|
|
Domnul Traian Băsescu - Preşedintele României: Bună ziua! Bine v-am regăsit! Din păcate, în aceeaşi formulă ca la toate discursurile mele, fără opoziţie. În modul cel mai sincer, regret că opoziţia nu este în Parlament, plecând de la realitatea că, dacă avem vreun garant real al democraţiei în România, acesta este Parlamentul. Oricât l-am critica, el rămâne acela care, în situaţii de derapaje, vine şi corectează lucrurile. Cred că nu este cea mai bună soluţie să subminezi cea mai importantă instituţie a statului român, Parlamentul. De aceea, încep adresând opoziţiei rugămintea de a reveni în Parlament şi a discuta problemele politice aici, unde este locul de dezbatere a problemelor politice şi chiar administrative care ţin de Parlamentul României. Încep prin a mulţumi Parlamentului că, într-o perioadă extrem de frământată şi importantă din punct de vedere al partidelor politice - se apropie campania electorală -, aţi fost de acord să mă adresez dumneavoastră şi, în egală măsură, românilor, de la tribuna Parlamentului. Am considerat că se impunea o întâlnire a preşedintelui cu Parlamentul, având în vedere că, în ultima perioadă, s-au petrecut evenimente de interes major, cum ar fi schimbarea Guvernului, adoptarea şi semnarea la Bruxelles a Tratatului fiscal şi - de ce nu? - criza de comunicare dintre majoritate şi opoziţie, un eveniment care, de asemenea, este cel puţin la fel de important ca celelalte. În aceste condiţii, cred că este important să mă pronunţ asupra a ceea ce am făcut, unde suntem şi ceea ce eu cred că ar trebui făcut în continuare. Ştim cu toţii că Guvernul şi Parlamentul, în perioada 2009 - 2011, au parcurs împreună o perioadă extrem de dificilă, în care comandamentul zero a fost restabilirea echilibrelor macroeconomice. Destul de mulţi dintre dumneavoastră ştiu, iar pentru cei care nu ştiu o spun acum, în 2009, România ajunsese în situaţia în care, din cauza dezechilibrelor macroeconomice, nu se mai putea împrumuta de pe piaţă, ceea ce a reclamat o intervenţie urgentă la Fondul Monetar Internaţional, la Uniunea Europeană, pentru ca România să poată avea finanţarea necesară trecerii momentului dificil. Ştim cu toţii şi vă mulţumesc că aţi acceptat, cu costul voturilor dumneavoastră, cu costul popularităţii partidelor din arcul guvernamental, să adoptaţi măsuri extrem de severe, care au afectat fiecare cetăţean al României. Şi trebuie spus că niciun politician nu-şi permite vreodată să se gândească cu relaxare la faptul că, printre măsuri, se numără reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, creşterea TVA-ului de la 19% la 24% sau introducerea contribuţiei la fondul de sănătate pentru pensionarii cu pensii între 750 şi 1 000 de lei. Au fost măsuri extrem de dificile, pe care toţi le-am luat cu inima strânsă, dar sunt momente în care politicienii trebuie să se ridice deasupra interesului lor politic. Dumneavoastră aţi făcut-o, vă mulţumesc şi sper că veţi avea capacitatea să explicaţi în campanie că au fost măsuri necesare, care au avut darul să prevină un derapaj similar cu cel din Grecia. Vreau să ştiţi că nu este nicio exagerare. Dacă nu s-ar fi luat în 2010 măsurile pe care le-am enumerat, România nu mai putea să se finanţeze de pe pieţe externe. Banii de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană nu ne erau suficienţi să acoperim cheltuielile de funcţionare a statului, salariile şi pensiile. Aţi făcut un lucru pentru care mă simt solidar cu dumneavoastră şi mă simt, în acelaşi timp, solidar cu românii. În acelaşi timp, trebuie să vă amintesc eu un lucru pe care dumneavoastră nu-l mai spuneţi. Şi e păcat că nu-l spuneţi. Chiar în condiţiile în care aţi acceptat să se ia măsurile enumerate, aţi găsit resurse de voinţă politică pentru a scoate din cea mai neagră sărăcie pensionarii C.A.P. Aţi găsit resurse să acordaţi acea pensie minimă garantată, căreia, pe urmă, i-aţi spus "indemnizaţie minimă", şi aţi creat o minimă perspectivă, în mod deosebit bătrânilor din zona rurală, care trăiau cu pensii de 14 lei, 8 lei, 9 lei, 24 de lei. Pentru acest lucru vă mulţumesc, de asemenea, şi cred că această măsură a fost de natură să aducă un minim de uşurinţă în trecerea crizei pentru cei mai săraci dintre români. Este adevărat, la începutul anului 2011, o parte din sumele tăiate din salariile bugetarilor au fost restituite. Cred că este o datorie a mea şi a dumneavoastră să gândim şi să găsim soluţii pentru ca, undeva, în jurul datei de 1 iunie a.c., să reîntregim salariile bugetarilor. Chiar dacă - atenţie! - chiar dacă în luna ianuarie am avut un excedent faţă de veniturile planificate