Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.73/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 2, 2018
|
Şedinţa a început la ora 16,02. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Georgian Pop şi de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi. Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa. Declar deschisă şedinţa de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, un număr de 165. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa din ziua de 2 mai; programul de lucru pentru perioada 30 aprilie-5 mai 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 25 aprilie-2 mai 2018 de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. La ora 17,00 avem primirea de răspunsuri la întrebările şi interpelările adresate membrilor Guvernului. Trecem la dezbateri, dacă nu aveţi ceva pe procedură. Domnule Roman, nu mai doriţi? Parcă doreaţi o intervenţie pe procedură. Vă rog. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Având în vedere că Biroul permanent a respins în şedinţa de săptămâna trecută depunerea moţiunii depuse de Partidul Naţional Liberal, invocând un titlu necorespunzător, revenim astăzi cu depunerea moţiunii pe sănătate - am schimbat şi titlul moţiunii, ca să nu mai deranjeze pe nimeni -, care se intitulează "PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică". Sper ca de data aceasta să putem dezbate această moţiune, să vedem pădurea de copaci; să vedem că, în timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moţiune, se fac ştatele de plată pe luna anterioară şi cei de la financiar nu ştiu cum să facă ştatele de plată, cu ce fel de sporuri; să vedem că medicii de familie sunt duşi la pierzanie; să vedem că lipsesc medicamentele din spitale; să vedem că se pierd finanţările pentru spitalele regionale; să vedem că mor oamenii în spitale - 200 de decese sub "gloriosul" dumneavoastră mandat. Şi cred că sunt probleme cu adevărat importante, asupra cărora trebuie să ne aplecăm, dacă vrem să vedem cu adevărat că sunt probleme, că oamenii se pregătesc de grevă generală, pentru că ceea ce spuneam, încă în urmă cu 3-4 luni, că acel regulament de sporuri a provocat haos, se confirmă. Şi cine nu vrea să înţeleagă treaba aceasta să se uite că din pixul ministrului plafonul este de 29% la Spitalul Universitar, dar doamna Pintea merge în vacanţă cu doamna manager; la Pantelimon este 18%, în alte locuri sporurile sunt efectiv făcute din pix de doamna ministru. Vă mulţumesc. O să depun la domnul preşedinte această moţiune. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Secretariatului general, vă rog... A aplaudat doamna Turcan. (Aplauze.) ... Secretariatului şi discutăm. Domnule Tîlvăr, urmaţi dumneavoastră. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană; PHCD 24/2018. Din partea Comisiei pentru afaceri europene, domnul preşedinte Angel Tîlvăr. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Opinia referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană COM(2017) 797. În conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate pentru examinarea fondului Propunerii de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană. Am avut în vedere, când am elaborat această opinie, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, nota de informare transmisă de la Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor, precum şi analiza comisiei noastre. Comisia pentru afaceri europene consideră că modalităţile de lucru mai flexibile corespund stadiului actual al societăţii digitale şi drepturile aplicabile acestora prezintă avantajul de a fi mai rapid şi mai simplu modificate, dacă se dovedeşte necesar, în urma progresului tehnic, fapt care este de natură să contrabalanseze riscul de incertitudine ridicat de cadrul normativ al relaţiilor de muncă şi totodată comisia noastră recomandă explorarea oportunităţilor de protecţie socială create de această situaţie. Noi ne raliem opiniei Comisiei Europene, conform căreia este necesară consolidarea pieţelor inovatoare ale muncii şi asigurarea convergenţei între statele membre, în privinţa condiţiilor de trai şi de muncă europene, dar atragem atenţia că există diferenţe structurale între economiile statelor membre ce impun păstrarea unei marje suficiente de reglementare a relaţiilor de muncă la dispoziţia statelor membre, pentru a se asigura diversitatea economică şi a locurilor de muncă pe piaţa internă a Uniunii. Recomandăm ca dreptul de informare exercitat cu prilejul angajării să fie prevăzut sub o formă continuată pe perioada de probă, astfel încât îmbunătăţirea accesului lucrătorilor la informaţii, referitoare la condiţiile de muncă, să includă aspecte ce derivă elocvent, în mod preponderent, din prestarea muncii, dar sunt dificil de descris într-o declaraţie. Totodată, recomandăm reanalizarea condiţiilor impuse pentru exercitarea dreptului la formarea obligatorie fără niciun cost, astfel încât aceasta să prezinte un risc redus de afectare a viabilităţii economice a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a celor aflate la început de drum. Domnule preşedinte, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 24 aprilie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară. Totodată, propunem informarea instituţiilor Uniunii Europene şi Guvernul României asupra observaţiilor şi recomandărilor noastre, ca o contribuţie la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referinţă. Totodată, comisia noastră propune transmiterea observaţiilor Comisiei Europene, în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană, în Comunicarea "Furnizând rezultate pentru Europa", Comunicarea nr. 211. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. La dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat. Grupul PSD. |
|||||
|
|
Domnul Dragoş-Petruţ Bârlădeanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doresc să fac o scurtă intervenţie la Comunicarea 797. Flexibilizarea accentuată a pieţei muncii a condus la noi forme de angajare şi la adaptarea raporturilor de muncă, dar şi la apariţia unor practici neclare şi injuste, ceea ce determină dificultăţi în respectarea drepturilor angajaţilor. Propunerea de directivă, referitoare la transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă la nivelul UE, urmăreşte implementarea a două dintre principiile fundamentale pe care se bazează pilonul european al drepturilor sociale, şi anume principiul referitor la asigurarea unor locuri de muncă sigure şi adaptabile, precum şi principiul referitor la obligativitatea oferirii de informaţii despre condiţiile de angajare şi protecţie în caz de concediere. Considerăm că normele prevăzute de această propunere ar trebui să fie cuprinse într-un act unitar, împreună cu reglementările din domeniul protecţiei sociale a persoanelor care desfăşoară o activitate independentă şi cu cele referitoare la modalităţile de muncă şi contractare din noua economie. Susţinem adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea 797 în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat. La preambul, intervenţii? Nu. Adoptat. La articolul unic, observaţii? Nu. Adoptat. Rămâne la votul final. Mai este un COM, domnule preşedinte Tîlvăr. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării şi inovării din UE COM (2018) 2; Este vorba de PHCD 25/2018. Este cu maximizarea impactului cercetării... Acesta. Două aveţi dumneavoastră. Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Opinia referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării şi inovării din Uniunea Europeană. În conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia pentru industrii şi servicii şi cu Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport, au fost sesizate pentru examinarea fondului Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza Comisiei pentru afaceri europene, comisia noastră se raliază opiniei Comisiei Europene, conform căreia simplificarea gestionării programului este în curs şi apreciază în mod deosebit efortul depus de Comisia Europeană, în special prin măsurile de simplificare adoptate la începutul anului 2017. Considerăm că rolul Programului-cadru 2020, de a stimula creşterea economică şi de a crea locuri de muncă, poate fi consolidat prin atragerea mai puternică a sectorului de afaceri, în special în zonele care necesită susţinere structurală şi pentru coeziune. Noi subliniem că societatea digitală impune extinderea Programului-cadru "Orizont 2020", astfel încât să cuprindă investigaţiile ştiinţifice ale elevilor şi ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi ale tinerilor cercetători. Recomandăm concentrarea evaluării Programului-cadru "Orizont 2020" pe valoarea adăugată pe impactul asupra rezilienţei diversificării economice şi influenţa asupra noilor moduri de muncă. În aceste condiţii, domnule preşedinte, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 24 aprilie, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară. Propunem informarea instituţiilor Uniunii Europene şi Guvernului României asupra observaţiilor şi recomandărilor sale, ca o contribuţie la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referinţă. Totodată, propunem transmiterea observaţiilor sale Comisiei Europene în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană, în Comunicare "Furnizând rezultate pentru Europa". În aceste condiţii, supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. (Doamna deputat Roxana Mînzatu solicită să ia cuvântul.) Păi, cartelă?! A rămas la Braşov. Vă rog. Grupul PSD. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În numele Grupului PSD, aş vrea să spun că susţinem proiectul de opinie în forma în care a fost prezentat plenului de Comisia pentru afaceri europene şi subliniem cât de importantă este această evaluare intermediară a Programului Orizont 2020, un program care susţine cercetarea şi inovarea pe continentul european cu un buget fără precedent, de 80 de miliarde de euro, un program de care beneficiază şi IMM-urile, şi IMM-urile din România, cu impact pe competitivitatea economiei europene şi a economiei româneşti, un program a cărei simplificare, aşa cum este gândită în evaluarea intermediară, este foarte importantă, pentru ca această finanţare substanţială să ajungă la companiile care se pot folosi de bani europeni pentru a oferi produse şi servicii mai competitive pe piaţa globală. Aşa cum spuneam, PSD susţine forma adoptată de comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat. La preambul dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Rămâne la votul final. Următorul. |
|||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina. Doamnă ministru, doriţi să interveniţi? Vă rog. Guvernul. Doamnă ministru Intotero, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero (ministrul pentru românii de pretutindeni): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate doamne, Stimaţi domni deputaţi, Prin intermediul Ordonanţei de urgenţă nr. 85/2017 se creează posibilitatea legală pentru acordarea de burse sau stimulente financiare elevilor de etnie română din Ucraina, dar şi posibilitatea pentru cadrele didactice de a beneficia de cursuri de perfecţionare. Pentru anul şcolar 2017-2018 am propus, ca proiect-pilot, acordarea a 1.000 de burse pentru elevii etnici români din Ucraina, pentru clasele I, fiecare bursă în valoare de 200 de lei. Şi tot pentru acest an şcolar 2017-2018 se propun 300 de stagii de perfecţionare pentru cadrele didactice. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au fost de acord cu acest proiect de lege, în cadrul comisiilor de specialitate. Vă rog să susţineţi acest proiect de lege. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Înainte de dezbateri generale, raportul celor două comisii. Cine prezintă raportul? Comisia pentru buget şi Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor. Comisia pentru buget? Vicepreşedintele Comisiei pentru buget? Domnule Lazăr, vă rog. |
|||||
|
Domnul Sorin Lazăr (din sală): Nu am raportul. |
||||||
|
|
Prezentaţi raportul. Uitaţi raportul la mine! Veniţi încoace. Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru românii din diaspora, cele două comisii. Vă rog, prezentaţi raportul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, transmis cu adresa PL-x 50/2018 din 26 februarie 2018 şi înregistrat la comisii sub nr. 4c-2/112, respectiv 4c-18/66. Potrivit prevederilor Constituţiei României, republicată, Camera decizională pentru acest proiect de lege este Camera Deputaţilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal care să permită acordarea burselor de studiu, în scopul studierii limbii române sau în limba română, de românii de pretutindeni, astfel cum sunt definiţi la art. 1 din Legea nr. 299/2007, în statele de reşedinţă ale acestora, precum şi instituirea normelor legale, cu caracter temporar, respectiv pentru anul 2017-2018, care să permită finanţarea burselor individuale de studiu pentru etnicii români cu domiciliul stabil în Ucraina de a studia limba română în şcolile din Ucraina. Cheltuielile legate de acordarea burselor vor fi suportate din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în limita fondurilor alocate. Plata sumelor reprezentând bursele acordate beneficiarilor se va face prin intermediul asociaţiilor, fundaţiilor şi a altor organizaţii neguvernamentale din Ucraina. La lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa un număr de 24 de deputaţi, din totalul de 25 de membri, iar la lucrările Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor - un număr de 13 deputaţi, din totalul de 16 membri. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor raportul comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Domnul Matei Dobrovie, USR. Se pregăteşte Eugen Tomac. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Este un proiect bun. Mă bucur că statul român investeşte, într-un moment foarte dificil pentru românii din Ucraina, în învăţământul în limba română din această ţară. Evident că cele 1.000 de burse nu sunt decât un început. Este nevoie de mult mai mult, este nevoie de o finanţare a românilor care studiază în toate comunităţile istorice, dar suntem conştienţi că până la obţinerea fondurilor necesare pentru a face acest lucru este un pas important în faţă. De asemenea, faptul că se extinde numărul de burse de la 1.000 la un număr pentru toţi elevii de clasa I, amendament adoptat în comisia noastră, consider acest lucru benefic şi sper ca pe viitor să putem să extindem acest număr pentru toţi elevii români care studiază în comunităţile istorice. De asemenea, pot să observ că obiectivul principal este acela de a-i stimula pe părinţi să-şi dea copiii la aceste şcoli de limbă română, ca aceste şcoli de limbă română să nu dispară, mai ales în contextul complicat de astăzi în care, iată, avem Legea educaţiei adoptată, aşa cum a fost adoptată la Kiev, şi este nevoie ca aceste măsuri să fie mult mai energice, este nevoie ca statul român să ia exemplele pozitive de finanţare a comunităţilor istorice, aşa cum o fac alte state. Cred că este un proiect bun şi necesar. De asemenea, chiar dacă în momentul de faţă suntem conştienţi că nu există banii necesari pentru această extindere, sperăm ca pe viitor toţi românii din comunităţile istorice să poată să beneficieze de aceste burse, respectiv stimulente financiare, nu doar pe bază de merit, ci pur şi simplu pe baza apartenenţei lor la filonul cultural românesc. Vă mulţumesc. Grupul USR va vota pentru această iniţiativă. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Eugen Tomac. Eugen? Era pe aici. Te rog. Este procedură de urgenţă. Ar trebui să vorbească un vorbitor. Înţeleg că de la voi doresc doi. Deci încercaţi să vă încadraţi în timp. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Credem că este o iniţiativă importantă, am discutat şi cu doamna ministru Intotero şi cu colegii de la PNL. Cunosc bine realitatea din sânul comunităţii româneşti din Ucraina, unde avem o jumătate de milion de români care sunt discriminaţi, din păcate, pentru că sunt divizaţi între români şi moldoveni. Şi mă bucur că domnul Georgian Pop este aici, pentru că dumnealui conduce acea delegaţie formată aici în Parlament, cu scopul de a discuta cu omologii din Ucraina cu privire la această chestiune. Cred că este bine că am intrat într-o linie clară în ceea ce priveşte protejarea minorităţii româneşti, din punctul de vedere al educaţiei, însă va trebui să insistăm pentru ca statul vecin să nu mai continue aceeaşi politică de deznaţionalizare, prin divizarea comunităţii româneşti între români şi moldoveni. La ora actuală se produce un lucru grav, în sensul că, fiind divizaţi, s-a suprapus cu aceste directive ale noii legislaţii privind învăţământul minorităţilor şi procesul de deznaţionalizare, prin ucrainizarea şcolilor româneşti, continuă, deşi am primit asigurări, inclusiv de la ministrul de externe de aici. Sunt în contact cu directori de şcoli cu predare în limba română din această ţară şi stăpânesc bine problematica, deci nu fac afirmaţii în sensul de a da doar declaraţii politice. Tocmai de aceea cred că legea este bine-venită, chiar dacă noi, împreună cu colegii de la PNL, vom veni cu îmbunătăţiri - sperăm ca şi colegii din PSD să le accepte - pentru că situaţia comunităţii româneşti din statul vecin trebuie şi este obligaţia noastră să rămână o prioritate şi în atenţia Parlamentului. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. PNL. Doamna Angelica Fădor. Vă rog. Vă rog, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru Proiectul de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum şi pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina. Această decizie are la bază necesitatea întăririi legăturilor cu românii din afara graniţelor ţării, cu atât mai mult cu cât drepturile românilor din Ucraina sunt mult afectate, prin promulgarea Legii privind învăţământul, care restrânge practic dreptul la educaţie în limba română. În acest context, apreciem ca oportună aplicarea unor măsuri de natură să vină, pe de o parte, în sprijinul românilor etnici din Ucraina, care doresc să studieze în limba română, în vederea perfecţionării în studiul limbii române, iar pe de altă parte, să vină şi în sprijinul cadrelor didactice care predau în limba română în şcolile din Ucraina. Este un proiect bun care vine clar în sprijinul etnicilor români, motiv pentru care Grupul Partidului Naţional Liberal va vota pentru. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Daniel Gheorghe, tot PNL, şi apoi domnul Coliu. Foarte scurt, domnule coleg! |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Foarte rapid. Mulţumesc, domnule preşedinte. Cred că noi, Parlamentul României, putem avea puterea şi implicarea de a pune capăt politicilor de deznaţionalizare pe care le foloseşte împotriva etnicilor români din Ucraina statul vecin, de ani buni. Sunt foarte multe presiuni care se fac asupra societăţii civile româneşti de acolo, şcoli care se închid - de la 115 şcoli, astăzi sunt mai puţin de 80 - divizarea minorităţii româneşti, aşa cum bine s-a spus mai devreme, între români şi moldoveni. Sunt o serie de lucruri care ar trebui să fie esenţiale pe agenda noastră politică - Legea educaţiei din Ucraina, care este o lege discriminatorie, antieuropeană şi care încalcă flagrant drepturile omului, cât şi presiunile pe care structurile de forţă ale statului ucrainean le fac asupra liderilor românilor de acolo. Românii trebuie să-şi păstreze identitatea, trebuie să ştie că sunt români, trebuie să le cultivăm simţul românesc şi educaţia - accentuez - în limba română, care este fundamentală pentru toţi copiii români, indiferent că sunt din nordul Bucovinei, din sudul Basarabiei, din nordul Maramureşului sau din altă parte a Ucrainei. Limba română este esenţială şi ea trebuie apărată oriunde, atât în ţară, cât şi peste hotare. |
|||||
|
|
Da. Şi ultimul vorbitor. De la Grupul PMP, domnul deputat Doru Coliu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Păstrarea identităţii naţionale este un deziderat pentru Partidul Mişcarea Populară. Aducerea în prim-plan a nevoii românilor din diaspora, de a obţine burse de studii în scopul studierii limbii române sau în limba română, a fost evidenţiată prin depunerea amendamentelor PMP şi prin crearea cadrului legislativ necesar obţinerii acestor drepturi şi facilităţi. Crearea cadrului legal pentru finanţarea burselor individuale de studiu, pentru etnicii români cu domiciliul în Ucraina, de a studia în limba română, arată capacitatea României de a acţiona în sprijinul românilor de pretutindeni, în vederea păstrării şi promovării identităţii lingvistice, etnice, culturale şi religioase. De aceea, trebuie să extindem acest proiect de lege în toate ţările, acolo unde sunt comunităţi istorice de români. Deşi mulţumim pe această cale Guvernului pentru adoptarea unora dintre amendamentele depuse şi votăm pentru adoptarea acestui proiect de lege, nu putem fi de acord cu plafonarea cheltuielilor legate de acordarea burselor, în limita fondurilor alocate. Considerăm imperios necesar, pentru ca acest act normativ să vină cu adevărat în sprijinul românilor, să se stabilească concret fondurile alocate. Vă mulţumesc. PMP va vota pentru. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt intervenţii? Nu mai sunt. Trecem la dezbateri. Avem 7 amendamente admise şi 4 amendamente respinse. Dacă la titlul legii? Intervenţii? Nu. Adoptat. Articolul unic. Intervenţii? Adoptat. 3 marginal? 4? 5? 6? 7? Adoptate. Rămâne la votul final. Are caracter ordinar. Următorul. |
|||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale; caracter organic. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Dumneavoastră prezentaţi...? (Domnul deputat Corneliu Olar solicită să ia cuvântul.) Iniţiatorii? Vă rog. Numai puţin, iniţiatorul doreşte să... Numai puţin... nu sunteţi iniţiator. (Vociferări.) Lăsaţi, vă rog, poate vă luaţi haina, şi discutăm când ajungem acolo. Deocamdată vorbesc iniţiatorii. Vă îmbrăcaţi, bun. Domnul... vă rog, domnul Ciocan, din partea Comisiei pentru agricultură, raportul. Şi apoi discutăm. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice în vederea examinării şi depunerii unui nou raport, a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, în unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Da, domnule Olar. Avem 7 amendamente admise, să vă ajut. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Noi am mai vorbit despre Legea nr. 192 cu privire la trecerea drumurilor din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - vorbim despre drumurile publice, cele ale statului - în administrarea consiliilor locale, un lucru pe care noi, Partidul Naţional Liberal, îl susţinem. L-am susţinut şi în comisia de specialitate. Rezolvăm cazurile... în primul rând, fondurile europene, accesarea fondurilor europene. Nu poţi să accesezi fonduri europene sau să depui un proiect, în administraţia locală, atâta timp cât tu nu eşti administrator sau proprietar de drept. Prin chestiunea aceasta, rezolvăm problema UAT-urilor, problema accesării fondurilor europene. Şi mai am şi un amendament. Dacă vă uitaţi, la punctul 4 era o problemă de plată ilegală pe care trebuiau să o facă primarii sau primăriile, cu privire la ridicările topo. Se cerea, în lege, ridicările topo să se facă de către... nu se spunea de cine, dar cine le plăteşte? Trebuie să le plătească Ministerul Finanţelor Publice - şi aici am ajuns la o înţelegere cu colegii din comisie - pentru că Ministerul Finanţelor Publice are la ora actuală toate drumurile, cele care trebuie să treacă la UAT-uri, le are în inventar. De aceea vă rog să votaţi ca atare. Şi cred că rezolvăm o problemă destul de bună pentru primării, pentru UAT-uri. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Domnul Simionca, Grupul PMP. Şi apoi, domnul Tinel Gheorghe. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Este un proiect legislativ bun, care vine în sprijinul UAT-urilor. Prin această trecere, de la Romsilva la unităţile administrativ-teritoriale, la consiliile locale, unităţile administrative pot să ia fonduri europene, pot să dezvolte aceste infrastructuri. Deci cred că e o lege bună. Şi noi, cei din PMP, o să o susţinem. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da, domnul Tinel, vă rog. A doua intervenţie de la Grupul PNL. |
|||||
|
Domnul Tinel Gheorghe (din sală): Regulamentar. |
||||||
|
|
Regulamentar. Păi, noi lucrăm numai regulamentar, domnule Tinel. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Iniţial, proiectul de lege s-a referit numai la drumurile forestiere şi la lucrările de corectare a torenţilor. Este normală şi firească trecerea acestora, acolo unde suprafeţele de pădure aparţin unităţilor administrativ-teritoriale. Nu poate rămâne Romsilva să administreze drumul forestier, iar suprafaţa de pădure să fie a primăriei. Dar în textul de lege, în urma aprobării Senatului şi în urma dezbaterii comisiei, în Camera Deputaţilor, Comisia pentru agricultură, s-a strecurat încă o chichiţă, să-i zic eu, aşa. Au apărut un amendament şi textul modificat care prevede ca şi căile forestiere ferate de la Romsilva să treacă în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale. Păi, statul nu mai are sau Romsilva nu mai are, în momentul de faţă, decât Salva-Vişeu. CFF Salva-Vişeu. Păi, de ce o treceţi? De ce o luaţi, în condiţiile în care acolo drumul este pe domeniul public al statului, deserveşte o suprafaţă mai mult de 50%-60% domeniul public al statului?. Care este raţiunea, logica, de a trece CFF Salva-Vişeu de la stat, de la Romsilva - singurul, de altfel, în momentul de faţă - în administrarea unităţii administrativ-teritoriale, la primării? Care este logica pentru care s-a strecurat în Comisia pentru agricultură această adăugare, care modifică şi titlul legii, teoretic. Nu mai avem drumuri forestiere şi lucrări de corectare a torenţilor, avem drumuri forestiere, căi ferate forestiere şi lucrări de corectare a torenţilor. Şi aici trebuia modificat şi titlul legii, domnule vicepreşedinte de comisie, pentru că aşa este corect, să ştiţi. Când amendaţi textul de lege, trebuie făcută referire şi la o categorie de lucrări de construcţii care sunt afectate de textul de lege. Deci eu nu pricep logica de a trece Salva-Vişeu, în condiţiile în care materialul rulant, acum, tot în guvernarea dumneavoastră, în 2001-2004, l-aţi dat unei firme private. Deci, cum ar veni, materialul rulant este al unei firme private, suprafaţa de teren este fond forestier naţional, iar acum, prin lege, venim şi spunem "...nu, domnule, pardon, să treacă în administrarea unităţilor administrativ-teritoriale". Eu cred că ar trebui reîntors proiectul de lege la comisie şi rediscutat acest amendament, acest aspect, pentru că el excede titlului legii şi avizului pe care l-a primit la Senat. |
|||||
|
|
Da. Propuneţi ceva sau au fost consideraţii generale? |
|||||
|
Domnul Tinel Gheorghe (din sală): Dar textul ar trebui reîntors, pentru că... |
||||||
|
|
Regulamentar, nu mi-a cerut nimeni. Deci, regulamentar, nu mi-a cerut-o. Bun. Mergem mai departe. Domnul Márton Árpád. (Discuţii în sală.) |
|||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ar trebui să spun că mă miră. Dar, de fapt, nu mă miră că de la acelaşi grup parlamentar intervin doi colegi, având nişte opinii diametral opuse. Unul susţine legea, cu toată tăria, celălalt nu o susţine, o crede proastă, chiar periculoasă şi doreşte să fie retrimisă. Noi, UDMR, suntem consecvenţi. Descentralizarea, pentru noi, nu este doar o zicală, ci o dorinţă reală. Şi noi credem că tot ce se poate trebuie să fie dat în ograda autorităţilor locale, pentru ca localitatea, judeţul să prospere. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea PMP, al doilea vorbitor, domnul Paşcan Emil. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Evident, nu o să invalidez ce a susţinut colegul meu. Partidul Mişcarea Populară susţine acest proiect legislativ. Doar vreau să evidenţiez o serie de probleme care pot fi întâmpinate. Şi v-o spun din experienţa de fost prefect. Deci, pe de o parte, sigur că există această presiune din partea primăriilor, este veche. Doresc să preia anumite drumuri, să le reabiliteze prin fonduri europene. N-o pot face, câtă vreme nu le au în proprietate, este logic. Şi acest principiu a stat la baza legii. Însă s-a pornit de la realitatea că adeseori primăriile nu au banii necesari pentru a promova ridicările topo, adică studiile topografice, şi acestea revin în sarcina ministerului. Daţi-mi voie să vă spun, sunt sute, poate mii de astfel de cazuri, la nivel naţional. În ce ordine va promova ministerul de resort aceste alocări de fonduri? Este mai mult o piedică. Poate că ar fi trebuit să se lase şi la latitudinea administraţiilor publice locale, acolo unde primăriile au bani pentru a face aceste studii, să le facă pe cheltuială proprie. Şi doar acolo unde autorităţile publice locale nu au aceste resurse, să se recurgă la fondurile de la minister. Pe de altă parte, vreau să vă mai aduc la cunoştinţă o piedică adesea întâlnită în administraţia publică, privind promovarea hotărârilor de Guvern cu caracter patrimonial. Se face extrem, extrem de greu. Deci, dacă se va sta pentru fiecare drum forestier pentru ca Guvernul să promoveze o hotărâre, daţi-mi voie să vă spun, de pe acum, că acest proiect legislativ este un eşec. Poate că ar fi trebuit, şi din această perspectivă, reîntors la comisie şi discutat şi cu varianta de a se putea finanţa din fondurile bugetului local, acolo unde există aceste resurse. Şi, de asemenea, să se găsească o modalitate pentru a se promova operativ hotărârea de Guvern, nu aşa cum se întâmplă astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Domnul Ovidiu Ganţ, vă rog. Şi apoi, procedură, domnul Tinel. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Stimate domnule preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Grupul nostru parlamentar va susţine proiectul. Personal, cunosc în amănunt situaţia - de exemplu, de la Vişeu, unde statul, prin Romsilva, este un foarte prost administrator şi, din lipsă de fonduri, calea ferată respectivă s-a degradat continuu. Singura posibilitate de salvare este tocmai trecerea la administraţia locală, care să poată accesa fonduri europene pentru eventuala reabilitare. S-au produs inundaţii, s-au produs degradări ale terasamentului şi nu a intervenit nimeni. În consecinţă, n-ar trebui să invocăm astfel de situaţii care sunt exact contrare celor descrise aici. Iar faptul că, din nefericire, este ultima sau singura care a mai rămas, e dovada certă a proastei administrări centralizate dinspre Bucureşti, pentru că în cei 28 de ani care au trecut de la Revoluţie, celelalte au fost furate sau distruse. Am convingerea că, în baza principiului subsidiarităţii, pe care, nu-i aşa, clamăm că-l susţinem, administrarea la un nivel cât mai apropiat de cetăţean, şi anume de administraţiile locale, este soluţia. Pentru că cetăţenii de acolo, din zonă, sunt cei mai interesaţi ca aceste lucruri să nu se distrugă, să fie bine administrate şi să aibă un folos de pe urma lor. În consecinţă, încă o dată vă spun, grupul nostru parlamentar va susţine şi va vota în favoarea acestui proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Tinel Gheorghe, vă rog. |
