Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.158/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2017
|
Şedinţa a început la ora 16,02. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Ioana Bran şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că şi-au înregistrat prezenţa 114 colegi. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 6 noiembrie 2017, şi marţi, 7 noiembrie 2017; programul de lucru pentru perioada 6-11 noiembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 30 octombrie - 6 noiembrie 2017 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Programul - până la ora 17,00, după care răspunsuri la interpelări. |
|||||
|
|
|
La punctul 2 al ordinii de zi avem solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii de prelungire a termenului de depunere a raportului suplimentar cu două săptămâni pentru Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Dacă sunt obiecţii cu privire la această solicitare? Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vă rog să votaţi. |
|
|||
|
|
63 de voturi pentru, două abţineri, 4 colegi care nu votează. Aprobată. |
|||||
|
|
|
Punctul 3, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Obiecţii? La titlu? Adoptat. La preambul? Adoptat. La articolul unic? Adoptat. |
|
|||
|
|
|
4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună a Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate către Parlamentul European şi Consiliu - O abordare strategică privind rezilienţa în cadrul acţiunii externe a UE JOIN(2017) 21. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Comisia pentru afaceri europene? Aveţi raport. Vă rog. Doamna preşedinte Rovana Plumb. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi, Raport privind Comunicarea comună a Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate către Parlamentul European şi Consiliu privind o abordare strategică în ceea ce priveşte rezilienţa în cadrul acţiunii externe a Uniunii Europene. Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe Proiectul de opinie al Comisiei pentru politică externă, pe nota Ministerului Afacerilor Externe, pe Rezoluţia Parlamentului European din 1 iunie 2017 şi propune. Comisia pentru afaceri europene a exprimat opinia că axul principal în arhitectura rezilienţei ar trebui să fie asigurarea dreptului la viaţă şi, în consecinţă, construcţia rezilienţei ar trebui să se concentreze pe gestionarea celor mai mari riscuri pentru însăşi existenţa oamenilor. A reţinut că buna guvernanţă este cel mai puternic instrument pentru sporirea rezilienţei şi că guvernele, având responsabilitatea principală de a răspunde nevoilor populaţiilor lor, au şi responsabilitatea principală pentru integrarea rezilienţei în cadrele de politică naţională şi locală, ale fiecărei ţări. A subliniat că exploatarea dimensiunii transformatoare a rezilienţei reprezintă un element esenţial pentru succesul înglobării sale în acţiunea externă a Uniunii şi că acest succes va conduce, în cele din urmă, la o adevărată cultură a rezilienţei. Aş semnala, totuşi, că rezilienţa nu este un panaceu universal şi că, pentru a putea fi credibilă, va trebui să-şi marcheze limitele cât se poate de exact. Comisia a observat că în detaliile sale procesul de asigurare a rezilienţei induce situaţii paradoxale, de vreme ce sunt domenii şi situaţii în care se poate opera relativ facil cu noţiunea de rezilienţă, dar sunt alte domenii şi situaţii în care nu se poate opera cu această noţiune, întrucât aceeaşi acţiune poate produce concomitent efecte pozitive şi negative asupra rezilienţei unor componente diferite ale aceluiaşi sistem. A observat că rămân încă de clarificat concepte, interacţiuni, modalităţi de transpunere în practică a unor deziderate ambiţioase. Astfel, este dificil de evaluat cum va funcţiona operaţionalizarea şi includerea aspectelor legate de consolidarea rezilienţei în practică, în structurarea şi implementarea unor politici. A subliniat că, deşi în comunicarea comună se pune accentul pe îmbunătăţirea rezilienţei statului şi societăţii, are loc transpunerea rezilienţei şi în zona persoanei, iar acest fapt creează dificultăţi, întrucât factorii determinanţi ţin de structura psihosocială a fiecărui individ, iar curajul, inteligenţa, discernământul, capacitatea de adaptare, rezistenţa la stres şi alte asemenea caracteristici personale, nu pot face obiectul unui algoritm utilizabil, în scopul realizării obiectivului comunicării comune. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de către Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Obiecţii, comentarii? Nu. La articole? La titlu? Adoptat. La preambul? Adoptat. La articolul unic? La fel. |
|||||
|
|
|
5. Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi cu privire la prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, a Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare, a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20 din 11 martie 2009 pentru modificarea art. 13 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Dacă sunt obiecţii? Vă rog. |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Nu putem vota să încălcăm Constituţia. Termenul prevăzut pentru adoptare tacită este imperativ în Constituţie, la art. 75. Noi nu putem să supunem la vot aici că nu îl respectăm. Este o prevedere constituţională care se asigură că prima Cameră sesizată respectă un anumit termen pentru dezbaterea unui proiect de lege. Dacă nu s-a întâmplat - înţeleg că oricum mai e timp până lunea viitoare - asta e, merge la Senat, care este Cameră decizională; acolo nu e prevăzut un termen de adoptare tacită. Deci vă solicit retragerea de la vot a acestei propuneri, pentru că nu putem vota ceva ce este vădit ilegal, vădit neconstituţional. |
|||||
|
|
Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu. Urmează votul asupra acestei solicitări. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Să înceapă votul. (Vociferări.) Prelungirea termenului. |
|||||
|
|
102 voturi pentru, 13 voturi împotrivă, două abţineri, un coleg care nu votează. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; în procedură de urgenţă. Vă rog, Comisia juridică. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri generale? Nu. Nefiind amendamente, legea merge la votul final. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative; în procedură de urgenţă. Comisii? Buget, sănătate? |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative, trimis cu adresa PL-x 71 din 23 februarie 2015. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 18 februarie 2015. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri? Nu. Vot final. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 pentru modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii; în procedură de urgenţă. Vă rog, Comisia pentru muncă. Domnul Solomon. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2018 a termenului stabilit în vederea încheierii contractului de asigurare socială pe baza căruia persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 23 mai 2017. Face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dezbateri? Doamna Csép. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Credem de cuviinţă că pensionarii şi persoanele care ajung în pragul vârstei de pensionare să beneficieze de această posibilitate şi în continuare. Vreau să vă reamintesc că această lege a fost o iniţiativă a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi totuşi aceste lucruri în plus care se oferă pentru această categorie de persoane sunt foarte importante, din moment ce, până în data de 10 martie 2017, 11.152 de persoane au încheiat aceste tipuri de contracte. Este foarte bine să oferim pensionarilor, celor care vor deveni pensionari, această posibilitate. Şi în continuare, pe lângă acest fapt, ca până în 2018 să prelungim acest termen, am o rugăminte şi pentru dumneavoastră, să diseminăm această informaţie, să ajungă chiar la cetăţenii pe care, cu aceasta, putem să-i ajutăm. Vă mulţumesc. UDMR va sprijini. |
|||||
|
|
Domnul Oprea. |
|||||
|
|
Este, se pare, un punct de vedere al celor care sunt în Comisia pentru muncă şi - eu vorbesc în numele Partidului Naţional Liberal -, care, precum au spus şi antevorbitorii, nu înseamnă absolut nimic în plus pentru buget, ci o deschidere faţă de oamenii care, pe ultima sută, au putut să-şi încheie contracte de asigurări sociale şi, dincolo de numărul lor, peste 11.000 de persoane care şi-au încheiat astfel de contracte, este vorba şi de o contribuţie de asigurări sociale, în valoare de aproape 60 de milioane de lei. Aşadar, prorogarea până la 31 decembrie 2018 este, poate, un gest firesc pentru oamenii care, pe cont propriu, acceptă un astfel de statut. Este bine să facem o promovare cât mai consistentă, numărul lor să fie tot mai mare, până la 31 decembrie 2018. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. Domnul Solomon. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aşa cum au spus şi antevorbitorii mei, această iniţiativă de prelungire a unui termen prevăzut într-o lege votată de noi anul trecut, este, ştiu eu, bine-venită, datorită faptului că noi ne-am străduit vreo trei ani să aprobăm iniţiativa care stătea în Parlament de prin 2013. Cu greu am reuşit să o trecem de Camera Deputaţilor, din cauza opoziţiei de atunci a celor de la Casa de Pensii. După ce am adoptat-o şi am făcut primele evaluări, s-a văzut că e un real succes. Cât mai mulţi cetăţeni care nu aveau stagiul complet sau minim de cotizare - în primul rând aceia sunt cei care au încheiat aceste contracte - au mers la Casa de Pensii şi au încheiat contractele şi datorită faptului că în 2010 s-a schimbat, peste noapte, stagiul minim de cotizare, de la 12 ani la 15 ani. Iar cei care ieşiseră pe diverse ordonanţe din industria socialistă, în şomaj, erau în aşteptarea pensiei, s-au trezit când au împlinit vârsta de pensionare că nu pot să acceseze sistemul de pensii, pentru că aveau numai 12 ani stagiu minim şi nu aveau 15 ani. Prin urmare, şi cu acordul actualului Guvern, al doamnei ministru Olguţa Vasilescu, am considerat că e bine, şi, în primul rând, pentru românii din străinătate, să prelungim până la sfârşitul anului viitor acest termen şi, dacă va fi nevoie, să-l prelungim în continuare, astfel încât, cât mai mulţi cetăţeni să poată contribui de bună voie la sistemul de asigurări sociale, fiind, evident, un plus pentru veniturile la bugetul de pensii, şi aşa, deficitar. Mulţumim. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii dacă mai sunt? Nu. La articole? Nu. |
