Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 10, 2021
|
Şedinţa a început la ora 8,29. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Marius-Constantin Budăi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Bună dimineaţa, dragi colegi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de azi, 10 februarie 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor putea depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. Ordinea luărilor de cuvânt se va desfăşura conform listei deputaţilor înscrişi pentru susţinerea declaraţiilor politice. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Petreţchi Nicolae-Miroslav. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, La începutul acestei noi legislaturi, încep prin a vă felicita pentru noile mandate obţinute, îndemnându-vă să ne amintim împreună de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o în faţa alegătorilor, precum şi de principiul fundamental al mandatului de parlamentar, prevăzut la art. 69 din Constituţie. Disputele din cadrul campaniilor electorale, nu demult încheiate, unele dintre ele fiind catalogate de către specialişti ca fiind lipsite de altruism şi toleranţă, incompatibile cu raţiunea, nu trebuie să mai continue şi în prezent. Astfel, avem oportunitatea de a continua sau de a începe noi proiecte, atât de necesare şi benefice pentru ţară şi cetăţenii ei, căutând în permanenţă soluţii pentru numeroasele probleme semnalate de către aceştia, unele rămase nesoluţionate de zeci de ani. Tocmai într-o astfel de perioadă dificilă, când efectele pandemiei se resimt în domeniul politic şi în sectorul economic, în mediul social şi în compartimentul administrativ, atât în plan intern, cât şi în cel extern, când întreaga omenire traversează una dintre cele mai dificile perioade ale secolului al XXI-lea, este momentul ca populismul, subiectivismul, demagogia, însuşirea pe nedrept a unor merite, precum şi obstrucţionarea reciprocă să dispară şi să prevaleze interesele cetăţenilor, în detrimentul celor personale sau politice. Stimaţi colegi, În scurt timp, o să avem în faţa noastră proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale. Înţeleg dificila misiune de a efectua reforme prompte, însă tocmai din acest motiv şi pentru a nu repeta procedura din anii trecuţi, când Legea bugetului de stat şi cea a asigurărilor sociale nu au fost dezbătute sau au fost dezbătute pe repede-nainte, susţin această declaraţie politică, subliniind, încă o dată, că pentru a ne putea respecta principiul fundamental al mandatului de parlamentar, prevăzut la art. 69 din Constituţie, avem nevoie de dezbateri deschise, incluzive şi transparente, astfel încât amendamentele susţinute şi adoptate să reflecte realităţile şi cerinţele stringente ale comunităţilor pe care le reprezentăm. Lăsând polemicile politice la o parte, doar îndreptaţi înspre nevoile cetăţenilor vom reuşi să implementăm reforme de care, cu adevărat, România are nevoie. Vă mulţumesc. Deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Urmează doamna deputat Stoica Elena. Se pregăteşte domnul deputat Muşoiu Ştefan. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Ne aflăm în plină pandemie şi criză economică, situaţie care, în mod normal, ar trebui să ne determine pe fiecare să gândim măsuri care să vină în sprijinul stimulării creşterii economice. Însă vedem în actualul Guvern miniştri care, din pură incompetenţă profesională, fac mai mult rău decât bine, riscând să aducă în colaps anumite segmente ale economiei ţării noastre. În acest context, vreau să-l întreb pe domnul ministru al economiei, Claudiu Năsui, ce ştie dumnealui despre târgurile internaţionale la care participă anual firme din industria românească? Ştie oare domnul ministru că aceste participări sunt susţinute de la bugetul de stat, în baza Legii nr. 30/1999 pentru sprijinirea exporturilor, a Programului de promovare a exporturilor, reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 120/2002, ori a Programului de internaţionalizare a firmelor, reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2017? Vă spun eu, dragi colegi, nu ştie, cred că habar n-are! Pe lângă faptul că nu a lucrat niciodată în domeniul pe care acum îl păstoreşte, domnul ministru nu face nici cele mai mici conexiuni logice între promovarea firmelor şi asigurarea locurilor de muncă. Nu mai zic de banii aduşi la buget! Domnul ministru spune pe Facebook, legat de aceste târguri, citez: "Nu investiţii, nu gândire pe termen lung, ci participarea la târg pe banii statului", am încheiat citatul. Păi, domnule ministru, asta fac firmele noastre la aceste târguri, încheie contracte cu retaileri din toată lumea, primesc comenzi, au producţie, asigură locuri de muncă, plătesc taxe la stat şi exportă, şi aduc valută în Ţara Românească. Urmare comenzilor şi afacerilor încheiate, fac şi investiţii, domnule ministru, în raport cu nevoile de producţie. Deci, domnule Năsui, avem şi investiţii, avem şi gândire pe termen lung, avem şi locuri de muncă asigurate, venituri la buget. Astea sunt conexiunile elementare pe care ar fi trebuit să le faceţi înainte să vă propuneţi să anulaţi participarea şi internaţionalizarea firmelor româneşti la aceste târguri. V-aţi cramponat, domnule ministru, într-o firmă care, ziceţi dumneavoastră, ar fi luat comisioane prea mari pentru organizarea participării firmelor noastre la târgurile respective. Păi, nu era mai simplu să vă folosiţi de pârghiile avute la îndemână, cum ar fi Corpul de control al ministrului, ca să verificaţi modul cum au fost organizate aceste deplasări şi să nu anulaţi un întreg program de promovare a industriei româneşti în plan internaţional? Vreţi să dezvoltaţi un sistem prin care să revoluţionaţi participarea firmelor noastre la aceste târguri? Foarte bine! Vă urăm succes! Dar, până atunci, ce fac firmele din industria românească în 2021-2022? V-aş întreba, domnule ministru, aveţi idee câte firme se închid în fiecare zi, acum, în România, şi mai ales câţi oameni rămân fără locuri de muncă?! Pentru IMM-uri blocarea programului de promovare la export va duce la falimente şi concedieri în masă, domnule ministru, în sectoarele textile-confecţii, mobilă, IT, care exportă mai mult de 85% din producţia realizată. Scăderea exporturilor influenţează cursul de schimb valutar, având efecte negative asupra întregii populaţii. Fără exportul realizat de capitalul autohton, niciun plan de guvernare nu are vreo şansă, veniturile aduse de exportatori fiind singurii bani pe profit care rămân în ţară. Consiliul de Export al României apreciază că blocarea programului va determina un deficit al balanţei comerciale de peste 20 miliarde de euro. În data de 1 februarie, acelaşi consiliu v-a invitat să participaţi la o şedinţă comună pentru a clarifica aspectele privitoare la aceste târguri, care fuseseră deja discutate şi stabilite de principiu cu predecesorul dumneavoastră. Cu toate că şedinţa a avut loc în sediul clădirii unde aveţi biroul, nu aţi binevoit să participaţi şi aţi ales să trimiteţi un secretar de stat care să anunţe decizia de renunţare la acest program. Nici măcar nu aţi avut curajul să faceţi acest anunţ personal, şi asta din simplul motiv că v-a fost teamă că veţi fi luat la întrebări de specialişti şi, evident, nu aţi fi avut argumente. Argumente politicianiste aveţi, că electoratul dumneavoastră... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog! |
||||||
|
|
... trebuie mulţumit, dar, dincolo de asta, trebuie să vă gândiţi la cum vor supravieţui firmele din industria românească în lipsa comenzilor! "Nu voi pune semnătura mea pe nimic în ceea ce nu cred", aţi declarat legat de acest subiect. Păi, dacă ne luăm după această afirmaţie şi o coroborăm cu experienţa dumneavoastră în economie, este clar ce ne aşteaptă, domnule ministru Năsui, - falimentul industriei româneşti! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul Muşoiu? Nu este. Domnul Macovei Silviu. Se pregăteşte domnul Cîtea. Dragi colegi, vă rog să ne încadrăm în trei minute, pentru că sunt foarte mulţi colegi înscrişi. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Începerea şcolii - întrebări, îngrijorări şi provocări fără răspuns". Stimaţi colegi parlamentari, Am fost unul dintre politicienii care au cerut constant redeschiderea şcolilor! Motivul, deşi nu este simplu, este de înţeles: România a eşuat în a reforma educaţia, iar guvernarea liberală şi-a dovedit incapacitatea de a asigura condiţii pentru şcoala la distanţă. Copiii au nevoie de educaţie solidă, au nevoie de interacţiune socială şi de timp pentru a se dezvolta. A sta cu ochii în calculator sau pe tabletă aproape toată ziua - cursuri şi teme - este complet nesănătos! Deşi specialiştii au avertizat de luni de zile că pandemia va fi printre noi în continuare, Guvernul liberal a practicat politica struţului şi s-a făcut că a trecut. De aceea, nu au fost tablete şi internet pentru toţi copiii, profesorii nu au fost vaccinaţi cu prioritate, nu se mai ştie câte şi dacă se mai fac teste. Practic, ne prefacem că este bine. Iar acum suntem în punctul în care îngrijorarea este la fel de mare la deschiderea şcolilor ca şi înainte, ba chiar poate mai mare. În primul rând, după cum spuneam, se testează prea puţin şi dezorganizat. Prin urmare, nu ştim la acest moment dimensiunea epidemiei în România. Se închid localităţile care testează, dar cele care nu au aproape deloc teste nu au oficial nici infectaţi, prin urmare totul e verde şi bine. Apoi, nu ştim câţi profesori sunt vaccinaţi. În presă se vehiculează că doar 8% dintre profesori sunt vaccinaţi. Cât de expuşi la infectare sunt şi vor fi ceilalţi 92% dintre dascăli? Şi nici nu ne răspunde nimeni la întrebarea de ce nu au fost vaccinaţi profesorii cu prioritate. Chiar ministrul educaţiei a declarat nonşalant că nu se va putea păstra distanţa între copii în sălile de clasă. Practic, ministrul liberal a ridicat din umeri şi ne-a dat de înţeles că "asta e!". Am auzit personal cum ambii miniştri, al sănătăţii şi al educaţiei, declarau că ordinul comun va fi dat "chiar acum". Acesta a venit 4 zile mai târziu, cu doar 48 de ore înainte de deschiderea efectivă a şcolilor. Timp suficient pentru ca şcolile şi părinţii să fie pregătiţi, nu-i aşa?! Există prea mult amatorism în acest Guvern, iar aceasta duce la o confuzie generalizată. Cine are dreptul să-i testeze pe copiii care au simptome de răceală la şcoală? În baza cărui act normativ? Este nevoie de personal medical cu pregătire în recoltarea de probe? Fiindcă aşa ar fi normal şi legal. Există personal suficient pentru toate şcolile din România? Din informaţiile publice reiese că România are doar 113 medici şi 268 de asistenţi medicali, la un total de 17.000 de unităţi şcolare! Cum se va face testarea copiilor cu simptome? Observ din toată această degringoladă USR-isto-liberală că practic Guvernul României şi-a luat mâinile de pe cârma ţării şi ne lasă pe toţi să ne descurcăm cum putem cu această periculoasă epidemie. Vă îndemn pe toţi să aveţi fiecare grijă de cei apropiaţi, fiindcă statul devine din ce în ce mai absent din a ne proteja copiii! Vă mulţumesc frumos. Silviu Macovei, deputat al PSD de Iaşi. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Cîtea Vasile. Urmează domnul deputat Ostaficiuc Marius. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "Poporul român, duşmănit la el acasă!" Dragi colegi, Chiar dacă la început de legislaţie parlamentară mesajele publice ar trebui să fie optimiste şi încurajatoare, aşa cum spune şi cutuma parlamentară, Guvernul Cîţu, aflat la a doua "descălecare", după ruşinoasa fugă de pe holurile Parlamentului, şi-a conturat agenda politică astfel încât să-i pedepsească pe toţi cei care au contribuit în decembrie la rezultatul dezastruos al PNL. Prima dată au simţit fiorii răzbunării liberale profesorii, prin amânarea actului normativ care ar fi trebuit să le mărească salariile încă de la sfârşitul anului trecut. După profesori a venit rândul pensionarilor, votanţi tradiţionali ai stângii româneşti, cărora nu li s-a mai aplicat o lege care emitea efecte juridice şi care ar fi obligat Executivul la indexarea punctului de pensie cu 40%. Chiar dacă Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra acestui aspect, "Cîţu cel crud", aşa cum încep românii să îl numească, a venit cu un proiect de creştere graduală a punctului de pensie, începând cu 1 ianuarie 2022, care să acopere indicele inflaţiei, plus 50% din creşterea salarului brut pe economie, cu mult mai puţin decât actul normativ "trunchiat" de Executiv. Evident că nici ceilalţi bugetari nu au scăpat. Aşa cum afirmă surse politice din cadrul PNL, prin proiectul de buget pentru 2021 se pare că se va renunţa la emiterea voucherelor de vacanţă, precum şi la sporurile şi indemnizaţia de hrană pentru bugetari, pentru care se va lua, în cel mai bun caz, o decizie de plafonare pentru atingerea ţintei de deficit de 7%! Curios este faptul că aceste măsuri de protecţie socială, la care s-a renunţat de către Guvernul Cîţu, au fost luate de guvernele PSD care luptau pentru a evita depăşirea unui deficit bugetar de 3%, şi nu 7%, cât anunţă triumfalist liberalii. Ultima măsură a Guvernului liberal scandalizează, în fapt, toţi tinerii studenţi din România. Ca şi cum călătoriile gratuite ale studenţilor prin intermediul CFR ar aduce gaură în bugetul României, şi nu jaful generalizat şi premeditat al Guvernului pentru saturarea clienţilor săi politici. Iată că, în înţelepciunea sa, domnul premier Cîţu doreşte reducerea subvenţiei acordate pentru studenţi, astfel încât aceştia să nu mai poată călători gratuit cu trenul, ci să se revină la sistemul din 2016, anume subvenţionarea călătoriei cu doar 50%, cu un număr maxim de 24 de călătorii pe an. Deşi măsura de protecţie socială viza călătoria gratuită la clasa a doua, având ca beneficiu direct studenţii navetişti, Guvernul Cîţu pare că a uita faptul că 38% dintre studenţii români au probleme financiare, conform ultimului barometru Eurostudent VI, mai mult cu 10% decât media europeană, România confruntându-se, de altfel, şi cu un risc crescut de sărăcie şi excluziune socială la populaţia activă de peste 30%. Având în vedere toate cele precizate, credem că se naşte, în mod legitim, următoarea întrebare. Domnule Cîţu, dacă prin proiectul de buget vă bateţi joc, efectiv, de bugetari şi studenţi, la prima rectificare bugetară va veni rândul însoţitorilor persoanelor cu nevoi speciale, cât şi a agricultorilor români să simtă "generozitatea" guvernării liberale? Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Ostaficiuc Marius. Se pregăteşte domnul deputat Neaţă Eugen. |
|
|||
|
|
Domnul Marius-Eugen Ostaficiuc: Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Redeschiderea şcolilor, un proiect compromis". Deciziile luate în pripă sunt atât de haotice, încât există riscul ca unităţile şcolare să fie închise la scurt timp după redeschiderea lor. În afară de certuri, nimic nu i-a oprit să pregătească din timp redeschiderea şcolilor. Nimic nu l-a împiedicat pe ministrul sănătăţii să pregătească testarea pe scară largă a profesorilor şi a elevilor din timp, aşa cum cerea PSD încă de anul trecut. Cei din Guvern ştiau că trebuie să redeschidă şcolile. Le-au spus acest lucru cei de la UNICEF, cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cei de la Comisia Europeană şi mulţi alţi experţi în domeniu. Au recunoscut chiar cei din Guvern că învăţământul online a afectat dramatic educaţia elevilor, fiind nevoiţi să reducă nivelul de dificultate al examenelor naţionale, astfel încât să evite o explozie a numărului celor care nu le vor promova. PSD a spus, încă de anul trecut, că şcolile trebuie redeschise şi că soluţia cea mai importantă este de a asigura testarea pe scară largă a elevilor, a profesorilor şi a celorlalţi angajaţi din unităţile de învăţământ. Deşi ştiau ce au de făcut, încă din luna ianuarie, când ministrul sănătăţii încă era în concediu sau când se contrazicea cu ministrul educaţiei cu privire la redeschiderea şcolilor, alte state europene derulau deja ample acţiuni de testare pentru pregătirea redeschiderii lor în noul semestru. În Spania a fost asigurată testarea gratuită a profesorilor şi a elevilor înainte de începerea anului şcolar. În Anglia s-au luat măsuri pentru testarea gratuită, săptămânală, pentru toţi profesorii sau elevii care intră în contact cu o persoană infectată. În Austria s-au pregătit deja 5 milioane de teste pentru elevi şi profesori. În Franţa s-a propus realizarea unui milion de teste în învăţământ, în fiecare lună, pentru a ţine şcolile deschise. În Germania s-a pregătit testarea de două ori pe săptămână. În Ungaria, la începutul anului, când domnul Voiculescu era încă în vacanţă, a avut loc o amplă acţiune de testare în masă a tuturor angajaţilor din şcoli şi grădiniţe pentru începerea în siguranţă a noului semestru. În tot acest timp, în România s-au irosit zile şi săptămâni esenţiale. Singura acţiune notabilă, făcută de ministrul Voiculescu, a fost să-şi schimbe poza de profil de la contul de pe Facebook. Vorba aia, "ca la noi, la nimenea"... În concluzie, domnule ministru, vă solicit să vă reconectaţi urgent la realitate. Mă refer la realitatea palpabilă, nu la cea virtuală de pe reţelele de socializare. Acolo se pare că aveţi mereu conexiunea foarte bună. Este timpul să ieşiţi din starea de letargie, ce vă defineşte până acum mandatul, şi să vă apucaţi de treabă. La muncă, domnule ministru! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Înţeleg că domnul deputat Neaţă Eugen este online. Suntem pregătiţi, colegii? Da? Mulţumesc. Domnule deputat, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Eugen Neaţă (prin audioconferinţă): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte "Turismul, un pas înainte şi doi paşi înapoi?". Cam aşa merg lucrurile cu dezvoltarea turismului montan în România. Programul naţional de dezvoltare a turismului, denumit şi "Schi în România", reglementat prin Legea nr. 526/2003, bate pasul pe loc pentru că Legea nr. 46/2008, numită şi Codul silvic, se opune din toate articolele. Am mai spus-o şi în trecut, când am intervenit cu o iniţiativă pentru a permite simplificarea utilizării terenurilor din fondul forestier pentru investiţii în turismul montan. Cu acea iniţiativă am obţinut o oarecare destindere, şi marii investitori pot să-şi pună parţial în aplicare planurile de dezvoltare a obiectivelor turistice. Am revenit acum cu o nouă iniţiativă, susţinută împreună cu alţi doi colegi deputaţi, pentru înlesnirea realizării unităţilor de cazare şi masă, dezvoltarea unor baze de agrement multifuncţionale, realizarea parcărilor, a căilor de acces, a reţelelor de alimentare cu apă, gaze naturale şi curent electric, fără de care o staţiune turistică nu poate exista. Apa are nevoie de canalizare şi autoturismele turiştilor de parcări. Pentru a fi realizate, toate acestea au nevoie de relaxări legislative, nu de imposibilităţi, cum se găsesc acum în Codul silvic. Nu vreau să vă plictisesc, dar trebuie să ştiţi că nici pârtiile şi nici hotelurile nu pot fi realizate cu uşurinţă. Cum zicea cineva, să se facă investiţii pe ici, pe acolo, dar să nu se facă nimic! Trebuie să devenim mai prietenoşi cu spiritul de iniţiativă al celor care îşi riscă banii în investiţii curajoase în munţii din România. Pe noi, cei care reprezentăm cetăţenii în Parlament, trebuie să ne intereseze ce se petrece în munţii ţării noastre. Ne-am consultat cu administraţia localităţilor din zonele unde se încearcă dezvoltarea turismului montan. Cu toţii sunt preocupaţi de piedicile nerezonabile pe care Codul silvic le pune investitorilor în turism. Staţiunile montane nu pot creşte în acest fel şi, mult mai grav, nu pot forţa prelungirea sezonului - dincolo de cele două, trei luni cu precipitaţii naturale -, prin investiţii care să permită utilizarea maşinilor pentru zăpadă artificială şi a instalării altor mijloace de transport şi de distracţie specifice acestui tip de turism. Iniţiativa pe care am depus-o în prima zi de activitate parlamentară este încă un pas înainte pentru un turism competitiv în munţii noştri. Cine îi ţine departe de munţi pe turiştii români şi străini nu apără fondul forestier, ci îl expune abuzurilor şi hoţiei, cum s-a văzut. Sunt încrezător că în munţii României sunt posibile şi turism de înaltă calitate internaţională, şi protecţia şi dezvoltarea fondului forestier, prin menţinerea obligaţiei pe care o are fiecare investitor de a împăduri suprafeţe compensatorii de teren. Legile pădurii şi ale investiţiilor pot merge împreună în aceeaşi direcţie, nu una înainte şi alta înapoi. Iniţiativa pe care am depus-o zilele trecute în Parlamentul României dă această şansă Programului naţional "Schi în România" şi, de aceea, solicit tuturor parlamentarilor şi Guvernului României să susţină şi să urgenteze adoptarea acestei iniţiative. Deputat Eugen Neaţă, Colegiul nr. 40 Vâlcea. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Alexandra Huţu. Vă rog. Se pregăteşte domnul deputat Şlincu Dan. Şi întreb dacă domnul deputat Salan Viorel, doamna deputat Dinu Cristina-Elena, domnul deputat Weber...? Nici online, nici ... Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Sănătatea şi educaţia copiilor noştri au ajuns să fie bătaia de joc a guvernelor Dreptei Unite". Stimate colege, Stimaţi colegi, Educaţia a ajuns să fie Cenuşăreasa priorităţilor Guvernului Dreptei Unite! Incompetenţă, incoerenţă, iresponsabilitate şi ignoranţă sunt principalele trăsături ale Guvernelor Orban şi Cîţu în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia copiilor noştri. Niciunul dintre cele două guverne liberale nu a fost capabil să acţioneze preventiv, să anticipeze şi să ia măsurile necesare pentru asigurarea unui cadru educaţional sigur pentru copiii din toată ţara. Tot ceea ce au făcut aceste guverne a fost să se spele pe mâini şi să arunce toată responsabilitatea în grija părinţilor, a bunicilor şi a autorităţilor locale, fără niciun fel de sprijin real şi concret. În timp ce liberalii, împreună cu USR-iştii şi UDMR-iştii, au acţionat haotic şi au îngropat învăţământul românesc, PSD a venit în faţa românilor cu un plan de guvernare care propune măsuri concrete pentru educaţie, pentru garantarea accesului total la învăţământ în siguranţă, pentru susţinerea profesorilor şi a personalului auxiliar aflat în linia întâi şi expus îmbolnăvirii, dar şi pentru sprijinirea familiilor cu copii. Reţeaua de politruci incompetenţi şi impostori, pe care PNL a dezvoltat-o prin promovarea în poziţii-cheie a unor oameni lipsiţi de ştiinţă de carte, inclusiv la direcţiile de sănătate publică şi la inspectoratele şcolare, a avut drept rezultat o incapacitate cronică de a anticipa, gândi şi aplica măsuri eficiente, care au fost puse în practică în toate statele Uniunii Europene, dintre care enumăr: testare extinsă, anchete epidemiologice complete, care să rupă lanţul contaminărilor, protocoale medicale eficiente, protejarea copiilor şi cadrelor didactice şi pregătirea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ. Guvernările lui Iohannis au pus pe primul loc luptele interne pentru posturile de prefecţi, de secretari de stat, de directori, de şefi de agenţii, prin intermediul cărora vor să pună mâna pe toate instituţiile statului şi numai în beneficiul partidului lor. Preocuparea lor esenţială este cum să dobândească toată puterea, fără să-i intereseze de soarta copiilor noştri. În Parlament, alături de colegii mei de la PSD, voi face tot ce va ţine de mine pentru evitarea unui dezastru în educaţie, ce s-ar putea produce prin lipsa testării elevilor şi profesorilor şi a vaccinării cu întârziere a cadrelor didactice. Este un fapt eşecul catastrofal al gestionării pandemiei de către Guvernul Orban, continuat acum de Guvernul Cîţu. Viaţa noastră a fost şi este afectată grav în toate aspectele, însă educaţia şi viitorul copiilor noştri au fost cel mai rău lovite. Paralizie! Acesta este termenul care descrie cel mai fidel starea actuală a sistemului şcolar. "România Educată" a lui Iohannis şi Orban este cea în care 800.000 de copii au fost pur şi simplu excluşi de la educaţie, pentru că nu au niciun echipament care să permită accesul la şcoala online, în care profesorii au fost şi sunt expuşi infectării, sunt lăsaţi fără niciun mijloc de protecţie şi li se refuză creşterile salariale cuvenite legal, în care părinţii ... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog! |
||||||
|
|
... iar părinţii sunt siliţi să facă alegeri imposibile, să sacrifice educaţia copilului sau slujba, să stea acasă şi să supravegheze copilul sau să meargă la slujbă pentru a nu rămâne fără surse de trai. Vă mulţumesc. Cu stimă, deputat Alexandra Huţu, deputat al PSD. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Weber, online, după care urmează domnul deputat Şlincu. |
|
|||
|
|
