Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.101/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2012 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 16, 2012
|
Şedinţa a început la ora 11,00. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Alexandru Pereş, secretar al Senatului, înlocuit de domnul senator Valentin-Gigel Calcan, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte domnul senator Dan-Radu Ruşanu, vicepreşedinte al Senatului. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi loc. Am rugămintea, la masa miniştrilor, dacă se poate... domnule Sandor, vă rog să luaţi loc. Vă mulţumesc şi eu. Am rugămintea să luaţi loc în sală. Ne cerem scuze pentru faptul că am întârziat puţin începerea şedinţei, dar acest lucru se datorează faptului că au eşuat negocierile dintre lideri pentru una din instituţiile pentru care trebuia să votăm astăzi. Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că din totalul de 427 de senatori şi deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 256 senatori şi deputaţi, fiind absenţi 171. Cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor este îndeplinit. Sunt 214 senatori şi deputaţi. Domnule Moga, vă rog să luaţi loc. Vă mulţumesc. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare au fost distribuite tuturor senatorilor şi deputaţilor. Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi. Domnule Călian, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La punctul 3 al ordinii de zi avem un proiect de Hotărâre privind revocarea din funcţie a preşedintelui Comisiei de supraveghere a asigurărilor. Am venit la microfon şi în calitate de vicelider, dar şi în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. Fac precizarea că grupul nostru parlamentar nu a intrat în posesia raportului, aşa cum prevede Regulamentul comun al celor două Camere, într-un timp util, astfel încât să vedem despre ce este vorba şi, mai mult de atât, considerăm că nu ne putem juca de pe o zi pe alta cu o instituţie aşa cum este acest consiliu al Comisiei de supraveghere a asigurărilor. Fapt pentru care solicităm ca acest punct al ordinii de zi să fie amânat în vederea îndeplinirii termenului legal de depunere a raportului, pentru ca să reuşim şi noi să vedem care sunt motivele invocate în acest raport care este un raport extrem de dur şi, în opinia noastră, la limita legii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Ruşanu, vă rog. Domnule Ghişe, domnul Ruşanu şi pe urmă dumneavoastră. Vă rog. |
||||
|
|
A, mă scuzaţi, mă scuzaţi. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că distinsul meu coleg s-ar putea să aibă dreptate parţial. Nu ştiu dacă este legal sau ilegal, că ieri s-a discutat în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi astăzi se doreşte să se aprobe acest lucru. Domnia sa spune că nu este corect şi că n-a putut să ia cunoştinţă de raport. Aş dori să-i amintesc că distinsul preşedinte al CSA-ului, când a fost numit, în urmă cu 7 luni de zile, dimineaţa la ora 11,00 Comisiile pentru buget finanţe reunite s-au întâlnit, nu au avut cvorum, pentru că noi, cei de la Senat, nu am participat, iar la ora 16,00 în aceeaşi zi, plenul a votat. Domnule coleg, credeţi că a fost ilegal când a fost numit, când la ora 11,00 s-a făcut comisia şi la ora 16,00 în aceeaşi zi a fost numit de plen? Sau astăzi, când ieri a fost făcut raportul şi a doua zi trebuie să fie votat de plen? Cum credeţi că a fost? Aşa că, vă rog, haideţi să lăsăm şi să trecem la vot. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Ghişe. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Stimaţi colegi, Cu privire la ordinea de zi, am vă să solicit următoarele: la 27 august am depus cu nr.511 un proiect de Hotărâre a Parlamentului cu privire la finalizarea procedurilor privind referendumului pentru demiterea preşedintelui României. Birourile permanente reunite ale celor două Camere au stabilit săptămâna trecută ca să intre pe ordinea de zi astăzi şi a fost trimis proiectul de hotărâre la Comisiile juridice reunite ale celor două Camere. Săptămâna trecută, comisiile juridice au refuzat să dezbată proiectul de hotărâre, iar ieri lucrul acesta s-a repetat. Conform hotărârilor Parlamentului din 6 iulie nr.33 şi 34, astăzi, când vorbim, aceste hotărâri sunt în executare. Ele se refereau, atunci, Hotărârea nr.33, valabilă şi astăzi, la faptul că preşedintele României este suspendat. Hotărârea nr.34, care este în vigoare şi astăzi, spune la pct.3 că în situaţia în care referendumul nu va fi validat, Parlamentul urmează să decidă procedura de urmat. Faptul că refuză Comisiile juridice reunite să adopte raport pentru a fi supus votului dumneavoastră în plen, vă rog frumos să adoptăm una din două decizii, dacă, domnule preşedinte, cunoaşteţi şi o a treia variantă regulamentară, sunt de acord să o analizăm. Sunt două variante. Fie astăzi să introducem pe ordinea de zi fără raport din partea Comisiilor juridice, fie stabiliţi în birourile reunite ale celor două Camere când, probabil, săptămâna viitoare, va fi şedinţa comună, pentru ca până atunci comisiile juridice să depună raportul, iar în situaţia în care din nou comisiile juridice refuză să întocmească raport asupra proiectului de hotărâre, atunci să intre în şedinţa plenului Parlamentului fără raportul Comisiilor juridice. Această solicitare o întemeiez bazat pe art.74 din Constituţie, care permite oricărui parlamentar să aibă o iniţiativă legislativă sau de hotărâre a Parlamentului şi în conformitate cu art.8 din Regulamentul şedinţelor comune, care spune că, în situaţii speciale, plenul Parlamentului poate accepta introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre, situaţia noastră de acum fiind specială, anume aceea că cele două comisii juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor refuză să întocmească raport la proiectul de hotărâre. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da, vă mulţumesc, domnule Ghişe. În proxima şedinţă, care va fi pe 30 octombrie, se va întâmpla şi ceea ce doriţi dumneavoastră. Domnule Călian, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Constat că treceţi cu prea multă uşurinţă peste punctul 3 al ordinii de zi şi... |