|||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2017 pentru suspendarea Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare; în procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii? |
|
|||
|
|
Stimaţi colegi, Avem în dezbatere o ordonanţă de urgenţă rezultată în urma aprobării de către Parlament a unei propuneri legislative în cursul anului trecut, ce se referea strict la diminuarea risipei alimentare. Aş vrea să vă informez că Senatul a adoptat proiectul de lege. Este un proiect de lege avizat favorabil de către Consiliul Legislativ şi se adresează în mod special reglementării, respectiv suspendării aplicării Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, până la data de 30 iunie 2018, ca urmare a unor neclarităţi legislative şi imposibilităţii de reglementare secundară faţă de textul iniţial al acelei propuneri. În urma dezbaterilor, membrii comisiei, examinând proiectul, propun plenului, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege. |
|||||
|
|
Doamna Bran, dezbateri generale. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Având în vedere contextul mondial în care ne aflăm, în situaţia în care risipa alimentelor generează consecinţe alarmante la nivel economic, social şi asupra mediului înconjurător, iar la polul opus foametea afectează sute de milioane de oameni, imaginaţi-vă că dacă un sfert din alimentele de pe planetă care ajung în prezent să fie risipite ar fi salvate pentru consum, acestea ar fi suficiente pentru a hrăni, la nivel global, 870 de milioane de persoane care suferă de foame. Doar în Europa, conform unui studiu publicat de Comisia Europeană, în 2012, reiese că producţia anuală de deşeuri alimentare din toate statele membre este de aproximativ 89 de milioane de tone, adică 179 de kg. pe cap de locuitor, fără a pune la socoteală deşeurile alimentare provenite din activităţile agricole şi capturile de peşte aruncate înapoi în mare. Astfel, dacă nu adoptăm măsuri de prevenire a deşeurilor alimentare, ne îndreptăm spre o creştere cu 40% până în 2020. Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2017 doreşte suspendarea Legii nr. 217/2016 pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a putea pune în aplicare, într-un mod corect, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, măsurile privind prevenirea risipei alimentare. Având în vedere că risipa de alimente este una din priorităţile majore ale Comisiei Europene şi luând în considerare necesitatea creării unui cadru legislativ care să permită implementarea normelor de prevenire, Grupul parlamentar al PSD susţine prezentul proiect de lege. |
|||||
|
|
Domnul Popescu Virgil. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Dragi colegi, Am căzut cu toţii de acord că este un proiect de lege foarte bun, de oprire a risipei alimentare. Ceea ce nu înţeleg eu este cum, cel mai performant ministru al Guvernului Tudose, domnul ministru Daea, într-un an de zile nu reuşeşte să pună în aplicare această lege şi acum ne mai cere încă şase luni. Ne cere încă şase luni, până prin 30 iunie 2018, ca apoi să ne mai ceară probabil încă şase luni, dacă s-o mai găsi acolo, n-o fi remaniat. Partidul Naţional Liberal se va abţine de la acest lucru şi, dacă cu adevărat credeţi că este un proiect foarte bun, haideţi să respingem ordonanţa şi până în 31 decembrie, aşa cum este legea, ministerul să se conformeze. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Bichineţ. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Orice proiect de lege bun aşteaptă o lege şi mai bună! Înainte de a intra în fondul problemei, aş vrea să vă sesizez, cred că n-aţi observat, cred că cineva vrea să ucidă opoziţia. În sală, stimate domnule vicepreşedinte - a măsurat cineva - sunt 29 de grade! Nu se poate lucra la o astfel de temperatură! Este absurd! Cred că nici microbii cei mai rezistenţi nu pot lucra la o astfel de temperatură! Şi vă rog să reglaţi în aşa fel încât să fie un climat normal, firesc, de muncă, aici! În legătură cu PL-x 312/2017, ce propune aprobarea Ordonanţei nr. 45/2017, care la rândul ei cere suspendarea Legii nr. 217/2016, şi eu cred că domnul deputat de la Partidul Naţional Liberal are dreptate. Şi dacă grupul Domniei Sale se abţine, noi, cei de la PMP, suntem împotrivă, pentru că orice amânare presupune foame, risipă şi cheltuială aiurea. 2,2 milioane de tone de alimente, în fiecare an, în România - culmea, o ţară destul de săracă! - sunt aruncate. În aceeaşi perioadă, sunt mii de oameni în ţara noastră cărora le este foame şi n-au cum să-şi ostoiască foamea. De aceea, îl rog şi eu pe ministrul agriculturii - dacă depinde de el -, pe ceilalţi oameni din minister, să facă în aşa fel încât această lege să intre în vigoare. A fost propusă o lege şi mai bună, a colegului nostru Movilă, în 2016, Propunerea legislativă privind donaţia de alimente. Nu a putut trece atunci pentru că... |
|||||
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din sală): Era Guvernul Cioloş! |
|||||
|
|
Era Guvernul Cioloş! Cel care a urmat... Nu mai spun nimic de rău, că am aşteptat să spun ceva de bine. În sfârşit... În concluzie, paradoxal, într-o ţară unde oamenii se bat cu câinii la tomberoane, se aruncă din supermarketuri... |
|||||
|
|
Domnul Ioan Munteanu (din sală): Şi urşii! |
|||||
|
|
Urşii sunt la modă acum! ... se aruncă foarte multe alimente, ceea ce este absurd şi inuman! La două secunde moare în lume un om de foame, ceea ce cred că este mai mult decât trist! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Procedură. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă şi stimaţi colegi, S-au spus lucruri interesante despre o lege foarte importantă. Şi eu vreau să remarc totuşi o practică care n-ar trebui să existe în Parlamentul României. Sunt domenii de activitate care sunt pasate pentru analiză, sunt responsabilizate în sarcina altor comisii decât cele îndrituite, conform Regulamentului Camerei, să analizeze domeniul respectiv. De exemplu, proiectul de lege pe care îl analizăm acum a primit sarcina, de la Biroul permanent, de a fi analizat pe fond de către Comisia pentru industrii. Pe bună dreptate, Comisia pentru industrii n-avea nicio competenţă, sau, zic eu, n-avea principala competenţă să analizeze, inclusiv gradul de implicare al Ministerului Agriculturii în transpunerea în practică a legii din 2016. Deci iată cum aspecte pe care nu vrem să le discutăm, care sunt de fond, le pasăm altor comisii, gândind că poate aşa fugim de responsabilitatea transpunerii în practică a unor aspecte legislative care sunt foarte importante. Şi nu e prima dată, domnule preşedinte de şedinţă, şi trag un semnal de alarmă, de aici, că sunt şi alte atribuţii stabilite în sarcina Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, care au fost preluate, pe lângă Regulament, de alte comisii, şi ne trezim în fond că n-avem punctele de vedere cele mai pertinente. |
|||||
|
|
Domnul Munteanu. |
|||||
|
|
În parte, domnul deputat Tinel are dreptate. Numai că acele comisii care doresc să intre pe fond sunt obligate ca în termen de cinci zile să solicite acest lucru. Deci avem şi noi o vină, cei de la Comisia pentru agricultură. Noi - am spus "noi", şi nu am spus "altcineva", pentru că n-am făcut acest lucru. Deci trebuie să fim şi noi mai atenţi cu proiectele de lege care intră în dezbatere. |
|||||
|
|
Domnul Munteanu ştie că atunci când analizezi pe fond, când ai responsabilitatea emiterii raportului pe fond la proiectul de act normativ, altfel dezbaţi actul normativ, să fie foarte clar. Şi iată că, în cazul acestui proiect de act normativ, fondul nu a fost la Comisia pentru agricultură, ceea ce se transpune printr-o dezbatere sterilă în Parlamentul României, cu repercusiuni asupra celor foarte mulţi care suferă prin neaplicarea legii. |
|||||
|
|
Am înţeles, domnule Tinel Gheorghe. Eu vă promit că, în primul Birou permanent, voi cere eu, personal, o clarificare asupra acestor repartizări, ca să învăţ şi eu Regulamentul acesta. |
|||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru ratificarea rezoluţiei Adunării Statelor Părţi (ASP) la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), adoptată de cea de-a XIV-a sesiune a ASP la Statutul de la Roma al CPI (14/Res. 2), la 26 noiembrie 2015, privind art. 124 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma, la 17 iulie 1998. Comisia juridică? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege. În urma examinării iniţiativei legislative, a documentelor ce o însoţesc, precum şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dezbateri? Domnul Bichineţ? Nu. Ţineam plenul după dumneavoastră... Nefiind amendamente, proiectul merge la votul final. |
