Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2018

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

Şedinţa a început la ora 16,10.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa de plen.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, un număr de 203.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor, din zilele de luni, 23, şi miercuri, 25 aprilie; programul de lucru pentru perioada 23-28 aprilie; lista rapoartelor depuse în perioada 18-23 aprilie 2018 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Astăzi, la ora 17,00, avem primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 29/2018). (retrimisă comisiei)  

Vom începe cu dezbaterea iniţiativelor legislative înregistrate.

(Domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe solicită să ia cuvântul.)

Da, vă rog, pe procedură, înţeleg.

Domnul Gheorghe Andrei Daniel.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal solicită aducerea pe punctul 2 al ordinii de zi şi retrimiterea, pentru două săptămâni, la comisie, de la punctul 22, a Pl-x 29/2018, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei nr.1/2011.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Este vorba despre Pl-x 29, da? OK.

Supun votului aducerea de pe poziţia 22, a Pl-x 29/2018, pe poziţia 2, da? Şi retrimiterea la comisie. Termen - două săptămâni, la Comisia pentru învăţământ.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

130 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abţineri, doi colegi care nu şi-au exprimat votul.

Propunerea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor (PL-x 395/2016). (retrimis comisiei)  

Alte intervenţii pe procedură, vă rog?

Da, vă rog, domnule Roman.

Szabó Ödön. Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun aducerea pe poziţia 2, a PL-x 395/2016 (Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor), de pe punctul 101 al ordinii de zi, şi vă solicit retrimiterea, după acest vot, pentru două săptămâni, la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Aveţi mai multe propuneri?

 
     

Domnul Szabó Ödön:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Le votăm pe fiecare în parte.

Supun votului dumneavoastră propunerea făcută de domnul Szabó Ödön.

Cine este pentru?

Să înceapă votul.

Voci din sală:

Nu merge!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Merge!

141 de voturi pentru.

Propunerea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul Fiscal în sensul abilitării Consiliilor Locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă - sală de sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale (Pl-x 38/2018). (retrimisă comisiei)  

Următoarea propunere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Szabó Ödön:

Tot aşa, pe poziţia 2, şi ulterior retrimitere la comisie, pentru două săptămâni, Pl-x 38/2018 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul Fiscal în sensul abilitării Consiliilor Locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă - sală de sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale), domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Poziţia 268 a ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Să înceapă votul.

Rog stafful tehnic... la domnul Buicu... înţeleg că are o problemă...

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

109 voturi pentru, 29 de abţineri.

Propunerea a fost adoptată.

Alte intervenţii dacă mai sunt?

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea moţiunii simple PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului sănătăţii! De mână cu ministrul muncii, iniţiate de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.  

Dacă nu, domnul Roman sau cine doreşte?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În temeiul prevederilor art. 112 din Constituţia României şi ale art. 186-192 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă înaintăm astăzi moţiunea simplă "PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului sănătăţii! De mână cu ministrul muncii", iniţiată de deputaţi ai Partidului Naţional Liberal.

Şi în momentul dezbaterii, cu siguranţă, veţi face şi dumneavoastră ceea ce trebuie să facă toţi colegii noştri, să o ajutăm pe doamna Pintea, un bun manager de spital, să se întoarcă acasă, acolo unde este îi este locul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă rog, daţi-mi documentul. Îl voi da Secretariatului General şi în Biroul permanent de miercuri vom hotărî ce se va întâmpla cu această solicitare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Discuţii procedurale referitoare la ordinea de zi.  

Alte intervenţii?

Doamnă Turcan, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vă solicităm, din nou, dezbaterea, în această zi - chiar dacă comisia de fond refuză să transmită raportul - a două proiecte de lege referitoare, o dată, la indexarea pensiilor de la 1 ianuarie, precum şi la diminuarea contribuţiei la Pilonul II de pensii, adică Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82, precum şi Legea nr. 267/2017 care modifică Legea privind sistemul public de pensii, astfel încât să fie recalculate pensiile pentru cei care au ieşit la pensie până la 1 ianuarie 2011.

Facem această solicitare, din nou, aşa cum am spus şi, din păcate, constatăm că există un refuz brutal al comisiei de fond, să dezbată şi să ajungem la vot, în baza unui raport pe aceste două proiecte de lege referitoare la pensii care vizează, aşadar, milioane de români - unii care îşi plătesc contribuţia pentru momentul în care vor ieşi la pensie, şi anume, contribuţia la Pilonul II de pensii, şi alta referitoare la pensiile aflate în plată şi care, dacă ar beneficia de indexarea de la 1 ianuarie, la finalul anului ar fi cu 30% mai mari, nu cu procentul pe care dumneavoastră îl stabiliţi din pix atunci când consideraţi că este mai oportun politic.

Vreau să menţionez, de asemenea, că observăm că astăzi figurează pe ordinea de zi două proiecte de lege, din nou, surpriză, referitoare la justiţie, şi anume, două proiecte de lege care vizează măsuri alternative pentru pedepsele de corupţie, măsuri alternative pe care dumneavoastră le-aţi introdus ca amendamente la un proiect bun al Partidului Naţional Liberal, astfel încât cei cu pedepse de până în 5 ani, pentru condamnări de corupţie, la decizia unui judecător din penitenciar, să beneficieze de înlocuirea pedepsei şi să stea acasă, la domiciliu, în loc să răspundă pentru faptele de corupţie.

Deci aceste proiecte de lege figurează pe ordinea de zi, în timp ce proiecte de lege privind nivelul pensiilor nu doriţi să fie dezbătute. Este revoltător şi facem un apel să vă opriţi din această sfidare naţională, din această bătălie absurdă pe care aţi început-o pentru salvarea unor probleme de corupţie pentru unii de-ai dumneavoastră!

Aţi promis românilor că le veţi da bunăstare. Nu le-aţi vorbit despre spălarea dosarelor, nici ale lui Liviu Dragnea, nici ale altor apropiaţi ai dumneavoastră.

Facem această solicitare de bun-simţ. Haideţi să dezbatem!

OK. Figurează pe ordinea de zi şi proiectele dumneavoastră, pe care, cel mai probabil, le veţi vota, astfel încât cei care au furat şi sunt condamnaţi pentru corupţie să stea acasă, să-şi ispăşească pedeapsa.

Dar haideţi să dăm votul şi pe aceste două proiecte referitoare la pensii, referitoare la bani, referitoare la bunăstarea a milioane de români.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Înainte de a-i da cuvântul domnului Suciu, am şi eu două comentarii, doamnă.

În Biroul permanent, tocmai am hotărât - colegii dumneavoastră au fost prezenţi - că vom discuta toate proiectele pentru care s-a primit raport. Deci şi aceste două proiecte... Eu voi supune votului, dacă le discutăm sau nu le discutăm cu raport...

Noi, în Biroul permanent, propunem plenului aceste două proiecte care trebuie să vină de la Comisia pentru muncă, să vină cu raport. Deci în momentul în care vom primi raportul, le vom discuta.

Eu ştiu că în acest moment se discută în Comisia juridică chiar şi aceste proiecte ale dumneavoastră, care vizează executarea pedepselor. Iar faptele de corupţie nu sunt eliminate. Dacă dumneavoastră ştiţi mai bine că faptele de corupţie sunt eliminate, înseamnă că ştiţi ceva mai mult decât ce se întâmplă acum în Comisia juridică.

Domnul Suciu şi apoi domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Cred că este a treia săptămână când avem aceeaşi discuţie şi dispută asupra unui singur subiect.

Am auzit, tot aşa, în fiecare săptămână, că este inadmisibil că o comisie nu dă raportul şi acest raport este depăşit. Mai mult decât atât, doar PSD face această îngrozitoare crimă, că nu aduce în plen un proiect de lege fără să fie discutat în comisie, dar să-l discutăm aici, direct.

