Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.90/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2015
|
Şedinţa a început la ora 16,07. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor. Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Dragi colegi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 388 de parlamentari şi-au înscris prezenţa 106. Conform art. 94 din regulamentul nostru, vă informez că aveţi la casete următoarele documente: ordinea de zi de pe 20 mai, programul de lucru 18-23 mai, lista rapoartelor depuse în perioada 13-20 mai de comisiile permanente sesizate în fond, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale şi informarea cu privire la iniţiativele legislative. |
|||||
|
|
|
În continuare, în conformitate cu prevederile art. 205 din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaţilor, noul regulament, şi cu programul de lucru, astăzi avem Ora Guvernului - dezbateri politice la solicitarea Grupului parlamentar Democrat şi Popular, cu tema "Impozitarea bacşişului, măsură prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative". Din partea Guvernului participă ministrul de resort, domnul Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanţelor publice. Pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a dezbaterilor, vă reamintesc că timpul maxim stabilit de regulament pentru fiecare participant este următorul: reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea are 5 minute pentru a prezenta tema, reprezentantul Guvernului - 5 minute pentru a răspunde, reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea - 3 minute pentru lămuriri suplimentare. Celelalte grupuri parlamentare au câte trei minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere, cu excepţia celui mai mare grup parlamentar din opoziţie, care are dreptul la 5 minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Reprezentatul deputaţilor neafiliaţi are un minut pentru a prezenta punctul de vedere. Reprezentantul Guvernului încheie cu 5 minute la final. Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Burlacu. Domnule Burlacu, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, mulţumim pentru invitaţie. Bună ziua, dragi colegi. Mă bucur că avem astăzi ocazia, la iniţiativa Grupului parlamentar Democrat şi Popular, format din membrii PND, PSRO şi PMP să discutăm cu domnul ministru Teodorovici un subiect care a creat confuzii şi a atras proteste din partea lucrătorilor vizaţi. Zilele acestea a intrat în vigoare o lege care a fost făcută parcă să omoare în faşă domeniile serviciilor, impozitarea bacşişului, şi tot zilele acestea a fost anunţată renunţarea la ea, dar nu imediat, aşa cum Guvernul s-a grăbit s-o impună prin ordonanţă de urgenţă, ci prin propunerea de respingere în Parlament, în momentul în care PL-x 210/2015 va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor. Nu putem să nu observăm un stil pompieristic de a lua măsuri cu efecte economice fără studii de impact şi de renunţare la ele, în urma unor discuţii cu reprezentanţii serviciilor, întâlnire care trebuia să aibă loc într-o logică a normalităţii înainte, nu după adoptarea unor măsuri controversate. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 ce prevede introducerea obligativităţii emiterii unui bon fiscal separat pentru bacşiş sunt afectaţi cei care încasează cu numerar sau prin utilizarea cardurilor sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie. Ne referim la categoria de angajaţi care sunt încadraţi cu salariul minim pe economie, cei care zilnic intră în contact cu alţi oameni şi de la care avem cu toţii pretenţii să ne ofere servicii de calitate, fie când ne ducem la frizer, la un restaurant, în taxi, la un hotel etc., iar pentru aceste servicii, noi, ca şi clienţi, le oferim în mod deliberat o sumă modică, bacşişul fiind o dovadă a mulţumirii faţă de serviciile oferite, a recunoştinţei pentru cum am fost trataţi, cum ni s-a vorbit, cum am fost serviţi, pentru un profesionalism plătit prea puţin, pentru performanţele neapreciate, pentru calităţile şi cunoştinţele acumulate într-o viaţă, pe care statul român nu este capabil să le răsplătească la adevărata valoare. De peste trei săptămâni, agenţii ANAF fac controale pentru a descoperi nereguli, numai că aceste măsuri sunt contestate atât de societate, clienţii refuzând să ceară bon fiscal pentru bacşişul oferit, considerând că statul nu are dreptul să impoziteze această sumă mai mare sau mai mică oferită de fiecare, cât şi de operatorii economici care se regăsesc în situaţia de a-şi aglomera activitatea cu registre şi noi evidenţe, căci acesta este efectul, în loc să încurajăm şi să educăm cetăţenii în spiritul recunoştinţei pentru servicii de calitate şi recompensarea acestora, noi tăiem absolut orice elan al acestui domeniu. Personal, consider abuzivă măsura de permitere a inspectorilor ANAF să verifice banii pe care un angajat îi are la el. Împingem oamenii ca din nevoie să recurgă la ilegalităţi, îi condamnăm să stea cu frica în sân că vine ANAF-ul şi-i controlează în buzunare. Îi condamnăm la umilinţă şi le luăm astfel plăcerea de a-şi face meseria, aşa cum ne dorim cu toţii. De asemenea, subiectivismul introdus în lege, prin posibilitatea operatorilor economici de a distribui bacşişul salariaţilor sau a-l păstra, va produce nemulţumiri în rândul acestor angajaţi care au nevoie disperată de bacşiş pentru a-şi completa veniturile şi aşa reduse. Suntem conştienţi că există evaziune fiscală la nivelul operatorilor economici, dintre care o parte nu emit pentru toate bunurile sau serviciile comercializate un bon fiscal, iar acest lucru trebuie sancţionat. Dar pentru a înţelege necesitatea impozitării bacşişului, trebuie făcut un studiu de impact. |
