Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 10,35.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin- Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să luaţi loc în bancă, pentru a putea începe şedinţa.

Aşadar, înţeleg că apelul meu a fost recepţionat aproape de toată lumea.

V-aş ruga să luaţi loc. Stimaţi colegi, se poate?

Vă rog să luaţi loc, pentru a-mi permite să declar deschisă şedinţa.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 297.

Având în vedere că astăzi e Ziua de 8 Martie, urez tuturor doamnelor la mulţi ani de ziua de 1 Martie. (Aplauze.) Ziua de 8 Martie are şi o conotaţie puţin mai aparte, din perioada de dinainte de 1989. Şi îmi face mai mare plăcere să mă refer întotdeauna la ziua de 1 Martie. Şi din toată inima vă adresez, şi în numele colegilor mei de la prezidiu, "La mulţi ani!".

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente, au fost distribuite.

Vreau să vă aduc aminte că la ultima şedinţă de Birou permanent reunit, noi am stabilit ca pentru ziua de astăzi să avem dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Declaraţie a Parlamentului României.

Dacă sunt comentarii cu privire la ordinea de zi?

Domnul Ciolacu.

Domnule deputat Marcel Ciolacu, vă rog.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule preşedinte,

Vă mai propunem, pentru ordinea de zi de astăzi, 3 puncte:

• Raportul Comisiei asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;
• Depunerea jurământului de către domnul senator Şerban Nicolae, membru al Comisiei SIE şi
• Modificări propuse de Grupul parlamentar al PSD în structura delegaţiilor Parlamentului României la organizaţiile parlamentare internaţionale.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da.

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte propuneri pentru ordinea de zi, pentru completarea sau modificarea ordinii de zi?

Dacă nu sunt, atunci vă supun votului dumneavoastră propunerile făcute, din partea Grupului PSD, de domnul deputat Marcel Ciolacu.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Aş număra voturile împotrivă şi abţinerile, ca să ne fie un pic mai simplu.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Bun. Nu sunt.

Deci, cu 297 de voturi pentru, s-a adoptat completarea ordinii de zi.

V-aş propune următorul lucru, şi anume: întâi să votăm cele 3 puncte la care s-a referit domnul deputat Marcel Ciolacu şi după aceea, la sfârşit, să trecem la Proiectul de Declaraţie a Parlamentului. Dacă sunteţi de acord?

Aşadar, la primul punct, depunerea jurământului de către un membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Îmi cer scuze... o clipă... o clipă.

În legătură cu programul de lucru dacă sunt comentarii?

În mod formal trebuie să adoptăm şi programul de lucru, până la încheierea şi votarea proiectului de declaraţie, dacă sunteţi de acord. Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Cu unanimitate, s-a aprobat şi programul de lucru.

Revin la punctul referitor la depunerea jurământului. În şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, din data de 1 martie, a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei speciale a Camerei şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, ocazie cu care membrii acesteia au depus jurământul în faţa plenului reunit, cu excepţia domnului senator Şerban Nicolae, membru al Grupului parlamentar al PSD.

Îl invit la tribună pe domnul senator Şerban Nicolae, dacă este în sală... - Da? Este? Da. - ... membru ales în Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE, care cu mâna pe Constituţie şi Biblie va rosti textul jurământului, îl va semna şi îl va depune la preşedintele de şedinţă.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Şerban Nicolae:

Mulţumesc.

(Cu mâna pe Constituţie şi Biblie rosteşte jurământul scris.)

Eu, Nicolae Şerban, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe,

Jur să apăr interesele României, să respect Constituţia şi legile ţării,

Jur că, atât pe timpul mandatului, cât şi după încetarea acestuia, voi păstra secretul asupra documentelor, datelor şi informaţiilor considerate ca atare de lege, de care voi lua cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor,

Jur pe propria răspundere că nu am colaborat cu structurile fostei Securităţi şi că nu fac parte din cadrele Serviciului de Informaţii Externe sau alte altor servicii secrete de informaţii.

(Semnează jurământul şi îl depune la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Trecem la punctul următor şi îl rog pe liderul Grupului PSD să anunţe care sunt modificările în componenţa delegaţiilor Parlamentului la organizaţiile internaţionale din care fac parte.

Aveţi cuvântul, domnule deputat Ciolacu.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

În Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO se completează delegaţia prin propunerea a 3 supleanţi: Lupaşcu Costel - deputat, Popa Mihai - deputat, Pop Andrei - deputat.

În Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei se completează delegaţia prin propunerea unui nou membru: Meiroşu Marilena - deputat.

În Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est se retrage propunerea domnului Iacomi Iulian, deputat, din poziţia de membru titular, locul PSD fiind cedat Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Se propune domnul Iacomi Iulian - deputat, pentru poziţia de membru supleant.

În Delegaţia permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei se completează delegaţia prin propunerea unui membru - doamna Jivan Luminiţa, deputat.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Pentru erorile la care s-a făcut referire nu era nevoie de vot, dar pentru că sunt şi propuneri noi, supun votului plenului modificările propuse de domnul deputat Marcel Ciolacu.

Cine este pentru?

Da.

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Atunci, modificările au fost aprobate, cu unanimitate de voturi.

Mergem mai departe, la Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Dau cuvântul iniţiatorului, dacă este în sală, pentru susţinerea propunerii legislative.

Voci din sală:

Comisia.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Preşedintele comisiei, imediat.

Dacă nu este iniţiatorul, în continuarea dezbaterilor, îl invit la microfon pe domnul deputat Şimon Gheorghe, preşedintele Comisiei permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor privind Statutul, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale celor două Camere, pentru a prezenta raportul comisiei.

Domnul Gheorghe Şimon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Iniţiativa are ca obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în sensul introducerii unui nou alineat, alin. 12¹, prin care se statuează faptul că prin derogare de la prevederile art. 31 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la Biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, spre dezbatere şi adoptare.

Comisia a adoptat raport de admitere, fără modificări, a propunerii legislative.

Mulţumesc.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu.

Atunci comisia propune adoptarea propunerii legislative, în forma prezentată de iniţiator, fără modificări.

Supun votului dumneavoastră propunerea legislativă.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? 22 de abţineri.

Propunerea a fost adoptată cu 275 de voturi.

Vă mulţumesc.

Trecem la următorul punct pe ordinea de zi şi îi dau cuvântul preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La următorul punct al ordinii de zi al şedinţei comune de astăzi este Proiectul de Declaraţie a Parlamentului României.

Declaraţia a fost distribuită. Şi îl invit la microfon pe domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu, pentru prezentarea declaraţiei.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Permiteţi-mi să vă prezint Proiectul de Declaraţie care urmează să fie dezbătut şi votat, în temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Parlamentul României salută clarificările pe care Curtea Constituţională a României le-a adus în decizia sa din 8 februarie 2017. Declarând neîntemeiate sesizările Consiliului Superior al Magistraturii şi Preşedintelui României, Curtea explică, pe de o parte, cum Parlamentul poate delega Guvernului printr-o lege specială de abilitare competenţa de a emite ordonanţe, iar pe de altă parte, că Executivul "nu are obligaţia constituţională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz". Am citat din decizia Curţii.

De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit de mult că "în cazul elaborării şi emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligaţia solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că exigenţa acestei autorităţi publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu activităţii autorităţii judecătoreşti depăşeşte sfera atribuţiilor sale constituţionale". Am citat din nou din decizia Curţii.

Parlamentul apreciază că, în condiţii normale, asemenea lămuriri nu ar fi fost necesare. Textul Constituţiei este în sine suficient de explicit. Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia Curţii este absenţa manifestă a bunei-credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al Preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curţii doar în scopul blocării unui proces politic democratic.

Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt o dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţi şi agenţii ale statului conduse la rândul lor de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau ţinând de sfera siguranţei naţionale.

Pe fond, aceste acţiuni de discreditare a Parlamentului sunt lipsite de o motivaţie raţională. Trebuie afirmat răspicat că toate instrumentele juridice folosite în combaterea corupţiei emană de la Parlament. Ele sunt în mod fundamental expresia voinţei politice a acestuia de a instaura necondiţionat domnia legii şi de a întări instituţiile statului de drept.

Imperfecţiunile cadrului normativ al luptei anticorupţie semnalate cu repetiţie de Curtea Constituţională sunt produse tocmai de urgenţa rareori justificată impusă procesului de adoptare a legilor, unele dintre acestea fiind trecute prin angajarea răspunderii Guvernului, după cum prea bine cunoaşteţi.

Calitatea legilor creşte ori de câte ori Parlamentul este lăsat să delibereze, fără a fi supus la presiuni exterioare.

Prin această Declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie: funcţia reprezentativă, funcţia legislativă, precum şi funcţia de alegere şi control a Executivului.

Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească în ansamblul ei şi cu toate componentele ei. Îi reprezintă deopotrivă pe cei care au votat, indiferent de opţiunea politică, dar şi pe cei care nu s-au prezentat la urne. Funcţia esenţială a Parlamentului este aceea de a da, prin dezbaterile sale, o formă reprezentativă preocupărilor celor mai grave şi profunde ale societăţii. Cunoaşterea publică este indispensabilă într-o democraţie, iar sarcina oricărui Parlament este aceea de a spori calitatea şi sfera gândirii ce animă deliberarea colectivă.

Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim şi mai reprezentativ decât Parlamentul. Preşedintele, odată ales, devine prin efectul Constituţiei exterior societăţii, ocupând o poziţie de mediator între aceasta şi autorităţile publice. Preşedintele României reprezintă statul român - conform art. 80 alin. (1) din Constituţie -, cele trei puteri ale acestuia - legislativă, executivă şi judecătorească - fiind nu numai separate între ele, dar şi distincte de societatea cetăţenilor, care este fundamentul statului, dar nu se confundă cu acesta, conform art. 4 alin. (1) din Constituţie.

Parlamentul este organul care asigură legătura constituţională între Preşedinte şi societate, aşa cum subliniază procedura care-i cere Preşedintelui să depună jurământul de învestitură în plenul reunit şi să încredinţeze apoi preşedinţilor celor două Camere documentul pe care a semnat jurământul. Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar.

În al doilea rând, Parlamentul este "unica autoritate legiuitoare a ţării" - a se vedea art. 61 alin. (1) din Constituţie. Parlamentul acceptă să delege Guvernului, în termeni precişi, exerciţiul acestei autorităţi, nu însă vreunei alte instituţii. Nu poate delega autoritatea înseşi, care este inalienabilă. În temeiul legilor pe care le face şi pe care le modifică suveran, Parlamentul se poate consulta în cursul procesului legislativ cu instituţii publice, cu experţi, cu societatea civilă, cu orice parte interesată. Avizele pe care Parlamentul convine să le solicite nu pot avea un caracter constrângător. Nimeni şi în nicio materie nu-şi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului, care este unică şi indivizibilă.

În sfârşit, grupurile politice din Parlament trebuie consultate de Preşedinte în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după care Parlamentul îi acordă - sau nu - acestuia şi întregii liste a Guvernului votul de încredere - conform art. 103 din Constituţie - şi acceptă programul de guvernare prin care Executivul realizează politica internă şi externă a ţării şi conduce administraţia publică - a se vedea art. 102. Din acel moment, Guvernul şi toate organele administraţiei publice se supun controlului parlamentar, Parlamentul fiind singura instanţă politică în faţa căreia Guvernul este răspunzător pentru întreaga sa activitate. Vă rog să consultaţi art. 109 şi art. 111 din Constituţie.

Prin urmare, Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului. Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele Camerelor, pentru activitatea sa.

La începutul primei sesiuni din acest mandat, Parlamentul Românei se angajează cu fermitate să respecte riguros art. 69 din Constituţie şi să servească exclusiv naţiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să-şi supună mandatul oricăror solicitări imperative, de oriunde ar veni. Parlamentul respectă dreptul la liberă exprimare, înţelegând în acelaşi timp că este singurul reprezentant constituţional al întregii societăţi. Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui, Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate în Parlament.

Aşadar, aceasta este declaraţia pe care v-o supun atenţiei dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.) (Revine la prezidiu.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule senator.

La dezbateri generale sunt înscrieri la cuvânt?

Domnul deputat Cătălin Predoiu.

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnişoarelor,

Domnilor colegi parlamentari,

Vă rog să-mi permiteţi să încep această scurtă alocuţiune cu o interogaţie.

Este oare o misiune mai dificilă decât aceea de a apăra un om faţă de el însuşi? Este oare o misiune mai dificilă decât aceea de a apăra o putere şi o instituţie faţă de ea însăşi?

Cel mai mare rău ni-l producem uneori singuri. Şi "drumul spre Iad e pavat adesea cu bune intenţii".

Proiectul de declaraţie supus dezbaterii noastre se încadrează perfect în această nefericită ipoteză.

Parlamentul este într-adevăr o instituţie centrală a democraţiei. Şi nu este de conceput o democraţie fără un Parlament liber.

Din această perspectivă, suntem total de acord, total de acord cu întărirea rolului, credibilităţii şi prestigiului Parlamentului. Este parte a menirii noastre şi a rostului prezenţei noastre în această aulă.

Problema este că proiectul de declaraţie supus aprobării noastre nu serveşte acestui scop, nobil, de altfel.

Este adevărat, proiectul a fost modificat, în urma unor observaţii formulate de Partidul Naţional Liberal, transmise preşedintelui Senatului printr-o scrisoare, acum două săptămâni. Şi apreciem această deschidere.

Nu mai puţin însă proiectul rămâne criticabil. Şi iată de ce, pe scurt, în continuare.

La modul general, vrând să sublinieze rolul Parlamentului, proiectul se depărtează adesea de spiritul şi litera Constituţiei, în ceea ce priveşte raportul dintre instituţiile, dintre puterile statului.

Ceea ce se vede imediat în acest proiect este intoleranţa faţă de o altă putere a statului - justiţia - şi lupta pentru supremaţie în raport cu instituţia prezidenţială.

Puterile statului nu pot coexista decât pe picior de egalitate, în raporturi de cooperare.

Ori de câte ori într-un stat o putere şi-a clamat şi impus supremaţia faţă de celelalte puteri, statul nu a mai funcţionat coerent.

Metoda cu care trebuie operat între puterile statului este dialogul şi cooperarea. Măsura cu care trebuie operat între puterile statului este moderaţia.

Acest proiect nu respiră cooperare, ci autarhism şi intoleranţă. Nu respiră moderaţie, ci musteşte de excese.

Enumeraţi şi interpretaţi greşit atribuţiile prezidenţiale, subliniind că odată ales, preşedintele devine "exterior societăţii", calificând "inacceptabile judecăţile pe care Preşedintele le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului".

În fapt, proiectul uită să enumere şi să indice o serie de atribuţii prezidenţiale, printre care dreptul - şi obligaţia, aş spune eu - de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice - art. 80 alin. (2) din Constituţie.

Proiectul uită să indice numeroasele decizii ale Curţii Constituţionale care recunosc dreptul Preşedintelui de a critica autorităţile statului, dreptul Preşedintelui de a critica inclusiv prevederi constituţionale, aşa cum s-a făcut, prin decizii ale Curţii, în 2007, cu ocazia primei suspendări prezidenţiale. Aviz amatorilor de suspendări!

Proiectul este pe alocuri şi neconstituţional atunci când spune că Preşedintele se consultă cu Parlamentul, în vederea desemnării primului-ministru, atâta timp cât prevederile art. 103 alin. (1) din Constituţie spun că se consultă cu partidul care are majoritate în Parlament sau, în lipsa unei majorităţi unipartid, cu partidele reprezentate în Parlament.

În contextul dat, proiectul mai suferă şi de o altă boală a politicii noastre: diferenţa între vorbe şi fapte.

Subliniaţi întâietatea Parlamentului. Şi atunci de ce Parlamentul, acum o lună de zile, s-a dat după colţ şi a lăsat Guvernul să defileze cu boroboaţa Ordonanţei nr. 13, în societate?

Subliniaţi supremaţia Parlamentului, acum, când sunteţi şef al Senatului. Dar în urmă cu mai mulţi ani, când eraţi şef al Guvernului, aţi făcut inaplicabile şi aţi suspendat parte din deciziile unei legi adoptate de Parlament, privind majorarea salariilor dascălilor, imediat ce a fost adoptată.

Culmea ironiei este că aveaţi dreptate, atunci, să o faceţi, din punct de vedere economic. Dar morala este că iată, uneori şi Parlamentul mai greşeşte.

Dragi colegi,

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de cetăţeni? Atunci trebuie să ascultăm ceea ce spun cetăţenii şi ce vor de la Parlament. Cetăţenii nu vorbesc doar la vot, vorbesc şi între alegeri. Şi i-am auzit cu prisosinţă în ultima lună.

Cum le răspundem? Prin încercări de a transforma Ordonanţa nr. 13 din cal în măgar, prin amendamente la Legea graţierii. Ce vor spune oare cetăţenii faţă de acest răspuns?

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Preşedinte? Atunci poate că ar fi inspirat ca, atunci când se adresează mesaje constituţionale, să nu mai părăsiţi sala.

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Justiţie? Atunci poate ar fi inteligent să nu mai adoptăm legi care îndepărtează obiectivul legitim al ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pe care toţi îl dorim îndeplinit.

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Parlamentul European? Atunci poate că ar fi bine să ne implicăm mai activ în legiferarea europeană, aşa cum ne dă dreptul Tratatul de la Lisabona.

