Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Putem începe sesiunea de declaraţii politice de astăzi, 28 septembrie. Avem aproape 95 de persoane înscrise pentru declaraţii politice.

Din partea Grupului parlamentar democrat liberal - 22 de persoane, din partea Grupului parlamentar PSD+PC - 24, PNL-14, UDMR-ul, în sfârşit, 2 persoane. Minorităţile naţionale 2 persoane, independenţii 4, până acum.

Dacă domnul Bot nu este prezent, domnule Blaga, aveţi cuvântul, dacă vreţi. Da, am o rugăminte la dumneavoastră, 3 minute. Sunt cu ochii pe dumneavoastră ca pe butelie. Exact cum erau poliţiştii pe domnul Băsescu ieri.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Da, domnule preşedinte,

Bună dimineaţa!

Bună dimineaţa, domnilor colegi.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează «De la volanul Loganului albastru».

Este adevărat că România trece printr-o perioadă dificilă, că marea parte a poporului român nu ştie ce să mai facă, cum să se mai descurce. La fel de adevărat este că în această situaţie am ajuns, de-a lungul anilor, prin tot felul de împrejurări şi acţiuni politice, economice, spirituale, morale, interne sau externe, unele benefice, altele mai mult decât rele.

Nu găsirea unor vinovaţi este importantă, ci găsirea unor soluţii şi acceptarea acestora de majoritate, chiar dacă nu sunt perfecte. Totuşi soluţiile trebuie bine gândite, riguros aplicate şi urmărite. De multe ori nu a fost să fie aşa.

Votul uninominal a fost o speranţă, ar trebui să fie ceva bun, dar nu este aşa. Am acceptat cu greu să candidez ca deputat. Este drept că am schimbat Espero cu şofer cu un Logan albastru pe care îl conduc, dar ideea a fost şi este alta. Dintr-un vot uninominal insuficient gândit şi pregătit, ne-am trezit în Parlament într-o situaţie de vot pe listă. Această situaţie nu este benefică nici ţării, nici imaginii pe care majoritatea parlamentarilor au avut-o sau o dobândesc acum.

Ar fi multe de spus, deşi au trecut numai aproximativ doi ani. Raportul satisfacţie - insatisfacţie este subunitar.

"De la volanul Loganului albastru" lucrurile sunt aşa după cum cea mai mare parte a concetăţenilor le văd.

Deosebirea este că parlamentarul poate şi trebuie să facă ceva, ceva ce posibilităţile sale personale şi generale îi oferă.

Dar când posibilităţile generale cuprind şi oameni ca fostul ministru al finanţelor, domnul Vlădescu, care mă întreba "Ce interes aveţi dumneavoastră, domnule deputat, pentru a pune în funcţiune o linie de producere a ţevilor din fontă ductilă la Orăştie?", atunci ce mai pot spune?!

Sunt doi ani de când bat pe le porţile unor personaje importante. Speranţe, răbdare, înţelegere, aşteptare, reluare explicaţii, adrese, interpelări şi iar speranţe.

Întrebarea este: cât mai aşteaptă investitorul german găsirea unor soluţii? Dar cât mai trebuie să crească datoria Uzinei Mecanice Orăştie de la cele 50 milioane euro deja datorie faţă de stat în prezent a unei unităţi de stat.

O mică specificaţie: toată această creştere de la 17 milioane euro a fost sub ochii tuturor guvernelor - PSD, PNL şi acum PDL.

"De la volanul Loganului albastru" văd cum multe promisiuni faţă de oraşul meu rămân neîmplinite, unele speranţe legate de agricultura românească se spulberă.(TRANSILVANIA, prin împădurirea terenurilor agricole, devine TRANS - SILVA).

Ca şi când nu ar fi de ajuns gustul amar lăsat de neîmplinirea problemelor economice şi sociale, mă îngrijorează şi degradarea psihicului românesc. Asistăm la o serie de acţiuni şi poziţii care nu ţin cont de patriotismul curat, românesc. Un exemplu recent pentru mine este cel al hărţii României de la intrarea în Salina Turda. Aici Transilvania este colorată în galben, în timp ce restul ţării este colorat în roşu. Nu se face referire niciunde la România, sugerându-se că brandul ţării este mai puţin important decât brandul Transilvania.

Stimaţi colegi şi colege membri ai Parlamentului,

"De la volanul Loganului albastru" se văd şi altele, dar cum speranţa moare ultima, cred că într-un timp foarte scurt toate acestea să rămână simple episoade demontate şi anulate de schimbări în bine.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult.

Dacă din partea Grupului parlamentar social-democrat are cineva dorinţa expresă de a lua cuvântul?

Dumneavoastră aţi fost social-democrat, după aceea v-aţi schimbat.

Doamna deputat? Ei, aşa au fost toţi. Şi pedeliştii au fost social-democraţi şi n-au fost social democraţi până la capăt. Depinde cum de aşezi, cum te trezeşti, cum te culci.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează «"Memento mori" sau cât timp le-a mai rămas?»

Stimaţi colegi,

Viaţa bătrânilor a devenit o temă de discurs politic prin care se încearcă cu fraze mai mult sau mai puţin meşteşugite să se câştige bunăvoinţa auditoriului şi mai puţin să se găsească nişte soluţii. Acest tip de discursuri nu ţin de cald şi nici de foame. Mai mult ca sigur că uneori chiar şi jignesc.

La 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat prin Rezoluţia 46/91 Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine în anii de după pensionare. Principiul participării, principiul independenţei, principiul integrării, principiul autorealizării şi principiul demnităţii sunt prezentate complex, în multe pagini, menite a crea un cadru legal, dar mai ales moral de susţinere socială a vârstnicilor. În sesiunea ONU din februarie 1995 s-a stabilit ziua de 1 octombrie ca Zi Internaţională a Persoanelor în Vârstă.

Am fost întotdeauna un om de acţiune şi de mult timp mă preocupă problemele sociale. Ştiu că rolul familiei este esenţial în viaţa bătrânilor. Grija copiilor faţă de părinţi şi prezenţa nepoţilor le aduc bucurii şi o stare psihologică optimistă, dar, din nefericire, nu în toate situaţiile bătrânii pot fi îngrijiţi în familie.

În România, nu sunt destule cămine unde bătrânii să fie asistaţi şi ajutaţi să-şi ducă bătrâneţile în mod demn, cum sunt în toate ţările Europei civilizate. În puţinele aşezăminte existente se aşteaptă să moară cineva, pentru a se face loc altei persoane. De aceea, unul dintre amendamentele "nesimţite" pe care le-am făcut la Legea bugetului pe anul 2010, în calitate de parlamentar al opoziţiei, a fost legat de demararea construcţiei unui cămin de bătrâni pe lângă biserica "Sfântul Vasile cel Mare" din colegiul meu de Oradea.

Cei aflaţi la guvernare nu mi-au acceptat niciun amendament, iar săptămâna trecută, noi, deputaţii PSD, am fost acuzaţi de însăşi preşedinta Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, de "vânzarea" pensionarilor. Îmi exprim public acum, în preajma Zilei Persoanelor în Vârstă, indignarea faţă de cele afirmate de domnia sa, nu am făcut şi nu voi face nici un troc legat de vieţile oamenilor şi nici nu am cunoştinţă de aşa ceva.

Tot ce îmi doresc este să pot fi de folos celor ce m-au votat şi celor ce nu au făcut-o, de 30 de ani le-am îngrijit în calitate de medic sănătatea şi viaţa. Iar dacă cei aflaţi acum vremelnic la putere cred că viaţa este doar un troc, le pot doar reaminti faptul că "timpul fuge ireparabil" şi cei ce nu îşi respectă bătrânii, nu sunt vrednici de tinereţea lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc mult, doamna deputat.

O să vă îndrăgostiţi toţi social-democraţii de doamna Anastase, până la urmă. O să mă îndrăgostesc şi eu. Atâta dragoste pentru dânsa nu am mai văzut de mult timp.

Daţi-mi voie să vă citesc, din partea Grupului parlamentar democrat-liberal, care sunt colegii care au depus în scris: domnul Octavian Bot, doamna Claudia Boghicevici, domnul Constantin Dascălu, domnul Stelian Fuia, domnul Daniel Buda, Marius Dugulescu, Marian Avram, Gheorghe Ciobanu, Constantin Chirilă, Cristian Burlacu, Samoil Vîlcu, Ioan Oltean cu 3 declaraţii, Marius Rogin, domnul Uricec, domnul Andrei Sava.

Din partea Grupului social-democrat, până acum au depus: Georgian Pop, subsemnatul Valeriu Zgonea, domnul Sorin Stragea, domnul Ioan Stan, domnul Liviu Bogdan Ciucă, Ion Stan, domnul Marian Ghiveciu.

Dacă din partea Grupului parlamentar liberal, este cineva care vrea să ia cuvântul?

Domnule deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

Doamna profesoară de la UDMR vă pregătiţi. Bună dimineaţa!

Domnul Octavian-Marius Popa:

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul: "Atacuri repetate la libertatea presei ale primarului PDL de Tulcea, Constantin Hogea"

Pentru început, o să facem un scurt istoric. În 2005, în ziarul tulcean "Acum" a apărut un articol în care primarul de Tulcea era prezentat cu o restanţă de plată a întreţinerii în valoare de circa 14 milioane de lei vechi, în timp ce erau mari probleme legate de încasările de la populaţie a contravalorii serviciilor publice de profil subordonate primăriei. Reacţia promptă la articol a primarului Constantin Hogea, aflat atunci la primul mandat, nu a fost numai de a-şi plăti această restanţă ci şi de a ridica de pe domeniul public cele 8 chioşcuri de vânzare a presei din oraş ale unei societăţi partenere cu cea care edita ziarul "Acum", fără avertisment, pe baza unor pretexte copilăreşti.

Cu veniturile diminuate permanent prin restricţionarea continuă a locaţiilor de vânzare a ziarului, cu valoarea veniturilor din publicitate redusă drastic datorită semnalului politic dat potenţialilor clienţi, ziarul "Acum" şi-a dat obştescul sfârşit în iunie 2010, după ce reprezentase timp de aproape 14 ani un reper de conduită jurnalistică. În cercuri apropiate lui Hogea, acesta se laudă şi acum cu "victoria" obţinută.

Cu circa două luni în urmă, imediat după anunţul făcut de fostul director al ziarului "Obiectiv" de Tulcea, că va fi candidatul la funcţia de primar al municipiului Tulcea din partea unui partid de opoziţie, precizez că nu Partidul Naţional Liberal, primarul Hogea şi-a adus aminte de modul în care a procedat cu ziarul "Acum" şi a ridicat de pe domeniul public al oraşului 5 chioşcuri ultracentrale de difuzare a presei, practic cele prin care se făcea cea mai mare parte din vânzările ziarului menţionat. Pretextul fiind că acestea nu ar fi avut programul afişat şi că nu ar avea autorizaţie de comerţ ambulant, deşi acestea funcţionau acolo de câţiva ani buni, sub ochii celor de la Primărie, pe atunci însă erau în relaţii bune. Locaţiile fostelor chioşcuri de difuzare au fost date unei firme a unor apropiaţi PDL, aceeaşi metodă. Ziarul "Obiectiv" se vinde acum în diverse magazine de mărfuri generale, dar numărul acestora se restrânge în fiecare zi, datorită ameninţărilor interpuşilor primarului Hogea. Mai mult, deşi la licitaţia pentru contractarea publicităţii de către Primăria Tulcea, ziarul "Obiectiv" a prezentat o ofertă cu cel mai mic preţ, Primăria nu a acceptat oferta pe motiv că preţul este prea mic şi că ofertantul nu ar face dovada că dispune de spaţiu publicitar în ziar. Ce ciudat!

Indiscutabil, avem de-a face cu un atac la libertatea presei similar cu cel practicat de preşedintele Băsescu asupra trusturilor de presă "Realitatea" şi "Antena". Se vede că primarul Hogea a învăţat foarte multe lucruri de la mentorul său PDL, aflat acum la preşedinţia ţării.

Protestăm public, în calitate de partid de opoziţie, împotriva unor astfel de comportamente politice şi cerem asociaţiilor din domeniul presei să acorde sprijinul lor colegilor de la Tulcea, pe care primarul PDL doreşte să-i pună "cu botul pe labe".

Deputat al Partidului Naţional Liberal, Octavian Marius Popa.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Popa, vă mulţumesc foarte mult.

Daţi-mi voie să citesc din partea Grupului parlamentar naţional liberal care sunt colegii care au depus în scris: Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, George Dumitrică, Mihai Donţu, Radu Stroe, Bogdan Ţîmpău, Ciprian Dobre, Titi Holban, Ionel Palăr, Cristian Buican, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Gigel Ştirbu, Relu Fenechiu şi Viorel Buda.

Doamna deputat Petö Csilla-Maria, aveţi cuvântul.

Domnul deputat Varga Attila a depus în scris.

Doamna Petö Csilla-Maria:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "1 octombrie, Ziua Internaţională a Vârstnicilor."

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

A îmbătrâni nu este un lucru deloc neglijabil, nu toată lumea are parte de el, la fel cum a îmbătrâni cu demnitate nu este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Sau citându-l pe marele Goethe: "Nu însăşi îmbătrânirea, ci modul de a trăi această stare constituie adevărata artă".

Declaraţia mea politică este dedicată acelora care ştiu îndurarea îmbătrânirii, împăcarea cu schimbările caracteristice acesteia - slăbirea stării de sănătate, alterarea vederii, încetinirea paşilor ce se vor alergând - nu este deloc simplu. Toate acestea însă pot deveni suportabile prin iubirea, preţuirea, cinstirea din partea familiei, a societăţii, a mediului înconjurător.

Astăzi, când ne aducem aminte de cei vârstnici, cred că se impune o întrebare justificată: oare facem tot posibilul ca aceşti oameni într-adevăr să simtă demnitatea îmbătrânirii? În mijlocul bătăliilor politice, a îndeplinirii obiectivelor impuse de lumea noastră schimbătoare, câteodată uităm: nu există o provocare mai mare decât grija celor dragi, a părinţilor noştri. A înapoia ceva din toate acele lucruri, care poate că nici nu pot fi înapoiate.

Trebuie să observăm că în ciuda tuturor condiţiilor nefaste, în ciuda spinării adesea aplecate, aceşti oameni vârstnici au totuşi ţinută. Cum braţele au pierdut din putere, aşa s-a întărit sufletul, cum s-a deteriorat memoria, aşa s-a lărgit experienţa de viaţă, odată cu aplecarea spinării, s-a îndreptat caracterul, iar alterarea biologică a vederii a condus la o agerime mărită a acesteia.

Totuşi, aceşti oameni sunt puternici sufleteşte, în ciuda dificultăţilor încă se pot bucura şi adesea constituie exemple de tenacitate şi răbdare pentru cei tineri. Ei sunt aceia care au fost tineri în situaţii economice şi sociale extrem de grele, care au muncit şi au educat copii fără a se plânge. Oare cu cât este mai uşoară situaţia lor astăzi? Să fim sinceri: cu absolut nimic.

Ascultând oameni cu influenţă şi răspundere, mă simt şi eu de multe ori jenată şi afirm: în ciuda oricărei situaţii economice grele, nici un concetăţean de-al nostru nu se poate simţi inutil sau, şi mai rău, ca şi cum ar fi sursa tuturor relelor. Tocmai din acest motiv, consider cuvintele regretatului Sütő András de o actualitate foarte mare: "Se cinsteşte pe sine orice generaţie prin recunoaşterea faptului că lumea nu a început cu ea".

Apelul meu de astăzi se referă exact la acest aspect. Să nu-i considerăm pe membrii vârstnici ai familiei ca fiind de rangul doi. Să lăsăm loc aspiraţiilor, planurilor lor, să le dăm posibilitatea de a fi independenţi. Demnitatea umană şi respectul nu sunt neapărat şi întotdeauna o problemă materială, ci o atitudine simplă, plină de iubire.

Din aceste motive doresc să atrag atenţia pe această cale că respectul faţă de vârstnici, de cei care au împlinit o vârstă frumoasă nu este o atitudine care trebuie să se manifeste doar pe 1 octombrie şi în luna vârstnicilor. După cum ştiţi, Ziua Internaţională a Vârstnicilor a fost organizată pentru prima oară în 1991 de către ONU. De atunci au trecut aproape 20 de ani. În locul confruntărilor ideologice care gravitează în jurul puterii, ar trebui cu toţii să muncim pentru ca atenţia noastră, a celor mai tineri să se îndrepte către cei vârstnici nu doar o dată pe an, ci în toate cele 365 de zile ale anului.

Asta pentru că zilelor de sărbătoare importanţa le-o conferă tocmai activitatea perioadei petrecute între ele. Să ne apropiem de momentul în care putem afirma: cei vârstnici au parte de admiraţia şi respectul societăţii în fiecare zi a anului.

Să simtă într-adevăr că este nevoie de ei, să simtă că există lucruri pe care ei le ştiu mai bine şi sunt şi unele pe care doar ei le ştiu. Experienţa de viaţă acumulată de-a lungul anilor nu poate fi compensată cu nimic, situaţiile trăite în timp nu pot fi reduse pe o pagină a unei cărţi sau la o întâmplare povestită.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, vă mulţumesc.

Doamna deputat Luminiţa Iordache, din partea Grupului deputaţilor declaraţi independenţi, după care, în aceeaşi zonă, domnul Cătălin Cherecheş.

Domnul Vasile Soporan a depus în scris.

Doamna Luminiţa Iordache:

Ca independentă, domnule preşedinte de şedinţă, vă sfătuiesc, la vârsta asta, să nu vă mai îndrăgostiţi, că este cam periculos.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Niciodată nu e periculos să te îndrăgosteşti.

Doamna Luminiţa Iordache:

Ba e periculos, întrebaţi-i pe cei care au făcut-o.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi, stimate colege,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "O lume nebună, nebună, nebună" în care cred că ne regăsim cu toţii.

Dacă citim titlul şi facem o pauză, ne putem gândi la ce oare se referă. Şi sigur că titlul ne duce cu gândul la un film turnat mai demult, sau la o piesă de teatru, sau la o glumă, o glumă obişnuită şi poate de ce nu, la o glumă proastă.

Dar eu nu m-am gândit la o glumă, nici măcar la un banc sau o snoavă, ceva, m-am gândit să traduc în câteva cuvinte simple vremurile pe care le trăim. Te uiţi în jur şi nu te lămureşti. Ce se întâmplă cu adevărat? Trăim o vreme normală cu oameni normali, între oameni normali? Noi suntem normali sau cei de lângă noi nu sunt normali? Sau totul invers sau pe dos?

Poţi să te uiţi în jur şi să ai senzaţia că totul în jurul tău e perfect aşa cum ne-am închipui sau ne-am dori? Sau totul e o închipuire şi nu ştim niciunul dintre noi care e adevărul sau care e minciuna! Cine are dreptate dintre toţi cei care se erijează în apărătorii tuturor lucrurilor normale şi poate niciunul dintre ei nu e conştient că nici el măcar nu e normal?

Şi în lumea asta nebună nu ştii nici măcar cine e mincinos sau cine nu, cine e sănătos şi cine e bolnav. Stai şi te întrebi oare cine din Opoziţie crede cu adevărat că are dreptul să arunce primul cu piatra? Cine poate face opoziţie? Critică o lege la care nici măcar nu s-au aplecat măcar un minut asupra ei. Critică un vot dat de cei ce stau în sală la dezbateri, iar ei pleacă dezinvolţi la o bere sau la o întâlnire de afaceri. Te uiţi apoi cu câtă nonşalanţă părăsesc sala de şedinţe, tocmai ca să poată apoi găsi motive de atac. Te uiţi la ei şi îi vezi când armele lor se întorc chiar împotrivă-le şi apoi o face fiecare pe lupul moralist...

Chiar, lor cine le ia din leafă?

Stai şi te întrebi dacă tot din lumea asta nebună fac parte şi sindicaliştii sau, mă rog, şefii lor care ba sunt cu puterea, ba sunt cu opoziţia, după caz, ba vor să nu-şi declare averile, că, de, ei nu trebuie să dea socoteală nimănui, că ei dispun de banii celor ce muncesc şi nu de banii "deştepţilor". Şi tot ei, sindicaliştii, le spun celor care i-au ales ca sunt cei mai sfinţi, că nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le miroase, dar dau cu subsemnatul alături de Vântu. Dacă ar putea săracul muncitor să ştie cu adevărat ce bani învârt ei în lumea asta nebună...!

Şi mai stai şi te întrebi că din lumea asta fac parte şi doctorii care ne ameninţă ca lasă bolnavi în paza celei cu coasa, că nu le mai ajung banii şi pleacă unde văd cu ochii... Dar nu se gândesc că noi toţi cei care, de altfel, ne confundăm şi noi cu nebunia asta, le-am suportat din taxe şi impozite şcoala asta românească pe care au absolvit-o cu mândrie, şi vor să plece aiurea, să aibă grijă de alt bolnav, care oricum nu-i va mai pune plicul în buzunar, şi dacă treci în cont şi lucrul ăsta, parcă la sfârşit de lună tot atât câştigă, dar cum să aibă grija de sănătatea amărâtului din ţara lui?

Şi profesorii, în ce lume trăiesc ei oare ? Au cerut salarii mari când au ştiut că nu au de unde lua, când şcoala românească trăieşte într-o lume nebună, unde copiii nu mai iau bacalaureatul, unde taxa pe o şedinţă de pregătire depăşeşte un sfert din salariul minim, unde nu mai este exemplul învăţătorului de la ţară care era dedicat numai şi numai şcolii.

Şi funcţionarii publici trăiesc într-o lume mai nebună decât nebună. Cer numai drepturi, dar uită ca au stârnit o revoltă în lumea celor pe care ei îi cred nebuni. Deveniseră o clasă de lux în România, aveau numai drepturi şi stimulente şi numai dispreţ pentru cei pe care trebuiau să-i slujească.

Şi poliţiştii care parcă sunt mai nebuni ca infractorii, că după ce sunt prinşi chiar ei în flagrant, tot ei fac grevă ca şi cum s-au înţeles cu ăia să aibă cale liberă la nebunii.

Şi Voiculescu, şi Ponta, Tăriceanu sau Antonescu, şi toţi cei de lângă ei au condus România tot dintr-o lume a lor nebună, nebună.

Şi toate guvernele de până acum care au condus ţara asta ca şi cum şi ei ar fi provenit dintr-o lume nebună.

Şi toată această lume nebună de politicieni, trecuţi şi prezenţi, care dacă ar face front comun şi s-ar gândi la acest popor, care nebun a fost că i-a votat, poate am trece de nebunia asta, şi lumea asta nebună, nebună, nebună am vedea-o numai în emisiuni de umor, unde să putem râde, dar într-o pace naţională, cu burta plină şi copii învăţaţi, cu nepoţi sănătoşi, cu legi normale, cu salarii mari sau mici, dar sigure.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamna deputat.

Să ştiţi că nu mă iau după dumneavoastră şi dacă pot să mă îndrăgostesc, mă îndrăgostesc. Măcar acum, că mai târziu nu se ştie, poate ne luaţi şi acest drept.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Dacă din partea minorităţilor naţionale?

Domnule deputat, după domnul Cherecheş, vă rog frumos. Nu vă supăraţi, dumneavoastră sunteţi un tip răbdător, aşa că... (Domnului deputat Ştefan Buciuta.)

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia mea politică de azi este intitulată "Infrastructura e la pământ".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu trebuie să ai studii de specialitate ca să ştii că orice investiţie porneşte de la infrastructură: să fie drum de acces, să existe legături de transport, să ai utilităţile la îndemână. Dacă luăm în calcul doar aceste elemente, realizăm uşor de ce nu vin investitorii, de ce România nu este atractivă pentru cei care au bani şi vor să investească.

Poate că doamna Anca Boagiu s-a bucurat mult că a fost învestită la Ministerul Transporturilor. Bănuiesc că oricui i-ar plăcea această postură. Dar cred că atunci când accepţi, trebuie să ai şi o strategie cu ajutorul căreia să realizezi ceva. Mai ales într-un domeniu în care nu s-a întâmplat nimic bun în ultimii 20 de ani. Altfel, rămâi doar cu imaginea că iubeşti puterea şi... atât.

Dacă însuşi preşedintele României, care susţine necondiţionat actuala putere, recunoaşte că Ministerul Transporturilor stă cel mai prost la orice capitol, e clar că doamna Boagiu nu are zile uşoare. Şi nu mă refer aici la minunile care s-ar putea numi autostrăzi, ci la micile dezastre, care tocesc nervii şi omoară răbdarea celor care sunt nevoiţi să circule pe drumuri, pe calea ferată, cu avionul sau pe apă. Fiindcă niciun capitol care aparţine domeniului transport nu e ca lumea.

Companiile feroviare au ajuns praf şi pulbere, de vină nefiind altceva decât dezinteresul, furtul şi incompetenţa celor care ar fi trebuit să le facă rentabile, să atragă fonduri pentru investiţii. Cum se poate comenta faptul că de la Constanţa la Baia Mare, unde locuiesc eu, îţi trebuie cel puţin 18 ore, dacă nu sunt evenimente nedorite pe calea ferată. Cei în vârstă spun că nici pe vremea războiului nu se circula astfel. Vreţi să vorbim şi de CFR Marfă? A fost distrusă, cu ajutorul statului, şi apoi va fi vândută cu siguranţă pe bani foarte puţini.

Ministerul Transporturilor, deşi avea atâtea oportunităţi de finanţare europeană, a atras cele mai puţine fonduri. Deşi ar fi putut să fie vreo 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, însă aşa-zişii "competenţi" din minister abia au reuşit să atragă 36 de milioane de euro în trei ani.

Dar nu doar din această cauză nu sunt bani nici măcar pentru peticirea drumurilor, cu care românii s-au obişnuit, iar străinii refuză să vină în România în această perioadă. Nopţile friguroase ne anunţă că iarna nu e departe şi odată cu ea, revin din nou la modă gropile, unele adevărate cratere.

Revenind la autostrăzi, aproape totul e blocat. Nu se mai lucrează decât la limită de avarie pe ici pe colo. Iar dacă facturile nu vor fi achitate, se vor opri lucrările şi aşa făcute cu...încetinitorul. Cine mai ştie de ce s-au blocat lucrările la tronsonul Bucureşti - Ploieşti, sau proiectul de concesiune pe Comarnic - Braşov? Unii spun că românilor li se mai pregăteşte ceva şi pentru Deva - Orăştie.

Ni se tot spune că nu sunt bani, dar în acelaşi timp se pregăteşte un alt tun cu rovinieta electronică, pe care unii ar vrea să dea (sau să primească, depinde din ce unghi priveşti) vreo 30 de milioane de euro, când sistemul costă cam 100.000 de euro.

Despre aeroporturi ce să spunem? Autorităţile judeţene din Maramureş se chinuie de ani buni să facă investiţii la aeroportul din Tăuţii Măgherăuş, care doar în titulatură se numeşte internaţional. Altfel, funcţionalitatea lui lasă clar de dorit. Cauza? Tot banii. 156 de milioane de euro, atât scrie în programul pentru modernizarea aeroporturilor din ţară, dar se aud voci care afirmă că Aeroportul Baia Mare nu e prioritate în dezvoltarea României. Este unul la Cluj, iar distanţa e doar de 160 de kilometri. Şi ne întoarcem din nou la calea terestră, care, vai mama ei cum arată.

Dacă nu mai avem drumuri ca lumea, cale ferată sau aeroporturi, ne mai rămân apele. Dar nici aici lucrurile nu stau bine. Pe vremea cealaltă, canalul Dunăre - Bucureşti era la 15 km de Bucureşti. A venit capitalismul şi s-a furat aproape tot fierul de pe maluri.

În rest, ce să mai vorbim despre străzi, parcări, sufocarea oraşelor. Sunt doar... mărunţişuri. Şi în tot acest timp, negocierile cu sindicatele s-au blocat, oamenii sunt tot mai nemulţumiţi de perspectiva ce-i aşteaptă, iar alternativele lipsesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul Ştefan Buciuta.

Domnul Ştefan Buciuta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Conferinţa internaţională - Dezvoltarea durabilă a Carpaţilor şi a altor regiuni din Europa - Ujgorod 2010".

La iniţiativa Consiliului Regional şi al Administraţiei de Stat din Transcarpatia, Ucraina, am participat la Conferinţa internaţională "Dezvoltarea durabilă a Carpaţilor şi a altor regiuni din Europa", care s-a desfăşurat în perioada 8-10 septembrie 2010 sub egida Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, a Preşedintelui şi Guvernului Ucrainei. Am fost invitat ca deputat din partea Uniunii Ucrainenilor din România şi ca vechi colaborator în problemele protecţiei mediului şi ale ecologiei dintre judeţul Maramureş şi regiunea Transcarpatia, Ucraina.

Scopul Conferinţei a fost discutarea problemelor socio-economice actuale şi de mediu ale Carpaţilor şi din alte regiuni montane, formularea unor recomandări şi proiecte de rezoluţii ale Congresului asupra dezvoltării montane durabile în Europa.

În cadrul Conferinţei internaţionale de la Ujgorod, la deschiderea căreia a participat domnul Volodymyr Tomenko, vicepreşedintele Radei Supreme a Ucrainei, am avut cinste să fac parte din prezidiul Conferinţei atât la deschiderea, cât şi la sfârşitul ei. Cu această ocazie am prezentat cuvintele de salut şi de încheiere.

La Conferinţă au participat reprezentanţii Euroregiunilor din Cehia, România, Slovacia, Ungaria şi Ucraina la nivel de conducere a administraţiilor regionale, academicieni, specialişti în domeniul ecologiei, protecţiei mediului şi silviculturii, rectori şi decani de facultăţi, deputaţi şi reprezentanţi ai unor guverne din ţările vecine şi ONG -uri.

România a fost reprezentată de deputatul Buciuta Ştefan, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, de prim- vicepreşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, de către doi consilieri din partea Consiliului Judeţean Maramureş, doi reprezentanţi ai Parcului Natural "Munţii Maramureşului", cu sediul în Vişeu de Sus, de primarul şi viceprimarul oraşului Vişeu de Sus. Din păcate, nu au fost reprezentate judeţele Satu Mare şi Suceava care fac parte din Regiunea Eurocarpatică.

În cadrul discursului meu atât la început, cât şi la încheiere am căutat să expun contribuţia noastră la dezvoltarea durabilă a Regiunii Eurocarpatice şi interesul Guvernului României prin "Politici publice sectoriale, strategice şi coordonarea politicilor structurale" pentru anul 2010 şi perspective 2011-2013,titularul acestor politici fiind Ministerul Mediului şi Pădurilor care acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, cu scopul de a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat şi sănătos, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social. De asemenea, Parlamentul României prin diferitele sale comisii de lucru contribuie la adoptarea diferitelor legi privind securitatea mediului înconjurător. Comisia pentru relaţii externe, al cărei preşedinte este Attila Korodi, fost ministru al protecţiei mediului şi dezvoltării durabile, comisie în care eu deţin funcţia de secretar, susţine şi dezbate legi privind securitatea mediului înconjurător.

În numele preşedintelui Grupului parlamentar al minorităţilor, în numele preşedintelui Comisiei pentru relaţii externe din cadrul Camerei Deputaţilor şi al meu personal, am transmis tuturor participanţilor la Conferinţa Internaţională "Dezvoltarea durabilă a Carpaţilor şi a altor regiuni montane din Europa" muncă fructuoasă şi mult succes în finalizarea Conferinţei, iar organizatorilor sincere mulţumiri pentru invitaţie.

În cuvântul de încheiere a Conferinţei am punctat câteva probleme de interes regional şi pentru a realiza legături mai strânse între regiunile noastre şi pentru a dezvolta turismul ecologic în vederea dezvoltării durabile a spaţiului montan european este necesar să dezvoltăm infrastructura.

Pentru judeţele noastre, Maramureş şi Satu Mare, sunt importante: drumul rapid Vaja, Ungaria - Baia Mare, România; repunerea în funcţiune a căii ferate dintre România şi Ucraina între localităţile Teresva - Ucraina şi Sighetu Marmaţiei (pe la Câmpulung) şi Rahiv (Ucraina) şi Sighetu Marmaţiei (pe la Valea Vişeului); deschiderea unor noi căi rutiere şi terestre de trecere a frontierei între Dilove (Ucraina) şi Valea Vişeului, comuna Bistra (România) prin realizarea unui pod peste râul Tisa; redeschiderea unor vechi drumuri dintre localităţile Vyşkovo (Ucraina) şi localitatea Remeţi (la Piatra - România) şi drumului pe Valea Ruscovei dintre localităţile Poienile de sub Munte (România) şi Zelene (Verchovyna - Ucraina).

Consider că această întâlnire de un nivel înalt va aduce succes în dezvoltarea durabilă a regiunilor noastre. Am mulţumit domnului preşedinte al Consiliului Regional Transcarpatia, Mychailo Kichkovski, pentru această frumoasă iniţiativă şi i-am dorit succese pe mai departe.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc mult de tot pentru intervenţia dumneavoastră.

Distinsul meu coleg, domnul Prigoană, şi Silviu şi Vasile, va susţine declaraţia. Am citit astăzi că piaţa e de 2,5 miliarde de euro, a gunoaielor, numai în Bucureşti. Ce nenorociţi sunt ziariştii ăştia!

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Asta vreau să se dea şi Legea presei, domnule preşedinte de şedinţă, să nu mai mintă în halul ăsta.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Sunteţi un drăguţ ca întotdeauna.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Stop traficului de persoane".

Traficul de persoane a devenit o afacere globală care generează profituri imense pentru traficanţi. Noi rute pentru trafic sunt stabilite în mod regulat, iar piaţa documentelor false de călătorie, a transportului clandestin şi a trecerii graniţei în mod fraudulos devine tot mai bine organizată.

Sărăcia şi inechitatea socială sunt cauzele de bază ale traficului. Unele victime sunt ademenite prin reclame la locuri de muncă atrăgătoare. Altele sunt vândute de rude, cunoştinţe sau prieteni de familie. Discriminarea de gen în cadrul familiei şi al comunităţii, precum şi toleranţa faţă de violenţa îndreptată împotriva femeilor şi a copiilor, au şi ele un rol important, acestea, alături de persoanele cu handicap fiind categoriile cele mai vulnerabile.

În cadrul ţărilor din Europa Centrala şi de Est, România este încă o ţară cu risc crescut şi este, în mod preponderent, ţară de origine pentru victime ale traficului de persoane.

Problematica prevenirii şi combaterii traficului de copii s-a conturat ca politică naţională distinctă începând cu anii 2004-2005, odată cu finalizarea şi aprobarea noii legislaţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, dar şi odată cu structurarea cadrului legislativ şi instituţional intern în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane.

Dezvoltarea unei cooperări la nivelul societăţii şi între diferite instituţii pe plan naţional, regional şi internaţional este un pas important în combaterea traficului de persoane, de asemenea o colaborare între entităţile care deţin experienţă în domeniu şi cele care deţin resursele necesare punerii în aplicare a obiectivelor prevăzute în «Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010».

În context, vin şi subliniez că este necesară o reglementare exactă a măsurilor care să corespundă particularităţilor şi nevoilor specifice de intervenţie şi reintegrare ale acestui grup.

Abordarea fenomenului traficului de persoane, a celui de copii în mod deosebit, ar trebui să depăşească strictul necesar prevenirii sau sancţionării şi să îmbrăţişeze o viziune mai largă, având în centru principiul interesului superior al copilului şi respectarea drepturilor acestuia.

Acest lucru poate fi încă dificil de realizat în cadrul unui sistem de reacţie încă autoritara şi strict represivă, în cadrul căruia dimensiunea reintegrativă nu este suficient dezvoltată.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte, sunt onorat de faptul că aveţi o preocupare în această zonă. Vă invităm la audierile Comisiei de afaceri europene şi la Grupul de combatere a traficului de persoane care s-a constituit prin votul dumneavoastră în Parlamentul României. Cu ocazia asta o să avem o valoare adăugată mai mare la raportul final.

O să-l rog pe domnul Popeangă, domnule deputat, poate închideţi şi dumneavoastră telefonul, conform regulilor în Parlament. Luaţi cuvântul şi vorbiţi în numele social-democraţiei. Salutaţi-l pe domnul Manţoc de la microfon, vă rog frumos, şi în numele meu de la Dolj, dumneavoastră care sunteţi de pe Jiul superior.

După care o să-l rog frumos pe domnul deputat Apostolache să se pregătească.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Reforma hoţiei".

Am trăit s-o vedem şi p-asta: marele reformator al României, PDL-ul băsescian, a rezolvat cu bine toate problemele mari ale ţării, a reformat tot ce era de reformat, poporul trăieşte bine, iar acum PDL-ul s-a apucat să reformeze hoţia: a instituţionalizat-o, ridicând-o la rang de principală metodă de lucru a actualei puteri, alături de demagogie şi prostirea populaţiei.

Furtul voturilor întotdeauna a fost pedepsit cu închisoare. Dacă, la urne, în loc de 80 de voturi, preşedintele secţiei de votare trece în procesul-verbal 170, şi fapta este dată în vileag, închisoarea este garantată: de iei doar 5 ani, să zici bogdaproste. Dacă însă Miss Alma este prinsă cu votu-n gură, doar se repetă votul, ca să poată ieşi legea cum vor băsescienii şi cum să o poată aproba liniştit Zeus de la Cotroceni, în marea sa ură viscerală faţă de pensionari. Cum e chestia aia: nimeni nu-i mai presus de lege? Păi, în ce lege scrie că, în cazul mânăririi voturilor, se reia votarea şi gata, asta e singura pedeapsă?

Preşedinta Camerei l-a apostrofat pe Victor Ponta, când acesta a pus-o în faţa epitetului pe care portocaliii şi l-au lipit singuri de frunte, acela de hoţi, amintindu-i preşedintelui PSD că se află în Parlamentul României. Dar când a aflat Miss Alma unde se află: înainte sau după ce a mânărit voturile?

Tot Miss Alma a mai făcut o reformă. Bineînţeles, tot pe măsura sa absurdă şi hilară, aducând nesimţirea pe noi culmi. A venit fâlfâind în mână nişte hârtii şi a minţit, în pur stil de matelot aflat sub influenţa masivă a alcoolului, or a drogurilor uşoare dar cu efecte grele, cum că PSD-ul a făcut pactul cu duşmanul şi a primit bani (i-auzi brâul!) pentru a pleca din sală, şi că 127 de miliarde ar fi costat trădarea PSD. Trădare, în DEX, este denumită fapta de a înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul. In sfârşit, Robertuţa a recunoscut! PDL = duşmanul pensionarilor, implicit al poporului român! S-a şi dovedit, cu deasupra de măsură că, pe de-o parte, listele cu care voia fosta Miss să arunce praf în ochii electoratului n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu ce bolborosea ea, foarte multe dintre localităţile de pe listă fiind cu primari portocalii. Pe de altă parte, reforma ei reprezintă transformarea rezultatelor muncii lăudabile a parlamentarilor, la vreme de mare hoţie guvernamentală, pentru atragerea de fonduri în teritoriul lor, într-un fapt blamabil, doar c-aşa vrea nefericita creatură şi amărâtul său protector cotrocenist. Şi tot cu această ocazie a mai făcut o reformă: a reformat calificarea vinovăţiei. Adică, Ponta şi PSD-ul sunt vinovaţi că a furat miss Alma voturile, pentru că au plecat din sală. Că, plecând pesediştii, portocaliii nu s-au putut abţine să nu fure, chiar dacă numărul păgubiţilor din treaba asta trece de 6 milioane! O altă faţă a reformei hoţiei o reprezintă, în concepţia portocalie, deh, aşa funcţionează neuronii în capetele pedeliste... schimbarea vinovatului doar prin arătarea unui nevinovat cu degetul. Miss Alma a furat, dar e vinovat Ponta, de parcă Ponta ar fi mânărit voturile în lipsă.

Oricum, toate acestea nu pot avea decât o singură finalitate: răspunderea penală. Şi, dacă acum nu se poate face dreptate în România de către procurorii portocalii, că doar n-or să-şi bage acoliţii la pârnaie, sub ochii tătucului de la Cotroceni, atunci opoziţia îşi va face un titlu de onoare din a aduce, atât în faţa forurilor europene, cât şi în faţa instanţei româneşti, pe actualii vinovaţi, în momentul în care justiţia va fi repusă în drepturile ei normale, europene, conform secolului în care trăim. Aviz amatorilor!

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Devastator aţi fost. Aveţi ceva cu doamna Alma.

După dumneavoastră, domnule deputat de Văleni de Munte, se pregăteşte nepotul Coranului, aici de faţă, domnul Amet Aledin.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am organizat la Vălenii de Munte o dezbatere cu tema "Parteneriat pentru dezvoltare, administraţie, mediu de afaceri", acţiune ce a avut menirea de a aduce în acelaşi loc reprezentanţi ai mediului privat şi reprezentanţi ai administraţiei cu scopul de a declanşa un schimb de opinii între participanţi şi de a găsi soluţiile adecvate în vederea eliminării greutăţilor pe care le întâmpină agenţii economici din zona Văii Teleajen.

Am apreciat consistenţa intervenţiilor atât din partea agenţilor economici, cât şi din partea administraţiei, ocazie cu care permiteţi-mi să-i adresez mulţumirile mele prefectului judeţului Prahova, domnul Adrian Dobre, a cărei prezenţă a fost salutată de toţi participanţii, datorită deschiderii domniei sale faţă de preocupările mediului de afaceri din această parte a judeţului.

Consider că astfel de întâlniri sunt necesare deoarece ele asigură o comunicare eficientă între mediul economic, decidenţii politici şi mediul administrativ, reducând astfel prăpastia comunicaţională care există de cele mai multe ori între factorul politic şi zona economică şi oferind cadrul necesar pentru construirea unei legături durabile care să fie în beneficiul ambelor părţi.

Din dezbatere s-a desprins ideea necesităţii reducerii drastice a birocraţiei, dublată de măsuri de încurajare a sectorului privat şi de acordare a unor perioade de graţie pentru agenţii economici aflaţi în dificultate pentru a-şi redresa afacerile şi a putea reveni pe piaţă.

Totodată, a fost abordată şi problema atragerii fondurilor europene, consultanţii prezenţi insistând pe necesitatea simplificării procedurilor de absorbţie a acestor fonduri şi pe ideea de a ridica acţiunea de atragere de fonduri europene la nivel de politică de stat.

Un lucru este cert, şi anume acela că pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor mediului de afaceri este nevoie de un efort colectiv, administraţie-mediu de afaceri. Dinamica transformărilor, efectele crizei economice impun un dialog permanent între sectorul public şi cel privat, dialog care are drept scop realizarea unui parteneriat pentru dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da. Mulţumesc şi eu foarte mult.

Daţi-mi voie, domnule deputat, să vă invit să luaţi cuvântul pentru a prezenta declaraţia politică. Bună dimineaţa!

Se pregăteşte distinsul meu coleg, domnul Marian Neacşu, din partea Partidului Social Democrat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Demers în favoarea unor importante instituţii de cultură din Constanţa: Biblioteca judeţeană I.N.Roman şi Teatrul de operă."

Activitatea specialiştilor dintr-o instituţie de cultură, precum Biblioteca judeţeană I.N.Roman din Constanţa trebuie necondiţionat sprijinită. Este un mesaj clar adresat atât reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cât şi autorităţilor locale obligat şi obligate să asigure chiar într-o perioadă de criză economică decentul reper spiritual.

Din păcate, acest fapt nu se produce, politicul dominând într-o zonă în care nu ar trebui să existe patimi doctrinare. De pierdut cu siguranţă pierd în primul rând utilizatorii. Este nedemn că această bibliotecă, având un impresionant fond de cărţi, datorită sprijinului material necesar redus, a ajuns într-o situaţie critică. Disponibilizările efectuate în rândul personalului de specialitate, lipsa unor noi investiţii în ceea ce priveşte achiziţia de cărţi, insuficienta implicare a factorilor decizionali, vor contribui încet dar sigur la fărâmiţarea prestigiului instituţiei. Iar prestigiul real şi deosebit a fost dobândit în timp, nu uşor, ci cu multă trudă.

Într-o altă ordine de idei, situaţia Teatrului de operă din Constanţa trebuie clarificată. Există o dorinţă a conducerii Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional de a prelua valorosul teatru. Consilierii judeţeni şi-au dat în acest sens acceptul, fiind de acord şi cu transferul clădirii. Problema incertitudinii încă persistă, cu toate că întârzierea nu este deloc benefică.

Doresc, dorim salvarea acestui important lăcaş de cultură.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Domnule Neacşu, aveţi cuvântul în numele social-democraţiei conservatoare. Deşi am înţeles că conservatorii astăzi sunt cu un picior şi la liberali. Nu mai ştiu bine unde sunt. Ştiu că sunt în opoziţie.

