Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 11,40.

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să luaţi loc pentru a începe Sesiunea parlamentară dedicată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Dragi parlamentari,

Ne întâlnim astăzi în şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor pentru a ne aminti un episod tragic din istoria ţării noastre şi a continentului european. Pe durata celui de-al doilea Război mondial, autorităţile mai multor state europene s-au făcut responsabile de una dintre cele mai grave crime împotriva umanităţii.

Milioane de oameni au pierit din simpla vină de a se fi născut şi de a avea o identitate şi comunităţi întregi au fost eliminate fizic, într-un proces sistematic şi voit. În România, conform Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului, autorităţile din perioada celui de-al doilea Război mondial sunt responsabile de moartea a peste 300 de mii de cetăţeni români şi ucraineni, marea majoritate etnici evrei şi romi.

De asemenea, alţi 135 de mii de etnici evrei au fost ucişi în teritoriile româneşte anexate temporar de autorităţile ungare din acea perioadă. Nu în ultimul rând, dintre cei 25 de mii de romi, jumătate dintre ei copii, deportaţi în Transnistria, aproximativ 11 mii au murit.

Aşadar, istoria nu a fost blândă în perioada celui de-al doilea Război mondial, nu a fost blândă nici după acea perioadă. Abia în ultimii ani am avut ocazia de a începe un proces naţional de rememorare şi asumare a acestei perioade, iar comisia condusă de Elie Wiesel a fost primul pas necesar în această direcţie.

Au urmat alţi paşi, precum şedinţele anuale ale Parlamentului dedicate acestui moment, inaugurarea acum doi ani a Memorialului victimelor Holocaustului în România, iniţiativele muzeale şi proiectele educaţionale dedicate acestei perioade.

Toate acestea, împreună cu sesiunea de astăzi au un dublu rol. Pe de o parte, ele ne ajută să nu uităm niciodată victimele. Pe de altă parte, ele sunt o contribuţie la viitorul nostru comun, la o Românie şi o Europă aşa cum ni le dorim. Altfel spus, ne amintim Holocaustul şi pentru a ne asigura că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, că ideile care l-au făcut posibil sunt proscrise, iar discursul discriminării şi al urii nu va mai fi unul posibil, niciodată şi nicăieri.

Ca şi în alţi ani, mă bucur să văd că procesul naţional de asumare prinde putere, în ciuda faptului că există încă discriminare şi atitudini rasiste şi aici şi în alte părţi ale continentului şi ale lumii. Ca şi în alte contexte dificile, criza economică a exagerat tensiunile şi a exacerbat naţionalismele. Avem obligaţia de a ne opune oricăror asemenea acte viitoare.

Distinşi colegi,

Memoria este un exerciţiu permanent şi evenimente precum cel de astăzi au rolul de a ne readuce aminte ceea ce nu trebuie uitat niciodată. La 7 decenii de la Holocaust, ca depozitari şi continuatori ai acestei memorii, avem obligaţia de a lupta împotriva cauzelor acestor tragedii în formele în care acestea continuă, din păcate, să se manifeste.

Vreau să vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră aici, vreau să mulţumesc invitaţilor care au răspuns prin prezenţa dumnealor astăzi aici şi aş vrea ca în continuare să-i dau cuvântul domnul deputat Aurel Vainer, reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Domnul Aurel Vainer:

Doamnă preşedinte,

Stimate colege deputate, stimaţi colegi deputaţi,

Îmi revine onoarea, plăcerea n-aş putea să spun, dar onoarea şi misiunea de răspundere de a continua spusele atât de simţite şi profunde ale preşedintei Camerei Deputaţilor în a prezenta problema Holocaustului din România.

De la început vreau să vă mulţumesc tuturor, dar, în primul rând, Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, care a hotărât organizarea acestei şedinţe solemne.

Vă mulţumesc, aşadar, colegi din Biroul permanent, vă mulţumesc colegi din toate formaţiunile politice parlamentare prezenţi în această zi în aula Camerei Deputaţilor, mulţumesc Excelenţelor Lor reprezentanţi ai Corpului Diplomatic în România, prezenţi aici, şi, desigur, mulţumesc acestei numeroase asistenţe din balcoane.

De la început doresc să spun că vorbesc nu doar în numele meu şi al comunităţii pe care o reprezint, al alegătorilor mei, dar, în acelaşi timp, vorbesc şi în numele colegului meu, deputatul Nicolae Păun, care reprezintă Partida Naţională a Romilor pentru Europa, care nu a putut fi prezent astăzi în sala noastră.

Aşadar, ce a fost Holocaustul din România? Multă lume spune nu, pentru că sunteţi şi aţi rămas 400 de mii. Daţi-mi voie să recurg la câteva cifre pentru a demonstra că nu este adevărat. Această teză negaţionistă că Holocaustul în România n-a existat, nu stă în picioare. Nu stă în picioare, datorită realităţilor evidente ale acelor vremuri şi nu stă în picioare mai ales pe baza importantelor documente care arată istoria acelui timp.

Şi aş vrea să încep prin a spune că în timpul Holocaustului, chiar dacă repet nişte cifre, în România, sau sub autoritatea Guvernului românesc de atunci, au pierit aproape 500 de mii de oameni: evrei, români şi de alte naţionalităţi.

În al doilea rând, aş dori să spun că un rol îngrozitor l-a avut statul maghiar în ultima fază a existenţei sale alături de Alianţa nazistă, care în decurs de două luni, a luat 135 de mii de evrei din Ardealul de Nord şi i-a dus pe un drum fără întoarcere, în groaznicele lagăre de concentrare nazistă: Auschwitz, Buhenwald şi aşa mai departe. Şi aş dori să rememorez că această soartă ne aştepta şi pe noi, cei 400 de mii de evrei rămaşi în viaţă, care, potrivit planului "soluţiei finale" în România, trebuia în 1942 spre 43 să fim duşi în lagărul de exterminare de la Belzec din Polonia. Dumnezeu a vrut, spun foarte clar, că Dumnezeu a vrut să nu se întâmple acest lucru. Este drept, a fost şi conjunctura specială din acel moment, începând cu anul 1942 al războiului, când forţele naziste şi aliaţii lor au început să ia bătăi pe cinste pe câmpiile şi teritoriile Uniunii Sovietice de atunci.

Din acel moment, însuşi Antonescu, am să revin la personajul Antonescu, a spus: în aceste condiţii când s-ar putea ca soarta războiului să ia o altă întorsătură, să ne gândim că vom fi traşi la răspundere că am eliminat din viaţă populaţia evreiască din România şi din teritoriile ocupate.

Din acel moment, în 1942, mareşalul Antonescu, atunci mareşal, fűhrerul României, conducătorul statului, dar în traducere înseamnă fűhrer, deci a preluat exact titulatura lui Hitler, numai că el n-a avut un Reich, ci a avut România, Regatul României la vremea aceea, a dat ordin să înceteze deportările şi, implicit, neaplicarea "soluţiei finale". De aici, însă, până la a spune că Antonescu a salvat evrei, i-a salvat pe aceşti 400 de mii de evrei, este un neadevăr istoric. Factori politici interni şi externi au condus la această decizie.

Doresc însă să mai lămuresc ceva. A fost Ion Antonescu un personaj care a decis soarta evreilor atunci şi cum se explică acest rol al lui şi mai ales implicarea lui atât de asiduă în lichidarea populaţiei evreieşti, a unei părţi mari din populaţia evreiască?

Daţi-mi voie să citez din documente de arhivă, mie nu prea îmi place să citez, dar citez, ca să nu fie interpretat greşit, din documentul privind şedinţa Consiliului de Miniştri al României din aprilie 1941.

