Sittings of the Chamber of Deputies of December 27, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.1/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 27, 2013

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Şedinţa a început la ora 12,24.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit astăzi, de Sfântul Ştefan.

Le mulţumesc şi colegilor de la UDMR şi de la PDL, acum ajung şi colegii mei. Partidul Conservator este, PNL-ul e aici... minorităţile, ca de obicei, nu puteam să zic nimic... rezistă, sunt pe baricadă...

O să aşteptăm să semneze şi colegii noştri ordinea de zi.

Domnul preşedinte, să ştiţi că, prima dată, ca să fiţi preşedinte la tineret, trebuie să veniţi la grup.

Aţi venit la 12 aici... sunt emoţionat.

Aţi fost primul de la PSD, extraordinar!

Vă rog frumos, câteva minute, să semneze şi colegii mei...

Vă urez un an foarte bun!

La mulţi ani! celor pe care îi cheamă Ştefan, Ştefania, astăzi, sau aveţi în Colegiu sau în familie...

Să vă dea Dumnezeu sănătate!

Avem onoarea să avem şi miniştri printre noi... liberali... şi social-democraţi, o să vedeţi.

O să vă rog frumos să vă invitaţi colegii în sală, pentru a începe şedinţa de plen de astăzi.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele pentru o verificare.

Liderii grupurilor parlamentare, vă rog să vă invitaţi toţi colegii în sală! O parte stau pe la cafea...

Au semnat 226 prezenţa.

Doamnelor şi domnilor colegi, o să vă rog frumos să luaţi loc.

(I se semnalează că unii deputaţi nu au cartelă.)

Cum n-aveţi cartelă?

Normal, dar poate să vă dea într-un sfert de oră...

Oricum, nu se face vot cu cartelă. Votul de astăzi este vot cu bile. De aceea, nu-i o problemă. Da, la hotărâri, atât!

Bun. Oricum, o să-i rog pe secretari, având în vedere că sunt câteva chestiuni delicate pe ordinea de zi, să numere... şi o să vă rog şi pe dumneavoastră, astăzi, dacă votăm cu mâna ridicată, să numărăm fiecare vot care e cu mâna ridicată, astfel încât să n-avem o problemă... pentru, împotrivă şi abţineri, mai puţin votul cu ridicarea imunităţii, care este un vot cu bile... mai avem încă două.

Bun. Vă spun imediat.

Rog liderii... domnul secretar general, vă rog frumos să distribuiţi ordinea de zi colegilor mei, deşi eu ştiu că au distribuit-o, s-a distribuit, nu?

Cum să nu fie distribuită? Am discutat-o la ultimul Biroul permanent, pe 24..., am discutat-o săptămâna trecută, nu sunt decât cele patru puncte mari şi late... este şi la casete, şi pe site... vă rog frumos, dragi colegi!

Poţi să votezi cu mâna vacantarea... Se ia act de încetarea mandatului şi se supune la vot proiectul de hotărâre de vacantare, ca să fie trimis... am mai avut discuţia asta în plen de o mie de ori...

Deschid şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 407 parlamentari, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 226, 181 sunt absenţi.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul nostru, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru astăzi, 27 decembrie; programul de lucru pentru perioada 23-28 decembrie; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisiile noastre de specialitate; şi, bineînţeles, pe final, sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial. Bun.

Dacă la ordinea de zi propusă de Biroul permanent şi Comitetul liderilor aveţi obiecţii? Comentarii? Nu. Deci, rămâne aceeaşi.

Vă reamintesc ordinea de zi: informarea pe care v-am citit-o, Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi, ultimul pe ordinea de zi, ultimul punct: cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe, formulată în dosarul nr.199/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a fost distribuit din 23.12.2013. Bun.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. (adoptat)

La punctul 2 avem Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a constatării încetării mandatului de deputat al domnului Nicolae Vasilescu, în temeiul dispoziţiilor constituţionale şi legale înscrise în Proiectul de Hotărâre şi a Sentinţei penale nr.699/2013 rămase definitive prin Decizia penală nr.232/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transmisă de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală.

Dau cuvântul vicepreşedintelui Comisiei, domnul Ciprian Nica, Comisia juridică, pentru a prezenta raportul acestei comisii şi proiectul de hotărâre.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulţumesc frumos.

Bună dimineaţa!

La mulţi ani!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu adresa nr.2166 a înaintat ministrului justiţiei, domnului Robert-Marius Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman.

În temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, al art.24 din Legea nr.96/2006...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vacantarea... nu ăsta...

Vacantarea pentru domnul Nicolae Vasilescu.

Nu, nu nu... aţi greşit.

Aţi încurcat dosarele, se mai întâmplă...

Domnul deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Îmi cer scuze, domnule preşedinte, la mine era invers, era dosarul 2.

Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, a înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor Sentinţa penală nr.699/2.07.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr.232/10.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Completul de cinci judecători privind pe numitul Vasilescu Nicolae l-a condamnat la închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă comisă înainte de a fi deputat.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât în şedinţa din data de 16.12.2013 să transmită scrisoarea Tribunalului Bucureşti Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în vederea întocmirii raportului şi a proiectului de hotărâre care urmează să fie supus plenului Camerei Deputaţilor.

În conformitate cu prevederile art.7 alin.(1) din Legea nr.96/21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, alin. (1). "Calitatea de deputat sau de senator încetează... litera c) în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi."

În conformitate cu prevederile art.7 alin.(4) şi (5) din Legea nr.96/2006, alin.(4), "În cazurile prevăzute la alin.(1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. c) şi d), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator."

Membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să transmită Biroului permanent prezentul raport, însoţit de Proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind vacantarea unui loc de deputat.

Dau citire şi proiectului?

Proiect de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat.