||||
|
|
N-am trecut, urma acum, nu ştiu de ce vă grăbiţi aşa. |
||||
|
|
Bun, atunci daţi-mi voie să aduc argumente în plus pe procedură la acest raport. În primul rând, fac precizarea că ieri în Comisiile reunite de buget-finanţe ale celor două Camere, nu a fost cvorum. Sigur, veţi invoca decizia Curţii Constituţionale pe care o respectăm, însă, în situaţia în care nu a fost cvorum, trebuia să fie emis un raport consultativ, nu un raport comun, un raport final, pentru că nu este emis în condiţiile Regulamentului celor două Camere. Fapt pentru care maximum un punct de vedere trebuia emis de către cele două comisii şi nu acest raport care este nelegal. În consecinţă, nu putem să discutăm astăzi punctul 3 al ordinii de zi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da, domnule Nicolăescu, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Cred că observaţiile domnului deputat Călian sunt cu totul şi cu totul în afara regulamentului, pentru că PDL-ul este cel care a solicitat Curţii Constituţionale să nu mai existe cvorum la comisii. PDL-ul a cerut acest lucru, iar Curtea Constituţională iubitoare de PDL i-a satisfăcut acest capriciu. În consecinţă, noi am avut cvorum, dar chiar dacă n-ar fi fost, tot erau senatori şi deputaţi în sală care puteau să discute acest raport şi să-l voteze. În consecinţă, domnul deputat e în afara regulamentului şi, domnilor preşedinţi şi domnule preşedinte de şedinţă, vă rog să supuneţi la vot ordinea de zi, pentru că suntem pe regulament. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Neacşu. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Înainte de toate subscriu punctului de vedere al domnului vicelider al Grupului parlamentar al PNL. În plus legat de ordinea de zi, am să vă fac următoarea precizare. Punctul 4 se referea la numirea membrilor comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Am avut o întâlnire liderii de grup în prefaţa acestei şedinţe de plen, am degajat câteva soluţii, n-am ajuns la o soluţie definitivă, motiv pentru care am să vă solicit să scoateţi acest punct de pe ordinea de zi, urmând ca el să fie reintrodus la următoarea şedinţă de plen comun care va avea loc probabil în perioada 30-31octombrie. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnul Călian şi trecem la vot. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule preşedinte, Încă o dată repet faptul că ieri la Comisiile reunite de buget-finanţe nu a fost cvorum. Iar în raport nici măcar nu se specifică numărul de voturi pentru sau contra. Se spune doar despre o majoritate şi atâta tot. Vă rog, aşa cum au fost făcute propunerile, domnule preşedinte, în ordine, să supuneţi prima dată la vot scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 3, solicitare venită din partea grupurilor reunite ale PDL. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc şi eu. Trecem la vot. Vă rog să fiţi atenţi. Voi supune votului cele două propuneri. Prima, propunerea PDL-ului de scoatere de pe ordinea de zi a punctului 3, a doua propunere va fi aceea a scoaterii de pe ordinea de zi, propunerea domnului Neacşu, a numirii membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Pentru primul vot, cine este pentru scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 3. Vă rog să votaţi. Da, vă mulţumesc. Împotrivă? 62 voturi pentru şi 152 de voturi împotrivă. Abţineri, vă rog? Deci, cu 62 de voturi pentru, 152 împotrivă şi 36 de abţineri, propunerea a căzut. (Vociferări.) Ce nu e în regulă, eu nu înţeleg. Supunem la vot, domnule Toader, vă rog să luaţi loc. Supunem la vot propunerea domnului Neacşu de scoatere de pe ordinea de zi a punctului 4, numirea membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 254 de voturi pentru, punctul 4 al ordinii de zi nu se va mai discuta astăzi, ci în proxima şedinţă pe 30 octombrie. Domnule Toader, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am cerut ca procedură, noi nu suntem 62 în sală care am votat împotrivă şi vă rog pentru a pune la punct, fie facem o verificare nominală, cu apel nominal, fie număraţi foarte corect ceea ce există în sală. |
||||
|
|
Domnule Toader, Cu tot respectul vă învederez faptul că colegul dumneavoastră a numărat, n-am numărat eu. Secretarul de şedinţă din partea PDL-ului. Intrăm în primul punct al ordinii de zi... Vă rog. |
||||
|
|
Deci, dacă nu acceptaţi, facem un vot cu apel nominal. Şi atunci vom stabili clar care este ponderea şi în plenul reunit. |
||||
|
|