Domnul Mihai Weber (prin audioconferinţă): Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Românii au dreptul la un venit decent!". Stimate colege, Stimaţi colegi, De fiecare dată când PSD a fost la guvernare au avut loc cele mai mari progrese înregistrate în România. De la creşterea economiei, a salariilor şi a pensiilor, până la investiţiile în infrastructură şi condiţii de viaţă mai bune pentru români. Se poate spune că în satele şi comunele României au fost create condiţii de viaţă mai bune, graţie programelor PNDL aplicate consecvent, an de an, de guvernările PSD. Este adevărat că mai sunt multe de făcut, dar, aşa cum spunea Lao Tzu, "călătoria de o mie de mile începe cu un singur pas". Astăzi, PSD se află în opoziţie, chiar dacă românii au votat majoritar pentru Programul de guvernare social-democrat. Însă, tocmai datorită acestui vot masiv pro-PSD, chiar dacă suntem în opoziţie, suntem obligaţi faţă de românii care ne-au trimis în Parlament. Avem obligaţia morală de a le reprezenta interesele şi de a lupta pentru a le oferi o viaţă mai bună astăzi, nu peste trei generaţii. Versurile lui Octavian Goga parcă sunt mai actuale ca oricând: "Munţii noştri aur poartă,/ Noi cerşim din poartă-n poartă". Dar noi, social-democraţii, spunem că vremea generaţiilor de sacrificiu a trecut şi nu mai trebuie să revină vreodată, că trebuie să le oferim românilor o viaţă mai bună în ţara în care s-au născut, pentru a nu mai fi obligaţi să plece aiurea, în lumea largă. De aceea, stimaţi colegi, indiferent de partidul din care faceţi parte, vă rog să susţineţi amendamentul propus de PSD la articolul 164 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, amendament care statuează ca salariul minim în România să fie stabilit conform recomandărilor făcute de Uniunea Europeană. Este o iniţiativă legislativă ce vizează corelarea procentuală a valorii salariului minim naţional brut cu aceea a salariului mediu naţional brut pentru a conferi o garanţie reală asigurării unui nivel de trai decent pentru cetăţeni. În acest sens, în acord cu demersurile europene în materie, am propus ca valoarea salariului minim naţional brut să nu poată reprezenta mai puţin de 60% din valoarea salariului mediu naţional brut. Dacă ne declarăm cu toţii respectul faţă de concetăţenii noştri şi le recunoaştem valoarea muncii, respectiv le recunoaştem dreptul la un nivel de trai decent, este imperios necesar să fim, în ceea ce priveşte acest aspect, alături de principiile şi acţiunile relevante ale Uniunii Europene. În condiţiile în care se manifestă, în mod concret şi constant, interesul pentru a fi asigurate mediului privat, în plan european şi naţional, condiţii optime de dezvoltare - multiple iniţiative legislative prin care sunt încurajate, susţinute, facilitate investiţiile private etc. -, societatea trebuie să realizeze că într-o economie sănătoasă "pachetul" mediului privat include drepturi şi obligaţii corelative. Toate drepturile acordate acestui adevărat "motor" al economiilor naţionale trebuie însoţite de obligaţiile corelative. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, domnule deputat, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Mihai Weber (prin audioconferinţă): Obiectivul PSD a fost şi este ca, în cel mai scurt timp, decalajele dintre mediul urban şi cel rural să fie reduse cu cel puţin 15%, iar oamenii să simtă că în fiecare an, indiferent de guvernare, veniturile familiilor au crescut, iar condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit. Dacă sunteţi români şi vă pasă de interesele românilor cu adevărat, dacă vreţi să vă respectaţi jurământul făcut la învestirea în funcţiile de demnitate publică, nu există decât o singură decizie pe care o puteţi lua: de a vota alături de noi acest proiect, această garanţie oferită românilor că vor avea o viaţă mai bună la ei acasă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Şlincu Dan. Dragi colegi, Vă rog să vă încadraţi în trei minute, deoarece sunt foarte mulţi înscrişi. Eu am aici o listă după data şi ora înscrierii, dar o să vă solicit acordul dumneavoastră, pentru că sunt foarte mulţi colegi de la PSD şi n-aş vrea să fim acuzaţi că sunt înscrişi primii pe listă, în ordine cronologică. O să iau şi de la alte grupuri parlamentare şi o să vă solicit acordul, să nu vă supăraţi, să mai schimb un pic lista înscrierilor, pentru că şi alte grupuri parlamentare trebuie să ia cuvântul. Vă rog să vă înscrieţi în trei minute. Domnul deputat Şlincu Dan, după care se pregăteşte, de la Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Tuţă George-Cristian. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Săptămâna trecută, în sala de plen, am ţinut, alături de colegii mei din Partidul Social Democrat, o pancartă pe care scria "Voiculescu, demisia!". Am fost întrebat de ce cerem demisia unui ministru din Guvernul Cîţu la doar cinci săptămâni de la învestire. Cei care îl susţin pe domnul Vlad Voiculescu afirmă că e prea devreme pentru a se cere demisia acestuia, pentru că nimeni nu putea face nimic deosebit în doar cinci săptămâni. Este un raţionament fals! Pe acest tip de argumentare ar însemna că orice greşeli ar face un ministru în cinci săptămâni de la numire, oricâte catastrofe s-ar întâmpla în acest interval în domeniul pe care îl păstoreşte acel ministru şi oricât de mari şi de multe ar fi eşecurile acelui ministru, nimeni nu ar avea dreptul să-l demită sau să-i ceară demisia. Vlad Voiculescu putea face până la sfârşitul lunii ianuarie multe lucruri importante şi necesare. Chiar dânsul a recunoscut, într-o conferinţă de presă de după tragedia de la Institutul "Matei Balş", că poate face într-o săptămână un set de proceduri speciale pentru personalul medical din secţiile COVID, secţii în care există o concentraţie mare de oxigen, un factor favorizant pentru izbucnirea incendiilor. Deci, dacă poate face aceste proceduri în doar o săptămână după tragedie, de ce nu le-a făcut în cele cinci săptămâni dinaintea tragediei, pentru a o preveni? În scurtul mandat al domnului Voiculescu a mai avut loc un incendiu într-o secţie COVID. Este vorba de incendiul din data de 2 ianuarie 2021 de la pavilionul suport COVID de la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, judeţul Timiş. Era deja un alt semnal de alarmă care venea după incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Iar la acel moment ministrul Vlad Voiculescu încă nu citise rapoartele şi memoriile, primite de predecesorul său, pentru prevenirea incendiilor în spitale. Nici măcar nu le citise, după cum chiar dumnealui a recunoscut. Dar cu siguranţă le-ar fi putut citi în cele cinci săptămâni de mandat şi poate ar fi luat şi măsuri în consecinţă. Tot în acest început de mandat, domnul ministru Voiculescu ar fi putut aviza ordonanţa de urgenţă lăsată pe masă de predecesorul său, un act normativ care ar fi permis utilizarea fondurilor europene pentru remedierea vulnerabilităţilor la incendiile din spitale. Nici acest lucru nu a fost făcut, deşi se putea realiza în cele 5 săptămâni, căci vorbim de o ordonanţă de urgenţă. Mai putea domnul ministru ca, în cele cinci săptămâni de mandat, să pregătească testarea pe scară largă pentru redeschiderea şcolilor, aşa cum s-a făcut peste tot în Europa. De exemplu, la vecinii noştri din Ungaria, în luna ianuarie, a avut loc o testare în masă a profesorilor şi a tuturor angajaţilor din instituţiile de învăţământ pentru redeschiderea şcolilor în condiţii de siguranţă. Mă gândesc că, dacă s-a putut în Ungaria, s-ar fi putut şi în România. Tot în cele cinci săptămâni, domnul ministru Vlad Voiculescu ar fi putut să se implice mai mult în campania de vaccinare, în loc să se contreze în declaraţii publice cu coordonatorul acestei acţiuni. Vorbim de cea mai amplă acţiune de sănătate publică din ultimul secol, care nu poate avea loc fără implicarea ministrului sănătăţii. Iată câteva motive foarte puternice pentru demiterea de urgenţă a ministrului Vlad Voiculescu. Iar, dacă tot nu este de ajuns, vă reamintesc că în mandatul Domniei Sale au luat foc patru spitale... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi! |
||||||
|
|
... şi au murit 29 de pacienţi care se aflau în grija unui sistem de sănătate pe care îl păstoreşte. Deci vă întreb, câţi miniştri ai sănătăţii din România sau de oriunde din lumea democratică ar mai fi rămas în funcţie după atâtea nenorociri petrecute în mandatul lor?! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Tuţă George. Se pregăteşte domnul deputat Zisopol, după care doamna deputat Dinu. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, După cum bine ştiţi, pentru unii dintre tinerii membri ai comunităţii noastre, ziua de luni a însemnat revenirea în băncile şcolii. Un prilej de răsuflare uşurată pentru părinţi, dat fiind contextul actual, dar şi de îngrijorări în ceea ce priveşte reintegrarea, siguranţa şi vaccinarea. Şcoala online a zdruncinat modul în care am perceput până acum actul educaţional, în condiţii de normalitate, dar a fost şi un bun prilej de reflecţie asupra lucrurilor pe care le putem face diferit pentru ca această instituţie să îşi îndeplinească scopul social. Vom vedea pe parcurs cum se vor adapta copiii, profesorii şi managementul educaţiei la această nouă realitate. Este însă clar că e nevoie de schimbări pentru a obţine altfel de rezultate. Atâta timp cât vom avea aceleaşi inputuri, nu ne putem aştepta la rezultate diferite, iar inovarea trebuie să înceapă cu adevărat cât mai repede, în şcoală, ca nucleu al dezvoltării primare, şi, mai departe, în ansamblul societăţii. Am ales să mă refer la educaţie în raport cu modernizarea, deoarece şcoala defineşte şi dictează societatea de mâine. Peste zece ani, puştii de clasa a treia vor fi la vârsta marilor alegeri şi este responsabilitatea noastră să facem în aşa fel încât aceste alegeri să presupună, în cât mai puţine cazuri, emigrarea către zări mai ofertante, de pildă. Trebuie să proiectăm cât mai corect şi mai rapid atributele societăţii în care ei se vor forma. Cât de transparentă şi egală ca şanse trebuie să fie aceasta, încât să includă şi actualele ghiozdane ponosite, şi trolerele de opt kilograme, şi toaletele din spatele curţilor, şi programele depăşite. Dar, în primul rând, proiecţia noastră ar trebui să se refere la construcţia unei societăţi corecte şi pragmatice, aici, în România. Simpla distribuire de tablete gratuite este o soluţie de moment, iar discuţia despre digitalizare şi atât trebuie depăşită şi să includă un concept mult mai cuprinzător - inovarea sistemică. Trebuie să reflectăm împreună la cum promovăm ştiinţa, la cum facem lucrurile altfel - mai adaptat, mai orientat către nevoile şi realităţile viitorilor zece ani. Sper din tot sufletul că vremea găleţilor, a brelocurilor şi a brichetelor colorate a trecut. România nu poate progresa aşa. Niciun stat european nu poate progresa aşa. Ţara noastră are nevoie de un plan coerent şi de o agendă unică de care să ţină cu dinţii, de un plan simplu scris în cuvinte puţine, dar clare şi asumate, care să indice ferm un drum. Iar România educată este un astfel de plan, şi această Românie va avea nevoie de sprijinul dumneavoastră. Mă feresc să evoc concepte precum plan de uniune naţională sau interes naţional, deoarece au fost prea mult terfelite de personaje politice care nu aveau nimic comun cu ele. Voi vorbi despre implicarea largă într-un proiect de inovare sistemică care vă include şi depinde de dumneavoastră. Vă veţi întreba probabil de unde începe inovarea în societatea noastră aridă. Răspunsul este: "De oriunde aveţi putere şi resurse pentru a începe". În România de astăzi sunt semne că apar zone favorabile de dezvoltare care nu mai seamănă deloc cu cele pe care s-au întemeiat planurile de dezvoltare din anii ʼ90. Timpul se scurge mai repede, informaţia circulă mai repede, banii se mişcă mai facil, cooperările sunt mai flexibile, iar oportunităţile mai ample. Doamnelor şi domnilor, Administraţia trebuie să producă un lucru simplu: condiţii corecte şi incluzive pentru organizarea treburilor comunităţii, în jurul adevăraţilor poli de dezvoltare, în jurul noii dinamici de evoluţie economică, socială şi culturală. Alături de dumneavoastră, vă spun sincer, se află o reţea extinsă şi în continuă creştere de structuri civice, asociative, profesionale, care pot şi vor să se exprime în completarea statului, care îşi propun să participe la dialogul larg despre modernizarea României. Stimaţi colegi, Ultimul an ne-a arătat că priorităţile şi textura realităţii sociale se modifică radical, fie că vrem, fie că ne opunem. Este momentul oportun să căutăm cu înţelepciune în fibra societăţii româneşti direcţiile de viitor care să o facă mai solidă, mai conectată la idei şi mai rezilientă la provocări. Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Zisopol. Se pregăteşte doamna deputat Dinu, după care domnul deputat Fălcoi. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc. Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, În anul 2018, Parlamentul Republicii Elene a votat ca ziua de 9 februarie, ziua comemorării poetului naţional Solomos, să devină Ziua Mondială a Limbii Elene. În acelaşi an, în calitate de deputat şi preşedinte al Uniunii Elene din România, am iniţiat Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Elene, propunere care avea să se materializeze în Legea nr. 204/2018. Din 2019 şi până în prezent, în localităţile în care trăiesc membri ai Uniunii Elene din România sau filoeleni s-au organizat anual manifestări culturale dedicate acestei sărbători. În acest context s-a înscris şi evenimentul online dedicat celei de-a treia ediţii a Zilei Mondiale a Limbii Elene, organizat în data de 8 februarie a.c. de Uniunea Elenă din România, împreună cu distinse personalităţi ale vieţii politice, sociale şi culturale din cele patru colţuri ale lumii. Astfel, într-o sărbătoare maraton, care a durat peste 5 ore, au adus un omagiu nemuritoarei limbi elene ambasadori, înalţi funcţionari ai administraţiei statului român şi grec, academicieni, deputaţi, profesori universitari din România şi Grecia, politicieni, primari, personalităţi din mediul de afaceri elen, reprezentanţi ai posturilor de radio şi televiziune din Grecia şi Austria, scriitori, poeţi, cadre didactice din întreaga Europă, olimpici, preşedinţi ai Asociaţiilor românilor din Republica Elenă, ai Asociaţilor de promovare a limbii elene din Grecia, membrii comunităţilor din cadrul Uniunii Elene din România şi numeroşi invitaţi. Evenimentul a fost mediatizat de Agerpres şi Televiziunea Română. La finele manifestării am avut onoarea să dau citire mesajului ministrului adjunct de externe al Greciei, domnul Konstantinos Vlasis, adresat grecilor şi filoelenilor de pretutindeni cu prilejul sărbătoririi zilei mondiale a acestei limbi, mesaj pe care vi-l împărtăşesc şi dumneavoastră astăzi. "Ziua sărbătoririi limbii elene nu este doar o reamintire a continuităţii neîntrerupte a limbii noastre în timp, ci şi o recunoaştere a contribuţiei sale atemporale în devenirea lumii. Exact în această recunoaştere constă esenţa stabilirii sărbătoririi anuale a acesteia. Limba greacă are o vechime de peste cinci mii de ani, de la greaca timpurie, aproximativ din anul 3000 î.Hr., şi până astăzi. În ciuda numeroaselor ajustări de-a lungul secolelor, este firul care leagă momentele punctuale a mii de ani într-o linie istorică cronologică unitară. Istoricitatea sa călătoreşte atât de adânc în timp, încât i se atribuie, indiscutabil, sceptrele limbajului care a codificat, primul, referinţe lexicale superioare atât pentru sensuri abstracte, cât şi tehnice, care a stabilit valori universale şi care a întemeiat şi modelat conceptualismul culturii occidentale. Potrivit doamnei academician şi elenistei franceze Jacqueline de Romilly - «dacă Grecia ne-ar cere să eliminăm din limba noastră cuvintele greceşti pe care ni le-a împrumutat, civilizaţia occidentală s-ar prăbuşi». Această moştenire reprezintă un adevăr incontestabil, de o valoare fundamentală pentru Grecia. Limba greacă este un sentiment, legată indisolubil de identitatea naţională greacă, de inima şi gândirea grecilor, care în cuvintele ei au descoperit magia exprimării bogatei lor lumi sufleteşti. În cuvintele ei, grecii au găsit calea de a se consolida în timp şi de a crea. Limba greacă este o limbă poetică. Este logic ca Grecia să se mândrească de-a lungul timpului cu cele două premii Nobel pe care i le-au acordat Giorgos Seferis şi Odysseas Elytis, modelând cuvintele într-un mod unic. Este limba lui Dionysios Solomos, cel care ne-a dăruit imnul «Către Libertate», imnul naţional. Onorând în fiecare an, pe 9 februarie, memoria poetului nostru naţional, ne amintim cuvintele sale: «Oare am altceva în minte, în afară de libertate şi limbă?». Cunoaşterea excelentă a limbii italiene şi lunga sa şedere în Italia nu au fost o piedică în istorisirea parcursului său estetic, lingvistic şi al trăirii în limba greacă, o istorisire care şi-a pus amprenta asupra naşterii Greciei contemporane. Milioanele de greci şi filoeleni din fiecare colţ al pământului, astăzi, sunt un exemplu viu al farmecului ei inegalabil. Cu toate acestea, caracteristica ce face limba noastră unică este faptul că reprezintă o atitudine a vieţii. Grecii, în încercarea lor de a interpreta lumea, au creat cuvinte care au capacitatea de a da sens existenţei, de a duce la constatarea realului, a existentului, dar şi a transcendentului, cuvinte care transmit cu acurateţe concepte de sine stătătoare, idei şi valori, precum democraţie, filosofie, dialog, filantropie etc. Această caracteristică străbate limba greacă pe întreg parcursul istoriei sale. Prin limba greacă, limba evangheliilor şi a textelor patriarhale ale Bisericii, mesajul universal al adevărului, credinţei, iubirii şi păcii a fost propovăduit până în prezent şi este perpetuu. Din perioada când a vorbit Homer şi până astăzi, vorbim, respirăm şi cântăm aceeaşi limbă, scrie Giorgos Seferis, oferind o descriere simplă şi vie a atemporalităţii, a bogăţiei simţirii şi a atitudinii faţă de viaţă şi esenţă, aşa cum se reflectă în limba greacă. Predarea ei este o datorie a noastră, a tuturor, pentru conservarea şi răspândirea culturii elene". Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, În încheiere, cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Limbii Elene îmi revine deosebita plăcere ca, în numele Uniunii Elene din România, să urez un călduros la mulţi ani tuturor vorbitorilor de limba elenă, oriunde s-ar afla. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos. Urăm şi noi la mulţi ani tuturor. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Dinu Elena. Urmează domnul deputat Fălcoi Nicu, după care domnul deputat Focşa Dumitru, după care domnul deputat Gheorghe Daniel şi domnul deputat Burduja Sebastian. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Bursele elevilor nu sunt un moft, ci un drept. Autorităţile trebuie să găsească soluţii urgent pentru acordarea acestui drept". Stimaţi colegi, Niciodată, în ultimii 30 de ani, educaţia nu a fost atât de văduvită, aşa cum este în prezent. Sunt probleme mari din toate punctele de vedere, începând cu investiţiile în şcoli şi terminând cu procesul de predare-învăţare. De departe, cel mai grav însă este că modul defectuos în care a fost gestionată criza sanitară îşi va pune amprenta asupra educaţiei copiilor şi tinerilor, iar cei mai afectaţi sunt, fără îndoială, elevii din anii terminali. S-au închis şcolile, deşi alte state europene le-au lăsat deschise. S-au redeschis unităţile de învăţământ, doar ca să se închidă din nou, după câteva săptămâni. Şi, probabil, acest scenariu se va repeta şi în perioada următoare. La orele online nu au avut acces sute de mii de elevi din întreaga ţară. Nici acum nu se ştie exact cum vor fi recuperate toate cursurile pierdute de aceştia. Apoi, nu toţi copiii au primit tabletele mult promise sau, dacă le-au primit, nu le-a asigurat nimeni accesul la Internet. Un haos generalizat ca acum nu s-a mai înregistrat niciodată în ţara noastră. Veştile proaste însă nu se opresc aici, din nefericire. Motivând că nu au suficiente surse financiare, unele autorităţi locale nu dau nici bursele şcolare pe care, conform legii, le pot acorda din bugetele locale. Este şi cazul judeţului Giurgiu, unde circa 5.000 de elevi ar trebui să fie beneficiarii burselor şcolare care sunt, după cum ştim, de patru feluri: burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social. La Giurgiu, reprezentanţii Consiliului judeţean al elevilor au trimis memorii către consiliul judeţean şi Primăria Giurgiu, ambele conduse de reprezentanţi ai PNL. Elevii au primit doar promisiuni pentru cu totul şi cu totul alte probleme, însă pentru burse li s-a spus că nu sunt bani. La Consiliul municipal Giurgiu deocamdată a fost introdus doar proiectul privind regulamentul de acordare a burselor, nu şi vreun proiect care să prevadă sumele ce vor fi, dacă vor fi alocate. Iar la consiliul judeţean răspunsul a fost clar: "nu se pune problema de alocare a fondurilor pentru bursele şcolare, deşi s-au găsit sursele necesare pentru înfiinţarea unei societăţi cu vreo 50 de angajaţi în subordinea instituţiei". Colegii mei social-democraţi din consiliul judeţean au întocmit şi vor depune un proiect de hotărâre privind alocarea burselor şcolare, pe care sper că îl vor vota şi consilierii PNL, deoarece copiii noştri trebuie să fie înaintea oricăror dispute politice. Alocaţiile nu sunt majorate, salariile îngheaţă, familiile nu mai primesc, iată, niciun sprijin pentru o viaţă decentă. Este din ce în ce mai greu pentru o familie să îşi asigure toate cele necesare, inclusiv să suporte costurile pentru copiii aflaţi la şcoală. Îmi doresc sincer ca autorităţile locale, judeţene, împreună cu cele centrale să găsească rapid o modalitate de a rezolva această problemă. Dacă bugetele locale nu suportă o asemenea cheltuială, ... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog! |
||||||
|
|
... Guvernul trebuie să ia în considerare sprijinirea primăriilor şi a consiliilor judeţene, în acest sens. Este de neacceptat ceea ce se întâmplă, pentru că bursa şcolară nu este un moft, ci un drept al elevului! Copiii noştri trebuie să fie stimulaţi să înveţe, pentru că de acest lucru depinde viitorul ţării! Deputat Cristina-Elena Dinu, Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Fălcoi. Menţionez că avem 20 de colegi care au depus şi în scris, deja. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei mele de astăzi se numeşte "Urgenţă de gradul zero - stoparea risipei de bani publici". Doamnelor şi domnilor colegi, Suntem la început de mandat şi, tocmai, pentru că avem în faţa noastră patru ani de muncă intensă, cred că e bine să ne stabilim foarte clar priorităţile. Iar unul dintre lucrurile cele mai importante pe care cred că le avem de făcut e să stopăm cât mai grabnic cu putinţă şi cât mai eficient risipirea banilor publici. Ştim bine cu toţii că unul dintre marile rele care au vlăguit bugetele publice în ultimii 30 de ani au fost căpuşele conectate cu mii de fire invizibile la banii publici, căpuşe cărora le-a fost facilitat accesul la aceste surse de bani cu sprijin de la partid, în baza unor încrengături de interese care au construit reţele complexe, în care politicieni, rude de politicieni, sinecurişti de profesie, sindicalişti şi tot soiul de marionete şi-au dat mâna ca să dreneze prin diverse buzunare bani din banii ţării. Exemple concrete avem cu nemiluita, şi nu de ieri, de alaltăieri. Aproape în fiecare zi aflăm despre salariile fabuloase ale unor funcţionari ajunşi ca prin miracol pe poziţii de conducere, despre firme ale unor sindicalişti foarte vocali care au derulat ani la rând contracte grase cu instituţii de stat, despre licitaţii trucate, ca să câştige fix cine a trebuit, despre marionete neştiutoare angajate prin tot felul de instituţii sau despre "norocoşi" debordând de merite, "binecuvântaţi" cu poziţii bănoase în câte 4-5 consilii de administraţie. Puse cap la cap, aceste cazuri ne arată dimensiunea uriaşă a furtului din banii publici, bani cu care, dacă nu s-ar fi scurs aşa în tot felul de buzunare, am fi putut construi, fără îndoială, măcar o parte din şcolile, grădiniţele, spitalele şi autostrăzile de care avem atâta nevoie. Simpla constatare a acestei realităţi a devenit deja un fapt banal. Ca să schimbăm toate lucrurile acestea e nevoie de curaj şi asumare. Sigur că toate reţelele astea de interese construite în timp şi întreg acest sistem eficient de drenare a banilor publici vor opune rezistenţă la schimbare. Sigur că mulţi dintre cei ale căror interese - directe sau indirecte, declarate sau nedeclarate - vor fi afectate, vor urla ca din gură de şarpe, vor calomnia şi vor căuta să arunce cu noroi. Sigur că există riscul să deranjăm şi astfel să ne erodăm. Dar singura - şi vreau să fie foarte clar! -, singura cale de urmat, prin care putem pune capăt acestui jaf, este tăierea răului de la rădăcină. Când am intrat în politică, noi, cei din echipa Alianţei USR PLUS, ne-am asumat un set de obiective. Am spus atunci că vrem să facem o altfel de politică, o politică bazată pe competenţă, profesionalism şi onestitate, nu pe interese proprii şi solidarităţi de clan. Am spus că vrem să punem capăt furturilor din bani publici şi hoţiei şi că vrem să recuperăm rămânerile în urmă. Şi exact asta vrem să facem acum, când suntem parte a coaliţiei de guvernare. De asta, mesajul pe care vreau să îl transmit este simplu, clar şi cât se poate de tranşant: colegii noştri din Executiv au întreg sprijinul şi susţinerea noastră în acest proces de eliminare a răului de la rădăcină, care presupune inclusiv destructurarea mecanismelor şi reţelelor prin care, ani de-a rândul, s-au furat şi s-au deturnat bani publici, indiferent de cât de atacaţi vor fi şi vom fi pentru asta şi indiferent de cât de virulent vom fi contestaţi de către unii ale căror interese sunt afectate. Aici, în Parlament, am anunţat, încă din prima zi de lucru, că vom trece la eliminarea pensiilor speciale şi că primul pas va fi chiar eliminarea pensiilor noastre, ale parlamentarilor. Pentru a arăta că da, se poate, că suntem hotărâţi să facem asta şi că politica se poate face şi altfel, cu măsuri concrete, nu doar cu declaraţii de intenţie şi exerciţii de retorică. Şi tocmai de aceea, în spiritul politicii pe care vrem să o facem altfel, mesajul meu de azi este un îndemn la acţiune şi curaj, la măsuri chirurgicale, acolo unde ele se impun. Politica făcută cu jumătăţi de măsură... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog! |
||||||
|
|
... şi-a dezvăluit limitele. Asta este cauza reală pentru care nu avem spitale noi, şcoli, grădiniţe ori autostrăzi. Acum e vremea măsurilor chirurgicale care să pună capăt risipirii banilor publici. Vă mulţumesc. Deputat Nicu Fălcoi, Circumscripţia electorală nr. 37, Grupul parlamentar USR PLUS. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Focşa Dumitru, după care domnul deputat Gheorghe Andrei şi domnul deputat Burduja Sebastian. Vă rog să vă încadraţi în trei minute. Suntem mulţi colegi înscrişi şi mi-aş dori să vorbim cât mai mulţi. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul Cîţu - Guvernul trădării de ţară". Stimaţi colegi, Dacă în urmă cu patru ani PSD era dispus să dea foc la ţară pentru a-şi salva liderul, astăzi, Coaliţia de guvernare este gata să vândă România, pentru a fi pe placul marilor puteri europene. Pentru a câştiga bunăvoinţa externă în derularea actului de guvernare, coaliţia de guvernare are mare nevoie ca Europa să întoarcă capul şi să-şi promoveze "performanţele". Mă refer la Proiectul de Lege prin care se abrogă Legea nr. 173 din 13 august 2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. În şedinţa de Guvern care s-a desfăşurat în data de 3 februarie a.c., prezentat de domnul prim-ministru ca o mare realizare, este în realitate cel mai abject act de trădare naţională din ultimii 31 de ani. Cum să vinzi, fie şi un pachet minoritar, acţiuni pe care statul le deţine astăzi în Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile sau Aeroportul Mihail Kogălniceanu? Mă refer strict la trei dintre obiectivele de importanţă geostrategică aflate pe raza judeţului pe care îl reprezint. De ce, când ele sunt totuşi pe profit? Rolul unui guvern este să caute soluţii de rentabilizare. Ce te mână, domnule prim-ministru, ca să cităm din marele poet Mihai Eminescu, în această luptă împotriva propriei ţări? Să fie oare securizarea scaunului de prim-ministru pentru actuala formulă guvernamentală, pentru următorii 4 ani, poate chiar 8 ani? Nu ştim! Tot ce ştim este că vânzarea României este inacceptabilă, indiferent de miza politică, fie că este aderarea la Spaţiul Schengen, după cum se vehiculează, fie că este liniştea guvernării pe termen lung! Un stat puternic este un stat suveran, stăpân pe propriile resurse, ceea ce România va înceta să mai fie, dacă această lege va trece prin Parlamentul României. Domnule prim-ministru, Florin Cîţu, Dacă sunteţi atât de mândru de acest proiect legislativ, despre care spuneţi că reprezintă "un mesaj clar pentru investitori, atât din România, cât şi din exterior" - în fapt, numai pentru cei din exterior, ştim bine - atunci de ce nu l-aţi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de săptămâna trecută? Am căutat cu mare atenţie pe site-ul Guvernului României, la secţiunea destinată Agendei şedinţei din data de 3 februarie şi nu am găsit proiectul pe ordinea de zi anterioară şedinţei. Nici în comunicatul de presă de după aceasta nu există. De Guvernul Grindeanu s-a lipit eticheta "Noaptea, ca hoţii", după povestea cu Ordonanţa 13. Ce etichetă credeţi că vi s-ar potrivi? Mă gândesc că singura instituţie abilitată să vă pună o etichetă va fi DIICOT. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi parlamentari, Se poate observa cum Guvernul Cîţu vrea să-şi legifereze actul de trădare naţională, folosindu-se de Parlament. Eu îl asigur atât pe primul-ministru, cât şi pe întreaga coaliţie de guvernare, că niciun parlamentar AUR nu va vota - şi vă îndemn şi pe cei care sunteţi patrioţi să nu votaţi acest proiect de lege. Plecând de la trista realitate în care ne aflăm ca naţiune, îi îndemn pe toţi colegii parlamentari, indiferent de apartenenţa politică, să nu voteze acest proiect, pentru că suveranitatea României este mai importantă decât orice! Închei cu următoarea întrebare: Domnule prim-ministru, dacă în februarie 2017 au ieşit în stradă peste o jumătate de milion de români, ca să apere justiţia, oare câţi credeţi că vor ieşi de data aceasta ca să-şi apere ţara? Nu ştiţi! Atunci, ne vedem în stradă şi ne numărăm de-acolo! Constanţa va începe protestele chiar de săptămâna aceasta. Vă mulţumesc. Deputat AUR de Constanţa, Dumitru-Viorel Focşa. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Fac încă o dată apel la dumneavoastră, să ne încadrăm în 3 minute. |
|||||
|
|
|
Gheorghe Andrei. Domnule deputat, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Educaţie ori ideologie?". M-am gândit la un lucru esenţial - ceea ce înseamnă învăţământul şi care sunt bazele fundamentale ale educaţiei în România şi nu doar în România, în întreaga lume. Şi spun acest lucru nu doar din perspectiva faptului că în această perioadă copiii reîncep şcolile, ci şi din perspectiva faptului că la noi, la Senat, se află în dezbatere o lege care, iată, în timp de pandemie a stârnit multe controverse, deşi în mod normal ar fi fost ceva absolut firesc, o lege care priveşte un cadru legislativ conex educaţiei, creşterii şi adopţiei copilului şi unde există un paragraf cu privire la aşa-numita educaţie sexuală. În realitate, avem acolo un paragraf esenţial pentru ceea ce înseamnă o educaţie sănătoasă în România. Şi vorbim despre educaţia sanitară cu acordul părinţilor. Mi se pare complet absurd ca în România să credem că din procesul educaţional părinţii pot fi excluşi, dar şi să credem că educaţia sanitară, cu adevărat necesară, poate fi înlocuită cu aşa-numita educaţie sexuală, care, în realitate, este o îndoctrinare în direcţia aşa-numitei ideologii de gen şi o promovare a intereselor agendei LGBT. Aceasta este educaţia sexuală în realitate şi acestea sunt mizele la care trebuie să ne gândim cu toţii şi pe care sper că senatorii României le vor lua în calcul şi nu le vor ignora. Nu întâmplător, valorile creştine, valorile etice pe care se fundamentează însăşi omenirea de astăzi, şi tot sistemul de justiţie la care ne raportăm cu toţii, şi tot ceea ce înseamnă acest corpus legislativ al statului de drept, se întemeiază pe valorile moralei creştine şi nu putem lipsi elementul de morală creştină din educaţie. De aceea, nu înţeleg de ce alţii, tot din zona aceasta, ideologică, aşa numită neo-marxistă, să-i spunem direct, încearcă să elimine Religia din şcoală. Este un element pe care noi nu-l putem ignora. Şi cred că, în primul rând, atunci când vine vorba despre educaţia copiilor, trebuie să nu uităm respectarea Constituţiei! Şi sper că senatorii vor înţelege importanţa respectării Constituţiei în acest context delicat. Mai ales când vedem astăzi că însăşi valorile creştine fundamentale sunt insultate prin tot felul de manifestări pseudo-artistice precum cele care au loc în această perioadă într-un mall din Bucureşti. Până la urmă, trebuie să înţelegem care sunt valorile noastre şi să înţelegem care sunt fundamentele civilizaţiei noastre româneşti şi nu doar româneşti, ci şi europene, în ansamblu! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: La fix. La fix! |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Burduja. Apoi se pregătesc domnul deputat Volosatîi Boris şi doamna deputat Şerban Gianina. |
