Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2016
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.120/2016
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2016 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2016
|
Şedinţa a început la ora 16,04. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Se intonează Imnul de stat. (Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".) Vă mulţumesc. Declar deschisă prima şedinţă a celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2016, convocată în conformitate cu art.66 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi art.34 lit.a) din regulament. Pentru început, domnul Pâslaru, liderul Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Dragi colegi, Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria celor 11 români care au decedat în cutremurul din Italia şi, de asemenea, nu pot să nu mă gândesc la fosta noastră colegă, doamna deputat Sonia-Maria Drăghici. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Vă informez că în ultima zi lucrătoare a primei sesiuni din 2016 şi în timpul vacanţei parlamentare au depus la Biroul permanent al Camerei demisii din calitatea de deputat ca urmare a incompatibilităţii intervenite în urma alegerii lor în funcţii administrative, următorii deputaţi: domnul deputat Ionel Arsene, Circumscripţia electorală nr.29 Neamţ, Colegiul uninominal nr.7; domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu, Circumscripţia electorală nr.37 Timiş, Colegiul uninominal nr.2; domnul deputat Constantin Rădulescu, Circumscripţia electorală nr.40 Vâlcea, Colegiul uninominal nr.2; domnul deputat Dan Cristian Popescu, Circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti, Colegiul uninominal nr.8. |
|
||
|
|
|
De asemenea, vă informez că, potrivit certificatului de deces depus la Camera Deputaţilor la data de 28 iulie 2016, a încetat din viaţă doamna deputat Maria Sonia Drăghici, aleasă în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor, Colegiul uninominal nr.7. În conformitate cu prevederile corespunzătoare art.7 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art.235 - 237 din regulament, luăm act de încetarea acestor mandate, iar hotărârea de vacantare urmează să fie întocmită de Comisia juridică şi supusă plenului Camerei Deputaţilor spre adoptare. |
|
||
|
|
|
În temeiul art.20 din regulament, vă prezint şi informările scrise din partea unor deputaţi cu privire la modificarea apartenenţei lor la grupurile parlamentare: domnul deputat Răzvan Rotaru afiliat la Grupul parlamentar al UNPR; domnii deputaţi Ştefan Burlacu, Ion Cristinel Marian, Radu Mihai Popa, Andrei-Răzvan Condurăţeanu la Grupul parlamentar al UNPR. Tot la Grupul parlamentar al UNPR, domnii deputaţi: Petru Movilă, Clement Negruţ, Eugen Tomac, Gheorghe Udrişte, Adrian Gurzău, începând cu data de 20.VII.2016. Un deputat din Grupul parlamentar al PSD se afiliază Grupului parlamentar al UNPR. Este vorba de domnul deputat Liviu Harbuz. Doi deputaţi îşi încetează activitatea în Grupul parlamentar al UNPR şi devin deputaţi neafiliaţi. Domnul deputat Laurenţiu Ţigăeru Roşca şi domnul deputat Aurel Niculae. Iar un deputat neafiliat se afiliază Grupului parlamentar al ALDE, domnul deputat Scarlat Iriza, începând cu astăzi, 1 septembrie 2016. |
|
||
|
|
|
Vă anunţ, stimaţi colegi, că din totalul celor 355 de deputaţi aflaţi în evidenţă, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 207. Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi întocmite de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor au fost distribuite. La ordinea de zi avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. Programul de lucru în plen va dura până la finalizarea procedurii de alegere, după care va urma şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare în noua componenţă. Reamintesc faptul că, potrivit prevederilor regulamentare, cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Biroul permanent a primit documentul întocmit de Comitetul liderilor şi, potrivit acestui document, Grupul parlamentar al PSD va avea: 2 vicepreşedinţi, 2 secretari, un chestor; Grupul Partidul Naţional Liberal: un vicepreşedinte, un secretar, un chestor; Grupul UNPR, un chestor; Grupul ALDE, un vicepreşedinte; Grupul UDMR, un chestor, şi Grupul minorităţilor naţionale, un secretar. Dacă sunt comentarii cu această repartizare, repet, însuşită de toţi liderii grupurilor parlamentare. Nu sunt comentarii. Supun votului dumneavoastră această repartizare. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. 211 voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere. |
