Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 10,05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Gheorghe Baciu, secretar al Senatului.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Se intonează Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu,

Doamnă prim-ministru al României, Viorica Dăncilă,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Distinşi membri ai Familiei Regale,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi membri ai Parlamentului şi ai Guvernului Republicii Moldova,

Domnule viceprim-ministru, Iurie Leancă,

Domnule avocat al poporului,

Domnule academician,

Doamnă primar general,

Domnule viceguvernator al Băncii Naţionale,

Stimaţi invitaţi,

De asemenea, vreau să salutăm delegaţia formată din jurnaliştii români din comunităţile istorice, aflaţi astăzi aici. (Aplauze.)

Declar deschisă şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, în cadrul căreia vom adopta Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918.

De asemenea, vreau să vă anunţ că domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, ne-a transmis aseară un mesaj, cu prilejul şedinţei solemne a Parlamentului României, pe care l-am afişat pe paginile de Internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Doamnă prim-ministru al României,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Majestatea Voastră, Custode al Coroanei Române,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Această şedinţă solemnă n-ar trebui să aibă pentru noi, parlamentari români şi moldoveni deopotrivă, ca şi pentru toţi cetăţenii români şi moldoveni, doar o însemnătate istorică, oricât de monumentală ar fi aceasta. Să dovedim, cu ocazia acestei aniversări, că semnificaţia politică a evenimentelor de acum un veac nu şi-a pierdut caracterul actual şi nici capacitatea de a ne mobiliza voinţele.

Ideologia naţională a anilor ‘30 şi ‘40, resuscitată de naţional-comunismul ultimelor două decenii ale regimului totalitar, ne-a învăţat să privim Actul Unirii, pregătit cu mari sacrificii şi trudă, proclamat de Sfatul Ţării de la Chişinău, pe 27 martie 1918, ca pe un episod memorabil - şi din păcate reversibil - al procesului de înfăptuire a idealului unităţii naţionale româneşti.

Desigur, Sfatul Ţării a constatat, simplu şi firesc, că poporul moldovean era în fapt parte a poporului român şi că ţara care îşi căuta destinul după destrămarea imperiului ţarist nu era altceva decât o parte înstrăinată a Moldovei istorice. Această conştiinţă identitară a fost o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, a Unirii.

Revoluţia din februarie şi căderea autocraţiei erau trăite de moldovenii de peste Prut ca o şansă istorică de a deveni în sfârşit cetăţeni egali ai unei societăţi libere. Acum un veac, pe 27 martie, la Chişinău, ca şi pe 1 decembrie, la Alba Iulia, idealul naţional era inseparabil de viziunea democraţiei.

Dictaturile secolului al XX-lea ne-au dezobişnuit să asociem Revoluţia naţională din 1918 cu revoluţia democratică care, de la Petrograd până la Viena, prin Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, a schimbat radical nu numai harta Europei, dar şi modul de a gândi al tuturor europenilor. În ciuda refluxului democraţiei, care a început pentru ei în 1938 şi s-a încheiat tocmai în 1989, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au mai abandonat vreodată, chiar dacă nu i-au putut da glas în public, viziunea unei societăţi democratice, în care drepturile şi libertăţile civile şi politice nu sunt darul guvernelor, ci aparţin în mod natural fiecărui cetăţean în parte şi tuturor împreună.

Printre aceste drepturi politice este şi acela de a trăi liber într-o naţiune întreagă şi indivizibilă. Acest drept a fost proclamat, în numele poporului dintre Prut, Marea Neagră, Nistru şi vechea graniţă cu Austria, de Sfatul Ţării, la 28 martie 1918.

Sfatul Ţării nu a fost o adunare reprezentativă abstractă. Membrii Adunării aveau chipuri şi nume. Se cuvine să rostim astăzi, cu solemnitate şi recunoştinţă, câteva dintre numele deputaţilor care au lucrat atunci pentru unire, care au redactat şi au adoptat Actul Unirii: Vladimir de Herţa, Pantelimon Erhan, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vladimir Cristi, Anton Crihan şi mulţi alţii, dar, desigur, alături de ei şi nu în ultimul rând, Constantin Stere.

Nu am citat aici o listă de eroi atemporali ai idealului naţional. Nu am evocat supraoameni, ci oameni politici, unii dintre ei cu o lungă carieră. În ochii noştri, ei poartă, astăzi, aura nemuririi. Presa vremii însă nu i-a tratat cu o indulgenţă prea mare, în niciun caz mai mare decât cea de care beneficiază politicienii zilelor noastre. Câţiva au făcut chiar obiectul unor investigaţii ale instituţiilor de forţă ale statului precomunist.

Ce au avut, aşadar, în plus faţă de noi, oamenii politici de azi, de la Bucureşti şi de la Chişinău? Neîndoielnic, pasiunea pentru democraţie, credinţa că naţiunea se cuvine să fie întregită, pentru că este singurul trup cunoscut al democraţiei, unicul cadru constituţional în care democraţia se poate manifesta prin instituţii şi proceduri care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Doamnelor şi domnilor,

Evenimentul de acum un secol ne oferă, aşadar, o lecţie la care trebuie să reflectăm cu mare atenţie. Revoluţia democratică a făcut România "întreagă şi mare", în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democraţia este abandonată sau abuzată, naţiunea devine divizibilă şi fragilă. Această lecţie rămâne valabilă şi astăzi.

Ca români, am învăţat, începând din 1940, că nu litera tratatelor, alianţele internaţionale şi forţa armelor păzesc naţiunea, dar pare că nu am înţeles încă pe deplin că singura pavăză a naţiunii este calitatea democraţiei pe care este capabilă să o pună în operă.

Cel mai eficient şi, paradoxal, cel mai puţin costisitor program de înzestrare a unei naţiuni este cel care înarmează fiecare cetăţean cu drepturi şi libertăţi inalienabile, care îl echipează cu cele mai puternice garanţii constituţionale şi procedurale în faţa abuzurilor statului. Pentru că cetăţenii abuzaţi de instituţiile propriului stat nu vor fi predispuşi, orice ar spune ideologiile naţionaliste şi miturile patriotice, să reziste agresiunii unui stat străin. Trăind sub dictatură în 1940, românii nu au avut forţa morală să refuze ultimatumul sovietic şi dictatul nazist. Au deplâns frângerea naţiunii, dar nu i s-au opus.

Doamnelor şi domnilor,

Vă propun, sub inspiraţia evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înşine pasiunea pentru democraţia care i-a animat pe iluştrii noştri înaintaşi de la Chişinău şi să nu ne amăgim. Hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau ştiinţei noastre de a negocia tratate şi acorduri internaţionale. Nu-l vor şterge nici poeziile, cântecele sau declaraţiile patriotice.

După exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova, va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940.

Nădăjduiesc, aşadar, că vom găsi curajul, aici la Bucureşti, ca şi la Chişinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă, ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un Act al Unirii!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

În continuare, va avea cuvântul preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Dragi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Avem astăzi, în Parlament, o Românie mai mare. Şi aceasta pentru că sunt prezenţi aici, cu noi, şi reprezentanţii românilor de peste Prut, pe care vreau să-i salutăm şi să-i primim aşa cum se cuvine. (Aplauze.)

Văd în asta un semn de revenire la sine a noastră, a românilor, căci toţi românii, absolut toţi românii au dreptul de a avea reprezentanţi în Parlamentul României. Astăzi sunt mai mulţi români reprezentaţi în Parlamentul României. Sigur, sunt unii care cred că România există doar de ieri. Sau care cred că România există doar de la 1918. Este adevărat, în 1918, după un război crunt, teritoriile istorice româneşti s-au integrat într-un singur stat, România. Dar România nu s-a născut atunci. Am văzut că în ultimii 28 de ani, în numele unui aşa-zis adevăr, care ar fi urmărit să dea la o parte naţionalismul propagandei comuniste, unii vor să ne convingă că noi ne-am născut ieri sau că nu am făcut nimic de-a lungul istoriei, iar Unirea, Marea Unire a fost un eveniment cu totul întâmplător şi neverosimil, că românii din Transilvania, din Basarabia, din Bucovina nici nu au vrut de fapt să se unească cu vechiul Regat.

