Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 8, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.109/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 8, 2015 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of June 8, 2015
|
Şedinţa a început la ora 17.35. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului, şi domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, secretar al Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă supun atenţiei dumneavoastră şi aprobării ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor din ziua de astăzi, 8 iunie, ora 17.30. La ordinea de zi avem prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 183 de senatori şi deputaţi. Vă anunţ că sunt prezenţi 281 de membri ai celor două Camere. Vă supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Cine este de acord cu ordinea de zi? Cine este pentru? Da, vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? A fost aprobată în unanimitate. Programul de lucru: de la ora 17.30 până la finalizare. Dacă sunteţi de acord, vă rog să votaţi. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. În unanimitate. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei şi vă anunţ că, din totalul de 554 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 281 de parlamentari. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului, stabilite de Birourile permanente, au fost aprobate de dumneavoastră. |
||||
|
|
|
Pe ordinea de zi, aşadar, avem prezentarea moţiunii de cenzură cu tema "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!", iniţiată de, aşa cum am spus, 183 de senatori şi deputaţi, în conformitate cu prevederile art. 113 din Constituţie şi ale art. 92 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei. Dau cuvântul pentru citirea moţiunii... cine citeşte moţiunea? (Discuţii în sală.) |
|
||
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu): Domnul senator Viorel Badea. |
||||
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Da, domnul Viorel Badea. |
||||
|
|
Domnul Viorel-Riceard Badea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Înainte de a da citire moţiunii de cenzură, vreau să adresez toată recunoştinţa şi toată consideraţia noastră acelora pe care, de-a lungul timpului, România nu i-a mai încăput, aceia care au fost siliţi, într-un fel sau altul, să plece, să caute o viaţă mai bună pretutindeni în lume. Pentru aceştia şi pentru familiile lor, noi am propus această moţiune de cenzură pe care o prezentăm astăzi în Parlamentul României şi care se intitulează "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Domnilor preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, Reprezentanţi ai Guvernului, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Dragi români de pretutindeni, În 22 decembrie 1989, în România se striga pe străzi: "Vrem libertate!" Dreptul la vot nu a fost atunci pentru nimeni "o lozincă". Era modalitatea prin care cetăţenii îşi reintrau în drepturi, indiferent de opţiunea lor ideologică. Pentru a garanta acest drept, sute de români au ales atunci sacrificiul suprem, scandând un singur lucru - "Libertate!". Îşi poate imagina cineva din această sală cum arată libertatea fără dreptul de a alege? (Rumoare, discuţii în sală.) Să înţeleg că nu. Au trecut 25 de ani, stimaţi colegi, un sfert de secol, de la Revoluţie şi România cunoaşte acum cel mai grav regres democratic. Discret, fără avertismente, fără explicaţii, Guvernul condus de Victor Ponta a început să blocheze şi să elimine dreptul politic elementar la vot pentru milioane de români din ţară şi din diaspora. Guvernul Ponta a săvârşit abuzuri inimaginabile într-o ţară democratică, fără scrupule şi fără regret. A călcat şi calcă în picioare Constituţia şi legile, deciziile justiţiei, doar pentru a rămâne în scaunul de la Palatul Victoria. Modul în care sultanatul lui Ponta se raportează la votul prin corespondenţă şi la românii care trăiesc în afara graniţelor ţării