcut şi rectificarea domnul preşedinte, s-a aprobat ca religia să fie parte a trunchiului comun în învăţământul preuniversitar.

La alin.(2) apare dreptul constituţional de a alege şi, la solicitarea scrisă a părinţilor sau tutorilor legali instituiţi, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără acest domeniu disciplinar de studiu.

Art.3 completa art.2 într-un mod extrem de coerent şi logic. Şi anume, la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istorie a religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social şi comunitar.

Eu am un amendament respins aici, în care, pentru a clarifica la cererea cui, am introdus "la cererea elevului, dacă este major sau la cererea părinţilor sau tutorilor legali", dar cu prevederea ca acest alin.(3) din art.17 să rămână. Şi vă dau un singur argument pentru că dezbaterile sunt foarte scurte şi au fost îndelungi dezbateri în cadrul comisiei.

În momentul în care facem această descentralizare la nivelul şcolilor şi lăsăm la latitudinea lor posibilitatea oferirii unor categorii de elevi care optează să nu studieze strict obiectul religie la şcoală, ci obiecte similare, i-am văduvi de un drept elementar. Pentru că celor care studiază obiectul religie li consideră media anuală, care este parte a examenului naţional, deci criteriu pentru admiterea la liceu - nota, pe când celor care, din varii motive, nu doresc să studieze această disciplină, sunt privaţi de acest drept.

Textul propus de către minister completa tocmai acest lucru, lăsând la libertatea copiilor, a familiilor şi a şcolii, posibilitatea ca aceşti copii să vină şi să studieze religia într-o altă formă sau alte cursuri pe care le consideră ei utile şi pe care şcoala le poate pune la dispoziţie, urmând să ia o notă, iar această notă, la rândul ei, să fie adăugată la media finală şi atunci toate lucrurile ar fi fost corecte.

Din nefericire, pe baza unor anumite interpretări şi a luărilor de poziţii diferite din cadrul Comisiei pentru educaţie, s-a convenit, prin vot, ca acest articol să fie eliminat. Şi dacă vă uitaţi în textul raportului există propunerea de eliminare pe care eu v-aş ruga să o respingem prin votul dumneavoastră şi să acceptaţi, pentru că trebuie ori să revenim la alin.(3) din propunerea Guvernului, ori să acceptaţi amendamentul pe care l-am propus tocmai datorită acestui lucru întâmplat în Comisia pentru educaţie.

Vă mulţumesc încă o dată şi sper să vă gândiţi la toate aspectele constituţionale legate de acest articol, nu numai la dreptul de a studia un anumit obiect, ci şi la dreptul celorlalţi, care nu vor să-l studieze, să aibă, într-adevăr, o opţiune şi să nu fie privaţi de posibilitatea de a învăţa lucruri la fel de utile, eventual.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era înscris domnul Duvăz, după aceea domnul Marton Arpad şi după aceea am să-i dau cuvântul, pe acelaşi articol, domnului deputat şi pe urmă domnului ministru.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamnă preşedinte,

Încerc să vă conving să venim într-un sistem de dezbatere, sigur că eu ştiu că există o presiune asupra dumneavoastră şi nu vreau să dau explicaţii, pentru că ele ar avea un conţinut politic, în adoptarea în viteză a acestei legi. Noi vrem să iasă o lege bună, să fie adoptată, dar să fie şi bună. Cât se poate de bună din legea care a fost propusă. În consecinţă, vă rog să procedaţi regulamentar.

La art.15, Anghel Stanciu, deputatul şi colegul nostru, la fel de onorabil ca fiecare dintre noi, a avut un amendament respins. Dumneavoastră i-aţi interzis sau o să spuneţi că nu l-aţi observat, deşi a semnalizat să iasă la tribună. Nu faceţi Partidului Social Democrat procese de intenţie, nu dorim şi nu avem nicio strategie în legătură cu prelungirea dezbaterilor în mod sistematic intervenind. Dar, încălcările sistematice ale regulamentului ne vor duce în continuare la intervenţii asupra regulamentului şi procedurilor şi, de fapt, ceea ce încercaţi să câştigaţi, vom pierde cu toţii.

Haideţi să câştigăm cu toţii, discutând serios toate amendamentele şi obţinând, sigur, prin vot, rezultatul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat, aţi depăşit 2 minute. Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Da, eu vă mulţumesc foarte mult.

În ceea ce priveşte cele două minute regulamentare, ca şi opinia dumneavoastră că preşedintele poate interveni şi limita discuţiile asupra procedurii, vă rog în continuare să aprofundaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

La alin.(6) art.149, luările de cuvânt făcute în conformitate cu prevederile alin.(3), (4) şi nu ştiu ce, alin.(3) spunând: "Un deputat poate solicita cuvântul pentru probleme de procedură...", nu vor depăşi 2 minute. Dacă vreţi să lecturăm regulamentul împreună, spuneţi-mi, dar s-o facem într-o sesiune separată, nu în timpul alocat Legii educaţiei.

În acest context, vreau să închei real aceste intervenţii pe procedură, deocamdată sunteţi singurul grup parlamentar care susţine acest lucru, în condiţiile în care s-a propus de către Grupul parlamentar al PNL şi toate celelalte grupuri s-au exprimat prin vot în plen. Nu încalc eu regulamentul, îl încălcaţi, de data aceasta, dumneavoastră şi o faceţi cu un scop foarte bine definit.

Vă mulţumesc.

Era o intervenţie a domnului deputat Marton Arpad, scuze, era înscris, şi după aceea domnul Pâslaru.

Domnul Márton Árpad-Francisc:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Un coleg de-al nostru, mai înainte, a intervenit explicând că, de fapt, este o modificare a unei sintagme şi a citit în continuare o parte din text.

Ceea eu solicit să se precizeze, dacă textul integral, aşa cum este în proiectul de lege, cu excepţia acelei modificări de sintagme, rămâne în vigoare sau aţi eliminat teza a doua, care permite tuturor elevilor să frecventeze aceste cursuri, conform confesiunii lor. Deci, solicit această precizare. Mi se pare că s-a omis şi această parte la fel. Sau, dacă "... da?

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să-l rog pe preşedintele comisiei să explice exact şi intervenţia colegului Spînu şi după aceea...

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Arpad, dacă nu s-a înţeles, exact asta e, deci, în trunchiul comun şi pentru că a plecat porţiunea cu trunchiul comun, a plecat şi dreptul constituţional al copiilor din toate cultele de a avea dreptul... Deci, când s-a adăugat, clar se adaugă toată... aşa, mulţumesc.

Cu Spînu, ce să vă spun? Deci, domnul deputat Spînu susţine un amendament respins. Asta face domnul deputat Spînu.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Numai o secundă.

Vă rog frumos să mă lăsaţi. (Se adresează domnului deputat Anghel Stanciu.)

Vă mulţumesc. În momentul acesta (Vociferări) deci, domnule Stanciu, în primul rând, mă interesează dacă domnul Marton Arpad pe intervenţie este clarificat. Vă mulţumesc.

În ceea ce-l priveşte pe domnul Spînu, înţeleg că dumnealui, în momentul acesta, nu susţine un amendament respins, ci dumnealui mai degrabă pledează pentru formula propusă de minister a alin.(3), care a fost eliminat în interiorul comisiei.

Domnule Spînu, aş vrea să clarificaţi şi vreau să mă ascultaţi două secunde. Nu discutăm amendamentele respinse în momentul de faţă. Când ajungem la amendamentele respinse, le putem rediscuta.

Ceea ce vă întreb este: dumneavoastră susţineţi alin.(3) din textul legii, aşa cum este el, de bază, propus de minister şi care a fost eliminat printr-un amendament în comisie?

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Da.

Doamna Roberta Alma Anastase:

În regulă.

Punctul de vedere al domnului ministru, vă rog.

Domnul Daniel Petru Funeriu:

Stimată doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Într-adevăr, discuţia şi în Comisia pentru învăţământ pe marginea acestui articol 3 a fost o discuţie care a durat o perioadă îndelungată şi al cărei conţinut aş dori în câteva cuvinte să îl redau.

