Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2013

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,22.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cătălin-Daniel Fenechiu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Eduard Raul Hellvig, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul de 412 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 281, sunt absenţi 131, participă la alte acţiuni parlamentare 51.

Cvorumul legal pentru votul final este de 207 deputaţi.

La punctul 1 al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen în zilele de luni 18 şi marţi 19 martie 2013; programul de lucru pentru perioada 18 - 23 martie 2013; lista rapoartelor depuse în perioada 11 - 18 martie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; şi, nu în ultimul rând, sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

La punctul 2 al ordinii de zi avem dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 93 de deputaţi.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţie de marcare a tragicelor evenimente de acum 9 ani, pogromul sârbilor din Kosovo şi Metohia.  

Înainte de a intra în punctul 2 al ordinii de zi, o să dau cuvântul domnului deputat Gvozdenovici, din partea minorităţii sârbe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Astăzi, în întreaga lume, diaspora sârbă comemorează 9 ani de la pogromul sârbilor din Kosovo şi Metohia. Acum 9 ani, după ce comunitatea internaţională s-a instalat democratic în Kosovo şi Metohia, au fost arse 39 de biserici şi mănăstiri sârbeşti, dintre care câteva fac parte din patrimoniul UNESCO. Numai atunci, în acea zi, şi subliniez, numai atunci, au fost omorâţi 19 sârbi, iar 4.000 au fost nevoiţi să se refugieze.

Comemorând şi în România aceste tragice evenimente, ca reprezentant al minorităţii naţionale sârbe, mulţumesc României pentru atitudinea principială şi corectă de a nu recunoaşte un stat fantomă şi de a nu deschide cutia Pandorei.

Mulţumindu-vă pentru atenţie, doresc să vă mulţumesc şi în numele minorităţii naţionale sârbe pentru această înţelegere. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Gvozdenovici.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea şi dezbaterea moţiunii simple cu titlul Politica antieuropeană sau «cum poate trăi USL fără Schengen», iniţiate de 93 de deputaţi.  

La punctul 2 al ordinii de zi avem dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 93 de deputaţi.

În legătură cu timpul alocat pentru dezbaterea acestei moţiuni simple, vă prezint următoarele propuneri ale Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

Moţiunea simplă va fi citită de unul din semnatari.

Guvernul are la dispoziţie 50 de minute, pe care le utilizează la începutul şi încheierea dezbaterilor.

Pentru dezbateri, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat grupurilor parlamentare este de 70 de minute şi se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PSD - 27 minute; Grupul parlamentar al PNL - 17 minute; Grupul parlamentar al PDL - 9 minute; Grupul parlamentar al PP-DD - 8 minute; Grupul parlamentar al UDMR - 3 minute; Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale - 3 minute; Grupul parlamentar al PC - 3 minute.

Dacă aveţi obiecţii?

Nefiind obiecţii, supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Uşor, uşor, nu vă apucaţi de protestat.

Vă rog, liderii de grup să verifice votul.

Deci, votaţi încă o dată pentru verificarea votului de către liderii de grup.

Vă rog să votaţi.

Liderii de grup au verificat voturile? Putem să trecem la vot?

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 145 voturi pentru, 2 împotrivă şi 5 abţineri, ordinea de zi şi timpii pentru dezbatere au fost aprobaţi.

Conform prevederilor regulamentului, întreb dacă este cineva dintre semnatari care îşi retrage semnătura de pe moţiunea simplă? Nu este nimeni.

Reamintesc faptul că la moţiunea simplă nu pot fi propuse amendamente, ca să se ştie, pentru cei care sunteţi mai noi în meserie.

O să am rugămintea la liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă numele deputaţilor înscrişi la dezbatere.

Sunt înscrişi un număr de 10 deputaţi.

Dau cuvântul domnului deputat Cornel Comşa, care citeşte moţiunea simplă.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cornel-George Comşa:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnilor miniştri,

Voi da citire moţiunii simple iniţiate de Grupul parlamentar al PP-DD, cu sprijinul Partidului Democrat Liberal, pe tema "Politica antieuropeană sau «cum poate trăi USL fără Schengen»".

"Cel care a trasat prima graniţă a fost cel mai mare duşman al omenirii". Începem cu aceste cuvinte celebre, pentru a le confrunta cu afirmaţiile recente ale unui înalt demnitar român - ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, întărite de liderii USL, primul-ministru Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu.

Ignorând elementare reguli de comportament public si diplomatic, de la înălţimea poziţiei de membru al Guvernului, Titus Corlăţean a exprimat câteva idei radical antieuropene, pe un post naţional de televiziune, la oră de maximă audienţă. Pentru conformitate, cităm afirmaţiile iniţiale, care ulterior au fost rostogolite şi nuanţate de toţi protectorii mediatici ai USL, pentru a atenua efectul şocant al cuvintelor exprimate în seara zilei de 1 martie 2013 de ministrul de externe român.

Cităm: "Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă ... faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un tratat european, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi este bine de reţinut (...)", am încheiat citatul.

Aşadar, în această primă parte, sesizăm uşurinţa şi superficialitatea cu care un ministru al Guvernului României îşi asumă, la persoana întâi singular, o poziţie de frondă faţă de Uniunea Europeană, faţă de statele membre Schengen, punând sub semnul întrebării legitimitatea criteriilor în baza cărora se ia decizia unanimă de invitare a unui stat ne-membru în familia Schengen.

Domnul ministru Corlăţean angajează în mod inacceptabil statul român, milioane de cetăţeni, vorbind pentru şi în numele acestora. "Nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces!" Eu - Corlăţean, eu - statul român. Eu - fiecare român de rând.

Mai mult, domnul ministru somează în subsidiar statele membre Schengen să nu cumva să nu ia o decizie corectă, legitimă, pozitivă în cazul României la apropiatul Consiliu JAI, în absenţa acesteia, decizia Domniei Sale, în numele statului român, este să se întoarcă cu spatele la Europa, să mai pună eventual o graniţă suplimentară pentru România. Şi nu se opreşte aici.

Cităm în continuare: "Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare fără Schengen. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat, sau cei care se opun, să invite România, să o facă!"

Aşadar, nu numai că somăm ţările membre Schengen să ne accepte în unanimitate, dar anunţăm şi încetarea eforturilor diplomatice de integrare, resemnându-ne într-o poziţie de mimoză est-europeană, care după atâtea refuzuri se opreşte să mai încerce şi lasă bătrânul continent să facă următorul pas, în cazul şi la data la care va mai fi interesat să o facă.

Deci în loc să spunem în continuare: dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem, noi spunem: dacă nu ne vreţi, treaba voastră, noi nu vă mai vrem nici atât!

Sunt atâtea gafe adunate în zece rânduri, atâtea impoliteţuri diplomatice, atâta lipsă de tact şi consistenţă, încât domnul ministru Corlăţean pare că ar fi dorit să bată un record în a fi nepoliticos, neprotocolar şi deloc profesionist în abordarea unor relaţii interstatale sensibile.

Câştigarea calităţii de stat membru Schengen este un pas important pentru ţara noastră, care ar veni să completeze procesul de integrare europeană, aducând nu doar prestigiu şi un statut îmbunătăţit unui stat membru al Uniunii Europene, ce ne aflăm, dar şi multiple avantaje în mod direct românului de rând, oamenilor de afaceri, tuturor cetăţenilor, pentru care mobilitatea este vitală în exercitarea profesiilor lor.

Înainte de a arăta de ce vina asupra eşecului aderării României la spaţiul Schengen aparţine Uniunii Social Liberale şi nu românilor sau partenerilor noştri europeni, vom încerca să conturăm în câteva fraze eforturile făcute din banii acestei ţări, în ultimii ani, în plină criză economică, pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice şi a standardelor europene pentru securizarea frontierelor.

Investiţiile au fost uriaşe, însumând peste un miliard de euro. Astăzi, din cauza USL, acest efort pare inutil.

Din suma totală de 1.047.000.000 de euro, alocată prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, 524,5 milioane de euro au fost alocate de la bugetul de stat - împrumut guvernamental garantat de stat pentru derularea contractului cu EADS, 132 de milioane de euro reprezintă resurse de la bugetul de stat şi din cofinanţări, 123 de milioane de euro din fonduri PHARE, 158 de milioane de euro din Facilitatea Schengen, 60 de milioane de euro din Fondul Frontierelor Externe, iar 50 de milioane de euro alte surse - Facilitatea de tranziţie, dobânzi, programe de asistenţă tehnică.

Ministerul de Interne a investit peste 800 de milioane de euro pentru crearea de servicii comune ale poliţiei între ţări. De asemenea, s-au alocat fonduri şi pentru sistemul informatic care asigură asistenţă operativă şi schimb direct de informaţii între forţele de poliţie, precum şi supravegherea şi urmărirea transfrontalieră a infractorilor. Astfel, sistemul este folosit ca mijloc de luptă împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de fiinţe umane şi a imigraţiei ilegale.

Diferenţa de peste 200 de milioane de euro a fost utilizată de Ministerul Transporturilor, de Ministerul de Finanţe şi Ministerul Afacerilor Externe pentru a îndeplini condiţiile Schengen. Astfel, s-au investit bani în modernizarea punctelor de control rutier, feroviar, dar şi naval. Dăm doar câteva exemple de investiţii: noul terminal de pe aeroportul Otopeni pentru separarea fluxurilor Schengen/non Schengen; sau implementarea cerinţelor Schengen pentru controlul în punctele de trecere a frontierei terestre, spre exemplu staţia CFR Galaţi Largă, pe aeroportul Timişoara, dar şi în staţia CFR Stamora-Moraviţa.

Mai departe, Ministerul Finanţelor a investit pentru modernizarea punctelor de control ale Autorităţii Naţionale a Vămilor, peste 300 de echipamente, aparate, sisteme şi instalaţii de control care au fost achiziţionate.

Denumit Sistemul Integrat Vamal de Securizare a Frontierei, acesta asigură atât supravegherea frontierei externe, dar şi a ariei birourilor vamale şi a punctelor de mic trafic. Totodată, sistemul de ultimă generaţie monitorizează traficul de călători şi marfă şi îl fluidizează prin separarea pe culoare distincte de acces.

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Eforturile financiare făcute din banii celor care ne-au trimis în Parlament au produs anumite efecte pozitive în urmă cu un an şi jumătate. Astfel, după Consiliul JAI, din 22 septembrie 2011, pe perioada preşedinţiei poloneze, Franţa şi Germania au condiţionat un vot pozitiv pe marginea introducerii aderării etapizate: În octombrie 2011 - pentru frontierele aeriene şi maritime; în iulie 2012 - pentru reluarea discuţiilor pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre. Finlanda şi Olanda au refuzat, la acea dată, aprobarea acestei decizii.

Un pas extrem de important a fost făcut la întrunirea Consiliului European din 23 octombrie 2011, unde preşedintele reuniunii, Herman Van Rompuy, a cerut includerea unei declaraţii de compromis prin care se permitea aderarea României şi Bulgariei în cursul anului 2012, tot în două etape.

La Consiliul JAI, din 13-14 decembrie 2011, pe baza angajamentelor asumate la Consiliul European, preşedinţia poloneză a afirmat cu fermitate că cele două state au finalizat cu succes procesul de evaluare Schengen, fapt unanim recunoscut de toate statele membre.

Tot în decembrie 2011, Olanda aprecia şi solicita un raport intermediar pozitiv în cadrul MCV şi propunea cât mai repede adoptarea deciziei de aderare a României în Schengen, din nou, în februarie 2012, Germania aprecia reformele făcute în domeniul sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei şi propunea aderarea României în două etape.

Chiar şi Finlanda şi-a reevaluat poziţia, constatând progresele şi buna-credinţă de la Bucureşti.

La 19 octombrie 2011, Jyrki Katainen, premierul Finlandei, declara - "Noi susţinem poziţia Comisiei Europene, România îndeplineşte toate criteriile pentru a deveni membră Schengen şi aşteptăm următorul Raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare".

Guvernul USL, instalat la începutul lunii mai 2012, avea o misiune mult simplificată faţă de guvernele anterioare: să continue eforturile diplomatice şi de lobby la nivelul decidenţilor esenţiali europeni, să continue reformele din sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

În ciuda acestei stări de fapt, chiar dacă aderarea la spaţiul Schengen depindea în bună măsură de progresele din justiţie, Guvernul USL nu a reuşit să gestioneze o procedură transparentă şi eficientă, la capătul căreia să se poată propune Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedintelui României două personalităţi remarcabile prin activitatea profesională şi performanţă pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA.

Ne aducem aminte cu toţii ce personaje jenante au primit avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii pentru cele mai importante funcţii din sistemul judiciar.

Desconsiderarea statului de drept, a principiilor transparenţei şi respectului pentru justiţie s-a putut constata şi prin lungul şir al miniştrilor desemnaţi de Guvernul Ponta 1, declaraţi unul câte unul incompatibili.

E greu de crezut cum cineva poate acuza Consiliul JAI pentru decizia de joia trecută, atâta vreme cât astăzi, în Guvernul României, deţin portofolii miniştri care au importante probleme cu legea.

Zidul imunităţii parlamentare construit de monstruoasa majoritate de 70% sau fortificarea regimului incompatibilităţilor reprezintă, de asemenea, motive de îngrijorare nu numai pentru europeni, ci şi pentru întreaga societate românească.