Păi, stimaţi colegi, de această dată din partea dreaptă, am aici o listă cu zece proiecte de lege din perioada 2010-2012, când majoritatea guvernamentală era în partea dreaptă, când colega, omoloaga mea, lider de grup, era în continuare parte a majorităţii parlamentare, iar aceste zece proiecte, extrem de importante - daţi-mi voie să citesc cât de mult erau depăşite!

Aveam depăşire la un raport în comisie de trei ani, doamnă Turcan - şi vă şi citesc - PL-x 541. Eraţi în majoritatea guvernamentală!

11 luni, 7 luni, 2 ani, un an şi jumătate, 7 luni, o jumătate de an - totuşi, când vii şi acuzi pe cineva că face nişte lucruri, nu mai bine îţi aduci aminte de ceea ce făceai tu atunci când erai în majoritatea parlamentară?

Acest proiect de lege, Ordonanţa de urgenţă nr. 82, va fi discutat în plen - şi o spun a treia oară, de la acest microfon - atunci când raportul comisie va fi gata şi va fi prezentat aici.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte Solomon, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

N-aş fi luat cuvântul, dar am înţeles de la doamna antevorbitoare că "Comisia refuză cu brutalitate să dezbată..." nu ştiu ce înseamnă expresia... poate ne lămureşte şi pe noi...

La Comisia pentru muncă este o atmosferă de lucru cât se poate de corectă şi de colegialitate. Ordonanţa nr. 82 a fost dezbătută în şedinţa de săptămâna trecută. S-a amânat luarea unei decizii, pentru că acolo sunt mai multe prevederi. Pe lângă pensii, sunt şi chestiuni legate de indemnizaţia pentru mame şi am cerut Ministerului să găsească o corelaţie mai corectă cu stabilirea cuantumului minim al indemnizaţiei, şi nu referitor la ISR, ci referitor la salariul minim, aşa cum fusese reglementat chiar de noi în 2016, prin modificarea Ordonanţei nr. 111.

Pl-x 267, a doamnei Hărău, nu are punct de vedere din partea Guvernului, ceea ce înseamnă că mai multe proiecte de lege pe Legea pensiilor, cu modificarea Legii nr. 263, care nu au puncte de vedere, nu vor intra în dezbaterea comisiei până când Guvernul, cel care trebuie să aplice aceste chestiuni, nu va trimite proiectul de lege cu privire la modificarea Legii pensiilor, pentru că sunt mai multe lucruri care vor fi preluate, inclusiv din acest proiect de lege, vor fi preluate în acel proiect unitar şi nu are rost să facem o dublă dezbatere.

Prin urmare, dacă am fi avut punct de vedere din partea Guvernului, l-am fi dezbătut. Noi am cerut de la noul Guvern puncte de vedere. S-au succedat, din 26 iunie anul trecut, atunci când a fost respins de Senat, încă două Guverne, la Palatul Victoria. Şi poate că viziunile Guvernelor sunt diferite.

Totodată, rugămintea mea în chestiunea privind pensiile - nu mai vorbiţi despre formula pe care aţi introdus-o prin fraudă în Legea pensiilor nr. 263 - şi cred că vă aduceţi aminte când număra colega dumneavoastră voturile la legea pensiilor, pentru că acea formulă nu mai există. Există un Program de guvernare care prevede la 1 iulie a fiecărui an, până în 2020, creşterea punctului de pensie, astfel încât în 2020 să ajungem la 1.775, adică 45% din salariul mediu brut care va fi în 2020, în plată.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Doamna Turcan şi apoi domnul Dobre.

A, domnul...

Vă rog, cum doriţi. Aşa este ordinea la PNL, am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Paul Dobre:

Aş vrea să-i răspund domnului Solomon, cu care am colaborat atâta vreme. Vreau să-i aduc aminte că în primul Guvern PSD ministrul muncii se numea Lia Olguţa Vasilescu. În al doilea Guvern PSD ministrul muncii se numea Lia Olguţa Vasilescu. Şi în al treilea Guvern PSD ministrul muncii se numeşte Lia Olguţa Vasilescu. Deci motivaţia aceasta, că s-a schimbat Guvernul, este probabil datorată "brutalităţii" domnului Solomon.

Iar pentru domnul Suciu, vreau să vă spun că pe partea dreaptă erau unii care au fost în opoziţie şi în anii aceia. Pentru că nu a fost numai anul 2010, a fost şi 2009. Dumneavoastră nu aveţi cum să ştiţi, dar îmi pare bine că vorbiţi din ce în ce mai mult, cu cât vă pomenim mai des.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da. Doamna Turcan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

"Noi nu guvernăm pentru români, noi guvernăm pentru Programul de guvernare" - citat încheiat, din doamna Viorica Dăncilă.

Probabil că asta vă ghidează şi consider realmente sfidător ca după deja aproape 3 ani de guvernare să daţi vina pe greaua moştenire.

Două luni şi şase luni sunt termenele în care două proiecte de lege puteau fi votate şi dezbătute, pentru că se refereau la pensiile a milioane de români. Nu mai minţiţi poporul cu tribuna Parlamentului! Legea pensiilor este în vigoare.

Cu alte cuvinte, dacă dumneavoastră nu aţi opri brutal indexarea pensiilor, acestea ar creşte în raport cu rata inflaţiei pe care aţi binevoit să o aduceţi la maximum istoric şi pe primul loc în Uniunea Europeană şi, de asemenea, în raport cu evoluţia venitului mediu.

Aşadar, vă solicităm să reveniţi cu picioarele pe pământ din statul paralel pe care l-aţi creat. Sunt legi de interes public. Nu sunt de interes public cele referitoare la pedepse alternative pentru cei care au săvârşit fapte conexe infracţiunilor de corupţie. Aşa figurează, în momentul de faţă, ca amendament admis pe aceste două proiecte pe care le-aţi pus pe ordinea de zi şi, ce să fie?, ca amendament respins avem acolo, undeva, puse la sertar şi infracţiunile de corupţie pentru cei care au fost condamnaţi cu pedepse de până la 5 ani, şi nu 3 ani, aşa cum este cadrul european.

Vă rugăm frumos, opriţi-vă din această minciună generalizată şi batjocură generalizată, care nu au nicio legătură cu ceea ce aşteaptă oamenii de la dumneavoastră!

Nu am respins dezbaterea unor proiecte în comisiile parlamentare; pe ce vreţi dumneavoastră. Însă vă solicităm să nu fugiţi de două proiecte de lege pe care, dacă dumneavoastră v-aţi asuma şi v-aţi respecta angajamentul de bază pe care l-aţi făcut în campania electorală, ar trebui să le puneţi pe primul loc în ceea ce înseamnă prioritate legislativă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Florin Roman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O completare la ceea ce spunea domnul preşedinte Solomon.

I-am spus treaba asta şi în comisie, o să-i spun şi aici, deşi data trecută s-a supărat.

Aţi uitat, în prezentarea aceasta, a dumneavoastră, domnule preşedinte, să vorbiţi despre faptul că 6 luni aţi prorogat indexarea punctului de pensie şi aţi uitat să spuneţi că 6 luni aţi luat din banii pensionarilor, câte 3 milioane, câte 4 milioane, câte 5 milioane, ceea ce nu este corect şi nu este în regulă.

Tot în comisie, domnule preşedinte, v-am dat şi o soluţie. Dacă vreţi cu adevărat să ajutaţi mamele, copiii, mai mult decât o lozincă şi mai mult decât un referendum pentru familia tradiţională, v-am spus, tăiaţi ajutoarele sociale pentru cei care nu le merită, tăiaţi, fiţi de acord să tăiem ajutoarele sociale pentru cei care nu merită şi avem bani pentru copii şi pentru mame.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Domnul Suciu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nici măcar nu am trecut la dezbaterea punctelor de pe ordinea de zi. Dar, dacă tot suntem la declaraţii politice, păi, se poate să vorbim de statul paralel de la acest microfon, şi să ne mai placă şi citatele, când cineva de aici spunea: "acest Kill Bill al politicii româneşti", referindu-se la cineva care făcea parte din statul paralel?! (Aplauze.)