Iată ce spune generalul Ion Antonescu: "Pe urmă va trebui să inspirăm românilor ura împotriva duşmanilor naţiei. Aşa am crescut eu cu ură împotriva turcilor, jidanilor, ungurilor şi altor naţionalităţi. Sentimentul acesta de ură împotriva duşmanilor patriei trebuie împins până la ultima extremitate. Îmi iau eu această răspundere." Ce poate fi o declaraţie mai clară despre adevărata faţă a mareşalului Antonescu şi ce l-a dus şi ce a făcut.

Mai departe, am să vă mai spun ceva. La şedinţa Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941 citez: "am să fac o operă de curăţire totală şi de evrei şi de toţi acei care s-au strecurat la noi. Fac aluzie la ucraineni, greci, găgăuzi, evrei, ţigani care, toţi încetul cu încetul, rând pe rând, trebuie să fie evacuaţi." Sigur evacuarea era o soluţie în aparenţă umanitară, dar ea a însemnat lichidarea, pentru că evacuarea în Transnistria n-a fost decât acel loc, a fost un loc al morţii. Nu vreau eu să insist asupra acestuia.

Şi iată ce mai spunea Antonescu la Conferinţa cu prefecţii din ţară, în octombrie 11, 1941. Spune el, aşa, mareşalul, privind intenţia sa de a face din neamul românesc un grup omogen. Citez: "Tot ce este străin încet, încet trebuie să plece. Domnilor, ştiţi că una din luptele pe care m-am angajat s-o duc este să prefac acest neam. Voi face din neamul românesc un grup omogen, tot ce este străin, încet, încet trebuie să plece." Nu vreau să insist mai mult.

În plus, porneşte un atac masiv la adresa evreilor şi are o expresie într-o telegramă de pe front în care spune clar: "Nu economicul primează, ci lupta împotriva evreilor. Satana este evreul." Deci, nu mai putem spune, după opinia mea, şi iată documente, declaraţii proprii că Antonescu a fost salvatorul evreilor.

Daţi-mi voie să merg puţin mai departe. În realizarea acestor obiective ale politicii sale, Holocaustul din România are o configuraţie specială de la început şi aici vin în contradicţie cu cei care susţin că n-a fost Holocaust în România. Păi, dacă nu aţi murit toţi, ce Holocaust a fost? E drept, există o definiţie a Holocaustului că înseamnă ardere totală.

Nu uitaţi că în Europa au murit, din motive rasiale, antisemite, antievreieşti, 6 milioane de oameni. Noi, de Ziua Holocaustului, comemorăm nu numai pe cei din România sau sub regimul autorităţilor române care au murit, dar şi fraţii noştri din Europa care fac acest număr impresionant de 6 milioane. Deci, în mod cert a fost Holocaust, iar aşa cum este definit în Legea nr.107 de combatere a antisemitismului, negaţionismului, rasismului, xenofobiei, adoptată de noi, de membrii Parlamentului României, se spune clar: Holocaustul a fost un ansamblu de măsuri de eliminare treptată şi brutală a populaţiei evreieşti din toate părţile. Antonescu spune: să-i scoatem din comerţ, să-i scoatem din profesiuni liberale ş.a.m.d. Nu vreau să merg mai departe, vreau doar atât, să vă fac o mărturisire aici şi acum.

Eu sunt un om la aproape 80 de ani, când a început Holocaustul în România aveam 6-7 ani. Am trăit, aşadar, aproape 7-8 ani în Holocaust. Sigur, mă vedeţi acum, sunt trainic, dar şi... şi-mi daţi voie să-mi îndrept un gând pios şi de doliu faţă de memoria fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Ion Diaconescu, care după 17 ani de detenţie, totuşi a trăit 93 de ani sau 94. Deci, nu faceţi o asociere între suferinţa şi puterea omului de a suferi şi a îndura şi viaţa lui ulterioară. Dar, în mod cert, acest Holocaust ne-a marcat pe toţi, şi tineri şi bătrâni, care, în subconştientul nostru, este prezent întotdeauna. Am suferit şi am suferit.

Repet, gândiţi-vă, un copil de 8-9 ani se duce să ia pâinea pentru familia lui de la prăvălia unde am fost arondaţi pe tichet, pe cartelă, pentru un copil neevreu se dădeau, să spunem, 700 de grame, iar pentru un evreu numai 200 de grame. Gândiţi-vă ce discriminare, cum să trăieşti cu 200 de grame, cu 700 de grame de pâine. Mă opresc aici în această problemă.

Acum vreau să spun că în România antisemitismul care, de fapt, a stat la originea acestui holocaust şi faţă de care nu avem voie să fim indiferenţi, promovat cu o tentă naţionalistă, cu o motivaţie naţionalistă sau de alt gen, acest antisemitism, legal, în România, nu mai există. Este prin lege interzisă orice manifestare antisemită. Din acest punct de vedere, trebuie să mulţumesc Parlamentului României, autorităţilor române, care, asumându-şi Holocaustul începând cu 2004, au instituit această zi naţională de comemorare, dar au luat măsuri legislative, Legea nr.107 este cea care nu permite, pedepseşte manifestări antisemite şi opinii rasiste, xenofobe.

Sigur că situaţia noastră, a evreilor, ca şi a celorlalte minorităţi naţionale este cu totul alta acum decât în trecut. Suntem cetăţeni liberi, români cu depline drepturi şi îndatoriri. E normal şi o facem aşa cum se cuvine.

În acelaşi timp, trebuie să vă spun ca un punct de vedere al colegului meu din partea Partidei Romilor, domnul Nicolae Păun, ei nu sunt, el personal şi cred că şi colegii lui, nu sunt satisfăcuţi de modul în care autorităţile române au tratat şi tratează problema romilor în România şi a celor care au luat drumul străinătăţii. Deci, din partea lui fac acest apel şi poate că, poate că împreună şi cu dumneavoastră, reprezentanţi ai altor partide parlamentare, să vedem ce putem face mai mult pentru revenirea la o normalitate a populaţiei rome.

În sfârşit, trebuie să spun că pe planul educaţiei, una din cele mai bune metode, soluţii ca oamenii să nu permită revenirea la ceea a fost, este educaţia. În ţara noastră, există programe de educaţie în şcoli la diferite niveluri cu foarte bune rezultate.

Şi vreau să mai menţionez un lucru: asistăm în ultima vreme la apariţia unor cărţi, articole, studii scrise, realizate de autori neevrei care pun în evidenţă suferinţa şi daţi-mi voie, nu ştiu dacă este aici colegul meu, domnul Horj, de la Partidul Naţional Liberal. A făcut un gest formidabil. A identificat într-o pădure din Ardeal, Bucovina, nu ştiu exact, la limită, în care au fost împuşcaţi zeci de evrei de trupele maghiare şi au fost lăsaţi acolo fără a fi îngropaţi, pradă animalelor sălbatice. Ei bine, domnul deputat Horj a îndeplinit o misiune de onoare, de frăţietate, de solidaritate umană şi acel loc l-a marcat şi-l marchează într-un mod special.

Aş mai spune că în ţară au avut şi au loc reuniuni de comemorare a victimelor Holocaustului, ceea ce constituie semne bune că în România lucrurile merg pe un făgaş bun. Să ne dorim acest lucru.

Şi aş dori să închei spunând că am obţinut şi am primit sprijin din partea Parlamentului. Rog în continuare Parlamentul României să se apropie de problemele acestor năpăstuiţi ai sorţii care au mai rămas în viaţă. Mă refer nu numai la evrei, ci şi la toţi ceilalţi care au suferit şi de pe urma Pactului Ribbentrop-Molotov, dezrădăcinaţi, puşi pe drumuri. Şi astăzi societatea noastră nu are voie să nu-şi asume o răspundere şi să realizeze ceea ce e normal.

Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, în mod cert, că am vorbit cam mult, să vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi să vă rog să fiţi de acord să rememorăm suferinţele acelei perioade, să ne dorim ca aşa ceva să nu se mai întâmple de-a pururea nici aici şi niciunde. Este o dorinţă, e normală, este un obiectiv al umanităţii. Societatea umană nu are nevoie de crime, de genocid şi de holocausturi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu, să ducem la îndeplinire această dorinţă, într-adevăr memoria celor pieriţi în holocaust să rămână veşnică sub ocrotirea bunului Dumnezeu!

V-aş ruga în final să-mi permiteţi să vă propun un moment de reculegere. Astăzi, din păcate, e al doilea în Camera Deputaţilor, în amintirea suferinţei acelor oameni nevinovaţi şi care şi-au pierdut viaţa în condiţii dramatice, în Holocaustul din România.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc încă o dată şi pentru atenţie. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc pentru intervenţia dumneavoastră, domnule deputat Aurel Vainer.

Domnul deputat este şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

În continuare, aş vrea să-l invit la microfon pe directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel", domnul Alexandru Florian.

Vă rog.

Domnul Alexandru Florian (directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel"):

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu 70 de ani, în luna septembrie, conducătorul Ion Antonescu scria într-o telegramă adresată vice-premierului: "Toţi evreii să fie readuşi în lagăre, preferabil în cele din Basarabia, fiindcă de acolo îi voi împinge în Transnistria. Trebuie să se înţeleagă de toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor."

În condiţiile celui de-al Doilea Război Mondial, de la vorbă la fapte nu a fost decât un pas. Un pas pe care conducătorii de atunci ai României l-au făcut încă din 1940. August 1940, pogromurile de la Dorohoi şi Galaţi; ianuarie 1941, pogromul de la Bucureşti; iunie 1941, pogromul de la Iaşi; octombrie 1941, a început deportarea şi exterminarea evreilor din România în Transnistria, iar în mai 1942, 25 de mii de romi din România au fost deportaţi în Transnistria, 11 mii dintre ei nu s-au mai întors. Zeci de mii de victime, civili aruncaţi la marginea societăţii şi ucişi pe criterii etnice şi rasiale.

Astăzi, la 70 de ani de la Holocaust, Guvernul României, prin Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" aduce un omagiu memoriei acestor victime, asigură pe urmaşii acestora şi pe supravieţuitori de faptul că procesul de consolidare a democraţiei are ca o componentă importantă promovarea memoriei, însuşirea valorilor toleranţei, coabitării şi înţelegerii celuilalt, combaterea antisemitismului, rasismului şi a negării holocaustului.

Proiectele educaţionale culturale şi de cercetare ale institutului au ca obiectiv aprofundarea şi asumarea istoriei recente a României în coordonatele adevărului istoric susţinut de documente, mărturii şi lucrări de istoriografie. O ilustrare a acestei strategii de educaţie şi cultură publică este Memorialul Holocaustului, inaugurat de preşedintele României în octombrie 2009 în prezenţa reprezentanţilor Guvernului României şi ai Parlamentului. Acest memorial reprezintă astăzi un spaţiu al memoriei publice, cu puternice valenţe educaţionale şi semnificaţii umane. Memorialul este un spaţiu al reculegerii ridicat din iniţiativa Guvernului pentru a ne aminti că astfel de fapte nu trebuie să se mai repete.

Fie ca în memoria victimelor din perioada Holocaustului să devină un suport în construcţia conştiinţei civice a generaţiilor prezente şi viitoare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu pentru intervenţia dumneavoastră.

Aş vrea să-l invit acum la microfon pentru o intervenţie pe Excelenţa Sa domnul Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România.

Excelenţa Sa Dan Ben-Eliezer (ambasadorul Statului Israel în România):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru mine este o mare onoare să vin astăzi în Camera Deputaţilor şi să particip la această sesiune legată de ziua comemorativă a victimelor Holocaustului din România. Bărbaţi, femei, copii care au fost ucişi cu brutalitate doar pentru că erau evrei. Holocaustul pentru noi este un capitol întunecat, cel mai întunecat, nu doar pentru naţiunea evreiască, ci pentru întreaga Europă şi pentru istoria umanităţii.

Ieri am participat la o ceremonie de comemorare în care şi alţi colegi ambasadori au participat. Am comemorat victimele Holocaustului din România, cei 6 milioane care au pierit în Europa, din care un milion şi jumătate de copii. Mesajul pe care l-am înţeles este clar, că noi, evreii Statului Israel, ne propunem să luptăm împotriva antisemitismului, rasismului şi împotriva negării Holocaustului, astfel încât să ne asigurăm că Holocaustul nu se va mai întâmpla altă dată din nou. Şi ieri am exprimat şi repet aprecierea Guvernului meu faţă de Guvernul şi Parlamentul României care au făcut şi au luat măsuri importante în acest sens.

Acest lucru trebuie să fie continuat şi întărit. Cei din generaţia mea ştiu, cunosc trecutul, trecutul tragic şi generaţia paralelă din România, dar trebuie să continuăm şi să întărim lupta, astfel încât şi tinerii, generaţia tânără din Israel, din România, din alte ţări să ştie ce s-a întâmplat. Acest lucru nu poate fi realizat decât prin întărirea legilor, texte care să corecteze, astfel încât sistemul educaţional să facă acest lucru prin proiecte culturale, prin Guvern, ONG-uri sau iniţiative private. Astfel încât să ne asigurăm că viitoarele generaţii din România, din Israel şi din alte ţări să fie atente unele faţă de altele. Să ne asigurăm că lumea în viitor să fie o lume mai bună, asemenea tragedii să nu se mai întâmple.

Ţin să-mi exprim din nou aprecierea şi mulţumesc pentru această zi şi sesiune foarte importantă în Parlamentul României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc, domnule ambasador.

Daţi-mi voie ca în continuare să-l invit la microfon pe domnul Liviu Beris, preşedintele Asociaţiei evreilor victime ale Holocaustului în România.

Domnul Liviu Beriş (preşedintele Asociaţiei evreilor victime ale Holocaustului în România):

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Onorată asistenţă,

Voi începe într-un mod mai puţin obişnuit cu rugămintea de a vă gândi o clipă dacă vreunul dintre dumneavoastră şi-a ales părinţii din care să se nască. Bineînţeles că nimeni şi vă mărturisesc că nici eu. Şi cu toate acestea, la vârsta de 13 ani am fost condamnat la moarte, nu pentru ce am făcut, nu pentru ce am spus, ci doar pentru că m-am născut din părinţi evrei.

Acum 70 de ani, după execuţii sumare executate de trupele care au intrat în târguşorul Herţa, fără niciun fel de cercetări, fără niciun fel de judecată, restul evreilor de acolo am fost deportaţi, începând chiar din luna august, duşi pe jos în căldurile cele mai mari, fără să ne asigure nici urmă de hrană şi fără să se asigure condiţii măcar de adăpare, care se asigurau la animale. Şi de aceea şi acum îmi vin în minte luptele, busculadele la fântâna cu o cumpănă şi o găleată şi înaintarea greoaie spre jgheabul în care erau adăpate animalele şi în care ne luptam să ajungem pentru o gură cu apă. Vă daţi seama ce a însemnat aceasta sub aspectul degradării umane, când n-aveai nici măcar să bei apă, ce să mai spui de spălare, de igienă. Vă mărturisesc că şi acum resimt cu ochii copilului de atunci transformarea noastră în nişte vite murdare, în câteva zile. De la stadiul de om la stadiul de animal, au fost suficiente câteva zile de drum.