În numeroase ocazii, prin votul dat în Parlamentul României, USL nu a reuşit să convingă pe nimeni că legea se aplică în mod egal pentru toţi cetăţenii români.

În iulie 2012, Comisia Europeană a mai dat o şansă Guvernului; pe data de 16 iulie Comisia a emis zece recomandări specifice menite să contribuie la soluţionarea controverselor privind statul de drept ?i independenţa judiciară.

Guvernul Ponta a confirmat Comisiei că se va pune în aplicare această listă de recomandări, iar aceasta a monitorizat îndeaproape progresele înregistrate cu privire la punctele mai sus-numite, în funcţie de obiectivele de referinţă stabilite în cadrul deciziei privind MCV.

Din păcate, Guvernul Ponta a ignorat sau a tratat cu superficialitate aceste recomandări, iar ultimul raport elaborat în cadrul MCV, este şi cel care a determinat opoziţia statelor membre Schengen pentru aderarea României.

Stimaţi colegi,

La doar cinci zile de la publicarea raportului, opoziţia a cerut preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor aprobarea unei şedinţe a plenului Parlamentului României, în care să dezbatem problemele sesizate în Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare pentru a încerca să remediem criticile Comisiei şi pentru a nu compromite drumul către Schengen.

Răspunsul negativ îl anticipam, însă speram ca USL să se fi trezit şi în al doisprezecelea ceas măcar! O majoritate de 70% nu îţi aduce automat şi o dreptate de 70%. Măcar pe temele de interes naţional şi european, ar trebui cu toţii să funcţionăm unitar şi responsabil, în serviciul ţării noastre, stimaţi colegi.

Aderarea României la spaţiul Schengen este un obiectiv fundamental, de interes naţional, un pas care ar desăvârşi integrarea ţării noastre în spaţiul euroatlantic, în spaţiul civilizaţiei democratice.

Aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă mai mult decât dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor români în spaţiul Uniunii Europene. Schengen înseamnă nenumărate oportunităţi economice, pe care România nu-şi poate permite să le irosească! Riscul pierderii acestor oportunităţi majore de dezvoltare pentru economia românească va avea implicaţii importante asupra nivelului de trai al românilor.

Amânarea aderării noastre nu trebuie privită însă decât ca o bătălie pierdută, care nu trebuie să determine schimbarea priorităţilor naţionale sau guvernamentale ale României.

În ultimii 23 de ani, priorităţi precum integrarea în NATO sau Uniunea Europeană, chiar dacă au fost sinuoase şi pline de obstacole, au stimulat în ansamblu clasa politică românească, care a reuşit să se mobilizeze în jurul obiectivelor de interes naţional şi să acţioneze consensual în interesul românilor.

Niciodată, însă, în ultimii 23 de ani, cei aflaţi la guvernare nu au abandonat priorităţile naţionale şi nu au sfidat interesul naţional al românilor, ghidându-se după principiul bizar potrivit căruia "putem trăi şi fără Schengen".

În această linie a USL, suntem îngrijoraţi de posibilitatea ca nu peste mult timp, Guvernul condus de Victor Ponta să ne spună că "putem trăi şi fără Uniunea Europeană" sau chiar că "putem trăi şi fără instituţiile statului de drept sau fără democraţie"!

Credem cu tărie că amânarea aderării României la spaţiul Schengen este un test fără precedent pentru partidele care guvernează astăzi ţara.

PSD şi PNL sunt datoare să abordeze integrarea în Schengen în continuare ca o prioritate a guvernării, însă sunt nevoite şi să renunţe la linia discursurilor izolaţioniste şi antieuropene pe care au revitalizat-o în ultimul timp, în anumite poziţii.

Vă putem garanta că opoziţia - PP-DD şi PDL - din Parlamentul României va susţine orice demers care ar sprijini depăşirea obstacolelor în calea aderării la Schengen.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnilor miniştri,

Europa a fost, din vremea grecilor şi a romanilor, trecând prin Evul Mediu către contemporaneitate, victima propriilor sale calităţi, a ambiţiilor teritoriale, a doctrinelor invazive si agresive, a fost până în 1945 un continent care a dat lumii lumină şi progres, însă a suferit sub greutatea propriilor sale ambiţii.

După două războaie mondiale, cu zeci de milioane de victime, ajutată de America, Europa a decis să îşi croiască un nou drum, în care graniţa, "limes"-ul roman să nu mai conteze în aşa măsură încât să genereze ambiţii teritoriale lăsate cu vărsare de sânge şi răni adânci.

Construcţia europeană, teoretizată în varii forme, de la Carol cel Mare încoace, a prins logică şi contur instituţional după cel de Al Doilea Război Mondial, iar faptul că la 1 ianuarie 2007 România a devenit membru al Uniunii Europene, nu trebuie decât să ne bucure şi să ne motiveze că avem şansa să ne armonizăm cu cele mai solide democraţii ale lumii, într-un spaţiu de dezvoltare unic pe planetă.

Aderarea la Schengen nu numai că nu trebuie abandonată, ci, dimpotrivă, eforturile diplomatice, politice şi de lobby trebuie intensificate pentru ca invitarea ţării noastre să se producă într-un timp cât mai scurt.

În lumina recentelor declaraţii al ministrului Corlăţean, este evident că Domnia Sa nu are capacitatea şi nici măcar disponibilitatea de a întreprinde aceste eforturi, de a concerta contribuţiile diplomaţilor români cu cele ale politicienilor români şi lobbyiştilor europeni, prin urmare misiunea sa ca ministru de externe al României ar trebui să se încheie.

Dacă primul-ministru Victor Ponta, preşedintele Senatului Crin Antonescu şi conducerea USL, în ansamblu, nu consideră oportun să retragă sprijinul politic învestit în Titus Corlăţean, atunci vom interpreta aceasta solidaritate ca fiind o certificare a faptului că poziţia de respingere a Schengen este una asumată de Guvern şi direcţia pe care se înscrie România într-un viitor apropiat este una îngrijorătoare.

Explicaţiile pentru o atare solidaritate absurdă, în cazul în care aceasta persistă, nu pot fi decât de natură să ne preocupe. Calitatea de membru Schengen survine la momentul la care statul candidat dovedeşte, nu doar din punct de vedere tehnic (cum s-a tot repetat), pe hârtie, că ar fi pregătit să adere, dar şi prin aplicarea în teren şi în instituţii a tuturor celor asumate deja ca membru al Uniunii Europene.

Dacă Guvernul Ponta admite că nu poate securiza frontierele cu Ucraina, Moldova şi spaţiul maritim aparţinător ţării noastre, atunci înţelegem de ce întoarcerea cu spatele la Europa se manifestă în acest fel; dacă Guvernul Ponta doreşte să menţină prin apatie punctele de frontieră care încetinesc transportul de persoane, mărfuri şi servicii de la Cenad la Nădlac sau de la Turnu la Borş, înseamnă că se resemnează cu ideea că în aceasta ţară dimensiunea orientală şi cea balcanică sunt prevalente, iar conducătorii noştri temporari nu doresc să îmbrăţişeze pe deplin valorile, principiile şi regulile occidentale care aduc stabilitate, bunăstare şi civilizaţie în Europa.

Dragi colegi,

Considerând gravitatea celor afirmate de ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, şi poziţiile publice ulterioare ale unor membri ai Guvernului şi Parlamentului României, toate în măsură să pună sub semnul întrebării voinţa de a aparţine şi a adera în continuare la valorile europene autentice, cerem primului-ministru şi tuturor parlamentarilor USL - dumneavoastră, majorităţii - să întreprindă de urgenţă următoarele măsuri reparatorii:

1. Elaborarea unui Memorandum sau putem să-l numim Pact naţional pentru susţinerea intrării României în Schengen, concretizat într-un document de poziţie semnat de toţi parlamentarii şi liderii partidelor politice din România, care să consfinţească şi să întărească opţiunea noastră europeană.

2. Asumarea răspunderii de către ministrul afacerilor interne, ministrul justiţiei şi ministrul afacerilor externe asupra unei foi de parcurs, cu date şi obiective certe, la capătul căreia să avem un rezultat concret - aderarea României la spaţiul Schengen.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Suntem deschişi la dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Comşa.

Are cuvântul domnul ministru al afacerilor externe, Titus Corlăţean, pentru răspunsuri din partea Guvernului.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean (ministrul afacerilor externe):

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Potrivit regulilor procedurale, sunt astăzi prezent în faţa dumneavoastră la Camera Deputaţilor împreună cu domnul chestor-şef Marian Tutilescu, şeful Departamentului Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Afacerilor Interne, şi secretarul de stat Radu Podgorean, din Ministerul Afacerilor Externe pentru dezbaterea moţiunii înscrise pe ordinea de zi, solicitată de reprezentanţii opoziţiei o opoziţie reunită, aş spune, nu întâmplător, sub forma unei alianţe PDL - PP-DD.

Este o moţiune care, pe fond, abordează o temă importantă pentru România, pentru cetăţenii României, pentru mediul de afaceri din România (companii româneşti şi companii străine), dar o face, bineînţeles, dintr-o perspectivă a opoziţiei şi aici, fără să intru în foarte multe amănunte, vă spun că nu mă voi opri asupra unor chestiuni de formă, şi ele importante, nu mă voi opri asupra greşelilor gramaticale din textul moţiunii respective, nu mă voi opri asupra punctuaţiei, dezacordurilor gramaticale, nu mă voi opri nici măcar asupra neştiinţei legate de denumirea oficială a unor state, unele vecine, prietene, surori, aşa cum este cazul Republicii Moldova, şi nu Moldovei.

Mă voi opri, însă, pe scurt asupra unor chestiuni de fond; mă voi opri, de asemenea, asupra unor chestiuni legate de strategia de urmat; mă voi opri, de asemenea, asupra a două propuneri formulate în textul moţiunii simple şi, nu în ultimul rând, la final mă voi referi la o eroare strategică, fundamentală şi impardonabilă comisă de reprezentanţii opoziţiei PDL - PP-DD, o chestiune care contravine poziţiei oficiale a statului român în toţi aceşti ani.

Chestiunile de fond: aderarea la spaţiul Schengen a reprezentat şi reprezintă o expresie a aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor români, dar şi o obligaţie asumată de ţara noastră prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană; susţinerea politico-diplomatică activă a obiectului aderării României la spaţiul Schengen, pe baza îndeplinirii standardelor din acquis-ul în domeniu reprezintă o direcţie clară de acţiune a Guvernului român, asumată prin Programul de guvernare, toate ministerele implicate în efortul de atingere a acestui obiectiv conlucrând activ pentru îndeplinirea sarcinilor lor specifice.

Eforturile şi rezultatele României se bucură de recunoaşterea unei largi majorităţi a statelor membre, iar acest lucru a fost reconfirmat recent în cadrul Consiliului JAI din 7 martie 2013.

Remarc, cel puţin pentru cunoscători, remarc numărul mare de intervenţii în Consiliu din partea statelor membre, care au transmis sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen, ceea ce indică interesul majoritar la nivelul Uniunii Europene pentru soluţionarea situaţiei.

Aceste semnale politice de susţinere vocală a României sunt dovada cea mai clară că ţara noastră are parteneriate solide în cadrul Uniunii Europene.

Cu acest prilej, România, sprijinită şi de Preşedinţia irlandeză a Uniunii Europene, a obţinut un calendar de reluare a discuţiilor pe această temă, pentru adoptarea unei decizii de aderare etapizată până la sfârşitul anului 2013.

Acest acord conferă României un orizont de timp în care toate eforturile naţionale trebuie să se concentreze pe transmiterea unui mesaj unitar - subliniez, unitar - către partenerii europeni privind concentrarea întregii scene politice româneşti în jurul obiectivului de continuare a procesului de integrare europeană, prin aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

De aceea, confirm faptul că suntem deschişi - şi sunt deschis - pentru un parteneriat transpartinic solid şi onest, care să asigure şansele unei decizii pozitive înainte de sfârşitul acestui an.

Doresc să vă spun, pe această cale, că rezultatul obţinut la Consiliul JAI din 7 martie este urmarea unor eforturi politico-diplomatice intense şi riguros coordonate ale Guvernului României pe lângă instituţiile europene şi toate statele membre.

Modul nostru de a acţiona a fost în deplină concordanţă cu prevederile Programului USL de guvernare, aprobat de Parlament.

În Programul de guvernare se prevede "susţinerea diplomatică activă a obiectivului aderării României la Spaţiul Schengen pe baza îndeplinirii standardelor acquis-ului Schengen, recunoscută deja de Consiliul JAI şi de Parlamentul European, fără condiţionalităţi politice de orice fel.

Demersul părţii române va pleca de la compromisul propus de preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene şi, ulterior, de preşedintele Consiliului European, în martie 2012, respectiv aderarea cu frontierele maritime şi aeriene într-o primă etapă şi ridicarea ulterioară a controalelor la frontierele terestre.

România va intensifica dialogul cu statele membre atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel parlamentar.

De asemenea, vor fi promovate, în continuare, măsurile de consolidare a capacităţii de protecţie a frontierelor externe, inclusiv prin utilizarea misiunilor Frontex".

