Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 26, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.61/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 26, 2014

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 16.10.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog ca, după ce vă puneţi şorţul, să vă invitaţi colegii în sală. Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală. Începem imediat.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, vă rog să luaţi loc în bănci. Primul ministru al României a sosit. Şi echipa guvernamentală.

Să trăiţi, domnule prim-ministru!

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul celor 571 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 301. (Discuţii la prezidiu.)

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului României au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor.

Sunt comentarii cu privire la ordinea de zi? Nu sunt. Mulţumesc foarte mult.

Supun votului ordinea de zi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt. Unanimitate.

Ordinea de zi a fost aprobată.

În legătură cu programul de lucru sunt comentarii? Nu sunt.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt voturi.

Abţineri? Nu sunt. Unanimitate.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea, dezbaterea şi respingerea moţiunii de cenzură intitulate Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii!, iniţiată de 231 de senatori şi deputaţi.

La ordinea de zi avem un singur punct, dezbaterea şi votul, conform Regulamentului nostru comun şi Constituţiei, asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 231 de deputaţi şi senatori, în temeiul prevederilor art. 113 din Constituţia noastră şi ale art. 92 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă informez că, după prezentarea moţiunii de cenzură, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de joi, 22 mai 2014, nu au fost înregistrate cereri de retragere a semnăturii. Întreb în plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere. Nu.

Pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Birourile permanente, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, au hotărât să propună timpul maxim alocat după cum urmează:

  • Guvernului i se rezervă 60 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor;
  • Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă maximul de timp corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, timpul alocat deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, după cum urmează:
  • PSD, 43 de minute;
  • PNL, 24 de minute;
  • PDL, 9 minute;
  • PP-DD, 4 minute;
  • Partidul Conservator, 4 minute;
  • minorităţile naţionale, 3 minute;
  • deputaţii şi senatorii neafiliaţi, 5 minute.

Sunt obiecţii? Nu sunt.

Supun votului această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Unanimitate.

De la prezidiu: Una. Pereş.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O singură abţinere, domnul senator Pereş.

Rog pe liderii grupurilor parlamentare, conform Regulamentului, să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la cuvânt pentru dezbaterea moţiunii.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulamentul activităţilor comune şi conform cutumei pe care noi o avem, o să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnului deputat Eugen Nicolăescu. O să-l rog frumos să facă o prezentare scurtă - aţi citit-o joi - a moţiunii de cenzură, în conformitate cu Regulamentul nostru.

(Replică neinteligibilă din sală a domnului deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu.)

Vă rog frumos, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Prezenta moţiune de cenzură este depusă şi se discută într-un moment cu o extraordinară încărcătură istorică.

În timp ce Uniunea Europeană se află în plin proces democratic de alegere a noilor sale structuri de conducere, un conflict major, cu multiple victime, s-a declanşat la graniţa României, pe teritoriul Ucrainei. Ameninţarea unei noi divizări a Europei şi a lumii pluteşte în aer, la fel şi cea a unui război civil în vecinătatea noastră.

În acest context internaţional complicat şi tulbure, poziţia politică a premierului învestit de către Parlamentul României a fost una apatică, lipsită de vigoare, fără aplomb democratic. Ceea ce părea a fi un accident de parcurs, şi anume nefericita idee de a se opune atitudinii de boicot a liderilor occidentali şi de a se duce şi afişa la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci în compania lui Victor Ianukovici, s-a dovedit a fi cu mult mai mult. Victor Ponta a reuşit ca prin asurzitoarea tăcere păstrată şi incredibila lipsă de implicare să se plaseze mai degrabă într-o zonă gri, de aşteptare a desfăşurării evenimentelor.

Din păcate, prim-ministrul României şi-a completat această atitudine noncombativă pe plan extern cu un discurs politic intern desprins parcă din trecutul comunist al ţării. Contrar normelor şi practicilor democraţiilor consolidate, Victor Ponta a atacat, în repetate rânduri, justiţia şi instituţiile puterii judecătoreşti pentru a da satisfacţie baronilor din propriul partid.

Stimaţi colegi,

Ultimele două luni ne-au arătat în mod evident că premierul Victor Ponta şi Guvernul PSD au deturnat votul de învestitură dat, în şedinţă comună, de noi, senatorii şi deputaţii acestei ţări, pe data de 4 martie anul curent.

Agenda guvernării este cu totul alta faţă de agenda cetăţeanului. PSD se ocupă de cu totul alte probleme decât cele care-i macină pe cetăţenii români. PSD se preocupă de minimalizarea opoziţiei şi de acapararea întregii puteri, în timp ce foarte mulţi cetăţeni români se luptă cu sărăcia, cu şomajul şi restanţele la întreţinere, pe care nu au cu ce să le plătească.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru un guvern feudal, condus de către un premier-marionetă, uşor manevrabil, pe baza ameninţărilor şi şantajului electoral, de către baronii PSD din teritoriu.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru un premier care, în loc să se asigure zilnic de dezvoltarea rapidă a scutului strategic de la Deveselu, are ca obiectiv prioritar cum să devină el însuşi cel mai eficient scut antidemocratic în calea anchetării de către justiţie a colegilor săi de partid.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru un program politic sau de guvernare elaborat de către baronii PSD, cel mai bun exemplu în acest sens fiind cedarea de către Guvernul Ponta 3 a Portului Constanţa către primăria baronului PSD, Radu Mazăre.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru un premier care să atace frecvent instituţiile statului cu rol de combatere a corupţiei sau să-şi folosească funcţia pentru a impune clientela politică de partid la conducerea Poliţiei sau a altor instituţii.

De departe însă cel mai elocvent caz de corupţie guvernamentală postdecembristă, la cel mai înalt nivel, cel de prim-ministru, este legat de cazul baronului Duicu, preşedintele PSD Mehedinţi.

Arestarea acestuia, la propunerea DNA, avea să scoată la iveală un lucru foarte grav pentru statul de drept şi pentru buna funcţionare a acestuia. În "biroul oval" al prim-ministrului Victor Ponta, la solicitarea acestuia şi sub stricta sa supraveghere, şeful Poliţiei Române este chemat la ordine, pentru a da satisfacţie cererilor de tip mafiot ale baronului Duicu.

Din sală: Nu vă e ruşine? (Discuţii.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Victor Ponta, prim-ministru al Guvernului României, nu numai că nu a dezminţit niciodată traficul de influenţă făcut de penalul Duicu în biroul Domniei Sale, de la Palatul Victoria, dar s-a şi solidarizat cu acesta când a fost întrebat de presă despre arestarea lui şi citez: "Nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de ceilalţi doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine!". Această atitudine a domnului prim-ministru Victor Ponta demonstrează că este prizonierul baronilor PSD, devenind parte a sistemului de corupţie generat de baroni! (Discuţii.)

Cazul Duicu este însă, domnule prim-ministru Victor Ponta, atât de grav încât ar fi trebuit să genereze până acum demisia dumneavoastră din fruntea Guvernului României.

Parlamentul României nu a acordat votul său de încredere pentru mutarea biroului oficial al premierului României din sediul Guvernului, simbol al puterii executive, în cel al Ministerului Apărării Naţionale, fapt fără precedent în istoria postdecembristă a României.

Iniţiativa premierului întregeşte imaginea unui prim-ministru hăituit de propriii baroni cu cereri şi favoruri de ordin personal şi care încearcă să se ascundă sau să negocieze cu aceştia, după caz, după zidurile unei unităţi militare.

(Intervenţie neinteligibilă din sală.)

În niciun caz nu ne-a dat un semnal serios, în niciun caz un mesaj încurajator pentru investitori!

Victor Ponta nesocoteşte astfel votul de încredere acordat de Parlament, încălcându-şi propriul angajament asumat în faţa noastră, a tuturor parlamentarilor, de a conduce Guvernul doar de la Palatul Victoria şi de a-l pune în slujba cetăţenilor, nu a baronilor.

Pentru premierul Victor Ponta, statul de drept reprezintă o simplă metaforă utilizată doar la nivel declarativ şi pe site-urile de socializare, şi nu un obiectiv ferm de consolidare a instituţiilor statului, mai ales a celor care ar trebui să combată flagelul corupţiei.