arată clar că nu îi pasă nici de viaţa, nici de părerea copiilor şi fraţilor noştri care îşi câştigă existenţa în străinătate. Mulţi dintre ei s-ar întoarce şi mâine acasă dacă ar avea condiţii decente de trai şi un loc de muncă prin care să-şi întreţină familiile. Domnule Ponta, dacă aţi fi pe jumătate preocupat de guvernare cum sunteţi de viitorul domnului Şova, poate că aceste deziderate ar fi pe cale să fie atinse! Această moţiune de cenzură ar fi putut fi axată, de exemplu, pe incompetenţa lui Victor Ponta şi a miniştrilor săi, pe proasta guvernare. Modalitatea dezastruoasă în care a fost gestionat proiectul cardului naţional de sănătate ar fi putut constitui oricând o temă pentru moţiunea de cenzură. Guvernul Ponta a demonstrat o nepăsare crasă prin faptul că nu a făcut singurul lucru prin care ar fi evitat haosul şi miile de români de la cozi, şi anume să comunice. O altă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Ponta ar fi putut fi determinată de aberaţiile fiscale fără precedent în domeniu. "Operaţiunea bacşişul" a arătat unde poate duce izolarea politică de realitate a unui ministru care, peste toate, îi mai lua şi în derâdere pe cei care erau în imposibilitatea de a se conforma acestei măsuri aberante. Domnule Teodorovici, şi dumneavoastră trebuie să plătiţi pentru asta, pentru că împreună cu Victor Ponta ne transmiteţi acelaşi lucru: sfidare şi bătaie de joc. Victor Ponta trebuie să plece! Motivul este atitudinea sa ostilă faţă de justiţie, temă care ar fi putut reprezenta o altă moţiune de cenzură. Guvernul Ponta este guvernul cel mai "curat", guvernul cu cei mai mulţi miniştri puşi sub urmărire penală în timpul exercitării funcţiei. Darius Vâlcov a fost ţinut în Guvern până aproape de momentul de a fi arestat. Victor Ponta îşi dădea cu părerea dacă ar fi sau nu vinovat. Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă din poziţia de ministru. Victor Ponta acuză acum, nici mai mult, nici mai puţin, că justiţia face politică. Domnule Ponta, instanţa a condamnat faptul că Liviu Dragnea a determinat falsuri în listele electorale, nu că a îndemnat oamenii să iasă la vot, iar dovada cea mai clară pentru acest lucru este că niciun lider politic nu a fost condamnat împreună cu el. Să mai vorbim de cazul Dan Şova, pentru care aţi făcut orice ca să nu ajungă în faţa unui judecător, ca orice simplu cetăţean faţă de care s-ar cere arestarea preventivă? A devenit evident pentru toată lumea că vă e frică de ce ar putea spune Dan Şova. Acesta este adevăratul motiv pentru care au trecut mai bine de două luni de zile de la votul din Senat fără să se întâmple nimic. Au fost două decizii ale Curţii Constituţionale pe care le-aţi ignoraţi. Aţi preferat o telenovelă absurdă a hârtiilor plimbate între plen, Biroul permanent, Comisia juridică şi retur. Victor Ponta, oricât te-ai dedubla, oricât ai minţi şi înşela, oricât ai încerca să găseşti vinovaţi pentru ceea ce faci, nu poţi prosti acest popor! Ţi-a arătat-o verde-n faţă la alegerile prezidenţiale, dar se pare că nu ai înţeles nici acum de ce ai pierdut. Doamnelor şi domnilor, Moţiunea de cenzură putea să vizeze aceste teme enunţate şi poate multe altele. Logica parlamentară însă ne permite o singură astfel de acţiune în fiecare sesiune. Motivul fundamental pentru care considerăm că trebuie, acum, să retrageţi încrederea acestui Guvern este faptul că şi-a bătut joc de ceea ce este mai sfânt într-o democraţie! Vedem de dimineaţa până seara enunţuri docte la televizor sau pe holurile Parlamentului: marota "nu există politică fără politicieni". Semnatarii moţiunii întreabă: există politică fără voturi?! Poate că acum este momentul să ne gândim extrem de serios dacă ceea ce face acest Guvern, această majoritate parlamentară care îl girează, se mai numeşte politică. Singura, dar singura sursă a politicii, stimaţi parlamentari, este votul! Partidele, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele, statul există doar pentru că