În cadrul acestor demersuri, Guvernul a arătat, cu fermitate - subliniez, cu fermitate -, că România a îndeplinit toate obligaţiile asumate şi, în mod firesc, pornind de la premisa unei cooperări loiale între toate statele membre, are aceleaşi aşteptări şi de la partenerii europeni.

Am accentuat lipsa de echitate faţă de România şi, adaug eu, şi Bulgaria, şi am atras atenţia asupra faptului că situaţia actuală reflectă o abordare distorsionată din partea unor state membre, generând la Bucureşti frustrare şi sentimentul că obiectivul aderării noastre la Schengen este o ţintă mişcătoare, aducând atingere aşteptărilor legitime pe care le avem ca stat angajat în continuarea procesului de integrare europeană.

Trebuie să spunem foarte clar şi aici, acasă, şi partenerilor noştri din Uniunea Europeană, că numai o lectură rău intenţionată a acestor afirmaţii poate face posibilă interpretarea unor cerinţe fireşti de tratare nediscriminatorie a României ca o dezicere faţă de angajamentele noastre de a menţine obiectivul Schengen ca prioritate a Guvernului sau, şi mai absurd, ca o afirmare a unor atitudini antieuropene.

Toţi membrii Guvernului României şi, evident, şi eu, personal, ca membru al acestuia, suntem ferm ataşaţi proiectului european. Credem în vocaţia europeană a României şi în valorile care dau identitate Uniunii Europene - drepturile omului, democraţie şi statul de drept.

Pentru noi, integrarea în spaţiul Schengen nu este un scop în sine, ci este tocmai expresia voinţei noastre de a fi parte a unei Europe mai unite, mai solidare, mai puternice, care să ofere cetăţenilor ei acces egal la libertăţile fundamentale, care stau la baza edificiului european.

În pofida a ceea ce se afirmă în cuprinsul moţiunii, această abordare şi promovare fermă şi clară a aşteptărilor României privind decizia de accesare a ţării noastre în spaţiul Schengen a avut un efect pozitiv, concretizat prin introducerea pe agenda Consiliului JAI, înainte de finalul lui 2013, a dezbaterii pentru adoptarea unei decizii de aderare etapizată a României şi Bulgariei în familia Schengen.

Folosesc acest prilej pentru a face apel către toţi politicienii români de a transmite un mesaj unitar, prin care să se solicite ca dezbaterea să recapete sensul şi coordonatele unei discuţii oneste, deschise şi corecte, evitând invocarea unor teme conexe, care nu au legătură cu procesul de aderare la spaţiul Schengen.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu voi insista asupra contextului european complicat. Voi spune doar două fraze pe această temă. Ştim foarte bine că această perioadă, care este marcată de turbulenţe economice, politice şi sociale excepţionale în regiune, pe un fundal de criză prelungită, la care adăugăm efectele căderii regimurilor autoritare din nordul Africii şi instabilitatea pe care acestea au generat-o, incapacitatea dovedită a unor state membre de a gestiona fluxuri însemnate de emigranţi ilegali şi fragilitatea sistemelor lor de azil, au facilitat instalarea la nivelul Uniunii Europene a unui climat de neîncredere între statele membre, din păcate, amplu politizat şi speculat, cu o serie de consecinţe nefaste. Şi vorbim de o realitate obiectivă.

Suprapunerea calendarului de aderare a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu intensificarea unor percepţii negative critice faţă de oportunitatea unei noi extinderi reprezintă, fără îndoială, una din sursele primare de blocaj în dosarul aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.

Aş fi dorit să evităm, în România, cel puţin, o politizare excesivă, cu conotaţii negative, a unui subiect care este foarte bine reglementat de tratate şi acquis-ul Schengen.

Este bine cunoscut faptul că aderarea la spaţiul Schengen se face după reguli foarte clare. Aceste reguli foarte clare, criteriile de aderare, au fost îndeplinite integral de România în urmă cu 3 ani de zile. subliniez, în urmă cu 3 ani de zile.

Eforturile noastre în aceşti ani şi în ultimul an au fost îndreptate ca o acţiune de continuitate pentru asigurarea securizării frontierelor la nivelul acestor criterii pe care le-am evocat. Mai mult decât atât, am participat la misiuni Frontex, fără ca România să fi fost încă membru al spaţiului Schengen.

De aceea, mă bucur să spun că lucrăm deja de câţiva ani în logica unui stat membru Schengen şi participăm la toate activităţile ce au ca scop asigurarea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

Autorii moţiunii, din această perspectivă, încearcă în mod evident să câştige capital politic, prin deschiderea inoportună a unei dezbateri politice care încearcă să arunce inutil responsabilitatea privind întârzierea procesului de aderare la spaţiul Schengen în sarcina actualului Guvern şi, în mod direct, asupra Ministerului Afacerilor Externe şi, eventual, şi Ministerului Afacerilor Interne.

În fine, acest demers este un demers firesc, este un demers democratic. Opoziţia are dreptul şi aş spune are chiar obligaţia să fie activă şi să critice Guvernul. Contează foarte mult care sunt argumentele folosite şi contează foarte mult modalitatea de a face acest lucru.

Este incorect, atât Guvernul, în ansamblul său, cât şi ministerul nostru să fie criticate fără argumente de fond. Pot accepta, pot înţelege că în politica românească sunt folosite şi cuvinte care sunt injurioase şi ofensatoare la capitol personal. Pot înţelege acest lucru, chiar dacă nu-l accept.

Aşteptam însă o serie de argumente de fond. Şi, în orice caz, aş fi aşteptat o asumare a responsabilităţii, cel puţin a unora dintre semnatarii acestei moţiuni. mă refer la deputaţii PDL care ştiu foarte bine că au ratat... sau guvernarea lor, guvernarea PDL a ratat de o manieră foarte clară acest obiectiv în 2010, în 2011. vă aduc aminte, Programul de guvernare PDL prevedea data martie 2011 pentru aderarea la spaţiul Schengen. Şi tot parcursul lui 2011 începutul lui 2012 au fost obiective ratate, într-o perioadă cu condiţii mult mai favorabile, inclusiv la nivel european pentru România. Şi aş fi aşteptat o asumare a acestei responsabilităţi.

N-am să intru într-o polemică, de altfel inutilă, cu reprezentanţii opoziţiei. Mă voi referi pe scurt la cele două propuneri pe care textul moţiunii simple le avansează.

Ideea unui document de poziţie transpartinic pentru promovarea obiectivului major al României de aderare la spaţiul Schengen reia o iniţiativă lansată de Guvern la începutul acestui an, bazată pe încrederea că este rolul liderilor politici, subliniez, rolul liderilor politici ai partidelor, să iniţieze şi să poarte dialogul necesar concretizării unui astfel de document de poziţie consensual.

Din păcate, demersul amintit a generat o reacţie contrară, vă aduc aminte, şi a demonstrat lipsa voinţei politice necesare unui astfel de demers. Ca urmare, formularea, prin moţiunea introdusă, a propunerii de formalizare a acestui lucru într-un act scris, la scurt timp după reacţia negativă la propunerea lansată de Guvern, este necredibilă, este de natură, în acest moment, să pună la îndoială sprijinul unanim al tuturor partidelor politice din România pentru obiectivul aderării la spaţiul Schengen, lucru pe care nu mai doresc să-l pun în discuţie.

În ceea ce priveşte cea de a doua propunere formulată în moţiune, precizez că foaia de parcurs cu date şi obiective certe privind aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă o componentă intrinsecă a strategiei Guvernului privind aderarea la spaţiul Schengen, fiind asumată şi reflectată prin acţiunile şi demersurile politico-diplomatice ale autorităţilor române cu responsabilităţi în domeniu, pe lângă partenerii din statele membre.

În aceste condiţii, propunerea formulată este lipsită de obiect.

În final, două comentarii.

Primul comentariu legat de strategia atât de mult discutată în ultimele săptămâni, promovată de Guvernul României, şi un comentariu legat de ceea ce am menţionat mai devreme şi consider, în mod fundamentat, a fi o eroare strategică fundamentală şi impardonabilă comisă de cei care au semnat această moţiune simplă.

Primul comentariu. România, după aceşti ani, de la data aderării la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, a avut şi are nevoie să rostească public, foarte clar, în dialogul cu partenerii europeni, să rostească, atunci când interesul său legitim european este fundamentat pe îndeplinirea criteriilor foarte clare, în speţă, de aderare la spaţiul Schengen, să spună foarte clar, public, faptul că doreşte un tratament corect european pentru aspiraţie legitimă, că nu înţelege să accepte duble standarde, că nu înţelege să accepte un tratament discriminatoriu. Este o chestiune de principiu. Şi trebuie să ne obişnuim în această ţară să afirmăm poziţii de principiu, să facem referire la setul de principii şi de valori europene.

Faptul că, din păcate, inclusiv în plan intern, a fost acceptată, contrar poziţiei constante a statului român în toţi aceşti ani, o condiţionare a României, o condiţionare a demersurilor întreprinse de statul român pentru aderarea la spaţiul Schengen, pe cu totul şi cu totul alte motivaţii de natură politică, este o pierdere pentru interesul românesc.

Vreau să vă spun foarte clar că afirmarea poziţiei de principiu a României, de o manieră foarte fermă, a generat o rupere de ritm absolut necesară.

Vă pot spune astăzi, acum, de la tribuna Parlamentului, că, aşa cum stăteau lucrurile cu timp bun înainte de Reuniunea JAI, exista o posibilitate importantă ca acest punct nici măcar să nu figureze pe ordinea de zi sau, în cel mai bun caz, să aibă loc doar o dezbatere.

Faptul că am putut să generăm, printr-o poziţie fermă, bazată pe principii şi valori europene, am putut să generăm o reacţie de sprijin majoritară şi vocală în interiorul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, faptul că am reuşit să spunem lucrurilor pe nume cu demnitate, avem nevoie să exprimăm cu demnitate poziţiile României, acest lucru ne-a permis nu doar să avem o dezbatere la Consiliul JAI pe o temă importantă pentru România şi Bulgaria, dar a permis înscrierea unui calendar clar, cu nişte termene până la finalul acestui an, care să ne dea cu adevărat şanse reale de a adera la spaţiul Schengen.

Altfel, vă spun că şi anul acesta vor fi alegeri într-o serie de state europene importante, şi anul viitor vor fi alegeri europarlamentare în toate statele membre, vor fi alegeri municipale locale şi în Franţa şi această chestiune a migraţiei ilegale, a chestiunii romilor, a multor altor chestiuni, vor fi folosite electoral în plan intern şi nu vom putea avansa.

A fost nevoie de această rupere de ritm şi de exprimare, cu demnitate, a poziţiei româneşti.

Cel de al doilea comentariu.

Pentru cei care au citit, inclusiv din cadrul opoziţiei, textul moţiunii, totuşi, cei care au citit, puteţi să constataţi un lucru absolut impardonabil.

La pagina 5 şi, respectiv, la pagina 8 sunt trecute explicit, expressis verbis, condiţionarea aderării României la spaţiul Schengen pe obiectivele MCV, de obiectivele legate de justiţie, de numirea procurorului general şi procurorului-şef DNA.

Statul român a avut o poziţie consecventă până în acest an, până când unii reprezentanţi politici au acceptat, ei înşişi, aici, în România, să condiţioneze aderarea României la spaţiul Schengen de alte criterii, importante. MCV-ul este important, reforma în justiţie este importantă, dar nu putem accepta condiţionarea. Acest lucru îl fac, politic, astăzi, reprezentanţii Alianţei PDL-PP-DD. Iar formula menţionată acolo este extrem de semnificativă, ca să înţelegem despre ce vorbim. Condiţionarea României de aderare la spaţiul Schengen de numiri convenabile grupului de interese - PDL, în primul rând, la nivelul judiciarului românesc. Despre asta vorbim. Şi este scris foarte clar în pagina 5 a textului moţiunii simple.

De asemenea, în pagina 8 se face referire la planul de măsuri şi faptul că Ministerul Justiţiei trebuie să se implice în această chestiune. O spun foarte clar: politic, este o eroare fundamentală, strategică. O respingem de la nivelul Guvernului.

Criteriile de aderare la spaţiul Schengen, o mai spun încă o dată, sunt foarte clare, obiective, prevăzute în acquis şi în tratatele europene. Celelalte chestiuni nu sunt legate şi nu acceptăm interconectarea lor. Le tratăm cu seriozitate, dar nu au de-a face cu obiectivul legitim al aderării la spaţiul Schengen pentru România.

În încheiere, doamnelor şi domnilor deputaţi, vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe şi, bineînţeles, celelalte instituţii româneşti, au făcut tot ceea ce era necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

Rămâne ca statele membre, după ce se vor fi clarificat în plan intern, într-unul sau două cazuri, să adopte decizia corectă, legitimă, care coresponde aspiraţiilor legitime ale României şi, respectiv, Bulgariei şi îndeplinirii obiective a criteriilor de aderare.

În consecinţă, vă invit să votaţi împotriva acestei moţiuni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumim, domnule ministru.

În continuare, voi da cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

Din partea PSD are cuvântul domnul Sava Andrei-Valentin.

