Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.125/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2011
|
Şedinţa a început la ora 16,28. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, O să vă rog să luaţi loc pentru a începe sesiunea... şedinţa de astăzi a Camerei. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-a înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 181. sunt absenţi 149, din care 67 participă la alte acţiuni parlamentare. În conformitate cu Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen pentru zilele de luni, 31 octombrie, şi miercuri, 2 noiembrie; programul de lucru pentru perioada 31 octombrie-5 noiembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 24-31 octombrie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond; o informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizate a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. |
|||||
|
|
|
Intrăm în ordinea de zi. Cu privire la ordinea de zi avem scrisoarea preşedintelui României şi o să-mi permiteţi să dau citire acesteia. (Coboară la tribună.) "Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte al Senatului, Revin cu această scrisoare asupra unei rugăminţi adresate dumneavoastră în data de 20 octombrie 2011, de a acorda o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a următoarelor proiecte de acte normative: 1. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară; 2. Proiectul Legii asistenţei sociale. Pe lângă cele două proiecte de acte normative, vă adresez rugămintea de a avea în vedere şi urgentarea adoptării următoarelor acte normative: 1. Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale; 2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2008 privind Codul civil; 3. Proiectul de Lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; 4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal; 5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. Toate aceste proiecte, odată adoptate, ar îmbunătăţi cadrul legislativ în materia reformării sistemului judiciar din România şi s-ar înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei. Preşedintele României, Traian Băsescu." (îşi reia locul la prezidiu.) [3] La punctul doi al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Pe procedură, domnul Duvăz era... |
|
|||
|
|
Domnul Bodgan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnă preşedinte, Noi suntem, într-adevăr, emoţionaţi, aş putea spune, că ne-aţi adus la cunoştinţă o corespondenţă pe care domnul preşedinte o poartă cu dumneavoastră. Nu ştiu care este legătura însă a prezentării acestui lucru în faţa plenului, pentru că, în afară de art.88, care prevede relaţia Preşedinte-Parlament, în care preşedintele se poate adresa cu mesaje Parlamentului, şi asta o face în mod direct, la cererea dumnealui şi în perioada solicitată, la data pe care Parlamentul o stabileşte, în rest, nu există niciun fel de articol de Constituţie care să stabilească această urgentare sau solicitare prezidenţială de a adopta anumite acte normative în anumite termene. Totuşi, dacă dumneavoastră aţi deschis acest subiect, care, repet, nu priveşte plenul Parlamentului, plenul acestei Camere, în cazul nostru, şi al celeilalte, în cazul în care preşedintele are o corespondenţă şi cu domnul Geoană, înţeleg, problema este că o serie din aceste legi aduceţi-i la cunoştinţă preşedintelui că sunt oprite nu de Parlament, ci de intervenţia unor ministere, de exemplu Ministerul Justiţiei. Alte legi, cum ar fi Legea nr.303/2004 şi Legea nr.304/2004 - bineînţeles proiectul de modificare a acestor legi -, sunt legi care au fost respinse de Senat. În ce măsură sau cum întrevede preşedintele urgentarea adoptării acestor legi deja respinse? Deci sunt nişte explicaţii pe care vă rog să aveţi bunăvoinţa să ni le daţi, începând cu aceea că ne-aţi prezentat această scrisoare a preşedintelui, care, repet, nu are din punct de vedere constituţional niciun suport, sau indicaţi dumneavoastră, poate eu nu-l disting, care este suportul constituţional al acestei scrisori citite în faţa plenului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul deputat Calimente. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum spunea şi colegul Duvăz, nici eu nu înţeleg această scrisoare a preşedintelui care este adresată Camerei şi Senatului, pentru că în Constituţia României, după cum ştiţi probabil şi dumneavoastră, se spune foarte clar că organul suprem reprezentativ al poporului român este Parlamentul, singurul în măsură să iniţieze legi. De altfel, până la urmă, înţeleg că nici nu este vorba de iniţiativă legislativă, pentru că preşedintele, tot conform Constituţiei, nu are drept de iniţiativă. Vreau să vă anunţ că legea care face referire la alegerea judecătorilor pentru Curtea Supremă înţeleg că a fost respinsă la Senat. Or, ştie toată lumea că o lege respinsă într-o sesiune nu mai poate fi reintrodusă în aceeaşi sesiune, probabil în sesiunea care va începe în februarie poate fi reintrodusă. Iar la capitolul cu referire la atribuţiile preşedintelui, acolo lucrurile spun foarte clar care sunt acestea şi atribuţiile preşedintelui sunt în domeniul politicii externe, şi ele sunt enumerate, atribuţii în domeniul apărării, şi sunt enumerate, măsurile excepţionale, nu este cazul, iar la alte atribuţii se spune foarte clar: "Preşedintele conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; numeşte în funcţii publice în condiţiile prevăzute de lege şi acordă graţierea individuală." Deci cred că scrisoarea respectivă, aşa, dintr-un exces de zel ne-a fost trimisă, pentru că, din punct de vedere constituţional, ea nu reprezintă nimic atât pentru Cameră, cât şi pentru Senat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Toader, vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Scrisoarea preşedintelui României este ca o modalitate de a susţine ca Parlamentul să aibă o activitate corespunzătoare. Sigur că problemele cele mai delicate sunt la Senat, dar asta nu înseamnă că dacă această lege, în special a asistenţei sociale, va veni în Parlament... sper să aibă un traseu foarte rapid. Acesta este motivul pentru care preşedintele s-a adresat printr-o scrisoare. A fost dezbătut în Biroul permanent, am avut multe discuţii pe această temă şi dacă ne formalizăm neapărat la nivelul a ce trebuie să facă preşedintele, hai să ne facem noi în primul rând treaba, să nu mai fie situaţii în care şi bugetul de stat, chiar şi o situaţie cu totul delicată la alegerea judecătorilor de la Înalta Curte să rămână blocate din interese politice. Acesta este motivul pentru care noi îl acceptăm şi ne apucăm de treabă, şi terminăm în comisii de avem de făcut. |
|||||
|
|
Vă rog, domnul Duvăz. |
|||||
|
|
Domnul Bodgan Nicolae Niculescu Duvăz: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Intervenţia mea a încercat să fie puţin luată mai în glumă, pentru că faptele sunt mai serioase decât par. Din păcate, ele sunt mult mai serioase când colegul meu, domnul Mircea Toader, liderul Grupului PDL, spune că preşedintele se adresează Parlamentului pentru ca acesta să-şi facă datoria. Stimate coleg, Dacă am ajuns într-o ţară în care preşedintele se adresează Parlamentului spunându-i, indicându-i şi cum să-şi facă datoria şi când... |
