Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2016
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.139/2016
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2016 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 4, 2016
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Steluţa-Gustica Cătăniciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
O să începem cu grupul colegilor din Partidul Social Democrat. Cu permisiunea colegilor, domnul deputat Florin Tătaru a solicitat să-i dăm cuvântul înainte, având în vedere că trebuie să fie prezent la comisie. Da, domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Florin-Cristian Tătaru: Vă mulţumesc doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Egalitatea de gen este una din priorităţile Partidului Social Democrat." Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este una din preocupările Partidului Social Democrat, mai ales acum când toţi actorii internaţionali acordă o atenţie deosebită combaterii discriminării de gen şi asigurării echităţii în societate. Este necesar să avem în vedere faptul că unul dintre obiectivele de dezvoltare ale mileniului, stabilite prin consens în cadrul Summit-ului ONU, este atingerea egalităţii de gen în cât mai multe state, la nivel global. În cadrul Uniunii Europene există de asemenea o preocupare constantă pentru egalitatea de gen şi pentru lupta împotriva violenţei asupra femeii şi copilului. În ceea ce priveşte situaţia din România, deşi s-au realizat etape importante în aceste domenii în ultima perioadă, Comisia UNESCO a atras atenţia asupra faptului că în continuare mai avem paşi consistenţi de parcurs pe drumul spre egalitatea de gen. În plus, începând cu 1 septembrie 2016, a intrat în vigoare Convenţia de la Istanbul, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2016. Convenţia de la Istanbul este cel mai cuprinzător instrument juridic internaţional care abordează violenţa domestică din perspectiva unei violări grave a drepturilor omului. Anul trecut, în cadrul proiectului "Start - o viaţă de calitate în siguranţă", s-a realizat un amplu proces de conştientizare şi informare în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi importanţa luptei împotriva violenţei domestice. Sunt convins de faptul că acest proiect vă este cunoscut întrucât aria de implementare a fost una naţională. Pe de altă parte, multinaţionalele încep să implementeze politici ale egalităţii de gen în cadrul propriilor structuri şi educă astfel un segment de populaţie în această privinţă. Este un pas foarte important pentru că sunt ferm convins de faptul că educaţia şi informarea sunt pilonii de bază pe care trebuie să construim drumul spre egalitatea de gen. Implicarea tot mai vizibilă a societăţii civile şi a mediului de afaceri în domeniul egalităţii de gen reprezintă paşi importanţi, însă, din păcate, nu sunt suficienţi. Trebuie să ne implicăm cu toţii în acest proces. Partidul Social Democrat îşi doreşte egalitatea de gen şi o luptă susţinută împotriva violenţei domestice, de aceea, aşa cum şi preşedintele Partidului Social Democrat, domnul preşedinte Liviu Dragnea, a anunţat deja, PSD va cuprinde în programul de guvernare o importantă perspectivă de gen. Vorbim de principii sănătoase de care România are nevoie: un sistem de asigurări sociale reale, priorităţi care includ sprijin pentru tinerele mame, protejarea sănătăţii femeilor, locuri de muncă pentru femeile din mediul rural, securitate financiară pentru femeile pensionare, sprijin pentru copiii din mediul rural cu părinţii plecaţi în străinătate, ca şi pedepsirea drastică a agresorilor în cazurile de violenţă domestică. Personal, cred că toate acestea sunt necesare dacă ne dorim o societate prosperă şi modernă. O astfel de viziune înseamnă o abordare integrată asupra egalităţii de gen şi a luptei împotriva violenţei domestice. Aşa trebuie să gândească un guvern în anul 2016, care îşi doreşte progres. Aceasta este viziunea social-democrată de ani de zile. Îmi pare rău că paşii parcurşi de Guvernele PSD în aceste domenii de importanţă naţională au stagnat anul acesta, în timpul guvernării tehnocrate. Nu vreau să mai aud că trebuie să luptăm pentru drepturile femeilor. Trebuie să luptăm pentru ca drepturile femeilor să fie respectate. Fiecare dintre noi are posibilitatea de a face acest lucru în judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. Partidul Social Democrat va continua să promoveze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi va continua lupta bine fundamentată pentru bunăstarea familiei. Vă mulţumesc. Deputat Tătaru Florin, Colegiul nr. 2 Baia Mare. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu văd niciun coleg în sală. Din partea Grupului parlamentar al UNPR. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Bună dimineaţa, dragi colegi. Declaraţia politică de astăzi este intitulată "La Iaşi viaţa bate opereta". Ministrul Sănătăţii a venit săptămâna trecută în vizită la Iaşi şi ieşenii aşteptau cu nerăbdare să se stabilească locaţia definitivă pentru Spitalul Regional de Urgenţă. Dar nimic nou, trebuie să mai aşteptăm. Nu numai că nu s-a stabilit locaţia viitorului spital regional, dar am asistat la o nouă surpriză: ministrul sănătăţii a încurcat denumirea la una din posibilele locaţii, a greşit numele localităţii Miroslava, numind-o Blagoslava. Cred că domnul ministru nu a fost influenţat de ultimul spectacol-parodie "Văduva veselă" în care acţiunea se petrece în Moldrofs. Sper, totuşi, să nu asistăm la o parodie şi în legătură cu locaţia Spitalului Regional de Urgenţă. Personal, aştept construirea unui nou spital în Iaşi încă din studenţie, adică de peste 30 de ani. Cu excepţia Institutului Regional de Oncologie, nu s-a mai construit niciun alt spital public în Iaşi. Ieşenii şi întreaga populaţie din zona Moldovei au nevoie urgent de un spital regional în care să tratăm cazurile grave de traumă. Dacă nici acum, când există posibilitatea finanţării europene, nu reuşim să realizăm Spitalul Regional de Urgenţă, nu vom mai putea opri migraţia medicilor şi vom descuraja inclusiv învăţământul medical ieşean. Se vorbeşte de posibilitatea construirii Spitalului prin parteneriat publico-privat de câţiva ani, dar nu se realizează nimic concret în acest sens. Sper ca măcar acum Iaşiul să fie tratat cu seriozitate şi să nu mai primească doar promisiuni. Dacă oficialităţile locale nu reuşesc să stabilească o singură locaţie, sper ca Ministerul Sănătăţii să decidă, în timp util, locul unde va fi amplasat Spitalul Regional de Urgenţă. Deputat de Iaşi, Colegiul nr. 8. Conferenţiar doctor Camelia Bogdănici. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, doamnă deputat Bogdănici. |
|||||
|
|
|
Din partea colegilor deputaţi neafiliaţi, domnul Mihai Deaconu. Nu este. Revenim la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Doamna Camelia Khraibani. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Mişcarea civică «Iniţiativa România» şi cele două măsuri ale civismului ei". Două aspecte consider că grevează asupra justiţiei româneşti în acest moment. Primul este paleta de o diversitate maximă a cazurilor care fac obiectul anchetării: de la spălare de bani şi evaziune fiscală până la situaţia în care un politician este chiar acuzat că ar fi condus fără permis. Cel de al doilea aspect este uşurinţa cu care este suficientă doar o cerere scrisă depusă la registratură sau chiar un e-mail trimis pe adresa instituţiei pentru a pune în mişcare procurorii împotriva unui cetăţean. Când o simplă solicitare redactată ca o poveste pe un colţ de birou poate pune în mişcare procuratura şi declanşa o anchetă penală, în absenţa oricărei probe anexate la solicitare, cu certitudine ceva nu merge bine în justiţia din România. Din această cauză am privit cu îngrijorare demersul Mişcării civice "Iniţiativa România" împotriva a doi parlamentari, prin care a cerut Parchetului declanşarea unei anchete pe motiv că membrii mişcării se simt ameninţaţi doar pe baza unor declaraţii politice publice. Este îngrijorător, pentru că reacţia de a cere sancţiune penală vizavi de un dialog public pare total disproporţionată. Poate că din această cauză s-a şi ajuns în situaţia de a fi deschise într-un singur an circa 10.200 de dosare. Pare un volum de muncă cu adevărat copleşitor şi greu de controlat. Dar dacă procentul de finalizare este de 10%, totul devine neclar din punctul de vedere al timpului necesar până la rezolvarea tuturor cazurilor şi închiderea tuturor anchetelor. Iar în fiecare din aceste anchete este vorba despre oameni. Revenind însă la Mişcarea civică "Iniţiativa România", mai am însă de făcut o observaţie. Deşi organizaţia declară că doreşte să construiască "o platformă civică comună a oamenilor buni, care sunt integri şi care doresc să scrie împreună o poveste de succes despre competenţă şi cinste în România", dincolo de vorbe, faptele consacră o realitate diferită. Şi expresia cea mai evidentă a distanţei dintre vorbele şi faptele Mişcării civice "Iniţiativa România" este folosirea unor standarde duble în ceea ce priveşte acordarea statutului de vinovat. Ca să putem crede în onestitatea ei, poate că organizaţia ar fi trebuit să depună la Parchetul General şi o plângere prin care să solicite anchetarea ministrului sănătăţii în cazul pacientului transferat la Sofia şi decedat în urmă cu două săptămâni. Mi se pare foarte grav că Ministerul Sănătăţii a omis să informeze opinia publică despre această situaţie. Dacă e să folosim aceeaşi măsură pentru integritate, competenţă şi transparenţă, cât şi pentru principiul transparentizării şi reformării instituţiilor publice în direcţia deschiderii lor către public şi societatea civilă, atunci aceasta este o situaţie concretă, care poate fi probată. Este adevărat că somnul raţiunii naşte monştri, dar consider că a venit momentul să depăşim nivelul emoţional al acuzelor fără fond şi să păşim într-o nouă etapă, cea a unei abordări lucide şi responsabile când vine vorba despre a pune în mişcare angrenajul mecanismului justiţiei. Putem constata împreună cât de mult contează maturitatea, discernământul şi claritatea, ca elemente de decizie. În mod cert, lupta împotriva corupţiei este un demers necesar, dar din ce punct excesul de zel depăşeşte o limită şi ajunge să compromită democraţia însăşi? Concluzia este că doar echidistanţa şi imparţialitatea pot forma împreună cel mai adecvat cadru pentru un exerciţiu de spirit civic şi civilitate autentice în spaţiul societăţii civile. Şi pornind de aici putem reconstrui un climat politic şi social de normalitate. Vă mulţumesc. Deputat Camelia Khraibani, deputat PRU Gorj. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului PSD, domnul deputat Florin Gheorghe. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Diplomaţia economică a României, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!". Stimaţi colegi, România a reuşit să lase amprente adânci în diplomaţia mondială din secolul XX, atât prin Nicolae Titulescu, dar şi prin alţi reprezentanţi de seamă ai intelectualităţii româneşti. Graţie eforturilor diplomatice, România a reuşit să obţină câştiguri politice semnificative, atât la începutul secolului, cât şi în perioada interbelică. Din păcate, izolaţionismul în care ne-a plasat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu a lăsat răni adânci în planul relaţiilor internaţionale, România fiind şi astăzi un partener de discuţie marginal atunci când se adoptă decizii politice regionale sau globale. România a avut şi încă mai are un corp diplomatic profesionist, competitiv, pe care oricare stat european şi l-ar dori. Cu toate acestea, lipsesc aproape cu desăvârşire rezultatele, atât cele politice, dar, mai ales, cele în plan economic. În plan politic, România află de cele mai multe ori din presa de specialitate rezultatul negocierilor premergătoare, informale, al discuţiilor politice şi până la adoptarea deciziilor. Este o întrebare la care trebuie să găsim răspuns: de ce România află de cele mai multe ori din presă? Şi, de parcă nu ar fi îndeajuns că aflăm din presă decizii care ne privesc, autorităţile române nu au nici măcar minima capacitate de a reacţiona şi a impune un punct de vedere în interesul propriilor cetăţeni. Trecând peste această inabilitate vădită a autorităţilor române în planul negocierilor şi apropierilor politice, un punct la fel de important îl reprezintă lipsa totală de performanţă a diplomaţiei economice româneşti. Dacă am dori să luăm drept etalon cel mai înalt standard, atunci ar trebui să ne raportăm la diplomaţia economică americană, care sprijină atât direct, cât şi indirect, capitalurile nord-americane în lume şi stimulează investitorii competitivi să-şi locheze cele mai performante afaceri pe teritoriul american. Din păcate, modelul american este un standard mult prea înalt pentru diplomaţia românească, care pare, din păcate, să nu aibă nici obiective şi nici dorinţa de a contribui la creşterea şi dezvoltarea economiei naţionale. Mulţi vor spune că declaraţia de astăzi este o critică nefundamentată, însă nu am criticat niciodată instituţii, persoane sau autorităţi fără un fundament. În acest sens, o să vă dau doar câteva exemple care demonstrează impotenţa diplomaţiei economice româneşti. Un prim exemplu, este legat de pasivitatea diplomaţiei economice faţă de intenţiile grupului Daimler de a deschide prima fabrică de asamblare din afara Germaniei. Negăsind în România un partener de discuţie, producătorul german a ales Polonia. Un alt exemplu este legat de rutele regionale de transport energetic, care, rând pe rând, au ocolit România, de parcă ţara noastră ar fi fost un teatru de operaţiuni extrem de periculos, şi nu un mediu de afaceri puternic concurenţial. Nu aş vrea să uit exemplul Dacia, unde autorităţile române au aflat, tot din presă, despre delocarea unei părţi din producţie în Maroc. Ce a făcut oare numerosul corp diplomatic, care reprezintă interesele economice ale României, pe salarii grase, ca să convingă Dacia să nu mai mute producţia din România sau să convingă Daimler că este mai bine la noi decât în Polonia? Răspunsul îl ştim cu toţii şi acesta este: nimic! O parte din vină pentru această situaţie o are Guvernul, dar o au şi partidele politice, care au promovat, în ultimele două decenii, în funcţii de reprezentant al intereselor economice româneşti, persoane cu o competenţă profesională dubioasă, ca să nu spunem direct că au fost promovate rude, amante, soţii, nepoţi şi alte rubedenii, doar pentru shopping la Paris şi salarii grase. Este o culpă pe care ar trebui să o asume Guvernul şi toate partidele politice şi, în cel mai scurt timp, să se acţioneze ca atare. Mă bucură faptul că actualul ministru de externe s-a trezit din amorţeală şi anunţă că va înlocui toată garda de reprezentanţi economici. Sper să se ţină de cuvânt şi, mai ales, sper ca rudele unora să nu fie înlocuite de rudele altora. De asemenea, aştept criterii stricte de performanţă ale acestor reprezentanţi, chiar dacă acest lucru poate însemna şi o salarizare mai mare. Dacă însă vom continua aşa, să nu avem grijă noi de noi înşine, de interesele noastre economice, să nu ne mire dacă în viitorul apropiat o să mai avem şi alte surprize neplăcute de tipul Daimler sau Dacia. Vă mulţumesc. Florin Gheorghe, deputat PSD de Constanţa. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează pentru declaraţie domnul deputat din partea Partidului Naţional Liberal, Virgil Guran. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. O să vorbesc despre banul public. Ştim că în orice ţară, inclusiv în România, orice om care are o proprietate cât de mică sau un venit cât de mic trebuie să plătească un impozit. Paradoxal este faptul că la noi încă nu există o educaţie prin care cei care plătesc să se şi întrebe ce se întâmplă cu aceşti bani. Foarte puţini oameni am văzut să reacţioneze în momentul în care se constată că banii nu sunt folosiţi aşa cum trebuie, că diverse grupări... chiar ieri am văzut o grupare cu Microsoft-ul, a prejudiciat statul, cu toate că m-am întrebat ceva, sincer, eu nu mă bucur foarte mult când văd pe cineva că ia un an, doi, trei de puşcărie. Eu, sincer, m-aş bucura să văd că se recuperează acei bani. Şi mă refer în mod special la banii proveniţi din impozite, din taxe, deci la banii statului. Păi, ori procurorii au greşit pe acolo când au evaluat pe la 90 de milioane de euro prejudiciul, 100 şi ceva de milioane la un moment dat, ori înseamnă că recuperarea doar a 9 milioane nu înseamnă de fapt prejudiciul respectiv. Este o meteahnă veche la noi de a se vorbi mult, de a se ieşi în media cu bombe de acest gen şi după aceea lucrurile se dezumflă. Cred că în momentul în care am înţelege că trebuie să urmărim banii publici, pentru că tot noi îi plătim, lucrurile ar fi mult mai normale. Am cerut o situaţie, sunt 425 de societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar sau unic acţionar şi sunt nişte pierderi extraordinare. Mă întreb: dacă toată economia ar merge aşa, dacă toate societăţile particulare ar merge aşa, din ce s-ar mai realiza banul public în România? Deci, este evident că există probleme în acest sector şi este evident că măsurile trebuie luate urgent. S-a discutat mult că acest Guvern Cioloş va rezolva această problemă, pentru că nu e susţinut de un partid din spate, nu sunt, aşa cum spunea colegul meu, neamuri, rude, pile şi amante angajate pe-acolo, fiind un guvern tehnocrat, dar, din păcate, lucrul acesta nu s-a rezolvat. Şi nu ştiu dacă în două luni se mai poate rezolva ceva. Este foarte important ca sectorul de stat să nu mai aducă pierderi. Este foarte important să existe o lege a transparenţei pe care eu am semnat-o împreună cu câţiva colegi şi am depus-o, în care toate administraţiile să prezinte efectiv cheltuielile pentru ca oamenii să-şi dea seama cât costă scaunul ăla care se cumpără în primărie sau ştiu eu ce lucrare, dar este foarte important să existe voinţă politică din partea noastră, a tuturor din Parlament, pentru a vota astfel de legi şi pentru a lua astfel de măsuri. Cred că este poate prima măsură care trebuie luată, pe care trebuie s-o luăm în România şi sper eu să se ia această măsură cât mai repede. Vă mulţumesc. Deputat PNL de Prahova, Guran Virgil. