Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.142/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 28, 2011

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,17.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

În a doua parte, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Îngăduiţi-mi mai întâi de toate să vă salut pe toţi cu deosebit respect şi să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 330 de deputaţi până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171, absenţi fiind 159, din care 84 participă la alte acţiuni parlamentare decât cea consacrată dezbaterilor punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen pentru zilele de luni, 28, şi marţi, 29 noiembrie 2011; programul de lucru pentru perioada 28 noiembrie-3 decembrie 2011; lista rapoartelor depuse în perioada 22-28 noiembrie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I.

Înainte de a intra în ordinea de zi propriu-zisă, am să-l rog pe domnul deputat Mircea Irimescu să aibă o scurtă intervenţie de la microfonul Camerei, urmând domnul deputat Negruţ Clement şi domnul deputat Petru Călian.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţie cu ocazia aniversării a 93 de ani de la unirea Bucovinei cu România.  

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră cu mari emoţii cu prilejul aniversării a 93 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

La 28 noiembrie 1918, simbolic, se marchează încheierea unui proces care a durat circa şase săptămâni şi care s-a încheiat fast pentru poporul român: una dintre provinciile sale înstrăinate s-a întors la ţara din care firesc face parte.

Dacă vi se pare astăzi normal să vizitaţi Suceava, Rădăuţi, Câmpulung sau Vatra Dornei, să vă închinaţi şi să admiraţi vechile biserici pictate care fac parte din patrimoniul UNESCO, dacă vă puteţi reculege la mormântul lui Ştefan cel Mare, să admiraţi frumoasele peisaje şi gospodării ale Bucovinei, asta este pentru că în toamna anului 1918 un extraordinar efort conjugat dintre ţară şi comunitatea românească din Bucovina a reuşit. Pilda acelor oameni şi acelor întâmplări ar trebui să ne fie mereu vie în memorie.

De ani de zile suntem obişnuiţi ca în astfel de prilejuri să omagiem şi să rememorăm faptele bucovinenilor şi evenimentele care au avut loc atunci, la limita unui posibil conflict interetnic nimicitor, la Cernăuţi şi în celelalte localităţi bucovinene. Oamenii au avut puterea şi înţelepciunea de a găsi în ceea ce-i priveşte calea paşnică spre înfăptuirea unităţii noastre naţionale, şi acesta este un lucru excepţional. Pentru asta este drept să le aducem mulţumiri şi niciodată nu vom reuşi să ne împlinim obligaţia de recunoştinţă ce-o avem faţă de ei.

Însă cred că este necesară şi evidenţierea rolului României, al statului şi al oamenilor politici care l-au reprezentat atunci. Ca bucovineni aducem mulţumirile noastre celor fără de care probabil am fi fost astăzi cetăţenii altui stat. În primul rând, ne închinăm recunoscător memoriei fostului prim-ministru al României, Alexandru Marghiloman, să nu uităm, şeful unui guvern filogerman semnatar al păcii înrobitoare cu Puterile Centrale. Presat de timp, fără posibilităţi de comunicare şi fără acordul puterilor aliate, sfidând pericolul căderii sale, în ultimele ore de funcţionare ale guvernului a dat dispoziţiile necesare unei dezvoltări favorabile nouă, a cursului evenimentelor din Bucovina.

Guvernul a căzut chiar a doua zi, iar ministrul de externe demisionar, C.C.Arion, avea să declare la 6 noiembrie 1918, în Parlamentul României: "Guvernul moare fiindcă a luat Bucovina. E cel mai frumos sfârşit ce se putea spera."

Aducem recunoştinţa noastră memoriei marelui om politic Ion I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, care a obţinut după grele negocieri Tratatul cu puterile aliate de la 4 august 1916 referitor la viitorul Bucovinei. Tot lui îi datorăm stabilirea condiţiilor juridice ale unirii Bucovinei, convenite cu însărcinatul cu afaceri externe al guvernului de atunci de la Cernăuţi, profesorul şi academicianul Sextil Puşcariu.

Ne închinăm memoriei tuturor acelora care au dus şi au încheiat cu succes dificilele tratative de pace de la Paris, generalului Coandă, prim-ministru al guvernului succesor, ce şi-a asumat riscul enorm a unei implicări militare cu rol de mare importanţă, Parlamentului României, ce a girat cu rapiditate şi eficienţă acţiuni în pas cu istoria acelor timpuri, Regelui Ferdinand şi armatei române, generalilor Văitoianu, Cristescu şi Zadi, care fiind în funcţii de decizie au înţeles necesitatea unor fapte ce comportau riscuri mari, dar salvatoare din perspectiva autenticului interes naţional.

În final şi într-un cuvânt, mulţumim tuturor celor care au ajutat bucovinenii să-şi împlinească unirea lor cu România. Lecţia plină de curaj şi competenţă a generaţiei de conducători din 1918 poate fi utilă clasei politice a României de azi, mai ales că, acum, intrarea în ţară a cernăuţenilor se face pe bază de viză şi departe de condiţiile de civilizaţie ale Europei secolului XXI.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu foarte mult, domnule deputat.

Îl invit acum pe domnul deputat Negruţ Clement, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte domnul Petru Călian, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţie prilejuită de Ziua Naţională a României.  

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ne mai despart doar trei zile până când fiecare român, inimă lângă inimă, va sărbători Ziua Naţională a României. Aşa cum spunea istoricul Florin Constantiniu: "Marea Unire de la 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei şi unităţii neamului."

Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă să adăpostească acest măreţ eveniment şi devine capitala de suflet a tuturor românilor. De 93 de ani, Alba Iulia este locul în care bate o singură inimă, a poporului român. Doar la Alba Iulia se poate retrăi cu adevărat momentul înălţător al Marii Uniri. Aici spiritul de unitate naţională a tuturor românilor ne învăluie pe toţi cu dragoste şi cu putere. Alba Iulia îi aşteaptă pe toţi românii, pe toţi cei care respiră aerul românismului, să poposească şi să se bucure de această sărbătoare, acolo unde s-a născut unitatea poporului român.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am onoarea şi deosebita plăcere de a vă invita pe 1 decembrie la Alba Iulia, atât în numele meu personal, cât şi a autorităţilor judeţene şi ale municipiului Alba Iulia. Aici vom putea retrăi momente măreţe ale zilei de 1 Decembrie 1918 şi vom înţelege poate mai bine importanţa acestui eveniment crucial în istoria poporului român.

Trăiască naţia română! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.  

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, vreau să vă urez să aveţi o săptămână uşoară şi foarte rodnică.

Legat de ordinea de zi, chiar dacă avem la poziţia 35, Pl-x 372/2011, este un proiect venit din zona opoziţiei, noi cerem totuşi... Înţeleg că este consens, să fie adus mai în faţă, la poziţia 8, pentru a putea fi dezbătut astăzi.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Dar la Biroul permanent, domnule vicelider, de ce n-aţi cerut acest lucru? Vă rog. A! Bun.

Supun votului dumneavoastră această propunere. Aducerea proiectului de lege de la poziţia 35 la poziţia 8.

Cine este pentru?

Vă rog să vă decideţi şi să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu un singur vot împotrivă, două abţineri şi cu o largă majoritate, propunerea a fost adoptată.

Stimaţi colegi,

Intrăm în ordinea de zi propriu-zisă.

 
Video in format Flash/IOS Solicitarea iniţiatorului de retragere a Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului cadru de împrumut între Uniunea Europeană, în calitate de Împrumutător, România, în calitate de Împrumutat şi Banca Naţională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, în valoare de maxim 1.400.000.000 euro, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011 şi la Luxemburg la 30 iunie 2011 şi a Memorandumului de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011 şi la Bruxelles la 29 iunie 2011 (BPI 952/25.11.2011). (rămasă pentru votul final)  

Pe poziţia 2 avem solicitarea iniţiatorului de retragere a Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului cadru de împrumut între Uniunea Europeană, în calitate de Împrumutător, România, în calitate de Împrumutat, şi Banca Naţională a României, în calitate de agent al Împrumutatului, în valoare de maxim 1.400.000.000 de euro, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011 şi la Luxemburg la 30 iunie 2011 şi a Memorandumului de înţelegere între Uniunea Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011 şi la Bruxelles la 29 iunie 2011.

Vreau să vă precizez că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.96 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aşa cum a fost el modificat şi completat de către Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.10/2010.