Vă rog, domnule Sava.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Distinşi membri ai Guvernului,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Mă adresez dumneavoastră astăzi, în calitate de reprezentant al Partidului Social Democrat şi de reprezentant ales al unor cetăţeni europeni care şi-au câştigat dreptul şi-şi doresc posibilitatea de a circula liber în Uniunea Europeană.

Aderarea la spaţiul Schengen, obiectiv al cetăţenilor pe care-i reprezint şi al meu, face astăzi obiectul unei moţiuni simple. Mai exact, felul în care Guvernul pe care-l susţin a ales să urmărească acest scop este criticat într-un mod cât de amatoresc, atât de penibil.

Documentul pe care-l dezbatem astăzi dă complet măsura expertizei iniţiatorilor săi.

Salut, deci, studioul defunctei OTV.

Trebuie să mărturisesc că nu-mi face plăcere să tratez serios ceea ce nici autorii nu au tratat decât în glumă, dar mandatul ce mi-a fost încredinţat mă obligă.

Moţiunea pe care o prezintă astăzi PP-DD este un amestec de referinţe istorice aleatorii, aglomerări de date, false argumente şi teme de discuţie de politică internă, lipsite de relevanţă pentru o decizie de politică externă.

Este, în schimb, relevant, că reprezentanţii PDL susţin această moţiune din umbră. Par a fi stânjeniţi că trebuie să sprijine un monument de impostură. Cei de la PDL au uitat, pesemne, cum strigau împotriva statelor care blocau aderarea la Schengen, gesturi copilăreşti, precum oprirea la graniţă a tirurilor cu lalele olandeze li se părea o afirmare a demnităţii naţionale.

Intrând în analiza acestui pseudodocument, trebuie spus că suntem toţi de acord că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice. Acest lucru scoate în evidenţă caracterul strict politic al aprecierilor la care este supusă astăzi România.

În al doilea rând, condiţionarea aderării la Schengen de mecanismul MCV, utilizat în dezbaterile politice interne din ultimele luni, este un argument prea alambicat chiar şi pentru logica OTV.

Ar trebui să credem că este real şi legitim ca României să i se refuze accesul în Schengen datorită mecanismului de cooperare şi verificare sau că acest mecanism este doar o traducere a dezacordului faţă de alegerile făcute de cetăţenii români în ultimele luni la nivel local, parlamentar, cât şi prin referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu?

Este, în mod evident, un punct de vedere cu care nu putem fi de acord. Sunt sigur, este un punct de vedere cu care nu sunt de acord nici partenerii noştri europeni.

În al treilea rând, şi cel mai important, această moţiune construieşte un fals duşman împotriva căruia să lupte.

Decizia actualului Guvern de a avea o poziţie demnă a fost redefinită de autorii moţiunii în termenii unui antieuropenism agresiv.

Dimpotrivă, USL şi PSD înţeleg ca prin acţiuni şi declaraţii precum acestea să ocupe, în sfârşit, locul pe care România îl merită la masa deciziilor europene.

Poziţia ministrului de externe Titus Corlăţean este, din acest punct de vedere, una foarte limpede. România este şi va rămâne un stat european, un stat democratic dedicat reprezentării dorinţelor şi aspiraţiilor cetăţenilor săi. Este un stat în care Guvernul se bucură de o majoritate extinsă, democratic aleasă.

România are opţiuni democratice şi de valori ferme şi nu înţelege să facă rabat de la ele.

Guvernul actual şi partidul din care fac parte sunt şi vor rămâne mereu ancorate în spaţiul european de valori şi norme. Şi tocmai din aceste motive nu putem accepta ca noi sau cetăţenii care ne-au acordat recent votul să fim europeni de mâna a doua.

Avem, în sfârşit, un ministru de externe profesionist, care ştie foarte bine că poziţia capului plecat nu ţine loc de diplomaţie naţională, un ministru care a demonstrat că ştie să apere interesele naţionale.

România s-a angajat, prin mai multe guverne ce l-au precedat pe cel prezent, să adere la Schengen. A solicitat, în acest sens, o listă de condiţii tehnice şi politice ce trebuie îndeplinite.

Conform declaraţiilor statelor membre, am îndeplinit aceste condiţii. Şi, atunci, ce exact rămâne de negociat?

Reformulez această întrebare şi o adresez membrilor opoziţiei.

Dacă actuala poziţionare a ministrului de externe nu vă satisface, care este, în opinia dumneavoastră, răspunsul demn pe care îl poate da România, în situaţia în care i se cere de către o minoritate să joace după reguli, nu doar neclare, ci şi în continuă schimbare?

Este un exerciţiu serios. Aştept tot astăzi un răspuns. Lipsa lui nu va face decât să ne edifice că asistăm la un exerciţiu retoric căruia, în opinia mea, ministrul de externe nu merită să răspundă.

Guvernul USL şi această majoritate nu se tem de responsabilitate şi nu se tem de ţinte dificile. Acest Guvern şi partidul din care fac parte refuză însă să participe la o competiţie în care ţinta este mobilă. Refuzăm să jucăm altfel decât după reguli clare şi drepte. Refuzăm ca reprezentanţi ai celor ce ne-au ales să fim parte a unui proces de evaluare, în care regulile se schimbă mereu. Dovadă este că nu am refuzat niciodată dialogul.

Guvernul actual s-a arătat dispus să răspundă oricăror întrebări, să satisfacă orice cerinţe, însă un răspuns pe măsură de limpede a lipsit mereu.

Aceasta a fost şi poziţia mentorului dumneavoastră, preşedintele Băsescu, exprimată constant în ultimii ani.

Şi, dacă tot am pomenit de preşedintele Băsescu, îi voi întreba, probabil retoric, pe ucenicii săi din alianţa PDL-PP-DD de ce nu au fost capabili să capaciteze marele moment de susţinere din septembrie 2011? Spuneţi chiar dumneavoastră, în textul moţiunii că "eforturile financiare au produs anumite efecte pozitive în urmă cu un an şi jumătate. Astfel, după Consiliul JAI din 22 septembrie 2011, pe perioada preşedinţiei poloneze, Franţa şi Germania au condiţionat un vot pozitiv pe marginea introducerii aderării etapizate: în octombrie 2011 pentru frontierele aeriene şi maritime şi în iulie 2012, pentru reluarea discuţiilor pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre".

Prin urmare, era vorba de o poziţie oficială a Franţei şi a Germaniei şi, cu toate acestea, României i-a fost refuzat, şi atunci, accesul. Care o fi fost motivul? România nu respecta principiile statului de drept? România nu lupta suficient împotriva corupţiei? Sau poate procurorii-şefi de la DNA şi Parchetul General nu-şi făceau treaba?

Toate aceste întrebări retorice au menirea de a vă face să recunoaşteţi ipocrizia şi dublele standarde pe care le folosiţi. Şi tot în cheia standardelor duble văd şi cele două cerinţe pe care le exprimaţi prin acest petic de hârtie pe care-l numiţi moţiune simplă.

Ne cereţi elaborarea unui pact naţional pentru susţinerea intrării României în Schengen, de parcă în ultimii 15 ani de zile, de când am încheiat primele capitole din negocierile cu Uniunea Europeană, dumneavoastră nu trăiţi în această ţară, de parcă aţi uitat că PSD şi PNL au contribuit decisiv la parcursul european al României. PSD, prin încheierea tuturor negocierilor de aderare, PNL, prin semnarea, prin premierul Tăriceanu, chiar tratatului de aderare.

Totodată, PSD este partidul de care se leagă tot parcursul de integrare euroatlantică a României.

Aderarea la Schengen a fost o ţintă subsecventă asumată încă din acele momente şi, astfel, nu avem nevoie de niciun nou pact naţional, chiar dacă PP-DD este mai nou venit pe scena politică.

Iar dacă vorbim de PDL, am putea scrie tomuri întregi despre cum desconsideră România la Bruxelles şi în alte capitale europene.

În ceea ce priveşte cea de a doua cerinţă, cea privind asumarea răspunderii pentru o foaie de parcurs, am impresia că dumneavoastră nu v-aţi informat în prealabil despre concluziile Consiliului JAI din 7 martie. Altfel aţi fi ştiut că discuţiile despre aderarea României la Schengen vor continua pe parcursul întregului an, urmând ca, cel mai târziu în decembrie anul acesta, o decizie în acest sens să figureze pe agenda consiliului.

Prin urmare, vorbim despre solicitări populiste, care pot trece sticla, eventual la defunctul OTV, dar nu pot convinge reprezentanţii unui popor demn cum este poporul român.

În încheiere, vreau să adaug că situaţia pe care o discutăm astăzi nu este şi nu va rămâne una singulară. După aderarea noastră la Uniunea Europeană şi NATO nu ne mai putem permite să funcţionăm în relaţionarea noastră externă în cod binar, printr-un limbaj dublu.

Ca stat european şi aliat avem preferinţe, priorităţi, interese naţionale şi pe toate acestea le promovăm participând la o dezbatere continuă.

Acest lucru va însemna că, de cele mai multe ori, vom avea susţinerea majorităţii. Alteori, ne va fi necesar curajul de a fi în minoritate, alături de alţi europeni.

Astăzi, susţinem un punct de vedere care are deja acordul majorităţii covârşitoare a statelor membre.

România a îndeplinit condiţiile pentru a deveni stat membru al spaţiului Schengen şi merită să fie admisă.

Cei care exercită dreptul de veto trebuie să înţeleagă că avem toată răbdarea şi dorinţa de a oferi garanţii suplimentare, dar ele trebuie să fie limpezi, cuantificabile şi clar solicitate. Altfel, ne retragem din această conversaţie, deşi interesul nostru rămâne la fel de limpede formulat.

Premierul Ponta a demonstrat că un premier curajos, conştient de rolul său de a apăra drepturile României în Uniunea Europeană, este apreciat şi ascultat de partenerii europeni.

Acum, politica externă nu se face pe genunchi sau în genunchi, ca pe vremea premierului Boc, care nici nu ştia unde se află Bruxelles-ul.

Politica externe înseamnă reprezentare demnă, cu oameni profesionişti, care cunosc interesele naţionale, aşa cum au demonstrat-o atât ministrul Corlăţean, cât şi premierul Victor Ponta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Aţi consumat nouă minute din cele 27 alocate PSD-ului.

Are cuvântul domnul deputat Petre Roman din partea Grupului PNL.

Domnule Roman, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Petre Roman:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimate şi stimaţi colegi parlamentari,

Moţiunea - dincolo de atacurile personalizate la care în niciun caz nu vreau să mă refer - nu are, pe fond, legătură cu intrarea în Schengen, pentru că ea atribuie acest presupus evident eşec îl atribuie eşecului pe procesul MCV, care, aşa cum a fost de multe, multe ori subliniat şi demonstrat, nu are legătură, nu ar trebui şi nu are de ce să aibă legătură cu integrarea României în spaţiul Schengen.

Suntem, deci, obligaţi să ne referim la teme care nu trebuie legate de Schengen, dar semnatarii moţiunii aşa doresc, aşa să fie.

Şi atunci, am şi eu întrebarea: Sunt PDL şi PP-DD gardienii statului de drept în România?

Sunt dumnealor un fel de Eliot Ness ai luptei împotriva corupţiei?

Cel puţin, din două unghiuri de vedere, nu.

Mai întâi, nu e locul aici şi acum, dar dacă am alcătui o moţiune privind suspiciunea de corupţie şi de nesocotire a legii din rândurile PDL şi PP-DD şi a guvernărilor PDL, făcută numai din ceea ce a semnalat presa, cu documente şi mărturii incontestabile prezentate de întregul evantai media, indiferent de orientarea lor spre politică, am obţine un raport pe cât de substanţial, pe atât de elocvent despre într-adevăr nevoia unui MCV nu venit dinspre Uniunea Europeană, ci venit dinspre societatea civilă din ţara noastră, iar justiţia, nesupusă politizării, ar avea foarte mult de lucru.

Într-adevăr, în moţiune nu se vorbeşte deloc despre un aspect extrem de periculos pentru statul de drept, şi anume politizarea instituţiilor statului de drept.

Nu e vorba de faptul că sunt numiri politice. Nu! Aceasta reprezintă o formulă democratică. E vorba, însă, despre realitatea pe care am înregistrat-o ca urmare a influenţelor, a guvernărilor, a atitudinii, a politicilor PDL până la cel mai înalt nivel. Repet, numiri făcute cu interes politic, supunând astfel pe cel numit în aceste funcţii unui principiu de obedienţă faţă de cel ce-l numeşte, iar nu faţă de lege şi conştiinţă.

Stimaţi colegi,

Undeva, la mijlocul paginii 5 a moţiunii, aş putea să spun - şi să-mi fie iertat - pe semnatari îi lasă nervii. Pentru că dumnealor vorbesc despre monstruoasa majoritate de 70%. Şi repet, imensă frustrare pe care o arată semnatarii. Această frustrare este o problemă grea, desigur.

Să-mi fie iertat, cu expertiza în matematici, din cariera mea ştiinţifică, trebuie să le dau însă o veste proastă: nu numai că e o problemă grea, dar face parte din categoria problemelor fără soluţie.

În adevărul etern democratic, monstruoasa majoritate de 70% nu este alta decât aceea a votului popular.

Pentru dumneavoastră e monstruoasă pentru că nu vă convine.