|
|||
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Apel pentru salvarea unei generaţii pierdute, copiii rămaşi singuri acasă" . Ştim că din România au plecat peste 4 milioane de români, iar recordul absolut a fost atins în anul 2018, când au plecat 240.000 de români din ţară. Nu-i o coincidenţă. Dacă nu avem memoria scurtă, ne amintim că în 2018 un guvern de tristă amintire a aruncat ţara în aer, a aruncat economia în aer, a aruncat justiţia în aer şi a compromis şi imaginea României pe plan internaţional. La ce să mai stea românii în ţară în acele condiţii? În tot acest context, însă, vorbim prea puţin despre copiii rămaşi singuri acasă, deci copiii care au cel puţin un părinte plecat la muncă sau alungat la muncă, dacă vreţi, în străinătate. Prima mare problemă este că nu ştim câţi sunt. Datele diferă. DGASPC-urile, dacă le întrebăm, ne spun că au 95.000, că avem 95.000 de copii în această situaţie; Inspectoratele Şcolare Judeţene ne spun că sunt 160.000, iar ONG-urile ne spun că sunt până la 350.000 de copii în această situaţie. Acestea sunt datele unui grup de lucru organizat pe tema aceasta la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, un grup de lucru foarte bun, sub coordonarea doamnei Sandra Pralong. Deci, prima provocare este să aflăm câţi copii sunt în această situaţie, cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate? O să vă întrebaţi, ce probleme au aceşti copii? Şi aici există studii care arată că au o rată de abandon şcolar mai mare, dezvoltare psiho-socială deficitară, infracţionalitate mai mare, mai ales în cazul adolescenţilor şi, sigur, acces deficitar la servicii de bază - sănătate, educaţie, cultură. Prin această declaraţie politică nu vreau să fac un atac politic, după cum se obişnuieşte, ci un apel la dialog politic, pentru a găsi împreună soluţiile pentru aceşti copii, care sunt într-adevăr o generaţie pierdută sau riscă să devină o generaţie pierdută a României. Sunt suficiente modele, inclusiv în Statele Unite, modele de mentorat pentru copiii vulnerabili. Putem să preluăm de acolo bunele practici; de asemenea, şi de la nivel european. Cadrul legal, în momentul acesta, Legea nr. 272/2004, are o secţiune care se referă strict la copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, dar nu există un pachet coerent de măsuri pentru protejarea şi sprijinirea acestor copii. Parafrazându-l pe Regele Mihai I, care, de la această tribună, dacă nu mă înşel, a spus că România e o ţară luată cu împrumut de la copiii copiilor noştri, haideţi să facem România o ţară în care copiii şi copiii copiilor noştri să vrea să rămână! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Volosatîi? Se pregăteşte doamna deputat Şerban, după care, domnul deputat Todosiu. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sunt Boris Volosatîi din Chişinău, născut "la Nistru, la mărgioară", în fostul judeţ Cetatea Albă, ales din partea Alianţei pentru Unirea Românilor, în Circumscripţia electorală nr. 43 pentru cetăţenii cu domiciliul în afara ţării. De formaţie sunt profesor de istorie şi am lucrat timp de mai bine de trei decenii în calitate de director al Liceului teoretic român-francez "Gheorghe Asachi", cea mai mare instituţie de învăţământ din tot spaţiul dintre Prut şi Nistru. Am format generaţii de elevi români în Basarabia în spiritul valorilor naţionale, cultivând dragostea de istoria românilor şi geografia României, patria noastră întreagă. Atunci când comuniştii de la Chişinău au încercat eliminarea Istoriei Românilor din şcoală, înlocuind-o cu aşa-numita Istorie integrată, am protestat şi, din fericire, am reuşit. Datorită materiei Istoria Românilor din şcoala basarabeană, astăzi, la răsărit de Prut, se mai vorbeşte româneşte, iar noua generaţie de români cere cu toată tăria redobândirea cetăţeniei, întru consolidarea naţiunii noastre. Venit acum la Bucureşti, am constatat cu multă strângere de inimă că Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România a urmat recent, cu un suspect elan neo-marxist, exemplul comuniştilor de la Chişinău şi a decis să fie eliminate din şcoala naţională materiile Istoria Românilor şi Geografia României, ca materii distincte. Eliminarea Istoriei Românilor din şcoala naţională din România va fi folosită ca argument pentru eliminarea acesteia din şcoala din Basarabia. Altfel spus, gestul neo-marxist al Ministerului Educaţiei de la Bucureşti este unul geopolitic şi geocultural, ţintind deznaţionalizarea românilor basarabeni şi înstrăinarea lor de Patria- mamă, România. Pe plan geopolitic intern, decizia Ministerului Educaţiei este una de dublu standard şi vizează deznaţionalizarea etniei române majoritare, în contrast cu consolidarea conştiinţei naţionale a tuturor minorităţilor etnice, care nu sunt private de minister de dreptul de a-şi studia propria istorie naţională. Nimic mai antieuropean decât aşa ceva! Solicit Ministerului Educaţiei să-şi revizuiască decizia şi să readucă în planul-cadru şcolar cele două materii formatoare de conştiinţă naţională, care cultivă simţul timpului şi al spaţiului într-o lume tot mai relativizantă. Fac apel la cadrele didactice din România să se opună pe toate căile legale şi să protesteze împotriva deciziei geopolitice a ministerului, până la anularea ei. Fac, de asemenea, apel la toţi părinţii din România să denunţe alături de noi dublul standard practicat de minister şi decizia sa antinaţională. Amintesc că, potrivit actelor internaţionale ratificate de Parlamentul nostru, dreptul de a decide asupra modului de instruire a copiilor aparţine părinţilor, nu statului. Copiii românilor sunt ai românilor, nu ai birocraţilor din ministere care au alergie de la Istoria Românilor! |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, domnule deputat, vă rog. |
||||||
|
|
Salus in virtute decus! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Şerban. Se pregăteşte domnul deputat Todosiu, după care, domnul deputat Varga. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul Cîţu subminează rolul femeii în societate". Violenţa domestică este una dintre cele mai serioase probleme sociale cu care ne confruntăm în prezent, este o chestiune de sănătate publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor femeii, cu efecte devastatoare în ţara noastră, din păcate, care rămâne larg nesancţionată. În sfera relaţiilor de convieţuire şi de familie, violenţa domestică, mult amplificată în ultimul an, pe fondul măsurilor impuse de pandemia COVID-19, pune sub semnul întrebării dreptul fundamental al femeii - la viaţă, la integritate fizică şi psihică, la sănătate, la demnitate şi la libertate. Apreciez că, prin ratificarea Convenţiei de la Istanbul şi armonizarea cadrului legal intern cu prevederile Convenţiei, România a transmis un important semnal pozitiv privind angajamentul ferm de a respecta şi de a promova o serie de măsuri prin care să se asigure o prevenţie şi o combatere adecvată a fenomenului violenţei. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. Anul acesta a explodat fenomenul violenţei asupra femeilor, nu doar în România, acesta fiind un fenomen global. Violenţa domestică a luat amploare în ţările în care a fost impusă carantina. Pandemia a agravat lucrurile, arată un studiu efectuat de ONU. Sunt mii de victime care au obţinut ordine de protecţie, însă acestea au continuat să fie agresate, pentru că aceste ordine de protecţie nu au nicio valoare atât timp cât nu sunt însoţite de un mijloc de supraveghere, de monitorizare. Pentru siguranţa victimelor violenţei domestice, trebuie continuate eforturile, în special prin monitorizarea agresorilor cu ajutorul brăţărilor electronice, măsură implementată cu succes în 8 state membre ale UE. În România nu a fost implementat niciun proiect pentru sprijinirea femeii agresate, deşi există un proiect de lege care aşteaptă de trei ani să fie votat de parlamentari şi care ar permite autorităţilor să folosească aceste brăţări electronice de supraveghere. După studii ale unor specialişti din penitenciare, costurile anuale de operare a unui sistem de supraveghere se situează undeva la 800 de euro, o cifră deloc mare în comparaţie cu beneficiile care pot fi aduse în protecţia reală a victimelor. În acest context, este deosebit de important să aducem în atenţie importanţa angajamentului politic şi social, fiindcă este cu adevărat important ca întreaga comunitate să se implice activ şi să acţioneze responsabil pentru îmbunătăţirea statutului femeilor din România. Nu în ultimul rând, doresc să subliniez un aspect deosebit de important, prioritar în politicile promovate de către UE, respectiv integrarea dimensiunii de gen în toate politicile şi programele dezvoltate la nivel naţional. Promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă o valoare fundamentală a democraţiei. În acest sens, faptul că în actualul Guvern există o singură femeie ministru... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
||||||
|
|
...reprezintă un element de regres al României, astfel că este deosebit de importantă realizarea de acţiuni şi strategii pentru consolidarea rolului femeii în societatea românească, începând de la cel mai înalt nivel. Aşadar, solicit imperios votarea şi implementarea Legii cu privire la acest mijloc de protecţie, a brăţărilor electronice şi, totodată, îi solicit Guvernului să depună eforturi pentru a aloca sumele necesare acestora, dat fiind faptul că vom analiza şi dezbate bugetul. Vă mulţumesc. Sunt Şerban Gianina, deputat AUR, în Circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Todosiu. Se pregăteşte domnul deputat Varga, după care, domnul deputat Rusu Daniel. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi vizează un subiect extrem de important pentru judeţul Alba - poluarea din municipiul Sebeş. Municipiul Sebeş se confruntă de ani de zile cu o poluare accentuată, fapt care îngrijorează tot mai mult cetăţenii din zonă. Poluarea din Sebeş este o problemă care de prea mult timp este ignorată de autorităţile locale şi naţionale. Oamenii din Sebeş şi din zona limitrofă au dreptul să respire un aer curat şi să ştie cât de grav le poate afecta sănătatea nivelul actual de poluare. Recent, dragi colegi parlamentari, poluarea a atins cote alarmante şi mulţi cetăţeni mi-au transmis mesaje de îngrijorare privind această problemă. Sebeşul este frecvent campion în topul naţional al celor mai poluate oraşe din România. La sfârşitul lunii ianuarie, în mai multe zile, site-ul calitateaer.ro a indicat gradul 5 de poluare pentru calitatea aerului din Sebeş, respectiv "foarte rău". Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât incidenţa cazurilor de cancer din judeţul Alba este în creştere, de la an la an. Astfel, statisticile oficiale ale autorităţilor sanitare indică o creştere alarmantă a cazurilor noi de cancer la nivelul judeţului Alba. Dacă în 2015 incidenţa era de 1,57 raportat la 1.000 de locuitori, în 2018, anul în care există ultimele date oficiale prezentate public, situaţia ajunsese la 2,60 de cazuri la 1.000 de persoane. Să nu uităm că, în studiile de specialitate, poluarea este un factor care influenţează direct creşterea incidenţei cazurilor de cancer. Săptămâna trecută, i-am transmis o întrebare ministrului mediului, apelor şi pădurilor, privind situaţia de la Sebeş. Aştept cu interes răspunsul Domniei Sale şi soluţiile pentru reducerea poluării din Sebeş, dar şi din alte oraşe care se află în această situaţie. În anul 2018 a fost organizat un referendum local la Sebeş, iar cetăţenii au fost consultaţi privind achiziţionarea din bugetul local a unui laborator mobil de măsurare a calităţii aerului. Referendumul a fost, din păcate, invalidat din lipsă de cvorum. Societatea civilă şi locuitorii Sebeşului au continuat să lupte pentru aer curat şi au protestat, în repetate rânduri, cerând măsuri pentru reducerea poluării. Poluarea face victime, dragi colegi, în Sebeş, în judeţul Alba, în multe zone din România, unde este ignorat dreptul la sănătate al cetăţenilor. Ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental garantat de Constituţia României şi de tratatele europene şi internaţionale. Pactul Verde European este un angajament serios pentru statele membre ale Uniunii Europene, care cuprinde inclusiv asigurarea unui aer curat pentru toţi cetăţenii europeni. Astăzi, de la tribuna Parlamentului României, cer public, în numele locuitorilor din Sebeş, din Alba, dar şi din alte zone înecate în poluare, să sprijiniţi crearea unei strategii naţionale pentru reducerea poluării. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are obligaţia de a crea şi de a pune în aplicare o strategie pe termen lung de combatere a poluării, care să asigure respectarea dreptului la sănătate şi la un aer curat pentru toţi românii. Vă mulţumesc. Vă doresc multă sănătate! Beniamin Todosiu, deputat de Alba. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos. Sănătate şi dumneavoastră! |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Barcari Rodica, după care, domnul deputat Rusu Daniel. |
|
|||
|
|
Doamna Rodica-Luminiţa Barcari: Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Educaţia este o prioritate naţională". Ne aflăm astăzi în cea de-a treia zi după redeschiderea şcolilor. La 11 luni de la suspendarea cursurilor şcolare, iată că situaţia în acest domeniu a început să reintre în normal. Reluarea cursurilor a fost aşteptată cu nerăbdare de către toţi cei implicaţi - părinţi, cadre didactice, dar mai ales de către elevi, cărora le-a lipsit socializarea cu colegii şi profesorii. A trecut un an teribil de greu pentru sistemul educaţional românesc, dar am constatat cu toţii că autorităţile, atât centrale, cât şi locale, au făcut faţă acestei perioade grele. Nemulţumiţi vor fi întotdeauna - unii, pe motiv că şcolile au fost închise mult prea mult, alţii, supăraţi că s-au deschis prea repede. Important este că şcolile funcţionează după norme şi regulamente clare, adaptate situaţiei pandemice cu care ne confruntăm la nivel mondial. Ministerul Educaţiei a elaborat un pachet complex de măsuri, menite să asigure igiena sanitară în toate şcolile şi desfăşurarea cursurilor în cele mai bune condiţii, chiar dacă o parte dintre elevi şi cadre didactice - persoane cu vulnerabilităţi medicale sau care provin din familii în care există astfel de cazuri - vor participa în continuare în sistem online. Da, e multă materie de recuperat, dar am convingerea că se va reuşi acest lucru şi examenele naţionale, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, se vor desfăşura în condiţii optime, aşa cum s-au desfăşurat şi în anul şcolar trecut. Şi în timp ce toată lumea se va strădui să recupereze materia şi să asigure toate condiţiile sanitare, noi, factorii decidenţi ai ţării, nu trebuie să uităm că sistemul de învăţământ se confruntă şi cu alte probleme. Este nevoie urgentă de clarificarea normativă a decontării transportului elevilor, precum şi de acte normative care să reglementeze modul în care produsele furnizate elevilor prin "Programul pentru şcoli al României" pot fi redistribuite, în cazul unei alte suspendări a cursurilor, către spitale sau centre sociale. De asemenea, este nevoie de continuarea dezbaterilor şi ulterior de aprobarea planurilor-cadru, pentru că reforma în învăţământul preuniversitar trebuie să continue cu programele şcolare pentru liceu şi stabilirea conţinuturilor aferente. Nu este un demers simplu, dar tocmai de aceea este nevoie de un consens la nivel naţional, pentru că educaţia a fost şi va rămâne o prioritate naţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Rusu Daniel, după care, domnul deputat Apostol şi doamna deputat Gavrilă. |
|
|||
|
|
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Sebeş, oraşul care respiră cancer". Sincer, mi-aş dori din suflet ca această intervenţie să nu rămână doar o declaraţie politică. Domnule preşedinte, Dragi şi distinşi colegi, Astăzi, aici, doresc să vă informez despre problemele de poluare majoră din zona Sebeş, judeţul Alba, de pe Platforma industrială, dar în special de la Kronospan, în virtutea dreptului constituţional de a trăi într-un mediu curat. Este o veritabilă bombă cu ceas, dragi colegi, pe care toate guvernele au ignorat-o! Poluarea agresivă de la Kronospan se manifestă prin emisia de abur tehnologic şi gaze în atmosferă, prin mai multe coşuri, cu un debit de 1.500.000 m.c. pe oră. Odată cu aceste emisii în aer, este emis şi poluantul cancerigen PM10. Din cauza acestor emisii, zona Sebeş este acoperită în permanenţă cu o ceaţă murdară, care întunecă soarele in plină zi şi face ca viaţa celor peste 30.000 de locuitori să fie un chin. De ani de zile ne-am lovit de ignoranţa şi nepăsarea autorităţilor. De aceea, astăzi, de aici, mă adresez dumneavoastră, domnule preşedinte al României, Klaus-Werner Iohannis, pentru a lua măsuri urgente, conform prerogativelor ce vă revin. Ca informare de primă instanţă, vă transmit următoarele aspecte pe care sper să le luaţi în calcul şi să acţionaţi în consecinţă. Întrucât de-a lungul anilor nu am găsit înţelegerea şi sprijinul necesar la organismele de mediu din România, am fost nevoiţi să ne adresăm Comisei de mediu din cadrul Consiliului Europei, unde se află înregistrat acest caz, Kronospan. Suntem convinşi, însă, că rezolvarea acestei grave probleme de poluare trebuie să vină de la Ministerul Mediului, sub controlul dumneavoastră direct. De aceea, vă solicităm imperativ implicarea personală în acest caz de poluare agresivă care ne afectează sănătatea şi ne scurtează firul vieţii. Solicităm instalarea de echipamente, în vederea monitorizării emisiilor de formaldehidă, obligarea societăţii Kronospan de a construi propria staţie de neutralizare a apelor reziduale de pe întreaga platformă. Vă rugăm, totodată, să interogaţi noul ministru al mediului - poate cu dumneavoastră vorbeşte - şi în privinţa poluării agresive cu 4 poluanţi cu efect cancerigen asupra omului. Având în vedere situaţia critică prin care trec locuitorii judeţului Alba, se impun de urgenţă următoarele iniţiative legislative pe care vă rugăm să le giraţi şi să dispuneţi Guvernului dumneavoastră a se iniţia de urgenţă: - Un proiect de lege privind interzicerea fabricării şi utilizării formaldehidei cancerigene pe întreg teritoriul României; - Un proiect de lege privind combaterea poluării olfactive, prin monitorizarea si măsurarea substanţelor şi emisiilor nocive; - Un proiect de lege privind interzicerea oricărei producţii cu impact major asupra mediului la mai puţin de 20 de kilometri de orice locuinţă omenească. |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
||||||
|
|
... Modificări ale O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Domnule preşedinte, Domnule ministru al mediului, Municipiul Sebeş şi alte 12 localităţi din imediata apropiere trăiesc pe "o bombă cu ceas". Nu lăsaţi să se întâmple o nouă nenorocire de tip Seveso pentru a lua măsuri şi pentru a găsi apoi vinovaţi! Acţionaţi acum! Altfel, copiii noştri ne vor blestema! Vă mulţumesc. Deputat AUR de Alba, Rusu Daniel-Gheorghe. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Apostol Alin, după care, doamna deputat Gavrilă Anamaria. |
|
|||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o declaraţie politică pe tema creşelor din România şi doresc, cu această ocazie, să trag un semnal de alarmă cu privire la nevoia investiţiilor în sectorul educaţiei timpurii în ţara noastră. Şi ca o paranteză - au fost peste 25 de declaraţii politice, astăzi, legate de educaţia din România şi nici măcar în una singură nu s-a vorbit despre educaţia timpurie. Creşele sunt instituţii de educaţie timpurie, care oferă servicii pentru copiii antepreşcolari cu vârstele cuprinse între 0 şi 3 ani. Prin natura şi scopul lor, creşele nu sunt doar locuri de supraveghere a copiilor, ci şi locuri în care copiii învaţă prin joacă, învaţă socializând şi interacţionând cu alţi copii. La momentul actual, există prevederi, în Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, privind educaţia timpurie. Există, de asemenea, o lege privind organizarea şi funcţionarea creşelor şi mai multe documente adiacente - norme, metodologii - care explică cum trebuie să se organizeze şi să funcţioneze creşele. Spre exemplu, la fel ca în grădiniţe, creşele trebuie să aibă educatori. Educatorii din creşe se numesc "educatori-puericultori", iar pentru formarea lor există programe specializate, în liceele pedagogice. Pentru a deschide o creşă şi a plăti salariile personalului, sarcina revine consiliilor locale din fiecare localitate. Ele sunt cele care trebuie să finanţeze sau să aplice pentru finanţare pentru construirea de creşe, iar ulterior, ele sunt cele care asigură, prin bugetele Direcţiilor de Asistenţă Socială... Cam acesta este, pe scurt, mecanismul de funcţionare pentru creşele din România. El întâmpină o serie de obstacole, pe care aş dori să le punctez pe scurt astăzi în declaraţia mea. În primul rând, normativele după care se construiesc creşele în România au fost scrise în anul 1997. Sunt documente vechi, care, pe alocuri, au devenit perimate. Vă dau un exemplu concret - în normativul de construcţie a creşelor este prevăzută dotarea obligatorie a spaţiului de bucătărie cu "marmite sau/şi baterii de cazanele" pentru încălzirea supelor şi ceaiurilor. Aceste acte normative pentru construirea şi deschiderea de creşe din 1997 sunt documente vechi, care au nevoie să fie aduse la zi. În al doilea rând, deşi Legea nr. 1/2011 prevede dreptul copiilor la educaţie timpurie, dar există şi dorinţa consiliilor locale de a finanţa sau de a obţine finanţare pentru deschiderea de creşe, este o lipsă totală de dialog. Deşi în 2019 Parlamentul a votat o serie de modificări foarte utile privind educaţia timpurie, în Legea educaţiei naţionale, între ce prevede legea şi ce se întâmplă concret în fiecare localitate este o distanţă lungă. Fiecare primărie, fiecare consiliu local are propriile sale priorităţi, propriile sale idei şi, în cele mai multe cazuri, pe listele de priorităţi nu se regăsesc creşele pentru copii. Nu în ultimul rând, un mare obstacol pentru funcţionarea creşelor este lipsa lor. În oraşele mari, cu precădere în Bucureşti, există sute, mii de familii care aşteaptă să se elibereze un loc într-o creşă pentru copilul lor. Cererea depăşeşte cu mult oferta, sunt mult prea puţine creşe şi mult prea mulţi copii. În absenţa unor soluţii... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
||||||
|
|
... părinţii se văd nevoiţi să stea acasă între 1 şi 3 ani, adică de la terminarea concediului de creştere a copilului până la vârsta de grădiniţă, fie se văd nevoiţi să apeleze la reţeaua de bunici, mătuşi, rude sau, cei care îşi permit, la bone. Şi revin la ideea cu care mi-am început declaraţia, care-mi va servi şi pe post de concluzie. Trag un semnal de alarmă cu privire la nevoia urgentă şi presantă de a investi în educaţia timpurie. Avem nevoie să construim şi să deschidem creşe peste tot în ţară! Vă mulţumesc. Deputat Alin Apostol, Circumscripţia Bucureşti. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Gavrilă Anamaria. Dacă timpul ne mai permite, mai continuăm. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Declaraţia mea politică are titlul "România fără energie". Doamnelor şi domnilor parlamentari, În data de 8 ianuarie a acestui an, 13% din populaţia României s-a întors, vreme de aproape două ore, la comuna primitivă. Pe 8 ianuarie 2021, la ora 15,05, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în şase judeţe din zona de nord-vest a ţării, consumatorii afectaţi fiind realimentaţi complet în jurul orei 16,45. În acest interval de timp, economia, instituţiile publice şi spitalele nu au funcţionat. În oraşe s-a creat haos. În trafic, semafoarele nu au fost funcţionale, barierele de la parcări şi linia ferată au rămas blocate. Şi lifturile, la fel. Dacă reţeaua de transport a energiei s-a confruntat în trecut cu mai multe avarii, care au afectat izolat anumite localităţii sau, excepţional, un judeţ întreg, niciodată până în 8 ianuarie 2021 alimentarea cu energie electrică nu a fost întreruptă în peste 14% din suprafaţa României şi nu a afectat peste 13% din populaţie. S-a produs fenomenul de "blackout". În calitate de coordonator al politicilor pe energie în cadrul AUR, consider că acest gen de evenimente, care ţin de gestionarea deficitară a sistemului energetic naţional, sunt de natură să aducă grave prejudicii ordinii publice, siguranţei naţionale şi securităţii economice. România a neglijat problemele producţiei, transportului şi distribuţiei de energie în ultimii 31 de ani. A avea acces garantat la resurse relativ avantajoase, rentabile de energie, a devenit în ultimii ani esenţială pentru funcţionarea oricărei economii moderne. Cu cât securitatea energetică este mai mare, cu atât o ţară îşi creşte potenţialul de a fi o putere economică. Tocmai de aceea, fac un apel la actualii guvernanţi şi la dumneavoastră, stimaţi colegi parlamentari, indiferent de partidele din care faceţi parte - suntem într-un moment de criză în sistemul energetic. Înainte de a închide centrale, de a privatiza, de a restructura şi de a disponibiliza oameni, trebuie să dovedim că putem să construim în România. Să reparăm legile defecte din domeniu, să elaborăm strategii şi planuri care vor fi asumate şi implementate, să punem la conducerea instituţiilor şi companiilor energetice profesionişti, astfel încât să avem un sistem energetic coerent şi funcţional! Sunt parlamentar AUR la primul mandat şi misiunea pe care mi-am asumat-o este aceea de a construi, pentru români şi pentru ţară. Aş vrea să cred că fiecare dintre noi are o inimă care bate pentru România, că marea încredere care ne-a fost acordată de români atârnă ca o umbră de mare responsabilitate asupra noastră şi ar fi păcat să ne încheiem un mandat în acest Parlament, neputând să spunem urmaşilor noştri că am avut cu adevărat o contribuţie. Când noi toţi vom fi conduşi de patriotism, când noi toţi vom acţiona inteligent şi pragmatic în politica energetică, atunci vom avea o şansă să garantăm suveranitatea, independenţa şi securitatea României! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Doamna deputat Buzoianu. După care, în funcţie de timp, va urma domnul deputat Scripnic. Vă rog. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Dragi români, Ne aflăm astăzi într-un moment crucial pentru istoria umanităţii, pentru istoria naţiunii noastre. Traversăm un moment de criză sanitară globală şi, implicit, şi o criză economică. Ieri, în acest context, în Parlamentul European, a fost votat Mecanismul pentru Redresare şi Rezilienţă - 672 de miliarde de euro la nivel european, pentru investiţii; 30 de miliarde de euro pentru România. O mare parte din aceste resurse vor fi direcţionate către transformarea digitală. O prioritate pentru mandatul meu va fi una foarte uşoară şi foarte dificilă în acelaşi timp, şi anume, asumarea din Parlament a legislaţiei care va duce către transformarea digitală a României. Zic foarte uşoară, pentru că România are acei experţi IT recunoscuţi la nivel global şi foarte dificilă, pentru că administraţia publică încă operează în secolul trecut. Încrederea în politicieni şi în politică este la un nivel foarte scăzut. Şi asta este de înţeles, pentru că politicienii au furat şi pentru că politicienii au dezamăgit. Digitalizarea este inamicul principal al furtului din banii publici. Digitalizarea este inamicul principal al vechii clase politice. Românii deja ne cer digitalizarea administraţiei publice. Ne cer să nu-şi mai depună documentele online la etajul 2. Ne cer să avem o viziune clară pentru digitalizarea administraţiei. În viziunea mea, digitalizarea administraţiei publice presupune două principii simple - cetăţeanul, în centrul administraţiei şi transparenţa administraţiei. Cetăţeanul pe primul loc înseamnă că digitalizarea administraţiei va pleca de la nevoile cetăţeanului. Înseamnă că drepturile noastre fundamentale vor fi protejate într-un context în care am văzut deja că digitalizarea poate să fie folosită şi pentru a face rău, pentru a manipula, pentru a dezinforma sau pentru a săvârşi infracţiuni. Transparenţa administraţiei publice înseamnă că toate acţiunile administraţiei publice pot să fie urmărite şi toate cheltuielile publice vor fi urmărite, de asemenea. Din banul public, cheltuieli din banul public. Sunt Diana Buzoianu, deputat din partea Alianţei USR PLUS, din Circumscripţia Bucureşti şi voi acţiona din Parlament pentru a adopta acea legislaţie care va aduce România în secolul XXI. Voi acţiona în Parlamentul României pentru ca sintagme precum "date deschise", "interoperabilitate" sau "digital by default" să nu mai fie noţiuni SF pentru administraţia publică. Vă invit să luptăm împreună pentru a scrie istorie în România! Împreună vom putea să schimbăm România! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. Domnule Leoreanu! Domnule Leoreanu, dumneavoastră conduceţi şedinţa? |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (din sală): Da. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mai avem un coleg, pe care l-am strigat deja, şi după care... Da? |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (din sală): Da, da. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: OK. |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (din sală): Continuaţi ce aveţi în program, continuaţi. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: OK. Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul Scripnic. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Stimaţi membri ai Camerei Deputaţilor, "Fără şcoală, să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni şi prin urmare, nici stat bine organizat, bine cârmuit şi păstorit", spunea, în urmă cu un secol şi jumătate, Ion Heliade Rădulescu. Copiii din România au revenit, după 11 luni de experimente eşuate de educaţie pe Internet, la şcoala faţă în faţă - singura şcoală care poate să existe. Ţara noastră a pierdut nejustificat aproape un an de formare a viitorilor specialişti, a viitorilor lideri, dar şi a caracterelor, a solidarităţii, a respectului faţă de valorile acestui neam. De la apariţia pandemiei, niciun stat din Europa nu a pus lacătele pe şcoli un timp atât de îndelungat cum am făcut-o noi. Redeschiderea şcolilor este, fără nicio îndoială, victoria AUR. Este unul dintre cele mai importante obiective pentru care noi am militat în campania electorală, despre care am vorbit la consultările de la Cotroceni, pe care l-am susţinut pe stradă, în mass-media, în Parlament. Însă maniera în care actuala coaliţie de guvernare a înţeles să pregătească redeschiderea şcolilor a semănat confuzie, nedumerire şi indignare între actorii principali implicaţi în procesul educaţional - părinţi, elevi şi cadre didactice. Au existat divergenţe de opinii pe această temă între Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. S-a dorit vaccinarea profesorilor înainte de revenirea la cursuri, dar nu există vaccinuri. Se doreşte testarea COVID-19 în şcoli cu teste antigen, dar nu există teste şi nici personal abilitat pentru administrarea acestora. În esenţă, testarea şi vaccinarea sunt acte medicale opţionale care nu trebuie să aibă legătură cu buna desfăşurare a procesului educaţional. Stimaţi guvernanţi, În numele elevilor şi al cadrelor didactice din cele 188 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Galaţi, vă solicit să ne concentrăm, în următoarea perioadă, pe recuperarea celor mai preţioase valori pe care le-am pierdut în cele 11 luni fără şcoală. Şi nu mă refer doar la recuperarea materiei din programă, în condiţiile în care un număr copleşitor de elevi nu au avut acces la tablete şi Internet, iar educaţia online s-a dovedit a fi lipsită de eficienţă. Mă refer, în egală măsură, la sănătatea psihică şi morală a elevilor. Copiii trebuie să-şi redobândească abilităţile de a socializa şi empatiza, trebuie să se simtă parte a comunităţii şi a naţiunii de care aparţin. În final, pentru a sublinia încă o dată importanţa, miza deciziilor pe care le luăm pentru România şi pentru români, permiteţi-mi să închei tot cu un citat: "Cum arată astăzi şcoala, aşa va arăta mâine ţara", spunea Spiru Haret, fost ministru al educaţiei, patriot, renumit pentru organizarea învăţământului modern românesc. Vă mulţumesc. Deputat Scripnic Lilian, Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Manea Cătălin-Zamfir? Nu e. Domnul deputat Dămureanu, vă rog. Am o cartelă de vot pentru doamna deputat Predescu Ana-Loredana. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică se numeşte "De ce tace România în problema românilor «vlahi» din Valea Timocului?". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, După alegerile parlamentare din Serbia, din 21 iunie 2020, sunt reprezentate în Parlamentul de la Belgrad minorităţi cu un număr comparabil cu cea română sau chiar mai reduse, precum cea maghiară, musulmanii sau albanezii, însă românii din Banat - Voivodina - şi "rumânii" sau "vlahii", cum li se mai spune, din Valea Timocului nu sunt deloc reprezentaţi în Parlament. Deşi sunt reprezentaţi prin Partidul Neamului Românesc din Serbia, condus de dr. Predrag Bălaşevici, românii din comunităţile istorice, care îşi reafirmă identitatea după două secole de asimilare etnică, sunt complet abandonaţi de Ţara Mamă. România tace. Tace preşedintele Iohannis, tac Guvernele Orban şi Cîţu, iar ministrul de externe, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sau vechile partide parlamentare din România nu au avut nicio reacţie în urma alegerilor generale din Serbia. Aflaţi, Domniile Voastre, stimaţi reprezentanţi ai poporului român, că românii din Serbia încă nu au auzit de Eminescu, fiind supuşi unei asimilări etnice fără precedent, sunt lipsiţi de elementara educaţie în limba română, de dreptul de a avea biserică şi posturi de radio şi televiziune în limba maternă. În schimb, diplomaţii români au fost menţinuţi sau chiar promovaţi. Cauza este România. Vorbim despre lipsa unei strategii naţionale româneşti şi a unui pact naţional pentru neamul românesc, care se impun mai mult ca oricând. În Serbia trăiesc peste 300.000 de "rumâni" sau "vlahi", în limba sârbă, în peste 200 de sate pur româneşti sau parţial româneşti. Într-o familie cu trei sau patru generaţii, străbunicii vorbesc doar româneşte, în timp ce nepoţii nu ştiu deloc sau aproape deloc limba română. În nicio localitate din Timoc, limba română nu este folosită în administraţia locală sau în inscripţionarea localităţilor. Nu există niciun monument care să reprezinte o personalitate istorică sau culturală de origine etnică română, iar campaniile publice antiromâneşti sunt tot mai dese şi mai agresive în Serbia. Contrar Legii româneşti nr. 299/2007, republicată, nici chiar Ministerul de Externe român nu recunoaşte nici acum etnicii "vlahi" sau "rumâni" ca fiind români de pretutindeni. |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
||||||
|
|
România trebuie să ceară urgent Serbiei un tratament egal pentru minoritatea românească, aşa cum minoritatea sârbă este tratată în România, unde se bucură de toate drepturile, finanţare din partea statului şi un reprezentant de drept în Parlament. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de o strategie naţională în privinţa comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării şi vă cer să fiţi solidari şi activi în a o defini şi implementa! Vă mulţumesc. Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Muncaciu. Domnul deputat Muncaciu? Domnul deputat Şoldan? Vă rog, domnule deputat Muncaciu. |
|
|||
|
|
Bună ziua, stimaţi colegi! Declaraţia aceasta este o declaraţie politică pentru susţinerea studiilor clinice cu medicamentul Ivermectină. Recomandăm Ministerului Sănătăţii, cu celeritate, să înceapă studiile clinice cu acest medicament. Având în vedere că deocamdată nu există un medicament cert, antiviral, este recomandat ca studiile să înceapă nu numai în centrele universitare, dar şi în spitalele de suport COVID. De asemenea, este imperios necesar ca medicii de familie care doresc să se înscrie în asemenea studii să fie cooptaţi. În fiecare zi, în spitalele din România mor circa 100 de pacienţi. 2.000-3.000 de pacienţi noi, infectaţi zilnic. Şi convalescenţii după formele medii şi grave au sechele post această boală, COVID-19. Ivermectina este un medicament cunoscut de peste 25 de ani în terapia bolilor parazitare, a fost folosit de peste 100 de milioane de oameni şi reacţiile adverse sunt foarte limitate. Din acest motiv, consider că orice tergiversare şi tărăgănare a începerii studiilor clinice este în detrimentul politicii medicale româneşti. Există studii la nivel mondial, care sunt arhivate pe site-uri şi platforme, care sunt promiţătoare. De asemenea, medicamentul a fost validat pentru folosire de FDA - Food and Drug Administration -, acesta fiind pentru bolile parazitare atât în Statele Unite, Franţa, dar, mai nou, specific pentru COVID, în Slovacia. Din punctul de vedere al politicii sanitare, consider că este absurd să considerăm vaccinuri experimentale, fiind avizate în condiţii de urgenţă, şi să nu luăm în considerare medicamente care sunt în practica medicală de peste 25 de ani şi au fost folosite de peste 100 de milioane de oameni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos. Declar închisă şedinţa de astăzi, prima parte a şedinţei de astăzi, privitoare la declaraţiile politice. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
"Dar bugetul, stimabilă coaliţie, unde este?" Bugetul României este încă blocat de incompetenţa unui Guvern condus de politruci preocupaţi mai mult de jocuri de putere decât de gestionarea crizei sanitare sau economice, pe care le simţim atât de apăsat. Foamea de funcţii pentru clientelă ţine ocupată agenda acestui Guvern, care întârzie nejustificat publicarea bugetului naţional. Foamea de funcţii naşte monstruozităţi administrative în domenii cheie, vezi cazul Iaşi, unde o chelneriţă se ocupă de un domeniu important şi ia locul unui profesionist care pleacă acasă pentru că nu înţelege cine este "animalul politic" din acea instituţie. Se întrezăreşte un buget sărac, îngheţat şi prost direcţionat. Cu câteva zile întârziere, târziu în noapte, pe ascuns, Ministerul Finanţelor Publice ne confirmă dezastruoasa guvernare PNL-istă: 2020, anul cu cel mai mare deficit bugetar din istorie (9,79% din PIB) şi cele mai mari împrumuturi. Următoarele întrebări majore trebuie puse: Pe ce aţi cheltuit, domnilor, zecile de miliarde, că în spitale se vede clar că n-a ajuns nimic, în susţinerea IMM-urilor? Nici vorbă! În investiţii locale...0. Educaţie, haos total. Salarii? O risipă în ochii premierului... Protecţie socială? Nici atât! Ba mai mult, vreţi să faceţi economie pe spatele persoanelor vulnerabile din această ţară! Şi cea mai importantă întrebare care se află în mintea autorităţilor locale, şi nu numai: Dar bugetul, stimabilă coaliţie... unde este bugetul?! Că nu-l vede şi nu-l ştie nimeni. Partidul Social Democrat, deşi în opoziţie, nu poate sta impasibil la superficialitatea crasă cu care sunt tratate priorităţile României şi se simte dator să vină în faţa cetăţenilor cu un buget coerent, viabil şi gata de pus în practică, oferind soluţii concrete şi susţinute de către specialişti, atât pentru creşterea veniturilor, cât şi pentru stoparea pandemiei şi a relansării economice. Inspiraţi-vă din draftul bugetului alternativ al PSD - deşi în cariera mea universitară n-am încurajat şi nici n-o să încurajez vreodată copiatul sau plagiatul - şi reporniţi economia! Sănătatea, mediul de afaceri, HoReCa, autorităţile locale, Educaţia, Agricultura, Turismul - toate au rămas încremenite în lupta voastră pentru putere, aşteptând cu multă teamă şi incertitudine un buget care are încă multe necunoscute. Aşadar, bugetul, stimabilă coaliţie, unde este? |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Şcolile româneşti au nevoie de investiţii în infrastructura şcolară şi în reabilitarea corpurilor de clădiri. Dintre cele 13.596 de clădiri ce compun peste 9.000 de unităţi şcolare şi care au fost incluse într-o analiză realizată la nivel naţional, 3.134 sunt complet nereabilitate. Adică un procent de 23%. Poate cel mai frapant este că 11.517 din totalul unităţilor şcolare, care au completat datele privind accesul la utilităţi, 16% nu au apă curentă în niciuna dintre clădirile ce aparţin unităţii respective, 43% nu sunt conectate la o reţea de canalizare, iar 63% dintre clădiri nu erau conectate la reţeaua de gaze. Este o responsabilitate socială şi morală pentru susţinerea acestor investiţii. O bună parte din copiii şi profesorii din România nu beneficiază de condiţii adecvate de învăţare. Suntem în această situaţie pentru că, în ultimii 8 ani de guvernare de stânga, şcoala a fost mereu "Cenuşăreasa" investiţiilor, iar prin măsuri populiste actul educaţional a fost sabotat. Modificarea continuă a Legii educaţiei a fost o altă metodă prin care actul educaţional a fost relativizat, tratat ca pe un domeniu care oricând poate fi supus schimbărilor, în funcţie de interesele politice. Dar coaliţia de guvernare şi Ministerul Educaţiei şi-au asumat un program ambiţios de modernizare a infrastructurii şcolii româneşti. Avem o şansă extraordinară prin alocarea a 6% din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vor merge către Educaţie. Asta înseamnă 1,82 miliarde de euro. Şansa educaţiei româneşti, asumată de coaliţia de guvernare, este implementarea viziunii dezvoltate în cadrul Programului Naţional "România Educată", propus de Preşedintele României. Pentru operaţionalizarea acestei viziuni, vom susţine creşteri graduale, până în anul 2024, pentru finanţarea educaţiei, de până la 18% din bugetul naţional (6% din PIB) şi de până la 3% din bugetul naţional (1% din PIB) pentru finanţarea publică a cercetării. Mai mult decât atât, deschiderea unor linii de finanţare din fonduri europene pentru construcţia şi/sau modernizarea creşelor şi grădiniţelor sau a altor tipuri de unităţi care furnizează servicii de timpuriu în baza unui plan naţional multianual de asigurare a necesarului de unităţi de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar, cu prioritate în zonele cu deficit de ofertă educaţională pentru segmentul de vârstă 0-6 ani, este o iniţiativă care va avea parte de tot suportul meu în calitate de deputat, vicepreşedinte al Comisiei de Educaţie din Camera Deputaţilor. Rezolvarea acestor probleme sistemice trebuie să devină prioritatea 0 pentru România. Altfel, decalajul privind şansa la o educaţie adecvată dintre elevii din mediul rural şi mediul urban se va adânci. În mediul rural, doar un absolvent de gimnaziu din şase (şi, în anii recenţi, unul din opt) reuşeşte să termine patru ani mai târziu studii liceale. Pe termen mediu şi lung, această ineficienţă educaţională garantează apariţia unui grup din ce în ce mai consistent de cetăţeni care nu reuşesc să se integreze pe piaţa muncii din cauza calificării slabe. Un procent de 42,23% dintre elevii din mediul rural, comparativ cu 25,80% dintre elevii din mediul urban, nu au promovat examenul de bacalaureat. Aproape 40% dintre elevii din mediul rural nu au promovat examenul de evaluare naţională. Toate aceste cifre ne obligă să demarăm investiţii în infrastructura şcolară, mai ales cea din mediul rural, pentru a reuşi diminuarea decalajelor în privinţa accesului la educaţie. În România, şansa în viaţă nu trebuie să fie determinată de codul poştal! |
|
||||
|
"S.O.S. - asistenţa medicală a copiilor nu mai poate fi neglijată!" În ultima perioadă, asistăm cu îngrijorare la o creştere a riscului de îmbolnăvire a copiilor, de altceva decât COVID. Specialiştii arată că nu există o structură în Ministerul Sănătăţii care să evalueze priorităţile de sănătate publică reale pentru sănătatea copilului, structură care să se regăsească şi în teritoriu la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Numărul insuficient al medicilor pediatri în spitalele de provincie, în spitalele judeţene a condus la inexistenţa serviciilor de gardă specializate. Există un deficit major în specialităţile din domeniul pediatriei. Altfel spus, nu există specialişti în cardiologie, gastroenterologie, pneumologie, nefrologie, reumatologie, oncopediatrie care să îi poată trata pe copii. Calitatea serviciilor medicale nu mai este monitorizată şi nici măcar controlată, nu mai vorbim de lipsa reglementărilor privind accesul copiilor la investigaţii medicale de înaltă performanţă în unităţile publice, consultaţiile interdisciplinare realizându-se de regulă pe bază de "relaţii" . Problemele sunt scăpate de sub control, mai ales la nivel rural, în privinţa asistenţei medicale a copilului. Potrivit unui raport al OMS-UNICEF-Lancet din februarie 2020, doi din trei copii sub vârsta de doi ani suferă de anemie, rahitism sau malnutriţie. În aceste zone trebuie să funcţioneze asistenţa comunitară cu rol direct în prevenţie şi educaţie. Nu în ultimul rând, este de menţionat lipsa unei strategii care să vizeze copilul cu boli cronice, în condiţiile în care în ţara noastră există 80.000 de copii şi adolescenţi cu dizabilităţi. Sunt numai câteva constatări triste care justifică pe deplin înlocuirea actualei echipe de coordonatori ai sănătăţii cu profesionişti performanţi. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este cuprins în art.34 al Constituţiei: (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat; (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Avem nevoie de copii sănătoşi şi de părinţi încrezători în sistemul sanitar, cu atât mai mult cu cât numărul locuitorilor este cel mai redus din ultimii 20 de ani, acesta aflându-se într-o scădere constantă. |
|
||||
|
"Soluţii de urgentare a punerii în valoare a spaţiului Mării Negre" În calitate de deputat PNL de Constanţa şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, am în vedere, pentru noua legislatură parlamentară, o serie de iniţiative legislative care vizează îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul plajelor, precum şi identificarea unor soluţii de urgentare a punerii în valoare a spaţiului Mării Negre. În acest sens, am demarat deja, înainte de a demisiona din funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, demersurile necesare pentru urgentarea elaborării Planului de amenajare a spaţiului maritim. Încă din august 2016, se dădea Ordonanţa de Guvern nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim. În termen de 130 de zile de la intrarea în vigoare a O.G. nr. 18/2016, Ministerul Dezvoltării ar fi trebuit să prezinte Guvernului, spre adoptare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului de amenajare a spaţiului maritim. Acest lucru s-a întâmplat însă peste abia nouă luni, când Guvernul României aproba Regulamentul din 31 mai 2017 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa membrilor Comitetului de amenajare a spaţiului maritim. Acest Comitet avea obligaţia de a definitiva proiectul planului de amenajare a spaţiului maritim până cel târziu la data de 1 ianuarie 2020, potrivit H.G. nr. 406/2017. Însă, din păcate, până în prezent, comitetul respectiv nu a elaborat acest plan definitoriu pentru amenajarea corespunzătoare a spaţiului maritim, deşi documentul are rolul de a defini distribuţia spaţială şi temporală a activităţilor şi utilizărilor actuale şi viitoare în apele marine, cum ar fi: zonele de acvacultură, de pescuit, de exerciţii şi antrenamente militare, de extracţie a materiilor prime, zonele în care există infrastructuri portuare şi hidrotehnice, rutele de transport maritim şi fluxurile de trafic, instalaţiile şi infrastructurile pentru explorarea ţiţeiului, a gazelor şi a altor surse de energie, activităţile turistice, patrimoniul cultural subacvatic. Cu toate că Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, instituţie pe care o conduceam la acel moment, are calitate de administrator al apelor maritime interioare, a mării teritoriale şi fundului apelor maritime, fiind direct interesată de valorificarea desfăşurării unor activităţi specifice, ea nu a fost niciodată înştiinţată oficial de existenţa Comitetului. Practic, cei care vor trebui să se ocupe de aplicarea corectă a acestui plan de amenajare a spaţiului maritim nu au fost consultaţi în niciun fel. Planul de amenajare a spaţiului maritim ar fi trebuit elaborat de Comitetul de amenajare a spaţiilor maritime, aprobat prin lege organică şi intrat în vigoare cel târziu la data de 31 martie 2021. Termenul propus este, în acest moment, total nerealist, însă noi avem acum obligaţia de a realiza, în cel mai scurt timp, tot ce nu s-a făcut până la această dată. Consider că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut pentru îmbunătăţirea şi modernizarea unor aspecte care să contribuie la dezvoltarea durabilă a turismului şi a sectoarelor de pescuit şi acvacultură, dar şi de energie şi transport pe mare, şi mă voi implica în mod susţinut în acest sens. Dobrogea are nevoie urgentă de linii clare de reglementare în domenii vitale, cum este şi amenajarea spaţiului maritim, pentru a putea face faţă schimbărilor climatice, pentru a crea locuri de muncă şi noi posibilităţi de creştere economică, dar şi pentru a proteja în mod corespunzător mediul şi a promova un turism competitiv şi durabil în viitor. |
|
||||
|
"Anul acesta trebuie să fie anul revenirii în forţă a domeniului HoReCa!" Domeniul HoReCa este unul dintre cele mai afectate domenii din economia românească, de la debutul pandemiei şi până în prezent. În acest sector - deosebit de important pentru România - muncesc aproximativ 400.000 de persoane, direct sau indirect, generând aproximativ 5% din PIB-ul României, atunci când activitatea se desfăşoară în mod normal. Însă, problemele din HoReCa, generate de restricţiile în lanţ impuse din cauza pandemiei, timp de aproape un an de zile, au afectat grav multe dintre judeţele ţării care depind într-o mare măsură de turism, printre acestea numărându-se şi judeţul Constanţa. Deschiderea directă către populaţie face ca acest sector al economiei să fie pus în imposibilitatea de a supravieţui în condiţiile unor asemenea restricţii fără ajutor financiar din partea statului, atât pentru salvarea afacerii, cât şi pentru păstrarea angajaţilor. De aceea, pentru a veni în ajutorul HoReCa, Guvernul actual a emis, încă din luna decembrie 2020, imediat după învestire, ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea de ajutoare de stat pentru firmele din domeniu (cazare, agenţii de turism, restaurante) afectate de restricţiile din perioada pandemiei. Acest act normativ prevede ajutoare totale de 500 milioane euro (circa 2,4 miliarde de lei) pentru sectorul HoReCa, până la data de 30 iunie 2021. Astfel, ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Economiei prevede faptul că firmele din domeniu pot primi de la bugetul de stat 20% din diferenţa de cifră de afaceri între anii 2019 şi 2020, ca un ajutor pentru a trece peste dificultăţile generate de pandemie. În acest sens, sunt vizate 73.000 de firme din domeniu, cu un ajutor total de jumătate de miliard de euro din partea Guvernului, pentru a da astfel o gură de oxigen pentru HoReCa. Consider că mai sunt multe de făcut pentru a reporni cu adevărat motoarele economiei şi, implicit, pentru a da un restart puternic domeniului HoReCa. În acest context, cred că redeschiderea totală a HoReCa, fără alte măsuri restrictive, va transmite românilor, în mod concret, mesajul că viaţa tuturor a revenit la normalitate. De acest sentiment este nevoie pentru a reporni împreună economia, pentru a reporni procesul de modernizare şi dezvoltare a României. Economia României va fi complet funcţională şi se va apropia de potenţialul său maxim doar atunci când sectorul HoReCa va fi, din nou, complet funcţional. De aceea, cred că anul acesta trebuie să fie anul revenirii în forţă a domeniului HoReCa. |
|
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale se discută la Guvern şi în coaliţia de guvernare. Toate declaraţiile publice, toate ştirile pe acest subiect converg către ideea că Guvernul Cîţu pregăteşte un buget al austerităţii. Înţeleg că încă nu s-a tras linia finală, că mai sunt discuţii, că încă se mai poate face ceva. De aceea, fac apel la parlamentarii din arcul coaliţiei de guvernare să intervină politic pentru a-l determina pe acest premier să renunţe la această direcţie profund greşită. Guvernarea CDR cu "strânsul curelei" şi guvernarea PDL de învrăjbire naţională "cu bugetarul gras în spinarea privatului slab" s-au dovedit a fi două viziuni profund greşite. Au fost două politici falimentare, care au sărăcit poporul român şi au prăbuşit economia naţională. Vă reamintesc preţul usturător plătit de partidele care au promovat astfel de politici. Niciunul nu mai este astăzi în Parlament! Văd că premierul Cîţu nu mai are nicio limită. În 15 luni de guvernare PNL, cu sprijin de la USR PLUS şi UDMR, cu Florin Cîţu la finanţe şi acum ca premier, Guvernul s-a împrumutat cât toate împrumuturile luate în 21 de ani! Viteza împrumuturilor este ameţitoare: 1.000 de euro pe secundă! Pe site-ul Ministerului de Finanţe deja le e frică să mai prezinte datele oficiale. Nu mai au curajul să pună cifrele pe decembrie privind datoria guvernamentală. Se pare că s-a depăşit pragul psihologic de 100 de miliarde euro! România deja a luat-o în jos, iar lovitura va fi foarte puternică şi probabil mulţi nu se vor putea salva. Avertismentul meu nu e doar pentru dumneavoastră, pentru a vă salva politic. Mai importantă decât soarta partidelor pe care le reprezentaţi este soarta acestui popor. Politica de îngheţări şi tăieri pe care o pregăteşte premierul Cîţu va submina încrederea în perspectiva economică, iar fără încredere orice economie intră în cercul vicios al austerităţii. Salariaţii şi pensionarii ameninţaţi că li se îngheaţă sau li se taie din venituri vor cumpăra mai puţin şi vor renunţa la anumite investiţii în propria gospodărie. Se vor vinde mai puţine maşini, după cum vedem deja, dar şi mai puţine electrocasnice şi se vor amâna achiziţiile de noi locuinţe. Vânzările în aceste sectoare cheie vor îngheţa sau vor scădea. Apoi se vor bloca toate activităţile economice pe orizontală care susţineau aceste sectoare foarte importante pentru economia naţională. Se va intra apoi în runda a doua, a austerităţii. Toate aceste firme care vor vinde mai puţin vor fi nevoite să taie din salarii sau să-şi trimită în şomaj o parte dintre angajaţi. Vorbim aici de angajaţii din sectorul privat, cărora le-aţi promis în campania electorală că-i veţi apăra. Ei vor fi primele victime ale politicii de austeritate. Şomajul lor va pune presiune pe buget. Se vor încasa mai puţine taxe pentru că vor fi mai puţini plătitori, vor creşte cheltuielile pentru indemnizaţiile de şomaj şi va veni din nou premierul Cîţu să ne spună că "nu sunt bani" sau că "nu se poate". Deci, fac un apel la parlamentarii PNL, USR PLUS şi UDMR. Fac un apel mai ales la parlamentarii PNL şi USR PLUS din Botoşani, unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării - nu mai susţineţi această nebunie! Nu fiţi părtaşi la delirul economic pe care vi-l propune Cîţu! Nu faţă de el trebuie să daţi voi socoteală, trebuie să răspundeţi faţă de cei care v-au votat şi v-au trimis în Parlament să le promovaţi şi să le apăraţi interesele. Am prezentat bugetul alternativ al PSD. Există soluţii şi le aveţi la îndemână. Aveţi pe masă alternativa noastră, un buget şi un program de guvernare. Am arătat în anii în care am guvernat că se poate să majorezi venituri pentru populaţie şi să obţii, în acelaşi timp, una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. Deci sunt soluţii funcţionale, este suficient să le preluaţi! Nu votaţi un buget al austerităţii! Nu-i permiteţi lui Cîţu să-şi bată joc de partidele voastre, de alegătorii voştri! Şi mai presus de orice, nu-i permiteţi să-şi bată joc de acest popor! Nu-i permiteţi să-şi bată joc de România! |
|
||||
|
"Avem nevoie de facilităţi fiscale pentru ca zonele defavorizate să se poată dezvolta!" După aderarea ţării noastre la NATO şi la Uniunea Europeană, România s-a dezvoltat puternic şi economic, şi social, însă nu la fel în toate regiunile ţării. De pildă, beneficiile accesării fondurilor europene, ale modernizării infrastructurii naţionale de transporturi, şcolare sau de sănătate se văd mult mai puternic în marile oraşe ale ţării şi tot mai puţin în zonele rurale, în fostele zone miniere sau în zonele montane izolate. De asemenea, investitorii români şi străini care au construit mii de fabrici în ţara noastră s-au poziţionat tot în jurul localităţilor bogate, ocolind zonele rurale, zonele în care fostele industrii au dispărut sau în care accesul este dificil, iar infrastructura este degradată. Subdezvoltarea, care marchează unele regiuni extinse din zona munţilor Apuseni, dar şi din alte părţi ale ţării, nu poate să fie înlăturată decât prin investiţii publice susţinute în infrastructura de transporturi, în cea de utilităţi, în serviciile publice de educaţie şi de sănătate. De asemenea, pentru a ridica economic zonele defavorizate ale României se impune construirea unui pachet fiscal stimulativ pentru investitorii care ar putea fi atraşi să genereze unităţi de producţie şi locuri de muncă bine plătite pentru oamenii care îşi doresc să muncească, dar nu au unde. Ştiu că România traversează o perioadă grea. Ştim cu toţii că nici criza sanitară şi nici cea economică nu au luat sfârşit. Cu toate acestea, având în vedere faptul că ţara noastră are posibilitatea de a utiliza peste 80 de miliarde de euro din fondurile europene în următorii 6 ani, cred cu putere că ar trebui să facem tot posibilul să utilizăm aceşti bani pentru a creştere standardul de viaţă pentru toţi românii, nu doar pentru unii. Trag speranţa că tinerii care conduc astăzi ministerele cu rol cheie în domeniul investiţiilor şi al fondurilor europene au înţelepciunea şi priceperea să schimbe viaţa tuturor românilor în bine. |
