Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 16, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 16, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 16, 2015
|
Şedinţa a început la ora 17,00. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi, 16 februarie, dedicată prezentării pe scurt a interpelărilor. |
|||||
|
|
|
În ordinea înscrierilor... da, vă rog, doamna deputat Paul, vă rog. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult pentru că acceptaţi intervenţia mea înaintea colegilor. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am mai multe interpelări, dar mă voi rezuma la prezentarea a două dintre ele. Prima are ca temă asigurarea de microbuze pentru şcolarii din localităţile Bixad şi Bătarci din judeţul Satu Mare şi este adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Domnilor miniştri, supun atenţiei dumneavoastră problema lipsei asigurării transportului către şcoală al elevilor din comunele Bixad şi Bătarci din judeţul Satu Mare. Au fost înregistrate mai multe solicitări în acest sens în anii 2013 şi 2015. De pildă, comuna Bixad a atras atenţia asupra acestei probleme încă din anul 2013 prin sesizarea cu nr.1230 şi în anul 2014 prin sesizarea cu nr.2463. Comuna Bătarci a semnalat această disfuncţionalitate în anul 2014 prin sesizarea cu nr.1641. Ataşat, găsiţi solicitările din comunele Bixad, respectiv Bătarci. Ţinând cont de cele expuse mai sus, vă rog să-mi comunicaţi: 1. care este stadiul rezolvării solicitărilor din comuna Bătarci privind transportul a peste 100 de elevi; 2. care sunt măsurile pe care le aveţi în vedere pentru a rezolva problema elevilor, a peste 120 de elevi din comuna Bixad; 3. câte localităţi din ţară se confruntă cu lipsa asigurării transportului elevilor; 4. ce demersuri aveţi în vedere ca la începutul noului an şcolar 2015-2016 problema transportului elevilor să fie rezolvată în toate comunele din România. A doua interpelare adresează Ministerului Sănătăţii următoarea problemă: discriminarea salarială între medici, în funcţie de unitatea sanitară. Stimate domnule ministru, Supun atenţiei dumneavoastră petiţia înaintată la cabinetul parlamentar din Negreşti - Oaş, cu privire la situaţia medicilor din spitalele orăşeneşti care se confruntă cu o discriminare din punct de vedere salarial faţă de cei din spitalele judeţene. Aceste discrepanţe constituie o încălcare a drepturilor omului, precum dreptul la egalitatea de şanse şi nu numai. Mai mult, lipsa de motivare corespunzătoare duce la exodul medicilor şi, prin urmare, la o scădere a calităţii sistemului sanitar. Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice enunţă principiul echităţii şi al egalităţii, dar şi realizarea unei ierarhii salariale în funcţie de cunoştinţe, experienţă, precum şi în funcţie de complexitatea, creativitatea şi diversitatea activităţilor. Însă salarizarea personalului medical din spitalele orăşeneşti şi municipale nu respectă aceste principii. Din analiza nivelului salariilor medicilor, constatăm că la aceeaşi vechime şi acelaşi grad profesional, medicii din spitalele orăşeneşti sau municipale sunt remuneraţi comparativ cu cei din spitalele judeţene cu aproximativ 15 procente mai puţin în cazul medicilor primari şi cu 10 la sută mai puţin în cazul medicilor specialişti. De asemenea, un medic specialist angajat al unui spital orăşenesc are un salariu mai mic chiar şi decât cel al unui asistent medical cu studii superioare din cadrul unui spital judeţean, diferenţa fiind, în cazul Satu Mare, de 7 procente. Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rog să-mi comunicaţi măsurile pe care le veţi dispune. Aştept răspunsul dumneavoastră în scris pentru problema ridicată. Citesc doar temele următoarelor interpelări. Cea adresată Ministerului Afacerilor Interne, al Dezvoltării Regionale şi Ministerului de Finanţe. Tema pe care o ridic în următoarea interpelare ţine de Hotărârea de Guvern nr.14/2015 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, care dezavantajează foarte multe localităţi în judeţul Satu Mare dintre care menţionez Bixad, Odoreu, Botiz, Certeze, Foieni, Halmeu, Medieşu Aurit, Păuleşti, Turţ, Retiş, precum şi oraşele Carei, Negreşti-Oaş şi municipiul Satu Mare. O altă interpelare este adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice care ridică tema introducerii disciplinei educaţie pentru sănătate în curricula şcolară ca disciplină obligatorie la propunerea Direcţiei de sănătate publică Satu Mare care mi-a fost trimisă la cabinetul parlamentar. Următoare întrebare parlamentară este adresată Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, cu problema legată de recuperarea alocaţiilor financiare nerambursabile acordate în cadrul Programului Start pentru cheltuieli neeligibile, aşa cum a semnalat raportul Curţii de Conturi. Următoarea temă este adresată aceluiaşi minister şi e legată de recuperarea ajutoarelor de minimis acordate ilegal cu finanţare de la bugetul de stat, conform aceluiaşi raport al Curţii de Conturi. Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice îi ridic problema neconcordanţei competenţelor dobândite în şcoală faţă de cerinţele de pe piaţa muncii. Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îi adresez tema legată de recuperarea subvenţiilor utilizate ilegal pentru asigurarea culturilor agricole, conform raportului Curţii de Conturi. Ministerului Fondurilor Europene îi adresez o interpelare, largă, tehnică legată de slaba absorbţie a fondurilor europene. Ministerului Afacerilor Interne îi adresez o interpelare legată de gravele abateri ale primarului comune Călineşti-Oaş, din judeţul Satu Mare în urma unui memoriu amplu anexat aici pe care l-am primit la Cabinetul parlamentar din Negreşti-Oaş şi ultima interpelare este adresată Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, legată de un proiect de promovare a turismului în Ţara Oaşului, care solicită acestui minister informaţii cu privire la oportunităţile de finanţare. Le ataşez pe toate şi le depun. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Şi eu mulţumesc doamnei deputat Andreea Paul. Vă rog depuneţi-le staffului tehnic, pentru că, acum, vă rog, pentru că nu erau depuse. Mergem mai departe. Doamna deputat Raluca Turcan - 3 interpelări depuse în scris. Următorul, domnul deputat Cornel-George Comşa - 4 interpelări depuse în scris. Mai departe, doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu şi doamna Raluca Turcan au împreună o interpelare care a fost depusă. Domnii deputaţi Călin Matei, Florin Tătaru, Gheorghe Şimon, Nuţu Fonta au împreună o interpelare care a fost depusă. Domnul deputat Ion Cristinel Marian are 5 interpelări depuse. Domnul deputat Marian Neacşu are două interpelări. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Florin Gheorghe are 20 de interpelări depuse. Vă rog pe scurt una dintre ele, domnule deputat, vă rog frumos. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am o interpelare către doamna ministru al mediului, apelor şi pădurilor, doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu. Obiectul interpelării se referă la acordul bilateral româno-bulgar în privinţa riscurilor de mediu transfrontaliere. Doamnă ministru, În ultimii ani, Guvernul Bulgariei a pregătit mai multe proiecte de investiţii care vor fi situate în proximitatea Dunării, unele dintre acestea comportând serioase riscuri transfrontaliere de mediu. Până în prezent, partea română a rămas pasivă la toate demersurile părţii bulgare, chiar şi atunci când s-a aflat că partea bulgară intenţionează să crească producţia de energie electrică prin construirea unor noi reactoare nucleare în proximitatea frontierei de stat şi a Dunării. În acest context, vă rog, doamnă ministru, să aduceţi de urgenţă următoarele precizări: 1. care este nivelul de colaborare dintre cele două părţi la această dată şi în ce măsură Guvernul României este informat de către partea bulgară asupra intenţiilor sale de a realiza investiţii cu riscuri transfrontaliere; 2. pentru a preîntâmpina orice fel de situaţii tensionate sau neînţelegeri, nu consideraţi oportună negocierea de urgenţă a unui acord guvernamental bilateral în care să fie definite expres condiţiile realizării unor investiţii cu riscuri de mediu de-a lungul sectorului comun al Dunării? Solicit răspuns scris şi oral. Florin Gheorghe - deputat UNPR. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Mergem mai departe. Doamna deputat Roberta Alma Anastase - 3 interpelări depuse în scris. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Alexandru Nazare, vă rog, aveţi depuse două interpelări. Pe scurt, una dintre ele, domnule deputat, vă rog frumos. |
|
|||
|
|
Interpelarea este adresată ministrului muncii, familiei şi protecţie sociale şi are ca obiect Iniţiativa pentru ocuparea tinerilor şi Garanţia pentru tineret. Ştim că aceste instrumente, Iniţiativa pentru ocuparea tinerilor şi Garanţia pentru tineret au fost adoptate încă din 2013, iar rezultatele la nivelul statelor membre sunt în continuare foarte limitate. Sumele iniţiale de prefinanţare s-au dovedit a fi insuficiente pentru a susţine o intervenţie imediată. România, după cum ştiţi, va primi 106 milioane de euro printr-un program european pentru a sprijini angajarea tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, iar din această sumă, 32 de milioane de euro vor fi disponibili prin prefinanţare din acest an, conform propunerii Comisiei Europene. Având în vedere aceste condiţii favorabile care se preconizează, vă rog să-mi precizaţi, doamnă ministru, cum veţi direcţiona aceşti bani, care vor fi măsurile efective, imediate pe care le veţi adopta pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor, iar dacă nu reuşim cheltuirea acestor bani până la sfârşitul anului, ce se va întâmpla cu ei? Îi pierdem? Până acum nu am cheltuit niciun ban din aceşti 106 milioane de euro la care totuşi se mai pot adăuga încă 106 milioane, deci ar fi peste 200 de milioane de euro pentru tineri, bani care nu sunt cheltuiţi şi care la sfârşitul anului, după sfârşitul acestui an, nu ne mai sunt accesibili, în condiţiile în care conform Eurostat, în România, în 2015, şomajul în rândul tinerilor de sub 25 de ani este de 23,3%. De asemenea, doamnă ministru, vă rog să-mi precizaţi din 2013 până în prezent, câţi bani s-au cheltuit, pentru ce proiecte şi cu ce rezultate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Următorul, domnul deputat Viorel Blăjuţ - două interpelări depuse. Domnii deputat Petru Movilă, Tudor Ciuhodaru, Alexandru- Ştefan Băişanu şi Radu Zlati au împreună o interpelare depusă. Domnul deputat Szabó Ödön - o interpelare depusă. Domnul deputat Mircea Lubanovici, două interpelări. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Aurelian Mihai - patru interpelări depuse. Domnule deputat, vă rog pe scurt, una dintre ele. Vă rog. |