Aş dori să vă spun că am văzut foarte multe la viaţa mea şi mai ales în copilăria mea. Am văzut oameni împuşcaţi doar pentru că au rămas în urma convoiului şi ce a fost mai grav, din lanurile de porumb oameni care au ieşit şi dezbrăcau cadavrele. Am văzut ce ajunge şi ce poate să facă un om altui om. Şi este motivul pentru care acum sunt în faţa dumneavoastră, nu pentru a aduce vreo acuzaţie cuiva, ci doar pentru a atrage atenţia că tot ce este rău în om poate răbufni în anumite condiţii şi ne poate transforma pe unii în călăi, pe alţii în victime şi pe alţii în spectatori indiferenţi.

Ştiţi foarte bine, ca urmare a două totalitarisme, totalitarismul de tip fascist şi totalitarismul de tip comunist, până la urmă, practic, România a rămas fără evrei. Şi acum stau şi mă gândesc. Mă gândeam şi atunci când eram încă copil, cum Dumnezeu au reuşit membri ai mişcării legionare, membri ai partidului cuzist să se convingă pe ei şi să convingă şi pe alţii că toate problemele României, tot ce este rău în România este datorat evreilor. Au reuşit, de fapt, până la urmă, cele două totalitarisme prin metode diferite să cureţe România de evrei. Practic, astăzi, ce mai sunt? La sfârşitul lui ′89 mai erau vreo 20 de mii de evrei în România, astăzi dacă mai sunt 14 mii.

S-a văzut împlinit visul. Visul celor din Legiune, România fără evrei. Şi vă pun întrebarea dumneavoastră, mi-am pus-o şi mie: Oare a dispărut din România, atunci când au dispărut evreii, a dispărut corupţia? A dispărut hoţia? A dispărut beţia? Au dispărut toate viciile etern umane care, din păcate, sunt prezente şi astăzi? N-au dispărut, domnii mei. Nu au dispărut şi este greu să dispară. Şi atunci, cum au fost evreii de vină? Sunt alte cauze. Trebuie să luptăm cu alte metode decât cele ale partidelor de tip naţionalist.

Şi aş mai vreau să vă spun ceva. Ceea ce începe în general cu evreii, să ştiţi că va continua cu persecuţiile împotriva a tot ceea ce înseamnă alt mod de gândire, alt mod de comportament. S-a dovedit acest lucru până şi în al Doilea Război Mondial. Pentru că au pierit în Holocaust 6 milioane de evrei, dar pe total, în războiul mondial, au pierit 50 de milioane de oameni.

Iată de ce până la urmă doresc să vă spun că în mod cert a cunoaşte Holocaustul, a celebra această tragedie nu înseamnă numai a celebra memoria celor care au pierit nevinovaţi, ci, în acelaşi timp, înseamnă a preveni repetarea unor astfel de evenimente.

În ultimă instanţă, dreptul fundamental al omului prevede şi dreptul fundamental la ignoranţă, dar ignoranţa poate să coste foarte scump. Este motivul pentru care celebrăm aceste evenimente şi cu scopul comemorativ, dar şi cu scopul de a preveni. A preveni nu numai ca acest lucru să nu se repete cu evreii, dar să nu se repete cu nimeni, pentru că ele înseamnă adevărate hemoragii de sânge uman. Şi, în ultimă instanţă, dumneavoastră ştiţi foarte bine, cunoaşterea este singurul mod în care putem face prevenirea.

Voi încheia doar cu un simplu citat, un citat al unui proverb african: "Viii închid ochii morţilor, iar morţii îi deschid pe ai viilor."

Fie ca ochii victimelor Holocaustului să ne menţină tuturor ochii deschişi pentru ca generaţiile care vin să nu aibă niciodată un viitor precum a fost trecutul nostru.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon în continuare pe domnul Zeev Schwartz, preşedintele Organizaţiei evreilor originari din România.

Domnul Zeev Schwartz (preşedintele Organizaţiei evreilor originari din România):

Excelenţelor,

Stimată doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi deputaţi şi deputate,

Bună ziua! Şi vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-aţi acordat-o de a mă adresa de la această tribună.

Această zi deosebită nu e numai pentru evreii români, ci pentru fiii neamului lui Israel, deoarece o comemorare a Holocaustului, indiferent în ce colţ de lume are loc, este o luminiţă aprinsă în memoria victimelor nevinovate.

Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră nu numai în calitatea de preşedinte al Organizaţiei evreilor originari din România, care trăiesc în Israel, ci şi ca un supravieţuitor al Holocaustului. Mareşalul Antonescu a dat ordin să se cureţe pământul românesc de jidani. După aceea, a urmat rebeliunea de la Bucureşti, când legionarii au măcelărit bărbaţi, femei, copii, toţi nevinovaţi, şi trupurile neînsufleţite au fost atârnate în abator ca vitele de cârlige, scriind pe trupurile lor "carne cuşer".

Masacrele de la Iaşi, trenurile morţii şi deportarea a 180 de mii de evrei în Transnistria au continuat. 120 de mii de evrei au rămas acolo, răpuşi de boli, frig, foame, bătăi şi gloanţele soldaţilor români. Unul din cei 60 de mii care s-au întors vorbeşte acum în faţa dumneavoastră, lăsând în urmă tată şi frate împuşcaţi în faţa mea de către soldaţi români şi am avut vârsta de 6 ani.

Cei care au cerut să ne extermine pe toţi nu au reuşit, în ciuda suferinţelor de neimaginat, pentru neamul lui Israel, iar noi suntem martorii acelor vremuri cumplite şi avem datoria să amintim lumii ce a fost şi să facem totul ca aceste crime oribile să nu se mai repete.

Grupul originar din România pe care-l reprezint a scris o pagină de glorie în istoria Israelului, ţară renăscută din cenuşa crematoriilor. Putem fi găsiţi peste tot, în armată, în poliţie, în spitale, universităţi, în viaţa culturală, în agricultură şi unde nu? Peste tot.

Noi care am supravieţuit iadului transnistrean, ne ducem viaţa mai departe cu sufletul inundat de sânge, vă privim în ochi şi vă întrebăm: ce faceţi dumneavoastră ca această grozăvie să nu se mai întoarcă niciodată? Noi apreciem aşa cum se cuvine recunoaşterea Holocaustului românesc şi decretarea Zilei Holocaustului de către Guvernul român, înlăturând astfel vălul mistificărilor şi al denaturărilor. Noi iubim poporul român harnic şi muncitor, dar nu putem trece cu vederea profanarea cimitirelor evreieşti, articolele care apar în unele publicaţii româneşti, unele cărţi care se vând la chioşcuri, cu un puternic caracter antisemit.

Sunt unii care şi astăzi neagă Holocaustul şi încearcă să convingă lumea că este o afacere inventată de evrei pentru a obţine satisfacţii materiale. Vă jur cu mâna pe inimă că niciunul din noi nu se gândeşte la satisfacţii materiale. Nicio sumă din lume nu poate şterge traumele şi coşmarurile prin care am trecut noi, evreii.

În numele morţilor noştri şi al cadavrelor vii care eram noi, ca supravieţuitori ai cumplitei Transnistria, vă rog, vă rog nu uitaţi de răbufnirile acestea antisemite.

