Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.48/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2021
|
Şedinţa a început la ora 8,31. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor./ |
|
||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 31 martie 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu pot depăşi timpul de 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă şi se va face pe grupuri parlamentare. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau intervenţie în aceeaşi şedinţă. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Florin Piper-Savu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Deputat Florin Piper-Savu, Circumscripţia nr. 36 Teleorman. Declaraţia politică se intitulează "Agricultura românească, împinsă în faliment". Stimaţi colegi, De la o zi la alta, cu guvernarea de dreapta, dezastrul se amplifică! Coaliţia aflată la putere, prin voinţa Preşedintelui şi în ciuda votului românilor, îşi explică incompetenţa arătând mereu spre PSD, uitând că PSD a dus agricultura în Uniunea Europeană pe locul 1 la producţia de porumb şi la producţia de floarea soarelui, pe locul 2 la producţia de soia şi pe locul 3 la producţia de cereale; a acordat subvenţiile la timp şi integral, a înfiinţat creditul de dezvoltare cu garanţii de stat de 80% pentru susţinerea produselor agricole deficitare, a sprijinit Programul "Tomate româneşti", a investit în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de irigaţii, a realizat şi a finanţat Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor. Ce face guvernarea dreptei unite? Împinge premeditat în faliment agricultura românească, prin decizii de-a dreptul criminale - închiderea pieţelor producătorilor români, eliminarea programului de susţinere a culturilor de tomate, ignorarea efectelor devastatoare ale calamităţilor. Favorizează înstrăinarea terenurilor agricole din România, în condiţiile în care o treime din terenul agricol este deja cumpărat de străini. Practic, anulează efectele benefice ale Legii adoptate de PSD care sprijină fermierii români şi păstrează o parte importantă din terenul agricol din România. Îngroapă România în datorii, dar nu pentru acordarea despăgubirilor pentru calamităţi şi nici pentru subvenţii pe care deja le-a înjumătăţit. Refuzul Guvernului Cîţu de a acorda despăgubirile pentru calamităţile agricole îi aruncă direct în faliment pe majoritatea fermierilor din România. Nimic nu poate justifica refuzul actualului Guvern de a plăti despăgubirile respective. Guvernul Cîţu, de-o manieră absolut ticăloasă, refuză să-i susţină pe fermierii români, dar asigură o piaţă de vânzare şi implicit sprijin agricultorilor din alte ţări. Consecinţa guvernării de dreapta este că România deja plăteşte pe importuri alimentare de 5 ori mai mult decât încasează pe exporturi de produse agricole. Guvernanţi de dreapta, este timpul ca după un an şi 5 luni de guvernare să fiţi responsabili şi să vă aplecaţi spre aşteptările oamenilor şi nevoile societăţii şi să administraţi competent această ţară, pentru evitarea unei catastrofe economice! Agricultura este o cale şi o şansă pentru dezvoltarea economică a României. Dacă nu sunteţi capabili să o gestionaţi, daţi-vă demisia! Deputat Florin Piper-Savu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul Andrei Daniel Gheorghe, de la Grupul parlamentar al PNL. Aveţi 3 minute. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Mulţumesc şi eu. Bună dimineaţa! Declaraţia mea de astăzi - "80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă". La 1 aprilie 1941 are loc una dintre cele mai mari crime ale Regimului sovietic, comise împotriva românilor din teritoriile ocupate - Basarabia şi nordul Bucovinei. După tragedia Raptului teritorial din iunie 1940, în 1941 românii încep să solicite tot mai mult trecerea graniţei înapoi, în teritoriul aflat sub administraţie românească. Precum s-a întâmplat în toată Basarabia şi la Chişinău, la fel şi la Cernăuţi, în Bucovina, elementele criminale ale NKVD şi ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice îşi impun puterea prin forţă, prin represiune, prin crimă. Dat fiind faptul acesta, românii încearcă să scape de sub acest regim criminal, totalitar. Una dintre aceste acţiuni are loc la 1 aprilie 1941, când aproximativ 4.000 de români încearcă să treacă dincoace, din teritoriile aflate sub ocupaţie sovietică. Nu doar că nu au fost lăsaţi, deşi ei aveau în fruntea lor un steag alb, purtau însemne religioase şi niciunul dintre ei nu era înarmat sau nu a încercat vreo acţiune cu caracter violent, dar vor fi ucişi, vor fi mitraliaţi la 3 kilometri de punctul de trecere către România, vor fi omorâţi de către armata sovietică şi mai ales de către NKVD. Cei care supravieţuiesc acestui masacru sunt prinşi, sunt torturaţi, unii sunt chiar despicaţi cu sabia, apoi mulţi sunt duşi la sediile NKVD, unde sunt torturaţi, după care sunt aruncaţi de vii în gropi comune, unde sunt îngropaţi de vii. Se spune că mai multe zile după acest eveniment pământul s-a cutremurat cu cei care erau îngropaţi sub un mal gros de ţărână. Este o tragedie uriaşă, pe care noi avem datoria să n-o uităm! Mi se pare fundamental ca cele două state succesoare ale URSS, care poartă răspunderea acestui masacru în care au murit 4.000 de români - Rusia şi Ucraina -, să recunoască, să comemoreze şi să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce a însemnat tragedia de la Fântâna Albă - 1 aprilie 1941. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Da, doamnă deputat, voi concluziona. Este fundamental să nu uităm niciodată ce-a însemnat tragedia regimului totalitar comunist, ce a însemnat sovietizarea pământurilor româneşti din Basarabia şi Bucovina şi ceea ce a însemnat acest comunism profund criminal şi odios pe care l-am trăit cu toţii. Dumnezeu să-i odihnească pe aceşti martiri români care au murit nevinovaţi în Bucovina românească! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Ştefan-Iulian Lőrincz, de la Grupul parlamentar al USR PLUS. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor, Azi o să vă amintesc câteva lucruri pe care românii, în special cei din diaspora, le ştiu deja. Se pare că voi, cei din PSD, având în vedere discursurile sforăitoare şi ipocrite despre patriotism, după 30 de ani în care aţi jefuit ţara şi i-aţi alungat cetăţenii, credeţi că românii nu le ştiu sau le-au uitat. Vă reîmprospătez memoria. În urmă cu circa două săptămâni, am adresat o întrebare Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Răspunsul primit este oarecum scontat. Statul român nu s-a preocupat vreodată să afle câţi români au emigrat în ultimii 30 de ani, câţi cetăţeni români trăiesc în afara graniţelor ţării. Habar nu are! Pentru că statul român a fost capturat de nişte aşa-zişi politicieni cărora puţin le-a păsat să reprezinte cetăţenii şi să pună în practică politici care să dezvolte cu adevărat România, nu să constrângă milioane de români să o părăsească. Dar, pe lângă totalul dezinteres faţă de cetăţeni, este tot mai clar că, de fapt, este vorba şi despre cinism. Ştiind că diaspora nu vă votează, v-aţi asigurat să subreprezentaţi diaspora, neaplicând norma de reprezentare în baza deţinătorilor de paşapoarte CRDS. "Diaspora nu votează PSD? Atunci, diaspora trebuie pedepsită!" - acesta a fost raţionamentul vostru, doamnelor şi domnilor de la PSD. Acum, din păcate, diaspora este reprezentată de doar 6 parlamentari. Nu doar aici PSD a jucat murdar faţă de cetăţenii români, ci şi în cazul lucrătorilor sezonieri şi transfrontalieri. Deşi Parlamentul ar trebui să reprezinte toţi cetăţenii, cei care se găsesc în aceste situaţii nu pot vota, cinism pur al PSD, având în vedere dimensiunile unui adevărat exod al românilor. Cozile de la alegerile prezidenţiale din 2014 din diaspora, cele de la europarlamentare în 2019, faptul că atunci zeci de mii de români nu au reuşit sa voteze, unii după sute de kilometri parcurşi pentru a ajunge la o secţie de votare, după ore în şir de stat la coadă, fără ca PSD să fi făcut altceva, fiind la guvernare, decât să arate dispreţ la adresa diasporei, au demonstrat fără urmă de dubiu, dacă mai avea cineva îndoieli, dispreţul PSD faţă de cetăţenii români. Aroganţa şi nesimţirea de care a dat dovadă PSD, de fiecare dată, faţă de cetăţenii români din diaspora, sunt "măsura" patriotismului acestui partid, pentru că sunt aceeaşi aroganţă şi aceeaşi nesimţire faţă de toţi cetăţenii români şi de nevoile lor, pe care le manifestă domnii şi doamnele de la PSD de aproape 30 de ani! Toate aceste nedreptăţi, pe care românii din diaspora le-au avut de suferit până acum, trebuie să fie reparate cât mai urgent! Nu vă mai puteţi ascunde după deget, doamnelor şi domnilor de la PSD. Şi vom vedea cum veţi vota legile care vor îndrepta aceste nedreptăţi, atât voi, cât şi parlamentarii extremişti, AUR. Dincolo de sloganuri, realitatea este că aproape un sfert din populaţia României a emigrat în ultimii 30 de ani. Şi nu ştiu cum de nu vă este ruşine să mai vorbiţi despre patriotism, când sunteţi una dintre principalele cauze ale acestui exod. Şi nici cum de nu vă este ruşine în Parlamentul European, ştiind că sunteţi cei care au guvernat, mare parte a ultimilor 30 de ani, ţara cu cei mai mulţi emigranţi din Europa, ţară de origine a celor mai multe victime ale traficului de fiinţe umane. Nu puteţi vorbi despre patriotism, nu puteţi declara că iubiţi România, de vreme ce timp de 30 de ani aţi arătat doar un singur lucru - dispreţ faţă de cetăţenii ei! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu doamna deputat Anamaria Gavrilă, din partea Grupului parlamentar AUR. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. "Guvernul trebuie să se ocupe de crearea cadrului de desfăşurare a unei vieţi normale, nu de hărţuirea poporului!" Stimaţi colegi, Românii au ieşit să protesteze în toată ţara, după ce actualul Guvern a încercat să îi păcălească cu sintagma "protejăm cetăţenii", impunând astfel măsuri de restricţii inacceptabile, care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale, fără efect în diminuarea pandemiei. Românii nu sunt proşti, ei au înţeles exact ce înseamnă pandemia şi îşi cunosc drepturile. Trebuie să avem libertatea de a sta în casă, dacă asta alegem sau de a avea o viaţă normală, dacă asta ne dorim. Trebuie să avem libertatea de a ne vaccina sau de a nu ne vaccina. Guvernul nu are competenţa de a ne suprima aceste libertăţi. El trebuie să creeze cadrul de desfăşurare a unei vieţi normale. El trebuie să se preocupe de creşterea numărului de paturi la ATI şi de aducerea acasă a medicilor şi asistentelor medicale plecaţi în ţări străine, nu de hărţuirea poporului! Actualii guvernanţi nu sunt şefii poporului, ar trebui să fie slujitorii poporului şi să-i întrebe pe oameni ce vor şi să ţină cont de opiniile cetăţenilor. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Nu avem nevoie ca aceşti guvernanţi să se îngrijoreze de sănătatea celor deja sănătoşi! Avem nevoie să se îngrijească de sănătatea celor bolnavi, de pădurile noastre - care se taie, dispar cât noi stăm în casă -, de suveranitatea noastră energetică - pentru că suntem la capacitate maximă de import al energiei -, de agricultura noastră - pentru că ţăranii care au mai rămas sunt distruşi cu legi ce-i dezavantajează. Mai mult, actualii guvernanţi sunt nişte mincinoşi. Dacă grija lor era sănătatea oamenilor, nu ajungeam la un val 3, în care ei să fie copleşiţi de situaţie, nu ajungeam să ardă oamenii în spitale, iar la Deva nu stăteau 20.000 de oameni în frig, la -10 grade, noaptea, în plină pandemie. Acesta este cu adevărat un atentat la viaţa oamenilor. Iar Guvernul a fost arogant cu devenii. Deci, aceste restricţii nu sunt deloc despre grija pentru oameni. Sunt încercări de a testa gradul de supunere a populaţiei. Stimaţi guvernanţi, Timpul este cea mai preţioasă resursă pe care o avem. Cine ne dă un an de zile înapoi? Cine plăteşte? Cine e responsabil? Voi dictaţi, impuneţi, amendaţi, dar cine îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul vieţii oamenilor şi al economiei? Românii pe care încercaţi să îi prostiţi vă vor trimite acasă şi veţi plăti scump pentru toate aroganţele, minciunile şi erorile pe care le-aţi comis în ultimele luni, într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria modernă a acestei naţiuni. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Anamaria Gavrilă, deputat AUR, Hunedoara. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Loránd-Bálint Magyar, de la Grupul parlamentar al UDMR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Judeţul Satu Mare este un exemplu de societate multiculturală, bazată pe dialogul interetnic, pe cunoaşterea şi respectul reciproc. În Satu Mare, diversitatea culturală reprezintă o sursă şi un factor de îmbogăţire a comunităţii. O societate democratică este cea care respectă drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi creează condiţiile pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea identităţii acestora. Ca om politic, ca parlamentar aflat la al doilea mandat, dar şi având în spate mai multe mandate de ales local, am contribuit la promovarea diversităţii culturale în comunitatea sătmăreană, pentru a asigura buna convieţuire şi coexistenţă între "majoritate" şi "minoritate". Este foarte important ca noi, politicienii, să încercăm să avem comportamentul acela pe care l-am avut dintotdeauna, comportamentul raţional, echilibrat, comportamentul bunăvoinţei, al dialogului între noi. Tocmai de aceea am rămas surprins de demersul iniţiat de primarul comunei Păuleşti, Zenoviu Bontea, de a schimba numele Şcolii Gimnaziale "Soltesz Janos" din satul Ambud. În spatele acestui gest nu există niciun argument raţional, fiind determinat doar de dorinţa primarului Bontea de a crea un conflict interetnic în comună, de pe urma căruia să profite electoral. În primul rând, mi se pare un afront adus dascălilor şi profesiei de învăţător. Soltezs Janos a fost dascăl şi preot la Ambud timp de 40 de ani, iar faptul că şcoala din sat îi poartă numele este un omagiu adus acestuia, dar şi nobilei profesii de dascăl. Totodată, nu au fost respectate nici procedurile legale. Proiectul primarului provoacă un conflict inutil într-o comunitate în care convieţuirea paşnică a fost mereu literă de lege. Acestea sunt motivele pentru care sper ca raţiunea să învingă până la urmă, iar proiectul să fie retras de iniţiator. Vă mulţumesc. Deputat Magyar Loránd, judeţul Satu-Mare. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
De la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, stimată doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor ei". Stimaţi colegi, Zilele trecute am asistat la un atac extremist şi antisemit împotriva actriţei Maia Morgenstern. Într-un limbaj foarte violent, tipic perioadei interbelice, expeditorul lansa împotriva actriţei şi a Teatrului Evreiesc de Stat ameninţări cu moartea. Instituţiile statului român trebuie să investigheze urgent aceste ameninţări şi, în consecinţă, să adopte măsurile care se impun! Stimaţi colegi, Din câte îmi amintesc, nu trăim în timpul Regimului antonescian şi nici în Germania hitleristă, ci trăim într-o democraţie consfinţită de Revoluţia din 1989 şi reglementată de Constituţia României. Din păcate, se pare că nu am învăţat mai nimic din lecţiile istoriei. La art. 4 alin. (2) din Constituţie se prevede că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor ei, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Ca şi cum aceste prevederi constituţionale nu ar exista, discursul de incitare la ură, rasist şi intolerant, ţinut în public ori pe reţelele de socializare, s-a amplificat în ultima perioadă. Principalele ţinte rămân în continuare - minoritatea evreiască, minoritatea romă şi cea maghiară. Stimaţi colegi, Azi este momentul ca toate partidele politice parlamentare - PNL, PSD, USR, UDMR şi AUR - să adopte o atitudine fermă împotriva oricăror forme de discriminare rasială, de incitare la ură şi violenţă. Aşa cum precizam mai devreme, România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor ei. Să nu uităm că minorităţile naţionale au contribuit de-a lungul secolelor la formarea şi desăvârşirea acestei ţări! Cu toţii trecem printr-o perioadă extrem de grea, din cauza pandemiei. De aceea, nu trebuie să ne pierdem raţiunea şi nu trebuie să acţionăm unii împotriva altora. Nu trebuie ca în această perioadă să găsim un ţap ispăşitor pentru toate relele din România, aşa cum, din păcate, s-a întâmplat anul trecut, în prima stare de urgenţă, atunci când minoritatea romă era linşată mediatic şi identificată ca ţap ispăşitor pentru COVID-ul românesc. În calitatea mea de deputat al minorităţii rome, fac apel către toţi politicienii din această ţară, să renunţe la mesajele şi declaraţiile care incită la ură şi la rasism. Nu aceasta este soluţia! Toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să convieţuiască paşnic! Stimaţi colegi parlamentari, noi, în calitate de aleşi ai poporului, am jurat să apărăm democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Acest jurământ trebuie respectat în integralitatea sa. De aceea, discursul şi acţiunile care incită la ură, la discriminare şi rasism trebuie sancţionate aspru! Vă mulţumesc. Cătălin Manea, deputatul minorităţii rome. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul neafiliaţilor, domnul deputat Mihai Ioan Lasca. Vă rog, aveţi cuvântul pentru 3 minute. |
|
|||
|
|
Bună ziua, doamnă preşedinte! Bună ziua, dragi colegi! Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Interzicerea stresului indus de către autorităţile locale şi naţionale pe timpul pandemiei". Stimaţi colegi, Stresul este o armă militară folosită din vremuri antice, este teama indusă cetăţenilor prin diverse mijloace acustice, vizuale, media, inclusiv prin frica de moarte pe care o are pacientul înainte de operaţie în faţa medicului. Stresul este acumulat de organism precum radiaţia nucleară şi se determină ca produsul dintre durata acumulării stresului şi intensitatea factorului de stres amplificat de un factor subiectiv, în funcţie de vârstă şi experienţă, iar perioada de dezacumulare este de trei ori mai lungă decât cea de acumulare. Acumularea stresului din organism se reduce numai prin stresul de relaxare, cel care produce alte tipuri de enzime, numite endorfine, şi care vor elimina riscul ca nivelul ridicat de stres care se acumulează să afecteze ireversibil organismul omului, generând bolile specifice sau bolile asociate. Stresul de relaxare se obţine, în principal, din activităţile de relaxare - activităţile sportive cu prietenii, în aer liber, în echipe, plimbările lungi, în natură, îmbrăţişări cu persoanele apropiate, servitul mesei cu familia, vizite la prieteni sau rude, petreceri, spectacole, muzică, film, ceremonii religioase, drumeţie la munte sau la mare, tratamente balneare, statul la plajă pe malul mării, aerosoli de salină, concediu de odihnă de cel puţin 14 zile în altă zonă decât oraşul în care lucrezi sau locuieşti. Toate acestea au fost interzise în perioada de pandemie. Stresul, fiind o armă de război, a fost folosit împotriva civililor de toate armatele pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în diferite forme, cu singurul scop de a produce panică în rândul civililor din statele beligerante, de a se instaura teama şi frica de trupele germane, pentru a descuraja orice formă de rezistenţă locală sau acţiune de nesupunere civică, folosindu-se diverse mijloace sonore, optice, presă, filme, reclame şi mijloace de luptă, situaţie pe care o regăsim astăzi în acţiunile autorităţilor publice faţă de populaţia civilă, pentru combaterea aşa-ziselor efecte ale pandemiei de COVID-19. Pe timpul perioadei stării de urgenţă şi în perioada stării neconstituţionale de alertă a fost mai mult decât evidentă folosirea sirenelor de la ambulanţele SMURD, de la Poliţie şi Jandarmerie, în mod cel puţin abuziv şi nejustificat, cu scopul de a produce teama de virusul SARS CoV-2, în rândul civililor, cu scopul de a genera frica de moarte faţă de virus, pentru a se accepta mai uşor măsurile cele mai aberante de izolare şi carantină, aplicate discreţionar de către comandantul acţiunii, Raed Arafat. Astfel, toate măsurile de distanţare, de interzicere a accesului în restaurante, la terase sau în sălile de spectacole, în aer liber, la munte sau la mare, închiderea staţiunilor de tratament balnear, a şcolilor şi a instituţiilor de învăţământ, interzicerea accesului în biserică la principalele sărbători creştine, interzicerea căsătoriilor, interzicerea botezului, restricţii la ceremonia de înmormântare a rudelor, închiderea parcurilor şi a locurilor de joacă pentru copii, a activităţilor sportive de orice fel, în lumina activităţilor antistres enumerate mai sus, demonstrează fără niciun fel de îndoială scopul de a induce stresul în societatea civilă pe timp de pace, apelându-se la un instrument strict militar de a induce frica. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Trebuie interzis medicilor, asistenţilor medicali, poliţiei, jandarmeriei şi mass-mediei să mai folosească aceste mijloace de comunicare ce produc stres şi induc o stare de panică în rândul societăţii civile, dacă cu adevărat aceste instituţii vor binele naţiunii române. Pentru aceasta, în regim de urgenţă solicit Guvernului României şi tuturor autorităţilor publice locale şi naţionale să renunţe la folosirea stresului împotriva cetăţenilor, în timpul pandemiei sau pe durata stării de urgenţă sau aşa-zisei stări neconstituţionale de alertă. Mulţumesc. Deputat neafiliat Mihai Lasca. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Alexandra Huţu. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se referă la violenţa împotriva femeilor şi a copiilor din fiecare comunitate. Stimaţi colegi, Datele prezentate de UNICEF România, pentru anul trecut arată că, de la începutul pandemiei, femeile şi copiii au fost mai expuşi violenţei domestice decât în anii precedenţi. În condiţiile petrecerii unui timp mai îndelungat la domiciliu, a limitării contactelor sociale, a desfăşurării muncii la distanţă şi a închiderii şcolilor, s-a constatat, la nivel naţional, că relaţiile familiale tind să devină din ce în ce mai încordate, accentuând vulnerabilitatea copiilor şi femeilor şi creşterea riscului de a fi expuşi la fenomenul violenţei domestice. Vă dau exemplu situaţia din judeţul Botoşani, unde, doar în primele două luni ale acestui an, poliţiştii au intervenit la 148 de evenimente privind violenţa domestică şi au fost emise 37 de ordine de protecţie. Anul trecut s-a intervenit la 1.066 de incidente pe raza judeţului Botoşani, iar în aceste cazuri au fost emise 211 ordine de protecţie, iar în 162 de cazuri, victimele au refuzat emiterea acestui ordin. În acest sens, la începutul acestei săptămâni, am solicitat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse, dar şi Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii să realizeze sau să ne pună la dispoziţie, dacă deja au elaborat, o hartă socială a problemelor şi direcţiilor de acţiune pentru "modelarea socială" a comunităţilor în care se înregistrează o pondere ridicată a actelor de violenţă domestică. De asemenea, le-am cerut să ne spună dacă au în vedere sau dacă deja au conturat un inventar global al proiectelor, programelor şi iniţiativelor derulate până acum şi în curs de desfăşurare pentru construcţia socială a zonelor vulnerabile. Stimaţi colegi, Cred că a venit timpul ca România să înceapă să elaboreze programe pe termen lung pentru sprijinirea victimelor violenţei domestice, aceasta deoarece nu ne mai putem baza doar pe proiectele prin fonduri europene, care, după terminarea finanţării, se opresc şi se revine la situaţia anterioară. De aceea, vă propun să lăsăm la o parte toate orgoliile politice, să ne aşezăm la masă, parlamentari de la putere şi parlamentari din opoziţie, guvernanţi şi autorităţi locale, pentru a începe implementarea de programe de prevenire care să identifice, să intervină, dar şi să monitorizeze cazurile de violenţă împotriva copiilor şi a femeilor din fiecare comunitate. Vă mulţumesc. Deputat al PSD, Alexandra Huţu, Botoşani. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe. Domnul Radu Marin Moisin, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Tema de astăzi a declaraţiei este "Pandemia trebuie combătută cu solidaritate, dar şi cu măsuri eficiente!". În urmă cu un an, virusul SARS-CoV-2 a apărut şi în România, afectând major sănătatea populaţiei şi toate domeniile strategice din societate. După nenumărate restricţii impuse, trebuie să admitem că tuturor ne este dificil să rămânem răbdători faţă de acest context nefavorabil, însă perseverenţa în tot ceea ce înseamnă respectarea regulilor impuse de autorităţile în măsură să ne protejeze este singura şi cea mai rapidă cale pentru a depăşi acest impas. În primul rând, metoda cea mai importantă de combatere a pandemiei este vaccinarea. În ciuda diverselor mijloace de informare, sau, mai bine zis, dezinformare, ce instigă la panică, prin publicarea unor informaţii ce nu corespund cu părerea avizată a specialiştilor, imunizarea populaţiei în proporţii cât mai mari rămâne o prioritate declarată pentru România. Vedem clar exemplul prezentat de ţări precum Israel sau Marea Britanie, care, prin vaccinarea masivă, au reuşit să reducă semnificativ numărul infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2. În Israel, după vaccinarea a aproape jumătate din populaţie, conducerea ţării face primii paşi, timizi, dar siguri, pentru revenirea la normalitate după pandemie. Ministerul Sănătăţii din Israel declară că rata de infectare a fost redusă cu 95,8%. Fără îndoială, cred că România are aceleaşi şanse de succes în lupta cu virusul COVID-19, în special o dată ce, în al doilea trimestru al acestui an, Uniunea Europeană va distribui României şi statelor membre o cotă parte semnificativă din totalul dozelor, de 360 de milioane, provenind de la cei patru producători autorizaţi de Agenţia Europeană a Medicamentului. În al doilea rând, pe cât de responsabili suntem individual, pe atât de solidari şi uniţi trebuie să rămânem în efortul de a consolida rezilienţa ţării faţă de ameninţările ce vizează sănătatea. Aici mă refer la importanţa conştientizării rolului pe care masca de protecţie îl are şi de a continua să o purtăm în toate situaţiile în care aceasta este prevăzută, pentru a limita răspândirea virusului. De asemenea, putem ajuta la controlul pandemiei prin utilizarea în permanenţă a soluţiilor dezinfectante şi păstrând distanţarea fizică. Dar, totuşi, în al treilea rând, este necesar ca şi eforturile Ministerului Sănătăţii să fie mai coerente şi eficiente. Am lucrat la o analiză comparativă între numărul de teste Real Time-PCR efectuate şi cazurile COVID-19 aflate la ATI, în perioada 1-15 noiembrie 2020, respectiv 1-15 martie 2021. Am observat o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte numărul de teste Real Time-PCR din noiembrie 2020, faţă de luna martie 2021, când se înregistrează o scădere semnificativă. Astfel, în noiembrie s-au efectuat cu 119.749 mai multe teste Real Time-PCR, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din luna martie a anului 2021, aşadar mai puţine cu 26%. Uitându-ne mai exact, cifrele arată că în medie, în luna noiembrie se efectuau cu aproximativ 7.500 de teste mai mult pe zi. De asemenea, faptul că se efectuează teste antigen rapide nu este de natură a influenţa aceste cifre, pentru că, de regulă, acestea sunt finalizate tot printr-un test Real Time-PCR. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
|||||
|
|
10 secunde. Prin urmare, este nevoie ca Ministerul Sănătăţii să depună eforturi urgente de creştere a numărului de teste Real Time-PCR, inclusiv prin modificarea metodologiei de testare şi, pe model european, prin extinderea acesteia la categorii prioritare, precum bolnavii cronici de afecţiuni cardiovasculare, renale, diabet şi alte afecţiuni grave. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Filip Havârneanu, din partea Grupului parlamentar al USR PLUS. Vă rog, aveţi 3 minute. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, stimată doamnă preşedinte. "Este momentul să fim responsabili!" Cu toţii ne-am săturat de restricţii, cu toţii simţim că paharul e aproape plin. Aici însă se potriveşte foarte bine o vorbă - "atunci când crezi că nu mai poţi, mai poţi încă un pic". Dacă am rezistat până acum, ar fi o greşeală imensă să dăm cu piciorul la tot ce am realizat, cu atât mai mult cu cât viaţa tuturor a fost dată peste cap. Trebuie să demonstrăm că nu a fost totul în zadar şi toate eforturile noastre contează! Să ceri oamenilor să fie responsabili după un an de restricţii, nu e uşor. Nu sunt măsuri populare, dimpotrivă. Dar, până la urmă, asta înseamnă să fii un politician bun - să laşi la o parte demagogia, calculele politice şi populismul şi să faci ceea ce e bine. Din păcate, acum trebuie să mai respectăm, o bucată de timp, restricţii. Dacă vom renunţa să ne furăm singuri căciula, vom ajunge, sperăm, în câteva luni, să ne reîntoarcem la normalitatea pe care o cunoşteam înainte de pandemie. Restricţiile impuse în România sunt printre cele mai relaxate din Europa. Ideal ar fi fost să nu fim nevoiţi să le avem, e adevărat. Dar nu există o cale alternativă pentru a lupta cu acest virus. Este important să ascultăm autorităţile, să nu procedăm ca alţi politicieni care încurajează oamenii să protesteze împotriva restricţiilor. Să protestezi este un drept pe care nu îl neagă nimeni, dar când un politician susţine nerespectarea normelor date de autorităţi, aceasta arată ce e cel mai important pentru PSD şi AUR - interesul politic şi nicidecum binele cetăţeanului. Avem nevoie de politicieni responsabili, care să nu se considere superiori faţă de noi, restul. Virusul nu are culoare politică. Şi, din păcate, unii care participă la astfel de manifestări, fără respectarea regulilor de distanţare, vor duce virusul mai departe şi, foarte probabil, îi vor infecta şi pe alţii. Acesta va fi rezultatul acestor proteste. Ce înseamnă asta? Creşte rata infectărilor şi se înăspresc restricţiile. Este un efect de domino pe care nu şi-l doreşte nimeni. Am avut de două ori COVID şi ştiu cum e. Am pierdut oameni dragi din cauza acestui virus şi nu vreau să treacă nimeni prin asta. Sacrificiile noastre, grele şi apăsătoare, salvează vieţi. Asta trebuie să reţinem! Vă propun un exerciţiu - când vă gândiţi cât de greu este să respectaţi regulile impuse de autorităţi, gândiţi-vă cum ar fi ca cineva la care ţineţi să se îmbolnăvească din cauza acestui virus. Gândiţi-vă că nerespectarea regulilor înseamnă de fapt punerea în pericol a celor vulnerabili. Vă mulţumesc frumos. Filip Havârneanu, Circumscripţia nr. 24 Iaşi. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Vasile Nagy. Nu este. În regulă. Urmează atunci, domnul Dan-Constantin... De fapt, continuăm cu domnul Ilie-Alin Coleşa, din partea Grupului AUR. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj. "Justificări şi metode pseudomedicale şi pseudoştiinţifice de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, folosite de Guvern pentru instituirea unor măsuri dictatoriale" Vom enumera în continuare doar câteva dintre principalele justificări şi metode pseudomedicale şi pseudoştiinţifice folosite de acest Guvern extremist, din care se evidenţiază USR PLUS, ca partid neomarxist, extremist, de extremă stânga. Deci: 1. Metodologia de determinare a riscului răspândirii virusului Ministerul Sănătăţii a modificat recent, rău-intenţionat, metodologia de evaluare a riscului, în vederea instituirii carantinei. A mărit punctajul multor criterii majore, astfel: - trend crescător/14 zile - de la 10 puncte la 25 puncte; - rata de infectare - de la 10 puncte la 20 puncte; - cazuri dispersate în comunitate - de la 10 puncte la 15 puncte şi aşa mai departe. În plus, sunt punctate multe criterii fără relevanţă reală, cum ar fi: existenţa unei farmacii în localitate; existenţa unei unităţi comerciale; evaluarea unităţilor medicale din zonă; ponderea majoră a cazurilor în cadrul comunităţii, faţă de focarele înregistrate în colectivităţi carantinate - 15 puncte. Deci - criterii fără relevanţă pentru instituirea unor măsuri dictatoriale. 2. Măsurarea incidenţei, a ratei de infectare Rata de infectare cu virusul este de fapt o rată cumulată de infectare, deoarece la calcularea ei se cumulează toate cazurile pozitive din ultimele 14 zile. Aceasta înseamnă că rata zilnică reală de infectare este de aproximativ 14 ori mai mică. 3. Neluarea în considerare a reşedinţei celor cu rezultate pozitive La calculul ratei de incidenţă se iau în considerare toate rezultatele pozitive efectuate într-o anumită localitate, neluându-se în considerare faptul că foarte mulţi dintre cei cu rezultate pozitive sunt din altă localitate sau alt judeţ. 4. Lipsa datelor privind rata medie de eroare a testelor Testarea pentru SARS-CoV-2 este adecvată în cazul în care gradul probabil de incidenţă este mai mare decât rata medie de eroare a testării. Doar în acest caz un rezultat pozitiv este probabil să indice o infecţie reală. Însă cine cunoaşte rata de eroare a testărilor? Nimeni! 5. Absenţa morfopatologiei, a necropsiilor Aşa cum protocolul de tratament al infecţiei este reglementat printr-un ordin de ministru, aşa ar trebui reglementată efectuarea morfopatologiei în cazurile celor decedaţi de COVID. Însă nu există aşa ceva, nu se doreşte aşa ceva! 6. Considerarea mediei procentajelor pozitive Adevăratul motiv al creşterii ratei de infectare îl constituie creşterea numărului de teste, media procentajelor pozitive neînregistrând o tendinţă evident crescătoare în ultimele 3 luni, la momentul actual acest procentaj situându-se sub nivelul lunilor noiembrie şi decembrie ale anului trecut. 7. Lipsa datelor privind prevalenţa bolii în cadrul populaţiei Valori concludente s-ar putea determina... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat. |
||||||
|
|
Un moment... doar dacă testarea vizează un eşantion reprezentativ pentru comunitatea unde se fac aceste analize. Nu există aşa ceva. 8. Lipsa statisticilor comparative cu alte viroze În concluzie, Guvernul foloseşte metodologii pseudoştiinţifice, pseudomedicale pentru justificarea unor măsuri restrictive, ilogice, nedemocratice şi dictatoriale, de tip extremist. Acest Guvern, în care se evidenţiază Partidul USR PLUS, ca partid neomarxist de extremă stângă, nelipsind din această categorie PNL şi UDMR. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Mulţumesc. Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj. |