Domnule Toader, eu înţeleg acum doleanţa dumneavoastră, dar nu uitaţi că sunt 152 de voturi pentru şi chiar dacă sunt 60 sau 62, tot nu vă ajunge. Deci, haideţi, totuşi, să dăm dovadă de puţin discernământ. Vă mulţumesc. Dacă aveţi obiecţii la programul de lucru. Vă mulţumesc. Intrăm în primul punct al ordinii de zi şi la care avem Proiectul de Hotărâre pentru... Da. Iertaţi-mă! Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Da. Vă mulţumesc. Cu 192 de voturi pentru, 63 împotrivă, ordinea de zi a fost aprobată. |
||||
|
|
|
Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Cu 3 voturi împotrivă şi 254 de voturi pentru, programul de lucru a fost aprobat. Am zis abţineri, cu trei abţineri, de fapt. |
|
||
|
|
|
La punctul 1 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe anul 2012 şi situaţia privind acţiunile multianuale. Dau cuvântul domnului Cătălin Marinescu pentru a prezenta bugetul de venituri şi cheltuieli. Vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Cătălin Marinescu (preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este autoritate publică autonomă şi pune în aplicare politica naţională în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, inclusiv cu reglementarea pieţei. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se asigură integral din venituri proprii, iar sumele încasate se reţin cu titlu permanent la dispoziţia instituţiei şi se folosesc în conformitate cu prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli. Veniturile totale previzionate pentru anul 2012, în sumă de 156 de milioane lei, înregistrează o diminuare procentuală faţă de anul precedent prin schimbarea politicii de stabilire a tarifelor de utilizare a spectrului radio şi a modalităţii de încasare a acestora şi prin reducerea unor tarife percepute furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţie electronice ca soluţie anticriză promovată de ANCOM. Cheltuielile totale prevăzute în proiectul de buget pentru anul 2012 sunt în sumă de 455 milioane de lei, din care: cheltuieli de personal, 14,99%; cheltuieli cu bunuri şi servicii, 11,28% din totalul cheltuielilor; cheltuieli de capital 21,41% din totalul cheltuielilor, restul de 238 de milioane reprezentând transferuri către alte instituţii ale statului şi reprezentând practic 52,32% din bugetul de cheltuieli. Principalul transfer către alte instituţii ale statului este suma de 129 de milioane lei transferată către Ministerul Apărării, ca urmare a compensării acţiunilor acestuia pentru eliberarea spectrului radio pentru telefonia 4G. Deficitul prevăzut pentru acest an va fi acoperit din excedentul din disponibilităţile pe care le are ANCOM din anii precedenţi. Domnule preşedinte, Domnilor parlamentari, Vă rog să susţineţi aprobarea bugetului. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiilor, vă rog. Domnul Pambuccian. Nu este. Vă rog, domnul Chirilă. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al ANCOM pentru anul 2012 şi situaţia privind acţiunile multianuale. În conformitate cu prevederile art.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22 privind înfiinţarea ANCOM, aprobată prin Legea nr.113, Comisia pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor şi Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului au fost sesizate de către cele două Birouri permanente. La analiza bugetului pentru anul 2012 şi situaţia privind acţiunile multianuale a participat şi domnul Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ANCOM se asigură integral din venituri proprii care provin din tariful de monitorizare, tariful de utilizare a spectrului, tariful de utilizarea resurselor de numerotaţie, donaţii legate şi sponsorizări, credite interne şi externe contractate în condiţiile legii şi alte venituri. Excedentul anual din execuţia de buget de venituri şi cheltuieli se reportează în anul următor. La stabilirea indicatorilor bugetului de venituri pentru anul 2012 s-au avut în vedere următoarele elemente: veniturile totale previzionate pentru 2012 de 156.155 mii lei, cheltuielile totale a se efectua în anul 2012 de 455.167 mii lei, disponibilităţile înregistrate la 31 decembrie 2011, în sumă de 426.639 mii lei, la care se adaugă 69 de mii disponibilităţi din cota pe cifra de afaceri în domeniul comunicaţiilor electronice destinate serviciului universal. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu unanimitate de voturi să supună plenului celor două Camere aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al ANCOM. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule Chirilă. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul asupra proiectului de hotărâre la dezbateri generale. Nu. Intrăm în dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă aveţi obiecţiuni la titlul hotărârii. Nu sunt. Vă mulţumesc. Dacă sunt obiecţiuni la art.1 al hotărârii. Nu sunt. Vă mulţumesc. Art.2. Nu sunt obiecţiuni. Art.3. Nu sunt obiecţiuni. Supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe anul 2012 şi situaţia privind acţiunile multianuale. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu 256 voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost aprobat. Vă mulţumesc. În conformitate cu ceea ce a... Vă rog, domnule Socaciu. În conformitate cu ceea ce s-a discutat în şedinţa comună a Birourilor... Vă rog, domnule Toader. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Urmează două puncte unde noi avem opinii divergente în cadrul grupului. Vă rog să fiţi de acord cu o pauză de consultări de 20 de minute şi rog membrii PDL de la Senat şi Cameră să ne vedem la grup la Camera Deputaţilor. |
||||
|
|