Am mai spus că sunt în calitate de preşedinte al Organizaţiei Evreilor din Israel, dar şi vicepreşedinte al Holocaustului internaţional din Israel, din care fac parte 55 de organizaţii. Vă transmit mesajul celor pe care-i reprezint. Este o mare mulţumire pentru noi când memoria morţilor noştri este onorată şi respectată în ţara în care noi ne-am născut, am crescut şi învăţat, pe care nu am uitat-o, o iubim şi acum mai mult ca oricând. Ne mândrim cu limba, cultura şi realizările dumneavoastră şi noi ne educăm copiii şi nepoţii în acest sens. Vă rog să mă credeţi.

Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru această atenţie acordată.

Vă rog încă o dată: nu uitaţi genocidul care s-a comis şi faceţi totul ca să nu se mai repete. Numai aşa putem avea garanţia că ceea ce a fost nu se va mai repeta pentru că nu trebuie să se repete.

În încheiere, vă rog să-mi permiteţi să rostesc o rugăciune de pace a poporului evreu. (Îşi acoperă capul cu kipa.) Oseh shalom bim’romav, hu ya’aseh shalom aleinu v’al kol yis’ra’eil. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit acum la microfon pe preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Israel, domnul Gabriel Vlase.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamnelor şi domnilor,

Mă adresez dumneavoastră, în dubla mea calitate, de coleg al dumneavoastră, dar şi de preşedinte al Grupului de prietenie România-Israel, constituit la nivelul celor două parlamente, pentru că aş vrea să subliniez câteva aspecte pe care Ziua Holocaustului le readuce în atenţia publică.

În această zi, trebuie să evidenţiem un lucru bine cunoscut, şi anume că viaţa oricărui om este sfântă şi că decesul unei singure persoane constituie o tragedie. Cu atât mai mult, uciderea a mii de evrei în holocaustul din România nu poate fi trecută nici cu vederea, nici scuzată la judecata obiectivă a istoriei.

Pe de altă parte, amintirea evreilor, şi nu numai a lor, ci şi a altor etnii trăitoare în România anilor 1940 şi care au avut de îndurat suferinţe atroce, nu trebuie - sub nicio formă - să degenereze într-o culpabilizare a poporului român.

Să nu-i uităm nici pe evreii omorâţi numai pentru că erau evrei, dar să nu-i uităm nici pe românii care şi-au riscat libertatea şi chiar viaţa, ajutând familii de evrei din România, români care, pentru aceste fapte profund umane, au fost cinstiţi cu titlul de "Drepţi între popoare", de către Institutul Yad Vashem din Israel, specializat în cercetarea holocaustului.

Numai dacă relaţiile româno-israeliene se întemeiază pe obiectivitate şi pe cunoaşterea adevărurilor istorice, ele vor putea să ajungă la nivelul unei reale prietenii, pe care ne străduim să o consolidăm între parlamentele noastre şi între cetăţenii noştri. Momente triste din istoria evreilor din România, cum sunt deportările în Transnistria, pogromurile de la Bucureşti, Iaşi şi Dorohoi, nu trebuie cu niciun chip uitate sau puse pe seama acţiunii unor grupuri izolate de extremişti. Moartea unui sfert de milion de evrei, din rândul cărora nu au lipsit nici femeile, bătrânii şi copiii, ridică degetul acuzator al istoriei către cei care şi-au asumat în acei ani conducerea ţării.

Ceea ce aş vrea însă să evidenţiez în această luare de cuvânt este că datoria noastră de astăzi, după ce s-au scurs 7 decenii de la aceste tragedii, este că holocaustul, prin imensa suferinţă cauzată, nu este numai o apocalipsă care priveşte trecutul. Holocaustul priveşte în egală măsură prezentul şi viitorul. El ne arată unde poate ajunge omenirea atunci când politicienii cad în orbirea absolutismului, iar oamenii pe care ei îi conduc îşi întorc capul de la suferinţele semenilor lor şi cred că, dacă se acoperă, nu se întâmplă nimic rău în societatea în care trăiesc.

Holocaustul, doamnelor şi domnilor, nu a fost numai o pierdere a raţiunii politicienilor din ţări cum a fost Germania hitleristă, el a fost făcut posibil şi de lideri ai unor naţiuni democratice, care au crezut că pot întoarce spatele totalitarismului şi că pot conduce popoarele lor, fără a combate fascismul.

Obligaţia noastră, a politicienilor de azi, este să nu-i lăsăm pe compatrioţii noştri să uite că somnul raţiunii naşte monştri. holocaustul trebuie ţinut minte, zi de zi, pentru ca el să nu se mai repete, să nu se mai poată repeta niciodată.

În final, în această zi în care comemorăm pe cei 250.000 de evrei români căzuţi în holocaust, vreau să vă promit că Grupul nostru de prietenie şi toţi colegii noştri din Parlamentul României vor face tot ceea ce le stă în putere pentru ca holocaustul să nu fie uitat şi nu se mai poate repeta, iar prietenia româno-israeliană să devină un sentiment mai adânc şi mai sincer.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intrăm acum în partea care vizează intervenţiile parlamentarilor, reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.

O să vă rog să încercăm să limităm intervenţiile la 2-3 minute.

O să încep cu Grupul parlamentar al PDL. Domnul deputat Sever Voinescu.

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Excelenţa Voastră domnule ambasador,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ziua aceasta nu este doar ziua comemorării unor victime, este adevărat, şase milioane. Este şi ziua în care reflectăm şi ne gândim la cât de mult rău putem noi, oamenii, produce.

Am fost foarte impresionat să aud toate mărturiile vorbitorilor în această zi, începând cu cea a domnului Vainer, şi am fost cu atât mai impresionat, cu cât din interiorul suferinţelor extraordinare prin care aceşti oameni admirabili au trecut, au putut să ne spună astăzi ceva esenţial, şi anume că există o legătură profundă între holocaust şi gulag, şi anume că crima ridicată la rang de politică de stat, crima care, prin dimensiunile ei, surpă omenescul, este dincolo de politică.

Dar, totuşi, în această zi ne gândim, mai ales, la holocaust. În vremea aceea, în vremea holocaustului, oamenii au reacţionat diferit în raport cu ceea ce se întâmpla pe străzile oraşelor lor. Unii, din păcate, au intrat în siajul regimurilor şi au fost agresivi, au colaborat, au susţinut crima. Alţii, poate cei mai mulţi, au fost indiferenţi, şi în felul acesta s-au făcut şi ei cumva părtaşi crimei. Dar alţii, puţini, însă suficient de mulţi pentru a salva demnitatea umană, au avut curajul să fie oameni în cel mai înalt sens al cuvântului şi să îşi rişte viaţa pentru a salva vieţi. Aceştia sunt "drepţii între popoare".

În 1953, Knesseth-Parlamentul israelian a decis să acorde oamenilor care şi-au riscat vieţile în ţările lor, pentru a salva evrei prigoniţi, această onoare, acest titlu onorific, pentru că aceşti oameni au existat. Şi aş vrea să vă citesc, doamnelor şi domnilor, dintr-o carte, zguduitoare mărturie despre holocaust a unuia dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea: Primo Levi.

Primo Levi a trecut prin holocaust şi ne povesteşte în această carte, printre altele, despre salvatorul său, un italian, Lorenzo Perone.

Iată ce scrie Primo Levi: "Cred că datorită lui Lorenzo sunt astăzi viu, şi nu atât datorită ajutorului lui material, cât datorită faptului că mi-aminteam mereu că este prezent, că există o lume dreaptă în afara lumii noastre, că cineva sau ceva este pur şi întreg şi că merită să supravieţuieşti". Pentru aceşti oameni "puri şi întregi", pentru care, iată, merită să supravieţuieşti, a apărut această distincţie "Drepţi între popoare".