|||||
|
|
Mai aveţi un minut. |
|||||
|
|
Să nu creadă statul român că fiscalizarea unui bacşiş de trei lei îi va umple trezoreria golită fără ruşine în ultimii 25 de ani. În acest sens, vrem să înţelegem care a fost logica acestei politici de impozitare a bacşişului, a acestei concentrări a activităţii inspectorilor ANAF pe operatorii economici mici, când ne confruntăm cu evaziunea fiscală de sute de milioane de euro, recunoscută şi de ANAF, din care s-a reuşit recuperarea doar a câtorva milioane. Ne interesează însă care sunt veniturile preconizate a fi atrase la bugetul de stat prin impozitarea bacşişului în această lună mai, în speranţa că de la 1 iunie nu va mai exista obligativitatea emiterii unui bon fiscal pentru bacşiş. Având în vedere că multe dintre firmele amendate vor contesta în instanţă amenzile primite şi probabil vor şi câştiga, ne întrebăm: oare sumele pe care le-au recuperat aceste firme vor fi mai mari decât ceea ce a ajuns la bugetul de stat prin impozitarea bacşişului? Îi mulţumim... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Da, îmi pare rău, trebuie să învăţăm să vorbim. Domnule ministru Eugen Teodorovici, aveţi cuvântul 5 minute. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Orlando Teodorovici (ministrul finanţelor publice): Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Foarte scurt. Înainte de orice, vă invit să ne aducem aminte de unde a pornit această idee, a impozitării bacşişului. Ştim foarte bine cu toţii, această idee a fost lansată încă din anul 2012 de către reprezentanţii HORECA, deci nu de o zi, de două sau de 10 zile, ci chiar de câţiva ani de zile. Măsura a fost adoptată de Ministerul Finanţelor Publice în acest an, în contextul bine cunoscut al controalelor ANAF, mai exact, atunci când inspectorii fiscali găseau în casele de marcat diferenţe de bani nefiscalizaţi. Întreaga piaţă era nemulţumită de închiderea firmelor, aşa că, la cerere, am optat pentru această soluţie. Foarte important este faptul că nu a fost o măsură luată pentru a mări încasările la buget, ci pentru a rezolva o problemă punctuală. Implementarea măsurii în forma convenită cu reprezentanţii industriilor de profil a ridicat însă şi alte nemulţumiri. Pentru a le rezolva, am organizat o nouă consultare la sfârşitul săptămânii trecute şi am încercat să găsim împreună soluţii alternative care să lucreze în beneficiul ambelor părţi. Concluzia întâlnirii a fost aceea de a renunţa la bacşişul reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015. Au fost voci în cadrul acestei întâlniri care au susţinut păstrarea măsurii într-o formă opţională. Însă, pentru că în practică apar diferite situaţii care nu pot fi reglementate, am decis să renunţăm definitiv la această măsură. Impozitarea bacşişului a fost o soluţie convenită cu piaţa, iar renunţarea la impozitarea bacşişului a fost de asemenea o decizie luată de comun acord. A fost o experienţă şi nu un eşec, pentru că, ar trebui să nu uităm, aceasta înseamnă democraţie, dialog şi consultare, nu măsuri arbitrare. Evident, opoziţia a ştiut să înlocuiască aceste principii cu speculaţii şi cu atacuri politice. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă invit să ieşim din acest cerc vicios al speculaţiei. Dacă vom continua să ne atacăm între noi doar în numele puterii, nu vom reuşi să construim cu adevărat niciodată, iar românii şi România au nevoie, mai mult ca oricând, să vadă că ne putem aşeza civilizat la aceeaşi masă şi că putem dialoga în numele unor idei, nu în numele unor interese de partid. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Lămuriri suplimentare de la domnul... liderul Grupului parlamentar Democrat şi Popular, dacă sunt? |
|||||
|
|
Domnul Florentin Gust Băloşin: Bună ziua, stimaţi colegi. Foarte rapid, pentru că timpul este scurt. Domnule ministru, mă bucur că aţi venit în Parlament astăzi să răspundeţi, dar cred că trebuie să vă daţi demisia. Să vă spun şi de ce. Pentru că, să ştiţi că dumneavoastră e foarte bine că aţi renunţat astăzi la această măsură, dar aţi bulversat un întreg sistem şi zeci de mii de comercianţi au trebuit să meargă să-şi modifice casele de marcat, pentru ca această ipocrizie pe care aţi implementat-o să poată fi pusă în aplicare. De asemenea, domnule ministru... |
|||||
|
|
Îmi cer scuze că vă deranjez, iertaţi-mă, vă rog frumos. Numai o secundă. Aţi făcut o declaraţie politică sau aţi depus la Biroul permanent vreo cerere prin care v-aţi mutat la Grupul parlamentar Democrat şi Popular? |
|||||
|
|
Domnul Florentin Gust Băloşin: Domnule preşedinte Zgonea, ştiţi foarte bine că un grup poate să cedeze minutele cui vrea. |
|||||
|
|
