|
|
|
Şedinţa a început la ora 11.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Vasile-Cosmin Nicula, secretar al Senatului.
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Dragi colegi, vă rog să luaţi loc. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Se va intona imnul naţional al României. (Se intonează imnul naţional al României.) Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Stimaţi invitaţi, Declar deschisă şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării zilei de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Ţării Româneşti cu Moldova. Este prima oară când Parlamentul României se întruneşte într-o şedinţă solemnă pentru a celebra unirea din anul 1859, un eveniment istoric profund ca semnificaţie pentru poporul român. De aceea, vreau să vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi astăzi prezenţi în Parlamentul României şi să exprim, în numele celui mai înalt for democratic al ţării, respectul şi recunoştinţa pentru înaintaşii noştri care au realizat unirea de la 1859. În acelaşi timp, fac un apel către cetăţenii români de astăzi de a continua uniţi eforturile de clădire a unei Românii moderne şi europene. Într-o astfel de zi, este momentul să privim mai mult asupra a ceea ce ne uneşte pentru viitor, decât asupra a ceea ce ne desparte în mod conjunctural. Dragi colegi, Aş vrea să le mulţumesc invitaţilor noştri. La şedinţa solemnă a Parlamentului participă primul ministru, miniştrii Cabinetului Emil Boc, reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. (Aplauze) Aşa cum ştiţi, această şedinţă solemnă a fost convocată în cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului, o sesiune extraordinară convocată în unanimitate de membrii Birourilor permanente ale celor două Camere. Aşa cum au stabilit în unanimitate membrii Birourilor permanente, cu participarea tuturor liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în această şedinţă solemnă vor avea loc intervenţii din partea grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, fiind alocate 10 minute fiecărui grup parlamentar. Am să îl invit la microfon acum, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul deputat Sever Voinescu.
|
|
|
|
|
Domnul Sever Voinescu-Cotoi: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte al Senatului, Dragi colegi, Ieri, de la această tribună, mai mulţi oratori au vorbit despre "iarna vrajbei noastre". Este, ştie toată lumea, începutul piesei "Richard al III-lea" de William Shakespeare şi vă propun să ne aducem aminte acum întregul citat: "Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat, Prin soarele lui York, în toi de vară." Mi se pare elocvent că, după ce ieri am discutat despre "iarna vrajbei noastre", astăzi ne-am strâns să vorbim despre un frumos toi de vară. Ieri am vorbit despre ceea ce ne desparte, azi vom vorbi despre ceea ce ne uneşte. Omagiem azi Ziua Unirii Mici, a Unirii Principatelor Române de la 1859. Atunci, pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales, la Bucureşti, domn şi astfel s-a desăvârşit unirea Moldovei cu Ţara Românească. Momentele astrale ale istoriei au însuşirea miraculoasă de a transmite învăţături perfect adecvate în momentele grele ale viitorului. Să nu uităm niciodată că societatea este suma celor care au fost, a celor care sunt şi a celor care vor veni. E bine să vorbim intens despre pildele unirii tocmai acum, într-un moment al dezbinării. Nu voi reaminti evenimentele care au dus la unire şi nici cele petrecute pe data de 24 ianuarie 1859. Sunt lucruri bine cunoscute oricărui român, le învăţăm la şcoală, nu contenim să citim despre ele şi să aflăm despre ele pe parcursul vieţii. Sunt patrimoniul cel mai de preţ al istoriei noastre. Sunt, până la urmă, identitatea noastră în lume. Dar cred că este nimerit să evoc în contextul actual câteva detalii ale acelor zile din 1859, care se constituie în lecţii pentru noi astăzi. Mai întâi, aş vrea să mă opresc asupra a două vorbe din faimosul discurs al lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. Zice Kogălniceanu despre Cuza că este, citez, "la lege nouă, om nou". Cred că aşa trebuie să înţelegem şi mesajul pe care astăzi ni-l transmite societatea nouă, politicienilor. Oamenii vor o clasă politică nouă pentru timpuri noi. Un instinct colectiv care nu dă greş niciodată, poporul român ştie că trăim vremuri în care se trece de la o rânduială la alta. Impactul uriaş, profund al crizei economice constă, cel puţin în cazul României, mai ales în remodelarea unei mentalităţi. Oamenii ştiu că după 2010 şi 2011 nu mai putem face politică aşa cum s-a făcut în anii 90 şi 2000. Oamenii ştiu că reformele trebuie să continue şi că trebuie să fie făcute de politicieni oneşti, care se pricep. Politica nu mai poate fi locul vechilor metehne, într-o lume guvernată de o lege nouă. Putem noi - noi, cei de aici şi cei care lipsesc astăzi -, putem noi să fim aceşti oameni noi pentru vremea nouă? Sunt oameni în stradă care ne strigă în faţă că nu. Dar până la urmă decizia va aparţine majorităţii românilor, care se vor exprima la urmă. Noi ştim că în stradă nu se află majoritatea. Noi ştim însă că majoritatea priveşte atent ceea ce facem noi în aceste zile. Şi până la urmă, la urne, majoritatea va decide dacă ne putem ridica la înălţimea exigenţelor noului timp. Apoi, aş vrea să ne reamintim şi de cei care atunci, în 1859, au pierdut, de cei care s-au temut de unire. Minţi moldovene strălucite, precum Costache Negruzzi sau Gheorghe Asachi, s-au temut că Iaşii se vor prăbuşi după ce capitala se va muta la Bucureşti şi, prin urmare, s-au opus unirii. Nu a fost aşa. E evident că nu a fost aşa, pentru că Iaşii au rămas, după mutarea capitalei la Bucureşti, un simbol viguros al civilizaţiei, culturii şi patriotismului românesc. De aici, din Bucureşti, inima mea de ploieştean bate azi pentru Iaşi. Chiar dacă s-au înşelat aceşti oameni atunci, mulţi dintre ei au locul lor binemeritat în panteonul culturii noastre. Astfel, se dovedeşte că istoria este generoasă şi are loc pentru toţi cei care adaugă valoare. În fond, nu despre asta este vorba când ne gândim la unire? Şi mai este ceva deosebit de relevant: poate mai mult decât orice alt moment similar al istoriei noastre, 24 ianuarie 1859 a fost un produs politic. O garnitură de patrioţi exemplari au mişcat politic genial pentru a realiza un vis naţional. Suntem - ştiu şi ştim - mărunţi pe lângă ei, dar măcar putem năzui. 