Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 27, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.37/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 27, 2012 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 27, 2012
|
Şedinţa a început la ora 9.30. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului. |
|
|||
|
|
Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 460 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 252, sunt absenţi 208. Prin urmare, cvorumul legal este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă sunt observaţii cu privire la ordinea de zi. Nu sunt observaţii. Supun la vot ordinea de zi. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observaţii. Nu sunt. Supun la vot programul de lucru. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? O abţinere. Cu majoritate de voturi, de asemenea, programul de lucru a fost aprobat. |
||||
|
|
|
Înainte de a intra în ordinea de zi, vă anunţ că domnul deputat Gust-Băloşin Florentin, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 17, Dolj, Colegiul uninominal nr. 4, îşi anunţă înscrierea în Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor. |
|
||
|
|
|
Pe ordinea de zi avem dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură cu titlul "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", iniţiate de 116 deputaţi şi senatori, în temeiul art. 113 din Constituţie şi ale art. 78 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă informez că, după prezentarea moţiunii de cenzură în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 aprilie 2012, nu au fost înregistrate, din partea iniţiatorilor, cereri de retragere a semnăturii. Procedura cere să întreb în plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere? Nu există o astfel de cerere. În legătură cu dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, au hotărât să propună timpul maxim afectat pentru dezbateri, după cum urmează: Guvernului i se rezervă maximum 60 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor. Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, timpul alocat deputaţilor şi senatorilor independenţi, astfel: PDL - 53 de minute, PSD - 44 de minute, PNL - 29 de minute, UDMR - 9 minute, Grupurile parlamentare progresiste - 9 minute, minorităţile naţionale - 6 minute, independenţi - 4 minute. Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră? Nu sunt. Atunci, daţi-mi voie să supun la vot aceste propuneri. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, propunerile au fost aprobate. Am să-i rog, acum, pe liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă listele cu numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la cuvânt pentru dezbaterea moţiunii. Între timp, conform prevederilor art. 79 din Regulamentul şedinţelor comune, trebuie să începem prezentarea moţiunii de cenzură. Doamna senator Olguţa Vasilescu, vă rog. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, În doar două luni, Guvernul a ratat majoritatea obiectivelor pe care şi le-a propus şi a devenit o ameninţare la adresa românilor prin politicile pe care le susţine. În loc să fie un Guvern care schimbă direcţia greşită a cabinetelor Boc, actualul Guvern a devenit un cabinet şantajat, captiv, care acţionează împotriva intereselor românilor. Din opoziţie, am atras atenţia, prin moţiuni simple şi de cenzură, asupra înrăutăţirii permanente a situaţiei sociale şi economice a ţării, de fiecare dată cu speranţa că cei care guvernează vor înceta politicile care sărăcesc românii, lovesc economia şi subminează instituţiile şi vor opri îmbogăţirea prin fraudă a clientelei politice. Instalarea Guvernului Ungureanu putea să fie o cotitură în abordarea guvernării, dar a eşuat în doar două luni. Regretabil, nu s-a schimbat nimic, demersurile sunt la fel de neprofesioniste şi păguboase pentru România şi pentru majoritatea românilor. Această moţiune constată şantajul la care este supus Guvernul României care, prin deciziile sale, afectează largi categorii sociale, precum şi stabilitatea economică şi socială a ţării. Şantajul este unul triplu, pe zone uşor de constatat de către oamenii obişnuiţi: 1. Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese, privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante, fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea. 2. Guvernul a cedat şantajului PDL, alocând clientelei de partid fonduri importante de la buget, înainte de alegeri. 3. Guvernul a cedat şantajului UDMR şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu-Mureş - o decizie care readuce în România teme ale trecutului. Fiecare dintre promisiunile actualului premier s-a transformat, pe rând, într-un eşec: - CAS nu a scăzut, iar premierul a anunţat deja că aceasta a fost doar "un mesaj de încurajare către mediul privat"; - salariile nu revin la nivelul de dinainte de tăierile din 2010, pentru că veniturile bugetare nu s-au strâns în ritmul anticipat, iar fraudarea fondurilor publice şi evaziunea fiscală continuă; - creşterea absorbţiei de fonduri europene a fost una dintre cele mai mari minciuni ale acestui început de an, cu doar 194 de milioane de euro atrase în trei luni, faţă de 875 de milioane de euro, cât ar fi fost necesar pentru atingerea ţintei propuse; - IMM-urile nu au fost deloc susţinute, deşi acestea sunt cheia relansării economice; - deciziile nu sunt transparente, iar dezbaterile publice, promise pentru legi importante, lipsesc, cum a fost în cazul Tratatului fiscal european, al Legii ACTA, al Legii sănătăţii, al noilor privatizări; - prefecţi incompetenţi sau care au încălcat chiar legea au fost menţinuţi în funcţie; acelaşi lucru este valabil şi pentru şeful ANAF, Sorin Blejnar, care a ratat total obiectivul combaterii evaziunii fiscale; - interesul investitorilor străini pentru România nu a sporit o dată cu apariţia noului Guvern. Din cauza deciziilor acestui Guvern şi ale celui care l-a precedat, România nu are astăzi o strategie de dezvoltare a ţării, în afara acordurilor cu finanţatorii externi. Executivul nu ştie ce are de făcut până la momentul alegerilor, când va trebui să predea gestiunea ţării unui nou Guvern, legitimat de votul oamenilor. Singura sa strategie pare să fie aceea a vânzării frenetice a resurselor, a alocării de fonduri către clienţii politici şi a instigării românilor, unii contra celorlalţi. Acest Guvern nu a învăţat nimic din protestele lunii ianuarie, continuând să ia decizii împotriva românilor, fără consultarea lor, cu o aroganţă care ameninţă democraţia. Deciziile privind alocarea de fonduri către administraţia locală, privind implicarea politicului în mediului universitar sau privatizarea companiilor de stat se iau fără transparenţă, fără explicaţii clare şi în total dezacord cu legile ţării, generând nedumeriri şi proteste. Privatizări din care nu câştigă nici statul, nici economia, doar clientela politică. Stimaţi colegi, În 20 martie a.c., Guvernul a aprobat trei hotărâri de Guvern prin care se încheiau acorduri petroliere de concesiune către compania americană Chevron, pentru explorare, dezvoltare-exploatarea gazelor de şist în Dobrogea. Prima întrebare care se pune este de ce Guvernul a aprobat acorduri petroliere cu o singură companie, deşi mai existau şi alte companii care ar fi dorit să încheie astfel de acorduri petroliere cu autorităţile române? A doua întrebare este: care e nivelul de secretizare pentru fiecare acord dintre cele menţionate şi prin ce act a fost secretizat fiecare acord? Am atras atenţia şi noi, USL, şi societatea civilă asupra faptului că în legislaţia privitoare la protecţia informaţiilor clasificate se interzice expres secretizarea în bloc a contractelor sau acordurilor. Compania americană Chevron a primit dreptul de a explora şi exploata gazele de şist pe trei perimetre, toate aflându-se în judeţul Constanţa, în suprafaţă totală de aproximativ 300 000 de hectare. Cele trei perimetre se află în zonele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Chevron mai deţine licenţe de explorare şi exploatare şi în zona Bârladului. De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific, care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare-exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice? În cazul reactoarelor nucleare de la Cernavodă s-a cerut acceptul locuitorilor oraşului şi a existat, permanent, un program de asistenţă, finanţat de stat, pentru cetăţenii din Cernavodă. Ce consultări au avut loc cu locuitorii din Bârlad ori cu cei de pe litoral? De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au alăturat şi reprezentanţi ai administraţiei locale, ne oferă răspunsul la această întrebare. Secretomania guvernamentală a primit o palmă usturătoare de la firma Chevron, care a declarat că nu a cerut secretizarea contractelor. Reprezentanţii Guvernului spun că această obligaţie le revine ca o consecinţă a legii petrolului. Nevoia de transparenţă însă, în cazul unei decizii atât de angajante şi în condiţiile în care investitorul extern este de acord, impune însă desecretizarea acestor contracte. Aceasta moţiune doreşte să sancţioneze, în primul rând, lipsa de transparenţă din acest proiect. Stimaţi colegi, O altă temă pe care dorim să o abordăm se referă la privatizarea societăţii S.C. Cupru Min S.A. Abrud. Eşecul privatizării Cupru Min S.A. nu exonerează cu nimic Guvernul de erorile comise în procesul de privatizare, ci, dimpotrivă, este încă o dovadă a iresponsabilităţii cu care Executivul abordează chestiunea privatizării resurselor solului românesc. S.C. Cupru Min S.A. Abrud este singura societate care mai funcţionează şi produce în mineritul de neferoase din România. Toate celelalte societăţi miniere au fost lichidate şi dezafectate. Cu rezerve exploatabile de 1,25 milioane tone, S.C. Cupru Min S.A. Abrud administrează circa 60% din rezervele de cupru ale României. Societatea are 470 de angajaţi, iar bilanţul societăţii se prezintă astfel: în 2010 - 19 milioane de lei profit; în 2011 - 41 de milioane de lei profit. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că societatea produce, poate să-şi susţină locurile de muncă şi că îşi poate plăti, eşalonat, datoriile de 64 de milioane de lei. În aceste condiţii, când societatea este pe profit, ce a făcut Guvernul României? A acţionat ca şi cum şi-ar fi propus intenţionat să o pună în dificultate. Concret, a impus taxe de drum la transportul prin carieră, iar energia electrică a fost vândută la cel mai mare preţ din piaţă. Mai mult, Asociaţiei de Salariaţi Cupru Min S.A. Abrud i s-a refuzat cererea legală de atribuire a unui pachet de acţiuni sau asocierea în participaţiune cu statul pentru exploatarea zăcământului. Aşa se face că Roman Copper Corp, o companie din Toronto (Canada), înfiinţată în noiembrie 2011, de către firma de investiţii Bayfront Capital Partners, din aceeaşi localitate, a câştigat licitaţia desfăşurată de stat pentru privatizarea Cupru Min. Firma canadiană urma să plătească pentru pachetul de 100% din acţiunile producătorului de cupru suma de 200,8 milioane de euro, adică de 3,5 ori mai mult decât preţul de pornire al licitaţiei, care era de 57,4 milioane de euro. Întrebarea e: cum a putut Bayfront Capital Partners, o firmă de investiţii cu câteva birouri închiriate, să preia cel mai mare producător de cupru din România, care administrează rezerve de cupru evaluate în prezent la 5,6 miliarde de euro (7,5 miliarde de dolari), fiind limpede că firma canadiană nu avea capabilitatea tehnică, financiară şi umană necesare? Dat fiind profilul de activitate al Bayfront Capital Partners, care dispune de o mână de oameni, este greu de crezut că a cumpărat Cupru Min în nume propriu. Există şi suspiciunea că Roman Copper Corp voia să cumpere Cupru Min pentru a o vinde ulterior unui terţ, la o sumă de câteva ori mai mare. Refuzul firmei canadiene de a depune garanţiile este o dovadă a afirmaţiei de mai sus. Cum s-au putut întâmpla toate acestea? În mod normal, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie ar fi trebuit să se asigure, prin caietul de sarcini, că ştie cine este în spatele firmelor, până la ultimul acţionar. De asemenea, Consiliul Concurenţei ar fi trebuit implicat în această tranzacţie. Având în vedere că Guvernul României şi-a reafirmat dorinţa de a privatiza Cupru Min, aşadar nu şi-a asumat greşelile pe care le-a comis în precedentul proces de privatizare, rămân anumite întrebări la care premierul şi ministrul economiei trebuie să ne răspundă: - S-a căutat o formă de asociere care să permită păstrarea de către statul român a licenţei de exploatare? - Ce a fost avut în vedere la calculul de evaluare a licenţei de exploatare (active, arierate, zăcământ etc.)? - Care este evoluţia conţinutului de cupru, de argint şi de aur odată cu creşterea adâncimii zăcământului? - Care este volumul de cupru din actualele halde de minereu sărac procesabil din perimetrul avut în vedere? - De ce nu s-a procedat la restructurarea datoriilor Cupru Min în acelaşi mod în care s-a decis acest lucru pentru CFR Marfă? - De ce caietul de sarcini nu a inclus nicio obligaţie pentru participanţii la licitaţie privind investiţiile ulterioare? - De ce firma care a evaluat Cupru Min Abrud S.A. nu a fost autorizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să calculeze şi evalueze rezerve minerale? - S-a avut în vedere că fiecare tonă de concentrat de cupru conţine şi circa 10 - 12 grame de aur, respectiv 50 de grame de argint? - S-au solicitat informaţii, prin Serviciul de Informaţii Externe, privind bonitatea participanţilor la licitaţie? - De ce Guvernul nu a luat în seamă semnalele opoziţiei şi ale opiniei publice privind erorile comise, expunând statul român la această ţeapă ruşinoasă? Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Faptul că românii nu primesc informaţiile necesare privind modul în care este gospodărită avuţia noastră comună se asociază cu alte informaţii, trunchiate, distorsionate ori reinterpretate, pe care însă le primesc cu nemiluita. Felul în care Guvernul ia drept mari izbânzi rezultate care ar trebui, mai degrabă, să-l pună pe gânduri este edificator în această privinţă. Cu cât Guvernul se laudă mai tare, cu atât ar trebui să fim mai îngrijoraţi. Iată, de pildă, noua ofertă publică la Transelectrica. Declaraţia prim-ministrului: "Împreună cu câţiva colegi din Guvern, am urmărit cu sufletul la gură felul în care s-a făcut subscrierea pe bursă a acţiunilor şi am văzut cum trece de cele mai optimiste aşteptări ale noastre. (...) Cu 37,6 milioane luate în beneficiul ţării, iar estimările noastre erau infinit mai mici decât atât". Nu ştim exact ce înseamnă "infinit mai puţin decât 37,6 milioane de euro". Ştim însă ce înseamnă cel mai puţin. Intervalul de ofertă a fost între 14,9 lei/acţiune şi 19,2 lei/acţiune. Ştiţi cu cât s-au vândut acţiunile către marii investitori? Exact cu 14,9 lei/acţiune. A vinde la preţul cel mai mic înseamnă, aşadar, pentru Guvernul României întrecerea celor mai optimiste aşteptări. În anul 2006, 10% din acţiuni s-au vândut, atât pentru micii cât şi pentru marii investitori, cu 16,8 lei/acţiune. În anul 2012, cu un leu depreciat faţă de 2006 cu aproape 40%, acţiunile s-au vândut cu 14,9 lei/acţiune pentru marii investitori şi cu 15,7 lei/acţiune pentru micii investitori. Dacă ar fi menţinut preţul din 2006, măcar în valori nominale, subscrierile ar fi fost la nivelul de 0,8% (aţi auzit bine - 0,8%!) pentru marii investitori şi de 6,9% pentru micii investitori. Bine, ni se va spune, dar condiţiile economice nu sunt aceleaşi. De acord, dar dacă condiţiile economice nu sunt aceleaşi, de ce privatizăm în pagubă? În ciuda acestei situaţii, care ridică numeroase semne de întrebare, Guvernul doreşte să continue vânzarea unor pachete de acţiuni la companii extrem de importante pentru patrimoniul naţional, dar mai ales pentru siguranţa şi securitatea naţională. Vorbim aici de Hidroeletrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz. Iar această vânzare se face, deşi nu a fost rezolvată în sectorul energetic grava problemă a contractelor cu intermediarii care cumpără energia cea mai ieftină de la companiile de stat, într-un adevărat proces de căpuşare a acestor companii. De asemenea, în ciuda promisiunilor făcute de Guvern, pare că asistăm la o strategie deliberată a Guvernului de a menţine managementul politic al acestor companii. Bani pentru clientela PDL Banii publici ai României sunt folosiţi de Mihai Răzvan Ungureanu, cu încălcarea legii, pentru a cumpăra sprijinul unor preşedinţi de consilii judeţene şi primari PDL, UDMR, UNPR prin plăţi directe. După două trimestre de scădere a PIB, când economia se află în recesiune - fapt recunoscut chiar de către ministrul finanţelor -, într-un context financiar turbulent pe plan internaţional şi cu numai două luni înainte de alegerile locale, Guvernul recent instalat dă dovadă de iresponsabilitate bugetară, în dispreţul cetăţenilor cărora le cere să facă sacrificii şi în divorţ chiar faţă de propriile sale angajamente în faţa organismelor financiare internaţionale, respectiv a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene. Hotărârea Guvernului României privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, din 6 aprilie 2012, este ilegală şi imorală, din următoarele motive: 1. Guvernul alocă 648,2 milioane de lei (circa 150 de milioane de euro) dintr-un fond de rezervă care cuprinde, aşa cum a fost prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2012, doar 224,9 milioane de lei (circa 52 de milioane de euro). Aceasta înseamnă că Guvernul cheltuie doar în luna aprilie 2012, din fondul de rezervă, de 3 ori mai mulţi bani decât sunt prevăzuţi prin lege pentru întreg anul 2012. Cum este posibil? În spiritul şi în litera legii şi în limita bunului-simţ, nu este posibil. Evident, indiferent de artificiile bugetare şi jongleriile cu legislaţia (cu două zile înainte de publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2012, care suspendă până la sfârşitul anului electoral 2012 câteva articole incomode din Legea finanţelor publice, precum şi din Legea finanţelor publice locale - dar nu pe toate) tot este necesară o rectificare bugetară. În absenţa acestei rectificări, se încalcă art. 14 alin. (3) al Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (articol care nu face obiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2012), care precizează că: "Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată sau plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare". Mai mult, art. 4 alin. (2) al Legii nr. 500/2002 prevede că "Sumele aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) - n.n. inclusiv bugetul de stat -, în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite". Iar la art. 4 alin. (3), aceeaşi lege prevede că "angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate". Or, Guvernul a angajat cheltuieli din fondul de rezervă în exces faţă de limita aprobată în bugetul de stat. Încălcarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi art. 4 alin. (3) reprezintă infracţiune şi se sancţionează conform legii. 2. Dovada faptului că alocarea sumei de 648,2 milioane de lei din fondul de rezervă s-a făcut cu încălcarea principiilor care guvernează legislaţia bugetară este menţiunea cuprinsă la art. 3 al hotărârii de Guvern respective, în conformitate cu care Ministerul Finanţelor Publice este autorizat "să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2012". Or, acest fapt dovedeşte că la momentul alocării sumei de 648,2 milioane de lei, aceasta nu era prevăzută legal în volumul şi structura bugetului pe 2012, fie integral (întrucât nu sunt publice datele privind execuţia bugetară pentru fondul de rezervă pe primele 3 luni din 2012), fie ca diferenţă între suma prevăzută în buget (224,9 milioane de lei) şi suma alocată (648,2 milioane de lei). În fapt, are loc o rectificare ilegală şi nontransparentă a bugetului, făcută de un Guvern care a anunţat o schimbare de conduită, respectiv promovarea dialogului şi transparenţei. 3. Rectificarea bugetară, a cărei necesitate este recunoscută chiar de către Guvern, prin art. 3 din respectiva hotărâre de Guvern, este ilegală, întrucât încalcă art. 15 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 care statuează că "Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare şi acestea nu pot fi promovate în primele şase luni ale anului". Poate că Guvernul ar fi trebuit să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să suspende luna aprilie din calendar, astfel încât ea nu să mai facă parte din primele şase luni ale anului şi rectificarea bugetară să fie legală. Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, rectificarea bugetară poate fi făcută doar prin lege, nu prin hotărâre de Guvern. 4. Fondul de rezervă este la dispoziţia Guvernului, dar nu la bunul său plac. Deşi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2012 şi-a dat singur mai multe derogări de la legislaţia în vigoare pentru a direcţiona sumele din fondul de rezervă către plata arieratelor, Guvernul îşi fură singur căciula şi, astfel, ne păcăleşte pe noi toţi. Reducerea arieratelor, adică a datoriilor statului trecute de scadenţă, este o condiţie în Acordul cu FMI, dar ea trebuie făcută prin câştiguri de eficienţă, nu prin împrumuturi sau prin reducerea unor cheltuieli sociale sau de investiţii. În loc de această soluţie, Guvernul Ungureanu a obligat multe ministere să renunţe la o parte din alocările bugetare, să verse banii în fondul de rezervă, iar de acolo aceştia au luat ajuns la destinaţii electorale. Aceasta contravine flagrant art. 50 din Legea nr. 500/2002, care prevede că transferurile între ordonatorii principali de credite trebuie să aibă loc "fără afectarea fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului". Or, prin astfel de donaţii, are loc schimbarea destinaţiei utilizării unor resurse, folosindu-se ca instrument tocmai fondul de rezervă. Totodată, se introduce arbitrariul în realocarea resurselor, impus în mod subiectiv "de sus în jos". Întrucât rectificarea bugetară nu a fost operată, nu ştim care este sursa acestor bani. Guvernul a încălcat astfel principiul transparenţei politicii fiscal-bugetare, prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 69/2010. Dar probabilitatea ca ei să provină din împrumuturi nu trebuie exclusă, având în vedere că România s-a împrumutat excesiv în primele trei luni ale acestui an, mult mai mult decât avea nevoie pentru acoperirea deficitului, şi la costuri foarte ridicate. Numai de pe piaţa externă, Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat de 2,25 miliarde de dolari şi de pe piaţa internă intenţionează să completeze această finanţare cu noi împrumuturi pentru constituirea unui fel de fond de rezervă alternativ de până la 4 miliarde de euro. Or, în condiţiile în care acest al doilea fond de rezervă, care a fost convenit cu organismele internaţionale ca un fel de mecanism de protecţie, nu are o bază legală şi nu apare în buget, există riscul uriaş ca banii respectivi să fie folosiţi în scop electoral. Aici trebuie spus că deficitul programat de 1,9% din PIB pentru 2012 este periclitat şi de prefinanţări de proiecte europene pentru care nu este sigur că se vor primi banii din fondurile europene (de la bugetul european), ceea ce agravează activismul politic al Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu de umflare şi utilizare arbitrară a fondului de rezervă. Oare Guvernul MRU se împrumută pentru a cheltui în alegeri, făcând un soi de inginerie financiară care ne va îngreuna deficitul acestui an şi datoria în anii care vin? Dacă da, şi opinia noastră este că aşa se întâmplă, asistăm la un jaf naţional în plină desfăşurare. Este de datoria Guvernului să lase ţara fără datorii ascunse, şi, dacă nu poate, atunci este de datoria sa să ne lase în pace, respectiv să plece, cât mai repede cu putinţă. O altă întrebare pertinentă este: ce fac Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană? De ce nu dau peste mână Guvernului? De ce îl obligă să se împrumute preventiv, dar apoi îl lasă să cheltuiască aceşti bani pentru pomeni electorale şi pentru primăriile puterii? 5. Prin această suplimentare de fonduri, Guvernul a încălcat principiul responsabilităţii fiscale şi principiul eficienţei, ambele prevăzute în Legea nr. 69/2010, art. 4 alin. (3) şi art. 4 alin. (5). Sustenabilitatea finanţelor publice presupune ca, pe termen mediu şi lung, Guvernul să aibă posibilitatea să gestioneze riscuri sau situaţii neprevăzute fără a fi nevoit să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social. Or, iată că fondul de rezervă, care este, trebuie utilizat numai pentru gestionarea riscurilor şi situaţiilor neprevăzute, suferă o ajustare semnificativă a cheltuielilor, fiind suplimentat de trei ori şi alocat inclusiv pentru plata de arierate şi de cheltuieli curente, punând astfel ţara în imposibilitatea de a mai gestiona alte riscuri sau situaţii neprevăzute fără alte majorări de cheltuieli. Pe de altă parte, principiul eficienţei cere ca deciziile de investiţii publice să fie bazate pe evaluare economică, evaluare care lipseşte din demersul actualului Guvern. 6. În condiţiile resuscitării crizei din zona euro, care poate afecta costul împrumuturilor româneşti, şansele ca economia să înregistreze creşterea programată, de 1,5% în 2012, scad. Cu atât mai mult este inadmisibilă conduita Guvernului condus de domnul Mihai Ungureanu în administrarea banului public. 