în buget, în luna februarie am avut un minus de două ori mai mare decât excedentul din ianuarie şi, probabil, şi în martie vom avea un minus de venituri în bugetul de stat, dar el se datorează conjunctural situaţiei meteorologice din luna februarie. Sunt convins că majoritatea parlamentară şi - de ce nu? - şi opoziţia, împreună cu Guvernul, cu premierul, cu ministrul finanţelor publice, privind în bugetul de stat, aşa cum el este aprobat, şi fără a diminua investiţiile, dar puteţi diminua cheltuieli în alte zone ale bugetului, veţi putea găsi resurse ca, la sfârşitul mandatului, să le puteţi spune bugetarilor că au salariile întregi, aşa cum le-aţi găsit când aţi venit la guvernare. Din acest punct de vedere, veţi avea tot suportul meu, dar suportul meu nu este suficient dacă talentul dumneavoastră şi al Guvernului nu va fi pe măsura momentului şi pe măsura nevoii de a restabili veniturile bugetarilor. Dincolo de situaţia dificilă, creată de criza economică globală, şi care v-a dus la nevoia adoptării măsurilor despre care am vorbit mai înainte, trebuie să vă mai mulţumesc încă o dată şi dumneavoastră, şi Guvernului Emil Boc. În paralel cu măsurile de austeritate, aţi accelerat procesele de reformare a statului şi aici trebuie să vă mulţumesc pentru simplul motiv că acesta a fost angajamentul meu electoral din campania din 2009. De aceea, vă asigur că am înţeles foarte bine şi acest tip de sacrificiu, pentru că majoritatea parlamentară, cel puţin, a înţeles că statul român nu poate fi performant dacă singura modificare pe care am făcut-o de la revoluţie până astăzi ar fi fost aşezarea unor legi pe o structură de stat moştenită de la Ceauşescu. De fapt, asta s-a întâmplat în România până când actuala majoritate parlamentară şi-a asumat reforma statului. Abia dumneavoastră aţi fost aceia care aţi spus că ne trebuie un alt tip de justiţie. Sigur că justiţia organizată şi cu codurile din vremea lui Ceauşescu nu putea să răspundă nevoilor unei societăţi moderne, unei societăţi capitaliste. Aţi trecut prin Parlament cele patru coduri, aţi trecut prin Parlament Legea "micii reforme", aţi trecut prin Parlament legea prin care instituiţi un sistem de selecţie pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi rezultatele se văd. Se văd prin aceea că, cel puţin în ultimii doi ani, justiţia a devenit tot mai eficientă în lupta împotriva corupţiei. Nimeni nu se mai simte la adăpost, fie că este primar al puterii sau al opoziţiei, ministru al puterii sau al opoziţiei, parlamentar al puterii sau al opoziţiei. Vreau să ştiţi că mentalitatea politicului de până la declanşarea procesului de modernizare a justiţiei, a fost aceea de intangibilitate. Iată că astăzi, prin cadrul legislativ creat, prin independenţa totală, acordată procurorilor şi judecătorilor, rezultatele încep să apară, iar în momentul de faţă, cred că nimeni dintre cei care fraudează statul sau companiile, fie ele private sau de stat, deci nimeni, nu mai doarme liniştit, inclusiv judecătorii şi procurorii corupţi. Aţi mers mai departe şi v-aţi aplecat asupra unei legi fundamentale, Legea educaţiei. Reforma făcută în guvernarea 1997-2000 s-a dovedit un eşec major şi aţi văzut asta şi la copiii dumneavoastră, şi la ce se întâmplă cu nivelul de calificare şi de cunoştinţe al tinerilor absolvenţi de liceu, de facultate şi aşa mai departe. Vreau să vă spun că bacalaureatul de anul acesta a fost, de fapt, proba fundamentală a eşecului reformei din perioada 1997-2000, iar implementarea prevederilor noii Legi a educaţiei mi se pare fundamentală pentru ca România să aibă o şansă. Poţi să nu ai ţiţei, poţi să nu ai gaze naturale, dacă ai un sistem de educaţie performant, vei reuşi să devii o ţară competitivă, pentru că vei scoate oameni pregătiţi, iar noua Lege a educaţiei creează premisele pentru acest lucru. V-aţi aplecat - şi vă mulţumesc din nou - şi asupra risipei din banii publici, făcută cu sistemul de protecţie socială. Noua Lege a asistenţei sociale a fost cea care creează premisele ca resursa financiară să se îndrepte către oamenii care au nevoie să fie sprijiniţi şi nu de către cei care stau cu Mercedesul ascuns în spatele vilei şi primesc ajutoare sociale. Nu mai puţin important, mi s-a părut că aţi avut puterea să mergeţi mai departe şi să abordaţi o serie de legi care au făcut piaţa forţei de muncă să funcţioneze. (La balcon se scandează: "Demisia!") Piaţa forţei de muncă... (La balcon se scandează: "Demisia!") Bine. Aşteptaţi să-mi termin cuvântul. Piaţa forţei de muncă... (La balcon se scandează: "Demisia!" şi "Regele Mihai") Domnilor,... O.K. Mergeţi şi chemaţi-l!
