Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 15, 2021
|
Şedinţa a început la ora 16,07. Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Rog liderii de grup să-şi invite colegii să se aşeze în bănci. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul de 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 220. În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 15 şi miercuri, 17 februarie 2021; programul de lucru pentru perioada 15-20 februarie 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 10-15 februarie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Şi vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17,00, vom dezbate moţiunea simplă iniţiată de 109 deputaţi, iar la încheierea dezbaterii moţiunii, vom continua cu prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului. Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? (Domnul deputat Csoma Botond solicită să ia cuvântul.) Da, vă rog. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Aş dori, cu acordul colegilor, punctul 14, PL-x 638/2020 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2020 privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri - să-l retrimitem la comisie pentru două săptămâni. |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Există un acord al liderilor de grup pe această temă? Da. Atunci, îl retrimitem la comisie. |
|||||
|
Există, da. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Urmează domnul Simion, de la Grupul parlamentar AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Avem o problemă cu Regulamentul modificat al Camerei Deputaţilor. Un regulament modificat pentru un singur om, pentru validarea lui Francisc Tobă. Comisia pentru regulament s-a întrunit astăzi pentru a modifica Regulamentul Camerei Deputaţilor, nu a avut 50% + 1 din prezenţă, aşa că Raportul Comisiei pentru regulament nu este valabil. Şi nu credem că este normal să modifici Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru un singur om. Pentru validarea unui singur om. Iniţiativa provine de la liderii PSD, PNL şi USR, pentru validarea lui Francisc Tobă, care ar trebui să aibă loc mâine. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. Vă mulţumesc frumos. Avem... avem pe ordinea de zi, la punctul 1, acest proiect de hotărâre, aşa că o să îl dezbatem în momentul în care ajungem la acest punct de pe ordinea de zi. Observ că nu mai sunt alte intervenţii, aşa că vă propun să intrăm în ordinea de zi şi începem dezbaterea iniţiativelor legislative. Avem o informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Şi, aşa cum vă spuneam, de la ora 17,00, vom dezbate moţiunea simplă iniţiată de 109 deputaţi şi vom avea votul miercuri, 17 februarie, la şedinţa de vot final. |
|||||
|
|
|
Punctul 1 pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; PHCD 19/2021. Am primit şi raportul de la Comisia pentru regulament. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul deputat Gheorghe Şimon, preşedintele Comisiei pentru regulament, pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Raport asupra următoarelor proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor: - Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; - Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. O voce din sală: Nu, nu acesta. Nu acesta. Nu este acesta. Acela cu validarea. |
|||||
|
|
Domnul Gheorghe Şimon (din sală): Dă-mi-l... Numai un moment, să mi-l iau din mapă! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumim frumos, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Vă rog, domnul Rusu Daniel-Gheorghe. (Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica solicită să ia cuvântul. Domnul deputat Gheorghe Şimon revine la tribună.) |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală): Nu l-aţi citit? Poftiţi, vă rog. |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. În conformitate cu art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru regulament a primit spre dezbatere Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de domnul deputat Gabriel Andronache, Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Ionuţ Moşteanu, Grupul parlamentar al USR şi domnul Alfred Simonis, Grupul parlamentar al PSD, înregistrat la Biroul permanent cu nr. 204 din 15 februarie 2021. Comisia pentru regulament a examinat şi dezbătut proiectul de hotărâre în şedinţa din 15 februarie 2021. Faţă de cele relatate, în urma dezbaterilor, Comisia pentru regulament a hotărât cu majoritate de voturi: 5 voturi pentru şi un vot împotrivă - domnul deputat Ciprian-Titi Stoica, Grupul parlamentar AUR - să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea, în condiţiile art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, raportului asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei, în forma prezentată de iniţiatori. Mulţumesc mult, doamnă preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Avem o solicitare de la domnul Rusu Daniel-Gheorghe, de la Grupul parlamentar AUR. Vă rog. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Sărut mâna, doamnelor, domnişoarelor! Vă salut, domnilor! Vreau să vă relatez un fapt nemaiîntâlnit până astăzi - din câte cunosc eu -, încălcarea flagrantă a Regulamentului în ceea ce priveşte întrunirea Comisiei pentru regulament. Am fost astăzi solicitat, la 14,15, să mă prezint la şedinţa comisiei, pentru ora 15,00. La această oră am fost prezenţi doar 3 - eu, domnul preşedinte Şimon şi domnul Ladányi, de la UDMR. Nu a avut loc o şedinţă şi cu ceilalţi, fie online, fie în persoană, şi nu a avut loc nicio dezbatere. Am solicitat simplu şi clar că dorim o amânare, nu vedem de ce să avem această urgenţă, fiindcă doar astăzi a fost depus, să ne putem consulta şi să analizăm oportunitatea acestei modificări de regulament. În concluzie, un simulacru. Şedinţa nu a avut loc. Acest raport este unul ilegal şi vom acţiona pe cale legală. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule deputat. Văd că acest raport a trecut cu 5 voturi pentru şi unul împotrivă. Domnul Andronache urmează la rând. Vă rog, domnul Simion. |
|||||
|
Domnul Daniel-Gheorghe Rusu (din sală): N-a avut loc niciun vot! A fost un simulacru! |
||||||
|
Dar sunteţi nebuni? |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule Simion, vă rog să luaţi loc în bancă şi să vă aşteptaţi rândul. Urmează domnul Andronache. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Ar fi bine ca înainte să venim la acest microfon să mai citim şi decizii ale Curţii Constituţionale, care au venit şi au completat sau modificat procedurile de lucru din interiorul Parlamentului. Din perspectiva aceasta, stimate coleg, vă aduc la cunoştinţă că există o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2012 - vă spun şi numărul, ca să fie totul în regulă: 209 - care a venit şi a lămurit o dispoziţie regulamentară şi a declarat-o neconstituţională. Şi anume faptul că, în comisiile de specialitate, discuţiile şi votul se realizează fără probleme cu sau fără cvorumul cerut de Regulament. De ce? Pentru că această decizie a Curţii Constituţionale a venit şi a spus în clar că aceste comisii permanente ale Camerei Deputaţilor sunt organisme de lucru care recomandă plenului Camerei Deputaţilor o anumită conduită. "Recomandă" este termenul corect. Pe cale de consecinţă, şedinţele se desfăşoară fără probleme dacă există cvorum sau dacă nu există cvorum, iar decizia se ia cu majoritatea celor prezenţi, în situaţia în care nu există cvorum. Ulterior, odată cu pandemia, au intervenit şi alte proceduri în cadrul regulamentar. Şi aceste proceduri vin şi spun că în măsura în care nu este posibilă prezenţa fizică, aceasta se completează cu opţiunea telefonică a persoanei în cauză sau cu o opţiune exprimată prin vot electronic pe tabletă. Citiţi aceste proceduri, sunt în completarea Regulamentului, prin decizii ale Biroului permanent, luate în legislatura trecută şi în această legislatură. Mai departe. Situaţia de la Comisia pentru regulament - şi i-am spus colegului nostru de la AUR - este o situaţie specială. De ce? Comisia pentru regulament nu este o comisie comună; este o comisie în cadrul căreia fiecare grup parlamentar, indiferent de pondere, îşi desemnează un reprezentant. Pe cale de consecinţă, votul pe care îl exprimă reprezentantul grupului în Comisia pentru regulament este un vot exprimat în numele grupului parlamentar. Ceea ce înseamnă că o anumită majoritate se poate contura din exprimarea acestui vot. Ceea ce s-a întâmplat şi astăzi, în cazul acestui raport. Oricum, plenul, în măsura în care acceptă discutarea acestei reglementări, suplineşte orice tip de viciu din dezbaterile din comisii. Asta a spus Curtea Constituţională anul trecut, nu prin una, ci prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale. Ca să citez din deciziile Curţii Constituţionale: "Plenul are deplină suveranitate de organizare şi funcţionare". Odată cu acceptarea punerii pe ordinea de zi a acestui proiect, plenul este suveran să ia decizii şi să dea orice tip de vot doreşte pe această procedură. Am ţinut să fac aceste precizări pentru a nu mai avea interpretări greşite, fără citirea legislaţiei în vigoare cu privire la procedurile derulate astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule lider de grup. Îl invit acum pe domnul Simion George-Nicolae, de la Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mă bucur, domnule Andronache, că aţi recunoscut că această Comisie pentru regulament nu s-a întrunit cu toţi membrii ei, s-a întrunit cu 3 membri. Asta am semnalat. Aţi semnalat dumneavoastră că se poate valida inclusiv cu vicii de procedură. Am înţeles. Graba este de a trece Regulamentul Camerei Deputaţilor, pentru a valida un singur om. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. Domnul Andronache, vă rog. |
|||||
|
|
E necesar să fac precizări şi cu privire la această chestiune. Nu, stimate coleg, nu asta vizează proiectul de hotărâre. Proiectul de hotărâre vizează în sfârşit punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaţilor cu Legea nr. 208/2015. Şi o spun răspicat. Regulamentul Camerei Deputaţilor încălca Constituţia, prin prevederea anterioară. De ce? Pentru că contrazicea în mod flagrant dispoziţiile Legii nr. 208/2015. Este absurd ca verificarea legalităţii să se facă de către Birourile Electorale competente, atunci când se depun candidaturile, şi, ulterior, după ce această verificare a fost făcută şi au rămas definitive, prin decizia fie a Biroului Electoral de circumscripţie, fie prin decizia Biroului Electoral Central, fie prin - atenţie - hotărâre judecătorească, în cazul în care acea decizie a BEC a fost contestată, ulterior, după ce un domn sau o doamnă au fost declaraţi aleşi, o comisie a Parlamentului, care, vă reamintesc, potrivit Deciziei din 2012, reprezintă un organism de lucru, care nu poate lua o hotărâre, ci doar face o recomandare, să vină şi să analizeze din nou condiţiile de îndeplinire a exercitării dreptului de a fi ales, aşa cum spune în Legea nr. 208 sau cum greşit spune acum - condiţii de eligibilitate - Regulamentul Camerei Deputaţilor. Pe cale de consecinţă, nu putem avea două proceduri identice în vigoare, cu privire la analiza şi stabilirea definitivă a îndeplinirii condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales. Şi atunci, este normal să procedăm la modificarea Regulamentului. Pentru că Regulamentul este o reglementare infraconstituţională. Ea nu poate să contrazică o lege organică aflată în vigoare. E normal să procedăm la punerea în acord a Regulamentului cu legea în vigoare. Iar legea în vigoare este Legea nr. 208/2015, în baza căreia fiecare dintre noi am candidat; în baza căreia fiecare Birou Electoral de circumscripţie şi Biroul Electoral Central au procedat la a analiza exercitarea dreptului de a fi ales de către fiecare dintre noi şi au stabilit, emiţând la sfârşit certificate de ales, că au fost îndeplinite aceste criterii. Pe cale de consecinţă, Camera Deputaţilor, prin această Comisie de validare, nu poate decât, pe baza acestor acte, să ia act de faptul că au fost îndeplinite sau nu aceste criterii şi să procedeze sau nu la validare sau la invalidare. Despre asta este vorba în proiectul de hotărâre. Şi, pe cale de consecinţă, nu vizează un om, ci vizează procedura pentru toţi parlamentarii aleşi conform legii, de acum înainte. Iar în privinţa acestei chestiuni trebuie spus foarte clar că de-a lungul timpului oricum Comisia de validare a procedat în acest fel, pe cale cutumiară sau prin interpretarea dispoziţiilor regulamentare. Mulţumesc. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Bine că ne-aţi explicat pe scurt! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. Mai avem două intervenţii scurte, după care trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Domnul Simion. Şi apoi domnul Simonis. (Vociferări.) Îmi apare domnul Simion, care s-a înscris la cuvânt. |
|||||
|
|
Da. Doamnă preşedinte, Mulţumesc. Şi eu voiam să vă propun să trecem mai departe. Nu de alta, dar stau câţiva secretari de stat, aici, aşteptând să intrăm pe dezbaterea pe proiectele de lege. Vă propun să fim mai permisivi cu colegii noştri de la AUR. Sunt la început în Parlament şi nu sunt la curent cu toate articolele şi toate procedurile. Însă n-aş fi... Evident că nu e rolul unei comisii în Parlament să valideze sau să invalideze mandatul cuiva. Vă daţi seama ce precedent periculos s-ar crea dacă o majoritate ar stabili ea pe cine validează şi pe cine invalidează?! Vă daţi seama, unde am ajunge?! Însă n-aş fi intervenit, pentru că s-au spus aceste lucruri până acum, dacă nu mi-ar fi atras atenţia o afirmaţie a domnului Simion. Şi anume că încercăm să-l validăm pe domnul Tobă. Păi, eu, stimaţi colegi, vreau să vă reamintesc tuturor că domnul Tobă a candidat pe listele AUR. Candidatura dânsului a fost semnată de dumneavoastră, domnule Simion, şi de domnul Târziu, şi a fost ales deputat AUR. Deci nu puneţi în cârca noastră vreo validare a cuiva care a fost ales pe listele dumneavoastră, vă rog eu mult! (Vociferări.) O voce din sală: Bravo! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. Vă mulţumesc. Ultima intervenţie, domnul Simion. |
|||||
|
|
Mulţumesc, stimate coleg. Aici este vorba de actualul Regulament al Camerei Deputaţilor, care spune clar - Comisia de validare verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate. Iar Francisc Tobă nu este membru AUR. Nu a fost nici la momentul întrunirii pentru prima oară a Comisiei de validare, nu este nici acum. Criteriile de eligibilitate, de asta... Pentru că dacă n-ar fi fost o problemă, nu mai modificaţi dumneavoastră Regulamentul Camerei. Regulamentul de astăzi... (Vociferări.) Regulamentul de astăzi al Camerei Deputaţilor spune clar - Comisia trebuie să verifice criteriile de eligibilitate. Şi de asta această grabă. E cât se poate de clar şi pe înţelesul tuturor, chiar dacă suntem noi în Parlament. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim. Încheiem dezbaterile generale. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate, aşa că vă supun votului Proiectul de Hotărâre nr. 19/2021. (Domnul deputat Daniel-Gheorghe Rusu solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog, suntem... suntem în procedură de vot. Declanşăm acum votul. |
|||||
|
Domnul Daniel-Gheorghe Rusu (din sală): Da, sunt obiecţii. Trebuie să avem obiecţii sau trebuie să ieşim din sală? Vă spun pentru că eu tot apăs aici, dar văd că nu... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stafful tehnic, dacă poate să dea drumul la vot, vă rog. |
|||||
|
|
Din cei 215 deputaţi care au votat, pentru avem 193, contra - 19, 0 abţineri şi 3 nu votează. Proiectul de hotărâre a fost adoptat. |
|||||
|
|
|
Trecem la punctul 2 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale; PL-x 522/2020; este lege ordinară. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Deci maximum o intervenţie la dezbateri generale. Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Aş vrea să dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru prezentarea raportului, vă rog. |
|
|||
|
|
Constantin Şovăială, PNL, Sibiu, sunt. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost sesizată spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale, trimis cu adresa PL-x 522 din 8 septembrie 2020. Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative în domeniul apărării, în sensul asigurării unei modalităţi unitare de acordare a drepturilor în valută personalului participant la misiuni şi operaţii. Consiliul Legislativ a avizat negativ această propunere legislativă. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil această iniţiativă. Proiectul de Lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat această iniţiativă legislativă pe data de 3 septembrie 2020, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, aşa cum prevede Constituţia României în art. 75 alin. (2) teza a III-a. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil această iniţiativă legislativă. Comisia pentru apărare a dezbătut acest proiect de lege în şedinţă în format hibrid, în 26 ianuarie. La lucrările comisiei, din totalul de 23 de membri au fost prezenţi conform listei de prezenţă - majoritatea. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege cu amendamentele cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Moldovan Sorin, de la Grupul PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Prezentul proiect de lege asigură o modalitate justă şi unitară pentru acordarea drepturilor în valută pentru toate misiunile şi operaţiunile desfăşurate conform înţelegerilor şi acordurilor încheiate între statul român şi partenerii externi. Tot prin prezentul proiect se asigură un mod echitabil de acordare a drepturilor şi eliminarea unor diferenţe de tratament pentru toate categoriile de persoane din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care participă la comandamente multinaţionale şi structuri NATO înfiinţate pe teritoriul ţării noastre. Ţinând cont de argumentele expuse şi avizele primite, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine adoptarea prezentului raport, cu amendamentele admise. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc, domnule deputat. Trecem... dacă nu mai sunt intervenţii? Şi văd că nu mai sunt. Trecem acum la dezbaterea pe articole. La titlul legii? Rămâne nemodificat. Nr. crt. 2, observaţii? Nu. Adoptat. Nr. crt. 3, observaţii? Nu. Adoptat. Nr. crt. 4, observaţii? Nu. Adoptat. Nr. crt. 5, observaţii? Nu. Adoptat. Nr. crt. 6? Este nemodificat. Şi nr. crt. 7, observaţii? Nu. Adoptat. Şi acest proiect de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Nr. crt. 3, Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; PHCD 14/2021; şi Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; PHCD 15/2021. Începem cu PHCD 15, care este propus pentru respingere. Din partea iniţiatorilor dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul Gheorghe Şimon, preşedintele Comisiei pentru regulament. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport asupra următoarelor proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor: - Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi - Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. În conformitate cu art. 94 din Regulamentul Camerei, republicat, Comisia pentru regulament a primit spre dezbatere Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de domnul deputat Gabriel Andronache, Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Ionuţ Moşteanu, Grupul parlamentar al USR şi domnul deputat Alfred Simonis, Grupul parlamentar al PSD, înregistrat la Biroul permanent cu nr. 26 din 7 ianuarie 2021, şi Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iniţiat de domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, înregistrat la Biroul permanent cu nr. 848 din 29 decembrie 2020. Comisia pentru regulament a examinat şi dezbătut împreună cele două proiecte de hotărâre, în şedinţa din data de 9 februarie 2021. Analizând cele două proiecte de hotărâre, ambele având acelaşi obiect de reglementare şi acelaşi scop, potrivit art. 68 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au reţinut ca proiect de bază proiectul de hotărâre înregistrat la Biroul permanent cu nr. 26 din 7 ianuarie 2021, pentru care urmează a se face propunere de adoptare cu amendamente, iar pentru proiectul de hotărâre înregistrat la Biroul permanent cu nr. 848 din 29 decembrie 2020, propunere de respingere, prevederile urmând a fi preluate ca amendamente la proiectul de bază. Ambele proiecte de hotărâre îşi propun corelarea tehnico-legislativă a prevederilor introduse prin Hotărârea Camerei nr. 73 din 2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1280 din 22 decembrie 2020, cu prevederile cu care se află în conexiune din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Astfel, prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 73 din 2020 au fost înfiinţate trei noi comisii, prin trecerea unor atribuţii de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, fără a se face concomitent modificările de corelare şi înlăturare a paralelismelor instituite prin hotărârea antereferită. Comisiile nou înfiinţate, stabilite ca excepţii, deputaţii putând face parte şi din alte comisii parlamentare, sunt: Comisia pentru constituţionalitate, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie şi Comisia pentru tineret şi sport. De asemenea, prin proiectul de hotărâre, iniţiatorii propun trecerea materiei drepturilor de proprietate intelectuală ca ramură de drept, parte a dreptului pozitiv din România, de la Comisia pentru învăţământ la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, fapt amendat, în şedinţa comisiei, de domnul deputat Andronache, prin propunerea trecerii materiei drepturilor de proprietate intelectuală de la Comisia pentru învăţământ la Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie. Faţă de cele relatate, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, Comisia pentru regulament a hotărât, cu unanimitate de voturi pentru, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea raportului asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele admise, redactate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. De asemenea, Comisia pentru regulament a hotărât, cu unanimitate de voturi pentru, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, înregistrat cu nr. 848 din 29 decembrie 2020. Şi acum v-aş ruga, doamnă preşedinte de şedinţă, să-mi permiteţi câteva amendamente de corelare tehnico-legislativă. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