Vrem ca Parlamentul să fie respectat de Comisia Europeană? Atunci poate că ar fi bine să luăm în serios rapoartele Comisiei Europene privind MCV şi să nu mai transformăm această aulă în pretoriul justiţiei.

Vrem ca Parlamentul să fie mai eficient? Atunci poate că ar fi bine să facem o comisie de reformă a Parlamentului, care să vină cu propuneri concrete în acest plen, de a schimba, de a îmbunătăţi modul în care noi ne desfăşurăm activitatea. Mod pe care îl criticăm cu toţii, uneori.

În concluzie, dragi colegi, proiectul de declaraţie supus atenţiei noastre invocă un obiectiv legitim: consolidarea Parlamentului. Din păcate, prea multe din lucrurile scrise în această declaraţie subminează acest obiectiv. Excesul este cel mai mare duşman al puterii. Şi invităm pe cei care au redactat această declaraţie să nu îl promoveze.

Partidul Naţional Liberal îmbrăţişează idealul unui Parlament profesionist şi credibil, dar respinge acest proiect de declaraţie, pentru că în conţinutul său nu face decât să decredibilizeze, pe alocuri, instituţia parlamentară.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PMP, îl invit la microfon pe domnul senator Traian Băsescu.

Domnul Traian Băsescu:

Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi.

Am luat cunoştinţă, acum câteva minute, de conţinutul acestei declaraţii şi, ca atare, aş vrea să subliniez doar câteva elemente.

În primul rând, consider că este o iniţiativă greşită. Este ca şi cum am vrea să votăm nişte obligaţii şi drepturi constituţionale foarte clar precizate în Constituţia României. Pentru ce ne trebuie o declaraţie ca să ne facem atribuţiunile?

Pe urmă, este un element - şi acum probabil o să mă înţelegeţi, ca fost preşedinte, dar poate veţi descoperi şi un mecanism de gândire al omului de la Cotroceni, fie că a fost, fie că este.

Spre exemplu, în Declaraţie se încearcă eliminarea preşedintelui din jocul politic, în baza art. 80 din Constituţia României, care spune că: "Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale..." ş.a.m.d.

Deci faptul că Preşedintele României reprezintă statul l-ar face inapt să fie în interiorul vieţii politice, al declaraţiilor politice, al atitudinilor, al poziţiilor.

Vreau să ne ducem la DEX, ca să corectăm eroarea. În DEX spune că: "statul este instituţie suprastructurală, instrument principal de organizare politică şi administrativă prin intermediul căruia se exercită funcţionarea sistemului social şi sunt reglementate relaţiile dintre oameni, teritoriu şi populaţia asupra căreia îşi exercită autoritatea".

Deci Preşedintele, fiind reprezentantul statului, reprezintă şi teritoriul, şi oamenii, şi societatea. Este definiţia din DEX.

Tot în DEX este o definiţie mai precisă. "Statul este teritoriul şi populaţia asupra căreia îşi exercită autoritatea această organizaţie." Deci o a doua definiţie din DEX spune că: "statul este teritoriul şi populaţia." Or, Preşedintele, în calitate de reprezentant al statului, reprezintă şi teritoriul şi populaţia.

La art. 61 din Constituţie - şi toate acestea le corelez cu elemente din Declaraţie, pe care dumneavoastră probabil că o ştiţi mult mai bine decât mine - se spune aşa: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare".

Toţi suntem de acord că este unica autoritate legiuitoare. Dar oare ce înseamnă suprem? Înseamnă unic? Greşit! Sunt şi alte elemente ale societăţii care reprezintă poporul român, părţi din poporul român. Sunt cei care ies în stradă, sunt ONG-uri, este Preşedintele României.

Este adevărat, Parlamentul este organul suprem, pentru că el face legi.

Domnilor,

Avem probleme comportamentale şi încercăm să le ascundem în spatele unei declaraţii pe care o consider neinspirată, că n-avem nevoie să ne atribuim noi ceea ce ne-a dat Constituţia, pe de o parte. Pe de altă parte, nici exagerările din document nu sunt în regulă. Ne vor face criticabili.

Dar vă dau câteva exemple din comportamentul nostru.

Cine v-a pus, dragi deputaţi, să vă duceţi cu căciula în mână la Procurorul General, să-l întrebaţi dacă puteţi voi să vă reangajaţi salariaţii din mandatul trecut pe cabinetele parlamentare? Păi, cine v-a pus să închinaţi Parlamentul procurorilor?

Păi, cine v-a pus, dragi parlamentari, să mergeţi la CSM, să întrebaţi dacă daţi graţiere pe 5 ani şi ei v-au spus nu, 3, şi aţi venit cu scufiţa în mână la comisiile juridice, să spuneţi, da, facem 3, când vă spune Constituţia că sunteţi cei care legiferează?

Păi, cine vă pune, dragilor, să vă tot căciuliţi la instituţii, altele decât Parlamentul?

Dacă vreţi autoritate, comportaţi-vă ca atare.

Eu vă spun că în experienţa mea - care înseamnă comandant de navă, ministru, primar general, preşedinte al României - întotdeauna am apărat instituţia din care am făcut parte.

Aşa voi apăra Parlamentul, ca om al acestei instituţii.

Şi vă asigur că nu putem face greşeală mai mare decât să dăm o declaraţie cu exagerări constituţionale, pe de o parte, iar pe de altă parte, să explicăm cine suntem noi. Ne spune Constituţia.

De aceea, propunerea mea este: dacă se simte nevoia unei astfel de declaraţii - deşi este proba de slăbiciune a instituţiei, simte nevoia să se afirme cine e ea, când îi spune Constituţia - dacă se simte nevoia unei astfel de declaraţii, propunerea mea este să fie revizuit foarte serios textul. Altfel, pe acest text, PMP va vota împotrivă.

Dar, repet, din politeţe, pentru că nu vreau să fiu conflictual, recomandarea este să fie revizuită această declaraţie şi pusă în parametrii constituţionali corecţi, recunoscând tuturor instituţiilor drepturile lor.

Spre exemplu... vă mai dau un exemplu.

Oameni buni, de când sunt în Senat, cred că am aprobat acolo, prin votul vesel şi în necunoştinţă de cauză, de altfel, datorită procedeului de elaborare a legilor în Senat - şi e acelaşi ca şi în Cameră - vreo 50 de ordonanţe de urgenţă şi vreo două proiecte de lege.

Păi, ce Parlament suntem noi? Deci legiferează Guvernul, şi noi... ca să dăm Declaraţia aceasta trebuie să fim invulnerabili. Or, suntem atât de vulnerabili prin comoditatea noastră, încât a o da înseamnă să ne expunem unui risc al ridicolului.

PMP nu va vota Declaraţia.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, îl invit la microfon pe domnul Vlad Alexandrescu.

Domnul senator Vlad Alexandrescu.

Domnul Vlad-Tudor Alexandrescu:

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aş începe cu începutul, şi anume faptul că Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România consideră că proiectul acestei declaraţii neagă ordinea constituţională a României şi nu va putea în niciun fel să voteze pentru adoptarea lui.

În cele ce urmează, am să vă rog să-mi îngăduiţi să arăt, în primul rând, că acest proiect de declaraţie porneşte de la un fapt irelevant şi, în al doilea rând, că propune o filosofie a statului cu care în niciun caz Parlamentul României nu va putea fi de acord, considerăm noi.

În primul rând, de ce pleacă de la un fapt irelevant? Argumentul proiectului de declaraţie este că Parlamentul a uzat de delegarea legislativă pentru a abilita Guvernul de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare din ianuarie 2017 şi formulează ipoteza centrală că Preşedintele României, sesizând Curtea Constituţională a României, în privinţa existenţei unui conflict juridic de natură constituţională, dintre Guvern şi Parlament, respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii, ar fi "subminat rolul şi prestigiul Parlamentului", intervenind în delegarea legislativă pe care acesta din urmă o dăduse Guvernului, şi ar fi comis "un abuz de drept, urmărind blocarea unui proces politic democratic, uzurpând - citez în continuare - ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere pentru activitatea sa".

Această ipoteză este întrutotul falsă. Şi nu am să mă extind aici ca să arăt de ce este întrutotul falsă. Toată lumea ştie că Guvernul nu a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 13 în baza Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple, nr. 4/2017, întrucât Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară, începând de la 9 ianuarie. Deci Parlamentul era în sesiune, deci Guvernul nu a acţionat în temeiul acestei legi. De altfel, această lege nu a abilitat Guvernul de a emite ordonanţe simple în domeniul justiţiei.

Guvernul a uzat de un drept constituţional de a da ordonanţe de urgenţă, un drept pe care îl are doar în timpul sesiunilor parlamentare, cu condiţia de a arăta în ce constă situaţia extraordinară şi a justifica caracterul de urgenţă al ordonanţei.

