Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.93/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 10, 2016

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,33.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Mihai Alexandru Voicu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS   Sorin-Avram Iacoban - declaraţie politică intitulată Guvernul meu, pe cale de dezintegrare;

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Bună dimineaţa!

Începem prima parte a şedinţei de astăzi, dedicată declaraţiilor politice.

Conform obiceiului, alternativ, pe grupuri, domnul deputat Sorin Iacoban, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Astăzi, declaraţia politică, "Guvernul meu, pe cale de dezintegrare".

Domnilor colegi,

Dragi români,

Vă place cum este guvernată ţara? Sunteţi mulţumiţi de rezultatele guvernării Cioloş? Consideraţi că tehnocraţii Guvernului Iohannis au reprezentat adevărata schimbare cerută în Piaţa Universităţii?

La aceste întrebări, răspunsurile sunt negative, pentru că simţim asta din viaţa de zi cu zi.

Guvernul tehnocrat anunţat, cu surle şi trâmbiţe, s-a subţiat destul de mult, spre nemulţumirea domnului preşedinte care, întristat de scăderea popularităţii sale în rândul românilor, a anunţat la Timişoara că "Guvernul meu" nu mai este "Guvernul meu".

Ministrul fondurilor europene a plecat deoarece ministerul condus de domnia sa nu a reuşit să atragă niciun euro de la preluarea mandatului.

Doamna ministru de la Ministerul Muncii şi-a dat demisia după un scandal provocat de forma actului normativ ce trebuia emis de Guvern, privind salarizarea unică a bugetarilor.

Domnul ministru al culturii a fost demis de primul-ministru Dacian Cioloş, după desfăşurarea unor scene în Palatul Victoria, desprinse, parcă, din filmele cu gangsteri, după spusele domnului ministru, care fusese ameninţat, în mod repetat, de colegii domniei sale, pentru îndrăzneala de a promova unele acte normative care ar fi adus atingere intereselor tehnocraţilor.

Domnul ministru al sănătăţii şi-a dat demisia după scandalul dezinfectanţilor din spitale, scandal cu iz penal, în situaţia în care viaţa românilor este pusă în pericol din cauza infecţiilor intra-spitaliceşti, dobândite în timpul terapiilor medicale care au loc în instituţiile medicale din România.

Noul Minister al Consultării Civice şi pentru Dialog Public are o existenţă doar în acte şi inutilă, de vreme ce, în ultima perioadă, tot mai mulţi sindicalişti au ieşit în stradă, protestând împotriva politicilor acestui Guvern.

Au ieşit în stradă sindicatele din învăţământ, sindicatele din sănătate, cele din Poşta Română şi din industria minieră şi, mai nou, oameni simpli, îngrijoraţi de bâlbele guvernamentale şi de incompetenţa actualilor miniştri care poate genera o adevărată tragedie.

În ultima perioadă, însă, ministrul care cataloga românii ca fiind cetăţeni de doi lei, a dispărut, oarecum, din lumina reflectoarelor, ceea ce ne-a determinat să ne întrebăm: ce se întâmplă, cu adevărat, la Ministerul Finanţelor?

După ultimele date apărute şi în presa de specialitate, se pare că Ministerul Finanţelor Publice şi, în speţă, Guvernul României, a cam scăpat bugetul ţării de sub control. Astfel, încasările au scăzut în medie cu 3-4 sute de milioane de euro în primele luni din 2016, prin raportare la aceleaşi luni ale anului 2015, situaţie în care se prefigurează o pierdere totală de 2-3 miliarde de euro până la sfârşitul acetui an.

Ministerul Finanţelor încearcă să ascundă premisa de dezastru economic, care se pare că este inevitabilă, făcând raportări globale pe două luni, trei şi patru luni, astfel încât, în rezultatele prezentate să fie prinsă şi luna ianuarie 2016, o lună în care s-a realizat un însemnat excedent în materia colectării de taxe.

Care sunt cauzele care au condus la pierderi lunare de 3-4 sute de milioane de euro, prin raportare la aceeaşi perioadă a anului 2015? Nu greşim dacă ne putem gândi că o pierdere totală de 2-3 miliarde de euro nu se poate acoperi decât cu împrumuturi de la instituţiile internaţionale financiare. Adică, tocmai de la acele instituţii de unde o parte din miniştrii actuali, între care se regăseşte şi doamna ministru al finanţelor, şi-au luat salariul lunar.

Şi, atunci, stăm să ne întrebăm: nu cumva situaţia aceasta este provocată tocmai de către actualii miniştri, poate în mod premeditat, în încercarea acestora de a transforma România din nou în piaţa financiară de desfacere pentru FMI şi Banca Mondială? Şi dacă mai punem la socoteală şi faptul că fostul Guvern Ponta a căzut după ce s-a anunţat oficial că a fost achitat integral împrumutul României la FMI, putem înţelege că în cauză sunt mari semne de întrebare în ceea ce priveşte loialitatea faţă de populaţie a actualului Guvern.

În încheiere, nu pot să nu remarc faptul că analiştii economici de prestigiu anunţă în media noastră că România a intrat deja în stagnare economică, stagnare care va fi confirmată şi întărită la sfârşit de an 2016, cu precizarea că în anul 2017 stagnarea se poate transforma în recesiune economică.

Dragi colegi,

Aceasta este cartea neagră a rezultatelor "Guvernului meu", un guvern format din persoane care nu cunosc realităţile economice şi sociale ale acestui popor, un guvern iresponsabil şi lipsit total de expertiză, un guvern care, în scurt timp, va instituţionaliza falimentul ca politică de stat.

Vă mulţumesc pentru atenţie, deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nuţu Fonta - semnal de alarmă în legătură cu starea deplorabilă a DN 18, ce asigură legătura dintre Maramureş şi Suceava;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, momentan, nu este niciun coleg.

Dacă este prezent domnul deputat Nuţu Fonta, Grupul parlamentar al UNPR?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nuţu Fonta:

Vin în faţa dumneavoastră cu o problemă legată de începutul mandatului meu de parlamentar, problema veşnică a lui DN 18, legătura dintre Maramureş şi Suceava.

Domnule prim-ministru Dacian Cioloş,

De mai bine de doi ani de zile, fac întrebări şi fac declaraţii politice pe această temă, adresându-mă tuturor factorilor de decizie, actuali sau foşti secretari de stat, miniştri ai transporturilor, inclusiv domnului fost prim-ministru.

Nu aş putea accepta dezinteresul arătat de cei a căror responsabilitate este asigurarea condiţiilor decente de transport pentru locuitorii şi turiştii dintr-o zonă cu potenţial turistic enorm.

În numele celor aproape 50.000 de locuitori din Borşa, Moisei, Cârlibaba şi Ciocăneşti reafirm şi aduc la cunoştinţa Guvernului României faptul că această întârziere de rezolvare a problemei Drumului Naţional 18 este dezastruoasă pentru zonă şi locuitorii săi. Cele patru localităţi, de o frumuseţe aparte, recunoscută pe plan intern şi internaţional, cu un potenţial turistic fantastic şi cu o faimă recunoscută la nivel naţional în ceea ce priveşte păstrarea şi perpetuarea obiceiurilor tradiţionale româneşti străvechi, au ajuns în pragul falimentului din punct de vedere economic şi social, dintr-un singur motiv: starea deplorabilă a DN 18.

Deşi la începutul anului 2015 am fost asigurat că în semestrul II al anului vor începe efectiv lucrările de reabilitare pentru acest tronson, DN 18 Moisei-Iacobeni, nici în momentul de faţă nu s-au început lucrările. Doresc să cred că asumările făcute de responsabilii Ministerului Transporturilor, prin răspunsurile date la întrebările şi interpelările făcute de mine în calitate de deputat, se pot bucura de o urmă de credibilitate, în continuare.

În orice ţară civilizată, oamenii ar trebui să fie pe primul loc în ceea ce priveşte priorităţile decidenţilor politici şi administrativi. Ca locuitor al oraşului Borşa nu pot să fiu de acord cu revolta locuitorilor, dar, totodată, vă spun că au dreptate. Starea impracticabilă a DN 18 a paralizat aproape toate activităţile economice şi sociale din zonă, atât turismul şi prelucrarea lemnului, cât şi cele conexe - comerţ, transport, construcţii, servicii etc. Afacerile mor una câte una, locurile de muncă dispar, această zonă urmând a fi transformată dintr-o zonă care aducea plusvaloare economiei naţionale într-una asistată din punct de vedere social.

CNADNR a comunicat, în iulie 2015, rezultatul procedurii de reatribuire a contractelor privind DN 18, pentru Lotul 1 Moisei - Borşa şi Lotul 2 Borşa-Şesuri, firmele câştigătoare fiind SC Tehnic Asist SRL & SC Specialist Consulting SRL şi S.C. Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj SRL, iar conform fişelor de lucrări termenul de începere a lucrărilor era data de 15 martie 2016. Am sperat că demararea efectivă şi finalizarea lucrărilor să nu fie îngreunate de cei responsabili cu punerea în practică a acestui proiect, aceştia să dea dovadă de seriozitate şi că de data aceasta promisiunile oficialilor CNADNR să fie onorate.

Dacă pot să înţeleg unele întârzieri datorate rezilierii contractelor de reabilitare anterioare, actuala stare de fapt nu poate avea nicio justificare. Nu pot fi acceptate indolenţa responsabililor din CNADNR, care întârzie cu justificări reabilitarea DN 18. Asistăm azi la o încercare a incompetenţei prin proceduri birocratice, prin pasarea responsabilităţilor de aprobare a soluţiilor tehnice de la structura naţională la cea regională, de la o structură regională la alta şi aşa mai departe, până la încheierea exerciţiului bugetar actual. Nu înţeleg cum este posibil ca persoane plătite din banul public să împiedice demararea lucrărilor, fie din incompetenţă sau indolenţă, sau fie din fugă de responsabilitate.

Domnule prim-ministru,

Nu sunt de acord cu această soluţie a nesupunerii civice, dar nici nu pot să accept ca persoane pe care deja le suspectez de rea-credinţă, să-şi bată joc de drepturile locuitorilor din Borşa, Moisei, Cârlibaba şi Ciocăneşti.

Solicit intervenţia corpului de control al primului-ministru pentru identificarea cauzelor care au condus la această situaţie, remedierea deficienţelor semnalate, cât mai urgent. Este necesară o stabilitate, în regim de urgenţă, o verificare a CNADNR la nivel naţional sau regional, structură responsabilă cu aprobarea proiectului tehnic. Intervenţia de la cel mai înalt nivel guvernamental se impune, deoarece izolarea de mai bine de 5 ani a celor peste 50.000 de cetăţeni români şi lipsa unui culoar de transport funcţional între Maramureş şi Moldova constituie o gravă problemă de siguranţă naţională. Lipsa unei reacţii urgente din partea persoanelor responsabile mă va obliga să cer o analiză a acestei situaţii în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Aştept, domnule prim-ministru, să îmi infirmaţi temerile şi să nu dezamăgiţi aşteptările maramureşenilor de la guvernul tehnocrat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ion Eparu - declaraţie politică: Sistemul de învăţământ superior din România este dependent de rezultatul slab al învăţământului preuniversitar şi neraportat la piaţa muncii, conform raportului prezentat recent de Curtea de Conturi a României;

Dacă domnul deputat neafiliat Mihai Deaconu este prezent? Nu este, momentan.