De câteva luni încoace, Victor Ponta a îmbrăcat haina aroganţei în politică. Acest mod de guvernare aminteşte de perioada 2001-2004, când România era condusă de acelaşi profil de prim-ministru arogant, braţ la braţ cu baronii roşii, în fruntea unui partid-stat care a secătuit resursele economiei româneşti.

Acest mod de guvernare de tip feudal, girat de Victor Ponta, încalcă însă contractul în baza căruia a fost învestit de Parlament, motiv pentru care se impune demiterea Guvernului prin adoptarea acestei moţiuni de cenzură.

Domnule prim-ministru Victor Ponta,

Cea mai importantă vină pe care v-o imputăm noi, semnatarii acestei moţiuni, pe lângă aceea că sunteţi aservit dorinţelor baronilor PSD din teritoriu, este că aţi uitat cu totul de oamenii simpli din această ţară, de problemele şi planurile lor, de promisiunile făcute tuturor românilor în anul 2012.

Nici nu aveţi cum să realizaţi situaţia reală a românilor atunci când vă plimbaţi ca faraonul cu bărcuţa împinsă în apa ce nu trece de genunchi, şi, la câteva zile distanţă, în loc de digurile şi lucrările de infrastructură aşteptate de cetăţeni, partenerul de plimbare, vicepremierul Liviu Dragnea, anunţă că va aloca zeci de milioane de euro pentru a face un stadion modern, fix în fieful dumneavoastră electoral, la Târgu-Jiu.

Nu realizaţi nici că antreprenorii, cei care creează locuri de muncă, au nevoie ca de aer de ambele măsuri pe care le-am promis cu toţii în 2012: reducerea cu 5 puncte procentuale la angajator a CAS-ului şi neimpozitarea profitului reinvestit.

Domnule prim-ministru Victor Ponta,

Termenul de 1 mai pentru care v-am somat să adoptaţi cele două măsuri de relaxare fiscală şi stimulare economică a expirat. Faptul că aţi iniţiat la presiunea noastră demersurile guvernamentale pentru intrarea în vigoare de la 1 iulie doar a uneia dintre măsuri - cea privind neimpozitarea profitului reinvestit - nu ne face să renunţăm la această moţiune, şi asta pentru că nu ne-aţi convins de bunele dumneavoastră intenţii. În viziunea dumneavoastră, această măsură are un termen fix de aplicare, până la sfârşitul anului 2015, lucru care induce în rândul oamenilor din economia reală, din nou, ideea de neseriozitate şi amăgire din partea Guvernului.

Aţi rămas la stadiul de declaraţii populiste, de demagogie goală, chiar şi acum când aţi fi avut ocazia să dovediţi că vă pasă cu adevărat de mediul de afaceri, că vă pasă de locurile de muncă mult promise. Dar nu, ceea ce vă interesează este să vă mai trageţi sufletul o perioadă după ce aţi servit populaţiei găluşca: măsura cosmetizată a neimpozitării profitului reinvestit.

Dumneavoastră, domnule Ponta, aţi ales să adoptaţi numai una din cele două măsuri, pe cea care deranjează cel mai puţin şi doar temporar cadrul fiscal-bugetar, nu însă şi pe cea mai importantă - reducerea CAS-ului - care ar fi avut menirea să reducă povara fiscală asupra muncii. Nici gând despre adoptarea lor la pachet, aşa cum aţi promis!

Prin atitudinea dumneavoastră duplicitară şi inconsecventă, sfidaţi oamenii cărora, cu toţii, le-am promis un an mai bun!

Sfidaţi oamenii de afaceri cărora le-am promis că, în 2014, le vom reduce povara fiscală şi birurile, după ce vom face ordine în finanţele ţării şi vom readuce economia pe creştere, ceea ce s-a întâmplat în 2013. Anulaţi toate aceste perspective economice, punându-le sub semnul întrebării în faţa partenerilor internaţionali.

Aţi sfidat Camera Deputaţilor şi aţi tratat cu indiferenţă declaraţia politică adoptată în unanimitate de către toate grupurile parlamentare în sprijinul celor două măsuri. Aţi anulat astfel efectele politice ale unui act publicat în Monitorul Oficial.

Aveţi de răspuns astăzi Parlamentului pe acest subiect, pentru că nu aţi înţeles, domnule prim-ministru, nimic din esenţa celor două măsuri.

Pentru a produce efecte sustenabile pentru economie, reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator şi scutirea de impozit a profitului reinvestit trebuiau adoptate la pachet. Aceasta a fost solicitarea PNL, aceasta a fost hotărârea Camerei Deputaţilor, aceasta este aşteptarea mediului de afaceri.

Guvernul nu trebuie să facă doar ceea ce cadrul fiscal-bugetar îi permite, ci trebuie să adapteze cadrul fiscal-bugetar la ceea ce aşteaptă economia, cu adevărat. De ce are nevoie economia României? În niciun caz de Victor Ponta!

Opoziţia a depus în Parlament mai multe iniţiative legislative pentru relaxarea fiscalităţii, în vederea relansării economice. Deşi Victor Ponta se preface că apreciază aceste iniţiative, mai ales când este întrebat de televiziuni, în realitate le ignoră cu deosebită consecvenţă şi nu dă doi bani pe măsurile care ar sprijini în mod real economia României.

România are nevoie de politici de relaxare fiscală pentru a reduce povara asupra mediului de afaceri şi pentru a favoriza creşterea sustenabilă a economiei, prin investiţii şi locuri de muncă. Acestea sunt preocupările majore din societatea românească.

Milioanele de euro alocate de PSD în actuala campanie electorală, dovadă stând zecile de mii de panouri publicitare care au împânzit România, îşi au explicaţia şi în menţinerea unei părţi din economie într-o zonă tulbure.

Cu fiecare punct procentual pe care Guvernul Ponta 3 refuză să-l ia de pe umerii întreprinzătorilor, sunt menţinute zeci de mii de locuri de muncă în zona gri a economiei, în speranţa că fondurile derulate în această zonă vor ajunge mai lesne în buzunarele clientelei politice. În lipsa acestor locuri de muncă în economia reală, cetăţenii sunt menţinuţi într-o stare de asistenţă socială, având ca obiectiv dependenţa lor de resursele gestionate discreţionar de partidul-stat, precum şi manipularea lor în scopuri electorale.

Din banii adunaţi pe acciză, cei din care se plătesc şi pensiile şi salariile, aşa cum ne-a anunţat doamna ministru a finanţelor, domnul Şova dă la o primă strigare nici mai mult nici mai puţin decât 698 de kilometri de autostradă. Conform calculelor Guvernului, din acciză vor fi venituri de aproximativ 500 de milioane de euro pe an, adică până în 2020, 3,5 miliarde de euro. Şi dacă punem un cost mediu minim de 7 milioane de euro/km tot iese că bugetul total necesar ar fi de 5 miliarde de euro.

În timp ce fiecare baron mai colorează câte o autostradă pe hartă şi Guvernul aprobă memorandumuri secrete despre utilizarea banilor europeni pentru autostrăzi, Masterplanul General de Transport este ţinut bine ascuns, sub pretextul unei consultări publice pentru a alege proiectele.

Un guvern federal, trecut din controlul Parlamentului sub controlul baronilor locali ai PSD, incapabil să-şi onoreze predictibil şi complet angajamentul ferm de relaxare fiscală făcut întreprinzătorilor şi care este pe punctul să deturneze destinaţia fondurilor prevăzute pentru construcţia de autostrăzi trebuie să plece de la putere, pentru că nu mai reprezintă şi nu mai aplică voinţa cetăţenilor.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Cabinetul Ponta 3 aruncă în derizoriu şi alte angajamente asumate în anul 2012 în faţa românilor, în numele USL. În Programul de guvernare prezentat aici, în faţa Parlamentului, prima intabulare gratuită a terenurilor agricole şi forestiere figura la loc de cinste, alături de cele două măsuri de relaxare fiscală. Ca şi acestea, şi proiectul intabulării a devenit opţional, pe măsură ce filmul guvernării de stânga a început să se deruleze.