|||||
|
|
Pe procedură, am solicitat o intervenţie, domnule preşedinte de şedinţă, pentru că poziţia exprimată de mine n-a fost împotriva proiectului de lege. A fost exclusiv legată de amendamentul care prevede trecerea CFF de la stat la unitatea administrativ-teritorială. Greşit s-a spus aici că statul este un prost administrator. V-am explicat, din mandatul 2001, o firmă privată a preluat infrastructura CFF, acolo, nu statul a fost administrator. Haideţi să punem în cârca statului acolo unde trebuie pus. Iar în ceea ce priveşte, stimate coleg de la UDMR, dorinţa dumneavoastră de bunăstare a unităţilor administrativ-teritoriale, în ceea ce priveşte fondul forestier naţional, s-a văzut în toată această perioadă, când oameni politici de la dumneavoastră erau numiţi aşa cum erau ei numiţi, tocmai pe baza averilor din fondul forestier, din pădure, să ştiţi. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. (Domnul deputat Corneliu Olar solicită să ia cuvântul.) Ce aţi uitat? |
|||||
|
|
Vedeţi câţi primari au dosare de abuz în serviciu? Referitor la ce spunea colegul meu. Eu sunt de acord parţial. Însă, dacă ne aducem aminte şi vorbim profesional - deturnarea de fonduri - dacă ştim ce înseamnă deturnare de fonduri. Nu poate să plătească o primărie pentru ridicările topo ale unui drum care se află în proprietatea statului. Proprietatea statului, prin Ministerul Finanţelor Publice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Bine. Vă mulţumesc. Revenim. La raport, avem 7 amendamente admise. Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat. Articolul unic. Intervenţii? Nu. Adoptat. De la 3 până la 7 marginal. Intervenţii? Nu. Adoptate. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu; PL-x 130; caracter ordinar; procedură de urgenţă. Guvernul? (Discuţii în sală.) Este poziţia 13, domnule Dobre. Până acolo, nu mai avem rapoarte. |
|
|||
|
|
Domnul Constantin Ivan (secretar de stat, Ministerul Economiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor, Domnilor, Acest proiect de lege are ca obiect modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 57/2016, ca urmare a faptului că aplicarea unora dintre prevederile acesteia a condus la înregistrarea de dificultăţi în implementarea proiectelor demarate, ceea ce ar putea conduce la neconformarea statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă şi la impunerea de sancţiuni pecuniare de către Comisia Europeană. Scopul Ordonanţei nr. 57 l-a constituit crearea mijlocului legal de finanţare de la bugetul de stat a măsurilor de protecţie a mediului menite să remedieze deficienţele de mediu, prin conformarea cu cerinţele de mediu ale legislaţiei europene, pentru persoanele juridice responsabile cu gestionarea deşeurilor din industria extractivă. Prin completările aduse se clarifică unele aspecte, atât din textul de bază al ordonanţei, cât şi aspecte introduse prin legea de aprobare, legate în principal de aplicarea în mod egal, nediscriminatoriu, tuturor persoanelor juridice aflate în procedura de faliment, fără a acorda un avantaj nejustificat operatorilor economici aflaţi în reorganizare judiciară. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Domnul preşedinte Iulian Iancu, raportul Comisiei pentru industrii. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a fost sesizată pentru dezbaterea în fond a proiectului de lege menţionat. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Consiliul Economic şi Social, de asemenea. Senatul a adoptat proiectul. Proiectul reglementează măsurile privind conformarea statului la obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici, în special din industria extractivă, astfel încât sumele utilizate pentru finanţarea măsurilor luate în vederea conformării statului român la unele obligaţii de mediu să fie considerate cheltuieli pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului. În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Dezbateri generale. Grupul PNL, domnul Sorin Bumb. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Referitor la PL-x 130/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 112/2017, care vine să modifice Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2016 pentru reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei. Potrivit Directivei 2006/21 a Comisiei Europene privind gestionarea deşeurilor din industria extractivă şi de modificare a Directivei 2004/35 a Comisiei Europene, statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea gestionării deşeurilor extractive, astfel încât să nu pună în pericol sănătatea umană, apa, aerul, solul, flora sau fauna. Deoarece statul român nu şi-a îndeplinit îndatoririle, în 21 iulie 2016, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a luat o hotărâre de condamnare pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu, statul român angajându-se la un calendar strict de conformare, cu consecinţe pecuniare de 1.849.000 de euro şi penalităţi între 2.230 şi 133.824 de euro/zi. Statul român nu a urmărit conformarea agenţilor economici care se aflau în procedură de insolvenţă, iar sumele constituite ca garanţie nu erau suficiente pentru conformarea la condiţiile de mediu. PNL va vota pentru adoptarea acestei legi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Grupul USR, doamna Cristina Prună. Şi mai este domnul Mohaci. Este şi ziua dumneavoastră, domnule Mohaci. La mulţi ani! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Acest proiect de lege rafinează transpunerea Directivei 21/2006. În principiu, sunt nişte măsuri bune şi adaptate realităţii curente. Adică este înlocuită faza insolvenţei cu cea a falimentului operatorilor economici din industria extractivă. Iar sumele alocate din bugetul de stat, de Ministerul Economiei, sunt considerate cheltuieli necesare conformării la obligaţiile de mediu impuse statului român prin această directivă europeană. Totodată, exact cum a menţionat şi colegul de la PNL, această modificare va preveni şi o posibilă procedură de infringement. Sperăm totuşi ca implementarea acestui proiect de lege în rândul operatorilor economici vizaţi să se facă într-o manieră justă şi să existe o alocare bugetară suficientă în bugetul Ministerului Economiei. USR va vota pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnule Mohaci, vă rog. |
|||||
|
|
Doresc să menţionez că Grupul PSD va susţine acest proiect, care are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei nr. 57 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, astfel încât sumele utilizate pentru finanţarea măsurilor luate în vederea conformării statului român la unele obligaţii de mediu să fie considerate cheltuieli pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, în sensul producerii falimentului în înţelesul legislaţiei insolvenţei aplicabile şi, în consecinţă, să fie plătite cu prioritate din valorificarea acestor bunuri. Scopul esenţial l-a constituit crearea mijlocului legal de finanţare de la bugetul de stat a măsurilor de protecţie a mediului menite să remedieze deficienţele de mediu, prin conformarea condiţiilor de mediu cu cerinţele legislaţiei europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. Rămâne la votul final. Nu avem amendamente. Încheiem aici dezbaterile. În 3 minute, primirea răspunsurilor din partea membrilor Guvernului. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