Revenim la Grupul parlamentar al PSD şi dau cuvântul domnului deputat Ion Eparu, următorul pe lista Grupului PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi, cu totul întâmplător, vine, cumva, în continuarea discuţiilor de ieri, când, de la acest microfon, a încercat să răspundă la unele întrebări izvorâte din viaţa reală a sistemului de învăţământ, prim-ministrul Dacian Cioloş.

Întâmplător, declaraţia mea politică era scrisă pe aceeaşi temă. Are un titlu ceva mai lung: "Sistemul de învăţământ superior din România este dependent de rezultatul slab al învăţământului preuniversitar şi neraportat la piaţa muncii, conform raportului prezentat recent de Curtea de Conturi a României".

Stimaţi colegi,

De curând, Curtea de Conturi a făcut public un raport asupra activităţii din zona învăţământului superior din ţara noastră. Pe mai bine de 90 de pagini, sunt inserate observaţii care, odată în plus, cel puţin mie, care provin din sistemul de învăţământ, mi-au produs îngrijorări deosebite.

Vin în faţa dumneavoastră cu încercarea de a sublinia, odată în plus, câteva deficienţe ale activităţii din sistemul educaţional pe care, dealtfel, le-au subliniat şi autorii raportului.

Raportul, aşa cum am spus şi cum am constatat, în opinia mea este bine întocmit şi temeinic documentat. Concluziile, repet, sunt însă îngrijorătoare şi aş vrea să vă prezint şi dumneavoastră patru dintre acestea.

În primul rând, s-a subliniat faptul că evoluţia demografică are implicaţii majore şi asupra procesului de învăţământ. Astfel, raportul arată că populaţia din grupa de vârstă 0-19 ani, s-a redus cu 3,3 milioane de persoane în perioada 1990-2015, iar pentru anii 2015-2040, se prevede o reducere cu aproape 700 de mii de persoane.

Conform prognozei Eurostat, populaţia din grupa de vârstă 20-64 de ani va scădea cu două milioane de persoane în 2040, faţă de anul 2015.

În această situaţie, cifre de 900 de mii, aşa cum a fost în anul şcolar 2006-2007, de 400 de mii în anul şcolar 2013-2014, înscrişi în anul I la facultăţi, sunt deja cifre de vis.

În al doilea rând, calitatea slabă a învăţământului preuniversitar se consideră că afectează sistemic calitatea actului de învăţământ superior.

La testele PISA, adică la testele care evaluează standardizat internaţional şi se administrază elevilor de 15 ani în aproximativ 60 de ţări din întreaga lume şi la care România participă din anul 2000, elevii români au obţinut în permanenţă rezultate slabe. În 2012, de exemplu, România se afla pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.

În acest context, desfiinţarea învăţământului profesional s-a dovedit clar a fi un eşec, pentru că s-a dat drum liber elevilor slab pregătiţi spre sălile de curs din universităţi, în condiţiile în care multe instituţii de învăţământ superior nu mai organizează examene de admitere.

Un criteriu elocvent al competitivităţii învăţământului superior românesc îl reprezintă fluxurile studenţilor internaţionali, iar România are fluxuri nete negative, ceea ce înseamnă că numărul studenţilor români care pleacă la studii în străinătate este mai mare decât numărul studenţilor străini care apelează la serviciile educaţionale din România.

Trebuie spus că în România există 103 instituţii de învăţământ superior, însă doar două din acestea se regăsesc în topul primelor o mie de instituţii de învăţământ superior şi 6 în următoarele o mie.

Dacă ţinem seama de faptul că, acum doi ani, în primele o mie de locuri, aveam patru universităţi, dacă ţinem seama că raportul se referă la perioada 2011-2015, atunci, poate că este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva au început să se vadă consecinţele nefaste ale actualei legi a educaţiei. Şi sunt obligat să spun de la acest microfon că mă întreb, în modul cel mai serios, dacă prezenţa în fruntea ministerului a unui cadru didactic universitar, care a lucrat la fundamentarea actualei legi, este sau nu întâmplătoare?

În ultimul rând, dintre factorii semnalaţi de raportul Curţii de Conturi ca fiind unul dintre cei mai importanţi factori, absolvenţii de învăţământ superior nu găsesc o piaţă a muncii corelată, ci aproape paralelă. Raportul arată că România se află în postura unei ţări furnizoare de forţă de muncă calificată. România internalizează costurile formării şi externalizează beneficiile ei. De aceea, este necesară formarea unei politici de finanţare care să ţină cont de domeniile de specializare, cu fluxuri migratorii semnificative.

În concluzie, stimaţi colegi, consider că este necesar ca legătura dintre universităţi şi piaţa muncii să fie corelată şi consolidată.

Subscriu la atenţionarea din raport, care spune că: "ratele de angajare a absolvenţilor trebuie să devină criterii de performanţă ale universităţilor şi, în consecinţă, criterii de finanţare."

Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Aurelian Mihai - reliefarea semnificaţiilor zilelor de 9 şi 10 Mai;

Domnul deputat Aurelian Mihai, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Aurelian Mihai:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi, bună dimineaţa şi, încă o dată, Hristos a înviat!

Ne transmite istoria, după lungi şi îndelungate aşteptări, că 9 Mai nu este altceva decât un motiv de mândrie naţională.

9 Mai, ziua în care, în Parlamentul României, prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, a dat citire Proclamaţiei privind independenţa de stat a României, independenţă obţinută în urma vitejiei ostaşilor români pe câmpurile de luptă, în urma vitejiei călăraşilor, a dorobanţilor, a celor care, la sud de Dunăre, au făcut tot posibilul ca numele de român să fie cunoscut pe tot continentul; oastea alcătuită de oameni simpli, oastea alcătuită din bărbaţi adevăraţi care au îngenunchiat un imperiu - şi nu este puţin lucru în istoria României.

Spunea cineva că independenţa de stat a României nu a fost un gest spontan; nici nu are cum să fie aşa ceva. Este rodul acelor bărbaţi care au gândit acea mişcare înainte de 1877 şi a celor care, la 1848, au dăruit României cei mai frumoşi ani din istoria sa din secolul XIX. Şi iată că acel 9 Mai a rămas în istoria României ca una dintre cele mai glorioase zile ale noastre, ale românilor.

9 Mai mai este şi Ziua Europei, motiv pentru care salutăm de aici, din Camera Deputaţilor, comunităţile de români care trăiesc în Europa, începând din Cipru şi până în Islanda, şi până la Oceanul Atlantic, în Insulele Tenerife, unde se află mulţi români care au sărbătorit ieri, în ţările unde locuiesc, această zi istorică care marchează încă o etapă în istoria ţării noastre.

Dar avem un 10 Mai, 10 Mai despre care nu se vorbeşte foarte mult, 10 Mai care a fost o zi de sărbătoare importantă pentru români. Şi acel 10 Mai poate că ar fi cazul să revină în atenţia şi a policienilor, şi a românilor, pentru că este trecutul nostru. Iar trecutul trebuie respectat. Acel 10 Mai în care liberalismul în România construia această ţară, în care se făceau acele reforme, în care se înfiinţau instituţii care sunt şi astăzi prezente, în care liberalii construiau cărămidă cu cărămidă ceea ce înseamnă România, nu va fi uitat niciodată de cei care-şi respectă trecutul şi istoria; şi avem tot dreptul să o facem.

Dacă noi, ca români, astăzi, şi ca politicieni, nu am închis acest capitol al României, în această legislatură, am sentimentul şi aproape convingerea că datoria noastră este ca în anii umători să pregătim unirea cu Basarabia, cu fraţii noştri de peste Prut. Iar, dacă Dumnezeu va vrea ca acest destin al României să se înfăptuiască, atunci poate ar trebui să ne gândim că am face paşi mai repezi către acest viitor şi mult mai siguri, iar acest lucru nu înseamnă altceva decât a ne respecta ca români. Ce este al nostru trebuie să fie al nostru. Noi nu-i uităm niciodată pe cei care au luptat în toate aceste secole, ca să avem o ţară, să fim respectaţi şi să avem sentimentul că Dumnezeu iubeşte România şi certitudinea.

Vă mulţumesc mult.

Deputat pentru diaspora, Aurelian Mihai

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Sorin Constantin Stragea - declaraţie politică intitulată 9 Mai - triplă sărbătoare a poporului român;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Birchall nu este.

Domnul deputat Sorin Stragea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "9 Mai - triplă sărbătoare a poporului român".

Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie în conştiinţa poporului român: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, victoria Coaliţiei în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.

Ziua de 9 Mai conţine reverberaţii istorice pentru români, fiind în primul rând ziua în care Parlamentul ţării proclamă în anul 1877, cu unanimitate de voturi, "Independenţa absolută a României". Este momentul aşteptat de multe generaţii, moment în care ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, putea rosti cuvintele: "Suntem o naţiune liberă şi independentă", iar această independenţă a fost pecetluită prin sângele vărsat la Plevna, la Rahova, de vitejii ostaşi români.

Ziua de 9 Mai înseamnă şi victoria forţelor aliate împotriva Germaniei naziste. La 9 mai 1945, sub loviturile concentrice ale forţelor aliate, Germania a fost silită să. capituleze necondiţionat. Astfel, cel de-al Doilea Război Mondial declanşat pe axa Berlin-Roma-Tokio în anul 1939 a luat sfârşit în Europa. În rândul statelor învingătoare se află şi ţara noastră care, sub conducerea Regelui Mihai I, la 23 august 1944, iese din alianţa cu Germania nazistă şi se alătură ţărilor aliate, cu întreg potenţialul economic şi armata de peste 600 de mii de oameni.

Ziua de 9 Mai, Ziua Europei, nu înseamnă numai naşterea proiectului european, ci şi sărbătoarea anuală a păcii şi unităţii în Europa. În 1985, liderii Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Milano, au decis ca la 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială în anul 2008. Aderarea României la Uniunea Europeană, care a avut loc la 1 ianuarie 2007, a însemnat mai puţine frontiere, mai multe oportunităţi, un mediu mai curat, egalitate de şanse, libertate şi securitate.

Importanţa construcţiei europene este evidentă şi nu trebuie argumentată. Faptul că România este parte a acestei construcţii este poate cea mai mare realizare după obţinerea independenţei.

Deputat Sorin Stragea, Colegiul nr. 7 Lugoj, Timiş.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc mult, domnule deputat. Mulţumesc şi pentru încadrarea în timpul regulamentar de 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS   Virgil Guran - declaraţie politică despre învăţământul românesc;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Virgil Guran.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este despre învăţământul românesc.

Aud, de foarte mult timp, vorbindu-se despre reformarea învăţământului, despre o nouă organizare şi, sincer să fiu, m-a interesat foarte mult acest fenomen. Dar ceea ce pot să observ este că această reformare nu este în concordanţă cu ceea ce înseamnă dezvoltarea economică şi socială a unei ţări.

Şi, aici, dau un singur exemplu: observăm că informatica, IT-ul, este foarte important în ultimul timp în ţările dezvoltate şi, din păcate, acest lucru nu este suficient de bine tratat în România.