Caracterul de urgenţă al Ordonanţei nr. 13, precum şi situaţia extraordinară au rămas până astăzi întrutotul nedefinite şi neacceptate de societate.

Preşedintele a mers întâi, în data de 18 ianuarie, şi prin acţiunea lui a rugat Guvernul să supună acest proiect, al viitoarei Ordonanţe nr. 13, unei dezbateri largi în societate, împiedicând astfel adoptarea ei la data de 18 ianuarie.

Preşedintele, uzând de o altă prerogativă constituţională, după adoptarea ei, nefericită, la data de 31 ianuarie, a sesizat Curtea Constituţională în privinţa existenţei unui conflict juridic, de natură constituţională, cu Parlamentul.

Prin urmare, făcând acest lucru, el nu a subminat rolul Parlamentului, ci a protejat rolul Parlamentului. Adică i-a lăsat rezerva de a legifera în materia justiţiei, materia atât de delicată a justiţiei, într-o materie în care Preşedintele s-a pus garant al respectării Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, care prevede, aşa cum cunoaşteţi cu toţii, clauze, printre care şi acest faimos Mecanism de Cooperare şi Verificare.

Faptul că ulterior Guvernul a adoptat Ordonanţa nr. 14, care a abrogat Ordonanţa nr. 13, faptul că primul-ministru Grindeanu a recunoscut faptul că adoptarea Ordonanţei nr. 13 a fost o greşeală, faptul că Parlamentul României, adică noi, toţi, practic, în unanimitate, am adoptat o lege de respingere a Ordonanţei nr. 13 şi de adoptare a Ordonanţei nr. 14 a prelungit acţiunea Preşedintelui. A mers în continuitate cu acţiunea Preşedintelui.

Preşedintele a apărat Parlamentul, arătând că Guvernul a greşit. Guvernul a recunoscut această greşeală şi Parlamentul a întărit această judecată şi această acţiune prezidenţială desfăşurată în limitele Constituţiei.

Iată de ce ipoteza de la care porneşte Declaraţia este cu totul falsă.

Ceea ce ne îngrijorează mai mult ca grup parlamentar este însă filosofia statului, pe care proiectul de declaraţie o promovează. O filosofie a statului care, cum spuneam la început, neagă ordinea constituţională a României.

Dacă acest proiect ar fi adoptat de Parlament, astăzi, ar însemna să negăm rolul fundamental al unor instituţii ale statului. Şi am să vă rog să-mi îngăduiţi să vă arăt de ce.

Despre Preşedintele României, Declaraţia afirmă că ar fi "exterior societăţii". Şi mai afirmă un lucru foarte grav, doamnelor şi domnilor colegi, anume că "Parlamentul este organul care asigură legătura constituţională între Preşedinte şi societate".

În fapt, aşa cum ştim cu toţii, Preşedintele este ales prin vot direct şi universal, la fel precum Parlamentul. Nu este ales în interiorul Parlamentului, aşa cum se întâmplă în unele ţări din Europa, cum ar fi Republica Cehă sau Italia. Preşedintele nu datorează nimic Parlamentului, are o legitimitate pe care şi-o obţine direct de la popor. El are prerogative constituţionale precise, prin care veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

În acest scop, "Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate", aşa cum prevede art. 80 din Constituţie, alin. (2).

Argumentele pe care Declaraţia le extrage din ceremonia de învestitură, unde se arată că Preşedintele ar depinde în vreun fel de Parlament pentru a-şi exercita funcţia de mediator, sunt întrutotul sofistice. Scenografia învestirii Preşedintelui în Parlament este complexă. La ceremonie participă şi preşedinţii Curţilor de Justiţie, precum şi reprezentanţii cultelor religioase. Faptul că preşedintele Curţii Constituţionale prezintă în cursul ceremoniei de învestire hotărârea privind validarea alegerii Preşedintelui României sau că Patriarhul face o rugăciune de binecuvântare nu înseamnă o dependenţă simbolică a Preşedintelui nici faţă de unul, nici faţă de celălalt.

Depunerea jurământului de către Preşedinte este urmată de un discurs în care acesta îşi afirmă, în faţa corpurilor legiuitoare, crezul personal şi voinţa de a apăra Constituţia.

Faptul că Preşedintele nu este în niciun fel exterior societăţii, aşa cum afirmă greşit Declaraţia, se vede şi din dreptul constituţional pe care îl are, de a acorda graţieri individuale fără să le justifice, alegând din societatea cetăţenilor pe acela sau aceea către care se îndreaptă actul său de clemenţă. El îi cunoaşte pe cetăţeni şi îi graţiază pe unii dintre ei, cu titlu individual.

De asemenea, Preşedintele exercită funcţia de mediere între stat şi societate. Nu ar putea face acest lucru dacă nu ar cunoaşte societatea.

A doua teză fundamental greşită a Declaraţiei este viziunea eronată pe care o propune despre Parlament. Parlamentul nu este un monolit, ci rezultatul unui pluralism izvorât din societate.

După Revoluţia Română, Parlamentul nu mai este nicidecum Marea Adunare Naţională din regimul comunist. El a devenit o pluralitate de partide şi de voci politice. Astfel, acest mod de gândire autoritarist pe care îl degajă Declaraţia este profund periculos. Este inacceptabil, de pildă, de a afirma o aşa-zisă supremaţie politică a Parlamentului. O asemenea exprimare nu îşi găseşte corespondentul în Constituţia României.

A vorbi despre supremaţie politică, a oricărei instituţii, autorităţi sau organizaţii este nu doar imprecis, din punct de vedere constituţional, ci periculos din punct de vedere democratic.

Politica democratică nu-şi găseşte sensul în vreo supremaţie, ci în competiţia liberă pentru câştigarea dreptului de a guverna societatea.

Într-o democraţie constituţională nu se caută vreo supremaţie, ci se guvernează cu respect pentru pluralism.

România este o democraţie constituţională bazată pe supremaţia legii, în care acţiunea guvernamentală este şi trebuie limitată şi controlată, în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.

Guvernul nu este o emanaţie a Parlamentului. Guvernul este expresia majorităţii parlamentare. Separaţia puterilor în stat face din Guvern un organ executiv delegat de Parlament să administreze ţara. Dreptul Guvernului de a emite legi rămâne excepţional şi este limitat de legiferarea parlamentară şi de verificarea constituţionalităţii, pe care o exercită Curtea Constituţională.

Astfel, chiar dacă Guvernul are dreptul de a adopta ordonanţe de urgenţă, acest lucru nu înseamnă că el se poate transforma într-un instrument al tiraniei majorităţii parlamentare asupra partidelor parlamentare din opoziţie.

Prin urmare, a ataca o ordonanţă de urgenţă la Curtea Constituţională nu aduce atingere în niciun fel rolului fundamental, de legiuitor, al Parlamentului.

În acest context, este inacceptabilă calificarea drept abuz a sesizărilor adresate Curţii Constituţionale de către instituţii îndrituite prin lege să recurgă la o astfel de acţiune.

Grupul parlamentar al USR consideră că o astfel de formulare este în sine abuzivă, ea neavându-şi loc într-un document oficial emis de Parlamentul României.

Prin urmare, facem apel la toţi membrii Parlamentului, de a vă exercita cu spirit critic prerogativa de control asupra Guvernului, astfel încât derapajele şi erorile acestuia să fie sancţionate în Parlament, nu doar în stradă sau de partenerii externi.

Din păcate, aţi ratat, doamnelor şi domnilor parlamentari, o bună ocazie de a face acest lucru votând moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Totuşi, în aceste ultime săptămâni am asistat la o dovadă a vitalităţii democraţiei româneşti, tocmai graţie faptului că o acţiune vădit greşită şi recunoscută ca atare - a Guvernului - a putut fi împiedicată printr-un ansamblu de acţiuni politice, instituţionale şi civice.

La nivel internaţional, România este privită cu simpatie în aceste zile tocmai datorită aceste vitalităţi a democraţiei sale, care s-a exprimat civilizat şi legal atât prin proteste civice, cât şi prin instrumente legale şi instituţionale.

Grupul parlamentar al USR respinge cu fermitate încercarea de a face prin acest proiect de declaraţie clasamente de legitimitate între instituţii sau autorităţi ale statului. Astfel de formulări trădează o înţelegere rudimentară a ideii de legitimitate într-un stat de drept, lăsând de înţeles că se bucură de legitimitate doar sau cu precădere cei aleşi prin vot.

Democraţiile constituţionale moderne funcţionează atât pe baza legitimităţii electorale, cât şi pe baza legitimităţii procedurale, care îşi are sursa în respectarea legii.

Ambele tipuri de legitimitate au o importanţă egală şi orice încercare de ierarhizare a instituţiilor şi autorităţilor statului în funcţie de un tip sau altul de legitimitate este periculoasă şi inacceptabilă într-o declaraţie ce se doreşte a fi asumată de Parlamentul României.