|
|
|
|
|
Domnul Traian Băsescu: Mergeţi la dânsul şi chemaţi-l! (Aplauze în sală) (Balconul unde se scandează este evacuat.) Aţi avut forţa să promovaţi un nou Cod al muncii. Vă asigur că este o formidabilă premisă pentru o eficientă piaţă a forţei de muncă, o piaţă a forţei de muncă care este de natură să încurajeze şi investiţiile străine. Asta nu înseamnă însă că procesul de modernizare a statului s-a încheiat. În opinia mea, este fundamental necesar ca, în perioada următoare, actualul Parlament să adopte două legi care vor întregi procesul de modernizare a statului. Aceste două legi sunt: legea sănătăţii şi legea reorganizării administrative a României. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Legea sănătăţii, din păcate, a trebuit să fie retrasă, pentru că a fost prost lansată în dezbatere. Asta nu înseamnă că principiile ei sunt de abandonat. Este clar că avem nevoie de un mai puternic control al banului public - şi s-a dovedit incapacitatea caselor judeţene de sănătate de a controla banul public - şi este nevoie de implicarea în finanţarea sistemului de sănătate a sectorului privat, a celor care vor asigurări suplimentare, a companiilor care doresc să-şi asigure suplimentar salariaţii, fie că sunt bănci, întreprinderi mici şi mijlocii sau mari întreprinderi. Cred că a face acest pas este esenţial, cu atât mai mult cu cât managementul competitiv al spitalelor devine una din cheile succesului sistemului de sănătate românesc. Nu înţeleg de ce putem accepta ca între şcoli să fie competiţie din punct de vedere al calităţii, şi părintele să poată opta pentru orice şcoală, atunci când îşi înscrie copilul, iar la spitale să nu avem această opţiune. Am convingerea că tema legii sănătăţii trebuie reluată, ca unul din pilonii esenţiali, alături de Legea educaţiei, pentru modernizarea statului. Şi aici fac o precizare: sunt cunoscute ezitările Ministerului Sănătăţii şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a face public pachetul minim garantat. În lipsa pachetului minim garantat de servicii medicale, legea sănătăţii poate fi un eşec de la lansare în dezbatere publică, pentru că asiguraţii de sănătate şi cei care nu se pot asigura, înainte de toate, trebuie să ştie ce le garantează statul în baza contribuţiilor lor actuale. Or, din acest punct de vedere, trebuie să recunosc că toţi miniştrii sănătăţii au fost ezitanţi şi nu şi-au asumat responsabilitatea lansării subiectului în dezbatere publică. În ceea ce priveşte reorganizarea administrativă, ştiu că sunt discuţii majore legate de interesele politice ale partidelor. Dragii mei, Reorganizarea administrativă nu se poate face de a doua zi de la promulgarea legii. Ea necesită un timp de tranziţie care se poate întinde pe patru ani. Propunerea pe care v-o fac este să adoptaţi, în discuţii cu opoziţia, reorganizarea administrativă a ţării, pentru că nimeni nu poate convinge pe nimeni că o ţară organizată administrativ ca în 1968 mai poate răspunde nevoilor de astăzi. Uitaţi-vă şi dumneavoastră! Avem exact aceleaşi structuri ca pe vremea de dinainte de revoluţie şi în administraţia centrală, la care am mai adăugat nişte agenţii, dar, mai ales, în administraţia locală: aceleaşi direcţii sanitare, aceleaşi direcţii de educaţie, aceleaşi direcţii agricole, aceleaşi direcţii de mediu, aceleaşi inspectorate de poliţie, aceleaşi inspectorate judeţene ale serviciilor secrete, aceleaşi, aceleaşi, aceleaşi. Cum credem că o astfel de organizare mai poate răspunde nevoilor de dezvoltare a României? Şi vă mai aduc un argument: în momentul de faţă, se construieşte bugetul pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Este clar şi pentru mine - sunt convins că şi pentru dumneavoastră - că modul cum s-au utilizat banii pentru dezvoltare regională a fost departe de a fi eficient în acest exerciţiu bugetar. De ce? Pentru că nu au putut fi proiectate infrastructuri, spre exemplu, la nivel regional. Fiecare judeţ a fost cu interesele lui. Un preşedinte de consiliu judeţean a vrut modernizarea unui drum de pe valea nu ştiu cărui râu - că acolo are primari mai mulţi - şi s-a făcut dezvoltarea de la centrul de judeţ către est. Alt preşedinte de consiliu judeţean a avut primari mai mulţi de la sud la nord şi atunci s-a modernizat drumul de la sud la nord, ca să nu mai vorbim de ce se întâmplă cu aducţiunile de apă şi cu canalizările, care, de asemenea, nu pot fi prinse într-un proiect regional şi se pierd banii pe lucrări mărunte, la nivel de comune şi sate. Dacă vrem să cheltuim eficient banii în exerciţiul 2014-2020, reorganizarea administrativă este cheia. Acest lucru ar permite şi o masivă descentralizare a utilizării banilor europeni, pentru că, odată constituite regiuni de dezvoltare ca unităţi administrative, ele vor fi persoane juridice capabile să se adreseze cu proiectele lor direct Bruxelles-ului şi nu să facă coadă la uşa miniştrilor la Bucureşti. Cred că este un subiect asupra căruia trebuie să gândiţi şi pe care trebuie să-l aşezaţi printre priorităţile activităţii dumneavoastră. Nu în ultimul rând, dacă discutăm despre priorităţi, cred că trebuie să aveţi în vedere nevoia de a completa setul legislativ necesar justiţiei, şi mă refer la legea de aplicare a Codului de procedură civilă, legea privind confiscarea extinsă, legea privind valorificarea bunurilor sechestrate sau confiscate. Sunt legi care se află în Parlament şi am convingerea că veţi da un răspuns pozitiv acestor priorităţi, cu atât mai mult cu cât ele sunt şi chei în constatarea ireversibilităţii proceselor de eficientizare a justiţiei din România, lucru imperativ solicitat pentru a se găsi alte soluţii decât Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie. În acelaşi timp, am convingerea că şi Guvernul va transmite rapid către Parlament legea de aplicare a Codului de procedură