24 ianuarie ne arată cât de mult bine pot face politicienii români naţiunii române. Şi azi, mai mult decât oricând, trebuie să ne amintim că puterea noastră de a face rău României nu este depăşită decât de puterea noastră de a-i face bine. Spuneam la începutul discursului meu că m-a surprins ieri mulţimea de referiri la "iarna vrajbei noastre". Dar toate acestea sunt până la urmă probe ale incapacităţii noastre de a ieşi din viziunea strâmtă şi mică a rivalităţilor dintre noi. Azi, 24 ianuarie 2012, vă propun să privim spre 24 ianuarie 1859 gândindu-ne la marele destin al României, şi nu la micile noastre biografii. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc. (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Îi mulţumesc domnului deputat Sever Voinescu. Îl invit acum la microfon pe domnul senator Vasile Nedelcu. Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Firczak.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Nedelcu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Domnule prim-ministru, Domnule preşedinte al Senatului, Distinsă audienţă, Dragi români, Astăzi este zi de mare sărbătoare pentru poporul român, pentru că la fiecare 24 ianuarie poporul român sărbătoreşte Unirea Principatelor. Deşi suntem un popor încercat de vremuri dificile, prin care am trecut printr-o istorie tumultoasă, unirea a creat avuţia noastră nepreţuită, adică România cea Mare. Este o onoare pentru mine să fiu astăzi cu dumneavoastră, urmaşii marelui Cuza. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era votat unanim domn al Moldovei şi domn al Ţării Româneşti de cele două Camere de deputaţi, de la Iaşi şi de la Bucureşti. Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost un început. A fost un moment care a prefigurat evenimentul de mai târziu, de la 1918, care a făcut din România o ţară puternică, iar din români o naţiune puternică şi, ca şi astăzi, efortul politic a fost urmat de eforturi administrative majore. Să ne amintim numai de Regulamentul Organic de la acea vreme, care a marcat actul de naştere a noii Constituţii şi a noului stat. Procesul de legiferare a presupus eforturi majore pentru reformarea statului independent şi românii au fost solidari. Nevoia ca toţi să fim egali în faţa legii a fost exprimată şi de Kogălniceanu, care i-a spus domnitorului Cuza: "Măria Ta, fă ca legea să fie puternică. Fă ca legea să fie tare." Şi iată, dragi români, cum astăzi, în zi de sărbătoare pentru ţara noastră, revenim la spusele lui Kogălniceanu. Trebuie ca legea să fie puternică, iar sacrificiile românilor sunt cele care ajută sistemul administrativ şi economic să se reformeze. Nu este uşor, dar dacă forţa şi unitatea românilor au izbit de-a lungul istoriei, am încredere în poporul din care fac cu mândrie parte că va avea înţelepciunea să ducă la bun sfârşit însănătoşirea reformelor şi salvarea ţării de la colaps. Ca şi atunci, în momentul în care Cuza era ales în Moldova şi în Ţara Românească, România are nevoie de reforme, avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului român şi de instituţii ale administraţiei de stat care să răspundă intereselor românilor. Trebuie să reformăm sistemul de educaţie şi sistemul de sănătate care să aducă beneficii românilor, dar toate acestea sunt obiective pe care le putem realiza dacă suntem şi de data aceasta uniţi, pentru siguranţa viitorului nostru. Rostim adesea cu mândrie în Parlament primul articol din Constituţia României, care arată: "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil." Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost primul pas în dobândirea acestui statut ce avea să fie consacrat definitiv şi ireversibil prin Marea Unire de la 1918. Şi poate este bine să învăţăm din filele istoriei. În ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv suprem, iar liderii politici ai acelor vremuri au lăsat deoparte toate neînţelegerile şi disensiunile şi au ales acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Liderii politici de odinioară, indiferent de culoarea lor politică, au ştiut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale. Unirea, libertatea au fost câştigate în acest mod. Astăzi, ca şi în 1859, şansele de progres ce se deschid României sunt imense. Ca şi atunci, astăzi românii îşi doresc să trăiască liber şi să depăşească aceste momente de criză şi încercare. Dragi români, Trebuie să păstrăm tradiţia, să nu ne dezamăgim strămoşii şi am încredere că împreună putem depăşi greul, să reconstruim această ţară, pentru că românii merită tot ceea ce este mai bun. Dragostea de ţară, truda şi efortul ne vor salva, şi nu promisiunile deşarte ale unor politicieni. Închei prin a spune cu credinţă: Trăiască unitatea poporului român! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc. (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Vă mulţumesc şi eu. Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Firczak. Urmează domnul senator Bîrlea.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Firczak: Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Distinşi invitaţi, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Este o deosebită onoare pentru mine să pot reprezenta la această şedinţă festivă Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale pentru a aniversa 153 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească. Precizez că noi, minorităţile naţionale, suntem parte componentă a naţiunii române şi, în mod evident, şi din această perspectivă luăm parte cu mândrie şi cu dragoste la această şedinţă. Unirea Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească este începutul constituirii statului român modern. Unirea este strâns legată de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate: la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. A fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică dintre cele două ţări. Revoluţiile din anii 1848-1849 au afirmat programatic acest deziderat al românilor. Finalul Războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Sigur că, vorbind de acest context european, cei care sunt mai tineri şi poate nu atât de pasionaţi de istorie ar putea crede că acest proces a fost realizat uşor. În momentul respectiv, în contextul european, deşi s-a încheiat favorabil unirii Principatelor Române, nu a fost chiar atât de uşor de realizat unirea Principatelor precum s-ar crede la prima vedere. O idee determina atunci o serie de adversităţi între marile puteri: Rusia dorea cu foarte multă ardoare să vină cât mai spre vestul Europei, să ocupe eventual Strâmtorile Bosfor şi Dardanele, iar Marea Britanie, cea care va deveni Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, căuta să-şi apere poziţiile coloniale. În acest context, românii de la est şi de la sud de Carpaţi trebuiau să găsească o serie de metode prin a convinge marile puteri de justeţea cauzei românilor. Şi trebuie să recunoaştem că, în cadrul contextului internaţional, celebra întâlnire dintre împăratul Franţei Napoleon al III-lea şi Regina Victoria, de la Osborne, a deschis, din perspectiva contextului european, realizarea unirii. Dar acest lucru nu scade câtuşi de puţin meritele Partidei Naţionale, ale celor care au reuşit să mobilizeze masele populare în vederea realizării unirii. Pe de o parte, a existat acest nucleu conducător, o clasă politică extraordinară care a înţeles care este dezideratul românilor în acel moment, şi, în acelaşi timp, oamenii, masele populare, care au ştiut să fie alături de această clasă politică. Sigur că nu putem să nu reliefăm personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care la momentul alegerilor pentru adunările ad-hoc era pârcălab de Covurlui, iar când sub oblăduirea caimacanului Nicolae Vogoride s-au falsificat alegerile, acesta a făcut un gest extraordinar pentru vremea respectivă - şi-a dat demisia din demnitatea de pârcălab de Covurlui şi această demisie a sa a avut un ecou extraordinar nu numai în cele două principate, ci şi în lumea diplomatică europeană, aducând în prim-plan modalitatea prin care se poate realiza unirea. Sigur că dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor nu a dus la o unire deplină a celor două principate, dar a fost începutul. Se alegeau două adunări elective, două guverne, exista o singură, de fapt, două instituţii comune: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de la Focşani. Sigur că toate acestea deschid drumul modernizării României, al formării statului naţional român modern, care se consolidează prin reformele realizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, reforme în care, trebuie să amintim, un rol important, semnificativ l-a avut o mare personalitate a vieţii publice româneşti; mă refer în mod evident la Mihail Kogălniceanu, care a fost prim-ministrul Guvernului României după ce s-a consolidat unirea în anul 1862 şi s-au unificat şi instituţiile. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta deci primul pas în calea înfăptuirii statului naţional român. Fermitatea lui Alexandru Ioan Cuza, poziţia fermă a celor două adunări legislative şi a guvernelor, poziţia intransigentă a lui Costache Negri - o altă mare personalitate a Unirii Principatelor, ambasador al lui Alexandru Ioan Cuza şi, evident, al României pe lângă Poarta Otomană -, atitudinea favorabilă a majorităţii marilor puteri garante, în care Franţa a avut un rol primordial, au determinat succesul procesului de realizare a Unirii Principatelor. În mod evident, aşa cum am mai spus, şirul de reforme iniţiate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi venirea pe tronul României - iniţial ca domnitor, apoi ca rege - a lui Carol I, care s-a bucurat atât de sprijinul Franţei, cât şi de cel al Prusiei, au făcut ca actul de la 1859 să devină unul ireversibil. Potrivit Constituţiei adoptate şi promulgate la 1866, practic se consacră existenţa statului român modern. Noi astăzi avem cu toţii datoria să ducem mai departe această minunată realizare începută în 5-24 ianuarie 1859 şi să încercăm prin activitatea noastră să consolidăm statul român prin reforme şi să păstrăm ceea ce înaintaşii noştri au realizat, mai mult decât atât, să dezvoltăm ceea ce ei au realizat atunci. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc. (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Mulţumesc domnului deputat Gheorghe Firczak. Daţi-mi voie să-l invit acum la microfon pe domnul senator Bîrlea. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Gherasim.
