Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.115/2020
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2020 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2020
|
Şedinţa a început la ora 13,03. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, şi de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Iulian Iancu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului. |
|
||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Bucuria acestei revederi nu va dura foarte mult în sala de plen, după cum ştiţi deja. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Stimaţi colegi, Ordinea de zi, programul de lucru, precum şi formula de desfăşurare pentru şedinţa comună au fost stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare şi sunt afişate pe site-urile celor două Camere. Programul de lucru va dura până la finalizarea ordinii de zi. Pe ordinea de zi astăzi avem numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Stimaţi colegi, Cu privire la desfăşurarea votului secret cu buletine, Birourile permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, propun următoarea procedură. Exercitarea votului secret cu buletine de vot se va face pe grupuri parlamentare, în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Sala "Barbu Catargiu", de la nivelul P1, după următorul program: 13,30-14,05 - Grupurile parlamentare ale PSD, precum şi senatorii şi deputaţii neafiliaţi; Stimaţi colegi, În sala de vot "Barbu Catargiu" vor fi prezenţi permanent chestorii care înmânează buletinele de vot şi secretarul care consemnează prezenţa parlamentarilor la vot. Cum spuneam, avem pe ordinea de zi numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Raportul comun al Comisiilor pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, ale celor două Camere ale Parlamentului, a fost afişat pe paginile de Internet ale celor două Camere. Din partea celor două comisii de specialitate, o rog pe doamna deputat Ionela Dobrică să ne prezinte raportul. |
|||
|
|
Doamna Ionela Viorela Dobrică (de la tribună): Raport comun cu privire la numirea în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM. În urma procedurii de selecţie, membrii celor două comisii au constatat că următorii candidaţi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
Anexa nr. 1 cuprinde dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Anexa nr. 2 cuprinde dosarele candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în ordonanţa anterior menţionată. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Da. Stimaţi colegi, Dacă sunt intervenţii? Vă rog, Grupul USR. |
|||
|
|
Domnul Cătălin Drulă (de la tribună): Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. Iată o sală plină de parlamentari, voie bună, pumnii se ciocnesc. E ca o reuniune, aşa, după vacanţă. Care e motivul important al acestei reuniuni? (Vociferări.) Arde undeva? E urgenţă? Măsuri pe timp de pandemie, sociale, economice? Nu. (Vociferări.) Motivul este acelaşi care domină clasa politică de 30 de ani - trocul cu funcţii. (Vociferări.) La ANCOM şi-a dat demisia domnul Grindeanu, care e numărul 2 în PSD, acum. Bineînţeles, 3 ani de zile a respectat legea şi a fost apolitic, nu-i aşa? Că toţi ştim că legile, de fapt, sunt un pic la mişto şi toate criteriile astea. Dar şi-a dat demisia într-un final pentru că era în incompatibilitate deja de două luni. Care e urgenţa? Avem 2 vicepreşedinţi care pot prelua cu puteri depline acest mandat, iar noul Parlament, legitim, mandatat şi ales de români - şi da, voi, de la PSD, v-aţi pierdut legitimitatea în acest Parlament - ar fi putut să aleagă un preşedinte, o persoană care să nu fie politică, care să fie un profesionist în domeniu. Aşa a fost creată această autoritate, ANCOM. Dacă, iarăşi, nu tratăm lucrurile la mişto, da? În 2009, Comisia Europeană ne-a spus că trebuie reglementat acest domeniu, o piaţă de miliarde, acum este şi miza 5G pe masă, de către o autoritate autonomă. Grabă, toţi parlamentarii vin să alegem pe cineva care e dinainte determinat. Ştim cu toţii că va ieşi de aici fostul şef de cabinet al domnului Ponta. (Vociferări.) Pe partea PNL - că tot am