Pentru români, însă, monstruoasă a fost politica dumneavoastră.

Aş vrea să mă refer la un alt aspect, corelat - tot aşa, în mod nefericit - nu în moţiune, dar în legătură cu Schengen, privitor la problema romilor, care este prezentată prin ricoşeu.

În 2000, la deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, în calitate de ministru de externe, în februarie 2000, la Bruxelles, am spus partenerilor europeni - ca opinie a României - că această problemă nu este o problemă a României, este o problemă europeană. Cel puţin din două puncte de vedere: şi anume - comunităţi mari de romi sunt nu doar în România, ci în multe ţări din Uniunea Europeană şi, în al doilea rând, romii sunt cetăţeni români sau din alte ţări, prin urmare se bucură de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni şi nu pot fi trataţi altfel.

Era o vreme - puţin înainte de 2000 şi încă un timp după aceea - când eram acuzaţi noi, românii, noi, România, noi instituţiile României, noi Guvernul României, de discriminări la adresa romilor.

Iată că problema romilor a devenit una pe care dânşii, neluând în seamă că este o problemă europeană, nu mai ştiu s-o gestioneze din punctul de vedere al intereselor lor, nu de puţine ori electorale. Şi aceasta mă duce direct la gogoriţa urâtă a aşa numitei atitudini antieuropene a unor lideri ai USL.

Stimaţi semnatari ai moţiunii,

Dumneavoastră chiar credeţi că noi, românii, liderii României, nu au dreptul la o opinie proprie şi diferită?

Credeţi dumneavoastră că liderii României nu au dreptul să exprime adevărul şi realitatea?

Credeţi că nu au dreptul la o atitudine în relaţiile pe care le au cu partenerii, plecând de la prezumţia că partenerii sunt de cea mai deplină bună-credinţă.

Dacă am fi fost aşa cum ne indicaţi dumneavoastră, n-am fi ajuns să obţinem mai nimic din ceea ce am obţinut de-a lungul acestor ani.

Dacă am fi fost aceia care nu avem nimic să spunem - din unghiul de vedere al românilor, din unghiul de vedere al interesului naţional, nici nu am fi fost luaţi în seamă, nici nu am fi fost consideraţi ca atare şi nici nu am fi obţinut nimic.

Atitudinea dumneavoastră ne împinge la o supunere nu doar nedemnă, ci şi ineficientă. Nu fiţi aşa-zişi pragmatici, fără principii. Asta-i moartea politicii.

În final, în finalul moţiunii se face o ofertă din partea semnatarilor, în legătură cu o atitudine consensuală. Eu cred că această ofertă de cooperare e bine-venită şi merită bine examinată, domnule ministru. Dar ea nu pare deloc sinceră, după cum am arătat.

Şi atunci, aşa stând lucrurile, să-mi daţi voie să-l citesc pe marele nostru Titulescu, care, într-un discurs celebru din 1923, din Parlamentul României, le spunea opozanţilor săi: "Domnilor, decât să fac reforma aşa cum nu ştiţi dumneavoastră, lăsaţi-mă s-o fac aşa cum ştiu eu." - ceea ce-i îndemn şi pe colegii noştri din Guvernul României.

Moţiunea nu are ce căuta, nu are de ce să vadă lumina acestui Parlament.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aţi consumat opt minute din cele 17 alocate PNL-ului.

Are cuvântul domnul Oltean Ioan, din partea PDL-ului.

Vă rog, domnule vicepreşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Evident că nu mă aşteptam ca astăzi, reprezentanţii Guvernului, reprezentanţii puterii să vină şi să recunoască în mod deschis că eşecul privind aderarea la zona Schengen le aparţine. Dar credeam că măcar într-o frază, într-o propoziţie cu subiect şi predicat, să se recunoască şi să recunoască că există o mulţime de elemente care au încurajat state europene să manifeste o reţinere majoră faţă de România sau chiar să spună un nu hotărât aderării României la spaţiul Schengen. Am rămas foarte surprins - neplăcut, evident - de câteva afirmaţii ale distinsului nostru coleg liberal, Petre Roman, care vorbea aici despre faptul că nu ne amintim de încălcările statului de drept de pe vremea când guvernam, despre numirile cu caracter politic în vremea guvernării noastre, despre faptul că actualilor guvernanţi li s-ar încălca dreptul la opinie, dreptul de a exprima adevărul, de a exprima o anumită atitudine faţă de atitudini ale unor lideri europeni.

Sunt afirmaţii care denotă că distinsul nostru coleg trăieşte într-o lume ireală. Faptul că astăzi domnia sa nu realizează că suntem în faza cea mai mare a politizării instituţiilor statului, că suntem în faza în care încălcarea instituţiilor statului de drept a atins cote neimaginabile...

Domnilor colegi,

Niciun raport până cel din vara anului trecut n-a vorbit despre încălcarea instituţiilor statului de drept şi nu este întâmplătoare această remarcă în raportul întocmit anul trecut.

Oare actualii guvernanţi nu au dreptul să exprime atitudini? Nu au dreptul să exprime poziţii proprii? Ba da, au dreptul. Şi chiar e recomandat. Dar credem că aceste atitudini, aceste afirmaţii trebuie să fie în interesul României, în interesul promovării problematicii generale a României, şi nu atacuri la adresa unor lideri europeni.

Nu cred că afirmaţii de genul... făcute de către premier: "Nu Merkel votează la referendum în 29 iulie." Sau de către Crin, care o ruga pe doamna Merkel să se joace de-a Băsescu acolo, în Germania... sunt atitudini diplomatice, sunt atitudinile unor lideri responsabili, care vizează interesele României.

Nu cred că afirmaţii de genul: "Nu este vorba că nu ne mai interesează, dar Schengen ar trebui tratat cu luciditate, ca un obiectiv tehnic care nu a fost niciodată şi n-are cum să fie obiectivul prioritar al României" - afirmaţie făcută de către Crin Antonescu, preşedintele Senatului, al doilea om în stat.

Nu cred că afirmaţii de genul: "Dacă ne amână iar la Schengen, România nu mai e interesată. Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare."

Sunt afirmaţii ale liderului, ale şefului diplomaţiei române, sunt afirmaţii care duc la creşterea prestigiului României şi la susţinerea României în planul aderării la Schengen. Aceste afirmaţii sunt făcute de către liderii actualei puteri.

Care au fost consecinţele acestor afirmaţii? Le-am văzut cu toţii.

Dacă anul trecut un singur stat european se opunea României, aderării României la zona Schengen - Olanda, iată că acum au fost cel puţin trei state care s-au exprimat vizibil împotriva aderării României la schengen: German, Olanda şi Finlanda.

Doar 13 state ar fi spus da. Dacă s-ar fi votat acest lucru, diferenţa până la 26 cum ar fi votat? Care este cauza acestei reţineri atât de majoritare în Uniunea Europeană? Faptul că electoratul a dat un vot atât de masiv actualei puteri? Nu! Nu cred! Ci lipsa de responsabilitate. Lipsa de identificare corectă a priorităţilor României, greşelile de neiertat ale unor lideri politici, stângăciile, dacă vreţi, ale liderilor politici actuali.

Ce s-ar fi întâmplat dacă in anii 2000, 2001, 2002 Adrian Năstase şi guvernul pe care-l conducea ar fi spus nu ne interesează NATO? Noi putem trăi în afara NATO.

Ce se întâmpla dacă Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu ar fi spus, în anul 2005-2006, nu ne interesează Uniunea Europeană; România, ţară frumoasă şi bogată, poate să trăiască în afara Uniunii Europene?

N-am fi fost astăzi în NATO! N-am fi fost astăzi în Uniunea Europeană!

Dar, după aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, obiectivul primordial al fiecărui guvern care s-a perindat de atunci încoace, a fost aderarea României la zona Schengen.

Acest episod ar veni şi ar întregi aderarea noastră, ar face complet acest proces.

Cine spune că astăzi aderarea nu este o prioritate pentru România, înseamnă că arată un dispreţ total şi şocant la adresa poporului român, a bunăstării, a şansei lui la mai bine.

Şi atunci, se naşte o întrebare firească: Cine e de vină că acum România este din nou codaşa Europei şi amânată la aderarea în zona Schengen?

Dacă ar fi să mă refer şi să iau de bun ceea ce spune domnul Titus Corlăţean, domnul ministru Titus Corlăţean, care afirma că aderarea României este eşecul lui Băsescu, ar trebui să i-o punem în spate domnului preşedinte Băsescu.

Dacă ar fi să mă iau după ceea ce afirma Relu Fenechiu, un distins membru al actualului guvern, care spunea că amânarea aderării la spaţiul Schengen reprezintă un eşec al clasei politice, evident că n-a precizat care clasă politică, dar se subînţelege, actuala clasă politică, în întregul ei.

Dacă ar fi să mă iau după ceea ce s-a afirmat până acum, aici, de la acest microfon, ar trebui să apreciez că vinovăţia pentru amânarea din nou a României de a adera în zona Schengen aparţine, în exclusivitate, fostei guvernări.

Este ceva specific, de altfel, ca întotdeauna să căutăm explicaţiile în afara cercului nostru de interes şi în afara guvernării în vigoare.

Doamnelor şi domnilor colegi,

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule vicepreşedinte,

Vă anunţ faptul că aţi intrat de acum în bonusul de minute, aţi epuizat minutele, dar vă rog să continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Sper să mai beneficiez de un minut măcar.

Aş încheia spunând, stimaţi colegi, că aderarea la Schengen nu trebuie abandonată. Ea trebuie să constituie, în primul rând, o prioritate a actualei guvernări. Evident că nici opoziţia nu poate să fie indiferentă faţă de această prioritate, dar depinde foarte mult de modul în care guvernarea, puterea actuală, va şti să transforme această prioritate în interes naţional, şi opoziţia să fie şi ea antrenată într-un lobby european fără precedent.

Partidul Democrat Liberal apreciază ca fiind extrem de întemeiată această moţiune simpli şi evident că o va susţine prin votul său, aşa cum a făcut întotdeauna atunci când a fost vorba de interesul naţional.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Are cuvântul domnul deputat Mihai Aurelian din partea PP-DD-ului, se pregăteşte domnul László Borbély.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Bună ziua!

Astăzi aveţi în faţa dumneavoastră nu neapărat un coleg din Camera Deputaţilor, aveţi şi un român care ultimii 11 ani de zile i-a trăit în diaspora.

Se discută foarte mult despre acest subiect Schengen.

Presupun că pentru poporul român este foarte important ca această rapiditate, într-adevăr, să se concretizeze.

Orice amânare pentru noi, cei care astăzi trăim în diaspora, este o pată pe obrazul naţiunii române.

Vreau să ştiţi că frontierele reprezintă cicatricele pe care războaiele le-au marcat în hărţile fiecărui popor. Asta nu o spun neapărat eu, din convingere personală, o spun pentru cei care astăzi vă consideraţi socialişti, pentru că v-aţi îndepărtat foarte mult de ideologia pe care ar fi trebuit să o reprezentaţi şi de doctrina pe care trebuia s-o apăraţi.

Dumneavoastră sunteţi, în esenţă, sau aşa ar fi trebuit să fiţi, un partid revoluţionar. Un partid care trebuie să fie foarte atent la orice mişcare în cadrul societăţii româneşti. Pentru că, într-adevăr, vin din diaspora, s-a vorbit aici de către un coleg, s-a discutat despre curajul domnului Ponta. Nu admitem că domnul premier nu este un premier curajos. Aşteptăm să-şi demonstreze curajul în cazul situaţiilor neplăcute pe care românii sunt obligaţi să le întâlnească în momentul în care aleg să traverseze graniţa de vest a României, situaţii în care sunt obligaţi să aştepte ore întregi sau, bineînţeles, în contrapartidă, să fie "atenţi" cu vameşii pentru a ajunge mai repede acasă, pentru că acolo este casa lor, în Occident.

Cu toţii, cei care sunteţi astăzi prezenţi şi ascultaţi, aveţi - dacă nu familia - aveţi rude îndepărtate, aveţi prieteni, aveţi colegi, foşti colegi, care astăzi trăiesc în Occident. Când le veţi povesti despre această amânare a intrării în Schengen, trebuie să-i priviţi în ochi şi să le spuneţi că da, aţi fost de acord cu această amânare.

Pentru noi reprezintă un eşec. Nu neapărat al clasei politice, al traiectoriei pe care poporul român trebuie să o aibă în Uniunea Europeană ca partener.

Dacă am decis să intrăm în Uniunea Europeană trebuie să facem tot posibilul ca să luăm în serios această aderare la spaţiul Schengen.

Spunea un coleg liberal puţin mai devreme ceva despre opoziţie, ai cui gardieni suntem. Considerăm cu toţii, cei aflaţi astăzi în opoziţie şi cei de la putere, să suntem gardienii intereselor cetăţenilor români, indiferent unde s-ar afla.