Legea primei intabulări a fost unul dintre obiectivele cu care premierul Ponta a defilat în campanie alături de alţi fruntaşi PSD, iar atunci când au avut de dovedit prin vot că a fost un angajament ferm, au ales din nou dublul limbaj şi minciuna, anulând dreptul a patru milioane de proprietari de a beneficia gratuit de această prevedere.

Reconstituirea dreptului de proprietate prin realizarea primei intabulări trebuia să fie o prioritate pentru un Guvern care se preocupă, cel puţin la nivel declarativ, de susţinerea şi dezvoltarea agriculturii româneşti.

Premierul Ponta a ales să sprijine doar activul de partid, iar economia făcută la buget prin neaplicarea acestei măsuri are o destinaţie precisă: finanţarea de proiecte electorale alese pe sprânceană şi oferite cu dedicaţie pentru cei mai merituoşi dintre social-democraţi, un nou abuz pe care premierul Ponta îl face şi o nouă nedreptate pentru români, care atârnă greu în seria celor înfăptuite de Cabinetul Ponta 3.

Programul de stânga conceput pentru România şi români sub atenta îndrumare a premierului Ponta a început să prindă contur.

Astăzi, consolidarea proprietăţii pentru milioane de proprietari a fost blocată, mâine, graţierea şi amnistia baronilor corupţi devine lege!

Astăzi, aplicarea măsurilor de relansare economică se împiedică de cadrul fiscal bugetar, mâine, baronii PSD au liber la resurse!

O proprietate fărâmiţată înseamnă adâncirea sărăciei şi menţinerea românilor într-o stare de dependenţă, condamnând astfel zeci de comunităţi la subdezvoltare.

Stimaţi colegi,

Guvernul Ponta 3 a beneficiat de toate pârghiile guvernamentale şi de întreg sprijinul Parlamentului pentru a pune în aplicare angajamente ferme de relaxare fiscală şi de consolidare a proprietăţii. Vorbim aici de reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator, de rescrierea Codului fiscal, de prima intabulare gratuită a terenurilor agricole şi forestiere, de noul Cod silvic, toate asumate prin Programul de guvernare.

Pentru unele, Guvernul a găsit scuza perfectă pentru neadoptarea lor - ba cadrul fiscal-bugetar, ba lipsa fondurilor bugetare - în timp ce altele au fost blocate de lipsa voinţei politice a principalului partid de guvernământ.

În această Românie, nu mai e loc de creştere economică şi de alte angajamente asumate în faţa cetăţenilor, în această Românie, investitorii nu sunt doriţi, iar statul de drept este compromis.

În această Românie, priorităţile domnului Ponta sunt altele: instalarea biroului de prim-ministru într-o unitate militară şi imunizarea baronilor locali ai principalului partid de guvernământ.

Deja există semnale de îngrijorare în acest sens şi ele se regăsesc în luările de poziţie ale mai multor oficiali europeni şi din Statele Unite ale Americii.

Există o legătură puternică între un stat de drept consolidat, unde instituţiile abilitate îşi fac datoria fără a fi inhibate de mediul politic, şi un mediu primitor pentru investiţiile străine. O economie sănătoasă unde munca şi libera iniţiativă sunt respectate, nu poate coexista cu un regim politic în care premierul minte şi respiră cu aceeaşi cadenţă, unde liderii locali ai partidului de guvernământ confundă tot mai des bugetul ţării cu propriul buzunar, iar transparenţa în deciziile Guvernului şi ale coaliţiei majoritare este, în mod real, un subiect de seminar.

Există prea multe dovezi grăitoare ale pactului făcut pentru salvarea baronilor roşii aflaţi la ananghie. În timp ce întreaga lucrare guvernamentală şi de partid slujeşte doar acestui scop, încercaţi să ne convingeţi şi să convingeţi o lume întreagă că preocuparea principală este, în fapt, relansarea economiei şi crearea de locuri de muncă. Nimic mai fals! Mimaţi grija pentru evoluţia economiei şi pentru soarta românilor, când, de fapt, nu ştiţi cum să scoateţi cămaşa cu toate scandalurile de corupţie care vă macină partidul şi compromit imaginea României în ochii partenerilor externi.

Premierul Ponta şi întreg Guvernul său sunt solidari cu baronii, nu cu românul care se află în căutarea unui loc de muncă, nu cu investitorul care aşteaptă un cadru fiscal predictibil şi transparent, nu cu partenerii internaţionali care monitorizează atent evoluţia statului de drept din România.

Cred că suntem cu toţii de acord că nu acesta este cursul firesc al unei guvernări responsabile. După aproape doi ani în care s-au făcut eforturi considerabile pentru consolidarea parcursului economic ascendent al României, timp în care nu s-au auzit voci îngrijorate de traseul ţării noastre, acum suntem avertizaţi voalat, printr-un discurs diplomatic, că lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională, că acest flagel, odată ce va exploda sub bagheta unei guvernări iresponsabile, va compromite democraţia şi sănătatea economică.

O guvernare curată şi responsabilă, asta aşteaptă românii şi asta aşteptăm cu toţii să avem după 24 de ani de democraţie! Asta aşteaptă şi partenerii noştri internaţionali. Nu dublu standard, nu ipocrizie şi nu minciună!

Domnule prim-ministru Victor Ponta,

Parlamentul v-a oferit şansa de a vă îndeplini angajamentele asumate în faţa românilor şi de a demonstra că sunteţi într-adevăr "un doctor" în ale guvernării.

Prin modul în care conduceţi acest Guvern şi prin direcţia în care ghidaţi România, plagiaţi din nou.

Guvernul Ponta 3 este din ce în ce mai mult o formulă care plagiază guvernarea 2001-2004, cu toate năravurile şi apucăturile partidului-stat, ce a transformat acea perioadă într-un capitol cenuşiu şi trist din istoria României.

Românii vor democraţie, nu restauraţie, motiv pentru care avem astăzi obligaţia constituţională şi morală de a retrage sprijinul politic acordat acestui Guvern.

Stimaţi colegi,

Această moţiune de cenzură nu are un caracter formal şi nu este de conjunctură. Adoptarea ei reprezintă decizia Parlamentului de a scăpa România de povara unei guvernări din ce în ce mai străină de cetăţeni şi de interesul public, dar din ce în ce mai solidară cu baronii PSD, cu abuzurile şi faptele lor de corupţie.

Adoptarea acestei moţiuni de cenzură este răspunsul Parlamentului la guvernarea domnului Victor Ponta, pentru care minciuna a devenit laitmotiv de guvernare şi metodă preferată de a conduce România.

Adoptarea acestei moţiuni de cenzură se impune pentru a da o şansă economiei şi cetăţenilor la bunăstare, iar României oportunitatea de a-şi continua traseul european fără sincope, respectând valorile democratice, principiile transparenţei, ale bunei guvernări şi ale statului de drept.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Invit la tribună pe domnul prim-ministru al României, Victor Ponta, pentru prezentarea poziţiei Guvernului cu privire la moţiunea de cenzură.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta - prim-ministrul Guvernului României:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vreau doar să spun că o moţiune de cenzură este, în mod constituţional, legată de activitatea Guvernului. Moţiunea actuală a fost introdusă ca un element de campanie electorală. Campania s-a terminat, oamenii au votat, cred că trebuie să ne întoarcem toţi la treabă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule prim-ministru.

Conform înscrierilor, are cuvântul, din partea Partidului Naţional Liberal, domnul senator Crin Antonescu.

Domnule senator, aveţi 24 de minute.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

E adevărat, campania electorală s-a terminat. Se pare că nu pentru toţi. Dumneavoastră, domnule prim-ministru, păreţi a nu fi capabil să vă opriţi vreodată din campania electorală, atâta cât înţelegi dumneavoastră din aşa ceva.

