Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 19, 2010
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Este ora 8,33. Declar deschisă şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice. Începem astăzi cu reprezentanţii puterii. Am să-l invit la microfon pe domnul deputat Viorel Arion, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Îl rog pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este, în fapt, o scrisoare deschisă adresată domnului Ovidiu Hada - primarul municipiului Hunedoara. În mod normal, ar fi trebuit să folosesc apelativul "domnului primar", dar mi-e greu să numesc aşa o persoană, care prin tot ceea ce face, este foarte departe de a merita aşa onoare! Hunedoara este astăzi oraşul în care nu se întâmplă mai nimic. La alegerile din 2008, Hunedoara s-a procopsit cu un primar flotant, aflat într-o scurtă trecere prin viaţa politică hunedoreană. Din păcate, efemera încununare a domnului Ovidiu Hada cu titlul de primar al Hunedoarei a lăsat acest oraş într-o jalnică amorţire. De aproape trei ani, în municipiul Hunedoara nu se mai întâmplă nimic. Adică, nu, greşesc! Se întâmplă, totuşi, ceva: haitele de câini au devenit adevăraţii stăpâni ai oraşului, Hunedoara geme sub gunoaie, cartierele rămân rând pe rând în beznă - ca în perioada de tristă amintire de dinainte de anii '89 -, străzile sunt adevărate capcane în care maşinile sunt distruse încă de la primul drum. Şi dacă de teama de a nu-ţi distruge maşina alegi să mergi pe jos, rişti să te prăbuşeşti în primul canal rămas de luni bune fără capac. Aceasta este, din păcate, Hunedoara de azi. Un oraş trist, precum erau, odinioară, oraşele Europei după război. Un oraş care arată ca după un recent bombardament. Un oraş în care se pare că nici măcar speranţa nu mai există. Şi asta dintr-un singur motiv: Hunedoara nu are primar! Dar cum ar putea să aibă când, în fiecare an, de Crăciun, edilul-şef pleacă o lună să-şi revadă familia în Statele Unite ale Americii. În fiecare an, de Paşti, edilul-şef pleacă din nou o lună întreagă în Statele Unite ale Americii să îşi revadă familia. În fiecare an, edilul-şef pleacă în concediu, într-o destinaţie exotică, pentru că, nu-i aşa? are şi el dreptul la odihnă! Punând laolaltă cele trei luni destinate petrecerii timpului cu familia în Statele Unite şi în concediu, cu cele vreo două-trei săptămâni în care, ca orice muritor de rând, edilul nostru îşi pregăteşte deplasările - lăsând baltă treburile oraşului cu gândul la avioane, transferuri şi aeroporturi -, cu încă vreo două-trei săptămâni care îi sunt necesare să reintre în problemele urbei, constatăm că din douăsprezece luni câte are un an, edilului Hada îi mai rămân vreo şapte luni de făcut treabă. Dar domnul Ovidiu Hada e şi el bugetar ca toţi bugetarii şi, nu-i aşa?, are şi el dreptul la o sâmbătă şi o duminică liberă în fiecare săptămână, la care trebuie, musai, să adăugăm şi ziua de luni care de regulă e destinată apariţiilor la televiziune, ca să vadă tot poporul că prestaţia domnului Ovidiu Hada poate fi lamentabilă şi în direct, pe un post de televiziune, nu numai în administrarea oraşului! Şi, uite aşa, dintr-un an, edilului nostru i-au mai rămas la dispoziţie doar vreo şase luni, în care să poată să-şi facă treaba de primar. Care treabă? asta e întrebarea, pentru că, până acum, nu a reuşit să facă mai nimic. Am avut ocazia să primesc o vizită a unor colegi europeni, la Hunedoara. Le-am citit pe chipuri imensa mirare atunci când au văzut în ce hal arată municipiul Hunedoara. Străzi sparte, haite de câini fără stăpân, gunoaie, staţii de autobuz devastate, blocuri vopsite în toate culorile, în care unele apartamente sunt îmbrăcate în polistiren, altele cu tencuiala atârnând inestetic, parcuri neîngrijite, în care buruienile cresc laolaltă cu gardurile vii, toate lăsate la voia întâmplării. Mărturisesc că am trăit un moment de jenă, ştiind că nu pot să le dau o explicaţie convingătoare: de ce arată oraşul meu atât de jalnic. La alegerile din 2008, domnul Hada promitea în toate ziarele, pe toate televiziunile, pe toţi stâlpii din oraş: locuri de muncă foarte bine plătite, investitori străini, străzi şi drumuri reparate. Unde sunt toate acestea? Unde e oraşul de Formula Unu pe care ni-1 promitea domnul Ovidiu Hada în 2008? Domnule Hada, apelativul primar este prea mult pentru dumneavoastră. Dumneavoastră nu sunteţi primar, ci doar un om depăşit de importanta funcţiei pe care o deţineţi. Cred că trei ani au fost suficienţi şi pentru dumneavoastră, şi pentru noi. Ne-am dat seama că această demnitate nu e pentru dumneavoastră. Vă cer, domnule Ovidiu Hada, dacă mai aveţi un minimum de decenţă, să demisionaţi din această funcţie şi să lăsaţi hunedorenii să îşi conducă destinele cu oameni care iubesc acest oraş, care îi respectă pe cetăţenii săi. Dumneavoastră v-aţi dovedit cu vârf şi îndesat incompetenţa, incapacitatea de a gestiona destinele Hunedoarei. Hunedorenii merită cu mult mai mult decât să trăiască zi de zi cu jena de a trăi într-un oraş care a devenit o ruină. De la tribuna Parlamentului, v-am mai adresat două interpelări, ambele având aceeaşi temă: starea jalnică în care se află municipiul Hunedoara. Din păcate, le-aţi tratat cu aceeaşi indiferenţă cu care i-aţi tratat pe toţi hunedorenii în ultimii trei ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit pe distinsul nostru coleg Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Rog să se pregătească domnul deputat Kerekes Karoly, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Cum dă Guvernul Boc goluri bugetului central!" Cabinetul Emil Boc risipeşte în continuare banii contribuabililor. Dacă judeţul Iaşi nu se pregăteşte să organizeze vreun campionat mondial de fotbal - dar noi nu am aflat încă de aşa ceva! -, atunci nu se justifică sumele uriaşe de bani alocate pentru construirea de stadioane! Recent, Guvernul Partidului Democrat Liberal a oferit unui număr de 20 de comune din judeţul Iaşi peste 1,5 milioane de lei. Banii au fost alocaţi pentru înfiinţarea de baze sportive în mediul rural, în special pentru ridicarea unor stadioane. Culmea este că unele localităţi nici nu au echipe de fotbal! În schimb, faptul că, în majoritate, fondurile au fost direcţionate către comune conduse de primari PDL, nu ne miră deloc. Aşa ştie Guvernul Boc să "investească" pentru a depăşi criza economică. Câteva exemple sunt edificatoare. În comuna Aroneanu, satul Şorogari, va fi ridicat un modern complex sportiv, care va avea mai multe terenuri de sport, plus vestiare, parcare şi nocturnă. De asemenea, comuna Balş a primit bani pentru finalizarea stadionului comunal, care a fost înfiinţat pe timpul Cabinetului Tăriceanu. Nu în ultimul rând, şi comunei Ungheni i-au fost alocate sume frumoase în vederea continuării lucrărilor la stadionul comunal. Nota Bene! Toate aceste localităţi au primari democrat-liberali! Iată cum actualul Cabinet ştie să dea goluri foarte frumoase... bugetului central! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Karoly Kerekes, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Se pregăteşte domnul Tudor Ciuhodaru, din partea independenţilor de independenţi. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este dedicată unui eveniment pe care îl consider a fi mult prea important pentru a fi trecut cu vederea de către liderii politici, oamenii de stat din România. După cum probabil ştiţi, disidentul chinez Liu Xiaobo - literat şi activist politic din Beijing - a primit recent Premiul Nobel pentru Pace. Este vorba despre una dintre cele cinci categorii de premii Nobel, care se decernează anual, iar prestigioasa recunoaştere în această categorie a fost primită de personalităţi - activişti ai drepturilor omului - ca Nelson Mandela, Martin Luther King sau al XIV-lea Dalai Lama. Cel mai semnificativ exemplu pentru Europa de Est rămâne totuşi Lech Walesa, care a fost distins cu acest premiu în 1983, în perioada anilor grei de comunism din Polonia. Acesta a fost un moment salutat la vremea aceea - chiar dacă se manifesta mai timid în condiţiile represive ale regimului totalitar din România - şi de către cetăţenii români. Ca reprezentant al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, o formaţiune politică care în urma căderii regimului comunist s-a angajat în apărarea drepturilor omului, în lupta pentru drepturile minorităţii maghiare din România, consider că este important să am un punct de vedere vizând acordarea premiului Nobel pentru Pace din acest an. Desigur, fără acest premiu, mult mai puţini ar fi ştiut că omul - care în primăvara lui 1989 părăsea o bună catedră universitară americană pentru a face greva foamei la Beijing în sprijinul manifestanţilor din Piaţa Tiananmen - a fost condamnat în decembrie, anul trecut, la 11 ani de închisoare pentru vina de a fi cosemnat Carta 08, un document care cere partidului-stat chinez să renunţe la sistemul totalitar. Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că, chiar şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, dar şi liderul spiritual Dalai Lama, s-au alăturat corului personalităţilor internaţionale din Uniunea Europeană care cer Chinei eliberarea din închisoare a disidentului chinez. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a afirmat că primirea premiului de către Liu constituie un mesaj puternic pentru toţi aceia din lume, care luptă pentru libertate şi pentru drepturile omului, cu atât mai mult cu cât Liu a fost în permanenţă un promotor al păcii prin metode paşnice, fără confruntări violente cu autorităţile; şi cu atât mai mult cu cât acest premiu ne reaminteşte încă o dată că reformele politice nu au ţinut pasul şi că drepturile fundamentale ale fiecărui cetăţean, de asemenea, nu sunt suficient respectate. Pledoaria lui Liu Xiaobo pentru reforma statului, separaţia puterilor, democraţie legislativă şi stat de drept, independenţa justiţiei, protejarea drepturilor omului, protejarea proprietăţii private, reforme fiscale, protecţie socială, mai multe drepturi pentru minorităţi şi reabilitarea victimelor persecuţiilor politice mă duce cu gândul la realitatea românească a zilelor noastre; la fel cum, într-o altă ordine de idei, mă trimite la gestul din 2006 al preşedintelui de atunci şi cel actual al României - Traian Băsescu - de condamnare a comunismului, a unui regim totalitar, după cum afirma şeful statului, născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă, unul nelegitim şi criminal, care a călcat în picioare, fără drept de apel, drepturile fundamentale ale omului. Îmi pun întrebarea mai mult sau mai puţin retorică: oare nu s-ar impune ca un act de conştiinţă, dar şi ca un gest consecvent şi de solidaritate, din partea şefului statului, să salute această acordare cât se poate de justificată a premiului, solicitând eliberarea intelectualului deţinut? Ca argument în acest sens consider a fi şi petiţia iniţiată de către doi intelectuali români (dintre care unul chiar Vladimir Tismăneanu), publicată în Revista "22", care vizează anularea sentinţei împotriva lui Liu Xiaobo. Simt nevoia ca prin această declaraţie să transmit un mesaj liderilor de opinie, politicienilor români, şi îndeosebi preşedintelui Traian Băsescu: noi toţi cei care am trăit mult prea mulţi ani sub teroarea comunistă şi nu am uitat aceşti ani de coşmar, avem datoria de a ne solidariza cu orice persoană care luptă pentru libertăţile şi drepturile omului, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, deputat independent de independenţi. Îl rog să se pregătească pentru a lua cuvântul domnul deputat Mircea Irimescu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum aţi spus-o şi dumneavoastră, sunt independent de independenţi, dar sunt dependent de pacienţii, colegii mei şi cei care m-au votat. Şi cred că aceştia nu ar trebui condamnaţi la muncă şi moarte în folosul comunităţii. România se împrumută cu 2 milioane de euro/oră, teoretic pentru plata pensiilor şi salariilor. Un rezident are disponibil un leu/oră pentru întreaga sa viaţă, adică 733 lei/lună. În tot acest timp, uitând că sistemul sanitar nu este bugetar în cea mai mare parte, ci plătit de Casa de Asigurări de Sănătate, în funcţie de indicatori, Casa subvenţionează pe banii asiguraţilor un director de spital privat. Vă reamintesc faptul că toţi plătim contribuţiile la asigurările sociale de sănătate şi nu există vreo posibilitate legală să evităm acest decont social. Am hotărât chiar în Constituţie că statul ocroteşte sănătatea şi că toţi avem dreptul egal la sănătate. Puţinii bani strânşi astfel sunt direcţionaţi pentru a salva viaţa unui copil intoxicat, a unui pacient cu infarct sau a unui vârstnic ce necesită o proteză pentru femurul fracturat; sunt folosiţi şi pentru cel sărac, şi pentru parlamentarul ce are nevoie de vreo proteză de aortă. Mai nou, aceşti bani sunt direcţionaţi către vreun "latifundiar" al vreunei Case de Asigurări de Sănătate, către directorul unui spital privat, şi asta în timp ce spitalele nu au materialele necesare pentru a-i trata pe cei aflaţi în dificultate. Sponsorizăm pe banii noştri, ai asiguraţilor, profitul celor ce au ştiut să câştige bunăvoinţa celor ce împart banii şi, implicit, sănătatea doar către cei ce au. Pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, pentru ca să putem hotărî ce-i important pentru sănătatea noastră voi depune astăzi un proiect legislativ ce prevede ca în consiliile de administraţie ale caselor de asigurări sociale de sănătate să fie incluse asociaţiile de pacienţi, precum şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali din România şi sindicatele din sănătate. Sperăm ca prin acest proiect legislativ să abrogăm pedeapsa cu moartea în folosul comunităţii, la care ne condamnă interesele celor ce sunt vremelnic stăpânii absoluţi ai banilor din sănătate. De altfel, mă îndoiesc că bona accidentată pe trecerea pietonilor din Iaşi ar fi fost dusă la vreun spital privat şi că ar fi avut posibilitatea să deconteze spitalizarea din fiecare zi din acest spital. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului de parlamentari fără apartenenţă la un grup parlamentar. O rog să se pregătească pe doamna deputat Farkas Anna-Lili pentru a veni la microfon. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte. "Săracele cheltuieli sau cheltuielile săracilor" Stimaţi colegi, În această perioadă de pauperizare accentuată şi de radicalizare a nemulţumirilor legate de reduceri de venituri ale populaţiei, există o temă de mare interes pentru societatea românească care, surprinzător, nu a fost tratată cu atenţia cuvenită de către actorii vieţii noastre politice. În repetate rânduri, presa, lideri de opinie, diverse persoane bine informate au atras atenţia asupra costurilor suspect de mari cu care se realizează investiţiile publice în România. Comparaţiile dintre preţurile unitare, cu care se realizează autostrăzile, în general, elementele de infrastructură din România, şi cele ale lucrărilor de acelaşi tip din ţările europene, au fost adesea invocate subliniind diferenţe de neexplicat. În România toate lucrările finanţate din fondurile statului, mari sau mici, sunt scumpe. În pofida acestei evidenţe, în lumea politică românească, inclusiv în Parlamentul României, nu s-au înregistrat până în prezent dispute pe această temă, şi organele puterilor îndrituite ale statului nu au anchetat serios eventualele fraude în stabilirea preţurilor de decontare a investiţiilor publice. Sub acoperirea că o astfel de atitudine este firească, majoritatea celor aleşi în demnităţi, care presupun calitatea de ordonator de credite, manifestă un suspect exces de zel în atragerea investiţiilor în unităţile administrative pe care le diriguiesc. Iată şi alte câteva exemple care duc uşor cu gândul la situaţii anormale. De multe ori, se promovează lucrări doar pe criteriul fructificării ocaziilor favorabile de finanţare, şi nu după necesitatea reclamată de comunitate. Se dau bani pentru birotică şi parcuri, mulţumim frumos, ne trebuie. Facem, cum să nu? Nu contează că localităţile respective nu au apă potabilă, de exemplu. Cele mai multe dintre subiectele de ceartă din politica comunităţilor locale sunt legate de divergenţe cu privire lucrări publice. De multe ori nu este vorba despre adversităţi, care ţin de firescul raporturilor putere-opoziţie, ci despre omeneasca invidie a celor norocoşii care împart vremelnic "caşcavalul". Nu în ultimul rând, listele sponsorilor companiilor electorale, legal înregistraţi, cuprind aproape exclusiv numele unor abonaţi la achiziţionarea de lucrări publice. Persoane oneste, dintre cei care au participat la campaniile electorale ale perioadei postdecembriste, pot mărturisi surpriza cu care au descoperit niveluri foarte ridicate ale fondurilor cheltuite de către diverşi candidaţi. În unele cazuri este vorba despre sume de departe bătătoare la ochi, total nepotrivite pentru o ţară care se zbate în sărăcie. De unde miliardele puse în joc, uşurinţa cu care se renunţă la ele şi pasiunile, câteodată, exagerat de mari pe care le stârnesc? Unii, cu destul temei, fac legături de determinare între aceste cheltuieli şi cele ale statului pentru investiţiile lui publice. Dacă este sau nu aşa, nu a anchetat nimeni cu seriozitatea cu care s-ar fi impus. Există o schemă standard a acestor cheltuieli. În toate etapele de realizare a unei investiţii de infrastructură, în România există posibilităţi de fraudare a fondurilor publice. De la proiectare, expertizare şi consultanţe de toate felurile şi până la realizarea efectivă, nu există mecanisme de control care să garanteze eventuale scurgeri din banii publici, şi aşa jenant de puţini. Se vorbeşte că numai pentru accesarea fondurilor europene s-au întocmit în România peste 200.000 de proiecte, dintre care doar aproximativ a zecea parte au şanse de a fi aprobate. Nu a făcut public nimeni, pentru că nu cred că s-a cercetat de cineva, cât a cheltuit această ţară pentru nişte proiecte care doar vor burduşi fişetele primăriilor. Sunt primari care, deşi conştienţi că nu au nicio şansă de a promova lucrările pe care le susţin, fac eforturi doar pentru a obţine aprobarea consiliilor locale, pentru a avea posibilitatea să facă ceva cheltuieli din care, nu-i aşa, poate-poate rămâne ceva şi pentru partid şi pentru propriul buzunar. Fenomene de acest fel, deşi la o scară mai redusă, se petrec şi în ţările de veche democraţie ale Uniunii Europene, sunt proprii de fapt fostelor republici ale Uniunii Sovietice, devenite între timp state independente. Poate, tocmai din acest motiv, strategiile de reducere a deficitelor bugetare impuse ţărilor în dificultate din cadrul comunităţii europene nu cuprind soluţii care vizează anularea risipei şi faptelor ilicite care se produc odată cu realizarea investiţiilor publice. Ele conţin soluţii clasice, reduceri salariale, plafonări ale pensiilor, reducerea alocaţiilor sociale, etc. Guvernului o astfel de abordare i-a venit ca o mănuşă şi, interesant sau nu, până în momentul de faţă nu a întreprins nimic pentru a obţine reduceri de cheltuieli publice din eficientizarea activităţilor de investiţii, lucru care mi se pare grav. A folosi doar soluţiile care reduc veniturile unei populaţii la limita supravieţuirii, poate fi un atentat la siguranţa naţională, dacă ţinem seama de grava instabilitate socială care poate rezulta de aici. O estimare sumară a întregii risipe şi a nivelului de fraudare a bugetelor publice, prin derularea investiţiilor publice, ar putea evidenţia sume chiar de ordinul de mărime al împrumuturilor ţării de la organismele financiare internaţionale. Şi totuşi, în disperarea sa, Executivul dă dovadă de imaginaţie şi caută resurse de economisire unde te aştepţi mai puţin, în loc să opereze acolo unde trebuie. De exemplu, reduce subvenţiile publicaţiilor în limba naţională a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei, şi face astfel o "mare economie de 20.000 lei", mai puţin decât "comisionul" care se percepe pentru cea mai modestă lucrare comunală. Un guvern care nu instituie un control eficient în acest domeniu şi care preferă să subfinanţeze spitale, şcoli, să taie burse, alocaţii şi pensii trebuie supus neîntârziat unei moţiuni în forul legislativ al ţării. Altfel, riscăm un dezastru cu repercusiuni pe zeci de ani. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Farkas. Se pregăteşte domnul deputat Cherecheş Cătălin, din partea Grupului de parlamentari fără apartenenţă la un grup parlamentar. Stimată colegă, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Domnilor deputaţi, În declaraţia mea de astăzi aş dori să evoc momentul Revoluţiei din 1956 - 23 octombrie reprezentând nu doar pentru noi, maghiarii, ci şi pentru multe popoare din istoria secolului al XX-lea o sărbătoare comună. Această zi ne aminteşte de lupta împotriva terorii şi a represiunii, dar mai presus de toate, de dorinţa de libertate. Fără 1956, Europa nu ar putea fi acea comunitate intelectuală, economică şi politică, în care noi avem astăzi locul nostru bine definit. Marele Albert Camus, la vremea aceea, spunea: "Ungaria cucerită şi înlănţuită a făcut mai mult pentru libertate şi dreptate decât oricare alt popor din lume în ultimii 20 de ani". Pentru ca această lecţie să poată fi înţeleasă de societatea din vest, a trebuit să curgă mult sânge. Sânge care, în cei 54 de ani trecuţi de atunci, s-a coagulat deseori poate prea mult în memoria noastră. Cred că unitatea naţională este unul dintre mesajele cele mai importante ale acestui eveniment. Vreme de opt ani, puterea represivă nu a reuşit să înfrângă valorile acumulate de-a lungul secolelor, muncitori care anterior au făcut parte din partidul comunist, s-au alăturat în masă revoluţiei. Oamenii au luptat uniţi împotriva tancurilor sovietice. Tricolorul maghiar rupt şi găurit a devenit simbolul naţiunii multicolore. Cu alte cuvinte: o naţiune mică din Europa, într-un moment crucial al istoriei sale, şi-a luat soarta în mâinile proprii cu demnitate şi prin vărsare de sânge, şi-a cucerit libertatea. Mulţi ar putea argumenta: libertatea nu a fost cucerită de fapt, deoarece revoluţia a fost înfrântă. Însă, vreau să vă spun că revoluţiile drepte au câştig de cauză întotdeauna; poate chiar mai accentuat atunci când sunt înfrânte - pentru că schimbă viitorul, viaţa, sistemul instituţional, conştiinţa şi moralitatea întregii societăţi. Toate acestea în ciuda faptului că după înfrângerea revoluţiei a urmat o teroare groaznică: sute de mii de maghiari din Ungaria - şi deopotrivă români şi maghiari din Transilvania -, au fost torturaţi, sute au fost încarceraţi şi executaţi, duşi în morminte necunoscute, alţii au fugit definitiv din ţară. Aceştia au fost aceia, care nu s-au născut eroi, ci liberi fără speranţă, care - după zilele de glorie - au fost ajunşi totuşi din urmă de către puterea tremurândă de libertate. Însă cu toate acestea, eroismul oamenilor în faţa tancurilor sovietice ne-a adus o apreciere vie până în prezent. Sistemul comunist nu şi-a mai revenit niciodată cu adevărat din acest şoc. Politicienii ţărilor vestice şi-au încheiat socotelile cu Uniunea Sovietică şi cu iluziile legate de comunism. Mai mult de atât, noi - maghiarii - nu am putut face atunci. Astfel, moştenirea anului 1956, în acest context, devine una deosebit de importantă. Consider că doar atunci putem rămâne loiali acestei zile de 23 octombrie, dacă sub nicio formă nu trădăm acele idealuri pentru care atâţia şi-au dat viaţa; dacă niciodată nu-i justificăm - nici chiar în mod indirect - pe ucigaşii de atunci. Am convingerea că în istoria noastră contemporană vibrează o libertate a umanităţii, acea libertate, pe care - în ciuda înfrângerii de apoi - revoluţionarii ne-au lăsat-o ca un fel de moştenire regală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, stimată colegă. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş. Rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cine este România?". "Rebranding Romania" este încă o temă care îi munceşte teribil pe creatorii noştri de imagine, puşi la muncă de autorităţile de la Bucureşti, pentru că la ora "0.0", a anului 2007 am fost primiţi (teoretic) în Uniunea Europeană şi trebuie să arătăm ce avem noi - România - mai frumos, mai mare, mai grozav, cu ce ne identificăm. Preocupaţi de ce anume o să scriem pe etichetă, ce ar da mai bine, am trecut în revistă toate minunăţiile pe care ştim că occidentalii, "străinii", le apreciază, le cumpără din ţara noastră: ţuică, mănăstiri, George Enescu, salam de Sibiu, Ciuleandra, cei mai inventivi hackeri adolescenţi, cea mai mare a doua clădire din lume, Brâncuşi, toleranţă etnică, mici, Mircea Eliade... Dar, deşi e frumos, e despre noi, nu asta suntem noi. E prea frumos, dar e prea puţin. Dacă asta scriem pe etichetă, va fi adevărat, dar nu va fi autentic. Dacă vrem să ştim ce să scriem pe borcan, ar trebui să vedem şi ce e în borcan. Şi, dacă ştiu că e adevărat că orice moleculă din Univers reproduce universul la scara lui mai mică, atunci, eu o să zic că fiecare dintre noi suntem România, cu tot cu istorie, geografie, psihologia poporului român. Cine suntem noi? Noi pretindem că suntem speciali, foarte diferiţi de ceilalţi copii din curte, pentru că suntem mult mai plini de daruri de la Dumnezeu decât ei. Desigur, ne invidiază, de aia nu se joacă cu noi. Noi suntem prea grozavi ca să respectăm regulile jocului. Ei, cu mintea lor simplă, le respectă pentru că sunt lipsiţi de imaginaţie. Mai pretindem că suntem primii în sport, primii în producţie şi putem să dovedim - Nadia Comăneci, Ilie Năstase, cei mai buni culegători de căpşuni. Nu ne plac regulile, nu comunicăm, încercăm să muncim mai puţin decât alţii, aşa că la treburi de echipă o dăm în gard. Mai pretindem că ne dăm în vânt după cultură, după muzică clasică, politici europene, mâncăruri sănătoase şi că distracţia noastră preferată este educarea copiilor. Ceea ce ascundem de fapt este că în maşină ascultăm numai manele, ne înnebunim după telenovele şi ne lăsăm copiii la televizor spre educare, pentru că ne este prea lene să stăm vorbă cu ei şi să avem pe cine da vina atunci când fac prostii. Nu recunoaştem, dar nu ne dezlipim de televizor la ştirile de la ora 5 şi nici la "Trădaţi în dragoste", şi când vedem nenorocirile, bătăile şi tămbălăul din alte curţi, vieţile noastre sunt chiar suportabile. Bârfim cu plăcere, pentru că nu avem curajul să spunem în faţă ce gândim. Întârziem mereu la lucru, pentru că nu ne respectăm colegii şi nici pe noi înşine nu ne iubim prea tare. Ne declarăm persoane religioase, deşi nu ştim mare lucru despre Dumnezeu şi nici despre Adevăr. Asta pentru că suntem doar superstiţioşi. Mai ascundem că avem mereu temele cam nefăcute pentru că suntem isteţi şi merge şi aşa, că avem nişte "sechele prin dulap" de prin cel de-al doilea război mondial, când nu ne puteam hotărî de cine suntem îndrăgostiţi, de ruşi sau de nemţi, de ţărănişti sau de liberali. Mai ascundem nişte secrete pe care nici noi nu ştim că le ştim, din copilărie, de la Ştefan cel Mare, din moşi-strămoşi şi, mai recent, de prin anii '89-'90. Ascundem că, sub toate mecanismele noastre grozave de adaptare, credem în taină că ceva e în neregulă cu noi, că nu aparţinem nici unui grup, că vrem, de fapt, foarte tare să fim în echipă. Toate bâlbâielile şi trădările le-am făcut din frică, pentru că avem impresia că suntem destul de buni, că suntem singuri şi marea noastră grijă a fost mereu să nu se afle, să nu dăm rău. E clar că suntem foarte nemulţumiţi, că am da oricând la schimb lipsa de putere pe bucuria de viaţă. Că postura de victime ale istoriei, a conjuncturilor nu ne aduce satisfacţie. Ne uităm şi vedem că nu mai dorim să fim ajutaţi, că suntem dispuşi să învăţăm din lecţia de viaţă care ni se tot repetă de sute de ani. Alegem să ne acceptăm aşa cum suntem, să nu ne mai ascundem de nimic. Să curăţăm tot ce nu e curat - să recunoaştem ce am bârfit, ce lecţii am lăsat nefăcute, ce am spus că am făcut şi n-am făcut, ceea ce n-am realizat, şi cred că trebuie să-i onorăm pe ceilalţi, să nu îi judecăm, să nu îi interpretăm. Să ne facem fişa postului pentru tot ceea ce suntem noi: părinte, profesor, îndrumător spiritual, prieten, soţ, coleg, fiinţă umană. Să ne facem datoria, toată datoria, dar numai datoria noastră, să ne afirmăm sentimentele şi dorinţele şi să ne apărăm opinia bine chibzuită, astfel încât să ne simţim bine şi să ţinem realmente seama de ceilalţi. Toate acestea mă mişcă şi mă inspiră pe mine. Dar dacă oricare dintre noi va fi atins, mişcat, inspirat de posibilitatea de a trăi într-un borcan pe care scrie integritate, de a avea încredere în sine, acces la puterea proprie şi pace sufletească, aceasta trebuie să scriem pe eticheta de pe borcan, ca o victorie asupra trecutului. Pe borcan o să scrie: România, dulceaţă de 22 de milioane de români, cu foarte multă valoare adăugată de istorie, de geografie şi de psihologie a poporului român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Cherecheş. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Două evenimente importante pentru comunitatea tătară din România". În localităţile Medgidia şi Valu lui Traian (judeţul Constanţa) s-au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, două evenimente importante pentru comunitatea tătară din România. În primul rând, trebuie remarcată manifestarea organizată vineri, 15 octombrie a.c., în cadrul Şcolii "Mircea Dragomirescu" din Medgidia, manifestare prilejuită de începerea cursului opţional de limbă tătară. Se cunoaşte, o prioritate pentru UDTTMR o reprezintă studiul limbii materne, la nivel oficial, pentru a exista o continuitate în spaţiul spiritual al etniei. Preocuparea trebuie diversificată, astfel încât inclusiv istoria comunităţii noastre, ca disciplină, să fie inclusă în programa şcolară. Sigur, la Medgidia s-a petrecut un fapt remarcabil, aşa cum şi în anii trecuţi, în alte localităţi, au avut loc manifestări similare. Este meritul cadrelor didactice, al elevilor, al părinţilor, dar, în egală măsură, şi al organizatorilor, sprijinul oferit fiind consistent. Duminică, 17 octombrie a.c., în localitatea Valu lui Traian a avut loc o altă acţiune deosebită, tematica abordată fiind, ca mesaj, generoasă. Lucrările prezentate s-au referit la particularităţile valorilor tradiţionale ale etniei tătare, la modul de viaţă al membrilor ei, neomiţându-se aspectele legate de limba maternă şi religia islamică. Cele două abordări, prezentate într-un mod eficient, demonstrează, fără îndoială, dorinţa de a fi promovată, la un înalt standard, imaginea comunităţii pe care o reprezint. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Marian Neacşu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră două-trei minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţie politică privind Ordonanţa nr.50/2010. Una dintre dezbaterile importante care se poartă în spaţiul politic şi parlamentar în ultimul timp are la bază Ordonanţa de urgenţă nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. În calitate de membru al comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, am participat săptămâna trecută la o primă şedinţă a comisiei, având ca obiect această ordonanţă de urgenţă, şi am să expun, în cele ce urmează, câteva consideraţii personale. Ordonanţa de urgenţă nr.50/2010 are în vedere soluţionarea situaţiei grele în care se află persoanele cu credite la bănci, ţinând cont de greutăţile provocate de criza economică, dar şi de interesele băncilor aflate în aceeaşi situaţie. De nenumărate ori, am susţinut de aici, de la această tribună, dar şi în cadrul dezbaterilor parlamentare şi publice la care am participat, că principala provocare a societăţii româneşti este găsirea de soluţii la criza economică. Este motivul pentru care am prezentat opiniei publice şi am depus la Parlament un set de măsuri anticriză pentru a fi dezbătute şi adoptate, astfel încât să stopăm recesiunea şi să asigurăm premisele relansării economice. De asemenea, ca membru al partidului politic - Partidul Naţional Liberal - care s-a declarat şi a dovedit-o de atâtea ori că este un duşman înverşunat al abuzurilor de orice fel, indiferent că se manifestă în zonă politică, instituţională sau în mediul privat, în cadrul relaţiilor contractuale dintre părţi, Ordonanţa de urgenţă nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori se înscrie între preocupările noastre, ale liberalilor, în permanenţă, în sensul de a găsi antidotul credibil şi viabil pentru a scoate România din criză şi de a sancţiona posibilele abuzuri petrecute între terţe părţi. Este motivul pentru care vom susţine iniţiativa legislativă a Agenţiei Naţionale a Protecţiei Consumatorilor pentru a proteja familiile cu credite la bănci, pentru a respecta clauzele contractelor, pentru a găsi soluţii corecte, adaptate crizei economice, de natură să favorizeze ambele părţi. Cu mulţumiri. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Marian Neacşu este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Mă bucur să constat că sunteţi prezenţi în număr aşa de mare la această sesiune de declaraţii politice, în ciuda vitregiei vremii de afară şi a vremurilor. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Conu' Băsescu faţă cu depresiunea". Despre raporturile preşedintelui Băsescu cu Constituţia se poate spune că sunt destul de avantajoase pentru acesta. Atunci când cineva îi subliniază eşecurile celor două mandate la Cotroceni, dumnealui se justifică aruncând vina pe Constituţie, care-i limitează atribuţiile. Când, însă, invocarea Constituţiei devine convenabilă, dumnealui nu are nicio reţinere să o folosească drept pavăză în argumentaţie. Echilibristica aceasta constituţională, care ar face senzaţii în altfel de arene, este pentru cetăţeanul care a urmărit scena politică a ultimilor ani o statornică înşiruire de inconsecvenţe în ceea ce priveşte ideile politice ale domnului Băsescu. În final, idee esenţială, care se decantează în urma unei analize a tuturor afirmaţiilor şi ideilor politice emise de acesta, este aceea că PDL trebuie să guverneze, iar pentru aceasta va face şi va spune orice. Într-un recent interviu televizat, domnul Traian Băsescu ne explică ce măsuri economice va lua împreună cu Guvernul actual, ne povesteşte ce bine vor trăi românii, ne informează despre ultimele tendinţe şi evoluţii din PDL şi nu uită să certe angajaţii Ministerului Finanţelor, care, deşi au salarii la fel de mari ca la Palatul Cotroceni, au îndrăznit să ceară bani, după ce că fac parte dintr-un sistem clientelar şi corupt. Mai rar ca dumneata, Bobocule! Dacă un străin abia sosit în România l-ar fi văzut pe domnul Băsescu la televizor, ar fi crezut că personajul relaxat şi locvace este şeful Guvernului sau ministrul de finanţe. Dumnealui subliniază că va face şi va drege în domeniul economic şi financiar, avertizează ministrul finanţelor că taie stimulentele, stabileşte cu ministrul Boagiu să facă 200 de km de autostrăzi, iar când este întrebat de jurnalişti de nerealizările ultimilor ani, se îmbufnează pe motiv că întrebarea este tendenţioasă, fiindcă preşedintele - nu-i aşa - nu are altă pârghie decât mesajul, pasămite atribuţiile constituţionale nu-i permit decât să dea mesaje. Curat constituţional, Coane! Când spune Traian Băsescu adevărul? Este greu de priceput pentru cineva care ar fi dispus să-i acorde un minim credit, mai ales că, discuţia fiind prelungită aproape o oră, dumnealui are astfel ocazia să lanseze cât mai multe afirmaţii contradictorii, care încalcă logica şi bunul-simţ. Ba acum ne promite că reformează personal statul, că privatizează companiile de stat, ba mai încolo zice că nu a reformat statul până acum pentru că nu a avut pârghii. Acum ne convinge că nu-l interesează ce se întâmplă în PDL, iar apoi ne lămureşte că îl vrea pe Blaga în locul lui Boc la conducerea partidului şi pe nu ştiu care candidat la proximele alegeri prezidenţiale. Halal coerenţă retorică! Frumoasă imparţialitate, constituţională, Bibicule! Din interviul susţinut de domnul Traian Băsescu în locul primului-ministru Emil Boc eu am receptat o informaţie care ar trebui să-i îngrozească pe români. Dumnealui vrea să încheie un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, în valoare de 10 miliarde de euro, dar acordul este numai aşa, o precauţie, pentru că situaţia financiară a României este stabilă. Cât de familiar ne sună aceste afirmaţii ale domnului Băsescu! Şi asta pentru că le-am mai auzit de la domnia sa şi anul trecut, în timpul negocierilor cu FMI, iar ele, în traducere liberă, înseamnă: Ţara este în groapă şi ne împrumutăm din nou de la FMI ca să plătim pensiile şi salariile. Una peste alta, printre baliverne îndrugate în acelaşi interviu televizat, gura domnului Băsescu a grăit şi-un adevăr, spunând că poate românii nu mai vor un preşedinte-jucător, poate vor un preşedinte-intelectual. Ce păcat că nu a înţeles asta înainte de a-şi depune candidatura în anul 2009. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Pavel Horj este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Antochi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică se intitulează: "Atenţie la istorie!" Sarmizegetusa, capitala dacilor, este în pericol. Identitatea fiinţei noastre naţionale se clatină. Nimeni nu doreşte moartea acestei cetăţi, dar, cu toate acestea, ea se deteriorează de la o zi la alta. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei nu aparţin nici ministerelor, nici autorităţilor locale, nici administraţiilor sau regiilor, deşi într-un fel ne aparţin tuturor. Ministerul Culturii alocă bani pentru săpăturile arheologice, iar descoperirile, spun arheologii Muzeului Civilizaţiei Dacice din Deva, nu sunt administrate de nimeni. Doamnelor si domnilor deputaţi, Vă vorbesc din mijlocul unei ţări care nu este indiferentă la soarta istoriei din Ţara Maramureşului, din ţara în care s-au născut întemeietorii de ţară: voievozii Dragoş şi Bogdan Vodă. Maramureşul a fost leagănul dacilor liberi. Ei au trăit într-o cetate naturală înconjurată de munţi şi păduri. Dacii din ţinutul Hunedoarei au creat sanctuare şi amfiteatrul, au adus zeităţile în cetate şi au construit temple. Astăzi, în Sarmizegetusa, turiştii invocă aceste zeităţi şi spaţiile energetice, aprind lumânări, îşi scrijelesc numele în pietre şi lasă în urma trecerii lor mormane uriaşe de gunoaie, apoi vântul, ploile şi furtunile sapă în pietrele scoase la lumină. An de an se pierd fonduri europene, Sarmizegetusa este în pericol de moarte şi puţini sunt cei care vorbesc despre această stare de lucruri de o mare gravitate. Sunt convins că cei care răspund de destinele României, în momentul de faţă au avut ocazia în multele vizitele oficiale în străinătate (cu sau fără treabă) să înveţe ce înseamnă istoria pentru o ţară civilizată. Dacă marile monumente occidentale ar fi tratate precum cetăţile dacice, administratorii lor ar sta demult în boxa acuzaţilor din tribunale. În România, vestigiile istorice nu sunt exploatate cu scop turistic, câtă vreme nu există un scop comercial. În Sarmizegetusa, nimeni nu are un interes să le păstreze intacte. De aceea, consider că e necesar să se ia măsuri imediate de conservare. În situl cetăţii dacice încă se mai găsesc şine de tren şi prefabricate de pe vremea când Ceauşescu visa să aterizeze în cetate. Astăzi, oamenii locului visează centrale eoliene şi pensiuni turistice. Dovezile istorice nu au nicio relevanţă. Sarmizegetusa ne aminteşte de viaţa unui oraş antic, din inima munţilor, lângă Porţile de Fier ale Transilvaniei. Complexul arheologic cuprinde: Amfiteatrul, Templul zeului Silvanus, Templul lui Liber Pater, Forul lui Traian, Templul Zeiţei Nemesis. Nemesis, Zeiţa norocului şi a sorţii, cea adorată de gladiatori, este la traci şi zeiţa răzbunării, care pedepseşte crimele, supraveghează ordinea şi echilibrul în univers. A lăsa să moară Sarmizegetusa este o crimă morală în faţa istoriei. Domnule ministru al culturii, Ştiţi că, în mitologie Nemesis trebuie să-i pedepsească pe cei care modifică ordinea naturii şi a lumii. Nu Zeiţa, ci dumneavoastră trebuie să vegheaţi la vestigiile care atestă destinul acestui popor! Noi, cei din Maramureş, am oferit ajutor militar în perioada medievală lui Iancu de Hunedoara. Domnul i-a răsplătit pe maramureşeni cu diplome nobiliare. O mare parte a istoricilor susţin că în Maramureş s-au refugiat dacii liberi, iar romanii nu ar fi ajuns niciodată în Maramureş (nu de aceeaşi părere este şi istoricul Alexandru Filipaşcu). Fără a fi suspectat de păcatul trufiei, şi noi, maramureşenii, considerăm că avem obligaţia morală să salvăm capitala Daciei, Sarmizegetusa. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă propun să cerem actualilor guvernanţi, în special ministrului culturii, să nu mai trimită banii spre festivalurile şi bâlciurile locale, în care se fac campanii electorale! Domnilor, este în pericol fiinţa noastră naţională, şi pentru a rămâne sub spectrul unei metafore cu rădăcini în mitologie, Zeiţa Nemesis cere răzbunare pentru faptele noastre iresponsabile. De aceea, avem obligaţia de a acorda o atenţie mai mare istoriei şi la ceea ce lăsăm urmaşilor noştri! Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Gheorghe Antochi, din partea Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează: "Nu învăţăm nimic din experienţa şi îndemnurile înaintaşilor noştri". Academia Română şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice au organizat, în Aula Magna, vineri 15 octombrie 2010, Sesiunea ştiinţifică dedicată comemorării a 125 de ani de la naşterea academicianului Gheorghe Ionescu-Şişeşti. Într-o atmosferă de înălţătoare cinstire a marelui agronom şi patriot, la care au participat numeroşi oameni de ştiinţă, cercetători, profesori şi practicieni din agricultură, silvicultură, economie agrară, medicină şi alte domenii de activitate, au prezentat comunicări ştiinţifice următoarele personalităţi:
Foarte succint doresc să prezint şi câteva date biografice ale acestui mare agronom şi patriot român, care s-a născut la 16 octombrie 1885, în satul Şişeştii de Jos din judeţul Mehedinţi, într-o familie cu 10 copii. După absolvirea cursului primar din satul natal şi a Liceului Traian din Turnu Severin s-a înscris la Şcoala Superioară de Agricultură de la Hohenheim din Germania, pe care o absolvă la 9 martie 1909, cu calificativul de Foarte Bine spre Eminent. În toamna aceluiaşi an, se înscrie la Secţia de Agronomie a Universităţii din Jena, unde, la 11 februarie 1911, obţine titlul de doctor în filozofie, agronomie, botanică şi economie politică cu teza: "Agricultura ţărănească în România". Întors în ţară la 26 de ani, ocupă funcţia de administrator al fermei de stat Clenciu-Spanţov din judeţul Ilfov, iar din 1913 debutează în activitatea didactică în calitate de administrator al Şcolii Superioare de Agricultură de la Herăstrău. În anul 1927, prin Decretul Regal nr.1205, se înfiinţează Institutul de Cercetări Agronomice al României, unde, în calitate de director, a condus ample cercetări de îmbunătăţire a soiurilor de grâu, porumb, mazăre, fasole, de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase şi sărăturoase. În anul 1925 devine membru corespondent al Academiei Române, şi din 1936 membru titular, îndeplinind între anii 1938-1941 şi 1959-1963 funcţia de vicepreşedinte al acestui prestigios for ştiinţific. Gheorghe Ionescu-Şişeşti a ocupat în patru rânduri şi funcţia de ministru al agriculturii, în perioada 1931-1932; în anul 1937; în anul 1938; şi în perioada 1939-1940. Academician, doctor în ştiinţe, profesor universitar şi mare patriot, Gheorghe Ionescu-Şişeşti a lăsat moştenire o impresionantă bibliografie formată din peste 300 de titluri şi importante reglementări legislative, între care cea mai reprezentativă este "Legea pentru organizarea şi încurajarea agriculturii" - Legea Şişeşti din 1937. Şi pentru că multe dintre concluziile academicianului Gheorghe Ionescu-Şişeşti sunt pe deplin valabile şi în zilele noastre, voi evidenţia doar câteva citate din opera sa, aşa cum au fost prezentate de academicianul Cristian Hera la Sesiunea ştiinţifică menţionată.