Dar, în numele adevărului istoric, ar trebui să-i întrebăm despre toate acestea nu pe cei care astăzi promovează asemenea idei, crezând că sunt speciali, ar trebui să-i întrebăm despre România şi despre istoria ei, despre Unirea românilor într-un singur stat, pe paşoptişti, pe junimişti, pe Nicolae Bălcescu, pe Alecu Russo, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Ionel Brătianu, pe Regele Carol I, pe Regele Ferdinand, pe Maiorescu, pe Eminescu şi pe alţii.

Şi vă propun să-i întrebăm. Domnilor, aţi vrut sau n-aţi vrut să aduceţi neamul românesc într-un singur stat? Pentru că unii nu îşi mai aduc aminte. Unii nu mai vor să ştie.

Dar noi credem altceva astăzi. Şi eu cred - şi Slavă Domnului nu sunt singurul - că Unirea de la 1918 a fost un ideal românesc legitim, şi nu un obiectiv conjunctural, o şansă nesperată. A fost un ideal dorit de români sute de ani şi realizat pe câmpul de luptă şi la masa tratativelor. A fost un ideal realizat pe front de ţăranii români, şi în saloanele negocierilor de marii noştri politicieni. Dacă acesta nu este un adevăr istoric, noi de ce mai suntem azi, aici?

Cum vrem să credem noi în viitorul nostru, dacă suntem învăţaţi să nu credem în trecutul nostru? Şi cine ne bagă în ureche otrava autodesconsiderării? Cei care ne iubesc ţara? Cei care mor de grija noastră? Nici vorbă! Sunt aceiaşi care nu vor ca România să-şi găsească liniştea. Propagandă, vor spune unii! Naţionalism, vor spune alţii! Şi vă întreb, Mausoleul de la Mărăşeşti este naţionalism? Românii morţi şi îngropaţi acolo de cineva care i-a cinstit cu adevărat, înseamnă propagandă naţionalistă?

Dar ce spun eu? Unii au şi uitat că acest Mausoleu mai există. Au uitat pur şi simplu că acest loc de cinstire a eroilor neamului există. Unii cred, probabil, că este vreo hardughie făcută de Ceauşescu. Sunt oameni care au murit pentru această ţară, pentru că pur şi simplu o iubeau!

Dragi colegi,

Conştiinţa naţională este o forţă în istorie şi ea poate modifica fundamental contextul, poate schimba graniţele, poate dărâma imperii şi poate mişca evenimente la scară mare. Aceasta este una dintre lecţiile transmise nouă de generaţia de la 1918. Această generaţie a avut deplina conştiinţă, nu doar legată de identitatea românească, ci şi de posibilitatea acţiunii în istorie. A fost o generaţie pragmatică, în sensul cel mai pur al cuvântului, o generaţie care a crezut în acţiune şi în voinţă. Este generaţia de la care noi, cei de astăzi, avem de învăţat.

Ion Brătianu, mergând la Paris, declara: "Vrem să fim stăpâni în casa noastră". Cred că aici avem expresia cea mai limpede a voinţei românilor, în anul 1918.

Vreau să rostesc şi eu, de la această tribună, numele unor români basarabeni care au militat pentru unire cu toată tăria, oameni care au sprijinit formarea şi consolidarea statului naţional atât prin activitatea lor, înainte, cât şi după Marea Unire - Pantelimon Halippa, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Constantin Popovici, Vasile Stroescu, Constantin Stere. Lor şi multor altora ca ei le datorăm transpunerea în realitate a ideii naţionale!

Generaţia Unirii ne-a lăsat moştenire o construcţie solidă, un stat naţional cu instituţii viguroase. Prin Legea administraţiei, prin Legile electorale, dar mai ales prin Legea educaţiei Unirea a fost desăvârşită, iar cele trei provincii istorice au fost integrate cu adevărat în structura naţională. Doar două decenii i-au luat României Mari să devină în mod efectiv un stat coerent şi o naţiune puternică. Este un timp record. La fel de importantă, consolidarea statului naţional a fost un succes şi a rezistat vremurilor.

Ce s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care au făcut Unirea? Au fost şi ei cinstiţi cum se cuvine? Sau nu mai ştim, sau am uitat, sau nu ne mai interesează... Şi în acest context, voi propune Biroului permanent ca această sală să se numească Sala "Vasile Stroescu".

Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului reunificat al României Mari. (Aplauze.)

După cum ştim, ştergerea graniţelor dintre România şi Basarabia a fost de scurtă durată, acestea fiind reintroduse prin Pactul semnat de Rusia stalinistă şi Germania nazistă. A fost nu numai comunism, a fost şi fascism. Reprezentanţi de marcă ai acestei generaţii şi-au găsit sfârşitul în Lagărul comunist de la Sighet. Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu sunt victimele represiunii comuniste din anii ’50. Iuliu Maniu, aliatul politic al Partidului Ţărănesc din Barasabia şi al românilor basarabeni, a murit încarcerat la Sighet. Tocmai aceşti mari oameni au fost victimele comunismului. Şi aceasta a fost una dintre feţele urâte ale comunismului, distrugerea conştiinţelor naţiunii.

La 100 de ani de la Marea Unire, este datoria noastră să nu uităm destinul tragic al generaţiei unioniste şi să cunoaştem dimensiunea sacrificiului ei. Este datoria noastră să nu uităm aceste crime şi pe cei care le-au comandat şi să nu uităm că rezistenţa în faţa opresiunii este forma cea mai înaltă a conştiinţei naţionale!

Dragi colegi,

În legătură cu Declaraţia pe care o vom adopta astăzi. Am lucrat aseară cu câţiva colegi, cărora le mulţumesc - domnul Călin Popescu-Tăriceanu, domnul Ben-Oni Ardelean de la PNL, domnul Tomac de la PMP, colegul nostru Cristian Dumitrescu şi alţi colegi. Au fost discuţii serioase. Unii colegi spuneau despre această Declaraţie că este prea tare, alţii că este prea moale. Eu le mulţumesc tuturor şi membrilor din Comisiile pentru politică externă, pentru că au acceptat această formă.

Dar aş vrea să citesc un paragraf care până la urmă nu a mai fost introdus în această Declaraţie, şi anume art. 8 din Actul Final de la Helsinki - "Toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască când şi dacă doresc statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare, şi să-şi urmărească, după propria voie, dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală". Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania.

Dragii mei colegi,

Domnule preşedinte Candu,

Domnule vicepremier, Iurie Leancă,

Chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem?

Şi, ca să nu existe echivoc, eu vă spun deschis, simplu şi explicit, eu vreau să ne unim cu Moldova! (Aplauze.)

Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune!

România a fost puternică atunci când a fost unită! Şi va fi unită! Şi va fi puternică! Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună.

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Îl invit acum la tribună pe domnul Andrian Candu, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova. (Aplauze.)

Domnul Andrian Candu (preşedintele Parlamentului Republicii Moldova):

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnă prim-ministru,

Alteţa Voastră Regală, Custodele Coroanei Române,

Preafericirea voastră,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Doamnă primar general,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Onorată asistenţă,

Permiteţi-mi să vă salut călduros, atât în numele meu personal, cât şi în numele Parlamentului Republicii Moldova.

Ţinem să vă mulţumim, domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru invitaţia de a fi astăzi aici, la Bucureşti, şi pentru căldura cu care suntem primiţi.