|||||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: În continuare, dau cuvântul domnului Dan-Constantin Şlincu, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Eşecul Guvernului dreptei în sprijinirea IMM-urilor şi a industriei HoReCa, în contextul pandemiei". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Recent, majoritatea din Senat, care susţine Guvernul, a respins moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului economiei, Claudiu Năsui. A fost o mare greşeală, pentru că menţinerea acestei persoane în fruntea Ministerului Economiei înseamnă faliment sigur pentru economia naţională. De aceea, cred că acest subiect ar trebui să fie dezbătut şi la nivelul Camerei Deputaţilor. Mă adresez, deci, în primul rând, deputaţilor din arcul guvernamental, pentru că ei, prin susţinerea pe care o acordă Guvernului sau, cel puţin, ministrului economiei, vor fi direct responsabili de ruinarea firmelor româneşti. Probabil că ştiţi deja că peste 90% dintre întreprinderile mici şi mijlocii din România sunt firme cu capital românesc. Deci, dacă un ministru responsabil al economiei şi-ar propune să susţină capitalul românesc, prima sa preocupare ar trebui să fie aceea de a susţine IMM-urile din România. Vă reamintesc că Partidul Social Democrat a luat multe măsuri care au ajutat acest sector. În guvernarea PSD a fost lansat Programul "Start-up Nation", care a condus la înfiinţarea a zeci de mii de companii şi locuri de muncă. Tot Partidul Social Democrat a introdus impozitul de doar 1% pe veniturile IMM-urilor cu o cifră de afaceri de maximum 1 milion de euro. De asemenea, au fost introduse multe programe pentru susţinerea exporturilor şi pentru accesul la tehnologie al IMM-urilor. Din păcate, toate aceste iniţiative au fost oprite după plecarea PSD de la guvernare, iar lipsa oricărui sprijin susţinut al IMM-urilor în faţa pandemiei a lovit puternic acest sector. Din bugetul propus de Guvern lipseşte un miliard de lei din suma necesară susţinerii Programului "Start-up Nation", ceea ce echivalează cu o condamnare la moarte a acestui program. Au fost blocate toate programele pentru start-up-uri începute în 2019. La finalul anului trecut, Guvernul a promis companiilor din HoReCa un sprijin care va fi acordat în cursul anului 2021. Când a venit timpul să-şi onoreze promisiunea, cei din Guvern au extins de la un an la 2 ani perioada în care trebuiau să acorde sprijinul promis agenţilor economici din HoReCa. Iar lovitura de graţie dată acestui sector a fost chiar anularea voucherelor de vacanţă, care reprezentau ultimul fir de care sperau să se agaţe firmele din acest domeniu, pentru a supravieţui. Sectorul HoReCa nu a fost sprijinit, iar acum este ameninţat de Guvern că, dacă nu respectă măsurile privind pandemia, i se va suspenda cu totul activitatea comercială. Eu vreau să-i avertizez pe cei din Guvern că dreptul de a desfăşura activităţi economice este garantat de Constituţie. Deci, orice restrângere a acestui drept nu se poate face decât temporar şi prin lege votată în Parlament, nu prin ordonanţă de urgenţă. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Iar suspendarea activităţii comerciale nu este inclusă în Legea stării de alertă. Deci, dacă vor închide aceste firme, pe te miri ce motive, vor comite un abuz constituţional! În încheiere, vreau să fac apel şi să le transmit un sfat parlamentarilor din arcul guvernamental. Nu mai toleraţi această politică dezastruoasă a Guvernului pe care îl susţineţi. Aveţi posibilitatea să cereţi în cadrul partidelor dumneavoastră schimbarea miniştrilor neperformanţi, care pur şi simplu ruinează economia naţională. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Stimaţi membri ai coaliţiei de dreapta, treziţi-vă, până nu e prea târziu! Vă mulţumesc. Dan-Constantin Şlincu, deputat de Botoşani. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Voi susţine o declaraţie politică despre Programul "Rabla". Anul 2020 a fost cu adevărat anul maşinilor electrice, bugetul alocat Programului "Rabla Plus" fiind cel mai mare de când a fost demarat acest program. Foarte mulţi români s-au arătat interesaţi de programul pe care l-am derulat la minister şi de achiziţionarea unor maşini mai puţin poluante şi, ca atare, au fost rezervate peste 4.000 de autovehicule electrice. Electrificarea transportului devine o necesitate, mai ales în marile oraşe, fie că vorbim despre transportul în comun sau despre maşinile personale. Avem nevoie de reglementări specifice în domeniu şi de scheme serioase de ajutor de stat. Bugetul de anul acesta va permite achiziţionarea a 6.600 de maşini full electrice şi aproximativ 5.000 de maşini hybrid plug-in şi nu pot decât să salut decizia ministrului mediului, apelor şi pădurilor, de a dubla bugetul acestui program. Un buget de 400 de milioane de lei pentru Programul "Rabla Plus" este o veste foarte bună, atât pentru cei care îşi doresc să achiziţioneze noi autovehicule, dar mai ales pentru mediul înconjurător. Realitatea este că opt din zece maşini care circulă astăzi pe străzile din România sunt mai vechi de zece ani, conform cifrelor date de Direcţia de Înmatriculări, iar mare parte din poluarea din marile aglomerări urbane este cauzată de trafic. Valoarea primelor de casare acordate în "Rabla Plus" va rămâne neschimbată, respectiv aproximativ 10.000 de euro pentru autovehiculele full electrice şi circa 4.500 de euro pentru cele plug-in hybrid, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului achiziţionat. În contextul noilor obligaţii asumate de România pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în anul 2030, electrificarea transportului este mai mult decât o necesitate. În contextul dat, m-aş bucura ca an de an, Programul "Rabla" să devină din ce în ce mai verde, cu un buget considerabil mai mare pentru maşinile electrice în pofida celor clasice. Vă mulţumesc. Mircea Fechet, deputat al PNL, Bacău. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Urmează domnul Alin-Gabriel Apostol, din partea Grupului parlamentar al USR PLUS. Vă rog, aveţi trei minute. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, În declaraţia mea de astăzi vreau să vă vorbesc despre noua profesie de asistent în educaţie timpurie. Acum trei săptămâni v-am anunţat că am iniţiat o lege, pe care am pus-o în dezbatere publică, prin care se înfiinţează o nouă profesie în România, cea de asistent în educaţie timpurie. Astăzi, vreau să vă argumentez cu cifre de ce aduce un impact pozitiv bugetului şi să vă ofer cazuri concrete de aplicare. Avem penurie de creşe la nivel naţional. Acum, Ministerul Dezvoltării schimbă normativele de proiectare şi construcţie de creşe. În paralel, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Cristian Ghinea, a anunţat că se va derula un program amplu pentru construcţia creşelor. Toate acestea durează şi, chiar dacă o să dublăm numărul de creşe, vom ajunge ca doar 8% din antepreşcolari să urmeze o instituţie de educaţie timpurie. De aceea, este nevoie să completăm aceste iniţiative bune cu beneficiile Legii asistentului în educaţie timpurie. Şi poate veţi zice că legea este bună şi necesară, dar că nu sunt bani la buget pentru a o implementa. Vă dau un exemplu punctual, care să arate că iniţiativa are un impact pozitiv la buget. Luăm cazul unei mame, care are un copil de un an şi jumătate. Mama încheie un contract cu un asistent în educaţie timpurie, îşi întrerupe concediul de îngrijire copil şi se întoarce la muncă. Angajatorul deduce 1.500 de lei din impozitul de profit, mama primeşte 1.500 de lei primă de reinserţie. Acestea sunt minusurile de la buget. Dar asistentul în educaţie timpurie plăteşte impozit pe salariu, angajatul se întoarce la muncă şi nu mai primeşte indemnizaţie de concediu de îngrijire copil şi, de asemenea, contribuie la buget cu impozitele pe salariu. Deci, statul câştigă! Nu doar statul câştigă, câştigă şi părintele care are o soluţie bună pentru educaţia copilului, câştigă şi angajatorul că are forţa de muncă, câştigă şi asistentul în educaţie timpurie. Toată lumea câştigă! Vă dau un alt exemplu practic, de cum se poate aplica această lege în zonele de business din ţară, unde lucrează foarte mulţi tineri. Angajatorul poate să transforme un spaţiu generos al clădirii de birouri într-o ludotecă sau centru de zi, un spaţiu potrivit pentru îngrijirea şi creşterea copiilor. Apoi, semnează un contract cu o persoană juridică care oferă servicii de educaţie timpurie şi care-i pune la dispoziţie unul sau mai mulţi asistenţi în educaţie timpurie, bine pregătiţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, angajaţii vin la serviciu, îşi lasă copilul la ludotecă, îl mai vizitează în pauza de prânz şi-l ia seara când se întoarce acasă - angajat mulţumit, asistenţi mulţumiţi, angajator mulţumit, toată lumea câştigă. Deci, haideţi, stimaţi colegi, să susţinem împreună educaţia timpurie, prin înfiinţarea unei noi meserii în România - asistent în educaţie timpurie! Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat al USR PLUS, Bucureşti. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar AUR. Domnul Adrian-George Axinia. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. "Sute de mii de firme din România sunt atât de bolnave, încât ar trebui internate de urgenţă la ATI" Doamnelor şi domnilor parlamentari, I-aţi văzut pe români ieşind în valuri pe străzi, pentru a protesta împotriva restricţiilor lipsite de logică şi de eficienţă impuse de actuala putere? Aceste manifestări sunt cea mai bună dovadă a lipsei de încredere a românilor în Coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR, dar şi a îngrijorării pe care românii o au pentru ziua de mâine. Dacă oamenii vor supravieţui bolii, oare vor supravieţui şi crizei economice care începe să se manifeste în cele mai dramatice forme? Câte dintre cele 480.000 de IMM-uri din România, care au peste 3,5 milioane de angajaţi, vor mai rămâne în picioare, după un an şi jumătate de restricţii şi fără niciun sprijin din partea statului? Ce vor face cei peste 120.000 de români care şi-au pierdut deja anul trecut locurile de muncă în domeniul HoReCa? Vorbim despre un domeniu închis prin lege, pe care Guvernul îl tratează cu dispreţ şi pe care nu l-a compensat pentru pierderile suferite nici măcar cu un leu. Dragi colegi, Nicio putere politică nu şi-a bătut joc de afacerile româneşti, în ultimii 30 de ani, aşa cum face actuala coaliţie guvernamentală, sub umbrela pandemiei. Avem cea mai antinaţională guvernare, dacă ne raportăm la capitalul românesc. În timp ce toate statele civilizate au acordat sume consistente de bani firmelor pentru a le ajuta să treacă peste criză, conducătorii navei numită România şi-au aruncat echipajul peste bord - zero ajutoare pentru firme, popriri pe conturi, controale, amenzi, închideri forţate ale unor companii, zero bani în PNRR pentru firmele româneşti, firme pe care le trimiteţi să îşi găsească sfârşitul îndatorându-se la bănci! Stimaţi guvernanţi, Sute de mii de firme din România sunt atât de bolnave, încât ar trebui internate de urgenţă la ATI. Dacă economia nu supravieţuieşte acestui tsunami care ne-a destabilizat societatea din temelii, în următorii ani nu veţi mai avea încasări la buget, deci nu veţi mai putea plăti pensii, salarii, nu veţi mai putea susţine sistemul de educaţie, pe cel medical, Armata, Poliţia, iar românii flămânzi, care îşi pierd locurile de muncă, vor ieşi în număr din ce în ce mai mare pe străzi şi vă vor cere demisia. Orice clipă în plus de funcţionare a acestui Guvern ne duce mai aproape de falimentul economic şi social al ţării noastre. Tocmai de aceea, vă cer să demisionaţi acum, până nu e prea târziu pentru România şi pentru români! Deputat AUR Adrian-George Axinia, Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Constantin Bîrcă, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Guvernul dă o nouă lovitură copiilor. Se intenţionează tăierea ajutoarelor pentru plata creşei şi a grădiniţei" Românii nu uită promisiunile sforăitoare ale actualilor guvernanţi din campania electorală - "Nu vom afecta drepturi câştigate, nu vom reduce salarii sau indemnizaţii!". Nu a trecut mult timp şi realităţile demonstrează fără dubii că minciuna are picioare scurte. O propunere supusă dezbaterii publice de Ministerul Finanţelor îi îngrijorează pe părinţi, stârnind un val de nemulţumire - statul a hotărât să suspende plata celor 1.500 de lei pentru creşă şi grădiniţă. Părinţii care au copii de până în 6 ani ar fi trebuit să primească 1.500 de lei lunar pentru plata creşei sau a grădiniţei. Măsura a fost suspendată la cinci luni după adoptare. Guvernul şi-a dat seama că nu are bani, lucru pe care aparent nu a reuşit să-l anticipeze înainte de campania electorală, când a lansat aceste promisiuni transpuse în lege. Suma de 1.500 de lei ar fi trebuit acordată lunar pentru plata creşei şi a grădiniţei. Banii ar fi ajuns la părinţi prin intermediul angajatorului care, ulterior, îşi recupera sumele din impozitele plătite. Dar, Ministerul Finanţelor constată că pierde prea mulţi bani şi copiii nu merită această facilitate! La cinci luni după publicarea legii în Monitorul Oficial, Executivul s-a răzgândit, după ce Ministerul Finanţelor a constatat că o astfel de facilitate ar costa statul 4,5 miliarde de lei. Argumentaţia decidenţilor denotă mult cinism - "Conform estimărilor ulterioare ale Ministerului Finanţelor, mecanismul actual de scădere a plafonului fiscal de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil din impozitul pe profit datorat, poate genera, la nivelul anual, un impact estimat asupra veniturilor bugetare de 4,5 miliarde de lei, ceea ce ar presupune o creştere a deficitului bugetar cu 0,4 puncte procentuale, cu impact atât din perspectiva spaţiului fiscal restrâns, determinat de măsurile curente de susţinere şi stimulare economică, pe fondul pandemiei COVID-19, cât şi din perspectiva procedurii de deficit excesiv în care se află România, ajustarea fiscal-bugetară fiind o condiţie necesară pentru accesarea fondurilor alocate ţării noastre din Mecanismul pentru Redresare şi Rezilienţă". Jalnic - 0,4 puncte procentuale reprezintă grija guvernanţilor pentru copii! Ca o ironie a sorţii, apare şi menţiunea că "Măsura se suspendă de la 1 aprilie până la 31 decembrie 2022", deci, pentru primele trei luni ale anului legea dispune şi aduce efecte, ulterior, nu. Aroganţa este completată de informarea că "Ministerul Finanţelor lansează un apel la dialog deschis către reprezentanţii Senatului României şi ai Camerei Deputaţilor şi îşi exprimă disponibilitatea de a oferi asistenţă în vederea rectificării prevederilor Legii nr. 239/2020, astfel încât aceasta să fie clară, echitabilă şi aplicabilă". |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
|
Nu, domnilor guvernanţi, parlamentarii de bună-credinţă nu au nevoie de "asistenţa" dumneavoastră specializată pe dezastru economic, avem nevoie de respectarea legislaţiei şi a promisiunilor, şi în mod special a măsurilor sociale! Dacă măsurile Guvernului se înscriu pe linia dispreţului faţă de cetăţeni, alături de îngheţarea salariilor bugetarilor sau eliminarea voucherelor de vacanţă, este cazul să reflectaţi la faptul că aceşti copii, privaţi de ajutoare, sunt cei care vor trebui să achite la timpul lor sumele imense pe care le împrumutaţi zilnic, pe 30 de ani! Vă mulţumesc. Constantin Bîrcă. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, doamnei deputat Christine Thellmann, din partea Grupului parlamentar al PNL. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se referă la "Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, pilonul principal pentru dezvoltarea României". Preşedintele României, Klaus Iohannis, a negociat şi a obţinut o sumă uriaşă pentru România - 30 de miliarde de euro pentru viitorii ani! Tot ce trebuie să facem în acest moment este să pregătim proiecte finanţabile pentru comunităţile noastre. Prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, PNRR, vom beneficia de fonduri importante - 4,4 miliarde de euro pentru şcoli moderne şi sigure; 3,4 miliarde de euro pentru spitale, servicii medicale şi reforma Casei de Asigurări de Sănătate; 9,5 miliarde de euro pentru drumuri, autostrăzi şi căi ferate. Comunităţile locale vor beneficia de fonduri pentru dezvoltare şi, alături de mediul privat, vor putea depune proiecte pentru fondul pentru localităţi; programul de capitalizare a economiei şi încurajare a inovaţiei; fondul pentru dezvoltare comunitară prin grupuri de acţiune locală; fondul pentru societatea civilă - 100 de milioane de euro; granturi pentru tineret şi sport. Judeţul Sibiu trebuie să pregătească proiecte pentru reţelele de drumuri, reţeaua de gaze, reţeaua apă-canal, investiţii în şcoli şi spitale. 30 de miliarde de euro vor finanţa obiective de investiţii şi reforme care au fost uitate timp de 30 de ani. Prin pilonul de finanţare din PNRR, vor fi alocate sume pentru a da şansa fiecărei comunităţi la dezvoltare şi la un trai mai bun, astfel încât România să ajungă la nivelul de servicii publice al celorlalte state din Uniunea Europeană. În calitate de deputat, voi fi alături de toţi primarii şi consilierii locali, în efortul lor de a atrage fonduri pentru judeţul Sibiu. Este o şansă uriaşă pe care nu o putem rata. Sunt sigură că prin PNRR vom putea redresa economia locală şi vom putea creşte nivelul de trai al cetăţenilor. Am încredere că în faţa noastră se află o provocare istorică, ce va însemna un nou capitol important care va schimba faţa României. Faptele mari se realizează cu oameni oneşti şi dedicaţi proiectelor care pun pe primul loc oamenii şi România. Christine Thellmann, deputat al PNL, Circumscripţia nr. 35 Sibiu. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Radu Panait, din partea Grupului parlamentar al USR PLUS. Vă rog. Aveţi trei minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi am venit în faţa voastră să vă amintesc că suntem norocoşi... norocoşi că suntem sănătoşi, că suntem în deplinătatea aptitudinilor noastre fizice. Pentru asta trebuie să fim recunoscători! Dar am venit şi să vă mai îndrept atenţia către cei mai puţin norocoşi, cei care au diferite probleme de sănătate, în urma cărora şi-au pierdut o mână, un picior sau cei care au avut neşansa să se nască aşa! Ştiu că nu este un subiect dezirabil sau plăcut. Unii dintre voi aţi prefera să vorbiţi despre moţiuni, dacă vorbim despre colegii de la PSD, sau despre patriotism, dacă vorbim despre cei de la AUR. Dar aceste teme nu reflectă realitatea celor despre care vă spuneam. Pe ei îi interesează să se poată deplasa, mici satisfacţii în viaţa de zi, nu să se târască odată la un an sau la doi ani în faţa comisiei pentru stabilirea gradului de handicap, prezentare la comisie care le poate produce de multe ori umilinţă. Pentru că, ce sens are să se prezinte la o comisie în mod periodic, să se stabilească dacă le-a crescut mâna sau piciorul? Vă daţi seama ce situaţie absurdă?! Ştiu că Legea nr. 448/2006, cea care stabileşte drepturile persoanelor cu handicap, a fost modificată în 2012. Mai ştiu şi că există un ordin comun al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, din 2019, care reglementează caracterul permanent al certificatului de handicap pentru aceşti oameni. Cu toate acestea, mi-au fost semnalate cazuri când reglementările legale nu se respectă, când membrii comisiei de evaluare s-au purtat fără empatie şi fără respect faţă de aceşti oameni necăjiţi. Gândiţi-vă cum ar fi ca în această situaţie să fie un copil sau un părinte de-al vostru? Cum v-aţi simţi? Către cine s-ar îndrepta sentimentul de neputinţă şi de revoltă? Haideţi să dovedim că ne pasă de aceşti oameni şi să facem tot ceea ce putem să-i ajutăm! Voi modifica legea în aşa fel încât aceste situaţii să nu se mai repete! Vă mulţumesc. Radu Panait, deputat al USR, Satu Mare. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului Vasile Nagy, de la Grupul parlamentar AUR. Aveţi trei minute, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Gazele de şist" şi vizează un subiect extrem de important. Dragi colegi deputaţi, Exploatarea gazelor de şist din zona Curtici, judeţul Arad, pune în pericol întreaga comunitate, deoarece în zona UAT Sântana sunt puţuri de apă de unde se extrage apă potabilă pentru o mare parte din judeţ. De asemenea, prospecţiunile pot pune în pericol întreaga comunitate din zona Curtici, Macea, Dorobanţi, Sântana, Pecica, din cauza trepidaţiilor produse care pot afecta serios casele localnicilor care nu au fundaţie, majoritatea fiind case vechi. Această exploatare a gazelelor de şist nu este una convenţională, este rezultată din reacţii chimice, nu este o problemă legată doar de localitatea Curtici din judeţul Arad, ci ne putem trezi cu această problemă în mai multe localităţi. Aradul posedă una dintre cele mai mari rezerve acvifere din ţară şi nu este o apă oarecare, iar aceasta trebuie păstrată, trebuie protejată, deoarece vorbim de afectarea siguranţei alimentare a României în viitor. Legislaţia română trebuie să remedieze situaţia nefirească în care resursele naturale descoperite în proximitatea unei comunităţi devin mai degrabă un cost decât un câştig net pentru acea comunitate. Impactul ecologic al fracturării hidraulice a putut fi evaluat doar pentru Statele Unite ale Americii, dată fiind tradiţia în domeniu, dar unde nu există date statistice clare nici măcar în privinţa sondelor/puţurilor forate, cu atât mai mult referitoare la impactul complex asupra mediului. Asistăm la o confruntare acerbă între ecologişti şi lobby-iştii companiilor producătoare, care face extrem de dificilă aflarea adevărului ştiinţific, în contextul existenţei unui număr redus de analize temeinice elaborate de experţi independenţi şi al inexistenţei studiilor de impact asupra mediului al firmelor producătoare. Contaminarea apei reprezintă cel mai mare risc ecologic. Atunci când vorbim despre exploatarea gazelor de şist, punem în vedere chestiuni legate de legalitate, de constituţionalitate şi probleme legate de siguranţa naţională. Nu s-a dat niciodată transparenţă totală, iar aici nu vorbesc numai despre actele normative, ci de ceea ce înseamnă procesul în sine al exploatării gazelor de şist, şi nu numai. Zona Arad are cel mai bun teren arabil din ţară. Agricultura şi legumicultura este o chestiune de tradiţie şi se face în Arad de zeci de ani. Alianţa pentru Unirea Românilor susţine promovarea unor politici publice riguros fundamentate, sprijinite pe analize şi dezbateri prealabile şi o transparenţă totală a actelor normative şi al procesului de exploatare a gazelor de şist. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Vă mulţumesc. Nagy Vasile, deputat AUR, Arad. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Mergem mai departe, cu doamna deputat Cristina-Elena Dinu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, doamnă deputat, aveţi trei minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Nu decimaţi medicii de familie în plină pandemie!". În plină pandemie, medicina primară se află în pericol iminent. Consider îndreptăţită şi pertinentă poziţia Colegiului Medicilor din România, care pune în discuţie dezinteresul manifestat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în ceea ce priveşte negocierea Contractului-cadru pentru perioada 2021-2022. CNAS dă dovadă de lipsă de asumare în ceea ce înseamnă negocierea cu medicii, pe bună dreptate nemulţumiţi din cauza alocării a doar trei ore de discuţii pentru parcurgerea celor 168 de pagini din contractul-cadru, mai ales că se discută aspecte privind organizarea activităţii medicale din asistenţa medicală primară, ambulatoriu de specialitate, spitale, asistenţa medicală de urgenţă, îngrijirile la domiciliu, acordarea îngrijirilor paliative şi altele. Sunt în asentimentul specialiştilor Colegiului Medicilor de a reclama atitudinea nepăsătoare a CNAS cu privire la analizarea şi finalizarea acestui document, superficialitatea fiind o desconsiderare a profesiei medicale, tocmai în perioada în care avem nevoie de toţi specialiştii din sănătate. În acest moment, peste 45.000 de medici din toate specialităţile activează şi depind de prevederile acestui contract-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate. În cazul în care medicii nu vor fi de acord cu propunerea de contract-cadru, ne vom putea confrunta cu situaţia nedorită şi inacceptabilă de închidere a 35% dintre cabinetele medicale din ţară, ceea ce ar reprezenta un adevărat dezastru, în condiţiile în care 11.000 de medici de familie se ocupă de sănătatea a 18 milioane de români. Această perspectivă este realmente dramatică pentru medicina românească, în contextul recrudescenţei îmbolnăvirilor cauzate de virusul SARS-Cov-2. În condiţiile accesului limitat la îngrijirile spitaliceşti şi a organizării lor preponderent pentru tratarea persoanelor afectate de pandemie, medicii de familie sunt o categorie profesională esenţială în această perioadă, atât pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor, cât şi pentru realizarea examinărilor şi investigaţiilor medicale preventive. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale trebuie să se pună de acord cât mai repede cu Colegiul Medicilor, astfel încât să evităm din timp o tragedie în sistemul de sănătate, şi aşa greu încercat de pandemie. Suntem cu toţii conştienţi de importanţa medicinei primare, tot mai vizibile şi substanţiale, deoarece în criza sanitară, economică şi socială pe care o traversăm medicii de familie constituie primul şi, în foarte multe situaţii, singurul punct de contact al populaţiei cu sistemul sanitar. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
|
A decima în mod intenţionat asistenţa medicală de primă necesitate, acest zid în faţa spitalelor reprezentat de medicii de familie, ar fi o crimă cu premeditare la adresa tuturor românilor. Cristina-Elena Dinu, deputat al PSD, Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Valentin-Ilie Făgărăşian, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, aveţi trei minute. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, România a acumulat în ultimii ani o serie de dezechilibre economice periculoase, atât la nivel intern, cât şi în plan extern. Una dintre problemele care necesită o rezolvare cât mai rapidă este aceea privind balanţa comercială a României. Nu ai cum să nu te îngrijorezi când vezi că importurile au crescut de la un an la altul, iar exporturile nu au ţinut pasul cu acestea, motiv pentru care deficitul comercial al ţării a urcat la peste 18 miliarde de euro, în anul 2020. Cei mai mulţi specialişti sunt de părere că acesta este efectul politicilor economice greşite, promovate de guvernele PSD până în anul 2019, care au stimulat consumul din importuri şi au neglijat consolidarea ofertei interne. Stimaţi colegi, Urmărind cifrele comunicate de Institutul Naţional de Statistică, nu am putut să nu remarc că România nu are doar o problemă reflectată în deficitul rezultat dintre exporturi şi importuri, ci are şi o problemă legată de structura acestora. Altfel spus, importurile care intră anual în ţara noastră nu sunt, aşa cum ar fi de dorit, importuri de tehnică de calcul, de software, de maşini şi sisteme mecanizate, de know-how, ci sunt importuri de produse alimentare, de textile sau de combustibili. Aşadar, sunt mai degrabă importuri de consum şi mai puţin importuri pentru dezvoltare. De asemenea, şi exporturile româneşti au o problemă asemănătoare, în condiţiile în care, cu excepţia fabricilor de automobile Dacia şi Ford, exportăm mai degrabă materii prime şi materiale sau produse cu un grad foarte mic de valoare adăugată brută. Stimaţi colegi, Ca român care cunoaşte foarte bine realităţile din statele membre ale Uniunii Europene, pot să vă asigur că produsele fabricate în România care ajung astăzi pe pieţele europene sunt foarte apreciate de europeni. Aşadar, problema majoră a economiei naţionale este aceea că prea puţine produse ajung pe piaţa unică a Uniunii Europene, acolo unde preţurile mai mari ar genera profitabilitate mai mare pentru operatorii economici din ţară şi ar crea premisele ca întreprinzătorii noştri naţionali să se dezvolte. Ştiu foarte bine că regulile Uniunii Europene nu ne permit să adoptăm ajutoare pentru exportatori şi nici restricţii pentru importuri. Cu toate acestea, în scurt timp România poate deveni membră a Spaţiului Schengen şi mărfurile pot ajunge mai uşor şi mai ieftin pe pieţele europene. De asemenea, adoptarea monedei unice europene într-un orizont tot mai cert, de 4-5 ani, ar proteja exportatorii români de riscurile valutare şi i-ar scuti de costurile enorme de tranzacţie. Mai mult decât atât, diferitele facilităţi fiscale sau granturi pe care actualul guvern le acordă IMM-urilor din România trebuie să conducă la o creştere a productivităţii firmelor româneşti care, într-un viitor foarte apropiat, vor avea capacitatea să exporte cât mai mult. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat! |
||||||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Aşadar, însănătoşirea balanţei comerciale a României ţine în primul rând de susţinerea pe care o vom acorda operatorilor economici români, care să producă mult şi eficient, atât pentru piaţa românească, cât şi pentru alte pieţe. Deputat Valentin-Ilie Făgărăşian. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Marius-Andrei Miftode, de la Grupul parlamentar al USR PLUS. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Am văzut cu toţii cât de sfidător stăteau pe mesele petrecerilor private ilegale semnele cu "Nu postaţi pe Internet!" şi cu ocazia aceasta a reapărut în atenţia noastră problema culturală provocată de atitudinea "învârtitorilor" sau "şmecherilor" care se cred mai presus de lege sau care nu dau doi bani pe ea. Din păcate, acesta este un subiect omniprezent în societatea noastră. L-am revăzut recent, când colegi din Parlament votau la două mâini sau atunci când studenţii "şmecheri" de la drept copiau la examen. Exemplele sunt multe şi la tot pasul. Trăim într-o ţară care, timp de sute de ani, a format generaţie după generaţie în tainele "fentării Cezarului", ale haiducitului şi ciubucitului. Ne încropim de sute de ani, din generaţie în generaţie, moduri care de care mai inventive de a ne fura căciula unul altuia. Şi am ajuns să fim atât de obişnuiţi cu asta, încât nu ne mai miră nimic. Nici când vedem oameni fumând fix lângă semne ce interzic fumatul, nici când sute de oameni mărşăluiesc noaptea pe sub geamurile unde stau bolnavi de COVID la terapie intensivă. Mulţi muncesc în privat ca să îşi permită să se izoleze de stat, în bula lor privată, alţii au plecat de tot. Suntem responsabili să facem ca statul să lucreze pentru oameni, şi nu împotriva lor. Atunci când acest lucru va deveni mai evident, poate că mai mulţi oameni educaţi şi muncitori se vor angaja în cadrul instituţiilor statului. Poate că românii plecaţi se vor întoarce acasă şi poate că şmecherlâcul şi fentarea legii nu vor mai fi sport naţional. Abia atunci când noi înşine vom face paşi pentru ridicarea ştachetei moralităţii, abia atunci când noi înşine vom demonstra că suntem demni de a reprezenta interesele celor care ne-au votat, abia atunci vom putea da un imbold societăţii, pentru a face paşi în direcţia corectă, în direcţia ieşirii de sub blestemul furatului căciulii unul altuia. Este timpul, în al 12-lea ceas, să învăţăm ce înseamnă solidaritatea, responsabilitatea şi onoarea. Vă mulţumesc. Andrei Miftode, deputat al USR PLUS, Braşov. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, domnului Dănuţ Aelenei, de la Grupul parlamentar AUR. Sunteţi domnul Nicolae Roman. Corect? |
|
|||
|
Da. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: În regulă. Aveţi trei minute. |
|||||
|
|
Înainte de a începe declaraţia politică, stimaţi colegi, daţi-mi voie să mă alătur distinsului nostru coleg, domnul deputat Daniel Gheorghe, să mă înclin şi eu în faţa memoriei celor aproape 4.000 de români care, la 1 aprilie 1941, au fost măcelăriţi la Fântâna Albă şi să nu uităm că România a trecut, trece şi poate va mai trece prin astfel de momente. Doamnă preşedinte, Distinşi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi vizează tema "Populaţia României trebuie protejată." Şi mă voi referi, în continuare, la faptul că Parlamentul trebuie să lucreze pentru viitorul României. În societatea românească, se insinuează ideea că statul-naţiune nu mai are viitor. În România, se experimentează şi se urmăresc reacţiile sociale, prin impunerea unor indivizi care nu simt nimic pentru această ţară. Aceste fiinţe nu au nimic în comun cu acest popor, pentru că parcă nu au mamă, nu au tată. Stimaţi colegi, În ceea ce mă priveşte, vreau să vă spun că timp de 40 de ani, în cariera mea militară am comandat peste 150.000 de oameni. Deciziile pe care le-am luat au vizat soarta a sute de mii de oameni. Am aflat, după 31 de ani, că sunt criminal şi securist. De aceea, vă anunţ, acum şi aici, că numitul Bulai Iulian, care se pare că este deputat în Parlamentul României, va fi dat în judecată mâine. Domnilor colegi, Sub această cupolă avem imunitate. În afara ei trebuie să ne comportăm şi să nu uităm de cei şapte ani de acasă. Sunt contrariat, de asemenea, că începând cu ziua de 1 noiembrie a anului trecut, prin diferite mijloace mass-media mi-a fost atacată familia şi propria persoană. De aceea, de la această tribună, solicit ca preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului să-mi răspundă ce măsuri a luat împotriva organelor de presă care continuă să facă astfel de lucruri împotriva cetăţenilor României. Şi mă refer în mod deosebit la Realitatea Plus, care a găzduit, pe data de 15 martie, la ora 21,00, pe acest cetăţean, Bulai Iulian, care, în direct, să-şi permită să mă denigreze, iar acest post de radio, nelucrând deontologic, nu m-a contactat, pentru a avea un drept la replică. Distinşi colegi şi distinse colege, Parlamentul României, în acest moment, ia decizii doar pentru a realiza obiectivele unei agende ascunse,... |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat! |
|||||
|
|
...instituţia este astfel lipsită de rolul său fundamental de a reprezenta interesele poporului român. Imediat, doamnă! Pe această cale, vă anunţăm că vom lupta cu toate instrumentele legale, care ne sunt accesibile, pentru ca globalismul să nu devină un fenomen ireversibil în această ţară. Personal, din acest moment voi da vot favorabil numai pentru ce consider că este în beneficiul poporului meu. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Concluzionaţi, vă rog! |
||||||
|
|
În concluzie, Parlamentul României trăieşte în prezent, dar lucrează pentru trecutul, şi nu pentru viitorul ţării! Vă mulţumesc, doamnă! Deputat Roman Nicolae, Circumscripţia nr. 10 Buzău. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Ilie Toma. Vă rog, aveţi trei minute. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele este "Nu veniţi cu bani de acasă pentru agricultură, veniţi cu oameni competenţi să conducă Ministerul Agriculturii!" Rolul agriculturii din fiecare ţară se ştie şi se presupune că îl cunosc şi cei din Coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR, la fel cum cunosc şi ponderea suprafeţelor agricole din România, din moment ce doresc să elimine condiţiile dure de vânzare ale terenurilor agricole către străini. Din păcate, pentru facilitarea vânzării ţării, bucată cu bucată, se urmăreşte falimentarea fermierilor. Este singura explicaţie plauzibilă pe care o putem avea după deciziile luate şi comunicate de ministrul agriculturii, Adrian Oros. În timp ce mâinile murdare ale ţăranului român sunt legate şi pământul ţării crapă din pricina secetei, Guvernul Cîţu aruncă totul în faliment şi vinde. Guvernul Cîţu şi ministrul agriculturii au uitat că înaintaşii noştri au pierit în războaie pentru fiecare palmă de pământ a acestei ţări şi nu sunt capabili să ia exemple de la restul ţărilor europene care pun mare accent pe agricultură şi apără interesele naţionale. Ministrul Oros şi-a exprimat neputinţa de a veni cu bani de acasă, o afirmaţie plină de sfidare. Ştim că afacerile îi prosperă! Dar agricultura nu se poate susţine cu banii de buzunar şi prin afirmaţii de gen, doar ne demonstraţi că niciodată nu vă veţi putea organiza şi comporta ca buni profesionişti, mai ales când scopul principal e să falimentezi şi să vinzi! Înfiinţezi, nu desfiinţezi! Acorzi subvenţii, nu le tai! Susţii fermierii, nu le pui condiţii! Încurajezi consumul produselor româneşti, nu creşti importurile şi de cinci ori la produse şi dai la export mâna de lucru. Nu suspenzi sau prorogi termene la legi sau diminuezi şi cu 50% ajutoarele naţionale tranzitorii pentru sectorul vegetal şi zootehnic! Achiţi la timp restanţele pentru acciza la motorină! Aşa se susţine agricultura românească! Pământul românesc va fi irigat cu lacrimile fermierilor care nu au primit despăgubirile pentru culturile din primăvara anului trecut afectate de secetă, pentru că actualul ministru a uitat complet de sistemul de irigaţii. Pământul românesc va sângera când terenurile agricole se vor vinde străinilor, din nou. Satul românesc va rămâne pustiu, pentru că actualul guvern trimite românii să lucreze pământul străinilor. Mâinile muncite ale ţăranului român sunt legate şi hrana sănătoasă o mănâncă străinii. Pentru abandonarea agricultorilor, din dorinţa de a falimenta agricultura, nu poate exista vreo scuză. Nici criza nu e o scuză, nici pandemia. Spuneaţi că PSD vinde Ardealul, o minciună ordinară! Din păcate, ministrul Adrian Oros şi 61 de deputaţi şi senatori din coaliţie vor să vândă România şi nu este o minciună. Este un fapt real că, în loc să apăraţi interesele economice ale României, vreţi să o vindeţi bucată cu bucată! Întâmplător sau nu, de fiecare dată când aţi fost la cârma ţării aţi distrus fondul funciar şi au dispărut păduri şi terenuri. Renunţaţi să serviţi interesele altora! Acordaţi bani fermierilor români şi susţineţi agricultura în România! |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat! |
|||||
|
|
