Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 12,00.

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul senator Filip Petru, vicepreşedinte al Senatului.

*

Doamna Roberta Alma Anastase:

Stimaţi colegi,

Conform celor anunţate ieri în plen, ţinând cont că astăzi este o zi deosebită, este 22 decembrie, se împlinesc 21 de ani de la Revoluţie, începem plenul de astăzi cu un moment special, dedicat acestui eveniment, în care am să invit grupurile parlamentare să aibă câte o intervenţie pe această temă, în măsura în care doresc acest lucru.

Din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, domnul David. Îl invit la microfon.

Domnul Gheorghe David:

Mulţumesc, doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea, desigur că se va referi, în primul rând, la evenimentele de la Timişoara. Am intitulat această declaraţie a mea sub formă de întrebare: „de ce scânteia revoltei împotriva dictaturii comuniste a fost aprinsă la Timişoara?"

Despre evenimentele petrecute în decembrie 1989, în zilele premergătoare şi mai apoi în cele care au urmat marii sărbători a creştinătăţii, naşterea Mântuitorului, s-a scris şi se va mai scrie şi de acum încolo.

În afara probelor pe care le localizează în timp şi spaţiu, sau celor în care sunt invocate persoanele, instituţiile ori ţările implicate în desfăşurarea lor, au existat şi vor continua să existe mărturii aduse la lumină de către cei care le studiază, în numele nevoii imperative de a cunoaşte adevărul.

Personal, înclin să cred, ba chiar sunt convins că, în astfel de cazuri, este vorba de exprimarea unor opinii a căror veridicitate este cel puţin discutabilă.

În cele ce urmează mă voi feri să intru în polemică cu cei care, mai mult sau mai puţin bazaţi pe argumente, se întreabă dacă evenimentele de atunci se pot constitui în probe care să le ateste calitatea prin care se defineşte o revoluţie.

Voi spune, totuşi, fără teama de a greşi, că zilele dintre 16-22 decembrie 1989 vor rămâne în istoria neamului românesc drept o succesiune de momente cu numeroase jertfe, care au dus la prăbuşirea dictaturii comuniste şi începutul reintegrării României în marea familie a statelor în care valorile democraţiei, începând cu deplina libertate a individului şi încheind cu ocrotirea proprietăţii, sunt suverane.

Indiscutabil, constrângerea la care a fost supus poporul român de către dictatura comunistă, aş spune mai mult decât oricare altul din rândul ţărilor socialiste din estul Europei, ajunsese la limita suportabilităţii.

O presiune ideologică, limitarea până la dispariţie a libertăţilor individului, sărăcia şi mizeria materială în care a fost obligată să trăiască majoritatea covârşitoare a populaţiei româneşti, sunt aspecte peste care mie mi se pare că se trece mult prea uşor cu vederea.

Doamnelor şi domnilor,

După 21 de ani, încă se mai pune întrebarea firească, spun eu, de ce scânteia revoltei împotriva dictaturii comuniste a fost aprinsă la Timişoara. Deoarece locuitorii din judeţele vestice, respectiv Timişoara, erau consideraţi nişte privilegiaţi faţă de ceilalţi români din estul şi centrul ţării.

Tot mai mult s-a încetăţenit convingerea că hărţuirea la care a fost supus pastorul reformat Lászlo Tökés a fost scânteia care a aprins revolta în Timişoara. Este pe deplin adevărat, dar, fără acumulările de nemulţumire adunate de-a lungul timpului, pe care m-am străduit să le punctez în expunerea mea, prăbuşirea comunismului ar fi fost mult mai anevoioasă.

În cele ce urmează, am să semnalez doar câteva momente mai importante petrecute în acele zile în Timişoara.

Lumea care s-a adunat în seara zilei de 16 decembrie în Piaţa „Maria" din Timişoara a intuit că a sosit momentul marii schimbări. Aici s-a strigat pentru prima dată în public „Jos comunismul!". Ceea ce a urmat este de acum prea bine cunoscut pentru a întra în detalii.

A doua zi a fost marşul spre Comitetul judeţean de partid, de data aceasta mult mai paşnic, iar mulţimea a început să se organizeze şi în fruntea ei au fost selectaţi primii lideri. Spontan, coloanele de demonstranţi au pornit dinspre marile platforme industriale spre centrul oraşului, vizate fiind sediile puterii locale. Înspăimântate şi derutate de amploarea lor, autorităţile locale, dirijate de la centru, au luat măsuri de oprimare.