|
Începem partea a doua a şedinţei, consacrată răspunsurilor la întrebări. Domnul deputat Nistor, de la Hunedoara, are o intervenţie şi primeşte răspuns de la doamna secretar de stat Paula Pârvănescu de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Da, doamnă secretar de stat. Îi daţi domnului deputat răspunsul. Mergem mai departe. Domnul Codreanu? Nu este domnul Codreanu. Atunci o rog pe doamna secretar de stat Bîrlibescu să dea răspunsul. La justiţie, tot pentru domnul Codreanu. Este prezentă doamna secretar de stat Mariana Moţ şi îi va înainta răspunsul. Ministerul Tineretului, pentru domnul deputat Codreanu. Nu este domnul deputat Codreanu şi atunci vă rog, prin Secretariatul Tehnic, să transmiteţi răspunsul. Vă mulţumesc mult, domnule secretar de stat. De la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, tot pentru domnul Codreanu, doamnă secretar de stat, înaintaţi răspunsul. De la Ministerul Afacerilor Interne, tot pentru domnul Codreanu, este prezent domnul secretar de stat Daniel Robert Marin. Înaintaţi răspunsul. La Ministerul Apărării Naţionale, tot pentru domnul Codreanu. Este prezent domnul secretar de stat Nicolae Nasta; să înainteze răspunsul. La Ministerul Sănătăţii... se solicită amânare, pentru domnul deputat Pavel Popescu. Şi pentru domnul deputat Nicolae Andrei, de asemenea se solicită amânare, de la Ministerul Transporturilor. De la Ministerul Transporturilor, pentru domnul deputat Nistor, de asemenea se solicită amânare. Şi pentru doamna deputat Dobrică Ionela se solicită amânare. |
|||||
|
|
|
Acum, lista cu colegii care prezintă interpelări. Domnul Constantin Şovăială este prezent, are două interpelări depuse. Domnul Pavel Popescu? Nu. Are două interpelări. Domnul Robert Turcescu - o interpelare. Petru Movilă - o interpelare. Iulian Bulai? Nu. Are cinci interpelări. Oana Bîzgan - o interpelare. Cristina Trăilă - trei interpelări. Daniel Olteanu - patru interpelări. Adrian Todoran - o interpelare depusă. |
|
|||
|
|
|
Marius Paşcan - trei interpelări depuse. (Domnul deputat Emil-Marius Paşcan solicită să ia cuvântul.) Vreţi să susţineţi una dintre cele trei? Vă rog. Aveţi două minute. |
|
|||
|
Domnul Emil-Marius Paşcan (din sală): Am patru. |
||||||
|
|
Aţi depus trei, domnule deputat. Eu vă spun că aveţi trei interpelări depuse. Probabil că a patra este pe drum. Vă rog, susţineţi una din cele trei. Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Bună seara! Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am adresat o interpelare doamnei preşedinte Liliana Ţuroiu, de la Institutul Cultural Român şi vă redau conţinutul acesteia. Am aflat cu surprindere şi stupefacţie că Institutul Cultural Român s-a implicat în festivităţile prilejuite de aniversarea, pe 19 aprilie 2018, a 450 de ani de la Edictul de la Turda, în parteneriat cu Biserica Unitariană. Doamnă preşedinte, Poate vă aflaţi în necunoştinţă de cauză. Vă informez că Adunarea Dietei, întrunită la Turda în 1568, a fost în primul rând un act politic îndreptat împotriva contrareformei, promovate de imperialii habsburgici catolici. În ceea ce-i priveşte pe românii ortodocşi din Transilvania, efectul edictului a fost pecetluirea definitivă a statutului lor de naţiune tolerată. Dieta stabilea că alături de cele trei religii de stat recepte - catolicismul, luteranismul şi calvinismul - mai este recunoscută a patra, unitarianismul. Aşa că nu este de mirare că în 1711 Congregaţia tuturor nobililor din Turda ia decizia de a-i izgoni pe români din oraş, nobilii fiind îngrijoraţi de faptul că datele demografice se modificaseră, în defavoarea maghiarilor şi saşilor, citez: "Aflăm că românii se înmulţesc foarte tare printre noi, în paguba noastră. Oraşele şi satele vechi, frumoase şi locuite de maghiari şi saşi, întru atât sunt pustiite de locuitori, prin înmulţirea românilor, că acum nu mai auzim de ele". În urma Edictului din 1568, iată, sărbătorit de Institutul Cultural Român, al Dietei de la Turda, Transilvania nu a devenit nici pe departe un tărâm al libertăţii religioase şi al toleranţei interconfesionale, aşa cum pretind episcopii bisericilor tradiţionale maghiare; o dovedeşte şi al treilea document prin care, de fapt, românilor din Târgu Mureş nu le era permis nici să... |
|||||
|
|
Vă rog să sintetizaţi! |
|||||
|
|
...nu le era permis nici să cumpere terenuri, nici să se stabilească în oraş, ba erau pedepsiţi cei care îi susţineau. Doamnă preşedinte, Vă întreb dacă v-aţi consultat cu vreun istoric sau specialist ... Dar nu merge, domnule preşedinte, se tot întrerupe! Vă întreb dacă v-aţi consultat cu vreun istoric sau specialist atunci când aţi angajat Institutul Cultural Român în aniversarea şi festivităţile privitoare la Edictul de la Turda, prin care se considera populaţia majoritară românească de o condiţie cetăţenească inferioară. Totodată, întreb şi ce sume s-au alocat din partea Institutului Cultural Român pentru această aniversare care, de fapt, ar fi trebuit să fie o comemorare pentru români. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog, totuşi, să ne încadrăm în cele două minute, chiar dacă aveţi mai multe interpelări depuse. |
|||||
|
|
|
Următorul, Silviu Dehelean - o interpelare depusă. Cristina Iurişniţi - o interpelare. Cristian Ghinea - două interpelări. (Doamna deputat Cristina-Ionela Iurişniţi solicită să ia cuvântul.) Vreţi să susţineţi, doamna Iurişniţi? Vă rog. Nu v-aţi înscris. |
|
|||
|
Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi (din sală): Am ridicat mâna. |
||||||
|
|
Păi nu, cu cartela... În sfârşit! Vă rog. Aveţi două minute, doamnă deputat. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Ionela Iurişniţi: OK. Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Este vorba de o interpelare adresată domnului Valentin Popa, ministrul educaţiei naţionale. Domnule ministru, În continuarea interpelării adresate Ministerului Educaţiei Naţionale, în data de 13 februarie 2018, în care vă solicitam explicaţii suplimentare cu privire la ilegalitatea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.792 din 2017, care muta probele de competenţe în luna februarie a anului curent, a bacalaureatului, doresc să primesc informaţii cu privire la remuneraţia cadrelor didactice corectoare care au fost implicate în luna februarie 2017 în cadrul comisiilor de evaluare a probelor de competenţe. Din nefericire, profesorii au fost nedreptăţiţi de condiţiile în care s-a desfăşurat bacalaureatul, având în vedere că, în ciuda muncii depuse, aceştia nu au fost plătiţi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Mai mult decât atât, reprezentanţii cadrelor didactice susţin că este nevoie de mărirea remuneraţiei aferente corectării lucrărilor, din cadrul examenelor naţionale, şi în acest sens doresc să ştiu care este strategia Ministerului Educaţiei Naţionale. Vă mulţumesc. M-aţi întrerupt! Oricum, eu am finalizat... |
|||||
|
|
Eu vă mulţumesc, doamnă. În momentul în care eu apăs pe microfon să vorbesc cu dumneavoastră se întrerupe automat. Tehnica aceasta este... Avem o problemă cu tehnica. Eu vă mulţumesc, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Cristian Ghinea - două interpelări. Camelia Gavrilă - două interpelări. Neculai Iftimie - trei interpelări. Ioan-Sorin Roman - o interpelare. Laurenţiu Nistor - o interpelare. Cristian Buican - două interpelări. Adrian Dohotaru - o interpelare. Florin Roman - o interpelare. Vreţi să o prezentaţi pe scurt? Pe scurt, domnule deputat. Vă rog. Succint. |