7. În fapt, suplimentarea banilor din fondul de rezervă şi alocarea lor este bazată doar pe criterii politice, pe interese de partid ale coaliţiei aflate la putere. Astfel, distribuţia acestor sume în teritoriu arată alocarea preferenţială către primăriile şi consiliile judeţene controlate de partidele din arcul guvernamental: 57% din sume către PDL şi 13% către UDMR. 8. Această realocare politicianistă de resurse din fondul de rezervă este în evident divorţ cu angajamentul de organizare corectă a alegerilor, pe care şi l-a asumat Guvernul MRU şi pe care USL, cu bună-credinţă, l-a acreditat la învestitură. 9. Această alocare suplimentară de fonduri este şi profund imorală. Într-o ţară sărăcită, care taie salariile bugetarilor, îngheaţă pensiile, taie indemnizaţiile pentru mame, îşi vinde resursele naturale unor aventurieri, pentru că nu are bani de investiţii, iată că se găsesc bani pentru primăriile şi consiliile judeţene ale puterii portocalii. Din suma de 150 de milioane de euro, suplimentată şi alocată ilegal de la fondul de rezervă, s-ar fi putut plăti: 875 de mii de pensii medii lunare, 967 de mii de salarii minime lunare sau peste 1,1 milioane de indemnizaţii lunare pentru creşterea copilului. 10. Derapajul Guvernului MRU de la angajamentele asumate iniţial demonstrează justeţea solicitării exprese a USL la ultima întâlnire cu Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, de a fi sprijinit un Guvern care să aibă ca principală misiune pregătirea şi desfăşurarea corectă a alegerilor locale şi a celor parlamentare. Încălcarea autonomiei universitare în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş Doamnelor şi domnilor parlamentari, Guvernarea PDL a distrus autonomia universitară atunci când a introdus în Legea educaţiei naţionale formule precum "ministerul controlează aplicarea autonomiei" sau "Guvernul înfiinţează facultăţi", fără ca o astfel de procedură să pornească, firesc, de la senatul universităţii, aşa cum se întâmplă în orice universitate dintr-o ţară democratică. Decizia Guvernului de a modifica structura organizatorică a UMF Târgu-Mureş încalcă autonomia universitară, pentru că ea fost luată fără consultarea senatului universitar, încălcând legea la evaluarea şi validarea facultăţii şi a programelor sale de studii şi încălcând diferitele directive europene în materie. Autonomia universitară este un concept fundamental, respectat în orice ţară democratică. Este o garanţie a conservării tezaurului cultural şi ştiinţific al oricărei ţări şi a asigurării premiselor dezvoltării, prin stimularea învăţării la nivel superior, a cercetării şi inovării. Acest concept are o încărcătură istorică aparte, fiind asociat progresului încă din perioada medievală, de la fondarea primelor universităţi din lume, şi anume: universităţile din Padova, Paris şi Oxford. De atunci şi până astăzi, încălcarea autonomiei universitare a avut loc, cu precădere, în perioadele de dictatură şi de miopie politică, iar consecinţele, de fiecare dată, au fost nefaste. În România, autonomia universitară a fost recâştigată odată cu valorile democratice. Constituţia statuează foarte clar că "autonomia universitară este garantată". Acest concept a fost dezvoltat de Legea învăţământului din 1995 şi preluat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care stipulează că "autonomia universitară este unul dintre principiile ce guvernează învăţământul superior" şi precizează că "autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare". Acest articol de lege este unul dintre cele care au supravieţuit procesului de malformare pe care Legea educaţiei naţionale a suferit-o atunci când actuala putere a impus o viziune portocalie asupra educaţiei, adoptând textul legii prin angajarea răspunderii pentru a elimina procesele democratice de dezbatere şi mediere din Parlamentul României. Recenta decizie a Guvernului Ungureanu de a modifica structura organizatorică a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, încalcă grav nu doar Constituţia României şi Legea educaţiei naţionale, prin nerespectarea deciziilor senatului universităţii, deci a autonomiei universitare, dar şi o serie de alte legi şi prevederi naţionale şi internaţionale. Astfel, putem spune despre această hotărâre a Guvernului că este: 1. O decizie cu caracter penal Aceasta pentru că, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale şi legislaţia pentru asigurarea calităţii în învăţământul superior, nerespectarea standardelor de asigurare a calităţii în învăţământul superior intră sub incidenţă penală. Conform legislaţiei în vigoare privind calitatea în învăţământul superior, dar şi a prevederilor şi acordurilor europene emise în cadrul Procesului Bologna, toate programele de studii care funcţionează în România trebuie să fie supuse procedurilor de evaluare privind asigurarea calităţii, în vederea validării prin autorizare şi, ulterior, prin acreditare. De asemenea, Legea educaţiei naţionale prevede, în mod expres, că autorizarea şi acreditarea programelor de studii se realizează, în mod distinct, pentru fiecare limbă de predare. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. Guvernul a acordat pentru trei programe de studii statutul "autorizat să funcţioneze provizoriu", şi anume: asistenţă medicală generală - în limba maghiară; medicină - în limba maghiară; farmacie - în limba maghiară, fără ca Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior să parcurgă etapele legale de evaluare a acestor programe de studii noi. Aşadar, prin aceste decizii de ignorare a legislaţiei naţionale şi europene în materia autonomiei universitare, Guvernul a intrat în sfera penală, descrisă clar de legile menţionate. 2. O decizie care intră în conflict cu reglementările europene în domeniu. Programele de studii din domeniul ştiinţelor medicale (moaşe, medicină generală, stomatologie, farmacie) intră sub incidenţa unor reglementări ale Uniunii Europene, unele cu statut de directivă europeană, cu putere normativă peste legislaţia românească. De exemplu, Directiva europeană 2005/36/CE prevede obligativitatea ca absolvenţii învăţământului medico-farmaceutic să deţină terminologia necesară activităţii profesionale în limba ţării unde se studiază. Nerespectarea acestor reglementări, inclusiv a celor care vizează calitatea programelor de studii şi limba de predare, va face imposibilă recunoaşterea la nivel european şi naţional a diplomelor obţinute de studenţii maghiari care vor studia doar în limba maghiară. 3. O decizie care încurajează separatismul, iar nu multiculturalismul. Cadrul aşa-zis legal pe care UDMR şi PDL l-au invocat în tot acest demers este art. 363 din Legea educaţiei naţionale, potrivit căruia sunt declarate universităţi multiculturale şi multilingve: Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, în limbile română, maghiară şi germană; Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, în limbile română şi maghiară; Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, în limbile română şi maghiară. Hotărârea de guvern pe care o încriminăm aici nu ţine însă cont de realităţile obiective din cadrul UMF Târgu-Mureş. În această universitate, înfiinţată în 1946 ca instituţie de învăţământ superior independentă, cu profil medical, funcţionează de mai multe decenii programe cu predare în limba română, maghiară şi, mai recent, engleză. La momentul adoptării hotărârii de Guvern, din cei peste 4 500 de studenţi înscrişi la diferite programe de studii, aproximativ 58% urmau cursuri în limba română, 39% în limba maghiară şi 3% în limba engleză. Prin urmare, modificările introduse prin adoptarea acestei hotărâri de guvern nu oferă oportunităţi multiculturale tinerilor maghiari, ci doar introduce separarea pe criterii etnice, promovată de reprezentanţii politici ai acestei minorităţi, chiar în pofida protestelor venite şi din rândul studenţilor de etnie maghiară. Doamnelor şi domnilor, USL a prezentat în această moţiune cum stau lucrurile. Este limpede că Guvernul nu a făcut nicio analiză în niciuna din situaţiile prezentate mai sus. Deciziile pe care le-a luat sunt rezultatul unui şantaj evident, iar Guvernul Ungureanu preferă să îşi asume decizii iresponsabile doar pentru a rămâne funcţie. Nu a existat nicio strategie. Dimpotrivă, reprezentanţii Guvernului par duşi de val. Transparenţă zero, dezbatere publică zero! Suntem în faţa unor realităţi crunte, păguboase pentru România şi pentru cetăţenii români, plătitori de taxe şi impozite. Impunerea acestor măsuri de către Guvernul Ungureanu afectează atât prezentul, cât şi viitorul României. Prim-ministrul, celelalte autorităţi implicate în problemele expuse nu au arătat o abordare responsabilă şi promovarea unor politici în concordanţă cu interesele României şi ale românilor. Lipsa de profesionalism şi de responsabilitate, prejudiciile aduse românilor, abandonarea intereselor naţionale, nepăsarea faţă de situaţia economică în care se află ţara, creşterea sărăciei şi polarizarea fără precedent, lipsa de transparenţă, lipsa abordărilor democratice în gestionarea problemelor ţării, minciunile, lipsa unei perspective de ameliorare a problemelor economice şi sociale îi determină pe semnatarii moţiunii să ceară demiterea Guvernului, prin votul afirmativ acordat prezentei moţiuni de cenzură. Din toate aceste motive, vă invităm, stimaţi colegi, să votaţi această moţiune de cenzură. Acesta a fost textul moţiunii de cenzură. Dacă-mi permiteţi, domnule prim-ministru, vă văd foarte relaxat. Cred că înţelegeţi că nimeni nu o să vă împuşte astăzi în Parlamentul României, aşa cum se tem mulţi dintre colegii şi colegele dumneavoastră. Vreau să vă spun că niciodată declaraţiile politice şi moţiunile nu au ucis pe nimeni, dar politicile proaste de închidere a spitalelor, de tăiere a medicamentelor bolnavilor de cancer ucid, domnule prim-ministru! Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
(Conducerea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost preluată de către domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului.) |
|||||
|
|
Îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu pentru prezentarea poziţiei Guvernului faţă de moţiunea de cenzură. Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru. |
||||
|
|
Domnul Mihai Răzvan Ungureanu - prim-ministrul Guvernului României: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Stimaţi cetăţeni ai României, Acum două zile, am avut privilegiul de a mă afla în această sală a Parlamentului României într-o ocazie cu totul specială. La şapte ani de la semnarea de către România a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, s-a adresat direct cetăţenilor României pentru a le prezenta ideile care pot sta la baza gestionării marilor provocări cu care se confruntă astăzi construcţia europeană. Mă bucur că această sală a fost plină. Mesajul principal pe care-l extrag din acest discurs memorabil este că toţi cetăţenii României au propria contribuţie la procesul de întărire a construcţiei europene, de promovare a valorilor care reprezintă Europa unită. Acest lucru, doamnelor şi domnilor, readuce în atenţie responsabilitatea noastră politică, Executiv şi Legislativ deopotrivă, putere şi opoziţie în egală măsură, de a fi parte activă a procesului de evoluţie şi consolidare a Uniunii Europene. La două zile, la doar două zile după acest moment al solidarităţii şi al responsabilităţii, şi la doar 78 de zile de la momentul învestiturii - o premieră în istoria postdecembristă a Parlamentului României -, revin în forul legislativ pentru a apăra stabilitatea politică şi economică a acestei ţări. Îmi fixasem un alt termen, doamnelor şi domnilor, de o sută de zile, pentru a veni în faţa dumneavoastră şi a vă prezenta activitatea Guvernului pe care am onoarea să-l conduc. Oricum, chiar şi în această formă, mă bucur că am reuşit să readuc opoziţia în Parlament, aşa cum am promis la începutul mandatului. Înţeleg însă demersul opoziţiei ca pe o expresie a procesului democratic din România. Şi, credeţi-mă, tratez acest moment în modul cel mai serios şi mai responsabil. Încerc însă să detectez miza acestui gest al opoziţiei parlamentare şi nu pot să nu mă întreb care este gradul de responsabilitate al unei acţiuni care nu poate genera decât destabilizare, lipsă de predictibilitate politică şi economică, şi o prelungită incertitudine. Inoportunitatea acestei moţiuni este cu atât mai evidentă, cu cât în aceste zile se află la Bucureşti o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene, căreia îi transmitem un mesaj de provizorat politic deloc avantajos pentru cetăţenii României. Trebuie să ne asumăm, în calitate de reprezentanţi ai acestei ţări, cartea de vizită pe care vrem s-o prezentăm. Nu este vorba doar despre imaginea României, ci mai ales de forţa de negociere pe care România riscă să o piardă în astfel de momente. Opoziţia are, în esenţă, un rol pozitiv, prin critica pe care o formulează la adresa actului de guvernare, dar ceea ce faceţi dumneavoastră este să distrugeţi însăşi ideea de opoziţie. Opoziţia înseamnă contribuţie la bunul mers al ţării şi opoziţia înseamnă responsabilitate faţă de interesul naţional. Regret că în faţa mea şi în faţa cetăţenilor acestei ţări se află mai mulţi politicieni şi prea puţini oameni de stat. Am fost întrebat public, în câteva rânduri, dacă am emoţii faţă de această moţiune de cenzură. Trebuie să recunosc o oarecare emoţie, dar ea nu are legătură cu persoana mea sau cu Guvernul pe care-l conduc. Mi-e teamă că această moţiune de cenzură este însă un test pentru întreaga clasă politică, începând cu opoziţia şi, dincolo de soarta acestui Guvern, este un test al valorilor pe care alegem să le promovăm. Am citit un text căruia îi lipseşte forţa argumentaţiei, un text care deja avea nevoie de actualizare între momentul redactării şi cel al depunerii. Textul este, el însuşi, o dovadă a faptului că acest Guvern acţionează şi a faptului că acestui Guvern nu-i lipseşte responsabilitatea. Nu ezit, stimaţi membri ai Parlamentului României, stimaţi cetăţeni ai României, să vă împărtăşesc mâhnirea mea faţă de acest text. Dacă viitorul acestei ţări s-ar construi în funcţie de ideile moţiunii, îmi este teamă că suntem mult mai departe de Europa decât în cele două zile de la momentul în care preşedintele Consiliului European s-a aflat aici, în Parlament. Citindu-le, am avut senzaţia unei căderi în timp, unde naţionalismul întunecat şi xenofob al începuturilor de ani 90 se amestecă cu genul de lozinci de tipul "Nu ne vindem ţara!". Trăiesc cu senzaţia că, deşi România şi cetăţenii români sunt în Uniunea Europeană, autorii şi semnatarii acestei moţiuni sunt mult mai departe de valorile europene decât mi-aş fi putut eu vreodată imagina. Moţiunea priveşte către trecut nu către viitor. Moţiunea nu construieşte nici măcar o idee, ci distruge ceea ce cu greu s-a obţinut în mulţi ani de efort. Moţiunea este o invitaţie către o Românie arhaică, în care interesul cetăţeanului nu este reflectat în niciun fel. Ce ne spune, doamnelor şi domnilor, această moţiune? De exemplu: că viaţa comunităţilor locale, de la cele mici până la cele mai mari, de câteva mii sau zeci de mii de oameni, nu are importanţă pentru politicienii de la Bucureşti, că soarta lor este incompatibilă cu interesele născute pe malul Dâmboviţei. Acelora care au înţeles raţionamentul meu, şi care m-au sprijinit, şi se află în sală - mulţumindu-le încă o dată distinşilor reprezentanţi ai puterii -, le mulţumesc şi-i asigur că nu-i dezamăgesc. De ce este vinovat un guvern care a alocat fonduri pentru acele autorităţi locale care au ştiut să se lupte pentru propriile comunităţi? Faptul că ei aparţin, într-o măsură mai mică sau mai mare, puterii sau opoziţiei ţine şi de felul în care partidele aleg să-şi selecţioneze şi să-şi promoveze oamenii cei mai competenţi. Şi cum poate fi catalogată etichetarea comunităţilor locale ca aparţinând puterii sau opoziţiei, altfel decât ca o nedreptate făcută comunităţilor locale? Nu este şi aceasta, doamnelor şi domnilor, o formă implicită de separatism politic, de felul celei pe care o invocaţi şi în cadrul UMF? Autorii acestei moţiuni de cenzură pornesc de la premiza că votul poate fi cumpărat în România, stimaţi cetăţeni! Că electoratul este coruptibil. (Discuţii în sală) Îmi pare rău, nu împărtăşesc această logică şi nu sunt eu cel care contribuie la această percepţie. Mă distanţez de acest mod de a face politică. Nu subestimez electoratul României şi ştiu, cum probabil ştiu şi cei care se află în această sală, că libera opţiune politică este sacră. Ce ne mai spune această moţiune de cenzură? Că modernizarea României este un obiectiv greşit, că privatizările sunt, în sine, în detrimentul acestei ţări. Ideea că în România anului 2012 avem dezbateri care sugerează că naţionalizarea României, naţionalizarea economiei este un lucru de dorit, mă descumpăneşte şi mă face să mă întreb cum este acest lucru compatibil cu evoluţia actuală a ţării, cu ideea unei economii de piaţă funcţionale şi cu statutul de membru al Uniunii Europene? Instrumente moderne de acţiune economică au fost criticate constant în ultimele săptămâni. Trec peste faptul că Guvernul actual nu a făcut încă nicio privatizare. Nu înţeleg cum poate fi respinsă ideea unei listări la bursă, în condiţiile în care conexiunea cu piaţa de capital este un test care certifică însăşi credibilitatea unui stat. Guvernul pe care am onoarea să-l conduc nu a făcut nici concesiuni preferenţiale, nici privatizări intempestive, sub, citez: "comandamente externe", aşa cum sugerau, probabil din ignoranţă, unii dintre dumneavoastră. Acest Guvern continuă - şi subliniez, continuă - politicile, strategiile asumate de guvernele anterioare. Este o chestiune de credibilitate externă a României şi nu putem, la orice schimbare în administraţie, să revenim la un oarecare moment de început, arbitrar ales, să oprim totul şi să reluăm. Ne-am obişnuit să negăm tot ce au făcut alte guverne, să invocăm moşteniri mai mult sau mai puţin dezastruoase. Acest Guvern, când a pornit la drum, a vorbit despre continuitate, despre stabilitate, despre predictibilitate. Şi un stat este predictibil atunci când îşi respectă angajamentele strategice, indiferent de componenţa personală a guvernului care şi le-a asumat. În privinţa lipsei de transparenţă, acest Guvern nu poate fi acuzat nici pentru lipsa unora de informare, nici pentru dezinteresul în a se documenta, nici pentru incapacitatea de a înţelege. Toate aspectele imputate nu doar că nu au fost ascunse sau, cum spunea cineva mai bine instruit, "conspirate", dar au fost, cele mai multe, publicate şi pe site-urile guvernamentale, şi în Monitorul Oficial. De asemenea, doamnelor şi domnilor, nu pot înţelege de ce respectarea unor angajamente poate fi privită cu atâta lejeritate. Şi în acest context, doresc să le răspund şi celor care au ridicat semne de întrebare privind oportunitatea prim-ministrului României de a se afla ieri la Varşovia, la Forumul Europa Centrală şi de Est - China. Nu am fost acolo pentru mine, am fost pentru România, pentru a apăra interesele cetăţenilor României, fiindcă, oricum, ştiind cu toţii ce înseamnă China, înţelegem şi ce înseamnă credibilitatea ţării într-o asemenea relaţie. Credibilitatea unui stat se câştigă greu şi se poate pierde într-o secundă. România nu este un magazin pe care să pui o placă, închizând uşa, şi să spui că te întorci după ce-ţi termini vacanţa..., eventual în Dubai. Al treilea lucru pe care autorii moţiunii ni-l transmit este că atitudinea europeană, care reflectă şi promovează valorile democratice ale dialogului, ale toleranţei, ale convieţuirii paşnice, nediscriminatorie, este profund greşită. Încerc să înţeleg în ce sens este acest mesaj compatibil cu gesturile curajoase, responsabile ale unui Guvern PSD din 1996, ale unui preşedinte provenit din rândurile PSD-ului - este vorba de preşedintele Iliescu -, care a făcut ce a putut pentru normalizarea relaţiilor dintre o minoritate şi o majoritate. Şi mai încerc să-mi dau seama cum percept cetăţenii români care se află, vremelnic sau permanent, în afara graniţelor ţării mesajul că ideile de nediscriminare, toleranţă, respect pentru drepturile tuturor cetăţenilor, nu-şi mai pot găsi reflecţie în acţiunea unei părţi a politicienilor din România. De ce este inacceptabil ca membri ai minorităţilor, cetăţeni români, să dorească să-şi conserve identitatea etnică şi culturală, în timp ce noi, ca stat, luptăm pentru acelaşi deziderat pentru comunităţile de români din afara graniţelor? Mi se pare inacceptabil să credem că putem câştiga capital electoral cu un discurs naţionalist, specific altor vremuri. Şi nu în ultimul rând, autorii acestei moţiuni de cenzură ne spun că aplicarea legii în România trebuie să fie facultativă, selectivă. Accentuez că acest Guvern nu a făcut decât să aplice legea în integralitatea sa. Indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură, doamnelor şi domnilor, voi continua să promovez aceleaşi principii. În ciuda a ceea ce ne spune astăzi opoziţia, rămân, în continuare, încrezător că anii mulţi pentru construcţia unei Românii europene nu vor fi iremediabil afectaţi de acest derapaj. Revenind la fiecare dintre subiectele moţiunii de cenzură, pentru a nu mai rămâne nicio urmă de îndoială asupra actelor guvernamentale, aş dori, domnule preşedinte, stimaţi membri ai Parlamentului României, să precizez următoarele: În chestiunea privatizărilor, în primul rând, revin la ideea că modul în care autorii moţiunii de cenzură aleg să abordeze astăzi, într-un stat membru al Uniunii Europene, problema privatizărilor, este, repet, cel puţin anacronică, dacă nu îngrijorătoare. Nu ştiu cui ar trebui să mă adresez cu răspunsul la această moţiune de cenzură, pentru că nu înţeleg exact în ce parte a USL sunt confuziile. Acest Guvern aplică o politică de centru-dreapta. Eu însumi sunt un om cu afiliere ideologică de dreapta. Nu-mi dau seama dacă PNL, foarte vehement în a-mi nega nu doar apartenenţa de vreun fel sau filonul, crede cu adevărat în criticile formulate prin moţiunea de cenzură. Din câte îmi amintesc eu, printre obiectivele asumate de PNL, aflate şi pe site-ul partidului, deci la îndemâna tuturor, sunt - şi citez - "stimularea iniţiativei private şi restrângerea categoriei bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice", fapt ce pare a fi în contradicţie cu susţinerea că "Guvernul, şantajat şi captiv, acţionează prin privatizare împotriva intereselor românilor". Daţi-mi voie să citesc ceva, stimaţi membri ai PNL: "Actualul Guvern se teme ca dracul de tămâie să facă orice. Marca acestui Guvern este inacţiunea, lipsa de acţiune, lipsa de curaj. Puteau să înceapă să listeze pe bursă societăţi cum sunt Romgaz, Hidroelectrica." Şi, mai departe, un alt citat: "Nu văd care este problema privatizării. Se vede că societăţile de stat sunt prost gestionate." Acestea sunt criticile aduse Guvernului Boc, nu mai devreme de vara trecută, de către un distins liberal, fostul premier şi preşedinte al PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. Ceea ce face acest Guvern, listarea unor companii pe bursă şi privatizarea societăţilor de stat, este exact ceea ce recomanda anul trecut, într-un autentic spirit liberal, domnul Tăriceanu însuşi. Acum, la 10 luni distanţă, înţeleg din moţiunea dumneavoastră că, prin măsurile de privatizare luate, Guvernul pe care îl conduc este la cheremul unor grupuri de interese. Înţeleg că privatizările, concesiunile sau listarea pe bursă făcute de acest Guvern sunt rele, ilegale şi ameninţă România. Pe cale de consecinţă, înţeleg că privatizările anterioare, făcute de guvernele dumneavoastră, ale celor care sunteţi astăzi în opoziţie, au fost bune, profitabile şi legale. Inclusiv cele care s-au privatizat pe doar un dolar. (Discuţii, rumoare, vociferări) Din sală: Care un dolar? Exemplu! (Discuţii, rumoare, vociferări) |
||||
|
|