|
|
|
|
|
Domnul Gheorghe Bîrlea: Domnule prim-ministru, Distinşi membri ai Cabinetului, Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Excelenţele Voastre, Domnilor invitaţi ai corpului diplomatic acreditat în România, Dragi invitaţi, Intervenţia mea se vrea o pledoarie pentru unire şi unitate, pe care le consider sentimente naţionale de recuperat şi de tezaurizat. După efemera bătălie istorică a lui Mihai Viteazu pentru realizarea primei uniuni statale din istoria românilor, de la 1600, ziua de 24 ianuarie 1859 semnifică momentul primei uniri politice în sens modern a Ţării Româneşti şi Moldovei într-un singur stat, numit România, primul examen istoric pentru un viitor în cadre istorice definite, prima victorie şi primul proiect idealist şi vizionar coerent după secole de umilinţe, dar şi de instinct de supravieţuire, în istoria poporului român. Nu doresc să intru în detalii factuale, de manual. Unirea Principatelor s-a realizat într-un moment când în Europa prindea contur o nouă filozofie politică cu privire la naţiuni, care va triumfa în prima parte a secolului al XX-lea, în special după Primul Război Mondial. Mihai Eminescu - eul nostru vizionar - avusese surse de inspiraţie nu doar poetică, ci şi politică şi sociologică în acest elan revoluţionar şi naţionalist în sens pozitiv, sintetizat în testamentul lui liric "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?", în care dragostea de neam şi de ţară îi răscoleşte imaginaţia romantică. Sintetizând, am putea spune că în intervalul marcat de elanul revoluţionar dintre 1848 şi 1859 s-au maturizat sentimentele cu valoare de fundamente existenţiale pentru rostul nostru în istorie, cel al unirii, cu subsidiarele contingente: unitate, solidaritate - la bine şi la greu -, capacitate de sacrificiu - la nevoie -, care au constituit liantul rezistenţei şi demnităţii noastre istorice şi au pregătit temeiurile vizibile şi invizibile pentru actul auroral de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Trec deliberat peste alte momente care au încercat unitatea statală, au produs drame insuficient măsurate prin pierderea temporară a unei părţi a ţării - a Basarabiei - şi crunta paranteză de istorie comunistă, care a suprimat libertatea, dezvoltarea organică şi democratică a statului român, a confiscat istoria şi a deturnat dramatic proiectul de stat visat şi de unioniştii din 1859, şi de cei din 1918. În Revoluţia din decembrie 1989, aceleaşi sentimente de libertate, de unitate naţională, într-un fel de ritual sacrificial - "vom muri şi vom fi liberi", au răsturnat dictatura comunistă. Tranziţia inedită şi cumplită uneori ne-a depăşit, dar, dincolo de schisme ideologice, de alinieri şi realinieri, sentimentele de recuperare ale unităţii naţionale au rămas dominante. Am învins tentaţiile de recul istoric, chiar dacă proiectul de stat nu a fost de natură să şteargă deficitul de imagine europeană şi timpul a dovedit că erorile instituţionale de atunci se plătesc şi azi. În spiritul corectitudinii, afirm că în pofida erorilor strategice un flux de voinţă politică comună a permis României să fie astăzi ţară membră a Uniunii Europene şi, nu peste mult timp, a spaţiului Schengen. Doamnelor şi domnilor, Iată deci cum sentimentele de unire şi unitate au lucrat la temeliile noastre istorice, protectiv şi proiectiv, inclusiv pentru cotidianul nostru devastat de dificultăţile reale, dar şi de divergenţele politicianiste. Discursul nostru politic este, din păcate, radical, bipolar, contencios, cu sau fără argumente. Impresia că sentimentele de solidaritate se diluează este mai mult decât îngrijorătoare, derutantă, frustrantă, jenantă. Personaje multifaţetate vorbesc în spaţii publice şi cu inocenţă ipocrită îşi declară solidaritatea cu oamenii aflaţi în situaţii dificile, fără ca în biografia lor să identificăm precedente de minimă solidaritate reală. În absenţa modelelor, ei sunt antimodele periculoase în procesul de contaminare negativă în masa celor încercaţi de greutăţi, nu de azi, ci de ieri. A clama unitate şi solidaritate din interese temporare, electorale sau nu, fără să propunem un proiect dezirabil, măsurabil, comparabil, nu e decât un pustiu de vorbe rizibile pentru trecut, insignifiante pentru viitor. Din păcate, această zi omagială ne oferă şi un exemplu de incredibilă şi impardonabilă atitudine. USL a propus o sesiune de urgenţă a Parlamentului şi în ordinea de zi a cerut să figureze o şedinţă omagială a zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Nobilă idee! Şi, iată, culmea cinismului, chiar iniţiatorii sunt invizibili în sală. Iată, doamnelor şi domnilor, nu doar un exemplu de ipocrizie politică, care aduce atingere fundamentelor creaţiei istorice a poporului, adică unire, unitate, solidaritate în momente grele, în cele trăite de toţi, marcate de criză de valori economice şi morale. Iată de ce aceste sentimente trebuie recuperate, reevaluate, tezaurizate, reproiectate pentru a fi în consens, peste timp, cu marii idealişti ai neamului şi creatorii statului român modern. S-a dovedit că, în situaţii explozive, sentimentele de unire, unitate şi solidaritate devin idei-forţă, ce luminează mersul prin istorie, apără, în egală măsură, onoarea naţiei şi vigoarea statului. Doamnelor şi domnilor parlamentari şi invitaţi, Totuşi, momentele festive sunt, în esenţa lor, generatoare de optimism, motiv pentru care am certitudinea că avem resurse care să permită, la intersecţia dintre trecut şi viitor, un prezent dezirabil, de ţară europeană. Să nu ratăm această şansă! Vă mulţumesc. (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Şi eu vă mulţumesc, domnule senator. Urmează domnul deputat Vasile Gherasim şi se pregăteşte domnul senator Laurenţiu Chirvăsuţă.
