Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2016
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.62/2016
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2016 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 4, 2016
|
Şedinţa a început la ora 16,03. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Cristian Buican şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 379 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 127. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 4, şi miercuri, 6 aprilie; programul de lucru pentru perioada 4-9 aprilie 2016; lista rapoartelor depuse în perioada 29 martie-4 aprilie 2016; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Programul de lucru pentru astăzi: de la ora 16,00 până la ora 17,00 - dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea, iar de la ora 17,00 - dezbaterea moţiunii simple iniţiate de un număr de 53 de deputaţi. |
||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Vă dau citire următoarei solicitări: Subsemnatul Petrea Dorin Silviu, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 9, Brăila, vă informez că, începând cu data de 30 martie 2016, voi activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD. Pe procedură, liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul Florin Pâslaru. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În urma discuţiei pe care am avut-o cu liderii grupurilor parlamentare, precum şi a doleanţei din Biroul permanent, vă rog, poziţia 1 de la respingeri, PL-x 617/2015, Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului, să îl retrimitem la comisie pentru o lună, patru săptămâni. |
|
||
|
|
Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de liderul Grupului parlamentar al PSD, de retrimitere pentru o lună. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. A fost retrimis la comisie, termen o lună. Alte intervenţii? Domnule Munteanu, vă rog. |
||||
|
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă solicit ca Propunerea legislativă nr. 480/2015 de la poziţia 130 să fie adusă pe poziţia 36 şi să fie retrimisă la comisie. E vorba de o completare. Se ştie că astăzi pensiile se plătesc pe card. Cooperativele de credit bancar au solicitat şi ele să aibă această posibilitate şi mi se pare foarte corect. |
|
||
|
|
Domnule Munteanu, discutăm punctual... Pe ce poziţie discutăm? |
||||
|
|
Am spus, poziţia 130, domnule preşedinte. |
||||
|
|
130 şi ...? |
||||
|
|
130. |
||||
|
|
Acum s-a înţeles! Este vorba de Pl-x 480? |
||||
|
|
Exact! |
||||
|
|
Corect. Aşa, precizaţi, ca stafful să poată nota, să ştim şi noi! |
||||
|
|
Aşa am spus, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Dumneavoastră solicitaţi ca Pl-x 480/2015 să fie adus pe poziţia 37, că pe 36 este ... |
||||
|
|
Şi să-l retrimitem... |
||||
|
|
Da, OK. Şi, după care, dumneavoastră solicitaţi retrimitere. Termen cât? |
||||
|
|
Trei săptămâni. |
||||
|
|
Trei săptămâni. |
||||
|
|
Vreau să vă spun că 36 nu mai există, domnule preşedinte... |
||||
|
|
Vorbiţi la microfon! |
||||
|
|
36 nu mai există, că l-aţi retrimis deja. Deci era corect şi 36, nu era nicio problemă. |
||||
|
|
Da, 36... Nu, 37... Supun aducerea Pl-x 480/2015 pe poziţia 37... şi la comisie - este vorba de Comisia pentru muncă - trei săptămâni, da? Mulţumesc. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Retrimis, termen trei săptămâni. |
||||
|
|
Poziţia 43, Pl-x 527/2013... |
||||
|
|
Staţi că ajungem la el, domnule Munteanu. Mai avem cinci poziţii până la el. |
||||
|
|
Bine. |
||||
|
|
|
Mulţumesc. Ajungem la el şi-l retrimitem atunci. Mai veniţi o dată. 37. Propunerea legislativă pentru completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, Pl-x 498/2015. Iniţiatorul doreşte să intervină? Nu doreşte. Din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, domnul preşedinte Mihai Tudose. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
||
|
|
Raport asupra propunerii legislative pentru completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisia a fost sesizată cu propunerea legislativă mai sus menţionată. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, iar Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 8 septembrie 2015. La lucrările comisiei a participat, în calitate de invitat, şi doamna vicepreşedinte Mihaela Elena Iagăr. La propunerea legislativă au fost depuse o serie de amendamente care, supuse la vot, au fost respinse şi se regăsesc în anexă. Faţă de cele considerate mai sus, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat. Grupul PNL, şi apoi domnul Iacoban, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog. |
||||
|
|
Este vorba despre statistica naţională care, din păcate, nu este folosită în actul de guvernare. Avem vreo 1.800 de angajaţi acolo care de multe ori, în afară că înregistrează nişte date, nu fac nimic. De ce s-a propus acest lucru? Ca recensământul să se realizeze pe perioade mai scurte, adică la patru ani, după un program multinaţional, pentru că aceste date trebuie să folosească în decizia economică. Nu sunt doar nişte date... "Domnule, câţi oameni mai avem în România, câte case mai avem în România...", sunt lucruri care ar trebui să folosească unui guvern şi unui parlament, să vedem dinamica industrială, cam câţi ingineri mai avem, ce trebuie să facem în învăţământ pentru acest lucru, unde a scăzut natalitatea, ce se întâmplă în zona respectivă, unde sunt mai mulţi şomeri şi aşa mai departe. Deci este destul de complex acest lucru şi ar trebui folosit. Chiar am ridicat această problemă în comisie, iar cei de la statistică au rămas surprinşi când i-am întrebat dacă au nişte date privind necesarul de ingineri, să spunem, în România sau de economişti, pentru a nu mai scoate pe bandă, inclusiv Ministerul Învăţământului să se orienteze, să nu mai scoatem pe bandă economişti, şi după ce termină facultăţile n-au ce face. Deci această statistică naţională este foarte importantă. Şi vă mai spun ceva, între noi fie vorba. Dacă ar fi fost în acest Program multianual şi prevederea că într-un an de zile trebuiau publicate datele, cred că în 2012 nu mai aveam un preşedinte care ne-a mai chinuit încă vreo doi ani de zile, în România. Deci nu aveam nevoie de atâtea voturi, ci de voturile reale şi scăpam de acest regim Băsescu. Din acest punct de vedere, Partidul Naţional Liberal va vota împotriva respingerii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Iacoban două minute. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi şi colege, Ne-am asumat, atunci când am intrat în Uniunea Europeană, şi legislaţia europeană. Prin urmare, înţeleg dorinţa colegilor noştri de a face un recensământ o dată la patru ani, pentru că aşa prevede acest proiect de lege pe care-l discutăm acum, e vorba de completarea Legii nr. 226/2009 privind organizarea şi funcţionarea statisticii oficiale în România. De asemenea, tot în acest proiect de lege se spune că publicarea datelor finale să se facă într-un termen de un an de la data la care s-a făcut recensământul. Spuneam că trebuie să ne asumăm legile şi regulamentele din Uniunea Europeană, astfel că Regulamentul nr. 763 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 9 iulie 2008, specifică foarte clar, la articolul 1, că ţările din Uniunea Europeană instituie reguli pentru furnizarea decenală de date complete referitoare la populaţii şi locuinţe, deci o dată la 10 ani. Şi la art. 5 alin. (1) se spune foarte clar că primul an de referinţă, conform regulamentului de care spuneam, este 2011. Şi anii de referinţă se situează de fiecare dată la începutul fiecărui deceniu. Deci următorul recensământ va avea loc în 2021. De asemenea, art. 5 alin. (2): "Statele membre furnizează Comisiei date finale validate, agregate şi metadatate, în conformitate cu prezentul regulament, în termen de 27 de luni de la încheierea anului de referinţă". Prin urmare, propun un vot pentru respingerea acestui proiect de lege, pentru că nerespectarea acestui regulament poate duce la infringement. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
38. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al articolului 194 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 524/2015. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Comisia pentru buget. Îl rog pe domnul deputat Emil Niţă. Vă rog să prezentaţi raportul. |
|
||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1) al art. 194 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere cu Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 194 din Legea nr. 571/2003. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 24 iunie 2015. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare inserarea în categoria scutirilor de impozite pe profit a operaţiilor de retehnologizare a construcţiilor agrozootehnice, nefolosite sau abandonate în prezent, operaţiuni efectuate prin reinvestirea unei cote-părţi din impozit. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 31 de deputaţi, din totalul de 32 de membri ai comisiei. În urma examinării propunerii legislative, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, deoarece începând cu anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Ialomiţianu, Grupul PNL, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota împotriva acestei iniţiative... Poate şi PSD-ul votează împotrivă! ... din două motive. Motivul nnumărul 1. În Codul fiscal avem scutirea profitului reinvestit, s-a discutat, cu ocazia prezentării de către Guvern a proiectului de Cod fiscal. Sigur, profitul reinvestit este scutit de la impozitare până în 2016. Poate ne gândim să prelungim, că avem nevoie de investiţii în economie. Motivul 2. Iniţiativa nu este foarte clară. Se vorbeşte la un moment dat de scutirea profitului reinvestit de la impozitare, şi după aceea se vorbeşte de reducerea unei cote din impozitul pe profit. Deci nu este foarte clar: ori nu impozitezi profitul reinvestit, ori reduci impozitul care a fost utilizat pentru anumite investiţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
39. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Iniţiatorii? Nu. Comisia? Domnule Niţă, vă rog. Succint, vă rog. |
|
||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 176 din Legea nr. 571/2003. La dezbaterea acestei propuneri legislative au fost prezenţi, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece în anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Intervenţii? Vă rog. Domnul Ialomiţianu. |
||||
|
|
Chiar vreţi să ne suprimaţi dreptul de a vorbi, domnule preşedinte? Iniţiativa se referă tot la Codul fiscal, este vorba de utilizarea unei accize reduse pentru motorină, în agricultură, problema este rezolvată în Codul fiscal, este un mecanism bine pus la punct, deci nu putem să susţinem această iniţiativă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Alte intervenţii? Nu mai sunt. Mulţumesc. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
40. Următoarea, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Pl-x 517/2015. Iniţiatorii? Nu. Comisia pentru buget. Domnul Emil Niţă. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe a fost sesizată spre dezbatere cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Propunerea legislativă a fost avizată favorabil de către Consiliul Legislativ şi avizată negativ de către Guvern. În conformitate cu art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă în şedinţa din 8 septembrie 2015. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece în anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Ialomiţianu, dezbateri generale. Grupul PNL. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Este o iniţiativă bună. Păcat că nu a fost cuprinsă în Codul fiscal. Mai mult decât atât, a fost cuprinsă şi în Programul de guvernare al USL-ului şi nu v-aţi respectat promisiunea faţă de producătorii din industria alimentară. De fapt, prin această iniţiativă, ce se propunea? Ca o parte din TVA să rămână la producători pentru investiţii, 15 puncte procentuale pentru investiţii, pentru a creşte oferta, să putem concura importurile pe care le-aţi stimulat, domnilor de la PSD, în timpul guvernării. În ultimul an le-aţi stimulat şi avem o creştere economică nesănătoasă, bazată pe importuri, iar producătorii români nu sunt ajutaţi. Le-aţi tăiat sumele de la investiţii, dar nici nu v-aţi ţinut de Programul de guvernare. Sigur că, în urma discuţiilor din 2015 dintre partidele politice, a fost o decizie politică să respectăm Codul fiscal într-o anumită formă şi, din acest punct de vedere, sigur că vom vota împotriva acestei iniţiative, dar ar fi bine să ne gândim şi la producătorii români, nu numai să mâncăm cartofi din Polonia şi nu din Braşov sau mere din alt judeţ, dar şi să le importăm din Turcia sau din altă parte. Şi îmi pare rău, că sunt colegi care au experienţă în agricultură şi vor să bruieze ceea ce spun, deşi în culise mi-au spus că am dreptate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu sunt. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
41. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Iniţiatorii? Nu. Din partea Comisiei pentru buget? Tot domnul deputat Emil Niţă. Vă rog să prezentaţi raportul. |
|
||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 287 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 287 din Legea nr. 571/2003. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art. 287. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative, deoarece în anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Dezbateri generale? Domnule Ialomiţianu, vă rog. |
||||
|
|
Chiar e o problemă serioasă, domnule profesor. Nu are legătură cu aprobarea Codului fiscal. Iniţiativa are în vedere să se interzică consiliilor locale să modifice cuantumul impozitelor şi taxelor locale. Ar fi o mare greşeală, pentru că zonele, din punct de vedere economic, diferă, nivelul veniturilor cetăţenilor diferă de la o zonă la alta, plus interesele autorităţilor locale pentru a avea impozite şi taxe pentru a finanţa investiţiile de la nivel local. Deci nu putem să fim de acord, trebuie să lăsăm autonomia locală, adică să o respectăm, unele decizii să fie luate la nivel local. Ar fi chiar interzicerea unor drepturi la nivel local şi am afecta foarte mult autonomia locală. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
42. Propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Comisia pentru buget? Domnul deputat Emil Niţă. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă menţionată mai sus în şedinţa din 8 septembrie 2015. În urma examinării Propunerii legislative pentru completarea art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, deoarece începând cu anul 2016 intră în vigoare noul Cod fiscal. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
||||
|
|
Domnule Ialomiţianu, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, L-aş întreba pe reprezentantul Comisiei pentru buget, finanţe dacă nu s-ar fi aprobat Codul fiscal, am fi dat un vot favorabil? Nu cred. Grupul PNL din Camera Deputaţilor nu susţine această iniţiativă. Motivul este unul singur: în Codul fiscal este reglementat foarte bine modul de impozitare a veniturilor din arendă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
43. Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Procedură. Domnule Munteanu, vă rog. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Vă solicit retrimiterea la comisie pentru o perioadă de o lună de zile, am discutat şi cu domnul Victor Dobre. E vorba de faptul că în raport nu s-a ţinut cont de majorarea alocaţiei la copii, care s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, şi atunci trebuie trecute şi aceste lucruri. Adaug, cu amendamentul domnului Ialomiţianu. |
||||
|
|
Retrimitere pentru o lună. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate de voturi, a fost retrimisă. |
||||
|
|
|
44. Următorul, Proiectul de Lege pentru completarea art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, PL-x 136/2015. Iniţiatorul? Nu. Din partea Comisiei pentru muncă, domnul preşedinte Adrian Solomon. Vă rog să prezentaţi raportul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul ca indicele de corecţie să se aplice şi pensiilor de invaliditate, la data transformării acestora în pensie pentru limită de vârstă. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. A fost adoptat de Senat în şedinţa din 25 februarie 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia pentru muncă propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. |
||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Rămâne la votul final cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
45. Propunerea legislativă privind interzicerea explorării şi exploatării prin fracturare (fisurare) hidraulică a hidrocarburilor gazoase sau lichide şi anularea licenţelor exclusive de explorare a proiectelor ce utilizează această metodă, Pl-x 469/2013. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu doreşte. Din partea celor două comisii? Comisia pentru industrii şi servicii, domnul preşedinte Iulian Iancu. Raport comun, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Domnule preşedinte Iulian Iancu, vă rog, prezentaţi raportul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult. Stimaţi colegi, Atât Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, cât şi Comisia pentru industrii şi servicii, au fost sesizate în dezbatere în fond cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să vă spun că Senatul a respins această iniţiativă legislativă. De asemenea, Consiliul Legislativ a avizat negativ. Guvernul nu susţine. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ. În urma tuturor dezbaterilor, membrii celor două comisii propun plenului respingerea propunerii legislative. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale. Domnul Cernea. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Toate aceste avize negative menţionate anterior au un singur rezultat pentru România - unul negativ -, pentru că această tehnologie a fracturărilor hidraulice este una periculoasă pentru mediu, este periculoasă pentru comunităţile locale. Ea ar trebui interzisă prin lege. Cei care au susţinut fracturarea hidraulică deja au avut de pierdut în plan politic, pentru că, iată, cetăţenii s-au revoltat şi la Pungeşti şi în alte locuri. În multe ţări şi în tot mai multe state, inclusiv în Statele Unite, această tehnologie a fost deja interzisă prin lege. Nu putem construi o economie durabilă, o economie prietenoasă cu mediul, folosind astfel de tehnologii periculoase. Dimpotrivă, ar trebui să gândim dezvoltarea României într-un plan care să includă tehnologii prietenoase cu mediul şi surse regenerabile de energie, sau ponderea surselor regenerabile să crească progresiv, poate în următoarele decenii să ajungă şi până la sută la sută, aşa cum deja unele state încearcă să o facă, de exemplu, Germania. Sper foarte mult ca în cele din urmă această tehnologie să fie interzisă prin lege, dar asta depinde de votul dumneavoastră. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Vă rog, domnule deputat. Domnul Iane, Grupul PSD. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Întâmplarea face să fiu unul dintre primii care au tras semnalul de alarmă asupra acestui risc de utilizare a acestei tehnologii. Se întâmpla în ianuarie 2012, când am adresat o scrisoare deschisă preşedintelui, premierului şi preşedintelui Agenţiei pentru Resursele Minerale, de atunci. Dar, pe de altă parte, evenimentele care au urmat au arătat că, de fapt, o dată, acest pericol la noi în ţară nu există, pentru că, în urma explorărilor, nu s-a descoperit că ar fi suficiente zăcăminte, astfel încât să poată să fie făcute a aceste investiţii şi, pe de altă parte, de atunci şi până acum, iată că doar în patru ani de zile tehnologia s-a schimbat foarte mult. După cum ştiţi, această tehnologie implică de fapt injectarea unui fluid de fracturare care constă în mod normal din apă, nisip şi aditivi chimici. Ei, problema se pune că aceşti aditivi chimici nu ştim în ce măsură afectează mediul, solul şi pânza freatică. Revin şi spun că vom respinge această lege, dar, cu siguranţă, trebuie să ne aplecăm serios şi la faptul că însăşi Comisia Europeană a avut un punct de vedere prin comunicarea pe care a făcut-o cu privire la utilizarea acestei tehnologii în ceea ce priveşte folosirea solvenţilor şi folosirea fracturării hidraulice, şi concluzia acestei comunicări la nivelul Comisiei Europene a fost că încă nu există siguranţa de a spune, cu certitudine, că această tehnologie este cu adevărat nocivă. Iar în ceea ce priveşte protecţia mediului, se are în vedere, în această comunicare, că primează asupra oricărei tehnologii. Deci vom respinge şi vom reveni probabil cu o lege mult mai bună asupra acestei aspect. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Alte intervenţii? Nu mai sunt. Vă mulţumesc. Mergem mai departe. |
||||
|
|
|
46. Propunerea legislativă pentru modificarea reglementărilor Legii nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă. Iniţiatorul doreşte? Nu doreşte. Tot domnul Iulian Iancu - Raport comun, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Vă rog să prezentaţi raportul. |
|
||
|
|
Stimaţi colegi, Domnule deputat Munteanu, două comisii au fost sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru industrii şi servicii. Au un raport comun. Punctul de vedere al Guvernului este negativ. De asemenea, în urma dezbaterilor a reieşit că această propunere este deja... a fost depăşită prin elaborări de iniţiative legislative care au modificat legislaţia incidentă şi care au lăsat fără obiect reglementarea propunerii legislative în discuţie. Prin urmare, membrii celor două comisii propun plenului respingerea propunerii legislative. |
||||
|
|
Alte intervenţii dacă sunt la dezbateri generale? Nu sunt. Rămâne la votul final, are caracter ordinar, cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
47. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare, PL-x 56/2014. Propunerea comisiei, de respingere, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi s-a hotărât retrimiterea la comisie. Raport suplimentar. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, domnul deputat Varga. Vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc. Avem un raport suplimentar. Camera a hotărât, la 3 iunie 2014, retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative. Senatul a respins, în calitate de primă Cameră sesizată. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, de asemenea, a avizat negativ. Guvernul nu susţine adoptarea. În baza argumentelor susţinute şi în urma dezbaterii, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, în unanimitate, menţinerea soluţiei din raportul iniţial şi au hotărât să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Cernea. |
||||
|
|
Propunerea de faţă prevede ca numărul de semnături necesar pentru a se înscrie în cursa electorală pentru alegerile parlamentare, pentru un partid, să fie de minimum 25.000 de semnături, şi pentru un independent, de minimum 5.000. Actualmente, cerinţele sunt 200.000 de semnături pentru partide, 100.000 de semnături pentru candidaţii independenţi. Astfel de cerinţe sunt excesive. Nu mai sunt întâlnite în niciun stat membru al Uniunii Europene. Vă dau un exemplu. În Spania este nevoie de 10.000 de semnături pentru a putea candida. Numărul mare de semnături face ca în România să nu avem o reală competiţie electorală, pentru că anumiţi candidaţi, care poate ar avea ceva de spus şi ar avea o şansă să obţină voturi, voturile pentru a accede în Parlamentul European, nu se vor putea înscrie. Colectarea unui număr atât de mare de semnături este, vă spun din experienţă, un proces mult mai dificil decât cel de a strânge voturile necesare pentru a accede în Parlamentul European. De aceea, şi, iată, în societatea civilă, în dezbaterile publice din România se discută despre necesitatea de a da o şansă reformării clasei politice. Singura cale de a spera la aşa ceva depinde, în mod crucial, de o reală competiţie. Fără să avem o reală competiţie, nu se va schimba nimic. Şi vă spun că ar fi bine pentru sănătatea partidelor mari, pentru PSD şi PNL, să existe o competiţie mai largă. Pentru că, atunci când PNL şi PSD vor simţi că vin din urmă partide sau independenţi care să le pună probleme electorale reale, atunci, şi ele vor face efortul substanţial de a se reforma şi de a atrage figuri noi sau persoane care să se bucure de o mai largă credibilitate. De aceea, îndemnul meu este să votaţi acest proiect de lege, în ciuda rapoartelor negative, pentru că doar aşa arătaţi că vreţi să intraţi în competiţie şi să câştigaţi pe drept alegerile, nu să eliminaţi din start competitori care ar putea face o figură frumoasă la alegerile europarlamentare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Doamna Cătăniciu. Vă rog. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul suplimentar de respingere este justificat. Propunerea legislativă nu îndeplineşte criteriile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia, proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile, care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul implementărilor interne. În acest sens, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Lipsa de claritate şi precizie a actelor normative poate crea premisele unor vicii de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art.1 alin.(5) din Constituţia României, republicată, privind predictibilitatea legii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. Rămâne la votul final, cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
48. Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 8 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, Pl-x 497/2015. Iniţiatorul? Nu. Vă rog, Comisia pentru sănătate şi familie. Vă rog, doamnă deputat. |
|
||
|
|
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa. Potrivit dispoziţiilor art. 75, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al PNL, domnul Crăciunescu. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Legea nr. 339/2005 stabileşte regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul şi distribuţia, pe teritoriul naţional, a substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. În pofida eforturilor autorităţilor statului, de a reduce fenomenul traficului şi al consumului de substanţe noi cu efecte psihotrope, se constată, în continuare, proliferarea acestuia, precum şi creşterea numărului şi a frecvenţei cu care aceste substanţe ajung în diferite moduri să fie consumate în România. Substanţele interzise la nivel internaţional, ca fiind psihotrope, nu ajung să fie preluate prompt de legislaţia românească şi să fie schimbate anexele la Legea nr. 339/2005. Prin urmare, noi credem că se impune adoptarea acestui proiect de lege care să prevadă expres termenele în care se realizează actualizarea tabelelor prevăzute în anexele de la Legea nr. 339. Ca urmare, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect de lege. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Rămâne la votul final, cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
49. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, PL-x 496/2015. Dacă dintre iniţiatori doreşte cineva? Nu doreşte. Raport comun, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, vă rog, domnule Benga. |
|
||
|
|
În temeiul dispoziţiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, trimisă cu adresa Pl-x 496/2015, din data de 22 iulie 2015. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii unui termen maxim, astfel cum rezultă din cuprinsul expunerii de motive, pentru actualizarea tabelelor-anexă la respectivul act normativ, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Interne, prin înscrierea de noi plante şi substanţe ce pot fi periculoase pentru sănătatea populaţiei, din cauza efectelor acestora, prin radierea unor plante sau substanţe, ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, în vederea protejării stării de sănătate a populaţiei. La şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din data de 2 septembrie, şi-au înregistrat prezenţa 20 de deputaţi din totalul de 25. La şedinţa Comisiei pentru sănătate şi familie, din data de 16 septembrie 2015, şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi din totalul celor 19 membri. În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, întrucât instituirea unui termen pentru adoptarea unui act normativ la nivel de lege, fără corelarea acestuia cu termenele prevăzute pentru parcurgerea procedurilor de adoptare a unui act normativ de acel nivel, nu se justifică. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Crăciunescu, dezbateri generale, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În momentul în care sunt transmise de către Comisia de stupefiante Organizaţiei Naţiunilor Unite acele substanţe care au efect asupra sănătăţii populaţiei României, noi credem că este necesar să se prevadă în lege un termen maximal. Deci nu este vorba de a nu respecta toate procedurile în elaborarea unei legi, dar, ar trebui, prin lege, să stabilim ca în termen de 3 luni sau de 6 luni, sau de 9 luni, această modificare a anexelor la legea respectivă să se facă. Prin urmare, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota împotriva respingerii acestui proiect de lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Doamna Cătăniciu. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raportul de respingere considerăm că este justificat, deoarece termenul propus este insuficient pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare adoptării unui act normativ la nivel de lege, chiar şi în procedură de urgenţă. De asemenea, un alt aspect care ar trebui luat în considerare este cel legat de termenele deja stabilite de organismele internaţionale de control, prin documentele emise, referitoare la datele limită de introducere sub control a unor substanţe identificate de acestea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Rămâne la votul final. |