Domnul Mihai Răzvan Ungureanu: Întreprinderi cum ar fi: IMGB, Combinatul Siderurgic Reşiţa, Aro Câmpulung, Sidex, Petrom şi înşiruirea poate continua. În ceea ce priveşte chestiunea "Chevron". În privinţa acordului petrolier încheiat cu compania "Chevron", vă reamintesc că procedura de concesiune prin apel public de ofertă a fost demarată în septembrie 2009, în urma ordinului preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial al României de la acea vreme, care, de altfel, a şi demisionat în octombrie, odată cu ieşirea PSD de la guvernare. Anunţul privind organizarea rundei de licitaţie pentru 30 de perimetre petroliere, printre care şi perimetrele de la Costineşti, Vama Veche şi Adamclisi, au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deci nu a fost nimic ascuns. Ca urmare a acestui anunţ, până la termenul limită, 21 de companii româneşti şi străine au depus 62 de oferte pentru 20 de perimetre, iar 10 au câştigat licitaţiile. Evaluarea ofertelor, desemnarea câştigătorilor, negocierea şi semnarea s-au finalizat până la jumătatea anului 2011. În cursul anului 2011, au fost aprobate prin hotărâre de Guvern cinci acorduri petroliere, iar în 20 martie anul curent Guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere încheiate între ANRM şi "Chevron", fiind în procedură de reavizare alte 12 acorduri. În privinţa acordului petrolier deţinut de "Chevron" pentru zona Bârlad, acesta a fost aprobat de Guvernul PSD în 2004, titularul iniţial fiind o altă companie. Procedura de desfăşurare a apelului public de oferte a fost transparentă, deschisă atât companiilor româneşti, cât şi celor străine care au dorit să participe la această rundă şi care au îndeplinit, evident, şi condiţiile pentru a fi declarate câştigătoare. Toate acordurile despre care vorbim sunt acorduri petroliere, în strictă conformitate cu Legea petrolului. Decizia Guvernului privind licenţele de explorare, dezvoltare, exploatare a perimetrelor concesionate pentru trei perimetre în Dobrogea nu conţine formularea "gaze de şist" şi, de altfel, licenţele sunt doar începutul unui proces. Întâi se va explora pentru identificarea resurselor; şi este o etapă care durează aproximativ doi până la patru ani. Vă reamintesc că în acest moment nici nu cunoaştem dacă România dispune sau nu de această resursă. Scopul explorării, care nu este în măsură să afecteze mediul, fiind şi aceasta o chestiune foarte clară, evidenţiază existenţa sau inexistenţa combustibililor fosili neconvenţionali. Mai mult, doresc să vă amintesc că şefii de state şi guverne ale Uniunii Europene au convenit, în februarie anul trecut, că se impune evaluarea potenţialului Europei în ceea ce priveşte extracţia şi utilizarea sustenabilă a resurselor de combustibili fosili neconvenţionali, inclusiv gazele de şist. Dacă se vor identifica resurse de hidrocarburi, inclusiv gaze de şist, va urma o evaluare a resurselor şi abia după aceea o decizie. Cred că sunteţi în asentimentul meu, doamnelor şi domnilor, că orice stat are nevoie să-şi cunoască resursele de care dispune. Este o chestiune strategică şi asigurarea siguranţei strategice în materie energetică a României este o prioritate, indiferent de natura ideologică sau partinică a guvernelor. Licenţele nu sunt un cec în alb. Eventuala exploatare se va demara doar atunci când vom fi siguri că avem ce exploata şi că această exploatare se va face în condiţii de maximă siguranţă pentru viaţa cetăţenilor. Şi încă un aspect. Până la acel posibil moment, va trebui ca legislaţia să fie completată şi adaptată pentru a permite exploatarea noilor resurse, fapt care depinde integral de dumneavoastră, membri ai Parlamentului României. Între timp, cred că ar trebui să participăm la dezbateri, lăsând să vorbească şi ascultând mai întâi specialiştii, mai ales în condiţiile în care şcoala românească de petrol şi gaze şi cea de geologie sunt unanim recunoscute pe plan mondial. Eu unul am încredere în specialiştii şi reprezentanţii mediului academic şi cred că vor contribui la dezbaterea internă pe acest subiect. Mai mult, ni se impută clasificarea contractelor privind resursele energetice ale statului. Practica secretizării, doamnelor şi domnilor, nu-mi aparţine. Contractele s-au clasificat în baza aceloraşi norme care au funcţionat şi pe vremea guvernelor anterioare: Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, Legea petrolului nr. 238/2004 şi normele sale de aplicare. Aţi avut cu toţii, în perioada în care v-aţi aflat la guvernare, stimaţi membri ai PSD, posibilitatea de a interveni direct. Nu aţi făcut-o, dimpotrivă. Acest Guvern a încercat să schimbe practica şi a decis publicarea acelor acorduri ale statului încheiate în ultimele două luni şi, după cum probabil ştiţi, ele există deja pe site-ul ANRM, începând de ieri. Probabil aţi observat, totodată, că autorii acestei moţiuni şi-au pus într-o situaţie dificilă chiar propriii colegi, foşti prim-miniştri ai României. Au contestat tocmai una dintre ultimele hotărâri de Guvern adoptate în 2004, aprobarea, în 9 decembrie 2004, a concesionării perimetrului Bârlad pentru explorare, dezvoltare şi exploatare unei companii de la care "Chevron" a preluat apoi concesiunea. Citez din moţiunea pentru care aţi iscălit: "În cazul reactoarelor nucleare de la Cernavodă, s-a cerut acceptul locuitorilor oraşului şi a existat permanent un program de asistenţă finanţat de stat pentru cetăţenii din Cernavodă." Doamnelor şi domnilor de la PSD, Ce consultări au avut loc cu cetăţenii din Bârlad sau cu cei de pe litoral? De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au adăugat şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi şefi ai organizaţiilor locale PSD, ne oferă răspunsul la întrebarea aceasta. Cum le răspundeţi propriilor colegi, domnule prim-ministru Adrian Năstase? S-a consultat cineva cu locuitorii din Bârlad? Cred că nu aceasta a fost intenţia autorilor moţiunii, să-şi pună colegii într-o poziţie stânjenitoare, dar cred că astfel de neglijenţe se întâmplă atunci când ai mare nevoie de a justifica formal o decizie politică. În ceea ce priveşte "Cupru Min", atât textul moţiunii, cât şi dezbaterea publică evidenţiază o serie de confuzii şi, atunci, am să fac o scurtă incursiune în trecut. În mai 2006, prin Hotărârea Guvernului nr. 590/2006, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1226/2006, Guvernul de la acea dată, condus de domnul Călin Popescu-Tăriceanu, aproba strategia de restructurare, privatizare şi atragere de investiţii la următoarele societăţi cu capital de stat din sectorul minier, exploatări minereuri metalifere: S.C. "Cupru Min" S.A. Abrud, S.C. "Moldomin" S.A. Moldova Nouă, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" Deva şi aşa mai departe. Acest document prevede ca într-o primă fază restructurarea şi atragerea de investiţii să se realizeze printr-un contract complex, denumit contract de cooperare, iar ulterior să se iniţieze procesul de privatizare pentru societăţile menţionate în hotărârea de Guvern. Întrebaţi dumneavoastră în moţiune dacă s-au luat în calcul şi alte forme de asociere care să permită păstrarea licenţei de exploatare. Cu siguranţă da. În urma acestei hotărâri de Guvern, în iunie 2007, autorităţile au încheiat un astfel de contract de cooperare cu "Energo Mineral" S.A., de fapt un consorţiu alcătuit din "Energo Mineral", "Cuprom" şi "Ipronef", o firmă românească cu acţionari români. "Energo Mineral" se angaja să investească circa 155 de milioane de euro în retehnologizarea exploatării miniere în schimbul dreptului de exploatare a cuprului. Din păcate, obligaţiile contractuale nu au fost respectate, "Energo Mineral" nu a făcut investiţiile asumate, nici măcar pe cele de mediu, nu şi-a achitat datoriile faţă de "Cupru Min", a exploatat la maximum utilajele din dotarea societăţii, aşa cum a exploatat minereul cuprifer în perimetrul în care se realizaseră anterior lucrări de descopertă, fără a face nicio investiţie pentru a asigura continuitatea exploatării minereului pe o perioadă mai îndelungată. Timp de doi ani, "Energo Mineral" a extras cupru fără investiţii, făcând un profit de 6 milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activităţii de nouă luni şi trimiterea în şomaj a 360 de persoane, "Energo Mineral" a denunţat contractul cu S.C. "Cupru Min" S.A., rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei faţă de "Cupru Min". Cu acelaşi consorţiu, tot în iunie 2007, s-a încheiat un alt contract de cooperare şi pentru S.C. "Moldomin" S.A. Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleaşi condiţii ca şi cel de la "Cupru Min". "Reuşita procesului" s-a concretizat în intrarea "Moldomin" în lichidare în anul 2010 pentru datorii de 50 de milioane de euro. Acestea sunt datele şi, chiar dacă unii analişti economici au denumit această asociere, citez, "o privatizare între prieteni", eu vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile, aflând foarte uşor cine se află în spatele acestor companii menţionate. În 2008, au existat două încercări de privatizare a "Cupru Min": în mai, când oferta a fost revocată, deoarece reprezentanţii Comisiei Europene au constatat că privatizarea societăţii nu respectă regulile privind ajutorul de stat, şi în noiembrie, când AVAS a oferit spre vânzare, prin licitaţie cu strigare, întregul pachet de acţiuni la un preţ minim de vânzare de 100,10 milioane de lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro la momentul anunţului. Revenind la oferta de vânzare prin licitaţie cu strigare la care se referă moţiunea de cenzură, câteva precizări. Preţul minim de vânzare a fost de 263 285 406,72 de lei, aproximativ 57,4 milioane de euro, adică de 2,5 ori mai mare decât cel evaluat în 2008. Anunţul de vânzare a fost publicat în octombrie nu doar pe site-ul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ci şi în presa română, în "România Liberă", într-un cotidian local, şi în "Financial Times", care este în limba engleză. Pe cale de consecinţă, este o problemă de informare sau o problemă de dezinteres a celor care invocă lipsa de transparenţă a Executivului? Unde ar trebui să publice Ministerul Economiei aceste anunţuri pentru ca ele să fie totuşi accesibile celor care apreciază că vânzările se fac - şi revin la ceea ce am spus mai înainte - în mod conspirat. În privinţa evaluării "Cupru Min", aceasta s-a efectuat conform standardelor de evaluare în vigoare, ţinând cont de valoarea activelor şi de cantitatea de minereu cuprifer estimat a fi exploatat, în condiţiile efectuării de investiţii tehnologice şi de mediu. Problema ar putea fi alta. De ce în 2008, după acelaşi standard de evaluare, valoarea societăţii era de 2,5 ori mai mică, mai ales că de atunci nu s-au făcut investiţii, în mod evident utilajele sunt uzate, iar mediul este şi mai depreciat? Aţi invocat, în argumentele dumneavoastră, că Guvernul pe care îl conduc înstrăinează resursele. O spun foarte clar: zăcământul nu se vinde! Conform prevederilor din Legea minelor, pe care cu siguranţă le cunoaşteţi, resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi sunt proprietatea statului român. Zăcământul de la Roşia Poieni nu a fost supus evaluării, pentru că nu face obiectul vânzării, pentru că el nu poate fi vândut, pentru că el este în proprietatea statului, chiar şi "Cupru Min" având doar drept de exploatare în baza unei licenţe de şapte ani, până în 2019. Ca să fiu mai plastic şi pe înţelesul tuturor, atunci când achiziţionezi o autorizaţie sau un permis de pescuit, suma plătită nu este egală cu valoarea întregului peşte din baltă, pentru că, în mod evident, nu-l poţi pescui pe tot. Ceea ce plăteşti reprezintă contravaloarea capturii medii, în timpul şi condiţiile date. Sunt sigur că toţi semnatarii moţiunii de cenzură sunt conştienţi de acest fapt şi, atunci, mi se pare cu atât mai îngrijorător faptul că aţi ales să resuscitaţi un slogan anacronic, de la începutul anilor 90, şi să întreţineţi o falsă controversă publică mizând pe lipsa de informare şi de expertiză a societăţii, făcând în acest fel un mare deserviciu societăţii şi ţării. În acest moment, valoarea datoriilor "Cupru Min" este de 64 de milioane de lei, iar profitul invocat de dumneavoastră este strict conjunctural, datorându-se faptului că în aceşti ani societatea nu a efectuat nici măcar investiţii pentru descopertă, toate aceste lucrări cifrându-se la aproximativ 75 de milioane de lei pe an. În textul moţiunii există o serie de întrebări foarte tehnice. Am să vă răspund din respect pentru cetăţenii acestei ţări, dar nu înainte de o scurtă paranteză. Întrebările sunt pentru specialişti, poate că sunt pentru ministru, ca om politic, poate că sunt pentru primul ministru, în calitate de gestionar al treburilor ţării. Aceste întrebări însă nu ştiu eu în ce măsură sunt în mod real de competenţa tehnică a Parlamentului, pentru că nu pot să cred că omul politic membru al Parlamentului se poate pricepe şi poate înţelege la detaliu tehnic orice domeniu. Aceste întrebări sunt pentru specialişti şi este motivul pentru care îmi permit să vă spun că acesta este semnul politizării excesive, iar politizarea începe aici, doamnelor şi domnilor din opoziţie, din dreptul băncilor dumneavoastră, din lipsa dumneavoastră de disponibilitate în a cere părerea - înainte de a alcătui textul moţiunii - a specialiştilor şi înainte de a le asculta opinia, din credinţa că ne pricepem la tot, din dezinvoltura cu care abordăm aspecte specializate strict, ba pe economie, ba pe sănătate, ba pe agricultură şi, mai nou, pe minerit, din credinţa că, nu-i aşa, politicianul nu trebuie să fie onest, ci doar convingător; nu mai contează cunoaşterea, contează gesticulaţia. Zăcământul de la Roşia Poieni este estimat de 800 de milioane - un miliard de tone de zăcământ, 60% din rezervele de cupru ale României, minereu cu conţinut de cupru relativ mic, 0,35% medie. La volumul la care se face exploatarea în prezent, adică 1,5 până la 2 milioane de tone pe an, cel mai simplu calcul ne arată că este nevoie de 400 până la 500 de ani pentru exploatarea spre epuizarea zăcământului. Pentru a vă ajuta să aveţi o reprezentare şi mai corectă, întrucât din întrebările dumneavoastră am dedus că subiectul este deosebit de interesant, imaginaţi-vă că acest zăcământ are forma unui cilindru, dezvoltat de la suprafaţă în profunzime, cu adâncimea aproximativă de 1200 m şi un diametru de 850 m. Conţinutul de cupru scade de la centru spre periferie - 0,6 la centru, 0,2 la periferie - şi, evident, creşte de la suprafaţă în profunzime. Alături de cupru există şi aur, argint şi metale însoţitoare. Cantitatea este de aproximativ 2,5 g de aur şi 50 g de argint la o tonă de concentrat de cupru, concentratul fiind produsul care rezultă după prelucrarea primară a minereului şi care are o concentraţie de 16 până la 18% cupru. O precizare, pentru a argumenta profitul pe care ar putea să-l facă "Cupru Min". Unii dintre dumneavoastră aţi invocat în dezbaterea publică valoarea tonei de cupru. Ceea ce produce România este concentratul de cupru şi se realizează chiar la Roşia Poieni. Acest concentrat ar trebui trimis ulterior la prelucrare metalurgică. În acest moment, toată producţia de concentrat de cupru este destinată exportului, întrucât România nu mai dispune de nicio capacitate industrială pentru a prelucra cuprul. De ce? Pentru că fostul Combinat "Ampelum" de la Zlatna, care a funcţionat neîntrerupt din 1747, a fost închis definitiv în 2003, făcut bucăţi şi trimis la fier vechi. De altfel, aceasta ar trebui să fie şi miza, ne complăcem în situaţia de exportatori de materie primă, în loc să prelucrăm ceea ce extragem şi să exportăm produsul, nu zăcămintele. În ceea ce priveşte curiozitatea dumneavoastră vizavi de halde, depozitele de minereu sărac, în concentraţie de 0,2%, scos din cariere şi netrimis la preparare, păstrat în aşteptarea unei posibile evoluţii tehnologice care să permită extragerea cuprului. În halde sunt depozitate aproximativ 50 de milioane de tone de minereu, din care s-ar putea extrage la un moment dat aproximativ 100 de mii de tone de cupru. În anii 1990, a existat un proiect pilot vizând extragerea cuprului din acest minereu. S-a încercat o soluţie de solubilizare biochimică acidă pe un depozit de 30 000 de tone din minereul din haldă. S-a reuşit extragerea unei cantităţi importante de cupru, dar impactul asupra mediului a fost considerat ca fiind major şi, ca urmare, investiţia a fost abandonată. Chiar dacă acest contract nu s-a încheiat, acest Guvern, încercând o privatizare corectă şi competitivă, a obţinut o ofertă de 200 de milioane de euro. Guvernul a arătat, prin această privatizare, că este profund devotat interesului naţional şi respectării legii. Cei care câştigaseră licitaţia nu s-au încadrat în termenele legale, iar noi am hotărât că România nu mai trebuie să fie ţara lui "merge şi-aşa" sau "ce mai contează dacă încălcăm un pic legea". Vom relua această privatizare cu o nouă evaluare şi cu o nouă licitaţie. "Cupru Min" are nevoie de investiţii masive, are nevoie de realizarea investiţiilor de mediu, are nevoie de retehnologizare. Fără o infuzie importantă de capital, societatea nu-şi poate continua activitatea pentru mai mult de un an. Dacă în 2008, anul cu cel mai mare produs intern brut din istoria modernă a ţării, cu cel mai mare buget din istorie, cu o creştere economică record, Guvernul a considerat că soluţia cea mai bună nu constă în investiţia statului, ci în privatizare, de ce ar sta lucrurile diferit în 2012, mai ales că ne aflăm după câţiva ani de criză economică majoră? Guvernul, doamnelor şi domnilor, este preocupat de găsirea unor soluţii prin care statul să obţină maximumul care se poate obţine în actualele condiţii economice: bani la buget, locuri de muncă şi protejarea mediului. Aţi întrebat tehnic, aveţi răspuns tehnic. Vânzarea pe piaţa de capital a unor pachete minoritare. Vânzarea pe bursă este cea mai democratică, mai transparentă şi mai competitivă privatizare şi nu cred că cineva poate spune altceva. Oferta publică secundară pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 15% la "Transelectrica" a reprezentat un succes, aceasta fiind suprasubscrisă, gradul de subscriere fiind de 158,83%, depăşind substanţial minimumul necesar, de 70%. În urma încheierii cu succes a ofertei, toate acţiunile "Transelectrica" puse în vânzare de stat au fost alocate şi vândute, suma încasată de statul român fiind de 37,6 milioane de euro. Prin încheierea cu succes a acestei oferte, câştigul statului român nu este reprezentat doar de bani, ci transmite şi un semnal de încredere în ceea ce priveşte forţa economiei româneşti, precum şi interesul investitorilor pentru companiile româneşti. Încheierea cu succes a ofertei "Transelectrica" va influenţa pozitiv şi direct succesul ofertelor viitoare ce urmează a fi derulate pe piaţa de capital la societăţile "Transgaz", "Romgaz", "Hidroelectrica" şi "Nuclearelectrica", la cele trei filiale de distribuţie ale "Electrica" şi la privatizarea "Oltchim". În opoziţie cu punctul de vedere al celor care şi-au asumat moţiunea, toate marile bănci de investiţii internaţionale, "Goldman Sachs", "J.P. Morgan", "City", "UniCredit", "Société Générale", "Erste", ING, au apreciat la superlativ modul în care s-a realizat vânzarea acţiunilor "Transelectrica". Repet, pentru a nu mai exista confuzii sau interpretări răuvoitoare: sunt listări la bursă ale pachetelor minoritare, bursa fiind garanţia transparenţei şi eficienţei, iar statul va deţine în continuare controlul asupra acestor companii. Ne acuzaţi, doamnelor şi domnilor, de înstrăinarea rapidă şi fără o strategie a ultimelor resurse aflate în mâna României. Dincolo de comentariile, cărora aş putea să le fac faţă, privind ultimele resurse - alte resurse au fost deja înstrăinate, înţeleg -, mă opresc la simpla descifrare a sensului acestei construcţii. Cineva, anterior, în mod susţinut şi cu strategie, a vândut majoritatea resurselor României. După cum aţi văzut, nu doar că s-a făcut fără nicio strategie - această expresie aparţine dumneavoastră -, nu s-a făcut rapid, ci, din contră, este vorba de un proces demarat în urmă cu ani de zile şi prăpădit în urma intervenţiilor nelegitime. Exact, la adresa cărui Guvern este, de fapt, formulată această moţiune: la adresa unui Guvern care nu a făcut încă nicio privatizare şi care a listat pe bursă sau la adresa guvernelor care au făcut privatizări de un dolar? Din partea noastră, continuarea acestor programe este o dovadă de coerenţă şi, din partea dumneavoastră, care, prin această moţiune, atacaţi ceea ce aţi demarat în perioada în care eraţi la putere, mă tem că este exact contrariul. În ceea ce priveşte alocarea de fonduri către comunităţile locale. În ceea ce priveşte banii alocaţi din fondul de rezervă al primului ministru pentru o serie de primării, regret să spun, dar USL-ul este cel care a ales să politizeze şi să interpreteze în această cheie acţiunile Guvernului. Resping, în primul rând, acuzele conform cărora aceste alocări au fost făcute prin încălcarea Legii nr. 500/2002 cu privire la angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice. La art. 30 alin. (3), art. 50 şi art. 54 ale legii, aveţi răspunsul la întrebările dumneavoastră. Alocările au avut la bază sumele disponibile în fond la acea dată, neavând nicio legătură cu împrumuturile pe care le-a contractat statul în primele trei luni ale anului pentru finanţarea deficitului bugetar, aşa cum se sugerează în textul moţiunii. Subliniez din nou principiile care au stat la baza alocărilor făcute: - în primul rând, cofinanţarea proiectelor care sunt în curs de implementare şi care beneficiază de fonduri europene, pentru că există un interes ridicat în continuarea politicilor investiţionale, iar investiţiile reprezintă o prioritate pentru actualul Guvern; - în al doilea rând, plata unor arierate ale comunităţilor locale care reprezintă bani plătiţi pentru facturi la energie, la curent, bani care pot să facă instituţiile să fie funcţionale, pentru că există risc de blocaj, bani de care este nevoie pentru ca fiecare cetăţean să trăiască demn. Alocările au fost făcute dincolo de orice culoare politică, pe baza propunerilor transmise de prefecţi, care au centralizat solicitările primite din partea primăriilor şi a consiliilor judeţene. Am fost acuzat că au fost alocaţi bani la o primărie unde primarul este arestat. Convingerea mea este că nu se poate penaliza o comunitate locală pentru greşelile comise de un ales local. Sunt mult mai importante comunităţile locale şi proiectele lor. Sunt acuzat că am suplimentat fondul de rezervă. Nu. Am ales împreună cu colegii de cabinet să prioritizăm investiţii şi, prin urmare, să găsim o mai bună alocare a banilor. Sunt acuzat că fondul de rezervă bugetară a fost suplimentat, de la 219,9 milioane de lei, de trei ori. Pentru a ilustra însă ce a însemnat fondul de rezervă al primului ministru în ultimii ani şi alocările similare făcute de diverse executive, vă ofer câteva cifre, doamnelor şi domnilor. În 2007, fondul de rezervă bugetară a fost aprobat iniţial în sumă de 128,7 milioane de lei şi majorat în timpul anului până la 2 863,9 milioane de lei, adică de 22,25 de ori mai mare decât alocarea iniţială. Nu este calculul meu sau al colegilor de cabinet, ci este raportul Curţii de Conturi într-un raport de audit privind alocarea fondului de rezervă bugetară în 2007 şi 2008. În mod similar, în 2008, fondul de rezervă bugetară a fost majorat - vă rog să reţineţi bine asta! - de 593,22 de ori faţă de fondul aprobat iniţial. În 2007, administraţiile locale au primit alocaţii bugetare în sumă de 961 de milioane de lei, respectiv 226 de milioane de euro, dintre care 81,9% au fost destinate preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor membri ai partidelor care astăzi formează USL. În 2008, din fondul de rezervă a fost alocată suma de 2,6 miliarde de lei, respectiv 653 de milioane de euro, dintre care 78,2% au avut exact aceeaşi destinaţie. Şi mai spun ceva: aceşti bani nu au fost alocaţi pentru cheltuieli precise, pentru proiecte sau pentru arierate, ci - şi acum citez - "pentru orice tip de cheltuieli". Mai mult, acest raport subliniază faptul că alocările de bani ridică semne de întrebare tocmai pentru că nu există o alocare bine determinată. Dacă ceea ce a făcut acest Guvern prin suplimentarea fondului de rezervă de doar trei ori, în comparaţie cu 593,22 de ori în 2008, 22,25 de ori în 2007 şi menţionând felul în care sunt alocaţi banii, pe criterii foarte clare, discernibile pentru Curtea de Conturi - cofinanţarea de proiecte şi plata arieratelor -, dacă acest lucru este ilegal, este imoral şi a vizat cumpărarea sprijinului unor aleşi locali, cum calificaţi alocarea de bani pentru autorităţile locale pe baza acoperirii, şi cu ghilimele de cuviinţă, "a oricărui tip de cheltuieli"? Este motivul pentru care Curtea de Conturi a penalizat Executivul şi în 2007, şi în 2008. Asocierea alocării de fonduri pentru proiectele comunităţilor locale cu organizarea de alegeri locale este absolut tendenţioasă. Tocmai pentru a nu exista nicio urmă de suspiciune în privinţa alegerilor locale, pentru a avea un proces electoral corect şi profesionist, am solicitat prefecţilor şi subprefecţilor care doresc să se implice în competiţia electorală să se retragă din funcţie şi, prin hotărâri de Guvern succesive, în această lună, pentru prefecţii şi subprefecţii care au optat pentru candidatură la alegerile locale, exercitarea mandatului de reprezentant al Guvernului în plan local a încetat. Universitatea de Medicină şi Farmacie - Hotărârea Guvernului nr. 230/2012. În aceste zile, se desfăşoară, doamnelor şi domnilor, pentru prima dată în România, cea de-a 8-a Ediţie a Conferinţei Ministeriale a Procesului Bologna, la care participă miniştrii educaţiei din ţările Uniunii Europene şi din întreaga lume. Îmi este foarte greu să-mi explic cum este posibil ca în România, stat membru al Uniunii Europene, partide parlamentare să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva respectării legii şi a promovării multiculturalismului în spaţiul universitar. Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un Guvern se confruntă cu o moţiune de cenzură în care este acuzat pentru respectarea legii, mai precis a Legii educaţiei naţionale, pe care observ că distinşii parlamentari ai opoziţiei ar prefera să o respectăm şi să o aplicăm selectiv. Nu intenţionez să comentez aserţiunile la adresa Legii educaţiei naţionale nu doar pentru că pe subiectele invocate în moţiune s-a pronunţat deja Curtea Constituţională, care a decis că nu este încălcată autonomia universitară prin reglementarea dreptului Guvernului de a înfiinţa facultăţi în situaţii temeinic justificate şi cu consultarea senatului, ci pentru că, în principiu, o lege se respectă şi se aplică. Dacă dorim să înţelegem contextul, atunci, putem începe cu o scurtă incursiune istorică privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş. Învăţământul medical în limba maghiară a fost înfiinţat în 1945, prin decret al Regelui Mihai, când, la Cluj, s-a înfiinţat Universitatea "Bolyai", cu limba de predare maghiară, având în componenţă patru facultăţi, printre care şi medicina umană. În 1946, Facultatea de Medicină este strămutată la Târgu-Mureş, unde funcţionează ca învăţământ medical numai în limba maghiară până la reforma învăţământului din 1948, când se înfiinţează Institutul Medico-Farmaceutic, cu programe de studii în română şi maghiară. În 1991, institutul devine Universitate de Medicină şi Farmacie. În 2011, prin Legea educaţiei naţionale, sunt declarate ca instituţii de învăţământ superior multiculturale şi multilingve: Universitatea "Babeş-Bolyai" - în limbile română, maghiară şi germană, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş - în limbile română şi maghiară, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş - în limbile română şi maghiară. (Aplauze) Astăzi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie, avem o cartă universitară aprobată de minister, iar senatul universităţii a votat introducerea liniei de studii maghiare în cartă. Va fi un rector ales, iar linia maghiară îşi desemnează reprezentanţii. Astăzi, corpul profesoral şi studenţii UMF Târgu-Mureş sunt preocupaţi de ceea ce înseamnă misiunea lor: asigurarea unei activităţi didactice şi de formare la un nivel calitativ înalt, astfel încât diplomele universitare şi recunoaşterea ştiinţifică să devină prestigioase şi să constituie un centru de excelenţă în învăţământul şi asistenţa medicală. La Bucureşti, din păcate, discutăm politicianist şi steril, pe o temă care este închisă de lege. Revenind la textul moţiunii, parlamentarii PSD şi PNL afirmă că Guvernul a încălcat autonomia universitară prin modificarea structurii organizatorice a universităţii - citez - "fără consultarea senatului universitar". Art. 132 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale spune aşa: "Orice facultate se înfiinţează, se organizează sau se desfiinţează la propunerea şi cu aprobarea senatului universitar, prin hotărâre a Guvernului privind structura instituţiilor de învăţământ superior, iniţiată anual de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului." Prin excepţie de la prevederile mai sus citate, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol din legea precizată, "în situaţii temeinic justificate, Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, poate înfiinţa facultăţi, în cadrul universităţilor de stat, cu consultarea senatului universitar". La alin. (3) al acestui articol: "Într-o instituţie de învăţământ superior de stat, Guvernul, cu consultarea senatului universitar, poate să înfiinţeze şi să finanţeze un program de studii sau o facultate cu acele programe de studii care răspund unor cerinţe stringente de instruire şi formare profesională în domenii de interes naţional." Aşadar există trei condiţii. Prima: o situaţie temeinic justificată, cum este prezentată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern. Până în prezent, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş nu a putut realiza caracterul multicultural al învăţământului prin crearea unei linii de predare în limba maghiară şi în limba engleză, cum spune legea. Pentru a veni în întâmpinarea UMF Târgu-Mureş în realizarea promovării multiculturalităţii, trebuia creat cadrul legal pentru funcţionarea liniilor de predare în limba maghiară şi în limba engleză în domeniul licenţă medicină, prin înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş. A doua condiţie: la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - îndeplinirea ei fiind evidentă -, hotărârea a fost semnată de ministerul de resort în calitate de coiniţiator. A treia condiţie: consultarea senatului universitar. Şi aceasta a fost îndeplinită. Cum rezultă din instrumentul de prezentare şi motivare, proiectul a fost comunicat spre consultare Senatului UMF şi Consiliului Naţional al Rectorilor. Procedura de consultare a fost complet îndeplinită, eliminându-se astfel orice suspiciune de încălcare a autonomiei universitare şi a prevederilor legale în vigoare. Şi revin cu întrebarea pe care am formulat-o şi cu privire la celelalte teme din moţiune. Dacă există transparenţă decizională, dacă există dezbatere publică, dacă există consultări purtate în cadru legal, dar opoziţia nu a aflat sau nu a fost interesată de ele, înseamnă că, din punctul dumneavoastră de vedere, acest lucru nu s-a întâmplat, probabil. Soluţia nu afectează cu nimic actuala structură a universităţii şi studenţii deja înmatriculaţi în cadrul facultăţilor existente, aceştia urmând a obţine diploma de licenţă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la momentul în care au fost admişi în cadrul acestei instituţii de învăţământ. Noua structură de învăţământ urmează să îndeplinească toate exigenţele legale pentru a obţine acreditarea de către ARACIS, doar ulterior regăsindu-se în anexa de la hotărârea de Guvern privind structura instituţiilor de învăţământ superior, ce urmează să fie iniţiată de ministerul de resort pentru anul universitar viitor. De altfel, nota de fundamentare a hotărârii de Guvern este semnată de preşedintele ARACIS, ceea ce confirmă că actuala facultate respectă regulile privind asigurarea calităţii în materie de educaţie. Dacă din punct de vedere legal aspectele sunt clare - şi bănuiesc că şi dumneavoastră eraţi conştienţi de acest fapt -, rămâne un semn de întrebare şi de îngrijorare în privinţa susţinerii dumneavoastră faţă de promovarea separatismului pe criterii etnice, fapt pe care îl consider ca fiind o gândire ce nu face cinste României secolului al XXI-lea. Multiculturalismul este însăşi esenţa Uniunii Europene, al cărei motto este "Unitate în diversitate". Stimaţi membri ai Parlamentului României, Stimaţi cetăţeni, Minorităţile nu sunt abstracte. Sunt alcătuite din oameni reali, cu nevoi concrete, cu aşteptări, cu probleme, cu bucurii şi cu necazuri. La nivel declarativ, toţi împărtăşim valorile democratice şi suntem de acord cu principiile europene, dar, când discutăm de măsuri concrete, observ că se trece imediat la o abordare demagogică, iresponsabilă politic, de natură a crea tensiuni, doar pentru că în faţa noastră se află un obiectiv electoral mai mult sau mai puţin important. De ce dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia locală, stipulat prin Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi normele sale de aplicare, este un drept legitim, iar dreptul de a studia în limba maternă, în cazul nostru, în domeniul medical, este un abuz şi o cedare la şantaj? Şi încă o întrebare pentru autorii acestei moţiuni: de ce este realitatea de la Târgu-Mureş diferită de cea de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca? De ce la şi despre Universitatea "Babeş-Bolyai" se poate afirma cu mândrie că este una dintre cele mai reprezentative universităţi multiculturale şi multilingve din Europa? Că, din cele 21 de facultăţi, 17 oferă programe de studii în limbile română şi maghiară, două - exclusiv în maghiară, 11 - în română şi germană. În total, 94 de programe de studii în limba maghiară. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Universitatea de la Târgu-Mureş, pentru că dumneavoastră sugeraţi că legea nu trebuie aplicată decât în anumite locuri din România, şi nu în toată ţara. Invocaţi, doamnelor şi domnilor, în moţiunea dumneavoastră, faptul că acest Guvern este şantajabil. Resping şi ca aluzie această formulare. Pentru a fi şantajabil, trebuie să ai ceva de ascuns. Trebuie să ai şi ceva de pierdut, totodată. În trecutul acestui Guvern, nu se află un asemenea pasiv, eu unul nu mă simt şantajabil şi nici membrii Guvernului nu se regăsesc în această formulă. Aş vrea să cred că nici dumneavoastră nu sunteţi, dar utilizarea extensivă a acestui cuvânt mă face să cred că îi ştiţi foarte bine semnificaţia şi probabil că aveţi o experienţă extinsă în materie. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule prim-ministru. Înainte de a trece la dezbateri, a solicitat şi îi dau cuvântul domnului deputat Adrian Năstase pentru un scurt drept la replică. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Un scurt drept la replică. Nu-mi propun să comentez această prezentare extensivă. Sigur, vor urma dezbateri. O chestiune însă foarte concretă - Hotărârea Guvernului din 2004, referitoare la concesionarea pentru explorare şi exploatare petrolieră. Aici aş vrea să fac o precizare care este absolut necesară. Acea hotărâre a fost dată în baza Legii petrolului, adoptată, la fel ca şi Legea minelor, în perioada 2003 - 2004. Vă rog să consultaţi art. 1, respectiv art. 2 din cele două legi. Veţi vedea că în România, la acel moment, nu era permisă explorarea sau exploatarea gazelor de şist. După părerea mea, nici în acest moment nu există o bază legală pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist. De aceea, hotărârea de Guvern respectivă nu putea să acorde licenţă pentru explorare-exploatare pentru gazele de şist. De aceea, în momentul în care s-a făcut un transfer de licenţă de la "Regal Petroleum" la "Chevron", după părerea mea, nu se putea transmite mai mult decât se obţinuse prin hotărârea de Guvern şi prin contractul iniţial. De aceea, consider că această chestiune trebuie rezolvată rapid. Dacă hotărârea de Guvern permite sau a aprobat explorarea şi exploatarea gazelor de şist, acest lucru s-a făcut, în opinia mea, fără o bază legală, iar cei care au acceptat aşa ceva vor trebui să suporte rigorile legii. Sigur, în ceea ce priveşte privatizarea, sunt multe lucruri de discutat. Poate însă - şi aici ar trebui să fie discuţia noastră -, poate că strategia de privatizare pornită prin memorandumul aprobat de Guvern în 1991, în baza propunerilor domnului Traian Băsescu, ca negociator pentru Acordul PSAL II, şi care propunea privatizarea, practic, a tot ce exista în România ar trebui să fie revizuită. Şi este vorba de strategia pe care, după zece ani, ar trebui s-o gândim. Şi trebuie să vedem dacă trebuie să ne întoarcem la perioada romană, în care să exportăm cu vagoneţii zăcămintele de cupru sau de aur, care să fie, după aceea, prelucrate în afara ţării. Dacă asta este viziunea noastră pentru reindustrializare, acceptând cu toţii că am făcut greşeli în anii care au trecut, atunci, sigur că răspunsul pe care domnul prim-ministru şi Guvernul l-au oferit aici este unul greşit. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Începem dezbaterile şi îl invit la microfon pe domnul deputat Theodor... (Domnul deputat Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu solicită drept la replică.) Nu prea aveam procedură, dar vă rog, domnule deputat. Vă rog să fiţi scurt, domnule prim-ministru. |
||||
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (din sală): Rugămintea mea este să-mi daţi drept la replică după ce iau cuvântul reprezentanţii partidelor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
În regulă. Şi eu vă mulţumesc. Îl invit la microfon pe domnul deputat Theodor Paleologu, din partea Grupului parlamentar al PDL. (Intervenţii neinteligibile din sală) Vă rog să păstraţi liniştea, să ne respectăm. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Ce mă miră pe mine cel mai mult în această moţiune e severitatea sa excesivă, acribia excesivă, nivelul extrem de ridicat de exigenţă. Şi acest lucru este stabilit încă de la începutul moţiunii. Citez: "Guvernul a eşuat în numai două luni." Şi apoi urmează lista: nu a scăzut evaziunea fiscală; nu au crescut investiţiile străine; IMM-urile nu au fost susţinute; nu a scăzut încă CAS-ul; nu au fost mărite salariile; nu a crescut semnificativ absorbţia fondurilor europene. Şi toate astea, numai în două luni! Numai în două luni! Cu alte cuvinte, dragi colegi din opoziţie, "râde ciob de oală spartă". (Râsete în sală, intervenţii neinteligibile) Din sală:Asta e foarte profundă. |
||||
|
|
Vă rog să păstraţi liniştea. Vă rog, domnule deputat, să continuaţi. |
||||
|
|
Şi acum, mai e un alt aspect. Au fost tot felul de discuţii în ultimele zile, s-au făcut pariuri dacă pică Guvernul sau nu, dacă au trecut destul de mulţi parlamentari din PDL spre opoziţie. E mare suspans, s-ar părea. S-au făcut şi speculaţii: ce să facă opoziţia, ce să facă USL-ul dacă trece moţiunea. S-au evocat tot felul de scenarii. Unii au spus că n-ar trebui să asume guvernarea, alţii, dimpotrivă, să asume guvernarea. Şi, atunci, vă spun, domnule preşedinte Ponta, mă uit la dumneavoastră şi, chiar dacă mă ignoraţi, o spun: nu umblaţi cu cioara vopsită! Dacă trece moţiunea, atunci, asumaţi-vă responsabilitatea, asumaţi guvernarea! Formula domnului Iliescu, înţeleptul tribului, evocată ieri, şi anume să fie un guvern de tranziţie, precum cel al lui Stolojan, în 1991 - 1992, nu cred că mai convinge pe nimeni. Atunci, dragi colegi... Din sală: Votează moţiunea. |
||||
|
|
Nu vă fac această plăcere. Aplicaţi-vă dumneavoastră înşivă aceleaşi criterii de performanţă. Dacă cumva trece moţiunea, demonstraţi că puteţi face, în şapte luni, ce n-a putut face acest Guvern în două luni. Arătaţi că în şapte luni puteţi să faceţi, pentru a se compara fapte cu fapte, nu critici şi vorbe cu fapte. Şi acum mă întorc către prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu şi vă aduc aminte că, nu de mult, am asistat, mulţi dintre noi la televizor, la o scenă extraordinară, şi anume intervenţia prin SMS, de mai multe ori, a domnului preşedinte Crin Antonescu. Cred că e o situaţie inedită ca... (Intervenţie neinteligibilă din sală) La "B1". Acea intervenţie prin SMS când era... Sigur, era emisiunea în care era invitat domnul Ungureanu la Robert Turcescu. (Intervenţii neinteligibile din sală) Da... Nu... |
||||
|
|
Vă rog să nu dialogaţi cu sala. |
||||
|
|
Este vorba despre acea faimoasă chestiune dacă domnul Ungureanu mai face parte sau nu din Partidul Naţional Liberal. Şi vreau să vă spun un lucru. E adevărat că situaţia e destul de specială. Recunosc acest lucru. E adevărat că, într-un anume fel, prim-ministrul face echilibristică, ceea ce necesită foarte mult talent, talent diplomatic, însă, dragi colegi liberali, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă partidele noastre ar fi cooperat pe criterii normale, adică de compatibilitate ideologică, de compatibilitate programatică. Nu s-ar fi pus problema şi nu am fi asistat la o asemenea situaţie. Iar proba că partidele noastre nu prea funcţionează ca partide obişnuite este că se produc aceste treceri dintr-o parte în alta. Nu vreau să-i condamn în mod individual pe unii dintre colegii care au plecat într-un sens sau în celălalt. Acum, aşa, înainte, în celălalt sens. Nu vreau să-i condamn, dar este un simptom. Este un simptom că partidele noastre nu sunt cu adevărat partide închegate doctrinar şi că alianţele nu funcţionează pe baze de compatibilitate programatică şi ideologică. Se vorbea de listarea la bursă a companiilor. Eu cred că şi partidele noastre ar putea fi listate la bursă la fel de bine după acest comportament pe care îl vedem şi care, într-adevăr, susţine suspansul în ceea ce priveşte rezultatul moţiunii de astăzi. Şi o ultimă remarcă. Ţineţi minte că, în urmă cu câteva luni, distinsul nostru preşedinte de şedinţă, Ioan Oltean, când era multă vâlvă în Cameră, a spus: "Votaţi, nu strigaţi!" Aşa îmi vine să spun şi eu: Votaţi, nu ameninţaţi! Votaţi, nu împuşcaţi! Votaţi, nu trageţi! Ştiu că după mine urmează să vorbească distinsul meu coleg Victor Ponta şi vreau să-i adresez un sfat. (Dezaprobare în rândul parlamentarilor opoziţiei) Hai să spunem, atunci, nu un sfat, ci o amicală sugestie, şi anume să recitească "Iliada", Cântul II din "Iliada". Ce se întâmplă în Cântul II din "Iliada"? Intervine Tersites cel urât şi comic, un personaj eminamente comic în "Iliada". E singurul personaj comic în "Iliada". Şi Tersites îl ameninţă pe Agamemnom, îl face de băcănie, să spunem, aşa cum a făcut-o, nu de mult, un coleg de-al dumneavoastră, care i-a spus lui Mihai Răzvan Ungureanu că va avea destinul lui Aldo Moro. Asta, venind de la un profesor de istorie, de la un fost coleg de universitate, de la Facultatea de Istorie "Alexandru Ioan Cuza". Poate or fi amintiri de la începutul anilor 20, de la aceeaşi universitate, şi anume Universitatea de la Iaşi. Dar legătura este alta, legată de Tersites. A vorbit Tersites, acum câteva zile, lansând asemenea ameninţări. Şi ce se întâmplă în "Iliada"? Ulise îl pune la punct pe Tersites, care îl atacase pe Agamemnon. Îi spune: "Mai taci din gură, Tersites!" şi îi dă cu sceptrul în cap. Aşa sper să facă şi preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta - să-i dea cu sceptrul în cap lui Tersites, să-i spună să mai tacă oleacă. Şi, domnule preşedinte, nu vă lăsaţi debordat de Tersiţi! (Aplauze) |
||||
|
|
Mulţumesc. Aţi folosit 6 minute din timpul alocat grupului parlamentar. Îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Ponta - Grupul parlamentar al PSD. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte al Senatului, Domnule prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Toţi cei care astăzi aveţi curajul să treceţi peste ameninţările din "Iliada" şi să fiţi prezenţi aici ca să vă faceţi datoria faţă de cei care v-au ales, Doresc, în intervenţia mea, să prezint viziunea Uniunii Social-Liberale, cel mai important, în acest moment, cel mai mare grup politic din Parlamentul României şi, în mod sigur, cea mai importantă forţă politică, în acest moment, în România, referitoare la situaţia actuală şi la ceea ce avem de făcut în următoarele luni, până la alegerile generale, alegeri care vor reda românilor dreptul de a-şi alege cu adevărat conducătorii. Domnule prim-ministru Ungureanu, Vă rog să fiţi foarte liniştiţi, nu ne aflăm aici ca să vă criticăm, să vă admonestăm, să vă ameninţăm. Dimpotrivă, cred că ar trebui să încep prin a vă mulţumi. Apreciez grija dumneavoastră personală, a Serviciului de Informaţii Externe şi a Guvernului pentru siguranţa vacanţelor mele. Pot să vă asigur că n-am mers niciodată în vacanţă pe banii de la OMW Petrom. (Aplauze) Anul trecut, se ocupa de vacanţa mea idolul şi mentorul dumneavoastră, domnul Traian Băsescu. Mă gândeam că, ştiţi cum e, securiştii, între ei, au preocupări comune - unde îşi fac vacanţele liderii opoziţiei. Vă promit că - şi domnul Antonescu, dacă pot să-mi asum acest lucru - n-o să ne preocupăm unde o să fiţi dumneavoastră în vacanţă de săptămâna viitoare. (Aplauze) Avem însă datoria, dincolo de a expune situaţia actuală a României, de a răspunde majorităţii covârşitoare a românilor, care doresc o schimbare, o schimbare astăzi, cât mai repede posibil, dacă se poate, mult înainte de alegerile din noiembrie. Avem datoria să spunem care sunt soluţiile noastre şi ce considerăm că trebuie făcut, cât mai repede posibil, pentru România. Am spus acest lucru şi în urmă cu 80 de zile, la învestirea Guvernului Ungureanu. Am prezentat 15 puncte pe care Uniunea Social-Liberală le considera şi le consideră extrem de importante pentru România. Bineînţeles, propunerea noastră de dialog, de construcţie a fost tratată cu ceea ce este în acest moment singura caracteristică a Guvernului Ungureanu, şi anume aroganţa. Aroganţa, când se bazează pe ceva, are, eventual, o scuză. Când nu te bazezi pe nimic, e un simplu viciu şi poate doar să te transforme în ridicol. Eu, astăzi, am emoţii pentru soarta acestei moţiuni, pentru că de soarta acestei moţiuni depinde soarta a milioane de oameni. Cum pot să spun că nu mă interesează ce se întâmplă astăzi, că n-am emoţii, că să facă românii ce vor? Simt nevoia de a fi responsabil şi de a spune românilor, dacă astăzi moţiunea de cenzură trece, ce considerăm noi important de făcut pentru România: aplicarea legilor. Am auzit, în discursul unui prim-ministru, care nici măcar nu are scuza că este profesor de drept neconstituţional, ca Emil Boc, spunând că, în principiu, legile se aplică. Eu nu cred că "în principiu" şi mai ales cei care n-au principii nu pot să vorbească despre asta. Eu cred că legile trebuie să se aplice din nou în România, cred că trebuie să oprim haosul, care în acest moment s-a întins în toate instituţiile publice, trebuie să adoptăm, cu adevărat, măsuri stimulative pentru mediul economic aflat în recesiune, trebuie să asigurăm obligaţiile internaţionale pe care România şi le-a asumat, dar nu să le asigurăm pe hârtie sau în scop electoral, ci pentru binele României. Trebuie să asigurăm cât mai rapid o administraţie depolitizată şi o corectă utilizare a banilor publici, să considerăm o prioritate lupta împotriva crimei organizate şi a bandelor infracţionale care sufocă viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, acum, în 2012, în România. Nu sunt multe lucruri care se pot face în şase luni, dar pot fi oprite multe greşeli în aceste şase luni şi, da, pot fi făcute câteva lucruri foarte concrete. Am să mă refer la ele. În primul rând, trebuie rezolvate cele şase grave probleme deschise în doar cele 80 de zile de existenţă de Guvernul Ungureanu. Vreau să fiu corect, de Guvernul Băsescu-Ungureanu. Nu poţi să dai toată vina pe cel care execută, trebuie să dai vina şi pe cel care decide. (Aplauze) Deci Guvernul Băsescu-Ungureanu a deschis şase probleme extrem de importante, care trebuie rezolvate în perioada imediat următoare. Sincer, îmi doresc să nu mai avem ocazia să ascultăm raportul la 100 de zile, că deja ştim ce nu s-a realizat în această perioadă. Referitor la societăţile din energie şi la resursele naturale. Uniunea Social-Liberală a solicitat şi va solicita în continuare, în primul rând, transparenţă, nu licitaţii ascunse, nu firme dubioase, pe care, probabil, doar Serviciul de Informaţii Externe le cunoaşte, nu vânzarea la preţuri mici şi pe şpăgi mari a ceea ce mai are România în acest moment. Suntem cu totul în ideea dezvoltării societăţilor din energie, a societăţilor care administrează resurse naturale, suntem cu totul în favoarea ideii unor parteneriate cu societăţi private, dar totul făcut pe baza unei strategii transparente, care să răspundă la o singură problemă: nu ce câştigă Guvernul astăzi, ci ce câştigă România mâine şi ce vom face mâine şi poimâine în ceea ce înseamnă bătălia europeană şi mondială pentru resurse. În al doilea rând, banii pentru baronii locali ai PDL, UDMR, UNPR. Domnul prim-ministru Ungureanu, cu cinism şi aroganţă, i-a anunţat pe cei foarte mulţi, milioane de români, care au neşansa de a trăi, până acum, până în iunie, în localităţi şi judeţe care nu sunt conduse de PDL, UDMR, UNPR, că ei nu au dreptul la bani publici. Asta a spus premierul Ungureanu: dacă n-aveţi preşedinte de consiliu judeţean pe Flutur, pe Popescu, pe toţi baronii ăştia, care sprijină, bineînţeles, Guvernul Ungureanu, toţi ceilalţi nu aveţi dreptul să primiţi niciun leu din bani publici. Vreau să reamintesc, apropo de lege, pe care "în principiu" o aplică Guvernul Ungureanu şi pe care eu cred că trebuie s-o aplicăm tot timpul, Legea nr. 500/2002 spune foarte clar: "Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează prin hotărâri ale Guvernului pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, apărute în timpul exerciţiului bugetar." Şpăgile lui Flutur şi Falcă nu sunt "cheltuieli neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar". (Aplauze) Cred şi susţin că viitorul Guvern, poate chiar de săptămâna viitoare, trebuie să oprească, să abroge hotărârea Guvernului prin care 170 de milioane de euro s-au dat baronilor locali ai PDL şi trebuie ca aceşti bani să fie folosiţi în mod legal. În al treilea rând, există un principiu european trecut în Constituţia României şi în legile României: autonomia universitară. Să încalci acest principiu ca să fii sigur că te mai susţine UDMR-ul la guvernare, este un lucru pe care doar prim-ministrul Ungureanu îl consideră normal. (Aplauze) Eu consider că decizia, în fiecare universitate, indiferent că este din Târgu-Mureş, din Timişoara sau din Constanţa, trebuie luată conform principiului autonomiei universitare, nu la Bucureşti, facultate contra voturi, ca să stai în funcţie până în noiembrie. Aceasta este părerea noastră, aceasta este opţiunea noastră politică şi asta trebuie făcut. Restituirea proprietăţilor - o altă problemă gravă cu care Guvernul Ungureanu se confruntă, în stilul clasic: se confruntă până se lasă păgubaş. Vreau să fiu foarte onest şi să vă spun că Legea nr. 247/2005, privind regimul restituirii proprietăţilor, scrisă de către un vajnic susţinător al domnului Ungureanu şi al domnului Băsescu, doamna ministru Monica Macovei, înţeleg că nu mai e bună acum. Eu, în 2005, alături de colegii mei, am spus că nu e bună. Am votat împotriva ei, dar s-a aplicat acea lege şi nu poţi, nici de principiu, nici de neprincipiu, să spui că, după ce unii au primit tot înapoi, altora le dai 15%. Aveam o întrebare, sigur, retorică pentru un istoric, mai degrabă pentru un jurist: dacă domnul Ungureanu apuca să vândă "Cupru Min", puteam să-l naţionalizăm şi să dăm 15% înapoi celor care l-au cumpărat? Dacă aşa gândeşte... Sigur, domnul Ungureanu spune că-i liberal. Eu m-am aliat cu adevăraţii liberali, care sunt convins că nu vor gândi aşa vreodată. (Aplauze) Fondurile europene. Munca domnului ministru Orban, tardivă, ineficientă, din păcate, nu este susţinută de voinţă politică şi de instrumente politice. Ne aflăm în luna iunie, din nou, în pragul unei crize. Ştiţi că Guvernul Ungureanu se angaja să ducă absorbţia fondurilor europene la 40% în acest an. A făcut progrese importante, de la 6,75% la 6,80%. Cred că, în ritmul acesta, poate în 2200 va absorbi Guvernul Ungureanu, chiar dacă nu mai are în rândurile sale pe cel mai bun ministru la absorbţie. Trebuie, de săptămâna viitoare, să dăm ministerului care coordonează fondurile structurale instrumentele şi autoritatea politică, să dăm resursele necesare pentru cofinanţare, să simplificăm procedurile şi, mai ales, să combatem acordarea fondurilor europene pe criterii pur politice şi clientelare. A şasea, dar, de fapt, cea mai importantă problemă - banii încasaţi, în mod ilegal, în mod neconstituţional, de Guvernul Boc şi Guvernul Ungureanu de la cei mai săraci şi mai amărâţi oameni din această ţară, de la pensionari. Guvernul Boc a făcut o mare greşeală. Guvernul Ungureanu o perpetuează. Banii luaţi, repet, în mod ilegal de la pensionari, acel 5,5% contribuţie la asigurările de sănătate, doar pentru cei care, doar pentru ceea ce depăşeşte 740 de lei, trebuie restituiţi imediat. Mulţumesc colegilor mei deputaţi care săptămâna aceasta au votat, încă o dată, în comisiile de specialitate, un calendar clar - restituirea, în tranşe egale lunare, până în decembrie 2012, a banilor luaţi de la pensionari. (Aplauze) Spunea domnul Ungureanu că imediat va da afară un