Nu se poate totuşi să nu minţim poporul cu acest microfon?

Domnule preşedinte,

Vă rog din suflet, supuneţi votului solicitarea dragei noastre colege, lider de grup, să discutăm, fără raport, aceste două proiecte de lege.

Şi nu vreau să-mi aduc foaia şi să vă citesc despre ce proiecte de lege comisiile conduse de majorităţi ale PDL nu dădeau raportul decât după 3 ani, că nu e bine!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Drept la replică, doamna Turcan.

Şi ultimul vorbitor, domnul Solomon.

Apoi să finalizăm dezbaterile.

Vă rog, foarte scurt, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi,

Cred că v-aţi dori să fiţi în locul meu, ca după 12 ani de politică, la al patrulea mandat, singurul lucru pe care pot unii care nu au argumente să ţi-l invoce, să fie o figură de stil folosită cu cineva care, dacă ar fi urmărit filmul, probabil că s-ar fi supărat foarte tare de afirmaţia mea.

Aşa că v-aş dori ca după 12 ani de politică să dormiţi la fel de liniştiţi şi să aveţi tot atâtea lucruri care să vi se reproşeze, câte am eu!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Ultimul vorbitor, domnul Solomon.

Apoi voi supune votului discutarea, fără raport, a celor două proiecte.

Vă rog, domnule Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sincer, nu aş vrea să fiu în locul dumneavoastră, nicicând!

Ceea ce trebuie spus - şi domnul Roman insistă - noi am găsit România, la 1 ianuarie 2017, cu inflaţie sub zero, deflaţie era.

Dacă ar fi fost formula celebră a lui Boc, nu ar fi trebuit să adăugăm nimic la pensie la 1 ianuarie 2017. Dar Guvernul PSD a modificat legea prin ordonanţă şi am dat 5%, astfel încât valoarea punctului de pensie crescut la 1 ianuarie anul trecut, de la 871 de lei la 917 lei.

La 1 iulie anul trecut, adică în vara anului 2017, am mărit punctul de pensie la 1.000 de lei, cât este şi astăzi.

Despre ce procente mai vorbiţi dumneavoastră? Chiar nu mai suntem pe aceeaşi lungime de undă şi nu înţelegem filmul pe care l-aţi urmărit sau vreţi să-l vizionăm noi în continuare.

Ceea ce vreau să-i transmit domnului Dobre, în schimb, cu colegialitatea... am avut multe de învăţat şi de la dumnealui!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Deci stimaţi colegi, este o solicitare de discutare a celor două proiecte, fără raport, cererea Grupului PNL.

Supun votului dumneavoastră această solicitare a Grupului PNL, de a fi discutate fără raport.

Să înceapă votul.

Pe rând, fiecare proiect. Primul proiect, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

33 de voturi pentru, 95 de voturi împotrivă, două abţineri...

(Vociferări.)

Doamnă, staţi puţin!

Deci dumneavoastră, la Biroul permanent...

Doamnă deputat, la Biroul permanent, solicitarea Grupului PNL a fost să introducem pe ordinea de zi - şi am fost de acord, prin consens - cele două proiecte. (Vociferări.)

Am supus votului...

A fost solicitarea dumneavoastră, numai puţin!

Am verificat împreună cu stafful.

Deci la poziţia 15 şi la poziţia 16, în urma propunerii dumneavoastră, în Biroul permanent, repet, am supus votului dumneavoastră introducerea şi discutarea fără raport, a PL-x 584, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82, da?

Supun votului... poate v-aţi mai strâns ceva mai mulţi, da? Să ştiţi ce votaţi... Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Ghinion! 49 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă, 3 abţineri. Nu a fost adoptată propunerea.

Următoarea, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263 privind sistemul unitar de pensii - Pl-x 267. Vreţi să-l discutăm fără raport. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

46 de voturi pentru, 101 voturi împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. Nici acest proiect de lege... Aşteptăm rapoartele Comisiei pentru muncă.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 19/2018). (rămas pentru votul final)  

Revenim la ordinea de zi.

2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Proiectul a fost distribuit.

Dacă sunt obiecţii sau comentarii? Nu sunt.

Trecem la dezbatere.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Preambul. Intervenţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Planul de acţiune pentru educaţia digitală COM(2018) 22 (PH CD 20/2018). (rămas pentru votul final)  

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Planul de acţiune pentru educaţia digitală. Este vorba de COM 22.

Din partea Comisiei pentru afaceri europene, cine prezintă raportul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Planul de acţiune pentru educaţia digitală COM(2018) 22.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pe fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor, pe analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene.

Comisia pentru afaceri europene, în principal, a considerat că factorul uman şi-a păstrat un rol-cheie în procesul de predare şi învăţare, în ceea ce priveşte transmiterea valorilor morale şi civice, a încurajării efortului şi a formării deprinderilor de lucru în echipă şi a recomandat să fie luat în considerare împreună cu aspectele tehnologice ale procesului educativ.

A subliniat că educaţia digitală are loc şi în afara sistemului instituţional, prin interacţiune cu familia şi cu mediul social, în general, adaptat cadrului socio-economic în fiecare stat membru.

A recomandat ca planul de acţiune să includă dezvoltarea resurselor educaţionale deschise, pentru a se asigura un acces cât mai larg la materiale didactice şi oportunităţi de personalizare.

A solicitat clarificări suplimentare în privinţa certificării competenţelor digitale, strategia de adaptare a sistemelor de educaţie la transformările digitale şi cu privire la capacitatea planului de a beneficia de proiecte-pilot în inteligenţa artificială şi analitica învăţării.

Opinia, aşa cum a fost adoptată, în unanimitate, de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 17 aprilie 2018, este supusă aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule Muşoiu.

Intervenţii?

Grupul PSD, doamna Roxana Mînzatu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domeniul IT şi transformarea digitală afectează modul în care cetăţenii europeni trăiesc, interacţionează, studiază.

Din această cauză, unele locuri de muncă vor dispărea, alte locuri de muncă, noi, vor fi create.

Pentru a beneficia de aceste oportunităţi, Comisia Europeană propune un plan de acţiune care este util şi are trei piloni importanţi: o mai bună utilizare a tehnologiilor digitale în procesul de predare şi de învăţare, dezvoltarea competenţelor şi aptitudinilor digitale relevante şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea educaţiei cu ajutorul unei analize mai bune a datelor.

Educaţia digitală are loc şi în cadrul extracurricular, desigur, în activităţile de petrecere a timpului liber, ale copiilor şi tinerilor, în forma în care ei interacţionează în familie, cu familia şi în mediul social, în general.

Şi considerăm că, din acest motiv, este relevantă definirea competenţelor digitale de o manieră cât mai largă, pentru a include înţelegerea modului în care funcţionează internetul, oferindu-se astfel, în cadrul şcolii, posibilitatea de a dezvolta competenţe relevante pentru viaţă.

Grupul PSD susţine adoptarea opiniei privind comunicarea, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Anastase, vă rog, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Şi Grupul PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de opinie. Considerăm că este unul într-adevăr important pentru sistemul educaţional din România.

Potrivit vicepreşedintelui Comisiei Europene şi comisar european responsabil pentru ocuparea forţei de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, aceste iniţiative care fac parte din Planul de acţiune pentru educaţia digitală au ca scop împuternicirea indivizilor pentru a-şi putea valorifica cât mai mult viaţa şi pentru a putea construi economii şi societăţi echitabile şi elastice.

În proiectul de opinie elaborat, Comisia pentru afaceri europene subliniază importanţa unor clarificări suplimentare cu privire la modul în care se vor opera certificările digitale şi modul de elaborare a strategiei de aderare a sistemelor de educaţie la transformările digitale.