Art.32 alin.(7) din Constituţia României spune că: "Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege. "

În consecinţă, Constituţia României ne spune că prin lege, implicit prin Legea educaţiei naţionale, avem obligaţia să scriem cum va fi organizat şi cum va fi garantat acest învăţământ al religiei.

În consecinţă, alin.(2) din art.17, în acest alineat am prevăzut faptul că religia, de fapt, la alin.(1) am prevăzut că religia este o disciplină şcolară care este inclusă în planul cadru la primar, gimnazial, liceal şi profesional.

Consecinţa acestui fapt a fost că, în varianta iniţială, Guvernul a considerat necesar să reglementeze ceea ce se întâmplă cu elevii care optează să nu urmeze disciplina religie. În consecinţă, obiectul de reglementare al alin.(3) viza strict, din punct de vedere organizatoric, ceea ce se va întâmpla în România-o şcoală cu elevii care decid să nu urmeze ora de religie.

De aceea, noi, în alin.(3), în varianta iniţială a Guvernului, am spus că la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istorie a religiilor, istoria culturii, artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar.

În consecinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, pe de o parte, doream să reglementăm ceea ce se întâmplă cu elevii care nu merg la religie, dar în niciun caz nu a fost intenţia Guvernului şi cred că nu poate să fie intenţia nimănui să reglementeze credinţa cuiva.

În consecinţă, discuţiile din Cameră au dus la concluzia că reglementarea acelei ore în care copiii nu participă, cei care au ales, la religie, nu ar fi necesară, pentru că şcolile, în mod natural, se ocupă de elevi în acea oră. De aceea acest articol a fost respins, pentru că s-a considerat că reglementarea nu este necesară.

Din punctul nostru de vedere, spun încă o dată, nimeni nu doreşte să reglementeze credinţa fiecăruia, noi am considerat necesar să reglementăm ce se întâmplă în acea oră. De aceea, votul dumneavoastră, nu-mi voi permite, în calitate de ministru, să încerc să sugerez ce trebuie conştiinţa fiecăruia dintre dumneavoastră să vă spună referitor la această problemă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnule ministru, ca să fiu cât se poate de clară pe acest aspect. În ceea ce priveşte amendamentul trecut de comisie, îl susţineţi sau nu-l susţineţi? La alin.(3) care amendament sună aşa: "Se elimină...."

Domnul Daniel Petru Funeriu:

În acest moment, Guvernul susţine varianta votată în comisie.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Prin urmare, domnule Dumitrescu, vă rog, punctul de vedere?

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Să ştiţi că l-am pândit îndeaproape pe domnul ministru, să vedem dacă este consecvent cu ceea ce, în urma argumentaţiei de peste 2 ore din comisie s-a adoptat această eliminare şi aşa a fost. Pentru că noi, prin această lege, o să vedeţi mai încolo, dăm posibilitatea şcolilor în acel 25% care rămâne la dispoziţia şcolii, să asigure şi astfel de cursuri pentru copiii respectivi. Nu le spunem noi cum să facă, mai ales că le dăm şi posibilitatea 25% din curricula respectivă s-o stabilească în interiorul şcolii.

Deci, lucrurile sunt rezolvate, în opinia mea...

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Era domnul Stanciu. Domnul Pâslaru.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimată doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Pe lângă cele 400 şi ceva de amendamente respinse, am şi câteva admise. Şi sunt tocmai la art.17. La articolul în care discutăm de necesitatea, oportunitatea, sub diferite forme, a învăţământului religios în şcoală.

Evident că s-a scos socialismul ştiinţific, marxismul şi a rămas un vid, din punct de vedere filozofic. Morala creştină, totuşi, e necesară, fie că eşti la Putere, fie că eşti în Opoziţie. Noi am mers pe textele care au funcţionat din vechea Lege nr.84/1995 şi aceste texte nu cuprind acest paragraf, care, deşi a fost aici foarte bine explicat de către distinsul nostru coleg Marius Teodor Spînu, se grevează foarte bine pe ceea ce ştim cu toţii. Că şi drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.

Deci, iată că venim să oferim aşa numita alternativă la 3-4 copii dintr-o şcoală, cărora trebuie să le aduci profesori de istoria religiilor, profesori de etică sau profesori nu ştiu ce, sau chiar un singur copil, în condiţiile în care, până acum, această subsidiaritate, de care facem caz în care cei care sunt acolo rezolvă mai bine decât noi problema, au rezolvat-o. Nu a fost cazul de copii care să rămână în afara procesului didactic. Şi au găsit diferite soluţii.

De aceea, credem că susţinerea în continuare a acestui lucru de către domnul Spînu nu este benefică, am înţeles de la domnul ministru că susţine poziţia comisiei, ceea ce este un lucru bun.

Sper că veţi face acelaşi lucru şi vom lăsa să funcţioneze învăţământul religios în formele care au funcţionat până acum, că nu este bine acum în zona de frământări sociale să vă puneţi rău şi cu cei de jos şi cu cei de sus.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

La cererea domnului deputat Spînu, vă supun la vot art.3, articolul propus de comisie.

Repet, comisia îl susţine şi ministerul la fel.

Domnul deputat solicită... varianta comisiei se supune la vot.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

114 voturi pentru, 26 împotrivă şi 2 abţineri. A trecut varianta comisiei.

Domnul Pâslaru.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Doamnă preşedinte, vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

La art.17 alin.(1), în urma discuţiilor avute cu asociaţiile profesionale şi cu reprezentanţii sindicatelor care sunt în sală, noi venim cu următoarea modificare: planurile cadru ale învăţământului primar includ religia ca disciplină şcolară, partea trunchiului comun. Pentru învăţământul gimnazial, liceal şi profesional, disciplina religie are caracter opţional, aşa cum aţi dorit dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Este un amendament respins pe care îl vom susţine la Capitolul Amendamente respinse. Pentru că asta am discutat vreo două ore.

La art.17, în ansamblu, dacă mai sunt observaţii? Nu sunt. Vă mulţumesc.

La art.18. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.19 de la punctul 23. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.20 de la punctul 24. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul unui nou capitol. La punctul 25. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 26 art.21. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La art.22 de la punctul 27. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 28, art.23. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Punctul 29, art.24. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Punctul 30, la art.25. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 31. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 32 care se referă la art.26. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 33 un subcapitol. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 34 art.27. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Punctul 35. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 36, art.28. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 37. Iarăşi titlul unui subcapitol. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 38, art.29. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Punctul 39. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 40, art.30. Observaţii? Nu sunt.

La punctul 41. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 42, art.31. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 43 care se referă la art.32. Sunt observaţii? Nu.

Punctul 44. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 45, art.33. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 46, art.34. Observaţii? Nu sunt.

Punctul 47? Nu sunt.

La punctul 48 care se referă la art.35. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Punctul 49. Nu sunt.

Punctul 50 care se referă la art.36. Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

La punctul 51 care se referă la art.37?

Domnule ministru.

Domnul Daniel Petru Funeriu:

Stimată doamnă preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În art.37 alin.(1) se prevede că în cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor, se prevedea, în varianta Guvernului, că în cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei limba şi literatură română.

Guvernul susţine în continuare această variantă a alin.(1) la art.37. Motivele susţinerii acestui articol sunt multiple. Cel mai important dintre ele este acela că interesul elevilor, interesul tuturor este acela ca elevii care învaţă în limba minorităţilor să aibă cea mai mare oportunitate posibilă de a învăţa geografia şi istoria atât a României, cât şi internaţionale.

De aceea, noi considerăm că cel mai bun instrument pentru a realiza acest obiectiv este acela al studierii inclusiv a acestor discipline în limba maternă.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat Solomon, intervenţie. Este pe aceeaşi intervenţie şi după aceea vine comisia să susţină punctul de vedere. Ei, bine, atunci are cuvântul comisia înainte şi după aceea pe procedură.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Art.37 alin.(1) în amendarea de către comisie şi însuşit de către comisie avem următorul text: "În cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei limba şi literatură română, iar în învăţământul gimnazial şi liceal, şi cu excepţia disciplinelor istoria românilor şi geografia României. Autorii acestui amendament, care a fost însuşit de comisie şi noi ne menţinem punctul de vedere al comisiei, pentru că a fost un amendament adoptat de către comisie, este Grupul parlamentar al PNL şi Grupul parlamentar al PSD+PC.