ministru care greşeşte. Bănuiesc că aţi dat-o deja afară pe doamna Boghicevici sau, dacă nu vă lasă domnul Falcă, mai încercaţi, cum aţi încercat şi cu domnul Blejnar. Important este că, dacă acest Guvern şantajabil, ineficient, arogant rămâne în funcţie, toate aceste decizii greşite vor produce, în continuare, efecte negative, iar pentru noi, în luna noiembrie, va fi mult, mult mai dificil să reparăm aceste greşeli ale Guvernelor Boc şi Ungureanu. Mai vreau să fac o precizare. L-am ascultat pe primul ministru şi simt nevoia să-i precizez că moţiunea de cenzură este împotriva Guvernului Ungureanu. Domnia Sa mi-a creat impresia că susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu sau Năstase. Trebuie să fiţi mult mai legat de realitate. Cel care se află la guvernare este Traian Băsescu, este PDL-ul, este un prim-ministru Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu, iar acest Guvern, care a guvernat prost în ultimele 80 de zile, este bine să fie înlocuit. Au fost - şi n-aş vrea să reiau foarte mult - cele 15 puncte pe care Uniunea Social-Liberală, încă din luna februarie, a fost dispusă să şi le asume: reducerea contribuţiilor la asigurările sociale, pentru a da un semnal pozitiv celor care creează locuri de muncă în zona privată, celor care vor să facă investiţii străine directe. Am sperat, pentru două zile, că şi Guvernul actual va înţelege acest lucru, după ce şeful Guvernului, domnul Băsescu, a ieşit şi a spus: "Nu CAS-uri, ci dăm banii, pe care tot eu i-am luat de la oameni, înapoi." În vajnica tradiţie a Guvernului Boc, domnul Ungureanu s-a răzgândit şi a înţeles că tot domnul Băsescu are dreptate. Am vorbit de Tratatul de guvernanţă bugetară şi fiscală şi am vorbit de funcţionarea Parlamentului. În acest moment, domnule prim-ministru, Senatul României funcţionează, deoarece Uniunea Social-Liberală are o majoritate consolidată acolo. Camera Deputaţilor nu funcţionează, pentru că este condusă, în mod abuziv şi ilegal. Auzeam propagandiştii PDL-ului spunând: "Să-şi dovedească USL-ul majoritatea la vot." Păi, asta înseamnă că trebuie să-şi dovedească şi puterea majoritatea în Camera Deputaţilor. Şi-a dovedit-o alaltăieri, la Tratatul de guvernanţă fiscală, când au fost 134, adunaţi cu forţa şi care au fugit imediat ce domnul Oltean a constatat, numărând şi dovedind că se poate număra şi corect când eşti în fruntea Camerei Deputaţilor, că nu există o asemenea majoritate. Am vorbit de Schengen şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi vreau să vă reamintesc că Guvernul actual şi România ar fi trecut prin cea mai ruşinoasă poziţie posibilă dacă împreună cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Duşa n-am fi venit să asigurăm voturile necesare pentru ridicarea imunităţii unui adevărat pedelist, Mihail Boldea. Vorbe foarte multe, fapte deloc. Am vorbit de depolitizarea structurilor deconcentrate - şi, bineînţeles, nu s-a depolitizat nimic -, de restituirea salariilor şi pensiilor - înţeleg că, de principiu, se vor restitui -, despre utilizarea fondului de rezervă al primului ministru doar conform legii - şi domnul Ungureanu tocmai anunţa că l-a triplat, ca să nu se supere baronii pedelişti pe el şi să-l mai ţină totuşi câteva luni în funcţie -, despre "băieţii deştepţi" din energie, cărora le tot reziliază contractele domnul Băsescu şi domnul Ungureanu şi tot au contractele în funcţie, probabil ca să plătească vacanţele domnului Ungureanu şi ale domnului Băsescu în perioada următoare. Am vorbit despre Roşia Montană. Roşia Montană voia să fie un proiect al domnului Băsescu. Sigur, este şi al domnului Ungureanu, n-o fi ajuns degeaba prim-ministru. Eu cred că este un proiect al României şi trebuie făcut doar în interesul României, şi nu în interesul unor oameni politici care vor să se îmbogăţească pe seama României şi, sigur, a partenerilor lor din afara ţării. TVA-ul la produsele agricole a rămas tot în forma actuală şi vom avea din nou agricultorii români dezavantajaţi faţă de cei din afară. Salariul minim s-a povestit despre el că va fi crescut, nu a fost, deşi ar fi putut să aducă mai multe încasări la bugetul asigurărilor sociale. Ce să mai spun despre autonomia universitară şi, mai ales, despre Legea electorală?! Stimaţi colegi, Vreau să vă anunţ - şi să mulţumesc colegilor senatori, care au votat deja, la fel se va întâmpla şi în Camera Deputaţilor - că vom avea, în toamnă, deputaţii şi senatorii României aleşi prin vot uninominal pe principiul - cel care este primul în colegiu merge în Parlament. (Aplauze) Asta înseamnă că cei care lipsesc astăzi ştiu ei de ce lipsesc şi nu vor mai fi în Parlamentul următor, iar acesta e un lucru bun pentru România. Vreau să lămurim un lucru foarte clar şi să răspund, sigur, distinsului deputat, domnul Paleologu, pe care n-aş putea să-l contrazic când vorbeşte despre hoţiile şi tâmpeniile făcute de cei de la guvernare. Programul Uniunii Social-Liberale, la care am lucrat împreună, toţi cei din USL, este programul cu care vom merge în campania electorală şi este programul pe care-l vom aplica imediat după alegeri. Există însă momente importante în viaţa unei ţări când trebuie să iei decizia mai repede, când timpul nu te lasă să mergi în ritmul normal. Vreau s-o spun foarte clar astăzi, în primul rând, pentru colegii mei, în al doilea rând, pentru români şi, sigur, în final, pentru domnul Paleologu, pentru Lăzăroi, Andronici, Turceşti: alături de Uniunea Social-Liberală, sunt gata să-mi asum, chiar de mâine, răspunderea conducerii ţării. (Aplauze) Sunt gata, alături de colegii mei din Uniunea Social-Liberală, să nu facem calcule electorale, cât câştigăm, cât pierdem în alegeri, atâta timp cât şase luni de scurtare a suferinţelor oamenilor sunt mai importante decât orice calcul electoral. (Aplauze) Sunt absolut convins, cu un program aşa cum l-am prezentat, cu oameni experimentaţi şi integri şi cu multă, multă bună-credinţă, că vom putea în aceste şase luni să facem ceea ce românii aşteaptă de la noi şi sunt convins că românii, în noiembrie, ne vor da un mandat de încă patru ani pentru a merge mai departe în conducerea ţării. Vreau să fac o paralelă pe care istoricii, în mod sigur, o cunosc foarte bine. Prin decizia din august 1944, luată de Majestatea Sa Regele Mihai, România a scurtat cu şase luni războiul mondial. A fost o trădare din partea Majestăţii Sale? Aşa consideră Traian Băsescu. Eu cred că România a făcut bine şi cred că, atunci când poţi să scurtezi suferinţele oamenilor, nu te gândeşti niciodată la tine şi la riscurile pentru tine ca persoană, aşa încât o mai spun încă o dată, domnule Paleologu: sper, săptămâna viitoare, să fiţi în Parlament şi să votaţi Guvernul USL condus de mine. (Aplauze) Fac un apel şi la alţi parlamentari, sigur, cei foarte puţini prezenţi şi cei care în acest moment, încuiaţi prin birouri şi pe la grupuri, sper măcar că se uită la televizor, dacă nu le-a tăiat domnul Boc sau doamna Udrea şi televizoarele: veniţi în Parlamentul României şi faceţi-vă datoria faţă de cei care v-au ales; nu negociaţi cu noi! Nu ştiu, mă uit dacă domnul Prigoană mai e în sală... Unde eşti, domnule Prigoană? Îmi spunea domnul Prigoană că votează moţiunea dacă-l susţin ca primar. Nu vă susţin, domnule Prigoană, îl susţin pe Sorin Oprescu. Dar vă rog totuşi să votaţi cum credeţi dumneavoastră şi apreciez faptul că sunteţi în sală şi că veţi participa la vot. Ştiu... Vreau doar să fac adevărata paralelă, singurul lucru care pentru mine şi pentru foarte mulţi oameni va rămâne ca amintire despre această moţiune de cenzură. În timp ce cei sănătoşi trupeşte fug din sală crezând că "fuga e sănătoasă, chiar dacă e ruşinoasă", lângă mine se află un prieten al meu şi un deputat care astăzi a vrut să-şi facă datoria faţă de cei care l-au ales; şi vreau să-i mulţumesc lui Ionuţ Chisăliţă... (aplauze prelungite)... să-i spun că rămâne prietenul nostru şi că, indiferent de rezultatul moţiunii, indiferent dacă rămâne sau pleacă Guvernul actual, în inima mea va rămâne gestul pe care Ionuţ l-a făcut faţă de laşii, faţă de fricoşii, faţă de lipsiţii de demnitate care stau ascunşi prin birouri, sub paza unor lideri care-i merită cu adevărat. (Aplauze) Sunt absolut convins că cei care astăzi lipsesc trebuie să meargă să vorbească cu cei care suferă în urma deciziilor lor. Cred că cei care lipsesc trebuie să vorbească cu pensionarii cărora li s-au luat banii în mod ilegal şi care sunt trimişi în instanţă să-şi recupereze dreptul lor, trebuie să vorbească cu şomerii care au rămas în urma măsurilor luate de Guvernul PDL, trebuie să vorbească cu studenţii din Târgu-Mureş, cu oamenii care aşteaptă, de mulţi ani, să-şi primească proprietăţile conform legii, cu oamenii terorizaţi de clanuri mafiote protejate de puterea centrală, aflată în acest moment la Parlament şi la Guvern. Dacă această moţiune de cenzură nu trece, toţi aceşti oameni vor suferi, în continuare, din cauza unui Guvern şi a lipsei de curaj a celor care astăzi lipsesc. Nu ştiu rezultatul acestei moţiuni. Ştiu un singur lucru: că toţi cei care astăzi, membri ai USL sau nemembri ai USL, vor vota această moţiune de cenzură îşi vor face datoria faţă de cei care i-au ales. Mai ştiu un lucru: că pot să mă uit în ochii celor la care mă voi duce în noiembrie să cer votul şi ştiu sigur că alături de dumneavoastră putem să îndreptăm relele actuale. Vă mulţumesc şi sper să avem succes. (Aplauze) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aţi utilizat exact 27 de minute. Grupul parlamentar al PSD mai are 16 minute. Îl invit la microfon pe domnul deputat Ciprian Dobre - Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Vorbesc acum în română, dar şi de voi vorbi în maghiară sau în engleză, la fel voi gândi, la fel voi acţiona. (HU) Én most magyarul beszélek, de akkor is, ha az imént románul és ez után angolul fogok beszélni, gondolkodni csak egyféle képen fogok. És egyféle képen cselekedni. (EN) In English I speak to you now, as I spoke before in Romanian and Hungarian, and yet my thoughts will stay the same. The same will stay my deeds. (RO) De aş vorbi în toate limbile pământului, voi spune la fel: că tinerii acestui pământ au dreptul să-l stăpânească deplin. Dar, ca stăpâni să ajungă, ei trebuie să stăpânească deplin limbile pământului acestuia. (HU) Ha a föld bármelyik nyelvén is beszélnék, csakis azt mondanám: E föld fiataljainak jogában áll, hogy teljesen birtokába vegye a földjét. De azért hogy tökéletesen birtokolja, ismernie kell az ország nyelvét, nyelveit. (EN) Were I to speak in all tongues on earth, I would say the same: that the young of this land have the right to fully master it. But masters to become they first have to fully master the tongues of this land. (RO) Una, o singură limbă de va lipsi din şcoala lor - şi, atunci, mai puţini prieteni vor putea aduce la masa copilăriei lor. Aşa cum, mai târziu, mai puţine bucate vor putea aduce pe masa copiilor lor. (HU) Ha csak egyetlen egy nyelv fog hiányozni az iskolájukból - akkor kevesebb barát fog helyet foglalni gyerekkoruk asztalánál, és majd később, kevesebb étel lesz a gyerekeik asztalán. (EN) One, one tongue only would they to get less in their schools - then less numbers of friends will they be able to bring to their childhood play-table. As later in life, less food will they be able to bring to their own children table. (RO) Darămite atunci când limba în care nu vor fi instruiţi aceşti copii este a celor mai mulţi, a majoritarilor?! Cu cât mai săraci vor fi ei, copiii etnicilor maghiari? Pentru că nu vor putea munci pe pământul pe care s-au născut. (HU) És mi lesz akkor, amikor a hiányzó nyelv, a többség nyelve? Mennyivel lesznek szegényebbek ők, a magyar nyelvű gyerekek? Mert nem fognak tudni dolgozni azon a földön, amelyen születtek. (EN) Let alone when the tongue they will not learn in is the one of the majority population! How much poorer would they become, the ethnic Hungarian children? For they would be unable to work in the land they were born in. (RO) Nu vor putea munci. Tinerii maghiari, instruiţi ca medici doar în maghiară, nu vor putea munci pe acest pământ, pentru că nu vor putea vorbi majorităţii pacienţilor. Ne spune bunul-simţ. Nu vor putea munci. Tinerii maghiari, instruiţi ca medici doar în maghiară, nu vor putea munci pe acest pământ până nu dovedesc mai întâi că pot profesa în limba statului. Ne spun legile naţionale şi cele europene. (HU) Nem fognak tudni dolgozni. A magyar fiatalok, akik csak magyar nyelven sajátítják el az orvostudományt, nem fogják tudni értékesíteni tudásukat, mert nem fognak szót érteni a betegek többségével. Ezt sugallja a jóérzés. Nem fognak tudni dolgozni. Azok a magyar anyanyelvű fiatalok, akik csak magyar nyelven sajátítják el az orvostudományt, nem dolgozhatnak ezen a földön, míg be nem bizonyitják, hogy az állam nyelvén képesek gyakorolni a szakmájukat. Ezt mondják a nemzeti és európai törvények. (EN) They will be unable to work. The young ethnic Hungarians trained as doctors in Hungarian alone will be unable to work in this land, as they will be unable to speak to the majority of their patients. Good common sense says so. They will be unable to work. The young ethnic Hungarians trained as doctors in Hungarian alone will be unable to work in this land, until they prove first they master the official language. European and national law says so. (RO) Şi, atunci, cui serveşte această nouă reglementare a puterii? Nu cetăţenilor. Nu cetăţenilor majoritari din acest stat. (HU) Ily módón, kinek szolgálnak a kormány ide illő határozatai? Az állampolgároknak, semmi esetre. És nem a kisebbségieknek. (EN) Then who stands to gain from this new ruling of the political power? For the citizens, they do not. Not the minority citizens in this state stand to gain. (RO) Sunt român, aşadar majoritar. Este dreptul şi datoria mea de majoritar să apăr minoritatea de abuz, de oriunde ar veni acest abuz. (HU) Román vagyok, tehát többségi. Jogomban áll és többségi hovatartozásomból kifolyólag, kötelességem megvédenem a kisebbségieket az önkénytől, legyen ez bármilyen származású. (EN) I am Romanian, hence a member of the ethnic majority. It is my duty and my right, as such, to defend the minority from abuse, wherever it may come from. (RO) Sunt parlamentar al opoziţiei, aşadar minoritar. Şi, în numele minorităţii pe care o reprezint, al minorităţii politice, cer majorităţii politice să ia aminte: este dreptul şi datoria de majoritari să apere minoritatea, să apere minoritatea de abuz, de oriunde ar veni el. Să voteze, aşadar, pentru căderea Guvernului care a săvârşit abuzul. Este dreptul şi datoria lor. (HU) Ellenzéki képviselő vagyok, tehát kisebbségi. Tehát a politikai kisebbség nevében, melyet képviselek, kérem a politikai többségtől hogy el ne felejtse. Többségi joguk és kötelességük megvédeni a kisebbséget az önkénytől, minden esetben. Szavazza meg tehát annak a kormánynak a bukását, amely az önkényt elkövette. Joga és kötelessége. (EN) I am in opposition, hence a member of the political minority. As such, on behalf of the political minority I represent, I ask the majority to pay attention: It is their duty and their right, as political majority, to defend the minority from abuse, wherever it may come from. Hence, I ask them to vote against the Executive which committed the abuse. It is their duty and their right. (RO) Iar celor care mestecă vorbe, ca să amestece în minţile oamenilor că naţionalismul şi segregaţia ar fi valori coerente cu un regim democratic, le spun: Nu! Asta nu, niciodată! Niciodată nu veţi putea da timpul înapoi. (HU) És azoknak akik játszanak a szavakkal, és az emberek tudatába akarják be oltani azt a gondolatot hogy a nacionalizmus és a szegregáció közös vonásai egy demokratikus rendszernek, csak azt mondhatom: Nem! Azt nem, nem! Soha! Az időt nem lehet vissza fordítani! (EN) To those words' mongers, who want to twist the people minds into believing that nationalism and segregation are values consistent with a democratic regime, I tell them: No! That may never be! Never again will you take us back in time! Vă mulţumesc mult pentru atenţie. (Aplauze) |
||||
|
|
Sunt consumate 12 minute din timpul alocat Grupului parlamentar al PNL. Daţi-mi voie acum să-l invit la microfon pe domnul senator şi viceprim-ministru Markó Béla. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, În primul rând, vă promit că voi vorbi într-o singură limbă, pe care o înţelegeţi şi dumneavoastră, nu cu alt scop, ci pentru că aş vrea totuşi să recepţionaţi ceea ce vreau să spun. Pe de altă parte, bineînţeles că îl felicit pe domnul deputat Ciprian Dobre, târgumureşean şi Domnia Sa, ca şi mine, pentru intenţia de a ne demonstra ideea multilingvismului. Din cele trei limbi pe care le-a folosit domnul deputat, una am înţeles-o, destul de bine, aş afirma, şi anume limba română. Cealaltă limbă mi se pare că a fost limba engleză şi, aproximativ, şi în acea limbă am recepţionat ceea ce a vrut să spună domnul deputat. A treia limbă a semănat foarte mult cu limba maghiară, dar nu prea am înţeles ceea ce s-a spus în acea limbă. Aşa că domnul deputat mi-a dovedit un singur lucru. Domnule deputat, nu e nicio problemă dacă dumneavoastră, în Târgu-Mureş, unde jumătate din populaţie sunt români, jumătate din populaţie sunt maghiari, aşa cum vorbim şi noi cele două limbi, mai încercaţi să învăţaţi şi dumneavoastră limba maghiară. Intenţia este lăudabilă şi vă felicit, dar, deocamdată, e o intenţie. Pentru nişte politicieni care militează pentru soluţionarea problemelor învăţământului, ar fi nevoie de mai mult. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, În pofida celor 22 de ani de când sunt în Parlamentul României, trebuie să-mi dau seama că aş mai avea ce învăţa în legătură cu tacticile de supravieţuire ale politicienilor, dar probabil că, încetul cu încetul, îmi voi lăsa colegii mai tineri să ducă mai departe aceste învăţăminte. De data aceasta, mă voi referi numai la două dintre multiplele concluzii pe care le oferă moţiunea dezbătută astăzi. În primul rând, v-aş recomanda, stimaţi autori ai moţiunii, un principiu simplu, dar esenţial atunci când formulezi o critică şi vrei să fii ascultat: încearcă să spui numai şi numai adevărul. Niciun guvern nu este perfect. Orice proiect poate fi îmbunătăţit. Fiecare măsură politică sau administrativă are, probabil, fisuri, deci, cu alte cuvinte, oricând şi oriunde poţi face o critică pertinentă. Dar, dacă în această critică se află şi neadevăruri, atunci cel vizat va afirma, cu o nemaipomenită uşurare, "iată că sunt atacat pe nedrept" şi va considera că nu este vorba despre o critică justă, ci, mai degrabă, despre o calomnie. Acest lucru este valabil în orice domeniu: în artă, în literatură, în ştiinţă, dar şi în politică. Degeaba aţi fi formulat în această moţiune de cenzură şi păreri pertinente despre activitatea unui Guvern care se confruntă nu numai cu efectele crizei economice, ci şi cu o anumită criză a valorilor politice, care caracterizează, la fel, majoritatea guvernamentală şi opoziţia, fiindcă, observând cât de fals este capitolul legat de relaţiile interetnice şi de soluţia găsită de Guvern prin care impune respectarea legii la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, pentru mine nu mai are nicio relevanţă restul moţiunii, nu mai are credibilitate, dacă îmi permiteţi, deoarece trebuie să presupun că şi celelalte capitole au fost scrise cu aceleaşi porniri. Eventual, nu este aşa, eventual aţi mai spus şi lucruri importante, care ar trebui să fie luate în seamă, dar pe noi, cei din UDMR, ne-aţi convins cu acest singur capitol să nu ne mai ocupăm de restul, fiindcă, stimaţi colegi, celălalt învăţământ pe care l-am tras în cursul acestor decenii, dar pe care nu mi-l voi însuşi niciodată, ar fi că în politică nu e bine să ai memorie prea lungă dacă vrei să supravieţuieşti. Mai bine să fii amnezic. Trebuie să uiţi foarte repede de unde ai venit şi, dacă este nevoie, să treci fără probleme într-un alt partid. Trebuie să uiţi ce ai promis în campania electorală şi să faci, fără scrupule, contrariul când ajungi la putere. Trebuie să uiţi ce ai votat ieri şi, dacă ţi se cere, să votezi astăzi exact invers. Trebuie să uiţi că atunci când ai fost în Guvern, la putere, cum se spune la noi, ai militat pentru colaborarea cu reprezentanţii maghiarilor din România şi ai fost adeptul egalităţii în drepturi, al exprimării neîngrădite a identităţii fiecăruia. De exemplu, dacă eşti în PSD, trebuie să uiţi că te-ai lăsat susţinut la Guvern de voturile UDMR, între 2000 - 2004, şi te-ai lăsat, aşa cum vă exprimaţi astăzi în moţiune, şantajat de aceşti şantajişti ordinari, să accepţi în 2001 modificarea Legii administraţiei locale, introducând obligaţia utilizării limbii materne în inscripţii şi în relaţii cu publicul la un procentaj de 20%. Mai mult, probabil pentru a rămâne la putere, ai modificat Constituţia României în 2003, împreună cu aceşti udemerişti care nu fac altceva decât un şantaj permanent, dar şi împreună cu PNL şi PDL, în aşa fel ca această obligaţie de utilizare a limbii materne să se extindă şi la instituţiile deconcentrate ale statului, precum şi la justiţie. Dar nici asta nu a fost destul. După ce încă în 2002, fiind şantajat de acelaşi UDMR, ai acceptat solicitarea maghiarilor din Târgu-Mureş şi ai fost de acord cu înfiinţarea unui liceu cu limba de predare maghiară, Liceul "Bolyai Farkas", ai mai cedat şi la şantajul privind reamplasarea Statuii Libertăţii din Arad. O oroare, o monstruozitate, un dezastru, stimaţi colegi, cu permanentă trădare naţională, căreia îi poţi supravieţui, într-adevăr, numai printr-o amnezie aproape perfectă. Şi câte şcoli maghiare, câte trădări ruşinoase, încă, pe care le-am făcut împreună! Sau, dacă eşti în PNL, pentru a mai rămâne în politică, pentru a mai semna o astfel de moţiune, trebuie să uiţi, bineînţeles, că ai fost împreună cu UDMR în acelaşi Guvern între 1996 şi 2000 şi aţi conspirat împreună împotriva intereselor României atunci când în 1999 aţi votat o nouă Lege a învăţământului, care nu a fost perfectă, dar deja a permis, de exemplu, înfiinţarea de unităţi şcolare sau catedre şi facultăţi în limba maghiară. La fel, nici nu te-ai trezit din marea ademenire şi iar te-ai dat cu UDMR în 2004, iar v-aţi apucat să lărgiţi drepturile minorităţilor, iar aţi lărgit aria învăţământului în limba maternă, iar aţi înfiinţat noi şcoli în limba minorităţilor. Câte greşeli, câte şantaje, câte trădări! Iar acum, dintr-o dată, v-aţi luminat, stimaţi colegi. La o universitate din Târgu-Mureş, care e înfiinţată prin decret legal şi a început activitatea, cândva, exclusiv în limba maghiară, contestaţi aplicarea legii, şi anume înfiinţarea unor structuri prin care şi cadrele didactice care predau în această limbă să aibă drept de decizie. Iar ceea ce spuneţi în legătură cu autonomia universitară pentru mine este, nu vă supăraţi, o bazaconie. Acum înţeleg de ce vă temeţi de formele de autonomie solicitate de noi. Dumneavoastră credeţi, probabil, că autonomia înseamnă nerespectarea legilor şi Constituţiei ţării. Şi în cazul autonomiei universitare consideraţi probabil că aceasta se suprapune legii şi Constituţiei, iar drepturile minorităţilor nu trebuie respectate de senatul unei universităţi şi că "Babeş-Bolyai" din Cluj şi altele din Târgu-Mureş au greşit când au aplicat legea şi au lăsat cadrele didactice maghiare să aibă şi ele dreptul de decizie. Oricum, dacă-mi permiteţi, mă amuză că peste noapte aţi devenit mari autonomişti, stimaţi colegi. Aţi uitat, probabil, şi faptul că, în timp ce v-am şantajat permanent, împreună am dus ţara în NATO şi Uniunea Europeană, cele două mari trădări pe care le-am înfăptuit împreună. Dar atunci nu am fost făcuţi şantajişti, ci politicieni moderaţi, raţionali, care luptă concomitent pentru binele propriei comunităţi şi pentru binele întregii ţări. Eu nu sunt amnezic. Îmi amintesc câte discuţii am avut împreună, câteodată şi în contradictoriu, legate de relaţiile interetnice, dar, la urma urmei, totuşi, am găsit împreună multe soluţii bune. Iar astăzi, stimaţi colegi, în locul dumneavoastră, eu nu aş fi inclus problema UMF Târgu-Mureş în această moţiune de cenzură şi nu aş spune altceva, în problema naţională, atunci când sunt în opoziţie faţă de ce spun atunci când sunt la Guvern. Uniunea Democrată Maghiară din România nu va vota moţiunea de cenzură. Vă mulţumesc că m-aţi ascultat. Köszönöm hogy meghallgattak. |
||||
|
|
Îi mulţumesc şi eu domnului viceprim-ministru Markó Béla. Acum îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul deputat Sever Voinescu. Din sală: Cotoi. |
||||
|
|