cetăţeanul îşi poate exprima încrederea, prin vot, într-un politician sau altul. Fără vot nu există încredere, iar fără încredere nu există politică! Din păcate, ceea ce defineşte acest Guvern al lui Victor Ponta este o politică de sfidare care diluează constant şi progresiv democraţia. Acest lucru trebuie să înceteze! Au trecut şase luni de la alegerile prezidenţiale. Acela a fost ultimul moment în care poporul a vorbit, clar şi răspicat. Mesajul pe care PSD refuză cu încăpăţânare să-l înţeleagă în tot acest timp este acela că România este un popor de cetăţeni care îşi apără drepturile. Oamenii au ales să fie reprezentaţi, dar nu conduşi. L-au ales pe cel atent la nevoile lor, nu pe cel care se consideră îndreptăţit să conducă o ţară precum un stăpân de moşie. Au ales că vor politica celui care aşteaptă votul şi încrederea cetăţenilor, şi nu a celui care, cu înverşunare, consideră că voturile sunt doar o adunătură de cifre, pe care să le manevreze. Oamenii au ales faţa curată, iar nu masca de sub care rânjeşte Victor Ponta. Stimaţi parlamentari PSD, Au trecut şase luni de când alegătorii v-au transmis şi dumneavoastră că nu sunteţi "aleşii poporului", că nu sunteţi privilegiaţii naţiunii doar pentru că sunteţi membri ai acestui Parlament. Atât dumneavoastră, cât şi noi suntem doar reprezentanţi, cei împuterniciţi cu interesele poporului, iar nu cu ale noastre. Acum veţi înţelege poate de ce Victor Ponta este un faliment şi de ce este atât de important pentru noi să traducem în lege ceea ce nu există acum - şi e o nedreptate -, anume garantarea deplină a dreptului la vot. Dacă Victor Ponta a blocat, cu rea intenţie, votul românilor la alegerile prezidenţiale pentru străinătate, acum recidivează, refuză organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare. Pentru acest lucru, care este un derapaj grav de la normele democratice, el trebuie sancţionat. Victor Ponta a fost trimis acasă deja, la prezidenţiale. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, astăzi, aici, în Parlament! Votul prin corespondenţă este proiectul validat în alegerile prezidenţiale. Este proiectul pe care preşedintele Klaus Iohannis şi Partidul Naţional Liberal l-au asumat, pentru că s-a dovedit, şi cu contribuţia Guvernului Ponta, o necesitate absolută pentru democraţie. După alegerile prezidenţiale, PSD nu a prezentat niciun proiect de lege privind votul prin corespondenţă. PNL a prezentat propriul proiect de lege, redactat în urma consultării cu asociaţiile cetăţenilor români din diaspora. PSD a blocat această iniţiativă, fără nicio justificare. La fel a procedat PSD şi cu proiectele de lege anterioare. Nimic nou sub soare. A respecta, aşa cum pretindeţi, rezultatul alegerilor ar fi însemnat să nu vă opuneţi adoptării acestui proiect de lege. Ar fi însemnat să fiţi primul care îl semnaţi, atunci când v-am cerut-o. Ar fi însemnat să nu vă ascundeţi în spatele declaraţiilor generale evazive, ci să acceptaţi, cu subiect şi predicat, faptul că este un pas fundamental pentru consolidarea democraţiei. Chiar dacă, în mod formal, iniţiativa a venit din partea opoziţiei, nimic nu v-ar fi împiedicat să o acceptaţi. Dar pentru acest lucru ar fi trebuit să vă călcaţi pe orgoliu şi să recunoaşteţi în faţa tuturor abuzul pe care l-aţi săvârşit. PSD a dat încă o dată dovada că este incomodat şi deranjat de românii din diaspora. PSD a refuzat recent să introducă în Legea alegerilor parlamentare reprezentarea adecvată a acestora în forul legislativ. PSD vrea cât mai puţini reprezentanţi ai diasporei în Parlament. Domnule Ponta, aţi vrut să ajungeţi Preşedintele României prin sabotarea deliberată a românilor din diaspora. Ε timpul să recunoaşteţi şi să părăsiţi puterea. Întreaga Europă a văzut ce s-a petrecut la alegerile din toamna anului trecut, umilinţa la care au fost supuşi românii din străinătate, doar pentru că au îndrăznit să vrea să voteze. Interesul personal, evident şi direct, de a deveni Preşedintele României cu