În raport, la nr. crt. 4 marginal - art. 60 - se va citi şi se va modifica astfel. În loc de: "La articolul 60, punctele 11 şi 23 se modifică şi vor avea următorul cuprins" se va citi: "La articolul 60, punctele 11, 13 şi 23 se modifică şi vor avea următorul cuprins". De asemenea, în loc de: "13 se elimină" se va citi: "13. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi: - reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu caracter precumpănitor juridic; probleme de disciplină parlamentară, incompatibilităţi şi imunităţi". Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea Proiectului de Hotărâre PHCD 14/2021, pentru care s-a propus adoptarea. Avem 6 amendamente admise. La titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptat. De la 2 la 6, dacă sunt observaţii? Nu. Adoptate. Proiectul de Hotărâre PHCD 14/2021 rămâne la votul final cu propunere de adoptare, iar Proiectul de Hotărâre PHCD 15/2021 trece la votul final cu propunere de respingere. |
|||||
|
|
|
Trecem acum la punctul 4 de pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 16 /2021. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Vă întreb, dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|
|||
|
|
|
Punctul 5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Agenda pentru competenţe în Europa în vederea obţinerii unei competitivităţi durabile, a echităţii sociale şi a rezilienţei COM(2020) 274; PHCD 17/2021. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Din partea Comisiei pentru afaceri europene, are cuvântul domnul deputat Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene. Vă rog, domnule preşedinte. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Agenda pentru competenţe în Europa în vederea obţinerii unei competitivităţi durabile, a echităţii sociale şi a rezilienţei COM(2020) 274. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, în principal, Comisia pentru afaceri europene: A susţinut obiectivele Uniunii Europene propuse în Agenda pentru competenţe în Europa în vederea obţinerii unei competitivităţi durabile, a echităţii sociale şi a rezilienţei; A recomandat analizarea obstacolelor care stau în calea unor pieţe active şi diversificate a serviciilor de educaţie şi formare; A menţionat că studiul combinat al ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii necesită îndrumare din partea unor cadre didactice specializate. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 9 februarie 2021 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Vă întreb, dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Doamna Cătăuţă Ana-Maria. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Agenda pentru competenţe în Europa în vederea obţinerii unei competitivităţi durabile, a echităţii sociale şi a rezilienţei COM(2020) 274. Noua agendă se interconectează cu alte iniţiative care susţin abordarea învăţării pe tot parcursul vieţii, cum ar fi propunerea ce va fi lansată pentru a oferi un nou impuls spaţiului european al educaţiei până în 2025. Spaţiul european de cercetare promovează creşterea şi recalificarea talentelor, în special în mediul academic. Uniunea Europeană a inclus dezvoltarea competenţelor în Pilonul european al drepturilor sociale, ca parte a dreptului la educaţie, formare profesională, de învăţare pe tot parcursul vieţii în Pactul ecologic european şi Strategia digitală. Toate aceste lucruri demonstrează că sunt necesare eforturi susţinute pentru a dezvolta educaţia, esenţială pentru buna funcţionare a pieţei unice şi pentru bunăstarea cetăţenilor europeni. Având în vedere aceste lucruri, susţinem adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea COM(2020) 274 în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, doamnă deputat. Nu mai sunt alte intervenţii, aşa că trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic, obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final. Trecem la următorul proiect de hotărâre. |
|||||
|
|
|
Punctul 6 pe ordinea de de zi, Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia Uniunii Europene privind uniunea securităţii COM(2020) 605; PHCD 18/2021. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Îl invit, din partea Comisiei pentru afaceri europene, pe domnul preşedinte, Ştefan Muşoiu, pentru a da citire raportului. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia Uniunii Europene privind uniunea securităţii COM(2020) 605. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Interne, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, în principal, Comisia pentru afaceri europene: A susţinut strategia Uniunii Europene ce vizează protejarea Uniunii şi a cetăţenilor săi şi asigurarea securităţii; A atras atenţia asupra importanţei mecanismelor de combatere a corupţiei şi a infracţiunilor economice şi financiare, a consolidării instituţionale a Parchetului European şi extinderea sprijinului financiar şi legal la nivelul Uniunii Europene pentru aceasta; A recomandat ca strategia să includă măsuri relevante pentru protecţia comunităţilor rurale şi a grupurilor defavorizate. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 9 februarie 2021 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumim, domnule preşedinte. Avem o intervenţie din partea domnului Cristea Andi-Lucian, de la Grupul parlamentar al PSD. Vă rog. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Vă mulţumesc foarte mult. Noi votăm această opinie pentru că este un text foarte bine structurat. Şi vreau să vă citesc - un pic de atenţie, vă rog! La punctul 12, Parlamentul României, prin Comisia pentru afaceri europene, recomandă o reacţie hotărâtă a Uniunii Europene în privinţa urmăririi surselor de venit ilicit şi identificării rapide a activităţilor de spălare de bani pentru a diminua traficul de persoane, droguri - şi atenţie, stimaţi colegi - şi comerţul cu produse farmaceutice contrafăcute. Şi acum vin şi vă spun. Anul trecut, în iunie, Protecţia Consumatorului anunţa, în vara trecută, că 90 la sută dintre măştile de protecţie sanitară vândute în farmacii "prezintă abateri de la prevederile legale în vigoare". Altfel spus, acele produse au fost importate, au intrat în ţară fără să fie conforme şi au fost vândute românilor pe bani grei. Stimaţi colegi, Eu cred că noi avem datoria, în Parlamentul României, să arătăm consistenţă. Altfel spus, nu putem să cerem Uniunii Europene ceea ce nu facem noi. Altfel spus, întreb colegii din Grupul Liberal, cine se face vinovat de comercializarea măştilor neconforme şi unde s-au dus banii? O voce din sală: Corect! |
|||||
|
|
Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. Văd că nu mai sunt intervenţii, aşa că trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecţii. Adoptat. La articolul unic? Nu sunt obiecţii. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Trecem la punctul 7 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene; PL-x 19/2020; lege ordinară. Raport comun, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică. Avem 33 de amendamente admise. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Avem rugămintea să vă şi prezentaţi, pentru ca stafful tehnic să ştie cine sunteţi. |
|
|||
|
|
Doamna Mihaela-Cătălina Bădoiu (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Bună ziua! Cătălina Bădoiu este numele meu. Sunt secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Referitor la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene, care vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume clarificarea rolului structurii de control din cadrul Ministerului Finanţelor; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40 din 23 septembrie 2015, aprobată prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume asigurarea sumelor necesare pentru onorarea angajamentelor financiare asumate prin semnarea de contracte sau decizii de finanţare peste limitele alocate la nivel de program pentru anumite domenii precum infrastructura din domeniul transportului, mediului, deşeurilor, mobilităţi urbane sau regenerări urbane, cu îndeplinirea anumitor condiţii expres prevăzute în actul normativ; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2013, aprobată prin Legea nr. 222/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume se prelungeşte perioada de implementare, de la 31 decembrie 2019 până la data de 31 decembrie 2022, pentru a evita riscul dezangajării cheltuielilor pentru proiectele ex-ISPA nefinalizate; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012, aprobată prin Legea nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume acordarea posibilităţii elaborării de studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii pentru proiectele strategice regionale, prin excepţie de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) şi (2), având în vedere dezbaterile din comisii, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege în forma raportului adoptat de comisiile raportoare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumim frumos, doamnă secretar de stat. Dau acum cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, cele trei comisii - Comisia pentru industrii, Comisia pentru buget şi Comisia juridică - pentru prezentarea raportului comun. Vă rog frumos, domnule preşedinte Bende Sándor. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 10 februarie 2020. Proiectul de lege supus dezbaterii online are ca obiect de reglementare prelungirea perioadei de implementare, până la data de 31 decembrie 2022, a tuturor proiectelor finanţate din fondurile alocate României de către Comisia Europeană. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi-au desfăşurat lucrările în şedinţe separate. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege în şedinţa online din 2 iunie 2020, cei ai Comisiei pentru industrii şi servicii în şedinţa online din 9 iunie 2020, iar cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci în şedinţa online din 16 iunie 2020. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene, cu un amendament admis prezentat în anexă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul Roşca Mircea, din partea Grupului PNL, vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Ţara noastră are ca obiectiv strategic creşterea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune. În acest sens, este necesară implementarea în integralitate a tuturor proiectelor finanţate din fondurile alocate României de către Comisia Europeană, pentru a evita riscul returnării acestor fonduri. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene vizează prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a perioadei de implementare aferentă proiectelor depuse spre aprobarea Comisiei Europene şi a căror finanţare a fost deja agreată. Printre altele, actul normativ adoptat de Executiv cuprinde o serie de măsuri necesare pentru evitarea dezangajării sumei de aproximativ un miliard de euro, dintr-un total de 9,21 miliarde de euro, alocate Programului Operaţional Infrastructură Mare, program cu un impact major asupra calităţii vieţii cetăţenilor români. Menţionez că acest proiect a fost adoptat de Senatul României la data de 10 februarie 2020, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor pe fond, membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, ai Comisiei pentru industrii şi servicii şi cei ai Comisiei juridice au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului legislativ. Membrii Grupului parlamentar al PNL vor vota pentru. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Urmează domnul Benedek Zacharie, de la Grupul UDMR. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Câteva precizări, ca să înţelegem cu toţii despre ce este vorba. Noi aici discutăm despre nişte sume de pre-aderare. Perioada de eligibilitate a cheltuielilor pentru proiectele ex-ISPA în domeniul transporturilor a expirat în data de 31 decembrie 2012. De atunci am tot prelungit această perioadă de eligibilitate. Iacătă că, cu această propunere legislativă, o s-o prelungim şi o să avem prelungire de 10 ani. Deci, în loc ca această perioadă de eligibilitate a cheltuielilor proiectelor ex-ISPA să se finalizeze în data de 31 decembrie 2012, probabil - probabil, dar nu sunt sigur -, se va finaliza în data de 31 decembrie 2022. Şi este vorba despre câteva proiecte din subordinea C.F.R.-S.A., respectiv CNAIR. Deci cele două... cele două instituţii care ştim cu toţii cum funcţionează. Aş avea o întrebare retorică. Oare o să existe cineva care va răspunde de aceste prelungiri? Oare va exista cineva care va răspunde că noi pierdem bani cu astfel de programe? Vă mulţumesc. În orice caz, Grupul UDMR va vota această propunere legislativă pentru că, nu-i aşa, nu avem altceva de făcut. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Nu mai sunt alte intervenţii, aşa că trecem la dezbaterea pe articole. La titlul legii, dacă sunt observaţii? Nu. De la punctul 2 la punctul 10, dacă sunt observaţii? Nu. De la punctul 10 la punctul 20, dacă sunt observaţii? Nu. De la punctul 20 la punctul 30, dacă sunt observaţii? Nu. Şi, de la punctul 31 la punctul 33, dacă sunt observaţii? Nu. La anexă, dacă sunt observaţii? Nu. Proiectul de lege rămâne, şi acesta, la votul final. Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi, Conform programului de lucru al Camerei Deputaţilor, la ora 17,00 trebuie să dezbatem moţiunea simplă iniţiată de 109 deputaţi. Aşa că o să punem punct plenului de dezbateri asupra proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi şi vă propun să luăm o pauză de 5 minute, timp în care domnul ministru al sănătăţii să intre în sală şi să reluăm şedinţa pe moţiunea simplă. (Vociferări.) Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
||||||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimate colege şi colegi, Vă invit să luaţi loc în sală, pentru a începe a doua parte a plenului nostru. Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală. Vă mulţumesc frumos. Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi, potrivit ordinii de zi şi programului de lucru, începem dezbaterea moţiunii simple, iniţiate de 109 deputaţi. În temeiul art. 187 din Regulament, întreb dacă vreunul dintre semnatari îşi retrage adeziunea la această moţiune? Nu. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Doriţi să vă retrageţi semnătura, domnule Simonis? |
|
|||
|
|
|
Pe procedură! E foarte important. Constat că în sală se află doi reprezentanţi ai Parlamentului European. Lăsând la o parte faptul că noi vom elimina pensiile speciale pentru parlamentari şi dânşii, europarlamentari, rămân cu ele, îmi amintesc că, în urmă cu doi ani, reprezentantul USR a eliminat din sală secretarul general al Partidului Social Democrat, pe motiv că nu este membru al Parlamentului. Vă rog să-i invitaţi pe cei doi colegi ai dumneavoastră să părăsească sala de plen! (Aplauze.) Voci din sală: Dă-i afară! |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Rog liderii de grup să vină până la prezidiu. Vă mulţumesc. (Consultări.) Voci din sală: Afară! Trădătorilor! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog frumos, stimaţi colegi, haideţi să păstrăm un minimum de decenţă care se impune aici, în Camera Deputaţilor. În urma consultărilor cu liderii de grup, am decis ca cei doi colegi europarlamentari să asiste la lucrările Camerei Deputaţilor, de la balcon. (Aplauze.) Voci din sală: Aşa! Bine! (Aplauze.) [10] |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Continuăm lucrările, stimaţi colegi. Pentru dezbaterea moţiunii, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare vă propun următoarele: moţiunea simplă va fi citită de unul dintre semnatari; Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la încheierea dezbaterilor, pentru dezbateri luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat. Timpul maxim alocat grupurilor parlamentare, precum şi deputaţilor neafiliaţi, se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PSD - 18 minute; Grupul parlamentar al PNL - 16 minute; Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS - 9 minute; Grupul parlamentar AUR - 5 minute; Grupul parlamentar al UDMR - 3 minute; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - 3 minute; deputaţii neafiliaţi - un minut. Total: 55 de minute. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Vă rog să vă pregătiţi pentru exprimarea votului. Supun votului propunerile prezentate. Să înceapă votul. |
|||||
|
|
Cu 168 de voturi pentru, 29 de voturi împotrivă şi 4 colegi care nu votează, propunerile au fost aprobate. Înainte de a trece la prezentarea moţiunii, rog liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele deputaţilor înscrişi la dezbateri. Şi acum, dau cuvântul domnului deputat Alexandru Rafila pentru citirea textului moţiunii simple. Vă rog frumos, domnule vicepreşedinte. |
|||||
|
|
Bună seara, stimaţi colegi! Voi da citire moţiunii simple pe sănătate, propusă de Partidul Social Democrat: "Incompetenţa şi lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!". (Aplauze.) "Mie mi se pare că suntem în filmul «Ziua Cârtiţei»: periodic avem o nenorocire, de fiecare dată se constată că a lipsit un aviz, o hârtie, de fiecare dată se porneşte o anchetă, de fiecare dată apare o bulă agitată pe Facebook care spune că trebuie să învăţam ceva din ceea ce s-a întâmplat şi nu trebuie sa lăsăm evenimentul să treacă pe lângă noi, iar politicienii trebuie să devină mai responsabili, apar declaraţiile politice şi câteva zile mai târziu parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce s-a întâmplat acum la Piatra Neamţ se poate întâmpla mâine în aproape orice alt spital din ţară. (...) Ministerul Sănătăţii ar trebui să se asigure că instalaţiile de oxigen din spitale sunt verificate, iar procedurile sunt clare şi complete. Asta ar trebui făcut urgent". Aceasta este declaraţia dată de dumneavoastră, domnule ministru Vlad Voiculescu, după tragedia de la Piatra Neamţ, din 14 noiembrie 2020. Într-adevăr, pe atunci eraţi în opoziţie faţă de actualii parteneri de coaliţie. Acum, la două luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, când chiar dumneavoastră sunteţi ministrul sănătăţii, după o altă tragedie, de data aceasta în Bucureşti, la "Matei Balş", tragedie în care şi-au pierdut viaţa 17 pacienţi până acum, recunoaşteţi senin că nu aţi făcut nimic din ceea ce chiar dumneavoastră susţineaţi că trebuie făcut urgent. Dimpotrivă, aţi procedat exact cum spuneaţi atunci, că nu trebuie făcut! Aţi aşteptat să vedeţi ce hârtie lipseşte, aţi scris pe Facebook şi v-aţi schimbat fotografia de profil. În loc să faceţi, din prima zi în care aţi ajuns în minister, tot posibilul pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, le-aţi comunicat sec românilor că le veţi prezenta "un raport privind stadiul măsurilor luate după raportul din noiembrie 2020". Un raport la un alt raport. Însă ce măsuri aţi luat? Concret! Cele pe care chiar dumneavoastră i le cereaţi în noiembrie ministrului Tătaru? Sau nici una de fapt!? Aşa cum de altfel chiar dumneavoastră susţineaţi public, urgenţa era alta, nu vorbele, nu hârtiile, nu declaraţiile politice, ci un set de proceduri unitare la nivel naţional în privinţa evitării pericolelor legate de utilizarea oxigenului în toate spitalele COVID, adică fapte simple, concrete. Domnule ministru, Dumneavoastră ştiţi, bănuiesc, că activitatea unui ministru al sănătăţii trebuie măsurată nu în raport cu predecesorii săi, ci în funcţie de provocările şi urgenţele momentului, de ceea ce face acel ministru sau... de ceea ce nu face, cum este cazul dumneavoastră! Nu este suficient să arătaţi permanent ce au greşit "ceilalţi". Asta făceaţi când eraţi în opoziţie! Acum, când sunteţi ministru, când deţineţi pârghiile puterii, trebuie să arătaţi cum şi ce aţi făcut, cum şi ce aţi corectat, mai ales într-o situaţie de criză majoră de sănătate publică! Stimaţi colegi, Această moţiune simplă nu pune nici sănătatea, nici sistemul sanitar în banca acuzaţilor. Această moţiune critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor. Această moţiune este depusă împotriva ministrului care nu a reuşit să ia deciziile necesare, nu a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor - aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor. Că nu aţi făcut nimic de fapt, domnule ministru, aţi recunoscut chiar dumneavoastră! De aceea, vom detalia în continuare ce aţi fi putut face, dar fie nu v-aţi priceput, fie nu aţi vrut, fie aţi avut alte priorităţi pentru care aţi venit la ministerul sănătăţii. Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent, nimic despre cum rezolvăm problemele acum! Dacă în ceea ce priveşte prezentul ne-am convins, el nu există pe agenda actualului ministru al sănătăţii. În ceea ce priveşte trecutul, domnul Voiculescu pare a suferi de o amnezie regretabilă, uitând că a mai fost ministrul sănătăţii şi nu este un novice care descoperă acum culoarele ministerului şi modul de funcţionare al sistemului de sănătate. Mai mult, chiar fostul ministru Nelu Tătaru susţinea public că i-ar fi lăsat ministerul "la cheie" actualului ministru, care însă se plânge că n-a găsit nimic la sosire. Ce fel de coaliţie este aceasta, dacă dreapta nu ştie ce face dreapta?! În ceea ce priveşte viitorul, toate declaraţiile confuze ale actualului ministru, precum şi lipsa totală de acţiune, de răspuns la problemele sistemului medical, ne arată clar că ne îndreptăm rapid spre disoluţia sistemului de asistenţă medicală şi de sănătate publică, prin înlocuirea structurilor administrative şi a profesioniştilor din Ministerul Sănătăţii şi din instituţiile subordonate, cu prietenii din ONG-uri, prin reluarea prigoanei împotriva medicilor, prin învinovăţirea poporului român pentru lipsa de asumare şi incapacitatea ministrului de a controla situaţia pandemiei în România. Dacă în privinţa vorbelor, a scuzelor şi a acuzelor la adresa altora v-aţi ocupat cu profesionalism şi PR mediatic exemplar, în privinţa faptelor probabil nu aţi mai avut nici timp, nici cunoaştere, nici interes. Stimaţi colegi, Iată ce putea face ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu în cele 50 de zile de când ocupă fotoliul guvernamental. Referitor la criza majoră de sănătate publică provocată de COVID-19 în România, patru probleme stringente trebuiau să fie pe masa ministrului sănătăţii din prima zi de mandat, care trebuiau soluţionate imediat, nu peste o lună, nu la anul!