În 2010, la Yad Vashem erau contabilizaţi 23.788 de "Drepţi între popoare". 60 dintre ei sunt români. Am constatat citind lista acestor oameni că, cu cât regimurile erau mai represive, în antisemitismul lor sălbatic, cu atât mai mulţi sunt cei care astăzi sunt "Drepţi între popoare" din acele naţiuni. Este impresionant să constaţi asta, ca o reacţie a umanităţii în faţa represiunii.

Sunt poveştile impresionante ale unor oameni, precum Traian Popovici, fiu de preot - fost primar în Cernăuţi - care a salvat 20.000, mai bine de 20.000 de evrei. Sau povestea prinţului Constantin Caragea - consulul României la Berlin, până în 1941, şi apoi şeful Direcţiei consulare din Ministerul Afacerilor Externe - care a salvat 50.000 de evrei. Sunt poveşti care arată că, până la urmă, măreţia binelui învinge ceea ce Hannah Arendt, privind procesul criminalului Eichmann, a numit "banalitatea răului".

Dar această zi nu e doar, cum spuneam, o zi a comemorării, ea are şi o relevanţă politică actuală. Trebuie să ştim clar că trebuie să ne opunem celor care neagă holocaustul, pentru că cei care neagă holocaustul - şi o spun deschis - îl vor repeta.

În fine, cred că şi astăzi merită să mai reflectăm, încă o dată, la destinul marelui popor evreu şi la încercările teribile prin care a trecut statul Israel şi, mai ales, la provocarea prin care statul Israel trece în aceste zile. Şi cred că trebuie să le fim alături.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Excelenţele Voastre,

Onorată asistenţă,

Dragi invitaţi,

Stimaţi colegi parlamentari,

Ne aflăm din nou astăzi la un moment de comemorare. Ca în fiecare an, mă simt obligată, şi suntem cu toţii obligaţi să dăm frâu liber cuvintelor care încearcă să aducă alinare unei răni a istoriei, mult prea apropiată, ca să nu fie sângerândă, şi nu destul de îndepărtată, ca să nu fie dureroasă. Holocaustul este nu numai o tragedie din istoria umanităţii, ci şi o expresie a nimicniciei umanităţii.

Toate explicaţiile istorice, contextul economic, datele din literatura de specialitate, derularea evenimentelor epocii, cunoaşterea şi aprofundarea racilelor firi umane nu mă pot face să înţeleg cum a putut genera intoleranţa umană o monstruozitate de nereparat, cum consider că a fost holocaustul. Unii cercetători privesc antisemitismul ca pe o prejudecată religioasă, alţii îl văd ca pe o ură îndreptată împotriva unei minorităţi. În concepţia antisemită veche, evreii erau reprezentanţii unei forţe misterioase, diabolice, cu un rol sinistru în istoria omenirii.

Antisemitismul, apărut încă din Babilon şi Persia, a îmbrăcat în epocile istorice, diferite forme religioase şi politice, de la izolare şi aversiune faţă de evrei, până la măsuri administrative şi legislative dure promovate de unii conducători, atingând formele aberante de organizare de pogromuri, în diferitele epoci, până la cel fascist.

În Evul Mediu, creştinii antisemiţi predicau interzicerea contactului cu evreii, şi mulţi declarau că evreii sunt aliaţii diavolului. Unii credeau că evreii nu au esenţă umană şi că folosesc magia pentru a părea la fel cu ceilalţi. Toate aceste credinţe s-au amestecat cu superstiţii legate de vrăjitorie, puterea magică a sângelui, ajungându-se la acea falsă acuzaţie, numită eticheta de sânge, în care se spunea că evreii folosesc sângele copiilor creştini în ritualurile lor.

Astfel de idei, de demult, au acţionat în mintea multor oameni din Europa, cărora le era teamă de ce le era străin cunoaşterii lor, dar şi în contextul tensiunilor economice şi sociale. Ca rezultat, violenţa antisemită s-a repetat şi s-a manifestat în repetate rânduri.

Oricum, holocaustul, cu deportările din toate ţările ocupate sau aliate Germaniei fasciste, inclusiv din România, au condus până la sfârşitul războiului la milioane de morţi - evrei, slavi, ţigani, homosexuali, alte categorii, minorităţi religioase, considerate ţinte ale naziştilor, care au murit în holocaust. Numărul evreilor morţi depăşea 5 milioane, după unele cifre chiar 6 milioane, dar monstruozitatea holocaustului nu constă doar în numărul victimelor, iar martiriul evreilor nu trebuie să se piardă în martiriul umanităţii, în general. Suntem în miezul unui proces de confruntare cu trecutul şi de asumare a acestuia, pentru a nu mai permite apariţia în istorie a unor alte forme de manifestare a intoleranţei umane.

Trebuie să milităm ferm pentru condamnarea şi stigmatizarea tuturor manifestărilor de terorism, rasism şi discriminare umană. Spectrul trecutului întunecat şi al prezentului conflictual ne pândeşte permanent. Somnul raţiunii va putea oricând naşte alţi monştri. Am învăţat de la tatăl meu, un creştin ortodox crescut într-o familie de evrei maghiari, din Ardeal, că valorile materiale create de evrei, în toate domeniile de activitate, dar mai ales cele morale şi intelectuale, sunt valoroase. Trecutul istoric al marilor oraşe din România este strâns legat de aportul comunităţilor evreieşti în viaţa publică, pentru care le datorăm respect şi recunoştinţă. Prinosul nostru de recunoştinţă, alături de comemorarea martirilor, trebuie însă dublat de asumarea responsabilă a trecutului, precum şi de o luptă permanentă pentru formarea conştiinţei generaţiilor viitoare împotriva xenofobiei, discriminării şi intoleranţei.

Alături de educaţia în familie şi cea instituţională, statul român, împreună cu instituţiile sale, trebuie să fie garantul progresului social şi intelectual al societăţii, care să nu mai permită vreodată istoriei să se repete tragic. Ca medic, profesor universitar şi deputat de Oradea, mă simt responsabilă pentru această contribuţie la dezvoltarea şi evoluţia vieţii sociale din România şi, aşa cum am promis tatălui meu, voi milita activ împotriva discriminării şi intoleranţei umane, cu toate formele ei de manifestare. Sunt sigură că Dumnezeu mă va ajuta, aşa cum doresc să ne binecuvânteze pe toţi!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul în continuare domnului Călin Popescu-Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Onoraţi invitaţi,

Excelenţele Voastre, membri ai Corpului Diplomatic,

În fiecare an, la 9 octombrie, România comemorează Ziua Holocaustului, moment de aducere aminte şi de meditaţie asupra unora din cele mai triste şi mai grele momente ale istoriei ţării noastre. Aceasta este ziua în care, acum 70 de ani, autorităţile române au început deportarea forţată în Transnistria a cetăţenilor români evrei, mai întâi a celor din Bucovina şi Basarabia, pentru a se ajunge mai apoi şi la cei din restul României. Începând cu anul următor, alături de evrei, membri ai minorităţii rome au fost supuşi unui regim similar.

Adevărul istoric este că aceşti oameni au fost puşi în faţa unui regim brutal de detenţie, conceput chiar cu scopul exterminării lor. De aceea, majoritatea covârşitoare a celor deportaţi nu a mai revenit niciodată acasă.

Începând cu anul 2004, România a stabilit ca data de 9 octombrie să fie în fiecare an dedicată amintirii acestor cumplite evenimente. Cercetările istorice, inclusiv cele ale Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, au permis ca ţara noastră să facă paşi importanţi pe drumul către o dezbatere publică deschisă cu privire la evenimentele de acum 70 de ani.