De asemenea, vă mulţumesc pentru onoarea de a mă adresa cu această ocazie deosebită, membrilor ambelor Camere ale Parlamentului României.

Suntem aici pentru a evoca un eveniment istoric, pe care trebuie să îl tratăm aşa cum a fost, cu mult respect şi cu demnitate. A fost un act curajos al înaintaşilor noştri, prin care membrii Parlamentului democratic de atunci, ai Sfatului Ţării, au votat, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România.

Reputatul publicist şi ziarist din Moldova, Constantin Tănase, un promotor aprig al românismului, menţiona în unul dintre articolele sale că noi, cei din Moldova, şi nu doar, avem datoria să scoatem din anonimat pe cei din Sfatul Ţării, care au înfăptuit acest Act, să îi readucem printre noi. Şi acesta ar fi un gest de respect nu numai faţă de memoria acestor eroi ai neamului nostru, dar şi faţă de noi înşine, faţă de viitorul nostru şi faţă de cei care vor veni după noi.

86 sunt cei care au avut curajul şi au votat Actul Unirii, printre care - unii dintre ei au fost menţionaţi deja - Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ, Vasile Lascu, Ion Pelivan, Elena Alistar-Romanescu, preotul Alexandu Baltaga, Constantin Stere şi alţii.

Unirea din 27 martie 1918 s-a produs într-un context dificil şi

reîntregirea a durat doar 22 de ani. Este adevărat că, datorită acestui Act istoric, basarabenii au evitat foametea şi deportările din anii ’30, dar am plătit cu vârf şi îndesat în anii ’40, când a fost anexată din nou Basarabia, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nu voi da apreciere contextului istoric de atunci, pentru că avem o experienţă nefastă de decenii, când istoria ne-a fost scrisă şi rescrisă pentru a fi comodă şi ajustabilă celor care ne-au condus.

Îl voi cita însă pe marele Eminescu, care s-a expus după prima anexare a Basarabiei, în 1812, şi care spunea: "Nu voim s-auzim de niciun aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene".

La 100 de ani de la Actul Unirii din 1918, spre mare regret, avem de-a face, iarăşi, cu dorinţa unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim şi încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe şi indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid şi ale propagandei sofisticate, se încearcă să se arate cetăţenilor noştri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Presiunile economice şi politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor româneşti şi europene, iar războiul propagandistic la care mă refer, sponsorizat moral, ideologic şi financiar, subminează declaraţiile de suveranitate şi de independenţă ale Republicii Moldova şi urmăresc revenirea în spaţiul geopolitic rusesc.

Inocularea ideii de apartenenţă la un spaţiu valoric străin nouă, departe de cel european, cu alimentarea nostalgiilor, nejustificate pe fondul crizelor politice şi economice pe care le-am avut, de care ne facem vinovaţi şi noi, politicienii, este cu atât mai gravă cu cât arhitectura securităţii din regiunea în care ne aflăm este tot mai fragilă.

Onorată audienţă,

Temelia relaţiilor absolut speciale dintre România şi Republica Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură. Acestea au semnificaţii emoţionale profunde.

Astăzi, în pofida provocărilor timpului, suntem angajaţi într-un proces amplu de modernizare şi democratizare, un proces dificil de reforme, un proces în care mai plătim încă poliţe pentru erori politice şi inconsecvenţă, dar vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică.

Nu trebuie să ne fixăm pe divergenţe de perspective şi opinii.

Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numeşte Moldova, ţine de consensul pe care ne dorim să-l avem din partea clasei politice româneşti cu privire la caracterul privilegiat al relaţiilor noastre şi susţinerea integrării europene, ca unica opţiune de civilizaţie şi dezvoltare.

Acesta ar trebui să fie un efort de echipă, depus în mod deschis şi transparent alături de partenerii României din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi alte state cu viziuni similare. Numai aşa putem să ne consolidăm şi să asigurăm prosperitate cetăţenilor Republicii Moldova.

România trebuie să rămână cel mai fidel, solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de şansa şi perspectivele unei modernizări mai rapide.

Dragi colegi,

De multe ori relaţia moldo-română - cea oficială, nu între oameni - a făcut ca, ceea ce ar fi trebuit să ne apropie, ne-a îndepărtat, ceea ce nu ar fi trebuit să fie.

Au existat prejudecăţi şi clişee, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Însă mă bucur enorm că acum, astăzi, avem o relaţie firească, matură şi caldă, bazându-se pe valori şi interese comune.

Avem o colaborare bilaterală temeinică, pe toate dimensiunile, în spiritul Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată care ar uni rapid şi comod Chişinăul cu Bucureştiul, avem multe altele care îşi aşteaptă rândul.

Am lansat proiecte ambiţioase în domeniul energetic, al transporturilor şi al mediului, dar suntem abia la început de cale.

Conducta de gaz Iaşi-Chişinău, proiecte de interconectare a Republicii Moldova la reţele electrice europene, proiectele de energie regenerabilă, toate deschid noi oportunităţi de cooperare şi asigură independenţa Republicii Moldova faţă de Rusia.

Venirea Transgaz-ului în sectorul energetic este vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova şi este una dintre cele mai mari investiţii economice ale unei companii din România.

Evident că putem şi trebuie să facem mult mai mult. România a devenit prima piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti.

Sunt în creştere investiţiile româneşti în Republica Moldova. Sunt multe proiecte, a căror activitate benefică este resimţită astăzi de către cetăţenii Republicii Moldova.

Primul, care este poate fără valenţe economice, dar extrem de important, este finanţarea reconstrucţiei grădiniţelor din satele şi oraşele noastre sau cele implementate de Institutul Cultural Român, extensiunile universităţilor din România, bursele, care deja de două decenii oferă tinerilor posibilitatea de a face carte în liceele şi universităţile din România. Şi eu sunt unul dintre ei. Şi mă bucur şi sunt mândru că am făcut printre primii liceul şi facultatea la Cluj- Napoca.

Dincolo de trecut, noi, cetăţenii Republicii Moldova, avem nişte realităţi, unele dureroase. Am înfruntat în aceşti 27 de ani mai multe încercări, am trecut printr-un război pe Nistru şi astăzi nu putem controla întreaga ţară, pentru că suntem divizaţi şi mai avem şi armată străină.

Am avut perioade de declin, în timp ce sute de mii de concetăţeni, obosiţi de aşteptări, au plecat în căutarea unei vieţi mai bune.

De aceea, am zis şi vreau să repet: nu putem schimba parcursul istoric şi nu putem şterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit, poate, să fie altfel. Dar putem construi împreună poduri, drumuri şi afaceri, putem demola graniţele spirituale prin limba română, ca fundament de coeziune între noi.

Aron Pumnul zicea: "Limba românească este cel mai sfânt şi mai preţios odor al naţiei române, pentru că este sufletul ei. Până când se va vorbi limba românească, până atunci va trăi şi naţia română; iar stingându-se limba, se stinge şi naţia însăşi".

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vreau să vă îndemn să ne vizitaţi cât mai des, pentru a cunoaşte cât mai bine realităţile noastre, pentru a ne cunoaşte cât mai bine unii pe alţii. Astăzi, când au loc evenimente tulburătoare în spaţiul existenţei noastre şi în imediata vecinătate, este un prilej foarte bun să ne amintim de versurile marelui Dumitru Matcovschi:

"Trecută prin foc şi prin sabie,

Furată, trădată mereu,

Eşti floare de dor, Basarabie,

Eşti lacrima neamului meu".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O invit la tribună pe doamna Viorica Dăncilă, premierul României.

Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule Andrian Candu, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Domnule Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule Călin-Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei,

Preafericirea Voastră Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinţia Voastră Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti,

Stimaţi foşti preşedinţi ai României,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule avocat al poporului,

Doamnă primar general,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic.