În anul 2011 şi în anul 2012, pe când USL, Uniunea Social-Liberală, exista - că nu mai există, ştiţi -, am vorbit mult, şi oficial, şi neoficial, şi am vorbit, mai ales în faţa cetăţenilor României, despre o altă atitudine a oricărui Executiv, a oricărui Guvern faţă de Parlament, în orice majoritate, în orice compoziţie politică. Criticam atunci, cu asprime şi hărnicie - şi cu dreptate -, preşedinţii Camerelor de atunci, primul ministru de atunci, majoritatea de atunci nu numai pentru măsurile pe care le luau sau nu le luau, ci pentru o atitudine faţă de Parlament.

Vă aduc aminte că, pe atunci, dumneavoastră înşivă şi eu, alături de dumneavoastră, am amendat sever faptul că fostul prim-ministru - atunci prim-ministru în exerciţiu - Emil Boc nu a fost prezent la citirea moţiunii de cenzură, şi nu într-o formulă precum cea de azi, ci procedura de citire simplă. Eu îmi menţin lucrurile pe care le-am spus atunci. Da, un prim-ministru, nu atât din interes faţă de conţinutul unei moţiuni de cenzură, conţinut de care poate lua cunoştinţă şi pe alte căi, dar din respect simbolic, trebuie să fie de faţă când o moţiune de cenzură se citeşte, şi prima oară, şi a doua oară.

Nu aţi fost de faţă nici prima oară, n-aţi fost de faţă nici a doua oară. Acesta nu e un lucru normal.

În al doilea rând, sigur că dumneavoastră, ostenit şi - recunoaşteţi - un pic mai trist decât aseară, poate că sunteţi obosit după campania electorală. (Aplauze.)

Nu e un motiv, domnule prim-ministru, să expediaţi un demers fundamental al democraţiei parlamentare, cum este o moţiune de cenzură, cu propoziţia pe care aţi pronunţat-o aici.

Moţiunea de cenzură, evident, poate să nu vă placă. Puteţi considera moţiunea de cenzură - aceasta sau alta - neîntemeiată, dar obligaţia dumneavoastră, nu faţă de cei care au redactat-o, nu faţă de noi, cei care am semnat-o şi am votat-o, ci pentru cetăţenii care, pe dumneavoastră, ca şi pe noi, ne-au trimis aici, este să veniţi şi să-i răspundeţi cu cele mai aspre critici, cu cele mai hotărâte argumente. Dar expediind, pentru prima dată în istoria Parlamentului României, cred - cu siguranţă după 1990 -, expediind în maniera aceasta un demers, repet, fundamental, dumneavoastră batjocoriţi instituţia parlamentară şi, implicit, cetăţenii care sunt în spatele nostru, al tuturor.

Dumneavoastră puteţi da replici de felul acesta, mai mult sau mai puţin inspirate, într-un congres al partidului dumneavoastră, la o şedinţă la care îl chemaţi pe domnul Tăriceanu şi vine singur, într-o discuţie de talk-show la televizor, nu aici, nu în Parlamentul României, nu în faţa cetăţenilor României.

Colegii mei vor relua şi vor dezvolta ceea ce noi considerăm a fi temeiul moţiunii, dar faptul că v-aţi comportat aşa, mai ales azi, dar şi la momentul citirii, faptul că dumneavoastră personal, ca prim-ministru - nu vorbesc de partidul dumneavoastră -, aţi încriminat această moţiune de cenzură de la semnarea ei, pe motiv că nu vă plac unii semnatari, pe motiv că nu ştiu ce alianţe politice interzise aţi descoperit în spatele realizării numărului de semnatari necesar, asta este o atitudine nedemocratică, în perfectă concordanţă, recunosc, cu toate gesturile dumneavoastră politice de cel puţin jumătate de an. Şi este - vreau să spun încă o dată acest lucru în final - ce aţi făcut astăzi un gest fără precedent, o sfidare fără precedent la adresa democraţiei parlamentare, pe care atât de tare o preţuiaţi pe vremea când alţii erau prim-miniştri şi alţii aveau majoritate parlamentară.

Îmi pare rău, domnule prim-ministru, că, din punct de vedere democratic, v-aţi stins atât de tânăr. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Partidul Naţional Liberal a consumat 6 minute din cele 24 pe care le are.

Are cuvântul doamna deputat Maria-Andreea Paul, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Doamna deputat, grupul parlamentar are 9 minute.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria-Andreea Paul:

Bună ziua!

Stimaţi colegi,

Domnule premier,

Este pentru prima dată, de 25 de ani încoace, când un premier al României îşi permite să-şi bată joc de Parlamentul României aşa cum aţi făcut-o dumneavoastră. Puteaţi să trimiteţi un simplu fax, în care să vă demascaţi superficialitatea şi batjocura.

Avem totuşi astăzi o realitate. Iată, în a doua zi după alegeri, opoziţia este umăr la umăr împotriva Guvernului corupt, infam şi mincinos.

V-aţi dovedit laşitatea. Această moţiune ar fi trebuit dezbătută înaintea scrutinului de duminică, dar v-a fost frică, nu-i aşa, domnule premier, ca românii să afle adevărul despre nivelul de trai. V-a fost.

Realitatea este următoarea: investiţii - ioc, taxe - sus, locuri de muncă - pe nicăieri; jumătate de miliard de şomeri. Este rezultatul Guvernului de stânga care promite, care minte şi care fură în fiecare zi.

Domnule premier,

Mai ţineţi minte minciunile şi lungul şir de promisiuni din campania electorală? Cred că le-aţi pierdut de mult urma. Românii însă, nu.

Ce-aţi făcut, în realitate? Aţi introdus 36 de taxe noi şi impozite majorate, prin care aţi tăiat, de la toţi românii, 8 miliarde de lei. Aţi promis, în schimb, că veţi comasa sau elimina 92 de taxe şi impozite parafiscale. Să mă iertaţi, ar însemna jumătate de miliard de lei, faţă de cele 8 miliarde de lei cert tăiate. Dar nici asta nu este sigur că o veţi face. Rămâne tot o promisiune neonorată a PSD.

Ce se întâmplă cu reducerea CAS-ului? Aţi promis-o de la 1 iulie a acestui an. O faceţi sau nu?

Când reduceţi TVA-ul la 19 procente? L-aţi promis de doi ani. Îl reduceţi sau nu?

Ce se întâmplă cu milionul de noi locuri de muncă? Le creaţi sau nu?

Avem următoarea realitate. Micii fermieri, antreprenorii fac potecă la fisc pentru a plăti cele mai nocive taxe create de Guvernul Ponta: taxa pe stâlp şi acciza la carburanţi. Dumneavoastră, miniştrii dumneavoastră, cei cu care v-aţi înfrăţit fac potecă la DNA. Ei sunt cei cu care aţi câştigat duminică alegerile. În parte doar.

Sunteţi - sunt convinsă - extrem de mândru de asta. Aţi dovedit, cu adevărat, că în venele PSD curge corupţia. Aţi dovedit prin fapte că ura este cea care vă defineşte şi vă dă legea în PSD - ura împotriva legii.

Domnule Ponta,

Domnule Dragnea,

Domnule Oprea,

Vă văd zâmbind astăzi, încercând să transformaţi rezultatul de duminică într-o victorie. Ştiţi bine că nu e şi ştiţi bine că la toamnă v-o luaţi zdravăn pe cocoaşă.

Oameni buni, la treabă înseamnă "Jos Guvernul Ponta 3!" şi înseamnă demisia premierului Victor Ponta, pentru minciună, pentru incompetenţă, pentru laşitate şi pentru superficialitate şi bătaie de joc, la care aţi fost expuşi astăzi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, aţi vorbit 5 minute. Grupul parlamentar mai are 4 minute.

Am să-i dau cuvântul domnului deputat Fenechiu Daniel - Grupul parlamentar al PP-DD.

Aveţi 4 minute, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Domnilor preşedinţi,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Am înţeles din poziţia primului ministru două lucruri, şi anume faptul că actualul Guvern nu poate contrazice poziţia semnatarilor moţiunii şi faptul că, având o majoritate, chiar dacă constituită prin deturnarea voinţei electoratului, faptul că acest Guvern nu are soluţii nu contează.

În contextul în care primul ministru refuză să discute textul moţiunii semnate de 230 de parlamentari din Parlamentul României, cred că şi noi, PP-DD-ul, ne putem rezuma şi putem spune aşa: "Jos Guvernul Ponta - Guvernul minciunii şi al demagogiei!"