Dacă sunt observaţii. Nu sunt observaţii.

Considerăm că plenul s-a pronunţat favorabil acestei solicitări a iniţiatorului.

     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din bancă):

Nu merge la votul final?

Plenul nu este îndrituit să facă aşa ceva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Înţeleg că nu sunt observaţii. Din moment ce nu sunt observaţii...

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă,

Eu înţeleg că dumneavoastră vreţi să treceţi repede peste regulament, dar nu este corect aşa cum procedaţi şi neregulamentar. Atunci când dezbatem proiecte de lege în plenul Camerei Deputaţilor pe articole, nu e nevoie să fie cvorum de şedinţă pentru că după aceea proiectul de lege ajunge la vot final unde este cvorum de şedinţă. Acum dumneavoastră vreţi un vot. Indiferent că e consens pe un proiect de lege, dar nu poate fi un vot cât timp nu este cvorum.

Deci, dumneavoastră dacă vreţi un vot pe acest proiect de lege, aşa cum ar fi normal, sau de fapt această procedură de retragere a proiectului de lege, trebuie s-o faceţi într-o şedinţă de vot final unde avem suficienţi deputaţi, adică 166, astfel încât să fie corect. În acest moment în sală sunt 41 de deputaţi. Nu putem să adoptăm o asemenea hotărâre. Şi vă rog să respectaţi regulamentul în acest sens.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat,

M-am folosit de prevederile art.122 din regulament care spun că atunci când nu există niciun fel de obiecţie din partea plenului la cererea preşedintelui, se consideră a fi adoptată acea propunere. N-a fost niciun fel de obiecţie în plenul Camerei şi am apreciat că atâta timp cât nu există obiecţii putem considera adoptată această propunere, dar dacă dumneavoastră aveţi obiecţii, evident că această hotărâre rămâne pentru votul final care va avea loc probabil mâine.

Poziţia 3, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS Solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative privind completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 618/2011). (rămasă pentru votul final)  

Avem solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative privind completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare.

Sunt observaţii? Nu avem observaţii.

Şi această solicitare rămâne pentru votul final.

Proiectul de la poziţia 4 rămâne pentru mâine, conform ordinii de zi aprobate.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.1 din 05/01/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 552/2011). (rămasă pentru votul final)  

La poziţia 5 avem Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Domnule secretar Kötő, vă rog să prezentaţi punctul de vedere al comisiei sesizată în fond. Domnule vicepreşedinte. Vă cer scuze pentru diminuarea gradului.

Domnul vicepreşedinte Kötő, din partea Comisiei pentru învăţământ.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Kötő Josif:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorată asistenţă,

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale.

Pentru întocmirea raportului, comisia a analizat avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi avizul Consiliului Legislativ.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 în sensul suportării de la bugetul de stat a 50% din cheltuielile ocazionate de naveta cadrelor didactice, fiind propus spre abrogare textul potrivit căruia aceste cheltuieli se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 16 deputaţi din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi ale art.92 alin.(8) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

În raport de obiectul şi conţinutul ei, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 9 noiembrie 2011, comisia, cu 9 voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 2 abţineri, propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative din următoarele considerente: transferarea acestor cheltuieli de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale la bugetul de stat, şi anume de la finanţarea complementară la finanţarea de bază, ar duce la crearea unor probleme tehnice în ceea ce priveşte evidenţa cadrelor didactice din fiecare judeţ care ar putea beneficia de decontarea navetei, alocarea sumelor necesare pentru fiecare judeţ în parte şi dificultatea realizării decontării propriu-zise.

Propunerea legislativă nu prevede sursele de finanţare necesare acoperirii a 50% din cheltuielile ocazionate de naveta cadrelor didactice, aşa cum prevede alin.(1) al art.15 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule vicepreşedinte, vă mulţumesc şi eu.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină. Nu avem intervenţii.

Stimaţi colegi,

Vă rog să observaţi că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestei iniţiative legislative.

Într-o asemenea situaţie urmează să procedăm conform prevederilor art.104 din regulament, potrivit cărora dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau propunerii legislative, după încheierea dezbaterilor generale se poate trece la vot.

Votul va avea loc în prima şedinţă de vot final.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea alin.(3) al art. 76 din Legea nr. 215/2001 (Pl-x 553/2011). (rămasă pentru votul final)  

Punctul 6. Propunerea legislativă privind completarea alin.(3) al art. 76 din Legea nr. 215/2001.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doreşte.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică. Domnul preşedinte Gherasim, vă rog să poftiţi să susţineţi raportul comisiei sesizate în fond.

Îl avem pe domnul deputat Iorguş.

Domnule deputate, vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Zanfir Iorguş:

Domnule preşedinte,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind completarea alin.(3) al art. 76 din Legea nr. 215/2001.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ iniţiativa legislativă.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art.76 alin.(3) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, angajaţilor din cadrul instituţiilor din administraţia publică locală cu atribuţii privind relaţii cu publicul să li se aplice o majorare salarială cu 10% pentru cunoaşterea limbii materne a minorităţii respective.

Din totalul de 28 de membri ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au participat la dezbateri 23 de deputaţi, iar cu o majoritate de voturi şi o abţinere, membrii comisiei au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind completarea alin.(3) al art. 76 din Legea nr. 215/2001.

Fac precizarea că propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Deci, în concluzie, propune respingerea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

În concluzie, comisia propune respingerea.

Stimaţi colegi,

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină.

Domnule profesor, îmi pare rău că nu vă pot oferi cuvântul. (Se adresează domnului deputat Anghel Stanciu.)

Într-o asemenea situaţie, vă rog să observaţi că sunt din nou îndeplinite condiţiile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Poziţia 7 rămâne pentru mâine.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 372/2011). (rămasă pentru votul final)  

Poziţia 8, fosta poziţie 35, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Da, vă rog, doamna deputat Gorghiu. Vă ascultăm cu maximă atenţie, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este un proiect agreat cu structurile asociative din România, agreat cu reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare şi inclusiv cu avizul Ministerului Justiţiei. Obiectul e unul foarte simplu: eliminarea anumitor disfuncţionalităţi din Ordonanţa nr.26/2000 care reglementează activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor. Şi cred că punctul nevralgic din această iniţiativă legislativă este eliminat, în sensul în care o asociaţie sau fundaţie nou înfiinţată sau care există în funcţiune, care are denumiri identice sau extrem de asemănătoare cu cele ale instituţiilor publice şi ale autorităţilor publice, să fie în imposibilitatea de a mai funcţiona; şi întreg mecanismul juridic pentru eliminarea acestor disfuncţionalităţi.

Ăsta este motivul pentru care o să vă rog ca mâine, la votul final, să susţineţi această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

A fost iniţiatorul, doamna deputat Alina Gorghiu.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul secretar Andronache. Vă rog să prezentaţi raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.

Potrivit art.75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, această iniţiativă legislativă.

Guvernul României iniţial a depus un punct de vedere prin care se arăta că nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. În cursul dezbaterilor din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Guvernul şi-a schimbat punctul de vedere, în sensul susţinerii acestei iniţiative în urma amendamentelor adoptate în cadrul comisiei.

Comisiile pentru drepturile omului şi cea pentru administraţie au dat un aviz negativ pe această iniţiativă legislativă.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de către iniţiator.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule secretar.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul. Dacă nu, stimaţi colegi, vă rog să urmăriţi cu atenţie raportul comisiei sesizate în fond, cu amendamentele admise, pentru a putea interveni dacă veţi aprecia că este necesar.

La nr.crt.1 din raport, dacă sunt observaţii. Nu avem.

La numărul 2, dacă sunt intervenţii. Numărul 3. Numărul 4.

Domnule profesor, vreţi să luaţi cuvântul? Nu. Îmi pare rău. Credeam... (Se adresează domnului Vasile Popeangă.)

La nr.crt.5? Numerele 6, 7, 8, nu avem intervenţii.

Nr.crt.9. Nu mai sunt intervenţii.

Raportul comisiei a fost dezbătut de la un capăt la celălalt.

Propunerea legislativă rămâne pentru votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii (PL-x 210/2011). (rămas pentru votul final)  

În continuare, punctul 8, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii.

Potrivit art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

Vom trece de-îndată la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul.

Îl avem pe domnul ministru Valentin Iliescu.