Pentru România, iniţiativele propuse de instituţia europeană vin să completeze acţiunile întreprinse pe plan naţional în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât în ţara noastră a fost creată Reţeaua naţională de testare ECDL - European Computer Driving Licence - care asigură tuturor elevilor oportunitatea de a obţine şi de a-şi certifica la un anumit nivel competenţele digitale.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupul PMP, domnul Ionuţ Simionca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuţ Simionca:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Parlamentarii PMP o să susţină acest proiect legislativ. Este foarte bine să ţinem pasul cu tehnologia. Este bine ca şi elevii, studenţii noştri să aibă acces la gadgeturi, să poată să obţină mai uşor informaţia.

Dar ar fi bine să ţinem pasul şi cu normele de minimă decenţă. În România, să nu uităm că sunt şcoli care nu au toaletă, au toaleta undeva în afară, nu au apă.

Cred că acestea sunt probleme pe care noi, ca parlamentari, trebuie să ne concentrăm, şi să avem grijă de copilaşii noştri.

Este foarte bine, noi o să ţinem pasul cu tehnologia. Dar haideţi să ţinem pasul cu decenţa, în România, în primul şi în primul rând!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, trecem la dezbatere.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

La preambul. Obiecţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic. Obiecţii? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind promovarea valorilor comune, a educaţiei favorabile incluziunii şi a dimensiunii europene a predării COM(2018) 23 (PH CD 21/2018). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind promovarea valorilor comune, a educaţiei favorabile incluziunii şi a dimensiunii europene a predării; COM 23.

Proiectul a fost distribuit.

Tot domnul Muşoiu.

Vă rog, prezentaţi raportul Comisiei pentru afaceri europene.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor, redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene, privind Propunerea de recomandare a Consiliului privind promovarea valorilor comune, a educaţiei favorabile incluziunii şi a dimensiunii europene a predării - COM 23/2018.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ tineret şi sport, pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pe fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor, pe nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, pe analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene.

Comisia pentru afaceri europene, în principal, şi-a exprimat susţinerea valorilor fundamentale ale Uniunii şi consideră că toleranţa, promovarea valorilor comune, a educaţiei morale şi cetăţeneşti, a educaţiei favorabile incluziunii reprezintă o garanţie a unui viitor aşa cum şi-l doresc copiii şi tinerii de astăzi.

A subliniat importanţa iniţiativei personale, a autonomizării tinerilor, a deciziei şi a asumării responsabilităţii alegerii, ca premisă a înţelegerii şi promovării valorilor comune europene şi a educaţiei favorabile incluziunii.

Şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la preocuparea şi neliniştea cetăţenilor pentru generaţiile următoare în cadrul Uniunii Europene şi a chemat la o analiză atentă a politicilor Uniunii, care vizează educaţia şi dezvoltarea durabilă.

A recomandat ca eforturile dedicate promovării valorilor comune ale Uniunii şi educaţiei favorabile incluziunii să vizeze creşterea capacităţii cetăţenilor de a recunoaşte răspândirea ştirilor false şi dezinformarea.

Opinia, aşa cum a fost adoptată, în unanimitate, de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 17 aprilie 2018, este supusă aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupul PSD, doamna Roxana Mînzatu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Îi salut pe tinerii de la balcon.

Comunicarea aceasta este foarte importantă prin prisma faptului că se referă la toleranţă, la incluziune, la valori europene, care în educaţie au un rol extrem, extrem de important.

Desigur, Uniunea Europeană a avut programe, cum ar fi Erasmus, care a facilitat schimbul de experienţe şi a facilitat contactul între elevii din ţările membre ale Uniunii Europene şi nu numai, ducând şi la degajarea acestor valori europene în generaţia tânără.

Acum, Europa se confruntă cu provocări mult mai acute în ceea ce priveşte toleranţa faţă de alte culturi, faţă de alte religii.

Şi este foarte important să susţinem în tot ceea ce înseamnă programe de conştientizare, de sensibilizare, dar şi în şcoală, valoarea aceasta extrem de importantă, a toleranţei.

Anul 2018 este şi Anul European al Patrimoniului Cultural, un an în care este cu atât mai important să fim sensibili la ceea ce ne uneşte, ca popoare, ca naţiuni, ca şi culturi.

Grupul PSD susţine proiectul, în forma în care Comisia pentru afaceri europene l-a redactat, cu privire la această comunicare a Comisiei.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Grupul PNL, doamna Roberta Anastase.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest document a apărut ca o consecinţă a analizelor care relevă faptul că, odată cu criza economică şi, drept consecinţă, crizele sociale care i-au urmat, au pus la îndoială chiar capacitatea statelor membre de a menţine o societate solidară.

Comisia Europeană a elaborat prezentul document, ca o idee de sprijin oferită cetăţenilor europeni.

Scopul este de a crea o bază pentru un sentiment mai profund de apartenenţă la nivel local, naţional şi european.

Documentul are la bază Declaraţia de la Paris, care promovează, prin educaţie, spiritul cetăţenesc şi valorile comune ale libertăţii, toleranţei şi nediscriminării, adoptată la Reuniunea ministerială informală a miniştrilor educaţiei din 17 martie 2015.

În proiectul de opinie elaborat, Comisia pentru afaceri europene atrage atenţia cu privire la provocările actuale ale proiectului european şi recomandă Comisiei Europene o analiză profundă a întregului set de valori europene.

Pentru România, documentul este un instrument eficace de analiză.

Şi sper, sincer, că şi de la nivelul Guvernului se va urmări realizarea obiectivelor recomandării Consiliului, astfel încât acestea să fie integrate pe deplin în Strategia naţională în domeniul educaţiei, al formării şi al învăţării nonformale.

Şi nu numai scrisul în documente este important, ci şi urmărirea implementării efective a acestor documente pe care uneori poate le adoptăm cu mai multă uşurinţă.

Oricum, documentul este unul important. Vă invit să-l citiţi.

Partidul Naţional Liberal va susţine acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii, trecem la dezbatere.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

La preambul. Intervenţii? Nu. Adoptat.

Articolul unic. Intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii COM(2018) 24 (PH CD 22/2018). (rămas pentru votul final)  

Şi ultimul.

5. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii; COM 24.

Tot domnul Muşoiu, vă rog, Comisia pentru afaceri europene.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan Muşoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport privind Proiectul de Hotărâre al Camerei Deputaţilor, redactat pe baza opiniei Comisiei pentru afaceri europene, privind Propunerea de recomandare a Consiliului privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii; COM 24/2018.

Comisia pentru afaceri europene şi-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pe fişa de informare a Direcţiei pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaţilor, pe nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, pe analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene.

Comisia pentru afaceri europene, în principal, a recomandat intensificarea cercetării la nivelul Uniunii, în domeniul pedagogiei şi al proceselor de cunoaştere, spre a răspunde adecvat influenţei sociale a noilor tehnologii, în contextul tradiţiei educaţiei din statele membre.

A recomandat includerea în cadrul preocupărilor Uniunii, privind învăţarea pe tot parcursul vieţii, a obiectivelor de menţinere a stării de sănătate şi de păstrare a capacităţii de participare la viaţa socială şi profesională.

A considerat că spaţiul european al educaţiei ar trebui să se extindă dincolo de sfera educaţiei instituţionalizate, pentru a include cât mai multe categorii de persoane şi entităţi cu rol în educaţie.

A considerat necesară continuarea efortului pentru generalizarea la nivelul Uniunii a validării învăţării nonformale şi informale şi evaluarea progresului în această privinţă.

Opinia, aşa cum a fost adoptată, în unanimitate, de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 17 aprilie 2018, este supusă aprobării plenului Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Da.

Intervenţii?

Doamna Mînzatu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roxana Mînzatu:

Grupul PSD susţine şi acest proiect de hotărâre cu privire la comunicarea Comisiei Europene.

Este extrem de important să ne pregătim tinerii, încă de pe acum, în ceea ce înseamnă competenţele-cheie care le vor asigura accesul la joburi.