În sfârşit, Grupul parlamentar al USR denunţă cu hotărâre formularea cu care se încheie proiectul de declaraţie, conform căreia: "opinia structurată şi legală a societăţii româneşti, este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate de Parlament." Această formulare denotă un mod autoritarist de gândire politică şi o lipsă de respect pentru libertatea de opinie.

Domeniul exprimării opiniei este în mod intrinsec unul al pluralismului şi al diversităţii, limitat doar de respectarea drepturilor similare ale celorlalţi.

Nicio putere sau vreo autoritate a statului nu îşi poate aroga rolul de a structura în vreun fel opinia societăţii. De altfel, într-o societate liberă nu poate exista opinia societăţii, ci doar opinii liber exprimate ale persoanelor şi grupurilor sociale.

În aceeaşi logică, domnilor preşedinţi ai celor două Camere, o declaraţie a Parlamentului are, evident, o valoare simbolică. Nu este vorba de o lege care la limită ar putea fi adoptată cu majoritatea simplă a membrilor Parlamentului. Astfel de declaraţii au cu adevărat sens doar dacă pot coagula un consens pe o temă importantă.

Aşa cum aţi propus textul Declaraţiei, domnule preşedinte al Senatului, el este perfect partizan şi se încadrează la sesiunea săptămânală de "Declaraţii politice" din Senat.

Din toate aceste motive, Grupul parlamentar al USR se opune cu fermitate adoptării ei, care denotă o înţelegere profund greşită a echilibrului puterilor într-o democraţie constituţională şi o lipsă de respect pentru drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţia României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule senator, pentru această foarte scurtă intervenţie.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Am auzit mai multe intervenţii care conţin interpretări ale Constituţiei.

Avem un text pe care îl dezbatem, care, printre altele, citează elemente din Constituţie, are o structură şi, evident, interpretează aceste texte din Constituţie.

Permiteţi-mi ca la început să mă rezum la citirea exactă a prevederilor constituţionale, fără prea multă interpretare.

Ar. 2 alin. (1): "Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum."

Alin. (2): "Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu."

Citesc încă odată: "Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu."

Şi ultimul citat - art. 61 alin. (1): "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării."

Deci, sunt nişte texte clare - suveranitatea aparţine poporului şi o exercită prin referendum, respectiv prin instituţiile reprezentative. Dintre acestea, supremul este Parlamentul. Aşa prevede Constituţia.

Aşa cum în ultima vreme am fost obligaţi să enunţăm de mai multe ori, din păcate, România actualmente nu este un stat de drept.

Există nişte derapaje din partea unor instituţii, inacceptabile. Şi vă aduc aminte că, deşi avem o prevedere constituţională pentru care noi, deputaţii şi senatorii de rând, avem singura imunitate - pentru declaraţiile şi voturile noastre, o autoritate şi-a permis să penalizeze nişte deputaţi dintr-o comisie pentru voturile date. O altă instituţie a întrebat Camera Deputaţilor cum a votat şi ce a spus un senator la dezbaterea unor legi. Să nici nu vorbim de situaţia în care, prin avântul revoluţionar de a da dreptul justiţiei să-şi facă treaba, s-a votat arestarea preventivă a unor deputaţi, care, atunci când în faţa instanţei a apărut autoritatea respectivă, cu documentul prin care ar fi trimis către instanţă munca lor de mai bine de doi ani, a fost retrimisă munca lor ca inacceptabilă. Ca atare, conform votului nostru, deputaţii puteau să stea acolo în închisoare, în arest preventiv, fără ca instituţia respectivă să-şi fi făcut treaba înainte.

Să nici nu vorbim despre situaţia în care, după cum ştim cu toţii, conform unei legi a învăţământului, şcolarizarea se realizează prin autorităţile publice, respectiv Ministerul Învăţământului. Dar cifrele de şcolarizare pot fi împiedicate de către DNA. De ce nu? Porneşte un demers, se tot ocupă cu cercetarea unor fapte, ca atare, se desfiinţează eventual un liceu pentru că aşa vor muşchii lor.

Ei bine, iată de ce credem noi că nu este un stat de drept actualmente România.

Sunt de acord cu observaţiile unor antevorbitori de-ai mei. Acest text putea fi mai bine formulat, eventual anumite elemente corectate. Mai mult, poate era bine să se fi dezbătut într-o comisie reunită, evident, ca să se facă aceste mici ajustări ca să nu poate fi atacat textul.

Dar, în sine, textul este un semnal - este un semnal important că ceva nu este în ordine în separaţia puterilor în stat. Căci nu este corect ca o autoritate, indiferent care ar fi autoritatea respectivă, şi nu mă refer doar la situaţia în care DNA-ul cercetează cum s-a ajuns la un proiect de lege sau o ordonanţă, ci şi la situaţii când alte autorităţi încearcă să influenţeze decizii ale unor autorităţi alese, pe ideea de oportunitate.

Deci, aceste instituţii numite de control nu ar trebui să aibă nicio posibilitate de a avea un comportament prin care să blocheze o activitate politică de oportunitate pentru luarea anumitor decizii, indiferent dacă acele decizii se iau la nivel local, judeţean sau naţional.

Ca atare, dacă textul este aşa cum este, noi vom vota pentru acest text, care, încă odată vă spun, putea să fie mai bine formulat, pentru că suntem convinşi că trebuie să dăm un semnal clar că ceva nu este în ordine în structura noastră de separaţie a puterilor în stat.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc şi eu.

Stimaţi colegi, înainte de a da cuvântul următorului coleg, vreau să vă anunţ că în balconul central se află delegaţia condusă de domnul Norbert Kartmann, preşedintele Parlamentului Landului Hessen, căruia îi urăm bun venit şi pe care îl salutăm.

(Aplauze.)

În continuare, vreau să vă consult într-o chestiune de procedură - mai mulţi colegi mi-au spus, şi pe bună dreptate, ca în cadrul acestor dezbateri, din partea fiecărui grup să vorbească doar un singur reprezentant. Dacă sunteţi de acord cu această propunere a colegilor.

Până la vot, vreau să văd dacă sunt şi alte păreri.

Supun la vot propunerea ca din partea fiecărui grup parlamentar să vorbească doar un singur reprezentant.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Deci, cu 36 de voturi împotrivă, o abţinere, propunerea a fost adoptată.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, vorbeşte domnul deputat Eugen Nicolicea.

Domnul Eugen Nicolicea:

Declaraţia a pornit de la nevoia de a explica anumite articole din Constituţie.

De foarte multe ori am invocat, ca şi domnul Márton Árpád, Constituţia, şi interlocutorii îmi răspundeau: "Lasă-mă, domnule, cu Constituţia!", de parcă statul de drept ar putea să existe fără respectarea Constituţiei.

După cum ştiţi, în România respectarea legilor şi a supremaţiei Constituţiei este obligatorie chiar şi pentru cei care au glasul mai puternic.

De aceea, Declaraţia era nevoie să fie făcută.

Poate că era nevoie de mai multe dezbateri publice - nu în adoptarea Declaraţiei, ci în explicarea Constituţiei şi, în calitate de preşedinte al Comisiei juridice, vom iniţia astfel de dezbateri publice pentru că este necesar ca, întâi şi întâi, parlamentarii şi cei care ocupă demnităţile publice şi, în fine, populaţia, formatorii, media să înţeleagă exact prevederile Constituţiei şi să nu mai propage idei contrare.

Cu privire la Declaraţie, abuzul de drept sesizat în această declaraţie, făcut de către Preşedintele României, este real. Dânsul a declarat că va face tot posibilul să împiedice un anumit act legislativ, deşi a făcut-o fără a avea atribuţii în domeniul ordonanţelor de urgenţă. Atribuţia lui intra în vigoare atunci când exista o lege de aprobare sau de respingere a ordonanţei.

Oricum nimeni nu poate să spună că un preşedinte care se pune în fruntea unei demonstraţii împotriva Guvernului reprezintă garanţia respectării Constituţiei şi că acţionează în virtutea prerogativelor constituţionale. Pentru că acest act a fost anunţat public - "voi face orice", prin "orice" însemnând chiar şi încălcarea legii, vedem, este evident că acest abuz de drept este făcut voit, este făcut cu intenţie.

Totuşi, sesizarea către Curtea Constituţională o apreciez ca fiind un demers constituţional, spre deosebire de plimbarea în fruntea demonstranţilor şi întărâtarea maselor, deci este un act constituţional. Dar eu îi mulţumesc pentru acest act pentru că ne-a dat ocazia să nu mai avem dubii - Curtea Constituţională a arătat foarte clar că nu există niciun conflict de natură constituţională între Guvern şi CSM, între Guvern şi Parlament. Şi, de asemenea, aici este un lucru aproape hilar: cum avea grija Parlamentului şi lua apărarea Parlamentului, în timp ce Parlamentul nu avea nevoie de acest lucru. Controlul ordonanţelor se făcea oricum, după ce erau depuse la Parlament. Şi, de asemenea, nu cred că a reprezentat la Curtea Constituţională Parlamentul, pentru că punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere au fost susţine de senatorul Şerban Nicolae şi de mine, deci nu de Preşedintele României. El avea o opinie contrară.