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UNPR, domnul deputat Aurelian Mihai. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Asistăm în aceste zile importante din punct de vedere al calendarului alegerilor la o situaţie inedită cu privire la dreptul de participare în alegeri în calitatea de candidat a oricărui cetăţean român care doreşte să reprezinte în alegeri, evident, o mulţime de alţi cetăţeni din cadrul unui judeţ, aşa cum electoral denumim acest judeţ circumscripţie, prin lege. Cerinţele pentru întrunirea condiţiilor de participare, în opinia mea, tratează în mod discriminatoriu cetăţenii care doresc să participe în aceste alegeri, iar aici mă refer la posibilii viitori candidaţi independenţi, dar şi la partidele politice. De ce o spun? Nu doar ca element de comparaţie pentru că nu este totuna să ceri unui om să cumuleze 1% din semnăturile pe care legea le solicită în reprezentarea cetăţenilor dintr-o circumscripţie şi nu este acelaşi lucru ca aceeaşi cerinţă s-o aduci înaintea unui partid politic. În diaspora, lucrurile stau mult mai rău, acolo unde statul român, prin instituţiile sale, Ministerul Afacerilor Externe, cu toată infrastructura şi Autoritatea Electorală Permanentă au dat greş. Şi aici mă refer evident la parcursul acestui an, 2016, an în care nu au reuşit nici măcar să aducă, să determine 11 mii de cetăţeni din diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă. Evident că a cere acest lucru unui partid politic şi a cere acelaşi lucru unui cetăţean sunt situaţii diferite, dar de această dată inegalitatea este mai mult decât evidentă. Cazul meu, bineînţeles, nu candidez ca independent în aceste alegeri, dar am toată stima pentru cei care se află departe de casă, români, evident, care doresc să candideze, compatrioţi care şi-au manifestat dorinţa de a deveni reprezentanţi ai cetăţenilor în Parlament. A le cere peste 6 mii de semnături, ţinând cont şi de faptul că acei susţinători trebuie obligatoriu să se regăsească şi în registrul alegătorilor, este o bătaie de joc la adresa democraţiei în primul rând, şi o lipsă de respect faţă de cei aflaţi în diaspora. Şi din acest motiv, acum un an, nu am votat această lege nr.208, în vara anului trecut, şi din acest punct de vedere, nu doar datorită faptului că nu s-a aprobat atunci amendamentul în această sală cu privire la dublarea numărului de reprezentanţi ai diasporei. Nu am votat această lege din mai multe motive. Două dintre acestea vi le-am spus mai devreme. Însă vreau să spun că, totuşi, pentru diaspora, până în acest moment, partidele politice ne-au ferit de candidaţi fie certaţi cu legea, fie candidaţi suspecţi de plagiat. Însă vom vedea ce-şi mai propun partidele politice, unele dintre ele, de această dată, ce candidaţi ne vor aduce înainte şi nouă, şi cetăţenilor din diaspora, în principal, pe măsura, probabil, a tupeului, pentru că ne aşteptăm la surprize neplăcute şi la dispreţ faţă de cetăţenii din diaspora. Şi ştiu de ce spun acest lucru. În asentiment cu românii care vor reuşi totuşi să candideze ca independenţi din partea românilor din diaspora, transmit toată stima şi toată aprecierea pentru efortul şi curajul de care dau dovadă. Însă ceea ce le pot promite este că, atunci când voi candida, partidul politic care mă va desemna candidat spre să înţeleagă că va trebui să fim foarte atenţi în secţiile de votare, acolo unde acei oameni care vor candida ca independenţi nu vor avea reprezentanţi. Mi-aş dori, atât eu, cât şi partidul din partea căruia voi candida, să fim garantul integrităţii acelor voturi, iar aceşti oameni care au atâta curaj să aibă sentimentul datoriei noastre depline şi un respect mai mult decât evident faţă de principiile democratice care ar trebui să ne ghideze pe toţi în această bătălie politică. Urez succes tuturor candidaţilor, atât din diaspora, cât şi din ţară, cu toate că noi, cei din afara ţării, cât şi cei care vor dori să candideze independent în România va trebui să se depună listele cu jumătate de lună mai devreme faţă de toţi ceilalţi colegi care se află în România şi care vor candida din partea oricărui partid politic. Şi minorităţile, evident, vor trebui să facă acelaşi efort. Aşadar, legea este discriminatorie şi eu cred că este cazul s-o modificăm pentru că a avea legi sănătoase şi instituţii care funcţionează în România demonstrează că statul nostru, sau ar trebui să demonstreze că statul nostru îşi respectă atât cetăţenii, cât şi imaginea pe care ar trebui s-o aibă în exterior. Bună ziua! |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează la cuvânt din partea Grupului parlamentar al PSD domnul deputat Sorin Iacoban. Se pregăteşte doamna Florica Cherecheş. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Astăzi, declaraţia politică "Inconştienţa sau incompetenţa guvernamentală". Dragi colegi, Nu înţelegem totuşi din ce cauză, atunci când Legislativul sau cei care au atributul iniţiativei legislative promovează câte un proiect de lege pentru popor, se găsesc tot felul de indivizi din Guvernul tehnocrat care să amâne aplicarea unui astfel de act normativ. Astfel, când a fost vorba despre interzicerea exporturilor de material lemnos brut, iar s-au apăsat anumite butoane şi, brusc, ideea nu numai că nu a căpătat contur legal, dar a şi fost repede trecută la erată. Atunci când a fost cazul intrării în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice, s-a apăsat iar pe un buton şi, brusc, la ordinul băncilor străine care operează în România, au apărut tot felul de prorogări de termene în aplicarea efectelor acestei legi. La fel, când a fost vorba de proiectul de lege prin care să se impună marilor jucători din domeniul alimentaţiei publice, ca 50% din produsele comercializate să fie de provenienţă autohtonă, s-au folosit aceleaşi butoane, dându-se din nou "dreptate" intereselor străine în detrimentul celor autohtone. Şi tocmai când credeam că "prigoana instituţională" împotriva propriului popor s-a mai domolit, ministrul sănătăţii apare în spaţiul public formulând pledoarii din cele mai alese cu scopul protejării intereselor marilor producători şi importatori de medicamente, în detrimentul interesului românilor. Astfel, una din măsurile guvernării Ponta a fost scăderea preţului medicamentelor care îşi pierd patentul cu 35 %, astfel încât acest preţ să ajungă la preţul medicamentelor generice echivalente. Măsura trebuia să intre în vigoare la data de 1 iulie 2016 însă actualul Executiv tehnocrat a găsit de cuviinţă să apeleze încă o dată la metoda prorogării termenului, amânând efectele actului normativ până la 1 noiembrie 2016. Atât de vădită a fost intenţia tehnocraţilor de a proceda la o nouă prorogare a termenului de aplicare a acestei dispoziţii legale, încât s-au iritat peste măsură în momentul în care au văzut că în mediul on-line circulă o petiţie care cere ieftinirea medicamentelor cu 35%, pe care personal am semnat-o, şi dacă au intrat în această criză, au început să profite de poziţia dominantă garantată de funcţia ocupată, ameninţând şi împroşcând populaţia cu tot felul de minciuni care să creeze panică. Acesta este şi cazul actualului ministru al sănătăţii, domnul Voiculescu, care a găsit de cuviinţă să mintă, cu scopul ascuns al naşterii unei stări de îngrijorare publică, afirmând cu subiect şi predicat că ieftinirea medicamentelor ar duce inevitabil la dispariţia lor de pe piaţă. Cu alte cuvinte, domnul ministru al sănătăţii a ales să slujească - cu pricepere tehnocrată, de altfel - interesele marilor producători şi importatori de medicamente, uitând de faptul că românii îşi doresc medicamente mai ieftine. Dragi colegi, Ieftinirea medicamentelor nu înseamnă scoaterea lor de pe piaţă, Agenţia Naţională a Medicamentului având resorturile necesare să supravegheze tranzacţiile de pe această piaţă, pe care o şi reglementează. Însă domnul ministru poate ar fi trebuit să precizeze faptul că românii cheltuie anual 4,2 miliarde de lei pe medicamente generice şi 9,8 miliarde de lei pe cele inovative, şi că, prin compensarea celor originale, statul român este în pierdere, prin raportare la preţul aproape dublu al acestora, nemaipunând în discuţie şi faptul că populaţia, în marea ei majoritate, face eforturi mari să-şi permită o cură de tratament, alegând de cele mai multe ori, mai ales în cazul cronicilor, între medicamente şi mâncare. Comparaţia dumneavoastră, domnule ministru, cu merele, este una dispreţuitoare şi ascunde o mare inconştienţă. Aţi afirmat că "preţul fructului nu este dat de conţinutul de vitamine, ci de taraba pe care este pus fructul", făcându-ne să înţelegem că aşa stă treaba şi în cazul preţului la medicamente. Cu alte cuvinte, să înţelegem că preţul unui medicament nu este dat de valoarea sa terapeutică, ci doar de puterea de piaţă a importatorului sau de marca producătorului de medicamente. Poate ar fi cazul să ne daţi anumite explicaţii. Şi în acest sens o să vă facem o interpelare. În timp ce ministrul sănătăţii face în spaţiul public consiliere juridică pe banii publici pentru corporaţiile străine de medicamente, românii bolnavi mor cu zile, deoarece nu-şi permit urmărirea întocmai a terapiilor medicale prescrise. Astfel, peste 27.000 de bolnavi sunt trataţi anual de TBC, incidenţa cazurilor noi fiind de minimum 15.000 anual, clasând România pe primul loc în cadrul ţărilor Uniunii Europene la incidenţa acestei boli care, netratată corespunzător, este fatală. Aceeaşi situaţie este şi în cazul bolilor cardiovasculare, un român, la fiecare 30 de minute, murind din cauza infarctului miocardic, considerat banal în alte ţări ale Uniunii Europene. Dragi colegi, În România, peste 250.000 de oameni mor anual, 80% dintre aceştia, ca urmare a unor afecţiuni medicale tratate necorespunzător sau netratate, principala cauză fiind lipsa posibilităţilor financiare. Dacă vom continua în acest fel, nu facem altceva decât să condamnăm acest popor la dispariţie. E momentul să ne mobilizăm şi să cerem acestui Guvern ieftinirea medicamentelor cu 35%, de la 1 noiembrie 2016, ca o măsură firească de protecţie a tuturor cetăţenilor români care suferă de boli cronice sau acute. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Având în vedere că lista de azi este o listă lungă, v-aş ruga să vă limitaţi la cele 3 minute prevăzute în Regulament, pentru că-i privăm pe alţi colegi de posibilitatea de a-şi susţine declaraţiile politice. Mulţumesc. Urmează la cuvânt doamna deputat Florica Cherecheş, din partea Grupului Partidului Naţional Liberal. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Noi pe cine reprezentăm?" Parlamentul este o instituţie fundamentală a democraţiei, iar parlamentarii sunt, în primul rând, reprezentanţii cetăţenilor în forul guvernării. Drept urmare, aceştia trebuie să reprezinte în mod responsabil şi transparent oamenii care i-au delegat în funcţia pe care o exercită. Dreptul de a avea imunitate parlamentară nu trebuie să se transforme însă într-un privilegiu de care noi să abuzăm. Este necesar ca justiţia să fie lăsată să-şi facă datoria atunci când ne-o cere, întrucât noi, cei din Parlament, nu avem responsabilitatea de a face acest lucru şi nici nu e de dorit să preluăm din atribuţiile ei. De asemenea, având în vedere că s-au folosit sume considerabile pentru înlocuirea sistemului de vot electronic cu unul nou, este inadmisibil ca acesta să nu funcţioneze din 17 februarie, când domnul deputat Liviu Dragnea a decis că nu e funcţional, pentru că nu i-au ieşit socotelile cu Legea defăimării. În consecinţă, cetăţenii care ne urmăresc activitatea parlamentară şi sunt interesaţi de modul în care am votat anumite proiecte nu pot afla aceste detalii, pentru că ele nu se înregistrează, votul fiind dat prin ridicare de mână. Conducerea PSD a Camerei Deputaţilor nu a dorit încă să rezolve problema aceasta. Încă din 2014, Partidul Naţional Liberal a depus un proiect de lege care prevede o procedură de simplificare a imunităţilor, potrivit căreia, din momentul în care a venit cererea de la DNA sau Parchet către Parlament, Legislativul are la dispoziţie 24 de ore pentru elaborarea raportului şi încă 24 de ore pentru a da votul în plen, un vot care trebuie să fie deschis, la vedere, fie electronic, fie prin ridicare de mână sau nominal. Pentru că s-a tot amânat dezbaterea şi aprobarea acestui proiect, săptămâna trecută, PNL a depus un nou proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, asemănător cu primul, potrivit căruia cererile privind încuviinţarea urmăririi penale vor ajunge în maximum 24 de ore în plenul Camerei, spre dezbatere şi vot, iar votul va fi deschis. Stimaţi colegi, Trebuie să înţelegem că încrederea românilor în Parlament este oricum la un nivel extrem de scăzut şi că trebuie să luăm măsuri concrete pentru a restabili credibilitatea acestei instituţii fundamentale a statului. Legea trebuie să se aplice în egală măsură tuturor cetăţenilor. Din păcate, mulţi dintre ei nu se mai simt reprezentaţi de noi. A venit momentul ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să dăm dovadă de demnitate faţă de oamenii care au avut încredere în noi şi ne-au dat votul. Să avem curajul să fim oneşti cu cei pe care îi reprezentăm. A venit momentul să dăm un semnal că în România se poate face politică în mod transparent, cinstit şi onest, iar Parlamentul României, forul prin care cetăţenii sunt reprezentaţi în actul guvernării, trebuie să facă acest pas. De aceea, este imperativ necesar ca Parlamentul să voteze transparent atât proiectele curente, cât şi cererile de ridicare a imunităţii venite din partea justiţiei. Şi sper astfel ca proiectul PNL să găsească sprijinul necesar pentru a fi dezbătut şi aprobat în regim de urgenţă, pentru că se pune întrebarea: noi pe cine reprezentăm? Vă mulţumesc. Florica Cherecheş, deputat al PNL de Oradea. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al UNPR, doamna deputat Marioara Nistor. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Vreau să vă supun atenţiei, în cadrul declaraţiei de astăzi, situaţia creşelor pentru copii, o problemă pe care România o întâmpină în ultimii ani şi în cazul căreia avem de-a face cu un deficit semnificativ. În comparaţie cu statele europene, România este mult în urma acestora în privinţa locurilor în creşe, mamele care se întorc în câmpul muncii fiind nevoite să apeleze la servicii de babysitter sau la rude. Căutăm soluţii pentru a plăti mamelor indemnizaţiile pentru perioada în care sunt în concediu de maternitate, căutăm modalităţi în care să susţinem tinerele familii, însă un lucru extrem de important este şi sprijinul pe care îl acordăm familiilor în momentul în care părintele se întoarce în câmpul muncii. Multe femei, în special din zona urbană, preferă adesea să îşi scurteze perioada concediului de maternitate pentru a reveni la muncă. Oare de ce? Pentru că trăim într-o societate în care nu îţi permiţi, ca mamă, ca femeie, să lipseşti foarte mult din câmpul muncii. De multe ori se ajunge în situaţia în care mamele preferă să renunţe la concediu şi să găsească alternative pentru a-şi lăsa copiii în grija cuiva. Părinţii trebuie să ştie că în momentul în care pleacă la muncă au copiii în siguranţă, nu expuşi pericolelor. De aceea, creşterea numărului de locuri în creşe ar trebui să fie un obiectiv prioritar pentru orice partid politic. De cele mai multe ori, întâlnim prin parcuri, pe stradă, bunici cu nepoţi de mână, vedem bone care au grijă de cei mici - acest lucru când părinţii ar fi putut să apeleze la creşe pentru a-şi lăsa copiii. Numărul insuficient de locuri în creşe, corelat cu nevoia părinţilor de a se întoarce la muncă îi fac pe părinţi să apeleze la aceste variante. În majoritatea cazurilor, dacă vorbim de bone, ele nu au contract de muncă, putându-se vorbi în acest caz despre o încurajare a muncii la negru. Părinţii au la îndemână şi varianta creşelor private, însă acestea sunt foarte costisitoare şi nu mulţi îşi permit. De aceea, o încurajare a înfiinţării de creşe de către stat este un proiect pe care toţi cei cu putere de decizie trebuie să îl aibă în vedere. Pentru Partidul Mişcarea Populară, înfiinţarea de creşe şi grădiniţe reprezintă o prioritate şi tocmai de aceea am depus alături de colegii mei o iniţiativă legislativă care vizează înfiinţarea de creşe prin Programul naţional "Creşe pentru copiii României", prin hotărâre de Guvern. Sper ca dumneavoastră, colegi parlamentari, să susţineţi această iniţiativă şi să oferiţi părinţilor din ţara noastră un ajutor semnificativ. Vă mulţumesc. Marioara Nistor, deputat, Colegiul nr. 9, Brăila. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florian Geantă. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică se numeşte "România - niciun proiect de finanţare în cadrul Fondului European pentru Investiţii Strategice". Am avut iluzia că în toate există o limită, inclusiv în ipocrizie. Am crezut că dorinţa de a realiza un lucru bun pentru societate poate sparge barierele de orice natură şi ne poate uni într-un efort general de a construi un viitor pentru generaţiile de azi şi de mâine. Se pare că m-am înşelat şi constat că dezinteresul şi dispreţul sunt bine înlănţuite prin birourile Guvernului de tehnocraţi de astăzi. Recent, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că este de-a dreptul şocat de faptul că au fost irigate doar 150.000 ha dintre cele 385.000 ha, care ar fi trebuit să fie incluse în program. Lucrurile stau astfel: lipsa echipamentelor şi a utilajelor pentru irigat, canalele colmatate, tarifele mari sunt între problemele care îi împiedică pe fermieri să irige terenurile, deşi acestea se află în zonele amenajate pentru irigat. Iar vara secetoasă din acest an şi-a pus amprenta pe culturile României, suprafeţele agricole afectate depăşind 350.000 ha, cele mai multe cu porumb şi floarea-soarelui. În acest context, interesantă este opinia domnului Jyrki Katainen, vicepreşedintele pentru investiţii al Comisiei Europene, care susţine că România ar putea cere finanţare prin Planul Juncker pentru sisteme de irigaţii şi ar fi investiţie de care ţara noastră ar avea nevoie. Desigur, ar putea cere, dar deocamdată România nu cere nimic, pentru că nu am fost în stare să trimitem la Bruxelles măcar un proiect care să fie aprobat şi finanţat prin Fondul European pentru Investiţii Strategice. Acesta este şi motivul pentru care vicepreşedintele Comisiei Europene a criticat fără reţineri România la Forumul Economic European de la Bruxelles. Fondul European pentru Investiţii Strategice este gestionat de Banca Europeană de Investiţii şi urmăreşte să genereze, în viitorii trei ani, investiţii private în economia europeană, în valoare totală de circa 315 miliarde de euro, printr-o garanţie de 16 miliarde de euro, acordată din bugetul Uniunii Europene şi 5 miliarde de euro, acordată de BEI. Acest fond oferă garanţii publice pentru proiecte de investiţii private cu nivel de risc ridicat în domenii strategice, precum infrastructura de transport şi telecomunicaţii, eficientizarea energetică, cercetare, educaţie şi inovare, şi, totodată, oferă împrumuturi pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi companii cu mai puţin de 3.000 de angajaţi. Planul european se concentrează asupra investiţiilor, ca pilon de bază pentru stimularea creşterii şi creării locurilor de muncă în statele membre ale Uniunii Europene. Totodată, este un instrument pentru reducerea decalajelor între statele membre. Această iniţiativă poate deveni o poveste de succes, dacă instituţiile europene şi statele membre vor înţelege că este nevoie de un efort conjugat, menit să confere substanţă demersurilor aferente. Structurat pe trei piloni, respectiv mobilizarea finanţării, susţinerea investiţiilor care au ca destinaţie economia reală şi îmbunătăţirea mediului investiţional, Planul Juncker este proiectul construirii unui uriaş fond special, destinat relansării investiţiilor şi a redresării economice europene, care să injecteze bani în proiecte strategice, indiferent de geografie, de politică, de naţionalitatea proiectelor, dar dependent direct de natura strategică a proiectului propus a fi finanţat. Astfel, Planul Juncker a creat o rezervă financiară de amploare, menită să restabilească încrederea şi să asigure Europei resursele pentru competiţia cu economia globală. Fondul European pentru Investiţii Strategice va acorda, de asemenea, finanţare de risc pentru IMM-urile şi întreprinderile cu capitalizare medie din întreaga Europă. Într-o epocă de criză financiară de amploare seismică, în care principala barieră în dezvoltarea afacerilor este lipsa de finanţare, fondul special va ajuta companiile antreprenoriale mici şi mijlocii să depăşească situaţiile de deficit de capital, furnizând sume mai mari sub formă de participaţii directe de capital şi garanţii suplimentare pentru împrumuturile acordate IMM-urilor. Niciunul dintre aceste proiecte nu este însă pentru ţara noastră, cu toate că ne confruntăm cu o scădere a investiţiilor şi avem nevoie de resurse puse la dispoziţie prin Fondul European de Investiţii Strategice, pentru a acoperi decalajele semnificative de dezvoltare faţă de restul Uniunii Europene. Deocamdată, România nu are niciun proiect aprobat în cadrul Planului Juncker, dar a reuşit, în cele din urmă, să trimită la Bruxelles 5 proiecte în valoare totală de 484 milioane de euro, dosare care se află încă în analiza Comisiei Europene. Îmi exprim speranţa că aceste proiecte sunt viabile şi vor primi finanţare, pentru că România are nevoie de investiţii strategice, are nevoie de proiecte de calitate pentru a spori creşterea economică şi dezvoltarea tehnologică inovativă. În caz contrar, nu putem decât să adăugăm încă un eşec de proporţii al tehnocraţilor din actualul Guvern. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Radu Zlati. Se pregăteşte, din partea colegilor deputaţi neafiliaţi, domnul deputat Ion Eparu. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Săptămâna trecută, vorbeam despre faptul că în România zilelor noastre un copil născut la ţară are şanse extrem de scăzute pentru a dobândi acele competenţe profesionale care i-ar da dreptul la o meserie bine plătită. Azi voi vorbi despre România generică, să zicem aşa. O Românie care ar trebui să se dezvolte economic, dar într-un top al competitivităţii mondiale, top organizat cu ocazia Forumului Economic Mondial, România se află undeva pe locul 60, între cele 138 de state clasificate. Am zice că e oarecum onorabil. Nu este, pentru că competitivitatea derivă din mai mulţi factori. Or, ceea ce trage România în jos, să zicem, este faptul că are o calitate a sistemului de învăţământ undeva înspre coada clasamentului. Din 138 de state, România se află pe locul 121, stimaţi colegi. Printre statele care au un sistem de educaţie mai de bună calitate decât noi se află: Gabon, Congo, Tanzania, Uganda, Nepal, Ucraina, Laos, Albania - săraca Europei, Albania. Unele dintre aceste state au trăit nu de mult un război civil; se află mult înaintea României. Desigur, noi suntem ocupaţi cu războaiele dintre români şi români. Din această cauză, în cazul competenţei forţei de muncă actuale, România se află pe locul 59. Dar, atenţie, această competenţă profesională este dată - şi locul ceva mai bun, ceva mai onorabil - de generaţiile educate în "odiosul regim" şi care acum, eminamente, stau să iasă în afara câmpului muncii. Acea statistică spune că la anul ne vom afla pe locul 60. Noi suntem, cum ziceam şi în declaraţia mea politică de săptămâna trecută, în cădere şi totuşi refuzăm să mărim bugetul alocat educaţiei. Ieri am avut o întâlnire cu un grup de reprezentanţi ai societăţii civile, care solicitau, cu o oarecare sfiiciune, ca anul ce vine bugetul să fie ridicat cu 13%, astfel încât în patru ani să ajungem la faimosul 6% prezent în Legea învăţământului, dar pe care noi nu îl aplicăm, prorogându-l an de an prin Legea bugetului, aşa cum probabil se va întâmpla şi prin bugetul pe care noi sau alţii îl vom vota sau îl vor vota în decembrie, anul acesta. Dar asta înseamnă încă patru ani de aşteptare. Şi în loc să fim pe locul 60 în 2000, noi vom fi pe locul 63, pentru că refuzăm să infuzăm atâţia bani cât este nevoie pentru a opri declinul, iar alocarea doar a 13% în plus faţă de un buget oricum de mizerie nu va rezolva problema. De aceea, atrag încă o dată atenţia conducerii partidelor, parlamentarilor - şi mai puţin în măsură Guvernului, pentru că nu Guvernul aprobă Legea bugetului, ci doar o propune -, că timpul începe să nu mai aibă răbdare. Şi cum spuneam săptămâna trecută, domnilor, vine iarna. Nu iarna calendaristică, deşi vine şi aceea, ci iarna lipsei de cunoştinţe pentru tinerele generaţii. Vă mulţumesc. Radu Zlati, deputat de Cluj. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Aţi descris foarte frumos România lucrului bine făcut. |
|||||
|
|
|
Vă rog, domnule deputat Eparu Ion. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Şi vă mulţumesc foarte mult şi pentru îngăduinţa pe care mi-aţi arătat-o, de a-mi da cuvântul aşa repede, pentru că trebuie să particip la o întâlnire, care şi ea face parte din viaţa cotidiană a societăţii noastre, cu sportul. Subscriu în totalitate colegului Zlati în ceea ce a afirmat mai devreme. De altfel, declaraţia mea politică, intitulată "De ce să ne tăiem craca de sub picioare?" se va referi la un factor foarte, foarte mic, să spunem aşa, care a concurat şi el - şi sper eu să nu ducă la rezultate şi mai proaste - la actuala stare de lucruri. România are aproximativ 3 milioane de copii în învăţământul preuniversitar, cam tot atâţia părinţi, automat implicaţi şi ei în sistem, dar şi în jur de 250.000 de profesori. Cifrele exacte fluctuează într-un sistem atât de mare, de la o zi la alta, dar cred că am punctat nişte valori destul de apropiate de realitate. Şi nu greşesc să afirm că aproximativ o treime din populaţia ţării noastre este implicată direct în tot ceea ce se întâmplă în sistemul de învăţământ, iar forma în care sunt numiţi directorii de şcoli şi grădiniţe în sistemul public de educaţie preocupă, aşadar, fără niciun fel de exagerare, o mare parte din populaţia României şi o pondere uriaşă din populaţia activă, respectiv cea care va deveni activă peste 1, 2, 3 sau 10 ani. Pornind de la aceste premise, consider că profesionalizarea managementului şcolar este un demers indispensabil, foarte important, cu un impact de mari dimensiuni şi căruia trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită. Nu modificăm Codul fiscal pe genunchi, într-o lună, nu transformăm Codul civil pe ascuns, nu restructurăm Codul penal dintr-un birou, departe de ochii lumii. Şi atunci, de ce am lua pe furiş o decizie majoră în privinţa educaţiei, în privinţa tinerilor şi a copiilor noştri? Pentru că asta se întâmplă. De aceea, acum, în plină perioadă de înscrieri la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, în spaţiul public se duce dezbaterea care ar fi trebuit să aibă loc de fapt cu mult înaintea acestui moment. În fiecare an, Ministerul Educaţiei publică şi permite profesioniştilor şi celor implicaţi să-şi exprime părerea cu privire la chestiuni cu o mai mică implicare. Am asistat în ultimele luni la o amplă discuţie în spaţiul public, cu privire la structura anului şcolar, de exemplu. Am văzut şi am apreciat că opiniile venite inclusiv de la elevi, actori principali în sistemul de învăţământ, au fost luate în calcul. Consider, aşadar, că actualul ministru al educaţiei ştie să consulte opinia publică. Şi atunci se naşte firesc întrebarea: de ce nu vrea să o facă şi în această problemă? Nu am luat astăzi cuvântul să cer aici şi acum anularea concursului. Nu vreau nici să critic vreuna dintre părţile implicate. Dorinţa mea este să lansez un apel către factorii de decizie din Ministerul Educaţiei, în sensul adoptării unei hotărâri pertinente, de bun-simţ, aş zice, după atâtea semnale venite din spaţiul public. Cred că această decizie ar fi aşezarea la masa negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor, ai elevilor şi ai profesorilor, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori şi în atâtea alte speţe. Cred că se impune un răgaz de măcar două săptămâni, ca oamenii, profesioniştii din sistem, şcolarii, părinţii lor, cei care vor fi permanent vizaţi de deciziile luate de viitorii directori să-şi poată spune punctul de vedere cu privire la modul în care sunt aleşi aceştia. Cred cu tărie că aşa cum se întâmplă în orice alt domeniu, o idee conturată într-un birou şi transpusă de la distanţă, fără contactul concret cu realitatea, nu poate decât să fie sortită eşecului. Şi mai am convingerea că 1.000 de experţi ai Ministerului Educaţiei, ţinuţi un an de zile să gândească acest proces, nu ar putea găsi o formă mai bună decât ar face-o sutele de mii de dascăli şi milioanele de elevi, în câteva zile, căci ei sunt cei care înfruntă problemele zilnice din sistemul de învăţământ şi deci reprezintă cea mai bună sursă de soluţii. Îmi doresc ca această experienţă să fie o lecţie din care Ministerul Educaţiei să tragă nişte concluzii, cu înţelepciune, să construiască o procedură solidă şi în care toţi cei implicaţi să aibă încredere deplină. Altfel, efortul a fost în van, doar un foc de paie care va bulversa învăţământul românesc, acest sistem ce ar trebui să fie pepiniera noastră de valori şi pe care l-am transformat în laborator de experimente devastatoare. Vă mulţumesc pentru atenţie. Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc mult, domnule deputat. Vreau să vă spun să fiţi liniştit, că n-aţi luat locul niciunui coleg, pentru că pur şi simplu era rândul Grupului dumneavoastră, la cuvânt. |
|||||
|
|
|
Urmează, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Natalia Intotero. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Declaraţie politică: "Guvernul tehnocrat - un experiment eşuat în România". Avem o ţară frumoasă şi bogată. Dar sunt românii fericiţi în ţara lor?Aşa cum s-a afirmat astăzi aici de antevorbitorii mei, faţă de anul trecut, România ocupă locul 62 în topul celor mai competitive 138 de state din lume, în scădere cu nouă poziţii. Este un fapt consemnat de ultimul raport al Forumului Economic Mondial. Şi nu putem suspecta instituţia internaţională de simpatii politice sau interese electorale disimulate. În criteriile de evaluare ale Forumului Economic Mondial, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, şi mărimea pieţei. Dar se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte: accesul la finanţare, birocraţia guvernamentală ineficientă, impozitarea, forţa de muncă educată inadecvat şi reglementările fiscale. Aprecierile de mai sus sunt în concordanţă şi cu cele ale Băncii Naţionale a României care a constatat, în cel mai nou studiu public, că 10% din gospodăriile cele mai bogate obţin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării. Nici din perspectiva bancară a deponenţilor individuali situaţia nu este mai bună. 4% din persoanele cu depozite mari, dar peste 50.000 lei, deţin 67% din totalul depozitelor în bănci. Concluzia este mai mult decât evidentă. Există o Românie bogată şi o Românie săracă, iar, între ele, ar fi trebuit să se afle clasa de mijloc, dar nu este. O ţară este puternică atât pe plan financiar, cât şi social atunci când clasa de mijloc reprezintă cel puţin jumătate din totalul populaţiei. În România, însă, această pătură socială s-a diminuat continuu în ultimele decenii şi a ajuns în prezent la aproximativ 8-10% din populaţie. Dar clasa de mijloc reprezintă pilonul principal de stabilitate al unei societăţi şi motorul de creştere şi dezvoltare a economiei. O clasă de mijloc puternică şi bine reprezentată a fost dintotdeauna considerată un indicator al stabilităţii, prosperităţii şi bunăstării unei societăţi. Este şi motivul pentru care Partidul Social Democrat şi-a stabilit ca obiectiv politic principal pentru perioada următoare creşterea clasei de mijloc din România. Dorim ca viitorul Guvern să creeze climatul economic şi social necesar, astfel încât mulţi români să depăşească nivelul la care sunt acum, prin care îşi asigură doar strictul necesar şi să reuşească să intre în clasa de mijloc, să trăiască decent, să poată asigura copiilor un mediu lipsit de griji, educaţia şi sănătatea lor să nu fie împovărătoare financiar pentru părinţi, iar familiile să aibă parte de o viaţă fără permanenta îngrijorare pentru ziua de mâine. Cel de al doilea Guvern tehnocrat din istoria postdecembristă a României a confirmat limitele unei astfel de abordări strict tehnice a modului de a cheltui resursele bugetare. Ipotetica neutralitate doctrinară bazată exclusiv pe competenţa profesională nu a oferit la final performanţele de guvernare mult aşteptate. Poate măcar ca, de această dată, să învăţăm că democraţia înseamnă delegare de putere prin vot dinspre cetăţeni către partidele politice şi că o guvernare desemnată în paralel cu procesul electoral normal nu aduce oamenilor nici un beneficiu. Dimpotrivă, aşa cum realitatea a demonstrat, nu doar o singură dată. Vă mulţumesc. Natalia-Elena Intotero, deputat PSD, judeţul Hunedoara. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc mult, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Carmen Hărău, tot Hunedoara. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Am astăzi, în faţa dumneavoastră, o problemă care a adus în cabinetul meu parlamentar zeci de oameni, în ultima săptămână. Acei zeci de oameni în ultima săptămână înscrişi în audienţă se plâng de un lucru absolut halucinant - acela că chiar în situaţia în care deţin în proprietate păduri, nu pot să-şi procure lemne pentru foc. Vine iarna şi problemele celor care se încălzesc şi prepară alimente cu lemn de foc sunt extraordinar de dramatice. Nu sunt specialist în silvicultură, însă am făcut o mică documentare, atât cât mi-a permis timpul până a ajunge în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, să solicit sprijin pentru aceşti oameni şi am constatat că un context legislativ care prinde, pe de o parte, legi ale silviculturii, Codul silvic, modificările efectuate, Legea administraţiei, legile achiziţiilor publice, pe de o parte, pe de altă parte, legi fiscale care creează un anumit disconfort financiar al firmelor specializate în tăierea lemnului au condus la această situaţie. Vine iarna pe noi, cel mai prost lucru pe care noi îl putem face este să încercăm să facem polemică politică, confruntare politică de care oamenii, cetăţenii de rând s-au săturat şi să arătăm cu degetul unii către alţii, pasând vinovăţia, pentru că asta nu ţine de cald oamenilor peste iarnă. Pe de altă parte, Garda forestieră, organism nou înfiinţat, este în funcţiune, este în acţiune straşnică, această acţiune fiind oarecum justificată de dezastrul care s-a produs în pădurile româneşti. Şi, totuşi, oamenii care au venit, cetăţenii care au venit în cabinetul meu parlamentar, edilii din judeţul Hunedoara nu par a fi hoţi de lemne, în nici un caz. Oamenii aceşti vor să aibă un confort minim în timpul iernii. Şi iată ce spune unul dintre primari: am insistat foarte mult să se facă o distincţie clară între sancţiunile aplicate, să fie o delimitare clară între cei care fură din pădure şi cei care-şi taie strict lemn de foc din propria pădure. Taie din pădurea sa, dar, neavând forme legale, pentru că nu are suprafaţă necesară unui amenajament silvic, este în situaţia de a fi contravenient. Omul vrea să fie corect, se duce la ocolul silvic ca să vină să-i marcheze arborii, dar i se spune că nu a făcut amenajamentul silvic. Ocoalele silvice, după noile legi ale achiziţiei publice, sunt incluse pe SEAP. Nu vine nimeni să-i marcheze arborele ca să-l poată tăia. Cetăţeanul nu are încotro, taie copacul cu de la sine putere. Stimaţi colegi, lucrurile astea vor trebui să înceteze. Vă rog frumos, cu tot respectul, să facem un corp comun în jurul acestei probleme, să ne aşezăm la masă, să vedem, din punct de vedere al legiuitorului, ce se poate face pentru a uşura situaţia acestor oameni şi a rezolva problema, iar, din punctul de vedere al Guvernului, fac un apel expres la doamna ministru al mediului să aibă discuţiile necesare, dezbaterile necesare, astfel încât apărarea justificată a fondului nostru forestier să nu se facă cu exces asupra oamenilor care se încălzesc cu lemn de foc. Vă rog, am încredere în buna dumneavoastră credinţă şi vă rog să ne apucăm să rezolvăm această problemă foarte repede, că-i iarna pe noi. Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul Mihai Deaconu, din partea colegilor deputaţi neafiliaţi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Mai mulţi bani pentru sportul românesc". Cu toţii am fost dezamăgiţi de rezultatele slabe de la Jocurile Olimpice de la Rio, mai ales de premiera negativă în gimnastica feminină, şi anume necalificarea echipei naţionale după 40 de ani. Mulţi români, din prea multă pasiune şi dezamăgire, au lansat critici la adresa sportivilor, dar acum, că gândim la rece, trebuie să recunoaştem cu toţii vina sistemului care nu a mai alocat banii necesari încurajării sportului de masă şi întreţinerii sportului de performanţă. Problemele sportului românesc pleacă de la vârful instituţiilor din domeniu, de la un management defectuos, de la lipsa unei viziuni, continuă cu susţinerea unor baze sportive degradate şi neadecvate activităţilor sportive şi se termină cu alocări deficitare către cluburile care au sportivi cu potenţial, căci doar 20% din banii alocaţi sunt folosiţi într-adevăr pentru finanţarea activităţilor sportive. Organigrama complexă a Ministerului Tineretului şi Sportului şi a instituţiilor din subordine face ca bugetul alocat domeniului "tineret şi sport" să fie distribuit pe parcurs mai mult pentru personalul acestora. Şi cu toate acestea, la această oră, nu se ştie câţi sportivi fac sport într-un judeţ, câţi antrenori sunt, câţi instructori, câte baze sportive, câte asociaţii sau cluburi. Cum să mai discutăm de sportul de masă, de sportul pentru persoane cu dizabilităţi, de sportul şcolar, de sportul de performanţă, de bazale sportive, când zeci de miliarde de lei vechi merg la o echipă de fotbal sau handbal? Dacă s-ar interzice prin lege, aşa cum este în afară, ca primăriile sau consiliile judeţene să deţină echipe sportive proprii, atunci acei bani mulţi ar ajunge prin proceduri şi regulamente clare la toţi cei care doresc să facă sport, şi nu doar la unii sau la alţii. Această măsură ar constitui o importantă sursă de venit pentru sportul local şi judeţean şi nu ar mai fi nici politicieni cercetaţi pentru alocări ilegale de bani din bugetul local. Trebuie să ne gândim că, pentru a avea sportivi de performanţă, trebuie să asigurăm accesul egal al tuturor copiilor la sportul de masă în asociaţii sportive şcolare, cluburi sportive municipale, care promovează toate sporturile, inclusiv cele mai puţin populare. Vă mulţumesc. Mihai Deaconu, deputat de Argeş |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează la cuvânt domnul deputat Gheorghe Dragomir, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Educaţia în România, un capitol încă nerezolvat". Pe 5 octombrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei, sau Ziua Internaţională a Profesorului, o ocazie potrivită de exprimare a respectului şi a aprecierii pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare. Evenimentul doreşte să ne reamintească şi faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale. Aşa cum bine ştim cu toţii, a investi în educaţie înseamnă a investi în viitor. Dezvoltarea economică de mâine depinde, în mare măsură, de calitatea educaţiei copiilor noştri, iar societatea românească, într-o lume modernă, nu poate fi posibilă fără o educaţie de calitate. Din păcate, educaţia în România încă suferă, sistemul de învăţământ fiind un capitol departe de a fi rezolvat. În fiecare an, educaţia a fost subfinanţată, iar performanţele elevilor, din ce în ce mai slabe. Mai mult, în ultimii 26 de ani, Legea educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori, fiecare ministru care a ocupat fotoliul Ministerului Educaţiei aducând cel puţin câte o schimbare, iar multe dintre aceste schimbări au rămas doar pe hârtie. Numărul foarte mare de copii care abandonează şcoala sau care nu promovează examenul de bacalaureat este o altă problemă gravă cu care se confruntă educaţia în România. Totodată, corelarea deficitară a sistemului educaţional cu piaţa muncii face ca mulţi dintre absolvenţi să nu-şi găsească un loc de muncă în domeniul studiat după terminarea studiilor. Dacă nu investim serios în educaţia tinerilor, dacă nu încurajăm copiii să meargă la şcoală, dacă nu-i vom sprijini să aibă succes, tot societatea românească va avea de suferit pe termen mediu şi lung. Investiţia în tineri şi educaţia acestora este un pilon important al unui stat modern responsabil. După 26 de ani de politică iresponsabilă în educaţia românească, în care nu s-au schimbat prea multe, sistemul de învăţământ are nevoie de soluţii viabile, de investiţii importante, de schimbare pentru a obţine progresul mult aşteptat. Gheorghe Dragomir, deputat PNL de Constanţa. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Vă mulţumesc mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Mai există colegi care nu sunt prezenţi. Doi colegi au anunţat că întârzie câteva minute. Pentru a nu suspenda şedinţa, o să susţin şi eu o declaraţie politică. (Coboară la tribună.) Declaraţia politică pe care o susţin astăzi se intitulează "Egali în faţa legii! Mai puţin preşedintele Klaus Iohannis!" Am declarat şi ieri că susţin demersul preşedintelui Klaus Iohannis de a-i convinge pe studenţii din ţară să protesteze dacă nu sunt băgaţi în seamă! Aşa i-a îndemnat ieri, la Timişoara, prezent fiind la deschiderea anului universitar. Să protesteze! Dar să înceapă cu întâiul imun al României. Cu preşedintele Klaus Iohannis. Pentru că domnul preşedinte iese aproape zilnic, mai nou, şi ne dă tuturor lecţii de moralitate. Ne spune, la fiecare apariţie, că parlamentarii trebuie să renunţe la imunitate, pentru că "toţi trebuie să fim egali în faţa legii". Ceea ce evită domnul preşedinte să spună este faptul că dânsul este singurul cetăţean al României care beneficiază de imunitate. Domnul preşedinte nu ştie, sau se preface că nu ştie, faptul că parlamentarii nu au o astfel de imunitate. Există doar o procedură prevăzută de Constituţia României - legea fundamentală a statului român şi de drept care reglementează percheziţionarea, reţinerea sau arestarea acestora, care nu se poate face decât cu încuviinţarea Parlamentului. Parlamentarii pot fi trimişi în judecată! Preşedintele Klaus Iohannis, nu! Nici percheziţionat, nici reţinut, nici arestat. Pentru nicio faptă! Nici măcar pentru ucidere din culpă! Mulţumesc. (Revine la prezidiu.) |
|
|||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, are cuvântul, pentru susţinerea declaraţiei politice, domnul deputat Paul Dumbrăvanu. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Municipiul Ploieşti, pe ai cărui cetăţeni vin să îi reprezint astăzi în faţa dumneavoastră, a fost, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai frumoase şi boeme oraşe din ţară, pentru ca mai apoi să devină şi unul dintre oraşele mari şi puternic industrializate. De la Revoluţia din 1989 şi până în prezent, majoritatea fabricilor şi uzinelor, precum şi a rafinăriilor din Ploieşti au fost privatizate, iar în urma acestor privatizări nivelul de poluare al oraşului a crescut de la an la an, în ciuda încercărilor autorităţilor de a impune respectarea normelor legale. Aşa se face că, într-o reşedinţă de judeţ din România anului 2016, cetăţenii evită uneori chiar şi să ţină geamurile deschise, pentru a nu permite mirosurilor puternice emanate de rafinăriile şi fabricile din oraş să le intre în case. Ceea ce este însă mult mai grav şi mai trist este faptul că, de cele mai multe ori, aceste emisii atmosferice sunt realizate seara, ori pe timpul nopţii, într-o încercare evidentă de a se sustrage de la un eventual control al autorităţilor. Poluarea din Ploieşti provine de la rafinării, fabrici de detergenţi şi alţi agenţi economici care otrăvesc aerul, apa şi solul şi nu este doar un disconfort olfactiv, ci a devenit în timp un real pericol pentru sănătatea şi viaţa ploieştenilor. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în ultimii ani nu doar incidenţa bolilor pulmonare şi a tumorilor a crescut semnificativ, ci şi mortalitatea infantilă prin boli respiratorii. Doar în anul 2012, 423 de ploieşteni au decedat din cauza unor tumori maligne, iar 94 dintre aceştia au avut tumori maligne respiratorii. Stimaţi colegi, Consider că este de datoria mea să vin în sprijinul ploieştenilor care deja au lansat o petiţie on-line prin care solicită primăriei, consiliului local şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să ia măsurile necesare pentru a reduce poluarea din Ploieşti. Consider, de asemenea, bine-venită şi susţin iniţiativa primarului Ploieştiului de a stabili întâlniri cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova, dar şi cu reprezentanţii Agenţiei Pentru Protecţia Mediului, pentru a găsi soluţiile cele mai bune. Toate aceste măsuri, alături de întâlnirile ce urmează să fie programate între reprezentanţii municipalităţii şi marile firme poluatoare de pe raza oraşului Ploieşti, precum şi efectuarea unui studiu pentru a identifica atât cauza concretă a poluării, cât şi zonele în care aceasta este răspândită, mă fac să am încredere că această situaţie gravă nu va continua mult timp, iar cetăţenii Ploieştiului vor respira din nou un aer curat. Vă mulţumesc. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL Prahova |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Ana Birchall. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre unul dintre domeniile sensibile în contextul actual de securitate, cu cea mai dinamică şi provocatoare dezvoltare din ultimii ani, respectiv dimensiunea securităţii cibernetice. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ameninţările informatice au capacitatea de a influenţa în mod direct securitatea infrastructurilor critice ale unui stat, putând atinge niveluri de risc de natură a pune în pericol prosperitatea, securitatea şi stabilitatea naţională, europeană şi euroatlantică. Acest tip de provocări impune măsuri diverse în vederea dezvoltării capacităţii de prevenire, detectare şi apărare, de redresare în urma apariţiei lor, de consolidare şi coordonare a capabilităţilor defensive în mediul cibernetic, atât în context naţional, cât şi la nivelul NATO şi UE. Este necesară adoptarea în regim de urgenţă a unei legislaţii comprehensive şi actualizate în domeniul securităţii cibernetice care va crea inclusiv cadrul normativ pentru implementarea Sistemului Naţional de Alertă Cibernetică, având rolul de a preveni şi contracara riscurile şi ameninţările la adresa securităţii cibernetice. Această legislaţie trebuie să prevadă ca deţinătorii de infrastructuri cibernetice să aibă obligaţia de a implementa o serie de măsuri organizatorice şi tehnice pentru consolidarea securităţii acestora, în conformitate cu cerinţele minime formulate de autorităţile competente. În acelaşi timp, consider că adoptarea acestei legislaţii va aduce beneficii nu doar companiilor private şi statului, ci şi cetăţeanului, care este, până la urmă, utilizatorul final. România are o piaţă digitală emergentă, iar mediul de securitate cibernetică, inclusiv conştientizarea ameninţărilor din spaţiul cibernetic, se află la un nivel redus de dezvoltare. În vederea consolidării mediului de securitate cibernetică, autorităţile pot urmări, printre altele, încheierea unor parteneriate public-private contractuale, precum şi înfiinţarea unui cluster naţional de cercetare şi dezvoltare în domeniu, bazat pe un parteneriat solid între mediul universitar, structurile guvernamentale, mediul privat şi partenerii României în domeniile economic, de securitate şi apărare. În ce priveşte formula de parteneriat public-privat, este important ca acesta să vizeze nu doar vânzarea-achiziţia de produse de securitate în domeniu, ci şi instituirea şi aplicarea de către instituţiile publice a unor reglementări de securitate. Un punct deosebit de important îl reprezintă eliminarea vulnerabilităţilor pe care noile evoluţii tehnologice sau conceptuale le pot produce din perspectiva securităţii cibernetice. Un demers specific în această direcţie constă în stimularea şi încurajarea dezvoltării, inclusiv prin măsuri fiscale, a companiilor româneşti care au ca obiect principal de activitate securitatea cibernetică. În acelaşi timp, este prioritară, astăzi mai mult ca oricând, dezvoltarea unei culturi de securitate în domeniul cibernetic. Dincolo de activitatea instituţiilor şi de cooperarea cu mediul privat, este necesară o îmbunătăţire a nivelului de conştientizare publică în ce priveşte securitatea cibernetică, pornind de la utilizatorul final, indiferent de vârsta acestuia, şi continuând cu activitatea mass-media şi a societăţii civile, care pot juca un rol foarte important în educarea publicului. Din acest punct de vedere, o măsură prioritară vizează introducerea şi operaţionalizarea conceptului de cultură de securitate cibernetică în educaţia tinerilor începând de la nivelul studiilor liceale. Cultura de securitate şi subsecvent introducerea conceptului de securitate cibernetică în şcoli reprezintă un demers important în beneficiul eforturilor de adecvare a normelor de securitate şi etică la spaţiul virtual, incluzând aspecte privind componenta de educaţie pentru prevenirea infracţiunilor în domeniul cibernetic, începând cu cyberbullying-ul întâlnit în mediul on-line şi terminând cu fraudele informatice. Statisticile recente privind dinamica infracţiunilor cibernetice generează o preocupare reală, relevând o amplificare a fenomenului, fie că vorbim despre utilizarea reţelelor sociale, ori fraude informatice grave. Tocmai de aceea am propus şi susţinut introducerea în programa şcolară a unei curricule de securitate cibernetică începând cu anul şcolar 2017-2018, propunere acceptată de Ministerul Educaţiei, care deja a format un grup de lucru în acest sens, din care fac parte. Stimate colege, Stimaţi colegi, În zilele noastre un stat poate fi atacat fără a fi nevoie de o invazie fizică a teritoriului statului respectiv. De asemenea, este foarte probabil, dacă nu chiar o certitudine, faptul că în anii care urmează războiul cibernetic va constitui o componentă din ce în ce mai puternică a conflictelor dintre state, precum şi a conflictelor cu actori nonstatali. Salut faptul că Summitul NATO desfăşurat la Varşovia, în perioada 8-9 iulie 2016, s-a încheiat cu recunoaşterea de către statele membre a spaţiului cibernetic drept domeniu operaţional, măsură prin care a fost confirmată importanţa acordată de Alianţă ameninţărilor provenite din mediul cibernetic. Momentul are o încărcătură puternică, atât din punct de vedere simbolic, cât şi în ceea ce priveşte responsabilizarea statelor membre în acest domeniu. Apartenenţa României la NATO şi UE este în mod cert un avantaj în direcţia eforturilor de asigurare a securităţii cibernetice, însă, în acelaşi timp, implică şi asumarea unor responsabilităţi crescute în domeniu. Nu trebuie uitat nici faptul că România este un important furnizor de expertiză la nivel regional în domeniul securităţii cibernetice, coordonând două proiecte de consolidare a securităţii cibernetice a statelor vecine, Republica Moldova şi Ucraina. Totodată, România este membru fondator al Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, format în care cooperarea se extinde şi în domeniul securităţii cibernetice, fiind organizate şi o serie de evenimente în acest sens. Este un motiv în plus pentru care acest domeniu trebuie tratat în continuare cu prioritate şi maximă responsabilitate. Din acest punct de vedere, închei prin a sublinia importanţa activităţii instituţiilor cu vocaţie în domeniul securităţii cibernetice, care au reuşit să gestioneze cu succes provocările la adresa României, chiar dacă prin natura muncii lor rezultatele nu fac decât arareori obiectul unor subiecte de agendă publică. Tocmai de aceea, pe lângă mulţumirile pe care trebuie să le adresăm, inclusiv de la tribuna acestui Parlament, cred că este absolut necesar să le oferim toate instrumentele adaptate la provocările curente pentru a-şi îndeplini misiunea de securizare a mediului cibernetic autohton. Securitatea, inclusiv securitatea cibernetică, este o provocare pentru fiecare dintre noi, ce nu mai poate fi ignorată. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat, Colegiul 5 Vaslui. |
|||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Stimaţi colegi, Pe lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice în şedinţa de astăzi, mai există, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Costel Alexe, Ioan Tămâian, Daniel Gheorghe, Ovidiu Raeţchi, Mugur Cozmanciuc, Ionel Palăr; iar, din partea Grupului parlamentar al UNPR, domnul deputat Liviu Harbuz. Dacă vreunul dintre deputaţii pe care i-am citit se află în sală? În acest caz, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor, sesiunea dedicată declaraţiilor politice. În continuare, plenul va fi condus de domnul preşedinte Florin Iordache. Mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
||||||
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Continuăm lucrările de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 355 de deputaţi până la acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 107. În continuare, vă prezint programul de lucru. Votul final la ora 13,00. La terminarea votului final, la ora 13,00, asupra proiectelor de lege urmează succesiv vot secret cu bile asupra proiectelor de hotărâre pe care le-a înaintat Comisia juridică, este vorba de reţinerea şi arestarea domnului deputat Gurzău Adrian, apoi vot secret cu bile pentru alegerea unui nou secretar al Camerei Deputaţilor. La finalul lucrărilor va urma şedinţa de Birou permanent. Pe procedură, domnul lider Florin Pâslaru, liderul Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua, stimaţi colegi! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Având în vedere faptul că ieri, la Biroul permanent, s-a hotărât că anumite comisii care au proiecte de lege destul de importante şi care nu mai pot aştepta să lucreze în paralel cu plenul, să lucreze şi astăzi, vă propun ca astăzi să facem numai adoptări, după care să sistăm lucrările; în eventualul timp rămas până la votul final comisiile să poată lucra. Deci, v-aş ruga astăzi să facem numai adoptări. Vă mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Da. Deci se propune modificarea programului la finalizarea adoptărilor sistăm lucrările. Ne revedem la ora 13,00 şi, în această perioadă, comisiile să îşi desfăşoare activitatea, mai ales că foarte multe comisii au solicitat să lucreze în paralel cu plenul. Supun votului dumneavoastră această propunere de modificare a programului. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Alte intervenţii? Vă rog, domnul Dobre. |