PP-DD va vota moţiunea de cenzură.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Aţi vorbit un minut. Mai sunt 3 minute.

Are cuvântul domnul deputat Clement Negruţ - grupul parlamentarilor neafiliaţi.

Domnule deputat, aveţi 5 minute pentru dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu e nevoie de a avea prea multă experienţă politică şi parlamentară ca să-ţi dai seama că am asistat la o nouă mostră de ipocrizie şi de sfidare a unui demers democratic la cel mai înalt nivel în Parlamentul României, o moţiune de cenzură, şi am asistat la o atitudine dispreţuitoare, marca Adrian Năstase, a domnului premier Victor Ponta. O moţiune de cenzură care se adresează unui guvern care guvernează de doi ani şi jumătate, un guvern care a promis multe lucruri bune pentru români, cărora le-a dat şi o speranţă. Vedem că acum, în 30 de secunde, premierul României, prin reprezentanţii săi parlamentari, i-a expediat şi i-a trimis la plimbare.

Prezenta moţiune de cenzură mai trebuie să însemne ceva. Pentru toţi cei care cred în valorile dreptei, această moţiune de cenzură trebuie să fie liantul care să ne unească pentru a da jos acest Guvern corupt. Ar fi fost de dorit să avem această discuţie şi dezbatere, poate, cu mult timp în urmă. Dar niciodată nu este târziu. Este un moment bun.

Pe acest, să spun aşa, pe această mulţumire a PSD-ului după scrutinul de ieri, vedem pe chipurile dumneavoastră, stimaţi colegi, o mulţumire care vă va pieri de pe chip în foarte scurt timp, chiar dacă, probabil, astăzi ne va fi foarte greu celor de dreapta să vă dăm jos de la guvernare. Dar în scurt timp lucrul acesta se va petrece.

Toate lucrurile se rostogolesc într-un sens sau altul. Dumneavoastră aţi spus-o, nu demult. N-aţi învăţat din lucrurile astea, iar acum veniţi şi asistăm la un act de ipocrizie cum nu s-a mai întâlnit în Parlamentul României.

Dar, pe lângă alte probe pe care le-aţi făcut dumneavoastră, cei din PSD, fuga cu punga cu bani prin parcări, dumneavoastră sunteţi cei care faceţi zid în jurul infractorilor şi în jurul corupţilor din politica românească. (Proteste în sală.)

Nu vă place... Duicu, Cozma...

Vă mai dau şi alte nume? Vă ajunge, da? (Intervenţii neinteligibile din sală.)

Deputaţii independenţi, neafiliaţi, membri ai Partidului Mişcarea Populară vor vota pentru demiterea Guvernului Ponta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă aştept mâine, la 12.30, la votul primului, da?

Are cuvântul domnul senator Sorin Roşca-Stănescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule senator, mai sunt 18 minute din partea Grupului parlamentar al PNL.

Aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ştefan Roşca-Stănescu:

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor membri ai Cabinetului Ponta 3,

Nu pot să eludez faptul că vorbesc, pentru a susţine această moţiune de cenzură, la numai câteva zeci de minute din momentul în care, dovedind că au onoare, o seamă de oameni din PNL au demisionat pentru o vină mult mai mică decât vina pe care o poartă, o are Guvernul Ponta 3: pentru vina de a fi obţinut la nişte alegeri rezultate mai slabe decât cele preconizate.

Fac apel şi la onoarea dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru, dacă nu azi, mâine, dacă nu mâine, poimâine, dar, în orice caz, să faceţi acest lucru la timp.

Avem un preşedinte - şi ştie toată lumea că nu-l stimez, dar este, aşa cum este, Preşedintele României - care afirmă despre domnul Victor Ponta că este premierul cel mai corupt din România şi că conduce un Guvern corupt.

Preşedintele României, pe care ştiţi bine că nu-l respect, face aceste afirmaţii şi face trimiteri la o serie întreagă de fapte extrem de controversate, care se pot dovedi, şi extrem de grave, făcute sub guvernarea Ponta.

Să se fi referit domnul preşedinte la uriaşul scandal CFR Marfă, în care s-a încercat o privatizare cu dedicaţie? Să se refere preşedintele la informaţiile pe care le are DNA privind acţiuni de trafic de influenţă în proximitatea biroului domnului Ponta, făcut de apropiaţi ai domnului Ponta? Sau să se fi referit preşedintele, pe care nu-l respect, al României la domnul Sebastian Ghiţă şi la afacerile din ce în ce mai controversate - afaceri în ghilimele - ale acestui parlamentar, mogul de televiziune şi om care, cu o rapacitate greu de conceput, dar cu sprijinul premierului Victor Ponta, şi-a adjudecat nenumărate licitaţii cu dedicaţie în domeniul IT, care în total se ridică la sume foarte mari din banii publici sau din bani europeni, şi mai grav?

Dacă cumva, Doamne fereşte, acest preşedinte, pe care eu nu-l respect, are dreptate?

Avem un premier, prim-ministru al unui stat, care, la rândul lui, îl trimite pe Preşedintele României, pe care nu-l respect, după gratii şi afirmă, cu subiect şi predicat, în mod insistent, că Preşedintele României se face şi el pasibil de fapte penale.

Dacă, Doamne fereşte, are dreptate domnul Victor Ponta? Dar dacă, Doamne fereşte, au dreptate şi unul, şi altul? Nu cumva, dacă au dreptate şi unul, şi altul, acesta este un blestem pentru poporul român?

Am ezitat, stimaţi colegi, să semnez această moţiune de cenzură nu fiindcă nu m-aş simţi solidar cu Partidul Naţional Liberal, din care fac parte, ci fiindcă mi s-a părut prea binevoitoare faţă de Guvernul Ponta 3.

Cred că lucrul cel mai grav pe care-l săvârşeşte Guvernul Ponta 3, mult mai grav decât lucrurile scrise şi adjudecate de noi, asumate de noi în această moţiune de cenzură, este dispreţul faţă de Parlament, este gravul derapaj faţă de ceea ce înseamnă democraţie în această ţară.

Este un lucru pe care l-am semnalat din prima zi de când mă aflu în acest Parlament şi asupra căruia insist în continuare: numărul mare al moţiunilor de cenzură, modul în care de la Guvern, dinspre PSD, este dirijată cvasidezbaterea parlamentară. Faptul că legile se adoptă aşa cum se adoptă este şi o vină a Guvernului Ponta şi a modului în care îşi exercită puterea Guvernul Ponta 3, dar şi Guvernul Ponta 1 - a făcut-o şi Guvernul Ponta 2 - asupra parlamentarilor, pe care-i tratează ca pe o masă de manevră.

Cred că în jurul acestei atitudini faţă de Parlament, care este mai periculoasă chiar decât corupţia, dacă ea este adevărată, se circumscriu vina acestei guvernări şi solicitarea noastră ca Guvernul Ponta 3 să fie ultimul guvern Ponta.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Aţi consumat 7 minute... 8 minute din timpul pe care-l aveaţi.

Are cuvântul domnul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Domnule senator, aveţi patru minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Ungureanu:

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Votăm astăzi împotriva unui Guvern mincinos şi corupt. Votăm împotriva unui partid care câştigă voturi cu mită electorală şi turism electoral.

Să nu credeţi că nu ştim, domnule prim-ministru, cât de zdrobitoare a fost înfrângerea şi la PSD, chiar şi fără fraudă electorală.

Începând cu nevoia scăderii impozitelor, a reducerii TVA şi CAS, puncte promise în programul USL în campania din 2012, continuând cu obligaţia de a reduce cheltuielile enorme ale Guvernului cu salariile, bunurile, serviciile şi subvenţiile şi încheind cu problema absorbţiei slabe a fondurilor europene, toate aceste puncte ne determină să luăm această decizie astăzi şi suntem alături de toţi cei care vor susţine moţiunea de cenzură.

