Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2021

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8,31.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 5 mai 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă şi se va face pe grupuri parlamentare.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în această şedinţă.

Vom deschide lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţiile politice.

 
Video in format Flash/IOS   Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică ce se referă la procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în România;

O să vă rog să-mi permiteţi, prima declaraţie politică să o prezint eu, pentru ca apoi să intru deja în firesc şi să fiu deja structurat pe această activitate.

Vă mulţumesc.

     

(Coboară la tribună.)

 
     

Domnul Vasile Nagy (din sală):

Vă rugăm să nu depăşiţi 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Încerc să nu depăşesc 3 minute.

Vă rog frumos să mă monitorizaţi. Încerc.

Declaraţia mea politică vrea să scoată în evidenţă faptul că, pe zi ce trece, suntem mai aproape de normalitate. Am ajuns la 5.493.913 doze administrate în cadrul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, în doar patru luni de la debutul campaniei de vaccinare. Dacă menţinem ritmul actual, vom reuşi să atingem pragul de 5 milioane de români vaccinaţi, la începutul lunii iunie, şi să ridicăm o parte dintre restricţii, începând cu această dată.

Impresionant este exemplul din comuna Ciugud, care a lansat o campanie de stimulare a vaccinării în mediul rural, numită "Vaccinare la poarta ta". Astfel, în funcţie de numărul persoanelor care locuiesc pe aceeaşi stradă şi vor să se imunizeze, va fi amenajat un centru de vaccinare într-una din gospodăriile de pe respectiva stradă. Este clar că, dacă autorităţile locale continuă să se implice inventiv în campania de vaccinare, atunci rezultatele se văd. Este foarte trist însă, că observăm unii politicieni, lideri de opinie, care menţin încă îndoiala asupra vaccinării, manifestând mentalităţi şi reacţii demne de Evul Mediu. Am însă mare încredere că românii vor învăţa să fie surzi la fake-news-urile iresponsabile promovate de aceştia.

Campania de vaccinare este într-o continuă evoluţie, pentru a deveni şi mai eficientă, pentru a convinge pe fiecare român în parte că este esenţial să se vaccineze. Câteva exemple:

Pentru a facilita accesul la vaccinare, autorităţile oferă posibilitatea efectuării celei de-a doua doze de vaccin într-un centru diferit faţă de cel în care s-a făcut prima doză, în funcţie de disponibilitatea locurilor şi cu minimum 72 de ore înainte de programare. A crescut capacitatea fluxului în care se administrează vaccinul Pfizer, la 96 de persoane/zi. În Piaţa Constituţiei, de joia trecută, funcţionează un centru de vaccinare din maşină, iar rata de vaccinare este de o persoană pe minut. Persoanele care doresc să se vaccineze trebuie să se prezinte doar cu actul de identitate, fără a mai fie necesară înscrierea pe platformă sau programarea. Din 4 mai a început vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, cu vaccinul Janssen, produs de Johnson&Johnson; iar în perioada 7-9 mai se desfăşoară Maratonul Vaccinării la Bucureşti, prin centrele de vaccinare de la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. În perioada 14-16 mai se desfăşoară Maratonul Vaccinării la Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi. De asemenea, pregătim vaccinarea pacienţilor care doresc şi care sunt internaţi în spitalele non-COVID. Totodată, autorităţile vor extinde posibilitatea de vaccinare fără programare, prin prezentarea la centrele de vaccinare.

Guvernul a asigurat toate resursele necesare - doze de vacccin, centre de vaccinare - pentru a putea fi atinse două obiective extrem de importante - 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie, respectiv 10 milioane de persoane vaccinate în luna august, ceea ce înseamnă obţinerea imunităţii de grup şi retragerea restricţiilor, inclusiv renunţarea la obligativitatea purtării măştii în spaţiul public.

Atingerea acestor două obiective nu ţine însă doar de autorităţi, ci şi de disponibilitatea românilor de a se vaccina, vaccinarea fiind voluntară, nu obligatorie. Vaccinarea cât mai multor români înseamnă mult mai puţine infectări şi decese, înseamnă eliminarea restricţiilor, sfârşitul pandemiei şi revenirea la normalitate. Vaccinarea ne va readuce împreună după un an de distanţare socială.

Deputat al PNL de Neamţ, Laurenţiu-Dan Leoreanu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Vă mulţumesc, dragi colegi.