penală, care este, de asemenea, o urgenţă în vederea pregătirii intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Dacă din punct de vedere legislativ v-am exprimat punctul meu de vedere, trebuie să vă mai spun un punct de vedere care s-ar putea să nu placă, şi acesta este legat de nevoia de modernizare a clasei politice. Sigur, un prim pas s-a făcut. S-a făcut în momentul în care am introdus votul uninominal. În acelaşi timp, este clar că un vot uninominal compensat, aşa cum îl avem acum, nu face decât să creeze distorsiuni, şi oameni mai puţin susţinuţi de cetăţeni ajung în Parlament în locul unora care au luat un număr mai mare de voturi. Este, cred, o obligaţie morală a majorităţii ca, împreună cu minoritatea din Parlament, să decidă. Să decidă un vot uninominal curat, care nu mai lasă ca oameni de pe locul trei să ajungă parlamentari, iar cei care au fost primii în colegiu să rămână acasă. (Aplauze în sală) Se pare că nu sunteţi chiar atât de împotriva acestei soluţii. Dar am să vă mai spun o soluţie, pe care o văd pentru reformarea sistemului politic românesc. Ea se referă la punerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009. (Aplauze) Dragii mei, Dragi colegi, pentru că şi eu am fost parlamentar, Trebuie să recunoaştem că oricăruia dintre dumneavoastră, fie că sunteţi la putere sau că priviţi la televizor, fiind în opoziţie, îi este greu să meargă în colegiu şi să spună "aveţi încredere în noi; dacă ne daţi votul, noi vom lucra pentru voi", când astăzi oricare dintre membrii Parlamentului este vulnerabil la respectarea votului cetăţenilor. Cetăţenii au cerut Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Or, oricare dintre parlamentari va fi privit cu suspiciune, cu privire la sinceritatea solicitării votului, dacă acest lucru nu se întâmplă. Ştiu că sunt două treimi. Ştiu că trebuie făcut un efort de a se discuta cu opoziţia, dar ţineţi cont că a fost un vot cu peste 80% dintre participanţii la referendum în favoarea soluţiei Parlamentului unicameral. N-aş vrea să vă spun efectele dublării atribuţiunilor celor două Camere. Este evident că tot una singură legiferează: cea care este a doua sesizată, ca Cameră decizională. Deci, practic, Parlamentul României funcţionează acum ca un Parlament unicameral. Or, este foarte greu să justificaţi necesitatea a două Camere, când singurul suveran este votul popular. Iar poporul s-a pronunţat asupra acestui lucru şi cred că aveţi obligaţia să ţineţi cont de acest vot. Mai este un lucru, care ţine de moralitate. Ştiu că şi dumneavoastră aţi avut indemnizaţiile, veniturile amputate cu 25%. Şi, totuşi, una este să-i tai preşedintelui 25% din salariu, şi alta să-i tai unui salariat care are 1 000 de lei pe lună. De aceea, eu cred că reducerea la o Cameră şi la 300 de parlamentari ar veni şi ca un argument că şi politicienii la vârf din România sunt perfect conştienţi de nevoia de a reduce cheltuielile de funcţionare a statului. Vreau să vă spun două lucruri - dacă avem o criză a datoriilor publice în Europa, aşa-numita criză a datoriei suverane, ea este generată de două motive: - cheltuielile foarte mari ale statului pentru a-şi asigura funcţionarea; şi nu ale statului, ale statelor din Uniunea Europeană; - cheltuielile mult peste veniturile fiecărui buget cu protecţia socială. Or, din acest punct de vedere, părerea mea este că un răspuns pozitiv la referendumul din noiembrie 2009 este ceea ce populaţia aşteaptă de la politicieni pentru a fi în continuare credibili. Dacă reforma statului a ajuns la un punct la care, aşa cum vă spuneam, i-ar mai trebui două legi, dincolo de revizuirea Constituţiei, pentru a avea un stat care să ne permită să privim cu speranţă în viitor, mai avem şi probleme economice fundamentale. Nu voi accentua acest aspect, dar voi face două precizări. Un obiectiv major al României este intrarea în zona euro şi, dincolo de orice, o să vă spun clar un lucru elementar. Dobânzile în zona euro sunt de 1-1,5% pentru statele normale, echilibrate macroeconomic, pe când acum dobânzile, fiind stat noneuro, sunt de 6-6,5% pe piaţă. Trebuie să înţelegeţi cât de important pentru economia românească este să devenim stat membru al zonei euro. Dincolo de asta, trebuie să vă mai fac o precizare, care ţine de experienţa pe care am acumulat-o ca membru al Consiliului European. Am văzut multe state aflate în dificultate care au îndeplinit criteriile de la Maastricht, criteriile de intrare în zona euro. Şi aici mă refer la Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Irlanda şi lista poate continua. Ceea ce înseamnă că respectarea criteriilor de la Maastricht nu este suficientă pentru a fi bine ancorat în zona euro. Nu este de conceput acum, după ce am văzut ce se întâmplă cu simpla condiţionare de criteriile de la Maastricht, deci nu este suficient să ai un deficit sub 3%, să ai un grad de îndatorare sub 60%, să ai o inflaţie în jurul a 2,5% şi să spui: "Sunt bun pentru intrarea în zona euro." Dincolo de aceste criterii obligatorii, viaţa ne-a arătat că un stat care nu are o economie performantă, o economie competitivă, nu rezistă în zona euro. Or, obiectivul în perioada imediat următoare trebuie să fie reanalizarea şi creşterea performanţelor economiei de stat. Marii transportatori, fie că vorbim de Transgaz, transport pe conductă, unităţile de căi ferate, marii producători de energie - Romgaz, Hidroelectrica -, termocentralele, toate trebuie să devină competitive din punct de vedere al producţiei. Fără competitivitate, în sectorul de transporturi, în sectorul energie, nu avem nicio şansă să trăim bine în zona euro, iar această lecţie o învaţă acum vechii membri ai zonei euro. Dacă tot am văzut-o la ei, de ce să n-o învăţăm şi s-o aplicăm înainte de a ajunge în euro, iar, din acest punct de vedere, programul pe care-l avem cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi cu Uniunea Europeană vizează, în această perioadă, o prioritate în eficientizarea economiei de stat, fie că vorbim de management privat şi, implicit, depolitizat, fie că vorbim de vânzări de pachete minoritare de acţiuni, pentru a crea sursele financiare necesare modernizării Transgaz-ului, Romgaz-ului şi a altor mari companii - Hidroelectrica şi ce mai avem. Deci economie competitivă şi creştere de productivitate trebuie să fie cuvintele de ordine, înainte de a intra în zona euro. Altfel, simpla atingere a criteriilor de la Maastricht nu rămâne decât o înşelătorie pe care ne-o adresăm nouă înşine. Nu vom rezista, nu vom fi competitivi în zona euro dacă nu suntem competitivi şi economic, nu numai din punct de vedere al deficitelor, gradului de îndatorare şi al inflaţiei. Dar avem nevoie şi de creştere economică. E în regulă. Ne-am luat măsurile de austeritate necesare, am pornit un program amplu de reformare a statului, dar ne mai trebuie ceva. Ne trebuie o economie nu numai competitivă, dar şi extinsă, consolidată. Ne trebuie ramuri prioritare pe care să le dezvoltăm şi în care să fim printre campioni. Şi, aici, condiţiile noastre, în mod categoric, sunt legate de agricultură, de turism, de minerit. Nu mă refer la orice tip de minerit, ci la acel minerit care, urmare a evoluţiilor de pe piaţă, face rentabilă reluarea exploatărilor de aur, de cupru şi aşa mai departe. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Fără să creăm locuri de muncă în aceste domenii, riscăm ca, deşi aparent să avem parametri economici buni, în realitate să creăm o pătură largă de oameni săraci. Nimic nu este mai important astăzi decât să creăm locuri de muncă. Ştiu că se poartă demagogia. Ştiu că se spune "să nu ne atingem de resursele ţării", dar, dacă nu dăm soluţii de locuri de muncă oamenilor, nu numai că vom avea probleme într-un buget dezechilibrat, cu un sistem de pensii care nu poate fi susţinut, dar nu vom da şanse de evoluţie unui mare număr de români. Locurile de muncă sunt cheia evoluţiei pozitive a fiecărei familii, a fiecărui cetăţean. De aceea, fac un apel şi la parlamentari, şi la Guvern: redeschideţi mineritul care a devenit rentabil. Nu discut eu condiţiile comerciale. Dacă avem bani, să-l redeschidem cu banii noştri, dacă n-avem bani, să acceptăm investiţiile străine şi să generăm locuri de muncă. Acesta este adevăratul aur al unei societăţi - locurile de muncă - şi singura soluţie de a da şanse cetăţenilor: şi generaţiei tinere, şi aceleia care se apropie de vârsta a treia, dar şi pensionarilor. Niciodată nu vom fi capabili să susţinem sistemul de pensii dacă rămânem cu 6 milioane de pensionari şi cu 4 milioane şi jumătate de oameni care au locuri de muncă. Trebuie să aducem numărul de locuri de muncă la nivelul numărului de pensionari, iar acesta este un element fundamental al echilibrelor noastre macroeconomice şi al prosperităţii României. Vă sugerez şi dumneavoastră, Parlamentului României, să daţi atenţie problemei creării locurilor de muncă şi, fiind singurii care puteţi controla Guvernul, să-i chemaţi şi să vă prezinte proiectele de creare de locuri de muncă, fie că vorbim de utilizarea banilor europeni în crearea de întreprinderi mici şi mijlocii, fie că vorbim de accesarea banilor pentru infrastructurile de mediu şi pentru infrastructurile de transport, fie că vorbim de locuri de muncă în minerit, fie că vorbim de locuri de muncă ce trebuie create în mediul rural. Vreau să vă fac o precizare extrem de importantă, o evoluţie care se vede cu ochiul liber deja. În agricultură, datorită dotării fermierilor, randamentele au început să crească foarte mult. Foarte mulţi tineri din mediul rural nu-şi mai găsesc locuri de muncă. Dirijaţi banii pentru întreprinderile mici şi mijlocii în mediul rural, pentru a da o şansă acestor tineri. Randamentele vor creşte mult şi în anii următori, urmare a sistemului şi de subvenţii, şi de venituri care se obţin din agricultură. Locurile de muncă vor dispărea pe măsura creşterii randamentelor şi a eficienţei agriculturii. O politică de fixare în mediul rural a întreprinderilor mici şi mijlocii care, pe de o parte, să facă servicii, pe de altă parte, să proceseze producţia agricolă este vitală pentru soarta viitoare a satului. Şi, nu în ultimul rând, industria IT. Este o industrie în care avem resurse naturale, inteligenţa şi imaginaţia tinerilor noştri, trebuie doar să focusăm corect resursele financiare destinate acestui sector. Vreau să vă dau doar un exemplu. Deşi avem un sistem foarte modern, cu viteză mare de transmisie a datelor, suntem o ţară în care fiecare e cu infrastructura lui. Electrica are propria ei fibră optică, la calea ferată, propria fibră optică, la Ministerului Educaţiei, propria fibră optică, la Transelectrica, propria fibră optică şi, uite-aşa, în momentul de faţă, deşi am putea acoperi 57% din nevoile de transmise de date din mediul rural către oraş în orice direcţie, acoperim doar circa 20%, pentru că fiecare suntem stăpâni pe fibra lui optică. Este o problemă pe care am abordat-o în CSAT, este o problemă pe care am transferat-o Guvernului ca responsabilitate şi vreau să ştiţi că România are acum capacitate de transmisie de date mult mai mare decât cea pe care în mod real o utilizează, datorită acestei separări, segregări a infrastructurilor de transmisie de date. Şi vă mai spun un lucru, dacă discutăm de industria IT ca fiind o şansă pentru România. Credeţi că ştie cineva ce softuri şi ce echipamente se achiziţionează de către fiecare minister, de către fiecare primărie, de către fiecare consiliu judeţean? Acest lucru trebuie pus urgent sub control şi generată o politică de achiziţie de softuri, de echipamente, de infrastructuri, pentru a putea utiliza şi pune la dispoziţia populaţiei cel mai modern mijloc de comunicare. Şi