Suntem în luna mai, iar Guvernul nu a putut transmite Bruxelles-ului planuri fezabile pentru atragerea fondurilor puse la dispoziţie României în perioada 2014 - 2020. Trece timpul şi pierdem bani. Ne-am săturat de lipsa crasă de interes cu care Guvernul PSD a ales să trateze subiectul fondurilor europene, şi aceasta în condiţiile în care România contribuie, la rândul său, la bugetul Uniunii.

Din cauza atacurilor constante la adresa justiţiei, riscăm un alt raport MCV negativ. MCV-ul va continua în România atâta timp cât Comisia primeşte semnale negative din ţară, iar domnul Victor Ponta se face vinovat pentru al treilea raport MCV de când a preluat puterea.

Avem 35 de noi taxe de când domnul Ponta a preluat guvernarea. Evaziunea fiscală a ajuns astăzi la aproape un sfert din produsul intern brut al României. Mai mult de 50 000 de firme au intrat în insolvenţă de când domnul Victor Ponta a preluat puterea.

A văzut cineva câţi şomeri avem în plus de când există acest Guvern? Aproape acelaşi număr de şomeri, ba încă 14 000 în plus. În doi ani de zile, guvernele conduse de domnul Ponta nu au fost în stare să rezolve o problemă stringentă. Unde sunt locurile de muncă promise? S-au pierdut 400 000 de locuri de muncă. Create au fost 100 000. Foarte puţin. Diferenţa este înfiorătoare.

Mai mult de 50% din bugetul României se duce pe salarii, pe bunuri, pe servicii şi pe subvenţii. Cât a considerat domnul Ponta că trebuie să aloce pentru investiţii? 40 de miliarde de lei, comparate, aşadar, cu cele 40 de miliarde de lei rezervate cheltuielilor instituţiilor statului cu bunuri şi servicii.

Lipsă totală de interes faţă de economia ţării. Şi, în situaţia aceasta, creşterea economică este doar statistică, nu reală. Dacă asistăm la o creştere peste aşteptări, aşa cum susţine Guvernul, cum a fost posibil să avem venituri sub aşteptări?

Guvernul nu a explicat, odată cu anunţarea creşterii, de ce în aceste condiţii numărul şomerilor, al insolvenţelor şi al arieratelor a crescut, iar veniturile şi consumul au scăzut concomitent cu acumularea mai multor datorii în sectorul privat. Datoria publică a României a ajuns la 38,6% din produsul intern brut al ţării.

Am lăsat vraişte proiectele Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist. Populaţia aşteaptă un semn, aşteaptă o decizie, o dezbatere măcar în acest sens. Mai putem minţi? Nu credem.

Aţi avut o reacţie penibilă faţă de evenimentele din Ucraina. Ne-am dovedit atunci un stat slab. Am devenit mici şi neînsemnaţi în faţa pericolului care vine dinspre Est.

I-aţi lăsat pe românii din afara graniţelor să devină ţinta atacurilor politicienilor străini. Nu am văzut o măsură concretă a actualului Guvern care să vină să contracareze aceste campanii negative îndreptate împotriva românilor.

Acesta e motivul pentru care susţinem moţiunea de cenzură.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dragi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Dezbaterile s-au încheiat.

O să-i dau cuvântul, conform Regulamentului nostru, domnului prim-ministru Victor Ponta.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Realmente, în semn de respect faţă de Parlamentul României, pentru prestigiul acestei instituţii fundamentale, am considerat că trebuie să încheiem cât mai repede un episod oarecum jenant, în care ar trebui să răspund că e foarte greu să avem 500 de milioane de şomeri... (Aplauze în sală.) ... observaţie venită din partea unei economiste care a lucrat la stat totdeauna - 500 de milioane nu cred că e o problemă - sau să explic că am pierdut alegerile cu 16 mandate - dumneavoastră le-aţi câştigat cu 5 -, să răspund criticilor unui candidat la prezidenţiale care a luat 3% sau să văd mai ales momentul extrem de jenant în care un partid istoric respectat este reprezentat aici, în Parlament, de către domnul Sorin Roşca-Stănescu, un adevărat liberal, un om care a fost liberal şi la Securitate, şi cu Traian Băsescu. (Aplauze în sală.)

Domnule senator Sorin Roşca-Stănescu, v-aţi ales un lider care vă reprezintă! Faptul că, pe cei pe care i-aţi înjurat până acum, acum îi lăudaţi, pe cei pe care i-aţi lăudat îi înjuraţi cred că ţine strict de partea de caracter al dumneavoastră şi al celor pe care-i susţineţi.

Cred că Parlamentul României are lucruri importante de făcut. În primul rând, de a-şi recâştiga credibilitatea, de a-şi îndeplini îndatoririle faţă de această ţară şi, sincer, cu cât finalizăm mai repede acest moment, oarecum jenant, din istoria noastră, vom sprijini acest efort de a restabili încrederea oamenilor în Parlament.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dragi colegi,

S-au încheiat dezbaterile. Urmează să ne exprimăm votul asupra moţiunii de cenzură.

Vă reamintesc, cvorumul de prezenţă este 286.

Vă reamintesc, conform art. 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor - minimum 286 de voturi pentru.

Votul este secret şi se exprimă prin bile, potrivit art. 46 din Regulamentul activităţilor comune.

În conformitate cu prevederea art. 48 din acelaşi Regulament, fiecare parlamentar va primi o bilă albă şi una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru moţiunea de cenzură. Bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra moţiunii de cenzură.

Invit pe domnii chestori de la Camera Deputaţilor şi Senat să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.

Din partea Camerei Deputaţilor, domnul Drăghici. Aveţi locul asigurat.

Din partea Senatului, domnul Moga. Vă rog frumos, luaţi loc.

Ştiţi foarte bine, conform cutumei, acum este rândul Camerei Deputaţilor. O să-i dau cuvântul domnului deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, pentru a citi lista deputaţilor.

Tot conform cutumei, vă reamintesc că începem cu membrii Guvernului, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Dacă-mi permiteţi, aş începe cu membrii Guvernului, şi senatori, şi deputaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu am nicio problemă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

deputat Victor Ponta prezent
deputat Liviu Dragnea prezent
senator Gabriel Oprea prezent
deputat Daniel Constantin prezent
deputat Kelemen Hunor prezent
senator Titus Corlăţean prezent
deputat Mircea Duşa prezent
deputat Attila Korodi prezent
deputat Constantin Niţă prezent
deputat Nicolae Bănicioiu prezent
deputat Rovana Plumb prezentă
senator Eugen Teodorovici prezent
senator Dan-Coman Şova prezent
deputat Adriana Pană prezentă
deputat Eugen Nicolicea prezent
deputat Aurelia Cristea prezentă

Vă rog să vă exercitaţi dreptul de vot. (Discuţii în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos să continuaţi lista. (Discuţii în sală.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Continui cu lista deputaţilor în ordinea alfabetică.

Adam Ioan - prezent
Adam Luminiţa-Pachel - prezentă
Adăscăliţei Constantin - absent
Alexe Costel - prezent
Alexe Florin-Alexandru - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - prezentă
Andea Petru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola - absentă
Antal István - absent
Anton Marin - absent

Din sală: Prezent!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Vă rog, scuze!

Anton Marin - prezent

Anuşca Roxana-Florentina - prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria - absentă

Din sală: Prezentă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă

Arsene Ionel
Avram Constantin
Avram Marian
Axente Ioan - prezent
Babuş Radu
Balan Ioan
Nu îl văd.
Balan Ioan? Nu e prezent.
Baltă Mihai - prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - prezentă
Blăjuţ Viorel-Ionel

Domnul Blăjuţ? Nu e.

Blănariu Valentin - absent

Boboc Valentin Gabriel
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta
Boghicevici Claudia - prezentă
Bónis István
Borbély László

(Replică neinteligibilă din sală.)

Da, dar nu e prezent în sală acum. Revin cu apelul.

Bordeianu Dan - prezent

(Replică neinteligibilă din sală.)

Nu, v-am anunţat prezent şi v-am pus prezent. Vă rog să votaţi.