Vreau să vedeţi şi modalitatea, reglementează predarea în limba română a unor discipline din învăţământul preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor, deci lucrurile sunt evidente. Noi, comisia, ne susţinem amendamentul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Pe procedură, domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnă preşedinte, cu rugămintea tocmai de a reuşi să centrăm şi ca dezbaterile să se desfăşoare cât se poate de coerent. Vedeţi în ce situaţie am fost puşi, în care ministrul vine şi susţine articolul propus de Guvern şi noi, din sală, nu ştiam împotriva a ce susţine ministrul sau mai bine zis de ce susţine ministrul ceea ce evident susţinuse Guvernul, deci elaborase ministrul.

Pentru că exista un amendament, deci haideţi să respectăm procedurile, că ele au o logică. Dacă logica nu e respectată, vom întârzia, din păcate, lucrările nu cu intenţie, ci inevitabil. Gândiţi-vă că în soluţia pe care aţi adoptat-o, noi vom rediscuta articole unde există amendamente respinse şi vom relua votul. Deci, gândiţi-vă că, de fapt, ducem lucrurile în continuare la o întârziere şi nu la grăbirea dezbaterilor.

Vă mulţumesc de înţelegere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Solomon.

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Eu îi mulţumesc domnului ministru că astăzi a devoalat, în sfârşit, unul din interesele meschine pe care le are Guvernul în adoptarea acestei legi. Eu înţeleg că domnul ministru trebuie să susţină în faţa noastră proiectul Legii educaţiei naţionale.

Eu îi atrag atenţia domnului ministru, dacă este român şi dacă reprezintă Guvernul României, că trei sunt disciplinele care reprezintă fundamentul oricărui învăţământ naţional. Este vorba de literatura naţională, de oriunde, nu-i vorba numai de România, este vorba de istoria naţională, în cazul nostru, istoria românilor, şi geografia patriei.

De aceea, eu rog pe domnul ministru să lase interesele conjuncturale, politice, iar domnii de la UDMR să fie conştienţi de tot respectul meu. Dar, nu cred că un elev, în această ţară, care se pregăteşte să devină cetăţean român, în primul rând, şi pe urmă ce vrea el să devină, trebuie să înveţe la şcoală despre Istvan Naghi, în loc despre Ştefan Cel Mare. Pentru că vin şi vă spun că mai degrabă să afle din istoria neamului nostru despre Lăcustă Vodă şi nu despre Lăcustă Vaida.

De aceea, eu vă rog să susţinem varianta propusă de comisie, care este de bun simţ, este în conformitate cu legile de oriunde din lumea asta şi nu cred că învăţământul naţional trebuie să fie ştirbit de interesele de moment, politice ale celor care trebuie să mai iasă, eventual, parlamentari şi la alte alegeri din partea UDMR-ului. Pentru că nu mai rămâne pe urmă să propunem decât şi limba română să se înveţe în limba maghiară. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Doamna Adriana Săftoiu.

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Vă rog să-mi permiteţi să fac o precizare.

Acest amendament a trecut prin comisie, aşa cum îl aveţi dumneavoastră, istoria şi geografia României să se predea în gimnaziu şi liceu în limba română. Dacă v-aţi uita, desigur, în textul pe care nu-l aveţi, la alin.(5), adică peste 3 rânduri, va trebui să votaţi un alt alineat, care spune aşa: istoria şi geografia României se fac în limba minorităţilor. Lucrul acesta s-a întâmplat, pentru că, în comisie, în mod evident, Opoziţia avea 15 voturi, Puterea avea 16 voturi.

La primul alineat, s-a votat, din partea Puterii, am avut un vot, aşa încât amendamentul a trecut. Peste 3 ore, respectiva persoană s-a abţinut şi în momentul acela a apărut şi acest alineat.

Şi vreau să vă citesc o singură motivaţie în favoarea istoriei românilor şi geografiei României să se predea în limba română. Şi vă rog să fiţi un pic atenţi. Deci, care e motivaţia? Toţi elevii, indiferent de etnie, au cetăţenie română şi este firesc să cunoască evenimentele istorice şi personalităţile care au contribuit la afirmarea României ca şi stat suveran, membru în Uniunea Europeană şi la conturarea conceptului de cetăţean român şi european.

De asemenea, toţi elevii locuiesc în acest spaţiu geografic, exact conturat, iar cunoaşterea denumirilor în limba română, precum şi explicarea fenomenelor şi proceselor fizice şi socio-economice în limba română este o necesitate impusă de spaţiu, conceptul de integrare socială şi respectarea identităţii naţionale. Această motivaţie în favoarea istoriei României şi geografiei României aparţine deputatului PDL Adrian Gurzău.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Adomniţei. Domnul deputat Adomniţei.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna deputat Săftoiu a arătat foarte bine cum gândeşte în realitate Grupul parlamentar al PDL, parlamentarii PDL şi nu greşesc deloc în această manifestare. Ce vreau să vă spun este că acest articol şi acest alineat sunt întruchiparea perfectă a momentului în care se desparte interesul politic de guvernare şi de stat la ciolan de interesul naţional. 20 de ani până acum, geografia României şi istoria românilor se studiau în şcoala românească, chiar dacă era cu predare în limbile minorităţilor în limba română. Şi eu, ca ministru, am avut multe presiuni pentru a ceda la acest subiect şi cu preţul funcţiei, în decembrie 2007, şi nu am cedat.

Ce vreau să vă spun este că, şi să motivez această splitare, de dragul de a nu-şi pierde colegii de guvernământ, PDL a renunţat, ştiind că face acest lucru, la interesul naţional şi la interesul copiilor, pentru că, şi o să vă dau exemplul profesional, în România avem şi învăţământul bilingv, spre exemplu engleză-franceză.

În cadrul învăţământului bilingv engleză-franceză, în care copiii români învaţă la şcoală în limbile engleză şi franceză, ei deja stăpânind limba română, pentru că e limbă maternă, pentru a se perfecţiona în limbile străine, învaţă istoria românilor şi geografia României în acele limbi, ei ştiind deja toponimii, nume proprii în limba română. Acesta este un scop didactic, dacă vreţi, profesional. Păi, dacă e valabil la copiii români, la fel de valabil e şi pentru ceilalţi copii care trăiesc în România. Pentru că ei au o limbă maternă care e limba minorităţilor şi e nevoie, profesional, didactic, să-i perfecţionăm în limba străină, care pentru ei e limba română. Şi, de aceea, cum cei de la engleză şi franceză învaţă în limba străină geografia pentru a învăţa toponimiile şi istoria pentru a învăţa şi personajele, şi numele proprii româneşti, acelaşi motiv se întâmplă aici.

Acesta a fost motivul profesional, dacă vreţi, pentru care în anii ′90 s-a luat această decizie. Dumneavoastră, PDL, astăzi, veniţi să schimbaţi aceste lucruri. Nu am o altă problemă decât faptul că de dragul ciolanului aţi abandonat către PRM interesul naţional. Acesta este punctul de vedere nu doar al meu, cât al partidului meu. Asumaţi acest lucru. Nu suntem solidari cu dumneavoastră în această decizie.

Am votat în comisie cu votul unor colegi de la dumneavoastră ca geografia României şi istoria românilor să se înveţe în limba română în şcolile cu predare în limbile minorităţilor. În pauza discuţiilor au venit liderii PDL marcanţi în comisie, au făcut presiuni pe colegi, astfel încât la alin.(5) al aceluiaşi articol veţi vedea exact invers decizia. Pentru că este rezultatul unor presiuni.