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule coleg, pentru interesanta declaraţie politică. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, întrucât nu mai avem distinşi deputaţi prezenţi în sală pentru a-şi prezenta declaraţiile politice, daţi-mi voie să-i nominalizez pe aceia care şi-au depus în scris, astăzi, declaraţiile politice. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi: Gheorghe Ciobanu, Marius Rogin, Octavian Bot, Dumitru Pardău, Olar Corneliu, Ionescu George, Dascălu Constantin, Buda Daniel, Petru Călian, Dugulescu Marius, Vîlcu Samoil, Gospodaru Gabriel, Ştirbeţ Cornel, Dan Liga, Chircu Doiniţa, Eugen Uricec, Toader Stroian, Andrei Sava şi Iulian Vladu. Daţi-mi voie să-i ofer totuşi cuvântul şi domnului deputat Silviu Vasile Prigoană, pe care eu l-am neglijat cu totul şi cu totul neintenţionat. Domnule deputat, aveţi un bonus de un minut în plus la declaraţia politică. |
|
|||
|
|
Domnul Vasile-Silviu Prigoană: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Ştiţi că întotdeauna sunt scurt şi nu vreau să reţin auditoriul, că poate are şi altă treabă. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Modernizarea prin fonduri europene". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este un fapt binecunoscut că, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o bună parte din Europa era o vastă ruină, cu o populaţie sărăcită şi cu o economie în colaps. Problema a fost, în bună măsură, rezolvată prin proiectul de reconstrucţie a Europei Occidentale, cunoscut sub numele de "Planul Marshall". Printr-un efort fără precedent, Statele Unite ale Americii au alocat acestui proiect circa 1,3% din produsul federal brut, echivalat în prezent la circa 60 miliarde de euro. De acest proiect au ştiut să beneficieze, într-o manieră responsabilă, 16 ţări europene, care au înţeles să conlucreze, păstrându-şi identitatea naţională şi promovându-şi propriile interese, dar ţinând seama şi de noile baze ale cooperării, pe care au construit durabil şi eficient Comunităţile Europene. Mutatis mutandis, România, ca ţară a Uniunii Europene, are la dispoziţie pentru modernizare şi dezvoltare un corespondent al "Planului Marshall", care îl constituie fondurile europene nerambursabile. Europa ne ajută, rămâne, însă, să ne ajutăm şi noi înşine. Fondurile europene trebuie cât mai repede să însemne modernizarea satelor, consolidarea unei agriculturi rentabile, electrificarea ultimelor sate şi cătune româneşti în care încă se mai foloseşte lampa; înseamnă, totodată, dezvoltarea reţelelor de canalizare, străzi şi şosele fără gropi, cât şi norme europene de mediu. Pe scurt, înseamnă asigurarea condiţiilor minime de decenţă în viaţa românilor. Ţinând seama de toate acestea, fac apel la dumneavoastră pentru a ne constitui în adevăraţi mediatori, facilitatori ai administraţiilor locale din colegiile pe care le reprezentăm, în promovarea proiectelor şi în urgentarea susţinerii acestora în faţa administraţiei centrale. Vom avea cu toţii de câştigat, iar din punct de vedere economic, putem începe relansarea prin implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Valeriu Alecu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se referă la "Necesitatea reformării pieţei muncii". Stimaţi colegi, Societatea românească traversează o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi de criză din punct de vedere al execuţiei bugetare, din lipsa de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor curente. În acest context, pe lângă eforturile guvernamentale de optimizare a soluţiilor financiare, este necesar să fie găsite şi elementele de reformă administrativă care să permită relansarea economică. Deficitul bugetar datorat cheltuielilor mari pentru pensii, în raport cu numărul redus de angajaţi care contribuie la fondul de pensii, este elementul de alarmă care ne obligă să găsim rapid soluţii de reformare a pieţei muncii din România. Dacă reducerea numărului de bugetari este deja o măsură în derulare, trebuie deschise căile pentru creşterea numărului de angajaţi din mediul privat. Acest lucru poate fi făcut prin facilitarea fiscală pentru angajatorii privaţi care deschid noi locuri de muncă sau care reinvestesc profitul în tehnologie de ultimă oră. Dacă ţinem cont de numărul relativ mare de şomeri şi de numărul necunoscut de persoane apte fizic de muncă, dar care se limitează la practicarea unei agriculturi de subzistenţă pe suprafeţe agricole mici, este evident că trebuie regândită politica de calificare şi recalificare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Evaluarea ofertei de locuri de muncă arată că sunt solicitări de angajare, însă aceste job-uri implică o calificare specifică, de regulă în domeniul IT sau în cel al serviciilor specializate. Chiar şi ofertele de locuri de muncă în industrie arată o tendinţă spre un anume tip de lucrător, cu anumite abilităţi şi calităţi specifice pentru activitatea respectivă. Necesitatea creşterii numărului de angajaţi în mediul privat obligă la flexibilitate atât din punct de vedere al administraţiei, prin măsuri de relaxare fiscală, cât şi din punct de vedere al calificării şi pregătirii profesionale specifice. Acest lucru poate fi făcut prin următoarele măsuri:
Stimaţi colegi, O iniţiativă legislativă care să pună în aplicare aceste măsuri ar putea aduce în anul 2011 o relansare pe piaţa muncii, o creştere a numărului de angajaţi, o reducere a numărului de şomeri şi a numărului de asistaţi sociali. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Să aveţi o zi frumoasă. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon acum, pe domnul deputat Ioan Munteanu, din partea parlamentarilor fără apartenenţă la un grup parlamentar. Independenţi de independenţi, cum spune domnul doctor Ciuhodaru. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Revoltă fără precedent, ministru blocat în birou." Scandările din tot timpul protestelor finanţiştilor, respectiv "Demisia!" "Hoţii!", "Laşule!" "Marioneta!", "Nu-l lăsaţi să plece!", arată că situaţia a devenit intolerabilă. Pe lângă diminuarea salariilor cu 25%, angajaţii din acest domeniu s-au trezit şi cu pierderea "stimulentelor" care reprezentau 50-60% din veniturile lunare. Se spune că aceste stimulente ar fi ilegale, dar cei aflaţi la putere ar putea trăi cu salariile rezultate în urma acestor intervenţii succesive de "ajustare"? În zadar a încercat ministrul Ialomiţianu să discute cu protestatarii, oamenii care n-au ce mânca nu mai au răbdarea să asculte comentariile demnitarilor. Ialomiţianu este "mielul sacrificat", fiind obligat astfel să plătească pentru politicile greşite de până acum. Premierul Boc spunea că "stimulentele pot fi considerate pomeni", dar cum de n-a observat acest lucru în cele patru variante de guvern pe care le-a condus? Când şeful ANAF afirmă că se poate trăi cu 500 lei pe lună, când ex-ministrul Videanu consideră că 1500 lei sunt destul de mulţi bani pentru o familie cu 3 persoane, cu un copil student, atunci chiar crezi că există două Românii, totalmente diferite. Pe de o parte, o mână de oameni de la putere şi amici de-ai lor care huzuresc în averi nemeritate, greu de justificat, şi, pe de altă parte, oamenii sărăciţi a căror demnitate a fost călcată în picioare. Să ajungi să scoţi bani de la cei câţiva veterani de război, rămaşi în viaţă, de la handicapaţi, de la asistaţii sociali, reprezintă culmea dispreţului şi a aroganţei din partea celor aflaţi în fruntea ţării. Realitatea din ţara noastră este una tristă, disperată pentru că nemulţumirile care se generalizează în sistemul bugetar sunt efectul foametei şi al sărăciei. Protestul finanţiştilor a fost unul spontan, o răbufnire justificată de pierderea unor sume importante şi a fost susţinut de poliţişti, cadre didactice, angajaţi din domeniul protecţiei sociale, adică acele categorii profesionale greu afectate de criză, care, efectiv nu mai au cu ce trăi. Există o singură soluţie: demisia celor care nu pot conduce destinele ţării. Vă mulţumesc şi mai am două pe care le depun la steno. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Ţurcanu, din partea Grupului parlamentar al PNL. Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, domnilor colegi. "Români contra români!" Stimaţi colegi, ştiu că majoritatea primiţi la cabinetele parlamentare numeroase solicitări ale primarilor referitoare la lipsa banilor şi la imposibilitatea de a mai efectua plăţi către diferiţi furnizori. Datoria mea de parlamentar, de altfel singurul parlamentar liberal din judeţul Botoşani, este aceea de a aduce atât în faţa dumneavoastră, cât şi a distinşilor noştri guvernanţi, problemele cu care se confruntă primarii liberali ai judeţului şi nu numai. Pornind de la citatul "Înainte de a ne fi mai bine trebuie să ne fie mai rău!", citat aparţinând unui "clasic" în viaţă, vreau să vă spun că în momentul de faţă oricât de mult ne-am "dori" să "strângem cureaua" nu reuşim, pentru că fondurile au fost diminuate, iar valoarea diferitelor necesităţi a crescut, fapt ce duce încet, încet la colapsul primăriilor botoşănene. Cum poate un primar să facă faţă celor care vin să-şi ceară indemnizaţiile de persoană cu handicap sau indemnizaţia de însoţitor? Ce explicaţie poate da un primar acelor copii care vin la grădiniţă sau la şcoală şi stau cu cojoacele pe ei fiindcă nu sunt bani de lemne pentru încălzire? Ce explicaţie poate da un primar locuitorilor comunei cufundată în beznă pentru că nu sunt bani pentru iluminatul public? Ce explicaţie poate da un primar pentru faptul că a început să pietruiască o uliţă, dar s-a oprit din lipsa fondurilor necesare? Nu toţi oamenii au inima de câine şi se gândesc doar la interesul propriu. Nu toţi se gândesc cum să pitească banii atât de necesari în aceste momente, pentru a putea cumpăra voturi la alegerile din 2012. Domnilor guvernanţi, cum vă puteţi uita în ochii unor copii, mulţi dintre ei vitregiţi de soartă, care vin la şcoală sau grădiniţă pentru a le fi mai bine, dar şi aici găsesc aceeaşi sărăcie şi acelaşi necaz ca în propriile lor case? Cum puteţi dormi, domnilor guvernanţi, în vilele dumneavoastră impunătoare şi bine încălzite, fără să vă gândiţi că şi dumneavoastră trebuie să vă "fie mai rău înainte de a vă fi mai bine", fără să va mustre conştiinţa că, în ţara aceasta, în locuri mai puţin ştiute de dumneavoastră, bătrânii, cei care au construit societatea, copiii şi tinerii trăiesc într-o sărăcie lucie? De fapt de ce v-ar interesa pe domniile voastre situaţia acestora?! Bătrânii cheltuie doar şi nu produc, iar copiii şi tinerii nu reprezintă viitorul ţării, ci o "marfă" produsă pentru export, marfă care va produce ceva pentru ţară, dar nu în interior, ci în afara ei! Spun "marfă" pentru că aceşti tineri vitregiţi de soartă în ţara lor vor reprezenta viitorul de mâine al Italiei, Spaniei, Canadei, dar şi ale altor ţări "de soare pline". Pe noi, cei din această parte a ţării, nu ne interesează "durerea" lui Videanu că abia face faţă restituirii creditelor la bănci, ci ne interesează soarta noastră, a oamenilor simpli, a oamenilor care au ajuns în pragul disperării din cauza greutăţilor cu care se confruntă zilnic. Ne interesează soarta primarilor şi a comunităţilor pe care le administrează, pentru că se confruntă cu lipsa fondurilor care va duce la închiderea primăriilor şi la imposibilitatea plăţii salariilor, şi aşa diminuate cu 25-40%. Prin urmare, stimabililor, ne puteţi spune care ne va fi soarta în următoarea perioadă? Am vrea să ştim şi noi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule coleg. |
|||||
|
|
Cred că am epuizat acum lista celor care au dorit să-şi prezinte declaraţia politică de la tribună. Am să continui nominalizarea celor care şi-au depus declaraţiile în scris. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnii deputaţi Ioan Stan, Mircea-Gheorghe Drăghici, Dorel Covaci, Ion Burnei, Mircea Duşa, Valeriu Zgonea, doamna deputat Manuela Mitrea, domnii deputaţi Bogdan Ciucă, Ion Stan, Cristea Victor, Vasile Popeangă, Florin Pâslaru - 5 declaraţii politice, Neculai Răţoi, Marian Ghiveciu şi Ion Dumitru. Din partea Grupului parlamentar al PNL, următorii deputaţi: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Radu Stroe, Virgil Pop, Gigel Ştirbu, Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Cristina Pocora, Horea Uioreanu, Ciprian Dobre, Viorel Buda, Dan Motreanu, Cristian Buican şi Victor Paul Dobre. Statistic, stimaţi colegi, astăzi, 16 parlamentari, 16 deputaţi, şi-au prezentat de la tribuna Camerei Deputaţilor declaraţiile, iar 53 au depus în scris. Statistică mulţumitoare. Stimaţi colegi, cu acestea apreciez că şedinţa noastră şi-a epuizat ordinea de zi. O declar închisă. Ne revedem la ora 10, atunci când vom intra în ordinea de zi pentru dezbaterea proiectelor înscrise. Vă doresc toate cele bune, o zi plăcută, să ne vedem cu drag la ora 10. Doamne ajută! |
|||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Să nu ucizi!" Procentul din PIB pentru cheltuieli cu asistenţa socială al României este la jumătate din media ţărilor membre ale Uniunii Europene şi asta raportat la unul din cele mai mici PIB-uri din Uniunea Europeană. În condiţiile de criză economică prin care trece România, cheltuielile cu asistenţa socială nu trebuie să scadă deoarece numărul persoanelor defavorizate este în creştere datorită situaţiei economice în care ne aflăm. Deoarece dezvoltarea de servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi a fost ultima prioritate a guvernelor succesive ale României, iar la acest moment nu există decât în foarte mică măsură astfel de servicii,iar a reduce indemnizaţiile înseamnă a condamna persoana cu dizabilităţi a rămâne la mila familiei, a rudelor sau a fi abandonată în sistemul public de protecţie socială. În condiţiile în care politica guvernelor de până acum a fost aceea de a stimula angajarea membrilor familiei ca şi asistent personal al persoanei cu handicap grav în detrimentul formării şi angajării de asistenţi personali profesionişti, măsurile preconizate referitor la retribuirea şi angajarea asistentului personal al persoanei cu handicap grav sunt nerealiste. Persoanele cu dizabilităţi sunt una dintre cele mai defavorizate categorii sociale din România. Doar 1% din persoanele adulte cu dizabilităţi mentale au un loc de muncă. Accesibilitate, incluziune, locuri de muncă pentru persoane cu dizabilităţi sunt mai mult concepte teoretice decât realitate în România zilelor noastre. Speram ca măcar în al doisprezecelea ceas cineva, acolo sus să-şi amintească faptul că "Să nu ucizi!" este o poruncă. |
|
||||
|
"Stimulentele, Viagra puterii" Ca de obicei, guvernanţii in corpore sau fiecare pe ministerul lui se ocupă cu lansarea de fumigene. Recenta declaraţie a ministrului sănătăţii privind acordarea de stimulente pentru cei de la Casa de Asigurări de Sănătate şi minister are rolul, în primul rând, să încerce să liniştească adevăraţii truditori pe lefuri de mizerie din aceste instituţii, pentru a preveni repetarea fenomenului de la finanţe (nu de alta, dar nu are SPP-ul atâţia generali câţi s-ar putea să aibă nevoie în cazul generalizării nemulţumirilor), iar pe de altă parte să ne anunţe că se vor da nişte stimulente... dar nu la toţi. La cei care merită... adică la cei coloraţi corespunzător şi aliniaţi la comanda cui trebuie. Bineînţeles că stimulentele vor fi acordate după bunul plac al unor şefi după criterii doar de ei ştiute. Suntem solidari cu truditorii din Casa de Asigurări de Sănătate şi ministere, ce au ajuns să aibă salarii la limita subzistenţei. Ministrul le promite stimulente, dar nu se ştie când le va da, pentru că ministerul are alte priorităţi "legislative", uitând că face parte din executiv şi că singurul său rol este cel de a rezolva problemele din sănătate. Câţiva vor primi cândva cel mult câteva firimituri de la vreun latifundiar aflat la conducerea vreunei CJAS. Adevăratele "stimulente" se vor acorda probabil celor care împart banii puţini din sănătate în funcţie de apartenenţa politică sau de interes, sau poate spre subvenţionarea spitalelor private în detrimentul celor la care avem cu toţii acces. De "stimulente" vor beneficia încă odată doar cei înregimentaţi politicşi nu personalul medical ce tratează zi şi noapte pacienţi în condiţii de ev mediu şi cu salariile reduse cu 25% şi care sunt "stimulaţi" din când în când cu gaze lacrimogene. Nu sunt de acord cu acordarea de astfel de aşa zise stimulente din două motive: unul este reprezentat de faptul că lasă să se înţeleagă că salariul se ia pentru o activitate minimală, eventual pentru simpla prezenţă la locul de muncă, iar în cazul în care te şi hotărăşti să munceşti şi să ai rezultate, primeşti ceva în plus. Al doilea motiv, şi care este şi principalul, este faptul că aceste stimulente nu reprezintă cheia rezolvării problemei veniturilor de subzistenţă a celor mai mulţi dintre angajaţii acestor instituţii. Toate veniturile trebuiesc scoase la suprafaţă şi incluse în salariu ca şi câştiguri permanente şi sigure. Nu înţeleg cum un guvern care şi-a făcut din Legea salarizării unice una din piesele importante ale reformării statului (formulare care riscă să se demonetizeze la fel ca şi alte concepte care la bază aveau odată un sens cu totul pozitiv) să apeleze la astfel de măsuri pe care tocmai ei le-au atacat cu înverşunare. Credem că Ministerul Sănătăţii ar trebui să se preocupe de "stimularea" bugetului sănătăţii la cel puţin 6% din PIB şi de transparenţa cheltuielilor din sistem şi nu de stimularea clientelei politice ajunsă la conducerea instituţiilor statului. Îi reamintim domnului ministru că majoritatea personalului din sănătate nu e bugetar, ci plătit pe baza contractului cadru cu CAS şi nu beneficiază de stimulente, ci doar de tăierile de 25 %. Sperăm că printre priorităţile legislative ale ministerului se numără nu doar McTaxa, ci şi salarizarea corespunzătoare a celor din sănătate pentru a nu asista la un nou Giuleşti datorat exodului personalului medical. |
|
||||
|
"Jumătate de an etnobotanic" Patru intoxicaţi cu etnobotanice au ajuns la UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan" într-o singură gardă. Toţi sunt tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani, iar trei dintre aceştia sunt studenţi. O pacientă de 25 de ani din Bucureşti a ajuns în stare gravă după ce a consumat noile produse apărute pe piaţă. A necesitat suport respirator şi corecţia tulburărilor cardiace şi a rămas internată în Toxicologie. Când starea clinică se va ameliora, pacienta va necesita internare la drogodependenţi fiind consumatoare de astfel de produse de peste jumătate de an. Tânăra a ajuns în Iaşi la o petrecere "etnobotanică" de Sfânta Parascheva. Unul dintre studenţi a necesitat intervenţia a cinci poliţişti datorită agitaţiei extreme însoţită de derealizare şi depersonalizare. Cei de la Urgenţe au iniţiat un nou proiect legislativ ce prevede ca importul şi comercializarea acestor produse să fie avizată de Ministerul de Interne şi al Agriculturii în funcţie de recomandarea ANA şi a Comisiei Europene pentru Droguri şi Adicţie de Droguri. Nici astăzi, lista de substanţe nu a fost actualizată, în ciuda interpelărilor către Ministerul Sănătăţii. Sperăm că veţi avea înţelepciunea să votaţi o lege ce poate salva vieţile tinerilor din România şi nu alte încropeli legislative ce nu au aplicabilitate practică. |
|
||||
|
"Boxez pentru români " Nu pot fi considerat un fan al meciurilor de box. Sporturile excesiv de violente mi-au adus de-a lungul timpului doar pacienţi în Unitatea de Primire a Urgenţelor. Cred însă că puţinele valori ce poartă stema României ar trebui cunoscute şi recunoscute de toţi cei care facem parte din acest popor. Ar fi fost normal ca meciul unui român câştigător pentru a şasea oară a unui titlu mondial să poată fi văzut de către toţi românii. Ar fi fost normal ca un român ce reprezintă onorant această ţară în întreaga lume să poată aduce bucuria celor de acasă. Ar fi fost normal ca un campion al României să fie susţinut de către înţelepţii aflaţi vremelnic în fotoliile guvernării. La noi, normalul devine anormalitate. Ce a primit un campion? Doar promisiuni. În timp ce pe ecrane vedem până la refuz încrâncenarea grobiană a conflictului dintre politicieni, alţi oameni de peste mări şi ţări au putut urmări cum un român câştigă titlul suprem la categoria mijlocie. El a boxat pentru români, dar nu şi pentru guvernanţii ce nu i-au oferit această şansă. Nimeni nu e profet în ţara lui, dar poate e nevoie doar de o stângă bine ţintită pentru a simţi din nou româneşte în această ţară. |
|
||||
|
"Efervescenţa etnobotanică" Încă un pacient cu suspiciune de dependenţă la etnobotanice a ajuns la UPU de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan". Pacientul a fost adus de ambulanţă şi a necesitat intervenţia poliţiei. Pacientul a fost preluat în UPU de medicii de urgenţă, necesitând măsuri terapeutice rapide. Pacientul va rămâne internat în Toxicologie, urmând să fie transferat ulterior la Drogodependenţi. Din relatările consumatorilor, noile substanţe dau rapid fenomene de adicţie. Cei de la Urgenţe au propus în Ministerul Sănătăţii actualizarea listei de substanţe interzise, dar acest lucru nu s-a realizat încă. Totodată, au mai iniţiat un nou proiect legislativ prin care importul şi comercializarea acestor tipuri de produse să fie avizat de Ministerul de Interne şi cel al Agriculturii în conformitate cu recomandările ANA şi ale Centrului European pentru Droguri şi Adicţie de Droguri. Fără un Centru Regional de Toxicologie care să asigure terapia integrată a acestor pacienţi (medic de urgenţă-toxicolog-psiholog-ANA-asistent social-linie telefonică de suport), fenomenul consumului şi adicţiei de etnobotanice riscă să devină o realitate cotidiană. |
|
||||
|
"Cinci ore şi două spitale pentru o fractură" Un accidentat rutier, pacient de 33 ani a aşteptat aproape cinci ore până a fi rezolvat de un ortoped pentru că echipajul EPA-SMURD l-a dus la un spital ce nu rezolva complet această patologie. Deşi pacientul acuza dureri la nivelul umărului drept, iar "protocoalele" prevăd ca traumatismele membrelor să ajungă doar la UPU de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan", SMURD l-a direcţionat la Spitalul "Sf. Spiridon", unde ajunge la ora 18.20. Pacientul este dirijat ulterior cu altă ambulanţă la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sfântul Ioan" unde ajunge la ora 23.05 şi în câteva minute ortopedul a rezolvat fractura de claviculă dreapta. În absenţa noului spital de urgenţe din Copou, în care să poată fi rezolvată complet patologia traumatică, remarcăm că "protocoalele" sunt făcute doar pentru a fi încălcate, ceea ce duce la risc vital şi suferinţă inutilă pentru pacienţii traumatizaţi, precum şi la dublarea costurilor intervenţiilor medicale în urgenţă (numai în acest caz s-au utilizat două ambulanţe). Sperăm ca deschiderea noului spital de urgenţe în anul care vine să rezolve definitiv această problemă a "Domnului Lăzărescu" plimbat între spitale, pentru că altfel această medicină pompieristică telefonată duce doar la disfuncţii în asistenţa de urgenţă a pacientului traumatizat. |
|
||||
|
"Legea cardului de transplant a trecut de Senat" Numărul de donatori a scăzut dramatic în timp ce pe listele de aşteptare, la nivel naţional, sunt înscrise peste 2.500 de persoane. În fiecare an, cererile pentru transplantul de ficat şi de rinichi cresc cu 8%. România a ajuns în 2008 pe penultimul loc în Europa la donarea şi transplantul de organe cu doar 3 donatori la milionul de locuitori, faţă de valorile medii de 5 ori mai mari în ţările civilizate. Această lege creează un sistem prin care fiecare să îşi poată da din timpul vieţii consimţământul legat de opţiunea donării de ţesuturi şi organe prin introducerea acestei opţiuni pe cardul naţional de sănătate, reflectând astfel cu fidelitate voinţa individuală cu privire la donarea de ţesuturi şi organe. Practic, persoanele sănătoase, cu capacitate de decizie îşi pot exprima din timpul vieţii voinţa de a fi donator şi se asigură consimţământul explicit, pe care nici măcar familia, în momentul decesului persoanei, nu-l poate anula. Această opţiune înregistrată pe cardul naţional de asigurat poate constitui baza Registrului naţional de transplant. Sper ca şi Camera Deputaţilor să adopte această lege ce va salva vieţile celor ce au nevoie de transplant. |
|
||||
|
"Rolul stimulentelor şi necesitatea adoptării Legii unice a salarizării" Săptămâna trecută a fost marcată de protestele angajaţilor Ministerului de Finanţe şi ale angajaţilor ANAF. Virulenţa protestelor a generat o dezbatere profundă la nivelul mass-media şi al societăţii româneşti în ansamblu. Moral, protestele sunt şi nu sunt întemeiate. Sunt întemeiate din perspectiva salariilor mici ale unora dintre angajaţi, nu ale tuturor. Nu sunt întemeiate din perspectiva activităţii celor două instituţii. O ţară în care evaziunea fiscală este estimată la 20-25% nu-şi poate permite să plătească stimulente celor care trebuie să combată evaziunea, dacă nu se vede niciun fel de efect. Cred că este de datoria noastră, a parlamentarilor, să rezolvăm situaţia cu maximă celeritate. Asta înseamnă că nu putem merge înainte fără să explicităm rolul şi condiţiile de acordare a stimulentelor şi felul în care trebuie să corectăm aşezarea angajaţilor MFP şi ANAF în grila unică de salarizare. Cred că rezolvarea situaţiei ţine de raportarea modului în care sunt definite stimulentele şi practicile uzuale de la acest moment. Pentru că teoria şi practica nu se întâlnesc aici. Pe de o parte, în teorie stimulentul financiar vizează recompensarea celor care şi-au atins target-ul asumat sau impus. Pe de altă parte, indiferent de rezultatele muncii prestate, mai toţi angajaţii MFP şi ANAF au primit aceste stimulente. Motivaţia principală a ţinut de nivelul scăzut al salariilor de bază. În acest context, rezolvarea diferendului cuprinde trei elemente.
Pentru ca această rezolvare în trei paşi să se realizeze este nevoie de un acord la nivelul întregii clase politice. Asta înseamnă că şi puterea, şi opoziţia trebuie să ajungă la concluzia că altfel nu se poate. Aşa că, prin această declaraţie politică, fac un apel către parlamentarii Opoziţiei să nu se mai comporte de o manieră electorală şi să susţină Legea unică a salarizării. Pe lângă faptul că PSD este coiniţiator, fiind la guvernare în 2009, legea rezolvă o bună parte a problemelor din sistemul bugetar. |
|
||||
|
"Agricultura, o piatră de moară în zilele noastre, altădată motorul economiei naţionale" Zi de zi suntem bombardaţi cu ştiri despre scumpirea alimentelor de bază, despre evaziunea fiscală în domeniul agricol, terenuri arabile necultivate din lipsă de mijloace, gospodării rurale ruinate, ţărani umiliţi, importuri masive şi agresive de produse agricole la preţuri de dumping, ce îngroapă agricultura naturală autohtonă, abuzuri ale mafiilor speculante ale pieţelor de producători. Potrivit unor statistici recente, în România avem 3 milioane de hectare de terenuri agricole nelucrate. De curând, pe agenda Guvernului a apărut aplicarea măsurii amendării proprietarilor de terenuri necultivate şi neîngrijite, cu un cuantum cuprins între 50 şi 60 de euro la hectar. Guvernanţii doresc amenzi şi pentru micii producători agricoli neînregistraţi ca Persoană Fizică Autorizată, care îşi vând produsele în pieţe sau la unităţile de procesare. Evident, pentru a se descuraja agricultura de subzistenţă nefiscalizată, nu se mai doreşte nici acordarea sprijinului pentru micii producători agricoli neînregistraţi la fisc, cu toate că Regulamentul European privind ajutoarele de stat nu obligă la acest lucru, ba chiar precizează că statele UE nu au voie să facă discriminare de niciun fel între micii agricultori şi marii fermieri. Evazionişti nu sunt cei care vând în piaţă un kilogram de mere şi două de ceapă pentru o pâine pe masă. Situaţia reală a ţăranilor din România este aceea că, după ce cu mari eforturi şi renunţări reuşesc să cultive pământul, recolta obţinută nu poate fi valorificată în lipsa unor canale de distribuţie, iar bruma de resurse financiare investită rămâne blocată astfel în producţia anului trecut. Caracterul perisabil al produselor agricole şi zootehnice face ca sume importante, investite cu trudă de ţărani, să curgă pe apa sâmbetei, în lipsa aplicării unor strategii coerente şi realiste pentru sprijinirea agriculturii de subzistenţă. Lipsa lichidităţilor pentru seminţe, utilaje agricole, produse de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură determină blocaje, amânări şi întârzieri în calendarul lucrărilor agricole anuale sau chiar declararea falimentului personal a gospodăriei de subzistenţă şi ieşirea din activitate. Ţăranii nu doresc milă. Nu sprijinul material este unica soluţie în cazul lor. Singura măsură cu adevărat eficientă ar fi crearea unor structuri pentru colectarea surplusului de produse agricole şi zootehnice de către stat, în afara entităţilor speculative, care deţin controlul total al operaţiunilor, în amonte şi aval faţă de producătorul agricol, atât în comerţul cu soluţii de înfiinţare şi întreţinere a culturilor, cât şi în colectare şi distribuţie. În mod categoric, este nevoie de investiţii în infrastructură, tehnică şi tehnologie, iar fondurile europene par a fi singura soluţie. Din păcate, sistemul este birocratic, greoi, corupt sau incompetent. Banii europeni cer alţi bani din buzunarele ţăranilor, unde, de cele mai multe ori, flutură vântul. Deseori, coeficientul de contribuţie proprie al beneficiarului ajunge peste 50%, datorită diferenţelor de curs valutar neasumate în cofinanţarea publică. Guvernanţii noştri s-au exprimat în favoarea necesităţii ţăranilor de a se organiza în asociaţii de producători locali, care să aibă un cuvânt de spus în accesarea fondurilor, impunerea preţurilor produselor şi desenarea structurilor de distribuţie. Cu toate acestea, consider că iniţiativa trebuie să vină de la nivel central, prin asigurarea consilierii şi a sprijinului logistic şi informaţional pentru realizarea acestor deziderate. Să nu uităm programul Leader, cu rezultate excelente în regiunile rurale din Europa de Vest, care ar fi trebuit să acopere tocmai aceste sincope de identificare ale nevoilor locale, îmbunătăţirea capacităţilor organizatorice, dezvoltarea mediului economic şi implementarea strategiilor locale de dezvoltare. Din păcate, în ţara noastră a debutat în extaz, ca, mai apoi, să se prăbuşească în agonie. Cauzele pot fi: ori ministerul nu şi-a făcut temele, ori ţăranul român nu este preocupat de propria soartă. Personal, înclin spre prima variantă. Stând de vorbă cu ţăranii, am auzit cazuri diverse, fiecare o tragedie în felul său. Unul dintre ei cultiva, împreună cu familia şi încă alţi 4 oameni, 30 ha de teren şi creştea 200 de porci. Acum nu mai are cui vinde produsele. Altul avea 10 vaci, iar laptele îl vindea centrului de colectare din sat. Acum, centrul s-a desfiinţat, iar ţăranul, împreună cu familia sa, a rămas fără un loc de muncă şi fără un mijloc de trai. Un ţăran cu 10 ha de teren, productiv altădată, acum nu îl mai cultivă datorită faptului că produsele nu pot fi vândute. Cred că soluţia nu este amendarea ţăranilor care nu cultivă pământul, ci asigurarea unui cadru favorabil pentru colectarea sau desfacerea produselor. Ţăranii nu sunt leneşi, nu vor mila nimănui, dar, pur şi simplu, nu au soluţii în lupta cu nepăsarea statului şi agresivitatea mafiilor locale, care monopolizează piaţa produselor agricole. Guvernanţii nu pot cere imposibilul unor amărâţi ai soartei, cărora nu le dau nimic în schimb. Fără nici un sprijin, ţăranii se luptă cu atâtea greutăţi şi necunoscute, încât aproape e o minune să răzbească învingători. Cadrul în care îşi desfăşoară activitatea este profund instabil şi impredictibil: subvenţiile sunt sub semnul întrebării în fiecare an, condiţiile meteorologice sunt independente de voinţa omului, cererea de produse se raportează la o multitudine de factori, iar politica agricolă a statului este mereu oscilantă. Nu putem rămâne insensibili la realitatea dureroasă a ţăranului român din zilele noastre. Nu cere mult: doar să fie lăsat să lucreze, să îşi poată valorifica produsele la un preţ onest, să fie tratat cu respect, şi nu ca un delincvent. Ţăranul român doreşte să fie o soluţie pentru economia ţării noastre, greu încercată, aşa cum s-a întâmplat şi pe vremuri. Ieşirea din marasmul în care ne-am scufundat nu se poate face decât prin muncă. Avem un extraordinar potenţial agrar, avem câmpii line şi terenuri fertile, cum puţine ţări se pot lăuda. Acest capital nu trebuie irosit. Am fost o ţară agrară şi am avut rezultate excelente în producţie, deci avem şi experienţa necesară. Ne putem inspira din înseşi elementele pozitive ale trecutului nostru pentru a ieşi la liman. De aceea, dezvoltarea agriculturii trebuie să devină prioritate naţională. Avem obligaţia şi puterea să dăm ţării legi bune, pentru a îndrepta răul făcut ţăranilor şi agriculturii din România. Semnalele nu sunt pozitive, aşa că trebuie să luăm măsuri imediat pentru a ne abate de la direcţia greşită pe care zăbovim. |
|
||||
|
"Viitorul pregătit românilor de PDL, încă un motiv ca ei să plece" Conform proiectului de buget pe anul 2011, Guvernul Boc şi instituţiile aflate în subordinea acestuia se vor transforma într-o "ceată de vânători de bani". Vor continua aceeaşi politică de hărţuire practicată ca şi până acum pentru a strânge bani la bugetul ţării fără a renunţa însă la favoritismele pentru clientela politică. Vor miza pe un buget alcătuit din amenzi date puţinelor firme care reuşesc cu greu să îşi mai desfăşoare activitatea sugrumată de taxe şi impozite, vor încasa în continuare aceeaşi TVA mărită ca şi până acum, aplicată nediferenţiat la toate produsele de bază, menţinând aceleaşi preţuri ridicate la alimente, şi vor confisca în continuare tot ceea ce se poate confisca. Vor lovi în continuare în aceeaşi oameni simpli ale căror salarii au fost micşorate, în aceiaşi pensionari care vor ieşi cu greu dintr-o iarnă grea, în puţinele cadre medicale care vor mai rămâne în ţară şi în puţinii profesori care vor mai reuşi să îşi ducă la îndeplinire, cu performanţe maxime, munca. Nu e de mirare că aplicând aceste măsuri, guvernanţii, în frunte cu preşedintele, se tratează în spitalele din afara ţării sau îşi trimit copiii la studii în străinătate. Nu e de mirare nici faptul că, chiar şi astăzi, guvernanţii mint cu neruşinare, scoţând pe bandă rulantă miniştri de sacrificiu pentru politici antisociale si imorale. Pe fondul manifestărilor de stradă din ultimele zile care, în opinia mea, sunt îndreptăţite, guvernanţii de astăzi au ales să îşi paseze pisica de la unul la altul. Ca într-un joc pentru copii, membrii aceluiaşi guvern, încolţiţi de propria lor incompetenţă, se joaca de-a v-aţi ascunselea: uite stimulentele, nu sunt stimulentele. Stimaţi guvernanţi, oamenii s-au săturat de minciuni şi de promisiuni deşarte, oamenii speră astăzi măcar într-un viitor mai bun, dar se pare că la finele acestui an, când, conform aceloraşi promisiuni mincinoase ale Guvernului, lucrurile ar trebui să revină la normal, Executivul a pregătit un scenariu mult mai sumbru. Un articol apărut în presa centrală ne anunţă că proiectul de buget pe anul 2011 prevede că pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minimă garantată acordată în prezent sub forma unei indemnizaţii sociale, vor fi îngheţate la valorile actuale pe parcursul întregului an 2011, iar contribuţiile de asigurări sociale percepute angajatorului şi angajatului nu vor scădea sub nivelul actual. Suntem conduşi, doamnelor şi domnilor, de un Guvern aberant în frunte cu un premier care de cele mai multe ori pozează în postura de "manipulat". A numit miniştri atât de obedienţi şi profesionişti încât îi ascund lucruri importante, cum ar fi stimulentele din cadrul Ministerului de Finanţe, ca şi cum premierul ar fi trăit până acum în altă ţară şi nu a auzit niciodată despre asemenea practici, ca şi cum presa şi televiziunile nu a ar fi adus de nenumărate ori în prim plan acest subiect. Oricum ar fi, conform noului proiect de buget pe 2011, Executivul vrea să desfiinţeze primăriile. Într-o declaraţie politică recentă atrăgeam atenţia asupra intenţiei Guvernului de a desfiinţa primăriile, pentru a servi propriile interese. Tabloul pe care îl conturam atunci avea în prim plan aplicarea Ordonanţei nr.18/2010 privind rectificarea bugetului de stat şi în urma căreia judeţului Vrancea i-au fost retrase sume care cumulează 34,39 milioane RON. Retragerea acestor sume de bani afectează funcţionarea Consiliului Judeţean Vrancea, dar şi bugetele celor 73 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ care oricum aveau, la începutul anului, bugete doar de supravieţuire, deşi am cerut de nenumărate ori atât prin declaraţii de presă, cât şi prin întrebări şi interpelări Guvernului Udrea-Boc să soluţioneze problemele primăriilor care sunt în colaps financiar şi care se găsesc in imposibilitatea de a-şi continua activitatea. Am solicitat Guvernului să găsească soluţii pentru ca administraţiile teritoriale din Vrancea să îşi poată continua proiectele europene aflate în derulare sau cele câştigate. Da, am cerut Guvernului să ajute primăriile să continue acele proiecte din fonduri europene şi nu am primit decât rectificări bugetare negative. În aceeaşi perioada în care premierul României trâmbiţa peste tot că şansa ţării este accesarea fondurilor europene, primăriile vrâncene, şi nu numai, care au proiecte europene câştigate au fost uitate de actualul guvern. Ceea ce am afirmat acum câteva săptămâni începe să se confirme. Conform proiectului de buget pe 2011, Guvernul va interzice autorităţilor locale să mai finanţeze lucrări de investiţii noi şi le va obliga să asigure în prealabil surse de finanţare a proiectelor aflate deja în derulare, administraţiile din teritoriu fiind obligate să încheie în primul rând investiţiile cu termen de finalizare depăşit, deşi majoritatea investiţiilor întârziate sunt în această situaţie din cauza aceluiaşi guvern. Condamnarea comunităţilor locale la subdezvoltare devine astfel o certitudine. Acest guvern nu are voie sa transforme ţara în propriul teren de joacă, iar pe cetăţeni pionii lor. Nu are voie să continue batjocora la adresa românilor. Trebuie sa ne intensificăm eforturile, atât eu, din perspectivă parlamentară cât şi cetăţenii care nu se bucură de suportul ONG-urilor (active de altfel când a fost vorba să-l susţină pe Traian Băsescu, dar aflate acum în adormire) pentru ca această încălcare flagrantă a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, practicată de actualul guvern, să înceteze. |
|
||||
|
Domnul Marian-Florian Săniuţă: "Undeva, în est..." Am recitit de curând una din operele maestrului Octavian Paler, "Don Quijote în Est", lucrare scrisă după evenimentele din 1989 şi apărută în 1993, o carte complexă şi foarte nuanţată despre identitatea noastră şi despre modul de a gândi liber. Doresc ca astăzi, prin această declaraţie politică, să aduc un omagiu scriitorului Octavian Paler şi să supun atenţiei dumneavoastră câteva pasaje din această carte minunată ce ar trebui citită şi răscitită de fiecare român înainte de a merge la vot sau înainte de a se hotărî să se apuce de politică. «Ideile frumoase în care am crezut când a fugit Ceauşescu s-au cam dus pe apa Sâmbetii. Acum văd că se formează la noi două clase: una a "deştepţilor", alta a "proştilor". Şmecherii, cinicii prosperă, se căpătuiesc. Lichelele zburdă. "Drepţii" au devenit ţinte fixe. Scrupule? Moralitate? Baliverne! Fleacuri bune doar pentru proşti! Se fac averi din demagogia pe seama mizeriei, în vreme ce "proştii" numără de zece ori fiecare leu. Şi nu vrem să auzim de "judecarea" faptelor din urmă...» "Situaţia nefericirii prosperă..." "Practic toată lumea face politică la noi, numai că unii fac politică prin dezgustul de politică..." "La noi, toţi vor să pară mai mult decât sunt...Când a apărut vreun vizionar, el a fost suspectat de sifilis ori a devenit subiect pentru viciul nostru naţional: bârfa..." «Pentru mentalitatea românească, "fumul" e mai important decât "focul", de aceea e aproape imposibil să scapi de ceea ce "se zice". De vreme ce a ieşit "fum", aproape nu mai trebuie dovedită existenţa "focului". E ceva necurat la mijloc zice "gura lumii", fiindcă, nu-i aşa?, fără "foc" nu iese "fum"...» "Apoi ne displace, vai, reuşita, când nu e personală. Oricine izbuteşte să se impună cât de cât, pe malul Dâmboviţei, provoacă în alţii pizmă, dorinţa de a-l nimici sau, măcar, de a-l devaloriza. Nu suportăm ieşirea din serie. In aceeaşi măsură în care înclinăm să exagerăm valorile străine, suntem porniţi să le înjosim pe ale noastre." «"Dictatura celebrităţii" funcţionează numai dacă ne gâdilă vanitatea sau e impusă din afară...» «În războiul "tuturor împotriva tuturor" de la noi, ne lipsesc din nenorocire judecătorii care să despartă apele tulburi de ceea ce a mai rămas limpede şi să ne arate greşelile...» «Altădată trebuia să îndurăm teroarea Securităţii. Azi trebuie să ne obişnuim cu teroarea canaliilor care profită de libertate. "Înţelepţii" prosperă din nou...» "E vremea lichelelor şi mă tem să nu ajung să detest libertatea..." «Cu cât meritele cuiva sunt mai mari, cu atât e ponegrit, ofensat cu mai multă patimă, ingratitudinea "înţelepţilor" lovind mai sigur şi mai brutal în "nebuni"...» "Nu suportăm, oare, să avem modele?..." "Şi se pare că orice e permis azi, să furi, să minţi, numai idealismul nu e permis..." Din idealism, am citit cu nesaţ această carte memorabilă în care totul se potriveşte cu ce trăim, indiferent de partea cărei ideologii politice ni se pare că suntem, şi am simţit nevoia să redescopăr câteva din adevărurile vieţii noastre de pe malurile Dâmboviţei într-un acut sentiment de trăire "singur în grup". |
|
||||
|
"Performanţele guvernării portocalii - România este oficial cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană" Domnule preşedinte, stimaţi colegi, este oficial! România a devenit ţara cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană. Asta arată, fără echivoc, statisticile Fondului Monetar Internaţional, care susţin cu date statistice trista realitate că ţara noastră se află în topul ţărilor cu cele mai slabe performanţe economice în perioada 2009-2011. Iar acest lucru s-a văzut şi la nivelul standardului de viaţă: produsul intern brut al României pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, a scăzut anul trecut cu 6% faţă de 2008, până la 11.869 de dolari. În România guvernată de domnul Boc, inflaţia anuală a ajuns la 7,77%. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, preţurile de consum au crescut în septembrie cu 0,56% faţă de august, iar inflaţia anuală a urcat de la 7,58% la 7,77%, un nou maxim al ultimilor doi ani, în condiţiile scumpirii semnificative a pâinii, legumelor, uleiului, ouălor, transportului prin CFR şi combustibililor. Preţurile de consum au crescut uşor în august, cu 0,23%, faţă de iulie, inflaţia anuală atingând cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani, de 7,58%. Un nivel mai ridicat al inflaţiei a fost înregistrat în august 2008, când preţurile au raportat o creştere anuală de 8,02%. Datele privind inflaţia în luna septembrie au depăşit media estimărilor membrilor Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, care s-au situat la 0,4% în ceea ce priveşte rata lunară şi 7,6% pentru inflaţia anuală. Cifrele indicate de analişti au variat între 0,2% şi 0,7% în ceea ce priveşte inflaţia lunară şi între 7,3% şi 7,9% pentru rata anuală. Conform directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, până anul trecut, Bulgaria era ţara europeană cu cel mai scăzut nivel de trai. Statisticile Fondului Monetar Internaţional arată, însă, că Bulgaria a înregistrat în 2009 un produs intern brut pe cap de locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, de 11.883 de dolari peste cel al României, iar estimările incluse în baza de date a FMI arată că decalajul dintre cele două ţări se va mări până în 2015, în favoarea vecinilor noştri. Faţă de celelalte state din regiune, nici nu poate fi vorba de o comparaţie: Polonia şi Ungaria vor încheia acest an cu un PIB de peste 18.800 pe locuitor, iar în Cehia, indicele se apropie de 25.000 de dolari. Aşadar, suntem cei mai săraci dintre cetăţenii Uniunii. Reprezint în Parlament judeţul Botoşani, cel mai sărac judeţ aflat în cea mai săracă regiune a UE. În fiecare zi, oamenii trăiesc din ce în ce mai prost şi în fiecare zi aflăm de tragedii, de suferinţă, de disperare. Până când? Aceasta e întrebarea pe care o adresez guvernanţilor noştri. Cât trebuie să mai suporte românii până ce va ieşi soarele şi pe uliţa noastră? |
|
||||
|
"Congresul şi moţiunea" După grevele de săptămâna trecută şi presiuni din partea multor categorii sociale, PSD a organizat un Congres extraordinar pentru a beneficia de o mai mare susţinere şi oficializare a moţiunii de cenzură pe care au pregătit-o împreună cu liberalii. La acest forum la care au participat peste 5.000 de membri de partid din toată ţara, s-a prezentat situaţia economică din România, situaţia politică extrem de critică la adresa actualului Guvern, s-au spus vorbe grele. Ca şi act politic, Congresul a fost o reuşită pentru păstrarea imaginii şi procentelor actuale ale PSD, însă pentru concretizarea acestui demers este foarte important ca Parlamentul să voteze căderea Guvernului. Aritmetica actuală, situaţia politică incertă şi plasarea României în faţa unui nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, sunt câteva argumente care mă fac să cred că nu se va întâmpla nimic. Moţiunea nu va trece, legile asumate vor fi adoptate, iar opoziţia va trebui să pregătească un nou act politic care să pună în pericol actuala coaliţie de guvernare, actualul cabinet. Probabil că în această sesiune parlamentară nu se va întâmpla nimic deosebit din punct de vedere politic, pentru că şi bugetul de stat pe anul viitor trebuie adoptat. Ce va fi însă în primăvară? După o iarnă care se anunţă a fi foarte grea, cu salarii mult diminuate, cu facturi la căldură care vor genera mari datorii, cu o populaţie din ce în ce mai slăbită şi îndatorată la bănci, România va avea mult de suferit, politicienii de pregătit noi moţiuni, iar cetăţenii noi mişcări sociale. |
|
||||
|
"Asumarea răspunderii pune în pericol adoptarea bugetului pe 2011" Guvernul actual condus de Emil Boc se va afla, peste câteva zile, în faţa unei noi moţiuni de cenzură, după ce îşi va asumat răspunderea pentru Legea educaţiei. Cel mai probabil, această moţiune nu va trece. Să ne amintim că la precedenta moţiune de cenzură, diferenţa dintre voturile "contra" şi cele "pentru" a fost destul de mică. Preşedintele Partidului Social Democrat susţine că a găsit cele opt voturi care "îi lipseau". Aşadar, prin asumarea răspunderii, Guvernul şi-a asumat şi un risc, consecinţele acestui gest politic pot fi mult mai importante decât căderea unui Cabinet, în condiţiile în care, nu mai târziu de luna viitoare, trebuie să fie luat în discuţie bugetul de stat pe anul 2011. România se va afla într-o situaţie grea dacă Guvernul va fi obligat să plece. Constituirea noului cabinet, validarea de către Parlament şi predarea ştafetei vor lua mult timp şi avem experienţa schimbărilor anterioare de Cabinet. Astfel, ar fi foarte greu ca bugetul de stat pe 2011 să fie adoptat în termen rezonabil. Drept consecinţă, relaţiile dintre ţara noastră şi organismele internaţionale, faţă de care s-au făcut angajamente ferme, vor avea de suferit. Din păcate, în acest moment, depindem în măsură mare de aceste relaţii şi nu ne permitem ca ele să fie puse în pericol. România are nevoie, în primul rând, de stabilitate. Frământările care au loc pe scena politică au efect direct asupra economiei, care şi aşa trece printr-o perioadă proastă, din cauza crizei. În aceste condiţii, poate era mai bine ca Emil Boc să nu îşi asume, acum, acest risc, însă şi Legea educaţiei este importantă. Nu cred că există vreun parlamentar ca să nu fie conştient de lucrul acesta, iar bugetul este şi el foarte important. A-l aproba la timp înseamnă, ca stat, a fi un partener responsabil de dialog pentru Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii europene. |
|
||||
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Unde-i viitorul copiilor români?" Gândim zi de zi politici publice, dezbatem cu anii strategii şi perspective de dezvoltare, pe termen mediu şi lung, evaluăm proiecte şi programe pentru viitorul unei ţări şi chiar pentru viitorul Uniunii Europene. Dar, despre al cui viitor vorbim dacă nu despre viitorul cetăţenilor ei şi mai ales al copiilor ei? Oameni politici, parlamentari, guvernanţi, aleşi locali au fost mai tot timpul preocupaţi de soarta copiilor acestor ţări, preocupare care nu s-a transpus însă şi în realitate. Ziare locale sau naţionale scriu zilnic despre copii exploataţi, despre copii care nu au ştiut şi nu vor şti ce este copilăria. Zilnic trecem pe lângă copii abandonaţi sau extrem de rău îngrijiţi. Zilnic vedem copii forţaţi să cerşească în stradă, indiferent dacă plouă sau ninge, care susţin astfel financiar grupări infracţionale extrem de periculoase. În lumea rurală, ei nu mai sunt priviţi ca o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familie, ci ca o povară greu de susţinut şi, în cel mai bun caz, ca o nouă mână de lucru pentru muncile agricole. După 1989, deschiderea frontierelor ţării a făcut din România o reală oportunitate pentru grupările de crimă organizată, specializate în traficul de carne vie, producţie pornografică cu minori sau pedofilie. Din păcate, autorităţile române nu au fost pregătite suficient pentru a face faţă unor astfel de provocări ale crimei organizate, ştiindu-se că în domeniul traficului de persoane şi al pornografiei se rulează sume mult mai mari decât în domeniul infracţional al traficului de droguri. Constatăm cu surprindere că, dacă autorităţile române au o experienţă fragedă în gestiunea unor astfel de probleme, autorităţile din ţări cu mare tradiţie, precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, nu găsesc nici astăzi răspunsuri adecvate la acestea. În societăţile democratice, acolo unde statul a eşuat în intervenţia sa, societatea civilă şi organizaţiile nonguvernamentale au reprezentat soluţia salvatoare. Din păcate, şi această ultimă speranţă tinde să se stingă. Societatea civilă tinde să devină din ce mai amorfă şi mai lipsită de reacţie în faţa greutăţilor cu care se confruntă o mare parte a copiilor români. De asemenea, organizaţiile nonguvernamentale tind să devină mult mai preocupate de animalele comunitare sau de anumite plante pe cale de dispariţie, decât de copiii orfani, de cei exploataţi sau de lipsa de resurse materiale a unora. |
|
||||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Prevenţia e mult mai ieftină" Constatăm cu insatisfacţie că statisticile Societăţii Naţionale de Medicină şi Familie confirmă cifrele dure ale europenilor şi ne menţin pe acelaşi loc codaş, după state precum Moldova sau Ucraina, în privinţa mortalităţii infantile, cu nu mai puţin de 13,90/00. Aceleaşi documente ne demonstrează că, anual, în lume mor peste 1,6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani din pricina bolilor pneumococice, aceasta reprezentând cauza cea mai importantă a morţii la copii. În ciuda acestor evidenţe, în România, copiii sub 2 ani nu au în programul obligatoriu de vaccinări acel vaccin care le-ar asigura imunizarea. În plus, costul pe piaţă extrem de ridicat al acestui vaccin nu încurajează părinţii să-şi protejeze copiii, cunoscând chiar riscurile la care îşi expun copiii. Costul extrem de mare, aproximativ 250 de euro pentru cele trei doze necesare, provine din faptul că el nu este produs decât de doi sau trei mari producători din străinătate. Cred cu tărie că sprijinirea Institutului Cantacuzino pentru producţia acestuia, ar face preţul să coboare la un nivel mult mai accesibil. Ştim cu toţii că un principiu extrem de important în actul medical îl reprezintă prevenţia, aspect de care ar trebui să ţinem cont chiar şi în perioadele dificile de restrângere a cheltuielilor bugetare. Introducerea vaccinării obligatorii împotriva unei bacterii care a devenit deja rezistentă la tratamentul cu antibiotice se impune de urgenţă. Altfel spus, politica de sănătate trebuie ghidată după principiul "mai bine prevenim decât să tratăm", principiul eficient chiar şi din perspectiva costurilor. Un alt argument în plus în favoarea completării spectrului de vaccinuri obligatorii, îl constituie faptul că, începând cu vârsta de 2 ani, copiii părăsesc mediul familiei, îndreptându-se fie către creşe, fie către grădiniţe, unde probabilitatea transmiterii bacteriilor de la om la om creşte exponenţial. Nu putem pretinde ca numărul celor peste 2.250 de copii, cu vârsta sub 1 an, care au murit anul trecut, să se reducă prin mila lui Dumnezeu, atâta vreme cât politica de sănătate nu va ieşi din chingile impuse de guvernările anterioare şi nu va acorda o atenţie deosebită celei mai importante categorii demografice din orice ţară, copiilor. |
|
||||
|
"Dependenţa de computer" Trăim într-o lume în care lipsa comunicării este sinonimă cu nefiinţa. Nu comunicăm - nu existăm, pare a fi lozinca unei societăţi aflate la începutul unei noi revoluţii tehnologice. Dar care sunt consecinţele medicale ale unei astfel de transformări, care sunt bolile profesionale ale viitorului? Răspunsurile sunt mai puţin evidente şi în bună măsură controversate. Influenţa tehnologiei se manifestă la toate nivelurile: de la necesitatea includerii în manualele de psihiatrie a dependenţei de Internet, la discuţia privind efectele nocive ale radiaţiei electromagnetice emise de telefoanele mobile. Există însă şi primele certitudini: sindromul de tunel carpian a fost recunoscut în Olanda drept boală profesională, rezultat al folosirii intensive a tastaturii. Dependenţa de computer nu este încă definită strict în termenii unei afecţiuni psihiatrice clasice. De fapt, prezenţa Internetului şi a computerului în viaţa societăţii transcede domeniul restrâns al unei ştiinţe şi presupune creşterea gradului de sofisticare a oricărei activităţi umane. După unii autori, între 5 si 10% dintre utilizatorii de Internet devin dependenţi. Aproximativ acelaşi procent se întâlneşte şi în cazul consumatorilor de alcool. Dacă opt ore pe săptămână reprezintă o valoare medie "normală" de utilizare a Internetului, persoanele dependente petrec peste 35 de ore în faţa calculatorului. Sunt multe cazuri în care adolescenţii dependenţi de Internet au ucis ori s-au sinucis, iar părinţii trebuie să înveţe să prevină această dependenţă, numai ei pot să-i înveţe de mici pe copii să aibă nişte limite comportamentale. Este fals atunci când aceşti părinţi cumpără calculator copilului pe motiv ca acesta "să stea cuminte acasă şi să nu bată mingea". În România, această dependenţă a atins cote alarmante, iar mulţi medici psihologi cer urgent înfiinţarea unor centre speciale pentru tratarea acestor boli. În multe ţări din Europa au apărut deja tratamente împotriva dependenţei de computer, lucru pe care îl putem facem şi noi. La nivelul furnizorilor de Internet trebuie efectuată de urgenţă securizarea accesului la site-uri dedicate adulţilor, la site-uri cu jocuri interactive sau de noroc, site-uri de socializare ce devin de multe ori capcane pentru copii. |
|
||||
|
"Management performant al fondurilor europene" Am exprimat, în mai multe rânduri, că ajutorul financiar de care beneficiază România din partea Uniunii Europene, numai în intervalul bugetar 2007-2013, reprezintă o oportunitate fără precedent în istoria ţării noastre, un adevărat plan de reconstrucţie şi modernizare a unei ţări ce a trăit mult prea mulţi ani sub un regim falimentar. Guvern, Parlament, administraţie publică centrală şi administraţii publice locale vor trebui să depună toate diligenţele pentru ca finanţările ce stau la îndemâna modernizării României să fie utilizate în totalitate, să nu se mai împiedice în birocraţie, lacune legislative sau termene prea lungi, management neperformant. Ceea ce ştim cu toţii este că nu e suficient să demarezi un proiect, fie că e vorba despre un proiect privind infrastructura, agricultura, educaţia, sănătatea, cultura, mediul de afaceri, mult mai important este însă ca proiectele demarate să fie şi finalizate. Cetăţenii români trebuie să ajungă să se bucure de speranţele pe care şi le-au legat atât de puternic de integrarea europeană. În caz contrar, prin şantiere demarate şi niciodată finalizate, nu vom stârni decât frustrări, nemulţumire şi neîncredere în marele proiect european. Constatăm cu toţii cu satisfacţie că, în anul 2010, numărul şi calitatea proiectelor depuse pe diferitele axe prioritare de dezvoltare depăşesc cu mult oportunităţile de finanţare pe care ni le dă Europa. Sunt proiecte bune, care răspund unor cereri ale societăţii româneşti. Însă, de la proiect şi până la realitate intervine implementarea, administrarea licită a acestor fonduri şi atingerea în cel mai înalt grad a obiectivelor şi a eficienţei. Aş dori să mai remarc că proporţionalitatea distribuirii geografice a acestor proiecte trebuie să reprezinte, de asemenea, un criteriu de realizare a convergenţei economice şi sociale din România. Spaţii largi din Ardeal, Moldova şi Oltenia rămân în continuare într-un decalaj uriaş de dezvoltare nu numai cu state din Uniunea European, ci chiar cu arii geografice din România. Avem sute, poate chiar mii de administraţii publice locale extrem de sărace, care nu pot susţine dezvoltarea locală fără o susţinere financiară suplimentară. Fondurile europene şi proiectele ce se pot realiza prin intermediul acestora pot reprezenta unica oportunitate de modernizare a unor localităţi din România. |
|
||||
|