Bot Octavian - absent
Bucur Constantin-Alin
Bucura-Oprescu Simona
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin
Burlacu Ştefan
Calimente Mihăiţă - prezent
Caloianu Mario-Ernest
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - absent
Cazan Mircea-Vasile - prezent
Călin Ion
Căprar Dorel-Gheorghe
Cătăniciu Steluţa-Gustica - prezentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen
Cherecheş Florica - absentă
Chiriţă Dumitru
Chirteş Ioan-Cristian - prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu
Chiţoiu Daniel
Cioată Cezar - prezent
Ciobanu Gheorghe
Ciobanu Liliana - prezentă
Borbély László - prezent
Ciocan Dan
Ciofu Tamara-Dorina
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel
Ciucă Liviu-Bogdan
Ciuhodaru Tudor - prezent
Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu
Coman Gheorghe
Comşa Cornel-George - prezent
Condurăţeanu Andrei-Răzvan
Constantin Daniel

L-am apelat. Domnul ministru.

Cosma Vlad-Alexandru
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - absent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Culeţu Dănuţ - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupşa Ioan - prezent
Daea Petre - prezent
Dalca Ştefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - absent
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan
Dima Toader - prezent
Diniţă Ion - prezent
Dîrzu Ioan
Avram Constantin - prezent

Dârzu Ioan? Repet. Nu este.

Doboş Anton - prezent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - absent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei
Donţu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - prezentă
Dragomir Viorel Marian
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria
Drăguşanu Vasile-Cătălin - prezent
Dumbrăvanu Paul - prezent
Dumitrache Ileana Cristina
Dumitru Georgică
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - prezent
Emacu Gheorghe
Enache Marian
Enea Constantin-Cosmin
Eparu Ion
Erdei-Dolóczki István - absent
Fejér László-Ődőn - absent
Dolha Mircea - prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuţu
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - prezent
Ganţ Ovidiu Victor
Gavrilescu Graţiela Leocadia - absentă
Găină Mihăiţă
Geantă Florian Daniel - prezent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Florin
Gheorghe Tinel - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiţă Sebastian-Aurelian
Ghiveciu Marian
Gireadă Dumitru-Verginel - absent
Gliga Vasile Ghiorghe
Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă

Votaţi şi vă apelez în momentul în care veniţi la rând.

Grama Horia
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai
Gudu Vasile - prezent
Gunia Dragoş-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian
Gust Băloşin Florentin
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu
Hărău Eleonora-Carmen
Holban Titi
Horga Vasile - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent
Hulea Ioan
Iacob Ridzi Monica Maria
Iacoban Sorin-Avram
Ialomiţianu Gheorghe
Iancu Iulian
Iane Daniel - prezent

Revin.

Ialomiţianu Gheorghe - prezent

V-am căutat acolo, dar eraţi ascuns, domnule ministru.

Iane Ovidiu-Cristian - absent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron
Iliuţă Vasile - absent
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicenţiu-Mircea - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - prezent
Kerekes Károly - absent
Kereskényi Gábor - absent
Khraibani Camelia
Acum am apelat, dar staţi un pic.
Iulian Iancu - prezent
Laza-Matiuţa Liviu - prezent
Longher Ghervazen
Lubanovici Mircea - prezent
Lupu Mihai - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Florin (din sală):

Gheorghe Florin?!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Acum am fost, imediat.

Gheorghe Florin - prezent
Man Mircea - prezent
Manda Iulian Claudiu
Manea Victor-Gheorghe - absent
Manolache Marius
Manolescu Oana
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica
Marian Ion Cristinel
Marin Gheorghe - prezent
Markó Attila-Gabor - prezent
Marocico Ion - prezent
Martin Eduard-Stelian
Marcu Viorica - prezentă
Márton Árpád-Francisc - prezent
Marin Ion Cristinel - prezent
Grama Horia - prezent

Vă rog, pentru cei care nu sunt prezenţi, mai fac apelul o dată.

Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mazilu Constantin
Măduţa Flavius-Luigi - prezent
Melinte Ion
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan
Mihăilescu Ion-Bogdan
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela
Mitrea Miron Tudor
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian
Mocanu Vasile
Mocioalcă Ion
Mocioi Niculina
Moisii Constantin
Moldovan Carmen Ileana
Moldovan Ioan - prezent
Moldovan Iosif - absent
Molnar Zsolt
Motreanu Dan-Ştefan - prezent
Moţ Constantin-Stelian-Emil
Movilă Petru - prezent
Muntean Mircia
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica
Nazare Alexandru - prezent
Neacşu Marian - prezent
Necula Cosmin
Negruţ Clement - prezent
Negruţ Cornelia - prezentă
Nica Dan - prezent
Nica Nicolae-Ciprian
Nichita Cristina
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri - prezent
Nicolae Florian
Ciobanu Gheorghe - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil-Ştefănescu Oana
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurenţiu - prezent
Nistor Marioara - prezentă
Niţă Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Daniel Vasile - absent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent, a votat
Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - prezent
Palaşcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor
Pambuccian Varujan - prezent
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - prezentă
Păun Nicolae
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Peia Ninel - prezent
Petrache Adrian-Alin
Petrea Dorin Silviu
Petrescu Petre
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - prezent
Pocora Cristina-Ancuţa - prezentă
Podaşcă Gabriela-Maria - prezentă
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popa Radu Mihai - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - prezent
Popescu Dumitru-Iulian
Popescu Florin Aurelian - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - absent
Potor Călin
Preda Cezar-Florin - absent
Puşcaş Iacob - absent
Raeţchi Ovidiu Alexandru
Răducanu Ion
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin
Rădulescu Romeo - prezent
Răţoi Neculai
Resmeriţă Cornel-Cristian
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - prezent
Roman Gheorghe
Roman Ioan Sorin - prezent
Roman Petre - prezent
Roman Victor
Roşca Lucreţia - prezentă
Roşca Mircea - prezent
Rotaru Răzvan - prezent
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana
Scutaru Adrian George - prezent
Secară Florin Mihail - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan-Sorin Roman (din sală):

Roman Ioan, am strigat prezent, dar eram în spate, nu m-aţi observat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Iertaţi-mă, mă uit imediat.

Roman Ioan-Sorin - prezent
Burlacu Ştefan - prezent
Sefer Cristian-George - prezent
Seres Dénes - prezent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin
Smarandache Miron Alexandru
Solomon Adrian
Stan Ioan
Stan Ion - prezent
Stanciu Anghel - prezent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan
Stănescu Alexandru
Stănişoară Mihai - prezent
Steriu Valeriu-Andrei - prezent

(Replică neinteligibilă din sală.)

V-am apelat, puteţi să votaţi.

Stoica Mihaela - absent
Stoica Ştefan-Bucur
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuţ-Marian - prezent
Stroe Radu
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent
Suciu Vasile-Daniel
Surdu Raluca - prezentă
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - absent
Şcheau Ion
Şimon Gheorghe
Şoptică Costel - prezent
Şova Lucian
Ştefan Viorel
Ştefănescu Elena Cătălina - prezentă, a votat
Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai

La Constanţa...

Tămâian Ioan - prezent
Tănase Răzvan-Ionuţ
Tănăsescu Claudiu-Andrei
Tătaru Florin-Cristian
Teju Sorin - prezent
Teodorescu Cătălin-Florin - prezent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ştefan
Tiuch Cătălin - prezent
Tîlvăr Angel - prezent
Toader Mircea-Nicu
Tocuţ Dan-Laurenţiu - prezent
Tomac Eugen - prezent
Traicu Rodin
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta
Tudose Mihai
Turcan Raluca
Tuşa Adriana Diana
Ţigăeru Roşca Laurenţiu - prezent
Ţîmpău Radu Bogdan - prezent
Udrea Elena Gabriela - prezentă
Udrişte Gheorghe - prezent
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaş-Florin - prezent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - absent
Varga Lucia-Ana - prezentă

Din obişnuinţă, mă uitam spre stânga.

Varga Vasile - prezent

Mă uitam spre banca ministerială, domnule...

Vasilică Radu Costin
Vizitiu Sergiu-Constantin
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ştefan
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Vreme Valerian
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai
Zaharcu Neviser
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - prezent
Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
Zlati Radu - prezent
Horia Cristian - prezent

Dacă mai este... Reiau apelul sau, dacă mai este cineva care a apărut între timp în sală, vă rog să veniţi. (Discuţii în sală.)