Poate este important, poate că nu, dar din tot ceea ce se întâmplă astăzi în lumea politică, fiecare pas pe care-l face orice politician român în acest teren, în această bătălie pentru intrarea în spaţiul Schengen, este des privit acolo, departe de casă, iar cei care plătesc nu suntem noi. Cei care plătesc sunt românii care astăzi trăiesc departe. Românii care astăzi vor să depăşească graniţa în căutarea unui trai mai bun, iar asta reprezintă încă o dată o plată pe care o face un cetăţean român datorită incapacităţii clasei politice şi a celor care astăzi sunt responsabili în Guvernul României cu această orientare pe care noi o denumim a societăţii româneşti către Vest, către societatea în care se trăieşte normal, în care cetăţeanul nu este umilit. În momentul în care discutăm cu un partener din străinătate despre Schengen sau despre poziţia politică pe care o are România, trebuie să înţelegeţi că avem un răspuns pe care trebuie să-l dăm şi, neaflarea în aceeaşi situaţie cu un polonez, cu un ceh, reprezintă o răspundere şi din partea noastră.

Plătim şi plătim foarte scump aceste decizii pe care clasa politică actuală le ia, deciziile pe care clasa politică anterioară şi guvernele anterioare poate că nu le-au luat la momentul potrivit, dar trebuie să vă convingeţi şi să ne convingem cu toţii că orice amânare este în detrimentul nostru.

Vom plăti într-adevăr noi, cetăţenii. Plătim şi noi, politicienii, mai puţin. Însă trebuie să punem accentul asupra a ceea ce vrem să devenim, asupra a ceea ce vrem să fim în cadrul Uniunii Europene: un partener serios, un partener puternic sau un partener care doreşte să plece capul ori de câte ori i se cere acest lucru sau de câte ori simte.

Fac parte dintr-o generaţie care, spre deosebire de generaţiile anterioare, a trebuit să plece în Occident nu dintr-un spirit aventurier. Milioane de români care fac parte din generaţia mea au trebuit să plece, nemaiavând posibilitatea pe care dumneavoastră, acum treizeci, patruzeci de ani aţi avut-o: să studiaţi gratis, să vă bucuraţi de un loc de muncă stabil, sigur, obligatoriu poate, să vă bucuraţi de beneficiile unui sistem care, totuşi, vă oferea un loc în care să locuiţi, o locuinţă.

Noi a trebuit să plecăm. Şi plătim cu toţii, generaţia mea şi a celor care vor veni, generaţiile care vor veni, plătim această incompetenţă. Nu discutăm aici de culoarea politică. Trebuie să fiţi conştienţi. Susţineţi sau nu susţineţi moţiunea de cenzură, procesul este ireversibil, dar cum doriţi dumneavoastră. Însă, plătim.

Încă o dată spun, frontierele sunt cicatricele pe care guvernele şi bătăliile pe care noi trebuia să le ducem le-am pierdut.

Sperăm noi, românii din diaspora, să fiţi conştienţi, cândva va veni decontul şi va trebui să răspundem. Iar atunci când vom răspunde, vom răspunde cu toţii în faţa poporului. Pentru că niciodată nu va trăi nimeni veşnic în acelaşi partid, în aceeaşi formaţiune, în aceeaşi coaliţie, în acelaşi guvern.

Cu toţii vom răspunde şi vă promit că va sosi timpul când vom răspunde şi vom fi obligaţi să ne asumăm răspunderea în faţa poporului.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumim, domnule deputat. Aţi consumat şapte minute din cele opt alocate partidului dumneavoastră.

Are cuvântul domnul László Borbély şi se pregăteşte domnul Ganţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Borbély László:

Domnule vicepreşedinte,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Cred că toată lumea este de acord că pentru România, intrarea în Schengen este o prioritate. O prioritate importantă, aşa cum este şi pentru comunitatea maghiară din România.

De ce? Nu numai din considerente de circulaţie liberă. De exemplu o să trecem cu maşina frontiera spre Ungaria fără să fim opriţi la graniţă. Deci, practic, nu va exista această graniţă din punct de vedere al circulaţiei între ţările din Uniunea Europeană.

Este importantă şi pentru economie. Este importantă pentru Portul Constanţa, este importantă pentru circulaţia terestră şi, trebuie să recunoaştem, trebuie să punem umărul cu toţii.

Am un sentiment ciudat astăzi.

Deşi toată lumea este de acord cu intrarea noastră în Schengen, arătăm cu degetul unii la alţii, aruncăm în derizoriu câteodată discursul politic. Şi, de fapt, după părerea mea, facem un rău României. De ce? Pentru că în loc să fim solidari, nu putem să spunem o singură frază şi aceasta ar fi trebuit să fie, de fapt, să zicem, un discurs pozitiv şi constructiv din partea şi a celor care au propus această moţiune. O frază care să fie semnată de toate partidele politice aflate în Parlament: "susţinem aderarea României în spaţiul Schengen."

Dacă suntem de acord, putem încheia discuţia. Păi, haideţi s-o facem atunci!

Am ascultat unele din discursurile de la Parlamentul European de săptămâna trecută. Vreau să vă spun că în timp ce europarlamentarii bulgari au făcut front comun şi toţi din ei, cel puţin din ce am văzut, au spus: "da, Bulgaria e pregătită, trebuie să intrăm în spaţiul Schengen", noi iarăşi, ca în Parlamentul României de multe ori, au arătat cu degetul unii la alţii, de parcă n-ar fi fost important pentru toţi europarlamentarii să intrăm mai repede în spaţiul Schengen. Dar, trebuie să înţeleagă şi Uniunea Europeană, trebuie să fie reguli clare, într-adevăr, nu ţinte mişcătoare, şi nu sunt ţări de rangul doi şi de rangul întâi în Uniunea Europeană. Dar să ne punem întrebarea: noi ne-am comportat în aceşti ani din 2007 ca a 7-a ţară în Uniunea Europeană? Câteodată da, câteodată nu.

Trebuie să fim mult mai activi. Şi aş vrea nu sfaturi, dar două observaţii la ceea ce am ascultat până acum şi care-i concluzia mea şi concluzia noastră. Prima, să facem front comun, Guvern, Preşedinţie, partide politice şi toată societatea din România, ca să sprijinim toate demersurile care ne apropie de Schengen.

A doua, ceea ce v-am spus, să ne comportăm ca a 7-a ţară din Uniunea Europeană, ceea ce nu am reuşit în ultimii ani totdeauna.

Noi, comunitatea maghiară, susţinem pe deplin aderarea României şi am susţinut şi până acum aderarea României la spaţiul Schengen. Din păcate, trebuie s-o spun, această moţiune nu ne apropie de spaţiul Schengen şi de aceea grupul parlamentar al UDMR se va abţine de la vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulţumesc, domnule Borbély.

Are cuvântul domnul Ovidiu Ganţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte.

Stimate domnule ministru,

Stimate doamne şi domni colegi,

N-am să mă refer la textul moţiunii, pentru simplul considerent că în opinia noastră este cel puţin ciudat, dacă nu nepotrivit, să discutăm cu domnul ministru de externe despre aderarea României la Schengen.

Vreau să vă reamintesc, e adevărat, îmi cer scuze pentru cei care cunosc acest aspect, că sediul materiei este la Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne, nicidecum la Consiliul de Afaceri Externe sau de afaceri generale la care participă domnul ministru Corlăţean.

În aceste condiţii, ar trebui, probabil, să discutăm subiectul cu domnul ministru de interne. Vestea bună este, în opinia noastră, că n-are rost s-o facem. Din fericire, colegii de la Ministerul de Interne şi-au făcut treaba şi şi-au încheiat-o prin ianuarie-februarie 2011, când inspecţiile făcute au constatat că treaba este rezolvată şi, ca atare, România, în opinia noastră cel puţin, la consiliul JAI din martie 2011 ar fi trebuit să intre în spaţiul Schengen.

Această opinie o împărtăşim şi în ziua de astăzi, spunând că, în ciuda peisajului politic destul de agitat, în ceea ce priveşte afacerile interne şi chestiunile legate de Schengen, noi credem că a existat întotdeauna o înţelegere politică, dacă vreţi un pact politic, pentru că asta e la modă astăzi. De facto, pentru cei care cunosc subiectul, unul dintre ei, dintre cei care l-au urmărit începând cu 2001 fiind şi eu, pot să vă spun că din acel moment în care România a început să facă demersuri concrete de schimbare a situaţiei în ceea ce priveşte frontierele, de demilitarizare a poliţiei de frontieră şi aşa mai departe, toţi cei care s-au perindat la conducerea ministerului şi toţi angajaţii acestui minister şi-au făcut, după părerea mea, datoria ireproşabil şi în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor din România, şi în ceea ce priveşte încheierea negocierilor pe capitolul Justiţie şi Afaceri Interne şi în ceea ce înseamnă Schengen şi discuţia noastră de astăzi.

Şi, pentru a sublinia acest aspect, am să argumentez cu faptul că acest minister a fost condus de miniştri de toate culorile politice, miniştri care, în opinia mea, şi-au făcut treaba foarte bine. Am să numesc doar 3 dintre ei, pentru că apartenenţa lor politică e relevantă în contextul discuţiei de astăzi. E vorba de domnii: Ioan Rus, Vasile Blaga şi Cristian David. Eu cred că toţi trei şi-au făcut treaba, la fel subordonaţii lor din minister şi, poate n-ar fi rău, Parlamentul României să adreseze Ministerului de Interne mulţumirile pentru acest lucru.

De facto, şi grupul nostru parlamentar a fost parte la această discuţie, bineînţeles la un nivel modest, întotdeauna discret şi întotdeauna atunci când a fost vorba de discuţii politice, şi nu tehnice.

Din nefericire, politica românească a reuşit să facă dintr-un subiect tehnic un subiect politic. Dar întotdeauna când am avut discuţii cu reprezentanţi ai Guvernelor ţărilor de care suntem legaţi prin limbă şi cultură, am subliniat un lucru foarte clar: România trebuie să fie membră a spaţiului Schengen, pentru că a îndeplinit condiţionalităţile prevăzute în acest tratat.

Pe de altă parte, credem că politizarea excesivă, dezbaterea de diverse maniere, pe diverse canale a acestui subiect este contraproductivă. Nu ne ajută cu nimic, nu rezolvă problema, mai mult decât atât, s-ar putea să genereze idei legate de politica internă a altor state care nu au legătură cu subiectul. Şi, de aceea, poate ar fi cazul astăzi să propunem un moratoriu referitor la dezbaterea politică pe acest subiect.

Credem că ar fi extraordinar de bine dacă nu am mai discuta acest subiect ca... de fapt, fiind un subiect de dispută politică gratuită şi am lăsa pe aceia care trebuie să se ocupe de acest lucru să-şi vadă de treabă. Pentru toate aceste considerente, grupul nostru parlamentar va vota, desigur, împotriva acestei moţiuni.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule deputat Ovidiu Ganţ.

Are cuvântul domnul Moldovan Ioan din partea Partidului Conservator şi se pregăteşte doamna Ana Birchall.

Vă rog. A, domnul Florea, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Damian Florea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pentru început aş vrea să se ştie că personal nu sunt un eurooptimist. Dar despre asta, altă dată. Să vorbim de moţiunea simplă, prea simplă, prea simplistă, după părerea mea.

Se pare că PDL a intrat în Programul "nicio săptămână fără moţiune" în care i-a atras şi pe distinşii colegi de la PP-DD. PDL prin semnatarii moţiuni încearcă să ne aducă nouă, celor de la USL, vina pentru neaderarea României la Spaţiul Schengen. Uitând, se pare, că acum mai puţin de un an se aflau la guvernare şi alături de Traian Băsescu depuneau eforturi de oprire a tirurilor cu lalele şi legume olandeze la graniţele României ca răspuns la opoziţia acestui stat la aderarea noastră la spaţiul Schengen.

Dar ce ne spun nouă, totuşi, semnatarii acestei moţiuni este în măsură să întregească tabloul eşecului guvernării PDL-iste. Citez: "vom încerca să conturăm în câteva fraze eforturile făcute din banii acestei ţări, în ultimii ani, în plină criză economică, pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice şi a standardelor europene pentru securizarea frontierelor. Investiţiile au fost uriaşe, însumând peste un miliard de euro". Deci aflăm că românii au cheltuit un miliard de euro pentru a putea fi compatibili cu Schengen. Ce uită să ne mai spună semnatarii acestei moţiuni este că relaţia dintre România şi Uniunea Europeană nu este nici pe departe echitabilă, ţara noastră fiind dezavantajată în ceea ce priveşte raportul între ceea ce dăm şi ceea ce primim.

România joacă rol de contributor net. Din 2007 până acum România a vărsat în conturile Uniunii Europene aproape 7 miliarde de euro şi a încasat doar puţin peste un miliard de euro. Astfel, în primăvara lui 2012 aveam un sold deficitar de aproape 6 miliarde de euro. La aceştia se mai adaugă refinanţarea la 17% din 19 miliarde, deci aproximativ 3,2 miliarde de euro.

Aceşti bani pe care România i-a furnizat Uniunii Europene nu sunt returnabili şi în plus România riscă să piardă şi accesul la o parte din fondurile europene, pentru că nu le-a consumat până acum.

Asta am aşteptat eu să ne spună cei de la PDL. Aşteptam să-şi ceară scuze fiecărui român pentru datoria pe care o avem fiecare în parte în valoare de 2500 de euro, să-şi ceară scuze pentru cum a negociat cu Uniunea Europeană, nu să ne spună despre calitatea de membru Schengen care este un pas important pentru ţara noastră, pe care guvernările lor nu au reuşit să-l facă şi că această aderare ar veni să completeze procesul de integrare europeană.