|||||
|
Domnul Mircea-Nicu Toader (din bancă): N-am spus asta. |
||||||
|
|
Domnul Bodgan Nicolae Niculescu Duvăz: Ba da, acest lucru aţi spus, să ne facem treaba ş.a.m.d. Deci din cauza asta se adresează... luăm stenograma, dacă vreţi, şi găsim cuvântul exact, cheie. Cred că e mai mult decât că aţi spus să ne facem datoria, că nu ne facem datoria... În momentul acela, să ştiţi că ne aflăm în Republica Socialistă dinainte de '89. Acolo nu avea nevoie preşedintele să se adreseze Marii Adunări Naţionale să-şi facă datoria, pentru că ea şi-o făcea, într-adevăr, într-o zi sau două pe an şi vota tot ce-i trecea prin cap preşedintelui. Acest lucru eu îl resping de la această tribună. Vreau să aduc aminte tuturor colegilor, indiferent că fac parte din majoritate sau din opoziţie, că aici ne aflăm aleşi în forul suprem, unica instituţie legiuitoare a statului român şi singura - subliniez - singura reprezentativă, ca să ne fie clar. Deci, din punctul acesta de vedere preşedintele nu are absolut nimic de spus. Dar s-ar putea ca dânsul să aibă nişte nemulţumiri. Să poftească în faţa Parlamentului, să se adreseze Parlamentului cu aceste rugăminţi, care, subliniam la început, nu sunt adresate Parlamentului, ci preşedinţilor celor două Camere şi eu am întrebat-o pe doamna preşedinte de ce ne-a citit nouă, ne-a făcut părtaşi la un dialog oarecum particular, să zic aşa, între dânsa şi domnul preşedinte. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Era domnul deputat Iordache. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Pentru corecta informare a colegilor, pentru că foarte multe din cele enumerate de dumneavoastră vizează domeniul juridic, vreau să vă informez, stimaţi colegi, că dacă modificarea Legii nr.303 şi nr.304 a fost respinsă definitiv de către Senat, în aceste condiţii nu avem decât să reglementăm o procedură care să spună că o lege respinsă de o Cameră trebuie votată până trece prin formula pe care o propune Guvernul. Dacă această lege a fost respinsă definitiv de către Senat, Parlamentul ce vină are că a respins o lege?! Mai departe, se face referire la Legea pentru punerea în aplicare a Codului penal. Vreau să vă informez, stimaţi colegi, că ministerul, într-o singură zi, săptămâna trecută, ne-a trimis 94 de pagini de modificare a Codului penal. În aceste condiţii, ce vină are Parlamentul că, după şase luni de dezbatere, ministerul se gândeşte să modifice o lege? La Codul civil, stimaţi colegi, la fel, ministerul, pe ultima sută de metri, vine cu modificări. Deci domnul preşedinte Traian Băsescu, prin această scrisoare pe care v-o trimite dumneavoastră, doamnă preşedinte, nu face decât să acopere o neputinţă a Guvernului, respectiv a Ministerului Justiţiei, pentru că aceste legi la care face referire domnul preşedinte, practic, sunt legi în dezbatere, dar care sunt blocate în Parlament din cauza incompetenţei Guvernului şi, respectiv, a Ministerului Justiţiei. Pentru că dacă Ministerul Justiţiei venea în Parlament, respectiv în Comisia juridică, cu aceste modificări şi le puteam discuta, fără nicio îndoială veneau şi intram în plen. Dar dacă aceste legi, repet, stau... şi Parlamentul, din punctul meu de vedere, este acuzat greşit pentru o lipsă de competenţă şi pentru o lipsă totală de interes din partea Ministerului Justiţiei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnul Calimente şi după aceea domnul Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Cred că ştim cu toţii că unul dintre principalele elemente ale democraţiei sau poate chiar principalul element al democraţiei este separarea puterilor în stat. Or, ştim foarte bine că preşedintele este o părticică a puterii executive. Nu înţeleg de ce, dacă acest lucru elementar îl ştie toată lumea, preşedintele are un asemenea tip de manifestări şi nu este prima dată când interferează cu legislativul. În al doilea rând, domnia sa s-a exprimat, acum o zi - două, pe unul din canalele de televiziune, a spus că una dintre Camere, şi anume Senatul, împreună cu preşedintele acelei instituţii, cu preşedintele Senatului, s-au descalificat, că, practic, domnia sa nu mai are niciun fel de încredere în Senat. Cred că aceeaşi părere o are şi despre Camera Deputaţilor, pentru că, în general, de câte ori domnia sa se exprimă despre legislativ, are cuvinte nu foarte măgulitoare şi aduce acuze acestor instituţii. Iar în al treilea rând - şi asta i-o spun domnului Toader - dacă chiar spuneţi că lucrurile trebuiau grăbite şi puse la punct prin această intervenţie, nu înţeleg de ce, aşa cum scrie legea, pe data de 15 octombrie n-aţi depus proiectul de buget pe acest an. Atunci la ce ne grăbim, dacă nici măcar nu respectaţi termenele pe care le cer procedurile legislative?! De altfel, ne-am obişnuit să nu mai respectaţi niciunul din termene, niciunele din cutume, niciunele din legi sau regulamente care funcţionează în această ţară. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Buda, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Îmi pare foarte rău că trebuie să iau cuvântul, n-aş fi vrut să fac acest lucru, însă date fiind afirmaţiile făcute aici, mă văd nevoit să am câteva intervenţii, în primul rând din punct de vedere procedural. Legat de ceea ce a făcut doamna preşedinte Roberta Anastase, mi se pare absolut corect ca Parlamentul României să fie informat despre o astfel de corespondenţă cu cea mai înaltă autoritate în stat. Pe de altă parte, stimaţi colegi, iertaţi-mă că vă spun acest lucru, dar totuşi să nu uităm că preşedintele României este responsabil de ceea ce se întâmplă în această ţară, împreună cu noi, cu toţi cei din această sală şi cu cei din această parte a sălii... Domnule coleg, v-aş ruga să aveţi îngăduinţa să-mi daţi voie să continui ceea ce am de spus... |
|||||
|
|
Vă rog să nu intraţi în dialog cu sala. |
|||||
|
|
...vorbiţi din scaun. Semne de iresponsabilitate daţi dumneavoastră, că vorbiţi din sală, dar este altceva. Prin urmare, uitaţi că România se află sub acel mecanism de cooperare şi verificare în care aceste obligaţii pe care ni le-am asumat pe justiţie trebuie să fie îndeplinite. Şi, stimaţi colegi, eu vă spun ce simt eu, ca parlamentar de la PDL. Nu vi s-a adresat dumneavoastră această scrisoare, celor de la opoziţie, nici la PSD, nici la PNL, şi ne-a spus-o şi nouă acest lucru. Iar faptul că, într-adevăr, de la Ministerul Justiţiei au venit foarte multe amendamente, pe 94 de pagini, nu-s 94 de pagini, sunt 95 de pagini, domnule coleg, aşa este, este o dovadă a faptului că acest guvern şi acest minister lucrează şi este preocupat de ceea ce înseamnă acurateţea actului normativ până când el iese din Parlament. Noi n-am sacrificat formele... noi n-am sacrificat fondul în defavoarea formelor. Este foarte important ca toţi să ne simţim responsabili de ceea ce facem în acest Parlament, astfel încât să dăm, până la urmă, în spaţiul public nişte legi care să fie foarte bune, pentru că legile nu le dăm nici pentru PSD, nici PNL, nici PDL. Aceste legi aparţin întregii societăţi româneşti. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Doamna deputat Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Din câte îmi aduc eu aminte, preşedintele României depune jurământul în faţa Parlamentului. Deci Parlamentul este forul suprem, cel care stabileşte regulile democraţiei într-un stat de drept. În condiţiile în care Parlamentul este tras de urechi, cred eu că nu este corect sau nu este democratic sau, mai bine spus, se încalcă flagrant Constituţia, aşa cum alţi colegi au demonstrat de la acest microfon. Ceea ce au spus colegii mei de la Partidul Democrat Liberal, că această scrisoare, în momentul în care a fost prezentată plenului Camerei, se adresa numai unei jumătăţi de sală, atunci, nu vă supăraţi, trebuia să trimită scrisoarea în Modrogan, şi nu la Parlamentul României. |