Mă bucur să-mi amintesc că, în calitatea de prim-ministru al României, am putut să contribui la constituirea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel", inaugurat la prima comemorare a Zilei Holocaustului, în octombrie 2005. De asemenea, cred că este foarte important faptul că acum 2 ani, în octombrie 2009, la Bucureşti, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului, moment care ne reaminteşte, permanent, de numeroasele victime ale evenimentelor din Transnistria. Dar stabilirea adevărului istoric este numai un prim pas. Scopul pentru care comemorăm evenimentele cumplite de acum 70 de ani este pentru a ne asigura că aşa ceva nu va mai fi niciodată posibil, nicăieri în lume.

În România, ca şi în alte părţi ale Europei, ceea ce s-a întâmplat în anul 1941 şi în anii următori a fost rezultatul unor ani de zile în care instigarea la ură a ţinut loc de discurs politic, iar crima a devenit metoda privilegiată de acţiune politică. Oameni lipsiţi de morală au profitat de dezorientarea cauzată de criza economică, de confuzia valorilor, de lipsa de repere morale, de frica de diversitate, pentru a da Europa pradă experimentelor totalitare.

În unele state, propaganda ultranaţionalistă şi xenofobă, în altele propaganda comunistă au căutat şi au reuşit să-i facă pe oameni să se ucidă unii pe alţii, au căutat să guverneze stârnind ura colectivă împotriva unor duşmani imaginari. După cum ştim cu toţii, ţara noastră, în ciuda unor tradiţii democratice destul de vechi, a căzut pradă tuturor experimentelor totalitare, începând cu sfârşitul anilor 1930. Regimurile totalitare criminale s-au succedat şi au marcat istoria noastră până în anul 1989.

Acum, ştim adevărul despre tot ceea ce s-a întâmplat începând cu 1941, ştim numărul aproximativ al victimelor, dar acest lucru nu este suficient pentru a ne putea reprezenta grozăvia acelor evenimente. Fiecare om are o poveste a sa, în spatele destinului fiecăruia este o imensă tragedie şi, din păcate, ştiinţa istoriei nu poate mereu să redea nenumăratele tragedii individuale.

Am aflat cu emoţie, acum circa un an, despre descoperirile din pădurea de la Vulturi, din apropiere de Iaşi, realizate de o echipă de oameni de ştiinţă, coordonaţi de Institutul "Elie Wiesel". Cred că astfel de descoperiri vorbesc cel mai bine despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Ele ne ajută să trecem de la informaţiile istorice de ansamblu la inevitabilul sentiment de adâncă tristeţe, care ne cuprinde când înţelegem condiţia victimei prinsă în mecanismul unui regim public totalitar.

Cred că este o datorie a tuturor celor implicaţi în cercetarea istorică să se concentreze pentru a restabili adevărul cu privire la destinele tuturor cetăţenilor români care au fost asasinaţi şi înmormântaţi în secret, în tot felul de păduri, văi sau alte locuri izolate. Aceasta este istoria noastră, iar aceasta este singura cale pentru ca noi şi copiii noştri să înţelegem ceea ce s-a întâmplat.

Doamnelor şi domnilor,

nu doar ţara noastră, ci o mare parte a Europei a cunoscut grozăviile regimurilor politice totalitare în secolul al XX-lea. Mulţi dintre noi am cunoscut în mod direct regimul comunist şi am văzut crimele de care a fost capabil în anul 1989, pentru a încerca să conserve puterea politică, în ciuda voinţei populare.

După al Doilea Război Mondial, ţările Europei de Vest au înţeles să pornească pe un alt drum, cel al colaborării şi al democraţiei. După 1989, popoarele din Europa Centrală şi de Est au pornit pe acelaşi drum. Şi Europa a fost reunită. Cred că, indiferent care ar fi greutăţile viitorului, Europa pe care o visăm nu poate fi decât una a statelor democratice şi a oamenilor liberi.

De aceea, noi, toţi, trebuie să închidem uşa în faţa urii de orice fel, în faţa rasismului, în faţa xenofobiei, a ultranaţionalismului, în faţa oricărui atentat la libertatea fiecărui om. Vom arăta, astfel, că suntem pe drumul cel bun şi ne vom arăta demni de memoria victimelor holocaustului. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Am să-l invit, în continuare, la microfon, pe domnul deputat Kötő Iosif, care vorbeşte în numele Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Kötő Iosif:

Excelenţele Voastre,

Onorată asistenţă,

Astăzi, în Parlamentul României, comemorăm victimele unei istorii întunecate a secolului al XX-lea, victime condamnate pentru singura vină de a se fi născut evrei sau romi.

Rememorarea tragicelor evenimente de deportare a evreilor în Transnistria şi în lagărele de exterminare a celor din Ardealul de Nord constituie momente care nu pot fi înţelese, momente în care oamenii au uitat să fie oameni.

Tragedia celor 150 de evrei, deportaţi din Ardealul de Nord, sau tragedia familiilor din Iaşi, Dorohoi, Herţa, Săveni, Dărăbani, Rădăuţi, mutate peste noapte în Transnistria, fără cele mai elementare lucruri necesare vieţii (apă şi hrană, îmbarcarea în vagoane de marfă şi transportul până la locurile de tristă amintire din Moghilev, Ujgorod precum şi în alte localităţi, a lăsat traume puternice în sufletele celor care şi-au pierdut părinţii, copiii şi rude în aceste cumplite uragane ale morţii.

Din ceea ce mult mai târziu au acceptat să-şi amintească supravieţuitorii acestui dezastru uman, şi mai ales să scrie, pentru ca noi să nu uităm, am înţeles ce înseamnă să piară peste 6 milioane de evrei din Europa, în holocaust.

Comemorarea de astăzi o considerăm nu numai o pioasă aducere aminte a celor care nu mai sunt printre noi, dar ne aminteşte şi de răspunderea generaţiei contemporană. Să instaurăm spiritul toleranţei, ca istoria să nu se repete. În acest sens, este un fapt grăitor că în curricula şcolară din România, între obiectele opţionale se numără şi istoria comunităţii evreieşti, elevii chiar dispunând şi de manuale.

Desigur, în războaie, soldaţii sunt pregătiţi să lupte şi să moară, dar din păcate acest război a însemnat ordonarea distrugerii unei întregi etnii, în numele unei teorii aberante, a "rasei superioare - ariană".

Prin ceea ce se întâmplă astăzi în lume, revigorarea în multe ţări europene a mişcărilor rasiste, xenofobe, antisemite, înlesnirea mişcărilor de tip neofascist trebuie să fie în atenţia noastră, a tuturor, pentru ca tragedia şi atrocităţile celui de-al Doilea Război Mondial să nu se mai repete.

Considerăm că prevenirea mişcărilor şi mai ales aplicarea legislaţiei în vigoare cu privire la pedepsirea oricăror mişcări antisemite, rasiste sau xenofobe trebuie aplicată cu fermitate.

Închei, prin a-l cita pe Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, născut la Sighet, supravieţuitor, care spunea: "De ce să ne întrebăm unde a fost Dumnezeu? Să ne întrebăm mai bine unde au fost oamenii?!"