Însă niciuna dintre acestea nu a fost prioritară pentru domnul Voiculescu, deşi a avut un an la dispoziţie să se familiarizeze cu pandemia de COVID, cu părerile experţilor, cu urgenţele şi punctele nevralgice ale sistemului. Mai mult, de curând, chiar actualul ministru declara că: "Nivelul testării e ceva ce pe mine mă frustrează încă de când eram în opoziţie şi m-am exprimat atunci că nu testăm suficient şi că nivelul din cifre nu e cel real, asta pe de o parte din cauza metodologiei, pe de altă parte din cauza numărului mic de teste". Dar, în afară de declaraţii, unele chiar controversate şi care au subminat direct încrederea românilor în capacitatea statului român de a gestiona pandemia, Vlad Voiculescu nu a făcut nimic pentru a corecta această situaţie. Nu a dezvoltat centre de recoltare pentru accesul uşor al cetăţenilor la testare PCR sau cu teste rapide. Nu a inclus medicii de familie şi alte structuri sanitare, cu excepţia UPU, pentru realizarea de teste rapide şi raportarea cazurilor identificate în platforma unică. Nu a stabilit procedura de testare a elevilor şi a profesorilor. Paradoxal, pentru Vlad Voiculescu, care critica acerb, anul trecut, lipsa de acţiune şi coerenţă a actualilor parteneri de guvernare, preluarea mandatului a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID. A scăzut simetric şi intenţia domnului ministru de a controla în mod real situaţia epidemiologică. În schimb, actualul ministru a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame "greaua moştenire", inclusiv pe cea a propriilor colegi din coaliţie. Stimaţi colegi, Ministrul sănătăţii este cel care ar fi trebuit să ofere cifre şi repere clare. A oferit, în schimb, confuzie şi deocamdată singura realizare cu care se laudă este schimbarea graficii şi a interpretării statistice a datelor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19. Acest ministru al sănătăţii trăieşte, deci, în propria realitate, ruptă de cea stabilită de Grupul de Comunicare Strategică! Stimaţi colegi, Românii pe cine să creadă? Pe domnul Manciu, "expertul" în comunicare al domnului Orban la Grupul de Comunicare Strategică, sau pe domnul Voiculescu şi protejaţii săi de la minister? Ceea ce este însă şi mai grav şi denotă lipsa totală de asumare şi de reacţie a actualului ministru al sănătăţii este faptul că nici acum, după atâtea tragedii, nu a înţeles că pandemia nu poate fi învinsă doar cu postări emoţionale pe reţele de socializare şi că treaba unui ministru este legată de acţiune, de rezolvarea problemelor cu care reprezentanţii sistemului sanitar, dar şi pacienţii, se confruntă zi de zi. Astfel, problema furnizării de teste către medicii de familie şi către alte unităţi medicale, asigurarea echipamentelor de protecţie, licitaţiile privind achiziţiile de măşti, criteriile de conformitate care să evite achiziţia de materiale şi echipamente neconforme, toate sunt subiecte pe care acest ministru a preferat să le evite, în timp ce românii continuă să fie expuşi răspândirii noului coronavirus. Mai mult, iată care sunt principalele domenii vitale ce reclamă organizare, coordonare şi profesionalism şi care suferă din cauza incapacităţii ministrului sănătăţii de a le gestiona corespunzător. Primul domeniu vital - situaţia infrastructurii sanitare şi siguranţa pacienţilor în perioada pandemiei. Domnule ministru, Limitele sistemului sanitar erau cunoscute încă dinaintea pandemiei. Personalul medical, experţii, societăţile profesionale, liderii de opinie au atras atenţia autorităţilor, în mod repetat, că sistemul sanitar se află la limită în privinţa capacităţii de a îngriji bolnavi. Mai mult, în ultimul an - pierdut cu tot felul de achiziţii dubioase, cercetate acum de DNA - liberalii au ştiut să cumpere măşti neconforme şi ventilatoare care nu au fost nici astăzi livrate, dar nu s-au gândit să schimbe prizele şi instalaţiile electrice şi să verifice starea spitalelor dedicate COVID. Din păcate, a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ. La acel moment, domnul Voiculescu, actualul ministru, era propus ca viceprimar al Capitalei, unde spera să preia controlul, prin ASSMB, asupra spitalelor din Bucureşti. Atunci, omul politic Voiculescu a ştiut să plângă la căpătâiul victimelor şi să anunţe un viitor sumbru în care situaţii similare s-ar putea repeta, dacă nu se iau măsuri! În cele 50 de zile care au trecut de la preluarea mandatului, ministrul Voiculescu nu a luat nicio măsură concretă care să prevină astfel de tragedii. A dat doar declaraţii în care povestea despre cum va fi sistemul de sănătate în România peste 10 ani, condus de profesionişti de talia lui. Aţi evaluat clădirile mari de spital din România? Aţi venit să ne spuneţi adevărul bazat pe dovezi şi apoi să prezentaţi un plan pentru fiecare dintre ele, să vedeţi dacă se poate face ceva? Nimic din ceea ce îi cereaţi fostului ministru Tătaru să facă urgent nu a fost făcut de actualul ministru Vlad Voiculescu! Da, Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să se asigure că instalaţiile de oxigen din spitalele COVID sunt verificate permanent, iar procedurile sunt clare şi complete, astfel încât să nu pună în pericol siguranţa pacienţilor. În acest sens, există un document întocmit de specialiştii ATI care avertizau asupra pericolelor. Dar ministrul Voiculescu nu a urmat nici măcar propriile sfaturi date predecesorului său! Mai mult, nici măcar nu a recunoscut existenţa rapoartelor de control ale Inspecţiei Sanitare de Stat, care indicau necesitatea măsurilor urgente, care să garanteze siguranţa pacienţilor internaţi, deşi existau rapoarte care se aflau chiar sub nasul său! Trebuiau doar citite. Problemele legate de imaginea personală şi de promovarea în social-media au fost, la fel ca şi în primul mandat la minister, mult mai importante decât siguranţa şi viaţa pacienţilor şi a cadrelor medicale! Românii însă pot trăi liniştiţi, le transmite domnul Voiculescu, dacă trec cu bine de prezent! Teoretic, vor putea să se trateze peste 10 ani în cele câteva spitale regionale, năşite de domnul Voiculescu! Însă ce se întâmplă acum cu cei 1.000 de bolnavi de COVID internaţi în secţii ATI, cu ceilalţi români al căror acces la servicii de sănătate este dificil, ce se întâmplă acum cu o ţară de 20 de milioane de oameni, ale căror nevoi de sănătate nu suportă amânare? Este clar! Spitalele regionale sunt necesare într-adevăr, dar nu rezolvă acum accesul populaţiei la serviciile de sănătate. Serviciile de asistenţă medicală primară, serviciile ambulatorii de specialitate, accesul la investigaţii şi medicamente sunt neglijate total de actualul ministru, cu toate că ele reprezintă principalele direcţii de dezvoltare sustenabilă a sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană şi ar putea îmbunătăţi rapid accesul pacienţilor cu alte patologii decât COVID-19 la asistenţa medicală. Oare preocuparea ministrului Vlad Voiculescu numai faţă de spitalele regionale reflectă necunoaşterea nevoilor şi evoluţiei unui sistem de sănătate modern sau e doar o cerinţă a sponsorilor săi care vor să acapareze contractele publice de construire a acestor spitale? În oricare dintre variante, rezultatul este însă acelaşi: sănătatea românilor este în pericol! Al doilea domeniu vital - Campania de vaccinare anti-COVID-19. Stimaţi colegi, Ştim cu toţii că succesul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 este condiţia esenţială pentru ca România să revină la normalitatea vieţii economice şi sociale. Cu toate acestea, odată venit la conducerea Ministerului Sănătăţii, Vlad Voiculescu a subminat în mod constant strategia naţională deja aprobată. Presiunile permanente asupra Institutului Naţional de Sănătate Publică, pentru preluarea bazei de date a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare, încercările de înlăturare a coordonatorului grupului medical al Comitetului Naţional de Coordonare a Vaccinării şi de subminare a coordonatorului naţional, doctorul Valeriu Gheorghiţă, au creat confuzie şi demobilizare în rândul profesioniştilor care lucrează, de multe ori voluntar, pentru vaccinarea rapidă a populaţiei. Mai mult, de parcă ministrul şi-ar dori cu orice preţ eşecul campaniei de vaccinare, efortul celor implicaţi în derularea acesteia a fost răsplătit cu presiuni, controale şi amenzi. Cazul de la Rădăuţi este mai mult decât elocvent. După amendarea medicului, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, pentru că ar fi vaccinat "peste rând", s-a ajuns la aruncarea dozelor rămase de la cei care nu s-au prezentat la programare. După ministrul Voiculescu, mai bine să se arunce dozele de vaccin decât să fie vaccinaţi profesorii, de exemplu! Tot cu intenţia de a distruge desfăşurarea normală şi logică a campaniei de vaccinare, a apărut, peste noapte, şi decizia ca profesorii, adică cei care se pregăteau să înceapă şcoala în condiţii de siguranţă, să fie înlăturaţi de pe lista de priorităţi şi înlocuiţi cu alte categorii. Stimaţi colegi, Vlad Voiculescu nu a înţeles că vaccinarea anti-COVID este o problemă de siguranţă naţională! Tot ceea ce a ştiut a fost să revină la vechile obiceiuri de critică şi denigrare a celor implicaţi în acest efort uriaş de revenire la normalitate, prin vaccinarea cât mai rapidă a populaţiei, uitând, din nou, că acum el este ministrul sănătăţii, deci cel care ar trebui să pună umărul, nu cel care să pună piedici administrative, să sancţioneze şi să demobilizeze personalul medical, să genereze nemulţumire în rândul populaţiei. Al treilea domeniu vital - Poziţiile contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice. Domnule ministru, Promisiunile şi propaganda mincinoasă nu protejează de coronavirus. În schimb, actele normative clare, emise la timp, astfel încât autorităţile să le şi poată implementa, pot proteja viaţa cetăţenilor. Dar dumneavoastră nu aţi înţeles nici acum acest lucru, deşi, când eraţi în opoziţie, le solicitaţi imperativ predecesorilor coerenţă şi predictibilitate. Stimaţi colegi, S-a spus că a trecut prea puţin timp pentru a fi demis ministrul sănătăţii. Dar timpul irosit de Voiculescu nu se măsoară doar în săptămâni sau zile, pentru că unele lucruri esenţiale trebuie făcute atunci când este nevoie! Timpul irosit de Vlad Voiculescu era esenţial pentru pregătirea deschiderii unităţilor de învăţământ, o acţiune în care rolul ministrului sănătăţii este esenţial! La finalul anului trecut, şi mai ales în ianuarie 2021, în toată Europa, miniştrii sănătăţii au organizat testarea pe scară largă a profesorilor şi a elevilor pentru a putea redeschide şcolile în siguranţă. În Spania a fost asigurată testarea gratuită a profesorilor şi elevilor înainte de începerea anului şcolar. În Anglia s-au luat măsuri pentru testarea gratuită, săptămânală, pentru toţi profesorii sau elevii care intră în contact cu o persoană infectată. În Franţa şi-au propus să realizeze un milion de teste în învăţământ, în fiecare lună, pentru a ţine şcolile deschise. În Germania şi în alte ţări, la fel. La vecinii noştri, în Ungaria, la începutul anului, când domnul Voiculescu era încă în vacanţă, a avut loc o amplă acţiune de testare în masă a tuturor angajaţilor din şcoli şi grădiniţe pentru începerea în siguranţă a noului semestru. În România, cu Voiculescu la sănătate, nu s-a făcut nimic! Au fost irosite zile şi săptămâni esenţiale! Singura acţiune notabilă, făcută de ministrul Voiculescu, a fost să-şi schimbe poza de profil de la contul de pe Facebook. Atât a fost în stare ministrul Voiculescu, în timp ce omologii săi din Europa testau masiv pentru redeschiderea şcolilor în siguranţă. Mai mult, Vlad Voiculescu a refuzat sa aibă o poziţie publică referitoare la nevoia deschiderii şcolilor, a pus piedici permanente acestui proces care trebuie să le ofere copiilor din Romania, dincolo de accesul la educaţie, protejarea sănătăţii mintale şi asigurarea dezvoltării lor armonioase ca viitori adulţi. Ministerul Sănătăţii a trimis - până în noaptea de dinainte de începerea şcolilor - mesaje eronate, în afara prevederilor legale, care obligau părinţii să accepte în alb testarea copiilor lor, fără o procedură clară, fără a şti exact de către cine, unde şi cum sunt testaţi copiii lor. Stimaţi colegi, Ne aflăm într-o situaţie de-a dreptul grotescă! Înaintea alegerilor din luna noiembrie s-au închis şcolile, caz unic în Uniunea Europeană, s-a redus testarea şi s-au scos din calcul cazurile din focare, totul, pentru ca incidenţa să pară mai mică şi să fie organizate alegerile parlamentare, chiar şi în condiţiile urgenţei de sănătate publică. Acum se reintroduc în calcul cazurile din focare, ministrul sănătăţii propune cifre mai mici ale incidenţei cumulate acceptate pentru redeschiderea şcolilor, în speranţa că procesul normal de învăţământ va fi cât mai scurt, toate acestea fără o strategie clară de vaccinare şi de testare a personalului didactic şi nedidactic! Concluzia este simplă. Ministrul sănătăţii nu reuşeşte să ofere soluţiile de sănătate publică necesare pentru ca şcolile să funcţioneze în siguranţă, nu îşi asumă nimic, ca de obicei, şi, ceea ce este cel mai grav, încearcă cu bună ştiinţă să priveze elevii din România de accesul la educaţie şi la dezvoltarea normală corespunzătoare vârstei. Stimaţi colegi, Este adevărat! Timpul scurs de la învestirea ministrului Vlad Voiculescu este scurt, dar în această lună şi jumătate am văzut atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare, cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani - victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică, minciuni la testare şi raportare şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! Stimaţi colegi, Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor! Şi, de aceea, pentru toate motivele expuse astăzi, trebuie să votăm ca acest ministru să plece! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. În continuare îl invit la tribună pe domnul ministru Vlad Voiculescu. Aveţi cuvântul, domnule ministru. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu (ministrul sănătăţii): Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog frumos, stimaţi colegi! Vă rog, un pic de decenţă! (Vociferări.) Lăsaţi-l pe domnul ministru să-şi spună punctul de vedere asupra moţiunii şi, conform Regulamentului, Grupul PSD are 18 minute pentru a putea dezbate şi a avea o reacţie la ceea ce spune domnul ministru. Dar vă rog să păstraţi ordinea în sală! |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Mă bucur să fiu astăzi în Parlament. Mă bucur să le explic cetăţenilor ce am găsit la Ministerul Sănătăţii şi în sistem, şi mă bucur să spun ce facem ca să însănătoşim un sistem de sănătate cangrenat în ultimii 30 de ani de interese mafiote. Autorii direcţi ai dezastrului din ultimii 30 de ani, în sistemul de sănătate din România, este PSD (Vociferări.) şi mafia PSD-istă! (Aplauze.) Eu cred că autorii acestei moţiuni i-au greşit numele, iar ea s-ar putea numi mai bine "Vlad Voiculescu, un pericol pentru mafia din sănătate!" (Aplauze.) Apropo de autori, moţiunea a fost scrisă de un domn care patru ani a fost secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, responsabil pentru spitale, respectiv consilierul domnului Nicolae Bănicioiu. S-ar putea să vă sune cunoscut. Vorbim despre echipa de la Ministerul Sănătăţii, care a promovat minciuna "avem de toate". Domnule profesor Rafila, eraţi aşteptat în Comisia ştiinţifică de management a cazurilor COVID. Aţi lipsit pentru o vreme, dar vă aşteptăm data viitoare! De un an de zile există în Ministerul Sănătăţii o comisie ştiinţifică, în care am cuprins pe toată lumea. Unii au lipsit. (Vociferări.) Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor care au iniţiat această moţiune, de domnul doctor Adrian Streinu-Cercel, într-un oraş condus în ultimii 12 ani de zile de colegii... tot ai dumneavoastră, domnul Oprescu, doamna Firea. Aceştia sunt oamenii, toţi din PSD, care au avut tupeul să vorbească azi despre asumare. Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai sănătăţii! (Vociferări.) Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor 3 miniştri ai sănătăţii, toţi, toţi trei, anchetaţi de DNA - doamna Sorina Pintea şi domnul Nicolae Bănicioiu, pentru mită (Vociferări.)... repet, pentru mită, domnul Florian Bodog, pentru angajări fictive, asemenea fostului lor şef de partid, chiar domnul Liviu Dragnea! Vorbesc despre asumare oamenii care au condus Ministerul Sănătăţii 18 din ultimii 30 de ani... (Vociferări.)... timp în care şi-au creat adevărate reţele mafiote, cu filialele lor de partid... (Vociferări.) ... cu consiliile lor judeţene... (Vociferări.) ... conectate până chiar şi aici, în Parlament! (Vociferări.) Şi unii dintre cei care astăzi îmi vorbesc mie despre asumare nu sunt deloc străini de lucrul acesta! (Vociferări.) M-aş fi aşteptat, dacă le-ar fi păsat atât de mult de sănătatea oamenilor, în această lună de zile, să primesc de la parlamentarii PSD propuneri de proiecte ambiţioase... (Vociferări.)... de spitale, de ambulatorii, de echipamente. (Vociferări.) Am verificat la Registratură, am verificat şi în telefon şi nu e nimic! (Vociferări.) Absolut nimic! (Vociferări.) Nici măcar o singură idee! (Vociferări.) Nici măcar un singur mesaj! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi... Stimaţi colegi... (Vociferări. Aplauze.) Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Aţi început... Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Aţi început probabil să scrieţi această moţiune... Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: ...împotriva mea înainte să fiu ministru. (Aplauze.) Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Aţi aşteptat să apară o tragedie, ca să puneţi în seama mea tot dezastrul lăsat de voi! (Vociferări.) N-o să meargă! N-o să vă meargă! Dar este bine că mi-aţi dat ocazia să spun de la această tribună câteva lucruri. (Vociferări.) Doamnelor şi domnilor deputaţi ai PSD, Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat! (Vociferări.) V-aţi bătut joc de aproape tot ce-am făcut în 2016... (Vociferări. Rumoare.) Şi era un început... (Vociferări. Rumoare.) Repet... (Vociferări.)