Vă rog, domnule coleg, poziţia Guvernului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Prin proiectul de lege aflat în dezbaterea Camerei se are în vedere redefinirea funcţiilor inspecţiei muncii în acord cu dinamica legislaţiei europene şi a prevederilor convenţiilor ratificate de ţara noastră, precum şi cu necesitatea adaptării la noile cerinţe legate de reorganizarea instituţiilor publice.

Astfel, proiectul a fost elaborat cu scopul de a asigura aplicarea prevederilor legale, generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei.

Apreciez în mod deosebit amendamentele care au dat mai multă consistenţă textului în comisia de specialitate, motiv pentru care vă rog, doamnelor şi domnilor deputaţi, să fiţi de acord cu raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule ministru.

Din partea comisiei sesizată în fond, Comisia pentru muncă, domnul preşedinte Paul Victor Dobre.

Domnule coleg, vă urmărim cu atenţie şi urmărim cu atenţie raportul comisiei.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii a fost retrimis comisiei, în vederea întocmirii unui nou raport.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 10 octombrie 2011, comisia a hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, şi întocmirea unui raport de înlocuire.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare redefinirea funcţiilor inspecţiei muncii, în acord cu dinamica legislaţiei europene şi a prevederilor convenţiilor ratificate de ţara noastră, precum şi cu necesitatea adaptării la noile cerinţe legate de reorganizarea instituţiilor publice.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituţia României, republicată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, comisia propune adoptarea, cu modificări, a proiectului de lege, şi amendamentele urmează.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să rămâneţi la microfon şi să propuneţi şi timpul alocat pentru dezbaterea pe articole, fiind în procedură de urgenţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

5 plus un minut pe amendament.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Supun atenţiei dumneavoastră propunerea domnului preşedinte.

Vă rog să votaţi.

Cu 33 de voturi împotrivă, 29 voturi pentru şi două abţineri, propunerea nu a fost adoptată.

Domnule preşedinte Paul Victor Dobre,

Domnilor colegi,

Vă rog să-l lăsaţi pe domnul preşedinte să mă urmărească.

Timpii propuşi nu au fost aprobaţi.

Vă rog să faceţi o altă propunere.

Doar timpi pentru dezbaterea pe articole.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Aţi auzit a doua propunere. Vă rog să vă exprimaţi prin vot faţă de această propunere.

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

De data aceasta, 73 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere.

Propunerea a fost adoptată.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Nu sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Într-o asemenea situaţie, trecem la dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond.

Dacă la titlul legii - nr.crt.1 - sunt observaţii, sunt intervenţii? Nu avem.

Nr.crt. 2, 3, 4, 5, 6, 7 - nu avem. Adjudecate.

Nr.crt. 8 - nu sunt observaţii.

Nr.crt. 9 - nu sunt observaţii.

Nr.crt.10, 11, 12, 13, 14 - nu avem nici aici observaţii.

Nr.crt. 15 - nu sunt observaţii.

Nr.crt. 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31 - ultimul amendament al comisiei din raport.

Raportul comisiei a fost dezbătut.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Poziţia 9. Doamna preşedinte mi-a comunicat că nu este raportul finalizat. În consecinţă, rămâne pentru mâine, dacă mâine avem raportul finalizat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate (PL-x 181/2011). (rămas pentru votul final)  

Poziţia 10 - Proiectul de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul secretar de stat Eugen Curteanu, din partea Ministerului Dezvoltării.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen-Dicones Curteanu (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării şi Turismului):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Acest proiect de act normativ vizează reglementarea cadrului general privind regulile de amplasare şi de autorizare a mijloacelor de publicitate, pornind de la faptul că actele normative în vigoare ce reglementează domeniul activităţii de publicitate nu oferă un cadru reglementat coerent şi corelat, care să acopere şi aspectele de calitate, coerenţa arhitecturală, siguranţa mediului construit şi natural, protecţia peisajelor, monumentelor istorice şi zonelor protejate.

Lucrul acesta l-am spus şi acum două săptămâni, când am făcut iniţial prezentarea actului normativ supus atenţiei dumneavoastră. El a fost retrimis în comisie pentru anumite corelări. Aceste corelări s-au făcut, drept pentru care, vă rog să fiţi de acord cu acest act normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule ministru.

Din partea comisiei sesizate în fond. De serviciu, astăzi, domnule deputat, vă rog să prezentaţi raportul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Zanfir Iorguş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor, din 8 noiembrie 2011, Proiectul de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate PL-x 181/2011 a fost trimis Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport.

Pentru acest proiect de lege s-a întocmit raportul nr.26/152/26.07.2011, prin care s-a propus adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise şi respinse.

La întocmirea raportului suplimentar, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, avizul favorabil - cu un amendament admis şi amendamente respinse - al Comisiei pentru industrii şi servicii specifice.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, după cum s-a spus, stabilirea cadrului general privind regulile de amplasare şi de autorizare a mijloacelor de publicitate.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise şi amendamentele respinse, astfel cum sunt redate în anexa la prezentul raport suplimentar.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 deputaţi, din totalul de 28 de membri ai comisiei.

Raportul suplimentar al comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Facem precizarea că Senatul a respins proiectul de lege, în şedinţa din 6 aprilie 2011.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, foarte mult, domnule deputat.

Avem la dezbateri generale pe domnul profesor Dumitrescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule profesor doctor, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Astăzi avem în faţă, prin acest proiect de lege, un proiect de lege extrem de important.

În 20 de ani, în România, problema aceasta, a reclamei, a fost tratată conform unor interese de moment, iar modul în care arată România - oraşele României, şoselele României -, modul în care se amplasează aceste mijloace de informare, într-un fel, este şi abuziv, şi o pată pe obrazul oraşelor, nu mai zic de Capitala României.

Şi de ce vă spun acest lucru? Ca să vă trezesc interesul, pentru că pe noi, parlamentarii, ne interesează ce se întâmplă cu această publicitate numai când este vorba de publicitatea electorală, în campanie. Dar vreau să vă spun că, spre deosebire de toate celelalte capitale importante ale Uniunii Europene, noi suntem o ţară, din acest punct de vedere, aproape bananieră, cu panotajul acesta, cu mesh-urile acestea uriaşe care apar pe clădiri, care apar în orice loc, fără niciun fel de restricţie.

Vreau să vă spun că nu sunt foarte îngrijorat că acest text de lege ar putea să reprezinte un pas înainte.

Sunt îngrijorat însă de maniera cum se propune adoptarea acestui proiect de lege. El era undeva foarte în spate. L-aţi adus, iarăşi, pe şest, rapid, pentru a fi pus mâine la vot, fără să putem să dezbatem.

Am avut aici un secretar de stat - şi o să-l spun, şi o să-i cer, că avem dreptul ăsta, să punem întrebări - care a venit şi ne-a spus, ca de altfel şi domnul secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, că s-a întocmit un raport în legătură cu acesta, am văzut proiectul de lege, ar fi bine să-l votăm.

Şi eu îl rog să vină aici, la microfon, să răspundă la următoarele întrebări: ţinând cont de ceea ce este cu adevărat relevant în domeniul reclamei, că din ce în ce mai mult această reclamă nu se mai face sub forma panotării cu mesh-uri ş.a.m.d., că este vorba de panotarea cu leduri, că este vorba despre mijloace moderne, care sunt şi mai puţin perturbatoare în ceea ce priveşte imaginea clădirilor, a oraşelor şi a locurilor unde se amplasează acestea.

Vreau să ştiu ce se întâmplă cu panotajul care există deja. Ştim că autorităţile locale au dat pentru zeci de ani de acum încolo, pe diverse interese, aceste spaţii de publicitate diverselor societăţi, care, nu ştiu, se vor supune unor reguli noi?