Mai departe cei de la PDL o ţin pe "arătură" arătând cum trebuie să existe legătură între MCV şi aderarea la Schengen, cum birocraţii de la Bruxelles fac bine că se opun aderării noastre la spaţiul Schengen. Atunci pentru ce-i sfătuia Traian Băsescu pe români să nu mai consume produsele olandeze, dacă acum PDL îi aprobă pe cei care se opun aderării noastre? Desigur, sunt întrebări retorice.

Oricum, Partidul Conservator susţine şi sprijină aderarea României la spaţiul Schengen, însă doreşte ca la aceste negocieri să participe... România să participe corect. Cerem Uniunii Europene să ne trateze cu respect, să ne ajute să ne impunem proiectele şi să ne facem auziţi, să ne aşezăm la masa europeană ca un membru cu drepturi depline.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, domnul Silaghi are un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Domnilor secretari de stat,

Stimaţi colegi,

Aş avea doar câteva cuvinte să vă spun. Că tot vorbim astăzi şi de Mecanismul de Cooperare şi Verificare sau de Control şi Verificare, în numele meu şi al dumneavoastră sper, aş vrea să-l salut pe un fost coleg al nostru, fost deputat, fost preşedinte al acestui for, şi-l salut pe domnul Adrian Năstase.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Doamna Birchall, un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Dragi colege, dragi colegi,

Pentru că timpul ne presează, aş vrea doar să vă spun că prin această moţiune în special colegele şi colegii de la PDL încearcă să mascheze incompetenţa şi incapacitatea din ultimii ani de a asigura intrarea României în spaţiul Schengen. Şi aş vrea foarte mult să ne uităm la fapte şi, dacă ne uităm la fapte, o să observăm că numai în această lună atât Guvernul României, prin premierul Victor Ponta, prin ministrul de externe sau reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi domnul Antonescu, în calitate de preşedinte al Senatului, au efectuat o serie de vizite şi întâlniri, tocmai pentru a convinge lumea, partenerii noştri externi, că România îndeplineşte cerinţele pentru a fi primită în spaţiul Schengen. Iar legarea intrării României în Schengen de MCV este un demers împotriva interesului naţional al României şi fac apel la semnatarii acestei moţiuni, la colegii din PDL sau la foştii lor colegi regăsiţi astăzi în PP-DD să pună deasupra intereselor de partid interesul naţional, şi anume să susţină orice demers al autorităţilor române de a aduce România în spaţiul Schengen, acolo unde ne este locul.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Are cuvântul domnul ministru Corlăţean.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlăţean:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ascultat cu mare atenţie intervenţiile reprezentanţilor grupurilor parlamentare şi, pe de o parte, trebuie să salut şi să mulţumesc pentru sprijinul politic constant şi onest. E foarte important - şi onest - pe care Grupurile parlamentare UDMR şi, respectiv, al minorităţilor naţionale l-au acordat, de-a lungul anilor, obiectivelor europene şi euroatlantice ale României. Şi niciodată nu e prea târziu să spun şi eu acest lucru de la microfon.

Pe de altă parte, a fost o dezamăgire, încă una, ascultând atât conţinutul, cât şi mesajul, inclusiv mesajul populist pe care l-am auzit din partea celor două grupuri parlamentare reunite în Alianţa PDL - PP-DD, pentru că, din păcate, din păcate atunci când vorbim pe marginea unei teme atât de serioase pentru România şi cetăţenii români, contribuţia opoziţiei PDL, dacă ar fi să mă refer în primul rând la PDL, în ultimele luni, s-a tradus prin acel şir de demersuri, de delaţiuni constante şi programatice prin intermediul unor europarlamentari la Bruxelles, la Parlamentul European. A fost un mare rău făcut intereselor României, acest lucru ar trebui să vi-l asumaţi, doamnelor şi domnilor deputaţi din PDL.

Atunci când am spus că: "da, Schengen este important pentru noi, dar - şi vreau să fiu citat corect, am acest drept pentru că-mi aparţine mie fraza - dar nu acceptăm să facem parte dintr-un proces necredibil." Un proces de luare a deciziei politice necredibil, aveam toate motivele să afirmăm şi să afirm acest lucru. Şi ar trebui să reţineţi, cei care, de bună-credinţă, din opoziţie, credeţi că mergeţi într-o direcţie bună susţinând această moţiune simplă, ar trebui să reţineţi un lucru: în 2007 a existat un val de lărgire cu un număr important de state membre ale Uniunii Europene - lărgire în Spaţiul Schengen, în 2008 a mai fost un stat nemembru al Uniunii Europene care a fost, de asemenea, admis în spaţiul Schengen.

Majoritatea statelor au îndeplinit criteriile de aderare, au îndeplinit sută la sută şi au fost admise. Similar cazul României şi Bulgariei. Tratamentul aplicat României şi Bulgariei, pentru considerente de natură politică diferite de criteriile de aderare tratamentul este diferit şi implică aplicarea unui dublu standard şi unui tratament discriminatoriu.

Alte două state, unul din 2007 şi unul din 2008, admise în spaţiul Schengen, vă spun încă o dată cu deplin respect, n-au îndeplinit, la acel moment nu îndeplineau totalitatea criteriilor de aderare la spaţiul Schengen.

În decizia de invitare de aderare au fost prevăzute măsuri concrete care să fie adoptate de acele două state după data aderării la spaţiul Schengen, fără criteriile îndeplinite în totalitate. Un nou dublu standard aplicat României şi Bulgariei şi un nou tratament discriminatoriu, fundamentat, încă o dată, pe cu totul alte motive decât criteriile de aderare din acquis-ul Schengen.

Într-o astfel de situaţie, dacă dumneavoastră din opoziţie, de la PDL şi PP-DD, acceptaţi discriminarea şi dublul standard aplicate României este dreptul dumneavoastră, dar asumaţi-vă public în faţa cetăţenilor României această atitudine.

Guvernul României şi eu ca ministru de externe aveam obligaţia, aveam datoria să afirmăm şi să afirm faptul că suntem susţinătorii respectării criteriilor europene de către toţi, şi de cei care iau decizia invitării aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Este foarte simplul vrem, dorim să fim în spaţiul Schengen, dar nu putem accepta să acceptăm la nesfârşit, scuzaţi-mi repetiţia, un proces necredibil care implică dublu standard şi discriminare împotriva României şi Bulgariei. Este foarte simplu, în relaţiile internaţionale dacă nu afirmi poziţia clar cu demnitate vei avea de pierdut.

Faptul că am făcut-o va genera efecte pozitive la momentul oportun.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Declar închisă şedinţa noastră de astăzi. Votul final mâine, vom vota moţiunea mâine la votul final la ora 12,30.

Urmează interpelări. Vă mulţumesc, toate cele bune!

 
  Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Bună seara!

 
Video in format Flash/IOS   Manuela Mitrea

Începem cea de-a doua parte a şedinţei Camerei Deputaţilor consacrată interpelărilor şi răspunsurilor la interpelări.

Dacă domnul ministru Eugen Nicolăescu e pregătit?

Am o întrebare pentru doamna deputat Mitrea, dacă mai vrea să susţină interpelarea sau aşteptăm răspunsul domnului ministru.

Domnule ministru, aveţi cuvântul, cu mulţumiri pentru faptul că vă aflaţi în aula Parlamentului să răspundeţi interpelărilor deputaţilor.

Vă rog, domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (ministrul sănătăţii):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnă deputat Mitrea, mă adresez dumneavoastră, referitor la interpelarea dumneavoastră privind implementarea unui Program naţional de vaccinare împotriva rotavirusului, vă comunic următoarele. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă includerea vaccinării în programele naţionale de imunizare ale ţărilor unde datele de eficacitate vaccinală sugerează un impact semnificativ asupra sănătăţii publice şi unde sunt disponibile infrastructura şi posibilităţile financiare de a susţine vaccinarea.

În România vaccinarea antirotavirus se află în curs de evaluare, urmând ca în cursul semestrului II al acestui an să se definitiveze acest proces.

Definitivarea evaluării, inclusiv din punct de vedere cost-eficienţă va face obiectul unei recomandări din partea Comitetului Naţional de Vaccinologie, recomandare ce va fi remisă Ministerului Sănătăţii.

În funcţie de această evaluare se va putea lua o decizie de etapă în problema posibilei vaccinări antirotavirus prin Programul naţional de imunizare.

Menţionăm că vaccinarea antirotavirus este indicată doar pentru grupa de vârstă 2-6 luni şi este contraindicată peste vârsta de 6 luni.

Patologia cauzată de rotavirus este, de asemenea, depinzătoare de condiţiile defectuoase de igienă şi, în cadrul reţelelor de medici de familie, de pediatrie şi de boli infecţioase se derulează unele activităţi de educare a populaţiei în sensul respectării normelor de igienă, având în vedere calea de transmitere, inclusiv de informare în sensul oportunităţii vaccinării antirotavirus la categoria de vârstă 2- 6 luni.

În încheiere vreau să vă asigur că după ce vom termina această evaluare împreună cu Comitetul Naţional de Vaccinologie vom stabili, probabil, ca pentru programul pe anul 2014 să începem o asemenea vaccinare, urmând ca evaluarea să ne spună de ce buget avem nevoie şi, mai ales, condiţiile concrete în care putem să desfăşurăm acest lucru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, domnule ministru.

Doamnă deputat, dacă mai doriţi, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Manuela Mitrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vreau doar să-i mulţumesc domnului ministru pentru timpul acordat. Arată încă o dată că este un ministru care ia în serios orice lucru pe care noi, parlamentarii, i-l aducem în vedere. Am înţeles... sunt mulţumită de răspuns, aştept să văd ce se întâmplă, domnule ministru, termenii i-am înţeles - jumătatea anului. Sunt convinsă că vom face ceva în acest sens cu dumneavoastră ca ministru al sănătăţii, pentru că ştiu că sunteţi chiar aplecat asupra acestor probleme. Vă mulţumesc încă o dată că v-aţi rupt din timpul dumneavoastră şi n-aţi trimis un secretar de stat aici. Mulţumesc mult de tot.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Domnule ministru, cu respectul Parlamentului, vă mulţumim încă o dată şi vă aşteptăm săptămâna viitoare la răspunsuri la interpelări.

Mulţumesc, domnule ministru.

Domnul deputat Lubanovici Mircea se află în sală? Dacă nu, am rugămintea la doamna secretar de stat Georgeta Bratu să comunicaţi domnului deputat în scris răspunsul din partea ministerului.

Şi doamna deputat Adam Luminiţa-Pachel se află în sală? La fel, am rugămintea, doamnă ministru Bratu, să-i trimiteţi răspuns la solicitarea doamnei deputat.

Doamna Dragomir Maria? Nu este, la fel. Doamnă ministru, aceeaşi procedură, să încercăm să le răspundem colegilor noştri în scris.

Din partea Ministerului Transporturilor, domnule ministru Buzaşu, aş vrea să văd dacă în sală se află domnul deputat Cazan Mircea. Dacă nu se află în sală, vă rog să respectaţi şi dumneavoastră procedura şi rugămintea de a trimite domnului deputat răspuns scris.

De la Ministerul Educaţiei Naţionale este... sunteţi, domnule ministru. Domnul deputat Movilă Petru? Nu mai este.

Domnul deputat Solomon Adrian? Vă rog, vreţi să mai susţineţi întrebarea sau doar răspunsul să-l aveţi de la domnul secretar.

Domnule ministru, aveţi cuvântul, vă rog frumos. Îl doreşte în scris. Cu atât mai bine, o să-l primiţi atunci în scris.

Mulţumesc reprezentanţilor Guvernului care au fost astăzi prezenţi la şedinţa de răspunsuri interpelări.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Totodată, avem depuse la secretariat următoarele interpelări depuse scris. Aş vrea să vă întreb dacă există deputaţi care solicită să prezinte interpelarea în plen.

Video in format Flash/IOS   Liliana Mincă

Dăm cuvântul doamnei deputat Mincă şi, după aceea, domnule deputat, am să vă dau cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Liliana Mincă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am o interpelare adresată domnului Liviu-Nicolae Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Obiectul interpelării îl reprezintă sistemul de canalizare la Grădiniţa comunei Manoleasa, judeţul Botoşani.

Stimate domnule ministru,

În calitatea de deputat al Colegiului nr. 3 Săveni, judeţul Botoşani, am fost sesizată de către comunităţile locale că de ani de zile se confruntă cu dificultăţi privind atragerea sumelor necesare pentru investiţii.

În acest sens, am formulat şi depus amendamente cu prilejul dezbaterii Legii bugetului de stat pentru anul 2013, referitoare la investiţiile necesare pentru asigurarea unui nivel minim de civilizaţie în colegiul pe care-l reprezint.

Concret, este vorba de suma de 80 mii lei, solicitată de către Primăria comunei Manoleasa pentru realizarea sistemului de canalizare la Grădiniţa din localitatea Manoleasa.

De asemenea, suma solicitată cuprinde şi costurile realizării investiţiei pentru staţia de epurare şi deversare în satul Manoleasa.