... repet, v-aţi bătut joc de aproape tot ce-am făcut în 2016! (Vociferări.) Şi era un început de reformă reală. (Vociferări.) Aţi făcut asta pentru că reforma reală înseamnă chiar decuplarea clienţilor voştri politici de la banii din Sănătate! (Aplauze.) Voci din sală: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Şi asta v-a speriat. (Aplauze.) V-a speriat. (Aplauze.) Aţi măcelărit şi aţi blocat măsurile de depolitizare a managementului spitalelor, combaterea nepotismului şi a feudalizării spitalelor... (Vociferări.) Deja din prima lună a fostului dumneavoastră mandat, deja din prima lună a lui 2017, v-aţi bătut joc de o parte din munca mea! (Vociferări.) Tot în cele 7 luni, cât am fost ministrul sănătăţii, în 2016, am introdus Lista medicamentelor esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în legislaţie. (Vociferări.) Şi tot la începutul lui 2017 aţi eliminat-o din legislaţie şi aţi lăsat zeci de mii de oameni fără medicamente esenţiale, medicamente de care aveau nevoie pentru supravieţuire. (Vociferări.) Tot atunci... (Vociferări.)... tot atunci am creat un mecanism de feedback al pacientului, ca să vedem cum este tratat cu adevărat pacientul în spitalele din România. 16.349 de oameni - repet, 16.349 de oameni - au notificat Ministerul Sănătăţii, pe care dumneavoastră l-aţi condus, prin acest mecanism, că li s-a cerut şpagă în spitale, în ultimii 4 ani. 16 mii... (Vociferări.) ...16.349 de oameni au vrut să raporteze că au fost umiliţi în spitale... (Vociferări.)... şi ce-aţi făcut a fost să îngropaţi aceste sesizări la Ministerul Sănătăţii! (Vociferări.) 16.349 de oameni v-au cerut să le apăraţi demnitatea, iar voi v-aţi bătut joc de ei! (Vociferări.) În 2016... (Vociferări.)... în 2016 am evaluat situaţia spitalelor şi, înainte să plec de la minister, v-am lăsat un plan de organizare, care să aducă spitalele din România la un nivel decent, nivel, de altfel, pe care îl cere legea, şi anume Legea care vorbeşte despre acordarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare. (Vociferări.) Ce-aţi făcut în 2017? Le-aţi prelungit din pix. (Vociferări.) Aţi abandonat astfel orice şansă... (Vociferări.)... de a face spitalele din România un mediu sigur pentru pacienţi. Le-aţi prelungit din pix. (Vociferări.) Şi aşa ne-a găsit pandemia - cu spitale care nici măcar nu îndeplineau condiţiile pentru autorizaţia sanitară de funcţionare. (Vociferări.) Tot în cele 7 luni... tot în cele 7 luni de la Ministerul Sănătăţii... Din 2016, am demarat proiectele pentru cele 3 spitale regionale. Am încheiat un acord cu Banca Europeană de Investiţii, pentru realizarea studiilor de fezabilitate, tocmai ca să nu le puteţi da voi firmelor de partid... (Vociferări.)... firmelor de apartament cu care sunteţi în legătură. (Vociferări.) Trebuia încă din 2017, la sfârşitul anului 2017 - avem aici un fost prim-ministru, poate îşi aduce aminte... La sfârşitul anului 2017 trebuia să avem studiile gata. (Vociferări.) Iar până astăzi - până astăzi - trebuia ca toate aceste spitale să aibă măcar câteva etaje. Realitatea? Realitatea o ştiţi fiecare şi o ştie fiecare român. (Vociferări.) Ce-am făcut eu în aceste 50 de zile, în aceste 50 de zile în care am început la Ministerul Sănătăţii? (Vociferări.) Îmi spuneţi că trebuia să iau măsuri concrete în urma incidentului de la "Matei Balş". Exact asta am făcut. Am alocat 50 de milioane - 50 de milioane - din fonduri europene pentru investiţii în spitalele COVID, spitalele care duc greul pandemiei. Am evaluat şi vom evalua la fiecare lună stadiul de implementare al măsurilor lăsate şi de IGSU şi de Inspecţia Sanitară de Stat. Acestea sunt măsuri ferme, clare, concrete. (Vociferări.) Îmi spuneţi că nu am făcut nimic în ceea ce priveşte deschiderea şcolilor! Poate nu ştiţi, dar şcolile s-au deschis. Şcoala a început. (Vociferări.) Am introdus testarea în şcoli, atât pentru cazurile simptomatice... (Vociferări.)... cât şi pentru contacţii acestora, atât elevi, cât şi cadre didactice. Iar până în prezent au fost distribuite 1.100.000 de teste către DSP, dintre care 445.000 au ajuns în şcoli. (Vociferări.) Apropo... apropo, în textul moţiunii... în textul moţiunii vorbiţi admirativ despre faptul că în Anglia se testează gratuit profesorii şi elevii care intră în contact cu o persoană infectată. Oameni buni, exact acelaşi lucru se întâmplă în România. Doamnelor şi domnilor parlamentari ai PSD, Exact acelaşi lucru se întâmplă în România! Scrie asta foarte clar în ordinul de ministru. Luaţi şi citiţi! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Îmi reproşaţi că nu am făcut nimic în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei şi criticaţi campania de vaccinare? Am luat măsuri concrete, întotdeauna numai în colaborare cu specialiştii din domeniu şi cu colegii din Guvern. Campania de vaccinare, la care Ministerul Sănătăţii lucrează împreună cu colegii din Guvern şi autorităţile locale, ne plasează în topul european al vaccinării. (Vociferări.) Nu ştiu multe domenii în care să fim în topul european. Poate ştiţi dumneavoastră! Dar vaccinarea este critică în acest moment, pentru a ne putea relua viaţa socială şi pentru a relansa economia. M-am asigurat că personalul medico-sanitar, registratorii medicali şi toţi cei care participă la campania de vaccinare sunt plătiţi în mod corect şi transparent. Am introdus teste rapide antigen în diagnosticul cazurilor simptomatice... (Vociferări. |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: ...şi pentru contacţii acestora. Vom demara testarea cu teste antigen în cabinetele medicilor de familie şi în alte unităţi sanitare. (Vociferări.) Avem noi indicatori de raportare în rând cu ţările europene... (Vociferări.)... dacă vă convine sau nu, şi lucrăm la unificarea, eficientizarea şi digitalizarea raportărilor în toată ţara. Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi... Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Colegi... Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Îl rog pe domnul Simonis să... Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule Simonis, vă rog să vă calmaţi colegii! Voci din sală: Demisia! Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Avem un regulament al Camerei Deputaţilor. Înţeleg dorinţa dumneavoastră de afirmare. Aveţi dreptul să staţi cu pancarte aici, în Camera Deputaţilor, e în regulă, dar aveţi un pic de respect faţă de vorbitor! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Haideţi să continuăm! Vorbiţi despre poziţii contradictorii în Guvern! Da, nu este un guvern condus de Dragnea sau de un Dragnea din Parlament şi nici nu avem o Dăncilă la Palatul Victoria. Pentru PSD este de neconceput că anumiţi oameni se pot aduna în jurul unor idealuri şi principii... (Vociferări.)... şi nu în jurul unor structuri cvasimafiote guvernate de ameninţări, şantaj sau frica de şef. Avem oameni care şi-au adus lângă ei specialişti, care, da, câteodată au opinii diferite. Şi e foarte în regulă să fie aşa. Am primit, doamnelor şi domnilor parlamentari ai PSD, un mandat de reformă. Şi puteţi să strigaţi: "Demisia!", 24 de ore din 24... (Vociferări.) ...7 zile din 7, 4 ani de zile. Nu mă voi opri! (Aplauze. Vociferări.) Am alături de mine cadre medicale care îşi strigă disperarea pentru condiţiile în care lucrează, în spitale care cad, multe dintre ele maternităţi sau spitale pentru copii. Am alături de mine oameni normali, care găsesc anormal să lipsească medicamente din spitale şi farmacii... (Vociferări.)... sau să-şi ducă rudele la spital şi să le ia mai bolnave decât le-au dus. Am alături de mine cetăţeni ai acestei ţări care nu mai pot tolera furtul, achiziţiile cu dedicaţie şi licitaţiile trucate, echipamentele care zac nefolosite, toate, din impozitele plătite de ei! (Vociferări.) Şi acestea toate, numai pentru a îngrăşa buzunarele unor politicieni corupţi! Am alături de mine profesionişti... (Vociferări.)... care mi-au transmis pe toate căile că aşa nu se mai poate, (Vociferări.) că ori acum, ori niciodată, că dacă ţara asta nu va avea măcar o strategie prin care să construiască spitale şi să-şi ţină aici profesioniştii, acasă, nu mai e de stat! Stimaţi parlamentari, Aveţi o decizie simplă de luat - să votaţi cu mafia din Sănătate... (Vociferări.)... sau să votaţi cu mine şi cu toţi aceşti oameni, împotriva acestei mafii! (Vociferări.) Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Huiduieli.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumim frumos, domnule ministru. Urmează dezbateri asupra moţiunii simple prezentate. Reamintesc prevederile art. 192 din Regulament, potrivit cărora la moţiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente. Începem dezbaterile. Grupul parlamentar al PSD. Încă o dată vă reamintesc că aveţi un timp alocat de 18 minute. Începem cu domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu. Voci din sală: Ordonanţa 13! 13! 13! 13! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi 14! (Vociferări.) Doamnă preşedinte, Domnule ministru, Domnilor miniştri, Azi-dimineaţă am aflat că un alt român ars a murit. Avea 51 de ani, fusese internat cu arsuri grave, după ce s-a electrocutat, în ianuarie, şi a fost transferat cu foarte mare întârziere în Belgia. În ţară a îndurat un adevărat calvar. A fost internat la Constanţa, apoi mutat la Iaşi. Acolo, transferul său în străinătate a fost anulat înainte de a fi urcat în avion, fiind adus în Capitală. După o altă săptămână de chinuri groaznice, a fost transferat spre spitalul belgian. Prea târziu, din păcate! Am urmărit la televizor toate etapele înfiorătoare ale acestei suferinţe şi sunt convins că milioane de români au simţit aceeaşi revoltă ca şi mine. O ascultam pe soţia sa, disperată, cum întreba, de ce trebuie să suporte un asemenea tratament inuman? Şi nimeni nu-i răspundea. Ministrului Vlad Voiculescu sunt sigur că nici nu i-a păsat de acest caz până azi dimineaţă, când a venit vestea tragică. Abia atunci a ştiut să facă ce ştie mai bine - să fugă de răspundere. A anunţat că trimite Corpul de control la spitale, deşi marea problemă rămâne haosul deciziei de transfer în Belgia. De aceea, îi spun acum, în faţă, lui Vlad Voiculescu: Domnule ministru, Sunteţi principalul vinovat moral de moartea acestui român! (Aplauze.) Aţi găsit... aţi găsit, la preluarea funcţiei de la un liberal, un mecanism de transfer al marilor arşi, născut, e adevărat, foarte greu, după tragedia de la Piatra Neamţ. Trebuia să aveţi grijă să-l aplicaţi la primul caz important din mandatul dumneavoastră, dar nu v-a păsat! Deşi ştiaţi că într-o asemenea situaţie transferul în 24 sau maximum 48 de ore, al pacientului, la un spital performant, este vital, aţi stat 9 zile - 9 zile - cu un om ars pe două treimi din corp, pe care l-aţi plimbat prin toată România. Numai pentru acest caz, domnule Voiculescu, trebuie să demisionaţi din funcţie, dacă aveţi onoare şi demnitate! (Aplauze.) Când am anunţat că depunem moţiunea... când am anunţat că depunem moţiunea împotriva ministrului sănătăţii, imediat după tragedia de la "Matei Balş", am văzut cum apar brusc un "cor al bocitoarelor" domnului Voiculescu. Refrenul lor trist era următorul: "Săracul, ce să facă în 50 de zile?". Am expus pe larg cazul pacientului ars, pentru că este un exemplu relevant de ce putea să facă domnul ministru - să urmărească şi să intervină pentru aplicarea unui protocol medical deja existent. (Aplauze.) Înţeleg că USR PLUS îşi apără colegul, pe principiul că orice ai face ca ministru în primele 50 de zile în funcţie, chiar să moară oameni din cauza ta, ai un fel de imunitate; că practic nu poţi păţi nimic. Acesta este noul mod de a face politică? Aşa arată responsabilitatea faţă de cei care v-au dat votul? Sper, însă, în încheiere, ca printre parlamentarii actualei puteri să fie, însă, destui care, la momentul votului, să uite că sunt PNL, USR PLUS sau UDMR; să realizeze că înainte de a fi demnitari, sunt oameni. Iar după ce votează, să se poată uita în ochii familiei românului transportat în Belgia şi să spună că măcar au făcut un dram de dreptate! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Din partea Grupului parlamentar al PNL, urmează domnul deputat Cristian-Tudor Băcanu. Vă rog, domnule deputat. Voci din sală: Lăudaţi-l! |
|||||
|
|
Stimată doamnă preşedinte de şedinţă, Stimate colege, Stimaţi colegi, L-am văzut pe domnul deputat Rafila... O voce de la PSD: Domnul profesor doctor... |
|||||
|
|
...citind într-un mod neconvingător. L-am văzut pe domnul deputat Rafila cum nu este convins de propria moţiune. (Vociferări.) De altfel... (Vociferări.)... o moţiune a PSD cu privire la viaţa şi sănătatea românilor... (Vociferări.)... este de un cinism patologic. (Vociferări.) Mai devreme, venea premierul Ordonanţei 13... (Vociferări.) ...să vorbească despre sănătate. Când domnul Grindeanu a fost prim-ministru... (Vociferări.) ...a vorbit despre Ordonanţa 13. Domnilor PSD-işti, Cum îndrăzniţi să vă arătaţi îngrijoraţi de viaţa şi de sănătatea românilor? (Vociferări.) Tocmai dumneavoastră, care în ultimii 10 ani aţi guvernat 7?! Tocmai dumneavoastră, care v-aţi bătut joc de medici, de personalul auxiliar... (Vociferări.)... de aparţinători... (Vociferări.) ...şi de pacienţi! V-aţi bătut joc de cetăţeni, domnilor PSD-işti! V-aţi bătut joc, iar acum aveţi îndrăzneala incredibilă să veniţi să vorbiţi, dumneavoastră, despre sănătate! (Vociferări.) Haideţi să ne aducem aminte ce personaje sulfuroase şi toxice aţi pus dumneavoastră în fruntea Ministerului Sănătăţii, în perioada în care aţi guvernat! (Vociferări. Aplauze.) Pe doamna Pintea... (Vociferări. Aplauze.)... pe doamna Pintea Sorina o cunoaştem cu toţii. (Vociferări). A fost ultimul ministru al sănătăţii marca PSD. (Vociferări.) Doamna Pintea este azi trimisă în judecată, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru fapte de corupţie. (Vociferări.) Dar înainte de doamna Pintea a fost un alt exponent... (Vociferări.)... domnul Florian Dorel Bodog. Domnul Bodog este, de asemenea, trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie... (Vociferări.) tot pentru fapte de corupţie. În acelaşi timp, domnul Bodog a pierdut doctoratul. (Vociferări.) Domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat... (Vociferări.)... pentru că l-a plagiat. (Vociferări.) Înainte de domnul Bodog... (Vociferări.) ... a fost ministru... (Vociferări.) Înainte de domnul Bodog a fost ministru un domn care astăzi este deputat al PSD - domnul Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu. L-aţi reciclat bine, la PSD, astăzi, domnilor PSD-işti! În 2016, domnul Cadariu venea şi spunea: "Acesta este singurul sistem sanitar pe care îl avem şi este peste media societăţii româneşti". (Vociferări.) Gândiţi-vă că, de fapt, domnul Cadariu spunea la acel moment că sistemul sanitar este prea bun pentru cetăţeni... (Vociferări.) că sistemul sanitar este prea bun pentru români şi românii nu merită un astfel de sistem sanitar. (Vociferări.) O voce de la PSD: Cine ţi-a scris textul? |
|||||
|
|
Vorbim despre domnul Cadariu, care venea şi spunea - şi care azi e deputat al PSD, aşa cum vă arătam... (Vociferări.) ... că şi spitalele din Anglia şi din Germania sunt murdare. (Vociferări.) Acelaşi domn care a încercat să muşamalizeze dosarul Hexi Pharma, vorbind pompos despre teste de sanitaţie - cuvinte frumoase, în spatele cărora se ascundeau afacerişti care făceau bani cu costul pierderii de vieţi omeneşti. (Vociferări.) Acesta este domnul Cadariu. L-aţi identificat şi l-aţi reciclat la dumneavoastră în partid. (Vociferări.) Înainte de domnul Cadariu a fost ministrul sănătăţii domnul Nicolae Bănicioiu. (Vociferări.) Îl ştim cu toţii pe domnul Nicolae Bănicioiu... (Vociferări.) ...pentru că domnul Nicolae Bănicioiu este, de asemenea, trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. (Vociferări.) Mai mult decât atât, la Colectiv, domnul Bănicioiu s-a remarcat ca fiind ministrul "avem de toate". "Avem de toate" şi, în acelaşi timp, spunea domnul Bănicioiu, condiţiile din spitalele româneşti sunt mai bune decât în Germania... (Vociferări.)... sau la fel de bune ca în Germania. Lucrurile s-au dovedit a fi false. La acel moment... (Vociferări.) ...PSD, aflat la guvernare, împreună cu domnul Bănicioiu au blocat în mod iresponsabil... (Vociferări.) ... şi criminal, aş spune, transferul mai multor victime de la Colectiv către spitale din străinătate. Au făcut acest acest lucru tocmai ca să ascundă neputinţa şi corupţia pe care au stat. (Vociferări.) Şi mai există şi alţi PSD-işti, ale căror nume sunt relevante pentru starea sistemului de sănătate. (Vociferări.) Mă gândesc la domnul Adrian Streinu-Cercel, de asemenea, parlamentar al PSD. (Vociferări.) Domnul Adrian Streinu-Cercel este cel care acum un an de zile... (Vociferări.)... afirma cu nonşalanţă că problema virusului COVID-19 este doar o problemă... un punctişor pe harta Chinei; e puţin probabil ca acea problemă să ne afecteze pe noi. (Vociferări.) Îl informez pe domnul Streinu-Cercel că între timp au murit în întreaga lume peste 2.400.000 de oameni (Vociferări.)... şi în România au murit peste 20.000 de cetăţeni, din cauza acestui "punctişor". Mai mult, acum puţin timp, domnul Streinu-Cercel propunea în mod inedit programul "Vacanţa Mare"... (Vociferări.)... care presupunea ca vârstnicii din România să fie izolaţi instituţionalizat pentru 12 săptămâni. (Vociferări.) Aceştia, domnilor PSD-işti, sunt specialiştii dumneavoastră din sănătate! Şi dumneavoastră aveţi curajul să veniţi să ne vorbiţi nouă despre Sănătate? Este incredibil! Mai mult... (Vociferări.) Spunea domnul Cercel, în 2006, că vom avea milioane de morţi în urma epidemiei de gripă aviară. În 2009, domnul Cercel vorbea despre zecile de mii de morţi, în urma unei epidemii de gripă porcină. (Vociferări.) S-a cam încurcat în epidemii domnul senator Cercel... (Vociferări.)... şi în punctişorul acela chinezesc. (Vociferări.) De altfel, trebuie spus că domnul Cercel este cel care a condus Spitalul "Matei Balş" timp de aproape 20 de ani. De altfel, l-a condus până în 28 decembrie 2020, cu o lună înainte de incendiul care v-a determinat pe dumneavoastră, domnilor PSD-işti, să depuneţi moţiunea simplă pe Sănătate. Este acelaşi specialist în sănătate care a fost de două ori declarat incompatibil de către ANI pentru modul în care şi-a exercitat prerogativele în sistemul de sănătate. Şi voi, PSD-iştilor, aveţi îndrăzneala să depuneţi moţiune simplă pe Sănătate?! Şi aveţi îndrăzneala şi... (Vociferări.) O voce de la PSD: Nu vă e ruşine? (Vociferări.) |
|||||
|
|