|
|
|
|
|
Domnul Vasile Gherasim: Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 150 de ani de când, în primul Parlament al României, întrunit la 24 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a proclamat unirea definitivă a celor două principate, având capitala comună la Bucureşti. Deci astăzi, Parlamentul României împlineşte 150 de ani. Argumentele strămutării capitalei de la Iaşi la Bucureşti ţineau de realităţile din domeniul politic, economic, administrativ, dar şi strategic. Bucureştiul avea o întindere şi o populaţie mai mari decât Iaşiul, iar viaţa economică, financiară şi comercială era mult mai dezvoltată. Iniţiativele lui Cuza au dat roade, astfel că în interval foarte scurt, printr-o naţiune tânără, s-au creat instituţii fundamentale ale statului, s-au reformat agricultura, învăţământul, sistemul fiscal, armata şi s-a lansat România modernă în contextul politic european. Idealul de unire şi propăşire pentru care au militat paşoptiştii a fost preluat de Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu şi va fi împlinit de-a lungul timpului, cu toate vicisitudinile istoriei. Astăzi, când trăim alte momente de cumpănă, când statele trebuie să răspundă altor încercări şi provocări ale timpului, România trebuie să-şi rezolve propriile dileme cu înţelepciune, responsabilitate şi maturitate deplină. Pârghiile puterii se cer manevrate cu eficienţă, iar dialogul şi concordia socială trebuie să primeze faţă de interese şi jocuri politice care irită şi învrăjbesc spiritele. Bucureştiul, Capitala ţării, iată, de 150 de ani, are încă multe probleme de rezolvat. Una dintre ele este stoparea agresivităţii asupra patrimoniului ei cultural şi istoric, refacerea şi apărarea fiecărui loc ce aminteşte de zestrea sa materială şi spirituală, de identitatea sa specifică. În acest sens, lecţiile unei istorii mai mult sau mai puţin îndepărtate trebuie însuşite pentru ca erorile să nu mai lovească în fiinţa unui oraş pe care îl iubim şi îl venerăm cu toţii. Bucureştiul, Capitală de 150 de ani, este un deziderat nobil, care ne obligă. La mulţi ani, Parlament al României, simbol al democraţiei reale! (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Vă mulţumesc, domnule deputat. Îl invit la microfon acum pe domnul senator Laurenţiu Chirvăsuţă. Se pregăteşte domnul deputat Nicuşor Păduraru.
|
|
|
|
|
Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă: Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Domnule preşedinte al Senatului, Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Sărbătorim astăzi un moment istoric cu semnificaţii profunde, ce au marcat de-a lungul vremii conştiinţa naţională: Unirea Moldovei cu Ţara Românească, un început care a prefigurat evenimentul de mai târziu, Marea Unire de la 1918. Alexandru Ioan Cuza a fost un simbol al unirii, fiind ales domn al Moldovei şi Ţării Româneşti, dând speranţa unui viitor care să ne aparţină în totalitate. Ne alăturăm întregii naţiuni, în zi de sărbătoare, cu mândria de a ne aminti rolul Galaţiului, de leagăn al Unirii Principatelor Române în acele vremuri. În calitate de senator de Galaţi, sunt mândru că Alexandru Ioan Cuza a copilărit la Galaţi, a condus destinele comunităţii gălăţene apoi, în calitate de preşedinte al Judecătoriei Covurluiului, devenind, după aceea, pârcălab de Galaţi. Cuza va pleca apoi, prin demisie din postul de pârcălab, la Iaşi, unde este ales domn al Moldovei, pe 5 ianuarie 1859, iar pe 24 ianuarie 1859, domn al Ţării Româneşti. Unirea a fost, în primul rând, o expresie a voinţei românilor, care au ştiut să valorifice o conjunctură politică ce le-a permis să facă unirea celor două principate. Actului politic de atunci i-a urmat unirea administrativă. Au trecut ani până când s-a realizat prima întrunire a Parlamentului, în 1862, când, pentru prima dată, s-a pronunţat cuvântul drag nouă, România. Efortul administrativ a însemnat crearea de legi şi de instituţii, nevoia ca toţi să fim egali în faţa legii fiind exprimată de Kogălniceanu, cu adresarea sa către Cuza: "Măria Ta, fă să dispară arbitrariul, fă ca legea să fie puternică, fă ca legea să fie tare!" Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului român, de instituţii ale administraţiei de stat care să-i servească pe români, în primul rând. Avem nevoie de modernizarea agriculturii, a educaţiei, a sistemului de sănătate, care să răspundă nevoilor românilor. Ziua de 24 ianuarie este un prilej de bucurie pe care trebuie să-l împărtăşim cu toţii, cu încredere că spiritul unirii va învinge în folosul românilor. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! Mulţumesc. (Aplauze)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Mulţumesc şi eu, domnule senator. Domnul deputat Nicuşor Păduraru.