nu numai la dispoziţia populaţiei, dar şi la dispoziţia societăţilor, a administraţiilor şi aşa mai departe. Este aici o vulnerabilitate a noastră din punct de vedere al modului în care s-au utilizat banii publici şi ea va trebui corectată ori printr-o analiză a Parlamentului, ori prin decizii ale Guvernului, ori printr-o soluţie de cooperare între Parlament şi Guvern, în aşa fel încât legislaţia să genereze o infrastructură de care să beneficieze toţi, pentru că nu prea am auzit pe cineva să-şi cumpere cu bani privaţi fibră optică şi să o întindă cu bani privaţi. În schimb, este frecventă situaţia în care se închiriază în orice alt interes capacitatea de transport prin fibră optică, numai în interes public nu. Dacă putem să vedem cu uşurinţă priorităţile, acolo unde putem fi performanţi, că este vorba de agricultură, turism, minerit, întreprinderi mici şi mijlocii, IT şi multe altele, trebuie să vă spun un lucru asupra cărui va trebui să avem o atenţie deosebită - energia. În momentul de faţă, România are, furnizează energia de care are nevoie pentru nivelul de dezvoltare pe care îl are. Dacă însă privim la perspectiva următorilor zece ani, vreau să ştiţi foarte clar că una din marile probleme ale României - dincolo de a avea forţă de muncă calificată şi o naţiune sănătoasă şi o natalitate pozitivă - pe care trebuie să o adăugăm pe listă este legată de asigurarea energiei. Imaginaţi-vă o Românie care îşi dublează produsul intern brut în următorii 10-12 ani. Cu ce energie va face acest lucru? Care sunt sursele care să ne asigure energia necesară dezvoltării? Aici răspunsul este fără echivoc şi, mai ales, fără demagogie. Sigur, energiile curate sunt o soluţie şi, după cum aţi văzut, Dobrogea este plină, te loveşti la tot pasul de acele mori. Foarte bine, e energie curată, deşi foarte scumpă, dar o avem. Aceasta nu va fi însă suficientă şi nici nu vom putea împânzi ţara de la est la vest şi de la nord la sud numai cu morile acestea de vânt, pentru că au şi ele efectul lor asupra mediului. Deja nu ne-ar plăcea să ne trezim la Predeal sau la Sinaia sau pe plajă cu o moară din aia care să producă energie electrică. Sursele noastre clare sunt reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, resursele de gaze existente în Marea Neagră şi gazele de şist. În opinia mea, în momentul de faţă sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului, Doamne fereşte, sau ale Guvernului, dar se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic. Eu vă cer dumneavoastră, ca Parlament, să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie, atât nucleară, energie din Marea Neagră şi energie din gaz de şist, dacă, într-adevăr, avem resurse. Aici, aş vrea să vă spun un lucru pe care l-am constatat cu ocazia vizitei în Marea Neagră. La 170 km s-a făcut un foraj într-un prezumtiv depozit. Iniţial, s-au anunţat 35-80 de miliarde m3. Vă pot spune că în primul depozit cantitatea calculată după sondaj este 100-110 miliarde m3 de gaze, ceea ce ar însemna o producţie extrem de bună necesară economiei româneşti pe termen mediu. Dar în acelaşi perimetru mai sunt cinci depozite care au aceleaşi caracteristici şi cantitative, şi de semnal. Prospecţiunile vor continua anul viitor pentru celelalte cinci depozite. Aş spune că România are o resursă consistentă în Marea Neagră. Putem să ne asigurăm cel puţin necesarul nostru şi probabil al câtorva vecini, cu o singură condiţie: liberalizarea preţurilor la gaze pentru industrie, nu pentru populaţie. Pentru că costurile să extragi gaze la o adâncime de 1 000 m a apei şi încă vreo 2 000 m sub fundul mării nu sunt deloc mici, dar costurile de piaţă fac rentabilă exploatarea a astfel de zăcăminte. Sigur, nu este o decizie pe care să o luăm acum, dar trebuie să ştim că putem menţine preţuri foarte scăzute pentru populaţie, dar economia trebuie să primească inputul corect în ceea ce priveşte consumul de gaze şi de energie electrică în general. Acestea erau câteva lucruri pe care voiam să vi le spun numai despre noi. Am să vă spun şi câteva lucruri despre Uniunea Europeană, că este tot despre noi. Sigur, ştim toţi, Uniunea Europeană trece prin cea mai grea criză economică de la al Doilea Război Mondial încoace. Nu mai este doar criza financiară, criza băncilor, ci este criza datoriilor suverane. De ce am ajuns aici? Am spus şi mai înainte: statele au cheltuit mult mai mult decât au produs, şi pentru asistenţa socială, şi pentru funcţionarea statului. Au trebuit împrumutaţi bani continuu şi s-a asigurat o prosperitate pe datorie. România are, din acest punct de vedere, şansa că are o datorie mică şi nu va fi constrânsă la reduceri ale nivelului de îndatorare, pentru că este mult sub 60%, cât ne permit criteriile de la Maastricht. Deci nu avem o problemă de stopare a propriei noastre dezvoltări pentru că am avea o datorie mare, care ne obligă să trecem la un program de reducere a datoriei prin rambursări, şi nu prin rostogoliri ale creditelor pe care le avem. Cât timp suntem sub 60%, ne putem permite să rostogolim datoriile. Urmare a crizei datoriilor suverane, în cursul anului trecut şi în cursul acestui an s-au luat o serie de măsuri la nivel european, măsuri care sunt valabile pentru toţi. Nu voi intra în detalii, doar voi enumera - pachetul guvernanţă 1, cu cele şase norme aprobate de Parlamentul European. Şi vreau să spun că nu datorită Tratatului fiscal, dar datorită unuia dintre aceste regulamente adoptate de Parlamentul European deja sunt state care au fost propuse la sancţiuni prin reducerea sumelor alocate de la Uniunea Europeană. Şi nu este vorba de sume mici, ci de o jumătate de miliard în primă instanţă. Avertismentul este dat, statul este nominalizat şi are şase luni ori să corecteze, ori să i se reducă cu o jumătate de miliard fondurile alocate de Uniunea Europeană. Alte două