orice preţ v-a făcut să limitaţi votul românilor de peste hotare doar pentru că aveau alte opţiuni politice decât cele acceptate de Partidul Social Democrat. PSD a susţinut cu diverse ocazii că introducerea acestei legi este o prioritate, dar totul a rămas doar la nivel de declaraţii fără acoperire. La alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, câteva mii de cetăţeni români nu şi-au putut exercita dreptul de vot. PSD a acţionat deliberat pentru împiedicarea dreptului de vot al cetăţenilor români din diaspora. Ancheta organelor de cercetare penală privind votul din diaspora este în curs de desfăşurare. Guvernul Ponta nu a găsit niciun vinovat, în afara celor doi miniştri de externe, Titus Corlăţean şi Teodor Meleşcanu, care au demisionat. Nici măcar aceştia nu şi-au asumat vreo vină, primul fiind în continuare senator PSD, al doilea - consilier personal al lui Victor Ponta. Aţi stabilit, domnule Ponta, cu ajutorul condamnatului penal Liviu Dragnea, un întreg sistem normativ, organizatoric şi de comunicare prin intermediul căruia participarea diasporei la vot să fie blocată, subestimată şi minimalizată sub aparenţa legalităţii. S-a anunţat, de pildă, că în 2014 va fi respectat numărul secţiilor de votare din străinătate utilizate şi în cadrul alegerilor anterioare, dar locul în care aceste secţii au fost organizate a fost schimbat astfel încât ele să deservească un număr cât mai mic de cetăţeni. Au fost desfiinţate secţii esenţiale şi au fost înfiinţate sau păstrate secţiile aproape inutile, în ciuda datelor de la alegerile anterioare. În Spania, de pildă, s-a renunţat la secţia de votare din Las Palmas de Gran Canaria, din Insulele Canare, în care trăieşte o comunitate de circa 8 000 de români. Ei ar fi trebuit să străbată mii de kilometri pentru a putea vota! S-a menţinut însă secţia din Santiago de Compostela, pentru că acolo, în 2009, au votat doar 80 de cetăţeni români. La Londra, deşi numărul românilor s-a dublat de la alegerile din 2009, au fost înfiinţate tot trei secţii de votare. În SUA, numărul secţiilor de vot a scăzut de la 28 la 22. Două secţii au fost desfiinţate numai în Chicago, unde trăieşte una dintre cele mai importante comunităţi româneşti, fiind însă organizate secţii cu doar câteva zeci de voturi. În Italia, unde numărul românilor a crescut constant, au fost stabilite cu patru secţii mai puţin decât în 2009. Guvernul Ponta a renunţat la secţiile de votare din Rimini, Latina, Terni, Olbia, Viterbo, Marcellina, Guidonia, localităţi în care trăiesc comunităţi româneşti consistente. Pentru a vota, 10 000 de cetăţeni români din Latina şi Sezze, din regiunea Lazio, ar fi trebuit să parcurgă 100 de kilometri până la Roma. În schimb, Ministerul de Externe a înfiinţat secţii noi la San Remo şi Canicatti, unde numărul românilor e mult mai mic. La Torino, unde avem o comunitate de 50 000 de români, aceştia au fost deserviţi de o singură secţie, în timp ce la Trieste, unde avem doar 2 000 de români, au fost înfiinţate două secţii de votare. În Republica Moldova, Guvernul Ponta a luat decizia de a-i împiedica pe românii basarabeni să voteze, după ce, la secţiile de votare deschise pentru alegerile europarlamentare, PSD a obţinut extraordinarul scor de 5%. Guvernanţii au pretins că au luat în considerare numărul şi amplasamentul secţiilor de votare de la alegerile prezidenţiale precedente, din 2009, ignorând faptul că, din 2009 până în 2014, sute de mii de basarabeni au căpătat cetăţenia română. Candidatul Ponta a fost imun la avertismentele că alegerile sunt organizate dezastruos. Guvernul a fost avertizat constant de românii din diaspora, de organizaţiile nonguvernamentale şi de parlamentarii de diaspora că se îndreaptă spre un dezastru organizatoric şi că blochează dreptul la vot al românilor. A preferat să tacă şi, când nu a putut-o face, a răspuns agresiv şi zeflemitor. Chiar în ziua votului, 16 noiembrie, doamna Gabriela Vrânceanu Firea, acelaşi purtător de cuvânt al