Glasul pământului este cel mai puternic şi ar trebui să-şi găsească ecou în demersuri iniţiate cu scopul de a salva agricultura şi fermierii din România! Ilie Toma, deputat al PSD, Hunedoara. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat Dumitru Flucuş, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, aveţi cuvântul pentru trei minute. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Înainte să primesc votul de încredere al românilor şi să fiu ales deputat, urmăream cu atenţie şi eram interesat în legătură cu funcţionarea Parlamentului, eram interesat despre atmosfera de aici, despre cum se desfăşoară activitatea în legislativ. Astăzi este pentru prima oară când am onoarea să iau cuvântul oficial de la această înaltă tribună, după momentul depunerii jurământului. În cadrul comisiilor de lucru şi în alte împrejurări am avut oportunitatea să intervin pe diverse subiecte. Până acum am participat discret, am stat şi am observat cum funcţionează şedinţele Camerei Deputaţilor, care sunt reacţiile colegilor deputaţi. M-am gândit ce ar fi potrivit să spun la prima mea luare de cuvânt. Am decis că e bine să încep cu o declaraţie politică în care să fac apel la unitate, respect şi colaborare între toate grupurile politice. De la începutul mandatului şi până acum am avut ocazia să văd câteva scene pe care nu le credeam posibile în Parlamentul României. Au fost momente în care colegi parlamentari sau miniştri s-au jignit reciproc, şi-au adresat cuvinte de batjocură şi insulte. Au fost schimburi de replici acide între vorbitorul de la tribună şi colegii din sală. Am văzut în plenul Camerei Deputaţilor comportamentul de pe stadioane, cu huiduieli, aplauze, scandări, pancarte, păpuşi, caricaturi. Eu, ca parlamentar nou ales, nu cunosc cum s-au atribuit acele porecle colegilor noştri. Nici nu mă interesează. Simt doar că este o ruptură mare între diferite persoane şi între grupurile parlamentare. De multe ori se simte încrâncenare şi chiar ură. Cei care sunteţi mai vechi pe aici probabil v-aţi obişnuit aşa şi a început să vi se pară normal ca unii să răspundeţi cu aceeaşi monedă cu care cândva aţi fost taxaţi. V-aţi obişnuit într-atât, încât nu vă daţi seama că, procedând aşa, sistemul este ineficient! De aceea, eu vă rog să lăsăm în trecut acest mod de lucru, să ne regrupăm şi să începem o colaborare bazată pe argumente şi pe respect reciproc. Este clar că în toate partidele sunt oameni deosebit de buni, de mijloc sau mai dezinteresaţi. În fiecare partid se regăsesc oameni impecabili şi alţii care au anumite probleme. Trebuie să renunţăm să ne mai acuzăm unii pe ceilalţi. Eu fac astăzi apel la unitate, unitate în primul rând în Parlament şi apoi unitate în ţară. Pentru a putea fi de folos românilor şi pentru a putea construi ceva durabil, trebuie să lucrăm cu toţii, să lucrăm împreună, indiferent de gruparea politică din care facem parte. Chiar şi aşa ne va fi greu să ne impunem ca o naţiune serioasă şi demnă în Europa şi să obţinem avantaje şi condiţii mai bune pentru conaţionalii noştri. Dacă vom continua să ne certăm între noi, să nu susţinem proiecte de legi eficiente doar pentru că au fost propuse de adversari politici sau să propunem proiecte iluzorii doar pentru a-i pune în dificultate pe ceilalţi, dacă vom continua să facem teatru şi circ în instituţia Parlamentului, sigur nu vom reuşi să contăm în ochii partenerilor noştri europeni şi nici nu vom reuşi să ne dezvoltăm patria. Trebuie să identificăm lucrurile care ne unesc şi să le îndepărtăm pe cele care ne dezbină! Am încredere că, dacă ne propunem să facem asta, vom reuşi! Vă mulţumesc. Dumitru Flucuş, parlamentar al PNL, Braşov, mai precis Ţara Făgăraşului. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Încheiem aici prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 31 martie, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Ceilalţi deputaţi care s-au înscris astăzi la declaraţii politice urmează să le depună în scris la secretariatul Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||||
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: "Conducerea Guvernului refuză să comunice onest cu românii" Consider că reţinerile românilor faţă de modul în care autorităţile gestionează procedura de vaccinare împotriva COVID-19 sunt pertinente şi la fel de îndreptăţite ca ale altor milioane de cetăţeni europeni din ţările care au decis suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca. În loc sa vină să le clarifice nedumeririle, să le risipească îndoielile, printr-o comunicare onestă, completă şi credibilă, premierul Cîţu reacţionează defectuos, numindu-i terorişti pe cei care îşi pun întrebări legitime. Practic, premierul României îi face terorişti pe toţi cetăţenii din ţările Uniunii Europene în care s-a impus oprirea administrării vaccinului AstraZeneca, din loturile cu suspiciuni de neconformitate. În opinia mea, domnul Cîţu ar fi trebuit să ia exemplu de la conducătorii statelor europene, deoarece aceştia au dat dovadă de responsabilitate, adoptând deciziile în funcţie de interesul public privind protejarea sănătăţii populaţiei. În loc să încurajeze conformarea voluntară a oamenilor, premierul are o atitudine discriminatorie, jignitoare, prin care nu face altceva decât să transforme procesul de vaccinare al populaţiei într-o zonă a conformării oarbe, cu oameni acuzaţi că sunt terorişti doar pentru că au îndoieli sau alte opinii. Prin minciunile repetate, cele că loturile de vaccin suspendate în mai multe ţări europene nu ar fi ajuns şi în România, Guvernul dreptei a reuşit să distrugă şi ultimul gram de credibilitate pe care îl mai avea în ochii românilor, pasând responsabilităţile şi acuzându-i pe români că sunt vinovaţi pentru repetatele nereuşite ale Cabinetului Cîţu. Din nefericire, partidele din coaliţie se ceartă permanent, iar conflictele lor ne afectează pe toţi. Nu este firesc să fi existat un sistem paralel de vaccinare, prin care au fost imunizate peste 7.000 de persoane, în timp ce din aceleaşi centre au fost aruncate 4.000 de doze, în condiţiile în care foarte multe persoane nu găsesc locuri disponibile pe listele de aşteptare. PSD se pronunţă ferm şi clar în favoarea respectării adevărului şi a asumării vorbelor şi faptelor, mai ales în situaţii de criză şi în plină pandemie. |
|
||||
|
"Sectorul HoReCa, în colaps" A trecut un an de la începutul pandemiei, un an de când guvernele de dreapta tot impun restricţii sanitare, fără vreun efect în reducerea răspândirii COVID-19. De la starea de urgenţă la starea de alertă, care continuă şi tot continuă, fiecare pachet de măsuri, de izolare şi de îngrădire a vieţii cotidiene, precum şi de limitare a drepturile individuale, a lovit puternic toate activităţile şi îndeosebi sectorul HoReCa, România trebuind acum să facă faţă atât crizei sanitare, cât şi crizei economice. Guvernele de dreapta au tot spus că au aplicat măsurile propuse de specialişti şi în consens cu măsurile luate de celelalte ţări. Nimic mai fals. Peste tot, unde măsurile au afectat turismul, s-au luat rapid măsuri de ajutor. În plus, toate acţiunile de limitare a circulaţiei şi de închidere a restaurantelor au fost anunţate din timp. În decurs de un an, cifra de afaceri din sectorul HoReCa s-a redus cu aproape 40%, numărul salariaţilor a scăzut cu aproape 15.000 de persoane, iar numărul de întreprinderi radiate din acest sector a depăşit 2.500 de unităţi. La noi, HoReCa a ajuns în colaps pentru că, odată cu închiderea hotelurilor şi a restaurantelor, nu s-a făcut nimic pentru sprijinirea acestora. Nicio măsură nu a fost luată special pentru acest sector. Stimaţi guvernanţi, aveţi o singură măsură - ajutor de stat pentru cei aflaţi în dificultate. Dar şi aici aţi ales să vă bateţi joc de patronat. Aţi ales varianta cea mai proastă - să alocaţi o sumă modică pentru program şi să o împărţiţi, fără nicio prioritate, către toţi cei care depun cereri. În sectorul HoReCa predomină micile afaceri. Acestea nu au resurse pentru a depăşi închiderea activităţii şi nici capacitatea de a se împrumuta. Cu toate acestea, sectorul HoReCa oferă locuri de muncă, în mod direct, pentru mai bine de 210.000 de persoane, iar prin efectul de antrenare a altor activităţi, precum transportul, producţia de bunuri alimentare, servicii, asigură locuri de muncă pentru alte 500.000 de persoane. Însă, pentru micile afaceri din turism nu s-a reglementat posibilitatea ca acestea să fie primele beneficiare ale schemei de ajutor de stat. La început le-aţi promis că vor primi un sprijin consistent de la stat. Prin O.U.G. nr. 224/2020 aţi instituit o schemă de ajutor de stat pentru acest sector, minţind că aţi alocat un buget de 500 milioane de euro (2,5 miliarde de lei). De curând, prin O.U.G. nr. 10/2021 aţi schimbat atât bugetul, cât şi modul de acordare. Acum alocarea bugetară este de doar un mld. lei, împărţit la toţi cei care le vor solicita. Va rezulta o punguţă cu doi bani pentru fiecare solicitant. Sau mulţi vor renunţa şi îşi vor închide hotelurile, pensiunile, restaurantele sau terasele. În plus, aţi amânat şi termenul de plată. Patronii şi toţi cei ce deţin pensiuni şi care trăiesc doar din veniturile din turism vor primi ajutoarele până la 30 iunie 2022. Reducerea drastică a ajutorului de stat este însoţit de eliminarea voucherelor de vacanţă, prin care Guvernul dovedeşte, încă o dată, că turismul este "a cincea roată la căruţă". Întreprinzătorii din sectorul HoReCa rămân astfel şi fără turişti, şi fără ajutor de stat. Voucherele de vacanţă puteau compensa o parte din pierderile din pandemie. Dar pe cine interesează? Politica iresponsabilă a Guvernului pentru sectorul HoReCa este, în fapt, o politică conştientă de falimentare a firmelor româneşti, pentru ca marile lanţuri de hoteluri şi restaurante să acapareze piaţa turistică din România. Şi, ca să grăbiţi falimentul, acum aţi venit cu decizia ca restaurantele să se închidă la ora 18:00. Această măsură înseamnă, în cele din urmă, închiderea totală, pentru că cei mai mulţi clienţi veneau după această oră. De altfel, pe tot timpul stării de alertă au fost luate măsuri contradictorii de la o zi la alta, ba de închidere, ba de redeschidere a restaurantelor. La fiecare anunţ al Guvernului, proprietarii s-au aprovizionat cu materii prime agroalimentare şi şi-au chemat la lucru angajaţii aflaţi în şomaj. La câteva zile după deschidere, spaţiile s-au închis. Alimentele perisabile au trebuit aruncate, iar angajaţii trimişi din nou acasă. Cine răspunde de aceste pagube? Singura soluţie pentru menţinerea pe linia de plutire şi redresarea acestui sector, fără ca siguranţa sanitară să fie afectată, o reprezintă calea dialogului responsabil cu reprezentanţii HoReCa. Guvernul ar trebui să renunţe la poziţia de desconsiderare a mediului de afaceri şi să conceapă cu acesta un program predictibil şi viabil de desfăşurare a activităţii hotelurilor şi restaurantelor în condiţii de pandemie, dar şi un plan de sprijin real din partea statului. |
|
||||
|
"O Românie sfâşiată!" Nu suntem toţi buni, dar, cei care suntem, haideţi să facem diferenţa! Schimbarea porneşte de la noi! Sufăr când văd că românii îşi vând rinichii, sunt sclavi sau cerşesc prin toată Europa din cauza foamei sau disperării! În vremea aceasta, alţii stau şi aşteaptă să curgă bani în saci imenşi, umflaţi de şpăgi şi comisioane, făcând averi inimaginabile. Nu ţara e de vină, ci oamenii care o conduc! Sunt prea lacomi de putere şi de avere! Ce ar putea să mai meargă într-o ţară pe care nişte lichele o fac praf? Mă doare când văd în ce hal a ajuns ţara noastră! Aflu de la televizor că au murit oameni arşi prin spitale, îngheţaţi pe străzi şi în canale, femeie prăbuşită de la balcon în timp ce încerca să se salveze dintr-un incendiu, iar instituţiile statului nu au dotările necesare pentru a o salva, bătrâni şi copii asfixiaţi de o sobă defectă, cu care au încercat să se ferească de frig. Am scris din suflet! Un trist adevăr! Am fost o ţară aidoma unor pomi plini de roade, care s-a dărâmat sub povara propriilor bogăţii şi care a fost trădată de "caii troieni", devenind sclava Europei. Nu v-aţi murdărit doar mâinile, aveţi sufletul întunecat. Când oare veţi înţelege că funcţia şi poziţia socială sunt trecătoare, dar omenia are valoare veşnică? Vă spun că în ziua judecăţii toţi vom da socoteală şi ne vom primi răsplata pentru tot ceea ce am făcut, bine sau rău. Veţi înţelege atunci cum este şi cât de tare doare, căci poporul român este "purtătorul crucii"! Nu veţi digera ce spun acum, dar meritaţi alt destin! Aţi lovit crunt în popor şi l-aţi împins în prăpastie, fără scrupule. Dar va veni o vreme, în curând, când ne-om strânge poporul tot şi vom reda ţara copiilor, fiindcă România nu este doar un cuvânt, este patria sufletelor noastre şi nimeni nu va putea să şteargă memoria neamului nostru! |
|
||||
|
"România fără viitor" După un an de spaime şi drame medicale, oamenii au obosit să caute veştile bune care nu mai vin. După un şir de alegeri pe care guvernanţii de acum le-au pierdut, electoratul liberal şi cel progresist, mai puţini, dar mult mai zgomotoşi, s-au bucurat vindicativ de pirueta politică prin care partidele lor au preluat puterea. Noi, social-democraţii şi oamenii echilibraţi ai acestei ţări, ştiam că guvernarea de dreapta-stânga, PNL-USR PLUS, se va dovedi falimentară. Acum ştiu şi susţinătorii lor. Noi ştiam că au oameni vocali, dar goi. Acum au văzut şi susţinătorii lor. Noi ştiam că sunt incompetenţi, împiedicaţi şi lipsiţi de viziune. Acum au descoperit şi susţinătorii lor. Nu este nici bucurie nici triumf în constatarea, aproape unanimă, că partidele care administrează ţara şi-au pierdut şi bruma de încredere pe care o aveau, e doar amărăciune şi necaz. Noi, cei care putem vedea peste miza manifestărilor pătimaşe de zi cu zi, ne îngrozim la felul în care au fost năruite perspectivele zilei de mâine. Viitorul României, îngropat în datorii iresponsabil făcute, înnegurat de sărăcie şi fracturat de convulsii, ne condamnă pe toţi. Datoria publică a României a ajuns la 50% din PIB, datoria externă se află la valori fără precedent, 117 miliarde de euro, dobânzile iresponsabile la care ne-am împrumutat înrobesc generaţiile viitoare şi ne apropiem alert de linia roşie a unui rating de ţară ruşinos - cel la care se recomandă evitarea investiţiilor. Economia se sufocă sub povara datoriilor şi în lipsa unei injecţii de capital. Companiile private agonizează în lipsa unei susţineri de care a beneficiat mediul privat în toate celelalte ţări europene, iar bugetul public, acum şi prost administrat, va fi imposibil să acopere datoriile. Cu alte cuvinte, fie şi doar la radiografia cifrelor macroeconomice, România arată ca un stat eşuat. Cum aţi reuşit, stimaţi guvernanţi, să răsturnaţi, într-un an şi jumătate, o ţară care avea creştere economică, datorii gestionabile şi deficit decent? Cum aţi reuşit să faceţi ca, sub mandatul vostru, în numai un an, să scadă şi producţia industrială cu aproape 10%, să scadă şi producţia agricolă cu 40% şi, în general, să păşim ca ţară spre limita de avarie? V-aţi putea grăbi să răspundeţi că grijile medicale şi pandemia au cauzat aceste malformaţii, dar ar fi un răspuns cinic şi mincinos, ca mai toate declaraţiile voastre, căci pandemia este globală şi nici o ţară europeană nu s-a prăbuşit atât de vertiginos ca România. În plus, de preocupaţi şi pricepuţi ce sunteţi în domeniul medical, aţi alocat sănătăţii un buget ridicol, mai mic decât cel dinaintea pandemiei. Dezastrul nostru, al tuturor, este amplificat de faptul că neştiinţa voastră e însoţită de cinism şi nemăsurată aroganţă. Toate măsurile pe care le-aţi luat în pandemie au contribuit la drumul României către un stat eşuat: am fost singura ţară din lume care şi-a "arestat" în spitale purtătorii asimptomatici de virus, şi prin aceasta aţi clădit o neîncredere cronică a oamenilor în sistem. Am fost singura ţară care a avut şcolile închise timp de un an, iar prin aceasta aţi determinat schilodirea intelectuală şi afectivă a unor întregi generaţii. Am fost şi suntem, în continuare, singura ţară în care domeniile economice profund afectate nu sunt viguros susţinute de stat, şi prin aceasta aţi condamnat la dispariţie zeci de mii de companii. Toate cifrele statistice arată dezastrul în care suntem, şi mai ales arată lipsa de perspectivă. Oamenii nu citesc statistici, dar simt în viaţa lor, de zi cu zi, efectele acestora. Mai aveţi foarte puţin timp pentru declaraţiile voastre mincinoase, mai aveţi foarte puţin timp pentru a vinde iluzii legate de PNRR, prin care, în fapt, veţi îmbogăţi doar câteva ONG-uri şi firme de casă. Mai aveţi foarte puţin timp pentru cinismul vostru iresponsabil, pentru că noi, toţi, am rămas fără timp, fără speranţă şi, din cauza voastră, fără viitor. |
|
||||
|
"Protestele publice faţă de restricţiile impuse în pandemie" În ultimele zile, observăm cum România este împărţită în două: cei care susţin măsurile şi restricţiile impuse în pandemie şi cei care le critică, uneori chiar prin manifestări violente în stradă. Din păcate această divizare a românilor este orchestrată şi cu susţinere politică. Se înmulţesc, stimaţi colegi, declaraţiile iresponsabile ale unor politicieni care nu înţeleg că în pandemie avem nevoie de unitate, nu de dezbinare. Pentru a lupta cu acest virus perfid avem nevoie de luciditate, responsabilitate, solidaritate şi respect. Pandemia poate fi învinsă doar dacă respectăm reguli stricte şi ne protejăm pe noi, protejându-i în acelaşi timp pe cei dragi cu care interacţionăm. În aceste zile, România este din nou arătată cu degetul la nivel european din cauza manifestărilor violente, extremiste, xenofobe şi antisemite. S-a ajuns la acte de violenţă, de vandalism şi la manifestări extremiste, care nu pot fi acceptate într-o Românie europeană. Sunt omul care a luptat mereu pentru democraţie şi, în ultimii ani, am fost de multe ori în stradă alături de colegii mei. Însă ne-am manifestat mereu paşnic şi cu bun-simţ, principii elementare pe care trebuie să le manifeste oricine crede în democraţia autentică şi în libertatea de exprimare. Uniunea Salvaţi România este un partid care a luat naştere în stradă. Ne-am format şi unit ca organizaţie politică în urma numeroaselor proteste la care am participat zile în şir, în frig, pentru a scanda împotriva corupţiei şi hoţiei şi pentru a cere respectarea drepturilor noastre. Înţelegem, mai bine decât oricine, dreptul de a protesta. Ne-am exercitat tot timpul acest drept în mod paşnic. Am făcut pasul spre politică promovând respectul, corectitudinea şi onestitatea în discursul nostru. Ceea ce vedem în România, în ultimele zile, nu are nimic de-a face cu dreptul oamenilor de a-şi striga nemulţumirea faţă de măsurile impuse de autorităţi, câtă vreme se promovează mesaje extremiste şi acţiuni violente. Am văzut cu tristeţe violenţe verbale adresate chiar şi celor din linia întâi, care, în aceste momente, se luptă pentru vieţile noastre şi îi îngrijesc pe cei bolnavi. Nu poate fi acceptat acest lucru! În tot acest timp, întreaga lume face eforturi şi ia măsuri dure pentru a învinge pandemia. Israelul a vaccinat peste jumătate din populaţie cu ambele doze şi de aceea relaxează măsurile. În Marea Britanie apar primele veşti pozitive, iar Londra a avut prima zi fără decese. Compartimentul de sănătate britanic a reuşit să vaccineze complet 30 de milioane sau aproape 60% din populaţia adultă. Germania, Italia, Franţa şi alte ţări europene continuă să impună restricţii pentru a traversa noul val al pandemiei. România va depăşi, în aceste zile, două milioane de persoane imunizate, dintre care aproape jumătate cu ambele doze. În aceste momente este nevoie să comunicăm corect, să le explicăm oamenilor importanţa vaccinării şi a deciziilor luate. Închei cu un apel către toată clasa politică. Dragi colegi, în aceste momente, toate partidele politice ar trebuie să promoveze un mesaj de solidaritate şi unitate, pentru a le arăta românilor că numai împreună putem trece cât mai repede peste această criză. De asemenea, fac un apel către toţi cetăţenii - să fie responsabili şi solidari pentru a putea învinge pandemia, iar orice formă de protest să fie paşnică. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate! |
|
||||
|
"Aderarea la OCDE - un obiectiv major al politicii externe româneşti" Politica externă românească va continua să fie una predictibilă, coerentă, bazată pe consens naţional şi axată pe îndeplinirea responsabilă a angajamentelor asumate în plan extern, pe promovarea şi apărarea obiectivelor şi intereselor naţionale. Cei trei piloni care au marcat direcţia politicii externe a României, anume creşterea rolului şi influenţei în UE şi în NATO, precum şi dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, vor continua să reprezinte priorităţile diplomaţiei noastre, însă această criză generată de virusul SARS-CoV-2 a făcut limpede importanţa extinderii multilateralismului, nevoia eficientizării cooperării internaţionale şi a acţiunii organizaţiilor internaţionale. Luând în considerare principalele puncte în care au fost lovite majoritatea statelor lumii, mai precis sistemul medical şi economia, este imperios necesară creşterea cooperării între naţiuni pentru o revenire rapidă şi solidă. În acest sens, având în vedere problemele cu care s-a confruntat economia în ultimul an, un obiectiv major pentru România este aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperităţii şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global. De la momentul apariţiei, OCDE constituie o autoritate recunoscută în plan internaţional în domeniul elaborării de analize, recomandări, date comparative şi statistici economice şi sociale, având ca principale direcţii de acţiune restabilirea încrederii în piaţă prin eficientizarea şi nivelarea mecanismelor care o fac să funcţioneze, îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naţionale, promovarea inovaţiei în economie şi valorificarea capitalului uman, prin capacitarea forţei de muncă. OCDE numără 37 de membri, dintre care majoritatea - 24 europeni, state dezvoltate ce deţin 70% din producţia şi comerţul la nivel global, precum şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Procedurile de extindere în această organizaţie sunt şi ele unele specifice, diferite de ale altor organizaţii. Mai precis, după ce membrii agreează iniţierea unui nou "val de extindere", Consiliul OCDE adoptă decizia oficială a lansării invitaţiilor de aderare şi a începerii negocierilor, în baza unui calendar de aderare. Deciziile Consiliului OCDE privind un anumit "val de extindere" pot fi luate în bloc sau defalcat/etapizat, în funcţie de nivelul de pregătire al candidaţilor şi de susţinerea politică din cadrul organizaţiei. Astfel, pentru unii candidaţi se decide lansarea invitaţiei de aderare, pentru alţii se decide continuarea evaluării stadiului de pregătire în scopul lansării ulterioare a invitaţiei. În prezent, după adoptarea noului cadru de evaluare a candidaturilor şi în concordanţă cu deciziile Conferinţei Ministeriale OCDE din iunie 2017, Consiliul OCDE dezbate subiectul demarării unui nou exerciţiu de extindere a organizaţiei. Există, în acest moment, 6 candidaturi discutate în Consiliu, printre care şi cea a României. Din experienţa celor două etape de extindere a OCDE, care s-au derulat de la "Raportul Noboru" (2005, respectiv 2013), rezultă că sprijinul politic acordat de statele membre importante ale organizaţiei, în special de SUA, Japonia şi statele mari din UE, este la fel de semnificativ ca îndeplinirea criteriilor tehnice de aderare. Aderarea la un asemenea înalt for este o şansă, dar şi o necesitate pentru consolidarea poziţiei României ca actor pe scena internaţională, dar şi pentru aportul pe care expertiza OCDE o va putea aduce la dezvoltarea economică a ţării noastre. |
|
||||
|
"Guvernul Cîţu a adoptat, din nou, măsuri benefice contribuabililor" Ţinând cont de faptul că ne aflăm încă în plină pandemie provocată de SARS-CoV-2, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută au fost propuse de către Guvernul Cîţu o serie de alte măsuri benefice mediului de afaceri, în contextul incertitudinii economice legate de evoluţia pandemiei de COVID-19. În acest sens, unele dintre acestea reprezintă prelungirea unor decizii necesare, avându-se în vedere situaţia actuală, aşa cum este cazul pentru HoReCa, a fost prelungită cu 90 de zile scutirea de la plata impozitului specific, începând cu 1 aprilie 2021 - ultima oară, aceasta a fost prelungită tot cu 90 de zile, în luna decembrie a anului trecut. De asemenea, au mai fost adoptate şi alte măsuri de către Guvernul Cîţu pentru a veni în sprijinul contribuabililor, iar acestea se referă la: prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare de la 30 iunie 2021, la 31 ianuarie 2022; extinderea termenului până la care contribuabilii pot beneficia de rambursarea TVA cu control ulterior, de la 31 martie 2021, la 31 ianuarie 2022; contribuabilii pot beneficia în continuare de ştergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile şi penalităţile), cu condiţia plăţii debitelor principale şi a îndeplinirii celorlalte criterii menţionate în legislaţie, până la data de 31 ianuarie 2022; facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă se menţine până la 30 septembrie 2021. Totodată, pentru a veni în sprijinul tinerilor, dar şi a celor care-şi întemeiază o familie, Guvernul României a adoptat şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului "Noua casă". După cum ştiţi, Programul "Noua Casă" este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care facilitează achiziţia unui imobil cu destinaţia de locuinţă, prin intermediul contractării de credite garantate de stat. Astfel, pentru anul 2021, a fost alocat un plafon al garanţiilor de 1,5 miliarde lei, în vederea implementării Programului "Noua casă". În acest context, încă dificil din punct de vedere sanitar şi economic, Guvernul Coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR ţine cont de toate problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, precum şi fiecare contribuabil în parte şi are în vedere continuarea promovării unor măsuri de sprijin real şi în acest an, astfel încât să reuşim să trecem cu bine peste criza provocată de pandemie şi să creăm toate premisele necesare relansării economiei româneşti. |
|
||||
|
Anul 1994. Prima încercare de a declara municipiul Iaşi drept oraş-martir. Se întâmpla în regimul de tristă amintire al lui Ion Iliescu. Atunci, s-a aflat, pentru prima data, că în Iaşi, cu câteva zile înainte de momentul declanşării Revoluţiei de la Timişoara, ar fi existat o tentativă de a tipări şi distribui câteva manifeste. Atunci, Ion Iliescu a fost împiedicat de asociaţiile de revoluţionari să-şi bată joc de sacrificiul Timişoarei. Câţiva ani mai târziu, prin 2009, reprezentanţii PDL Iaşi au forţat, din nou, declararea municipiului Iaşi drept oraş-martir, şi asta în condiţiile în care în capitala Moldovei nu s-a întâmplat nimic înainte de 16 decembrie, ziua în care comunismul a intrat pe un drum fără întoarcere în România, pentru că Timişoara a fost cu adevărat neînfricată. Cea mai recentă încercare a fost enunţată în 2019, când un politician USR a vrut sa iasă în evidenţă şi să obţină pentru Iaşi titlul de oraş-martir. Sacrilegiu, ar spune unii, o bătaie de joc, susţin asociaţiile de revoluţionari din Timişoara. Eu cred că e doar o dorinţă de a epata, fără o bază reală, a unui politician cu un tupeu uluitor. Să ai îndrăzneală să ceri ca un oraş în care nu s-a tras un foc de armă în decembrie 89 să fie pus la egalitate cu unul în care oamenii au fost ucişi de gloanţele forţelor de represiune doar pentru că au cerut libertate, reprezintă într-adevăr un afront adus martirilor Timişoarei. Nu vreau să contest aşa-zisa acţiune cu manifeste şi intenţia de a ieşi în stradă pe 14 decembrie, ceea ce contează este că nu s-a înfăptuit. Dar să conteşti titlul de primul oraş-martir al Revoluţiei Române Timişoarei nu arată decât ridicolul în care riscă să cadă USR-ul. Nu, nu sunt de acord ca spiritul Timişoarei să fie batjocorit. Nu sunt de acord ca memoria celor care s-au sacrificat pentru libertate să fie întinată. Vreau să-l văd pe iniţiatorul acestui proiect fantomă cum se uită în ochii copiilor care şi-au pierdut părinţii sau ai celor care şi-au pierdut soţul sau soţia, bunicul ori bunica, sora sau fratele pe străzile Timişoarei, loviţi de gloanţele criminalilor din ʼ89, să le explice cum Iaşiul merită să fie oraş-martir. Voi vota pentru respingerea acestui proiect de lege şi sunt sigur că şi colegii mei, parlamentarii de Timiş, de la toate partidele politice, inclusiv de la USR, vor refuza să voteze umilirea eroilor de la Timişoara. |
|
||||
|
"Companiile de stat trebuie să rămână ale statului" Profitând de faptul că agenda publică este dominată de pandemie, iar atenţia românilor este distrasă, Guvernul Cîţu vrea să satisfacă o mai veche doleanţă a şefului său de partid, Orban, aceea de a privatiza companiile de stat. Guvernul Orban a fost oprit de PSD, în Parlament, prin Legea nr. 173/2020, care a reglementat interdicţia de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, pentru o perioadă de 2 ani. Acum, Guvernul Cîţu îşi manifestă intenţia de a abroga această lege care protejează, de fapt, avuţia naţională, insistând să privatizeze Portul Constanţa, Aeroporturile, CEC-ul, Hidroelectrica ori CFR, societăţi ale statului român care vor fi vândute pe mai nimic, valoarea acestora fiind direct afectată în această perioadă de pandemie. Argumentele invocate de unii membri ai cabinetului Cîţu, în ceea ce priveşte avantajele privatizării companiilor de stat, nu pot fi luate în considerare, deoarece nu sunt bazate pe studii, rapoarte sau analize economice realizate de experţi. Au fost aruncate în spaţiul public simple idei proprii ori, posibil, ale anumitor cercuri de interese, poate pentru a testa reacţiile posibile ale românilor la ideea privatizării. O decizie de privatizare a companiilor de stat româneşti este una care ar trebui să fie fundamentată în baza unor studii aprofundate, ar necesita previziuni pe o durată îndelungată, o astfel de decizie afectând atât interesele României ca stat, dar şi ale românilor. Dar, pe cine interesează de modul în care România şi românii vor fi afectaţi? Pe Guvernul Cîţu, în nici un caz! Când domnul premier Cîţu invită investitorii străini în ţară, oferindu-le bucăţele din companiile de stat, asigurându-i că "proprietatea privată este sfântă", ale cui interese le apără? Ale României, ca stat, sau ale investitorilor străini? Ce control va avea statul român asupra unei companii de stat vândută bucată cu bucată investitorilor străini, al căror drept de proprietate este "sfânt". Din păcate, statul român nu va avea niciun control şi va avea doar un rol figurativ, pe hârtie, iar investitorul se va alege cu profitul care îi va intra direct în propriul buzunar, categoric, nu în cel al românilor. Mă îngrijorează faptul că Sucursala Hidrocentralei Porţile de Fier, parte a Hidroelectrica S.A., care se află în judeţul meu, în Mehedinţi, nu se va mai afla, în viitorul nu prea îndepărtat, sub controlul statului. Mă îngrijorează soarta mehedinţenilor care muncesc acum la Porţile de Fier, cum, de altfel, mă îngrijorează viitorul sistemului energetic naţional, în momentul în care nu se va mai afla sub controlul statului român. De asemenea, mă îngrijorează şi faptul că statul, ca acţionar majoritar al acestor companii, prin vocea reprezentanţilor Guvernului, afirmă că managementul va fi performant, transparentizat doar dacă va fi asigurat de "investitorii străini". Practic, Guvernul Cîţu nu are încredere în capacitatea managerială a românilor. Să ne aşteptăm ca domnului Cîţu să-i vină ideea de a privatiza Guvernul pentru a avea performanţe în deciziile luate? Nu ne-ar mira să-i vină şi o astfel de idee! |
|
||||
|
"România - din grânarul Europei, în ţara în care fermierii dau faliment!" Suntem cu toţii surprinşi de faptul că populaţia României consumă, în cea mai mare parte a ei, alimente de import. Nu suntem împotriva alimentelor din import, dar întrebarea firească este: de ce nu pot fermierii români să-şi comercializeze produsele? Sunt ele oare prea scumpe pentru lanţurile de supermarket-uri, sunt ele poate mult prea sănătoase şi ar provoca, în acest fel, o concurenţă mult prea puternică pentru alimentele din import? Sau poate sunt costurile de producţie mult prea mari, iar condiţiile climatice din ce în ce mai severe la noi? Poate că există un mic adevăr în toate aceste întrebări, dar ceea ce este de neînţeles este strategia guvernamentală pentru sectorul agricol. Săptămâna trecută, o delegaţie a fermierilor români au venit la Bucureşti pentru o ultimă întâlnire cu ministrul de resort, în special pe tema despăgubirilor pentru culturile compromise de seceta anului 2020. Evident, domnul ministru nu a fost de găsit, iar revendicările nu au putut fi prezentate Domniei Sale. Nu vrem să credem că lipsa domnului ministru are legătură cu cinismul cu care s-a pronunţat deja pe tema acestor despăgubiri, în sensul în care ele nu acoperă pierderile suferite de fermieri. Şi dacă nu acoperă în integralitate pierderile, însemnă că trebuie să privăm agricultura românească de acest veritabil balon de oxigen tocmai acum când fermierul român este obligat să plătească dobândă la dobândă pentru creditele amânate din perioada stării de urgenţă? Înţelegem, totuşi, că domnul ministru de resort a fost de acord cu faptul că fermierii înregistrează pierderi şi că ele sunt mari, şi atunci stăm noi şi ne întrebăm, care este planul de urgenţă gândit de Ministerul Agriculturii? Importurile de alimente, în compensaţie? Ţara are nevoie de hrană, domnule ministru, fermierii au nevoie de susţinere, pentru că şi Domniile Lor sunt plătitori de taxe, adică, cu alte cuvinte, vă plătesc salariul pe care cu grabă vi-l şi ridicaţi. Ce facem cu cei 80.000 de fermieri care au avut culturile de primăvară calamitate pe o suprafaţă de aproximativ 1,2 milioane de hectare? Credeţi că răspunsul dumneavoastră, că nu au fost prevăzuţi bani în buget pentru aceste despăgubiri, este unul decent? Cine a gândit bugetul, domnule ministru? Cine a lucrat la el? Dacă dumneavoastră nu reuşiţi să vă impuneţi în Cabinetul Cîţu, de ce nu vă prezentaţi demisia? Ce facem, domnule ministru, cu reabilitarea Sistemului Naţional de Irigaţii? Că poate aşa vom scăpa şi de secetă, şi de despăgubiri. Cum puteţi dumneavoastră explica alocarea sumei de 0 lei pentru reabilitarea Sistemului Naţional de Irigaţii? Ce facem cu programele strategice de finanţare ale agriculturii, domnule ministru? Stimate domnule ministru, fermierii români vă plătesc salariul! Ei nu sunt nişte simpli vânători de subvenţii sau profitori, aşa cum nedrept i-aţi numit dumneavoastră. Singurul profitor, în toată ecuaţia aceasta, sunteţi chiar dumneavoastră, care, efectiv, profitaţi de pe urma unor oameni creduli, cinstiţi şi oneşti, aşa cum sunt fermierii români. Legiferaţi, domnule ministru, pentru fermierul român, nu pentru fermierul străin! Şi, dacă nu puteţi face acest lucru, din cauza presiunilor pe care le aveţi, cel mai onest ar fi să vă prezentaţi demisia! |
|
||||
|
"Educaţia - domeniu strategic şi prioritar al României pentru anul 2021" Conştienţi fiind de importanţa vitală de a investi în tânăra generaţie, Guvernul României a ţinut cont de consecinţele sociale şi economice, de până acum, ale subfinanţării educaţiei. Conform angajamentelor asumate în faţa românilor, Executivul, Florin Cîţu, a alocat pentru acest an cel mai mare buget destinat educaţiei naţionale din ultimii 30 de ani. Astfel, de la bugetul naţional, Ministerul Educaţiei a primit suma de 5,7 miliarde euro, iar prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se vor aloca alţi 1,8 miliarde euro. De asemenea, graţie unor programe de granturi europene, se vor realiza investiţii de amploare în infrastructura şcolară şi în resursele umane, în valoare de alţi 500 milioane euro. Nu în ultimul rând, suma de 70 milioane euro va fi distribuită plăţii profesorilor responsabili de acţiunile remediale, destinate elevilor restanţieri cu materiile din primul semestru din cauza pandemiei. Tot din bugetul de stat vor fi finanţate bursele şcolare, cu suma de 536 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o dublare a cuantumului alocat acestui capitol anul trecut. Bursa minimă este de 100 lei pentru fiecare categorie, respectiv de performanţă, de merit, de studiu sau socială, iar, dacă doresc, autorităţile locale pot să majoreze această sumă din bugetele locale. Problema finanţării educaţiei din România integrează un amplu sistem care nu s-a putut alinia, în ultimii ani, la standardele europene privind alocarea bugetară anuală din produsul intern brut pentru educaţie. Abandonul şcolar, lipsa resursei umane competente şi calificate, slaba corelare a competenţelor profesionale ale beneficiarilor educaţiei cu nevoile mediului economic privat, precum şi subdezvoltarea cercetării ştiinţifice sunt doar câteva dintr efectele subfinanţării educaţiei din ultimii ani. În consecinţă, Guvernul României a transpus în fapte angajamentele luate în faţa românilor, prin voinţa politică asumată pentru investiţii generoase în educaţie. În acest proces curajos de restabilire a priorităţilor pe termen mediu şi lung ale României, Guvernul va avea tot sprijinul parlamentarilor care apreciază că bunul cel mai de preţ al statelor moderne este educaţia. |
|
||||
|
Acum, mai bine de un an, vieţile noastre s-au schimbat. Acum un an ne-am închis în case, în speranţa că ne vom proteja şi că-i vom proteja pe cei dragi nouă. Acum un an am renunţat la educaţie, la socializare, la artă - în toate formele ei - şi la sport. Astăzi vreau să vă vorbesc despre sport. Sportul ca mijloc de relaxare. Sportul ca parte esenţială a sănătăţii noastre fizice şi mentale. Sportul ca viaţă. Aţi închis sălile de sport. Aţi închis stadioanele. Aţi închis pistele şi bazinele. Aţi închis până şi parcurile o bună perioadă. În tot acest timp, oamenii, sportivii au stat şi au aşteptat, cuminţi, să vă vină gândul cel bun. Toate măsurile pe care le-aţi luat fac în aşa fel, încât cei care practicau sportul, să nu o mai facă! Atât timp cât micii sportivi nu pot intra în vestiare, de mai bine de un an, pe ploaie, pe ger, pe zăpada, sunt nevoiţi să se dezbrace afară, să se antreneze, iar ulterior să se schimbe iar afara. Vi se pare omenesc aşa ceva?! V-aţi mai trimite copiii la sport? Sportul neprofesionist, acesta pe care voi îl închideţi acum, înseamnă sportul de masă, oameni buni. Treziţi-vă! Sportul de masa este bazinul de selecţie pentru sportul de performanţa, iar voi îl închideţi, îl suprimaţi din toate punctele de vedere! Sportul amator înseamnă prevenţia numărul unu în lupta împotriva oricărui virus! Duminică s-a jucat un meci de liga a 2-a. Evident, nu ştiţi. Nu vă interesează sportul mic! Rapid Bucureşti a evoluat într-un meci decisiv în cartierul Pantelimon al Capitalei. Din cauza restricţiilor, de a nu intra deloc pe stadion, în parcul de lângă terenul Metaloglobus, unde se desfăşura meciul, s-au strâns aproape o mie de oameni! Domnilor, cei care luaţi astfel de decizii stupide, chiar nu realizaţi că faceţi mai mult rău şi că nu opriţi în niciun fel răspândirea acestui virus?! Suporterii aceia au stat unii peste alţii, căţăraţi pe nişte garduri ca sa-şi vadă echipa iubită, pentru că, mai bine de un an, au fost lipsiţi de acest lucru. Dacă ar fi intrat pe stadion, cu siguranţa s-ar fi putut respecta mult mai bine măsurile de distanţare socială şi de protecţie împotriva COVID-19! Prin toate măsurile pe care le luaţi, nu faceţi decât să puneţi oamenii în şi mai mare pericol, să-i iritaţi şi să-i aduceţi în pragul disperării! În tot acest timp, ministrul sportului îşi făcea selfie pe stadionul gol, la un meci pe care foarte mulţi iubitori ai fotbalului îl aşteptau. Şi la care nu i-aţi lăsat să participe. El însă, cetăţeanul special, a putut s-o facă şi să ne arate dispreţul faţă de tot fenomenul sportiv. Un an pierdut pentru sport înseamnă sănătate pierdută, generaţii eşuate de sportivi sau care preferă să renunţe, frustrare enormă pentru toţi iubitorii de sport şi o creştere fără precedent a incidenţei obezităţii în rândul tinerilor. Haideţi să încetăm această şaradă. Vă solicit urgentarea deschiderii activităţilor sportive, pentru toată lumea, cu norme gândite, cu respectarea unor reguli elementare şi de bun-simţ. Este o prioritate pentru România şi pentru români. |