Deci, domnule secretar de stat, vreau să veniţi în faţa Parlamentului şi să ne spuneţi, ce aduce acest proiect de lege, aşa cum ar fi fost normal într-o prezentare a iniţiatorului. Dumneavoastră aţi uitat că trebuie să aveţi şi subiect, şi predicat în momentul în care prezentaţi un proiect de lege, să ne spuneţi ce modificări aduce faţă de vechea legislaţie, care este raportul acestei noi legislaţii faţă de tot ceea ce autorităţile locale ş.a.m.d. au închiriat deja aceste spaţii, dacă această piaţă - pentru că este o piaţă - este în acest fel reglementată ca ea să nu fie o piaţă dominantă din partea a două, trei, patru, cinci societăţi care au posibilitatea să deţină controlul, şi mă interesează să ştiu dacă aceste prevederi se înscriu în prevederile europene cu privire la protecţia monumentelor istorice, a siturilor, a locurilor de amplasare, adică spuneţi-ne nişte lucruri pentru care să mă faceţi pe mine să votez această lege şi să nu-mi pun mari semne de întrebare legate de faptul că de pe locul 78, tam-nesam, aşa, la moment de întuneric şi de jumătate de oră înainte de a trece la întrebări şi interpelări se aduce pe ordinea de zi, da?

Vreau aceste răspunsuri de la domnul secretar de stat, conform posibilităţilor pe care le avem la dezbaterile generale de a pune întrebări. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tot în cadrul dezbaterilor generale, vreau să fac câteva precizări, ca să nu existe niciun dubiu asupra modului în care s-a derulat dezbaterea acestui act normativ.

Fac precizarea că acest act normativ a fost retrimis la comisie. De asemenea, au fost discuţii în ambele tururi, să spun aşa, de desfăşurare a analizei amendamentelor în Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, iar prin prisma faptului că astăzi îl avem pe acest punct al ordinii de zi, nu este nimic pe şest, nu este nimic pe întuneric făcut. Efectiv, în urmă cu trei săptămâni, am cerut aducerea acestui punct mai în faţă, iar plenul - care este suveran - a votat pentru.

Ulterior sigur că v-aţi opus, însă această poziţie a rămas, în mod firesc, într-un stadiu avansat.

În rest, în privinţa necesităţii adoptării acestui proiect de lege, cred că nu există niciun dubiu, deoarece autorităţile locale aşteaptă de multă vreme o lege care să reglementeze acest, să spun aşa, business, acest sector extrem de important, cel publicitar. Or, din momentul în care nu avem o lege clară, atât de aşteptată, sigur că este greu să se ia decizii la nivelul consiliilor locale şi nu numai.

Fapt pentru care, Grupul parlamentar al PDL va vota acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai sunt şi alte intervenţii din rândul celorlalte grupuri parlamentare? Nu avem.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea pe articole a raportului comisiei sesizate în fond.

Dacă la nr.crt.1 sunt observaţii?

Nr.crt. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13.

Dacă la poziţia 14 sunt observaţii?

La poziţia 15?

La poziţia 16 sunt observaţii? Vă rog să interveniţi la poziţia nr.16 - art.12.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Ştiţi cum se spune la ţară? Daţi nesimţirea jos din copac!

Deci, domnilor colegi, am rugat, şi sunt parlamentar al Parlamentului României, să mi se răspundă la nişte întrebări de către un secretar de stat. Citiţi în regulamentul pe care dumneavoastră îl aveţi acolo, la dreapta, şi-l folosiţi, în care se spune foarte clar că avem dreptul să punem întrebări, da? Ne luaţi acest drept, şi acest drept, chiar şi acest drept, pe lângă celelalte pe care ni le-aţi luat? Nu am zis să vină doamna ministru, am fost un băiat elegant. Am zis să răspundă secretarul de stat la nişte întrebări.

De ce treceţi dumneavoastră la... Aţi supus plenului la vot ca să nu răspundă la întrebări? Atunci de ce treceţi peste această solicitare a mea?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Era o chestiune de procedură. Eram la art.12. Dacă la acest articol aveţi observaţii, domnule coleg?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Da, domnule, daţi nesimţirea jos din copac!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule profesor, regret limbajul dumneavoastră lipsit de eleganţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Deci, domnule coleg, pentru mine eleganţa de limbaj poate să existe, dar eleganţa de încălcare a democraţiei nu pot s-o accept.

Deci, domnule preşedinte, nu m-am referit la dumneavoastră, m-am referit la un principiu. Nu v-am spus dumneavoastră ceva, dar este inadmisibil ca dumneavoastră să nu daţi curs unei solicitări perfect prevăzute în statut. Daţi-mi o explicaţie, fără să daţi jos nimic din copac, dar daţi-mi o explicaţie! Nu am vrut eu, şi atunci pot să înţeleg. Pot să înţeleg, dom’ne, asta este, ce să fac? Dumneavoastră aveţi conducerea de şedinţă. Pentru care motiv nu mi se răspunde la această solicitare.

V-am întrebat pe dumneavoastră, şi vă întreb: de ce a fost adusă de pe locul şaptezeci şi cât era, şi s-a pus pe locul 4 sau 5 sau cât suntem acum, 6, la dezbateri, şi asta este o întrebare. Locul 10.

Este o întrebare. Puteţi să-mi răspundeţi la această întrebare, pentru că sunteţi conducerea şedinţei astăzi. Astea sunt întrebările. Dar, dacă veţi continua să spuneţi că suntem la articolul nu ştiu care şi trecem mai departe, sigur că eu nu voi mai reveni la acest microfon, dar rămâne cum am discutat în legătură cu "copacul".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Dacă există vreun lider de grup parlamentar care doreşte să explice de ce a fost adus pe poziţia 10 acest proiect de lege? Nu avem.

Domnilor colegi,

Dacă la art.12, din poziţia 16, dacă mai sunt şi alte intervenţii? Nu avem.

La poziţiile 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44 nu sunt intervenţii.

La poziţiile 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65 sunt articole şi poziţii fără amendamente.

La poziţia 66 dacă sunt observaţii? Nu avem.

La poziţia 67 este un articol nemodificat, art.50.

La poziţia 68 avem amendamente ale comisiei. Nu sunt observaţii.

La poziţia 69 nu sunt amendamente.

La poziţia 70 - art.52 - sunt amendamente. Dacă sunt intervenţii? Nu avem.

Poziţia 71, 72 - cu multe amendamente - nu sunt intervenţii.

Poziţia 73, 74, 75, 76 - art.58 - este un amendament. Dacă sunt alte observaţii? Nu avem observaţii.

Proiectul de lege şi raportul, stimaţi colegi, a fost adoptat.

Rămâne pentru votul final.

Avem acum Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2011.

Domnule preşedinte Stan, vă rugăm să prezentaţi pe scurt raportul, domnule coleg.

Lăsăm câteva minute raportul, până când domnul preşedinte ...

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată (PL-x 328/2011). (rămas pentru votul final)  

Trecem la poziţia 12 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

Potrivit art.115, suntem în procedură de urgenţă.

Urmează deci ca această iniţiativă să o dezbatem de îndată.

Îl rog pe domnul secretar de stat Ion Ghizdeanu să prezinte poziţia Guvernului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu (preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare acordarea unor înlesniri, sub forma eşalonărilor de plată, pentru obligaţiile fiscale administrate de ANAF persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare. Înlesnirile sub forma eşalonărilor la plată se pot acorda la cererea contribuabilului pe o perioadă de cel mult 5 ani.

Având în vedere prevederile acestui proiect de lege, care prezintă un sprijin important pentru mediul de afaceri, Guvernul - prin Ministerul Finanţelor Publice - vă adresează rugămintea de a se adopta proiectul de lege în forma adoptată de Senat.

Şi, cu această ocazie, subliniez şi acordul Guvernului - prin Ministerul Finanţelor Publice - pentru raportul comisiei de specialitate şi pentru amendamentul propus.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule secretar de stat,

Vă mulţumim şi noi.

Din partea comisiei sesizate în fond, doamna preşedinte Maria Barna. Aşteptăm cu interes raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Doamnă preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu adresa PL-x 328/16 mai 2011 am fost sesizaţi pentru a discuta acest proiect foarte important.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare acordarea unor înlesniri, sub forma eşalonării la plată, pentru obligaţiile fiscale administrate de ANAF persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare.

Înlesnirile sub forma eşalonării la plată se pot acorda la cererea contribuabilului pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar în termen de 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu privind eşalonarea la plată, contribuabilii trebuie să constituie garanţii, care pot consta în mijloace băneşti, consemnate pe numele contribuabilului la dispoziţia organului fiscal, fie scrisoare de garanţie bancară, instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor proprietatea contribuabilului, încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal.

Garanţiile constituite trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 40% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi este de competenţa decizională a Camerei.