 
Video in format Flash/IOS   Marian Mina - declaraţie politică cu titlul Resping privatizarea mascată a celui mai important port al ţării;

Şi acum îl invit, pentru a susţine declaraţia politică, pe domnul deputat Mina Marian, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Mina:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Fiindcă aici, de la această tribună, dar mai ales de la unele trusturi de presă cumpărate de actuala guvernare, ministrul transporturilor şi infrastructurii a tot răspândit iluzii asupra activităţii sale de până acum, sunt dator să spun adevărul, cu atât mai necesar, cu cât preocuparea românilor pentru acest domeniu este foarte mare şi, prin urmare, şi efectele greşelilor decidenţilor noştri sunt foarte grave.

Ne-am închipuit că avem în faţa noastră nişte guvernanţi care servesc aceleaşi idealuri ca şi noi, adică dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport rutier, feroviar şi naval. Unii dintre noi ne-am închipuit că sub forma sofisticată de prezentare a celor de la USR PLUS există convingeri tot atât de sincere şi de întemeiate precum ale noastre.

Am greşit. Şi greşeala noastră - e trist - n-o vom plăti numai noi, cum este firesc, dar o vor plăti şi generaţiile care ne vor urma. Am greşit că nu am depus mai mult efort să demonstrăm mai din timp cât de inconştienţi sau orbi din interes sunt liderii acestei drepte unite antinaţionale.

Domnul Drulă, de exemplu, prin frumoasele sale demersuri de PR, care eficientizează societăţile de stat, schimbă, pe repede înainte, şi administraţiile portuare. După jaful declanşat la TAROM şi împărţirea CNAIR în două, pentru a satisface activul de partid, acum, acesta pregăteşte terenul pentru privatizarea celui mai important port al ţării noastre.

Este cunoscut deja interesul unui stat european, care are un mare port, să împiedice dezvoltarea concurenţei pe care i-o face Portul Constanţa. Vă daţi seama că orice management străin care va avea legătură cu acest stat nu va ţine cont de interesele noastre strategice. Cu toate acestea, toată activitatea Guvernului de până acum indică faptul că se pregăteşte privatizarea companiilor de stat strategice, în mod special a Portului Constanţa.

Domnilor, felul în care a înlocuit ministrul Drulă administratorii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime este ilegal, este halucinant, abuziv şi seamănă izbitor cu marile privatizări făcute în defavoarea statului în timpul guvernării CDR.

Examinaţi, pe de altă parte, toate domeniile acestui minister despre care v-am vorbit în ultima lună, care a fost acţiunea Guvernului de astăzi. Adevărul este că opera financiară, opera economică, legislativă sau administrativă, toate poartă caracterul demagogiei; în fiecare se vede preocuparea unică de a dobândi o popularitate cât mai mare, pentru a servi interese de grup străine, şi nicidecum interesul naţional.

De aceea, în calitate de parlamentar al PSD şi vicepreşedinte în Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, voi respinge orice acţiune cu impact nefast asupra intereselor strategice ale României, din partea acestei guvernări!

Vă mulţumesc.

Marian Mina, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică: Uniunea Europeană de acum şi rădăcinile sale creştine;

Domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi - "Uniunea Europeană de acum şi rădăcinile sale creştine".

Cunoaştem cu toţii din istorie că Uniunea Europeană nu a pornit ca un proiect de regândire a vreunei forme de expresie a totalitarismului ori a vreunei ideologii care punea înaintea persoanei interesul statului sau forţa brută a colectivismului.

De aceea, este esenţial să înţelegem că Europa este unită prin valorile sale creştine, iar creştinismul, indiferent de forma sa - ortodox, catolic, protestant, neoprotestant -, creştinismul este fundamentul valorilor pe care se întemeiază democraţia de astăzi, pe care se întemeiază drepturile şi libertăţile civile ale lumii actuale, nu în ultimul rând, capitalismul şi, de asemenea, ar putea să sune paradoxal pentru unii care nu înţeleg fundamentele evoluţiei societăţii omeneşti, inclusiv a progresului ştiinţific şi avansului tehnologic. Toate îşi găsesc fundamentul în doctrina libertăţii creştine şi în principiile pe care Hristos, cel care a eliberat demnitatea umană de sub povara robiei, le-a adus lumii noastre.