Curtea ne-a dat dreptate nouă.

În decursul vremurilor s-au lansat mai multe teze false care, tot repetate, au căpătat aproape caracter de adevăr absolut, şi ele sunt aici demontate, în această declaraţie. Spre exemplu, pornindu-se de la faptul că cele mai multe voturi le are un preşedinte ales - ca număr de voturi, comparându-se cu aleşi locali, deputaţi, care sunt oricum aleşi după alte legi, au început să spună că cel mai legitim din ţară este preşedintele. Absurd! Este ales cu 50 şi ceva la sută, în timp ce Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român, este ales cu 100% - Parlamentul în ansamblul său. Deci, cu privire la numărul de voturi cu care este aleasă o instituţie prezidenţială şi o instituţie parlamentară, respectiv Parlamentul - Senatul şi Camera, vă rog să fiţi atenţi: 100% este votul la Parlament, pe când la Preşedinte abia după turul II faci 50 şi ceva la sută.

De aceea, modul de alegere directă a Preşedintelui României nu trebuie să îi dea acestuia o putere mai mare decât o are.

Cu privire la "unica autoritate legiuitoare", din textul declaraţiei, este evident că Parlamentul face acest lucru, şi există decizii ale Curţii Constituţionale care specifică că nici un aviz nu este necesar sau nu este obligatoriu dacă împiedică Parlamentul să se pronunţe. Iar în mod concret, cu privire la avizul CSM, acesta nu se poate pronunţa decât pe Legile nr. 303, nr. 304, nr. 317, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr.3/2014, dat chiar pe Codurile penale - aşa-zisa "marţea neagră", la sesizarea fostului preşedinte. Deci, obiceiul de a sesiza Curtea nu este nou.

După cum aţi văzut, se încheie această declaraţie cu un angajament de respectare a articolului 69, şi anume că parlamentarii sunt în serviciul poporului, nu al unor entităţi altele decât poporul, nu al partidelor, nu a lu’ mama, nu a lu’ tata, nu al cui o mai vrea, cineva din stradă.

Dumneavoastră sunteţi reprezentanţii poporului şi nu daţi socoteală decât la alegeri, în faţa poporului, dar pentru asta trebuie să-ţi înţelegi demnitatea şi să-ţi respecţi rangul, nu să îl cobori la un nivel chiar sub nivelul străzii.

Am ascultat şi comentariile colegilor.

Mulţumesc domnului Márton Árpád că a dat citate din Constituţie şi, de fapt, asta trebuia să facem.

În continuare la ce a spus dânsul vreau să vă spun că: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român", că oricine ştie limba română, chiar şi profesorii universitari, trebuie să înţeleagă că suprem nu mai poate fi egal cu altcineva. Deci, declaraţiile unor colegi, şi anume că puterile sunt egale, sunt lipsite de temei şi lingvistic şi constituţional.

Puterile sunt în echilibru, ceea ce este alt lucru. Inginerii care ştiu legea pârghiilor ştiu că pot să fie două greutăţi inegale în pârghie dacă braţul diferă.

Deci, puterile sunt în echilibru, dar nu sunt egale.

Or, vă veţi uita la art. 1 alin. (4) din Constituţie: "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat...", nu al egalităţii. De fapt, nici nu pot să fie egale nişte puteri care au atribuţii diferite. Sunt alese sau numite într-un anumit fel şi au, bineînţeles, alte roluri. Bun.

Cu privire la ceea ce au spus colegii, într-adevăr, este bine că trebuie să ne apărăm de noi înşine, pentru că imaginea Parlamentului în general a fost subminată chiar de către parlamentari. Am păţit acest lucru de nenumărate ori. Când eu invocam articole din Constituţie, doar pentru, ce să zic, o faimă de o secundă, se găseau vreo trei din acelaşi platou, din acelaşi studio, să susţină o teză populistă contrară.

Dar mie mi se pare că ceea ce au susţinut colegii era contrar întăririi rolului Parlamentului, astăzi.

Am înţeles, criticăm Declaraţia, că nu este bună, că mai trebuie pe ici, pe colo, periată, dar declaraţiile lor sunt în sprijinul Parlamentului sau tot în favoarea altor entităţi, punând Parlamentul pe o poziţie inferioară, deşi este organul reprezentativ suprem?

Este adevărat că Guvernul este votat de către majoritatea parlamentară, adică este aprobat de majoritatea parlamentară, votat este de întregul Parlament, votul se dă în Camerele reunite, dar, aşa cum spune o decizie a Curţii Constituţionale, poporul, când se exprimă prin vot cu privire la majoritatea parlamentară, înseamnă că implicit poporul s-a exprimat şi cu privire la opţiunile de a avea un guvern şi un premier. Aceste argumente sunt proaspete în memoria dumneavoastră pentru că le-am folosit atunci când, tot în mod abuziv, preşedintele nu a vrut să o nominalizeze pe doamna Shhaideh şi apoi a fost obligat să nominalizeze pe domnul Grindeanu.

Cu privire la delegarea legislativă, văd că este în continuare confuzie, deşi cu asta tot lucrăm. Este perfect constituţional să existe ordonanţe de urgenţă în condiţiile prevăzute în Constituţie. Dacă aceste condiţii sunt încălcate, pot să fie încălcări ale legii, ale Constituţiei, şi ele vor fi declarate neconstituţionale.

Dar dreptul Guvernului de a da ordonanţe de urgenţă doar ce a fost afirmat prin Decizia Curţii Constituţionale.

Cu privire la aşa-zisa "luptă împotriva corupţiei", eu vă reamintesc Codul venit şi scris de către un reprezentant al opoziţiei. Stabilea luarea de mită la 5 ani, dacă erai funcţionar public, şi la 2 ani şi jumătate, dacă nu erai funcţionar public. Vi se pare că micşorarea aceasta drastică de pe la vreo 10 ani la 2 ani era luptă împotriva corupţiei, şi respectivii pot să ne dea nouă lecţii acum?!

Pentru că numai datorită Parlamentului cei care au luat mită nu au scăpat la 2 ani şi jumătate.

Cu privire la faptul că ar fi o declaraţie greşită, spunea un coleg antevorbitor. Nu este greşită, este o declaraţie explicaţie, pentru că foarte mulţi nu vor să citească Constituţia, o citesc cam greu, şi când izbutesc să o citească nu o înţeleg.

Este evident că preşedintele nu este pus nici în stat, nici în societate din moment ce el trebuie să fie arbitru între stat şi societate, dar am mai văzut preşedinte-jucător, acum văd că s-ar putea să fie undeva jucător-arbitru, ceea ce este mai greu decât preşedinte-jucător.

Definiţia statului. Păi, statul nu este poporul. Statul este cel care exercită şi asigură funcţionarea sistemului, adică, mai precis, printre altele, statul este cel care pune biruri, nu are treabă cu poporul. Bine, are şi alte funcţii, dar am dat acest exemplu care este chiar antagonist, pentru că, dacă ar fi după voinţa poporului, nu ar mai exista taxe deloc.

Evident că definiţia populaţiei, citită din DEX..., populaţia de pe un teritoriu nu reprezintă poporul, nu este chiar poporul. Asta este altceva. Definiţia poporului este alta, şi a populaţiei este alta.

Că poporul ar fi reprezentat de ONG-uri.

Păi de la art. 2 se spune că suveranitatea este manifestată de către popor prin organele sale alese într-un mod universal, periodic şi liber. Or, nu îmi aduc aminte ca vreun ONG să fie ales de către populaţie prin astfel de alegeri, ca să poată fi catalogat reprezentant al poporului. Orice ONG reprezintă un segment de populaţie, o anumită categorie socială, dar nimeni nu poate să spună că ONG-urile reprezintă poporul.

Cu privire la Coduri, am mai spus; au fost criticate exact de acelaşi preşedinte care a contribuit extraordinar de mult la rolul şi prestigiul Parlamentului, catalogându-l "o zoaie pe geam", ajungând ulterior să facă parte din această zoaie.

Cu privire la ce au spus colegii noştri de la USR, majoritatea textului s-a calat pe "uite ordonanţa, nu este ordonanţa"; nu are rost să mai vorbim. Nu au înţeles acest mecanism şi, la rândul lor, au contribuit extraordinar de mult la rolul şi la prestigiul Parlamentului, ţipând, făcând ca toţi dracii, cu mesaje, cu dormit prin Parlament. Deci, vreau să vă spun că mai aveam ceva şi eram deja în Guinness Book.