state, de data aceasta din zona euro, au fost avertizate, tot în baza pachetului guvernanţă 1 - celebrul Six Pack -, săptămâna trecută, cu privire la măsurile care se vor lua împotriva lor ca urmare a deficitului excesiv. Deci nu tratatul este cel care taie bani, deocamdată există legislaţie europeană necesară pentru a aplica sancţiuni financiare atât statelor din zona euro, cât şi statelor din afara zonei euro, iar aceste reglementări sunt cuprinse în pachetul guvernanţă economică 1. Avem un alt instrument, care se numeşte Pactul Euro Plus, instituit tot în a doua parte a anului trecut şi la care România a aderat. Avem instrumentul de planificare a propriei noastre dezvoltări, care vizează educaţie, locuri de muncă, pensionari, creare de întreprinderi mici şi mijlocii şi care se numeşte Agenda UE 2020. Şi, de asemenea, avem sistemul prin care toate statele se supun controlului bugetelor lor şi îndeplinirii parametrilor şi care se numeşte semestrul european. Vă pot spune că, în urma analizei pe semestrul european, douăsprezece state membre ale Uniunii, din care România nu face parte, au fost avertizate la ultimul Consiliu. Şi, în sfârşit, avem cel mai nou instrument, mult discutat - puţin şi în România -, şi care se numeşte Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Acest tratat a fost semnat de România prin mine, şi aici aş face o paranteză. Am înţeles că domni din opoziţie cereau prim-ministrului să meargă să semneze. Nu ştiu de ce
îi deranja că semnează preşedintele, dar, conform Constituţiei, singurul care are dreptul să semneze tratate internaţionale este Preşedintele României. El poate delega şi altcuiva. Îi rog pe colegii din opoziţie să citească puţin în Constituţie, la atribuţiile Preşedintelui României. Aş spune că acest tratat semnat intră, abia acum, în faza de dezbatere publică, pentru că va intra în dezbatere parlamentară. Am văzut - şi vreau să vă informez pe dumneavoastră, să nu cădeţi în această plasă - tot felul de contabili şi experţi mergând la televizor şi spunând că România trebuia să negocieze mai bine, România trebuia să facă nu ştiu ce, trebuia să-şi pună un capitol singură... Sigur, sunt oameni neinformaţi. Din păcate, în România, foarte mulţi neinformaţi îşi permit să-şi ia faţa expertului, să meargă la televizor şi să pară că ştiu despre ce vorbesc. Vă asigur că aceşti domni nu ştiu despre ce vorbesc. De aceea, o să vă dau câteva informaţii. Acest tratat - pe care, pe scurt, o să-l denumesc Tratat fiscal - a fost conceput strict pentru statele din zona euro. A fost o presiune pe care am iniţiat-o noi, susţinuţi de Polonia - repet, am iniţiat-o noi, susţinuţi de Polonia -, ca la acest tratat să poată adera şi statele noneuro. Singurele modificări care au putut fi făcute, tot pe negocierea româno-polonă, pe de o parte, şi liderii statelor euro, pe de altă parte, au fost legate de două prevederi: una, ca şi statele noneuro să poată semna tratatul şi, implicit, să participe la deciziile zonei euro atunci când deciziile ei le pot afecta şi pe ele ca state noneuro şi, a doua - şi se poate verifica pe mandatul pe care l-am dat de negociere -, ca statele care au gradul de îndatorare sub 60% să poată merge cu un deficit structural până la 1%. Au fost singurele lucruri care au putut fi modificate în tratatul pentru zona euro. Ce recomand eu Parlamentului, plecând de la premiza că acest tratat poate fi adoptat, după care ţara să pună rezerve ce prevederi din el îi intră în vigoare imediat şi ce prevederi le lasă să intre în vigoare după ce devine stat membru euro..., recomandarea mea este ca Parlamentul să-l aprobe integral, cu intrare integrală în vigoare, pentru că, în mod cert, o astfel de abordare va obliga România să devină performantă, va obliga România la o dezvoltare durabilă, nu generată de împrumuturi cu dobânzi mari, pe care să trebuiască să le ramburseze, ci generată de propria ei creştere de performanţă. Este, cred eu, abordarea pe care trebuie să o avem, pentru că ea sună ca o asumare: îmi asum să fiu un bun european, îmi asum să am o economie performantă, îmi asum să fiu responsabil cu cheltuirea banului public. O astfel de asumare va face din România o ţară nu numai respectată, dar şi o ţară care-şi creează premizele să devină o ţară performantă. Dincolo de demagogia politică, am convingerea că România a făcut un lucru bun semnând acest tratat, iar dumneavoastră veţi face unul şi mai bun, adoptând acest tratat repede. De ce repede? Tratatul nu va intra în vigoare decât în ultimă instanţă la 1 ianuarie 2013. Tratatul va intra în vigoare imediat ce 12 state din zona euro îl ratifică şi, după cum am văzut atmosfera, sunt multe state care vor ratifica acest tratat foarte rapid, deci nu este obligatoriu ca la 1 ianuarie 2013 să intre în vigoare. Atunci este obligatoriu să intre, dar el poate intra mult mai devreme. Rugămintea mea către Parlamentul României este să ratificăm repede acest tratat, pentru că va fi un semnal al deciziei, al voinţei politice de a deveni o economie performantă şi un stat performant, care să-şi asigure propriile resurse de dezvoltare şi, mai ales, să-şi asigure o dezvoltare durabilă, având câţiva piloni, printre care şi finanţarea de la Uniunea Europeană. Dacă noi absorbim banii de la Uniunea Europeană, România nu are nevoie de împrumuturi externe pentru a-şi asigura dezvoltarea. Dar, un astfel de tratat va crea investitorilor confortul că România va fi un stat care va sta echilibrat din punct de vedere macroeconomic şi pot face investiţii cu capital privat în România. Aş vrea să vă mai dau o explicaţie care mi se pare interesantă. Am văzut că această criză a datoriilor suverane în Uniunea Europeană este generată de nerespectarea criteriilor de la Maastricht, cele de deficit, de grad de îndatorare şi de inflaţie. Maastricht-ul a fost în 1992. Atunci