În temeiul dispoziţiilor art.70 alin.(2) din Constituţia României, republicată, ale art.7 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, ale art.48 alin.(16) din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, ale Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi ale Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, precum şi ale art.210 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat,

având în vedere că în şedinţa plenului din data de 27 decembrie 2013, Camera Deputaţilor a luat act de Sentinţa penală nr.699 din 2.07.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, definitivă, prin Decizia penală nr.232 din 10.12.2013, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de cinci judecători, privind pe numitul Vasilescu Nicolae, prin care s-a hotărât condamnarea inculpatului Vasilescu Nicolae, deputat ales în Parlamentul României, în Circumscripţia electorală nr.17, Colegiul uninominal nr.2

pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută la art.257 din Codul penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, la pedeapsa cu doi ani de închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a), teza a II-a şi lit.b) din Codul penal, pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale.

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Vasilescu Nicolae în Circumscripţia electorală nr.17, Dolj, Colegiul uninominal nr.2.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa de astăzi, cu respectarea art.76 alin.(2) din Constituţia României.

Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dragi colegi, dezbateri generale? Nu sunt. Bun.

(Domnul deputat Remus-Florinel Cernea doreşte să ia cuvântul)

Vă rog frumos, aveţi cuvântul, domnul deputat Cernea, la dezbateri generale, pe orice proiect de hotărâre... Vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Vreau doar să vă rog, pe dumneavoastră, majoritatea USL, să decideţi ca acolo unde se vacantează mandate de deputaţi sau de senatori să şi organizaţi alegeri parţiale, conform Legii nr.35/2008, iar prilejul alegerilor europarlamentare din 25 mai...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat, nu are nicio legătură cu ce dezbatem astăzi, vă rog frumos.

Procedura constituţională... Parlamentul vacantează postul, doar Guvernul României, de 24 de ani, de la revoluţie încoace, stabileşte data alegerilor.

Pe aceeaşi lege aţi fost şi dumneavoastră ales, să ştiţi.

A fost distribuit... O să vă rog frumos să vă uitaţi la proiectul de hotărâre... Începem dezbaterea proiectului de hotărâre.

A fost distribuit odată cu raportul comisiei.

La titlul proiectului.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Aprobat.

La preambul.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul unic.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat. Bun.

Atunci, dezbaterile au fost încheiate.

Conform art.70 din Constituţie, coroborat cu art.7 din Legea nr.96, statutul nostru, al deputaţilor şi al senatorilor, luăm act de încetarea mandatului domnului deputat Nicu Vasilescu şi o să vă rog frumos...

Sistemul merge?

Cum vreţi să facem, cu cartele sau...

Cu cartele, da? Bun

Sunt colegi care nu au cartele în acest moment?

Câţi sunt?

Vă rugăm frumos să ridicaţi mâna, ca să...

Sunt vreo 12 persoane.

Vă cer permisiunea, este şi un coleg de la dumneavoastră, domnule ministru...

O să vă cer permisiunea să votăm cu mâna ridicată şi o să-i rog pe cei doi lideri să... faceţi o probă.

Eu vă propun să votăm cu mâna ridicată, ca să n-avem nicio problemă, să n-avem 12-14 voturi care... sunt colegi în sală şi după aceea or să spună că n-au fost la vot şi să apară tot felul de complicaţii.

Bun. O să vă cer să votăm cu procedura pe care o avem, tradiţională, cu mâna ridicată.

Avem presa în sală, nu cred că e nimeni care să se opună unei astfel de chestiuni.

Vă supun la vot această procedură de vot, cu mâna ridicată.

Cine este pentru?

Vă rog, secretarii... să voteze! Păstraţi-vă mâna sus!

Se strigă prezenţa, domnul Toader, se strigă prezenţa la votul cu bile.

Avem la semnătură, asta e procedura regulamentară!

Număraţi fiecare coleg în parte!

202 voturi pentru.

Colegii, o parte dintre dumneavoastră au votat pentru.

Abţineri?

3 abţineri.

Voturi împotrivă?

22, că 3 au votat aşa şi ei sunt 25 cu toţii.

23.

23 şi cu 2... şi cu 3.

25. Bun.

(Domnul deputat Tinel Gheorghe doreşte să explice votul.)

Păi nu, că n-am votat încă, păi n-aveţi ce să explicaţi, am cerut procedura de vot.

Păi, staţi o secundă, domnul deputat, nu puteţi să explicaţi o procedură de vot.

Domnul deputat, păi nu se poate explica orice vot. Râde lumea de noi.

Domnul deputat, nu puteţi, eu am cerut.

Domnul deputat, aţi cerut, am întrebat colegii din sală care este procedura de vot.

Nu puteţi să explicaţi o explicare a explicării, râde lumea de noi, da.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul, n-am înţeles nimic din ce spuneţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Toată practica noastră parlamentară a fost să fundamentăm şi să explicăm votul electronic, de-aia am şi introdus acest sistem electronic.

Acum, încercăm să ne ascundem în spatele acestui vot deschis cu ridicare de mână. Nu-i corect.

Trebuia să facem o prezenţă, iniţial, să vedem câţi suntem, după care, domnule preşedinte, puteaţi să supuneţi la vot inclusiv procedura de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, este a nu ştiu câta oară când vă reamintesc că nu ştiţi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Nu se poate ascunde nimeni după un vot cu mâna ridicată. Asta este cea mai mare ruşine pe care poate să o spună un parlamentar.

Dacă este vot secret, şi votaţi cu cartele, şi nu prezentăm lista, atunci te-ascunzi în spatele unui vot. Dar dacă votezi cu mâna ridicată, te filmează o ţară întreagă. Cum să fie vot secret ăsta? Păi de ce mai ridici mâna, atunci?

Aţi explicat votul, sunt de acord cu dumneavoastră, procedura tradiţională a noastră este cu mâna ridicată. Aşa a fost de 24 de ani.

Am introdus procedura cu cartelă, care e tot un fel de procedură cu mâna ridicată, să ştiţi.

