Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.49/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2011
|
Şedinţa a început la ora 16,35. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi. Hristos a înviat! Vă doresc o săptămână de lucru productivă şi vreau pentru început să vă anunţ că din totalul celor 332 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171. Sunt absenţi 161, din care 39 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, conform prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa în plen pentru ziua de marţi, 26 aprilie 2011; programul de lucru pentru perioada 25-30 aprilie 2011; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 18-26 aprilie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. Acestea fiind spuse, intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe aceasta. Conform deciziei luate în Biroul permanent al Camerei, astăzi, 26 aprilie, vom dezbate iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi la punctele 9, 32 şi 37, precum şi cele înscrise la Capitolul VI "Alte iniţiative legislative cu propunere de respingere". |
|||||
|
|
|
|
Începem aşadar cu punctul 9 de pe ordinea de zi distribuită şi acesta se referă la modificarea Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională. Propunerea comisiei de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi, votul final s-a desfăşurat la 19.IV.2011 şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din regulament. Ca atare, întrucât în raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă va trece la votul final. |
|
||
|
|
|
Cea de-a doua propunere legislativă pe care o discutăm se referă, de asemenea, aşa cum v-am anunţat, la punctul 32 de pe ordinea de zi. Vă rog să-l urmăriţi. Şi se referă, de asemenea, la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale, de asemenea, lege organică. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Din partea comisiei sesizate în fond, aş vrea să-i dau cuvântul domnului deputat Cristian Dumitrescu, preşedintele comisiei. Nu este. Altcineva din partea comisiei, un raportor dacă este prezent. Dacă nu este, vă amintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestei iniţiative legislative. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Înţeleg că sunt propuneri de respingere a comisiilor pe fond, dar poate că avem ceva de comentat. Vă rog să respectaţi regulamentul şi atâta timp cât preşedintele comisiei sau un vicepreşedinte din partea comisiei nu poate să prezinte raportul, dumneavoastră nu puteţi să-l supuneţi spre dezbatere. Deci nu are cine să prezinte raportul, trecem mai departe, nu trecem ca prin varză prin ele. |
|||||
|
|
Doamna deputat, ceea ce propuneţi dumneavoastră este practic o formă de blocaj, o încercare de a bloca dezbaterile pe fond şi după opinia mea şi ca urmare a cutumelor din Parlament, observaţia dumneavoastră este neregulamentară, dar vă rog, aveţi cuvântul încă o dată. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Este regulamentar ceea ce eu am spus. Se cunoaşte că în momentul în care dumneavoastră propuneţi dezbaterea unui proiect de lege, trebuie comisia să prezinte punctul de vedere. Urmează dezbateri generale pe proiectul respectiv şi după care hotărâţi mai departe ce trebuie făcut. Dacă dumneavoastră doriţi să instituiţi o altă procedură, vă rog aşteptaţi până când o să schimbăm regulamentul. |
|||||
|
|
Deşi nu împărtăşesc punctul dumneavoastră de vedere, din partea comisiei a ajuns un raportor. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Pentru întocmirea raportului, comisia a analizat avizele primite de la Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, avizul Consiliului Legislativ şi avizul Consiliului Economic şi Social. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.1/2011, Legea educaţiei naţionale, în sensul introducerii orelor de educaţie pentru sănătate în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în instituţiile universitare în cadrul studiilor de licenţă pentru asigurarea unei informări corecte din punct de vedere ştiinţific şi crearea unui comportament individual sănătos. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au fost prezenţi 24 de deputaţi din totalul de 27 de membri ai comisiei. Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţa din 12 aprilie 2011, comisia a propus cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, respingerea propunerii legislative din următoarele considerente: în acest moment, astfel de ore de educaţie pentru sănătate sunt incluse ca şi capitole în diverse discipline precum biologia; nu se pot introduce în învăţământul preuniversitar ore distincte obligatorii în trunchiul comun de educaţie pentru sănătate, deoarece nu există o astfel de disciplină; nu sunt cadre didactice calificate pentru această disciplină şi nu există manuale şcolare; învăţământul superior este axat pe formarea de competenţe profesionale de specialitate vizând formarea de specialişti, astfel că nu se justifică includerea orelor de educaţie pentru sănătate în programele de studii universitare. Vă mulţumesc frumos pentru atenţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Începem dezbaterile generale. Dacă există intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Dacă nu există intervenţii, proiectul de lege rămâne la votul final. Vă reamintesc că propunerea comisiei este de respingere. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă, Este din punctul meu de vedere ciudat că Biroul permanent a decis ca anumite proiecte de lege, printre care şi acesta pe care tocmai l-aţi anunţat că rămâne la vot final, să se introducă cu prioritate pe ordinea de zi, atâta timp cât în această săptămână n-avem vot final. Iar termenul constituţional în care se putea face votul final este 4 mai, deci poimâine. Cu alte cuvinte, ne facem că facem ceva. Acest lucru vroiam să vi-l spun ca să se ştie că ne facem că muncim, când, de fapt, aceste lucruri trebuiau să treacă tacit, pentru că noi nu avem vot final în această săptămână. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Máté, liderul Grupului UDMR. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Conform regulamentului Camerei Deputaţilor se poate solicita vot final imediat după adoptarea sau respingerea raportului în plen, mai ales în Biroul permanent s-au discutat astăzi aceste aspecte şi eu solicit vot final pentru aceste două iniţiative pe care le-am dezbătut. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Vasile, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de a supune la vot propunerea colegului nostru, solicit să vedem dacă avem cvorum. Dumneavoastră hotărâţi dacă strigăm condica, dacă ne numărăm ca să putem să vedem dacă într-adevăr putem să dăm un vot final. Eu, aşa, uitându-mă în sală, constat că nu suntem suficienţi pentru un vot final. Deci, nu are rost să supunem la vot propunerea colegului nostru. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Márton Árpád. |
|||||
|
|
În mod evident, în asemenea situaţii, dacă un lider de grup solicită verificarea cvorumului, asta se poate face, dar verificarea cvorumului se poate face chiar prin însuşi votul dat. De exemplu, la această procedură de a începe votul final la cele două legi, o observaţie corectă, de altfel, a colegului nostru, că doar atunci are sens să dezbatem aceste două legi dacă dăm astăzi şi votul final pe ele. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt două iniţiative legislative: una care face intervenţie pe articolul şi alineatul care stabilesc predarea istoriei şi geografiei nu în limba minorităţilor, ci în limba română, iar al doilea proiect, primul e al lui Giurgiu, şi al doilea al lui Ciuhodaru care, teoretic, solicită o educaţie civică în timpul programei şcolare tocmai pentru a putea să venim în ajutorul de mai târziu al copiilor. Deci, nu înţeleg, domnule preşedinte, de ce se doreşte sau să vă explic eu: pentru că sunt proiecte de legi care au mai fost o dată supuse votului, iar atunci nu au întrunit numărul suficient de voturi, fiind legi organice, iar mai departe, acum, ar trebui să mergem şi să facem adoptarea acestor proiecte de legi. În condiţiile în care se constată că nu avem numărul suficient de voturi pentru adoptare, să fie considerate respinse. Deci, pot să solicit şi prezenţă, dacă este necesar, pentru a putea să dovedim că nu este suficientă numai cartela de vot, ci trebuie să respectăm pentru proiecte importante sau mai puţin importante, dar care sunt proiecte de legi în faţa Camerei Deputaţilor, regulamentul, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul deputat Toader. Urmează domnul deputat