În urma dezbaterii, în şedinţa din data de 7.11.2011, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, în forma adoptată de Senat.

 
     

Şedinţa a fost condusă în continuare de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Vă rog, domnule deputat Neacşu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru început, aş putea spune că, fără a intra într-o analiză mai profundă a acestui proiect normativ, el ar fi unul benefic.

Dar, din nefericire, nu pot să spun asta, pentru că este inaplicabil. Şi dacă vreţi, în primul rând, mi-aş permite să-l întreb pe domnul secretar de stat dacă poate să ne spună câte unităţi economice, câţi agenţi economici au apelat până acum la această măsură?

Şi, înainte de a primi răspunsul Domniei Sale, am să vă spun că, din discuţiile cu agenţii economici din zona de unde provin, inaplicabilitatea rezidă din următoarele considerente: în primul rând, garanţiile care sunt solicitate sunt aceleaşi, şi la acelaşi nivel, şi de aceeaşi factură, ca pentru orice credit normal, şi un agent economic care nu are bani pentru a-şi putea refinanţa activitatea sau pentru a-şi finanţa dezvoltarea activităţii, investiţională sau de bază, ar merge la bancă exact în aceleaşi condiţii pe care dumneavoastră le propuneţi pentru plata acestor arierate.

Am văzut în expunerea de motive că volumul arieratelor fiscale executabile a crescut în anul 2009 faţă de 2008, cu 32%, şi în anul 2010 faţă de 2009, cu 20%.

Evident că din acest considerent măsura ar fi trebuit să fie una benefică. Dar, solicitându-se o garanţie de 40% pentru datoria de bază, pentru dobândă de 100% plus 40%, adică 140% garanţii, aceasta este inacceptabil.

Mai mult decât atât, dobânzile solicitate pentru a fi plătite în această perioadă sunt, evident, la nişte niveluri împovărătoare care fac, aşa cum am spus, inacceptabilă şi inaplicabilă această măsură.

Făcând calcule, am constatat că acea dobândă de 0,03% înseamnă 10,95 în rată anualizată, iar dobânda de 0,04 înseamnă 14,60, aceasta în condiţiile în care dobânda de referinţă este la 6%, iar dobânzile băncilor comerciale se învârt undeva între 8 şi 11.

Deci statul face facilităţi luând bani mai mult decât în situaţia în care agentul economic ar merge să se împrumute la bancă.

Aşa cum am mai spus-o şi cu alt prilej, drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Şi de această dată această intenţie nu şi-a atins scopul, iar faptul că încercăm să venim în faţa mediului de afaceri cu nişte măsuri care sunt inaplicabile este şi dezonorant şi neserios. Acesta este motivul pentru care noi nu vom vota acest proiect normativ.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Petru Călian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petru Călian:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este evident faptul că opoziţia trebuie să critice orice bună intenţie venită din partea puterii. Apreciem acest lucru, însă, din păcate pentru colegii din opoziţie, de această dată nu au dreptate decât parţial, eventual. Şi am să spun de ce: în baza acestei ordonanţe care vizează până la urmă înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul de stat, au beneficiat de aceste prevederi câteva mii de persoane fizice şi juridice, deoarece actul normativ ajută atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice.

De asemenea, pe lângă aceste eşalonări la plată, această ordonanţă mai are şi alte beneficii, iar modificările aduse au fost discutate îndelung cu mediul de afaceri şi agreate inclusiv de mediul de afaceri din România. Şi aş da un singur exemplu: modul de stingere a datoriilor. Este evident faptul că modificarea referitoare la această problemă este una pozitivă şi ajută enorm şi, mai mult de atât, dacă vreţi, creează un act de dreptate atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.

În consecinţă, această măsură luată de Guvernul Boc este una benefică, este una pozitivă pentru mediul de afaceri, iar Grupul parlamentar PDL va vota această lege de aprobare a ordonanţei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Dacă doriţi să daţi răspunsul la întrebarea formulată? Nu există. Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea Raportului privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2011.  

Revenim la poziţia 11, Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2011.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2011, comisia şi-a desfăşurat activitatea atât în cadrul celor 63 de şedinţe în plen, stabilite conform programului de lucru hotărât de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, cât şi în cadrul subcomisiilor sale de analiză.

În semestrul I al anului 2011 s-au înregistrat la comisie 450 de dosare, au fost primiţi în audienţă 35 de cetăţeni şi au avut loc 15 audieri în cadrul plenului acesteia.

Un număr de 114 memorii adresate comisiei se referă la domeniul justiţiei.

Acestea au fost remise, pentru analiză şi soluţionare, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi diverselor structuri ale parchetelor.

Petenţii au relatat în cuprinsul memoriilor posibile încălcări ale deontologiei profesionale, diverse aspecte privind arestarea preventivă şi cercetarea abuzivă prin folosirea violenţei psihice şi fizice, nerespectarea prevederilor procedurale penale şi civile, tergiversarea nejustificată pe perioade îndelungate de timp a finalizării dosarelor, neluarea în considerare a probelor administrate în apărare de către persoanele anchetate, nelegalitatea sentinţelor de condamnare sau achitare a inculpaţilor din dosarele penale soluţionate de instanţele de judecată. Majoritatea acestor sesizări au avut la bază suspiciuni şi chiar unele indicii de superficialitate ori acte de corupţie a magistraţilor care au avut spre finalizare asemenea cazuri.

O altă parte a petiţionarilor au reclamat faptul că, mai ales în faza de urmărire penală, nu se garantează dreptul la apărare. Autorului infracţiunii nu i se aduce la cunoştinţă învinuirea, nu i se acordă termene rezonabile pentru a pregăti şi exercita apărarea, iar prezentarea materialului de urmărire penală este formală. În multe cazuri se dispune trimiterea în judecată fără să se fi procedat la citarea şi ascultarea inculpatului, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror.

Dintre sesizările adresate în această materie comisiei noastre, dintre cele mai elocvente în sensul gravităţii situaţiilor prezentate şi a atitudinii unor autorităţi judecătoreşti în soluţionarea lor, prezentăm memoriul înregistrat cu nr.15770, din 5.05.2011, prin care Societatea Comercială "TRANZITOUR" - S.A. Piatra-Neamţ se referă la o plângere penală înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect numeroase abuzuri cu caracter infracţional la care este supusă petiţionara din partea primarului municipiului Piatra-Neamţ, domnul Gheorghe Ştefan, iar dintre acestea menţionăm refuzul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi alte fapte a căror soluţionare intră în sfera de competenţă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Lucrarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Serviciului teritorial al DNA Bacău. Din răspunsurile primite de la aceste instituţii, rezultă că faptele de care este acuzat primarul municipiului Piatra-Neamţ nu au fost soluţionate. Din acest motiv, apreciem că putem suspiciona autorităţile judecătoreşti de tergiversare nejustificată a soluţionării acestui caz.

Un număr de 64 de petiţii, din totalul celor 450 înregistrate la comisie, se referă la problemele de natură socială cu care se confruntă petenţii.

Memoriile cetăţenilor români care reclamă modul în care casele teritoriale de pensii le stabilesc drepturile de pensie sau le recalculează aceste drepturi continuă să deţină cea mai mare pondere, 36% din totalul petiţiilor privind sfera drepturilor de natură socială.

Remarcăm creşterea numărului petiţiilor militarilor în rezervă şi în retragere, care reclamă activitatea casei sectoriale de pensii MApN sau consideră noua legislaţie în domeniul pensiilor militarilor ca fiind injustă şi insuficient pregătită. În acest sens s-au exprimat reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MApN şi MAI din Bucureşti, în cursul audierii lor de către comisie în cursul lunilor februarie şi martie a.c., precum şi alţi pensionari militari care au trimis memorii în nume personal.

Numărul memoriilor care reclamă abuzuri în domeniul relaţiilor de muncă şi al drepturilor de natură salarială se menţine ridicat (peste 22% din totalul petenţilor cu probleme de natură socială), mai ales în cazul concedierilor considerate abuzive în sfera instituţiilor şi companiilor din sectorul public. O bună parte a petenţilor reclamă conducerile instituţiilor publice care ar fi săvârşit abuzuri şi erori de interpretare a actelor normative, conform cărora s-au făcut restructurări instituţionale sau s-au organizat concursuri pentru ocuparea unor posturi. Este cazul memoriului adresat comisiei de către domnul Trofin Nicolae din Iaşi (memoriul nr.15.509), situaţie în care - în urma demersurilor noastre legale şi regulamentare pe lângă Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici - petentul a fost repus în drepturi.