Până la urmă, toată lumea ştie ce votaţi. Dacă vreţi să facem altfel, facem vot individual, n-am nicio problemă, aveţi în regulament. Dar, haideţi să nu ne acuzăm între noi! Bun.

Vă supun la vot Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Deci, am luat act de încetarea mandatului şi acum vacantăm, ca să putem să publicăm în Monitorul Oficial.

Cine este pentru?

Vă rog frumos să număraţi, secretarii!

Toată lumea este pentru. 230 de voturi pentru.

Abţineri?

Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Nu sunt.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 29/2013). (adoptat)

La punctul 3 al ordinii de zi este Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/ 2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Daţi-mi voie să vă citesc proiectul de hotărâre.

"În temeiul prevederilor art.67 din Constituţia României, precum şi ale art.45 alin.(1) şi art.60 alin.(1) şi (3) din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta Hotărâre.

Articol unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.872 din 20 decembrie 2012, se modifică, după cum urmează:

- domnul deputat Gheorghe Emacu, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru regulament, pe locul devenit vacant ca urmare a încetării mandatului de deputat al domnului Nicolae Vasilescu."

Bun. Dacă sunt obiecţii la acest proiect de hotărâre pe care îl ştiţi şi dumneavoastră.

Titlul.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Preambulul.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul unic.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Este aprobat.

O să vă supun la vot proiectul de hotărâre, în ansamblul său.

Cine este pentru?

230 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă?

Un vot împotrivă? E cineva împotrivă? Nu, n-are nimeni...

Mulţumesc.

Şi acesta este adoptat, în unanimitate.

Video in format Flash/IOS Prezentarea cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe, formulată în dosarul nr.199/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi a raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Trecem la punctul 4 şi ultimul punct, cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe, formulată în dosarul nr.199/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Pentru dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări, a raportului Comisiei juridice şi a proiectului de hotărâre, vă propun următoarea procedură regulamentară: mai întâi, aşa cum în ultimii ani s-a stabilit, se citeşte solicitarea, va urma prezentarea raportului Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi a proiectului de hotărâre. Apoi, după cum ştiţi şi cum este reglementat şi în Constituţie şi în regulamentul nostru, o să-i dăm cuvântul domnului deputat Gheorghe Coman, pentru a prezenta punctul domniei sale de vedere, urmează dezbateri din partea grupurilor politice parlamentare, după care, constituim Comisia de validare şi numărare a voturilor şi în final exprimăm votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre şi prezentarea rezultatului.

Dacă sunt obiecţii cu privire la această procedură? Nu sunt.

Supun votului această procedură.

Cine este pentru? 230 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Unanimitate.

Din partea Comisiei juridice, domnul vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Ciprian Nica. Vă rog frumos să citiţi prima dată documentul trimis de Ministerul Justiţiei, după care raportul dumneavoastră şi la sfârşit proiectul de hotărâre. Aveţi numai raportul?

Deci, solicitarea ministrului justiţiei, raportul Comisiei juridice adoptat şi proiectul de hotărâre, conform regulilor noastre parlamentare.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Domnului Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Stimate domnule preşedinte, vă transmitem alăturat, în temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi al art. 195 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată, modificată, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a domnului Coman Gheorghe, formulată în dosarul nr. 199/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ataşăm prezentei adrese documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv un volum cuprinzând referatul cu propunerea de arestare preventivă, întocmit de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi copii ale unor acte de urmărire penală din dosarul penal menţionat anterior, respectiv 163 de file.

Semnează ministrul justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc.

Cu permisiunea dumneavoastră, dau citire şi raportului Comisiei juridice.

În temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi al art. 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor s-a solicitat Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz.

Solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi al art. 195 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, a fost adusă la cunoştinţa membrilor Biroului permanent în şedinţa din 19 decembrie 2013.

Adresa ministrului justiţiei este însoţită de referatul procurorului de caz şi fotocopii ale unor acte de urmărire penală din dosarul penal nr. 199/P/2013.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, în temeiul prevederilor art. 53 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, ca lucrările comisiei să fie secrete.

În conformitate cu prevederile art. 195 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au hotărât ca votul să fie secret.

Domnul deputat Gheorghe Coman a participat la şedinţa comisiei şi şi-a prezentat în plenul acesteia punctul de vedere cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

De asemenea, domnul deputat Gheorghe Coman a depus şi în scris un punct de vedere membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

În urma luărilor de cuvânt şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, precum şi de domnul deputat Gheorghe Coman, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot.

Conform listei de prezenţă, la lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, din data de 23 decembrie 2013, au fost prezenţi 14 deputaţi, din numărul total de 27 de membri ai comisiei.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, domnul deputat Nicolae-Ciprian Nica, vicepreşedinte, a prezentat rezultatul votului: 13 voturi pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman şi o abţinere.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a unui deputat. (adoptat)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să citiţi şi proiectul de hotărâre. Proiectul de hotărâre.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Camera Deputaţilor încuviinţează arestarea preventivă a domnului deputat Gheorghe Coman în dosarul nr. 199/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Semnează preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Ştefan Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Conform procedurii, înainte de a începe dezbaterea, o să-l rog pe domnul deputat Gheorghe Coman să-şi prezinte punctul de vedere.

Liderul grupului parlamentar, domnul deputat nu este prezent? Bun. Atunci, dezbateri generale.

Dacă domnul deputat... Îl mai aşteptăm un pic, poate este undeva afară şi vrea să vină...

Mergem la dezbateri generale. Liderii grupurilor politice parlamentare.

Domnul deputat George Scutaru, Grupul parlamentar al PNL. Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, aş vrea să le mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au înţeles să vină astăzi la această şedinţă, chiar dacă sunt sărbători.