Prin urmare, dragi colegi, şi cu asta eu închei, este un subiect foarte sensibil. Vă îndemn să nu vindeţi orice de dragul guvernării şi vă mai spun că dacă aş fi fost eu ministru poate m-aş fi gândit să ofer această ocazie în contrapartidă cu oferirea ei pentru copiii români de la Gyula. Pentru că sunt copii ai noştri, români din Ungaria, care nici pe departe nu beneficiază de aceleaşi drepturi. Şi atunci am fi spus să facem reciprocitate. Dar nu. Noi dăm tot, nu primim nimic la schimb, copiii de la Gyula vor învăţa exact cum învaţă acum, iar ceilalţi vor fi supradiscriminaţi pozitiv.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Duşa.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Iertaţi-mă. Şi cu asta închei.

Iar motivaţiile ministerului, daţi banda înapoi, nu există. Sunt doar nişte bâlbe, pentru că nici domnia sa, domnul ministru, nu poate susţine cu toată inima şi cu gura întreagă, plină, un asemenea amendament.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Duşa. Am o listă: domnul Kötö, domnul Cezar Preda, domnul Valeriu Tabără.

Domnul Mircea Duşa:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

De mulţi ani, de mii de ani, românii trăiesc în bună înţelegere cu minorităţile naţionale şi, mai ales după ′90, în cele două judeţe de care tot pomeniţi, judeţele Harghita şi Covasna, că până la urmă aceasta este problema, şi maghiarii şi românii au făcut eforturi deosebite pentru a asigura un anumit echilibru şi o justă rezolvare a problemelor, fie că ele priveau pe români, fie că priveau pe maghiari. Dar întotdeauna la vremuri din acestea de răspântie un ministru ca domnul Funeriu îşi permite şi vine să mai toarne gaz pe foc. Acum, când oarecum lucrurile au intrat în normal şi există o colaborare normală în spiritul european între majoritatea populaţiei române şi minoritatea maghiară din cele două judeţe şi sigur ponderea este inversă în cele două judeţe, şi veniţi dumneavoastră să mai daţi un subiect de discuţie. Subiectele sunt altele, criza economică, sunt probleme economice şi sociale ale României şi ne găsim un subiect nou. Un subiect care cred că nu-şi are rostul.

Domnule ministru, dacă dumneavoastră vroiaţi să fiţi un ministru care v-aţi fi ocupat şi de acea comisie prezidenţială şi vroiaţi să rezolvaţi echitabil şi normal aceste probleme, nu făceaţi asemenea propuneri. Făceaţi una radicală, cum îi stă bine unui ministru tânăr. Să se înveţe limba română în limba maghiară. Că şi în momentul de faţă, astăzi se învaţă limba română cu profesor de etnie maghiară. Ce limbă română este aceea, domnule ministru?

Dumneavoastră aţi fost vreodată în judeţele acelea să vă daţi seama de starea învăţământului românesc în cele două judeţe? De faptul că întotdeauna cei de la Bucureşti aveţi grijă să creaţi dihonie şi discordie între românii şi maghiarii din cele două judeţe. V-a fost greu să propuneţi ca pe lângă geografie şi istorie să înveţe şi limba română în limba maghiară?! Şi atunci rezolvaţi o problemă, nu ne mai puneaţi pe aici să ne certăm cum să înveţe limba română şi geografia şi istoria. Trebuia să le învăţăm tot în limba maghiară şi toţi de acolo din judeţele alea.

Şi atunci eraţi un ministru apreciat şi un ministru care a făcut o propunere legislativă care va revoluţiona învăţământul românesc. Poate ne explicaţia cum de ce n-aţi propus ca şi limba română să se înveţe în limba maghiară?!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Kötö, vicepreşedintele Comisiei pentru educaţie.

Domnul Kötö Iosif:

Doamna preşedinte,

Onoraţi colegi,

Domnul Adomniţei a afirmat că s-a întâmplat o înţelegere de dragul guvernării. Domnule ministru, permiteţi să vă contrazic. Eu afirm că nu este o înţelegere şi n-a fost nicio înţelegere. Eu afirm că a sosit momentul democraţiei şi a raţiunii. Şi dacă ne exprimăm din acest punct de vedere, o să vă răspund şi dumneavoastră imediat, atunci vedem că lucrurile se discută şi se pornesc de la cu totul alt unghi.

Deci, eu susţin varianta Guvernului şi propun respingerea amendamentului. Am şi câteva argumente democratice şi raţionale. Eu zic şi dacă ne uităm la evaluările psihopedagogice dovedesc că însuşirea materialului în limba maternă este mult mai eficientă.

Dacă pornim din acest punct de vedere, atunci constatăm că integrarea comunităţii în circuitul spiritual şi economic prin însuşirea istoriei şi geografiei pământului natal este un interes comun şi al majorităţii populaţiei şi a comunităţii maghiare.

Dacă examinăm prin această prismă problema, atunci eu afirm următorul lucru: interesul nostru este ca copilul să-şi însuşească materialul şi nu numai să înveţe.

Domnul coleg a spus, dacă-mi permiteţi, domnule coleg, a spus că vom învăţa numele lui Ştefan cel Mare ca Nagy Istvan. Nu este adevărat. Dacă vă uitaţi în text veţi vedea că predarea în limbile minorităţilor naţionale, geografia şi istoria României se predau în aceste limbi după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi a însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti în limba română.

Deci, eu nu văd această diferenţiere şi discriminare despre care aţi vorbit. N-aş vrea să vorbesc mai departe, să răpesc timpul dumneavoastră preţios. Încă o dată afirm că este interesul nostru comun ca copiii să-şi însuşească şi nu numai să înveţe acest material, că este interesul nostru integrarea comunităţii în circuitul spiritual şi economic al pământului natal.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi eu cred că veţi vota ca atare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Cezar Preda.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Doamna preşedinte,

Dragi colegi,

Nu am avut de gând să iau cuvântul la acest amendament, însă intervenţia fostului ministru al învăţământului, al educaţiei, m-a făcut să fac acest lucru şi îi reproşez colegului nostru de folosirea unor cuvinte care nu-şi au rostul. Să vorbeşti aici despre "ciolan", despre "împărţeală", despre modul cum este... eu nu accept. Nu râdeţi, este poziţia mea! Domnilor, eu am văzut râsete care în general pentru mine înseamnă neputinţă. Nu mi le mai daţi o dată. Vă cunosc.

Vream să vă spun un singur lucru. Nu este uşor să iei o asemenea decizie. Şi aş vrea să vă gândiţi atunci când vorbiţi despre Partidul Democrat Liberal şi de reprezentarea sa parlamentară, să nu uitaţi că acest partid acolo a câştigat alegerile, iar dumneavoastră, cei care aţi luat două-trei procente în Ardeal, vă erijaţi acum în cunoscătorii acestor probleme. Nu cred că se cunosc problemele mai bine decât cei care au primit voturile acolo. Iar responsabilitatea pe care o au aceşti oameni va fi una pe care şi-o asumă. Nu vă jigniţi colegii, ei vor cântări bine. Şi acum, ca un om care vin de aici, din Regat, n-am asemenea apăsări, sunt, cred eu, un om european. Aş vrea să vă spun cum văd eu lucrurile fără prea multă filozofie.

Vorbiţi de chestiuni pe care doriţi să le impunem? Păi, eu cred că astea le-am uitat de mult. Eu îmi aduc aminte când eram elev şi mi s-a impus să învăţ limba rusă. Nu însemna că vroiam s-o învăţ. Şi aici cred că majoritatea din sală aţi făcut lucrul ăsta. Lăsaţi copiii români de naţionalitate maghiară să înveţe ceva de drag. Lăsaţi-i în pace s-o înveţe, să ştie limba română, să ştie istoria României şi geografia României. Şi chiar dacă mai stâlcesc cuvintele, dragii mei, sunt mai curaţi decât cei care vin la microfon şi se laudă că stăpânesc bine şi istoria şi geografia.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Drept la replică, domnul Cristian Adomniţei.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Acum am două drepturi la replică. Vroiam doar să-i spun colegului meu Cezar Preda că eu sunt născut în Bucovina, unde sunt poate măcar la fel de multe, dacă nu mai multe, minorităţi decât în Ardeal. Deci, spiritul de toleranţă acolo e măcar la fel de dezvoltat precum în Ardeal.

