Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.47/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 14, 2014
|
Şedinţa a început la ora 16,35. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deschid şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 402 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 231. Sunt absenţi 171, din care 77 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de luni, 14, şi marţi, 15 aprilie 2014; programul de lucru pentru perioada 14-19 aprilie 2014; lista rapoartelor depuse în perioada 7-14 aprilie 2014 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I. Începem dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi. |
||||
|
|
|
La punctul 2 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Dacă aveţi observaţii la proiectul de hotărâre? Nefiind observaţii, proiectul de hotărâre trece la votul final. La punctul următor, care este punctul 6, pentru că la celelalte puncte nu avem rapoartele încă, avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.59 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Vă rog, procedură, domnul Neacşu. |
|
||
|
|
|
Este destul de delicată situaţia, domnule preşedinte. La proiectul de la poziţia 3, tehnic vorbind, nu există raport, dar el trebuie retrimis la comisie. A fost o neînţelegere între ceea ce au hotărât liderii de grup şi ceea ce a hotărât stafful comisiei. Pentru a putea să intrăm întru totul în legalitate, v-aş propune ca, pentru 5 minute, acest proiect să fie retrimis la comisie, dacă plenul va fi de acord şi, după aceea, putem prezenta raportul, care se află, la momentul acesta, gata. |
|
||
|
|
Liderii de grup sunt de acord? Nu avem raportul, domnule Neacşu. Bun. Atunci, vă supun votului retrimiterea la comisie pentru o săptămână. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
125 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. Proiectul de lege a fost retrimis pentru o săptămână la comisie. Vă rog, domnule Neacşu. |
||||
|
|
Îmi cer scuze, domnule preşedinte. Eu probabil că nu am reuşit să mă fac foarte bine înţeles. Comisia va lucra, pentru că a şi făcut la Biroul permanent solicitare, va lucra în paralel cu plenul. Are o solicitare pe care am aprobat-o astăzi la Biroul permanent şi, cum va întocmi raportul, astăzi, mâine-dimineaţă, va fi pus pe ordinea de zi, aşa cum am convenit. |
||||
|
|
Da. Deci, intră într-o perioadă de o săptămână. Că e mâine, nu e niciun fel de problemă. Vă rog, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aşa este. La Biroul permanent am aprobat ca cele două comisii să lucreze în paralel, dar trebuie aprobat şi de plen, domnule preşedinte, şi să supunem votului lucrul în paralel pentru Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Se subînţelege că, direct de la Biroul permanent, se duc şi lucrează fără ca plenul să ia act sau să voteze. |
||||
|
|
Sunt de acord cu dumneavoastră. Supun votului dumneavoastră ca, în paralel cu plenul, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic să lucreze în paralel cu plenul. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
Cu 148 de voturi pentru, o abţinere şi 3 voturi împotrivă, s-a aprobat ca cele două comisii să lucreze în paralel cu plenul. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
La punctul 6, deci la proiectul de lege pe care vi l-am menţionat, dau cuvântul, din partea iniţiatorului, domnului Drăghici. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Este vorba de Legea nr.448/2006, şi anume art.59, care cauzează foarte mult persoanelor cu dizabilităţi, cu certificat permanent în grad de handicap şi, prin interpretarea acestui articol, comisiile de evaluare judeţene readuc la evaluare persoanele cu dizabilităţi care au modificări structural-anatomice ireversibile. Cu alte cuvinte, se produce un abuz şi o umilinţă la adresa persoanelor care, şi aşa, sunt bătute de soartă, prin obligarea lor de reprezentare anuală spre "reevaluare". Ce reevaluare poate fi aia atunci când îţi lipseşte o mână sau un picior, nemaiputând urma tratamente sau recuperări de niciun fel, pentru că aceste membre nu mai pot creşte la loc. Tocmai pentru a îndrepta această umilinţă şi acest abuz care se creează asupra acestor persoane, vă rog să fiţi de acord mâine, mai ales că suntem şi în postul Paştelui, să fim, înainte de a fi oameni politici, să dăm haina politică la o parte şi să fim oameni cu sufletul şi compasiune faţă de semenii noştri care trec prin momente grele. Am convenit şi variantele cu Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie, şi variantele în care, totuşi, dacă se constată că este un diagnostic greşit pus, ele, dacă sunt sesizări în acest sens, persoanele cu dizabilităţi pot fi rechemate la evaluare, dar numai în aceste cazuri, dacă sunt sesizări sau dacă gradul de handicap a suferit modificări în sens negativ şi persoanele cu dizabilităţi cer acest lucru. Vă mulţumesc şi aştept un vot favorabil mâine, din partea dumneavoastră, mai ales că este o lege organică. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Ar fi culmea să ne certăm pe un asemenea subiect. Da cuvântul domnului Florin Iordache, din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Vă rog, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de iniţiator. În şedinţa comună a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru sănătate şi familie, noi am ţinut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi al Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi. Toate aceste avize au fost avize favorabile. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Aveţi raportul cu amendamentele admise. Noi am apreciat că, într-adevăr, este un proiect foarte bun. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, doamna deputat Liliana Mincă. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Parlamentarii PP-DD să ştiţi că nu suferă de orgolii. Şi pentru că proiectul colegului nostru, al domnului deputat Drăghici, a trecut şi pe la comisia pe care o prezidez, Comisia pe egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, împreună cu colegul meu, deputatul de Arad, vicepreşedinte la această comisie, Ştefan Petru Dalcă, noi am avizat favorabil acest proiect de lege. Considerăm că este o modificare pe care persoanele cu dizabilităţi o aşteaptă. Este suficient cât am văzut pe toate posturile de televiziune cozi interminabile, oameni în scaune cu rotile, oameni cărora nu le mai cresc picioarele, nici mâinile, oameni care au fost umiliţi suficient. Eu voi vota pentru acest proiect de lege, împreună cu toţi parlamentarii PP-DD. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamna Mincă. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Vă mulţumesc. Vă rog, domnule Dolha. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Din păcate, în România, persoanele cu dizabilităţi sunt, în general, marginalizate, uitate sau invizibile; sunt oameni care se confruntă cu un risc crescut de sărăcie şi de excluziune socială şi care nu îşi pot desfăşura activităţile zilnice în mod normal, aşa cum noi, toţi ceilalţi, o putem face. Din acest motiv, Grupul parlamentar al PNL susţine orice iniţiativă care vine în sprijinul asigurării unui trai decent pentru aceste persoane. Să nu uităm că România, ca ţară membră a Uniunii Europene, are obligativitatea de a se alinia ţărilor membre în ceea ce priveşte asigurarea normalităţii şi demnităţii persoanei cu handicap. Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii vine pentru a îmbunătăţi procedeele administrative de care aceste persoane se lovesc, vizând, mai exact, excluderea persoanelor pentru care deja s-a stabilit că sunt afectate de un handicap ireversibil, de exemplu, cei care au membre amputate, de la obligativitatea evaluărilor prevăzute şi stipulate în actuala legislaţie. Reglementarea legislativă reprezintă rezolvarea unei probleme pertinente a dificultăţilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi acest subiect a fost cuprins şi în raportul special privind protecţia persoanelor cu handicap şi a fost dat publicităţii de către Avocatul Poporului. Din aceste motive, PNL va vota acest text normativ, deoarece reprezintă, cum spuneam, un gest de normalitate şi de respect faţă de oamenii care se confruntă cu o situaţie dificilă din punct de vedere medical. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă mai doreşte cineva? Nu. Vă rog, doamna Nichita. |
||||
|
|
