Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 1, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 1, 2013

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 15.15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului, şi domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Rog unul din colegii mei, care este de la Camera Deputaţilor, secretar, şi unul dintre vicepreşedinţii Senatului să vină lângă mine.

Domnul Constantinescu, domnul Moga sau cine mai e?

Domnul Dumitrescu.

Şi o să rog stafful tehnic pentru prezenţă. Vă rog frumos.

Liderii grupurilor parlamentare au primit raportul comisiei?

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Bună ziua, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Să trăiţi, domnule preşedinte! Vă rog frumos să luaţi loc.

Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog frumos să luaţi loc în bănci.

Secretarul din partea Camerei Deputaţilor?

Domnul Mircovici! Cinci minute, vă rog frumos.

Domnule Nicolicea, vă rog frumos. Nu l-am văzut. Când îl văd, îl cert în numele dumneavoastră şi în numele cetăţenilor români de etnie bulgară.

Domnule general, fără dumneavoastră...

Domnul Călin nu este secretarul Camerei Deputaţilor. Dacă era, fiţi sigur că era non-stop aici, ca şi domnul Mircovici.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doamna ministru,

Daţi-mi voie să deschid şedinţa comună de azi a Camerei Deputaţilor şi Senatului din cadrul sesiunii extraordinare, convocată în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) şi art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie.

Din cei 583 de parlamentari, şi-au înscris prezenţa 392. Cvorumul este suficient. Cvorumul legal, după cum ştiţi, este 292.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru propuse de Birourile permanente reunite ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, pentru această şedinţă comună din cadrul sesiunii extraordinare, au fost distribuite senatorilor şi deputaţilor. Întreb dacă sunt obiecţii la ordinea de zi propusă.

Dacă nu, supun la vot ordinea de zi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Unanimi... domnul Pereş, un singur vot.

391 de voturi pentru, un vot împotrivă, nicio abţinere.

Programul de lucru.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Vot împotrivă? Domnul Pereş.

Am înţeles, domnul Pereş este împotrivă.

Cu 391 de voturi pentru, zero abţineri, un vot împotrivă, programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. (L1/2013) (reexaminare ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale)

La ordinea de zi avem reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 319 din 19 iunie 2013.

Dau cuvântul domnului deputat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Doamnelor şi domnilor,

După cum ştiţi, raportul este făcut de cele două Comisii juridice şi Comisia comună privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în plen reunit.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi senatori şi deputaţi,

Voi da citire, cu acordul dumneavoastră, raportului comun al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de la Camera Deputaţilor, Comisiei juridice de la Senat, precum şi al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Raport comun asupra reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României cu privire la dispoziţiile art. I pct. 18, referitoare la modificarea art. 24, şi ale art. I pct. 19, referitoare la introducerea art. 242, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României a formulat, în data de 29 aprilie 2013, sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolelor enumerate mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cele trei comisii sesizate în fond au dezbătut legea supusă reexaminării în şedinţa din data de 1 iulie 2013.

Prin Decizia nr. 319 din 19 iunie 2013, Curtea Constituţională a învestit în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României şi al art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a admis obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, formulată de Preşedintele României.

Obiectul sesizării îl constituie art. I pct. 18, referitor la articolul şi modificarea articolului 24, şi art. I pct. 19, referitor la introducerea art. 242, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În urma deliberării, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate în raport de criticile formulate de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 18 şi ale art. I pct. 19 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale.

În urma dezbaterilor şi a punctelor de vedere exprimate de către membrii celor trei comisii, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 319 din 19 iunie 2013, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună plenului celor două Camere ale Parlamentului, spre dezbatere şi adoptare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu amendamentele admise în anexa nr. 1, ce face parte integrantă din prezentul raport, prin care se propune eliminarea dispoziţiilor art. I pct. 18, referitoare la art. 24, şi ale art. I pct. 19, referitoare la introducerea art. 242, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Amendamentele respinse sunt redate în anexa nr. 2.

Potrivit prevederilor art. 73 alin. (3) lit. c) din Constituţia României, republicată, legea face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Grupurile politice parlamentare?

Nu au obiecţii. Intrăm la amendamentele admise.

O să vă rog frumos să vă uitaţi.

Amendamentul de la poziţia 1. Obiecţii, comentarii?

Comisia propune eliminarea, conform deciziei Curţii.

Mulţumesc. Aprobat.

Doamnelor şi domnilor,

Vă supun la vot proiectul de lege în ansamblu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă, doamna senator.

Cu 391 de voturi pentru, un vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Notă pentru exercitarea de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarei legi depuse la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: <BR>- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor - procedură de urgenţă.

Daţi-mi voie să vă citesc şi prevederea constituţională, deoarece Senatul nu lucrează în această perioadă.

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretarii generali ai celor două Camere - Camera Deputaţilor şi Senatul României -, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor - Pl-x 1/2013.

Adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului.

Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 1 iulie 2013.

Totodată, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale de către senatori, vă informăm că lista cuprinzând legile adoptate de Camera Deputaţilor în cadrul actualei sesiuni extraordinare, în calitate de Cameră decizională, va fi afişată la Senat şi va fi transmisă către grupurile politice parlamentare.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Declar şedinţa de azi a plenului reunit închisă.

Urez colegilor mei senatori vacanţă plăcută. Le mulţumesc foarte mult pentru prezenţă şi ne vedem la 1 septembrie, în primul plen reunit.

Colegii deputaţi, ne vedem la ora 16.00, pentru continuarea lucrărilor în plenul Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 15.30.