...tupeul să le vorbiţi românilor despre Sănătate?! Vă mai dau un exemplu. Pe domnul Ionel Arsene îl cunoaştem cu toţii. (Vociferări.) Baronul Ciorăpel, prieten cu Liviu Dragnea de la Rahova... (Vociferări.) Este cel care a condus Consiliul Judeţean Neamţ... (Vociferări.)... şi care a condus de facto Spitalul Judeţean Neamţ, timp de 4 ani de zile. În ultimul an, înainte de incendiul care a avut loc anul trecut, au fost schimbaţi acolo nu mai puţin de 8 manageri. Asta, da, competenţă, în administraţie publică, domnilor PSD-işti! Şi, atunci, mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră, nu PSD este oare vinovat... (Vociferări.)... că unora dintre români le este teamă să meargă la spital? Nu PSD ar trebui să fie astăzi în banca acuzaţilor, şi nu un ministru care nu are nici măcar două luni de la învestire? (Vociferări.) Vă spun răspicat - doar PSD este vinovat de starea în care se află sistemul sanitar românesc! Sunt vinovaţi cei care i-au pus miniştri ai sănătăţii pe domnul Nicolae Bănicioiu, pe doamna Sorina Pintea şi pe domnul Florian Dorel Bodog, toţi, anchetaţi de DNA. (Vociferări.) Vinovaţi sunt cei care au măcelărit, în 2017, abia veniţi la guvernare, Ordonanţa de urgenţă nr. 79 din 2016, deschizând uşa larg pentru numiri politice în managementul spitalelor. (Vociferări.) Tot dumneavoastră, domnilor PSD-işti, sunteţi vinovaţi! (Vociferări.) Dar constat un lucru. Constat că PSD-iştilor le prieşte opoziţia, pentru că, citind moţiunea simplă, am constatat că au timp să caute lucruri în conturile de Facebook ale politicienilor care acum se află la guvernare. (Vociferări.) Au identificat o postare de anul trecut. (Vociferări.) Cu silă, vă spun sincer, m-am uitat şi eu prin Programul de guvernare din 2016... (Vociferări.) Programul de guvernare pe care PSD-iştii l-au susţinut, Programul lui Liviu Dragnea... (Arată spre sală o imagine.)... da, şi am văzut câteva promisiuni. Prima promisiune este cea privind 8 spitale regionale, care urmau să fie finalizate până în 2020. (Aplauze.) Domnilor PSD-işti, Unde sunt cele 8 spitale regionale pe care le-aţi promis? Aţi avut 3 ani de guvernare! (Vociferări.) Erau 8 spitale regionale pe care le-aţi promis... (Vociferări.) ...şi care trebuiau să includă toate specialităţile medicale, centre de telemedicină regională sau naţională, cartier de locuinţe pentru medici, personal şi infrastructură de cazare pentru rudele şi însoţitorii pacienţilor. (Vociferări.) Mai mult, domnul Dragnea promitea, alături de dumneavoastră... (Vociferări.)... un spital republican. Au fost zero victime COVID în spitalul republican, pentru că el nu există, domnilor PSD-işti! (Vociferări.) Totodată, aţi mai promis şi reabilitarea, modernizarea şi extinderea a 15 spitale judeţene, a 150 de ambulatorii de specialitate şi a 25 de unităţi de primiri urgenţe. Unde sunt aceste promisiuni? Sunau bine în 2016 promisiunile cu care i-aţi păcălit pe români. I-aţi păcălit pe români, pentru că vă doreaţi puterea. Şi, în momentul în care aţi ajuns la guvernare, ce aţi făcut? (Vociferări.) Prima prioritate a PSD a fost să schimbe două guverne. Aţi instalat 3 guverne! (Vociferări.) A doua prioritate - pentru că nu v-aţi ocupat de spitale, nu v-aţi ocupat de sistemul sanitar - a fost să îl urcaţi pe Tudorel Toader pe un piedestal. O altă prioritate a fost să daţi Ordonanţa nr. 13/2017. Şi, atunci, domnilor PSD-işti, veniţi dumneavoastră să ne vorbiţi nouă astăzi despre sănătate? Tocmai voi? (Vociferări.) Este inadmisibil aşa ceva! (Vociferări.) Timp de 3 ani de zile, cât aţi avut guvernarea după alegerile din 2016, şi, de altfel, timp de 7 ani de zile, cât aţi avut guvernarea în ultimii 10 ani... (Vociferări.)... nu aţi făcut absolut nimic bun pentru sistemul de sănătate! (Vociferări.) Prin urmare, ştiu că n-aveţi decenţă, dar mă întreb, dacă aţi rămas şi fără subiecte de comunicare? O voce de la PSD: Chiar nu vă e ruşine? |
|||||
|
|
Mă întreb, dacă aţi devenit atât de irelevanţi, încât să vă agăţaţi de orice temă?! (Vociferări.) Pentru aceste motive, vă spun sincer, Partidul Naţional Liberal nu va vota moţiunea dumneavoastră! (Vociferări. Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule deputat. Continuăm cu Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS, doamna deputat Diana Stoica. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, Ne aflăm, astăzi, în plină criză sanitară la nivel mondial. Ne aflăm, astăzi, în plină campanie de vaccinare pentru combaterea pandemiei COVID-19, care ne-a schimbat întreaga viaţă. (Aplauze.) În aceste momente, PSD iniţiază o moţiune împotriva ministrului sănătăţii, după doar o lună de mandat. PSD, doamnelor şi domnilor! Să nu uităm cine este acest PSD, care sfidează inteligenţa poporului român! (Vociferări.) Nu e deloc amuzant! Acelaşi PSD care ne-a scos în stradă când au măcelărit legile justiţiei! Este acelaşi PSD care a căpuşat instituţiile publice din România, în ultimii 30 de ani, cu rubedenii şi amante. E acelaşi PSD care a dat României 12 miniştri ai sănătăţii! 12, dintre care ultimii trei sunt anchetaţi penal! Acelaşi PSD care a susţinut în funcţii publice oameni precum Nicolae Bănicioiu, care la "Colectiv" ne spunea că "avem de toate", dragi colegi! Vă mai amintiţi de Sorina Pintea? Sorina Pintea, ministrul susţinut de liderul dumneavoastră suprem, Dragnea, care e acum anchetată pentru luare de mită! Astăzi, PSD îşi doreşte să-l înlăture pe Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii. De ce?! (Vociferări.) Pentru că ministrul Vlad Voiculescu este singurul care a avut curajul să scoată mizeria de sub preş şi să oprească corupţia din sistemul de sănătate! (Aplauze. Huiduieli.) Pentru că Vlad Voiculescu vrea oameni competenţi la conducerea spitalelor şi vrea să scăpăm de plicuri şi atenţii! (Aplauze. Vociferări.) Ministrul Vlad Voiculescu este într-adevăr un pericol, dar este un pericol real pentru mafia PSD şi pentru toţi cei care vor să fure din sănătate! Nu mai râdeţi, domnule Grindeanu! (Aplauze. Rumoare.) Moţiunea pe care o dezbatem astăzi, aşadar, nu este despre Vlad Voiculescu, este despre ipocrizie, despre ipocrizia acestui partid care în ultimii 30 de ani nu a făcut nimic pentru sănătatea românilor, despre ipocrizia unui partid care a construit spitale doar pe hârtie. Uitaţi-vă, numai machete aţi făcut în ultimii 30 de ani! În ciuda opoziţiei PSD, ministrul Vlad Voiculescu va face această reformă! Anul acesta ne dorim cu toţii să revenim la normalitate. România este în topul ţărilor europene, ca număr de oameni vaccinaţi, iar aceasta este şi datorită ministrului Vlad Voiculescu. Din păcate, stimaţi colegi de la PSD, vaccinul vă va apăra de COVID, dar nu vă va apăra de ipocrizie şi de corupţie. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, doamnă deputat. Continuăm cu Grupul parlamentar AUR. Domnul deputat George Simion. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
"Când se urcă scroafa-n pom, cine tace nu e om!" (Aplauze.) Cam asta se întâmplă în zilele noastre, pentru că deja au trecut două săptămâni, avem 21 de morţi şi n-am văzut măsurile. Domnule ministru, ne-aţi promis că veţi lua nişte măsuri cu privire la spitalele din România, unde se plimbă, din păcate, mortul de la unul la altul, şi ţara este îngropată. Din păcate, una vorbim şi alta fumăm! Domnule ministru, Am văzut că a venit tăticu Cioloş să vă ia apărarea! (Aplauze.) Voci din sală: Bravo! |
|||||
|
|
Din păcate, spitalele din România, plimbate de la un ministru la altul, sunt instituţii de omorât români, şi, din păcate, în varianta de buget pe care am citit-o se vorbea despre demersuri pentru adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populaţiei. Deci, una vorbim şi alta fumăm! Parcă nu era obligatorie! Şi, în încheiere, pentru că o să mai vorbească şi un coleg de-al meu, pentru că noi vom vota orice moţiune împotriva acestui ministru, care refuză să-şi (Aplauze.) asume responsabilitatea politică şi refuză să ne arate măsurile concrete, se pare că primim minciuni despre Institutul "Cantacuzino", cum o să se fabrice acolo vaccinuri, primim minciuni despre Euthyrox, care în continuare nu se găseşte în farmacii. Medicamente absolut esenţiale, da?! O să le fabricaţi la Galaţi, da?! Să vă fie ruşine! (Aplauze. Rumoare.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Continuăm cu Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Zakarias Zoltán. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Citind cele opt pagini ale moţiunii simple, putem să tragem concluzia că aceasta este mai degrabă o declaraţie politică extinsă, cu enunţuri mai populiste şi mai puţin concrete. Să le luăm pe rând. Testăm prea puţin? Se poate. Deşi numărul de îmbolnăviri, respectiv de decese la mia de locuitori nu sunt în concordanţă cu numărul de teste efectuate, iar disputa pe plan internaţional despre nivelul optim de testare încă nu a fost tranşat. Stabilirea setului de criterii trebuie făcută într-o manieră responsabilă, printr-o cooperare cu toate instituţiile implicate, cu prelucrarea tuturor datelor relevante din ţară şi de pe plan internaţional, nu de către ministrul sănătăţii, şi nu peste noapte. Campania de vaccinare îşi urmează cursul. În ciuda dificultăţilor de achiziţionare apărute, centrele de vaccinare au fost organizate şi funcţionează, am trecut de un milion de vaccinări şi numărul înregistrărilor pentru programare creşte pe zi ce trece. Şcolile s-au redeschis şi, după o săptămână de experienţă, vedem că nu au fost înregistrate probleme majore. Noi am susţinut în mod consecvent acest lucru şi îl vom susţine în continuare, ca forma de practicare a învăţământului să fie decisă la nivel local, în funcţie de datele existente. Am avut două tragedii majore în ultimele trei luni, ceea ce este într-adevăr regretabil. Totodată, este adevărat că sunt lipsuri majore cu privire la infrastructura sanitară, acumulate în 30 de ani, cu guvernări de toate culorile, şi nu în cele 50 de zile ale guvernării actuale. Vom cere să fie prezentate rapoartele de evaluare pe această temă, în cadrul Comisiei pentru sănătate, cu scopul de a identifica eventualele modificări legislative necesare, care pot crea baza evitării unor asemenea evenimente pe viitor. Considerăm că trebuie să continuăm descentralizarea spitalelor, iar statul să continue să aloce bani, din care să se realizeze modernizările necesare. Spitalele din subordinea autorităţilor locale, împreună cu Ministerul Sănătăţii vor trebui să reevalueze deficienţele, să găsească soluţii optime de finanţare pentru modernizarea clădirilor, pentru dotarea cu aparatură performantă, ca să poată să facă faţă în orice situaţie. Stimaţi colegi, Cu toţii ştim că ceea ce nu s-a rezolvat în 30 de ani nu se poate rezolva într-un an, darămite în 50 de zile! Noi trebuie să ne asumăm sarcina ca, printr-o muncă de specialitate susţinută, să creăm bazele legislative pentru reformarea sistemului sanitar. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Din aceste considerente, Grupul UDMR nu va vota această moţiune simplă. Vă mulţumesc. (Aplauze. Rumoare.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Urmează Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale . Dacă există cineva care vrea să intervină? Nu. Şi deputaţii neafiliaţi? Nu cred că doreşte nimeni să intervină. Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Alexandru Rafila. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Aş vrea să fac câteva comentarii. O să-i răspund şi domnului ministru Voiculescu, care a făcut referire la activitatea mea. În primul rând, vreau să vă spun că sunt surprins - sigur, eu am puţină experienţă parlamentară -, dar sunt surprins să constat că moţiunea se referă la ceva, iar răspunsul reprezentanţilor arcului guvernamental se referă la cu totul altceva. (Aplauze. Vociferări.) Noi am depus această moţiune, care este mult mai tehnică decât erau obişnuite, probabil, în Parlament, moţiunile, cu elemente concrete şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea situaţiei în ceea ce priveşte asistenţa medicală şi siguranţa pacienţilor, în ceea ce priveşte controlul pandemiei, testarea, supravegherea epidemiologică, intervenţia în focar şi modul de funcţionare al şcolilor, şi constatăm că răspunsurile sunt istorice - dacă vreţi -, se referă la miniştrii sănătăţii de la Partidul Social Democrat, se referă la faptul că anumite persoane au iniţiat diverse legi. Nu se referă răspunsurile dumneavoastră, îmi pare rău, în niciun fel la conţinutul acestei moţiuni. Eu înţeleg că abordarea este politică, dar urgenţa este de sănătate publică. (Aplauze.) Noi trebuie să răspundem unei urgenţe de sănătate publică, să fim responsabili, să ne asumăm acest lucru, nu să discutăm despre imagine, PR şi lucruri de genul acesta, care, din păcate, umplu foarte mult spaţiu public şi nu rezolvă în niciun fel problemele din România. Vreau să vă spun că eu, dacă vă aduceţi aminte, personal, am fost bucuros când domnul ministru Voiculescu a fost nominalizat. Şi am făcut acest lucru public. Din păcate, am greşit! Speranţa că un om tânăr, care a făcut studii în străinătate, care cunoaşte sistemul de sănătate ... (Vociferări.) A făcut studii în străinătate, nu-i aşa?! ... care cunoaşte sistemul de sănătate, care este un manager, va gestiona în mod responsabil pandemia, s-a prăbuşit, în mod evident, şi nu răspunde în niciun fel actualelor cerinţe. Vreau să-i dau domnului ministru un exemplu, pentru că discuta despre testare. România a cumpărat peste 3,1 de milioane de teste rapide. Utilizarea acestor teste rapide este în jur de 7.000 de teste pe zi. Asta înseamnă că noi avem acum teste rapide pentru mai mult de un an la dispoziţie, deci este evident că nu testăm. Aceste teste pot să devină şi inutilizabile în timp. Mai mult, noi variante ale acestor teste vor apărea. Deci, este clar că testarea în şcoli a cadrelor didactice, a elevilor este doar pe hârtie. Nu putem să spunem că 7.000 de teste pe zi - aceasta este media de când s-a luat decizia utilizării lor - reprezintă necesarul de testare din România. Iar lucrul acesta va ascunde sub preş evoluţia epidemiei în perioada următoare. În ceea ce priveşte siguranţa pacientului, domnul ministru a făcut referire la siguranţa pacientului. Siguranţa pacientului este un concept mai larg, el nu se referă doar la infecţiile asociate asistenţei medicale. Siguranţa pacientului, în acest moment, se referă la asigurarea condiţiilor care să evite apariţia de accidente la persoanele care sunt tratate de COVID-19, iar dosarul existent la Ministerul Sănătăţii, în mod evident, i-a pus la dispoziţie aceste date. Nu o să mai continui, dar aş vrea să-l rog pe domnul ministru să ne spună, poate, zece măsuri concrete pe care le-a luat de când este ministrul sănătăţii (Aplauze.) şi aş vrea să-l rog să nu ne spună lucruri de genul: "Ministerul evaluează, monitorizează..." şi lucruri de genul ăsta, care n-au niciun fel de impact fără o măsură concretă luată pentru creşterea siguranţei în spitale, pentru îmbunătăţirea testării, pentru îmbunătăţirea supravegherii epidemiologice, în momentul în care avem această urgenţă de sănătate publică. Cred că este foarte multă demagogie şi foarte puţină acţiune şi asumare. Lipsa de asumare ucide, într-adevăr, stimaţi colegi! Mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim. Continuăm cu Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Dan Vîlceanu. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Haideţi să vorbim puţin despre sănătate, despre spitale! Să lăsăm puţin pancartele şi să vorbim despre realitatea din ţara noastră, că de politică suntem toţi buni, dar de făcut treabă, mai puţin. Unii! Da? Vreau să vă spun că am urmărit activitatea domnului Rafila, din momentul în care nu era om politic şi până la momentul la care s-a hotărât să facă politică, şi am văzut o schimbare de atitudine, o schimbare de atitudine probabil dată de culoarea politică actuală, şi veche, deşi neasumată în trecut. Domnul Rafila e un vechi om de sistem, ştie bine sistemul! Domnul Rafila putea să facă multe în sistemul ăsta, nu să vină acum şi să ne spună ce ar trebui să se întâmple, ci să facă dânsul, că a fost acolo! Altfel, din momentul în care a devenit om politic, domnul Rafila ne spune la toţi ce trebuie. Ce trebuie ştim şi noi! Problema este alta! Cu resursele pe care le are România acum, domnule Rafila, şi stimaţi PSD-işti, veniţi şi faceţi voi! Să vedem! Sau aţi avut ocazia să faceţi 30 de ani! Da? (Rumoare.) Aţi avut ocazia să faceţi 30 de ani, şi n-aţi făcut nimic! Da? Pentru că, până la urmă, activitatea pe care probabil o aşteptaţi de la Vlad Voiculescu nu se compară cu activitatea miniştrilor la care domnul Rafila a fost consilier. "Activitatea!" -.doamna Pintea, domnul Bodog! Dar, haideţi să vorbim puţin despre spitale! În judeţul meu - eu vin din judeţul Gorj - e un spital, în Târgu Jiu, judeţean, şi acolo, şi acolo... (Vociferări.) Nu, ministrul n-are nicio putere! Domnul Rafila ştie asta! Şi voi ştiţi! Toţi! ... e preşedintele consiliului judeţean! Ştiţi ce se întâmplă în judeţul meu? Plecăm toţi la Bucureşti, la Timişoara, la Cluj sau, mai nou, la Oradea. Ştiţi de ce? Pentru că mori în spital, în Târgu Jiu. Şi acolo, ministrul spitalului respectiv este preşedintele Consiliului judeţean Gorj, care este de la PSD! Doamnelor şi domnilor de la PSD, Vă rog, dacă nu vă place ministrul, cum gestionează spitalele ministerului, veniţi să vă trataţi la Târgu Jiu! Vă aşteptăm cu braţele deschise şi vă garantez că s-ar putea, după aceea, să vă schimbaţi opinia. N-ai cum să votezi o asemenea moţiune! Este absolut penibilă! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Continuăm cu Grupul parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Adrian Wiener. (Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.) Înainte, o intervenţie pe procedură, din partea liderului de grup al PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Am venit la microfon pentru a anunţa că cedăm timpul rămas colegilor de coaliţie de la USR. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule lider de grup. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Dacă nu v-aţi dat seama, încă suntem aici, pentru că PSD a iniţiat un demers politic care n-are legătură cu sănătatea românilor, nici cu criza sanitară, şi nici măcar cu ministeriatul lui Vlad Voiculescu. Este o mostră de oportunism politic, o şansă artificială de a exclama, de a înfiera, de a deversa. Moţiunea simplă pe care aţi iniţiat-o este un rechizitoriu la adresa unui om care a preluat, cu 50 de zile în urmă, un sistem sanitar subfinanţat, subpopulat cu personal, un sistem fragmentat, deşertificat pe alocuri, un sistem cu o proastă guvernanţă, cu clădiri învechite care au autorizaţii de funcţionare temporare şi planuri de conformare perpetue. Situaţia în care se află sistemul public de sănătate din România este consecinţa faptului că aţi pus întotdeauna în centrul sistemului politrucul şi contabilul, nicidecum pacientul. Aţi blocat constant şi asumat toate proiectele de ameliorare a riscurilor majore la adresa sănătăţii românilor, legi care adresau, printre altele, riscul nutriţional sau aduceau la zi legislaţia împotriva fumatului. Aţi sufocat România instituţională cu clientela de partid de prin debarale. Aţi mărit veniturile medicilor! Da! Dar vulnerabilităţile practicii medicale au rămas aceleaşi! Primul lucru pe care l-aţi făcut a fost să asumaţi politic prorogarea termenului până la care planurile de conformare ale spitalelor ar fi trebuit rezolvate. L-aţi împins până în 2020, practic asumând politic faptul că nu veţi face nimic pentru siguranţa pacientului sau pentru firescul practicii medicale, în tot ciclul electoral. În Programul de guvernare cu care aţi câştigat alegerile din 2016 aţi promis "echipamente pentru analize de laborator". Şi acum îl acuzaţi pe Vlad Voiculescu că nu a extins capacitatea de testare PCR în 50 de zile?! Aşadar, după ce aţi perpetuat ani de zile mediul de cultură pentru lucani şi secureni, închei prin a vă spune că nu aveţi autoritatea morală să vorbiţi despre competenţă sau responsabilitate în sistemul de sănătate. (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos. Urmează reprezentantul Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Ringo Dămureanu. Mai luaţi cuvântul sau...? Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Voi fi scurt, pentru că va urma după mine un coleg medic. Voi vorbi în calitate de simplu cetăţean al unei ţări care se doreşte democratică şi care doreşte să urmeze exemplele democraţiilor către care tindem. În orice ţară normală, acolo unde se produce un dezastru, în transporturi, în sănătate sau în orice alt domeniu vital, ministrul respectiv îşi dă demisia. (Aplauze.) Domnule Voiculescu, câte decese trebuie să se mai producă ca dumneavoastră să înţelegeţi asta?! Sunteţi om politic şi nu sunteţi legat de scaun! Oricare dintre noi trebuie să înţeleagă că aceste funcţii pe care le ocupăm sunt efemere şi trebuie să arătăm un gest de respect pentru cei care ne-au ales. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) Voci din sală: Bravo! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD. Ultimul intervenient, domnul Alfred Simonis. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimate colege, Stimaţi colegi, Domnilor miniştri, Am ascultat cu atenţie intervenţiile, atât ale dumneavoastră, cât şi ale colegilor din USR PLUS. Recunosc că mi-a fost dat să aud atâtea prostii, încât am să încerc să demontez câteva dintre ele. În primul rând, ne-aţi spus că aţi găsit un mare dezastru. Vă reamintesc că, în ultimul an şi jumătate, miniştri ai sănătăţii au fost: unul Costache, dezertor - dar la voi dezertorii ajung prim-miniştri! -, şi altul - domnul Tătaru, aici de faţă. (Aplauze.) Dezastrul ăsta... nu i-aţi exceptat nicicum! După care am ascultat că veţi implementa măsuri de reformare a sistemului de sănătate. Dacă implementaţi măsuri de reformare cum v-aţi luat diploma, ne apucă bătrâneţea şi nu mişcaţi un pas! (Aplauze.) Voci din sală: Bravo! |