Bună ziua. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum au spus şi antevorbitorii, este o măsură reparatorie, o măsură care face să se reglementeze acest aspect, pentru că un diagnostic, atât timp cât este pe viaţă... aceşti oameni sunt purtaţi pe drumuri şi nu face altceva decât să redea respectul faţă de aceste persoane. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota iniţiativa colegului nostru. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Doamnă doctor, vă rog. |
||||
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Iniţiativa colegului nostru ne arată, încă o dată, că medicina nu are culoare şi că sănătatea nu are culoare. |
||||
|
|
Culoare politică. |
||||
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Culoare politică, bineînţeles. Această reglementare nouă ajută, în primul rând, aceşti pacienţi care foarte des sunt umiliţi, dar, pe de altă parte, să ştiţi că ajută foarte mult şi personalul medical, pentru că, la un moment dat, se încărca cu consultaţii repetate, din 6 în 6 luni, din an în an, cu aceste consultaţii care, de unele case de asigurări nici măcar nu erau decontate. Ca membru neafiliat, dar ca membru al Partidului Mişcarea Populară, împreună cu tot grupul, vom susţine această iniţiativă. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Cred că majoritatea parlamentarilor, care, într-adevăr, au birouri funcţionale în teritoriu, s-au confruntat cu persoane care veneau cu reclamaţii în legătură cu această modalitate de a le verifica gradul de handicap, atunci când, într-adevăr, este vorba despre un handicap permanent, care nu are cum să revină, chiar fiind obligaţi, de multe ori, să punem întrebări ministrului, chiar în momentul respectiv, actual, în funcţie, în minister, poate de foarte multe ori primind răspunsuri foarte interesante, dar fără nicio legătură cu cazul respectiv. Eu cred că această încercare de legiferare, măcar a acestor situaţii concrete, este bine-venită. Grupul nostru parlamentar îl susţine, dar cred că ministerul, împreună cu Ministerul Sănătăţii, mai are mult de lucru şi la aplicarea acestei legi, a întregii legi, la modalitatea de reglementare a încadrării gradelor de handicap, care este una stufoasă şi căreia îi scapă multe dintre situaţiile concrete, dând de foarte multe ori încadrări inferioare aceleia care s-ar justifica în cazul concret respectiv. Noi vom vota pentru această lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Tinel. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al PDL susţine iniţiativa. Dar asta nu înseamnă că ea, în momentul de faţă, nu este reglementată. Nu este reglementată printr-un act normativ cu caracter de lege. Ea este reglementată printr-un ordin de ministru. Faptul că cei din teritoriu nu şi-au făcut treaba şi că, prin abuz, au chemat, i-au chemat şi pe cei cu handicap permanent în comisiile de evaluare tot abuz este, că era reglementată. Dar acum, dacă avem forţa juridică a legii, să sperăm că nu vor mai apărea astfel de abuzuri în teritoriu, pe neinterpretarea sau pe necunoaşterea reglementărilor legale în vigoare. Dar, ca forţă juridică, e bună că ea capătă caracter de lege, modifică Legea nr.448/2006. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Nu pot să dau cuvântul decât unei singure persoane din partea unui grup parlamentar. A vorbit doamna Nichita, din partea Grupului parlamentar al PSD. Îmi pare rău. Este şi din acelaşi judeţ cu dumneavoastră. Cred că nu aveţi nimic împotrivă că am dat prioritate. Vă mulţumesc. Dacă la capitolul de amendamente admise aveţi observaţii? De la punctul 1 la punctul 4? Nu sunt observaţii. Vă mulţumesc. Proiectul de lege trece la votul final. |
||||
|
|
|
La punctul 7 al ordinii de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea art.96 alin.(2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Dau cuvântul domnului deputat Anghel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, pentru prezentarea raportului înlocuitor. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În şedinţa plenului comisiei permanente a Camerei Deputaţilor, s-a hotărât retrimiterea proiectului de lege comisiei sesizate în fond, în vederea unei noi examinări şi depunerii unui nou raport. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2) şi (3) ale art.96 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca reprezentantul elevilor din unităţile de învăţământ să poată participa la şedinţele consiliului de administraţie, în calitate de membru deplin cu drept de vot, nu doar cu statut de observator, cum este în prezent reglementat. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. În urma dezbaterii, comisia a propus respingerea propunerii legislative. Vreau să vă spun că, în conformitate cu prevederile art.104 alin.(3) şi art.97 alin.(4), în plenul Camerei Deputaţilor se va supune votului adoptarea propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare, cine doreşte? Vă rog. Domnul Zlati. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Din partea Grupului parlamentar al PNL, revin cu această rugăminte: haideţi să aprobăm o iniţiativă legislativă care oferă elevilor - şi s-a acceptat, la un moment dat, un amendament -, elevilor doar peste 18 ani, ca reprezentantul lor în consiliul de administraţie să aibă drept de vot. Din păcate, votul în comisie a fost negativ, bucurându-se acest vot negativ de o alianţă a coaliţiei aflate la putere. Astfel fiind, nu s-a mai pus la vot amendarea iniţiativei legislative care îndeplinea, din punctul nostru de vedere, toate condiţiile ca să oferim tinerilor cetăţeni aflaţi în învăţământul de stat obligatoriu sau neobligatoriu care îndeplinesc vârsta răspunderii - aceea de 18 ani - şi capacitatea de a contribui în mod clar, prin votul lor decisiv, poate, uneori, la treburile şcolii unde aceştia învaţă. Haideţi, să-i învăţăm să fie adevăraţi parteneri, alături de profesori, alături de reprezentanţii comunităţii locale în treburile care-i privesc, la urma urmei, în primul şi în primul rând pe ei. Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al PNL va vota în favoarea iniţiativei legislative. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat Zlati. Domnul Iacoban. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin.(2) şi (3) ale art.96 din Legea nr.1/2011, iniţiatorii dorind să îmbunătăţească cadrul de reprezentare a elevilor, ca beneficiari principali ai sistemului de educaţie din România. O astfel de iniţiativă a fost respinsă definitiv prin Senat, iar o altă iniţiativă, în acelaşi sens, a fost respinsă la Camera Deputaţilor. Analizând iniţiativa de modificare a art.96, Consiliul Economic şi Social a dat aviz nefavorabil, motivând faptul că deciziile consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar implică o pregătire minimă prealabilă a membrilor acestora, având în vedere deciziile care trebuie luate. De asemenea, deciziile consiliului de administraţie sunt de ordine administrativă, elevul având dreptul să participe în calitate de observator, el neavând competenţele şi expertiza necesară pentru a participa la luarea deciziilor, exprimându-şi opinia prin vot. Trebuie să spunem aici că este vorba de unităţi şcolare. Credeţi că este cazul să intervenim pe această lege şi la grădiniţe? Credeţi că preşcolarii vor putea fi reprezentaţi în consiliile de administraţie? Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a dat un aviz negativ proiectului de lege, considerând că elevii nu au experienţa necesară pentru a participa la acest for decizional, în calitate de membru deplin cu drept de vot. Având în vedere acestea, Grupul parlamentar al PSD nu susţine acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Vă rog, domnule deputat, din partea PP-DD. Urmează UDMR-ul şi pe urmă domnul Cernea. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu susţine această iniţiativă legislativă şi recunoaşte importanţa participării elevilor la luarea deciziilor care-i privesc. Dincolo de anumite neclarităţi sau stângăcii din textul iniţiativei, aceasta nu ar fi trebuit, totuşi, respinsă, ci amendată şi susţinută. Trebuie să ne învăţăm tinerii să fie responsabili şi să ia atitudine faţă de lucrurile care îi afectează. Or, nu putem face aceasta, continuând să-i excludem chiar din timpul şcolii de la anumite activităţi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Ödön, vă rog frumos. |