Modificările legislative rapide din domeniul social şi comunicarea insuficientă a autorităţilor guvernamentale cu publicul vizat sunt cauzele principale ale creşterii numărului de petenţi care se adresează comisiei cu sesizări privind, spre exemplu, reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din pensiile celor care fie beneficiază de prevederile legilor cu caracter reparatoriu, fie de cele ale legislaţiei privind protecţia persoanelor cu handicap.

Recomandăm Guvernului României să găsească o cale de comunicare a informaţiilor esenţiale privind noua legislaţie adoptată şi care modifică cuantumul drepturilor de natură socială.

În perioada analizată, numărul petiţiilor adresate comisiei şi care au fost soluţionate favorabil în urma demersurilor efectuate a crescut, ponderea acestora în totalul petiţiilor cu tematică socială fiind de 32%.

Referitor la capitolul administraţie publică, s-au înregistrat în evidenţa comisiei, în primul semestru al anului 2011, un număr de 29 de memorii, vizând săvârşirea unor eventuale abuzuri, atât la nivelul reprezentanţilor aleşi (primari şi consilieri), dar şi de către funcţionari publici din cadrul acestor instituţii.

În majoritatea cazurilor, sesizările se referă la aprobarea executării unor construcţii, cu încălcarea dreptului de proprietate, la nerespectarea normelor care reglementează domeniul achiziţiilor publice, ori nereguli în activitatea comisiilor locale de aplicare a fondului funciar şi încălcarea legislaţiei privind eliberarea unor acte administrative.

Cu titlu de exemplu, menţionăm memoriul adresat comisiei de către Directorul General al "ROMSILVA", care reclamă ca ilegală reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra 11.144 ha de teren cu vegetaţie forestieră, în favoarea Asociaţiei Societatea Forestieră Anonimă Nădrag, din judeţul Timiş şi care ne solicită analiza oportunităţii constituirii unei comisii parlamentare de anchetă, menită să cerceteze inclusiv modul în care autorităţile reprezentative au asigurat apărarea intereselor statului în faţa instanţei judecătoreşti.

Cu ocazia audierilor ce au avut loc în comisie, atât a reprezentaţiilor regiei, cât şi a prefectului judeţului Timiş şi a primarului comunei Nădrag, în calitatea lor de preşedinţi ai comisiilor de fond funciar, judeţeană şi locală, comisia a reţinut o serie de aspecte ce ridică serioase semne de întrebare atât în planul aplicării normei juridice, cât şi în cel al săvârşirii unor fapte cu posibile conotaţii penale.

Astfel, susţinerile regiei, referitoare la lipsa vocaţiei succesorale şi, implicit, a dreptului de proprietate nu au putut fi contrazise nici de prefectură, dar nici de primar, iar procedura administrativă derulată la nivelul ambelor comisii de fond funciar dezvăluie serioase lacune în ceea ce priveşte respectarea cadrului legal aplicabil, care nu permite interpretări şi derogări de la normă.

Reţinând şi faptul că situaţii similare se regăsesc şi în alte zone din ţară (ca de exemplu: Vrancea, Suceava, Harghita etc.), membrii comisiei au considerat oportună promovarea către plenului Camerei Deputaţilor a cererii privind încuviinţarea constituirii unei subcomisii de anchetă parlamentară, având ca obiect efectuarea de cercetări privind legalitatea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri cu vegetaţie forestieră, în suprafaţă de peste 562.000 ha, proprietatea statului român, aflate în administrarea "ROMSILVA", desfăşurată la nivelul comisiilor locale şi judeţene de fond funciar.

Plenul Camerei Deputaţilor, luând în discuţie cererea comisiei noastre, a apreciat în urma dezbaterilor ocazionate de acest prilej, că nu sunt întrunite condiţiile de fond care să justifice constituirea unei astfel de comisii şi, în consecinţă, iniţiativa a fost respinsă prin votul majorităţii deputaţilor.

Cu toate acestea, în condiţiile în care s-au primit noi memorii cu acelaşi obiect, fapt ce dovedeşte că starea de lucruri de la Nădrag poate avea valenţele unui fenomen generalizat, comisia şi-a propus să continue cercetările conform competenţelor specifice, date de Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Cu toate că plenul comisiei a purtat cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor numeroase dialoguri menite să ofere o abordare mai eficientă a modului de analiză şi soluţionare a numeroaselor dosare aflate pe rolul acestei autorităţi, am constatat şi în această perioadă că multe din răspunsurile ANRP-ului sunt formale, fără a da nicio perspectivă asupra momentului soluţionării efective.

În domeniul învăţământului comisia a fost din nou sesizată în legătură cu imposibilitatea unor studenţi de a obţine diploma de licenţă de la Universitatea "Spiru Haret". În acest sens relevant este Dosarul nr.15.895/27.06.2011 - care cuprinde memoriul adresat comisiei noastre de Gempalia Eugenia din Tulcea, absolventă a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Pe baza adeverinţei eliberate de universitate s-a înscris la un curs de masterat, iar pentru susţinerea examenului de disertaţie a înaintat Universităţii "Spiru Haret" o cerere de eliberare a diplomei de licenţă, în urma căreia a fost informată că Ministerul Educaţiei "nu a aprobat tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licenţă". Memoriul a fost remis Ministerului Educaţiei în iulie a.c. şi, deşi s-a făcut şi revenire, încă nu s-a primit un răspuns. Comisia va invita ministrul educaţiei pentru a prezenta personal răspuns la acest memoriu.

În domeniul sănătăţii, comisia a primit memorii în care sunt semnalate o serie de presupuse ilegalităţi săvârşite de medici, conducerile unor spitale sau reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate.

Astfel, în memoriul doamnei Marinescu Felicia din Bucureşti sunt reclamate nemulţumiri în legătură cu unele penalităţi pentru asigurarea de sănătate.

Prin răspunsul primit până la urmă de la Casa Naţională de Sănătate ni s-a adus la cunoştinţă că s-au luat măsuri pentru clarificarea şi rezolvarea problemei sesizate de petiţionară.

Am ţinut să semnalăm aceste elemente, fiind ferm convinşi că exercitarea dreptului fundamental de petiţionare al cetăţenilor, consacrat constituţional, ne obligă pe toţi la abordarea cu maximă responsabilitate a problemelor pe care le semnalează cetăţenii şi care într-un stat de drept grevează asupra bunului mers al societăţii.

În ceea ce priveşte relaţia comisiei noastre cu autorităţile competente, cu analiza pe fond a aspectelor sesizate în petiţii, s-a constatat că există un număr mare de petiţii, 76, la care nu s-au primit răspunsuri în termenul de 30 zile prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor şi de Legea nr.233/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Din totalul celor 450 de petiţii înregistrate la comisie pe semestrul I al anului 2011, ca urmare a memoriilor trimise de cetăţeni sau instituţii sau rezultate în urma audierilor în comisie, un număr de 33 mai sunt în curs de soluţionare la această dată, urmând să se acţioneze pentru rezolvarea acestora. Trebuie să subliniem faptul că în proporţie de 18% petiţiile au fost întemeiate, autorităţile competente dispunând soluţii favorabile.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă sunt observaţii pe marginea acestui raport? Nu sunt. Atunci, luăm act.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale (PL-x 503/2011). (rămas pentru votul final)  

Intrăm în următorul punct, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale.

Este procedură de urgenţă.

Iniţiatorul? Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare aplicarea taxării inverse cu începere de la 1 iunie 2011 a comercializării unor categorii de cereale şi plante tehnice, ca măsură pentru combaterea fraudei fiscale. Este vorba despre o altă măsură, în sprijinul unui sector important şi prioritar al economiei, producţia agricolă, una din măsurile care au avut impact şi au stimulat comercializarea oficială a producţiei agricole.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine raportul de adoptare al comisiei de specialitate şi adresează rugămintea de a fi adoptat acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc şi eu.

Raportul comisiei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Raport asupra Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale.

Cu adresa PL-x 503 din 5 septembrie 2011, Biroul permanent a sesizat Comisia pentru buget, finanţe şi bănci cu acest proiect de lege.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

În şedinţa din data de 28 iunie 2011, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale.