"Violenţa şcolară, afecţiunea elevilor români" Am aflat de curând că citarea oamenilor de valoare ne oferă automat şi nouă valoare, dar numai în măsura în care îmbrăţişăm ideile acestora prin ceea ce spunem şi facem. Acestea fiind zise, mă încumet să citez vorbele unui specialist în psihologia copilului, pentru a vă introduce în subiectul pe care o să-l abordez astăzi, dar şi pentru a deduce esenţa acestuia. Dardel Jaouadi spunea că "A lupta împotriva violenţei şcolare înseamnă a ameliora calitatea relaţiilor şi a comunicării dintre toate persoanele angrenate în actul educaţional" şi tind să cred că avea dreptate, date fiind rezultatele proiectului "Violenţa în şcoală", derulat în perioada 2004-2005 de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Institutul Naţional de Criminologie, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Reprezentanţa UNICEF în România. Aduc, aşadar, în discuţie problema violenţei juvenile în şcoli şi în proximitatea acestora, făcând referire la nefericitul eveniment care a avut loc recent la unul din liceele din Craiova şi în urma căruia un elev nevinovat a fost înjunghiat mortal. Consider că este datoria mea morală, ca reprezentant al oraşului Craiova, dar şi ca părinte, om de politică sau cetăţean al societăţii civile, să condamn lipsa unui nivel adecvat de conştientizare a gravităţii actelor de violenţă şcolară, a unor strategii didactice sau decizii manageriale eficiente, lipsa unei mobilizări a corpului social pentru o luare de poziţie, dar şi o superficială implicare şi participare la prevenirea şi combaterea acestui fenomen social. A priori identificării unor cauze şi soluţii pe măsură, toate aceste lacune trebuie contextualizate în ansamblul societăţii româneşti de după evenimentele din decembrie 1989. Este bine cunoscut faptul că o asemenea schimbare politică, economică, socială generează o perioadă de tranziţie însoţită de tensiuni sociale, stres, agresivitate. La toate acestea s-a adăugat democratizarea şcolii şi nevoia unor reevaluări de rol, statut, norme şi valori ale actorilor, precum şi liberalizarea mass-mediei, rolul acesteia în informarea publicului şi efectele sale asupra dezvoltării copiilor. De asemenea, trebuie să contextualizăm violenţa şcolară şi în timp şi să avem în vedere faptul că aceasta nu este un fenomen social nou, numai că, actualmente, lumea şcolii a căpătat permeabilitate şi transparenţă instituţională datorită mass-mediei, asimilând tensiunile şi dificultăţile cu care se confruntă societatea contemporană. Recentul interes pentru acest tip de violenţă are loc în contextul în care o schimbare profundă şi continuă a avut loc în teoria şi practica educaţională: legile şi protecţia socială stabilesc, astăzi, drepturile familiei, altădată exclusive, iar raportul adult-copil nu mai aparţine doar vieţii private. Responsabilitatea parentală nu este anulată sau preluată de diferite instanţe, ci doar controlată, iar ochiul societăţii priveşte atent ceea ce altădată era netransparent şi secret în familie sau în spaţiul închis al instituţiei şcolare. Aşadar, societatea contemporană se vede nevoită a regândi şcoala şi rolul ei social. Contextul violenţei şi felul în care noi o percepem în prezent s-au schimbat radical în cursul ultimilor ani, mai ales datorită dezvoltării globalizării, criminalităţii şi terorismului internaţional. Imaginile prezentate în media şi, mai ales, în audiovizual au contribuit substanţial la conturarea unei noi forme de frică, a unui sentiment de insecuritate, generat de impresia conform căreia violenţa poate izbucni oriunde, în familie, pe stradă, în spaţiul public, pe stadioane şi chiar în şcoli. Ceea ce ne interesează în acest punct al demersului este violenţa între elevi, pentru că cercetarea de faţă identifică manifestările conflictuale dintre elevi drept cea mai răspândită formă de violenţă şcolară, după cum mărturisesc în proporţie de 90% actorii investigaţi. Cei mai mulţi dintre profesori găsesc explicaţii pentru această situaţie în faptul că violenţa între elevi este specifică vârstei adolescenţei şi poate apărea ca un fapt "normal" în orice context relaţional, inclusiv în cadrul jocurilor. Pe de altă parte, tot profesorii consideră că un comportament agresiv între elevi este o copie a modelelor oferite de mediul familial. Climatul socio-afectiv din familie, atitudinile şi comportamentele părinţilor, relaţiile dintre părinţi şi cele dintre părinţi şi copii sunt elemente care influenţează în mod direct comportamentul şi relaţiile dintre copii la şcoală. Astfel, violenţa între elevi este considerată o formă de "descărcare" a agresivităţii la care aceştia sunt supuşi în cadrul familiei sau a inhibiţiilor şi lucrurilor interzise în mediul familial. Mai mult decât atât, societatea în ansamblu este şi ea agresivă, iar instanţe precum strada sau mass-media (inclusiv emisiunile şi programele pentru copii) oferă elevilor modele specifice de relaţionare, pe care aceştia le imită, deseori fără să conştientizeze natura lor violentă. Putem concluziona, până în acest punct, că actele de violenţă care se petrec în imediata vecinătate a şcolii constituie un fenomen îngrijorător şi că factorii care le determină sunt de o diversitate şi mai alarmantă. Dincolo de reprezentările diferite ale actorilor sau de reţinerile de a reclama anumite agresiuni, aceste fenomene afectează profund sentimentul de securitate pe care elevii îl au în spaţiul şcolar. În acest sens, se poate remarca faptul că numai unul din zece subiecţi chestionaţi se simte în siguranţă, în timp ce peste o treime declară că nu se simt deloc protejaţi faţă de violenţa unor colegi sau a altor persoane din jurul şcolii. Paradoxal, este posibil ca o politică instituţională de tip "toleranţă zero" faţă de fenomenele de violenţă din şcoală, combinată cu ignorarea violenţei din vecinătatea şcolii, să conducă la apariţia unor noi forme de violenţă. Din această perspectivă, o atitudine proactivă faţă de cazurile de violenţă manifeste atât în spaţiul din incinta şcolii, cât şi din vecinătatea acesteia este mai mult decât indicată, iar aceasta presupune ca şcoala să analizeze în detaliu toate formele de violenţă care apar, să identifice actorii implicaţi şi să elaboreze o strategie de intervenţie adaptată acestui context. Fără a minimaliza factorii de mediu familial şi social, cercetarea în discuţie ilustrează faptul că şi mediul şcolar poate furniza numeroase tensiuni, nemulţumiri, frustrări sau stări de angoasă ca surse pentru dezvoltarea comportamentelor violente ale elevilor. Astfel, mai mult de jumătate din elevii investigaţi semnalează ca surse ale violenţei problemele de comunicare şi incorectitudine în evaluarea rezultatelor. De asemenea, impunerea cu orice preţ a autorităţii profesorilor este şi ea considerată o sursă importantă de frustrare pentru mai mult de 40% dintre elevi, mai ales că, în opinia multor elevi chestionaţi, unii profesori nu sunt suficient de bine pregătiţi profesional. Oricât de mult ne-am dori poate să nu vedem tocmai în şcoală o scenă de acumulare, manifestare şi producere a violenţei, analiza acestor informaţii este în măsură să zugrăvească un tablou plin de contradicţii, tensiuni, frustrări datorate poate, aşa cum sunt gata să explice toţi cei intervievaţi, lipsei de comunicare între personajele principale. Fără îndoială, o strategie de ameliorare a fenomenelor de violenţă în şcoală nu poate ignora măsuri care să permită reglarea tensiunilor şi conflictelor interne subtile, mai puţin vizibile şi de multe ori neconştientizate la nivelul actorilor. Cei mai mulţi elevi investigaţi argumentează comportamentul violent prin faptul că unii profesori nu sunt deschişi la comunicare. Cel puţin în această privinţă, toţi actorii chestionaţi semnalează comunicarea ca fiind cea mai tangibilă şi acută problemă a şcolii, fiind evident faptul că elevii au aşteptări mult mai ridicate privind relaţia lor cu profesorii, doresc ca aceştia să fie mai deschişi, mai direcţi, mai apropiaţi de problemele lor. Chiar şi în opinia corpului didactic, deficienţele de comunicare şi relaţionare în grup sunt pe primul loc în ierarhia cauzelor comportamentelor violente, confirmând, astfel, tensiunea resimţită reciproc de către elevi şi profesori în relaţiile dintre ei. În acest punct al demersului se justifică vorbele lui Dardel Jaouadi, pentru că, într-adevăr, războiul împotriva violenţei şcolare se dă pe câmpul de luptă al comunicării şi al ameliorării calităţii relaţiilor prin intermediul acesteia. E ciudat cum oamenii, de altfel singurii de pe acest pământ care se pot lăuda că folosesc cuvinte pentru a interacţiona, reuşesc în puţine împrejurări să le aleagă pe cele potrivite astfel încât să evite situaţii care nu fac deloc cinste speciei noastre superioare. Probabil că Aristotel ştia acest lucru atunci când a intrat în istorie afirmând că omul este un "animal social". Şi totuşi, prevenirea violenţei şcolare este cel mai important aspect în răspunsul pe care societatea îl poate da acestui fenomen social. Sistemul educaţional, deşi dispune de autonomie, este o realitate socială ce se află în interacţiuni complexe cu societatea în general. De aceea, strategia de prevenire a violenţei şcolare nu poate fi o verigă izolată a prevenirii violenţei generale. O asemenea strategie, atunci când este realistă şi, deci, eficientă, are consecinţe asupra societăţii la nivel global, motiv pentru care recomandările trebuie făcute la nivelul a patru instanţe: individual, şcolar, curricular şi strategic. În ceea ce priveşte individul, trebuie să aibă loc următoarele intervenţii: identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent, implicarea activă a acestora şi valorificarea intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de violenţă, precum şi evitarea centrării exclusiv pe sancţiune. Recomandările la nivelul şcolii presupun ca violenţa să fie temă constantă pe agenda întâlnirilor formale ale şcolii şi ca sursele posibile ale violenţei să dispună de o cunoaştere mai bună din partea factorilor decidenţi. De asemenea, regulamentul şcolar trebuie transformat din instrument formal în mijloc real de prevenţie şi intervenţie, iar elevii trebuie să beneficieze de programe de informare privind modalităţile adecvate de gestionare a unor situaţii concrete de violenţă (autocontrol, negocierea conflictelor, comunicare, mijloace de autoapărare). În ceea ce priveşte nivelul curricular, se recomandă încurajarea elevilor la dezbateri şi exprimarea opiniei, iar temele relevante pentru problematica violenţei trebuie valorificate corespunzător (drepturile şi îndatoririle individului, libertate şi normă/regulă de comportament, decizie şi consecinţele deciziilor, abilităţi sociale etc.). Mai mult decât atât, programele şi activităţile extracurriculare trebuie să se centreze pe violenţa şcolară (săptămâna antiviolenţă, concursuri/expoziţii tematice, invitarea unor specialişti care să prezinte într-un mod interactiv teme legate de violenţa şcolară la care să participe, pe lângă elevi, şi cadrele didactice şi părinţii). Nu în ultimul rând, la nivel strategic trebuie să existe campanii de conştientizare, un sistem de monitorizare la nivel naţional a fenomenelor de violenţă în şcoală şi teme privind violenţa şcolară în programele de formare continuă a cadrelor didactice. De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere stimularea cooperării interinstituţionale şi implicarea societăţii civile, precum şi stimularea cercetării privind violenţa şcolară. Şcoala ca instituţie, dar şi violenţa pe care o regăsim în interiorul zidurilor acesteia pot constitui subiecte de discuţie pe care să nu avem nici timpul şi nici spaţiul să le dezbatem până la epuizare. Ca să concluzionez această intervenţie, voi menţiona faptul că şcoala este un mediu viu, ea nu trebuie să fie nici fortăreaţă şi nici sanctuar, ci un loc al emancipării educaţiei şi valorilor umane. De aceea, şcoala are ca sarcină promovarea încrederii în sine şi dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor, să-i încurajeze în procesul de asimilare a cunoştinţelor şi deprinderilor necesare rolului lor activ în viaţa politică, economică, socială şi culturală şi să-i pregătească să devină cetăţeni responsabili, care să contribuie la dezvoltarea societăţii democratice, şi nu să le cultive agresivitate şi violenţă în gândire şi acţiuni. Suntem, într-adevăr, animale sociale, dar, mai presus de orice, suntem fiinţe raţionale şi deţinem controlul absolut asupra a ceea ce spunem şi facem, iar acest lucru trebuie să-l dovedim în fiecare moment al existenţei noastre. |
|
||||
|
"Populism şi fraudă marca PDL" Confiscarea abuzivă a pârghiilor democratice, prin diverse scamatorii, de către coaliţia aflată la putere şi girarea totală a acestora de către preşedintele-premier Traian Băsescu, în ciuda presiunilor şi luărilor de poziţie, a luat o amploare riscantă pentru însuşi statul de drept. Legalizarea traseismului politic - acest fenomen politic mult incriminat, a cărui sancţionabilitate etică este, de fapt, convertită în "virtute" politicianistă atunci când interesele portocalii o cer - prin diverse artificii, reclamă o denunţare şi o condamnare fără echivoc. La fel şi o lege cu reverberaţie puternică în rândul populaţiei, Legea sistemului unitar de pensii publice, votată fraudulos în plenul Camerei, constituţională, potrivit hotărârii Curţii Constituţionale, dar reîntoarsă la Parlament de către Traian Băsescu, care redescoperă brusc "că nu se pot ignora realităţile sociale din România şi că femeile ar trebui să iasă la pensie la 63 de ani", deşi în urmă doar cu câteva săptămâni preşedintele era adeptul convins al egalizării vârstei de pensionare: "Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare din România, şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană". Inconstanţa constantă cu care ne-a obişnuit Traian Băsescu nu ţine de flexibilitatea fastă în luarea celor mai bune decizii pentru cetăţenii români, ci ea este substituită calculelor sale politice. Disimularea practicată insistent de partidul de guvernământ s-a transformat în regulă generală. Tentaţia de a se lua în serios, l-a determinat pe Emil Boc să declare: "Guvernul nu va merge pe mâna populismului". După cum am văzut, acesta nu este decât un ornament stilistic folosit la timpul viitor, pentru că, în practică, lucrurile stau exact invers: investiţii de multe milioane de euro în baze sportive pentru 632 localităţi, prin Hotărârea de Guvern nr.977/2010 (o "prioritate" absurdă şi inutilă într-o perioadă de criză profundă, mai ales în spaţiul rural, unde ultima preocupare a sătenilor este să meargă la sala de sport, în condiţiile în care sănătatea, învăţământul şi alte domenii sunt aproape în colaps), acordarea unei sume de 10.000 euro pentru un număr infim de tineri sub 35 de ani (o măsură care nu numai că nu are vreo relevanţă economică, dar este chiar stupidă prin expectaţiile pe care le revendică), credite preferenţiale pentru poliţişti (o măsură unicat supervizată de Băsescu-Boc şi propagată de cureaua de transmisie în persoana ministrului de interne, etichetată de directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice drept: "trafic de influenţă", "intruziune", "aberaţie") etc. Rezultatele măsurilor anticriză luate de Guvernul Boc-Băsescu se văd: România are cea mai slabă economie din Europa emergentă în 2010, iar în 2011 ţara noastră va avea cea mai slabă creştere economică din regiune. Frustrarea resimţită de toţi românii, blocaţi de un guvern incapabil şi incompetent, se transformă în cea mai apăsătoare disperare, orizontul de aşteptare se îngustează cu fiecare aşa-zisă măsură pe care cei îndrituiţi o iau. Un guvern care legitimează frauda şi traseismul politic devine, ipso facto, ilegitim şi malign. |
|
||||
|
"Moţiunea de cenzură: circ mediatic sau alternativă la guvernare?" Apele tulburi care definesc actuala stare a situaţiei în care se află clasa politică românească mă provoacă să iau cuvântul pe tema moţiunii de cenzură înaintată împotriva Guvernului, ieri, 18 octombrie, şi să vă invit şi pe dumneavoastră la o atentă introspecţie înaintea votului ce va avea loc peste 8 zile. Pentru mine, maniera în care se desfăşoară acest demers al opoziţiei este o continuă incitare la revoltă, o instigare ce dăunează ţării, dăunează cetăţenilor şi dăunează inclusiv credibilităţii partidelor politice care o iniţiază. Sunt convins că nu sunt singurul care consideră că, prin această moţiune, PSD şi susţinătorii săi urmăresc în primul rând vizibilitate media şi un calcul intermediar al procentelor electorale. Dar, dincolo de acestea, este de datoria mea să analizez cu atenţie planul de guvernare propus de PSD şi măsura în care acesta reprezintă o soluţie de viitor. Recunosc faptul că bâlbâielile Guvernului Boc îşi au greutatea lor în luarea unei decizii. Actualul Guvern a dat dovadă de grave probleme de comunicare, incoerenţă la nivel de mesaje, lipsă de flexibilitate în abordarea problemelor bugetarilor, şi o lipsă a deschiderii către discuţii cu liderii sindicali şi populaţia afectată de criza economică. În repetate rânduri am cerut primului ministru, prin instrumentele pe care le am la îndemână, ca membru al Camerei Deputaţilor, să dea dovadă de mai multă eficienţă, dar în acelaşi timp să nu uite că deciziile pe care le ia se răsfrâng asupra oamenilor. În repetate rânduri l-am avertizat pe premierul Boc că nu putem conta doar pe măsurile de ajustare şi consolidare fiscală impuse de FMI, că este nevoie şi de compensarea acestora cu măsuri curajoase de stimulare a mediului de afaceri prin care să aducem şi venituri suplimentare la buget. Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să mă credeţi că am inima îndoită în a mai da credit premierului Boc pentru guvernarea acestei ţări. În momentul de faţă, premierul Boc merită un vot de blam, iar pentru a hotărî dacă voi vota sau nu în favoarea moţiunii de cenzură, voi examina cu mare atenţie acest plan alternativ al PSD şi măsura în care vine cu soluţii sustenabile de relansare economică. Pe de o parte avem un premier care timp de 2 ani a încercat să înveţe abc-ul economiei, luând tot felul de măsuri pompieristice, dictate în stânga sau dreapta, fără nicio viziune, fără un plan coerent şi doar cu spectrul falimentului iminent al ţării în spate. Avem de cealaltă parte o iniţiativă a opoziţiei care vine ca urmare a situaţiei economice actuale, a nemulţumirilor sindicaliştilor şi a situaţiei delicate în care se află clasele sociale defavorizate, avem de-a face cu pretinşi specialişti în economie care ne propun, aparent, un program populist şi demagogic, dar un program ce vine, totuşi, ca alternativă la actuala guvernare. Consider că, în momentul de faţă, este nevoie de pragmatism în ceea ce priveşte votul care va avea loc peste 8 zile. Atenţia mea se îndreaptă nu asupra circului declanşat odată cu depunerea moţiunii, ci asupra românilor, pentru care voi analiza opţiunile oferite de opoziţie. Voi cântări variantele ca, în final, să iau o decizie pe care să pot să mi-o asum deschis şi sincer în faţa cetăţenilor acestei ţări, păstrându-mi conştiinţa împăcată cu faptul că acţiunile mele au fost ghidate de fiecare dată de interesul popular şi nu de interese politice. În cele din urmă, noi, ca aleşi ai cetăţenilor în Parlamentul României, mulţumiţi sau nu de modul cum guvernează premierul Boc ţara, trebuie să luăm o decizie în urma unor analize pertinente, judecând dacă acest program afişat de PSD la toate televiziunile ar putea reprezenta o alternativă. |
|
||||
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: "Moţiunea de cenzură a opoziţiei: un exerciţiu de imagine al fariseilor vechi şi noi" Apogeul iresponsabilităţii va fi atins odată cu dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de partidele de opoziţie din Parlamentul României împotriva guvernării actuale. Dincolo de faptul că este un exerciţiu democratic, moţiunea de cenzură din partea opoziţiei este un veritabil exerciţiu de imagine al fariseilor vechi şi noi, specializaţi în a servi cetăţenilor României dovezi confuze ale activismului lor politic, dar în niciun caz măsuri concrete şi viabile de relansare a economiei, de consolidare a protecţiei sociale sau de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Din punct de vedere economic, există doar trei direcţii care ne sunt prezentate permanent şi reiterate prin moţiunea de cenzură: critica fermă a măsurilor de austeritate, denunţarea constantă a acordurilor cu FMI şi susţinerea impozitării progresive, în pofida faptului că analiştii economici afirmă că impozitul progresiv înseamnă o ghilotină pentru bugetul de stat şi un factor încurajator al evaziunii fiscale. Cuplul Ponta - Antonescu consideră că ura faţă de Preşedintele României ţine loc de un program de guvernare coerent şi susţin cu tărie o moţiune de cenzură învăluită în iluzii, iresponsabilităţi şi ipocrizii de culise. Criza economică cere actualei guvernări a României stabilitate, măsuri raţionale, dar ferme, continuitate şi perseverenţă, identificarea punctelor vulnerabile din sistemul bugetar şi încercarea acoperirii deficitelor, aplicarea şi respectarea acordurilor cu organismele internaţionale. Această viziune a Guvernului Boc, susţinută de coaliţia de guvernare, trebuie susţinută cu responsabilitate de întreaga clasă politică şi de cetăţenii României, chiar dacă preţul măsurilor de austeritate îl plătim fiecare dintre noi. Bugetarii, tinerii acestei ţări, vârstnicii, toate categoriile sociale nu au nevoie de exerciţii de imagine populiste în Parlamentul României, ci dimpotrivă au nevoie de adoptarea Legii educaţiei naţionale, de adoptarea Legii salarizării unitare, de un cadru legislativ coerent în materia protecţiei sociale. În definitiv, au nevoie de onestitate, responsabilitate şi decenţă din partea clasei politice. Nu modificarea titularului de la Palatul Victoria este soluţia guvernării României în plină criză economică, ci implementarea cu perseverenţă şi tact economic a măsurilor anticriză. Moţiunea de cenzură se bazează, eufemistic vorbind, pe iluzia că aplicarea în următoarele şase luni a măsurilor conturate de moţiune ar conduce la altceva decât la România de acum 6 luni. Nimic mai fals! Exerciţiul de imagine al fariseilor vechi şi noi din actuala opoziţie parlamentară reprezintă o apropiere populistă de nevoile românilor, servindu-le iluzia că în acest mod le sunt reprezentate cel mai bine interesele. România nu îşi poate permite, într-un context al convulsiilor sociale, o criză politică şi instituţională, prin schimbarea guvernului şi prin eludarea viziunii de guvernare pe termen mediu şi lung promovate de actualul guvern. Mai mult, nu pot fi desconsiderate şi ignorate, aşa cum propune opoziţia, acordurile cu FMI şi Uniunea Europeană pentru menţinerea echilibrului macroeconomic. În logica democraţiei consolidate şi a statului de drept, moţiunea de cenzură trebuie să fie un act legitim şi necesar menit să cenzureze abuzurile unei puteri discreţionare. Dar, în contextul actualei guvernări, moţiunea de cenzură poate fi un act legitim, constituţional, dar nu necesar. Astfel, în data de 27 octombrie a.c. nu vom asista decât la supralicitarea unei retorici catastrofale, a unor discursuri demagogice care susţin că demolând programe de guvernare anticriză, România va merge pe un drum bun, uitând că reconstrucţia României în vreme de recesiune economică trebuie să continue nu prin iluzii savant prezentate, ci prin măsuri aplicate cu responsabilitate. |
|
||||
|
"Guvernanţi, daţi drumul reformelor în agricultură!" La destui ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, ţăranul român încă trăieşte şi munceşte în confuzie şi incertitudine. Mai ales în zootehnie, situaţia s-a înrăutăţit foarte mult de la an la an. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Ceea ce nu înseamnă că sunt demne de luat în seamă profeţiile vânturate în ultima perioadă, acelea potrivit cărora vom vedea stingându-se o tradiţie bimilenară: creşterea animalelor şi păsărilor în gospodăriile ţărăneşti. Sunt convins că gospodăriile ţăranilor români vor continua să deţină un rol important în aprovizionarea pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne, cu amendamentul că vor avea căutare în special produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţetele ecologice. Cam la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale, dar folosind şi cunoştinţele moderne din domeniu. Astfel, produsele obţinute ar putea fi vândute pe bani grei în toată lumea. Pentru realizarea acestui deziderat însă mai este nevoie de ceva important, respectiv ajutorul pe care ţăranii trebuie să îl primească de la statul român, însă nu cum a făcut-o până acum, prin intermediul unor structuri birocratice şi hipercentralizate, ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel. Avem chiar o experienţă de urmat, din perioada interbelică, când numeroşi ţărani erau atunci antrenaţi în cultivarea unui tutun de o calitate specială, spre exemplu. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, în timp ce în ţările dezvoltate, prin liberă iniţiativă şi prin intervenţia statului, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii eficiente în scopul comercializării produselor agricole autohtone. Ţăranul român nu se bucură de sprijin pentru a produce, iar dacă reuşeşte acest lucru este sufocat de reţeaua de intermediari şi de importurile marilor retaileri. Nu are nici preţuri stimulative de achiziţie, nici subvenţii şi nici credite. Este evident faptul că, fără o reformă radicală, agricultura românească nu poate supravieţui, iar ţăranul român, micul producător, aşa cum greşit i se spune, nu va avea cum să reziste, nu numai în faţa concurenţei din Uniunea Europeană, ci şi în faţa propriilor sale capacităţi. Se impune aşadar o reformă consistentă a agriculturii autohtone, o schimbare de viziune şi mentalitate, în aşa fel încât România să nu piardă pariul pe acest domeniu, aşa cum se pare că l-am pierdut în turism. |
|
||||
|
"Populaţia nu trebuie să sufere din cauza grevelor" Într-o toamnă a sărăciei şi a lipsurilor, populaţia României este afectată din nou de grevele repetate şi, în marea majoritate, justificate ale funcţionarilor publici. Lucrătorii din finanţe, pensii, protecţia muncii, vămi şi alte sectoare fundamentale de activitate îşi opresc pe rând activitatea din cauza faptului că nu există o lege a salarizării care să permită creşteri salariale. Mai mult, sindicaliştii ameninţă cu declanşarea unor greve generale, în cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate. Consider că Guvernul trebuie să răspundă într-un fel la cererea sindicaliştilor de a prezenta un proiect al legii salarizării care să respecte creşterile salariale şi sporurile solicitate de funcţionarii publici. Din păcate, pe lângă faptul că nu reuşim să fim consecvenţi cu noi înşine, grevele funcţionarilor publici ne aduc prejudicii de imagine şi în ochii europenilor care ne vizitează ţara. O spune un deputat care s-a solidarizat cu protestele de zilele trecute ale angajaţilor din finanţe: "Sunt total de acord cu aceste nemulţumiri, însă nu voi fi niciodată în asentimentul unor manipulatori de opinie, care îşi bat joc cu bună ştiinţă de marea masă a salariaţilor din diverse domenii de activitate". Dincolo de aceste neajunsuri, cei care suferă din cauza acestor acţiuni revendicative sunt, ca de obicei, cetăţenii de rând, prin bulversarea activităţilor de relaţii cu publicul ale instituţiilor publice. Populaţia este cea mai afectată pentru că se închid ghişeele la care se plătesc impozitele, amenzile sau alte taxe, formându-se cozi de ore întregi, ca pe vremea lui Ceauşescu. Consider că toate autorităţile statului, de la Guvern la funcţionarii publici care se consideră nedreptăţiţi, trebuie să dea dovadă de maturitate şi de spirit civic, pentru a rezolva amiabil aceste nemulţumiri. Activitatea unor instituţii publice de strictă necesitate pentru buna funcţionare a societăţii nu poate fi paralizată, iar Executivul trebuie să adopte cele mai bune soluţii pentru a soluţiona revendicările sindicaliştilor, de comun acord cu aceştia. |
|
||||
|
"Rămas bun, dragă Traiane!" Prestaţia preşedintelui Traian Băsescu din ultima perioadă este una grotescă, de mahala, fapt recunoscut nu numai de cei din opoziţie, ci chiar de mulţi dintre oamenii din PDL. Dizertaţiile sale publice sunt duşmănoase, fără respectarea minimelor reguli de bun-simţ, etichetă şi eleganţă diplomatică, fapt ce l-au discreditat definitiv în ochi opiniei publice, şi nu de ieri de azi... Indiscutabil, haina de şef de stat nu îl prinde pe acest individ obişnuit cu unduirile navelor aflate în derivă, unde putea să spună oricând orice vroia, fără teama că-i va lua cineva timona din mână. O ţară însă nu se poate conduce ca un vapor, iar costumul său de preşedinte intră din ce în ce mai mult la apă, se strâmtează în fiecare zi şi stă să crape. Comportamentul extremisto-balcanic a lui Traian Băsescu şi modul său de a aborda toate situaţiile, fără pic de seriozitate şi sobrietate, generează atât clasei politice, cât şi populaţiei, un disconfort major, o senzaţie de neîmplinire. Preşedintele a transformat România într-un iarmaroc al răfuielilor politice ieftine, de maidan, iar românii nevinovaţi nu trebuie să sufere din cauza orgoliilor stupide ale celor care ne conduc. Este cât se poate de clar că la momentul actual nu mai încap două săbii în aceeaşi teacă pe scena politică dâmboviţeană, care miroase din ce în ce mai pestilenţial, duhoarea ajungând chiar şi în birourile oficialilor europeni de la Bruxelles. Cel mai nimerit să plece este Traian Băsescu, pe motiv că el a fost cel care a semănat vânt ca să culeagă acum furtună. Ar trebui ca domnul Băsescu să fi urmat sfatul lui Zaharia Stancu, care spunea "Nu mă mai cert cu nimeni pentru că nu am timp să mă împac...". Şi, ca să-l parafrazez chiar pe domnia sa, preşedintele ar trebui să se reciteze din acel penibil moment al schimbului de ştafetă cu Theodor Stolojan, şi să-şi spună singur, ca un adio definitiv, "Rămas bun, dragă Traiane!..." |
|
||||
|
"Poliţia română, între înzestrarea europeană şi metehnele balcanice" Mai sunt puţine zile până când România va împlini patru ani de la istorica aderare la Uniunea Europeană, din 1 ianuarie 2007. Atunci, România a fost declarată ţară europeană, în sensul aderării la Uniune, chiar dacă noi am fost europeni dintotdeauna, prin aşezare geografică şi prin istorie. Din păcate, avem încă nevoie de ceva mai mult timp şi de ceva mai mult efort până să putem simţi cu adevărat "europenismul", expresie prin care aş defini suita principiilor şi valorilor împărtăşite de statele europene moderne. Cel puţin în ceea ce priveşte Poliţia Română, situaţia se prezintă încă departe de aşteptările europene. Dotările de zeci şi sute de milioane de euro din ultimii ani, importante şi pe palierului criminalistic, până nu demult punct nevralgic al Poliţiei, nu au determinat însă şi o schimbare de mentalitate. Acum, criminaliştii români se pot lăuda cu sisteme dintre cele mai performante, cu aparatură de ultimă generaţie, care creează senzaţia omului de rând că investigaţia criminalistică se învecinează cu vrăjitoria, dat fiind că posibilităţile oferite de noile echipamente deţinute de Institutul de Criminalistică depăşesc orice imaginaţie. Este mai mult decât îmbucurător acest fapt, cu atât mai mult cu cât, de acum încolo, poate, rezultatele anchetelor vor fi mai aproape de adevăr şi mai prompte decât până anii trecuţi, când poliţiştii foloseau metode a la Sherlock Holmes. Dar iată că, deşi noile echipamente sunt mult prea europene, lentoarea poliţiştilor români este mult prea balcanică, mult prea tipică pentru alte vremuri şi alte situaţii. Ar fi multe exemple care să probeze faptul că aparatura nu e totul în munca de poliţie şi investigaţii. În această perioadă, poliţiştii sunt mult mai atenţi la acţiunile de protest ale liderilor lor de sindicat decât de infracţiuni, din nefericire. Şi asta deoarece nu le mai ajung banii, ratele la bănci sunt mai mari decât salariile, benzina a ajuns ca "pe cartelă", hârtie şi pixuri nu mai sunt, iar şefii de la circulaţie şi ordine publică se ocupă acum mai mult de asigurarea logisticii decât de planurile zilnice de acţiune antiinfracţională. Consider că acest sistem, Poliţia Română, în general, are nevoie de încă multe investiţii, dintre cele mai urgente, în vederea ridicării standardelor actuale. Ce consider însă extrem de deranjant, nu numai la nivelul Poliţiei Române, ci la nivelul tuturor instituţiilor statului, este lentoarea. Acea lentoare caracteristică statelor balcanice, foste comuniste, care te împiedică să rezolvi chiar şi cele mai simple probleme, dacă acestea pot aştepta şi până a doua zi. Este deranjantă birocraţia şi amânarea sarcinilor şi a rezolvării acestora, până când exasperarea unora sau altora creează presiuni menite să mişte lucrurile. Este deranjant că niciun Guvern de până acum nu şi-a propus să creeze măsuri menite să educe mentalitatea poporului. Mai mult, toate măsurile şi politicile implementate au adus doar o cosmetizare a balcanismului nostru fundamental. Prin urmare, cred că mentalitatea românească nu a devenit europeană nici la 1 ianuarie 2007, nici acum, la patru ani de atunci. Probabil că vom avea nevoie de încă 20 de ani, vorba regretatului Brucan, pentru a ne reconsidera priorităţile şi a învăţa cu celeritate mentalităţile europene, nu doar în Poliţie, ci în toate sferele instituţionale ale statului. |
|
||||
|
"Prioritatea numărul unu a tuturor guvernelor Boc: investiţiile în stadioanele rurale!" În fiecare zi a anului 2010 nu am auzit altceva din gura guvernanţilor portocalii decât lamentările referitoare la lipsa acută a banilor din vistieria statului. O altă problemă majoră, cu care susţin guvernanţii bocieni că se confruntă încă din momentul în care s-au instalat la Palatul Victoria, este cea privind imposibilitatea de a aloca banii necesari investiţiilor, din cauza cheltuielilor mult prea mari cu salariile şi pensiile din sistemul public, poveri devenite insuportabile. Care au fost, timp de doi ani, priorităţile majore ale acestor guverne conduse de domnul Boc şi girate de preşedintele Băsescu? Răspunsul este o enigmă, am putea spune, atât timp cât niciun domeniu vital pentru ţară nu a intrat vreodată pe lista de urgenţe a eternului premier aflat la conducerea celui de al cincilea guvern PDL-ist. Nici sănătatea, supusă la grele teste de supravieţuire în ultima perioadă, nici educaţia, care trăieşte momente de coşmar şi nici alte investiţii importante, care să aibă rolul de a genera locuri de muncă, nu au ocupat, în tot acest timp, vreun loc fruntaş în preocupările marilor miniştri din celebrele guverne portocalii. Doar, dacă urmărim firul banilor cheltuiţi cu nemiluita de aceiaşi guvernanţi - deşi tot ei susţin că nu au niciun ban de risipit la dispoziţie -, putem trage concluzia referitoare la noul hobby descoperit de domnul Boc şi practicat cu insistenţă de toate echipele sale: construirea de stadioane pentru cei ce locuiesc în mediul rural. Şi banii direcţionaţi în acest scop nu au fost deloc puţini. Ba chiar sunt distribuiţi în continuare, cu obstinaţie, spre acelaşi prioritar obiectiv: sportul. Acesta va fi practicat de mii de echipe comunale viitoare, ce vor fi formate din bătrânii satelor, care ar putea juca, eventual, contra fantomelor căpşunarilor. Numai săptămâna trecută, premierul Boc a alocat 12 milioane de euro pentru acest tip de proiecte şi are de gând să mai aloce încă 100 milioane, cel puţin, în următorii doi ani. Probabil, domnul Boc şi-a descoperit vocaţia, cea de cel mai mare sportiv al ţării, sau cea de mare susţinător al sportului, dar nu al celui de performanţă, în care nu a găsit de cuviinţă să investească vreun leu, ci o nouă invenţie: "dezvoltarea fotbalului rural practicat intens de ţăranul român". Minciuna totală, umflată până la refuz, cu pompa electorală pdl-istă şi vândută drept promisiune portocalie, de calitatea întâi, nu mai reprezintă, de multă vreme, o ofertă credibilă pentru vreun cetăţean din ţara asta. Dar antrenamentul zilnic, al tuturor pdl-iştilor, de a ţine la distanţă adevărul şi de a promova permanent doar tertipurile ieftine, crezând că nu-i poate contrazice nimeni cu argumente, a devenit deja o practică răsuflată, menită să le aducă din ce în ce mai multe prejudicii, în loc de punctele electorale mizate. Şi aş lua ca exemplu doar ultimul refren cântat de toţi membri pdl-işti, şi anume bocitul demn de toată mila maidanezilor, că ei nu fac altceva decât să achite şi să finalizeze ce am început noi, liberalii. Nimic mai neadevărat! Domnule Boc, cu ce hotărâri de guvern puteţi demonstra asemenea aberaţii, atât timp cât ex-premierul Tăriceanu a alocat doar 2 milioane de lei pentru acest tip de proiecte - bazele sportive din mediul rural -, în vremuri bune din punct de vedere financiar, iar dumneavoastră, într-o perioadă în care criza şi incompetenţa îngroapă România, vărsaţi tot sacul bugetar spre această unică destinaţie? Este foarte adevărat faptul că cele două guverne liberale au început un proiect mai amplu de dezvoltare sistematică a mediului rural, prin implementarea OUG nr.7/2006, dar banii alocaţi atunci au fost îndreptaţi cu predilecţie spre ceea ce chiar era nevoie: construirea de poduri, podeţe, reabilitări de drumuri locale, staţii de epurare a apei şi sisteme de canalizare. Şi tot în aceeaşi perioadă au fost alocaţi de către guvernele liberale peste 6% pentru educaţie şi peste 4% pentru sănătate, domnule Boc. Dumneavoastră ce faceţi în schimb? Deşi împroşcaţi sistematic cu acuzaţii toate faptele liberale, care, în realitate, au generat venituri mai mari pentru români, creştere economică fără precedent, investiţii în toate domeniile şi un trai decent pentru fiecare cetăţean, guvernele dumneavoastră au ales să investească puţinii bani existenţi în buget, adunaţi cu cele mai mari sacrificii de locuitorii acestei ţări, în proiecte efemere, nefolositoare nimănui, în afară de beneficiarii puşculiţei pdl-iste. |
|
||||
|
"Guvernele premierului Boc au calamitat sistemul de sănătate românesc" Neplata arieratelor datorate de către guvernele Boc atât mediului public, cât şi celui privat, a semnat, cu bună ştiinţă, condamnarea la moarte sigură a întregului sistem de sănătate românesc şi a oferit acestuia gratuit ghilotina la pachet. Majoritatea spitalelor mari din Bucureşti, dar şi din toate judeţele ţării au intrat deja în colaps financiar, fapt care le face aproape nefuncţionabile şi care le dă cea mai neagră soluţie posibilă: închiderea porţilor acestora. Din păcate, acesta nu este singurul motiv ce a contribuit la starea muribundă în care se află sistemul de sănătate românesc. Mai sunt şi altele, brevetate cu toată mândria şi îndărătnicia de către premierul tuturor posibilităţilor nefaste, domnul Boc şi ale sale magnifice cinci guverne, indiferente la consecinţele iraţionalelor lor hotărâri. Astfel, după reducerea drastică a salariilor bugetarilor cu 25% dintr-un foc, categorie în care a intrat şi personalul medical, mii de asistente şi medici şi-au dat demisia şi au decis să ia calea exilului, pentru a-şi oferi serviciile celorlalte ţări europene, care, cu siguranţă, ştiu să le aprecieze munca. Aceştia părăsesc spitalele din România şi din cauza faptului că aici nu le mai pot oferi pacienţilor lor servicii medicale de calitate şi merg acolo unde sunt convinşi că vor putea să-şi profeseze corect şi decent meseria. O consecinţă a politicilor dezastruoase pe care le practică drept infuzii de binefacere guvernanţii domnului Boc este punerea în dificultate a funcţionării celor mai importante spitale din România. De exemplu, cel mai mare spital de copii din ţară, Marie Curie, şi-a închis deja mai multe secţii din cauza lipsei acute de personal şi a dotărilor din ce în ce mai precare şi riscă să-şi suspende de tot activitatea din motive financiare. Şi în judeţul Braşov, mai toate spitalele sunt în pragul colapsului şi chiar spitalul judeţean are mari probleme de supravieţuire. Nu mai sunt bani nici pentru medicamente şi operaţii, dar nici măcar pentru hrana pacienţilor internaţi. Aproape 80% din medici spun că nu au instrumentarul necesar, personalul e insuficient şi riscă să se îmbolnăvească. Din spitale lipsesc până şi cele mai elementare materiale sanitare: "La noi în spital nu este nimic, nici mănuşi, nici seringi. Le dăm listă pacienţilor să-şi cumpere. Nu mai spun de protecţia noastră, care nu există. Noi ne cumpărăm mănuşi, halate şi ce mai avem nevoie", declară unul dintre medicii participanţi la o cercetare comandată de Federaţia "Solidaritatea Sanitară". Statisticile oficiale arată că, în prezent, peste 6.000 de medici din cei 40.000 câţi erau înregistraţi în România au părăsit deja sistemul sanitar. La aceştia se adaugă şi numărul asistentelor medicale aflate la muncă în străinătate, adică 6.800 din cele 120.000 înregistrate. Dacă prognozele din studiul privind migraţia medicilor se adeveresc, România va ajunge să aibă aproximativ 10.200 de medici pentru 22 de milioane de oameni, ceea înseamnă că un singur doctor va avea peste 2.000 de pacienţi. Doar în primele şase luni din 2010, România a pierdut peste 8.100 de cadre medicale care au plecat, prin contracte de muncă, să lucreze în clinicile şi spitalele din străinătate. Dacă reforma portocalie, clamată vehement de toţii pdl-iştii la unison, are ca rezultate doar dezastrul economic, haosul în educaţie şi falimentul în sănătate, sărăcia lucie pentru foarte multe categorii sociale şi turnatul gazului pe focul protestelor interminabile, mă întreb ce înseamnă cuvântul eficienţă în opinia premierului ultimelor cinci guverne. |
|
||||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: "2010 reprezintă un nou eşec al guvernărilor falimentare marca Boc!" România are parte şi în acest an, 2010, de o scădere economică dramatică, din păcate, cea mai mare din Europa emergentă. Astfel, după o muncă silnică falimentară depusă cu toată energia neregenerabilă, din cauza combustibilului prea plin cu reziduuri de incompetenţă şi diletantism, de către numeroşii miniştri portocalii, perindaţi cu duiumul pe la Palatul Victoria, România se califică, şi de această dată, pe ultimul loc la creştere economică. Adică ţara noastră va înregistra în acest an cea mai severă scădere economică dintre toate ţările est-europene, de aproape 2%. Probabil, numai după îngurgitarea forţată a unei noi doze de supraoptimism, ne-am putea iluziona aşteptările ca, poate la anul, în 2011, să visăm la previziunile FMI, care ne-au mai înşelat speranţele, referitoare la o revenire pe trend crescător a economiei româneşti. În timp ce Polonia ocupă primul loc al fericiţilor câştigători, din punct de vedere al ieşirii din criză, beneficiind în acest an de o creştere a PIB-ului de 3,4%, celelalte având un avânt mai ponderat, Estonia de 1,8%, Lituania de 1,3%, Ungaria 0,6% şi Bulgaria tinzând spre 0%, România rămâne din nou Cenuşăreasa de serviciu, căreia nu-i mai rămâne decât sărăcia. Singura alternativă ar fi să aştepte o virtuală zână bună, menită să o scoată şi pe ea din mizerie. De ce trebuie să fie România mereu fruntaşa cozilor, domnule Boc, dacă politicile minunatelor dumneavoastră guverne sunt cu adevărat benefice economiei, iar măsurile pe care le-aţi gândit şi întreprins până în prezent au avut numai rolul de a îndrepta situaţia economică şi financiară a ţării şi a o readuce la liman? De ce creşterea economică, prezisă în fiecare lună de dumneavoastră, domnule Boc, de către domnii Videanu, Pogea, Vlădescu şi, în special, de către domnul preşedinte Băsescu, nu ni se mai arată niciodată? Domnilor pdl-işti, dacă până acum nu aţi făcut altceva decât reformă reală, economii substanţiale la buget şi acorduri ieftine pentru binele buzunarului nostru, al tuturor românilor, de ce alţii pot să-şi crească economia, având mult mai puţine pârghii la îndemână, iar dumneavoastră doar promiteţi rezultatele şi nu realizaţi decât pagubă? De ce, în acelaşi timp, în jurul nostru, toate celelalte ţări reuşesc să fie pe plus - unele încă de anul trecut - şi fără prea multe datorii şi împrumuturi pe termen lung, iar noi ne îndatorăm pe viaţă şi nu facem decât să ne afundăm, cu toată viteza, spre involuţie? Deşi, atunci când sunteţi întrebaţi ce va fi, textul unic pe care-l recitaţi este cel în care aflăm că urmează veştile bune, dar, în realitate, România mai ia un premiu al codaşelor, fiind pe primul loc şi la inflaţie atât în 2010, cât şi în 2011! Unde sunt rezultatele domnilor guvernanţi perfecţi şi de ce măsurile implementate de dumneavoastră au cele mai proaste efecte de fiecare dată? De ce guvernele celorlalte ţări, inclusiv cel al Bulgariei, reuşesc să mişte motoarele economiilor lor, iar dumneavoastră calaţi tot ce atingeţi? Să fie de vină ghinionul nedescântat, revărsat fără oprire asupra deciziilor portocalii sau incapacitatea crasă de a gândi logic, chiar dacă vremurile sunt grele? Domnii Boc şi Băsescu au decis singurei să taie tot, orice venit care ar putea ţine în priză consumul, să oprească investiţiile care ar putea genera mai multă muncă şi, implicit, mai mulţi angajaţi în loc de milioane de şomeri, crezând că au rezolvat problema inteligent, ca şi cum, dacă li s-ar fi întrerupt curentul în palate, dumnealor ar fi ales să spargă toate becurile în loc să repare siguranţele. |
|
||||
|
"Preşedintele Băsescu se contrazice singur şi Guvernul execută comanda!" Preşedintele Băsescu nu se dezminte nici de această dată şi, cu ocazia ieşirii la rampa declaraţiilor vulcanice, odată cu comunicarea hotărârii sale referitoare la decizia de promulgare sau nu a Legii unitare a pensiilor, acesta face declaraţii controversate şi lasă din nou, cu gura căscată, o ţară întreagă. Ca şi când memoria românilor ar intra, de la o săptămână la alta, la apa prin care a navigat înaltul demnitar în alte vremuri, amnezicul domn Băsescu uită instant ce ne-a transmis, la cererea dumnealui, cu două-trei săptămâni în urmă, de la tribuna Parlamentului, în legătură cu egalizarea vârstei de pensionare, venind să ne spună, mai nou, cu toată candoarea găsită prin cotloanele Cotrocenilor, că motivul retrimiterii legii respective la Parlament este tocmai viceversa: adică dezacordul dumnealui cu pensionarea femeilor la 65 de ani. În 21 septembrie a.c., în discursul susţinut în Parlament, tot acelaşi preşedinte Băsescu afirma: "Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare din România, şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană". Iar recent, acelaşi preşedinte, şi nu vreo clonă clandestină de-a sa, ne precizează că "nu poate să nu analizeze realităţile socio-economice şi să constate că femeile au o situaţie mult mai grea decât bărbaţii" şi vine cu argumentele care-i contrazic flagrant susţinerea anterioară din Parlament: "Plecând de la premisa că aici discutăm despre femei, că au serviciu, trebuie să recunoaştem că realitatea socială din România ne arată că o femeie care are serviciu, în sectorul privat sau de stat, mai are şi un serviciu acasă, fiind prima şi cea mai importantă responsabilă de gestionarea treburilor casnice, de creşterea copiilor. Deci, femeile fac o dublă muncă în România". Adică, aşa peste noapte, preşedintele s-a mai gândit la faptul că femeile au o viaţă grea în România, deşi o ştia dintotdeauna şi nu părea să-l preocupe în niciun fel, şi a decis să-şi încalce propriile idei afirmate înainte, trecând şi peste ceea ce ne cereau UE sau FMI în acest sens, şi să nu poată dormi, dintr-o dată, de grija româncelor. Prin acest demers, preşedintele nu numai că se contrazice pe el însuşi, după o perioadă foarte scurtă, dar reuşeşte să-şi pună în dificultate şi premierul, care are cu totul alte convingeri şi care a lucrat în consecinţă, pentru buna implementare a acestora, dar şi toată armata sa de portocalii, parlamentari sau guvernanţi, care s-au tăvălit, cu toate ilegalităţile la îndemână, să-i îndeplinească dorinţele anterioare. Atunci când opoziţia s-a luptat şi a votat în Comisia de muncă din Camera Deputaţilor ca vârsta de pensionare a femeilor să rămână la 63 de ani, premierul Boc şi-a montat colegii de partid să se opună cu îndârjire şi să dărâme, prin orice mijloace, acest succes al opoziţiei gândit în beneficiul viitoarelor generaţii de femei pensionare. Astfel, după ce votul din plen a fost "da", în favoarea acestui articol, doamna preşedinte a Camerei, Roberta Anastase, încălcând orice lege sau regulament valabile, a reluat votul de mai multe ori, până ce i-a ieşit cel necesar dumneaei, conform cu dictatul de la guvern: NU, pentru vârsta de pensionare a femeilor la 63 de ani şi DA, pentru egalizarea acesteia la 65 de ani. Uluitor, domnilor, cum un preşedinte de ţară poate să declare în fiecare ceas altceva, cu totul diferit faţă de declaraţiile sale anterioare, fără a fi sancţionat drastic niciodată şi, în acelaşi timp, să mai utilizeze şi o armată de ecouri pe post de trâmbiţe la fel de mincinoase, care să se răsucească permanent de la o vorbă la alta, de la o decizie la alta, după cum inventează, pe loc sau peste noapte, favoritul lor numărul unu, preşedintele Pinocchio. |
|
||||
|
"România, campioana Europei şi la inflaţie" Deşi magnificii guvernanţi portocalii au susţinut permanent, cu mâna pe inimă, că deciziile lor privind măsurile de austeritate sunt singurele care puteau fi luate şi, în acelaşi timp, cele mai bune şi eficiente, iată că, la nici trei luni de la data aplicării acestora, tăvălugul rezultatelor catastrofale nu mai contenesc să ne afunde economia şi toate sistemele publice: de sănătate, educaţie sau pe cel administrativ. Haosul a fost instalat cu bună ştiinţă guvernamentală bociană. Se ştie deja că România va avea în acest an cea mai drastică scădere a PIB din Europa emergentă, de peste 2%, deşi domnii Boc şi Băsescu ne-au tot asigurat zilnic că am depăşit ce era mai greu sau că România va trece curând la creşterea economică mult promisă de vreo doi ani încoace. De asemenea, celebra creştere a TVA cu 5 puncte procentuale dintr-un foc, menită să umple până la refuz sacul bugetar, se dovedeşte, după niciun trimestru, că reprezintă un alt fiasco, deoarece încasările de la buget sunt aproape pe cale de dispariţie şi, poate, doar căutătorii de aur din Apuseni mai au vreo şansă să le găsească cu detectoarele speciale din dotare înainte de unda verde pentru minunatul proiect Roşia-Montana. Iar tăierile de venituri ale salariaţilor, fără niciun discernământ, cu un procent înfiorător de mare, ar fi declanşat un devastator coşmar pentru orice european dintr-o ţară dezvoltată, darămite pentru un salariat român, al cărui buget de familie nu se ridică, din păcate, cu toate eforturile depuse de fiecare membru în parte, nici măcar la sfertul venitului europenilor vestici. Din păcate, aceste inconştiente măsuri, gândite peste noapte de energicul Magician de la Cotroceni şi implementate dimineaţa, la prima oră, de nedumeritul Somnorilă de la Palatul Victoria, ne demonstrează nouă, tuturor românilor, că discernământul şi profesionalismul, dar, mai ales, seriozitatea anticipării consecinţelor, nu au nicio legătură cu politicile portocalii inventate în laboratoarele lor obscure şi testate pe un întreg popor, adus deja în pragul disperării. Cea mai recentă, dar nefastă consecinţă a dezastruoaselor măsuri de austeritate brevet marca Băsescu-Boc, este creşterea fulminantă, ca Făt-Frumos în trei luni, cât alţii în trei ani, a inflaţiei: România a avut în luna septembrie cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, (7,7%), urmată de Grecia (5,7%) şi Estonia (3,8%), în condiţiile în care în zona euro rata anuală a inflaţiei a crescut uşor luna trecută până la 1,8% (de la 1,6% în august), iar în Uniunea Europeană a urcat la 2,2% de la 2% în august, conform unei estimări publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Acest pachet de flagrante greşeli de guvernare portocalie aflată sub bagheta defectă a locatarului de la Cotroceni, greşeli aruncate românilor pe post de soluţii salvatoare, miraculoase pentru ţară şi economie, nu au făcut altceva decât să transforme o Românie cu o economie stabilă şi un popor liniştit, într-o junglă întunecoasă şi macabră, unde s-a instalat o luptă permanentă între toţi şi toate şi unde domneşte un dezastru sumbru, rezultate de care, tot ei, minunaţii portocalii, ne asigurau că ne-au ferit conştiincioşi. |
|
||||
|
"Forumul Asia-Uniunea Europeană" În timp ce negocierile dintre UE şi Coreea de Sud au dus la un rezultat dorit, discuţiile din cadrul forumului Asia-Uniunea Europeană de la Bruxelles, dintre reprezentanţii statelor comunitare şi China, s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată. După negocieri îndelungate şi adeseori dificile, Uniunea Europeană şi Coreea de Sud au încheiat un Acord de Liber Schimb. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, s-a declarat entuziasmat de rezultatul negocierilor: "Pactul este de departe cel mai important Acord comercial semnat de Uniunea Europeană cu o altă ţară şi primul Acord de Liber Schimb cu un stat asiatic." Prin eliminarea majorităţii barierelor vamale, ambele părţi speră că schimburile comerciale se vor amplifica, ceea ce ar duce şi la depăşirea crizei economice, iar Uniunea Europeană speră că Acordul de Liber Schimb cu Coreea de Sud este doar începutul, ţinând cont că Japonia şi Malaiezia doresc semnarea unui pact asemănător. Comparativ cu armonia care a dominat negocierile comunitare cu Coreea de Sud, diferenţele dintre Uniunea Europeană şi China au fost şi mai evidente. În pofida solicitărilor internaţionale, China refuză în continuare să aprecieze moneda naţională, yuanul, iar concernele europene se plâng din ce în ce mai des că sunt dezavantajate pe piaţa chineză şi nici piratarea produselor nu poate fi trecută cu vederea. Iar diferenţele de opinie nu se opresc aici: Uniunea Europeană şi China nu cad de acord nici în privinţa respectării Drepturilor Omului, nici în negocierile privind protecţia mediului. Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat faţă de premierul chinez Wen Jiabao: "Domnule premier, din punctul meu de vedere avem încă multe domenii în care putem colabora. Ca în oricare parteneriat, avem puncte comune, dar şi diferenţe, ceea ce nu trebuie să stea în calea dorinţei noastre privind o mai strânsă colaborare." Totuşi, atmosfera diplomatică dintre reprezentaţii europeni şi cei chinezi a fost încordată şi tensionată, iar conferinţa de presă comună a fost anulată. Singura parte mai relaxată din cadrul discuţiilor cu China a fost întâlnirea reprezentanţilor din domeniul cultural. "Diversitatea culturilor este cel mai important aspect al civilizaţiei umane. Autonomia şi dezvoltarea diferitelor culturi şi sporirea dialogului cultural sunt premise ale conservării diversităţii", a spus Wen Jiabao cu această ocazie. Stăruinţa Chinei asupra autonomiei politice şi culturale s-a repetat ca un laitmotiv în toate convorbirile avute cu reprezentanţii europeni la Bruxelles. Clar este că Uniunea Europeană şi China au o serie de interese comune, dar, în acelaşi timp, diferenţele sunt eclatante. |
|
||||
|
"Mize false în politica românească" Congresul PSD, de la sfârşitul săptămânii trecute, mi-a adus aminte de cele "n" congrese ale Partidului Comunist. Pe alocuri, chiar s-a depăşit entuziasmul şi frenezia ce caracterizau "măreţele" congrese din epoca de aur. Până şi roşul a fost mai mult în decor. Profitând din plin de efectele crizei economice şi financiare prin care trece România, PSD încearcă să pozeze în "salvatorul naţiunii", Adrian Năstase şi compania ne promit nici mai mult nici mai puţin decât un nou model de societate. Vorba poetului:" toate-s vechi şi nouă-s toate" Despre ce model de societate este vorba, ne-a spus şi Ion Iliescu. Cine ar fi crezut că, după 20 de ani de la Revoluţie, Ion Iliescu mai poate da lecţii de democraţie şi de economie de piaţă. Când îl auzi pe Ion Iliescu vorbind despre democraţie sau capitalism, ai impresia că timpul s-a oprit în loc şi că gargara FSN-istă mai poate ţine loc de discurs politic. "Faimosul" program de guvernare al PSD, realizat în cel mai populist stil posibil, promite câte ceva la toată lumea. La fel a făcut PSD în toţi anii în care a fost la guvernare. Prezent la Congresul PSD, Sorin Oprescu, primarul general al capitalei, le-a spus foştilor săi tovarăşi că li se adresează cu sintagma "popor PSD". Probabil că domnul doctor nu ştie că sintagmă înseamnă grup de două cuvinte, care alăturate au un înţeles. Nu cred că "popor" şi "PSD" alăturate ar putea avea vreun înţeles. Nu puteau lipsi de la Congresul PSD nici accentele revoluţionare. Era de aşteptat de la partidul al cărui lider se joacă de-a Che Guevara, iar Radu Mazăre apare caraghios în uniformă de ofiţer. Prostia a mers până acolo, încât s-a lansat îndemnul către populaţie de a se duce în ziua votării moţiunii de cenzură la locuinţele parlamentarilor de la putere. Ce o fi fost în capul celor care au îndemnat cetăţenii să facă asemenea "vizite"? Nu ştiu că orice mandat imperativ este nul? A paria în acest moment pe PSD, înseamnă a paria pe o miză falsă. Dacă Victor Ponta, prin teribilismul său, va duce PSD în decor, aşa cum a făcut când se juca de-a copilotul la raliu, nu mă priveşte. Grav ar fi însă să ducă România în "decor". |
|
||||
|