|
|||
|
|
Bună seara, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dau citire interpelării cu privire la situaţia deosebit de gravă întâlnită în sudul Italiei. Spuneam, stimate domnule ministru, situaţia deosebit de gravă întâlnită în sudul Italiei, în Sicilia, în comuna Vittoria, provincia Ragusa, mediatizată la sfârşitul acestei săptămâni în România, demonstrează gravitatea faptelor desfăşurate în cazul comunităţii româneşti, situaţie semnalată de presă şi în care sunt explicate cazuri de violenţă fizică şi psihică pe care cetăţenii români le suportă, îndeosebi femei. Cu toate că scopul aflării în străinătate al cetăţenilor români este unul lucrativ, în speranţa că pot economisi pentru reîntoarcerea acasă, pentru ameliorarea vieţii duse în sărăcie în România, aceşti cetăţeni ai noştri, din lipsa unor rezultate benefice ale politicilor sociale, împinşi de greutăţi, sunt nevoiţi să-şi caute rostul în ţări mai bogate. Doresc să vă atrag atenţia însă că fiind departe de ţară, dar trăind în state europene, cum este cazul acestor românce, de multe ori se petrec abuzuri din partea angajatorilor; chiar dacă situaţia redată dezvăluie ceea ce se petrece în domeniul agriculturii, unde cetăţenii noştri trăiesc în condiţii dintre cele mai precare, iar româncele îndură situaţii, cum spuneam, de o violenţă fizică şi psihică de neînchipuit, chiar dacă mă refer la lipsirea de libertate, la sechestrarea membrilor familiilor, violuri, vătămare corporală, ameninţări cu moartea. Vă întreb, domnule ministru, dacă aţi luat la cunoştinţă despre acest fenomen, despre exemplul descris în mass-media cu privire la zona indicată în Sicilia şi care sunt măsurile luate până în prezent de Ministerul Afacerilor Externe, atât în apărarea cetăţenilor români, cât şi în căutarea de soluţii, inclusiv cu autorităţile italiene, vizavi de cele petrecute. Vă solicit răspuns în scris. Mai am trei interpelări pe care le voi depune. Una se referă la măsura pentru accesarea fondurilor europene pentru românii care doresc să-şi deschidă firme în străinătate. O altă interpelare legată de situaţia Tribunalului de Minori din Italia şi ultima, legată de Consulatul din Roma şi bineînţeles, schimbarea acelui sediu şi modernizarea sa în acord cu acele condiţii pe care ar fi trebuit să le avem deja în străinătate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Următoarea este doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu care are o interpelare depusă. Domnul deputat Andrei Dolineschi - o interpelare depusă. Domnul deputat Marius-Octavian Popa - două interpelări depuse. Domnul deputat Dorin Silviu Petrea - o interpelare depusă. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Mircea Dolha - trei interpelări depuse. Vă rog, domnule deputat, prezentaţi pe scurt una dintre ele. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Depun o interpelare adresată domnului Robert Cazanciuc, ministrul justiţiei. Obiectul interpelării - acţiunile de tip tele-justiţie şi tele-condamnare desfăşurate duminică, 1 februarie, de către reprezentanţii instituţiilor subordonate Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne. Spaţiul public este marcat în ultimele luni de o amplă activitate a instituţiilor statului, acţiuni a căror vigoare o salut şi o apreciez. Condamn cu fermitate actele de corupţie, evaziunea fiscală şi frauda, însă nu pot să nu sesizez că o parte dintre intervenţiile desfăşurate de unele instituţii s-au transformat într-un adevărat circ mediatic, beneficiind de mediatizare în direct cu informaţii suculente furnizate pe surse şi cel mai îngrijorător fapt, cu dezvăluirea identităţii firmelor şi antreprenorilor asupra cărora planează eventuale suspiciuni. Edificator este un caz recent consumat duminică, 1 februarie, începând cu ora 7 dimineaţa, când se spărgeau în direct uşile unor firme, acţiuni care au făcut deliciul întregii prese, inclusiv al presei tabloide, prin detalii şi informaţii oferite pe larg, inclusiv publicaţiilor mondene, unde a fost publicat spre exemplu un articol cu titlul: "Uite, mamă, vin mascaţii!", percheziţii la firme de IT şi construcţii. Printre firmele vizate Erbaşu, UTI şi Strabag. În legătură cu acest caz, la o săptămână distanţă, potrivit informaţiilor tot din presă, proprietarul uneia dintre companii, Cristian Erbaşu, a fost nevoit să facă precizări publice, conform cărora din actele de urmărire a rezultat clar că firma sa nu este implicată în faptele cercetate, iar el a fost audiat doar ca martor. În acest context, nu doar că asistăm la un fenomen de tele-justiţie, dar şi la unul de tele-condamnare publică, având în vedere că aceste practici afectează iremediabil imaginea unor companii şi a unor persoane publice, deşi acestea nu sunt supuse numai unor percheziţii în direct, nerespectându-se prezumţia de nevinovăţie, prin modul în care se permite mediatizarea şi prezentarea informaţiilor în spaţiul public. A devenit deja un obicei ca aceste intervenţii în forţă să aibă loc la prima oră a dimineţii şi chiar în zilele de sâmbătă şi duminică, atunci când este evident că la sediile societăţilor comerciale nu se află angajaţii sau persoanele vizate de anchetă. Însă aceste intervale se pliază perfect pe orele în care agenda publică este liberă, asigurând astfel transmisiile