Eugen Nicolăescu, după care domnul deputat Ioan Munteanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Un coleg de-al nostru a solicitat o modificare a ordinii de zi şi o practică care nu e prima dată când o trecem prin Parlament, ca după dezbaterea unor legi, să putem să votăm. Problema că există, nu există cvorum, că putem s-o trecem, sau nu putem s-o trecem, e cu totul separat. Deci, vă rog un singur lucru: supuneţi la vot, votul pentru modificarea ordinii de zi este suficient în cvorumul pe care l-aţi anunţat dumneavoastră în funcţie de cei prezenţi în sală, a trecut, pe urmă când vom trece la etapa de vot, vom vedea, suntem, nu suntem, ne chemăm colegii noştri care sunt în comisie şi vom vedea. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Nicolăescu. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule deputat Marian Sârbu, preşedinte de şedinţă, Pentru colegii care nu cunosc regulamentul, trebuie să le citesc din regulament, că se pare că trebuie să mai facem seminarii în continuare ca să ştie cu adevărat că dumnealor în această încăpere, în această sală, trebuie să citească. Şi le citim art.144 alin.(1): "Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni simple în prezenţa majorităţii deputaţilor." Deci, noi, în acest moment, conform propunerii făcute de domnul deputat Máté András, trebuie să adoptăm legi. În consecinţă, trebuie să fim în prezenţa majorităţii deputaţilor. Ceea în limbaj tehnic se numeşte cvorum de şedinţă. Deci, trebuie să avem cvorum de şedinţă. Dacă cineva nu este ipocrit şi stă undeva aici şi numără în sală, nu sunt mai mulţi de 50 de deputaţi acum în sală. Dacă dumneavoastră consideraţi cu ipocrizie că puteţi să votaţi cu 50 de oameni în sală, vă înşelaţi că mai putem accepta că 80 fac 170. Vă rog frumos, poate e bine să vă reveniţi. Deci, art.144 alin.(2): "În cadrul procedurilor legislative, prevederile alin.(1) se aplică numai la votul pentru adoptarea legii în ansamblul ei." Ceea ce s-a solicitat. Deci, s-a solicitat votarea legii. Deci este nevoie să fie cvorum de şedinţă. "Alin.(3): Verificarea întrunirii cvorumului se dispune la şedinţele de vot final de către preşedinte, înaintea votării...", deci, domnule preşedinte de şedinţă, aveţi această obligaţie ca atunci când vreţi să supuneţi un proiect de lege la vot final, deci la vot în ansamblul legii, trebuie să verificaţi cvorumul de şedinţă, "...din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar". În acest moment, Grupul parlamentar al PNL vă solicită verificarea cvorumului de şedinţă, conform regulamentului. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Ioan Munteanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Noi vorbim de proiectul de pe punctul 32 din ordinea de zi, nu? Aici, ori nu citesc eu bine, ori e greşit redactat materialul meu, scrie aşa "Termenul constituţional pentru dezbateri şi vot final este în 4.V.2011", care înseamnă miercurea cealaltă, adică de mâine într-o săptămână. Nu înţeleg de ce atâta patimă dacă subiectul e pe cealaltă săptămână. |
|||||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă): Au cerut acum. |
||||||
|
|
Nu, au cerut după. Nu discutăm, nu facem dialog, n-avem voie. Corect. |
|||||
|
|
|
Vă rog, domnule deputat Máté. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, O să fie probabil mirat distinsul meu coleg, domnul Eugen Nicolăescu, dar are dreptate. Aveţi perfectă dreptate, dar n-aţi fost atent ce am solicitat eu. Eu n-am solicitat altceva decât supunerea la vot a modificării ordinii de zi în sensul de a introduce sesiunea de vot final pentru aceste două iniţiative, urmând ca după acceptarea sau respingerea acestei propuneri, să vedem dacă suntem în cvorum sau nu. Iar la începutul şedinţei, într-adevăr, preşedintele şedinţei a declarat că suntem peste 170 ca prezenţi, da? Deci avem vot pentru a decide schimbarea ordinii de zi. Dumneavoastră aţi citat din regulament atunci când se adoptă legi în ansamblul lor. Dar nu schimbarea ordinii de zi. Şi dacă vreţi, am să caut din şedinţele anterioare când dumneavoastră aţi ieşit şi aţi solicitat acelaşi lucru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Vă rog. |
|||||
|
|