Stimate colege şi colegi deputaţi şi senatori,

Stimate colege şi colegi miniştri,

Stimaţi invitaţi,

Sunt onorată să particip la această şedinţă solemnă, o iniţiativă salutară a Parlamentului, de a sărbători 100 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naţionale. La 27 martie 1918 reprezentanţii poporului din Basarabia, reuniţi în Sfatul Ţării, adoptau actul Unirii Basarabiei cu România.

Importanţa simbolică a Actului Unirii Basarabiei cu România, alături de Actele de Unire ale Bucovinei şi Transilvaniei, constă în faptul că populaţia acestor teritorii româneşti, prin reprezentanţii săi aleşi, a decis în mod democratic unirea cu ţara.

Înaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu înţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatră de temelie a unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate.

Azi, 100 de ani mai târziu, avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei, că viitorul nostru va fi unul strălucit, atâta timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase.

Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm, şi femei.

Ca primă femeie prim-ministru a României, vreau să evoc şi să onorez astăzi numele singurei femei prezente în Sfatul Ţării, Elena Alistar-Romanescu, preşedinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia care, cu ardoare şi devotament, a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

"Neştearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă!", spunea Elena Alistar-Romanescu despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Ţării.

Neşterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noştri!

Doamnelor şi domnilor,

Momentul Centenarului este atât un prilej de onorare a trecutului, cât şi unul de reflecţie privind viitorul României, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euroatlantice.

Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc, fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău.

Am învăţat de la generaţia unirii lecţia faptelor şi a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost şi va fi întotdeauna alături de Republica Moldova!

Ca prim-ministru, acord o atenţie specială relaţiei cu Republica Moldova, iar printre primele vizite externe pe care le-am făcut în această calitate a fost vizita la Chişinău, exact cu o lună în urmă.

Am transmis atunci - subliniez din nou şi acum - susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova, din convingerea că locul său este în familia statelor europene.

Relaţia noastră este una solidă. Dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune, care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de interconectarea la nivelul infrastructurii.

Sprijinim, totodată, reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova.

Viitoarea şedinţă comună a guvernelor noastre, care va avea loc în acest an la Chişinău, va întări colaborarea pe care o avem.

Stimată audienţă,

Dragi români,

Guvernul pe care-l conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău.

Experienţa de 11 ani a României în Uniunea Europeană, precum şi perioada de pregătire pentru aderare, sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcţia europeană.

Susţinem aplicarea Acordului de Asociere U.E. - Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidare a democraţiei.

Guvernul pe care-l conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană.

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Urmează mesajul Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române şi Şeful Casei Regale a României:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Doamnă prim-ministru a României,

Domnule viceprim-ministru al Republicii Moldova,

Excelenţele Voastre,

Preafericirea Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Să ne aducem aminte astăzi de personalităţile din Sfatul Ţării şi de bravii noştri soldaţi care au luptat pentru unirea noastră în anul 1918.

Să ne aducem aminte de oamenii noştri politici care, indiferent de doctrina lor, au consolidat procesul unirii.

Să ne aducem aminte de Regele Ferdinand şi de Regina Maria, care niciodată nu şi-au pierdut convingerea că România va fi victorioasă în război şi unită în timp de pace.

Contribuţia Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor mei, Ferdinand şi Maria.

În vremea Regelui Întregitor a avut loc o profundă reformă agrară. Au fost organizate modern educaţia şi justiţia. Au fost aduse la standarde europene serviciul poştal, sistemul de măsuri şi greutăţi, sănătatea, comerţul şi organizarea statistică. Au fost, de asemenea, fondate numeroase temple ale culturii.

Unul din simbolurile unităţii de neam a fost tatăl meu. Născut la trei ani după Marea Unire, Regele Mihai a reprezentat, timp de aproape un secol, speranţa, demnitatea şi continuitatea, de ambele părţi ale Prutului.

Astăzi, datoria de a-i sprijini pe fraţii noştri din afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiţionări.

La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana Română continuă să sprijine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

Ultimii ani au dovedit că familia regală participă profund şi durabil la integrarea ţării în familia europeană a naţiunilor.

Afecţiunea şi respectul de care Casa Regală se bucură în ţara soră este cel mai frumos dar pe care îl putem primi acum, la ceas de sărbătoare, împreună.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

În continuare, îl invit la tribună pe domnul Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru prezentarea Declaraţiei Parlamentului pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918, pe care o vom supune votului la finalul intervenţiilor reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Vă mulţumesc.

În temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României adoptă prezenta Declaraţie pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, în calitate de organism suprem legislativ reprezentativ al Basarabiei, din care făceau parte reprezentanţi ai populaţiei române majoritare şi ai minorităţilor etnice, constituit în concordanţă cu normele democratice ale timpului, în condiţiile disoluţiei Imperiului ţarist şi ale desfăşurării Primului Război Mondial, a dat expresie dorinţei colective de unitate prin adoptarea Actului Unirii.

Textul Actului Unirii, votat de Statul Ţării la 27 martie 1918, cuprindea într-un singur paragraf sufletul şi năzuinţele de unire ale basarabenilor.

"În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească Basarabia în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!".

Această decizie a fost recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920 şi a rămas în memoria colectivă ca o pagină luminoasă de istorie modernă, scrisă de fiii Basarabiei care s-au dedicat spiritului naţional, ca moment istoric de mare importanţă pentru poporul român de pe cele două maluri ale Prutului.

Prin revenirea Basarabiei la Ţara Mamă, România, s-a înlăturat nedreptatea istorică de la 1812, când, prin Tratatul de la Bucureşti dintre Imperiul Otoman şi Rusia ţaristă, partea situată la răsărit de Prut a Principatului Moldovei a intrat în componenţa Imperiului Rusiei, formând gubernia Basarabiei.

Timp de 22 de ani, până la raptul teritorial impus de Uniunea Sovietică ca urmare a înţelegerilor secrete dintre Stalin şi Hitler, cunoscut ca "Pactul Ribbentrop-Molotov", semnat la 28 septembrie 1939, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării şi ale Gulagului, iar pe cetăţenii români de pericolul pierderii identităţii naţionale.

Parlamentul României are datoria istorică să aducă un omagiu plin de recunoştinţă înaintaşilor politici, la 100 de ani de la declararea Unirii Basarabiei cu România.

Prin organizarea unei şedinţe solemne a Camerelor reunite, în prezenţa unei delegaţii a Parlamentului şi a Guvernului Republicii Moldova, venită de la Chişinău pentru acest eveniment, sărbătorim Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 şi celebrăm momentul în care elitele politice din Basarabia şi din Regat au dat curs năzuinţelor naţionale.

Considerăm, astăzi, drept o misiune de onoare a actualei şi viitoarelor generaţii din stânga şi dreapta Prutului să cinstească cu pioşenie memoria generaţiei de la 1918, care a lucrat la construirea României Mari.

Astfel, având în vedere că:

• Parlamentul României a condamnat, într-o declaraţie adoptată la 24 iunie 1991, Pactul Ribbentrop-Molotov "ca fiind ab initio nul şi neavenit";
• la 31 august 1989, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a declarat limba română ca limbă oficială a statului şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al limbii române scrise;
• la 10 martie 1990, locuitorii Republicii Moldova au putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem;
• la 27 aprilie 1990, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a reinstaurat steagul românesc ca însemn oficial al statului;
• la 23 iunie 1990, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a declarat Republica Moldova drept stat suveran;
• la 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al Uniunii Europene, iar la 27 iunie 2014 Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Parlamentul României, constituit în şedinţa solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018:

• consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state, ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române, şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora,
• şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora.