||||
|
|
|
50. Propunerea legislativă privind modificarea art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, Pl-x 561/2015. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi? Domnul deputat Varga. Sunteţi de serviciu, astăzi. Vă rog, raportul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc pentru aprecieri, domnule preşedinte. Comisia a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă. Consiliul Legislativ şi Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor au avizat negativ această iniţiativă. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 141 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având ca scop reglementarea problemei păstrării cetăţeniei române de persoanele care au dobândit această cetăţenie prin naştere. În urma dezbaterii, membrii acestei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Rămâne la votul final, cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
51. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, PL-x 458. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Raport comun, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru industrii şi servicii. Domnule preşedinte Solomon, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog să prezentaţi raportul comun. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Obiectul de reglementare este modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94 din 2014, în sensul ca o parte dintre voucherele de vacanţă acordate angajaţilor să poată fi utilizate pentru plata taberelor şcolare ale copiilor lor. Legea face parte din categoria legilor ordinare. A fost adoptată de Senat în şedinţa din 10 iunie 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor în cadrul celor două comisii, acestea propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. La dezbateri generale, doreşte cineva? Nu doreşte nimeni. Rămâne la votul final, cu propunere de respingere. |
||||
|
|
|
52. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 10 pct. 25 din Legea nr. 152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 6/2014, Pl-x 349/2015. Iniţiatorii doresc? Nu. Raport comun, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Notă asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 10 pct. 25 din Legea nr. 152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2014. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 10 pct. 25 din Legea nr. 152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2014, trimisă cu adresa Pl-x 349 din 7 aprilie 2015. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în data de 31 martie 2015. Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă. Guvernul României nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 10 pct. 25 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că, în ipoteza vinderii locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei, titularul contractului să dobândească şi dreptul de proprietate asupra cotei-părţi de teren aferente acesteia, în baza dreptului de proprietate asupra cotelor de teren aferente şi în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la unitatea administrativ-teritorială deţinătoare, sumele obţinute astfel urmând a fi virate la bugetul local. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat iniţiativa legislativă în şedinţe separate. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din data de 16 iunie 2015. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 8 septembrie 2015. Cu ocazia dezbaterilor, s-a constatat că, în raport cu măsurile preconizate în iniţiativa legislativă, ar trebui să se ţină cont de caracterul social pe care-l are programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii. Astfel, includerea în preţul de vânzare şi a preţului cotei-părţi de teren nu ar conduce la includerea în preţul de vânzare şi a părţilor de teren ar conduce doar la o majorare a preţului total de vânzare a locuinţei. S-a apreciat că modalitatea de calcul al preţului de vânzare a locuinţelor are la bază, în esenţă, obţinerea unui preţ pe metru pătrat, care să fie sub preţul pieţii, dar care să poată realiza o altă locuinţă. Conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, terenul pe care se realizează locuinţe pentru tineri destinate închirierii poate fi proprietate publică ori privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, precum şi proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice, terenuri care au regim diferit. Astfel, în situaţia terenurilor care fac obiectul domeniului public al statului, UAT-urile, în cazul terenurilor proprietate publică a statului puse la dispoziţie de către autorităţile publice centrale care asigură administrarea locuinţelor/terenurilor aferente, conform art. 20 alin. (4) din lege, şi care nu au făcut în prealabil obiectul trecerii în proprietatea privată a statului, sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 136 alin. (4) referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică. Ca urmare a dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 10 alin. (5) pct.25 din Legea nr. 152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2014. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Intervenţii? Dezbateri generale? Nu sunt. Mulţumim pentru prezentare, domnule coleg. Mai luăm unul, da? Ultimul. Rămâne la votul final aceasta. |
||||
|
|
|
53. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Dacă, din partea iniţiatorilor doreşte? Nu. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, domnul deputat Varga. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă. Consiliul Legislativ a dat un aviz negativ. Guvernul nu susţine printr-un punct de vedere. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, de asemenea, au dat un aviz negativ. În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, în unanimitate, respingerea Propunerii legislative privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
La dezbateri generale, doamna Cătăniciu şi apoi domnul Iacoban. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Se justifică raportul de respingere, având în vedere că alin. (3) al art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2014, pentru modificarea art.9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Astfel, prin această modificare, s-a atins scopul urmărit de iniţiatorii propunerii legislative, şi anume acela de a conferi competenţa organului de executare, respectiv organului de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul, de a solicita instanţei de judecată, în cadrul procedurilor de executare, transformarea amenzii în prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Prin urmare, dat fiind faptul că propunerea legislativă vizează modificarea unei norme care nu mai are conţinutul avut în vedere de către iniţiatorii acesteia, iar modificarea survenită prin Ordonanţa Guvernului nr.17/2014 este în sensul urmărit de către iniţiatorii propunerii legislative, apreciem că acest proiect de act normativ a rămas fără obiect, justificându-se raportul de respingere. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Iacoban. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Scurt, ca să închidem şedinţa. Şi eu spun că a rămas fără obiect, pentru că Ordonanţa nr.17/2014 este mult mai completă. Ea stipulează şi situaţia în care a fost achitată parţial amenda stabilită, cum se procedează. Deci un raport de respingere se justifică. Mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Aici încheiem prima parte a şedinţei noastre. În câteva minute începem dezbaterea moţiunii simple. |
||||
|
După pauză |
|
|||
|
|