|
||
|
|
|
În continuare, invit grupurile parlamentare să ne anunţe componenţa, conducerea, cât şi propunerea pentru Comisia de numărare şi componenţa Biroului permanent. Încep din dreapta. Domnul Máté András-Levente, Grupul UDMR. Vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În primul rând, daţi-mi voie să vă urez o sesiune uşoară. În ceea ce priveşte Comisia de numărare a voturilor, propunem pe domnul deputat Molnar Zsolt. Pentru funcţia de chestor îl propunem pe domnul Seres Dénes. Conducerea grupului este compusă din funcţia de secretar, domnul deputat Molnar Zsolt, vicelideri, Márton Árpád-Francisc şi domnul deputat Szabó Ödön. Iar pentru funcţia de lider, subsemnatul Máté András-Levente. Componenţa este de 16 deputaţi. Mulţumesc mult. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupul PNL. Domnul Eugen Nicolăescu, liderul Grupului PNL. Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Bună ziua, stimaţi colegi. Şi să fie o sesiune eficientă. Pentru Biroul permanent ne menţinem aceleaşi propuneri ca sesiunea trecută, şi anume: vicepreşedinte, domnul deputat Mihai Voicu; secretar, domnul deputat Cristian Buican; chestor, domnul deputat George Ionescu. În conducerea grupului sunt câteva mici modificări. Lider, în continuare, subsemnatul; vicelideri, domnii deputaţi Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Victor Paul Dobre, Mircea Dolha, Tinel Gheorghe, Raluca Ispir, Răzvan Horia Mironescu, Cezar Preda, Ionuţ-Marian Stroe, Raluca Surdu, Valeria-Diana Schelean-Şomfelean, Mircea-Nicu Toader. Pentru funcţia de secretari ai grupului au fost desemnaţi: doamna deputat Florica Cherecheş şi domnul deputat Mihai Tararache. Pentru Comisia de numărare şi validarea voturilor, îl propunem pe domnul deputat Corneliu-Mugurel Cozmanciuc. Mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Grupul minorităţilor naţionale, domnul Varujan Pambuccian, liderul grupului. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Numeric, grupul nostru a rămas la fel, 17 deputaţi. Din punctul de vedere al conducerii grupului nu a survenit nicio modificare. În continuare, lider, Varujan Pambuccian; vicelideri: Dragoş Gabriel Zisopol, Ovidiu Victor Ganţ, Adrian-Miroslav Merka; secretar, domnul Amet Varol. Iar pentru funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor îl propunem pe domnul Niculae Mircovici. În ceea ce priveşte Comisia de numărare a voturilor, ca de obicei, domnul Amet Varol. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Mulţumesc. Grupul ALDE. Domnul deputat Ionescu, vicelider Grupul ALDE. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul ALDE este format din 25 de membri. Conducerea va fi asigurată de domnul Ciucă Liviu-Bogdan, în calitate de lider. Vicelideri: domnul Moldovan Ioan, domnul Ionescu Aurelian, domnul Cupă Ion. Secretarul grupului, domnul Florea Damian. Nominalizarea pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor este doamna deputat Cătăniciu Steluţa-Gustica. Pentru Comisia de numărare şi validare, domnul Tocuţ Dan- Laurenţiu. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Grupul UNPR. Domnule Răducanu, vă rog. liderul Grupului UNPR. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă urez o sesiune parlamentară fructuoasă în care să reuşim să definitivăm toate proiectele începute în acest mandat. În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, art.13 şi art.15 alin.