Declaraţie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comună din data de 27 martie 2018.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

În continuare, urmează alocuţiuni ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, îl invit la tribună pe domnul deputat Victor Paul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Domnilor preşedinţi ai Parlamentului României,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Majestatea Voastră,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Distinsă adunare,

Stimaţi colegi,

Astăzi, cu această aniversare, intrăm, în fapt, în sărbătorile unificării României Mari.

Acum 100 de ani, semnalul reunificării ţării, semnalul realizării depline a statului unitar român a fost dat de Sfatul Ţării de la Chişinău.

Acum, la un veac de atunci, trebuie să ne plecăm cu umilinţă, cu pioşenie, cu recunoştinţă în faţa celor ce votau reunificarea Basarabiei cu Regatul României.

Cu umilinţă, cu pioşenie, cu recunoştinţă, pentru că acei români au uitat de proiecte personale, de ţinte politice minore, de obiective pentru o zi, o lună sau un an.

Cu umilinţă, cu pioşenie, cu recunoştinţă, pentru că acei români au avut un proiect de ţară, un proiect pentru generaţii, un proiect pentru veacuri - România Mare.

Proiectul a fost proiectul neamului nostru, pentru ca toţi românii să fie împreună în fruntariile noastre istorice.

Acum, la 100 de ani, noi, cei care astăzi reprezentăm, conducem această ţară, trebuie să luăm aminte unde suntem şi ce dorim pentru România.

Suntem mândri că partidul nostru, iluştrii noştri înaintaşi au fost la înălţimea momentului istoric şi au pus temeliile realizării marelui proiect care s-a împlinit la 1 decembrie 1918.

Acum însă, la 100 de ani, trebuie să ne asumăm cu toţii că România a rămas mereu datoare oamenilor Basarabiei, Moldovei, în general.

Mitingurile, podurile de flori, facilitarea accesului la cetăţenia română sunt necesare, sunt bine-venite, sunt paşi înainte, dar sunt absolut insuficiente.

Basarabia, întreaga Moldovă, are nevoie de investiţii, are nevoie de infrastructură, are nevoie de locuri de muncă.

Basarabia, Moldova întreagă, înseamnă milioane de români care îşi doresc bunăstare, firesc şi legitim, ca orice alt cetăţean al Europei, dar ca şi oricare dintre compatrioţii lor din Bucureşti, Ilfov sau Transilvania.

România, Bucureştiul, autorităţile centrale avem o datorie de 100 de ani faţă de cei care iniţiau Unirea, Marea Unire a acestei ţări.

Colegii mei, Partidul Naţional Liberal îşi asumă această datorie. Suntem conştienţi de responsabilitatea pe care o avem.

Astăzi este o şansă istorică unică. Avem astăzi o şansă unică şi avem prieteni şi aliaţi puternici. Destinul Basarabiei, ca şi al României, nu poate fi îndeplinit decât în Uniunea Europeană.

În Proiectul de ţară al liberalilor de astăzi, integrarea Basarabiei în Uniunea Europeană este o prioritate.

A trecut un veac. Un veac tragic, o istorie dramatică. Un veac de războaie, de revoluţii, de suferinţe. Un veac în care de-a lungul Prutului a fost mult timp o frontieră din sârmă ghimpată, în care mult timp nu am putut să ne vedem, în care mult timp ne era interzisă călătoria. Un veac însă în care am crezut tot timpul în destinul neamului nostru, în frumuseţea limbii şi culturii noastre, în viitorul acestei ţări.

Suntem două state, dar o singură ţară, o singură cultură, o singură limbă, un singur popor. Pentru că Basarabia e România.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Tot din partea Grupului parlamentar al PNL, o invit la microfon pe doamna senator Iuliana Scântei.

Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Vă mulţumesc, domnilor preşedinţi, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor şi domnule preşedinte al Senatului, pentru ocazia aceasta, de a mă adresa plenului reunit al Parlamentului României, astăzi, 27 martie 2018.

Majestatea Voastră, Margareta, Custode al Coroanei Române,

Alteţele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinţia Voastră, Robu, arhiepiscop şi mitropolit al Arhidiecezei de Bucureşti,

Doamnă prim-ministru,

Şi Excelenţele Voastre, domnilor miniştri,

Domnule preşedinte Candu, al Republicii Moldova,

Domnule viceprim-ministru al Republicii Moldova,

Distinşi colegi parlamentari ai Parlamentului României,

Distinşi invitaţi din Basarabia,

Mi-a fost teamă că astăzi, noi, cei aleşi de românii din dreapta şi din stânga Prutului, de românii din diaspora să-i reprezentăm cu cinste în adunările noastre parlamentare, vom pleca de la această sesiune solemnă a Parlamentului României doar cu amintirea unei lecţii de istorie sau a unor discursuri politice spuse, unele, cu patimă, altele, cu temeri nejustificate.

Mi-a fost teamă că vom pleca de aici, din Parlamentul României, spre casele românilor care ne-au ales, fără emoţia, fără bucuria, fără încrederea şi fără speranţa românilor moldoveni şi munteni, dar şi a celor bucovineni, ardeleni şi dobrogeni, care acum 100 de ani, într-o zi astrală de 27 martie 1918, s-au bucurat împreună şi au decis că drumul nostru istoric, al românilor din dreapta şi din stânga Prutului, nu poate fi decât unul comun, precum a fost şi ne este destinul, şi că singura noastră bogăţie pe care ei ne-o lasă nouă, ca generaţii ce le-am urmat, este o ţară numită România.

Şi cum o imagine face cât o mie de cuvinte, m-am prezentat azi în faţa dumneavoastră, a distinsei audienţe, în acest costum popular moldovenesc, ca să simţiţi mai bine însemnătatea cuvintelor mele.

Am vrut să fiu şi o oglindă a ceea ce suntem toţi, aici, la Bucureşti, la Chişinău, dar şi peste tot în lume, unde se află românii din diaspora românească. Oglinda a ceea ce suntem - români.

Distinşi colegi,

Românii de la Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi sunt tot la fel de buni moldoveni, cum moldovenii de la Chişinău ori Bălţi ori Soroca sunt la fel de buni români ca noi. Vorbim aceeaşi limbă şi recunoaştem că - io comoară, "În adâncuri înfundată/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată".

Ne învăţăm la fel copiii şi nepoţii rugăciunea "Tatăl nostru", rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte "greşalile nostre/ Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri".

Ne ascultăm străbunicii ori bunicii, cei care îi mai avem în viaţă, povestind adevărata şi comuna noastră istorie. Nu cea din cărţi, scrisă prin alte cancelarii străine.

Citim, deopotrivă, poeziile lui Eminescu şi ale lui Alecsandri, ca şi pe cele ale lui Grigore Vieru sau ale lui Alexei Mateevici.

Iubim şi plângem la fel. Ne botezăm, ne cununăm ori, cu tristeţe, ne ducem pe ultimul drum la fel, adică româneşte.

Portul acesta popular, pe care îl vedeţi pe mine, ne-a însoţit mereu, ori la necaz, ori la bucurie.

Bunica mea maternă, din judeţul Iaşi, de pe Dealurile Şorogariului, din comuna Aroneanu, purta acest costum popular în toamna lui 1944, când a fost ucisă de trupele ruseşti bolşevice care se retrăgeau de pe front.

Acelaşi port popular moldovenesc l-am găsit, sâmbăta trecută, în comuna Cubolta, Sîngerei, locul de naştere al lui Pan Halippa, cel care a fost vicepreşedintele Sfatului Ţării în 1918, şi-l purtau copiii, de la 3 la 18 ani, care ne-au primit cu o deosebită căldură şi emoţie, în tradiţia românească, cu pâine şi sare.

Am înţeles atunci de ce nu trebuie să vin cu un discurs politic în faţa dumneavoastră, în Parlament, ci cu această oglindă vie a portului nostru şi a ceea ce suntem noi - români.