||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Nu este prima iniţiativă de acest gen pe care am dezbătut-o în comisie şi pe care, probabil, o vom mai dezbate, dintr-un motiv foarte simplu, pentru că, dacă-mi daţi voie, pot să spun că personal am o afinitate, în sensul că am fost reprezentantul elevilor şi am fost preşedintele Uniunii Studenţilor Maghiari din judeţul Bihor, deci cunosc foarte bine cum funcţionează acest sistem. În momentul de faţă, această iniţiativă legislativă, dacă o să fiţi buni, spune la articolul despre care vorbea şi colegul meu de la PSD, că prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar, urmând ca la articolul următor, art.2, să spună că, în cazul în care nu există niciun elev cu capacitate deplină de exerciţiu, aceştia vor delega un părinte. Am spus, în comisie: gândiţi-vă, soţia mea este educatoare şi probabil în şcoală va trebui să strângă copiii de la grădiniţă şi să-i întrebe: măi, copii de la grădiniţă, cine să fie reprezentantul vostru în consiliul de administraţie de la grădiniţă? Şi să voteze copilaşii de 3-4-5-6 ani cine să fie reprezentantul lor în consiliul de administraţie. Deci eu cred că asemenea iniţiativă legislativă nu ar fi trebuit să ajungă aici. Într-adevăr, trebuie să ne gândim cum aceşti elevi, studenţi sau viitori studenţi, cum pot participa la decizia în cadrul consiliului de administraţie şi am convenit în comisie că această formă nu poate fi acceptată şi că vom reveni cu o propunere legislativă în comun, care să reglementeze această situaţie. Din acest motiv, noi ne ţinem de cuvânt şi vom vota împotrivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Cernea. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Şi eu consider că ar trebui să votăm în favoarea acestei propuneri legislative, întrucât, pe de o parte, ea ar ajuta foarte mult la responsabilizarea elevilor, desigur, a celor are au împlinit 18 ani, în primul rând, care ar putea face parte din consiliul de administraţie, dar şi a celor care nu au încă 18 ani, pentru că ei şi-ar putea desemna un delegat părinte care să-i reprezinte acolo. Nu cred că ar trebui să ne ducem cu gândul la situaţii paradoxale sau la situaţii complicate, în care copii de 4-5 ani ar trebui să voteze un delegat. Realitatea este că în marea majoritate a situaţiilor, în şcoli, elevii nu sunt cu adevărat reprezentaţi. Or, o astfel de iniţiativă ar ajuta foarte mult. De aceea, vă îndemn să votaţi în favoarea ei. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă mai doreşte cineva? Vă rog, domnule deputat. Domnul Movilă. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Una dintre... |
||||
|
|
Nu ştiu care este partidul din care faceţi parte dumneavoastră. |
||||
|
|
Da, sigur, domnule preşedinte de şedinţă, stafful dumneavoastră nu v-a pus la dispoziţie lista cu apartenenţa parlamentarilor. Este un lucru regretabil. |
||||
|
|
Nu, eu ştiam că sunteţi la PMP, dar m-am ferit să spun treaba asta. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Deja mă simt mai bine, dacă v-aţi reamintit. La acest proiect de lege, una dintre cele mai importante probleme a fost vârsta celor care să facă parte din acest consiliu de administraţie. Şi, sigur, dacă în principiu toţi am fost de acord că este bine ca elevii să aibă implicare în actul de decizie în unităţile de învăţământ cred că ar putea fi retrimis la comisie acest proiect şi completat cu faptul că pot face parte din consiliul de administraţie doar elevii care au împlinit 18 ani. Şi atunci se poate face acest lucru. Mulţumesc mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Mă bucur că am putut să contribui la îmbunătăţirea stării dumneavoastră de sănătate. O să supun... Acum aţi făcut propunerea de retrimitere la comisie, că v-aţi exprimat cu "cred că"? Da? Bun. Supun votului dumneavoastră propunerea domnului Movilă de retrimitere... reprezentantul Partidului... PMP-ului, că nu ştiu care-i denumirea exactă. Vot. |
||||
|
|
Vă rog, domnul Márton Árpád. |
||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Astfel de propuneri este permis să fie făcute de liderii sau viceliderii unor grupuri parlamentare. Nicio persoană dintre neafiliaţi - chiar dacă face parte dintr-un partid sau altul sau declară că face parte dintr-un partid sau altul - n-are dreptul să facă astfel de propuneri. Deci orice vot aţi da, este dincolo de Regulament. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. În mintea mea erau afiliaţii. Aici am greşit şi îmi cer scuze colegilor. Vă rog, domnule Neacşu. |
||||
|
|
Evident că întăresc cele spuse de antevorbitorul meu. Cu tot dragul pentru colegul meu Petru Movilă, era o mică stratagemă, domnule preşedinte, pe care am să vă rog s-o observaţi, pentru că, în măsura în care am fi retrimis la comisie acest proiect legislativ, el ar fi trecut tacit. |
||||
|
|
Vă mulţumesc pentru precizare. Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final. Nu mai pot acum, nu. |
||||
|
|
|
La punctul 8 avem Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului. Lege organică. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
|
||
|
|
|
La următorul punct al ordinii de zi, la punctul 9, avem, de asemenea, o Propunere legislativă pentru completarea art.58 din Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011, a educaţiei naţionale. Şi aici termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu aceleaşi articole pe care le-am menţionat anterior. |
|
||
|
|
|
La punctul 10 trecem la reexaminări. Avem reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă. Din partea Guvernului, vă rog, domnule secretar de stat, să vă şi prezentaţi. |
|
||
|
|
Domnul Gabriel-Călin Onaca (secretar de stat, Ministerul Fondurilor Europene): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Gabriel Onaca, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Guvernul este de acord cu admiterea cererii de reexaminare şi propunerea de adoptare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului în forma adoptată de Senat, aşa cum reiese din raportul înlocuitor al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din 5 martie 2014. Apreciem că menţionarea în textul normei legale a unui termen de cinci zile lucrătoare în care Autoritatea de Management să fie obligată să vireze beneficiarului sumele certificate în urma unei depuneri de cereri de plată este în acord cu unul din obiectivele principale ale Ministerului Fondurilor Europene, şi anume cel de eficientizare a managementului fondurilor europene şi reducere a timpilor de procesare, a documentelor, cât şi a efectuării plăţilor cuvenite. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, domnul preşedinte Nicolăescu. Vă rog, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, în temeiul art.77 alin.(2) din Constituţia republicată, preşedintele României, după cum se ştie, a formulat o cerere de reexaminare, motivând că eliminarea termenului de maximum cinci zile lucrătoare acordat Autorităţii de Management pentru virarea către beneficiari a sumelor aferente valorii cheltuielilor rambursabile şi contravalorii taxei pe valoare adăugată considerată neeligibilă deturnează scopul propus iniţial de ordonanţă, acela de flexibilizare şi eficientizare a sistemului în vederea creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale alocate României. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în 11 februarie 2014, a adoptat cererea de reexaminare trimisă de preşedintele României, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu 31 de deputaţi, din 32 prezenţi, a adoptat supunerea spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a legii în forma adoptată de Senat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Nefiind amendamente... Vă rog, din partea grupului? PNL. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În cadrul dezbaterilor din comisie, deputaţii PNL au fost de acord cu observaţiile din cererea de reexaminare formulată de preşedintele României, motiv pentru care Grupul PNL va vota acest act normativ în forma propusă de Senat, pentru a eficientiza şi îmbunătăţi procesul de absorbţie a instrumentelor alocate României. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Iacoban, din partea Grupului PSD. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Prezentul proiect are ca obiectiv de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei nr.64/2009, aprobată de Legea nr.362/2009, în vederea extinderii decontării cererilor de plată pentru condiţii specifice programelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, asigurarea operativă a surselor necesare autorităţii de management pentru efectuarea tuturor tipurilor de plăţi. De asemenea, proiectul are în vedere asigurarea funcţionalităţii sistemului mecanismului cererilor de plată pentru toţi beneficiarii finali şi asigurarea funcţionalităţii sistemului mecanismului decontărilor cererilor de plată la beneficiarii finali privaţi. Toate cele trei comisii parlamentare iniţial sesizate au dat aviz favorabil proiectului de lege. Administraţia prezidenţială a formulat o cerere de reexaminare a proiectului de lege în sensul că renunţarea la termenul de cinci zile lucrătoare acordat Autorităţii de Management de la momentul depunerii de resurse în vederea virării către beneficiar a sumelor aferente, a valorii cheltuielilor rambursabile şi a contravalorii TVA, considerată neeligibilă, ar fi o deturnare de la scopul final al actului normativ, anume flexibilizarea şi eficientizarea sistemului. Procedura de a nu impune Autorităţii de Management niciun termen în vederea efectuării viramentelor necesare nu reprezintă altceva decât un aspect contradictoriu faţă de obiectul propriului proiect de lege propus spre adoptare, anume stimularea absorbţiei fondurilor europene. Senatul României adoptă cererea de reexaminare a preşedintelui României trimiţând spre Cameră forma proiectului de lege cu criticile însuşite din cererea de reexaminare a preşedintelui României. În urma analizei cererilor de reexaminare şi a proiectului de lege supus dezbaterii, într-adevăr, prin renunţarea la termenul de cinci zile impus Autorităţii de Management, termen în care aceasta este obligată la efectuarea viramentelor aferente către beneficiar, se aduce o atingere importantă obiectivului actului normativ, anume crearea cadrului necesar pentru stimula absorbţia de fonduri europene. Ţinând cont de acestea, Grupul PSD din Camera Deputaţilor susţine adoptarea cererii de reexaminare şi propune aprobarea legii în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Vă rog, domnule deputat. Domnul Tinel întâi, numai puţin. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Pentru restabilirea adevărului, pentru stenogramă, astă-toamnă, când aţi procedat la aprobarea Ordonanţei nr.84/2013 pentru completarea şi modificarea Ordonanţei nr.64/2009, de la această tribună v-am spus că eliminarea termenului de cinci zile e o greşeală. Dumneavoastră aţi spus nu, nu e o greşeală, e bine ce facem. Bineînţeles că preşedintele României, în baza prerogativelor pe care le are, a retrimis ordonanţa la comisie şi acum toţi cei care au greşit astă-toamnă vin, îşi pun cenuşă în cap, ce bine e cu termenul ăsta de cinci zile, că, iată, şi AM-urile au posibilitatea, au un termen în care să plătească. E corect, dar bine ar fi să înţelegem de la început că atunci când opoziţia transmite nişte mesaje de aici, de la această tribună, să le luaţi în calcul şi să vă manifestaţi ca atare. Susţinem proiectul de aprobare a cererii de reexaminare, aşa cum a fost el adoptat de comisia de specialitate. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Negruţ, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am două intervenţii. Una pe procedură şi una de susţinere a proiectului de adoptare a reexaminării preşedintelui. Grupul de deputaţi independenţi neafiliaţi, membri ai Mişcării Populare, susţin acest demers de reexaminare. Pe procedură. Întrucât domnul deputat Márton s-a pronunţat de la acest microfon şi nu putem trece peste acest lucru, pentru că nu considerăm corect, chiar dacă suntem deputaţi neafiliaţi, suntem un număr destul de consistent şi chiar vrem să participăm pozitiv la activitatea Parlamentului, vă învederez art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor care spune următorul lucru... Fac o paranteză, domnule preşedinte, aţi procedat corect, aţi supus la vot retrimiterea la comisie, o solicitare a unui iniţiator a unui proiect legislativ. Art.70: "Proiectul se retrimite spre reexaminare comisiei sesizate în fond dacă în urma dezbaterilor în plen se solicită motivat aceasta sau intervin modificări importante pentru conţinutul său. Asupra acestei măsuri, Camera Deputaţilor se pronunţă prin vot, la propunerea iniţiatorului, a preşedintelui comisiei sesizate sau, după caz, a raportorului acestuia. Preşedintele de şedinţă va fixa un termen pentru întocmirea..." şi textul curge. Vă felicit, domnule preşedinte, aţi procedat corect. |
||||
|
|
Domnul Márton Árpád. Probleme de procedură sau... vă rog. |
||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum aţi observat din lectura dinainte, acest text, art.70, începe astfel: "Proiectul se trimite spre reexaminarea comisiei sesizate în fond dacă în urma dezbaterilor în plen se solicită motivat aceasta sau au intervenit modificări importante pentru conţinutul său." N-au intervenit modificări importante, n-au intervenit ceva lucruri care până atunci în comisie nu s-au dezbătut, deci nu era motivarea din prima frază cu care porneşte acest articol. Ca atare, însuşi suportul este inexistent. Şi încă o dată spun că doar în această ipostază avea dreptul iniţiatorul să ceară retrimiterea la comisie. În situaţia în care există cele spuse, citite de două ori, o dată de dumneavoastră şi o dată de mine, şi încă o dată spun că trebuie să fiţi atenţi, pentru că, în calitate de iniţiator, dacă prima frază intervine este justificat, dar dacă n-a intervenit prima frază n-are de ce să ceară retrimiterea, iar în celelalte cazuri neafiliaţii şi reprezentanţii lor nu au aceleaşi drepturi cu grupurile parlamentare, prevăzute în legea care ne statuează activitatea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Oprim discuţia aici despre regulament. O să supunem analizei Comisiei pentru regulament acest lucru. Eu am considerat că iniţiatorul poate să facă o modificare importantă la legea pe care el a iniţiat-o, dar asta o va hotărî Comisia pentru regulament. Mă abţin de la mai multe comentarii. Nefiind amendamente, proiectul de lege merge la votul final. |
||||
|
|
|
La punctul 11 avem Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 25 februarie 2014. Din partea iniţiatorului, din partea Guvernului, are cuvântul domnul Manolescu. Vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor, domnilor deputaţi, Prin Ordonanţa Guvernului nr.77/2013 au fost instituite o serie de măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice. Urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevederile acestei ordonanţe au fost declarate neconstituţionale. Prin urmare, susţinem raportul de respingere întocmit de către comisiile parlamentare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Comisiei juridice, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art.34 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere cu cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 privind stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 25 februarie 2014. Cu ocazia dezbaterilor şi pe baza opiniilor exprimate, s-a constatat că, aşa cum s-a mai statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu prin Decizia nr.421/2007, viciul de neconstituţionalitate al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. În consecinţă, legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională. În acest sens, din discuţiile purtate în comisii, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art.115 alin.(4) şi (6) din Constituţia României, republicată. În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 25 februarie 2014, cu amendamentele admise, redactate în anexă la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Tinel Gheorghe, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Iarăşi pentru stenogramă să spun sau vă reamintesc că astă-iarnă am contestat la Curtea Constituţională Legea de aprobare a Ordonanţei nr.77. Curtea Constituţională ne-a dat dreptate. Ce facem noi astăzi, acum, restabilim adevărul. Ne întoarcem în perioada anterioară aprobării de către dumneavoastră, de către puterea PSD şi PNL, a Ordonanţei nr.77. Este un lucru bun şi, poate, în perspectivă, în viitor, mai ascultaţi şi de poziţiile noastre, că nu toate sunt politice şi demagogice. Acum este o problemă ce veţi face cu cei 4%, ce veţi face cu cei care şi-au pierdut locurile de muncă şi cum veţi reveni la poziţia anterioară admiterii sau punerii în practică a Ordonanţei nr.77 şi poate aici Guvernul ne dă şi o soluţie, ne precizează ce se întâmplă cu cei care şi-au pierdut în perioada asta locurile de muncă. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Cine mai doreşte? Domnul Cseke Attila, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Avem totuşi aici o problemă. Curtea Constituţională ne spune, cu privire la această ordonanţă care a introdus regula un post vacant, un post ocupat, ne spune două lucruri principale. Este neconstituţională ordonanţa pentru că consiliile locale, judeţene şi autorităţile administraţiei publice centrale sunt considerate instituţii fundamentale ale statului şi nu se poate reglementa cu privire la ele prin ordonanţă de urgenţă. Şi doi, încalcă principiul autonomiei locale faptul că autorităţile locale trebuia, totuşi, prin notă iniţiată în Guvern, să primească o avizare din partea Guvernului pentru a ocupa un post vacant. Totodată, aşa cum s-a spus şi în comisie şi reiese din raport, o eventuală lege de aprobare a acestei ordonanţe nu acoperă viciul de neconstituţionalitate. Deci este evident că Parlamentul nu poate să facă altceva decât să respingă această lege. Avem, în schimb, prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care ne spun singura excepţie când abrogarea abrogării reînvie. Suntem exact în aceeaşi situaţie, şi anume o lege prin care se respinge o ordonanţă a Guvernului care şi-a produs efectele reînvie articolul abrogat prin ordonanţă. Este vorba despre articolul care, în 2009, a introdus acea procedură de şapte posturi vacante, care trebuiau să devină vacante pentru a ocupa un post. Deci, din punctul nostru de vedere, este o problemă şi juridică. Noi n-avem ce să facem astăzi, este în mod evident, şi Grupul UDMR va vota raportul comisiilor reunite, este un raport de respingere a ordonanţei, dar trebuie s-o reglementăm. Şi, în acest sens, vă invit... Grupul UDMR are o propunere legislativă înregistrată în Cameră în 18 martie, care, pe baza deciziei Curţii Constituţionale, prevede foarte simplu acest proces de un post vacant - un post ocupat şi respectă acel principiu al autonomiei locale fără niciun fel de avize din partea Guvernului şi a autorităţilor centrale. Deci vom vota raportul şi vă invităm ca acea propunere legislativă să fie adoptată cât mai repede, ca să evităm orice fel de interpretări juridice că ar reînvia fosta reglementare 7 cu 1. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Cine mai doreşte? Vă rog, domnul Dobre. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Nu aş fi intervenit, dar totuşi sunt nişte de clarificat. În primul rând, această practică abuzivă a tuturor guvernelor, şi vreau să-i aduc aminte domnului Tinel guvernele Boc care au pierdut ordonanţă după ordonanţă la Curtea Constituţională, această practică abuzivă de a pune într-o ordonanţă tot felul de reglementări, şi pentru administraţia centrală, şi pentru consiliul judeţean, şi pentru consiliul local, cred că această situaţie ar trebui să fie o învăţătură de minte pentru noi toţi de a evita acest tip de reglementare. Probabil că dacă era un proiect de lege lucrurile s-ar fi rezolvat de mult. Acum, suntem în această situaţie, bineînţeles că vom vota şi noi pentru respingere. Bineînţeles că va trebui să găsim soluţii, aşa cum propuneau şi colegii de la UDMR, pentru rezolvarea unor serii de prevederi de acolo. Dar cred că, o dată pentru totdeauna, Parlamentul ar trebui să impună Guvernului - indiferent care guvern - să înceteze cu această practică de ordonanţe ca borşul rusesc, cu toate legumele. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Domnul Neacşu, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Indiscutabil intru în aceeaşi logică de discurs ca şi antevorbitorii mei. Fiind vorba de un proiect care a fost respins ca fiind neconstituţional în totalitate, nu mai sunt foarte multe lucruri de spus referitor la proiect. Dar, lucrul pe care l-am remarcat cumva la fiecare dintre cei care au vorbit de aici şi ţin să reliefez şi eu, evident, în numele Grupului PSD, dacă este să alegi principial între sistemul 7 la 1 şi 1 la 1, bănuiesc că autorităţile publice locale şi noi toţi care cunoaştem situaţia de la nivelul fiecărei localităţi din colegiile noastre vom adopta un principiu de 1 la 1, aşa cum este corect şi cum este normal. Din perspectiva aceasta, salutăm existenţa iniţiativei anunţate de colegul nostru de la UDMR. O să facem toate demersurile pentru a putea să ieşim cu ea cât mai degrabă în dezbatere aici, în Parlament, şi eventual să meargă la promulgare, pentru că penuria de posturi din administraţia publică este o realitate de care nu avem cum să nu ţinem seama. Sunt o mulţime de primării - cel puţin cele din mediul rural sau cu preponderenţă cele din mediul rural - care au un număr extrem de mic de oameni, care sunt nevoiţi să facă toate muncile acolo, pentru că acel principiu, pleacă şapte ca să pot să angajez unul, i-au decimat, pur şi simplu. Nu putem să le tot punem în cârcă oamenilor de acolo o grămadă de atribuţii în condiţiile în care primarii nu pot să îşi desfăşoare activitate, nu au cu cine, iar despre salarizare la autorităţile publice locale, ce să mai vorbim. Deci trebuie să ne aplecăm cu multă grijă toţi asupra acelui proiect normativ care se află pe circuit, nu are niciun rost să mai inventăm acum altele, şi acela să fie unul bun şi acceptat de toată lumea. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea Comisiei juridice? Aţi vorbit. Nefiind amendamente, proiectul trece la votul final. |
||||
|
|
|
La punctul 12 de pe ordinea de zi avem reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Lipseşte piscicultura aici. Din partea Guvernului, vă rog, domnul secretar de stat Nagy, de la agricultură. |
|
||
|
|
Domnul Nagy Péter Tamás (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Referitor al cererea de reexaminare formulată de preşedintele României cu privire la unele prevederi din legea care aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, vă informăm că observaţiile efectuate de Preşedinţia României nu pot fi reţinute şi însuşite din următoarele motive pe care le expunem. Comitetul Naţional de Iniţiativă, constituit ca structură temporară formată în majoritate din reprezentanţi ai fermierilor la nivel central, nu şi-a dovedit eficienţa pe parcursul a doi ani de activitate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fiind nevoit, cu ajutorul Parlamentului, să proroge de două ori termenul privind efectuarea legilor pentru camerele agricole. Se solicită atribuirea de patrimoniu la nivelul tuturor judeţelor pe care nici Ministerul Agriculturii, nici alte instituţii judeţene, după inventariere, nu-l deţin. Toate actele normative elaborate de minister ar trebui să aibă avizul scris al camerelor agricole, fapt care ar frâna şi birocratiza activitatea Ministerului Agriculturii şi a altor instituţii ale statului. Având în vedere considerentele menţionate mai sus, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu susţine adoptarea acestor observaţii şi propune respingerea cererii de reexaminare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, vă rog, domnule preşedinte Harbuz. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre reexaminare cu proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Această lege, adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 20.11.2013. Preşedintele României, la data de 9 decembrie 2013, s-a adresat Parlamentului cu cererea de reexaminare a proiectului de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au analizat cererea de reexaminare asupra proiectului de lege în şedinţa din 8 aprilie 2014. La dezbaterea proiectului, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, art.54-55, a participat şi domnul secretar de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Nagy Péter Tamás. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au hotărât cu majoritate de voturi respingerea cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României şi adoptarea proiectului de lege în forma aprobată iniţial de Parlamentul României. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Din partea grupurilor parlamentare, vă rog, cine doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnule Kelemen. |
||||
|
|