|||||
|
|
|
11. Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului. Comisia pentru învăţământ? |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit spre dezbatere Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului. Pentru întocmirea raportului, am analizat avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere favorabil al Ministerului Educaţiei. Propunerea vizează instituirea unor măsuri derogatorii de la prevederile art. 104 alin. (2) din Legea educaţiei, cu modificările şi completările respective, în sensul că începând de la data de 1 ianuarie 2018, plata cheltuielilor prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. a) să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, ca urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plăţii respectivelor cheltuieli, cât şi - un al doilea aspect aflat în contextul acestei propuneri - şi fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătoreşti executorii ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţa comisiei, s-a propus, cu majoritate de voturi, adoptarea acestei propuneri legislative. Deci, în esenţă, este vorba de translarea salarizării personalului din învăţământ pe filiera Ministerul Educaţiei - inspectorate şcolare şi apoi, unităţi, tocmai pentru că în experienţa anterioară s-a constatat că au existat întârzieri, dificultăţi, alte motive care sunt exterioare procesului instructiv-educativ; şi, de asemenea, plăţile acelea, eşalonate, pe care le solicită colegii din educaţie şi, de asemenea, şi sindicatele. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Turcan, dezbateri generale. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Dragi colegi, Aş dori să fie foarte clar astăzi ce iniţiativă legislativă este supusă dezbaterii. Şi anume, o iniţiativă legislativă asumată de crema liderilor Partidului Social Democrat, în frunte cu Liviu Dragnea, prin care, din păcate, o parte esenţială din Programul de guvernare al PSD şi ALDE este trecută la "discutate şi uitate"; sau o iniţiativă legislativă prin care reiese că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu mai cunoaşte şi nu mai respectă din scoarţă-n scoarţă Programul de guvernare. Şi o să vă citesc din Programul de guvernare: "Respectarea principiului autonomiei şi descentralizării în educaţie şi principiului responsabilităţii publice, întărirea mecanismelor legale de funcţionare a acestor principii, astfel încât să fie posibilă o mai bună gestionare a resurselor la nivel local"; "guvernanţă profesionistă, transparentă, descentralizare, autonomie, responsabilitate, promovarea profesioniştilor în managementul educaţional". Acestea sunt principiile din Programul de guvernare. Din păcate, iniţiativa pe care noi trebuie să o dezbatem astăzi se referă la plata salariilor, din nou, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. O parte dintre dumneavoastră ar putea spune: "E, asta să fie cea mai mare problemă!". Şi anume, că salariile profesorilor se întorc din nou, pentru a fi plătite, în pixul celui care conduce Ministerul Educaţiei Naţionale, într-o manieră centralizată, şi că este abandonat principiul descentralizării. Din păcate, această problemă din acest proiect legislativ este completată şi de alte mari probleme care pun în pericol însăşi stabilitatea plăţii salariilor profesorilor. De ce spun lucrul acesta? O dată, pentru că evaluările cu privire la plata salariilor profesorilor se fac, prin acest proiect al domnului Dragnea, de către inspectoratele şcolare generale, inclusiv partea de finanţare şi de plată a învăţământului privat. Inspectoratele şcolare generale, în momentul de faţă, nu mai sunt organizate într-un sistem unitar, pe bază de criterii de competenţă şi de profesionalism. Ştiţi foarte bine - cei mai mulţi dintre dumneavoastră - că în ciuda unor concursuri organizate pentru conducerea inspectoratelor şcolare, unii au fost demişi peste noapte şi înlocuiţi, într-o manieră total politizată, unii inspectori, cu alţii. Vă dau exemplul de la Sibiu, în care inspectorul şcolar general a fost demis peste noapte şi a fost propus un inspector şcolar general, consilier local al PSD. Să spunem că nici asta nu este o problemă foarte mare şi că un inspector şcolar general cu carnet de partid şi militantism acut poate să fie un inspector şcolar foarte bun. O altă problemă care apare şi este generată de această iniţiativă a domnului Dragnea este aceea de transparenţă în privinţa cuantumului plăţii salariilor. Pentru că, din nefericire, acea componentă din bugetul autorităţilor locale care se ducea pe plata salariilor acum va fi inclusă în bugetul total al Ministerului Educaţiei Naţionale. Şi ce să vezi? În momentul în care coaliţia de guvernare PSD-ALDE va veni cu bugetul pentru anul viitor, la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale va apărea o creştere. O creştere de buget cu care probabil toată lumea se va bate în piept, însă nu vom şti ce parte din această creştere a bugetului se duce de fapt pentru plata salariilor şi cât rămâne pentru investiţia în calitate. Autorităţile publice locale, după cum bine ştiţi, răspund de infrastructura şcolară, investesc în infrastructura şcolilor. Nu vor mai avea absolut nicio pârghie de a vedea dacă managementul şcolar corespunde investiţiilor pe care ei sunt obligaţi să le facă. O altă problemă extrem de gravă pe care aş vrea s-o reţineţi cu toţii şi pentru care vă chem să votaţi împotriva acestui proiect de lege este că, din nou, reeşalonările pentru recuperarea salariilor, a restanţelor salariale, sunt mutate din anul 2020 până în anul 2022. Cu alte cuvinte, din nou, profesorii au fost minţiţi. După ce au fost amânaţi cu majorările salariale începând cu iulie 2018, prin această iniţiativă legislativă a domnului Dragnea, reeşalonările care trebuiau făcute, conform deciziilor din instanţă, începând cu anul 2015, până în anul 2020, se mută, începând cu anul viitor, până în anul 2022. Profesori minţiţi, amăgiţi... |
|||||
|
|
Doamnă, vă rog să concluzionaţi... |
|||||
|
|
... care, din nefericire, nu se aşteptau, probabil, la această lovitură, ca nici măcar o decizie a instanţelor de judecată să nu mai fie respectată de guvernarea actuală. Partidul Naţional Liberal va vota împotriva acestei iniţiative legislative şi vă cheamă şi pe dumneavoastră să votaţi împotrivă. |
|||||
|
|
Sigur... |
|||||
|
|
Şi aş vrea, din suflet, ca tot ceea ce ţine de plata salariilor profesorilor şi a altor categorii sociale să nu mai fie un subiect de troc politic. O să vă dau exemplul Primăriei din Sinaia, o primărie condusă de un primar liberal, care mi-a transmis la cabinetul parlamentar un memoriu din care am aflat că, din nefericire, luna trecută nu a mai primit banii pentru plata salariilor profesorilor, pentru prima dată. Pentru prima dată, transferul de bani care trebuia făcut... |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
... de la bugetul de stat la bugetul local nu s-a mai realizat, în timp ce la alte primării, conduse de primari PSD, s-a făcut acest transfer... |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
... şi banii au fost asiguraţi. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog să votaţi împotrivă, aşa cum va vota Partidul Naţional Liberal. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Munteanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iniţiativa legislativă a plecat de la două lucruri foarte clare. 1. Întârzierile care au venit din asigurarea salariilor prin bugetele locale. Să nu uităm că consiliile locale, primăriile au avut posibilitatea să majoreze salariile, şi atunci sumele n-au mai fost distribuite aşa cum s-a gândit iniţial. Şi, totodată, rolul acestui proiect de lege este acela de a clarifica ce se întâmplă cu executarea sentinţelor, hotărârilor judecătoreşti, deciziilor judecătoreşti care au consfinţit că profesorii au de primit nişte sume de bani. Sigur că e posibil ca ele să se întindă pe o perioadă mai lungă, dar este şi în funcţie de sumele pe care le va avea sau le va primi Ministerul Educaţiei, care mult mai uşor va beneficia de anumite rectificări în favoarea realizării acestor două componente. Aceasta este explicaţia proiectului de lege. Şi eu vă solicit să votaţi pentru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu. Vot final. |
|||||
|
|
|
12. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 31 alin. (21) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale. Comisia? Doamna Gavrilă. Pl-x 181/2017. |
|
|||
|
|
Comisia pentru învăţământ a primit, cu adresa Pl-x 181 din 29 mai 2017, pentru dezbatere în fond, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 31 alin. (21) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 30 octombrie 2017, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, s-a hotărât retrimiterea propunerii legislative pentru analiză, pentru examinare şi depunerea unui nou raport. Propunerea legislativă are ca obiect art. (21) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reorganizării şi funcţionării liceelor cu profil agricol în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, cu majoritate de voturi, comisia a votat adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise din anexă. |