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Aş începe înainte de declaraţia politică cu o altă declaraţie, domnule preşedinte. Constat cu foarte multă plăcere că în sală este o atmosferă extrem de boemă atunci când dumneavoastră conduceţi lucrările Camerei şi vă doresc să faceţi lucrul ăsta cât mai des.

"Vulgaritatea ca un bumerang în cariera politicianului Traian Băsescu."

După câştigarea alegerilor prezidenţiale din anul 2009, printr-un miracol, căci numai prin miracol pot vota cinci oameni pe secundă la secţiile de vot încropite în consulatele statului român din străinătate, politicianul Traian Băsescu a continuat să guverneze ţara în singurul mod în care ştie, adică încălcând fără ezitare orice normă morală sau legală care-i stă în cale.

Cel mai recent exemplu de situaţie în care, a câta oară, politicianul Băsescu aruncă la coş democraţia, dar şi decenţa, este scandalul adoptării frauduloase a Legii pensiilor, prilej de încălcare a regulilor legale şi constituţionale privind cvorumul parlamentar. Văzându-se pus sub lumina reflectoarelor opiniei publice româneşti, partidul domnului Băsescu acuză comploturi fictive şi aruncă minciuni din disperarea celui prins în flagrant. Un exemplu grăitor este conferinţa de presă a doamnei Anastase şi a domnului Toader în care aceşti lideri PDL au refuzat să dea explicaţii privind încălcarea regulamentelor şi frauda evidentă, în schimb punându-şi fustele în cap şi spunându-şi lipsa de igienă politică în faţa opiniei publice naţionale prin transmisiune în direct oferită de mass-media.

Modul în care a fost adoptată Legea pensiilor nu este decât o secvenţă care a ajuns în public din cauza temei legislative de larg interes naţional.

Cu această ocazie, publicul a luat la cunoştinţă cu stupoare de modul în care este condusă Camera Deputaţilor de către deputatul PDL Roberta Anastase. Neregulile procedurale transformate de aceasta din accidente rare într-o practică parlamentară erau până acum un subiect cu prea puţin interes pentru publicul românesc, dar în contextul dezbaterii Legii pensiilor a devenit mijlocul esenţial care a stat la baza votării frauduloase a acestui act normativ de importanţă vitală pentru circa şase milioane de cetăţeni.

Dacă până acum au mai fost cazuri în care s-au depistat mici nereguli procedurale privind procesul legislativ în domenii de mai puţin interes, în momentul adoptării Legii pensiilor am văzut ce înseamnă puterea ordinului despotic venit de la Cotroceni asupra grupului de deputaţi PDL. Ignorând faptul că şedinţa este înregistrată video, aceştia au consemnat fictiv că sunt mai mulţi în sală decât erau în realitate, pentru a adopta ilegal şi anticonstituţional o lege care schimbă regimul pensiilor în ţara noastră.

Este clar pentru publicul român, chiar şi pentru tot mai puţinii membri şi simpatizanţi PDL din ţară, că domnul Traian Băsescu este caracterizat de o vulgaritate funciară şi de limbajul colorat asortat cu obscenităţi. Credeam că nimic nu ne mai poate şoca. Dar iată că domnia sa apare în public şi ne consternează din nou, ba acuzând pe unii cunoscuţi intelectuali români de vulgaritate, ba dându-se jignit de manifestaţiile sindicale de sub geamul său de la Cotroceni care i-au lezat finul auz cu scandări apărute dintr-o justificată disperare.

Să nu mai fie oare domnia sa campionul vulgarităţii din România? Să fi observat că mizeria limbajului şi comportamentul lansat în societate i se întoarce drept în figură, ca un bumerang? Să fi devenit peste noapte dintr-un personaj agresiv şi ipocrit un anahoret, abandonând deliciile spirtului pentru plăcerile spiritului? Greu de crezut.

Dacă societatea actuală românească este produsul politicianului Traian Băsescu sau dacă politicianul Băsescu este produsul actualei societăţi româneşti, aceasta este o dispută care nu s-a tranşat încă. Dar eu cred că a venit momentul în care românii trebuie să înţeleagă că lucrurile trebuie puse în ordinea firească. Elitele trebuie să conducă România pe bază de doctrine şi ideologii politico-economice, iar partidele care greşesc să fie sancţionate prin vot democratic. Trebuie să respectăm regulile, să nu mai onorăm excepţiile. Trebuie să punem la locul lor cuvenit profesorii, poliţiştii, medicii, asistentele, magistraţii, jurnaliştii, preoţii, elevii, intelectualii, muncitorii. Trebuie să luăm atitudine şi să reacţionăm împotriva celor care au ridicat vulgaritatea la rang de virtute şi împotriva celor care au aruncat după alegeri masca decenţei, a dreptăţii şi a adevărului. Trebuie să ne gândim la politicieni care pot să-şi privească drept în ochi alegătorii înainte şi după alegeri şi care să fie gata de a demisiona atunci când se compromit politic.

Eu cred că avem nevoie de revenirea la normalitate. După această aventură nebunească, iraţională, care durează de şase ani şi nu a condus la nimic concret. Mă rog, cu excepţia unor averi dubioase.

Trebuie să ne trezim o dată şi să repunem atât valorile cât şi rebuturile societăţii la locul lor. Altfel, descompunerea morală a naţiunii ale cărei semne le vedem tot mai des în ultimul deceniu va continua şi va avea efecte înfricoşătoare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi stimaţi colegi.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Daţi-mi voie ca, înainte de a-i da cuvântul domnului Florin Ţurcanu de la Partidul Naţional Liberal, să vă citesc lista colegilor care au depus în scris: domnul Ioan Ţintean şi domnul Ionuţ Stroe, de la acelaşi Partid Naţional Liberal; domnul Mircea Grosaru de la minorităţile naţionale; domnul deputat Mircea Irimescu, deputat independent; domnul Samoil Vîlcu, domnul Uricec Eugen Constantin şi domnul Corneliu Olar, de la Partidul Democrat Liberal; domnii Vasile Mocanu, Filip Georgescu, Ioan Stan, Dorel Covaci, Ion Dumitru, Neculai Răţoi, doamna Manuela Mitrea, doamna Oana Niculescu-Mizil şi domnul Aurel Vlădoiu, din partea Partidului Social Democrat.

Are cuvântul domnul Florin Ţurcanu, din partea Partidului Naţional Liberal.

Domnul Cornel Ghiţă se pregăteşte din partea Partidului Democrat Liberal.

Domnul Florin Ţurcanu:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "A fi parlamentar în România".

Stimaţi colegi,

Acum aproximativ doi ani, în urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2008, am câştigat detaşat un colegiu preponderent agrar, fiind preferatul oamenilor simpli din zonă, oameni pe care mi-am dorit să-i pot ajuta pe parcursul mandatului de deputat. Mi-am dorit ca viaţa omului simplu, locuitor al satului românesc, să se transforme, să capete alte conotaţii, să imprime fiecăruia sentimentul că reprezintă un segment important al societăţii.

Am iniţiat în aceşti doi ani de mandat numeroase demersuri menite să uşureze şi să modernizeze viaţa ţăranului român, dar reinstaurarea treptată a regimului fanariot de tip nou şi faptul că ne îndreptăm cu paşi repezi spre revitalizarea regimului ce a încetat, pentru o scurtă perioadă se pare, în 1989, nu a permis ca cei care constituie baza societăţii să primească sprijinul necesar pentru a transforma România din importator de produse agricole şi zootehnice în producător al necesarului zilnic de acest tip de produse şi chiar exportator.

Indolenţa celor care conduc România în aceste vremuri depăşeşte orice limită, în condiţiile în care se vede cu ochiul liber că segmentul care ar trebui să fie în prim planul dezvoltării economice a ţării se află în colaps. De fapt cam tot ceea ce-i românesc se află în colaps! E mult mai simplu şi mai profitabil pentru buzunarul unora, să imporţi până şi oul de găină decât să ajuţi şi să susţii ţăranul român să producă şi să comercializeze banalul ou. E mult mai gustoasă carnea adusă din UE pentru comisioane foarte mari care intră nu în vistieria ţării, cum ar fi normal, ci în buzunarul celor care "negociază"!

Este mult mai sănătos laptele pasteurizat adus în cisterne din Polonia sau Bulgaria, decât laptele vacilor noastre, lapte pentru care bieţii ţărani primesc câte 5 lei/litru, pe motiv că nu-i conform sau că nu are grăsime sau din alte motive sau interese.

Preşedinte, prim-ministru, miniştri, secretari de stat ne spun că ne va fi mai bine după ce ne va fi mai rău, adică să înţelegem că ne va fi mai bine după ce vom distruge tot ce am putea proteja pentru a revigora economia. Să înţelegem că vom renaşte ca Pasărea Phoenix din propria cenuşă, că se va întâmpla o minune şi că în preajma anului 2012, când tagma jefuitorilor urmăreşte să câştige prin furt noi mandate de primari, preşedinţi de consilii judeţene şi parlamentari, va fi mai bine, vor fi bani pentru subvenţii, finanţări şi alte proiecte.

Domnilor, bani sunt şi acum, dar nu pentru dezvoltarea societăţii, ci pentru dezvoltarea buzunarelor celor aserviţi puterii. Un exemplu în acest sens este investiţia pe care ministrul Udrea o face în Botoşani, investiţie ce constă într-un parc de distracţie. Fără salarii, fără locuri de muncă şi flămânzi, cu siguranţă botoşănenii se vor distra în parcul dumneavoastră, stimată doamnă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Daţi-mi voie să vă citesc încă câţiva colegi de la dumneavoastră, de la Grupul parlamentar liberal, care au depus declaraţiile în scris: domnul Eugen Nicolăescu (celebru), doamna Cristina Pocora, doamna Diana Tuşa şi domnul Dan Motreanu. Cu ocazia aceasta, Grupul parlamentar liberal şi-a închis lista pentru ziua de astăzi.

Domnule deputat, aveţi cuvântul în numele Grupului parlamentar al PDL.

Domnul Cornel Ghiţă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi va fi scurtă, dar cuprinzătoare şi mai ales la obiect, având tema: "Acordarea de ajutoare pentru încălzire".

Declaraţia mea de astăzi se referă la una din principalele măsuri adoptate de Guvern anul acesta pentru a ajuta categoriile aflate în dificultate, şi anume mă refer la ordonanţa care priveşte ajutoarele de încălzire.

Astfel, sunt mulţi cei care deşi au venituri declarate sub 615 lei/lunar pe membru de familie, au în proprietate case de vacanţă sau alte locuinţe pe care le închiriază, au maşini personale care depăşesc 1600 cmc, deţin conturi bancare sau alte bunuri de pe urma cărora obţin venituri nedeclarate. Aceştia, deşi pot beneficia şi de alte surse financiare, pe care de regulă nu le declară, au pretenţia, poate chiar mai mult decât cei care nu au alte venituri şi care trăiesc din acei bani primiţi de la bugetul de stat, să li se acorde aceste ajutoare.

Procesul început, de reorganizare a instituţiilor statului, dar şi noua strategie în domeniul asistenţei sociale, permit intervenţia statului numai acolo unde este imperios necesar, acolo unde individul sau familia au nevoie de ajutor. Iar acest ajutor poate fi mult mai consistent, dacă cei care pot munci sau au alte surse de venit degrevează statul de aceasta povară inutilă.Noile legi în domeniile salarizării, a pensiilor de stat, eliminarea pensiilor speciale, regândirea pensiilor pe caz de boală, verificarea dosarelor persoanelor cu handicap şi a celor care beneficiază de Legea nr.416, aduc ordine în domeniul social, încurajează munca şi permit un sistem de pensii sustenabil pe termen lung.

De altfel, aceste aspecte arată unde poate duce strategia populistă cu implicare politică pe termen lung.

Consider că pe această cale se face dreptate familiilor care au într-adevăr nevoie de aceste ajutoare. Prin acest nou mod de acordare a ajutoarelor sociale stopăm furtul, stopăm abuzurile.

Noile reglementări prevăd în responsabilitatea primarului şi a serviciului public de asistenţă socială obligativitatea efectuării de anchete sociale pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise pe documente pentru primirea ajutoarelor.

Stimaţi colegi, astăzi, în plină criză mondială, România trebuie să reformeze întreg sistemul social, pentru a-l face echitabil, dar mai ales pentru a da o şansă de supravieţuire, să fie sustenabil în viitor.

Noi, cei care astăzi susţinem arcul guvernamental, avem obligaţia să iniţiem acest proiect de reînnoire, dar responsabilitatea pe termen lung revine întregii clase politice.

Limbajul dual al politicienilor, mai ales în campaniile electorale trebuie să înceteze, pentru a arata maturizarea clasei politice şi racordarea ireversibilă a democraţiei româneşti la valorile europene moderne.

Măsurile curajoase luate astăzi vor permite ca societatea de mâine să asigure cetăţenilor săi locuri de muncă bine plătite, iar pentru cei aflaţi în nevoi, o asistenţă socială consistentă. Dar pentru asta, resursele financiare trebuie bine gestionate, iar direcţionarea lor şi spre investiţii va aduce ulterior plusvaloare, astfel încât statul să poată fi un garant al drepturilor cetăţenilor săi.

Întregul set de măsuri are ca scop schimbarea atitudinii faţă de muncă, încurajarea iniţiativei şi stimularea responsabilităţii individuale, dar şi a echităţii sociale. Astăzi 3,2 milioane de familii sau persoane singure beneficiază de ajutoare pentru încălzire, costul acestui program social ridicându-se la suma de 900 de milioane de lei. Cred că putem pune capăt inegalităţilor şi abuzurilor din sistem cu privire la acordarea acestor ajutoare şi să sprijinim primăriile în efectuarea acestor anchete sociale, pentru ca persoanele care au într-adevăr nevoie de aceşti bani să beneficieze de ei.

Astfel, noul Cod de asistenţă socială va aduce transparenţă în acest domeniu, dar mai ales pentru prima dată legislaţia noastră va fi aliniată la standardele europene în vigoare.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Florentin Gust, din partea Partidului Social Democrat.

Avem o listă de colegi care vor să ia cuvântul din partea Partidului Democrat Liberal.

Se pregăteşte după domnia sa, domnul Cosmin Popescu.

Domnul Florentin Gust Băloşin:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte: «România - "ţara grevelor"».

După cum bine ştiţi, ultima săptămână s-a dovedit una extrem de agitată, atât din punct de vedere politic, cât şi social. Am văzut mii de oameni în stradă, strigându-şi nemulţumirile şi solicitându-şi drepturile; am văzut dispreţul accentuat al Guvernului Boc faţă de aceştia; am văzut cum o vendetă personală se transformă în politică de stat.

În ciuda faptului că mii de oameni au ieşit în stradă şi au protestat în faţa Palatului Victoria, actualul guvern a mers pe principiul "Câinii latră, caravana trece", aşteptând ca totul să se întoarcă la normalitate.

Dar ce nu aţi înţeles dumneavoastră, domnule prim-ministru Emil Boc, este faptul că fără o strategie economică realistă România nu poate reveni la normalitate. Nepăsarea şi dispreţul faţă de cetăţenii acestei ţări nu fac altceva decât să accentueze situaţia dramatică în care se află România astăzi.

Ce atitudine aţi luat, atât domnule premier Boc, cât şi domnule preşedinte Traian Băsescu, în situaţia dată? O situaţie în care aţi arătat laşitate şi iresponsabilitate, deoarece în urma grevei poliţiştilor din data de 24 septembrie 2010 aceştia au renunţat la serviciile Poliţiei române şi Jandarmeriei.

Este un gest incalificabil, prin care atât preşedintele, cât şi premierul îşi pun în aplicare binecunoscutele jocuri de culise pe baza instituţiilor statului, nu fac altceva decât ca acest guvern să ne ducă, să ne afunde cât mai mult în criză, prin jocuri de culise şi vendete pe care vor să le facă în interiorul guvernului.

Ne confundăm, aşadar, cu două crize: una economică, pe care o ştim cu toţii, cât şi una guvernamentală, care se accentuează pe zi ce trece. Prin acest gest atât prim-ministrul, cât şi preşedintele României nu fac altceva decât să discrediteze instituţiile statului.

Atâta timp cât ministrul educaţiei şi cercetării preferă, pentru educaţia copilului său, ca educaţia acestuia să fie făcută în afara ţării, de ce, oare, ne mirăm că premierul, cât şi preşedintele Traian Băsescu renunţă la serviciile unei instituţii importante din statul român?

În toate aceste situaţii este evident dispreţul celor care ne conduc faţă de instituţiile statului român în momentul de faţă.

În ce stat european aţi văzut ca premierul să renunţe la serviciile oferite de un minister aflat în subordinea sa?

Dacă primul-ministru observă că este ceva în neregulă în cadrul unuia dintre ministerele pe care le conduce, în mod normal ar trebui să caute soluţii, să vină cu un plan viabil şi în niciun caz să renunţe la serviciile acestui minister sau instituţiilor din cadrul acestui minister.

Aceasta, cu siguranţă, nu este o soluţie acceptabilă într-un stat european.

Aş dori să îi reamintesc domnului premier Boc că România se află în plin proces de aderare cu privire la spaţiul Schengen, şi toate aceste tensiuni care s-au creat în ultima perioadă în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor nu fac altceva decât să afecteze acest proces.

Înţelegem, aşadar, că atât premierul, cât şi preşedintele şi-au permis luxul unor răzbunări politice, abuzând de instituţiile statului, fără să se gândească la urmările pe care aceste decizii le vor avea, atât în plan politic intern, cât şi extern.

Dacă analizăm puţin acest tablou patetic în care ne aflăm sub Guvernul Boc, nu putem decât să rămânem consternaţi în privinţa atitudinilor şi soluţiilor absurde propuse de către miniştrii acestui guvern.

Să nu uităm şi faptul că nu a trecut nici o lună de când am asistat la remanierea guvernamentală ce promitea cele mai bune strategii de depăşire a crizei economice.

Unde s-a ajuns? S-a ajuns, după toate acestea, la o agitaţie în stradă, la noi greve, la nemulţumiri accentuate ale bugetarilor şi la o "demisie", cu ghilimelele de rigoare, a unui ministru, Vasile Blaga.

Dar oare această unică demisie reprezintă soluţia problemelor sociale sau acest model "Blaga", printr-o aşa-zisă "demisie de onoare", ar trebui să fie preluat şi de către preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Boc.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Daţi-mi voie, înainte de a da cuvântul domnului deputat Popescu, să vă citesc colegii de la Partidul Social Democrat care au depus în scris: domnul Ciprian Nica, domnul Cristian Rizea, domnul Ion Călin, domnul Florin Pâslaru, domnul Costică Macaleţi, domnul Eugen Bejinariu şi domnul Angel Tîlvăr. Cu ocazia aceasta, şi lista social-democrată a expirat.

Domnule deputat Popescu, aveţi cuvântul.

Urmează domnul Militaru.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică: "Reforme independente de resurse bugetare!"

Cei mai mulţi dintre cei care se opun reformelor structurale ale statului român invocă în cele mai multe cazuri argumente bazate pe lipsa fondurilor, pe constrângerile bugetare determinate de recesiunea economiei româneşti.

Aş spune că aceştia au dreptate doar pe jumătate. Este adevărat că sunt părţi ale reformei din România strict dependente de mobilizarea unor resurse bugetare mai însemnate. Sunt, însă, reforme esenţiale care nu implică în nici un fel resurse financiare suplimentare, şi ele se pot face chiar în perioadele dificile ale crizei economice.

Cei mai mulţi m-ar întreba la ce mă refer, pentru că puţini sunt capabili să disocieze reformele care solicită resurse financiare de cele care se pot face şi fără resurse materiale.

Este vorba despre schimbarea radicală a managementului instituţional, a culturii organizaţionale, a modului de funcţionare al acestora, ce pot conduce la eficienţă şi eficacitate sporită. Redimensionarea resurselor umane, fie prin creştere, acolo unde capitalul uman este subdimensionat, fie prin diminuare, acolo unde el este excesiv în raport cu sarcinile, este primul pas imperativ.

De asemenea, redefinirea competenţelor tuturor celor care lucrează în domeniul public, regândirea evaluării muncii pe criterii obiective, chiar şi subiective, redefinirea atitudinii în raport cu beneficiarii serviciilor publice, sunt condiţii sine qua non ale reformelor structurale.

Aş spune unora dintre contestatarii acestei viziuni că, în absenţa reconfigurării instituţionale, chiar şi în condiţii bugetare generoase instituţiile vor funcţiona la fel de deficitar ca în ultimii douăzeci de ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Distinsul dumneavoastră coleg din aceeaşi zonă. Astăzi este ziua gorjenilor.

Se pregăteşte domnul Daniel Geantă.

Domnul Constantin Severus Militaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Violenţa la volan".

Stimaţi colegi,

În ultimul timp auzim din ce în ce mai des de înjurături, vedem gesturi obscene, certuri, scandaluri şi chiar bătăi ale şoferilor aflaţi în trafic, iar agresivitatea acestora faţă de cei din jur nu mai are limite.

Fie că vorbim de violenţa verbală sau fizică, în ultima vreme ea se manifestă din ce în ce mai intens, chiar dacă Brigada Poliţiei Rutiere îi pedepseşte pe aceştia cu amenzi şi puncte-penalizare, numărul cazurilor este îngrijorător.

Agenţii care se confruntă cu aceste cazuri au cerut înăsprirea legislaţiei, iar în iunie anul acesta a intrat în vigoare noul Cod rutier, dar cred, stimaţi colegi, că Poliţia trebuie să se implice mai mult în combaterea violenţei în trafic.

Există din ce în ce mulţi aşa-zişi "şmecheri" ai şoselelor, iar prezenţa agenţilor în zonele cele mai aglomerate şi amenzile aplicate trebuie să reducă numărul cazurilor.

Este foarte adevărat că una din principalele trăsături caracteristice ale traficului rutier din România este violenţa, pentru că aglomeraţia, lipsa locurilor de parcare, starea drumurilor, neajunsurile fac din şoferul calm un om violent.

La nivelul capitalei s-au montat de către Administraţia Străzilor separatoare, dar şoferii nervoşi le ignoră, iar agenţii de circulaţie sunt neputincioşi, deoarece ei sunt cei agresaţi verbal sau fizic, în majoritatea cazurilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Distinsul dumneavoastră coleg, domnul Daniel Geantă, are cuvântul.

Se pregăteşte domnul Viorel Arion.

Domnul Florian Daniel Geantă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Unde merg banii bucureştenilor?".

Domnilor colegi,

La douăzeci de ani de la Revoluţia Română, străzile Bucureştiului sunt în continuare pline de gropi, absenţa gurilor de canalizare te trimite zi de zi cu maşina în service, câinii fără stăpân cresc numărul solicitărilor la unităţile de primiri urgenţe.

Ce fac autorităţile? Ce face Primăria Capitalei?

Banii din bugetul primăriei nu sunt puţini şi, din nefericire, se cheltuiesc după principiul "ţara arde, baba se piaptănă".

Vorbim de bani aruncaţi de-a dreptul pe fereastră de către primarul "independent" Oprescu. Independent este, însă, de priorităţile locuitorilor capitalei.

Spun asta pentru că oricine poate constata că priorităţile sale nu sunt decât fântânile arteziene care nu funcţionează nici măcar la inaugurare, ceasurile din aur cântătoare, camerele video din cimitirele Bucureştiului.

În ciuda acestor evidenţe, jaful de la bugetul capitalei continuă. Mai nou, din vara acestui an se montează, cu mare entuziasm, separatoare între benzile de circulaţie, proiect care costă bugetul public milioane de euro. Aceste bucăţi de plastic, inutile, odată montate dispar mult mai repede decât sunt montate, după care sunt înlocuite, reînlocuite, cheltuindu-se alţi şi alţi bani.

Şi ca să ne demonstreze că este de profesie medic, desenează pe trotuare urme de paşi, ca nu cumva cetăţeanul bucureştean să nu ştie pe unde să calce.

Dispreţul primarului continuă cu strămutarea statuilor din centrul capitalei, începând cu Lupoaica, Mihai Viteazul sau I.L. Caragiale.

Ce mai urmează, domnule Oprescu?

În logica proiectelor pe care le derulaţi, îmi permit să vă sugerez să îl mutaţi şi pe Vlad Ţepeş la dumneavoastră în birou, poate printr-o minune vi se va face puţină ruşine de cetăţenii care şi-au pus speranţele în dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult de tot, domnule deputat.

Domnul deputat Arion, are cuvântul.

Domnul Viorel Arion:

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "1 Octombrie - Ziua Internaţională a Vârstnicilor".

Prin Rezoluţia ONU 45, din 1 iunie 1991, s-a hotărât ca ziua de 1 octombrie, să devină Ziua Internaţională a Vârstnicilor. În 1998, Naţiunile Unite au declarat perioada 1 octombrie 1998 - 1 octombrie 1999 ca Anul Internaţional al Persoanelor Vârstnice.

Pare paradoxal, dar toata lupta noastră de zi cu zi are pentru cei mai mulţi dintre noi acelaşi final: vârsta a treia.

Despre bătrâneţe, Cicero spunea: "Urmărindu-ne în fugă, nu demult copii, nu demult tineri, pe negândite ne-a ajuns din urmă."

Până mai ieri, locomotive ale societăţii în care trăim, bătrânii de azi îşi doresc ceea ce îşi doresc toate persoanele în vârstă din lume: bătrâneţi liniştite, sănătate, căldură sufletească, atenţie din partea concetăţenilor.

E datoria societăţii, a fiecărei societăţi să aibă grijă de bătrânii ei. Lor, societatea le datorează existenţa însăşi, fără ei nimic din ceea ce este nu ar fi existat.

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România a început un proces continuu de schimbare a politicilor, obiectivelor, principiilor şi reglementărilor comunitare în toate domeniile, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip european. Unul dintre domeniile vizate a fost şi este cel al protecţiei sociale a persoanelor vârstnice.

Interesele şi nevoile specifice populaţiei vârstnice din România au fost abordate, de cele mai multe ori, cu accent principal asupra sistemului de pensii, în detrimentul altor aspecte, cum ar fi: marginalizarea socială, abuzurile, riscul crescut de îmbolnăvire, dependenţa de ajutorul semenilor, dobândirea unor dizabilităţi. Problematica specifică vârstnicilor este una complexă, care presupune politici adecvate, cu atât mai mult cu cât evoluţia demografică indică o creştere semnificativă a segmentului de populaţie vârstnică pentru următoarele decenii.

Conform unor studii recente, vârsta medie a populaţiei europene va evolua de la 39 ani, în 2000, la 48 ani în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăşi actuala valoare de 21%, ajungând la 33%, în timp ce procentul tinerilor sub 15 ani se va diminua de la 23% la 19%.

În România, prin Hotărârea nr. 541 din 9 iunie 2005, s-a aprobat Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice.

Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice a fost elaborată în baza Planului Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea, şi a Declaraţiei Politice de la Madrid, dar şi în baza altor documente programatice, recomandări sau angajamente internaţionale recunoscute şi ratificate de către ţara noastră, cum ar fi: Carta Socială Europeană, Tratatul de la Amsterdam...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat,

Mai există un coleg de-al dumneavoastră. Aţi depăşit trei minute. O să vă rog frumos, să-l lăsaţi şi pe colegul dumneavoastră.

Domnul Viorel Arion:

O singură frază, domnule preşedinte.

...Carta Drepturilor Fundamentale, Codul European de Securitate Socială, Recomandarea Comitetului de Miniştri nr. R(87) privind constituirea Grupului de legătură pentru depistarea şi supravegherea problematicii persoanelor vârstnice, Recomandarea Consiliului Europei nr.92/442/CCE, Recomandarea Comitetului de Miniştri nr.R(94)14, Recomandarea Consiliului Europei nr. 1428(1999)1 "Viitorul cetăţenilor vârstnici: protecţie, participare, promovare", Recomandarea Consiliului Europei nr.R(98)9 privind dependenţa.

Pentru asistenţa socială destinată persoanelor vârstnice e nevoie în continuare de:

• construcţia de noi cămine şi modernizarea celor existente;
• realizarea unor servicii socio-medicale integrate;
• sprijinirea instruirii şi formării personalului care furnizează servicii de îngrijire la domiciliu;
• elaborarea standardelor de calitate în domeniul serviciilor de îngrijire la domiciliu;
• dezvoltarea cadrului instituţional şi organizatoric care să permită implementarea serviciilor de îngrijire la domiciliu (reţea de centre comunitare integrate cu unităţile de asistenţă medico-socială);
• dezvoltarea unor programe destinate prevenirii situaţiei de dependenţă şi creşterea implicării persoanelor vârstnice în viaţa socială;
• stabilirea de parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale pentru dezvoltarea serviciilor sociale de tip comunitar;
• sprijinirea organizaţiilor civile şi a cultelor religioase furnizoare de servicii de asistenţă socială destinate persoanelor vârstnice fără familie.

România trece printr-o perioadă dificilă din punctul de vedere al vieţii şi al posibilităţilor de sprijin material al vârstnicilor.

În concluzie, situaţia materială a pensionarilor actuali şi a celor viitori nu poate fi privită doar din perspectiva valorii pensiei medii, ci trebuie avute în vedere toate aspectele care concură la stabilirea nivelului lor de trai.

Criza economică pe care o traversăm nu trebuie în niciun caz să ne facă să uităm problemele vârstnicilor. Instituţiile statului, societatea civilă, au datoria ca acum, la greu, să manifeste o atenţie sporită pentru această categorie, mai vulnerabilă în faţa crizei decât orice categorie socială.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Sava, aveţi cuvântul.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se numeşte: "Autoritatea Poliţiei Române nu trebuie subminată".

În momentul de faţă ne confruntăm cu o situaţie conflictuală între instituţii şi organe ale statului, o situaţie delicată cauză a disensiunilor dintre Guvern, Administraţia prezidenţială şi conducerea Ministerului de Interne, pe de o parte, şi Poliţia Română, de cealaltă parte.

În urma protestului poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni, considerat ilegal, Administraţia prezidenţială a decis renunţarea la serviciile Poliţiei, decizie amplificată de Guvern prin persoana primului-ministru, care a considerat oportună asumarea aceleiaşi decizii.

Nu doresc să fac aprecieri cu privire la decizia domnului prim-ministru Boc, vreau doar să atrag atenţia asupra faptului că Poliţia Română este organismul care veghează şi sancţionează nerespectarea legii, motiv pentru care autoritatea acesteia în faţa cetăţenilor nu trebuie subminată.

Este evident faptul că protestul poliţiştilor organizat în Piaţa Victoriei a degenerat, iar hotărârea protestatarilor de a porni în marş spre Palatul Cotroceni, fără a avea vreo autorizaţie, a fost una nechibzuită. Cu toate acestea, ţin să precizez faptul că avem de-a face cu situaţia unei categorii sociale, nu o simplă revoltă a poliţiştilor în relaţia lor cu Administraţia prezidenţială sau Guvernul.

Nu aprob modul în care ei au găsit să-şi manifeste dezamăgirea faţă de deciziile guvernamentale, dar sesizez situaţia deloc fericită cu care aceştia se confruntă.

Pe de alta parte, poliţiştii trebuie să înţeleagă că fac parte din sectorul bugetar şi nu pot fi discriminaţi pozitiv faţă de celelalte categorii. Compromisul între cele două părţi trebuie urmărit, cu atât mai mult cu cât Poliţia este un pilon al statului de drept.

Nemulţumirea populară nu trebuie să ne surprindă. Este de aşteptat, chiar, ca această tendinţă să continue şi în perioada următoare. Situaţia de faţă este o reflectarea a consecinţelor sociale date de reducerile salariale considerabile, creşterea TVA şi alte măsuri de austeritate pe care Guvernul le-a luat pentru a lupta cu deficitul bugetar în condiţiile recesiunii severe. Soluţiile trebuie să izvorască, însă, din promovarea dialogul sincer, şi nu a lozincilor populiste, pe seama cărora toata lumea va avea de pierdut.

Stimaţi colegi,

În ceea ce priveşte demisia domnului Blaga, nu o aprob, dar o respect. Gestul de onoare este unul de admirat, un gest de demnitate, care se petrece, totuşi, într-un moment inoportun. Deşi avem în faţă un nou ministru, nu înseamnă că problemele privind nemulţumirile poliţiştilor s-au rezolvat. Se anunţă noi proteste. Revendicările reprezentanţilor Poliţiei Române rămân.

De aceea, mi-aş dori ca problema de faţă să fie tratată cât mai serios în Guvern, şi sper ca premierul Emil Boc să înţeleagă că măsurile de austeritate pot fi în cele din urmă acceptate, doar dacă sunt explicate, şi doar dacă dialogul social devine politică coerentă şi permanentă a actualului Guvern.

Prin urmare, declaraţia mea politică este un apel la revenirea Guvernului la dialog cu poliţiştii, ca un nou început în gestionarea relaţiei cu cetăţenii români afectaţi de criză. Încrederea o vom reface prin sinceritate, iar solidaritatea prin încredere.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumim, felicitări! Aveţi o poziţie corectă. Oamenii de stat nu au voie să renunţe la instituţiile statului, că nu asta este menirea pe care au primit-o prin votul cetăţenilor.

Domnul Marius Neculai, domnul Mircia Giurgiu şi domnul George Ionescu, de la Partidul Democrat Liberal au depus în scris.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Într-o deplină linişte, declar şedinţa consacrată declaraţiilor politice închisă.

Doamnelor, vă urez o zi plăcută.

Distinse domn, serviciu uşor.

Domnule deputat, la comisii.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Gurzău:

"Laszlo Tokes pescuieşte în ape tulburi"

Să nu încerci niciodată să repari o gafă, spune o vorbă pe care mulţi o cunosc. Revenind asupra ei, faci o gafă şi mai mare. Experienţa socială ne învaţă că o astfel de încercare poate aduce autorului prejudicii de imagine sporite. Este şi cazul lui Laszlo Tokes care recidivează, cerând după autonomia ţinutului secuiesc şi pe cea a judeţelor Satu Mare şi Bihor.

Probabil că vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, nu are încredere în această mostră de înţelepciune socială. Luni, domnul Tokes a încercat, într-o conferinţă de presă, să diminueze impactul politic al declaraţiilor sale de la Şcoala de Vară de la Băile Tuşnad privind autonomia Ţinutului Secuiesc, afirmând că se gândeşte la introducerea autonomiei teritoriale, "cu consimţământul politicului românesc şi prin înţelegere reciprocă", şi în Bihor şi Satu Mare.

Apelul pe care europarlamentarul îl face la "consimţământul politicului românesc şi prin înţelegere reciprocă" nu doar că nu reuşeşte să îndulcească iritarea provocată de declaraţiile iniţiale, dar şi aruncă în derizoriu toată construcţia ideologică pe care Tokes a încercat să o realizeze până acum.

Ignorând cu bună ştiinţă poziţia categorică a clasei politice româneşti şi, o spun fără teama de a greşi, a marii majorităţi a populaţiei - statuată în Constituţia României - în chestiunea autonomiei etnice, pare că vrea să arunce discuţia în derizoriu, propunând noi autonomii.

Şi nici măcar asta n-ar fi o problemă pentru viaţa noastră politică, dacă ieşirile la rampă mai recente ale domnului Tokes nu ar pune în evidenţă jocul politic lipsit de orice morală al "platformelor" maghiare care aspiră să îşi impună poziţiile de forţă după principiul "băiatului bun şi băiatului rău". Succesiunea de propuneri anticonstituţionale, urmate de retractări motivate de aşa-zise calcule de oportunitate, pornită de europarlamentarul Tokes şi de alţi membri ai UDMR, indică mai curând o tentativă de şantaj politic care face parte dintr-un plan care ar putea culmina cu încercarea de suspendare a preşedintelui statului.

Actualul context politic este propice unor încercări de a pescui în ape tulburi, precum cea despre care vorbesc. Aceste demersuri nu vor ajuta însă cu nimic la ieşirea noastră din criză şi nici nu va aduce capitaluri electorale celor care le pun în practică. Ele nu vor face decât să otrăvească viaţa noastră politică şi să compromită pe termen îndelungat capacitatea de colaborare a forţelor politice în vederea reluării creşterii economice şi a restaurării păcii sociale în România.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Care este preţul unui nou acord cu FMI?"

Deşi, de vreo 20 de ani încoace, ne credeam o ţară democratică şi extrem de independentă după ruperea jugului comunist, în realitate dependenţa noastră de alţi coordonatori, a devenit insurmontabilă în ultima vreme.

Spre deosebire de noi, vecinii noştri bulgari, confruntaţi şi ei, ca şi întreaga lume mondială, cu o criză economică şi financiară fără precedent, ne-au demonstrat tuturor că pot fi propriii lor stăpâni când vine vorba de reforme, de măsuri şi de menţinerea economiei pe linia de plutire. Numai noi avem nevoie de asistenţă permanentă, căci un popor de asistaţi, aşa cum ne etichetează preşedintele Băsescu, nu poate trăi decât legat ombilical de alţii, mai mari, mai importanţi, mai în stare să ia decizii pentru noi.

Aşa s-a întâmplat cu autostrăzile (vezi cazul Bechtel), cu dotarea Armatei Române cu avioane de luptă (vezi cazul F16) şi, mai nou, cu banii împrumutaţi pe datorie de România, bani care nu pot proveni din altă parte decât de la FMI şi nu oricum, ci cu acceptarea unor drastice condiţii, care se dovedesc, ulterior, mai mult decât păguboase şi cu efecte chiar dramatice pentru economia românească. Dar nu contează, ne spun atât preşedintele, cât şi docilul său premier: nu acest lucru este important, ci deficitele, credibilitatea, îndeplinirea ţintelor impuse etc.

Ce dacă aşa-zisul colac de salvare pe care ni-l tot aruncă FMI şi pe care portocaliii l-au clamat ca vital, ne-a transformat într-o falimentară epavă, care nu mai găseşte nicio cale de supravieţuire, indiferent cu câte sacrificii este obligat poporul român să îndure acest furtunos coşmar, preşedintele Băsescu ne-a anunţat deja că vrea un alt acord.

Degeaba i-am atenţionat atât noi, cei din opoziţie, cât şi toţi analiştii lucizi, că falimentele ţărilor semnatare de acorduri cu FMI au fost iminente şi imposibil de ocolit peste tot, guvernanţii domnului preşedinte Băsescu au decis, la cererea expresă a acestuia, că noi, românii, nu putem respira altfel decât conectaţi la supravegherea nefastă a Fondului şi asta pentru totdeauna.

Guvernele domnului Băsescu au luat banii, multe miliarde de euro, fără să ne consulte şi fără să ne demonstreze eficacitatea împrumutului în vreun fel, iar noi, toţi ceilalţi, am plătit deja factura incapacităţii acestor ultime cinci guverne, de a ne menţine pe propriile noastre picioare, cu tăieri majore de venituri, creşteri grandioase de taxe şi impozite, falimente în lanţ, şomaj în masă, blocaje de tot felul şi proteste disperate şi vom mai plăti multe alte facturi interminabile, cu dobânzi rostogolite la nesfârşit.

Şeful misiunii de evaluare susţinea, de curând, că boardul FMI nu va aproba eliberarea tranşei următoare decât după ce România va îndeplini anumite condiţii, anume plata arieratelor, în valoare de 2 miliarde de lei, şi aprobarea Legii pensiilor.

Preşedintele Băsescu a comandat atingerea acestor noi ţinte supuşilor săi de serviciu, care s-au executat fără să pună întrebări, prin metode originale, neviciate de prea multe mustrări de conştiinţă: o parte din datorii s-au plătit instant, din banii economisiţi din salariile bugetarilor, dar numai acolo unde factura încasatorilor este portocalie, iar Legea pensiilor a fost dezbătută şi adoptată, la pachet, într-o singură zi, cu voturi imaginare şi fraude pe bandă rulantă.

Nu contează mijlocele, ci scopul pentru preşedintele Băsescu: dacă Fondul cere, România dă tot ce poate. Doar are de luat...

Domnul Angel Tîlvăr:

"Guvernul Boc trebuie să înceteze practica de a se împrumuta de la firmele private"

Vreau să vă rog să faceţi un exerciţiu practic: imaginaţi-vă că aveţi o companie privată şi, într-un moment al vieţii, aţi fost neinspirat. Atât de neinspirat încât aţi făcut o afacere cu statul român. Fie că se numeşte minister, companie de stat sau instituţie publică, statul a semnat cu dumneavoastră un contract, în care şi-a asumat diverse obligaţii, inclusiv obligaţii de plată a serviciilor pe care le-aţi prestat, obligaţii în baza cărora dumneavoastră aţi făcut o serie de investiţii. Şi, vă rog să vă mai imaginaţi că, de luni bune de zile, aşteptaţi ca statul să îşi achite obligaţiile către dumneavoastră.

Din păcate, acest exerciţiu îl fac, zi de zi, mii de oameni de afaceri din România, care sunt aproape în faliment, ca urmare a faptului că au băgat banii într-o afacere cu statul şi acum aşteaptă să îi recupereze.

Situaţia acestor întreprinzători este atât de gravă încât ea a fost semnalată şi de către FMI care a atras atenţia că motorul oricărei economii este capitalul care trebuie să circule. Inclusiv ambasadorul Franţei a declarat că cea mai bună măsură anticriză este plata arieratelor. Dar se pare, doamnelor şi domnilor, că doar Guvernul României nu poate înţelege acest lucru. Nu poate sau nu vrea. Este inadmisibil ca acest Guvern să ceară la nesfârşit derogări de la plata acestor arierate de la FMI, dar care să nu fie capabil să facă niciun pas spre rezolvarea acestei probleme.

Se pare că doar Guvernul României nu doreşte să dea drumul la economie. Doreşte doar disponibilizări şi creşteri de preţuri. Doreşte doar să ia tot ceea ce se mai poate lua de la populaţie fără să dea, în schimb, nimic.

Situaţia este cel puţin paradoxală. Deşi la sfârşitul lunii iulie, potrivit datelor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), arieratele către contribuabili (din sectorul privat şi public) mai mari de 90 de zile se ridicau la 1,95 miliarde de lei (460 milioane euro), diverşi oameni de afaceri, de o anumită culoare politică, încă se abonează la vistieria statului. Se pare că dincolo de această faţadă a imposibilităţii plăţii arieratelor, Guvernul inventează rectificări bugetare pentru a plăti către "unele firme" diverse datorii.

Guvernul s-a angajat în acordul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să reducă până la zero arieratele către sectorul privat, dar la fiecare evaluare a acordului a cerut o nouă derogare, nereuşind să se încadreze în valorile trimestriale asumate.Luna trecută, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, declara că statul trebuie să plătească în jur de 2 miliarde lei în contul arieratelor acumulate şi o nouă derogare de la ţinta datoriilor restante va putea fi solicitată doar dacă vor exista eforturi "serioase" pentru rezolvarea problemei.

De cealaltă parte, statul înregistra cele mai mari datorii restante către companiile farmaceutice. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a promis luna trecută că datoriile acumulate de spitale până la 30 iunie vor fi plătite în condiţiile în care Ministerul a primit la rectificarea bugetară 2,81 miliarde de lei (peste 600 milioane euro). Până la jumătatea anului, spitalele acumulaseră arierate de 859 de milioane de lei (204 milioane euro).

Aşa se face că, la această oră, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" Focşani are datorii de 16.578.121 lei, iar la finele anului arieratele vor ajunge undeva la 21.327.413 lei, la fel de mari ca şi la mijlocul acestui an, când ele se situau la 21.335.738 lei. Ceea ce înseamnă imposibilitatea preluării spitalului de către Consiliul Judeţean până la achitarea acestor datorii.

Iată că plata datoriilor Guvernului nu este o prioritate pentru actualul Executiv. Repornirea economiei reprezintă o soluţie doar pentru FMI şi pentru ambasadorul Franţei în România pentru ieşirea din criză a ţării. Scandalurile fără sfârşit, unele închipuite altele izbucnite din senin, acestea sunt priorităţile Guvernului Boc, un guvern care susţine eliminarea nemuncii, dar care a cheltuit 3.4 miliarde de lei pe venitul minim garantat. Este acelaşi Guvern care, conform Consiliului Fiscal, pentru a putea reduce deficitul fiscal până sub 3% în 2012, cerinţa a Comisiei Europene, trebuie să dubleze măsurile de reducere substanţială a cheltuielilor bugetare (ca procent din p.i.b.). În aceste condiţii, ţinta impusă nu va fi atinsă sub nicio formă, pentru că nu este realistă.