Vreau să le mulţumesc în mod special celor 70 de deputaţi liberali care sunt astăzi prezenţi şi sper ca votul pe care-l dăm astăzi să arate că noi, cei din Camera Deputaţilor, nu dorim să ne opunem unui act de justiţie, nici să influenţăm în vreun fel cercetarea unei fapte de corupţie.

Credem că în acest fel putem să arătăm că ne preocupă şi viitorul raport de ţară şi mai ales imaginea acestei instituţii.

Şi închei această intervenţie, spunând că parlamentarii liberali vor vota în favoarea solicitării formulate de Parchetul General, pentru că în acest fel credem că trebuie să dăm un semnal fără echivoc celor care aşteaptă astăzi un răspuns de la noi.

Vă mulţumesc şi vă urez sărbători fericite şi un an nou cât mai bun. La mulţi ani!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat Scutaru.

Domnul deputat Tinel Gheorghe, Grupul parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Încep prin a vă mulţumi pentru prezenţa şi continui prin a vă spune la mulţi ani, pentru că, într-adevăr, într-o zi sfântă, astăzi, este foarte greu ca Parlamentul României să se reunească într-un cvorum de peste 50%, pentru a şterge pata urâtă cu care, iată, încheiem un an.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a dovedit în ultimii ani consecvenţă. Şi astăzi vom fi la fel, consecvenţi, vom vota pentru ridicarea imunităţii parlamentare a colegului nostru şi ne pare rău că stimatul nostru coleg n-a venit astăzi, într-un gest normal, să explice şi poziţia domniei sale.

Închei şi vă spun că vom vota pentru şi să dea Dumnezeu să fie ultimul vot de acest fel în Parlamentul României, în actuala legislatură, dar poate şi în viitoarele legislaturi.

Vă mulţumesc.

Voci din sală:

Nu ridicăm imunitatea! El nu ştie pentru ce votăm!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Marian Neacşu, liderul Grupului parlamentar al PSD. Vă rog frumos.

Pentru arestarea preventivă, nu pentru ridicarea imunităţii, da!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Observ că colegii mei din sală urmăresc cu multă atenţie dezbaterea generală, ceea ce este foarte important.

Înainte de toate, o să vă rog să-mi permiteţi, în numele Grupului parlamentar al PSD, în numele meu personal, să vă urez la mulţi ani, domnule preşedinte, să le urez la mulţi ani, de ziua Sfântului Ştefan, celor care poartă acest nume important. Sunt, am înţeles, 400 şi ceva de mii de oameni în România şi cetăţeni români care poartă acest nume.

Îmi pare rău că într-o astfel de zi ne aflăm pentru un eveniment de această factură sub aula Parlamentului, dar trebuie să apreciez şi eu, aşa cum au făcut şi colegii mei, că aproape toate grupurile parlamentare au răspuns prezent. Noi am avut o şedinţă a grupului parlamentar înainte de începerea acestei şedinţe plenare, acolo am decis să votăm pentru solicitarea de arestare preventivă a colegului nostru care, din nefericire, a comis o faptă... şi ţin neapărat să precizez aici că fapta pe care a comis-o nu este comisă în calitate de deputat. Este un lucru extrem de important, am văzut că a fost destul de puţin tratat în media, el nu a fost acuzat de luare de mită, pentru că un parlamentar nu poate să fie acuzat de luare de mită, pentru că el nu poate să comită o astfel de faptă, iar încadrarea, dacă am înţeles-o corect, este referitoare la folosirea funcţiei, şi funcţia este cea de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid, pentru a promova într-o anumită funcţie o persoană. Poate că ar fi cazul să ne aplecăm cu mai multă atenţie şi asupra modului în care ne alegem oamenii şi asupra modului în care îi promovăm şi cred că acesta ar fi un foarte bun mesaj de final de an şi de început de an nou.

Folosesc şi prilejul acesta, în final, să vă urez tuturor celor care sunteţi prezenţi, colegilor noştri care nu sunt prezenţi şi românilor un an 2014 mai bun decât acesta şi să-i asigur că şi noi, parlamentarii social-democrat, sunt convins că şi ceilalţi parlamentari, vom face tot ceea ce depinde de noi ca anul 2014 să fie mai bun pentru români.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci.

Doamna deputat Pachel, aveţi cuvântul din partea Grupului parlamentar al PP-DD.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să încep prin a vă felicita pe dumneavoastră personal şi apoi pe toţi cei care poartă numele de Ştefan, Ştefania, István, să le urez cu prilejul acestei zile multă sănătate, fericire, tot ce îşi doresc. Îmi pare rău că ne întâlnim aici pentru a da un vot unui coleg care a încălcat legea, care nu a avut o atitudine demnă de un parlamentar, de un membru al Parlamentului României. Vreau să vă spun că membrii Partidului Poporului - Dan Diaconescu rămân consecvenţi principiilor şi vor lăsa întotdeauna justiţia să îşi facă datoria şi sun de acord că cei care au greşit trebuie să plătească, aşa că şi noi vom avea un vot pentru astăzi.

Mulţumesc foarte mult.

La mulţi ani, sărbători fericite!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. O singură precizare. Întotdeauna István e înainte cu o zi de Sfântul Ştefan, dacă greşesc eu? A fost ieri. Nu? Dar, să le urăm la mulţi ani şi celor care poartă acest nume...

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurelian Ionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, ţin să vă felicit, atât pe dumneavoastră, cât şi pe ceilalţi colegi prezenţi în sală, să vă doresc un sincer la mulţi ani. Legat de cererea Parchetului privind încuviinţarea arestării preventive a colegului nostru, domnul Gheorghe Coman, poziţia Partidului Conservator este cea prin care vom vota pentru încuviinţarea acestei cereri.

Considerăm că Parlamentul nu se poate substitui unei instanţe de judecată, domnul Gheorghe Coman urmând să-şi dovedească nevinovăţia în faţa organelor de anchetă şi a instanţei judecătoreşti.