|||||
|
|
Dezbateri? Nu. Da? Doamna Cherecheş. |
|||||
|
|
Partidul Naţional Liberal va vota împotriva acestui proiect care trece liceele agricole în subordinea Ministerului Agriculturii şi coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale. Am spus şi săptămâna trecută, când a fost retrimis la comisie, este un proiect superficial, insuficient elaborat. Vorbim de fapt de un proiect de lege care conţine un singur articol şi care a fost extins foarte mult prin amendamentele pe care comisia le-a însuşit, din partea celor două ministere, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii. Dar acesta este un proiect nou, diferit, şi nu respectă niciun fel de tehnică legislativă, pentru că nu are calculat impactul bugetar, nu are filă de buget, nu are nimic, deşi invocă, ca pe un argument principal, posibilitatea implicării financiare a ministerului în susţinerea liceelor agricole. Eu am adresat ministerului o întrebare, şi anume: de anul trecut, de când avem o modificare prin care liceele agricole pot beneficia de finanţare şi susţinere din partea Ministerului Agriculturii, dacă s-a întâmplat acest lucru? Pentru că noi deja avem un cadru legislativ prin care Ministerul Agriculturii poate să susţină. Pe de altă parte, acest proiect intră şi dă atribuţii Ministerului Agriculturii, în ceea ce priveşte curriculumul aplicat, resursele umane, organizarea şi funcţionarea consiliilor de administraţie. Nu cred că este corect acest lucru şi mai ales că deja exista o anumită posibilitate de a se implica. Noi considerăm că, pentru liceele agricole, ca să le ajutăm, să le revitalizăm, trebuie să le conectăm la afacerile locale; să se organizeze întâlniri; trebuie ca practica să se organizeze în ferme adevărate, nu în atelier sau mai ştiu eu unde, într-o fermă de şcoală; trebuie să informăm antreprenorii din agricultură, să le prezentăm şi liceelor oportunităţile de finanţare. Deci sunt lucruri mult mai importante care ar trebui făcute, şi nu să trecem prin lege, de fapt, un proiect care ar însemna un transfer de patrimoniu. Nu putem să fim de acord cu aşa ceva şi vom vota împotriva acestui proiect. |
|||||
|
|
Domnul Bichineţ. |
|||||
|
|
Sunt convins că în sală, dintre colegii deputaţi, foarte mulţi sunt ingineri agronomi sau profesori care au predat în liceele din ţară. Personal, am predat 20 de ani într-un liceu agricol, în Oraviţa - în Banat, şi, în Negreşti-Vaslui, 10 ani am fost director de liceu. Şi a fost foarte greu. Baza materială este foarte, foarte slabă. Copiii noştri - foarte buni, de altfel, care doresc să înveţe meserii, tractorişti, în primul rând - lucrează, fac practică pe U 650, deci ei când termină nu pot să meargă să lucreze într-o fermă modernă, pentru că, cu ce au învăţat şi pe ce au mers la lucru, nu mai este nicăieri în ţară. De aceea, domnule Munteanu, mă uit în ochii dumneavoastră, ştiu că vă este foarte greu în această perioadă, dar vă rog, domnule, dacă noi vrem de fapt să-i dăm Ministerului Agriculturii încă ceva, n-are destule pe cap domnul Daea? Eu zic că e suficient pentru Domnia Sa. Faceţi în aşa fel încât, printr-o politică bugetară, toate liceele din ţară să primească finanţare corespunzătoare. Toate, indiferent de profil. Iar cele agricole, din pământul acesta, mare, al ţării, să primească loturi pe care să poată lucra copiii, şi să facă conducere, şi să lucreze pe tractoare şi pe utilaje moderne, nu pe cele de pe vremea lui Stalin sau mai vechi chiar. Partidul Mişcarea Populară vă va spune mâine cum va vota. (Râsete. Discuţii în sală.) |
|||||
|
|
Domnul Ganţ. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Ca profesor şi fost director al unui mare liceu din Timişoara, vreau să vă spun că nu cred în acest proiect. Şi cred că este o mare greşeală pe care urmează s-o faceţi. Nici măcar nu este ceva original. În comunism aveam această construcţie, în care subordonarea era la diverse ministere. Mâine-poimâine o să vină domeniul chimiei, poimâine o să vină domeniul mecanic, energetic şi aşa mai departe, să solicite trecerea pe la Economie, pe la IMM-uri şi aşa mai departe. Nu se mai asigură sub nicio formă un caracter unitar al procesului de învăţământ în România. Titularul este, conform legii, Ministerul Învăţământului. Lăsaţi lucrurile aşa cum erau. Nu este deloc o îmbunătăţire ceea ce se intenţionează. Este şi calea greşită, fundamental greşită, să aşteptăm de la Ministerul Educaţiei să rezolve chestiunea legată de practică. Agricultura este prin excelenţă un domeniu privat, unde iniţiativa privată domină piaţa. Nu statul reglementează situaţia în domeniul producţiei agricole. Nu statul. S-a terminat şi cu IAS-urile, şi cu CAP-urile, sunt modele de domeniul trecutului. Învăţământul dual este viitorul şi în acest domeniu. Aceste licee care aparţin statutului, învăţământului public trebuie să încheie parteneriate cu agenţi economici care au o dotare modernă - maşini, utilaje, combine şi aşa mai departe -, nu să aştepte de la Ministerul Agriculturii rezolvarea problemei legate de dotare. Este un drum fundamental greşit, care ridică şi probleme de altă natură. Stau şi mă întreb cine va face subiectele de bacalaureat: un congres al tractoriştilor-mecanizatori? Sau poate al inginerilor agronomi? E vorba de standarde comune în educaţie, de recunoaşterea diplomelor care vor fi eliberate. Sunt probleme tehnice insurmontabile pe care le generăm printr-un astfel de proiect de lege. Poate ar fi bine să mai reflectaţi asupra subiectului. N-aveţi decât să-l treceţi prin forţa majorităţii, dar convingerea mea este că e un drum absolut greşit. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Cosma. |
|||||
|
|
Suntem de acord că liceele agricole trebuie să beneficieze de o revitalizare. Suntem de acord că trebuie să investim foarte mult în aceste licee agricole. Am avut foarte multe discuţii în Comisia pentru învăţământ. Şi mă uit la reprezentanţii Ministerului Agriculturii, pe care îi rog, la următoarele şedinţe ale Comisiei pentru învăţământ, să fie pregătiţi. În două ocazii diferite, i-am rugat să vină cu o strategie, să ne spună care este strategia şi viziunea lor pentru aceste licee agricole. Din păcate, singurele răspunsuri pe care le-au putut oferi au fost: "O să vedem ce va fi". Nu e suficient. Grupul USR se va abţine de la a vota această... Va vota abţinere. Dar vreau să fie foarte clar faptul că deşi pare o idee bună, nu cred că în acest fel trebuie să rezolvăm situaţia. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Domnul Turcescu. |
|||||
|
|
Domnul Robert-Nicolae Turcescu: Stimaţi colegi, Trec peste faptul că, în Comisia pentru învăţământ, reprezentantul Ministerului Agriculturii a fost o catastrofă. Aşa ceva mi-a fost rar dat să văd. Dar pentru că e un subiect sensibil şi înţeleg, pe de o parte, şi experienţa colegului Bichineţ, în calitate de director de liceu agricol, am cerut, să ştiţi, în această perioadă scursă de la audierea din comisie şi până la momentul acesta, al întâlnirii noastre în plen, puncte de vedere din partea unor oameni care s-au ocupat de această chestiune. Adică să nu discutăm politic. Şi am primit un punct de vedere de la World Vision România, Junior Achievement România, Centrul Român de Politici Europene, Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă, filiala Cluj, şi Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România. Şi vă spun că aceste organizaţii care implementează de nişte ani buni un program intitulat "Liceele agricole - «Hub»-uri locale pentru dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii", atrag atenţia următoarelor chestiuni: că această modificare pe care poate cu bune intenţii o propuneţi, modificare legislativă, riscă să se blocheze acolo unde a rămas şi în trecut, la birocraţia legată de transferurile de patrimoniu din proprietatea publică a administraţiilor locale în cea a direcţiilor agricole. Deci nu e o chestiune că dăm Ministerului Agriculturii şi punct; urmează un proces extrem de complicat care blochează practic această iniţiativă, chiar dacă ea poate a fost iniţial o intenţie bună. Oamenii aceştia, care se ocupă de ani de zile, cum spuneam, de implementarea unui astfel de program pentru ridicarea acestor licee agricole, vorbesc despre altceva. Au identificat cinci direcţii de acţiune, pe care îi rog pe cei de la Ministerul Agriculturii să le noteze, eventual, sau le înmânez contactele cu aceşti oameni. Oamenii aceştia spun aşa: domnule, decât să faceţi modificarea asta, în momentul de faţă, mai bine concentraţi-vă, mai ales cei din Ministerul Agriculturii pe... - şi cei din Ministerul Educaţiei - pe conectarea şcolilor cu afacerile locale, este extrem de important, practică în fermă reală. Onor Ministerul Agriculturii, aşa cum arată astăzi legislaţia, e posibilă implicarea Ministerului Agriculturii în ceea ce înseamnă ajutorarea, dacă putem spune aşa, acestor licee agricole. Nu vă împiedică nimeni cu absolut nimic. Aveţi pârghii legislative să procedaţi la acest lucru. Mai este un lucru important. Oamenii aceştia spun din nou, cu experienţă de la firul ierbii, de la faţa locului, spun aşa: "... e nevoie de informarea antreprenorilor din agricultură. Fermierii trebuie informaţi contant asupra oportunităţilor oferite de politicile publice din zona de ocupare «tineri, ucenicie, parteneriate cu licee agricole...»" Păi, dacă nu există dialog cu oamenii aceştia... noi acum facem, inventăm o chestiune nouă în învăţământul românesc... sau, mă rog... veche... ne