|||||
|
|
Mulţumesc. O să fac precizările solicitate. (Coboară la tribună.) În primul rând, scrisoarea a intrat în Biroul permanent al Camerei. Biroul permanent a decis informarea plenului, un lucru absolut firesc şi democratic, care intră, până la urmă, în obligaţiile de înştiinţare a plenului cu privire la diversele comunicări cu instituţii ale statului. În al doilea rând, adresarea preşedintelui, deloc ireverenţioasă la adresa Parlamentului, mi-aş permite să spun, este în felul următor: "revin cu această scrisoare asupra unei rugăminţi adresate Parlamentului", deci nici pe departe nu vorbim de o încălcare, să spunem, a puterilor statului şi a independenţei acestora. Nu în ultimul rând, cadrul constituţional, art.148 alin.(4), precizează următoarele lucruri: "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează ducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin.(2)." Se referă la cadrul legislativ european. Vedeţi dumneavoastră, toate legile invocate de preşedinte în acest document sunt legi care ţin de existenţa noastră, de funcţionarea noastră în Uniunea Europeană, de mecanismul de cooperare şi verificare. Sunt lucruri asupra cărora preşedintele doar a dorit să atragă atenţia şi noi aşa am evaluat şi în Biroul permanent acest lucru. De altfel, în mod uzual, când una din aceste puteri menţionate în Constituţie şi care lucrează, cooperează în ideea interesului naţional şi a asumării unor obiective şi evident ducerii la îndeplinire a acestora, e firesc să sesizeze şi disfuncţionalităţile, anumite lucruri care nu sunt îndeplinite la timp, lucruri care, până la urmă, pot fi corijate prin, repet încă o dată, cooperarea între puterile statului. Acesta este sensul şi, dacă vreţi, aşa a fost şi interpretarea dată. Sigur, putem să ţinem şi discursuri politice pe acest lucru şi sunt convinsă că este o bună oportunitate, nu-i aşa? Vă mulţumesc mult. (îşi reia locul la prezidiu.) Domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu. Nu, era domnul... |
|||||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, În Constituţie, raporturile instituţionale ale Parlamentului sunt în principal definite cu Guvernul. În ceea ce înseamnă procesul legislativ, avem de-a face, într-adevăr, în plan instituţional, noi, ca Parlament, cu Guvernul. Putem să primim proiecte de lege, Guvernul are iniţiativă legislativă, putem să purtăm corespondenţă şi cred că în legătură cu proiectele menţionate ar fi fost normal să avem o scrisoare sau poate chiar - nu cer prea mult - prezenţa primului-ministru în Parlament - de altfel extrem de rară, extrem de rară - în care ar fi putut să prezinte aceste solicitări, pentru că în faţa Comisiei europene responsabil de îndeplinirea angajamentelor din mecanismul de cooperare şi verificare nu este preşedintele, ci este Guvernul României, şi, sigur, având nevoie de sprijinul Parlamentului. de sprijinul Parlamentului! Nu vreau să credeţi că ţinem discursuri politice. Dumneavoastră aţi venit la această tribună şi aţi vorbit politic. Eu am să vă dau un mic exemplu, dacă vreţi, a contrario, cum ar fi ca noi să ne amestecăm în numirea directorilor serviciilor de informaţii, care este treaba preşedintelui, da? Ce-ar fi să facem noi numirile şi să le voteze preşedintele, dacă tot se poate amesteca preşedintele să ne trimită scrisori, să ne solicite să accelerăm anumite dezbateri pe anumite proiecte... Deci eu ceea ce vreau să vă propun, stimaţi colegi, în concluzie, parafrazându-l pe celebrul personaj al lui Caragiale, să scriem pe această scrisoare: "Greşit andrisantul" şi să i-o trimitem domnului preşedinte înapoi. Şi domnul preşedinte poate pune mâna pe telefon, îl sună pe domnul Boc, prim-ministru, şi se ocupă domnul Boc mai departe. Şi când vine domnul Boc cu această solicitare scrisă sau în persoană, atunci stăm de vorbă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog, domnul Mircea Duşa. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Avem probleme foarte importante pe ordinea de zi a Parlamentului. Dumneavoastră ne-aţi trimis din Biroul permanent o scrisoare care n-are nicio relevanţă şi nicio importanţă pentru Parlamentul României şi pentru a încheia această dezbatere, pentru că, uitaţi, aşteaptă proiecte de lege, aşteaptă bugetul, aşteaptă iniţiative legislative, eu vă propun să supuneţi votului Camerei retrimiterea scrisorii preşedintelui, nefiind obiectul Parlamentului şi nefiind atribuţia preşedintelui să legifereze în Parlament. Deocamdată Parlamentul legiferează, nu preşedintele. Propunerea concretă este aceasta, să supuneţi votului retrimiterea la Preşedinţie a acestei scrisori. |
|||||
|
|
Domnule Duşa, sunt convinsă că dumneavoastră aveţi o idee... aşa, simpatică, dar ştiţi foarte bine că noi vorbim de o informare a plenului, nu se supune nimic la vot. Haideţi să fim serioşi! Bun, dacă intervenţiile politice, declaraţiile s-au încheiat, vă propun să trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Sunt două modificări care aparţin Grupului parlamentar al UDMR, este vorba de doamna deputat Petö Maria, aparţinând Grupului parlamentar al UDMR, care este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării în locul domnului deputat Pálfi Mózes Zóltan, regretatul nostru coleg, şi domnul deputat Edler András György, aparţinând Grupului parlamentar al UDMR, trece de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, în calitate de membru. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Atunci rămâne la vot final. |
|||||
|
|
|
Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012. Am să îl invit pe chestorul Camerei Deputaţilor pentru a da citire raportului cu privire la acest buget. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Supun atenţiei principalii indicatori ai bugetului Camerei Deputaţilor propus pentru anul 2012. Bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul 2012 a fost întocmit pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate din structura serviciilor şi a consultării cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, fiind dimensionat la suma totală de 216.581 mii lei, din care 215.481 mii lei la Capitolul 51.01, cheltuieli pentru "autorităţi publice şi acţiuni externe" şi 1.100 mii lei la Capitolul 68.01 "Asigurări şi asistenţă socială. La Capitolul 51.01 - 214.027 mii lei sunt pentru activitatea proprie a Camerei Deputaţilor şi 1.454 mii lei reprezintă cheltuieli pentru Institutul român pentru drepturile omului. Volumul total al creditelor bugetare proiectate pentru anul 2012 se prezintă astfel: cheltuieli de personal în sumă de 140.094 mii lei, cheltuieli pentru bunuri şi servicii în sumă de 54.205 mii lei. La alte transferuri s-a prevăzut suma de 50 de mii de lei pentru plata contribuţiilor şi cotizaţiilor Camerei Deputaţilor la organismele internaţionale. Cheltuieli pentru active nefinanciare în sumă de 21.132 de mii lei, din care 12.316 mii lei la obiectivele de investiţii Palatul Parlamentului şi definitivarea şi amenajarea parcajului subteran de pe platforma Palatului Parlamentului, 2.416 mii lei pentru alte cheltuieli de investiţii, precum şi 6.400 mii lei pentru reparaţii capitale, aferente activelor fixe. La asistenţa socială a fost prevăzută suma de 1.100 mii lei pentru cheltuielile aferente în indemnizaţia acordată persoanelor care în anul 2012 vor înceta activitatea în condiţiile art.73 alin.(1) din Legea nr.7/2006 prin statul funcţionarului public parlamentar. La activităţile finanţate din venituri proprii pentru anul 2012 se propune, la total resurse - suma de 15.000 mii lei, iar la cheltuieli - suma de 11.500 mii lei. Stimaţi colegi, Aş atrage atenţia, şi acest lucru pentru a se reţine şi în stenogramă, asupra unui amendament, ca urmare a solicitării doamnei preşedinte, iar Biroul permanent fiind de acord, ca având în vedere restricţiile bugetare, suma alocată la dispoziţia preşedintelui care se utilizează conform legii pentru ajutorare, recompense, stimulente contribuţia la acţiuni umanitare şi burse, să fie de 115 mii lei, atât cât este în anul 2011, faţă de prevederea de 200 mii lei, din proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pentru anul 2012. Faţă de cele prezentate, în temeiul art.36 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor vă rugăm a supune spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor bugetul pentru anul 2012, cu amendamentul prezentat care se regăseşte la Anexa nr.1 la proiectul de hotărâre. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă sunt observaţii? Comisia, vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012. Cu Adresa 1099/Biroul permanent, din 24 octombrie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis spre examinare şi avizare în fond Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012, aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 24 octombrie 2011. În urma examinării Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012, în şedinţa din 25 octombrie 2011, comisia, cu majoritate de voturi, 17 pentru şi 3 abţineri, a hotărât ca proiectul de hotărâre să fie supus spre dezbatere şi adoptare a plenului în forma prezentată şi vă informez din partea comisiei că suntem de acord cu amendamentul propus de domnul chestor. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Dacă nu sunt, atunci rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Avem o solicitare a iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Este vorba de domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Dacă sunt observaţii în partea dumneavoastră? Nu, rămâne la votul final. Aceste proceduri... Vă rog, domnule deputat Márton Árpád. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am venit la acest microfon pentru că atât materialul scris, cât şi cele spuse de dumneavoastră pentru mine nu sunt clare. Adică, suntem în faţa unui proiect de lege retras ca atare, despre care nu discutăm, sau despre un proiect de lege care se consideră a fi adoptat tacit. Pentru că, la punctul 5 avem o trimitere, ni se spune explicit că iniţiatorul în termenul de adoptare tacită şi-a retras proiectul de lege, pe de o parte. Pe de altă parte, avem o trimitere la punctul 15, iar la punctul 15 scrie clar: "se consideră adoptat". Deci, în care dintre cele două ipostaze suntem. Merge la Senat proiectul de lege ca proiect adoptat tacit sau nu se mai duce nicăieri, pentru că a fost retras. Ar trebui să fie explicitată această situaţie pentru a cunoaşte şi noi care este situaţia şi, în nici un caz, nici în primul, nici în al doilea caz nu mai avem ce vota la votul final. Deci, nici dacă şi-a retras nu putem să votăm, să acceptăm retragerea, şi nici dacă a fost adoptat tacit - ce mai votăm, că ne-aţi anunţat dumneavoastră tocmai adineauri. |
|||||
|
|
Mulţumesc pentru precizări. Am vorbit cu Secretariatul tehnic care îmi precizează faptul că această solicitare de retragere este făcută anterior datei expirării termenului, deci înţeleg de la experţii jurişti că suntem în varianta retragerii, şi nu în variantă adoptării tacite. Domnul Calimente. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, cred că este un fapt inedit. Eu de când sunt în Parlament n-am mai văzut o asemenea procedură prin care un coleg care îşi retrage un proiect de lege, solicită votul plenului, pentru că, de câte ori cineva a renunţat la un proiect de lege, a dorit să nu-l mai susţină sau să şi-l retragă, l-a retras încă din faza de la comisii, iar în cazul pe care îl şi descrieţi dumneavoastră, că a făcut-o înainte ca termenul să expire, cu atât mai mult, iar dacă termenul este expirat şi ea merge în mod tacit adoptată la Senat, are dreptul acolo, în discuţiile din comisie de la Senat, să-şi retragă proiectul de lege. Pentru că, în plen, să-i dăm noi unui coleg un vot, pentru că vrea să-şi retragă un proiect de lege, eu asemenea procedură, de când sunt în acest Parlament n-am mai văzut! |
|||||
|
|
Deci noi suntem prima Cameră şi e la noi, nu la Senat, neintrând în dezbatere, procedura spune că se poate retrage până la momentul începerii dezbaterilor. Până atunci există această opţiune, informând plenul, e corect ceea ce spunea domnul Márton Árpád, doar cu înştiinţarea plenului, şi nu cu vot. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, nu... pentru a trece mai departe, trebuie lămurit ceea ce colegii noştri deputaţi v-au solicitat. Deci dumneavoastră trebuie să spuneţi în acest moment dacă poziţia, cele două poziţii au trecut tacit sau dacă le vom dezbate. Vreau să vă spun că în momentul în care colegul Ciuhodaru şi-a retras proiectul de lege trebuia să constate Biroul permanent şi să-l scoată din ordinea de zi. În momentul... nu s-a pomenit niciodată să se vină în faţa plenului Camerei cu o asemenea situaţie, în condiţiile în care pe o poziţie să fie judecate două proiecte de lege. Deci, ceea ce colegul nostru Árpád a solicitat trebuie să lămurim acum. |
|||||
|
|