vorbit mai devreme despre PSD şi PNL - nu văd niciun fel de opoziţie la această mişcare. N-am văzut să fie vreun candidat. Înţeleg că sunt de acord. Înţeleg că şi domnul Orban e de acord. De altfel, şi cu Legea care punea un consiliu de 7 oameni, ca să fie mai multe poziţii, că sunt mai multe funduri de oameni care cad pe lângă Parlament şi nu mai vin aici pe aceste scaune, era de acord PNL. (Vociferări.) Nu şi-a obţinut acordul de la preşedintele Iohannis, al cărui gest îl salut, că a atacat la CCR acea lege. Dar, între timp, mergem înainte cu această numire - pe repede înainte - care n-are absolut niciun sens în acest moment, în contextul în care ne aflăm. Avem doi oameni profesionişti pe funcţiile de vicepreşedinte, au zeci de ani vechime în instituţie. În aceste condiţii, noi, cei de la USR, îl vom vota pe singurul candidat care a reuşit să treacă de furcile caudine ale comisiei şi să ajungă la plen, care nu e un candidat al PSD, că v-aţi pus acolo 3 candidaţi, dar numai unul e cel ales - fostul şef de cabinet al domnului Ponta. (Vociferări.) Vom vota un om care are experienţă în domeniul privat, a lucrat la o companie mare de telecomunicaţii şi are un CV solid. Din păcate, aici s-a făcut o mascaradă. Văd că şi colegii de la PNL... (Vociferări.) Unde e liderul dumneavoastră de grup? Poate are o poziţie pe tema asta. Ce părere aveţi despre faptul că PSD îşi pune omul la ANCOM? Ce îndemn de vot aveţi astăzi? Îl votaţi pe Vlad Stoica? (Vociferări.) E OK, nu? Sunteţi în opoziţie faţă de PSD. Nu vă înţelegeţi. Am înţeles. Ei, românii văd lucrurile astea... (Vociferări.) ...oricât încercaţi, oricâţi bani pompaţi în presă - câte 200 de milioane - şi aşa mai departe. Şi o să vedeţi asta şi la votul din 6 decembrie. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Da. Mulţumesc. Noi, de la PSD, vă salutăm cu respect pe dumneavoastră, de la USR, prin domnul Simonis. Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (de la tribună): Mulţumesc, domnule preşedinte, doamnă preşedinte. În primul rând, aş spune că legitimitatea Partidului Social Democrat n-o stabiliţi dumneavoastră, stimaţi colegi de la USR. Mai ales că au stabilit românii, în urmă cu două săptămâni, legitimitatea fiecăruia dintre noi. Or, în dreptul nostru scrie 1.450 de primari; la dumneavoastră, vreo 35. De acolo vă luaţi legitimitatea! (Aplauze.) Din voturi, nu din strigat la Parlament! (Aplauze.) Pe de altă parte, dumneavoastră aţi dat argumente suficiente pentru care e nevoie urgentă de această numire - "piaţă de miliarde", "5G". Citez din dumneavoastră. Păi, nu e important ca pe lângă cei doi profesionişti, pe care tot Partidul Social Democrat i-a desemnat - uite, asta uitaţi să spuneţi - să mai punem unul, al treilea, să se ocupe de această piaţă de miliarde, de implementarea 5G şi de alte chestiuni importante? Cât despre necesitatea în grabă de a vota, păi, am şi o eu o întrebare, stimaţi colegi de la USR. Tocmai s-a încheiat plenul Camerei Deputaţilor. Plen al Camerei Deputaţilor, unde un deputat al USR şi-a dat demisia. (Vociferări.) Astăzi aţi trimis înlocuirea acelui deputat cu un alt coleg deputat şi mâine vreţi să-l validaţi. Care e graba? De ce nu lăsăm ca Parlamentul viitor să hotărască, eventual? (Vociferări.) Când e vorba de colegii dumneavoastră e grabă. Eventual, speraţi că veţi câştiga alegerile şi că veţi putea să numiţi dumneavoastră pentru un rest de mandat. Eu vreau să vă reamintesc aşa. Mandatul preşedintelui ANCOM a început în urmă cu 2 ani şi jumătate, în acest Parlament. Există un rest de mandat, de 2 ani şi jumătate, şi este atributul acestui Parlament să dea restul de mandat, să pună omul pe restul de mandat. E simplu. (Aplauze.) |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Da. Mulţumesc. Din partea Grupului minorităţilor, domnul deputat Grosaru, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (de la tribună): Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Trebuie să facem o menţiune. În primul rând, pentru corectitudine. Poate unii dintre colegii noştri sunt în continuare în vacanţă, dar Camera Deputaţilor... Parlamentul României a lucrat şi în sesiune extraordinară. Deci nu am fost în vacanţă. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Mulţumesc. Dacă nu mai sunt alte intervenţii, stimaţi colegi, luăm act de raportul comun întocmit de cele două comisii de specialitate. Şi vă reamintesc, conform art. 99 din Regulamentul comun al Camerei şi Senatului, pentru numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, votul este secret şi se exprimă prin buletine de vot care vor fi completate conform propunerilor din raportul comisiilor. Pentru a fi aprobată numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii este necesar votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor prezenţi. Stimaţi colegi, Am finalizat dezbaterile. Vă reamintesc modalitatea de vot în cazul votului secret cu buletine de vot. În Sala "Barbu Catargiu" este amplasată urna de vot. Fiecare deputat şi senator va primi buletinul de vot. Senatorul şi deputatul votează pentru numire lăsând neatinse numele şi prenumele persoanei propuse pentru a fi numită şi votează contra numirii tăind numele persoanei propuse. Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor, ale căror nume nu au fost tăiate, depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea. Cu aceste precizări, stimaţi colegi, urmează exprimarea votului. Îi invit pe domnii chestori în sala Biroului permanent al Camerei, "Barbu Catargiu". Grupurile parlamentare vor vota conform programului anunţat anterior. Vă rog, chestorii. (Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.) O chestiune de procedură, domnul Roman, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Bolşevismul are o nouă culoare politică în Parlamentul României prin Uniunea Salvaţi România. (Râsete.) Domnul deputat sau tovarăşul deputat Claudiu Năsui, "un băiat din stele", cum se spune în popor, a venit să ne spună astăzi că poate fi cel mai mare lansator de fake news din Parlamentul României. Să vii să faci acuzaţii mizerabile spunând că o autoritate de reglementare independentă trebuie ţinută sub sfera intereselor operatorilor de pe piaţă înseamnă bolşevism, domnule Năsui. Eu credeam că cine a stat 5 ani la ruşi nu poate gândi ca Bush, dar am văzut că sunteţi mai socialist şi mai bolşevic decât foarte mulţi dintre cei care sunt reprezentanţi ai acestui sistem. Cum puteţi dumneavoastră, vă întreb, să spuneţi asemenea minciuni, împreună cu Vlad Voiculescu? Cum puteţi? Dumneavoastră ştiţi că în Legea de funcţionare a ASF existau aceste prevederi? Încercaţi să minţiţi poporul spunând că liberalii dau privilegii. Să vă fie ruşine, domnule Năsui! Dacă pentru dumneavoastră un reprezentant al unei autorităţi de reglementare, din Franţa, din Germania, din Italia, de unde doriţi dumneavoastră, are dreptul să-i fie decontată diurna dacă nu stă în Bucureşti şi dacă domiciliază în altă parte, cum puteţi să minţiţi în halul ăsta? Chiar nu mai aveţi ruşine? Cum puteţi dumneavoastră să nu înţelegeţi că pe piaţa asigurărilor cei care controlează societăţile de asigurări nu pot fi ca nivel de salarizare sub cei pe care îi controlează...? Dacă nu vrem corupţie, domnule Năsui. Sau vreţi corupţie? Ce vreţi? Ca să înţelegem. Aveţi o teorie bolşevică, îmi pare foarte rău să vă spun. Aveţi o teorie socialistă, aveţi o teorie stângistă. Şi faceţi asta doar din disperare. Pentru că la recentele alegeri procentul dumneavoastră este la limită pentru intrarea în Parlament ca alianţă. Chiar nu mai aveţi ruşine? Chiar nu puteţi să vă opriţi din tăvălugul minciunilor pe care le rostogoliţi în mediul online? Am sperat ca dumneavoastră, ca fiind un parlamentar tânăr, să aveţi puterea să recunoaşteţi ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie. Veniţi şi spuneţi, ştim noi cum fac, îşi mută domiciliul. Păi, aţi făcut dumneavoastră? Sau de unde ştiţi treaba asta? (Vociferări.) Chiar nu mai aveţi ruşine? Pentru dumneavoastră chiar toate autorităţile statului trebuie călcate în picioare? (Vociferări.) Domnule Năsui, lăsaţi populismul deoparte! V-am mai spus de vreo două-trei ori şi am tăcut, sperând că aţi înţeles că nu puteţi călca în picioare orice în ţara asta. Legea spune foarte clar - autoritatea de reglementare, cea