Vreau doar să fac o corectură la ceea ce a spus domnul Máté aici, că n-a solicitat modificarea ordinii de zi, ci a programului de lucru, să introducă şi votul final. Că spuneaţi de ordinea de zi. Ordinea de zi a fost aprobată. Asta, aşa, din colegialitate cu cei din judeţul Harghita şi Covasna. |
|||||
|
|
Vă rog, doamna Vasile, procedură. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Am primit ordinea de zi pentru data de 26 aprilie, aprobată în 26 aprilie 2011. Dacă într-adevăr, cele două proiecte de lege erau propuse de către Biroul permanent pentru vot final, aşa cum se redactează, trebuia să spună acest lucru. Dar vă readuc aminte că colegul nostru, domnul deputat Nicolăescu, a solicitat verificarea prezenţei. N-o verificăm prin cartelă în condiţiile în care, vezi Doamne, propunem ceva care dacă suntem sau nu suntem, să intrăm şi pe vot final. Deci, ori respectăm regulamentul, ori nu. Deci, în condiţiile în care s-a cerut acest lucru ca astăzi să avem şi vot final pe desfăşurarea activităţii, nu verificăm prin propunerea care a fost făcută, ci aşa cum este regulamentar şi cum este trebuit în regulament, prin verificarea şi strigarea condicii. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Vă rog să introduceţi în sistemul de vot cartelele pe care le aveţi pentru că vom vota mai întâi propunerea care a fost făcută de domnul deputat Máté, şi anume modificarea ordinii de zi şi a programului în sensul introducerii votului final la cele două legi. În cazul în care, stimaţi colegi, acest vot trece cu numărul de deputaţi prezenţi în sală, vom supune votului verificarea tot prin cartele, verificarea cvorumului de vot pentru vot final. (Vociferări.) La prima propunere, vă rog să votaţi. Cine este pentru? |
|||||
|
|
Da. În favoarea propunerii au votat 48 de deputaţi, împotrivă au votat 18 deputaţi, deci propunerea a trecut. Ca atare, mai întâi va trebui ca pentru votul final la aceste două legi să votăm cvorumul pentru votul final. Vă rog, stimaţi colegi, să votaţi. |
|||||
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Ce să votăm? Se face prezenţa şi pe urmă... nimic altceva. |
||||||
|
|
Verificăm prezenţa, stimaţi colegi. Vă rog să votaţi. 1 şi 4 pentru a verifica prezenţa. (Domnul deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu şi doamna deputat Aurelia Vasile doresc să intervină pe procedură.) |
|||||
|
|
Datorită faptului că sunt doar 71 de prezenţi, este clar că am rămas fără cvorum de lucru. Declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Reluăm şedinţa de astăzi cu partea consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi aş vrea să precizez faptul că întrucât domnii deputaţi Ţintean Ioan, PNL, Marinescu Antonella, PSD, Giurgiu Mircia, PDL, nu sunt prezenţi în sală, voi ruga reprezentanţii Guvernului, respectiv pe domnul Valentin Iliescu, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, domnul vicepreşedinte Dragoş Bogdan şi domnul vicepreşedinte Cristian Mihai să transmită răspunsurile în scris la întrebările puse de cei trei deputaţi absenţi. De asemenea, la întrebarea pusă de domnul deputat Chiriţă Dumitru, PSD, de asemenea lipsă, Guvernul solicită amânarea şi am să-l rog pe domnul ministru Valentin Adrian Iliescu, prezent în sală, să colaboreze cu aparatul Camerei pentru o reprogramare a acestui răspuns. Vă mulţumesc foarte mult. Cu aceasta, partea consacrată răspunsurilor orale se încheie. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu prezentarea interpelărilor pe scurt şi vă informez că următorii deputaţi au depus interpelările în scris: domnul deputat Eugen Bejinariu, o interpelare; domnul deputat Ciprian-Florin Luca, o interpelare; domnul deputat Florin-Costin Pâslaru, 9 interpelări; doamna deputat Antonella Marinescu, o interpelare; domnul deputat Călin Potor, 20 de interpelări; domnul deputat Daniel Oajdea, o interpelare; domnul deputat Doru Leşe Braşoan, o interpelare; domnul deputat Mugurel Surupăceanu, 7 interpelări; domnul deputat Cristian Rizea, o interpelare; domnul deputat Daniel Buda, o interpelare; domnul deputat Mircia Giurgiu, 10 interpelări; domnul deputat Cristian Buican, două interpelări; doamna deputat Mariana Câmpeanu, o interpelare; doamna deputat Aurelia Vasile, două interpelări şi domnul deputat Aledin Amet, o interpelare. Cu aceasta, încheiem sesiunea de astăzi dedicată interpelărilor depuse de deputaţi. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,05. |
|||||
![]() |