Am făcut aceste precizări, doamna Aura Vasile. Probabil că nu aţi fost dumneavoastră atentă. Domnul Márton Árpád a înţeles foarte bine, deci cererea de retragere a semnăturii s-a făcut înainte de a expira termenul constituţional pentru dezbatere. Fiind în această situaţie, anunţarea încă înainte de dezbatere presupune retragerea proiectului şi, prin urmare, nedezbaterea lui. Şi, atunci în mod firesc, aşa cum aţi punctat şi dumneavoastră, presupune scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 15. |
|||||
|
|
|
Trecem la următorul punct, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Preşedintele comisiei, vă rog să prezentaţi raportul. Raportul este unul de respingere. |
|
|||
|
|
Notă asupra Propunerii legislative privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative din următoarele considerente: soluţiile legislative propuse nu se pot aplica, deoarece nu toate unităţile şcolare au personalitate juridică şi, în consecinţă, nu se pot constitui în autorităţi contractante, conform Ordonanţei Guvernului nr.34/2006; procedura organizării de licitaţii electronice propusă în actul derulării unui asemenea program. În prezent, la nivelul judeţelor funcţionează comisii a căror componenţă se regăseşte în reprezentanţii Direcţiei de sănătate, Direcţiei generale a Finanţelor Publice, precum şi a oficiilor pentru consumatorilor, iar soluţia legislativă propusă transferă responsabilităţile ce decurg din aplicarea acestui program doar în sarcina consiliilor de administraţie a unităţilor de învăţământ. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, conform art.76 din Constituţie. La dezbatere în şedinţă a participat şi reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 14 iunie 2011. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult. Dacă în cadrul dezbaterilor generale sunt intervenţii? Nu sunt. Atunci urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Raportul comisiei? Este, de asemenea, raport de respingere. Domnule preşedinte Dobre, vă rog. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.1 al Legii nr.44/1994 cu o nouă literă, h), în vederea dobândirii calităţii de veteran de război şi de către copii de trupă înaintea împlinirii vârstei de 14 ani, precum şi modificarea art.10, în sensul includerii în calculul vechimii în muncă sau în serviciu a perioadei în care participantul la război a deţinut calitatea de copil de trupă. Comisia propune plenului respingerea iniţiativei legislative, întrucât adoptarea acesteia ar determina influenţe financiare suplimentare. De asemenea, nu este reglementată modalitatea de dovedire a calităţii de copil de trupă, respectiv de dovedire a perioadei în care aceştia au însoţit unităţile militare. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. |
|||||
|
|
|
Atunci intrăm în următorul punct pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Dacă iniţiatorii doresc să ia cuvântul? Nu. Raportul comisiei, domnule preşedinte, vă rog. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată pe fond în procedură obişnuită asupra Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 în vederea asigurării drepturilor de pensie pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, întrucât la 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, lege prin care a fosta abrogată Legea nr.19/2000. Ca urmare, iniţiativa legislativă a rămas fără obiect. Propunerea face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. |
|||||
|
|
|
Urmează Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Dacă sunt intervenţii din partea iniţiatorilor? Nu. Atunci urmează raportul comisiei... |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art.95 din regulament, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. La întocmirea raportului comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra proiectului, al Comisiei pentru egalitate de şanse, precum şi avizele negative ale Consiliului Economic şi Social, ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în sensul majorării cuantumului alocaţiei de stat pentru copiii în vârstă de peste doi ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, de la 42 de lei, cât este în prezent, la 150 de lei. Comisia propune plenului Camerei respingerea iniţiativei, datorită faptului că nu poate fi susţinută financiar. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform art.73 alin.(3) din Constituţie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Doamna Aura Vasile. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Este ştiut că în România a scăzut natalitatea şi scade în continuare. Mă adresam colegilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială săptămână trecută amintindu-le de acel raport al ONU în care şi România era cuprinsă în grupul celor 7 ţări care mergând în acest ritm vor dispărea ca naţie, ca stat, în condiţiile în care acest capitol pentru viitorul naţiei va persista. În acest moment, se simte absenţa politicilor de armonizare al vieţii de familie şi vieţii profesionale, lipsa creşelor, a căminelor pentru copii şi, în general, tot ce ţine de social, mai ales în situaţia copiilor cu handicap, pentru a putea să-şi trăiască viaţa şi să desfăşoare o viaţă socială normală, aşa cum vedem şi noi că se întâmplă în ţările Uniunii Europene şi nu numai. La noi în ţară, a avea un handicap apare ca o condamnare, în condiţiile în care aşa cum, a fost relevat de raportul Comisiei pentru muncă, un copil cu handicap în vârstă de peste doi ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor sănătoşi, se acordă doar 42 de lei lunar în prezent. Nu-mi aduc aminte, în acest moment, care este raţia pentru un delincvent, raţia de hrană şi de întreţinere pentru un puşcăriaş care a violat sau care a ucis, pentru un tâlhar care a tâlhărit şi care, teoretic, a adus prejudicii familiilor, cetăţenilor, dar şi statului. Cred eu, doamna preşedinte, că ar trebui să solicităm, şi solicit în numele grupului meu, retrimiterea la comisie pentru a putea să aşteptăm, dacă va ajunge şi la această comisie Proiectul de Lege privind asistenţa socială, în condiţiile în care să vedem dacă în acest proiect de lege este coroborat şi vor aduce condiţii mai bune acestor copii, copii care, se cunoaşte, au nevoie de o îngrijire medicală specială, copii care au nevoie de o supraveghere deosebită, iar copiii aceştia, stimaţi colegi, sunt copiii noştri, sunt copiii societăţii noastre, ei nu au nici o vină, iar noi trebuie să ne aplecăm cu toată responsabilitatea pentru a le da şansa la viaţă. |
|||||
|
|
Domnul preşedinte Dobre şi apoi domnul Toader. |
|||||
|
|
Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Acum aproape 3 ani, primul-ministru al Guvernului de atunci care este şi astăzi, de la acest microfon, de la această tribună, se angaja, în numele Guvernului, că în decurs de 4 ani alocaţia de stat pentru copii va creşte de la 42 de lei la 200 de lei. Au trecut 3 ani. Au trecut 3 ani în care, de fapt, aceşti 42 de lei nu mai reprezintă decât mult mai puţin datorită inflaţiei, datorită necazurilor care s-au abătut asupra românilor. În ultimii 3 ani au fost cel puţin 3 de proiecte de lege care propuneau diferite majorări şi nu la valoarea de 200 de lei, ci nişte majorări treptate, astfel că într-un orizont de timp să ajungem la o alocaţie civilizată. Deci, în momentul de faţă, gândiţi-vă cât reprezintă 42 de lei, mai puţin de 10 euro, pentru un copil în România mileniului III. Este inadmisibil să nu facem nimic timp de 3 ani, altfel însă să ne ducem peste tot şi să clamăm câtă grijă avem în diverse seminarii şi dezbateri. Este inadmisibil. După cum aţi văzut, şi domnul Franks astăzi era foarte atent cu ceea ce se întâmpla, cu copiii lui în America şi era normal. Orice părinte se gândeşte, poate şi părinţii PD-ului s-or gândi şi ei că 42 de lei în momentul de faţă pentru un copil de peste 2 ani înseamnă foarte puţin, aproape de nimic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Toader, vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Motivaţia principală a fost lipsa de resurse financiare. Sigur că de câte ori discutăm despre o posibilitate de a împărţi bugetul mic pe care îl avem şi mai ales în condiţiile în care în Europa această furtună financiară, până la urmă, şi că dorim şi că nu dorim, ne afectează. Şi, vreau să răspund şi colegei mele referitor la modul în care a făcut o comparaţie între ce primesc anumiţi infractori şi cât primeşte un copil, n-am auzit-o să spună cât primeşte un câine care nu trebuie să fie eutanasiat, să nu lase la nivelul administraţiei şi tot Partidul Social Democrat a votat tocmai ca să facem cheltuieli aberante pentru menţinerea acestor haite de câini. |
|||||
|
|
Drept la replică, înţeleg doamna Aura Vasile şi după aceea doamna deputat Câmpeanu. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Făceam aici referire la modul în care ţări din Uniunea Europeană: Franţa, Italia, Germania, Belgia, Austria şi aşa mai departe au grijă de această categorie de cetăţeni din ţara lor. Făceaţi referire, domnule deputat, la ce mare situaţie şi mare criză există în aceste ţări, vezi, Doamne, şi pe plan mondial. Domnule deputat, acolo dacă este criză şi dacă şi acolo sunt nepricepuţi care împart banii în acest Guvern care funcţionează credeţi că s-ar adopta aşa ceva? Este uşor să treci de la deţinut la câine. Nu sunt, poate, de acord nici cu ceea ce se întâmplă cu ei, în condiţiile în care atunci când am solicitat retrimiterea la comisie a proiectului de lege legat de câinii comunitari am spus că trebuie să vedem, este grav şi că aceşti câini muşcă şi produc ceea ce produc - cetăţenilor pagube fizice, dar nu sunt de acord nici cu ceea ce dumneavoastră susţineţi unilateral. Cred eu, domnule deputat Toader, că dacă în Parlamentul României între grupurile parlamentare s-ar purta un dialog, un dialog nu negociere, cred eu că s-ar găsi soluţii. Dumneavoastră conduceţi unilateral, vă vine de la guvern de-a gata, înghiţiţi fără apă şi veniţi să ne spuneţi nouă că aceste lucruri se întâmplă datorită lipsei financiare şi în alte ţări. Nu, domnule deputat, în Franţa, în Italia, în Austria, în Germania, această categorie de copii este protejată. Dumneavoastră îi condamnaţi la moarte. |
|||||
|
|
Doamna Câmpeanu, că pe urmă o să-îi dau cuvântul pentru drept la replică, domnului Toader şi aşa vom continua şi n-aş vrea să rămâneţi fără să vă dau cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Nu am vrut să iau cuvântul pentru că ştiu că este în zadar orice vi s-ar spune, faceţi ce vi s-a dictat. Vreau doar să vă spun aşa: în aprilie, anul acesta de graţie, 2011, s-au născut în România cei mai puţini copii, luând în comparaţie din anul 1930 până astăzi. Dacă acest lucru nu vă spune nimic, ce se întâmplă cu soarta acestei ţări, atunci cred că, într-adevăr, orice vi s-ar spune, nimic nu vă atinge. Toate măsurile care s-au luat sunt împotriva copiilor, plecând de la toate alocaţiile care au scăzut, de la toate ajutoarele sociale, de la toate salariile şi indemnizaţiile. Nu aţi făcut nimic, dar absolut nimic pentru protecţia copiilor. Chiar nu vă îngrijorează soarta acestei ţări? Vă reamintesc: în anul de graţie 2011, în luna aprilie s-au născut cei mai puţini copii de când se urmăreşte statistic din 1930. Poate vă treziţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Toader. Drept la replică. |
|||||
|
|
Pe scurt, un drept la replică. Doamnă Aura Vasile, dumneavoastră vi-l dau. N-am negociat, ci ne-am consultat şi ne-am consultat cu formele asociative din care trei din ele sunt conduse de reprezentanţii dumneavoastră. Foarte rău, e adevărat. O să vedeţi când vom supune la vot, zecile de mii de semnături adunate, iar decizia pe care o luăm referitor la aceşti câini aparţine administraţiilor locale. În rest, ceea ce ne determină, doamna deputat, raţiunea, şi nimic altceva. Raţiunea ne obligă să ne gândim. Iar numărul de copii e mult mai mare, că n-aţi luat în considerare copiii născuţi de românii din străinătate. |
|||||
|
|
Drept la replică, doamna Aura Vasile. Domnule Toader, vă rog să fiţi atent. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule deputat Toader, poate n-aţi fost atent despre ce proiect de lege se discută. Discutam de copiii cu handicap din România, vorbeam de cei care au nevoie de ajutorul statului pentru a duce o viaţă normală. Dumneavoastră vorbeaţi de câini. Poate aţi uitat şi n-aţi citit ca lumea care e proiectul de lege, în condiţiile în care eu vorbesc de copii cu necazuri şi dumneavoastră veniţi să-mi povestiţi de câini, în condiţiile în care o să-mi aduceţi semnături. Să fiţi sănătos cu ele. |
|||||
|
|
Dacă nu mai sunt alte intervenţii, atunci vă propun să mergem mai departe la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.118/2010 privind... (Vociferări.) A! Scuze! Retrimiterea la comisie. Vă rog frumos să pregătiţi cartelele de vot. Supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile de retrimitere la comisie a acestei propuneri. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
S-a încheiat votul. 35 de voturi pentru, 40 împotrivă, 2 abţineri. Propunerea a fost respinsă. |
|||||
|
|
|
Trecem la următoarea propunere: Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. Camera Deputaţilor, potrivit regulamentului, trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse. Întrucât în raportul comisiilor sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Codului de procedură civilă, cu toate modificările şi completările ulterioare. Se află în aceeaşi situaţie ca şi precedenta. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, deci iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(21) al art.94 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Raportul comisiei sesizate în fond nu conţine amendamente şi la fel ca şi la celelalte două iniţiative, această iniţiativă merge către votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale. De asemenea, această propunere nu a întrunit numărul necesar de voturi, raportul de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole. De asemenea, în raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei, nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 14 septembrie 2011. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente şi, prin urmare, iniţiativa trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.35 din Legea sindicatelor nr.54/2003. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 14 septembrie 2011. S-a hotărât dezbaterea pe articole. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerei Inginerilor din Domeniul Construcţiilor din România. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi la votul final din 14 septembrie 2011 şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. S-a hotărât dezbaterea pe articole. În raportul comisiei nu există amendamente. Iniţiativa legislativă merge la votul final. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. Întrucât în raportul comisiei nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. Întrucât în raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă merge la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal. De asemenea, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară. În raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final. |