Cotoi, doamna preşedinte. Sever Voinescu-Cotoi. Mulţumesc. Doamnelor şi domnilor, Eram în 2009, la început, în această sală, când un senator respectabil, un om de vastă experienţă şi cu vastă experienţă, în acelaşi timp, un om care astăzi ocupă o importantă demnitate în stat - nu se mai află în Camere -, mi-a spus că discursurile pe care parlamentarii le rostesc aici, la tribună, nu au niciun efect asupra sălii, pentru că parlamentarii vin în această sală convinşi deja de felul în care vor vota. Prin urmare, oamenii aceştia, parlamentarii, printre care, sigur, astăzi mă număr şi eu, sunt oameni hotărâţi, sunt oameni de neclintit în deciziile lor. Nişte stânci, ce mai! De altfel, mă uit în această sală şi văd numai oameni de neclintit. Acum, dacă aşa stau lucrurile şi, într-adevăr, toate discursurile care se rostesc aici sunt, de fapt, pentru camerele de luat vederi, pentru cei care se uită la noi, în fine, cu interes sau doar din plictiseală, aş vrea să arunc şi eu, dacă-mi e permis, o lumină asupra acestei moţiuni şi, aşa cum la un moment dat primul ministru a sugerat, să încercăm să vedem care este miza acestei acţiuni politice. Pe fond, după părerea mea, moţiunea a fost făcută praf de primul ministru. Cu o logică imbatabilă, a arătat exact care sunt vulnerabilităţile interioare ale acestei moţiuni. Cu cifre incontestabile, a arătat foarte clar care sunt momentele de derapaj din calculele pretins tehnice ale acestei moţiuni şi n-am s-o fac şi eu acum. Din punct de vedere al momentului, al oportunităţii acestei moţiuni, sigur că, iarăşi, lucrurile sunt evidente. După 78 de zile, să aduci Guvernul la judecata politică mi se pare cel puţin ilar. În realitate, nu e vorba nici despre lipsa de performanţă a unui Guvern, care, de altfel, nici nu a fost lăsat să performeze, că nu a avut timp, nu e vorba nici despre vreo anume dorinţă a cuiva de a curma - Dumnezeule, când aud vorbele astea! -, de a curma suferinţele poporului. Oh, Doamne! Nu e vorba despre asta. E vorba despre următorul lucru: cei de la USL, colegii de la USL, consideră că au trecut suficient de mulţi oameni din tabăra puterii în tabăra opoziţiei pentru a avea succes o acţiune pur politică. Despre asta e vorba. Aceste regrupări politice, care sunt, până la urmă, formule de oportunism anxios - pentru că sunt oameni înspăimântaţi că-şi vor pierde locurile, despre asta e vorba -, nu dau în niciun fel substanţă politică, să spun, unei presupuse noi majorităţi. Şi mă întreb atunci: de ce ar dori această nouă majoritate, teoretică, deocamdată, să vină la putere? Proiecte nu are, am văzut. Programe nu are, am văzut. Soluţii nu are, am văzut. Că se bazează pe o mână de oameni care, la o adică, dacă sondajele încep să arate altceva, îşi schimbă direcţia de evoluţie? Asta, probabil că da. Dar, până la urmă, pentru că, repet, sunt conştient că vorbesc pentru cei câţiva oameni care mă urmăresc acum la televizor, şi nu pentru cei din sală, vreau să spun un lucru. Vreau să spun că, de fapt, avem de ales, la această moţiune, între două tipuri de politician. Pe amândouă le-am văzut manifestându-se aici, la această tribună. A fost, de o parte, prim-ministrul Răzvan Ungureanu, este, de partea cealaltă, domnul Ponta. Sigur, îl aşteptăm şi pe adjunctul domnului Ponta, domnul Crin Antonescu. Ei doi sunt, în general, un tot şi sunt bine-cunoscuţi ca atare. Bun. Ideea este următoarea: ce nevoie are, în acest moment, cetăţeanul? Care este nevoia cetăţeanului din faţa televizorului? Are el nevoie de Mihai Răzvan Ungureanu sau are el nevoie de Victor Ponta? Cu alte cuvinte, alegerea este aşa: între tupeu şi bun-simţ, între agresivitate obsesivă şi fermitate liniştită, între scandal şi seriozitate, între găunoşenie şi substanţă, între nonsens şi viziune. Eu cred că, până la urmă, politica urii şi a ameninţării va pierde, chiar dacă încearcă să se cocoaţe electoral pe nemulţumiri reale ale cetăţenilor, şi eu cred că, până la urmă, politica bunului-simţ - până la urmă, ilustrată nu de cei care, până ieri, făceau revoluţia bunului-simţ şi astăzi fac o adevărată revoluţie a mitocăniei, ci de cei care fac politica bunului-simţ, care sunt cei din Guvernul României -, această politică, până la urmă, va câştiga. Nici eu nu ştiu care va fi rezultatul astăzi aici. Aud, din cinci în cinci minute, variante diferite. Sunt colegi care îmi spun ceva, alţii care îmi spun altceva. Vom vedea. Dar eu ştiu că, pe termen lung, până la urmă, orice formulă de agresivitate pierde şi pe asta mă bazez şi mă duc senin la locul meu, alături de prietenul Toader Paleologu, ca să ascult în linişte şi, poate, cu amuzament, din când în când, pe ceilalţi colegi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Am vorbit acum cu liderul Grupului parlamentar al PSD şi mi-a cerut timp de antenă. Am să-l invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul Cătălin Croitoru. |
||||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Vorbesc pe timpul Grupului parlamentar al PSD, ca să am garanţia că pot vorbi. Am aflat lucruri noi astăzi aici şi surprinzătoare. În primul rând, am luat o lecţie despre supravieţuire de la domnul viceprim-ministru Markó Béla, care a reuşit să ne reproşeze nouă, tuturor, toate câştigurile UDMR-ului, care este supersupravieţuitorul vieţii politice şi care guvernează România de 20 de ani... (Aplauze) Iar, într-o asemenea constanţă şi într-o logică minimă, aş putea reproşa că poate tocmai de aceea trăiesc românii atât de bine în ţara lor. Şi, în acelaşi timp, am rămas foarte surprins de un coleg care, de altfel, în general, e apreciat că este abil cu vorbele. E vorba de Sever Voinescu, care cred că a făcut o mare gafă şi a avut o mare scăpare spunând că vede în sală pe cei prezenţi, care sunt de neclintit, şi, în concluzie, prin antiteză, cei care nu sunt prezenţi, aceia sunt cei care sunt de clintit. (Aplauze) Bun. De ce am vrut să vorbesc? Am vrut să vorbesc pentru a anunţa toţi colegii parlamentari că eu refuz să stau în bancă, că eu nu mai admit să înghit umilinţe... (aplauze)... că am avut toată răbdarea ca, în interiorul partidului, să ridic toate problemele şi nemulţumirile cetăţenilor pe care îi reprezint şi am constatat că vorbesc la pereţi. Este motivul pentru care astăzi voi vota; şi voi vota cu bilele la vedere, pentru ca toată lumea să ştie exact ce am votat. (Aplauze) Din sală: Bravo! |
||||
|
|
Aş fi vrut ca aici, în grupul din care fac parte, să se afle şi destul de mulţi colegi ardeleni pe care îi am şi pe care să-i rog totuşi să voteze aşa cum le dictează conştiinţa, nu să-i rog să voteze într-un fel sau altul, împotrivă sau pentru, ci cum le dictează conştiinţa, conştiinţă care să le permită, când se întorc acasă, să-şi privească copiii în ochi, părinţii în ochi, să meargă cu sufletul împăcat să aprindă o lumânare la bunii şi străbunii lor, fără să le fie ruşine, să-şi privească vecinii în ochi, alegătorii în ochi. Iar, iată, ei nu sunt aici. |
||||
|
|
|
Pentru a scuti inclusiv pe colegul Sever Voinescu şi pe alţii de un efort care nu-şi mai are rostul, eu, Cătălin Croitoru, deputat în Colegiul nr. 10 din Circumscripţia electorală Bucureşti, îndată după ce îmi voi exercita votul, o să-mi încetez activitatea în cadrul Grupului parlamentar al PDL şi de aici încolo voi activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD. (Aplauze) Vă mulţumesc. (Aplauze) |
|
||
|
|
|
Trei minute a epuizat domnul deputat Croitoru din timpul alocat Grupului parlamentar al PSD. Daţi-mi voie să-l invit acum la microfon pe domnul senator şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, domnul Crin Antonescu. (Aplauze) |
|
||
|
|
Domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu: Doamnelor şi domnilor colegi, Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Aş spune câteva lucruri strict legate de temele din moţiunea de cenzură, care sunt nişte lucruri - în opinia PNL, şi deci în opinia mea - esenţiale. Ne-aţi prezentat, domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puţuri, date de înfiinţare şi alte lucruri, pesemne corecte. Aţi invocat hotărâri de Guvern din 2004, din 2007, din 2009. Aţi invocat costuri, preţuri şi conjuncturi, acum, la bursă. Nu despre asta vorbim şi nu ştiu dacă scrie pe site-ul partidului sau nu, dar noi, cei din Partidul Naţional Liberal, credem un lucru simplu: că, atunci când e vorba de privatizări care presupun resurse naturale ale României, trebuie să avem transparenţă, trebuie să avem studii serioase, şi din surse serioase, trebuie să avem felurite tipuri de dezbateri publice, trebuie să avem - cu siguranţă şi cu necesitate -, o dezbatere în Parlament, şi trebuie să integrăm fiecare din aceste privatizări într-o strategie, dacă o avem, pentru dezvoltarea economică a acestei ţări. Cu alte cuvinte, cred că înţelegeţi sau dacă nu, vă spun eu acum că Partidul Naţional Liberal susţine proprietatea privată, susţine economia privată, a susţinut şi a făcut privatizări de mai mare sau mai mic succes în România, dar le-a făcut. Şi nu pune în discuţie astăzi dacă trebuie sau nu să exploatăm gazul de şist, dacă trebuie sau nu să privatizăm cuprul, ci respinge categoric faptul că astfel de decizii se iau pe sub mână, se iau fără transparenţă, se iau fără dezbatere publică şi în Parlament. (Aplauze în sală) Aţi făcut aceste lucruri şi de aceea, trebuie să plecaţi. Este foarte limpede, de asemenea, că nu puteţi convinge, ci, din păcate, doar plictisi, atunci când evocaţi faptul că şi alţi prim-miniştri şi-au suplimentat fondul aflat la dispoziţia lor sau că, eventual, şi alţi prim-miniştri şi alte guverne au alocat bani publici pe criterii de partid. Nu discutăm despre asta, domnule prim-ministru, nu discutăm istorie. Discutăm despre faptul că Guvernul dumneavoastră a făcut, cu cel mai mare cinism - permiteţi-mi să-i spun cu cea mai mare neruşinare - cea mai partizană alocare de fonduri publice la vedere pentru un partid pe care nu ştiu dacă vreţi să-l transformaţi în mişcare, să-l renovaţi, să-l prezentaţi ca pe o marfă contrafăcută drept bună pe piaţa electorală, dar care nu are niciun drept să beneficieze, în exclusivitate pentru interese partizane, de banul public. (Aplauze în sală) Aţi făcut asta, şi pentru asta trebuie să plecaţi. În fine, este chiar jenant să veniţi să ne spuneţi poveşti despre internaţionalismul luminat şi patriotismul vinovat de la începutul anilor 90, prefăcându-vă că nu înţelegeţi - aşa cum se preface şi distinsul domn senator Markó Béla - prefăcându-vă că nu înţelegeţi că nimeni dintre noi, liberali sau social-democraţi, nu a negat vreodată dreptul la identitate lingvistică, la identitate culturală, la identitate de orice fel al minorităţilor. Istorioara cu intenţie ironică a domnului Markó Béla cuprinde lucruri adevărate. Da, şi PSD, şi PNL au guvernat împreună cu UDMR şi au făcut lucruri fundamentale şi corecte pentru minoritatea maghiară din România. Ceea ce - dincolo de toate capcanele textelor - nu vreau să vă scape, domnule prim-ministru, este esenţialul, şi anume că Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată ideea că limba română nu mai este singura limbă oficială în Ţara Românească, în statul român. (Aplauze în sală) Faceţi facultăţi în ce limbi vreţi, câte vreţi, dar statul român - cât mai există, cât nu l-aţi dus acasă cu totul sau în Modrogan, sau la sediul UDMR din Târgu-Mureş sau Miercurea Ciuc - statul român are obligaţia ca, prin legile sale, prin instituţiile sale, să dea dreptul oricărui cetăţean român aflat în suferinţă să meargă la medic şi să vorbească limba oficială, una singură: limba română. (Aplauze în sală) Acestea sunt câteva lucruri clare. Aş vrea să mai fie clare - scrise sau nu pe site-ul Partidul Naţional Liberal! - două lucruri, domnule prim-ministru, legate de originea puterii în democraţie şi de scopul puterii în democraţie: Dumneavoastră, într-un mod deplasat - ca să nu zic obraznic - l-aţi trimis la şcoală, fără să precizaţi măcar la care, pe unul din liderii opoziţiei care astăzi a fost încărcat şi cu tema suplimentară a Cântului II din Iliada. Există, în mod evident, domnule prim-ministru, şcoli pe care nu le-aţi făcut sau pe care le-aţi făcut prost. Una dintre ele este aceea care ne spune, ne învaţă pe noi, liberalii, cel puţin - cred că şi pe social-democraţi - că originea adevărată a puterii în democraţie este la cetăţean, este la cetăţeni, nu la telefon. Dumneavoastră, care, într-un dialog de mare înălţime spirituală cu domnul Cristoiu şi, parţial, cu domnul Turcescu, aţi trimis singur la parafraze biblice, aţi evocat în termeni de facere, de Geneză adică, naşterea Guvernului dumneavoastră. Şi aţi spus, nu ca Sfânta Scriptură "La început a fost cuvântul, şi cuvântul era Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul", ci aţi spus misterios, confundând, probabil, secretul de serviciu cu misterul... (Aplauze în sală)... aţi spus, spre emoţia definitivă a domnului Cristoiu, "la început a fost un telefon", şi telefonul era la Băsescu. (Aplauze în sală) Nu pot să continui să parafrazez Scriptura în felul acesta. Daţi-vă telefoane, puneţi-vă întrebări, meditaţi, dar înţelegeţi că asta nu este sursa legitimă a puterii! Înţelegeţi că de aceea, pentru că nu aveţi puterea de la cetăţean, ci o aveţi de la telefonul "omului", de aceea dumneavoastră sunteţi un prim-ministru care execută ordine şi simulează decizii! Şi pentru asta, trebuie să plecaţi. (Aplauze în sală) Trebuie să plecaţi, pentru că, în viziunea noastră, a celor din Partidul Naţional Liberal - cred că nu scrie pe site, dar noi subînţelegem! - un prim-ministru nu execută ordine, ci ia decizii. Trebuie să plecaţi, şi aveţi, vă rog, bunătatea ca, la plecare, să ne spuneţi măcar ale cui ordine le executaţi, în afara acelui om care v-a dat telefon la începutul lumii! (Aplauze în sală) Scopurile puterii, domnule prim-ministru, nu sunt, într-o democraţie - se învaţă şi asta la şcoală (şi teoretic, şi practic), dacă facem politică - acelea de a apăra partide, de a salva partide sau de a naşte partide. Eu ştiu că partidele şi liderii politici se nasc greu, dar nu o faceţi pe banii statului român! Folosiţi-vă câmpurile de antrenamente, private sau ale instituţiilor cu regim mai apărat de ochiul public, dar nu folosiţi banii publici, nu folosiţi imaginea şi autoritatea guvernamentală ca să salvaţi un ciuruc de partid, care este Partidul Democrat Liberal sau ca să vă naşteţi dumneavoastră - moşiţi de o întreagă naţiune -, un partid sau o mişcare nouă pe bani publici! Asta, noi, liberalii, nu înţelegem. Asta, noi, liberalii, nu acceptăm şi asta, noi, liberalii, prin votul nostru de azi, nu vă îngăduim să faceţi. În fine, la plecare, pentru că azi sau peste puţină vreme, veţi pleca, domnule prim-ministru, şi poate veţi începe să faceţi politică - eu nu vă pot trimite la şcoală, nu-mi permit acest lucru, nici nu vă dau sfaturi - vreau doar să răspund unui lucru foarte important, şi le spun mai mult celorlalţi colegi şi poate celor care ne urmăresc, nu atât dumneavoastră: aţi sugerat, la un moment dat, polemist redutabil, aţi propus o cheie în care să citiţi nişte declaraţii dure ale mele la adresa nesiguranţei dumneavoastră în legătură cu faptul că sunteţi independent sau sunteţi membru al Partidului Naţional Liberal şi aţi propus să se citească asta în cheia unei temeri pe care aş avea-o faţă de dumneavoastră. Da, să ştiţi că aşa este. Mă tem, domnule prim-ministru, nu atât de dumneavoastră personal, cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit "ungureni", pentru că ei, "ungurenii", nu sunt, aşa cum încercaţi să pretindeţi, o nouă generaţie în politică: generaţia premianţilor care erau în Comitetul Central al UTC, generaţia premianţilor care erau chemaţi să fie puşi şefi la SIE, generaţia premianţilor care primeau telefon la început. Sunt premianţi care nu au fost pe unde aţi fost dumneavoastră, sunt în generaţie cu dumneavoastră. Generaţia nu este o serie nouă de maşinuţe, cu un cip în plus. Generaţia cuprinde oameni în carne şi oase, oameni diverşi, oameni capabili ca, în faţa Parlamentului României, să spună o frază de la ei, nu să citească o hârtie lungă şi plictisitoare, făcută de cine v-a făcut-o! (Aplauze în sală) Cum v-aţi simţit, domnule prim-ministru, dumneavoastră, care pretindeţi, şi bine ar fi să fi putut face o schimbare în politica românească, cum v-aţi simţit cu 20 de susţinători răzleţi vorbind între ei şi fără să vă asculte nimeni? Cum v-aţi simţit, ca prim-ministru? Pe cine reprezentaţi? Nici măcar ce a mai rămas din adunătura pedelistă. Şi atunci vă întreb: cum de nu plecaţi singur? (Aplauze în sală) Cum de nu plecaţi singur, când se dovedeşte clar că marea dumneavoastră pricepere, a "ungurenilor", este nu aceea de a vă face ascultaţi, ci de a asculta ce vorbesc alţii? (Aplauze în sală) Reveniţi la ceea ce ştiţi să faceţi! Lăsaţi-l pe domnul Paleologu, care a fost ascultat de sală, care a spus nişte cuvinte de la dânsul, la care s-a reacţionat. Unii au râs, unii au contestat, unii au susţinut. Nu puteţi să faceţi în felul acesta nicio mişcare politică, niciun partid politic, dar asta nu este treaba mea. Este a dumneavoastră şi a electoratului. Treaba mea este ca, prin votul de azi, să vă spun: mergeţi şi jucaţi-vă de-a generaţia nouă, de-a facerea lumii în trei acte cu Traian Băsescu şi telefonul, de-a "lăsaţi intelectualii să vină la mine", când, de fapt, chemaţi primarii la buget! Jucaţi-vă de-a ce vreţi, de-a mişcarea, dar nu pe banii publici, nu pe soarta ţării, nu pe soarta limbii române, nu pe resursele naturale ale României! Şi închei cu un ultim cuvânt în special către reprezentanţii în Parlament ai minorităţilor naţionale, că sunt sau că nu sunt aici: Dragii noştri colegi, România a fost şi este neînchipuit de generoasă, atunci când acordă oricărui reprezentant de minoritate etnică din România - fie şi cu 200 de voturi în spate -, dreptul de a reprezenta întreaga naţiune română, ca parlamentar. Aveţi toate aceste drepturi, aţi primit toate aceste drepturi, aţi fost respectaţi şi ajutaţi de toate majorităţile şi de toate guvernele. Azi, nu USL, nu Partidul Naţional Liberal sau Partidul Social Democrat au nevoie de dumneavoastră. Astăzi, România, care v-a învestit cu acest mandat, vă cheamă. Astăzi, limba română vă cheamă în ajutor şi vă cere să o ajutaţi. Şi vă cer şi eu, şi vă cerem şi noi să înţelegeţi că aveţi toate drepturile în această ţară, dar unul singur nu-l aveţi şi nu-l veţi avea niciodată: să hotărâţi soarta a 20 de milioane de români atunci când aveţi condiţii bune de la guvernare şi să vă ascundeţi! Nu aveţi voie azi să vă ascundeţi! Votaţi într-un fel sau altul, pentru că, dacă vă ascundeţi astăzi, nu vă va mai căuta nimeni! Înseamnă că, de fapt, astăzi, cei care nu exercitaţi un vot, demisionaţi definitiv din condiţia de parlamentar român. (Aplauze puternice în sală) Vă mulţumesc. |
||||
|
(Din acest moment, conducerea şedinţei este preluată de domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului.) |
|||||
|
|
Aţi vorbit exact 17 minute. Aţi epuizat timpul acordat Partidului Naţional Liberal. Îl invit la microfon pe domnul senator Radu F. Alexandru, din partea Grupului parlamentar al PDL. (Rumoare în sală) Linişte, vă rog. Vă rog, domnule senator. |
||||
|
|
Domnul Radu-Alexandru Feldman: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Înainte de a vă spune câteva cuvinte despre subiectul care ne preocupă, simt nevoia unei reparaţii. După intervenţia la moţiunea anterioară, un coleg pe care-l respect şi la care ţin mult, domnul senator Miron Mitrea, mi-a mărturisit că Domnia Sa şi, probabil, alţi colegi au fost surprinşi de tonul nepotrivit, de tonul ce părea extrem de ridicat şi chiar de agresiv la adresa dumneavoastră. Mi-a părut extrem de rău, pentru că nu am intenţionat nicio clipă un asemenea ton şi cred că singura explicaţie ţine de nefamiliaritatea cu sala şi cu acest microfon. Ca atare, cu o întârziere pe care o regret, vă rog foarte mult să primiţi scuzele mele. Legat de moţiunea de astăzi, stimaţi colegi, aş proba o candoare cu totul nepermisă, dacă mi-aş imagina că vreunul dintre dumneavoastră, de pe băncile opoziţiei sau de pe băncile puterii, este astăzi în sală fără să fi ştiut din prima clipă care-i va fi opţiunea la vot. Ca atare, urmând îndemnul domnului preşedinte Ponta, mă adresez, cu prioritate, celor faţă de care suntem, într-adevăr, datori, celor care ne-au trimis în Parlamentul României şi care acum, în faţa televizoarelor sau în dezbaterile care vor urma, vor încerca să înţeleagă ce se întâmplă astăzi în Parlament. Şi îi asigur de tot ceea ce spun - şi opţiunea mea nu are nicio conotaţie politică -, că nu vorbesc şi nu voi vota în spiritul indicaţiilor de partid, nu va vota senatorul PDL Radu-Alexandru Feldman, nu va vota membrul partidului, va vota un cetăţean al României, care, la fel cu cei care ne urmăresc astăzi, este extrem de preocupat de soarta ţării, de soarta oamenilor acestei ţări. O să încep să vă explic cât se poate de sumar raţiunea pentru care mă simt dator să votez împotriva acestei moţiuni. Şansa oricărui demers politic, şansa de reuşită are un nume, şi numele acesta se numeşte încrederea. Unul dintre politologii de marcă ai lumii contemporane, Francis Fukuyama, definea încrederea drept "capitalul social cel mai important al unei naţiuni". Încrederea se câştigă şi se păstrează nu prin promisiuni, nu prin vorbe inspirate, se păstrează prin fapte şi prin concordanţa dintre ceea ce promitem şi ceea ce facem. Nu pot să votez această moţiune, pentru că nu o dată am observat cum semnatarii, cum iniţiatorii acestei moţiuni au încălcat, cu o superbă dezinvoltură, angajamente şi promisiuni care păreau esenţiale în programul politic cu care se angajau în faţa ţării. Am să vă dau un singur exemplu, şi unul dintre exemplele care mi se par cele mai revelatoare: revoluţia bunului-simţ, o revoluţie, o schimbare în viaţa politică, o schimbare de atitudine şi de comportament pe care o aşteaptă şi o doreşte toată lumea, în egală măsură clasa politică, ca şi cetăţenii acestei ţări. În cadrul acestui program, traseismul era un punct central, traseismul politic pe care eraţi gata să-l cuprindeţi chiar în lege, interzicând-l. Ce s-a întâmplat în ultima lună? Ovaţiile, aplauzele, frenezia cu care aţi primit toţi foştii colegi din grupurile arcului guvernamental reprezintă o infirmare de neînţeles şi de neacceptat a acestui angajament, a acestei promisiuni a dumneavoastră. Este proba unei imoralităţi pe care, sub nicio formă, nu o puteţi justifica, o imoralitate prin felul în care aţi primit oameni, care, e limpede, nu aveau decât o singură raţiune în gestul pe care l-au făcut: oportunismul de cea mai joasă speţă. Dar îmi permit să spun: o egală imoralitate faţă de colegii dumneavoastră, de oamenii din organizaţiile dumneavoastră din Bucureşti şi din ţară, oameni care, de ani de zile, activează în organizaţiile dumneavoastră şi care acum, pe bună dreptate, în virtutea acestei munci depuse, s-ar fi aşteptat să aibă acces la posturile pe care şi le doresc în Parlamentul României sau în administraţia locală. Astăzi li se spune: nu e rândul vostru, astăzi este rândul celor pe care i-am cumpărat, al celor pe care i-am adus în partidele noastre pentru o singură raţiune - votul la moţiune, votul ca moţiunea de astăzi să treacă. Este un lucru care mă oripilează şi mă face să am ferma convingere că nu pot să am decât un vot împotriva moţiunii dumneavoastră. Un alt motiv pentru care, stimaţi cetăţeni ai României, stimat electorat, voi vota împotriva acestei moţiuni, este o duplicitate permanentă în care surprindem pe cei care au iniţiat moţiunea. Hai să ne amintim! Cu puţină vreme în urmă, invocând imposibilitatea dialogului, invocând tratamentul de care opoziţia "se bucură" din partea puterii, aţi luat decizia şi aţi anunţat, ca o hotărâre fermă, demisia din Parlament. Mulţi dintre dumneavoastră deja v-aţi completat demisia, mulţi dintre dumneavoastră aţi spus că nu aveţi altă dorinţă decât să părăsiţi Parlamentul, forţând alegerile anticipate. Nu a trecut multă vreme, pentru ca unul dintre colegii dumneavoastră să spună: "Nu suntem fraieri să plecăm din Parlament. Cum o să ne dăm demisia?" Şi aţi ajuns atunci la o altă soluţie, o soluţie în care vă complăceţi de aproape trei luni de zile: greva parlamentară. O grevă parlamentară pe care v-aţi declarat dispuşi s-o încetaţi în momentul în care cinci condiţii de nenegociat vor fi acceptate. Nu s-a acceptat niciuna dintre condiţiile dumneavoastră şi astăzi v-aţi întors în Senat, şi sunteţi gata şi mâine să reveniţi în Camera Deputaţilor. De ce? Pentru că în Senat aţi obţinut majoritatea, iar în Camera Deputaţilor, racolând încă câţiva oameni, sunteţi, la fel, gata să reveniţi. Nu poţi să vii să invoci cinci condiţii esenţiale care, într-adevăr, să dea temei să crezi într-o viaţă parlamentară coerentă şi desfăşurată în spiritul Regulamentului şi, în clipa în care ai majoritatea şi anunţi că deja poţi să-ţi faci jocurile în Parlament aşa cum vrei, să uiţi tot ce ai promis. În sfârşit, un ultim motiv pentru care nu pot să votez moţiunea înaintată de USL astăzi ţine de incapacitatea, de refuzul de a respecta regulile jocului democratic. Niciodată, din 1990 până astăzi, viaţa politică nu s-a deteriorat atât de mult. Niciodată limbajul nu a devenit atât de agresiv, atât de lipsit de orice limită în respectul elementar faţă de interlocutor. Niciodată lupta politică nu s-a transformat într-un război pe viaţă şi pe moarte. Niciodată un partid cu care nu împărtăşeai aceleaşi idealuri nu a ajuns să fie ţinta atacurilor cele mai mârşave, un partid care trebuie desfiinţat şi scos de pe scena politică. Niciodată, ca acum, nu ne-am întors la lozincile de strictă amintire ale timpului în care nu ne vindeam ţara, şi niciodată naţionalismul cel mai gregar nu s-a făcut simţit în discursurile unor oameni politici care, de fapt, ar fi trebuit să însemne o şansă pentru România. Toate aceste motive, stimaţi colegi şi stimaţi cetăţeni ai României, mă fac să nu pot să votez moţiunea de cenzură pe care o dezbatem astăzi. Şi, în final, mai există un motiv pentru care nu pot să votez: convingerea că, după doi ani de sacrificii, după doi ani în care cetăţenii României au suportat grave vexaţiuni, astăzi este timpul, au dreptul şi au posibilitatea să revină la o viaţă normală. Şi am convingerea că Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu poate să le asigure această viaţă. (Rumoare, strigăte în sală) Vă mulţumesc pentru atenţia dumneavoastră. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aţi vorbit 11 minute. Grupul parlamentar al PDL mai are 31 de minute. Îl invit la microfon pe domnul deputat Iulian Iancu, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog |
||||
|
|