Dar vroiam să-i răspund domnului deputat Kötö şi să-i spun că mă aştept ca interesul parlamentarilor UDMR este să fie înspre binele copiilor acestei minorităţi. Aceşti copii, când termină învăţământul, fie el obligatoriu, fie liceal, fie universitar, trebuie să poată comunica, să se poată descurca, să-şi găsească un loc de muncă în România. Sper că nu-şi doresc o segregare şi ei să rămână doar în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, cum doresc să promoveze, respectiv în judeţele din Ardeal unde această minoritate este majoritară.

Prin urmare, precum am făcut la învăţământul bilingv, este în interesul acestor copii, şi mă gândesc că în interesul celor care-i reprezintă pe ei şi pe părinţii lor, ca aceştia să stăpânească şi limba străină, limba română pentru ei, cât mai bine, pentru a se descurca bine în această ţară. Eu acest interes îl invoc şi nu altul.

În rest, în ceea ce priveşte "ciolanul", poate că nu ştiu să-i spun în limba maghiară, poate domnul Preda ştie, sunt surprins că un parlamentar PDL, şi eu îl respect foarte mult, să nu luaţi în alt sens cuvintele mele, pe domnul Preda, dar domnia sa nu e un parlamentar PDL din Ardeal. Domnia sa e un parlamentar PDL din altă parte.

Parlamentarii PDL din Ardeal să vină să spună aici şi se vor revedea pe mai târziu şi în presa locală acolo şi în presa naţională ce părere au şi cum apără ei atât interesul copiilor care provin din minorităţi, cât şi în interesul naţional al acestei ţări, respectiv cetăţenii ei, şi vă parafrazez din... "să poată comunica în limba română". Este o competenţă din cele opt pe care domnul ministru ne-o propune şi aţi votat-o la un articol anterior.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Gurzău.

Domnul Adrian Gurzău:

Dragi colegi,

Este amendamentul meu, sunt parlamentar PDL de municipiul Cluj-Napoca. Nu trebuie să ne faceţi procese de intenţie, nu trebuie să ne consideraţi pe toţi la grămadă, suntem aleşi parlamentari uninominal. Fiecare ne susţinem poziţia aşa cum considerăm de cuviinţă şi dacă nu aţi fi atât de răutăcioşi şi n-aţi fi atât de habotnici în replicile pe care le faceţi asupra Guvernului, asupra colegilor mei, credeţi-mă că v-aş preţui mai mult.

Că Parlamentul României s-a schimbat din 2008 poate dumneavoastră n-aţi aflat, dar în grupul dumneavoastră parlamentar probabil democraţia nu funcţionează. Partidul Naţional Liberal vă asigur că va vota şi pentru acest amendament, colegii mei şi din Ardeal şi din alte părţi ale ţării.

Vă mulţumesc frumos.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Solomon şi după aceea, domnul deputat Valeriu Tabără.

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Rugămintea mea ar fi dacă se votează aşa cum susţin unii dintre colegii de la PDL, se votează amendamentul comisiei, atunci să eliminăm punctul 5 de la acest articol, pentru că nu-şi mai are rostul. Dacă nu se va vota amendamentul, atunci să rămână şi pct.5 pentru că n-avem ce face. Dar aş vrea să-i dau o mână de ajutor dacă se poate domnului Adomniţei: "ciolan" în ungureşte se cheamă "ciont".

Deci, dragii mei de la PDL, când aţi terminat de împărţit "ciontul", lăsaţi restul valorilor naţionale neatinse. Ţineţi-vă numai de "ciontul" respectiv şi lăsaţi învăţământul naţional să fie învăţământ naţional. Că dacă faceţi acest troc pe spatele generaţiilor viitoare nu faceţi decât să întinaţi lupta de veacuri a unor oameni. Citeam astăzi că la Cluj, în Ţara Moţilor, este deputat UDMR. Avram Iancu cred că săracul s-ar învârti de cinci ori în mormânt dacă ar fi să ajungem la alte discuţii despre lucrurile astea.

Deci, învăţământul naţional dacă e naţional, să aibă cei trei piloni neatinşi de orice troc politic. Dacă nu, să-l facem învăţământ minoritar, comunitar, ştiu eu, să-l desfiinţăm de tot, că probabil lucrurile astea se doresc într-o ţară în care învăţământul văd că este monedă de schimb în cel mai murdar joc politic.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule deputat Solomon, am o singură rugăminte, o clarificare. Dumneavoastră aţi solicitat ca în cazul în care acest amendament trece, care este de fapt amendamentul comisiei pe care noi acum îl discutăm, să eliminăm şi alin.(5). dar, în acelaşi timp, în formularea de la alin.(1) se precizează că sunt discipline care se studiază. Pentru acestea se face metodologia, chiar dacă ele nu sunt istorie şi geografie. Păi asta zic. Şi cu excepţia disciplinelor. Deci se studiază altele. Pentru ele se face metodologia. Asta vroiam, să fim clarificaţi.

Domnul deputat Valeriu Tabără era înscris.

Domnul Valeriu Tabără:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

În primul rând, deşi sunt născut în Apuseni, vreau să vă spun că sunt născut în România şi sunt cetăţean român. Iar ca să fii cetăţean român sau să devii cetăţean al oricărei alte ţări trebuie să ştii trei elemente esenţiale: primul, limba, al doilea, istoria şi al treilea, geografia. Inclusiv pentru cetăţenia Statelor Unite se cer aceste trei condiţii.

Al doilea element. Pe mine nu mă deranjează deloc, pentru că sunt obişnuit în 16 ani să aud de la aceste microfoane vorbindu-se în două feluri: într-un fel gândeşti la putere şi într-un fel gândeşti în opoziţie. Sau într-un fel când ai o anumită coaliţie şi în alt fel când este o altă coaliţie.

Eu îmi amintesc acum vreo trei ani de zile am preluat o lege şi am citit-o cu atenţie pentru că se apropia momentul dezbaterii ei şi am constatat că erau miniştri la vremea aceea dintr-un guvern care nici măcar n-o citiseră. Nu s-a făcut niciodată caz nici de trădare, nici de altceva, ci de realismul unei analize corecte care să se bazeze pe legi care sunt acceptate internaţional, inclusiv de comisia de la Veneţia, inclusiv de ce înseamnă legislaţiile sau recomandările Consiliului Europei şi cu tot ceea ce înseamnă comportamentul internaţional şi mai ales cel comunitar. Există însă lucruri care se duc dincolo de ce înseamnă această modă a zilei de azi, o reîntoarcere din nou într-un trecut urât pentru ambele etnii, să spunem aşa, care mereu tulbură nişte ape în momentul în care ar trebui să gândim altceva.

N-am înţeles niciodată de ce trebuie să renunţăm la elemente esenţiale care aparţin inclusiv Constituţiei, sau provin din Constituţia României. Şi toate aceste chestiuni vin mereu să tulbure un element esenţial de trăire, de integrare. Nu cred că e corect, domnule ministru Adomniţei, să discutăm aici de trădări. În primul rând, amendamentul vine de la un coleg de la PDL. Şi trebuie să vorbim de ceea ce înseamnă obiective comune majore naţionale, fie că sunt în opoziţie, fie că sunt la putere, de la care nimeni să aibă dreptul să se abată. Şi n-am făcut-o niciodată în 16 ani de zile în Parlamentul României.

Or, această chestiune nu este una de fond care să pună problemele colaborării politice şi de program de guvernare. Programul de guvernare înseamnă altceva astăzi, inclusiv integrările noastre în Uniunea Europeană împreună cu Ungaria şi cu toate celelalte state. Dar nu clădim săgeţi unii împotriva celorlalţi. Şi eu cred că amendamentul care vine aici este unul de bun simţ, realist şi corect pentru ceea ce înseamnă baza unei cetăţenii.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Era înscris domnul Stanciu de foarte mult timp şi după aceea domnul deputat Grama, domnul deputat Săniuţă. Imediat... după domnul Stanciu, vă rog eu.