care controlează piaţa, trebuie să aibă o salarizare corespunzătoare cu cei de pe piaţă. Ştiţi de ce? Pentru că aşa spune legea, domnule Năsui. Nu vă convine, modificaţi legea. Dar asta spune legea, domnule Năsui, nu altceva. Nu mai faceţi populisme şi ipocrizie de 2 bani! Îmi pare foarte rău că am crezut odată că aveţi caracter! Nu aveţi, domnule Năsui! (Aplauze. Vociferări.) |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Stimaţi colegi, Invit membrii Birourilor permanente la Sala "Barbu Catargiu". Deci membrii Birourilor celor două Camere vă rog, la Sala "Barbu Catargiu". (Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.) |
|||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Drept la replică, domnul Năsui, vă rog. |
|||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte, pentru acest drept la replică. În primul rând, subiectul era ANCOM, altă instituţie căpuşată politic, după cum foarte bine ştiţi. Şi, domnule Roman, ştiţi foarte bine ce aţi făcut. |
|||
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): Ce-am făcut? |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Aţi introdus un proiect de lege, acum 3 zile, pe care l-aţi pus pe repede înainte, astăzi, în Comisia pentru buget, finanţe... |
|||
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): Eu? |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): În Biroul permanent, a fost pus ieri. Astăzi a fost convocată Comisia pentru buget, finanţe, cu proiectul dumneavoastră, semnat numai de dumneavoastră, în care se află noi privilegii, noi beneficii... |
|||
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): Care sunt? |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): ...noi beneficii pentru membrii Consiliului de administraţie al ASF. |
|||
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (din sală): Care sunt? |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Anume? Staţi să vă spun. Nu vă... nu vă impacientaţi, că toate lucrurile se află şi toate lucrurile sunt scrise. |
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Aveţi la dispoziţie... |
|||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Am avut speranţa... |
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: ... două minute. Mai puţin de două minute... |
|||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): ...că aţi semnat un lucru fără să-l ştiţi. |
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: ...pentru drept la replică. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Dar, după vehemenţa dumneavoastră, văd că chiar susţineţi cu aplomb să fie privilegiile... (Vociferări.) ...pentru cei mai mari bugetari de lux ai României şi mai mari. Şi mai aveţi tupeul, apoi, să spuneţi că noi suntem bolşevici?! (Vociferări.) Dumneavoastră vreţi să daţi din banii poporului, din banii contribuabililor, din banii oamenilor care plătesc taxe şi impozite, privilegii mai mari! Şi cei care sunt socialişti sunt USR? (Vociferări.) Fals! Socialiştii sunt cei care iau de la toată lumea, de la cei care muncesc în economia reală, prin taxe şi impozite şi dau unei nomenclaturi. Unei nomenclaturi politice ca aceea pe care o salvaţi dumneavoastră. Puteţi să spuneţi ce calomnii doriţi dumneavoastră şi minciuni de Antena 3! Nu vă fac cinste, aşa cum nici acest proiect de lege nu vă face cinste! Dacă aveţi pic de respect pentru poporul român, pentru contribuabil, pentru liberalism şi pentru orice ce-ar putea să însemne PNL sau de dreapta în România, veţi susţine eliminarea acelui amendament ruşinos. Un amendament prin care - ca să fie clar pentru toată lumea - membrii Consiliului de administraţie al ASF câştigă diurne în plus, drepturi în plus, în cazul în care nu-şi pun domiciliul în Bucureşti. Mă întrebaţi pe mine cine nu-şi pune domiciliul în Bucureşti? Faceţi o mică investigaţie... (Vociferări.) Păi, nu. Nici eu. |
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Aţi depăşit cele două minute, domnule Năsui, vă rog să încheiaţi. |
|||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Dar, ce, dreptul la replică e de doar două minute? |