De reamintit este că au fost omorâţi oameni, tineri mai ales. Primii căzuţi au fost la Întreprinderea „Electrobanat", apoi pe treptele Catedralei metropolitane, pe Calea Girocului, în apropierea Băilor Neptun. Masacrul a fost stopat pe 20 decembrie, în momentul în care în Piaţa Operei, armata română s-a declarat de partea manifestanţilor.

Mesajul victoriei avea să fie confirmat apoi în Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj, Iaşi şi alte oraşe cuprinzând apoi întreaga ţară.

Stimaţi colegi,

Dragi invitaţi,

Cei 21 de ani fără comunism au fost ani în care România, prin dobândirea calităţii de membru al NATO şi al Uniunii Europene, şi-a redobândit dreptul de a participa la clădirea Europei Unite, eliberată de ameninţări.

Prin întronarea cu adevărat a competiţiei valorilor cetăţenilor României, dar mai ales generaţiei tinere, li se asigură temeiuri sporite că jertfele celor răpuşi în urmă cu 21 de ani nu au fost zadarnice.

Tuturor vă adresez tradiţionalele urări, un Crăciun fericit şi la mulţi ani! (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi mulţumesc domnului senator David. Din partea grupurilor parlamentare ale PSD+PC, domnul deputat Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Onorată conducere de şedinţă,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor, dumneavoastră, pentru că astăzi ne îndeplinim nu o obligaţie, ci mai ales o mare, mare responsabilitate, aceea ca în fiecare an să ne referim la revoluţia din 1989, care a schimbat radical şi pentru totdeauna destinul poporului român.

În aceste momente, eu cred că este foarte important să ne gândim cu recunoştinţă la cei care şi-au dat viaţa pentru revoluţie şi pentru idealurile revoluţiei şi, mai ales, pentru libertate.

În 1989, tineri, foarte tineri, oameni mai în vârstă, aproape peste 1.000 de români au căzut sub gloanţele revoluţiei. Nici astăzi, din păcate, nu ştim din ce parte au fost trase, dar important este ca aceşti eroi să rămână în memoria noastră colectivă ca adevăraţi români care, ca şi înaintaşii lor, în atâtea momente de cumpănă ale istoriei României, au ştiut să-şi dea viaţa pentru un ideal: idealul de libertate. Nu există nimic mai presus de libertate decât ţara şi poporul român.

De asemenea, trebuie să ne exprimăm respectul. Respectul, un cuvânt care, din păcate, în ziua de astăzi capătă tot mai puţină consistenţă, dar trebuie să ne exprimăm respectul pentru cei care au participat nemijlocit la revoluţia română, care au avut şansa să trăiască şi care astăzi, poate, mulţi dintre ei privesc cu oarecare dezamăgire, dar, aş vrea să cred, şi cu optimism pentru viitorul României.

Şi, de asemenea, trebuie să privim cu responsabilitate la modul în care idealurile pentru care s-a murit atunci, pentru care s-a luptat atunci şi pentru care s-a înfăptuit această Revoluţie, sunt, au fost şi vor fi respectate şi îndeplinite.

Eu cred că, după 20 de ani, acum, în al 21-lea an, când acest moment devine tot mai îndepărtat, când generaţia celor născuţi după Revoluţia din 1989 începe să conteze în societatea românească, noi trebuie să ne raportăm, de fiecare dată, ca un element de bilanţ faţă de Revoluţia din 1989, sub aspectul principiilor, libertăţilor şi idealurilor pentru care atunci s-a murit şi s-a luptat.

Aceste idealuri au fost, în primul rând, idealuri de libertate. Aceste idealuri au fost, în primul rând, idealuri de democraţie. Aceste idealuri au fost, în primul rând, lucruri abstracte pentru oamenii de atunci, marea lor majoritate trăitori în vremurile atât de triste ale dictaturii.

Iată de ce, cred că bilanţul pe care trebuie să-l facem noi astăzi şi generaţii după generaţii, generaţiile viitoare, aşa cum ne raportăm la momentele fundamentale din istoria poporului român, trebuie să-l facem vizavi de ceea ce atunci ideatic am sperat şi de ceea ce se întâmplă în societatea românească.