|||||
|
|
După aceea v-am auzit spunând că unui ministru - un fost ministru - i-a fost retrasă diploma. Retrasă! Păi, dumneavoastră ce să vă retragă, domnule ministru?! (Aplauze. Râsete.) Am auzit că unul dintre dumneavoastră a vorbit despre Rafila versus Voiculescu sau invers. N-aveţi nici puţină jenă?! Într-o frază, în trei cuvinte, ştiţi care e diferenţa dintre aceşti doi oameni? E simplă. Rafila şi-a făcut şcoala la timp! (Aplauze.) Asta, pe scurt! Asta, pe scurt! N-are sens să discut despre multe alte chestiuni. V-am auzit spunând că 12 miniştri au fost de la PSD, şi e corect, dar n-aţi spus câţi au fost în total! 30 de miniştri au fost în total! 12 din 30! Sună frumos! Aţi primit, în ultimii patru ani, 16.000 de solicitări, de reclamaţii, cu privire la "plicuri" din sistemul sanitar. Vă reamintesc că, în ultimul an şi jumătate din aceşti patru ani, miniştri au fost Costache şi Tătaru! Nu i-aţi exceptat nici acum! (Aplauze.) Aţi vorbit despre ministrul Achimaş-Cadariu şi despre oamenii care i-au propus pe aceştia, şi care au nenorocit sistemul de sănătate. Păi, Achimaş-Cadariu a fost ministru în Guvernul Cioloş! (Aplauze.) Înţeleg că domnul Cioloş este recunoscut... a recunoscut PNL-ul... unul dintre groparii sistemului de sănătate. Apropo, domnilor Cioloş şi Pîslaru, renunţaţi la pensiile speciale? Că noi vrem să renunţăm! (Aplauze. Rumoare.) Faceţi o iniţiativă în Parlamentul European prin care să se elimine pensiile speciale şi pentru europarlamentari? Sau doar pentru parlamentarii din România? Restul puteţi beneficia de pensii speciale! Aţi spus că ne-am bătut joc de sănătate. Păi, dacă atunci când majorăm salarii cu 30-40% în sănătate înseamnă bătaie de joc, ce înseamnă bugetul acesta pe care l-aţi propus dumneavoastră acum?! Aţi vorbit de opt manageri la Piatra Neamţ. Oameni buni, din ăia opt, câţiva au fost propuşi de PNL! Ăla de la pompe funebre e de la PNL! Aţi uitat asta. PNL-ul l-a propus pe ăla de la pompe funebre! (Aplauze.) Văd nişte pancarte aici. Pe unele scrie nu ştiu ce minciună, pe altele scrie: "Vlad, nu eşti singur!". Păi, sunteţi pe la matrimoniale? Ce faceţi, îi căutaţi parteneră? Îi căutaţi parteneră, că nu înţeleg?! (Râsete. Aplauze.) Noi ştim că domnul Vlăduţ Voiculescu nu este singur. Are, evident, industria farmaceutică în spatele dânsului, are grupuri de interese, are privaţii din sănătate! (Aplauze. Rumoare.) Ştim că-i are pe aceştia şi că nu e singur, însă voi trebuie să înţelegeţi că nu pe Voiculescu trebuie să-l apăraţi şi grupurile de interese din spatele lui, ci pe români, pe românii care nu au tratament, care nu au sănătate, care sunt bolnavi cronic, nu grupurile de interese! Ce ironie dramatică, domnule ministru, ca dumneavoastră să fiţi ministrul al sănătăţii chiar acum! Şi vă spun de ce. Dumneavoastră sunteţi cel care aţi acuzat PSD în orice moment în care s-a întâmplat o tragedie, în vremea în care PSD era la guvernare. Dumneavoastră sunteţi cel care aţi fost protagonistul unui film despre "Colectiv", film în care dădeaţi lecţii tuturor despre toate în sistemul de sănătate. Aveţi de gând să faceţi partea a doua despre "Balş"?! Aveţi de gând să faceţi partea a doua despre "Balş"?! (Aplauze.) Să explicaţi iar câte se puteau face?! Veţi fi erou şi în filmul acesta? Este o ironie să fiţi dumneavoastră ministru, după ce l-aţi acuzat chiar pe ministrul Tătaru, după tragedia de la Piatra Neamţ! Este o ironie să deveniţi dumneavoastră ministru şi să se întâmple o astfel de tragedie! Poate că e o lecţie pe care ar trebui s-o învăţaţi şi dumneavoastră, şi colegii dumneavoastră de cabinet. Dacă aţi fi avut o minimă decenţă, aţi fi plecat acasă, sau aţi fi fost demis de prim-ministru. Nu ne aşteptam ca în 50 de zile să faceţi minuni, e adevărat. Nu ne aşteptam ca în 50 de zile să reformaţi întreg sistemul de sănătate. Ne aşteptam să faceţi ceea ce i-aţi cerut lui Tătaru să facă - să verifice instalaţiile de oxigen din spitale. Atât trebuia să faceţi şi se evita tragedia de la "Balş". (Aplauze. Vociferări.) Şi, de aceea, trebuie să plecaţi! Şi pentru asta, şi pentru că dumneavoastră, Cioloş, Pîslaru, Barna - apropo, unde sunt Barna şi Orban? Că v-au părăsit. (Vociferări.) Voci din sală: La balcon. |
|||||
|
|
Toţi aceştia aţi cerut demisia ori de câte ori la guvernare era PSD şi s-a întâmplat o tragedie. (Vociferări.) Mai departe. Ajung la bugetul ministerului pe care dumneavoastră încă îl coordonaţi până mâine, poimâine, când votăm moţiunea simplă. Bugetul, dincolo de faptul că aţi promis în Programul electoral - că la dumneavoastră e o diferenţă între Programul electoral şi Programul de guvernare, adică minciunile din campanie nu se transpun în Programul de guvernare, evident, aţi rămas cu propuneri -, aţi promis că îl măriţi cu 6%. De... (Vociferări.) Un pic de răbdare! De fapt, aţi venit cu un buget diminuat cu 11%. Nu faţă de execuţia de anul trecut, ci faţă de propunerea de buget de anul trecut. Că aşa se compară bugetele. Ştiţi de ce aveţi un buget atât de mic, domnule ministru? Pentru că dumneavoastră trebuia să fi fost demis. Pentru că v-au prins la colţ, v-au prins cu musca pe căciulă şi dumneavoastră aţi acceptat ca să vă salvaţi postul dumneavoastră! De aceea aveţi un buget atât de mic. (Aplauze.) Altfel, poate aţi venit să ne explicaţi, mie şi colegilor mei, că am scăpat de pandemie, că totul e roz, că s-au construit toate spitalele necesare, că nu mai e nevoie de investiţii, pentru că altfel nu-mi explic de ce v-aţi lăsat dumneavoastră umilit. Nu vorbesc de umilinţa la care-i supuneţi pe români, pentru că ştiu că nu vă pasă, nu vă mişcă nimic din chestiunea asta, şi, de aceea, mă refer strict la ceea ce dumneavoastră aţi suferit din partea Guvernului din care încă faceţi parte. Sau, o altă explicaţie, o a treia, poate fi următoarea. Că încercaţi premeditat să falimentaţi sistemul românesc de sănătate pentru a-l vinde pe nimic prietenilor dumneavoastră! (Aplauze. Vociferări. Rumoare.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. Urmează ultimul vorbitor de la Grupul parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Emanuel Ungureanu. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Domnule Rafila, aţi nimerit între tâlhari! (Râsete. Aplauze. Vociferări.) Nu că aţi fi un înger, dar sigur nu sunteţi ca domnul Beuran. Domnul Beuran a fost ministru al sănătăţii, PSD. (Vociferări.) Acum câteva săptămâni - atenţie, număr în săptămâni - a venit la mine o doamnă doctor care mi-a zis că fostul ministru al sănătăţii, Beuran, i-a cerut şpagă 10.000 de euro... (Vociferări.) ...pentru un post de asistent universitar. Voci din sală: Unde sunt probele? Probele? |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Am trimis-o la DNA. Şi continuarea o ştiţi. O voce de la PSD: La "Matei Balş" au murit 21 de oameni! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Aţi spus că eu sunt brancardier. (Vociferări.) Ştiaţi că este o minciună! Voci de la PSD: Nu, dar se vede. Se vede. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Ştiaţi că brancardier a fost fostul ministru al sănătăţii, PSD, Bodog... (Vociferări.) ...care, atenţie, a furat, şi teza lui de doctorat în management a fost anulată. (Vociferări.) Adică un hoţ dovedit a fost şeful vostru la Sănătate, al mafiilor voastre... (Vociferări.) ...şi, la o lună de zile după ce a devenit ministru, a amânat toate planurile de conformare, şi de asta ard spitalele, nenorociţilor! (Aplauze.) Voci de la PSD: Să-ţi fie ruşine! (Vociferări. Huiduieli. Rumoare.) |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: După domnul Bodog a venit doamna Pintea. (Vociferări. Rumoare.) După ce a venit doamna Pintea... (Vociferări. Rumoare.) ...în loc să se ocupe de problemele de sănătate ale românilor... (Huiduieli. Rumoare.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog frumos, stimaţi colegi. |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...a luat şpagă în spitale. L-am văzut aici pe domnul Grindeanu. Domnul Grindeanu ne-a scos în stradă. (Huiduieli.) Şi după ce ne-a scos pe noi în stradă, el a scos peştii din baltă, ştiucile din Belina, cu Dragnea. (Huiduieli. Vociferări. Aplauze.) Voi ne daţi nouă lecţii despre sistemul sanitar! Domnule Rafila, Am fost în 84 de spitale din ţară. Am fost la Târgu Jiu, unde curgea, la propriu, rahatul pe pereţi. Managerul spitalului şi-a dat demisia în timpul live-ului, şi preşedintele consiliului judeţean l-a pus înapoi în funcţie. La Craiova am filmat mizeria de la UPU. (Vociferări.) Managerul spitalului de acolo, în loc să repare instalaţiile sanitare, ştiţi ce a făcut? Şi vă spun cu dicţie. A cumpărat apă fiartă. O voce de la PSD: Ce a făcut? |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: A cumpărat apă fiartă! Manager numit de PSD. Niciodată în viaţa asta PSD-iştii care au fost miniştri ai sănătăţii n-au atâta şcoală cât a făcut Voiculescu! Voi n-aţi făcut nici în pauzele de recreere! (Aplauze. Vociferări.) Voci de la PSD: Demisia! Demisia! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Vlad, PSD-iştii ţi-au lăsat în Ministerul Sănătăţii nişte bombe! Îţi spun 4 nume de bombe PSD-iste din Ministerul Sănătăţii, care au făcut praf bugetele. Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Una este Bumbac. Una este Bumbac... Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...una este Angheloiu... Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...una este Bărduţ... Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: ...şi mai este şi doamna Şerban. Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Legăturile de acolo vin către ei. De asta strigă. Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: De asta strigă, din cauza imposturii. Voci de la PSD: Ieşi afară, javră ordinară! |
|||||
|
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu: Nu toţi cei care sunteţi în băncile PSD sunteţi nenorociţi. Cei care s-au simţit aşa... (Vociferări.) ...cei care s-au simţit aşa au şi strigat. Vă pot da un exemplu de bune practici, PSD-iştilor! (Vociferări.) Aveţi un preşedinte de consiliu judeţean care a investit corect în spitale. Luaţi-l ca model! Este la Bistriţa. (Vociferări.) În rest, sunteţi praf şi pulbere! Nu ne daţi nouă lecţii niciodată! (Aplauze. Vociferări. Huiduieli.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi... (Vociferări. Rumoare. Huiduieli.) Am o rugăminte. Haideţi să păstrăm decenţa! (Vociferări. Rumoare.) Haideţi... Am spus-o de mai multe ori, haideţi să păstrăm decenţa! Mai sunt câteva secunde pentru Grupul PSD şi văd că domnul Simonis doreşte să intervină. (Vociferări.) Anunţaţi de la tribună, vă rog. N-am avut o solicitare pe procedură pe chestiunea aceasta. |
|||||
|
|
Vă rog să transferaţi timpul alocat minorităţilor naţionale Grupului parlamentar al PSD. Am acordul liderului lor şi al viceliderului prezent în sală. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Sunteţi de acord, da? (Aplauze.) |
|||||
|
|
Aş putea... (Aplauze. Aş putea... aş putea să spun şi eu că nu toţi de la USR sunt nebuni, dar n-am să spun. |
|||||
|
Domnul Lucian Feodorov (din sală): Păi, să nu minţi! |
||||||
|
|
Dar n-am să spun. Dar n-am să spun. N-am să spun asta dintr-un singur motiv. Pentru că eu cred că, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul României, şi am avut momente grele, am avut momente grele, niciodată, nimeni nu a făcut ceea ce a făcut acest individ, care până acum părea un tip rezonabil, de la tribuna Parlamentului, în urmă cu câteva minute. Toate lucrurile acestea, cu zâmbetul aruncat de la tribuna preşedintelui Camerei, de doamna preşedinte de şedinţă. Nu vă face onoare un astfel de comportament, chiar dacă cel care vorbea era de la USR. Însă, dincolo de elucubraţiile spuse mai devreme de la tribuna Camerei, n-am să intru în acest joc mizerabil, pentru că nu cred că aici trebuie să ne comportăm ca pe maidan, cum fac unii dintre dumneavoastră de multe ori. Şi nu cred că noi, cei de la PSD, trebuie să coborâm nivelul în aşa manieră încât să ajungem la astfel de limbaj. Voci din sală: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Oamenii aşteaptă altceva de la noi. Am să spun în final. Că în timp ce dumneavoastră vorbiţi de ştiuci, de cumpărat de apă fiartă. Apropo, cât e kilogramul de apă fiartă? Litrul... cât e? Că m-ar interesa să cumpăr nişte apă fiartă. (Vociferări.) În timp ce vorbiţi de Beuran, Bodog, Pintea, Bănicioiu, nu spuneţi nimic despre tragedia de la "Balş"? Nu spuneţi nimic de românul care a decedat astăzi în Belgia, în timp ce dumneavoastră eraţi ministru al sănătăţii şi se pare, sau cercetările vor demonstra, că o mare problemă a constituit-o şi faptul că a plecat târziu de aici şi neîngrijit? N-am văzut nicio grimasă despre suferinţa familiilor celor care au fost victime la "Balş", şi nu numai. Nu puteţi reforma sistemul, nu puteţi face nimic, cu sau fără grupuri de interese în spate, dacă nu aveţi empatie, dacă nu-i iubiţi pe oameni, dacă nu vă pasă de răul lor! Lăsaţi jignirile şi mizeriile! (Aplauze.) Vorbiţi despre tema moţiunii simple! Spuneţi ce vreţi să faceţi! Până la urmă, e un joc parlamentar între opoziţie şi putere. E firesc să ne contrăm unii pe alţii. Unii să vrem spre stânga, alţii, spre dreapta. Dar fără jigniri! Şi cu empatie faţă de oameni! (Aplauze.) Voci de la PSD: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: În continuare, are cuvântul domnul ministru Vlad Voiculescu. (Vociferări.) O voce de la PSD: Ăsta n-are şcoală câtă vacanţă are! Ai făcut şcoala pe Facebook? |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Mi-am notat câteva lucruri din cele spuse de o parte dintre vorbitori. Aş vrea mai întâi să-i răspund domnului Grindeanu, pentru că a vorbit despre o dramă. Şi i-aş spune că, înainte să se adreseze ţării, folosind drama unei familii, ar fi putut să citească normativul pe care l-a citat aici. Şi normativul spune foarte clar unde sunt responsabilităţile. Şi responsabilitatea pentru găsirea unui centru pentru arşi în străinătate. Şi responsabilitatea pentru transfer nu este la Ministerul Sănătăţii, domnule Grindeanu. (Vociferări.) Luaţi şi citiţi! (Vociferări.) Luaţi şi citiţi! Este Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 2063/2020. |
|||||
|
Domnul Sorin Mihai Grindeanu (din sală): Nu mă interesează! |
||||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Spuneţi că nu vă interesează? Dar să folosiţi drama unui om vă interesează? (Vociferări.) Ceea ce pentru dumneavoastră... (Vociferări.) Ceea ce pentru dumneavoastră este numai circ... (Vociferări.) ...ceea ce pentru dumneavoastră este numai motiv de circ, pentru echipa mea, din care fac parte doi supravieţuitori de la Colectiv... (Vociferări.) ...acest om are un nume şi un prenume, şi cu familia lui echipa mea a fost în contact întotdeauna. (Vociferări.) De asemenea, cu medicul din Belgia care l-a tratat. (Vociferări.) Interesaţi-vă! Accidentul s-a petrecut pe 20 ianuarie. (Vociferări.) Pe 21 ianuarie, la ora 21,42 a fost transmis către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. (Vociferări.) Conform acestui ordin... (Vociferări.) ...au fost transmise toate datele pentru transfer. Interesaţi-vă! Nu mai folosiţi dramele oamenilor în felul acesta! (Vociferări.) Îţi trebuie ceva tupeu ca să foloseşti o astfel de dramă! (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Sorin Mihai Grindeanu (din sală): La Colectiv cum a fost? |
||||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Avem... |
|||||
|
|
Domnul Sorin Mihai Grindeanu (din sală): La Colectiv ce-ai făcut? |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Am încercat să-mi notez lucruri din cele spuse de domnul George Simion. |
|||||
|
Domnul Sorin Mihai Grindeanu (din sală): Ai făcut filme cu Colectiv! |