întoarcem la chestiunea aceasta... Păi, haideţi să trecem şi liceele sanitare în subordinea Ministerului Sănătăţii, în condiţiile acestea, haideţi să facem tot soiul de astfel de improvizaţii şi să desfiinţăm Ministerul Educaţiei Naţionale, nu-l mai folosim. Şi mai spun ceva. Există oportunităţi de finanţare pentru aceste licee, cu finanţare europeană, pentru viitoarea generaţie de fermieri. Deci nu înseamnă decât că trebuie puţin pus osul la treabă. Eu cred - iertaţi-mi termenul, poate mai dur - că este o prostie în acest moment să se întâmple acest lucru. Creăm un precedent, unul periculos, un experiment, încă unul, cu şcoala românească. Vă rog să încetăm astfel de experimente cu şcoala românească! Au fost făcute prea multe şi prea multe dintre ele, catastrofale, în atât de mulţi ani. Prin urmare, dacă cumva - şi revin la ce s-a întâmplat în Comisia pentru învăţământ - strategia aceasta a Ministerului Agriculturii, de a prelua liceele agricole, seamănă măcar 10%, Doamne fereşte, cu felul în care s-a prezentat subsecretarul de stat de la agricultură, când a venit să prezinte acest proiect, ne-am ars cu toţii şi am ars şi nişte generaţii de viitori fermieri. Este un experiment periculos, judecaţi, amânaţi, haideţi să auzim ce au de spus oamenii aceştia care, într-adevăr, se ocupă, şi ştiu, din nou spun, ceea ce se întâmplă în liceele agricole, şi în felul acesta poate reuşim să evităm o catastrofă. Nu este cazul să ne apucăm de experimente în acest moment. Vă mulţumesc şi sper să judecăm drept, de această dată. |
|||||
|
|
Domnul Bota. Domnule Munteanu, aveţi trei înscrişi de la grup. Vă rog să-i informaţi că mai e doar unul. Decideţi cine ia cuvântul, a doua oară. Vă rog, domnule Bota. |
|||||
|
|
Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota: Mulţumesc. Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Nu ştiu câţi dintre antevorbitorii mei au sau au avut o microfermă, nu o fermă. Ştiu cu ce se confruntă, într-adevăr, un investitor, în agricultură. Văd că teorie ştiu cu toţii. Eu am terminat un liceu industrial, de electronică în telecomunicaţii. Sigur, am urmat mecanica şi ştiinţele economice. Ştiu, ca investitor în agricultură, că nu găsim niciun absolvent de liceu - poate exagerez, dar eu nu am găsit - care să cunoască tehnologia care astăzi se foloseşte în agricultură. Dar văd că la teorie vă pricepeţi foarte bine! Singurul lucru bun care a fost în învăţământul din trecut, la care făcea trimitere colegul antevorbitor, că nu a fost bun, a fost acea bază de specialişti cu care, noi, ca ţară, ne mândrim ca forţă de muncă specializată. Nu au fost specializaţi cu teorie, au fost specializaţi în licee industriale, în licee în care se învăţa meserie în fabrici, în ferme şi aşa mai departe. Cu siguranţă, meseria nu se învaţă doar cu partea teoretică. De aceea, trebuie să facem acest lucru, pentru ca specialiştii din agricultură să poată să se implice în acest proces educaţional. Altfel, nu mai avem specialişti nici în acest domeniu vital României. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Oprea. |
|||||
|
|
Cea mai veche şcoală din judeţul Iaşi este Liceul agricol şi nu era unul privat, era o şcoală publică, de unde au plecat marile genii ale agriculturii moldave şi româneşti. Se pare că, dacă primeşti un grant şi ţi se pare că este o sumă consistentă, de ce să nu-ţi arogi tu întreaga responsabilitate de a da drumul şi unei şcoli? Şi, în felul acesta, noi riscăm să desfiinţăm şcoala, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, s-a creat INA, Institutul Naţional de Administraţie, care avea o finanţare pentru a-şi forma oameni. Nu, ei au avut grijă să creeze o altă şcoală, unde oamenii care creează specialişti în domeniu, nu sunt creaţi de şcoală. Sunt oameni paraleli cu sistemul. Nu îndeplinesc criteriile minimale de calificare profesională ale unui lector, ale unui asistent universitar şi aşa mai departe. Acum, domnul Daea, probabil că fiind un om... pentru care am toată stima ca om... crede că am ajuns ca pe vremurile de odinioară, când oricine se pricepe la orice. S-au dus vremurile acelea! Şcoala este o componentă care face parte din structurile europene ECVET - este vorba de recunoaşterea educaţională a şcolilor de tip vocaţional şi de instruire, care fac parte dintr-o reţea de şcoli, formare de formatori. În felul acesta, noi ne rupem de regulile europene, ne rupem de şcoala adevărată şi va fi o întrecere din aceasta... de tip capitalist sălbatic... în care, aşa cum au spus colegii înainte, cel din industrie o să vrea ca liceul industrial, care, pe vremuri... am fost contemporan cu liceele industriale, tehnologie, construcţii de maşini şi câte altele... dar nimeni nu a gândit atunci că trebuie să ducă ministerului nu ştiu care, liceul industrial. Am făcut licee economice şi câte în lună şi în stele. Nu mai continui pledoaria. Există un cadru european al calificărilor, iar acest cadru, pe primele 4,5 niveluri - sunt niveluri europene, nu sunt făcute de şcoli diverse. După care, nivelurile 6, 7 şi 8 ţin de educaţia de tip licenţă, master şi doctorat. De ce ne rupem de Europa? De ce ne rupem? Fiindcă a venit cineva, peste noapte, şi a zis... "Hai să-i dăm, că rezistă, hai să-i punem pe umeri ce nu poate duce..." - haideţi să scutim oamenii de astfel de lucruri, de experimente şi să-i lăsăm să facă ceea ce ştiu să facă foarte bine, de o viaţă. |
|||||
|
|
Domnul Dobrovici. |
|||||
|
|
Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa: Stimaţi colegi, Cred că prima obligaţie a unor parlamentari este să nu fie farisei. Ştim cu toţii că, în acest moment, liceele agricole de la noi sunt un eşec, nu funcţionează, şi avem un deficit, nerezolvat, de oameni calificaţi, în agricultură. În acest moment, soluţia optimă a unei probleme reale şi identificate ca o problemă de criză, este preluarea, de un minister, care momentan este extrem de performant prin oamenii care se află la conducere. Nu ştiu cât va mai fi. Şi totuşi vorbim, aici, de un liceu agricol, nu de studii universitare, în care, fără îndoială, facilitatea intrării în viaţa economică reală este mult mai uşor de realizat la nivelul acelui minister. Unul dintre colegi a propus ca şi liceele sanitare - uite, nu mai ţin minte cine şi ce grad are - să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ca om care a lucrat 50 de ani în spitale, cred că ar fi o foarte bună soluţie. Trebuie să fim realişti şi să nu sofisticăm lucruri practice, imediate şi de utilitate pentru această ţară. |
|||||
|
|
În încheiere, preşedintele comisiei, doamna Gavrilă. Un minut, precizări. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Nu fac parte dintre cei extrem de pasionaţi de acest proiect legislativ. L-am analizat cu multă atenţie. În comisie a fost dezbătut cu multă responsabilitate. Este şi motivul pentru care, iniţial, au fost rezerve exprimate de unii colegi. Am audiat, a doua oară, specialiştii de la Ministerul Agriculturii. Două, trei lucruri, pentru a aşeza într-un context mai drept, mai corect, ceea ce s-a întâmplat - să spunem că a doua echipă de specialişti de la Ministerul Agriculturii a fost pregătită, convingătoare şi deja exista un parcurs, exista un orizont în care accesibilitatea fondurilor europene putea să reprezinte o soluţie de viitor, pe lângă alte precizări absolut necesare. Mai vreau să mai spun un lucru. Tot ceea ce va însemna proces didactic, fie că vorbim de activitate didactică, de demers metodic, de planuri, programe, examene naţionale, evaluări - toate rămân în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale. Deci, în niciun caz, cei de la agricultură nu vor veni să facă evaluări, să pună note la examene, vor fi parteneri la realizarea unui curriculum la nivel local, pe desfăşurarea practicii, pe o coordonare care, cred eu, se va orienta mai mult spre zona practicii aplicative. Toţi ştim foarte bine că liceele agricole sunt o zonă resimţită ca eşec, şi din perspectiva părinţilor, şi din cea a elevilor. Foarte greu reuşeşti să faci planul de şcolarizare, trebuie foarte multă convingere şi nu întotdeauna cei mai buni elevi ajung acolo. Poate, în condiţiile în care un minister de resort se va implica mai mult, cu direcţiile de specialitate, sperăm că şi convingerea, şi orizontul de realizare profesională vor fi mai bune. În acelaşi timp însă suntem profesori care vom monitoriza cu siguranţă, şi prin experienţa noastră, şi prin managementul educaţional pe care-l avem ca formare profesională sau ca... să spunem... în portofoliul nostru, vom monitoriza ceea ce se întâmplă, deci, în niciun caz, ceea ce se decide la un moment dat nu poate rămâne neapărat ireversibil. Oricând pot fi evaluări, oricând, dacă rezultatele nu vor fi pe măsura aşteptărilor, lucrurile se pot reanaliza şi reaşeza. Şi, în final, o chestiune de procedură, de la Departamentul Legislativ, o precizare. Au cerut o completare, legată de conformitatea art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. În felul acesta, alineatul (5) al articolului 433 devine art. III al Legii de modificare şi completare a Legii nr. 1/2011 şi va avea următorul cuprins: "Hotărârea Guvernului, prevăzută la art. 433 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, se adoptă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi". |
|||||
|
|