|
|
|
|
|
Domnul Nicuşor Păduraru: Domnule preşedinte al Senatului, Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Sfinţiile Voastre, Distinşi invitaţi, Stimaţi colegi, Ca ieşean, am astăzi bucuria să vă aduc câteva fragmente din parfumul istoriei României, din parfumul istoriei pe care oricare dintre dumneavoastră, dacă aţi trecut prin Iaşi, îl regăseşte în arhivele Muzeului Unirii. Îmi voi începe discursul de astăzi cu un fragment dintr-un discurs al domnitorului Alexandru Ioan Cuza: "Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între Romîni! Causa acelor lupte lipsind astăzi, lipsească tot odată şi tristă desbinare dintre ei. Presentul şi viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care vă chiamă la înfrăţire, Romînilor!" 24 ianuarie 1859 este actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române. Unirea Principatelor Române din 1859 a constituit o etapă importantă pe calea formării statului unitar român, a cărui întregire a fost înfăptuită la 1918 şi a fost o premisă pentru cucerirea independenţei naţionale. Primii paşi pregătitori au fost făcuţi imediat după Revoluţia din 1848, Unirea devenind problema centrală, dominantă a vieţii politice româneşti şi punând în mişcare cele mai largi mase ale poporului. Adunările ad-hoc, ale căror lucrări au început în septembrie 1857, la Iaşi şi la Bucureşti, au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii şi a forţei mişcării unioniste, o impresionantă demonstraţie a voinţei poporului român de a-şi făuri statul său naţional. Marea Unire nu s-a realizat în birouri, Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generaţiei tinere, care a pus ţara mai presus de orice, o generaţie care a ştiut să fie unită, care a ştiut să fie puternică şi să realizeze România Mare. Trebuie spus că momentului 1859 i-a urmat un lung şir de evenimente, care au culminat cu Marea Unire de la 1918. Poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Războiul de Independenţă de la 1877, poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Primul Război Mondial. Aş spune că toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite, în primul rând, de popor. În ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv capital, iar liderii politici ai acelor vremuri au avut înţelepciunea să lase deoparte toate neînţelegerile şi disensiunile şi au ales acelaşi domnitor: Alexandru Ioan Cuza. Liderii politici de atunci, indiferent de culoarea lor politică, au ştiut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale. Este o lecţie de istorie importantă pentru noi toţi oamenii politici de astăzi, care ne raportăm la miza reală a politicii pentru România şi pentru români. Am convingerea că solidaritatea şi unitatea sunt mult mai de preţ şi mai folositoare românilor decât dezbinarea sau tensiunile ce ne îndepărtează de preocupările de zi cu zi ale cetăţenilor. Cu toate acestea, şi atunci, ca şi acum, de altfel, România a fost marcată de tensiuni politice, numai că, până la urmă, înţelepciunea şi interesul naţional au învins. Dacă în Ţara Românească majoritatea covârşitoare a opiniei publice susţinea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalităţi precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu, avea în faţa ei opoziţia separatiştilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mişcării separatiste, Gheorghe Asachi sau Costache Negruzzi). Aceştia doreau menţinerea separării, motivându-şi opţiunea prin posibila decădere a Iaşului şi a Moldovei odată cu mutarea capitalei la Bucureşti, lucru care s-a şi întâmplat, de altfel. Promisiunile politice făcute Iaşilor, legate de structuri centrale ale statului mutate cu sediul central la Iaşi, nu au mai fost respectate niciodată. Poate de aceea şi astăzi Iaşiul îşi cere drepturi istorice de recunoaştere a importanţei sale pentru evoluţia României moderne, reamintindu-şi deseori rolul de capitală a Moldovei sau perioada anilor 1916-1918, când destinele ţării noastre au fost conduse de la Iaşi, amintirea Reginei Maria şi a Regelui Carol I fiind şi astăzi prezentă în patrimoniul Iaşilor şi memoria documentelor istorice. Ziua de 24 ianuarie are însă o greutate aparte pentru Iaşi, la fel cum şi ziua de 1 decembrie marchează importanţa oraşului Alba Iulia. Sunt orgolii ale istoriei, cu care trebuie să ne obişnuim şi să le respectăm. Din păcate, nici astăzi, simbolismul acestei zile nu e marcat corespunzător importanţei sale istorice printr-un gest politic simplu de recunoaştere într-un act normativ special, dedicat acestei zile. Stimaţi colegi, Relaţia cu Europa anilor 1859 pare a fi la fel de actuală şi astăzi. Iată ce spunea preşedintele Consiliului Miniştrilor, Anastasie Panu, la 6 decembrie 1859, în sala Adunării Elective:
"Dacă, până în această zi, încă au mai rămas în câteva capete oarecare sperări şi visuri personale, ele trebuie astăzi să se stingă, căci atât ţara, cât şi Europa s-au pronunţat cu solemnitate în chestia politică a principatelor. (...) România e ostenită de încercări zadarnice, fără ţel, fără folos. Ea voieşte să iasă din această stare de nedumerire ce îi nimiceşte puterile; ea voieşte să păşească înainte şi să dea semne de viaţă. Tot odată Europa, precum m-am încredinţat, este gata de a ni da concursul capitalurilor şi a specialităţilor sale, îndată ce se vor cunoaşte planurile noastre în privinţa viitorului. Este, prin urmare, de datoria Guvernului a se explica lămurit asupra proiectelor sale şi a expune principiile ce va aplica la organisarea fiecărei ramure a administraţiei." Mai vreau să reamintesc similaritatea unor bune relaţii cu Europa acelor ani, să notez implicarea şi intervenţia diplomatică şi economică a Franţei şi în special a celor doi consuli: Louis Béclard, de la Bucureşti, şi Victor Place, de la Iaşi, în reuşita imensului pas spre unitate. Despre Victor Place, N. A. Bogdan nota în monografia sa "Oraşul Iaşi": "Din toţi consulii puterilor, câţi au stat mai mult sau mai puţin în Iaşi, singur acesta, Victor Place, jucă un rol deosebit în destinul Moldovei, ca şi în al ambelor Principate Române." Într-o telegramă adresată contelui Walewski, ministrul de externe al Franţei, Victor Place scria: "Chiar fără să vrea, oricine ar fi atins de atâta entuziasm. Este un spectacol care îi mişcă şi pe cei mai insensibili, al unui popor care salută, prin asemenea aclamaţii, regenerarea sa." Se născuse România, "avându-l ca naş pe Napoleon al III-lea şi ca mamă având Franţa", aveau să aprecieze istoricii Abel Douay şi Gérard Hertault. Descriind atmosfera din adunarea electorilor valahi, consulul Louis Béclard de la Bucureşti a scris: "Un strigăt unanim, Trăiască prinţul Cuza!" Acest strigăt s-a auzit în sala de şedinţă. A fost apoi repetat de mulţime, care, adunată în jurul clădirii, venise de pretutindeni pentru a participa la o manifestaţie improvizată. Din nefericire, nu văd în zilele noastre aceeaşi înţelepciune a oamenilor politici nici la Bucureşti, nici la Iaşi, şi nici în demersurile şi relaţiile cu Europa, care să determine cultivarea interesului naţional. Scrisoarea transmisă de către liderii USL către Uniunea Europeană este o probă în acest sens. Nu se poate vorbi în zilele noastre de coeziunea clasei politice în interesul României şi al poporului român. Uitându-mă la scena politică de astăzi, îmi stăruie în minte o întrebare: Unde sunt politicienii din perioada antebelică, care, cu răbdare, tact şi inteligenţă, au făurit România Mare? Oamenii au obosit, nu le mai pasă, ba, mai mult, parcă nici nu au ştiut niciodată ce înseamnă să le pese. România merită mai mult. Iaşiul, pe care-l reprezint, merită şi el mai mult. Ziua de 24 ianuarie 1859 are semnificaţii istorice exact în acest sens. Mesajul pe care vreau să-l adresez astăzi tuturor românilor şi colegilor politicieni este unul de respect şi speranţă. Speranţa că, într-un final, vom avea înţelepciunea de a ne ridica şi noi la înălţimea înaintaşilor noştri şi a moştenirii pe care ne-au lăsat-o generaţiile ce au înfăptuit unirea românilor. Am încredere că spiritul Unirii va învinge în folosul românilor. Închei prin a vă cita un scurt fragment din mesajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu ocazia solemnităţii zilei Anului Nou 1860: "Să avem încredere în viitorul ţării noastre! Să ne unim pentru a împlini lucrarea ce am întreprins-o! Timpul agitaţiilor va trece şi se va deschide o nouă eră de prosperitate naţională." (Aplauze în sală)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Îi mulţumesc domnului deputat. Acum, în încheierea dezbaterilor, daţi-mi voie să-l invit la microfon pe domnul Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României. (Aplauze în sală)
|
|
|
|
|
Domnul Emil Boc - prim-ministrul Guvernului României: Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte al Senatului, Dragi colegi membri ai Guvernului, Distinşi reprezentanţi ai autorităţilor publice, Distinşi reprezentanţi ai cultelor religioase, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Doamnelor şi domnilor, Vreau să felicit Parlamentul pentru această idee de a organiza o sesiune solemnă cu privire la Unirea Principatelor Române. Este un lucru bun, care cred că trebuie să rămână în tradiţia Parlamentului României, de azi înainte, şi pentru anii care vor urma. Nu sunt foarte puţini istorici care apreciază că existenţa poporului român şi a limbii române în decursul istoriei reprezintă un adevărat miracol. Spun asta pentru că, în permanenţă, în decursul veacurilor, românii, poporul nostru s-a aflat la confluenţa intereselor marilor imperii. Că a fost vorba de Imperiul Otoman, de Imperiul Habsburgic, de Imperiul Ţarist, în permanenţă am avut de luptat pentru a ne păstra identitatea şi fiinţa naţională, şi acest lucru nu a fost uşor. Nu am fost niciodată transformaţi în paşalâc turcesc. Indiferent cât de grele au fost vremurile, am reuşit să ne păstrăm limba, religia, tradiţiile şi obiceiurile. Cum am reuşit în decursul istoriei să ne păstrăm fiinţa naţională şi, în acelaşi timp, să ne câştigăm o identitate proprie în lume, în Europa şi acum în Uniunea Europeană? Puţin şi foarte rar vorbim despre aceste lucruri, de lecţia pe care ne-au lăsat-o înaintaşii noştri. Cum au făcut posibilă România Mare, România modernă, România pe care o avem astăzi, cu demnitate, în Uniunea Europeană? A fost posibil, pentru că întotdeauna acest popor a avut în sânge idealul unităţii naţionale. Indiferent cât de grele au fost vremurile, unitatea a rămas o dorinţă, o aspiraţie şi un lucru la care fiecare român a gândit în permanenţă. Pentru un scurt interval de timp, în 1600, românii din cele trei ţări române au fost uniţi. Istoria nu ne-a dat şansa atunci să rămânem uniţi, dar nu înseamnă că a dispărut ideea şi idealul de unitate. În Revoluţia de la 1848, pe Câmpia de la Blaj, să ne amintim că ardelenii cereau: "Noi vrem