Consiliul Fiscal susţine că strategia fiscală 2011-2013 nu acordă suficientă atenţie problemei arieratelor, problemă devenită deja cronică, cu impact puternic negativ asupra mediului privat. "Deşi strategia include unele măsuri de natură să prevină acumularea de noi arierate, documentul ar trebui să conţină o secţiune care să detalieze situaţia curentă a arieratelor şi să ofere termene şi măsuri clare privind eliminarea stocului existent." Tratarea superficială a acestei probleme duce la ţinte imposibil de atins şi la evaluări nerealiste a situaţiei în care se află ţara.

Este evident că actualul Guvern fie nu doreşte, fie nu este capabil să scoată ţara din criză. Relansarea economică nu este o prioritate pentru Guvernul Boc, iar acest împrumut indirect la firmele private la care este în permanenţă abonat va îngreuna şi mai mult traiul de zi cu zi al românilor.

Domnul Marian Avram:

"O Românie mai curată "

Declaraţia mea politică de astăzi vine să salute proiectul "Let's Do It, Romania!", un proiect cu o implicare socială mare, care în data de 25 septembrie a.c. a reuşit să adune alături oameni care vor să locuiască într-o Românie mai curată.

Proiectul şi-a propus, pe lângă curăţarea deşeurilor din arealele naturale cu ajutorul voluntarilor, să îi responsabilizeze pe cetăţeni astfel încât aceştia să devină conştienţi de impactul pe care îl are un comportament indiferent faţă de mediu pe termen lung.

Realizat după modelul unui proiect din Estonia, care în 2008 şi-a curăţat natura de 10 000 de tone de deşeuri cu ajutorul unui număr de 50 000 de voluntari, proiectul a reuşit şi în România să adune peste 73000 de voluntari din toată ţara, care au dorit să schimbe într-o zi modul cum arată ţara.

Sâmbătă, 25 septembrie, şi Judeţul Tulcea, prin cei peste 600 de voluntari, au reuşit să strângă peste 6 tone de gunoi, echivalentul a 1223 saci. Ampla campanie de ecologizare a avut punctat câteva trasee turistice principale din judeţ, Bididia, Babadag, Niculiţel şi Luncaviţa. Voluntarii au fost însoţiţi de câţiva jandarmi care au fost chemaţi pentru menţinerea liniştii publice, dar care s-au implicat activ la campanie.

Cei peste 400 de voluntari care s-au prezentat la pădurea Bididia au adunat 2340 kg de deşeuri. LaMănăstirea Cocoş, 10 voluntari au reuşit să strângă 153 de saci. La pădurea Babadag s-au strâns 120 de saci, la Isaccea 150, iar la Luncaviţa, 23 de elevi, împreună cu localnicii, au reuşit să strângă 400 de saci.

Am luat parte activ la această campanie împreună cu familia şi, înarmaţi cu saci menajeri şi mănuşi, ne-am alăturat elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Nufăru, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Agenţiei de Protecţia Mediului Tulcea, alături de care am participat la curăţarea şi ecologizarea mediului înconjurător. Am reuşit un lucru important: să curăţim şi să lăsăm natura să respire.

În speranţa că, prin asemenea acţiuni, vom deveni mai responsabili şi mai atenţi cu mediul înconjurător, vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

«"Trăim momente de împliniri măreţe", propagandă marca Băsescu - Boc»

Am urmărit cu interes perindările prin faţa Parlamentului, atât ale domnului prim-ministru Emil Boc, cât şi ale domnului preşedinte Băsescu. Am crezut, cu naivitatea unui tânăr român, că vor spune ceva cu adevărat important pentru oamenii acestei ţări. M-am înşelat!

Traian Băsescu ne spune din nou că "vârful crizei a fost depăşit", că am traversat criza economică, dar că ne-a mai rămas criza socială. Şi ne cere să fim solidari. Cu alte cuvinte, ne spune că ţara merge bine, dar oamenii o duc prost. Şi pentru asta, surpriză!, avem nevoie de un nou împrumut. Nu se ştie exact destinaţia banilor, nu ni se spune pe cine vor ajuta şi, mai ales, nu ni se spune cum vom reuşi noi şi generaţiile viitoare să îi plătim înapoi creditorilor.

De altfel, cum am putea crede măcar un cuvânt din cele spuse atât de premier, cât şi de preşedinte când, uitându-ne în spate, la cei doi ani în care au condus cu puteri absolute ţara, vedem că nu au îndeplinit nimic din ceea ce au promis. Pentru că, de fapt, doar la atât se reduce mandatul domnului Boc: la promisiuni continue şi perpetue, dar fără nici o măsură concretă. Şi poate că este mai bine aşa, adică să nu facă nimic, deoarece atunci când au făcut au distrus şi bruma de dezvoltare economică. Este suficient să ne uităm la cele mai importante măsuri ale acestui guvern:

• introducerea impozitului forfetar: rezultat: aproximativ 200.000 de firme falimentate şi creşterea rapidă a numărului de asistaţi social;
• mărirea TVA la 24%: rezultat: haotizarea şi destabilizarea mediului de afaceri, precum şi o creştere a preţului la produsele de consum;
• plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la nivelul anului 2009: rezultatul: au crescut aproape cu 7%.

La toate acestea puteam adăuga şi faptul că volumul investiţiilor este nesemnificativ. Dacă la învestitura Guvernului se anunţa 10% din p.i.b., în bugetul pe anul 2010 acestea aveau valoarea de 6,9%, dar execuţia propriu-zisă este, probabil, cu mult sub această cotă.

Ne întoarcem de altfel la sistemul de propagandă ceauşist în care una era realitatea, cu totul alta raportarea "producţiei la hectar"! Mai mult, "fuga" din ţară a inteligenţelor româneşti, fie aceştia medici, profesori sau alte profesii liberale, ne aduce aminte de exodul din timpul dictaturii, numai că acum aceştia fug într-un exil economic, deoarece refuză să fie creditorii şi părtaşii politicii de distrugere a României.

Domnul Călin Potor:

«PDL contra PDL, "reţeta" disoluţiei statului»

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în România, la vârful nivelului politico-decizional, seamănă izbitor cu anarhia dinaintea unor revoluţii sau cu alte acţiuni pregătitoare pentru subminarea autorităţilor unui stat. De neimaginat este însă faptul că, în acest moment, România este teatrul unei lupte surde între reprezentanţii aceleiaşi baricade, respectiv între preşedinte şi oamenii pe care domnia sa i-a girat să fie miniştri în Guvernul Boc. Din nefericire, populaţia ţării, măcinată de efectele crizei şi de neajunsurile financiare, este din nou deturnată de la adevăratele sale probleme, fiind silită să urmărească circul mediatic de prost gust pe care-l servesc mai marii vremelnici ai României.

Este din ce în ce mai evident faptul că asistăm la o disoluţie fără precedent a autorităţii statului în România, comparabilă doar cu perioada mineriadelor de tristă amintire. În realitate, este un meci PDL contra PDL. Pe de o parte, preşedintele nu se mai comportă normal, renunţă la instituţia constituţională garant al ordinii şi siguranţei naţionale, Poliţia, premierul îl imită precum un papagal nevinovat, iar ministrul internelor îşi dă demisia de onoare, aşa cum probabil Traian Băsescu a scontat.

Domneşte haosul, dar un haos bine orchestrat de chiriaşul Cotroceniului, care a reuşit fără prea mari eforturi să-l debarce din Guvernul condus mascat de Boc pe ultimul său mare "ghimpe", Vasile Blaga, după ce scăpase anterior de Berceanu şi Videanu. În aceste zile, românii au văzut cu ochiul liber cine e adevăratul şef al Executivului. Băsescu a scăpat de tripleta de aur a PDL-ului, cei trei, de pe acum foşti miniştri, dobândindu-şi oficial renumele de dizidenţi ai partidului aflat la putere. Cum ar spune un clasic în viaţă, pohta ce-a pohtit i s-a îndeplinit!

Neîndoielnic, lupta fratricidă din interiorul PDL nu poate avea niciun învingător, doar un mare învins: populaţia României. O populaţie care, din păcate, nu este reprezentată cu cinste nici de partidele din opoziţie, nici de mişcarea sindicală, nici de societatea civilă. Cu alte cuvinte, poporul este al nimănui, într-o ţară mai degrabă neguvernată. Pe bună dreptate, românii se întreabă ce mai pot face în faţa acestor scene de circ care li se servesc în loc de stabilitate politică, programe de scoatere din criză, alternative pe piaţa forţei de muncă etc. Şi, atunci, să nu ne mai mirăm că un slogan parcă învechit va reveni, încet-încet, în actualitate: "Unica soluţie, încă-o revoluţie"... Să dea Dumnezeu să nu ajungem până acolo!

Domnul Călin Potor:

"Declinul turismului românesc, între frunze verzi şi...vorbe goale"

De 30 de ani, data de 27 septembrie este Ziua Mondială a Turismului, dată care marchează adoptarea statutului Organizaţiei Mondiale a Turismului (27 septembrie 1970), instituţie specializată a ONU, destinată promovării şi dezvoltării turismului, ce reuneşte 154 de state de pe cuprinsul întregului mapamond. Din păcate, nici în acest an România nu are motive de a sărbători cu mândrie această zi. De la an la an, turismul românesc este departe de a fi la un potenţial care să-i permită să facă faţă concurenţei cu statele membre ale Uniunii Europene. Mai mult, în ceea ce priveşte litoralul Mării Negre, în ultimii ani nu am reuşit să scăpăm de complexul bulgar, turiştii români continuând să prefere ţara vecină, îndeosebi în perioada verii.

Majoritatea turiştilor se plâng de serviciile oferite de operatorii autohtoni, mulţi dintre ei susţinând, pe bună dreptate, că criteriile actuale de clasificare a unităţilor hoteliere ar fi prea rigide şi neconforme cu normativele Uniunii Europene în domeniu. Asociaţiile profesionale şi patronale din turism mai acuză statul român de birocraţie, afirmând că investiţiile de calitate sunt greu de realizat din cauza acestor criterii depăşite.

Datele statistice indică faptul că aproximativ 1,8 milioane de turişti au ajuns în acest an pe litoralul românesc al Mării Negre, în scădere cu 15% faţă de anul 2009. Mai mult, încasările turoperatorilor au scăzut cu peste 25%, în condiţiile în care preţurile au scăzut faţă de anul trecut. În antiteză, reducerea numărului de turişti de pe litoralul românesc a survenit în timp ce românii au continuat să prefere ofertele estivale externe, acestea dublându-se chiar în unele cazuri, pe destinaţii precum Grecia sau Turcia. Este din ce în ce mai evident că România nu mai este demult destinaţia preferată a românilor, fie că vorbim de litoral, fie că vorbim de staţiunile montane. În cazul în care găsesc oferte comparabile ca preţ în străinătate, românii preferă să facă drumuri mai lungi, fapt îngrijorător pentru operatorii din turism, dar se pare mai puţin pentru conducerea ministerului de resort.

Este evident că ministerul patronat de "blonda de la Cotroceni" nu are o strategie coerentă în ceea ce priveşte reducerea deficitului potenţialului turistic dintre litoralul autohton şi cel bulgăresc, să nu mai vorbim de alte orizonturi preferate de români. Consider că România poate avea o mare şansă de a ieşi din criza economică prin turism şi agricultură. Anul acesta a fost ratat pentru ambele domenii. Nu ne rămâne decât speranţa că anul viitor responsabilii turismului românesc vor iniţia o strategie adevărată pentru readucerea turiştilor în România, nu doar prin frunze verzi şi... vorbe goale.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

"Guvernarea PDL - cel mai mare pericol pentru societatea românească"

La douăzeci de ani distanţă de la revoluţie, guvernul PDL pare că doreşte cu orice preţ să anuleze toate progresele înregistrate de statul român şi de fiecare cetăţean în parte în acest interval de timp.

La douăzeci de ani de la revoluţia care a dat jos un regim opresiv şi a oferit românilor promisiunea că vor putea duce o viaţă demnă într-un stat democratic, guvernarea PDL reînvie tradiţia comunistă, de a conduce prin frică, aplicând principiul "capul plecat sabia nu-l taie". Devine duşman de partid şi de stat oricine care refuză politica slugărniciei, oricine refuză să stea încovoiat în faţa puterii portocalii. Oamenii demni, care refuză să treacă prin viaţă cu spatele frânt sunt sancţionaţi - prin suprataxare şi umilinţe - cum este cazul celor care trăiesc din drepturi de autor, prin încercarea de a transforma o ţară întreagă în asistaţi sociali. În felul acesta, statul portocaliu crede că îşi asigură controlul şi îşi poate impune autoritatea din ce în ce mai contestată asupra cetăţenilor români.

La douăzeci de ani de la momentul care a fost pentru mulţi dintre noi începutul schimbării în bine, guvernarea PDL a devenit cel mai mare pericol pentru societatea românească, prin schimbarea de mentalitate pe care încearcă să o impună.

Douăzeci de ani am învăţat să gândim şi să ne exprimăm liber, să muncim pentru a putea avea un trai mai bun, de care să ne şi bucurăm. Douăzeci de ani am învăţat să trăim într-un regim democratic care s-a construit treptat prin efortul nostru al tuturor. Iar azi, guvernul PDL a decis că societatea românească trebuie să se întoarcă în trecut. Într-un trecut în care slugărnicia era, la fel ca acum, politică de stat şi unde decizia politică ţinea cont nu de nevoile cetăţenilor, ci de preferinţele membrilor de partid.

Ni se spune zilnic şi pe toate canalele de comunicare că trebuie să "strângem cureaua", dar niciun membru al actualei guvernări nu pare preocupat să aplice acest dictat la el acasă. Dimpotrivă, guvernanţii de astăzi, la fel ca şi cei de acum douăzeci de ani, îşi duc traiul în lux şi risipesc cu neruşinare banul public, în timp ce ne predică, nouă, celorlalţi, principiile austerităţii.

Mă adresez în special dumneavoastră, domnule Boc şi domnule Băsescu, nu faceţi greşeala să credeţi că ne puteţi întoarce în trecut. Am învăţat din greşeli. Noi, românii, suntem poate răbdători, dar răbdarea noastră are limite.

Nu vreau să stau cu capul plecat. Vreau să stau drept, cu demnitate. Iar ca mine sunt cei mai mulţi cetăţeni români. Cei care vor să muncească şi să trăiască bine. Cei care consideră că guvernanţii le datorează respect.

Clasa de mijloc vrea să muncească mai mult şi să câştige mai mult, nu să strângă cureaua. Se doreşte respectarea legii, indiferent că ai carnet de partid sau nu.

Din păcate, instituţiile lipitorilor de afişe portocalii au împărţit cetăţenii României în "de-ai noştri" şi "restul". Cred că trebuie să ne întoarcem în realitate, la respectarea Constituţiei şi a drepturilor fiecărui cetăţean român.

Din păcate, azi avem o Românie slabă, vlăguită de dumneavoastră, cei care faceţi parte dintr-un guvern incompetent şi măcinat de intrigi politice. O Românie cu cetăţeni respectaţi înseamnă o Românie puternică.

Aşadar, respectaţi-ne, domnilor guvernanţi!

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Criza, noua realitate a României"

Săptămâna care a început este în tonalitatea celor de care românii au parte de şase ani de zile: instabilitate, scandaluri, crize şi nelinişti. De data aceasta, noua criză guvernamentală a fost generată de poliţiştii care, nemulţumiţi de statutul pe care vrea să îl schiţeze Băsescu pentru ei, i-au cerut demisia. Este adevărat că i-au cerut demisia într-un mod mai plastic, dar sloganurile folosite de către poliţişti nu sunt cu nimic mai prejos decât "ţigancă împuţită" sau "găozar", apelativele cu care Preşedintele României îi gratulează pe cei care îl enervează.

Este evident că Traian Băsescu nu poate fi tătucul românilor. Nu are maturitatea necesară unui astfel de mandat. În alegeri le-a promis românilor că îi va trimite pe oamenii răi la ţepe, iar după ce le-a câştigat ne-a tras ţeapă la toţi, pe rând. Iniţial s-a războit cu presa! I-a tăvălit prin noroiul prezidenţial pe toţi ziariştii care au avut îndrăzneala să le spună românilor că Băsescu este departe de ceea ce ar trebui să fie preşedintele unui stat civilizat, democratic. După ce s-a războit bine cu presa a inventat mogulii şi a creat o strategie prin care le-a spus românilor că presa e rea cu el pentru că e manipulată de interesele meschine ale mogulilor. Românii l-au crezut din nou! Au urmat noi categorii sociale care au fost murdărite cu noroiul pe care Băsescu l-a adus cu el în Palatul Cotroceni.

Medicii au fost trimişi la muncă în străinătate, iar profesorii, cei care produc analfabeţi pe bandă rulantă, au fost trimişi să-şi mai găsească un job sau să cerşească în faţa bisericilor ca să poată supravieţui de la lună la lună.

Toate aceste jigniri aruncate diverselor categorii sociale din jilţul prezidenţial nu vor înceta decât atunci când Băsescu nu va mai fi ceea ce este. Cât timp va mai fi Băsescu preşedinte, românii vor fi, în continuare, jigniţi, umiliţi, cu salariile tăiate. Cât va fi Băsescu preşedinte, românii nu vor fi altceva decât martori ai unor crize politice fără sfârşit şi privitori ai unor războaie pe care preşedintele lor le va purta cu duşmanii închipuiţi şi din care nimeni nu va avea niciun fel de câştig, martori ai unor scandaluri fără sfârşit, precum cel care se derulează în ultimele zile.

Indignat de faptul că poliţiştii l-au făcut cu ou şi cu oţet, Băsescu s-a supărat ca ţiganul pe sac şi, în disperare de cauză, încearcă iar să dea ţeapă românilor şi să le explice acestora cât de răi sunt poliţiştii. Fals, stimaţi colegi! Poliţiştii reprezintă o categorie socială foarte prudentă în relaţiile lor cu autorităţile statului, o categorie care nu face gesturi disperate decât atunci când le ajunge cuţitul la os. Este ceea ce a reuşit să facă Băsescu, Boc şi PDL. Să îi aducă în pragul disperării şi pe poliţiştii care au protestat şi care, pentru a-şi arăta nemulţumirile, au dat cu "başcheta" de gardul Cotrocenilor.

Săptămâna trecută, poliţiştii şi-au aruncat caschetele, dar, după reacţiile nefiresc de prosteşti ale lui Băsescu, poliţiştii vor da cu el de toate gardurile, la următorul miting, dacă acesta nu va fi suficient de prudent şi nu va fugi din palat cu elicopterul. Poate, tocmai de aceea, a şi renunţat la escorta poliţiei. E prea fricos ca să îşi asume "riscul" de a se lăsa pe mâinile celor care au avut curajul să ceară salarii decente pentru ei.

Are şi de ce să fie speriat. Profesorii nici nu vor să audă de Băsescu, medicii la fel, pensionarii se roagă prin biserici ca România să scape de ciuma portocalie, iar poliţiştii i-ar face "dedicaţii" în fiecare zi, la fel şi militarii sau funcţionarii din administraţie.

Ani de zile, Băsescu a fost zmeul. Pedeliştii săi chiar au văzut în el întruchiparea lui Zeus. Acum, pe zi ce trece, este din ce în ce mai evident că Băsescu este doar speriat. Dacă Băsescu nu va renunţa la politica sa de umilire a românilor, de ţepuire a acestui neam, de învrăjbire şi de ridicare la rang de lege a nelegiuirilor făcute de pedeliştii săi, va trebui suspendat şi apoi trimis în istorie, aşa cum vor 90% dintre români.

Suspendarea lui Băsescu şi alegerea unui nou preşedinte este soluţia ca România să iasă din criză. Este soluţia necesară pentru ca românii să nu mai fie minţiţi, manipulaţi. Este soluţia firească pentru ca profesorii să îşi recapete demnitatea, poliţiştii să îşi recapete respectul în societate, iar pensionarii să îşi recapete speranţele într-un viitor mai bun.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Integrarea comunităţii rrome atât în societatea românească, cât şi în cea a Uniunii Europene"

Mă prezint în faţa dumneavoastră cu o temă dezbătută de curând în Parlamentul României: situaţia cetăţenilor români de etnie rromă, aflaţi în proces de expulzare sau de repatriere din Republica Franceză şi din alte state europene. Subiectul abordat este unul extreme de sensibil, deoarece are implicaţii politice şi este de o vizibilitate care depăşeşte graniţele ţării.

Dată fiind situaţia, trebuie să avem în vedere imaginea pe care o are România în perspectiva aderării la Spaţiul Schengen. Este de datoria noastră, a tuturor, să intervenim în aşa fel încât imaginea creată de cetăţenii români de etnie rromă aflaţi în străinătate să nu impieteze şansele acestei aderări şi nici funcţionarea sistemului judiciar din România.

Cunoaştem cu toţii care sunt carenţele cetăţenilor români de etnie rromă, atât a celor aflaţi în străinătate, cât şi a celor din ţară. Strategia pe care trebuie să o punem în aplicare este aceea de consolidare a unui sistem care să-i angreneze într-o viaţă socio-profesională firească.

Cunosc problematica comunităţii rrome din colegiul pe care-l reprezint în Camera Deputaţilor. Dincolo de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, printre care şi dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene şi de egalitatea de tratament a cetăţenilor comunitari fără deosebire de rasă sau origine etnică, subliniez încă o dată necesitatea conjugării eforturilor tuturor factorilor de decizie spre comunitatea rromă.

Situaţia actuală, generată de expulzarea cetăţenilor români de etnie rromă din Republica Franceză este o situaţie de criză şi, aşa cum s-a arătat şi în declaraţia referitoare la acest subiect, adoptată de Parlamentul României, se impune o reacţie politică imediată la nivel înalt din partea autorităţilor române pentru identificarea de soluţii rapide, care să împiedice agravarea situaţiei cetăţenilor români aflaţi în străinătate, dar şi impactul negativ al relaţiei bilaterale a României cu alte state ale Uniunii Europene.

În opinia mea, acesta este pasul necesar în acest moment. Acestuia trebuie să îi urmeze paşii de care aminteam mai devreme. Paşii programelor pentru etnicii rromi. Ei depind de Ministerul Învăţământului, de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, de Ministerul Sănătăţii. Colaborarea dintre specialiştii acestor ministere, elaborarea unor programe de educaţie, sociale, medicale destinate în exclusivitate comunităţii rrome pot să ofere alternative viabile pentru buna integrare a acestei comunităţi atât în ţară, cât şi în afara graniţelor ei.

Domnul Constantin Chirilă:

"Aplicarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004, o necesitate"

Iniţierea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 a fost o idee nobilă şi ea poate rămâne nobilă numai dacă vor fi bine înţelese principiile cooperaţiei, în această formă de organizare a ţărănimii. Necesitatea aplicării Legii cooperaţiei este determinată de criza cumplită de organizare şi de mentalitate prin care trec fermierii, de subzistenţă şi semisubzistenţă în zona agriculturii (peste 4 milioane de proprietari). Mai persistă încă mentalitatea, după 20 de ani, că prin cooperaţie s-ar altera sau diminua conţinutul proprietăţii. De aceea, ţinând cont de conţinutul politic şi economic al celei mai negre perioade din tranziţia românească, îmi permit câteva comentarii.

Este necesară cooperaţia? Să încep argumentarea cu o afirmaţie a savantului Gheorghe Ionescu-Şişeşti, publicată în "Viaţa agricolă" din 1920, deci acum 90 de ani: "Judecata obiectivă, ştiinţifică, ne duce la concluzia că odată cu împroprietărirea, obştile vor fi nu desfiinţate, ci transformate în cooperative agricole. A se lăsa pe săteni într-un individualism amorf şi dezonorant, ar însemna să nu înţelegem cele mai poruncitoare necesităţi ale vremii de faţă".

Cu cei peste 4 milioane de proprietari care ocupă peste 70% din suprafaţa agricolă a ţării, dispersaţi pe zeci de milioane de parcele, proprietarii reprezintă, într-adevăr, o "masă amorfă" care, în mare parte, sunt descumpăniţi de faptul că proprietatea nu le aduce bunăstare, nu le aduce fericire, ci numai probleme.

Proprietatea poate deveni un balast atunci când nu produce un profit care să acopere impozitele şi taxele şi să-l hrănească pe proprietar şi pe ai lui.

Ideea nobilă a cooperaţiei agricole a apărut cu sute de ani în urmă. Care ar fi avantajele cooperaţiei agricole?

• organizarea fondului funciar;
• accesul la credite pentru retehnologizare;
• posibilităţi de asigurare;
• acces uşor pe pieţe interne şi externe;
• creşterea producţiei şi a calităţii.

Cooperaţia însă nu este unica soluţie. Comasarea prin cumpărare sau arendare sunt tot atâtea soluţii care pot contribui la relansarea agriculturii.

Necesitatea reorganizării agriculturii este strict necesară, pentru că România are nevoie de performanţe.

Domnul Constantin Chirilă:

"Adopţiile: între nepăsare şi neputinţă"

În România există 44.000 de copii orfani ce trăiesc în fiecare zi cu speranţa că li se va da o nouă şansă în viaţă. În România există sute de mii de părinţi ce trăiesc o dramă în fiecare zi pentru că nu-şi pot oferi dragostea unui copil. În mod logic, între cele două categorii enunţate mai sus n-ar trebui să existe o distanţa prea mare. În logica statului român, în schimb, între ele există o prăpastie imensă.

Soluţia aceluiaşi stat român: reducerea personalului, astfel încât timpul scurs între depunerea unei cereri de adopţie şi rezolvarea ei într-un fel sau altul devine infinit. Nu pot spune că nu mi-e milă de toţi acei oameni de bine care aleargă după dosare ce zac cu anii în cine ştie ce birouri, atestate ce expiră chiar înainte de a fi folosite, speranţe ce par a fi distruse încă înainte de a încolţi. Cu toate astea, mi se rupe sufletul atunci când mă gândesc la toţi acei copii care resimt abandonul în fiecare zi, care rămân parte a unor statistici stupide cel mai probabil pentru tot restul vieţii lor. În sfârşit putem fi fericiţi: România a găsit un domeniu în care se poate spune că e mai catolică decât Papa! Birocraţia în acest domeniu este dusă la extrem, ritmul de soluţionare a unui caz ar stârni invidia până şi a celui mai leneş melc din lume. Dublarea numărului de adopţii soluţionate într-un singur an ar face o economie la bugetul de stat de aproximativ 10 milioane de euro.

În aceste vremuri de criză, m-aş fi aşteptat ca guvernanţilor să le dea prin cap că ar putea să împuşte doi iepuri în acelaşi timp: o şansă la viaţă pentru unii dintre cei mai vitregiţi semeni ai noştri şi în plus scăderea cheltuielilor bugetare. În mod normal, această alăturare ar trebui să fie ireală, fără sens. De această dată, însă, ea chiar are noimă.

Nu va faceţi iluzii deşarte, pentru ca mecanismele să funcţioneze ar trebui să trăim într-un stat normal, condus de nişte oameni cu viziune, cu planuri pe termen lung şi cu capacitatea de a avea o vedere de ansamblu a ceea ce înseamnă binele public. Nu sunt vorbe goale: gândiţi-vă ce înseamnă un copil orfan, integrat într-o familie, cu şansă la o educaţie adecvată şi fără traumele psihologice asociate unei existenţe duse într-o casă de copii sau lângă un asistent maternal oricât de bine intenţionat ar putea fi acesta. Are şansa de a deveni un adult cu perspective, fără a rămâne o povară asupra statului, chiar şi după ce ar trece de vârsta majoratului, rărind rândurile asistaţilor sociali. Mi-aduc aminte cu groază de imaginile prezentate de televiziunile "vestice" la începutul anilor '90, filmate în fostele orfelinate comuniste. Poate că acum lucrurile s-au mai schimbat în bine, dar ele sunt în continuare gestionate prost, ascundem în continuare gunoiul sub preş cu o încăpăţânare înfiorătoare. Vinovaţii nu sunt alţii, suntem noi, poate numai şi pentru faptul că evităm în continuare cu obstinenţă să învăţăm din greşelile trecutului.

Reglementările ar trebui să ţină cont şi de excesele care s-au făcut, ce au dus chiar la crearea unor reţele care au transformat dorinţa de a le găsi copiilor orfani un cămin într-o afacere profitabilă doar pentru una din părţi.

O armonizare a legislaţiei româneşti cu cea europeană, un control bazat pe criterii stricte şi clare, acestea pot fi soluţii alternative la situaţia în care ne aflăm în acest moment.

Domnul Constantin Dascălu:

"Reţeta franceză pentru rromi: expulzarea"

Imaginaţi-vă pentru o secundă că faceţi parte dintr-un popor care nu are un teritoriu originar la care să viseze şi pe care să-l reclame şi că 49% dintre locuitorii ţării adoptive consideră, conform unei cercetări din 2006, că "sunteţi atât de diferit încât nu veţi putea fi niciodată acceptat de ceilalţi membri ai societăţii". Aceasta este realitatea pe care o trăieşte comunitatea rromă, o etnie cu origini misterioase şi controversate, al cărei mod de viaţă anacronic a captat atenţia opiniei publice internaţionale din ultima vreme. Drept urmare, suntem cu toţii familiari valului de expulzări lansat de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi a criticilor declanşate de acţiunile sale în acest sens, şi nu putem să tratăm cu indiferenţă faptul că leagănul democraţiei europene a aplicat măsuri cu caracter rasist şi xenofob minorităţii rrome din Franţa, încălcând, astfel, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 45, respectiv dreptul persoanelor la libera circulaţie în cadrul comunităţilor europene.

Pe cât de mediatizat este acest subiect, pe atât de puţin cunoscută opiniei publice este iniţiativa Fundaţiei Generaţia şi a Ambasadei României la Paris de a trimite Ministerului francez pentru Imigraţie şi Integrare o adresă prin care să solicite invitarea României la Summit-ul Imigraţiei, care urma să aibă loc la Paris, în data de 6 septembrie, anul curent. Acest demers nu şi-a propus să condamne Franţa pentru măsurile de expulzare a sute de conaţionali aparţinând etniei rrome, ci să invite la dialog şi cooperare în vederea găsirii unor soluţii de integrare în ţara de origine. În ciuda acestui aspect şi a faptului că problema imigraţiei rromilor ne priveşte în mod direct, România nu a fost primită la discuţii cu ocazia acestei reuniuni speciale, dedicată în mare parte imigraţiei acestei comunităţi. În condiţiile în care Franţa se doreşte a fi un exemplu demn de urmat din toate punctele de vedere de către celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, un model de la care avem ce învăţa, oare ce am putea să învăţăm cu această ocazie de pe urma unei asemenea abordări de tip exclusivist?

Consecinţele atitudinii Franţei în ceea ce priveşte etnia rromă nu au întârziat să apară şi se înscriu în sfera predictibilităţii, punând sub semnul întrebării compatibilitatea repatrierilor cu dreptul internaţional şi legislaţia europeană. Astfel, rând pe rând, România şi Bulgaria, presa franceză, precum şi cea internaţională, Biserica Catolică şi Organizaţia Naţiunilor Unite şi, mai ales, Comisia şi Parlamentul European şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu demersul în cauză, dat fiind faptul că, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, etnicii rromi pot fi expulzaţi numai în urma primirii unei decizii scrise, deplin justificate şi deschise apelului, având dreptul la un termen de cel puţin o lună pentru a părăsi ţara. De asemenea, legislaţia UE nu permite expulzări colective, chiar dacă cei vizaţi au depăşit perioada de 3 luni în care pot staţiona într-un stat membru fără a trebui să se înregistreze la autorităţile locale.

La toate acestea se adaugă, într-adevăr, şi posibilitatea ca aceştia să fie îndepărtaţi în situaţia în care nu mai îndeplinesc condiţiile pentru şedere legală, în sensul că nu sunt angajaţi sau liber profesionişti astfel încât să poată să dovedească existenţa unor mijloace suficiente de subzistenţă, dar chiar şi într-un astfel de caz nu se poate opera o expulzare automată, care ar fi contrară substanţei dreptului de şedere, aşa cum este el conferit de legislaţia europeană. De asemenea, nici legislaţia franceză nu înlesneşte o şedere legală cetăţenilor UE care se hotărăsc să rămână în Franţa mai mult de 3 luni, dat fiind faptul că această ţară a adoptat, chiar înainte de aderarea României şi Bulgariei la UE, o serie de măsuri care vizează cetăţeni ai celor două ţări şi care le restrânge dreptul la şedere, deci şi accesul la prestaţii sociale, locuri de muncă sau locuinţe, potrivit Colectivului Naţional al Drepturilor Omului - Romeurope. Aceşti străini nu au dreptul să solicite un loc de muncă, trebuie să dispună de o autorizaţie specială pentru a munci, iar angajatorii sunt obligaţi la plata unei taxe.

În general, acest angrenaj birocratic blochează accesul la locuri de muncă al etnicilor rromi. La această situaţie se adaugă permanenta "hărţuire" a rromilor de către poliţie, ceea ce înăbuşă orice încercare de integrare a acestei etnii, obligându-i pe aceştia să-şi schimbe în permanenţă domiciliul şi blocând accesul lor şi al copiilor lor la îngrijire medicală şi educaţie, conform aceleiaşi surse.

Un alt aspect delicat legat de acest subiect îl constituie referirile autorităţilor de la Paris la "securitate". Având în vedere acest fapt, putem aprecia că decizia de îndepărtare de pe teritoriul francez este motivată nu de neîndeplinirea de către persoanele vizate a formalităţilor administrative, ci de raţionamente ce au la bază noţiuni precum "ordine publică" sau "securitate publică", însă, potrivit regulilor europene, acţiunile de îndepărtare de pe teritoriu a cetăţenilor europeni care au altă naţionalitate decât cea a statului gazdă, fundamentate pe astfel de motive, pot fi desfăşurate doar respectând anumite condiţii. Astfel, trebuie luat în considerare exclusiv comportamentul persoanei în cauză, în sensul în care situaţia fiecărui cetăţean a cărui îndepărtare se doreşte trebuie evaluată individual. La rândul ei, această evaluare trebuie să stabilească cu precizie faptul că acel comportament reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa unuia dintre interesele fundamentale ale societăţii, cu menţiunea că este necesar ca statul francez să indice în această evaluare şi care sunt acele interese fundamentale ale societăţii care se urmăresc a fi protejate prin îndepărtarea cetăţeanului român. În plus, evaluarea ar trebui să evidenţieze faptul că măsura expulzării era singura în măsură să satisfacă atingerea obiectivului de a proteja interesele fundamentale ale societăţii sau, folosind terminologia din directiva europeană, măsura îndepărtării trebuie să fie proporţională cu ameninţarea reprezentată de persoana împotriva căreia se ia decizia expulzării.

Suntem curioşi să aflăm în ce măsură expulzarea a sute de etnici rromi este proporţională cu ameninţarea reprezentată de aceştia la adresa intereselor fundamentale ale societăţii franceze, având în vedere faptul că nu toţi străinii care trăiesc la limita legii în Franţa sunt rromi. Şi cu toate acestea, repatrierile îi vizează în principal! Mă întreb dacă nu cumva Parisul comite un act de discriminare a rromilor, tratând problema lor diferenţiat de cea a celorlalţi cetăţeni europeni, inclusiv români, aflaţi în situaţii ilegale?! În ciuda acestor controverse, Sarkozy pare hotărât să continue politica privind rromii, fapt deloc pe placul organizaţiilor pentru drepturile omului şi a opozanţilor săi, care-l acuză că încearcă astfel să-şi crească popularitatea în ceea ce priveşte capitalul electoral. Şi cum 48% dintre francezi susţin aceste măsuri de expulzare, este lesne de înţeles faptul că puterea şi-a elaborat o strategie electorală pentru a-şi însuşi cât mai mult din simpatia electoratului francez.

Mai mult decât atât, un sondaj recent arată faptul că popularitatea liderului francez a crescut de la 32% în iulie, fiind şi cel mai scăzut nivel de când a devenit preşedinte, la 34% în august, după declanşarea acţiunilor de demolare a taberelor de rromi. În plus, aceste tabere de rromi nomazi de la periferiile marilor oraşe din Franţa nu au apărut ieri şi nici anul trecut. Ele au o vechime de cel puţin 10 ani şi au fost tolerate de-a lungul acestui timp. Nu cred că în urmă cu câţiva ani, de exemplu pe vremea când Nicolas Sarkozy era ministru de interne, rromii cauzau mai puţine probleme, însă pe atunci nu era criză economică şi nici administraţia Sarkozy nu era asediată cu acuzaţii de corupţie. Oare liderul francez chiar nu a putut să găsească o altă strategie de marketing electoral în afară de cea pe care deja a adoptat-o şi care presupune stigmatizarea unui grup etnic din cauza originii sale şi desemnarea lui ca primă sursă a tuturor problemelor francezilor? Sau această măsură a fost cea mai la îndemână pentru a se distrage atenţia opiniei publice de la responsabilitatea Franţei în lupta contra delicvenţei de pe propriul teritoriu?

Lăsând la o parte politizarea chestiunii rromilor de către preşedintele Sarkozy, România deţine în mod real şi cronic această problemă, iar cheia ei nu este una genetică, după cum ar considera cei mai mulţi dintre români, ci una reflectată destul de limpede de un recent sondaj: 80% dintre copiii rromi nu merg la şcoală, iar o treime dintre ei sunt analfabeţi. Educaţia este cheia integrării şi a nediscriminării, dar accesul la educaţie al copiilor rromi este diminuat tocmai de neintegrare şi discriminare. Este un cerc vicios pe care a trebui să-l anihileze politici guvernamentale inteligente şi acţiuni serioase ale ONG-urilor, iar fondurile substanţiale puse la dispoziţie de Uniunea Europeană să fie canalizate într-adevăr în direcţia soluţionării chestiunii rromilor.

Iniţiative au fost şi sunt, dar motivul pentru care consider că nu s-au înregistrat încă rezultate notabile este acela că nu s-au folosit specialişti în comunicare interculturală care să se aşeze la masa negocierilor cu liderii rromi şi care să propună soluţii şi programe de integrare şi nu de asimilare pornind tocmai de la specificul culturii rrome şi de la stilul lor de viaţă haotic. Până una alta, nu-mi rămâne decât să mă declar dezamăgit de direcţia pe care a ales să o urmeze Franţa în ceea ce-i priveşte pe rromi şi să menţionez că motivul pentru care mi-am permis să fac toate aceste remarci este acela că mă consider un prieten al Franţei, dată fiind perioada de timp pe care am petrecut-o în această ţară pentru a mă forma profesional.

Prin urmare, şi în concluzie, am convingerea că francezii vor da dovadă, în cele din urmă, de o mentalitate deschisă şi nu xenofobă faţă de o comunitate care a fost atât de nedreptăţită încă de la începuturile civilizaţiei, şi că o abordare franco-română concertată, care să se bucure de un sprijin consistent din partea Uniunii Europene, va fi capabilă să rezolve, în sfârşit, problemele atât de delicate pe care le are această comunitate. În fond şi la urma urmei, rromii sunt şi ei cetăţeni europeni şi trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi de care se bucură şi francezii, de exemplu, iar Franţa ar trebui să ştie mai bine decât orice altă ţară că expulzarea nu este o soluţie, mai ales atunci când vorbim de Uniunea Europeană.

Domnul Corneliu Olar:

"Restructurarea"

Măsurile de restructurare anunţate de Guvern în domeniul instituţiilor bugetare au început să producă deja efecte. Desigur, în multe cazuri, ele sunt mai mult decât necesare şi reuşesc astfel să reducă birocraţia şi cheltuielile de la bugetul statului.

Din păcate, în destul de multe cazuri, mai ales în domeniile de învăţământ şi sănătate publică, dar şi în administraţie se procedează potrivit celebrului banc "...prima dată se taie, după aceea se numără", iar cei care suferă sunt în primul rând cetăţenii şi mai apoi cei restructuraţi. Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă măsura prost gândită de desfiinţare recentă a Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni, astfel că peste 2000 de moţi sunt acum puşi pe drumuri. Iată cum este descrisă această situaţie de către medicii restructuraţi într-o scrisoare deschisă adresată cabinetului meu de parlamentar:

"În urma măsurilor de restructurare a sectorului bugetar, CJP Alba a hotărât restructurarea Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni. Acest cabinet deserveşte întreaga zonă a munţilor Apuseni, de la Arieşeni până la limita cu comunele aparţinătoare de Zlatna şi Aiud, ocupând aproape o treime din suprafaţa şi populaţia judeţului. Zona este dificilă din punct de vedere al accesului şi al mijloacelor de transport.

Cabinetul de Expertiză Medicală Câmpeni asigură expertizarea pentru pensiile de invaliditate, prelungirea concediilor medicale, Legea privind venitul minim garantat şi internările în căminele-spital pentru toată populaţia acestei zone. Numai în ceea ce priveşte pensionarii de invaliditate în evidenţa cabinetului Câmpeni există 1883 de pensionari care ar fi obligaţi să facă un drum de până la 250 de kilometri dus-întors într-o singură zi, de multe ori având de parcurs şi distanţe mari pe jos, ceea ce mai ales în lunile de iarnă este practic imposibil. Trebuie precizat că ei sunt obligaţi să se prezinte la termen la revizuirile medicale, deoarece, în caz contrar, li se sistează pensia.

Pe de altă parte, în judeţul Alba mai există trei cabinete de expertiză medicală, care în condiţiile actuale ale legislaţiei din domeniu au fiecare în medie câte 40 de consultaţii pe zi, care sunt deja programate până în luna august 2011, peste care se suprapune activitatea de control impusă de Legea nr.119/2010, care ocupă o zi pe săptămână. În aceste condiţii este, de asemenea, imposibil ca unul dintre medici să asigure activitatea la Câmpeni. În ultimii 20 de ani, în cadrul serviciului nostru nu s-au făcut angajări suplimentare, ci numai reduceri de personal, în condiţiile în care volumul activităţii s-a mărit permanent. De aceea considerăm, cu toată necesitatea reducerii personalului din sectorul bugetar, că este absolut necesară păstrarea Cabinetului de Expertiză Medicală la Câmpeni (post şi medic), în caz contrar activitatea întregului serviciu va fi blocată". (Semnează: dr. Simona Cosma, dr. Florina Sicoe, dr. Marcela Luca).

Pe lângă apelul disperat al medicilor de la cabinet, în ultimele săptămâni, la cabinetul meu parlamentar s-au prezentat zeci de pensionari şi oameni cu probleme medicale care s-au plâns de necazurile pricinuite de desfiinţarea cabinetului de expertiză şi mi-au cerut să intervin la toate forurile competente pentru redeschiderea de urgenţă a acestuia. Ca o primă intervenţie, am luat legătură cu domnul Nicolae Nartea, directorul executiv al Casei de Pensii Alba, care mi-a promis că va delega, o zi pe săptămână, medici de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean Alba, însă din păcate are la dispoziţie foarte puţini medici de specialitate. Dacă nu se poate nicicum în acest fel, atunci mai poate exista şi soluţia angajării în sistem de "prestări servicii" a unor medici specialişti din Câmpeni, aflaţi în prezent la pensie.

Vreau să vă rog ca de aici încolo orice măsură de restructurare să-mi fie deopotrivă adusă la cunoştinţă înainte de a fi aplicată, pentru că, în calitate de deputat ales în Parlamentul României în Colegiul nr.5 Munţii Apuseni - Teiuş, răspund direct de soarta oamenilor din această zonă. De asemenea, pentru orice măsură ce se intenţionează a fi luată vor trebui consultaţi deopotrivă primăriile şi consilierii locali, ca şi aleşii legitimi ai cetăţenilor.

Domnul Costică Macaleţi:

"Spitale pline de bolnavi si golite de medici"

Declaraţia mea politică de azi se referă la situaţia din spitalele botoşănene. Mai exact, scăderile salariale determină din ce în ce mai mulţi medici şi asistenţi să plece din spitalele botoşănene, ceea ce va duce la un deficit şi mai mare de personal în contextul în care tot nu se pot face angajări.

Sute de posturi sunt vacante în spitalele din judeţul Botoşani pe care-l reprezint în Parlament. Indiferent dacă e vorba de medici, asistente medicale, infirmiere sau brancardieri, niciunul dintre spitale nu are suficienţi angajaţi încât să acopere posturile care au fost aprobate în funcţie de specificul fiecărei unităţi medicale în parte. Aproape 300 de medici au plecat în acest an sau sunt pe picior de plecare. La fel şi peste 50 de asistenţi medicali. Aceste cifre au dus deficitul total de personal sanitar şi de specialitate la 1.257 de persoane, cu alte cuvinte jumătate din cât s-a deblocat în această toamnă la nivel naţional.