Pentru că Regele Mihai spunea astfel, identificându-ne: "Basarabia, Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Banatul, Dobrogea sunt doar locuri de naştere ale omului. De îndată ce el începe să vorbească româneşte, el este român şi aparţine unei ţări unice, indivizibile numită România".

La 27 martie 1918, românii şi clasa politică a vremii de atunci, de la Iaşi, de la Chişinău, având viziunea şi inspiraţia unui Rege Ferdinand I, "Întregitorul", şi o iubire de ţară şi de neam arătată de Regina Maria, s-au gândit la noi, şi nu la ei, atunci. S-au gândit să ne lase o ţară, nu s-au gândit la nişte partide politice. Şi nu s-au gândit, atunci, nici la funcţiile politice pe care le-ar fi pierdut sau câştigat după Unire.

Domnule preşedinte Candu şi distinşi invitaţi din Basarabia,

Vă mulţumim că aţi ales să fiţi cu noi în această zi de sărbătoare a zilei de naştere a doi fraţi gemeni, separaţi de decizii politice nedrepte şi nedorite de ei.

Bucuria ar fi fost cu atât mai mare cu cât aţi fi coprezidat această şedinţă solemnă şi aţi fi pus şi fruntea românilor moldoveni din Basarabia, acolo sus, în cadrul şedinţei aniversare de astăzi.

Am fi arătat cu toţii că oamenii de stat, oamenii politici, cum spunea Alexandru Marghiloman, cei care au făcut Unirea, la 1918, au ales să nu mai fie conducătorii unui stat, pentru a fi servitorii unei naţiuni.

Pentru aceste motive, domnule preşedinte Candu, după ce aţi audiat Declaraţia pe care Parlamentul României de la Bucureşti urmează să o voteze la finalul acestei sesiuni plenare solemne, vă invit să semnaţi alături de noi Declaraţia aceasta, simbolic, ca să arătaţi că i-aţi adus astăzi la Bucureşti pe românii noştri din Basarabia şi că împreună ne continuăm drumul comun, în contextul istoric actual. Un drum european, dar îl facem în comun, la bine şi la greu.

Vă mulţumesc.

Dumnezeu să ne ajute!

Şi vreau să vă arăt ce am primit cadou de la copiii din comuna Cubolta. E drept, e un cadou pe care l-au transmis Majestăţii Sale, Margareta, Custodele Coroanei Române, cu ocazia zilei de naştere, sărbătorită ieri, 26 martie. Este steagul României. O să vi-l dăruiesc. (Aplauze.)

Şi pentru acest steag cred că merită să continuăm să transmitem nu frică, ci speranţă şi încredere, aşa cum au transmis-o şi cei de acum 100 de ani.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, îl invit la tribună pe domnul deputat Ilie Dan Barna.

Domnul Ilie Dan Barna:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

O persoană pe care o respect foarte mult mi-a scris săptămâna trecută că "patriotismul este întemeiat pe memorie" şi că "memoria poporului român va lega pentru totdeauna anul 1918 de Marea Unire".

M-a pus pe gânduri această propoziţie pentru că are acest cuvânt - "patriotism".

Pare foarte la îndemână să vorbim despre patriotism astăzi, când sărbătorim 100 de ani de la Unirea cu Basarabia.

Dar mă întreb şi vă întreb, ce mai înseamnă oare astăzi patriotism? Şi mi se pare o întrebare cu atât mai importantă cu cât vedem în jurul nostru reactivarea naţionalismului, în cele mai negre forme ale sale: intoleranţă, xenofobie, rasism sau violenţă.

Este oare acesta singurul răspuns posibil la întrebarea "Ce este patriotismul?". Singurul fel în care poţi fi oare patriot astăzi este să-i împingi la marginea societăţii pe cei care sunt diferiţi de tine? Iei o banderolă pe braţ, iei un steag în mână şi scandezi lozinci. Doar asta înseamnă să fim patrioţi? Iei un spray în mână, scrii pe toate zidurile "Basarabia e România!", gata, e suficient? Eşti sau suntem patrioţi?

În urmă cu 100 de ani, intelectualii interbelici - Lovinescu, mai întâi, apoi Cioran, Noica sau Eliade - au spus că prin Unire, generaţia lor a fost eliberată. Că prin Unire, sarcina pentru care părinţii lor au consumat toată energia şi resursele i-a eliberat.

Ei au devenit atunci liberi să se dedice unui nou ideal - construirea României Mari. România aceea interbelică, surprinzătoare, pe care o invocăm cu toţii atunci când ne căutăm câte o referinţă de mândrie în istoria noastră.

Care este însă idealul nostru astăzi, la 100 de ani? Noi ce vrem să construim?

Răspunsul la această întrebare cred că este adevărata măsură a patriotismului.

Atunci când vom şti să răspundem care este idealul nostru, atunci vom şti ce înseamnă să fii patriot. Ce înseamnă să fii un bun român în acest secol, nu în cele care au trecut.

Tragedia Basarabiei, tragedie pe care avem datoria de a o evoca astăzi în Parlamentul României, este de fapt tragedia unei întregi Europe Centrale şi Răsăritene, sfârtecate prin Pactul sovieto-german din august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Pentru Basarabia, ca şi pentru Bucovina de Nord, acest act de gangsterism internaţional a însemnat exportul soluţiei staliniste de dezţărare, făurită prin violenţă, deportare şi sânge. E bucata noastră de istorie amară din secolul trecut.

România, Moldova, românii de pe ambele maluri ale Prutului, noi, cu toţii, de fapt, avem nevoie astăzi de un nou model de patriotism. Unul ancorat în memoria care ne uneşte, în memoria lui 1918, iar altul proiectat într-un viitor european, comun, pentru că viitorul european este singurul care are acum potenţialul să ne unească.

Nu ştiu când va intra Moldova în Uniunea Europeană. Astăzi, privind prin lupa cotidianului imediat, perspectiva pare foarte îndepărtată. Dar în 1913 sau 1914, perspectiva Unirii nici nu exista. Şi în doar 4 ani ea s-a produs.

Nu ştiu când va fi România o ţară suficient de puternică şi de credibilă în Europa ca să susţină şi politic, şi economic aderarea Moldovei. Dar idealurile nu sunt construite pe calcule politice, ele sunt construite pe speranţă şi încredere.

Marea Unire a fost un ideal pe care poporul român l-a păstrat viu, cu speranţă, vreme de secole. Chiar şi sub ocupaţie, chiar şi împotriva campaniei sistematice de deznaţionalizare pe care au suferit-o românii din Basarabia şi Bucovina de Nord.

Istoria unui popor nu este însoţită în mod curent de miracole. Miracolul apare ca miracol la capătul unei speranţe cu puţine şanse de realizare.

În 1918, idealul Unirii a devenit brusc realitate, a fost miracolul nostru de la capătul speranţei.

După 100 de ani avem nevoie de un nou ideal. Oricât de îndepărtat, oricât de improbabil.

De fapt, cum istoria are bunul obicei să se repete, avem acelaşi ideal - un popor român unit într-o Europă unită.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Îl invit la tribună pe domnul senator Novák Csaba-Zoltán, reprezentantul Grupurilor parlamentare ale UDMR.

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Distinsă adunare,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi şi invitaţi,

Azi comemorăm un eveniment istoric de mare importanţă pentru societatea românească, dar şi pentru formarea Statului Modern Român. Comemorăm Unirea Basarabiei cu România, un act istoric care este într-adevăr o poveste de succes a istoriei româneşti, în pofida faptului că această unire cu Ţara Mamă nu a fost de lungă durată.

Unirea Basarabiei cu România din 1918 a fost un proiect naţional, un obiectiv major, îmbrăţişat de toţi românii, indiferent în ce ţară au trăit.