Începem partea a doua a şedinţei de astăzi, stimaţi colegi. Avem pe ordinea de zi moţiunea simplă iniţiată de 53 de deputaţi. În temeiul art.190 din regulament, întreb dacă vreunul din semnatari îşi retrage adeziunea la această moţiune? Nu. Înţeleg că toată lumea îşi menţine adeziunea la această moţiune. Pentru dezbaterea moţiunii, Biroul permanent şi Comitetul liderilor vă propun următoarele: moţiunea simplă va fi citită de unul din semnatari, Guvernului i se rezervă 50 de minute pe care le utilizează la începutul şi la finalizarea dezbaterilor; pentru dezbateri s-a luat în calcul câte zece secunde pentru fiecare deputat. Timpul maxim alocat grupurilor parlamentare se prezintă astfel: PSD - 24 de minute, PNL - 19 minute, UNPR - şase minute, ALDE - patru minute, UDMR - trei minute, minorităţile - trei minute, neafiliaţii - cinci minute. Dacă sunt obiecţii? Nu. Supun votului aceste propuneri. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Nu sunt. Cu unanimitate propunerile au fost adoptate. Rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarul de şedinţă, la domnul Mircovici lista cu numele deputaţilor înscrişi pentru dezbateri. Pentru citirea moţiunii de cenzură îi dau cuvântul doamnei deputat Steluţa-Gustica Cătăniciu pentru a citi moţiunea. Vă rog, doamna deputat. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnă ministru, Moţiunea simplă este intitulată la fel de simplu: "Drepturile omului nu sunt un lux!". Această moţiune simplă supusă dezbaterii Camerei Deputaţilor este provocată de o afirmaţie a doamnei ministru Raluca Prună, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, afirmaţie ce obligă Parlamentul României la o atitudine fermă de respingere a unei viziuni despre democraţie ce pare să fie însuşită, prin tăcerea unanimă a celorlalţi membri ai Executivului şi prin completa lipsă de reacţie a primului-ministru, de întregul Guvern. Citez: "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.6 din 11 martie 2016 nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic." Această curioasă şi periculoasă declaraţie a fost făcută pe 14 martie 2016 de ministrul justiţiei, doamna Raluca Prună. De atunci, niciun membru al Guvernului, începând cu prim-ministrul Dacian Cioloş, nu şi-a arătat surprinderea faţă de o asemenea declaraţie. Ceea ce înseamnă că ea reflectă o opinie împărtăşită de întregul Executiv. Opinia că puterile constituite în stat au precedenţă şi sunt mai importante decât puterea constituantă, cea a cetăţenilor. Drepturile şi libertăţile acestora din urmă sunt privite de actualul Guvern ca fiind o chestiune ornamentală, de aranjament instituţional, şi nu ca un bun inalienabil ce le aparţine şi pe care statul nu poate face altceva decât să îl respecte şi să îl protejeze. Stimaţi colegi, Poate că declaraţia nu ar trebui să ni se pară surprinzătoare, având în vedere că ministrul justiţiei a anunţat cu multă mândrie că împărtăşeşte principiile unui mai vechi titular al acestui portofoliu, Monica Macovei, care spunea recent că în România "drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin!". Obişnuită mai degrabă să traducă decât să reflecteze asupra fundamentelor dreptului într-un regim democratic, doamna Prună nu a mai avut timp să aprofundeze gravitatea afirmaţiilor europarlamentarului Macovei şi a decis să le reia cu propriile sale cuvinte. O circumstanţă agravantă, insistăm, o reprezintă asentimentul implicit faţa de o asemenea opinie, dat de Guvern in ansamblul său. Doamna ministru Raluca Prună trebuie să se decidă: este traducătoarea Monicăi Macovei şi a altora cu tendinţe autoritare şi contrare statului de drept sau ministrul justiţiei independente şi imparţiale, al cărei prim rol este acela de a proteja cetăţeanul împotriva abuzurilor statului. Din păcate, s-a demonstrat încă o dată că nu este de ajuns să citeşti şi să traduci legislaţia europeană pentru a înţelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale naţiunilor libere şi democratice. Şi pentru că familiaritatea cu textele juridice al Uniunii Europene se pare că nu a folosit la nimic, este potrivit să-1 cităm pe celebrul judecător american Louis Brandeis cu o opinie privind tocmai interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice: "A declara că în administrarea justiţiei penale scopul scuză mijloacele - a declara că Guvernul poate încălca legea cu scopul de a obţine condamnarea unui infractor - ar aduce o teribilă răzbunare. Împotriva acestei doctrine periculoase, Curtea trebuie să se opună cu fermitate". Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că declaraţia doamnei Prună a venit la câteva zile după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat foarte clar în cauza Popoviciu contra României: "În ceea ce priveşte libertatea, lupta împotriva corupţiei nu poate justifica recurgerea la arbitrariu şi la nelegalitate în situaţii în care oamenii sunt privaţi de libertate". Ar fi timpul ca actualul ministru al justiţiei să înţeleagă un principiu fundamental al constituţionalismului democratic, ce-i rămăsese necunoscut şi Monicăi Macovei: toţi oamenii sunt nevinovaţi până când se pronunţă o soluţie de condamnare definitivă. Acesta este şi motivul pentru care drepturile omului sunt esenţa inalienabilă a statului de drept. Înainte de a cere reducerea pragului electoral, traducând încă o dată Constituţia după viziunea antidemocratică a Monicăi Macovei, a verificat oare doamna Prună ce se întâmplă cu procurorii despre care CEDO spune că au încălcat drepturile fundamentale ale cetăţenilor din România? Cum califică ministrul justiţiei faptul că într-o ţară membră a Uniunii Europene, Serviciul Român de Informaţii a interceptat neconstituţional sute de mii, dacă nu milioane de cetăţeni români? Având în vedere faptul că, în ciuda funcţiei ocupate astăzi temporar, doamna ministrul Prună rămâne funcţionar european, atragem atenţia asupra obligaţiei profesionale pe care o are, fie şi doar în această din urmă calitate, de a respecta legislaţia şi drepturile prevăzute de Dreptul Uniunii Europene, care primează asupra dreptului intern al statelor membre. Reamintim doar câteva prevederi din dreptul Uniunii Europene, pe care, probabil, doamna Raluca Prună nu le-a remarcat vreodată sau poate le-a uitat, preocupată fiind să coboare pragul electoral în calitate de agent electoral al Monicăi Macovei. Articolul 6 din Tratatul asupra Uniunii Europene prevede faptul că: "Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, care are aceeaşi valoare juridică precum tratatele - paragraful 1; Uniunea aderă la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - paragraful 2; Drepturile fundamentale, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, fac parte din dreptul Uniunii, ca principii generale - paragraful 3". Carta drepturilor fundamentale, act juridic obligatoriu pentru statele membre ale Uniunii Europene, cuprinde toate drepturile enunţate în jurisprudenţa Curţii de justiţie a Uniunii Europene, precum şi drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia europeană a drepturilor omului. Între cele şase mari capitole conţinute de această Cartă se numără Libertatea şi Justiţia. În seria drepturilor circumscrise capitolului Libertăţii sunt enumerate expres: "dreptul la libertate şi la siguranţă, respectul vieţii private, protecţia datelor cu caracter personal". Capitolul Justiţie enumeră, între altele, "dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare". Or, toate drepturile enunţate mai sus de aceste texte pe care se fundamentează Uniunea Europeană sunt ignorate, stimaţi colegi, de doamna ministru Raluca Prună, atunci când se arată preocupată să apere interesele şi privilegiile instituţiilor represive, şi nu libertăţile inviolabile ale cetăţeanului. Ministrul Justiţiei nu trebuie să fie avocatul necondiţionat al unor structuri de putere pe care cetăţeanul nu le constituie prin vot, dar care, în România, sunt dotate cu o forţă nelimitată şi cu o totală lipsă de răspundere politică, administrativă, morală sau penală. Am făcut această trecere în revistă succintă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale enunţate de dreptul Uniunii Europene pentru a evidenţia că aceste texte juridice nu apără instituţiile abstracte şi coercitive ale statului, nu apără statisticile triumfaliste ale parchetelor anticorupţie şi nici parteneriatul parchet-instanţă, în detrimentul cetăţenilor Uniunii Europene şi a drepturilor lor fundamentale. Vrem să afirmăm public faptul că noi, semnatarii prezentei moţiuni, nu ne simţim confortabil ştiind că Uniunea Europeană este deservită de funcţionari care nu împărtăşesc valorile şi principiile fundamentale ale construcţiei Europene şi care îndeamnă la nerespectarea lor. Neîndoielnic, declaraţia ministrului justiţiei reprezintă un atac grav la adresa principiilor fundamentale ale statului de drept! Nu avem de-a face cu o eroare de comunicare, aşa cum au încercat unii să explice neconvingător, ci cu expresia unei mentalităţi autoritare. Stimaţi colegi, Este adevărat că lupta împotriva corupţiei trebuie continuată, dar modul în care ea este purtată poate constitui o provocare pentru drepturile omului şi poate genera multe întrebări, una dintre ele esenţială, la care Parlamentul României, prin votul pe care îl va exprima pentru această moţiune, trebuie să răspundă: Sunt drepturile fundamentale ale omului un lux? Un important lider european, Preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, se referea la declaraţia doamnei ministru astfel: "Cu privire la declaraţia ministrului justiţiei că drepturile civile sunt un lux teoretic, cred că astfel de declaraţii sunt greşite şi îngrijorătoare. Asta pentru că limita dintre democraţie şi drepturile omului şi anumite comportamente autoritare este foarte subţire. În democraţiile europene şi din Uniunea Europeană trebuie să se asigure că drepturile omului sunt respectate. Marele test al democraţiei este cum îi tratezi pe oamenii de care majoritatea populaţiei nu se sinchiseşte. Nu poţi permite ca drepturile omului să fie considerate doar teoretice. Acest fel de limbaj arată faptul că ne deplasăm către un mod de gândire mai autoritarist." Justiţia este funcţională, doamnă ministru, atunci când apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor, nu interesele instituţiilor de forţă, însă cu un ministru care consideră un lux drepturile fundamentale, justiţia nu are cum să funcţioneze. Este de neconceput ca într-o ţară care se consideră stat de drept, membru al Uniunii Europene, lupta împotriva corupţiei să fie considerată un obiectiv prioritar şi legitim, iar drepturile fundamentale ale omului un lux. Chiar şi teoretic. Declaraţia ministrului justiţiei a stârnit reacţii indignate nu numai din partea presei libere, atât cât mai este, şi a unor lideri naţionali şi europeni. Mulţi cetăţeni români, beneficiari ai actului de justiţie, s-au revoltat, înţelegând gravitatea acesteia şi faptul că ea ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care gândeşte şi operează ministrul justiţiei. După un sfert de veac de la căderea comunismului, serviciile secrete primesc din nou - printr-un act al Guvernului iniţiat de Raluca Prună, promovat de Dacian Cioloş şi adoptat de toţi membrii Executivului - dreptul de a face acte de cercetare penală. Sistemul judiciar din România nu mai este, în viziunea Guvernului Cioloş, o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ci un câmp tactic de tip totalitar. Pentru a nu exista niciun dubiu în ceea ce priveşte acţiunile anticonstituţionale ale ministrului justiţiei, redăm următorul paragraf din Decizia nr.51 a Curţii Constituţionale a României din data de 16 februarie 2016. "În examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.142 alin.