PSD, a prezentat imagini prin care încerca să demonstreze că românii se înghesuie deliberat la secţiile de votare din Londra, în timp ce la altă secţie "din apropiere" nu este nimeni la urne. Era vorba însă despre o secţie aflată la 350 de kilometri de Londra - aşa vedea dumneaei apropierea! -, la Liverpool, organizată tocmai pentru a bifa criteriul numeric ipocrit stabilit de Guvernul Ponta. Premierul Ponta însuşi şi-a dat arama pe faţă, în văzul întregii naţiuni, la momentul unei dezbateri, când i-a răspuns lui Klaus Iohannis, dacă vă mai aduceţi aminte, că principiul "fiecare cetăţean are drept la vot" este "o lozincă". Nu. Nu este o lozincă. Nu. Este chiar temelia oricărei democraţii! Lozinci sunt vorbele pe care le auzim neîncetat din gura actualului prim-ministru, rostite cu tupeu şi fără remuşcare. Chiar dacă nu-i convine domnului Victor Ponta, românii din străinătate sunt în aceeaşi măsură cetăţeni ca şi dumnealui, au aceleaşi drepturi, ba chiar, spre deosebire de încă primul ministru Ponta, acei români sunt mai legaţi de această ţară decât este cel care asigură acum şefia Guvernului. Acei români trimit în ţară mai mulţi bani decât orice investitor străin. Acei români, pe care îi ignoraţi voi, cei de la PSD, au părinţi şi copii în România. Din munca acelor români vin taxe şi impozite pe care stă Guvernul susţinut până acum de majoritatea parlamentară. Această atitudine pe care o contestăm şi cerem să înceteze a dus la realitatea inacceptabilă că românii de peste hotare au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene doar pentru că au manifestat un spirit civic. În mileniul III, atacaţi cu gaze lacrimogene! Şi asta, exclusiv din vina Guvernului Ponta, pentru că forţele de ordine din statul unde sunt acreditate misiunile diplomatice ale României suplimentează efectivele de pază şi ordine doar la solicitarea scrisă a reprezentanţelor diplomatice. În urma acestui moment, pe care dorim să nu-l uitaţi, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat să pledeze cu îndârjire pentru soluţii prin care drepturile politice ale tuturor românilor, din ţară şi de peste hotare, să fie reprezentate. Pentru România, asta înseamnă că obligăm Guvernul Ponta în instanţă să organizeze alegeri parţiale. Am făcut-o, dar, în ciuda deciziilor justiţiei, Guvernul Ponta refuză organizarea alegerilor. Pentru diaspora, înseamnă să găsim o soluţie pentru a garanta românilor că pot vota indiferent de ţara în care se află sau de simpatiile politice pe care le nutresc. Am găsit acea soluţie, dar Guvernul Ponta o blochează sistematic. Suplimentarea numărului secţiilor de votare din străinătate nu este o soluţie, dar am văzut cum în 2014 Guvernul a refuzat cu obstinaţie să o facă! Nu mai putem lăsa această răspundere exclusiv în sarcina unor organisme care îşi pot dovedi incompetenţa sau partizanatul politic. Creşterea numărului secţiilor de votare prin calibrarea prealabilă, graţie înscrierii pentru vot, nu garantează, sub nicio formă, capacitatea de a acoperi funcţional tot spaţiul diasporei româneşti. Sunt zone în Europa, Orientul Mijlociu, America, Africa în care statul român nu are şi nu va avea niciodată o acoperire instituţională rezonabilă. Şi unde totuşi există comunităţi cu mii de români. Pe aceşti români avem obligaţia să-i sprijinim printr-o soluţie urgentă de vot la distanţă, pentru că fiecare dintre ei este preţios şi are dreptul de a vota, indiferent că se găseşte în Insulele Canare, în Haifa, în Dallas sau în Cape Town. Sunt români, chiar în ţările cu cele mai multe reprezentanţe diplomatice, care trebuie să parcurgă distanţe prea mari pentru a vota. Pentru alţii este prea costisitor ori serviciul chiar nu le permite să ajungă la secţiile de votare. În acest scop, avem nevoie de votul prin corespondenţă. Este o soluţie care a întârziat prea mult a fi pusă în practică şi în România. Italia, Austria, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Germania, Spania, Irlanda, Franţa, Luxemburg, Canada, Suedia, Norvegia, Noua