||||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Am reţinut că este îngrijorat... am reţinut că este îngrijorat pentru unul dintre medicamentele care într-adevăr a lipsit românilor - Euthyrox. (Vociferări.) Şi vreau să vă anunţ că una dintre măsurile luate în aceste 50 de zile este tocmai semnarea unui ordin pentru ca să primim. Pentru ca românii să aibă acces la Euthyrox cât de repede posibil. (Vociferări.) N-am înţeles ce-a vrut să spună atunci când - citez - "Una vorbim, alta fumăm!". Nu ştiu ce fumează domnul Simion, dar Ministerul Sănătăţii este, în principiu, împotriva fumatului. Aceasta este recomandarea noastră. (Aplauze. Vociferări.) Domnul Rafila... domnul profesor Rafila a vorbit despre soluţii concrete şi a spus că sunt mai multe soluţii concrete în textul moţiunii. (Vociferări.) Aţi scris un text politic, domnule profesor Rafila. (Vociferări.) Nu este acolo nici măcar o singură soluţie concretă. Pentru că, dacă voiaţi cu adevărat să vorbim despre soluţii concrete, aveaţi întotdeauna uşa ministerului deschisă. Mai mult decât atât... (Vociferări.) ...aşa cum spuneam, sunteţi de mai bine de un an de zile... (Vociferări.) ...în multe comisii ale ministerului, dar cel puţin, în Comisia de management al cazurilor COVID. Repet, în continuare uşa este deschisă. În continuare, dacă doriţi să discutăm soluţii concrete, sunteţi mai mult decât binevenit. Mi-aţi cerut câteva măsuri concrete. Şi mă bucur să vă enumăr câteva. 1. Am redeschis şcolile. (Vociferări.) N-a fost puţin lucru. (Vociferări.) Am introdus testarea în şcoli, atât pentru cazurile simptomatice, cât şi pentru contacţii acestora. (Vociferări.) Vă amintiţi, în textul moţiunii simple lăudaţi Anglia pentru exact aceeaşi măsură? Probabil n-aţi citit ordinul de ministru. Vă rog să-l citiţi. Luaţi şi citiţi! Am crescut accesibilitatea pentru testarea cu teste antigen. (Vociferări.) Ordinul de ministru nr. 1513/2020 şi Ordinul de ministru nr. 1226/2020 au fost modificate. (Vociferări.) Am reevaluat legislaţia în domeniul pentru comercializarea testelor rapide. (Vociferări.) Dar, pe lângă asta, am modificat parametrii de raportare pentru introducerea, din 26 februarie, a cazurilor din focare în stabilirea indicatorului după care ne ghidăm. Şi ştiţi foarte bine că acesta este un lucru bun. Am introdus testele rapide de detecţie antigen în diagnosticul cazurilor simptomatice, precum şi a contacţilor. Am demarat procedurile de achiziţii centralizate pentru medicamente necesare pacienţilor cu tuberculoză. Şi poate nu vă amintiţi, dar prin demararea achiziţiilor centralizate pentru antibiotice, pentru prima dată în România, în 2016, statul român a făcut o economie de 80 de milioane de lei. S-a văzut abia în 2017. Unii dintre dumneavoastră erau la minister atunci şi s-ar putea să-şi aducă aminte. (Vociferări.) Am introdus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova în secţiunea prioritară pentru infarct. În secţiunea prioritară AP-IMA. Asta va permite ca orice pacient cu infarct din zona aceea să poată beneficia de urgenţă de tratament intervenţional. E important. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Feodorov (din sală): Unde? Că sunt închise spitalele. |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Nu sunt toate spitalele închise, v-am auzit. Nu sunt toate spitalele închise, din fericire. Şi în momentul acesta discutăm despre cum putem să facem ca spitalele COVID să aibă fluxuri separate pentru COVID... (Vociferări.) ...şi să poată să trateze cât mai mulţi pacienţi, de asemenea. Plătim medicii de familie pentru programarea românilor la vaccinare, pentru că avem încredere că numai cu ajutorul lor vom putea ajunge la destui români. Şi numai aşa destui români vor avea acces la vaccinare. Şi în felul acesta vom putea să revenim... (Vociferări.) ...să revenim la o viaţă normală. O voce de la PSD: Cele patru spitale, ce faceţi cu ele? Că e important... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Vlad Vasile Voiculescu: Am extins vaccinarea antigripală şi m-am asigurat că tot personalul medico-sanitar, la fel, registratorii medicali care participă la campania de vaccinare sunt plătiţi în mod onest şi transparent. Nu în ultimul rând, aş aminti despre Euthyrox, menţionat mai devreme, şi despre Siofor. Am semnat ordine prin care acestea vor sosi în România foarte curând, în cantităţi suficiente pentru pacienţii noştri. V-aş mulţumi. Nu pot să zic că am fost încântat de spectacolul de astăzi. A avut momente bune. (Vociferări.) M-am bucurat să îi cunosc pe o parte dintre colegii mei... (Vociferări.) ...să-i ascult. M-am bucurat să-i ascult pe colegii de la UDMR şi de la PNL... (Vociferări.) ...colegi alături de care lucrăm în fiecare zi în Guvern. (Vociferări.) Repet, poate că lucrurile nu merg aşa cum aţi fost învăţaţi dumneavoastră, domnilor parlamentari ai PSD. (Vociferări.) Lucrurile sunt un pic diferite atunci când lucrează oameni care nu sunt ţinuţi de un laţ. (Vociferări.) Sunt oameni care gândesc cu mintea lor, care se înconjoară de specialişti, care, câteodată, da, au opinii diferite. Sunt oameni care sunt oneşti, într-un Guvern care chiar îşi propune să facă reformă. Nu în ultimul rând, în Sănătate. Sau în primul rând, în Sănătate. Vă mulţumesc. Seară bună! (Aplauze. Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule ministru. Dezbaterile au fost finalizate. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Vă rog. |
|||||
|
|
Pe procedură. Pe procedură, doamnă preşedinte. Doamnă preşedinte, Potrivit Regulamentului, plenul Camerei Deputaţilor este suveran. Prin urmare, vă supun votului, ca în 10 minute... să solicitaţi votul Parlamentului ca în 10 minute să fie dat votul pe Moţiunea simplă împotriva domnului Vlad Voiculescu. (Aplauze.) Potrivit Regulamentului. (Aplauze.) Voci de la PSD: Demisia! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Potrivit Regulamentului, plenul este suveran. Lucru pe care l-a confirmat domnul Andronache, atunci când se certa cu domnul Simion, astăzi. Şi citez. "Plenul are deplină suveranitate pe ordinea de zi şi program", lucru pe care dumneavoastră l-aţi confirmat în data de 8 aprilie 2019, când dumneavoastră spuneaţi că plenul este suveran. Aveţi, de asemenea, o postare, în 10 noiembrie 2020, unde spuneţi că plenul este suveran. Şi mai am două declaraţii ale prim-ministrului adevărat, Ludovic Orban, când spune şi dânsul că plenul este suveran. Aveţi obligaţia de a supune votului Parlamentului cererea unui lider de grup, şi anume de modificare a programului de lucru, ca în 10 minute să dăm votul final pe moţiunea simplă. (Aplauze. Vociferări. Rumoare.) Orice altceva este un abuz. (Aplauze.) Chemaţi-vă parlamentarii în sală, 10 minute sunt suficiente. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog, domnul Andronache, o intervenţie pe procedură. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnule... (Vociferări.) Domnule Fred... Freddy, îmi cer scuze, aţi fost amuzant astăzi. Cel puţin cu această solicitare. Dintr-un motiv foarte simplu - din fericire, doamna preşedinte... din fericire, doamna preşedinte a declarat închisă şedinţa, înainte de intervenţia dumneavoastră. (Vociferări. Rumoare.) Pe cale de consecinţă, fiind închisă şedinţa, solicitarea dumneavoastră este în afara plenului. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) Şi, faţă de situaţia aceasta... (Vociferări. Rumoare.) ...nu putem decât să mergem acasă şi să revenim la lucru... (Vociferări. Rumoare.) ...potrivit Regulamentului şi programului aprobat. (Vociferări. Rumoare.) Doriţi să luaţi cuvântul? |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Da, da, sigur că da. |
|||||
|
|
Vă rog frumos. |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Domnule Andronache... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog frumos... |
||||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): ...poate că dumneavoastră... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...domnule Simonis, vă rog... |
||||||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): ...poate că dumneavoastră aţi auzit... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog mult, dacă puteţi să închideţi microfonul, că nu v-aţi înscris la cuvânt. Vă rog. (Vociferări.) Nu, mai sunt colegi înaintea dumneavoastră. Deci, ce vreau să spun... (Vociferări.) Am început... (Vociferări.) Lăsaţi-mă... lăsaţi-mă să termin. (Vociferări.) O să vă dau şi cuvântul, la un moment dat. Am spus că dezbaterile au fost finalizate. Dumneavoastră aţi cerut o intervenţie pe procedură. V-am dat... (Vociferări.) V-am dat... (Vociferări.) V-am dat cuvântul... (Vociferări.) Avem şi un program de lucru, care a fost supus votului în Biroul permanent şi în Comitetul liderilor de grup. (Vociferări.) Dezbaterile au fost finalizate, aşa că cerinţa dumneavoastră de a supune votului lucrul acesta, în condiţiile în care miercuri putem să supunem votului lucrul acesta... (Vociferări.) Nu, nu are niciun fel de obiect. (Vociferări.) Deci... Colegi, Am spus că dezbaterile au fost finalizate. (Vociferări. Rumoare.) Voci din sală: Microfonul! Microfonul! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi, Am spus că dezbaterile au fost finalizate. (Vociferări.) O voce din sală: Daţi drumul la microfon! Daţi drumul la microfon! |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Porniţi microfonul, măi, oameni buni! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi... (Vociferări.) Stimaţi colegi, Am... (Vociferări.) Stimaţi colegi... |
|||||
|
|
Vreau să vă spun următorul lucru. Una e să încheiem dezbaterile şi alta e să încheiem şedinţa. Şedinţa nu a fost încheiată! (Aplauze.) Suntem în timpul programului de lucru, am făcut o solicitare şi aveţi obligaţia s-o supuneţi votului, acum! (Aplauze.) Dacă aveţi majoritate, demonstraţi-o acum! (Aplauze. Vociferări. Rumoare.) Voci de la PSD: Supuneţi votului! Supuneţi votului! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi, Aşa cum am spus, dezbaterile au fost încheiate... (Vociferări. Rumoare.) ...şi vă reamintesc că exprimarea votului... Stimaţi colegi... |
|||||
|
|
Aveţi o solicitare de supunere la vot, a unui lider de grup parlamentar. Solicitare pe care puteţi s-o respingeţi prin vot, dacă aveţi majoritate. Sunteţi vreo 7 partide care formaţi un guvern, vă rog, supuneţi votului şi demonstraţi-vă majoritatea! (Aplauze.) De ce lipsesc parlamentarii dumneavoastră? Aveţi obligaţia de a supune votului o solicitare făcută de un lider de grup, potrivit art. 145 din Regulamentul Camerei. Puteţi să respingeţi prin vot asta. Dar şedinţa nefiind închisă, vă solicit... Bun, fac aşa. Asta probabil că o s-o propuneţi. Vă propun prelungirea programului de lucru cu 30 de minute. Vă rog să o supuneţi votului. (Vociferări.) Cum să... dacă...? Măi, Gabi, a zis ea că a închis dezbaterile. Gabi, fiţi rezonabili! |
|||||
|
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Suntem foarte rezonabili. |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Supuneţi votului. |
|||||
|
|
Doamnă preşedinte... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog. |
||||||
|
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Biroul permanent a aprobat un program pentru această săptămână. (Vociferări. Rumoare.) Votul pe moţiunea simplă... (Vociferări. Rumoare.) Votul pe moţiunea simplă... (Vociferări. Rumoare.) ...este miercuri, la şedinţa de vot final. Vă rog, constataţi închiderea şedinţei. (Vociferări. Rumoare.) Şi-au făcut numărul şi colegii de la PSD... (Vociferări. Rumoare.) ...şi colegii de la AUR. Ne vedem miercuri! (Vociferări. Rumoare.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: OK. Stimaţi colegi... |
|||||
|
Doamnă preşedinte, Nu puteţi... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog frumos... |
|||||
|
...încheia şedinţa înainte să supuneţi votului... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...nu v-am dat cuvântul. |
|||||
|
...propunerea mea. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să închideţi microfonul! Acum pot să închid şedinţa. Aşa că declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. (Vociferări. Rumoare.) |
|||||
|
|
|
În continuare, vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 15 februarie 2021, s-au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: 1. Legea privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO); PL-x 671/2020; procedură de urgenţă; 2. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989; PL-x 15/2020; procedură de urgenţă; 3. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Creditor şi România, în calitate de Împrumutat, în valoare de 4.099.244.587 euro, semnat la Bucureşti, la 8 octombrie 2020 şi la Bruxelles, la 19 octombrie 2020; PL-x 661/2020; procedură de urgenţă. Termenul pentru sesizare este de două zile, pentru legile adoptate în procedură de urgenţă, de la data depunerii - astăzi, 15 februarie 2021. |
|
|||
|
|
|
În continuare, stimaţi colegi, urmează, conform programului de lucru, să continuăm şedinţa de plen cu interpelările depuse de deputaţi. |
|
|||
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu (din sală): Cristina, n-o conduci tu. Procedură! |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): N-o conduci tu! |
|||||
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu (din sală): Biroul permanent a decis altceva. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Biroul permanent astăzi a decis că... |
|||||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu (din sală): Nu, nu... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...eu voi conduce toate cele trei şedinţe de astăzi. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală): Procedură! Procedură! Eşti obligată să-mi dai cuvântul pe procedură! Cristina... |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi, Am închis... am închis şedinţa... (Vociferări.) ...şi urmează continuarea şedinţei (Vociferări.) cu... interpelările, da? (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu. Vociferări.) Stimaţi colegi, Haideţi să ne uităm, să vedeţi că această şedinţă de interpelări este... trebuie să o conduc eu, pentru că am fost desemnată pentru lucrul acesta. Declaraţiile politice... (Vociferări. |
|||||
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală): Vedeţi că noi, la AUR, mai avem două minute şi nu ni le-aţi dat. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Declaraţiile politice sunt conduse de domnul Rafila şi de domnul Budăi, la un moment dat. (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ciprian-Titi Stoica.) Aşadar, stimaţi colegi, Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 15 februarie, consacrată prezentării interpelărilor adresate membrilor Guvernului, şi voi da cuvântul colegilor deputaţi înscrişi pe listă, pentru a prezenta câte o singură interpelare, dintre cele 3 depuse, reamintind, totodată, că durata dezvoltării unei interpelări nu poate depăşi 3 minute. Am primit şi lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta interpelări în şedinţa din 15 februarie 2021. Domnul Poliţeanu Mihai-Laurenţiu are o interpelare depusă. Doriţi s-o susţineţi? Nu. Domnul Havârneanu Filip - o interpelare depusă. Doriţi să o citiţi? Nu. Domnul Alexe Florin-Alexandru, PNL - două interpelări depuse. Domnul Badiu Georgel. Rusu Daniel-Gheorghe - 3 interpelări depuse. (Vociferări.) Deci, domnul Badiu Georgel, da? (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Amândoi. Rusu Daniel şi după aceea, Badiu. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Şi apoi Badiu. (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul pe procedură.) Domnul Badiu Georgel. (Vociferări.) (Domnul deputat Alfred-Robert Simonis merge la tribună. Vociferări. Gălăgie.) |
|||||
|
Daţi-mi drumul la microfon! (Vociferări.) |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Nu am... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Daţi drumul mai tare! (Vociferări.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Stimaţi colegi, Eu am... (Vociferări.) ...am cerut ca domnul Badiu Georgel să citească interpelarea. (Vociferări.) Este în sală? (Vociferări.) |
|||||
|
Deci... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnul Rusu, atunci. |
|||||
|
Deci, am... |
||||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog, domnul Rusu. |
||||||
|
|
...am nevoie de 15 secunde. Am cerut pe procedură, doamnă preşedinte. Şi trebuie să mă lăsaţi să-mi închei ideea. După 10-15 secunde, închei. Deci, săvârşiţi un abuz pe care nu l-a mai săvârşit nimeni de foarte mulţi ani în Parlament! Nu respectaţi Regulamentul şi nu supuneţi votului, de teama colegilor chiulangii care astăzi n-au fost în sala Parlamentului. Şi mă întreb, cât veţi sta cocoţată la tribuna Camerei? Pentru că noi vom rămâne aici şi vom supune votului şi la 12,00 noaptea. Să vedem, cât mai rămâneţi acolo? (Aplauze.) Voci de la PSD: Bravo! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bine. Vă mulţumesc. Domnul Rusu Daniel-Gheorghe, vă rog. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Dragi colegi, Sunt parlamentar nou, dar ceea ce-mi este dat să văd aici, în Parlamentul României... |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule Rusu, dacă aveţi interpelările pe care puteţi să le... |
|||||
|
...îmi provoacă silă... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ... puteţi să le prezentaţi. Dacă nu, vă rog să... |
|||||
|
Doamnă preşedinte... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...luaţi loc în bancă! |
|||||
|
|
Aveţi ceva cu noi, cu cei de la AUR? Ca să-mi spuneţi, că vom părăsi sala. Se pare că de azi-dimineaţă, de când suntem aici... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule deputat, aveţi 3 interpelări... |
||||||
|
|
...aveţi o problemă. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...şi aveţi dreptul să citiţi aceste interpelări. |
|||||
|
|
Da, doamnă. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Pentru asta v-am dat cuvântul acum. Şi v-aş ruga să citiţi aceste interpelări, dacă doriţi. |
|||||
|
Deci, în primul şi în primul rând... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Dacă nu, vă rog să luaţi loc în bancă. |
|||||
|
|
...aş dori să se continue şedinţa. Să se supună votului continuarea şedinţei. (Aplauze.) Pentru că... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule... Domnule deputat... |
||||||
|
|
...avem un ministru care are mâinile mânjite... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: ...vă rog... vă rog... |
||||||
|
... cu sângele nostru... |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să luaţi loc în bancă dacă nu doriţi să citiţi interpelările. |
|||||
|
|