Domnul Kelemen Atilla-Béla-László: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Cu toţii cunoaştem că Legea camerelor agricole, din păcate, are deja o istorie în Parlament şi în comisii. Am dezbătut şi am spus diferite păreri despre această lege şi eu unul sunt convins că o să vorbim încă mult despre această lege, adică despre aplicarea Legii camerelor agricole, fiindcă este o lege deosebit de importantă. Toată lumea care şi-a exprimat părerea şi în comisiile de specialitate a spus că da, avem nevoie de această lege. Sunt absolut convins că legea va fi încă mult perfectată, dar fiindcă agricultura pluteşte oarecum în derivă, trebuie să aibă o conducere care trebuie să fie asigurată de această nouă structură care se înfiinţează, s-a înfiinţat în unele judeţe, dar care trebuie să fie lucrativă şi mult mai apropiată de aceia pentru care am făcut această lege, adică cei care vor constitui aceste camere agricole la nivel judeţean şi după aceea şi la nivel central. Uniunea Democrată Maghiară va vota această lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva din partea grupurilor parlamentare? Vă rog, domnule Dolha. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Membrii Grupului parlamentar al PNL au analizat raportul înlocuitor al proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi se vor abţine de la acest vot. Deoarece această lege a fost retrimisă spre reexaminare şi, aşa cum spunea şi antevorbitorul nostru, este o lege foarte, foarte importantă, considerăm că acest demers legislativ are nevoie de o analiză mai atentă pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care s-au luat o serie de măsuri cu privire la camerele agricole. Aspectele textului legislativ care necesită o dezbatere mai atentă şi minuţioasă, în opinia noastră, sunt implicarea prefectului în comitetul judeţean de iniţiativă prin ordin, abrogarea articolelor referitoare la patrimoniul camerelor agricole, relaţia camerelor agricole cu autorităţile publice locale sau desfiinţarea Comitetului naţional de iniţiativă. Din aceste motive, parlamentarii PNL se vor abţine de la acest vot. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Cine mai doreşte? Normal, domnul Tinel, era culmea. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Eu vă vorbesc în dublă calitate, şi de iniţiator a lui 283/2010, aşa cum a fost ea gândită, Legea camerelor agricole, şi de lider al Grupului parlamentar al PDL în momentul de faţă. Ca iniţiator, atunci, în 2009, toate forţele politice de la dreapta la stânga au agreat acea formă a Legii camerelor agricole. Schimbam fundamental sau din temelii modul de organizare a acestor structuri, de la cea pe principiul celui numit la cea pe principiul celui ales. Ulterior, şi-mi asum răspunderea a ceea ce spun, Partidul Democrat Liberal a greşit când, în 2010, imediat după aprobarea legii, şi 2011 n-am reuşit să punem în practică prevederile acestei legi. Pentru că, iată, în următorii cinci ani de zile de la aprobarea acelei legi, legea a fost franjuri făcută, ferfeniţă, praf! Şi ne-am întors aproape tot la principiul celui ales... celui numit, că aşa place unora. De ce să fie aleşi cei care reprezintă ţărănimea română şi fermierul român? Să-i numim noi politic, fie prin ordinul prefectului, fie, eu ştiu, de la centru, de la nivel ministerial. Şi acum ajungem să fie neoperabilă. Păi, neoperabilă de ce este? Pentru că, în momentul de faţă, avem nişte structuri care gestionează partea asta de consultanţă agricolă. Cele moştenite de la regimul ceauşist, comunist şi unora le e mai comod. De ce să le desfiinţăm pe astea care au fost trecute în subordinea consiliilor judeţene, şi care, de bine de rău, răspund la comenzi politice şi să înfiinţăm unele care de mâine încolo nu mai răspund la comenzi politice, că sunt pe principiul celui ales. Şi cel ales n-are de ce să-ţi dea satisfacţie. Şi am ajuns să facem o lege bună, operaţională, gândită atunci cu degrevarea bugetului de stat de sume importante pentru funcţionare, să ne întoarcem la practica pe care am învăţat-o sau au învăţat-o unii dintre colegii noştri. Grupul parlamentar al PDL, şi s-au arătat de către antevorbitori motivele pentru care nu susţine raportul de respingere a cererii de reexaminare, politizare, prefectul, comitetul naţional de iniţiativă dispare, dar era gândit altfel, comitetul naţional de iniţiativă valida, patrimoniul dispare. Păi, cum să fie apolitică de utilitate publică fără patrimoniu? Era gândită într-un fel, ne-am întors şi îmi pare rău... |
||||
|
|
Vă rog să vă apropiaţi de final, domnule deputat. |
||||
|
|
Termin, domnule preşedinte, e foarte important, că a fost şi dorinţa domnului Victor Surdu, Dumnezeu să-l ierte, şi forma agreată atunci era acceptată de Partidul Social Democrat, dar, bineînţeles, Partidul Social Democrat de la acea vreme, nu cel care a venit ulterior, după 2012, la putere. Suntem împotriva raportului de respingere a cererii de reexaminare, pentru că cererea Preşedintelui României mai repara unele din nedreptăţile făcute prin Ordonanţa nr. 58/2013. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva? Domnule Mocanu, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Despre importanţa aceste legi nu avem ce discuta. Este extraordinar de importantă. De aceea, este bine să-i dăm drumul şi s-o mai perfectăm când e momentul. Domnul Tinel Gheorghe a luat-o pe arătură, că aşa e învăţat dânsul. N-are... niciun domeniu, mergem înainte şi pe arătură şi pe lângă arătură, mergem oricum. Oricum, nu? De acord cu ce aţi spus aici, în anumite puncte. Despre Surdu. Dar, a plecat Surdu, au venit alţii şi trebuie să ascultăm ceea ce spun alţii despre această lege. Şi trebuie să facem legea ca lumea şi să mergem înainte, nu trebuie s-o luăm după morţi. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Domnule Tinel, vă rog, un minut. Drept la replică. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, N-am să-i răspund colegului meu cu părul alb. Există o vorbă, părul bun părăseşte capul rău sau părul rău părăseşte capul bun. Nu-i aşa, ţin cont de înţelepciunea Domniei Sale, are 4-5 mandate în Parlamentul României, dar îi reamintesc că la momentul 2010 când am aprobat Legea nr.283 în forma agreată atunci de Victor Surdu, Domnia Sa ca membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost pentru forma în care atunci a fost agreată, fără modificări. Da, Domnia Sa, bineînţeles, în 2010, judeca într-un fel, în 2014 judecă altfel. |
||||
|
|
Am înţeles, vă mulţumim frumos. Nefiind amendamente, proiectul de lege trece la votul final. Ne întoarcem la începutul ordinii de zi, la punctul 3, au venit rapoartele de la punctul 3 şi punctul 5. |
||||
|
|
|
La punctul 3 avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, trimis comisiei pentru reexaminare pe fond, procedură de urgenţă. Din partea iniţiatorului, a Guvernului are cuvântul... e la Senat, nu este aici. Din partea Comisiei pentru administraţie, vă rog, domnule Laurenţiu. Şi Nistor, normal. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Notă asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În conformitate cu prevederilor art.95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. La întocmirea prezentului raport înlocuitor, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul asigurării funcţionării imediate a Guvernului în noua sa structură, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Parlamentului nr.1/2014. Potrivit prevederilor art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în şedinţa din 14 aprilie 2014. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât în unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu amendamentele admise în anexa la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Mulţumesc. Din partea grupurilor politice parlamentare, domnule Toader, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Pentru mine e o mare nedumerire, când s-a făcut Guvernul Ponta 2, l-am audiat pe domnul Şova şi dădea foarte multe explicaţii privind autostrăzile din România, privind ce face Compania de autostrăzi şi drumuri şi cu mare stupoare am aflat că el a rămas un simplu departament, subordonat premierului, cu un secretar de stat şi mai mult decât atâta, domnul Şova tot explică în continuare pe unde o iau autostrăzile. Nu sunt lămurit. Se ocupă domnul Şova de acest secretariat de stat, este în subordinea dânsului, ca să nu mai spun că efectele se cunosc. Două miliarde mai puţin la investiţii, cred că ăsta este efectul prin care una e declaraţia şi alta e realitatea. Şi normal, şi vă spun ca om profesionist în domeniu, n-are ce căuta autostrada decât în domeniul Ministerului Transporturilor. S-a făcut o şmecherie pe care o ştie toată lumea când s-a făcut Guvernul Ponta 1, să dea şi la unul şi la altul. Daţi acolo unde este normal să fie. Să fie la Ministerul Transporturilor, fiindcă şi unitatea de management pentru fondurile europene e la Ministerul Transporturilor, altul comandă şi discută. Hai să puneţi lucrurile la punct. Şi aveaţi ocazia s-o faceţi. Şi eu v-aş propune s-o reîntoarcem la comisie, s-o trecem acolo, să trecem acum în subordinea... să treacă la Ministerul Transporturilor, aşa cum e normal. Mai mult decât atâta, şi locaţia e tot la Ministerul Transporturilor. Şi eu cer retrimiterea la comisie şi să refaceţi, mai ales că la momentul respectiv, când s-a trecut cu acea asumare prin Parlament, nu aţi avut tăria să spuneţi, domnule, să treacă acolo unde îi este locul această companie de drumuri şi autostrăzi şi să fie la nivelul Ministerului Transporturilor. |