Trebuie să subliniem însă că aportul determinant în realizarea acestui deziderat a fost adus de basarabeni. Aspiraţia de libertate, dorinţa puternică pentru autodeterminare şi curajul prin care ei au urmărit aceste obiective sunt şi azi un exemplu demn de urmat.

Consider că acum, în anul Centenarului, trebuie să vorbim de aceste învăţăminte care şi astăzi sunt valabile şi care sunt importante şi pentru noi, maghiarii din România.

Unirea Basarabiei cu România s-a făcut pe baza unor principii. Citesc câteva puncte din Declaraţia semnată de Ion Dinculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, şi Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Ţării.

La punctul 2 al Declaraţiei s-a pronunţat că "Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării - Dietă ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie".

La punctul 6 se declară "Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia". Iar la punctul 10 că "Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie".

Doamnelor şi domnilor,

Chiar şi liderii români din provinciile care s-au unit cu Ţara Mamă erau conştienţi de caracteristicile culturale, istorice şi etnolingvistice ale zonelor respective şi au atras atenţia asupra acestora în declaraţiile lor de unire.

După 100 de ani de la Marea Unire, considerăm că în cadrul Uniunii Europene trebuie să fim capabili să discutăm despre aceste principii care au în vedere garantarea drepturilor comunitare şi egalitatea faţă de legi.

De 100 de ani dezideratul comunităţii maghiare din România nu reprezintă altceva decât acele principii care au fost importante şi pentru românii basarabeni, bucovineni sau orice altă comunitate minoritară naţională din Europa.

Trebuie să ne punem întrebarea, dacă obţinerea libertăţii şi a autodeterminării românilor basarabeni a fost şi este apreciată de noi, de societatea românească, ca o mare realizare şi un lucru pozitiv, doleanţele comunităţii maghiare, de a lărgi cadrul legislativ în privinţa drepturilor minoritare, de ce nu sunt privite în acelaşi fel?

De ce suntem respinşi ori de câte ori încercăm să vorbim despre autonomie locală, culturală sau teritorială?

De ce se încearcă prin diferite tertipuri obstrucţionarea înfiinţării şcolilor cu predare în limba maghiară, cum este şi cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş?

De ce se vrea să ni se ia dreptul la simbolurile noastre naţionale, dreptul de a ne folosi limba maternă în administraţia locală?

Consider că măcar acum, în anul Centenarului, trebuie să renunţăm la standardele duble şi să purtăm un dialog serios.

Trebuie conştientizat faptul că libertatea majorităţii nu va fi mai puţină dacă se acordă comunităţii maghiare dreptul de a decide asupra propriilor probleme.

Exemplul basarabenilor, dar şi exemplul maghiarilor din Transilvania ne arată faptul că dorinţa de libertate, de autoafirmare nu poate fi asuprită nici de cea mai dură politică de asimilare.

Românii din Basarabia au supravieţuit politicii de anihilare a regimului ţarist, iar mai apoi a regimului sovietic.

La rândul lor, maghiarii din România au rezistat în faţa ororilor comuniste, a încercărilor sistematice de asimilare în perioada ceauşistă.

Exemplul românilor basarabeni ne dă o speranţă în plus că într-o zi aspiraţiile noastre vor fi ascultate şi acceptate de majoritate.

Eu cred că despre aceste aspecte trebuie să purtăm un dialog deschis, în anul Centenarului.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PMP, îl invit la tribună pe domnul deputat Eugen Tomac.

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă prim-ministru,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Preafericirea Voastră, Părintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnă primar general,

Domnule viceprim-ministru al Guvernului Republicii Moldova,

Doamnelor şi domnilor miniştri din Bucureşti şi Chişinău,

Distinşi membri ai Corpului Diplomatic,

Dragi invitaţi,

Români din întreaga lume,

Pentru mine este o onoare deosebită să mă adresez Domniilor Voastre, astăzi, într-o zi de sărbătoare.

Şi vă spune acest lucru un tânăr care s-a născut în Basarabia şi a crescut având în faţă, în propria curte, la doar câţiva kilometri, sârma ghimpată instalată între noi şi noi de doi criminali.

Sunt unul dintre tinerii acestei ţări care a ales calea spre care a visat. Pentru că n-am avut şansa să-mi fac studiile în limba română acolo unde m-am născut, am ales să revin în propria ţară şi să mă stabilesc aici, la Bucureşti.

Sunt unul dintre tinerii României, care a avut curajul să-şi asume identitatea românească atunci când nimeni nu îndrăznea să o facă, pentru că în URSS, în veacul trecut, cuvântul român era interzis.

Am crezut în cauza dreaptă şi mi-am asumat o luptă continuă pentru acest ideal în care cred cu tărie şi astăzi.

România de acum 100 de ani a fost clădită cu multă jertfă şi cu mult curaj de toţi cetăţenii ţării noastre şi au contribuit cu toţii la înfăptuirea acestui ideal.

Prima provincie care a declanşat procesul de reîntregire în 1918 a fost Basarabia. Şi nu trebuie să uităm niciodată decizia Sfatului Ţării de la 27 martie 1918.

Dragi colegi,

Vreau să vă mulţumesc pentru că anul trecut, în această sală, în unanimitate, aţi votat pentru ca ziua de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, să fie, din acest an, zi de sărbătoare naţională. (Aplauze.)

Vă mulţumim, Preafericirea Voastră, pentru că astăzi, în toată ţara, în toate bisericile au bătut, la ora 11,00, clopotele în memoria celor care au avut curajul de a lua decizia înţeleaptă, pe 27 martie, la Chişinău, în 1918.

Nu trebuie să-i uităm în această zi nici pe românii care au avut de suferit cumplit după anexarea Basarabiei, în 1940, în urma odiosului Pact Ribbentrop-Molotov.

Milioane de români dintre Prut şi Nistru au fost supuşi unui proces diabolic de deznaţionalizare, prin teroare, deportări, asasinate în masă, înfometare şi sovietizare agresivă fără precedent, în încercarea de a elimina prin forţă identitatea românească, la est de Prut.

După 1990 am ratat o oportunitate de reîntregire, dar nu avem dreptul să mai ratăm în viitorul apropiat, pentru că destinul Republicii Moldova este să fie împreună cu România. (Aplauze.)

Avem obligaţia să facem mai mult, pentru a fi cât mai bine cunoscută România printre cetăţenii Republicii Moldova.

Şi fac aici un apel către colegii din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Dragi colegi,

Mergeţi cât de des puteţi în Republica Moldova şi vorbiţi-le despre viaţa minorităţilor din România, pentru că propaganda sovietică a semănat multă ură printre minorităţile Republicii Moldova.

Minoritatea rusă de peste Prut trebuie să ştie că niciun etnic rus din România nu se simte discriminat în ţara noastră şi că Unirea nu înseamnă decât standarde moderne de păstrare a specificului fiecăruia dintre noi.

În ultimii ani, imaginea României în Republica Moldova s-a schimbat mult. Propaganda antiromânească a eşuat.

O fac aici, o fac în prezenţa dumneavoastră, o fac din suflet şi din convingere. Vreau să-i mulţumesc, în mod special, omului care mi-a acordat şansa să promovez această cauză.

Domnul preşedinte Traian Băsescu este cel care a avut viziunea şi curajul necesar pentru a pune printre priorităţile noastre de politică externă relaţia cu Republica Moldova. (Aplauze.)

Aveam o relaţie grea... (Aplauze.)... dar prin faptul că a existat o decizie de stat prin care am deblocat procesul de redobândire a cetăţeniei române, astăzi, aproape un milion de români de peste Prut deţin şi cetăţenia română.

Faptul că a fost mărit, la 5.000 de burse, numărul de locuri acordate tinerilor din Republica Moldova, faptul că nu a lipsit niciodată de pe agenda Consiliului European situaţia din Republica Moldova, atât timp cât domnul preşedinte Traian Băsescu a fost membru în Consiliul European, este un merit uriaş al României şi al Domniei Sale, motiv pentru care vreau să-i mulţumesc în mod deosebit.