|
||||
|
"Navigatorii români, bătaia de joc a statului român" În iulie 2015, Parlamentul României adoptă Legea nr. 214 pentru ratificarea Convenţiei privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), adoptată la 23 februarie 2006, la Geneva, la cea de-a 94-a sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi a Amendamentelor din 2014, la Convenţia privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva, la 11 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 21 august 2015. De atunci şi până astăzi, ţara noastră nu s-a grăbit să pună în practică această lege. Fără norme de aplicare, legea de ratificare a Convenţiei MLC 2006 este o hârtie fără valoare. Abia în 20217 s-a observat că respectiva lege era incompletă şi nu prevedea - aşa cum prevede Constituţia - modalitatea de aplicare. După încă 3 ani, în februarie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2020 în care, la art. 3, se precizează că: "Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, norme metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 214/2015". Nici acum nu au fost elaborate acele norme. Un lucru este clar: faptul că, în decurs de aproape un deceniu, ministerul nu a reuşit, din multiple cauze: indolenţă, incompetenţă, interese obscure, să adopte normele de aplicare a prevederilor Convenţiei MLC 2006 demonstrează că statului român puţin îi pasă de soarta navigatorilor români, de parcă ar fi complicele rechinilor din shipping care au escrocat mii de navigatori români. Prin numeroasele taxe plătite, navigatorii români şi viitorii marinari susţin Autoritatea Navală Română, Învăţământul de marină şi sistemul de perfecţionare profesională. Pe umerii acestei rezerve uriaşe de forţă de muncă destinată shipping-ului internaţional se sprijină nu doar o suprastructură de stat, ci şi una privată, ce are în componenţă numeroase agenţii de crewing, cabinete medicale şi psihologice. În iulie 2019, în evidenţele Autorităţii Navale Române erau înregistraţi 30.885 de navigatori cu documente valabile. Aceştia sunt un sprijin pentru statul român, atât prin ceea ce am spus mai sus, cât şi prin contribuţia pe care o au la produsul intern brut al României. Ca fost marinar şi ofiţer al marinei comerciale române mă întreb şi vă întreb: marinarii nu sunt cetăţeni ai României? Nu au drepturi? Nu ar trebui să fie protejaţii de statul român? Cât se va mai tergiversa aplicarea Convenţiei MLC 2006 şi pentru navigatorii români? Mi-aş dori ca cei care ar trebui să elaboreze normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 214/2015 să meargă să lucreze măcar un an pe un vas sub pavilion străin, departe de familie şi fără protecţie din partea ţării lor. |
|
||||
|
"Guvernanţi, scoateţi-vă bârna din ochi!" Credeam că le-am văzut pe toate atunci când o mână de partide care au pierdut alegerile s-au unit împotriva câştigătorului, l-au demonizat şi au preluat puterea într-o ţară pe care deja o istoviseră într-un an de guvernare incoerentă. Constat, cu mare durere, azi, că PNL, USR PLUS şi UDMR nu au înţeles nimic din ceea ce înseamnă să fi responsabil de soarta unei ţări. Oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva unor măsuri aberante, care le limitează drastic, fără nicio explicaţie logică, drepturile şi libertăţile fundamentale, pe fondul unei crize economice şi financiare mondiale care le pune în pericol inclusiv locurile de muncă şi posibilitatea de a-şi întreţine familia. Iar miniştrii actuali, nu le spun numele deoarece sunt toţi o apă şi-un pământ, adică sunt toţi la fel de ticăloşi, sau nişte aşa-zişi lideri de opinie - în locul lor -, care habar nu au că "ministru" derivă din latinescul "Minister", adică "Slujitor", scrâşnesc din dinţi la bieţii oameni care încearcă să-şi salveze viaţa, aşa cum o ştiu ei de zeci de ani, dinainte de această pandemie ucigaşă, şi îi jignesc, făcându-i neofascişti, idioţi, sau cum le mai vine la gura aceea spurcată pe care nu o folosesc pentru a explica, ci numai pentru a înjura. De ce? Pentru că nu ai nevoie de creier pentru a înjura. Pentru că nu ai nevoie de inimă pentru a înjura. Pentru că ei au ajuns la guvernare înjurând. Pentru că ei au ajuns la guvernare scoţând la iveală cea mai neagră parte a sufletului lor deja negru. Pentru că ei au ajuns la guvernare prin conflict dus la extrem. Au ajuns, dar sunt incompetenţi şi răi şi nu-şi asumă nicio decizie. Pentru că nu ştiu ce să facă. Iar nimicul nu poate fi explicat. Din păcate, în România, nimicul poate conduce ţara şi poate înjura. Şi o şi face, înjurându-i pe cei care îi plătesc. Care vor descoperi, curând, că nimicul poate fi spulberat, spre binele ţării. Până atunci, nimicul va continua să înjure şi, bineînţeles, să încerce să se menţină la putere prin ură şi dezbinare. După acest nimic ticălos, dacă nu dispare repede, nu va mai rămâne nimic. Încă mai este timp să scăpăm ţara de ei, de înjurăturile lor, de ura lor. Şi să le demonstrăm că împreună, uniţi de idei pozitive comune, putem reface această ţară şi ne putem creşte copiii înconjuraţi de dragoste. |
|
||||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: "România trebuie să spună stop extremismului!" Trecem prin momente îngrijorătoare pentru viaţa democratică a României. Recent, o mare artistă a poporului român, care ne-a reprezentat cu demnitate în întreaga lume, a fost ameninţată cu moartea. Nenumăraţi oameni politici şi-au exprimat adeziunea la valorile democratice. Este timpul să arătăm că statul român poate apăra civilizaţia democratică. Maia Morgenstern a activat la mai multe teatre, a jucat în filme şi în seriale. A devenit cunoscută în România datorită prezenţei în filmele "Balanţa" sau "Cel mai iubit dintre pământeni". S-a făcut remarcată la nivel internaţional după ce a jucat rolul Fecioarei Maria în "Patimile lui Hristos", film regizat de Mel Gibson. Modul în care a interpretat acest rol a adus României faimă şi trebuie să-i fim recunoscători marii artiste pentru felul în care ne-a reprezentat cu demnitate. În prezent, Maia Morgenstern ocupă o funcţie importantă pentru viaţa culturală a României, fiind directorul Teatrului Evreiesc de Stat, instituţie cu o însemnătate foarte mare pentru iubitorii de cultură din ţara noastră. La finalul săptămânii trecute, Maia Morgenstern a fost victima unor ameninţări suburbane. Condamn cu fermitate atacul antisemit la adresa marii actriţe şi solicit Poliţiei Române să ancheteze cu seriozitate toate scenariile legate de acest caz grav. Victimele ameninţărilor primite din partea grupărilor extremiste trebuie să se simtă protejate în România. Avem o datorie faţă de toţi cetăţenii români să le oferim sprijin, respect şi atenţie. Apartenenţa la structurile internaţionale democratice ne obligă să fim fermi în faţa adversarilor societăţii deschise. De prea multe ori, purtătorii de mesaje extremiste au fost acceptaţi sau chiar promovaţi în spaţiul public românesc. A venit momentul să le arătăm tuturor că ameninţările la adresa civilizaţiei democratice nu vor fi tolerate. Din postura de parlamentar, îmi exprim îngrijorarea în privinţa ameninţărilor la adresa cetăţenilor români şi a comunităţii evreieşti din ţara noastră. Trebuie să reacţionăm ferm în faţa unor evenimente îngrijorătoare de acest gen. Avem datoria să apărăm valorile democratice şi să fim vigilenţi în faţa creşterii mişcărilor extremiste din România şi din întreaga Europă. Ţara noastră nu poate să devină tărâmul unui nou experiment extremist. Experienţa trăită de România, secolul trecut, nu trebuie să fie repetată. Creşterea mişcărilor iliberale din Europa trebuie să ne îngrijoreze şi să ne facă conştienţi de potenţialul ridicat al pericolului. Rămânem loiali principiilor toleranţei şi ale civilizaţiei democratice. Suntem recunoscători pentru rolul pozitiv pe care comunitatea evreilor o joacă în dezvoltarea ţării noastre. Fiind uniţi şi fermi în faţa ameninţărilor extremiste, putem proteja siguranţa tuturor cetăţenilor români! |
|
||||
|
"În România liberală, moştenirea lui Dragnea nu este garantată" Din primul moment în care a preluat guvernarea, Partidul Naţional Liberal a iniţiat repararea nedreptăţilor şi mârşăviilor comise în guvernarea PSDragnea - în special în domeniul justiţiei -, care aproape au scos ţara de pe traiectul său european. În România, câtă vreme Partidul Naţional Liberal se va afla la guvernare, "moştenirea" lui Liviu Dragnea va fi abolită în integralitatea sa. Astfel, săptămâna trecută a fost una extrem de importantă pentru dezideratul "dedragnizării" ţării. În acest sens, au fost date două voturi importante în ceea ce priveşte Justiţia în România. Prin primul vot, Camera Deputaţilor a respins proiectul de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, opere ale lacheilor lui Liviu Dragnea, iar cel de-al doilea a vizat desfiinţarea Secţiei Speciale, organism care nu a fost dorit de magistraţi, nu a fost dorit de cetăţeni şi a fost aspru criticat de partenerii noştri externi. Mai mult, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, Greco şi Avocatul General al CJUE, au reţinut că această secţie a fost înfiinţată cu încălcarea statului de drept şi a dreptului UE. Voturile date săptămâna trecută, în Cameră, sunt doar primii paşi dintr-o reformă mai amplă pe care coaliţia de guvernare o va realiza, potrivit programului de guvernare. Conform unui alt text constituţional, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Conjugat cu acest text, există şi datoria noastră, a liberalilor, de a garanta şi a păzi cu sfinţenie această arhitectură instituţională. Independenţa Justiţiei, liberul acces al cetăţenilor la Justiţie, funcţionarea puterii judecătoreşti ca o autentică putere în stat, noninterferenţa politicului în funcţionarea justiţiei sunt principii fundamentale pe care dorim să le păzim de orice intruziune arbitrară. Este foarte important pentru România să pună punct, o dată pentru totdeauna, perioadei negre declanşate de PSD, perioadă care a generat grave disfuncţionalităţi în sistemul de justiţie şi care a condus la deteriorarea gravă a imaginii ţării noastre la nivel internaţional, afectând dreptul fiecărui cetăţean la o justiţie independentă. Aberaţiile precum O.U.G. 13 sau Secţia Specială au fost rezultatul servilismului unui întreg partid, începând de la prim-ministrul marionetă Grindeanu, care, după o "dizidenţă" efemeră, a fost împăcat de Liviu Dragnea prin oferirea postului de director al ANCOM şi, ca prin miracol, diferendele au dispărut. Nu acceptăm ca PSD-iştii, slugile lui Liviu Dragnea, să ne ţină prelegeri despre cum se guvernează o ţară, în timp ce ei au fost la cheremul şi voinţa unei singure persoane care, în mod cert, îşi va avea locul asigurat în analele nefaste ale istoriei româneşti postdecembriste. Epoca Liviu Dragnea este pe cale de a se încheia, însă aceasta are rădăcini adânci şi trăieşte în PSD-iştii care sunt astăzi în Parlament şi care vor să păcălească cetăţenii români că s-au schimbat. Noi însă privim cu precauţie un lup cu blana schimbată, cum este cazul PSD... |
|
||||
|
"Guvernul recordurilor negative" Actualul Guvern pare că se pregăteşte intens pentru a participa la Olimpiada de la Tokyo, altfel nu se înţelege de ce "reuşeşte" să bată record după record. Am ajuns să ne fie greu să le ţinem cont, record al cursului euro/leu, record al datoriei publice, record de pacienţi la ATI, record al inflaţiei la alimentele de bază etc. Din nefericire, aceste recorduri afectează în principal persoanele cu venituri reduse, cărora actuala coaliţia a refuzat să le mărească pensiile sau salariul minim, încălcându-şi propriile legi şi promisiuni electorale. Guvernul a îndatorat fiecare român cu 25.000 de mii de euro, iar datoria publică a ajuns deja la 47,8% din PIB în numai un an de guvernare. Un adevărat "record". Actuala coaliţie, prin măsurile bugetar-fiscale, a reuşit să ducă euro la aproape 5 lei, ceea ce se traduce prin creşterea costurilor pentru servicii, care se adaugă creşterii costului la energia electrică pentru populaţie. De asemenea, alimentele de bază s-au scumpit foarte mult. Uleiul, fasolea, cartofii, fructele, făina au preţuri, în medie, mai mari cu 7%, dar veniturile au stagnat sau chiar au scăzut. Peste toate acestea avem şi un nou record de pacienţi la ATI, peste 13.000, în condiţiile în care autorităţile se comportă haotic. Mai nou, au introdus şi măsura închiderii magazinelor la ora 18.00, în anumite cazuri, ceea ce va duce la creşterea aglomeraţiei în magazine. Nu o spun numai eu, ci chiar consilierul actualului ministru al sănătăţii: "Un timp de funcţionare mai restrâns a magazinelor înseamnă şanse mai mari de a genera aglomeraţie, deci risc mai mare de infectare". Mai mult, în plin val trei al pandemiei, ministrul sănătăţii oferă un exemplu demn de "noaptea minţii", se plimbă prin Parlament fără mască. Într-adevăr un exemplu de urmat... Ţinând cont de toate aceste aspecte, şi multe altele, eu chiar cred că Guvernul are toate şansele să rămână în istorie drept cel mai incompetent Guvern din ultimii 20 de ani. Avem însă o şansă, să scăpăm de aceşti habarnişti până în vară, odată cu depunerea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD. Doamne ajută! |
|
||||
|
"Măsurile economice de sprijin pentru depăşirea crizei generate de pandemia de COVID-19" Datele statistice disponibile în acest moment arată că economia ţării noastre a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut. Datele pentru ultimul trimestru plasează economia României printre cele mai performante din Uniunea Europeană. La aceste rezultate au contribuit măsurile pe care Guvernul PNL le-a adoptat anul trecut pentru sprijinirea economiei, a antreprenorilor şi a tuturor celor afectaţi de criza generată de pandemie. Un lucru extrem de bun, care va contribui la redresarea economică a României, este acela că măsurile de sprijin pentru economie, sub forma unor programe de creditare cu garanţii de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în acest an şi vor fi deschise pentru noi beneficiari, cel puţin până la 31 decembrie 2021. Comisia Europeană a apreciat eficienţa acestor programe la nivelul statelor membre şi a adoptat o nouă prelungire a Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru companiile afectate de pandemia COVID-19, până la 31 decembrie 2021. În 2020, Guvernul PNL a adoptat mai multe programe de garantare pentru asigurarea accesului la finanţare pentru companii, în contextul crizei provocate de pandemia COVID-19, care au avut un impact substanţial în economie prin salvarea multor afaceri şi a locurilor de muncă asigurate de acestea. Unul dintre aceste programe, IMM Invest, a devenit cel mai de succes program de garantare pentru companiile din România, prin acordarea a 25.586 de finanţări garantate de stat în 2020, în valoare de peste 15 miliarde de lei, în doar 6 luni de la adoptare. Pe lângă programul destinat IMM-urilor, Guvernul României ia în considerare crearea unui derivat al acestei măsuri, care se va adresa însă doar sectorului agricol şi care urmăreşte să ofere fermierilor mijloacele financiare necesare pentru a asigura depozitarea producţiilor, retehnologizarea industriei alimentare şi chiar achiziţia de teren agricol. Sper ca Programul Agro Invest să apară în cel mai scurt timp, pentru că pe baza acestuia am putea accesa credite capital de lucru cu garanţie de stat similar IMM Invest. Antreprenorii şi companiile din România, care fac eforturi pentru continuarea afacerilor în condiţiile economice dificile provocate de pandemia COVID-19, trebuie să ştie că actualul Guvern va folosi, şi în 2021, toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene de sprijin posibile pentru relansarea creşterii economice pe care o aşteaptă românii. |
|
||||
|
"Natura are nevoie de urşi! Protejaţi-i!" În ziua de azi, trebuie să punem accent pe protecţia mediului, trebuie să ne asigurăm că respectăm vieţuitoarele din orice ecosistem, pe scurt, trebuie să ne asigurăm că există echilibru ecologic. Din păcate, în goana după bani, oamenii au renunţat la a proteja aceste habitate naturale în care, de exemplu, în zonele montane, urşii îşi petrec viaţa. Oamenii taie ilegal pădurile pe zeci, ba chiar, sute de hectare, fără să ţină cont ca animalele din zonele respective, nu mai au hrana sau climatul necesar pentru a putea vâna, în cazul urşilor. Trebuie să ţinem cont de faptul că urşii, şi nu numai, vor încerca să caute hrană în localităţi, devenind foarte agresivi, fapt ce, în multe cazuri, implică distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Odată cu apariţia acestor tăieri ilegale, nu doar că distrugem habitatul natural, dar scade şi cantitatea de oxigen pe care aceste păduri ni-l oferă. În acelaşi timp, autorităţile nu asigură protecţia urşilor, nu le oferă minimul de hrană necesar, iar în ultimul timp tot auzim de la domnul ministru al mediului, apelor şi pădurilor, Tanczos Barna, că vrea să facă un recensământ al urşilor şi să permită uciderea lor în masă. Domnule ministru, vreau, pe această cale, să vă atrag atenţia asupra unui simplu fapt, şi anume că uciderea urşilor nu reprezintă rezolvarea acestei probleme. Încercaţi să veniţi cu soluţii plauzibile, cu programe prin care să protejaţi animalele. În primul rând, trebuie să opriţi tăierile masive, deoarece în România s-au furat păduri, în ultimii 30 de ani, fără ca cineva să dea socoteală, cu adevărat, pentru acest fenomen. Protejând pădurea ne protejăm viaţa, combatem poluarea şi oferim siguranţă cetăţenilor din localităţile unde aceste vietăţi îşi caută traiul. În al doilea rând, reconsiderarea vânătorii este cea mai importantă activitate în managementul populaţiei de urs din România, pentru atingerea ţelului urmărit, de protecţie şi conservare reală a unor populaţii viabile de urşi. Odată ce înţelegem acest fenomen, putem avea un comportament responsabil faţă de mediul înconjurător, devenim un exemplu pentru ceilalţi membri ai comunităţii din care facem parte şi, astfel, îi determinăm şi pe ceilalţi să îşi aducă propria contribuţie în comunitatea în care trăiesc. Domnule ministru, vă sugerez câteva idei pe care le puteţi aplica, şi anume hrănirea complementară, practicată cu sorturi de hrană naturală, exclusiv primăvara; interzicerea vânării urşilor, "la pândă", în apropierea locurilor de hrănire; interzicerea turismului cinegetic la punctele de hrănire complementară a urşilor, pentru evitarea obişnuirii ursului cu omul. În calitate de deputat de Ilfov şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, vă transmit că trebuie să aducem îmbunătăţiri semnificative acestui domeniu, atât prin noi iniţiative legislative, cât şi în teren, găsind astfel soluţii optime pentru mediul înconjurător. Protejaţi urşii! Fac parte din echilibrul ecologic al acestei ţări! |
|
||||
|
"Înstrăinarea companiilor de stat de importanţă strategică naţională" După cum este cunoscut, pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor se află Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind "unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, PL-x 139/24.03.2021, act normativ adoptat de Senat, în 22 martie 2021, în calitate de primă Cameră sesizată. Aparent, din expunerea de motive aferentă acestui proiect de act normativ răzbate grija deosebită a guvernanţilor atunci când vine vorba despre marile companii de stat, de importanţă strategică naţională, privind îmbunătăţirea activităţii acestora pe linie de "recapitalizare, modernizare, investiţii, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte eficienţa economică". Dar cum se gândeşte Guvernul să realizeze asemenea obiective, altfel ambiţioase şi lăudabile? Aici, expunerea de motive este mult mai reţinută, ca să nu spun complet eliptică în argumente, menţionându-se totuşi considerente legate de evitarea unui "statut discriminatoriu în raport cu operatorii cu capital privat şi, în special, concurenţi", în paralel cu evitarea "riscului major al diminuării resurselor financiare atrase". Desigur, ne putem întreba - care resurse financiare atrase şi, mai ales, în folosul cui? De vreme ce toate marile corporaţii care investesc în România nu sunt deranjate în niciun fel să-şi transfere profiturile în ţările de origine? Mai simplu spus, Guvernul îşi propune să dea cale liberă înstrăinării acţiunilor statului la cele mai profitabile întreprinderi - care mai există încă în portofoliul statului -, adică ale unor companii de interes strategic naţional, fie că vorbim de CEC, Hidroelectrica sau de Portul maritim Constanţa. În spatele falselor acţiuni de eficientizare se pregăteşte terenul pentru a fi vândute mult sub valoarea lor de piaţă, spre profitul unor aşa-zişi investitori strategici, care, aşa cum procedează toţi, vor externaliza profitul realizat în ţările lor. Mai ales că România oferă un cadru legislativ deosebit de permisiv, spre paguba noastră a tuturor. Bineînţeles, se pare că aici Guvernul nu consideră că trebuie să fie grabă pentru eficientizare. Potrivit unor declaraţii publice ale premierului Cîţu, vânzarea acţiunilor deţinute de stat, la marile companii naţionale de interes strategic, nu reprezintă înstrăinarea respectivelor întreprinderi, ci doar capitalizarea lor, omiţând să ne spună însă în beneficiul cui? Pentru că al ţării, în niciun caz! În plus, şeful Guvernului afirmă că cedarea controlului statului la nivelul unor companii fanion ale economiei naţionale reprezintă, nici mai mult nici mai puţin, doar "un semnal pe care îl dă străinilor, că în România proprietatea privată este sfântă". Cum aşa, domnule premier? Privatizăm de dragul privatizării? Oare acesta trebuie să fie sensul şi scopul unei privatizări? Să arătăm altora că proprietatea privată este sfântă la noi, fără să vorbim însă absolut nimic despre eficienţa economică şi profitabilitatea pentru statul român a unui asemenea demers? Evident, în România proprietatea privată se bucură de toată protecţia juridică necesară, dar, cu tot respectul cuvenit, îl informăm pe domnul premier că în Constituţia României, la art. 136 alin. (5), scrie negru pe alb: "proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice". Nu sfântă şi nu pentru impresionat străinii. Pe de altă parte, nu putem să nu ne întrebăm la ce străini face referire premierul Cîţu. Cu părere de rău, dar trebuie să ne punem problema dacă premierul nostru nu acţionează cumva la o anumită comandă externă, din moment ce expune situaţia în aceşti termeni. Din curiozitate, despre interesul naţional, ce ne poate spune şeful Guvernului? Acesta nu este sfânt? Peste tot în lume, şi mai ales în Europa, în aceste circumstanţe complicate, de criză economică globală acută, guvernele responsabile sunt preocupate să-şi protejeze companiile de interes strategic naţional. Iar noi, ce facem? Prin deosebita "grijă" şi "bunele intenţii" ale unora, nu ştim cum să deschidem mai larg "porţile" privatizării cu orice preţ, prin înstrăinarea celor mai profitabile companii de stat! Din acest punct de vedere, Guvernul ar avea de unde să se inspire - dacă ar avea bunăvoinţa necesară - pentru simplul motiv că exemplele de bune practici în domeniu abundă. În Germania, de exemplu în Bundestag, există iniţiative legislative pentru îmbunătăţirea cadrului normativ, cu obiectivul clar de a proteja companiile de importanţă strategică naţională şi prevenirea unor eventuale tentative de preluare a lor de către firme străine. Ştim că multe dintre companiile mari de stat nu funcţionează la parametri doriţi, dar datoria Guvernului este să se ocupe de buna funcţionare a economiei. Şi dacă tot se laudă domnul premier Cîţu că "ştie să lucreze cu instrumentele pieţei de capital", aşteptăm să adopte măsuri corespunzătoare pentru îmbunătăţirea radicală a managementului acestor companii. Pentru început, îi sugerăm să reducă din armata de "băieţi deştepţi" care populează absolut inutil şi păgubos consiliile de administraţie. Argumentele pentru acest demers nu sunt convingătoare şi consider că este absolut inadmisibil să vinzi pe nimic sau să te debarasezi de controlul unor companii de stat, de importanţă strategică naţională doar pentru că nu eşti capabil să-i eficientizezi managementul sau doar pentru că vrei să dai bine în ochii unora de afară. Mai grav de atât, domnule premier Cîţu, graba şi modul în care doriţi să realizaţi transfer de capital de la aceste companii de stat ne obligă, inevitabil, să ne întrebăm dacă sunteţi de bună credinţă şi dacă Guvernul condus de către dumneavoastră apără corect interesele României. |
|
||||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Pandemia ucide România, sub ochii neputincioşi ai «Guvernului meu»" În timp ce al treilea val al pandemiei sufocă România, atât prin numărul de îmbolnăviri, cât şi prin periculozitatea mult mai accentuată, premierul Cîţu şi ministrul sănătăţii îşi petrec timpul mai mult pe reţelele de socializare şi sunt preocupaţi doar de cine dă mai bine-n poză! Zilnic, mii de oameni se îmbolnăvesc grav, sute pierd lupta cu boala, iar spitalele nu mai au medicamente. Secţiile ATI sunt arhipline, în timp ce suplimentarea numărului lor rămâne tot la stadiul de promisiune. Situaţia este scăpată de sub control de guvernarea dreptei, iar cei care au fost responsabilizaţi cu misiunea de a scoate ţara din această criză produc doar vorbe! Prim-ministrul îi ceartă pe români pentru că nu respectă măsurile impuse, aceleaşi care ne-au adus în această situaţie! Tot domnul Cîţu se războieşte ilar cu ministrul sănătăţii, care fuge de orice responsabilitate! Abia acum, când suntem din nou într-o stare critică, premierul României a cerut un raport cu "acţiunile Ministerului Sănătăţii din ultimele luni". Unde aţi fost până acum? Unde e guvernarea? Nimeni nu mai ştie nimic despre ea! Toată România e bulversată, agitată şi dă în clocot. Cine guvernează, oameni buni? Probabil Klaus Iohannis, de pe pârtiile de schi, unde zăpada e imaculată, la fel ca şi acţiunile celor cocoţaţi în fruntea executivului "Nu se poate"! Situaţia este tragică, jalnică, sub toate aspectele, singura soluţie fiind realmente un alt Guvern şi un alt premier! În mod cinic şi paradoxal, pandemia şi moartea românilor nu sunt pe primul loc în obiectivele acestui Guvern dominat de neprofesionalism şi preocupat de vânătoarea pe timp de noapte a virusului! Domnilor guvernanţi, treziţi-vă! Nu mai puteţi pierde nicio zi fără să acţionaţi cum trebuie, fiecare zi ne costă vieţi omeneşti! |
|
||||
|
Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu: "Tema introducerii unui potenţial paşaport verde - Green Pass - COVID-19 trebuie serios dezbătută la nivel naţional, nu aşa cum s-a făcut cu PNRR. Superficialitatea cu care acest Guvern incapabil abordează probleme de interes naţional trebuie să înceteze, pentru că ea are consecinţe nefaste în viaţa românilor" Am văzut cu câtă superficialitate, demagogie, dar şi rea-intenţie au abordat guvernanţii Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - mult anunţatul plan strategic de refacere a economiei româneşti care însă a lăsat pe dinafară proiecte de infrastructură ce puteau să stimuleze dezvoltarea în anumite regiuni ale ţării. În plus, am văzut cum acest Guvern incapabil nu a ţinut cont de interesele naţionale şi, trecând peste orice principiu al comunicării instituţionale şi al transparenţei, a sfidat Parlamentul, neprezentând PNRR în plen, contrar recomandărilor europene privind necesitatea unei comunicări eficiente la nivel naţional în iniţierea PNRR. O altă problemă care se cristalizează la nivel european şi care va diviza şi mai mult societatea românească este paşaportul verde, Green Pass, avansat la nivel european, zilele trecute, de anumiţi lideri, care ar trebui să conţină statusul de vaccinat, ultima dată a efectuării testului RT-PCR şi dacă subiectul a fost sau nu infectat anterior. Un astfel de potenţial paşaport COVID-19, printat pe hârtie sau accesibil pe smartphone, ar conţine numele persoanei, data naşterii, data eliberării, informaţii privind vaccinarea, sau recuperarea pentru cei care au fost infectaţi cu COVID-19, rezultatul testului şi un identificator unic. Acest certificat sanitar va fi, probabil, solicitat de anumite state europene încă din această vară. Danemarca are în plan să introducă un astfel de document, încă dinainte de Paşte, pentru călătoriile interne, apoi să îl folosească şi pentru călătorii externe, dar şi alte ţări nordice. Există suficiente argumente atât pro, cât şi contra acestui tip de document care, pe de o parte, spun adepţii acestuia, ar facilita călătoriile la nivelul Uniunii Europene şi ar diminua restricţiile, însă, pe de altă parte, se pune întrebarea privind siguranţa datelor persoanelor şi inegalităţile pe care le-ar crea. Se argumentează de către promotorii acestui Green Pass că nu se va încălca siguranţa datelor persoanelor, pentru că informaţiile nu vor fi păstrate de ţările în care persoanele respective călătoresc, ci acolo vor fi verificate numai validitatea şi autenticitatea certificatului, respectiv emisarul şi semnatul acestora, iar datele de sănătate vor fi stocate numai în ţara unde s-a emis Green Pass-ul. Este evident că un astfel de document va diviza şi mai mult societatea românească, dar şi Europa, în general. Pe lângă toate aceste întrebări legitime cu privire la confidenţialitatea datelor personale de sănătate, care poate fi pusă în pericol, trebuie avut în vedere şi pericolul discriminării unor grupe sociale, care nu au avut încă posibilitatea să se vaccineze şi care, de asemenea, nu au fost infectaţi cu COVID-19. O altă formă de discriminare se învederează cu acest paşaport în ceea ce priveşte o potenţială introducere a acestuia în organizarea de evenimente cu participarea publicului. Probabil că acest lucru se ţinteşte în viitor, ceea ce ar fi o încălcare grosolană a libertăţii şi demnităţii umane. Pandemia a adus o serie de probleme naţionale, iar restricţiile şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor nu vor mai fi tolerate mult timp de români. Ineficienţa acestui Guvern, incapacitatea de care dă dovadă în a emite măsuri concrete de combaterea a pandemiei, nu prin restricţii şi limitări ale drepturilor românilor, ci prin acţiuni sustenabile şi neîntârziate, au dus societatea românească pe drumul prăpastiei, iar viaţa românilor este din ce în ce mai grea. Solicităm Guvernului să informeze societatea civilă cu privire la discuţiile europene de iniţiere a unui astfel de document care ar constitui un mijloc în plus de discriminare şi tratare a cetăţenilor simpli ca purtători ai unor coduri sanitare. Guvernul nu are o poziţie transparentă în acest sens, cum de altfel i-a obişnuit pe români. Se pare că nu există dovezi că vaccinul te protejează un timp îndelungat după rapel, existând din ce în ce mai multe voci care spun că ar trebui să existe vaccinuri adaptate după tulpinile circulante, într-o manieră asemănătoare ca vaccinul antigripal. Atunci vaccinul şi paşaportul de vaccinare nu îşi au utilitatea în controlul pandemiei, dacă, după câteva luni, aceste persoane se pot reinfecta şi pot transmite mai departe virusul. Mai mult, există subiecţi care nici după rapel nu dezvoltă titlul protector de anticorpi şi care astfel se pot infecta, asta în situaţia în care după vaccinare nu se determină numărul de anticorpi. Românii s-au convins că tot ce promite acest Guvern este o minciună. PNRR a fost elaborat şi negociat între guvernanţi fără ca Parlamentului - care exprimă voinţa cetăţenilor - să-i fie prezentat acest plan în plen. Nu dorim să se ajungă la fel şi cu acest paşaport verde COVID-19 care să le fie impus românilor fără o dezbare serioasă în societate. Românii vor şi au dreptul să fie informaţi şi trataţi cu respect. |
|
||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Nepăsare făţişă arătată pentru o industrie care se prăbuşeşte. HoReCa, paralizată!" A trecut mai bine de un an de la izbucnirea pandemiei provocate de noul coronavirus, şi România a rămas campioana măsurilor ilogice luate de guvernanţi. Pe fondul unei crize sanitare, deja cunoscute şi discutate la nivel european, Executivul a înţeles că trebuie să facă un singur lucru pentru a diminua răspândirea virusului: să blocheze prin măsuri austere viitorul unei ţări întregi. Coaliţia de dreapta pentru guvernare, formată din PNL, USR PLUS şi UDMR, a tăiat şi a spânzurat nu doar în domeniul sănătăţii, agriculturii, educaţiei, ci şi în industria ospitalităţii. De luni de zile, HoReCa este îngheţată în datorii. Stă pe loc şi îşi face calculele pentru supravieţuire. O industrie crucială pentru tineri, şi nu numai, care a fost batjocorită şi discriminată. S-a auzit până acum de vreun plan de ieşire din criză a acestei industrii? De vreo analiză economică naţională care să arate impactul real al pandemiei asupra acestui sector? Din păcate, nu. Aşa cum se regăseşte şi în textul unei interpelări formulate de mine către ministrul economiei - de ce guvernanţii nu vorbesc astăzi de implementarea unei strategii naţionale de resuscitare a acestui domeniu aflat într-o buclă a neputinţei? Pentru că în ţara "lor" nimic nu merge. Totul este compromis, binele poporului este greu de preconizat, iar soluţia pare să fie mereu aceeaşi - închiderea ţării. Aceasta este realitatea în care ei îşi doresc să trăim, în România austerităţii pe care tot ei au creat-o prin această guvernare haotică şi neasumată. Activitatea HoReCa pe timpul pandemiei a însemnat: concedieri forţate, executări silite a operatorilor din sistemul hotelier şi al restaurantelor pentru neplata taxelor şi impozitelor, amânarea plăţii salariilor, rezilierea contractelor între firmele româneşti, sau chiar faliment. Dar pâlnia necazurilor proprietarilor români nu se opreşte aici, pentru că ministrul asupritor al economiei îşi doreşte să elimine şi voucherele de vacanţă. Pe scurt, vrea să anuleze şi ultima gură de oxigen rămasă pentru această industrie prăbuşită. Această decizie va contribui involuntar la închiderea pensiunilor şi hotelurilor la nivel naţional, precum şi la încurajarea migraţiei capitalului financiar în străinătate. Asta nu o zic eu, ci chiar reprezentanţii firmelor din domeniu, din Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara, cu care m-am întâlnit săptămâna trecută şi care cer urgent o relaxare, măcar pentru restaurantele hotelurilor. Amânarea la nesfârşit a plăţii impozitelor nu poate fi singura soluţie! Este nevoie de mai mult. Este inadmisibil ca, după un an, să nu existe un plan de ieşire din criză, niciun stimulent financiar guvernamental care să susţină reorganizarea activităţii hotelurilor, pensiunilor sau o schemă de maximizare a tehnologiei în sectorul turistic. La momentul actual, proprietarii HoReCa nu ştiu dacă soluţia este să îşi închidă afacerile şi să plece din ţară, sau să aştepte ca liderii coaliţiei să privească spre ei. HoReCa nu este nimic mai mult decât cea mai veche victimă a acţiunilor contraproductive ale coaliţiei, în contextul gestionării pandemiei cu COVID -19. O ţară şi o economie blocată, aflată sub imperiul unui Guvern iresponsabil, în care tot mai mulţi români caută alte variante, inclusiv cea a dezvoltării afacerii lor în alte state europene. Asta îşi doreşte Guvernul Rătăciţilor? Să adoarmă o Românie prosperă în esenţă? Să trimită capital uman şi financiar către ţări europene, la cules de sparanghel? Nu puteţi duce de nas o ţară întreagă. Românii încep să vadă că nu sunteţi în stare. Poate planul vostru, stimaţi guvernanţi, este acela să convertiţi România într-o ţară exportatoare de forţă de muncă, antreprenori, medici şi studenţi, însă PSD îşi va ţine promisiunea şi nu va permite ca scenariul vostru să capete contur. Ceasul coaliţiei se apropie de final. E timpul să plecaţi acasă. |
|
||||
|