live pe canalele de televiziune, unele prezentate cu camere de filmat de la faţa locului. Mai mult, o nouă practică este în curs de extindere, aceea a persoanelor vizate de anumite dosare ca suspecţi sau martori şi care sunt efectiv săltate direct din stradă, de la evenimente publice chiar, deşi nu au fost niciodată citate sau nu li s-a solicitat niciodată să se prezinte în faţa procurorilor pentru declaraţii. Această tehnică, vizibil una de intimidare, nu are nimic în comun cu actul de justiţie, mai ales că persoanele ridicate cu ajutorul mascaţilor, încătuşate în stradă nu sunt surprinse nici în flagrant şi nici nu reprezintă un pericol public, ci, de foarte multe ori, sunt oameni cunoscuţi opiniei publice, angajatori români ori antreprenori, a căror singură vină este că cineva le-a menţionat numele într-o declaraţie, un denunţ sau de ce nu, uneori, poate chiar delaţiune. În tot acest context, nu este surprinzătoare decizia luată pe 24 ianuarie a acestui an în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au hotărât să sesizeze ministrul Justiţiei pentru iniţierea unui proiect de act normativ de modificare a noului Cod de procedură penală, Legea nr.134/2010 cu o serie de propuneri punctuale pentru a îmbunătăţi sistemul judiciar. În calitate de deputat liberal al Parlamentului României, dar şi de cetăţean al acestei ţări, mă simt obligat să vă solicit clarificări cu privire la o serie de chestiuni, precum: care este procedura instituţională prin care mass-media sunt anunţate selectiv de acţiunile de percheziţie ale departamentelor aflate în subordinea dumneavoastră. Revenind strict la percheziţiile de duminică, 1 februarie 2015, vă rog să-mi explicaţi ce măsuri speciale au impus această acţiune care, dacă s-ar fi derulat peste 24 de ore, adică luni sau înainte cu 24 de ore, adică sâmbătă, nu mai prezenta nevoia spargerii uşilor sediilor societăţilor vizate. Nu este cumva vorba despre exces de putere? Dumneavoastră, prin funcţia pe care o deţineţi, conştientizaţi faptul că prin acţiunile la care face referire prezenta interpelare, firmele respective sunt condamnate înainte de a se pronunţa, aşa cum este normal, justiţia? Mai mult, de a doua zi, sunt sigur că nicio bancă nu va mai credita aceste companii, iar beneficiarii lor vor avea mari reticenţe în a mai lucra cu ele. Aceste acţiuni vor paraliza activitatea societăţilor comerciale. Nu mai vorbesc de cele câteva mii de locuri de muncă pe care le generează la orizontală, subcontractori, prestatori, parteneri, furnizori de materiale şi aşa mai departe. Care este poziţia instituţiei pe care o conduceţi în raport cu aceste eventuale abuzuri care vizează societăţi comerciale cu activitate îndelungată şi care, înainte de a ajunge în faţa Justiţiei, sunt deja etichetate şi condamnate de opinia publică mulţumită informaţiilor scurse din dosare. În final, doresc să-mi reiterez aprecierea pentru acţiunile judiciare continue pentru lupta anticorupţie, contra evaziunii fiscale şi fraudei şi pentru toate eforturile pe care structurile pe care le conduceţi şi ale instituţiilor subordonate dumneavoastră le fac pentru a aplica litera legii, considerând însă că în aceste acţiuni, eventualele excese, practicile de tip tele-justiţie şi tele-condamnare, ar trebui să fie eliminate din sistem, astfel încât să fie asigurată şi protejată prezumţia de nevinovăţie, conform art.23 alin.(11) din Constituţia României. Menţionez că solicit răspuns în scris şi oral, în termenul prevăzut de lege. Cu stimă, deputat Mircea Dolha. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Aţi văzut că v-am lăsat s-o prezentaţi, din punctul meu de vedere trebuia să vă încadraţi, că în regulament am stabilit prezentarea pe scurt. Dumneavoastră aţi expus toată... Mergem mai departe. Doamna deputat Carmen-Eleonora Hărău - două interpelări depuse. Doamna deputat Elena Uioreanu, o interpelare. Domnul deputat Răzvan Horia Mironescu, o interpelare depusă. Domnul deputat Cristian Buican, două interpelări. Doamna Camelia-Margareta Bogdănici, patru interpelări. Domnul Mircea Man, o interpelare depusă. Domnul deputat Ion Melinte, o interpelare depusă. Domnul deputat Victor Paul Dobre, o interpelare. Doamna Elena Cătălina Ştefănescu, o interpelare depusă. Domnul Iuliu Nosa, o interpelare. Domnul Ioan Stan, o interpelare depusă. Domnul deputat Andrei-Valentin Sava, o interpelare depusă. Domnul deputat Flavius-Luigi Măduţa, o interpelare depusă. Doamna deputat Gabriela Podaşcă, o interpelare. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Sorin-Avram Iacoban. Vă rog, domnule deputat, aţi depus trei interpelări. Vă rog, prezentaţi pe scurt subiectul la una dintre aceste interpelări. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Precizez pentru stenogramă că am depus trei interpelări şi o întrebare. O interpelare care vizează securitatea României ca stat de graniţă în NATO, o interpelare privitor la situaţia autostrăzii Est-Vest, Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş şi o interpelare adresată domnului ministru Robert Marius Cazanciuc privitor la respectarea drepturilor omului în penitenciarele din România, raportat la standardele CEDO. Domnule ministru, În luna februarie 2015 am înaintat o interpelare către ministerul pe care-l conduceţi, cerând date cu referire la felul în care vede Ministerul Justiţiei o reformă în domeniul execuţional penal, anume respectarea drepturilor celor condamnaţi. Insistam în interpelarea anterioară pe faptul că România a fost condamnată în dese rânduri datorită nerespectării standardelor CEDO în materia drepturilor condamnaţilor, concretizând astfel problema că indicele de ocupare a penitenciarelor este pe undeva peste 150%, raportat la spaţiul minim de 4 metri pătraţi necesari fiecărui deţinut. Mai mult, în unele penitenciare, indicele de ocupare este peste 200%, aşa cum rezultă şi din raportul anual publicat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Cu alte cuvinte, România este în deficit cu aproximativ 11 mii de locuri, ceea ce ar însemna, pentru respectarea standardelor CEDO, un număr de minimum 8 penitenciare noi. Din informaţiile strânse între timp, am aflat că ministerul avea în plan construirea a două penitenciare noi în zona de sud a ţării, deci dacă facem o raportare la domiciliul celor condamnaţi, vom vedea că în majoritate aceştia domiciliază în judeţele Moldovei. În altă ordine de idei, nu am reuşit să găsim o statistică pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de unde să rezulte care sunt cheltuielile pe fiecare deţinut în parte şi apoi defalcat pe diferite categorii ca: îmbrăcăminte, învăţământ, hrană, reintegrare socială, servicii religioase, deşi acestea sunt informaţii publice. Mai mult, am aflat că sumele alocate pe fiecare deţinut sunt diferite de la un penitenciar la altul, fără o justificare în prealabil legală. Nu am găsit lămuriri nici la problema schemei de personal, dacă aceasta este făcută raportat la numărul deţinuţilor conform standardelor CEDO sau la propria legislaţie în vigoare sau dacă această schemă vizează numărul real, indicele de ocupare în fapt pentru fiecare penitenciar. Din raportul anual publicat de penitenciarul Iaşi am văzut că instituţia amintită, deşi are un deficit mare de personal, a fost nevoită să renunţe la încă 47 de posturi, în baza unei ordonanţe care ulterior a fost declarată neconstituţională, după ştiinţa mea. Deşi declarată neconstituţională, ordonanţa îşi produce în continuare efecte, personalul disponibilizat nefiind încadrat din nou în schema de personal. Raportat la penitenciarele din zona Moldovei, cu excepţia penitenciarului spital, am aflat că este un deficit major de personal medical calificat, doi medici neputând să acopere necesităţile medicale din opt judeţe. Mai mult, se pare că cei doi medici aparţin de acelaşi penitenciar, şi anume penitenciarul din Iaşi. Şi nu în ultimul rând, din informaţiile publice care se regăsesc în format electronic, nu am reuşit să determinăm faptul dacă se asigură condiţii de hrană speciale pentru bolnavii confirmaţi cu boli cronice care necesită regim alimentar şi pentru deţinuţii de alte confesiuni religioase cărora le este interzis consumul de anumite alimente. Având în vedere cele prezentate, vă rugăm să aveţi amabilitatea să răspundeţi la următoarele întrebări: Care sunt cheltuielile pe fiecare deţinut în parte, pe zi şi pe lună, defalcate pe următoarele categorii: cheltuieli de hrană, cheltuieli cu îmbrăcămintea, cheltuieli cu medicamentaţia, cheltuieli cu serviciul religios, cheltuieli cu reintegrarea socială, cheltuieli de învăţământ? Vă rugăm să ne precizaţi la acest punct dacă sumele sunt aceleaşi pentru fiecare penitenciar în parte şi, dacă nu, care sunt aceste sume pentru fiecare din penitenciarele pe care le administraţi. Întrebarea nr. 2. În funcţie de ce criterii este făcută schema de personal? În funcţie de numărul de deţinuţi, conform dispoziţiilor legale, sau în funcţie de numărul real de deţinuţi din penitenciare? Vă rugăm ca la acest punct, pentru fiecare penitenciar în parte, să ne precizaţi numărul de deţinuţi, numărul de personal care îşi desfăşoară activitatea la penitenciar şi raportul deţinut contra personal. La acest raport vă rugăm să vă raportaţi la personalul care se ocupă şi de paza şi de ordinea din penitenciar. Întrebarea nr. 3. Câte penitenciare sunt vizate a fi construite în următorii trei ani, în ce zone concret determinate şi dacă la propunerea zonei în vederea construirii penitenciarului s-a avut în vedere şi statistica domiciliului deţinuţilor sau doar anumite interese de ordin financiar. Vă rugăm la acest punct să ne prezentaţi o statistică cu domiciliile celor deţinuţi în fiecare judeţ al ţării. Întrebarea nr. 4. Dacă disponibilizările din domeniul penitenciarelor au avut la bază un act normativ declarat ulterior neconstituţional? Dacă da, de ce nu se revine la schema iniţială de personal, cunoscut fiind faptul că efectele unui act normativ declarat neconstituţional nu se mai pot produce. Întrebarea nr. 5. Dacă se pot asigura condiţii de alimentaţie pentru toţi cei cu boli cronice care necesită regim sau pentru cei de o confesiune religioasă care au interdicţie faţă de consumul anumitor alimente, dacă sunt cheltuieli suplimentare pentru aceasta sau dacă cheltuielile necesare se desprind din totalul cheltuielilor cu privire la hrana deţinutului. Solicităm răspuns scris şi oral, în temeiul prevăzut de lege, răspuns pe fiecare punct în parte, cu posibilitate de conectare a celor două interpelări cu obiectiv similar adresate dumneavoastră. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule coleg. Revin cu rugămintea de a vă uita în regulament, unde spune că se prezintă pe scurt obiectul. În momentul în care vi se dă răspunsul, atunci le putem dezvolta, domnule coleg. Oricum, ele sunt pe site şi sunt înaintate ministrului respectiv. |