Staţi, că reiau.

Adăscăliţei Constantin (Discuţii în sală.)

Ce să fac?! Atunci, cei care aţi apărut veniţi încoace.

Anghel Gabriela-Lola

Chiriţă Dumitru prezent

Atât, da?!

Domnule preşedinte, am terminat apelul la Camera Deputaţilor şi pentru membrii Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Are cuvântul domnul senator Mario-Ovidiu Oprea.

Domnule senator, vă rog frumos să citiţi lista senatorilor României care sunt prezenţi. Începeţi cu domnul Ilie Sârbu, că este ziua Domniei Sale şi trebuie să îi uraţi şi "La mulţi ani".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Bună ziua tuturor!

Încep cu domnul Ilie Sârbu, căruia îi urez "La mulţi ani" şi toate cele bune!

Sârbu Ilie prezent
Agrigoroaei Ionel
Andronescu Ecaterina - prezentă
Anghel Adrian - prezent
Anghel Cristiana-Irina - prezentă
Antonescu George-Crin-Laurenţiu - prezent
Arcaş Viorel - prezent
Ardelean Ben-Oni - prezent
Ariton Ion - prezent
Atanasiu Teodor
Badea Leonardo - prezent
Badea Viorel-Riceard
Banias Mircea-Marius
Barbu Daniel-Constantin - prezent
Barbu Tudor
Bădălău Niculae
Bălu Marius - prezent
Belacurencu Trifon - prezent
Bereanu Neculai - prezent
Biró Rozalia-Ibolya
Blaga Vasile - prezent
Boagiu Anca-Daniela
Boboc Cătălin - prezent
Bodea Cristian-Petru - prezent
Bodog Florian-Dorel - prezent
Boeriu Valeriu-Victor - prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu
Bujor Dumitru-Marcel
Bumbu Octavian-Liviu
Burlea Marin - învoire
Butnaru Florinel
Butunoi Ionel-Daniel
Cadăr Leonard - prezent
Calcan Valentin-Gigel
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chelaru Ioan - prezent
Chiriac Viorel
Chiru Gigi Christian - prezent
Chiuariu Tudor-Alexandru - prezent
Coca Laurenţiu Florian - prezent
Constantinescu Florin - prezent
Cordoş Alexandru - prezent
Corlăţean Titus - Guvern
Coste Marius
Cotescu Marin-Adrănel - prezent
Creţu Gabriela
Cristache Iulian
Cristina Ioan - prezent
Croitoru Cătălin
Deneş Ioan - prezent
Dincă Mărinică - prezent
Dobra Dorin-Mircea - prezent
Dobriţoiu Corneliu - prezent
Donţu Ovidiu-Liviu - prezent
Drăghici Damian
Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrescu Florinel
Dumitrescu Iulian - prezent
Durbacă Eugen
Duruţ Aurel
Ehegartner Petru - prezent
Federovici Doina-Elena
Fifor Mihai-Viorel
Filip Petru
Firea Gabriela - prezentă
Florian Daniel Cristian - prezent
Flutur Gheorghe - prezent
Frătean Petru-Alexandru - prezent
Geoană Mircea-Dan
Ghilea Găvrilă - prezent
Ghişe Ioan - prezent
Grapă Sebastian - prezent
Grigoraş Viorel - prezent
Haşotti Puiu - prezent
Ichim Paul - prezent

V-am strigat prezent, domnule Flutur.

Igaş Traian-Constantin - prezent
Iliescu Lucian - prezent
Ilieşiu Sorin - prezent
Ioniţă Dan-Aurel
Iovescu Ioan - prezent
Isăilă Marius-Ovidiu
Jipa Florina-Ruxandra
Klárik László-Attila
László Attila
Lazăr Sorin-Constantin
Luchian Dragoş - prezent
Luchian Ion - prezent
Marian Dan-Mihai
Marian Valer - prezent
Marin Nicolae
Markó Béla
Mazăre Alexandru
Mihai Cristian-Dănuţ
Mihai Neagu
Mihăilescu Petru-Şerban
Miron Vasilica-Steliana - prezentă
Mitu Augustin-Constantin
Mocanu Victor
Moga Nicolae - prezent
Mohanu Nicolae
Mora Ákos-Daniel - prezent
Motoc Octavian - prezent
Mutu Gabriel
Nasta Nicolae - prezent
Neagu Nicolae - prezent
Neculoiu Marius - prezent
Nicoară Marius-Petre - prezent
Nicolae Şerban - prezent
Nicula Vasile-Cosmin
Nistor Vasile
Niţă Mihai
Niţu Remus-Daniel - prezent
Obreja Marius-Lucian - prezent
Oprea Dumitru - prezent
Oprea Gabriel - Guvern
Oprea Mario-Ovidiu - prezent
Oprea Ştefan-Radu
Paşca Liviu-Titus - prezent
Paşcan Emil-Marius - prezent
Pataki Csaba
Pavel Marian
Păran Dorin - prezent
Păunescu Teiu
Pelican Dumitru
Pereş Alexandru - prezent
Pop Gheorghe - prezent
Pop Liviu-Marian - prezent
Popa Constantin
Popa Florian
Popa Ion - prezent
Popa Mihaela - prezentă
Popa Nicolae-Vlad - prezent
Popescu Corneliu
Popescu Dumitru-Dian - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton
Purec Ion-Simeon
Rădulescu Cristian
Rogojan Mihai-Ciprian
Roşca-Stănescu Sorin-Ştefan - prezent
Rotaru Ion - prezent
Saghian Gheorghe
Savu Daniel
Sârbu Ilie - prezent
Severin Georgică - prezent
Silistru Doina
Stuparu Timotei
Suciu Matei
Şova Dan-Coman - Guvern
Tánczos Barna
Tămagă Constantin
Tătaru Dan
Tătaru Nelu - prezent
Teodorovici Eugen-Orlando - Guvern
Tişe Alin-Păunel - prezent
Toma Ion
Todiraşcu Valeriu - prezent
Tomoiagă Ştefan-Liviu
Tudor Doina-Anca - prezentă
Ţapu Nazare Eugen - prezent
Ungureanu Mihai-Răzvan - prezent
Valeca Şerban-Constantin
Vasiliev Marian
Vâlcov Darius-Bogdan
Vegh Alexandru
Verestóy Attila - prezent
Vochiţoiu Haralambie - prezent
Voinea Florea
Volosevici Andrei-Liviu - prezent
Vosganian Varujan învoire
Zisu Ionuţ-Elie - prezent

 
   

PAUZĂ

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule secretar Niculae Mircovici, aveţi cuvântul pentru a citi rezultatele votului exprimat de către colegii noştri deputaţi şi senatori.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Niculae Mircovici:

Proces-verbal,

Referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 231 de deputaţi şi senatori.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori prin vot secret cu bile asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 231 de deputaţi şi senatori, au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 571;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 326:
  • numărul total de voturi exprimate - 196;
  • numărul de voturi anulate - 1;
  • numărul total de voturi valabil exprimate - 195.

      Din care:

    • voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură - 176;
    • voturi contra moţiunii de cenzură - 19.

Potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituţia României, moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, ceea ce reprezintă minimum 286 de voturi pentru.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 571 de parlamentari, au fost prezenţi 326, din care 176 au votat pentru moţiunea de cenzură, se constată că nu a fost îndeplinită majoritatea cerută de Constituţie pentru adoptare.

Semnează: membrii Birourilor permanente ale celor două Camere.

Urăm succes Guvernului în activitatea viitoare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Deci au semnat 231 şi au votat pentru 176. Am înţeles.

Având în vedere rezultatele votului exprimat de deputaţi şi senatori, constatat de Birourile permanente şi consemnat în procesul-verbal prezentat, moţiunea de cenzură nu a întrunit numărul necesar de voturi prevăzut la art. 113 din Constituţia României.

Ordinea de zi este epuizată. Declar şedinţa de astăzi închisă.

O seară frumoasă!

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora l8.20.