După Revoluţia din 1989 şi chiar foarte aproape de acel moment, s-a vorbit despre restauraţie, s-a vorbit despre o revoluţie falsă, s-a vorbit despre furarea, furtul idealurilor acestei revoluţii.

Dincolo de toate acestea, însă, noi trebuie să comensurăm cu prezentul. Şi eu vreau să fiu plin de optimism pentru prezentul şi viitorul României, în general, dar şi cu unele îndoieli, pentru că de aceea suntem oameni politici, faţă de modul în care aceste lucruri se pot aduce la îndeplinire.

Şi aş vrea să vă cer încă o dată, de la această tribună, aşa cum încerc de fiecare dată când am ocazia, şi încerc să o fac în momente în care într-adevăr mi se oferă, din păcate, ocazia, să apărăm aceste idealuri. Nimic nu mai poate schimba cursul democratic al României, în opinia mea, dar putem să facem foarte mult rău instituţiilor statului democratic şi acest rău pe care-l facem instituţiilor statului democratic este mai grav, după 21 de ani, decât atunci, la începutul perioadei de construcţie democratică, când ne puneam problema să ne comensurăm idealurile, să ne comensurăm realizările de pluripartitism, de dezbatere politică, de parlamentarism, consultându-ne cu Consiliul Europei, care atunci era monitorul nostru în ceea ce priveşte democraţia.

Trag un semnal de alarmă că există un risc, nu un risc de a ne întoarce înapoi, pentru că sunt convins că toţi aceia care s-au ridicat atunci să lupte pentru idealurile de libertate şi astăzi ar porni pentru a le apăra, poate, cunoscându-le şi cu mai multă tărie. Dar există un risc să nu mergem suficient de repede. Este un risc să ne împleticim în ceea ce înseamnă obiectivele noastre şi gesturile pe care noi le facem astăzi, astăzi când suntem ţară membră a Uniunii Europene, când suntem ţară membră a NATO, au semnificaţii cu atât mai mari. Instituţiile trebuie să funcţioneze, Parlamentul, domnilor, trebuie să funcţioneze!

N-am să încetez, atâta timp cât voi fi la tribuna Parlamentului, să spun că regulile trebuie să fie respectate şi să existe un respect al nostru, unii faţă de ceilalţi. Spuneam unor colegi în pauză că, într-o discuţie cu Ioan Raţiu, unul din marii precursori ai democraţiei - o spun eu, ca socialist - şi un om deosebit, îmi spunea, la începuturile mele şi ca om politic şi la primii paşi, eu nu aveam la ce să mă raportez, nu trăisem decât în comunism, şi vă spun sub cuvânt de onoare, într-o zi sfântă ca astăzi, că democraţie există atunci când opoziţia este o alternativă. Nu v-o spun nici cu reproş, v-o spun ca termen de reflecţie. Vă spun că este important ca instituţiile să funcţioneze, este important şi votul pe care astăzi l-am dat în Senat pentru ca CSM-ul să funcţioneze, este important ca tot ceea ce facem să nu se întoarcă împotriva noastră, ci să fie spre binele nostru, al tuturor.

Nu vrea nimeni să restaureze nimic, dar să nu încercăm să restaurăm unele practici care aparţin trecutului, chiar din perioada în care România era o ţară democratică şi capitalistă.

Dialogul, să învăţăm din lecţia dialogului, să învăţăm din lecţia solidarităţii şi să nu încercăm să dăm la o parte ceea ce am câştigat. Suntem o ţară care avem o politică socială, să nu ne dezminţim de ea. Suntem o ţară care ne-am propus libertăţi şi întărirea instituţiilor. Să nu le bagatelizăm! Şi de ce? Pentru că avem o datorie. Este datoria noastră sfântă, în primul rând faţă de cei cărora le datorăm recunoştinţă pentru că au murit, faţă de cei cărora le datorăm respect pentru că s-au luptat şi şi-au riscat viaţa şi faţă de cei pentru care noi suntem aici, în Parlament, poporului român căruia îi datorăm responsabilitate.