Se aprobă 20 de minute pauză de consultări. |
||||
|
După pauză |
|||||
|
|
Vă propun să luaţi loc începem lucrările şedinţei. Am rugămintea să luaţi loc şi să-l ascultăm cu atenţie pe domnul Călian, căruia îi dau cuvântul. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În urma pauzei de consultări pe care am avut-o, grupurile parlamentare ale Partidului Democrat Liberal au decis să nu participe la dezbaterea şi votarea următoarelor două puncte de pe ordinea de zi. Motivele sunt cele pe care le-am invocat înaintea pauzei de consultări şi nu vreau să mai revin asupra lor. Însă un lucru este cert: din momentul în care nu este respectat Regulamentul celor două Camere ale Parlamentului, nu noi nu putem să dăm curs următoarelor iniţiative cu încălcarea regulamentului. Rămâne să monitorizăm cvorumul la cele două voturi, respectiv votul cu bile şi votul cu buletine de vot, şi să constatăm dacă sunteţi în cvorum sau nu, pentru a nu mai cere încă o dată apel nominal. Din aceste motive, voi rămâne în sală împreună cu colegul meu Clement Negruţ şi vom face această monitorizare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule Călian, vă asigurăm că vom fi mai mult de 80 oricum, fără niciun fel de problemă, să ştiţi. |
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, La punctul 2 al ordinii de zi este înscris votul privind numirea preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Vă reamintesc că în şedinţa din 9 octombrie a fost prezentat avizul comun al Comisiilor pentru cultură ale celor două Camere ale Parlamentului şi au avut loc dezbaterile generale. Astăzi urmează să exprimăm votul secret cu bile pentru numire. Având în vedere că la ultimul punct al ordinii de zi avem un vot secret cu buletine de vot, pentru operativitate, vă propun ca ambele voturi să se exprime în final, în acelaşi timp cu dezbaterea punctului 3, după dezbaterea punctului 3. Aveţi obiecţii la această propunere? Dacă nu, supun votului dumneavoastră această propunere. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Cu 217 voturi pentru s-a aprobat propunerea făcută. Trecem la dezbaterea punctului 3 al ordinii de zi, revocarea din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit art.9 din Legea nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, revocarea din funcţie a oricărui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face la propunerea comună a Comisiilor pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Dau cuvântul domnului Nicolăescu pentru prezentarea propunerii comune a celor două Comisii pentru buget. Vă rog, domnule Nicolăescu. |
|
||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Birourile permanente ale Camerei şi Senatului au sesizat Comisiile pentru buget din cele două Camere pentru analiza informării pe care au primit-o de la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor cu privire la audierea conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor referitoare la soluţionarea petiţiilor având ca obiect domeniul asigurărilor. Ţin să fac precizarea că la nivelul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, un vicepreşedinte din partea PDL a cerut cu insistenţă să se facă un asemenea raport şi evident că pe procedurile parlamentare raportul a ajuns astăzi în plenul celor două Camere reunite. Comisiile pentru buget din cele două Camere, în şedinţa de ieri, au procedat la examinarea informării menţionate şi, de asemenea, la audierea conducerii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Au fost prezenţi la audieri 4 membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, din care un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un membru, respectiv, domnul preşedinte Constantin Buzoianu a participat la lucrările şedinţelor reunite. În urma audierii, comisiile au constatat următoarele: piaţa asigurărilor din România manifestă deficienţe sub aspectul supravegherii prudenţiale şi reglementării, având consecinţe negative asupra asiguraţilor. Nu au fost îndeplinite cu eficienţă competenţele privind protejarea intereselor consumatorilor din domeniul asigurărilor. Anumite societăţi de asigurare nu-şi respectă obligaţiile legale şi contractuale pe care le au faţă de asiguraţi. Nu au fost identificate soluţiile pentru o funcţionare normală a pieţei de asigurări privind atribuţiile ce revin prin lege acestei autorităţi. În conformitate cu prevederile art.9 alin.(9) din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii, cu majoritate de voturi au hotărât revocarea din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a domnului Constantin Buzoianu. Menţionăm că domnul Buzoianu a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului prin Hotărârea Parlamentului nr.20 din 27 septembrie 2011. Pentru funcţia de preşedinte rămasă vacantă, membrii comisiilor propun ca interimatul să fie asigurat de către domnul vicepreşedinte Tudor Baltă, până la numirea de către Parlament a unui nou preşedinte. Totodată, membrii comisiilor propun înfiinţarea unei comisii comune care să analizeze activitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu termen de finalizare a acestui raport, trimestrul I al anului 2013. Stimaţi colegi, În afara raportului, vreau să mai fac o precizare, şi anume: membrii celor două comisii au considerat necesar că piaţa asigurărilor este o piaţă sensibilă şi că măsurile care trebuie luate trebuie să fie măsuri gradate. Şi, în consecinţă, să nu se aplice o măsură foarte drastică cum ar fi revocarea întregului Consiliu, deci a Comisiei, să se treacă pe etape, într-o primă etapă să se facă numai revocarea preşedintelui şi numai după ce se va face o analiză de fond, aşa cum am spus, pe o perioadă mai lungă de timp, să se treacă, dacă va fi nevoie, şi la o altă măsură. Credem că în felul acesta asigurăm o continuitate şi o funcţionare normală a pieţei asigurărilor, astfel încât asiguraţii să nu fie puşi în dificultate, societăţile de asigurări să-şi vadă mai departe de bunul mers al activităţii şi în speţă, piaţa financiară să-şi continue normal activitatea. În consecinţă, vă propun, domnule preşedinte, să supuneţi votului raportul comisiilor reunite. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Domnule Călian, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Mai întâi, pe procedură. La prezidiul Parlamentului trebuie să fie în mod obligatoriu, conform regulamentului, un secretar din partea opoziţiei. Avem în sală un secretar din partea opoziţiei, pe domnul Clement Negruţ, şi vă rog să intraţi în prevederile legale, astfel încât să funcţionăm regulamentar. |
||||
|
|
Domnule Călian, Vă învederez următorul fapt: domnul David de la Senat a fost prezent şi a plecat. Domnule Pereş, vă rog să invitaţi de la Senat, pentru că domnul Mircovici a fost stabilit de Birourile permanente şi nu putem să încălcăm regulamentul cum ne cereţi dumneavoastră. Deci, dacă vine de la PDL domnul Pereş sau domnul David, este bine-venit la prezidiu. Dacă nu, ca să putem continua şedinţa, sunt obligat să lucrez în asemenea condiţii. Vă mulţumesc. Altceva dacă mai aveţi. |
||||
|
|
La dezbateri generale, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă rog. |
||||
|
|
Trebuie să prezentăm datele în mod cronologic, aşa cum ele s-au derulat. În primul rând, Birourile permanente au primit o informare din partea unei comisii de specialitate, în speţă, Comisia pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor, iar Birourile permanente au decis să repartizeze acest document, această informare, Comisiilor reunite pentru buget, finanţe din cele două Camere pentru analiză. Fac precizarea că Birourile permanente ale Parlamentului nu au decis emiterea unui raport de către comisia de specialitate. În consecinţă, comisia de specialitate nu trebuia să emită un raport. Dacă este să facem referire la prevederile legale, legea este foarte clară şi prevede condiţiile în care preşedintele Comisiei de Asigurări poate să fie revocat. Şi ele sunt două: 1. în cazul în care este în incapacitate de a-şi desfăşura activitatea şi 2. în condiţiile în care încalcă în mod grav legile în vigoare. Or, pornind de la aceste considerente, eu consider că această comisie de specialitate nu este în măsură să judece, nu este instanţă să judece dacă aceste încălcări sau presupuse încălcări mai degrabă sunt de o gravitate extremă, astfel încât să treacă la întocmirea unui raport şi să propună ca preşedintele Consiliului Comisiei de Asigurări să fie demis. Motivele invocate în acest raport nelegal sunt motive care incriminează teoretic toţi membrii Comisiei de Asigurări din România, nicidecum o singură persoană. Sigur că au găsit un subterfugiu şi au spus că totuşi vor face o analiză asupra problemelor invocate, până în anul 2013, moment în care vor decide asupra măsurilor sau asupra revocării celorlalţi membri din Comisia de Asigurări. Însă, consider că fără o analiză prealabilă, aşa cum s-a luat decizia asupra celorlalţi membri ai comisiei, fără o decizie corectă, rezultată în urma unei analize profunde, nu trebuie să săvârşească distinşii mei colegi de la putere un asemenea abuz prin care să înlocuiască o persoană în funcţie, aleasă, de fapt, votată tot de către noi în mod legal. Fapt pentru care, stimaţi colegi, am decis, aşa cum am prezentat în intervenţia mea anterioară, să nu participăm la această încălcare a legii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă înţeleg indignarea, dar nu se pune problema de încălcare a legii. Domnule Stanciu, vă rog. Domnule Ruşanu, domnul Stanciu şi pe urmă dumneavoastră. |
||||
|
|
Distinse domnule preşedinte de şedinţă, Onorat prezidiu, Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi, Domnilor miniştri, Venind pentru o chestiune de procedură şi ascultându-l pe prietenul meu Călian, mi-am adus aminte de o replică celebră din campania electorală a Preşedinţiei: "Adriane, ce-i vinovat poporul român să aleagă între doi foşti comunişti?" Şi mă gândeam: ce vinovaţi sunteţi dumneavoastră să ascultaţi doi foşti PRM-işti, Călian şi cu mine? Şi totuşi am venit pentru că s-a strecurat o mică eroare. Şi nu aş vrea ca această eroare să persiste, mai ales că în ale regulamentului am fost cumva maestrul distinsului meu coleg Călian. În Regulamentul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor se precizează într-adevăr că trebuie să avem, nu? secretar de şedinţă, în mod obligatoriu. Dar se spune că de regulă unul de la putere şi unul de la opoziţie, deci nu este imperativ. Şi atunci când s-a făcut acest regulament şi eram tot pe aici, cum sper să fiu în continuare, domnule preşedinte... |
||||
|
|
Vă asigur că veţi fi, nu se poate... |
||||
|
|