|
|||
|
|
|
Proiectul de Lege privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării. Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi. Raportul comisiei conţine două amendamente respinse. Dacă se susţin. Nu se susţin. Iniţiativa legislativă rămâne pentru şedinţa de vot final. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, este vorba de Comisia pentru cultură. Îl rog pe reprezentantul Comisiei pentru cultură să prezinte raportul. Raport de respingere. Există? Nu. Atunci, o să punem de-o parte acest proiect până în momentul în care vine reprezentantul Comisiei pentru cultură. |
|
|||
|
|
|
Trecem la Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001, republicată. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul secretar Andronache va prezenta raportul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată cu dezbaterea în fond cu Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.339/2006. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a respins propunerea legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. De asemenea, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a luat în dezbatere această iniţiativă şi a dat un aviz negativ. Guvernul României nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii voluntariatului în sensul clarificării situaţiilor în care activitatea de voluntariat necesită încheierea obligatorie a unui contract scris. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să supună spre dezbatere şi adoptare raportul de respingere a propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Atunci, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.218/2002. Dacă din partea iniţiatorilor sunt intervenţii. Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul preşedinte Canacheu, preşedintele Comisiei pentru apărare, pentru a prezenta raportul. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Bună seara, stimaţi colegi. Proiectul de lege de modificare a Legii nr.218 a fost supus dezbaterii comisiei noastre. Guvernul ne-a transmis punctul de vedere prin care nu susţine adoptarea acestui proiect de lege. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil acest proiect de lege. Obiectul de reglementare se referă la modificarea art.17 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că din cadrul autorităţii teritoriale de ordine publică, organism cu rol consultativ, să facă parte şi un reprezentant al Jandarmeriei Române, precum şi şeful poliţiei locale. În urma dezbaterilor în data de 14 septembrie 2011, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea prezentei propuneri legislative. Autoritatea teritorială prevăzută în Legea poliţiei are un rol bine definit şi celelalte componente, adică Jandarmeria şi Poliţia locală sunt informate în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul acestei autorităţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Nefiind amendamente, urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată de Legea nr.290/2005 cu modificările ulterioare. Dacă sunt intervenţii din partea iniţiatorilor. Nu. Raportul comisiei. Domnule preşedinte Gherasim, vă rog. |
|
|||
|
|
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.18 din Ordonanţa de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul şi reşedinţa cetăţenilor, în sensul că în cazul în care intervine una din situaţiile prevăzute de art.18 şi titularul actului de identitate a solicitat în termen legal eliberarea unei noi cărţi de identitate, acestuia să nu i se reţină actul de identitate încă valabil decât în momentul în care se înmânează noul act de identitate. De asemenea, în cazul solicitării preschimbării actului de identitate deja expirat, se propune a se face o fotocopie care să fie ştampilată şi validată. La dezbatere a fost prezent şi reprezentantul Ministerului de Interne. Fac menţiunea că acest proiect de act normativ nu a întrunit nici votul Senatului şi a fost respins cu unanimitate de voturi de către plenul Comisiei pentru administraţie. De asemenea, Ministerul de Interne are o prevedere din care rezultă că până la eliberarea unui nou act de identitate, cel pe care îl deţine cetăţeanul este valabil. Ca urmare, nu mai este necesară eliberarea unei fotocopii care oricum nu poate fi valabilă o dată ce a expirat. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Deci, propunere de respingere. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Atunci rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. Dacă din partea iniţiatorilor e cineva care doreşte să ia cuvântul. Nu. Din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă? Deci, nu este nici un membru al Comisiei pentru cultură care poate să prezinte raportul? Vă rog, domnule deputat Socaciu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia. |
|||||
|
Domnul Vasile Popeangă (din bancă): Sunteţi secretar? |
||||||
|
|
Nu sunt secretar, sunt doar vicepreşedinte. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat negativ propunerea legislativă, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dat un aviz favorabil. Membrii Comisiei pentru cultură au analizat iniţiativa legislativă ţinând cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi de punctul de vedere al Guvernului, care nu susţine însă adoptarea propunerii legislative. Această propunere legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 24 noiembrie 2010. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Nu sunt. Atunci urmează votul final. |
|||||
|