Republica Moldova a devenit astăzi mult mai cunoscută şi mai înţeleasă de noi, toţi.

Iar obiectivul trasat de domnul preşedinte Traian Băsescu, în 2013, trebuie să ne mobilizeze pe toţi pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Nu o facem pentru a mulţumi un stat sau altul, o facem pentru a oferi generaţiilor viitoare o ţară unită şi sigură în faţa oricăror ameninţări.

Dragi colegi,

Am fost despărţiţi fără voia noastră şi avem obligaţia să corectăm această nedreptate.

Pentru că ne aflăm în Parlament, vreau să mă adresez şi partidelor politice.

Vă rog să aveţi curaj şi să faceţi ceea ce noi, cei din Partidul Mişcarea Populară, am stabilit în urmă cu doi ani, printr-un congres, când am trecut în statutul nostru drept obiectiv de ţară promovarea unirii Republicii Moldova cu România.

Aşa cum partidul nostru a stabilit un parteneriat solid cu Partidul Unităţii Naţionale din Republica Moldova, pentru a avea o legătură cât mai strânsă, vă recomandăm şi dumneavoastră să faceţi la fel, pentru că doar aşa putem să ne atingem acest ideal. (Aplauze.)

Vă rog, în numele generaţiei din care fac parte, să nu mai pierdem ocazii pe care istoria ni le scoate în cale şi să avem curajul de a clădi o Românie reîntregită într-o Europă unită.

Da, locul Republicii Moldova este în Europa, iar noi nu o putem duce pe această cale singuri, avem nevoie de parteneri. Şi sunt convins, domnule ministru de externe, că avem o diplomaţie eficientă.

Şi mai avem ceva, avem instrumente date de dreptul internaţional public.

Şi aici, în această sală, putem decide, atunci când şi Parlamentul de la Chişinău va fi pregătit să dea o decizie în acest sens.

Avem un precedent, RDG adus în U.E. de RFG, dar mai avem nevoie şi de voinţă politică.

Să fie aceasta revanşa noastră pentru toţi anii în care am uitat de românii de dincolo de Prut şi am plecat capul, în loc să ne întărim vocea?

Colegi, orice ideal se împlineşte prin pasiune şi curaj, nu prin hârtii, scuze şi resemnări.

Să fie acesta idealul nostru. Să oferim şansa românilor să se pronunţe în mod liber, pentru un viitor comun într-o ţară reîntregită.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Îl invit la tribună pe domnul deputat Varujan Pambuccian, reprezentantul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentelor româneşti,

Prea multe parlamente, unul ar fi fost de ajuns. (Aplauze.)

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Alteţa Voastră Regală,

Mi-ar fi plăcut să spun Majestatea Voastră,

Doamnelor şi domnilor,

Cam asta e diferenţa dintre România aceea şi România de azi. Aceasta, din formulele de adresare.

Atunci era un singur Parlament, era o Românie cu adevărat mare din toate punctele de vedere, nu numai teritorial.

Şi când se vorbeşte aici de părţile României care au venit în România, poate ar fi bine să ne amintim că Banatul a venit ca o parte distinctă şi să sărbătorim şi momentul acela. Şi acela a fost un moment astral.

Şi era un stat independent, cu independenţa câştigată sub sceptrul unui mare rege, Carol I, şi reîntregit de un mare rege, Regele Ferdinand, "Întregitorul".

Au fost doi oameni care au contribuit - mari oameni din politica românească - care au contribuit la acel moment şi pe care îi uităm. Sau îl pomenim numai pe Brătianu, de Vaida-Voevod nu spunem nimic. Au fost amândoi, în egală măsură, oameni care au contribuit la acel moment.

Basarabia se numeşte aşa pentru că partea ei de sud era parte a regatului lui Mircea cel Bătrân. Pentru că a fost parte a unui regat condus de dinastia Basarabilor. De aceea se numeşte aşa.

Moldova este altceva. Este a dinastiei Muşatinilor, tot pământ românesc.

Şi când vorbim de reîntregirea României, nu vorbim de unirea Republicii Moldova cu România, ci de revenirea Basarabiei la Ţara Mamă. E o mare diferenţă, foarte mare diferenţă. (Aplauze.)

Dacă atunci a existat o generaţie care a putut să facă asta, nu văd de ce astăzi generaţia care e aici, în sala aceasta, nu poate face acelaşi lucru. (Aplauze.)

Vorbim. Vorbim, aşa, cu vorbe frumoase. Spunem: o să fim din nou împreună în interiorul Uniunii Europene. Nu cred că... (Aplauze.) ... Vaida-Voevod, că Brătianu, că Regele Ferdinand s-ar fi gândit să fim împreună într-o alianţă, ci într-o ţară care, sigur, are locul ei firesc în interiorul Uniunii Europene. Care, sigur, are locul ei firesc, ca aliată, în interiorul NATO. Care, sigur, are locul ei firesc în genul acesta de civilizaţie, pentru că aici a fost întotdeauna. De aceea, firesc.

Şi, de aceea, este datoria noastră să ne purtăm firesc.

În numele acestui firesc, aştept ca românii din Basarabia să revină în Ţara Mamă, pentru că noi - indiferent de ce tâmpenii veţi auzi, nu suntem pregătiţi economic, nu suntem... -, suntem pregătiţi. Pentru că noi suntem pregătiţi în fiecare clipă să fim din nou România care a fost.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Din partea deputaţilor neafiliaţi există o solicitare de intervenţie.

Vă rog, domnul Victor Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc.

Stimaţi invitaţi,

Domnule preşedinte Candu,

Domnule prim-ministru Leancă,

Domnilor preşedinţi,

Alteţa Voastră Regală,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnă primar general,

Doamnă prim-ministru şi membri ai Guvernului,

Salut vorbele frumoase şi declaraţiile care s-au făcut astăzi, dar mă gândesc că dacă cei de peste Prut ar fi primit un leu pentru fiecare vorbă frumoasă din ultimii 28 de ani, astăzi ar fi fost cea mai bogată ţară din Europa.

Din acest motiv, vreau să fac, cu acest prilej, un apel, ca proiectele importante pe care le-am desfăşurat împreună cu domnul prim-ministru Leancă, cu domnul preşedinte Candu - mă refer la grădiniţe, la microbuze, la sala cu orgă de la Chişinău, la Teatrul de la Cahul, gazoductul - să fie continuate. Pentru că tot ceea ce ne dorim noi, fără voinţă politică de ambele părţi nu se va realiza vreodată.

În 2014, având sprijinul, investiţiile, prietenia României, alegerile în Republica Moldova au fost câştigate de forţe pro-europene, pro-româneşti.

În noiembrie, anul acesta, vor fi din nou alegeri. Dacă vor primi de la Bucureşti doar vorbe frumoase, s-ar putea ca cetăţenii Republicii Moldova să decidă la alegeri să nu vină spre România, ci să meargă spre Rusia.

Aşa încât salut încă o dată vorbele şi declaraţiile, dar sper ca România să facă mult mai mult decât vorbe şi declaraţii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Am încheiat intervenţiile din partea grupurilor parlamentare.

Supun votului dumneavoastră Declaraţia Parlamentului pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu România, Ţara Mamă, la 27 martie 1918, aşa cum a fost prezentată.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu doar 19 abţineri, Declaraţia a fost adoptată. (Aplauze. Sala este în picioare.)

Vă invit să participaţi la Expoziţia organizată de Arhivele Naţionale ale României şi, de asemenea, la lansarea albumului filatelic aniversar, intitulat "100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România", în foaierul de la P1.

În aceste condiţii, declar închisă şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Şedinţa s-a încheiat la ora 11,47.