Numărul total aprobat de la Bucureşti pentru Botoşani este de 37 de posturi, dintre care doar 13 medici. Potrivit unei statistici a Direcţiei de Sănătate Publică, spitalele din Botoşani au nevoie de aproape 150 de medici şi personal sanitar superior, peste 900 de asistenţi şi infirmieri şi alţi peste 200 de angajaţi de specialitate. În ciuda acestor realităţi, din posturile de medic aprobate pentru Botoşani nu avem decât nouă pentru Spitalul Judeţean, două pentru Spitalul Municipal Dorohoi şi câte unul pentru Psihiatrie şi Spitalul Orăşenesc Săveni. Puţin, extrem de puţin! Ţineţi cont că ultima dată s-au solicitat 378 de posturi.

Potrivit unei statistici, Spitalul Judeţean Mavromati se află în topul unităţilor care se confruntă cu criză de personal, cu o lipsă de peste 300 de angajaţi, după acesta urmează Spitalul Municipal Dorohoi cu peste 200, Maternitatea cu 160 de angajaţi lipsă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu 150 de angajaţi în deficit.

Nu putem să nu luăm atitudine în faţa unei situaţii în care pacienţii, cetăţenii sunt puşi în faţa unor dificultăţi uriaşe din cauza unei lipse de celeritate la nivelul autorităţilor de la Bucureşti. Iată de ce solicit suplimentarea posturilor pentru spitalele din judeţul nostru şi asigurarea unor condiţii mai bune pentru medici şi personalul sanitar.

Domnul Cristian Buican:

"Telenovela subminării siguranţei naţionale"

Evenimentele petrecute în ultima săptămână, cele referitoare la protestul poliţiştilor, reacţia preşedintelui, comportamentul de primat trăitor în junglă a primului-ministru, demisia lui Vasile Blaga şi numirea pe criterii de cumetrie a domnului Igaş în fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt lucrurile deosebit de importante asupra cărora îmi doresc să mă opresc, lucruri care, în ansamblul lor, pot fi intitulate "Telenovela subminării siguranţei naţionale". Să le luăm însă pe rând, cum îi stă bine oricărei naraţiuni, oricărei telenovele cu care acest personaj politic numit Traian Băsescu ne-a obişnuit de ceva vreme încoace.

Protestul poliţiştilor de săptămâna trecută ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toţi cei cu funcţii de conducere din această ţară. Când ajungi în situaţia în care cei care sunt obligaţi nu numai să respecte, dar şi să aplice legea, dintr-un exces de nemulţumire, au un comportament ca cel de săptămâna trecută de la mitingul poliţiştilor, siguranţa naţională este în pericol. Nu afirm acest lucru pentru a-i acuza pe protestatari, întrucât reacţia lor este una firească, însă din punctul meu de vedere nu este şi normală, datorită violenţelor verbale, încălcărilor repetate ale legii şi a comportamentului de tip mafiot promovat de Traian Băsescu şi gaşca numită PDL.

Reacţia pe care Traian Băsescu şi Emil Boc au avut-o la protestul poliţiştilor, aceea de a renunţa la escorta acestora, ne demonstrează că cei doi nu au niciun fel de respect pentru lege şi ordine publică. Mai mult decât atât, gestul lor va fi privit pe plan extern ca un act de neîncredere într-o instituţie a statului, respectiv Ministerul de Interne. Pe lângă imaginea negativă pe care ne-o creează, această renunţare la escorta poliţiei reprezintă o încălcare a legii. Afirm acest lucru deoarece paza reprezentantului instituţiei preşedinţiei, indiferent de numele acestuia, este o problemă de siguranţă naţională, nu de moft personal, aşa cum actualul chiriaş de la Cotroceni o consideră.

Punctul culminant al acestui serial demn de aprecierea scenariştilor de la Hollywood s-a petrecut ieri, atunci când fostul buldog al preşedintelui a demisionat, altminteri, gest de onoare şi curaj. Privind însă mai atent, un telespectator avizat în ale politicii poate trage destul de uşor concluzia că demisia lui Blaga, pe motiv că oamenii din ministerul pe care el îl conducea nu mai respectau legea, nu este altceva decât încă o răfuială personală a lui Traian Băsescu cu foştii săi colaboratori. Întrebările care însă apar odată cu această problemă ţin nu de relaţiile personale între două cunoştinţe mai vechi şi nici măcar de vreun război din interiorul PDL, ci ţin de interesul naţional. Astfel, demisia lui Blaga, cel care avea ca principal obiectiv aderarea României la Spaţiul Schengen, nu înseamnă şi compromiterea acestui scop? Întrebarea rămâne deschisă şi va primi răspuns în primăvara anului 2011.

Nu este mai puţin important criteriul care a stat la baza numirii noului ministru al administraţiei şi internelor, domnul Traian Constantin Igaş. Pe lângă asemănarea de nume cu întâiul cârmaci al ţării, motivele sunt cele de cumetrie, aşa cum ne-au obişnuit actualii guvernanţi. Se pare că CV-ul domnului Igaş s-a rezumat la prenumele acestuia şi la relaţiile de prietenie pe care le are cu finul preşedintelui.

În concluzie, a sosit timpul ca politica în interes personal sau de grup să înceteze şi să îi ia locul politica în interesul cetăţeanului făcută de oameni numiţi nu pe criterii clientelare, ci pe baza competenţelor personale.

Domnul Cristian Buican:

"Falimentul administraţiilor publice locale"

Stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a ridica în Plenul Camerei Deputaţilor o problemă cu care se confruntă majoritatea administraţiilor publice locale din ţară. Pentru a vă oferi o imagine completă a dezastrului în care au ajuns administraţiile publice locale din cauza celui mai incompetent guvern din ultimii 20 de ani, voi exemplifica oferindu-vă detalii despre situaţia dezastruoasă în care se regăsesc primăriile din judeţul Vâlcea.

Astfel, la această dată, nu mai puţin de 16 primării vâlcene din totalul celor 89 ce compun acest judeţ înregistrează restanţe la plata drepturilor salariale ale angajaţilor ce lucrează în cadrul acestor administraţii publice locale. Astfel, primării de toate coloraturile politice, inclusiv de la PDL se pot "lăuda" că nu au achitat salariile angajaţilor de două, trei şi chiar şase luni de zile. Or, acest lucru nu numai că îi demotivează pe aceşti funcţionari publici, ci îi aduce într-o încercare disperată de supravieţuire. Suma totală a acestor întârzieri se ridică momentan la aproximativ 1.500 mii lei (15 miliarde lei vechi), însă din discuţiile pe care le-am purtat cu restul primarilor din judeţul Vâlcea am aflat că bugetele lor nu acoperă până la sfârşitul anului plata salariilor.

O situaţie şi mai dramatică, care ţine însă tot de administraţiile publice locale, se poate observa în cadrul drepturilor sociale pe care acestea le acordă. Astfel, din totalul celor 89 de administraţii publice locale, nu mai puţin de 75 nu au mai achitat drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi. Întârzierile la acest drept sunt chiar şi mai vechi de un an şi cumulează suma de 7.700 mii lei (77 miliarde de lei vechi). Mai mult decât atât, 31 de primării din totalul celor 89 ce compun judeţul Vâlcea au restanţe şi la plata ajutoarelor sociale sau cele de încălzire, în valoare totală de 1.000 mii lei (10 miliarde de lei vechi).

Această statistică dramatică arată foarte clar faptul că suntem conduşi de cel mai incompetent şi slab executiv pe care l-a avut România în toată istoria sa. Ştiu că unii dintre dumneavoastră veţi spune că există probleme mai grave, că sistemul de sănătate este la pământ, că şcolile nu mai funcţionează, că poliţia se află în război cu alte instituţii, că agricultura nu merge şi că, per ansamblu, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a distrus România, însă, odată cu falimentarea administraţiilor publice locale, cetăţenii din aceste localităţi nu vor mai beneficia de o serie de drepturi pe care orice stat de drept garantează că le poate oferi.

Statisticile de mai sus ne demonstrează destul de clar că Guvernul Băsescu-Boc-Udrea şi politica în stil mafiot, bazat pe interese personale şi de grup, nu mai poate continua. Acest stil mafiot de a face politică doar în interes de grup şi nu pentru cetăţeni s-a dovedit falimentar. Camarila portocalie, uneori cu complicitatea celei roşii, aşa cum este cazul judeţului Vâlcea, a reuşit să falimenteze şi să distrugă tot, chiar şi acele domenii care mai mergeau.

Această lecţie trebuie învăţată şi nu mai trebuie repetată. Noi, ca parlamentari, trebuie să fim primii care să spună stop acestui stil mafiot de a face politică, să ne întoarcem cu faţa la cetăţeni, să guvernăm ţara, judeţul sau chiar şi localitatea din care facem parte pe baza unor principii de dezvoltare, şi nu pe baza intereselor personale sau de grup. Vremea politicii de gaşcă a trecut, iar oamenii politici ce nu vor înţelege acest lucru vor pierde.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"La Sinaia, viaţa bate filmul... TV!"

Îmi sunteţi martori că, de la această tribună, în comisia mea, precum şi cu prilejul unor întâlniri de lucru cu membrii Executivului, am adus în atenţie, cu obstinaţie, problema organizării în Colegiul 1 Valea Prahovei a Festivalului Olimpic de Iarnă FOTE 2013, în pregătirea căruia România şi-a asumat obligaţia asigurării unei anumite infrastructuri.

În calitate de deputat, m-am simţit obligat moral şi legal faţă de cetăţeni să încerc, în limita prerogativelor, să urgentez alocarea fondurilor necesare, a avizelor şi autorizaţiilor, cu alte cuvinte să încerc să netezesc, repet, în limitele legii, drumul bolovănos al birocraţiei care încă ne face atâtea probleme.

Deşi sunt sinăian, m-am străduit să tratez egal toate localităţile colegiului, fără partizanat politic sau mândrie locală exacerbată. Astfel, le-am cerut, oficial, tuturor primarilor, să îmi transmită informaţii privind investiţiile din localităţile dumnealor şi le-am comunicat faptul că intenţionez să îi invit la o întâlnire cu reprezentanţi ai ministerelor implicate, în scopul rezolvării problemelor cu care se confruntă.

Spre marea mea dezamăgire, deşi, ieri, s-a scurs termenul legal de răspuns, tocmai primarul oraşului meu, Sinaia, nu a catadicsit să îmi transmită informaţiile solicitate, punând, ca de obicei, interesele sale politice şi personale înaintea intereselor cetăţenilor. A avut timp, în schimb, să se plângă - prin intermediul mass-media - de beţele în roate pe care i le pun Guvernul, Prefectura şi... deputatul Colegiului 1?! în îndeplinirea măreţelor obiective pe care şi le-a asumat în campania electorală. Pe modelul naţional, iată, şi la nivel micro, avem parte de opoziţie... în vorbe..., la televizor şi în ziare, în deserviciul celor pe care îi reprezentăm.

Îi urmăresc, încă răbdător, demersurile edilului sinăian, în special pe cele pe care el însuşi ni le serveşte ca exemplu: stâna turistică, realizată, fără autorizaţie, în dispreţul legii, cu distrugerea unui sit protejat, telegondola, o investiţie pe bani grei, la a cărei cârmă a aşezat un proaspăt absolvent de liceu, de 19 ani, numindu-l director la SC Transport Urban Sinaia, preafrumoasele scumpe floricele, pe care le plantează, şi în toiul iernii, firma unui apropiat al casei, tranşarea... pe cale amiabilă a problemelor reducerilor de personal din Primărie, prin înfiinţarea unei noi structuri, Sinaia Forever SRL, cu un nou director, şi înfiinţarea a încă unui post de city manager, încredinţat... nici nu mai contează cui... etc., etc....

Admirabil!

Aştept, repet, încă răbdător!, şi alte exemple, pe care, însă, mi le-aş dori, mai întâi - ca sinăian şi abia apoi ca deputat - în beneficiul real al oraşului, în litera şi spiritul legii şi, dacă nu cer prea mult, în graficul de investiţii pentru FOTE 2013!

Domnul Dan Ilie Morega:

Prin Legea nr. 39/1999 a fost ratificat Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice.

Legalitatea echivalării de drept a absolvenţilor Universităţii Libere Internaţionale din Moldova este cu atât mai îndreptăţită cu cât pentru o parte(?!) dintre studenţii absolvenţi ai aceleiaşi universităţi, ai aceleiaşi facultăţi, promoţii şi ai aceleiaşi specializări a fost posibilă recunoaşterea acestui drept prin ordin de ministru, la propunerea direcţiilor de specialitate, iar pentru alţii nu.

Absolvenţii care nu s-au bucurat în mod legal de acest drept aşteaptă de mai bine de un an de zile, din cauza birocraţiei din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în special al Direcţiei Juridice şi de Contencios, eliberarea atestatelor de recunoaştere a licenţelor obţinute în Republica Moldova. Acestora li s-au adus grave prejudicii materiale şi morale, fiind îndreptăţiţi, de facto şi de jure, să facă acţiune în instanţă pentru drepturile lor legale.

Prin scrisoarea nr. 10.657 din 24 februarie 2010, ca răspuns la interpelarea mea din aceeaşi lună, domnul secretar de stat Andrei Gheorghe Kiraly, între altele, îmi răspunde: "În cursul lunii februarie, în urma consultărilor dintre direcţiile de specialitate din Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului şi domnul secretar de stat Cătălin Baba s-a luat decizia deblocării procedurii de echivalare a diplomelor universitare şi a titlurilor ştiinţifice obţinute la U.L.I.M. În consecinţă, C.N.R.E.D a iniţiat, din nou, procedura de echivalare [...]". Cu alte cuvinte, ministerul îşi recunoaşte vina întârzierii acestei probleme nesoluţionate până în prezent.

Blocajul fără precedent al încălcării drepturilor absolvenţilor de la U.L.I.M. este ilegal şi contravine propriilor acte normative interne ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv a procedurii prevăzute de Ordinul nr.4.022 din 14.05.2008 pe care directorul general al Direcţiei Generale Juridic şi Contencios refuză să-l aplice. Art. 11 alin. (2) lit. (c) spune: "Regula precedentului se aplică numai pentru studii absolvite într-unul din statele membre ale UE, precum şi în cazul în care există un acord bilateral de recunoaştere încheiat cu statul pe teritoriul căruia au fost absolvite studiile".

În acelaşi Ordin intern, la art.12 alin (1), se prevede imperativ: "În baza precedentului, a unor convenţii bilaterale şi a altor acte normative privind recunoaşterea automată, recunoaşterea studiilor, diplomelor şi a certificatelor se realizează automat".

În concluzie, există lege, există precedent (atestatele eliberate pentru unii studenţi), există convenţie bilaterală între cele două guverne, legiferată prin Legea nr. 39/1999.

Motivaţiile verbale ale domnului ministru Daniel Funeriu faţă de unii colegi parlamentari, relativ la faptul că acum a semnat un nou Acord cu Republica Moldova, sunt neavenite şi nefondate. Era firesc şi normal să se revadă Acordul anterior, dar până când va fi legiferat de Parlament, invit pe domnul ministru Daniel Funeriu să respecte Acordul ratificat prin Legea nr. 39/1999, dar şi Convenţiile internaţionale, precum, de exemplu, cea de la Bologna, unde Republica Moldova este semnatară. Îi readuc aminte că acestea au prioritate faţă de legislaţia naţională.

Domnul Daniel Buda:

"Parteneriatul public-privat, şansa infrastructurii româneşti"

Cum lumea este într-o continuă transformare, procesele economice, financiare şi politice nu au cum să ocolească nici administraţiile publice locale, nici pe cele regionale sau naţionale. Făcând o analiză a stării de fapt în ceea ce priveşte finanţarea autorităţilor publice locale, putem constata că tendinţele principale pe plan european se referă la finanţarea proiectelor de investiţii folosind metoda parteneriatului public-privat.

Valorificarea de către autorităţile locale a acestor oportunităţi depinde în mare măsură de modul în care se vor transpune în practică facilităţile necesare unei bune funcţionări a noilor mecanisme. Învăţarea modului de confinanţare prudent şi cu succes presupune noi provocări care necesită înţelegerea şi acceptarea unor noi concepte şi tehnici analitice, care vor ajuta autorităţile publice locale să determine în mod realist cât şi cum vor putea să îşi asume, să îşi ducă la îndeplinire programul de guvernare sau actul de administrare.

Modernizarea şi dezvoltarea oricărei comunităţi locale este, fără îndoială, problema primordială a oricărei autorităţi judeţene, regionale sau naţionale. În special, actorii administraţiei interesaţi de un act administrativ responsabil şi eficient au în vedere în mod permanent realizarea de strategii economice, sociale, culturale şi financiare care să conducă spre o dezvoltare durabilă a comunităţii pe care o reprezintă, armonizând dezvoltarea acestor obiective cu rolul şi influenţa mediului de afaceri din comunitatea respectivă. Fără doar şi poate, încurajarea parteneriatului public-privat poate să conducă la promovarea şi dezvoltarea unor obiective importante ale oricărei strategii de modernizare locală.

Foarte multe ţări europene s-au dezvoltat pe această formulă legislativă, iar acum, în România, pe lângă faptul că, până la ora actuală, există paşi făcuţi în crearea cadrului legislativ, dar care au apărut mult prea încet şi mult prea timid, mai există încă voci contestatare care, din prea mult orgoliu personal confundă politica de partid cu actul guvernamental sau administrativ, şi încearcă pe toate căile tergiversarea, obstrucţionarea şi chiar anularea unui astfel de act normativ. Acest lucru nu denotă decât faptul că implicarea lor în comunitatea pe care o reprezintă este nulă, în caz contrar ar fi fost în cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că sunt foarte multe primării a căror proiecte de dezvoltare stagnează din pricină că nu au un cadru favorabil care să le permită să coopteze o serie de investitori.

Consider că este momentul să înţelegem ce înseamnă să facem parte din structurile europene, să luăm măsurile care se impună astfel încât directivele europene să fie respectate, dar nu interpretate în defavoarea noastră. Trebuie să avem puterea de nu mai pleca capul în faţa mentalităţii că "nu se poate" şi să ne asumăm statutul de ţară europeană cu toate avantajele şi dezavantajele colaterale.

Însă, din nefericire, la nivelul României, în general, şi la nivelul regiunilor de dezvoltare, în special, acestea se confruntă cu o lipsă de credibilitate şi promovare a acestui nou concept de colaborare în interesul cetăţenilor. Această situaţie este generată de lipsa unor criterii concrete şi, evident, de lipsa cadrului legal care să permită realizarea acestora, precum şi datorită suspiciunilor existente la adresa unor manageri locali.

Este pe de o parte vina noastră, a parlamentarilor, a celor care iniţiem proiecte legislative că nu am sesizat din timp necesitatea unui asemenea act normativ, iar eu, în calitate de reprezentant al unui judeţ aflat în topul economiei româneşti, nu pot asista pasiv la întreruperea unor proiecte de o importanţă majoră pentru judeţ şi nu numai. Fără doar şi poate, obiective ca Spitalul Regional de Urgenţă, Autostrada Transilvania, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, ar fi beneficiat de multă vreme de inaugurări. Pe de altă parte, rezistenţa unor autorităţi locale în a uza de metode avansate de dezvoltare este o realitate la fel de dură, aş spune chiar sinistră, unii manageri publici complăcându-se într-o simplă cheltuire a banului public, fără a gândi o creştere a veniturilor respectivei unităţi administrativ-teritoriale.

Un efort conjugat pentru dezvoltarea comunităţilor locale utilizând şi Legea parteneriatului public-privat ar însemna, sunt convins, o creştere puternică a investiţiilor în România şi o redresare rapidă a economiei.

Domnul Daniel Buda:

«Despre "exemplul"elveţian»

Cu ocazia desfăşurării meciul de fotbal din Liga Campionilor dintre CFR Cluj şi FC Basel din Elveţia, o echipă de mari jurnalişti "deontologi" şi-au luat un bine meritat răgaz de la principiile presei corecte şi au recurs la realizarea unei prezentări tendenţioase şi absolut nedrepte a imaginii municipiului Cluj-Napoca, total depăşită de realităţile concrete. Astfel, acelaşi grup de suporteri înfocaţi şi dornici de a lua parte la o partidă de fotbal adevărat cu o echipă campioană a României, din lipsă de ocupaţie, însoţiţi fiind de echipa "profesionistă" de jurnalişti a unui tabloid elveţian, până la începerea meciului, au făcut o incursiune pe baza propriului itinerar şi a propriei intuiţii pentru vizitarea oraşului gazdă al meciului. Până aici nimic neobişnuit, ba din contră, însă ceea ce m-a surprins şi în acelaşi timp mi-a lăsat un gust amar, au fost concluziile de la sfârşitul acestei aşa-numite excursii de vizitare. Concluzii care au fost publicate, evident, în tabloidul elveţian.

Nu m-ar fi deranjat exprimarea unor opinii, însă mi-aş fi dorit ca activitatea jurnalistică să fie în concordanţă cu principiile de bază care au consacrat-o, pe de o parte, iar pe de altă parte, această evaluare să fie una obiectivă, fundamentată şi nu una de moment având la bază numai anumite aspecte subiective şi negative.

Îmi exprim dezamăgirea profundă faţă de modul de abordare al tabloidului elveţian, care, plecând de la nişte informaţii trunchiate, a etichetat un întreg oraş şi a îngropat munca de ani de zile a reprezentanţilor municipalităţii. Este revoltător că munca unor oameni de câţiva ani pentru dezvoltarea şi modernizarea municipiului Cluj-Napoca a fost trecută aşa uşor cu vederea prin editarea unor articole exclusiv pe baza unor relatări de moment. M-ar fi bucurat să aud că aşa numiţii cercetători elveţieni ar fi apelat la un consultant turistic al municipiului în vederea documentării şi fundamentării problemelor evidenţiate, iar nu să debiteze doar injurii şi să împroaşte cu noroi, comportament caracteristic mai degrabă unor persoane lipsite de discernământ.

În calitate de reprezentat al unui colegiu din municipiul Cluj-Napoca, nu pot fi indiferent la astfel de abordări neprofesioniste şi trebuie să constat faptul că, în ultimii 6 ani, municipiul Cluj-Napoca a făcut progrese semnificative atât din punct de vedere cultural, social, economic, educaţional, cât şi din perspectiva eforturilor susţinute pentru atingerea standardelor europene.

Nu pot să asist la catalogarea unui oraş, pentru care eu personal m-am luptat alături de colegii mei parlamentari sau neparlamentari pentru atragerea de fonduri, pentru continuarea sau dezvoltarea unor proiecte de maxim interes cultural şi economic, pentru reprezentarea oraşului la nivel european şi internaţional. Nu este simplu ca, după 12 ani de administraţie încorsetată în convingerile unei singure persoane, să reuşeşti cel puţin să ajungi la nivelul unor oraşe din România care, din fericire, au avut parte de un act administrativ responsabil şi până în anul 2004.

Ceea ce este important, în opinia mea, este că această activitate şi toate demersurile iniţiate de către actuala administraţie să se concretizeze, în fapt, în mulţumirea cetăţenilor acestui oraş, în bucuria de a beneficia de servicii publice de cea mai bună calitate şi, evident, într-o cât mai bună imagine a Municipiului Cluj-Napoca la nivel naţional, european şi internaţional.

Faptul că demersurile, eforturile şi activităţile administraţiei clujene nu au putut fi redate obiectiv, corect, real şi făcute cunoscute într-o ţară denotă unele carenţe fie în activitatea jurnalistică a celor care au realizat materialul informativ, fie constă, pur şi simplu, în reaua voinţă a celor care, din nefericire, au avut "deosebita plăcere" de a vizita anumite părţi ale oraşului, în speţă cele rău famate sau periferice care sunt incluse în programe de modernizare, zone caracteristice tuturor aglomerărilor urbane din această lume.

Am convingerea că, la fel ca şi până acum, administraţia clujeană îşi va continua demersurile în vederea promovării municipiului şi va lua măsurile necesare astfel încât imaginea oraşului şi a cetăţenilor ei să fie cea reală.

Ceea ce este, însă, mai revoltător este faptul că tonul aspru şi critic al jurnaliştilor de la tabloidul elveţian s-a mai domolit imediat după eşecul fotbalistic înregistrat, ceea ce mă determină în mod justificat să mă întreb: oare această abordare făcea parte din strategia fotbalistică a adversarilor de intimidare a coechipierilor?

Domnul Daniel Buda:

"Opoziţia din afara realităţii"

Săptămâna trecută, în Parlamentul României, am fost martorii unui circ oferit gratuit de către reprezentanţii opoziţiei, un circ ieftin şi demagogic, în care s-au făcut acuzaţii extrem de grave, plecând de la iniţierea procedurii de cercetare penală până la suspendarea din funcţie a preşedintelui României ca urmare a desfăşurării votului pentru proiectul de lege privind pensiile. Circul este cel mai bun cuvânt, fără îndoială, pentru a descrie ce se întâmplă în cadrul partidelor de opoziţie, însă, din nefericire, nu a fost decât un pas până la transferul lui în Parlamentul României datorită atitudinii regretabile a aşa-zişilor lideri ai alternativei democratice. Escaladarea evenimentelor a mers atât de departe încât cetăţeanul de rând care ne urmăreşte are motive temeinice să acuze parlamentarii de indiferenţă la adresa problemelor reale ale societăţii.

Ceea ce este mai jenant este faptul că PSD, în frunte cu marele lider politic, Victoraş Ponta, a uitat care este rolul opoziţiei într-un stat democratic, a uitat care este rolul unui Parlament şi, mai cu seamă, a uitat de moralitate sau corectitudine. Filmul evenimentelor nici măcar nu mai are sens să fie dezbătut. Ceea ce consider eu, însă, mult mai important este faptul că trezirea la realitate a aşa-zişilor lideri din opoziţie, prin sesizarea presupuselor nereguli şi a procedurilor vine după mai bine de două zile de la desfăşurarea evenimentului, respectiv de la finalizarea procedurii de vot, care a fost sursa acestui circ politic. Toată această degringoladă mă determină, în mod justificat, să cred că strategia şi calculele făcute în biroul de pe Kiseleff nu au funcţionat conform planului.

În fapt, ceea ce opoziţia a încercat din răsputeri să facă a fost inducerea în eroare a cetăţenilor, în speţă a pensionarilor, pe care susţine că îi reprezintă, prin mimarea unei solidarităţi execrabile. Ceea ce este, însă, jenant este faptul că mărinimia liderilor opoziţiei a constat tocmai în obţinerea propriilor avantaje pentru şi ei şi grupurile de interese pe care le reprezintă şi nici pe departe să reprezinte interesele unei importante categorii sociale, respectiv a pensionarilor.

Încercările lor deşarte de a continua în aceeaşi manieră murdară şi netransparentă de a face politică în mod aparent pentru folosul cetăţenilor, pe scurt politica iniţiată şi practicată de nea Nelu şi Năstase nu mai dă roade. Aceasta este, în fapt, esenţa frustrărilor şi nemulţumirilor exprimate cu surle şi trâmbiţe de liderii opoziţiei.

Experienţa politică a noului lider al PSD este insignifiantă pentru a putea pune în practică directivele şi recomandările celor care deţin controlul în PSD. Tocmai datorită acestei lipse de viziune politică, jocurile de culise nu au funcţionat conform aşteptărilor şi, prinşi cu mâţa în sac, s-au văzut nevoiţi să născocească argumente astfel încât să distragă atenţia de la mârşăvia solicitării de bani pentru voturi. Astfel, au ajuns în situaţia de a-şi nega propria prezenţă în sala de plen, de a solicita reluarea votului şi de a nu participa la el, de a se lamenta la nesfârşit în faţa camerelor de luat vederi şi de a reacţiona în sens invers în timpul desfăşurării lucrărilor decât susţineau iniţial.

Dacă ar fi să justific acest comportament delirant, eu, în calitate de deputat la al doilea mandat, aş putea spune fără reţineri: nimic nou la PSD. Acelaşi mod comunist şi obtuz de a face politică prin lamentări sterile la toate televiziunile, prin îndemnul la revoluţie şi la revoltă în stradă, prin încălcarea flagrantă a procedurilor parlamentare şi prin discursuri populiste şi demagogice. Aş dori să le aduc aminte domnilor din opoziţie că, astăzi, România este un stat european, este un stat în care primează interesele cetăţenilor şi nu ale grupurilor de interese, un stat în care instituţiile acestuia trebuie respectate. Este inadmisibil ca discuţia din cadrul celui mai înalt for de conducere al ţării să fie coborât la nivelul străzii. Pentru mine, este mai mult decât jignitor să asist la asemenea dezbateri şi doresc să atrag atenţia "marilor" lideri politici să facă un mimin efort de memorie şi să conştientizeze diferenţa dintre instituţiile statului şi birourile din şoseaua Kiseleff.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Avem un preşedinte supărat pe ţară"

Preşedintele Băsescu ne-a arătat în ultimele luni, bineînţeles după ce i-a fost validat al doilea mandat în fruntea ţării, că s-a schimbat peste noapte, devenind dintr-o dată extrem de irascibil cu toate categoriile sociale cu care intră în contact.

Avem acum parte de un preşedinte diferit de cel din primul mandat, care nu pierde nicio ocazie de a le vorbi cetăţenilor săi ori acuzator, ori zeflemitor sau chiar jignitor atunci când este abordat public de vreun român.

În ultima vreme, preşedintele care, nu demult, se scălda în băi de mulţime zilnice şi care declara înflăcărat, cu mâna pe inimă, că-şi dedică întregul mandat prezidenţial poporului său, se poartă, în prezent, ca şi cum îl deranjăm foarte tare cu toţii şi nu-şi doreşte altceva de la noi, decât să-l lăsăm să trăiască singur şi liniştit în această ţară.

Pe domnul Băsescu îl supără, mai nou, oricine i se adresează, oricine manifestează sau protestează, în vreun fel, în România: l-au supărat profesorii cu pretenţiile lor exagerate, de a fi plătiţi mai bine pentru munca lor delicată, cu atâtea generaţii de copii; l-au supărat medicii, salvatori de vieţi, care îndrăznesc să ceară condiţii mai bune în spitale pentru pacienţii lor, în loc să plece cu toţii din ţară; l-au supărat funcţionarii, indiferent de categorie, doar pentru că sunt bugetari şi vampirizează bugetele austere ale domnului Boc; l-au supărat fermierii, deoarece au avut tupeul să protesteze zgomotos în faţa Palatului Său, în loc să falimenteze mai repede agricultura; l-au supărat pensionarii, pentru că nu şi-au lăsat veniturile amputate atunci când a dorit dumnealui şi au devenit, dintr-o dată, o mare nesfârşită de asistaţi, care nu fac altceva decât să producă deficite uriaşe.

Ultimii care au avut îndrăzneala să-l supere pe preşedinte au fost poliţiştii şi jandarmii: marşul neautorizat al celor 6.000 de poliţişti care au ieşit în stradă vinerea trecută, l-a determinat pe preşedintele Traian Băsescu să renunţe la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei şi să ceară Guvernului să rezolve "imediat problemele de disciplină şi respectare a legii în Ministerul Administraţiei şi Internelor".

De această dată, supărarea preşedintelui s-a transformat într-o vehemenţă fără precedent, dându-i acestuia posibilitatea de a porni un adevărat uragan împotriva autorităţilor statului care au permis acele proteste considerate de dumnealui ilegale şi de a arunca cu tunetele şi fulgerele din dotare, care să necesite, în regim de urgenţă, şi consecinţe demisionare: "Poliţiştii şi jandarmii au încălcat legea. Vor avea o dificultate în a cere respectarea legii la manifestaţiile altor categorii profesionale. Poliţiştii au subminat autoritatea statului român."

Efectele discursurilor sale pline de acuzaţii nervoase, nu s-au lăsat prea mult aşteptate şi preşedintele a obţinut, imediat, rezultatul poruncit: demisii pe bandă rulantă. Astfel, şefii Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, DGIPI, Ştefan Pop, şi Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Dan Valentin Fătuloiu s-au simţit datori să-şi fluture demisiile, dar ministrul Blaga chiar a demisionat, grăbindu-se să îndeplinească dorinţa aducătoare de calm prezidenţial.

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat fără prea mari eforturi, nu cu trimiteri directe, dar cu realizări scontate: furtuna a trecut, liniştea s-a reinstalat, iar preşedintele se poate lăuda tuturor că şi-a tratat în mai puţin de o lună astenia, prin încheierea cu brio a curăţeniei de toamnă guvernamentale.

Domnul Dorel Covaci:

"Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani! /

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,/

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!"

Mesajul energic şi mobilizator pe care-l conţine imnul nostru naţional a unit românii şi le-a insuflat curaj în momente cruciale ale trecutului acestei ţări. Ne confruntăm acum cu un astfel de episod fără precedent în istoria democraţiei din România.

Puterea a coborât "mai jos" decât termenul "mai jos" poate suporta.

Practicienii tehnicilor de manipulare ştiu că un scandal care te afectează direct poate trece în plan secundar, dacă lansezi un alt scandal, care să distragă atenţia. De asemenea, o minciună repetată, în mod constant, se poate ridica la rang de adevăr.

Concret, democrat-liberalii au fraudat votul unei legi organice, în văzul întregii lumi, cu implicaţii negative uriaşe asupra poporului român şi, în loc să recunoască greşeala şi să încerce să o corecteze, în frunte cu şeful statului creează diversiuni pentru a abate oprobriul public, pentru a atrage în marasmul în care băltesc şi pe ceilalţi colegi, membri ai opoziţiei. Fură, mint şi înşeală şi cred că dacă împroaşcă cu noroi şi pe cei care au rămas imaculaţi în acest scandal, mizeria lor parcă nu mai e atât de neagră, iar contrastul nu mai există şi nu-i mai scoate în evidenţă. Numai că nu toţi suntem o apă şi un pământ, fie că doresc sau nu să recunoască asta.

PSD nu poate fi pus în aceeaşi oală cu trădătorii. Alături de colegii mei social-democraţi şi conservatori am susţinut atât public, cât şi în comisia de specialitate, cu o poziţie fermă şi constantă, menţinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu, neegalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor şi diminuarea sancţiunilor pentru pensiile anticipate. Toate aceste solicitări au fost explicate şi susţinute cu argumente în Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Parlamentarii puterii au votat alături de noi în comisie pentru aprobarea acestor măsuri. Raportul a fost favorabil acestor amendamente. Din păcate, în plen, ca de atâtea alte ori, parlamentarii PDL nu şi-au mai păstrat votul şi s-au exprimat împotriva acestui raport.

Când s-a ajuns la votarea articolului 102, privitor la menţinerea punctului de pensie, PSD-ul a cerut apel nominal, pentru ca cetăţenii să poată vedea clar cine votează împotriva intereselor alegătorilor. Această cerere a fost respinsă, pe motiv că există vot electronic. Convinşi că reprezentanţii puterii doresc să fraudeze votul în favoarea variantei avansate de Guvern, opoziţia a decis să părăsească sala, în semn de protest şi, totodată, pentru a nu se realiza cvorumul. În mod normal, lucrările trebuiau suspendate, pentru că dezbaterile şi votul în plen ar fi fost neconstituţionale.

Acest fapt a fost sesizat de vorbitorii PSD+PC şi PNL la tribună. Sfidând orice reguli, parlamentarii democrat-liberali au reluat fără cvorum, fapt dovedit şi de înregistrările video şi sesizat în mass-media de preşedintele Victor Ponta.

Au adoptat legea pensiilor prin fraudă, în forma pe care o doreau, cu girul preşedintelui ţării, şi acum încearcă să spele creierii opiniei publice şi să arunce pisica în ograda vecinului. Au tăria de a minţi, de a contesta evidenţele, privindu-te în ochi şi spunându-ţi că ţi se pare, că nu ai văzut bine, că negrul e alb şi plopul face pere. Mai mult, au ţesut o poveste halucinantă, uşor demontabilă, care spusă cu gura până la urechi şi mulţi decibeli sparţi în timpane ar trebui să intimideze şi să-i exonereze de răspunderea penală pe care şi-au atras-o.

Lucrurile sunt simple, pentru oricine ar fi avut o minimă curiozitate de a analiza scenariul hiperbolizant al decăderii opoziţiei la limita de jos a decenţei şi moralei pe scena politică, luând mită, pentru a face jocul puterii:

Reprezentanţii arcului guvernamental aveau majoritate în Parlament, deci nu aveau nevoie să negocieze nimic, pentru a-şi atinge scopurile.

Negocierea pe care o invocă, nici măcar nu avea cum să le fie favorabilă. Consecinţele plecării PSD din sală erau în detrimentul puterii: fie lipsa cvorumului plătită pe bani, fie adoptarea în ilegalitate a legii.

Alături de membrii opoziţiei, au părăsit sala şi colegii lor în arcul guvernamental, membrii UDMR şi o parte a PDL, fapt ce ar putea să-i implice, din nou, aberant, şi pe aceştia în trocul favorurilor "demascat" de domnişoara Anastase.

Sumele vehiculate a fi fost plimbate pe la nasul opoziţiei erau, dacă considerăm în bani vechi, ridicol de mici, raportate la numărul de primării, iar dacă erau în bani noi, astronomice, la capacitatea bugetului de astăzi, pe care îl plâng cu fiecare ocazie.

Majoritatea primăriilor din lista pe care ne-au fluturat-o aveau conducere PDL, ceea ce ar infirma din start o posibilă apetenţă a parlamentarilor PSD de a negocia, cu prioritate, în numele acestora.

Despre consiliera PSD care ar fi negociat sumele, în numele partidului, se ştie că doamna Adriana Costescu a plecat din structurile PSD de 18 luni şi lucrează ca şefă a Departamentului de Studii Parlamentare şi Drept Comunitar din cadrul Camerei Deputaţilor, deci, în prezent, aflându-se în subordinea stimatei domnişoare Anastase.

Mai mult, email-ul domniei sale este trimis la data de 17.09.2010, deci la 2 zile după votarea Legii unitare a pensiilor în Parlament, şi conţine un simplu logo Gmail în antet, cu iz de "făcătură" sau, cel mult, corespondenţă personală, fără a se uzita domeniul şi serverul email al PSD-ului sau al Camerei Deputaţilor

Practicile şi povestirile murdare la care se dedau ne fac să ne întrebăm, de altfel, până unde sunt dispuşi să meargă atunci când ochiul opiniei publice nu e aţintit, în mod evident, spre ei. Câte fac şi câte au mai făcut la adăpostul scutului de la Cotroceni. Aşa au acţionat în campaniile electorale, la voturi, în fruntea instituţiilor publice sau la tribuna Parlamentului, de la mic la mare, ridicând tupeul şi minciuna la rang de virtuţi.

E de datoria noastră, a parlamentarilor nepervertiţi, să luăm o atitudine fermă împotriva celor care încearcă, aplicând aceste metode staliniste în detrimentul poporului român şi al instituţiilor statului de drept, să dărâme ultima redută a democraţiei şi reprezentativităţii - Parlamentul României.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Dacă Traian Băsescu renunţă la Poliţie, eu, cetăţean român, pot să fac acelaşi lucru?"

Preşedintele României, Traian Băsescu, după şase ani de mandate şi cu încă patru rămaşi de executat, s-a supărat pe poliţişti că au avut curajul să-şi spună părerea, să protesteze, să exprime liber ce gândesc şi să-şi ceară drepturile furate de o putere care este indiferentă la cerinţele oamenilor.

Am încercat să înţeleg ce înseamnă să renunţi la serviciile Poliţiei atunci când vrei, când nu-ţi convine, când ai alte interese...

Evident că răspunsul este unul singur: nu se poate renunţa din calitatea de cetăţean la serviciile poliţiştilor pentru că aceştia sunt în slujba statului român, a tuturor cetăţenilor, poliţiştii fiind aceia care trebuie să asigure ordinea şi liniştea publică, să apere drepturile cetăţeneşti, să urmărească respectarea legii de cetăţeni şi să intervină pentru respectarea întocmai a legislaţiei în vigoare.

Pentru aceste servicii noi, cetăţenii, plătim impozite şi taxe către bugetul de stat ca acesta să organizeze serviciile statului pentru a ne garanta respectarea drepturilor constituţionale şi legale.

Toţi ştim, puţini recunoaştem că statul nu-şi face datoria în condiţii mulţumitoare, că aproape niciun sector de activitate nu mai merge, că nemulţumirile populaţiei sunt tot mai mari cu privire la nefuncţionarea statului roman şi a instituţiilor sale din cauza politizării PDL-iste în mod exagerat, nepermis.

La fel de bine, toţi ştim că serviciile publice se desfăşoară birocratic, fără niciun fel de interes pentru cetăţean, cu umilirea acestuia, funcţionarul public fiind arogant şi şperţar, în percepţia publică generală, chiar dacă nu sunt toţi funcţionarii aşa.

În mediul rural, şefii de post sunt stăpâni locali, la oraşe mulţi poliţişti tratează cetăţeanul de sus, la ghişee se mai cere şpagă pentru servicii care se efectuează mai repede sau mai târziu după grosimea atenţiei, dar aceasta este societatea românească.

Cu toate acestea, la nivelul poliţiştilor rutieri constatăm o ameliorare a comportamentului, o creştere a atitudinii de prevenţie şi nu de luat imediat banii, o anumită grijă faţă de cetăţean...

În alte împrejurări am văzut o îmbunătăţire a activităţii poliţiştilor în relaţia directă cu omul obişnuit, ceea ce înseamnă că ceva semn de schimbare în bine există, dar ca lucrurile să nu meargă bine, statul s-a gândit să enerveze poliţiştii, ca şi pe alţi angajaţi ai statului, tăindu-le lefurile.

De fapt, guvernul PDL condus de Băsescu-Boc-Udrea a vrut să arate că el este stăpân şi că-şi poate permite orice, chiar să-şi bată joc de categorii sociale întregi din această ţară.

Oamenii au ajuns să fie disperaţi din cauza acestui guvern corupt, indiferent la nevoile oamenilor şi protestează din ce în ce mai mult şi mai hotărât şi probabil că vor continua până când acest guvern pleacă.

De cele mai multe ori oamenii sunt învăţaţi să aibă încredere în instituţiile statului, care lucrează pentru cetăţean, dar dacă preşedintele renunţă la serviciile poliţiştilor, noi cetăţenii de rând putem să facem la fel? Adică nu mai avem nevoie de Poliţie şi ne facem singuri dreptate, deşi suntem un stat de drept!

Asta ne învaţă iubitul conducător: să facem ce vrem, după cum ni se pare, după ce interese avem, după cum ne enervăm...

Aceasta este ţara noastră din anul 2010, ţară membră a Uniunii Europene şi care nu mai respectă nicio regulă!

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Fondurile europene, soluţia de avarie în contextul recesiunii economice din România"

De ani de zile avem la îndemână oportunitatea accesării unor resurse financiare nerambursabile, acordate în baza aderării noastre la Uniunea Europeană. Spectrul finanţărilor este extrem de larg, pornind de la educaţie, sănătate, dezvoltare rurală şi turism şi până la cofinanţarea marilor lucrări de infrastructură.

În anii precedenţi, slaba accesare a acestora a fost pusă pe seama incapacităţii potenţialilor beneficiari de a concepe şi realiza proiecte de finanţare, de tentaţia unora de a deturna astfel de fonduri în alte direcţii decât cele pentru care s-a solicitat finanţarea, de incapacitatea de a cofinanţa cu procente de până la 25% implementarea proiectelor.

Am convingerea că astăzi astfel de probleme au fost depăşite, iar o astfel de oportunitate trebuie să devină un motor de creştere pentru România. Nu cred că aş exagera dacă aş compara sprijinul financiar al Uniunii Europene pentru România cu un adevărat Plan Marshall în secolul XXI. Sumele ajutorului sunt comparabile ca valoare, numai că, de această dată, sunt orientate către un singur stat şi nu către 16 state, cum s-a întâmplat cu ajutorul american de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Nu cred că mai este cetăţean român care să nu perceapă efectele benefice ale implementării unor astfel de proiecte. Administraţiile publice locale care au înţeles acest lucru se pot bucura astăzi de reţele de apă potabilă, canalizare, iluminat public, gropi de gunoi ecologice şi alte lucrări de infrastructură în zone unde şi iluminatul era considerat un lux nesperat.

Cercetarea-dezvoltarea, întreprinderile micro, mici şi mijlocii, organizaţiile nonguvernamentale, dar şi alte entităţi naţionale au înţeles că Europa ne ajută, însă va trebui să ne ajutăm şi noi înşine.

Auspiciile anului 2010 sunt cât se poate de îmbucurătoare, fiind în proces de accesare sume mai mari decât în ultimii patru ani la un loc.