(l) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică. Or, pornind de la datele concrete din speţa dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislaţie infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate." Nu este deci de mirare că întregul sistem judiciar se află în stare de revoltă. Asociaţia Magistraţilor din România - AMR - a considerat public această ordonanţă ca o soluţie de avarie ce ignoră cele mai elementare principii ale statului de drept, ca un demers ce contravine, în mod evident, drepturilor şi libertăţilor omului şi care îngenunchează din nou România, după 26 de ani de când această ţară a plătit preţul democraţiei cu moartea a peste o mie de persoane. La rândul ei, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă în termeni categorici faptul că Guvernul a acordat Serviciului Român de Informaţii, printr-o ordonanţă de urgenţă, statutul de "organ special de cercetare penală", atribuind astfel unui serviciu de informaţii secrete un rol activ în procesul penal, fapt de natură a afecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul la un proces echitabil. Modul în care Guvernul a înţeles să rezolve situaţia rezultată în urma deciziei Curţii Constituţionale contravine în mod flagrant art.115 alin. (6) din Constituţie, care prevede în mod neechivoc că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Nu în ultimul rând, Asociaţia Procurorilor din România a considerat demersul ministrului justiţiei, concretizat prin Ordonanţa de urgenţă nr.6/11 martie 2016, ca fiind situat în afara Constituţiei, solicitând Parlamentului României să-şi exercite prerogativele constituţionale cu celeritate, declanşând procedura de amendare a acestui act normativ. Stimaţi colegi, "Democraţia este o formă de guvernământ în care cei liberi sunt la putere", spunea Aristotel. Doamna ministru Raluca Prună a demonstrat prin declaraţii şi conduită că nu este o persoană liberă, că nu este o persoană care gândeşte liber, că nu vrea ca cetăţenii acestei ţări să fie oameni liberi, că doreşte ca puterea să fie exercitată de personaje obscure şi nereprezentative. Prin mandatul doamnei Raluca Prună în fruntea justiţiei se dovedeşte că, într-adevăr, ar fi un lux pentru România să aibă un ministru al justiţiei competent, responsabil şi liber. Votând această moţiune alături de noi, cei care am semnat-o, Camera Deputaţilor va transmite un semnal serios că drepturile omului nu sunt un lux. Exprimându-şi votul în favoarea moţiunii Parlamentul îl va obliga, politic şi moral, pe prim-ministru să reacţioneze în singurul mod democratic la declaraţiile doamnei ministru Raluca Prună. Lipsa de reacţie, explicită şi fermă, echivalează cu un asentiment dat declaraţiei. Dacă nu va înţelege singură câtă nesiguranţă a generat doamna Prună prin activitatea la Ministerul Justiţiei ori dacă nu va fi înlăturată neîntârziat de către şeful Guvernului din orice poziţie de decizie publică, înseamnă că ministrul justiţiei nu a făcut altceva decât să dea glas, prin declaraţia ce a dat titlul acestei moţiuni, precum şi formă juridică, prin ordonanţa pe care a iniţiat-o, unei filosofii despre precaritatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor ce este împărtăşită de întregul Executiv. Vom şti atunci, deopotrivă noi, parlamentarii, şi toţi cetăţenii, că Raluca Prună face parte dintr-un guvern a cărui misiune explicită este aceea de a pune capăt regimului democratic şi de a institui puterea discreţionară a instituţiilor represive ale statului. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
O invit în continuare la cuvânt pe doamna Raluca Alexandra Prună, ministrul justiţiei. Aveţi cuvântul, doamnă ministru. |
||||
|
|
Doamna Raluca Alexandra Prună (ministrul justiţiei): Bună ziua! Doamnelor şi domnilor deputaţi, În data de 14 martie 2016, am publicat pe pagina unei reţele de socializare următoarea frază: "Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi este un lux teoretic." Mă aflu azi, în faţa dumneavoastră, deoarece un număr de deputaţi au considerat că afirmaţia mea ar constitui o ameninţare la adresa drepturilor fundamentale. Vă mulţumesc pentru că îmi daţi oportunitatea să vă vorbesc pe această temă. Care este argumentul pe care l-am folosit? Întrucât este evident pentru orice cititor de bună-credinţă că fraza incriminată conţine un argument. Voi reformula acest argument cât se poate de clar. Nu este suficient ca drepturile să fie proclamate. În fond, asta fac şi statele totalitare. Simpla proclamare a drepturilor, prin Constituţie sau prin convenţii internaţionale, nu este suficientă. Este necesară, dar deloc suficientă. Drepturile trebuie să fie garantate. De către cine? De către statul care adoptă o constituţie care aderă la convenţii internaţionale, care aderă la tratate precum cele constitutive ale Uniunii Europene. Drepturile trebuie să mai poată fi exercitate în mod real. Un stat captiv, un stat slăbit de corupţie, de o combatere ineficientă a criminalităţii, mai ales a celei grave, de incapacitatea de a ţine în frâu infracţionalitatea, este un stat al drepturilor proclamate, dar care nu pot fi exercitate pe deplin. Ce vreau să spun cu asta? Cei care au mers într-un club în Bucureşti în octombrie 2015 sau la o cafea pe bulevardul Voltaire la Paris, în noiembrie 2015, cei care se aflau în Aeroportul Zaventem sau în metroul din Buxelles în martie 2016 aveau cu toţii drepturi. Situaţia pe care o denunţ este de a avea numai un set de legi care afirmă, pur teoretic, drepturi şi libertăţi, dacă acestea pot fi încălcate prin eludarea sau aplicarea preferenţială a legii în favoarea celor puternici şi bine conectaţi. Corupţia, tratamentul preferenţial în aplicarea legii, plastic spus, faptul că unii sunt mai egali decât alţii sunt o povară pentru cetăţeni şi istoria recentă ne oferă un argument că legea trebuie aplicată fără excepţie, fără rezerve şi în mod egal. Numai aşa drepturile pot trece pragul teoriei şi al declaraţiilor pentru a putea fi exercitate, în mod real, de către toţi cetăţenii ţării. Aceasta este singura interpretare corectă a afirmaţiei mele pe care mi-o asum pe deplin. Resping categoric orice încercare de reformulare trunchiată şi orice denaturare a sensului. Suntem, aşadar, de acord, eu, deputaţii care au semnat moţiunea, cei care nu au semnat-o şi, în general, toţi cetăţenii României, drepturile nu sunt un lux. Odată clarificat răspunsul afirmaţiei mele, vă propun o formulă mai constructivă: să mutăm accentul discuţiei şi al dezbaterii de la retorică, de la forma fără fond la interesul nostru comun - cetăţeanul. Prioritatea absolută a mandatului meu, cetăţeanul acestei ţări este centrul politicilor publice pe care l-am gândit pentru sistemul de justiţie ca serviciu public. Avem o Constituţie care garantează drepturi fundamentale ca dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, dreptul la libertate individuală, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaţie, la viaţa intimă, familială şi privată. Toate aceste drepturi trebuie ocrotite şi garantate în aceeaşi măsură de către statul român şi instituţiile sale, de noi, toţi cei aflaţi în serviciul public. Doamnelor şi domnilor deputaţi, E un loc comun faptul că într-o societate democratică drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie protejate. Ştim, de asemenea, că libertatea şi siguranţa sunt două deziderate sociale care adesea nasc tensiuni şi dezbateri aprinse atunci când democraţiile sunt chemate să-şi definească politici de combatere a criminalităţii şi politici privind securitatea naţională. România nu este singulară în această privinţă. Fiecare societate trebuie, însă, să caute justa măsură. Noi, ca decidenţi din puterea legislativă şi din puterea executivă, avem obligaţia de a defini cu înţelepciune un punct de echilibru. Rolul nostru comun este acela de a construi un spaţiu care să permită cetăţenilor un trai în siguranţă, o viaţă în care să se poată manifesta liber, să se poată deplasa fără teamă şi să poată beneficia de toate garanţiile pe care o societate matură le poate oferi. Nu vreau să ne limităm dreptul efectiv la liberă circulaţie din frica de a lua avionul sau metroul. Vreau să mergem cu încredere într-un club, pe stradă, la spital, în şcoli. Mă veţi întreba poate unde e justiţia în toate acestea şi, în fond, de ce mă preocupă aceste teme? Răspunsul e simplu: justiţia şi aplicarea legii sunt peste tot. Justiţia şi aplicarea legii ne apără de hoţi, ne ţin la adăpost de traficanţii de droguri, ne apără de terorism