Domnul Anghel Stanciu:

Distinsă doamnă preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Domnilor miniştri,

Distinşi colegi de la UDMR, distinşi colegi de la PDL, şi stimaţi colegi de la PNL,

Constat încă o dată că în viaţă nu e bine să spui niciodată. Şi spun acest lucru pentru că am făcut parte din Comisia de învăţământ care împreună cu Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, şi Comisia juridică s-a aplecat cu multă osârdie asupra statutului minorităţilor.

Atunci, cei care criticau cel mai vehement prevederile din statutul minorităţilor erau colegii noştri de la PDL în frunte cu domnul Buda. Cred că-şi aminteşte. Cei care susţineau foarte mult statutul minorităţilor cu prevederi de genul acesta erau distinşii mei colegi de la PNL. Deci, iată că niciodată să nu spui niciodată.

Şi cei care erau între ei eram noi care eram şi atunci şi acum cu gândul la ţară, cu gândul la popor, la ceea ce spunea prietenul meu din PUNR, Valeriu Tabără.

Domnilor colegi,

Doamna Roberta Alma Anastase:

Aţi finalizat intervenţia?

Domnul Anghel Stanciu:

Imediat, doamnă. Îmi face aşa o plăcere să vin la microfon, dar nu ştiu ce se întâmplă cu el!

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am văzut, domnule deputat.

Domnul Anghel Stanciu:

Deci, vă rog, doamna preşedinte, că m-aţi exilat acolo în spate de tot.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu eu, domnul Hrebenciuc!

Domnul Anghel Stanciu:

Atunci daţi-mi un loc în faţă la PDL aici!

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Discutăm cu domnul Toader.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnilor colegi,

Revenind la tonul serios, eu cred şi am crezut întotdeauna că trebuie să-i ajutăm pe distinşii colegi de la UDMR. Să-i ajutăm pentru a nu cădea în greşeală. Că e uşor să cazi în greşeală. Este uşor şi cunosc lupta domniilor lor din ′92 şi încet, încet, lucrurile s-au obţinut, nu a provocat o revoltă extraordinară, s-au obişnuit şi românii şi maghiarii cu învăţământul în limba maternă. Este drept că aşa ceva în Europa nu mai există.

Dar este la fel de drept, stimaţi colegi, că dacă dumneavoastră nu veţi avea grijă să lăsaţi copiii să înveţe geografia, în special, dar şi istoria în limba română, o să aveţi în România nişte cetăţeni rătăciţi. Eu am văzut în Libia scrise toate străzile în limba arabă şi europeni care nu ştiau încotro se duc. Dacă nu-i lăsaţi să înveţe româneşte o să plece spre Bucureşti, şi ajung la Budapesta şi nu mai aveţi 6% în Parlament! Aşa că lăsaţi-i să nimerească unde este.

Ca atare, părerea mea este, stimaţi colegi de la UDMR, că art.37 alin.(5) pe care l-am propus în vechea lege, "învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, istoria românilor şi geografia României se predau în aceste limbi." Deci, iată înţelegerea care a fost şi la care s-a ajuns. "După programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti în limba română. În învăţământul gimnazial şi liceal, istoria românilor, geografia României se predau în limba română, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limbam română. Examinarea la istoria românilor şi geografia României se face în limba de predare a acesteia."

Iată un articol care funcţionează de circa şase ani şi vă asigur eu că nu şi-a scrântit nimeni limba învăţând istoria şi geografia României în limba română. Şi aveţi pe Marton Arpad care vorbeşte mai bine româneşte decât mine pentru că el s-a aplecat asupra acestei istorii şi a nimerit la Bucureşti, în Parlamentul României!

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu.

Domnul Cristian Adomniţei, drept la replică.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Domnul Stanciu a explicitat foarte clar şi cum s-a făcut până acum tranzitul de la clasa I până la clasa a XII-a pentru copiii minorităţilor privind învăţarea limbii române, cu programe diferite şi după aceea programe la fel, cu manuale diferite şi după aceea manuale la fel, astfel încât în clasa a XII-a şi copiii minorităţilor şi copiii români puteau susţine bacalaureatul la limba română împreună. Probabil de acum înainte nu se va mai putea, dar vroiam să intervin cu dreptul la replică să-i spun domnului deputat Tabără, să observ de fapt cum un ciclu s-a închis când din Vatra Românească, după 20 de ani, ajung să aud asemenea cuvinte spuse la această tribună. Nu ştiu când aţi fost sincer, atunci sau acum. Nu ştiu dacă aţi fost în amândouă dăţile sincer, dar pe drum v-aţi schimbat, nu ştiu ce v-a făcut să vă schimbaţi.

În schimb, pot să vă spun că s-ar putea să nu fi fost atent la ce am spus mai devreme. În 2007, mi s-a cerut acelaşi lucru când am lansat pachetul de legi şi nu am acceptat. Prin urmare, sunt constant şi acum cu aceeaşi poziţie din 2007. Mă gândesc că poate n-aţi auzit-o. Cei care sunt inconstanţi în poziţia lor sunteţi din păcate dumneavoastră şi sunt trist să observ acest lucru şi să-l menţionez de la această înaltă tribună.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Grama.

Domnul Horia Grama:

Stimaţi colegi,

Pentru clarificare, aş vrea să-l anunţ pe domnul deputat Cezar Preda că din Covasna şi Harghita sunt deputaţi aparţinând Partidului Social Democrat şi că sunt absolut sigur că colegii din PDL care sunt din Ardeal vor şti cum să voteze acest amendament şi că ei în mod sigur nu vor trece peste anumite principii.

Şi aş vrea să-i rog pe colegii de la UDMR să ne spună de la acest microfon dacă ei chiar doresc ca copiii maghiari care învaţă în gimnazii şi la licee să înveţe într-adevăr limba română.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Săniuţă.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am să vă rog să-mi permiteţi, pe scurt, să vă spun că vin din oraşul fondat de Mihai Viteazul. Ce legătură are asta cu istoria? Are. Vin după mai mult de trei ani de locuit la Târgu-Mureş. Ce legătură are asta? Are legătură cu geografia, evident. Unde deopotrivă am buni prieteni maghiari şi români. Şi de aceea vin să pledez în continuare de la această tribună pentru buna înţelegere dintre români şi maghiari în spaţiul european numit România.

În egală măsură, stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, susţin acest amendament pentru că istoria mă pune în situaţia de a-l susţine. La Călugăreni, în 1595, Mihai Viteazul şi căpitanul său Albert Kiraly au vorbit româneşte şi au învins împreună.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Kötő Iosif.

Domnul Kötő Iosif:

Foarte pe scurt, dacă-mi permiteţi. Eu cred că lucrurile sunt mult mai simple decât se prezintă aici.

Domnul Tabără a amintit că sunt trei condiţii să acordăm cetăţenia unui om dintr-o ţară.

Eu cred că varianta propusă de Guvern, chiar asigură aceste trei condiţii. Asigură posibilitatea comunicării, întrucât copiii, încă o dată repet, cum am spus şi anterior, îşi însuşesc mai bine pe limba maternă anumite noţiuni.

Deci, comunicarea este asigurarea integrării.

Şi răspund colegului meu: da, noi vrem să ştim în limba română, noi vrem să ne integrăm în această ţară, în circuitul spiritual, dar dragoste cu sila nu se face. Este mai bine o apreciere reciprocă, decât să iscăm alte discuţii.

Eu vă mulţumesc pentru înţelegere. Şi cu asta eu cred că am spus toate argumentele.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat Oprişcan.

Domnul Mihai Doru Oprişcan:

Stimaţi colegi,

Să ştiţi că nu doar Clujul a făcut acest amendament din partea Grupului parlamentar al PDL.