||||
|
|
Da, vă rog. Vă rog, domnule Neacşu. |
||||
|
|
O să-mi permit doar un comentariu procedural, n-o să facem retrimiterea, retrimiterii. Proiectul respectiv a fost la comisie retrimis la începutul acestei şedinţe. Bănuiesc că puteaţi să mergeţi să vă exprimaţi acolo punctul de vedere, domnule Toader. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva? Dacă nu, vă întreb dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 15. Nu sunt observaţii. Voi supune şi... Vă rog, domnule Dobre. |
||||
|
|
Eu nu spun că domnul lider al Grupului parlamentar al PSD nu are dreptate. Dar, dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, trebuie să supuneţi la vot propunerea de retrimitere, nu aveţi ce face. |
||||
|
|
De ce nu aveţi răbdare, domnule Dobre, chiar nu înţeleg. Eu v-am dat cuvântul pe procedură şi dumneavoastră nu aveţi răbdare să zic ce am de când să fac. Da. Deci supun votului dumneavoastră propunerea domnului Toader de retrimitere la comisie. Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
46 de voturi pentru, o abţinere, 69 de voturi împotrivă. Proiectul de lege nu va fi retrimis la comisie. Vă mulţumesc. Proiectul de lege trece la votul final. Stimaţi colegi, |
||||
|
|
|
Revin puţin la capitolul de reexaminări pentru a încheia tot acest capitol astăzi, ca să avem o treabă bine făcută şi punctul 13 este ultimul proiect de lege de la capitolul de reexaminări. Este reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării. Din partea Guvernului, vă rog, domnule ministru. |
|
||
|
|
Domnul Cristian Cosmin (secretar de stat, Ministerul Tineretului şi Sportului): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ministerul Educaţiei Naţionale susţine respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării din următoarele considerente: prevederile ordonanţei de urgenţă au condus la centralizare deciziilor privind managementul programelor ştiinţifice; prevederile ordonanţei de urgenţă au conferit unităţii executive pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare atât calitatea de evaluator, cât şi pe cea de executant al unor programe şi, nu în ultimul rând, prin Comasarea Consiliului Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor cu Agenţia Naţională pentru Calificări din învăţământul superior şi parteneriat cu mediul privat se creează o structură care are atât rol de reglementare în domeniul calificărilor, cât şi de derulare a unor activităţi de calificare. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Are cuvântul domnul Tîlvăr din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Vă rog, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În baza prevederilor art.137 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu adresa PL-x 552 din 18 martie 2014, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere şi avizare în fond cererea de reexaminare a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării. Legea are ca obiect de reglementare respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării, ce are în vedere reorganizarea unor instituţii din sistemul naţional de învăţământ cu atribuţii preponderent în domeniul cercetării ştiinţifice. Ordonanţa modifică trei acte normative, şi anume: Ordonanţa Guvernului nr.62/1999 prin înfiinţarea unităţii executive pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare, aprobată cu modificări prin Legea nr.150/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.324/2003 cu modificările şi completările ulteriore şi Legea nr.132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare. Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că această lege face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, comisia a propus cu unanimitatea voturilor celor prezenţi respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Dacă doreşte cineva din partea..., doamna Ardeleanu, vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Aş vrea foarte pe scurt să trag un puternic semnal de alarmă, legat de posibilitatea desfiinţării unităţii executive pentru finanţarea învăţământului superior, a cercetării dezvoltării şi inovării. Acest proiect legislativ vine să confirme, din păcate, faptul că în educaţia românească se produce în continuare un fenomen foarte grav, sesizat de noi nu pentru prima oară astăzi. Regresul şi anularea sistematică şi îndârjită a fiecărui punct de reformă realizat de guvernarea Partidului Democrat Liberal. În calitate de profesor universitar şi conducător de doctorat, aş vrea să afirm de la această tribună că din interiorul sistemului, din experienţa mea de membru în proiecte de cercetare, această unitate executivă pentru finanţarea învăţământului superior a câştigat respectul partenerilor europeni prin modul în care a gestionat selecţia şi finanţarea proiectelor de cercetare-inovare, reuşind să pună ordine în finanţarea cercetării româneşti. Nu au mai existat suspiciuni de fraudare a concursurilor de proiecte de alocare a fondurilor pe criterii politice. 80 la sută dintre evaluatori lucrează în universităţi şi institute de prestigiu din străinătate, iar acest lucru a asigurat corectitudinea, relevanţa şi succesul proiectelor evaluate. Unitatea executivă pentru finanţarea învăţământului superior şi a cercetării a ocupat primul loc în România în 2012 în privinţa accesării proiectelor SP7, adică fonduri de cercetare în biotehnologie, nanotehnologie, informaţii şi comunicaţii, domenii în care România a câştigat recunoaşterea internaţională. Prin desfiinţarea acestei instituţii, educaţia şi cercetarea din România primesc încă o lovitură, PSD şi PNL arătând din nou că doresc reintroducerea clientelismului şi arbitrarului, precum şi politizarea cercetării româneşti. PDL cere majorităţii încă existente a PSD şi PNL să respingă desfiinţarea unităţii executive pentru finanţarea învăţământului superior şi să nu sacrifice cercetarea românească de dragul unor interese politicianiste. De altfel, aş dori să precizez faptul că PDL va sesiza Comisia Europeană în legătură cu intenţia aceasta de desfiinţare a unităţii executive de finanţare a învăţământului superior. PDL va vota împotriva respingerii cererii de reexaminare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat, din partea Partidului Naţional Liberal. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Îmi pare rău că, colega mea s-a antepronunţat privind intenţia de vot a Grupului Partidului Naţional Liberal. Eu am venit la această tribună tocmai ca să vă spun că membrii Grupului Partidului Naţional Liberal nu sunt de acord cu respingerea cererii de reexaminare a acestui act normativ. Practic, nu suntem de acord cu respingerea textului ordonanţei, ordonanţă care crea o agenţie pentru alocarea banilor cercetării. O agenţie mai puţin dependentă de Ministerul Educaţiei sau de alţi factori direct interesaţi. Această agenţie a fost creată în 2010 tocmai pentru a reduce cheltuielile de administrare a cercetării prin punerea sub aceeaşi umbrelă a trei unităţi diferite. Iar comasarea s-a produs cu scopul declarat de a eficientiza cheltuielile publice. Prin respingerea Ordonanţei nr. 74/2010 se va permite un control politic asupra fondurilor de cercetare, şi aşa puţine, şi se desfiinţează o agenţie care funcţiona deja de patru ani la parametrii profesionişti. Cu ce a greşit această agenţie, astfel încât să fie desfiinţată? Începând cu 2011, în toate programele administrate au fost implicaţi evaluatori externi. Acestora sigur nu li se poate sugera cine trebuie să câştige un anumit proiect. Cred că asta deranja, cred că cu acest lucru a greşit agenţia. Deputaţii Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor nu vor vota lichidarea UEFISCDI, deoarece desfiinţarea acestuia va avea un impact