şi de crima organizată. Cred că asta ne dorim cu toţii. În fiecare zi aşteptăm soluţii de la justiţie. Când dorim o autorizaţie şi, în mod abuziv, nu o primim, ne adresăm justiţiei. Când avem o neînţelegere cu un angajator abuziv sau cu un partener de afaceri necinstit, ne adresăm justiţiei. În cazul cel mai rău, când suntem victima unei infracţiuni, căutăm dreptatea în justiţie. De fiecare dată de la justiţie aşteptăm un răspuns drept, rapid şi previzibil. Din toate aceste motive trebuie să dăm justiţiei instrumentele de care aceasta are nevoie: legi drepte şi predictibile, instituţii puternice şi corecte, dar şi capacitatea de a aplica legea în mod egal tuturor. Mai trebuie să-i dăm justiţiei resursele de care aceasta are nevoie. Nu în ultimul rând, trebuie să apărăm justiţia de atacurile celor care se tem de ea. Într-o societate liberă nu există doar drepturi, după cum nu există doar obligaţii şi ştim de la Jean Jacques Rousseau că oamenii pot fi liberi numai sub domnia legii. Acum, dacă-mi permiteţi, câteva cuvinte despre context: Ordonanţa de urgenţă nr. 6 din 11 martie 2016. Ce prescrie ordonanţa? Pune în acord legislaţia română cu cerinţele din Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, tocmai printr-o garantare mai bună a drepturilor. Drepturi pentru cetăţeni, în general, întrucât ordonanţa garantează continuitate în combaterea infracţionalităţii, dar drepturi şi pentru cei care pot fi subiecte ale Legii penale, întrucât garantează că numai procurorul sau poliţistul judiciar sunt cei care pun în executare mandatele de supraveghere tehnică. Mai exact, ordonanţa reţine, ca organ de cercetare penală, procurorul şi lucrătorul specializat de poliţie judiciară. Ordonanţa detaşează lucrători de poliţie judiciară sub autoritatea exclusivă a Parchetelor, tranşând de altfel o chestiune despre care România dezbate de mai bine de 15 ani. În fine, ordonanţa instituie un control judecătoresc prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asupra modului de punere în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. Ce mai face ordonanţa? Creează cadrul legal ca un personal instruit special să pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică pentru infracţiuni de terorism şi infracţiuni grave, care pun în pericol siguranţa naţională. Este vorba în mod limitativ şi exclusiv de infracţiunile care se găsesc în titlul 10 din Codul penal. Citez, cu titlu de exemplu: "sunt infracţiuni de trădare, de spionaj, atentatul care pune în pericol securitatea naţională, atentatul împotriva unei colectivităţi, compromiterea unor interese de stat. Eu şi echipa mea considerăm că aceasta e soluţia optimă, deloc singulară în Uniunea Europeană, pentru a asigura o protecţie efectivă a cetăţenilor. S-a creat un vid care trebuia acoperit de pe o zi pe alta. Este prea mult? Ca ministru, mă uit în jurul meu la contextul european şi răspunsul meu este categoric nu. Nu-mi pot permite riscul unei soluţii mai îngăduitoare. Ordonanţa de urgenţă este acum pe masa Parlamentului. Este la aprecierea Domniilor Voastre, puteţi adopta, modifica sau respinge ordonanţa. Guvernul a fost foarte clar şi ferm când a adoptat ordonanţa şi a precizat că a adoptat o soluţie de etapă. Guvernul era obligat la acţiune, pentru că orice vid legislativ şi procedural ar fi generat efecte asupra eficienţei luptei împotriva criminalităţii. În mod la fel de ferm şi de clar, Guvernul a precizat că soluţia durabilă va putea fi găsită doar în urma unei dezbateri ample în societate. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cred că nu serveşte nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr şi pentru o dezbatere publică matură, să purtăm o discuţie în termenii caricaturali ai moţiunii simple propuse astăzi. România este un stat de drept, este membru al Uniunii Europene. România nu este un stat totalitar şi nu se află sub controlul poliţiei politice. Trăim într-o ţară în care măsurile preventive, inclusiv mandatele de supraveghere tehnică, toate, sunt dispuse de judecători independenţi. Trăim într-o ţară în care serviciile de informaţii se află sub controlul Parlamentului, al dumneavoastră. Doresc să atrag atenţia asupra unui mare pericol: construirea deliberată şi constantă de către anumite părţi interesate a percepţiei că instituţii ale statului democratic sunt organe represive este şi periculoasă, şi de natură să erodeze fundamentele statului de drept. Este rolul nostru comun al puterilor legislativă, executivă şi judecătorească să marginalizăm vocile care subminează încrederea cetăţenilor în capacitatea statului de a gestiona treburile publice. Construirea încrederii începe de la un discurs responsabil şi se consolidează prin colaborare şi echilibru între puteri. Sunt adepta dialogului deschis şi al soluţiilor constructive. În acest spirit înţeleg să port un dialog permanent cu membrii Parlamentului pentru a promova o agendă ambiţioasă a justiţiei şi pentru a permite cetăţenilor să-şi exercite efectiv toate drepturile. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Moţiunea simplă nu este instrumentul prin care o ordonanţă de urgenţă poate fi corectată, dacă este nevoie. Nu este nici instrumentul care va da răspunsul la soluţia pe care România o va adopta în această materie. Am spus, repet: Parlamentului îi revine acum răspunderea constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă. Stă în puterea Parlamentului să aprobe integral, să modifice sau să respingă Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2016. Reiterez acum invitaţia către toate părţile interesate de a participa la o dezbatere publică serioasă, de conţinut asupra viitorului cadru normativ în materia interceptărilor. Guvernul a anunţat deja demararea dezbaterii în cursul lunii aprilie. Am făcut o promisiune la audierea din noiembrie 2015: conlucrarea cu Parlamentul nu este numai obligaţia mea de ministru, ci credinţa mea că fără dumneavoastră nu pot reuşi să dau cetăţeanului român un serviciu public de calitate. În acest sens, înţeleg să continui dialogul început cu preşedintele Camerei, cu preşedintele Comisiei juridice, cu dumneavoastră pentru promovarea de urgenţă a proiectelor de lege necesare pentru modificarea Codului de procedură penală, ca urmare a numeroaselor decizii de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională din România. În acest sens, al conlucrării, am înţeles să fiu şi primul ministru al justiţiei, din ultimii 10 ani, care vine în Parlament, aşa cum prevede legea, în mod expres, pentru a vă prezenta, pentru a prezenta forului legislativ Raportul privind activitatea Parchetelor. Am transmis preşedinţilor celor două Camere Raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2015 şi aştept să-l pot prezenta în faţa membrilor Parlamentului. Împreună cu echipa mea am făcut într-un timp scurt multe lucruri concrete. Un exemplu aleatoriu care ţine de laitmotivul acestei moţiuni de drepturi, şi anume de drepturile celor condamnaţi este adoptarea, sub mandatul meu, a Regulamentului de aplicare a Legii executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate - Legea nr. 254/2013 -, regulament care trebuia adoptat cu 24 de luni în urmă, adică în februarie 2014. Închei spunând că dincolo de conceptele cu care noi, toţi, operăm, legi, drepturi, norme, justiţie, stat de drept, stau oameni. Cei care ne găsim în serviciul public - dumneavoastră şi cu mine - trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a ne face datoria, pentru a garanta cetăţenilor, cei care ne-au învestit în mandatele noastre, exercitarea reală a drepturilor lor. Acesta este crezul meu în slujba căruia îmi pun toată priceperea şi experienţa şi întreaga experienţă cu care lucrez. Îmi permit să cred că sunt pe drumul bun. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, doamnă ministru. În continuare, începem dezbaterile. Din partea Grupului ALDE, o invit pe doamna deputat Steluţa-Gustica Cătăniciu. Vă rog, doamnă deputat. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnă ministru, Din tot discursul dumneavoastră nu aţi convins pe nimeni asupra faptului că declaraţia a fost o eroare de comunicare. Dimpotrivă, ne-aţi demonstrat încă odată că ea nu a fost o eroare de comunicare, ci a fost modul dumneavoastră de a vă raporta la justiţia din România. Dacă dumneavoastră consideraţi drepturile omului un lux, consideraţi pe bună dreptate că ele nu sunt necesare, nu toţi românii trebuie să beneficieze de lux, chiar şi în relaţia cu justiţia, nu-i aşa? Ne-aţi apostrofat aici pe noi, câţi am fost prezenţi în Parlament, spunându-ne că moţiunea noastră simplă, intitulată la fel de simplu, "Drepturile omului nu sunt un lux", este o caricatură. De fapt, dumneavoastră şi Guvernul din care faceţi parte, puteţi spune orice doriţi, puteţi face orice doriţi, pentru că nu v-aţi luat niciun angajament atunci când aţi preluat guvernarea. Aţi venit la Ministerul Justiţiei fără un program, fără o strategie, dar, probabil, aţi acceptat ceea ce bine definea într-un citat rămas celebru Alvin Toffler: "Dacă nu ai o strategie proprie, atunci eşti parte din strategia altcuiva". Nu, doamnă ministru? La fel de grav este faptul că aţi venit ministru şi aţi devenit, prin votul Parlamentului, aţi devenit ministru al justiţiei fără a avea nicio motivaţie încadrabilă în normele elementare ale oricărui manual de managementul resurselor umane. Ca funcţionar european, financiar vă iese cu minus să faceţi pe ministrul justiţiei în România, şi atunci de ce o faceţi, doamnă ministru? Din dragoste de ţară şi pentru a face bine României şi a reforma justiţia ei? Ne cam îndoim, şi aceasta doar dacă avem în vedere ce idei proliferaţi