Doresc tuturor cetăţenilor acestei ţări, dumneavoastră, doamnelor şi domnilor parlamentari, ca Sfintele sărbători ale Crăciunului, sub semnul cărora s-au petrecut aceste mari evenimente din 1989, care au deschis o fereastră de speranţă poporului român, să vă aducă pace în suflet, seninătate şi mult, mult mai multă responsabilitate, nouă, tuturor, din partea fiecăruia, indiferent de banca pe care ne aşezăm, pentru că poporul român ne priveşte şi el nu încetează să spere.

Dumnezeu să ne ajute! (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Îi mulţumesc domnului deputat Cristian Dumitrescu şi îl invit la microfon pe reprezentantul grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul senator Raymond Luca.

Domnul Raymond Luca:

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Domnule vicepreşedinte al Senatului,

Stimaţi deputaţi şi senatori,

În prima parte a discursului meu folosesc acest prilej pentru a face un foarte succint raport al Comisiei parlamentare pentru revoluţionarii din decembrie 1989, apoi voi face o serie de consideraţii pe marginea acestui eveniment.

După încheierea perioadei de avizare, la data de 30 aprilie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.341 din 2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 467 bis din 7 iulie 2010 lista finală cu persoanele avizate de comisia parlamentară şi aceasta cuprinde: 2.059 de urmaşi ai celor 1.129 de eroi martiri, 18.995 de luptători, din care 2.226 răniţi, 588 reţinuţi, 169 răniţi şi reţinuţi, 16.012 remarcaţi prin fapte deosebite. De asemenea, Monitorul Oficial conţine şi 189 de participanţi, care sunt titlu onorific.

După publicarea în Monitorul Oficial al României a listei finale cu persoanele avizate de comisia parlamentară, timp de şase luni curge perioada de primire a contestaţiilor pentru nepreschimbarea ori preschimbarea eronată a certificatelor sau contestaţii împotriva celor deja avizaţi.

Până la sfârşitul anului curent, la comisia parlamentară s-au transmis 802 contestaţii şi apreciez că, până la data limită de 7 ianuarie, vor fi în jur de 1.000, la care deja s-a răspuns, la 780 dintre ele, persoane avizate au fost 95, persoane respinse 72, dosare verificate 148. De asemenea, au fost 15 audieri organizate de către comisii.

Pentru un număr de 14 persoane au fost retrase avizele acordate şi au fost înaintate către Preşedinţia României propunerile de retragere a titlurilor de revoluţionar, respectiv a calităţii de urmaş. Menţionez că mai există 172 de persoane care au decizii CNSAS de poliţie politică şi sunt în continuare în proceduri în cadrul justiţiei.

Stimaţi colegi,

Dacă ar fi să parcurgem numai titlurile articolelor consacrate Revoluţiei din decembrie 1989, din ultimele zile, am citi cuvinte ca „deznădejde", „deziluzie", „uitare", „nostalgie" şi aşa mai departe. De altfel, un recent sondaj publicat zilele trecute arăta că trei din zece români consideră astăzi că ideea comunismului a fost o idee greşită şi doar 10% din românii de astăzi consideră că au avut de suferit în timpul regimului comunist.

Doamnelor şi domnilor,

Revoluţia română a ajuns să fie considerată o povară, iar revoluţionarii nişte paria ai societăţii. Aceasta, în pofida faptului că în România a fost singura revoluţie din estul şi centrul Europei în care s-a murit, şi au murit mulţi, aşa cum aţi auzit, peste 1.100 de persoane, peste 1.100 de români, iar alte câteva mii au fost rănite.

Manualele de istorie de astăzi expediază revoluţia pe o jumătate de pagină, din care dacă am extrage şi poza consacrată cu mulţimea de oameni adunaţi în Piaţa Palatului am ajunge doar la câteva rânduri bune de o notă de subsol.

Există chiar şi un institut al Revoluţiei române, despre a cărui existenţă şi activitate nu cred că ştiţi foarte multe. Şi aceasta, în condiţiile în care respectivul institut este finanţat din bugetul Senatului. Probabil că este cazul să revedem legea de funcţionare şi de înfiinţare a acestui institut şi mai ales să vedem care a fost activitatea acestuia în ultimii ani.