Vorbim de competenţe care vor fi relevante pe piaţa muncii în 2020, în 2030, competenţe cum ar fi rezolvarea problemelor complexe, creativitatea. Se pare că sunt cele care le vor asigura copiilor accesul la joburi bune.

Şi este foarte important ca educaţia să fie încă de acum setată pe această direcţie.

Am participat, vineri, la o reuniune a industriei electronice, cu universităţile şi cu învăţământul preuniversitar, la Piteşti, exact pe această temă.

Şi este important să ştim că în România există o preocupare pentru ca mediul privat şi instituţiile de învăţământ să-şi dea mâna, prin activităţile din programa şcolară şi prin cele extracurriculare, să pregătească copiii pentru a avea aceste competenţe extrem de importante pentru cariera şi calitatea vieţii lor.

Încă o dată, Grupul PSD susţine acest proiect de comunicare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Grupul PNL, doamna Roberta Anastase.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc.

Scopul acestei comunicări este de a îmbunătăţi dezvoltarea competenţelor-cheie ale cetăţenilor de toate vârstele, pe tot parcursul vieţii şi de a oferi statelor membre orientări cu privire la modalitatea de realizare a acestui obiectiv.

O atenţie aparte este acordată creării condiţiilor de deprindere, exersare şi practicare a spiritului antreprenorial, de la vârste fragede şi pe tot parcursul vieţii.

În acelaşi timp, recomandarea propusă cere în special creşterea nivelului de performanţă în aptitudinile de bază: alfabetizare, matematică şi abilităţi digitale de bază, promovarea educaţiei antreprenoriale, creşterea competenţelor digitale şi aşa mai departe.

Pentru România, documentul european este cu atât mai important cu cât, din păcate, ocupăm un loc deloc onorant, un loc I, în ceea ce priveşte analfabetismul funcţional în ţara noastră.

În acelaşi timp, rata abandonului şcolar este una foarte îngrijorătoare.

Pornind de la aceste premise, cred că, într-adevăr, adoptarea unui astfel de proiect, dar şi urmărirea corijării unor astfel de probleme grave ale sistemului de educaţie sunt obiective pentru întreaga clasă politică.

PNL va vota acest proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nemaifiind intervenţii, trecem la dezbatere.

Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

La preambul. Intervenţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic. Obiecţii? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 392/2017). (rămas pentru votul final)  

La poziţia 9 din ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Răzvan Horaţiu Radu (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, vreau să precizez faptul că revizuirea Legii nr. 198 din 2008, printr-un nou demers de ordin legislativ, este necesară, pe de o parte, pentru stabilirea cu claritate a faptului că regimul de gratuitate de plin drept aplicabil serviciilor consulare exceptate de la plata taxelor consulare prin Legea nr. 1 din 2017 se extinde şi asupra tarifelor accesorii. Şi, pe de altă parte, prevede abrogarea expresă a taxei pentru înregistrarea cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea cetăţeniei române. De asemenea, reglementează şi regimul recuperării cheltuielilor ocazionate de organizarea consulatelor itinerante.

Având în vedere aceste aspecte, solicităm aprobarea proiectului de act normativ, aşa cum a trecut de comisii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Comisia pentru politică externă.

Vă rog, doamnă preşedinte, prezentaţi raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de Lege în şedinţa din 24 octombrie 2017.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru politică externă a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, al Comisiei pentru drepturile omului, al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Membrii Comisiei pentru politică externă au dezbătut proiectul în şedinţa din 4 aprilie 2018.

În urma dezbaterilor, au hotărât, cu majoritate de voturi şi două voturi împotrivă, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198, cu amendamente admise şi respinse, prezentate în Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, parte integrantă a prezentului raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Intervenţii?

Dacă nu sunt intervenţii, avem 8 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la poziţia 2 până la poziţia 8. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptate.

Anexa care face parte integrantă din lege. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptată.

Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (PL-x 450/2017/2018). (rămasă pentru votul final)  

10. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar; procedură de urgenţă.

Guvernul, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Traian Constantin Petcu (subsecretar de stat, vicepreşedinte ANSVSA):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca urmare a cererii de reexaminare, formulată de domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, înaintată Parlamentului, ANSVSA precizează următoarele.

În conformitate cu prevederile articolului unic, pct. 1 din legea menţionată, alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 160/1998, calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari din România, în cazul funcţionarilor publici, se suspendă pe perioada exercitării funcţiei publice.

Astfel, cum a fost subliniat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin adresa nr. 5276 din 10 februarie 2016, înregistrată la ANSVSA, având în vedere atribuţiile Colegiului Medicilor Veterinari, colegiul nu poate fi încadrat în accepţiunea organizaţiilor profesionale sau a altor organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale menţionate în prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste prevederi se referă la organizaţii cu caracter sindical, care reprezintă şi promovează interesele funcţionarilor publici, în raport cu instituţia angajatoare, Colegiul Medicilor Veterinari reprezentând un organism de evidenţă şi gestiune a medicilor veterinari care exercită o profesie liberală.

Pe cale de consecinţă, în situaţia în care un medic veterinar înscris în Colegiul Medicilor Veterinari este numit într-o funcţie publică, acestuia este firesc să i se suspende calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg de aici, pe perioada exercitării mandatului de funcţionar public.

Guvernul, prin Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, susţine forma proiectului de lege, conform cu raportul comun al Comisiei pentru sănătate şi familie şi al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Raport comun, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate.

Domnul preşedinte Buicu, vă rog, prezentaţi raportul comun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Bună ziua!

Vă mulţumesc.

Preşedintele României, în data de 23 februarie, s-a adresat Parlamentului cu cererea de reexaminare asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70 din 2017.

În urma reexaminării, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea formulată de preşedintele României şi a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 70 din 2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160 din 1998, în forma transmisă la promulgare, cu un amendament admis.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterii cererii de reexaminare şi a legii adoptate de Senat, deputaţii Comisiei pentru agricultură au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea cererii de reexaminare formulate de preşedintele României şi adoptarea Legii pentru aprobarea de urgenţă a Guvernului nr. 70, în forma trimisă iniţial la promulgare de Parlament.

În urma dezbaterii cererii de reexaminare, deputaţii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea cererii de reexaminare formulate de preşedintele României.

Şi vă propunem adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, în forma trimisă iniţial la promulgare, de Parlament.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Intervenţii?

Domnul Oros, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nechita-Adrian Oros:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Profesia de medic veterinar este reglementată la nivel european de două directive - Directiva 36/2005 şi Directiva 55/2013, iar la nivel naţional a fost reglementată, începând din 1999, prin Legea nr. 160.

Spun "a fost reglementată" pentru că, cu votul majorităţii, la propunerea conducerii ANSVSA, nişte firme care comercializează medicamente în România au transformat medicamentul veterinar în marfă, având consecinţe foarte grave asupra sănătăţii publice, asupra siguranţei alimentare, asupra exportului şi a comerţului intracomunitar.

Practic, oricine poate comercializa - cu sau fără prescripţie, cum spune textul legii, modificat - şi utiliza aceste substanţe.

Şi pentru că n-a fost suficient, cei de la ANSVSA au vrut să se răzbune pe Colegiul Medicilor Veterinari, pentru că s-a opus acestor aberaţii, acestor abuzuri.

Şi atunci, ce au decis dânşii, călcând în picioare cutume, Constituţia şi Legea nr. 188? Au decis ca medicii veterinari care lucrează la stat să nu facă parte din Colegiul Medicilor Veterinari.

Spun că au călcat în picioare cutume, pentru că ştiţi cu toţii că atât medicii, cât şi arhitecţii sau alte profesii reglementate fac parte din organizaţiile profesionale, indiferent că lucrează în privat sau lucrează la stat.

De asemenea, stimaţi colegi, art. 40 alin. (1) din Constituţie spune că cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în asociaţii patronale, în sindicate şi în alte forme de asociere.