"Responsabilitate şi politică" Am fost realmente stupefiat de părerea unui lider PDL - este vorba despre Adriean Videanu - care a declarat, fără nicio reţinere, că nu "vede" vreo responsabilitate politică în situaţia unui final tragic în cazul învăţătoarei din Caracal, care este în greva foamei de aproape două luni de zile. Mă întreb, atunci, ce înţelege PDL prin responsabilitate politică? Învăţătoarea nu cere altceva decât aplicarea legii şi acordarea drepturilor sale, iar acest guvern o condamnă la moarte. Este o crimă ceea ce se întâmplă. Incompetenţa şi dispreţul faţă de cetăţeni sunt singurele certitudini ale Guvernării Băsescu-Boc-Anastase. PSD nu acceptă bătaia de joc la adresa românilor. Stoparea abuzurilor acestui guvern este un gest de responsabilitate. Toţi românii care ies în stradă şi protestează îşi cer drepturile. Cui să le ceară? Celor care răspund pentru cum merg lucrurile, celor care iau decizii. Actualul Guvern se poate lăuda cu nenumărate "realizări", de la distrugerea mediului de afaceri până la exterminarea în masă a pensionarilor şi categoriilor sociale defavorizate. Cine răspunde pentru faptul că sărăcirea populaţiei României a fost transformată în politică de stat? Cine este vinovat de dezastrul în care a ajuns România? Nu aştept răspunsul domnului Videanu la aceste întrebări, este limpede că pedeliştii nu "văd" vreo responsabilitate. Ceea ce văd, însă, toţi românii este sfârşitul guvernării portocalii, cu miniştri blocaţi în birouri de oameni furioşi. Protestele tuturor categoriilor socioprofesionale demonstrează că avem nevoie de un nou guvern şi de un nou model de dezvoltare în România, bazat pe încredere. PSD este pregătit să scoată ţara din criză, dar pentru aceasta Guvernul portocaliu trebuie să plece. Peste 2 milioane de români au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc! PSD propune un program de guvernare serios şi coerent, cu măsuri de reaşezare a economiei şi a societăţii pe baze mai echitabile, de stimulare a creşterii economice şi creare de locuri de muncă. Fiecare cetăţean din această ţară are dreptul la un trai decent. Vrem să-i protejăm pe cei cu venituri mici şi, în acelaşi timp, să-i încurajăm pe cei care realizează creştere economică. Politica înseamnă responsabilitate şi grijă pentru oameni. Suntem responsabili în faţa tuturor celor care ne-au desemnat să le reprezentăm interesele în Parlamentul României. Avem o responsabilitate faţă de toţi cei care nu pot urca la această tribună, faţă de cei care protestează şi îşi cer drepturile, faţă de toţi românii care sunt disperaţi, sărăciţi şi umiliţi. Trebuie să demonstrăm că ne pasă cu adevărat de problemele tuturor românilor şi de problemele fiecărui român în parte. Ne pasă şi de soarta pensionarilor, şi de viitorul copiilor noştri, şi de învăţătoarea care e în greva foamei, şi de angajaţii din sănătate şi poliţie. Stimaţi colegi, indiferent de partidul din care faceţi parte, îndrăzniţi să vorbiţi şi să vă spuneţi cuvântul! Îndrăzniţi să votaţi moţiunea de cenzură! Este şansa de a scăpa ţara de acest guvern incompetent şi de a recâştiga încrederea oamenilor. Este şansa unui nou drum, cu un plan cinstit de a scoate România din criză. Pentru unii dintre dumneavoastră, stimaţi colegi, este şi un test: veţi vedea dacă mai aveţi vreo urmă din ceea ce se numeşte conştiinţă. |
|
||||
|
"Un stimulent cât o demisie" Dezbaterea publică asupra situaţiei de la finanţe, începând de la protestul spontan de săptămâna trecută şi până la discuţia despre stimulentele pe care angajaţii de acolo le primeau, ne-a demonstrat încă o dată că Emil Boc este un habarnist. Însuşi întâiul cârmaci al ţării a venit în faţa opiniei publice şi a explicat că Emil Boc nu are nicio vină pentru că nu ştia de modalitatea de plată a angajaţilor de la Ministerul de Finanţe. Vă spun sincer că dacă Traian Băsescu nu şi-ar fi exprimat clar opţiunea pentru păstrarea lui Boc, aş fi considerat că o asemenea acuzaţie era echivalentă cu o demisie, ţinând cont şi de slugărnicia celui care astăzi se află la Palatul Victoria. Pentru ca această poveste să aibă inclusiv vinovaţi, chiar dacă doar la nivel declarativ, Gheorghe Pogea a fost scos din joben şi a fost desemnat vinovatul de serviciu. Exact pe model consacrat de Traian Băsescu, ni s-a explicat cum Emil Boc nu are nicio vină, iar personajul negativ este Pogea, cel care, cu neruşinare, şi-a minţit superiorul. Chiar dacă şi pentru o clipă am accepta acest scenariu, intervenţia lui Traian Băsescu este târzie şi nu face altceva decât să îl minimizeze, dacă mai era nevoie, pe Emil Boc. Mult mai interesante sunt poziţiile pe care atât liderii de sindicat, cât şi vuvuzelele portocalii trimise pe la diverse televiziuni le-au exprimat. Astfel, dacă liderii de sindicat au contrazis cu argumente declaraţiile lui Băsescu conform cărora Boc nu ar fi ştiut de stimulente, vuvuzelele portocalii s-au trezit într-o situaţie cel puţin stânjenitoare. Atunci când confirmau spusele şefului lor de trib erau acuzaţi de amatorism şi incompetenţă, neştiind, la doi ani de zile de la preluarea puterii de modalitatea prin care sunt plătiţi angajaţii unei structuri subordonate lui Emil Boc, fie de interese financiare personale, exemplul ministrului Ialomiţianu care se judecă cu structura pe care o conduce pentru acordarea unor stimulente restante fiind deja arhicunoscut. Dacă nu ar fi tragic pentru angajaţii de la Ministerul de Finanţe, ar fi o adevărată comedie, cu Boc în rol de Stan şi Ialomiţianu în rol de Bran. Însă să ai pretenţii ca structurile Ministerului de Finanţe să colecteze taxele şi impozitele corect, să amendeze firme care fac evaziune fiscală de sute de milioane de euro sau să lucreze ore suplimentare în condiţiile în care 60% din angajaţi au salariul de bază de sub 1.000 de lei este o nouă iluzie specifică incompetenţilor portocalii ce ne conduc. Nu trebuie uitat nici faptul că această bombă cu ceas de la Ministerul de Finanţe a explodat după ce venerabilul ministru Ialomiţianu a executat, până la virgulă, cuvintele-decret ale prea-iubitului conducător. Or, tocmai acest tip de comportament slugarnic de a asculta inepţiile unui om care are pretenţia de a se pricepe la orice ne-a adus în situaţie dezastruoasă în care trăim. Nu am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a lua apărarea angajaţilor Ministerului de Finanţe şi nici doar de dragul de a critica năzbâtiile habarnistului premier şi a subordonaţilor săi, ci pentru a vă reaminti că simpla declaraţie a lui Traian Băsescu, conform căreia Emil Boc nu ştia cum sunt plătiţi subordonaţii săi, reprezintă, în orice ţară de bun-simţ, un motiv întemeiat de demisie. În mod normal, ar trebui să închei această declaraţie politică printr-o solicitare de demisie a premierului Emil Boc, însă, ţinând cont de iminenta moţiune de cenzură de săptămâna viitoare mă voi limita în a vă reaminti că ceea ce v-am prezentat mai sus reprezintă unul din nenumăratele motive pentru care, indiferent de coloratura politică, trebuie să votăm pentru moţiunea de cenzură. |
|
||||
|
"Revenirea la normalitate" Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a face un apel la normalitate, la restabilirea sarcinilor pe care fiecare instituţie din această ţară le are şi la recâştigarea demnităţii Parlamentului României. Anunţata intenţie a Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea Salarizării unitare nu este altceva decât o nouă modalitate a actualilor guvernaţi de a ignora ceea ce ar trebui să fie cea mai importantă instituţie a statului Român, Parlamentul României. Instituţia sub sigla căreia noi toţi, cei de aici, ne desfăşurăm activitatea, ar trebui să fie forul suprem de dezbatere a legilor din această ţară. Or, în prezent, atât acţiunile Guvernului, care nu face altceva decât să îşi asume răspunderea pe legi de o importanţă crucială pentru viitorul cetăţenilor acestui stat, precum şi activitatea noastră, a deputaţilor şi senatorilor din Parlamentul României, nu dau decât impresia de inutilitate, iar acest fapt, căci este un fapt, reprezintă un pericol pentru democraţia din România. O lege de o asemenea importanţă precum Legea salarizării personalului bugetar ar trebui să reprezinte un consens între toate forţele politice din această ţară, între sindicate şi guvern, între patronate şi organizaţiile profesionale. Asumarea răspunderii nu reprezintă altceva decât o încăpăţânare a actualului executiv de a realiza o lege care să fie o prelungire a bugetului din anul 2011 şi care înglobează atâta inechitate cât nici nu putem da seama în acest moment. Cursul firesc al oricărei legi este unul anevoios, care uneori poate părea prea îndelungat. Însă, tocmai acest lucru duce la legi mai bune şi mai corecte. Dezbaterea parlamentară nu ar trebui să fie o luptă surdă pe proceduri, ci o bătălie a ideilor şi a principiilor. Nicio forţă politică, nicio confederaţie sindicală, nicio asociaţie profesională sau vreun ONG nu deţin adevărul absolut şi implicit nu ar trebui să decidă, de unii singuri, cum trebuie remuneraţi angajaţii de la stat. Atunci când am decis să candidez pentru un loc de deputat în Parlamentul României, am avut speranţa că voi putea îmbunătăţi legislaţia. La început şi mie mi s-a părut că dezbaterile durează prea mult, însă, în timp, am observat că doar aşa, prin dezbatere şi prin negociere, poţi avea o legislaţie mai bună, mai corectă. Aş dori, şi mă adresez aici în special deputaţilor care susţin acest guvern, să vă puneţi aceeaşi întrebare: de ce aţi ales să candidaţi pentru un loc de deputat în Parlamentul României? Pentru că, dacă răspunsul la această întrebare este acelaşi pe care l-am dat şi eu, atunci veţi susţine demersul meu de a face un apel la actualul guvern de a trimite spre dezbatere, în Parlament, Legea salarizării unitare a bugetarilor, o lege care, dacă va fi adoptată prin asumarea răspunderii, nu va crea decât inechitate, va genera frustrare şi multe revolte. Trimiterea acestei legi spre dezbatere în Parlamentul României ar reprezenta pentru actuala putere un semn de normalitate, de restabilire a ordinii fireşti de adoptare a unei legi şi o modalitate de responsabilizare a celei mai importante instituţii democratice a României, Parlamentul. |
|
||||
|
"Recunoaşterea traseismului politic" Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă faţă de un nou abuz pe care puterea portocalie l-a săvârşit în această sală în decursul săptămânilor trecute. Mă refer aici la recunoaşterea, prin votul unor colegi deputaţi, a practicii traseismului politic, prin oferirea posibilităţii trădătorilor din Camera Deputaţilor de a constitui un nou grup parlamentar reprezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Vă spun sincer că pot înţelege raţiunea pentru care puterea portocalie dorea un nou reprezentant în Biroul permanent, însă nu pot accepta modalitatea prin care portocaliii au rezolvat această problemă. Nu vorbesc aici de reguli morale sau de bun-simţ, pentru că actualii guvernanţi şi susţinătorii lor din Parlament au demonstrat că nu le au, ci de încălcarea oricărei reguli, practici sau cutume din Camera Deputaţilor. Recunoaşterea grupului UNPR sau al trădătorilor, căci despre ei este vorba, înseamnă de fapt recunoaşterea instituţională a traseismului politic, practică pe care aceiaşi portocalii o condamnau nu cu mult timp în urmă. Dacă însă mă uit mai bine la grupul PDL de azi pot observa că o bună parte din dumneavoastră sunteţi proveniţi de la alte partide. E şi normal, pentru că PDL nu are ideologie politică. Trebuie, de asemenea, să recunosc că dezertările din rândurile noastre, ale PNL, precum şi din rândurile colegilor de opoziţie, de la PSD, trebuie să reprezinte şi un semnal de alarmă pentru politica de cadre pe care o au aceste partide. Nici nu trebuie să ne mire că primari, consilieri locali sau judeţeni schimbă partidele politice la fiecare scrutin electoral dacă noi, în Parlament, suntem de acord cu traseismul politic. Efectele deciziei de săptămâna trecută se vor vedea în timp şi sunt devastatoare pentru partidele politice din România. În primul rând, ascunşi sub aceeaşi mantie protectoare a unui vot util, partidele din opoziţie vor racola parlamentari ai puterii în vederea susţinerii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc. Interes legitim, conform cu cel al 80% din cetăţenii români, însă tot prin trădare şi dezertări. Mai mult decât atât, decizia PC de săptămâna trecută, aceea conform căreia vor încerca formarea unui nou grup parlamentar sub sigla PC, prin aceeaşi practică a racolării şi implicit impunerea unui reprezentant în Biroul permanent, reprezintă escaladarea procesului de legalizare a traseismului politic. Această practică a traseismului politic trebuie să înceteze. Ştiu că fiecare dintre partidele politice aflate azi în Parlament au fost la un moment dat la putere şi nu au mai pus pe tapet această problemă, fiindu-i favorabilă, însă noi singuri trebuie să instaurăm un moment zero. Trebuie să încetăm în a ne mai acuza reciproc, cel puţin în această privinţă, să acţionăm unitar şi conform unor principii şi idei democratice. Aşa cum un consilier local sau judeţean îşi pierde un mandat dacă partidul din rândurile căruia provine îi retrage sprijinul politic, aşa trebuie să se întâmple şi cu parlamentarii. Pentru a da exemplu, trebuie să începem cu noi. Pe această cale fac un apel la dumneavoastră pentru a ne aşeza la masa negocierilor şi să cădem de acord cel puţin în această privinţă. Doar aşa, prin astfel de măsuri bazate pe principii şi idei, vom putea transforma Parlamentul în ceea ce cu toţii ne dorim: un for al dezbaterilor bazate pe argumente şi pe bun-simţ. |
|
||||
|
"Pălăria prea mare, sau pretenţiile noastre prea mari?!" Sâmbătă a avut loc Congresul PSD, în cadrul căruia, novice în politică, Victor Ponta a prezentat cele 100 de măsuri anticriză. În sfârşit, după mai bine de 2 ani de aşteptări, PSD-ul şi PNL-ul au reuşit să încropească câteva măsuri. Măsuri electorale, aşa cum le stă bine unor partide din opoziţie, măsuri care să încânte auzul celor pe care domnul Vântu îi caracteriza drept imbecili, adică auzul nostru, al tuturor. Mi se pare hazliu, ca să nu spun deranjant, să regăsesc în acest program de măsuri anticriză, măsuri care se repetă, altele care sunt nelegale sau măsuri care contravin atât legislaţiei, cât şi acquis-ului comunitar. Poate Domnul Ponta reuşeşte să înveţe, până la finalul mandatului de preşedinte al PSD-ului (că de altceva nu poate fi vorba), că suntem membri ai Uniunii Europene, şi acest lucru implică, pe lângă drepturi, şi obligaţii, una dintre ele fiind aceea de a pune în acord legislaţia naţională cu cea a Uniunii. Am observat nişte lucruri poate cu un grad mai mare de dificultate, dar apreciez unicul răspuns pe care-l poate oferi oricărei întrebări care i se adresează: Traian Băsescu. Mă aşteptam ca, după conferinţa de presă susţinută de către domnul Videanu, în care au fost prezentate profesional implicaţiile bugetare şi nesustenabilitatea măsurilor propuse, cei trei crai (Ponta, Dragnea şi Năstase) invitaţi la o emisiune televizată, să vină cu contraargumente acuzaţiilor. În fapt, am observat acelaşi comportament al unor oameni puşi în dificultate, care îşi bazează întregul discurs pe jigniri la adresa PDL-ului şi a şefului statului. Nu mai menţionez despre incapacitatea domnului Ponta de a reţine două procente, astfel încât a fost nevoie să aducă un dosărel din care să se inspire în timpul emisiunii. Dar, să avem îngăduinţa că, atât cât va mai rezista în funcţie, va reuşi să înveţe şi să afle lucruri obligatorii a fi ştiute de către cineva care aspiră la funcţia de prim-ministru. Într-adevăr, este amuzant să auzi un comentariu precum cel al domnului Iliescu care ne informa că domnul Ponta a început să înveţe câte ceva despre mersul economiei. Într-adevăr, poate fi amuzant pentru mine, dar nu pentru cel în cauză, care a răspuns cu un râs în hohote îmbibat în propria incompetenţă. Dacă domnului Ponta i-a făcut cinste, atunci permiteţi-mi să-l felicit. Eu nu pot decât să apreciez ca fiind ruşinoasă afirmaţia domnului Iliescu. Adică, noi, cetăţenii, să-nţelegem că doriţi să preluaţi funcţia de prim-ministru pentru a învăţa mersul economiei? Domnule Ponta, ne bucurăm dacă aţi primit replica domnului Iliescu cu onoare, noi suntem îngrijoraţi, cu atât mai mult cu cât, mândru de apostrofarea domnului Iliescu, aţi repetat, precum un şcolar, în cadrul unei emisiuni televizate cu privire la măsurile economice propuse de partidul dumneavoastră, că aveţi permisiunea de a vă spune părerea pentru că sunteţi în procesul de învăţare. Cum este oare să afirmi cu zâmbetul pe buze că, în fapt, eşti un incompetent, dar poţi învăţa? Doar dumneavoastră puteţi fi mândru de acest lucru. Domnule Ponta, din păcate, domnul Iliescu nu v-a precizat faptul că, în afară de economie, trebuie să aveţi cunoştinţe temeinice şi despre istorie. Sau, mai bine spus, sau pe înţelesul dumneavoastră, trebuie să vă înveţe că este esenţial ca PSD-ul să se "rupă" de originile sale comuniste. Dacă dumneavoastră consideraţi că un lider, indiferent de funcţia sau culoarea sa politică, mai ales şeful statului, poate fi "mai rău decât Ceauşescu", aflaţi că sunteţi primul politician după 1989, care a relativizat crimele comise umanităţii de către Ceauşescu. Este inacceptabil, este ruşinos, este jenant, este inadmisibil ca individ, nu liderul celui mai mare partid din opoziţie, să facă astfel de declaraţii. De responsabilitate sau de certificarea afirmaţiei, nici nu poate fi vorba. În fapt, discutăm despre preşedintele partidului social-democrat, unde democraţia există doar în măsura în care domnul Ponta permite unui lider sau altuia al partidului să-şi prezinte opinia, părerea despre partidul din care face parte. Altfel, cum putem aprecia interzicerea la propria opinie, în propriul partid, a domnului Mircea Geoană? Poate aţi uitat, domnule Ponta, că domnul Geoană este al doilea om în stat. Sau, poate nu v-a explicat domnul Iliescu ce presupune acest lucru. Aşadar, domnule Ponta, consider că pălăria care ar trebui să acopere responsabilităţile este prea mare, în condiţiile în care PSD-ul se consideră a fi soluţia viabilă pentru o nouă guvernare. Dar nu pentru guvernarea României! |
|
||||
|
"Salina Turda - un punct turistic important pe harta României" Salina Turda se găseşte în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureş, Ocna Sibiului şi Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă şi sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarţei terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălţimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafaţa pământului (cazul localităţilor cu vechi exploatări de sare menţionate mai sus). La Turda, ciuperca de sare are o înălţime de circa 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente). Dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană. Romanii au exploatat sarea la Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime şi 10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău, romanii au exploatat şi masivul de sare învecinat de la Băile Romane. După retragerea romanilor şi până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracţia sării ar fi continuat. În primul document cunoscut în prezent cu referire la sarea de la Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menţionată vama ocnelor de sare de la Turda, într-un loc de lângă râul Arieş. Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman, pe amplasamentul aşezării fortificate de mai târziu numită Sfântu Nicolae. În cursul secolului al XIII-lea este pomenită explicit existenţa ocnei de la Durgău-Turda. În timpul stăpânirii austriece a Salinei de la Turda, din secolele XVII-XIX, au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane. Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene. Salina Turda s-a redeschis în anul 1992, în scop turistic şi curativ, şi este vizitabilă tot timpul anului. Demne de văzut sunt şi utilajele medievale bine conservate din mină, unice în Europa, cum ar fi fierăria, crivacul şi moara de sare. De asemenea, Altarul, cioplit în peretele de sare, precum şi Scara Bogaţilor, o scară lucrată filigranat în lemn. Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în anul 2009 s-au desfăşurat lucrări ample de amenajare a Salinei Turda, în scop turistic şi curativ. Inaugurarea a avut loc în 2010, după 2 ani de lucrări şi 6 milioane de euro investiţi. Salina Turda deţine în prezent săli de tratament, un amfiteatru, săli de sport, dar şi o "roată panoramică", de unde se pot admira stalactitele din sare. Principala atracţie a salinei este lacul cu soluţie salină suprasaturată, excelentă pentru tratament. Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice ale judeţului Cluj, dar trebuie promovată intens ca un punct de atracţie important pentru dezvoltarea turistică a Transilvaniei şi a României. |
|
||||
|
"Sâc!" Uneori, trebuie să faci eforturi uriaşe pentru a mulţumi pe cei din jurul tău şi mai ales pe cei care au avut încredere şi ţi-au acordat votul. Gândindu-mă ce pot face pentru a scoate din umbră agricultura şi zootehnia judeţului Botoşani şi, mai ales pentru a reaminti tuturor că judeţul este preponderent agrar şi că "veşnicia s-a născut la sat", am organizat, în prag de toamnă, un târg cu specific agricol. Acţiunea a purtat numele de "Târgul agro - zoo Botoşani" şi a avut loc în perioada 2-3 octombrie 2010 la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor si Caprinelor Popăuţi, comuna Răchiţi, judeţul Botoşani. Târgul a constat în prezentarea de produse tradiţionale din carne şi lapte, artă populară, apicultură, viticultură, produse agroindustriale necesare pentru diferite culturi şi, nu în ultimul rând, în prezentarea diferitelor specii de ovine, bovine, cabaline, suine şi păsări. Au fost prezenţi expozanţi din judeţ, dar şi din alte zone, precum Neamţ şi Suceava. Alături de cei care şi-au expus produsele în cadrul târgului au fost şi numeroşi vizitatori care au înfruntat cu stoicism ploaia din prima zi, doar din dorinţa de a vedea cu ce se pot "lăuda" cei care muncesc dar nu sunt luaţi în seamă sau răsplătiţi la adevărata valoare de către guvernanţi. Acţiunea a fost acompaniată pe parcursul celor două zile de un spectacol de muzică populară susţinut de formaţia "Rapsozii Botoşanilor" alături de formaţii de amatori din comunele judeţului Botoşani. În ciuda tuturor cârcotaşilor care nu şi-ar fi dorit ca acest eveniment să reuşească, pot spune că la acţiune au participat, în cele două zile, aproximativ 20.000 de oameni din tot judeţul. Mărturie pot sta taloanele de tombolă, acţiune ce s-a finalizat cu câştigarea a trei premii ce au constat în produse specifice târgului: un purcel la premiul al III-lea, un berbecuţ din rasa Karakul la premiul al II-lea şi un viţel din rasa Bălţata Românească la premiul I. Pentru prima ediţie pot spune că târgul a fost o reuşită, care însă nu ar fi fost posibilă fără sprijinul fermierilor din judeţ, a Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine din judeţul Botoşani "Moldoovis" şi a Asociaţiei "Bovilact" Botoşani. Prin urmare, puteţi fi siguri că, în opoziţie fiind, poţi face multe lucruri benefice celor pe care-i reprezinţi înfruntând cu succes răutăţile celor aflaţi la putere şi cărora nu le-a trecut prin cap că "puterea este a celor mulţi" şi nu a unui grup restrâns, dar cu interese comune ce constau în suprimarea evoluţiei satului românesc, în special, şi a societăţii, în general. |
|
||||
|
"Fiecare trebuie să simtă că trăim vremuri de austeritate" (Emil Boc) Premierul vorbeşte de austeritate, dar până la ce nivel? Dacă şi lucrătorii din domeniul finanţelor au decis să protesteze, înseamnă că devine tot mai greu de trăit. Protestele acestora au frapat prin duritatea limbajului şi prin hotărârea de a nu ceda în faţa unor promisiuni formale. "Hoţii!" şi "Demisia!" au fost strigările cele mai des auzite, la fel de înverşunate ca şi cele de la Cotroceni, din timpul mitingului poliţiştilor. Există tot mai multă ură, adunată de aproape toţi românii, nemulţumiţi de austeritatea exagerată, de care vorbea premierul, dar şi de lipsa de comunicare dintre cei care se află în grevă şi cei care ar trebui să le asculte păsul. Ce efort ar fi făcut un ministru dacă ar fi stat de vorbă cu protestatarii? Să comunici cu oamenii care ţi se adresează este o chestiune de bun-simţ şi de onoare. Soluţiile greşite aplicate pentru ieşirea din criză şi neputinţa guvernanţilor de a conduce ţara, creează haos în România. Este obligaţia tuturor politicienilor să lase pe plan secund orice interes şi să participe la un efort comun pentru ieşirea din recesiune. Consider că demisia guvernului actual ar fi un prim pas spre linişte şi stabilitate. Există mulţi oameni competenţi, buni profesionişti, adevăraţi români care ar putea salva ţara de ameninţarea prăbuşirii în prăpastie. E timpul să iasă în faţă, să-i vedem cu toţii şi să preia problemele ţării. Eu nu cred în forţa străzii, nu cred că salariaţii din finanţe sunt o masă manipulată de către câţiva instigatori, nu cred în lovitura de stat despre care se tot vorbeşte. Cert este că numărul românilor nemulţumiţi este, pe zi ce trece, tot mai mare şi interesele strict politice ale guvernanţilor nu ne fac decât rău. Încotro ne îndreptăm? |
|
||||
|
"Unii la bal, alţii la răscoală" (Titlu, Antena 3) Multă lume bună, miercuri seara, la Ateneul Român! Toată această aleasă adunare a fost ocazionată de lansarea platformei creştin-democrate de către Teodor Baconschi. Cald şi bine acolo, trataţie, conversaţie, atmosferă relaxată, adică lucruri absolut normale pentru lumea civilizată. În paralel cu acest eveniment, televiziunile comentau situaţia de la Ministerul de Finanţe, acolo unde câteva sute de angajaţi protestau, destul de violent, pentru recâştigarea drepturilor salariale care fuseseră tăiate în mod drastic. Aşteptau apă şi sandwich-uri pentru a putea rămâne la uşa ministrului Ialomiţianu până dis-de-dimineaţă, când îşi reluau protestul. Iată, deci, că după profesori şi poliţişti, a venit rândul celor de la finanţe să iasă în stradă. Întreaga societate românească se mişcă, nemulţumită de măsurile extremiste ale Guvernului. Ar urma, desigur, să protesteze puţinii veterani de război, rămaşi în viaţă, persoanele cu dizabilităţi şi asistaţii sociali, categoriile sociale cele mai afectate de boală şi de sărăcie, cei de la care urmează să se mai adune ceva bănuţi. De ce nu se umblă la averile uriaşe ale potenţialilor vremii, de ce nu se limitează efectele evaziunii fiscale, de ce nu se aplică impozitele pe obiectele de lux? Ceea ce se întâmplă este o sfidare a demnităţii umane şi a celor mai elementare reguli de bun-simţ! Există pericolul instalării haosului în ţară, românii cer schimbarea guvernanţilor care i-au condus spre sărăcie, la orice miting se strigă "Hoţii!", "Jos Guvernul!", dar nu se întâmplă absolut nimic. Dacă cei mai mulţi dintre locuitorii ţării cer un alt guvern, de ce preşedintele Traian Băsescu nu le satisface dorinţa? Ar fi un gest de normalitate şi oprirea căderii într-o sărăcie şi mai accentuată. Doar Traian Băsescu ar putea să intervină în favoarea românilor, prin demiterea guvernului. Câtă deosebire între ceea ce se întâmplă acum la Ateneu şi ceea ce se întâmplă în stradă, între domni şi năpăstuiţi! |
|
||||
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: "Opriţi genocidul în rândul persoanelor cu dizabilităţi!" Condamn ferm dublul limbaj practicat de membrii cabinetului Emil Boc: pe de o parte, România, prin reprezentanţii săi de la putere, ratifică tratate internaţionale pentru alinierea legislaţiei interne la cea europeană în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi, pe de altă parte, ia măsuri antisociale împotriva acestor persoane. Astfel, Guvernul PDL, condus de Emil Boc, a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care se urmăreşte diminuarea drepturilor băneşti acordate persoanelor cu dizabilităţi şi celor care îngrijesc aceste persoane. Prin intermediul actului normativ, se continuă astfel un program guvernamental al PDL de umilire, înjosire şi, practic, condamnare la o viaţă mizerabilă a persoanelor care şi aşa sunt bătute de soartă. O situaţie pe care nu o putem accepta şi pe care trebuie să o semnalăm forurilor europene. În plus, se desfiinţează instituţiile abilitate să rezolve problemele şi să îndrume persoanele cu dizabilităţi, aşa cum s-a întâmplat cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH). Menţionez, în acest context, ratificarea de către România a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, proiect care se află în dezbaterea Senatului şi care presupune, conform Direcţiei Generale privind Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, modificarea a nu mai puţin de 43 de acte normative. Printre acestea sunt Constituţia României, Codul familiei, Codul muncii, Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă, legi deosebit de importante şi care presupun o procedură specială pentru a fi modificate. Atrag încă o data atenţia asupra faptului că nu s-a demarat procesul legislativ necesar pentru amendarea acestora. Din contră, România, prin Guvernul Boc, îşi bate joc de persoanele cu dizabilităţi, indiferent că vorbim aici de copii, tineri, adulţi sau bătrâni, mulţi dintre aceştia fiind în imposibilitatea de a se îngriji singuri. Ceea ce face astăzi Guvernul Boc nu este o scăpare, nu este un accident sau o eroare umană. Este o politică de stat, măsurile pe care le-a luat până acum în domeniul protecţiei sociale, în numele reformei statului, fac parte dintr-un program guvernamental de condamnare la o viaţă de mizerie a celor care au nevoie de îngrijire specială, de susţinere, de medicamente, de tratamente medicale, de instituţii specializate, de proiecte de integrare în societate. Motivul invocat, criza mondială, nu justifică măsurile dure de austeritate îndreptate asupra persoanelor defavorizate din societatea românească. Cer public guvernanţilor şi primului-ministru Emil Boc să nu transforme în literă de lege proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea unor măsuri în domeniul social, precum şi pentru modificarea unor acte normative prin care se diminuează drepturile băneşti acordate persoanelor cu dizabilităţi şi celor care îngrijesc aceste persoane. În caz contrar, mă vad obligată să sesizez organismele internaţionale pentru a le prezenta situaţia de fapt, în speţă dublul limbaj al Guvernului Boc în cazul persoanelor cu dizabilităţi. Reamintesc celor care astăzi deţin puterea că românii, indiferent de condiţia socială, sex, vârstă, pregătire profesională au dreptul, conform Constituţiei şi a normelor Uniunii Europene, unde România este parte, la o viaţa decentă, demnă, la garantarea siguranţei zilei de mâine. |
|
||||
|
"Cercetarea din România nu trebuie să fie omorâtă prin subfinanţare" În anul 1989, România avea 60.000 de cercetători dintr-un total de 170.000 angajaţi în sistem, iar azi, resursa umană din cercetarea ştiinţifică-dezvoltarea tehnologică numără doar vreo 15.000 de salariaţi, mai puţin de jumătate fiind cercetători atestaţi. După 1989, cercetarea ştiinţifică a fost distrusă prin diferite metode, multe dintre unităţile de cercetare au fost transformate în societăţi comerciale pentru a fi uşor privatizate, dispărând însă ca unităţi de cercetare, bugetul alocat a scăzut continuu. Potrivit unui studiu comparativ realizat de National Science Board din SUA, pe 45 de state, România ocupă locul 43 într-un clasament mondial privitor la cercetarea ştiinţifică. Analiza s-a făcut pe două niveluri: bugetul alocat de stat pentru cercetare şi numărul de articole ştiinţifice publicate la nivel internaţional. Dacă în 2007, Guvernul a alocat cercetării 0,53% din PIB, în 2009 a scăzut la 0,3% din PIB. Ca urmare, dintre ţările europene, România are cel mai mic număr de cercetători la 1.000 de angajaţi, ceea ce arată un nivel de educaţie deficitar. Prin comparaţie, Finlanda are de opt ori mai mulţi angajaţi în cercetare. România alocă cea mai mică sumă pentru fiecare om de ştiinţă - 10.200 de euro/an, în timp ce Elveţia alocă de circa 33 de ori mai mult. Mihnea Boştină, cercetător la Catedra de Chimie Biologică şi Farmacologie Moleculară a Şcolii Medicale Harvard, susţine că ''Situaţia cercetării româneşti s-ar putea explica pornind de la locul pe care îl ocupă România pe hartă. De la locul pe care îl ocupă ştiinţa în lista priorităţilor politice. De la locul pe care îl ocupă cunoaşterea în atenţia publică. Şi de la cine ocupă locurile importante din sistem'', şi propune "un prim, dar nu şi suficient pas, ar fi un cadru legislativ adecvat. Modalităţi clare şi corecte de ocupare a posturilor, modalităţi echitabile de plată a personalului, modalităţi adecvate de acordare a granturilor de cercetare." Fără cercetare ştiinţifică, o ţară nu poate să se dezvolte, să progreseze, să prospere, de aceea cred că cercetarea are nevoie de o finanţare adecvată. Prin urmare, solicit ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu, ca, în proiectul de buget pentru anul 2011, cercetarea să aibă alocat minim 2% din PIB. |
|
||||
|
"Cine mai are încredere în promisiunile Guvernului PDL?" Îmi permiteţi să rostesc câteva citate din programul electoral al Partidului Democrat Liberal, pe baza căruia această formaţiune politică a câştigat la ultimele alegeri voturile unui număr important de români. " vom elimina 100 de taxe şi vom constitui fonduri din resurse de la bugetul ţării şi din resurse europene, pentru creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru continuarea unor lucrări de investiţii începute în România..." După doi ani de guvernare, bilanţul este sumbru: PDL a mărit TVA la 24% şi a decis introducerea impozitului minim obligatoriu, fapt ce a dus la închiderea a zeci de mii de firme mici pentru care plata acestui impozit însemna pierderi importante. Cât priveşte garantarea creditelor pentru continuarea lucrărilor de investiţii, este greu de identificat ce investiţii s-au făcut în ultima perioadă, atâta timp cât majoritatea lucrărilor de reparaţii şi modernizare demarate înainte de 2008 prin Ordonanţa nr.7 au fost blocate din lipsă de fonduri şi astfel abandonate. "De la 1 ianuarie 2009 nu va mai exista nicio familie în care să fie pensionari cu o pensie mai mică de 350 lei pe lună." Încă o promisiune deşartă din moment ce vedem azi cum prioritatea PDL este tocmai aceea de a impozita pensiile. Pensia socială minimă nu numai că nu a crescut, dar abia a scăpat de diminuare. "... avem în vedere mărirea rentelor viagere, mărirea alocaţiei pentru copii la 100 lei pe lună şi [...] vom discuta cu băncile comerciale pentru a găsi formulele cele mai potrivite de restructurare a creditelor sau refinanţare, astfel încât familiile solvabile, dar care au greutăţi temporare în achitarea ratelor şi dobânzilor crescute, să nu îşi piardă locuinţele." Ce s-a ales de aceste promisiuni după doi ani de zile? Alocaţia de copii nu a fost mărită... ce-i drept nici redusă, aşa cum a fost cazul altor alocaţii aflate în plată, dar la drept vorbind ce ar mai fi putut reduce din ea ?! Cât priveşte sprijinul acordat familiilor pentru a depăşi greutăţile întâmpinate cu plata creditelor, guvernarea PDL a avut grijă ca foarte mulţi români să ajungă în această situaţie după ce a redus cu 25% salariile angajaţilor bugetari. Aroganţa supremă a dovedit-o preşedintele Băsescu care a declarat recent că toţi acei români care şi-au luat credite ar fi trebuit să-şi facă un calcul serios înainte de a apela la bănci, pentru a se asigura că le vor putea plăti pînă la capăt. Desigur, pe acelaşi principiu poate ar fi trebuit şi PDL să menţioneze în lista promisiunilor electorale că vor tăia veniturile a milioane de români şi atunci cu siguranţă că românii şi-ar fi făcut alte calcule. Aşa cum lejer se poate observa, măsurile luate de Guvernul Băsescu-Boc nu au nicio legătură cu promisiunile făcute în campania electorală. Ce este mai grav e că nu au nicio legătură nici măcar cu reglementările incluse de acest guvern în legea bugetului de stat. Mergând pe principiul "una zicem, alta facem," acest guvern a minţit cu neruşinare, reglementând în buget menţinerea în anul 2010 a valorii punctului de pensie la 732,8 lei, pensie socială minimă de 350 lei, care urma să fie majorată cu rata inflaţiei, scăderea numărului de şomeri înregistraţi cu 55.000, ca urmare a măsurilor de protecţie socială stabilite prin programul anticriză al guvernului, menţinerea salariilor la nivelul anului 2009, mai puţin pentru persoanele cu salarii sub 705 lei pe lună, care urmau să fie majorate şi susţinerea categoriilor sociale afectate de criza economică, lucruri pe care mai apoi a hotărât să nu le respecte. Ce avem în momentul de faţă? Avem un punct de pensie decuplat de salariul mediu pe economie, pensia socială minimă, aşa cum remarcam mai devreme, abia a scăpat de diminuare, nici vorbă de majorarea ei, şomajul a crescut semnificativ şi în 2010, iar măsurile de protecţie socială sunt inexistente, salariile au fost reduse cu 25%, inclusiv cele sub 705 lei, care au ajuns la un brut de 600 lei, iar cota TVA-ul a crescut la 24%, determinând creşteri ale preţurilor mai mari decât procentul de 5% şi reducerea puterii de cumpărare. Prin toate aceste decizii, Guvernul PDL a reuşit să distrugă tot ceea ce s-a făcut în ultimii ani şi să aducă acest popor la limita subzistenţei. Suntem la mijlocul lunii octombrie şi preşedintele statului anunţă o creştere a industriei de 5% pe ultimul trimestru, iar premierul Boc se declară optimist în privinţa creşterilor salariale de anul viitor şi a reducerii inflaţiei. Dar experienţa ultimilor ani ne-a arătat cât de nerealist este optimismul liderilor PDL. Tocmai de aceea sper ca toţi colegii parlamentari să înţeleagă cât este de important să voteze moţiunea de cenzură depusă în Parlament. Trebuie să punem capăt haosului creat în finanţele acestei ţări şi să putem implementa acele măsuri care vor determina cu adevărat o creştere economică. Dar cel mai important lucru este să putem aduce linişte în casele românilor, să oferim predictibilitate pe termen mediu şi lung. PDL trebuie să înceteze joaca de-a alba-neagra cu destinele românilor! Acesta este obiectivul moţiunii de cenzură... să readucem normalitatea în viaţa cetăţenilor acestei ţări. |
|
||||
|
"Înlăturarea incompetenţei din fruntea României" Mă adresez de această dată cu precădere colegilor parlamentari ce fac parte din coaliţia de guvernare, pentru că - mai mult decât oricând - le revine şi trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru stoparea parcursului dezastruos al acestei ţări. Fără susţinerea dumneavoastră, domnilor colegi, acest guvern nu ar putea funcţiona, iar România ar fi salvată de cea mai incompetentă guvernare pe care a avut-o vreodată. Fiecare parlamentar al puterii, şi în special colegii de la PDL ştiu că am dreptate: că sunt conduşi de nişte diletanţi, de oameni care nu se pricep decât la şmecheriile necesare pentru a-şi hrăni clientela politică, de politicieni care nu pun nici interesul cetăţenilor, nici al ţării, dar nici măcar al partidului printre priorităţile lor. Căci altfel, cum s-ar putea explica faptul că PDL înregistrează cel mai slab scor electoral de după alegeri. Iar acest lucru îl ştiu şi ei, acesta fiind motivul pentru care conducerea PDL a amânat pentru a treia oară (!!!) organizarea congresului partidului. Avem un premier şi un preşedinte care anunţă că am ieşit din criză, în timp ce România moare de foame; avem un ministru de finanţe care nu cunoaşte PIB-ul României, dar dă statul pe care îl reprezintă la cel mai înalt nivel în judecată pentru recuperarea stimulentelor pe care acum le taie; avem un ministru al muncii care nu cunoaşte problemele fondului de pensii, un ministru al agriculturii care anunţă creşteri exorbitante ale preţurilor - iar exemplele pot continua! Acesta este motivul pentru care consider că este un gest de onoare şi de demnitate, pentru fiecare parlamentar, indiferent de culoarea sa politică, ca în momentul dezbaterii moţiunii de cenzură împotriva acestui Guvern, să acorde votul său favorabil pentru înlăturarea acestui executiv şi salvarea României! Acum este momentul să demonstraţi oamenilor care v-au ales că votul uninominal este relevant şi să votaţi pentru înlăturarea acestui guvern, mai ales având în vedere faptul că 90% din populaţie nu mai doreşte la cârma acestei ţări nicio variantă de Guvern Boc, indiferent de numărul ei. |
|
||||
|
"Guvernul Boc trebuie să plece!" Moţiunea de cenzură pe care opoziţia a depus-o în Parlament reprezintă cel mai important test pe care noi, parlamentarii, îl vom da în faţa naţiunii în aceste zile. Este momentul adevărului în politica românească, motiv pentru care voi încerca să fac câteva consideraţii în cele ce urmează. În primul rând, această moţiune de cenzură dovedeşte unitatea fără precedent a opoziţiei, capabilă să treacă peste toate dificultăţile legate de trecut, de doctrină şi ideologii, de programe, pentru a demite, democratic, în Parlament, cel mai incompetent Guvern din istoria României. Demersul nostru arată, pe de altă parte, solidaritatea noastră cu toţi cetăţenii românii, angajaţi din mediul privat, IMM-uri, salariaţi, profesori, medici, pensionari, afectaţi de politicile năucitoare şi nimicitoare ale acestui Guvern pus în slujba clientelei politice, şi nu a interesului public general. Nu putem ocoli în textul moţiunii discuţia despre responsabilitatea şi răspunderea politică pe care distinşii miniştri şi le-au asumat în faţa forului legislativ la votul de învestitură, dar de care îşi bat joc de 2 ani încoace. De asemenea, sancţionăm prin gestul nostru demagogia şi populismul pe care domnul Boc şi acoliţii săi le-au transformat în virtute naţională şi în politică oficială de stat. Acum 9 luni, primul-ministru al României a vorbit de măsuri care să ducă la relansare economică: menţinerea cotei unice şi a TVA, deductibilităţi pentru IMM-urile care angajează pe timp de criză, eliminarea impozitului minim obligatoriu, reducerea taxelor şi impozitelor, consolidarea clasei de mijloc, descentralizare în domeniul sănătăţii şi câte şi mai câte. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat! Măsurile au fost însă încălcate, iar efectele sunt dezastruoase pentru români: lefurile au fost reduse cu 25%, pensiile au fost plafonate la nivelul de anul trecut, încercându-se chiar reducerea lor cu 15%, mila şi compasiunea faţă de cei mai afectaţi de criză s-a tradus prin reducerea ajutoarele cu 15%, iar mamele au fost încurajate de Guvern să-şi întemeieze familii şi copii prin reducerea indemnizaţiei de creştere a copiilor cu acelaşi procent de 15%. Iar casele promise, prin ANL, prin "Prima Casă", au fost de asemenea promisiuni marcante, fără acoperire. Mediul economic a fost distrus prin taxe şi impozite aberante, peste 200.000 de firme fiind închise de impozitul minim obligatoriu, ceea ce a însemnat falimentul clasei de mijloc. În schimb, guvernanţii au avut grijă să creeze o altă clasă în România: clientela politică, pentru care întotdeauna s-au găsit bani pentru a ridica patinoare şi săli de sport la preţuri exorbitante. Toate acestea sunt fapte, mari "realizări" ale Guvernului Boc. Iar consecinţele se văd în stradă. Toate acestea sunt motive, suficiente şi solide, pentru ca acest Guvern să fie demis! |
|
||||
|
"Când va deveni agricultura o prioritate?" România este o ţară care încă mai are resurse naturale. Dar în acest moment, din cauza politicii agrare greşite, lipsesc sursele financiare, mai bine zis lipsesc resursele tehnologice pentru a mobiliza eficient resursele naturale. De ce? Pentru că de la începutul instalării democraţiei s-a pornit greşit. Drumul a început prin "decimarea" economiei, mai ales a agriculturii, prin degradarea resurselor de mediu şi prin reducerea fără seamăn a nivelului de trai, creşterea şomajului, a mortalităţii, reducerea drastică a populaţiei, degradarea fără seamăn a educaţiei şi sănătăţii constituind rezultante ale politicii interne, şi nu externe. Sunt oare aceste simptome, fenomene şi rezultante, semne concrete ale unei democraţii europene autentice implementate în România? Actualul Guvern nu doreşte să ia în seamă faptul că peste 50% din bugetul ţării este vicios cheltuit pe costuri contraproductive şi este practic risipit. Prim-ministrul Boc ar trebui să recunoască că nu se face nimic în domeniul reformei în agricultură, în domeniul infrastructurii, care împreună pot relansa turismul în această ţară frumoasă, primită în dar de la Dumnezeu. Constat că reformele beneficie se lovesc de politica dusă de actuala guvernare. În aceste condiţii, investitorul român şi străin care doreşte să investească în agricultură nu mai are în acest moment nicio şansă de supravieţuire. Licitaţiile statului, inclusiv cele organizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sunt câştigate exclusiv de oameni din interiorul puterii. Legea e pentru fraieri. Agricultura nu a mai fost niciodată într-o astfel de stare de derută. Fiecare ţăran, fiecare lucrător agricol ar vrea să lucreze, ar vrea să facă ceva, dar nu poate, din cauza lipsei banilor. Există fireşte excepţii. Aproape 10% din suprafaţa ţării, care aparţine fermierilor mari, este lucrată de tractoare supramoderne şi cu maşini supramoderne. Dar nimic, însă, pentru ţăranul român de rând. Suntem în Europa şi ar trebui să învăţăm de la nemţi cum se face agricultura performantă şi democraţia autentică. |
|
||||
|
Domnul Marian Ghiveciu: " Guvernul nu are un program concret pentru a stopa criza, pentru că nu se mişcă nimic în economie. Presupusul plan lucrează numai pe hârtie, prin ordonanţe, proiecte de lege, hotărâri, măsuri, proiecte care nu pot fi puse în practică. "Planul anticriză" nu poate fi corelat cu realitatea crizei. Afirmaţiile liberalilor - de genul "Potopul" - definesc ceea ce va lăsa Guvernul Boc României. Programul anticriză al Guvernului Boc, pentru redresarea situaţiei macroeconomice, a intrat în degringoladă. În continuare, doresc să expun numai câteva din măsurile anticriză promise de prim-ministrul Boc, şi care nu şi-au atins ţinta:
Guvernul a irosit resursele bugetare finanţând măsuri ale căror impact a fost incert. Planul anticriză nefiind corelat cu realitatea crizei, Guvernul Boc şi-a pierdut credibilitatea şi trebuie să ne lase în pace, să plece. Ceea ce s-a întâmplat până acum este o dovadă a lipsei de profesionalism a Guvernului Boc. Diagnosticul politic privind imposibilitatea şi incapacitatea de funcţionare normală a organismelor puterii, în condiţiile creării unei coaliţii politice contra naturii, s-a confirmat, până acum, fără dubii. Împărtăşesc părerea celor mulţi, care cred că ţara este guvernată de amatori, care nu pot scoate ţara din impasul alarmant în care a ajuns. |
|
||||
|
"Siguranţa naţională - între mit şi stare de fapt" România se află pe un butoi de pulbere care s-ar putea să explodeze mai curând decât credeam. Înmulţirea revoltelor şi a pichetelor din ultima săptămână ne arată foarte clar faptul că românii sunt apăsaţi mult prea tare de probleme, griji şi datorii pe care nu le mai pot ţine în frâu. Grija că nu vor mai avea bani pentru familii, nesiguranţa zilei de mâine, teama neputinţei de a-şi mai achita creditele la bănci i-au adus pe foarte mulţi angajaţi ai sistemului bugetar în pragul disperării, iar la toate acestea se adaugă şi incapacitatea actualei clase politice de a comunica. Singurul lucru care li se spune celor revoltaţi este că vor trebui să aştepte hotărârile Parlamentului. Siguranţa naţională ar trebui să constituie un pilon de bază al guvernării, dar se pare că fenomenele sociale, tot mai vizibile în ultima perioadă, ne dovedesc contrariul. Starea de echilibru, de stabilitate socială şi economică atât de necesară pentru o bună dezvoltare a statului şi poporului român lipsesc cu certitudine. România, ca stat membru al Uniunii Europene, are nevoie de o nouă strategie politică, capabilă să asigure diminuarea substanţială a decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din spaţiul comunitar, să gestioneze operativ şi eficient situaţiile de criză. Toate acestea vizează promovarea şi aplicarea democraţiei şi a stabilităţii din punct de vedere social. Siguranţa cetăţenilor şi securitatea naţională se poate realiza doar prin măsuri active de natură politică, economică, administrativă şi socială. Punerea în aplicare a acestor obiective presupune adoptarea unor măsuri în mod democratic. Politica în domeniul siguranţei naţionale ar trebui să vizeze starea de insecuritate individuală, emigraţia tineretului, declinul demografic, cu accent pe combaterea sărăciei, consolidarea dialogului, precum şi alinierea la normele europene în domeniul ocupării forţei de muncă. Incoerenţa cadrului legislativ, dar şi inconsecvenţa actualilor guvernanţi au dus România în pragul unor conflicte sociale. Eşecurile repetate ale actualei puteri, precum deteriorarea calităţii vieţii cetăţeanului, pot fi incluse în aria falimentului politic. Românii s-au săturat de Dreptate şi de Adevăr! |
|
||||
|
Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu situaţia siguranţei copiilor noştri în şcoli. Cazul de la Craiova, care a ţinut capul de afiş al tuturor jurnalelor de ştiri zilele trecute, este doar una dintre situaţiile de acest gen care se întâmplă zilnic în perimetrul şcolilor româneşti sau în imediata apropiere a acestora. Această situaţie este cauzată din păcate de gravele probleme cu care se confruntă sistemul naţional de asigurare a ordinii publice, concretizate în lipsa acută de personal, lipsa motivaţiei personalului şi subfinanţarea acută a sistemului. Din păcate, actualul Program de guvernare nu conţine referiri stricte la creşterea siguranţei individului din mediul şcolar. Lipsa, la nivelul Guvernului, a unor documente şi acţiuni care să conţină măsuri ce vizează siguranţa elevilor în şcoli, coroborată cu măsurile de austeritate care au generat mari nemulţumiri sociale, vor determina o creştere alarmantă a fenomenului infracţional (în special mica infracţionalitate), cu impact major asupra gestionării coerente şi eficiente a infracţionalităţii în mediul şcolar. La toate acestea se adaugă şi apariţia OUG nr.63/2010 de modificare a Legii nr.273 privind finanţele publice locale, în viziunea căreia siguranţa publică este cuantificată în cifre care nu au nicio legătură cu realitatea vieţii sociale. Din păcate, poliţia locală, care ar trebui să preia atribuţiile poliţiei naţionale pe componenta siguranţei în şcoli, decimează practic structurile locale de ordine şi siguranţă publică. În concluzie, cer Ministerului Administraţiei şi Internelor să ia măsuri rapide, în sensul îmbunătăţirii activităţii instituţiei pe acest palier extrem de important al activităţii proprii - asigurarea securităţii copiilor noştri în şcoală şi în afara acesteia. |
|
||||
|
"Guvernul Boc conduce România spre sărăcie" Mai avem puţin până la sfârşitul unui an în care Guvernul condus de premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu ne-au surprins în fiecare zi cu măsurile antipopulare pe care le-au adoptat. Astfel, am putut observa diminuarea drastică a salariilor personalului din sectorul bugetar, falimentarea a zeci de mii de firme şi creşterea alarmantă a ratei şomajului, majorarea TVA de la 19% la 24% etc. Toate aceste măsuri au reprezentat efectele unei guvernări incapabile de a face faţă unei situaţii economice dificile şi, din păcate, acestea nu se termină aici. Pentru anul 2011, premierul Emil Boc ne anunţă că "suntem pe drumul cel bun" şi "România va trece pe creştere economică şi va ieşi astfel din criză, iar deficitul va fi mai mic cu mai mult de două procente". Din nefericire pentru noi, datele actuale privind economia naţională, la care se adaugă intenţiile total nefaste ale Executivului, ne arată o altă previziune pentru anul ce urmează, astfel încât este posibil să simţim criza mai mult ca niciodată. Din proiectul de buget pentru anul 2011 reiese că Guvernul va tăia drastic din bugetele locale, din fondurile pentru salariile profesorilor şi pentru investiţiile din infrastructură. La acestea, devine aproape o certitudine menţinerea tăierilor salariale de 25% pentru angajaţii din sectorul bugetar sau, în cel mai fericit caz, vor fi majorări superficiale, de cel mult 10%, după cum anunţa premierul Emil Boc. De asemenea, în ceea ce priveşte ajutoarele pentru căldură, de acestea nu va mai beneficia toată populaţia. În concluzie, în cazul în care Guvernul Boc nu va părăsi scena politică, anul 2011 va fi unul în care românii vor deveni şi mai săraci decât sunt acum, iar redresarea economică va rămâne doar o utopie. Sper ca parlamentarii care susţin încă actualul Executiv să fie receptivi la vocea disperată a celor din stradă, a milioanelor de români care nu mai susţin Guvernul. Un gest firesc, de bun-simţ, ar fi votul în favoarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei. |
|
||||
|
"Marea Adunare a PSD, marea păcăleală" Prin tot felul de acţiuni demagogice şi prin organizarea de evenimente pompoase, membrii PSD, de câteva săptămâni bune, se tot chinuie să transmită mesaje, nici de ei înţelese, referitoare la faptul că deţin soluţia supremă de ieşire din criză a României. Desigur, pentru un partid coordonat după nişte principii antieuropene, comuniste, fără doar şi poate, procedura de suspendare sau depunerea unei moţiuni de cenzură reprezintă poate o soluţie, fără a avea capacitatea de a se gândi mai departe de acest pas: aruncarea României în haos prin crearea unei crize politice. Devenind aproape un subiect demonizat, după cum spunea şi Montesquieu: "tot ceea ce este excesiv, devine insignifiant", eterna temă a moţiunii de cenzură, a suspendării şi a prezentării programului alternativ anticriză, riscă să devină subiecte desuete, care cad în derizoriu. În cadru festiv, ca urmare a organizării "Marii Adunării" la sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii de seamă ai PSD ne-au prezentat oferta de guvernare, un set de măsuri economice menite să scoată ţara din haos, un haos în fapt tot de ei creat prin modul în care se poziţionează în forul legislativ prin absenţă desăvârşită. Prezentarea aşa-numitului program alternativ de guvernare s-a dovedit a fi un joc ieftin şi demagogic de imagine, un joc făcut exclusiv pentru imagine publică şi pentru mass-media, în caz contrar nu îmi pot explica cum un partid care se consideră ancorat în realitate ar fi prezentat astfel de măsuri utopice, unele dintre ele chiar contrare legii, acquis-ului comunitar sau de mult puse în aplicare - cum ar fi, de exemplu, impozitarea profitului reinvestit, reducerea de taxe parafiscale. Desigur că, după modelul promovat în campania electorală de către Mircea Geoană "votaţi PSD pentru că vom da fiecărui tânăr suma de 20.000 de euro", tot aceeaşi structură are şi acest program alternativ de guvernare, prin promisiuni de genul "aducem salariile din prima zi la nivelul de dinainte". Fără a ţine cont de contextul economic, PSD pregăteşte prăbuşirea deficitului bugetar şi, implicit, a economiei româneşti. M-am oprit numai asupra unei aşa-zise măsuri din programul PSD, tocmai pentru că toate măsurile sunt, în fapt, un set de lozinci electorale, fără o fundamentare economică reală şi, evident, fără sustenabilitate financiară. Ceea ce s-a dorit a fi o mişcare politică plină de rafinament s-a dovedit a fi un mare circ, cu arome electorale şi cu o dorinţă de neimaginat de a prelua puterea indiferent de mijloace, important este scopul, fără a ţine cont de faptul că oamenii aşteaptă decizii rapide şi competente de la autorităţi, şi nu măsuri bifate, să iasă la număr. Reformarea şi modernizarea unui stat nu pornesc de la numărul de măsuri prezentate sau de la persoane, ci de la obiective care ţin de banul public, de economisirea acestuia şi de eficientizarea mecanismelor de funcţionare ale unui stat de drept, european şi modern. Am depăşit de mult epoca când politica se făcea după ureche sau numai după sondaje de opinie. În astfel de condiţii, toate aceste măsuri populiste mă îndreptăţesc să cred că Partidul Social Democrat este lipsit de viziune politică, discursul politic este adresat aceluiaşi electorat tradiţionalist a lui Nea ´Nelu, adică aceia care se tem de capitalism, de economie de piaţă şi care aşteaptă totul de la stat, cei obişnuiţi cu pomeni sociale. Una peste alta, avem un Guvern care îşi face treaba la modul profesionist, un Guvern care a avut curajul de a-şi asuma reformarea şi modernizarea statului, un Guvern care a venit cu soluţii reale, sustenabile pentru relansarea economică. Prin urmare, este nevoie de un gest de maturitate politică din partea tuturor partidelor parlamentare pentru ca România să ducă la bun sfârşit setul de măsuri reale pentru ieşirea din criza economică. |
|
||||
|
"Visul unei moţiuni de toamnă" Parlamentul României reprezintă o instituţie serioasă. Respectarea acestei instituţii depinde de cei care o reprezintă. Dezbaterea publică, dialogul sunt mijloace prin care probleme importante îşi pot găsi soluţia, însă, din păcate, circul creat în Parlament de către Opoziţie ne aruncă cu zeci de ani în urmă, pe timpul când civilizaţia era doar o viziune. De câte ori am întâmpinat probleme la dezbaterea unei legi, opoziţia a părăsit sala. E uşor să dai bir cu fugiţii şi să arunci acuze altora, care au rămas până la capăt în luarea unor decizii pentru ţară. Suntem spectatori la teatrul jucat de opoziţie de câte ori se anunţă discutarea unui punct sensibil. S-a ajuns greu la o stabilitate politică care să implementeze acordurile cu FMI şi Banca Mondială, însă moţiunea de cenzură readuce în prim plan faptul că pe scena politică românească nu se poate juca o singură piesă. Credibilitatea României pe plan extern este deseori afectată de câte o moţiune iniţiată de opoziţie, care, ori de câte ori nu îi convine ceva, apelează la acest demers. Moţiunea şi pachetul propus de PSD sunt lipsite de relevanţă şi sustenabilitate. Dacă până în prezent am reuşit să stabilizăm fiscalitatea din România, o reorganizare a întregului sistem anticriză ar produce un haos economic şi financiar fără precedent.Planul de măsuri propus de PSD conduce la imposibilitatea împrumutării de pe pieţele de capital şi ar elimina orice acord cu FMI, CE sau Banca Mondială. Inflaţia şi cursul monedei naţionale nu vor mai putea fi controlate. Acestea sunt doar câteva cauze care ar duce la prăbuşirea efectivă a economiei româneşti. Nu doar PSD vrea sa redreseze situaţia salariilor. Şi PDL are în vedere revenirea treptată a salarizării din sectorul public şi vom prezenta pachetul de măsuri într-o perioadă viitoare, astfel încât România să îşi poată prezerva echilibrele macroeconomice, ca un element de credibilitate. Creşterea salariului minim la 750 de lei şi unificarea acestuia cu salariul minim din privat şi de la stat va duce la scăderea competitivităţii în sectorul privat şi la dispariţia a peste 100.000 de locuri de muncă în economia reală. Este o măsură care ar distruge sectorul privat din România. Şi noi susţinem creşterea salariului minim pe economie, deşi trebuie atins acel nivel de echilibru care să scoată din economia subterană ceea ce se poate scoate, dar fără ca acest lucru să afecteze competitivitatea mediului de afaceri. Măsurile luate de actualul Guvern nu au fost înţelese de opinia publică, dar factorii politici care se laudă că ar cunoaşte situaţia reală a ţării ar fi trebui să înţeleagă perfect substratul măsurilor luate pentru a scoate ţara din criză. Propunerile lor nu trebuiau concretizate într-un plan şi prezentate cu surle şi trâmbiţe, ci, la momentul respectiv, trebuiau discutate prin dialog la faţa locului. Faptul că Opoziţia a părăsit sala în momentul unui anumit vot şi apoi a venit cu propuneri, denotă laşitate şi iresponsabilitate faţă de cetăţeni. |