|||||
|
|
|
Domnule preşedinte, Şi la solicitarea Guvernului şi aşa cum am discutat şi cu dumneavoastră şi cu liderul Grupului PSD, vă propun suplimentarea la adoptări, la ultima poziţie cu Proiectul de Lege privind venitul minim de incluziune. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Conform cutumei, în condiţiile în care toţi liderii grupurilor parlamentare propun modificarea şi suplimentarea ordinii de zi, vă supun votului, stimaţi colegi, completarea şi cu propunerea făcută de liderul Grupului PNL, venitul minim de incluziune. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. 55 de voturi pentru şi un vot împotrivă, liderul Grupului UDMR, domnul Máté. Mulţumesc. Continuăm, stimaţi colegi. |
|||||
|
|
|
Avem Cererea nr. 2/81520 a ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea procurorului general de încuviinţare a reţinerii şi arestării domnului deputat Adrian Gurzău. Avem raportul Comisiei juridice. Domnule vicepreşedinte Ciprian Nica, vă rog să prezentaţi cererea ministrului justiţiei şi raportul comisiei. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Dau întâi citire cererii ministrului justiţiei Raluca Alexandra Prună: "În temeiul art. 72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi al art.219 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicată, vă adresăm rugămintea de a analiza şi soluţiona conform dispoziţiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviinţare a reţinerii şi a arestării preventive privind pe domnul Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României. Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 250/P/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Solicitarea se fundamentează pe materialul probator anexat, parte integrantă din prezenta cerere, vizând suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea de către domnul Gurzău Adrian a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art.291 Alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificări şi completări ulterioare." Voi da, cu permisiunea dumneavoastră... |
|||||
|
|
Raportul şi apoi proiectul de hotărâre, domnule deputat. |
|||||
|
|
Am înţeles, domnule preşedinte. Solicitarea ministrului justiţiei este formulată ca urmare a cererii transmise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Ministrul justiţiei anexează şi documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv referatul datat 27.09.2016, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal nr. 250/P/2016, precum şi copii ale materialului probator, respectiv 12 volume. În temeiul art.72 alin.(2) din Constituţia României, republicată, art.24 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, şi art.219 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, se solicită Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Adrian Gurzău. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea biroului permanent privind scrisoarea doamnei Raluca Alexandra Prună, ministrul justiţiei, referitoare la încuviinţarea reţinerii şi a arestării. La dezbaterile din cadrul Comisiei juridice a participat domnul deputat Adrian Gurzău, asistat de domnul Cristian Iusco şi doamna Camelia Iusco, avocaţi împuterniciţi să desfăşoare asistenţă juridică şi reprezentare în dosarul nr. 250. Conform listei de prezenţă, la lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în data de 3 octombrie 2016 au fost prezenţi 22 de deputaţi din numărul total de 24 membri. Cu privire la solicitarea de reţinere a domnului deputat Adrian Gurzău, în urma numărării voturilor valabil exprimate, domnul deputat Nicolae-Ciprian Nica, vicepreşedinte al comisiei, a prezentat rezultatul votului, astfel: 16 voturi pentru încuviinţarea reţinerii; cinci voturi împotriva încuviinţării reţinerii; un vot pentru abţinere. Cu privire la solicitarea de arestare preventivă a domnului deputat Adrian Gurzău, rezultatul votului a fost următorul: 16 voturi pentru încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat; trei voturi împotriva încuviinţării arestării preventive a domnului deputat Adrian Gurzău; trei voturi pentru abţinere. Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei Deputaţilor raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de proiectele de hotărâre. Cu permisiunea dumneavoastră voi da citire şi proiectului de hotărâre. |
|||||
|
|
Da, vă rog. |
|||||
|
|
Articol unic: "Camera Deputaţilor încuviinţează reţinerea domnului deputat Adrian Gurzău, în dosarul nr. 250/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de astăzi, 4 octombrie, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Semnează: preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache." Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dau cuvântul domnului deputat Gurzău, dacă este în sală. Nu este în sală. Stimaţi colegi, Supun atenţiei dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind reţinerea, dacă la titlu sunt observaţii? Nu. La preambul sunt observaţii? Nu. La articolul unic dacă sunt observaţii? Nu. Rămâne la votul final cu bile. La cel de-al doilea, este vorba de cea de a doua hotărâre. Dacă la titlul Hotărârii privind încuviinţarea arestării domnului deputat Gurzău sunt observaţii? Nu. Dacă la preambul sunt observaţii? Nu. Dacă la articolul unic sunt observaţii? Nu. Rămâne la votul final, repet, cu bile, exprimat după încheierea şedinţei de vot final la proiectele de lege. |
|||||
|
|
|
3. Următorul, stimaţi colegi, avem Proiectul de Hotărâre privind alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor. Acest loc vacant, în Biroul permanent, a intervenit datorită decesului domnului deputat Niculae Mircovici, fostul secretar al Camerei Deputaţilor. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale l-a desemnat pe domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol, iar proiectul de ordinea de zi a fost înscris pentru a fi discutat. Dacă la titlu sunt observaţii? Nu. Dacă în preambul aveţi observaţii? Nu. La articolul unic aveţi observaţii? Nu. În aceste condiţii şi acest proiect de lege va fi supus votului dumneavoastră în şedinţa de vot final cu bile, după finalizarea celorlalte aspecte. Continuăm. |
|
|||
|
|
|
La punctul 19 avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, PL-x 387/2016; caracter organic. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Din partea Comisiei juridice, domnul vicepreşedinte Ciprian Nica. Vă rog, prezentaţi dumneavoastră raportul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, cu Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de faceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în sensul corelării cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr.215. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul României nu a transmis un punct de vedere. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003. Face parte din categoria legilor organice. De asemenea, cu permisiunea dumneavoastră, pentru o corelare de tehnică legislativă, dacă-mi permiteţi să fac menţiunea acum. |
|||||
|
|
Vă rog, acum. |
|||||
|
|
Sugerăm ca sintagma din texte "societăţile comerciale", din cuprinsul textelor din Legea nr. 161/2003 propuse a fi modificate, să fie înlocuită cu sintagma "societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri, vă rog, domnul Cupşa, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat, aveţi trei minute. |
|||||
|
|
Sărut mâinile, doamnelor, Bună ziua domnilor, Mulţumim tuturor partidelor care au sprijinit iniţiativa noastră, a Partidului Naţional Liberal, de modificare a Legii nr. 161/2003, o lege a transparenţei. Sunt modificări absolut necesare, sunt modificări de corelare legislativă între Legea nr.215, o lege a administraţiei publice locale care reglementează conţinutul mandatului pe care îl are primarul, viceprimarul, respectiv preşedintele, vicepreşedintele consiliului judeţean şi consilierii locali şi consilierii judeţeni. Funcţiile de reprezentare şi, respectiv, cele de decizie trebuie să se poată îndeplini. Drept urmare, am modificat Legea nr. 161 permiţând astfel primarului şi viceprimarului, preşedintelui şi vicepreşedintelui de a fi reprezentant în adunările generale ale entităţilor economice care au fost înfiinţate sau la care există participaţie din partea unităţii administrativ-teritoriale, aşa cum permitem consilierilor locali, consilierilor judeţeni să ia parte, să fie membri în consiliile de administraţie la unităţile care au fost înfiinţate sau la care unităţile administrativ-teritoriale au participaţii. Este o corecţie absolut necesară, convenită de către toată lumea ca fiind astfel, ca fiind necesară. Îndreptăm oarecum, într-o bună măsură, necorelările legislative cu privire la drepturile şi obligaţiile acestor aleşi locali. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îl invit în continuare pe domnul András Máté Levente, liderul Grupului UDMR. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Şi Grupul UDMR susţine acest proiect de lege, mai ales că unii colegi au şi semnat în calitate de iniţiatori şi, prin acest proiect de lege, eliminăm acele inadvertenţe. Şi spun chiar abuzuri din partea unor agenţii care s-au legat de consilieri locali sau consilieri judeţeni că sunt membri, de exemplu, în consiliul de administraţie al unei şcoli. Deci anumite instituţii considerau că un consilier local sau un primar sau un viceprimar, atunci când face parte din consiliul de administraţie al unei entităţi economice aflate în subordinea acelei instituţii, e motiv de conflict de interese sau chiar incompatibilitate. Prin acest proiect de lege se elimină aceste inadvertenţe şi cred că se poate susţine şi să dăm un vot pozitiv astăzi la votul final. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii şi neavând amendamente, rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
22. Următorul, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Guvernul. Cine prezintă din partea Guvernului? Domnule ministru, desemnaţi pe cineva care să prezinte Ordonanţa nr. 22. |
|
|||
|
|
Doamna Mihaela Vrabete (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice): Bună ziua! Numele meu este Mihaela Vrabete, sunt secretar de stat în cadrul MDRAP şi aş dori să prezint proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991. Prezentul proiect de act normativ se instituie... prin el se instituie măsurile adecvate de autorizare a executării lucrărilor de construcţii necesare pentru derularea operaţiunilor de exploatare, prospectare geologică şi exploatare a resurselor minerale, petrolului şi gazelor naturale şi, în esenţă, se preconizează patru categorii de măsuri, vizând patru aspecte. În primul rând identificarea terenurilor respective. Apoi vizează constituirea titlurilor asupra acestor terenuri pe durata exploatării sau derulării activităţilor menţionate. Al treilea aspect pe care îl are în vedere se referă la efectuarea numai de construcţii provizorii, cu acordul proprietarilor. Şi al patrulea aspect priveşte ca, la finalizarea contractului, terenurile să fie repuse în starea iniţială. Dacă sunt comentarii? |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamna secretar de stat. Îl invit pe domnul preşedinte Victor Paul Dobre, preşedintele Comisiei pentru administraţie, raport comun Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În temeiul dispoziţiilor art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, trimis cu adresa PL-x 318/2014. Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat iniţiativa. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru industrii şi servicii a avizat favorabil. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991. Astfel, se propune ca terenurile care nu sunt înscrise în evidenţele cadastrale sau în cartea funciară să poată fi identificate prin număr de tarla sau de parcelă, iar contractele de închiriere încheiate de către titularii de licenţe sau autorizaţii cu proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi servitute să constituie titluri asupra terenurilor cuprinse în perimetrul de explorare/exploatare, dacă respectivele contracte cuprind acordul explicit al proprietarilor pentru executarea de lucrări de construcţii pe respectivele terenuri. Ca măsură de protecţie şi garantare a dreptului de folosinţă netulburată a proprietarilor, la finalizarea contractului de închiriere se instituie măsura de readucere a terenului la starea iniţială, dacă părţile nu au convenit altfel. Potrivit prevederilor art. 61, 63 din Regulament, comisiile au dezbătut în şedinţe separate proiectul de lege. Membrii celor două comisii au hotărât cu majoritate de voturi întocmirea raportului comun de adoptare, cu amendamente admise şi amendamente respinse. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă propun cinci minute dezbateri, un minut amendamente. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă sunt intervenţii? Dacă nu sunt intervenţii, avem 23 de amendamente admise. De la 1 la 10 dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii. De la 11 la 20 dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la 21 la 23 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Rămâne la votul final. Are caracter organic. Înţeleg că domnul vicepreşedinte Ciprian Nica are o observaţie de tehnică. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos. Am respectat îndrumarea, indicaţia dumneavoastră. La marginal 2 trebuie să facem o corectură. "Activitatea desfăşurată de primari şi viceprimari, primar general şi viceprimari ai municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean, în calitate de membru al consiliului de administraţie al unei entităţi economice" nu "activităţi", cum din eroare s-a strecurat. "al unei entităţi economice" şi textul curge mai departe. |
|||||
|
|
Fiţi mai atent, domnule. |
|||||
|
|
Mulţumim frumos. S-a lucrat până aseară, la 8,00. |
|||||
|
|
Domnul Árpád. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Permiteţi-mi să fac doar două constatări procedurale. Una - iar s-a propus un termen de batjocură pentru dezbaterea unei legi importante şi nici măcar n-a fost întrebată sala dacă cineva doreşte să intervină în dezbateri generale. Doi - deşi proiectul de lege vizează şi monumentele istorice, Comisia pentru cultură n-a fost întrebată de sănătate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
23. Următorul, Proiectul de Lege pentru aprobarea încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene, PL-x 322/2016. Guvernul, vă rog, domnule secretar de stat. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Victor Micula (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, domnule preşedinte. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009, Uniunea Europeană a dobândit competenţă exclusivă în domeniul investiţiilor străine. Ca urmare a modificărilor aduse la nivelul cadrului legislativ comunitar, s-a pus problema compatibilităţii tratatelor de investiţii încheiate între statele membre cu dreptul Uniunii Europene. În evaluarea Comisiei, pe care o împărtăşim, tratatele de investiţii intra UE sunt depăşite, în condiţiile unei pieţe unice, alcătuite din 28 de ţări, deoarece acordă drepturi anumitor investitori din Uniunea Europeană în mod bilateral, încălcând legislaţia comunitară în domeniul pieţei unice şi a investiţiilor transfrontaliere. Încă din 2011, partea română a întreprins o serie de demersuri pe lângă autorităţile din celelalte state membre pentru ieşirea din vigoare a tratatelor de investiţii încheiate de România cu acestea. În urma declanşării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, principalele eforturi au fost direcţionate în relaţia cu Suedia. Aceste eforturi au fost intensificate pe perioada anului 2015. Demersurile părţii române pe lângă autorităţile statelor membre au rămas, în mare măsură, fără un răspuns. Singurele state care s-au arătat deschise în a coopera au fost Italia şi Danemarca. Concretizarea demersurilor anunţate anterior depinde însă de aprobarea de către Parlament a Proiectului de Lege pentru aprobarea ieşirii din vigoare a acordurilor bilaterale de protejare şi promovare a investiţiilor încheiate de România cu statele membre UE. Drept urmare, vă rugăm să fiţi de acord cu aprobarea prezentului proiect de lege. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îl invit în continuare pe domnul Cornel Itu, din partea Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, să prezinte raportul. |
|||||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu acest proiect. Consiliul Legislativ aviz favorabil. Comisia pentru politică externă aviz favorabil. Comisia pentru afaceri europene aviz favorabil. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menţionat mai sus, în şedinţa din 27 septembrie 2016. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene, în forma prezentată de iniţiator. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Intervenţii? Grupul PNL, vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Ce este greu de înţeles uneori, faptul că aceste directive europene stagnează prin diferite sertare pe la noi, nu sunt băgate în seamă, nu se discută despre ele. De multe ori intrăm în infringement şi cred eu că poziţia corectă ar fi ori să ne exprimăm că nu suntem de acord cu ele sau ce trebuie modificat ori să se voteze, să nu mai avem probleme de genul acesta cu întârzierile. În cazul de faţă este foarte clar, aceste acorduri nu-şi mai au rostul, pentru că există o reglementare europeană generală şi atunci - pentru Uniunea Europeană mă refer - şi atunci nu mai are rost să avem acorduri cu fiecare stat în parte, ci trebuie să respectăm ceea ce s-a hotărât la nivel de Uniune Europeană. În consecinţă, Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