Vă mulţumesc şi un sincer şi călduros la mulţi ani vă doresc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, asemenea.

Domnule deputat, aveţi un minut la dispoziţie. La dezbateri generale sunt numai liderii grupurilor parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, este important să votăm cu toţii pentru încuviinţarea cererii Parchetului. În acelaşi timp, aş spune că avem nevoie de proceduri mai suple şi mai rapide pentru a tranşa astfel de situaţii. Cred că a durat foarte mult până să ia o decizie.

În plus, cred că vom avea nevoie de legi electorale care să permită cu adevărat competiţia, astfel încât, pe listele partidelor să apară din ce în ce mai rar astfel de cazuri.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult pentru luarea dumneavoastră de cuvânt.

Vreau să vă mulţumesc şi eu foarte mult pentru cuvintele pe care mi le-aţi spus şi să vă spun câteva cuvinte acum, înainte de a începe dezbaterea. (Coboară, la tribună.)

Domnilor colegi,

Vreau în primul rând să vă mulţumesc că mi-aţi urat mie şi celor care purtăm numele de Ştefan, Ştefania şi István la mulţi ani. Este pentru prima dată în viaţa mea când sunt în Parlamentul României pe 27 decembrie şi dezbatem ceva. Atunci când era 27... din păcate mă obligă Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi n-aş vrea să închei acest an fără să vă mulţumesc pentru eforturile pe care le-aţi făcut, indiferent de culoarea politică şi indiferent de opiniile pe care le exprimaţi.

Probabil că de când suntem în Uniunea Europeană este cel mai prolific an pe care l-am avut, nu vreau să spun cine e la guvernare, cine e în opoziţie, nu contează acest lucru, dar au fost câteva momente importante pe care aş vrea să le remarc. În primul rând, este pentru prima dată când Statutul deputaţilor şi al senatorilor, de la revoluţie încoace, taie o parte din privilegiile - aşa-zisele privilegii prezentate de mass-media - parlamentarilor şi ne aduce şi în această zonă, într-un loc penultim sau ultim în Europa, cu privire la resursele care sunt alocate unui parlamentar, atât pentru cabinetul său parlamentar, cât şi pentru indemnizaţie.

Vreau să vă mulţumesc pentru că am reuşit, în ultimii şase ani, pentru prima dată, în ultimii nouă ani, dacă vreţi, pentru prima dată, să modificăm un regulament cu acordul tuturor grupurilor politice parlamentare, un regulament comun şi un Statut al deputaţilor şi al senatorilor, în care şi în această zonă astăzi ne aflăm într-o reglementare votată de dumneavoastră în unanimitate, ca să nu mai fim comentaţi şi bârfiţi de către Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pentru că eu nu consider aceste lucruri normale.

Suntem un parlament naţional care avem astăzi date concrete prin care o comisie permanentă judecă ridicarea imunităţii sau arestarea preventivă sau o analiză cu privire la fapte de corupţie.

Suntem obligaţi, după aceea, în cinci zile să convocăm acest parlament şi să scăpăm de acele poveşti de la 9, la 10, la 12 luni în care tot prelungeam aceste lucruri. Este un câştig al dumneavoastră, indiferent de culoarea politică, şi vreau să le mulţumesc liderilor grupurilor politice parlamentare, membrilor comisiilor de statut şi de regulament pentru eforturile pe care le-au făcut, inclusiv colegilor din opoziţie.

A fost un an foarte bun, pentru că am reuşit să schimbăm o percepţie publică cu privire la activitatea Parlamentului şi multe lucruri pe care le-am votat, inclusiv cu voturile colegilor din opoziţie, au fost remarcate şi în plan internaţional.

Este primul an în care, pentru prima dată, reprezentanţii noştri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au votat toţi, în unanimitate, pentru România, şi nu împotriva României. Şi vreau să le mulţumesc şi lui Ionuţ Stroe şi lui Marian Neacşu şi lui Mihai Tudose şi lui Cezar Preda, colegii care sunt în acest grup şi colegilor de la UDMR care au fost, şi lui Daniel Fenechiu de la PP-DD, toţi au fost solidari cu România. Toţi cei care au fost împotriva României în ultimii ani, mulţi dintre ei români, au constatat că în Parlament, pentru prima dată, pentru România există o solidaritate.

Vreau să vă mulţumesc pentru eforturile - indiferent de grupurile politice - pe care le-aţi făcut pe plan internaţional, după 10 ani, preşedinţi de parlamente la a căror uşi am bătut în ultimii 24 de ani au venit în România şi au recunoscut că acesta este un parlament democratic, un parlament care votează legi, bune sau rele, istoria ne judecă, dar sunt onorat că sunt coleg cu dumneavoastră, cu o parte dintre cei care au votat astăzi şi care azi au venit la serviciu, pe 27, dând un semnal că Parlamentul României de astăzi nu este un scut în faţa celor care încalcă legea, indiferent de culoarea politică, şi cred că acesta este semnalul pe care ar trebui să-l dea şi poate prima putere din stat, presa, mass-media.

Dacă vă uitaţi în ultimul an şi jumătate, indiferent de culoarea dumneavoastră, aţi venit şi aţi luat act şi aţi votat pentru încetarea unui mandat din cauza incompatibilităţii, încetarea unui mandat din alte cauze, pentru o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără să mai trecem prin analizele pe care le aveam înainte.

Acest parlament a votat să nu mai supunem la vot încetarea mandatului unui parlamentar pentru decizia Înaltei Curţi, ci să luăm act, lucruri pe care presa nu vrea să le vadă.

Ar trebui să vorbim - şi să nu se supere colegii mei din presă pe mine, dar pentru că n-aţi vrut să le vedeţi - ar trebui să vorbim şi eu pot să-mi permit astăzi, de ziua mea, să spun acest lucru, despre lucrurile bune pe care le fac românii despre români.