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Atunci îl invit pe domnul deputat Victor Socaciu să prezinte raportul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, care a avizat favorabil iniţiativa legislativă, precum şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi care a transmis un aviz însă negativ. Membrii Comisiei pentru cultură au analizat propunerea legislativă, ţinând cont de avizul negativ al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului transmis care nu susţine adoptarea acesteia. Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 22 iunie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale. Vă rog, doamna Aura Vasile. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Cu toate că acest proiect de lege este al domnului deputat Mihail Boldea, care atunci când a scris acest proiect era membru al Partidului Democrat Liberal, noi, Grupul PSD, vom susţine acest proiect de lege pentru că ceea ce Domnia Sa spune în expunerea de motive şi ceea ce propune ca modificare a legii este în concordanţă cu ceea ce se întâmplă astăzi şi trebuie oprit. Domnia Sa spune că în zece ani de aplicare a prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public au apărut numeroase semnale din partea societăţii româneşti şi a unor persoane fizice cu privire la scurgerea de informaţii confidenţiale existente în momentul aplicării prevederilor invocate în legea de mai sus. Dânsul spune că, în teorie, accesul la informaţiile cuprinse în dosarele aflate pe rol în instanţele de judecată este limitat, consultarea acestora fiind permisă, în acest stadiu, numai avocatului sau părţilor şi numai pe baza unei identificări prealabile, a unei preocupări valabile în acest sens, ar trebui să fie practica. Dumneavoastră ştiţi că înainte de a şti inculpatul sau cel care, să spunem, este sesizat sau ar trebui să fie sesizat, este cunoscut de presă şi de toţi ceilalţi. De aceea, doamna preşedinte, cred eu că comisia de fond s-a grăbit respingând acest proiect de lege şi grupul meu parlamentar propune retrimiterea la comisie pentru a fi analizate încă o dată art.12 şi art.21 din acest proiect de Lege nr.544/2001. Cele două articole la care se solicită modificarea, nu fac decât să facă aplicabilă Legea nr.544, în condiţiile în care informaţiile de interes public să fie informaţii de interes public, iar cele care sunt în situaţia unor dosare, să fie la îndemâna avocaţilor, pentru că aşa cum trăim astăzi, întâi te arată cu degetul şi pe urmă trebuie tu să-ţi demonstrezi vinovăţia sau nevinovăţia. Asta în condiţiile în care în orice stat normal persoanei care este acuzată trebuie să i se demonstreze, nu persoana acuzată să se dezvinovăţească. Deci, propun retrimiterea la comisie, doamnă preşedinte, şi solicităm ca reprezentanţii noştri în comisia de fond să se aplece cu mai multă responsabilitate pe articolele 12 şi 21. Poate că ele nu sunt bine formulate, dar cu priceperea tuturor membrilor comisiei, poate că rezultă ceea ce dorim noi şi sunt convinsă că doriţi şi dumneavoastră. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Am să supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile, iată, cu susţinerea domnului Mircea Toader. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|||||
|
|
Domnule Toader, mai exact susţinerea votaţi?! 56 de voturi pentru, 2 împotrivă şi o abţinere. Doamna deputat Aura Vasile, termenul? |
|||||
|
Doamna Aurelia Vasile (din bancă): Două săptămâni. |
||||||
|
|
Două săptămâni. Sigur, sigur. De la ora 18,00 va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului. Aş vrea să vă informez că mâine, conform programului adoptat de Biroul permanent, este liber, iar miercuri ne revedem cu şedinţa în plen, programul zilei de marţi obişnuite, adică plen la ora 10,00 şi vot final la ora 12,30. Vă mulţumesc şi vă doresc o seară bună. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(Lucrările au fost conduse în continuare de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună seara, stimaţi colegi. Este ora 18,00. Începem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi vreau să întreb pentru început dacă domnul deputat Duşa Mircea, din partea PSD, este în sală. Nefiind în sală, îl rog pe domnul secretar de stat Eusebiu Pistru, din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, să-i trimită răspunsul în scris la întrebarea depusă. De asemenea, pe domnul secretar de stat Karoly Borbely să trimită răspunsul domnului deputat Duşa Mircea la interpelarea, la întrebarea legată de condiţiile economice pentru ca pensiile şi salariile bugetarilor să fie indexate. |
|||||
|
|
|
Trecem acum la lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt: domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Petru Călian, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Lucian Bode, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Aurel Vlădoiu, patru interpelări. |
|
|||
|
|
|
Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Prezint pe scurt două interpelări, una pentru domnul ministru Laszlo Borbely, prin care solicit stoparea tăierilor ilegale de pădure din nordul judeţului Vâlcea, respectiv din Munţii Lotrului, acolo avem o obşte şi Banca Gilortului nu înţelege că nu este proprietară pe aceste suprafeţe de pădure şi taie în mod ilegal peste 500 hectare de pădure, punând în pericol echilibrul ecologic din zona de nord a judeţului şi respectiv, colmatarea lacului de acumulare de la Vidra şi, de asemenea, afectează în mod, zic eu, defectuos bogăţia acestei zone din Munţii Lotrului cu frumuseţea şi aurul verde cu care este înzestrată. Rog să se facă o anchetă şi să primesc răspuns pentru această interpelare. A doua este legată de asigurarea urgentă a fondurilor pentru finanţarea lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii rurale. În judeţul Vâlcea sunt 72 de proiecte pe programul dezvoltarea infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural, finanţate prin Ordonanţa nr.7/2006. Dintre acestea, 30 sunt proiecte care se derulează pe subprogramul dezvoltarea infrastructurii şi 42 sunt pe subprogramul baze sportive. Vreau să vă spun că dintre aceste proiecte, peste jumătate sunt lucrări executate şi constructorul nu a primit banii pentru ce s-a executat. Sunt date primăriile în judecată şi urmează să fie pus sechestru pe bunurile primăriilor pentru aceste lucrări. Rog intervenţie urgentă pentru a debloca şi a finanţa aceste lucrări. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Ioan Cindrea are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Sonia-Maria Drăghici are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Marian Neacşu are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Eugen Bejinariu are 4 interpelări depuse în scris; domnul deputat Ion Călin are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Marian Ghiveciu are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Diana Tuşa are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Vasile Popeangă are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Mirel Taloş are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Daniel Chiţoiu are o interpelare depusă în scris; doamna deputat Adriana Săftoiu are o interpelare depusă în scris; domnul deputat Mircia Giurgiu are 10 interpelări depuse în scris; domnul deputat Florin Tătaru are 2 interpelări depuse în scris; domnul deputat Gabriel Gospodaru are o interpelare depusă în scris. Cu aceasta încheiem aici şedinţa consacrată deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt. Vă doresc o seară plăcută. * |
|||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,07. |
|||||
![]() |