Acest amendament apărea şi pe grupajul de amendamente din judeţul Mureş. Reprezint oraşul Târgu-Mureş. Este un oraş cu 50% populaţie maghiară, şi pe mine chiar, dacă vreţi, mă miră insistenţa colegilor din UDMR, că în momentul în care s-a ajuns la o linişte în Târgu-Mureş, cred că dacă ar fi fost întrebaţi elevii care studiază la Liceul Bolyai de exemplu, din Târgu-Mureş, dacă-şi doresc acest lucru, nu cred că era unul dintre idealurile lor.

Totuşi, am ajuns să discutăm de mai bine de o jumătate de oră acest amendament.

Îmi pare rău de colegii din PSD şi din PNL care au lansat acuze la întregul grup PDL. Să ştiţi că indiferent că există sau nu există înţelegere politică, eu, personal, nu ştiu să existe o asemenea înţelegere politică între PDL şi UDMR, dar personal nici nu mă interesează o astfel de înţelegere, pentru că şi dispoziţiile şi înţelegerile politice se opresc la principii.

Nu mă pot duce acasă, în Târgu-Mureş, venit cu un asemenea amendament la această lege, şi să spun că a fost un ordin politic şi am votat în acest fel.

Deci, nu voi putea vota un astfel de amendament, şi cred că creăm nişte tensiuni suplimentare.

Iar dacă există o astfel de înţelegere, mie îmi pare rău că într-un moment atât de greu pentru toată populaţia ţării, noi condiţionăm rămânerea la guvernare de asemenea amendamente sau de asemenea condiţii. Sper să nu fie adevărat. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Călian.

Domnul Petru Călian:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt deputat de Cluj. De fapt, nu cred că trebuie să mai repet acest lucru. Ardelenii ajung mai cumpătat la microfon, însă nu ezită să o facă. Pentru că, până la urmă, fiecare reprezintă aici o zonă geografică a ţării, reprezintă un prag al istoriei şi, în cele din urmă, reprezintă cetăţenii români, indiferent de etnie.

Toate argumentele care s-au adus la acest microfon astăzi sunt demne de luat în seamă şi sunt normale şi reale, pentru că părerile, la rândul lor, sunt împărţite.

Însă, cred că până la urmă cu toţii trebuie să depăşim bariera plafonării ideilor noastre, să ne amintim faptul că suntem ţară membră a Uniunii Europene, facem parte, deja, dintr-o mare familie şi trebuie să ne comportăm ca atare.

În consecinţă, cred că raţiunea şi echilibrul, care să ducă la bună înţelegere între toţi cetăţenii României, ar fi cartea câştigătoare astăzi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dacă ar fi să fim coerenţi cu genul de dezbateri pe care le ducem astăzi, ar trebui să cer o pauză de consultări în sânul PDL-ului, ca să vedem, de fapt, care este opinia majorităţii parlamentare. Pentru că ministrul PDL, fost consilier prezidenţial, susţine un punct de vedere.

Domnul Cezar Preda, onorabil şi vechi reprezentant şi bun orator, trebuie s-o recunosc şi să-mi scot pălăria, ne spune: "Să ascultaţi, voi, vocea ardelenilor, că ei au luat voturi! Noi, adică noi, PDL-ul, am luat voturile în Ardeal, nu vă mai băgaţi voi, care aţi luat voturi în altă parte".

După care vin ardelenii şi ne-au spus, şi-i aplaud, stimaţi colegi. Îi aplaud într-adevăr, nu pentru că cineva spunea că ne-am ales uninominal în colegii, ci pentru că sunt principii faţă de care, poate, datorită votului uninominal în colegii, avem mai mare respect, că ne gândim acolo, că ne întâlnim cu oamenii faţă în faţă.

Şi, pentru aceste principii..., pentru că demonstraţia stimatului coleg de la UDMR este corectă. Vreţi să ştie mai multă istorie sau să înveţe mai bine istoria şi geografia, fără îndoială, în limba maternă este mai uşor.

Întrebarea este: nu trebuie să ştie ceva mai bine limba română, ca să fie cetăţeni români lipsiţi de complexe, lipsiţi de fantome istorice, integraţi, fără să-şi piardă nicio clipă dreptul la identitate, nici lingvistică, nici confesională, fără să-i contrazică nimeni şi să-i oblige să renunţe la limba maternă, ci doar să vorbească bine limba majoritarilor şi limba ţării în care trăiesc, muncesc şi în care au libertatea să acceadă, iată, până a deveni miniştri sau orice, la orice nivel.

Pentru asta cred că trebuie să milităm şi cred că asta este concluzia înţeleaptă.

Şi le mulţumesc, încă o dată, deputaţilor de la PDL.

Cred că consultările nu mai au sens. Votul îşi va spune cuvântul.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat, după aceea dumneavoastră.

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Observ că pentru prima dată de când sunt în Parlament, colegii, îndeosebi cei de la PDL, doresc să-şi exprime votul conform voinţei lor, şi acest lucru mă bucură foarte mult. (Aplauze.)

Bine ar fi fost dacă şi în alte situaţii ne-am fi exprimat la fel votul, nu tot timpul să ne însuşim ordonanţele de Guvern puse sub nasul nostru de către Guvern, de către Executiv.

Uitaţi în ce situaţie am ajuns astăzi, uitaţi percepţia pe care o are populaţia vizavi de această instituţie.

Mă bucur că vreţi să vă folosiţi acel vot uninominal ales pe liste de partid.

Vă mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat.

Domnul Matei Radu Brătianu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să relatez în câteva cuvinte o discuţie pe care am avut-o acum vreo 12 ani, fiind la Tuşnad-Băi, în concediu, în gazdă la o familie de maghiari, unde erau două românce de origine maghiară, de minoritate maghiară din Bucureşti, venite de 20 de ani în Bucureşti, şi care, la un moment dat, au întrebat: "Dar de ce sunt eu supărat, de ce-aş fi eu supărat, sau dacă aş avea ceva cu minoritatea maghiară?".

Am spus că nu am nimic, şi nici nu aveam. Dar că ce mă deranjează este faptul că sunt foarte mulţi maghiari care nu cunosc limba română aproape deloc. Am trăit asta în armată, am trăit de când sunt la Federaţia de Poştă preşedinte, şi am văzut. Şi mi-au explicat şi mi-au spus că nu este o atitudine de frondă sau de dispreţ a minorităţii maghiare faţă de populaţia majoritară, dar că în comunele cu populaţie majoritar maghiară se predă limba română, dar nu vine acolo niciun român, absolvent de filologie, care să predea limba română şi niciun maghiar nu se duce să facă filologia - limba română, ca să vină să predea limba română în satul lui majoritar maghiar.

Atunci, acolo sunt - asta era acum 12 ani - mulţi suplinitori, tineri absolvenţi de liceu, care la rândul lor nu ştiu limba română, şi vorbesc în maghiară şi fac cu copiii ăia ce dă Dumnezeu.

Aşa mi-au explicat ele că se întâmplă faptul că mulţi maghiari nu ştiu româneşte.

Consider eu că dacă istoria şi geografia s-ar preda în limba română, ar fi o posibilitate în plus pentru ca aceşti copii maghiari să înveţe un pic mai bine româneşte şi să nu facem o enclavizare, cel puţin la nivel lingvistic.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc mult.

O intervenţie a doamnei deputat.

Apoi, domnul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

După aceea, domnul Toader.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Eu sunt medic de 30 de ani şi în localitatea în care locuiesc, în Oradea, am foarte mulţi prieteni maghiari, şi poate chiar prieteni mai apropiaţi decât unii români.

Sunt medic într-un spital în care se internează urgenţe. Pacienţii respectivi, din zonele unde se predă limba română cu profesori maghiari, aproape că nu ştiu să vorbească româneşte. Deci, este vorba de zonele din judeţul Bihor, din nordul judeţului: Valea lui Mihai, Marghita. Vin în situaţii critice, în care eu, ca medic, nu pot să fac un diagnostic pe baza anamnezei pe care o fac acestor pacienţi, împreună cu familiile lor.