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dreptul la replică e de două minute. Mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Dar atacul poate să fie mai mult decât replica?! (Râsete.) |
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Acesta este regulamentul. |
|||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Adică trebuie să existe o proporţionalitate. |
||||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Vreţi să-l ignoraţi, înţeleg. Vă rog, continuaţi. |
|||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Bun. Doar voiam să menţionez faptul că acest proiect este unul ruşinos, care trece de data asta şi cu susţinerea PSD şi a PNL. O frăţie pe care am mai văzut-o şi care aş spera că se va termina sau că s-a terminat. Şi, da, socialism înseamnă să iei de la cei care produc, să iei prin taxe şi impozite, şi să dai unei minorităţi care se întâmplă să fie vremelnic la putere şi să aibă influenţă politică. Or, proiectul acesta de lege exact asta face. Şi nu face doar asta, face chiar mai mult de atât. Mai reduce şi răspunderea penală şi civilă pentru membrii Consiliului de administraţie al ASF. Toate lucrurile acestea sunt negru pe alb. Dacă mă atacaţi pe mine, ca persoană, sau partidul din care fac parte, şi spuneţi că asta este socialism, asta nu înseamnă automat că este adevărat şi nu înseamnă că aveţi dreptate. Dimpotrivă! Dacă vă doriţi o societate mai liberă şi mai de dreapta trebuie tocmai să nu ne mai batem joc de taxele şi impozitele oamenilor şi să nu mai creăm beneficii speciale pentru câţiva privilegiaţi care sunt puşi în funcţii politice. Şi asta este tot ce ne dorim. Şi încă un lucru. Proiectul dumneavoastră care trece pe repede înainte prin toate comisiile sau, mă rog, comisiile relevante, nici măcar n-are avize de la Consiliul Legislativ şi de la... nimic. A fost pus ieri pe ordinea de zi, cu termen de primire puncte de vedere azi. De ieri până azi. Pentru o chestiune pe care, haideţi să fim serioşi, nu ajută decât minoritatea care se află vremelnic în Consiliul de administraţie al ASF. Şi pentru lucrurile acestea nu doar că nu mi-e ruşine... |
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): ...sunt mândru. |
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): Şi o să fac asta şi în viitoarea legislatură... |
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Domnule Roman... |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): ...şi în oricare legislatură mă voi afla aici... |
|||
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: ...vă rog să interveniţi cu un drept la replică. |
||||
|
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (de la tribună): ...să combat aceste privilegii pe care le faceţi pentru prietenii dumneavoastră politici. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Dar vă rog să nu generaţi un alt drept la replică, vă rog foarte mult. Mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună): Nu, doamnă preşedinte, nu voi vorbi despre Troţki, că tocmai l-am auzit pe noul Troţki din USR. (Râsete.) Mi-am amintit de discursurile lui Troţki, bolşevicul, care sunt copie la indigo cu ceea ce a spus antevorbitorul meu. Am să încerc să-i explic domnului, tovarăşului deputat Năsui, ceea ce nu va pricepe niciodată şi ceea ce el prezintă ca fiind privilegii. Dacă n-aţi fi un - haideţi, să nu folosesc un termen dur - un om care... Puneţi mâna pe carte şi citiţi legea! Veţi observa, veţi observa, domnule deputat, că întotdeauna, cu o scurtă perioadă, de 2 ani de zile, membrii... Consiliului de supraveghere se numeşte, nu consiliu de administraţie. Nu e o societate comercială, e o autoritate de reglementare. Deci prima lecţie pe care v-o dau astăzi de la tribună este să faceţi diferenţa între o societate comercială, cu un consiliu de administraţie, şi o autoritate de reglementare condusă de un consiliu de supraveghere. (Vociferări.) În altă ordine de idei, până acum 4 ani de zile, tot ceea ce însemna autoritate de pe piaţa bancară - ASF, CNVM, chiar şi BNR - dacă vă uitaţi în lege veţi observa că nu erau traşi la răspundere penală pentru vot, domnule Năsui. Pentru votul pe care îl exprimă. Şi este peste tot în lume aşa. Şi am să