24. Următorul. Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei - PL-x 305; procedură de urgenţă. Guvernul? Doamna secretar de stat. |
|
|||
|
|
Doamna Mihaela Vrabete: Domnule preşedinte, vă mulţumesc. Obiectul de reglementare... |
|||||
|
|
Numai puţin, doamnă. Rog... Domnişoară, vă rog eu la grup sau unde vreţi dumneavoastră, nu în plen, totuşi, avem altă activitate! Mulţumesc. Numai puţin, doamnă. Păi, de acord, dar la grup, nu în plen, să le poată distribui, dar nu în plen. Vă rog, continuaţi, doamnă secretar de stat. |
|||||
|
|
Doamna Mihaela Vrabete: Vă mulţumesc. Deci, prin prezentul proiect de act normativ, se propune aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Este un proiect care priveşte construcţia de locuinţe pentru persoanele şi familiile tinere din România destinate închirierii, Acord-cadru în valoare de 175 de milioane de euro, semnat la Bucureşti, în 12 ianuarie a.c. şi la Paris, în 22 ianuarie a.c. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de împrumutat, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în calitate de agenţie de implementare, va realiza aplicarea Acordului-cadru de împrumut. Proiectul va conduce la construirea a 6.990 de locuinţe locative pe întreg teritoriul ţării pe terenurile proprietate publică privată ale unităţilor administrativ-teritoriale, costul total net estimat al proiectului este de 250 de milioane de euro, excluzând taxele şi impozitele datorate pe teritoriul României şi va avea următoarele surse de finanţare: împrumutul BDCE, în valoare de 175 de milioane de euro, reprezentând circa 70% din costul total net şi contribuţia României, în valoare de 75 de milioane de euro. Proiectul va fi implementat într-o perioadă de circa 5 ani, între 2016 şi 2020. Vă rugăm frumos să fiţi de acord. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnul Emil Niţă, din partea Comisiei pentru buget. Mulţumesc, doamnă secretar de stat. Vă rog, domnule deputat, să prezentaţi raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Acordului-cadru de împrumut între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Proiectul privind construcţia de locuinţe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii, semnat la Bucureşti, la 12 ianuarie 2016 şi la Paris la 22 ianuarie 2016. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere, în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul mai sus-amintit. La dezbaterea proiectului s-a avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ. La lucrările comisiei şi-a înregistrat prezenţa un număr de 29 de deputaţi, din totalul de 29 de membri. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege mai sus amintit. Mulţumesc. În raport cu conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale. Da. Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Timp de dezbatere, un minut. |
|||||
|
|
Da, Grupul PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Trebuie să amintim faptul că acest acord de împrumut este al treilea privind finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineri sau pentru familiile tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, primul împrumut de 100 de milioane de euro, al doilea de 140 de milioane de euro şi acesta de 250 de milioane de euro, cuprinzând şi contribuţia României, contribuţia Băncii de Dezvoltare Consiliului Europei este de 70% din acest împrumut. Împrumuturile respective au fost finalizate cu succes şi sunt destinate finanţării construcţiei de locuinţe pentru închiriere pe tot cuprinsul ţării. Este un lucru bun pentru tinerii din România. Este o facilitate pe care aceştia o primesc, pentru motivul simplu că din fondurile structurale din bugetul Uniunii Europene 2014-2020... |
|||||
|
|
Da, mulţumesc. |
|||||
|
|
... nu se pot finanţa anumite proiecte. Noi vom vota acest proiect. |
|||||
|
|
Da. Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
25. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului - Pl-x 257. Iniţiatorii? Nu doresc să intervină. Comisia juridică. Domnule vicepreşedinte Nica, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţia României. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul consolidării activităţii Avocatului Poporului, de apărător al drepturilor românilor în domeniul controlului constituţional şi al mişcării practicii judiciare. Prin proiectul de act normativ se propune şi modificarea art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi abrogarea alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri. Guvernul României a fost sesizat, nu a transmis încă un punct de vedere. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au avizat propunerea legislativă în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. La dezbaterea iniţiativei legislative au participat, în calitate de invitaţi, domnul Victor Ciorbea, Avocatul poporului, domnul Ionel Oprea, domnul Mircea Criste, doamna Magda Ştefănescu, doamna Ecaterina Teodorescu, adjuncţi ai Avocatului poporului şi doamna Gabriela Scutea, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Invitaţii au susţinut adoptarea iniţiativei legislative cu amendamentele admise din anexa la raport. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a propunerii legislative. Face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Da. Domnul Márton Árpád, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă spun din start, Grupul UDMR susţine acest proiect de lege care modifică în foarte multe puncte legea iniţială, printre altele având şi intervenţii de domeniul... a proteja drepturile omului în închisori. Şi, dacă vorbim despre o astfel de lege, trebuie să vă aduc în atenţie dreptul avocatului poporului de a avea propuneri de modificare a unor legi, inclusiv în acest domeniu. Avocatul Poporului a avut un raport în 2015 privind situaţia din închisorile din România. Din păcate, noi nu ne-am prea făcut treaba. Doamna ministru a pus pe site nişte idei de modificare în domeniu, dar, din păcate, modificările preconizate, propuse de Avocatul poporului, printre altele, inclusiv de recomandări ale Consiliului Europei, încă nu s-au materializat într-o lege aprobată de Parlament. Ca atare, stimaţi colegi, eu vă rog ca, în ipostaza în care apar astfel de legi, să dezbatem în procedură de urgenţă, pentru a ne conforma unor idei generoase de apărare a drepturilor omului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii dacă sunt? Da, Grupul PNL, domnul Andronache. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Această propunere legislativă vine să transpună în legislaţia internă reglementări referitoare la Centrul pentru Prevenirea Torturii, o reglementare care trebuia implementată, poate, de mai multă vreme. Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile din Convenţia la care România este parte, susţinem această reglementare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. Este o iniţiativă care e susţinută de toate grupurile parlamentare. Încep dezbaterile. Sunt 71 de amendamente. De la 1 la 10, dacă sunt observaţii? Nu. De la 11 la 20, dacă sunt observaţii? Nu. De la 21 la 30, dacă sunt observaţii? Nu. De la 31 la 40, dacă sunt observaţii? Nu. De la 41 la 50, dacă sunt observaţii? Nu. De la 51 la 60, dacă sunt observaţii? Nu. De la 61 la 71, dacă sunt observaţii? Nu. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. Rămâne la votul final. Are caracter organic. Anunţ că este prezent şi domnul Avocat al poporului, însoţit de adjuncţii dumnealui. Mulţumesc mult, domnule... Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
26. Propunerea legislativă care prevede ca aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene, orăşeneşti, municipale şi orăşeneşti nu vor putea ocupa mai mult de două funcţii succesive. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Domnul... Cine prezintă raportul? Comisia juridică, da? Raport comun, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică. Raport de respingere. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Propunerea legislativă care prevede ca aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate. Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative. Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a examinat propunerea legislativă în şedinţa din 20 septembrie, iar Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în şedinţa din 14 septembrie. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative care prevede ca aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, deoarece în urma dezbaterilor s-a constatat că, prin prevederile sale, Constituţia nu limitează numărul de mandate pentru aleşii locali şi nici nu conţine prevederi potrivit cărora această limitare ar putea fi reglementată prin intermediul altor acte normative, motiv pentru care o astfel de reglementare ar putea fi considerată drept o îngrădire a dreptului de a fi ales. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
În acest sens, limitarea numărului de mandate pentru aleşii locali este de natură a crea premisele încălcării prevederilor art. 37 din Constituţie. Face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Intervenţii? Nu. Rămâne la votul final, cu propunerea de respingere. |
|||||
|
|
|
27. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Control Financiar. Are propunere de respingere. Dacă iniţiatorii doresc să ia cuvântul? Nu. Comisia pentru buget, domnul Emil Niţă. Vă rog, domnule deputat, prezentaţi raportul de respingere. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Controlul Financiar. În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere, pe fond, cu propunerea legislativă mai sus amintită. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa un număr de 26 de deputaţi, din totalul de 29. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Rămâne la votul final. Propunerea... Da, domnule deputat. Rămâne la votul final, cu propunerea de respingere. Grupul PNL are observaţii. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
N-aş fi luat cuvântul la această lege, dar trebuie să arătăm că în Parlamentul României se întâmplă şi lucruri care de multe ori sunt de neînţeles, în sensul că această propunere legislativă propune, de fapt, înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale de Control, ca să controleze o altă autoritate naţională de audit. De fapt, rolul acestei propuneri legislative, în viziunea iniţiatorilor, a fost aceea de a încadra ca neregulă, dintr-un act de control al Autorităţii de Audit, o anumită măsură pe care acest control o stabileşte. Sigur, lucrurile acestea nu sunt demne de un Parlament al României, să discutăm asemenea aberaţii, dar uite că se întâmplă şi aceste lucruri. Din acest motiv, noi vom respinge această propunere legislativă. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Deci rămâne la votul final cu propunerea de respingere. |
|||||
|
|
|
28. Următorul. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov - PL-x 721. Iniţiatorul? Domnul senator Vochiţoiu. Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul. Apăsaţi. Aveţi două minute, domnule senator. |
|
|||
|
|
Domnul Haralambie Vochiţoiu (senator): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi deputaţi, Doamnelor şi domnilor, Am ajuns, din fericire, după mai bine de doi ani de la iniţiere, în faţa votului final pe acest proiect de lege, care în vedere două mari obiective. 1. Să acorde minime reparaţii morale şi materiale unor persoane persecutate din motive politice în legătură cu revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului, judeţul Hunedoara, din 1-4 august 1977. 2. Să repună România pe harta istorică europeană. Aici vreau să vă prezint câteva explicaţii. Mişcarea muncitorească antitotalitară de la Lupeni, Valea Jiului, a avut loc cu trei ani înainte de apariţia mişcării sindicale "Solidaritatea" din Polonia, care este consemnată de istorici ca fiind prima fisură în blocul comunist. Eu cred că prin amplitudinea, ecourile naţionale şi internaţionale, "Lupeni77" poate fi catalogat ca un reper istoric în lunga noapte totalitară. Stimaţi colegi, La revolta de la Lupeni77 au participat direct peste 40.000 de mineri din toate etniile: români, maghiari, nemţi, evrei etc., precum şi alte categorii socio-profesionale. Practic, toată populaţia Văii Jiului s-a solidarizat cu minerii, aducându-le chiar mâncare şi apă în zilele acelea. Pentru cei ce nu ştiu, trebuie amintit că lideri locali şi naţionali ai Partidului Comunist Român au fost sechestraţi la Lupeni până la venirea lui Nicolae Ceauşescu, în 3 august 1977. Confruntarea directă a lui Ceauşescu cu comunitatea din Valea Jiului a dus la prima înfrângere publică a acestuia. "A fost prima spaimă a lui Nicolae Ceauşescu", declara cel care i-a fost aproape în acele vremuri, Ilie Verdeţ. Timp de aproape o lună de zile, între 2 şi 29 august 1977, comuniştii au pierdut controlul asupra zonei Văii Jiului. Mişcarea antitotalitară din august 1977 a fost consemnată şi onorată cu scrieri şi atitudini pozitive în presa internaţională a vremii. În întreaga Europă liberă şi în Statele Unite ale Americii, prin New York Times, s-a scris şi s-a vorbit despre curajul, eroismul şi sacrificiul minerilor din Valea Jiului şi a românilor, în general. Amnesty International, cea mai mare organizaţie internaţională pentru apărarea drepturilor omului, a inserat în rapoartele sale luări de poziţii concrete pentru apărarea drepturilor cetăţenilor prigoniţi din cauza participării la această revoltă. |
|||||
|
|
Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
|
Mai am 30 de secunde. Un număr de 112 oameni au fost arestaţi, anchetaţi, sechestraţi, condamnaţi şi strămutaţi din Valea Jiului. Conducătorul acestei revolte, Constantin Dobre, a fost minerul de la acea dată care a avut curajul să se ia de piept cu Ceauşescu însuşi. De fapt, Constantin Dobre se lua de piept cu un întreg sistem monolit ce controla la acel moment aproape jumătate din mapamond. Îl puteţi vedea în fotografiile pe care le aveţi pe masă, alături de Nicolae Ceauşescu, dar îl puteţi vedea şi în balcon, astăzi, aici, alături de noi. Să-i acordăm domnului Constantin Dobre şi prin el tuturor celor peste 40.000 de oameni ce au avut curajul să aprindă o lumânare în bezna totalitară, toată gratitudinea noastră şi la distanţă de 40 de ani aproape, aplauze. (Aplauze.) Toate naţiunile civilizate îşi cinstesc eroii. De azi, prin votul dumneavoastră, va face şi România un mare pas spre viitor. Haideţi să le arătăm celor ce ne-au acuzat pe nedrept, că nu am avut rezistenţă anticomunistă, că am fost printre primii în lagărul comunist care am zguduit din temelii acest sistem ce părea de neclintit! Vă mulţumesc în nume personal, în numele ortacilor din Valea Jiului, al locuitorilor judeţului Hunedoara, acest leagăn al poporului român, pentru votul dumneavoastră favorabil de astăzi! Mulţumesc. Iniţiator, Haralambie Vochiţoiu, senator al Partidului Mişcarea Populară. |
|||||
|
|
Domnule Nica, vă rog să prezentaţi raportul. Nu, prezentaţi raportul şi apoi intervenţia din partea grupului. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat negativ. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil. Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989 a avizat favorabil. Consiliul Legislativ, de asemenea, a dat un punct de vedere favorabil. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege, în şedinţa din 14 septembrie. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale, doamna deputat Adam. A, nu... cine? Doamnă deputat, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos. Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Ca hunedoreancă, simt nevoia să vă sp-n că august 1977 a reprezentat pentru-judeţul nostru - şi sunt sigură că pentru toată ţara - devoalarea chipului hidos al comunismului, în însăşi categoria de susţinere pe care comunismul a identificat-o, respectiv, clasa muncitoare. August 1977, prin acţiunea curajoasă, netă şi categorică a minerilor, aceşti oameni obişnuiţi cu vicisitudinile sorţii, cu greutăţile şi având o soartă lipsită de cer, în marea majoritate a timpului muncii lor, a făcut ca sistemul comunist să-şi dea arama pe faţă. A fost pentru întreaga societate românească un semnal clar că aşa-numita, clamata, atitudine umanistă a comunismului este, practic, o lozincă, o formă fără fond. A fost, dacă vreţi, începutul sfârşitului acestui sistem. Partidul Naţional Liberal va susţine această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Alte intervenţii? Nu sunt. Mulţumesc, rămâne la votul final. Da, punctele de vedere au fost prezentate de domnul vicepreşedinte Nica în prezentarea raportului. Fără punct de vedere, care este problema? Fără punct de vedere, care este problema? Dar nu-l am. Eu am prezentat toate punctele de vedere care la comisie au fost prezentate. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
29. Proiectul de lege pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 89 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 87. Dacă din partea iniţiatorilor? Da. Numai puţin, doamna deputat. Vreau să vă anunţ că avem prezent alături de noi pe domnul preşedinte Darko Pajović, preşedintele Parlamentului din Muntenegru. (Aplauze.) Mulţumesc. Domnule preşedinte, bine aţi venit cu întreaga delegaţie! O rog în continuare pe doamna deputat Adam, în calitate de iniţiator, să prezinte proiectul. |
|
|||
|
|