"O nouă etapă în programele de dezvoltare locală trebuie să se axeze pe modernizarea drumurilor locale şi pe extinderea reţelelor de gaze naturale" Îmi amintesc cu întristare despre o perioadă nefastă din istoria recentă a ţării noastre şi de afirmaţiile mincinoase ale ultimului premier al PSD, care ţinea să se laude, în anul cu cele mai reduse investiţii publice, că "a scos ţara din noroaie". Chiar dacă PSD nu mai este la guvernare, trebuie să fim oneşti şi să ne amintim de unde am pornit revigorarea investiţiilor publice. De pildă, în anul 2019, în România încă existau drumuri judeţene de pământ, care nu fuseseră niciodată asfaltate, iar în Moldova aveam chiar un drum naţional acoperit cu piatră şi pământ. În urmă cu numai un an, Institutul Naţional de Statistică ne spunea că România are peste 26.000 de km. de drumuri de pământ, adică 31% din reţeaua naţională de drumuri. Această situaţie precară a infrastructurii de transporturi este determinată de faptul că puţine administraţii publice locale au resurse financiare disponibile prin care să angajeze proiecte majore de investiţii în modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti. Este drept că acolo, unde primarii au fost harnici, s-au găsit unele soluţii, însă trebuie să recunoaştem că puterea financiară a administraţiilor locale mici este mult mai mică decât necesarul de investiţii de care are nevoie infrastructura. Începând cu anul 2020, Guvernul PNL a plătit la timp, indiferent de culoarea politică a administraţiei, toate proiectele de investiţii utile pentru oameni. Este adevărat că PNL a impus şi standarde de calitate pentru lucrări, fiind acoperite la plată numai acele proiecte făcute cum trebuie. Este motivul pentru care în anul 2020 am avut cel mai mare nivel al investiţiilor publice din ultimii 10 ani, atât la nivel central, cât şi la nivelul comunităţilor locale. Anul 2021 vine cu veşti şi mai bune şi cu o ţintă de investiţii mai curajoasă, de peste 62 de miliarde de lei, fără a lua în calcul şi eventuale alte finanţări nerambursabile ce se vor accesa de la Uniunea Europeană. În acest context favorabil dezvoltării României, cred, cu putere, că se impune ca Guvernul şi Parlamentul să prioritizeze două axe majore pentru investiţiile publice la nivelul comunităţilor locale. În primul rând, proiectul de extindere a reţelelor de gaze pentru populaţie - inaugurat de Ludovic Orban şi Gheorghe Flutur în anul 2020, în judeţul Suceava - trebuie accelerat şi extins cât mai rapid la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, pentru a reduce costurile de încălzire a locuinţelor pe timpul iernii. De asemenea, fixarea unei ţinte curajoase, cum ar fi aceea a modernizării majorităţii drumurilor comunale sau orăşeneşti, care astăzi sunt acoperite de pământ, ar trebui să fie una dintre axele majore de investiţii pentru următorii 4 ani. Nu putem să vorbim despre eliminarea abandonului şcolar dacă micuţii merg prin noroaie până la şcoală. Nu putem să ne păstrăm tinerii la sat dacă nu au cele mai importante condiţii de viaţă. Nu vom aduce niciodată investitori în micile oraşe şi comune dacă drumurile şi utilităţile nu vor fi la standarde europene. Aşadar, de aceste investiţii depinde, în mod covârşitor, standardul de viaţă al fiecărui român. |
|
||||
|
"Aroganţa şi dispreţul guvernanţilor, în special ale progresiştilor neomarxişti din USR PLUS, faţă de români sunt de neacceptat" În ultimele zile, am asistat la proteste de amploare care s-au desfăşurat în mai multe locuri din ţară, nu doar în oraşele mari, ci şi în comunităţi mai mici, altădată tăcute. Acest fenomen a adus la suprafaţă nemulţumirea românilor care nu mai pot suporta la nesfârşit restricţiile abuzive impuse de actualul Guvern în timpul pandemiei. Dacă ieşi în stradă pentru a-ţi apăra drepturile şi libertăţile călcate în picioare de actuala putere, copreşedintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, te cataloghează imediat drept huligan, extremist sau fascist. Dacă mergi la protest, deoarece eşti îngrijorat pentru locul tău de muncă, în condiţiile în care Guvernul nu a acordat niciun sprijin firmelor româneşti afectate de criză, celebrul USR-ist Andrei Caramitru te cataloghează drept analfabet funcţional şi sărac. Aroganţa şi dispreţul guvernanţilor, în special al progresiştilor neomarxişti din USR PLUS, faţă de români sunt de neacceptat. Românii sunt mereu jigniţi, intimidaţi, ameninţaţi de actuala putere. Nu încercaţi să îi stigmatizaţi pe români şi să aruncaţi pe umerii lor vina pentru criza sanitară, economică şi socială pe care o traversăm. Dacă lucrurile nu merg bine, de vină este actualul Guvern. În loc să avem nişte măsuri logice şi coerente, explicate şi fundamentate ştiinţific, care să amelioreze criza medicală, aţi folosit reţeta tiraniei medicale, promovând învinovăţirea colectivă a românilor şi impunând, cu brutalitate şi fără niciun rezultat, restricţii care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Alianţa pentru Unirea Românilor este solidară cu protestatarii din toată ţara. Cerem Guvernului Cîţu anularea tuturor restricţiilor care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale, precum şi sprijin consistent din partea statului pentru firmele româneşti afectate de criză. Dacă nu reuşeşte să gestioneze criza medicală, economică şi socială a României, Guvernul arogant şi neputincios trebuie să plece! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
||||
|
Astăzi, vreau să vă aduc la cunoştinţă de cât de fragile sunt drepturile noastre, ale minorităţilor, în secolul al XXI-lea, luând drept exemplu cazul liderului polonezilor din Belarus. În după-amiaza zilei de marţi, 23 martie, a acestui an, Andżelika Borys, preşedintele Uniunii Polonezilor din Belarus (ZPB), a fost arestată de către autorităţile din Belarus sub pretextul organizării unui târg tradiţional polonez în cinstea Sfântului Cazimir. Ziua următoare, pe 24 martie, în urma unui proces rapid, aceasta a fost condamnată la 15 zile de arestare. Această conduită a autorităţilor din Belarus este caracteristică persecuţiei politice şi este contrară angajamentelor asumate de Belarus în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale. Conform art. 1 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată în Viena la 9 octombrie 1993, "scopul principal al convenţiei este acela de a specifica că protecţia minorităţilor naţionale, care formează o parte integrantă a protecţiei drepturilor omului, nu intra în domeniul rezervat al statelor. Precizarea că această protecţie face parte integrantă din protecţia internaţională a drepturilor omului nu conferă în niciun fel vreo competenţă de interpretare a prezentei convenţii-cadru organelor instituite prin CEDO. Articolul se referă la protecţia minorităţilor naţionale, ca atare şi la drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinând unor astfel de minorităţi". Preşedintele Uniunii Polonezilor din Belarus - Andżelika Borys - este un lider foarte respectat al polonezilor care trăiesc în această ţară. Recent realeasă pentru un nou mandat, este cunoscută datorită contribuţiei ei active şi a curajului manifestat în faţa autorităţilor belaruse în menţinerea culturii, tradiţiilor şi a limbii poloneze. Suntem împotriva acestor abuzuri şi împotriva arestării şi condamnării Andżelikăi Borys şi facem apel la autorităţile belaruse pentru eliberarea ei imediată. Arestarea Andżelikăi Borys echivalează cu eliminarea polonezităţii şi nu afectează numai relaţiile bune ale Belarusiei cu Polonia, ci afectează şi multiculturalitatea tradiţională din Belarus. |
|
||||
|
"Dreptul de a protesta, faţă în faţă cu dreptul la sănătate" Am asistat cu toţii în aceste zile la proteste consistente contra restricţiilor pe care actuala guvernare le impune ca măsuri de prevenţie contra pandemiei COVID-19. Este perfect de înţeles faptul că oamenii încep să îşi piardă răbdarea şi că îşi doresc ca viaţa lor să revină la normal; este la fel de înţeles şi faptul că restricţiile sunt din ce în ce mai greu de suportat. Şcolile sunt ba închise, ba deschise, ba cu vacanţă prelungită, doar că să nu se cheme că s-au închis din nou. Restaurantele şi întreg domeniul HoReCa este mai mult închis, deşi autorităţile închid, la rândul lor, ochii la petreceri clandestine. Tot domeniul cultural este complet îngropat, iar guvernanţii nici nu acceptă să discute soluţii alternative (spre exemplu concerte şi spectacole cu teste antigen rapide la intrare şi cu accesul celor vaccinaţi). Toate acestea şi multe asemenea nu fac decât să genereze frustrare şi chiar furie din partea oamenilor. Românii au tot dreptul să se exprime liber şi să protesteze dacă aşa simt nevoia. Este dreptul lor să iasă în stradă, la fel cum au dreptul la sănătate, însă trebuie să fim cu toţii conştienţi că pandemia nu este o glumă şi nici nu putem pune în pericol sănătatea celor mulţi pentru dorinţa celor puţini de a socializa sau a petrece. Faptul că sistemul nostru sanitar este precar, nu este o invenţie, este o realitate. Faptul că oameni mor din cauza acestui virus, iar alţii rămân cu sechele este din nou o realitate. Nu consider că negarea existenţei unui virus - de parcă boala ţine cont de ce ne dorim sau în ce credem! - poate conduce la comportamente civice care nu numai că nu rezolvă nimic, dar care agravează o situaţie şi aşa dificilă. Protestele în care oamenii ostentativ refuză să se protejeze pe ei înşişi, dar şi pe cei din jur nu trebuie încurajate! Totodată, condamn intenţia unor oameni politici de a-şi face imagine şi capital electoral din specularea temerilor şi fricilor românilor, mai ales în situaţii de criză sanitară, când grija faţă de semeni ar trebui să primeze! Am fost şi sunt un critic acerb al modului în care guvernarea PNL-USR gestionează pandemia în ţara noastră. Guvernul este absurd şi ia măsuri fără studii de impact, fără analize consistente şi fără consultări. Multe dintre aceste măsuri sunt luate din impuls, fără logică, pe genunchi. Guvernanţii fie nu comunică, fie, atunci când comunică, o fac prost, cu limbaj de lemn şi nu explică nimic coerent. Mai nou, aflăm din interior că falsifică date, măsluiesc statistici. Este de înţeles de ce românii se revoltă şi ies în stradă! Dar, tocmai fiindcă acest Guvern este depăşit de evenimente şi copleşit de propria incompetenţă ar trebui să alegem "soluţia personală", adică să ne păzim fiecare, individual şi cu grijă faţă de cei dragi. Un pic de ponderare, restrângerea întâlnirilor cu cei dragi, petrecerea timpului împreună poate să îi păzească, prin grija fiecăruia dintre noi, de o posibilă infectare cu un virus grav. Mai mult, nu consider că purtatul unei măşti de protecţie reprezintă un sacrificiu personal atât de mare. Dimpotrivă, un simplu gest ne poate proteja şi pe noi, şi pe cei dragi. Înţeleg limita răbdării şi furia oamenilor contra unor măsuri prost justificate de guvernanţi, însă cei care protestează s-au gândit că dacă toţi am păstra distanţa şi nu ne-am îngrămădi la schi, în restaurante la petreceri ilegale sau chiar la proteste, am scăpa cu toţii mai repede de acest virus? |
|
||||
|
"Evitând dialogul cu Parlamentul, ministrul economiei evită dialogul cu românii" Tot mai multe companii româneşti, cu care intru în dialog, deplâng debandada creată în ultimele luni la ministerul Economiei, un minister care, deşi nu exista, avea în frunte un ministru plătit cu bani mulţi. Iată că, măcar la nivel de formalităţi, după luni de zile, situaţia s-a remediat cât de cât. Ministerul domnului Năsui există în sfârşit. Din păcate, acest lucru nu înseamnă că situaţia firmelor româneşti, mai ales a IMM-urilor, s-a îmbunătăţit cu ceva. Nici vorbă. Oamenii sunt tot derutaţi, tot lipsiţi de sprijin, tot la voia întâmplării. Iar acest lucru nu îi afectează doar pe antreprenori, ci, şi mai rău, pe partenerii şi angajaţii lor, generând efecte în lanţ care pot duce, fără a fi dramatici, ci realişti, la falimente, concedieri, şomaj, sărăcie şi disperare. În acest context, când colaborarea dintre ministrul în funcţie şi comisiile de specialitate ale Parlamentului ar trebui, cred eu, înteţită, când schimbul de opinii, de bune practici, dar şi de observaţii critice ar trebui să devină norma, şi nu excepţia, iată că domnul ministru Năsui ignoră Parlamentul, evită să vină în comisii, evită să dialogheze, iar rezultate negative se văd şi se resimt. Desigur, înţeleg, ele nu sunt resimţite de grupul de firme aparţinând familiei ministrului, dar la nivelul economiei reale, acolo unde micii antreprenori nu au şi nici nu ar trebui să aibă familii în spate, situaţia nu este bună. De aceea, îi solicit ministrului Năsui să nu mai evite Parlamentul, să se prezinte la dialogul cu comisiile de specialitate, să îşi deschidă urechea şi mintea şi să facă totuşi ceva. Orice, oricât pentru a sprijini, nu pe Facebook, ci în realitate, antreprenorii români şi pe angajaţii lor. |
|
||||
|
"Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă are la bază reforme esenţiale pentru modernizarea României" România modernă şi reformată este visul fiecărui român. De la desprinderea de comunism, trecerea prin purgatoriul numit tranziţie, ţara noastră se află în faţa unei noi provocări numite Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă. După 30 de ani, avem şansa de a pune în aplicare un plan ambiţios de reforme structurale ale sistemului, prin investiţii masive în toate domeniile de activitate. România modernă şi reformată, prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, are în vedere investiţii accelerate pentru: tranziţia spre energia verde, transformarea digitală a României, economie sustenabilă, coeziune socială, sănătate, mediu, transporturi, precum şi pentru implementarea de politici pentru generaţia următoare. Ţara noastră are în faţă un plan ambiţios, care urmăreşte reducerea dezechilibrelor de dezvoltare, atât la nivelul României, cât şi în interiorul Uniunii Europene. Prin aceste alocări financiare suplimentare din partea Uniunii Europene, ne revine misiunea de a reclădi speranţa românilor că Romania poate fi "o ţară ca afară"! România modernă şi reformată este despre o viziune la care putem contribui cu toţii, indiferent dacă suntem la putere sau în opoziţie, mai ales că acest plan vizează fonduri şi proiecte finanţate, pentru fiecare comunitate din România. Avem la dispoziţie 30 de miliarde de euro, o sumă impresionantă aflată la dispoziţia României. Mă aştept ca opoziţia să vină cu propuneri, proiecte, soluţii pentru alocările financiare din perioada 2021-2026. În loc ca cei din opoziţie să fie frânarii României, aceştia au şansa să apese pe acceleraţie, prin propuneri de proiecte care pot reda şansa unor comunităţi de a avea cel puţin lucruri elementare ale secolului al XXI-lea: lumină, apă, canalizare. Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este împărţit în aşa fel, încât toate domeniile vieţii sociale şi economice să primească fonduri pentru dezvoltare. Domnilor din opoziţie, aveţi şansa să contribuiţi la dezvoltarea României, la reforme şi la modernizarea statului român şi să intraţi în istoria ţării ca un partid care ţine cu românii şi iubeşte această ţară. Fiţi siguri că românii îi vor aprecia mult mai mult pe cei care fac, pe cei care dezvoltă, pe cei care modernizează, pe cei care investesc. Aveţi această şansă, de a fi de partea românilor prin fapte, nu prin vorbe. România modernă şi reformată este dorinţa tuturor românilor. Împreună putem înfăptui acest vis măreţ pe care îl avem de aproape 30 de ani, de la revoluţie! |
|
||||
|
"PNL pedepseşte mii de giurgiuveni şi îi condamnă la subdezvoltare doar pentru că partidul nu a câştigat alegerile în comunele cu pricina" De când aţi preluat puterea în România, nu aţi făcut altceva decât să duceţi răzbunarea şi mita politică pe cele mai înalte culmi. Nu v-a preocupat decât să acaparaţi, prin orice mijloace, tot ce înseamnă instituţie publică şi să executaţi financiar pe oricine nu este cu voi! Şi, deşi vă lăudaţi, înainte de alegerile locale, că în partidul vostru nu mai este loc de "traseişti", prin presiuni, ameninţări şi tot felul de promisiuni, v-aţi sporit numărul de membri, luând cu arcanul tot ce aţi putut din Partidul Social Democrat. Cazul judeţului Giurgiu este printre cele mai elocvente. Pe unii dintre edilii care v-au picat în capcană i-aţi răsplătit. Pentru comunele giurgiuvene, unde PNL a câştigat localele, dar mai ales alegerile parlamentare, s-au mai găsit bani, începând cu sumele date din fondul de rezervă, şi până la alocarea de bani pentru echilibrarea bugetelor locale. Adevărul este, însă, că aţi răsplătit trădarea! Aţi pus-o la rang de cinste, alături de şantaj, mită şi ipocrizie politică. În acelaşi timp, nu faceţi altceva decât să condamnaţi la subdezvoltare foarte multe comune în care giurgiuvenii au singura vină că primarul lor a fost loial echipei cu sprijinul căreia a ajuns în funcţia cu pricina. Răzbunarea voastră pe un primar PSD afectează întreaga comunitate de care acesta răspunde. În fapt, voi spuneţi stop modernizării şcolilor, dispensarelor, drumurilor, precum şi altor investiţii de care toţi giurgiuvenii merită să se bucure, nu doar cei care susţin PNL! Din bugetul judeţului Giurgiu pentru anul 2021, sumele alocate comunelor conduse de edili social-democraţi au fost date în bătaie de joc. Am mai văzut o asemenea "împărţeală" doar pe vremea odiosului PDL. De fapt, actualul PNL, acaparat de vechii portocalii, este cea mai urâtă versiune a PDL-ului pe care o puteam avea la putere. Astfel, de la cap la coadă, toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Giurgiu, în care alegerile parlamentare au fost câştigate de PSD, primesc un miliard, un miliard şi jumătate de lei vechi. Sunt convins că nu mi se pare, însă tot un fel de încercare de mituire par a fi şi cele 2-3 miliarde de lei vechi date câtorva primari social-democraţi. În acelaşi timp, primarii PNL se mândresc cu sume pentru echilibrare între 4 şi 7 miliarde de lei vechi. Nu puteţi spune că le-aţi dat mai puţin unora pentru că nu au proiecte, căci au foarte multe proiecte în derulare sau care urmează să înceapă, singurul criteriu de alocare a sumelor de echilibrare a fost carnetul de partid! Comunităţilor conduse de primari PSD le-aţi tăiat finanţarea pe toate căile, începând cu Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi le refuzaţi şi sprijinul de la bugetul de stat. Sumele oferite totuşi nu îi ajută nici măcar pentru funcţionare, cu atât mai puţin pentru cofinanţări ale unor proiecte europene. Pentru giurgiuvenii din comune precum Buturugeni, Greaca, Mârşa, Slobozia, Valea Dragului, Ulmi, Găujani, Ogrezeni, Isvoarele aţi spus: "Nu prea sunt bani", la toate alocările bugetare din ultimul an, şi aţi spus un nu categoric la amendamentele ce vizau proiecte importante pentru comunităţi. Ce doriţi, de fapt, să puneţi lacătul pe primăriile respective, până când cei care conduc instituţiile vă vor cădea în genunchi? Este strigător la cer ce se întâmplă în România anului 2021, într-un judeţ în care PNL s-a lăudat că va curge lapte şi miere pentru toată lumea dacă pun ei mâna pe întreaga putere. S-au convins însă giurgiuvenii că, de fapt, râuri de lapte şi miere curg doar pentru voi, PNL-iştii, şi pentru ai voştri! Vă asigur că voi face tot ceea ce pot, în spiritul şi litera legii, ca să înceteze aceste abuzuri, nedreptăţi, pentru ca toţi giurgiuvenii să beneficieze de un trai mai bun pe care PNL l-a promis înainte să se vadă cu sacii în căruţă! |
|
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "În sfârşit, Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi prinde viaţă!" În şedinţa Guvernului de joi, 25 martie, s-au făcut alţi paşi concreţi în evoluţia demersului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi. Mai exact, executivul României a aprobat semnarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 250 milioane de euro, destinat construirii Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, precum şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului finanţelor. Ministerul Sănătăţii va coordona construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi pe o perioadă de aproximativ şapte ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 84 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Costul total net al acestui proiect este de 420,9 milioane de euro, din care aproximativ 60% va fi finanţat prin împrumutul care urmează a fi contractat cu BEI, iar restul de 40% de la bugetul de stat şi din fonduri nerambursabile. Este o veste extraordinară nu doar pentru Iaşi, ci pentru întreaga regiune de nord-est. SRU Iaşi va avea o capacitate de 850 de paturi, din care 776 vor fi pentru îngrijire medicală internă acută, iar alte 74 pentru îngrijirea critică. La cele 850 de paturi se adaugă alte 60 de paturi pentru UPU şi 40 de paturi pentru internarea de zi. În aceeaşi locaţie se vor găsi 70 de cabinete de consultaţii de ambulatoriu şi 19 săli de operaţii. Vor fi 2.923 de angajaţi, numărul anual de pacienţi fiind estimat la 100.000. Va fi cea mai mare investiţie publică din istoria Iaşiului. Acest proiect este esenţial pentru că în acest moment Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Sf. Spiridon este supraîncărcată şi depăşită din punct de vedere material. SRU va primi cele mai complexe cazuri din regiunea de nord-est. Potrivit documentaţiei tehnice, SRU este un complex de construcţii pe 7 etaje (subsol, parter şi 5 etaje) cu o parcare de 1.500 de locuri (900 sunt destinate angajaţilor, iar 600 pacienţilor). Suprafaţa totală construită a spitalului va fi de aproximativ 148.885 m2. Amprenta clădirii este de 27.340 m2. Suprafaţa totală utilă netă a clădirii este de 70.108 m2, în timp ce volumul total construit este de 678.163 m2. |
|
||||
|
"Debusolarea populaţiei, prin deciziile guvernamentale, nu pune capăt pandemiei, ci o accentuează" Asistăm, în ultimele săptămâni, mai mult ca oricând până în acest moment, la o avalanşă de anunţuri care mai de care mai derutante, dar şi mai restrictive, venite din partea factorilor de decizie guvernamentali privind diminuarea ratei de îmbolnăviri. Un ministru face un anunţ vag despre noile restricţii, între două puseuri de chicoteli inexplicabile, în timp ce premierul plasează responsabilitatea comunicării noilor limitări de mişcare a populaţiei, fie ea infectată sau nu cu COVID-19, oricui altcuiva care ar putea "încasa" în locul său pierderea de noi procente consistente de popularitate. Iar din această ecuaţie, cu mult prea multe necunoscute nu doar pentru elevii chinuiţi, în fel şi chip, cu lecţiile online, de peste un an de zile, ci şi pentru populaţia adultă, ocupată să-şi poată asigura traiul şi proteja sănătatea, cât de cât, rezultă un haos şi mai dens, marca PNL-USR PLUS-UDMR. Nota de plată pentru incapacitatea decizională a guvernanţilor noştri de dreapta o plăteşte cu vârf şi îndesat toată populaţia. Mai întâi prin amenzile care vor fi aplicate cu "generozitate" - la solicitarea premierului adresată organelor statului îndrituite să le acorde, după cum a dezvăluit sindicatul Europol - tuturor celor care încalcă cu bună-ştiinţă sau nu orice nouă restricţie, apoi de segmentele de populaţie care sunt angrenate în activităţi de deservire şi care lucrează, în mod normal, în ture. Nici elevii nu se bucură de vreo şansă în plus în ceea ce priveşte revenirea la normalitate, în băncile şcolii, pentru că Guvernul Cîţu continuă cu obstinaţie să refuze testarea gratuită a lor, a cadrelor didactice şi a personalului auxiliar din unităţile de învăţământ. Probabil că procedează aşa din dezinteres total faţă de populaţie, şi nu pentru că PSD le-a solicitat, încă din martie anul trecut, să implementeze testarea drept practică prioritară. Aşadar, se prefigurează încă un an pierdut pentru toţi şcolarii. Numai că parcimonia miniştrilor şi a premierului va avea consecinţe dramatice pe termen lung pentru generaţiile care, în prezent, urmează orice formă de învăţământ. De asemenea, refuzul constant de a pune accentul pe prevenţie, prin testarea gratuită a categoriilor expuse la contaminare, subliniază mai mult angajarea guvernanţilor într-o direcţie greşită, cea privind întărirea "ultimei redute a speranţei", respectiv a ATI, prin sporirea numărului de paturi, în condiţiile în care statisticile arată că prea puţini bolnavi ajunşi acolo mai pleacă pe picioarele lor acasă. Concomitent, de pierdut au şi toţi cei care îşi doresc să se vaccineze, însă ba platforma dedicată nu este funcţională, ba medicii care vaccinează nu mai sunt disponibili, nefiind remuneraţi la timp, ba nu sunt suficiente serurile, ori "pilele" trebuie să aibă prioritate în faţa bolnavilor cronici sau a populaţiei vulnerabile. Imaginea dezastrului din România, impusă nouă, tuturor, cu forţa de către dreapta, încă de anul trecut, este completată şi de noul episod de claustrare involuntară a populaţiei la domiciliu. Bancurile despre COVID-19, care capătă brusc puteri nebănuite seara, după ora 20, şi seceră fără niciun pic de milă în stânga şi în dreapta tot ce mişcă şi nu mişcă, respectiv obiectele care devin contagioase, riscă să fie transformate de premierul Cîţu şi miniştrii săi într-o realitate absurdă, dar şi tragică. Absurdă pentru că ne sunt lezate drepturile la liberă circulaţie, fiind invocat neverosimilul exemplu al drobului de sare care ar putea să cadă, dar care nu cade. Tragică pentru că aplicarea amenzilor, doar ca să strângă Guvernul bani la buget, vulnerabilizează şi mai mult populaţia sărăcită. Şomerii, şi mai numeroşi, rezultaţi din închiderea afacerilor pe motiv de pandemie, pensionarii ale căror venituri nu s-au majorat şi a căror putere de cumpărare a scăzut odată cu creşterea necontrolată a preţurilor, populaţia activă nesigură de locul de muncă şi împovărată de diverse datorii la bănci şi de lipsa de predictibilitate a integrităţii fizice sau de garanţia accesului la tratamente optime ale problemelor de sănătate, fie ele provocate de COVID-19 sau nu, nu vor fi niciodată încântaţi că Guvernul vine şi-i terorizează în plus, anunţând amenzi sau obligându-i să se închidă în case. Asta în cazul în care le mai au. Admit că am respins mereu, până în prezent, teoriile conspiraţiei şi ideea că populaţiei i se impun în mod voit şi fără o bază reală restricţiile la liberă circulaţie, însă hotărârile luate acum ridică multe semne de întrebare în ceea ce priveşte legitimitatea acestui demers şi finalitatea lui reală. Multe dintre necunoscutele numeroase de anul trecut, privind modul de răspândire a virusului, au mai fost clarificate între timp, la fel şi lipsa de oportunitate economică a celor două lockdown-uri din martie şi aprilie 2020. Aşadar, mă întreb cum ar trebui să asimilăm noile restricţii, ca pe nişte dovezi ale disperării şi neputinţei partidelor de dreapta de a guverna în interesul tuturor românilor şi pentru protejarea sănătăţii acestora? Sau poate aceasta este o nouă strategie venită din laboratoarele comunicaţionale ale executivului, prin care se speră să se cosmetizeze deficitul de capital electoral al PNL, USR PLUS, UDMR şi să fie oprită orice tentativă de contrareacţie a populaţiei? La formularea de răspunsuri pentru aceste întrebări, de către domnii şi doamnele de la putere, trebuie avut în vedere faptul că mulţi dintre români ajung, din păcate, să plătească chiar cu viaţa lor sau un preţ extrem de piperat al unei sănătăţi şubrezite şi mai tare de trecerea prin agonia provocată de infectarea cu COVID-19. Toate dramele rezultate din această pandemie ar putea fi diminuate printr-o testare gratuită şi susţinută a populaţiei, dublată de un proces bine pus la punct de vaccinare. |
|
||||
|
Termenul de aplicare a prevederilor H.G. nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019 a fost prelungit până la data de 30 iunie 2021, în urma publicării H.G. nr. 351/2021 în Monitorul Oficial. Prelungirea vine în contextul în care pachetele destinate asiguraţilor şi neasiguraţilor ar fi trebuit să expire la sfârşitul lunii martie, iar Contractul-cadru cu serviciile medicale acordate în perioada 2021 - 2022 a fost pus de către CNAS în dezbatere publică la începutul acestei luni. Contractul-cadru al serviciilor medicale oferite în perioada 2021 - 2022 şi normele metodologice de aplicare trebuie să intre în vigoare la data de 1 iulie 2021, iar normele metodologice pot fi definitivate şi avizate în termen de 60 de zile de la intrare în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Prin această prelungire a valabilităţii actualelor servicii medicale, până la data de 30 iunie 2021, se va asigura accesul pacienţilor la serviciile medicale fără a exista disfuncţionalităţi majore până la adoptarea noului contract-cadru. |
|
||||
|
"Oportunităţile nu durează o veşnicie. România poate atrage investiţii străine importante" Criza sanitară şi economică declanşată de virusul SARS-Cov2 a demonstrat cât se poate de clar că avantajele comparative pe care multe dintre sectoarele industriale europene s-au bazat în trecut nu mai sunt principalul argument al contextului economic de mâine. Blocajele multiple ale activităţii economice europene au fost determinate de dependenţa de unele surse de aprovizionare din Orientul îndepărtat sau din alte zone afectate şi ele de pandemie. Dacă în urmă cu numai câţiva ani companiile europene se aflau într-o competiţie acerbă pentru locarea afacerilor în sud-estul asiatic, astăzi constatăm că procesul s-a inversat şi că tot mai multe companii europene ar dori să se întoarcă acasă, pe vechiul continent, în acele state care oferă cele mai bune şi mai competitive condiţii. Aşadar, pe lângă suferinţa enormă provocată de pandemie, contextul economic actual ne furnizează o reală oportunitate, care s-ar putea materializa în atragerea de investitori strategici în ţara noastră. Cu toţii cunoaştem care sunt avantajele uriaşe ale atragerii investiţiilor străine. Transferul de know-how, transferul de tehnică avansată, diversificarea pieţelor de desfacere şi a surselor de aprovizionare, salarii competitive, venituri suplimentare la bugetele locale şi la bugetul naţional, dezvoltarea IMM-urilor autohtone şi a serviciilor prestate de operatorii locali sunt numai câteva dintre avantajele de care putem beneficia. Ce ar fi fost fabrica de automobile de la Craiova fără investitorul american Ford? Cel mai probabil un morman de fier vechi! La fel putem spune şi despre Dacia de la Piteşti şi despre alte companii, care, astăzi, sunt cărţile de vizită ale economiei româneşti, cei mai mari exportatori ai ţării şi cei mai mari contribuabili la bugetul de stat. Din păcate, această oportunitate uriaşă nu va dura la nesfârşit, atâta vreme cât pentru atragerea marilor investitori europeni se luptă şi alte state din regiune. Polonia, Ungaria, Cehia deja ademenesc investitorii cu tot felul de facilităţi, care mai de care mai atrăgătoare. Din fericire, actualul Guvern a înţeles miza uriaşă a acestei ferestre de oportunitate şi pregăteşte un amplu program de sprijin şi de facilităţi pentru investitorii străini strategici interesaţi să dezvolte unităţi de producţie în România. În acest context, mi-aş dori ca autorităţile administraţiei publice locale din micile oraşe mai puţin dezvoltate sau din mediul rural să fie primele care să concureze pentru atragerea investitorilor străini. Spun acest lucru pentru că în micile unităţi administrativ-teritoriale companiile străine vor regăsi cel mai bun climat pentru afaceri, în timp ce noi, românii, ne confruntăm în aceste zone cu cel mai mare şomaj, cu cele mai puţine locuri de muncă şi cele mai mici salarii, cu cei mai mulţi tineri care pleacă în afara ţării în căutarea unui loc de muncă, cu cea mai îmbătrânită populaţie şi cu cele mai slabe servicii publice. Aşadar, miza este una uriaşă şi depinde de modul în care vom şti să profităm în cursul acestui an. |
|
||||
|
"Drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu pot fi suspendate în timpul pandemiei!" Voi începe declaraţia cu un citat din discursul susţinut de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, la Adunarea Generală a ONU din 2019: "Liderii înţelepţi pun întotdeauna pe primul plan binele propriului popor şi al propriei ţări". Am început cu acest citat pentru că în această perioadă preocupările statelor se concentrează pe bătălia împotriva pandemiei de coronavirus, cu orice preţ, chiar şi cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor. Adesea, restrângerea drepturilor nu are în vizor binele poporului, al întregii ţări, ci doar binele de moment al unor lideri politici vremelnici. În eforturile sale de limitare a crizei COVID-19, statul român nu poate ignora apărarea democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale, care rămân esenţiale. Situaţiile de criză impun măsuri de criză, aşa că de mai bine de un an de zile au fost luate măsuri de urgenţă pentru a opri răspândirea pandemiei. Aceste măsuri au condus, de cele mai multe ori, la restrângerea drepturilor cetăţenilor, printre care, de exemplu, dreptul de întrunire şi de liberă circulaţie, şi au conferit o autoritate mai mare ramurilor executive ale Guvernului. Este evident că avem nevoie de măsuri ferme în materie de sănătate publică pentru a proteja viaţa cetăţenilor în timpul pandemiei. Dar ne putem proteja sănătatea, respectând totodată drepturile omului. Nu este un joc cu scor nul! În această perioadă a pandemiei am înţeles că cel mai de preţ bun al nostru e libertatea. Poate pentru mulţi pare un lucru nefiresc, dar trebuie să avem în vedere că şi dreptul la sănătate e tot o formă de libertate. Libertatea este cuvântul cel mai acoperitor! Avem nevoie de libertate pentru a avea un stat mai bun, pentru a avea instituţii mai bune. În ultimul an de zile, de fiecare dată când apare câte o regulă dispare câte o libertate. Cetăţenii aşteaptă să fie protejaţi de autorităţile statale, să se bucure de protecţia acestora şi de găsirea unor soluţii în perioade de pandemii, precum şi de apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, promovarea politicilor menite pentru creşterea bunăstării lor. Totuşi, instituţiile şi cei care se află la putere trebuie să respecte statul de drept, iar măsurile să fie proporţionale şi să fie clar legate de criza sanitară! Au fost regulile din ultimul an strict legate de pandemie? O parte da, însă unele am văzut că au fost folosite în interes politic sau pentru a ascunde neputinţa guvernanţilor. La umbra măsurilor luate pentru combaterea pandemiei am văzut cum contracte generoase au fost oferite pentru firme de partid. Nu o spun eu, ci Curtea de Conturi sau DNA. În acelaşi timp, am văzut cum datele legate de pandemie au fost "mânărite" de cei aflaţi la putere în interesul lor politic, fără a le păsa de oameni sau de drepturile lor. Aceste "manevre" cu datele pandemiei au impus noi reguli, noi restricţii pentru cetăţeni şi au oferit unele avantaje celor aflaţi la putere. Pentru a ne proteja dreptul colectiv la sănătate, în situaţia actuală de pandemie, trebuie să echilibrăm drepturile individuale cu responsabilităţile colective. Totuşi, în această perioadă de pandemie, în România, spre deosebire de alte ţări din UE, au fost luate cele mai drastice măsuri în sensul restrângerii unor drepturi şi libertăţi, aşa cum arăta Avocatul Poporului, încă de anul trecut. În România au fost date cele mai multe amenzi din Uniunea Europeană cetăţenilor care nu au respectat restricţiile impuse de autorităţi. Mai mult decât atât, modalitatea deficitară de a legifera a dus în practică la foarte multe neclarităţi, drumuri la Curtea Constituţională pentru a tranşa lucrurile, la foarte multe clarificări ulterioare care au creat haos. S-a văzut, în ultimul an de zile, lipsa de profesionalism a celor care ne guvernează. În tot acest timp, cei găsiţi vinovaţi de guvernanţi am fost tot noi, românii! Sau, cum îi place domnului Cîţu să ne numească, "teroriştii". Pentru a asigura exercitarea pe deplin a drepturilor omului trebuie să punem mai mult accent pe responsabilitatea tuturor actorilor, să întreprindem măsuri împreună pentru a asigura respectarea drepturilor. Eu consider că, cu cât respectăm mai mult drepturile omului, cu atât vom avea strategii de sănătate publică mai bune. |
|
||||
|