Ceea ce este important este ca aceste proiecte să înceapă să producă efecte benefice asupra societăţii româneşti, asupra stabilităţii sociale şi chiar să reducă în mod substanţial unul dintre efectele negative ale recesiunii economice, şomajul.

Domnul Filip Georgescu:

Ca specialist în silvicultură, în domeniul agriculturii, în general, iar, în prezent, deputat într-un colegiu din sudul judeţului Argeş, unde majoritatea locuitorilor trăiesc şi muncesc în mediul rural, nu pot să nu observ că în satul românesc bate astăzi, mai cumplit decât oricând, vântul sărăciei şi al disperării.

Situaţia este într-atât de dramatică, încât mulţi, foarte mulţi oameni şi-au uitat menirea milenară şi îşi aşteaptă resemnaţi sfârşitul, ca şi cum s-ar afla în faţa unui cataclism inevitabil. Ţăranul român, înfrăţit de când lumea cu ţarina lui, trudind întreaga sa viaţă pe brazdă, dar mai presus de toate, apărându-şi cu cerbicie glia străbună în faţa cotropitorilor străini sau a celor autohtoni, pregetă astăzi să-şi mai însămânţeze ogorul, deşi ştie bine că acolo, în marea copaie a câmpului, se dospeşte pâinea sa cea de toate zilele.

Orice trecător poate vedea cu ochiul liber că de-o parte şi de alta a autostrăzii Bucureşti-Piteşti se află zeci de mii de hectare nelucrate. De fapt, anul trecut, ca şi în 2010, peste 3 milioane de hectare de teren arabil au rămas pârloagă. Nici în vremuri de război, când bărbaţii satelor erau pe front, agricultura românească nu se confrunta cu o asemenea situaţie.

Vârfurile actualei Puteri, de la preşedintele ţării şi premier la ministrul agriculturii, continuă cu vehemenţă această dramatică realitate, ameninţându-i pe cei care nu-şi cultivă pământul că nu vor mai primi subvenţii de la stat. Aparent, o asemenea măsură este cât se pare de îndreptăţită. Numai că, în marea lor nepăsare faţă de soarta ţării, dar mai cu seamă faţă de mediul rural, în totala lor incompetenţă de care dau dovadă în gestionarea crizei economice, actualii guvernanţi, putrezi de bogaţi, nu-şi pun cea mai elementară întrebare: cum să-şi cultive pământul ţăranii, când cei mai mulţi dintre ei nu au plug, animale de muncă şi nici bani ca să închirieze tractoare ori să recurgă la irigaţii?

Reprezentanţii actualei Puteri cred că în agricultură nu-i nevoie să bagi bani, ci dimpotrivă, de acolo trebuie să tragi mălaiul, că pentru a-şi exploata ogorul este de ajuns ca ţăranul să-şi pună sapa ori coasa pe umăr şi să meargă cântând la câmp, de primăvara până toamna, eventual cu un cameraman în urma sa, după modelul premierului Boc, ieşit la cosit.

În ultimii 20 de ani, nimeni n-a făcut aproape nimic pentru agricultură, un asemenea sector vital pentru ţară degradându-se fantastic. Neputând să vămuiască după bunul plac banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală, actualii guvernanţi, ca şi predecesorii lor, au manifestat un total şi condamnabil dezinteres pentru accesarea fondurilor comunitare, astfel că România a ajuns să verse ea mai mulţi bani în vistieria de la Bruxelles decât să primească.

O asemenea mentalitate, coroborată cu ideea subfinanţării acestui sector vital, a făcut ca agricultura noastră să se întoarcă la stadiul de subzistenţă din urmă cu o sută de ani. Astăzi, nivelul mecanizării în agricultura ţării noastre este comparabil cu cel din 1968, când la un tractor reveneau 140-150 de hectare, faţă de 10-20 de hectare în ţările occidentale. Dacă în urmă cu două-trei decenii circa 3,5 milioane de hectare utilizau instalaţii de udare a semănăturilor, astăzi, când energia electrică pentru pompare şi apă costă enorm, dacă se mai irigă 400-500.000 de hectare. Încercările unui ministru social-democrat de a moderniza instalaţiile de pompare a apei, vechi de când lumea şi energofage, şi de extindere a suprafeţei irigate la câteva milioane de hectare au rămas baltă, fiindcă la noi fiecare nouă guvernare aruncă la coş proiectele şi programele iniţiate de predecesori.

Efectivele de animale şi păsări au fost decimate, milioane de bovine, porcine şi ovine au dispărut din cauza lipsei de nutreţuri şi a bolilor, iar puţinele complexe zootehnice şi avicole care mai supravieţuiesc se confruntă cu mari greutăţi şi cu o puternică concurenţă străină. Deficitul comercial determinat de activitatea agricolă, depăşeşte anual două miliarde de euro. Modul în care este sprijinit agricultorul român pentru a-şi menţine şi dezvolta propria exploatare este ca şi inexistent.

Astfel, s-a ajuns ca, în anul 2009, să fie importate de către România 254.000 tone de carne de porc, 174.000 tone de carne de pasăre, 67.000 tone de carne de vită şi oaie, sute de mii de hectolitrii de vin, sute de mii de tone de legume şi fructe, importante cantităţi de cereale şi produse lactate. Importăm, de exemplu, mari cantităţi de fructe, în timp ce marii producători din ţara noastră, inclusiv Institutul naţional de cercetări în domeniul pomiculturii Mărăcineni, din judeţul Argeş, se confruntă cu mari probleme financiare, sunt în pragul falimentului.

După cum se ştie, la sfârşitul lunii aprilie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, care impune tuturor producătorilor agricoli să se înscrie la Registrul Comerţului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială, pentru a-şi putea vinde marfa în piaţă. Întrucât nu face distincţie între marii fermieri care produc strict pentru comerţ şi ţăranii cu exploataţii mici, care vând ocazional în pieţe cantităţi mici de legume, zarzavaturi, lapte, ouă şi alte produse, obţinute în gospodăriile lor, amintita OUG reprezintă o nouă şi grea apăsare pe spatele oamenilor de la sate care, în mare parte, îşi duc viaţa de pe o zi pe alta. În mod practic, Guvernul actual impozitează până şi agricultura de subzistenţă. Pentru milioane de ţărani care trăiesc la limita sărăciei, proprietatea asupra pământului a devenit o grea povară.

După 20 de ani de reforme neinspirate, ba unele de-a dreptul scandaloase, care vizau trecerea României de la socialismul totalitar la capitalismul sălbatic, satul românesc este o mare ruină, care se prăbuşeşte de la un an la altul. Bătrânii mor pe capete de foame, de boli, iar copiii abia dacă mai dau pe la şcoli, în condiţiile în care multe dintre ele stau să se prăbuşească, iar altele au fost închise, în timp ce cadrele didactice, lipsite de orice condiţii decente de viaţă, refuză uneori să predea în învăţământul rural.

Abandonul şcolar şi analfabetismul înfloresc iarăşi în satele noastre, ca în perioada interbelică. Medicii tot mai puţini la număr se abat când şi când pe la sate, ceea ce a dus la reapariţia tuberculozei şi a altor boli, eradicate cu decenii în urmă. Mulţi tineri îşi iau lumea în cap, preferând să-şi câştige existenţa pe meleaguri străine. În ultimii opt ani, mai mult de 10% din populaţia României a ajuns în Spania, Italia şi Germania, cei mai mulţi dintre cei plecaţi fiind de la sate. În multe dintre satele noastre s-au închis căminele culturale şi bibliotecile, iar în locul unora dintre ele s-au deschis baruri şi discoteci, locuri în care proliferează scandalurile şi criminalitatea. Sărăcia lucie a pus stăpânire pe satul românesc şi este greu de crezut că acesta mai are viitor.

Demnitarii cu răspunderi în domeniu nu-şi îndreaptă privirile către sate decât în campaniile electorale, când prin minciună, demagogie şi neruşinare încearcă să smulgă votul a milioane de ţărani. În condiţiile în care politicianul nostru deşănţat a pervertit din temelii nu doar oraşul, ci în aceeaşi măsură şi mediul rural, făcând ca minciuna să ia locul adevărului, hoţia să subjuge cinstea, injustiţia să triumfe în faţa dreptăţii, nebunia să ucidă înţelepciunea, iar opulenţa să sfideze traiul decent, este greu de crezut că satul românesc mai are viitor, că veşnicia va mai sălăşlui la sat, aşa cum credea, la vremea sa, marele poet şi filozof Lucian Blaga.

Domnul George Dumitrică:

«Preşedintele "joacă" din nou Constituţia României»

De şase ani fantasmagorici îi auzim pe afonii corişti portocalii cum se laudă în prime-time, plini de entuziasm, că suntem conduşi de cel mai bun preşedinte de care am avut parte pe pământ românesc, cel mai eficient şi, mai ales, jucător prin excelenţă.

Ce vrea să însemne, oare, această extrem de mândră apreciere, atribuită cu cea mai mare emfază domnului Băsescu, de către supuşii săi perfect dresaţi, lăudacii cu carnet sau cu peniţă, şi anume, cea de jucător neînfricat?

Demonstraţiile în acest sens au fost suficient de concludente până în prezent şi, aşa cum era de aşteptat, minunat catalogate, de fiecare dată, de către extaziaţii de serviciu. Dar, în ultima perioadă, joaca preşedintelui devine inimaginabil de periculoasă.

Ne-a arătat tuturor preşedintele cum se joacă dumnealui cu miniştrii, cu numirea sau revocarea acestora, în funcţie de propriile criterii, cu desemnarea premierilor şi alegerea unor guverne, al căror sprijin parlamentar nu poate consta decât într-o majoritate socotită pe degetele dumnealui, cu o politică nouă, băsesciană, inventată, probabil, în alte vremuri, în largul mărilor şi aplicată cu brio brevetatului partid-stat, creaţie proprie.

Am aflat cum îşi joacă domnul Băsescu şansa electorală la cacealma în campanii, prin osanale scrise cu oi pe dealuri, hramuri inventate zilnic în fiecare sat din ţară, hore cu Bercea Mondialu sau chete de la Ridzi, cu promisiuni învăţate pe de rost de toţi portocaliii la unison şi recitate la fiecare ieşire publică, dar neonorate vreodată, cu minciuni nesfârşite, ridicate la rang de umilinţă maximă pentru un întreg popor şi cu rezultate imposibil de contorizat în beneficii pentru ţară şi cetăţenii ei.

De asemenea, am mai aflat că preşedintele nu este al tuturor românilor, aşa cum scrie în Constituţie. Ci este, de fapt, unicul premier al ultimelor cinci guverne şi singurul preşedinte al unui partid îngenuncheat perfect la comanda Domniei Sale. Devine din când în când şi preşedinte al românilor, dar numai atunci când aceştia îl votează, căci imediat după numărarea voturilor, dumnealui se supără subit pe toţi şi se răzbună în consecinţă.

Preşedintele decide singur când buzunarele cetăţenilor sunt prea pline şi consideră necesar să le subţieze substanţial: nu de alta, dar ca să aibă al său partid suficiente resurse de tocat mai cu sârg.

Acesta îi ceartă pe toţi salariaţii, fie că sunt medici, profesori, poliţişti sau funcţionari, reproşându-le că muncesc prea puţin pentru ca statul să le aprecieze şi răsplătească în vreun fel eforturile şi le subliniază că, din acest motiv, nu merită să fie plătiţi mai bine vreodată, deci ar fi mult mai nimerit să plece din ţară, dacă mai au de gând să şi trăiască.

Sau pentru că nici un român, dacă nu este portocaliu, nu-i mai este folositor preşedintelui, deoarece acesta nu mai vizează vreo funcţie din punct de vedere electoral, ne aruncă pe toţi în balta umilinţei profunde, etichetându-ne ca fiind un popor de asistaţi.

Dar când vine vorba de apărarea asistenţilor săi fideli, domnul preşedinte Băsescu se transformă: acesta devine instantaneu cel mai înverşunat avocat şi se bate cu toată energia sa de mare jucător, construind cele mai abracadabrante argumente, desigur favorizante, supuşilor săi.

Este şi cazul doamnei Roberta Anastase, pe care preşedintele nu ezită să o albească cu toţi detergenţii din dotare, deşi toată presa, parlamentarii, dar şi toţi cetăţenii ştiu foarte clar acum că, dumneaei a trecut Legea unitară a pensiilor prin plenul Parlamentului, furând la propriu, fără scrupule şi teamă, prin numărarea unor voturi inexistente.

Există dovezi, video, audio şi stenograme oficiale ale Camerei Deputaţilor, care demonstrează fără niciun echivoc faptele reprobabile ale doamnei Anastase. Dar preşedintele se face că nu vede adevărul incontestabil şi preferă să arunce şi de această dată vina oriunde în altă parte, dar la opoziţie să ajungă şi să rămână, numai doamna în cauză să nu fie cumva învinuită.

Nu mai contează nimic pentru domnul Băsescu în această ţară, nici poporul, nici economia, nici democraţia cu greu câştigată şi nici măcar viitorul. Totul este expirat pentru preşedinte, în afară de protejaţii săi fideli, care, indiferent ce ar făptui, aceştia sunt şi rămân, pentru eternitate, cei mai buni, cinstiţi şi, bineînţeles, inegalabili.

Domnul Georgian Pop:

"Poliţia română şi criza de autoritate"

În ultimii ani, cazurile de ultraj sunt din ce în ce mai numeroase. Numărul agenţilor de poliţie care sunt agresaţi de către infractori este într-o creştere alarmantă şi, în ultimă instanţă, ele reliefează o criză de autoritate a Poliţiei române.

Iată doar câteva exemple, relevante pentru gradul de agresivitate extrem la care sunt expuşi agenţii de poliţie: în data de 10 iulie 2010, la Baloteşti (Ilfov), un grup de 20 de persoane având asupra lor arme albe au agresat trei tineri, printre aceştia fiind şi un poliţist care a fost bătut cu bestialitate şi adus în stare foarte gravă la Spitalul Elias din Capitală; în data de 5 septembrie 2010, la Târgovişte (Dâmboviţa), poliţistul Codruţ Oprea a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un tânăr pe care agentul îl ancheta, faptă în urma căreia agentul de poliţie era adus în comă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, fiind supus unor multiple operaţii din cauza unui edem cerebral extrem de mare; în data de 17 septembrie 2010, la Moldova Veche (Caraş-Severin), un interlop s-a luat la ceartă cu un poliţist de frontieră, pentru un loc de parcare, agresând respectivul poliţist care a fost internat în spital; în luna august 2009, la Constanţa, doi poliţişti ai Serviciului Poliţiei Rutiere au fost agresaţi de unturist chiar în faţa Parchetului; în luna august 2009, doi poliţişti din Galaţi care au vrut să oprească un cetăţean ce circula pe un moped neînmatriculat au fost bruscaţi, înjuraţi şi ameninţaţi de bărbat şi de rudele acestuia, agenţii scăpând doar cu actele rupte şi câteva zgârieturi; în luna mai 2008, la Piteşti, un poliţist este atacat şi rănit cu o rangă de către un cetăţean.

Din datele statistice reiese că, în mai puţin de un an, s-au înregistrat 467 de cazuri. Un calcul simplu arată că, în fiecare zi, câte un poliţist este victimă a unei agresiuni. Situaţia dificilă în care se află astăzi Poliţia română, dată de numărul mare de agenţi agresaţi de către infractori, este amplificată şi de realităţi interne ale sistemului. În prezent, poliţiştii au salariile reduse, sunt demotivaţi din cauza condiţiilor improprii de exercitare a atribuţiunilor, a lipsei dotărilor etc.

Ceea ce este şi mai îngrijorător este faptul că dacă nu se iau măsuri, situaţia se va înrăutăţi. Trebuie să recunoaştem că în joc se află credibilitatea poliţistului şi autoritatea acestuia, în plin proces de disoluţie. Aceasta nu poate avea consecinţă decât asupra siguranţei noastre, a tuturor cetăţenilor. O poliţie a cărei autoritate este pusă în discuţie, o poliţie umilită de salarii reduse şi condiţii de muncă improprii nu poate decât să încurajeze infracţionalitatea. În acest sens, atât Executivul, prin măsurile administrative şi organizatorice, cât şi Legislativul, prin activitatea de legiferare, au datoria de a veni cu măsuri concrete pentru ca Poliţia română să redevină o instituţie puternică, cu poliţişti respectaţi în societate.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Cum stăm cu atragerea fondurilor europene şi ce trebuie să facem"

În ultimii ani, atragerea fondurilor europene a devenit un stereotip extrem de obositor, perpetuat şi de clasa politică, dar şi de către mass-media. Indiferent cine s-a aflat la putere, ritmul de absorbţie a fondurilor europene nu a crescut considerabil. Ceea ce înseamnă fie că există o problemă structurală la nivelul instituţiilor care trebuie să atragă aceste fonduri, fie că întreaga clasă politică şi economia, alături de ea, nu erau pregătite pentru intrarea în Uniunea Europeană. E foarte greu de stabilit un diagnostic real al motivaţiilor care ne aduc în acest punct, dar se poate uşor observa că nu utilizăm aceşti bani europeni şi că, implicit, nu reuşim să ieşim din criza economică.

Avem o problemă, şi asta o recunosc din postura de parlamentar al Puterii, cu modul în care s-a construit bugetul de stat în aceşti patru ani de când suntem în UE. Niciodată nu am alocat bani special pentru cofinanţarea proiectelor europene. Or, eu cred că acesta trebuie să fie primul pas pentru care să folosim bugetul pe anul 2011. Să ne luăm cu toţii responsabilitatea de a redirecţiona banii către cofinanţarea acestor proiecte.

E adevărat şi că multe dintre fondurile structurale sunt direcţionate către administraţiile locale. Birocraţia este destul de mare, iar ritmul de executare al lucrărilor este lent. Aşa se face că, deşi există bani alocaţi pentru diverse proiecte, aceştia nu pot fi plătiţi pentru că proiectele efectiv nu au ajuns în stadiul de plată. Există semne evidente ale acestui blocaj dacă privim la ceea ce se întâmplă pe Măsura 3.2.2, cât şi în cadrul Programului Operaţional Regional.

La nivel intuitiv, e greu de crezut că toate administraţiile locale din ţară au specialişti pentru implementarea respectivelor proiecte. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului a alocat peste 2,5 miliarde de euro către aceste proiecte europene, dar plăţile efective sunt foarte puţine, în comparaţie. Ceea ce înseamnă că problema, încă o dată o spun, se află şi la nivel local.

Ce ne doare pe noi este faptul că nu există proiecte majore pe zona de infrastructură. La Ministerul Transporturilor, rata de absorbţie este foarte mică, iar acest lucru este cauzat de procedurile preliminare începerii proiectului. Pe scurt, până să ne apucăm să construim o autostradă, trebuie să facem exproprieri la care avem nevoie de bani proprii. Nu ştiu cum se face că, în România, exproprierile costă cam tot atât cât autostrada. Perspectivele absorbţiei de fonduri comunitare pe această zonă rămân, din punctul meu de vedere, la un nivel jos. Nu vreau să fiu pesimist. De aceea, îi urez mult noroc doamnei Anca Boagiu şi o felicit privind decizia înlocuirii directoarei CNADNR.

Avem şi un minister care a reuşit o rată de absorbţie foarte bună. Mă refer aici la Ministerul Muncii. Există explicaţia, pe de o parte, a eficienţei AMPOSDRU, pe de altă parte, a felului mult mai facil în care se implementează proiectele în această zonă. Din păcate, însă, efectele atragerii acestor bani sunt minime pentru economie. Eu nu am văzut să apară mai mulţi specialişti sau personal substanţial mai bine calificat, ca urmare a proiectelor pe resurse umane. Sigur, aici trebuie luată în calcul şi variabila şomajului.

Am încercat această analiză, ce-i drept, succintă, pentru a scoate în evidenţă nişte lucruri care nu sunt neapărat vizibile în mass-media, dar care grevează asupra dorinţei de a beneficia de fondurile comunitare.

Ceea ce trebuie făcut pe mai departe, iar un asemenea pact naţional trebuie semnat de toate partidele politice, este să construim un buget de stat orientat către cofinanţare. Eventual, multianual, pentru ca primăriile să ştie de ce fonduri ar putea să aibă parte pe o perioadă de doi-trei ani. Iar asta este sarcina noastră, a Parlamentului.

Şi pentru că tot suntem la capitolul dezbateri privind un nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, eu cred că trebuie să construim o corelare între cele două elemente. Am mai spus-o şi acum două săptămâni - dacă tot e nevoie să luăm un împrumut de la FMI, trebuie să-l folosim într-un mod constructiv, iar acesta nu este consumul, ci realizarea unui fond de cofinanţare a proiectelor europene. Fie pentru Guvern, în ansamblu, fie pentru administraţiile locale. Este o idee care trebuie luată în seamă şi sper să ajungem la un consens.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Supărarea văcarului pe sat"

Poliţiştii au protestat vinerea trecută în Capitală, nemulţumiţi de scăderea salariilor şi de condiţiile de muncă. Protestul a început la ora 11.00 în Piaţa Victoriei şi a continuat printr-un miting neautorizat prin Capitală până la Palatul Cotroceni.

Revolta uniformelor albastre a început din Piaţa Victoriei, unde câteva mii de poliţişti scandau în faţa Guvernului împotriva premierului Emil Boc şi a ministrului de interne, Vasile Blaga. Poliţişti şi jandarmi strigau la unison, huiduiau şi fluierau. Erau îmbrăcaţi în uniforme, cu steaguri şi pancarte cât mai ingenios confecţionate, aveau şi două cruci de lemn pe care scria "Demnitatea poliţistului". Ajunşi la Palatul Cotroceni, poliţiştii au ocupat spaţiul de la intrarea în clădire. Zeci de jandarmi cu căşti şi bastoane pregătiţi de intervenţie îi aşteptau în spatele gardurilor de protecţie. Poliţiştii au început iar să scandeze "Jos Băsescu", "Demisia", "Băsescu la închisoare". Au aruncat cu sticle de plastic, alţii mai furioşi şi-au smuls benzile de prins epoleţii şi şi-au aruncat cascheta.

În ciuda antipatiei pe care o am faţă de domnul preşedinte Traian Băsescu, nu pot fi de acord cu un slogan excesiv de violent pe care l-au folosit poliţiştii în faţa Palatului Cotroceni. Nici pentru noi, civilii, astfel de sloganuri nu îşi au locul. Din păcate, trebuie să ne punem întrebarea: din pricina cui, din cauza cui în societatea românească se manifestă astfel de anomalii. Nu cumva din cauza domnului preşedinte Traian Băsescu?

Şi care a fost reacţia domnului preşedinte Traian Băsescu? Bineînţeles, una fără precedent, şi anume aceea de a renunţa la serviciile Poliţiei Rutiere şi, ulterior, ale Jandarmeriei. Gestul preşedintelui a fost imediat urmat de cel al primului-ministru, care surpriză! a renunţat şi el la serviciile celor două structuri.

Reacţiile disproporţionate ale preşedintelui şi ale premierului Boc de a renunţa la serviciile Poliţiei Rutiere şi ale Jandarmeriei sunt decizii eronate, decizii pripite, care nu fac decât să creeze şi mai multă tensiune în societatea românească. Mă întreb dacă se va renunţa la serviciile Poliţiei Rutiere şi când vor veni delegaţii străine, şefi de state, şefi de guverne. E foarte interesant de ştiut acest lucru. Atitudinea premierului Emil Boc nu o discut, pentru că el nu face decât această eternă imitatio. Dacă preşedintele Traian Băsescu a renunţat, sigur că trebuia să renunţe şi dânsul.

Preşedintele a reuşit imposibilul: să aducă o societate întreagă la nivelul său, mă înjuri - te înjur, mă scuipi - te scuip sau, chiar mai bine, "ba pe a mamei dumneavoastră".

Singura urmă de normalitate pare a fi demisia de onoare a ministrului Blaga, însă pe fondul discuţiilor avute duminică seara în Palatul Victoria, se pare că şi această demisie este tot o comandă a "comandantului suprem".

Domnul preşedinte a renunţat de curând mai întâi la profesori - ştim opinia domniei sale faţă de calitatea profesorilor, ştim şi opinia faţă de cei din sănătate, am văzut-o şi faţă de pensionari, şi faţă de cei din Ministerul de Interne şi despre salariaţii bugetari. Practic, pe domnul preşedinte nu îl mai interesează cetăţenii din România (căci, oricum, suntem cetăţeni de categoria a doua) pentru că şi-a văzut sacii în căruţă, a fost ales a doua oară, iar până una, alta, mai mult de două mandate Constituţia nu permite. Dacă cumva, cine ştie, vremurile erau altele, Traian Băsescu forţa poate şi o modificare a Constituţiei pentru cine ştie câte mandate. Din păcate, astea sunt rezultatele.

Ceea ce am văzut săptămâna trecută, cu sindicate zi de zi în stradă, cred că este doar începutul manifestărilor care vor urma. Cu cât se apropie iarna, astfel de proteste vor fi cu atât mai multe şi mai violente. De aceea, consider că cel mai urgent fapt care trebuie făcut este de a trimite acasă acest incompetent Guvern Boc, pentru că orice zi întârziată cu acest guvern în fruntea României nu face decât să adâncească criza economică.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Premierul nostru şi premierul lor"

Primul-ministru al României (cel din scriptele oficiale), domnul Emil Boc, a fost săptămâna trecută în SUA, unde a participat la dezbaterile celei de a 65-a reuniuni a Adunării Generale a ONU. Un extraordinar prilej de a avea contacte cu omologi din state care ar putea sprijini România. Un bun prilej pentru domnul Emil Boc de a infirma, în ceea ce-l priveşte, "legenda" care spune că este unicul premier din istoria României care este ignorat de şefii de guvern din statele civilizate.

Din păcate, "legenda" nu a fost infirmată. Singura ştire importantă venită de peste Ocean a fost cea referitoare la atenţia organizatorilor care i-au pus premierului nostru un piedestal pentru a putea ajunge la microfon. Şi tot din SUA au mai venit două ştiri referitoare la mesajele pe care premierul nostru le-a transmis liderilor de sindicat, mesaje din care reieşea că este nevoie de "raţionalitate" şi nu de politici populiste, insistând în continuare că măsurile de austeritate impuse de Guvern sunt necesare.

Am crezut, în prima fază, că presa "mogulizată" ignoră acţiunile de importanţă majoră ale premierului nostru în Lumea Nouă. Drept urmare, am urmărit cu interes site-ul Guvernului şi m-am lămurit. Mult hulita - de către guvernanţi - noastră presă nu l-a sabotat pe domnul Emil Boc. Pur şi simplu nu prea a avut ce scrie. Singura "bilaterală" a premierului nostru s-a consumat în compania primului-ministru al Autorităţii Naţionale Palestiniene! Am mai aflat că premierul nostru s-a mai întâlnit cu guvernatorul statului New York, David A. Paterson, (dar acesta s-a întâlnit cu majoritatea premierilor prezenţi la eveniment), cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Joseph Deiss (prilej cu care a exprimat sprijinul deplin al României pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului) şi a mai avut o întrevedere cu Emisarul Special al SUA pentru Eurasia şi problematica securităţii energetice, Richard Morningstar căruia i-a reafirmat sprijinul României pentru dezvoltarea Coridorului energetic sudic (Southern Energy Corridor) care va conecta piaţa europeană la rezervele din regiunea Mării Caspice şi Orientului Mijlociu.

Ce am aflat însă, întâmplător, dintr-o altă ştire de presă (la Radio France International) este că un alt premier, cel al Greciei, Iorgos Papandreou - care probabil nu a avut misiunea să dea asigurări că ţara sa sprijină nu ştiu ce proiecte internaţionale, care oricum ar fi sprijinite şi fără reiterări verbale de complezenţă - a fructificat întru cu totul alt mod prezenţa sa la sesiunea Adunării Generale ONU. Papandreou a semnat, joia trecută, la New York, un memorandum de colaborare cu guvernul Qatarului, în valoare de 5 miliarde de euro, memorandum care cuprinde investiţii în domeniul energiei şi un proiect de anvergură în sectorul turistic. Acesta din urmă prevede amenajarea, în imediata apropiere a Atenei, a unui port maritim pentru ambarcaţiunile de lux, construirea unui ansamblu hotelier, a unor centre de conferinţe, a unui cazinou plutitor şi chiar a unui mic aeroport pentru aeronavele private. Deci, iată, guvernul grec este decis să găsească, cu orice preţ, resurse de relansare economică şi să resusciteze interesul investitorilor străini.

Ei bine, asta ar fi trebuit să facă premierul nostru. Să caute, să dea din coate, să se întâlnească cu premieri din ţări dispuse să investească, pentru a face ceva concret pentru ieşirea României din starea actuală. Deci premierul grec s-a întors la Atena cu "un cec" de 5 miliarde de euro, în timp ce premierul nostru este mândru că a exprimat, în întâlnirea cu preşedintele Adunării Generale ONU, sprijinul deplin al României pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Traian Băsescu trebuie să le mulţumească poliţiştilor pentru că l-au scăpat de Blaga"

Vineri, 24 septembrie 2010, capitala României a fost scena unor evenimente istorice prin ineditul lor. Poliţiştii au ieşit în stradă, au încălcat legea, ai cărei slujitori sunt, şi au purces la un marş spre Palatul Cotroceni. Toată lumea a punctat ilegalitatea marşului, nimeni nu a încercat să explice de ce poliţiştii din Piaţa Victoriei au decis să meargă la reşedinţa lui Traian Băsescu. Revendicările sindicaliştilor sunt, în general, analizate, rezolvate sau respinse la Palatul Victoria, de premier şi miniştrii săi. Din păcate, în ultimul an şi jumătate, dar mai ales pe parcursul lui 2010, premierul Emil Boc a renunţat, fără o vorbă, fără o explicaţie, la mai toate prerogativele sale şi a lăsat la latitudinea preşedintelui-jucător dezamorsarea conflictelor sociale.

Înainte să dea cu basca de pământ (a se citi cascheta din dotare), poliţiştii au sperat că, la fel ca în urmă cu un an, la mitingul fermierilor, preşedintele Traian Băsescu va ieşi şi va sta de vorbă cu ei. Sperau că acum li se vor rezolva problemele legate de banii de uniformă, de combustibil, că nu le va mai lipsi hârtia de fax sau tonerul pentru copiator. Erau convinşi că maşinile din dotarea poliţiei nu vor mai sta "pe dreapta" şi că nu se vor mai deplasa la incidente cu maşinile personale. Poliţiştii au aşteptat de la preşedintele-jucător să li redea demnitatea de slujitori ai statului. Porţile Palatului Cotroceni au rămas, de această dată, ferecate. Discuţiile cu un consilier, fie el şi personal, al preşedintelui nu am putut calma nervii, nu au fost un leac eficient pentru disperarea străzii.

Fără îndoială, unii dintre manifestanţi au procedat greşit. Marşul spre Cotroceni a fost ilegal, lozincile scandate l-au jignit pe chiriaşul vremelnic de la palat. Atâta tot că vocea străzii a avut în şeful statului, timp de şase ani, un bun exemplu în sfidarea legilor şi regulilor. Traian Băsescu aplică şi respectă legile şi regulile care îi plac, care-l avantajează. Acum a renunţat la serviciile poliţiei rutiere, încălcând încă o regulă. Desigur, va fi o încântare pentru domnia-sa să stea la semafor sau blocat în trafic alături de oamenii obişnuiţi, fără deschizător de drum. Va avea, astfel, ocazia să-şi îmbunătăţească limbajul cu cele mai noi expresii de "apreciere" a aglomeraţiei, gropilor, a nivelului de trai din România anului 2010. Şi de aceleaşi bucurii va avea parte şi domnul prim-ministru, care nu putea proceda altfel decât stăpânul de la Cotroceni!

Lezat în mândria de preşedinte şi în cea de român, Traian Băsescu ar trebui să le mulţumească, totuşi, manifestanţilor de vineri. Datorită lor a scăpat de ultimul ministru considerat a face parte din "aripa greilor" pedelişti, domnul Vasile Blaga. Cel care a considerat nimerit să demisioneze şi să spele astfel onoarea şifonată a şefului statului. Din păcate, demisia acestuia şi înlocuirea sa cu un ministru agreat de doamna Elena Udrea nu va rezolva niciuna din problemele poliţiştilor, profesorilor, medicilor, funcţionarilor publici, a românilor, în general. Pentru asta e nevoie de o altă demisie, cea a primului-ministru. Şi, de ce nu, a preşedintelui Traian Băsescu!

Domnul Ioan Oltean:

"Încrederea - principiul bunei guvernări "

Astăzi, ţara noastră se confruntă cu o criză economico-financiară, o perioadă în care observăm că în majoritatea ţărilor democratice europene slab dezvoltate sau care înregistrează un deficit bugetar mare, au loc manifestaţii "populare", cetăţeni care ies în stradă şi critică guvernele democratice care îi conduc.

Am constatat că odată cu criza economică, o altă problemă care ia naştere este problema democraţiei liberale; se vorbeşte tot mai des despre scăderea gradului de încredere a cetăţenilor în buna guvernare a societăţii româneşti, în regimul democratic. Totodată, chiar şi oficiali ai Uniunii Europene menţionează despre riscul scăderii încrederii cetăţenilor în guvernele democratice care îi conduc şi chiar despre o criză a democraţiei liberale.

Putem discuta despre un recul al democratizării, despre o "criză a democraţiei liberale"?

În fapt, creşterea încrederii în instituţiile democraţiei s-ar datora consolidării democratice a respectivelor instituţii, ceea ce înseamnă că ele îşi îndeplineau funcţiile pentru care fuseseră create. Pot fi acţiunile, declaraţiile unor politicieni în măsură să determine o scădere a încrederii cetăţenilor în principiile, valorile, instituţiile democratice?

Probabil "criza democraţiei" româneşti nu se manifestă cu intensitate, având în vedere faptul că vorbim de o democraţie de "tranziţie". În fapt, românii niciodată nu au avut o mare încredere în instituţiile democratice. Unul dintre motive ar putea fi că acestea nu au avut timp să se consolideze. În plus, cetăţenii, după căderea regimului comunist, au început să aibă aşteptări enorme de la "noul regim politic" şi au crezut că noul regim va asigura dezvoltare economică şi va controla sărăcia. Cetăţenii au început să-şi dorească rezultate concrete într-un timp cât mai scurt. Probabil că şi libera circulaţie a oamenilor, a informaţiilor au determinat o creştere a aspiraţiilor indivizilor.

Totodată, această criză a democraţiei poate fi privită şi ca o criză a umanităţii. Aşa cum menţiona şi Erich Fromm, tehnologizarea, robotizarea, chiar globalizarea determină o "ruptură" a legăturilor interumane sub constrângerea vitezei. Dar, care este rolul cetăţeanului pentru buna funcţionare a unei societăţi democratice? Consider că individul are un rol important în democraţia liberală românească. În primul rând, trebuie să conştientizeze beneficiile pe care acest regim i le aduce. Acum, individul are şansa să reuşească pe baza propriilor merite, virtuţi, dar pentru aceasta trebuie să lupte, să demonstreze că poate fi bun pentru un job, o funcţie, un rol. Dar, acest lucru nu trebuie să ne izoleze, să nu mai avem încredere unii în ceilalţi. Trebuie să fim conştienţi că nu există regim, sistem perfect. Într-adevăr, capitalismul nu ne asigură fericirea sau liniştea. Dar putem reuşi dacă avem încredere şi dacă ne dăm silinţa să descoperim valorile, drepturile pe care le avem (pentru că de multe ori nu le cunoaştem), dacă suntem conştienţi că în economia de piaţă, cei mai buni contează. Aceasta este o problemă atât a sistemului, cât şi a fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de oameni de caracter, oameni cu un grad de moralitate ridicat; este adevărat că maşinile, tehnologiile au crescut productivitatea muncii, dar este nevoie de acumulare de capital, de antreprenori care să ştie să investească inteligent capitalul uman şi material.

Dar, este foarte importantă şi relaţia individului cu actorul politic. Încrederea scade în instituţiile democratice conduse şi reprezentate de oameni politici, de noi, dacă nu ne respectăm promisiunile, dacă începem să semănăm unii cu alţii, dar şi când există doar o continuă luptă pentru putere. Acest lucru poate determina alterarea reprezentativităţii, esenţială într-o democraţie, prin scăderea participării la alegeri a cetăţenilor şi prin scăderea încrederii în noi, politicienii care ar trebui să-i reprezinte, precum şi în actul de a vota în sine. Astfel, vom putea avea surpriza ca personaje din basme să ne reprezinte în Parlament. În acest proces de alienare, este posibil să primeze doar charisma şi întâmplarea, mai mult decât soluţiile de fond!

Aşadar, încrederea este esenţială pentru trăinicia regimului democratic. Dar, totodată, avem nevoie de oameni eficienţi, de profesionişti, de oameni de caracter care să acţioneze în comun pentru o reformă "sănătoasă" a statului, şi nu de oameni care să "cerşească" bani pentru realizarea interesului general.

Domnul Ioan Oltean:

"Dimensiuni şi implicaţii ale crizei economico- financiare în Uniunea Europeană şi în ţara noastră"

Prin declaraţia mea politică de astăzi doresc să pun în lumină mecanismele interne ale sistemului financiar-bancar care au stat la baza declanşării crizei financiare, iar, în final, voi încerca o concluzie în sensul potenţialelor căi de atenuare a efectelor acesteia.

Stimaţi colegi, observăm că în ultima perioadă, în plan intern, s-a deschis un larg câmp de discuţie problemelor cu privire la rolul sistemului financiar în funcţionarea economiei, iar în particular, la rolul pe care trebuie să-l joace autorităţile de reglementare şi la cerinţa ca acestea să se transforme considerabil.

La nivelul instituţiilor Uniunii Europene se desfăşoară ample discuţii privind măsurile de combatere a crizei, iar primele dintre acestea se referă la cadrul legal, la introducerea unui set comun de reglementări, dar şi la o supraveghere unitară a grupurilor financiare. Se ştie că planul Uniunii Europene de întărire a controlului pieţelor financiare prevede înfiinţarea unor autorităţi europene de supraveghere, care să se asigure că statele membre adoptă reglementările comunitare, precum şi a unui "Consiliu European de Risc Sistemic", cu rolul de a monitoriza riscurile privind stabilitatea economică. Acest consiliu este format din guvernatorii băncilor centrale şi din şefii autorităţilor naţionale de reglementare şi el trebuie să monitorizeze orice riscuri ce ar putea apărea pe piaţă şi să acţioneze înainte ca acestea să ia proporţii.

Este, după cum se poate observa, o oportunitate pentru Uniunea Europeană de a-şi utiliza arhitectura sa particulară pentru a da un răspuns pe termen lung, într-un cadru european şi internaţional, pentru a stabiliza sistemul financiar şi pentru a susţine propria dezvoltare economică. De asemenea, criza financiară a pus în lumină rolul important pe care îl deţine Banca Centrală Europeană în stabilitatea financiară a Uniunii Europene, cât şi cel al băncilor centrale naţionale pentru statele membre, implicit pentru România. Concluzia a fost oarecum firească şi a venit de la sine: acest rol trebuie întărit.

Unul din aspectele principale ale cadrului de reglementare este acela că efectele creşterii sunt amplificate precum cele ale crizei. Pe măsură ce situaţia se îmbunătăţeşte, evaluarea riscului este foarte optimistă, bilanţurile contabile sunt foarte ridicate şi aceasta incită actorii financiari să rişte. Când situaţia se răstoarnă, efectul este acela că investitorii ajung să rămână descoperiţi financiar. Cu toate că ideea este simplă, ea este dificil de realizat: trebuie să se păstreze banii din perioadele bune pentru a fi utilizaţi în perioadele critice. Nu este un secret că acest principiu a fost urmat de băncile spaniole, de exemplu, înaintea crizei. Ca urmare, deşi criza spaniolă este una din cele mai dure din Europa, nicio bancă nu a dat faliment, în condiţiile în care criza bancară a continuat.

În această nouă perspectivă, actorii financiari ar fi obligaţi să renunţe la anumite câştiguri prezente pentru situaţii neprevăzute. Acest lucru, după cum ştim, este foarte greu de pus în practică. Pentru a se putea impune acest principiu, autorităţile de reglementare trebuie să dispună de o legitimitate politică foarte solidă şi de puteri extinse. Dar se ştie, cea mai bună legitimitate provenită din cadrul naţional este cea emanată din câmpul de acţiune european, adică internaţional. Uniunea Europeană este cea care permite articularea competenţelor naţionale cu o coordonare transnaţională, prin crearea unui cadru general de utilizare a acestui principiu.

Atâta vreme cât lichidităţile bancare aparţin şi sunt necesare tuturor, ele ar trebui să fie un bun public. Această lichiditate ar fi garantată de către autorităţi prin schimburi de active. În acest scop, băncile centrale ar trebui să solicite informaţii fiabile, reale privind produsele financiare pe care le cumpără, iar pentru Uniunea Europeană ar fi preferabil să dispună de propriile agenţii de notare, independente faţă de puterile publice şi faţă de actorii financiari.

Uniunea Europeană are posibilitatea de a da dispoziţii autorităţilor naţionale şi de a asigura o coordonare supranaţională. Aşa cum spuneam, articularea unei expertize naţionale într-un cadru european ar permite garantarea eficientă a unei lichidităţi minimale în rândul investitorilor europeni. Aceasta ar permite, de asemenea, Uniunii Europene să prelungească şi să consolideze această responsabilitate la nivel internaţional.

Dar această extindere a rolului autorităţilor publice, precum şi apropierea dintre băncile centrale şi autorităţile de reglementare, pun o problemă gravă şi actuală: a responsabilităţii acestora faţă de cetăţeni. Fără a renunţa la independenţa băncilor centrale, care este cel mai bun mijloc de a controla inflaţia şi de a garanta stabilitatea sistemului financiar, ar fi de dorit, pentru o mai bună responsabilizare, să se întărească legăturile, de exemplu, cu Parlamentul European. Acest efort de transparenţă ar da autorităţilor de reglementare o legitimitate suficientă pentru asumarea unui orizont extins asupra funcţiilor sale.

Criza economică nu este o simplă criză financiară, ea este, de asemenea, şi consecinţa politicilor monetare prea laxe care au condus la intensificarea utilizării creditului. Acest prea plin de lichidităţi este, fără îndoială, una din cauzele instabilităţii sistemului financiar. Dar se pare că lungii ani de abundenţă a creditelor se apropie de final şi, deci, trebuie să se regândească fundamental funcţionarea sistemului financiar. Acest lucru arată că nu întotdeauna resursele s-au alocat în mod corespunzător şi va trebui să fie restructurate pentru a răspunde mai bine transformărilor economiei reale şi exigenţelor cetăţenilor. Un lucru este clar: nu va mai fi posibilă creştere economică din perspectiva unei abundenţe fără sfârşit a creditelor.

Provocarea cea mare va fi să se menţină totuşi dinamismul sistemului economic, oferindu-i-se în acelaşi timp un cadru mai bun de manifestare. O primă etapă ar putea fi simplificarea organizării pieţelor, pentru a le face mai uşor de controlat. Dar fuziunile şi falimentele au accelerat aceste schimbări.

De aceea cred că este momentul pentru o mai bună definire şi separare a diferitelor pieţe şi active bancare, pentru a le insera în funcţionarea economică a societăţii. Criza financiară a deschis un larg câmp problemelor cu privire la rolul sistemului financiar în funcţionarea economiei. În ceea ce ne priveşte, creşte, în particular, rolul pe care trebuie să-l joace autorităţile de reglementare naţionale, dar şi cerinţa acestora de a se transforma considerabil.

Este, deci, o oportunitate pentru ţara noastră de a-şi utiliza construcţia sa specifică pentru a da un răspuns pe termen lung provocărilor economice şi financiare, într-un cadru european şi internaţional, pentru a stabiliza sistemul financiar şi pentru a susţine dezvoltarea sa economică.

Domnul Ioan Oltean:

"Noua economie românească, schimbări şi perspective"

Se spune adesea că societatea spre care ne îndreptăm cu paşi repezi este "societatea informaţională". Sintagma prin care este desemnată noua societate relevă în mod deosebit mijloacele pe care aceasta se va baza, dar şi progresul lor, ceea ce, la prima vedere, lasă impresia unei denumiri tehniciste, unilaterale. Acestei societăţi în formare încă îi va fi proprie o activitate economică sau, mai direct spus, o economie mult schimbată faţă de cea de odinioară, chiar şi faţă de cea actuală. Aceasta redă într-un mod clar mesajul modificărilor profunde care vor avea loc.