|
||||
|
"Cu ce ne mai ameninţă PSD?" Guvernul Boc, PDL în ansamblul său, dar şi partidele care fac parte din coaliţia aflată la guvernare, şi-au propus şi urmăresc cu perseverenţă, asumându-şi toate riscurile politice şi toate pierderile electorale, implementarea unor reforme majore, fără de care este cert că România nu va putea ieşi din fundătura în care au aruncat-o guvernările anterioare. Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Legea accelerării proceselor în justiţie, Legea educaţiei, adoptarea Codului Penal, a Codului Civil şi a celor două coduri de procedură, civilă şi penală, sunt doar câteva dintre cele mai importante măsuri legislative care vor contribui decisiv la modernizarea societăţii româneşti. Unele dintre acestea presupun anumite sacrificii din partea românilor, pentru că altfel nu pot fi corectate gravele greşeli ale trecutului. Din păcate, nu numai că nu există o solidaritate a tuturor forţelor societăţii, dar atât partidele din opoziţie, cât şi sindicatele se împotrivesc oricăror reforme şi incită populaţia să se revolte, chiar dacă înţeleg perfect necesitatea reformelor pe care le resping cu ipocrizie, numai din dorinţa de a marca unele câştiguri electorale. Sunt lansate pe piaţă tot felul de aberaţii politice: guverne din umbră sau de umbre, guverne alternative, programe de guvernare, care de care mai neverosimile şi mai hilare, toate dovedindu-se a fi însă doar jalnice diversiuni politice, lipsite de credibilitate, dar demne de orice antologie a umorului involuntar. Crin Antonescu a dat navală în media cu un aşa-zis program de guvernare, numit pompos "Statul liberal" şi subintitulat "A doua modernizare a României". A doua, pentru că pe prima au înfăptuit-o deja, împreună cu PSD, pricopsindu-ne cu "modernizarea" lor încă de pe vremea lui Tăriceanu, consecinţa fiind aruncarea ţării într-un haos economic şi financiar din care tocmai ne zbatem să ieşim. Cum nici PSD nu putea rămâne mai prejos, a lansat, la congresul din 16 octombrie, "(...) cel mai democratic program de guvernare realizat până acum", aşa cum ne-a asigurat, candid, Victor Ponta. Am parcurs cu atenţie, dar şi cu stupoare documentul intitulat "România Corectă - România Socială", care cuprinde fix 100 de soluţii de guvernare marca PSD, structurate pe capitole: pentru prima zi, pentru prima lună, pentru primul an, pentru primul mandat, dar şi viziunea PSD pe termen ceva mai lung, până hăt dincolo de anul 2020. Va fi bine! Asupra românilor se va revărsa Cornul abundenţei, peste tot va curge numai lapte şi miere, iar maidanezii vor umbla fericiţi cu covrigi în coadă prin satele şi prin oraşele ţării, aflată sub guvernarea PSD. Încă din prima zi, salariile bugetarilor vor fi readuse la nivelul de dinaintea reducerii lor cu 25%!!! Acum depinde şi când va fi "prima zi" a guvernării PSD, pentru că dacă va fi peste câţiva ani, atunci cu siguranţă că salariile bugetarilor vor fi mai mari decât cele de dinainte de reducere. Tot "în prima zi", PSD va anula măsurile cuprinse în ordonanţele de urgenţă privind pensiile speciale şi pensiile militarilor, renunţând la aplicarea principiului contributivităţii, ceea ce ar însemna că tot amărâtul de contribuabil să cotizeze, lună de lună, la plata pensiilor năimiţilor guvernelor PSD şi PNL!!! Se va renunţa, tot "din prima zi", la plata contribuţiilor sociale de către persoanele angajate cu drepturi de autor, PSD refuzând să mai încarce bugetul de stat şi cu aceste contribuţii. Într-un alt plan, dar tot "în prima zi", va fi lansată Cartea neagră a guvernării Băsescu-Boc "(...) pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor amploarea dezastrului instituţional, economic şi social pe care îl va prelua Guvernul PSD". Cu siguranţă că în această carte - rechizitoriu, un amplu capitol va fi consacrat celor nouă luni în care PSD a făcut parte din Guvernul Boc. După ce ne-am lămurit cât de cât asupra a ceea ce ne va rezerva "prima zi" a guvernării PSD, să vedem la ce s-ar putea aşteaptă românii "în prima lună": PSD va trece, în primul rând, la "depolitizarea" administraţiei, ceea ce în traducere liberă înseamnă PDSR-izarea administraţiei. Cele mai spectaculoase, dar şi cele mai hazlii "reforme" preconizate de PSD pentru perioada iluzoriei sale guvernări sunt cu siguranţă cele care vizează domeniul fiscal. Va fi redusă impozitarea muncii, prin scăderea CAS-ului cu 3% la angajator. Angajatorii care vor crea noi locuri de muncă pentru tinerii şomeri sau pentru persoanele trecute de 45 de ani nu vor mai plăti niciun fel de contribuţii timp de un an. Firmele private care au de recuperat datorii de la stat - acumulate, cele mai multe, în timpul Guvernului Tăriceanu! -, vor avea numai motive de veselie, pentru că PSD se angajează să le achite toate datoriile mai vechi de 60 de zile!!! Veselia va fi generală în societatea românească dacă va ajunge PSD la guvernare şi pentru că, cel puţin în primul an va fi îngheţat preţul la energia furnizată populaţiei. Impozitarea veniturilor personale se va face diferenţiat, fie în "varianta cu trei trepte", fie în "varianta cu patru trepte", TVA-ul va fi redus la 5% pentru produsele de bază, iar subvenţiile pentru agricultură vor fi achitate integral! Agenţii economici care vor finanţa "acţiuni cu caracter cultural-artistic" vor beneficia de scăderi consistente ale impozitelor, iar lupta împotriva corupţiei şi pentru reducerea evaziunii fiscale va căpăta dimensiuni epopeice în cadrul partidului care grupează în rândurile sale cei mai corupţi politicieni, dar şi cei mai mari evazionişti fiscali. Guvernarea PSD anunţă că vine şi în ajutorul tinerelor mame, readucând indemnizaţia maternală la nivelul de 80% din veniturile din ultimul an. De unde bani? Ştie doar PSD, dar nu ne spune! Poate că a descoperit un zăcământ de petrol sub clădirea sediului central al partidului, iar din beneficiile realizate vrea să-şi plătească restanţele la chirie, iar dacă mai rămân ceva bănuţi, să finanţeze măcar o parte dintre aceste proiecte. Din bani publici de această dată, PSD doreşte finanţarea organizaţiilor societăţii civile, intrate astfel în solda sa, dar şi subvenţionarea accesului la Internet al tuturor şcolilor din zonele rurale ale ţării, toate acestea fiind posibile, bineînţeles, numai după reducerea la jumătate a taxelor plătite de contribuabili!!! Viziunea PSD asupra guvernării pe termen lung, ne face să simţim din plin mândria de a fi români! Cel puţin trei universităţi româneşti vor trebui să intre, în timpul guvernării PSD, în topul primelor 500 din lume. După ce va fi numit Vanghelie ministru al educaţiei, cu siguranţă că vor intra în acest top măcar universităţile din Ţăndărei, din Slobozia şi din Fălticeni. De altfel, suntem ameninţaţi că pe timpul guvernării partidului lui Iliescu, Năstase şi Ponta, în fiecare regiune a ţării va răsări câte un centru sportiv polivalent de nivel internaţional, iar după anul 2020 România va organiza - şi va câştiga! - Turneul Final al Campionatului European de Fotbal!!! Ne aşteaptă vremuri minunate sub înţeleapta guvernare a PSD! Noroc că este doar iluzorie! Ion Iliescu ne asigura că toate cele 100 de soluţii de guvernare adoptate de PSD la recentul congres sunt realiste şi imediat aplicabile, constituindu-se într-un "material foarte bine lucrat de mâna unui om serios: Adrian Năstase". Bine că ne-am lămurit! Parcurgerea documentului emanat de la PSD, umorul savuros pe care îl degajă de la un capăt la altul al său, aproape că ne obligă să ne întoarcem la Caragiale, luându-ne permisiunea să operam în celebrul text al lui Nenea Iancu doar o singură schimbare: în loc de republică, am scris PSD. Iată ce a rezultat: Efimiţa: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu PSD la guvernare? Conu Leonida: Ei! bravos! Ş-asta-i bună! Cum ce procopseală? (...) Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stai să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e PSD la guvernare nu mai plăteşte niminea bir. (...) Al doilea că fiecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate. (...) Par egzamplu, eu... Efimiţa: Pe lângă pensie? Conu Leonida: Vezi bine, pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e PSD la guvernare dreptul e sfânt: PSD este garanţiunea tuturor drepturilor. (...) Şi al treilea, că se face şi lege de murături. (...) Adicătelea că nimini să nu mai aibă dreptul să-şi plătească datoriile. Efimiţa: Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu vine PSD mai curând la guvernare, soro? Conu Leonida: Hei! te lasă reacţionarii, domnule? Efimiţa: Aşa e... da... un lucru nu înţeleg eu (...) Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafa? Conu Leonida: Treaba PSD-ului, domnule, el ce grije are? pentri ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefuri la vreme. Efimiţa: Ce bine ar fi! Unde dă Dumnezeu odată să mai vedem ş-asta, PSD la guvernare! |
|
||||
|
"Puterea Sărăcirii Naţionale" "Totul pentru PDL-işti, nimic pentru români", acesta este motto-ul şi politica din ultimii ani a puterii antinaţionale şi antiumane portocalii. Nu contează că un dascăl este în greva foamei de peste 50 de zile, şi chiar dacă ar fi 1000 nu ar conta, potrivit afirmaţiilor lui Adriean Videanu, deoarece nu sunt bani şi în consecinţă veniturile românilor rămân reduse. Dar pentru primarii PDL, firmele de partid şi camarila din ministere există bani, ei nu sunt afectaţi de criză, ba chiar prosperă, în timp ce cetăţenii acestei ţări sunt tot mai săraci, disperaţi şi umiliţi de un guvern total inconştient şi incompetent. În timp ce românii sunt scoşi în stradă de măsurile aberante şi iresponsabile ale Guvernului Boc, reprezentanţii puterii portocalii le promit vrute şi nevrute cetăţenilor acestei ţări, dar numai pentru viitor, pentru prezent nimic concret, speranţa se va întrezări în anii următori, acum le oferă doar sărăcie, hoţie, minciună. Mai mult chiar, primul vestitor al sărăciei, Preşedintele României, Traian Băsescu, vrea să le ia românilor şi dreptul de a-şi apăra drepturile, decretând care protest este ilegal şi care nu, cine are dreptul să protesteze şi cine nu, încât mai urmează să ne spună şi cine are dreptul să trăiască în România şi cine nu. Nimeni şi nimic nu mai contează, doar voinţa conducătorului suprem. Dreptul la un trai decent al românilor a fost încălcat de puterea cenuşie Băsescu-Boc, accesul la sănătate este restricţionat pentru mulţi cetăţeni şi chiar viaţa multor pensionari şi bugetari ai acestei ţări este pusă în pericol de politica dezastruoasă a acestei hoarde de prăduitori numită Guvern. Astfel, o putere care de la început a depus toate eforturile ca toate categoriile sociale să aibă de suferit de pe urma politicilor sale şi cetăţenii să fie umiliţi şi demnitatea să le fie efectiv furată de această gaşcă de interese obscure este o putere a sărăcirii naţionale, care trebuie să plece cât mai repede pentru binele tuturor românilor. |
|
||||
|
"Ministrul educaţiei vrea să distrugă 100% învăţământul" Deşi în întreaga ţară, zilnic ne parvin informaţii privind acţiuni de protest ale cadrelor didactice, atât în ceea ce priveşte salarizarea, cât şi în ceea ce priveşte intenţia guvernului de a adopta Legea educaţiei prin asumarea răspunderii, ministrul Daniel Funeriu rămâne inflexibil la doleanţele mai mult decât legitime ale profesorilor şi ale personalului auxiliar din sistemul de învăţământ. Luni, ministrul Daniel Funeriu a reconfirmat ceea ce bănuiam: nu este interesat deloc de creşterea salariilor de mizerie pe care le primesc cadrele didactice. Participând la un videochat al unei agenţii de ştiri, Daniel Funeriu, când a fost întrebat dacă va depune diligenţe ca profesorii să primească înapoi cele 25 de procente care le-au fost tăiate din salariu, a preferat să nu răspundă. Întrebat de un tânăr conferenţiar: "Cu ce mă motivaţi să rămân în învăţământ, în condiţiile în care salariul mi-a scăzut la 1400 lei", Daniel Funeriu a răspuns ca un veritabil propagandist: "Sunt un adept al creşterii salariilor la intrarea în sistem şi lucrăm cu Ministerul Muncii în acest sens". Ei bine, mă văd obligat să îl contrazic pe ministrul educaţiei. Şi am să prezint doar exemple din colegiul meu din judeţul Călăraşi. Conform unei statistici există profesori cu 43 de ani vechime şi gradul didactic I, care luna trecută au primit 993 lei la salariu. Ştie oare domnul ministru Daniel Funeriu ce înseamnă o vechime - eu îi spun şi fidelitate şi dragoste faţă de meserie - de 43 de ani în învăţământ? Nu cred că ştie. O viaţă de om. Ştie oare domnul ministru al educaţiei că în judeţul Călăraşi cei mai mulţi profesori debutanţi au primit pe ştatul de plată 500 de lei. Ştie oare domnul ministru Daniel Funeriu că la ora actuală valoarea coşului lunar este de 755 lei? Cum poate atunci supravieţui un profesor care câştigă 500 de lei? Întrebarea este valabilă şi în cazul profesorilor care câştigă 993, pentru că, să nu uităm, mai există rate la bănci, la CAR. Vrea oare ministrul Funeriu să gonească profesorii din ţară? Numai în judeţul Călăraşi s-au înregistrat deja 14 cereri pentru aprobarea concediilor fără plată pentru şase luni de zile, timp în care cadrele didactice intenţionează să plece din ţară pentru a munci în străinătate. Asta vrea ministrul Funeriu, să transforme profesorii în căpşunari? Tot luni, ministrul Daniel Funeriu a recunoscut că "Raţionalizarea reţelei şcolare este una dintre priorităţile mandatului meu. Am făcut multe lucruri în această direcţie. Este mult mai util pentru un copil să fie într-o şcoală bună, la 2-3 km de casă (evident, cu asigurarea transportului) decât să fie într-o şcoală la 200-300 metri de casă, dar să înveţe la simultan". Această afirmaţie spune totul despre filozofia ministrului Daniel Funeriu şi a Guvernului Boc despre învăţământ. În condiţiile în care România se confruntă cu fenomenul abandonului şcolar, în loc să asigure fonduri pentru reabilitarea şcolilor, să asigure condiţii propice pentru profesori, preferă închiderea unor şcoli şi obligarea copiilor să înveţe departe de casă. Numai că ministrul de resort nu ţine cont de realităţile din teren. Judeţul Călăraşi este unul preponderent rural. Spre deosebire de Guvernul Tăriceanu, care în 2008 a alocat 17 microbuze şcolare pentru elevii din mediul rural din judeţ, actualul guvern şi ministrul educaţiei au alocat în acest an doar 2 microbuze. Cu o astfel de politică în domeniul educaţiei, cu greu cred că se mai poate vorbi de un învăţământ de calitate în România, şi în special în judeţele preponderent rurale. Salut iniţiativa membrilor sindicatului cadrelor didactice din judeţul Călăraşi de a purta banderole albe în semn de solidaritate cu colegii care au ieşit în stradă şi în semn de solidaritate cu Cristina Anghel, aflată de peste 50 de zile în greva foamei. |
|
||||
|
"Nu vă atingeţi de veteranii de război şi de persoanele care au fost persecutate de regimul comunist!" Se pare că regimul Băsescu-Boc întrece orice limită şi devine pe zi ce trece unul cât se poate de cinic. Din informaţii care au transpirat în presă, se pare că actualii guvernanţi se gândesc să facă economii pe spinarea unor octogenari şi chiar nonagenari. Este vorba de foştii deţinuţi politici, foştii deportaţi, foştii strămutaţi şi veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial. Concret, primelor trei categorii mai sus amintite se intenţionează să li se taie o serie de drepturi legal câştigate, după cum urmează: transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); cele şase călătorii dus-întors gratuite, anual, pe cale ferată, sau, după caz, cele şase călătorii dus-întors gratuite, anual, cu mijloacele de transport auto sau cu mijloace fluviale, de la localitatea de domiciliu la reşedinţa de judeţ, pentru persoanele care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată. De asemenea se intenţionează eliminarea scutirii de plata taxei de abonament telefonic şi reducerea cu 25% a indemnizaţiilor acordate prin Legea nr. 189/2000. În ceea ce-i priveşte pe veteranii de război, acestora li se taie dreptul de a avea abonament telefonic gratuit şi abonament radio-TV gratuit. Acum, să ne oprim asupra câtorva date, care chiar dacă sunt oficiale, nu sunt sigur că mai sunt de actualitate. La ora actuală, mai sunt în viaţă în jur de 65.000 de foşti persecutaţi ai regimului comunist (foşti deţinuţi politici, foşti deportaţi, foşti strămutaţi) şi în jur de 70.000 de veterani de război. Toţi cei în cauză au vârste cuprinse între 82 de ani, cei mai tineri, şi peste 90 de ani, cei mai vârstnici, dacă mă pot exprima aşa. Iată deci de pe ce categorii de persoane încearcă actualii guvernanţi să facă economii. Chiar dacă ţara ar fi pe marginea prăpastiei şi s-ar impune să se economisească fiecare leu, efectul retragerii unor drepturi de la 130.000 - 140.000 de octogenari şi nonagenari va fi unul nul la buget. În primul rând, pentru că tăierile privind gratuităţile la transportul în comun local, la cel de pe cale ferată, tăierea abonamentului telefonic nu reprezintă practic blocarea în vistieria bugetului a unor sume de bani, alocate în prealabil categoriilor mai sus enumerate. Deci statul nu câştigă nimic. În schimb, pentru venerabilii octogenari şi nonagenari, orice leu în plus cheltuit pe biletul de autobuz, pe biletul de tren contează enorm. Ceea ce intenţionează să facă Guvernul reprezintă un act profund imoral şi o lipsă de respect faţă de nişte oameni care, după ce că au suferit mult în tinereţea lor, sunt condamnaţi să sufere şi acum, la bătrâneţe. Este un act imoral faţă de nişte oameni care în timpul regimului comunist s-au luptat pentru ca România să fie o ţară democratică. Este un act imoral faţă de acei oameni care şi-au riscat viaţa sub drapel, apărând România. Solicit imperativ Guvernului României să renunţe la intenţiile de a tăia din drepturile veteranilor de război şi ale persoanelor care au fost persecutate de regimul comunist. Dacă nu va renunţa, acest lucru va echivala cu o palmă pe obrazul României şi va contribui la grăbirea sfârşitului celor la care m-am referit. Consider că mult mai multe economii la buget s-ar face dacă i s-ar interzice ministrului Gabriel Oprea să se deplaseze în ţară la adunări de partid (UNPR) cu aeronave ale Ministerului Apărării şi cu autoturisme (inclusiv antemergătorii poliţiei militare) ale aceluiaşi minister. |
|
||||
|
"Boc a transformat România în campioana europeană a sărăciei" De când gaşca patronată de Traian Băsescu a pus mâna pe frâiele puterii, românii au dus-o din ce în ce mai prost. Atât eu, cât şi colegii mei am atras de nenumărate ori atenţia asupra direcţiei greşite pe care a luat-o ţara sub conducerea acestui Guvern incompetent şi rău-voitor. În ciuda numeroaselor semnale de alarmă, care nu au venit doar din partea noastră, a liberalilor, ci din diverse zone ale sferei sociale sau europene, Emil Boc şi colegii săi vremelnici de la Palatul Victoria şi-au văzut în continuare doar de propriile interese, fără să ţină cont de faptul că românii vor ajunge la sapă de lemn. Ceea ce, în doi ani, s-a şi întâmplat. Această afirmaţie este susţinută de însuşi Fondul Monetar Internaţional, instituţie la care Emil Boc s-a îndatorat în neştire. Potrivit statisticilor recente ale FMI, România a devenit, oficial, ţara cea mai săracă, cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, depăşind Bulgaria! Mai mult decât atât, mai arată studiul economiştilor de la FMI, dacă nu se schimbă urgent ceva, viitorul nu ne pregăteşte o revenire economică, ci, dimpotrivă, o consolidare pe ultima poziţie a clasamentului privitor la performanţele economice din perioada 2009-2011. Să ne mai mire atunci studiile care ne arată că 82% (!) dintre români cred că ţara noastră merge într-o direcţie greşită? Sau că poporul, cuprins de un pesimism cronic, este mai nemulţumit de acest Guvern decât de toate Executivele din ultimii 20 de ani? Domnilor guvernanţi, pe români i-aţi uitat în momentul doi de la câştigarea alegerilor şi nu v-a mai păsat de soarta lor de atunci încolo. Pe noi refuzaţi să ne ascultaţi din orgoliu, aroganţă şi nepricepere. De societatea civilă aţi trecut de fiecare dată, cu gesturi de sancţionare a dreptului la libera exprimare. De data aceasta v-o spun, însă, organismele economice internaţionale: din 2009 până astăzi, aţi transformat România în campioana sărăciei şi i-aţi adus pe români la disperare! Ştiu că la fel ca mine, stimaţi colegi, mulţi dintre dumneavoastră aţi cerut în repetate rânduri demisia de onoare a Guvernului şi nu aţi primit niciun răspuns. Deciziile aberante trebuie să înceteze, teroarea în ţară trebuie să înceteze, iar lucrurile trebuie să intre încet pe un făgaş normal. Iar dacă acest lucru nu se poate obţine firesc, vom încerca să tăiem răul de la rădăcină printr-o moţiune de cenzură care trebuie să aibă şanse de reuşită! Altfel, pentru România, opţiunile s-au epuizat: mai rău de atât chiar nu se poate! |
|
||||
|
"Premierul Emil Boc trebuie să revină la facultate. Ca student!" Îmbătat de putere şi dornic să rămână în istorie, premierul Emil Boc nu precupeţeşte niciun efort pentru a-şi asigura locul în galeria nemuritorilor neamului. El se dovedeşte a fi consecvent în a nu respecta Constituţia (ce dacă a jurat să o respecte?), astfel că a devenit recordman absolut în materie de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor emise de când e premier. Până în acest moment, în dreptul domniei sale sunt trecute 15 acte normative desfiinţate de către Curtea Constituţională! Dar pentru că aceasta nu e de ajuns, profesorul de drept neconstituţional pare decis să sfideze justiţia şi să ignore două sentinţe ce suspendă aplicarea HG nr.737/2010 privind recalcularea pensiilor speciale de serviciu ale militarilor, poliţiştilor, grefierilor, parlamentarilor, diplomaţilor, angajaţilor Curţii de Conturi, funcţionarilor din aparatul administrativ al Parlamentului etc., emisă de Guvernul Boc în baza Legii nr.119/2010 de instituire a unui nou sistem de calculare a pensiilor. Prima sentinţă de suspendare a aplicării HG nr.737/2010 a fost pronunţată în urmă cu aproape trei săptămâni de Curtea de Apel Cluj, într-un proces intentat de un grup de militari pensionari care cer anularea HG-ului, iar cea de-a doua a fost pronunţată vinerea trecută de Curtea de Apel Bucureşti, într-un proces similar, intentat de o asociaţie a grefierilor pensionari. Cu toate acestea, premierul a declarat că "Legea pensiilor este constituţională, deci se aplică". Se pare că, în viziunea domniei sale, faptul că legea a fost întoarsă în Parlament de şeful domniei-sale nu contează, iar deciziile instanţelor sunt obligatorii doar când îi convine domniei sale! Este foarte adevărat că cele două sentinţe pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar, până când această instanţă se va pronunţa, ele trebuie puse în aplicare, fiind executorii de drept. Motivele pentru care un profesor de drept ajuns prim-ministru ignoră decizia instanţelor de judecată sunt, deocamdată, învăluite în mister. Ne putem doar imagina ce stă la baza acestor declaraţii ale premierului de azi. Probabil că e vorba doar de lipsa unei informări prompte şi corecte, caz în care vinovaţi sunt şi consilierii domniei sale. Sau poate pe vremea când era student nu a apucat să aprofundeze capitolele din materie legate de aplicarea sentinţelor judecătoreşti, iar ca profesor nu l-au interesat. Tocmai de aceea consider că domnul Emil Boc trebuie să revină la facultate şi să studieze, dar mai serios de data aceasta, tot ceea ce ţine de dreptul constituţional. Poate aşa va reţine şi domnia sa faptul că Guvernul nu poate să se substituie puterii judecătoreşti. |
|
||||
|
"O propunere: verificarea medicală şi psihiatrică a candidaţilor la preşedinţie" Am urmărit cu atenţie duminică, la ProTV emisiunea "După 20 de ani", în care a fost invitat preşedintele Traian Băsescu. Am rămas cu un gust amar după această emisiune, evident, din cauza unor afirmaţii ale şefului statului. Domnia sa a spus la un moment dat că a aflat abia acum două luni despre sistemul stimulentelor practicate în cadrul Ministerului Finanţelor. Ceea ce a spus preşedintele este grav. Pentru domnia sa. Din două puncte de vedere. În primul rând, ca şef de stat care are oficial la îndemână toate pârghiile informative din toate domeniile, nu ai voie să nu ştii cum sunt plătiţi angajaţii dintr-unul dintre cele mai importante ministere ale ţării. Asta înseamnă, pe de o parte, că are o echipă de consilieri submediocri, iar pe de altă parte, că acea componentă economică din cadrul serviciilor secrete nu şi-a făcut datoria. Personal înclin însă să cred altceva: preşedintele nu avea cum să nu ştie care este cutuma la Ministerul Finanţelor (acest aspect nu mă face însă să-mi schimb părerea faţă de consilierii prezidenţiali - n.n.). O cutumă care este valabilă de 14 sau 15 ani. Să nu uităm că problema suplimentelor datează din timpul Cabinetului Ciorbea. Şi, de-asemenea, să nu uităm că în respectivul cabinet, Traian Băsescu era ministru. Cum a fost şi în următoarele cabinete, până în primăvara anului 2000, cele conduse de Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Cel puţin în ultimele două, ministrul Traian Băsescu a fost al doilea om din guvern. Între 2000 şi 2004, Traian Băsescu a condus cea mai mare primărie din România. Deci era imposibil ca Traian Băsescu să nu fi cunoscut procedurile de la finanţe. Dacă mai adăugăm şi faptul că Traian Băsescu a fost desemnat în 1997 coordonator şi negociator cu Fondul Monetar Internaţional, cu Banca Mondială şi alte organizaţii financiare internaţionale, practic nu poate pretinde că nu cunoştea practicile financiare interne. Ţinând cont de aceste precedente, nu mă pot gândi decât la faptul că şeful statului încearcă - şi nu este pentru prima oară - să păcălească (nu vreau să folosesc un termen mai dur) din nou pe cetăţenii acestei ţări. Ceea ce este foarte grav şi inacceptabil. Ar mai fi însă şi o altă situaţie. Analizând afirmaţiile de duminică ale lui Traian Băsescu am sesizat o serie de nepotriviri şi incoerenţe. Cu câteva zile în urmă, şeful statului a afirmat că principala nemulţumire pe care a avut-o faţă de fostul ministru de finanţe, Sebastian Vlădescu, a constat în faptul că nu a eliminat mult discutatele (acum) suplimente. Duminică însă Traian Băsescu a făcut însă o dezvăluire interesantă. Redau integral citatul: "Oamenii aceia (funcţionarii din Ministerul Finanţelor - n.n.) nu au dreptul să se revolte, pentru că au fost doi miniştri ai finanţelor, Remeş şi Vlădescu, care s-au întâlnit cu capii Finanţelor şi cu sindicatele şi i-au întrebat: ŤNu vreţi să trecem pe o grilă de salarizare corectă şi să renunţăm la sistemul de stimulente, care nu se ştie cât va mai merge?ť. Iar răspunsul sindicatelor din Finanţe, răspunsul capilor Finanţelor din teritoriu şi de la minister a fost: ŤNu, menţinem sistemul clientelarť. De ce? Acest sistem de stimulente îi face dependenţi de fiecare director, directoraş şi şef de serviciu". Domnul Decebal Traian Remeş a fost ministru al finanţelor între 23 septembrie 1998 - 28 decembrie 2000. Ce pot înţelege de aici? În primul rând că Traian Băsescu a cunoscut încă de pe vremea când era ministru problema stimulentelor, din moment ce a făcut referire la o iniţiativă a lui Decebal Traian Remeş din perioada respectivă. Cum se împacă această afirmaţie cu cea anterioară, în care a spus că aflase de stimulente doar de două luni? De asemenea, cum se împacă afirmaţia anterioară cu aceea că ministrul Vlădescu este vinovat de menţinerea stimulentelor, când duminică a afirmat că acesta a încercat să convingă vârfurile finanţelor să se renunţe la ele? Personal, nu pot da un răspuns la aceste întrebări. Să spui iniţial că ministrul Sebastian Vlădescu a fost demis din cauza stimulentelor, iar după câteva zile să-l faci erou pe această temă, să spui la un moment data că ai aflat de problemă cu două luni înainte, şi după câteva minute să zici că din 1998 sau 1999 ministrul de atunci al finanţelor a încercat fără succes să rezolve problema, să afirmi duminică, 17 octombrie, că premierul Emil Boc a aflat despre stimulente în ziua protestului de la minister, după ce la învestirea noului ministru de finanţe ai făcut tărăboi - de faţă cu premierul-referitor la "poziţia" ministrului revocat legat de stimulente, toate acestea mi se par că ţin de lipsă de coerenţă, de o deficienţă legată de memorie. Totuşi, ţinând cont de importanţa funcţiei, de prerogativele pe care actuala Constituţie le prevede pentru un şef de stat, propun ca înaintea alegerilor prezidenţiale, candidaţii înscrişi în cursă să fie supuşi unui amplu control medical, inclusiv psihiatric. Pentru a nu avea surprize mai târziu. Şi eventual, aceste controale ar putea să fie făcute şi în timpul mandatului. Nu vreau să insinuez ceva vizavi de starea sănătăţii preşedintelui Traian Băsescu, dar unele măsuri de prevedere trebuie luate. |
|
||||
|
"Scumpirea gazelor " Scumpirea gazului pentru populaţie în pragul iernii, într-o perioadă de criză fără precedent, se adaugă la un lung şir de scumpiri, medicamente, produse alimentare, bunuri de larg consum etc. Adunate, toate aceste scumpiri reprezintă o povară financiară pe care mulţi români nu o pot suporta. Afirmaţiile lui Adriean Videanu reprezintă dovada supremă de aroganţă şi de nerecunoaştere a realităţii. Reprezentanţii PDL sunt total rupţi de realitate şi nu cunosc problemele şi dificultăţile cu care se confruntă majoritatea populaţiei. 2 lei în plus la factura de gaze şi 5,7 lei în plus la gigacalorie nu este mult pentru Adriean Videanu, dar pentru un pensionar sau un bugetar căruia salariul i-a fost tăiat cu 25%, scumpirea gazelor este o tragedie. Pentru un om care are venituri de 4-5 milioane de lei lunar, orice leu contează. Probabil aşa gândeşte şi premierul Boc: un şomer în plus nu e un capăt de ţară, un impozit în plus nu o fi foc, o tăiere cu 25% a salariilor nu e o mare tragedie, o firmă în minus nu e un motiv de îngrijorare, o zi trecută fără măsuri de stimulare a economiei şi de creare a locurilor de muncă nu e mare lucru. Asistăm la o dezumanizare totală a actualei guvernări, la lipsa oricărei solidarităţi şi capacităţi de a înţelege realitatea socială. Cei care conduc în acest moment România nu au conştiinţa faptului că îi reprezintă pe cetăţeni şi că trebuie să guverneze în favoarea populaţiei, nu împotriva ei. Liderii PDL ar trebui să se preocupe de guvernarea acestei ţări atât cât încă se află în această postură, şi să nu mai sfideze milioane de cetăţeni români care privesc disperaţi la ei şi aşteaptă ca ceva să se schimbe în bine. |
|
||||
|
"Cel mai preţios capital este omul" Veşnic invocata lipsă de bani nu justifică serviciile tot mai îndoielnice oferite de spitalele româneşti şi ruleta rusească a improvizaţiilor făcute pentru a face activitatea să meargă înainte. Când starea de sănătate a populaţiei se va agrava considerabil, cadrele necesare nu vor fi de găsit. Rolul jucat de salariile mizere, posturile insuficiente şi mediul de lucru penibil pus la dispoziţie se vor vedea cât de curând, dacă nu se iau măsuri urgente. În timp ce Ministerul Sănătăţii nu are altceva mai bun de făcut decât să împartă spitalele pe categorii, după dimensiuni şi competenţe, medicamentele lipsesc iar nemulţumirea cadrelor medicale a ajuns la cota de explozie. Scăderea ponderii medicamentelor decontate în spitale sub zece la sută din total este un semnal de avarie major. Peste jumătate dintre medici au trecut de vârsta de 50 de ani şi mai puţin de o treime sunt bărbaţi. Piramida demografică conturează o problemă majoră de acoperire a necesarului de forţă de muncă în sectorul de sănătate peste zece ani, mai ales dacă ritmul plecărilor personalului tânăr se menţine. Dacă, la începutul acestui deceniu existau circa 45.000 de medici activi, numărul lor se situează în prezent la circa 36.800. Încercarea de revenire spre pragul de 40.000 a eşuat în urma măsurilor aplicate pentru reducerea bugetului sănătăţii până la cota neverosimilă de 3,6% din PIB. Asta în condiţiile în care bolnavii şi tratamentele sunt aceleaşi, dar PIB-ul este la coada Europei. Sunt specialităţi-cheie în care numărul de personal a scăzut chiar şi atunci când s-au înregistrat timide încercări de revigorare pe alte segmente, specialităţi-cheie precum pediatria, medicina internă si chirurgia pediatrică. Avem o imagine destul de clară asupra a cât ne pasă de viitorul copiilor noştri şi ce poţi păţi într-un sistem democratic în care eşti lipsit de vot până la 18 ani. Deficitul de specialişti din sistemul spitalicesc se ridică la circa 8.000 de oameni, şi asta după normativele reduse practicate la noi. Dacă am vrea să ne ducem spre media europeană, ar fi nevoie de aproximativ 28.000 de noi angajaţi, care să facă faţă în condiţii rezonabile. Or, noi nu suntem în stare să plătim nici măcar pentru 23.000 de persoane salariile ridicole de dinaintea măsurii catastrofale de a reduce salariile cu 25%, în fapt mai mult prin adăugarea tăierii unor sporuri şi gărzi. Un calcul simplu arată că ar fi nevoie doar de 0,2% din PIB pentru a majora salariile din sănătate în medie cu 1.000 de euro şi să nu mai plece aproape nimeni în străinătate. Degeaba se dau pensii umflate fără suport, ajutoare din partea statului fără anchete care să arate sursele reale de venit şi subvenţii la energie aruncate fără discernământ. Cu un sistem de sănătate care de-abia îşi mai trage zilele nu se poate vorbi despre politică socială şi grijă faţă oameni. Indiferent câţi bani ar primi cineva, tot trebuie să fie suficient de sănătos pentru a apuca să-i şi cheltuiască. Or, mortalitatea infantilă şi morbiditatea sunt cele mai ridicate din UE, fiind devansaţi chiar de ţări cu resurse mult mai reduse, precum Albania sau Cuba. Altfel spus, nu de bani este vorba, ci de voinţă politică şi de priorităţi, dacă nu cumva eliminarea unei doze de nesimţire este absolut necesară la nivel naţional. Omul este cel mai preţios capital, atât în partea unde munceşte şi consumă, cât şi în partea unde intervine pentru a-şi însănătoşi semenii. |
|
||||
|
"Protestul de la Finanţe" Protestul lucrătorilor de la Finanţe arată cât de gravă este situaţia economică şi financiară a fiecărui român. Oamenii sunt disperaţi pentru că nu pot trăi cu 400 sau 500 de lei lunar. Traian Băsescu şi guvernul său trebuie să înţeleagă că indiferent de explicaţiile pe care le dau în legătură cu statutul legal al stimulentelor, niciun român nu poate supravieţui cu 400 de lei pe lună. Aici nu mai este vorba despre stimulente, sporuri sau salarii, ci despre supravieţuire. Premierul vorbeşte despre acordarea stimulentelor în funcţie de performanţă. În aceste condiţii, domnia sa nici nu ar trebui să-şi primească salariul. Performanţa guvernului este zero. Ministrul Ialomiţianu se contrazice. Pe de o parte vorbeşte despre faptul că toţi angajaţii îşi vor încasa stimulentele pe lunile august şi septembrie, pe de altă parte spune că acestea vor fi acordate după performanţă. Această contradicţie ascunde, de fapt, o încercare de a-i păcăli pe angajaţi, prin promovarea OUG nr.1/2010. Această ordonanţă de urgenţă a Guvernului impune un sistem de calcul total în dezavantajul angajaţilor. Drama tăierilor de stimulente pentru cei de la Finanţe este faptul că în realitate, după reducerile cu 25%, veniturile lor totale au înregistrat scăderi de până la 60%. Rolul stimulentelor era acela de a-i face pe cei mai mulţi angajaţi să ajungă la un venit de 1.000 de ron. Guvernul Băsescu-Boc nu are nicio perspectivă asupra efectelor în lanţ pe care măsurile aberante pe care le impune le au la nivel social. Cum poate trimite inspectorii ANAF să se lupte cu evazioniştii cu 4-500 ron pe lună??? Mai grav este că în faţa nemulţumirii oamenilor, atitudinea afişată de actuala putere este una de dispreţ şi de desconsiderare. Aceasta este o guvernare a forţei. Populaţia este în acest moment captiva unei guvernări ostile care sărăceşte România. |
|
||||
|
"16 octombrie - Ziua Alimentaţiei" Ziua Alimentaţiei este sărbătorită în România, ca şi pe plan mondial, pe 16 octombrie. Este un bun moment pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor de alimentaţie ale românilor. Conform indicaţiilor medicilor nutriţionişti, ei vor trebui să îşi schimbe obişnuinţele alimentare şi să investească în produse sănătoase, astfel încât să aibă o alimentaţie echilibrată şi un corp sănătos. Calitatea alimentaţiei zilnice reprezintă unul dintre importantele principii de respectat, alături de toate celelalte care concură la trăirea unei vieţi frumoase şi sănătoase pentru fiecare dintre noi. În strânsă legătură cu creşterea calităţii alimentaţiei zilnice, fiind un factor determinant, se află realizarea unei agriculturi ecologice şi asigurarea calităţii şi protecţiei mediului înconjurător. Ritmul alert al vieţii contemporane i-a determinat pe români să adopte cultura occidentală a alimentaţiei de tip fast-food, renunţând la gătitul în casă, în detrimentul consumului produselor semipreparate, bogate în conservanţi şi aditivi alimentari, dăunătoare sănătăţii. Acest stil nou de viaţă a condus la creşterea incidenţei afecţiunilor cardiovasculare, a diabetului, a afecţiunilor gastro-intestinale, dar şi la o prevalenţă crescută a obezităţii. Fiecare zi a anului ar trebui să reprezinte pentru noi o zi a alimentaţiei sănătoase. Din păcate, acest lucru nu este posibil. Ritmul trepidant al vieţii şi produsele alimentare pe care le găsim în comerţ, mereu mai intens procesate şi mai pline de E-uri, accentuează, pe zi ce trece, dezechilibrul nostru alimentar. |
|
||||
|
Doresc să încep această declaraţie prin a-mi declara dezamăgirea vizavi de modul celor de la PSD Suceava de a face politică. Toată politica lor se rezumă la a ataca persoane sau a face promisiuni fără acoperire. Se pare că vechile metehne ale FSN-ului nu au dispărut. Domnul deputat C. Nechifor doreşte să recâştige alegerile în Suceava, dar trebuie să şi poată. Cu toată criza, în Suceava se întâmplă lucruri bune, se dau în folosinţă scoli, se reabilitează spitale, se realizează drumuri, aducţiuni de apă, reţele de canalizare. Sunt lucruri care se văd. PSD din Suceava trăieşte într-o lume paralelă. Eu cred că ar vrea să fie la putere, să stoarcă bani din orice, dar lucrul ăsta nu se mai poate, iar oamenii din Suceava i-au taxat. Am început să mă obişnuiesc că lunea este zi de ieşiri infantile ale unor necunoscuţi din PSD Suceava. Noi ne vedem de treabă şi sucevenii, trecând peste toate greutăţile pe care le întâmpină, observă că în judeţul Suceava lucrurile s-au schimbat în bine. Să se uite câte proiecte de anvergură sunt în derulare în Suceava şi cred că ar fi cazul să coboare cu picioarele pe pământ. Politic vorbind, nu pot să ne laude, dar ar fi cazul să dea dovadă de un minim de decenţă. Ei sunt încremeniţi în vechile obişnuinţe: plimbă bătrânii pe la mănăstiri, dau pachete, dar sucevenii, oameni gospodari, nu s-au lăsat şi sper că nu se vor lăsa păcăliţi. Ceea ce face PSD la Suceava, precum şi în întreaga ţară, instigând sindicatele la grevă generală şi oamenii la revoltă (aşa cum au făcut-o la Congresul PSD), nu arată decât că nu ştiu o cale democratică de a accede la putere decât prin acţiuni de tip mineriadă şi poate fi considerat un atac la siguranţa statului român. Ştim cu toţii că acum este o perioadă grea pentru toată lumea, dar cu răbdare, înţelepciune şi nu în ultimul rând, cu încredere din partea oamenilor, am convingerea că o să arătăm în următoarele luni că suntem pe drumul cel bun şi că ceea ce se întâmplă acum, este calea care trebuia urmată pentru a stopa acest declin economic. Eu personal, cât şi colegii mei din PDL, vom duce la bun sfârşit obiectivele propuse în campania electorală şi asta prin munca noastră, a Guvernului şi nu în ultimul rând, a domnului preşedinte al Consiliului judeţean Gheorghe Flutur. Suntem o echipă care nu va face de ruşine Suceava şi nu se va face de ruşine în faţa sucevenilor. |
|
||||
|
"Reforma sistemului sanitar românesc trebuie să continue" Unul dintre cei mai importanţi paşi din ultimii ani pentru reformarea sistemului sanitar românesc este descentralizarea spitalelor. Consider că astfel sistemul sanitar se va transforma într-unul mai eficient, iar descentralizarea va aduce mai multă sustenabilitate, dar şi stabilitate. Dar reforma sistemului sanitar trebuie să continue. Următorii paşi importanţi sunt: identificarea unor surse suplimentare de finanţare a sistemului, informatizarea, reforma structurală a sistemului medical cu punct de plecare medicina primară. Pentru a aduce fonduri la sistemul de sănătate trebuie să se dezvolte şi sistemul privat al asigurărilor de sănătate, ca o alternativă la monopolul statului. Având în vedere bugetul de criză alocat în acest an sistemului sanitar, au intervenit dificultăţi majore în susţinerea programelor de sănătate, a programelor de investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală, ne confruntăm cu probleme în asigurarea necesarului de medicamente şi materiale sanitare în unităţile de primiri urgenţe şi cele de transfuzie sanguină. În aceste condiţii, se impune eficientizarea folosirii resurselor financiare în sistem. Sistemul de sănătate are nevoie de o reformă reală pentru că altfel va intra într-un blocaj total. Introducerea de către Ministerul Sănătăţii a cardului naţional de sănătate, începând cu 1 ianuarie 2011, reprezintă un mijloc de reducere a birocraţiei în sistem. Cetăţenii nu vor mai avea nevoie de adeverinţe care să ateste că sunt plătitori de asigurări, pe acest document urmând să se găsească toate datele privind dovada calităţii de asigurat, dar şi istoricul bolilor şi al tratamentelor. Mai mult, angajatul poate verifica dacă angajatorul a plătit contribuţia la asigurările de sănătate. Punctul de plecare în reformarea structurală a sistemului va fi medicul de familie. Acesta trebuie să aibă posibilitatea să-şi exercite meseria, nu să fie un funcţionar care completează reţete şi borderouri cum se întâmplă acum. Reformarea sistemului de medicină primară va fi regândită asemănător cu sistemul de urgenţă 112. În fiecare judeţ va fi înfiinţat câte un call-center, la care cetăţeanul poate apela atunci când are nevoie de o consultaţie de la medicul de familie, la ambulatoriul de specialitate sau la spital. De asemenea, crearea cadrului legislativ necesar pentru implementarea şi în sistemul sanitar a managementului corporatist este un alt pas spre reforma sistemului sanitar românesc. Astfel, 3-4 spitale vor putea fi conduse de către un manager sau de o firmă de management specializată. Şi nu în ultimul rând, o strategie cu măsuri pe termen scurt şi mediu pentru stoparea migraţiei medicilor tineri este extrem de importantă şi elaborarea unui program pentru susţinerea medicilor în mediul rural, acolo unde asistenţa medicală este deficitară. Medicul rezident trebuie să aibă mai multă stabilitate prin asigurarea unui loc de muncă după terminarea studiilor şi asigurarea gratuită a unei locuinţe prin colaborarea cu alte ministere. Doar prin implementarea acestor măsuri putem transforma actualul sistem sanitar într-unul eficient care să ofere pacienţilor servicii medicale de calitate şi putem rezolva măcar o parte din problemele existente la ora actuală. |
|
||||
|
"Nevoia acută de reformă şi dialog în România" Am ajuns, din păcate, la limita suportabilităţii societăţii româneşti. Avem nevoie de reforme acum mai acut ca niciodată. Dacă până acum a existat un dialog al instituţiilor şi al forţelor politice, în ultimii doi ani, asistăm la o degradare accentuată a aceloraşi instituţii. Dialogul, cuvânt care pare că a dispărut cu desăvârşire din vocabularul nostru uzual din cauza încăpăţânării lui Traian Băsescu de a refuza dialogul social cu sindicatele şi societatea civilă, şi compromisul politic cu partidele din opoziţie în vremurile acestea de criză economică cumplită poate duce în lunile viitoare la manifestări de stradă mai violente ce ne vor îndrepta spre anarhie, criză economică totală şi, probabil, spre disoluţia instituţiilor statului. Probabil că asta şi doreşte domnul preşedinte Băsescu. Dar îi reamintim care îi sunt atribuţiile prevăzute de Constituţie: Conform art. 80: "(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate." Ceea ce a făcut acum, cu cinism, preşedintele Băsescu este asumarea, dincolo de orice prevederi legale, a anunţării unor decizii cu consecinţe dramatice asupra multor milioane de români şi anihilarea rolului şi responsabilităţii Guvernului României. Guvernul este instituţia care trebuia să îşi asume public toate aceste măsuri şi responsabilitatea politică a luării unor astfel de decizii. Aşadar, acţiunile preşedintelui României prăbuşesc orice standarde minimale de responsabilitate şi acţiune politică! După minciunile succesive din ultimii doi ani, când a promulgat şi susţinut public promisiunea populistă a creşterii salariilor cu 50%, după ce a negat că în România va fi criză, după ce a recunoscut-o tardiv, dar a specificat că Guvernul nu trebuie să se lupte cu criza şi după ce a anunţat în campania electorală prezidenţială ieşirea din criză în trimestrul I al anului 2010, domnul Traian Băsescu şi-a pierdut orice fel de credibilitate. România a devenit teatrul unei lupte surde între reprezentanţii aceleiaşi baricade, respectiv între preşedinte şi oamenii pe care domnia sa i-a girat să fie miniştrii în Guvernul Boc, iar populaţia ţării, măcinată de efectele crizei şi al neajunsurilor financiare, este din nou deturnată de la adevăratele sale probleme, fiind silită să urmărească circul mediatic de prost gust pe care-l servesc mai marii vremelnici ai României. Cetăţeanul român este văzut de către cei care conduc statul doar ca o povară, ca o sursă de venit care nu cotizează suficient. A venit momentul în care preşedintele Băsescu trebuie să devină sincer cu forţele politice şi sociale din România, este necesar doar ca domnia sa să înţeleagă acest lucru şi să schimbe modul de abordare. Exemplul a fost dat de mandatul 2000 - 2004 al fostului preşedinte Iliescu. Dacă doreşte, va avea în partidele de opoziţie un partener, un aliat, în condiţiile în care relansarea economiei nu se poate realiza pe fondul unei crize totale spre care se îndreaptă România. |
|
||||
|
Domnul George Ionescu: "Un român cucereşte vârful Europa" Pe 11 octombrie 2006, alpinistul român Constantin "Ticu" Lăcătuşu a reuşit, în premieră mondială, cucerirea "Vârfului Necunoscut" (6.403 m), din masivul himalayan Tsartse. Zona vârfului Tsartse a fost deschisă străinilor de către autorităţile nepaleze în 2001. Alpinistul român a ajuns în Nepal pe 23 septembrie 2006, alături de doi alpinişti germani experimentaţi, Gotz Wiegand şi Frank Mentzner. Explorând blogul lui Constantin Lăcătuşu, cititorii fac cunoştinţă cu întâmplările ce au presărat drumul alpinistului către masivul Tsartse, aflând totodată şi motivele pentru care el şi-a ales să escaladeze acest vârf: era cel mai înalt din masiv, nu avea nume (putând fi "botezat" de către alpinişti) şi era mai aproape cu circa două ore faţă de Tsartse. "Aveam o şansă importantă de a cuceri cel mai înalt pisc din acest masiv, care ne făcuse "cu ochiul" şi pe hartă şi pe Thapa Peak, cu câteva zile în urmă. La ora 13.30, pe o furtună năprasnică, vârful fără nume, cel mai înalt din Mukut (Sandachhe Himal) este cucerit. Am ajuns acolo primul, urmat la 15 minute de Frank şi la circa 25 minute de Goetz. Cota 6403 metri. Aveam dreptul să dau un nume acestui vârf, încă necălcat de nimeni până atunci. L-am botezat "Peak Europa". Frank şi Gotz au fost de acord şi aşa a rămas. Poza cu tricolorul a ieşit perfect. Visul fiind împlinit, ne grăbim să coborâm, bănuind ce ne aşteaptă", scria Constantin Lăcătuşu pe blog. Expediţia "International Himalayan Expedition 2006, prima urcare pe vârful Tsartse, 6.346 m" a durat 46 de zile, a avut un buget estimativ de 41.360 de dolari, din care mai mult de jumătate a reprezentat cheltuieli de transport şi cazare. Ticu Lăcătuşu este românul care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente, având cel mai bogat palmares alpin: primul vârf de 8.000 de metri pentru România (Broad Peak - 8.047 metri, în 1992), primul român pe Everest (8.850 metri, în 1995), primul român solitar pe un vârf de peste 8.000 metri (Cho Oyu - 8.201 metri, în 1998). La performanţele sale se adaugă numeroase distincţii şi premii sportive şi de televiziune, dar şi realizarea de documentare. În 1999, Ticu Lăcătuşu a câştigat marele premiu "Cel mai bun sportiv al anului", alături de Gabriela Szabo. Datorită acestei unice performanţe, alpinistul Constantin Lăcătuşu situează România lângă puţinele state ale lumii ai căror alpinişti au reuşit să parcurgă piscurile himalayene de peste 6.000 metri. |
|
||||
|
"Cheltuirea banului public" Există o vorbă care spune că "nimeni nu poate câştiga cât poate cheltui"; întrebarea care se pune este dacă aceste cheltuieli efectuate din banul public sunt necesare, legale, oportune şi îndeplinesc condiţiile de eficienţă, economicitate şi eficacitate. Dacă avem în vedere faptul că banul public trebuie cheltuit în interes public, atunci cum explicăm efectuarea de obiective care nu au nimic de a face cu interesul public, iar costurile cu acestea depăşesc cu mult nu numai realul, dar şi imaginarul (şcoli unde nu mai sunt elevi, săli de sport unde nu sunt sportivi, drumuri unde nu este circulaţie), fiind de 4 - 5 ori mai mari decât cele din ţările vecine. De ce nu se vorbeşte nimic despre studiul efectuat de Institutul de Cercetări Economice şi Institutul de Cercetări a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române care arată că suntem pe ultimul loc în Europa atât în ceea ce priveşte cheltuielile sociale totale (36,1% din buget), cât şi cheltuielile cu protecţia socială (13% din buget), în timp ce media europeană este de 55,9% şi respectiv 30,1% din buget? De ce se confundă voit în discursul politic cheltuielile sociale cu cheltuielile cu protecţia socială, care sunt numai o parte din acestea? Unde s-a cheltuit cea mai mare parte din buget (63,9%) şi de ce s-au umflat ireal cheltuielile sociale? Sau s-a făcut asta numai pentru a se putea tăia tocmai de acolo şi pentru a nu afecta scurgerile de bani publici către categoriile clientelare de sorginte politică sau mafiotă? Dacă nu înţelegem că în mod natural omul redevine măsura tuturor lucrurilor şi că totul porneşte şi revine la om, nu vom înţelege nimic, nici din ce se întâmplă în România şi nici în lume în această perioadă în care criza de identitate este mai mare decât criza economică sau financiară. Statul român, cu ansamblul instituţiilor sale, are nevoie de o reformă fundamentală prin disponibilizarea clientelei politice şi mobilizarea elitelor competente care de 20 de ani au fost învinse, risipite sau alungate de clientele. |
|
||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Stimulentele în salarii - altă păcăleală PD!" Salariaţii din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au fost uitaţi intenţionat când s-a elaborat legea salarizării unitare, veniturile lor urmând să fie majorate prin acordarea de stimulente. Aceşti bugetari au rămas la coada grilei de salarizare, doar pentru că guvernanţii păcăleau Fondul Monetar Internaţional prin prezentarea unor salarii mai mici plătite din bugetul de stat, însă completate din venituri extrabugetare. Acum, în ultima parte a anului, s-a ajuns la concluzia că acestor oameni ar trebui să li se facă dreptate mărindu-le salariul de bază şi armonizându-l cu restul amărâtei de grile de salarizare valabilă pentru toţi bugetarii din România. Dacă ar fi procedat normal şi ar fi aranjat grila, ar fi trebuit să dea piept cu sindicatele, cu întreaga societate şi să stabilească salarii mai mari decât ar vrea să dea, pentru că nu poţi să ceri competenţă şi luptă împotriva corupţiei de la nişte salariaţi prost plătiţi, chiar umiliţi de felul în care sunt trataţi. Guvernul a găsit o altă şmecherie: media lunară a stimulentelor din anul 2009 o includem în salariul de bază şi aşa creştem în grilă salariul celor din finanţe. De fapt, acest guvern machiavelic recunoaşte tocmai sistemul pe care îl critică: clientela a primit bani mai mulţi în 2009, va primi tot mai mult şi în 2010, chiar aceşti salariaţi vor beneficia de salarii de bază mai mari, pentru că au primit stimulente în valori mai mari făcând parte din clientela pd-istă. De asemenea, cei cu salarii mici, cu stimulente puţine, la mâna şi la cheremul şefilor, vor primi o nimica toată, adică dezechilibrele semnalate vor face răul care se negocia obscur să devină politică de stat în domeniul salarizării. Aceasta este o altă păcăleală PD-istă, păcăleala unui guvern incompetent, iresponsabil, a unui guvern antinaţional! Acest guvern este ticălos şi trebuie înlăturat imediat! |
|
||||
|
"Reforma statului până la disoluţie?" Guvernarea actuală a ajuns la putere promiţând cetăţenilor reforma statului. Păcat că reprezentanţii PDL n-au spus atunci şi în ce constă reforma pe care urmau s-o facă. După cum arată acum sondajele de opinie, în 2008, dar şi în 2009, ar fi strâns mult mai puţine voturi. "Reformă", "descentralizare", "restructurare" au fost doar nişte cuvinte seducătoare, menite să cucerească electoratul cu forţa lor de atracţie. Pentru că cine nu-şi doreşte o Românie modernă, europeană, prosperă? însă i-ar mai fi votat românii în 2008 şi 2009 dacă ar fi ştiut ce-i aşteaptă în 2010? Sub aceste cuvinte amăgitoare s-au ascuns altele, care de data aceasta chiar au descris corect o realitate: disponibilizări, reducerea salariilor, îngheţarea pensiilor. De ce n-au spus de la bun început că asta e "reforma statului" pe care vor s-o facă? Au promis reformarea statului şi au adus disoluţia statului: greve, proteste, demonstraţii şi mitinguri care paralizează instituţiile statului. Pentru că "reforma" lor înseamnă disperare pentru cetăţeni: disperare pentru cei din învăţământ, din sănătate, din finanţe, din ordinea publică, din administraţie. Aşa-zisa "reformă" a adus oamenii la limita suportabilităţii. Ar trebui să facă toţi greva foamei pentru ca Guvernul să ia aminte la nemulţumirile oamenilor? Dar dacă Guvernul nu dă semne că i-ar păsa de ce se întâmplă în societate, cu cetăţenii, cu instituţiile, atunci Parlamentul ţării nu poate să rămână indiferent. Nu sindicatele, nici grevele şi nici manifestaţiile de protest nu dau jos guvernul. Acestea nu exprimă decât nemulţumirea populaţiei, refuzul de a mai accepta o "reformă" care aruncă ţara în haos. Ci Parlamentul este cel responsabil de activitatea Guvernului, de performanţa sau eşecul lui. Conform Constituţiei, Parlamentul învesteşte Guvernul cu încredere şi tot el îi poate retrage această încredere. El este cel care trebuie să ia măsuri când guvernarea se dovedeşte a fi dezastruoasă. Iar acum acest lucru se întâmplă: guvernarea PDL îndreaptă ţara spre prăpastie. Este, aşadar, de datoria noastră, a tuturor parlamentarilor, să ne exprimăm neîncrederea în acest guvern şi să votăm moţiunea de cenzură. E în puterea noastră! Reforma poate fi făcută şi altfel, iar PSD ştie să o facă! |
|
||||
|
Domnul Florentin Gust Băloşin: "Nepăsarea Guvernului ne costă vieţi omeneşti" Declaraţia politică pe care o susţin astăzi va fi centrată pe creşterea alarmantă a fenomenului violenţei în municipiul Craiova. După cum bine ştiţi, în data de 7 octombrie 2010, în faţa liceului "Tudor Arghezi" din Craiova, elevul Andrei Goreci a fost înjunghiat mortal de un fost coleg de liceu. După doar câteva ore de la întâmplarea tragediei, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a deplasat de urgenţă la Craiova pentru a urmări personal modul în care se derulează ancheta. Ministrul a afirmat, în cadrul acestei vizite, că în judeţul Dolj, în ultimele 9 luni, actele de violenţă au crescut cu 6%. În acelaşi timp, în urma unor sondaje privind violenţa în şcoli, România ocupă locul al doilea în Europa. Cum s-a ajuns la această situaţie şi care sunt şansele ca pe viitor să fie remediată? În primul rând, permiteţi-mi, domnule ministru Igaş, să vă spun că o simplă constatare a procentului de creştere a violenţei nu reprezintă o soluţie viabilă a problemelor cu care se confruntă judeţul Dolj şi implicit municipiul Craiova. Unele acte de violenţă sunt mediatizate intens, însă majoritatea nu sunt, iar acestea se derulează cu o frecvenţă îngrijorătoare. De ce să ne mire faptul că România ocupă locul al doilea privind fenomenul violenţei în şcoli atât timp cât cadrele didactice sunt demotivate în urma scăderilor salariale? Şi cât timp numărul cadrelor didactice este în continuă scădere, deoarece tot mai mulţi profesori abandonează sistemul de învăţământ în favoarea unor locuri de muncă în străinătate? Să nu uităm nici de şcolile din mediul rural unde situaţia cadrelor didactice este de-a dreptul dramatică. Un alt aspect grav al şcolilor din România este şi faptul că nu sunt există psihologi care să asigure consilierea necesară elevilor pentru a evita manifestările violente. Nu există nici programe clare, demarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, adresate elevilor, care să aibă ca efect diminuarea acestui fenomen al delicvenţei juvenile. O altă cauză a acestor fenomene stradale este şi faptul că numărul poliţiştilor comunitari a fost diminuat, iar perimetrul pe care trebuie să-l asigure aceştia este unul mult prea mare pentru efectivele existente. Pe de altă parte, nici situaţia agenţilor de poliţie nu este una încurajatoare. În urma disponibilizărilor de personal se ridică o altă problemă, aceea a numărului redus de poliţişti care nu pot face faţă solicitărilor şi care, pe deasupra, se confruntă şi cu diminuările salariale. În aceste condiţii cine este vinovat de tot ceea ce se întâmplă cu siguranţa noastră, a cetăţenilor, domnule prim-ministru? Privind acest tablou general nu este de mirare de ce fenomenul violenţei şi implicit al delincventei juvenile a atins cote alarmante. Aşadar, domnule prim-ministru, atât timp cât Cabinetul pe care îl conduceţi nu va veni cu programe şi strategii coerente, acest fenomen se va agrava de la un an la altul. Sesizând absenţa unor astfel de programe, ONG-urile craiovene au venit cu o iniţiativă de conştientizare a opiniei publice şi a autorităţilor locale asupra lipsei unor programe de reeducare şi reintegrare a unor tineri cu comportamente antisociale, însă autorităţile locale au refuzat dialogul cu acestea spunând că astfel de activităţi vor aduce încă o pată neagră asupra oraşului Craiova. Domnule prim-ministru Emil Boc, vă solicit ca măcar în al doisprezecelea ceas să demaraţi împreună cu miniştrii responsabili din Cabinetul pe care îl conduceţi programe coerente şi aplicabile de ameliorare a fenomenului violenţei prezent nu doar în Craiova, ci la nivelul întregii ţări. |