|
|||
|
|
Interpelarea este adresată doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă, prim-ministru. Stimată doamnă prim-ministru, La preluarea puterii de către PSD şi ALDE, în anul 2016, România se afla în situaţia fericită de a avea o inflaţie negativă. Însă, la numai doi ani de la preluarea mandatului de Guvernul PSD-ALDE, inflaţia a ajuns la un record al ultimilor cinci ani. De asemenea, tot în mandatul guvernării PSD-ALDE, preţul alimentelor de bază au explodat, cum este cazul ouălor şi al untului, ale căror preţuri s-au dublat într-un timp foarte scurt. Totodată, România înregistrează cea mai puternică creştere a preţurilor la combustibil la pompă din Uniunea Europeană, un record la fel de nedorit pentru cetăţenii români. În acelaşi timp, creditele în lei ale românilor s-au scumpit, ca urmare a creşterii alarmante a ROBOR, fapt care semnifică un alt record negativ pentru ultimii cinci ani, iar facturile la utilităţi, în special pentru gazele naturale şi pentru energia electrică, de asemenea, au crescut considerabil. Este evident faptul că toate acestea afectează viaţa de zi cu zi a românilor. Vă rog, doamnă prim-ministru, să ne comunicaţi, pentru că v-am auzit de mai multe ori punând aceste majorări în cârca Băncii Naţionale a României, care sunt măsurile luate de Guvernul PSD-ALDE pentru a stopa aceste creşteri împovărătoare şi care sunt motivele legale imputabile Băncii Naţionale a României legate de aceste efecte negative ale inflaţiei? Cu stimă, Florin Roman, deputat al PNL de Alba. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Luminiţa Jivan - nouă interpelări. Oana Vlăducă - o interpelare. Mihaela Huncă - o interpelare. Vă rog. Vreţi să o prezentaţi? Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului Valentin Popa, ministrul educaţiei naţionale. Stimate domnule ministru, Având în vedere că Ministerul Educaţiei Naţionale s-a angajat, prin Programul de guvernare, pentru perioada 2017-2020, să crească participarea tinerilor în învăţământul universitar, prin consolidarea bazei materiale, care prevede construcţia a 30 de cămine studenţeşti noi, şi prin reabilitarea, modernizarea şi construirea de cantine studenţeşti, vă rog să-mi comunicaţi care este stadiul realizării acestor obiective, până în prezent, şi care sunt termenele asumate de Guvern, prin programele de investiţii aprobate de Parlament, prin Legea bugetului de stat pentru anul acesta? Vă solicit aceste informaţii, întrucât, în urma raportului publicat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în prezent sunt 107.682 de locuri în unităţile de cazare ale universităţilor de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenţi. Totodată, am constatat că în acest an a fost demarată procedura privind construirea a şase cămine, iar timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri, din momentul aprobării acesteia, este de 90 de luni. Vă rog să-mi transmiteţi calendarul stabilit şi sumele care urmează să fie aprobate pentru majorarea subvenţiei alocate pentru fiecare student bugetat - pentru cămine, cantine, pentru perioada 2018-2020, detaliat pe fiecare an. De asemenea, am rugămintea să mă informaţi dacă aveţi în plan şi care este termenul pentru realizarea unei metodologii clare, transparente şi complexe, prin care să se acorde această subvenţie instituţiilor de învăţământ superior, în care să existe o bază, în vederea calculelor acestor fonduri, având în vedere indicatorii propuşi de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, nivelul inflaţiei, creşterea economică şi salariul minim? Solicit răspuns în scris. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Vă rog să fiţi mai succinţi, stimaţi colegi. Roxana Mînzatu - trei interpelări. Constantin Codreanu - o interpelare. Sergiu Vlad. Vă rog. Aveţi o interpelare. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Interpelarea este adresată ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, domnul Paul Stănescu. Obiectul întrebării: "Investiţii ale Companiei Naţionale de Investiţii la Stadionul Municipal «Francisc von Neuman» UTA Arad. Stimate domnule ministru, Compania Naţională de Investiţii şi-a asumat în toamna anului 2016 finanţarea unor lucrări aferente Stadionului Municipal UTA din Arad, mai exact "Modernizarea instalaţiei de nocturnă şi alimentare cu energie electrică la Stadionul UTA" şi "Lucrări de amenajare gazon, instalaţie de încălzire şi instalaţie irigare Stadionul UTA". În prezent, autorităţile administraţiei locale ale Municipiului Arad au adoptat, prin Consiliul Local Municipal Arad, documentaţia tehnico-economică aferentă celor două proiecte, pentru a fi finanţate din bugetul local. Vă rog să-mi răspundeţi, referitor la proiectele mai sus menţionate: 1. De ce nu au fost executate de CNI cele două proiecte de investiţii, de la momentul 2016 şi până acum?; 2. Dacă mai există posibilitatea finanţării lor de CNI?; 3. Dacă da, când estimaţi că pot fi demarate lucrările şi în ce condiţii? Vă rog să dispuneţi ca răspunsul dumneavoastră să îmi fie trimis oral şi în scris. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Ilie Barna - două interpelări. Cristina Prună - patru interpelări. Claudiu Năsui - şase interpelări. Vlad Duruş - o interpelare. Vă rog. Pe scurt, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului ministru George Ivaşcu şi are ca temă "Situaţia Casei Memoriale «Gheorghe Pop de Băseşti»". Stimate domnule ministru, România a parcurs aproape jumătate din anul Centenarului şi Guvernul încă nu a reuşit să finanţeze reabilitarea unor obiective-simbol pentru Marea Unire de la 1918. Impresia generală este că, la nivel instituţional, se aleargă mai mult după finanţarea de expoziţii, simpozioane şi concerte şi nu după a reda generaţiilor următoare locuri de o încărcătură istorică şi emoţională deosebită. Domnule ministru, Vă vorbesc cu îngrijorare despre starea în care se găseşte Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băseşti", din localitatea Băseşti, judeţul Maramureş, locul în care s-a scris o parte din istoria ţării. Constat, cu vădit regret, faptul că Guvernul PSD-ALDE nu a găsit capacitatea de a reabilita un obiectiv istoric, simbol al măreţului eveniment de la 1918. Între pereţii acestui imobil s-a decis Unirea Ardealului cu ţara. Cu toate acestea, imobilul a fost dat uitării. În vremea comunismului a fost sediu al CAP şi apoi depozit. Acum este sediul politicii de nepăsare a Guvernului pe care-l reprezentaţi. Este inadmisibil să ne aflăm cu şapte luni înaintea marelui ceas al Centenarului şi să nu existe finanţarea aprobată pentru Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băseşti". Iese din nou în evidenţă lipsa de viziune, incompetenţa, delăsarea şi, de ce nu, batjocura guvernanţilor. S-a aprobat de Comitetul Interministerial din Guvern, care gestionează Centenarul... |
|||||
|
|
Vă rog, concluzionaţi, domnule deputat! |
|||||
|
|
... Marii Unirii, acum, un proiect în valoare de 26.900 lei, care constă într-o expoziţie în casa memorială. Este ne neconceput pentru orice minte lucidă să nu ai finanţare pentru reabilitarea Casei Memoriale de la Băseşti, dar să dai bani ca într-un spaţiu degradat să se desfăşoare o expoziţie... |
|||||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Daţi-mi voie să concluzionez, domnule preşedinte! |
|||||
|
|
Păi, domnule coleg, avem un timp, vă rog frumos! Povestim... Haideţi, că pierdem timpul! Vă rog, concluzia! |
|||||
|
|