Zeelandă şi mai multe state din Statele Unite ale Americii practică cu succes, în diferite forme, acest sistem care reprezintă o uzanţă pentru statele democratice. În Marea Britanie, la ultimele alegeri, 15% dintre alegători au folosit votul prin corespondenţă. Vreţi să cunoaşteţi lista ţărilor care nu utilizează votul prin corespondenţă, ci prezenţa personală la urne, ca să vedeţi care sunt "vecinii" noştri în ceea ce priveşte această decizie politică? Afganistan, Angola, Azerbaidjan, Belarus, Botswana, Bulgaria, Capul Verde, Republica Centrafricană, Columbia, Coasta de Fildeş, Croaţia, Cehia, Djibouti, Republica Dominicană, Ecuador, Guineea, Finlanda, Georgia, Ghana, Guinea-Bissau, Guyana, Honduras, Iran, Irak, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Moldova, Mozambic, Namibia, Niger, Peru, Federaţia Rusă, Rwanda, Senegal, Singapore, Africa de Sud, Sudan, Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina, Uzbekistan şi chiar Yemenul. Ţineţi cont de faptul că din acest bilanţ dispar în fiecare lună câte două state. Victor Ponta are un singur obiectiv: să câştige timp până când Legea votului prin corespondenţă nu mai poate fi aplicată la alegerile parlamentare din 2016. Pentru a-şi conserva privilegiile politice, este evident de ce Ponta şi PSD sunt dispuşi să blocheze dreptul universal la vot. Partidul Naţional Liberal a elaborat Legea votului prin corespondenţă, unicul proiect de lege complet de până acum. A fost rezultatul unei consultări publice care a implicat asociaţii din diaspora, ONG-uri specializate în probleme electorale, constituţionalişti şi specialişti de la Autoritatea Electorală Permanentă. Este un proiect "la cheie", faţă de care singura replică pe care a putut să o producă actuala putere a fost prin gura domnului Călin Popescu-Tăriceanu: "Dacă românul din străinătate îşi vinde votul pentru un mic şi o bere?" Sau poate ar trebui să-l cităm şi pe domnul Valeriu Zgonea, care se pronunţa încă din 2014. Prezent la o reuniune cu comunităţile românilor din Italia, acesta a declarat: "Pentru a se adopta votul prin corespondenţă, ar trebui să existe voinţă politică. Pentru 2016, mi-e greu să cred că se va aplica." Cel puţin dumnealui a fost sincer. Parlamentarii PSD, majoritari în Comisia de Cod electoral, sunt cei care zilele trecute au respins o propunere susţinută de semnatarii moţiunii în vederea creşterii numărului de parlamentari care să reprezinte interesele diasporei româneşti. Prin acest vot, demagogia de care dă dovadă Victor Ponta a fost validată de parlamentarii puterii. Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, sub conducerea PSD, în loc să promoveze introducerea votului prin corespondenţă - vedeţi, se numeşte "pentru românii de pretutindeni", apropo -, a creat baza pentru a nu rezolva această problemă, devenind Departamentul "Politici împotriva Românilor de Pretutindeni". Această problemă nu este menţionată între priorităţile sale de acţiune, potrivit documentului "Strategia privind relaţia cu românii de pretutindeni 2013 - 2016". De altfel, nici Programul de guvernare al Guvernului Ponta pentru perioada 2013-2016 nu prevede ca o necesitate introducerea votului prin corespondenţă. Concluzia este simplă: principalul blocaj privind exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă vine din partea PSD. Dacă în actuala sesiune parlamentară Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă nu este adoptat, există riscul ca la viitoarele alegeri parlamentare, din 2016, să se voteze prin aceleaşi metode ca şi la alegerile din 2014, iar dreptul la vot să fie în continuare îngrădit. Guvernul Ponta a atins limita incompetenţei şi a lipsei de bună-credinţă în privinţa votului prin corespondenţă. Intervenţia Preşedintelui României de a găsi totuşi o modalitate prin care partidele politice să ajungă să soluţioneze problema votului prin corespondenţă s-a lovit de refuzul sistematic al Guvernului Ponta de a veni