Având în vedere programul guvernamental privind măsurile de mediu şi integrarea într-o Europă civilizată, precum şi cele prezentate mai sus, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Când vor fi alocate sumele necesare pentru realizarea sistemului de canalizare la grădiniţa din comuna Manoleasa, judeţul Botoşani; 2. Când vor fi alocate sumele necesare pentru realizarea staţiei de epurare şi deversare în satul Manoleasa, judeţul Botoşani.

Solicit răspunsul în scris şi oral.

Cu deosebită consideraţie, Liliana Mincă, deputat în Colegiul nr. 3, Circumscripţia electorală nr.7 Botoşani.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Camelia-Margareta Bogdănici

Are cuvântul doamna deputat din partea Partidului Democrat Liberal şi urmează să vorbiţi şi dumneavoastră, domnule ministru.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună seara, domnule preşedinte.

Bună seara, dragi colegi.

O interpelare pentru domnul ministru Nicolăescu, ministrul sănătăţii.

Stimate domnule ministru,

Având în vedere că procesul de reorganizare a sistemului naţional de sănătate demarat de curând de către Ministerul Sănătăţii vizează reorganizarea, desfiinţarea caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a direcţiilor judeţene de sănătate publică, iar acest fapt plasează sub semnul incertitudinii încheierea contractului-cadru din sănătate, vă rog, domnule ministru, să ne comunicaţi următoarele: condiţiile în care se va proceda la contractarea serviciilor medicale pentru anul 2013, câtă vreme activitatea instituţiei responsabile de acest lucru este profund afectată de măsura reorganizării/desfiinţării, şi a doua, dacă în condiţiile actuale încheierea contractului-cadru din sănătate se va realiza la data stabilită de Ministerul Sănătăţii, şi anume, pe 31.III.2013.

Solicit răspuns scris şi oral.

Vă mulţumesc.

Cu deosebită consideraţie, deputat PDL de Iaşi, conferenţiar doctor Camelia-Margareta Bogdănici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Sărut mâna, doamnă deputat.

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Alexandru Nazare

Domnule ministru, din partea Partidului Democrat Liberal, domnul deputat Alexandru Nazare, aveţi cuvântul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Nazare:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O primă interpelare pe care aş vrea s-o prezint se adresează ministrului transporturilor Relu Fenechiu, ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, Ministerului Economiei, domnului ministru Vosganian şi domnului ministru Dan Nica.

Este vorba de acordul stand-by, acordul pe care-l avem cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană şi în special despre situaţia actuală în privinţa implementării managementului privat.

După câteva observaţii sumare, putem să observăm că acest proiect pe care l-am pornit împreună cu Fondul Monetar Internaţional a eşuat. Şi aş vrea să ştiu cum a fost implementat el în ultimele zece luni, în condiţiile în care au fost câteva numiri cel puţin problematice. Şi-mi pare rău că domnul Buzaşu nu mai este aici cu noi, pentru că ar fi putut să răspundă la câteva întrebări.

Spre exemplu, vă dau câteva exemple ilustrative: numirea în funcţia de manager privat al Portului Constanţa a unui membru PSD Constanţa; de asemenea, numirea la Administraţia canalelor navigabile, care e în subordinea Ministerului Transporturilor, a unui fost consilier local, tot PSD Constanţa; la Metrorex, o companie monitorizată în cadrul Acordului cu FMI, avem în schimb un director general, o persoană cu recomandare profesională, fost director de magazin tip economat din sectorul 5; la aeroport, avem un consilier, în CA-ul aeroportului, al domnului director general, care nu este un specialist în aviaţie, ci este un domn recomandat de experienţa sa maritimă, mai degrabă, în calitate de crupier pe vase de croazieră.

De asemenea, la Poşta Română, în funcţie a rămas domnul Smeianu, fost secretar de stat PSD, deşi managerii privaţi nu ar trebui să aibă culoare politică. La Compania energetică Oltenia a fost selectat ca manager privat fostul director Laurenţiu Ciurel, care fusese numit interimar în 2012 în poziţia de vicepreşedinte PSD Gorj. La Transelectrica conducerea a fost schimbată de trei ori în ultimele trei luni şi încă nu e sigur dacă va rămâne aceeaşi conducere.

Exemplele pot continua. De aceea, aş vrea să ştiu cum au fost respectate prevederile OUG nr.109/2011 în privinţa acestor numiri şi care este stadiul proiectului de asistenţă tehnică pornit împreună cu Banca Mondială din Ministerul Transporturilor în mandatul meu de ministru.

În acelaşi timp, aş vrea să vă atrag atenţia că acordul cu FMI nu va putea fi reînnoit în acest an, în condiţiile în care astfel de lucruri continuă să se întâmple, iar criteriile pe care le aveţi de îndeplinit, actualul Guvern, reprezentând privatizarea CFR Marfă şi continuarea proiectului cu managementul privat, nu sunt pe calea cea bună.

Alte două interpelări pe care aş vrea să le prezint i se adresează direct domnului Relu Fenechiu şi o să le prezint sumar. Una dintre ele priveşte reabilitarea podului de la Grădiştea, un proiect de aproximativ 59 de milioane de euro, având finanţarea asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Transport. Proiectul a fost pregătit, trimis la Bruxelles, aprobat de la Bruxelles, licitaţia trebuia să aibă loc în cursul anului 2012, n-a avut loc nici până acum.

În aceste condiţii, aş vrea să-l întreb pe domnul ministru Fenechiu care este stadiul demarării licitaţiei pentru acest proiect, dacă au fost prevăzute sumele necesare cofinanţării în bugetul pe anul 2013 şi care va fi sursa de finanţare a acestor lucrări în cazul în care aceste lucrări nu se pot derula în actuala perspectivă financiară.

De asemenea, o altă interpelare priveşte proiectul privind linia de mare viteză. Evident, cu asemenea probleme în sistemul feroviar, cum avem în momentul de faţă, este cel puţin futurist să discutăm despre o linie de mare viteză, dar şi pentru acest proiect există nişte etape, există nişte negocieri duse la Bruxelles şi cred că trebuie să le luăm în considerare.

În cursul anului trecut trebuia să fie demarată licitaţia pentru studiul de prefezabilitate a liniei de mare viteză. Aceasta nu s-a întâmplat, există bani disponibili prin Programul Operaţional Sectorial Transport.

Întrebarea mea este care este stadiul demarării licitaţiei pentru relansarea studiului de prefezabilitate şi când estimaţi că se va cunoaşte traseul exact al acestei linii feroviare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Am speranţa că săptămâna viitoare vom avea ministrul transporturilor la interpelări să ne răspundă, pentru că întrebările dumneavoastră într-adevăr sunt importante.

Dacă mai există cineva care doreşte să susţină din punct de vedere al plenului interpelarea.

 
Video in format Flash/IOS   Valeria-Diana Schelean

Vă rog frumos, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Valeria-Diana Schelean:

Mulţumesc.

Am o interpelare adresată domnului Varujan Vosganian, ministrul economiei, şi doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii.

Domnule/Doamnă ministru,

Prin prezenta, doresc să supun atenţiei dumneavoastră operaţiunea de vânzare a SC "Ductil Steel SA" Oţelu Roşu, punct de lucru al concernului rus Mechel, către SC "Invest Nikarom SRL". Această operaţiune s-a efectuat în data de 19 februarie 2013, în schimbul unei sume derizorii de numai 52 euro. Menţionez şi faptul că societatea comercială cumpărătoare are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente, iar nu prestarea unor activităţi de producţie în domeniul metalurgiei.

În acest moment, "Ductil Steel" Oţelu Roşu are un număr de 460 de angajaţi care se află în şomaj tehnic pe termen nelimitat şi sunt remuneraţi cu 75% din salariul cuvenit. Doar 30 de angajaţi mai activează cu normă întreagă, aceştia fiind angajaţi în cadrul departamentului tehnic sau administrativ, precum şi cel al serviciilor de pază, niciuna dintre liniile de producţie nefiind în prezent funcţională.

Precizez că în combinatul de la Oţelu Roşu s-au făcut în ultimii doi ani investiţii de peste 50 de milioane de euro în cuptoare noi şi instalaţii de reducere a noxelor rezultate în urma procesului tehnologic.

În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţi ai conducerii combinatului de la Oţelu Roşu, aceştia nu au exclus posibilitatea sistării definitive a acestei unităţi economice, cu consecinţa concedierii colective a angajaţilor.

Combinatul "Ductil Steel" Oţelu Roşu a fost cel mai mare furnizor de locuri de muncă pentru această zonă a judeţului Caraş-Severin. Sistarea definitivă a activităţii combinatului ar genera un dezastru social în Oţelu Roşu şi localităţile limitrofe, având în vedere nivelul deja foarte ridicat al şomajului, precum şi lipsa altor oportunităţi de angajare.

Este inacceptabil, domnule/doamnă ministru, ca până la această dată ministerele pe care le conduceţi să nu se intereseze de această tranzacţie şi să nu verifice modul în care a fost ea efectuată.

În acest context, vă solicit să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. să verificaţi dacă vânzarea "Ductil Steel" Oţelu Roşu a fost efectuată cu respectarea de către Mechel a obligaţiilor asumate prin contractul de privatizare încheiat la nivelul anului 2002 între S.C. "Conares Trading A.G. şi statul român, iar în cazul constatării unor nereguli, să identificaţi sancţiunile contractuale şi/sau legale care pot fi aplicate în situaţia de faţă; 2. să verificaţi dacă prin operaţiunea de vânzare la care fac referire, s-a prejudiciat statul român prin sustragerea "Ductil Steel" Oţelu Roşu de la plata impozitului pe venit; 3. să verificaţi dacă la efectuarea operaţiunii de vânzare la care fac referire, s-au respectat prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil "Ductil Steel" Oţelu Roşu, precum şi toate normele legale în domeniul dreptului muncii; 4. să-mi comunicaţi care sunt soluţiile pe care le întrevedeţi pentru ca situaţia de la "Ductil Steel" Oţelu Roşu să nu degenereze precum cea de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar activitatea de la combinatul cărăşean să fie reluată; 5. să-mi comunicaţi cum intenţionează Guvernul României (în eventualitatea sistării definitive a activităţii combinatului din Oţelu Roşu) să sprijine această zonă monoindustrială pentru a absorbi forţa de muncă disponibilizată, în vederea evitării problemelor sociale; 6. să-mi precizaţi ce investiţii preconizaţi a atrage pentru scăderea nivelului şomajului în judeţul Caraş-Severin şi dezvoltarea economică a acestei zone a României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei-Valentin Sava

Are cuvântul domnul deputat Andrei Sava.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Obiectul interpelării mele de astăzi se numeşte "Regionalizarea direcţiilor de sănătate publică".

Stimate domnule ministru,

Săptămâna trecută, 16 martie 2013, cu ocazia anunţului privind începerea procesului de reorganizare a direcţiilor de sănătate publică în opt autorităţi regionale aţi menţionat faptul că, în urma viitoarei regionalizări, o parte din personalul actualelor direcţii de sănătate publică ar urma să treacă cu atribuţii şi cu fondul de salarii aferent la consiliul judeţean sau la cel municipal. O altă parte se va duce la autoritatea regională, iar o parte din personalul medical calificat, medici şi asistenţi medicali, va fi absorbit de instituţiile de pe plan local. Totodată, citez: "O cotă parte mai mică şi un personal probabil mai puţin calificat va putea fi disponibilizat."

De asemenea, aţi vorbit de regionalizare invocând o reorganizare făcută în baza "localităţilor în care avem universităţi de medicină tradiţională, cu alte cuvinte, acolo unde avem expertiză, competenţă, profesionişti".

Având în vedere cele de mai sus, vă rog a-mi preciza: 1. Aveţi la momentul de faţă să ne oferiţi date ceva mai exacte privind noua reorganizare? Punctual, în ceea ce priveşte judeţul Prahova, cum va fi transpusă această reorganizare? 2. Există estimări ale ministerului în ce priveşte personalul care urmează a fi disponibilizat? 3. Cum se vor face raportările medicilor, pentru că astăzi există medici de familie care depun şi fizic hârtii justificative pentru activitatea lor, reţete, fişe etc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Vă asigur că săptămâna viitoare domnul ministru Nicolăescu va veni personal să vă răspundă la interpelare, aşa că o să avem onoarea să ne întâlnim cu toţii şi săptămâna viitoare.

Având în vedere că nu mai există niciun parlamentar care doreşte să susţină interpelarea la pupitru, am să citesc lista deputaţilor care au depus interpelare în scris: deputaţii Seres Dénes, Andreea-Maria Paul, Valeria-Diana Schelean, Gheorghe Ciobanu, Maria Grecea, Florin Aurelian Popescu, Ileana Cristina Dumitrache, Aurelia Cristea, Petru Movilă, Sorin Constantin Stragea, Liliana Mincă, Sanda-Maria Ardeleanu, Ovidiu-Cristian Iane, Cornel Itu, Sorin Ioan Roman, Camelia Khraibani, Ioan Dîrzu, Victor Cristea şi cei care au susţinut din punct de vedere oral interpelarea: Alexandru Nazare, Camelia Bogdănici şi Andrei Sava.

Cu acestea, declar închisă şedinţa dedicată interpelărilor. Ne reîntâlnim mâine-dimineaţă la declaraţii politice.

Toate bune. Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,30.