|
||||
|
"Români fără drepturi" Angajaţii de la finanţe nu au dreptul să protesteze: aceasta este afirmaţia prin care preşedintele Băsescu îşi reconfirmă poziţia de dictator, călcând în picioare dreptul la libera exprimare şi la protest, drepturi garantate prin Constituţia României. Săptămâna trecută am asistat la furia oamenilor şi am văzut că situaţia angajaţilor din sistemul bugetar este din ce în ce mai grea, fiind departe de a fi rezolvată. Guvernul Boc este unicul vinovat pentru această situaţie. Am văzut cum ministrul Ialomiţianu s-a închis în birou, ignorându-i şi sfidându-i pe oamenii din propriul minister. Cei care conduc ţara nu vor decât să pună stăpânire pe administraţiile financiare, numind în funcţii de directori proprii acoliţi. Nu mai este niciunul care să se aplece asupra problemelor angajaţilor simpli, iar protestul a devenit, pentru aceştia din urmă, singura metodă de manifestare. Lozincile strigate de către protestatari săptămâna trecută arată situaţia gravă în care România a ajuns. Angajaţii şi-au strigat ofurile şi i-au numit "hoţi" pe cei care îi conduc. Această reacţie este reacţia unor oameni care trăiesc, unii, după 30 de ani de muncă, cu 400 de lei pe lună. Oameni cu studii superioare care câştigă mai puţin de 100 de euro. Asta în condiţiile în care viaţa din România este scumpă, cu preţuri care uneori depăşesc preţurile din ţările occidentale şi în condiţiile în care politicienii portocalii promiteau nu de mult, în campania electorală, un salariu mediu de 900 de euro. România, doamnelor şi domnilor deputaţi, a devenit bătaia de joc a unor politicieni incapabili şi incompetenţi, al căror unic interes este interesul propriu. Angajaţii nu trebuie să stea la mila şefilor. Ministrul Ialomiţianu a anunţat că aceştia vor primi stimulentele restante pe lunile august şi septembrie, iar apoi şi-a schimbat poziţia anunţând că doar unii dintre aceştia îşi vor primi drepturile. Acest fapt nu poate decât să preceadă noi proteste, întrucât oamenii nu vor mai accepta să fie călcaţi în picioare. Foamea este periculoasă, iar viitorul României se află sub semnul sărăciei. Situaţia de astăzi este rezultatul reformelor eşuate ale guvernului Boc şi contrariul promisiunilor de a trăi bine. Este rezultatul numirii în funcţii a unor oameni coloraţi politic, fără pregătire şi viziune, al lipsei de competenţă şi valoare, cât şi al lipsei de comunicare cu românii. România mai are o singură opţiune: îndepărtarea Guvernului Boc prin orice mijloc democratic. |
|
||||
|
"Reforma foamei 2" Era odinioară un om atât de sărac încât n-avea după ce bea apă. Singura sa avere o constituia un măgăruş, rămas moştenire de la taică-său. Venind iarna, nu i-a mai putut cumpăra fân destul şi, în fiecare zi, raţia măgăruşului devenea din ce în ce mai mică. Într-o zi, îi mai rămăseseră doar două paie. Omul nostru le luă, hotărât să i le ducă şi pe-alea măgăruşului. Mare surpriză avu, însă, când, intrând în grajd, găsi măgăruşul mort de foame. Atunci, răbufni cu năduf: "Ce măgar prost! A murit tocmai când se învăţase cu postitul...!". Cam aşa şi cu puterea neputincioasă de la cârma României de azi: taie tot, ia şapte piei de pe omul de rând şi îşi macină gureşă uimirea când românul face dovada că s-a cam săturat de o conducere mai proastă decât puiul de măgar! Nu demult, adică în ziua în care debutase protestul de la Ministerul Finanţelor, un cunoscut coleg portocaliu la suflet şi gândire - atât de cunoscut, încât mi-e şi jenă ca să-i amintesc numele... - dădea o declaraţie din care îi răzbătea o uimire atât de naivă, încât îţi venea să-i dai biberonul cu lapte şi untură de peşte, ca să crească mare şi deştept! Şi zicea colegul nostru, arătându-şi măsura inteligenţei, că este foarte uimit că, timp de 20 de ani, finanţiştii nu şi-au arătat nemulţumirile şi tocmai acum, când li s-au redus veniturile cu cel puţin 60%, i-a apucat protestul! Nu ştiu de ce, dar înclin să cred că, în colegiul din care provine, mulţi dintre cei care au considerat că-i reprezintă şi l-au votat pe colegul nostru cel debordant de inteligent, au fugit să găsească repede un loc de dat cu capul! Căci, întocmai ca proprietarul măgarului antepomenit, colegul care se mira de zor în faţa unor microfoane, nu putea să-şi închipuie că, dacă n-are ce mânca, un om poate să moară de foame! Asta e: gândire portocalie cu premeditare, care arată cât de desprinşi de realitate au devenit PDL-iştii şi acoliţii lor de când sunt la cârma ţării! E o dovadă că au stat prea mult la putere şi că, spre binele naţiei acesteia multimilenare, e timpul să plece şi cel puţin 50 de ani să nu mai audă nimeni de ei, până nu coboară cu picioarele pe pământ! Căci, cu gândirea Mariei Antoaneta, vor păţi la fel - e cunoscută replica dată de aceasta când parizienii, înfometaţi, au strigat în faţa palatului Tuilleries: "N-avem pâine!", iar în suverana-i prostie, care avea s-o ducă şi la eşafod, a replicat: "Nu-i pâine? Atunci, să mănânce cozonaci!". Căci, frivolitatea puerilă a cârmuitorilor, hoţia ridicată la rang de politică de stat, indiferenţa regală faţă de suferinţele poporului, stilul de gândire şi de viaţă care ruinează o naţiune, aşa cum a dovedit şi familia Ceauşescu (deşi din ce în ce mai mulţi români se-ntreabă de ce i-am dat jos, dacă o ducem mai rău!), au un singur drum - bineînţeles, simbolic: de la palat la eşafod. Aşa că, de la Eschil citire: "Aspru e poporul când scapă de nenorocire!" |
|
||||
|
«Reforma opoziţiei sau "Se poate şi fără"» Sculatu-s-a, măre, după retragerea opoziţiei din sală şi prinderea la furat a puterii, distinsul ex-Cotoi, cu o declaraţie foarte cotoioasă, care a ridicat părul pe ceafa oricărui om de bun-simţ şi cu capul pe umeri: că, cică, într-un parlament cu democraţie majoritară portocalie, se poate şi fără opoziţie! Halucinant a fost însă când stăpânul celui care se crede un şmecher cotoi bătrân a dat pe gură, la întâlnirea cu cel care ocupă degeaba scaunul unui premier competent, că, în marea-i milă, inteligenţă, putere şi pricepere în a nu duce paharul cu cuburi de gheaţă la ureche (ştiţi vorba aia: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea..."), va substitui el opoziţia în discuţiile cu guvernul! Şi, uite-aşa, au reuşit portocaliii să arate urbi et orbi cum ar trebui, după mintea lor cărăbănită cu sorcova, să fie un parlament - de preferat unicameral: doar ei şi acoliţii lor, care să voteze la patru mâini şi cinci cartele, din trei în "paişpe" fără vreo urmă de opoziţie. Un fel de Mare Adunare Naţională portocalie ultraobedientă, în care cel ce e preşedinte să poată să se manifeste exact cum visează el noaptea. În care dictatura personală să fie noua lege, bunul plac, cheful şi ţâfna prezidenţială suprema lex est, milioanele de români neavând alt scop în viaţă, după gândirea cu premeditare a băsescienilor, decât a slugări puterea şi a o pupa-n trei litere, de la primul strigăt, din maternitate, şi până la punerea mâinilor pe piept. Băsescienii au nevoie de o opoziţie reformată după chipul şi asemănarea lor: "pupinbăsistă" până la moarte, care să intre în parlament mancurtizată şi să iasă din parlament cu privirea fixă şi spălată pe creier, care să se lupte neobosit cu poporul român şi să-1 schilodească în toată fibra sa naţională drept mulţumire că a fost adusă în fruntea bucatelor. O opoziţie care să facă sluj după cum doreşte până şi ultimul "pupinbăsist" sfertodoct, a cărui singură calitate umană ar fi, în concepţia portocalie, apartenenţa la PDL! Este de mirare cum UDMR şi cum reprezentanţii minorităţilor naţionale pot sta alături de nişte indivizi care nu au nimic sfânt! Este de mirare cum UDMR-ul, cunoscut ca un partid corect măcar faţă de proprii alegători, urmăreşte cu nepăsare cum aceştia sunt măcelăriţi de către actuala putere, în complicitate cu vârfurile politice ale maghiarimii! Este de mirare cum Marko Bela şi ai săi se uită ca drogaţi, cu privirea-n gol şi fără a pricepe nimic, la înjumătăţirea veniturilor maghiarimii de rând, care i-a trimis în Parlament, să le apere interesele şi nivelul de trai! Sic transit gloria mundi! Am ajuns noi, PSD-iştii, să le cerem UDMR-iştilor să se trezească! E bine! Înseamnă că suntem iarăşi apţi de a readuce democraţia în matca ei, de a conduce o ţară, indiferent de naţionalităţile din ea, fie maghiari, fie saşi, fie lipoveni! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
"Eu când vreau să îmi asum, îmi asum!" Vă aduc astăzi în atenţie o problemă extrem de importantă, intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe noua Lege a educaţiei, dar şi câteva motive pentru care acest lucru nu trebuie să se întâmple. Sunteţi de acord cu mine că această lege este una vitală pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul României. Trebuie să cântărim cu foarte multă atenţie fiecare prevedere a acestei legi, pentru că de ea depinde formarea tinerelor generaţii, altfel spus, viitorul ţării. Cei care stau astăzi pe băncile şcolii sunt cei care mâine vor conduce România. Dacă le vom da acum o lege greşită, vom fi şi mai responsabili pentru direcţia greşită în care va merge România. Lansez o întrebare: dacă este o lege atât de importantă, de ce atâta grabă? De ce Guvernul vrea să o treacă prin asumarea răspunderii? Această formulă nefericită, care încalcă toate cutumele şi legile, afectând de asemenea şi democraţia, anulează orice comunicare şi dialog între cei care au lucrat şi lucrează la textul noii legi a educaţiei şi beneficiarii acesteia, elevi, cadre didactice şi părinţi deopotrivă. În al doilea rând, stimaţi colegi, ne place să credem că această lege trebuie să fie racordată la realităţile economice şi sociale ale prezentului, să fie efectul viziunii despre viitor pe care o avem în prezent. Dorinţa de asumare cu orice preţ demonstrează că nu aveţi nicio viziune. Este doar un gest de sfidare la adresa celor care încă mai lucrează la textul noii legi a educaţiei, iar asumarea nu va face decât să bulverseze şi să destabilizeze învăţământul românesc, pentru că rezultatul final nu va fi rodul unui consens, ci al unor confruntări politice special create pentru ca asumarea să fie posibilă. Stimaţi colegi, în calitate de cadru didactic, am o bună reprezentare a modului în care trebuie să arate noua lege. Ştiu care sunt deficienţele sistemului - subfinanţarea cronică, promovarea nonvalorilor în actul de decizie - pentru a mă referi numai la viciile "politice" ale acestuia. În altă ordine de idei, transferarea clasei a noua la învăţământul gimnazial ar echivala cu o catastrofă. Vom condamna elevii să rămână la ţară, unde nu au nici cadre calificate să le desăvârşească educaţia, nici spaţii adecvate. Altă greşeală majoră: se doreşte desfiinţarea învăţământului profesional, uitând că ţara se reconstruieşte nu numai cu ajutorul "competenţelor digitale", ci şi cu fierari-betonişti sau tractorişti. Nu în ultimul rând, şi mă voi opri aici cu exemplele, se doreşte ca liceul să aibă trei ani de zile. Ar fi nu numai o încălcare a tradiţiei româneşti, ci şi o amputare a perioadei în care elevul îşi formează şi validează competenţele care îl vor îndrepta spre viitoarea meserie. Peste toate aceste rele, descentralizare cu orice preţ. România nu este pregătită economic şi social pentru descentralizare. Rezultatele acesteia vor fi dezastruoase. Dar, vorba filmului, eu când vreau să descentralizez, distrug! Şi apoi fluier. A pagubă, bineînţeles. În loc să corectăm aceste erori, ne automutilăm în faţa Europei, pentru a arăta că situaţia actuală a României se datorează învăţământului din anii anteriori. Fals, stimaţi colegi: învăţământul este în criză tocmai din cauza celor care au creat şi adâncit criza economică şi financiară pe care o traversăm. Este vina Guvernului actual, care a aruncat în haos învăţământul şi cercetarea. De ce, cunoscând aceste realităţi, vreţi să îl bulversaţi şi mai tare? De ce, în faţa acestui dezastru, continuaţi să distrugeţi şi mai mult învăţământul? L-aş ruga pe domnul ministru Daniel Funeriu să îmi răspundă, dar ştiu că răspunsurile nu se află la domnia sa. În consecinţă, adresez aceste întrebări întregului Guvern, domnului prim-ministru Emil Boc şi reprezentanţilor PDL. În statele civilizate, guvernele investesc în educaţie, nu taie bugete şi nu dau cadrele didactice afară. La noi, învăţământul a fost prioritar doar când a fost vorba de reducerea bugetului. Acum, aşa lovit cum este, învăţământul trebuie să treacă şi printr-o asumare. Nu asumare va fi, ci o subminare clară a statului! Stimaţi colegi, vă solicit să nu permiteţi ca un sistem de învăţământ recunoscut, cu tradiţii şi valori certe, să ajungă să fie obiectul unor negocieri politice meschine! Nu vă asumaţi răspunderea, stimaţi colegi de la PDL! Demonstraţi acum, în al doisprezecelea ceas, că nu suferiţi de meningită morală! Vă este cunoscut filmul "Eu când vreau să fluier, fluier". Este o definiţie a încăpăţânării, a egoismului şi a lipsei de dialog. Înainte de '89, a mai procedat cineva la fel: îşi asuma răspunderea pentru orice, fără a ţine cont de nevoile şi problemele noastre. Acel om a sfârşit rău. |
|
||||
|
"Prostia guvernării - scutul secret de protecţie a României?!" Aflăm din sursele generoase ale mediului Internet că România este pe cale de a deveni cea de-a 11-a ţară din lume fără armată. E interesant de văzut care sunt celelalte ţări fără armate şi de ce nu au: Andorra Ţara asta avea o armată de 10 oameni în 1914, suficienţi însă pentru a declara război Germaniei şi a participa la cel de al Doilea Război Mondial. Nu ştim câţi s-au mai întors acasă, dar este ţara cu cele mai mici pierderi în oameni şi totodată cu cel mai mare procentaj de pierderi. Situaţia a fost atât de jenantă la capitolul statistică pierderi, încât după 1931 s-a renunţat la armată şi acum are doar forţe de poliţie cu sarcini duble. Se află însă sub protecţia fermă a Franţei, a Spaniei şi NATO. Costa Rica Situată în America Centrală, Costa Rica a avut armată până în a doua jumătate a secolului XX. Nu mai are armată din anul 1948, din cauza războiului civil în care au murit foarte mulţi oameni. Are însă tratate cu 21 de ţări, inclusiv SUA, prin care acestea se obligă să-i apere suveranitatea, în cazul unui atac. Grenada Un nume războinic pentru o ţară care din 1983, de la intervenţia SUA, nu mai are armată. De ce să o plăteşti, echipezi, înzestrezi, când ai vecini ca SUA? Ar fi un nonsens, nu? Are ceva forţe de poliţie şi un Sistem de Protecţie Regională, dar fără armată. Cam aşa cum o să avem noi. Şi se bazează pe un eventual ajutor nedeclarat al unor vecini cam cât plantaţiile de lubeniţe din Dăbuleni. Insulele Marshall Când te numeşti Marshall, mai ai nevoie de armată? Aflându-se sub protectorat SUA, au considerat de cuviinţă ca protectorul să se ocupe de apărarea ţării, aşa că au dat pas armatei. Şi bine au făcut. Ce s-ar face Boc acolo? Cui ar mai recalcula pensiile? Insulele Solomon Aflate sub protectorat britanic, s-au văzut lăsate de izbelişte în 1893, când au avut loc tulburări, fiind necesară intervenţia Noii Zeelande şi Australiei cu care acum au un acord de protecţie contra cost. Lichtenstein S-a lăsat de manevre militare din 1868, de la războiul austro-prusac, dându-şi seama că armata cu aşa vecini costă mai mult decât lipsa ei, cu aceleaşi rezultate. Are o Poliţie Naţională, dar nu are protector. Neavând duşmani, ce să facă cu prietenii? Nauru Este cel mai mic stat insular, situat în Micronezia, are 21 de kilometri pătraţi şi nu îi lipseşte numai armata, ci şi capitala. Încă nu s-a oferit nicio familie să îşi declare coliba drept capitala ţării. Palau Ca şi alte insule minuscule cu pretenţie de stat, se află sub protectoratul Statelor Unite şi asta îi ocupă tot timpul. Samoa Samoa nu are nevoie de armată, pentru că nu are duşmani şi nici n-are nevoie de prieteni ca Statele Unite. Se înţelege mai bine cu Noua Zeelandă, dar fără comandă fermă. Doar un gentlemen's agreement. Vatican Cel mai mic stat din lume a renunţat la Garda Palatina, un fel de serviciu de gardă, în anul 1970, când a luat foc corpul de gardă şi şi-au dat brusc seama că nu mai au nevoie de serviciile gărzilor. Când te apără Doamne-Doamne, ce îţi mai trebuie armată? România România nu va mai avea armată din 2011. Motivul? Are cea mai proastă guvernare din lume şi cum de prostie se fereşte toată lumea, cine să se apropie de noi? Prostia guvernanţilor noştri acţionează ca un scut. Nu mai luăm în calcul desfiinţarea statutului de cadru militar, a drepturilor militarilor, trecerea acestora în rândul "nesimţiţilor", înzestrarea armatei cu fregate şi avioane de cimitir, subordonarea intereselor naţionale unor găşti de infractori, distrugerea industriei naţionale de apărare, dispariţia rezervelor strategice, vânzarea rezervelor strategice ale subsolului. Toate astea pălesc pe lângă scutul prostiei lui Boc. |
|
||||
|
"Guvernul care omoară şi speranţa" Insecuritatea, lipsa speranţei, haosul legislativ - sunt doar câteva dintre trăsăturile care definesc aşa-zisele alcătuiri ale găştilor lui Băsescu, denumite în batjocoră "Guvernele Boc". Fie că vorbim despre Boc I, II, III sau V, un lucru rămâne cert - premierul nu mai reuşeşte să fie credibil. "Micul om mare" şi-a început guvernarea "în forţă", anunţând eliminarea salariilor şi pensiilor nesimţite. Dar iată că justiţia a suspendat recalcularea pensiilor pentru parlamentari, aviatori, diplomaţi şi personalul auxiliar din justiţie. După doi ani de intenţii, niciun rezultat! Curtea de Apel Bucureşti a suspendat Hotărârea de Guvern 737 din 2010, care privea recalcularea pensiilor speciale, printr-o decizie care poate fi atacată cu recurs, însă este executorie din momentul pronunţării. Desigur, nu este "meritul" Guvernului în această decizie, dar Emil Boc riscă să rămână în istorie cu eticheta de "profesorul de drept neconstituţional", pentru numărul mare de legi şi hotărâri de Guvern care s-au dovedit, într-un final, a fi neconstituţionale. Desigur, reforma administrativă şi a sectorului bugetar este dorită, dar nu ştie nimeni cum să o pună în aplicare, din moment ce tot ceea ce animă acest surogat de guvern este o dorinţă uriaşă de a tăia drepturi şi câştiguri legale, otova şi ilegal, fără nicio logică, atunci consecinţele actului de guvernare nu pot fi decât un şi mai mare haos legislativ, o enormă harababură în sectorul bugetar, cu mii şi zeci de mii de procese pe rol. Dacă Emil Boc ar fi invitat să numească o singură lege iniţiată şi dusă la bun sfârşit în mandatele sale succesive din ultimii doi ani, cred că premierului i-ar fi imposibil să dea un exemplu. Legea salarizării unice, printre primele iniţiative ale Guvernului Boc, s-a transformat în Legea salarizării unitare şi deja nimeni nu mai ştie cum stau lucrurile. Nicio categorie profesională nu este mulţumită, nimeni nu ştie exact cât va încasa, de când şi mai ales dacă va încasa vreodată venitul prevăzut în lege. Exemplele pot continua cu Legea educaţiei, cu Legea pensiilor şi aproape tot ce a ieşit din mâinile Guvernului Boc. Un singur lucru a fost capabil să facă - să taie salariile bugetare, cele mai mici din întreaga Uniune Europeană, cu un sfert. Nici mai mult, nici mai puţin. Pensiile nu a reuşit să le taie, căci justiţia şi-a spus din nou cuvântul. Aceste "performanţe" sunt, de altfel, şi singurele succese în domeniul luptei cu criza. Căci ce altă măsură a mai luat Executivul pentru ieşirea din criză? Este amuzant dacă nu ar fi tragic. Singura viziune reformatoare şi de modernizare a statului închipuită şi executată de către Guvernul numit de două ori consecutiv de Traian Băsescu a fost să taie salarii, pensii, subvenţii, alocaţii, ajutoare sociale, într-un cuvânt, tot. Dacă aceasta este reforma şi în asta constă modernizarea României, atunci să ne aşteptăm ca extratereştrii aceştia portocalii să reformeze totul şi să ne "modernizeze" complet, tăindu-ne şi pământul de sub picioare?! Dacă tot suntem în deficit, dacă preşedintele şi premierul se plâng încontinuu că nu sunt bani, dacă salariile şi pensiile din România sunt cele mai "nesimţite" din Europa, deşi sunt cele mai mici, să nu mai stea pe gânduri şi să le elimine pe toate, fiindcă cele ale sinecuriştilor lor rămân de neatins. Dincolo de haosul Executivului, avem însă declaraţiile politice, stupefiante în nesimţirea autorului lor, ale premierului care ne arată că unica preocupare a sa este victoria PDL din 2012. Cum ar putea fi calificată o astfel de viziune politică? În plină criză, în pragul unei ierni care se anunţă ucigătoare la propriu, tu, şef de partid aflat la putere, nu te gândeşti decât la perpetuarea dezastrului în care ai aruncat ţara!? Traian Băsescu nu îl va schimba pe Emil Boc decât atunci când va fi deja prea târziu pentru noi, dar încă nu fără folos pentru domnia sa. Nu poate risca să îşi pericliteze al doilea mandat, mai ales că oricum ar fi, din 2012, îl aşteaptă încă doi ani de convieţuit cu o majoritate cel mai probabil ostilă. Dacă Emil Boc va rezista până în 2012, iar unica politică a Guvernului său va rămâne "tăierea", trebuie să renunţăm şi la speranţă. Poporului nu-i va mai rămâne decât să supravieţuiască. Un motiv fundamental pentru care acest guvern trebuie înlăturat, iar actualul premier dat pe mâna justiţiei pentru dezastrul ţării, datorat incompetenţei, prostiei şi relei sale voinţe sau... premeditatei trădări a intereselor naţionale? |
|
||||
|
"Dictatura lui Băsescu şi istoria rezumată a drumurilor României" Romanii au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km în doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfa sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie... Ei au stat aici 160 de ani. În următorii 1.600 de ani s-a făcut încă pe atât. Nemţii au realizat, în timpul lui Carol I, 6.800 de kilometri, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix! Administraţia Extratereştrilor Portocalii a dictatorului Traian Băsescu a "performat", în trei ani, 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august 2009, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucrează la el, iar firma care 1-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă şi ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 decembrie. Până atunci vom avea timp să spunem şi povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Şi încă ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au făcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu. |
|
||||
|
A devenit clar şi vizibil pentru oricine că este necesară mai multă atenţie din partea guvernului şi a factorilor săi de execuţie în decelarea şi exploatarea posibilelor surse suplimentare de acumulare a noi resurse bugetare. Plecând de la adevărul pe care până şi Ceauşescu îl descoperise, şi anume acela că o sursă importantă de resurse este economia de resurse, Guvernul României a declanşat, după cum simţim cu toţii, cea mai brutală acţiune împotriva poporului român, operaţiunea "Satârul". Guvernul taie! Taie orice poate aduce câţiva bănuţi la punga cea mai goală din istoria bugetară a României! Taie meschin şi ridicol, dar nu mai puţin agresiv, din salarii, din pensii, din ce-i trece prin cap, mai printr-o lege votată de-a frauda, mai printr-un ordin al vreunui ministru, numai bani să iasă! Numai că, vedeţi dumneavoastră, şi cu tăiatul ăsta ar trebui să se ocupe măcar un felcer ceva, chirurgii fiind pe cale de dispariţie în România, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la finanţe când tăierea stimulentelor s-a lăsat cu dezvăluiri în loc de parale! Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat dacă se lasă o astfel de treabă pe seama unuia care s-a judecat cu statul pentru astfel de stimulente în anul 2009, când a şi câştigat şi se judecă şi în acest an pentru aceleaşi motive, chit că între timp a fost numit ministru de finanţe. A rămas bietul guvern cu buzele umflate şi cu punga nerotunjită pentru că funcţionarii şi-au tratat şefii ca pe cei la care se duc în control, adică "nu plecăm de aici fără bani", iar ministrul, solidar cu cei afectaţi ca unul ce printre ei se numără, le-a dat tot ce au cerut! Norocul bugetului că, între timp, căutătorii de locuri de "tăiere" au găsit alte locaţii în care se scurg şi acumulează necuvenit, după mintea lor, mult vânaţii bănişori după care suspină acest guvern devotat neamului şi prosperităţii acestuia! Păi cum să rămână veteranii de război să se uite gratuit la televizor, ori să asculte gratuit radioul în vreme ce bugetul se clatină în vânt de subţirime? Să se scalde în bani invalizii, veteranii de război, văduvele acestora, persoanele persecutate politic sau deportate, revoluţionarii alături de urmaşii eroilor şi martirilor? Să se lăfăie persoanele cu handicap din milostenia indemnizaţiilor? Să huzurească însoţitorii persoanelor cu handicap cu cei 400 de lei primiţi lunar pentru îngrijirea unui singur suferind imobilizat în pat pentru toate cele fireşti ale vieţii? La banii ăştia să îngrijească două persoane cu handicap, nu una! Când mi-am scris acest cuvânt mai erau în viaţă 54.660 de veterani de război! Nu ştiu câţi mai sunt la ora la care vă vorbesc! O grămadă de bani alocă bugetul de stat pentru abonamentele radio-tv ale acestor cetăţeni care au îndrăznit să supravieţuiască unui război mondial, unei dictaturi comuniste şi succesiunii de boc-guverne! Se va umfla rotofeie punga bugetului de sumele trase din tăierea indemnizaţiilor de handicap şi înlocuirea lor cu sume fixe lunare! Aş fi curios să ştiu ce competenţe are personalul guvernamental care a stabilit aceste sume, pe categorii de handicap şi funcţie de veniturile eventual realizate de persoanele handicapate. Cum au ajuns, prin ce judecăţi, dacă au judecat, la sumele avansate în ideea de a fi aplicate de la 1 ianuarie 2011? Cum cred aceşti, nu ştiu dacă le pot spune oameni numai pentru că umblă pe două picioare şi vorbesc, că se poate îngriji un copil cu handicap grav dintr-un ajutor de 91 de lei lunar la care se mai poate adăuga jumătate din jumătatea salariului unui asistent social debutant, cu studii medii, dacă mama nu mai poate îngriji şi un al doilea bolnav cu handicap de aceeaşi gravitate, situaţie în care va putea fi remunerată cu jumătate din salariul ipoteticului asistent social! Dacă disperarea acestor guvernanţi a atins cote la care se simt îndreptăţiţi să facă din meschinărie şi neomenie politică de stat, în paralel cu promovarea fraudei şi a dispreţului pentru dreptate şi adevăr, înseamnă că ţara aceasta este ajunsă la cel mai greu ceas al existenţei sale! Dacă trebuie să luăm de la gura bătrânilor şi năpăstuiţilor sorţii din puţinul cu care se nevoiesc a prinde ziua de mâine înseamnă că ne merităm soarta şi merităm încă un lanţ de boc-guverne pe grumaz! Anul acesta, în livezile oraşului meu au căzut, aparent fără motiv, merele. Mare păcat! spun concetăţenii mei la vederea covoarelor de fructe ce acoperă pământul. Mai bine cădea guvernul! Mult mai bine! |
|
||||
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: "PSD are soluţii pentru România" "România corectă. România socială - 100 de soluţii de guvernare", proiect lansat la Congresul PSD de la finele săptămânii trecute demonstrează că suntem partidul care are soluţii de viitor şi care poate să ofere prin date şi cifre concrete, imaginea reală a ţării! Care ţară, adusă în pragul dezastrului de marinarul portocaliu, trebuie să navigheze în apele tulburi, printre ameninţările FMI-ului şi bombele decizionale luate de miniştri (era să scriu monştrii) timonierului Boc! În aceste timpuri furtunoase, PSD vine în faţa românilor cu dovezi de clare că salariile pot creşte, că traiul zilnic poate fi îmbunătăţit, că viaţa românilor se poate schimba, pentru că stânga îndreaptă România! Pentru prima zi de guvernare, ne propunem să aducem salariile la nivelul dinainte de tăiere. Concret, vrem să anulăm reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar, măsură pe care oricum Băsescu şi ai lui au transformat-o în armă de exterminare în masă a poporului român! În prima lună de guvernare, dorim să realizăm un Pact social, împreună cu sindicatele şi să începem depolitizarea administraţiei, prin interzicerea numirilor politice mai jos de miniştri şi secretari de stat. De asemenea, vom încerca creşterea salariului minim la 750-800 de lei, vom cere unificarea salariului minim din mediul privat cu cel de la stat şi impozitarea muncii, prin scăderea CAS cu trei puncte la angajator. În ceea ce priveşte primul an de guvernare, ne propunem introducerea sistemului diferenţiat de impozitare, cu variante de abordare: impozitarea în patru trepte: 0% pentru veniturile de până la 1.000 lei, 15% pentru veniturile sub 4.500 lei, 25% pentru veniturile între 4.500 şi 10.000 lei şi 35% pentru veniturile de peste 10.000 lei şi impozitarea în trei trepte - 8% pentru veniturile până la 1.000 lei, 12% pentru cele între 1.000 şi 4.500 lei şi 16% pentru veniturile ce depăşesc 4.500 lei. PSD susţine păstrarea impozitului pe profit la 16%, cu scutire de impozit pentru profitul reinvestit. În privinţa TVA, milităm pentru majorarea în cazul produselor de lux şi diminuarea până la 5% pentru pâine, carne proaspătă, lapte, ulei şi zahăr. Tot în primul an, măsurile regăsite în programul nostru de guvernare vizează plata integrală a subvenţiilor în agricultură, compensarea medicamentelor cu 90% pentru pensiile sub 1.000 lei şi eliminarea legii sponsorizării. Absorbţia de fonduri europene, introducerea programării bugetare multianuale, extinderea mecanismului impozitării diferenţiate, stimularea industriei, pentru creşterea producţiei şi a exporturilor, dar şi investiţii majore în inovare şi cercetare reprezintă soluţii pertinente şi competente pentru viitorul României! PSD a demonstrat ţării şi actualilor incompetenţi de la Palatul Victoria că un guvern de stânga chiar poate trece peste criză! Atunci când unii se pitesc prin birouri de frica oamenilor sau alţii ştiu doar să plece grumazul în faţa lui Zeus de la Cotroceni, PSD vine în faţa naţiunii cu măsuri economice realiste. Vine în faţa naţiunii cu un proiect nou şi perfect realizabil, nu cu vorbe fără acoperire şi minciuni! E adevărat că actualul căpitan din fruntea ţării ne pune să înotăm în ape foarte reci, împotriva curenţilor şi furtunilor, dar stânga poate îndrepta corabia şi ne poate ajuta să ajungem la România corectă! |
|
||||
|
Prin prezenta declaraţie politică doresc să atrag atenţia asupra dispoziţiilor legii privind sistemului unitar de pensii publice care se află în acest moment în reexaminare la Senat, la cererea preşedintelui României. Încă de la început, declar că nu sunt de acord cu măsura de creştere a vârstei de pensionare. Mărirea vârstei de pensionare nu este motivantă din punct de vedere emoţional pentru cei cărora li se adresează. Cetăţenii consideră că nu mai pot ajunge să se bucure de pensie după foarte mulţi ani de muncă. În acelaşi timp, această dispoziţie nu este corelată cu speranţa de viaţă a cetăţenilor români. Stabilirea vârstei de pensionare trebuie corelată cu vârsta medie a populaţiei active. Consider că este salutară decizia preşedintelui României de a cere reexaminarea legii de către Parlament. Acest fapt demonstrează lipsa de profesionalism a actualului Guvern şi a actualei coaliţii de guvernământ. În plus, pentru ca legea să respecte principiul constituţional al egalităţii în drepturi al cetăţenilor, consider că trebuie să prevadă aceeaşi vârstă de pensionare atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi şi această vârstă trebuie să fie de 63 de ani. |
|
||||
|
"Guvernul Boc trebuie să plece!" Destinul omului politic real se împlineşte strict în destinul comunităţilor pe care le reprezintă, iar siguranţa lucrului bine făcut în politică dă recunoaşterea pe care o obţii din partea celor care te-au trimis în Parlamentul României. Din perspectiva acestei interfeţe am certitudinea că moţiunea de cenzură trebuie susţinută, pentru că este singura modalitate prin care să se revină la dialog real în clasa politică şi prin care să ne debarasăm de un monolog al surzilor. O moţiune de cenzură reprezintă, în acest moment, un punct de sprijin dinspre Parlamentul României înspre stoparea disoluţiei instituţiilor statului. Votul meu în favoarea moţiunii de cenzură punctează de fapt nevoia pe care comunităţile din Maramureş o au în a obţine instituţii ale statului reale, care prin activitatea lor să dea siguranţa existenţei fiecărui membru al comunităţii. În această decizie nu este vorba de nici o înregimentare în mâzga unei anumite ideologii, nu este vorba nici de un gest de ridicare a mingii la vreun fileu de partid, ci este vorba de un apel înspre toţi actorii politici să abandoneze armele nihilismului politic şi nu numai politic, în favoarea unei munci reale pentru România. |
|
||||
|
"Parteneriatul public-privat dă startul la investiţii" Pe lângă accesarea resurselor financiare nerambursabile, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, parteneriatul public-privat reprezintă în momentul de faţă una dintre cele mai viabile alternative de finanţare într-o perioadă de criză economică, prin stimularea şi implicarea activă a sectorului privat. În cadrul parteneriatul public-privat beneficiul cel mai important îl are cetăţeanul, iar domeniile importante pentru un parteneriat public-privat sunt cele precum sănătatea, prin construcţia de spitale şi infrastructură sanitară, transportul rutier şi feroviar, utilităţile publice, mediul, energia şi nu numai. Astfel, parteneriatul poate asigura, parţial sau total, în funcţie de fondurile private atrase, un serviciu de interes public, utilizând totodată know-how-ul sectorului privat. Prin încheierea unui parteneriat se face transferul de responsabilitate către sectorul privat, autoritatea publică competentă păstrând doar responsabilitatea politică, asigurând cadrul normativ adecvat şi punând la dispoziţie resursele de care dispune. Crearea unei asocieri eficiente va confirma avantajele parteneriatului public-privat, printre care se vor evidenţia:
Prin crearea unui parteneriat public - privat, statul va deţine controlul asupra standardelor la care trebuie realizată lucrarea şi prin aceasta va putea să-şi perfecţioneze continuu atât proiectele, cât şi parteneriatele cu sectorul privat. Astfel, trebuie să privim viitoarea colaborare cu mediul privat ca pe o soluţie viabilă pentru relansarea diverselor domenii de activitate. În calitate de parlamentar, consider că legea parteneriatului public-privat va oferi colegiului în care am fost ales posibilitatea revitalizării unor obiective de interes naţional, cum ar fi Complexul de agrement Bucşoaia din oraşul Frasin şi Complexul Balada din oraşul Gura Humorului. Dacă s-ar realiza, spre exemplu, un parteneriat public-privat în cazul acestor două obiective, care necesită lucrări urgente de reparaţii, am convingerea că s-ar aduce un aport economic substanţial pentru dezvoltarea zonei turistice în cauză, asigurându-se totodată o cheltuire profitabilă a banilor publici. Turismul poate fi considerat astfel un puternic atu pe care Bucovina îl deţine, iar administraţia judeţeană acordă tot mai multă importanţă creării de oportunităţi de investiţii în acest domeniu, întrucât se doreşte exploatarea pe deplin a acestei "bogăţii". Este adevărat că zona de munte pe care o reprezint simte tot mai mult efectele recesiunii economice globale, tocmai de aceea, motivat de dorinţa soluţionării acestor probleme, voi susţine continuu politicile şi programele de redresare economică. Guvernul are sarcina extrem de dificilă de a elibera România de criza economică şi de aceea noi, parlamentarii PDL, dar şi colegii din arcul guvernamental, avem datoria să sprijinim actualul cabinet să-şi continue procesul de reformă, pe termen mediu şi lung, şi să pregătească relansarea economică, aşa cum solicită şi Fondul Monetar Internaţional. În concluzie, consider că promulgarea legii parteneriatului public-privat reprezintă una din realizările actualului legislativ, în totalitatea lui, legea favorizând noi investiţii atât de necesare relansării economiei româneşti. |
|
||||
|
"Plantele etnobotanice" În ultima perioadă de timp se constată existenţa unui număr semnificativ de magazine care vând substanţe psihoactive, altele decât cele interzise prin Ordonanţa de urgenţă nr.6/2010, ca alternative la drogurile controlate. Deşi substanţele oferite spre vânzare de magazinele sunt deseori numite "droguri legale" sau "droguri din plante", în unele ţări europene, aceste droguri sunt reglementate de aceleaşi legi ca şi drogurile controlate şi pot atrage aceleaşi pedepse. Magazinele se specializează deseori în anumite tipuri de produse legate de droguri. De exemplu, unele vând mai ales accesorii legate de droguri, altele se specializează în ciuperci halucinogene sau "pilule pentru petreceri", în timp ce altele comercializează o gamă largă de substanţe din plante, semisintetice şi sintetice. Problema se impune a fi rezolvată cu maximă atenţie, cu atât mai mult cu cât aceste magazine au invadat şi piaţa românească, iar produsele se comercializează liber la colţ de stradă, în licee, în discoteci, cluburi etc. Aici mă refer la "magazinele de vise" care au apărut în ultima perioadă în România, în mod special în oraşul Galaţi, după ce cineva şi-a dat probabil seama că nu toate plantele halucinogene sunt ilegale şi că amatorii de senzaţii nu mai trebuie să facă rost de "iarbă" pe sub mână. Ierburile sunt recomandate ca fiind "psihoactive, relaxante şi euforice" şi "legale 100%". Aşa cum era prezentată probabil şi marijuana înainte de a fi scoasă în afara legii. Oferta nu se limitează la ierburi, existând chiar şi câteva sortimente de aşa-zise pastile "ecstasy" şi ele, bineînţeles, garantat sută la sută legale. Desigur că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinaţii de substanţe şi plante, dar folosite pentru consumul uman produsele pot fi toxice, pot provoca deviaţii de comportament, ameţeală, stupoare, confuzie şi fasciculaţii musculare. Consumul unor substanţe psihoactive noi poate avea implicaţii importante de sănătate, dar monitorizarea tendinţelor emergente este o provocare considerabilă. În România, în acest moment, nu există un cadru normativ care să reglementeze comercializarea acestor produse din plante etnobotanice, acest aspect fiind favorabil comercianţilor de astfel de produse, care fac profit considerabil şi pun în pericol vieţile multor persoane. Consider că activitatea comercială a acestor magazine trebuie, având în vedere efectele negative care decurg din astfel de acte de comerţ, să se desfăşoare în afara localităţilor, nu lângă şcoli, în spatele blocurilor şi aşa mai departe. |
|
||||
|
- pauză - (În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi. Deschid şedinţa de astăzi anunţându-vă că, din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 249. Sunt absenţi 84, dintre care 10 participă la diverse acţiuni parlamentare în ţară şi în afara graniţelor. Da, doamna Aura Vasile, pe procedură, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stau şi mă uit la acel ceas care arată ora 10 şi 46 de minute. Această şedinţă a Camerei Deputaţilor, pentru dezbateri generale, trebuia, conform programului pe care l-aţi aprobat ieri neregulamentar şi la care noi am spus totuşi să participăm pentru a putea să rezolvăm anumite probleme, pentru a putea să vă ajutăm să faceţi cvorum pentru votul final de astăzi şi dezbaterea proiectelor importante care sunt pe ordinea de zi, vedem că faţă de ora 10, datorită PDL-ului şi datorită doamnei Roberta, avem o întârziere de 45 de minute. Vă rog să vă daţi seama că în acest fel vor fi o serie şi o serie de proiecte de legi, o serie de alte legi care ar fi trebuit să fie dezbătute şi pe care dumneavoastră ieri le-aţi pus ca fiind prioritare pentru România, pentru Ministerul Justiţiei, pentru salariaţi şi pentru diverse alte activităţi, constatăm, domnule preşedinte, din nou, că tot ceea ce faceţi dumneavoastră şi partidul pe care îl reprezentaţi nu sunt decât, pur şi simplu, declaraţii politice neincluse în fapt. Dacă, într-adevăr, aţi dori să guvernaţi şi aţi dori să ajutaţi acest popor, cred că ar trebui să fiţi primii care să vă ţineţi de cuvânt. Ca de fiecare dată, una spuneţi şi alta faceţi, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, doamna deputat. Daţi-mi voie să vă cer scuze pentru această întârziere. E mai puţin important care au fost motivele care au determinat întârzierea. Vă cer scuze pentru acest lucru. Vă asigură că dacă o să urmărim cu atenţie, am să impun un ritm prin care vom putea recupera timpul pierdut. Da, domnul vicelider Eugen Nicolăescu. Vă rog, domnule coleg. Cu respectarea procedurilor parlamentare, doamna Aura Vasile, vă a sigur. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă, Am două lucruri să vă spun pe procedură. Primul este că, şi poate o să vă surprindă, felicit conducerea Grupului parlamentar al PDL şi pe domnul deputat Toader că a luat decizia să nu conducă şedinţa doamna deputat Roberta Anastase şi sper să faceţi lucru până în 2012, cât vom avea acest Parlament, această legislatură, astfel încât să existe echilibru în Camera Deputaţilor. Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun se referă la continuarea lucrărilor astăzi asupra punctului referitor la proiectul de lege privind mica reformă în justiţie. Ieri am întrerupt lucrările, ca urmare a faptului că nu exista raportul comisiei distribuit parlamentarilor. Constatăm că în această dimineaţă, acest raport nu este, în continuare, distribuit. În consecinţă, este foarte greu să intrăm să discutăm pe marginea unui asemenea proiect de lege, fără a avea raportul. Aici avem două variante. Ori astăzi se poartă numai dezbateri generale şi săptămâna viitoare intrăm în fondul textului de lege, sau amânăm din nou toată dezbaterea până săptămâna viitoare, când colegii noştri vor avea timp să citească raportul. Am înţeles de la mai mulţi colegi şi de la mai multe grupuri, asta este culmea, că sunt câteva lucruri extraordinar de importante şi care ar putea afecta drepturile cetăţenilor dacă proiectul de lege ar trece în forma în care, se pare, a fost adoptat în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Domnule preşedinte, ca să nu fie niciun fel de dubiu, vă propun, dacă e nevoie să voteze plenul, amânarea acestui punct de pe ordinea de zi, până săptămâna viitoare, când vom avea toţi deputaţii raportul la proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat Mircea Toader, lider PDL. Lider de grup parlamentar, domnule profesor, ca să fie lucrurile foarte clare. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, O replică colegului de la PNL. Nu este decizia noastră să nu conducă doamna Roberta Anastase, are un program al dânsei care se suprapune peste programul de plen, ca să elimin orice suspiciune. Pe de altă parte, nu suntem de acord cu amânarea dezbaterii pe acest important proiect de lege, deoarece, în afară de faptul că distribuţia a fost făcută, cel puţin la nivelul fiecărui grup şi colegii mei îl au, îl aveaţi pe site tot raportul şi oricând putea să fie citit. Am luat pauza de consultări ieri, tocmai pentru acest motiv şi, vă rog, domnule preşedinte, să luaţi act de propunerea mea, că nu suntem de acord cu aşa ceva. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. E nevoie doar de două precizări. Înţeleg că raportul a fost distribuit la nivelul fiecărui grup parlamentar şi în acelaşi timp el se află şi pe site-ul Camerei Deputaţilor, deci toţi cei care ar fi dorit şi ar fi fost interesaţi pentru dezbaterea de astăzi aveau posibilitatea să îl studieze şi să se documenteze. Este o propunere a domnului Eugen Nicolăescu privind eliminarea de pe ordinea de zi a acestui punct. Am să supun votului dumneavoastră această propunere. O să vă rog să pregătiţi cartelele de vot, să funcţioneze instalaţia corect. Dumneavoastră să nu folosiţi mai multe cartele. Doamnelor şi domnilor colegi, votul dumneavoastră pentru eliminarea de pe ordinea de zi a proiectului de lege care vizează mica reformă. Vot. Vă rog să votaţi. 92 de voturi pentru. 90 împotrivă. 2 abţineri, insuficiente pentru ca proiectul să fie eliminat de pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Domnilor colegi, Intră în ordinea de zi. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. O să-l rog pe domnul ministru Cătălin Predoiu, ministru justiţiei, să intervină pentru a adăuga câteva cuvinte la ceea ce ieri secretarul de stat a precizat la începutul dezbaterilor generale. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Cătălin Marian Predoiu (ministrul justiţiei): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Având în vedere că proiectul a fost ieri prezentat, în substanţa sa, în plenul Camerei Deputaţilor, astăzi voi rezuma intervenţia mea strict la a spune că acest proiect urmăreşte două scopuri principale. Primul, reaşezarea competenţelor între instanţele din sistemul judiciar astfel încât aceste competenţe reaşezate optim să permită scurtarea termenelor procedurale şi, al doilea scop principal, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât această Curte să-şi exercite rolul său firesc de unificare a jurisprudenţelor. Aş vrea doar să mai adaug faptul că acest proiect a fost discutat intens în cadrul sistemului judiciar cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aici reprezentată de conducerea Curţii, cu Consiliul Superior al Magistraturii şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor. Aş mai spune faptul că în Senat, atât la comisii, cât şi în plen, după cum şi în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, proiectul a beneficiat de dezbateri valoroase, de amendamente extrem de bune care au îmbunătăţit valoarea sa normativă şi aş dori să mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au aplecat asupra proiectului şi au contribuit la finisarea sa după ce acesta a fost înaintat de către Guvern Parlamentului. În fine, aş vrea să reamintesc că proiectul este menţionat în raportul privind starea justiţiei, publicat de Comisia Europeană în vara acestui an, ca fiind un deziderat pentru că va contribui la o mai bună eficienţă a sistemului judiciar. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule ministru. Avem prezent în mijlocul nostru pe doamna Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care, de asemenea, o invit pentru a exprima punctul de vedere. Doamna preşedinte, vă rog să poftiţi la microfonul Camerei. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Livia Doina Stanciu (preşedinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie): Stimate domnule preşedinte şi stimaţi domni deputaţi, Ca reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ca reprezentant al puterii judecătoreşti din România, în numele colegilor, respectiv al vicepreşedintelui Înaltei Curţi, prezent astăzi în faţa dumneavoastră, şi a preşedintelui Secţiei civile, trebuie să vă menţionez că este o onoare deosebită pe care dumneavoastră ne-aţi făcut-o invitându-ne astăzi în rândul dumneavoastră. Înţeleg că este o deschidere pe care doriţi să o daţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca autoritate şi ca putere care are ca principală atribuţie aplicarea legilor şi este bine că suntem în rândul dumneavoastră ca autoritate legiuitoare, pentru că o lege, din punctul nostru de vedere, va fi întotdeauna bine aplicată, corect aplicată, atunci când cei care au ca atribuţie principală crearea legii şi cei care au ca atribuţie principală interpretarea şi aplicarea legii realizează o bună comuniune, un bun consens, astfel încât legea să fie cât mai clară, cât mai concisă şi cât mai corect aplicabilă. Trebuie să vă recunosc că am beneficiat de o mare deschidere şi din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. La această Comisie juridică, de disciplină şi imunităţi s-a dezbătut pe larg, punctual, împreună cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi, în primul rând, cu domnul ministru Cătălin Predoiu, cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, acest proiect de Lege privind mica reformă, aşa cum este el cunoscut, proiect de lege de o importanţă crucială pentru justiţia română, pentru ca această justiţie să-şi recapete statutul pe care noi, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, îl dorim să fie prezent în continuare. Pot să vă spun că am avut relaţii extraordinare, din punct de vedere juridic, pe toate amendamentele care au fost făcute, atât de către Consiliul Superior al Magistraturii, de asociaţiile profesionale şi, cu deosebire, de către iniţiatorul acestui proiect de lege, respectiv cu domnul ministru Cătălin Predoiu. Textele de lege finale pe care noi vi le propunem dumneavoastră spre aprobare sunt deci texte care au fost discutate, discutate pe larg, atât la Ministerul Justiţiei, la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi astăzi, sigur, de aceea am dorit să fie prezentă Înalta Curte, prin reprezentanţii ei, pentru a putea răspunde eventualelor, eu ştiu, întrebări pe care dumneavoastră ca profesionişti în activitatea de legiferare să le adresaţi celor care au ca atribuţie principală interpretarea şi, mai ales, aplicarea unitară a legii, pentru că, aşa cum am spus-o încă de la început, dorim ca legile pe car ele aplicăm să fie cât mai clare, cât mai concise şi cât mai corecte din punct de vedere juridic. N-am să mai repet şi alte aspecte pe care, în mod corect, domnul ministru al justiţiei vi le-a scos astăzi în evidenţă. Acest proiect de lege a urmărit, în principal, accelerarea procedurilor de judecată, a urmărit în principal reaşezarea competenţelor şi cu deosebire a competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, despre care nu pot să vă ascund faptul că, în ultimii ani, 5-6 ani, prin diverse modificări legislative succesive s-a transformat într-o instanţă de drept comun, inacceptabil faţă de statutul pe care îl au instanţele supreme din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, în loc să devină, aşa cum este ea în lege prevăzută, o instanţă de casaţie în principal, o instanţă a cărei atribuţie de bază trebuie să fie aceea de interpretare şi de aplicare unitară a legii. Ar fi multe altele de spus, dar sunt convinsă că vor fi poate întrebări din partea dumneavoastră. ne rezervăm pentru întrebările punctuale pe care veţi dori să le adresaţi atunci când, eu ştiu, se vor solicita explicaţii pe textele de lege aşa cum vi le-am propus spre adoptare. Încă o dată, toată deschiderea din partea conducerii Înaltei Curţi şi ori de câte ori, domnilor deputaţi, veţi simţi nevoia, veţi dori ca justiţia, prin reprezentanţii ei, respectiv prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie prezentă în rândurile dumneavoastră, vă spunem de la început că vom fi prezenţi ori de câte ori veţi simţi această nevoie. Mulţumesc tare mult. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Sunt convins că prin intervenţia extrem de profesională a dumneavoastră astăzi constituiţi o garanţie suplimentară în ce priveşte importanţa acestui act normativ şi oportunitatea adoptării lui. Stimaţi colegi, Îl invit pe reprezentantul comisiei sesizate în fond, pe domnul vicepreşedinte Florin Iordache, să prezinte punctul de vedere al Comisiei juridice. Domnule vicepreşedinte, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, fiind procedură de urgenţă, v-aş propune, domnule preşedinte, să fiţi de acord cu aprobarea timpului total de dezbatere. La dezbateri generale eu aş propune un timp de zece minute, şi pentru că e un proiect destul de vast, pentru dezbaterea proiectului de lege o jumătate de oră, câte un minut pentru fiecare intervenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă mai adăugaţi ceva vizavi de raport, domnule vicepreşedinte. |
|||||
|
|
Da. Şi acum, v-aş prezenta raportul, stimaţi colegi. |
|||||
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Supuneţi la vot timpii. |
||||||
|
|
Păi, eu am făcut propunerea. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, vă rog să prezentaţi raportul şi pe urmă am să supun la vot timpii. |
|||||
|
|
Bine. Eu vă prezint raportul, stimaţi colegi. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a transmis un aviz favorabil. Consiliul Legislativ, de asemenea, a transmis un aviz favorabil. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat atât de domnul ministru, cât şi de doamna preşedinte a Înaltei Curţi. N-are rost să-l mai repet. În urma dezbaterile în Comisia juridică, cu majoritate de voturi, propunem plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise care sunt prezentate în anexa nr.1 şi amendamentele respinse care sunt prezentate în anexa nr.2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Acum am să urmez sfatul doamnei Aura Vasile şi am să supun votului dumneavoastră propunerile făcute de către domnul vicepreşedinte privind timpii de dezbatere: 10 minute pentru dezbateri generale, 20 de minute pentru dezbaterile pe articole. O jumătate de oră, în total. Vă rog să vă pregătiţi de vot. Să nu uitaţi să introduceţi corect cartelele. Votul dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi. |
|||||
|
|
Cu 164 de voturi pentru, 6 împotrivă şi o abţinere, propunerea a fost adoptată. Dezbateri generale. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină. Domnul Mircea Toader, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Suntem în faţa unei importante legi, o lege aşteptată nu de noi, politicienii, în primul rând de cetăţeni, deoarece ei sunt în primul rând cei care beneficiază de aceste prevederi. Toţi suntem în teritoriu, de multe ori ne întâlnim cu cetăţeni care clamează lipsa de celeritate din partea instanţelor, anumite hotărâri care se suprapun pe aceeaşi cauză cu hotărâri diferite, motiv pentru care ceea ce se produce astăzi, ce s-a întâmplat astăzi, înseamnă un mare pas pentru ceea ce aşteptăm cu toţii, o justiţie corectă şi o putere judecătorească care să fie ceea ce ne dorim cu toţii într-un stat de drept. Pe de altă parte, vreau să subliniez conlucrarea care a fost între Comisia juridică, reprezentanţii Înaltei Curţi, şi cu această ocazie vreau s-o felicit pe doamna preşedinte a Înaltei Curţi, legat de modalitatea în care a conlucrat şi de deschiderea de care a dat dovadă şi chiar aş vrea să continue pe această deschidere şi să găsim şi o soluţie ca magistraţii să aibă o responsabilitate pentru acţiunile lor, aşa cum noi, politicienii, suntem până la urmă taxaţi de electorat, aşa cum orice profesie la rândul ei are o soluţie atunci când se greşeşte, sperăm ca şi în cazul magistraţilor să avem cu toţii o modalitate de a verifica dacă deciziile pe care le-au luat, fără să fie o impunere, pot fi greşite din punct de vedere profesional. Pe de altă parte, cred că ceea ce vom reuşi astăzi să trecem prin Parlament, cu modificările aduse la proiectul iniţial al Guvernului, punct cu punct, în cadrul comisiei, a fost dezbătut, au existat şi amendamente ale unor colegi care întregesc acest act normativ până la apariţia celor două Coduri de aplicare a Codurilor penal şi civil şi cel de procedură, în aşa fel încât să reuşim, e adevărat, după douăzeci şi ceva de ani, ca România să fie cu adevărat un stat de drept. Eu sper ca cu toţii vom participa şi vom trece cât mai repede prin acest proiect de lege, în aşa fel încât să poată intra în forţă cât mai repede. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Lup Silvestru. Vă rog. Şi din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregăteşte domnul deputat Chiuariu. O să vă rog să vă concentraţi discuţiile ca să ne înscriem în cele zece minute. |
|||||
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): De ce nu i-aţi spus asta şi domnului Mircea Toader? |
||||||
|
|