De asemenea, Legea nr. 160/1998, la art. 29, spune că funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau alte organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale.

De aceea, stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal nu va vota acest proiect de lege sub forma în care ne-a fost prezentat astăzi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Grupul UDMR, domnul Magyar Loránd-Bálint.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Nici Grupul UDMR nu susţine această iniţiativă legislativă, aşa cum nu am susţinut-o nici prima dată, când am votat această iniţiativă.

Noi avem probleme generale, ceea ce se reglementează prin această lege. Şi fac aici referire la farmaciile veterinare care, în forma actuală a legii, rămân fără medici veterinari.

Cum este prevăzut în momentul de faţă, medicul veterinar o să aibă obligaţia numai să supravegheze aceste farmacii.

Considerăm că ar fi normal ca medicul veterinar să fie prezent în aceste farmacii, nu numai să supravegheze activităţile.

Nu suntem de acord cu faptul că un produs biologic, un ser sau un vaccin poate să fie administrat de oricine, medicamentele să fie folosite de fermier.

Considerăm că prin această lege o să creăm probleme referitoare la sănătatea oamenilor. Antibioticele o să rămână ori în carne ori în produsele animaliere, fapt care poate să aibă consecinţe grave asupra sănătăţii oamenilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Iordache:

Alte intervenţii dacă sunt?

Nu mai sunt alte intervenţii.

Avem un singur amendament respins.

Dacă se susţine? Nu se susţine.

Legea rămâne la votul final, pe raportul comisiilor reunite.

Încheiem aici prima parte a dezbaterilor.

În continuare, în partea a doua, urmează răspunsurile la interpelările colegilor noştri deputaţi.

Vă mulţumesc.

Seară bună!

 
  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.  

După o scurtă pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bună ziua!

Declar deschisă şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări şi interpelări, din data de 23 aprilie 2018.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Daţi-mi voie, pentru început, să întreb dacă este în sală domnul Gheorghe Andrei Daniel? Este în sală domnul deputat.

Din partea Ministerului Afacerilor Interne, o invit la microfon pe doamna secretar de stat Ştefania Bîrlibescu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Magda Ştefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră, având ca obiect "Municipiul Sfântu Gheorghe a fost pavoazat cu steagurile Ungariei", precizăm următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 75 din 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 6 din Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 2001, pe teritoriul României, drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul naţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădirile oficiale şi în locurile publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.

De asemenea, menţionăm şi faptul că nerespectarea prevederilor anterior invocate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, conform art. 24 alin. (1) lit. g) din Normele metodologice anterior menţionate.

Informaţiile puse la dispoziţie de Instituţia Prefectului judeţului Covasna relevă faptul că, la data de 13 martie 2018, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe au fost arborate mai multe steaguri ale Ungariei, cu încălcarea prevederilor legale în discuţie, context în care prefectul a transmis o somaţie primarului municipiului Sfântu Gheorghe, prin care i s-a solicitat respectarea legislaţiei în vigoare, în caz contrar urmând a fi aplicată sancţiunea contravenţională prevăzută de lege.

Constatând că nu s-a procedat la intrarea în legalitate, în data de 14 martie 2018, respectiv în data de 15 martie 2018, prefectul judeţului Covasna a aplicat primarului municipiului Sfântu Gheorghe două sancţiuni contravenţionale cu amendă, conform art. 24 alin. (1) lit. g) din Normele metodologice anterior menţionate, norme metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1115 din 2001.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc foarte mult.

Dacă domnul deputat are...?

Mulţumesc.

Haideţi, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

În primul rând, vă mulţumesc pentru răspuns.

Cred că aici - în astfel de situaţii, care încearcă a se transforma într-un fel de sfidări, pentru că acel gest a fost un gest de provocare al primarului din Sfântu Gheorghe - ar trebui acţionat mai rapid şi mai ferm.

Şi cred că şi legea ar trebui înăsprită în ceea ce înseamnă protecţia simbolurilor naţionale şi cadrul legal, juridic, în care un primar, un ales local, un demnitar de cetăţenie română, indiferent de etnia lui, poate sau nu poate să arboreze, după cum îl taie capul, tot felul de steaguri în localitatea pe care o administrează.

Nu este prima abatere, îmi permit să spun, şi prima obrăznicie a acestui primar. Mai sunt şi alţi primari de localităţi mai mici care fac gesturi similare, dar dumnealui a fost mediatizat mai mult de presă.

Şi cred că ar trebui să existe mai mult curaj în prefecturi.

Chiar mă uitam, atunci când s-au arborat drapelele respective, nici nu ştiau bine al cui steag îl pun, al Italiei sau al Ungariei. Până la urmă, şi-au dat seama că este al Ungariei, dar seamănă mai mult cu al Italiei.

Da, pur şi simplu, cred că autorităţile române ar trebui să-şi facă datoria mai des şi să nu mai asistăm la tot felul de sfidări de acest tip, pentru că nu există vreo suveranitate paralelă, nici la nivel regional, nici la nivel local. În România avem un tricolor - roşu, galben şi albastru -, iar steagurile altor naţiuni, altor ţări se pot arbora doar în baza legii.

Aşa că să nu ne fie frică când aplicăm legea.

Pentru că, de multe ori, în România, aplicarea legii este tradusă, aşa, ca un fel de discriminare, ca un fel de atac la mai ştiu eu ce.

Nu, legea trebuie aplicată şi trebuie oprit acest război al steagurilor şi al drapelelor pe care primarul de la Sfântu Gheorghe şi alţi aleşi locali tot încearcă să-l provoace.

Probabil nu au alte preocupări, cu administraţia stau mai prost şi au găsit aici o soluţie, pur şi simplu, de a se exprima, şi de a ieşi în evidenţă, şi de a deveni situaţie de dezbateri la nivel naţional.

Aşadar, cu curaj, aplicaţi legea, pentru că este de partea dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Codreanu

Dacă din partea Guvernului mai aveţi...? Nu.

Întreb dacă este în sală domnul Lovin Dumitru, din partea ALDE? Nu este.

Atunci rog reprezentantul, secretarul de stat din partea Ministerului Finanţelor Publice, Attila György, să depună în scris.

Dacă domnul Codreanu Constantin este în sală? Da.

Vă rog, din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul secretar de stat Claudiu-Sorin Mareş.

Vă rog, domnule secretar.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Sorin Roşu-Mareş (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1357B/2018, având ca obiect "Sprijinirea agricultorilor din Republica Moldova, în vederea vânzării produselor pe piaţa din România", vă comunic următoarele.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale colaborează cu ministerul omolog din Republica Moldova, în baza Acordului dintre Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei din România şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare din Republica Moldova privind colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică.

Colaborarea se realizează, în principal, prin schimburi de informaţii, experţi, organizarea de sesiuni de instruire, ţinând cont de interesul manifestat de reprezentanţii Republicii Moldova, în domeniul agricol, fitosanitar şi material săditor, îmbunătăţiri funciare, indicaţii geografice şi denumiri de origini etc.

Documentul menţionat conţine principalele domenii de cooperare - vegetal, zootehnic, fitosanitar etc. - şi forme de cooperare - expertiză în cadrul sesiunilor de instruire, proiecte comune, vizite reciproce, atât la nivel înalt, cât şi la nivel de experţi, inclusiv încurajarea participării agenţilor economici din cele două state la târguri şi expoziţii de profil.