Domnule prim-ministru, Doamna ministru, Domnilor miniştri, Stimaţi colegi, Vă rog să-mi permiteţi să intru într-un alt tip de registru cu privire la modul intervenţiei şi am să mă adresez în primul rând dumneavoastră, stimaţi colegi, spunându-vă că niciodată nu am depins mai mult unii de alţii, niciodată nu ne-am aflat în faţa unor provocări care se dovedesc, iată, a fi la nivel european, la nivelul României, fără precedent, şi mă refer la faptul că România se confruntă astăzi, ca şi Europa, cu provocări privind securitatea, privind schimbările climatice, privind inegalitatea socială şi, peste toate acestea, parcă nu ar fi fost suficient, vorbim despre o criză fără precedent economică şi financiară. Mă aşteptam, stimate domnule prim-ministru, vă mărturisesc că v-am ascultat cu foarte mare atenţie, ca dumneavoastră, odată ajuns la guvernare, să ne faceţi o prezentare din prisma acestor provocări, prezentându-ne totodată soluţiile dumneavoastră. Care sunt soluţiile guvernului dumneavoastră când vorbim de securitate naţională, când deciziile dumneavoastră în acest foarte scurt interval de timp au lovit direct în securitatea şi siguranţa naţională? Deciziile referitoare la privatizările din domeniul energetic, deciziile referitoare la liberalizarea preţurilor, deciziile referitoare la resursele naturale se duc direct în siguranţa şi securitatea naţională. Dumneavoastră spuneaţi - dar şi un coleg al dumneavoastră - că printr-o logică impecabilă aţi făcut praf moţiunea. Cred că cel care a redactat textul v-a expus încă o dată în mod inutil şi am să aduc trei argumente, punctual pentru fiecare dintre cele trei elemente puse în discuţie de dumneavoastră. 1. Cel legat de Chevron Aţi făcut referire la faptul că a existat o hotărâre de Guvern în 2004 şi că celelalte hotărâri de guvern fac referire la exploatarea petrolului şi a gazelor naturale. Da, domnule prim-ministru, dar nu v-au spus că, în hotărârea de Guvern semnată de dumneavoastră, mai există două articole. Într-unul se menţionează în mod expres că se poate exploata ceea ce se identifică în zăcământ, adică inclusiv gaze de şist, deşi nu există prevedere legală astăzi pentru aşa ceva, prevedere care este absolut necesară. 2. Aveţi prevedere expresă privind exportul de gaze naturale. Or, Parlamentul, stimaţi colegi, Camera Deputaţilor a aprobat o lege prin care România interzice exportul de gaze naturale până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze. Unde se duce această decizie? În majorarea, în dublarea preţurilor la gaze naturale, stimate domnule prim-ministru, şi vă rog să verificaţi - nefiind ieri în ţară - (Râsete, discuţii) ce au discutat colegii dumneavoastră cu Fondul Monetar Internaţional, pe care l-aţi invocat spunând că moţiunea de cenzură, în această perioadă, ar putea fi o atitudine iresponsabilă. Nu. Eu vreau să vă spun că este chiar elementul cel mai important de pus în discuţie, pentru că, angajând liberalizarea preţurilor la energie electrică, nimeni - dar absolut nimeni! - din cabinetul dumneavoastră nu v-a prezentat dimensiunea reală a creşterii preţurilor la energie electrică. Ştiţi cât este această creştere, domnule prim-ministru? 92% la populaţie, 46% la consumatorii casnici, şi începem cu 1 septembrie 2012. Este acesta un factor care să ofere României o şansă în programul de competitivitate economică asumat şi propus ca soluţie de ieşire din criză de către întreaga Europă? Putem noi să ne asumăm o dublare a preţului peste noapte fără să mai aşteptăm niciun grafic la gazele naturale? Al treilea element, cel legat de Transelectrica V-au spus colegii dumneavoastră că la Transelectrica, prin această operaţiune, întăriţi piaţa de capital. Acesta este scopul României? Să întărim piaţa? Noi întărim platforma, gazonul? Pe noi ne interesează soarta companiilor din domeniul energetic. În momentul în care le-aţi scos cu discount de 10%, oferind un pachet de 15% şi la un preţ minim de 14,6%, evident că acel preţ s-a oferit, de 14,6%. Ce a făcut Transelectrica? A pierdut 15%, dar am pierdut, conform Legii privind societăţile comerciale, dreptul nostru de a decide. Depăşind 33%, ne pierdem dreptul de a decide privind majorarea de capital, privind spargerea societăţii prin modificarea statutului ei. Iată elemente care nu v-au fost aduse la cunoştinţă. În ceea ce priveşte Cupru Min, este a doua oară când aud şi vi s-au prezentat aceste lucruri - aţi făcut prezentarea şi în emisiunile de la televiziune - precum că aţi parcurs o procedură legală, aţi publicat în "Financial Times", în "România Liberă" şi că s-a făcut o procedură care este în avantajul României, fiind, iată, un rezultat care creează o frenezie economică. Nu. Ce nu v-au spus colegii, stimate domnule prim-ministru, este că a fost scoasă la licitaţie o companie, o societate care nu avea autorizaţie de mediu. În acest fel, opt dintre cele mai mari companii ale lumii care ar fi putut intra în acest domeniu nu au mai putut să-şi prezinte ofertele şi am pierdut una dintre şansele în aceste condiţii de a avea poate o ofertă peste dimensiunea pe care dumneavoastră v-aţi putut-o imagina. Însă când punem problema resurselor naturale şi a preţurilor la energie electrică, stimate domnule prim-ministru, noi vorbim aici în prealabil de o lege şi o nouă filozofie fiscală privind redevenţele. O aveaţi şi este în Parlamentul României, introdusă de noi. Mă bucur că şi dumneavoastră, şi domnul preşedinte aţi citat-o. Mă opresc aici, fiindcă mi-au făcut semn colegii mei. Mai am doi colegi care vor să vorbească. Însă aş vrea să vă spun, stimate domnule prim-ministru, adresându-mă colegilor, că niciodată nu am avut mai mare nevoie unii de alţii, nu pot decide viitorul României nici stânga, nici dreapta politică, suntem obligaţi să luăm această decizie împreună, dar în mod responsabil. De aceea, astăzi era o şansă să oferiţi tuturor parlamentarilor, oamenilor politici, românilor şansa aceasta a unei atitudini responsabile faţă de realele probleme ale românilor. Din păcate, am ratat-o şi nu ne rămâne decât şansa să promovăm moţiunea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aţi vorbit 8 minute. Grupul parlamentar al PSD mai are la dispoziţie cinci minute. Îl invit la microfon pentru 30 de secunde pe domnul deputat Oajdea, dacă este. Nu este. Îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Oprea, din partea Grupului parlamentar al PDL. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Dragi români, Vorbesc într-o ipostază cu totul aparte, după trei ani de Parlament al României, ce a urmat unui an de Parlament european, îmi dau seama că între ceea ce se întâmplă în stradă şi în sală în momentul acesta, nu este pic de diferenţă. Le mulţumesc colegilor mei care tratează şi strada, şi sala ca în momentul acesta, cu spatele şi cu atâta bun-simţ. Ca om de şcoală, permiteţi-mi să spun ce zice omul din popor: "Profesorii ca şi câinii sunt buni când sunt răi". Şi am să fiu rău cu dumneavoastră astăzi. (Discuţii, rumoare, vociferări, râsete) Din sală: Fii rău! Hai, fii rău! (Râsete, discuţii) |
||||
|
|
Şi am să fac trimitere la moţiunea dumneavoastră, aşa-zisa moţiune, taxându-vă, ceea ce în clasa I se taxează de regulă, incredibile erori ale unui material atât de pretenţios al Senatului României. Este de neconceput ca într-o moţiune de cenzură să puneţi virgulă între subiect şi predicat. (Rumoare, discuţii) Dragi parlamentari, este incredibil! Este incredibil că folosiţi în părţile moţiunii de cenzură când numeral cardinal, când numeral ordinal, şi nu aveaţi decât trei părţi. Este incredibil că puteţi să puneţi într-un astfel de text... (Discuţii, rumoare, vociferări) capitole fără subdescompuneri, şi altele cu. Deci moţiunea nu are la rândul ei niciun pic de noimă. Este făcută la mai multe mâini - şi una nu a ştiut de cealaltă - cu mai multe capete - şi unul nu a ştiut de celălalt. Nu există un cap limpede, cum se procedează la redactarea unei moţiuni. Este jenant! (Rumoare, discuţii) Dar în textul moţiunii sunt multe. În schimb, la proba orală, vin aşa-zişi bibliotecari-pedagogi care se află în Parlamentul României să săpunească un prim-ministru şcolit - obraznicul de el! - la cele mai mari şcoli ale lumii să fie pus la punct de către o persoană care, de fapt, acuză ceea ce face de-o viaţă, tratează şcoala cu absenteism şi Parlamentul la fel. Şi îi cade un subiect impus astăzi - şi îl ştia, moţiunea de cenzură -, şi precum Gigel de la şcoală care învăţa doar despre ierburi şi căruia i-a picat elefantul ca subiect a început să vorbească despre ierburi. (Discuţii, rumoare, vociferări) Cam aşa a vorbit cel ce îl punea la punct pe premierul României. Adică despre moţiune altă dată. Astăzi încă o baie de populism. Această moţiune fără fond este o formă, la rândul ei, de populism evident. Nu am să taxez toate celelalte, pentru că s-a invocat şcoala, şi unii dintre cei de aici sunt absolvenţii primei Universităţi "Alexandru Ioan Cuza". Actualmente, îmi dau seama ce face politica din oameni. Când şcoala este cea mai de preţ instituţie - şi când Ghica spunea "Şcoală dragă, în tine îmi e nădejdea!" - astăzi oameni, cică şcoliţi, pun la punct pe oamenii prea şcoliţi...(Rumoare, discuţii) iar din şcoala aceea, pe care cu mulţi aţi uitat-o, am să încerc să vă prezint doar finalul intenţiei mele pentru a vă prezenta o analiză laborioasă şi poate că, dacă vor fi doritori - şi de bună seamă sunt şi oameni şi de şcoală, şi politicieni care mai pun preţ pe spusele colegilor din Parlament - le voi fi la dispoziţie cu materialul acesta, dar nu pot să nu fac trimitere la şcoala lui Maiorescu, la teoria lui Maiorescu, "a formei fără fond". Şi am să vă rog să adăugaţi, alături de Maiorescu, pe alţi dascăli de la Universitatea din Iaşi, fie el un anonim numit Xenopol, fie unul precum banalul Iorga, fie - eu ştiu? - un Stere sau un Manoilescu. Cei mai mari dascăli ai şcolii se pare că s-au pronunţat mai înainte condamnând şcoala, netrecând pe la şcoală de mulţi ani. Din spusele lui Maiorescu, voi parafraza ceva care caracterizează moţiunea de astăzi. "Moţiunea fără fond nu numai că nu aduce niciun folos - zice Maiorescu -, dar este de-a dreptul stricăcioasă. Şi, prin urmare, vom zice - spune Maiorescu - era mai bine să nu fi fost deloc o moţiune decât să fi făcut o moţiune rea". Câtă înţelepciune dacă i-aţi fi urmat sfatul! |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aţi vorbit exact cinci minute. Grupul parlamentar al PDL mai are 26 de minute. Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Zgonea. Se pregăteşte domnul deputat Aurel Vainer, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, senatori şi deputaţi, Stimaţi invitaţi, Doamnelor şi domnilor, Până în 2012 am crezut că nu a existat un Guvern mai slab, mai incompetent, mai mincinos şi mai rupt de realitate decât Guvernul PDL-Boc. Au fost ani de minciună şi demascare a propriei incompetenţe, prin invocarea celor mai hilare motive pentru care lucrurile nu merg bine în România; de la dezastre naturale până la fondul nesănătos al societăţii româneşti, o societate plină de ciumpalaci, beţivi, graşi, leneşi, săraci, pensionari, aşa cum spunea mentorul lor Traian Băsescu. În regimul Băsescu şi PDL românii au fost sărăciţi, le-au fost luate locurile de muncă, le-au fost desfiinţate spitale şi şcoli, le-au fost crescute taxe şi impozite, le-au fost reduse salariile şi pensiile. Lipsa de transparenţă în cheltuirea banului public şi aici mă refer la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2006, de care sunt convins că domnul prim-ministru Ungureanu nici nu a auzit, la Măsura 3.2.2 la PNDI şi nu în ultimul rând la fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, ascunde, de fapt, alocarea banului public pe criterii politice. Am spus de nenumărate ori acest lucru şi repet: banii publici ai românilor au fost folosiţi pentru clientela politică, pentru a sprijini campaniile electorale ale PDL şi pentru a cumpăra sprijinul autorităţilor locale. Cel mai grav lucru este că toate aceste guverne PDL, inclusiv Guvernul PDL-Ungureanu, condamnă comunităţi locale la sărăcie şi subdezvoltare, doar pentru că sunt conduse de primari ai opoziţiei actuale. A fost schimbat Guvernul PDL-Boc. Preşedintele Băsescu i-a mulţumit călduros pentru că a tăiat salariile şi ajutoarele sociale, pentru că a lăsat 700 000 de oameni fără loc de muncă. Iată că a venit Guvernul PDL-Ungureanu şi am crezut vă va încerca să schimbe actul de guvernare, că va repara ceea ce vechea guvernare Boc a distrus prin ani întregi de fraudă, programe de guvernare înfiinţate pe picior, strategii economice şi politice orientate doar într-un singur sens: finanţarea clientelei politice portocalii. Dar, în scurt timp, Guvernul PDL-Ungureanu a reuşit să spulbere această speranţă. Guvernul PDL-Ungureanu a demonstrat că este un guvern şantajat de UDMR, care acţionează împotriva intereselor românilor. Premierul Ungureanu şi-a început mandatul într-o veritabilă obedienţă faţă de stăpânii politici ai Domniei Sale, prin modul în care a gestionat alocarea sumelor guvernamentale pentru deszăpezire. Au fost judeţe ale căror localităţi au primit aceeaşi sumă de bani, indiferent de dimensiunea reţelei de drumuri. Alte judeţe nu au primit niciun ban, chiar dacă au fost grav afectate de zăpezile din februarie. Să ne mai amintim că Guvernul Ungureanu, printr-o hotărâre de Guvern, a alocat fonduri pentru plata arieratelor autorităţilor locale. Guvernul Ungureanu a alocat 70% din fonduri către administraţiile locale controlate de partidele din arcul guvernamental. E adevărat, este o îmbunătăţire faţă de anul trecut când Guvernul Boc aloca 90% din fondul de rezervă către primăriile şi consiliile judeţene conduse de pedelişti. Nici atunci, nici acum Guvernul nu a ţinut cont de proiecte, de necesităţile comunităţilor. Tot ceea ce a contat a fost culoarea politică a reprezentanţilor administraţiei locale. Premierul Ungureanu a făcut exact acelaşi lucru pe care l-a făcut şi premierul Boc, a luat banii publici şi i-a împărţit pentru aleşii locali ai PDL, UNPR şi UDMR. Cum se numeşte asta? Se numeşte simplu: şpagă electorală. Aşa se numeşte, domnule prim-ministru Ungureanu. Mai mult decât atât, atunci când aţi alocat sume din fondul de rezervă, aţi încălcat legea. Aţi legiferat acest lucru printr-o ordonanţă, suspendând doar pentru un an, 2012, prevederile Legii privind finanţele publice. Aţi suspendat o lege foarte importantă a statului român numai pentru că aţi vrut să daţi bani doar la primăriile şi consiliile judeţene PDL. De ce? Pentru că v-a forţat PDL-ul şi Traian Băsescu să faceţi acest lucru, în an electoral. Aţi dat bani publici candidaţilor PDL ca să poată cumpăra voturi în campania electorală. Cu toate acestea, mulţi primari PDL au continuat să treacă la opoziţie, chiar dacă aţi încercat să le cumpăraţi apartenenţa politică. Stimaţi membri ai Guvernului, Stimaţi colegi parlamentari din arcul guvernamental încă în sală, Guvernul PDL-Ungureanu continuă aceleaşi politici nedrepte, aceleaşi practici de a distruge ce a mai rămas din România, inclusiv speranţa într-un viitor mai bun. Guvernul Ungureanu continuă aceleaşi demersuri de a vinde pe nimic tot ceea ce se poate vinde, inclusiv resursele ţării. Nu se construieşte nimic! Nu se creează locuri de muncă! De fapt, nu există nimic din ceea ce ar trebui să însemne o bună guvernare. Este trist că un Guvern condus de un premier tânăr a derapat de la majoritatea angajamentelor asumate iniţial şi a reuşit să facă atât de mult rău, în atât de puţin timp şi pentru atât de mulţi oameni! În aceste condiţii, este obligaţia noastră să reacţionăm, stimaţi colegi! Să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a oferi României un Guvern capabil să conducă, un guvern care să le ofere oamenilor speranţa pentru un viitor mai bun. Dragi colegi din arcul guvernamental, Oamenii nu v-au votat să staţi pe scaune! Oamenii nu v-au votat să staţi ascunşi pe holurile Parlamentului! Dumneavoastră faceţi acest lucru, pentru că aşa v-a ordonat Băsescu. Poate că a venit momentul să nu mai ascultaţi de Băsescu... |
||||
|
|
V-aş ruga să vă pregătiţi de încheiere. A trecut cu mult timpul... |
||||
|
|
... un om care vă consideră doar nişte oi bune să urmaţi ordine. Eu vă cunosc, stimaţi colegi, şi vă respect. Şi cred că a venit momentul să ascultaţi ceea ce vă cer cetăţenii care v-au votat. Vă rog frumos să vă exprimaţi una dintre menirile pentru care aţi fost trimişi în Parlament de cetăţeni. Domnule prim-ministru Ungureanu, indiferent de votul asupra moţiunii, cabinetul dumneavoastră şi-a pierdut legitimitatea de a conduce România! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Timpul acordat Grupurilor parlamentare ale PSD s-a epuizat. Îl invit la microfon pe domnul deputat Aurel Vainer. Are la dispoziţie 6 minute. |
||||
|
|
Domnule preşedinte al Senatului, Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi parlamentari, Stimate colege parlamentari, Nu aveam niciun fel de gând să urc la tribună pentru a lua cuvântul. Voiam numai să-mi exprim votul la momentul respectiv potrivit conştiinţei şi judecăţii mele, dar de data aceasta a intervenit ceva care nu a intervenit doar pentru mine, ci şi pentru colegii ceilalţi din Grupul minorităţilor naţionale. Discursul domnului preşedinte al Partidului Naţional, în primul rând, Liberal, domnul Crin Antonescu care a încheiat tumultuos, cum a mai încheiat un discurs în Parlament nu de mult, chemând la război, la luptă, de data aceasta, ne-a dat un mesaj, un ultimatum. Voi, minoritarii naţionali, staţi în Parlament, că v-am dat noi această pomană... Dacă nu veţi vota... veţi auzi ce va fi... Sigur, eu nu citez cuvintele domnului preşedinte Antonescu, dar ştiu şi eu să joc puţin un rol şi joc un rol în a îngroşa spusele lui. Şi aş mai spune ceva. Mi-a plăcut atunci când l-a atacat - să spunem colegial - pe prim-ministrul Ungureanu. I-a spus că a folosit Geneza recurgând la telefon, nu la cuvânt. Da, domnule preşedinte Antonescu, cunoaşteţi bine Geneza. Aşa a început creaţia divină. Întâi a fost cuvântul. Cuvântul a venit atunci de la Dumnezeu. Deci nu telefonul, ci cuvântul. Aveţi perfectă dreptate. Dar vă întreb, domnule preşedinte Antonescu, cuvântul dumneavoastră îl folosiţi cum se cuvine? Se ştie că un cuvânt este mai puternic decât o bombă atomică, uneori. Aţi făcut acum acest lucru cu acest cuvânt final al dumneavoastră. Minorităţile naţionale trebuie să ştie că aici... ori nu aici... şi aşa mai departe. Domnule preşedinte Antonescu, noi ne aflăm în Parlamentul României, vorbesc nu ca evreu, ci ca reprezentant al tuturor minorităţilor naţionale, în baza unui drept istoric. Noi am participat la crearea României de la începuturi şi până astăzi, şi nu dumneavoastră ne-aţi dat dreptul, (Aplauze) dumneavoastră, Partid Naţional Liberal! Am prieteni foarte mulţi în acest partid şi în celelalte partide, dar vă spun că m-a durut grozav când v-am auzit la congresul dumneavoastră adresându-vă colegilor de partid: "Camarazi! Camarade!". (Discuţii, rumoare, vociferări) Dumneavoastră ştiţi ce a însemnat cuvântul "camarad" în istorie de la războiul mondial încoace? "Camarad" era şi dinainte, era salutul legionar. Legionarii au făcut atâta rău României! Nu se poate să reînviaţi cuvântul "camarad". (Rumoare, discuţii) Nu este termenul "camarad" de la Partidul Comunist Francez. E "camarad" termenul care a existat la noi. Şi, daţi-mi voie... că nu numai cuvintele, dar şi simbolurile, saluturile au o valoare. Domnule preşedinte Crin Antonescu, ştiţi cum aţi salutat în ultima vreme? Aşa. Vă amintiţi al cui a fost salutul? (Discuţii, rumoare, vociferări) Domnule preşedinte, eu nu aş vrea să spun mai multe, dar minorităţile naţionale au un drept istoric de a se afla în Parlamentul României. Nu ni-l veţi lua dumneavoastră când veniţi la putere. Acest drept este drept constituţional. Încă ceva important. Noi nu am intrat în Parlament cu 200 de voturi. Eu personal am avut 23000 de voturi. M-au votat foarte mulţi români, 100%. Şi ceilalţi colegi de-ai mei au intrat cu mii de voturi. Colegul Ganţ a avut 24000 de voturi. Păun, nu mai spun. Dar toţi ceilalţi nu am intrat de pomană în Parlamentul acesta. Aşa că vă rog, stimaţi colegi, am replicat la un discurs care m-a usturat. Ştiu - şi domnul Antonescu trebuie să ştie - că îl apreciez ca cel mai bun orator din Parlamentul României de astăzi. Notaţi acest lucru. Dar această calitate nu vă dreptul să vă jucaţi cu cuvintele care pot ucide! (Aplauze, discuţii, rumoare) Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La sfârşit. Vă dau imediat, că sunt două drepturi la replică, domnul deputat Tăriceanu primul, şi pe urmă dumneavoastră. Înainte, 30 de secunde, a doua oară cere cuvântul domnul deputat Oajdea. De data aceasta sunteţi prezent? Este. Vă rog, domnule deputat Oajdea. Deputat independent. Vă rog. |
||||
|
|
Domnilor colegi, Pensionarii sunt oameni care au venituri mici. Pensionarii sunt oameni care nu mai pot munci. Ei plătesc de două ori taxă pe sănătate. O dată taxa de sănătate pentru suma care merge la pensie, sumă pe care nimeni nu ştie dacă o va încasa vreodată, şi, a doua oară, taxa de sănătate efectivă din pensia pe care o încasează. Consider că este inadmisibil să luăm acestor oameni taxă de sănătate. De ce? Pentru simplul motiv că fiecare salariat plăteşte taxa de sănătate la salariul brut şi, implicit, şi la suma care merge pentru pensie. Un angajat nu ştie dacă mai apucă să ia pensie, dar taxă de sănătate plăteşte şi la suma pentru pensie. Prin urmare, este inadmisibil să taxăm oameni cu venituri mici, oameni în vârstă, oameni care nu mai pot munci de două ori pe un loc. O altă problemă pe care vreau să o subliniez astăzi este cea a facultăţii în limba maghiară. Nu sunt de acord cu înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară atâta vreme cât pe teritoriul României avem angajaţi ai statului român care nu pot comunica în limba română. Sunt şi iniţiatorul unui proiect de lege care obligă ca orice angajare care se face la stat să îndeplinească condiţia minimă, şi anume aceea de a stăpâni limba română la nivel comunicaţional. Pentru aceste motive, voi vota moţiunea, pentru că sunt consecvent cu mine însumi... (Aplauze, discuţii) cu ceea ce am afirmat nu de acum, ci cu mai mult timp în urmă. Vă mulţumesc. |
||||
|
(Din acest moment, conducerea şedinţei este preluată de doamna deputat Roberta-Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat Oajdea. Acum, daţi-mi voie să-l invit la microfon pe domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu, liderul Grupului parlamentar al PNL pentru un scurt drept la replică. |