...avem spitale care ne pică... (Aplauze.) ...şcoli, la fel, iar pe noi ne doare-n paişpe de poporul român, doamnă preşedinte. Trebuie să spunem adevărul! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să poftiţi în bancă. Şi închideţi şi microfonul, vă rog. Mulţumesc. Domnul Roman Nicolae, de la Grupul parlamentar AUR are o interpelare depusă. Sunteţi, domnule Roman? Nu. Domnul Puşcaşu Lucian-Florin, de la Grupul parlamentar AUR - o interpelare depusă. Doriţi să o citiţi în plenul Camerei? Nu. Domnul Dămureanu Ringo - o interpelare depusă. Doriţi să o susţineţi? Nu. Domnul Acatrinei Dorel-Gheorghe. Vă rog, domnule Acatrinei. (Vociferări.) Domnule Acatrinei, mai citiţi interpelarea sau...? Nu. Domnul Focşa Dumitru-Viorel. Nu sunteţi prezent, nu? Domnul Rusu Daniel-Gheorghe? Nu. Domnul Pop Darius? Nu. Domnul Ciubuc Ciprian? Nu. (Domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa solicită să ia cuvântul.) |
|||||
|
|
|
Vă rog. Domnul Focşa. |
|
|||
|
|
Am o interpelare pentru domnul prim-ministru. Stimaţi colegi parlamentari, Pe data de 3 februarie, adică în urmă cu ceva timp, Guvernul României a adoptat un proiect prin care doreşte vânzarea Portului Constanţa şi multe alte obiective strategice de interes naţional. Mă refer la Legea nr. 373 din 13 august 2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, lege care interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitate de acţionar. Pe data de 2 februarie, la secţiunea "Comunicate şi acte şedinţă de Guvern" de pe site-ul Guvernului României, agenda şedinţei de Guvern din data de 3 februarie, era menţionat un singur proiect de lege, şi anume cel pentru ratificarea Deciziei (UE, Euratom) 2020/2.053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi abrogarea Deciziei (UE, Euratom) 2014/335, adoptată la Bruxelles. A doua zi, după şedinţa de Guvern, pe acelaşi site, la secţiunea "Informaţii de presă privind actele normative adoptate de Guvern în şedinţa din 3 februarie 2021", apare şi titlul proiectului de lege despre care am vorbit mai sus, ca aprobat, dar fără conţinut. De data aceasta nu a fost "noaptea, ca hoţii", ci ziua, ca tâlharii. Domnule prim-ministru, Florin Cîţu, Mă întreb şi vă întreb, de ce aţi ascuns atât intenţia, cât şi textul vânzării de ţară? V-a fost frică de stradă? V-a fost teamă că românii patrioţi îşi vor apăra "sărăcia, nevoile şi neamul", din faţa Guvernului pe care îl conduceţi împotriva ţării? Având în vedere că adoptarea proiectului de lege care face obiectul prezentei interpelări s-a făcut fără publicarea anterioară pe site-ul Guvernului, nu este exclus ca acesta să conţină şi alte prevederi contrare interesului naţional, motiv pentru care vă solicit publicarea integrală a Proiectului de Lege privind abrogarea Legii nr. 173 din august 2020, precum şi un răspuns la următoarele întrebări: 1. Care sunt măsurile prin care Guvernul pe care îl conduceţi protejează şi încurajează companiile cu capital integral sau majoritar de stat? 2. Există deja vreo intenţie de achiziţionare din partea companiilor private româneşti sau străine a unui pachet de acţiuni la companiile cu capital integral sau majoritar de stat? 3. Având în vedere importanţa geostrategică a mai multor companii cu capital integral sau majoritar de stat, pe care doriţi să le scoateţi la vânzare, aţi avut vreun dialog cu cel mai important partener din cadrul NATO, Statele Unite ale Americii, cu privire la acest proiect de lege? Vă mulţumesc. Dumitru-Viorel Focşa, deputat de Constanţa. (Aplauze.) |
|||||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnul Tanasă Dan? Nu. Domnul Simion George-Nicolae? Nu. Domnul Şandru Cosmin? Nu. Domnul Petreţchi Nicolae-Miroslav? Nu. Doamna Bulai Oana-Gianina? Nu. Domnul Cîtea Vasile. |
|
|||
|
|
Interpelarea mea este adresată Ministerului Afacerilor Externe, domnului ministru Bogdan Lucian Aurescu, de către deputat de Iaşi, Vasile Câtea. Tema - "Situaţia cetăţenilor români din străinătate în contextul pandemic". Stimate domnule ministru, Contextul pandemic a afectat foarte mult şi cetăţenii români din străinătate. Ştim că o parte dintre aceştia nu au întocmite acte legale, nu plătesc asigurările de sănătate şi, ca atare, nu au calitatea de asigurat medical al statului unde temporar se găsesc. Sunt multe state în Europa, dar şi în afara spaţiului european cu comunităţi importante de români care au avut greutăţi mari din cauza cazurilor de SARS-CoV-2, pandemia neocolindu-i nici pe aceştia. Chiar şi în acest moment numărul infectărilor este ridicat, şi numărul deceselor produce încă îngrijorare. Sunt încă destule ţări care se află în scenariul roşu, ţări în care autorităţile executive sau legislative caută să implementeze anumite măsuri care ar putea să ducă şi la restrângerea temporară de drepturi şi libertăţi, măsuri ce afectează deopotrivă şi cetăţenii români. Ţinând cont de toate acestea, vă rugăm să aveţi amabilitatea să ne răspundeţi la următoarele întrebări: 1. De la începutul pandemiei şi până în prezent, câţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor au fost diagnosticaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi câţi au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate în unităţile medicale din străinătate? Câte decese au fost înregistrate în străinătate în rândul cetăţenilor români, ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2? 2. În sarcina cui intră cheltuielile de repatriere pentru cetăţenii români care au decedat în străinătate ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2? 3. Dacă în acest moment sunt comunităţi româneşti importante care se află în zone roşii pandemice şi care este protocolul de intervenţie al Ministerului Afacerilor Externe în situaţia în care cetăţenii români aflaţi în zone roşii pandemice solicită ajutor ambasadelor şi consulatelor româneşti? 4. Dacă la momentul analizării acestei interpelări există în străinătate cazuri de cetăţeni români blocaţi în ţări cu cod roşu pandemic, dar care au cerut ajutor autorităţilor române în vederea repatrierii? Solicităm răspuns scris şi oral pentru fiecare punct în parte, în termenul prevăzut de lege. Mulţumesc. Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul Salan Viorel? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Cristian Ghinea, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene. Subiectul este "Aplicarea Ordonanţei de urgenţă nr. 115 din 12 iulie 2020". Stimate domnule ministru, O parte dintre măsurile luate la nivelul Uniunii Europene, precum şi la nivelul ţării noastre în contextul epidemiei de coronavirus, a fost adoptarea în cadrul Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, finanţat din Fondul de ajutor european destinat persoanelor defavorizate. Între aceste măsuri se numără şi Ordonanţa de urgenţă nr. 115 din 16 iulie 2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane dintre cele mai defavorizate. Concret, conform acestei ordonanţe, sunt eligibili să primească tichete pentru masa caldă cetăţenii care au cel puţin 75 de ani şi care primesc diverse indemnizaţii de la Casa de Pensii, dar care au o valoare mai mică decât pensia minimă, în valoare de 800 de lei, în prezent, precum şi persoanele fără adăpost. În judeţul Hunedoara, lista de beneficiari ai acestui act normativ, întocmită de Instituţia Prefectului, conţine un număr total de 1.745 de destinatari finali din prima categorie şi respectiv 429 de oameni fără adăpost. Au fost desemnate, de asemenea, 99 de unităţi de alimentaţie care să pregătească şi să servească mesele calde pentru aceste categorii. Dar aplicarea efectivă a Ordonanţei de urgenţă nr. 115/2020 a scos în evidenţă o serie de lipsuri grave. Astfel, deşi ordonanţa a fost adoptată încă din luna iulie 2020, iar perioada de desfăşurare a programului este septembrie 2020 - iunie 2021, beneficiarii acestui program au intrat în posesia cardurilor cu mare întârziere. Acestea au fost distribuite către unităţile administrativ-teritoriale abia în luna noiembrie şi au fost încărcate mai târziu, în luna decembrie. În acelaşi timp, actul normativ se adresează unor categorii de persoane vulnerabile din punct de vedere financiar şi fizic, iar din această perspectivă oamenii, mai ales cei din mediul rural, întâmpină mari dificultăţi dacă doresc să beneficieze de masa caldă oferită. Aceasta din cauză că nu există unităţi de alimentaţie publică care să ofere aceste servicii. De asemenea, mi s-a adus la cunoştinţă faptul că - şi îl consider deosebit de grav -, că unii manageri ai unităţilor afiliate desemnate să pregătească şi să servească sau să livreze mesele calde destinatarilor finali livrează hrană rece, în loc de mese calde, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor ordonanţei. Faţă de cele prezentate anterior, aş dori să-mi oferiţi lămuriri suplimentare în legătură cu următorul aspect: Ministerul, în calitate de autoritate de management, are în atribuţii şi pe această cale partea de funcţionare a sistemului de gestiune şi de control în vederea respectării principiului bunei gestiuni financiare şi de a asigura că sistemul funcţionează în mod eficient pentru prevenirea, detectarea, corectarea, monitorizarea şi raportarea neregulilor şi a fraudelor. În acest sens, aş dori să cunosc: Dacă a fost întocmit până în prezent vreun raport de evaluare a modului de implementare a ordonanţei de urgenţă la nivel naţional? Ce deficienţe au fost constatate până acum şi ce măsuri aţi dispus pentru corectarea acestora? Solicit răspuns scris. Viorel Salan, deputat al PSD, Circumscripţia nr. 22 Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule deputat Salan. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Toma Ilie. Aveţi dreptul să citiţi o interpelare. Văd că aţi depus 9. Vă rog, domnule Ilie. |
|
|||
|
|
Da. Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Voi da citire doar unei singure interpelări, aşa cum prevede regulamentul. Şi voi da citire celei pentru Ministerul Energiei, domnului ministru Virgil Popescu. În cadrul audienţelor desfăşurate la Biroul parlamentar din municipiul Hunedoara, mi-au fost adresate întrebări referitoare la eliminarea tarifelor reglementate de ANRE pentru furnizarea energiei electrice începând cu data de 1 ianuarie 2021, conform Ordinului ANRE nr. 171/25 septembrie 2020, cu modificările din Ordonanţa nr. 241/2020. Cum de la data de 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică s-a liberalizat complet, furnizarea energiei electrice realizându-se în prezent în regim concurenţial, inclusiv pentru categoriile clienţilor casnici care au beneficiat în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020 de tarife reglementate, şi preţurile se formează în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei, toţi consumatorii fiind obligaţi de a încheia noi contracte cu furnizorii de energie electrică, eliminarea tarifelor reglementate de ANRE nu a fost intens mediatizată şi cetăţenii judeţului Hunedoara şi ai României au fost puşi în faţa faptului împlinit, fără a le fi oferite informaţiile de bază în ceea ce priveşte conţinutul ordinelor emise. Din nou Guvernul a lovit în cetăţenii pe care ar trebui să-i protejeze. Chiar dacă prin liberalizarea completă a pieţei, de la 1 ianuarie 2021, România respectă în integralitate prevederile legislaţiei europene, respectiv prevederile Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piaţa internă de energie electrică, care prevede că "Preţurile se formează în funcţie de cerere şi ofertă", nu s-a realizat din timp o informare corectă prin mijloacele accesibile tuturor. În beneficiul consumatorilor şi pentru protejarea lor trebuiau aplicate metode prin care tranzacţia la noile tarife să nu se reflecte în buzunarele cetăţenilor şi fără să fie supuşi la umilinţa de a sta la cozi pentru întocmirea noilor contracte cu furnizorii de energie, mai ales că acest fapt le pune în pericol sănătatea, pe de o parte, din cauza anotimpului rece şi mai ales a situaţiei generate de pandemia COVID. Informarea în detaliu despre ce înseamnă eliminarea tarifelor reglementate, care sunt furnizorii şi preţurile oferite, modalitatea facilă de a încheia contractele sau orice alt demers în beneficiul cetăţenilor trebuiau să fie priorităţile miniştrilor energiei, astfel încât să nu deconteze oamenii, din propriul buzunar, pe propria sănătate, deciziile haotice şi lipsa de transparenţă cu care ne confruntăm de peste un an de zile. De aceea, prin urmare, domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi răspunsul la următoarele întrebări... |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, a expirat timpul. |
|||||
|
|
Da, mai am 4 idei. Am înţeles. Câţi bani a alocat Ministerul Energiei pentru informarea cetăţenilor României referitor la eliminarea tarifelor reglementate de ANRE pentru furnizarea energiei electrice? Unde se pot analiza ofertele concurenţiale, astfel încât oamenii să poată lua o decizie corectă în ceea ce priveşte furnizorul de electricitate? Persoanele care nu vor încheia un contract în termenul existent, cum vor fi protejate de abuzurile furnizorilor? Când veţi lua decizii în mod transparent şi în beneficiul românilor? Sau vă veţi rezuma doar a lua decizii politice, urmând conduita de partid? Ce alte ordine de ministru urmează să emiteţi în următoarea perioadă şi în ce scop? Solicit răspuns verbal şi în scris. Cu deosebit respect, Deputat de Hunedoara, Ilie Toma. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Înţeleg că domnul Rusu Daniel-Gheorghe, de la Grupul parlamentar AUR, între timp a ajuns în sală? Vă rog, aveţi o interpelare. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimate domnule prim-ministru, Florin Cîţu, Deja este oficial că statul român are un deficit bugetar de 7,3% din PIB, constituit pe o creştere economică de 4,3%, veniturile fiind estimate la 365 de miliarde lei, iar cheltuielile la 445 de miliarde lei. La fel ca în 2020, când deficitul bugetar estimat la începutul anului era de 6,5%, crescând spre finalul anului la 9,79%, şi în acest an sunt prognozate împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor. Având în vedere execuţia preliminară estimată, a anului 2021, pe aproape toate bugetele ministerelor din Guvernul României, domnule prim-ministru, Florin Cîţu, vă rog a ne transmite în scris şi verbal următoarele informaţii: Ce sumă preconizaţi să o împrumutaţi în anul 2021 pentru a acoperi cheltuielile financiare? Şi care sunt principalele investiţii pe care le va face Guvernul României în anul 2021-2022 şi pentru care a fost alocată prevedere bugetară? Măcar primele 10 investiţii majore. Vă mulţumesc. Şi vă asigur de întregul meu respect. Cu stimă, Deputat Daniel-Gheorghe Rusu. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumim frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul Rasaliu Marian-Iulian, de la Grupul PSD? Nu este. Este. OK. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Am o interpelare adresată direct domnului prim-ministru, Florin-Vasile Cîţu, astfel. S-au abordat şi folosit în dezbaterile moţiunii simple, de către reprezentanţii Coaliţiei de guvernare, elemente legate de eficientizare, folosirea banilor publici în cel mai eficient mod şi de debirocratizare, aduse ca un reproş faţă de guvernările PSD anterioare. Vin însă, astăzi, în faţa dumneavoastră, cu o interpelare adresată premierului care contrazice toate asumările PNL-USR-UDMR legate de elementele prezentate anterior şi asumate în campania electorală. În timp ce prim-ministrul Florin Cîţu mimează grija faţă de banii de la buget, realitatea este cu totul şi cu totul alta. Conform Ordonanţei Guvernului nr. 4 din 27 ianuarie 2021, la nivelul fiecărei prefecturi se înfiinţează postul de secretar general. Mai mult decât atât, în ianuarie 2020, s-a modificat organigrama tuturor celor 42 de prefecturi, adăugându-se încă un subprefect. Astfel, prefectul este ajutat de doi subprefecţi, în condiţiile în care un subprefect este de ajuns să coordoneze toată activitatea instituţiei. Şi asta nu e tot! În unele prefecturi mai există şi doi manageri publici, pe lângă prefecţi şi subprefecţi! Domnule prim-ministru, Ştiţi că indemnizaţia salarială a unui secretar general şi a unui subprefect sunt în total cât toate sporurile angajaţilor dintr-o prefectură? Ce aveţi de gând să faceţi în această privinţă? Este o întrebare directă. Simţiţi dumneavoastră, domnule premier, ipocrizia pe care acest Guvern, al dumneavoastră, o serveşte unei întregi naţiuni? Vă mulţumesc. Cu deosebită consideraţie, Aşa cum a spus un coleg de la USR, stimabilul deputat Ungureanu, Un deputat "nenorocit", Rasaliu Marian-Iulian. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Domnul Fălcoi Nicu? Nu. Domnul Bîlcea Ovidiu-Sergiu? Nu. Domnul Macovei Silviu Nicu? Nu. Domnul Neaţă Eugen? Nu. Domnul Ghiţă Daniel-Florin? De asemenea, nu este prezent. Între timp, domnul Badiu Georgel, de la Grupul parlamentar AUR, înţeleg că a revenit în sală. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Interpelare adresată domnului prim-ministru Florin-Vasile Cîţu, domnului ministru de finanţe, Alexandru Nazare, şi domnului ministru de interne, Lucian Nicolae Bode. Subiectul - "Recuperarea unor sume încasate ilegal de fostul ministru de interne, Petre Tobă". Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Suntem într-o perioadă în care se discută intens despre pensiile speciale şi despre alte sume încasate necuvenit de anumiţi funcţionari sau demnitari români. Discrepanţele între venituri sunt completate de foarte multe cazuri în care au fost obţinute avantaje materiale prin manevre dolosive, cazuri exemplificate inclusiv de mass-media şi care pun într-o lumină nefavorabilă instituţiile statului român. Ca atare, vă solicit să dispuneţi verificările necesare şi să-mi comunicaţi ce demersuri au fost făcute pentru recuperarea indemnizaţiilor încasate necuvenit de fostul ministru de interne, Petre Tobă, a cărui lucrare de doctorat a fost stabilită drept plagiat, titlul de doctor fiindu-i retras prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.147 din 21 decembrie 2016? Doresc să fiu informat: 1. Ce activităţi au fost efectuate pentru recuperarea acestor indemnizaţii încasate prin fraudă de fostul demnitar sus-menţionat? Şi 2. Care este în prezent situaţia recuperării acestor sume de bani? Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. În final, dacă nu mai există niciun deputat înscris pe listă sau niciun deputat care nu s-a înscris pe listă, dar care doreşte să prezinte interpelări adresate Guvernului, şedinţa se declară închisă. Aş vrea să mulţumesc şi staffului tehnic pentru munca excelentă pe care au făcut-o astăzi şi să-i rog să închidem tot. Mulţumesc. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,36. |
||||||
![]() |