Fiecare societate a avut, desigur, economia sa. Aceasta era, de fapt, o nouă economie în raport cu cea aparţinând vechii societăţi. Progresele din ştiinţa şi din practica economică au fost generatoare de schimbări atât de ample, încât de la un anumit moment încolo, s-a vorbit de o nouă economie, dar, în realitate, aceasta înseamnă o nouă etapă, o altă explicaţie dată de ştiinţa economică, şi de teorie pentru economia faptică.

Pentru demersul pe care îl am în vedere în declaraţia de astăzi, sintagma "noua economie" trebuie considerată a fi, de fapt, temporară, până când se va ajunge la una adecvată pe baza succeselor din cercetarea şi practica economică.

Noua economie, în mod inevitabil, trebuie să pornească de la principiile care s-au conturat în numeroase studii realizate în grupuri extinse sau individual, din proprie iniţiativă sau din raţiuni practice ale organismelor internaţionale, ce reflectă deopotrivă situaţia, existenţa şi cerinţele, aspiraţiile imediate, dar şi cele pe termen lung, din care niciodată nu a lipsit aspectul contracarării efectelor negative acumulate în procesul existenţei de până acum. Finalitatea acestei economii trebuie să rămână omul, precum şi satisfacerea trebuinţelor sale.

Veţi spune că şi până acum s-a pornit de la om, dar, până acum, creşterea demografică a creat grave probleme ce relevă insuficienţa resurselor pentru susţinerea unui asemenea comportament. Se cere creştere economică, deci dezvoltare tot mai mare, pentru că se măreşte populaţia şi, totodată, fiecare vrea să trăiască mai bine. Pentru creşterea economică s-a apelat la noi şi noi resurse, diminuându-le ameninţător pe cele neregenerabile. Problema resurse-nevoi, proprie de altfel oricărei economii, este acum mai tensionată decât oricând şi nu mai poate fi rezolvată recurgând la modelele existente, pentru că n-a dat rezultate. Apare deci necesitatea schimbării modelului. Şi iată că în centrul atenţiei trebuie să se afle omul, dar nu omul-număr, cantitate, ci omul-valoare. Din această situaţie nu există ieşire decât dacă ne vom educa să facem faţă mai bine cu ceea ce avem, dar valorificând mai bine resursele existente. Această tensiune acumulată în raportul resurse-nevoi are reverberaţii naţionale, dar şi globale: se contestă, dar se şi susţine dreptul permanent al popoarelor asupra resurselor naturale.

În interiorul ţărilor, această tensiune priveşte în mod deosebit proprietatea asupra pământului, care generează un număr enorm de conflicte.Societatea în care trăim a agravat din nefericire tensiunea resurse-nevoi. Noua economie nu mai poate fi o economie de piaţă în sensul actual. În ciuda progreselor făcute, aceasta din urmă se pare că a ajuns în impas.

Soluţia spre care alunecă acum economia este afirmarea tot mai puternică a statului. De aceea, economia trebuie reconstruită pe baze noi în care interesul public trebuie corelat cu cel individual la noile dimensiuni. În acest context, politica publică va ocupa un loc central, întrucât societatea românească nu mai poate progresa menţinând sau amplificând polarizarea veniturilor în tendinţele sale actuale.

Fără a abandona interesul individual, noua economie va deplasa centrul de greutate pe interesul public în cadrul ce se conturează prin promovarea politicii publice. Trebuie ţinut cont şi de faptul că şi pentru cei care îşi realizează foarte bine interesele individuale, exclusiv prin jocul pieţei, progresul calităţii vieţii lor are o dependenţă crescândă de bunurile publice, pentru simplul fapt că un segment mare din trebuinţele lor nu poate fi acoperit decât prin ceea ce este de natură publică. Rolul determinant revine, desigur, politicii economice, care fixează şi stabilizează opţiunile generale în domeniu prin testarea acestora în cadrul electoral. Asemenea opţiuni vor trebui fundamentate absolut ştiinţific, şi nu electoral-demagogic.

Stimaţi colegi, oamenii politici nu mai pot şi nu mai trebuie să fie consideraţi a fi "pricepuţi în toate domeniile". Rolul lor va trebui să se limiteze la polarizarea celor mai multe opţiuni sau a celor majoritare în orientarea economiei şi apoi, prin funcţiile pe care le vor ocupa în structura politică, să "vegheze" dacă ceea ce se realizează corespunde sau contrazice opţiunile electorale. Îndrăznesc să afirm că fără profesionalism nu se mai poate. Societatea cunoaşterii impune profesionalismul în economie şi tehnocraţia ca ferment al noii economii. Noua economie va consacra definitiv specialiştii, dar aceasta trebuie să dispună de o reală pregătire, ceea ce induce ideea asigurării unei priorităţi în dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice. Pentru a desfăşura o activitate economică într-un anumit fel, trebuie să existe cunoştinţele necesare în acest sens, iar pentru a le asigura, cunoaşterea trebuie să fi avut loc înaintea acţiunii economice. În consecinţă, neapărat trebuie acordată prioritate proceselor generatoare de cunoştinţe noi şi cercetării tehnico-ştiinţifice. Rezultanta generală a învăţării trebuie să fie creşterea evidentă a eficienţei şi a celei economice, în special.

În concluzie, promovarea şi stimularea dezvoltării noii economii în România înseamnă acum, stimaţi colegi, o apropiere de standardele economiilor dezvoltate ale Europei şi ale structurilor euro-atlantice, atât prin caracteristici generale, cât şi prin tendinţele manifestate pe termen lung.

Domnul Ioan Ţintean:

"Armata - bătaie de joc sau instituţie de onoare?"

În aceste vremuri grele şi tulburi provocate de criza globală, precum şi de frământările politice din ţară, determinate de campanii de populism grosolan şi iresponsabil, practicate în campaniile electorale, Armata, ca entitate şi instituţie a fost umilită, stropită, pe nedrept, cu noroi, şi deşi este pe locul trei ca încredere în ultimii ani în sondaje sociologice, a ajuns astăzi să fie arătată cu degetul pentru motive false, injuste şi neadevărate.

Aceste atitudini nocive au fost cultivate în ultimii doi ani de către unii lideri politici aflaţi în jurul preşedinţiei, şefului guvernului care au manipulat vizibil opinia publică în sensul arătat mai sus. Drept urmare, reprezentanţii acestei categorii au hotărât să facă cunoscută adevărata situaţie cu privire la armată, să treacă la apărarea drepturilor care au fost câştigate cu mari sacrificii şi eforturi de-a lungul vieţii fiecăruia, invocând cel puţin următoarele argumente:

• militarii activi nu pot face parte din partide politice;
• sunt la dispoziţia armatei 24 de ore din 24;
• nu au voie să părăsească domiciliul mai mult de două ore fără să anunţe unitatea;
• schimbă garnizoana de cel puţin nouă-zece ori în carieră cu impact negativ asupra vieţii de familie;
• nu pot fi aleşi în organele administrative locale, nici în Parlament etc.

Campania de denigrare a armatei şi a slujitorilor ei de ieri şi de azi este profund nedreaptă şi nu are decât un singur scop: acela de a imputa drepturile personalului ei, drepturi obţinute după o viaţă demnă şi onestă, îndeplinindu-şi în mod exemplar responsabilităţile cu preţul unor foarte mari frustrări, renunţări şi vicisitudini în plan personal. Se ştie bine că instituţia militară este prima instituţie a statului român care a făcut cu adevărat o reformă reală, aliniindu-se cu disciplină şi seriozitate la prevederile Tratatului de la Viena cu privire la reducerea armamentelor şi efectivelor (din 1996 până în 2006, s-au redus efectivele cu peste 360.000 de posturi).

Domnule prim-ministru, sunt mult mai multe considerente pentru care armata română ar trebui onorată şi luată în considerare, aici nefiind vorba de apărarea unor oameni, ci a unor instituţii ale statului român. Dacă în noua Europă aceste instituţii nu mai reprezintă nimic, atunci vă cerem să vă asumaţi răspunderea şi să o afirmaţi deschis! Credem cu tărie ca actuala guvernare, inclusiv preşedinţia României, se află într-o mare eroare de apreciere asupra modului cum trebuie soluţionate problemele grave cu care se confruntă armata! Solicităm ca, dincolo de orice poziţii de partid, să faceţi o evaluare corectă şi să exprimaţi public opinia în legătură cu soarta acestor instituţii. Noi sperăm, sperăm, sperăm...

Domnul Ion Dumitru:

"Drumurile iresponsabilităţii"

În ceea ce priveşte realităţile ţării, m-am exprimat în repetate rânduri în declaraţiile politice şi am avansat numeroase soluţii ale căror recepţie corectă ar fi putut contribui, dacă nu la rezolvarea situaţiilor grele de criză ale României, măcar la ameliorarea consecinţelor nedorite ale unor decizii subiective, conjuncturale sau izvorâte din nepricepere sau necunoaştere. Realităţile de astăzi ale României nu sunt deloc de natură să încurajeze o atitudine cât de cât optimistă. Înţelepciunea şi voinţa constructivă a actualei coaliţii guvernamentale lasă de dorit.

Este un semn că în ceea ce priveşte criza, ea este mult mai adâncă decât se încearcă a fi prezentată, că s-a ajuns în relaţiile dintre membrii organismelor puterii din diferite zone la situaţii de nedorit, puternic tensionate şi grav neproductive.

Toate acestea au făcut ca, în rândul diferitelor categorii de cetăţeni, să se instaureze o stare de lehamite şi de neîncredere.

Nu este greu de constatat că, după ignorarea sau denaturarea realităţilor, în discursul politic al preşedintelui sau al primului-ministru, în ultima vreme, domniile lor au început să recunoască (deşi mult prea târziu) ceea ce orice cetăţean de bună-credinţă ştia de mult, şi anume "în această perioadă, ţara noastră traversează o perioadă gravă de criză, o perioadă extrem de gravă de criză economică". Ba mai mult, a fost identificat şi ţapul ispăşitor: datorită unei situaţii dificile pe piaţa de capital mondială şi situaţiei dificile a ţărilor din UE. Care a fost reacţia guvernanţilor? "Va fi nevoie de o gestionare foarte corectă a acestei crize, prin măsuri şi reforme."

Ce s-a întâmplat de la aceste declaraţii şi până acum?

Nu s-au definit măsurile reale de stopare a declinului economic, social şi politic. Nu trebuie uitat şi faptul că remanieri guvernamentale, restructurări de instituţii s-au tot făcut, dar fără niciun efect şi nu s-a stopat evoluţia spre dezastru a economiei.

Sunt numeroase argumentele care ne justifică, deci, afirmaţia că actuala putere nu va rezolva problema reformei reale din România şi nu poate pune la dispoziţia ţării un program de salvare naţională. De aceea a devenit imperios necesar ca actuala coaliţie să părăsească puterea şi să determine crearea unui guvern format din specialişti, până la alegeri, chemaţi să contribuie la stoparea declinului, la reînceperea creşterii economice.

O asemenea soluţie ar fi singura decizie politică a actualei coaliţii.

Domnul Ionel Palăr:

Săptămâna care a trecut a fost una încărcată din punct de vedere al acţiunilor sindicale, totul culminând cu protestul poliţiştilor. Mitingul angajaţilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor arată încă o dată incapacitatea şi reaua-voinţă a actualei guvernări de a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă România.

Guvernarea Băsescu - Boc - Udrea dovedeşte că nu ştie altceva decât să taie bugete, salarii, pensii şi să facă disponibilizări, dar în niciun caz să relanseze economia, astfel încât nicio categorie socială să nu mai aibă de suferit.

În acest moment, nu mai este relevant dacă protestul poliţiştilor a fost sau nu întemeiat, relevant şi inadmisibil este modul în care actuala putere îi tratează pe aceştia.

Refuzul brutal al dialogului cu protestatarii arată că statul clientelar, instaurat de actualii guvernanţi, se află în stare de război cu poporul român, considerându-i drept duşmani pe românii nemulţumiţi.

Atitudinea actualei puteri arată clar că aceasta nu e interesată în găsirea unei soluţii pentru ieşirea din criză. Singura cale prin care România poate să iasă din criza economică şi socială o reprezintă plecarea acestui guvern şi înlocuirea lui cu un guvern capabil să repornească motoarele economiei, iar demisia ministrului Blaga nu rezolvă sub nicio formă problema.

În calitate de deputat al Partidului Naţional Liberal atrag atenţia asupra faptului că decizia preşedintelui şi premierului de a renunţa la serviciile MAI este una ilegală.

Solicit aşadar renunţarea la anatemizarea unei întregi instituţii şi consider că respectarea legii trebuie să fie obiectivul primordial al celor care vremelnic conduc această ţară.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

"Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, un dezastru în Dolj!"

Cea de a doua sesiune de bacalaureat din acest an s-a finalizat cu rezultate mai slabe decât în vară. În judeţul Dolj, bilanţul este următorul: din 2.560 de înscrişi, 229 au fost absenţi, 3 candidaţi au fost eliminaţi, 1.622 de elevi au fost declaraţi "respinşi", procentul de promovabilitate fiind de 29, 68%; 1.273 de absolvenţi de clasa a XII-a, reprezentând 78,48% din numărul prezenţilor, au note sub 5; 349 de elevi au medii între 5 şi 5,99, minimum necesar pentru promovare fiind 6.

Din 686 de elevi reuşiţi, 571 au medii între 6 - 6,99; 106 candidaţi între 7 şi 7,99 şi 9 între 8 şi 8,99. Nu a existat nicio notă de 9 sau 10.

În acest an, s-au înregistrat cele mai mici procente de promovabilitate la bacalaureat, în comparaţie cu alte sesiuni. În 2009, examenul din iulie a fost promovat în proporţie de 77,39% cu 10% mai mult decât în acest an, iar în toamnă procentul a crescut, fiind de 89,60%. Şi în 2008 rezultatele au fost mai bune. În vară au fost "reuşiţi" 70,91% dintre candidaţi, iar în septembrie 54,9%.

La a doua sesiune de bacalaureat participă în general elevi care au picat una sau mai multe probe în sesiunea din vară. Metodologia de organizare a examenului menţine intervalul de o lună jumătate între cele două sesiuni de examen. Fiind un examen de final al unui ciclul de studii, acest interval dintre cele două sesiuni este insuficient pentru o pregătire temeinică.

O altă cauză a procentului mic de promovabilitate este eliminarea notelor de la probele orale şi înlocuirea lor cu certificatele de competenţă, acestea nemaicontribuind la media finală. Această schimbare a intervenit însă brusc la începutul anului şcolar trecut, nu la începutul ciclului de studii, cum ar părea normal. Elevul să ştie cum se va finaliza ciclul de studii pe care îl începe, nu în fiecare an să afle de schimbări, nu toate în interesul lui.

Examenul de bacalaureat pare a fi diferit de ceea ce se doreşte a fi: un examen de maturitate. La finalul ciclului liceal, absolventul nu este motivat, nu dobândeşte maturitatea necesară evoluţiei lui intelectuale pe întreg parcursul vieţii (Long Life Learning). El gândeşte adesea pe termen scurt: de ce încă un examen dacă nu are oricum nicio şansă în plus la integrarea pe piaţa muncii. Aceasta este slab motivantă pentru absolventul de liceu, nu le oferă acel entuziasm şi implicare în propria educaţie. Adesea consideră că nu au de ce să înveţe, de ce să piardă timpul la şcoală dacă nu îi aduce niciun beneficiu, mai bine muncesc, adesea la negru, pentru a-şi ajuta financiar familia.

O altă cauză este infrastructura şcolară care nu permite elevului din mediul rural accesul la educaţie în liceu. Lipsa unui sistem de burse de stat sau private care să asigure cheltuielile cu masa şi cazarea elevilor duc la scăderea frecvenţei elevilor la cursuri. Ei sunt totuşi menţinuţi în sistem datorită sistemului de finanţare "per elev" nu cum ar fi normal "per curriculum". Fără o finanţare corespunzătoare nu există educaţie de calitate. O şcoală pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare trebuie să aibă un număr cât mai mare de elevi. Pentru mediul rural şi nu numai, va implica mediocritatea, elevii vor fi promovaţi pentru supravieţuirea şcolii. Restructurarea reţelei şcolare ar trebui însoţită de extinderea transportului şcolar şi la nivelul ciclului superior al liceului, sub forma unor burse de studiu condiţionate de performanţa şcolară. Finanţarea de la bugetele locale în mediul rural determină o şcoală slab dezvoltată într-o comună săracă, ceea ce face imposibilă dezvoltarea la nivel local.

Crearea de campusuri şcolare care asigură ofertă educaţională atractivă, cazare, cantină sau sistem de transport suportate parţial de comunitatea locală din care provin elevii ar creşte calitatea educaţiei. Creându-se comunităţi de elevi mai mari şi cadrele didactice ar fi motivate să se stabilizeze pe aceste posturi mai stabile, motivarea lor ar fi mai mare.

Motivarea cadrelor didactice, mai corect spus, demotivarea care se aplică în ultimii doi ani este o cauză. Adesea se spune că un cadru didactic munceşte 18-24 ore pe săptămână - total greşit. Norma de predare este de 18-24 ore, norma de muncă este ca a oricărui angajat de 40 ore alocate pregătirii materialelor necesare pentru desfăşurarea orelor de curs: planşe, proiecte, programe, lucrări, dar şi propriei perfecţionări pentru a fi la curent cu cele mai moderne metode de predare, cele mai noi informaţii ştiinţifice.

Acest sistem a primit încă o palmă prin legea salarizării unitare şi tăierile de salarii cu 25% din vară. Profesorii, cu salarii şi aşa mici, au veniturile diminuate cu 25%, debutanţii la catedră ajungând să încaseze doar 645 de lei pe lună, din care vor avea de suportat şi cheltuielile de navetă ce ajung şi la 300 de lei. Cum poţi cere atunci performanţă în aceste condiţii?

Domnul Florin Iordache:

"Emil Boc - demisia de onoare"

În urma protestelor poliţiştilor, cât şi a mitingului spontan desfăşurat în faţa Palatului Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a renunţat la serviciile Poliţiei Române, cât şi ale Jandarmeriei. Emil Boc, la revenirea în România de la New York, a făcut acelaşi lucru. În aceste condiţii, pentru a apăra şi pentru a nu culpabiliza întregul efectiv al Ministerului de Interne, Vasile Blaga şi-a dat demisia de onoare.

Eu cred că exemplul domnului Blaga trebuie urmat acum de Emil Boc, pentru că nemulţumirea oamenilor, fie că sunt pensionari, sindicalişti, studenţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri sunt reale.

Emil Boc a prezentat în Parlament o radiografie a economiei României, a prezentat şi soluţii, dar, din păcate, nivelul de trai a scăzut, oamenii nu mai au speranţe pentru ziua de mâine.

Guvernul se pregăteşte intens pentru 2011 pentru un nou împrumut de la FMI, împrumut care va trebui plătit de cei care vin la guvernare în viitor.

Fără niciun orizont, cu românii în stradă, Emil Boc are o singură soluţie: demisia de onoare.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Mondială a Inimii"

Ziua Mondială a Inimii se sărbătoreşte pe 30 septembrie în toată lumea, în această lună fiind organizate evenimente cu scopul de a conştientiza importanţa unei inimii sănătoase, pericolele pe care le presupune un stil de viaţă greşit şi de a-i convinge pe oameni să ia măsuri pentru a se proteja de afecţiunile cardiovasculare.

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în lume, anual luând viaţa a 17,5 milioane de oameni. Mai mult de 80% din decesele cauzate de bolile cardiovasculare sunt în ţările cu venituri mici şi mijlocii, aproape în mod egal între bărbaţi şi femei.

Conform studiilor efectuate de Societatea Română de Cardiologie, românii sunt printre cei mai predispuşi europeni la boli cardiovasculare. Acestea ar putea fi prevenite uşor printr-un stil de viaţă mai sănătos. Factori precum stresul, alimentaţia bogată în colesterol şi grăsimi, lipsa activităţii fizice suficiente, consumul excesiv de alcool, tutun, cafea, înaintarea în vârstă - afectează performanţa sistemului circulator.

Medicii îşi propun să desfăşoare, de Ziua Mondială a Inimii, activităţi prin care să informeze şi să atragă atenţia populaţiei asupra problemelor de sănătate cardiovasculare. Printre acestea sunt incluse examene medicale, organizarea de marşuri publice, alergări şi şedinţe fitness, discuţii publice, spectacole, forumuri ştiinţifice, expoziţii, concerte, competiţii sportive.

Stimaţi colegi, România trebuie să aibă o strategie pe termen lung pentru prevenţia bolilor cardiovasculare, deoarece o inimă sănătoasă înseamnă viaţă.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Haos în reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale"

Ca o dovadă a incapacităţii sale, Guvernul a început reorganizarea haotică a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, desfiinţând majoritatea agenţiilor din subordine şi reducând drastic personalul de specialitate, fără a găsi o altă soluţie pentru captarea acestuia.

Partidul Social Democrat a găsit soluţia rezolvării locurilor de muncă pentru specialiştii din agricultură disponibilizaţi, prin iniţierea Legii camerelor agricole, dar Guvernul Boc a blocat şi această lege la promulgare.

În aceste condiţii, domnilor guvernanţi, vi se potriveşte "sindromul vaporului beat". Nu ştiţi încotro mergeţi, pentru că nu bate vânt favorabil şi nu ştiţi cine a distrus cârma.

Aţi distrus Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă pentru a cărei înfiinţare a fost consumat un buget de aproximativ 3 milioane de euro. Ştiţi că organizarea agenţiei a fost pregătită de către experţii Uniunii Europene după modele consacrate de funcţionare din Germania şi Anglia, adaptate la condiţiile din România?

Mai ştiţi, de asemenea, că pentru pregătirea specialiştilor consultanţi din agricultură, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă a beneficiat de mai multe proiecte şi colaborări finanţate de Uniunea Europeană şi de alte organisme internaţionale?

Vă reamintesc eu: proiectul PHARE finanţat de UE 375.000 euro, Proiectul de înfrăţire instituţională 500.000 euro, Programul de colaborare internaţională prin care au fost instruiţi 1.075 de consultanţi, Programul de colaborare franco-român, Proiectul MAKIS "Modernizarea Sistemului de Cunoaştere şi Informare în Agricultură" pentru care a fost cheltuit un milion de dolari.

Dar, cred că pentru Guvernul Boc banii pentru programele de instruire a specialiştilor din agricultură reprezintă un mărunţiş de neluat în seamă, ignorând în acelaşi timp şi specialiştii disponibilizaţi, aruncându-i la "lada de gunoi a istoriei", neavând nevoie de un sistem de consultanţă agricolă într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Un alt aspect de incompetenţă în reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o constituie lipsa de reorganizare a Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Agenţia Domeniilor Statului, conform legii, este instituţia mandatată să administreze societăţile comerciale din portofoliul său, precum şi să concesioneze terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului.

Astfel, se impunea preluarea terenurilor agricole din patrimoniul ANIF, întrucât ANIF-RA a fost înfiinţată pentru exploatarea, administrarea, întreţinerea şi reparaţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi nu era mandatată prin lege să concesioneze terenurile agricole. Dar Guvernul Boc doarme.

Nici situaţia critică în care se află SNIF-SA nu a fost rezolvată, guvernanţii actuali au început devorarea patrimoniului în valoare de milioane de euro.

Din motivele menţionate şi programul de apărare împotriva inundaţiilor lipseşte din strategia Guvernului Boc.

În sfârşit, Guvernul Boc a reuşit să falimenteze producătorii agricoli de cereale prin favorizarea samsarilor de cereale. În nesimţirea şi incompetenţa lor nu au prevăzut creşterea preţurilor la cereale la nivel mondial sau au favorizat clientela politică.

Domnule Guvern, ai un prim-ministru "deştept" şi nevinovat şi nişte miniştri aşa cum îi ştim. Dacă nu puteţi face nimic pentru români, lăsaţi-i în pace. Întoarceţi-vă faţa şi spre ţăranul şi agricultorul român, despre care nu suflaţi o vorbă.

În rest, nu vă ştim, nu vă cunoaştem, pentru că nu aveţi nimic în comun cu populaţia ţării!

Dumneavoastră v-aţi ales cu binele, populaţia cu dezastrul!

Domnul Marin Almăjanu:

"Neînţeleasa furie prezidenţială"

În ultima perioadă, după ce românii au început să-şi manifeste cât mai făţiş dezaprobarea faţă de măsurile de austeritate decise unilateral de către preşedinte şi mai ales faţă de consecinţele devastatoare ale acestora asupra nivelului de trai al tuturor categoriilor sociale, nervii prezidenţiali ne-au apărut pe firmamentul public în toată splendoarea lor!

Trecerea comportamentală bruscă a locatarului de la Cotroceni de la bunăvoinţa mieroasă şi preocuparea teatrală faţă de cetăţenii săi la furia oarbă şi alergia explozivă faţă de orice român care-şi permite să treacă pe lângă preşedinte sau să-i vorbească demonstrează încă o dată, dacă mai era necesar, că sacii prezidenţiali sunt aşezaţi de multă vreme în căruţa ultimului său mandat şi, ca urmare, obiectele nefolositoare sunt repede aruncate de către acesta, imediat după utilizarea lor.

Devenit ultrairascibil, preşedintele îşi arată din ce în ce mai des furia faţă de orice categorie socială care îşi permite luxul să-l contrazică, conteste sau să-şi expună public nemulţumirile. Nimeni nu-i mai este pe plac preşedintelui, în ultimele luni, în afară de pupilii săi docili şi veşnic ascultători.

Ultimul protest desfăşurat la porţile Palatului Cotroceni a declanşat o nouă criză prezidenţială: domnul Băsescu s-a înfuriat pe protestatarii poliţişti şi jandarmi luând în consecinţă măsuri imediate, şi anume, de a nu mai apela la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei, pretinzând că nu poate să asocieze instituţia Preşedinţiei cu angajaţii unei instituţii a statului care au încălcat legea: "Cred că cel mai grav lucru din ilegalităţile comise de poliţiştii care s-au angajat într-un marş neautorizat este că au subminat autoritatea statului român", a declarat preşedintele României, duminica trecută, în cadrul unei conferinţe de presă.

Manifestările controversate ale domnului Băsescu n-ar mai trebui să ne surprindă în vreun fel, după atâţia ani de ciudăţenii expuse şi comentate îndelung, pro sau contra, de către toată suflarea media, politică sau civică, dar talerul acesta arbitrar cu care domnul preşedinte cântăreşte ilegalităţile, este mai mult decât un instrument de piaţă măsluit.

Am priceput cu toţii până la această oră că tot ce se cultivă în grădina pdl-istă, deci băsesciană, este de calitatea a treia, a patra sau rebuturi iremediabile!

Am constatat pe pielea noastră că afirmaţiile, promisiunile sau jurămintele prezidenţiale nu au nicio legătură cu adevărul, viaţa şi viitorul nostru!

Însă a face dintr-un furt demonstrat al unei legi extrem de importante pentru o întreagă naţiune, o virtute extraordinară, apărată cu înverşunare, chiar dacă probele împotriva celei care a prejudiciat poporul sunt incontestabile şi, în acelaşi timp, a condamna iremediabil, fără judecată, orice îndrăzneală de protest, ne indică foarte clar faptul că preşedintele Băsescu foloseşte un mod distorsionat de a evalua faptele, în funcţie doar de propriile avantaje.

Unde sunt valorile democraţiei noastre şi ce fel de echilibru ne creează nouă acest preşedinte destabilizator? Niciun preşedinte de ţară democratică nu ar putea lua apărarea unei frauduloase preşedinte de Cameră parlamentară şi ar arunca întreaga vină pe cei care-i contestă josniciile!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Nimeni nu este mai presus de lege!"

Într-o astfel de vreme în care România este confruntată direct cu recesiunea economică, trebuie să reafirmăm cu deplină autoritate şi responsabilitate civică domnia legii şi a statului de drept. În logica unei democraţii care se consolidează foarte lent, articolul 16, alin. 2) din Constituţia României care proclamă faptul că "nimeni nu este mai presus de lege" trebuie să devină temelia societăţii româneşti. Soarta acestui articol constituţional a fost de cele mai multe ori legată de festivism, declaraţii de ocazie sau cinism nejustificat, dar realitatea că legea trebuie respectată de fiecare cetăţean al României, trebuie să rămână un principiu definitoriu al statului de drept.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, legea trebuie să fie respectată şi aplicată fără privilegii şi fără discriminări, pentru că doar aşa vom putea asigura respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane în România. Ca legiuitori avem deplina responsabilitate să elaborăm legi drepte, menite să conducă la protecţia reală a cetăţenilor români, dar pe care să le respectăm ad litteram din respect faţă de litera şi spiritul legii. De asemenea, cei aleşi să aplice legea în România, fie că sunt magistraţi, poliţişti, jandarmi, structuri ale sistemului de siguranţă şi ordine publică, trebuie să conştientizeze faptul că nu există altă alternativă în confruntarea cu legea decât respectarea şi aplicarea ei.

Este absolut regretabil pentru codul unui stat de drept, faptul că poliţiştii au transformat dreptul lor legal la proteste într-un abuz al drepturilor legitime, încălcând în mod flagrant legea statului român. Mai mult decât atât, aruncarea chipiurilor în Curtea Palatului Cotroceni denotă o lipsă de respect faţă de însemnele şi simbolurile statului român şi o vădită desconsiderare a principalelor instituţii ale statului.

Articolul constituţional conform căruia "nimeni nu este mai presus de lege" se referă în mod invariabil şi la respectul necondiţionat pe care îl datorăm instituţiilor statului de drept. Nu ne putem permite să denigrăm principalele instituţii ale statului român prin încălcarea flagrantă a legii. Dacă am fost aleşi sau numiţi, să elaborăm sau să veghem la aplicarea legilor, trebuie să fim responsabili şi intransigenţi în mărturia exemplului nostru. România are nevoie, mai mult ca oricând acum, de o repoziţionare a principiilor fundamentale într-o democraţie consolidata: domnia legii, funcţionarea corectă a instituţiilor şi protecţia drepturilor cetăţenilor.

Poliţia şi celelalte structuri din sistemul de siguranţă şi ordine publică trebuie să aplice prevederile legale fără discriminare şi fără orice fel de privilegii. Nu trebuie încurajată toleranţa faţă de fenomenul infracţional, iar legăturile oculte ale unor forţe poliţieneşti cu anumiţi infractori se impun a fi complet eliminate. Combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei cu ţigări, spre exemplu, trebuie să fie pe deplin asumată de forţele abilitate ale statului pentru a veghea la respectarea legii. A fost modificată legislaţia, fiind adoptată OUG nr. 54/2010, prin care s-a urmărit întărirea capacităţii poliţiei judiciare de a interveni şi acţiona în cazul grupărilor criminale sub aspectul economic al activităţii infracţionale şi combaterea în regim de maximă urgenţă a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie. Au fost adoptate măsuri legislative pentru întărirea supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free. În urma măsurilor promovate, în primele 9 luni ale acestui an, au fost capturate aproape 250 de milioane de ţigarete. Până în prezent au fost depăşite cantităţile confiscate de structurile MAI pe parcursul întregului an 2009.

Dacă "nimeni nu este mai presus de lege", cu atât mai mult cei aleşi sau numiţi să aplice legea, trebuie să se supună autorităţii acestui principiu constituţional; pentru că doar în această logică, instituţiile statului de drept funcţionează, iar drepturile cetăţenilor sunt protejate.

Domnul Marius Rogin:

"Monitorizarea României continuă - în afara spaţiului Schengen"

Responsabilii cu afacerile europene din statele membre ale Uniunii au decis, la Bruxelles, să prelungească monitorizarea României şi Bulgariei, invocând defectuoasa funcţionare a sistemelor juridice din cele două ţări şi incapacitatea de a aduce fenomenul corupţiei sub limita unui prag suportabil.

Consiliul pentru Afaceri Generale, desfăşurat la Bruxelles, a fost dominat de reacţia virulentă a Franţei la criticile recepţionate în plenul Parlamentului European, considerând, în acest context, ca improbabilă accederea - în viitorul apropiat - a celor două ţări la spaţiul Schengen.

Întrebat despre poziţia Franţei referitoare la interesul României şi Bulgariei de a accede anul viitor în spaţiul comun de securitate (cunoscut sub numele de zona Schengen), Lellouche a precizat că aceasta este subminată de nerespectarea de către cele două state a condiţiilor din mecanismul de cooperare şi verificare. "Suntem naţiunea care a fondat drepturile omului. Nu suntem la şcoală şi nu am de gând să permit să fiu tratat, în numele Franţei, ca un copilaş", a izbucnit ministrul francez al afacerilor europene, Pierre Lellouche, la întâlnirea cu presa, după reuniunea oficială. Lellouche a acuzat "ipocrizia" Comisiei Europene care, a adăugat demnitarul de la Paris, nu a făcut destule pentru a rezolva situaţia romilor. Ministrul francez a mers până la a ameninţa că, în actualul context, "viitorul Uniunii Europene este expus riscului".

Responsabilul cu afaceri europene din Guvernul de la Paris a menţionat siguranţa frontierelor exterioare, aceasta adăugându-se unor obiecţii venite chiar din interiorul discuţiilor oficiale derulate în cadrul Consiliului pentru Afaceri Generale. Este vorba despre deficienţe semnificative în aplicarea legii, constatate la România şi Bulgaria, despre slăbiciunile sistemului juridic şi lipsa unor progrese semnificative în combaterea corupţiei. Ca atare, decizia Bruxelles-ului este de a menţine pe mai departe mecanismul de cooperare şi verificare - ceea ce, în ciuda unei formulări constructive şi care spune că mecanismul "reprezintă instrumentul cel mai eficient pentru a susţine eforturile Bulgariei şi României", se traduce, simplu, printr-o retrogradantă "monitorizarea continuă".

Reprezentanţii Comisiei Europene au precizat că nu există niciun temei legal în baza căruia prelungirea mecanismului de control şi verificare să obstrucţioneze aderarea celor două ţări vizate la spaţiul Schengen, însă, pe de altă parte, Pierre Lellouche a dorit să pună în lumină faptul că rolul Comisiei Europene este de a asigura buna funcţionare a Uniunii Europene, dar că "paznicul tratatelor" în baza cărora Uniunea a ajuns să funcţioneze "este poporul francez. Comisia poate spune ce vrea. Dar, a adăugat Lellouche, Uniunea, daţi-mi voie să vă reamintesc, este formată din 27 de state care pun la comun bucăţi de suveranitate pentru a fi puternice împreună. Nu este nici un drept divin, nu este nici un zeu pe vreun nor care să indice calea de urmat", a conchis responsabilul francez.

Domnul Mircea Grosaru:

"Remaniere prelungită"

După ce nu demult Guvernul şi-a schimbat o bună parte din miniştri cu alţii, pe ideea că toţi sunt parlamentari, deputaţi sau senatori, ieri, unul dintre miniştri şi-a dat demisia, fiind înlocuit tot de un parlamentar, senator, pe aceeaşi idee.

Remanierea şi demisiile unora au fost consecinţele presiunilor sociale, urmare a înrăutăţirii vieţii, a scumpirilor în urma creşterii TVA, a multor altele şi mai ales a concedierilor ce cresc pe zi ce trece.

Presiunea maselor devine din ce în ce mai mare, acum, în preajma sosirii iernii şi urmare a altor măsuri ce vor trebui operate în vederea realizării celor promise Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene.

Este greu a prezice ceea ce se poate întâmpla în viitorul apropiat din punct de vedere politic, întrucât opoziţia nu va renunţa nici la moţiunea de cenzură şi nici la alte forme de protest împotriva actualului cabinet, iar de această dată au sprijinul nemijlocit al maselor populare.

De cealaltă parte, actuala coaliţie nu mai beneficiază de sprijin popular, iar sloganul cu care au condus: "Ne întoarcem la popor" nu se mai potriveşte precum un an în urmă. A rămas doar o aritmetică parlamentară, care şi aceasta este fragilă, dovada fiind scandalul declanşat de Legea pensiilor.

Şi totuşi, România are nevoie de soluţii.

Soluţiile se par a fi tot de natură politică, deoarece în nicio ţară a Uniunii Europene şi niciun specialist în economie din Europa nu a găsit "soluţia magică" a crizei.

Ne aşteptăm în continuare la frământări ale clasei politice, la lupta pe proiecte politice, singurele care ne pot îndrepta spre ieşirea din impas, pentru că apoi soluţiile se vor găsi.

Ceea ce lipseşte, se pare, la ora actuală, este încrederea.

Încrederea în clasa politică ce îşi asumă perioada următoare se pare că este şi soluţia momentului, soluţie care îi va determina pe cetăţeni să reînceapă cu încredere să muncească pentru a găsi la rândul lor soluţii.

Temperamentul poporului român mă face să cred că aceştia îşi vor recăpăta încrederea în forţele proprii, iar România va redeveni ceea ce cu toţii sperăm, o ţară cu adevărat europeană, pentru că putem!

Domnul Mircea Grosaru:

"150 de ani de la unificarea Italiei"

Pe 17 martie 1961, Italia a devenit stat-naţiune. Statele peninsulei şi cele două Sicilii au fost unite de către regele Vittorio Emmanuele II din dinastia de Savoia.

Arhitectul unificaţiei italiene a fost Contele Camillo Benso di Cavour, prim-ministrul lui Vittorio Emmanuele. De asemenea, unul dintre personajele importante a fost conducătorul de armate Giuseppe Garibaldi. Regatul a declarat război Imperiului Austriac, dobândindu-şi independenţa. Aceasta este istoria pe scurt a unificării, iar anul viitor se vor sărbători 150 de ani la unificarea Italiei, prilej cu care statuia eroului Garibaldi va fi mutată într-o piaţă din Bucureşti, care va fi redenumită Piaţa Garibaldi.

Implicate în acest proiect sunt Ambasada Italiei la Bucureşti, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. şi alte instituţii ale statului italian în România, alături de Primăria Capitalei.

Este a doua iniţiativă de acest gen. În anul curent, la începutul lunii iunie, statuia Lupoaicei a fost restaurată şi mutată din Piaţa Romană în Piaţa Sfântu Gheorghe, care acum se numeşte Piaţa Roma, marcându-se, astfel, înfrăţirea dintre cele două capitale, Bucureşti şi Roma.

Revenind la dezvelirea statuii lui Garibaldi, consider că este un nou prilej de a ne aduce aminte de bunele relaţii existente între România şi Italia. De altfel, în noiembrie 2009, s-au împlinit 130 de ani de relaţii bilaterale româno-italiene. Prezenţa unei importante comunităţi româneşti în Italia, precum şi a numeroşilor etnici şi oameni de afaceri italieni în România conferă relaţiilor bilaterale o trăsătură aparte.

Nu sunt multe ţări cu care România are legături atât de profunde şi solide de prietenie, precum este Italia. Aceste legături sunt, în primul rând, consecinţa originii comune, dar şi rodul eforturilor conjugate ale celor două diplomaţii, de la Bucureşti şi de la Roma.

Îmi exprim speranţa că, în viitorul deloc îndepărtat, vom participa la inaugurarea altor monumente-simbol italiene în România, dar şi la dezvelirea unor statui reprezentând eroi ai neamului românesc pe teritoriul Italiei, pentru că italienii sunt dispuşi să ne cunoască mai bine obiceiurile, cultura, tradiţiile, lucru observat de fiecare dată când artişti din ţara noastră au arătat cât de apropiate sunt cele două ţări şi popoare în spectacole de neuitat.

Domnul Mircea Grosaru:

"România are nevoie de soluţii politice"

Legea pensiilor a trecut cu multe discuţii şi nu numai de Parlament, iar acum este la latitudinea preşedintelui dacă o promulgă sau nu. Sunt convins că preşedintele Traian Băsescu o va face, pentru că nu este prima dată când se ajunge într-un punct în care trebuie să existe o «forţă» decizională care să tranşeze o «mare problemă» ce din nou a generat multe polemici. Preşedintele Traian Băsescu o va face şi de data aceasta, asumându-şi responsabilitatea şi consecinţele ulterioare.

Legea pensiilor, promulgată în actuala formă, are nevoie de îmbunătăţiri ulterioare şi cu siguranţă va fi îmbunătăţită, dar nu acum. Situaţia economică şi politică în care ne aflăm nu ne permite să amânăm adoptarea legii în condiţiile în care o eventuală tergiversare ar putea pune în pericol primirea următoarei tranşe de bani de la Fondul Monetar Internaţional. Aceşti bani sunt absolut necesari pentru viaţa de zi cu zi, dar şi pentru modernizarea structurii statului.

Avem nevoie de împrumut? Ne putem împrumuta din altă parte mai ieftin? Nu, iar în momentul de faţă, împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional reprezintă cea mai ieftină sursă pe care o avem la îndemână. Nu trebuie să ajungem în situaţia altor state, refuzate de FMI şi care au trebuit să apeleze la împrumuturi din alte părţi, mult mai scumpe. Din acest punct de vedere, măcar, România stă bine. Faptul că experţii Fondului consideră că ţara noastră este eligibilă să primească banii promişi în tranşe, este un semn că nu stăm chiar atât de rău încât să nu ne putem redresa, iar logica aceasta poate continua.

România nu va ajunge niciodată în incapacitate de plată, aşa cum susţin unii analişti economici aliniaţi pe la televiziuni, care tot ce fac este să vorbească, să alarmeze populaţia, care niciodată nu au soluţii, ci doar păreri pline de critici la adresa politicienilor, din care unele sunt chiar potrivite.

Este uşor să îţi dai cu părerea pe cifre necunoscute, pe situaţii neîntâlnite pentru că nu îţi asumi niciun risc.

Chiar dacă perioada de criză o să fie poate mai lungă pentru România decât pentru alte ţări, vom trece peste ea cu consecinţe economice şi politice, care încep să se vadă, iar cel mai bine se simte în viaţa politică, tot ea fiind cea de la care vom aştepta adevărate soluţii ce ne vor ajuta să depăşim momentul.

Domnul Mircea Irimescu:

"Frânturi etice, psihologice, politice"

Adept fervent al implicării plenare şi discutabile a preşedintelui în toate problemele politice, juridice şi economice ale ţării, domnul Băsescu, încă de la începutul primului mandat, a adus în viaţa publică a ţării un dinamism apreciabil.

Personal m-am bucurat că foloseşte un tip de discurs politic frust, direct, lipsit de eufemismele cu care ne obişnuiseră predecesorii săi. Ulterior, când am ajuns să asist la cuvântările pe care le ţinea în aula Camerei Deputaţilor, am detectat în vocea, gestica şi intonaţia domniei sale o nuanţă nefirească care ascunde o satisfacţie maladivă: aceea de a fi el cel care spune lucrurilor pe nume, de a fi el cel care trasează "linii directoare", care înfierează devierile şi năravurile politicianiste. În rostirea preşedintelui se identifică precipitarea determinată de teama ca nu cumva să nu i-o ia cineva înainte în facerea publică a gravelor probleme sociale şi economice ale României. Să ne amintim felul intempestiv în care a ieşit la rampă pentru a anunţa reducerea salariilor, pensiilor şi a subvenţiilor de toate formele. Discursul preşedintelui din Parlament de săptămâna trecută confirmă această supoziţie.

În anul 2009 şi mai ales în timpul campaniei care i-a adus ultimul mandat în cea mai înaltă demnitate publică a ţării, domnul Băsescu, perfect informat despre urgenţa impunerii unor măsuri de austeritate specifice perioadelor de recesiune, a decis amânarea lor doar în folosul său electoral şi al partidului care-l susţinea. "Adversarul meu este criza economică", a precizat atunci preşedintele dar, contrar acestei afirmaţii, nu a întreprins nimic pentru uşurarea situaţiei ţării, dovedindu-se capabil a subordona interesele naţionale celor personale şi de grup.

În luările sale de poziţie pe tema dificultăţilor economice ale ţării se vede plăcerea preşedintelui de a se afla în faţa unei provocări. Putem bănui că este mare amator de senzaţii tari. Promisiunea domniei sale că va trece ţara prin criză aşa cum îşi trecea pe vremuri vaporul prin furtună este însoţită de o mulţumire detectabilă. Ceva asemănător celebrei atitudini a fostului premier britanic W. Churchill care - la începutul ultimului război mondial - jubila că, în ciuda ameninţării războiului distrugător, el simţea că întinereşte.

Preşedintele are toate datele unei abordări corecte a realităţii în care se află ţara. În ciuda acestui lucru, capacitatea domnului Băsescu de a intui evoluţia economiei româneşti a fost redusă. De la aprecierea relaţiei cu FMI-ul ca o "centură de siguranţă", la presupunerea că România este protejată de criza financiară, băncile româneşti nefiind în pericol de faliment, la prognozele eronate de reluare a creşterii economice, susţinerile preşedintelui denotă lipsa unui minim fler economic şi politic pentru problemele majore ale ţării. În plus, niciodată nu s-a arătat îngrijorat de erorile sale de apreciere, dimpotrivă, a etalat o tot mai accentuată încredere în sine.