||||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Domnule prim-ministru, Stimaţi membri ai Guvernului, Dreptul meu la replică are să fie atât de scurt pe cât au fost şi referirile prim-ministrului la persoana mea sau la deciziile pe care le-am luat în timpul mandatului. Cred că se impun câteva remarci ţinând cont de subiectele pe care domnul prim-ministru le-a abordat astăzi în Parlament. Domnule prim-ministru, Experienţa politică pe care ar trebui să o aveţi, dar probabil încă insuficient acumulată, ar fi trebuit să vă determine să priviţi cu mai mare deschidere remarcile pe care unii dintre noi le-am făcut în privinţa modului în care decurge activitatea Guvernului dumneavoastră. În privinţa situaţiei politice critice, tensionate, de criză, de fapt, în care dumneavoastră şi întreaga ţară se situează şi probabil că aceste răspunsuri, pe care nu puţini le-au calificat drept arogante, ar fi trebuit să vă pună mai mult pe gânduri şi să nu trataţi cu lejeritate cel mai important moment pe care orice prim-ministru şi orice Guvern trebuie să-l trăiască şi, eventual, să-l depăşească, şi anume moţiunea de cenzură. Spuneaţi că v-aţi dus în Polonia ca să apăraţi interesele României. Mă gândeam că e vreun conflict în zonă, de care noi nu ştim. Poate v-aţi dus cu ideea să promovaţi interesele României într-o discuţie cu premierul chinez. Dar vreau să vă spun că întotdeauna, în astfel de întâlniri, ştiţi bine că omologul dumneavoastră primeşte o fişă în care sunt făcute destule referiri şi la situaţia politică şi, din acea fişă, nu putea să lipsească faptul că sunteţi confruntat cu o moţiune de cenzură, care are mari şase să treacă. Prin urmare, credibilitatea dumneavoastră într-o astfel de discuţie este extrem de precară şi, de aceea, cred că ar fi fost mult mai util să vă dedicaţi treburilor interne decât să participaţi la o reuniune care, de multe ori, poate să fie formală în astfel de condiţii, şi care nu ajută cu nimic România în acest moment. O să-mi spuneţi, poate, că vă gândiţi pe termen lung. Şi probă, deciziile importante, pe care le-aţi luat în ultima vreme, care s-au constituit în tot atâtea greşeli majore pe care le-aţi comis. Victor Ponta vorbea de şase greşeli. Eu contabilizasem, cu mai multă îngăduinţă, pentru că am fost colegi de cabinet, numai patru şi am să mă refer numai la două. Privatizările pe care le faceţi cu o dezinvoltură care pe mine mă surprinde, pentru că eraţi membru în cabinet şi aţi văzut cum se fac nişte privatizări serioase, cu oameni competenţi şi cu succes. Cu succes pentru România. Faptul de care vă acuzăm nu este că vindeţi resursele, ci că, probabil, cei care vă pregătesc dosarele nu mai au competenţa necesară pentru a şti că într-o privatizare se cer garanţii, mai ales când partenerii nu sunt de talia unor firme de mare renume, aşa cum a fost cazul în anii din urmă, ci firme care sunt necunoscute. Şi sigur că aceste lucruri, în final, s-au reflectat în eşecul pe care l-aţi înregistrat în privatizarea S.C Cupru Min S.A. Acest lucru ar fi, probabil, o lecţie din care trebuie să trageţi anumite învăţăminte. Nu în ultimul rând, vreau să vă spun, aşa cum au menţionat şi o serie de antevorbitori, că privatizările trebuie făcute cu transparenţă şi, în final, când este vorba de societăţi strategice şi de domenii strategice, ultimul cuvânt trebuie să-l aibă această instituţie, în care suntem astăzi cu toţii, adică Parlamentul. La începutul mandatului dumneavoastră - nu vă spun, poate, ceva care să vă surprindă foarte mult nici pe dumneavoastră, nici pe colegi - m-am aşteptat, cu oarecare temeri, să văd un premier care o să dea lecţii de liberalism. Şi, când colo, toată aşteptarea mea se năruie văzând propunerea stupidă, de limitare a despăgubirilor pentru foştii proprietari la 15%. Nici în cele mai negre gânduri nu mi-am putut imagina că un astfel de proiect o să mai vină în România anului 2012 în dezbaterea publică. Toate aceste lucruri, sigur, şi multe altele, la care nu am timp să mă refer, m-au condus la o singură concluzie: că, de fapt, nu aţi înţeles mandatul pe care l-aţi primit, că toate aceste chestiuni tehnice, la care astăzi v-aţi referit ca într-o sesiune de comunicări geologice, nu au mare relevanţă şi că ceea ce contează în final sunt chestiunile politice. Guvernul pe care-l conduceţi a fost învestit, practic, pe o durată scurtă de timp, cu un mandat care avea drept principal obiectiv ieşirea din criza politică. Şi ieşirea din criza politică, domnule prim-ministru, nu se poate face decât cu o majoritate care să aibă legitimitate. Este exact ceea ce vă lipseşte dumneavoastră: o majoritate legitimă. De ce nu e legitimă majoritatea şi arcul majorităţii pe care vă bazaţi? Ştiţi foarte bine că migraţia politică, alimentată prin corupţie politică de către colegii dumneavoastră din Partidul Democrat Liberal şi patronată de preşedinte, a permis crearea unei false majorităţi, care nu corespunde cu ceea ce cetăţenii au decis la ultimele alegeri. Acest lucru ar fi trebuit să vă pună pe gânduri şi să nu vă lansaţi în acte şi decizii importante, care sunt improprii unui Guvern mandatat pentru opt luni. Dumneavoastră aţi acţionat ca şi când aţi fi avut nu opt luni la dispoziţie, ci, probabil, mai degrabă, opt ani. Şi, din păcate, lipsa de experienţă a membrilor echipei şi, probabil, chiar şi a dumneavoastră, v-a condus în această situaţie. Suntem cu toţii într-o criză politică majoră şi această criză politică este subliniată şi de modul în care majoritatea pe care vă sprijiniţi se conduce. Absenţa majorităţii astăzi, în sală, la dezbaterea moţiunii de cenzură, este un element care ar trebui să vă pună serios pe gânduri şi să vă ducă la concluzia că decât să fiţi supus unei umilitoare moţiuni de cenzură, mai bine aţi fi demisionat dumneavoastră, din proprie iniţiativă. Rulează, zilele acestea, pe ecrane, un film foarte instructiv. Este vorba de "Doamna de fier". Vizionaţi-l şi poate o să trageţi nişte concluzii şi o să învăţaţi ceva din ceea ce înseamnă comportamentul demn al unui om politic. Părerea mea este că faceţi o greşeală imensă crezând că aveţi, practic, viitorul la dispoziţie. Viitorul dumneavoastră politic depinde, în final, numai de un singur lucru: de votul cetăţeanului, şi nu de jocurile de culise, pe baza cărora s-a creat o anumită majoritate şi, în final, aţi ajuns prim-ministru. Eu cred că, astăzi, toţi cei care sunt aici, în această sală, au o singură obligaţie: să pună punct acestei crize politice, care durează de multă vreme şi care se datorează faptului că sloganul luptei împotriva corupţiei, promovat de preşedinte şi de Partidul Democrat Liberal a ajuns să fie, în final, pentru toată lumea, în mod evident, numai un discurs lipsit de conţinut şi să vedem corupţia luând o amploare nemaivăzută în România, culminând cu corupţia politică a parlamentarilor. Asistăm la faptul că justiţia, care, în mod normal, ar fi trebuit să redevină o instituţie fundamentală şi credibilă, este astăzi folosită, mai degrabă, pentru hărţuirea opoziţiei, pentru intimidarea opoziţiei. Ar fi trebuit să constataţi că, în ceea ce priveşte politicile sociale în România, astăzi, este o deplină catastrofă şi, după cum ştiţi, responsabilitatea socială nu este numai apanajul forţelor de stânga, ci şi al celor care au o viziune liberală sau de centru-dreapta. Ar fi trebuit să constataţi că, după trei ani şi jumătate de guvernare pedelistă, situaţia economică este una de criză profundă. Suntem singura ţară care ne afundăm într-o criză economică fără precedent. Toate aceste lucruri ar fi trebuit, evident, să vă pună pe gânduri şi să puneţi punct cât mai rapid mandatului care v-a fost încredinţat, prin organizarea de alegeri corecte, rapide, care să dea o nouă legitimitate unui Parlament şi care să poată, evident, degaja un Guvern solid, credibil şi care să poată scoate ţara din criză. În condiţiile acestea, nouă nu ne rămâne decât un singur lucru: să sperăm că, astăzi, Parlamentul va lua decizia cea înţeleaptă şi va pune punct acestei crize politice care se prelungeşte şi care năruie speranţele tuturor românilor. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Domnul senator Crin Antonescu, drept la replică. |
||||
|
|
Domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu: Stimaţi colegi, Am ascultat - şi cu mirare, şi cu mâhnire - intervenţia distinsului nostru coleg, domnul deputat Vainer şi, cu toate că nu am avut nici cea mai mică intenţie de a leza demnitatea Domniei Sale sau a cuiva din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - şi consider că, prin cele spuse, n-am făcut-o - dacă domnul deputat Vainer, un om de mare calitate umană, intelectuală, pe care îl cunosc şi cu care lucrăm împreună de 20 de ani, s-a simţit jignit, simplu şi direct, Domniei Sale, personal, îi cer scuze. (Aplauze) În acelaşi timp, îl rog respectuos, ca pe un om cu care, repet, mă cunosc din punct de vedere politic, cu care lucrăm împreună de 20 de ani, să nu acrediteze teme false ale unei propagande iresponsabile. Niciodată, nici eu, nici Partidul Naţional Liberal, care are în istoria sa un prim-ministru asasinat în mandat, pe peronul gării din Sinaia, niciodată nu am făcut cu ochiul sau nu am făcut loc extremismului de vreun fel în discursul şi în practica noastră. Nu vă alăturaţi, domnule deputat, astăzi, sau nu vă lăsaţi indus în eroare de propaganda unor oameni iresponsabili, pentru că vă faceţi mare păcat! În fine, faţă de toţi reprezentanţii minorităţilor naţionale, nu am spus că cineva, noi, actuala opoziţie, când eram la putere, le-am dat, n-am folosit cuvântul "pomană". Am spus, ceea ce repet şi voi spune totdeauna, cu orice preţ, şi anume că statul român este, în materie de legislaţie privitoare la minorităţi, un stat generos. Şi acest lucru îl susţin în continuare. Şi acest lucru, care nu înseamnă pomană, care înseamnă tradiţie, care înseamnă toleranţă, care înseamnă forţă, acest lucru cred că dumneavoastră, reprezentanţii minorităţilor, sunteţi primii care să-l recunoaşteţi şi să-l salutaţi. În fine, nimeni nu v-a dat un ultimatum, nimeni nu v-a dictat cum să votaţi, nimeni nu v-a contestat dreptul pe care îl aveţi. Dimpotrivă, v-am rugat, pentru că am vorbit de un apel, să vă exercitaţi acest drept, pentru că România, acum, are nevoie de toţi parlamentarii săi, care să aibă demnitatea să se pronunţe într-un fel sau altul. Dacă asta este ameninţare, înseamnă că eu nu cunosc sensul cuvintelor. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat dreptul la replică. Vă mulţumesc, domnule Vainer, pentru că sper că îmi acceptaţi, în nume personal, scuzele şi, încă o dată o spun, România are nevoie ca dumneavoastră să vă respectaţi mandatul votând. Asta cred eu. Sper că nu jignesc pe nimeni. Mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Am să vă anunţ faptul că s-au încheiat dezbaterile şi îi dau cuvântul, pentru partea a doua a intervenţiei, prim-ministrului, domnul... (Domnul deputat Aurel Vainer solicită cuvântul.) Domnul deputat Vainer. Mă scuzaţi. Drept la replică. |
||||
|
|
Domnule preşedinte Crin Antonescu, Accept scuzele dumneavoastră. (Aplauze) Este un act colegial şi de demnitate. Nu vreau să spun că am întotdeauna dreptate, dar daţi-mi voie... Dumneavoastră spuneţi de o experienţă a colaborării de 20 de ani. Muncesc cu scrisul românesc şi cu exactitatea cuvântului românesc de 60 de ani. Şi am să-mi permit... Pe cartea mea de muncă sunt 62 de ani. Am să-mi permit să citesc stenograma cu cea mai mare atenţie şi, dacă, cumva, eu am greşit în interpretare, voi avea reacţia respectivă. Deocamdată, vă mulţumesc pentru scuzele adresate, le primesc, iar colegii mei au şi ei partea lor de durere, de durere mare. Eu aş vrea să vă amintesc numai atât: în războaiele României - 1877, 1913, 1916, 1918 - soldaţi evrei au căzut la datorie pentru România. (Aplauze) Avem aceste dovezi. Nu erau cetăţeni români, darmite parlamentari, şi iată că şi-au făcut datoria. Aşa şi noi, ca români şi parlamentari români, ne vom face datoria potrivit propriei noastre conştiinţe şi judecăţi. Am spus-o de la început. Deci eu personal, voi participa la vot. Nu numai că voi fi prezent, ci voi da votul potrivit, atât cât mă duce capul. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Vainer. În încheierea dezbaterilor, prim-ministrul României, domnul Mihai Răzvan Ungureanu. |
||||
|
|
Domnul Mihai Răzvan Ungureanu: Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-o daţi în încercarea de a răspunde. Aş vrea să încep prin a vă spune că răspunsul meu anterior era proba felului în care înţeleg sensul unei moţiuni de cenzură în Parlament. Şi e motivul pentru care v-am răspuns argumentat şi clar, sobru şi în fraze precise. Nu am făcut, spre deosebire de replicile care au venit împotrivă-mi, atacuri la persoană. Nu este arma mea. Observ că este arma celui care nu ştie să-şi găsească, în acel moment, propriul argument logic pentru a combate ceea ce spun. Şi are dreptate domnul preşedinte Antonescu, cum avea dreptate, la un moment dat, şi domnul preşedinte Ponta. E adevărat, nu mă regăsesc în generaţie cu dumneavoastră. Nici cu unul, nici cu celălalt. (Aplauze) Cu domnul preşedinte Antonescu nu mă regăsesc în generaţie, pentru că Domnia Sa, ştiind ce spune, pentru că sunt convins că despre asta e vorba, mă acuză că am fost premiant. Îmi pare rău că vă dezamăgesc aşteptările, domnule preşedinte. Iar domnul preşedinte Ponta e supărat din alte motive. Le cunoaşte şi Domnia Sa, probabil, foarte bine. Există, în tot acest spectacol, pe care, astăzi, cetăţenii României l-au văzut aici, două momente: momentul discursului sobru şi momentul invectivelor. Domnilor parlamentari, cu atât mai mult cu cât pe unii dintre dumneavoastră vă cunosc personal... Din sală: Şi doamnelor. |
||||
|
|
Domnul Mihai Răzvan Ungureanu: Şi doamnelor, evident. Cu atât mai mult cu cât unii dintre dumneavoastră îmi sunt cunoscuţi, iar unii au fost studenţii mei, îmi este greu să vă spun cum mă simt în momentul în care văd că în faţa unor argumente clare şi a unui discurs precis, ceea ce vine în schimb este invectiva şi atacul la persoană. Aceasta arată degradarea discursului politic în România şi, pentru aceasta, doamnelor şi domnilor, sunteţi şi dumneavoastră responsabili. Nu sunt armele mele, nu mă veţi auzi vorbind aşa, nu am de gând să pornesc de la atacul la persoană şi să ajung la instigarea la violenţă. Şi are dreptate domnul deputat Vainer când spune - şi nu trebuie să faci Facultatea de Istorie pentru asta - că fiecare cuvânt prost ales şi greşit ţintit poate să întoarcă lumea pe dos. Între altele, o spune şi Cartea Sfântă. În al doilea rând, sunt convins că se poate face un alt fel de politică, o politică în care să existe cu adevărat bun-simţ, în care să existe decenţă, în care să existe sobrietate, în care să fie preţuit meritul, şi nu zgomotul. Sunt convins că se poate face politică şi altfel în această ţară. Şi aţi avut cu toţii prilejul să observaţi două moduri de adresare de la tribuna Parlamentului: un mod al fostului prim-ministru Adrian Năstase, căruia îi mulţumesc, şi un mod al unuia care doreşte să fie prim-ministru şi căruia, din păcate, nu pot să-i mulţumesc, domnul preşedinte Ponta. Îmi pare rău că în această situaţie eu sunt cel, de data aceasta, care pune o moţiune împotriva dumneavoastră. Şi chiar cred că este nevoie de o altă Românie, care să-şi regăsească cetăţenii, chiar cred că este nevoie de o altă politică, fondatoare a unui stat în care cetăţenii să se regăsească şi în care contractul dintre stat şi cetăţean să fie integral respectat. Chiar cred că este nevoie de o Românie în care a fi membru al Parlamentului României să fie o mândrie şi să nu fie doar o gimnastică de reprezentare, chiar cred că este nevoie ca meritul să fie recunoscut şi cred, doamnelor şi domnilor, că această Românie poate fi construită şi din aceste momente. Şi sunt convins că toţi cei care m-au sprijinit până acum şi se află în arcul guvernamental sau în afara politicii îşi pot găsi răspunsul foarte repede. Totul este să dorească. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Fiind încheiate dezbaterile, urmează să ne exprimăm votul... (Domnul deputat Octavian Bot solicită cuvântul pe procedură.) Pe procedură, vă rog. |
||||
|
Dar să fie pe procedură. |
|||||
|
|
Da, domnule preşedinte, o să fie procedură. Vreau să vă ridic o problemă legată de procedură în legătură cu art. 69 din Constituţia României, care ne spune că deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Se mai precizează în continuare că orice mandat imperativ este nul. Doamna preşedinte, vă revine neplăcuta misiune să constataţi că poziţia deputaţilor şi a senatorilor din arcul guvernamental - şi v-aş ruga să nu faceţi nicio conotaţie în legătură cu numărul art. 69 şi cuvântul "poziţie" - aşadar, poziţia acestor parlamentari îi plasează în situaţia de a nu mai fi în serviciul poporului, pentru că, după câte ştim, sub ameninţarea demiterii din partid, ei nu au voie să voteze. Aşadar, vă rog să constataţi acest fapt. Iar a doua chestiune de procedură este legată de domnul prim-ministru Ungureanu. Domnule prim-ministru, Dumneavoastră credeţi că sunteţi membru al Partidului Naţional Liberal. Este libertatea dumneavoastră, este dreptul dumneavoastră. Vreţi să aplicaţi deviza "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau". Este dreptul dumneavoastră, vă plasaţi în situaţia soldatului japonez care, deşi s-a terminat războiul de mult, continuă să rămână în tranşee. Aşadar... |
||||
|
|
Domnule deputat, intervenţia dumneavoastră trebuie să fie pe procedură. Vă rog din suflet. |
||||
|
|
E pe procedură, doamna preşedinte. Nu apreciaţi dumneavoastră. Aşadar, dacă credeţi că sunteţi membru al Partidului Naţional Liberal, iar Partidul Naţional Liberal introduce o moţiune de cenzură împotriva dumneavoastră, cred că ne-aţi scurta misiunea şi demersul nostru s-ar încheia dacă aţi demisiona. Vă mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Drept la replică, domnul deputat Victor Ponta. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Practica parlamentară - şi sper ca domnul Ungureanu să poată să fie parlamentar şi s-o înveţe - spune că orice deputat şi senator are un drept la replică atunci când i se pronunţă numele şi când i se aduc anumite acuzaţii. Dreptul la replică nu-l înţeleg ca pe o polemică sau ca pe o răzbunare, ci cred că e foarte bine... Domnul premier Ungureanu a ridicat patru probleme şi aş vrea să răspund la ele, toate patru referindu-se, sigur, la numele meu. În primul rând, vizavi de atacul la persoană, nici eu nu cred - şi am dovedit în discursul de la învestirea Guvernului Ungureanu - că poate exista şi un alt tip de limbaj. În acelaşi timp, din fericire, am fost noi, cei de aici, prezenţi atunci când, la începutul discursului premierului Ungureanu, referirile la persoana şi la familia mea au fost sub un nivel pe care domnul Ungureanu îl aşteaptă. Într-un fel, dacă vreţi şi dacă acceptaţi o glumă, vreau să vă mulţumesc, domnule Ungureanu, în numele bonei mele, că nu aţi spus nimic de ea. Aţi vorbit doar de vacanţe. Dar totuşi, sunteţi o persoană inteligentă şi nu puteţi vorbi de bone. În al doilea rând, cu generaţia. Vreau să spun, nu e un drept la replică, e o confirmare a ceea ce a spus domnul prim-ministru Ungureanu. De altfel, eu am spus-o de mai multe ori, că generaţia nu ţi-o alegi, îţi alegi partenerii. Partenerii mei şi prietenii mei sunt toţi aici, în sală, prezenţi, partenerii dumneavoastră, domnule prim-ministru, sunt domnul Boc, doamna Udrea, Pinalti, Falcă... Ăştia sunt. Cine se aseamănă se adună. Nu cred că trebuie să ne supărăm din acest punct de vedere. Dacă vorbim însă de atac la persoană şi de violenţă, domnule prim-ministru, poate că veţi lua poziţie faţă de ceea ce s-a întâmplat acum un sfert de oră în plenul Parlamentului, acolo unde un senator al României, doamna Sorina Plăcintă, a fost ameninţată de doamna în alb, Albă-ca-Zăpada, doamna Udrea, sub privirile noastre şi în direct la televiziuni. Dacă vreţi politică cu adevărat europeană, ameninţări în plenul Parlamentului... Păcat că nu e domnul Cotoi, că dânsul se pricepe la ameninţări... (Aplauze) Dar vreau să spun... (Intervenţie neinteligibilă din sală a domnului deputat Sever Voinescu-Cotoi.) Vă mulţumesc, domnule Cotoi. Vă rog să-i luaţi apărarea doamnei Plăcintă, cu cavalerismul care vă caracterizează. Şi al patrulea şi ultimul lucru: domnul prim-ministru vorbea de o moţiune a Domniei Sale împotriva noastră. De acord, domnule prim-ministru. Noi, cei de aici, votăm împotriva dumneavoastră. Cu dumneavoastră, oare, cine votează? Domnul Cotoi. Mulţumesc. (Aplauze) |
||||
|
|
Drept la replică domnul deputat Sever Voinescu. |
||||
|
|
Cotoi, doamna preşedinte. Aşa mă cheamă. E ceva amuzant aici. Întâi, că sunt oameni, în această sală, atât de inteligenţi, încât îşi imaginează că, dacă mă strigă pe mine pe nume, eu mă pot supăra. Aşa mă cheamă. Dar, în fine, dacă atâta vă duce mintea pe dumneavoastră, să credeţi că asta e o chestie tare, treaba dumneavoastră. Bun! Vreau să spun un lucru. Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, în mod evident, nu e singur. Dumneavoastră poate sunteţi mulţi aici - eu cred că nu sunteţi totuşi suficienţi - dar domnul Ungureanu are susţinători acolo unde trebuie să aibă susţinători înainte de orice, şi anume în faţa televizoarelor. Vă doare, nu? Bun! Pentru că şocul real al dumneavoastră, domnilor, e următorul: faptul că liderii dumneavoastră, pe care îi susţineţi ca pe nişte zei, pe care îi susţin prietenii dumneavoastră de la televiziuni, sunt, în acest moment, la o cotă de încredere sub cea a domnului Ungureanu, care abia a venit în politică. (Vociferări din sală) Doare! Doare! Doare! Şi vreau să vă mai spun ceva. Asta arată un lucru... Dacă aţi fi lucizi, aţi înţelege că asta arată un lucru: arată că sunteţi pe un drum greşit, deşi credeţi că sunteţi pe un drum bun. Doamnelor şi domnilor, Pe Mihai Răzvan Ungureanu îl susţine o majoritate parlamentară, şi asta se va vedea imediat, şi, probabil, la următoarele alegeri, se va vedea cine anume îl susţine. Şi încă ceva, apropo de prietenii. Eu cred că e cu mult mai onorabil să fii prieten cu Mihai Răzvan Ungureanu, chiar dacă eşti singurul, decât să fii prieten cu Dan Voiculescu, chiar dacă sunteţi mulţi. (Aplauze) |
||||
|
|
Pe procedură, doamna senator Olguţa Vasilescu. |
||||
|
|
Domnilor preşedinţi, Mă văd nevoită să aduc în atenţia dumneavoastră un incident. Este vorba de imposibilitatea unui senator de a-şi exercita dreptul la vot. Doamna senator Sorina Plăcintă, care tocmai a anunţat acum un sfert de oră, în faţa tuturor camerelor de luat vederi, că va vota această moţiune, la ora aceasta este încuiată în biroul doamnei Raluca Turcan şi vă rog foarte mult să dispuneţi ca secretarul general al Camerei Deputaţilor şi unul dintre chestori să facă toate demersurile pentru ca acest senator să-şi poată exercita votul. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Doamna senator, transmiteţi o informaţie eronată plenului. Vă asigur că doamna senator Sorina Plăcintă, în acest moment, nu se află în biroul doamnei Turcan. Mai verificaţi o dată. (Vociferări în sală) Începem procedura de vot. Vă reamintesc că, potrivit art. 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor: minimum 231 de voturi pentru. Votul este secret şi se exprimă prin bile, potrivit art. 34 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În conformitate cu prevederile art. 36 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiecare parlamentar primeşte o bilă albă şi una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru moţiunea de cenzură. Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra moţiunii. Domnii chestori sunt rugaţi să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor. Începem cu Senatul României. Evident că, domnul Chisăliţă va fi primul către care se va îndrepta urna, ca să nu fie niciun fel de probleme. Domnule Berceanu, vă rog să verificaţi urnele, ca să nu fie... Şi cu domnul Ruşanu. O să vă rog să rămâneţi în bănci. Vă rog să rămâneţi în bănci, astfel încât fluxul de vot să se poată desfăşura normal. Chestorii sunt la locul lor. Domnule secretar, începem votarea. |
||||
|
|
Domnilor chestori, sunteţi pregătiţi? Vă rog. Domnule senator Ruşanu, vă rog. |
||||
|
|
Domnule secretar, o să vă rog să acceptaţi ca primul care votează să fie domnul deputat Chisăliţă. O să rog chestorii... |
||||
|
|
Notează pe domnul Chisăliţă, te rog eu. |
||||
|
|
Deci domnul Albu, şi cu domnul Bănicioiu, vă rog, mergeţi dumneavoastră cu urnele către domnul Chisăliţă. |
||||
|
|
Vă rog să daţi bile pentru domnul deputat Chisăliţă Ioan Narcis. |
||||
|
|
Vă rog, domnule Ruşanu...Ii dă bile de la Cameră, corect, corect... Aşa, în procesul-verbal să spuneţi şi câte bile au rămas. Domnul deputat Chisăliţă şi-a exercitat dreptul la vot. Senatul României, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc. Albert Álmos - prezent, nu votează |
||||
|
|
Vă rog să citiţi mai rar. |
||||
|
|
Bara Ion - absent Mulţumesc. |
||||
|
|
Bun. Am să invit pe secretarul de la Cameră, domnul Georgian Pop, şi chestorii să ia loc, astfel încât să înceapă procedura de vot. Domnule Albu, domnule Motreanu, vă rog. Vă rog să anunţaţi şi numele deputatului care votează acum, domnule Georgian Pop. |
||||
|
|
Vasile Mocanu - prezent şi Neculai Răţoi - prezent. Sunt nişte urgenţe. Mulţumesc pentru înţelegere. Moldovan Radu - prezent. Din nou e o urgenţă. Adomniţei Cristian Mihai - prezent Domnul Bărbulescu Daniel prezent Cindrea Ioan - prezent |
||||
|
|
Vă rog să lăsaţi parlamentarii să-şi exercite dreptul de vot. |
||||
|
|
Panţîru Tudor - prezent |
||||
|
|
Vă rog să faceţi precizarea că domnul deputat Ludovic Orban este... |
||||
|
|
Orban Ludovic - prezent. Petrescu Cristian - absent Domnul Munteanu Ioan - prezent. O secundă, o secundă. (Aplauze) Şi domnul Bădălan Eugen, prezent. Am strigat-o de trei ori. |
||||
|
|
Bun, dacă s-a încheiat procesul de vot... |
||||
|
|
Dacă-mi permiteţi... |
||||
|
|
Vă rog. |
||||
|
|
Vasile Aurelia. Mai este cineva care nu şi-a auzit numele strigat? |
||||
|
|
Bun. Vă mulţumesc mult. Invit chestorii să ia urnele să le ducă în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, acolo unde îi invit pe membri celor două Birouri permanente pentru a da curs numărătorii. Vă mulţumesc. Domnule Albu, vă rog să însoţiţi urnele. Şi domnul Bănicioiu, vă rog. |
||||
|
Staţi aşa, staţi aşa... A luat urnele... Domnul Georgian Pop nu a votat... Aşa ceva nu s-a mai întâmplat... |
|||||
|
Dacă nu a votat... sigur? (Răspuns neinteligibil din sală) Atunci a votat. (Vociferări din sală) Bine, bine. (Vociferări, discuţii în sală) Domnule Pop, ştiţi foarte bine că procedura e încheiată. Dumneavoastră trebuia să anunţaţi la microfon. Eu sunt mai mult decât înţelegător, dar... |
|||||
|
Domnule preşedinte, totdeauna, procedura este următoarea: la sfârşit, cel care citeşte apelul nominal votează. Am citit, am strigat ultimul nume - Vasile Aurelia - dacă este, n-a fost. Când m-am întors, deja urnele erau acolo, am fugit după ei şi le-am spus "Haideţi înapoi". (Discuţii, comentarii, vociferări) Ei, nu! (Aplauze) |
|||||
|
Bun. Am o rugăminte, măcar nu vă mai apropiaţi de ele până vin chestorii. Fiţi liniştiţi. Îi rog pe domnii chestori să le ridice, cu colegii din staff. Parcă ne comportăm ca nişte copii. |
|||||
|
Întreb dacă mai este cineva în sală care nu a votat şi doreşte să voteze? |
|||||
|
S-a încheiat, domnule coleg. Ce procedură aplicaţi acum, domnule? Ce proceduri mai aplicaţi? (Discuţii, comentarii, vociferări) |
|||||
|
PAUZĂ |
|||||
|
|
Avem procesul-verbal. Domnul secretar Georgian Pop va da citire procesului-verbal. Domnule secretar, vă rog. |
||||
|
|
Proces-verbal, referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 116 deputaţi şi senatori. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camera Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 116 deputaţi şi senatori, au constatat următoarele:
din care:
(Aplauze, urale)
Potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă minimum 231 de voturi pentru. Ca urmare a faptului că, din totalul de 460 de parlamentari, au fost prezenţi 259, din care 235 au votat pentru moţiunea de cenzură se constată că a fost întrunită majoritatea cerută de Constituţie pentru adoptarea moţiunii. Vă mulţumesc. Din sală: Bravo! (Aplauze, urale) |
||||
|
|
Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Dragi colegi, membrii Grupurilor parlamentare ale PSD şi ale PNL sunt rugaţi să meargă în sala de şedinţă. Vă mulţumesc şi vă felicit. |
||||
|
|
Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, constatat de Birourile permanente şi consemnat în procesul-verbal prezentat, în temeiul prevederilor constituţionale şi al celor regulamentare, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată Guvernului prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 107 din 2012. Potrivit art. 110 alin. (4) din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Cu aceasta am epuizat ordinea de zi. Încheiem aici lucrările plenului comun. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15.00. |
||||
![]() |