...s-a pus de regulă, adică nu s-a făcut imperativ, ca cei care sunt în opoziţie să nu blocheze şedinţa. Noi, USL-ul, distinse domnule vicelider Călian, am fost şi noi în opoziţie şi v-am rugat atunci când eraţi la putere să fiţi foarte atenţi cum ne blocaţi pe noi să luăm cuvântul. Şi v-am cerut atunci imperativ, opoziţia să se exprime şi majoritatea să hotărască. A venit timpul să verificaţi pe pielea dumneavoastră acest precept al democraţiei. Dumneavoastră vă puteţi exprima cu o singură voce, restul sunt muţi şi nu-i văd, deşi eu am puţine dioptrii, dar noi, majoritatea, hotărâm în conformitate cu regulamentul şi cu legea. Bănuiesc că asta fac colegii dumneavoastră, studiază regulamentul. Îi aşteptăm în sală. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnule Ruşanu, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Regulamentul comisiilor spune clar că după fiecare şedinţă a comisiilor permanente se întocmeşte un raport, nu? De 22 de ani, după fiecare şedinţă a comisiilor permanente facem un raport. Că dumneavoastră astăzi nu vreţi să mai facem raport, este problema dumneavoastră, dar nu putem să încălcăm regulamentul, nici al Camerei, nici al Senatului. În al doilea rând, domnule Călian, vă mai repet, poate înţelegeţi: când a fost numit acest domn preşedinte la CSA, a fost audiat la ora 11,00 în comisiile reunite, fără a avea cvorum, lucru constatat şi recunoscut de dumneavoastră la vremea respectivă, şi la ora 16,00 a fost votat. Dumneavoastră spuneţi că nu este corect şi că nu este legal. Înseamnă că dacă nu este legal, Domnia Sa a fost atunci numit ilegal. Astăzi, ieri a fost audiat, a doua zi se votează în plen. Deci, dacă după o zi spuneţi că nu este legal, că nu s-a respectat procedura, când s-a făcut în aceeaşi zi şi audierea, şi votul în plen a fost legal? Deci, dacă n-a fost legal atunci, foarte bine, Domnia Sa a fost numit ilegal, eliberat din funcţie. Dacă a fost legal atunci, şi acum este la fel de legal, pentru un pic mai mult. Rugămintea este: să vă hotărâţi. Dumneavoastră, de fapt, vreţi să blocaţi lucrările, aşa cum aţi procedat în ultima perioadă, iar când vorbiţi de algoritm, vă rog frumos, ţineţi minte algoritmul dumneavoastră de calcul şi al domnului Boc: 6 posturi la Curtea de Conturi vacante, din care noi, PD-ul, luăm 5, dumneavoastră, PSD-PNL, luaţi unul singur, dacă vreţi. Dacă nu, le-am luat pe toate 6. Acesta a fost algoritmul dumneavoastră: din 6 luăm 6. Acum ce pretenţii mai aveţi? Vă rog frumos, este jenant! |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Dascălu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Îmi propusesem să nu mai iau cuvântul până la încheierea acestui mandat, dar ne aflăm în faţa unei situaţii în care trebuie spus lucrurilor pe nume. Deci, mi-a plăcut să spun adevărul, deşi am pierdut de cele mai multe ori din această obişnuinţă a mea de a spune adevărul. Deci, Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor... aş vrea să precizez de la început că nu sunt un susţinător al actualului preşedinte, ci al modului în care se procedează în prezent privind analiza Comisiei pentru Supraveghere a Asigurărilor. Această comisie supraveghează o piaţă de 1,7 miliarde de euro. Într-adevăr, constatăm o degradare a comportamentului societăţilor de asigurări. Sunt foarte mulţi asiguraţi în România care nu-şi primesc drepturile. Chiar noi avem în Parlament un coleg căruia i-a luat foc casa încă din luna aprilie şi nici până în prezent, deşi are asigurare facultativă... îl pune pe colegul nostru să aducă el o dovadă de la Poliţie că nu şi-a dat singur foc la casă. Nişte aberaţii pe care le practică societăţile de asigurări. Şi, într-adevăr, pe fond, o analiză a Comisiei trebuie făcută în modul cel mai serios, şi trebuie pusă ordine în piaţa asigurărilor din România. Dar această degradare a situaţiei nu s-a întâmplat de când actualul consiliu conduce Comisia. Din contră, actualul consiliu, care coordonează Comisia, a început să pună ordine în lucruri. Sunt mulţi profesionişti în consiliu, şi am văzut, atunci când s-au numit, din CV-urile dânşilor, de la toate partidele, că sunt foarte buni profesionişti. Şi actualul consiliu... părerea mea este că a început să facă ordine. Problema de fond pe care o avem este faptul că, după părerea mea, aici este un post foarte bine plătit. Şi, când se schimbă toate funcţiile în România, de ce să fie lăsat şi acest post? Când s-au analizat, în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, salariile şi trebuia modificată legea la aceste comisii, am pus problema ca şi reprezentanţii - care în majoritate sunt numiţi de partidele politice - din aceste consilii să fie salarizaţi la nivelul salarizării din România, pentru că un preşedinte de comisie, de acestea, avem patru comisii din acestea în subordinea Parlamentului, încasează un miliard, un miliard şi jumătate de lei vechi pe lună. Cam atâta este leafa. Vicepreşedinţii, vreo 800 milioane de lei pe lună. Deci, într-un mandat de 4 ani de preşedinte încasează 50 - 60 de miliarde şi controlează, prin consiliu, o piaţă extrem de importantă. Deci, există, încă, în România, salariile acestea. |
||||
|
|
Vă rog să vă apropiaţi de final. |
||||
|
|
Or, părerea mea este că trebuia spus lucrurilor pe nume: domnule, suntem o majoritate, chemaţi omul să-i spuneţi: "Domnule, trebuie să punem pe altcineva". Deci, aceasta este problema de fond. Se poate face acest lucru cu o majoritate. Deci chestiunea de fond la această comisie este pentru că trebuie schimbat un om, şi mai trebuie ocupată o funcţie. Nu spun că domnul preşedinte este cel mai bun profesionist acolo, dar spun că aceasta este problema de fond: trebuie schimbat un om şi ocupată o funcţie cu o leafă foarte mare. Am fost singurul parlamentar din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, care a votat pentru propunerea de amendament pe care am făcut-o, să reglementăm salariile la nivelul din România şi la aceste comisii. Restul, toţi parlamentarii, de la toate partidele - au vrut să menţină actuala stare de fapt la aceste patru comisii: lefuri, v-am spus, de 800 de milioane - un miliard, un miliard şi jumătate pe lună... |