şi cât mult bine vreţi să faceţi sistemului de justiţie din România. Faceţi pe ministrul justiţiei pentru a vă folosi propria ţară în mod cinic, ca material didactic, astfel încât în CV-ul dumneavoastră să apară calitatea de ministru, în speranţa unei viitoare avansări la Comisia Europeană. Dumneavoastră nu aveţi niciun fel de motivaţie profesională în concordanţă cu funcţia de ministru al justiţiei şi ştiţi foarte bine că în orice mediu profesional care se respectă nimeni nu recrutează sau numeşte o persoană a cărei motivaţie nu concordă cu funcţia pe care urmează să o ocupe. Ce motivaţie aveţi să fiţi un bun şi responsabil ministru al justiţiei, când ştiţi că la sfârşitul anului vă întoarceţi la funcţia bine plătită de la Bruxelles? Evident, nicio motivaţie şi nicio responsabilitate. Indiferent de ce veţi face şi veţi afirma nu răspundeţi pentru nimic, în faţa nimănui, nici măcar în faţa propriei conştiinţe. Ceea este la fel de grav este că prin conduita şi atitudinea dumneavoastră compromiteţi şi ideea de funcţionar european. În această calitate aveţi obligaţia profesională de a respecta legislaţia şi drepturile prevăzute de dreptul Uniunii Europene în care drepturile omului nu sunt un lux. Doamnă ministru, Toate reacţiile generate de întreaga dumneavoastră activitate, de declaraţiile dumneavoastră, nu doar ar trebui să vă dea de gândit, ci ar trebui să vă determine să înţelegeţi că soluţia pentru o justiţie independentă care să funcţioneze este una singură: demisia dumneavoastră din fruntea Ministerului Justiţiei, pentru modul în care dumneavoastră înţelegeţi să vă raportaţi la drepturile fundamentale ale omului considerându-le un lux, chiar şi teoretic, nu pot exista motivări sau explicaţii. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. În continuare, domnul deputat Máté Ándras-Levente, Grupul UDMR. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnă ministru, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Îmi pare nespus de rău că la un subiect politic aşa de important suntem aşa de puţini în sală, mai mult, lipseşte un partid întreg, dar asta este...sau chiar două partide, n-am vrut să accentuez, dar mi se pare un subiect destul de important. Şi citez şi eu: "Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic", spunea doamna ministru, atunci când vorbea despre Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6 din 11 martie 2016. Această afirmaţie, dacă nu e făcută într-un context cu totul şi cu totul special ca cel precizat, poate prezenta un adevărat pericol pentru o societate sănătoasă şi pentru existenţa unui stat de drept. Constituţia României, în Capitolul II "Drepturile şi libertăţile fundamentale", de la art. 22 până la art. 53 enumeră, precizează şi garantează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Nu putem accepta de la nicio persoană, fie ea ministru al justiţiei, să abordeze în acest mod un subiect atât de sensibil şi grav spunând că discuţia despre drepturi e un lux teoretic. Da, suntem de acord că în România lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, dar aceasta nu trebuie să fie politizată şi scoasă din context. Într-un stat de drept nu putem accepta limitarea drepturilor fundamentale, fie doar parţială, fie doar pentru un minut, nici măcar pentru ca o anumită instituţie să câştige o atribuţie în plus. Atunci când drepturile şi libertăţile fundamentale sunt desfiinţate, atunci când aceste drepturi sunt considerate drepturi ce pot fi suspendate sau încălcate în mod arbitrar, democraţia şi statul de drept se desfiinţează, dând naştere la dictatură, anarhie şi abuzuri împotriva oamenilor. Constituţia României este o constituţie modernă. Nu numai că enumeră, dar şi ocroteşte aceste drepturi în mai bine de 20 de articole. În plus, tot această Constituţie acordă prioritate legislaţiei internaţionale, atunci când există neconcordanţă între dreptul intern şi dreptul extern în ceea ce priveşte drepturile fundamentale. Ciuntirea drepturilor fundamentale nu poate fi subiect al unei discuţii, deoarece ar însemna sfârşitul unui stat de drept şi începerea unei noi ere: o dictatură. Valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, preluând şi dezvoltând drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului din Declaraţia universală, adoptată în 1948, nu ne permit astfel de derapaje, deoarece, nu-i aşa, aparţinem clubului ţărilor care le respectă. Doamnă ministru, Grupul nostru parlamentar a semnat moţiunea simplă pentru a vă da ocazia de a lămuri, de a da explicaţii necesare vizavi de cele afirmate în legătură cu drepturile fundamentale ale omului şi acest lucru trebuie spus aici, în Parlament, de către dumneavoastră ce aţi dorit să spuneţi şi dacă, într-adevăr, această afirmaţie vizează, aşa cum apare pe o reţea de socializare: dreptul e un lux teoretic. În funcţie de ce spuneţi de la acest microfon, respectând Parlamentul şi dreptul unor deputaţi de a semna şi a iniţia o moţiune simplă, vom lua decizia în viitor cum vom proceda la votul final. Vă mulţumesc mult. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbaterile fiind încheiate, invit pe doamna ministru... A, vă rog. Nu v-aţi înscris, domnule deputat. Nu aţi fost în sală, bănuiesc, când am prezentat. Vă rog. |
||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Într-adevăr, o moţiune faţă de un ministru este un mecanism democratic de dezbatere parlamentară şi de luare eventuală a unei decizii parlamentare de înlocuire a acelui ministru. Din această perspectivă, demersul iniţiat este perfect legitim şi el merită respectat, indiferent cum a fost formulat sau justificat. De asemenea, doamnă ministru, această formulare care a generat moţiunea de faţă, atunci când este auzită la un post TV sau când este citită poate să dea, în mod legitim, fiori pe şira spinării. La o interpretare rapidă poate să sune foarte rău, de aceea cred că un ministru care formulează aşa lucrurile este foarte bine că ajunge în faţa Parlamentului să ofere explicaţii, să pună fraza respectivă în context, eventual să o reformuleze sau să explice mai clar sensul, iar eu v-am urmărit cu mare atenţie şi, personal, pe mine m-aţi convins. Aţi vrut să spuneţi, cel puţin aşa înţeleg, că dacă nu avem instituţii ale sistemului juridic puternice, atunci drepturile omului sunt ameninţate, pentru că nu pot fi cu adevărat protejate. Dacă acesta este sensul, eu vă dau dreptate şi la moţiune anunţ că nu voi vota moţiunea. De asemenea, deşi am semnat-o, deşi sunt unul dintre semnatari, am semnat-o pentru că, repet, la o primă vedere, formularea poate să genereze o crispare, pe de altă parte, cred că este foarte bine să avem o dezbatere despre drepturile omului şi despre echilibrul necesar legislativ pentru a garanta aceste drepturi, desigur, şi pe baza unui sistem juridic puternic, dar care să nu încalce drepturile omului. Aşadar, cred că o astfel de dezbatere este foarte utilă. Mă bucur că ea are loc, dar sunt dezolat să văd, din nou, sala de plen cvasigoală, aproape că sunt mai mulţi jurnalişti în sală decât deputaţi, ceea ce este, realmente, extrem, extrem de trist şi aşa cum am făcut şi cu alte ocazii similare, voi face şi acum două selfie-uri pentru a prezenta opiniei publice, le voi posta pe Facebook, pentru a prezenta interesul deputaţilor faţă de o temă de o maximă importanţă pentru dezbaterea publică şi dezbaterea democratică din România. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. O rog pe doamna ministru... Aşa înţeleg unii să-şi facă... Asta este, din păcate. Vă rog frumos, domnule Cernea, păstraţi solemnitatea şedinţei, dacă puteţi. Doamnă ministru, vă rog. |
||||
|
|
Doamna Raluca Alexandra Prună: Vă mulţumesc. Aşa cum am spus în alocuţiunea mea, sunt recunoscătoare că am putut vorbi despre drepturile omului în faţa Camerei Deputaţilor. S-a tot citat şi citat din nou fraza pe care am spus-o. Eu sper că din aceste repetiţii toată lumea, inclusiv cei care ne privesc, cetăţenii români, în cazul în care au avut vreo rezervă să înţeleagă faptul că am vorbit despre o discuţie despre drepturi ca fiind potenţial un lux teoretic, în măsura în care statul este slab, captiv, slăbit din cauza diverselor, să zicem, slăbiciuni: poate fi corupţie, poate fi o luptă ineficientă împotriva criminalităţii, mai ales a celei grave şi, aşa cum am spus în alocuţiunea mea, sunt, de asemenea, bucuroasă că, în fond, toţi suntem de acord: drepturile, în mod categoric, drepturile nu sunt un lux. Ceea ce statul care trebuie să garanteze şi să facă astfel încât drepturile să se poată exercita în mod real este să creeze un cadru şi legislativ, şi de aplicare a legii, şi cu privire la un sistem judiciar care să facă cu putinţă aplicarea legii fără rezerve, am spus, şi în mod egal pentru toată lumea. Vă mulţumesc şi vă asigur de întreaga mea disponibilitate pentru a continua dialogul pentru promovarea unei agende ferme şi ambiţioase în beneficiul sistemului judiciar din România şi, în primul rând, în beneficiul cetăţeanului, care este primul dintre noi, noi înşine suntem cetăţeni, suntem primii, deci, care avem interesul ca cetăţeni să avem în justiţie un serviciu public de calitate. Pentru că suntem într-un stat membru, suntem într-un stat de drept şi nu există niciun fel de motiv să ne dorim standarde mai puţin ridicate decât în restul Uniunii Europene. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbaterile fiind încheiate, exprimarea votului se va face miercuri, în şedinţa de vot final. Acestea fiind spuse, stimaţi colegi, declar şedinţa închisă. Vă mulţumesc. Ne vedem miercuri, în şedinţa de plen. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 18,03. |
|||||
![]() |