Chiar am fost la un liceu, la o clasă de informatică, şi am avut surpriza ca în clasă elevii să-mi spună: domnule, dar ce să învăţăm noi la informatică, pentru că ştim mai mult decât profesorul. În momentul acela, discutând cu directorul, directorul mi-a dat o replică pertinentă şi mi-a spus: domnule deputat, la 1200-1300 de lei, ce fel de informatician credeţi că vine să facă ore la noi? Cu alte cuvinte, dacă vrem să dezoltăm acest sistem, trebuie ca oamenii să fie bine plătiţi şi să vină oameni bine pregătiţi.

Şi de ce spun că este foarte important acest lucru? Tot ce înseamnă dezvoltare în viitor ţine de IT. Noi avem tineri care au competenţă în acest domeniu şi au înclinaţii spre acest domeniu, pentru că avem foarte mulţi tineri care lucrează în străinătate şi au rezultate deosebite.

Cred eu că ar trebui să tratăm cu multă seriozitate şi cred eu că ar trebui să facem împreună o lege prin care să înfiinţăm o universitate care să se ocupe de inovare şi de informatică, o universitate special pregătită în acest sens, pentru că locurile de muncă vor fi foarte multe în domeniu şi este un domeniu în care plusvaloarea este foarte bine plătită. Cred că este o direcţie pe care putem să dezvoltăm ţara şi putem să dezvoltăm forţa de muncă în România. Sper să putem discuta cât mai mulţi, de la toate grupurile parlamentare, şi să luăm o astfel de hotărâre înţeleaptă.

Vă mulţumesc.

Deputat PNL, Virgil Guran.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Sonia-Maria Drăghici - declaraţie politică intitulată La mulţi ani, România!;

Revenim la Grupul parlamentar al PSD. Domnul deputat Ovidiu Iane? Nu este.

Domnul deputat Florin Buicu? Nu.

Doamna deputat Sonia Drăghici.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "La mulţi ani, România"!

10 Mai marchează pentru ţara noastră trei momente istorice importante: începutul Domniei lui Carol I, încoronarea primului rege al ţării şi Independenţa de Stat.

La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat Proclamaţia de Independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă sau Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 a beneficiat de contribuţia decisivă a trupelor române.

După Unirea Principatelor, s-au concentrat toate eforturile naţionale în direcţia consolidării statului, în vederea transformării sale într-un promotor puternic pentru câştigarea independenţei naţionale, cu suprimarea oricăror dependenţe faţă de Poarta Otomană.

Cucerirea independenţei reprezenta un deziderat fundamental al afirmării ţării noastre în cadrul naţiunilor europene, a împlinirii aspiraţiilor multiseculare ale poporului român. Românii din toate provinciile istorice, din toate categoriile sociale şi-au exprimat în variate forme dorinţa fierbinte de a milita pentru înfăptuirea dorinţei seculare de independenţă naţională.

Pentru aceasta, România a încercat la început să urmeze o cale diplomatică. În iunie 1876, Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor străine de la acea vreme, adresează Turciei şi Puterilor garante o notă diplomatică prin care solicita Europei recunoaşterea individualităţii statului român, numele de România, şi integritatea teritorială. Dar eforturile lui Mihail Kogălniceanu de a grăbi procesul, ameninţând Guvernul Otoman că va trece la acţiuni militare dacă acesta nu recunoaşte imediat independenţa României, nu au reuşit să atragă sprijinul internaţional şi european, mai ales.

Calea diplomatică fiind respinsă, a rămas doar calea armelor. În acel moment Rusia era pregătită să intre în război împotriva Turciei, şi atunci România se îndreaptă spre o alianţă cu Rusia, pentru a-şi câştiga independenţa prin forţa armelor. La 31 martie 1877 Guvernul României dispune mobilizarea generală, iar la 10 aprilie 1877 România întrerupe relaţiile diplomatice cu Poarta. La 24 aprilie 1877 Rusia a declarat război Porţii Otomane şi a început trecerea Prutului, dar, până la sosirea armatei ţariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română.

La 29 aprilie, ca urmare a provocărilor făcute de Turcia, prin începerea bombardamentelor asupra oraşelor româneşti de pe malul Dunării, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune prin care se declara în stare de război cu Imperiul Otoman. La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi Guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu arăta că fiind în stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, "sîntem independenţi, sîntem o naţiune de sine stătătoare". În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la manifestaţie, Kogălniceanu accentua: "Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara ... că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă".

Cu toate aceste, de-abia la 13 iulie 1978 se recunoaşte independenţa României pe plan internaţional, dar se pun două condiţii: eliminarea tuturor restricţiilor religioase în exercitarea drepturilor politice şi civile şi acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia. În compensaţie, România urma să primească Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia trasată de la est de Siliştea, pe Dunăre, până la Mangalia, pe coasta Mării Negre. Tratatul de la Berlin făcea parţial, deci, un act de dreptate istorică.

Sărbătorim astăzi aniversarea Independenţei de Stat, pentru care, alături de solemnitatea evenimentului, trebuie să ne exprimăm sentimentele de mândrie şi demnitate naţională, precum şi cele comune cu celelalte ţări europene, în rândul cărora am intrat după un asemenea îndelung proces.

La mulţi ani, România!

Deputat Sonia Drăghici, Colegiul nr. 7, Oradea, Bihor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Florica Cherecheş - declaraţie politică cu titlul Familia, în contextul alegerilor;

Doamna deputat Florica Cherecheş, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Florica Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Familia, în contextul alegerilor".

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită la 15 mai, cade în acest an în prima decadă a campaniei pentru alegerile locale. Ştiind acest lucru şi preocupată fiind de problematica familiei, mă întreb câţi candidaţi vor cuprinde în programele lor electorale măsuri concrete de sprijinire a familiei?

Susţinerea familiei este de importanţă majoră în orice stat, pentru că ea stă la baza societăţii. În istorie s-a constatat că atunci când familiile au fost puternice, societatea a fost puternică şi sănătoasă şi a prosperat. Politicienii şi societatea civilă deopotrivă trebuie să fie preocupaţi de familie, nu doar la nivel declarativ, ci şi prin fapte concrete. România străbate astăzi un an de iarnă demografică, cu un spor natural negativ, şi pierde în fiecare an în jur de 80.000 de cetăţeni, echivalentul a două mici oraşe. Este o situaţie foarte grea, dar care necesită măsuri urgente şi ferme, care să încurajeze familiile tinere să aducă pe lume copii, şi apoi să le ofere cele mai bune condiţii pentru creşterea şi educarea lor.

Un grup de organizaţii reunite sub denumirea generică "Coaliţia pentru familie" a demarat în noiembrie, anul trecut, acţiunea prin care şi-au propus să strângă cel puţin 500.000 de semnături pentru o iniţiativă legislativă de modificare a art. 48 din Constituţie, astfel încât definiţia familiei să prevadă că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Iniţiativa a adunat peste 3 milioane de semnături, acum acestea fiind validate conform legii, iar apoi iniţiativa va ajunge la Parlament. Este un demers major şi important care a coalizat mulţi cetăţeni preocupaţi de viitorul naţiunii noastre, de păstrarea identităţii noastre şi a valorilor creştine care-i reprezintă pe cei mai mulţi dintre români. Căsătoria este o instituţie care răspunde unui interes public, unei necesităţi pentru binele comun al societăţii: garantarea reînnoirii generaţiilor, a lizibilităţii filiaţiei copiilor, a educaţiei copiilor, a stabilităţii şi securităţii adulţilor şi copiilor. Ea beneficiază de protecţie din partea societăţii şi a statului.

În sprijinul familiei şi implicit al societăţii trebuie să luăm măsuri urgente în domeniul educaţiei, şi anume, investiţie în infrastructură, creşterea calităţii actului educaţional, dezvoltarea şi promovarea învăţământului profesional pentru a reduce şomajul; apoi, în domeniul social, o protecţie reală pentru grupurile dezavantajate şi persoane cu dizabilităţi, scuturând sistemul de persoanele care mimează handicapul în scopul obţinerii unor foloase materiale; accent pe integrarea copiilor cu nevoi speciale, a tinerilor proveniţi din centrele de plasament.

O altă măsură este aceea pentru susţinerea tinerelor familii, sau mai multe măsuri, prin crearea unui mediu economic favorabil şi stabil pentru a facilita oferta de locuri de muncă, acces la locuinţe ieftine închiriate sau în proprietate, crearea de locuri suficiente în creşe şi grădiniţe moderne, cu personal suficient şi, nu în ultimul rând, încurajarea revenirii românilor din străinătate, prin facilitarea reintegrării lor în societate.

Acestea sunt câteva dintre cele mai importante măsuri care trebuie luate urgent în sprijinul familiei şi ele presupun o bună comunicare şi colaborare între toţi factorii implicaţi. Mi-aş dori să-i văd pe candidaţii care ne vor prezenta în perioada aceasta programele lor, cuprinzând şi astfel de proiecte, pentru a încuraja tinerii să-şi asume responsabilitatea formării unei familii, pentru a aduce pe lume copii, a-i educa şi a-i creşte, astfel încât să se încadreze cu uşurinţă în societate şi să-şi găsească rostul în ţara noastră.

Viitorii primari trebuie să fie preocupaţi de bunăstarea cetăţenilor, de asigurarea unui aer cât mai curat şi a spaţiilor verzi suficiente, de crearea de locuri în creşe şi în grădiniţe, de atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă, de asigurarea unor servicii medicale corespunzătoare, de înfrumuseţarea şi animarea comunităţilor lor.

Protecţia socială trebuie făcută cu responsabilitate, acolo unde este cu adevărat nevoie, şi nu în mod artificial pentru asigurarea unor voturi sigure.

De ziua lor, le doresc multă sănătate familiilor din România, armonie şi bună înţelegere şi să aleagă la 5 iunie lideri autentici, cu viziune, care să conducă destinele comunităţilor lor în următoarea perioadă spre prosperitate şi bunăstare.

Florica Cherecheş, deputat al PNL de Oradea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Iacob Puşcaş - declaraţie politică O rezoluţie a Parlamentului pentru imigranţi;

Mergem la Grupul neafiliaţilor, domnul deputat Iacob Puşcaş.

Reamintesc tuturor colegilor rugămintea de a se încadra în timpul prevăzut de Regulament, de trei minute.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Iacob Puşcaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi vorbi astăzi despre o rezoluţie pe care consider că Parlamentul ar trebui să o dea cu privire la imigranţi.

Ceea ce se întâmplă acum în Europa, cu această invazie ilegală de imigranţi musulmani, despre care nimeni nu pare să ştie când se va termina, este cu neputinţă de înţeles dacă nu avem o privire globală asupra lumii, dacă nu ştim nimic despre faptul că, încă din 1922, Planul Kalergi prevedea o amestecare provocată a raselor în Europa, cu scopul ştergerii identităţii popoarelor, pentru dispariţia sentimentului naţional, a statelor naţionale înseşi, în ideea că astfel se va realiza, în vederea restaurării noii ordini mondiale, descreştinarea bătrânului nostru continent. Să nu ne mire deci că această ofensivă demografică deliberată, în urma căreia autoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se dovedeşte deseori neputincioasă în faţa unor sfidătoare acte de violenţă, este acum regizată prin specularea suferinţei valurilor manevrate de imigranţi care execută "planul mărunt", dar cu consecinţe extrem de riscante, de destabilizare, nu doar sub aspectul unui atentat la democraţia europeană, ci şi al unei încercări bine organizate şi finanţate, de a se lua în stăpânire Europa din perspectivă demografică, culturală, politică şi religioasă.