Vă mulţumesc pentru înţelegere. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Permiteţi-mi să-l invit acum la microfon pe liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Se întreba un antevorbitor de ce? De ce oameni care nu au avut nicio vină au fost ucişi? Şi cred că este cea mai bună întrebare pe care ne-o putem pune. Pentru că noi vorbim de lucruri care s-au petrecut în trecut, dar care se pot petrece în viitor oricând. Sunt momente în istorie în care oamenii, grupuri de oameni, chiar popoare nu-şi mai găsesc drumul. Nu-şi mai găsesc drumul din varii motive, nu-şi mai găsesc drumul pentru că economiile lor sunt prăbuşite, nu-şi mai găsesc drumul pentru că sistemele politice în care trăiesc se prăbuşesc, şi în momente de genul ăsta, ca şi în cazul oamenilor, ca indivizi, popoarele pot ajunge să gândească iraţional. Când o majoritate devine iraţională, asemenea lucruri se pot întâmpla.

Faptul că lucrurile acestea s-au întâmplat, au pornit într-o zonă extrem de civilizată a lumii este cu atât mai mult o dovadă a faptului că ceea ce trebuie prevenit este căderea în iraţional. Şi lucrul ăsta este foarte greu.

Eu însumi sunt urmaşul unei familii care a scăpat dintr-un genocid şi ştiu că bunicii mei, buni cetăţeni ai ţării în care s-a întâmplat lucrul ăsta, se întrebau şi s-au întrebat, până la sfârşitul vieţii lor, de ce, cu ce au greşit?

Din păcate, lumea în care trăim se schimbă foarte repede şi se schimbă într-o direcţie care începe să semene din ce în ce mai mult cu lumea anilor ’30.

Din păcate, un lucru la care asistăm astăzi este începutul prăbuşirii paradigmei politico-economice în care am trăit până acum. Şi lucruri de genul ăsta se pot întâmpla mult mai curând decât credem.

Eu cred că cea mai importantă datorie pe care o avem astăzi cu toţii este să păstrăm lumea în care trăim în matca ei raţională. Este să nu cedăm în niciun fel, în niciun moment, la orice lucru care ar putea să pună în pericol libertatea, pentru că iraţionalul apare atunci când oamenii îşi cedează libertatea pentru traiul de zi cu zi.

Este un moment foarte greu, pentru că este un moment în care ne aducem aminte, dar ne gândim că se poate întâmpla din nou.

Două lecţii am învăţat din tot ceea ce s-a întâmplat. Şi aceste două lecţii poate sunt cel mai important dar pe care victimele ni l-au făcut nouă, generaţiilor care am venit după: că libertatea nu poate fi învinsă, pentru că oricând, pe planetă, va exista un loc în care ea se va păstra şi că din acel loc ea va iradia din nou în specia noastră şi că, de regulă, cei care comit crime nu scapă nepedepsiţi.

Este o moştenire nu doar a poporului evreu, este o moştenire a întregii umanităţi şi cred că este datoria noastră s-o transmitem din generaţie în generaţie, mai departe, pentru a ne păstra oameni liberi şi raţionali.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Am încheiat intervenţiile din partea grupurilor parlamentare.

În încheierea sesiunii noastre, şedinţei noastre solemne, daţi-mi voie să-l invit pe domnul deputat Aurel Vainer, pentru a citi o declaraţie privind comemorarea Zilei holocaustului, pe care, după aceea, cu observaţiile dumneavoastră, o vom supune la vot.

Domnul Aurel Vainer:

Parlamentul României, Camera Deputaţilor

Declaraţie privind comemorarea Zilei holocaustului

Membrii Camerei Deputaţilor, reprezentându-i pe toţi cetăţenii României, ne exprimăm convingerea că asumarea în întregime a trecutului, în mod onest şi lucid, reprezintă un element fundamental al responsabilităţii noastre, pentru prezent şi viitor.

Recuperarea memoriei istorice, ca parte integrantă a procesului de construcţie democratică nouă a României, reprezintă o dovadă certă a ataşamentului la valorile democraţiei europene dedicate respectării drepturilor omului şi diversităţii.

În acest cadru de referinţă, ne exprimăm convingerea că este de datoria noastră să ne aducem aminte de suferinţele victimelor crimelor împotriva umanităţii, împotriva evreilor şi a romilor, săvârşite în anii celui de al doilea război mondial, în Europa şi în România.

Deputaţii din Parlamentul României reuniţi pentru a comemora Ziua holocaustului în România au marcat din nou faptul că actul de comemorare a tragediei holocaustului înseamnă omagierea memoriei victimelor, membri ai comunităţii evreieşti şi ai comunităţii rome, şi, deopotrivă, expresia unei înalte conştiinţe şi responsabilităţi.

Este recunoscut faptul că ororile holocaustului au rădăcini profunde în manifestarea sistematică a şovinismului, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului, promovate de-a lungul anilor de forţele răului existente în societate, cu efecte dintre cele mai nocive asupra relaţiilor interumane.

În raport de elementele fundamentale privind cunoaşterea, atitudinea şi comportamentul individual, social şi politic faţă de această filă dureroasă de istorie a României şi a ţărilor Europei în general, Camera Deputaţilor:

• reafirmă hotărârea de a acţiona, în mod conjugat şi neabătut, pe căile şi cu mijloacele cunoscute ale vieţii parlamentare, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete nicicând şi niciunde;
• reafirmă apartenenţa organică a naţiunii române la spaţiul generos al valorilor unei civilizaţii bazate pe egalitate şi respectul dreptului la diferenţă, toleranţă şi pluralism cultural, etnic şi religios;
• reafirmă angajamentul său pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional, a acţiunilor de combatere a oricăror manifestări de antisemitism şi xenofobie, de discriminare rasială şi de intoleranţă;
• susţine importanţa deosebită pe care procesul educativ îl deţine pentru o corectă informare, sensibilizare şi responsabilizare a cetăţenilor, în special a tinerei generaţii. Societatea, ca întreg, trebuie să fie informată de efectele tragice ale urii rasiale, atunci când aceasta devine politică de stat sau ţintă strategică a unor formaţiuni politice şi organizaţii din societatea civilă;
• reafirmă sprijinul nostru, al deputaţilor din Parlamentul României, pentru punerea în practică a tuturor măsurilor de înlăturare a nedreptăţilor comise de autorităţile române privind statutul material şi de proprietate al celor care au suferit în holocaust, evrei, romi, cetăţeni români din teritoriile preluate samavolnic din graniţele de stat ale României antebelice;
• solicită Guvernului României să acorde întreaga susţinere pentru continuarea programelor de comemorare şi studiere a holocaustului, realizate de Institutul Naţional "Elie Wiesel", dar şi alte programe academice de cercetare a istoriei holocaustului, drept mărturie a maturităţii şi responsabilităţii societăţii româneşti de astăzi;

În fine, membrii Camerei Deputaţilor

• reafirmă dorinţa de implicare a lor, a deputaţilor din Parlamentul României, la acţiuni şi programe iniţiate pe plan internaţional cu privire la holocaust, astfel încât să se identifice şi să se pună în acţiune măsuri diverse care să contribuie la oprirea pentru totdeauna a crimelor împotriva umanităţii, izvorâte mai ales din cultivarea în rândurile populaţiei a rasismului, xenofobiei şi antisemitismului.

Acest proiect de declaraţie urmează să fie adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 12 octombrie 2011, după care va fi semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Alma Anastase.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă sunt observaţii cu privire la această declaraţie? Dacă nu, am să vă rog să introduceţi cartelele.

O să vă rog să vă exprimaţi prin vot cu privire la această declaraţie.

Votul este deschis. Vă rog să votaţi.

S-a încheiat votul.

A fost adoptată Declaraţia privind comemorarea Zilei holocaustului. (Aplauze.)

Cu aceasta, încheiem această sesiune solemnă şi, în 5 minute, ne revedem în plen pentru a începe votul final.

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,05.