Salut şi eu prezenţa distinsului invitat şi a întregii delegaţii. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum desigur ştiţi, prin Ordonanţa nr. 95/2014, ordonanţă de urgenţă a Guvernului, au fost aduse modificări Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei României din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi anume, Legea nr. 341/2004. Aceste modificări şi completări sau prin aceste modificări şi completări s-a omis să se arate momentul de la care vor începe să intre în plată indemnizaţiile respective. Şi atunci proiectul meu de lege nu a făcut decât să precizeze o dată şi anume, indemnizaţia lunară se va acorda începând cu luna următoare momentului în care au fost depuse actele la Secretariatul de stat. Deci este doar o precizare simplă asupra datei. Mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Domnule vicepreşedinte Nica, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat negativ. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat negativ. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul nu a transmis un punct de vedere. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov, din noiembrie 1987, nr. 341/2004, prin introducerea unui nou alineat, alin. (41), a cărei dispoziţie vizează indemnizaţia lunară reparatorie. Membrii comisiei au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 14 septembrie. Cu unanimitate de voturi, s-a votat adoptarea proiectului de lege. Face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Înţeleg că dumneavoastră spuneţi că n-aveţi punct de vedere, doamnă secretar de stat, doamna preşedintă îmi spune că au un punct de vedere. Dacă aveţi un punct de vedere, vă rog să-l prezentaţi. Da, vă rog, corelaţi-vă. În comisie când s-a discutat nu a ajuns, nu au fost reprezentanţi din partea dumneavoastră, ce s-a întâmplat? |
|||||
|
|
Doamna Ileana Ciutan (preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice): Bună ziua, stimate doamne şi stimaţi domni. Punctul de vedere al Guvernului a fost transmis în data de 20 septembrie. Punctul de vedere al Guvernului este de respingere a propunerii legislative, nu susţine această propunere, pentru că în această ordonanţă nr. 95, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2015, se prevede ca drepturile să se acorde de la data depunerii cererii, în primul rând, pentru a nu genera cheltuieli suplimentare şi, în al doilea rând, pentru că pentru toate categoriile de beneficiari, respectiv persoanele care au dobândit calitatea de luptător cu rol determinant şi persoanele participante la revolta din Braşov, din noiembrie 1987 şi urmaşii acestora, legiuitorul a prevăzut în mod expres acordarea acestor drepturi cu 1 ianuarie 2015. Şi atunci nu este normal ca pentru alte categorii drepturile să se acorde retroactiv, iar Legea nr. 341, o lege prin care se acordă indemnizaţii, trebuie să urmeze aceleaşi reguli de stabilire şi de plată a drepturilor, ca şi Legea-cadru nr. 263, unde drepturile se acordă de la data înregistrării cererii. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Rămâne la votul final, neavând amendamente. A... domnule Mártón, vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Menţionez că am ridicat mâna şi la legea dinainte şi nu m-aţi observat, pentru că aţi întrebat, cu capul în hârtii, dacă vrea cineva să intervină, aşa că n-aveaţi cum să vedeţi că acolo am ridicat mâna. Iar în timp ce domnul vicepreşedinte a făcut susţinerea, tot timpul am stat cu mâna ridicată, poate mă observaţi. În mod evident noi susţinem ambele legi, pentru că şi noi credem că aceste persoane care au avut curajul pe vremea respectivă să îşi spună păsul împotriva acelei dictaturi, trebuie să fie recompensate. Totodată, însă, trebuie să vă spun că ar fi fost mai bine dacă Comisia juridică ar fi respectat prevederile Regulamentului şi ar fi avut un singur raport, astfel am avea o singură lege care face mai uşor de citit modificările ulterioare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îmi pare rău. Colegii mei nu mi-au semnalat că aţi vrut să luaţi cuvântul. Alte intervenţii? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
30. Următorul proiect. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Iniţiatorul? Domnule secretar de stat, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Florea-Tiberiu Trifan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin Ordonanţa Guvernului nr.1 din 2016, se propun măsuri de soluţionare, pe loc sau în cel mai scurt timp, a cererilor de eliberarea certificatelor de cazier judiciar formulate de cetăţenii români şi de alte persoane fizice din străinătate, după cum urmează: eliberarea de adeverinţe cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, la solicitarea persoanelor fizice aflate în străinătate, pe baza verificărilor efectuate în evidenţele autorităţilor române competente; adeverinţele vor fi utilizate exclusiv în străinătate, fiind eliberate în cel mult zece zile de la data solicitării, cu perioadă de valabilitate şase luni de la data eliberării; Conectarea la sistemul informatizat în vederea utilizării evidenţelor privind cazierul judiciar şi a structurilor Ministerului Afacerilor Externe, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României. În considerarea celor anterior menţionate, vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnule Ciprian Nica, vă rog, raportul Comisiei juridice. |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării posibilităţii eliberării, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, a unor adeverinţe cu valoare juridică, a unui certificat de cazier judiciar, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat favorabil. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Intervenţii dacă sunt? Da. Domnule Dumbrăvanu, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, În mod evident, Grupul Partidului Naţional Liberal susţine această ordonanţă şi adoptarea ei, pentru că este un demers util şi absolut necesar la 20 de ani de la apariţia internetului, ca oamenii din afara ţării, care sunt cetăţeni români şi au aceleaşi drepturi cu cei de aici care locuiesc în România, să poată să-şi procure aceste caziere judiciare imediat şi nu să stea câteva săptămâni sau chiar luni până să-şi rezolve o problemă absolut necesară pentru dezvoltarea lor în comunităţile respective. De aceea, cred că toate măsurile care ţin de eficientizarea relaţiei cu persoanele din afara ţării sunt de susţinut şi, în acelaşi timp, trebuie să ne uităm în legislaţie să vedem în ce măsură şi alte piedici există în calea dezvoltării lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii. |
|||||
|
|
|
31. Ultimul raport. Este vorba de Proiectul de Lege privind venitul minim de incluziune, PL-x 368. Guvernul? Vă rog, doamnă secretar de stat. |
|
|||
|
|
Doamna Oana Silvia Ţoiu (secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Conform Legii asistenţei sociale nr. 292 din 2011, principala formă de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială este venitul minim de incluziune acordat din bugetul de stat ca diferenţă între nivelurile prevăzute prin lege specială şi venitul net al familiei sau al persoanei singure, realizat sau obţinut într-o anume perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din România. Pornind de la cele trei programe actuale, proiectul de lege îşi propune: introducerea unui program modern de corelare a celor trei programe existente; reducerea diferenţelor dintre mediul urban şi mediul rural, prin luarea în considerare a autoconsumului în agricultura de subzistenţă; consolidarea componentei promuncă, prin introducerea de stimulente financiare în cadrul tuturor componentelor VMI şi păstrarea unei părţi din veniturile câştigate în muncă, astfel încât acţiunea socială îşi schimbă sensul de la o intervenţie reactivă la una proactivă; efectuarea de plată unică lunară pentru aceeaşi familie, ceea ce înseamnă costuri administrative reduse; este păstrată nevoia de a menţine copiii în şcoală, precum şi obligativitatea de a nu refuza locuri de muncă sau formarea profesională. Guvernul susţine raportul comisiei. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Îl invit pe domnul vicepreşedinte Mihai Baltă. Înţeleg că are de la Departamentul Legislativ şi o observaţie de tehnică legislativă. Cu această ocazie, domnule deputat, vă urez la mulţi ani, că e ziua dumneavoastră astăzi. Vă rog să prezentaţi raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte, şi pentru prezentarea la raport şi pentru urare. Raport asupra Proiectului de Lege privind venitul minim de incluziune. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa nr. PL-x 368/2016 din 26 septembrie 2016 cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind venitul minim de incluziune. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea venitului minim de incluziune ca venit de asistenţă socială pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 19 septembrie 2016. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr. 287 din 1 aprilie 2016, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social nr. 1085 din 15 martie. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
|
La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 27 septembrie 2016 au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, doamna Iolanda Stăniloiu, secretar de stat, doamna Mihaela Grecu, director. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 18 deputaţi, din totalul de 22 membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin.(3) din Constituţia României, republicată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Fac precizarea că, în urma sesizării făcute de Departamentul Legislativ, la art. 90, la pct. 90, la art. 74 alin. (4) prevederile de la punctul 2 privind convenţia prevăzută la alin. (4) are următoarea formă, înlocuirea acestei sintagme din Teza a II-a astfel: "Editarea mandatelor poştale prevăzute la alin. (2) se face fie direct de către agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială, fie pe bază de contracte încheiate cu prestatori de astfel de servicii prin care se stabileşte inclusiv formatul mandatului." Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Da. Îl rog pe domnul preşedinte Victor Paul Dobre. Vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL susţine adoptarea acestui proiect, din următoarele considerente: introduce un program modern de corelare a celor trei beneficii sociale, respectiv, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutoarele pentru încălzire; de asemenea, prin această lege se va eficientiza procesul de stabilire şi de plată a acestor drepturi, se simplifică procedura de acordare a lor şi reduce costurile administrative a formularelor şi documentelor solicitate. De asemenea, se va face o singură plată lunară pentru aceeaşi familie şi nu una sau mai multe, cum e cazul în prezent. Din aceste considerente, apreciem proiectul de lege al Guvernului şi-l vom susţine. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii. Nu sunt. A, vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul UDMR salută iniţiativa Guvernului şi, după dezbaterile din comisie, am ajuns la concluzia că este o iniţiativă bine-venită, în primul rând pentru că aduce o eficientizare a sistemului, în al doilea rând, vedem şi posibilitatea de a creşte puţin aceste indemnizaţii. Însă, poate, ce este cel mai important, este că discutăm tot mai mult şi discutăm chiar la nivel legislativ de incluziune socială, un subiect care merită mult mai multă dezbatere în România. De aceea, Grupul UDMR va susţine această iniţiativă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Sunt 120 de amendamente. De la 1 la 30 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. De la 31 la 40 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. De la 40 la 60 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. De la 60 la 80 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. De la 80 la 100 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. De la 101 la 120 dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. Anexa 1. Observaţii? Nu. Anexa 2. Observaţii? Nu. Vă mulţumesc, stimaţi colegi. Rămâne la votul final. Are caracter organic. |
|||||
|
|
|
Vă mai anunţ că s-a depus la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, lista cu următoarele legi: este vorba de Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95, în procedură de urgenţă; a doua lege este Legea pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, procedură de drept comun; şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2016 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate. Termenul este de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun. Acestea fiind spuse, vă mulţumesc, stimaţi colegi. Ne vedem la ora 13.00, unde întâi avem votul pe proiectele de lege şi apoi votul cu bile. Rog colegii să meargă la comisii şi să-şi desfăşoare activitatea în comisii aşa cum au programul stabilit. Mulţumesc. |
|
|||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Rog colegii să ia loc, să putem începe şedinţa. Vă rog frumos, stimaţi colegi. Şi colegii care sunt la o ţigară să intre în sală, să putem începe sesiunea de vot final. Bun. Vă rog să luaţi loc să putem începe şedinţa de vot final, stimaţi colegi. Procedură, domnul Cernea. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Mi-aţi promis că mă veţi informa cu privire la momentul în care vom putea vota din nou electronic. Aparatura merge, cartelele le avem, sunt funcţionale, nu există nicio justificare serioasă pentru a amâna votul electronic. Neavând vot electronic, votul cu ridicare de mână nu este numărat corect, iar cetăţenii nu vor afla cine, cum a votat pe proiectele specifice pe care le avem pe ordinea de zi. De aceea, eu îmi continui greva de vot... |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
|
...şi în fiecare şedinţă o să vă rog să-mi spuneţi de ce nu votăm electronic. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. În momentul în care în Biroul permanent vom lua o hotărâre în acest sens, vă voi informa. Vă mulţumesc mult. Continuăm. Începem, da? |
|||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu "Punerea în aplicare a Agendei europene privind securitatea pentru a combate terorismul şi a deschide calea către o uniune a securităţii efectivă şi autentică" COM (2016) 230. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 188 de voturi pentru. Mulţumesc. Mai departe. |
|
|||
|
|
|
2. COM 424. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor -Evaluarea punerii în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor şi a Recomandării Consiliului cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre - 2016 COM (2016) 424. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 189 de voturi pentru. |
|
|||
|
|
|
3. COM 381. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul- Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă agendă pentru competenţe în Europa COM (2016) 381. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 188 de voturi pentru. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
|
4. COM 31. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu "Elemente pentru un cadru strategic la nivelul UE pentru sprijinirea reformei sectorului de securitate" JOIN (2016) 31. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 192 de voturi pentru. |
|
|||
|
|
|
5. COM 270. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid (reformare) COM (2016) 270. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 192 de voturi pentru. |
|
|||
|
|
|
6. COM 410. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor: Consolidarea sistemului de rezilienţă cibernetică al Europei şi încurajarea unui sector al securităţii cibernetice competitiv şi inovator COM (2016) 410. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 192 de voturi pentru. |
|
|||
|
|
|
7. COM 377. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor "Plan de acţiune privind integrarea resortisanţilor din ţările terţe" COM (2016) 377. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 192 de voturi pentru, a fost adoptat. Următorul. |
|
|||
|
|
|
8. COM 450. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, precum şi de modificare a Directivei 2009/101/CE COM (2016) 450. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 194 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
9. COM 451. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Comunicare privind măsuri suplimentare de sporire a transparenţei şi de întărire a luptei împotriva evaziunii fiscale şi a evitării obligaţiilor fiscale COM (2016) 451. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 197 de voturi pentru. |
|
|||
|
|
|
10. COM 452. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale la informaţii privind combaterea spălării banilor COM (2016) 452. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 197 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
11. COM 468. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională (reformare) - COM (2016) 465, la Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecţie internaţională, la un statut uniform pentru refugiaţi sau persoanele eligibile pentru protecţie subsidiară şi la conţinutul protecţiei acordate şi de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung - COM (2016)466, la Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei proceduri comune în materie de protecţie internaţională în Uniune şi de abrogare a Directivei 2013/32/UE - COM (2016)467 şi la Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a cadrului de relocare al Uniunii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului - COM (2016) 468. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 197 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
12. COM 379. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Sprijinirea prevenirii radicalizării care duce la extremism violent COM (2016) 379. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 198 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
13. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 197 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