În timpul guvernului Tăriceanu, susţinut de coaliţia care i-a asigurat şi lui accederea la magistratura supremă a României, preşedintele, dovedit că nu suportă o guvernare pe care n-o "comandă", a boicotat energic acţiunile acestui executiv, însă, când şi-a făcut în Parlament bilanţul primului mandat, şi-a însuşit succesele acelei guvernări. Ulterior, nu a ezitat să interpreteze sui generis Constituţia pentru a obţine învestirea unor guverne manipulabile, probând astfel deformaţia profesională a "comandantului" obişnuit doar cu ordine milităreşti.

Pericolul care ameninţă regimul democratic din România prin degradarea, uneori nemeritată, a vieţii parlamentare nu l-a îngrijorat deloc şi nu a întreprins nimic pentru consolidarea unei imagini pozitive a forului legislativ al ţării. Dimpotrivă, pentru creşterea popularităţii sale şi pentru succesul său în alegerile pentru al doilea mandat, în special cu prilejul referendumurilor pe care le-a organizat, a lovit fără remuşcare în inima democraţiei româneşti.

Anii de mandat scurşi au arătat un preşedinte dornic de a ajunge, el şi ţara pe care o conduce, în atenţia vieţii politice internaţionale. A inventat o zonă de interes geopolitic al cărei protagonist urma să fie, a linguşit cea mai mare putere a lumii, a angajat ţara în toate misiunile militare aliate din ultimii ani. În acelaşi timp, incapabil să-şi reprime pornirile de a spune tot ce gândeşte, preşedintele a contribuit la degradarea relaţiilor României cu unele state din zona noastră, în special Rusia şi Ucraina, cu efecte costisitoare pentru viaţa economică a ţării.

Adept al implicării serviciilor de informaţii ale ţării în viaţa cotidiană, obsedat de ideea unui stat puternic, perpetuu tentat de a face din orice probleme de siguranţă naţională, de câte ori a avut prilejul să intre în conflict cu cineva, preşedintele a "fructificat" eficient oportunitatea şi... certurile s-au ţinut lanţ! Cu aprecieri care au mers de la acuzaţii de corupţie, niciodată probate, până la presupuse defecte fizice ale persoanelor (exemplu: recenta demascare a "feţei imature" a lui Victor Ponta), preşedintele a contribuit la menţinerea unei stări de instabilitate în spaţiul public.

Exemplele prezentate sunt în măsură să creioneze, fie şi sumar, profilul etic şi psihologic al unui înalt demnitar, de prestaţia căruia depinde prezentul şi viitorul ţării. Să medităm asupra lui.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Păpuşile joacă bine"

Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca a luat fiinţă în anul 1950, având ca şi specific o activitate artistică paralelă a celor două secţii - română şi maghiară - cu spectacole adresate copiilor, poate cel mai pretenţios public. Cele mai multe titluri ale spectacolelor montate la Teatrul de Păpuşi Puck au fost jucate atât în limba română, cât şi în limba maghiară.

Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca a participat la numeroase festivaluri, lucru care s-a concretizat în premii câştigate de artiştii acestei instituţii de cultură.

În perioada prezentă, Teatrul de Păpuşi Puck efectuează un turneu în Statele Unite ale Americii, la invitaţia Universităţii de Stat din Arizona, cu spectacolul Cartea cu Apolodor de Gellu Naum.

Proiectul face parte dintr-un program de colaborare între Teatrul Puck şi School of International Letters and Cultures şi Romanian and Central European Collaborative College of Liberal Arts and Sciences condus de doamna profesor Ileana Alexandra Orlich şi desfăşurat anual, începând cu anul 2007, cu spectacole adresate studenţilor, cadrelor didactice americane şi comunităţii româneşti din Phoenix.

Nici Teatrul de Păpuşi Puck nu a fost scutit de probleme, dar spre deosebire de Opera Naţională Română şi Teatrul Naţional Român, acestea s-au rezolvat prin comunicare.

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

Îl ascultam ieri pe domnul deputat PDL Cristian Boureanu pe un post de televiziune, cum, întrebat fiind ce părere are despre demisia domnului ministru de interne Vasile Blaga, a răspuns că este foarte încântat "că la singurele alegeri locale desfăşurate în acest sfârşit de săptămână, PDL-ul a fost câştigător". Este adevărat că la întrebarea jurnaliştilor nu a răspuns, şi posibil nici nu ar fi ştiut să răspundă, atâta timp cât i-a lipsit până şi informaţia că tot la acest sfârşit de săptămână şi PSD-ul a ieşit învingător la alegerile locale, cu o majoritate covârşitoare, din primul tur şi mai ales cu un primar care a fost PDL-ist cu ceva vreme în urmă, domnul Paul Radu, în comuna Galbinaşi, judeţul Călăraşi.

Chiar dacă preşedintele PDL Călăraşi, Marian Dinulescu, repetând jocul "pana de curent" de la alegerile prezidenţiale, a dat ordin să se oprească curentul electric în secţiile de votare din Gălbinaşi şi a trebuit să fie dat afară cu jandarmii din secţia de votare, 1.270 (73,9%) cetăţeni cu drept de vot din comună au ales PSD-ul din primul tur, cu o prezenţă la vot de 67%. Din 1.742 voturi valabil exprimate PSD a avut 1270 voturi, PDL 357 voturi, PNL 61 voturi, PC 45 voturi, UNPR 8 voturi. Posibil că domnul deputat Boureanu sau un alt PDL-ist să explice insuccesul avut în Gălbinaşi prin faptul că domnul candidat din partea PDL nu a avut curajul să-şi pună pe bannere şi afişe niciun însemn PDL, gândindu-se că apartenenţa politică va trece neobservată şi va putea păcăli electoratul. Voinţa poporului nu mai poate fi înfrântă, iar românii nu mai pot fi păcăliţi.

Efortul PDL-ului de a frauda alegerile locale din Gălbinaşi, judeţul Călăraşi, au fost zădărnicite de hotărârea fermă a cetăţenilor de a vota candidatul PSD-ului, Paul Radu!

Încă o dată, echipa PSD Călăraşi a dovedit că social-democraţia este ceea ce îşi doresc românii şi de aceea îi mulţumesc!

Domnul Octavian Bot:

"De la vehemenţă la demenţă"

Un procuror acuză. Acuză, nu de la Parchet, ci de la tribuna Parlamentului. Procurorul este nimeni altul decât Victor Ponta, preşedintele PSD.

Admit că lupta contrariilor duce la progres social şi politic. Pot admite uneori chiar şi accente mai vehemente ale acestei lupte. Nu pot admite însă ca la adăpostul imunităţii parlamentare, un lider politic să spună unor parlamentari, hoţi.

În momentul în care Victor Ponta a pronunţat de la tribună acest cuvânt, mi-a părut rău că sunt deputat, pentru că o asemenea măgărie merita un anume "răspuns". Îmi dau seama că Victor Ponta a împrumutat ceva de la vechii procurori: întâi acuză, şi pe urmă fabrică probe. La ce te poţi aştepta de la unul care se joacă de-a Che Guevara, fără să observe că înfăţişarea sa imberbă şi infantilă contrastează evident cu înfăţişarea liderului cubanez. Cine nu are simţul ridicolului...

Imaturitate este cuvântul care ar trebui scris pe fruntea lui Victor Ponta, căruia eu nu-i spun "hoţ", dar nici "domn" nu-i pot spune. Teribilismul îl face pe Victor Ponta să se viseze pilot de raliuri, în timp ce el ocupă la curse doar locul din dreapta, citind de pe hartă: curbă la stânga, curbă la dreapta. Volanul însă, este în mâna altuia, aşa după cum probabil se întâmplă şi cu conducerea Partidului Social Democrat.

În altă ordine de idei, cu toate că nu mă număr printre cei care îl apără pe Traian Băsescu, nu pot să nu observ "nebunia" celor care anunţă suspendarea preşedintelui pentru motivul că "va promulga Legea pensiilor".

Un preşedinte nu se suspendă pentru că promulgă sau nu promulgă o lege, dacă acea lege nu este invalidată de Curtea Constituţională.

Vă asigur că în situaţia în care Preşedintele României, indiferent cum s-ar numi acesta, ar încălca Constituţia, aş vota cu două mâini suspendarea sa.

Domnul Radu Stroe:

"România: între confuzia minciunii şi realitatea disperării"

Săptămâna trecută a cunoscut un veritabil "seism" politico-social. Fraudarea deschisă a Legii sistemului unitar de pensii de către Coaliţia aflată la putere a atras după sine un crescendo de minciuni, devoalări, dezminţiri şi demantelări punctuale ale inducerilor în eroare. Folosind o tehnică arhicunoscută şi de prea multe ori uzitată, s-a încercat minimizarea până la anihilare a propriei vine şi îndreptarea atenţiei, cu mânie proletară şi arătat de mâini, în tabăra opusă, prin fabricarea artificială de vinovăţii!

În autoasumata calitate de premier, preşedintele Traian Băsescu s-a simţit "obligat" să intervină şi să susţină, până în pânzele albe, frauda voturilor pe Legea pensiilor. Cu o candoare fictivă, îşi aducea aminte despre lucruri inexistente, uşor, de altminteri, de contracarat. Şi ca întotdeauna vinovaţii sunt alţii. De data aceasta, şi mass-media s-a aflat sub tirul acuzator al Preşedintelui: "Suntem într-o situaţie disperată, nu avem soluţii, politicienii nu ştiu ce e de făcut, ceea ce este una din minciunile majore pe care mass-media le propagă".

Să vedem dacă "minciunile majore" propagate de presă îşi găsesc corespondent în realitate:

1. Agregarea mişcării sindicale, nicio zi fără greve, demonstraţii, întregi segmente sociale ajunse la limita suportabilităţii, a disperării, protestul fără precedent al poliţiştilor, care a avut drept urmare demisia ministrului de interne Vasile Blaga. Acest lucru nu înseamnă, în concepţia Preşedintelui ţării, situaţie disperată?
2. Un nou acord cu FMI, care trebuie încheiat după ce terminăm actualul acord, a cărui scadenţă este în aprilie 2011, reprezintă "soluţia" pretinsă de Preşedinte?
3. Fraudarea voturilor pe o lege foarte importantă înseamnă că "politicienii ştiu ce e de făcut"?

60.000 de concedieri din sectorul bugetar, 25% din şcoli închise pentru că sunt costisitoare, reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului etc. sunt alte soluţii ale politicienilor care ştiu ce e de făcut, situaţia ţării nefiind deloc disperată? Faptul că traiul decent din România este de 3,6 ori mai prost decât al celui mai sărac om din Luxembourg, că ţara noastră este campioană în Europa la concedieri, că speranţa de viaţă este una dintre cele mai scăzute, că mortalitatea infantilă este cea mai ridicată din Europa, că spitalele sunt în colaps, aceasta nu reprezintă o situaţie disperată? Se pare că nu, din moment ce primăriile PDL şi UNPR primesc contracte în valoare de multe milioane de lei, respectiv euro!

Mimând optimismul, Preşedintele ne-a asigurat că "Mergem înainte ştiind unde mergem". Şi are dreptate! Lăsând fraza ambiguă, precum preoteasa Pythia în antichitate, nu-l putem acuza că nu ne-a avertizat asupra colapsului. Înţelege fiecare ce vrea, în funcţie de starea de spirit!

Domnul Relu Fenechiu:

"Ce a vrut Traian Băsescu, ca jandarmii să se încaiere cu poliţiştii?"

Manifestaţiile de vineri 24 septembrie, mai precis ce a urmat, au arătat, dacă mai era nevoie, adevărata faţă a lui Traian Băsescu. Ceea ce este extrem de grav este faptul că şeful statului, pentru a-şi conserva puterea şi pentru menţinerea la guvernare a grupării politice pe care o conduce - PDL - este în stare de orice, inclusiv să recurgă la gesturi care pot provoca incalculabile convulsii interne în societatea românească, asta ca să nu folosesc un termen mult mai radical. Un pasaj din declaraţia de presă susţinută de Traian Băsescu, duminică, 26 septembrie, este mai mult decât îngrijorător. "Singurii care au încălcat legea au fost salariaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor. Şi nu mă refer aici numai la poliţiştii care au manifestat, ci şi la jandarmii care nu au aplicat legea, au negociat-o cu sindicaliştii", a declarat şeful statului. Partea a doua a declaraţiei se poate traduce doar într-un singur fel: preşedintele critică jandarmii pentru că NU au utilizat forţa pentru a opri marşul poliţiştilor.Ştie oare Traian Băsescu ce ar fi însemnat utilizarea forţei de către jandarmi, având în faţă colegi din cadrul altei arme a ministerului de interne? Sunt convins că ştie, şi sunt convins că a urmărit declanşarea unor violenţe fără precedent în România postdecembristă. Nu mai pun la socoteală în ce hal ar fi decăzut imaginea României în exterior, după ce agenţiile străine de presă ar fi relatat ciocniri între jandarmi şi poliţişti.

Pasajul din declaraţia de presă a preşedintelui pe care l-am citat anterior, mai trebuie privind şi dintr-un alt unghi. În urmă cu exact o săptămână, pe 21 septembrie, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, Traian Băsescu - solicitat doar să se pronunţe vizavi de cea mai mare fraudă parlamentară din ultimii 20 de ani - a afirmat: "Este interesant, nu găsesc articolul constituţional prin care preşedintele face ordine în Parlamentul României". O ilegalitate văzută la televizor de o Românie întreagă nu a fost văzută de şeful statului, în schimb, în cazul manifestanţilor de vineri, domnia a descoperit că legea a fost încălcată. Deci suntem în faţa unei duble judecăţi: pentru grozăvenia din Parlament Traian Băsescu nu se pronunţă, dar în ceea ce priveşte depăşirea cadrului unei autorizaţii pentru un miting de protest, se pronunţă categoric.

O altă mostră de judecată cu dublă măsură: Traian Băsescu, urmat de Vasile Blaga şi de corul susţinătorilor preşedintelui au acuzat faptul că vineri, printre participanţii la manifestarea din faţa Palatului Cotroceni ar fi existat cinci poliţişti care ar fi avut asupra lor armele din dotare. Nu pot să mă pronunţ, până nu vor exista dovezi clare în acest sens. În schimb, există dovezi clare - imagini tv filmate de la jumătate de metru - că la precedenta manifestaţie de protest a poliţiştilor, cea din Piaţa Victoriei din august 2009, chiar poliţistul care a discutat cu Traian Băsescu (2009 fiind an electoral, şeful statului s-a dus val-vârtej în mijlocul manifestanţilor, deşi guvernul era ţinta protestelor) avea asupra sa pistoletul din dotare. De ce anul trecut Traian Băsescu şi susţinătorii săi nu s-au sesizat? De ce în 2010 participarea la o manifestare de protest cu armamentul din dotare este considerată de şeful statului drept infracţiune - apropo, ce articol din Constituţie îi permite şefului statului să se pronunţe în acest caz - iar în 2009 nu constituia infracţiune? La această întrebare este imperios necesar ca preşedintele să dea un răspuns.

În final, subscriu la o afirmaţie a unui lider de centrală sindicală: "Considerăm că acest gen de atitudine (a preşedintelui Traian Băsescu - n.a.), care a fost precedată în ultima perioadă de alte decizii şi mesaje în spaţiul public, urmează să ducă la modificarea cadrului legislativ din România şi la restricţionarea unor drepturi cetăţeneşti". Acuzaţiile de subminare a autorităţii statului şi convocarea CSAT ar putea conduce spre aşa ceva.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Antim Ivireanul, sărbătorit de râmniceni"

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte în fiecare an, pe 27 septembrie, pe Sfântul Antim Ivireanul. Şi anul acesta, sărbătoarea Sfântului Antim a fost cinstită în mod deosebit în municipiul Râmnicu Vâlcea, întrucât Antim Ivireanul este ocrotitorul spiritual al râmnicenilor. În această perioadă au fost organizate o serie de manifestări duhovniceşti şi culturale dedicate patronului spiritual al acestui municipiu.

Credincioşii din Râmnicu Vâlcea şi-au cinstit ocrotitorul, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, prăznuit de Biserica noastră în fiecare an, la 27 septembrie. În Arhiepiscopia Râmnicului au fost aduse spre închinare moaştele Sfinţilor Martiri de la Niculiţel, împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, zeci de credincioşi venind să se roage la aceşti sfinţi.

Mitropolit al Ţării Româneşti, Antim Ivireanul a scris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre. Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Romanească l-au făcut vrednic de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. Odată cu numirea sa a dus acolo şi tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniţă, la Râmnic. În decurs de trei ani a imprimat aici 9 cărţi, din care 3 româneşti şi 3 slavo-române, mai multe cărţi de slujbă, dintre care şi Liturghierul cu Molitfelnicul, primele ediţii româneşti din Muntenia.

După doar trei ani s-a petrecut o nouă schimbare în viaţa lui Antim Ivireanul. La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care înainte de moarte şi-a exprimat dorinţa ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind ca este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească. S-a şi ţinut seama la alegere de dorinţa mitropolitului.

În activitatea sa de mitropolit a dovedit calităţi de pastor, predicator şi patriot, întemeind o nouă tipografie, la Târgovişte. De asemenea, au rămas de la el 28 de predici la diferite duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale. Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toţi Sfinţii din Bucureşti" (numită azi mânăstirea Antim), ridicată în anii 1713-1715, după planurile lucrate de el însuşi.

Aşadar, mitropolitul Antim Ivireanul şi-a pus toate cunoştinţele şi priceperea în slujba credincioşilor. Antim Ivireanul este una din figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii, iar ca tipograf, autor de lucrări originale, traducător al cărţilor de slujbă în româneşte, predicator şi pastor de suflete, ctitor de lăcaşuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei a scris pagini importante în istoria României.

Domnul Stelian Fuia:

"Evaziunea fiscală din agricultură"

Cu toţii ne dorim ca agricultura românească să recâştige prestigiul pe care îl avea odinioară, cel puţin în zona geografică a Europei Centrale şi de Est. Cu toţii ne dorim ca pe mesele românilor să se găsească mai degrabă produse româneşti, decât produse de import.

Nu cred că mai este cineva care să nu dorească să vadă cea mai mare parte a terenurilor agricole cultivate, şi nu lăsate în paragină, deşi pentru cultivarea lor agenţiile de plăţi au furnizat ajutoare. Nu cred că poate contesta cineva ajutorul imediat pe care fermierii români trebuie să îl primească atât din partea statului român, cât şi prin politica agricolă comună europeană.

Ceea ce nu trebuie să confundăm este diferenţa dintre sprijinul pe care fermierii şi agricultura românească trebuie să-l primească şi comportamentul licit pe care cei ce acţionează în domeniu trebuie să-l însuşească.

Toată lumea ştie că în sectorul agroalimentar, un domeniu ce reprezintă o parte importantă a produsului intern brut din România, evaziunea fiscală a înregistrat un trend ascendent, an de an, ajungând astăzi la impresionanta sumă de 1 miliard de euro.

Mă întreb şi vă întreb, oare cum poate sprijini Ministerul Agriculturii acest sector, dacă el nu contribuie la resursele bugetare ale statului român, dacă el este doar bugetofag?

Sprijinul statului român trebuie orientat cu prioritate către acei agenţi agricoli care probează corectitudinea fiscală a activităţilor lor, care în pofida provocărilor crizei economice preferă să rămână cu afacerile în economia oficială.

Nu ne mai putem plânge la infinit despre nerealizările acestui domeniu în cadrul economiei naţionale, atâta vreme cât fermierii cinstiţi nu pot concura loial cu reţelele comerciale ilicite, cu activitatea neloială a fermierilor aflaţi în economia subterană.

Cred cu putere că şi pentru agricultură a sosit un aşa-zis moment "zero", în care va trebui să stabilim pe cine sprijinim şi cum, şi ce sens trebuie să ia politica agricolă din România.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Preşedintele-premier ne pune din nou în faţa faptului împlinit!"

Români, fiţi liniştiţi! Suntem în continuare pe cele mai bune mâini portocalii, dar, mai ales, pe cele mai pricepute mâini cotroceniste! Guvernanţii bocieni ne prevestesc, încă o dată, pentru la anul, creşterea economică mult visată dar, pentru ca această minunată ţintă să fie atinsă în cele din urmă de către al Cincilea guvern Boc, preşedintele-premier ne-a transmis hotărât de la tribuna Parlamentului că avem nevoie de un nou acord cu FMI, pe care-l vom încheia tot la anul!

Astfel, suntem bombardaţi, ca şi până acum, de vreo doi ani încoace, de veşti alternative, când de una caldă, când de una rece, ca să nu ne obişnuim nici cu binele cotrocenist prea tare şi nici în depresie să nu ne afundăm cu toţii, atunci când răul PDL-ist ne copleşeşte!

Noi, toţi românii, trebuie să fim pregătiţi să ne trăim viaţa în propria noastră ţară, numai aşa cum ne-o desenează preşedintele Băsescu şi, ori de câte ori acesta se decide să ne mai picteze vreo etapă în culorile alese instant, noi trebuie să privim spăşiţi la următoarea planşă pe care ne-o proiectează sau să fim pregătiţi oricând să facem faţă şocurilor electrice la care acesta ne conectează brusc!

Preşedintele a venit săptămâna trecută în Parlamentul României, după bunul său obicei, doar ca să mai împroaşte puţin cu noroi opoziţia, să strige cât îl ţin puterile cât de buni şi frumoşi sunt PDL-iştii săi, în frunte cu frauduloasa doamnă Anastase şi cu falimentarul domn Boc şi să sublinieze intens, cât de răi suntem noi, toţi ceilalţi politicieni, atenţionându-ne, cu această ocazie, că nu am scăpat de ce era mai dificil: "Greul nu a trecut"! Dar nu-i nimic, lucrurile se pot rezolva din mers, încheind încă un acord cu FMI, pe care dumnealui, probabil, l-a discutat şi decis deja cu reprezentanţii Fondului! Iar noi, ca nişte accesorii perfecte, fără sunet şi fără drepturi, suntem înştiinţaţi, în direct, că nu avem o altă alternativă decât să acceptăm tacit ce ni se oferă în dar, cu toată mărinimia prezidenţială!

Doar toată această muncă silnică, de 16 ore pe zi, incomparabilă ca efort cu a oricărui alt român, o muncă dificilă şi sacrificantă, prestată timp de şase ani zbuciumaţi, la frâiele ţării şi ale guvernelor, este închinată în întregime, de către domnul Băsescu, numai şi numai binelui nostru etern!

De aceea consideră preşedintele că este atât de îndreptăţit să hotărască de fiecare dată singur absolut tot, în numele nostru, indiferent dacă povara ulterioară, pentru următorii zeci şi zeci de ani, va apăsa cu toată greutatea numai pe umerii noştri, iar datoria uriaşă, multiplicată la nesfârşit de prea multă incompetenţă guvernamentală bociană, riscă să ne îngroape pentru totdeauna în întunericul sărăciei permanente!

Încă din anul 2008, priceputele guverne Boc I, II, III, IV şi acum şi al V-lea, ne-au tot minţit cu neruşinare, în fiecare lună, că vom avea parte cu certitudine în următoarea perioadă, de creştere economică şi de revenire pe trend ascendent a economiei româneşti! Şi, în realitate, blocajul economic şi colapsul financiar s-au adâncit într-un haos cum nici celui mai slab stat african nu i-a fost dat să trăiască în anul 2010!

Dar noi nu avem alternativă: trebuie să sperăm că veştile bune, promise de un milion de ori pe minut de către preşedintele-premier, care modernizează neîntrerupt statul român de şase ani, numai cu minciuni şi eşecuri, şi veghează neîncetat la bunăstarea noastră, cu amputări pe viu şi austeritate fără limite, vor veni cu siguranţă la anul: mai precis la anul şi la mulţi ani!

Preşedintele vrea ca noi, toţi ceilalţi români, să nu fim nimic altceva decât nişte simpli spectatori, folosiţi pe post de aplaudaci la comandă, chiar dacă ni se prezintă tot timpul cel mai prost spectacol pe timpul, banii şi viitorul nostru!

Acest scenariu înfiorător, cu iz din ce în ce mai evident de reeditare a perioadei de dinainte de 1990, pus cu minuţiozitate în scenă de către conducătorul suprem al Partidului Diletanţilor Laşi, are un singur scop, şi anume acela de a ne îndrepta, cu paşi repezi, spre cel mai cumplit eşec al democraţiei: dictatura!

Domnul Titi Holban:

"Băsescu şi sindromul Năstase"

Asistăm în ultima perioadă de timp la o acţiune tot mai agresivă a Preşedintelui Băsescu împotriva mass-mediei româneşti. În fiecare ieşire publică de la realegerea sa în funcţie acesta nu scapă nici un prilej pentru demonizarea presei. Dacă această atitudine a debutat în timpul campaniei electorale cu "înfierarea" mogulilor de presă, acum ea este ţintită către această breaslă în general.

Presa este de vină pentru că întreţine o stare de "neîncredere" în guvernanţi, că induce panică faţă de evoluţia economică şi se face vinovată de prezentarea unor adevăruri crude. Probabil că, aşa cum declara însuşi preşedintele - că se uită doar la Discovery în semn de protest faţă de presă, acesta nu mai are niciun contact cu realitatea. Nu vede nici suferinţa românilor, nici protestele sau mitingurile şomerilor şi angajaţilor din diferite ramuri, pentru că este mai preocupat de reportajele ştiinţifice.

Asaltul împotriva presei aduce aminte de finalul guvernării Năstase, în care toate "mergeau bine", dar presa era vinovată de dezvăluirea cazurilor de corupţie şi ineficienţă în cheltuirea banului public, de aroganţa şi minciuna guvernanţilor de atunci.

Numai că unealta domnului Băsescu, adică Guvernul Boc, a îndrăznit ceea ce Adrian Năstase nici nu visa: să lovească în presă prin diminuarea veniturilor, prin suprataxare şi să îi umilească prin introducerea unui haos administrativ.

Însă cea mai importantă similitudine dintre cele două regimuri este că în momentul în care au abordat astfel de atitudini, acestea au marcat începutul sfârşitului şi plecarea de la guvernare!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Pentru nefericiţii sorţii"

Am primit la cabinetul parlamentar numeroase sesizări cu privire la nerespectarea prevederilor Legii nr.448/2006 privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi la măsurile urgente ce se impun privind plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav.

La aprobarea bugetelor locale pe 2010 nu s-au alocat resurse financiare suficiente pentru asigurarea cheltuielilor salariale ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor, iar direcţiile generale de finanţe publice nu au dispus completarea sumelor din venituri proprii.

În aceste condiţii, majoritatea primăriilor nu mai au bani pentru aceste drepturi.

La nivelul judeţului Iaşi, din cele 98 de primării, doar 8 au repartizate sumele suficiente pentru plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor de însoţitor al persoanei cu handicap grav, altul decât vizual. Sunt restanţe de luni de zile la plata acestora, cu consecinţe grave asupra calităţii îngrijirii persoanelor cu handicap grav.

În alte localităţi s-a procedat la "trecerea în şomaj" a asistenţilor personali, efectuându-se chiar proceduri de concediere colectivă.

Practic s-a realizat privarea persoanelor cu handicap grav de dreptul la protecţie socială stabilit de comisia de încadrare în grad de handicap.

Aceste false economii nu au determinatdecât o presiune suplimentară pe bugetul fondului de şomaj, autoritatea locală neavând în continuare resurse financiare pentru a asigura îngrijirea corespunzătoare a persoanelor cu handicap grav.

Totodată se înregistrează o creştere alarmantă a cererilor de instituţionalizare a persoanelor cu handicap, pe motiv de imposibilitate financiară de a asigura îngrijirea acestora în familie, ceea ce aruncă România în urmă cu un deceniu. În plus, numeroase studii demonstrează faptul că suntcosturi mai mari de întreţinere instituţionalizată decât în familie ceea ce va duce la presiuni mai mari asupra bugetului decât cele actuale.

Situaţia semnalată este întâlnită în aproape toate judeţele, fiind afectate câteva mii de persoane cu handicap.

Considerăm oportună deblocarea imediată a fondurilor necesare pentru asigurarea plăţii integrale a acestor drepturi prin adoptarea urgentă a propunerilor de modificare a Legii nr.11/2010 privind bugetul de stat, şi anume introducerea la art.5, după alin.(7) a unui nou alineat, (7¹), care va avea următorul cuprins:

"În cazul în care sumele alocate prevăzute la alin.4) nu sunt suficiente pentru plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor de însoţitor al persoanelor cu handicap grav altul decât vizual, diferenţa poate fi asigurată prin redistribuirea sumelor neutilizate pentru plata ajutoarelor sociale sau, în lipsa acestora, prin completare din Fondul de rezervă al Guvernului, cu avizul instituţiei prefectului aprobată prin hotărârea Guvernului României".

Totodată, propunem şi modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, mai precis propunem modificarea art.40 alin.(1), care prevede în prezent că: - "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care să suporte salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii", după cum urmează: art.40 alin.(1) - "Sumele aferente plăţii asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor de însoţitor se vor asigura din bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale."

Sperăm ca prin aceste propuneri legislative susţinute de 32 de ONG-uri din întreaga ţară să putem rezolva problema salarizării asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi să putem asigura asistenţa celor loviţi de soartă.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Războiul cu poporul, sub cerul portocaliu"

Discursurile despre solidaritate şi responsabilitate s-au pulverizat după atacul cu caschete de poliţişti aruncate peste gardul Palatului Cotroceni. De supărare, Traian Băsescu a anunţat că renunţă la poliţişti şi jandarmi. Escorta chelnerilor de la "Cireşica" este suficientă.

Îi sugerez domnului Băsescu să renunţe şi la popor. Ar fi un gest de onoare şi responsabilitate. Prea mulţi români nu-l înţeleg pe preşedintele care vede un viitor roz, sub un cer portocaliu!

Viziunea măreaţă a lui Traian Băsescu asupra României de mâine începe să capete contururi clare, dar plebea ignorantă nu pricepe că e nevoie de sacrificii pentru a putea schimba bordurile de 6 ori pe an, cel puţin. Poporul egoist nu ştie că banii contribuabilului român nu sunt pentru români, ci pentru hergheliile de firme portocalii care au profituri uriaşe din contractele cu statul!

Aşadar, Traian Băsescu s-a supărat pe opoziţia sinistră, pe foştii guvernanţi şi pe mogulii cei răi. Şi-a vărsat nervii pe parlamentari, ziarişti, sindicate şi magistraţi. S-a încruntat la sinistraţii disperaţi, la pensionarii care vor pensii şi la şomerii care vor locuri de muncă. I-a pus la regim pe bugetarii graşi. S-a supărat pe medici şi profesori, prin urmare le-a arătat drumul spre alte ţări europene şi a anunţat desfiinţarea a 200 de spitale şi a 3.000 de şcoli.

Sistemul sanitar fiind pe butuci, românii sunt sfătuiţi să se trateze cu ceai de păducel. Nici sistemul de învăţământ nu stă mai bine, iar instanţele sunt în pragul colapsului. Recomandările de la Cotroceni lipsesc la aceste capitole. Poporul "second-hand" este lăsat să se descurce cum poate, dacă nu înţelege ce noroc a dat peste el cu un asemenea preşedinte!

Despre starea economiei nu se mai ştie nimic. Dimineaţa ieşim din criză, seara intrăm din nou în recesiune. Sau invers. Din când în când, ne anunţă domnul preşedinte cum stăm, ca să ştie şi Emil Boc încotro merge ţara. Oricum, salariile şi pensiile scad, iar preţurile cresc.

Poporul care protestează e ignorant sau vrea să submineze autoritatea statului în care legile se adoptă prin fraudă, cu aportul nemijlocit şi sub directa supraveghere a liderilor portocalii!

Mecanismele democratice încurcă socotelile de la Cotroceni, iar Traian Băsescu duce un război greu împotriva propriului popor.

PSD este pregătit să introducă acţiunea de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, în cazul în care actualul şef al statului îşi pune semnătura pe o lege adoptată în mod fraudulos, care afectează grav viaţa a şase milioane de români pensionari. Ne asumăm această răspundere şi îi lăsăm pe români să ne judece.

PSD se va bate în continuare pentru drepturile pensionarilor şi va face toate demersurile pentru a îndrepta erorile comise de actuala putere!

PSD va sprijini acţiunile de protest ale sindicaliştilor şi va fi alături de cetăţeni.

Strângem în continuare semnături pentru demiterea Guvernului Boc, pentru că noi, membrii Partidului Social Democrat, suntem convinşi că România are nevoie de un alt guvern, de o altă direcţie. Suntem convinşi că românii merită o şansă adevărată la un viitor mai bun.

Domnul Varga Attila:

Prin prezenta declaraţie politică doresc să atrag atenţia asupra unor aspecte îngrijorătoare ce se petrec în învăţământul preuniversitar în judeţul Satu-Mare.

În urma restructurărilor s-au desfiinţat mai multe posturi de conducere şi chiar unităţi de învăţământ pe motiv de criză economico-financiară şi de raţionalizare a resurselor umane. În unele cazuri şi situaţii pot fi discutabile aceste măsuri şi poate nici nu se justifică, dar trecând peste acest aspect, considerăm de neadmis şi inacceptabil ca aceste măsuri - oarecum disperate, luate sub presiunea crizei şi a reducerii cheltuielilor prin orice mijloace - să constituie un pretext sau un prilej de a elimina din conducerea şcolilor a directorilor sau a directorilor adjuncţi de naţionalitatea maghiară. Or, aceasta se întâmplă în judeţul Satu-Mare, de către Inspectoratul Şcolar, prin schimbarea şi îndepărtarea, sau omisiune de a numi în funcţie a directorilor, respectiv a directorilor adjuncţi care reprezintă comunitatea maghiară, elevii maghiari din acele şcoli în care există şi clase cu predare în limba maghiară. Menţionăm că în aceste şcoli numărul elevilor de naţionalitate maghiară este considerabil, asta însemnând fie că sunt în aceeaşi proporţie cu numărul elevilor români, fie cel puţin în proporţie de 50% din numărul elevilor români.

Apreciem că această atitudine, neglijentă, nepăsătoare şi rău-intenţionată a Inspectoratului Şcolar, respectiv măsurile sunt păguboase, abuzive şi discriminatoare.

Nu putem accepta ca măsurile de austeritate să fie folosite drept mijloc de limitare şi ştirbire a drepturilor minorităţilor naţionale, respectiv să fie folosite drept justificare a unor măsuri profund nedrepte. Este adevărat că unele schimbări pot fi criticate nu pentru motive etnice, ci pentru faptul că directori competenţi, care şi-au confirmat profesionalismul, au fost înlocuiţi cu persoane incompetente. Exemplul cel mai elocvent fiind cazul Liceului de artă din Satu-Mare.

UDMR va depune eforturi împreună şi în consens cu voinţa profesorilor din aceste şcoli şi cu voinţa părinţilor copiilor de a opri acest fenomen, şi atrage atenţia autorităţilor locale, judeţene şi centrale că aceste măsuri discriminatorii ne duc înapoi în timp, la anumite practici care am crezut a fi depăşite şi care cauzează multe prejudicii nu doar procesului de învăţământ, dar şi convieţuirii interetnice normale, paşnice pe care am clădit-o împreună cu mult efort, dar şi în general politicii române în privinţa respectării drepturilor minorităţilor naţionale.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Un preambul necesar pentru un raport guvernamental - Starea României 2010"

Asistăm sau chiar participăm la evenimentele agitate ale ultimelor zile; măsurile fiind luate - după cum ni se spune -, pentru asigurarea normalităţii, normalitatea fiind însă foarte departe de noi. În situaţia dată, a nemulţumirilor generale legate de restricţiile salariale, de nerespectarea procedurilor parlamentare şi de perspectiva neacoperirii unor servicii publice esenţiale, România se află într-o situaţie dificilă, iar dificultatea este transformată în suportul unor bătălii politice, uitându-se esenţialul, acela al construirii statutului european, de care avem nevoie pentru a depăşi cu adevărat criza şi consecinţele dramatice ale acesteia asupra românilor.

Ca ţară membră a Uniunii Europene, România ar trebui să trateze cu maximă responsabilitate problemele momentului şi să gândească cu profesionalism şi seriozitate procesul anevoios al construcţiei dezvoltării durabile, unde, la nivel conceptual general, sunt necesare trei direcţii de acţiune: dezvoltarea capacităţilor novative în utilizarea resurselor locale, dezvoltarea capacităţilor de producţie competitivă şi stimularea valorificării produselor autohtone la nivel local, regional, naţional şi european. Pentru aceasta este nevoie de definirea interesului general, de o strategie reală, de programe de acţiune, de parteneriate corecte, de atragerea resurselor financiare şi de împărţirea corectă a plusvalorii, capabilă să mulţumească atât pe deţinătorul de capital, cât şi pe angajat. Starea prezentă este agravată şi de situaţia Europei, care, după părerea specialiştilor, deşi unificată din punct de vedere economic, pierde totuşi teren, în timp ce competitivitatea sa este în scădere, dinamismul ei se încetineşte, iar populaţia îmbătrâneşte.

Din reacţia diverselor instituţii, astăzi, la aproape trei săptămâni de la prezentarea raportului Preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu privire la "Starea Uniunii 2010", constat că acesta nu a constituit baza unei dezbateri politice importante cu privire la poziţionările României în contextul dezvoltărilor preconizate la nivel european, cu atât mai mult cu cât deciziile care vor fi luate în acest an vor avea implicaţii pe termen lung, într-o Europă definită ca fiind a oportunităţilor, în care cei cu aspiraţii sunt promovaţi, iar cei cu nevoi sunt neglijaţi, dacă nu se creează coeziunea economică, socială şi teritorială de care avem nevoie.

În ce categorie ne situăm? Răspunsul nostru este dificil deoarece, din păcate, reforma este doar definită, aceasta vizează mai mult aspecte de structurare administrativă şi de calibrare socială la o stare economică care nu poate persista natural, având în vedere standardele de competitivitate economică funcţionale la nivelul Uniunii Europene. În cadrul Raportului, Preşedintele Comisiei abordează perspectiva economică a UE, bazele de la care Europa îşi modernizează economiile, faptul că redresarea îşi intensifică structurarea economiilor, anumite incertitudini şi riscuri, accelerarea reformei europene, momentul modernizării economiei europene sociale de piaţă, astfel încât aceasta să poată concura la nivel mondial şi să răspundă provocării pe care o reprezintă demografia. Pentru anul viitor, Jose Manuel Barroso prezintă cinci provocări: abordarea crizei şi guvernanţei economice; reabilitarea creşterii economice pentru crearea de locuri de muncă, prin accelerarea programului de reforme Europa 2020; clădirea unui spaţiu de libertate, justiţie şi securitate; deschiderea negocierilor pentru un buget UE modern şi exercitarea unei influenţe europene pe scena mondială. Se subliniază măsurile pentru ca uniunea monetară să fie însoţită de o adevărată uniune economică, de importanţa existenţei unui sector financiar solid şi viabil, aflat în slujba economiei reale, de impunerea unui sistem de supraveghere european eficace şi de structurarea finanţelor publice într-un mijloc pentru atingerea unei creşteri economice ce permite crearea de locuri de muncă. Această creştere trebuie să fie durabilă şi favorabilă incluziunii.

Liderul european afirmă că pentru atingerea acestui obiectiv este necesară o concentrare pe trei priorităţi: asigurarea de locuri de muncă pentru mai mulţi oameni, impulsionarea competitivităţii companiilor noastre şi adâncirea pieţei unice. În cadrul acestora, este necesară îmbunătăţirea rezultatelor Europei în materie de inovare nu numai la nivelul universităţilor, ci şi la nivelul fiecărei verigi a lanţului, de la cercetare la vânzarea cu amănuntul, în special prin intermediul inovării; practic avem nevoie de o Uniune a inovării.

De asemenea, energia este vectorul-cheie al creşterii şi una dintre principalele priorităţi de acţiune: trebuie să finalizăm piaţa internă a energiei, să construim şi să interconectăm reţelele energetice şi să asigurăm securitatea şi solidaritatea energetică. Astfel, vom avea o adevărată comunitate a energiei în Europa. În acelaşi timp, un sector agricol orientat spre viitor va juca un rol important în cadrul măsurilor europene întreprinse ca răspuns la cele mai mari provocări ale viitorului, cum ar fi: securitatea alimentară la nivel mondial, reducerea biodiversităţii şi gestionarea durabilă a resurselor naturale.

Un alt element considerat important la nivelul Uniunii Europene este dat de modul în care se asigură echilibrul utilizării resurselor financiare, prin analiza de ansamblu a bugetului european şi a bugetelor naţionale. În acest context, prosperitatea europeană depinde de relaţiile pe care le dezvoltăm cu partenerii strategici, pentru că avem nevoie la scară internaţională de cuvântul greu pe care îl are de spus Uniunea Europeană.

De ce această trecere în revistă? Pentru că aş dori o asemenea abordare din partea responsabililor guvernamentali, o înţelegere a momentului, a fenomenelor şi perspicacitate în găsirea rapidă a soluţiilor profesioniste. Nu sunt naiv, să cred că dezbaterile sterile şi facile pot fi înlocuite la nivelul partidelor politice, dar cred că a sosit, după unii chiar a trecut, momentul structurării unei construcţii politice a dialogului între putere şi opoziţie, de includere a responsabilităţilor economice în susţinerile tuturora: patronat, sindicate, administraţie, autoritate şi instituţiile statului, mediul universitar şi diplomaţia activă. Consider că la nivel guvernamental este nevoie de această abordare, de modificarea comportamentelor la nivelul asigurării guvernanţei economice. Acest lucru trebuie asigurat şi din perspectiva corelării şi avizării bugetului naţional la nivelul Comisiei. Obţinerea consensului la nivel european este discutată în acest moment şi el se va exprima în pachetul de propuneri legislative ce va fi comunicat în 29 septembrie 2010.

Consider, în perspectiva prezentării bugetului pentru anul 2011 la nivelul Parlamentului, că primul-ministru al Guvernului României ar trebui să prezinte un raport privind "Starea României 2010". Beneficiile ar fi multiple, conducând la o mai bună construcţie a bugetului de stat şi la realizarea, pe baze tehnice şi concrete, a unei conlucrări mai bune între putere şi opoziţie, existând posibilitatea de a selecţiona pe criterii obiective profesioniştii de care România are nevoie în momentul de faţă.

Cred că obiectivul momentului actual este acela de a cheltui mai inteligent, şi nu mai mult sau mai puţin, după cum ne îndemna şi Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso.

Domnul Viorel Buda:

"Adevărata subminare a autorităţii statului: votul din 15 septembrie"

Într-o declaraţie susţinută duminică la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a condamnat din nou, în termeni extrem de duri, protestul poliţiştilor de vineri, 24 septembrie. Din nou, şeful statului a menţionat că protestatarii au încălcat legea, de această dată nuanţând, arătând că poliţiştii au purtat la un "miting ilegal, uniforme cu simbolurile statului român". Mai mult, preşedintele a afirmat că protestatarii "au subminat autoritatea statului român".

Stimaţi colegi, haideţi să facem o paralelă. Ce am avut vineri: 6.000 de angajaţi ai statului, întâmplător poliţişti, care au participat la o manifestare de protest. Îmi este greu în acest moment, pentru că informaţiile sunt contradictorii, să apreciez cât de legală sau nu a fost partea a doua a protestului, cea din faţa Palatului Cotroceni. Unele voci oficiale susţin că a existat autorizaţie şi pentru această parte a manifestării, altele nu. Să presupunem că nu exista autorizaţie şi pentru partea a doua a manifestaţiei. Şeful statului a tunat şi a fulgerat împotriva stării de ilegalitate şi a cerut guvernului să ia măsuri.

Ne întoarcem în data de marţi, 21 septembrie a.c. În plin scandal generat de una din cele mai mari, dacă nu cea mai mare fraudă din istoria parlamentarismului român. Preşedintele Traian Băsescu este rugat, nu să ia măsuri, pentru că teoretic nu avea ce măsuri să ia, ci doar să se pronunţe asupra fraudei de la votul pe Legea pensiilor. A refuzat, susţinând că nu există în Constituţie un articol care să-i permită aşa ceva. A venit cu argumentul că o declaraţie privind evenimentele din 15 septembrie ar însemna o imixtiune în activitatea parlamentară.

Plecând de aici, stau şi mă întreb, ce articol din Constituţie i-a permis lui Traian Băsescu nu să se pronunţe, ci să aducă oficial acuzaţii în ceea ce priveşte legalitatea protestului de vineri şi ce articol din Constituţie i-a permis să solicite guvernului să ia de urgenţă măsuri? Sigur în aceste situaţii nu există prevederi în Constituţie.