cu soluţii sau de a discuta. Au fost epuizate toate căile instituţionale de deblocare a situaţiei generate de refuzul PSD de a discuta introducerea votului prin corespondenţă. Singura soluţie pentru deblocarea acestei situaţii este schimbarea actualei echipe guvernamentale prin votul democratic al Parlamentului. Este motivul pentru care semnatarii moţiunii au iniţiat acest demers. Semnatarii moţiunii au soluţii: PNL s-a angajat nu numai prin proiectul de lege pe care l-a iniţiat, ci şi prin Programul de guvernare votat şi asumat de cel mai reprezentativ for al partidului. Este nevoie de un nou Guvern, de o nouă viziune, de deblocarea urgentă a unei situaţii prin care sunt îngrădite drepturile constituţionale ale unei importante categorii de cetăţeni români. Aceeaşi călcare în picioare a dreptului la vot de către Guvernul Ponta se produce chiar în aceste zile, după ce justiţia a constatat "excesul de putere" al Executivului. Victor Ponta refuză reprezentarea diplomatică a câtorva sute de mii de români. Domnule Ponta, de ce nu refuzaţi să primiţi la buget şi taxele sau impozitele pe care le plătesc aceşti oameni? Citez: "Nu există taxare fără reprezentare." Este o regulă de aur o democraţiei, pe care dumneavoastră o ignoraţi cu bună ştiinţă. Este aceeaşi atitudine nepăsătoare şi dispreţuitoare, dacă nu chiar de răzbunare, faţă de românii din ţară. Asigurarea unor alegeri corecte, a reprezentării cetăţenilor şi respectarea termenelor scrutinelor ar trebui să fie prima grijă a fiecărui Executiv democratic. Nu o să vedeţi această preocupare din partea Guvernului condus de Victor Ponta, care în continuare ignoră deciziile instanţelor judecătoreşti care obligă Executivul să organizeze aceste alegeri. Sunt 19 colegii de senatori şi deputaţi unde cetăţenii nu mai beneficiază de reprezentare parlamentară, în ciuda faptului că legea obligă Guvernul să organizeze alegeri. Este vorba de sute de mii de români din Galaţi, Bucureşti, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Covasna, Dolj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş şi Vrancea care nu sunt reprezentanţi în acest moment. Guvernul Ponta ar trebui să organizeze alegeri parţiale pentru funcţiile vacante de preşedinte al consiliului judeţean în şase judeţe - Botoşani, Neamţ, Vâlcea, Mehedinţi, Cluj şi Brăila - şi pentru funcţiile vacante de primar în 28 de localităţi, inclusiv primării de municipii reşedinţă de judeţ, precum Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, Piatra Neamţ, Târgovişte. Doamnelor şi domnilor, Acesta este stadiul la care a ajuns democraţia în România! Guvernul este condamnat de trei instanţe pentru că blochează organizarea alegerilor; şi refuză chiar şi aşa să se conformeze. PNL a folosit calea justiţiei. Curtea de Apel Cluj i-a spus domnului Ponta că a săvârşit un "exces de putere". Vedem că nu-l interesează nici măcar acest lucru. Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti a luat două decizii care confirmă că Guvernul Ponta încalcă flagrant legea. Premierul nu are nicio remuşcare. În consecinţă, este eticheta care spune totul despre modul în care PSD înţelege guvernarea. Ţine de dumneavoastră, parlamentari ai majorităţii, dacă vă întovărăşiţi cu această atitudine în continuare sau folosiţi acest moment pentru a vă dezice. Înţelegem că pentru actualul şef al Guvernului blocarea alegerilor parţiale reprezintă interesul politic direct al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Pierderea previzibilă a acestor alegeri înseamnă, din punct de vedere politic, mai mult decât pierderea unei primării. PSD fuge de momentul în care ar putea ajunge faţă în faţă cu alegătorii, dar asta nu înseamnă că drepturile politice fundamentale ale milioanelor de cetăţeni români pot fi trecute cu vederea. Nu înseamnă că poate fi suspendat principiul democraţiei doar pentru că pierderea acestor alegeri ar însemna pentru Viorel Ponta pierderea propriului partid şi a guvernării. Aceasta este o politică