Dar ce exemplu mai edificator de desconsiderare, de ignorare a Revoluţiei române doriţi, când actualul preşedinte, cel care în mod formal a condamnat comunismul printr-o declaraţie în Parlament, nu s-a obosit, câtuşi de puţin, nici în 16 decembrie, nici în 17 decembrie, nici în 18, 19, 20, toate fiind zilele Timişoarei, nici în 21 decembrie, când s-a murit în Piaţa Universităţii, şi nici astăzi, ziua victoriei Revoluţiei din decembrie, să pronunţe măcar o frază legată de revoluţie, adică exact de ceea ce a condus la sfârşitul regimului comunist.

De ce s-a ajuns aici? Probabil şi din cauză că, încă după 21 de ani, nu ştim suficient de mult despre cum, cine, ce s-a întâmplat în decembrie 1989. S-au scris cărţi despre revoluţie, s-au format curente de opinie, care susţin de la ideea revoluţiei populare şi până la teorii conspiraţioniste, la lovitura de stat. Cărţi, ca una dintre recentele publicaţii, în care teoria conspiraţionistă a agenturilor străine este exploatată la maxim şi, bineînţeles, a fost recenzată cu mare urgenţă de un informator al securităţii, plătit cu 500 de lei pe delaţiune.

Pentru informarea autorului, aş vrea să spun că spionii sovietici nu se deplasează în general în cârduri de maşini Lada înregistrate în Uniunea Sovietică. sunt ceva mai discreţi.

Una peste alta, a venit timpul clarificărilor. Comisia parlamentară îşi asumă rolul de a pune la aceeaşi masă Institutul Revoluţiei Române, toate asociaţiile de revoluţionari, secretariatul de stat, catedrele de istorie din universităţile din oraşele martir, pentru a ajunge la un adevăr istoric, un adevăr validat, un adevăr nealterat de partizanatul politic.

Cât despre revoluţionari, sigur, mulţi poartă vina că imaginea lor este atât de deteriorată în opinia publică. Mulţi au încremenit în trecut, retrăind la nesfârşit clipele de glorie din decembrie 1989, iar alţii s-au compromis şi au compromis idealurile revoluţiei, navigând politic în siajul unui „escu" sau altui „escu", de circumstanţă.

Îmi vine să citez un clasic în viaţă şi să-l parafrazez, de fapt, spunând, oare ce blestem o fi pe capul revoluţionarilor să fie siliţi să aleagă permanent între doi comunişti? Şi, totuşi, sunt atât de mulţi oameni de toată isprava printre revoluţionari, oameni care merită respectul şi recunoştinţa dumneavoastră, a întregii societăţi. Numai dacă ar fi să mergeţi, de exemplu, prin Timişoara, s-ar putea să vă întâlniţi cu oameni ca Daniel Zăgănescu, Tiberiu Covaci, Nelu Dolca, sunt cei care împreună cu regretatul Ion Monoranu au coborât pantograful tramvaielor din Piaţa „Maria" pe 16 decembrie. Sau poate cu Sorin Oprea sau Dumitru Puriban, cei care au încercat să scoată centrul universitar în stradă. Sau poate cu Nelu Tabără, cu Păuţ Nicolae, cu Petre Boroşoiu, cu Lupaşcu Valentin, cu Liviu Băcana, cu Beni Oprea, Ioan Savu, Mia Trăistaru, Chiş Ioan, Adela Săbăilă.

Sunt nume care probabil că nu vă spun nimic şi să ştiţi că sunt oameni ca fiecare alt cetăţean român: modeşti, care îşi trăiesc viaţa lor în Timişoara, în afara luminilor rampei, dar sunt nişte eroi. Chiar dacă seamănă cu fiecare dintre noi, dacă îi priviţi atent, foarte atent, o să vedeţi că în păr le străluceşte praf de stele.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Am să-i dau cuvântul, acum, din partea Grupului minorităţilor naţionale, domnului deputat Mircovici, iniţiatorul, de fapt, al acestui moment solemn de astăzi din plen.

Domnule deputat, vă rog.

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Ca timişorean şi participant direct la revoluţia din 1989, îmi exprim sentimentul de gratitudine pentru Parlamentul României care a acceptat, a considerat util şi firesc organizarea, în cadrul acestei şedinţe, a acestui moment solemn consacrat exclusiv revoluţiei din decembrie 1989.