Nu, mulţumesc foarte mult. Altcineva? Dacă din partea Grupului parlamentar Democrat şi Popular ia cuvântul, cu mare plăcere. Nu sunteţi membru al acestui grup şi aş încălca un protocol în care un neafiliat ar lua cuvântul în numele unui grup parlamentar. Dezbaterile făcute, vă rog frumos să vă uitaţi în toată Europa, au o anumită prevedere. La neafiliaţi, vă dau cuvântul un minut. Vă mulţumesc foarte mult. Nu poate să cedeze niciun grup la dezbaterile, la Ora primului-ministru nu cedăm de la unul la altul. Ora primului-ministru este ora primului-ministru. Eu respect regulamentul, nu ce inovaţi dumneavoastră. Vă mulţumesc foarte mult. De la Grupul parlamentar Democrat şi Popular dacă vrea cineva să ia cuvântul pentru cele trei minute, cu mare plăcere. Domnul Burlacu. Domnule Gust, îmi pare rău, când vă vine rândul, vă dau cuvântul. Domnul Burlacu. Nu este niciun abuz, vă rog frumos să citiţi regulamentul. La final, cu mare plăcere. |
|||||
|
|
Domnul Florentin Gust Băloşin: Domnule preşedinte, în regulament nu scrie niciunde că un grup parlamentar nu poate să nu cedeze minutele! |
|||||
|
|
Vă rog frumos, luaţi loc în bancă, că aici nu suntem la ora pieţei, suntem la Ora Guvernului, da? Domnule Burlacu, în numele Grupului parlamentar Democrat şi Popular, aveţi cuvântul la cele trei minute. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Mulţumim în primul rând că aţi făcut acest gest de a renunţa la bacşiş şi la această decizie a ministerului pe care-l conduceţi. Sper că, cu altă ocazie, veţi face un studiu de impact înainte de a lua anumite decizii. Ne-am dori să se facă altfel munca din partea celor de la ANAF, adică în sensul de a preveni societăţile comerciale, de a veni în sprijinul celor care aduc bani la buget, nu de a-i taxa, nu de a-i amenda şi după aceea unităţile sau societăţile comerciale să nu aibă niciun fel de modalitate de a-şi răscumpăra amenzile primite şi să aibă un proces prin care pe avocaţi să trebuiască să-i plătească societăţile. Ce pot să spun, din partea grupului nostru, e că ne dorim ca pe viitor să nu se mai ajungă în aceste situaţii delicate, ne dorim ca toate societăţile comerciale, toţi cei care aduc bani la buget să fie respectaţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu foarte mult. Din partea grupurilor politice parlamentare, din partea Grupului UDMR, dacă este cineva care să ia cuvântul? Domnule deputat, aveţi trei minute. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Bună ziua, domnule ministru, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ideea lărgirii bazei de impozitare, în cazul în care aplicăm o teorie, un principiu de cotă unică, este salutară. Orice venit trebuie impozitat, dar de la acest principiu salutar până la impozitarea bacşişului este o cale lungă şi foarte greoaie. S-a demonstrat, cum a zis domnul ministru, a fost o încercare, nu a fost un eşec, susţine domnul ministru, a fost o încercare şi aşa se pare că trebuie să găsim o altă soluţie. În zona noastră, în zona Sătmarului, se spune că gazda se bucură de două ori când apare un musafir, o dată când apare şi o dată când pleacă. Noi am fost în această situaţie, numai că nu ne-am bucurat când a apărut această modificare a Codului fiscal. Am aşteptat plecarea. Iată, acum, de la acest microfon, domnul ministru a anunţat renunţarea la această formă de impozitare a bacşişului cu care şi noi UDMR-ul suntem de acord. Mulţumesc mult, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Grupul parlamentar al PNL. Are 5 minute, este cel mai mare grup al opoziţiei. Doamna deputat Andreea Paul are cuvântul. |
|||||
|
|
Tupeu şi aroganţă, aşa aş defini intervenţia de astăzi a ministrului de finanţe Teodorovici, din Parlamentul României. Să vii în faţa parlamentarilor şi să dai vina pentru propria ta greşeală pe opoziţie, pe opoziţie şi pe HORECA, mi se pare tupeu şi aroganţă. Nu uitaţi că aţi introdus 40 de taxe noi şi de impozite majorate, aţi venit cu un nou proiect de Cod fiscal şi de procedură fiscală. Am crezut că v-aţi făcut bine temele, dar fals. Nici de data asta nu aţi lucrat cum trebuie. Am crezut că nu veniţi cu modificarea modificării Codului fiscal şi iată-vă din nou aici scuzându-vă şi acuzându-vă în fiecare secundă. PNL cere demisia ministrului Teodorovici şi restituirea sumelor din impozitarea bacşişului, integral. Introducerea şi retragerea impozitului pe bacşiş este dovada Guvernului fără busolă, ameţit şi incompetent. Suntem singura ţară europeană care, pentru o singură plată, cere două bonuri fiscale, o aberaţie care duce la costuri de administrare mai mari decât încasările efective la buget, pentru că nu s-a prevăzut un prag sub care bacşişul nu trebuie impozitat. Să nu urmăreşti marii evazionişti, dar să goneşti după micul bacşiş, este semnalul clar al complicităţii specifice a unui Guvern, cum este PSD, cu frauda şi corupţia. Să nu uităm că însuşi modul în care s-a aplicat această nouă impunere fiscală de către PSD a deschis o fereastră fenomenală pentru albirea banilor murdari, imposibil altfel de justificat şi de reintrodus în circuitul economic corect. Din nou avem de-a face cu măsuri luate la disperare, cu o secundă înainte ca revolta cetăţenilor să explodeze. Retragerea impozitului pe bacşiş opreşte o serie de aberaţii funcţionale care stârneau hohote de plâns agenţilor economici torturaţi de haosul fiscal şi hohote de râs spectatorilor la circul fiscal al PSD. Ce s-a întâmplat de când bravul ministru