La dezbaterea proiectului de lege în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au participat 28 de deputaţi, din totalul celor 33 de membri ai comisiei.

Raportul a fost adoptat cu unanimitatea membrilor prezenţi la dezbatere, iar în urma dezbaterii proiectului de lege vă supunem la vot proiectul de lege, cu amendamentul prezentat în anexă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog, domnule deputat Neacşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte.

La precedenta mea luare de poziţie de aici nu am ţinut şi nu ţin nici acum să intru într-o polemică sterilă, cum am văzut că se mai întâmplă cu antevorbitorii noştri, şi am să las ca de data aceasta poziţia mea şi poziţia noastră să fie cea care va convinge.

Deci atunci când noi suntem convinşi că iniţiativele guvernamentale sunt unele pozitive, le susţinem, pentru că nu le susţinem pentru guvern, le susţinem pentru cetăţenii care sunt în spatele respectivelor hotărâri.

De această dată acest proiect de hotărâre îl apreciem ca fiind benefic de la început şi până la sfârşit, contrar faptului că el a fost respins în Senat.

Şi noi, opoziţia, ca şi puterea, şi fiecare cetăţean responsabil din România cunoaşte că unul dintre domeniile evazioniste principale îl reprezenta producţia agricolă şi în mod deosebit valorificarea cerealelor.

Faptul că s-a obţinut această derogare permisivă, de altfel, de la Comisia Europeană este evident benefic, cel puţin doi ani de zile, pentru că numai atât permite norma europeană să se obţină o astfel de derogare.

Din nefericire, am văzut poziţia statului român de a reţine... de la a obţine derogare pentru celelalte produse, aş putea spune, din lanţul trofic respectiv, cele din industria alimentară din amonte, care ar fi fost în mod cert un lucru dus, aşa cum trebuia să fie dus, până la capăt.

Dar, dacă trebuie să ne mulţumim cu ceva, ne mulţumim cu ceea ce există, pentru că, ştiţi, vorba românului spune că nemulţumitului i se ia darul. Este foarte bine că a fost obţinută şi o astfel de derogare, am văzut că efectele financiare calculate, mă rog, cât or putea să fie de reale cifrele, sunt circa 800 de milioane de lei. Dacă aceasta era evaziunea prezumată pe următorii trei ani de zile, chiar şi din analiza exhaustivă a acestor cifre rezultă că măsura este benefică.

Închei, aşa cum am precizat de la bun început, asigurând susţinerea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat pentru această iniţiativă, pentru că orice iniţiativă care vine într-un fel sau altul să aducă mai mulţi bani la buget, stârpind evaziunea fiscală, este benefică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor admise.

Titlul legii: Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul unic. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 3 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctele 4 şi 5 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2011 pentru modificarea şi completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 502/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2011 pentru modificarea şi completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Este procedură de urgenţă. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine raportul înlocuitor elaborat de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, prin care se propune aprobarea ordonanţei, cu amendamentele admise.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Raportul?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2011 pentru modificarea şi completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Prin aceste modificări şi completări se propune ca ocuparea posturilor vacante unice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, cu excepţia celor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a celor prevăzute la alin. (21), să poată fi aprobată de ordonatorul principal de credite, cu avizul Guvernului, prin notă iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la propunerea prefecţilor, pe baza solicitărilor temeinic justificate de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale.

Măsurile propuse se aplică cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2011.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 28 de deputaţi din totalul de 33 de membri ai comisiei, iar în urma dezbaterii proiectului de lege, vă supunem la vot dezbaterea şi adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, cu amendamentele prezentate în anexă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt. Atunci intrăm în dezbaterea amendamentelor.

Titlul legii: Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2011 pentru modificarea şi completarea art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2.

Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctele 3, 4 şi 5 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

La punctul 6, observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2011 pentru abrogarea unor poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, precum şi pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi de transport feroviar (PL-x 549/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2011 pentru abrogarea unor poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, precum şi pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi de transport feroviar.

Punctul de vedere al Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eusebiu Manea Pistru Popa (secretar de stat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii):

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Scopul actului normativ este de a accepta ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi a tarifelor de călătorie pe calea ferată, de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36 din 2001.

Ajustarea tarifelor acestor societăţi se poate efectua numai în funcţie de indicele preţurilor de consum şi de adoptare a unui cadru juridic adaptat la contextul economic actual, fapt ce va permite implementarea unei politici tarifare care să conducă la creşterea veniturilor proprii, realizate din activitatea de transport feroviar public de călători şi cu metroul, concomitent cu reducerea gradului de subvenţionare a tarifelor de călătorie cu aceste mijloace de transport de la bugetul de stat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Raportul?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu adresa nr. 549, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu acest proiect de lege şi a fost dezbătut în cadrul şedinţei la care au participat 28 de deputaţi, din totalul de 33 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate de către deputaţii prezenţi la dezbateri şi în urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2011 pentru aprobarea unor poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, precum şi pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul şi transport feroviar, în şedinţa din 7 noiembrie 2011 comisia propune supunerea spre dezbaterea şi aprobarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt solicitări.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar (PL-x 576/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar.

Punctul de vedere al Guvernului. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor din actele normative prin care se autorizează unele instituţii şi autorităţi publice de a reţine o parte din veniturile realizate şi de a constitui fonduri pentru stimularea personalului angajat în aceste instituţii.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, adresează rugămintea de a se adopta proiectul de lege în forma reprezentată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Raportul comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată prin adresa PL-x 576 din 2 noiembrie 2011 pentru examinarea şi avizare în fond cu acest proiect.

La lucrările comisiei au fost prezenţi majoritatea deputaţilor, membri ai comisiei, care au adoptat în unanimitate raportul supus dezbaterii.

În urma dezbaterii din şedinţa din 7.XI.2011, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi aprobarea plenului Camerei Deputaţilor a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar, în forma prezentată de către iniţiator.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

De la bun început, vroiam să precizez faptul că nu ştiam că sunt nu mai puţin decât 21 de acte normative care reglementau sistemul acesta de extrasalarizare, să-i spunem, cel referitor la bonusuri financiare prin care diferite categorii profesionale încercau să-şi stabilească, până la urmă, un soi de sinecuri.

E greu să precizez acum cât au fost de utile sau de inutile, evident că unele dintre ele, cele care erau acordate ca şi stimulente persoanelor care aduceau venituri la bugetul statului, poate că-şi aveau beneficitatea lor. Dar, faptul că existau atât de multe, evident că ridică un mare semn de întrebare. Cum un mare semn de întrebare ridică şi două sau trei dintre precizările sau nonprecizările conţinute în expunerea de motive. Şi nu pot să nu remarc şi de astă dată formalismul cu care asemenea documente care ar trebui să fie baza documentară pentru ca noi să putem să luăm decizii în cunoştinţă de cauză, nu fac decât să exprime încă o dată, fie lipsa de competenţă, fie lipsa de grijă a celor care le întocmesc.

Dacă prin aceste măsuri nu urmărim nimic, ar fi trebuit să se precizeze de la bun început. Dar eu cred că urmăream să realizăm nişte venituri suplimentare la bugetul de stat sau să realizăm, de fapt, nişte economii la buget.

Or, în condiţiile în care, la Secţiunea 4, cea referitoare la impactul financiar, nu este trecută nicio sumă, atunci ne întrebăm şi noi latineşte: qui prodest? La ce foloseşte lucrul ăsta? Şi-mi răspund, cumva retoric, că nu este vorba decât de o scăpare şi nimic mai mult decât atât. Dar lucrul care mi-a atras şi mai mult decât atât atenţia este că încercând într-un fel sau altul să mai îndulcească tonul acestor reduceri substanţiale salariale pentru unele categorii, la pct.2 în expunerea de motive, la schimbări preconizate, se precizează următorul lucru, care trebuie să recunosc că pe mine m-a lăsat interzis.

Prin Legea de salarizare pentru anul 2012 se va reglementa modul de compensare a drepturilor băneşti de care beneficia personalul din instituţiile şi autorităţile publice în temeiul actelor normative mai sus menţionate. Şi, atunci, nu pot decât să mă întreb caragialesc, adică să schimbăm, dar să nu se modifice nimic. Ar fi prima observaţie.

Şi a doua: vom avea sau avem o altă Lege a salarizării în 2012? Ştiu că tocmai cu multe brânciuri s-a adoptat una în anul 2010, pentru anul 2011.