|
||||
|
"Profesionalizarea administraţiei publice este absolut necesară dacă vrem să convingem că cetăţenii contează în primul rând" România este membră a Uniunii Europene de peste 13 ani, iar intrarea în această mare familie europeană a însemnat şi un pas important în ceea ce priveşte profesionalizarea administraţiei publice locale. S-au făcut destul de multe progrese, inclusiv în comunicarea dintre cetăţeni şi instituţiile statului, trecând de la centrala telefonică la internet, acum aflându-ne pe calea digitalizării. Dar România încă este un stat cu două viteze, în care unele zone ale ţării se dezvoltă mai rapid faţă de altele, în care există decalaje majore între mediul rural şi mediul urban. Deşi mai mult de 50% dintre români trăiesc în mediul rural, aceste zonele încă luptă să atragă fondurile necesare pentru ca oamenii de aici să aibă un trai decent. România a făcut un pas uriaş, ca ţară, trecând de la un stat comunist centralizat, anchilozat şi dominat de corupţie, printr-o tranziţie greoaie, dureroasă, la o transparentizare, democratizare şi descentralizare a sistemului public. Suntem contemporani cu o epocă în care valul tehnologic uşurează activitatea umană şi, în acelaşi timp, facilitează comunicarea între cetăţeni şi autorităţi. România se află în plin proces de digitalizare a administraţiei, iar acest demers trebuie însoţit în paralel cu profesionalizarea funcţiei publice, astfel încât, prin oameni competenţi şi de bună-credinţă, care merită să fie puşi la treabă, să comunicăm ce trebuie. Ca deputat, voi susţine proiectele care vizează reforma administraţiei publice, reducerea celor două viteze ale României, echilibrarea dintre rural şi urban, digitalizarea, profesionalizarea activităţii administraţiei publice, precum şi cariera în funcţia publică bazată pe competenţă, integritate şi performanţă. Am convingerea că, în anii ce urmează, România va demonstra că este un stat european, cu un loc binemeritat, cu o administraţie funcţională de partea cetăţenilor, care pune în primul rând o comunicare eficientă şi rapidă în interesul celor care plătesc taxe şi impozite. Eu cred că România poate face acest pas, pentru că administraţia publică profesionalizată înseamnă nu doar respect şi prosperitate pentru cetăţeni, dar mai ales câştigarea încrederii şi a cooperării acestora. |
|
||||
|
Încrederea cetăţenilor în Parlament este, din păcate, din ce în ce mai mică, iar unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici este că au existat, de-a lungul timpului, mai mulţi aleşi care au uitat să-şi îndeplinească îndatoririle după ce au început mandatul. Parlamentarii Partidului Naţional Liberal au datoria să reprezinte cât mai bine interesul cetăţenilor, iar acest lucru îl pot face doar dacă sunt prezenţi şi implicaţi în activităţile parlamentare. Alături de iniţiatorul Sebastian Burduja şi de alţi colegi deputaţi ai PNL am depus "Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor", proiect pe care îl putem numi "Legea anti-chiul". Proiectul prevede creşterea substanţială a sancţiunilor pentru absenţele nemotivate ale parlamentarilor - până la 10% din indemnizaţia brută. În acest moment, sancţiunea este de doar 1%, un procent mult prea mic pentru cei care uită motivul pentru care au fost votaţi şi care nu vin la muncă să lupte pentru nevoile oamenilor. Parlamentarii PNL îşi doresc să elimine fenomenul absenteismului şi să demonstreze cetăţenilor că reforma pe care o doresc pentru Parlament este una cât se poate de serioasă şi de reală. Aşa cum orice persoană este sancţionată dacă absentează nemotivat de la locul de muncă, aşa vor fi sancţionaţi şi parlamentarii. Şi nu doar simbolic, ca până acum! Aleşii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea pe care o implică această funcţie şi să depună toate eforturile necesare pentru a recâştiga încrederea şi respectul oamenilor. |
|
||||
|
"De la fermă, la «furculiţă»" Încă de la începutul mandatului său, fosta comisie a depus eforturi pentru constituirea unui lanţ de aprovizionare cu alimente mai echitabil şi mai echilibrat. Pactul verde european stabileşte modalitatea prin care Europa poate deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Obiectivul global al conceptului Green Deal este regândirea întregului lanţ de aprovizionare şi construirea unui sistem alimentar durabil din punct de vedere ecologic, social şi economic, care să acopere toate verigile. Astfel, se doreşte reducerea semnificativă a utilizării pesticidelor chimice cu 50% şi cu 20% a îngrăşămintelor şi antibioticelor. Comisia îşi propune ca alimentele importate care nu respectă standardele de mediu impuse de Uniunea Europeană să nu fie permise pe pieţele statelor membre. Consumatorii vor fi ajutaţi să aleagă diete sănătoase şi durabile şi să reducă risipa de alimente. Comisia doreşte să ofere consumatorilor informaţii mai bune, inclusiv prin mijloace digitale, cu privire la detalii precum locul din care provin alimentele, valoarea nutritivă a acestora şi amprenta lor asupra mediului. În discursul său, în cadrul Consiliului AgriFish de anul trecut, ministrul Adrian Oros a declarat că "PAC are ca obiectiv şi garantarea unui venit decent care va permite fermierilor să reziste la crize de orice natură, dar fermierii europeni se confruntă deja cu o serie de probleme privind importurile ieftine care nu respectă standardele UE, lipsa forţei de muncă, diferenţe de sprijin comunitar între statele membre, diferenţe de capitalizare a fermelor etc. În acest sens trebuie continuată convergenţa externă a plăţilor directe. Plăţile către fermieri trebuie să acopere eforturile lor pentru livrarea bunurilor publice, implementarea obiectivelor noilor strategii, reducerea discrepanţelor de venit faţă de alte sectoare, şi mai ales pentru livrarea de produse la preţuri accesibile tuturor consumatorilor. Nu în ultimul rând, trebuie stimulată consolidarea cooperării dintre producătorii primari pentru a-şi susţine poziţia în cadrul lanţului alimentar". Strategia Farm to Fork îşi propune, de asemenea, să contribuie la realizarea unei economii circulare. Aceasta va avea ca scop reducerea impactului asupra mediului, al sectoarelor de prelucrare a produselor alimentare şi al comerţului cu amănuntul, prin luarea de măsuri privind transportul, depozitarea, ambalarea şi producerea deşeurilor alimentare. Agricultura ecologică este o practică favorabilă mediului, care trebuie dezvoltată în continuare. Comisia va relansa dezvoltarea agriculturii ecologice în UE şi doreşte ca, până în 2030, acest sector să ocupe 25% din terenurile agricole. Pactul verde european reprezintă oportunitatea de a reconcilia sistemul nostru alimentar cu nevoile planetei şi de a răspunde în mod pozitiv aspiraţiilor europenilor pentru o alimentaţie sănătoasă, echitabilă şi ecologică. |
|
||||
|
"Priorităţi legislative şi acţiuni susţinute în noul mandat" Noua legislatură parlamentară începe cu noi provocări şi, din păcate, într-un climat sanitar/economic încă dificil, dar şi cu foarte multe priorităţi legislative şi acţiuni parlamentare pe care le voi susţine necondiţionat, în calitate de parlamentar reales de Alba. Sunt deosebit de onorat pentru faptul că cetăţenii judeţului pe care-l reprezint au apreciat activitatea mea parlamentară din mandatul încheiat în decembrie 2020 şi mi-au acordat din nou încrederea lor, pentru a-i reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani. Le voi demonstra, şi în acest nou mandat, că nu voi lăsa garda jos şi mă voi lupta pentru ei şi drepturile lor - cel puţin la fel de hotărât ca în precedentul - şi, implicit, pentru corectarea legislaţiei din mai multe domenii. În acest sens, aş vrea să precizez, pentru început, că voi milita cu prioritate pentru ca iniţiativa mea legislativă referitoare la eliminarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă pentru senatori şi deputaţi să fie adoptată cât mai curând în această sesiune. Consider că tot ceea ce este "special" în materie de pensii trebuie să dispară, iar principiul contributivităţii trebuie să rămână baza reală a oricărui calcul de pensii acordate de către stat. De asemenea, voi susţine în continuare reglementarea cumului pensiei cu câştigul salarial, având în vedere că există deja în procedură parlamentară pe această speţă un proiect pe care l-am iniţiat încă din anul 2019, dar care a fost blocat de către PSD în Parlament. Cred că sunt şefi ai unor autorităţi şi instituţii aflate în subordinea Parlamentului României care nu au ce căuta în funcţiile respective, iar unii dintre ei ne-au tot demonstrat în mod categoric acest lucru în ultima perioadă! Exemplul elocvent în acest sens este doamna Renate Weber, care numai interesele poporului nu le reprezintă din funcţia pe care o ocupă, ci mai degrabă propriile interese - vezi sporul de praf pe care şi-l acordă sau pensia specială pentru care luptă vehement să nu o piardă! Tot în acest registru se încadrează şi domnul Iordache, "altă întrebare", sau doamna Gradea de la SR-TVR şi domnul Severin de la SRR, care, deşi sunt reprezentanţi ai televiziunii publice şi radioului public, fac în mod ostentativ politica dictată de către PSD! Acestea sunt numai câteva dintre dezideratele pe care le am în vedere în următoarea perioadă, deziderate pe care le voi transforma, cu siguranţă, în fapte, pas cu pas! |
|
||||
|
"Deblocarea programelor de susţinere, element vital pentru capitalul românesc" Pandemia de coronavirus a generat pierderi severe la nivel mondial - pierderi de vieţi omeneşti, crize ale sistemelor de sănătate publice, crize economice, colapsuri ale producţiei şi consumului. Între acestea se remarcă un impact semnificativ asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, asupra acelor activităţi economice care asigurau resursele financiare pentru o bună parte a populaţiei, pentru traiul zilnic a sute de mii de oameni. Aduc aici în discuţie două situaţii critice din sfera IMM-urilor, asupra cărora consider că Guvernul României trebuie să intervină de urgenţă. În condiţiile în care există o ordonanţă de urgenţă cu criterii clare de acordare a microgranturilor şi a granturilor pentru capital de lucru şi pentru investiţii, cu definirea tipurilor de cheltuieli care se pot face, respectiv O.U.G. nr. 130/2020, de ce la momentul actual ne aflăm în dificultate în ceea ce priveşte contractarea acestor granturi? Clarificarea urgentă a problemelor apărute, deblocarea programului şi aplicarea corectă a prevederilor acestei ordonanţe vor accelera implementarea acestei măsuri, venind cu adevărat în sprijinul antreprenorilor grav afectaţi de pandemie. A doua situaţie se referă la industria de organizare de evenimente şi servicii conexe, care până în prezent a fost închisă complet, ca urmare a restricţiilor adoptate la nivel naţional. Practic, în ultimele zece luni, toţi angajaţii din această industrie - creatori de concept, maşinişti, tehnicieni, transportatori, deţinători de spaţii de evenimente au fost lipsiţi de surse de venit şi, ceea ce este mai grav, în continuare nu au o perspectivă clară a ceea ce va urma, un orizont estimat de timp pentru relansare. Iar Guvernul trebuie să vină rapid cu soluţii pentru redresarea acestei industrii, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene. Falimentul, supraîndatorarea, incapacitatea de a păstra angajaţii, efectele costurilor fixe sunt probleme reale cu care se confruntă agenţii economici din domeniul organizării de evenimente şi care necesită măsuri urgenţe de atenuare a consecinţelor lor. Trebuie să fim conştienţi de rolul IMM-urilor pentru redresarea economiei în urma pandemiei de coronavirus şi să acordăm şanse întreprinzătorilor din toate domeniile. Putem depăşi această criză economică şi socială profundă numai dacă toate categoriile de întreprinzători afectaţi vor beneficia de programele europene de finanţare, transpuse echitabil în măsuri naţionale. Am încredere în Guvernul actual că va găsi cele mai bune soluţii, însă acestea trebuie luate cu celeritate, pentru că programele de susţinere sunt elemente vitale pentru capitalul românesc. |
|
||||
|
"Sănătatea nu mai este o prioritate naţională, ci afacerea USR-PNL" Pandemie sau nu, pentru Guvernul PNL-USR, sănătatea nu este un domeniu priroritar. A declarat, în repetate rânduri, premierul Florin Cîţu şi s-a vazut acest lucru şi din modul în care guvernele de dreapta au gestionat, în acest an şi jumătate, criza medicală provocată de COVID-19. Mai grav este că, acum, domeniul sănătăţii a ajuns, din nou, pe mâna USR şi a deja "expertului" Vlad Voiculescu, cel care, în 2016, în timpul primului său mandat de ministru al sănătăţii a refuzat să aloce fonduri pentru ca şi în România să poată fi realizat transplant pulmonar, pentru ca pacienţii să nu mai fie trimişi în spitale din străinătate. În acest nou mandat al lui Voiculescu, spitalele ard şi româniii mor. Într-o lună şi jumătate, au fost incendii în 5 spitale şi 10 oameni şi-au pierdut viaţia, motivul fiind acelaşi, suprasaturaţia de oxigen din secţiile COVID şi reţele electrice care nu fac faţă. Dar în loc să se ocupe de rezolvarea acestor probleme, Voiculescu a luat în vizor managerii de unităţi medicale, majoritatea aflate în subordinea consiliilor judeţene si primăriilor şi vrea să le găsească locuri de muncă bine plătite colaboratorilor ONG-işti, că doar au ajuns la putere. Vrea să înfiinţeze încă trei instituţii care să dubleze activităţi deja existente, prin care să creeze un monopol al celor care decid cine poate avea o funcţie de management în sistemul sanitar, adică, un alt mod de politizare şi un prim pas spre privatizarea sistemului de sănătate, pentru că ministrul Voiculescu a reluat discursul din 2016, despre construcţia de noi spitale. Conform propriilor declaraţii, "România nu este în stare să atragă fonduri europene şi nici nu are bani pentru a construi spitale noi", aşa că soluţia o are ministrul Voiculescu - "parteneriat public privat, iar la licitaţii vor participa constructori care au mai făcut clădiri de spitale", adică nu constructori români, care vor şi administra clădirile, contra cost, evident. Viitorul sănătăţii - spitale administrate de firme private, manageri numiţi de o structură din minister şi asigurări complementare de sănătate pentru populaţie. Mai este doar un pas de făcut, trecerea unităţilor medicale, din nou, în subordinea ministeriului, pentru a fi administrate tot de firme private. Cum în majoritatea acestor spitale, consiliile judeţene şi primăriile au făcut investiţii, nici nu o să fie cheltuieli prea mari. Clotilde Armand, primarul USR al Sectorului 1, a dat deja tonul şi a lăsat fără finanţare 4 spitale. Vor urma şi alţii. În România, sănătatea a devenit o afacere profitabilă pentru PNL şi USR! Ştiu bine "specialiştii" lor de ce! |
|
||||
|
"Mai multă descentralizare financiară va conduce la modernizarea comunităţilor locale" În următorii patru ani, România va traversa o perioadă de stabilitate politică, generată de sincronizarea ciclurilor electorale şi de faptul că ţara noastră nu va mai sta, ca în anii trecuţi, sub presiune electorală. Avem, aşadar, oportunitatea de a demara ample reforme naţionale, amânate de foarte mulţi ani, atât la nivelul marilor sisteme publice - educaţia şi sănătatea - dar şi la nivelul administraţiei publice locale. Este adevărat că, în ultimele trei decenii, administraţia publică locală s-a modernizat substanţial, însă nu în ritmul pe care ni l-am dorit cu toţii. Este incontestabil faptul că procesele administrative la nivel local sunt astăzi mult superioare celor pe care le aveam în anii ´90, că aleşii locali sunt mult mai conectaţi la nevoile comunităţii, că transparenţa proceselor decizionale a crescut şi standardul de viaţă al oamenilor a cunoscut salturi calitative importante. Cu toate acestea, unele reforme esenţiale ale administraţiei publice locale au fost tergiversate, amânate sau compromise, tocmai pentru faptul că centralizarea puterii financiare a generat avantaje politice diverselor guverne. Descentralizarea decizională, principiu esenţial al performanţei administrative, nu poate să fie împlinită fără o descentralizare financiară efectivă. Decizie fără finanţare nu există! De aceea, cred că se impune ca în perioada imediat următoare, atât Parlamentul, cât şi Guvernul să demareze un amplu proces de evaluare a modalităţilor de descentralizare financiară reală a unităţilor administrativ-teritoriale. Acest proces ar trebui să conducă la adoptarea unui cod al finanţelor publice locale modern, care să asigure atât consiliilor judeţene, cât şi primăriilor, resursele financiare necesare pentru finanţarea cheltuielilor curente pentru funcţionarea localităţilor, pentru finanţarea educaţiei şi serviciilor de sănătate şi pentru promovarea unor proiecte majore de investiţii. Modernizarea finanţării administraţiei publice locale ar permite Guvernului României să sprijine financiar acele judeţe sau primării care nu dispun de resurse financiare proprii, tocmai pentru faptul că în ultimele trei decenii au fost ocolite de investiţiile publice şi private. Zone importante din Moldova vor avea nevoie în următorii ani de o susţinere financiară extrem de puternică, scopul fiind acela al dezvoltării armonioase a întregii ţări, nu numai a unei părţi din aceasta. Cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar statul are obligaţia de a furniza o viaţă decentă tuturor. De asemenea, un alt aspect pe care ar trebui să îl vizeze reforma administrativă trebuie să privească sprijinirea formării continue a funcţionarilor din administraţiile locale. Procesele administrative se schimbă frecvent, iar funcţionarii au nevoie să fie sprijiniţi. De asemenea, cred că trebuie să adăugăm eforturilor investiţionale şi un aspect suplimentar, şi anume, monitorizarea permanentă a calităţii proiectelor de investiţii. Ştim cu toţii că nu-i suficient să facem investiţii, dacă nu ne asigurăm că acestea sunt de calitate, trainice şi conduc la creşterea calităţii vieţii oamenilor. Dacă în următorii ani vom reuşi să aducem acest spor de modernizare în administraţia publică locală, cred cu putere că România va începe să arate tot mai mult ca statele dezvoltate din Uniunea Europeană. |
|
||||
|
"Deblocarea traficului şi modernizarea infrastructurii din sudul litoralului României - priorităţi în mandatul meu" Deblocarea traficului şi modernizarea infrastructurii din sudul litoralului României reprezintă unele dintre principalele mele obiective în calitate de deputat al PNL de Constanţa şi membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor. În acest sens, consider că Proiectul "Alternativa Techirghiol" reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din planul judeţului Constanţa şi salut faptul că acesta a intrat pe lista de priorităţi a Ministerului Transporturilor, condus în prezent de către ministrul Cătălin Drulă. Ţinând cont de faptul că finalizarea unei rute ocolitoare a Constanţei pentru partea de sud a litoralului românesc ar contribui, într-un mod considerabil, la deblocarea traficului în această zonă, mai ales în perioada estivală, consider că este nevoie de demararea şi finalizarea acestui proiect cât mai repede cu putinţă. De aceea, am considerat necesar să-i adresez ministrului de resort mai multe întrebări clarificatoare privind acest proiect, pentru a-i putea astfel, informa, în mod concret, pe constănţeni, cu privire la termenele avute în vedere de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi anume cele legate de finalizarea studiului de fezabilitate, demararea proiectului, precum şi estimarea termenului final de execuţie pentru acest obiectiv. Turismul românesc şi, implicit, cel de pe litoralul românesc a fost destul de greu încercat de consecinţele restricţiilor impuse din cauza pandemiei. În acest context foarte dificil, în care se află în prezent, atât operatorii din turism, cât şi cei din domeniul HoReCa, cred că este foarte important să venim cu cât mai multe soluţii şi proiecte palpabile, care să vină în sprijinul relansării acestor sectoare ale economiei româneşti, iar infrastructura de transport are un impact important în acest sens. De asemenea, cred că este foarte important ca, până la debutul sezonului estival, Autostrada Soarelui să fie reparată temeinic, pe toate tronsoanele unde sunt acum probleme, pentru a evita atât blocajele în trafic, cât şi posibilele accidente cauzate de gropile existente în carosabil. Consider că modernizarea infrastructurii de transport din sudul ţării, în zona litoralului românesc, reprezintă, într-adevăr, un deziderat prioritar, care va contribui, cu siguranţă, la îmbunătăţirea fluxurilor de turişti şi a celui economic. |
|
||||
|
"Bugetul pe 2021, propus de PNL-USR PLUS-UDMR, înseamnă austeritate. Cu aceiaşi bani, PSD ar reuşi să pornească economia!" Situaţia financiară a celor mai multe dintre autorităţile locale din România este tot mai dificilă. Banii sunt din ce în ce mai puţini, la toate capitolele şi, în plus, li se pun în cârcă tot felul de noi cheltuieli, inclusiv amenajarea centrelor de vaccinare anti-COVID-19. Astfel, li se dau noi responsabilităţi, dar ajutor, aproape deloc. Bomboana de pe colivă a reprezentat-o declaraţia nonşalantă a premierului Florin Cîţu, potrivit căreia bugetul pe anul 2021 "întârzie puţin". Este inacceptabil ca, în februarie, proiectul de buget să nu fie finalizat, deci nici măcar în dezbaterea Parlamentului. Această întârziere afectează grav activitatea din unităţile administrativ-teritoriale, cheltuielile, investiţiile, plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. Iar la nivelul judeţului Giurgiu, lucrurile stau şi mai rău, mai ales pentru primarii care nu sunt în graţiile celor de la PNL, pentru că nu le-au scos un scor satisfăcător la ultimele alegeri. Pe de altă parte, îmi doresc sincer ca împărţirea banilor de la bugetul naţional pentru echilibrarea bugetelor locale să nu fie făcută după "algoritmul de dreapta": nouă nouă, două vouă, cum de altfel au făcut cu banii din fondul de rezervă. PNL trebuie să înceapă odată să guverneze pentru toţi românii, nu doar pentru clientela de partid! Mai grav decât întârzierea bugetului naţional este modul în care a fost conceput, ceea ce demonstrează o dată în plus că PNL şi aliaţii săi de dreapta - USRPLUS şi UDMR - văd soluţii prin austeritate, prin îngheţarea veniturilor populaţiei, respectiv salarii şi pensii. PSD avertizează, din nou, că austeritatea este modelul economic şi bugetar falimentar şi care şi-a dovedit deja eşecul în multe situaţii, inclusiv în România, în perioada Boc-Băsescu. Din puţinele informaţii publice, ştim că Guvernul Cîţu vrea să proiecteze un buget bazat pe un PIB de 1117 miliarde de lei, o creştere economică de 4,3% şi un deficit bugetar de 7-7,2% din PIB. Bugetul alternativ propus de PSD este mai puţin optimist decât cel al guvernării Cîţu, dar mult mai ancorat în realitate. Astfel, cu aceiaşi bani, PSD ar reuşi să repornească economia, să facă investiţii, să crească numărul salariaţilor, să majoreze, potrivit legii, salariile şi pensiile şi, simultan, să reducă deficitul. În varianta PSD, bugetul este construit pe un PIB de 1118,5 lei, o creştere economică mai realistă, de 4%, şi un deficit de 7,26. Dacă PSD ar guverna, bugetul consolidat al statului ar avea, în 2021, venituri mai mari cu aproximativ 50 de miliarde de euro. Sursele majore ar fi încasarea taxelor amânate la plată în 2020 - aproximativ 19 miliarde de lei, creşterea salariului minim şi a numărului salariaţilor, care vor antrena venituri suplimentare, din impozitele şi contribuţiile aferente, alte 12 miliarde de lei. De asemenea, angajarea fondurilor europene, atât ca urmare a aplicării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi proiectelor finanţate din bugetul exerciţiului financiar curent, ar însemna încă 14,5 miliarde de lei. În privinţa cheltuielilor bugetare totale, PSD asumă un necesar de 455,2 miliarde de lei în 2021, mai mare cu doar 7,25%, respectiv cu 30,8 miliarde de lei, faţă de cele 424,4 miliarde de lei cheltuite efectiv de guvernele liberale în 2020, fără niciun beneficiu pentru economie sau populaţie. |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "România se întoarce la şcoală, dar în condiţii speciale" Decizia revenirii elevilor şi studenţilor în bănci, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii noului coronavirus, trebuie privită ca o măsură de reîntoarecere la normalitate. Dacă anul 2020 a fost unul dificil, cu provocări şi presiuni noi asupra tuturor domeniilor de activitate, 2021 ne găseşte mai pregătiţi şi prudenţi. Educaţia elevilor şi studenţilor este prioritară, iar sistemul educaţional din România a fost afectat de pandemia provocată de COVID-19. În acest sens, a fost adoptat un plan care va asigura balanţa necesară dintre educaţie şi sănătate. Dorinţa noastră este ca elevii să beneficieze la maximum de mecanismul educaţional, iar carenţele care au survenit în urma învăţământului online de anul trecut să fie minimizate/corectate, dar, în acelaşi timp, sănătatea elevilor şi profesorilor să rămână protejată. Suntem conştienţi că anul trecut sistemul de învăţământ a fost supus unei presiuni şi mai mari din cauza incertitudinii generale provocate de pandemie. Elevii, studenţii, părinţii şi profesorii au avut de efectuat o misiune dificilă, cu multe necunoscute. Calitatea şi eficienţa procesului educaţional au fost implicit afectate. PNL a făcut eforturi în coaliţia de guvernare pentru a pregăti o strategie care să avantajeze fiecare parte implicată, având ca prioritate protecţia cadrelor didactice şi a elevilor. Adaptarea nu este niciodată uşoară, dar, în situaţii de criză precum cea de faţă, este inevitabilă. PNL îşi doreşte şi depune eforturi zilnice în vederea întoarcerii la o Românie normală, dar, deocamdată, normalitatea a căpătat noi valenţe, precum siguranţa şi prevenţia. Vom monitoriza demersul procesului educaţional, pentru a facilita şi potenţa desfăşurarea acestuia în condiţii cât mai favorabile. Perioada dificilă nu a trecut, prilej cu care afirm că numai împreună, prin responsabilitate şi implicare din partea noastră, a tuturor, putem depăşi şi aceste momente grele. |
|
||||
|
Doresc să vă reţin atenţia cu o scurtă declaraţie politică privind intenţia Guvernului Cîţu de a elimina un drept câştigat de către studenţi. La începutul acestei săptămâni, prim-ministrul României, Florin Cîţu, a informat ca posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021, reducerea subvenţiei pentru transportul studenţilor. Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017, de el beneficiind toţi studenţii înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, indiferent de distanţă şi numărul de călătorii. Aceasta s-a dovedit de-a lungul timpului o măsură importantă pentru creşterea echităţii în învăţământul superior, facilitând accesul şi finalizarea studiilor studenţilor din medii socio-economice defavorizate. De asemenea, măsura s-a dovedit de natură a creşte mobilitatea studenţilor, atât pentru participarea la schimburile de experienţă, cât şi pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, organizate în diferite centre universitare. În acelaşi timp, aceasta are un impact pozitiv asupra mediului, facilitând politicile de promovare a acestui mijloc de transport. Închei prin a atrage atenţia asupra Raportului Eurostudent VI, din care reiese ca 38% dintre studenţii români (media UE=29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană, iar conform datelor primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară cu privire la numărul de călătorii şi impactul bugetar al acestei măsuri, constatăm că impactul bugetar este unul redus, în valoare de 214.500.588 lei, reprezentând 0,0189% din Produsul Intern Brut prognozat pentru anul 2021. Fac apel la dumneavoastră să ţineţi cont de toate aceste date la momentul votării bugetului pentru anul în curs şi să cumpăniţi bine dacă o astfel de decizie e de natură a fi susţinută! |
|
||||
|