Mulţumesc. Încheiem aici dezbaterile, la acest proiect de lege, şi la şedinţa de astăzi, dedicată dezbaterilor. Urmează şedinţa răspunsurilor orale la interpelările adresate membrilor Guvernului. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună seara! Declar deschisă şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelările adresate membrilor Guvernului, din 6 noiembrie 2017, ora 17,00. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului... Nistor Laurenţiu nu este. Aşadar, depuneţi în scris, din partea Ministerului delegat pentru Fonduri Europene. Dau cuvântul domnul Petru Andea, pentru a da un răspuns doamnei deputat, referitor la programele şi proiectele pe care ministerul le are în vedere pentru anul şcolar 2017-2018 şi, de asemenea, aş dori ca în continuare să răspundă şi doamnei deputat Oana Bîzgan, din partea USR. Este în sală? Pe aceasta o depuneţi în scris, domnule ministru. Vă mulţumesc. Aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale): Referitor la interpelarea dumneavoastră având ca obiect "Programele şi proiectele pe care Ministerul Educaţiei Naţionale le are în vedere pentru anul şcolar 2017-2018" vă comunicăm următoarele. În România, părăsirea timpurie a şcolii predomină mai ales în rândul anumitor grupuri aflate în situaţie de risc, cum ar fi tinerii din comunităţile rurale, din familii cu venituri modeste, romi şi alte minorităţi, dar şi elevii care au repetat cel puţin un an sau care au abandonat şcoala. Pentru aceste grupuri vulnerabile, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea Guvernului nr. 417/2017, Strategia prin reducerea părăsirii timpurie a şcolii, document programatic care conţine mecanisme şi măsuri care trebuie implementate până în 2020, în scopul reducerii procentului tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani, care au finalizat cel mult clasa a VIII-a şi nu urmează nicio altă formă de şcolarizare sau de formare profesională. Alte politici generale, ca măsuri afirmative în sprijinul asigurării incluziunii sociale, sunt: alocarea de locuri speciale pentru copii romi, în licee şi în universităţi - 2800-3000 de elevi anual în licee, 500-600 de studenţi admişi anual în universităţi; dezvoltarea şi aplicarea curriculumului de limba romani şi istoria, cultura şi civilizaţia romani la nivel preprimar şi primar de învăţământ; aprobarea Ordinului nr. 6151/2016 privind aprobarea Planului de acţiune pentru desegregare şcolară şi creşterea calităţii educaţionale în unităţile de învăţământ preuniversitar din România şi a Ordinului-cadru nr. 6134/2016 privind interzicerea segregării şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar; aprobarea H.G. nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţional-speciale, şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar. De asemenea, Strategia naţională pentru învăţământ terţiar 2015-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 565/2015, oferă o viziune a învăţământului terţiar din România, fiind elaborată ca o structură interrelaţională, de condiţii de sprijin şi piloni, care va fi susţinută prin mai multe măsuri şi iniţiative pe termen scurt, mediu şi lung, cu orientare spre îmbunătăţirea participării, calităţii şi eficienţei pentru învăţământul terţiar. Strategia educării şi formării profesionale din România, pentru perioada 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 317/2016, promovează dezvoltarea unui sistem accesibil, atractiv şi competitiv. De asemenea, prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3554/2017, a fost aprobată Metodologia de organizare şi de funcţionare a învăţământului dual, fiind reglementat învăţământul profesional de tip dual, organizat la iniţiativa operatorilor economici, elevii beneficiind de sprijin financiar din partea acestora. Un alt proiect care îşi propune să contribuie la reducerea abandonului învăţământului secundar şi terţiar este Proiectul ROSE, finanţat prin Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în perioada 2015-2022, în valoare de 200 de milioane de euro. Beneficiarii Proiectului ROSE sunt: elevii înmatriculaţi în cele aproximativ 1000 de licee de stat, cu performanţe scăzute, în special elevii din grupuri dezavantajate, personalul din licee incluzând directori şi cadre didactice, studenţi înmatriculaţi în primul an de studiu, în instituţiile de învăţământ terţiar selectate, în special studenţii din grupurile dezavantajate. Alte măsuri în detaliu, pe care le aplică Ministerul Educaţiei Naţionale, sunt prezentate într-o anexă care are mai mult de două pagini şi pe care vă rog să-mi îngăduiţi să nu o citesc de la tribună. Vă mulţumesc! |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule ministru. |
|||||
|
|
|
Dacă este, cumva, în sală, doamna deputat Cosma Lavinia- Corina, din partea USR? Da, mulţumesc. Dau, atunci, cuvântul domnului secretar de stat Dan Dumitrescu, de la Ministerul Sănătăţii, privind situaţia copiilor cu afecţiuni cardiovasculare, care este dramatică, spune Domnia Sa. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Dumitrescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Bună ziua! Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la întrebarea privind situaţia copiilor cu afecţiuni cardiovasculare din România, vă comunicăm următoarele. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate urmăreşte ca actul medical, indiferent de nivelul şi de complexitatea lui, să fie acordat astfel încât pacientul să beneficieze de un tratament corect, cu efecte în planul vindecării şi al îmbunătăţirii calităţii vieţii. Se urmăreşte respectarea elementelor de noutate, introduse în legislaţia de implementare a programelor naţionale de sănătate în perioada 2017-2018 şi, în continuare, pe termen lung, precum şi monitorizarea efectelor acestor măsuri în planul eficienţei. În cadrul Programului Naţional de Boli Cardiovasculare, se asigură, pentru copii, materiale sanitare specifice pentru tratamentul pacienţilor cu patologie cardiovasculară, cu indicaţie chirurgicală prin proceduri de chirurgie cardiovasculară, precum şi pentru tratamentul malformaţiilor cardiace congenitale prin proceduri de cardiologie intervenţională. În anul 2016, în cadrul Procedurilor de chirurgie cardiovasculară au fost trataţi 413 copii, cu o cheltuială de 4.185.711 lei, iar în cadrul Procedurilor de cardiologie intervenţională pentru tratamentul copiilor cu malformaţii cardiace congenitale, au fost trataţi 63 de copii, cu o cheltuială de aproximativ 375.000 de lei. În primul semestru al anului 2017, în cadrul Procedurilor de chirurgie cardiovasculară, au fost trataţi, de asemenea, 223 de copii, cu o cheltuială de aproximativ 2.500.000 de lei, iar în cadrul Procedurilor de cardiologie intervenţională pentru tratamentul copiilor cu malformaţii cardiace congenitale, au fost trataţi 72 de copii, cu o cheltuială de aproape 600.000 de lei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. |
|||||
|
|
|
Rămâneţi acolo, pentru că văd că aşteaptă cu nerăbdare domnul Bichineţ Corneliu să primească un răspuns, legat de redeschiderea Spitalului Orăşenesc Negreşti. |
|
|||
|
|
Domnul Dan Dumitrescu: Bună ziua. Referitor la întrebarea dumneavoastră privind redeschiderea Spitalului Orăşenesc Negreşti, din judeţul Vaslui, vă comunicăm următoarele. Spitalul Orăşenesc Negreşti este unitate sanitară care nu este desfiinţată din punct de vedere juridic, în momentul de faţă, cu managementul trecut în subordinea Consiliului Local Negreşti. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru descentralizarea sistemului sanitar, s-a realizat transferul unui număr semnificativ de spitale, 370 din 433, în administrarea consiliilor locale şi judeţene. De asemenea, un alt aspect important pentru descentralizare îl reprezintă prevederea din Ordonanţa Guvernului nr. 48, conform căreia managerul unităţii va încheia contract de management cu conducerea administraţiei locale, şi nu cu Ministerul Sănătăţii, aşa cum se întâmpla înainte de emiterea acestui act normativ. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 48 prevede că managerul este cel care înaintează propunerea privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, iar aprobarea acesteia este de competenţa conducătorului instituţiei superioare ierarhic, primarul sau preşedintele consiliului judeţean, în cazul spitalelor descentralizate. În baza legislaţiei în vigoare, solicitarea privind reînfiinţarea Spitalului Orăşenesc Negreşti, cu personalitate juridică, revine administraţiei locale, instituţiei ierarhic superioare, la propunerea managerului unităţii sanitare, cu avizul Ministerului Sănătăţii. Primăria Oraşului Negreşti a transmis Ministerului Sănătăţii o adresă, în luna iunie 2012, prin care ne comunică opţiunea privind înfiinţarea unui Centru de sănătate multifuncţional, cu personalitate juridică, în cazul în care nu există posibilitatea redeschiderii Spitalului Orăşenesc Negreşti. Precizăm faptul că autorităţile administraţiei publice locale vor asigura sumele necesare pentru cheltuielile de administrare şi de funcţionare, de reparaţii, de consolidare, de extindere şi de modernizare, la care se adaugă şi sume pentru dotări cu aparatură şi echipamente medicale pentru centrele înfiinţate. Ministerul Sănătăţii va reanaliza situaţia unităţilor sanitare care nu pot încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate şi, în funcţie de criteriile minime obligatorii privind structura organizatorică, va propune fie organizarea ca unităţi spitaliceşti cu paturi, fie organizarea de cămine pentru persoanele vârstnice, fie organizarea de centre multifuncţionale în structura spitalelor judeţene şi municipale. Precizăm faptul că Ministerul Sănătăţii sprijină autorităţile publice locale care îşi exprimă interesul pentru organizarea de centre de sănătate multifuncţionale, în zone în care nu există unităţi spitaliceşti care pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate. În situaţia în care personalul disponibil nu mai permite reorganizarea ca unitate spitalicească cu paturi, Centrul de sănătate multifuncţional poate fi o modalitate de reorganizare a Spitalului Orăşenesc Negreşti din judeţul Vaslui şi în perfectă concordanţă atât cu imperativele actuale ale sistemului de sănătate, cât şi cu necesităţile populaţiei. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. Dacă este în sală domnul deputat Alexe... A, domnul Bichineţ! Vă rog, domnule Bichineţ, aveţi dreptul la cuvânt. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule secretar de stat, Să rămâneţi pe aproape. Nu sunt mulţumit absolut deloc de răspunsul dumneavoastră, îndelung aşteptat. Am trimis un memoriu semnat de 4025 de oameni, domnului ministru. Nu a dat, în două luni, niciun semn. La Negreşti-Vaslui se moare ca în Angola, ca în Etiopia - 50.000 de oameni din jurul acestei localităţi urbane nu au o unitate spitalicească. Se cheltuieşte enorm pentru deplasarea lor cu salvările, spre Bârlad sau spre Iaşi sau spre Vaslui şi, vă rog, luaţi în seamă ca, dintre toate spitalele închise printr-un ordin nesăbuit al unui ministru, acum 6 ani, acest spital emblematic pentru zonă să fie redeschis fie ca o secţie externă a Spitalului Judeţean Vaslui, fie ca orice altceva, pentru că s-au cheltuit milioane de euro din fonduri europene pentru modernizarea spitalului, iar când s-a terminat de modernizat, a fost închis. Culmea culmilor! Nu există nici manageri. Primarul din localitate face şi el ce poate. Preşedintele Consiliului Judeţean face şi el ce poate. Dar, fără susţinerea Ministerului Sănătăţii... Singurul om care a putut face ceva pentru noi a fost ministrul Bănicioiu, care a fost foarte bun şi a fost şi dat afară. A trimis doi consilieri personali să vadă despre ce este vorba, acum 4 ani, acolo. De atunci, nimic. Şi, vă rog foarte mult, transmiteţi domnului ministru că îi doresc foarte multă sănătate, să nu aibă nevoie să meargă niciodată pe la vreun spital prin Moldova! |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Dacă în sală este domnul deputat Costel Alexe? Nu este. Aşadar, domnule secretar de stat, Dan Dumitrescu, vă rog să depuneţi răspunsul în scris răspunsul pentru această întrebare. Dacă este doamna Bîzgan în sală? Nu este. Aşadar, domnule secretar de stat de la Ministerul Energiei, Iulian-Robert Tudorache, vă rog, în scris. Dacă este domnul Tinel Gheorghe? Este în sală. Aşadar, îl rog pe domnul secretar de stat Istrate Şteţco, să dea un răspuns din partea Ministerului Apelor şi Pădurilor. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Istrate Şteţco (secretar de stat, Ministerul Apelor şi Pădurilor): Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Referitor la întrebarea dumneavoastră, formulată în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 12 septembrie 2017, având ca obiect "Nivelul de intervenţie în cazul speciilor de urşi şi de lupi, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante", vă comunicăm următoarele. În conformitate cu Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei şi a faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa revine exclusiv Ministerului Mediului. În speranţa că informaţiile furnizate vă sunt utile, vă asigurăm, stimate domnule deputat, de sprijinul nostru şi totodată vă stăm la dispoziţie pentru eventuale informaţii suplimentare. Cu deosebită stimă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc tare mult. Domnul deputat Tinel Gheorghe are cuvântul. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, În primul rând o chestiune procedurală, la art. 201 din Regulamentul Camerei Deputaţilor se instituie obligaţia ministerului ca, la interpelare, să avem un termen de răspuns de cel mult două săptămâni. În situaţii deosebite, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor poate acorda un singur termen de prelungire, de 15 zile. Vă rog să reţineţi că interpelarea este din 12 septembrie şi ne aflăm aproape de termenul de 60 de zile... de două luni... în 6 noiembrie să ne răspundă un minister care nu a venit cu un răspuns concret... spune... "... domnule, nu e responsabilitatea mea, nu e treaba mea, este treaba Ministerului Mediului". Păi, tocmai de aceea v-am şi întrebat, pentru că accept răspunsul dumneavoastră făcut public astăzi, aici. Acesta este un temei pentru a acţiona în instanţă şi a face o plângere Ministerului Mediului, doamnei Graţiela Gavrilescu, pentru că, în opinia noastră, în opinia mea personală, nu a avut temei tehnic de fundamentare a acestui ordin, dat fiind faptul că pe legea invocată, Legea nr. 407, Legea vânătorii, responsabilitatea coordonării, a controlului părţii de vânătoare este exclusiv a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, adică a dumneavoastră, domnule secretar de stat. Deci aici ori este vorba de necunoaşterea legii, ori este vorba de un abuz foarte grav pe care Ministerul Mediului, doamna Graţiela Gavrilescu, l-a înfăptuit. Pentru că, încă o dată spun, fundamentarea celor 140 de urşi şi 97 de lupi, plan de recoltă, nu relocare, în principal plan de recoltă, ... este nefundamentată cifra. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumim tare mult, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe este în sală. Aşadar, dau în continuare cuvântul, din partea Ministerului Afacerilor Externe, domnului secretar de stat Alexandru Micula. Vă rog, domnule ministru, poftiţi! |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Victor Micula (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, domnule preşedinte. România a exprimat constant, în discuţiile la nivel european, sprijinul pentru formularea unui răspuns comun al Uniunii Europene la problematica migraţiei, pledând, în acelaşi timp, pentru o abordare cuprinzătoare a fenomenului, cu accent pe identificarea de soluţii eficiente şi adecvate care să abordeze, pe de o parte, dimensiunea umanitară, iar pe de altă parte cauzele profunde ale presiunii migratorii, în ţările de origine şi de tranzit. În contextul crizei migraţiei din 2015, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate două decizii de relocare a solicitanţilor de azil de pe teritoriul Greciei şi al Italiei, pentru a sprijini cele două state membre în gestionarea presiunii migratorii. Odată adoptate, la nivel european, aceste decizii de relocare au devenit obligatorii pentru toate statele membre, România fiind în curs de implementare a acestor decizii. Astfel, procesul de relocare din Grecia şi din Italia, în baza celor două decizii, către alte state membre, a fost demarat în cursul anului 2016, acesta evoluând în paralel cu identificarea, înregistrarea, amprentarea solicitanţilor de protecţie internaţională de autorităţile italiene şi elene, cu respectarea criteriilor de securitate aplicate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. În plan intern, procesul de relocare în baza celor două decizii este gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, de Inspectoratul General pentru Imigrări, care poate furniza detalii cu privire la stadiul actual al acestuia. Autorităţile române urmăresc cu deosebită atenţie situaţia migranţilor şi a refugiaţilor care ajung pe continentul european şi susţin, în spirit de solidaritate, eforturile întreprinse la nivelul Uniunii Europene pentru adoptarea unor decizii echilibrate şi consensuale, bazate pe solidaritatea şi responsabilitatea partajate pentru gestionarea efectelor acestei crize. Totodată, România pledează pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor migranţilor şi ale refugiaţilor, în conformitate cu prevederile instrumentelor juridice internaţionale în materie la care România este stat parte, printre care Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor, din 1951, şi Protocolul Adiţional la această Convenţie, din 1967, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta Socială Europeană. Trebuie menţionat, în context, că cererile persoanelor care au nevoie de protecţie internaţională sunt analizate în mod individual, şi nu colectiv. Totodată, Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor, din 1951, la art. 2 şi la art. 12 conţine prevederi clare cu privire la obligaţiile care revin refugiaţilor faţă de statul gazdă, şi anume, datoria de a se conforma legilor şi regulamentelor, precum şi măsurilor luate pentru menţinerea ordinii publice, precum şi faptul că statutul personal al unui refugiat este guvernat de legea ţării unde îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa. În acelaşi timp, un principiu fundamental statuat prin Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, ca instrument juridic principal, este acela al nereturnării forţate a refugiaţilor într-un teritoriu unde s-ar putea confrunta cu persecuţii. Vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească activ discuţiile din plan european pe tema migraţiei, în conformitate cu atribuţiile sale, în special pe aspectele care privesc dimensiunea externă a procesului, continuând, totodată, să promoveze interesele de ansamblu ale României, în plan european. Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Dacă domnul Andrei Daniel Gheorghe doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc, domnule secretar de stat. Cred că problema migraţiei este una pe care autorităţile române trebuie să o gestioneze cu maximum de atenţie. Spun acest lucru, deoarece ştim foarte bine că, dincolo de refugiaţi care, sunt total de acord, beneficiază de toate drepturile prevăzute în Convenţia de la Geneva şi asupra cărora nimeni nu a pus semne de întrebare cu privire la asistenţă, avem de-a face cu un val de migranţi, iar în ceea ce priveşte acest val de migranţi nu putem neglija aspectul că se pot strecura anumite elemente periculoase la adresa securităţii naţionale şi a ordinii publice. Şi mă refer aici atât la persoane certate cu legea, la persoane care aparţin unor grupări mafiote, cât mai ales la jihadişti. Ştim cu toţii că o parte dintre atacurile teroriste care au avut loc în Europa Occidentală s-au datorat unei colaborări deosebit de interesante între celulele jihadiste existente în marile oraşe europene şi personaje care s-au infiltrat în acest val migrator şi au reuşit astfel să pătrundă în Europa. Cred că această politică europeană în privinţa migraţiei trebuie să ţină cont atât de interesul ţărilor europene şi de toate prevederile existente în vigoare la acest moment, cât şi de această chestiune umanitară. Dar trebuie să facem o diferenţă. Avem de-a face cu refugiaţi de război, asupra cărora nu stăm acum să punem întrebări, pentru că ştim foarte clar care este legislaţia internaţională care îi protejează, pe bună dreptate, şi cu adevărat necesită ajutor. Avem de-a face cu migranţi economici, care sunt aduşi în Europa prin reţele de tip mafiot, de trafic de persoane, care parcurg 5,6,7.000 de kilometri, uneori chiar un an, doi, trei, până când ajung în ţările europene unde doresc să beneficieze de cadrul de asistenţionalism existent în societăţi precum Germania, Suedia, Franţa şi alte naţiuni europene. Şi, bineînţeles, avem personaje dubioase, care se infiltrează pe acest circuit. Cred că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze nu la efecte, ci să caute cauzele. Cred că Tratatul Schengen, aşa cum funcţionează el astăzi, este absolut lipsit de orice sens şi de orice noimă şi cred totodată că, decât să ne urecheze pe noi pentru tot felul de declaraţii politice care se fac în Parlament sau în alte părţi şi care ţin România în afara spaţiului Schengen, Uniunea Europeană, prin autorităţile de la Bruxelles şi prin principalele naţiuni care o compun, ar trebui să aibă mai mare grijă de propriile sale frontiere şi de felul cum sunt protejate aceste frontiere. Bineînţeles că soluţia rezolvării acestei crize a migranţilor este o investiţie în ceea ce înseamnă protejarea refugiaţilor de război din Siria şi Irak, victime ale islamismului şi ale terorismului, atât din partea autorităţilor de stat, cât şi din partea unor grupări teroriste care sunt cunoscute pe întreg globul, cât şi, mai ales, oprirea acestor conflicte care au fost lăsate să se dezvolte şi să ducă la tragedii umanitare şi, pur şi simplu, la dispariţia unor entităţi statale, aşa cum se întâmplă acum în Siria. Ca atare, mai este o chestiune. Cotele obligatorii, pe undeva, contravin celor două principii - un principiu care reprezintă nestrămutarea de populaţii străine pe teritoriul României şi este prevăzut în Constituţia României, iar altul este un principiu internaţional care spune foarte clar că deportarea de populaţie este interzisă. Europa ar trebui să caute soluţii, Europa ar trebui să lase propaganda aceasta ieftină, care a dus şi la impunerea cotelor obligatorii de migranţi, şi ar trebui să înţeleagă că felul în care astăzi Bruxellesul gestionează această criză, care poate arunca în aer spaţiul comunitar, este unul profund iresponsabil şi unul care nu ajută sub nicio formă la găsirea unui element de stabilitate şi de ordine la nivel european. Eu sper că Ministerul Afacerilor Externe din România va fi foarte, foarte atent la toate aceste recomandări şi la toate aceste, de multe ori impuneri - îmi permit să spun - care vin pe filiala Bruxellesului, şi va juca foarte corect, aşa cum ne dorim şi noi, o carte naţională, o carte în interesul României şi în interesul protejării libertăţilor, drepturilor fundamentale şi siguranţei cetăţeanului român, pentru că, în fond, înainte de a asculta de ceea ce spune Bruxellesul, trebuie să ascultăm de ceea ce spun românii, iar românii sunt profund îngrijoraţi astăzi cu privire la această criză a migranţilor. Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat al PNL de Ilfov. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul Dobrovie este în sală, aşadar, voi da cuvântul, din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, domnului secretar de stat Alexandru Pugna. Vă rog, domnule ministru. |
|
|||
|
|
Domnul Alexandru Pugna (secretar de stat, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale): Stimate domnule deputat Dobrovie, Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 571/2017, având ca obiect "Gestionarea programului de pregătire a aniversării Centenarului Marii Uniri şi a marcării sfârşitului Primului Război Mondial", vă comunicăm următoarele. Departamentul Identitate Naţională apreciază preocuparea dumneavoastră privind pregătirea Centenarului Marii Uniri, care reprezintă fundamentul solid pentru un efort major de consolidare a unităţii societăţii în jurul unor proiecte importante, cu impact imediat, durabile, la nivel naţional şi local. După cum ştiţi, Departamentul Centenar, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 465/2016, aflat în subordinea prim-ministrului, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a fost reînfiinţat în cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Hotărârea Guvernului nr. 34 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi pentru abrogarea Hotărârii guvernului nr. 465/2016, privind înfiinţarea, organizarea funcţionarea şi atribuţiile Departamentului Centenar, sub titulatura "Departamentul Identitate Naţională." Acest Departament de Identitate Naţională se află astăzi în plin proces de centralizare a proiectelor trimise de autorităţile locale şi centrale, de instituţiile de cultură şi învăţământ naţionale, de organizaţiile neguvernamentale, pentru îndeplinirea rolului său în promovarea identităţii naţionale la nivel naţional, a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare dedicate marcării Centenarului Unirii şi a sfârşitului Primului Război Mondial. După centralizarea tuturor propunerilor de proiecte şi în urma unui proces de selecţie, bazat pe criterii fundamentale - durabilitate, concreteţe, sustenabilitate şi impact - proiectele alese să primească finanţare vor fi incluse în calendarul naţional de acţiuni, manifestări şi proiecte de aniversare a Centenarului României şi supuse, spre aprobare, Guvernului României. După aprobarea acestui calendar, se va cunoaşte bugetul alocat, informaţia regăsindu-se în mijloace de informare ale Departamentului. Vă putem face cunoscut faptul că, până acum, din partea unităţilor administrativ-teritoriale, avem un număr de 171 de proiecte care urmează a fi selectate în vederea finanţării. Tot din partea unităţilor administrativ-teritoriale există un număr de 124 de proiecte care vor fi finanţate, care au asigurată finanţarea din resurse proprii. Avem, din partea unor instituţii din ţară şi din Bucureşti, 109 proiecte care urmează să fie selectate în vederea finanţării, iar din partea ministerelor 144 de proiecte care urmează să fie selectate în vederea finanţării. Există acum, în total, 2.170 de proiecte. Resursele bugetare destinate pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare dedicate marcării Centenarului Marii Uniri pentru anul 2018, vor fi asigurate din fondurile guvernamentale alocate de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor, prin bugetele locale, odată cu aprobarea Calendarului naţional de acţiuni, manifestări şi proiecte de aniversare a Centenarului României. La acest moment, conform Hotărârii Guvernului nr. 821/2015 privind aprobarea Programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial este deja asigurată finanţarea pentru o serie de acţiuni, de manifestări şi de proiecte de aniversare. De asemenea, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Programul "Acces Centenar" - sesiunea 2017, destinat operatorilor culturali privaţi şi organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară acţiuni culturale, a finanţat un număr de 20 de proiecte şi de acţiuni culturale, asigurând, astfel, debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Rezultatele finale pentru Sesiunea de Proiecte şi de Acţiuni culturale, derulată în cadrul Programului "Acces Centenar" - sesiunea 2017, care prefigurează debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, le-aţi primit în scris. Dacă nu, în mod cert le veţi primi şi nu cred că este nevoie să le enumăr acum, pe toate aceste proiecte. Ceea ce pot să fac este să vă asigur că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale face toate eforturile pentru a realiza şi a susţine acţiuni de importanţă majoră, care să se ridice la nivelul sărbătorii de anul viitor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Vreţi să interveniţi, domnule deputat? Nu. Dacă nu intervine domnul deputat, închidem aici şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări, din 6 noiembrie 2017, care a începu la ora 17,00. Vă mulţumesc. Numai bine! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,47. |
||||||
![]() |