ne trimitea să mai facem un drum până la punctul de livrare pizza pentru a cere bonul de bacşiş, până astăzi, când nu mai vrea impozitarea bacşişului? Nu ştie cum să o aplice? Dar când a propus-o, ştia? Doreşte oare cu o veste bună să acopere o altă veste rea adusă de vicepremier pentru partidul său? Nu există rău mai mare pe care să-l poată face un ministru de finanţe decât acela de a face modificări pe genunchi ale Codului fiscal. Cine plăteşte? Noi toţi, firmele, angajaţii, tot răul se adună la cetăţeni. Ministrul Teodorovici nu are acum decât o singură soluţie: demisia. Oriunde în lume, cu siguranţă în partea aceea de lume cu care vrem să ne comparăm, demisia era deja anunţată. Spun asta, pentru că este singura soluţie normală. Avem prea mulţi miniştri fără simţul normalităţii. Cum altfel, cu un premier ca Ponta şi nenumăratele sale gafe enorme, este groaznic modul în care ministrul de finanţe şi premierul au înţeles să folosească Codul fiscal ca pe un instrument politic, ca pe un instrument de amortizare a şocurilor de imagine ale PSD. Efectele scontate... |
|||||
|
|
Mai aveţi un minut, distinsă doamnă. |
|||||
|
|
În regulă. Efectele scontate nu au fost cele dorite deloc. La fel ca atunci când premierul Ponta s-a promovat în poză cu preşedintele Iohannis şi nu a reuşit decât să evidenţieze o discrepanţă flagrantă, astăzi anunţarea stopării impozitării bacşişului, odată cu condamnarea vicepremierului Dragnea, a dublat sentimentul de silă, de penibil şi de revoltă lăsate de actuala guvernare. Ministrul Teodorovici îl concurează grav pe premierul Ponta în tombola minciunilor. Aseară spunea, citez: "Toţi ne dorim să scoatem supraacciza la carburanţi şi taxa pe stâlp", dar PSD a votat împotriva celor două proiecte de lege pe care le-am depus în Parlament. |
|||||
|
|
Vă rog frumos, încheiaţi. |
|||||
|
|
Tot dânsul spunea, citez: "Discuţia..." |
|||||
|
|
Doamnă deputat, vă rog frumos să încheiaţi. |
|||||
|
|
Închid... Ultima propoziţie. Tot dânsul spunea: "Discuţia trebuie purtată în Camera Deputaţilor". Dar luni şi miercuri s-a discutat, s-a votat şi dumneavoastră aţi absentat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Aţi depăşit cu 15 secunde, v-am atras atenţia de două ori. Vă mulţumesc foarte mult. Grupul parlamentar PSD. Vă rog frumos, aveţi cuvântul. Aveţi trei minute. |
|||||
|
|
Evident că e o temă dragă pentru dumneavoastră. După zgomotele pe care le faceţi în sală dovediţi, o dată în plus, că vă interesează subiectul. Poate acum mai puţin, dar cred că v-a interesat la o anumită vreme mult mai mult decât atât. Mă bucur că renunţaţi, e cam târziu totuşi. Stimaţi colegi, În momentul în care ne-am propus să facem un soi de reformă internă în ceea ce priveşte regulamentul şi să revoluţionăm într-un fel sau altul relaţia dintre Guvern şi Parlament, am sperat ca aceste ore dedicate discuţiilor constructive pe care parlamentarii să le aibă cu miniştrii, pe care parlamentarii să le aibă cu primul-ministru, vor căpăta greutate şi consistenţă. Din păcate, nu constatăm decât că am făcut sau n-am făcut altceva decât să dublăm şirul acelor declaraţii politice pe care oricum nu le ascultă nimeni şi nu-i deloc în regulă. Ne-am propus şi ne-am propus atunci când am discutat lucrurile astea să venim aici, la aceste evenimente, să le transformăm în evenimente, să ridicăm probleme serioase, să căutăm, să găsim soluţii împreună. O dată în plus, se pare că nu reuşim să vă ducem într-o astfel de zonă, pentru că, mă rog, atât de prinşi de demagogie, evident că nu reuşiţi să construiţi nimic serios, veniţi doar să ne citiţi o înşiruire, mai mult sau mai bine însăilată de cuvinte, care adesea n-au foarte multe... sau n-are foarte multă relevanţă în realitate. Mă aşteptam ca astăzi, aici, o temă, care este importantă pentru naţiune, pentru că aşa au decis cei care au solicitat această temă, să fie tratată de toată lumea cu interes, cu dorinţa de a găsi soluţii, evident că, acolo unde este cazul, şi cu acuze fundamentate, dar nimic din toate astea nu s-a regăsit aici. Mă rog, admit că este doar prima astfel de şedinţă şi că o să începem uşor, uşor să ne rulăm, o să începem uşor, uşor să ne găsim cuvintele, o să începem uşor, uşor să învăţăm să ne ascultăm şi să ne respectăm unii pe alţii, să avem conlucrări, să avem schimb de opinii, să putem să aducem aceste discuţii acolo unde le-am gândit iniţial, să fie profitabile nu neapărat pentru noi, nu neapărat pentru Guvern, cât pentru cetăţenii, cât pentru cetăţenii care aşteaptă lucrurile importante şi serioase de la noi, şi nu o bătălie sterilă şi demagogică. Cred că asta şi ăsta ar fi trebuit să fie semnalul, ăsta ar fi trebuit să fie mesajul, dar eu sunt o persoană optimistă prin definiţie şi sunt convins că, pe măsură ce înaintăm în astfel de exerciţii, altminteri extrem de benefice şi de democratice... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