Trecem la secţiunea legi ordinare, adoptări. 14. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 198 de voturi pentru, a fost adoptat. Explicarea votului. Doamna Ana Birchall. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Dragi colege, dragi colegi, Vreau să vă mulţumesc pentru votul de astăzi şi sper ca, o dată pentru totdeauna, să punem punct discuţiilor despre necesitatea acestei legi extrem de importante şi anume, insolvenţa persoanelor fizice. Şi fac apel la Guvernul României să nu mai tergiverseze punerea în aplicare a acestei legi extrem de importante, să nu mai găsească tertipuri prin care să încerce din nou amânarea intrării în vigoare a acestei legi extrem de necesare şi să dea astfel şi românilor un instrument legal, european, care să-i poată ajuta atunci când sunt într-un necaz financiar, să nu mai stea cu frica în sân că sunt executaţi silit sau că-şi pierd agoniseala de o viaţă. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Sărut mâinile, doamnelor, Bună ziua, domnilor. Partidul Naţional Liberal şi-a exprimat voinţa politică de a vota un astfel de proiect de lege, de adopta şi, respectiv, de a vota un proiect de lege privitor la insolvenţa persoanelor fizice, un act normativ absolut necesar încă de anul trecut. Partidul Naţional Liberal consideră că acest act normativ este absolut necesar societăţii româneşti. Insolvenţa persoanelor fizice trebuia să fie reglementată şi a fost reglementată, însă, constatăm de asemenea, şi e rolul nostru de a fi critici atunci când este necesar, că acest proiect de lege din anumite puncte de vedere are o problemă. Această procedură administrativ-juridică se datorează în bună măsură unui compromis pe care viitorul Parlament va trebui să-l corecteze. Procedura administrativă este o procedură greoaie, o procedură improprie, cum spuneam, este nepotrivită. Guvernele, şi subliniez aici, guvernele, în primul rând Guvernul Ponta, cel care a determinat acel compromis, în loc s-avem o procedură simplă, o procedură juridică, aşa cum avem îndeobşte în insolvenţa persoanei juridice, ne-am trezit cu un amestec nepotrivit de procedură administrativă şi procedură juridică. Niciunul dintre guverne n-a reuşit să pună în aplicare această lege. Astăzi, prin votul nostru, spunem şi prezentului Guvernul că această lege trebuie să intre în vigoare. Trebuie să intre în vigoare cât mai repede. Urmează să faceţi toate demersurile, rectificările bugetare potrivite, tot ceea ce ţine de dumneavoastră ca Legea insolvenţei persoanelor fizice să intre în vigoare. Încă o dată, este un vot prin care Partidul Naţional Liberal îşi manifestă voinţa politică ca Legea insolvenţei persoanelor fizice, act normativ absolut necesar, să intre în vigoare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Mártón Árpád, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum am susţinut şi în dezbaterile generale la această lege, grupul nostru a susţinut şi iniţiativa legislativă şi raportul venit de la comisie. În continuare însă avem suspiciuni pentru că n-am reuşit încă să primim răspunsul din partea Guvernului, dacă se va achita de obligaţia sa de a respecta legea. Indiferent dacă s-ar fi votat 31 octombrie sau 31 decembrie, până va fi, acest Guvern va face ceva ca această lege să se aplice? N-am primit acest răspuns. Din păcate, în continuare avem suspiciunea că s-ar putea ca în continuare să nu se aplice această lege. Viitorul Guvern va trebui să o pună în aplicare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Da, vă rog, Minorităţile. Domnul Merka. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Sunt foarte multe legi care trec prin Camera Deputaţilor şi la foarte multe legi ne exprimăm un punct de vedere pro sau contra, aducem argumente, de ce ar trebui să se aplice sau nu, dar sunt unele legi pe care într-adevăr ni le cer cetăţenii. Nu toţi, dar o mare parte care au intrat în anumite probleme, indiferent de ce parte politică sau apolitică sunt. Şi noi, ca grup, am participat activ, alături de colegii care au iniţiat această lege, în momentele în care am reuşit să ne facem şi noi auziţi şi simţiţi. Felicit colegii care au avut această iniţiativă şi că au avut răbdarea de a ajunge la un punct final în care putem să spunem că da, am ajuns să votăm şi această lege. E prioritară, e importantă. Să sperăm că într-adevăr vor beneficia cei care au mai rămas să beneficieze de această lege şi să se sprijine pe această lege. Grupul a sprijinit şi va sprijini în continuare aceste legi punctuale, pe probleme punctuale ale societăţii. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Doamna Adam, Grupul UNPR. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi Grupul Partidului Mişcarea Populară susţine acest proiect de lege. Considerăm că este o dreptate care se face cetăţenilor. Dar vreau să vă rog să nu vă supăraţi pe mine, să ne amintim de colegul nostru, domnul deputat Grosaru, care astăzi nu mai este printre noi, care a promovat un asemenea proiect de lege, care a ţinut foarte mult ca insolvenţa persoanelor fizice să fie reglementată în România. Vă mulţumesc foarte mult. Şi cum v-am spus, susţinem acest proiect. Considerăm că este foarte bun pentru cetăţeni. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Altcineva? Nu. Mulţumesc. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
15. Proiectul de Lege pentru aprobarea încetării valabilităţii acordurilor privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de către România cu statele membre ale Uniunii Europene. Comisia pentru politică economică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 197 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind construcţia de locuinţe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii), semnat la Bucureşti la 12 ianuarie 2016 şi la Paris la 22 ianuarie 2016. Comisia pentru buget propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 198 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 1987 nr. 341/2004. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 198 de voturi pentru. A fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 198 de voturi pentru. A fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 198 de voturi pentru. A fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
Trecem la secţiunea "Legi organice. Adoptări". 20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 198 de voturi pentru, a fost adoptat. 21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă... Explicarea votului. Domnule Cupşa, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamnelor şi domnilor, Vă mulţumim pentru votul pe care l-aţi dat astăzi în Parlament acestei iniţiative legislative. Este o iniţiativă legislativă... (Rumoare.) |
|||||
|
|
Vă rog, continuaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc pentru ajutor, dragi colegi. Vă mulţumesc pentru ajutor, da. Deci iniţiativa legislativă ne aparţine şi mulţumim... aparţine Partidului Naţional Liberal, dar mulţumim pentru sprijinul politic pe care l-am primit de la toate partidele. Vă mulţumim pentru votul pe care l-aţi dat. Nevoia a fost una evidentă. Este o nevoie pe care practica a relevat-o. Nevoia de a modifica Legea nr. 161/2003, din cauza unor neconcordanţe cu Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale. Am fost nevoiţi, pentru a stabili, a circumstanţia exact care sunt drepturile şi obligaţiile consilierului local, ale consilierului judeţean, ale primarului, ale viceprimarului, ale preşedintelui de consiliu judeţean, ale vicepreşedintelui de consiliu judeţean, să facem aceste modificări. Subliniez, pentru buna funcţionare a unităţilor administrativ-teritoriale, pentru buna funcţionare a consiliilor locale, pentru buna funcţionare a consiliilor judeţene. Încă o dată, vă mulţumesc tuturor. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
21. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie propun adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Cu 197 de voturi pentru, a fost adoptat. |
|
|||
|
|
|
22. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Comisia juridică propune adoptarea. Cine este pentru? 132. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? 65. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptată. Va merge la Senat, respinsă. Următorul. 23. Proiectul de Lege.. Domnul... vă rog, explicarea votului, domnul Márton Árpád. Domnul Márton Árpád, da. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am aşteptat câteva clipe înainte de a-mi anunţa intervenţia la microfon. Am sperat ca Grupul Liberal să ne explice de ce n-a votat acest proiect de lege. Poate mai aşteaptă să fie penalizată România de câteva ori, pentru încălcarea drepturilor omului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Andronache. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Am afirmat că susţinem modificările referitoare la Centrul pentru Prevenirea Torturii, însă în proiectul de lege, în propunerea legislativă, sunt incluse o serie de modificări care nu au legătură cu chestiunile privitoare la Centrul pentru Prevenirea Torturii. Acesta este motivul pentru care grupul a considerat necesar să se abţină. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. Şi următorul. |
|||||
|
|
|
23. Proiectul de Lege privind venitul minim de incluziune. Comisia pentru muncă propune adoptarea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 202 voturi pentru. A fost adoptat. Mergem la secţiunea "Legi organice. Respingeri". |
|
|||
|
|
|
24. Propunerea legislativă care prevede că aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive. Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică propun respingerea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 202 voturi pentru. A fost respinsă. Şi ultima. |
|
|||
|
|
|
25. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Controlul Financiar. Comisia pentru buget propune respingerea. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. 202 voturi pentru. A fost respinsă. |
|
|||
|
|
|
În continuare, numai puţin, în continuare avem Hotărârea privind reţinerea domnului deputat Gurzău, care se va vota... Procedură. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Bună, dragi colegi! Mă numesc Adrian Gurzău, am trei copii minori, cel mic are un an şi jumătate, doi părinţi pensionari şi vă cer un vot de respingere a cererii de reţinere şi arestare, pentru că nu reprezint un pericol public. Doresc înfăptuirea justiţiei. Vă solicit acest vot pentru că dosarul meu este în momentul de faţă în faza în care s-au audiat martorii. Practic, printr-un vot pentru reţinere şi arestare, nu aş putea să mă apăr şi să administrez probe în favoarea mea. Pot să spun că ceilalţi inculpaţi din dosar sunt eliberaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în momentul de faţă nu văd ca un vot pentru arestarea mea să poată să înfăptuiască apărarea de care am nevoie, ca orice alt om în această ţară. Întotdeauna, în calitatea mea de parlamentar, am fost pentru susţinerea justiţiei, am apărat întotdeauna lupta pentru a fi o justiţie puternică, am votat întotdeauna pentru ceea ce înseamnă partea de a se începe urmărirea penală, dar niciodată n-am votat pentru reţinere şi arestare. Vă solicit un vot pentru a-mi da posibilitatea să mă apăr în stare de libertate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Alte intervenţii pe procedură? Nu mai sunt. Stimaţi colegi, Vă reamintesc, acum discutăm de Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Gurzău. În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (7) din Regulament, este necesar să constituim o comisie pentru numărarea şi validarea voturilor, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Invit, în aceste condiţii, liderii grupurilor parlamentare. Domnule Pâslaru, vă rog, faceţi propunerea pentru reprezentantul în Comisia de numărare şi validare. |
|||||
|
|
Partidul Social Democrat o propune pe doamna deputat Roşca Lucreţia în Comisia de numărare. |
|||||
|
|
Da. Vă mulţumesc. Grupul parlamentar al PNL. Domnule lider Nicolăescu, vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Grupul parlamentar al PNL îl propune pe domnul deputat Mircea Dolha. |
|||||
|
|
Da. Grupul parlamentar al UNPR. Domnule Răducanu, vă rog, faceţi propunerea. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al UNPR o propune pe doamna Adam Luminiţa. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Grupul parlamentar al ALDE. Cine face propuneri de la dumneavoastră? Grupul ALDE. Vă rog... domnule Florea, vă rog. |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al ALDE îl propune pe domnul deputat Andrei Tănăsescu. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Grupul parlamentar al UDMR? |
|||||
|
|
Îl propunem pe domnul deputat Bónis István. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Şi Grupul parlamentar al minorităţilor. Domnule Zisopol, vă rog, faceţi propunerea. |
|||||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc. Domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră componenţa comisiei. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Cu 200 de voturi pentru, a fost adoptată componenţa comisiei. Reamintesc prevederile art. 126 din Regulament, potrivit cărora votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestor câte două bile, o bilă albă, o bilă neagră, care vor fi introduse în cele două urne. Bila albă, în urna albă şi bila neagră, introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre. Bila albă, în urna neagră, bila neagră, în urna albă înseamnă vot contra proiectului de hotărâre. Ambele bile, introduse în urna neagră înseamnă abţinere. Invit cei doi chestori să ia loc. Chestorii, vă rog să luaţi loc pentru a putea distribui... UDMR-ul, chestorul? Domnul Steriu... Domnul Ionescu... da... Domnule Ionescu, vă rog. Dau cuvântul domnului secretar Ciolacu, pentru a citi apelul nominal. |
|||||
|
|
Adam Luminiţa-Pachel prezentă Suciu... Dîrzu Ioan prezent Deci Chiţoiu Daniel, prezent. Dumitrache Ileana Cristina prezentă Este şi Roman Petre? Scuzaţi-mă. Roman Victor absent Mai avem domnul Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae, prezent; Szabó Ödön - prezent; Săpunaru Nini - prezent; Scarlat George - prezent; Dolha Mircea - prezent şi Alexe Costel. Domnule preşedinte... |
|||||
|
Membrii Comisiei de numărare, împreună cu stafful tehnic, vă rog, la sala de Birou permanent. |
||||||
|
După pauză |
||||||
|
|
Vă rog, domnule Dolha, vă rog, prezentaţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra Proiectului de hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Adrian Gurzău. Comisia de numărare şi validare a voturilor, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra Proiectului de hotărâre privind încuviinţarea reţinerii domnului deputat Adrian Gurzău, a constatat următoarele: număr total al deputaţilor - 355; număr deputaţi prezenţi - 278; număr total de voturi exprimate - 267; număr de voturi anulate - 1; număr de voturi valabil exprimate - 266, din care: voturi pentru - 136, voturi contra - 130, abţineri - zero. Cu ruşine, trebuie să anunţ că, având în vedere că din totalul de 355 de deputaţi, au fost prezenţi doar 271, din care 136 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre. |
|||||
|
|
278 sau 71? |
|||||
|
|
278. Încă o dată, rectific, 278. Deci, au fost prezenţi la vot 278, din care 136 au votat pentru şi 130 împotrivă. |
|||||
|
|
Da, vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm lucrările, stimaţi colegi. 27. Exprimarea votului secret cu bile asupra Proiectului de hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Adrian Gurzău. Rog domnii secretari, domnul Ciolacu, vă rog. Domnule Ciolacu, apelul nominal şi chestorii să-şi ocupe locul. |
|
|||
|
|
Adam Luminiţa-Pachel prezentă Motreanu Dan-Ştefan prezent Puşcaş Iacob Este şi Roman Petre? Scuzaţi-mă. Roman Victor absent Şi acum o luăm de la început. Vlase Petru Gabriel prezent |
|||||
|
După pauză |
||||||
|
|
Domnule preşedinte... |
|||||
|
|
Vă rog, domnule Dolha, daţi citire raportului comisiei. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputaţi asupra proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Adrian Gurzău Comisia de numărare şi validare a voturilor, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de deputaţi prin vot secret cu bile asupra proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a domnului deputat Adrian Gurzău, a constat următoarele: numărul total al deputaţilor 355; numărul deputaţilor prezenţi 238; număr total de voturi exprimate 238; număr de voturi anulate 0; număr de voturi valabil exprimate, din care, voturi pentru 124, voturi contra 114, abţineri 0. Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 219 alin. (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Având în vedere că, din totalul de 355 de deputaţi au fost prezenţi 238, din care 124 au votat pentru şi 114 împotrivă, se constată că a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
În continuare suntem la ultimul proiect de Hotărâre privind alegerea unui secretar al Camerei. Rog domnii chestori să ia loc pentru a distribui bilele. Domnii chestori, vă rog. Domnul Ionescu, vă rog frumos. Cel de-al doilea chestor, vă rog frumos. Domnul Neacşu, vă mulţumesc. Începeţi apelul, domnule Ciolacu. Da, apel nominal. Da, 178. Vă rog, domnul Ciolacu. |
|
|||
|
|
Adam Luminiţa-Pachel prezentă, e la comisie Prezentă v-am pus, doamna Cătăniciu. Ciocan Dan prezent Daea şi Nica pleacă împreună la comisie. Vă anunţăm că au fost prezenţi. Rovana Plumb prezentă Manea Victor mai este? Manea Victor-Gheorghe prezent Marin Gheorghe e prezent. N-a lipsit la niciun vot. Vedeţi ce mi-aţi făcut? Marin Gheorghe prezent Este domn profesor? Stanciu Anghel prezent Traicu Rodin. La ultimul vot aţi venit, chiar dacă e ziua dumneavoastră. Traicu Rodin prezent Reiau. Antal Istvan prezent |
|||||
|
După pauză |
||||||
|
|
Vă rog, domnule deputat, prezentaţi rezultatul votului. Păi, deschideţi microfonul. |
|||||
|
|
Proces-verbal referitor la rezultatul votului cu privire la alegerea unui secretar al Camerei Deputaţilor. Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra candidatului propus în vederea alegerii unui secretar al Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al deputaţilor 355; numărul deputaţilor prezenţi 223; numărul de voturi exprimate 223; numărul de voturi anulate 0; voturi pentru 220; voturi contra 3; abţineri 0. Ca urmare a faptului că din totalul de 355 de deputaţi au fost prezenţi 223, şi-au exprimat votul 223, din care au votat pentru 220, se constată că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru alegerea domnului Dragoş Gabriel Zisopol în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Îl invit şi pe domnul Zisopol, invit membrii Biroului permanent şi liderii de grup la şedinţa de Birou permanent. Declar şedinţa închisă astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16,05. |
||||||
![]() |