Ar trebui să vorbim despre suma lucrurilor care ne apropie şi care ne fac să fim mândri că suntem europeni.

Ar trebui să criticăm acolo unde greşim, dar ar trebui să prezentăm şi lucrurile pe care le-am făcut. Şi aici le mulţumesc tuturor, indiferent de culoarea politică, pentru că eu cred că această clasă politică, deşi este mai mare, este mai matură şi îşi înţelege mai bine rolul decât în ultimii ani şi vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru, vreau să mulţumesc şi presei pentru duritatea şi obiectivitatea pe care au avut-o, pentru că fără presă nici unul dintre noi nu putem să fim aleşi şi trebuie să fim corecţi. Presa ne prezintă, de cele mai multe ori, activitatea pe care o avem. Şi, dacă vă uitaţi la ce se întâmplă astăzi în lume, fără să vă supăraţi, dragi colegi, în mass-media poţi să-ţi creezi o imagine sau poţi să-ţi pierzi o imagine pe care ai construit-o în 40, în 50 de ani.

Rolul nostru, ca politicieni, este să facem aici, în Parlament, legi bune pentru România şi vreau să mulţumesc şi vreau să le mulţumesc miniştrilor care sunt astăzi prezenţi. N-am mai văzut de mulţi ani miniştri prezenţi la un vot normal şi poate că aceasta arată că Parlamentul României învaţă din greşeli, din greşelile pe care şi noi la un moment dat le-am tolerat.

Vă urez la mulţi ani, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, să vă dea Dumnezeu sănătate şi să ne prindă anul 2014 la fel de uniţi, la fel de maturi şi îmi doresc ca acest parlament să fie un loc în care să dezbatem, să ne batem cu idei şi cu valori, fără să ne jignim, pentru că anul 2014 va fi un an complicat.

La mulţi ani! (Aplauze.) (Îşi reia locul la prezidiu.)

Am avut şi eu onoarea să vorbesc de Sfântul Ştefan, aşa încât să nu vă supăraţi pe mine.

Dragi colegi,

Ştiţi foarte bine care este procedura. Dezbaterile generale s-au încheiat. O să mergem pe ceea ce v-am citit la început. Îmi pare rău că domnul deputat nu este prezent.

Fiecare grup politic parlamentar trebuie să facă o nominalizare pentru constituirea Comisiei de numărare şi validare a voturilor.

O să rog grupurile politice parlamentare, de la dreapta la stânga... UDMR? Domnul deputat Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Această onoare de a face parte din această comisie îi revine liderului de grup parlamentar, Máté András.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles.

Aş vrea să fac o singură precizare, înainte de a-l ruga pe domnul deputat Tinel Gheorghe de la PDL să facă propunerea Grupului parlamentar al PDL. Vreau să vă spun că prevederile constituţionale au fost îndeplinite, chiar dacă domnul deputat a refuzat să vină astăzi, pentru că a fost ascultată opinia domniei sale în Comisia juridică.

Domnule deputat, aveţi cuvântul, în calitatea de vicelider a Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Membru PDL în Comisia de numărare a voturilor este deputatul Florin Secară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Grupul minorităţilor naţionale?

Domnul deputat Varujan Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O să încălcăm tradiţia, pentru că domnul Grosaru are tren destul de curând, aşa că va fi domnul Firczak de data aceasta, în Comisia de numărare a voturilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Gheorghe Firczak, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian:

Da. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Grupul parlamentat al PSD, domnul deputat Marian Neacşu, liderul grupului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să-mi permit să nu ascult opinia colegilor mei din prima bancă, aşa încât, propunerea noastră pentru Comisia de numărare a voturilor este domnul Mircea-Titus Dobre.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat George Scutaru, Grupul parlamentar al PNL, liderul grupului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule preşedinte,

Grupul liberal îl desemnează în Comisia de numărare a voturilor pe secretarul grupului, domnul deputat Virgil Guran.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Liderul grupului parlamentar al PC, domnul Bogdan Ciucă. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea Grupului Partidului Conservator este pentru persoana domnului deputat Ionescu Aurelian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat Luminiţa Adam, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, propunerea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

Propunerea noastră pentru Comisia de numărare şi validare este domnul deputat Mihai Deaconu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă nu sunt obiecţii, comentarii, vă supun la vot componenţa acestei comisii. O să rog stafful tehnic să numească...

Cine este pentru? 231.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu.

Unanimitate.

Înainte de a începe exprimarea votului secret cu bile asupra proiectului de hotărâre şi prezentării rezultatului, şi o să-l invit pe domnul deputat Nicolae Mircovici să facă apelul nominal, pentru cazul în care votul este unul pozitiv, eu sunt obligat, înainte de a începe acest vot, să vă supun votului proiectul de hotărâre pe articole şi pe preambul, urmând ca votul direct să fie cel de aici.

Votul final este votul cu bile, dar eu sunt obligat ca proiectul de hotărâre să-l supun pe fiecare zonă, începând de la titlu, preambul şi articol unic votului dumneavoastră. Vi l-a citit domnul deputat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobat.

La preambul, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul unic, obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.

El nu va fi supus în totalitate votului dumneavoastră, pentru că votul dumneavoastră va fi exprimat cu bile.

Chestorii, domnul Palăr şi domnul Drăghici, vă rog frumos să luaţi loc.

Vă reamintesc art.126 din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor, potrivit căruia bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru; bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra; ambele bile introduse în aceeaşi urnă înseamnă vot nul.

Pe procedură, domnul deputat Mircea Toader.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Ca procedură, era o practică în anii trecuţi, să se citească lista de la sfârşit, şi nu de la început. Şi mai ales că dumneavoastră puteţi vota printre primii.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

În viaţa mea, de când sunt în Parlament, n-a început nimeni lista de la Zgonea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Şi vreau să îmi permiteţi să vă urez şi eu la mulţi ani şi cred că le mulţumim şi celor care n-au venit azi în Parlament, că am putut să ne remarcăm şi noi, într-o zi foarte importantă să venim la Parlamentul României.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi eu vă mulţumesc foarte mult.