(3) lit.a), vă informez că Grupul Uniunii Naţionale pentru Progresul României, denumit şi Grupul Progresist, îşi va continua activitatea sub denumirea de Grupul parlamentar al PMP - Popular, ce se va schimba pe parcurs, având în componenţă un număr de 33 de deputaţi, nominalizaţi în continuare astfel: Adam Luminiţa-Pachel, Bogdănici Camelia-Margareta, Bucur Constantin-Alin, Burlacu Ştefan, Chebac Eugen, Condurăţeanu Andrei, Emacu Gheorghe, Fonta Nuţu, Gurzău Adrian, Harbuz Liviu, Hulea Ioan, Marian Ion Cristinel, Mazilu Constantin, Mihăilă Ioan, Moisii Constantin, Mocanu Adrian, Movilă Petru, Murgu Neagu, Negruţ Clement, Niculescu Dumitru, Nistor Marioara, Radu Popa Mihai, Popeangă Vasile, Popescu Dumitru-Iulian, Răzvan Rotaru, Răducanu Ion, Sefer Cristian-George, Steriu Valeriu-Andrei, Tabugan Ion, Tomac Eugen, Udrişte Gheorghe, Vizitiu Sergiu-Constantin şi Vreme Valerian. Conducerea grupului va fi asigurată de: lider de grup, Răducanu Ion; vicelider, înlocuitor de drept, Adam Luminiţa-Pachel; vicelideri: Bogdănici Camelia-Margareta, Negruţ Clement, Popa Radu Mihai, secretari: Niculescu Dumitru şi Nistor Marioara. Grupul propune ca reprezentant în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pe domnul deputat Valeriu-Andrei Steriu pentru funcţia de chestor. Grupul propune ca reprezentant pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor pe doamna deputat Nistor Marioara. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Şi domnul deputat Pâslaru, liderul Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Eu n-o să vă citesc toţi colegii mei, pentru că ne-ar apuca noaptea aici. O să vă spun că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va avea în componenţa conducerii pe următorii colegi: vicelideri, Călin Ion, Dobre Titus Mircea, Gliga Vasile, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Munteanu Ioan, Nicolicea Eugen, Podaşcă Gabriela-Maria, Săvoiu Ionuţ-Cristian. Secretari: domnul Niţă Emil, domnul Smarandache Miron Alexandru şi domnul Suciu Vasile. Purtător de cuvânt, doamna Bucura-Oprescu Simona şi doamna Nichita Cristina. Iar în funcţia de lider, subsemnatul, Florin- Costin Pâslaru. Pentru reprezentanţii Grupului PSD în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, vă propunem pe următorii: vicepreşedinţi, domnul deputat Florin Iordache şi domnul deputat Petru Gabriel Vlase; secretari, domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu şi domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, iar pentru funcţia de chestor, domnul deputat Marian Neacşu. Pentru reprezentantul nostru în Comisia de numărare a voturilor, propunem pe doamna deputat Lucreţia Roşca. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Procedură. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, În conformitate cu art.13 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care precizează că grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor formate din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe lista USL, aceeaşi listă electorală, spune regulamentul, coroborat cu alin.(7), art.13, respectiv alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă aducem la cunoştinţă înfiinţarea grupurilor parlamentare USL, Alianţa Politică Uniunea Social Liberală. În temeiul art.15 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precizăm: denumirea grupului parlamentar, componenţa numerică, nominală şi conducerea acestuia sunt prezentate în Anexa nr. 1 la prezenta. Dau citire anexei: "În temeiul art.15 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, următorii precizăm, Tănase Răzvan-Ionuţ, Petrea Dorin Silviu, Diaconu Mihai-Bogdan, Oajdea Daniel, Rizea Cristian, Mario Caloianu, Manolache Marius, Mihai-Răzvan Sturzu, Ion Eparu, Sorin Teju, Khraibani Camelia, Frăticiu Gheorghe, Ghiţă Sebastian- Aurelian fac parte din Grupul USL. Denumirea grupului parlamentar va fi PRU-România Unită. Componenţa numerică şi nominală este conform tabelului. Conducerea grupului va fi alcătuită din: lider, deputat Mihai- Bogdan Diaconu; vicelider, deputat Mario-Ernest Caloianu; secretar, deputat Răzvan-Ionuţ Tănase. Pentru Comisia de numărare, Daniel Oajdea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă rog, domnule Neacşu. Şi apoi am şi eu câteva precizări, domnule deputat. Citiţi mai bine regulamentul, domnule deputat. |
||||
|
|