tipică a laşităţii pe care o vedem şi o trăim pe pielea noastră de trei ani continuu. Vă aduceţi aminte, chiar Victor Ponta, în urmă cu trei ani, din opoziţie, sancţiona Guvernul în funcţie pentru acelaşi lucru pe care îl săvârşeşte zilele acestea: "Vom acţiona atât în instanţa civilă pentru ca această instanţă să oblige Guvernul să organizeze alegeri, să respecte legea, cât şi din punct de vedere penal în cazul în care primul ministru al României, oricum se numeşte el - spunea domnul Ponta atunci - , refuză să respecte o lege a ţării." Parcă trăim într-un film prost. Această alergie a PSD la alegeri se traduce uneori în situaţii dramatice, cum este cazul municipiului Rădăuţi, din judeţul Suceava. Din câte ştiţi - sunt convins - cu toţii, primarul este suspendat din septembrie 2014, iar consiliul local, dizolvat din luna octombrie a aceluiaşi an. De atunci, conducerea a asigurat-o secretarul interimar al primăriei municipiului, căruia i-a expirat recent interimatul. În consecinţă, Primăria Rădăuţi a întârziat cu plata salariilor angajaţilor primăriei, fiindcă nu avea cine semna pentru ele. Firmele care au contracte cu primăria au rămas neplătite. Spitalul Municipal este într-o situaţie delicată, pentru că nu are cine să semneze prelungirea interimatului celui care ocupă funcţia de director. "Excesul de putere" al Guvernului condamnă, aşadar, chiar şi comunităţile locale la haos administrativ. Acum, PSD nu guvernează pentru cetăţeni, PSD guvernează pentru partid, iar interesul partidului este să menţină puterea cu absolut orice preţ. Stimaţi senatori şi deputaţi, Ne aflăm, aşadar, în faţa unei decizii importante, a cărei miză ţine de acordarea unei şanse - sau nu - democraţiei din România. Dacă veţi vota moţiunea de cenzură, înseamnă că aţi înţeles deja mesajul dat de alegători în 2014. Atunci, românii din străinătate au ieşit în stradă şi au strigat "Vrem să votăm!". Acum, românii din ţară - mulţi dintre ei - nu au reprezentanţi. Nu ies şi nu-şi strigă nemulţumirea în stradă, dar vocea lor este exprimată de instanţele din România, care, rând pe rând, obligă Guvernul Ponta să organizeze alegeri. Dacă nu veţi vota moţiunea de cenzură, veţi arăta că sunteţi rupţi de cetăţeni, de propriii voştri alegători. A vota împotriva moţiunii de cenzură echivalează cu a gira acţiunile nedemocratice ale Guvernului Ponta, a fi de acord cu blocarea votului prin corespondenţă în diasporă şi în ţară, a accepta subminarea principiilor democratice. Stimaţi parlamentari, Când veţi merge în faţa urnelor de vot pentru a vă pronunţa asupra acestei moţiuni de cenzură, vă rog să vă amintiţi că, aşa cum spuneam la început, alegerile reprezintă fundamentul democraţiei, în timp ce reprezentarea este esenţa democraţiei. Gândiţi-vă că aţi fost aleşi de români în aceste funcţii de demnitate ca să alegeţi în locul lor. Gândiţi-vă ce ar alege ei, acum, dacă ar fi în locul vostru. Gândiţi-vă că, dacă le refuzaţi dreptul de a alege, vă refuzaţi, de fapt, propriul vostru drept de a mai fi aleşi. Doamne-ajută! (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Mulţumesc, domnule senator Badea. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă reamintesc faptul că Birourile permanente ale celor două Camere, în şedinţa comună de astăzi, 8 iunie 2015, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au stabilit ca dezbaterea moţiunii de cenzură şi votul să aibă loc vineri, 12 iunie 2015, la ora 10.00, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, conform art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 92 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. |
||||
|
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 8 iunie 2015, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului:
Termenul pentru sesizare este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii - astăzi, 8 iunie 2015. Doamnelor şi domnilor, Declar închisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18.15. |
|||||
![]() |