Să vedem evenimentele şi din alt unghi de vedere. Presupunând că partea a doua a protestului poliţiştilor a fost ilegală, cei vinovaţi sunt 6.000 de poliţişti. Repet, nişte angajaţi ai statului. Dar în Camera Deputaţilor, ilegalitatea nu a aparţinut unor angajaţi, ci, mai grav, unor demnitari care sunt reprezentanţi ai cetăţenilor. Cu siguranţă, nici unul dintre votanţii celor 96 de deputaţi aflaţi în plen pe 15 septembrie, după orele 21,55, nu şi-a dat sufragiul pentru ca alesul său să comită fraude în Parlament. Însă pentru preşedintele României nu a contat acest aspect.

Cei 6.000 de poliţişti au protestat în numele lor, în numele colegilor lor, a familiilor lor. Protestul lor, indiferent de ce grad de ilegalitate a avut, NU a generat sau, mai corect, NU va genera efecte nocive pentru societatea românească. În schimb, ilegalitatea votului din 15 septembrie va avea consecinţe asupra a 6 milioane de actuali pensionari şi asupra celor care urmează să se pensioneze. Ilegalitatea votului din Cameră mai reprezintă o desconsiderare a electoratului, sau mai pe româneşte a cetăţeanului şi nu în ultimă instanţă, o legalizare a ilegalităţii în instituţia care are drept menire să legifereze.

Din aceste considerente, susţin că ilegalitatea din Parlament este infinit mai gravă decât ilegalitatea protestului de vineri.

Acest lucru însă nu a contat pentru şeful statului. Mai mult, în următoarele 36 de ore ce au urmat discursului din Parlament, şeful statului a girat frauda din Parlament, pe posturile naţionale de radio şi TV. Pentru Traian Băsescu nu contează o ilegalitate care afectează milioane de români, ci o ilegalitate care cel mult îl afectează doar pe el. Mie în acest caz mi se pare că este subminată autoritatea statului.

M-a amuzat decizia premierului Emil Boc de a renunţa şi el la serviciile poliţiei şi jandarmeriei. Stau şi mă întreb, în situaţia în care Traian Băsescu ar fi ieşit în balcon la Cotroceni şi ar fi dansat Lambada, şi premierul Boc ar fi făcut la fel într-un balcon la Palatul Victoria? Sunt convins că da!

Domnul Virgil Pop:

"Destul! Lucrurile au mers prea departe!"

Lucrurile au mers clar prea departe. Am ajuns în situaţia în care în faţa ochilor ni se desfăşoară, fără să putem interveni, prăbuşirea instituţiilor statului, a economiei şi a ordinii sociale din România. Lupta de clasă dintre membrii PDL a devenit extrem de nocivă pentru ţara noastră şi a depăşit de multă vreme graniţele democratice de acceptabilitate. Iar acest lucru a fost posibil "graţie" mai marilor PDL care au transformat instituţiile statului în arme personale pentru reglările de conturi din clanul de tip mafiot de care aparţin. Legea nu se mai respectă în România şi, când totuşi se face apel la litera ei, se interpretează arbitrar, în funcţie de dispoziţia şi de supărările celor care se află mai presus de orice reglementări democratice.

Ceea ce se întâmplă acum în ţară este o dovadă clară a faptului că actuala putere nu este în stare să le ofere românilor decât scandal şi circ, în vreme ce priorităţile reale ale ţării sunt lăsate deoparte. România nu mai este, astfel, statul european care face eforturi pentru a definitiva procesul de integrare, care munceşte cu motoarele turate la maximum pentru ca economia să-şi revină. România nu mai este ţara care trebuie să se apere şi să-şi protejeze interesele naţionale în scandalul expulzărilor din Franţa. Nu! România este doar câmpul de bătălie al greilor din PDL. Iar această realitate trebuie să se schimbe urgent, pentru că reglarea aceasta de conturi dăunează grav economiei şi nivelului de trai al românilor, din moment ce doar bunăstarea protejaţilor de partid contează cu adevărat.

România are de suferit şi pe plan internaţional. Menţionez doar incapacitatea preşedintelui de a ne reprezenta cu o oarecare putere de influenţă în politica externă sau chestiunea imaginii României în Europa, care suferă un proces de degradare constantă din pricina neimplicării autorităţilor române în problemele europene. Asta ca să nu mai pomenesc de pericolul ratării obiectivelor Schengen, principalele misiuni ale Ministerului de Interne, sau de viitoarea discuţie cu FMI din octombrie, care prefigurează un nou împrumut înrobitor.

Lucrurile sunt din ce în ce mai grave şi trebuie acţionat pe măsură. Ca un prim pas, acest guvern al incompetenţei trebuie îndepărtat şi înlocuit cu un Executiv care să fie capabil să rezolve toate problemele economice ale României. Fac apel aici şi la parlamentarii puterii: suntem cu toţii reprezentanţii cetăţenilor aici şi românii au ajuns la capătul răbdării. Trebuie să susţinem şi să iniţiem toate procedurile de îndepărtare a acestui guvern de la putere, pentru că, în acest ritm, România va ajunge în curând la o decădere generalizată, cu grave consecinţe pe plan intern şi european.

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Coplata va ucide zeci de mii de români"

Respectând "modelul portocaliu" de înfometare şi sărăcire a României, Ministerul Sănătăţii a insistat pentru introducerea coplăţii pentru medicamentele destinate bolnavilor cu boli cronice. În urma acestei măsuri odioase, pe care guvernanţii actuali au promis-o reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional, peste două milioane de români vor fi grav afectaţi, urmând să plătească mii de lei în fiecare lună pentru a urma aceleaşi tratamente obligatorii. Majoritatea sunt oameni cu venituri mici, cu pensii foarte mici. De unde să plătească?

Este cunoscut faptul că în ţara noastră sunt puţini contribuabili la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate, raportat la numărul de persoane care primesc servicii medicale. Diferenţa ar trebui acoperită de stat prin alocări din bugetul naţional, dar, aşa cum se ştie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate funcţionează aproape exclusiv prin fondurile care sunt colectate de la contribuabili, persoane fizice angajate şi companii. Existând, deci, acest dezechilibru major, guvernanţii încearcă să-l acopere băgând mâna adânc în buzunarul pacienţilor. De ce boli vor actualii guvernanţi să moară mii, poate zeci de mii de români? Poate enumerarea acestor boli îi va impresiona pe Băsescu, pe Boc sau pe Cseke Attila: glaucom, schizofrenie, leucemii, diabet, cord ischemic, ulcer, ciroză, hepatită cronică, astm bronşic.

Am văzut cazuri concrete în farmacii: bolnavul care este obişnuit cu un tratament de trei-patru ani nu vrea să-şi schimbe medicamentul, pentru că aşa îşi păstrează şansele de-a trăi. Aşa că ori pleacă fără să cumpere nimic, ori înjură şi plăteşte diferenţa, dacă mai are de unde. Cred că se va ajunge la utilizarea medicamentelor care se foloseau acum 30 de ani sau la contractarea unor credite la bănci pentru procurarea medicamentelor necesare vieţii. Iată şi câteva exemple de scumpiri galopante: în cazul hipertensiunii arteriale, pentru medicamente care sunt foarte comune, cel puţin 500.000 de pacienţi vor trebui să scoată din buzunar cu între 50% şi 750% mai mult ca să-şi asigure acelaşi tratament ca şi pană acum; în cazul hepatitelor, coplata poate să ajungă undeva în jurul a 560 de lei pentru o doză; în cazul leucemiilor, se poate ajunge la sume insuportabile, adică undeva în jurul a 6.600 de lei pe lună. Întreb încă o dată: de unde să plătească aceşti oameni pentru a mai putea trăi?

Domnul Neculai Răţoi:

"Dispreţul guvernanţilor"

Săptămâna trecută am asistat la un nou val de proteste. Aflaţi într-o situaţie din ce în ce mai gravă, oamenii încearcă să determine guvernanţii să găsească soluţii la problemele pe care tocmai proasta guvernare le-a creat.

Disperarea celor care nu mai au mijloace de trai este evidentă. Dacă în trecut am asistat la proteste pe muzică, cu dansuri, săptămâna trecută am putut vedea cu toţii oameni agitaţi, nervoşi, care încearcă să se agaţe de orice speranţă şi care refuză să mai fie minţiţi. Este o situaţie extrem de periculoasă, care poate să denatureze în lupte de stradă dacă acestor oameni nu li se vor lua în seamă cererile. Guvernanţii le-au întors spatele, arătând din nou că nu le pasă de români decât în ziua votului. Să luăm cazul protestului poliţiştilor: vineri, în piaţa Victoriei, nu au primit niciun răspuns, iar la Cotroceni, Traian Băsescu i-a ignorat total. Şi poate vă amintiţi cum promitea preşedintele în campania electorală că la fiecare 3 luni se va întâlni cu românii în Piaţa Universităţii. Acum nici măcar nu vrea să iasă din birou! Mai mult, într-un nou gest de sfidare, a decis să renunţe la poliţiştii care asigurau trecerea coloanelor oficiale ale administraţiei prezidenţiale.

Un preşedinte mereu pus pe ceartă, care răspunde la protest cu un protest, în loc să asigure un minim de echilibru şi linişte în această ţară de care timp de atâţia ani şi-a bătut joc. Cel mai grav este că preşedintele, prin atitudinea lui - renunţarea la serviciile poliţiei, jandarmeriei şi ISU - decredibilizează instituţii foarte importante într-o societate democratică. Românii în ce să mai creadă? În anarhie? Acesta este tonul dat de preşedinte, adoptat imediat şi de către Emil Boc, prim-ministrul României. Cu siguranţă urmează să renunţe şi Roberta Anastase. Oare toate acestea şi pentru a-i forţa demisia lui Vasile Blaga? Căci e vorba despre o demisie dorită de mult timp.

Să nu uităm că poliţiştii au toate motivele să fie supăraţi: salarii tăiate, ore suplimentare neplătite, pensii trunchiate, lipsă de dotări. Meseria de poliţist nu este una uşoară şi presupune anumite riscuri, în unele situaţii poliţiştii putând chiar să-şi piardă viaţa. Dar, ca în toate domeniile importante, guvernanţii au decis că cei cărora le revine sarcina să asigure siguranţa cetăţenilor trebuie să fie umiliţi, alături de medici, profesori şi alte categorii de bugetari.

Nimic nu se mai poate schimba în România fără solidaritate. Cei care guvernează sunt surzi şi dezinteresaţi, iar strada a rămas singurul mijloc pentru cei care mai speră la un răspuns. Presiunea socială nu afectează însă obrazul gros al celor aleşi să ne conducă. Singura soluţie rămâne ca românii să fie uniţi.

Pe 7 octombrie, poliţiştii au anunţat un nou protest, în ciuda ameninţărilor primite de la cei care vor să-i reducă la tăcere. Ca social-democraţi, noi ne exprimăm solidaritatea cu aceşti oameni şi cerem respectarea dreptului lor la libera exprimare. Suntem alături de toţi cei care au devenit victime ale proastei guvernări şi vom căuta prin toate mijloacele să salvăm ce a mai rămas de salvat din România prin înlăturarea lui Băsescu şi Boc de la cârma acestei ţări.

Domnul Vasile Mocanu:

"Se mişcă ţara!"

Criza economică a scos din nou românii în stradă. De data aceasta, protestatarii au fost mult mai numeroşi decât în alte dăţi şi mai supăraţi pe actualul Guvern. Diminuarea salariilor bugetarilor, şi aşa foarte mici, a adus cea mai mare parte a populaţiei la limita de subzistenţă. Cuţitul a ajuns la os şi din păcate nu există speranţe că actualul Guvern ar avea soluţii pentru ieşirea României din criză. Dimpotrivă!

Promisiunea Cabinetului Boc referitoare la posibilitatea majorării salariilor bugetarilor din ianuarie 2011 reprezintă doar un balon de săpun de culoare portocalie. Dacă, după ce ai luat din banii oamenilor 25%, anunţi că le dai, după câteva luni, înapoi 11%, acest lucru înseamnă că ai scăzut salariile cu 14%, nu că le-ai mărit. Dar guvernanţii au matematica lor proprie, inventată parcă în altă lume. O lume în care se trăia bine! Aici, la noi, trăieşte bine doar clientela politică a PDL.

Că nu mai crede nimeni în promisiunile guvernanţilor o arată şi mobilizarea fără precedent a populaţiei, dar şi teama actualei Puteri faţă de poporul nemulţumit. Demisia ministrului de interne, Vasile Blaga, a fost un gest de onoare, menit a atrage atenţia că lucrurile tind să scape de sub control. Toate instituţiile statului încep să se prăbuşească, iar lipsa de autoritate a statului va antrena o mulţime de abuzuri din partea guvernanţilor.

Noul ministru al internelor, Traian Igaş, a primit ordine clare de la celălalt Traian să nu mai permită ieşirea poliţiştilor în stradă. Îndrăzneala poliţiştilor de a-şi cere drepturile furate de Guvernul PDL i-a supărat pe guvernanţi. Dar în ţara în care Poliţia e prost remunerată, braţul legii e slab, iar infractorii îşi fac de cap.

Gestul iresponsabil al preşedintelui Traian Băsescu de a renunţa la escorta Poliţiei, atunci când se deplasează pe drumurile ţării, dovedeşte doar cât de puţin respectă primul om în stat legile României. Iar faptul că Băsescu a fost urmat imediat în greşeală de premierul Emil Boc, nu poate demonstra decât că actuala putere începe să se teamă.

Traian Băsescu se teme de propriul popor! Cabinetul Boc se teme de propriul popor! PDL tremură! Nouă ne-a ajuns cuţitul la os, dar lor le-a intrat frica în oase. Avem nevoie de un alt Guvern şi de măsuri imediate şi eficiente pentru scoaterea României din recesiune!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Declaraţie privind revolta poliţiştilor"

Trebuie să recunoaştem că cea mai tare ştire a sfârşitului de săptămână a venit de la Cotroceni! Se ştie că nedreptăţile fac deseori din români adevăraţi eroi. Poliţiştii tăiaţi până la os în mijloacele lor de subzistenţă şi-au luat la drum toată durerea din dotare, au urcat dealul Cotrocenilor şi l-au invitat pe Băsescu la plimbare. Poliţiştii i-au strigat şefului statului - care până mai ieri "gratula" ca la uşa cortului, o jurnalistă drept "ţigancă împuţită" - "Ieşi afară, javră ordinară!". Se tot vorbeşte în ultima vreme despre o lege a compensaţiei şi despre soarta celor care seamănă vânt şi culeg furtună.

La ce să se aştepte preşedintele Băsescu, care a denigrat toate categoriile sociale? A început cu profesorii, a trecut la presă, la medici, la funcţionarii publici. Până la urmă trebuia să fie cineva care să-i răspundă băieţeşte, cu aceeaşi monedă! Au făcut-o poliţiştii, care au răzbunat o ţară întreagă sugrumată de dictatură băsesciană. Au strigat cum le-a venit la gură, adică pe înţeles, a se aminti - "găozarii" şi "ţigăncile împuţite" din vocabularul preşedintelui pe maidanul Cotrocenilor!

Preşedintele s-a simţit călcat pe bombeuri şi a renunţat la jucăriile favorite, anunţând cu surle şi trâmbiţe că nu mai vrea protecţia poliţiştilor, pe care i-a acuzat că şi-au bătut joc de însemnele statului atunci când au aruncat caschetele pe jos, în semn de protest faţă de un om care n-a ştiut nicio clipă să fie preşedintele tuturor românilor şi care este mai degrabă călăul nostru, al tuturor!

După ce a renunţat la profesori şi la medici, obligându-i să ia calea pribegiei, prin tăierea salariilor cu 25%, a îngenuncheat oamenii de cultură şi a etichetat ţara drept una de mâna a doua, Traian Băsescu a făcut încă un gest de excludere şi umilire a instituţiilor statului, care reprezintă de fapt încă un pas în instaurarea dictaturii personale.

Printr-un gest fără precedent, preşedintele Traian Băsescu a renunţat la dispozitivul de poliţişti şi jandarmi care însoţeşte şi asigură traseul coloanelor oficiale, exemplul lui fiind urmat la scurt timp şi de premierul Emil Boc. O decizie care-i priveşte până la urmă ca persoane private, dar cu implicaţii din punct de vedere al protocolului, atât la nivel intern, cât şi extern. Băsescu şi Boc reprezintă două instituţii de vârf ale statului român - Preşedinţia şi Guvernul -, şi nu poţi renunţa la o instituţie doar pentru că nu-ţi cântă ţie în strună!

Decizia preşedintelui şi premierului are însă efecte şi în plan extern, având în vedere că amândoi primesc delegaţii din străinătate, cărora trebuie să li se asigure traseul la sosirea şi la plecarea din România, dar şi pe parcursul deplasărilor în care sunt însoţiţi de preşedintele Băsescu sau de premier. Dincolo de aceste aspecte tehnice, gestul fără precedent al lui Băsescu poate fi considerat un atac la adresa instituţiilor statului.

În condiţiile în care integrarea României în spaţiul Schengen se află pe ultima sută de metri, orice încercare de a aduce atingere unei instituţii atât de importante precum Poliţia reprezintă un gest greu de trecut cu vederea! Poliţia reprezintă una dintre cele mai serioase instituţii ale statului, nu jucăria unui preşedinte care nu suportă criticile şi care vrea doar laude, mai ceva decât Ceauşescu!

Mare maestru în diversiuni, Băsescu s-a folosit de manifestaţia oamenilor legii pentru a deturna discuţia publică de la miezul problemei - criza profundă în care a împins ţara. Prin protestul de vineri, agenţii au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul ordinii şi siguranţei publice în urma tăierilor de salarii şi disponibilizărilor de personal, măsuri ce pot fi considerate un atentat la securitatea naţională. Or, Traian Băsescu, care e şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nu se afla la locul de muncă, trimiţând la înaintare un consilier de stat pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă. Protestul poliţiştilor, cu răsunet puternic în ţară şi în străinătate, arată cât de izolat este regimul care se luptă cu propria populaţie!

Domnul Ion Stan:

"Un parlamentar al Partidului Democrat Liberal dezlănţuie prigoana împotriva cultelor religioase"

Nu degeaba înţelepciunea unui proverb ne previne: "Să ne ferească Dumnezeu de ceea ce poate o minte odihnită". Ca să nu ofensez prea multele minţi odihnite, am parafrazat proverbul, omiţând a preciza cine are mereu mintea odihnită.

Trecând în revistă, în zilele din urmă, ce iniţiative legislative s-au mai copt sub temperaturile toride ale vacanţei parlamentare, nu fără oarecare surprindere am constatat că unui creştin arşiţa verii i-a făcut mult rău la cap. Cel puţin trei iniţiative legislative, dar şi mai multe ieşiri în spaţiul comunicării publice ale deputatului (PDL) Silviu Prigoană au generat, pe bună dreptate, indignarea unei însemnate părţi a opiniei publice şi reacţii de contestare din partea celor avizaţi.

Am putea trece cu vederea Proiectul de Lege pentru oficializarea prestaţiilor sexuale ca activităţi lucrative, din cel puţin două motive. Primul, că nu este original, în sensul că asemenea tentative au mai fost şi în alte legislaturi. Al doilea, fiindcă putem înţelege interesul de familie al deputatului, a cărui soţie şi-a făcut cunoscută ambiţia de a fi şi prima matroană de bordel legal, fiindcă în umbra legii, având în vedere statutul de soţie de deputat, nu se mai cade...

Proiectul de Lege privind cenzura libertăţii opiniilor nu ar trebui să-i fie atribuit, fiindcă deputatul Silviu Prigoană a îndeplinit o ingrată sarcină de partid. Dar dacă şi l-a asumat, să-i fie de bine oalele ce i s-au spart în cap, în prime-time, la toate televiziunile libere, şi opiniile opoziţiei.

Un al treilea proiect de lege al deputatului mai sus numit, pentru care solicita şi "supunerea dezbaterii şi aprobării Parlamentului României, în procedură de urgenţă", are un rând şi jumătate în următorul articol unic: "Prevederile Legii nr.142 din 27 iulie 1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului se abrogă".

Într-un text intitulat "Expunere de motive", conceput şi semnat în total dispreţ faţă de legea care reglementează metodologia de adoptare a actelor normative, hingherul portocaliu al cultelor religioase interpretează Constituţia după strâmba şi limitata sa înţelegere, considerând că nu ar exista o obligaţie expresă a statului de a asigura salarizarea personalului clerical din bugetul public. De ce s-o fi coborât acest creştin atât de jos pe scara valorilor morale, ca sa ajungă într-un astfel de moment de rătăcire?

Bisericile, oricare ar fie ele, odată recunoscute de către stat, cadrul acestei recunoaşteri este dat de legile statului, iar autonomia faţă de stat priveşte esenţialmente chestiunile religioase şi chestiunile interne ale cultelor. Personalul clerical se află în serviciul comunităţilor de credincioşi contribuabili, ceea ce, pe cale de consecinţă, îndreptăţeşte statul să nu fie indiferent faţă de condiţia materială a îndrumătorilor spirituali ai populaţiei.

Membru de vază al obedientei camarile băsesciene şi un abonat de vază la contracte grase cu administraţiile publice, consecvent drenor de fonduri publice la puşculiţa democrat-liberală, sus-numitul deputat, ca să intre şi mai mult în graţiile protectorilor săi, a găsit "salvarea" ţării din criza în care au adâncit-o prin tăierea, dacă tot s-au pus pe tăiat, şi a salariilor clerului.

Dacă va reuşi sau nu, are mai puţină importanţă, în raport cu performanţa lui Prigoană de a intra în istorie ca "deputatul Partidului Democrat Liberal care a dezlănţuit prigoana împotriva cultelor religioase".

Dumnezeu să nu-i ajute!

Domnul Sorin Constantin Stragea:

"Adevărul despre starea învăţământului"

Faptul că învăţământul românesc este la pământ nu mai este o noutate pentru nimeni. Experienţele făcute de-a lungul anilor asupra acestui sistem ne-au adus în situaţia de astăzi. Subfinanţarea învăţământului este şi ea o cauză pe care nu o putem neglija.

Majoritatea celor care termină o facultate, indiferent că este de stat sau particulară, cred că nu sunt în stare să menţioneze un singur lucru pe care l-au învăţat în anii de studiu. Am testat acest lucru pe o serie de foşti sau actuali studenţi cărora, dacă le pui diverse întrebări legate de cursurile pe care le-au absolvit, răspunsul este de fiecare dată: "Mai ştiu eu acuma ce am învăţat la facultate!"

Acum examenele se iau cu fiţuicile sub bancă, cu telefonul la ureche, prin care un prieten îţi dictează ce să scrii, sau, cu şi mai mare tupeu, cu întreg cursul pe masă, dacă profesorul nu este prea atent. Elevii de liceu sunt mai interesaţi de nota pe care o iau la şcoală decât de motivul pentru care o iau, iar cei de gimnaziu sunt puşi să facă turism cu microbuze pentru a ajunge la şcoală, în loc să fie odihniţi atunci când ajung în clasă.

Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori-suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decât precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decât la Universitate. La liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sunt plătiţi în funcţie de numărul de elevi. Studenţii sunt mai prost pregătiţi decât elevii de liceu.

Vorbim astăzi de aşa-numitul învăţământ axat pe competenţe. În noul sistem, elevii, vezi, Doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobândesc competenţe. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă! Există însă materii axate pe competenţe - a învăţa engleza, franceza ori muzica înseamnă să ştii a vorbi engleza, franceza, respectiv să cânţi, fluieri sau fredonezi melodii. Există însă materii bazate pe cunoştinţe - istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă. Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştinţele sunt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia axată pe competenţe va naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă.

Iată deci, stimaţi colegi, că cei aflaţi astăzi în stradă, eu cred că nu sunt acolo doar din cauza salariilor, ci şi din cauza faptului că sistemul de învăţământ a ajuns într-un hal fără de hal. Trebuie să facem ceva pentru a remedia ce mai putem remedia.

Domnul Ioan Stan:

O prietenă profesoară, născută un pic mai demult decât mine, îmi povestea cum un elev de-al său îşi prevenea în gura mare colegii strigând "şase vine baba de mate", fără să observe că "baba", prietena mea, era chiar în spatele lui. Şi ce-ai făcut, am întrebat-o. Ce să fac, mi-a răspuns. L-am întrebat plină de interes "Tu nu vrei să îmbătrâneşti? Vrei să mori tânăr?"

Cred că ştiţi cui aş vrea să-i strig această întrebare, deşi el numai tânăr nu mai este.

Preşedintele nostru, al celor care l-au votat adică, şi-a construit o obsesie pe pensionari, pe care îi identifică fără rezerve cu "cancerul care toacă şi dezechilibrează bugetul". Se consideră, probabil, ferit de îmbătrânire şi de cele ce o însoţesc. Ori este animat de acel instinct care face hârciogul să adune şi să adune în cămăruţe subterane provizii pentru bătrâneţi liniştite, crezând că, în acest fel, pe el nu-l mai pot atinge lipsurile. Are din belşug şi pe seama belşugului emană cinism şi muşcă pe oricine s-ar încumeta la o boabă, două. Numai că nu o dată plugul ţăranului taie cămările hârciogului, scoţând la lumina zilei paguba făcută de animalul care a crezut că-şi asigură furând de pe câmp liniştea pântecului până la bătrâneţe.

Cât de meşteşugite i-ar fi vorbele, cât de agresiv ar apăsa pe cuvinte, cât şi-ar "îmbrăca" scrâşnetele dinţilor cu cele mai silite zâmbete pe care le-am văzut vreodată, în percepţia mea, un mecanism de translare mă face să aud ceva ce nu rosteşte, dar transmite fără ocolişuri.

Şi iată ce aud.

N-am putut să le tai 15% din pensii. Lasă că le trag o impozitare de nu se văd! Şi le mai pun în cârcă şi lor, ca la toată lumea, un TVA de 24%, şi dacă nu stau cuminţi unde-i pun eu, îl mai salt odată. Gata cu huzurul! Şi dacă se mai îmburică mult îi răresc pe "cale naturală" de nu se văd! Chiar cred că se pot pune cu mine? Cu mine, care am în buzunar majoritatea aducătoare de voturi şi atunci când ea nu există? Nici n-aş avea nevoie de ea, de majoritate fizică, atâta vreme cât am un om care numără voturile cum vreau eu! Cu legea pe care mi-a numărat-o zilele astea mai pupaţi voi pensie l-a "sfântul aşteaptă", că şi ăsta e de-al meu! Şi chiar că veni vorba, sunteţi mai mulţi decât cei care muncesc. E de "bun-simţ" să vă mai răriţi!

Asta aud când prezidentul nostru explică de ce nu mai sunt bani la buget. Numai că sunt oameni care în amarul de zi cu zi, în năvala de necazuri ce-i copleşesc, îl pot crede, îşi pot lega de spusele lui cumplita speranţă că micşorarea numărului de pensionari le-ar putea uşura lor viaţa.

Şi este o crimă să învrăjbeşti generaţiile între ele. Este o crimă să spui "avem mai mulţi pensionari decât salariaţi", sugerând că pensionarii ar fi vinovaţi de asta. Realitatea că numărul de pensionari îl depăşeşte pe cel al salariaţilor este valabilă pentru două din trei judeţe ale ţării. Nu contest acest lucru demonstrat de altfel de documente emise de Institutul Naţional de Statistică.

Ce socotesc absolut incorect este a considera pensionarii, la grămadă, drept asistaţi ai statului, de a opera cu concepte ca "grad de dependenţă" când ne referim la raportul dintre numărul de angajaţi şi cel de pensionari, de a afirma că un angajat "duce în spate" nu ştiu câţi pensionari. Cum să fie "asistat" cel care s-a pensionat la limita de vârstă prevăzută de lege şi a contribuit toată perioada de salarizare la fondul de pensii?

De ce se uită că pensionările anticipate au fost opţiunea unor oameni care s-au văzut, la o vârstă la care nimeni nu i-ar mai fi angajat, rămaşi fără loc de muncă din pricina faptului că structurile economice în care erau angajaţi nu au trecut testul economiei de piaţă? De ce se uită că din marile industrii s-au pensionat persoane care au beneficiat de grupe de muncă?

Dacă se face o analiză asupra judeţelor în care numărul pensionarilor îl depăşeşte pe cel al salariaţilor se constată că acestea au deţinut anterior capacităţi industriale ce astăzi nu mai funcţionează. Au rămas oamenii care le-au deservit, nevinovaţi de starea actuală a lucrurilor şi ajunşi să fie socotiţi povară pe umerii celor care încă mai muncesc. Raportul acela numit umilitor "grad de dependenţă" a crescut însă nu numai din cauza sporirii numărului de pensionari. Numai că nu vorbeşte nimeni despre scăderea dramatică a numărului de angajaţi, nu ca urmare a pensionărilor, ci ca o consecinţă directă a măsurilor de limitare a deductibilităţii TVA, a introducerii impozitului minim, a lipsei cronice de iniţiativă şi a măsurilor în direcţia realizării reale a unei creşteri economice sănătoase, cum atât de mult îi place aceluiaşi preşedinte să o numească.

Îmi stă la îndemână situaţia de la mine de acasă pentru argumentare.

An de an, în judeţul Suceava, numărul de salariaţi a scăzut mult mai puternic faţă de alte judeţe, iar numărul pensionarilor a crescut. Numai că în judeţ industria minieră a fost aproape închisă, industria lemnului a renunţat la partea de prelucrare şi s-a axat pe segmentul de exploatare, industria prelucrării sticlei a dispărut şi lista poate continua în domeniul construcţiilor, al textilelor ş.a. Aşa cum am mai spus, oamenii au rămas. Sunt, în covârşitoarea lor majoritate, pensionari în temeiul legii. Lor li se spune astăzi "asistaţi", lor li se spune că nu mai pot fi duşi în spate de cei care muncesc. Lor li se "recomandă" cu cinism să-şi coacă pâinea acasă, fără făină şi cuptorul luate de ape. Pensiile lor trebuie impozitate, ca orice venit, într-un stat de drept, democratic şi european. Chiar şi pensia acelei ţărănci din Mehedinţi care primeşte de ani de zile un leu pe lună.

Acest concept al "impozitării nimicului", cum i-a spus într-o izbucnire de revoltă un distins om de condei, este parte a filozofiei sociale a cărui părinte şi gânditor este preşedintele autointitulat "al tuturor românilor".

În disperarea lui, guvernul acestui preşedinte îşi buzunăreşte contribuabilii şi mai are şi neobrăzarea să le spună că o face spre binele lor. Că i-a jumulit acum ca să le fie bine într-un viitor luminos.

Ce dacă n-o să-l mai apuce!

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Democraţia suspendată"

În aceste zile în România democraţia suferă cel mai grav atac de după revoluţie. Instituţiile sunt subminate după bunul plac al reprezentanţilor puterii, în cazul Poliţiei Române, şi folosite în scopuri de grup, în detrimentul cetăţenilor, în cazul Camerei Deputaţilor.

Drepturile cetăţenilor români sunt încălcate pentru interesele meschine ale liderilor portocalii care tratează România ca pe propria moşie, unde ceea ce spune stăpânul este cuvânt de lege şi nimeni nu mişcă în front.

Însă acest tip de comportament este de mult depăşit în Europa zilelor noastre, unde principiile care funcţionează sunt cele ale democraţiei, care pun în centrul atenţiei drepturile şi obligaţiile cetăţeanului şi mai ales grija ca aceste drepturi să nu fie încălcate de tendinţele abuzive de toate tipurile, existente în societate.

Pentru respectarea acestor deziderate este nevoie de instituţii puternice, care să vegheze la respectarea şi aplicarea legii şi procedurilor democratice, nu de instituţii slabe, aflate la cheremul politicienilor puterii PDL-iste.

Astfel de instituţii puternice înseamnă un stat puternic. Iar un stat puternic în Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem, înseamnă cetăţeni demni, ale căror drepturi sunt garantate şi respectate de către stat, ceea ce creează premisele unei dezvoltări atât sociale şi democratice a acelui stat, cât şi evoluţia fiecărui cetăţean pe plan individual.

Dar Traian Băsescu şi Emil Boc, în loc să creeze instituţii puternice, care să lucreze în folosul cetăţeanului şi ţării, le subminează şi încearcă identificarea instituţiilor cu propria lor persoană, în speţa de faţă preşedinţia şi guvernul.

În acest sens, preşedintele este însăşi Instituţia prezidenţială, şi regulile şi principiile după care se conduce preşedintele sunt aplicate şi instituţiei care, în loc să aibă funcţia de reprezentare a cetăţenilor români, îl reprezintă doar pe preşedinte, care hotărăşte ce vrea, cum vrea, dă verdicte despre cine încalcă legea şi cum, substituindu-se altor instituţii ale statului de drept.

Acest lucru însă nu mai contează în opinia celor de la putere, deoarece de mult ei s-au substituit statului şi nu mai ţin cont de nicio regulă şi niciun drept în această ţară, suspendând democraţia, pentru realizarea intereselor de grup.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Hic, haec, hoc, ce ministru... documentat!"

Cu 10.000 de dascăli mai puţin, urmare a măsurilor de austeritate, şcoala şi-a deschis astăzi porţile pentru peste 3 milioane de elevi care vor învăţa nu ca în anii trecuţi, ci, fireşte, ceva mai rău, fiindcă de la un an la altul condiţiile sunt tot mai "bune". Bine documentat, aşa cum ţine să se afişeze, ministrul educaţiei Daniel Funeriu e de părere că peste 90,5% dintre copii vor învăţa anul acesta în şcoli autorizate sau în curs de autorizare. Domnia sa nu greşeşte. În condiţiile în care şcolile neautorizate nu-i vor mai putea găzdui pe elevi, aceştia se vor îndrepta, cu mic cu mare, către instituţiile autorizate, aşa încât profeţia domnului ministru se va confirma.

Deşi am înţeles că nu 905% din şcoli vor avea autorizaţie, ci că 90.5% dintre elevi vor învăţa în instituţii autorizate - al căror număr nu poate fi decât considerabil mai mic - cunoaştem cu toţii realitatea!, un lucru nu-mi este totuşi limpede... Oare domnul Funeriu se referă şi la şcolile autorizate ungureşti, de lângă graniţă, unde tot mai mulţi elevi români merg să înveţe (fiindcă au, pe lângă pereţi şi profesori, teren de fotbal şi chiar piscină) sau se referă strict la cele autohtone? Nu de alta, dar ar fi păcat să perseverăm în confuzii. Măcar să ştim, o dată pentru totdeauna, că alături de profesori şi medici, pot emigra fericiţi - cu acordul sictirit al preşedintelui şi guvernului său - şi elevii!

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Drepturile veteranilor de război"

Am primit numeroase memorii prin care mi se aduce la cunoştinţă faptul că Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, care ar fi trebuit să le protejeze drepturile, nu este respectată de către instituţiile statului român.

În conformitate cu actul normativ mai sus amintit, aceştia beneficiază de o serie de drepturi prevăzute care, din păcate, nu sunt respectate în totalitate sau sunt respectate parţial. Cu toate prevederile legale, acestea în bună parte rămân pe hârtie, fără ca cei îndreptăţiţi, care s-au sacrificat în război pentru ţară, şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi, să poată beneficia de cele mai importante drepturi, pe care noi, întreaga societate, le datorăm acestor oameni sau urmaşilor lor.

Există cazuri de veterani de război sau urmaşi ai acestora care sunt într-o situaţie materială precară, fără locuinţe sau sunt daţi afară din locuinţe de foştii proprietari sau de pretinşi proprietari care sunt puşi în posesie prin decizii ale instanţelor, în baza unor acte uneori discutabile din punct de vedere al capacităţii probatorii. De asemenea, legea mai prevede, printre altele, scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale, scutirea de plata abonamentului telefonului pentru un singur post, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării.

Unele dintre aceste prevederi rămân doar la nivel de normă neaplicabilă, prin indiferenţa autorităţilor, care sunt insensibile la cererile acestor oameni care îşi cer drepturile ce li se cuvin. Veteranii de război, adevăraţii eroi ai neamului românesc, merită cinstire şi recunoştinţă pentru faptele de arme săvârşite în primul şi cel de al doilea război mondial, nu dispreţul şi ignoranţa cu care sunt trataţi de către autorităţile publice. În urma unor discuţii avute cu membrii unei asociaţii a veteranilor de război, aceştia mi-au semnalat o serie de deficienţe ale Legii nr.44/1994 privind veteranii de război. Astfel, o să amintesc doar una dintre nemulţumiri care vizează veteranii de război nedecoraţi care, deşi au luptat pe front alături de camarazii lor, se simt discriminaţi, prin neincluderea lor ca beneficiari ai unor drepturi în raport cu veteranii de război decoraţi şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Se impune îmbunătăţirea legislaţiei actuale, în sensul includerii şi acestei categorii a veteranilor nedecoraţi în zona beneficiarilor drepturilor stipulate în cuprinsul Legii nr.44/1994 privind veteranii de război.

Autorităţile trebuie să fie preocupate de soarta veteranilor şi a urmaşilor acestora prin punerea în aplicare, în cel mai scurt timp, a unor măsuri pentru protejarea acestei categorii de persoane care merită toată recunoştinţa noastră, veghind la respectarea legilor în vigoare, care le dau o serie de drepturi şi de care nu se pot bucura datorită indiferenţei unor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Autorităţile nepăsătoare"

Pentru situaţia de criză în care ne aflăm vina o poartă aleşii noştri pentru că nu au fost în stare să aplice măsurile corecte, dar ne aparţine şi nouă. Pentru că am avut încredere în ei. Pentru că i-am ales. Pentru că acum suntem nepăsători şi nu ripostăm.

Guvernanţii se întrec în declaraţii, anunţă cu surle şi trâmbiţe măsurile luate de "specialiştii în domeniu", în timp ce ni se pregăteşte un nou val de scumpiri, iar oamenii de rând se chinuiesc să achite facturile la utilităţi astfel încât să le mai rămână şi ceva pentru mâncare. Recesiunea s-a transformat practic în obişnuinţă în ultimii ani.

Niciunul dintre cei aflaţi la putere nu poate înţelege neajunsurile omului de rând. Este şi normal. Veniturile şi conturile lor bancare au fost, sunt şi vor fi incomparabil mai mari. Omul de rând are şi el conturi. Dar nu de economii. Ci de credite. Credite pentru nevoi personale, credite auto, credite ipotecare etc.

Ei ştiu câţi şomeri sunt în acest moment în România? Şi mă refer aici şi la cei care nu mai sunt indemnizaţi. Au terminat liceul, unii chiar şi o facultate, au muncit ani la rând în diferite domenii şi acum sunt şomeri. Şomeri neindemnizaţi. Adică persoane aflate în căutarea unui loc de muncă de peste un an, dar fără a primi ajutor de şomaj, întrucât au trecut şi de perioada în care au beneficiat de acest drept.

Teoretic mai avem o şansă să ieşim din criză. Dar în plan real nu se ştie, atâta timp cât cifrele de afaceri s-au redus, mii de firme şi-au suspendat activitatea, falimentele se succed cu o viteză ameţitoare şi autorităţile sunt nepăsătoare.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Discursul Preşedintelui"

Traian Băsescu a venit în faţa Parlamentului pentru a anunţa aprofundarea măsurilor de austeritate, un nou împrumut cu FMI în 2011, regândirea sistemului de taxe şi impozite - prin lărgirea bazei de impozitare, adică impozitarea tuturor veniturilor, eliminarea oricăror tipuri de ajutoare sociale considerate a încuraja nemunca.

A început discursul umilindu-i pe pensionarii care au plătit contribuţii zeci de ani, introducându-i la categoria asistaţi sociali.

Are acelaşi discurs ca şi până acum. El crede în continuare că ce face el şi ce face Guvernul este bine. Vrea să continue proiectele lui Boc, care nu sunt reforme.

Reformele actualului Guvern sunt tăierile aprobate prin legea adoptată fraudulos, care va duce la suferinţa a milioane de oameni, zeci şi sute de şcoli sunt închise din cauza lui Băsescu şi a lui Boc, spitalele sunt puse sub controlul clientelelor locale şi sunt subfinanţate în continuare, poliţia, armata, pompierii, serviciile de urgenţă şi grănicerii sunt cu toţi... obligaţi să îşi facă datoria, deşi sunt plătiţi cu un sfert mai puţin, economia este sugrumată de un guvern care nu ştie decât să pună taxe, în loc să producă creştere economică şi locuri de muncă.

Programele lui Băsescu şi Boc sunt greşite. Vor aduce noi împrumuturi, noi datorii, noi tăieri, ca să acopere eşecul lor.

Ar fi trebuit să fie însă de-a dreptul oripilat de comportamentul grosier al partidului său de suflet, PDL, care tocmai votase legalizarea hoţiei de la adoptarea Legii pensiilor.

Lipsa de reacţie a preşedintelui înseamnă că acesta se face complice la furt şi atentat fără precedent la adresa instituţiilor statului.

A ţinut un discurs în faţa Parlamentului ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Protestul sindicatelor"

În faţa unui guvern care mimează dialogul social şi care ignoră orice propunere venită din partea opoziţiei, singurul lucru care mai rămâne de făcut este protestul în stradă.

Actuala putere practică o politică a forţei, sindicatele sunt ignorate şi orice solicitare este respinsă, se practică un dialog al surzilor, guvernul fiind total inflexibil. PDL se comportă de parcă România ar fi proprietatea sa şi toată lumea ar trebui să se supună.

Important este cum anume reacţionează guvernul în faţa nemulţumirii populare. Până acum nu a făcut decât să ignore partenerii sociali. PDL încearcă să-şi impună cu forţa punctul de vedere. Prin urmare, este puţin probabil ca de acum încolo premierul Boc sau preşedintele să se întoarcă cu faţa spre români.

Prin atitudinea afişată atât în Parlament, cât şi în raport cu sindicatele, puterea portocalie îşi bate joc de români, PDL îşi impune guvernarea împotriva interesului populaţiei.

PDL-ul încearcă să intimideze mişcarea sindicală. Susţine că protestele sindicale sunt democratice, iar a doua zi spune că sindicatele sunt implicate în jocuri politice.

Puterea este ruptă de realitate. Oamenii trăiesc extrem de greu şi vor trăi şi mai greu, iar Băsescu le spune că nu au de fapt motive să protesteze.

Pentru Băsescu şi PDL oamenii trăiesc bine. Sunt la fel de rupţi de realitate precum era Ceauşescu în ultima sa perioadă la conducerea României.

Societatea trebuie să dea dovadă de solidaritate, şi prin exprimarea publică a nemulţumirii se poate reveni la o stare de normalitate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Redresarea spectaculoasă în 2011"

Incapacitatea Guvernului şi îndatorarea peste măsură ne-au adus într-o situaţie fără ieşire, iar mult trâmbiţata impozitare totală va fi egală cu zero la sfârşit, deoarece nu vom mai avea pe cine să impozităm.

Dar Emil Boc nu se sperie, ci promite o redresare spectaculoasă în 2011, în condiţiile în care analişti de prestigiu din Europa şi din ţară spun clar că România nu iese din marasm nici în 2012, nici în 2013, mai ales că de la anul FMI va veni să ne ceară banii înapoi, în condiţiile în care noi i-am cheltuit, fără să investim un leu.

Cum ne vom putea redresa dacă nici până acum nu ni s-a prezentat un raport cu destinaţia acelor miliarde împrumutate de la FMI, colectarea taxelor şi impozitelor a scăzut dramatic, împrumuturile Ministerului Finanţelor de pe piaţa liberă au luat proporţii astronomice, iar din planurile şi proiectele de investiţii s-a ales praful. Vom reuşi să ieşim din această gaură neagră doar atunci când măsurile populist-demagogice vor fi înlocuite de măsuri corect fundamentate din punct de vedere macroeconomic, când comisioanele la achiziţiile publice vor fi plafonate la un nivel decent.

În aceste condiţii, singura măsură pe care au găsit-o guvernanţii pentru ieşirea din criză a fost tăierea salariilor cu 25 la sută. Nu putem sta numai cu mâna întinsă. Din toamnă se scumpesc iar alimentele şi utilităţile, mii de salariaţi vor intra în şomaj, instituţiile statului şi mii de societăţi comerciale vor intra în incapacitate de plată.

Soluţii sunt. Dar trebuie aplicate: investiţiile, remanierea, reconsiderarea priorităţilor, un alt buget pe anul 2011, alegeri anticipate în primăvară. Fără investiţii sunt pierduţi. Nu numai noi, ci şi generaţiile viitoare.

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,13.