Luând în calcul multiplele motive care derivă din această migraţie ilegală, despre a cărei alarmantă amploare şi-au manifestat dezacordul guverne europene, cum ar fi cel al Franţei, Cehiei, Poloniei, Ungariei etc., poporul român s-a exprimat prin diferite acţiuni împotriva angajării României, pe fondul poziţiei nu foarte clar exprimate la nivel prezidenţial şi guvernamental, în demersurile UE şi a altor oficiali occidentali de a transforma ţara noastră într-un model de gazdă europeană pentru acest aflux uman cu o mentalitate atât de diferită de noi. Ţinând cont de această voinţă a poporului, cu atât mai mult cu cât Parlamentul României este organ reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legislativă a ţării, este evident că orice discuţie pe acesta temă şi orice poziţie exprimată trebuie să pornească de la acest aspect esenţial.

În consecinţă, consider că se impune ca Parlamentul să urgenteze luarea în dezbatere şi emiterea unei Rezoluţii cu privire la statutul imigranţilor pe teritoriul României, care să stea la baza asumării unei mai ferme poziţii oficiale comune a României în cadrul Uniunii Europene şi în conformitate cu prevederile Convenţiei I pentru refugiaţi, să se nuanţeze în termeni categorici nu numai limitarea cât mai drastică a numărului de imigranţi repartizaţi României, dar şi obligativitatea acestora de a-şi asuma juridic respectarea legilor ţării gazdă, precum şi acordarea dreptului de şedere temporară până la soluţionarea conflictelor din ţările lor de provenienţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc şi eu.

Mulţumesc şi pentru încadrarea în timp.

 
Video in format Flash/IOS   Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică despre lupta cu mafia din sistemul de sănătate;

La Grupul PSD, dacă este domnul deputat Florin Buicu? Nu este.

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc din suflet, domnule preşedinte.

Recunosc că întotdeauna am considerat că imaginea face cât o mie de cuvinte şi mi-aş fi dorit ca astăzi să fie mai mulţi parlamentari în sală, să fie şi ministrul interimar al sănătăţii, şi ultimii şase miniştri de pe acolo, dacă se poate şi cei doi preşedinţi care au primit informări de la SRI, pentru ca eu să vă arăt astăzi o imagine, poate vede toată lumea, cu doi pacienţi în pat. Nu e din Guiana, nu e din Zair, nu e din India sau din Pakistan, ci este din Centrul Universitar Medical Iaşi, dintr-un spital aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Aici s-a ajuns după ce a fost desfiinţat spitalul de urgenţă, aici s-a ajuns după ce s-a desfiinţat acel Centru de traumă pe care-l înfiinţasem şi nu pot să constat în aceste zile decât că suntem o ţară cu sănătatea furată, ministrul pleacă, mafia din sănătate şi cea din administraţie rămân, iar în acest moment, când văd că în sănătate se iau doar măsuri reactive, găsind de fiecare dată firul de pai din ochii altuia şi nevăzând bârna din ochii noştri, lucrurile nu pot să evolueze favorabil.

Solicit azi ministrului interimar al sănătăţii să se gândească şi la un proiect în acest domeniu. Vorbesc de... poate un kamikaze, care să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume şi care să se lupte cu mafia din sistemul de sănătate. Nu cred că lucrurile acestea se vor rezolva prea repede, dar, pentru viaţa pacienţilor din România, cred că sunt mulţi care trebuie să plece.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică cu tema Agricultura românească, la răscruce;

Domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Agricultura românească, la răscruce".

Iniţiativa legislativă cu privire la modificarea Legii nr. 17/2014, pe care am depus-o împreună cu alţi 23 de colegi liberali, reprezintă un gest prin care încercăm să venim în întâmpinarea necesităţilor agricultorilor români şi să apărăm proprietatea autohtonă asupra terenurilor agricole. Filtrarea vânzării terenurilor spre cetăţenii străini, deşi vine destul de târziu, în raport cu cele petrecute în ultimii ani, este o măsură legitimă prin care noi, parlamentarii PNL, avem în vedere limitarea procesului de acaparare a terenului agricol de la noi din ţară de către diverşi investitori străini, mai mult ori mai puţin specializaţi în dezvoltarea sectorului agricol ori care, unii dintre ei, este posibil să răspundă unor interese publice ori de natură transnaţională care nu corespund intereselor româneşti. Măsurile pe care noi le propunem vin spre a da curs unui raport de echilibru între întreprinzătorul român şi investitorul străin, egalitatea de şanse competiţionale, mai ales în contextul în care mulţi investitori străini beneficiază de subvenţii publice substanţiale din ţările de origine, protecţia mediului şi, nu în ultimul rând, apărarea intereselor financiare ale statului român.

Nu trebuie să excludem din discuţie nici faptul că terenul arabil reprezintă cea mai mare resursă regenerabilă a economiei naţionale, iar agricultura şi siguranţa alimentară reprezintă nişte domenii cheie ale siguranţei naţionale.

Se vorbeşte tot mai des despre posibilitatea unei mari crize alimentare în secolul XXI, fapt care trebuie să ne facă să înţelegem că păstrarea pământului arabil în proprietatea românească şi preponderenţa capitalului autohton în sectorul agricol sunt fundamentale pentru asigurarea nevoilor vitale ale poporului român. S-a gândit oare cineva cât de trist şi de periculos ar arăta, pe fondul unei potenţiale crize alimentare mondiale, momentul în care noi, românii, ne-am cumpăra propriile noastre produse din import la suprapreţ pe fondul unei penurii de alimente? Ne dăm noi seama, oare, ce armă geopolitică poate deveni în timp monopolul străin asupra pământului României?

Negocierea de către fostul Guvern a liberalizării vânzării terenurilor agricole a fost făcută în dezinteres faţă de interesele agricultorilor români şi în spiritul servil cu care responsabilii noştri au învăţat să trateze relaţia cu Uniunea Europeană.

În realitate, nimeni nu ne obliga la această soluţie extremă, dovadă stând şi legislaţiile în domeniul tranzacţiilor agricole care există în ţările europene, şi mai ales în fostele ţări ale lagărului socialist, ţări care au ştiut să impună condiţii prin care să filtreze vânzarea terenurilor către străini şi să apere interesele producătorilor locali. Aşadar, ţinând cont de legislaţia existentă în domeniu, în ţări precum Germania, Polonia, Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia şi nu numai, proiectul nostru de lege nu doar că nu încalcă normele şi prevederile europene în materie, ci este chiar unul moderat, profund realist şi care vine spre a solicita o serie de condiţii de minim bun-simţ pentru o naţiune care se pretinde a fi demnă.

Legea pe care noi, parlamentarii naţional-liberali, dorim s-o ducem la îndeplinire, în virtutea apărării drepturilor producătorilor români şi a susţinerii capitalului românesc într-un mediu în care porneşte în vizibil dezavantaj în faţa capitalului străin, vine în moştenirea tradiţiei dreptei liberale româneşti, cea a Brătienilor, care, pornind de la principiul "prin noi înşine", a ştiut să înţeleagă rolul esenţial pe care îl joacă promovarea intereselor economice locale şi naţionale în contextul dezvoltării unei naţiuni durabile şi solide din punct de vedere economic, social şi cultural.

Să nu uităm niciodată diferenţa pe care trebuie să o facem între investiţiile directe străine în economie şi capitalurile speculative, care prin mari fonduri de investiţii internaţionale cumpără deja suprafeţe uriaşe de teren în România.

Închei cu afirmaţia marelui Vintilă Brătianu, care spunea despre capitalul străin că trebuie să fie "un adjuvant al capitalului românesc".

Daniel Gheorghe, deputat al PNL de Ilfov.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Deaconu - declaraţie politică intitulată Dificultăţi în aplicarea unei noi legi electorale;

Dacă domnul deputat neafiliat Mihai Deaconu este?

Da. Rog să intervină.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Deaconu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Dificultăţi în aplicarea unei noi legi electorale".

Spuneam în urmă cu câteva săptămâni că aceste alegeri vor fi atipice din pricina interpretării Legii nr. 115/2015 şi arătam încă de atunci câteva nereguli în procesul democratic de alegere a autorităţilor publice locale.

În ultimele două săptămâni am putut vedea cu toţii multe alte probleme care au reieşit din interpretarea diferită a prevederilor legale de către fiecare birou electoral de circumscripţie.

Principalul subiect care a atras critici a fost depunerea candidaturilor, incluzând aici întocmirea dosarelor de candidatură complete, cât mai ales a listelor de susţinători. S-au depus multe contestaţii şi în speţe asemănătoare au fost oferite soluţii diferite în: cadrul birourilor electorale, dar şi în cadrul judecătoriilor şi tribunalelor.

Au fost candidaturi ale candidaţilor independenţi şi ale partidelor politice mai mici care au fost respinse în urma verificării listelor de susţinători, fără să ştim cum s-a făcut această verificare şi cum s-a determinat gradul de invalidare a numărului de susţinători, astfel încât să se treacă sub pragul minim de semnături şi să fie respinse dosarele, sau din cauza faptului că nu erau trecute localitatea şi judeţul în care domiciliază susţinătorii. Şi, în acelaşi timp, au fost admise şi declarate definitiv candidaturi asupra cărora planează suspiciuni şi acuzaţii însoţite de dovezi privind fraudarea listelor de susţinători.

Au fost situaţii în care dosarele de candidaţi au fost respinse din cauza unor scăpări în redactare, pentru care li s-a spus oamenilor când au depus dosarele să stea liniştiţi, chiar dacă ordinea listelor şi documentelor din dosarele originale şi dosarele copie nu era aceeaşi din lipsă de atenţie, iar a doua zi le-a fost respinsă candidatura.

Or, în această imagine de ansamblu nu ne rămâne decât să tragem concluzia că poate legea nu este suficient de clară şi astfel permite interpretări diferite şi excese de zel din partea celor care sunt puşi să o aplice.

Un alt aspect care mi se pare cel puţin greşit este faptul că pe perioada campaniei electorale, în privinţa afişajului electoral, se permite afişarea unui singur afiş pe panourile special amplasate în locuri vizibile. Având în vedere că s-a limitat paleta de modalităţi de informare a cetăţenilor cu privire la candidaţi, măcar aceste panouri de afişaj electoral să fi fost amplasate în locuri cu adevărat tranzitate şi pe ele să se poată lipi afişe de către toate partidele pe toată suprafaţa spaţiului desemnat fiecărui competitor.

Atâta timp cât cetăţenii sunt chemaţi la vot pentru a alege reprezentanţii în trei instituţii ale administraţiei publice locale şi anume, primar, consilier local, consilier judeţean, logic este ca pe panouri să se regăsească afişe ale fiecărui partid politic cu candidaţii pentru fiecare instituţie, astfel încât oamenii să înţeleagă cine şi unde candidează.

În schimb, în lege scrie că este voie un singur afiş, iar după ce în acest weekend au fost lipite primele afişe, prin ţară au apărut şi primele probleme. Candidaţii de la toate partidele, în diverse judeţe, au lipit câte trei afişe, unii mai ghinionişti au fost pe punctul de a primi amenzi de la Poliţia locală, alţii, mai norocoşi, nici nu vor fi întrebaţi despre acest aspect. Se creează o situaţie de confuzie fără să fie la mijloc rea-credinţă, ci doar o interpretare eronată a textului legii sau o legiferare greşită în Comisia comună de cod electoral.