||||
|
|
Domnule Dascălu, vă rog să vă apropiaţi de final. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, aceasta este realitatea. Vă supără realitatea? |
||||
|
|
Nu, dar ne-o spuneţi de prea multe ori. Ne-aţi mai spus cu leafa... |
||||
|
|
Nu. Şi experţii din aceste comisii, care funcţionează acolo, deci vă dau exemplu la o comisie: a funcţionat în anul 2009 cu 300 de miliarde pe 200 de angajaţi. Un miliard şi jumătate pe lună, de la femeie de serviciu, până la preşedinte. Păi, cu trei, patru sute de milioane pe lună, vă aduc eu experţi de la Craiova, care merg desculţi şi stau 16 ore pe zi în agenţie, nu câte - eu ştiu - cinci, şase ore şi pe urmă îşi fac treburile lor. Aceasta este realitatea, chiar dacă supără. Aceasta este realitatea: sunt patru comisii în subordinea Parlamentului, care atât încasează. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Ganţ. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul nostru parlamentar doreşte să vă facă o propunere pe procedură: credem că sunt extrem de interesante aceste dezbateri, dar s-a citit raportul de către domnul deputat Nicolăescu. Vă rugăm, domnule preşedinte, să sistaţi dezbaterile şi să supuneţi la vot. Vreau să vă readuc în atenţie faptul că la Camera Deputaţilor urmează să mai avem şedinţă şi vot final, şi cred că este contraproductiv să continuăm aceste discuţii care nu ne duc niciunde. Vă rog să supuneţi la vot raportul. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului propunerea domnului Ganţ. Cine este pentru sistarea discuţiilor? Vă mulţumesc. Abţineri? Împotrivă? Cu 218 voturi pentru, discuţiile au fost sistate. Stimaţi colegi, Urmează să începem exprimarea voturilor. Pentru preşedintele Televiziunii vor fi două urne (una albă, una neagră). Procedura este cea cunoscută: bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră care înseamnă vot pentru. Pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Comisiei de Supraveghere, fiecare veţi primi câte un buletin de vot. Buletinul de vot este pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Comisiei de supraveghere. Votul alb sau votul pentru înseamnă netăierea numelui de pe buletin. Deci, repet: buletinul este pentru revocare. Lăsat alb, înseamnă vot pentru. Am rugămintea ca domnul Motreanu şi domnul Bănicioiu să-şi reia locurile de chestori, şi să trecem la vot. La Televiziune, votăm cu bile; pentru revocare, votăm cu buletinele de vot. O să începem cu Senatul, ca să ştiţi, pentru că, oricum, Camera Deputaţilor rămâne pe urmă în sală. Şi domnului Duşa o să-i dăm voie să voteze la început, pentru că are probleme mult prea importante la minister. Pentru colegii de la Camera Deputaţilor, o să am rugămintea ca, după terminarea votului, să rămână în sală, pentru că o să trecem foarte rapid, pe urmă, la şedinţa noastră de vot final şi mai avem de discutat şi trei legi scurte, dar foarte importante. Vă mulţumesc. Are cuvântul domnul senator Calcan, pentru votul Senatului. |
||||
|
|
Deci, doamna deputat Aura Vasile, prezentă. Domnul ministru Mircea Duşa, prezent. Domnul senator Ilie Sârbu, prezent. |
||||
|
|
Vreau să repet, încă o dată, procedura de vot: pentru Televiziune, bila albă în urna albă, bila neagră în urna neagră înseamnă vot pentru preşedintele Televiziunii - domnul Săftoiu, aici de faţă; pentru revocare, buletinul de vot, dacă-l citiţi, este pentru revocarea preşedintelui. Buletinul lăsat alb, deci netăiat numele, înseamnă vot pentru revocare, buletinele albe. Mulţumesc. |
||||
|
|
Continuăm cu Senatul. Albert Álmos - prezent |
||||
|
|
Vă rog să mai citiţi o dată, pentru cei care au fost consideraţi absenţi. |
||||
|
|
Arcaş Viorel Banias Mircea-Marius Bălan Gheorghe-Pavel Borza Dorel Câmpanu Liviu Cibu Constantin Constantinescu Florin, prezent. |
||||
|
|
Câmpanu Liviu a votat, domnule Calcan. |
||||
|
|
A votat? Deci prezent. Diaconu Mircea. |
||||
|
|
Şi la domnul Arcaş vă rog să treceţi prezent. Vă rog să votaţi, domnule Arcaş. |
||||
|
|
Arcaş Viorel -prezent; Diaconu Mircea - prezent; Găină Mihăiţă Haşotti Puiu, la minister. Iordănescu Anghel Markó Béla Măgureanu Cezar-Mircea Mărcuţianu Ovidius Mihăilescu Petru Şerban Moga Nicolae. |
||||
|
|
Moga era aici, a votat - Constanţa. Din sală: A votat. |
||||
|
|
A votat. L-am şi oprit să... |
||||
|
|
Nicolaescu Sergiu Florin - prezent Nistor Vasile Niţă Mihai Tămagă Constantin - prezent Şi domnul Varujan Vosganian... |
||||
|
|
Domnul Varujan este aici. Am vorbit eu cu el. Din sală: A votat! |
||||
|
|
Trecem la votul din Camera Deputaţilor. Îl rog pe domnul secretar Mircovici să dea citire prezenţei. |
||||
|
|
Domnul Tudose Mihai prezent Doamna Mariana Câmpeanu prezentă Alecu Valeriu - absent Am revenit. Călian Petru - prezent Cazan? Cazan Mircea Vasile am pus prezent, da. Pe cei pe care vă văd nu mai... Coclici Radu Eugeniu - prezent Balcan? Balcan Viorel, am pus prezent. Dugulescu Marius Cristinel - absent Da, Manda Iulian Claudiu, prezent, am trecut. Pe care vă văd, vă trec. Neacşu Marian - prezent Resmeriţă Cornel-Cristian am trecut prezent. V-am văzut în faţa mea. Roşca Lucreţia - prezentă Aţi luat şi cuvântul, domnule... Stavrositu Maria - absentă Domnule preşedinte, vă rog să-mi permiteţi să reiau lista cu cei pe care nu i-am avut bifaţi ca prezenţi. |