|||||
|
|
|
Următorul coleg, domnul deputat Andrei Gheorghe Daniel. Două interpelări depuse. Vă rog, domnule deputat. Pe scurt, prezentaţi una dintre ele. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi prezenta o interpelare care se adresează domnului ministru Ioan Rus, ministrul transporturilor şi domnului Narcis Ştefan Neaga, director general al CNADNR. Această interpelare provine în urma unei grave neglijenţe care îşi are originea în timpul guvernării Boc şi a fost apoi perpetuată în timpul guvernării Ponta şi ca o rezolvare la această situaţie deosebit de gravă care se întâlneşte pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Bucureşti. Obiectul interpelării mele este: Montarea unui apărător de sens pe Drumul Naţional European 1, sectorul de drum cuprins între km 12 şi 16,5, pe raza localităţii Otopeni. Foarte pe scurt o voi prezenta acum. Domnule ministru al transporturilor Ioan Rus, domnule director general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga, în urma sesizărilor venite din partea cetăţenilor din raza oraşului Otopeni, sesizări confirmate printr-o adresă a Poliţiei oraşului Otopeni, adresă pe care o anexez, a rezultat necesitatea ca pe Drumul Naţional European 1, sectorul de drum cuprins între km 12 şi 16,5, pe raza localităţii Otopeni, să fie imperios necesară montarea unui apărător de sens pentru împiedicarea traversărilor neregulamentare şi eliminarea pătrunderilor pe sensul opus de mers. Astfel, se va reduce considerabil pericolul apariţiei unor incidente rutiere care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti sau la rănirea unor pietoni sau automobilişti (menţionez faptul că în perioada 01.01.2009 - 31.12.2014, au avut loc 109 accidente rutiere, soldate cu 18 persoane decedate, 35 de persoane rănite grav şi 98 de persoane rănite uşor) fără a mai aduce aminte de pagubele directe şi indirecte rezultate din avarierea automobilelor sau din blocarea fluxului rutier spre şi dinspre Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni. Atrag atenţia, cu respectul cuvenit, că CNADNR a primit solicitări în acest sens din partea Poliţiei oraşului Otopeni, în 2011, 2013, 2014 şi 2015, în număr de patru, fără a lua măsuri în acest sens. Voi considera în mod direct responsabile pentru amânarea montării unui separator de sens atât conducerea Ministerului Transporturilor, cât şi pe cea a CNADNR, iar în cazul în care această operaţiune va mai fi amânată sine die, pagubele şi victimele unor viitoare accidente, rezultate din lipsa acestui separator, voi considera că sunt în răspunderea directă a dumneavoastră, domnule ministru şi domnule director general. Vă solicit răspuns în scris. Cu deosebit respect, deputat PNL Daniel Gheorghe. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu îţi mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Următorul este domnul deputat Ion Marocico, care are depuse două interpelări. Vă rog, domnule deputat, pe scurt, prezentaţi obiectul la una din ele. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Interpelarea adresată domnului Mihai Sorin Grindeanu, ministrul pentru societatea informaţională. Stimate domnule ministru, vă solicit sprijin pentru găsirea unei soluţii la situaţia cu care se confruntă locuitorii din localităţile Lupcina, Măgura, Costileva de jos şi Ploscii din judeţul Suceava, care mi-au adus la cunoştinţă faptul că în zonă se înregistrează probleme tehnice majore referitoare la calitatea semnalului de telefonie mobilă, manifestate prin întreruperi ale apelurilor sau chiar imposibilitatea efectuării acestora. Primăria comunei Ulma a întocmit mai multe tabele ce cuprind aproximativ 600 de persoane care solicită rezolvarea acestei probleme şi care îşi exprimă totodată disponibilitatea de a se abona la reţeaua de telefonie mobilă care va acoperi zona. Menţionez că în localităţile mai sus amintite nu există reţea de telefonie fixă, putând fi recepţionate semnale foarte slab, doar la reţeaua de telefonie mobilă gestionată de SC Orange România. Având în vedere cele de mai sus, vă rog, stimate domnule ministru, să aveţi amabilitatea de a face diligenţele necesare pentru identificarea unei soluţii pentru ca locuitorii din localităţile menţionate mai sus să beneficieze de serviciile de telefonie mobilă. Vă mulţumesc. Vă solicit răspuns în scris. Deputat Ion Marocico. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Următorul coleg este domnul deputat Ion Şcheau, care are depusă o interpelare. Următorul este domnul deputat Marian Ghiveciu. Domnul deputat Dan-Ştefan Motreanu are o interpelare. Domnul deputat Ovidiu-Ioan Dumitru, o interpelare. Domnul deputat Mircea-Cornel Sămărtinean, o interpelare depusă. Doamna deputat Luminiţa-Pachel Adam are o interpelare. Domnul deputat Bogdan Diaconu, cinci interpelări depuse. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Grigore Crăciunescu. Vă rog, domnule deputat, aveţi o interpelare. Pe scurt, vă rog să o prezentaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează Ministerului Educaţiei, domnului ministru Sorin Cîmpeanu. Stimate domnule ministru, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino are în acest moment conturile blocate de către debitori, ceea ce face ca activitatea să fie oprită. Dacă nu vor fi asigurate resurse pentru punerea în funcţiune a unităţilor de producţie şi resurse pentru plata salariaţilor din institut, institutul nu va mai funcţiona. În anul 2006 secţiile de producţie şi dezvoltare au fost restructurate printr-o investiţie de mică amploare, printr-un proiect de urgenţă care a fost aprobat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Proiectul trebuia să se deruleze în perioada 2006 - 2009. Nefinalizarea acestor investiţii a dus la suspendarea autorizaţiei de funcţionare în anul 2010. Proiectul a continuat sporadic să fie finanţat, prin preluarea altor proiecte de către BIRD, fiind finalizat în 2012. Guvernul României a alocat 8 milioane de lei, ce nu au putut fi cheltuiţi în anul 2014, datorită timpului scurt pentru utilizarea banilor. Până în prezent au fost cheltuite 10 milioane de euro şi mai sunt necesare aproximativ 2 milioane de euro. Întrebare. Când vor fi alocate sumele necesare pentru finalizarea investiţiilor la Institutul Cantacuzino? 2) Când se va relua activitatea de producere a vaccinurilor gripale la Institutul Cantacuzino. Şi 3). Din ce fonduri se va asigura finanţarea acestor investiţii? Solicit răspuns scris. Grigore Crăciunescu, deputat de Iaşi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Sorin Constantin Stragea, o interpelare depusă scris. Domnul deputat Mihai Sturzu, o interpelare. Domnul deputat Ioan Bălan, o interpelare depusă. Domnul deputat Nicolae Păun, o interpelare. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Liviu Laza-Matiuţa, o interpelare. Vă rog, domnule deputat, să o prezentaţi pe scurt. Şi urmează ultima, doamna deputat Varga Lucia-Ana. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doresc să adresez o interpelare domnului ministru Bănicioiu Nicolae. Obiectul interpelării: Exodul medicilor. Exodul medicilor este una dintre cele mai îngrijorătoare probleme ale sistemului sanitar românesc. România a rămas ţara din Uniunea Europeană care alocă cei mai puţini bani pentru sănătate, medicii români continuând să aibă cel mai mic salariu din Uniunea Europeană. Astfel, până în acest moment, un număr de peste 15.000 de medici au ales să profeseze în ţările unde li se asigură un venit decent. Vă rog să-mi comunicaţi strategia ministerului pe care îl conduceţi pentru soluţionarea acestei probleme şi care sunt măsurile pe care le veţi întreprinde pentru creşterea salariilor personalului din sistemul sanitar, astfel încât de investiţia făcută de către statul român în şcolarizarea personalului medical să beneficieze şi cetăţenii români. Solicit răspuns scris. Deputat PNL de Bihor, Liviu Laza-Matiuţa. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Următoarea, doamna deputat tot de Bihor, Varga Lucia-Ana. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Voi depune şase interpelări, cu trei teme şi am să citesc una dintre interpelări. Celelalte se referă la exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică şi sunt adresate domnului ministru Andrei Gerea, ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri şi doamnei ministru al mediului, Graţiela Gavrilescu. Celelalte trei sunt adresate domnului ministru al sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, domnului ministru al mediului, Graţiela Gavrilescu şi domnului ministru al agriculturii, domnul Daniel Constantin, şi se referă la introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic. Şi cea de-a şasea interpelare se referă la acţiunile în constatare a neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de Comisia Europeană împotriva României şi este adresată doamnei ministru al mediului, apelor şi pădurilor, doamnei Graţiela Gavrilescu. Stimată doamnă ministru, conform raportului privind activitatea de reprezentare a României înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, datat 31 decembrie 2014, pentru domeniul mediu există 10 acţiuni ce privesc incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia Uniunii Europene sau cazuri de aplicare incorectă a dreptului Uniunii Europene şi 19 acţiuni ce privesc neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să ne răspundeţi la următoarea întrebare: Ce măsuri aţi întreprins pentru soluţionarea fiecăreia dintre cele 29 de acţiuni pentru domeniul mediu, prezentate de Raportul privind activitatea de reprezentare a României înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb? Menţionez că solicit răspunsul dumneavoastră în scris şi oral. Lucia Varga, deputat PNL de Bihor. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Şi ultimul deputat din această seară care adresează o interpelare este domnul deputat Mihai Tararache. Vă rog, domnule deputat, pe scurt prezentaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am mai multe interpelări. Prima dintre ele este adresată ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, domnul Nicolae-Liviu Dragnea. Tema este reabilitarea Cazinoului din Constanţa. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Aşa cum bine cunoaşteţi, de ani de zile avem un monument, simbol al Constanţei, lăsat în paragină de către administraţia locală constănţeană, celebra administraţie locală Mazăre. Este, în acelaşi timp, un monument al României care, de peste 10 ani de zile se zbate într-o stare de degradare care nouă, tuturor, nu ne face cinste. După cum bine ştiţi, anul trecut, la dezbaterile pe bugetul pentru anul 2015, am propus amendarea Legii bugetului prin alocarea de fonduri necesare reabilitării acestui edificiu, simbol al Constanţei. Aţi promis atunci, domnule ministru, că reabilitarea Cazinoului este inclusă în priorităţile Companiei Naţionale pentru Investiţii, care se află în subordinea ministerului pe care îl conduceţi, motivând că nu este nevoie ca finanţarea să fie inclusă în lege. Săptămânile trecute, reprezentanţii primăriei Constanţa au anunţat că procedurile pentru reabilitarea Cazinoului au demarat. Pentru că eu, unul, nu mai am încredere şi cei mai mulţi dintre constănţeni nu mai au încredere în ceea ce spun reprezentanţii primăriei Constanţa şi avem toate motivele, pentru că ani de zile, cel puţin în această adevărată dramă a oraşului, am fost minţiţi şi au fost tărăgănate toate aceste lucrări la Cazinou, vă adresez, domnule ministru, următoarele întrebări: 1. Când a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea Cazinoului? 2. Care este suma necesară reabilitării acestui edificiu? 3. Care sunt etapele acestui proces? 4. Care sunt termenele pentru aceste etape? 5. Care este termenul pe care îl estimaţi pentru începerea lucrărilor? 6. Care este termenul pe care îl estimaţi pentru finalizarea lucrărilor? Şi ultima întrebare: Care este şi care va fi destinaţia Cazinoului? Vă adresez, domnule ministru, toate aceste întrebări, pentru că, aşa cum bine ştim şi pentru buna informare a publicului, din 2011 până în 2013 Cazinoul a fost în administrarea ministerului pe care astăzi îl conduceţi şi l-aţi condus şi jumătate din timpul cât a stat la minister această clădire simbol a Constanţei şi a României. Rugămintea mea şi a tuturor constănţenilor este să faceţi toate eforturile pentru ca acest edificiu reprezentativ pentru noi toţi şi pentru România să fie în sfârşit reabilitat, pentru că alţii şi-au bătut joc destul de el. Solicit răspuns scris şi oral, în termenul prevăzut de lege. A doua interpelare, tot pe scurt, este adresată ministrului sănătăţii... |
|||||
|
|
Obiectul, domnule coleg. Numai obiectul! |
|||||
|
|
Da. E numai o frază şi două întrebări, domnule preşedinte de şedinţă. A doua interpelare este adresată ministrului sănătăţii, domnul Nicolae Bănicioiu şi tema este Secţia de pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Aşa cum bine ştiţi, Spitalul Judeţean Constanţa, de când a fost preluat de către consiliul judeţean, a fost protagonistul a numeroase scandaluri, generate de incompetenţa şi jaful importat de la instituţia căreia i se subordonează. Cel mai recent este cel de la secţia de pediatrie, unde foarte multe mămici au semnalat condiţiile insalubre, aproape inumane, aş putea spune, în care sunt trataţi copiii în această secţie. Mărturiile multora dintre ele au cutremurat întreg oraşul, toate acestea reprezentând realitatea sumbră în care se află astăzi spitalul şi modul cum este administrat. Când vorbim despre actul medical, vorbim despre viaţa oamenilor, care trebuie să primeze. Când actul medical şi managementul acestuia sunt expresia indolenţei şi incompetenţei, acestea pot fi catalogate, fără drept de echivoc, drept crime. Cu viaţa oamenilor, dragi colegi, nu ne putem juca! Acuzaţiile la adresa managementului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sunt multiple, mărturiile oamenilor, de asemenea. Eu am primit numeroase plângeri în ceea ce priveşte spitalul, secţia de pediatrie, condiţiile şi practica actului medical de acolo. De la epidemia de enterocolită reclamată, la puricii care pot fi contractaţi de copii, la alte boli contractate în spital, unde mergem să ne facem bine, la indolenţa personalului medical atunci când nu primesc şpagă, la condiţiile insalubre ale camerelor şi ale toaletelor, toate aceste aspecte sunt reclamate de către mămicile, nu puţine, care pur şi simplu au fost şocate şi oripilate de condiţiile în care copiii lor sunt trataţi. |
|||||
|
|
Vă rog, sintetizaţi! |
|||||
|
|
Şi întrebările, domnule preşedinte. Managementul spitalului a dat vina, ca de obicei, pe fondurile insuficiente alocate. De aceea, domnule ministru, vă întreb: 1. Dacă aţi fost informat de către conducerea SJCU Constanţa care este suma necesară reabilitării secţiei de pediatrie? 2. Dacă da, când veţi aloca această sumă sau ce sumă veţi aloca? Şi, domnule ministru, în calitate de deputat de Constanţa, vă solicit să trimiteţi corpul de control al ministerului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a identifica şi a remedia gravele deficienţe cu care se confruntă spitalul, pentru că problemele nu sunt numai la această secţie şi să luaţi măsurile care se impun, chiar şi demiteri, pentru că nu ne putem juca cu viaţa oamenilor la nesfârşit. Solicit răspuns scris. Vă mulţumesc. Deputat de Constanţa, Mihai Tararache. Şi mai am încă trei interpelări pe care le voi depune la secretariat. Una se referă la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", cealaltă se referă la faptul că ISJ Constanţa tolerează încălcarea legii şi ultima interpelare se referă la problemele pe care le întâmpină drumul Năvodari - Mamaia şi reabilitarea acestuia. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Cu aceasta, declar închisă şedinţa noastră de astăzi. Vă aştept, stimaţi colegi, mâine dimineaţă la ora 8,30 la sesiunea dedicată declaraţiilor politice. Mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,53. |
||||||
![]() |