s-au adoptat criteriile de la Maastricht. Foarte mulţi spun: de ce nu s-au adoptat şi instrumentele de control al respectării de către state a acestor criterii, pentru că, dacă s-ar fi respectat, nu ajungeam în această criză a datoriilor suverane. Iar aici răspunsul este clar: atât s-a putut atunci din punct de vedere politic. Era greu să spui unui stat european că va veni cineva de la Bruxelles să-i controleze execuţia bugetară, să-i controleze deficitul, să-i controleze inflaţia, să-l oblige să ia măsuri pentru a nu fi sancţionat. În 2011 şi 2012, prin acest tratat, s-a făcut un pas înainte, un pas înainte care permite controlul Comisiei Europene şi al statelor membre asupra modului cum fiecare dintre state respectă aceste criterii. Abia acum se dă consistenţă suportului monedei euro. Nimeni nu-şi poate imagina că putem avea o monedă euro solidă, sănătoasă, dacă sub ea doar Germania are o abordare pragmatică, Olanda, poate şi alte două, trei state, statele nordice, iar noi, cei din sud şi din est, vai de bugetele noastre. Această regulă este făcută să facă euro să dăinuie, să facă din euro o monedă sigură, solidă pentru toţi cetăţenii Uniunii, dar şi pentru economia globală. Şi o să vă spun foarte sincer că încă nu s-a făcut suficient, dar atât s-a putut face politic la acest moment. În opinia mea, atunci când politic se va putea mai mult, se va merge către unificarea sistemului de taxe, atunci când se vor reduce decalajele de dezvoltare, se va merge către unificarea legislaţiilor care vizează investiţiile, se va merge către unificarea legislaţiilor care vizează redevenţele şi multe, multe altele, chiar şi TVA-ul, dacă nu cumva şi pensiile sau salariile, dar aceasta, probabil, în ultima etapă. Este, în opinia mea, un proces ireversibil, în care nu avem altă soluţie decât să mergem înainte, pentru că niciun stat singur nu poate face faţă efectelor globalizării. Uniunea Europeană are o singură soluţie pentru a se afla pe puntea de comandă a procesului de globalizare şi această singură soluţie se numeşte realizarea uniunii statelor europene, cu o foarte puternică integrare, inclusiv integrare la nivele despre care vă spuneam mai înainte. Niciun stat al Uniunii Europene, singur, fie că se numeşte Grecia sau Germania, în diverse etape de evoluţie, nu va putea face faţă procesului de globalizare. Niciun stat al Uniunii Europene singur! De aceea, exprim în faţa dumneavoastră convingerea că drumul către care ne îndreptăm încet, dar sigur, este acela de a realiza statele unite ale Europei. Altfel, vom face ce facem acum fiecare în parte, încercăm să facem faţă efectelor globalizării, încercăm să găsim soluţii pe termen mai scurt sau mai lung pentru a ne scoate ţările din dificultate. Numai o economie unitară, cu o monedă puternică, poate face din Europa acea structură economică care să poată sta în competiţie cu economia Statelor Unite, cu economia Chinei, cu economia Indiei, cu a Braziliei şi aşa mai departe. De aceea, doamnelor şi domnilor parlamentari, cred că tratatul este un pas înainte, un pas pe care România nu are dreptul să-l facă pe jumătate. Trebuie să contribuim la consolidarea europeană şi vreau să fim foarte bine înţeleşi - Europa n-a ieşit din dificultate, a scos temporar Grecia. Probleme vor mai fi în Uniunea Europeană şi, foarte probabil, în partea a doua a anului, la nivelul întregii zone euro se va constata intrarea în recesiune, cu efecte şi pentru economia românească şi pentru veniturile din bugetul de stat şi pentru veniturile fiecărui român şi chiar pentru locurile de muncă. Dar, din acest punct de vedere, vă pot spune că nu ne va fi uşor, dar nu ne va fi atât de greu cum ne-a fost în 2009, 2010, 2011, pentru că suntem mult mai bine pregătiţi să facem faţă acestui proces, care, eventual, se va produce. Vă asigur că avem motive de optimism. Ştim ce avem de făcut. Am acumulat o experienţă a unei crize grele şi suntem bine pregătiţi să facem faţă unei eventuale recesiuni care s-ar instala în zona euro în partea a doua a anului. N-aş vrea să închei, fără să vă spun încă un lucru care ţine de comportamentul nostru în raport cu Uniunea. Vreau să vă spun că, în calitate de şef de stat, nu mi-a plăcut niciodată faptul că aflam, din declaraţii dintr-o capitală sau dintr-o a doua capitală, ce vom face la Consiliul următor. Şi nu numai mie nu mi-a plăcut, multor şefi de stat şi de Guvern nu le-a plăcut. De aceea, vreau să ştiţi că România va fi un susţinător puternic al unei tot mai mari puteri a Comisiei Europene, şi nu al unui stat contributor sau altul. Obiectivul nostru şi garanţia corectitudinii gestionării afacerilor europene este în Comisia Europeană. Ei pot fi un arbitru neutru, care să vegheze la interesele tuturor. De aceea, eforturile noastre sunt legate de consolidarea autorităţii şi atribuţiunilor Comisiei Europene. Închei mulţumindu-vă mult pentru atenţie, asigurându-vă încă o dată că suntem pregătiţi să facem faţă unui al doilea val de recesiune în Europa, dacă va fi. Vreau să ştiţi că România îndeplineşte multe din criteriile cerute pentru aplicarea Tratatului fiscal şi eu, cel puţin, încerc să vă transfer ceea ce simt fiind în deplină cunoştinţă de cauză. Aveţi de ce să fiţi optimişti, România nu va face paşi înapoi, chiar dacă în zona euro va fi recesiune în partea a doua a anului. Aş încheia spunându-vă încă un lucru: România nu-şi poate vedea evoluţia viitoare şi securitatea din punct de vedere al speranţei de prosperitate decât în interiorul Uniunii Europene, alături de statele Uniunii Europene, iar, din punct de vedere al securităţii naţionale, cea care vizează integritatea şi securitatea noastră, parteneriatul cu Statele Unite rămâne un pilon de bază al politicii noastre. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o zi bună şi succes în alegeri, dacă nu ne mai vedem. (Aplauze)
|
|