Domnul Marius-Eugen Ostaficiuc: "Nu închideţi magazinele la ora 18:00! Prelungiţi-le programul! Nu băgaţi seara românii în casă, ci mutaţi pe timpul nopţii o parte dintre activităţile de peste zi!" România continuă să fie dată peste cap de noul val al pandemiei. Măsurile luate de Guvernul Cîţu pentru a se limita răspândirea virusului nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui pentru ca pandemia să fie ţinută sub control. Ba dimpotrivă... Putem să înţelegem o parte dintre măsurile impuse în zonele în care rata incidenţei este în continuă creştere, măsuri care poate că au darul să încerce limitarea răspândirii virusului, însă acestea sunt luate parcă de amatori, nu de profesionişti în domeniul sănătăţii. Este total absurd să încerci să închizi magazinele la ora 18:00, fără să iei în calcul că acest lucru va duce la o aglomeraţie şi mai mare pe parcursul zilei. Încercăm cu toţii să înţelegem logica ascunsă a acestei decizii de a pune lacătul pe magazine în acest interval orar, fie şi la sfârşit de săptămână. Vorbim exact de zilele în care românii se relaxează, în zilele în care preferă să iasă la cumpărături alături de familie. Fie că vorbim de magazinele de cartier, fie de marile centre comerciale, este de aşteptat ca în alte intervale orare ale zilei aglomeraţia să devină cu adevărat periculoasă. Mult mai înţeleaptă ar fi fost prelungirea programului de funcţionare cu două ore în plus, însă asta ar fi presupus, bineînţeles, ca românii să încalce o altă "genial" soluţie: "arestul" la domiciliu la ceas de seară. Trebuie să fim lucizi, să privim în jur şi să admitem că ne aflăm în plin haos. Rând pe rând, de la sectorul HoReCa la micii întreprinzători, economia României se sufocă pe zi ce trece. Nu ştim cu ce "specialişti" se consultă guvernanţii, însă deciziile pe care ni le transmit spre luare la cunoştinţă nu doar că sunt lipsite de profesionalism, însă adeseori par luate la beţie. Desigur, nimeni nu îşi asumă răspunderea. "Asumare politică", şi cu asta s-a închis subiectul... Cine va răspunde de rata mare de infectare în cazul în care cetăţenii se vor înghesui în centrele comerciale pentru a nu risca să fie afară după ora 20:00? Pentru că încet-încet vom ajunge la o asemenea variantă, iar Paştele ortodox ne va prinde probabil în aceeaşi stare de lockdown, precum anul trecut. Este o situaţie absurdă, pe care Guvernul nu poate să o controleze. Premierul Florin Cîţu va trebui să explice clar cum s-a ajuns la aceste măsuri, cine le va gestiona şi cine va fi tras la răspundere dacă situaţia va scăpa de sub control. Poporul român nu trebuie să fie băgat în acest malaxor al inconştienţei, ci dimpotrivă! Toate aceste decizii trebuie luate cu cap, de oameni care chiar ştiu ce trebuie făcut. Românii nu trebuie folosiţi precum cobaii. După ce au dat chix cu vaccinarea populaţiei şi au bulversat şi mai mult lumea, de această dată Guvernul se dovedeşte incapabil să ţină sub control propriile măsuri. Cum poţi ţine sub control pandemia dacă tu, Guvern, impui măsuri generatoare de haos?! Poate fi ţinut sub control accesul în marile magazine în aceste condiţii!? Greu de crezut! Frecvent, soluţiile ce ne sunt impuse sunt atât de proaste, încât contrariul lor devine adevărata soluţie. Magazine închise la ora 18:00 sau 20:00? Nu, din contră, prelungire de program pentru fluidizare. Închiderea românilor în case de la ora 20:00? Nu, din contră, mutarea unor activităţi lucrative pe timp de noapte, pentru ca aglomeraţiile de peste zi să fie evitate. Şi aşa mai departe... |
|
||||
|
"Testarea deficitară din şcoli şi de la nivelul întregii populaţii a scos la iveală tunurile financiare ale Guvernului Cîţu, exact ca pe vremea Guvernului Orban!" Deşi sunt la putere, liberalii alături de colegii lor de la USR PLUS şi UDMR continuă să se văicărească de nivelul scăzut al testării din România. În loc să ia măsuri pentru creşterea ratei de testare, ministrul educaţiei constată că "ceva nu merge" cu testarea din şcoli, iar secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii face apeluri la cadrele didactice şi medicale din şcoli. Incompetenţa guvernanţilor este singurul motiv pentru care testarea e scăzută în şcoli şi la nivelul întregii populaţii. Până la redeschiderea şcolilor, nici Ministerul Educaţiei, nici Ministerul Sănătăţii nu au întreprins nicio măsură concretă pentru organizarea testării în şcoli şi pentru informarea părinţilor, elevilor şi profesorilor în această privinţă. Incapacitatea guvernărilor Orban şi Cîţu, de a înţelege cu adevărat pandemia, este singura cauză pentru care nivelul de testare este atât de scăzut în şcoli şi la nivelul populaţiei, în general. Dacă ar fi analizat şi pregătit din timp folosirea testelor rapide, în vederea redeschiderii şcolilor, ar fi constatat că există o reţinere din partea elevilor pentru testele care au la bază probele prelevate din nas şi din gât, iar ministerul ar fi putut cumpăra teste rapide pe baza probelor din salivă. Ceea ce organizase fostul primar general Gabriela Firea la nivelul Capitalei, ar fi trebuit multiplicat la nivel naţional, iar astăzi am fi avut mult mai multe teste pe zi realizate şi, implicit, mai multe cazuri pozitive izolate. Acum, cei care au contestat, din motive electorale şi politice, acele măsuri au ajuns să se plângă neputincioşi că nu se testează suficient de mult. În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii ne anunţă că vrea să introducă testarea în criteriile pentru instituirea carantinei, ceea ce arată că, până acum, din cauza testării insuficiente au fost amplificate riscurile de sănătate publică. Dacă ar fi testat cum trebuie, iar măsurile corecte s-ar fi luat din timp, nu s-ar fi ajuns la epuizarea locurilor de la ATI, iar viaţa oamenilor nu ar fi fost pusă în pericol. Fără să vrea, ministrul educaţie a recunoscut indirect tunul dat cu testele pentru elevi şi vacanţa de primăvară forţată şi prelungită. Coaliţia Austerităţii a reluat practicile guvernării Orban şi a achiziţionat peste un milion de teste COVID-19, invazive, de la firmele agreate, în condiţiile în care doar 18% dintre unităţile de învăţământ aveau cabinete medicale şi personal medical care putea administra acest tip de teste. Astfel, s-au folosit doar 1,6% dintre testele plătite din banii românilor cu milioane de lei. Guvernul Cîţu a avut nevoie de 6 săptămâni ca să constate problema pe care tot ei au creat-o, iar soluţia nu a fost tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi recuperarea prejudiciului, ci doar anunţul privind pregătirea unei noi achiziţii de alte multe milioane de lei. De data aceasta, ministerul educaţiei ne spune că vor fi achiziţionate teste non-invazive, care se pot şi autoadministra. Faptul că doar 1% din testele COVID pentru elevi şi profesori au fost utilizate, înainte de reînchiderea mascată a şcolilor, printr-o vacanţă prelungită, ilustrează clar cât de mare este haosul şi cât de anapoda şi inadecvate sunt măsurile guvernanţilor! De fapt, asistăm la un nou episod, din lungul şir al lipsei de asumare şi a răfuielii politice, prin care PNL, USR PLUS şi UDMR şi-au bătut joc de dreptul la educaţie al unei întregi generaţii de elevi. Încearcă să repare o prostie cu o altă prostie - vacanţa prelungită care produce o ruptură în procesul educaţional! În această situaţie, părinţii degeaba cer reevaluarea deciziei pentru a salva ce se mai poate din educaţia copiilor. Preocupaţi de propriile congrese şi de buzunarele firmelor de casă, guvernanţii nu-i bagă în seamă. În educaţie, la fel ca şi în alte sectoare, în loc să îşi facă treaba de guvernanţi, să testeze, să ia măsuri de siguranţă, să prevină, să informeze, Coaliţia Austerităţii Naţionale închide tot! Aşa e mai comod pentru ei, iar apoi dau vina tot pe cetăţeni şi pe destin, că părinţii au refuzat testele care iau probe din nas şi din gât! Dar cine i-a oprit să ia teste care iau probe din salivă? Că nu a fost personal medical! Dar cine i-a oprit ca, în ianuarie, să pregătească personalul şi procedurile de testare în şcoli, aşa cum au făcut celelalte state din Uniunea Europeană? Ei sunt singurii vinovaţi! În loc de "România educată", ne servesc "România fără educaţie şi fără sănătate pentru copiii noştri!". |
|
||||
|
"România în pandemie" Protestele împotriva restricţiilor instituite şi reinstituite, ca urmare a răspândirii pandemiei SARS-CoV-2, se înmulţesc, pe zi ce trece, în mai toate statele europene. La mai mult de un an de la debutul pandemiei, încă nu ştim dacă restricţiile şi-au dovedit pe deplin utilitatea. Din întreaga paletă de obligaţii, care în unele state au părut iniţial eficiente, au ajuns ca, după o perioadă, să renunţe la unele dintre ele. Am participat şi eu, alături de bucureşteni şi colegii mei, parlamentarii AUR, la protestele din Bucureşti. Condamn ferm atitudinea autorităţilor! Cazul protestatarului bruscat pentru că nu purta mască dovedeşte dubla măsură a instituţiilor din România: ce facem, atunci, cu ministrul Voiculescu, surprins şi el, tot ieri, fără mască chiar în Parlamentul României? Îl amendăm, îl încătuşăm, îl ducem la secţie? Este firească, de asemenea, şi întrebarea referitoare la soluţiile miraculoase oferite de vaccinare şi purtarea măştii: dacă măsurile sunt atât de bune, cum se face, atunci, că avem, în continuare, un aşa mare număr de infectări, deşi numărul celor vaccinaţi este în continuă creştere, iar obligativitatea măştii este instituită? Statul îşi atinge, încet-încet, limitele: administrativ este un haos; comunicarea măsurilor diferă de la un ministru la altul, se decid o serie de restricţii într-o zi doar pentru a le schimba a doua zi; sistemul sanitar şi-a dovedit şi el neputinţa, atunci când spitalele ne iau foc, când nu sunt locuri disponibile; iar în învăţământ am făcut tot felul de experimente, de la şcoala online, la vacanţa prelungită sau examene pe repede înainte, sub auspiciile lui "vedem noi cum şi cu ce tematică". Şi peste toate acestea, măsurile luate întind la maximum nervii oamenilor, deoarece nu sunt nici bine argumentate şi nici susţinute temeinic, cu studii de impact, atât economice, cât şi juridice. Iar toate aceste date ne confirmă amatorismul autorităţilor, pentru că despre profesionalism nu poate fi vorba. |
|
||||
|
"Copiii noştri, cea mai nouă povară, cel mai nou inamic identificat de Guvern" Guvernul instigării la ură şi al vrajbei a avut mereu o categorie socială asupra căreia a asmuţit populaţia pentru a putea încălca nestingherit legislaţia în vigoare. Întâi, asupra pensionarilor, profitând astfel să încalce legea şi sa nu le coreleze pensiile conform cu aceasta. Apoi, asupra părinţilor cu copii minori, cărora nu le-a acordat alocaţiile conform legii. Au venit la rând bugetarii care erau "povara" pe bugetul naţional şi, profitând de valul de antipatie creat, a trecut la îngheţări salariale şi tăieri de drepturi. Au urmat studenţii care, prin gratuitatea pe transport, căpuşau bugetul şi au rămas fără ea. Există vreo categorie socială care să fi scăpat din vizorul actualei guvernări a urii? Sau întrebarea corectă ar fi: această guvernare urăşte poporul în integralitatea lui? Cel mai nou inamic al Guvernului sunt preşcolarii. Codul fiscal a fost modificat în toamna anului trecut prin Legea 239/2020, care introducea o facilitate pentru părinţii angajaţi din cadrul companiilor, aceea de a primi 1.500 de lei pentru fiecare copil înscris într-o formă de învăţământ timpurie. Totodată, prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sumele plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor au fost excluse din baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii. Luna trecută, la trei luni de la intrarea în vigoare a acestei modificări, nici angajaţii şi nici angajatorii marilor companii nu cunoşteau detalii despre punerea în practică a acestei facilităţi prevăzute de lege, întrucât nu au fost publicate norme sau proceduri de aplicare. Şi, când legea era foarte aproape să fie pusă în practică, Ministerul Finanţelor vine acum cu o veste tristă: părinţii nu vor mai primi ajutorul de grădiniţă de 1.500 de lei. Conform unui proiect publicat pe site-ul instituţiei, se renunţă la această facilitate, cel puţin anul acesta. Este cazul să ne punem întrebarea dacă actualul Guvern are ceva cu copiii preşcolari, cărora nu le mai dă când e de dat, dar le ia cât de mult poate. Le-a luat, în anul trecut, dreptul la educaţie şi socializare prin lockdown prelungit, asupra lor, mai mult decât asupra oricărei alte categorii. Grădiniţele închise, apoi trecute în nocivul mediu online, locurile de joacă închise la nesfârşit, în situaţia în care terasele şi "păcănelele" erau deschise. Acum se schimbă formularea, dar măsura e aceeaşi. Nu se întrerup cursurile unităţilor preşcolare, dar se va prelungi neaşteptat de mult vacanţa. Puţin peste o lună, după cum anunţa ministrul educaţiei într-o luare de cuvânt, din data de 2 aprilie până în data de 4 mai 2021. Lovitură cu dublu impact. Copiii, care abia au redeprins obişnuinţa de a fi în colectiv, de a învăţa într-un cadru organizat, cu metode didactice, vor ieşi din acest ritm, vor uita deprinderi şi cunoştinţele acumulate. Părinţii puşi din nou în situaţia de a intra în rolul de educator, după programul de lucru, încercând să menţină vii în memoria copilului noţiunile abia împrospătate sau nou învăţate. Niciun stat nu a ţinut blocat sistemul de învăţământ cum a făcut statul român. Acest Guvern nu dă şanse acestei generaţii de a se dezvolta armonios şi normal şi îi neagă dreptul constituţional la educaţie! |
|
||||
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: "Dacă ţinem ochii închişi, istoria se poate repeta. Şi nu ne iartă" La distanţă de doar câteva zile, marea noastră actriţă Maia Morgenstern a primit replici antisemite de la un invitat într-o întâlnire cu directorii de instituţii de cultură şi o ameninţare oribilă cu moartea. Mesajul îi transmitea că va fi supusă, împreună cu familia ei, la tratamente inumane, că va fi incendiat Teatrul Evreiesc şi toţi actorii de acolo. Autorităţile au transmis că autorul a fost prins şi sper să primească o pedeapsă exemplară. Dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, că este o excepţie, în realitate, acest derapaj extrem scoate la iveală o problemă care arde mocnit de ceva timp nu doar în Europa, ci în întreaga lume. Creşterea ignoranţei în rândul tinerilor, cu privire la problemele de bază, îi face vulnerabili în faţa prejudecăţilor şi dezinformării. Mai mult, anumite narative extremiste postcomuniste din Europa de Est descriu o istorie distorsionată, în care localnicii sunt victimele, pentru că au întins o mână de ajutor evreilor, iar comunităţile evreieşti sunt blamate pentru rolul de reminder constant al rolului jucat de europeni în Holocaust. Istoria nu iartă. În 2014-2015, 35% dintre români aveau manifestări antisemite. Studiul realizat de ADL arată că românii chestionaţi sunt de acord cu afirmaţii de genul: "Evreii sunt mai loiali Israelului decât ţării în care locuiesc", "Evreii au prea multă putere în lumea de afaceri" sau "vorbesc prea mult despre Holocaust". Conform unui studiu similar, derulat în toate ţările, peste un sfert din populaţia lumii are atitudini de acest gen la adresa evreilor. În anul 2019 s-a constatat o creştere clară a antisemitismului în Europa de Est, unde găsim cele mai mari scoruri - Polonia (48%), Ungaria (42%). Surprinde pe cineva că se întâmplă chiar în democraţiile iliberale? Dar nu sunt doar acestea. La nivel global se înregistrează anual creşteri ale manifestărilor antisemite, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Exprimările de tipul "evreii la gaz" şi "moartea sioniştilor" au crescut nesiguranţa fizică, la care se adaugă şi o cifră dureroasă: 13 evrei au fost ucişi în 2018, cel mai mare număr, comparativ cu anii precedenţi. În România, în anul 2018, au fost înregistrate 13 incidente antisemite, conform datelor raportate de Agenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Consiliul Suprem al Magistraturii a anunţat, pentru acelaşi an, 76 de procese pe cauze antisemite, din care 55 au fost rezolvate şi 34 de persoane condamnate. De unde începem? România are o legislaţie care pedepseşte, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi cu interzicerea unor drepturi, promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare sau xenofobe. Dar mai avem de lucrat la urmele istoriei pe prezentul nostru. Cu doar câţiva ani în urmă, un anume Şerban Suru, lider al Partidului Legiunea Creştină, nega Holocaustul şi executa un salut nazist în faţa Institutului Elie Wiesel, fără să fie sancţionat. Iar acest aşa-zis partid a încercat să se înregistreze, cortul pentru semnături stând o săptămână în centrul Bucureştiului. Prin 2012 au fost câteva mişcări care se considerau urmaşe ale Mişcării Legionare, unul folosind chiar numele "Totul pentru ţară", al partidului legionar din perioada interbelică, înfiinţat de Corneliu Zelea Codreanu şi condus de către generalul Cantacuzino Grăniceru. Undeva în Bucureşti, pe Str. Iacob Negruzzi nr. 1, pare să fie sediul unei mişcări legionare, din pozele pe care mi le-a transmis recent un cetăţean. Toate acestea au trecut mai mult sau mai puţin neobservate de opinia publică, dar judecând după protestele din aceste zile şi după diversele manifestări ale unor colegi din arena publică, nu putem afirma că nu au lăsat urme. Un mod de a ne apleca asupra acestor manifestări este să analizăm mai bine legislaţia în vigoare, împreună cu istorici şi specialişti, şi să ne asigurăm că avem un cadru care să sancţioneze exemplar derapajele. Apoi, să fim mai atenţi la semnalele pe care le primim din societate. Chiar în urmă cu doi ani, cimitirul evreiesc din Huşi, judeţul Vaslui, a fost vandalizat, peste 70 de monumente funerare fiind distruse. Şi să ne cinstim mai bine istoria şi moştenirile. Într-una dintre cărţile sale de căpătâi, "Viaţa pe un peron", Octavian Paler scria cuvinte care ne-ar ajuta să acţionăm, mai mult decât doar să contemplăm: "Tortură, masacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte şi sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor". |
|
||||
|
"Anul 2021 este anul relansării economiei naţionale, după pandemia de COVID-19" Economia românească, ca de altfel toate economiile lumii, trec printr-o perioadă dificilă. Pandemia de COVID-19 încă persistă, iar consecinţele sociale şi economice ale acesteia sunt cu atât mai evidente. Tocmai de aceea Guvernul României şi-a propus ca anul 2021 să fie anul relansării economiei naţionale, iar PIB-ul să revină la valoarea de dinainte de pandemie. Recentul pachet de măsuri socio-economice, adoptat de Guvern, va contribui în mare măsură la redresarea şi relansarea economiei autohtone. Spre exemplu, una dintre aceste măsuri este cea propusă de ministrul muncii, care vizează creşterea stimulentelor acordate părinţilor care se întorc la muncă înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni. Stimulentele vor creşte de la 650 de lei la 1.500 de lei. Dincolo de această creştere substanţială, această măsură creează efecte în lanţ - avantaje financiare pentru familia nou-născutului, îşi vor putea permite servicii profesionale pentru creşterea şi îngrijirea copilului, părintele nu se profesionalizează, iar angajatorii nu vor duce lipsă de personal calificat. Estimările prealabile sunt de-a dreptul încurajatoare. Din 178.727 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, aproximativ 20% dintre persoanele aflate în concediu pentru creşterea copiilor şi primesc indemnizaţiei aferentă vor opta pentru întoarcerea la activitatea profesională şi obţinerea stimulentului de inserţie, înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani sau 3 ani în cazul copiilor cu de dizabilităţi. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat în actul de guvernare un mandat foarte clar, să refacă România după pandemia de COVID-19, iar anul 2021 va fi cu certitudine anul relansării economiei naţionale. |
|
||||
|
Domnilor guvernanţi, ce aveţi de gând cu România? Economia se zbate în agonie, agricultura este în colaps, în timp ce românii cu salarii tot mai mici cumpără produse tot mai scumpe aduse din străinătate. De un an de zile vă lăudaţi cu buna gestionare a pandemiei, deşi fix acum un an aveaţi un singur scop - alegerile anticipate, iar ferventul agent electoral PNL-ist, Iohannis, ne liniştea că este doar "o gripă". O gripă care, domnilor guvernanţi, a îngenuncheat întreg mapamondul, o gripă pe care voi, aici, în România, aţi folosit-o pentru a dezvolta afaceri proprii bine ascunse în spatele situaţiei de urgenţă existentă. Pe scurt, după un an de pandemie, vă puteţi lăuda cu eşecul lamentabil al protejării populaţiei, cu mai puţine paturi la ATI, cu peste 900.000 de infectări şi aproape 22.500 de oameni care au pierit. Nu aţi testat, nu aţi investit în sistemul de sănătate, nu aţi oferit susţinere populaţiei, nu aţi găsit mecanisme de protejare a generatorilor de venituri pentru economie şi bunăstare pentru populaţie - firmele private. Sunteţi direct răspunzători de accentuata degradare a economiei, iar dumneavoastră, domnule ministru Năsui, aţi reuşit performanţa de a compromite programele esenţiale de sprijinire a antreprenorilor - măsura 3, HoReCa şi Start-up Nation -, aţi blocat investiţiile, dar lucraţi intens pentru a pregăti vânzarea pe nimic a activelor naţionale valoroase. Ce aveţi să le spuneţi celor 27.000 de aplicanţi care au cheltuit bani degeaba, iar acum au aflat că totul se reia de la zero? Tot dumneavoastră, domnule ministru, aţi mai stabilit un record, unul dureros pentru antreprenorii care chiar au crezut că Guvernul dumneavoastră, intitulat de dreapta, va veni cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri şi investitori. Aţi reuşit ca, în 14 zile, să semnaţi doar două contracte pe Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru destinat IMM-urilor. Ce aveţi să le spuneţi, domnule ministru, celor 13.500 de mici afacerişti care aşteaptă? Lor când o să vă faceţi timp să le semnaţi contractele? Se va întâmpla în secolul acesta? Ce aveţi, domnilor guvernanţi, cu producătorii români? Cum aţi susţinut în acest an firmele din România care produc măşti şi dezinfectanţi? Ce sprijin le-aţi oferit? De unde cumpăraţi, domnilor guvernanţi, măşti pentru români? De la firmele locale, cele care plătesc salarii românilor şi taxe şi impozite statului român sau din străinătate? De ce nu cumpăraţi din România? De ce nu îi susţineţi pe români şi economia noastră? Domnilor guvernanţi, cum dezvoltaţi dumneavoastră România? Pe criterii politice şi pe interese economice directe? Aţi împărţit banii la rectificările bugetare nu după nevoile reale, ci pe bază de culoare politică. Au chemat prefecţii la ordin primarii voştri şi i-au pus să facă o cerere şi, gata, Guvernul a şi alocat banii direct către primarii PNL, USR şi UDMR, fără fundamentare, fără analiza necesităţii şi oportunităţii, fără nimic, direct către primarii care degrabă au şi făcut contracte cu firme prietene tot cu partidul care le-a virat banii. Aţi reuşit cu chiu, cu vai să plătiţi facturile aferente lunii noiembrie 2020, pentru lucrările executate prin PNDL II, abia în luna martie a acestui an. Sunteţi de o incompetenţă dovedită clar, prin însăilarea în bătaie de joc a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe care Comisia Europeană l-a respins de mai multe ori, pe care vi l-a criticat chiar şi comisarul european propus de voi, de PNL, Adina Vălean. Şi, din păcate, de suferit de pe urma prostiei şi dezinteresului vostru are de suferit ţara şi noi, toţi românii, care nu vom putea beneficia de acest mecanism de relansare economică. A început deja 2021 şi ghidurile pentru accesarea fondurilor europene pentru perioada 2021 - 2027 sunt pierdute undeva între incompetenţa şi dezinteresul vostru, iar autorităţile locale sunt în situaţia bizară de a pregăti proiecte fără să ştie nici măcar care sunt axele prioritare de finanţare. Aţi reuşit îngroparea agriculturii, de la marii fermieri până la micii ţărani. Le-aţi închis pieţele producătorilor români, aţi eliminat programul de susţinere a culturilor de tomate, atât de benefic legumicultorilor români, sunteţi singurul Guvern care a ignorat efectele devastatoare ale calamităţilor, ale secetei prelungite care a măcinat vara trecută culturile agricole, vreţi să limitaţi chiar şi numărul porcilor crescuţi de ţăranii români în gospodăriile lor. Aţi îngropat întreg sectorul HoReCa, şi ca să fiţi siguri că micii întreprinzători din sector vor fi complet distruşi, aţi eliminat şi tichetele de vacanţă, cele care au susţinut în ultimii ani turismul naţional. Care este misiunea dumneavoastră, domnilor guvernanţi, şi cine vă coordonează în acţiunile dumneavoastră de distrugere a economiei şi agriculturii naţionale? Domnilor care guvernaţi această ţară, sunteţi actori penibili într-un scenariu devastator pentru concetăţenii noştri, pe care îl jucaţi prost şi fără pic de responsabilitate de un an de zile. Pentru românii care au murit netrataţi fiindcă spitalele erau blocate de COVID, sau acasă, fără să îi primească nimeni să se trateze, pentru firmele distruse, afacerile închise şi şomerii care subzistă cu greu în România, cine răspunde? Sunteţi răspunzători pentru dezastrul acestei ţări, pentru generaţia de copii pierdută în online, pentru scăderea natalităţii determinată de frica zilei de mâine, pentru viitorul distrus al acestui popor! |
|
||||
|
"Vă (mai) pasă? Discriminarea copiilor şi tinerilor care fac sport, încă o lovitură adusă viitorului" "I-am văzut pe băieţii pe care îi antrenez oprindu-se şi pierzând motivaţia....Băieţii de 15 ani, care au fost întotdeauna prezenţi la antrenamente înainte de pandemie, renunţă acum la sport pentru că nu mai au obiective... băieţii care ar dori să participe la antrenamentele de după-amiază, dar care nu pot face acest lucru, deoarece lecţiile de la şcoală au fost mutate în acelaşi timp online. Lor li s-a refuzat posibilitatea de a socializa cu prietenii şi colegii de clasă înainte de a închide şcoala şi acum li se refuză singurul mod prin care îşi pot dezvălui frustrarea într-un mod controlat şi constructiv. Îşi petrec zilele în interior pentru că, să recunoaştem, copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani nu merg să alerge dacă trebuie să o facă individual, stând în faţa computerului sau întinşi pe pat. Am trăit pentru sport toata viaţa mea şi am luptat întotdeauna cu stilul de viaţă sedentar al tinerilor şi cu dispersia în mediul şcolar şi sportiv. Ştiţi cât de greu este acum să-ţi vezi copiii renunţând, fără să poţi face nimic?" Aceasta este doar o parte din mărturia absolut cutremurătoare a unui fost sportiv de performanţă, actual antrenor. Stând şi citind-o, am descoperit în ea gândurile şi trăirile tuturor celor care reprezintă sportul din România. Cei care, an după an, şi-au dedicat tot ce au avut mai bun pentru promovarea sportului. Indiferent de tipul sau nivelul său de adresabilitate. Pentru că sportul, pe lângă beneficiile sale evidente, face parte din acele activităţi umane care mai are un beneficiu. Unul pe cât de minunat, pe atât de rar. Ne reuneşte şi ne uneşte, în ciuda oricăror diferenţe, pentru cele mai înalte şi constructive principii ale fiinţei umane! Din păcate, pe lângă problemele cu care sportul românesc se confruntă, modul de gestionare a pandemiei a adus cu sine o disoluţie profundă ale cărei urmări vor avea efecte pe generaţii întregi. Lipsa de măsuri adaptate nevoilor specifice ale tinerilor care se antrenează în diverse tipuri şi niveluri sportive, restricţionarea accesului la antrenamentele copiilor şi tinerilor care nu sunt înscrişi în campionate sportive de interes naţional sau nu practică un sport recunoscut, precum şi desfiinţarea masivă a cluburilor sportive private, cele care pregăteau copiii pentru sportul de performanţă şi care îndeplineau multe dintre funcţiile şi rolurile pe care statul este responsabil să le asigure, dar care, dovadă, sunt complet trecute cu vederea, au adus tânăra generaţie într-o stare de completă frustrare. Munca de ani de zile şi eforturile tinerilor sportivi şi ale antrenorilor lor au dispărut peste noapte. Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficientă lipsa măsurilor eficiente pentru protejarea şi încurajarea acestui sector în perioada pandemică, măsurile luate nu doar că sunt discriminatorii, ci absolut distructive. Oare după ce criteriu şi după ce logică, domnilor guvernanţi, aţi împărţit pe categorii copiii şi tinerii noştri sportivi, răpindu-le celor pe care îi consideraţi "neimportanţi" orice şansă de a se dezvolta?! De ce copiii şi tinerii noştri nu mai au dreptul de a se antrena, indiferent de tipul şi nivelul sportiv?! De ce îi marginalizaţi?! Pe bună dreptate, antrenorii şi tinerii se întreabă: Există sportivi din categoria A şi categoria Z?! Cum poţi să le oferi motivaţia de care au nevoie, speranţă, încredere dacă le-ai răpit posibilitatea de a se antrena? Cum poţi să cultivi toate principiile sportului, dacă împarţi copiii şi tinerii?! De ce un tânăr sau un copil care a ales un sport nerecunoscut sau nu îndeplineşte încă vârsta pentru a se înscrie într-o categorie de interes naţional nu are aceleaşi drepturi de a practica sport ca şi cei care pot continua să se antreneze ca până acum?! Sintagmele "tânăra generaţi" şi "sportul contează" trebuie să depăşească stadiul declarativ. Sunt lucruri care se pot remedia, însă mai sunt altele asupra cărora nu mai există cale de întoarcere dacă au fost afectate. Iar unul dintre ele priveşte starea mentală şi emoţională a unui copil sau a unui tânăr marginalizat, cărora li se refuză, pur şi simplu, dreptul de a practica o activitate care îi dezvoltă din toate punctele de vedere. Acesta nu este un subiect pe care să îl trecem la... "şi altele". Nu este un subiect pe care să îl ascundem. Trebuie să găsim soluţii acum, până nu va fi prea târziu. Altfel, tot ce vom mai vedea în ochii copiilor şi tinerilor noştri va fi debusolare, dezamăgire şi durere. |
|
||||
|
"Tovarăşe Muniz, aici e România!" Activitatea diplomatică a acestui cetăţean american cu gândire leninistă ar ruşina şi cel mai aprig cominternist din perioada cea mai dură a ocupaţiei ruse din România. Acest cadru cu apucături sovietice crede că dând din mâini poate dirija poporul român reprezentat în Parlamentul României prin vot liber. Vot liber, tovărişici, Daviz Muniz, dacă înţelegeţi acest termen. Ca un vătaf veritabil, nicio instituţie nu îi convine, Parlamentul României, CSM, nişte glume proaste pentru acest diplomat care reprezintă ruşinos cea mai mare democraţie a lumii. Tovarăşe, opreşte-te! Am tras, am suferit aproape jumătate de secol cu oameni ca dumneata, care au venit aici să ne impună ce e "corect, progres şi ce mesaj greşit" dă o instituţie incomodă, v-am înţeles foarte bine şi vă sfătuim, ca popor, să vă mai vedeţi de treburile dumneavoastră tovărăşeşti! |
|
||||
|
"Guvernul României, condus de Florin Cîţu, sare în ajutorul hunedorenilor" Veşti bune vin de la Guvern pentru hunedorenii afectaţi de vicisitudinile naturii. Prin Hotărârea de Guvern nr. 349/26.03.2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 martie 2021, au fost alocaţi 2.744.000 RON pentru a reface drumul comunal 13A din comuna hunedoreană Buceş. Pentru asigurarea finanţării acestui ajutor acordat judeţului Hunedoara, precum şi a altor unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, se va suplimenta cu suma de 33.782 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021. Este o intervenţie mai mult decât binevenită şi arată, încă o dată, că problemele judeţului nostru sunt pe prima pagină a agendei guvernamentale. Mi-am asumat în acest mandat de deputat să reprezint interesele locuitorilor judeţului Hunedoara şi voi depune tot efortul necesar pentru a mă asigura că vocea hunedorenilor va fi mereu auzită, iar atâta vreme cât la guvernare va fi Partidul Naţional Liberal, nu vor exista motive de îngrijorare că se va întâmpla contrariul. Le mulţumesc personal atât domnului prim-ministru Florin Cîţu, cât şi domnului preşedinte Ludovic Orban, fără sprijinul cărora astfel de probleme ale hunedorenilor nu ar fi fost soluţionate. Lucrurile însă nu se vor opri aici. Judeţul nostru duce, asemenea multor altor judeţe din ţară, o luptă crâncenă cu infectările cauzate de virusul SARS-CoV-2 în acest val al III-lea. Ajutorul venit din partea Guvernului va deveni din ce în ce mai necesar pentru a contracara efectele acestei pandemii, care a generat pierderi umane şi economice grave, mai ales în vederea extinderii campaniei de vaccinare, în special în zonele rurale. Garantarea sănătăţii şi prosperităţii hunedorenilor au reprezentat unele dintre principalele motive pentru care am decis să îmi asum responsabilitatea mandatului de deputat în Parlamentul României şi niciun obstacol nu mă va împiedica să acţionez în consecinţă. Cu toate acestea, bătălia împotriva virusului SARS-CoV-2 presupune angajarea într-un efort conjugat. Fac apel la toţi cetăţenii judeţului Hunedoara să respecte legile în vigoare, concepute pentru a-i proteja - deşi sunt nemulţumitoare pentru mulţi -, pentru că numai având grijă unul de celălalt, numai purtând mască, vaccinându-ne şi păstrând distanţa fizică putem spera că acest calvar se va sfârşi cât mai curând şi, astfel, ne putem relua mersul vieţii obişnuite aşa cum o ştiam, într-un orizont de timp cât mai scurt. |
|
||||
|
"Ministerul Sănătăţii are nevoie de un profesionist" Este de înţeles modul în care mulţi dintre dumneavoastră alegeţi să vă susţineţi un coleg, ministru în Guvernul României, dar cred că această susţinere ar trebui să fie condiţionată şi dublată, dincolo de apartenenţa politică, de dovada profesionalismului şi de integritatea persoanei respective. Din acest punct de vedere, ministrul sănătăţii, domnul Vlad Voiculescu, este dovada vie a cum nu trebuie să se petreacă numirile în funcţii de demnitate publică. Fuga de răspundere a ministrului sănătăţii, lipsa de performanţă, refuzul de a-şi asuma măsuri şi explicaţii necesare, precum şi scandalul declaraţiilor dintre dânsul şi premierul Cîţu vulnerabilizează sistemul de sănătate din România, într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit. Exact în această perioadă, în care este nevoie de competenţă, de spirit organizatoric şi de curaj pentru asumarea unor decizii, asistăm la declaraţiile unui înalt oficial al statului nostru, prin care acesta ne anunţă că el nu ştie ce se întâmplă prin ministerul pe care îl conduce, că el nu semnează pentru că şi-a delegat toate atribuţiile şi, prin urmare, el nu răspunde pentru nimic. Iar, în timp ce domnul Vlad Voiculescu consideră că funcţia pe care o are este doar reprezentativă şi se face că uită că este membru al puterii executive a statului român, dumneavoastră, cei care îl susţineţi pe ministrul sănătăţii, vă prefaceţi uimiţi şi indignaţi că avem mai puţin cu 1.000 de locuri la ATI faţă de anul trecut, că spitalele sunt supraaglomerate, că avem spitale modulare COVID în interiorul cărora temperatura este de 14 grade Celsius şi plouă, sau că epidemia se extinde şi se iau în calcul noi măsuri restrictive. Vă prefaceţi că habar nu aţi avut că medicii din centrele de vaccinare nu au fost plătiţi sau că ar fi existat o reţea paralelă de vaccinare şi susţineţi, în continuare, persoana Vlad Voiculescu. Pentru că, altminteri, profesionistul Vlad Voiculescu nu există, pentru a putea fi susţinut. Domnul Vlad Voiculescu a greşit de prea multe ori în chestiuni extrem de importante şi nu mai are resurse nici de legitimitate, nici de încredere pentru a mai ocupa această funcţie. Iată de ce PSD nu poate susţine un asemenea ministru al sănătăţii şi solicită demiterea sa! |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Sărut mâna! Bună ziua! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările de astăzi ale şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă informez că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 174. Ordinea de zi a fost distribuită. Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: între orele 10,00 şi 12,00 - dezbateri pentru proiectele înscrise pe ordinea de zi; între orele 12,00 şi 12,30 - pauză; ora 12,30 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare - ulterior. Vom începe activitatea de astăzi cu punctul 1, Proiectul de Declaraţie a Camerei Deputaţilor privind unele manifestări cu caracter antisemit din România şi tentativele de reabilitare ale criminalilor de război. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Cu privire la desfăşurarea lucrărilor asupra acestui punct al ordinii de zi, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare vă propun următoarele:
Dacă sunt obiecţii cu privire la procedura propusă şi la timpul alocat? Dacă nu sunt observaţii, vă rog să vă pregătiţi de vot, pentru că voi supune votului propunerile prezentate. Vă rog să introduceţi cartelele în consolele pe care le aveţi la dispoziţie. Cei de acasă dacă s-au logat pe tablete sau cei care sunt în teritoriu, pentru a vota online? Da? Atunci, să înceapă votul. |