Una peste alta... (Vociferări.)

Înţeleg că mă apreciaţi după criticile pe care vi le-am adus.

Puteţi să dormiţi şi dumneavoastră o noapte aici.

Ce voiam să vă mai spun. Diferenţa între declaraţii şi poziţiile luate de colegi este că, deşi, declarativ, toate vor să crească rolul Parlamentului - deşi nu cred că poate fi crescut rolul unui organ suprem, ci să îl aducem eventual la înălţimea pe care o merită -, ceilalţi, prin discursul pe care l-au avut, au arătat că vor să coboare nivelul Parlamentului, iar soluţia este următoarea: dacă nu vă place să fiţi demnitari de un rang înalt, ca reprezentanţi ai poporului român, reprezentanţi supremi, aveţi o soluţie simplă - demisia! (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Din partea Grupului minorităţilor, doreşte să intervină domnul deputat Varujan Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-un timp foarte îndelungat, în care am fost membru al acestui Parlament, am constatat cum, legislatură după legislatură, din varii motive - toate conjuncturale, toate legate de persoane, şi nu de principii - a fost denigrat, s-a încercat diminuarea rolului lui, s-a încercat, şi aici a fost de vină şi am fost de vină şi noi, ca legiferarea să devină mai mult un atribut al Guvernului decât al Parlamentului şi, da, trebuie să recunoaştem că în mare parte vina asta a fost şi a noastră. Numai că foarte mult din ea decurge dintr-o serie de compromisuri care au dus la felul în care este Constituţia alcătuită astăzi, pentru că o Constituţie este un sistem de axiome, şi din ea se deduce totul.

Or, dacă citim Constituţia, vedem că există mult compromis în ea. Dacă am asistat şi la revizuirile ei, ne amintim cum, legat de persoane, legat de conjuncturi, compromisurile acestea şi-au făcut loc strat peste strat şi au dus la diminuarea rolului Parlamentului, şi au dus la lucruri care duc la legislaţie greşită, la dezechilibre.

Ce credem noi este că poate a venit un moment în care este bine să gândim puţin aşa cum s-a gândit şi în perioada Revoluţiei Americane, care nu a fost o revoluţie cu căsăpit milioane de oameni în numele a nimic, cum au fost altele, ci a fost una raţională, una făcută de oameni care fuseseră la şcoală, care aveau ştiinţă de carte şi care erau în stare să proiecteze un lucru inteligent. Or, lucrul acesta cred că ar trebui să-l facem cât de curând, regândind şi amintindu-ne de toate momentele în care persoane, conjuncturi au reuşit să creeze dezechilibre, regândind Constituţia în aşa fel încât Parlamentul să fie cu adevărat organul suprem reprezentativ al poporului, în care Parlamentul să îşi poată exercita cu adevărat aceste atribuţii, aşa cum îi stă bine oricărui stat democratic modern, construit de oameni raţionali, care nu se gândesc la persoane, nu se gândesc la conjuncturi şi care judecă pe termen lung şi bazându-se pe principii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului ALDE, are cuvântul domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (coboară la tribună):

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

O chestiune procedurală pentru început. Departe de mine gândul de a contesta dreptul şi posibilitatea de a amenda o declaraţie, numai că vreau să vă atrag atenţia - acest lucru se face procedural, după cum prea bine ştiţi, pentru că cei mai mulţi dintre dumneavoastră aveţi un lung exerciţiu parlamentar. Trebuiau depuse amendamente cu chestiuni, propoziţii clare fie de eliminare a unor texte, fie de modificare a unor texte.

Eu nu am pretenţia că acest text este perfect.

Am o altă dorinţă, şi anume: într-un moment în care multe instituţii care ar trebui să cunoască foarte bine câteva principii fundamentale ale funcţionării statului de drept, par să plutească într-o totală confuzie.

În al doilea rând, instituţii care reclamă şi clamează necesitatea independenţei şi separaţiei puterilor în stat au o privire cu totul şi cu totul aparte, şi aici mă voi referi în mod explicit la puterea judecătorească, la CSM. CSM-ul doreşte să fie independent în cadrul arhitecturii instituţionale, şi eu doresc să subliniez şi necesitatea şi recunosc şi acest drept, dar CSM-ul pare să dorească această independenţă numai în raport cu Parlamentul, pentru că, altfel, observăm că atunci când preşedintele actual s-a dus la CSM, imediat, împreună cu preşedintele, cot la cot, au depus contestaţiile pe care le cunoaşteţi la Curtea Constituţională, da?, împotriva unui act constituţional şi perfect legitim, aşa cum a fost subliniat de Curtea Constituţională, pe care l-a adoptat Guvernul.

Altfel, nimic din textul declaraţiei nu poate fi interpretat cu intenţia de a face clasamente de legitimitate între Preşedinte şi Parlament. Cu părere de rău, cele două autorităţi publice sunt obligate, după părerea mea, de Constituţie să-şi exercite şi să-şi exprime legitimitatea, dar în moduri total diferite. Parlamentul reprezintă poporul, cetăţenii, iar Preşedintele republicii reprezintă statul. Orice demers al Preşedintelui de a se substitui rolului reprezentativ al Parlamentului dă naştere unui conflict de natură constituţională.

Şi, aici, sigur că nu mă pot abţine să nu fac o remarcă care ar fi trebuit probabil făcută mai demult, vreau să înţelegem cu toţii că Preşedintele, încă odată, reprezintă statul, şi nu este şeful statului. Este cu totul şi cu totul altceva. Nu merge această instituţie după formula din Marină sau din Armată - "Comanda la mine!" Nu merge! (Aplauze.)

Acum, revenind la textul declaraţiei pe care am propus-o Parlamentului, fără îndoială că în această perioadă a existat o ingerinţă majoră a CSM-ului în activitatea puterii executive şi o ingerinţă a instituţiilor de forţă, în egală măsură, în activitatea Guvernului şi a Parlamentului.

Am traversat o perioadă de criză de aproape două luni în care preşedintele a declanşat un război politic, alimentând nemulţumirile unei părţi a populaţiei şi încercând să răstoarne rezultatul alegerilor, parcă repetând scenariul din anul 2012. Vă aduceţi aminte mulţi dintre dumneavoastră, şi preşedintele şi o serie de aliaţi politici au vehiculat informaţii false în relaţia cu partenerii externi, aducând prejudicii enorme de imagine pentru România. Au făcut acest lucru, din păcate, în beneficiul personal şi în dezavantajul României.

În toată această nebunie, pentru că nu găsesc altă formulă să calific ceea ce s-a întâmplat în ţară, a trebuit, în final, să vină Curtea Constituţională pentru a pune lucrurile în ordine şi a întări o serie de evidenţe valabile în orice democraţie. Şi de aici necesitatea acestei declaraţii politice.

Îmi pare rău că nu sunt de acord cu cei care consideră că ar trebui să tăcem.

Dacă nu vom avea o voce puternică în care să subliniem care este rolul Parlamentului, pentru a-i reface prestigiul şi importanţa, atunci nu vă miraţi de toate excesele şi abuzurile care se petrec în România de astăzi împotriva drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor, nu numai a oamenilor politici.

Prin Decizia Curţii din 8 februarie s-a reafirmat o stare de fapt clară pentru oricine cunoaşte legea fundamentală. Guvernul nu a intrat în conflict cu puterea judecătorească, aşa cum au susţinut şi CSM-ul şi preşedintele.

Mai mult, cred că Decizia Curţii Constituţionale a arătat că am avut de-a face cu o absenţă manifestă a bunei-credinţe în interpretarea Constituţiei de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, precum şi cu un abuz de drept al Preşedintelui României, care a sesizat Curtea Constituţională pentru a bloca un proces politic democratic.

Prin declaraţia de astăzi a Parlamentului, eu cred că nu facem decât să începem să repunem lucrurile pe făgaşul normal, firesc.

Reafirmăm supremaţia politică a Parlamentului faţă de celelalte instituţii publice, ca for suprem al democraţiei, singurul for care reprezintă opiniile tuturor cetăţenilor, pentru că aici avem şi partidele care formează arcul guvernamental şi opoziţia. Deci sunt reprezentaţi toţi cetăţenii României.

Solicităm, prin urmare, Preşedinţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi reprezentanţilor Ministerului Public să respecte cadrul prevăzut de Constituţie şi de normele separaţiei puterilor în stat în relaţia cu Executivul şi cu Parlamentul.

Doresc să subliniez încă o dată că doar Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere pentru activitatea sa Executivul şi că membrii Executivului răspund doar politic, şi nu penal pentru activităţile pe care le desfăşoară.