să ne unim cu ţara!", un lucru care spunea, din mijlocul Ardealului, dorinţa de unitate a tuturor românilor. A venit momentul magic din 1859, Unirea Principatelor Române, o dovadă de înţelepciune, maturitate, responsabilitate a clasei politice din acea vreme, care a pus deoparte tot ce i-a dezbinat şi a pus în faţă ceea ce ne-a unit. Şi am început să fim puternici. În 1877, ne-am câştigat independenţa de stat, pentru că am fost puternici. În urma Primului Război Mondial, pentru că am avut forţă, perseverenţă, demnitate şi eroism, am reuşit să obţinem visul tuturor românilor: Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918. Unitatea a fost aceea care a făcut posibil acest moment al Unirii, aceste momente de istorie pe care ar trebui să ni le amintim mai des, ca români, ca cetăţeni ai acestei ţări. Am reuşit şi după 1989 să găsim momente de unitate pentru ceea ce înseamnă interesul naţional şi iată că două obiective mari: intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană au fost posibile şi le-am realizat cu această clasă politică care, dincolo de neajunsurile ei, a realizat aceste două obiective majore pentru ceea ce înseamnă interesul şi destinul României. Pentru că România îşi merită cu cinste locul în Europa şi în lume, pentru că are o istorie cu care se poate mândri, pentru că are lucruri pe care să le arate, şi întotdeauna, în istorie, ea a fost un promotor al păcii, al dorinţei de securitate, de unire pentru a ajunge la prosperitate. Acum, avem altă confruntare majoră care, din nefericire, loveşte omenirea rar, dar foarte dur: criza economică. Ce răspuns pot oferi popoarele şi naţiunile în faţa unor asemenea evenimente precum criza economică? Răspunsul trebuie să fie tot unitatea. Uniţi, putem răzbi mai uşor. Dezbinaţi, pierdem în parte fiecare. Pierde ţara, pierde interesul naţional. În aceste momente de criză economică mondială, europeană, românească, mai mult ca oricând avem nevoie să punem în faţă ceea ce ne uneşte şi nu ceea ce ne dezbină. Cred că încă nu e prea târziu şi putem face acest lucru. Cred că acest popor şi această clasă politică au resursele să pună în faţă unirea şi nu dezbinarea, să înlocuiască confruntarea cu competiţia, să înlocuiască ura cu dialogul, să înlocuiască disputele sterile politice cu competiţia onestă pe proiecte în interesul oamenilor. Cred că asta este ceea ce aşteaptă astăzi oamenii din această ţară de la noi, cei care, temporar, îi reprezentăm. Aşteaptă soluţii de unitate şi nu de dezbinare. Asta nu înseamnă că oamenii care sunt în stradă nu au dreptate. Ei sunt nemulţumiţi pe bună dreptate. Nemulţumirile lor sunt produsul vremurilor şi deciziilor pe care noi am fost obligaţi să le luăm, şi le înţeleg nemulţumirea şi suferinţa, dar ştiu că, tot din cauza suferinţei şi durerii oamenilor din aceste vremuri, am reuşit să stabilizăm economia ţării şi să ne creăm un drum care să ne ducă spre mai bine. Este adevărat că cifrele macroeconomice nu ţin de salarii şi de pensii mai mari astăzi. Faptul că suntem apreciaţi pe plan internaţional pentru că am stabilizat ţara nu ţine de o locaţie socială mai mare sau de un loc de muncă mai bun, dar aceste lucruri pot veni, dacă noi nu facem paşi înapoi pe linia a ceea ce am reuşit să stabilizăm. Nu revenirea la populisme reprezintă soluţia ieşirii din criza economică. Foarte mulţi sunt tentaţi astăzi să creadă acest lucru, că a reveni la politici populiste reprezintă soluţia pentru a depăşi momentele acestea mai dificile. Eu cred chiar opusul. Capacitatea de a rămâne fermi, capacitatea de a face în continuarea ceea ce trebuie, nu ceea ce ne place pentru România poate fi şansa acestei ţări. Îi înţeleg pe cei care sunt nemulţumiţi astăzi, că sunt pensionari, că sunt bugetari, că sunt cadre militare disponibilizate sau că sunt revoluţionari. Nu sunt soluţii financiare peste noapte care să permită creşteri de salarii, pensii sau indemnizaţii suplimentare, pentru că, orice pas de acest fel, ar scufunda această ţară astăzi. Dacă păstrăm însă stabilitatea şi, prin unitatea clasei politice, reuşim în continuare să menţinem şi să creăm locuri de muncă, putem spera că poate fi mai bine pentru toţi, dar nu astăzi, pentru că astăzi avem nevoie, în primul rând, să conservăm ceea ce avem. De aceea, voi reitera, voi readuce invitaţia pentru clasa politică de a constitui un pact de stabilitate economică şi politică în anul 2012, care să aibă ca obiective fundamentale stabilitatea ţării şi credibilitatea ei externă prin menţinea în continuare a locurilor de muncă şi a unor soluţii pentru crearea de alte locuri de muncă, singura soluţie pentru o creştere sănătoasă economică a acestei ţări. Încă o dată vă mulţumesc pentru invitaţia adresată, pentru onoarea de a putea fi martor astăzi la acest eveniment solemn în Parlamentul României, despre care sunt convins că va rămâne o tradiţie în Parlamentul României cu privire la data de 24 ianuarie. Vă mulţumesc. (Aplauze în sală)
|
|
|
|
|
Doamna Roberta-Alma Anastase: Şi noi vă mulţumim, domnule prim-ministru. Doamnelor şi domnilor, Întrucât toţi cei înscrişi la cuvânt s-au exprimat, declar încheiată şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării zilei de 24 ianuarie 1859, Ziua Unirii Ţării Româneşti cu Moldova şi, totodată, declar încheiată sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi senină!
|
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.15.
|
|
| |
|
 |