|||||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 173, pentru - 164, contra - 2, "nu votez" - 7. Cu majoritate de voturi, propunerile au fost aprobate. Dau cuvântul domnului deputat Silviu Vexler, Înaltul Reprezentant al Parlamentului României pentru combaterea antisemitismului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului şi dezvoltării vieţii evreieşti. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Aţi auzit, cu siguranţă de acum, despre atacul virulent antisemit îndreptat împotriva doamnei Maia Morgenstern, a familiei Domniei Sale şi a actorilor Teatrului Evreiesc de Stat, care a şocat opinia publică. Este unul din motivele pentru care avem această dezbatere şi discuţie astăzi. Şi aş vrea să vă redau un paragraf din acel mesaj pe care Domnia Sa l-a primit. "O să-ţi spun că această jidancă are zilele ei numărate. Vă pot promite că intenţionez să-i dau foc teatrului vostru idiot, idiş, violând-o pe fiica lui Morgenstern, omorând fiecare actor din această gaură murdară de şobolani, omorându-vă pe fiecare dintre voi! Nenorocito de jidancă, pleacă naibii din ţara mea! Şi nu mă voi opri până nu va fi jupuită de vie, până termin de măcelărit, până când familia ei e aruncată într-o nenorocită de tabără de muncă! Intenţionez s-o arunc într-o cameră de gazare, într-un cuptor murdar, unde o voi arde pe ea şi pe copiii ei murdari, după ce-i termin de violat. E moartă! Jidanca asta e moartă, îţi spun eu!". Persoana suspectată că a trimis acest mesaj a fost identificată şi reţinută într-un interval foarte scurt de timp. Un pas înainte, am spus, şi am fost şi eu bucuros. Aceeaşi persoană a fost eliberată în mai puţin de 24 de ore, sub control judiciar, în libertate, pentru că nu prezintă, aparent, un pericol public. Doamnelor şi domnilor, La 5 minute distanţă de Parlamentul României există o clădire intitulată "Sediul Mişcării Legionare". Este foarte uşor de găsit, are inclusiv o firmă pe care scrie acest lucru, alături de simbolul clasic al legionarilor. Proprietarul clădirii, liderul autointitulat al aşa-zisei "Mişcări" de astăzi, fiind întrebat, în 2015, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, dacă se consideră urmaşul lui Corneliu Zelea Codreanu, al lui Horia Sima şi dacă îşi asumă toate crimele comise de legionari, a răspuns simplu, la microfonul comisiei - da. Aceiaşi legionari care în timpul Pogromului din ianuarie 1941 au executat, printre alţii, şi veterani evrei din Primul Război Mondial, pe străzile din Bucureşti. Tot atunci, alţi evrei au fost tranşaţi şi atârnaţi ca vitele în abator, de membrii aceleiaşi Mişcări Legionare. De ani de zile, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România au solicitat autorităţilor să ia măsurile necesare în acest caz. După mai bine de 5 ani a fost primit şi un răspuns - clasarea. Câteva elemente din această decizie de clasare pe care am primit-o acum fix o lună - "Semnificaţia dată de suspect şi membrii Asociaţiei «Mişcarea Legionară» salutului cu mâna dreaptă întinsă spre cer nu are nimic comun cu naţionalismul şi fascismul". Ironie a exprimării. "Salutul efectuat de suspectat în faţa instituţiilor publice, portul unei cămăşi de culoare verde, cu centură neagră şi comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu nu sunt acţiuni de natură să promoveze ura, rasismul, antisemitismul sau xenofobia". Şi încheierea, apogeul - "Renunţarea la urmărirea penală în cauza privind tăbliţa cu simbolul legionar de pe imobilul situat în strada Iacob Negruzzi şi folosirea simbolurilor legionare pentru că nu este interes public în urmărirea faptelor", aparent. Aş vrea să vă întreb: Cum credeţi că se simt puţinii supravieţuitori ai Holocaustului când trec pe lângă această clădire? Când văd că nimic nu se întâmplă, când văd că legislaţia în vigoare este pur şi simplu ignorată? În 2017, 10 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc aflat în Şoseaua Giurgiului din Bucureşti au fost vandalizate. Suspecţii au fost identificaţi rapid - copii, minori. Ca de fiecare dată când un cimitir evreiesc a fost vandalizat, motivul standard. După câţiva ani de amânări, dosarul a fost clasat, la finalul anului trecut. Ca de fiecare dată, nu există vinovaţi. În 2018, Casa Memorială "Ellie Wiesel" din Sighetul Marmaţiei a fost vandalizată. Din nou, suspectul a fost identificat rapid. De data aceasta, o persoană cu probleme de natură psihică. Un alt motiv standard. După amânări succesive, la finalul anului trecut, dosarul a fost clasat - niciun vinovat. Recent, foarte recent, de la această tribună, de la exact acelaşi microfon, a fost omagiat un criminal de război. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în plenul Senatului României. Un membru al Guvernării Antonescu, responsabil, printre altele, şi de jefuirea evreilor care urmau să fie deportaţi. Trebuiau să plătească întâi, înainte de a fi omorâţi de Guvernarea Antonescu. Un bulevard din Bucureşti, din apropierea noastră, îi poartă şi astăzi numele. Două proiecte legislative care ar redeschide posibilitatea ca, alături de alţi beneficiari legitimi, ca şi foştii legionari sau membrii organizaţiilor naziste să beneficieze de indemnizaţii din partea statului român, au fost iniţiate şi sunt în procedură parlamentară. În urmă cu două săptămâni, un senator mi-a spus de la tribuna Senatului că aici e România, nu Fâşia Gaza. A urmat o linişte asurzitoare, pe care o resimt şi astăzi. Uneori am senzaţia că am revenit în anii '30, că am eşuat în misiunea pe care o avem. Cu toate acestea, îmi dau seama că suntem la o răscruce de drumuri, că avem de făcut o alegere. Tăcerea şi pasivitatea sunt doar o altă formă a colaborării. Toate aceste situaţii despre care am vorbit nu se referă doar la evrei, doar la comunităţile evreieşti. Ele sunt o ameninţare împotriva fiecărui cetăţean, împotriva democraţiei în sine. De data aceasta, ţinta vizibilă a fost doamna Maia Morgenstern. Dar dacă fiecare dintre noi nu va lua poziţie, dacă autorităţile publice nu vor pune în aplicare legislaţia în vigoare, dacă societatea în sine nu va lua poziţie împotriva acestor atitudini, întrebarea corectă este - care va fi următoarea ţintă?, nu - când? Nu putem lăsa ca astfel de derapaje să devină reprezentative pentru România. Ca reprezentant suprem al poporului român, Parlamentul României şi fiecare deputat sau senator în sine este responsabil de protejarea memoriei victimelor şi a lecţiilor care trebuie învăţate din istorie. O ironie a sorţii face ca în acelaşi timp cu această şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor să fie aşteptată pronunţarea Curţii Militare de Apel Bucureşti în dosarul care priveşte reabilitarea celui care a fost Nicolae Macici, un alt criminal de război şi persoana care a coordonat execuţia a aproximativ 40.000 de evrei pe străzile din Odesa, în perioada Holocaustului. Dosarul în cauză se prelungeşte de peste 2 ani de zile. În încheiere, o să-mi permit să exprim câteva gânduri, în calitate de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în numele evreilor din România. Nu vom ceda, nu vom fi intimidaţi, nu vom fi ameninţaţi de nimeni şi nu ne vom trăi viaţa ca cetăţeni ai României în teamă. Vom continua să trăim în România cu aceeaşi demnitate care ne-a caracterizat întotdeauna, cu aceeaşi loialitate faţă de România, cu acelaşi respect pe care l-am arătat întotdeauna tuturor celor din jurul nostru. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Pentru prezentarea Proiectului de Declaraţie, îl invit la tribună pe domnul deputat Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor. Domnule preşedinte, vă rog. |
|||||
|
|
Declaraţie privind unele manifestări cu caracter antisemit din România şi tentativele de reabilitare ale criminalilor de război. Deputaţii din Parlamentul României urmăresc cu atenţie şi îngrijorare creşterea numărului manifestărilor cu caracter antisemit în România, tentativele de reabilitare ale criminalilor de război şi atacul virulent antisemit îndreptat împotriva Teatrului Evreiesc de Stat, a directorului şi a întregului personal din această instituţie de cultură. Deşi ar trebui să fie doar o amintire a tragediilor care au însoţit cele mai întunecate momente ale istoriei umanităţii, suntem conştienţi că ideile, concepţiile şi doctrinele antisemite îşi păstrează în continuare efectele nocive, descoperă noi adepţi dispuşi să le promoveze şi sunt prezente în anumite segmente ale societăţii. Reprezentându-i pe toţi cetăţenii României, noi, membrii Camerei Deputaţilor, ne exprimăm convingerea că antisemitismul este o ameninţare la adresa democraţiei, iar asumarea în întregime a trecutului reprezintă un element fundamental al responsabilităţii noastre, atât din prezent, cât şi pentru viitor. În acest context, subliniem că lupta împotriva antisemitismului este o datorie a întregii societăţi, fiind necesar să acţionăm în permanenţă pentru crearea celor mai eficiente mecanisme care să asigure protecţia şi dezvoltarea vieţii evreieşti, ca parte integrantă a României. Având în vedere manifestările recente şi pericolul pe care acestea îl prezintă pentru publicul larg, necesitatea consolidării politicilor de eliminare a oricăror forme de antisemitism, cât şi imperativul exprimării unui puternic angajament politic de a acţiona hotărât împotriva tuturor mijloacelor de promovare a acestei percepţii, bazată pe ură împotriva evreilor, Camera Deputaţilor: condamnă cu fermitate atacul virulent antisemit îndreptat împotriva Teatrului Evreiesc de Stat şi orice formă de antisemitism, protestează faţă de tentativele de reabilitare a Mişcării Legionare, ale lui Ion Antonescu şi/sau ale altor criminali de război, reafirmă hotărârea membrilor săi pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional, a acţiunilor de combatere a oricăror forme şi manifestări de antisemitism, solicită puterii executive şi puterii judecătoreşti să ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, solicită autorităţilor locale să iniţieze cu celeritate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, demersurile necesare pentru înlocuirea denumirii străzilor care conţin numele unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, susţine importanţa deosebită pe care o are punerea în valoare a patrimoniului evreiesc din România, atât material, cât şi cultural, ca forme de recunoaştere pentru contribuţia evreilor la dezvoltarea României. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Începem dezbaterile. Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Marcel Ciolacu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Din nefericire, am văzut zilele trecute cum ura, intoleranţa şi desconsiderarea demnităţii umane reprezintă un pericol încă prezent în societatea noastră. Este o realitate faptul că astăzi în România se vorbeşte mult mai mult şi mai deschis despre antisemitism. Am făcut eforturi remarcabile împreună. Avem legislaţie, avem instituţii şi am făcut paşi importanţi la nivel educaţional pentru a combate acest flagel. Cu toate acestea, vedem că pericolul exacerbării atitudinilor antisemite şi extremiste nu a fost niciodată învins definitiv. În faţa sa, tăcerea, complacerea şi amorţeala morală nu ne mai fac bine. Marea noastră actriţă Maia Morgenstern a avut curajul să denunţe furia distructivă şi comportamentul antisemit. Şi mă bucur că Parlamentul a decis să i se alăture prin această declaraţie pe care o adoptăm astăzi, de combatere a urii, xenofobiei şi antisemitismului. Este un demers legitim dacă vrem să dăm dovadă de responsabilitate. Sunt profund şi ireversibil ataşat valorilor democratice, iar acest lucru ne obligă să luăm o poziţie fermă atunci când există tendinţa apariţiei unor astfel de manifestări. Îmi doresc ca declaraţia noastră de astăzi să evidenţieze angajamentul întregii clase politice de combatere a antisemitismului, a tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare, precum şi a discursului bazat pe ură. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Alexandru Muraru. |
|||||
|
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Doamnelor şi domnilor, Suntem astăzi aici pentru a da un semnal puternic, ferm, imediat, în susţinerea valorilor în care credem, pe care România s-a clădit în ultimele decenii - libertăţile civile, politice, religioase, diversitatea, toleranţa, dreptul la demnitate, nondiscriminarea. Toate aceste lucruri sunt obţinute cu sacrificii imense. Suntem datori să le apărăm cu orice preţ atunci când democraţia vede la orizont un mare pericol. Ceea ce se întâmplă sub ochii noştri - atacuri la fundamentele democraţiei - era de neimaginat în urmă cu câteva luni. Nimeni nu şi-ar fi închipuit că după 30 de ani de la evenimentele din 1989, după mai puţin de două decenii de apartenenţă la cele mai mari structuri politico-militare din istorie, vom fi nevoiţi să dezavuăm, să oprim ceea ce se petrece de câteva luni, şi anume amplificarea şi escaladarea tendinţelor xenofobe, antisemite, extremiste, rasiste. Aceste acte pun la îndoială de fapt fundamentele drepturilor omului, precum nediscriminarea şi dreptul la demnitate. Tăcerea, acceptarea sau ignorarea lor sunt atitudini incompatibile cu angajamentele şi principiile pe care România democratică şi instituţiile sale s-au construit şi există. Ideologii otrăvitoare, demoni din trecut şi-au făcut loc în oraşele şi în satele României, pe reţelele de socializare, în spaţiul public şi politic, cu o forţă fără precedent. Doamnelor şi domnilor, Partidul meu, Partidul Naţional Liberal, a luptat mereu pentru o Românie liberă, o Românie europeană, o ţară a tuturor minorităţilor, etniilor şi religiilor. Dar PNL a fost însuşi victimă, de-a lungul istoriei, a fascismului şi a comunismului. Vă aduc aminte că un fost prim-ministru liberal a fost asasinat de bandele legionare într-o ţară devastată de ură, de crimă şi de teroare. Elita PNL a fost apoi decimată în închisori, torturată, aruncată în gropi comune. Nu ne vom întoarce la acele vremuri. PNL are misiunea, puterea şi determinarea în a contracara ascensiunea extremismului în România. Stimaţi colegi, Ca membri ai forului suprem al democraţiei, suntem obligaţi să dăm dovadă de acte de responsabilitate şi de conştiinţă în a condamna cu fermitate ceea ce se petrece sub ochii noştri. Mesajele, atitudinile, exprimările, discursurile, acţiunile cu tentă extremistă, ultranaţionalistă, xenofobă, antisemită, homofobă, minciunile şi conspiraţiile îngrozitoare, instigările la ură, la violenţă politică şi simbolică împotriva adversarilor politici şi a străinilor şi-au făcut loc cu repeziciune în viaţa publică şi în Parlament, în ultimele luni. Acestea nu sunt vorbe goale. Iar ultimele zile au adus un val de incidente de neimaginat. Nu ne putem ascunde şi trebuie să acţionăm acum, când nu este prea târziu. Nu există vaccin pentru extremism. Nu există vaccin pentru xenofobie. Nu există vaccin pentru antisemitism. Însă cea mai bună armă a noastre rămâne adevărul. A spune adevărul nu este sfârşitul obligaţiei noastre, ci doar începutul. Doamnelor şi domnilor, Nicio justificare, nicio acceptare, nicio disponibilitate nu poate lăsa loc pentru spaţiu de manevră şi pentru legitimarea de formaţiuni politice care au deturnat voturile şi mandatele pe care le-au primit. Nu, românii nu au votat pentru ca formaţiuni politice să se transforme şi lideri politici să se transforme în susţinători ai discursului instigator la ură, a acţiunilor şi mesajelor xenofobe sau antisemite! Românii nu au votat pentru elogierea legionarilor şi a înalţilor funcţionari ai Regimului Antonescu, care au participat la exterminarea comunităţii evreieşti din România! Cetăţenii români nu au votat pentru a întoarce ţara cu zeci de ani în urmă! Doamnelor şi domnilor, În final, vreau să vă spun că România va comemora în acest an 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi şi de la primele deportări către Transnistria. Atunci, în timpul Holocaustului, o ţară a ajuns să fie guvernată de un regim criminal şi a fost întâi un stat care a căzut pradă minciunii şi propagandei, iar trecutul a fost denaturat şi rescris. Dragi colegi, Cel mai onest mod de a respecta memoria victimelor Holocaustului şi a regimurilor totalitare este de a face un efort permanent pentru a opri răul şi ura să revină vreodată aici. Cel mai bun tribut pe care putem să-l aducem memoriei victimelor barbariei totalitare şi eroilor care s-au sacrificat pentru libertate şi democraţie este să luptăm pentru o Românie a diversităţii, a demnităţii, a libertăţii pentru toţi, să luptăm împotriva urii şi a intoleranţei. Ceea ce am făcut noi astăzi aici, în Parlamentul României, depunând mărturie, luptând împotriva tăcerii este începutul unui drum lung şi dificil. Curaj, rezistenţă, demnitate! Nu va fi uşor! Vom învinge răul! Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Dan Barna. |
|||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, În timp ce-l ascultam pe domnul deputat Vexler, mă întrebam, de ce, după atâţia ani de exerciţiu democratic, după o istorie atât de plină de tragedii, e totuşi nevoie ca în Parlamentul României astăzi să reafirmăm lucruri care ar trebui să fie de domeniul evidenţei? Mă întrebam - şi nu sunt singurul în această ţară - de ce e nevoie să spunem iar că antisemitismul n-are ce căuta în România? De ce xenofobia e încă un subiect actual? De ce intoleranţa continuă să fie temă foarte actuală de discuţie? Oare n-am reuşit să învăţăm nimic din trecutul nostru? N-am învăţat că dispreţul naşte dispreţ şi ura târâie după ea enorm de multă ură? N-au fost de ajuns anii '30, atunci când, tot pe fondul unei crize majore în societate, câţiva înfierbântaţi au încercat, sub himera absurdă a soarelui sfânt de pe cer, să pună cruce democraţiei, şi astfel am intrat într-o serie de evenimente - menţionate şi de domnul Vexler - care ne fac şi astăzi să ne cutremurăm de groază? Am câteva răspunsuri şi au foarte mare legătură cu ceea ce facem astăzi şi cu capacitatea de a ieşi din logica discursului doar principial. Şi am ajuns aici pentru că am considerat şi continuăm, din păcate, să considerăm antisemitismul, xenofobia, rasismul, în general, ca pe chestiuni secundare, ca pe chestiuni marginale, care, nu-i aşa, nu ne privesc pe noi, şi, dacă nu ne privesc pe noi, să se ocupe alţii să le rezolve. Pentru că dacă facem parte din majoritate ne considerăm, nu-i aşa, protejaţi şi nu e problema noastră. Şi aceasta, de fapt, este marea greşeală în care ne aflăm în prezent. Pentru că atunci când suntem indiferenţi tolerăm intoleranţa. Pentru că aşa se nasc monştrii - aşa s-au născut şi în anii '30-'40 şi aşa se întâmplă, vedem mugurii, şi astăzi - din indiferenţă, din iresponsabilitate şi din nepăsare. Şi ne uităm adesea în altă parte şi ridicăm din umeri, pentru că aceasta este realitatea, când o actriţă iubită şi respectată e ameninţată grotesc pentru că în mintea unui nefericit diferenţa înseamnă ameninţare. Ne uităm în altă parte când, folosind dublul limbaj, câte un personaj public salută complice criminali de război. Şi tot în altă parte ne uităm când, la Timişoara - da, la Timişoara - se încearcă intimidarea unui ales local prin comparaţie lipsită de respect pentru victimele nazismului. Să vă mai amintesc că Raed Arafat e ameninţat cu moartea în fiecare zi? (Vociferări.) Să mai spun că antimaghiarismul iese la lumină în formele sale cele mai josnice în demonstraţiile anti-restricţii? Acestea sunt faptele. Aceasta este realitatea acestor ani, nu a anilor '40. Alt fapt este că nu departe de acum câteva zile, în această instituţie, în Parlamentul României, un deputat folosea perfect conştient şi ridicol de mândru cuvinte extrase direct din dicţionarul de buzunar al extremistului practicant. Da, la domnul Tanasă mă refer, ca să nu fie niciun fel de dubiu. Şi pentru că am ajuns aici... (Vociferări.) O voce din sală: De ce minţiţi? |
|||||
|
|
Şi pentru că am ajuns aici, vreau să vă întreb, domnilor colegi de la AUR, dormiţi bine noaptea când le-aţi zis medicilor că sunt asasini? (Vociferări.) O voce din sală: Dar întrebaţi-l pe Moşteanu! |
|||||
|
|
Sunteţi mulţumiţi că oamenii care vă salvează prietenii şi rudele şi copiii trebuie să facă faţă şi potopului de injurii şi blesteme pe care le-aţi încurajat şi lansat împotriva lor? (Vociferări.) Vă simţiţi împliniţi? (Vociferări.) O voce din sală: Întrebaţi-l pe Moşteanu! |
|||||
|
|
Aveţi sentimentul că după aceste 4 luni de mandat aţi făcut ceva care contează în această ţară? (Vociferări.) O voce din sală: Întrebaţi-l pe Moşteanu! |
|||||
|
|
Asta vreţi să faceţi şi în următorii 4 ani? Liste cu duşmani imaginari? (Vociferări.) Ce ţinte mai aveţi? Vom avea liste negre, ca în anii '40? (Vociferări. Dacă asta vreţi să faceţi, poate a venit vremea să vă spunem că, deşi aţi fost aleşi democratic, n-aţi înţeles nimic din democraţie, nimic din libertate şi nimic din privilegiul de a reprezenta cetăţenii României în Parlament! Poate a venit vremea să vă spună cineva că extremismul nu va fi tolerat! (Vociferări.) Intoleranţa, doamnelor şi domnilor de la AUR, cea pe care o promovaţi dumneavoastră, nu va fi tolerată! Şi ceea ce s-a întâmplat în istoria noastră nu se va mai repeta în această ţară! Vreau să vă fie foarte clar acest lucru. Şi pot accepta că sunt oameni care-şi pierd cumpătul într-un context şi, într-adevăr, în aceste momente sunt mulţi români care suferă şi care sunt în situaţii dificile. Dar, doamnelor şi domnilor colegi de la AUR, şi vă întreb cumva uman... (Vociferări.) ...când v-aţi pierdut şi sufletul? Ce demon vă stăpâneşte, dacă aţi ajuns să credeţi şi să vedeţi criminali în salvatori, dictatură în mască şi conspiraţie în vaccin? (Vociferări.) Cum aţi ajuns aici? (Vociferări.) Şi cum vă putem salva? (Vociferări.) Pentru că dacă aveţi nevoie de ajutor suntem dispuşi să vi-l oferim. (Vociferări.) Sunteţi la o răscruce. Nu o luaţi... (Vociferări.) ...nu o luaţi pe un drum de care în câţiva ani copiilor şi nepoţilor dumneavoastră... (Vociferări.) ...să le fie... (Vociferări.) ...teribil de ruşine! (Vociferări.) Pentru că, dragi colegi... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog să încercaţi să încheiaţi, am depăşit timpul. |
|||||
|
|
...prima condiţie a civilizaţiei... (Vociferări.) ...este să vezi un om în cel de lângă tine. Se numeşte toleranţă. (Vociferări.) Şi prima condiţie pentru a primi respect... (Vociferări.) ...este să oferi respect, domnilor colegi. Vă mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Din partea Grupului parlamentar AUR, are cuvântul domnul deputat Simion George. |
|||||
|
|
Domnule Barna, Mi se pare că greşiţi profund. Greşiţi faţă de români, greşiţi faţă de confraţii noştri evrei, greşiţi faţă de memoria Holocaustului, pentru că politizaţi această temă. (Aplauze.) Comiteţi o mare greşeală! Cu toţii trebuie să ne luptăm împotriva antisemitismului. Cum ar fi fost să-mi fi început eu discursul de acum, spunându-vă că colegii mei se luptă cu ministrul de interne să pedepsească nişte jandarmi care au fost violenţi, după cum au existat instigatori dezechilibraţi care au fost violenţi, şi că din spaţiul public trebuie să eliminăm toate aceste derapaje, derapaje pe care şi dumneavoastră le-aţi susţinut. Dar nu e cazul acum, pentru că nu despre asta discutăm! Vorbim de respectul faţă de religie în cadrul valorilor civilizaţiei noastre şi considerăm comunitatea evreiască din România parte integrantă a societăţii româneşti. Cu aceste gânduri şi sentimente îi felicităm şi i-am felicitat pe concetăţenii noştri şi pe toţi evreii din lume cu ocazia sărbătorilor religioase Pesah şi le dorim bunăstare, prosperitate, pace şi bucurie în familiile lor. Alianţa pentru Unirea Românilor a fost prima voce din spaţiul public care a luat act cu stupefacţie de atacul degradant antisemit, suburban, la adresa doamnei Maia Morgenstern, care este un artist emerit, îndrăgit de românii de pretutindeni, promotor al culturii evreieşti în România, o cultură care face parte din fibra culturală a poporului român. Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări şi totodată suntem consternaţi de faptul că tema antisemitismului este folosită politic, fără raţionament, inclusiv de un înalt demnitar şi un înalt reprezentant din statul român, inclusiv de preşedintele Iohannis, şi este inclusă în protestele din ultimele zile. Le-am cerut organelor abilitate să se sesizeze, pentru că a fost pomenit numele nostru acolo. Organele de anchetă s-au mişcat într-un ritm fără precedent şi au identificat autorul în mai puţin de 24 de ore - un individ scelerat. Iar acest incident marginal şi nefericit a fost generat de cineva care se dădea membrul nostru. Niciun jurnalist nu ne-a cerut o reacţie - să relateze despre subiect - şi, mai grav, s-au promovat speculaţii bazate pe false certitudini într-un demers oficial. Acum se cunoaşte identitatea autorului, se poate vedea clar că nu există nicio legătură şi se poate merge pe firul logic, să vedem ce l-a deranjat pe acest om. Acest incident este marginal, nu este reprezentativ pentru România, şi, dacă unii şi alţii vor să transforme AUR în ţintă şi să spună că suntem extremişti, eu le spun că ei sunt extremiştii. Lăsaţi acest lucru pentru organele de anchetă şi lăsaţi tot ce ţine de atitudini antisemite să fie discutat într-un cadru civilizat, departe de viaţa noastră politică. Vă mulţumesc, domnilor. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Din partea Grupului parlamentar al UDMR, are cuvântul domnul deputat Csoma Botond. |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, În naivitatea mea, am crezut că această declaraţie va fi un moment solemn în Parlamentul României şi nu vom purcede la atacuri politice sau nu vom aduce subiecte din politica cotidiană alături de acest subiect grav, alături de acest atac antisemit virulent care s-a manifestat faţă de teatrul evreiesc, faţă de Maia Morgenstern şi familia sa. Vă spun sincer, stimaţi colegi, că am fost oripilat când am citit în presă despre acel atac virulent şi acele ameninţări care s-au proferat la adresa doamnei Maia Morgenstern şi a familiei sale. UDMR condamnă ferm antisemitismul, xenofobia şi orice formă de rasism. Ca şi o clasă politică responsabilă, trebuie să luptăm împotriva antisemitismului, a rasismului şi a xenofobiei. Cred că prin educaţie, prin aprofundarea cunoaşterii trebuie să contracarăm acele prejudecăţi, stereotipii şi teorii ale conspiraţiei care duc la ură, care duc la propagarea urii în societatea românească. În acelaşi timp, trebuie să vă spun, nu cred că antisemitismul sau xenofobia reprezintă un fenomen general în România. Cred că România nu este o ţară antisemită şi pot să vă aduc exemple în acest sens. Există o listă lungă cu cetăţeni români la muzeul din Ierusalim, la Yad Vashem, cetăţeni români care au primit înalta distincţie cu titlul de "Drept între popoare", pentru că au salvat evrei în situaţii dificile. Aş putea să vă dau câteva exemple: exemplul doamnei Agarici Viorica, preşedintele Crucii Roşii româneşti din oraşul Roman, care după pogromul de la Iaşi s-a ocupat de foarte mulţi supravieţuitori ai pogromului de la Iaşi. Sau pot să vă aduc ca exemplu şi pe clujeanul Lajos Péter, care l-a salvat pe Neumann Ianos, acordându-i o identitate falsă, sub numele de Kovacs Ianos. Sau aş putea să vă dau un alt exemplu, diplomatul român din Elveţia, Manoliu Florian, care a salvat evreii maghiari de la moarte. Doamnelor şi domnilor, Trebuie să fim fermi! Avem legislaţie, dar cred că autorităţile noastre sunt puţin timorate să aplice prevederile legislaţiei împotriva antisemitismului. Este inacceptabil să avem într-o zonă a societăţii un cult pentru legionari şi pentru Garda de fier. Trebuie să fim fermi în acest sens şi să spunem clar că este inacceptabil. Numai prin educaţie cred că putem lupta şi printr-o atitudine fermă a autorităţilor. În acelaşi timp, permiteţi-mi să mai expun un gând. Nu doresc să relativizez în niciun fel Holocaustul sau suferinţa poporului evreu, dar aş supune atenţiei dumneavoastră şi faptul că în România de astăzi, şi nu numai în România de astăzi, în România postdecembristă, în multe cazuri şi comunitatea maghiară este ţinta unui atac virulent, unui atac care promovează ura şi, din păcate, această ură este speculată şi politic, la un nivel destul de înalt, în anumite cazuri. Să sperăm că aceste lucruri nu se vor repeta şi ţin să vă anunţ, domnule Vexler, că UDMR şi toţi membrii Grupului UDMR ne solidarizăm cu actorii de la Teatrul Evreiesc şi cu doamna Maia Morgenstern şi sperăm că autorul acestui atac virulent va fi pedepsit. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Pambuccian Varujan. |
|||||
|
|
Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Imaginaţi-vă că sunteţi la sfârşitul anilor ʾ30, că sunteţi muncitor, sau brutar, sau medic, sau farmacist, că trăiţi într-o comunitate în armonie cu vecinii voştri, cu prietenii, singura diferenţă fiind că aparţineţi unui alt popor decât cel majoritar şi unei alte religii decât cea majoritară. Lucrul acesta nu a fost până atunci un impediment, ba chiar, de multe ori, de sărbători, a fost un motiv de bucurie comună cu prietenii şi cu vecinii pe care-i aveaţi. Numai că, încetul cu încetul, au început să apară tot felul de reacţii adverse poporului din care faceţi parte, religiei căreia îi aparţineţi. Prima dată le-aţi luat uşor. La fel au făcut-o şi prietenii voştri, la fel au făcut-o şi vecinii voştri, după care lucrurile acestea s-au intensificat şi apoi au început să se schimbe. Genul ăsta de schimbări nu apar brusc. Ele apar încet, pe nesimţite. Astăzi e devastat un cimitir, mâine este ameninţat un teatru şi poimâine ce o să se mai întâmple? Şi lucrul acesta imaginaţi-vi-l nu neapărat aparţinând comunităţii evreieşti, pentru că li s-a întâmplat şi creştinilor, şi musulmanilor, şi oamenilor de alte confesiuni, şi oamenilor din alte popoare, numai că evreilor li s-a întâmplat într-un mod îngrozitor şi sistematic. Imaginaţi-vă că după tot ce s-a întâmplat ... (Legătură telefonică defectuoasă.) a arătat, prin luarea acestor oameni care puteau să fie oricare dintre dumneavoastră, ducerea lor la abator, atârnarea lor şi uciderea lor în cârlige de vite. În Germania este mărturia unei fetiţe care povesteşte despre o colegă a ei, Helga, care a fost ucisă de colegele ei, la îndemnul învăţătoarei lor, şi lucrul acesta li s-a părut firesc celor care au făcut aşa ceva. Imaginaţi-vă că sunteţi urcaţi într-un tren, duşi undeva... |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Deja nu se mai aude foarte bine. Dacă vreţi să conchideţi, domnule deputat? |
|||||
|
|
Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă): Da. Voiam să spun următorul lucru. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Conchideţi, vă rog! |
|||||
|
|
Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă): Aparent... Da, asta fac! Aparent democraţia nu are anticorpi pentru aşa ceva. Multă lume spune că nu are anticorpi. Eu spun că are. Şi anticorpii sunt unitatea şi fermitatea în reacţiile pe care trebuie să le avem împreună, pentru că în chestiuni de genul acesta, apărând o comunitate cum este cea evreiască, apărăm în mod fundamental democraţia în România. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Intervenţiile din partea grupurilor parlamentare s-au încheiat. Dacă mai sunt obiecţii sau observaţii? Nu. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dezbaterile fiind încheiate, exprimarea votului asupra declaraţiei va avea loc la şedinţa de vot final de astăzi, la ora 12,30. Intrăm în ordinea de zi şi, înainte de a începe dezbaterea iniţiativelor legislative, întreb liderii de grup dacă au intervenţii, propuneri, observaţii la ordinea de zi? Vă rog. Domnul deputat Csoma Botond, liderul Grupului UDMR. |
|||||
|
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. La punctul 22, PL-x 541/2019 (Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2019 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii), avem o înţelegere cu liderii să retrimitem acest proiect de lege pentru două săptămâni la comisie. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Numai un pic! Punctul 22, PL-x 541/2019? |
|||||
|
|
Da. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Deci retrimitere la comisie două săptămâni? |
|||||
|
|
Retrimitere la comisie două săptămâni, da! |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Liderii grupurilor parlamentare de acord? De acord. Deci retrimis la comisie două săptămâni. Mai departe. |
|||||
|
|
|
Şi am încă o solicitare, domnule preşedinte de şedinţă. La punctul 28, PL-x 470/2019 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ), să aducem în faţă acest PL-x, la poziţia 5. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: La poziţia 5ʹ, aşa cum lucrăm. Există acordul liderilor pentru această propunere? |
|||||
|
|
Da. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Proiectul de Lege PL-x 470/2019, de pe poziţia 28 vine pe poziţia 5ʹ. Alte intervenţii, vă rog? Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, cu acordul liderilor, vă rog să mutăm de pe poziţia 26 pe poziţia 5ʹʹ PL-x 299/2020 (Proiectul de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000). Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Deci vorbim de PL-x 548? Poziţia 26? |
|||||
|
|
Scuze, dar înseamnă că m-am uitat pe altă ordine. Vorbim de PL-x 299/2020. Era pe 26 pe lista de la începutul zilei. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da, înseamnă că, dacă vorbiţi de PL-x 299/2020, vorbim de poziţia 29. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: De pe poziţia 29, pe poziţia... |
|||||
|
|
Pe 5ʹʹ, ca să nu mai încurcăm renumerotarea. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Există acordul liderilor grupurilor parlamentare? Da. Atunci, de pe poziţia 29, PL-x 299/2020 vine pe 5ʹʹ. Altă intervenţie? Domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Vă solicităm - şi solicitarea este în numele mai multor lideri de grup - o pauză de consultări de cinci minute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: De acord. Suspend şedinţa. Pauză de consultări de cinci minute, vă rog. |
|||||
|
După o scurtă pauză |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Redeschid şedinţa. Rog liderii de grup care au comunicări, să le facă. Domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Le mulţumesc colegilor pentru răbdare. Am avut o consultare asupra ordinii de zi şi am ajuns la concluzia că ea rămâne în forma pe care o avem acum. Putem continua şedinţa. Mulţumesc. Mai are, bineînţeles, de propus o modificare liderul Grupului PSD, după care putem începe şedinţa. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Îl rog pe domnul deputat Alfred Simonis, liderul Grupului PSD. |
|||||
|
|
|
Vă propun retrimiterea pentru două săptămâni a punctelor 18 şi 23 de pe ordinea de zi, şi anume PL-x 534/2019 şi PL-x 56/2018. Două săptămâni retrimitere, prin consens. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: PL-x cât aţi spus? Ce punct? Al doilea. |
|||||
|
|
23. PL-x 56/2018. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: OK. Retrimitere două săptămâni la comisie, da? Avem acordul liderilor, da? De acord. Retrimise două săptămâni la comisie PL-x 534/2019 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice) şi PL-x 56/2018 (Proiectul de Lege pentru abrogarea art. 299 din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004), de pe poziţiile 18 şi 23. Dacă mai avem alte intervenţii? Dacă nu, începem dezbaterea iniţiativelor legislative. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; PHCD 50/2019. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul deputat Gheorghe Şimon, preşedintele Comisiei pentru regulament, pentru prezentarea raportului suplimentar. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport suplimentar asupra Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. În data de 30 martie 2021, membrii Comisiei pentru regulament s-au întrunit în şedinţa mixtă - fizic şi online - pentru a discuta Proiectul de Hotărâre nr. 50/2019 privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, cu care comisia a fost sesizată în data de 29 martie 2021, pentru întocmirea raportului. În şedinţa plenară a Camerei Deputaţilor din data de 11 decembrie 2019 a fost dezbătut raportul de aprobare a Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Considerându-se că textele propuse în proiectul de hotărâre sunt lipsite de claritate, formulările nefiind suficient de precise, s-a decis retrimiterea raportului pentru o nouă dezbare la Comisia pentru regulament. Proiectul de hotărâre propus face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012, prin care sunt stabilite două criterii cumulative pentru cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului, adică existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Norma constituţională a art. 75 alin. (3), atunci când foloseşte sintagma "decide definitiv", cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca iniţiativa legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut în Camera decizională, unde se pot aduce modificări şi completări, dar fără a modifica substanţial obiectul de reglementare al iniţiativei legislative. Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca iniţiativa legislativă să fie dezbătută şi de cealaltă Cameră. Legea trebuie să fie aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament. În urma analizării, raportul comisiei a fost adoptat cu cinci voturi pentru şi o abţinere. La şedinţa comisiei din data de 30 martie 2021 au participat, fizic şi online, toţi membrii comisiei. În urma dezbaterilor, Comisia pentru regulament propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea raportului suplimentar asupra Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, în forma iniţiatorului. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Întreb dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu sunt. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic? Nu sunt. Adoptat. Dezbaterile sunt finalizate. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia de securitate cibernetică a UE pentru deceniul digital JOIN (2020)18; PHCD 43/2021. Din partea Comisiei pentru afaceri europene are cuvântul domnul deputat Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene. Vă rog. Dacă vreţi să prezentaţi sintetizat raportul? |
|
|||
|
|