||||
|
|
Vă rog din suflet. |
||||
|
|
Domnule Stragea, imediat verific. Stragea Sorin, prezent, da, v-am trecut, păi v-am văzut aici. Tătaru, imediat verificăm şi Tătaru. Domnul Tătaru... Tătaru Florin-Cristian, prezent. Vă rog să votaţi şi dumneavoastră şi mai fac o dată apelul pentru cei care nu au fost prezenţi. Tătaru a votat mai înainte. Îmi fac datoria să apelez încă o dată absenţii. Alecu Valeriu - absent Uitaţi-l în sală, vă rog frumos! E în sală, domnule! Iertaţi-mă! E sub cupola acestei săli! Chirilă Constantin - absent Potor Călin a votat, Alba, prezent. De la PNL, a votat înainte. Eu fac apel la cei pe care i-am avut absenţi. Rebenciuc Neculai - absent Dar domnul Steriu a fost prezent, a votat... Uitaţi-l aici! Iertaţi-mă! Steriu Valeriu-Andrei - prezent Îl trecusem absent. Stoica Mihaela - absentă Dragomir Gheorghe, da? Prezent. Spînu Teodor-Marius - absent Am zis până la Steriu. Stoica Mihaela - absentă Şi cu aceasta am terminat, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Am rugămintea la membrii Birourilor permanente să treacă la numărarea voturilor şi facem şedinţa de birou pentru ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor, care va avea loc în următoarele 20 de minute. Am rugămintea la colegii din Camera Deputaţilor să rămâneţi pentru 20 de minute, ca să terminăm şi cu votul final. Vă mulţumesc. |
||||
|
După pauză |
|||||
|
|
Dau cuvântul domnului Mircovici pentru a citi procesele-verbale de numărare a voturilor. Vă rog, domnule Mircovici. |
||||
|
|
Referitor la preşedintele Consiliului de administraţie. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. În temeiul prevederilor art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu bile de către deputaţi şi senatori asupra propunerii de numire dintre membrii titulari a domnului Săftoiu Claudiu, în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, şi au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 427; numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 254; numărul total de voturi exprimate - 226; numărul de voturi anulate - 0; numărul total de voturi valabil exprimate - 226, din care: voturi pentru - 219; voturi contra - 7. Ca urmare a faptului că din totalul de 427 de senatori şi deputaţi au fost prezenţi 254, din care 219 au votat pentru, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Săftoiu Claudiu în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Felicitări! (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Referitor la CSA. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la revocarea din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32. alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de către deputaţi şi senatori asupra propunerii de revocare din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a domnului Constantin Buzoianu şi au constatat următoarele: numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 427; numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 254; numărul total de voturi exprimate - 225; numărul de voturi anulate - 0; numărul total de voturi valabil exprimate - 225, din care: voturi pentru - 222; voturi contra - 3. Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, revocarea din funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Ca urmare a faptului că, din totalul de 427 de parlamentari, au fost prezenţi 254, din care au votat pentru revocare 222, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune pentru revocarea din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a domnului Constantin Buzoianu. Semnează: membrii Biroului permanent. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Ţin să remarc şi faptul că colegii noştri de la PDL ne-au urmărit atent şi au făcut chiar numărarea şi n-au constatat niciun fel de alte probleme. Vă rog, domnul Toader. Da, vă rog, domnul Nicolăescu. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Hotărârea Parlamentului trebuie să mai cuprindă şi... |
||||
|
|
Am trecut în ea şi faptul că Comisiile pentru buget-finanţe propun interimatul. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: ...să mai cuprindă şi ceea ce au propus cele două comisii reunite. Şi anume: ca funcţia de preşedinte interimar să o deţină vicepreşedintele Baltă Tudor pe perioada până când se va numi un nou preşedinte. Aşa trebuie să apară hotărârea finală, aşa este raportul şi aşa trebuie să apară şi în ceea ce s-a citit de la această tribună. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Aşa s-a întocmit hotărârea, cu interimatul. Vă mulţumesc. Domnul Toader. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aţi văzut rezultatul. Sigur că noi v-am urmărit, să vedem dacă aveţi cvorumul, cum făceaţi şi dumneavoastră. L-aţi avut, într-adevăr, dar vreau să vă spunem că nu mai aveţi ce să revocaţi din ceea ce am propus noi la conducere. Avocatul Poporului l-aţi revocat, aţi revocat şi preşedintele CSA-ului, alte funcţii n-am pus noi, doar pe domnul Sârbu, de la pensii private. Ar fi bine dacă l-aţi schimba şi pe dânsul. |
||||
|
|
Da, vă mulţumesc domnule Toader. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,55. |
||||
![]() |