O să-i spun data viitoare. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Am ascultat prelegerile doamnei preşedinte, ale domnului ministru. Ar trebui să întrebaţi şi magistraţii, ar trebui să întrebaţi judecătorii, procurorii, avocaţii, executorii ce părere au despre acest proiect de lege. Acest proiect de lege a fost controversat, a fost respins inclusiv de asociaţiile profesionale ale magistraţilor. Cum a apărut el? A apărut în contextul raportului comisiei pe mecanismul de verificare şi cooperare. Ca şi în cazul Legii ANI, ne-am asumat un proiect de lege, o lege pe care sigur n-o s-o realizăm şi care nu va produce efecte şi va aduce doar deservicii sistemului judiciar. Este o lege inoportună, inutilă şi produce deservicii mari sistemului judiciar. De ce e inoportună? Pentru că ne pregătim să punem în aplicare Codurile de procedură. Executivul, în speţă Ministerul Justiţiei, în loc să vină cu legile de punere în aplicare a Codurilor, vine cu acest proiect de lege. Inoportună, de asemenea, şi datorită faptului că într-o situaţie de criză profundă economică, socială, justiţia ţine un echilibru între puterile statului. Or, dacă ajungem în aceste momente să perturbăm şi acest sistem, avem grave probleme în funcţionarea unei societăţi. Inutilă, pentru că nu rezolvă problemele de fond ale sistemului nostru. Problemele unei justiţii şi unor procese derulate într-un timp optim şi previzibil. Nimeni nu spune că trebuie să le accelerăm forţat, în detrimentul calităţii actului de justiţie. Care sunt problemele noastre, ale justiţiei? Subfinanţarea, ştim foarte bine. Evităm să înfiinţăm instanţele specializate, avem grave probleme în pregătirea magistraţilor şi a unei practici unitare. Astea sunt problemele adevărate care duc la un proces lent, derulat în termene care nu sunt optime. De ce se aduc grave prejudicii sistemului judiciar? Pentru că în detrimentul aşa-numitei accelerări actul de justiţie şi calitatea actului de justiţie vor avea de suferit. Atâta timp cât avem cauze care se judecă într-o singură instanţă fără dreptul căilor de atac, atâta timp cât eliminăm în cele mai multe cazuri calea apelului, nu mai avem garanţia controlului judiciar şi remediului în cazul erorilor judiciare. Şi ce ne dorim de fapt? Procese rapide sau procese de calitate? Pentru aceste motive şi pentru multe altele, nu mai spunem că în cadrul dezbaterilor în comisie, deşi au fost afectate anumite categorii profesionale, cum sunt avocaţii, cum sunt executorii judecătoreşti, n-au fost invitaţi reprezentanţii acestora la dezbateri. |
|||||
|
|
Domnule coleg, o să vă rog să vă finalizaţi intervenţia. |
|||||
|
|
Pentru motivele pe care le-am precizat, Partidul Social Democrat nu va vota această - s-o numim - pseudoreformă a justiţiei. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Chiuariu, şi din partea Grupului parlamentar al UDMR se pregăteşte domnul deputat Mate. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Tudor-Alexandru Chiuariu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi invitaţi, Stimaţi colegi, Vreau să vă spun că suntem într-o poziţie dificilă privind acest subiect şi acest proiect, fiindcă suntem în situaţia unui bolnav care nu poate să-şi procure medicamentele, dar căruia i se oferă un ceai. Să-l refuze? Să nu-l refuze? Probabil că nu-l vom refuza. Acest proiect este proiectul "micii reforme", parcă vrând să confirme domnul Boc că acest Guvern nu poate face decât lucruri mici. Aşadar, acest proiect e semnul unui eşec şi anume, eşecul de a pune în aplicare Codurile adoptate de Parlament. Avem Coduri adoptate de Parlament, dar avem un Guvern incapabil să pună aceste coduri în aplicare. E un compliment faţă de acest proiect de lege să spui că e o reformă parţială. Sunt câteva puncte în care se încearcă accelerarea procedurilor, însă una din marile probleme ale sistemului nostru judiciar rămâne şi anume că nu avem un remediu efectiv pentru tergiversarea soluţionării cauzelor. Şi aşa cum ne explica procurorul general al României, prin asta de exemplu creăm o ţară de urmăriţi penal. Avem mai multe dosare de urmărire penală în România decât cetăţeni. Şi acest Guvern, prin acest proiect, nu vine cu o soluţie la această problemă. Aşadar, suntem într-o situaţie dificilă. E un singur lucru bun pe care aş putea să-l spun despre acest proiect: faptul că a deschis dialogul cu puterea judecătorească, şi vreau şi eu să-i salut pe reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să precizez de asemenea că ceea ce noi vom vota astăzi nu e proiectul Guvernului. Proiectul Guvernului era într-o stare deplorabilă şi la protestele insistente ale asociaţiilor magistraţilor s-a deschis în sfârşit un dialog. Acest dialog a avut loc în Comisia juridică. La el au participat toate partidele parlamentare, Ministerul Justiţiei, reprezentanţii Înaltei Curţi, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, şi avem astăzi un text mai bun decât cel care a intrat în Parlament şi a fost adoptat de Senat. Vreau să îi rog, în acelaşi timp, pe colegii din arcul guvernamental să nu se iluzioneze, aşa cum face domnul Boc pe la televizor, că vom avea procese ca în America, aşa cum ne-a explicat domnul Boc. Nu vom avea procese ca-n America, fiindcă soluţiile parţiale pe care le propune acest proiect ar trebui să fie însoţite de alte măsuri. |
|||||
|
|
Vă rog şi pe dumneavoastră, domnule deputat, să vă finalizaţi intervenţia. |
|||||
|
|
Domnul Tudor-Alexandru Chiuariu: Imediat, domnule preşedinte. O să vorbesc exact atâta cât a vorbit şi domnul Toader. |
|||||
|
|
Vă asigur că aţi depăşit. |
|||||
|
|
Domnul Tudor-Alexandru Chiuariu: Vă mulţumesc. Aşadar, dacă nu vom lua măsuri materiale privind spaţiile de la instanţe, dacă nu vom lua măsuri de resurse umane prin care să asigurăm o salarizare şi alte drepturi sociale adecvate magistraţilor şi un număr suficient de magistraţi faţă de un număr în creştere de dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti şi pe rolul Parchetelor, dacă nu vom lua aceste măsuri, vom rămâne uitându-ne la procesele americane ale domnului Boc. Mai vreau să fac o singură precizare: marea problemă în acest moment privind celeritatea, privind accelerarea procedurilor, e acordarea primelor termene de judecată în instanţă. Din cauza supraîncărcării instanţei, a spaţiilor insuficiente, personalului insuficient, inclusiv cel auxiliar, un cetăţean român care se adresează unei instanţe primeşte un termen peste opt sau nouă luni. Acelaşi lucru se întâmplă şi în căile de atac. Dacă cineva face apel sau recurs primeşte primul termen în opt sau nouă luni. Iarăşi vă rog să nu vă iluzionaţi, în acest proiect nu e nicio soluţie pentru această chestiune care încalcă principiul european şi constituţional al dreptului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil. în concluzie, vreau să cred că vom avea în continuare o dezbatere pe câteva puncte cel puţin controversate, pentru ca dumneavoastră să decideţi în cunoştinţă de cauză, şi aştept cu nerăbdare să punem în aplicare Codurile pe care le aşteaptă şi cetăţenii României. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Ţin să vă anunţ că aţi vorbit cât cei doi lideri de la PDL şi PSD împreună. Domnul deputat Mate, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Vă rog să vă concentraţi că am depăşit timpul alocat pentru dezbateri generale. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Domnule ministru, Stimaţi invitaţi, Stimaţi colegi, Încerc să fiu foarte scurt. Într-adevăr, proiectul de lege supus dezbaterii Parlamentului are scopul principal de a accelera soluţionarea proceselor şi totodată cu respectarea drepturilor tuturor participanţilor la proces. Am auzit unii colegi care spuneau că nu este o lege oportună, nu este o lege necesară. eu spun că este o lege oportună, este o lege necesară. sigur că da, proiectul de lege după ce va fi adoptat îşi va atinge scopul mai ales dacă vom reuşi să asigurăm spaţiul puterii judecătoreşti şi mărirea personalului pentru ca într-adevăr procesele să fie scurte şi termenele date să nu fie pe anul viitor sau peste câteva luni de zile. Noi considerăm că într-adevăr acest proiect de lege este necesar pentru justiţie, aşa cum au susţinut cei care efectiv aplică legea în sala de judecată. Din aceste considerente, UDMR-ul va vota proiectul de lege. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnul Ovidiu Ganţ, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimată doamnă preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Domnule ministru, Doamnelor şi domnilor colegi, Încep prin a vă spune că Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota în favoarea proiectului de lege, dar aş dori să insist totuşi asupra a trei aspecte: unu, îmbunătăţirea actului de justiţie sau reforma justiţiei, cum se spune în spaţiul public la noi, este un demers pe care şi-l doreşte poporul român, nu este un demers pe care ni-l impune cineva din exterior, şi eforturile noastre nu sunt în virtutea mecanismului de cooperare şi verificare, ci pentru că ne dorim o justiţie mai bună; doi, eu cred că toate aceste măsuri trebuiesc dublate, domnule ministru, mă adresez în principal dumneavoastră, printr-o alocare suplimentară de resurse, pentru că atunci când reaşezăm aceste competenţe şi vorbim de complete specializate sau de alte aspecte de aceeaşi natură, e categoric nevoie şi de resurse suplimentare în construcţia bugetului; şi trei, doamna preşedinte se referea la statutul Înaltei Curţi; este adevărat, trebuie să ne întoarcem la statutul adevărat al acestei instituţii, dar întărirea statutului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decurge şi dintr-un alt demers pe care sper că România îl va face, şi anume unificarea jurisprudenţei. Dacă în continuare instanţele inferioare vor ignora ca argument al părţilor practica Înaltei Curţi, dacă judecători la începutul carierei vor spune că o soluţie dată de Înalta Curte nu reprezintă un argument în faţa instanţei, nu am redat Înaltei Curţi statutul pe care ar trebui să-l aibă şi nici nu vom îmbunătăţi decisiv actul de justiţie în România. De aceea, vă rog, stimată doamna preşedinte, domnule ministru, să ne înteţim eforturile şi în această direcţie, pentru că numai atunci vom satisface şi exigenţele externe care se invocă permanent, dar categoric vom îmbunătăţi actul de justiţie din România. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Stimaţi colegi, Am epuizat cu mult timpul alocat dezbaterilor generale. Intrăm în dezbaterea pe articole, pe marginea raportului prezentat de către comisia sesizată în fond. Vă rog să urmăriţi raportul. Dacă la numărul curent 1 sunt probleme. Nu sunt. Numărul curent 2. Da, vă rog. Domnul deputat Lup. Vă amintesc că avem 20 de minute alocate pentru intervenţii pe marginea articolelor. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Da, promit că doar pe acest amendament respins o să intervin, pentru că este foarte important. Şi o să încep dând citire art.124 alin.(2) din Constituţie "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi." Prin introducerea prevederii privind judecarea în primă instanţă a cererilor de până la 2.000 de lei se creează noţiunea de cauze neimportante sau cauze de mică importanţă. |
|||||
|
|
Domnule deputat, numai puţin. La punctul 2 din raport este titlul "Codul de procedură civilă". Aici aveţi intervenţie? |
|||||
|
|
Nu, nu. Pe 2. |
|||||
|
|
Păi eu asta am spus. Numărul curent 2. Dar numărul 2 de la amendamente admise. |
|||||
|
Da. |
||||||
|
|
Tocmai de aceea am vrut să fie precizarea foarte clară. Deci, nu sunt intervenţii. Poziţia 3 din raport. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Poziţia 4. Domnule deputat, cred că aici este intervenţia dumneavoastră, la art.11 din câte realizez eu aici, care corespunde poziţiei 2 din amendamente respinse. Aici. Vă rog, domnule deputat, aici aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Da. Spuneam că se creează noţiunea de "procese fără importanţă" prin prevederea care ne duce la judecarea într-o singură instanţă a proceselor sub 2.000 şi, implicit, a noţiunii de "justiţiabili neimportanţi" sau "de mică importanţă". Deci, nu putem accepta acest lucru, dându-le unora posibilitatea să atace cu căile de recurs, iar altora ba. De asemenea, prin această prevedere venim să încărcăm judecătoriile. Ştim că marile probleme şi marile încărcări sunt la nivelul judecătoriilor, şi prin această măsură nu facem decât să încărcăm judecătoriile şi să ducem la lungirea termenelor proceselor civile. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Înţeleg că dumneavoastră propuneţi eliminarea acestui articol. Domnilor colegi, distinsul nostru coleg propune eliminarea articolului de la poziţia 4, pct.11. Supun votului dumneavoastră această propunere care se regăseşte în raport la amendamente respinse. Vă rog să vă pregătiţi cartelele, să vă ridicaţi şi mâinile. Vă rog, votul dumneavoastră pentru acest amendament. |
|||||
|
|
116 voturi împotrivă, 2 abţineri şi 76 voturi pentru. Amendamentul a fost respins. Poziţia 5. Dacă sunt observaţii. Poziţia 6 din raport. Poziţia 7. Poziţia 8. Poziţia 9. Poziţia 10. Poziţia 11. Poziţia 12. Iartă-mă! Vă rog să fluieraţi. Când zic că fluier, fluier! Vă rog să fluieraţi şi dumneavoastră, domnilor colegi. (Se referă la domnii deputaţi care vor să intervină şi nu sunt observaţi de secretarii de şedinţă.) Vă rog să precizaţi la care articol, domnule deputat. Rog secretarii de şedinţă să urmărească cu atenţie pentru a putea interveni. |
|||||
|
|
Punctul 9 se referă la articolul 862... |
|||||
|
|
Din amendamente respinse? |
|||||
|
|
Da, domnule preşedinte, mă refer acum la amendamentele admise... |
|||||
|
|
Da, vă rog. |
|||||
|
|
...unde la art.862 se spune în felul următor: "În scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată, instanţele au drept de acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice...", şi urmează problema: "...ori de la alţi posesori de astfel de date, persoane fizice sau juridice". Eu cred că nu se poate aplica pentru că nu poate fi obligată o persoană fizică să dea toate datele despre o altă persoană fizică sau juridică pentru a realiza citarea unei persoane sau de a îndeplini anumite acte de procedură. În comisie am avut un amendament de eliminare a acestui articol, nu văd nicăieri unde apare la amendamente respinse, dar susţin eliminarea acestui articol 862. |
|||||
|
|
Da, iertaţi-mă, unde se regăseşte acest amendament la amendamente respinse? La ce poziţie, domnule deputat? |
|||||
|
|
Vă rog să întrebaţi preşedintele comisiei sau vicepreşedintele de ce nu apare în amendamentele respinse. Eu am avut această propunere. |
|||||
|
|
OK! Bun. Bănuiesc că este o scăpare a celor care au redactat. Supun votului dumneavoastră această propunere de eliminare a ultimei părţi din textul art.862. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Cu o largă majoritate de 175 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 4 abţineri, această propunere a fost adoptată. Textul va rămâne fără această precizare. Dar, repet, vă rog să urmăriţi poziţia 10. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Poziţia 11 din raport. Poziţia 12 din raport. Poziţia 13. Da, doamna deputat Gorghiu. Vă rog, doamna deputat. La poziţia 14. |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: La poziţia 13. |
|||||
|
|
Poziţia 13. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Amendamentul pe care l-am făcut în comisie şi care teoretic ar trebui să se regăsească la cele respinse este cel formulat şi de minister, în primă fază asumat de Senat. Vorbim de refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii în situaţia în care, potrivit legii, participarea la şedinţa de informare este obligatorie. Eu insist pe caracterul obligatoriu al şedinţei de informare privitoare la mediere pentru ca aşa cum s-a spus şi anterior avem un număr de peste 4 milioane de dosare aflate pe rolul instanţelor din România. Aceste 4 milioane de dosare, dacă nu le redirecţionăm către metoda alternativă de soluţionare a conflictelor şi nu vom reuşi prin dispoziţii legale să rupem barierele culturale pe care noi ca români le avem în privinţa acestor metode alternative, nu vom reuşi. Ca atare, propun impunerea acestui caracter obligatoriu privitor la şedinţa de informare. |
|||||
|
|
Vă rog să precizaţi, doamna deputat. Înţeleg că dumneavoastră optaţi pentru varianta de la Senat, în care prezenţa este... Bun. Domnilor colegi, prin deducţie, doamna deputat propune eliminarea amendamentului pe care comisia l-a adus la art.1081 lit. f). Supun votului dumneavoastră această propunere de eliminare. Cine este pentru? Sau votaţi, mai corect. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Insuficient numărul de voturi: 73 voturi pentru, 3 abţineri, 98 voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. Rog pe cei care supraveghează sistemul electronic de vot, să urmărească cu atenţie, pentru a evita orice fel de disfuncţionalitate. Poziţia 14 - dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poziţia 15 - observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia 16 - observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia 17 - observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia 18 - observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţia 19 - observaţii? Nu sunt. Adoptată. Poziţiile 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53. O să-i rog pe foştii miniştri de justiţie, actualii miniştri de justiţie şi pe viitorii miniştri de justiţie să urmărească dezbaterea. Voce din sală: Eu nu pot. |
|||||
|
|
Dumneavoastră, nu. Poziţiile 54, 55, 56. nu avem observaţii. poziţiile 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74. La poziţia 74, domnul deputat Dobre. Domnule coleg, vă rog să vă expuneţi punctul de vedere. |
|||||
|
|
La poziţia 74, domnule preşedinte, propunem eliminarea. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Avem o propunere de eliminare a art.4 indice (1) de la poziţia 74 din raportul comisiei. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Votul s-a încheiat: 106 voturi împotrivă, 5 abţineri, 76 voturi pentru, insuficiente pentru ca amendamentul distinsului nostru coleg să poată fi adoptat. Continuăm dezbaterea. poziţia 75 din raport, poziţia 76, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat. Poziţiile 77, 78, 79, 80, 81, 82. La poziţia 82, domnule coleg, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Este o problemă de formă, nu de fond. Amendamentul cu numărul 46 are ca autor nominalizat în raportul pe care îl avem Ministerul Justiţiei, Asociaţia magistraţilor, Înalta Curte de Casaţie şi evident că asta exprimă foarte clar de unde provine o parte importantă dintre amendamentele care au fost, până la urmă, aprobate de comisie. Aş ruga frumos ca, eventual, membrii comisiei să-şi asume paternitatea sau maternitatea, după caz, a acestui articol. |
|||||
|
|
Deci, amendamentul specificat de domnul vicepreşedinte a fost însuşit de către comisie. Aşadar, această chestiune a fost înlăturată. Continuăm dezbaterea. Poziţiile 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102 ... La poziţia 101, domnul deputat Dobre. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, La poziţia 101, la numărul cartografic, avem o chestiune legată de competenţă, şi anume: "orice incident ce se iveşte pe parcursul procesului în fază de judecată, urmează să fie judecat de către instanţa penală". Asta ar echivala cu o încălcare a competenţei, până la urmă, a secţiilor din cadrul tribunalelor Curţilor de Apel, dar şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, drept pentru care eu cred că trebuie lăsată orice chestiune incident de procedură în competenţa secţiei în legătură cu care s-a ridicat incidenţa. Şi cred că, din acest punct de vedere, toată lumea trebuie să fie de acord, pentru că, altminteri, şi instanţa de contencios administrativ sau comercial sau civil va lua de la penal o chestiune ce cade în competenţa Secţiei penale şi va fi judecată de către instanţa de civil o chestiune penală. Ceea ce cred că nu putem accepta. Vă mulţumesc, şi aş ruga şi colegii să fie de acord. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog frumos, domnule deputat, daţi citire exact textului pe care îl propuneţi. |
|||||
|
|
Eliminarea 101, număr cartografic. |
|||||
|
|
Am înţeles, OK. Vreau să aud punctul de vedere al domnului ministru faţă de această propunere şi al comisiei sesizate în fond. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin Marian Predoiu: Rămânem pe formula comisiei pentru motivele pe care le-am explicat chiar acolo, la comisie, şi anume pentru că această eliminare, practic, este în contradicţie cu însuşi spiritul legii, şi anume accelerarea soluţionării cauzelor, dând posibilitatea unor amânări abuzive a cauzelor, în special în materie penală. Precizez că m-am consultat şi cu Înalta Curte pe această poziţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Comisia îşi menţine punctul de vedere. Domnul deputat Dobre, vă rog. |
|||||
|
|
Sigur că da, este foarte adevărat ce zice domnul ministru. Am avut discuţii lungi la Comisia juridică pe această chestiune, dar argumentaţia este una ce nu rezistă: amânări abuzive. Şi, da, şi cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie am avut aceste discuţii. Or, dacă ab initio admitem că judecătorul amână abuziv o cauză, atunci noi de ce să mai reglementăm?! Să reglementăm un abuz? Nu, este o încercare de a limita judecătorul să aplice legea; de data acesta, o lege din comercial sau din contenciosul administrativ, că în plan practic vorbim despre contenciosul administrativ. Cred că şi Curtea, şi secţiile Curţii funcţionează după aceeaşi lege, şi atunci nu putem să spunem că la o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a Curţii de Apel, o secţie amână abuziv şi cealaltă nu amână abuziv. Cred că totuşi trebuie păstrată forma iniţială, pentru că este o chestiune foarte sensibilă. Este o chestiune ce ţine de competenţă. Nu putem să vorbim despre familiarizarea cu problematica contenciosului administrativ la secţia penală, cum la secţia de contencios administrativ nu putem vorbi de o familiarizare cu procesele sau problematica ce ţine de secţia penal de la Înalta Curte. Drept pentru care nu cred că aici se pune problema abuzului în a amâna cauzele. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat Marton Arpad, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu am fost surprins citind acest articol, dar şi mai surprins când am citit varianta comisiei. Pentru că, în comisie, s-a mai adăugat o frază: "excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, de care depinde soluţionarea cauzei penale pe fond, invocată în faţa instanţei, nu suspendă judecarea cauzei." Adică, o altă instanţă necompetentă dă o decizie de nelegalitate, iar cealaltă instanţă competentă discută acea cauză. Atunci de ce s-a mai dat acea decizie de nelegalitate? Se ia în considerare, nu se ia în considerare, pur şi simplu nu înţeleg. Dacă puteţi să-mi explicaţi ce vrea să însemne această frază, pentru că eu, pur şi simplu, raţiunea nu o văd şi toate deciziile legate de acest articol, deci: "instanţa finală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei." Deci, dacă cealaltă instanţă mi-a judecat deja aceste chestiuni prealabile, eu trebuie să mă supun deciziei altei instanţe - necompetente -?! chiar dacă modificarea competenţei derivă însăşi din anumite considerente locale, de exemplu? Pentru mine este ceva de neînţeles şi vă spun încă o dată, această cea din urmă frază, dacă fondul problemei mi-a fost decis de altcineva că este nelegal, eu totuşi mă ocup şi mai discut despre ea. Deci, nu rezolvă tocmai acel maldăr de dosare pe care le am în plus. Nu văd intenţia care s-a dorit cu acest articol. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Dobre. Şi o să rog pe cineva să dea explicaţii domnului deputat Marton Arpad la ceea ce domnia sa solicită. |
|||||
|
|
Foarte scurt, pentru că n-aş vrea să rămână o nelămurire: dorim eliminarea articolului propus de Guvern, deci eliminarea în totalitate a acestui articol. Nu a amendamentului, nu a formei Senatului, ci eliminarea din proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Deci, dumneavoastră propuneţi eliminarea art.44, domnule deputat Dobre, în întregime. OK. Mulţumesc foarte mult, am reţinut. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Dobre, de eliminare a art.44 în forma pe care Guvernul a prezentat-o. Vă rog să vă pregătiţi pentru vot. Votul dumneavoastră, stimaţi colegi. |
|||||
|
|
Votul s-a încheiat: 133 voturi pentru; 50 împotrivă; 10 abţineri. Propunerea domnului deputat Dobre a fost acceptată, (Aplauze.) art.44 în întregul lui. în situaţia aceasta, şi domnul Marton Arpad a primit satisfacţia solicitată. Poziţia 102 - dacă observaţii? Nu sunt. Poziţiile 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110. Domnul deputat Máté, aveţi cuvântul la poziţia 110 din raport, la amendamente admise. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Pentru similitudine, cum am votat la Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte citarea părţilor, solicit eliminarea art.1841, şi să rămânem la varianta adoptată de Senat, în sensul că, într-adevăr, aceste date vor fi furnizate doar de acele instituţii care sunt în administraţia de stat, persoane fizice şi juridice. Deci, să menţinem varianta Senatului. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Propunerea aţi auzit-o şi o supun votului dumneavoastră. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Votul s-a încheiat. Cu 182 voturi pentru, zero abţineri, 3 împotrivă, textul legii s-a îmbunătăţit prin eliminarea propusă de către domnul coleg. Poziţiile 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126. Domnul deputat Dobre la poziţia 126. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Aici este o chestiune legată de un act deosebit de important din momentul finalizării urmăririi penale şi propunerea noastră este aceea de a elimina, de asemenea, din textul proiectului art.100 - respectiv cartografic 126. Deci, eliminarea din proiectul de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Deci, propunerea de eliminare a art.250 poziţionat la numărul curent 126 din raport. Domnilor colegi, votul dumneavoastră pentru această propunere, vă rog. O voce din sală: O coaliţie! |
|||||
|
|
Nu vă bucuraţi, domnule profesor, că este prea devreme. 129 voturi pentru, 10 abţineri şi 50 împotrivă. Amendamentul propus a fost adoptat. Art.250 este eliminat. Poziţia 127 lipseşte din raport - este o greşeală, bănuiesc - şi precizez acum că şi poz.23 a lipsit din raport. Poziţiile 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149. La poziţia 149, domnul ministru doreşte să intervină. Domnule ministru, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin Marian Predoiu: Pentru rigurozitate, ca urmare a acceptării amendamentului de la poziţia 74, ar trebui eliminat punctului 73 de la poziţia 149. Acolo era un remediu de revizuire, în cazul în care era admisă excepţia de nelegalitate. Aţi înlăturat excepţia, atunci trebuie înlăturat şi remediul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Propunerea de eliminare a art.4083 de la poziţia 149 din raport, amendamente admise. Vă rog, votul dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi. Domnule ministru, vă rugăm să votaţi. Aşa, puneţi-vă cartela, acceptăm această atitudine pozitivă a dumneavoastră. |
|||||
|
|
Votul s-a încheiat: 181 voturi pentru, o abţinere, un vot împotrivă. Propunerea a fost adoptată. Se elimină, deci, art.4083. Poziţia 150, poziţia 151, nu avem intervenţii. Poziţia 152 - nu avem intervenţii. Poziţiile 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172. Stimaţi colegi, am epuizat raportul comisiei sesizate în fond. Evident, va fi vorba de o renumerotare a articolelor, întrucât am avut adoptate câteva propuneri de eliminare a unor articole. Mulţumesc tuturor celor prezenţi astăzi în sala de şedinţe pentru operativitate, onestitate şi participare pozitivă la adoptarea actului normativ. Mulţumesc domnului ministru. Domnule ministru Buda, viitor, vă rog să lăsaţi să vedem ... Domnule ministru, mulţumesc foarte mult. Doamna preşedinte, vă mulţumesc pentru participare. Aţi dat un plus major de consistenţă acestei dezbateri. Vă doresc o zi frumoasă. Proiectul de lege rămâne pentru votul final. |
|||||
|
|
|
Dumneavoastră vă rog să rămâneţi în sală, şedinţa noastră continuă. Poziţia 4 din ordinea de zi: Proiectul de Hotărâre privind organizarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, aşa cum am stabilit ieri. La dezbateri, la iniţiator, domnul deputat Spînu. O să vă rog pe scurt, foarte pe scurt să motivaţi această hotărâre. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Am prezentat şi ieri, la dezbateri generale, cred eu, necesitatea acestei hotărâri a noastre de a concretiza 150 de ani de învăţământ superior în România, piatră de temelie pusă la Iaşi de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi de către primul-ministru de atunci, dar şi ministru al educaţiei, deci, primul-ministru de atunci al Guvernului României şi ministru al Educaţiei, Mihail Kogălniceanu. Vreau să vă spun că la celelalte două astfel de omagieri ale învăţământului universitar din România, repet, din România, nu din Iaşi, atât la 50 de ani, cât şi la 100 de ani, autorităţile de atunci au cinstit acest lucru cu emoţie şi cu toată dăruirea de care au fost în stare. Vreau să vă spun că, în vederea pregătirii Jubileului de 50 de ani, Guvernul României de atunci a alocat fondurile necesare construirii Palatului Universitar din Copou, actualul Corp central al Universităţii - şi, la fel, în timpul discursului, pentru a celebra cei 50 de ani de existenţă a învăţământului superior, Carol I a anunţat că oferă lăcaşului nostru o sumă de 300.000 lei a cărei dobândă va trebui să fie folosită doar pentru a ajuta studenţii săraci. Nu vreau să vă mai spun că la 100 de ani, în anul 1962, Guvernul comunist de atunci a făcut din acest eveniment cel mai important, să spunem, eveniment al anului, ajutând învăţământul superior ieşean cu sume de bani şi, în acelaşi timp, Parlamentul - să-i spunem - de atunci al României, Marea Adunare Naţională - a venit la Iaşi şi a comemorat printr-o şedinţă solemnă acest lucru. Considerăm că şi astăzi, în 2010, noi, ca parlamentari, putem să aducem, mai ales că mulţi dintre noi suntem absolvenţi de universităţi sau cea mai mare parte suntem absolvenţii unor universităţi din ţară, să facem acest gest de onoare şi solemnitate, să venim la Iaşi şi să aducem prinosul nostru celor care s-au gândit acum 150 de ani să pună piatra de temelie a învăţământului universitar modern din România. Vă mulţumesc încă o dată. Vă rog pe toţi să votaţi pentru această hotărâre şi vă aşteptăm cu drag la Iaşi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul ministru Predoiu a plecat. Voiam să fac o remarcă: am constatat că sângele apă nu se face niciodată. Sper să fie o punte. Domnule deputat Mircea Irimescu, vă rog să interveniţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Intervin numai pentru o precizare: s-a afirmat şi ieri şi s-a repetat şi astăzi că noi, prin această hotărâre, eventual aprobată, de a ajunge la Iaşi, sărbătorim 150 de ani de învăţământ românesc superior. Nu este aşa. Ştie toată lumea, colegiile confesionale de la Cluj de dinaintea înfiinţării Universităţii sunt învăţământ superior; ştie toată lumea că Institutul teologic de la Cernăuţi, înfiinţat în 1827, cu 50 de ani înaintea Universităţii, este învăţământ superior; că la Iaşi au existat înainte de Universitate, Şcoala superioară de ingineri hotarnici a lui Asachi şi, respectiv, Academia Mihăileană. Aşadar noi vom comemora, vom sărbători 150 de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", şi nu 150 de ani de învăţământ superior în România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu. |
|||||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt foarte sensibil la problemele învăţământului superior din România, eu însumi fiind până în anul 1991 cadru didactic în învăţământul superior. Dar cred că problema pe care unii colegi au ridicat-o astăzi, în legătură cu această sesiune specială dedicată existenţei Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" de 150 ani, nu cred că se înscrie în ceea ce ar trebui să fie în mod normal acţiunea şi activitatea Parlamentului. Nu văd raţiunea pentru care, peste 450 de oameni ar trebui să se deplaseze la Iaşi. Ţineţi cont de mijloacele de transport şi de posibilităţile de transport care ar însemna nici mai mult nici mai puţin decât trei zile consumate, nu spun pierdute, pentru acest eveniment. Nu am impresia că Parlamentul, făcând o sesiune acolo, poate să aducă omagiul pe care unii îl aşteaptă acestei instituţii de învăţământ. Putem să discutăm acest lucru aici, în Bucureşti, iar dacă parlamentarii de Iaşi doresc să se ducă să participe la aceste festivităţi, sunt convins că ei vor fi învoiţi, ca să aibă toată libertatea şi, sigur, dacă unul dintre membrii conducerii Camerei Deputaţilor sau Senatului va dori să participe, cred că are toată libertatea să o facă. Dar nu cred că este util să angajăm tot Parlamentul pentru acest lucru, mi se pare absolut deplasat, mi se pare că în această perioadă de criză economică generăm nişte cheltuieli care nu sunt justificate de dimensiunea evenimentului. Şi vă rog să ţineţi cont de aceste lucruri, să reflectaţi serios şi haideţi să decidem să lăsăm lucrurile la un nivel mai normal, mai decent şi să nu umblăm cu acest stil festivist şi populist. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Îl invit pe domnul doctor, domnul deputat Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Şi cred că se pregăteşte domnul Márton Árpad, din partea UDMR-ului, da? Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că se strecoară o mică eroare în textul hotărârii. Apreciez în mod deosebit prestaţia Univerităţii Cuza din Iaşi şi cred că este una dintre cele mai bune şcoli româneşti existente. Dar pot să vă informez, spre exemplu, că universitatea pe care o conduc, Carol Davila din Bucureşti, are 153 de ani anul acesta şi, din informaţiile mele, sunt şcoli superioare care depăşesc în România vechimea de 150 de ani. În aceste condiţii, apreciind în mod deosebit activitatea Universităţii din Iaşi şi urându-le o viaţă cât mai lungă, cred că cele două intervenţii anterioare care propuneau o modificare atât a hotărârii, că nu-i 150 de ani de la înfiinţarea învăţământului superior, şi intervenţia domnului prim-ministru Tăriceanu, mi se par mai decente şi, de asemenea, mi se par mai apropiate de interesul învăţământului superior românesc, care nu trebuie să se oprească la această vârstă. Şi, în condiţiile acestea, consider că este o mândrie pentru noi, dar o mândrie care trebuie să fie uşor mai temperată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Domnul deputat Márton Árpad. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Eu cred că, într-adevăr, un astfel de eveniment este foarte important. Există o mică problemă: nu am primit cu toţii textul hotărârii, ca să putem să ne spunem punctul de vedere. Mai mult, nu ştiu din ce cauză stafful Camerei nu a reuşit să ne facă accesibilă nici în caseta electronică ceea ce este prevăzut în această hotărâre. Şi, atunci, ar trebui să facem nişte modificări "după ureche" în sensul cuvântului, şi nu cred că este bine. Pe de altă parte, şi eu cred că acea observaţie legată de zilele şi locul acestui eveniment este justă, mai ales atunci când opoziţia, când partea guvernamentală vorbesc despre necesitatea restrângerii unor cheltuieli, ca să zic aşa, care pot fi restrânse. Şi atunci, eu cred că, în loc să adoptăm o astfel de hotărâre, ar fi mai bine să ne fixăm o dată când să avem două ore o şedinţă solemnă pentru acest eveniment aici, în sediul Parlamentului nostru, două ore afectate acestui eveniment, cu câte o intervenţie din partea fiecărui grup parlamentar şi am marcat corect evenimentul. Şi atunci, să găsim acea zi, acea oră când putem să facem într-adevăr o şedinţă festivă şi să nu avem dezbaterile noastre pur politice, foarte accentuate între noi, în jurul acelui eveniment. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, este lăudabilă iniţiativa colegilor noştri. Şi eu am semnat şi sunt de acord pentru a marca acest eveniment, mai ales că Iaşiul este un oraş cu multă ştiinţă de carte, un oraş care a dat oameni importanţi pentru România. Dar, socotind, domnule preşedinte de şedinţă, că de la acest microfon orice ministru al Guvernului Boc, orice coleg din arcul guvernamental povesteşte de cum trebuie strânsă cureaua, de cum trebuie să se taie pensii, de cum trebuie să tăiem indemnizaţii şi aşa mai departe, cred eu că aşa cum sună hotărârea pe alineatul 2, că această activitate privind transportul şi cazarea, probabil şi celelalte cheltuieli să fie suportate de Camera Deputaţilor, cred eu că aceşti bani poate îi dăm la salariaţii Camerei Deputaţilor, care, într-adevăr, au acum nişte salarii de mizerie pentru câtă activitate şi câte ore trebuie să petreacă pentru ca noi să ne putem desfăşura activitatea. De aceea, domnule preşedinte, eu propun să desfăşurăm această activitate, dar la Bucureşti, să acordăm, dacă vreţi, o dimineaţă întreagă, tot ce înseamnă o şedinţă planificată a Camerei Deputaţilor, unde putem să invităm personalităţi, putem să invităm de la Academia Română, putem să invităm din conducerea universităţii respective. Poate, dacă ne-ar fi invitat Partidul Democrat Liberal, Filiala Iaşi, pe cheltuielile organizaţiei respective, ştiu eu, ne mai gândeam dacă mergem sau nu mergem. Deci, aceasta este propunerea grupului nostru, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Vasile Mocanu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am ascultat luările de cuvânt de dinaintea mea. Într-adevăr, la Iaşi, la sfârşitul acestei luni, are loc acest eveniment deosebit. Eu consider şi-mi aduc aminte ceea ce s-a discutat ieri în Parlamentul României despre meciul lui Bute. Trec evenimentele pe lângă noi. Trebuie să ne gândim ce înseamnă Centrul Universitar Iaşi pentru România. Ceea ce înseamnă Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" pentru România, pentru Iaşi, pentru acest popor, până la urmă, nu?, pentru ştiinţa noastră. Aşa facem. Suntem în criză, nu avem bani. După ce trece evenimentul, ne pare rău că nu l-am făcut. Eu, ca parlamentar din Iaşi al Opoziţiei, din Grupul parlamentar al PSD, susţin această iniţiativă şi vă rog foarte frumos să votaţi pentru ca la sfârşitul acestei luni şi începutul lunii noiembrie să ne deplasăm să facem sesiune extraordinară la Iaşi. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnilor colegi, aş vrea să fac doar o scurtă precizare, pentru că ea se impune. Am aici, în faţă, lista de susţinători ai organizării unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor la Iaşi. Aş vrea să nu fim farisei, la poziţia 85, Aura Vasile, PSD. Aţi semnat pentru Iaşi, doamna deputat, şi nu pentru Bucureşti. Deci, vă rog ca acest lucru să-l precizaţi. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, am spus de la acest microfon acum câteva minute că am semnat această iniţiativă. Singurul lucru pe care nu l-am ştiut la acel moment era că deplasarea mea şi a colegilor mei, transportul, cazarea şi restul erau din cheltuielile Camerei Deputaţilor. Deci, susţin în continuare acest eveniment. Spun încă o dată: Moldova, Iaşiul, un locaş care a dat acestei ţări oameni deosebiţi, oameni care au condus România, care au dus înainte ştiinţa, cultura, arta. Dar, avem bani? Dacă avem bani, atunci să plătim şi salariaţii Camerei Deputaţilor. Dacă nu avem bani, atunci stăm şi noi aici. Dacă ne sponsorizează PDL Iaşi, eu vin! |
|||||
|
|
Haideţi, să cerem şi PSD-ului Iaşi să facă un efort cu PDL-ul şi să susţină. Da. Domnul doctor Tudor Ciuhodaru, deputat de Iaşi. Domnule deputat Păduraru, vă pregătiţi dumneavoastră, şi pe urmă doamna deputat Luminiţa Iordache. |
|||||
|
|
Eu am semnat această iniţiativă şi cred că Iaşiul mai reprezintă - printre puţinele lucruri bune pe care le mai reprezintă - ceva în România - învăţământ şi sănătate; învăţământul înseamnă universitate. Aşa că voi susţine acest proiect legislativ şi vă invit şi pe dumneavoastră să o faceţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule doctor. Domnul deputat Păduraru şi pe urmă doamna deputat Luminiţa Iordache. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Am ascultat argumentele raţionale ale unora dintre dumneavoastră legate de importanţa unui eveniment sau dimensiunea lui pentru ce înseamnă învăţământul universitar românesc. Sunt în schimb puţin dezamăgit, pentru că reprezentăm o instituţie care trebuie să dea greutate evenimentelor principale care au loc în ţară. Sunt dezamăgit de faptul că fostul prim-ministru, care a ţinut şedinţe de Guvern în alte mari oraşe ale ţării, tocmai pentru a da un semnal de deschidere, de apreciere a tuturor centrelor mari din România, astăzi are altă opinie. Sunt dezamăgit de faptul că ieri am auzit discursuri extrem de populiste legate tot de resursele financiare, în care v-aţi jucat cu sumele aferente televiziunii române pentru un meci de box. Deci, ieri aţi avut alte argumente; astăzi, le-aţi uitat. Din decenţă şi din eleganţă, cred că ceea ce noi am face prin prezenţa noastră şi în alte oraşe mari din ţară şi în alte locuri, ar însemna respect. Şi poate că Parlamentul ar fi cazul să-şi aducă aminte de credibilitatea pe care o are, de seriozitatea pe care o prezintă şi să se gândească foarte serios că o apropiere de evenimentele majore care au loc în diverse mari oraşe ale ţării ar fi necesară pentru a da de înţeles că nu vedem România numai de pe aceste bănci şi ridicând mâinile, că ştim să apreciem şi ceea ce înseamnă greutatea elitelor româneşti şi, în acelaşi timp, să dăm un prinos de recunoştinţă şi Iaşiului. Nu vreau să intru într-un discurs public lung, dar nu uitaţi că Iaşiul a avut un rol extrem de important în dezvoltarea României şi a pierdut foarte mult în diverse momente ale istoriei. Şi asta o ştiţi foarte bine. Nu uitaţi de prima şcoală de la Cotnari, nu uitaţi de Academia Mihăileană. Este jenant că unor oameni cu pregătire universitară le-au scăpat aceste detalii. Eu sper ca dumneavoastră să fiţi înţelepţi şi să găsiţi o formulă prin care să ştiţi să vă respectaţi pe dumneavoastră şi să respectăm şi oraşele mari ale acestei ţări. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Doamna deputat Luminiţa Iordache. Se pregăteşte domnul deputat Relu Fenechiu. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Eu cred că Iaşiul trebuie să reprezinte ceva nu numai pentru parlamentarii din zona Iaşiului şi zona Moldovei, ci pentru parlamentarii din toată ţara. Şi, aşa cum dumneavoastră, cei care nu sunteţi din Moldova, aţi fost trimişi aici, în Parlament, cu votul cetăţenilor, mă gândesc că şi noi, la fel, ar trebui să fim de acord să facem această întâlnire la Iaşi, pentru că poate e mai bine să mai mergem şi noi în mijlocul electoratului, în mijlocul celor care ne-au votat. Iar dacă sunt dintre dumneavoastră care-şi pun problema acestei deplasări din punct de vedere financiar, care doreşte poate să-şi suporte din bani proprii această deplasare şi cred că va fi o întâlnire benefică la Iaşi, pentru noi toţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Relu Fenechiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Este foarte frumos să ne plimbăm şi la Iaşi şi în alte părţi. Sunt ieşean şi vă invit, cu această ocazie, pe toţi parlamentarii la această şedinţă, dar, totuşi, cred că ar fi o jignire pentru Iaşi să meargă Parlamentul la Iaşi să facă o şedinţă, eventual să facem şi o petrecere după, petrecere la care cu siguranţă vom fi invitaţi de către colegii din arcul guvernamental, că vorba aia, au de unde. Dar cred că ar fi jignire să mergem acolo şi să nu luăm o decizie pentru Iaşi. Aşa încât eu vă invit şi vă invit pe dumneavoastră, stimaţi colegi din arcul guvernamental, să facem o şedinţă la Iaşi, dar numai cu o singură condiţie: dacă în acea şedinţă de la Iaşi vom adopta un proiect de lege al Guvernului prin care Guvernul se va angaja să aloce anul acesta banii pentru pista Aeroportului Iaşi. Dacă nu face Guvernul acest lucru, atunci, daţi-mi voie să vă spun că e păcat şi e ruşine şi mie mi-ar fi ruşine să merg să fac o şedinţă la Iaşi şi să nu facem acest lucru care este indispensabil pentru Iaşi. Aşa încât, eu condiţionez şedinţa de la Iaşi de adoptarea de către Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, a unui proiect de lege prin care anul acesta, din fondul de rezervă, să se aloce măcar, măcar 10 milioane de euro pentru Aeroportul Iaşi. Altfel este barbologie, aşa cum ne-a învăţat până acum partidul de guvernământ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Adomniţei. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Nu ştiu dacă s-au mai înscris şi alţi colegi după mine la tribună, dar cred că, în mare, nimeni dintre cei care au vorbit asupra acestui subiect nu a greşit. Cu toţii au avut puncte de vedere; din anumite puncte de vedere au avut dreptate. Vreau să vă reamintesc că prima şcoală românească - la 1640 - s-a înfiinţat de către Vasile Lupu, la Biserica Trei Ierarhi, era în limba latină, într-o zonă dominată de islam în acea vreme. Prima carte românească, în limba română, s-a editat în aceeaşi perioadă. În 1835, domnitorul Mihail Sturdza a înfiinţat Academia Mihăileană, care s-a transformat în 1860 în prima universitate românească care a pornit, dacă vreţi, această revoluţie în învăţământul superior. Dragi colegi, Înţeleg că forma hotărârii supuse aprobării dumneavoastră presupune cheltuieli din bani publici. Eu am să resping acele intervenţii care au presupus intenţii mai puţin binevoitoare legate de sponsorizări politice şi aşa mai departe. Dar vreau cu toată tăria să vă spun că eu găsesc că este datoria fiecăruia, având în vedere sacrificiul pe care până la urmă capitala Moldovei l-a făcut cedând acest statut capitalei României, ca parlamentarii români, pe banii lor, nu costă foarte mult, să fie prezenţi în acea perioadă la Iaşi. Ceea ce propun acum - şi cu asta închei - să aprobaţi modificarea hotărârii supuse votului ca acele zile să nu fie activitatea în Bucureşti, să fie la Iaşi, poate două zile, nu decontează Parlamentul cheltuielile din Iaşi, parlamentarii vor merge, aşa cum este prevăzut în lege, la Iaşi; cei care vor putea şi care vor dori. Cei care spre exemplu... dau un exemplu complet aleatoriu, din Caraş-Severin, cărora li se va părea poate prea greu să ajungă la Iaşi, să nu aibă o zi tăiată; asta poate ar fi singura concesie de muncă. Dar, în rest, să oferim oportunitatea tuturor parlamentarilor români - şi Camerei, nu doar Senatului - de a fi prezenţi în acele zile la Iaşi. Pentru că vă reamintesc, ziua de 15 septembrie întotdeauna o dăm zi liberă pentru ca parlamentarii să fie în colegii; la fel şi 1 octombrie, când începe universitatea. Păi, dacă suntem de acord ca la 1 octombrie, în fiecare an, să fim prezenţi în colegii, la începerea anului universitar, cum să nu fim de acord când se celebrează 150 de ani de învăţământ superior - şi asta este o singură dată în viaţă, în viaţa oricui, a noastră şi a universităţii -, să nu fim de acord cu oportunitatea ca parlamentarii să fie prezenţi în Iaşi. Cred că cea mai judicioasă măsură este aceasta: ca din banii fiecăruia să existe posibilitatea să fim prezenţi la Iaşi, încheind prin faptul că sper ca domnul preşedinte Băsescu să nu se înfiinţeze acolo şi să înceapă a arunca acuzaţii pe această iniţiativă care, iată, îşi găseşte consens în tot arcul politic românesc. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ioan Oltean (de la tribună): Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi, înainte de a da citire proiectului de hotărâre, să-mi exprim câteva opinii. Este o iniţiativă semnată de 175 de deputaţi din absolut întreg spectrul politic al Camerei Deputaţilor. Este un proiect care vine să aducă un omagiu unui oraş recunoscut în ţară şi în lume pentru şcoala românească de acolo. Deja multă lume vorbeşte despre această şedinţă solemnă care poate fi şi trebuie să se desfăşoare la Iaşi. Vă rog să aveţi în vedere că şedinţa este programată pentru data de 2 noiembrie, ceea ce înseamnă ziua de marţi, cu plecarea de luni. În loc să venim la Bucureşti, la şedinţa normală, la programul săptămânal, vom merge la Iaşi. Deci, automat, cheltuielile de transport sunt cele obişnuite pentru activitatea normală săptămânală de activitate. În ce priveşte cheltuielile de cazare, eu cred că fiecare dintre noi poate să facă un efort pentru un eveniment atât de important, să le suporte. Iar cheltuielile cu personalul aferent, care trebuie să deservească activitatea, cred că se poate face un efort din partea Camerei Deputaţilor pentru a se susţine. În consecinţă, cheltuielile materiale, cheltuielile financiare pe care le presupune o asemenea activitate, dacă noi consimţim să suportăm fiecare deputat cheltuiala proprie, sunt minime şi pot să conducă la realizarea acestui proiect. Rămâne să analizaţi şi, prin votul dumneavoastră, să vă exprimaţi poziţia. Personal, susţin această iniţiativă şi cred că ea trebuie să aibă loc. Am să dau citire acum proiectului de hotărâre, pentru a-l vota sau amenda în deplină cunoştinţă de cauză. "Hotărâre privind organizarea şedinţei solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Având în vedere solicitarea grupului de deputaţi aleşi în Circumscripţia electorală nr.24 Iaşi, în temeiul prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre: Articol unic Alin. (1) Se aprobă organizarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Alin. (2) Şedinţa se va desfăşura în data de 2 noiembrie 2010 în aula Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Cheltuielile ocazionate de această şedinţă (transport auto şi cazare o noapte) urmând a fi suportate din bugetul Camerei Deputaţilor". Eu mi-am permis să reiterez amendamentul pe care l-am făcut, ca această parte care vizează cheltuielile ocazionate de această şedinţă să se elimine, iar la şedinţa de Birou permanent care va avea loc mâine să identificăm resursele financiare prin care să suportăm cheltuielile care vizează personalul tehnic. Vă mulţumesc foarte mult. (Îşi reia locul la prezidiu.) Doamna Aura Vasile, care cred că va susţine cu certitudine amendamentul meu. Vă rog, doamna deputat. Şi domnul ministru Adomniţei. |
|||||
|
|
Da, domnule preşedinte. Susţin amendamentul pe care l-ai prezentat. De altfel, a fost şi o discuţie prealabilă pe care am avut-o împreună, legată de acest alineat 2. Suntem de acord şi noi, Grupul parlamentar al PSD-PC cu acest eveniment. Bineînţeles că, aşa cum am arătat, şi noi am dori să participăm la acest eveniment, dar mai avem un amendament, domnule preşedinte. De altfel, va fi ridicat la şedinţa Biroului permanent de mâine. Nu Roberta Anastase va prezida şedinţa solemnă de la Iaşi şi cu Sever secretar, ci, aşa cum este astăzi prezidiul. În caz contrar, vom participa la Iaşi, dar vom sta probabil în sală, dacă sunt balcoane, o să vedem. |
|||||
|
|
O să-i rog pe colegii de la Iaşi să facă rost de balcoane, dacă nu sunt. Stimaţi colegi, Domnul deputat Firczak, vă rog. Haideţi, că suntem pe finalul hotărârii. Vă rog foarte mult. Distinse coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi mă bucur că în sfârşit aţi reuşit să mă vedeţi, fiind atât de mic. Dar, mă rog, mai bine mai târziu decât niciodată. Vreau să fac o singură rectificare la ceea ce s-a spus aici. Prima carte tipărită în limba română este Palia de la Orăştie, pentru ca toată lumea să ştie acest lucru, aşa cum primul text în limba română este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului. Folosind argumentele culturale pentru a susţine un proiect, ele trebuie folosite corect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog să reţineţi că esenţele tari se ţin în sticluţe. Da, mulţumesc. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Eu am propus ca acest articol unic să aibă alin.(3) şi care trebuie să sune în următorul mod: "Şedinţa solemnă, care îşi va desfăşura activitatea în data de 2 noiembrie la Iaşi, cu ocazia... şi et caetera, va fi condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean." Este amendamentul nostru, vă rog să-l supuneţi la vot. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Petrică Movilă. |
|||||
|
|
Domnilor colegi, Mă bucur că această aniversare a generat o dezbatere serioasă, sigur, pe alocuri cu conotaţii de afaceri mercantile, însă noi, parlamentarii ieşeni, am dorit şi vă rugăm să aveţi atenţia îndreptată spre acest eveniment foarte important pentru noi, ieşenii, şi cred că este normal ca Parlamentul să dea un semnal şi pentru alte zone din ţară. În curând vom avea 1 Decembrie la Alba Iulia, vom avea alte evenimente importante şi chiar trebuie să demonstrăm că suntem capabili, chiar pe banii noştri, să mergem să ne cinstim istoria, să ne cinstim cultura acolo unde împreună de cuviinţă vom considera. Eu vă mulţumesc. Cred că dezbaterile pe această temă au fost suficiente şi vă propun să trecem la vot. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnilor colegi. Există, deci, un amendament de respingere a părţii finale, alin.(2), cel care se referă la cheltuieli ocazionate de această şedinţă şi alin.(2) să rămână în forma următoare: «Şedinţa se va desfăşura în data de 2 noiembrie 2010, în aula Universităţii "Alexandru Ioan Cuza din Iaşi"». Supun votului dumneavoastră acest amendament. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Amendamentul a fost respins. 94 de voturi pentru, 94 împotrivă, 25 de abţineri. Deci alin.(2) rămâne în forma în care este actualmente în proiect. Domnul deputat Márton Árpád. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Acest vot a fost unul foarte frumos, populist. Pentru că, cel puţin aşa cred eu, toată lumea din această sală ştie că norma care reglementează activitatea Camerei Deputaţilor, respectiv a senatorilor, este statutul acestora, care prevede, este o lege organică, în mod clar, că toate deplasările din ţară ale deputaţilor şi senatorilor se plătesc de Camera Deputaţilor şi cazarea acestora atunci când se află într-o activitate parlamentară care nu este organizată în localitatea în care au domiciliul, tot de Camera Deputaţilor se plăteşte. Deci cu asta sau fără asta, tot Camera Deputaţilor va plăti această deplasare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră acum Proiectul de Hotărâre privind organizarea şedinţei solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Vot final, vă rog foarte mult. Stimaţi colegi, În raport de amendamentul doamnei Aura Vasile, vă rog să vă uitaţi în Regulamentul Camerei Deputaţilor, doar preşedintele Camerei Deputaţilor stabileşte cine o înlocuieşte. Este un atribut exclusiv al doamnei preşedinte şi nu poate fi supus votului. V-aş ruga să nu insistaţi. Doamna Aura Vasile, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, De atâtea ori, la atâtea articole, la atâtea alineate erau alte interpretări decât le-aţi dat dumneavoastră şi colegii dumneavoastră, spunând totdeauna: "Plenul e suveran!" De ce? Pentru că aveţi o majoritate conjuncturală, o majoritate care nu este a electoratului din noiembrie 2008. Atunci, domnule preşedinte, de ce acum Roberta este suverană şi nu este Camera Deputaţilor suverană? Vă rog să supuneţi votului amendamentul pe care l-am făcut. Este dreptul Grupului PSD, iar dumneavoastră sunteţi obligat să-l supuneţi la vot. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Nicolăescu. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, Cred că înţelegeţi că vă aflaţi într-o dificultate. Şi anume: aveţi de supus votului un amendament făcut de un coleg al unui grup parlamentar, care e şi vicelider al acelui grup parlamentar. E un amendament care are în vedere o şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor, chiar dacă ea va fi solemnă. Dumneavoastră ştiţi, de asemenea, că există două hotărâri ale celor două grupuri parlamentare, ca atunci când o şedinţă de plen, oricare ar fi aceea, a Camerei Deputaţilor, este condusă de doamna deputat Roberta Anastase, deputaţii celor două partide nu participă. Dacă dumneavoastră, astăzi, nu vreţi să clarificaţi această problemă, şi anume să voteze plenul Camerei Deputaţilor că acea şedinţă nu va fi condusă de aceea care fură voturile poporului, atunci eu vă spun de astăzi că Grupul parlamentar al PNL, indiferent ce va vota plenul Camerei, nu va participa la acea şedinţă şi vom face economii, în felul acesta, deplasării la Iaşi. Eu nu cred că dumneavoastră vreţi acest lucru. Eu cred că Grupul PDL vrea ca la Iaşi să fie întregul Parlament. Eu cred că toată lumea are interesul ca Parlamentul, în plenul lui, să cinstească Universitatea din Iaşi. Dar, dacă nu vreţi acest lucru, spuneţi-l şi atunci ştim ce avem de făcut. |
|||||
|
|
Domnilor, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să fac următoarea precizare: niciodată eu n-am supus adoptării în plenul Camerei Deputaţilor a unei propuneri care nu avea la bază fie o susţinere în Regulamentul Camerei Deputaţilor, fie în cutuma Camerei Deputaţilor. Dumneavoastră, care faceţi mereu apel la respectarea statutului, îmi cereţi astăzi, mie, să încalc statutul. Art. 33 - imediat, doamna Aura Vasile - din Regulament, lit.b) spune: "Preşedintele Camerei Deputaţilor conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor." Ea conduce lucrările, conform atribuţiilor pe care acest plen i le-a conferit. Nu-mi cereţi mie să încalc Regulamentul, că n-o voi face. Da, vă rog, doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, În ultima dumneavoastră intervenţie, aţi făcut trei greşeli. Unu. Dacă aveaţi de făcut o declaraţie, trebuia să coborâţi la acest microfon. Doi. Orice amendament şi propunere de completare a hotărârii trebuie supuse votului plenului, şi nu comentate de dumneavoastră. Şi trei. Faceţi cumva referire la acea persoană - că aţi spus "dânsa" - care a furat votul la Legea pensiilor, la peste 6 milioane de persoane, iar noi să trecem cu vederea? Concluzie, domnule preşedinte, deci vom vota şi alin.(3) pe care-l propun ca amendament, o să fim de acord şi cu această activitate, dar, aşa cum am declarat, dacă preşedinta Camerei, care a fraudat votul la Legea pensiilor, şi cu Sever Voinescu vor prezida această festivitate de la Iaşi, Grupul PSD nu participă, socotind că este o activitate ordinară, nu este o activitate de excepţie, aşa cum şi dumneavoastră aţi spus, că se desfăşoară într-o zi de marţi, ca şi cum ar fi o şedinţă a Camerei Deputaţilor planificată. Deci suntem de acord cu această activitate. Iar dumneavoastră, domnule preşedinte, trebuie să supuneţi la vot. Vă aduceţi aminte de câte ori v-am rugat să nu supuneţi la vot propunerile Grupului PDL, pentru că erau anticonstituţionale şi erau împotriva Regulamentului Camerei Deputaţilor, şi dumneavoastră şi Roberta aţi supus la vot de fiecare dată, trecând peste argumentele noastre? Acum, ceea ce noi vă rugăm, domnule preşedinte, este legal. Şi vă rog să supuneţi la vot. |