Raport privind Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia de securitate cibernetică a Uniunii Europene pentru deceniul digital JOIN (2020)18. Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal, a susţinut abordarea propusă pentru conştientizarea situaţiei privind ameninţările cibernetice, a atras atenţia asupra sporirii vulnerabilităţii la atacurile cibernetice, ca urmare a extinderii educaţiei online în timpul pandemiei, a recomandat efectuarea periodică a unor analize strategice de risc pentru a identifica din timp ameninţările cibernetice emergente. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 23 martie 2021 şi a fost adoptată în unanimitate. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Domnul deputat Tuţă George-Cristian, Grupul PNL. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Securitatea cibernetică este esenţială în dezvoltarea unei societăţi bazate pe rezilienţă, digitalizare şi securitate. Pornind de la ameninţările cibernetice tot mai prezente, România are cel puţin două atuuri. Al doilea dintre ele este Centrul de competenţe european, ce va fi prezent la Bucureşti. Însă primul este priceperea resursei umane şi a mediului de afaceri pe care-l avem în România, în acest domeniu. Ţinând cont de aceşti doi factori, am subliniat şi în cadrul comisiei, şi am să vă rog şi pe dumneavoastră, să dăm o importanţă realizării unor standarde şi norme, mai ales pentru toate proiectele implementate în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă a componentei digitale. Aşadar, dacă vom aplica principiul Secured by Design, şansele noastre de a nu repara mai târziu greşelile pe care le putem face astăzi sunt din ce în ce mai mici. Vă mulţumesc mult de tot, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul doamna deputat Cătăuţă Ana-Maria, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În completarea celor spuse de colegul meu, aş vrea să spun că politica Uniunii Europene în domeniul securităţii cibernetice este esenţială şi pentru ca oamenii să aibă încredere în inovare şi conectivitate, dar este importantă şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv dreptul la sănătate. De aceea, sunt necesare recomandări pentru entităţile din domeniul sănătăţii cu privind la programele şi aplicaţiile pe care acestea le folosesc şi ca ele să fie folosite în deplină siguranţă. Totodată, cetăţenii şi întreprinderile din Uniune, care utilizează aplicaţii inovatoare facilitate de tehnologiile avansate, trebuie să beneficieze şi de cele mai înalte standarde de securitate. De aceea, susţinem adoptarea opiniei cu privire la Comunicarea JOIN în forma prezentată de comisie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Nemaifiind alte comentarii de ordin general, trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu sunt. Adoptat. La preambul? Nu sunt. Adoptat. La articolul 1, obiecţii? Nu. Adoptat. Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 4 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare; PL-x 466/2020. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulament, proiectul de lege se dezbate în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. |
|
|||
|
|
Domnul Constantin-Ilie Aprodu (vicepreşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor deputat şi domnilor deputaţi, Sunt vicepreşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Constantin-Ilie Aprodu. Prezentul proiect de act normativ, pe care vi-l supunem dezbaterii, reprezintă armonizarea cu Directiva a 5-a privind combaterea spălării banilor şi finanţarea terorismului. Necesitatea adoptării acestei reglementări este determinată şi de faptul că la nivelul Comisiei Europene a existat o îngrijorare cu privire la posibilitatea neaprobării Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2020, ca urmare a întocmirii unui raport de respingere la Senat. Pe fond, prevederile noului act normativ reglementează activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor şi combatere a finanţării terorismului, cu privire la următoarele aspecte:
Faţă de cele prezentate, vă rog să aprobaţi proiectul de lege în forma adoptată de Guvernul României, cu amendamentele adoptate de Comisia pentru buget, finanţe şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc şi eu. Are cuvântul reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia pentru buget şi Comisia juridică. Cu rugămintea ca, potrivit prevederilor art. 120 din Regulament, să propună şi timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege, care este în procedură de urgenţă şi are atât amendamente admise, cât şi respinse. Vă rog. |
|||||
|
|
PL-x 466/2020 Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizele favorabile, referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă, ale Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ şi, totodată, avizul favorabil asupra formei Guvernului, a ordonanţei de urgenţă, emis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială. În acelaşi timp, s-a ţinut cont şi de avizele favorabile ale Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, asupra respingerii ordonanţei de urgenţă. Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere punctul de vedere al Guvernului, care susţine adoptarea ordonanţei de urgenţă în forma iniţială. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare transpunerea Directivei (UE) 2018/843 a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 2018, de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, precum şi de modificare a Directivelor 2009/138/CE şi 2013/36/UE. Astfel, se adoptă unele măsuri legislative pentru combaterea riscurilor legate de anonimatul tranzacţiilor cu monede virtuale. Este vizată includerea în categoria entităţilor raportoare, a furnizorilor implicaţi în servicii de schimb între monedele virtuale şi monedele fiduciare. Prin instituirea unor obligaţii pentru aceştia, va fi posibilă identificarea activităţilor suspecte în cazul acestui tip de tranzacţii. Totodată, se asigură înfiinţarea Registrului central electronic, care permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi şi conturi bancare, identificate prin IBAN. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise prezentate in Anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr. 2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: V-am rugat, şi timpul, aţi uitat. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Propun timp de dezbatere de 5 minute. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc. Supun votului propunerea pentru alocarea timpului la dezbateri. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 161, pentru - 159, contra - 1, "nu votez" - 1. A fost stabilit timpul alocat dezbaterilor. Pe procedură, domnul deputat Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL, vă rog. |
|||||
|
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Avem rugămintea de a supune votului prelungirea programului de lucru până discutăm proiectele pentru care s-a solicitat de către colegii lideri de grup aducerea lor în faţă pe ordinea de zi, însemnând probabil punctul 6 sau 7 din ordinea de zi. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Au fost solicitate aducerea pe poziţiile 5ʹ şi 5ʹʹ a proiectelor... Adică punctul 5 - cu PL-x 461/2020, punctul 5ʹ - PL-x 470/2019 şi punctul 5ʹʹ - PL-x 299/2020. Acestea au fost propunerile, da, domnule deputat Andronache? Corect? De acord. Supun votului prelungirea timpului de lucru până la dezbaterea proiectului de pe ordinea de zi - 5ʹʹ. Cine este pentru? |
|||||
|
|
Da. Pentru - 167, contra - 1, abţinere - 1. A fost adoptată prelungirea programului de lucru până la dezbaterea şi a proiectelor propuse a fi aduse mai în faţă. Dacă acestea se vor dezbate în interiorul timpului de lucru stabilit deja, adică ora 12,00, vom continua până la epuizarea programului stabilit iniţial. |
|||||
|
|
|
Continuăm. La dezbateri generale, la PL-x 466/2020, domnul deputat Pecingină Gheorghe, Grupul PNL. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Pentru adoptarea acestui PL-x sunt mai multe argumente, dar unul primează - trebuie să avem o legislaţie ancorată în realitate. Or, prin implementarea acestei directive europene, suntem şi noi, intrăm, de fapt, în problematica existentă în acest moment. Şi mă refer aici în primul rând la monedele virtuale. Se ştie că constituie un risc major în comiterea de infracţiuni sau ajută la comiterea de infracţiuni în domeniul spălării banilor şi terorismului. Prin măsurile adoptate şi implementate se doreşte simplificarea modului de operare a statului român şi nu numai. Printre aceste măsuri de combatere a riscului legat de anonimatul tranzacţiilor cu monede virtuale s-a solicitat şi se adoptă, prin implementarea acestei directive, introducerea în categoria unităţilor raportoare, unităţile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 129, a unităţilor implicate în serviciile de schimb între monede virtuale şi monedele fiduciare. Deci, din punctul meu de vedere, acesta este un argument de ancorare în realitate. Şi nu trebuie să uităm, nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere măsurile pecuniare la care suntem supuşi dacă nu adoptăm în timp util directivele Uniunii Europene. Să nu uităm că această directivă este Directiva 5 în ceea ce priveşte spălarea banilor, iar la Directiva 4, statul român a fost sancţionat deja cu 3 milioane de euro, pentru neimplementarea în timp real. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Nemaifiind intervenţii din partea grupurilor parlamentare, trecem la dezbaterea pe articole. Vă informez că avem 277 de poziţii admise şi 16 amendamente respinse. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu. De la 2 la 50, dacă sunt obiecţii? Nu. De la 51 la 100, dacă sunt obiecţii? Nu. De la 101 la 150, obiecţii? Nu. De la 151 la 200? Nu. De la 201 la 250? Nu. De la 251 la 277? Nu. 16 amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 5, Proiectul de Lege privind completarea art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 461/2020. Suntem în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Ovidiu-Mircea Ursuţa-Dărăban (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Acest proiect de lege vizează transpunerea unei părţi a unei directive europene. În esenţă şi foarte pe scurt, se modifică legislaţia, în sensul instituirii unor circumstanţe agravante ale comiterii infracţiunii de spălare de bani de către o entitate raportoare. Şi statul român îşi asumă jurisdicţia pentru urmărirea infracţiunilor de spălare de bani săvârşite de cetăţenii români sau de o persoană juridică română, în afara teritoriului ţării, prin excepţie de la dispoziţiile Codului penal. Acestea sunt, în esenţă, modificările. Guvernul României şi Ministerul Justiţiei susţin adoptarea acestui proiect de lege de transpunere a directivei. Mircea Ursuţa, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru buget şi Comisia juridică, pentru prezentarea raportului comun. Vă rog, sintetic să prezentaţi raportul. |
|||||
|
|
PL-x 461/2020 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind completarea art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Senatul a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare asigurarea transpunerii corecte şi complete a dispoziţiilor Directivei (UE) 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, raportul comun de adoptare a proiectului de lege, cu un amendament admis, de tehnică legislativă, prevăzut în Anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr. 2. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale, domnul deputat Pecingină Gheorghe, vă rog. |
|||||
|
|
Dragi colegi, Şi la acest proiect vă rog să daţi un vot pozitiv. Prin acest proiect se doreşte clarificarea şi simplificarea prevederilor Legii nr. 129. Mai exact, la art. 49. Dacă la alin. (2) se vorbea despre pedepsirea tentativei, la alin. (21) se vorbeşte despre circumstanţele agravante, circumstanţe care nu erau prevăzute până acum. Şi aceasta reprezintă de fapt o implementare a art. 6 din directiva europeană. Iar la alin. (6) din... se introduce un nou alineat, alin. (6), la acest articol, art. 49 - reprezintă implementarea art. 10 alin. (1) lit. b) din directivă - se stabileşte faptul că poate fi pedepsită - şi se include în sfera acestor infracţiuni - o infracţiune comisă de un cetăţean român pe teritoriul altor state, chiar dacă legislaţia statelor respective nu prevede ca infracţiune fapta comisă de acest cetăţean. Vă rog încă o dată, un vot de admitere. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Nemaifiind intervenţii din partea grupurilor parlamentare, invit Birourile comisiilor sesizate în fond să facă propunerea pentru timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege. |
|||||
|
|
Propun 3 minute, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Supun votului propunerea pentru timpul alocat dezbaterii acestui proiect. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 170, pentru - 169, 1 - împotrivă. A fost adoptat timpul alocat dezbaterii prezentului proiect de lege. Intrăm în dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La articolul unic, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La poziţia 3, dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. La poziţia 4, dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat. Sunt două amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Poziţia 5ʹ, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 470/2019. Proiectul de lege se dezbate în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Claudiu-Vasile Răcuci (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei): Domnule preşedinte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 are ca obiect instituirea reglementării potrivit căreia atribuţia ministrului, de ordonator principal de credite, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, să fie exercitată de către secretarul general al ministerului, înalt funcţionar public care are rolul de a asigura continuitatea activităţii la nivelul unui minister. Prin această nouă atribuţie se asigură continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului, precum şi cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice pe perioada vacanţei funcţiei de ministru sau în situaţia imposibilităţii exercitării de către acesta a funcţiei. Propunem să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege în forma propusă prin raportul comisiilor sesizate în fond. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Are cuvântul reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia pentru buget, Comisia pentru administraţie, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică, prezentarea raportului comun. Doamna deputat Oana Ţoiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă înaintăm raportul comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Raport comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci. La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 737/2020. La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 şi 56 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, 4 reprezentanţi. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 14 octombrie 2019. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, cele patru comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele redate în anexa care face parte din prezentul raport. Propun timp de dezbatere - 10 minute. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră această propunere. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Rezultatul votului: 173 prezenţi, 172 - pentru, o abţinere. A fost adoptat timpul afectat dezbaterii acestui proiect, de 10 minute. Dacă la dezbateri generale sunt intervenţii? Domnul deputat Solomon Adrian, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Avem în faţă un proiect de lege care este absolut grăitor..., de ce am modificat Regulamentul, mai înainte. Camera Deputaţilor a fost sesizată, prin proiectul adoptat de Senat, care avea un singur articol - adoptarea Ordonanţei nr. 63 în forma prezentată. La noi, după îndelungi dezbateri în cele 4 comisii, am ajuns la concluzia că trebuie să facem o nouă şedinţă comună, în care să adoptăm foarte multe amendamente faţă de forma Senatului. Aceste amendamente, evident, sunt necesare. Partidul Social Democrat le va susţine. Atât acel amendament cu privire la trecerea unităţilor de tabere şcolare de la Ministerul Tineretului şi Sportului către UAT-uri, cât şi nevoia de a se constitui în formă legală comisiile de disciplină la autorităţile locale şi celelalte instituţii publice din România. E clar că e o urgenţă şi trebuie să adoptăm în acest mod aceste modificări. Pentru că, altfel, dacă Guvernul nu acţiona pe cale de ordonanţă de urgenţă, noi n-am fi putut să prelungim procesul legislativ, cu o iniţiativă depusă la Senat şi apoi la Cameră, să se prelungească inutil aşteptările celor din teritoriu. Şi vom vota, evident, această formă a Proiectului de Lege de adoptare a Ordonanţei nr. 63/2019. Este totuşi timpul să fim sinceri unii cu alţii. Am făcut în legislatura trecută, pe chestiuni legate de pensii, pe chestiuni legate de salarizare, pe acelaşi principiu al urgenţei şi al nevoii de a rezolva ceea ce legile la momentul adoptării lor nu au putut face, din grabă, din neştiinţă, din necunoaşterea problemelor din teritoriu, şi dumneavoastră, cei de la PNL, de la USR, aţi contestat zeci de astfel de proiecte de lege. Aveţi zeci de decizii favorabile pe contestaţiile dumneavoastră la Curtea Constituţională, lăsând oameni şi categorii socio-profesionale în aşteptare încă 1, 2, 3 ani de zile, până când li se rezolvă doleanţele. Şi nu vorbesc aici doar de grefieri, de mineri, de locuitori din zonele cu poluare remanentă, vorbesc şi de cultele religioase, vorbesc de instituţii ale Bisericii Ortodoxe Române, care nici astăzi nu şi-au văzut rezolvate problemele legate de personalul pe care îl au încadrat la eparhii. Prin urmare, vom vota, vom cere să se respecte Regulamentul votat astăzi şi să se trimită din nou la Senat pentru o nouă dezbatere şi vot în Camera superioară. Şi ar fi fost bine ca acest Proiect de modificare a Regulamentului Camerei să fi fost adoptat încă de acum 2 ani de zile, când a fost propus de fostul preşedinte, domnul Marcel Ciolacu, dacă nu s-ar fi opus ceilalţi membri ai Comisiei pentru regulament. Să sperăm ca în cel mai scurt timp taberele să poată ajunge acolo unde există interesul, să fie reabilitate şi repuse în funcţiune. Sunt prea multe tabere care stau în paragină din cauza faptului că a fost un dezinteres de mai multe legislaturi din partea guvernanţilor, oricare ar fi fost ei. Autorităţile locale cer aceste tabere şi copiii noştri au nevoie de aceste spaţii de recreere. Să dea Domnul ca săptămâna viitoare, în Senat, să treacă şi să se ajungă la promulgare mai repede! Mulţumim. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Domnul deputat Szabó Ödön, Grupul parlamentar al UDMR. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mulţumesc colegilor din cele 4 comisii pentru efortul de săptămâna trecută de a realiza o şedinţă comună prin care să se adopte modificările propuse acestei iniţiative legislative. Doresc să spun domnului coleg antevorbitor că, într-adevăr, acest proiect de hotărâre a Camerei Deputaţilor, Proiectul nr. 50/2019, care a fost discutat şi la votul final, probabil, cu mare probabilitate adoptat, trebuie, într-adevăr, să fie folosit în cazul acestei iniţiative legislative. Două elemente pe care vreau să vi le spun, în schimb. Că am avut, pe cutumă, această procedură, pentru alte două PL-x-uri, încă în 2019. Unul la care chiar eu am fost iniţiator - Pl-x 618/2019. Practic, prin această modificare a Regulamentului punem în acord o cutumă cu ceea ce trebuie să fie şi scriptic realizat în Regulamentul nostru. Această modificare trebuie aprobată ulterior şi în Senat - de modificare a Regulamentului Senatului. Şi vă mulţumesc pentru susţinere. Şi cred că este o iniţiativă care va aduce, într-adevăr, beneficii. Cel mai important lucru - nu se referă doar la tabere. Pentru că orice imobil pe care îl are în proprietate statul român, ca bun public la nivelul ministerelor, la o transferare la administraţiile publice locale, în momentul de faţă, ar fi trebuit să fie înscris în Cartea Funciară, ceea ce nu există. Şi în foarte multe situaţii există un blocaj pe această chestiune - începând de la MApN şi toate celelalte instituţii care au transferat anumite bunuri către administraţiile publice locale şi care au fost blocate de această prevedere a Codului administrativ - pe care îl deblocăm. Vă mulţumesc pentru sprijin şi vă mulţumesc şi pentru votul final dat azi pe acest proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Nemaifiind intervenţii din partea grupurilor parlamentare, trecem la dezbaterea pe articole. Vă informez că sunt 3 amendamente admise plus anexa. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu. Adoptat. De la 2 la 5? Nu. Adoptate. De la 6 la 10? Nu. Adoptate. De la 11 la 13? Nu adoptate. Asupra anexei? Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
5ʹʹ. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 299/2020. Din partea comisiei sesizate în fond are cuvântul domnul deputat Rareş Tudor Pop, preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport, pentru prezentarea raportului. |
|
|||
|
|
Mulţumesc. Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Prin adresa Biroului permanent nr. 155 din 8 februarie 2021, Comisia pentru tineret şi sport a fost sesizată în vederea examinării şi întocmirii unui raport cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 299/2020. Menţionăm că iniţial acest proiect de lege a fost repartizat Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materia sportului organizat în România, comisie care şi-a încetat activitatea. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 12 mai 2020. Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 69/2000, în sensul asimilării cluburilor sportive universitare şi a universităţilor cu structurile sportive. Totodată, se mai propune abrogarea lit. f) referitoare la Automobil Clubul Român. În urma dezbaterilor, Comisia pentru tineret şi sport a hotărât, cu majoritate de voturi - 10 voturi pentru şi o abţinere - să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu amendamentele admise prezentate în anexă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc şi eu. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Kolcsár Károly, Grupul UDMR. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Kolcsár Anquetil-Károly: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Grupul UDMR va vota acest proiect de lege, dând astfel posibilitatea Federaţiei Române de Automobilism Sportiv să îşi delege sportivii la competiţiile internaţionale, sportivi care şi-au demonstrat competenţele în competiţiile interne, în prealabil. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Cîtea Vasile, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege vizează modificarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 în două aspecte esenţiale ale sale. În primul rând se doreşte completarea lit. b) cu recunoaşterea universităţilor ca structuri sportive şi în al doilea rând se doreşte abrogarea lit. f) din acelaşi articol. Începând dezbaterea cu abrogarea lit. f), trebuie să menţionez pentru început că argumentul Guvernului României este eronat - faptul că Automobil Clubul Român a fost introdusă ca structură sportivă printr-un act normativ ulterior apariţiei Legii nr. 69/2000, în speţă prin art. 1 pct. 11 din Legea nr. 472/2004, şi că, având în vedere aceste aspecte, obligaţia organizării după Legea nr. 69 nu ar mai exista - nu poate fi primit, deoarece actul normativ modificator nu a avut dispoziţii tranzitorii care să precizeze faptul că obligaţiile vizate de Legea nr. 69/2000 cu privire la reorganizarea tuturor structurilor sportive nu ar avea efect în cazul acestui O.N.G. sau ar suporta excepţii. Acestea fiind spuse, fără nicio referire expresă a iniţiatorului, rezultă că din momentul introducerii ca structură sportivă recunoscută de Legea nr. 69, Automobil Clubul Român ar avea acelaşi set de obligaţii de îndeplinit ca celelalte structuri sportive care au fost obligate să-şi modifice statutele. Ba, mai mult, structurile sportive înfiinţate după anul 2000 sunt obligate să-şi gândească statutul tocmai în sensul obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 69 şi pentru faptul că aceste obligaţii nu vizează doar structurile sportive cu existenţa anterioară apariţiei Legii nr. 69, ci toate structurile sportive care funcţionează în România. În altă ordine de idei, la lit. f) se generează o situaţie de discriminare pozitivă faţă de celelalte structuri sportive... |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog să încercaţi să conchideţi! |
||||||
|
|
...care promovează automobilismul sportiv, cât şi celelalte structuri sportive care s-au reorganizat după Legea nr. 69. Lipsa activităţii de reorganizare pe Legea sportului nu aduce, în fapt, niciun prejudiciu Automobil Clubului Român, deoarece sancţiunea neîmplinirii acestei obligaţii este pierderea recunoaşterii calităţii de structură sportivă, calitate care nici măcar nu rezultă din actul constitutiv, deoarece ACR este un O.N.G. de drept privat, nu este o structură de utilitate publică. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Nemaifiind luări de cuvânt în cadrul dezbaterilor generale, trecem la dezbaterea iniţiativei legislative pe articole. Vă informez că sunt patru amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu. Adoptat. Poziţia 2? Nu. Adoptat. Poziţia 3? Nu. Adoptat. Poziţia 4? Nu. Adoptat. Proiectul de lege rămâne la votul final. Înainte de a trece la următorul proiect de lege pentru dezbatere, rog preşedintele Comisiei pentru agricultură, după dezbaterea următorului proiect de lege, să vină cu precizări privind reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic - PL-x 126/2018/2019, pentru a şti ce propunem la votul final. Trebuia să vină azi cu clarificări. Deci îi voi da cuvântul preşedintelui comisiei imediat ce dezbatem următorul proiect de lege, proiect de lege aflat pe poziţia a 6-a ordinii de zi. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 23/2020. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Vass Levente (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii): Vass Levente, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii. Stimaţi parlamentari, 203 unităţi spitaliceşti de medicină de familie, aproape în toate judeţele din ţară. 1.500 de secţii spitaliceşti acreditate pentru a putea educa rezidenţii nu numai în centrele universitare, ci şi în judeţele unde nu există universităţi şi facultăţi de medicină, de stomatologie şi de farmacie. Prin votul dumneavoastră, în 2019, octombrie, s-a votat Legea nr. 197 care a permis acest lucru şi într-un an şi jumătate, iată, rezultatul este de 203 unităţi şi 1.500 de secţii. Această lege, Legea nr. 197, a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 74/2020, având în vedere că şi unităţile spitaliceşti private, pe neutralitate sectorială, şi la cererea rezidenţilor, au fost introduse. Datorită acestei ordonanţe, pe care vă rugăm s-o votaţi, 500-600 de medici de familie au putut să înceapă rezidenţiatul - viitori medici de familie -, pentru că au obţinut nota de trecere la rezidenţiatul din 2019. Este un rezultat la care au participat toate partidele. Vă mulţumim anticipat pentru vot. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Are cuvântul reprezentantul comisiilor raportoare, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate, pentru prezentarea raportului comun, domnul preşedinte Nelu Tătaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate prin adresa PL-x 23/2020 din 17 februarie 2020 cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. La întocmirea raportului comun comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Membrii celor două comisii, în urma dezbaterilor, propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. La dezbateri generale doamna deputat Dinu Cristina-Elena. Urmează domnul deputat Zakarias Zoltán. Vă rog să vă încadraţi în câte un minut fiecare, să fim în programul afectat dezbaterii de astăzi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. PSD, prin Legea nr. 197/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului a reuşit, la nivelul Parlamentului, în anul 2019, să crească cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat, astfel încât aceasta să fie cel puţin egală cu numărul total de absolvenţi de medicină, medicină dentară şi farmacie şi să descentralizeze la nivel regional pregătirea în rezidenţiat, pentru a se putea desfăşura în unităţi sanitare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, în unităţile sanitare aflate în coordonarea autorităţilor publice locale şi în cabinetele medicilor de familie. Practic, alături de creşterile salariale, măsura creşterii numărului de locuri la rezidenţiat a determinat limitarea migraţiei absolvenţilor facultăţilor de medicină către alte ţări. Proiectul de lege aflat în dezbatere permite pregătirea în rezidenţiat a absolvenţilor facultăţilor de medicină şi în cadrul unităţilor medico-militare care au personal care se încadrează şi îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi desemnat coordonator de rezidenţiat. |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumesc. |
||||||
|
|
PSD susţine şi va vota acest proiect de lege. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. Domnul deputat Zakarias Zoltán. La fel, încercaţi să vă încadraţi în maximum un minut. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Aş vrea să atrag atenţia asupra unei erori materiale care s-a strecurat în două articole ale Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, introdusă exact prin această ordonanţă de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă nr. 74, pe care urmează să o adoptăm acum. Şi vă citesc art. 12 alin. (1): "Rezidenţii efectuează pregătirea de specialitate în unităţi sanitare acreditate, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale". "Unităţi publice locale" nu este un termen consacrat. Ştim despre ce este vorba. Este vorba despre unităţile sanitare în subordinea administraţiei publice locale, termen consacrat şi în Legea pentru reforma în sănătate nr. 95/2006. Propun ca această eroare materială să fie corectată şi proiectul de lege să meargă spre finalitate în acea formă. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Nu putem să venim acum cu un vot pe modificarea acestei forme. Este forma Senatului. Cel mult, putem interveni cu retrimiterea la comisie, dacă sunteţi de acord, şi acolo... Proiectul de lege nu are amendament, deci nu putem, am încălca Regulamentul cu această modificare pe forma ajunsă în fond, fiind formă deja adoptată de Senat şi nefiind amendamente la proiectul de lege. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Dacă este aşa şi consideraţi că trebuie să retrimitem, atunci retrimitem la comisie. Noi am considerat că o eroare materială, deci scrie acolo "unităţi publice locale". E vorba de unităţi administrative. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Dar nu e o eroare materială. E modificarea textului. Şi e textul adoptat de Senat şi atunci... |
|||||
|
OK. Atunci vă solicităm să retrimitem la comisie o săptămână. |
||||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da, eu nu am nimic împotrivă... |
|||||
|
|
Vă rog să spuneţi votului. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: ...dacă liderii de grup sunt de acord, nici măcar... |
|||||
|
|
OK. Nu mai supuneţi, că liderii sunt de acord. Atunci, nu mai supuneţi. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da? De acord? Atunci retrimitere la comisie o săptămână. Respectăm şi Regulamentul şi modul de lucru. |
|||||
|
|
|
Aş vrea, înainte de a încheia dezbaterile de astăzi, domnul Chesnoiu, domnul deputat Chesnoiu, cu precizări privind PL-x 126/2019, pentru a şti cum intrăm pe lista de vot final. Vă rog. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În raportul comun înlocuitor asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, aflată în procedură de reexaminare ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale, a intervenit următoarea eroare materială. Textul adoptat cu majoritate de voturi a propus respingerea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017. Şi propunem corectarea acestui text astfel: "În urma reexaminării legii, membrii celor trei comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritatea voturilor celor prezenţi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017". Astfel, titlul legii va fi: "Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006". Iar la art. 1 sintagma "se adoptă ordonanţa" se va înlocui cu sintagma "se respinge ordonanţa". Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Mulţumim frumos pentru precizări. Corect, logic - adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei. Rămâne, aşadar, la votul final de astăzi. Stimaţi colegi, Declar închisă şedinţa de dezbateri pe proiectele înscrise în ordinea de zi. La ora 12,30 ne întâlnim în sesiunea de vot final. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de vot final. Rog liderii de grup să invite colegii prezenţi fizic în bancă şi colegii aflaţi în teritoriu să se logheze pe tabletă. Vom face, pentru început, un vot de prezenţă. Invit colegii să introducă cartela în consolă şi să se pregătească pentru votul de control, inclusiv eu. Da? |
|||||
|
|
242 prezenţi, pentru 144, contra 1, abţineri 1, 96 nu votează. Pe cale de consecinţă, probabil unii dintre colegii logaţi pe tabletă nu au operat pe verificarea prezenţei. Rog, pentru că vom intra în procedură de vot. |
|||||
|
|
|
Şi vom începe cu punctul 1 de pe ordinea de zi. 1. Declaraţia privind unele manifestări cu caracter antisemit din România şi tentativele de reabilitare ale criminalilor de război. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 272, pentru - 266, contra - 1, 5 colegi nu votează. Declaraţia a fost adoptată. Vom trece la Secţiunea I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, deci a minimum 166 de voturi. |
|||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; PHCD 50/2019. Comisia pentru regulament propune adoptarea proiectului de hotărâre. Acest proiect se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, a minimum 166. |
|
|||
|
|
Vot, vă rog. Rezultatul votului: prezenţi - 284, pentru - 283, un coleg nu votează. Adoptat. |
|||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia de securitate cibernetică a UE pentru deceniul digital JOIN (2020)18; PHCD 43/2021. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 289, pentru - 288, "nu votez" - 1. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Secţiunea a II-a. Legi ordinare. Adoptări. 4. Proiectul de Lege pentru abrogarea lit. f) a art. 21 alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 299/2020; lege ordinară. Comisia pentru tineret şi sport propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 285, pentru - 284, un coleg votează împotrivă. Adoptat. |
|||||
|
|
|
Trecem la Secţiunea a III-a. Atenţie! Legi organice. Adoptări. 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru completarea art. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru completarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare; PL-x 466/2020; lege organică. Comisia pentru buget şi Comisia juridică propun adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2020. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 292, pentru - 292. Adoptat. |
|||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind completarea art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 461/2020; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 288, pentru - 288. Adoptat. |
|||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 470/2019; lege organică, în procedură de urgenţă. Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 292, pentru - 292. Adoptat. |
|||||
|
|
|
8. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019; PL-x 126/2018/2019. Este lege organică, în procedură de urgenţă. Comisia juridică, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2017. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 289, pentru - 289. Adoptată. |
|||||
|
|
|
9. Moţiunea simplă iniţiată de 110 deputaţi; MS 2/2021. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul pe moţiune. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 283, pentru - 115, împotriva moţiunii - 166, 2 - "nu votez". Moţiunea a fost respinsă. (Aplauze.) Explicarea votului, domnul deputat Chesnoiu Adrian, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnilor liberali, Domnilor USR-işti şi PLUS-işti, Aţi arătat încă o dată că nu aţi înţeles nimic din votul şi din jurământul de credinţă faţă de ţară pe care trebuia să-l daţi. Aţi votat în continuare în interes de partid şi, faţă de cel mai mare dăunător al agriculturii cu care trebuiau să se confrunte fermierii, aţi mai adăugat încă 166 alături de el. Ruşine... |
|||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog să nu emiteţi puncte de vedere asupra votului colegilor! |
||||||
|
|
Ruşine! Din păcate, cei de la AUR trebuiau să fie prezenţi în sală, să dăm jos cel mai prost ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Tocmai astăzi, când până în momentul de faţă nu aţi făcut nimic din promisiunile pe care le-aţi adresat fermierilor! Plătiţi despăgubirile, plătiţi motorina, fermierii au nevoie de sprijin, nu de poveşti şi de voturi inutile! (Aplauze.) Ruşine! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Dar colegii de la AUR sunt în stradă! Vă ţin locul pe timpul zilei. Vă mulţumesc. Declar şedinţa închisă. O zi bună tuturor! |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12,45. |
||||||
![]() |