negativ asupra competitivităţii în domeniul cercetării şi va vicia grav ierarhizarea reală a universităţilor şi a institutelor de cercetare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnule Andea, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Suntem în situaţia acelui proverb popular care spune că cineva a aruncat o piatră în fântână şi mai mulţi acum ne străduim să vedem cum o putem scoate. Vreau să spun că dacă ne întoarcem în anul 2010 existau trei structuri care se ocupau de cercetare, unul fiind Consiliul Naţional pentru Finanţarea Cercetării Ştiinţifice - CNCS-ul. Nu este vorba acum să desfiinţăm UEFISCDI-ul, ci e vorba să reînfiinţăm acele instituţii care până în 2010 îşi făceau treaba, şi aşa cum spunea şi doamna Raluca Turcan, îşi făceau treaba foarte bine. UEFISCDI-ul, folosesc iniţialele acum, a gestionat în calitate atât de arbitru, cât şi de jucător cercetarea ştiinţifică şi mai ales finanţarea. Acum ştim noi cui îi este drag să fie şi arbitru şi jucător pe orice fel de scenă. Ce aş vrea să mai adaug. UEFISCDI-ul este o structură acum şi atotcuprinzătoare şi atotstăpânitoare. Dacă respingem ordonanţa noi nu desfiinţăm UEFISCDI-ul, ci refacem cele trei structuri care fiecare avea atribuţii specifice. Poate că ceea ce a deranjat a fost că una din structuri se numea AMCESIT, adică Autoritatea Managerială pentru Cercetare Ştiinţifică şi avea adăugat la sfârşit Politehnica. Dar era vorba de Politehnica în sensul larg, deci, de cercetarea ştiinţifică din domeniul tehnic, care avea performanţe foarte bune. Ca urmare, trebuie să mai observăm că ordonanţa are două părţi distincte. E vorba de UEFISCDI, deci unitatea aceasta executivă, dar e vorba şi de unitatea executivă pentru Autoritatea Naţională a Calificărilor. Vreau să spun că în 2011 acea guvernare PDL de care s-a făcut referire acum aici, ea însăşi a desfiinţat Ordonanţa nr.74/2010, pentru că Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, CNCS-ul a fost desfiinţat prin Legea nr.1/2011. Ca urmare, noi dacă aprobăm acum ordonanţa din 2010, desfiinţăm implicit o altă prevedere a unei legi adoptată prin asumarea răspunderii în Parlament. Este un talmeş-balmeş în această succesiune de ordonanţe şi de legi emise de guvernarea PDL pe care, după părerea mea, noi nu îl putem rezolva decât respingând cererea de reexaminare a preşedintelui şi aprobând Legea de respingere a Ordonanţei nr.74/2010. Şi aş încheia spunând că eu nu văd care este scopul politic. Toţi vorbitorii - şi în comisie şi aici - au spus că este un scop politic, dar care nu este câtuşi de puţin explicit. Cine şi ce fel de interes ar avea ca să se refacă o structură care a funcţionat bine şi până în 2010. Şi aş mai adăuga ceva. În 2013, dacă lăudăm UEFISCDI-ul, vreau să spun că la Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice au fost depuse 13 contestaţii cu privire la modul în care au fost evaluate proiectele de cercetare. Iată, aşadar, că dacă am vrea să căutăm deficienţe, neajunsuri în activitatea UEFISCDI recente, de un an de zile, am putea găsi destule. Este încă un argument pentru ca să putem vota liniştiţi respingerea ordonanţei. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumim, domnule Andea. Vă rog, domnule deputat, aveţi un minut. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu se alătură protestului cercetătorilor români care şi-au exprimat prin intermediul "Alianţei pentru o Românie curată" şi al Organizaţiei "Ad Astra" dezacordul profund în ceea ce priveşte Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării. Acest proiect de lege respinge o ordonanţă de urgenţă a Guvernului menită să normalizeze pe cât posibil situaţia domeniului cercetării într-o ţară în care şi aşa acesta este în general ignorat, lucru lesne de observat prin prisma procentului ce-i este alocat anual de la buget, adică mai puţin de 0,5% din PIB. Cercetătorii acuză că respingerea acestei ordonanţe sugerează o încercare de control politic şi de direcţionare discreţionară a fondurilor destinate cercetării. PP-DD va vota împotriva respingerii acestei ordonanţe în speranţa că şi parlamentarii majorităţii vor face la fel. Este timpul să încetăm să respingem fără temei lucrurile bune făcute de cei dinaintea noastră şi să începem să ascultăm cererile specialiştilor în domeniile pe care încercăm să le reglementăm. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 7. Nu sunt observaţii. Proiectul de lege trece la votul final. |
||||
|
|
|
Ultimul proiect de lege de astăzi, revenim la punctul 5, este Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare. Din partea iniţiatorilor dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Doamna Gorghiu, vă rog. Terminaţi de mâncat. |
|
||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Domnule preşedinte, Ca să fiu scurtă că e final de proiect... |
||||
|
|
Chiar vă rog. |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Dacă puteţi fi scurtă dumneavoastră, nu eu?! |
||||
|
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: Este un proiect care aduce anumite lămuriri în materie şi Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal îl va susţine. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Varga, din partea Comisiei juridice. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, |
||||
|
|
Doamna Gorghiu, vă rog să luaţi loc. |
||||
|
|
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul legislativ de modificare a Legii nr.7 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea art.24 alin.(5) al Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervenţiile legislative vizând, potrivit expunerii de motive, remedierea problemelor apărute în practică în domeniul raporturilor contractuale. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri. Guvernul, prin punctul de vedere transmis cu adresa din 6 august 2013, nu susţine adoptarea acestei iniţiative. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât în unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul de adoptare a Propunerii legislative de modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu amendamentele admise, aşa cum sunt redate în anexa la prezentul raport. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Domnule Márton Árpád-Francisc, vă rog. |
||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Onor reprezentant al comisiei, Am o întrebare. Pentru ca să nu ne trimită Curtea Constituţională pe urmă că noi suntem cei care trebuie să interpretăm legile noastre, lucru care de altfel este just, cunoscând Proiectul de Lege care tocmai l-am adoptat, nr.17/2014, dacă mi-aduc eu aminte, există o prevedere într-un alt articol decât art.4 care spune clar că prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul înstrăinării între rude. Dacă avem art.16 care vorbeşte doar de art.4, "nulitatea absolută sau relativă", se referă şi la înstrăinarea între rude? Nu. Vă mulţumesc. Deci, reprezentantul comisiei spune clar că deşi nu este în art.4, nu se aplică, pentru că dacă întreaga lege nu se aplică, nu se aplică nici contractelor dintre rude. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva. Nu mai doreşte nimeni. Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise de la punctul 1 la punctul 7. Nu aveţi observaţii. Nici doamna Drăghici n-are observaţii. Vă mulţumesc. Propunerea legislativă trece la votul final. |
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, În continuare avem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări. Ministerul vizat este Ministerul Agriculturii. Este reprezentantul Ministerului Agriculturii aici? Da. Vă rog, domnule Nagy, tema interpelării este "Reducerea TVA la alimente, o poveste cu repetiţie de 9 ani". Vă rog, domnule Nagy. |
|
||
|
|
Domnul Nagy Péter Tamás (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule vicepreşedinte. Documentul a fost predat domnului deputat. Dacă există solicitări vă stăm la dispoziţie. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Din partea Ministerului Învăţământului, domnul Nazare, de asemenea, a primit în scris. Din partea Ministerului Educaţiei, şi domnul Niculescu Dumitru a primit în scris, de asemenea. Pentru doamna Boghicevici, interpelarea... Se solicită în continuare amânare. La Ministerul Transporturilor, de asemenea, se solicită amânarea. Stimaţi colegi, Şedinţa noastră a luat sfârşit. Vă mulţumesc. Ne vedem mâine dimineaţă. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,10. |
|||||
![]() |