Dacă luăm în calcul o interpretare exhaustivă a regulamentului, adică citarea unor texte de acolo, putem să spunem că ne este permis orice. Din câte cunoaşteţi, în conformitate cu programul zilei de astăzi, la ora 13, a fost convocată o şedinţă a Biroului permanent. Este practic ultima şedinţă a fostului Birou permanent, unde o serie de colegi de-ai noştri şi-au exprimat opinia de a aparţine din această sesiune parlamentară unui alt grup parlamentar. Un număr foarte important a fost citit aici de preşedintele de şedinţă la începutul acestei şedinţe. Din câte cunoşteam ca prevedere regulamentară, modalitatea prin care un parlamentar merge de la un grup la altul, îşi schimbă opinia politică şi dorinţa de a aparţine şi a activa într-un grup politic în cadrul Parlamentului este făcând o solicitare în acest sens, nu venind cineva şi citindu-ne o listă. E adevărat, colegii noştri care gestionează grupuri de mai mică dimensiune au ales să-şi nominalizeze toţi reprezentanţii. E clar că noi şi Grupul Partidului Naţional Liberal nu puteam să facem lucrul ăsta şi cel puţin până mâine, când aceste modificări vor fi formalizate pe site-ul Camerei în conformitate cu prevederile regulamentare, grupurile au această componenţă care a fost stabilită acum. Ceea ce a fost prezentat ceva mai devreme este o himeră, o dorinţă. Poate, cândva, 10 parlamentari care la un moment dat au candidat pe lista aceluiaşi partid şi au intrat în Parlament, asta este prevederea regulamentară corectă, vor forma un grup. Cândva. El va intra în drepturi, conform regulamentului, din următoarea sesiune parlamentară. Că vor mai avea loc în această perioadă, după părerea mea, extrem de frământată, transmutări dintr-o parte în alta, asta iarăşi ţine de regulament, ţine de voinţa fiecăruia şi de modul în care fiecare conştientizează să se raporteze la cei care la un moment dat i-au trimis în Parlament. Dar ceea ce s-a întâmplat ceva mai devreme aici şi modul în care antevorbitorul meu a prezentat acest lucru, este total neregulamentar şi, în consecinţă, nu va fi luat în opinia mea în calcul. Sunt convins că şi ceilalţi vorbitori care vor veni să se exprime asupra acestei problematici, vor avea acelaşi punct de vedere, pentru că el este foarte clar şi foarte bine prevăzut în regulament. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Mártón Árpád. Domnul Nicolăescu. Şi apoi am şi eu un cuvânt. (Domnul deputat Mihai-Bogdan Diaconu doreşte să intervină.) Îmi pare rău, nu vi s-a pronunţat numele. Îmi pare rău, nu vă voi da cuvântul. Domnul Márton Árpád. Şi apoi, domnul Nicolăescu. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este, într-adevăr, interpretarea dată anterior destul de laxă din punctul meu de vedere şi eu n-aş prea fi de acord nici cu o astfel de permisivă interpretare a regulamentului, pentru că, dacă ar fi aşa, un partid care intră cu 30 de parlamentari în Parlament, după o lună s-ar putea să înfiinţeze trei grupuri parlamentare pentru că au intrat pe aceeaşi listă. Ceea ce este interzis conform statutului nostru. Deci, eu cred că această interpretare trebuie să fie strict aplicată, aşa cum prevede statutul nostru. Şi mai este tot o problemă de logică pentru mine. Dacă avem un prag de intrare în Parlament, cum se poate intra altfel? |
||||
|
|
Domnul Nicolăescu. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că trebuie să spunem următoarele lucruri: în acest moment, avem un regulament al Camerei Deputaţilor care este verificat la Curtea Constituţională şi care nu permite niciun fel de altă modificare în structura Parlamentului decât ce zice regulamentul. În consecinţă, ceea ce ne-a prezentat domnul deputat în numele nu ştiu cui, pentru că din punct de vedere legal, din punct de vedere regulamentar, toate aceste mişcări ar fi trebuit să treacă prin Biroul permanent şi mai departe să fie prezentate plenului, lucru care nu s-a întâmplat. Dacă mergem mai departe şi studiem toate hotărârile Curţii Constituţionale în această materie, vom constata, de asemenea, că ceea ce se încearcă astăzi este o şmecherie ieftină, ca să fiu foarte delicat în exprimare. În consecinţă, ar trebui numai să spunem că am ascultat o intervenţie de la tribuna Camerei Deputaţilor. Atât şi nimic mai mult. În consecinţă, domnule preşedinte, cred că trebuie să închidem discuţia pe această temă, pentru că orice ducere mai departe înseamnă că noi înşine nu respectăm regulamentul. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Există o propunere de sistare a discuţiilor pe care o supun votului dumneavoastră. Cine este pentru? Vă mulţumesc mult. Voturi împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abţineri? O abţinere. Mulţumesc mult. Mergem mai departe. 176 voturi pentru. Mulţumesc mult. Şi am rugămintea, stimaţi colegi, când intervenim, să venim foarte documentaţi în ceea ce priveşte regulamentul. |