...vom reuşi să atingem aceste deziderate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă rog să respectaţi dumneavoastră, că sunteţi liderul Grupului parlamentar cel mai important. Nu există procedură la Ora primului-ministru, vă rog frumos. (Se adresează domnului deputat Ludovic Orban.) Următorul grup parlamentar, vă rog frumos, aveţi cuvântul. Grupul parlamentar PLR-PC. Există o dezbatere, atâta timp... citiţi regulamentul. Grupul parlamentar PC-PLR? Nu doreşte să ia cuvântul. Deputaţii neafiliaţi, cine ia cuvântul? Domnule deputat Florentin Gust, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Florentin Gust Băloşin: Bun. Pentru că a început acel minut foarte scurt, vreau să fiu foarte clar şi să continui ceea ce începusem şi domnul Zgonea, printr-un abuz oarecum, m-a oprit. Deci, domnule ministru, dumneavoastră astăzi, dacă aveţi onoare, trebuie să veniţi şi să vă depuneţi demisia, pentru că în aceste săptămâni zeci de mii de oameni au suferit. Este foarte bine că retrageţi această iniţiativă, dar cineva trebuie să răspundă. În acelaşi timp, domnule ministru, aţi dat şi soluţii, de ce nu calculaţi redevenţele? Pentru că de la bacşiş luaţi maxim 30-40 de milioane de euro, pe când de la redevenţe 500-600 de milioane de euro. În acelaşi timp, vreau să vă mai spun foarte pe scurt, că ceea ce face ANAF-ul zilele acestea şi săptămânile acestea este cea mai mare aberaţie la adresa producătorilor români şi comercianţilor români. Nu ştiu dacă aveţi statistica, şi sigur o aveţi, o să vedeţi că acele controale ale ANAF-ului vizează în special IMM-urile, adică acei români care produc în viaţa de zi cu zi, acei români care practic zi de zi aduc plusvaloare bugetului de stat. Vă rog, domnule ministru, în ultimele secunde, să verificaţi şi marii comercianţi şi marile firme din România, dacă nu cumva le protejaţi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnule ministru Teodorovici, aveţi 5 minute pentru a concluziona. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Orlando Teodorovici: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Foarte pe scurt, ca să fie foarte clar, repet încă o dată, nu există taxe suplimentare sau cele existente n-au fost, n-au fost majorate. Se tot induce în eroare opinia publică cu un astfel de mesaj. Stimată doamnă - şi mă opresc din multe motive. |
|||||
|
|
Vă rog să nu dialogaţi cu sala. |
|||||
|
|
Domnul Eugen Orlando Teodorovici: Nu, nu dialoghez... dacă vorbim de ipocrizie sau de aroganţă, ar trebui să ne gândim la perioada în care dumneavoastră aţi tăiat cu bună ştiinţă veniturile românilor, aţi crescut taxe şi impozite, dacă este să vorbim de ipocrizie şi de aroganţă. Încă o dată repet, este o măsură pe care piaţa împreună cu noi am discutat-o la introducerea acesteia şi v-am explicat care au fost motivele pentru care acest lucru s-a întâmplat, în Ordonanţa nr. 8/2015. În discuţia de săptămâna trecută, la fel, într-un mod deschis şi democratic, am discutat şi am ajuns împreună la aceeaşi concluzie de a elimina această prevedere din textul ordonanţei. Şi rugămintea ar fi ca pe viitor, direct sau indirect, să-mi puteţi transmite dacă aveţi cumva propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ în ceea ce priveşte piaţa din România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Nu există cea de-a doua cerere din partea grupurilor parlamentare din opoziţie privind Ora Guvernului. Din această perspectivă, vă amintesc că până miercuri trebuie să depuneţi cerere din partea alianţei care susţine guvernarea, pentru dezbaterea de săptămâna viitoare, Ora Guvernului. Procedura este clar stipulată în art. 205, votată de toată lumea, şi în cadrul comisiei, şi aici. Vă mulţumesc foarte mult. Ne vedem la ora 18,00. Să aveţi o seară frumoasă! La ora 18,00 este sesiunea de interpelări adresate Guvernului. |
|||||
|
- După pauză - |
|
||||
|
În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Continuăm partea a doua a şedinţei noastre, consacrată răspunsurilor orale la întrebări. |
|||||
|
|
|
Din partea Ministerului Învăţământului participă domnul secretar de stat Király András, şi avem un răspuns pentru domnul deputat Gheorghe Florin - "Parteneriatele funcţionale între universităţi şi licee şi mediul de afaceri". Domnule secretar de stat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Király András György (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice): Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Domnule deputat, În conformitate cu prevederile art. 351 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, statul asigură accesul gratuit la servicii de consiliere şi orientare în carieră a tuturor elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Totodată, conform prevederilor art. 352 din legea sus-menţionată, consilierea şi orientarea în carieră, informarea, consilierea cu privire la carieră, consilierea pentru angajări şi sprijinul acordat persoanelor pentru găsirea unui loc de muncă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ca beneficiar şi în parteneriat, derulează o serie de proiecte finanţate din fonduri structurale europene, oferă informaţii şi consiliere în domeniul integrării active şi eficiente pe piaţa forţei de muncă. De asemenea, în vederea realizării unui set de măsuri pentru creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru dobândirea de către acestea a statutului de persoane ocupate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a încheiat un protocol de colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vizând iniţierea şi desfăşurarea unor campanii de informare şi consiliere pentru adaptarea activă a educaţiei la cerinţele pieţei