"Redeschiderea şcolilor, plasată de guvernanţi în spectrul hazardului" Anormalul ar putea fi cuvântul care ar defini cel mai exhaustiv modul în care Guvernul Cîţu a pregătit redeschiderea şcolilor. În timp ce majoritatea statelor europene, care au decis reluarea cursurilor în şcoli, au demarat, anterior, un amplu proces de testare în masă a cadrelor didactice, cât şi vaccinarea a cât mai multora dintre acestea, la noi, unităţile de învăţământ îşi redeschid porţile strict în baza unui ordin sec, comun al miniştrilor sănătăţii şi educaţiei, trecut pe o banală foaie de hârtie. Sună de-a dreptul înspăimântător, dacă luăm în considerare faptul că toată speranţa privind siguranţa sanitară a elevilor şi a profesorilor stă strict într-o coală de hârtie, care ar trebui să substituie şi testarea gratuită a profesorilor şi a elevilor, precum şi asigurarea unui cadru medical în toate unităţile de învăţământ. Însă nu doar că acest ordin comun al miniştrilor PNL-USR este lipsit de orice abordare realistă, dar nici nu oferă vreun sprijin material pentru profesori şi elevi. Cu alte cuvinte, bâlbâielile şi disputele dintre Ministerul Educaţiei (PNL) şi Ministerul Sănătăţii (USR) au condus către niciun fel de alocare bugetară şi către un vid organizatoric nemaiîntâlnit în restul Europei. În sprijinul afirmaţiilor mele privind riscul şi necunoscutul în care este aruncată redeschiderea şcolilor, vă menţionez, pe lângă lipsa din ordinul miniştrilor a prevederilor privind testarea sistematică a elevilor şi a profesorilor, şi absenţa celor privind testarea sporadică. Complementar, făcând o mică paranteză, pe lângă sincopele de logică şi de coerenţă decizională, mă văd obligat să readuc în discuţie şi o altă situaţie periculoasă care ţine de integritatea fizică a copiilor noştri. Dragi colegi, faptul că doar 15% dintre şcolile din România au autorizaţie de securitate la incendiu şi doar 30% dintre ele au pază proprie, denotă din nou incoerenţa şi amatorismul decizional al miniştrilor din Cabinetul Cîţu, dezinteresul lor real faţă de sănătatea şi problemele românilor sau chiar şi dispreţul manifestat faţă de elevi, generaţia viitoare, obligată să ducă numele de român mai departe. Spun dispreţ pentru că în multe şcoli din toată ţară, nu doar din Bucureşti, sunt şi probleme cu încălzirea, aspect care va transforma clasele într-un spaţiu şi mai propice îmbolnăvirii. La asta se mai adaugă şi faptul că nici măcar 10% dintre profesori nu sunt imunizaţi, deşi, teoretic, figurau ca personal prioritar esenţial. De asemenea, e incredibil să menţionezi într-un ordin de ministru ca toţi elevii unei clase să stea 14 zile acasă, în izolare, dacă se confirmă două cazuri pozitive în respectiva clasă, iar dacă se confirmă două cazuri pozitive în mai multe clase, toţii elevii şcolii întră 14 zile în carantină. Fac aceste afirmaţii având în vedere că ar fi mult mai firească şi utilă testarea tuturor contacţilor direcţi cu cei contaminaţi, respectiv elevi, profesori, şi reluarea activităţii normale, dacă testele ar fi negative. Dar, din nou, vorbesc despre normalitate, cuvânt al căror valenţe par să rămână nişte necunoscute guvernanţilor noştri! O necunoscută nu este, totuşi, perspectiva, deja vehiculată, a reînchiderii şcolilor în cel mult trei săptămâni, în cazul în care vor apărea numeroase focare, care vor spori efectele pandemiei în rândul populaţiei. Această variantă de lucru, luată în calcul de guvernanţi, denotă din nou amatorismul şi heirupismul cu care s-a decis redeschiderea şcolilor. Cu certitudine, şcolile trebuie redeschise, însă nu în aceste condiţii de "merge şi aşa" şi de "scapă cine poate"! Viaţa copiilor, a profesorilor şi a familiilor lor nu trebuie să depindă de amatorismul decizional, de fuga de asumare a răspunderii ferme care presupune şi alocarea de fonduri, ci de asigurarea unor măsuri riguroase de securitate sanitară! Revenind la aspectele normalităţii, consider că ar fi trebuit să aibă prioritate rezolvarea problemelor legate de siguranţa unităţilor şcolare şi, abia apoi, reluarea fizică a cursurilor. Eu şi colegii mei de la PSD solicităm imperativ aplicarea modelului european, respectiv testarea gratuită masivă în şcoli, inclusiv profilactică, urgentarea vaccinării prioritare a cadrelor didactice, distribuirea gratuită de măşti de protecţie tuturor elevilor şi profesorilor, asigurarea căldurii în şcoli pe perioada iernii. |
|
||||
|
"Sistemul de sănătate consumă enorm de multe resurse financiare şi nu produce servicii de calitate pentru români" Mulţi ani de zile am spus despre sistemul de sănătate din România că este subfinanţat, că se alocă puţini bani pentru infrastructura sanitară, că salariile medicilor şi ale personalului medical nu le asigură nici măcar subzistenţa. Într-adevăr, lucrurile chiar aşa au stat până de curând. Însă, începând cu anul 2017, salariile personalului medical au urcat în topul sistemului public de salarizare, fără ca acest lucru să conducă şi la o creştere a calităţii actului medical. De asemenea, începând cu anul 2020, alocările financiare pentru infrastructura spitalicească au ajuns la cel mai mare nivel din ultimele decenii, fără ca acest lucru să fie resimţit şi de pacienţi, printr-o creştere calitativă a serviciilor. Recent, în baza execuţiei bugetare pentru anul 2020, prim-ministrul Florin Cîţu declara că anul trecut au fost alocate sistemului sanitar mai bine de 65 de miliarde de lei, adică 6,5% din PIB, reprezentând mai mult de o cincime din veniturile bugetului general consolidat al statului. Aşadar, astăzi nu mai putem invoca faptul că sistemul de sănătate nu beneficiază de finanţare sau că personalul medical nu este bine plătit. Şi, cu toate acestea, încrederea pacienţilor români în sistemul public de sănătate a ajuns la un minim istoric. Mai mult de jumătate dintre români nici nu vor să audă că ar putea să treacă pragul unei unităţi spitaliceşti ca să se trateze, pentru că, în mod justificat, încă persistă teama că intri în spital cu o boală şi te externezi cu două boli. Tragediile recente înregistrate în unităţi sanitare modernizate de scurt timp ne demonstrează că avem nevoie de un punct zero în reformarea sistemului public de sănătate. Reforma sanitară trebuie să privească atât realizarea unui masterplan pentru investiţiile în infrastructură, cât şi creşterea exigenţelor pentru oamenii care lucrează în sistemul medical. De asemenea, cred cu putere că reforma sistemului de sănătate trebuie să marcheze şi o clarificare precisă între serviciile de sănătate furnizate în sistemul public, precum şi delimitare clară faţă de sfera de acţiune a sistemului privat. Mi-aş dori să nu mai auzim de pacienţi trimişi din spitalul de stat vizavi la cabinetul particular, unde asiguratul este taxat de două ori pentru acelaşi tratament. De asemenea, este crucial să depolitizăm managementul unităţilor spitaliceşti şi să generăm competiţie reală pentru ocuparea acestor posturi. Atât în sănătate, cât şi în educaţie, politicul ar trebui să facă un pas în spate, iar conducerile unităţilor de sănătate şi de educaţie să fie ocupate exclusiv pe criterii de performanţă. |
|
||||
|
"Miniştrii incompetenţi ai Dreptei se ceartă, iar românii ard de vii în spitale!" 27 de oameni au ars de vii în spitale - 12 la Piatra Neamţ, unul la Socola şi 14 la Balş - într-un interval de 10 săptămâni, timp în care niciunul dintre miniştrii guvernării de dreapta n-a făcut nimic concret pentru a preveni astfel de tragedii. Acum, Tătaru şi Voiculescu au ajuns să dea vina unul pe altul şi adaugă încă un scandal celor care deja au devenit o obişnuinţă în această coaliţie a dreptei, care a reînviat într-un timp record practicile nefaste ale defunctei CDR. În 5 săptămâni, între tragedia de la Piatra Neamţ şi plecarea din funcţie, fostul ministru al sănătăţii, liberalul Nelu Tătaru, a făcut un raport şi un proiect de ordonanţă, doar hârtii, fără niciun efect concret pentru spitale. În alte 5 săptămâni, între preluarea mandatului şi tragedia de la Balş, actualul ministru al sănătăţii de la USR-PLUS, Vlad Voiculescu, n-a făcut nimic, nici măcar n-a citit hârtiile lăsate de predecesorul său. Fiecare îl acuză pe celălalt de nepăsare şi neglijenţă. PNL-istul Tătaru reclamă că USR-istul Vlad Voiculescu nici măcar n-a citit raportul făcut după tragedia de la Piatra Neamţ, privind starea spitalelor şi nici proiectul de ordonanţă de guvern care asigura finanţarea cu 50 de milioane de euro a refacerii instalaţiilor de gaze medicinale din secţiile ATI. USR-istul Ghinea de la Fondurile Europene sare în apărarea USR-istului Voiculescu şi-l atacă pe PNL-istul Tătaru că minte, că în realitate a respins de două ori avizarea respectivei ordonanţe de urgenţă. Cert este că niciunul dintre ei n-a făcut nimic. Şi unul şi celălalt sunt la fel de vinovaţi şi la fel de mincinoşi. Poate că dacă ar fi acţionat la timp, n-ar mai fi murit oameni, iar evident este că se putea! O probează chiar Vlad Voiculescu, care s-a angajat să facă în 7 zile ceea ce nu a reuşit în 5 săptămâni Întrebarea la care Voiculescu n-are răspuns este: de ce a trebuit să ardă de vii şi să moară încă 14 oameni la Balş, pentru ca să facă efectiv ceva? Pentru că a "reuşit" să facă mult mai mult rău decât bine, în puţinele sale zile de mandat, Vlad Voiculescu trebuie să plece din funcţia de ministru al sănătăţii. De aceea, PSD va duce până la capăt demersul său, săptămâna viitoare va depune moţiune simplă în Parlament şi va insista pentru demiterea sa din funcţie. Este strigător la cer, cum, în aceeaşi notă, primarul USR de la sectorul 1 şi majoritatea USR-PNL din Consiliul Local distrug sistemul de sănătate din Bucureşti. Decizia prin care au tăiat finanţarea spitalelor din Sectorul 1, luată prin votul majoritar al consilierilor de dreapta, la propunerea primarului Clotilde Armand, dincolo de aparenţa unui abuz în serviciu, aduce atingere siguranţei naţionale şi reprezintă un act care poate provoca tragedii asemănătoare celei de la Balş. Nu este doar o dovadă de cinism, de incompetenţă crasă, având în vedere că presa a dezvăluit că liderii USR-PLUS au interese financiare şi imobiliare legate de terenurile deţinute de aceste spitale. PSD cere instituţiilor abilitate să cerceteze aceste informaţii şi să ia deciziile necesare. Consilierii PSD de la sectorul 1 au votat împotrivă! Din totalul celor 27 de consilieri, au fost pentru tăierea finanţării spitalelor toţi cei 9 consilieri ai USR, cei 6 ai PNL şi cei 3 ai PMP. Singurii care s-au opus au fost consilierii PSD. |
|
||||
|
"Pensiile militare echitabile nu fac rău României" Oare chiar toate proiectele de lege promovate de Partidul Social Democrat în legislatura trecută "fac rău României", aşa cum recent s-a afirmat public chiar de la această tribună? Am convingerea fermă că nu este aşa! Şi am un exemplu la îndemână: "Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat". Este un proiect de lege foarte aşteptat şi care vizează aproximativ 150.000 de militari în rezervă şi în retragere. Prin această iniţiativă legislativă se doreşte în primul rând înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat referitoare la diferenţele de cuantumuri ale pensiilor pentru beneficiarii care au ieşit la pensie la intervale diferite de timp, dar au deţinut, au ocupat sau au avut grade, funcţii şi vechimi egale. De asemenea, este creat cadrul legal pentru recalcularea pensiilor militare, proces efectuat în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie şi raportat la prevederile legale privind salarizarea militarilor, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare, aplicabile la data respectivă, în condiţii identice de funcţie şi de grad. Aşa cum se vede, iniţiativa este un act de justiţie şi de onoare faţă de militarii din toate structurile componente ale Sistemului Naţional de Apărare. La ultima întâlnire a ministrului apărării naţionale cu reprezentanţii militarilor în rezervă şi în retragere de la începutul acestei sesiuni parlamentare, a fost reafirmat sprijinul comun al tuturor celor prezenţi pentru promovarea acestui act normativ, iar ministrul apărării a declarat că iniţiativa legislativă are susţinerea Guvernului României. Proiectul a primit deja votul final în plenul Senatului. În prezent, iniţiativa legislativă se află în dezbatere la Camera Deputaţilor. Mai are de parcurs doar câţiva paşi. Ultimul şi cel mai important este raportul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Consider că respingerea acestui proiect ar fi o gravă eroare. În ultimii 30 de ani, Armata României a fost o instituţie etalon. Militarii români au demonstrat mereu, în toate ocaziile, că îşi îndeplinesc cu profesionalism şi devotament misiunile: apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, unităţii şi democraţiei constituţionale ale României. Din respect, avem datoria de a-i sprijini după retragerea din activitate, de a le asigura o viaţă demnă, decentă, în concordanţă cu importanţa socială, răspunderile şi privaţiunile serviciului militar. Modul în care ne onorăm această responsabilitate reprezintă modul în care confirmăm că Armata Română este o instituţie fundamentală a statului democratic român şi o garanţie a democraţiei. De aceea, aş dori să-i adresez ministrului apărării naţionale rugămintea de a sprijini şi în continuare finalizarea acestei iniţiative legislative atât de aşteptată de seniorii militari. Ar fi o dovadă de respect, de consideraţie, pentru că nu cred că toţi seniorii militari sunt doar simpatizanţi ai social-democraţiei. Posibil să mai fie şi simpatizanţi liberali printre ei. Sau poate că marea majoritate nu au niciun fel de simpatii politice. Menirea noastră este să îi onorăm pe toţi la fel! |
|
||||
|
"Guvernul «Taie tot» loveşte în viitorul României, făcând economie din banii studenţilor! " Coaliţia improvizată de guvernare are o singură soluţie pentru redresarea economiei - taie! Taie de la bugetari, taie de la pensionari, taie de la copii. Evident, nici studenţii nu au avut cum să scape! De ce tai salarii, venituri, tichete de vacanţă? Simplu - pentru a putea angaja pile şi relaţii cu nemiluita. Nu era mai bine să dea afară loazele şi să încurajeze performanţa? Acest guvern de austeritate îşi declară, încă din primele zile, neputinţa şi lipsa de viziune în ceea ce priveşte guvernarea României. Aceste improvizaţii seamănă foarte bine cu Guvernele PDL care au băgat mâna adânc în buzunarele tuturor românilor. Astăzi, vedem acelaşi PDL, vopsit în PNL, guvernând cu cuţitul în mână. Ţeapă pentru toţi românii! Ţeapă de la Guvern şi pentru studenţi! Călătoriile gratuite cu trenul, pentru studenţi, nu au niciun impact bugetar, ba mai mult, nici nu sunt justificate. Ceea ce face guvernul nu este altceva decât o nedreptate faţă de studenţi, un mod incorect de a trata ceea ce numim viitorul ţării. Acest guvern, incapabil să fie de partea românilor, este unul care ştie doar să trăiască din împrumuturi. Astfel, vinde de două ori viitorul acestei ţări: va creşte abandonul şcolar şi gradul de îndatorare. Această măsură arată că România este guvernată de oameni care ţin doar la imaginea lor, care ţin doar de scaunul lor şi mai puţin de ceea ce reprezintă cu adevărat viitorul acestei ţări. Călătoriile gratuite cu trenul, pentru studenţi, reprezentau un mod de încurajare a învăţământului, un mod de a susţine activitatea CFR, iar revolta studenţilor este una perfect justificată, pe care o susţin, pentru că este o măsură nedreaptă. În timp ce studenţii sunt nedreptăţiţi, miniştrii din guvernul domnului Cîţu angajează, cu zecile, oameni de comunicare şi "fardare" publică. Studenţii au dreptul să se revolte în faţa acestei măsuri şi să picheteze zilnic Guvernul României, căci poate, în acest fel, stimabilul prim-ministru revine printre tinerii cărora le-a promis un viitor strălucit în campanie. Îl întreb pe Vasile Florin Cîţu: Când aţi mers ultima dată cu trenul? Poate doriţi să tăiaţi şi tichetele pentru pensionari şi veterani? Poate vreţi ca trenul să devină un mijloc de transport de lux doar pentru guvernanţi? |
|
||||
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: "Situaţia copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate" Aderarea ţării noastre la NATO şi la Uniunea Europeană a adus beneficii uriaşe pentru români. Apartenenţa la NATO ne-a adus cea mai puternică garanţie de securitate din istoria statului român. Apartenenţa la Uniunea Europeană a purtat cu ea transferuri financiare consistente şi o asistenţă tehnică masivă, prin care am reuşit să trecem ţara prin sinuosul drum al tranziţiei post-comuniste. De asemenea, aderarea la UE ne-a adus şi una dintre libertăţile fundamentale ale Uniunii, libertatea de circulaţie, care a creat oportunitatea uriaşă pentru mulţi dintre semenii noştri de a găsi un loc de muncă bine plătit în unul dintre statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Atunci când România nu a putut să le ofere tinerilor săi locuri de muncă bine plătite şi sigure, Uniunea Europeană a făcut-o şi ne-a ajutat să depăşim momentele grele. Milioane de tineri români contribuie astăzi la creşterea economică din Italia, Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie. În ultimele decenii, statele dezvoltate s-au ridicat şi prin munca lucrătorilor proveniţi din România. Hărnicia lucrătorului român este recunoscută de toţi angajatorii şi de toate guvernele europene. Chiar dacă lucrătorul român este apreciat în străinătate, puţini cunosc faptul că cei mai mulţi dintre aceştia au făcut un sacrificiu enorm, lăsându-şi acasă, în România, fiii şi fiicele, care cresc cu dorul de mamă şi de tată, neglijarea copiilor rămaşi acasă fiind una dintre consecinţele plecării românilor la muncă în străinătate. Datele colectate de autorităţile române şi de organizaţiile nonguvernamentale ne atrag atenţia că mai mult de 90.000 de copii de vârstă şcolară trăiesc departe de părinţi, iar aceste date nu surprind nici ele întreaga amploare a fenomenului, pentru că nu cuprind şi copiii de vârstă antepreşcolară şi pe cei neînscrişi la şcoală sau în abandon şcolar, fiind estimată chiar cifra de 150.000 de copii în astfel de situaţii. Atunci când are loc reîntregirea familiei, acest fapt înseamnă de cele mai multe ori şi plecarea copiilor în străinătate şi, implicit, o altă gravă consecinţă pentru Romania. Cu toţii suntem de acord că plecarea la muncă în străinătate reprezintă un sacrificiu imens pe care îl fac părinţii, în scopul de a asigura copiilor lor hrană, hăinuţe şi rechizite. Însă aceşti copii ramaşi acasă sunt expuşi mai multor riscuri: abandon şcolar, autoizolare, apariţia unor tulburări emoţionale şi comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinţi sau a reprezentanţilor legali determină limitarea accesului acestor copii la servicii de sănătate, la protecţie juridică, la beneficii sociale şi mai ales la un sistem educaţional de calitate. Din păcate, însă, este foarte greu de estimat dacă, rămaşi acasă în grija rudelor sau vecinilor, copiii sunt îngrijiţi corespunzător şi dacă absenţa părinţilor are impact asupra frecventării cursurilor şcolare. Îmi doresc ca în perioada următoare autorităţile române să abordeze această problemă cu maximă prioritate. O generaţie care creşte fără părinţi, fără o monitorizare atentă, poate să nu performeze la maximum nici în şcoală şi nici în viitor. În următorii patru ani, mă voi implica personal pentru a genera soluţii prin dezvoltarea de servicii destinate acestora, prin demersuri de îmbunătăţire a aplicării legislaţiei, astfel încât toţi copiii rămaşi în ţară să frecventeze cursurile şcolare şi să fie îngrijiţi corespunzător, cât mai aproape de condiţiile pe care le oferă căldura unei familii. |
|
||||
|
După o scurtă pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 170. Cu această ocazie, vă rog să introduceţi cartelele în consolă, cei care încă nu aţi făcut acest lucru. Ordinea de zi pentru astăzi a fost distribuită. Programul de lucru pentru astăzi începe cu ora 10,30 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; între orele 12,00 şi 12,30 - pauză; la 12,30 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Dacă liderii grupurilor parlamentare au de făcut precizări şi anunţuri? Vă rog, domnul deputat Simonis. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Anunţ plenul Camerei Deputaţilor că, în conformitate cu art. 112 din Constituţia României şi art. 187 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în Monitorul Oficial nr. 338 din aprilie 2020, vă înaintăm moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor", moţiune iniţiată de 109 deputaţi ai Partidului Social Democrat. Solicit Biroului permanent ca această solicitare să se regăsească astăzi pe ordinea de zi, să stabilim calendarul pentru dezbatere şi vot. Şi, de asemenea, sper ca la finalul dezbaterilor şi în urma votului, domnul Vlad Voiculescu să demisioneze. Şi, dacă nu are decenţa s-o facă, să fie demis de urgenţă de premierul Florin Cîţu! Mulţumesc. (Aplauze.) Voci din sală: Bravo! Bravo! |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Jos sistemul ticăloşit! |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Îl invit pe domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doresc să vă anunţ că, prin consens al liderilor de grup, dorim suplimentarea ordinii de zi cu reglementarea referitoare la bugetul Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a respecta legea în vigoare şi a permite elaborarea şi finalizarea Proiectului de buget de stat. După cum ştiţi, proiectul referitor la bugetul Camerei Deputaţilor se adoptă înaintea prezentării proiectului de buget pe anul în curs. Pe cale de consecinţă, vă rugăm să dispuneţi suplimentarea ordinii de zi. Fiind consens al liderilor, nu este necesar un vot. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Liderii grupurilor fiind de acord, existând consens, proiectul ordinii de zi este completat cu acest punct, privind bugetul Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. Domnul deputat Feodorov Lucian, Grupul AUR, văd că s-a înscris pentru cuvânt. Probabil că a... sau probabil a apăsat greşit. Bine. Atunci, acestea... fiind zise, voi începe... (Domnul deputat Nicuşor Halici solicită să ia cuvântul.) Vă rog. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Pe procedură, domnule preşedinte. Vă rog să supuneţi votului plenului Parlamentului solicitarea ca lucrările Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi să se desfăşoare atât în format fizic, cât şi online. Solicit... |
|
|||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Toate comisiile... |
||||||
|
|
Eu aş vrea la toate comisiile, dar mă raportez foarte mult la Comisia juridică pentru că am solicitat Biroului comisiei acest lucru. Biroul comisiei, bineînţeles, în majoritate PNL-USR, a refuzat. Consider că având în vedere mai ales că toate instituţiile statului funcţionează în format fizic, ne-am trimis şi copiii la şcoală, tot fizic, cred că şi noi, parlamentarii, ar trebui să mergem tot fizic la muncă. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc. |
|||||
|
Vă rog să supuneţi... |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Invit... |
|||||
|
...votului procedura. |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Invit liderii grupurilor parlamentare la consultări. Vă rog. (Consultări.) Da. Vă mulţumesc. Am luat act de această propunere. Ea se va discuta la Biroul permanent pentru că nu este locul ei în acest moment aici, pe procedură. Biroul permanent va analiza acest lucru. Cu acestea, intrăm în ordinea de zi. |
|||||
|
|
|
Şi vă propun să începem cu punctul 44, Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2021; PHCD 13/2021. Are cuvântul domnul deputat Tuţă, chestor al Camerei Deputaţilor, pentru prezentarea raportului. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
Domnul Gabriel Andronache (din sală): Mai tare! |
||||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2021 Cu adresa nr. 161/BP din 8 februarie 2021, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis, pentru examinare şi avizare în fond, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2021, aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în şedinţa din 8 februarie 2021. În urma examinării Proiectului de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 9 februarie 2021, comisia, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi, a hotărât ca proiectul de hotărâre să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului, în forma prezentată. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul, din partea grupurilor parlamentare? Nu. Începem dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. La titlul proiectului de hotărâre, obiecţii? Nu există. La preambul, obiecţii? Nu. La art. 1, obiecţii? Nu. La art. 2, obiecţii? Nu. La art. 3, obiecţii? Nu. La art. 4, obiecţii? Nu. La Anexa nr. 1? Nu. La Anexa nr. 2? Am încheiat dezbaterea pe articole. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
23. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566 din 2004; Pl-x 264/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, rog raportorul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566 din 2004. Proiectul de lege a fost respins de Senat în şedinţa din 23 aprilie 2018. Acest proiect de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transformării sumelor cerute la constituirea capitalului minim necesar la înfiinţarea unei cooperative agricole de gradul 1 de la 5.000.000 de lei - cât este în prezent -, la 5.000 de lei, respectiv de gradul 2, de la 100.000.000 de lei - cât este în prezent -, la 10.000 de lei. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au hotărât, în unanimitate, respingerea propunerii legislative, din următorul motiv - măsurile propuse fac obiectul dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. La dezbateri generale? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
24. Propunerea legislativă privind completarea art. 5 al Ordonanţei de Guvern nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local; Pl-x 247/2018. Dacă iniţiatorii doresc să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului sau Comisia pentru sănătate şi familie, rog raportorul să prezinte raportul comun. Domnul ministru Tătaru, vă rog. |
|
|||
|
|
În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obişnuită, asupra Propunerii legislative privind completarea art. 5 al Ordonanţei de Guvern nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 18 aprilie 2018. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului României şi punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local, în sensul reglementării posibilităţii trecerii unităţilor de asistenţă medico-sociale, înfiinţate prin hotărâri ale consiliilor locale din oraşele care au mai mult de 5.000 de locuitori, în responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor judeţene, dacă consiliile locale respective şi consiliile judeţene hotărăsc de comun acord acest lucru. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi-a desfăşurat lucrările în 15 mai 2018. Comisia pentru sănătate şi familie şi-a desfăşurat lucrările în data de 5 iunie 2018. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor sesizate în fond au hotărât, în unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative privind completarea art. 5 al Ordonanţei de Guvern nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu doreşte. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
25. Proiectul de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; PL-x 288/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, raportorul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, rog prezentarea raportului. |
|
|||
|
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 2 mai 2018. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ca urmare a faptului că modificarea propusă prin proiectul de lege este cuprinsă ca amendament de adoptare în raportul la Pl-x 347/2018. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
26. Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României; Pl-x 359/2018. Dacă din partea iniţiatorilor se doreşte? Da, domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dezbaterea despre ora de vară, pe care noi am purtat-o în Parlament prin 2017-2018, a fost la un moment dat inclusiv ironizată de presă. Însă, iată, vedem, la nici 3 ani după acel moment, cum însăşi întreaga opinie publică europeană şi instituţiile europene în frunte cu Parlamentul European şi Comisia Europeană, în urma unei cercetări sociologice de amploare, au ajuns la aceeaşi concluzie - eliminarea orei de vară. Istoria acestei ore de vară porneşte de la un entomolog, dacă nu mă înşel, un expert în gâze, care pe timpul Primului Război Mondial a considerat că ar fi de cuviinţă ca... ora să fie dată înainte pentru a putea facilita un consum mai redus de lumină; de lumină artificială. De aceea, după cum ştim, în istoria noastră ora de vară a fost introdusă în timp de dictatură - prima dată, în cea a lui Carol al II-lea, Antonescu, Ceauşescu. Astăzi ea nu se mai justifică. Eram atunci mai mulţi colegi care dezbăteam acest aspect - şi vreau să-i enunţ aici pe colegul Cezar Preda, colegul Marius Paşcan, colegul Bogdan Gheorghiu şi mulţi alţii, inclusiv... La această iniţiativă este semnatar inclusiv domnul Buicu, fostul preşedinte al Comisiei pentru sănătate. Şi ne-am dat seama că impactul asupra sănătăţii publice şi asupra vieţii cetăţenilor este mult mai costisitor şi în anumite aspecte chiar grav decât reprezintă economisirea resurselor de electricitate şi de agent termic. De aceea, voi solicita colegului meu, Gabi Andronache, care este prezent aici, în numele Grupului PNL, să retrimită această iniţiativă la comisii, pentru două săptămâni, în vederea elaborării unui alt raport. După cum spuneam, să nu uităm că până la urmă trebuie să funcţionăm după ora naturală şi nicidecum după astfel de convenţii care, repet, provoacă mari probleme de sănătate şi, paradoxal, duc şi la pierderi economice, dat fiind faptul că randamentul activităţii omeneşti scade. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aveam oricum de gând să iau cuvântul, chiar dacă iniţiatorul n-ar fi luat cuvântul. Suntem de acord cu argumentele pe care acesta le-a invocat. Noi susţinem această iniţiativă legislativă şi credem că este necesar să aşteptăm decizia de la nivel european. Dar în momentul în care această decizie va fi luată - pentru că este previzibil că va fi luată în direcţia proiectului de lege - să avem o propunere legislativă pe care să discutăm acest aspect al eliminării trecerii la ora de vară. Ca atare, din perspectiva aceasta, vă solicit retrimiterea acestui proiect la comisie. Am discutat cu ceilalţi lideri de grup şi toţi sunt de acord cu retrimiterea proiectului la comisii, astfel încât să existe pe ordinea de zi a comisiilor sesizate propunerea aceasta legislativă în continuare. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Retrimiterea, pentru...? Până când vom primi...? |
|||||
|
|
Pentru două luni de zile. Mai vedem după aceea dacă prelungim sau nu. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: În funcţie de punctul de vedere venit şi de la... (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Da, domnul deputat Simonis, liderul Grupului PSD, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, vom fi de acord cu retrimiterea, aşa, în spirit de colegialitate, la început de sesiune şi legislatură. Însă constat, nu neapărat cu surprindere, faptul că PNL-USR PLUS au rezolvat toate problemele României şi acum se ocupă de ora de vară. Asta este ceea ce e mai important în această perioadă în România - modificarea orei de vară. OK, suntem de acord cu retrimiterea. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Toate sunt importante şi le abordăm în ordinea în care ne vin. Dacă liderii sunt de acord cu acest punct de vedere, atunci rămâne să fie retrimisă la comisie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
27. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; Pl-x 431/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sau Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, raportorul pentru prezentarea raportului comun. Domnul deputat Şovăială. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport comun asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, trimisă cu adresa Pl-x 431 din 3 septembrie 2018. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 10 iulie 2018. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul României nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească armurierii în vederea autorizării pentru desfăşurarea operaţiunilor de casare şi distrugere a armelor letale şi neletale, precum şi a pieselor acestora. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 18 septembrie 2018. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să aprobe un raport preliminar de respingere a Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 26 septembrie 2018. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative, din considerentele prezentate mai sus. În raport de obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
28. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului; Pl-x 480/2018. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru industrii şi servicii, raportorul, pentru prezentarea raportului, vă rog. |
|
|||
|
|
Bună ziua, domnule preşedinte! Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului Guvernul nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, cu avizul... din data de 4 octombrie 2018, avizează negativ propunerea legislativă. Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat propunerea legislativă în şedinţa din 9 octombrie 2018 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
29. Propunerea legislativă pentru completarea art. 292 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Pl-x 353/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, raportorul, vă rog. Domnul deputat Bogdan Huţucă... |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: ...preşedintele comisiei. |
||||||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea art. 292 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 292 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare scutirea de la aplicarea taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de fructe şi legume proaspete. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, în unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a propunerii legislative, deoarece România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte acquis-ul comunitar, care, în domeniul taxei pe valoarea adăugată, nu prevede posibilitatea optării de către statele membre pentru introducerea altor scutiri de taxă pe valoarea adăugată decât cele prevăzute de Directiva privind sistemul comun al TVA. Introducerea altor scutiri de taxă pe valoarea adăugată decât cele prevăzute de directiva menţionată anterior ar însemna o încălcare a acquis-ului comunitar în domeniul TVA, care ar putea conduce la declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
30. Propunerea legislativă privind unele măsuri în domeniul expertizării în securitate şi sănătate ocupaţională; Pl-x 642/2018. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială sau preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie, raportorul. Da, domnul deputat Nelu Tătaru, pentru prezentarea raportului comun, vă rog. |
|
|||
|
|
În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, prin adresa Pl-x 642/2018 din 29 octombrie 2018, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative privind unele măsuri în domeniul expertizării în securitate şi sănătate ocupaţională. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii de expertizare în securitate şi sănătate ocupaţională, precum şi modalitatea de organizare şi funcţionare a profesiei de expert în securitate şi sănătate ocupaţională autorizat, respectiv prestarea serviciilor de către acesta. De asemenea, se propune înfiinţarea Uniunii Naţionale a Corpului Experţilor în Securitate şi Sănătate Ocupaţională din România. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Consiliului Economic şi Social; avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în şedinţe separate. Comisia pentru sănătate şi familie, în şedinţa din 11 decembrie 2018. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, în şedinţa din 12 martie 2019. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au hotărât, cu majoritate de voturi - 4 voturi împotrivă -, respingerea propunerii legislative. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu majoritate de voturi -două abţineri -, respingerea propunerii legislative. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 24 octombrie 2018. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. Dacă la dezbateri generale există doritori? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
31. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 57 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012; Pl-x 87/2019. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru industrii şi servicii, raportorul, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 57 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, spre dezbatere şi avizare în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 57 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, transmisă cu adresa PL-x 87 din 1 martie 2019, înregistrată la comisie sub nr. 4c-3/69 din 5 martie 2019. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din data de 25 februarie 2019. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (2), în sensul instituirii obligaţiei furnizorului de energie electrică de a asigura citirea lunară a contorului pentru clienţii casnici şi punerea la dispoziţia acestora a mai multor modalităţi de plată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, formulând observaţii şi propuneri. Guvernul a transmis punctul său de vedere, prin care nu susţine adoptarea propunerii legislative. Comisia pentru industrii şi servicii şi-a desfăşurat lucrările în data de 19 martie 2019. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 57 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, având în vedere că Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, cu modificările ulterioare, instituie obligaţia fiecărui furnizor de energie de a asigura clienţilor finali posibilitatea de a citi ei înşişi indexul, în termenul convenit prin contract. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
32. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene nerambursabile; PL-x 62/2019. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu doreşte. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci sau Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic. Raportorul, pentru prezentarea raportului comun. Vă rog. Domnul deputat Bogdan Huţucă, preşedintele Comisiei pentru buget. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea cadrului legislativ cu privire la absorbţia fondurilor europene nerambursabile cu o prevedere prin care se propune modalitatea de restituire de către unităţile Trezoreriei statului a sumelor virate eronat în contul de venituri bugetare "Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaţionale finanţate în cadrul obiectivului de convergenţăˮ. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere, deoarece pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor se află Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
33. Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare; PL-x 617/2015. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport sau Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, pentru prezentarea raportului comun suplimentar. Doamnă preşedinte Intotero, vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate spre dezbaterea în fond cu Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de luni, 4 aprilie 2016, în temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a hotărât retrimiterea proiectului de lege comisiilor sesizate în fond, în vederea depunerii unui nou raport. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare. Iniţiatorii propun ca Academia Română, cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, să elaboreze Raportul pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru memoria naţională antitotalitară, care să fie adoptat în cadrul unei şedinţe solemne a Camerelor reunite ale Parlamentului României. Totodată, se doreşte ca manualele şcolare de istorie să includă versiunea sintetizată a Raportului sau rezumatul acestuia. Propunerea vizează înfiinţarea Muzeului Naţional al Totalitarismului Comunist şi construirea Monumentului naţional al victimelor totalitarismului comunist, amplasat în centrul intersecţiei de la Piaţa Universităţii din Bucureşti. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din data de 22 septembrie 2015. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să menţină soluţia iniţială, exprimată în raportul comun depus cu nr. 4c-9/219, respectiv nr. 4c-10/182, din data de 9 noiembrie 2015, şi să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, din considerente ce se regăsesc în raportul comun suplimentar. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
34. Proiectul de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace; PL-x 93/2014. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului sau Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului comun. Raportorul celor două comisii, vă rog. Doamna Oprescu Bucura, vă rog. Prezentarea raportului comun. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond cu PL-x 93 din 3 martie 2014. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri. Guvernul nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi - 4 voturi împotrivă şi două abţineri - respingerea Proiectului de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
35. Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice; PL-x 542/2011. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pentru prezentarea raportului înlocuitor. Domnul deputat Chesnoiu, vă rog. |
|
|||
|
|
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice. În şedinţa din 14 martie 2016, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice la comisie, în vederea examinării şi întocmirii unui raport înlocuitor. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor şi are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal necesar acordării ajutoarelor financiare nerambursabile producătorilor agricoli care realizează culturi de plante energetice pe o suprafaţă agricolă mai mare de două hectare, în scopul stabilizării liniilor de produse alimentare prin trecerea la cultura plantelor nealimentare, al asigurării posibilităţii alternative pentru alegerea culturilor care se adaptează la condiţiile specifice locului de producţie. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 5 octombrie 2011, în condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României. Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice face parte din categoria legilor ordinare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei s-a hotărât, în unanimitate de voturi, să se propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Raportul înlocuitor de respingere a Proiectului de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice, din următoarele considerente: - forma de sprijin instituită prin acest proiect de lege este de natura ajutorului de stat; - prin stimularea suplimentară a fermierilor care cultivă plante energetice lemnoase s-ar crea premisele pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu acest tip de plante, în detrimentul celor utilizate în scop alimentar, ceea ce ar contribui la diminuarea ofertei de produse agroalimentare şi creşterea importurilor; - fermierii care cultivă culturi destinate producţiei de alimente ar fi discriminaţi prin faptul că li s-ar acorda un sprijin financiar mai mic decât al celor care cultivă plante energetice lemnoase; - ar creşte cheltuielile finanţate de la bugetul de stat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
36. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; PL-x 129/2016. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, raportorul, vă rog. |
|
|||
|
|
Comisia pentru agricultură a fost sesizată cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 29 martie 2016. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010, propunându-se înlocuirea unor termeni, introducerea unor prevederi de clarificare cu privire la persoanele care pot deveni membri ai camerelor agricole, stabilirea unui nou termen pentru constituirea comitetelor judeţene de iniţiativă, redefinirea atribuţiilor camerelor agricole, finanţarea primelor alegeri pentru camerele judeţene şi Camera Naţională de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au hotărât, cu majoritate de voturi - înregistrându-se 4 voturi împotrivă -, respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: - nu răspunde cerinţelor de descentralizare privind înfiinţarea unor structuri noi cu fonduri de la bugetul de stat; - acordarea cu titlu gratuit de imobile şi spaţii către camerele agricole nu este corelată cu prevederile constituţionale; - atribuţiile camerelor agricole introduse la art. 18 şi 19 creează confuzii, antinomii, paralelisme legislative şi chiar abuzuri asupra fermierilor; - nu este rezolvată problema numărul unu a legii - bugetarea acţiunilor prevăzute în proiectul de lege. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
37. Propunerea legislativă privind Cinematografia; Pl-x 336/2015. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, pentru prezentarea raportului. Domnul deputat Iulian Bulai, preşedintele comisiei, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Propunerea legislativă privind Cinematografia Propunerea a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă cu adresa din data de 1 aprilie 2015. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 30 martie 2015. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare cadrul general de desfăşurare a activităţilor din domeniul cinematografiei, susţinerea dezvoltării industriei filmului, a culturii şi educaţiei cinematografice în România, modul de constituire şi de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea şi arhivarea creaţiilor cinematografice naţionale. În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a Propunerii legislative privind Cinematografia. Motivaţia respingerii se întemeiază pe următoarele considerente: - întrucât propunerea legislativă preia, în mare parte, normele din actuala reglementare în domeniu, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, soluţia corectă ar fi fost aceea de modificare şi completare a actului normativ de bază pentru care să se dispună şi republicarea, şi nu soluţia aleasă de iniţiator, aceea de abrogare a acestuia; - propunerea legislativă cuprinde în continuare sintagme conform cărora nivelul actului normativ ar fi acela al unei ordonanţe, şi nu al unei legi; - opinia generală exprimată de reprezentanţi ai celor care activează în domeniul cinematografiei a fost aceea potrivit căreia modificările propuse prin intermediul iniţiativei legislative nu corespund nevoilor acestora şi nu rezolvă problemele reale cu care se confruntă această industrie. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Nu. Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
38. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 61 din 22 septembrie 1993; Pl-x 603/2013. Propunerea comisiei de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. S-a primit raport suplimentar pe 5 septembrie 2017. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Prezentarea raportului? Vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 61 din 22.09.1993. În temeiul art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 61 din 1993 a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 61/1993, în sensul ca plata alocaţiei de stat pentru copii să se poată face şi pentru perioadele anterioare introducerii cererii de plată, dar nu mai mult de 3 ani de la naşterea copilului, în loc de 12 luni, aşa cum este în prezent. În urma reluării dezbaterilor în şedinţa din 31 august 2017, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, menţinerea soluţiei iniţiale, de respingere a propunerii legislative. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 9 decembrie 2013. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc. La dezbateri generale? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
39. Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 334/2016. Dacă iniţiatorii doresc? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond? Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, prezentarea raportului. Domnul deputat Bogdan Huţucă, preşedintele comisiei. Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art. 60 din Legea nr. 227/2015, în sensul scutirii de la plata impozitului pe venit a angajaţilor care activează în domeniul inovării şi cercetării aplicate, stimulând deschiderea de noi oportunităţi în dezvoltarea de noi centre de cercetare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, deoarece prin Legea nr. 136 din 13 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale s-a extins sfera de aplicare a scutirii privind impozitul pe venit pentru persoanele fizice, ca urmare a desfăşurării activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Da. Vă rog, domnule deputat Simonis. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vreau doar să anunţ faptul că Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor va vota împotriva acestui proiect, proiect care presupune scutirea impozitului pe venit pentru angajaţii din domeniul inovării şi cercetării. Cred că şi aşa este subfinanţată această industrie, cred că puteam să oferim acest ajutor, nu era nici un impact bugetar foarte mare. Mă rog, e decizia coaliţiei de a trece prin austeritate toate categoriile vulnerabile. Partidul Social Democrat se va opune acestui proiect. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
40. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 491/2016. Dacă din partea iniţiatorilor? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Raportorul? Vă rog. |
|
|||
|
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 491/2016 din 24 octombrie 2016, cu dezbaterea pe fond şi în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctele de vedere, negative, ale Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii cuantumului alocaţiei de stat pentru copii ca procent din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu anul 2017. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi, din totalul de 21 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 17 octombrie 2016. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. La dezbateri generale? Vă rog. |
|||||
|
|
Da, de asemenea, este vorba de o iniţiativă care presupune majorarea cuantumului alocaţiei de stat. Ceea ce este interesant la această iniţiativă este faptul că semnatari sunt exclusiv parlamentari ai Partidului Naţional Liberal. În opoziţie, stimaţi colegi de la PNL, propuneaţi majorări de alocaţii. La putere nu faceţi decât să respingeţi proiectele pe care dumneavoastră le-aţi iniţiat. Este extrem de interesant! De asemenea, Partidul Social Democrat se va opune acestui raport de respingere a legii care presupune majorarea alocaţiilor. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vreau să vă informez că în dezbaterile comisiei a fost respinsă iniţiativa legislativă, având majoritate PSD. Întrucât măsurile propuse implicau cheltuieli bugetare suplimentare, iniţiatorii nu precizau sursele financiare. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aţi completat foarte util şi foarte pertinent ceea ce spusese liderul de grup al PSD. Ce pot să mai completez, decât să spun că în mod evident acest raport a fost dat de majoritatea care alcătuia legislatura anterioară. Nu facem decât să finalizăm o procedură iniţiată şi un raport dat de majoritatea PSD-ALDE din legislatura trecută. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Drept la replică! |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Drept la replică sau... |
|||||
|
|
Dacă este o decizie luată de colegii mei din Comisia pentru muncă, ţin să vă spun că decizia politică se ia în plenul Camerei Deputaţilor, nu în Comisia pentru muncă. Acolo fiecare parlamentar are dreptul să voteze cum doreşte, ca şi în plen. De altfel, în plen se suprapune decizia politică, e adevărat. Dacă este o iniţiativă a majorităţii PSD din legislatura trecută, vă propun retrimiterea la comisie şi împreună cu cei care au iniţiat, şi anume cei de la PNL, să schimbăm raportul într-unul de adoptare. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă rog, domnule deputat, un punct de vedere. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Raportul este din 12 septembrie 2017. Înţeleg că Partidul Social Democrat nu mai doreşte să respecte acel raport. Practic, suntem singurii consecvenţi. Am votat şi atunci acest raport, şi acum îl votăm şi în plen. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
41. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; PL-x 550/2015. Dacă iniţiatorul doreşte? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului. Doamnă deputat, vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 550/2015 din 1 septembrie 2015, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul acordării alocaţiei de stat pentru copii şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani şi care urmează etape educaţionale în centrele de educaţie incluzivă, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi, din totalul de 21 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi - două abţineri. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, întrucât prevederile în vigoare ale alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt considerate acoperitoare pentru toate măsurile propuse. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. La dezbateri generale, vă rog? |
|||||
|
|
Deja avem un tipar: categorii vulnerabile. Se aduc în faţă iniţiative prin care nu se mai acordă diferite beneficii. Această iniţiativă presupunea sau ar presupune, dacă reuşim s-o adoptăm cumva, să se acorde o alocaţie, alocaţia care se acordă până la 18 ani persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor cu nevoi speciale, să se acorde până la 26 de ani. De ce să fim împotriva unei astfel de indemnizaţii, unei astfel de alocaţii?! De ce? Acesta este momentul în care facem chestiunea aceasta?! Aşa de mare efortul bugetar ar fi?! Evident, Partidul Social Democrat va vota împotriva raportului de respingere. Sperăm să nu fie adoptat acest raport, să se întoarcă în comisie şi să rediscutăm proiectul. Şi acesta şi celelalte! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă informez că în şedinţa comisiei raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi - au fost doar două abţineri -, iar comisia, care pe lângă decizia politică are şi latura tehnică, afirmă că măsurile sunt acoperitoare prin alin. (3) şi (4) al art. 1 din Legea nr. 61/1993, republicată. Vă mulţumesc. Domnul Rodeanu? Nu. Vă mulţumesc. Proiectul rămâne la votul final. (Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.) A, vă rog, domnule deputat! Vă rog. |
|||||
|
|
AUR va vota pentru retrimiterea la comisie a acestei legi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Nu a fost această propunere. Proiectul a fost trimis la votul final deja. |
|||||
|
|
Atunci o să votăm împotrivă. |
|||||
|
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: 42. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 61/2017. Din partea iniţiatorilor? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond? Comisia pentru muncă şi protecţie socială sau Comisia pentru sănătate şi familie, pentru prezentarea raportului comun. Domnul deputat Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru sănătate. Vă rog. |
|
|||
|
|
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, prin adresa PL-x 61/2017 din 1 februarie 2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei juridice; avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci; avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi; punctul de vedere negativ al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor alin. (4) şi alin. (13) ale art. 58 din Legea nr. 448/2006, în sensul acordării adultului cu handicap a unor prestaţii sociale raportate la salariul minim pe economie, precum şi actualizarea anuală a acestor prestaţii, în funcţie de acelaşi indicator. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 31 august 2017. La lucrări şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi, din totalul de 21 de membri ai comisiei. Membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea iniţiativei legislative. Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 13 septembrie 2017. La lucrări şi-au înregistrat prezenţa 16 deputaţi, din totalul de 19 membri ai comisiei. Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea iniţiativei legislative. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale? Domnul deputat Simonis. |
|||||
|
|