Sigur, doamna preşedinte, probabil că toţi am dorit un moment solemn, un moment în care să lăsăm alte preocupări, un moment în care să ne aşezăm în bancă, fie că suntem vedete de televiziune, de talk-show-uri, fie că suntem lideri de grupuri parlamentare, fie că suntem şefi de partide, şi să ne înclinăm conştiinţa spre momentul 1989, spre momentul care ne-a redat libertatea.

Din păcate, solemnitatea, inclusiv în Parlamentul României, este tot atât de uşor de obţinut ca şi seriozitatea în tot ceea ce înseamnă viaţa noastră de fiecare zi.

Sigur că am fi dorit, aşa cum exprima şi preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor, ca toate instituţiile de vârf ale statului român să marcheze, sub o formă sau alta, de la înălţimea demnităţii lor, sacrificiul celor care ne-au redat libertatea.

Asistăm, în momentul de faţă, din păcate, şi am observat acest lucru inclusiv la depunerile de coroane de ieri şi de astăzi, precum şi la activităţile solemne organizate în Timişoara mea natală, la un moment de încercare, de estompare, de aplatizare a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi chiar de umilire a celor care, sub o formă sau alta, şi-au adus obolul lor la libertate.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Suntem în forul reprezentativ suprem al poporului român, unde elementul esenţial îl reprezintă apărarea demnităţii, apărarea democraţiei.

Cred că această încercare de estompare, nu neapărat organizată, nu am să spun că este organizată, este legată de idealurile din decembrie 1989, este legată de ceea ce s-a dorit atunci şi poate că, într-o fază împlinit, mai puţin se doreşte în momentul de faţă.

Chiar dacă noi reuşim să ne păcălim între noi, nu reuşim să păcălim Europa, nu reuşim să păcălim lumea şi mai ales nu reuşim să păcălim istoria.

Inclusiv astăzi, doamnelor şi domnilor, am asistat la o expresie folosită în ultimul timp. Şi eu, ca reprezentant al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi ca deputat dintr-o zonă multietnică şi multiculturală, unde o limbă, un cuvânt dintr-o altă limbă nu înseamnă neapărat un cuvânt într-o limbă străină, observăm tot mai mult modul în care adresarea se doreşte nu a cetăţenilor României, ci a românilor, dar românilor rostit într-un mod obsesiv, care nu aduce un câştig nimănui, chiar dacă aparent se doreşte să se înţeleagă expresia că este vorba de cetăţenii români. Inclusiv astăzi s-a spus de la tribuna Parlamentului - şi în stenogramă se poate vedea, de românii care au căzut sub gloanţele revoluţiei.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aş vrea să vă reamintesc - şi cu acest prilej să aduc şi un omagiu şi probabil să vă propun şi un moment de reculegere - de cei care sunt în momentul de faţă în lumea celor fără de morminte. Cei 43 de eroi timişoreni arşi la Crematoriul Cenuşa şi după aceea aruncaţi în gura de canal de la Popeşti-Leordeni.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Numele lor de români sună cam aşa, vă dau o parte dintre ei, pe care mi i-am amintit acum, de 10 minute: Todorov Miroslav, Vankov Francisk, Hismary Ladislau, Ferkel Alexandru, slovacul din Reşiţa, Balok Pavel, Belici Radian, Vitman Petru, Evingher Slobod Anca, Teosman Sporer Rudolf Herman, Zornek Otto, Apro Mihai, Lepa Bărbat, Keroji Alexandru, Otskovici Nuţu, Ianos Paris.

Noi, timişorenii, ştim că sunt şi sârbi, şi maghiari, şi germani, şi bulgari, şi romi, şi slovaci, şi evrei şi alte minorităţi.

Îmi cer iertare de la revoluţionarii de atunci pentru faptul că politicienii cărora le-au dat puterea nu au fost nici atunci şi poate că în bună măsură nu sunt nici acum la înălţimea idealurilor lor.

Pentru că nu s-a făcut la începutul şedinţei, doamna preşedinte, vă rog din suflet să fiţi de acord ca, pentru cei care au murit în revoluţie, fiind, totuşi, în Parlamentul României în acest moment solemn, să vă propun să păstrăm un moment de reculegere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, dragi colegi. (Se păstrează un moment de reculegere.)

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu îi mulţumesc domnului deputat. (Aplauze.)

Dacă mai sunt şi alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Dacă nu sunt, vă propun să încheiem acest moment solemn şi să intrăm în dezbaterile noastre de astăzi.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 12,55.