Alte acţiuni de colaborare:

  • Colaborarea în domeniul materialului de plantare fructifer, între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova, în vederea stabilirii procedurilor necesare pentru autorizare a furnizorului de material de plantare fructifer din Republica Moldova, precum şi de autorizare a importatorului din România;
  • Reuniunea la nivel de secretar de stat, cu participarea reprezentanţilor Asociaţiilor Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe şi Struguri de Masă şi a reprezentanţilor marilor lanţuri de distribuţie şi procesatori din România. Scopul acesteia a fost de a stabili relaţii directe între părţi, în vederea desfacerii pe piaţa din ţara noastră a fructelor şi legumelor proaspete din Republica Moldova, în urma restricţiilor la exportul produselor agricole pe piaţa Federaţiei Ruse. La final, s-a convenit monitorizarea stadiului realizării angajamentelor celor două părţi, astfel încât, prin efortul agenţilor economici din România, să poată fi combătute efectele negative pe care le simt producătorii din Republica Moldova, ca urmare a restricţiilor impuse de Federaţia Rusă. MADR a trimis în Republica Moldova o echipă de experţi pe domeniul fitosanitar, pentru a pune la punct procedurile de acces la produsele agricole pe piaţa comunitară;
  • Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a oferit Guvernului Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, 110 tone de grâu, categorie certificată. Transportul a fost asigurat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, până la locul de destinaţie indicat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu deţine date privind produsele din Republica Moldova, importate de România, de la începutul anului 2018.

Din datele MADR, pentru perioada 2016-2017, top 10 produse importate au fost: seminţe de floarea-soarelui; seminţe de grâu; zahăr şi melase rezultate din extracţia sau rafinarea zahărului; tărâţe, spărturi şi alte reziduuri provenite din procedee de prelucrare a cerealelor sau a leguminoaselor; seminţe de rapiţă; boabe de soia; porumb; struguri proaspeţi sau uscaţi; vinuri din struguri proaspeţi, porumb.

De asemenea, Republica Moldova a exportat şi alte produse agroalimentare pe piaţa din România, respectiv: produse de brutărie şi de patiserie, orz, fructe proaspete - caise, cireşe, vişine, piersici -, precum şi fructe uscate şi amestecuri de fructe uscate, făină de grâu, legume păstăi uscate, sucuri de fructe, ulei de soia, seminţe şi fructe oleaginoase, reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului, ciocolată şi produse zaharoase, ulei de seminţe de floarea-soarelui, ape şi băuturi nealcoolice, miere naturală.

În baza Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, al cărui semnatar este şi România, s-a stabilit obligativitatea ambelor părţi privind libera circulaţie a mărfurilor, şi ca atare comerţul cu produse agroalimentare este scutit de plata taxelor vamale.

Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul schimburilor comerciale dintre România şi Republica Moldova, rezultând astfel că în această situaţie este obligatorie plata de taxe vamale, neexistând la această dată niciun acord de liber schimb.

De asemenea, în vederea efectuării de schimburi comerciale între cele două state, trebuie luate măsuri de punere de acord a celor stabilite prin Codul fiscal, cât şi în domeniul TVA.

Un alt aspect care trebuie pus în acord, în vederea creşterii cantitativ-valorice a schimburilor de mărfuri agroalimentare dintre cele două state, este acela din domeniul sanitar-veterinar, cu respectarea legislaţiei Uniunii Europene din acest domeniu, al calităţii alimentare, în situaţia în care se solicită efectuarea de schimburi de produse de origine animală.

Totodată, este cunoscut faptul că în prezent, în anumite zone din Moldova, respectiv, Iaşi, Galaţi, Botoşani, se practică un comerţ redus de produse agroalimentare.

În anul 2017, în conformitate cu datele furnizate de INS, comerţul cu produse agroalimentare dintre cele două state a avut următoarele valori:

  • Import din Republica Moldova - 458,7 mii tone produse agroalimentare, cu valoarea de 181,6 milioane de dolari;
  • Export către Republica Moldova - 106,5 mii tone produse agroalimentare, cu valoarea de 98 milioane de dolari.

În ceea ce priveşte încurajarea producătorilor din Republica Moldova, de a comercializa alimente pe piaţa din România, vă aducem la cunoştinţă că în această etapă nu există un proiect naţional.

În măsura în care operatorii economici din ţara vecină vor solicita acest lucru, instituţiile cu atribuţii din România pot analiza posibilităţi de efectuare a unor schimburi comerciale avantajoase pentru ambele părţi, adaptând legislaţia în acest scop.

Cu deosebită consideraţie, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule ministru.

Dacă domnul deputat Codreanu vrea să intervină?

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Codreanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Îi mulţumesc şi domnului secretar de stat pentru acest răspuns.

Regret totuşi că o parte dintre întrebările care au fost încorporate în această interpelare au rămas fără răspuns. Una dintre ele referindu-se la proiecte care să prevadă mărirea volumului de producţie agricolă care să fie importat pe piaţa din România din cel de-al doilea stat românesc.

Este păcat că nu se cunoaşte care a fost cantitatea de produse agricole din Republica Moldova, importată în România. Şi mai ales este păcat că a rămas fără răspuns şi întrebarea privind eventualele măsuri legislative iniţiate, de ce nu, dinspre Guvern sau împreună cu Parlamentul, pentru a oferi acces mai uşor fermierilor, producătorilor din Republica Moldova, mai ales în acest an, 2018, anul Centenarului Marii Uniri, atunci când trebuie să ne comportăm într-un mod cât mai pragmatic, pentru a-i ajuta pe românii din Republica Moldova, mai ales într-un an în care, dacă e să comparăm cu anii precedenţi, a existat un deficit între importuri şi exporturi.

Şi, în loc să beneficiem de ceea ce există în acest moment în Republica Moldova, noi nu facem decât să aducem produse de mai proastă calitate, pentru care transportul prezintă costuri mult mai mari.

Şi la fel de regretabil este faptul că nu există un proiect la nivel naţional, asumat de statul român, pentru a încuraja această cooperare.

Voi încerca, pe viitor, să aducem, dacă este nevoie de aşa ceva, dacă este nevoie să se ceară din Republica Moldova şi nu este suficient ca eu, în calitate de deputat şi de cetăţean al celor două state româneşti, să cer acest lucru, vom veni şi cu asociaţiile de producători din Republica Moldova să cerem ca acest lucru să fie îmbunătăţit în perioada imediat următoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea ministerului mai doriţi vreo intervenţie? Nu.

Domnul Codreanu Constantin, care este în sală, a mai adresat o interpelare Ministerului Sănătăţii.

Aşadar, fiind în sală, dacă este domnul secretar de stat Dan Dumitrescu?

Vă rog, poftiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Dumitrescu (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Bună ziua, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Stimate domnule deputat,

Referitor la întrebarea dumneavoastră, privind "Facilitarea accesului medicilor basarabeni în câmpul muncii din România", vă comunicăm următoarele.

Până în prezent, s-au înregistrat la Ministerul Sănătăţii 154 de solicitări de recunoaştere.

Menţionăm că, la data de 2 aprilie, comisiile mixte de recunoaştere au fost constituite prin ordin al ministrului sănătăţii, conform prevederilor art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 764 din 2017.

La stabilirea termenului de 90 de zile s-au avut în vedere, pe de o parte, complexitatea procedurii de recunoaştere, care presupune analiza curriculumului de pregătire în specialitate şi a documentelor de experienţă profesională şi, pe de altă parte, necesitatea unei aplicări unitare, cu procedura de recunoaştere a titlurilor de calificare dobândite în statele Uniunii Europene al căror termen este prevăzut de Legea nr. 95 din 2006.

De asemenea, o procedură similară de recunoaştere se aplică pentru titlurile de medic specialist obţinute în Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi SUA şi are termen de soluţionare de 90 de zile, prevăzut prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 969/2013.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc.

Domnul deputat? Este bine.

Mulţumesc tare mult.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe

Mergem mai departe.

Domnul Gheorghe Andrei Daniel este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Sănătăţii, acelaşi domn secretar de stat, Dan Dumitrescu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Dumitrescu:

Bună ziua, stimate domnule deputat.

O să fiu puţin mai succint în prezentare şi să vă las întregul răspuns în formă scrisă.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, privind "Calitatea actului medical" care "nu poate fi îngrădită din raţiuni contabile sau financiare", vă comunicăm următoarele.

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, prevăzut în Anexa nr. 2 la Legea-cadru, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, a fost transmis pentru consultare şi punct de vedere Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor şi încă altor câteva autorităţi.