Înainte de a-l ruga pe domnul deputat să citească lista, o să vă rog frumos, domnule deputat, să citiţi prima dată miniştrii; da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Da.

Ponta Victor-Viorel - absent
Dragnea Nicolae-Liviu - absent
Chiţoiu Daniel - absent
Constantin Daniel - absent
Stroe Radu - absent
Duşa Mircea - absent
Plumb Rovana - absentă
Gerea Andrei Dominic - prezent
Nica Dan - absent

Absent voi pune după ce reiau numărarea.

Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
Bănicioiu Nicolae - prezent
Varga Lucia-Ana - absentă
Grapini Maria - absentă
Niţă Constantin - absent
Voicu Mihai-Alexandru - prezent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Adam Ioan - prezent
Adam Luminiţa-Pachel - prezentă
Adăscăliţei Constantin - prezent
Alexe Costel - prezent
Alexe Florin-Alexandru - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - absentă
Andea Petru - absent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola - absentă
Antal István - absent
Anton Marin - prezent
Anuşca Roxana-Florentina - prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria - absentă
Arsene Ionel - prezent
Avram Constantin - absent
Avram Marian - prezent
Axente Ioan - prezent
Babuş Radu - absent

Varga Vasile... dar degeaba, spuneţi-mi în momentul în care... Să voteze acum şi-mi spuneţi în momentul în care îl apelez, că altfel n-am cum să-l reţin pe fiecare.

Deci revin.

Babuş Radu - absent
Balan Ioan - absent
Baltă Mihai - prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bănicioiu Nicolae - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - absent
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - absentă
Blăjuţ Viorel-Ionel - absent
Blănariu Valentin - absent
Bleotu Vasile - prezent
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae - absent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ - absent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Boghicevici Claudia - absentă
Bónis István - absent
Borbély László - prezent
Bordeianu Dan - prezent
Bot Octavian - prezent
Bucur Constantin-Alin - absent
Bucura-Oprescu Simona - absentă
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ştefan - absent
Calimente Mihăiţă - prezent
Caloianu Mario-Ernest - prezent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Mircea-Vasile - prezent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - absent
Cătăniciu Steluţa-Gustica - prezentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - prezent
Cherecheş Florica - prezentă
Chiriţă Dumitru - prezent
Chirteş Ioan-Cristian - prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent
Cioată Cezar - absent
Ciobanu Gheorghe - absent
Ciobanu Liliana - absentă
Ciocan Dan - prezent
Ciofu Tamara-Dorina - absentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - absent
Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Coman Gheorghe - absent
Comşa Cornel-George - absent
Condurăţeanu Andrei- Răzvan - prezent
Cosma Vlad-Alexandru - prezent
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Aurelia - absentă
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - absent
Cseke Attila-Zoltán - absent
Culeţu Dănuţ - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupşa Ioan - prezent
Daea Petre - absent
Dalca Ştefan-Petru - absent
Dascălu Constantin - prezent
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - absent
Diaconu Mihai-Bogdan - absent
Dima Toader - prezent
Diniţă Ion - prezent
Dîrzu Ioan - prezent
Doboş Anton - absent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - absent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donţu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - absentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăguşanu Vasile-Cătălin - absent
Dumbrăvanu Paul - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ioana-Jenica - absentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - absent
Emacu Gheorghe - prezent
Enache Marian - prezent
Enea Constantin-Cosmin - absent
Eparu Ion - prezent
Erdei Dóloczki István - absent
Fejér László-Ődőn - absent
Fenechiu Cătălin-Daniel - absent
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuţu - absent
Frăticiu Gheorghe - absent
Galan Constantin - prezent
Ganţ Ovidiu Victor - absent
Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă
Găină Mihăiţă - absent
Geantă Florian Daniel - absent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Florin - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiţă Sebastian-Aurelian - absent
Ghiveciu Marian - absent
Gireadă Dumitru-Verginel - prezent
Giurescu Dinu - absent
Gheorghe Tinel - prezent
Gliga Vasile-Ghiorghe - prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grapini Maria - absentă
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent
Grosaru Mircea - prezent
Gudu Vasile - absent
Gunia Dragoş-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloşin Florentin - prezent
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Hulea Ioan - prezent
Iacoban Sorin-Avram - absent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Ialomiţianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuţă Vasile - prezent
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicenţiu-Mircea - absent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - absent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - absent
Kereskényi Gábor - absent
Khraibani Camelia - prezentă
Korodi Attila - absent
Laza-Matiuţa Liviu - absent
Longher Ghervazen - absent
Lubanovici Mircea - absent
Lupu Mihai - prezent
Man Mircea - prezent
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manea Victor-Gheorghe - prezent
Manolache Marius - prezent
Manolescu Oana - absentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - prezentă
Marian Ion Cristinel - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Markó Attila-Gabor - absent
Marocico Ion - absent
Martin Eduard-Stelian - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mazilu Constantin - absent
Măduţa Flavius-Luigi - absent
Melinte Ion - absent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan - prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - absentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - absentă
Mitrea Miron Tudor - absent
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - absent
Mocioi Niculina - absentă
Moisii Constantin - prezent
Moldovan Carmen Ileana - absentă
Moldovan Ioan - absent
Moldovan Iosif - absent
Molnar Zsolt - absent
Motreanu Dan-Ştefan - prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil - absent
Movilă Petru - prezent
Muntean Mircia - absent
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Nazare Alexandru - absent
Neacşu Marian - prezent
Necula Cosmin - prezent
Negruţ Clement - prezent
Negruţ Cornelia - absentă
Neţoiu Gheorghe - absent
Nica Dan - absent
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă
Nicoară Romeo Florin - absent
Nicolae Alexandri - prezent
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - absent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - absentă
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurenţiu - absent
Nistor Marioara - absentă
Niţă Constantin - absent
Niţă Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Vasile Daniel - absent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - absent
Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - prezent