Dar suntem abia la începutul campaniei electorale şi probabil pe parcurs ne vom întâlni cu toţii cu alte probleme.

Vă mulţumesc.

Deputat Mihai Deaconu, Colegiul nr. 3, Circumscripţia electorală nr. 3, Argeş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Radu Zlati - comentarii pe marginea discursului prim-ministrului pe teme de învăţământ.

În acest moment, au mai rămas prezenţi în sală, care s-au înscris la cuvânt, doar deputaţi din Grupul parlamentar al PNL.

Le dau cuvântul în ordinea transmisă de grup: domnul deputat Radu Zlati.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Zlati:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Ieri am ascultat cu mult interes discursul domnului prim-ministru Dacian Cioloş pe teme de învăţământ.

Deşi am fost foarte atent, ceva mi-a scăpat. Mi-a scăpat pentru că nu era prezent acolo şi anume, sunetul banilor. Nicio politică naţională nu se poate face fără finanţare adecvată.

În comparaţie cu noi, state care proveneau de asemenea din ceea ce s-a numit fostul lagăr sovietic au înţeles acest lucru. Fraţii noştri din Moldova, cărora noi le plângem de milă, din cauza situaţiei lor economice, politice, sociale şi aşa mai departe, în ultimii 15 ani au alocat în medie, anual, 7% din PIB-ul lor pentru educaţie. Ceva mai curajoşi, cei din Lituania, care şi-au propus un proiect de ţară care rezidă în mare măsură în dezvoltarea tehnologiei, au alocat pentru educaţie 17%, în medie, în ultimii 15 ani.

Noi ne mândrim cu un fabulos 3,4%, în medie, pe ultimii 15 ani. Să nu ne mire că într-un viitor mediu sau îndepărtat România se va instala solid pe ultimul loc în ceea ce priveşte educaţia în Europa.

Suntem deja pe un onorabil loc penultim. Am putea să recuperăm întârzierile, dacă cineva, om politic sau tehnocrat, o forţă care să aibă în spate asentimentul clasei politice româneşti, ar înţelege că educaţia trebuie să aibă nu acel 6%, scris în lege, niciodată aplicat, ci mult mai mult, că 6% trebuie să fie un minim.

În loc de aceasta, oferim discursuri frumoase, uitând că dacă n-am fi făcut şcoala în vremea aceea, a "regretatului regim", probabil că am fi cules şi astăzi ceapă, pentru că, ghinion, liceele agricole se desfiinţează în mândra Românie pe care noi cu toţii am construit-o după 1989.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Radu Zlati, deputat de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS   Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică cu tema Acţiuni viitoare ale clasei politice româneşti;

În continuare, sunt doar deputaţii liberali.

Domnul deputat Mugurel Cozmanciuc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi vizează tema "Acţiuni viitoare ale clasei politice româneşti".

Şi aş începe prin a spune că anul 2016 s-a remarcat ca fiind un an caracterizat prin impredictibilitate şi acţiuni care au adus, per total, atingeri democraţiei şi poate chiar şi statului de drept.

Însă avem datoria axiologică şi politică să ne gândim la două evenimente majore care fac obiectul identităţii noastre statale. Mă refer, în primul rând, la Centenarul Marii Uniri, din anul 2018, dar şi la faptul că, în anul 2019, România va prelua, pentru prima dată de la aderare, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Vă supun atenţiei faptul că Centenarul Marii Uniri nu reprezintă doar o sărbătoare, ci şi construcţia unor lucruri palpabile. În mod evident, instituţiile de profil din România trebuie să înţeleagă că statutul de ţară membră, cu drepturi depline, a Uniunii Europene, nu mai e doar o perioadă de acomodare, ci trebuie trecut la o etapă următoare, anume: acţiuni concrete.

Nu putem vorbi despre dezvoltare durabilă, din moment ce regiunea istorică a Moldovei nu beneficiază de reţele solide de transport, iar accesul limitat la infrastructură duce la un acces limitat la condiţii de trai decente.

De aceea, din cei 700 de kilometri operabili de autostradă care tranzitează teritoriul României, niciunul până în momentul de faţă nu străbate Moldova. Şi de aceea, în această zonă vorbim despre un nivel de trai scăzut.

Dezvoltarea unitară şi durabilă a ţării este un obiectiv pe care îl folosesc foarte mulţi dintre oamenii politici, însă cred că acest deziderat trebuie să se materializeze şi într-o infrastructură corect construită care să marcheze anul 2018 ca un an cu adevărat al Marii Unirii.

Această autostradă despre care vorbim ar face legătura, în acelaşi timp, şi cu Republica Moldova şi ar grăbi procesul ei de aderare către Uniunea Europeană.

Zona istorică a Moldovei este caracterizată printr-o bogăţie culturală, însă această bogăţie nu poate fi fructificată fără o infrastructură care să permită accesul la promovarea ei.

Mergând mai departe, anul 2019 trebuie tratat cu atenţie maximă, dar şi cu seriozitate. România va da primul test important, la nivel european, în momentul în care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. De aceea, trebuie să dăm dovadă de mai multă efervescenţă politică, pentru a demonstra valorile naţionale, şi anume: democraţia constituţională, statul de drept, integritatea teritorială, demnitatea, cultura, spiritul civic, într-un cuvânt, dorind să ne afirmăm identitatea naţională.

Statul român a fost pilon statornic pentru regiunea din care face parte, un partener de încredere şi un aliat de nădejde, la nivelul alianţelor şi parteneriatelor în care activează, un vector al democraţiei şi stabilităţii, în contexte geopolitice instabile.

Argumentele acestea sunt suficiente pentru a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Însă aceste argumente trebuie să devină şi un deziderat pentru modernizarea statului român.

Preluarea preşedinţiei nu va fi o misiune uşoară, dar cred că avem resursele necesare pentru a duce la bun sfârşit cu succes această misiune.

Vă mulţumesc.

V-a vorbit Mugur Cozmanciuc, deputat PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Lucia-Ana Varga - declaraţie politică prilejuită de Ziua Internaţională a Familiei;

Doamna deputat Lucia Varga.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Duminică, România sărbătoreşte Ziua Internaţională a Familiei. Este un prilej pentru noi, oamenii politici, de a face un bilanţ al măsurilor pe care fiecare formaţiune politică, fiecare instituţie le-a luat pentru sprijinirea familiilor din România.

Şi, desigur, întrebarea se adresează, în primul rând, celor din arcul de guvernare, celor care sunt parlamentari, care asigură o majoritate parlamentară şi care au condus România în ultimii 2 ani - şi mă refer aici la PSD - care constat că nu au luat măsuri coerente pentru sprijinirea familiilor din România.

Ca partid de opoziţie, desigur, este şi pentru noi momentul unui bilanţ. Şi noi, Partidul Naţional Liberal, am sprijinit, chiar din opoziţie, familiile din România, prin dublarea alocaţiei pentru copii, prin creşterea indemnizaţiilor pentru copii.

Considerăm însă că nu este suficient, considerăm că trebuie să facem mai mult şi, de aceea, în 18 ianuarie, am adoptat, în unanimitate, în forul nostru de conducere, Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal, o rezoluţie pentru sprijinirea familiilor active din România, în vederea refacerii echilibrului demografic.

Problemele familiilor din România trebuie identificate şi trebuie găsite soluţii pe termen mediu şi lung la aceste probleme.

Am făcut o evaluare, împreună cu Organizaţia de femei a Partidului Naţional Liberal, asupra situaţiei familiilor din România, asupra problemelor cu care se confruntă. Şi vă enumăr doar câteva: dificultăţi în achiziţionarea unor locuinţe pentru tineri; lipsa locurilor în creşe şi grădiniţe; şcoli în care se învaţă în două schimburi; un sistem de educaţie care nu oferă perspectivă absolvenţilor de liceu şi absolvenţilor de facultate; un sistem de sănătate care nu pune accent pe prevenţie, pe asigurarea unei stări de sănătate corespunzătoare pentru cetăţeni; măsuri fiscale insuficiente pentru angajaţii cu copii - iată câteva dintre gravele probleme cu care se confruntă familia din România.

În perioada aceasta, Partidul Naţional Liberal lucrează la un set de politici coerente, la o viziune pe termen mediu şi lung, pentru a sprijini familiile din România.

Nu trebuie să fim doar spectatori la datele statistice, la semnalele de alarmă trase de specialişti, care ne spun că dacă nu luăm măsuri de sprijinire a familiilor din România este ameninţat însuşi viitorul acestei naţiuni.

Am să enumăr câteva dintre proiectele majore pe care le propune Partidul Naţional Liberal, şi anume: locuinţe pentru familii cu copii; programul şcoală cu program prelungit; creşe şi grădiniţe pentru copii; măsuri fiscale de stimulare a familiilor active din România.

Aceste politici publice vor fi supuse dezbaterii în perioada următoare şi ele, desigur, vor trebui aprobate în Parlament. Şi, de aceea, fac apel la toate forţele politice, la toată societatea civilă, să sprijine proiectele demarate de Partidul Naţional Liberal, pentru sprijinirea familiilor active din România, în vederea refacerii echilibrului demografic.

Trebuie să lăsăm deoparte orgoliile, pentru că acest proiect amplu, dincolo de doctrină politică, este un proiect despre viitorul acestei naţiuni, este un proiect despre viitorul României.

La mulţi ani, tuturor familiilor din România!

La mulţi ani, România!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gabriel Andronache - declaraţie politică: România europeană.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Gabriel Andronache.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "România europeană".

Stimaţi colegi,

Într-o perioadă în care statele europene se confruntă cu multiple provocări, nu numai de ordin economic şi politic, ci şi umanitar, aniversarea celor 66 de ani de la înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a stat la baza Uniunii Europene, trebuie să regăsească statele membre ale acestei entităţi sui generis într-un proces de maturizare, pe fundalul unei încrederi sporite în puterea sa a de a deveni o forţă politică şi economică.

Marcăm, aşadar, momentul istoric când Robert Schuman şi Jean Monnet, alături de alţi vizionari, au pus bazele unui proiect de anvergură prin care s-a urmărit implementarea unui sistem supranaţional care să asigure un mediu de dezvoltare socioeconomică într-o atmosferă paşnică.

Din acest proiect care iniţial era dedicat gestionării resurselor de cărbune şi oţel pentru cele 6 state fondatoare, treptat s-a ajuns la constituirea unei adevărate instituţii supranaţionale, cu crearea unei pieţe unice pe întreg teritoriul uniunii.

În zeci de ani, după mai multe transformări statutare, s-au dezvoltat o serie de instituţii comunitare care elaborează reglementări aplicabile în toate statele membre, având ca finalitate o mai mare stabilitate şi prosperitate.

Remarcăm câteva dintre elementele pe care se bazează funcţionarea acestei uniuni: valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor, valori care sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi; instituirea unei uniuni economice şi monetare, a cărei monedă este euro, în temeiul unei cooperări loiale; Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratatele fundamentale.

Funcţionarea Uniunii se întemeiază pe principiul democraţiei reprezentative, iar cetăţenii sunt reprezentaţi direct la nivelul Uniunii, în Parlamentul European - una dintre cele mai importante instituţii europene.

În calitate de cetăţean european, consider ziua de 9 Mai a doua zi ca importanţă pentru România, pentru statul contemporan român.