Sunt întrebări la care evident că nu voi primi un răspuns. Dar, cu toate astea, vom vota pentru acest proiect de hotărâre, pentru că, aşa cum am precizat, acele sinecuri cu caracter general nu ar trebui să mai existe şi ar trebui să existe o altfel de reglementare pe care, până în momentul ăsta, Guvernul nu ne-a propus-o.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe (PL-x 566/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe.

Punctul de vedere al Guvernului?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.

Sunt stabilite tipurile de asistenţă. De asemenea, şi modalităţile prin care sunt asigurate sumele din cofinanţarea proiectelor şi măsurile vor fi cuprinse în bugetele instituţiilor implicate şi modalităţile de rambursare a cheltuielilor eligibile.

Având în vedere conţinutul acestui proiect de lege, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, vă adresează rugămintea de a fi adoptat proiectul de lege în forma prezentată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Raportul comisiei?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe.

La dezbaterea proiectului de lege în cadrul comisiei au participat 28 de deputaţi care în unanimitate vă supun spre dezbaterea şi aprobarea plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege în forma prezentată de Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare?

Nu sunt. Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2011 pentru completarea art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice (PL-x 567/2011). (rămas pentru votul final)  

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2011 pentru completarea art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice.

Procedură de urgenţă.

Vă rog, punctul de vedere al Guvernului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Ghizdeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.47, mai bine zis completarea art.47 din Legea nr.500/2002, în sensul că, pentru creditele bugetare aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să efectueze, pe parcursul întregului an, redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai acestui buget, la propunerea acestora, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor acordate la capitolul asigurări şi asistenţă socială, titlul - asistenţă socială.

Având în vedere aceste prevederi, Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, susţine raportul comisiei de specialitate, care propune aprobarea acestui proiect de lege în forma adoptată de Guvern.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Raportul comisiei? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2011 pentru completarea art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice locale.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată cu adresa PL-x 567 din 31 octombrie pentru examinarea şi avizarea în fond a acestui proiect.

La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 28 de deputaţi din totalul de 33, adoptând în unanimitate raportul comisiei.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Senat şi este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat în scopul asigurării fondurilor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale cu încadrarea în fondurile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat aprobate la titlul "asistenţă socială", din cadrul Capitolului 68.03 - asigurări şi asistenţă socială.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind instituirea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat, în scopul asigurării fondurilor necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale cu încadrarea în fondurile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, comisia supune spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege în forma adoptată de către iniţiator, respectiv de către Guvern.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Atunci, încheiem astăzi plenul, sub forma dezbaterilor şi revenim mâine, începând cu ora 10,00, dar urmează, la ora 18,00, peste trei minute, răspunsuri la întrebări şi interpelări.

 
     

După pauză

 
     

După pauză, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.  

Domnul Marian Sârbu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări.

Domnul deputat Duşa Mircea, vreau să întreb dacă este în sală. Nu este în sală.

În aceste condiţii, o rog pe doamna Irina Alexe, şeful DRP, să trimită răspunsul în scris domnului deputat la întrebarea la care a solicitat răspuns.

De asemenea, o rog tot pe doamna Irina Alexe să trimită răspuns şi doamnei deputat PSD Vasile Aurelia, care nu se află în sală. De aceea, o rog pe doamna Irina Alexe să-i trimită răspunsul în scris la întrebarea la care a solicitat răspunsul.

Video in format Flash/IOS Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Continuăm cu lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări pe scurt.

Doamna Ileana Cristina Dumitrache. Doamna deputat are două interpelări depuse în scris. Domnul deputat Culiţă Tărâţă - o interpelare depusă scris; domnul deputat Ion Dumitru - o interpelare depusă scris; domnul deputat Mirel Taloş - o interpelare depusă scris; domnul deputat Cornel Pieptea - de asemenea, o interpelare depusă scris; domnul deputat Aurel Vlădoiu - două interpelări depuse scris; domnul deputat Valentin Rusu - o interpelare depusă scris; domnul deputat Florin-Costin Pâslaru - o interpelare depusă scris; domnul deputat Victor Cristea - o interpelare depusă scris; domnul deputat Petru Călian - o interpelare depusă scris; domnul deputat Nicuşor Păduraru - o interpelare depusă scris; domnul deputat Cristian-Sorin Dumitrescu - două interpelări; domnul deputat Gheorghe Ciobanu - cinci interpelări depuse scris; domnul deputat Gheorghe Ciocan - o interpelare depusă scris; domnul deputat Vasile Gliga - o interpelare depusă scris; domnul deputat Adrian Rădulescu - două interpelări depuse scris; domnul deputat Ioan Stan - trei interpelări depuse scris; domnul deputat Cezar Preda - o interpelare depusă scris; domnul deputat Eugen Bejinariu - o interpelare depusă scris; domnul deputat Ioan Holdiş - două interpelări depuse scris; doamna deputat Diana Tuşa - o interpelare depusă scris; domnul deputat Iosif Veniamin Blaga - o interpelare depusă scris; domnul deputat Teodor Atanasiu - trei interpelări depuse scris; domnul deputat Cristian Buican - trei interpelări depuse scris; domnul deputat Vasile Popeangă - o interpelare depusă scris; domnul deputat Sorin Zamfirescu - o interpelare.

Video in format Flash/IOS   Sorin Ştefan Zamfirescu

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Ştefan Zamfirescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Interpelarea este adresată doamnei Anca Boagiu, ministrul transporturilor.

Am citit cu stupoare, în Revista transporturilor TIR MAGAZIN din luna octombrie, un articol care m-a stupefiat. Se afirma în acel articol că ministerul ce cu onoare îl conduceţi a anunţat printr-un comunicat amânarea construirii Autostrăzii Piteşti-Sibiu, pe termen nedefinit, pentru a-şi concentra atenţia asupra celeilalte variante de trecere a Carpaţilor, Autostrada Comarnic-Braşov.

Îngroparea autostrăzii de pe Valea Oltului nu pare şi nu poate fi una dintre cele mai înţelepte decizii. Spre deosebire de Comarnic-Braşov, această autostradă este inclusă în Coridorul IV paneuropean de transport, deci poate fi cofinanţată din fonduri europene. Traficul camioanelor care folosesc ruta Sibiu-Piteşti depăşeşte cu mult pe cel care tranzitează Valea Prahovei, prin urmare, recuperarea investiţiei poate avea loc mai uşor, taxele de autostradă fiind mai mari.

Alt mare avantaj al Autostrăzii Sibiu-Piteşti este că se scurtează distanţa dintre graniţa de vest cu mai mult de 70 de kilometri, iar faptul că lucrarea este nominalizată în programele tuturor guvernelor din anul 2000 încoace, inclusiv al celui actual, implică obligativitatea începerii neîntârziate a celei mai importante căi de comunicaţie din tot ce s-a realizat până acum.

Vă rog, aşadar, să reanalizaţi decizia, încă mă mai îndoiesc de existenţa ei, de renunţare la Autostrada Sibiu-Braşov, deoarece, în opinia mea, şi nu numai a mea, ar produce prejudicii majore nu numai zonei, ci chiar şi ţării.

Aştept răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mircia Giurgiu

Domnul deputat Mircia Giurgiu - 15 interpelări.

Doriţi să interveniţi? Vă rog. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am pregătit 15 interpelări, din care am să prezint două, pe scurt.

Este vorba de o interpelare adresată domnului Emil Boc, prin care îi solicit să analizeze posibilitatea majorării numărului de salariaţi la Biblioteca Naţională, având în vedere faptul că o să fie mutaţi într-un nou sediu şi este nevoie de ocuparea tuturor posturilor care sunt în acest moment disponibile acolo.

O altă interpelare o adresez doamnei ministru Sulfina Barbu, ministrul muncii, şi este vorba de problema cu care se confruntă salariaţii care doresc, sindicatele care doresc să înregistreze un contract colectiv de muncă. La Inspecţia Muncii li se spune că le înregistrează contractul colectiv de muncă doar până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care, după cum ştim, noua lege prevede ca orice contract de muncă să nu fie mai scurt de un an de zile.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Sârbu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Cu aceasta, încheiem şedinţa consacrată prezentării interpelărilor.

Vă doresc o seară plăcută!

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,10.