Eu, personal, m-am străduit să învăţ limba maghiară şi cunosc câteva fraze în limba maghiară, însă nu pot să mă descurc şi nu pot să-i ajut pe aceşti oameni.

De aceea, o să vă spun şi o anecdotă despre viaţa mea: nu m-am căsătorit cu un maghiar, pentru că nu am ştiut suficient de bine limba maghiară, familia dânsului fiind din Turda, şi nu m-au acceptat. Dar nu a rămas o problemă aceasta, ci faptul că nu pot să fiu de folos semenilor mei de etnie maghiară.

De aceea, vă rog foarte mult, colegii de la UDMR, să acceptaţi că este nevoie ca cetăţenii români de etnie maghiară să ştie mai bine să vorbească româneşte.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

S-a ridicat aici corect o problemă în dezbatere: ce se întâmplă dacă se adoptă în forma aceasta, a comisiei, amendamentul?

Conform art.110 din Regulament, alin.(3): "Camera se pronunţă prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte".

Deci, dacă se va adopta în această formă, alin.(5) va trebui să fie automat respins.

Înainte, însă, de a mă retrage şi eu, vreau să vă spun că la noi în comisie nu a fost o problemă sau o dezbatere de natură politică. Noi am discutat pe argumente legate de educaţie, de programă ş.a.m.d.

Este adevărat că noi, după ce am votat, am continuat să lucrăm, dar nu ştim de ce s-au oprit lucrările prin comisiile din Senat şi ale Senatului. Că, nefiind o chestiune politică, n-am înţeles, dar aşa s-a întâmplat acolo.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Văd că îmi suflaţi. Am să mă gândesc dacă ceea ce îmi suflaţi... am să vreau să-mi spun şi eu punctul de vedere.

Sigur că este o dezbatere pe care foarte mulţi o consideră necesară şi chiar foarte utilă.

Dar eu va întreb altceva: Ce dorim, în ultimă instanţă, să cunoască geografia şi istoria sau cum o învaţă?

Ne punem întrebarea: dacă facem despre informatică şi calculator, îl învăţăm cu creta sau cu creionul, sau folosim ceea ce trebuie să folosească un tânăr care vrea să înveţe IT-ul?

Dar aceste dezbateri nu duc, până la urmă, decât la o dezbatere sterilă, după părerea mea. Fondul acestei probleme este: cum învaţă copilul?

A spus un distins coleg că avem o problemă cu profesorii de limba română care predau limba română şi sunt de etnie maghiară.

Vom face acelaşi lucru, probabil, dacă vom ajunge într-o situaţie în care geografia şi istoria să fie predate tot de un profesor care nu ştie bine româneşte.

Cred că nu ăsta este sensul acestei dezbateri pe care o avem noi. Trebuie să privim realist, suntem în secolul al XXI-lea. Suntem într-o singură ţară. Nu cred că aici este efectul.

Şi, fiindcă este vorba şi de probleme personale, şi eu am o cumnată unguroaică. Nu ştia nicio boabă româneşte, dar până la urmă s-a integrat şi ştie mai bine decât credem noi româneşte. Nu asta este problema, motiv pentru care accept sugestia unui coleg şi solicit o pauză de consultări, fiindcă este o problemă deosebită.

Doamna Roberta Alma Anastase:

De cât timp, domnule Toader, cu aproximaţie?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu chiar până mâine dimineaţă! O oră. (Vociferări.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

În 45 de minute ne revedem în plen.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Pauză de consultări, chiar de o oră, ştiam de 45 de minute, n-am auzit. Dar, cu 40 de minute sunt de acord.

Doamna Roberta Alma Anastase:

40 de minute. Mulţumesc.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă propun să reluăm lucrările.

O să vă rog să luaţi loc.

Reluăm lucrările şi dau cuvântul liderului Grupului parlamentar al UDMR, domnul Gergely.

Domnul Olosz Gergely:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cerem o pauză de consultări de o jumătate de oră.

Mulţumim. (Vociferări.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este ora 17,07 minute. La şi 30, de acord?

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Toader vrea sa faca o propunere...

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Stimaţi colegi,

Vedeţi că este o problemă de înţelegere a modului cum trebuie abordat acest articol.

Colegii noştri de la UDMR au cerut o pauză de consultări.

Cred că cel mai corect este să ne vedem mâine dimineaţă la ora 10,00 şi acolo vom lua o decizie. (Vociferări.)

Mulţumesc mult.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Evident, voi supune la vot această propunere. Am consultat şi o parte din liderii politici.

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte,

Eu înţeleg că până la 17,30 lucrările Camerei nu există, pentru că s-a cerut pauză de consultări.

În consecinţă, ceea ce v-a spus domnul Toader nu se poate pune decât după ora 17,30, dacă vrea să mai ia cuvântul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă.

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Reluăm lucrările noastre.

Domnule Toader, vă rog să faceţi propunerea.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Nu mai cer pauză de consultări. Am avut în vedere ceea ce a solicitat domnul Nicolăescu, că trebuie să fie ora 17,30. M-am uitat şi în balcoane, este numai domnul Iliescu, fără mineri. Este suficient.

Dar, făcând spiritul de glumă, vă rog foarte mult şi vă solicit foarte serios, să reluăm lucrările mâine dimineaţă, având nevoie şi de o consultare la nivelul grupurilor parlamentare din partea de guvernare.

Vă mulţumesc. Mâine la ora 10,00, cu scuzele de rigoare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot.

Pe procedură, domnul Duvăz.

Vedeţi că propunerea este de la domnul Hrebenciuc.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Doamna preşedinte, vă mulţumesc.

Sunt convins, aşa cum vă cunosc şi ştiindu-vă simţul dreptăţii, că recunoaşteţi că nu am avut nicio intenţie, nicio clipă, să tergiversăm aceste lucrări, că n-am dorit nicio clipă să amânăm adoptarea acestei legi, că ne-aţi acuzat pe nedrept şi aţi făcut nişte procese de intenţie. Şi, sunt convins, fără să spuneţi dumneavoastră asta, că aţi dori, faţă de Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi al Partidului Naţional Liberal, să vă scuzaţi că aţi făcut aceste afirmaţii.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

O să vă rog să faceţi diferenţa. În niciuna din intervenţiile mele de astăzi nu m-am referit la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi chiar le-am mulţumit pentru intervenţiile constructive pe care le-au avut.

În momentul de faţă cred că este o propunere pe care trebuie să o supunem la vot.

Domnul Dumitrescu, pe procedură.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Stimată doamnă preşedinte,

Cred că nimeni nu se îndoieşte şi presupun că atunci când supuneţi la vot, supuneţi şi acest lucru, că mâine la ora 10,00 - dacă trece prin vot - ceea ce nu cred, pentru că eu îi văd pe toţi colegii mei dornici să parcurgă această lege şi s-o dezbată cât mai repede, inclusiv din arcul guvernamental, că începem cu Legea educaţiei, la ora 10,00.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Toader.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

Votul s-a încheiat: 118 voturi pentru; 77 împotrivă; o abţinere.

În ceea ce priveşte programul, el este adoptat de Biroul permanent al Camerei şi, eventual, mâine dimineaţă, un lider de grup, dacă este de acord, poate face propunerea.

Trebuie, să respectăm programul.

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Când v-am făcut o propunere în legătură cu numărul de ore în care să adoptăm acest proiect de lege, am făcut socoteala, înmulţind 5 minute cu fiecare amendament, că vom lucra programul aşa cum a fost el prevăzut: astăzi de la ora 13,00 până la ora 19,00 ş.a.m.d.

În condiţiile astea, cum să mai putem respecta programul, pentru că vă anunţ că în momentul în care ajungem la sfârşitul celor 39 de ore, conform procedurilor parlamentare, amendamentele se supun la vot fără să mai fie susţinute, ceea ce încalcă posibilitatea colegilor noştri de exprimare.

Deci, gândiţi-vă, dumneavoastră, în înţelepciunea dumneavoastră, la nivelul conducerii Camerei, cum rezolvaţi această problemă?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă.

Vă mulţumesc şi vă doresc o seară bună!

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,30.