Deputat de Braşov, Gabriel Andronache, deputat liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Deoarece nu mai sunt colegi prezenţi care să fie înscrişi pe lista de declaraţii politice, închid prima parte a şedinţei.

La ora 10,00, se reia plenul.

Mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

     

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Rog colegii să ia loc pentru a putea începe sesiunea de vot final.

Începem sesiunea de vot final.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare (Pl-x 798/2015) (retrimisă comisiei)

Pe procedură, domnul Pâslaru. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Am următoarea solicitare: pe poziţia 24 există o propunere, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321 privind comercializarea produselor alimentare.

Având în vedere faptul că pe traseul mult mai vechi, introduse pe traseul legislativ, există alte trei legi şi că acest proiect de lege a fost înaintea altor proiecte care au fost ţinute la sertar, mai mult decât atât, s-au luat din acele proiecte de lege care, repet, au fost dinainte, s-a luat 90% din text, noi am fi dorit să vină ca amendamente, nu ca un nou proiect de lege.

Pentru acest lucru vă propun retrimiterea acestei propuneri legislative la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Termen?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Termen: 1 lună de zile, pentru că s-a profitat foarte mult de faptul că altcineva, cine era preşedinte al comisiei, a ţinut cele trei proiecte de legi care trebuiau de mult să fie la votul final, la comisie.

Deci vă solicit retrimiterea pentru o lună de zile la comisie a poziţiei 24, Pl-x 798.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

E o propunere de ...

Domnule Săpunaru, vă rog. Apoi voi supune votului retrimiterea ...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nini Săpunaru:

Eu sunt acel preşedinte de comisie... S-au discutat cele patru proiecte de lege la comun. Ele au venit în aceeaşi perioadă de la Senat, n-a ţinut nimeni niciun proiect la sertar. Conform procedurilor parlamentare s-a aprobat un anumit proiect de lege din celelalte patru şi celelalte trei au fost aduse aici la respingere. Aşa este procedura parlamentară. Nu am aplicat altceva decât procedura parlamentară, strict parlamentară. Proiectele de lege toate au fost introduse anul trecut din mai-iunie până în septembrie-octombrie, au fost la Senat şi s-au întors de la Senat în diferite faze şi le-am discutat pe toate patru, la comun, sau cinci.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Márton Árpád-Francisc.

... dar în regulament spune altceva.

Vă rog, domnul Márton Árpád-Francisc.

Trebuia rapoarte pentru toate cele patru proiecte, în acelaşi timp.

Vă rog, domnul Márton Árpád-Francisc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Verificaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor. În asemenea situaţie, se depune un singur raport pentru toate cele patru, iar proiectul de bază, care se dezbate şi la care se pun ca amendamente cele preluate din celelalte, este prima lege care a intrat în Camera Deputaţilor. Aşa este prevederea legală.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Este o propunere de retrimitere. Vă rog să votaţi.

Cine este pentru retrimitere? 143 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 66 de voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

Colegi care nu votează? 1.

Propunerea de retrimitere a fost acceptată.

Pe procedură, domnul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

Doar pentru stenogramă, câteva modificări de tehnică legislativă. La PL-x 29 sunt obligatorii, respectiv, PL-x 29/2015.

La art.1, în loc de "fondatării", se va scrie "fondării".

La art. 3 lit. c), este un dezacord gramatical şi se va scrie în loc de "acestora", "serviciile acordate acestuia".

De asemenea, la lit. h), în loc de "administratorul incubatorului pentru care reglementează", se va scrie "care reglementează".

De asemenea, la art.4, dispare conjuncţia "şi"; se va citi direct: "titlul conferă fondatorului dreptul de a beneficia de facilităţi".

La art. 5 lit. b) este un dezacord gramatical şi se va citi: "asociere în participaţiune realizată", şi nu "se realizată".

La art. 7 alin. (3) se va citi: "conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţiuni în domeniul întreprinderilor mici", "cu atribuţii" în loc de "atribuţiuni".

De asemenea, la Secţiunea a II-a, a fost omis, nu... e lipsă titlul, şi se citeşte, titlul este "Funcţionarea incubatorului de afaceri".

La art. 14 alin. (1), în loc de "sunt societăţi nou-înfiinţate care au cel mult 2 ani", se va citi "cel mult 3 ani".

La art. 15 alin. (4), la lit. e), pardon, la art. 14 se va citi în loc de "Secţiunea II1", se va citi "Secţiunea II2".

Art. 15 alin. (4), la lit. b), "să respecte regulamentele aprobate de către fondatorul incubatorului de afaceri"; la c), "să nu o degradeze", în loc de "să nu le degradeze".

Art. 16, în loc de "incubat", se citeşte "rezident al incubatorului de afaceri"; la alin.(1), în loc de "calitate de incubat", se va citi "calitatea de rezident al incubatorului de afaceri".

La alin. (2), în loc de "întreprindere incubată", se va citi "rezidentul incubatorului de afaceri".

Art. 21, în loc de "direcţie generală, politici antreprenoriale", se va citi "compartimentul cu atribuţii în domeniul politicilor antreprenoriale".

Şi ultimul, în loc de "decizie", se va citi, în locul "deciziei conducătorului direcţiei politici generale", se va citi "ordin al conducătorului autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri" şi se adaugă: "la propunerea compartimentului cu atribuţii în domeniul politicilor antreprenoriale".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Máté András, liderul Grupului parlamentar al UDMR. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă ar fi fost două-trei greşeli de redactare, aş fi fost de acord să facem în plen această corectare a textului. Dar să adăugăm la textul de lege, după ce a trecut de dezbaterea pe articole, încălcăm propriul regulament. Din câte am auzit, nu sunt două sau trei, sunt o groază de greşeli, datorită faptului, dacă ţineţi minte, că în plen ne-am grăbit, repede, repede pe înainte, să votăm acest proiect de lege. Iată rezultatul!

Eu vă solicit să retrimitem o săptămână, două, trei săptămâni, cât e necesar, comisiilor şi să facem un text de lege. Dar aşa, adăugând la votul final, anumite cuvinte sau chiar, cum era ultima propunere, cine emite acel ordin, mi se pare că încălcăm regulamentul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Este o propunere de retrimitere pentru două săptămâni, pe care a propus-o Grupul UDMR.

Cine este pentru o retrimitere de două săptămâni? Vă rog să votaţi. 19 voturi pentru.

Împotrivă?

17 voturi pentru şi 178 de voturi împotrivă.

Abţineri? Una.

Colegi care nu votează, nu-şi exprimă votul? 1.

Propunerea de retrimitere pentru două săptămâni nu a fost acceptată.

Deci, la poziţia 27, când voi supune votului dumneavoastră, este vorba de PL-x 29, potrivit stenogramei, va rămâne aşa cum a fost prezentată de preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii.

Şi acum revenim.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind completarea articolului 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (PH CD 43 /2016) (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie)

Poziţia 1, Proiectul de Hotărâre pentru completarea art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Comisia pentru regulament propune respingerea.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? 16.

Abţineri? 69.

Nu a fost întrunit numărul de voturi.

Se retrimite la comisie. Vă rog, domnul Márton Árpád-Francisc. S-a retrimis la comisie. Trebuia 190. Da.

Mergem mai departe.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind stadiul de realizare a acţiunilor prioritare din cadrul Agendei europene privind migraţia COM(2016) 85 (PH CD 44 /2016) (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind stadiul de realizare a acţiunilor prioritare din cadrul Agendei europene privind migraţia; este vorba de COM 85/2016.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Abţineri?

Cu 15 abţineri, un vot împotrivă şi 180 de voturi pentru, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Următoarele etape operaţionale ale cooperării dintre UE şi Turcia în domeniul migraţiei COM (2016) 166 (PH CD 45 /2016) (adoptat)

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu - Următoarele etape operaţionale ale cooperării dintre Uniunea Europeană şi Turcia în domeniul migraţiei. Este vorba de COM 166/2016.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? 1.

Abţineri?

Deci, cu o abţinere şi 15 voturi împotrivă şi 201 voturi pentru, a fost adoptat.

Procedură. Vă rog, domnule Cernea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă rog foarte mult să fim întru totul corecţi şi, atunci când întrebaţi câte voturi sunt pentru, să spuneţi imediat câte sunt pentru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Apoi, când întrebaţi câte sunt împotrivă, să sunteţi imediat câte sunt împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

La abţineri, la fel. Pentru că, altfel, nu avem, iarăşi, din nou, vot electronic, se votează prin ridicare de mână şi tare mi-e, nu vreau să pun suspiciuni asupra dumneavoastră, dar, nu avem niciun mijloc de control, dacă nu cumva calculaţi să iasă numărul pe care-l doriţi de voturi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Punerea în aplicare a Agendei europene de securitate: planul de acţiune al UE împotriva traficului şi utilizării ilegale de arme de foc şi explozivi COM (2015) 624 (PH CD 46 /2016) (adoptat)

Domnul Florin Iordache:

Mergem mai departe.

4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Punerea în aplicare a Agendei europene de securitate: planul de acţiune al UE împotriva traficului şi utilizării ilegale de arme de foc şi explozivi. Este vorba de COM 624.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 212 voturi pentru, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Document de lucru al serviciilor Comisiei - Raportul de ţară al României pentru 2016, inclusiv un bilanţ aprofundat privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice SWD (2016) 91 (PH CD 47 /2016) (adoptat)

5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Document de lucru al serviciilor Comisiei - Raportul de ţară al României pentru 2016, inclusiv un bilanţ aprofundat privind prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice SWD (2016) 91. Este vorba de Proiectul de hotărâre nr.47/2016.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind Planul de acţiune pentru consolidarea combaterii finanţării terorismului COM(2016)50 (PH CD 48 /2016) (adoptat)

6. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind Planul de acţiune pentru consolidarea combaterii finanţării terorismului. Este vorba de COM 50/2016.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Una.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 212 voturi pentru şi o abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea terorismului şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind combaterea terorismului COM (2015) 625 (PH CD 49 /2016) (adoptat)

7. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea terorismului şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind combaterea terorismului. Este vorba de COM 625.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 213 voturi pentru, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind achiziţiile sectoriale (PL-x 17/2016) (adoptat)

Trecem la categoria Legi ordinare.

8. Proiectul de Lege privind achiziţiile sectoriale, PL-x 17/2016.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1.

Abţineri?

Cu 198 de voturi pentru, 15 abţineri şi un vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Explicarea votului? Doreşte? Nu.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind achiziţiile publice (PL-x 18/2016) (adoptat)

9. Proiectul de Lege privind achiziţiile publice, PL-x 18/2016.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1.

Abţineri? 17.

Cu 196 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 17 abţineri, proiectul de lege a fost adoptat.

Vă rog, explicarea votului, Grupul parlamentar UDMR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte,

Domnule prim-ministru,

Onoraţi membri ai Guvernului,

Stimaţi colegi,

Aprecierea noastră, de ordin general, asupra proiectelor de lege privind achiziţiile publice este că sunt mai bune decât cele pe care le înlocuiesc. Mă refer, fireşte, la Ordonanţa nr.34, care a fost modificată de 20 de ori şi nu mai corespunde ca o lege funcţională.