muncii. Curriculumul pentru învăţământul profesional şi tehnic, pregătirea de specialitate şi pregătirea practică au la bază standarde de pregătire profesională validate de comitetele sectoriale şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Proiectarea curriculumului pentru filiera tehnologică a liceului respectă principiile de proiectare ale curriculumului naţional şi are în vedere asigurarea premiselor pentru angajarea pe termen lung a absolvenţilor, prin dobândirea competenţelor profesionale necesare. În ceea ce priveşte parteneriatele desfăşurate la nivel naţional, dintre angajatori şi şcolile tehnice, au fost cuprinse în proiectele planurilor de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 solicitările unui număr de 3.770 de operatori economici cu care unităţile de învăţământ au încheiat contracte pentru formarea profesională a elevilor. Prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3081/2014 au fost constituite 3 grupuri de lucru româno-germane şi un comitet de coordonare pentru cooperare în învăţământul profesional şi tehnic dintre România şi landul Baden-Württemberg, care vizează, printre altele, formarea de formatori şi modificarea curriculumului pentru meserii cerute de piaţa muncii, pentru care există cofinanţare de la firme. În conformitate cu prevederile art. 150 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale, în cadrul studiilor universitare de licenţă este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Universităţile au obligaţia de a asigura un minim de 30% din... |
|||||
|
|
Vă rog să sintetizaţi, domnule secretar de stat, mai ales că prezentaţi răspunsul şi scris. |
|||||
|
|
Domnul Király András György: Considerăm că la ora actuală Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, atât la nivelul preuniversitar, cât şi universitar, încearcă să facă faţă atât cerinţelor, cât şi posibilităţilor de dezvoltare a învăţământului tehnic. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Gheorghe Florin, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, domnule secretar, pentru răspunsul pe care mi l-aţi adresat astăzi pentru întrebarea pe care am transmis-o Ministerului Educaţiei. Domnule preşedinte de şedinţă, Aş avea şi eu o întrebare pe care aş vrea s-o adresez ministrului finanţelor publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici. Se referă la donaţiile şi sponsorizările efectuate de către firma Holzindustrie Schweighofer România. Domnule ministru, Codul silvic, aflat în Parlament, în procedură de reexaminare la cererea Preşedintelui României, a suscitat o puternică reacţie atât a mass-mediei din România, a societăţii civile, dar şi a principalilor actori instituţionali, Parlament, Preşedinte, Guvern. Mai mult, în jurul defrişărilor masive din România ultimilor ani, s-au formulat declaraţii de o gravitate deosebită privind lobby-ul făcut de unele companii din domeniul exploatării şi prelucrării materialului lemnos. Aşa că, domnule ministru, vă rog să transmiteţi următoarele informaţii. 1. Toate donaţiile efectuate în ultimii 10 ani de către compania Holzindustrie Schweighofer România către persoane fizice, organizaţii nonprofit şi partide politice. Şi 2, toate sponsorizările efectuate în ultimii 10 ani de către compania Holzindustrie Schweighofer România către persoane fizice, organizaţii nonprofit şi partide politice. Vă mulţumesc. Solicit răspuns scris şi oral. |
|||||
|
|
Da, mulţumesc mult. Aceasta a făcut parte din partea a doua, cea care viza prezentarea pe scurt a interpelărilor. Vreau să anunţ că domnul secretar de stat Radu Podgorean a venit să răspundă domnului... şi îi mulţumim pentru prezenţă... domnului deputat Tararache, dar acesta nu este prezent. De asemenea, este prezent şi domnul secretar de stat Răzvan Vulcănescu, care a venit să îi răspundă domnului deputat Movilă Petru, privind finanţarea Spitalului Iaşi. Nici acesta nu este prezent. |
|||||
|
|
|
Vom continua cu răspunsul la întrebare pentru doamna deputat Ana Birchall. Îl invit pe domnul secretar de stat să răspundă la întrebarea 6887 - "Îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional din mediul rural". Vă rog să vă încadraţi în 3 minute, domnule secretar de stat. Mai ales că veţi prezenta răspunsul şi scris doamnei deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Király András György: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Întrebarea este deosebit de complexă şi de actualitate. Este un răspuns destul de lung şi de data aceasta. Încerc să sintetizez. În ceea ce priveşte susţinerea învăţământului rural, putem menţiona asigurarea sporului de izolare pentru cadrele didactice, spor de predare simultană şi decontarea navetei, conform legislaţiei în vigoare. Reducerea până la eliminare a situaţiilor de organizare a formaţiunilor de studiu în regim simultan este una din preocupările ministerului, fiindcă în aceste situaţii unităţile de învăţământ nu funcţionează la nivelul cerinţelor standardelor naţionale de acreditare. Însă avem în vedere încă o serie de situaţii în care avem nevoie de această formă de învăţământ. Pentru încurajarea participării şcolare şi a reducerii abandonului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a dezvoltat un sistem de reglementări centrate pe aspecte specifice. Astfel, menţionăm câteva: introducerea în legislaţie a Programului "A doua şansă" la nivelul învăţământului obligatoriu; organizarea clasei pregătitoare începând cu anul şcolar 2012-2013 într-un mod mult mai flexibil, având în vedere condiţiile specifice fiecărei comunităţi; asigurarea de rechizite şcolare gratuite pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial proveniţi din grupuri dezavantajate; protecţia socială a copiilor şi elevilor cu nevoi educative speciale, prin instituţii adecvate, clase, grupe cu nevoi speciale; măsuri pentru stimularea participării la educaţie a copiilor şi tinerilor de etnie romă; implementarea unor programe de intervenţie, de susţinere financiară externă, în scopul constituirii sau al reabilitării unor unităţi de învăţământ preuniversitar. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a elaborat Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii, care propune 4 piloni şi 6 programe reprezentative, compuse din măsuri de prevenire. |
|||||
|
|
Mulţumesc. O invit pe doamna deputat Ana Birchall. Vă rog, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. Vă mulţumesc pentru răspuns, domnule secretar de stat. Am semnalat neajunsurile sistemului de învăţământ din mediul rural, în mod particular, deoarece consider că îmbunătăţirea sistemului educaţional din mediul rural trebuie să reprezinte o prioritate, şi nicidecum o opţiune, iar lipsa mijloacelor de transport, lipsa unei infrastructuri corespunzătoare şi scăderea calităţii actului educaţional în mediul rural sunt factori determinanţi ai ratei de abandon şcolar. Şi eu cred că este datoria noastră să promovăm atât în mediul rural, cât şi la oraş un act educaţional care să le permită copiilor şi tinerilor să dobândească cunoştinţele necesare pentru a-şi forma un viitor aici, acasă. Cred că nu trebuie să pedepsim un copil pentru că are neşansa să se nască la ţară, la sat, într-un sat din colegiul meu din Vaslui, sau şansa să se nască la oraş. Pentru că eu consider că un copil, indiferent unde se naşte, are dreptul, constituţional, la un act de educaţie performantă. Şi tocmai de aceea am susţinut deciziile Executivului de a demara lucrările de renovare la peste 500 de şcoli, de conectare la internet a circa 2.500 de şcoli din mediul rural şi urban şi de achiziţionare a peste 1.200 de microbuze şcolare - vă spun că de microbuzele acestea şcolare au beneficiat inclusiv copiii din colegiul meu nr. 5 din Vaslui -, precum şi decontarea transportului elevilor şi al profesorilor. Şi eu vă felicit, domnule secretar de stat, pentru aceste măsuri cu titlu de exemplu, care într-adevăr ajută fiecare copil, indiferent unde se naşte, să poată să aibă acces la o educaţie performantă, pentru că, aşa cum am spus de fiecare dată, accesul copiilor la educaţie nu este o favoare, ci este un drept constituţional al lor. Eu vă mulţumesc şi sper ca în continuare să aveţi aplecare şi asupra copiilor din mediul rural, în mod special, pentru că realmente fac eforturi, să ştiţi, merg prin lapoviţă, prin vânt, prin soare, prin viscol ca să ajungă la şcoală. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mai departe, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este prezentă doamna secretar de stat Caraman Sirma. Mulţumim pentru prezenţă. Domnul deputat Movilă Petru nu este prezent. Vă rog să-i comunicaţi răspunsul dumneavoastră. Şi nici domnul deputat Vladu Iulian nu este prezent. Mulţumim, comunicaţi răspunsul. Mulţumim pentru prezenţă, la revedere. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe cu deputaţii înscrişi pentru a prezenta pe scurt interpelări. Domnul deputat Ion Şcheau? Nu. Domnul Marocico? Nu. Petre Petrescu? Nu. Viorel Blăjuţ? Nu. Marioara Nistor? Dima Toader? Ion Bogdan Mihăilescu? Horia Cristian? Vasile Varga? |
|
|||
|
|
|
Florin Tătaru, o interpelare. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelare adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, doamnei ministru Graţiela Gavrilescu. Subiectul: situaţia defrişărilor din judeţul Maramureş. Doamnă ministru, Baia Mare s-a alăturat celorlalte oraşe din România care au protestat faţă de defrişările ilegale ce se petrec în fiecare an. Aşa cum s-a precizat şi la posturile de televiziune naţionale, Maramureşul se află şi el, din păcate, pe lista judeţelor unde pădurea se taie ilegal. Procurorii DNA au început unele anchete în judeţele vecine, ca de exemplu Bistriţa-Năsăud, în mai multe dosare de corupţie pentru perioada 2009-2014, care au avut ca obiect defrişările masive, ilegale, de păduri. Guvernul României a sesizat, de asemenea, 52 de fapte posibile de natură penală, după o serie de verificări în judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Suceava, Neamţ. Controlul a vizat perioada martie 2009 - decembrie 2012 şi arată că membrii consiliului de administraţie a Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltate anual din fondul naţional forestier, regulament care stabilea că documentaţia de preselecţie depusă de firmă nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară sau acte privind lipsa datoriilor bugetare. În altă ordine de idei, presa maramureşeană precizează de ceva vreme faptul că judeţul Maramureş reprezintă raiul tăierilor ilegale. Doar în primele luni ale anului au fost tăiate ilegal în Maramureş peste 220 de hectare, situând acest judeţ în topul judeţelor cu cele mai multe defrişări ilegale, prejudiciul ridicându-se doar pentru aceste luni de început de an 2015 la aproximativ suma de 6,7 milioane lei. Având în vedere cele precizate, vă rugăm să aveţi amabilitatea să ne răspundeţi la următoarele întrebări. 