Un alineat! Vă rog să-mi prezentaţi, domnule ministru, un program cu sume, termene şi obiective, pe care îl veţi derula, privind acest obiectiv. De asemenea, doresc să-mi precizaţi la ce punct şi pe ce loc al Strategiei guvernamentale, dedicate Centenarului, aţi cuprins Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băseşti"? |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe. Domnul Dobrovie - o interpelare. Ionuţ Simionca - două interpelări. Vă rog. Succint, una dintre ele, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Interpelarea mea este adresată doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătăţii. Obiectul interpelării: "Unde sunt ambulanţele promise?" Stimată doamnă ministru, În vederea suplimentării creditelor bugetare pentru asigurarea transportului în condiţii optime a pacienţilor din comune, la unităţile medicale, şi luând în considerare răspândirea geografică a localităţilor şi densitatea populaţiei, în calitate de deputat de Bistriţa-Năsăud am depus la dezbaterea bugetului pe 2018 câteva amendamente care urmau să conducă la dotarea fiecărei comune cu câte o ambulanţă. Practic, prin acest demers, veneam în sprijinul PSD pentru îndeplinirea Programului de guvernare 2017-2010, Capitolul "Politici în domeniul sănătăţii", punctul 5. În cadrul dezbaterilor bugetare, fostul ministru al sănătăţii, domnul Florian Dorel Bodog a confirmat că programul de ambulanţe, care vizează dotarea cu ambulanţe pentru serviciile judeţene de ambulanţă, este gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, în Programul de guvernare fiind într-adevăr prevăzute 3.000 de ambulanţe - câte o ambulanţă pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Totodată, fostul ministru al sănătăţii a promis, pentru început... în cadrul unui program-pilot, finanţat de Banca Mondială, care urma să ajungă şi în Bistriţa-Năsăud. Măsura promisă fiind în favoarea sănătăţii românilor, vă rog să îmi comunicaţi cum au fost repartizate aceste ambulanţe pe judeţe, pe tip de ambulanţă şi când vor ajunge aceste ambulanţe în judeţe? |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
Solicit răspuns în scris şi verbal. Cu deosebit respect, deputat Ionuţ Simionca, deputat de Bistriţa-Năsăud. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Eugen Tomac - două interpelări. Doamna deputat Angelica Fădor. Vă rog, doamnă deputat. Aveţi o interpelare. Pe scurt, vă rog să o prezentaţi. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este intitulată "Necesitatea modernizării Vămii Siret din judeţul Suceava" şi este adresată domnului ministru Eugen Teodorovici, domnului ministru Lucian Şova şi doamnei ministru Rovana Plumb. Vama Siret se află în judeţul Suceava şi menţionez că este singura vamă din nord-estul ţării care asigură traficul greu de marfă cu Ucraina. Pe o graniţă care depăşeşte 600 de kilometri, mai există, alături de punctul de trecere Siret, doar o singură vamă ce asigură traficul greu şi anume, Halmeu, în judeţul Satu Mare, aflată la aproximativ 400 de kilometri. Traficul se ridică la valori semnificative, într-un singur an trecând prin Vama Siret aproximativ 90.000 de tiruri, peste 4.000 de autobuze, 90.000 de microbuze, 300.000 de autoturisme, aproximativ 900 de persoane trec prin vamă cu maşina şi 400 pe jos. Având în vedere cele expuse, doresc să supun atenţiei dumneavoastră câteva probleme cu care se confruntă Vama Siret. Infrastructura deficitară. Practic, craterele din asfalt fac ca aspectul punctului de trecere să fie unul dezolant. Nu are utilităţi obligatorii, cum ar fi apă şi canalizare, deşi sistemul de furnizare a apei se află la intrarea în vamă. Deşi Ucraina se află într-o situaţie economică dificilă, în vama lor infrastructura rutieră a fost modernizată. Traficul greu pe DN2. Motivat, autocamioanele de marfă care aşteaptă să intre în vamă, creează mari probleme de circulaţie, dar şi de mediu, uneori timpul de aşteptare pentru tiruri este de peste 24 de ore. Pentru rezolvarea acestor probleme semnalate există fonduri europene care pot fi accesate, pentru transportul greu fiind axa prioritară POIM. Cererile pentru finanţări se pot depune încă din anul 2016, iar ultimul termen de depunere este 31 decembrie 2018. Pentru transportul uşor sunt finanţări transfrontaliere, care au termen de depunere 17 mai 2018. Având în vedere că şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală consideră că modernizarea biroului vamal de la Siret reprezintă o necesitate, conform răspunsului primit de ICJ Suceava, la o adresă transmisă acestei instituţii, vă întreb ce măsuri concrete veţi lua pentru modernizarea acestei vămi şi care este termenul în care reuşiţi să le implementaţi? Solicit răspuns în scris. Cu stimă, deputat al PNL de Suceava, Angelica Fădor. |
|||||
|
|
Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Nicolae Neagu. Vă rog, aveţi o interpelare. Pe scurt, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Foarte scurt, domnule preşedinte. Mulţumesc. Interpelarea este adresată minunatului Minister al Transporturilor, în atenţia domnului ministru. Există o documentaţie depusă din partea Consiliului Judeţean Sibiu şi a Prefecturii Sibiu pentru trecerea DJ106E, intrare DN1 Cristian, care cuprinde Mărginimea Sibiului, în DN67C, adică Transalpina. Traseul este extrem de important, nu doar pentru Consiliul Judeţean Sibiu sau pentru judeţul Sibiu, ci şi pentru cel naţional, întrucât solicitarea era adresată din 26 aprilie 2017, Domnia Sa fiind un ministru tânăr, proaspăt şi extrem de riguros. Aştept răspuns oral şi în scris la această solicitare adresată inclusiv de Prefectura Sibiu. Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu. |
|||||
|
|
Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
|
Tamara Ciofu - o interpelare. Marius Budăi - o interpelare. Răzvan Rotaru - o interpelare. Elvira Şarapatin - o interpelare. Simona Oprescu - o interpelare. Cornel Itu - două interpelări. Şi ultimul vorbitor, Ilie Toma. Aveţi trei interpelări. Foarte scurt una dintre ele, domnule deputat, şi închidem şedinţa. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Interpelarea este adresată ministrului energiei. Complexul Energetic Hunedoara, din care fac parte Termocentrala Mintia şi Termocentrala Paroşeni, precum şi minele care au mai rămas, conform normelor Comunităţii Europene nu respectă cerinţele de mediu, fiind în proces de judecată cu Garda de Mediu, altă instituţie a statului, riscând închiderea. Acest fapt se preconizează a se întâmpla în anul 2020 şi ar avea ca efect dispariţia a câteva mii de locuri de muncă la nivelul judeţului Hunedoara şi, totodată, ar afecta siguranţa sistemului energetic naţional, sistem strategic în România, şi ar submina economia judeţului Hunedoara. Îmi exprim îngrijorarea, ca deputat la judeţului Hunedoara, fapt care reiese şi din şedinţele Comisiei pentru industrii şi servicii, prin numeroasele mele luări de cuvânt, pe această temă. Prin urmare, pentru o mai bună comunicare la nivel local, vă rog să îmi transmiteţi care este norma de noxe în atmosferă, corelate cu închiderea Centralelor termice Mintia şi Paroşeni şi care sunt soluţiile pentru salvarea acestui complex energetic. Şi, dacă în acest moment, conform normelor impuse de Uniunea Europeană, cele două centrale riscă să fie închise, care ar fi paşii legali, procedurali, care ar mai putea fi făcuţi, în condiţiile actuale, pentru prelungirea funcţionării, măcar până în anul 2024 şi continuarea procesului de producţie la cele două termocentrale, coroborat cu găsirea de noi soluţii pentru modernizarea grupurilor energetice la Termocentrala Mintia? Solicit răspuns verbal şi în scris. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc mult. Declar şedinţa închisă. La revedere! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,25. |
||||||
![]() |