De asemenea, proiectul de act normativ a fost transmis spre consultare federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate "sănătate şi asistenţă socială".

Potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătăţii pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările ulterioare, medicii rezidenţi, în perioada de pregătire în specialitate, vor fi incluşi obligatoriu în linia de gardă în unitatea sanitară care efectuează stagiul de pregătire, dublând medicul de gardă şi efectuând o gardă cu durată de 18-19 ore, lunar, pentru completarea duratei normale a timpului de muncă.

Începând cu anul III de pregătire în specialitate, medicii rezidenţi pot fi incluşi, la cerere, în linia I de gardă, efectuată în specialitatea în care îşi desfăşoară rezidenţiatul, în afara programului normal de lucru, cu respectarea limitelor de competenţă aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii.

Medicii rezidenţi care efectuează gărzi în afara programului de lucru normal sunt salarizaţi pentru această activitate de unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale.

Totodată, începând cu luna martie 2018, până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi pentru munca prestată în timpul nopţii vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc.

Domnul deputat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc domnului secretar de stat.

Voi fi destul de rapid. Cred că această problemă gravă, problemă de siguranţă naţională, problema şocului creat în sistemul medical din România, de scăderea acelor sporuri, de problema plăţii gărzilor, de aplicarea noii grile de salarizare, care, din păcate, nu a ieşit foarte bine din impactul trecerii contribuţiilor de la angajator către angajat, şi toate celelalte decizii luate în baza aşa-numitei revoluţii fiscale, trebuie să reprezinte o prioritate. Şi nu, nu putem să stăm prea mult, nu putem să aşteptăm.

Este drept, salariile medicilor au crescut, dar abordarea egalitaristă în ceea ce înseamnă salarizarea personalului medical a dus la mari inechităţi şi, îmi permit să spun, chiar la nedreptăţi.

De asemenea, sunt câteva sectoare, precum psihiatria, unităţile de primiri urgenţe, terapia intensivă, unde efortul psihic, fizic şi intelectual pe care îl depun medicii este uriaş.

De aceea, cred că aceste sectoare, care ţin de medicina de urgenţă şi de specialităţile medicale cele mai delicate, ar trebui să constituie o prioritate.

Şi regret că aici au apărut probleme legate de plata sporurilor şi probleme legate de aplicarea noii grile de salarizare.

Sistemul medical trebuie să reprezinte o prioritate.

Este firesc ca Guvernul să ia în calcul toate cerinţele care sunt în România şi tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu atât de important, dar cred că aceste măsuri ar trebui să vină în maximă urgenţă.

Şi cred că ministerul nu poate întârzia, atât timp cât vorbim despre vieţile oamenilor, vorbim despre sănătatea publică şi mai ales vorbim despre un lucru foarte important - păstrarea medicilor români, foarte mulţi dintre ei profesionişti de excepţie, în sistemul medical din România.

Astfel de gafe guvernamentale, astfel de erori, comise în lanţ, nu duc decât, din păcate, la plecarea medicilor din România, la plecarea celor mai buni şi mai pregătiţi oameni din sistemul medical românesc, lucru care ne pune, din păcate, în faţa unor situaţii deosebit de delicate, care privesc viaţa oamenilor.

Sper că aceste măsuri se vor lua cât se poate de rapid şi situaţia va reintra în normal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea ministerului mai aveţi ceva de adăugat?

Mulţumesc.

Tot domnul Andrei Daniel Gheorghe, tot Ministerul Sănătăţii - "Situaţia Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca".

Vă rog, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Dumitrescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, Ministerul Sănătăţii vă comunică următoarele.

România a adoptat într-o măsură mai mare sau mică acte normative armonizate parţial sau în totalitate cu legislaţia Uniunii Europene.

Armonizarea legislaţiei naţionale este un proces continuu, care evoluează în contextul integrării europene propriu-zise, contribuind astfel la crearea unui cadru legislativ modern şi coerent şi la respectarea obligaţiilor care decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.

Precizăm că procedurile operaţionale din domeniul transplantului se adoptă la nivel de unitate sanitară.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 144 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii structura organizatorică a instituţiilor publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, organigrama şi statele de funcţii pentru instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii.

Conform art. 26 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 183 din 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a competenţelor Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Transplant este reprezentată în teritoriu de oficiile regionale de transplant care funcţionează pe lângă centre clinice universitare, regionale care desfăşoară activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane.

În cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca este aprobată şi funcţionează Secţia Clinică de Urologie II - Transplant Renal.

Conform pct. 13 lit. b) din Anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153 din 2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal şi a mărimii concrete a sporului pentru condiţiile de muncă prevăzut în Anexa nr. 2, Legea-cadru nr. 153 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare sănătate şi asistenţă socială, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi din compartimentele cu paturi la nivelul cărora se efectuează transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, prin laboratoarele sau compartimentele care deservesc aceste paturi, precum şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care asigură prelevarea şi transportul organelor şi ţesuturilor de origine umană prelevate beneficiază de spor de la 50% până la 75% din salariul de bază.

De asemenea, art. 25 din Legea-cadru precizează faptul că pentru instituţiile din sistemul sanitar suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţe, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

Foarte pe scurt. Cred că astfel de instituţii, precum este şi Institutul pentru Transplant Urologic, ar trebui să fie în strategia Ministerului Sănătăţii, unităţi medical de tip strategic, ţinând cont de importanţa pe care acestea o au la nivel naţional, cât şi regional.

Sunt instituţii care lucrează la cel mai înalt nivel de competenţă, recunoscut european şi internaţional.

Institutul de Urologie, ca şi alte structuri similare, reprezintă un factor a ceea ce putem numi cercetare avansată în domeniul medical şi totodată reprezintă un punct de inovaţie pentru domeniul medical de la noi din ţară.

Ca atare, sper ca toate aceste măsuri să fie luate cât mai rapid şi să dea rezultate, dat fiind faptul că, în ultimii ani, personal vorbind, mie mi s-a părut că activitatea de transplant din România a fost oarecum sabotată şi s-a dorit scoaterea ei în derizoriu.

Poate că au fost interese, nu ştim de unde, ca România să nu mai aibă capacitate de transplant, iar sistemul medical din România să fie lipsit de astfel de unităţi medicale, care pot face oricând, fără probleme, competiţie oricărui mare institut similar din orice ţară a Uniunii Europene.

Sper că toate aceste probleme se vor rezolva şi, cât mai curând, nu doar Institutul de Transplant din Cluj, ci şi toate structurile similare din România vor putea funcţiona în mod normal, eficient şi fără niciun fel de ingerinţe exterioare care să le perturbe activitatea, şi dincolo de orice, să spunem aşa, orice problemă care poate apărea din exterior şi care le poate periclita activitatea şi actul medical.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumim, domnule deputat.

Doamna deputat Cosma Lavinia-Corina din partea USR? Nu este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Sănătăţii, rog răspuns în scris.

Domnul Nistor Laurenţiu nu este în sală.

Aşadar, din partea Ministerului Mediului, rog răspuns în scris.

Din partea USR, domnul Benga Tudor-Vlad? Nu este în sală.

Din partea Ministerului Transporturilor, solicit răspuns în scris.

Domnul Gheorghe Andrei Daniel este în sală.

Din partea Ministerului Cercetării şi Inovării se solicită amânare.

Din nou, domnul Lovin Dumitru, ALDE.

Din partea Ministerului Economiei se solicită amânare.

Domnul Paşcan Emil-Marius nu este în sală. Dar oricum se solicită amânare.

Tot pentru domnul deputat Paşcan Emil-Marius, din partea Ministerului Tineretului şi Sportului se solicită amânare.

Aşadar, declar închisă şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări, din data de 23 aprilie 2018.

Şi vă mulţumesc.

O după-amiază plăcută!

 
Video in format Flash/IOS    

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,37.