||||
|
|
|
Deci, în urma propunerilor pe care grupurile parlamentare le-au făcut, avem următoarea propunere: pentru vicepreşedinţi, Florin Iordache şi Petru Gabriel Vlase, Grupul PSD; Mihai Alexandru Voicu, Grupul PNL; Steluţa-Gustica Cătăniciu, Grupul ALDE. La secretari: Ion-Marcel Ciolacu, Grupul PSD; Mircea- Gheorghe Drăghici, Grupul PSD; Cristian Buican, Grupul PNL, şi Niculae Mircovici, Grupul minorităţilor naţionale. La chestori: Marian Neacşu, Grupul PSD; George Ionescu, Grupul PNL; Seres Dénes, Grupul UDMR; Valeriu-Andrei Steriu, Grupul UNPR. Supun votului dumneavoastră propunerile pentru Comisia de numărare a voturilor. Cine este pentru? Vă rog să votaţi. Mulţumesc. Voturi împotrivă? Unul. Abţineri? Nu. Cu 210 voturi pentru şi o abţinere, propunerile pentru Comisia de numărare a voturilor a fost aprobată. Dau cuvântul domnului secretar Ciolacu pentru a face apelul. Vreau să vă reamintesc, stimaţi colegi, că se va vota lista pe care v-am prezentat-o. Veţi primi o bilă albă şi o bilă neagră, iar în conformitate cu prevederile art.126 din regulament, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestori, şi invit cei doi chestori, domnul Drăghici şi domnul Ionescu, să daţi bilele, vă reamintesc, fiecare deputat va primi câte două bile, una albă, una neagră. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru această listă; bilă albă în urna neagră, bilă neagră în urna albă, vot contra; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Rog pe domnul Ion-Marcel Ciolacu să înceapă apelul. |
|
||
|
|
Adam Luminiţa-Pachel prezentă Alexe Costel prezent Vă mulţumesc. Bucura-Oprescu Simona prezentă Ştiu, domnule Duşa, nicio problemă. Domnule Stanciu, prezent domnul Stanciu. Cupşa Ioan Dânsul nu era? Mai vedem, îl strigăm la sfârşit. Dolineaschi Andrei prezent Fonta Nuţu, prezent, scuze. Gudu Vasile Domnule Răducanu, domnul Popescu Dumitru este? Nu. Absent. Popoviciu Alin Augustin Florin prezent Tabugan Ion, prezent. V-am văzut, scuzaţi-mă. Taloş Gheorghe-Mirel absent Sunteţi prezent, domnule... Teodorescu Cătălin-Florin era prezent Domnule preşedinte, noi am terminat. |
||||
|
|
Îi invit în Sala Biroului permanent pe membrii Comisiei pentru numărarea şi validarea voturilor şi pe cei doi secretari de şedinţă. |
||||
|
După pauză |
|||||
|
|
Îl invit pe domnul secretar Ion-Marcel Ciolacu să prezinte rezultatul. |
||||
|
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu bile asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor pentru cea de-a doua sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor din anul 2016, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:
Ca urmare a faptului că din totalul de 355 de deputaţi au fost prezenţi 237, din care şi-au exprimat votul 237, iar din acest număr 231 au votat pentru lista candidaţilor propuşi, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesare aprobării listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, astfel:
Domnule preşedinte, am terminat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar. În conformitate cu programul de lucru pentru astăzi, îi invit pe membrii noului Birou permanent ales, cât şi Comitetul liderilor, în noua componenţă, pentru a întocmi programul de lucru şi ordinea de zi de săptămâna viitoare, cât şi pentru rezolvarea altor probleme care sunt la Biroul permanent. Ordinea de zi pentru astăzi fiind epuizată, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc mult. Stimaţi colegi, un weekend plăcut! Ne vedem luni. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,00. |
|||||
![]() |