UDMR a fost un actor activ în dialogul cu sfera civilă, premergător dezbaterilor pe fond, a participat în mod activ la dezbaterile comisiilor reunite, împreună cu colegii mei, am depus peste 60 de amendamente, în parte, acceptate. Pe cele respinse, pe care le considerăm cruciale, am încercat să le susţin în timpul plenului Camerei, în timpul dezbaterii în plenul Camerei. Într-un cuvânt, dată fiind importanţa unui cadru legislativ nou şi coerent, UDMR s-a implicat în toate etapele premergătoare de adoptare a acestuia.

Sperăm că amendamentele noastre care au fost respinse, totuşi, vor fi puse în aplicare, fie prin alte legi, fie prin normele metodologice. Mă refer, în speţă, la salarizarea personalului din compartimentele de achiziţii publice de la entităţile contractante, care, de data asta, prin noua lege a salarizării funcţionarilor publici, ar putea să fie într-o sursă, pentru că de acest lucru depinde foarte mult atragerea fondurilor europene, pentru că nu sunt stimulaţi, au salarii de mizerie, practic. Şi, practic, personalul competent fuge din aceste compartimente. Toată lumea cunoaşte această problemă. Şi mă refer, în primul rând, la alte câteva...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Domnule, vă rog frumos să mă lăsaţi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Au trecut două minute. V-am lăsat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Este foarte important. Mă refer, în speţă, la cei 200 de noi angajaţi la Curtea de Conturi, aprobaţi prin lege, şi 50 de judecători, care au salarii consistente şi mă refer la instituţia ANAF, unde salariul mediu este de 7.000 lei. Eu consider că se poate remedia acest lucru. Prin norme se poate introduce un amendament deosebit de important, prin care am propus ca produsele agroalimentare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

...produse în zonă, să fie cumpărate. Prin norme se poate remedia. Există un model britanic, care, la fel, prin normă, realizează acest lucru şi la preţul cel mai mic, sper ca...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc. Este a treia oară, domnule deputat. Vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

... să nu mai aplice niciodată...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antal István:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenţii dacă sunt explicare? Nu sunt.

Domnul Iancu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

Stimaţi colegi,

E un moment foarte important, pentru că tocmai avem, la vot final, cel mai important pachet de legi care se transformă, dacă vreţi, într-un cod al legislaţiei privind achiziţiile publice în România, într-un context în care acest cod este rezultatul analizei pe parcursul a 4 ani, începând cu 2010-2014, la nivelul Uniunii Europene, şi este a şasea reanalizare a legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice în ultimii 45 de ani. De ce? S-a născut în urma fenomenului generat de criza economică şi financiară la nivelul Uniunii Europene şi bătălia surdă care se duce pe gestiunea banului public, în special pe acele motoare economice pe care le generează întreprinderile mici şi mijlocii din Uniunea Europeană. Practic, prin acest set de legi, România îşi îndeplineşte şi-şi asumă rolul abordării strategice în ceea ce şi-a asumat Europa pentru 2020: o economie inteligentă, o economie ecologică, o economie a incluziunii sociale. Am plecat de la faptul că nu există expertiză în domeniul realizării documentaţiilor, nu avem expertiză în domeniul evaluării documentaţiilor, nu există expertiză în ceea ce înseamnă gestiunea în desfăşurarea şi multiplicarea sumelor alocate pe proiecte. Am plecat de la faptul că o lucrare îşi creştea valoarea cu 50% faţă de valoarea iniţială scoasă la licitaţie.

Astăzi, prin acest pachet de legi, noi, în România, atragem întreprinderile mici şi mijlocii prin: lotizarea proiectelor scoase la licitaţie, dând o şansă orizontalei economice româneşti, respectiv societăţilor mici şi mijlocii care vor avea rol de subantreprenor cu drept contractual, cu semnarea contractului şi cu plata, chiar dacă antreprenorul general ar putea să aibă probleme de-a lungul derulării contractelor.

De asemenea, nu mai pot majora cu 50% valoarea iniţială a contractelor, ci doar cu 10% pentru elemente justificate.

Am reuşit să acordăm salarii...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iulian Iancu:

...speciale pentru cei din achiziţiile publice, personal suplimentar pentru cei din control Curtea de Conturi, pentru judecători de la curţile de apel, de la tribunale, pentru a fluidiza procesul şi congestia.

Sperăm ca, prin această decizie, Parlamentul României să aibă o contribuţie esenţială în realizarea de motoare economice şi pentru întreprinderile româneşti, întreprinderile mici şi mijlocii, dar, pentru întreg mediul economic din ţara noastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc mult.

Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (PL-x 19/2016) (adoptat)

10. Proiectul de Lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, PL-x 19/2016.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? 1.

Abţineri? 17.

Cu 196 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 17 abţineri, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii (PL-x 20/2016) (adoptat)

11. Proiectul de Lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea.

Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere, două abţineri.

Cu 214 voturi pentru şi două abţineri, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile (PL-x 646/2015) (adoptat)

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic propun adoptarea.

Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

Cu 214 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor (PL-x 84/2016) (adoptat)

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 215 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 (PL-x 715/2015) (adoptat)

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 215 voturi pentru, a fost adoptat. Niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene (PL-x 49/2016) (adoptat)

15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 215 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art.391 alin.(8) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 620/2015) (adoptat)

16. Proiectul de Lege pentru modificarea art.391 alin.(8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comisia pentru sănătate şi familie propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 3 abţineri.

Cu 211 voturi pentru şi 3 abţineri, niciun vot împotrivă, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2015 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov (PL-x 56/2016) (adoptat)

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2015 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură propun adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 1.

Abţineri? Două.

Deci, cu 209 voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 4 noiembrie 2015 (PL-x 80/2016) (adoptat)

18. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Insulei Man privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal, semnat la Londra, la 4 noiembrie 2015.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 212 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (PL-x 765/2015) (adoptat)

19. Proiectul de Lege pentru completarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 209 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 51 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (PL-x 764/2015) (adoptat)

20. Proiectul de Lege pentru completarea art. 51 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 210 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere.

Explicarea votului. Domnul Gigel Ştirbu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Am vrut să iau cuvântul şi la poziţia anterioară, dar, pentru a nu vă consuma timpul, am luat cuvântul acum, mulţumindu-vă, totodată felicitându-vă, în acelaşi timp, pentru votul dumneavoastră. Prin cele două voturi date astăzi la aceste două Pl-x-uri aţi făcut o reparaţie morală, şi anume cred că e, totodată, şi un cadou de bun venit, doamnă ministru, pentru dumneavoastră. În 2009, printr-o ordonanţă de urgenţă, guvernul din acel moment a tăiat fondurile de la Ministerul Culturii, fonduri care veneau în urma impozitării jocurilor de noroc. Aceste fonduri mergeau către cinematografie, către Centrul Naţional al Cinematografiei, către Fondul cinematografic şi către Ministerul Culturii pentru reabilitarea monumentelor istorice.

Prin votul dumneavoastră de astăzi aţi făcut o reabilitare, să zicem, o reparaţie morală.

Iată încă o dovadă vie a faptului că, atunci când există un interes comun, Parlamentul funcţionează aşa cum ar trebui.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă felicit încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ionuţ Vulpescu.

Vă rog, domnule ministru, vă rog. Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan Vulpescu:

În primăvara anului trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul Ponta readucea două procente din încasările Loteriei Naţionale către administraţia Fondului Cultural Naţional, o instituţie aflată în criză la vremea aceea şi în pericol să nu mai existe.

Mă bucur că acum, prin votul nostru, readucem către cultură nişte sume importante, pe care, printr-o ordonanţă, aşa cum spunea şi domnul preşedinte al Comisiei pentru cultură, nr. 77/2009, emisă de Guvernul Boc, aceşti bani nu mai veneau.

Este un semn într-adevăr bun, e important şi un mesaj pe care Parlamentul îl dă. Chiar mâine începe la Cannes un festival extrem de important. România are trei filme. Sunt două filme înscrise pentru Palme d'Or şi cred că susţinerea industriei cinematografice, ca şi protejarea monumentelor istorice reprezintă un semn extrem de important.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Noi am fi fost bucuroşi dacă am fi votat legile iniţiale, adică să vină către aceste activităţi două procente din venitul realizat, şi nu din ce a adunat statul, pentru că este o sumă mai mică. Dar şi această sumă mai mică este bine-venită. Ca atare, am votat această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 47/2012) (adoptat)

21. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri?

Cu 193 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 17 abţineri, proiectul de lege a fost adoptat.

Explicarea votului.

Grupul PNL, domnul Guran, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Această lege este foarte importantă pentru că, în sfârşit, după atâţia ani, consiliile de administraţie şi cei care sunt directori în societăţile de stat sunt selectaţi după alte criterii, au criterii de performanţă, sunt sancţionaţi cu excludere efectiv dacă nu au performanţă, chiar li se interzice dreptul de a mai merge în alte consilii de administraţie pentru o anumită perioadă de timp.

Cu alte cuvinte, atât timp aceste societăţi au mers în pierdere, opinia publică acuza politicienii că ar fi acolo tot felul de nepoţi, fraţi, care sunt în consiliile de administraţie, habar n-au ce fac, nu au performanţă, în sfârşit, acest lucru este reparat şi nu mai putem fi acuzaţi de aşa ceva, pentru că se cere performanţă şi sperăm că, începând de acum, aceste societăţi de stat să treacă pe profit şi să aducă bani la bugetul de stat, nu doar să consume.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Iane, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

O precizare scurtă, referitor la această lege.

Sigur că ar trebui sancţionaţi cei care nu fac performanţă în întreprinderile de stat, însă avem o prevede acolo care este un pic neconstituţională, în sensul în care nu putem interzice cuiva dreptul la muncă.

Deci trebuie găsită o formulă şi o modificare astfel încât societăţile de stat să nu mai angajeze personal, adică manageri care nu au performat în alte societăţi de stat. Aici trebuie să facem modificările.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 6/2016) (adoptat)

22. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Unu.

Abţineri? Nu.

Cu 211 voturi pentru şi un vot împotrivă a fost adoptat.

Explicarea votului, Grupul PSD.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Vreau să vă mulţumesc pentru votul acordat astăzi acestui proiect de lege şi, în urma acestui vot, şi în România se va putea practica acvacultura la Marea Neagră.

Mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x 744/2015) (adoptat)

23. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Unu.

Abţineri? 16 abţineri.

Cu 194 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 16 abţineri a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 67/2016) (adoptat)

24. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

A fost retrimisă la comisie, poziţia 24, la propunerea Grupului PSD.

25. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Comisia juridică propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu.

Cu 211 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie între Statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din Statele din Africa, Caraibe şi Pacific, şi din Ţările şi Teritoriile de peste mări, precum şi a Acordului de gestionare arierate între statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii care reglementează procedurile de plată şi rambursare în cadrul Acordului de Garantare privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din Statele din Africa, Caraibe şi Pacific, precum şi din Ţările şi Teritoriile de peste mări, semnate de România, la 1 iulie 2015, la Bucureşti (PL-x 179/2016) (adoptat)

26. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de garanţie între Statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din Statele din Africa, Caraibe şi Pacific, şi din Ţările şi Teritoriile de peste mări, precum şi a Acordului de gestionare arierate între statele membre ale Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii care reglementează procedurile de plată şi rambursare în cadrul Acordului de Garantare privind împrumuturile care urmează a fi acordate de către Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de investiţii din Statele din Africa, Caraibe şi Pacific, precum şi din Ţările şi Teritoriile de peste mări, semnate de România, la 1 iulie 2015, la Bucureşti. PL-x 179/2016.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 211 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind incubatoarele de afaceri (PL-x 29/2015) (adoptat)

27. Proiectul de Lege privind incubatoarele de afaceri, cu observaţiile pe care le-a prezentat domnul Iancu.

Comisia juridică şi Comisia pentru industrii propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Unu.