vă explic şi de ce, ca să pricepeţi şi dumneavoastră, că văd că pricepeţi mai greu. (Vociferări.) Nu poţi să te duci să aplici o sancţiune care înseamnă 1% din capitalul social, unei firme de asigurări care are un capital social de sute de milioane de euro, fără să stai cu sabia deasupra capului că cineva din piaţă are suficienţi bani să plătească tot ceea ce înseamnă parte de atac public. Trebuie să iei decizii corecte, şi atunci trebuie să fii protejat de lege, pentru vot! Este a doua lecţie pe care v-o dau, pentru că nu faceţi diferenţa între una şi alta. A treia chestiune pe care am să v-o spun, domnule Năsui. Îmi asum integral acest proiect de lege. Şi ştiu exact ce-am scris acolo. De exemplu, am trecut un articol în care am spus că paza trebuie asigurată de jandarmerie. Ştiţi de ce? Ştiţi de ce? Vreţi să rămână aceeaşi firmă privată care a căpuşat ASF? Asta vreţi? Asta vă deranjează? V-aţi băgat pe un teren pe care dumneavoastră vreţi să păreţi că-l cunoaşteţi. Nu-l cunoaşteţi, domnule Năsui, îmi pare foarte rău. Dar nu doar că nu-l cunoaşteţi, atât timp cât faceţi o confuzie gravă între o autoritate de reglementare independentă şi o societate comercială, între un consiliu de supraveghere şi un consiliu de administraţie, înţeleg foarte clar că habar nu aveţi pe ce lume trăiţi. Vă mai rog, pentru ultima dată, terminaţi cu populismele. Dacă vreţi să fiţi în conducerea acestei ţări, dumneavoastră trebuie să faceţi dovada că sunteţi pregătit! Or, atâta timp cât, vă repet, nu faceţi diferenţa între o societate comercială şi o autoritate de reglementare, care trebuie să fie independentă, domnule Năsui, şi unde dumneavoastră v-aţi trimis reprezentant, atâta timp cât nu înţelegeţi, atâta timp cât nu înţelegeţi care e diferenţa între consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale şi consiliul de supraveghere, atâta timp cât nu înţelegeţi că într-o democraţie puternică autorităţile de reglementare trebuie susţinute prin lege, tocmai ca să nu fie coruptibile, înseamnă că de fapt principiul dumneavoastră de viaţă este: "Cine a stat 5 ani la ruşi nu poate gândi ca Bush!". Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră, chiar vă credeam un om pregătit. Mi-am dat seama că sunteţi praf şi pulbere! |
|||
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Mulţumesc. |
|||
|
După exercitarea votului |
||||
|
(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul senator Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului.) |
||||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Stimaţi colegi, Sala, aproape plină. Aşa că reluăm lucrările. Avem procesul-verbal? |
|||
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea (din sală): Da. |
||||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Da? Vă rog, domnul senator Mario Oprea. Rezultatul votului. |
|||
|
|
Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la tribună): Bună ziua, tuturor! Dau citire procesului-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine, de către deputaţi şi senatori, asupra propunerii de numire în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, şi au constatat următoarele:
După verificarea şi numărarea voturilor au rezultat următoarele: Domnul Stoica Vlad Ştefan:
Doamna Catrina Maria-Manuela:
Domnul Smeeianu Ion:
Domnul Rozolea Mircea Valentin:
Ca urmare, Birourile permanente au constatat că este întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Stoica Vlad Ştefan în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, pentru perioada rămasă a mandatului de 6 ani început în data de 11 mai 2017. Mulţumesc. |
|||
|
|
Domnul Robert-Marius Cazanciuc: Da. Mulţumesc domnului senator Mario Oprea. Stimaţi colegi, Aşa cum am fost deja informaţi, potrivit rezultatului votului, Parlamentul României a hotărât numirea domnului Vlad Stoica în funcţia de preşedinte al ANCOM. Îi dorim succes şi înţelepciune într-o misiune complicată în aceste vremuri! Stimaţi colegi, Ordinea de zi a fost epuizată. Declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Să ne revedem sănătoşi! |
|||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 15,16. |
||||
![]() |