|||||
|
|
Apreciez tonul dumneavoastră imperativ, dar eu sunt un om paşnic. Vă apreciez, doamna Aura Vasile, însă mă simt obligat - numai puţin, domnul - n-am făcut o declaraţie mai înainte, am făcut o precizare. Şi-mi continui această precizare, dând citire şi art.34 din Regulamentul Camerei Deputaţilor: "Vicepreşedinţii - inclusiv subsemnatul - îndeplinesc prin rotaţie atribuţiile preşedintelui la cererea preşedintelui sau în caz de indisponibilitate a acestuia." Şi nu în alte condiţii. În consecinţă, eu nu pot să supun la vot o propunere care este în mod flagrant în contradicţie cu prevederile Regulamentului. Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, Iar înţeleg că aveţi o dificultate de a o apăra pe cea care fură în faţa neamului voturi. Iar înţeleg că dumneavoastră încercaţi să fiţi solidar cu un pdl-ist care fraudează votul parlamentarilor. Dar, eu încerc să vă spun dumneavoastră, aşa cum colega mea, Aura Vasile, tot insistă să vă convingă să vă facă să înţelegeţi că aici avem o problemă simplă. Şi anume, dumneavoastră, cei de la majoritate, de la Putere, de fiecare dată ne-aţi băgat pumnul în gură, spunând că ceea ce nu poate să facă Biroul permanent sau preşedintele sau oricine altcineva din conducerea Camere, poate să facă plenul. Plenul este suveran. În baza plenului suveran acestui principiu pe care dumneavoastră ne-aţi obişnuit să-l aplicaţi, vă cerem noi dumneavoastră astăzi un vot ca şedinţa de la Iaşi să nu fie condusă de primul hoţ al ţării. Aceasta este problema pe care v-o supunem atitudinii plenului. (Aplauze.) În afară de aceasta, domnule preşedinte de şedinţă, dumneavoastră ne-aţi învăţat de asemenea, că orice se poate modifica în plen. Dacă orice se poate modifica în plen şi dacă majoritatea respectă opoziţia şi vrea ca opoziţia să participe la acest eveniment important de la Iaşi, n-aveţi decât o singură soluţie, să ne garantaţi astăzi, prin vot, că şedinţa nu va fi condusă de cea care fraudează voturile oamenilor. Dacă veţi face acest lucru şi plenul Parlamentului va fi responsabil, atunci noi vom fi la Iaşi, pe cheltuiala noastră, nu aşa cum încerca să ne spună un alt deputat că în Regulament scrie cum se fac cheltuielile. Dacă noi hotărâm să facem pe cheltuiala noastră, facem pe cheltuiala noastră. Deci tot plenul decide, până la urmă. Ca atare, domnule preşedinte de şedinţă, faceţi-ne şi pe noi importanţi să participăm la acest important eveniment de la Iaşi. Nu ne excludeţi prin a pune un infractor în fruntea conducerii Camerei Deputaţilor la Iaşi. (Aplauze în partea stângă a sălii şi vociferări în partea dreaptă a sălii.) Atunci când vorbim de învăţământ, când vorbim de universitate, când vorbim de tradiţie, când vorbim de şcoala românească, ce exemplu poate să dea un hoţ studenţilor din această ţară? Vă mulţumesc. (Aplauze în partea stângă a sălii, vociferări şi bătăi în pupitre în partea dreaptă a sălii.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Daţi-mi voie personal să mă delimitez de un asemenea mod de a te adresa plenului Camerei Deputaţilor. Pe de altă parte, stimaţi colegi, la propunerea Grupului parlamentar sau a membrilor Biroului permanent din Camera Deputaţilor, de curând Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat. Am să vă citesc şi această modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, care vizează în mod expres atribuţiile preşedintelui Camerei şi ale vicepreşedinţilor. Suntem în posesia unor prevederi exprese şi limitativ prevăzute în Regulament. "Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de Biroul permanent sau încredinţate de preşedintele Camerei Deputaţilor." Spune art.34 alin.(1), modificat de curând. Alin.(2) - doamna Aura Vasile, vă rog să-l urmăriţi - "Vicepreşedinţii conduc activitatea Biroului permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor la solicitarea preşedintelui sau, în absenţa acestuia, prin decizie a preşedintelui Camerei Deputaţilor." Nicăieri nu există o precizare prin care să putem pune în practică ceea ce dumneavoastră îmi cereţi. De aceea, vă rog foarte mult să nu îmi cereţi să încalc Regulamentul, pentru că n-o voi face. Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PDL. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Dintr-un lucru frumos, pe care-l dorim cu toţii, aniversarea unui important act de cultură şi învăţământ, am ajuns să dezbatem o problemă politică. Dar nu asta am vrut să spun. Mi se pare imposibil de acceptat asemenea epitete: hoţ, duşman. Este inadmisibil ca noi între noi să ne facem indiferent ce poziţii avem. Nu putem accepta asemenea epitete. Spuneţi ce vreţi dumneavoastră, dar este inadmisibil să faceţi hoţ pe cineva. Nici pe unul care-i condamnat nu-l faci hoţ. Aşa ceva nu acceptăm şi vă spun foarte clar: dacă vreţi într-adevăr să ne purtăm civilizat, purtaţi-vă civilizat. Spuneţi ce vreţi dumneavoastră, aveţi opinii, dar nu jigniţi pe nimeni, indiferent de persoana respectivă. (Rumoare.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Spînu, domnul deputat Popa şi pe urmă cred că ne putem opri. Timpul afectat dezbaterilor, a... domnul Niculescu Duvăz. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Chiar îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. Probabil că uităm că noi mergem acolo pentru învăţământul românesc, stimaţi colegi, nu pentru dezbateri politice. Şi vreau să vă amintiţi că acum peste 150 de ani, nişte oameni din Moldova şi din Ţara Românească au hotărât să înceapă formarea acestei ţări şi mă întreb dacă s-ar fi comportat aşa - şi erau lucruri grave şi atunci - interese puternice şi atunci şi şi-au dat mâna. Şi noi am renunţat atunci pentru un bine mai mare să construim această ţară. Şi acum, după ce am strâns peste 173 de semnături şi mulţi dintre dumneavoastră aţi spus că sunteţi de acord să facem o şedinţă solemnă a Camerei pentru a arăta că cea mai înaltă instituţie a României, într-adevăr, nu a uitat de învăţământul superior ieşean şi de ceea ce au făcut strămoşii noştri, astăzi, lecţia de unire, de acum peste 150 de ani, o transformăm într-o lecţie de dezbinare. Stimaţi colegi, Acolo nu mergem nici psd-işti, nici pnl-işti, nici pdl-işti, mergem membrii Parlamentului României la Iaşi, dacă vreţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnilor colegi, Daţi-mi voie să mă folosesc de prevederile art.150 alin.(1) din Regulament: "Preşedintele de şedinţă poate cere încheierea dezbaterilor unei probleme puse în discuţia Camerei." Solicit închiderea dezbaterilor. E o chestiune închisă. Supun votului dumneavoastră această propunere de a închide dezbaterile. Vă rog să votaţi. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Cu 138 de voturi s-au sistat discuţiile. Stimaţi colegi, Timpul afectat dezbaterilor s-a încheiat. Facem o pauză de cinci minute. Vom intra pe urmă la votul final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
- după pauză - |
|
||||
|
|
Domnilor colegi, Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sala de şedinţe. Urmează votul final. Stimaţi colegi, Până când toată lumea se aşează, până vând vă verificaţi dacă aveţi cartelele, daţi-mi voie să dau citire la două solicitări din partea a doi colegi deputaţi. "Stimată doamnă preşedinte, Subsemnatul Gabriel Tiţa-Nicolescu, deputat în Circumscripţia electorală nr.8 Braşov, Colegiul uninominal nr.4, vă aduc la cunoştinţă faptul că fac parte din Grupul deputaţilor independenţi şi sunt membru UNPR, având funcţia de secretar executiv la nivel naţional." |
|||||
|
|
|
Şi a doua solicitare: "Subsemnatul Stan Nicolae, deputat Colegiul nr.2 Scorniceşti, Olt, declar că sunt membru al Uniunii Naţionale UNPR din mai 2010 şi fac parte din Grupul deputaţilor independenţi", grup condus de către distinsul deputat Nicolăescu Eugen. (Râsete şi comentarii.) Voci din sală: Nicolăescu? |
|
|||
|
|
Da, nu se ştie niciodată. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Nicolicea Eugen. Da, poate am pregătit o dezertare, dar nu se ştie niciodată. |
|||||
|
|
|
Domnilor colegi, Vă rog să ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Vă rog foarte mult să ocupaţi locurile. Rog chestorii să aşeze deputaţii la locurile lor. Salutăm prezenţa domnului vicepreşedinte Adrian Năstase. Nu v-aţi uitat cartela, domnule vicepreşedinte? Ne bucurăm că vă salutăm. E o bucurie şi pentru mine să vă am aici, chiar faţă în faţă. avem o listă lungă de acte normative care vor fi supuse votului final. Primul. Să probăm dacă instalaţia funcţionează şi nu va trebui să numărăm. Prezenţa, doamnelor şi domnilor, să vedem dacă suntem în cvorum. Vă rog să faceţi prezenţa. Vă rog să vă folosiţi cartelele. Vă rog să şedeţi în bancă, ca să le puteţi folosi comod. Vă rog, domnule coleg, vă rog să vă aşezaţi. |
|
|||
|
|
Conform cu ceea ce vedem pe ecran suntem în cvorum. Avem şi 28 de deputaţi care au votat pentru că sunt prezenţi. Doi au votat împotriva faptului că sunt prezenţi, iar zero s-au abţinut. E bine, e foarte bine! Mergem la vot. O voce din sală: asta e băşcălie, nu mai e şedinţă! |
|||||
|
|
|
Proiectul poziţionat la numărul curent 1: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar. Toată lumea ştie despre ce este vorba. Mâna sus, vă rog. Votul dumneavoastră, stimaţi colegi. Da, este lege organică. Suntem Cameră decizională. 209 voturi pentru, 66 abţineri, 12 împotrivă. (Aplauze.) |
|
|||
|
|
Domnul Eugen Nicolăescu pentru explicarea votului. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Ioan Oltean, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al PNL a votat acest proiect de lege. (Aplauze.) Dar - nu vă grăbiţi să aplaudaţi - trebuie să spunem foarte clar că este o lege proastă. Este o lege nedreaptă. Este o lege care nu face ceea ce trebuie pentru personalul bugetar din România, numai că - iarăşi vă bucuraţi degeaba - noi am ţinut cont de faptul că Guvernul, în al paisprezecelea ceas, şi-a dat seama că a greşit la această lege. Şi-a dat seama că a uitat personalul bugetar din Ministerul Finanţelor Publice. Şi-a dat seama că i-a lăsat pe aceşti oameni la coada listei bugetarilor din România. Şi, în sfârşit, printr-un amendament, se încearcă să se corecteze această gravă eroare, care s-a perpetuat în tot cursul anului 2010. Acum, prin acest amendament admis, ca urmare a votării acestui proiect de lege, pentru următoarele trei luni, se face o oarecare dreptate pentru acest personal. Numai că, după cum ştiţi, legea acţionează până la 31 decembrie. De la 1 ianuarie, aceşti oameni vor fi în aceeaşi situaţie cum au fost până astăzi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat, domnule vicelider. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul ministru al finanţelor, domnul Gheorghe Ialomiţianu. |
|||||
|
|
Vreau să vă mulţumesc pentru decizia pe care aţi luat-o, de a corecta un sistem de salarizare care a fost nedrept, care nu a fost transparent. Acest sistem a dăinuit de 20 de ani. Deci, s-a făcut o dreptate. Toţi miniştrii de finanţe, până în momentul de faţă, au promovat un sistem care nu a fost un sistem corect. S-a mers pe sistemul stimulentelor, un sistem care nu a fost eficient pentru administraţia fiscală. Nu a fost corect, transparent. Oamenii din finanţe, cei care muncesc, nu erau răsplătiţi în funcţie de munca lor. Deci sistemul nu era corect. Vreau să vă mulţumesc pentru decizia dumneavoastră. În momentul acesta, cei din finanţe, peste 30 de mii de oameni, pot sta liniştiţi, nu mai sunt manipulaţi şi şantajaţi de şefii lor. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnule lider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Mircea Duşa. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Românii sunt în stradă şi mai ales salariaţii de la stat şi se bat pentru drepturile lor. Acest guvern care conduce după indicaţii speciale, ca pe vremuri, nu după legi, a reuşit să aducă România în stare de isterie. Noi ne-am abţinut la acest vot şi ne-am abţinut pentru că noi nu suntem de acord şi nu am fost niciodată de acord cu Legea nr.330, Legea salarizării unitare a bugetarilor care, în loc să aşeze profesiile din România pe grila de salarizare după importanţa muncii, după valoare, după studii şi după ţelul de a trăi al românilor, a reuşit să creeze noi inechităţi în grila de salarizare. Oamenii au ajuns la salarii de 3-4 milioane de lei, oamenii nu pot trăi cu 3-4 milioane de lei. Nu suntem de acord nici cu Ordonanţa nr.1, pentru că dumneavoastră, constatând că prin lege s-au creat noi inechităţi, aţi încercat să corectaţi prin această ordonanţă grila de salarizare aprobată conform Legii nr.330. Şi sigur că acum, după scandalul creat în Ministerul Finanţelor Publice, la Ministerul Muncii, la Ministerul Mediului aţi găsit un amendament şi prin acest amendament să corectaţi acea prevedere legată de stimulente. Dar vă aflaţi şi acum în conflict instituţional, pentru că deşi aţi introdus acest amendament în Ordonanţa nr. 1, prevederile din celelalte legi, în primul rând Codul fiscal, referitoare la stimulente au rămas. De aceea, Partidul Social Democrat s-a abţinut şi la acest vot, pentru că urmează printr-o nouă lege a salarizării să creaţi alte grile de salarizare, să creaţi alte inechităţi în ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar, ba, mai mult, îi minţiţi pe români şi încercaţi prin această nouă lege să statuaţi acest salariu redus cu 25%. Noi suntem pentru o lege a salarizării clară, pentru o lege a salarizării care să nu creeze inechităţi între salariaţii de la stat, pentru o lege care să dea posibilitatea fiecărui român din această ţară, chiar dacă lucrează la stat, să poată trăi decent. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Marton Arpad, din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Această ordonanţă, zic eu, vorbeşte despre altceva, în orice caz, am auzit cu mirare că PSD-ul nu este de acord cu legea în vigoare a salarizării unitare. Dacă îmi aduc eu aminte, pe vreme aceea eram în Opoziţie, această lege a fost adoptată prin asumarea unui guvern PDL-PSD. Poate nu aţi fost de acord, dar v-aţi asumat răspunderea pentru ea. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm votul nostru final. Pe poziţia 2 avem proiectul de Lege privind modificarea art.36 din Legea nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să votaţi. 286 de voturi pentru, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Votul dumneavoastră, stimaţi colegi. 207 voturi pentru, 79 împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2010 privind trecerea Inspectoratului de Stat în Construcţii din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Lege cu caracter ordinar. Camerei Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să votaţi, stimaţi colegi. 159 de voturi pentru, 4 abţineri, 127 împotrivă. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Lege cu caracter organic. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Votul dumneavoastră. Cu 288 de voturi pentru, 7 împotrivă şi nicio abţinere, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Lege organică. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Data la care se îndeplineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 15 octombrie 2010. În consecinţă, sunt îndeplinite prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Votul final fiind depăşit, proiectul de lege este adoptat în mod tacit. El pleacă la următoarea Cameră, la Camera superioară, Senatul României. |
|
|||
|
|
|
7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.504 din 11 iunie 2002, a audiovizualului. Lege organică. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi. 290 de voturi pentru, 5 abţineri şi două voturi împotrivă. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
8. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României. Lege cu caracter organic. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Termenul pentru vot final, 15.10.2010, fiind depăşit, proiectul de lege este adoptat în mod tacit. Urmează calea procedurală, drumul spre Senat. |
|
|||
|
|
|
9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Lege ordinară. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să votaţi. 288 de voturi pentru, 4 împotrivă, 2 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind darea în administrarea Consiliului local al municipiului Roman a unui bun aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", prin Administraţia Bazinală de apă Siret, în vederea realizării obiectivului de investiţii "microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman - judeţul Neamţ." Lege ordinară. Camera Deputaţilor este Cameră hotărâtoare. Votul dumneavoastră. |
|
|||
|
|
167 de voturi pentru, 115 împotrivă, 10 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. Doamna Aurelia Vasile, pentru explicarea votului. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Grupul parlamentar al PSD+PC a votat împotriva acestei iniţiative legislative, care este o iniţiativă legislativă a unui senator PD de Suceava, şi vreau să informez pe colegi următorul lucru. În expunerea de motive arătau de ce au nevoie de aceste obiective, în condiţiile în care nicăieri, dar absolut nicăieri în acea expunere de motive nu arătau că vor rezolva problema râurilor de apă, că vor rezolva diguri şi toate celelalte. Cred eu că în spatele acestei iniţiative legislative nu stă decât, din nou, un proiect imobiliar, o şmecherie a mafiei locale, a mafiei portocalii din zona Neamţ. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Neculai Marius, deputat de Neamţ. Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. eu sunt unul dintre iniţiatori, sunt din municipiul Roman. Acest proiect este un proiect european, |
|||||
|
Am greşit... Am zis Neamţ, nu Suceava, am greşit, nu Suceava... |
||||||
|
|
Doamna recunoaşte că a greşit, aşa că nu cred că mai are sens să intervin. (Vociferări din partea Grupului parlamentar al PDL.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Este un proiect european, axa prioritară 4... |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat pentru bunăvoinţă. Adrian, vă rog, domnule deputat nu v-am dat cuvântul... Vă rog să poftiţi în bancă... (Vociferări din partea Grupului parlamentar al PDL.) Vă rog, pe procedură. |
|||||
|
|
Aş dori, în condiţiile în care colegii de la PSD recunosc că greşesc, să-şi ceară iertare pentru afirmaţiile grave pe care le-au făcut. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Doamna Aurelia Vasile, vreţi să-i daţi o replică pe măsură? |
|||||
|
|
Domnule deputat, iertare se cere la biserică, ştiu eu, şi nu aici! Am recunoscut că am greşit doar un singur lucru, în loc de Neamţ, am spus Suceava, dar am corectat la sfârşit, când am spus că mafia portocalie imobiliară este la Neamţ. |
|||||
|
|
Nu aţi greşit, domnul Gurzău este absolvent de Teologie. |
|||||
|
|
|
Da, continuăm votul final. Urmează punctul 11. Propunerea legislativă privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Votul dumneavoastră, doamnelor şi domnilor colegi. Pl-x 109, doamna deputat, ridicaţi mâna că ridicaţi bine... (Către Doamna Aurelia Vasile.) Da, 210 voturi pentru, 56 împotrivă şi 11 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
12. Propunerea legislativă... domnule deputat Rogin, vă rog să vă ocupaţi locul în sala de şedinţă, vă plimbaţi aşa ca în codru aici... Îi rog şi pe colegii de la uşa de la intrare să ocupe locurile în sala de şedinţă. În sală, domnilor, nu afară. Rog un chestor să meargă după domnii şi să-i aducă înapoi. 12. Propunerea legislativă, domnule ministru, privind... O voce din sală: Domnul Blejnar nu are voie în sală, domnule preşedinte! |
|
|||
|
|
...privind completarea Legii nr.273/2009... Domnilor colegi, Domnule deputat, vă rog să vă păstraţi în limita comportamentului normal, şi cine nu are calitatea de deputat nu reprezintă... domnule Blejnar, vă rog să părăsiţi sala de şedinţe, imediat! Domnilor colegi, vă rog să nu-i aduceţi pe cei ce nu au această calitate. Chiar dacă doresc să ajungă deputaţi, să mai aştepte! Vă rog foarte mult. Mai e cineva care nu are această calitate? Nu. Domnule, dumneavoastră? (Către un tânăr care merge la doamna ministru Elena Gabriela Udrea şi îi duce o mapă cu materiale. Vociferări în sala de şedinţă.) E! Acum şi dumneavoastră... Hai, stimate coleg, urgent, pas alergător, vă rog. Nu vă supăraţi pe doamna ministru, vă rog foarte mult... Bun. Haideţi să continuăm votul nostru. Domnilor colegi, momentul vesel s-a terminat. 12. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
291 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege a fost adoptat. Da, doamna Aura Vasile... De ar avea fiecare grup câte o Aura Vasile e vai şi amar de capul nostru... Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, norocul tău că nu m-ai cunoscut tânără, acum m-am mai domolit... (Râsete.) |
|||||
|
|
Da, aşa este! Ce să fac... |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, suntem la punctul 12 al listei voturilor finale, urmează poziţia 13. Vreau să explic colegilor că şi proiectul de la punctul 13, care are autor PSD, are exact aceeaşi temă ca şi proiectul 12, unde este autor UDMR şi PNL. Deci vom vota pentru respingerea poziţiei 13 deoarece 12 a rezolvat şi problema proiectului care a venit în 2010. Primul fiind înscris înainte. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Este o precizare absolut necesară. |
|||||
|
|
|
13. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.273/2009 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. lege cu caracter organic. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Cu 294 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, propunerea de respingere a fost votată. |
|
|||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr.1/2010 pentru modificarea termenului pentru înfiinţarea secţiilor de insolvenţă. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Votul dumneavoastră. 286 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
15. Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Stimaţi colegi, vă rog să vă exprimaţi votul dumneavoastră. 286 de voturi pentru, 2 împotrivă, 2 abţineri. Propunerea legislativă a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
16. Propunerea legislativă privind modificarea părţii introductive a alin.(21) al art. 140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Lege ordinară. Suntem Cameră decizională. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. |
|
|||
|
|
290 de voturi pentru, zero abţineri, zero voturi împotrivă. Exact ca la Marea Adunare Naţională. Vă mulţumesc. Păi, voi ce sunteţi?! |
|||||
|
|
Aşa este, domnule coleg. |
|||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru modificarea Anexelor nr. 2 şi3 la Legea nr.200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Votul dumneavoastră. 277 de voturi pentru, 3 împotrivă, 3 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară. Lege ordinară. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Votul, vă rog. |
|
|||
|
|
cu 207 voturi pentru, 68 împotrivă şi 15 abţineri, proiectul de lege a fost adoptat. Doamna Aurelia Vasile doreşte să-şi explice votul. Vă rog, doamna deputat, cu toată simpatia, vă acord trei minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc pentru simpatie, domnule preşedinte. Deci, domnule preşedinte, această iniţiativă legislativă aparţine unui coleg din grupul dumneavoastră parlamentar. Este lăudabilă şi am fi fost şi noi de acord ca vânzarea bunurilor imobile cu activitate sanitar-veterinară să poată fi realizată. Am votat împotrivă, pentru că nu suntem de acord ca acest lucru să se întâmple doar la Cluj. pentru că s-a cerut schimbarea anexei doar pentru obiectivele din Cluj în această iniţiativă legislativă, aşa cum a ieşit, reiese din raportul care a fost prezentat. dacă în continuare, obligaţi Camera Deputaţilor să... sau se aduc în faţa Camerei Deputaţilor rapoarte ale iniţiativelor de legi de care să beneficieze numai judeţele pd-iste, în condiţiile în care premierul Boc, fiind pe ultima sută de metri, încearcă să mai ajute puţin judeţul din care face parte, cred că nu este corect. Dacă am fi participat la dezbaterile generale de săptămâna trecută, dacă doamna Roberta înţelegea să nu conducă dânsa şedinţa şi aţi fi condus dumneavoastră, probabil că am fi rugat să meargă înapoi la comisie acest raport, pentru a fi corectat şi a fi egal, a fi egal pentru toţi cetăţenii României care pot să beneficieze de aceste lucruri. |
|||||
|
|
Şi eu sunt de acord că aici Clujului i se face o favoare. Continuăm dezbaterea. Domnul deputat, da, domnule deputat Avram, vă rog să-i îngăduiţi domnului ministru Tabără să intervină. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult. În primul rând, pentru că acest proiect de lege cred că a fost dezbătut de mai multe ori în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice în perioada în care eram preşedintele acestei comisii. Vreau să-i reamintesc colegei Aura Vasile că nu face acest proiect de lege decât să completeze ceea ce cu un an şi mai bine în urmă am votat, adică acea vânzare de spaţii pentru activitatea sanitar-veterinară de pe tot cuprinsul ţării, rămânând neclare situaţiile din judeţul Cluj şi câteva din alte câteva judeţe. Deci nu are nici un fel de probleme legate de anumite preferinţe, ci efectiv de a aduce şi de a egaliza şansele pentru absolut toţi cei care desfăşoară această activitate sanitar-veterinară şi cu niciun alt scop. Nu s-a pus problema că este cineva din judeţul respectiv sau din alte judeţe, ci efectiv, repet, de a corecta şi de a completa o prevedere şi, din păcate, şi datorită faptului că evidenţele referitoare la problemele legate de proprietatea acestor imobile, de suprafeţele de teren unde nu erau clarificate. Între timp s-au clarificat şi, ca urmare, a apărut această iniţiativă legislativă care nu face decât să finalizeze un proces. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru, domnule deputat. Doamna Aura Vasile, drept la replică. |
|||||
|
|
Cu toată stima, domnule deputat Tabără, ştiţi că vă apreciez, ştiţi că întotdeauna am încercat să am o relaţie bună cu dumneavoastră, nu vreau să vă supăr, şi de foarte multe ori am venit să vă cer sfatul. Trebuie să recunoaşteţi acest lucru astăzi. Dar nu pot să fiu de acord că din tot conturul României, cu oraşe, municipii, sătuce, comune unde avem astfel de spaţii pentru activităţi sanitar-veterinare vezi, Dumnezeule Doamne, din anexa respectivă doar cele din Cluj trebuiau completate. Cred eu că erau... domnule profesor, dacă dumneavoastră mă convingeţi că erau singurele probleme din acest capitol care trebuiau rezolvate pentru România, tot nu v-aş crede. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm votul final, vă rog. 19. Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară. Lege cu caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 271 de voturi pentru, 9 împotrivă, 8 abţineri. Propunerea a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializării seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimaţi votul. 280 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 2 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
21. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Este lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. 279 de voturi pentru, 2 împotrivă, o abţinere. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru modificarea art.64 lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisiile sesizate în fond propun respingerea proiectului de lege. Vă rog să vă exprimaţi votul electronic. Cu 283 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere, propunerea comisiei de respingere a proiectului de lege a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.67 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisiile sesizate în fond propun, de asemenea, respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. 171 de voturi pentru, 114 împotrivă şi 6 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat, în sensul că a fost respins. |
|
|||
|
|
|
24. Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisiile propun respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. 282 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi o abţinere. Proiectul de lege a fost respins. |
|
|||
|
|
|
25. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr.226/2009. Lege cu caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Vă rog să votaţi. 280 voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
26. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisiile propun respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. 282 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 3 abţineri. Propunerea a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
27. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată şi completată. De asemenea, lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisiile propun respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. Cu 281 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
28. Propunerea legislativă privind Programul naţional de realizare a cadastrului general în mediul rural. Lege ordinară. Cameră Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Pe poziţia 28. Votul dumneavoastră. Avem 248 de voturi pentru, 25 împotrivă şi 9 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
29. Propunerea legislativă privind instituirea unui cadru unic cu privire la declaraţiile privind evidenţa nominală a salariaţilor şi a sumelor datorate către Bugetul General Consolidat (Legea Ghişeului unic). Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 131 de voturi pentru, 150 voturi împotrivă şi 5 abţineri. Propunerea legislativă nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
30. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr.155/2009. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Se propune adoptarea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. Cu 154 de voturi împotrivă, 8 abţineri şi 127 de voturi pentru, propunerea legislativă nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
31. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Se supune votului final adoptarea, prin raportul suplimentar, se solicită adoptarea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 137 voturi pentru, 138 voturi împotrivă şi 11 abţineri. Nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat acest proiect de lege. |
|
|||
|
|
|
32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Prin raportul final se supune votului dumneavoastră adoptarea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
129 de voturi pentru, 141 voturi împotrivă şi 14 abţineri. Propunerea legislativă a fost respinsă. Doamna Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar PSD+PC, pentru motivarea votului. Se pregăteşte doamna Pocora Cristina. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Mulţumesc pentru că-mi daţi ocazia să mă adresez domnului ministru Botiş şi colegul nostru, deputatul Botiş, care undeva prin luna iunie, atunci când nu erau de acord cu o serie de proiecte de lege ale deputaţilor PD, îmi promitea că Guvernul condus de domnul Boc, prim-ministrul Boc, va veni cu un pachet special de legi privind protecţia socială. Atunci când a participat la dezbaterea legii pensiilor, mi-aduc aminte că în dezbaterile generale, atunci când a prezentat această iniţiativă legislativă, pe care nu a lucrat-o, dar a trebuit să o susţină, mi-a spus în mod special că până la începutul lunii octombrie va veni cu acest pachet de legi de protecţie socială. În continuare, dumneavoastră respingeţi iniţiativele legislative care vin în sprijinul vârstnicilor, în sprijinul copiilor, a familiilor care trebuie să crească copii, familii nevoiaşe, iar dumneavoastră, domnule ministru Botiş, probabil că într-un viitor Guvern, dacă o să mai fiţi ministru, vă veţi ţine de cuvânt şi o să veniţi cu acest pachet de legi privind protecţia socială. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, doamna deputat. Doamna deputat Cristina Pocora, din partea Grupului parlamentar al PNL. Stimată colegă, vă rog să vă exprimaţi punctul de vedere. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Mulţumesc, domnule preşedinte. Acest vot pe care l-aţi dat la această lege şi pe care-l daţi la toate legile care vizează categoriile vulnerabile arată în mod clar dublul limbaj pe care îl folosiţi. Aici, la tribună, stimaţi colegi de la PDL, UNPR, UDMR, plângeţi pe umerii persoanelor cu handicap, ai familiei, ai copilului, iar atunci când este să votaţi întotdeauna daţi un vot negativ. Ba, mai mult, susţineţi ordonanţe pe care le dă Guvernul sau le pregăteşte Guvernul prin care să tăiaţi din aşa puţinii bani care se dau acestor categorii vulnerabile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna deputat. Domnul ministru Ioan Botiş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Domnule ministru, vă rog să vă grăbiţi că timpul curge. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Doamna deputat Aura Vasile, mă bucur să vă revăd. Vreau să vă confirm ceea ce am promis, am să vin cu Codul asistenţei sociale în Parlament în luna noiembrie. Nu am afirmat niciodată că în prima lună, luna octombrie... sunt ministru din 4 septembrie şi aşa cum am spus ultima dată, vă spun şi astăzi. În luna noiembrie voi veni cu Codul asistenţei sociale. Astăzi, în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, voi avea o primă prezentare a Codului şi, în consecinţă, în luna noiembrie voi veni cu varianta finală a Codului. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|||||
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): În luna noiembrie din ce an? |
||||||
|
|
2010. |
|||||
|
|
|
Continuăm şedinţa noastră de vot final, poziţia 33, doamna Aura Vasile. 33. Propunerea legislativă pentru completarea art.10 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Prin raportul suplimentar se supune votului final adoptarea acestei propuneri legislative. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Cu 125 de voturi pentru, 149 voturi împotrivă şi 5 abţineri, propunerea legislativă a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
34. Propunerea legislativă privind "Programul naţional pentru construirea caselor noi în locul caselor cu risc crescut de prăbuşire în cazul unor inundaţii". Lege cu caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
164 de voturi pentru, 7 abţineri şi 108 voturi împotrivă. Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar. Iertaţi-mă, este lege ordinară. Propunerea legislativă a fost adoptată. Vă cer scuze. 35. Proiectul de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, judeţul Suceava. Iertaţi-mă. Deci, propunerea legislativă de la poziţia 34, prin votul acordat, a fost respinsă. În sensul acesta a fost dat votul. |
|||||
|
|
|
Reiau proiectul de lege de la poziţia 35. 35. Proiectul de lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava, judeţul Suceava. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Se supune votului dumneavoastră propunerea de adoptare a acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
58 de voturi pentru, 185 voturi împotrivă şi 15 abţineri. Propunerea legislativă de adoptare a fost respinsă. Doamna Aura Vasile, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Acum am să vorbesc despre Suceava, stimate coleg. Este o iniţiativă a unui coleg senator de al dumneavoastră, iar în expunerea de motive, atunci când spune de ce trebuie luat pământul de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şiseşti" spune: ...pentru a se construi terenuri, bazine şi alte construcţii sociale. Dacă credeţi dumneavoastră că este necesar ca acolo unde a mai rămas doar o bucăţică de pământuţ la institutele de cercetări să luăm şi ultima bucată de pământ pentru a face ceea ce domnul senator spune, cred că nu este bine. Pentru că în această săptămână, poate nu ştiaţi, la Covasna, acolo unde funcţionează singurul institut de cercetare a cartofului, se privatizează, dar în nişte condiţii în care cred eu că în curând va dispărea singurul loc unde în România se putea face cercetare privind sămânţa, creşterea şi dezvoltarea acestei industrii a acestei plante care este deosebită pentru zona Transilvaniei. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă amintesc că această iniţiativă a fost respinsă. |
|||||
|
|
|
36. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Lege cu caracter organic. Camera decizională este Camera Deputaţilor. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. Cu 158 de voturi pentru, 118 împotrivă şi 4 abţineri, propunerea comisiei de respingere nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
37. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. 159 de voturi pentru, 126 împotrivă şi 3 abţineri. Propunerea de respingere nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
38. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Lege cu caracter organic. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri. Vă rog să votaţi. 162 de voturi pentru, 114 împotrivă, 4 abţineri. Propunerea comisiei nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
39. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestui proiect de lege. Vă rog să votaţi. 165 de voturi pentru, 116 voturi împotrivă şi 2 abţineri. Nici acest proiect de lege nu a întrunit numărul de voturi necesar. |
|
|||
|
|
|
40. Propunerea legislativă privind sistemul unitar de pensii publice.
Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune şi aici respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. 225 de voturi pentru, 51 împotrivă şi 7 abţineri. Propunerea a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
41. Propunerea legislativă privind încadrarea în condiţii speciale a unor locuri de muncă din carierele de extracţie a lignitului prin lucrări miniere la zi. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. 168 de voturi pentru, 116 împotrivă. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
42. Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru asigurarea spaţiilor necesare desfăşurării activităţii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. 162 voturi pentru, 119 împotrivă, 3 abţineri, insuficiente pentru a fi adoptată această propunere. |
|
|||
|
|
|
43. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.340/2004 privind instituţia prefectului, republicată. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 273 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
44. Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr.9/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr.29/15 ianuarie 2008, precum şi pentru modificarea OUG nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.794 din 13 decembrie 2001), aprobată cu modificări de Legea nr.227/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, şi modificată Legea nr.391/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial nr.892 din 02 noiembrie 2006. Sper că aţi reţinut exact titlul. Lege cu caracter ordinar. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea. Vă rog să votaţi. 258 voturi pentru, 7 abţineri şi 10 voturi împotrivă. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
45. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Titlul VI. Lege cu caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia sesizată în fond propune respingerea. Votul dumneavoastră. |
|
|||
|
|
268 voturi pentru, un vot împotrivă şi 7 abţineri. Propunerea de respingere a fost adoptată. Domnul Ovidiu Ganţ, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. N-am putut să votez în favoarea raportului pentru că rămân la convingerea că în România proprietatea e garantată de Constituţie, indiferent de titular. Or, prevederile Legii Lupu la care se referea acest proiect, pe fond, anulează practic dreptul de dispoziţie. Or, proprietatea presupune inclusiv dispoziţia, nu numai posesia şi administrarea. Pe fondul problemei, cred că trebuie modificată Legea Lupu. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm votul nostru final. 46. Propunerea legislativă pentru modificarea art.221 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările ulterioare. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisiile propun respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. Cu 2 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 275 de voturi pentru, propunerea comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
47. Proiectul de Lege privind modificarea art.16 lit.e) din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi pentru completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisiile propun respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. Cu 11 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 266 pentru, propunerea a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
48. Proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical. Lege cu caracter organic. Comisiile propun respingerea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Votul dumneavoastră. 275 voturi pentru, 3 împotrivă şi 2 abţineri. Propunerea de respingere a comisiei fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
49. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr.19 din 17/03/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului. Lege ordinară. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Votul dumneavoastră. Cu un vot împotrivă, 10 abţineri şi 271 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
50. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez. Lege organică. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. Cu 3 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 274 pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
51. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez. Lege organică. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Cu 3 voturi împotrivă, 4 abţineri şi 274 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
52. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Vă rog să votaţi. Cu 119 voturi împotrivă, 4 abţineri şi 161 de voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
53. Propunerea legislativă privind pentru modificarea şi completarea Legii zootehniei nr.72/2002. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Cu 110 voturi împotrivă, 2 abţineri şi 164 de voturi pentru, propunerea de respingere nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
54. Propunerea legislativă pentru prelungirea termenului prevăzut la art.7 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră, vă rog. 8 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 263 voturi pentru. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
55. Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia sesizată în fond propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. Cu 65 voturi împotrivă, 6 abţineri şi 202 voturi pentru propunerea comisiei de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
56. Propunerea legislativă pentru modificarea art.79 alin.(2) din Legea nr.76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată prin: Ordonanţa de urgenţă nr.124 din 2 octombrie 2002; Ordonanţa de urgenţă nr.147 din 31 octombrie 2002; Legea nr.4 din 9 ianuarie 2003; Legea nr.232 din 31 mai 2003; Legea nr.519 din 3 decembrie 2003; Legea nr.107 din 7 aprilie 2004; Legea nr.512 din 22 noiembrie 2004; Legea nr.580 din 14 decembrie 2004; Ordonanţa de urgenţă nr. 144 din 18 octombrie 2005. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră, vă rog. 118 voturi împotrivă, 2 abţineri, 162 voturi pentru. Suntem în faţa unei legi organice. Propunerea comisiei nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
57. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.79 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 113 voturi împotrivă, 3 abţineri, 161 voturi pentru. Nici această propunere de respingere nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată. |
|
|||
|
|
|
58. Propunerea legislativă pentru modificarea art.481, 66 şi 661 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Cu 170 de voturi împotrivă, 2 abţineri şi 161 voturi pentru, nici această propunere de respingere nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
59. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Zero voturi împotrivă, o abţinere şi 271 voturi pentru. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
60. Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru combaterea întârzierii la plată a sumelor datorate de instituţiile publice în baza unor înţelegeri de altă natură decât cea comercială şi a sumelor reprezentând creanţe fiscale ale contribuabililor. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să votaţi. Cu 106 voturi împotrivă, 3 abţineri şi 158 de voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
61. Proiectul de Lege privind modificarea unor acte normative. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestui proiect de lege. Vă rog să votaţi. 111 voturi împotrivă, 4 abţineri, 157 voturi pentru. Propunerea comisiei de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
62. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Votul dumneavoastră, vă rog. Cu 113 voturi împotrivă, 4 abţineri şi 161 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
63. Propunerea legislativă pentru modificarea art.8 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră. Cu 4 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 267 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
64. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.35 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr.196 din 13 martie 2008. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea acestei propuneri legislative. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Cu 40 voturi împotrivă, 4 abţineri şi 235 voturi pentru, propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
65. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Cu 120 voturi împotrivă, o abţinere şi 162 voturi pentru, propunerea de respingere nu a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
66. Propunerea legislativă pentru susţinerea creşterii natalităţii. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Votul dumneavoastră, stimaţi colegi. Cu 113 voturi împotrivă, 8 abţineri şi 161 voturi pentru, propunerea a fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
67. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea are caracter organic. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. Zero voturi împotrivă, 3 abţineri şi 265 voturi pentru. Propunerea de respingere a comisiei a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
68. Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Comisia propune respingerea propunerii legislative. Vă rog să votaţi. 83 de voturi împotrivă, 9 abţineri şi 186 de voturi pentru. Propunerea de respingere a fost adoptată. |
|
|||
|
|
|
Vă rog să fiţi atenţi! Urmează poziţia 69 - Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Legea are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională. Domnilor colegi, vă rog să vă exprimaţi prin vot. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. 279 de voturi pentru, 3 împotrivă, 4 abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat. Daţi-mi voie, mai întâi şi întâi, să-i dau cuvântul domnului ministru, pentru o scurtă intervenţie, urmând pe urmă să luaţi cuvântul din partea grupurilor parlamentare. Domnule ministru, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Cătălin Marian Predoiu: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aş dori să-mi execut o obligaţie naturală, şi anume aceea de a mulţumi Parlamentului pentru adoptarea acestei legi. În momentul în care am iniţiat această lege, mi-am dorit să fie o lege a sistemului judiciar. După dezbaterile fructuoase şi de la Senat, şi de la Cameră, pot să spun că este un proiect de lege atât al Executivului, cât şi al Legislativului şi al sistemului judiciar, deopotrivă. Este şi un semnal politic cât se poate de limpede pentru Comisia Europeană, pentru statele-membre, în sensul că în Parlamentul României există voinţa politică de a sprijini reforma Justiţiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Domnilor colegi, Mai avem pe ordinea de zi, şi vă rog să rămâneţi în sală şi să vă ocupaţi locurile. Domnule ministru Chiuariu, vă rog, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să vă exprimaţi poziţia. |
|||||
|
|
Domnul Tudor-Alexandru Chiuariu: Domnule preşedinte, Dragi colegi, Bolnavul cronic, care este Justiţia din România, nu primeşte astăzi medicamentul de care are nevoie. În schimb, primeşte un ceai. Nu ştiu dacă această lege va avea efecte pozitive. Ştiu, însă, că am reuşit în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi în plenul Camerei Deputaţilor, să ne asigurăm că nu va face mai rău sistemului din România. Priorităţile sistemului sunt, însă, altele: punerea în aplicare a codurilor, luarea de măsuri privind resursele umane, luarea de măsuri privind baza materială. Le aşteptăm, şi dacă vor veni în Parlament le vom susţine. Mai votăm această lege şi din respect pentru puterea judecătorească. Astăzi reprezentanţii puterii judecătoreşti, conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aici. Eu cred că se reînnoadă un dialog firesc între reprezentanţii puterilor statului. Mai votăm această lege fiindcă o măsură importantă, şi anume un remediu efectiv împotriva tergiversării soluţionării cauzelor, am avut o înţelegere cu toate partidele parlamentare în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, şi vom veni cu un proiect pe această temă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. (Aplauze.) Stimaţi colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă. Domnilor colegi, Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Mi se pare absolut inadmisibilă această forfotă. Şedinţa nu s-a terminat, domnule coleg. Mai avem puncte pe ordinea de zi. Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţe. Doamna deputat Jipa, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Aş vrea să explic votul dat de Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator la Legea micii reforme în Justiţie. Aş vrea să vă spun că au participat la această lege, alături de noi, şi mari personalităţi ale Justiţiei române. Am avut permanent preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vicepreşedintele acestei Curţi, şi preşedinţii de secţie. Deci, tot ceea ce s-a făcut legat de această lege s-a făcut împreună cu profesioniştii, vreau să vă spun, şi cred că este un pas înainte pe calea înfăptuirii justiţiei în România, şi pe calea reducerii termenelor pentru procesele în curs de judecată. Vă mulţumesc. Eu mă situez alături de ceilalţi colegi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Domnule deputat Cezar Preda, aveţi cuvântul. Vă rog să fiţi foarte scurt, domnule coleg. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iată că acel program pe care l-am anunţat se respectă. Este o lege din programul de toamnă al Cabinetului Boc. (Rumoare, vociferări din partea opoziţiei). Ceea ce observ eu, este că, deşi criticabil de dumneavoastră, iată, după o dezbatere judicioasă, aţi votat în unanimitate acest proiect de lege. Cred că veţi face la fel cu toate proiectele din programul de guvernare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnilor colegi, Ultimul punct de pe ordinea de zi. Domnule deputat, un singur vorbitor la motivarea votului. A mai vorbit şi domnul... |
|||||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Nu sunt aşa cum aţi spus dumneavoastră. Eu am o mare plăcere să-l văd pe colegul Cezar Preda de fiecare dată la tribună, dar cred că nu a înţeles nimic din ziua de astăzi. Votul pe care l-am dat cu toţii asupra acestei extraordinar de importante chestiuni, care este Justiţia în România, nu are nicio legătură cu vreo apreciere adresată dumneavoastră sau colegilor dumneavoastră, sau asupra competenţei dumneavoastră, ca partid, în a face proiecte legislative. Are legătură, cum s-a mai spus, şi vă repet, pentru că şi memoria este înrudită cu inteligenţa, domnule Preda, cu efortul depus de toate puterile statului, nu doar de cea legislativă, pentru ca să facem un produs bun astăzi în România. Deci, nu are nicio legătură şi nu încercaţi să motivaţi prin acest vot faptul că aţi avea vreo competenţă. Nu dumneavoastră, ci experţii şi toate părţile externe care au lucrat în acest proiect legislativ au contat pentru noi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule deputat Preda, vă rog, aveţi cuvântul, dar să fiţi foarte scurt, că provocaţi la discuţii, inutil. |
|||||
|
|
Eu n-am pronunţat niciun nume, dar am o rugăminte: vă rog să nu mă jignească nimeni de la această tribună, pentru că eu nu am jignit pe nimeni. Şi, în general, accept sfaturi şi chiar înţeleg ceea ce trebuie să înţeleg de la oameni care au anvergura necesară să-mi dea mie sfaturi. De la oameni care nu au nicio carieră profesională în spate nu accept sfaturi şi vă rog să nu mă jigniţi, iar dumneavoastră - domnule - nu vă mai permit altă dată să mă jigniţi, şi chiar vă rog să vă cereţi scuze. |
|||||
|
|
Domnilor colegi, Haideţi, vă rog, să punem punct. Vă rog eu foarte mult. haideţi să punem punct. |
|||||
|
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Tocmai pentru că vreau să pun punct, aş încerca şi eu, dacă aş şti mai multe despre domnul deputat Preda, dacă ar fi fost mai prezent în viaţa publică, pentru a putea face o replică la acest atac la persoană. Din păcate, domnia sa, în afara unor aventuri, aşa, spumoase, nu ne-a livrat altceva pe care să putem comenta personal. Sunt de acord, domnule preşedinte, că trebuie să punem punct acestei intervenţii, şi cred, până la urmă, sper că a înţeles ce am avut eu de spus mai devreme. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnilor colegi, Ultimul punct de pe ordinea de zi este... Doamna Aura Vasile, imediat, vă rog, aveţi puţintică răbdare! Este Proiectul de Hotărâre privind organizarea şedinţei solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Am să dau citire, exact aşa cum a rezultat în urma votului, articolului unic. Articol unic. Alin. (1): "Se aprobă organizarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor consacrată celebrării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Alin. (2): "Şedinţa se va desfăşura în data de 2 noiembrie 2010, în aula Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, cheltuielile ocazionate de această şedinţă (transport auto şi cazare o noapte) urmând a fi suportate din bugetul Camerei Deputaţilor". Acesta este conţinutul acestei hotărâri. Vă rog să vă exprimaţi prin vot, domnilor colegi. Doamna Aura Vasile, vă rog să vă exprimaţi prin vot. Voci din sală: Nu aveţi cvorum! |
|
|||
|
|
Cu 4 voturi împotrivă, 10 abţineri şi 132 de voturi pentru, propunerea a fost adoptată. (Vociferări, rumoare.) Domnilor colegi, Doamna Aura Vasile, procedură. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi menţin punctul de vedere şi semnătura pe această iniţiativă, în condiţiile în care Iaşiul şi tot ceea ce este în Iaşi legat de învăţământul superior, şi nu numai, are tot respectul nostru. În acelaşi timp, îmi exprim nemulţumirea, domnule preşedinte, pentru că nu aţi fost de acord cu amendamentele pe care noi le-am propus, în condiţiile în care, să intrăm pe ceea ce dumneavoastră aţi spus: "Economii, economii! Tăiaţi, tăiaţi coada pisicii, ca să se închidă uşa!" Domnule preşedinte, această deplasare, aşa cum aţi aprobat acum hotărârea, costă peste 25 miliarde de lei deplasarea la Iaşi. Prima problemă. A doua problemă: faptul că Roberta Anastase, care nu a numărat corect la Legea pensiilor, şi avem o pensie frauduloasă, doreşte să stea pe acel scaun, acolo unde au stat eminenţi ai culturii şi ştiinţei din România, pe scaunul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", în condiţiile în care nu merită acest lucru. Dumneavoastră nu aţi vrut să supuneţi la vot solicitarea opoziţiei. De aceea, domnule preşedinte, noi nu am participat la acest vot. Asta nu înseamnă că pe banii noştri nu vom veni la Iaşi şi vom asista şi vom da toată onoarea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza". |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna deputat. Domnul deputat Marton Arpad. |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Conform Constituţiei şi Regulamentului nostru, hotărârile Camerei Deputaţilor se iau cu majoritatea voturilor celor prezenţi, cu o condiţie: să avem cvorum. Nu am avut acest cvorum. Ca atare, această hotărâre nu a fost adoptată. Trebuie s-o reprogramaţi într-o altă şedinţă de vot final. Vă mulţumesc. Voci din sală: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Spînu, vă rog. |
|||||
|
|
Din nefericire, stimaţi colegi, această şedinţă a fost filmată, domnule Marton Arpad. Colegii au fost în sală, chiar dacă nu şi-au exprimat votul. Este o totală diferenţă între lipsa de cvorum şi intenţia de a nu vota. S-a întâmplat de multe ori aici, şi ştiu şi eu la fel de bine ca şi dumneavoastră, atât regulamentele, cât şi cutumele. În sală au fost peste 250 de parlamentari, chiar dacă unii nu şi-au exprimat votul, este dreptul lor. Aşa încât, am fost în cvorum. Le mulţumesc celor care au înţeles că organizarea unei şedinţe solemne este în afara partidelor, a luptei mărunte politice. Îmi pare rău de toţi cei care şi-au dat semnătura, peste 173 de parlamentari, care acum - din nefericire - au abdicat de la o înţelegere a fenomenului unirii, petrecut acum peste 150 de ani. Dacă noi am fi fost acum 150 de ani, România nu ar mai fi fost ţara de astăzi. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Cu acesta încheiem şedinţa maraton consacrată votului final. Ne revedem mâine, la ora 10,00, în plenul Camerei Deputaţilor, la şedinţa comună a celor două Camere, pentru a audia lectura moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie. Vă mulţumesc. O zi bună tuturor. Doamne-ajută! |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 14,28. |
|||||
![]() |