În final, vă voi readuce aminte o formulă englezească denumită wishful thinking - cum am vrea noi să credem că sunt lucrurile. Mai pe româneşte, aş spune acum, să nu ne îmbătăm cu apă rece. De ce? Pentru că, chiar dacă declaraţia de astăzi este un îndemn la normalitate, mai sunt mulţi paşi până vom intra într-o adevărată democraţie normală.

Am şi văzut colegi care s-au grăbit să interpreteze schimbarea de ton a preşedintelui ca pe un început de normalizare a relaţiilor interinstituţionale. Din păcate, eu observ că nu se întâmplă concret mai nimic. Preşedintele tace mâlc după a doua hotărâre a Curţii, care, ca în orice altă democraţie, ar fi dus la demisia de onoare a şefilor acestor instituţii care au demarat urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru o decizie politică.

Mai mult de atât, preşedintele văd că participă la bilanţuri triumfaliste ale instituţiilor de forţă.

Zilele acestea însă, Uniunea Europeană este în fierbere după proiectul prezentat de preşedintele Comisiei, domnul Jean-Claude Juncker.

În orice stat normal cred că preşedintele ar fi trebuit să accepte o dezbatere în Parlament cu privire la strategia de ţară, cu privire la poziţia pe care să o adopte România, şi, din păcate, am observat refuzul preşedintelui.

Să ştiţi că mi-am adus aminte că până şi Carol I, în preajma Primului Război Mondial, cu toate că era pro-german, a acceptat punctul de vedere al Parlamentului - de alăturare a României la forţele Antantei.

La noi, din păcate, preşedintele tratează Parlamentul cu superioritatea celui care are acces la instrumente nedemocratice pentru a tranşa bătălii politice, şi ignoră Parlamentul.

Declaraţia de astăzi, aşadar, este necesară, dar nu este şi suficientă.

Vreau ca România, îmi doresc, şi cred că vă doriţi cu toţii, ca România să revină la normalitate.

Este un îndemn pe care îl adresăm tuturor reprezentanţilor instituţiilor statului - să înţeleagă momentul crucial pe care îl traversăm şi să acţioneze diferit decât au făcut-o în ultimele luni şi poate în ultimii ani.

Voi încheia cu un sfat pe care unul din marii prim-miniştrii ai Marii Britanii l-a dat la un moment dat - este vorba de Benjamin Disraeli. El a spus aşa: "I am prepared for the worst, but hope for the best." Pe româneşte spus: "Pregătiţi-vă pentru ce este mai rău, dar haideţi să sperăm că va fi mai bine."

Vă mulţumesc. (Aplauze.) (Revine la prezidiu.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Pe procedură, domnule preşedinte.

Vă rog.

Domnul Traian Băsescu:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc că mi-aţi aprobat o intervenţie pe procedură. De fapt, ar trebui să fie o intervenţie care să vorbească despre fairplay.

Observ un soi de laşitate. Şi domnul Nicolicea, şi domnul Tăriceanu, deşi m-au atacat, au crezut că sunt invulnerabili dacă nu îmi rostesc numele. Nu este corect. Dacă aveţi să îmi spuneţi ceva, spuneţi pe nume, ca să am dreptul la replică.

Iar acum o mică învăţătură.

Am înţeles de la un domn Tăriceanu că vreun comandant ar spune vreodată "Comanda la mine!". Nu, domnule Tăriceanu, nu există om care să nu recunoască autoritatea comandantului de navă. Comandantul de navă nu are nevoie să spună "Eu sunt şeful!", aşa cum dumneavoastră vreţi să ne convingeţi acum, să facem azi, că Parlamentul este şeful într-o democraţie. Comandanţii de navă sunt verticali. Dumneavoastră vreţi să închinaţi Parlamentul către oricine şi să spuneţi "Eu sunt şeful!" Puneţi-vă pe frunte asta, ca să se ştie ce vreţi! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte, aţi înţeles prea puţin. Îmi pare rău.

Domnul Traian Băsescu:

De acord cu dumneavoastră. Am înţeles prea puţin, dar dumneavoastră n-aţi înţeles nimic! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Eu cred că am înţeles mai mult şi, ca probă, am propus această declaraţie.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnule Nicolicea, vă rog.

Poftiţi? Drept la replică. Vă rog.

Domnul Eugen Nicolicea:

N-am uzat de nici un tertip, ci, ştiind mai bine decât dumneavoastră prevederile regulamentare, n-am vrut să vă dau ocazia să mâncaţi din timpul nostru.

Acum dumneavoastră aţi uzat de un tertip spunând că vreţi o chestiune de procedură. În realitate, v-aţi manifestat la dreptul la replică.

Am înţeles. Auziţi, eu vă dau următoarea replică, faceţi parte din zoaie! Uite cine vorbeşte!

(Doi domni parlamentari se îndreptă către tribună.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Dumneavoastră veniţi împreună?

(Vociferări.)

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Domnul Tăriceanu este într-o mare eroare şi trebuie să îl corectăm, să îl ajutăm puţin.

Deci, pe scurt, în cazul Ordonanţei nr.13, cel care a ocolit Parlamentul nu a fost preşedintele sau CSM-ul, ci Guvernul Grindeanu!

Guvernul Grindeanu a refuzat să treacă această ordonanţă, dacă credea că este atât de binevenită, prin lege, în Parlament, prin dezbatere!

Vorbim despre Parlament ca forul suprem de reprezentare a ţării, organul suprem, cum zice domnul Tăriceanu, dar acest organ suprem de reprezentare a ţării a fost ocolit tocmai de către acest Guvern Grindeanu!

Deci, despre ce discutăm?!

Este o manipulare uriaşă să spunem că acest Parlament este ocolit sau este subminat de către preşedinte şi de către CSM!

În realitate, cei care ocolesc acest Parlament şi nu-l respectă sunt chiar în actualul Guvern!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doriţi şi dumneavoastră? Pe ce? Nu că ar conta neapărat, dar pe procedură, drept la replică?

Procedură.

Vă rog.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Ţinând cont de opiniile exprimate şi de divergenţa lor, vă propun să binevoiţi a accepta procedură de vot secret cu bile, conform art. 44 din Regulamentul activităţilor comune.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mai doreşte cineva să intervină în cadrul acestor dezbateri?

Pe procedură, domnule Steriu, vă rog.

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Propunem o amânare şi să supunem la vot posibilitatea de a face o completare pe acest text. Vă reamintesc că săptămâna trecută, marţi, în Biroul politic reunit, textul a fost înaintat sub formă de proiect, un proiect care nu a intrat apoi în distribuirea grupurilor parlamentare. Tocmai de aceea, pentru a-i aduce o contribuţie corespunzătoare, vă propunem să votăm amânarea adoptării, astfel încât să putem contribui cu toţii şi să îi ridicăm calitatea acestui document.

Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doar câteva precizări, dacă îmi permiteţi.

Textul a fost distribuit demult. A fost distribuit grupurilor parlamentare, acum, nu ştim fiecare grup cum s-a gospodărit în interior, dar textul a fost distribuit. La un Birou permanent reunit de acum câteva săptămâni de zile, chiar eu am propus şi s-a acceptat ca textul să fie distribuit, la sugestia domnului vicepreşedinte Cătălin Predoiu, ca să aibă fiecare grup politic, grup parlamentar, posibilitatea să-l completeze, să aducă amendamente. Deci nu a fost distribuit ieri sau alaltăieri. Am vrut să fac această precizare. Este important pentru toată lumea să ştie.

Am de supus la vot două propuneri.

Prima propunere este...

Supun votului dumneavoastră propunerea de a se vota cu bile această declaraţie.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu 92 de voturi pentru şi 205 voturi împotrivă, propunerea a fost respinsă.

Supun la vot propunerea domnului deputat Steriu - de amânare a adoptării acestei declaraţii de astăzi.

Cine este pentru? 93 de voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

Cu 93 de voturi pentru şi 204 voturi împotrivă, propunerea domnului deputat Steriu a fost respinsă.

În aceste condiţii, supun votului dumneavoastră Proiectul de Declaraţie a Parlamentului, aşa cum a fost prezentată de domnul senator Călin Popescu-Tăriceanu.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Mulţumesc.

Abţineri?

Cu 203 voturi pentru, 94 de voturi împotrivă, declaraţia a fost adoptată.

Înainte de a închide lucrările şedinţei, vreau să dau posibilitatea unui coleg de-al nostru, care vrea să facă un anunţ important şi interesant pentru colegele noastre.

Domnul Corneliu Olar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate senatoare şi deputate,

În primul rând, vă felicit şi vă urez la mulţi ani!. Am organizat la intrarea în Parlament un mic ceremonial tradiţional din Ţara Moţilor. Vă invit cu drag, cu dragoste pentru că este o zi specială pentru dumneavoastră, şi îi invit şi pe parlamentarii noştri, bărbaţii politici, să participe şi să asiste la acest ceremonial.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 8 martie 2017, s-a depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului. Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii, astăzi, 8 martie.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,30.