Palaşcă Viorel

A fost aici, punem semnul întrebării. - absent

Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - absentă
Păun Nicolae - absent
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - absent
Peia Ninel - prezent
Petrache Adrian-Alin - absent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre - absent
Petric Octavian - absent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - prezent
Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria - prezentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian Marius - prezent
Popa Radu Mihai - absent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - prezent
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Popoviciu Alin-Augustin-Florin - absent
Potor Călin - prezent
Popescu Florin Aurelian - prezent
Preda Cezar-Florin - absent
Puşcaş Iacob - prezent
Raeţchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - absent
Rădulescu Constantin - absent
Rădulescu Romeo - prezent
Răţoi Neculai - prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan-Sorin - prezent
Roman Petre - prezent
Roman Victor - absent
Roşca Lucreţia - absentă
Roşca Mircea - prezent
Rotaru Răzvan - absent
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana - absentă
Scutaru Adrian George - prezent
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George - prezent
Seres Dénes - absent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin - prezent
Smarandache Miron Alexandru - prezent
Solomon Adrian - absent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Stanciu Anghel - absent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - absent
Stănescu Alexandru - prezent
Stănişoară Mihai - absent
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - absentă
Stoica Ştefan-Bucur - absent
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuţ-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent
Suciu Vasile-Daniel - absent
Surdu Raluca - prezentă
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - absent
Şcheau Ion - absent
Şimon Gheorghe - absent
Şoptică Costel - prezent
Şova Lucian - prezent
Ştefan Viorel - prezent
Ştefănescu Elena Cătălina - absentă
Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai - absent
Tămâian Ioan - absent
Tănase Răzvan-Ionuţ - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent
Tătaru Florin-Cristian - absent
Teju Sorin - prezent
Teodorescu Cătălin-Florin - prezent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ştefan - prezent
Tiuch Cătălin - prezent
Tîlvăr Angel - absent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu - prezent
Tomac Eugen - prezent
Traicu Rodin - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent
Turcan Raluca - prezentă
Tuşa Adriana Diana - prezentă
Ţigăeru Roşca Laurenţiu - prezent
Ţîmpău Radu Bogdan - prezent
Udrea Elena Gabriela - absentă
Udrişte Gheorghe - prezent
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaş-Florin - absent
Uricec Eugen-Constantin - prezent
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - absent
Varga Lucia-Ana - absentă
Varga Vasile - prezent
Vasilică Radu Costin - prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin - prezent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent

Voicu Mădălin-Ştefan - prezent, maestre
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Vreme Valerian - prezent
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai - prezent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zisopol Dragoş - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
Zlati Radu - prezent

Imediat fac apelul, să votez şi eu.

Vă rog, dacă mai este cineva din cei pe care i-am apelat şi au venit între timp în sală.

Bucura-Oprescu Simona - prezentă

Grindeanu l-am trecut, cred că da, ştiu că a votat. Numai o secundă să verificăm.

Da, Grindeanu Sorin Mihai - prezent

Vladu, v-am trecut prezent, aţi votat. V-am trecut. Da, da.

Suciu Daniel l-am trecut, cred, îl aveam pe listă aici.

Suciu Daniel, da, prezent. A votat.

Imediat îi număr, domnule preşedinte.

 
   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să rog şi eu un pic presa să ne dea şi nouă voie, presa! O să rog colegii să ne dea şi nouă voie, ca să citească...

Domnilor jurnalişti, o să le rog pe cele două domnişoare, doamnele jurnaliste, vă rog frumos să ne daţi şi nouă voie să începem plenul...

O să vă rog frumos să ne daţi şi nouă voie să citească domnul preşedinte al Comisiei de numărare a votului, domnul deputat Gheorghe Firczak, o să vă prezinte rezultatul, procesul-verbal privind rezultatul votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra cererii ministrului justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a domnul Gheorghe Coman.

Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu bile asupra cererii ministrului justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman în dosarul nr.199/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor - 406;

Numărul deputaţilor prezenţi - 254;

Numărul total de voturi exprimate - 224.

Numărul total de voturi anulate - 0.

Numărul total de voturi valabil exprimate - 224

din care:

Voturi pentru - 190;

Voturi contra - 34.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Domnule deputat, mai aveţi de citit următoarea pagină.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Da. Având în vedere că din totalul de 406 deputaţi au fost prezenţi 254, din care şi-au exprimat votul valabil 224, iar pentru au votat 190 şi împotrivă 34, se constată că a fost întrunită majoritatea de voturi necesare pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman în dosarul nr.199/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc mult.

Domnule deputat aţi citit un proces-verbal foarte important pentru credibilitatea Parlamentului, de aceea v-am şi permis astăzi să fiţi cum nu v-am văzut în ultimii 12 ani ca parlamentar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi vă mulţumesc foarte mult.

Deci am dovedit încă o dată că deputaţii îşi fac datoria şi că nu obstrucţionează justiţia. De prea multe ori s-a spus că n-o să fim în cvorum şi vreau să le mulţumesc colegilor parlamentari pentru că azi au fost în cvorum şi au votat, majoritatea, conform ultimelor două decizii ale Curţii Constituţionale, pentru încuviinţarea, cu regret spun, pentru că până la urmă este un parlamentar, a arestării preventive a domnului deputat Gheorghe Coman.

Vă urez sărbători fericite şi dumneavoastră şi mass-mediei, un an foarte bun! Şi cred că am demonstrat faţă de ultimii ani că Parlamentul României nu este scut pentru nimeni care încalcă legea în România.

Sărbători fericite!

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,07.