Practic este ultimul proiect dintr-o serie de proiecte toxice pe care astăzi coaliţia majoritară le-a introdus pe ordinea de zi. Este un nou proiect care face referire la persoanele cu nevoi speciale - acordarea adultului cu handicap a unei serii de prestaţii sociale raportate la salariul minim. Nu văd acelaşi aplomb din partea coaliţiei, din partea PNL, USR PLUS, să vină cu respingerea unor privilegii pentru categorii privilegiate. Nu văd să veniţi să vorbiţi de plafonarea indemnizaţiilor din CA-uri sau din AGA, sau eliminarea unor drepturi, sporuri, care sunt cu adevărat importante sau considerabile, substanţiale pentru categorii privilegiate din România. O să venim noi, în perioada următoare, cu iniţiative şi chiar sunt curios dacă veţi avea acelaşi aplomb pentru a elimina acele sporuri, aşa cum aveţi acum, când vorbiţi de persoane cu nevoi speciale, copii sau pensionari. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc. Am să iau şi eu cuvântul pe acest punct. (Coboară la tribună.) Vreau să vă informez că această propunere legislativă a fost făcută în 2016 şi a intrat în dezbatere pe comisii şi la plen în 2017. În 2016, atât Comisia juridică, cât şi Comisia economică, acolo unde era majoritate PSD şi erau conduse de parlamentari ai PSD, au dat aviz negativ. Mai mult decât atât, şi Guvernul din acea vreme - mi se pare că era Guvernul Grindeanu în aprilie 2017 - a dat punct de vedere negativ pe acest proiect de lege, iar cele două comisii au şi explicat că au dat aviz negativ pentru că Guvernul venise cu Ordonanţa nr. 60/2017, care reglementase o parte din aceste drepturi. Drept pentru care, dacă vorbim de 2016-2017, când aţi luat această decizie, doar punem în conformitate aceste lucruri cu punctul de vedere al Guvernului şi al comisiilor de atunci. Vă mulţumesc. (Revine la prezidiu.) Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Repet ceea ce am spus la prima intervenţie, şi anume că decizia politică se ia în plen. Aici e decizia politică, în comisie e decizia celor care sunt de specialitate. Aţi folosit acelaşi argument şi la celelalte iniţiative. Vă reamintesc că în anul în care spuneţi că în comisie am respins, mă rog, o iniţiativă care vorbea de alocaţii, în anul acela am dublat alocaţiile pentru copii. Poate că la acel moment nu se mai justifica o nouă majorare. După aceea, în bugetul pe anul următor, pe anul acesta, pe anul în curs, trebuiau dublate din nou; era în prognoza de buget, făcută de Partidul Social Democrat. Cred că, dacă faceţi apel la perioadele în care noi dublam alocaţii sau reglementam chestiuni pentru persoane cu nevoi speciale, nu suntem în contextul potrivit. Astăzi e nevoie de reglementări suplimentare, e nevoie de stimulente speciale, într-o perioadă de criză, într-o perioadă în care cocoţaţii PNL-ului şi ai USR-ului prin posturi publice câştigă zeci de mii de euro anual, şi bătrânii pensionari sau copiii acestei ţări au alocaţii mizerabile, în comparaţie cu aceste indemnizaţii. Haideţi să ne concentrăm cu toţii, să diminuăm acele sporuri şi acele indemnizaţii care sunt cele importante, cele mari, cele care au impact bugetar! Nu luaţi de la bătrâni, de la copii şi de la persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nevoi speciale! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Ei, acum aţi dus-o în populism! Atunci măsuraţi lungimea cu metrul, astăzi cu kilogramul! Domnul deputat Popescu, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule Simonis, în legislatura trecută păreaţi puţin mai matur când vă ridicaţi aici, la pupitru. Acum începeţi să semănaţi cu extremismul din Parlament şi îmi pare rău pentru dumneavoastră! Vreau să vă readuc aminte că în 2016, în legislatura trecută, alocaţiile copiilor din România au fost dublate dintr-un singur motiv: amendamentul colegului meu Robert Sighiartău, adică PNL. Aţi scăpat vreo opt colegi din sală, dacă vă aduceţi aminte, pentru că nu v-aţi organizat corect, şi impactul bugetar l-aţi văzut; am făcut un lucru de bun-simţ. După ce am venit la guvernare am crescut alocaţiile progresiv: 20%, urmează 20%, dar o facem într-un mod sănătos, pentru că discursul acesta populist e cel mai simplu pentru voi. Pensii şi alocaţii, pensii şi alocaţii, dar n-aţi pronunţat niciodată cuvântul investiţii. Noi am dublat alocaţiile atunci când eraţi la guvernare, le-am crescut în mod sănătos, am crescut şi pensiile în mod progresiv şi sănătos, dar vorbim de investiţii, dragii mei. Ştiu că acest cuvânt la voi în DEX nu există, dar cele 80 de miliarde care vor veni în această ţară sunt în primul rând pentru creşterea calităţii vieţii. E atât de simplu să minţi de la pupitrul Parlamentului, mai ales acum, când eşti în opoziţie, că PNL fură. PNL creşte, menţine şi investeşte în România, pentru că deşi ne va lua vreo 4 ani, 8 ani, 10 ani să educăm acest popor român că e mai important să creşti calitatea vieţii decât să-i minţi din patru în patru ani că le dublezi, când nu ai bani la buget, o vom face. Acesta este jocul nostru politic pe termen lung. Vrem o construcţie pe termen lung, nu un populism ieftin! Domnule Simonis, să nu vă transformaţi în ceea ce reprezintă alte partide aici, în Parlamentul României, că mi-ar părea rău! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc. Drept la replică, vă rog, un minut. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu n-am spus că PNL fură. Dumneavoastră aţi spus-o, de la tribuna Parlamentului. (Vociferări.) Vă mulţumesc pentru această confirmare. (Aplauze.) Al doilea lucru, aţi spus că în mandatul precedent sau în legislatura precedentă eram mai matur. Eu am ajuns măcar o dată să fiu matur! Mai aveţi puţin. Poate dacă faceţi câteva mandate ajungeţi şi dumneavoastră la maturitate! Încă sunteţi la pubertate. În privinţa alocaţiilor pe care dumneavoastră le-aţi dublat când noi eram la putere, asta e o chestie pe care n-am mai auzit-o niciodată! Deci PNL-ul în opoziţie dubla alocaţiile! Pot recunoaşte, în schimb - şi mi-aţi ridicat o minge la fileu; poate data viitoare întrebaţi liderul de grup dacă mai doreşte să vă dea voie să mergeţi la tribună - pot recunoaşte că iniţiatorul amendamentului de dublare a alocaţiilor în 2018 a fost un reprezentant al PNL. Pot recunoaşte că deşi directiva de la grup a fost ca PSD-ul să se abţină la acel amendament, pentru că majora deficitul bugetar - aşa este -, câţiva colegi parlamentari de la PSD au votat pentru dublarea alocaţiilor şi aşa a trecut amendamentul. Partidul Social Democrat, la guvernare, a găsit resursele necesare pentru a le dubla. Haideţi să facem la fel săptămâna viitoare, când vine bugetul, domnule Popescu, votaţi dumneavoastră amendamentul meu pentru dublarea alocaţiilor! (Aplauze.) Sunteţi de acord? Scăpaţi şi dumneavoastră 8 persoane sau 10 care să voteze împreună cu mine dublarea alocaţiilor! Haideţi să facem împreună, haideţi să ne lăsaţi pe noi, de data asta, să dublăm alocaţii, când voi sunteţi la putere, dacă se poate aşa ceva! |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Haideţi împreună să lucrăm pentru oameni! În final,... O secundă! Aţi spus că trebuie să educaţi poporul român. Cred că ar trebui să încercaţi să fiţi mai respectuoşi cu poporul român şi să vă educaţi pe voi înşivă înainte de a educa poporul român! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Domnul deputat Rodeanu. Vă rog. (Vociferări.) V-aş ruga ca atunci când vreţi să luaţi cuvântul, să apăsaţi şi tasta pe consolă, ca să apară şi atunci vă pot vedea şi fără discuţii vă dau cuvântul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. L-am ascultat cu interes pe domnul Simonis şi chiar mi-a plăcut ultima... Puteţi să aveţi şi drept la replică, nu e nicio problemă, n-o să vorbesc de rău! Dar mi-a plăcut ultima frază a discursului dumnealui, prin care spunea că trebuie să respectăm poporul român. Este o datorie firească a noastră şi în primul rând trebuie să o facem prin sinceritatea cu care vorbim de la această tribună şi corectitudinea. Iar dacă vorbim dincolo de iluziile politice transmise de la acest microfon în ultimele minute, trebuie să arătăm şi contextul real al acestor două proiecte, al ultimelor două proiecte. (Vociferări.) Şi aş vrea să citez: "În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, întrucât Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2017, care modifică alineatele respective privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul majorării prestaţiilor acordate prin această lege". Stimaţi colegi, La momentul în care dezbatem aceste proiecte şi Parlamentului, plenului Camerei Deputaţilor îi este propusă respingerea acestor proiecte, problemele semnalate în aceste legi sunt deja rezolvate. Există cadrul legal. Nu putem suprascrie ceea ce este în vigoare! Dincolo de toate, este o măsură corectă care până la urmă nu influenţează negativ drepturile deja acordate prin ordonanţe şi prin cadrul legal, în momentul de faţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Corect! Domnul deputat Gabriel Andronache. Vă rog. A, domnul deputat Simion George. Vă rog. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Întâi domnul! |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog. Haideţi! Domnul deputat Andronache şi urmează domnul deputat Simion George. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Am rugămintea către toţi colegii să respectăm Codul de conduită adoptat de Parlament. (Vociferări.) Şi am să ... Tocmai făceam apel la chestiunea din Codul de conduită... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog! Adică să păstrăm, totuşi, eticheta pe care Parlamentul ar trebui s-o aibă public. Vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Nu voi continua să vorbesc, atâta timp cât un coleg proferează cuvinte jignitoare din sală şi îl rog pe liderul grupului PSD să nu... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Aici era vorba de educaţie, adică haideţi să arătăm că o avem cu toţii! Cu toţii! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Articolul 6 din Codul de conduită, spune următorul lucru: "Deputaţii trebuie să asigure, prin atitudine, limbaj şi conduită, solemnitatea şedinţelor parlamentare". Acelaşi articol, alin. (2): "Parlamentarii nu trebuie să folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase". Încă o dată fac apel la respectarea acestui Cod de conduită, pentru că împreună am adoptat, în legislatura trecută, acest cod şi cred că e absolut necesar să-l respectăm. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Îl rog pe domnul deputat Simion George, liderul Grupului AUR, să vină la microfon. |
|||||
|
|
Nu ştiu unde e domnul Popescu, că se pare că s-a transformat într-un "animal politic"! Domnii de la PNL, pentru că sunteţi la guvernare, cu domnii de la USR, e un domn, Gabriel Musteaţă, la Administraţia Apelor Bazinale, pe care l-aţi dat afară! Un "animal politic", prietenul lui Costel Alexe l-a dat afară pe Gabriel Musteaţă de la Administraţia Apelor Bazinale. În primul şi în primul rând, dacă vorbim de corectitudine, al trebui să-l puneţi înapoi pe funcţie, că am văzut că pe doamna chelneriţă aţi pus-o să-şi dea demisia. În primul şi în primul rând... Şi discutând în continuare despre bani, că nu sunt bani! Da?! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Domnule deputat, discutăm despre proiectul de lege, suntem în dezbatere generală pe marginea acestui PL-x. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Discutăm despre bugetul ţării care... cât e?! 10 februarie! N-a venit bugetul ţării să-l votăm! Nu ştim ce vom vota săptămâna viitoare şi nu avem bani! "Inspectorul pădurii" l-aţi anulat! Un om care vede o maşină suspectă... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Declaraţiile politice au fost astăzi dimineaţă între orele 8,30 şi 10,30, chiar am lăsat un timp pentru a se putea face toate... |
|||||
|
|
Declaraţiile politice au fost aşa... Declaraţiile politice au fost despre istoria şi geografia care au fost scoase din şcoli, despre vaccinuri şi ... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Pot fi despre orice consideraţi dumneavoastră! Vă rog să reveniţi la ordinea de zi şi la PL-x-ul pe care îl avem la dezbateri generale acum. |
|||||
|
|
Se pare că nu sunt bani! Unde sunt banii pe care i-aţi primit în timpul COVID? Unde sunt cele 80 de miliarde despre care ne zice "animalul politic", că asta vrea să devină, domnul Popescu?! Dacă începe cu jigniri, nu e nicio problemă, o să-i răspundem! Dacă ne interesează soarta ţării acesteia şi nu sunt bani, vorbim de 80 de miliarde. Care e planul cu acele 80 de miliarde?! Ce s-a făcut cu banii din timpul COVID?! Ce se întâmplă cu programul SUMAL şi cu accesul oricărui cetăţean la transporturile de lemn ilegale?! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Deci pentru toate aceste probleme puteţi să faceţi interpelări, puteţi să adresaţi întrebări miniştrilor de resort... |
|||||
|
|
Am făcut, domnule preşedinte de şedinţă! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: ... şi eu sunt convins că vă vor răspunde, conform cutumei. |
|||||
|
Am făcut, domnule preşedinte de şedinţă, la ministrul sănătăţii... |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Dar astăzi să epuizăm ordinea de zi, să putem parcurge ceea ce ne-am propus. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
... că despre asta vorbim, da? Ministrul sănătăţii, care va veni lunea viitoare în faţa noastră, ministrul sănătăţii. 16 morţi la Matei Balş şi n-a anunţat o măsură, până acum, concretă, cu un termen de realizare! Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu! Îl aşteptăm aici... (Vociferări.) Şi în perioada Cioloş, sigur! Şi în numele unor parlamentari care sunt acum puşi la colţ de un aşa-zis "animăluţ politic". |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. |
|||||
|
Gabriel Musteaţă - puneţi-l înapoi în funcţie! (Aplauze.) |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Fiind închise dezbaterile generale, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
43. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 463/2016. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială sau Comisia pentru sănătate şi familie, pentru prezentarea raportului comun. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, prin adresa PL-x 463/2016 din 17 octombrie 2016, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. La întocmirea prezentului raport comun, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Guvernului. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 78 din Legea nr. 448/2006, republicată, în vederea stimulării angajării persoanelor cu dizabilităţi, instituind în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice, persoanelor juridice publice sau private, cu excepţia instituţiilor publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, a obligaţiei organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu handicap. De asemenea, potrivit proiectului, doar persoanele juridice private, care nu angajează persoane cu handicap, pot opta pentru achiziţionarea produselor sau serviciilor realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, ori să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajate persoane cu handicap, fiind eliminate din această categorie autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice publice. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a examinat proiectul de lege în şedinţa din 31 august 2017. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Comisia pentru sănătate şi familie a examinat proiectul de lege în şedinţa din 13 septembrie 2017. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, întrucât prevederile acestuia au fost preluate parţial în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Dezbateri generale? Nu. Proiectul legislativă rămâne la votul final. Întrucât ordinea de zi a fost parcursă şi epuizată, rămâne votul final la ora 12,30. Aşa cum v-am informat, astăzi votul se va desfăşura pe baza cartelei şi de pe consolă, pentru cei prezenţi fizic în sală, sau de pe tabletă pentru cei care nu sunt în sală. Declar închisă şedinţa de dezbateri pe ordinea de zi. Ne întâlnim la votul final, la 12,30. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă rog să luaţi loc. Vom intra în sesiunea de vot final pe proiectele de hotărâre ale Camerei Deputaţilor din 8 şi 10 februarie 2021. Vă propun, în primă fază, să facem o verificare a prezenţei. Vă reamintesc că votul se va face cu ajutorul cartelei, de pe consolă, pentru cei prezenţi fizic, sau de pe tabletă, online. Prin urmare, vă propun un prim exerciţiu, de efectuare a prezenţei, apăsând "Prezent". Vă rog să vă introduceţi cartelele în consolă. Vă mulţumesc. Dacă suntem pregătiţi pentru prezenţă, vot, vă rog. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. După verificarea prezenţei, vă pot informa, sunt 260 de doamne şi domni deputaţi prezenţi. Înainte de a trece efectiv la votul pe proiectele de hotărâri, rog liderii grupurilor parlamentare, de la tribună, să informeze modul în care vor vota deputaţii din grupul respectiv. Vă rog, domnul deputat Simonis. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. La... Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota "împotrivă" la punctele: 33 de pe ordinea de zi, 37, 40, 41, 42 şi 43. La toate celelalte vom vota "pentru". |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Mulţumesc. Domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul parlamentar al PNL va vota "pentru", adică "da" la toate proiectele aflate pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Ionuţ Moşteanu, liderul Grupului USR, vă rog. (Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS va vota "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc. Liderul Grupului UDMR? |
|||||
|
|
Grupul UDMR va vota "pentru" la toate punctele înscrise pe ordinea de zi. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Liderul Grupului AUR? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Grupul AUR va vota la 7 puncte "împotrivă", la unul se va abţine şi la restul - "pentru". Deoarece n-am corelat încă noua ordine de zi cu vechea ordine de zi, ne vom pronunţa odată cu votul. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da, clar. Grupul minorităţilor? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Giureci-Slobodan Ghera: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale va vota "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Cu aceste precizări, vă propun să intrăm în sesiunea de vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 1, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic COM(2020) 301; PHCD 10/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 299, pentru - 297, un vot împotrivă, "nu votez" - 1. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Punctul 2, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 11/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 297, pentru - 295, "nu votez" - 2. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Punctul 3, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 12/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 306, vot pentru - 303, 2 împotrivă, 1 - "nu votez". Adoptat. |
|||||
|
|
|
Punctul 4, Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2021; PHCD 13/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 309, pentru - 309. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Partea a II-a. Legi ordinare. Adoptări. Punctul 5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.; PL-x 409/2020; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 306, pentru - 306. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Legi ordinare. Respingeri. Punctul 6, Proiectul de Lege privind instituirea unor cerinţe generale referitoare la lucrările la reţelele şi gospodăriile tehnice care afectează străzile şi parcările publice; PL-x 109/2016; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru transporturi propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, vot pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 7, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; Pl-x 445/2016; lege ordinară. Comisia pentru buget propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 311, pentru - 280, contra - 31. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 8, Proiectul de Lege pentru completarea art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 54/2017; lege ordinară. Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi Comisia juridică propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 309, pentru - 277, contra - 31, "nu votez" - 1. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 9, Propunerea legislativă pentru completarea articolului 63 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi actualizată; Pl-x 279/2016; lege ordinară. Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, pentru - 310, două voturi împotrivă, 1 - "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari; Pl-x 398/2017; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 305, un vot împotrivă, o abţinere, 1 - "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 11, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului; PL-x 402/2016; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 273, contra - 1, abţineri - 32, "nu votez" - două. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 12, Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; Pl-x 385/2017; lege ordinară. Comisia juridică propune respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 311, pentru - 308, contra - 1, "nu votez" - 2. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 13, Proiectul de Lege pentru completarea art. 30 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 164/2015; PL-x 545/2017; lege ordinară. Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 315, pentru - 314, "nu votez" - 1. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 14, Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic; Pl-x 333/2017; lege ordinară. Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 312, pentru - 309, 3 abţineri. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 15, Propunerea legislativă pentru completarea art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local; Pl-x 62/2018; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, vot pentru - 313. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 16, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 95/2017; lege ordinară. Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 309, "nu votez" - 1. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 17, Propunerea legislativă pentru completarea art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 386/2017; lege ordinară. Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 18, Proiectul de Lege pentru completarea art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 563/2017; lege ordinară. Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 19, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale; Pl-x 109/2018; lege ordinară. Comisia pentru agricultură propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 20, Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art. 18 al Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate; Pl-x 7/2018; lege ordinară. Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 311, pentru - 308, un vot împotrivă, două abţineri. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 21, Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; Pl-x 117/2018; lege ordinară. Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 312, pentru - 312. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 22, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; Pl-x 154/2018; lege ordinară. Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 309, pentru - 308, "nu votez" - 1. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 23, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea punctului 10 din Anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Pl-x 178/2018; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 24, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566 din 2004; Pl-x 264/2018; lege ordinară. Comisia pentru agricultură propune respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 307, pentru - 307. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 25, Propunerea legislativă privind completarea art. 5 al Ordonanţei de Guvern nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local; Pl-x 247/2018; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 308. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 26, Proiectul de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; PL-x 288/2018; lege ordinară. Comisia pentru agricultură propune respingere. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 312, pentru - 311, un vot împotrivă. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 27, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor; Pl-x 431/2018; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru apărare propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 310. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 28, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului; Pl-x 480/2018; lege ordinară. Comisia pentru industrii propune respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, vot pentru - 313. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 29, Propunerea legislativă pentru completarea art. 292 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Pl-x 353/2018; lege ordinară. Comisia pentru buget propune respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 309, 1 - "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 30, Propunerea legislativă privind unele măsuri în domeniul expertizării în securitate şi sănătate ocupaţională; Pl-x 642/2018; lege ordinară. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 309, pentru - 309. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 31, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 57 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012; Pl-x 87/2019; lege ordinară. Comisia pentru industrii propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 314, pentru - 314. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 32, Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene nerambursabile; PL-x 62/2019; lege ordinară. Comisia pentru buget şi Comisia pentru mediu propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 310, pentru - 275, contra - 35. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 33, Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare; PL-x 617/2015; lege ordinară. Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 176, contra - 128, o abţinere, 3 - "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 34 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace; PL-x 93/2014; lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 304, abţineri - 4. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 35, Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice; PL-x 542/2011; lege ordinară. Comisia pentru agricultură propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 311, pentru - 310, o abţinere. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 36, Propunerea legislativă privind Cinematografia; Pl-x 336/2015; lege ordinară. Comisia pentru cultură propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 309, pentru - 306, contra - 2, abţineri - 1. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 37, Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 334/2016; lege ordinară. Comisia pentru buget propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 308, pentru - 178, contra - 130. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Partea a III-a. Legi organice. Respingeri. Punctul 38, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; PL-x 129/2016; lege organică. Comisia pentru agricultură propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 307, pentru - 305, contra - 2. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 39, Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 61/1993; Pl-x 603/2013; lege organică. Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, pentru - 311, un vot împotrivă, o abţinere. Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 40, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 491/2016; lege organică. Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 312, pentru - 179, contra - 129, 3 abţineri, 1 - "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 41, Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; PL-x 550/2015; lege organică. Comisia pentru muncă propune respingerea. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, pentru - 178, contra - 133, o abţinere, un "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 42, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 61/2017; lege organică. Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 313, pentru - 176, contra - 135, o abţinere, un "nu votez". Adoptată. |
|||||
|
|
|
Punctul 43, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 463/2016; lege organică. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 311, pentru - 177, contra - 132, o abţinere, "nu votez" - 1. Adoptată. Sesiunea de vot s-a încheiat. Urmează şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, urmată de şedinţa Comitetului liderilor. Vă urez o zi bună tuturor! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,20. |
||||||
![]() |