1. Care este numărul de hectare defrişate ilegal pe fiecare ocol silvic în parte, începând cu anul 2009? La această întrebare vă rugăm să vă referiţi strict doar la ocoalele silvice aparţinând judeţului Maramureş. Câte dosare de cercetare penală pentru defrişări ilegale au fost constituite cu specificaţie pentru judeţul Maramureş? Ce măsuri a întreprins ministerul pentru recuperarea prejudiciilor generate de defrişările ilegale din judeţul Maramureş? Solicit răspuns în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mergem mai departe. Octavian Marius Popa, 3 interpelări. Victor Manea, o interpelare. Ştefan Alexandru Băişanu, 3. Mihai Lupu, 2 interpelări. Vasile Iliuţă, o interpelare. Dumitru Niculescu, două interpelări. Sorin-Avram Iacoban, o interpelare. Da? Nu este. Camelia-Margareta Bogdănici, două interpelări. Niculina Mocioi, o interpelare. Cornel Itu, o interpelare. Anton Doboş, 4 interpelări. Vasile Horga, o interpelare. |
|||||
|
|
|
Mihai Diaconu, o interpelare. Da, vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mihai Deaconu, cu "e". Vă mulţumesc, domnule preşedinte. O interpelare adresată domnului ministru Andrei Gerea, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. Obiectul interpelării este modul defectuos de transmitere a facturilor de către SC CEZ Vânzare SA către agenţii economici. Domnule ministru, Vă semnalez faptul că în comparaţie cu alţi furnizori, cum ar fi cei de gaze, cablu tv, telefonie, care acordă un termen de 30 de zile de plată a facturilor, SC CEZ Vânzare SA practică încă de la început un sistem defectuos de transmitere a facturilor, în special către agenţii economici, în sensul că acestea ajung la destinatari de cele mai multe ori în urma datei scadente stabilite la data emiterii facturii, punându-i pe aceştia în situaţia de a plăti penalităţi sau în pericol de a fi debranşaţi. De aceea vă rog să luaţi măsuri ca SC CEZ Vânzare SA să respecte termenul legal privind plata facturilor şi să trimită plicurile care conţin facturile numai cu confirmare de primire, iar acestea să conţină ştampila de plecare şi de sosire. Vă mulţumesc. Aştept răspunsul în scris. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Cristian Buican, o interpelare. |
|||||
|
|
|
Şi ultimul, domnul deputat de Gorj, Vasile Popeangă, o interpelare. Domnule deputat, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea se adresează domnului ministru Ioan Rus, ministrul transporturilor, şi are ca obiect să-mi explice care sunt motivele pentru care nu a fost inclus şi judeţul Gorj şi zona Olteniei în Masterplanul General de Transport. Domnule ministru, Am urmărit cu mare interes zilele trecute Masterplanul de Transport convenit cu Uniunea Europeană. Se poate observa că ţinta 2020 o reprezintă autostrăzile şi drumurile expres. Ca să nu se rămână în urmă, baza pare a fi pusă tot pe centurile ocolitoare, urmând ca la finele perioadei toate reşedinţele de judeţ să posede măcar aşa ceva. Deranjant este însă că deşi se recunoaşte la toate nivelurile ca fiind o problemă deosebită, nici măcar un drum expres, ca să nu mai zicem de o autostradă, nu străbate partea sud-vestică a ţării, respectiv judeţul Gorj. Mai mult decât atât, dumneavoastră înşivă aţi recunoscut că mai există încă probleme în proiectul elaborat de ministerul pe care îl conduceţi însă promiteţi că veţi căuta soluţii. Spuneaţi dumneavoastră: "Nu este rezolvat cum se cuvine sud-vestul României şi sperăm să găsim o soluţie în perspectivă", aţi menţionat în cadrul şedinţei Comisiei pentru transporturi şi infrastructură. Întotdeauna totul trebuie să fie în viitor, niciodată astăzi, nici măcar primul pas. Până şi proiectele mai vechi, ale lui Ceauşescu, vizau o autostradă între Craiova şi Deva, ca o alternativă la cea de pe Valea Oltului, dar viziunea politicienilor de la Ministerul Transporturilor este, se pare, diferită. Ce este mai rău este că s-a instalat o mentalitate mai mult decât distructivă în Ministerul Transporturilor. Vor fi oraşe, ca, de exemplu, Timişoara, care în Masterplan are centură ocolitoare la 4 benzi, faţă de un oraş reşedinţă de judeţ, cum este Târgu Jiu, care are centură ocolitoare la două benzi, pentru că în acest moment dezvoltarea economică, traficul impun doar două benzi. Cerc vicios! S-a ajuns la o dezindustrializare dezastruoasă şi un colaps economic într-o zonă cu milioane de români, pentru că drumurile au fost lăsate de izbelişte, nemaiavând nicio dezvoltare, iar acestea rămân minuscule, pentru că nu mai este activitate economică în zonă. În acest sens, vă interpelez, domnule ministru, să-mi spuneţi de ce Gorjul şi zona Olteniei nu sunt prinse în Masterplanul General de Transport până în 2020. Faţă de cele prezentate, precizez că aştept un răspuns scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Acestea fiind spuse, declar închisă şedinţa de astăzi, 18 mai. Mulţumesc mult. La revedere! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,24. |
||||||
![]() |