Abţineri?

Cu 17 abţineri, un vot împotrivă şi 192 de voturi pentru a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii contribuţiei anuale care îi revine României în calitate de stat parte la Tratatul privind comerţul cu arme, adoptat la New York, la 2 aprilie 2013 şi semnat de România la New York, la 3 iunie 2013, şi ratificat de România prin Legea nr.32/2014 (PL-x 156/2016) (adoptat)

28. Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii contribuţiei anuale care îi revine României în calitate de stat parte la Tratatul privind comerţul cu arme, adoptat la New York la 2 aprilie 2013 şi semnat de România la New York la 3 iunie 2013, şi ratificat de România prin Legea nr.32/2014

Comisia pentru apărare propune adoptarea.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 214 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 869/2015) (respinsă)

Legi ordinare cu propunere de respingere.

29. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008privind pescuitul şi acvacultura.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Cu 211 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat. A fost adoptată respingerea.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare (PL-x 642/2015) (respins)

30. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Comisia pentru agricultură propune respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 213 voturi pentru a fost adoptată propunerea de respingere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare (Pl-x 797/2015) (respinsă)

31. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Comisia pentru agricultură propune respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 312 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere a fost adoptat... 213, da, corect, a fost adoptată respingerea.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare (Pl-x 834/2015) (respinsă)

32. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

Comisia pentru agricultură propune respingerea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Cu 213 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere propunerea de respingere a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, reexaminată la cererea Preşedintelui României (Pl-x 492/2015/2016) (respinsă)

Trecem la secţiunea Legi organice, adoptări.

33. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisia juridică şi Comisia şi administraţie propun adoptarea legii în forma adoptată iniţial.

Cine este pentru? 153.

Voturi împotrivă? 62.

Abţineri?

Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu.

Nu a întrunit numărul de voturi. Pentru a fi adoptată trebuia 190.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2015 pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 665/2015) (adoptat)

34. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2015 pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.

Comisia juridică propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Cu 210 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere propunerea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare (PL-x 740/2015) (adoptat)

35. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Unu.

Abţineri?

Cu 206 voturi pentru şi un vot împotrivă, propunerea a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.889 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.123 din 17 februarie 2016 (PLx 713/2015/2016) (adoptată)

36. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Comisia juridică propune adoptarea legii cu amendamente.

Vă rog să votaţi. Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri?

192 de voturi pentru şi 12 abţineri, niciun vot împotrivă a fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2015 pentru completarea art.29 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 83/2016) (adoptat)

37. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2015 pentru completarea art.29 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Cu 207 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011 (Pl-x 35/2016) (adoptată)

38. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri?

205 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. A fost adoptată.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române (PL-x 72/2016) (adoptat)

39. Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române.

Comisia juridică şi Comisia pentru apărare propun adoptarea.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

205 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. A fost adoptat.

Şi acum mergem la legi organice cu propunere de respingere.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 44/2016) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

40. Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Este vorba de Pl-x 44/2016.

Termenul de dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată tacit.

Explicarea votului, domnul Márton Árpád, vă rog, Grupul UDMR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

S-a adoptat tacit această lege care avea o propunere de respingere. Mai vin încă patru astfel de legi cu propuneri de respingere de la comisii, adoptate toate cele cinci cu adoptare tacită.

Poate, odată şi odată, o să reuşiţi să vă convingeţi că acea modificare pe care am propus-o la art.113 din regulamentul nostru, pe care s-o punem de acord cu regulamentul Senatului, ar fi utilă, pentru că în săptămânile care urmează vor mai veni astfel de adoptări tacite din aceste comisii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Am fost foarte atent pe parcursul întregii şedinţe cu privire la voturile exprimate. Eu nu cred, deşi am votat pentru punctul 36, pentru Legea nr.165/2013, nu cred a fost întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Este lege organică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Aţi anunţat 192 de voturi pentru, dar nu cred că au fost 192.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Aici nu mergem pe cred...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Ar trebui verificată filmarea din sală. Sper foarte mult să avem respect deplin pentru regulament, pentru cetăţenii care ne-au trimis aici şi să nu adoptăm legi cu încălcarea regulamentului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul secretar Mircovici, vă rog.

Aici nu mergem pe credem. Am doi secretari departe de orice acuzaţie care, permanent, au numărat colegii din sală.

Vă rog, domnul Mircovici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Problema mea de procedură se referă la prevederea regulamentară privind relaţiile normale între deputaţi, şi nu venirea la tribună pentru a jigni pe cineva.

Din păcate, sunt unii oameni care cu greu se gestionează singuri. E mai greu să gestionezi un grup şi e foarte greu să gestionezi o sală.

Noi avem aici situaţii în care, în grupurile parlamentare, mai apare câte un caz din acesta care votează diferit faţă de grup şi acesta este motivul pentru care, la final, facem pentru, împotrivă şi abţineri. În niciun caz nu se pune problema să apară oameni în plus sau în minus atunci când se exprimă un vot. Şi dacă liderii grupurilor parlamentare din Cameră, absolut toţi liderii grupurilor parlamentare, inclusiv la voturi care sunt diferite de la un grup parlamentar la celălalt, nu au astfel de atitudini vizavi de treaba că să fie cinstit, să fie corect, nu permit nimănui să-mi pună la îndoială cinstea şi corectitudinea atunci când sunt secretar de şedinţă.

Şi vă rog, din acest punct de vedere, domnule preşedinte, dacă va fi cazul şi dacă se va mai repeta o astfel de situaţie, voi face apel la prevederea regulamentară privind sancţionarea celor care încalcă prevederile regulamentare după care noi ne gestionăm activitatea.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc. Şi eu vă mulţumesc pentru întreaga activitate pe care o desfăşuraţi.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art. 3, lit. u şi art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii (Pl-x 42/2016) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

41. Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.3 lit.u) şi art.32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată tacit.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 48/2016) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

42. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Pl-x 48/2016.

Termenul de dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (Pl-x 46/2016) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

43. Propunerea legislativă privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, Pl-x 46/2016.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române (Pl-x 47/2016) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)

44. Şi ultima, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată.

Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a legilor adoptate de ambele Camere ale Parlamentului.  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă informez, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, astăzi, 10 mai 2016, s-au depus la secretarul general al Camerei în vederea exercitării de către deputaţi a legilor adoptate în ambele Camere ale Parlamentului.

Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Şi, în final, domnule prim-ministru, vă rog, exprimaţi un punct de vedere.

Vă rog, domnule prim-ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dacian Julien Cioloş (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Am vrut să fim prezenţi astăzi la acest vot pentru că pe lista de vot de astăzi aţi avut câteva legi care sunt extrem de importante şi pentru ceea ce guvernul s-a angajat şi sunt legi importante, cred, pentru toţi cei care sunt interesaţi de buna gestionare a resurselor din România.

Mă refer, în primul rând, la pachetul de legi privind achiziţiile publice, achiziţiile sectoriale, Legea privind soluţionarea contestaţiilor şi cea privind concesiunile de lucrări şi de servicii. Aşa cum spunea domnul deputat Iancu, este un pachet de legi care, până acum, a blocat inclusiv utilizarea fondurilor europene, pentru că nu s-au putut lansa licitaţii publice pe legislaţia anterioară care expirase deja pe 18 aprilie. Acest pachet de legi noi ale achiziţiilor publice ar fi trebuit să intre în vigoare de la 18 aprilie în acest an, aceasta fusese obligaţia, era chiar o condiţionalitate pentru utilizarea fondurilor europene. Chiar dacă votul s-a întâmplat mai târziu este foarte bine că s-a întâmplat.

Guvernul are deja pregătit pachetul de hotărâri de guvern pentru implementarea acestor legi cât mai repede, în aşa fel încât să putem debloca şi licitaţiile pe fonduri europene, dar pot să vă spun că acest pachet de legi este aşteptat şi de mediul economic de multă vreme tocmai pentru că vine cu precizări noi, moderne, privind licitaţiile, achiziţiile publice şi vine cu câteva elemente de transparenţă privind utilizarea fondurilor publice care erau mult aşteptate nu doar de mediul economic, dar şi de toţi cetăţenii, de toţi contribuabilii.

Deci doresc să vă mulţumesc pentru adoptarea acestor legi şi să vă asigur că guvernul va adopta, în cel mai scurt timp, probabil chiar săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern, hotărârile de guvern adiţionale care ar duce la aplicarea imediată a acestor legi.

Totodată, am aşteptat cu nerăbdare şi votul privind Ordonanţa de urgenţă nr.109, cu amendamentele care au fost propuse, ordonanţă de urgenţă care vine cu precizări noi, mult mai clare privind modul în care se face recrutarea managementului corporativ a companiilor de stat. Din perspectiva noastră, a guvernului, companiile de stat nu au doar ca obiectiv să aducă bani la buget. Ele trebuie să funcţioneze bine, pentru că în foarte multe cazuri gestionează resurse importante ale statului şi performanţa în administrarea acestor companii înseamnă şi o bună gestiune a resurselor statului din domeniul energetic şi din alte domenii, din domeniul industrial.

Această ordonanţă de urgenţă odată adoptată va permite guvernului să vină, aşa cum am propus la instalare, cu o nouă abordare privind gestiunea acestor companii de stat, o abordare unitară, o abordare transparentă, cu Ministerul Economiei, care va avea rolul de a aborda vizionar sau a aborda cu o viziune integrată toate aceste companii de stat care vor avea ca obiectiv nu doar să-şi crească performanţa, ci şi să contribuie prin performanţa lor la dezvoltarea altor sectoare cu potenţial de a atrage investiţii.

Doresc, deci, să vă mulţumesc pentru acest vot şi să asigur că vom folosi aceste decizii ale dumneavoastră pentru a dovedi rezultate în perioada imediat următoare.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule prim-ministru.

La 13,30 şedinţa de Biroul permanent şi explicarea votului, grupul neafiliaţilor. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Mă bucur că Pl-x 42/2016 a trecut de Camera Deputaţilor, fiind adoptată, e adevărat, tacit, după încercări foarte mari din partea colegului nostru, domnul Ciprian Nica, de a bloca dezbaterea de la Comisia juridică, la acea comisie trebuia făcut raportul. Proiectul de lege vizează deconspirarea acelor preoţi care au colaborat cu securitatea, preoţii fiind acum exceptaţi de la aceste verificări.

Propunerea legislativă primise avize favorabile de la toate comisiile şi cred că şi de la Comisia juridică ar fi urmat un raport favorabil, dacă am fi avut dezbatere. Dar, în ciuda încercărilor, repet, importante, impresionante chiar, ale domnului Ciprian Nica de a bloca această dezbatere, cu încălcarea regulamentului chiar - şi am făcut o plângere la Biroul permanent pentru încălcarea regulamentului în acest caz faţă de domnul Nica -, mă bucur că propunerea legislativă a fost adoptată, e adevărat, tacit, şi sper ca la Senat să fie înlăturată această nedreptate, această excepţie prin care preoţii sunt scutiţi de verificarea din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Vă mulţumesc.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,00.