Din păcate, vedem cum, tot mai des, anumite ideologii, să le numim neomarxiste, relativiste, deconstructiviste, dar corecte politic în esenţa lor, încep să capete glas prin intermediul anumitor instituţii europene, ceea ce, după părerea mea, este complet nepermis.

Şi am să vă dau un exemplu. Ştiţi foarte bine Ghidul de limbaj al Parlamentului European, despre care s-a discutat în urmă cu ceva timp; sub eticheta aşa-numitului limbaj incluziv, nu mai trebuie să se spună "mamă" şi "tată", ci "părinte 1" şi "părinte 2". De parcă tatăl s-ar simţi discriminat că nu i se spune şi lui "mamă". Sau de parcă "mamă" nu ar fi primul cuvânt pe care îl învaţă un copil atunci când începe să vorbească.

Aşa putem să ajungem până la "părinte 25", "părinte 99" sau "părinte 145", pe această ordine de idei.

De asemenea, cu privire la zona LGBT - să nu se mai spună "căsătorie homosexuală", ci "căsătorie egalitară". Aici sună de-a dreptul leninist, parcă suntem în vreo nouă republică a sovietelor, aşa ar suna.

Iată, "schimbarea de sex", o procedură controversată în foarte multe ţări şi în foarte multe culturi - "tranziţie de gen", că avem şi această anumită ideologie de gen.

În încheiere, ţin să citez doi dintre fondatorii Comunităţii Europene, doi dintre marii oameni pe baza cărora s-a constituit Uniunea Europeană de astăzi.

Iată ce spunea Alcide De Gasperi, un om politic italian, în 1953 - "Pe de altă parte, cum să concepi Europa fără să ţii seama de creştinism, ignorând învăţătura sa fraternă, socială, umanitară? Mai presus de toate, creştinismul e activ, mereu activ prin efectele sale morale şi sociale. El se realizează în drept şi în acţiunea socială".

Dar voi cita şi din Robert Schuman, care în lucrarea sa...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Şi vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

..."Pentru Europa", din 1963 - este chiar autorul "Declaraţiei Schuman", de la 9 mai 1950 şi este propus spre beatificare de către Biserica Catolică. Acesta spune altfel - "Aici intervine doctrina creştinismului, căci democraţia datorează acestuia existenţa sa. Ea a luat naştere în ziua în care omul a fost chemat să realizeze pe timpul vieţii sale demnitatea persoanei umane, prin libertatea individuală, prin respectul drepturilor fiecăruia şi prin practicarea dragostei frăţeşti faţă de toţi. Niciodată înainte de Hristos asemenea idei nu au fost formulate. Democraţia este astfel legată de creştinism din punct de vedere doctrinar şi cronologic. Ea s-a format odată cu el, încetul cu încetul, prin îndelungi tatonări, uneori chiar cu preţul greşelilor şi al recăderii în barbarie".

Aşadar, Europa, adevărata Europă unită se întemeiază pe valori creştine, pe libertate, demnitate şi egalitate de şanse între oameni.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Alin-Gabriel Apostol - declaraţie politică ce are ca obiect Proiectul Salvează o şcoală, arată că îţi pasă!;

Are cuvântul doamna deputat Denisa Neagu, Grupul USR PLUS? Nu este.

Doamna deputat Diana Stoica, Grupul USR PLUS? Nu este.

Domnul deputat Alin Apostol, Grupul USR PLUS? Este.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre Proiectul "Salvează o şcoală, arată că îţi pasă!".

"Cea mai bună modalitate de a conserva şi întreţine o clădire este prin a-i găsi o destinaţie..." spunea Eugène Viollet-le-Duc, un arhitect francez din secolul al XIX-lea, cunoscut pentru proiectele sale de restaurare.

Avem peste 2.500 de clădiri de şcoli abandonate ce-şi aşteaptă o nouă viaţă. Satul românesc decade, şi noi nu facem nimic pentru a opri această cădere.

Haideţi să oprim măcar căderea şcolilor în ruină sau în mâinile unor interese imobiliare!

Haideţi să susţinem acest proiect de reconversie a şcolilor româneşti abandonate către alte destinaţii de care au nevoie comunităţile locale!

Proiectul presupune 3 paşi:

  1. Este necesară o cercetare sociologică, geografică şi economică, şi în urma unei analize pertinente putem găsi multiple destinaţii utile pentru comunităţile locale, ca de exemplu: centru socio-cultural, centru pentru vârstnici, creşă sau grădiniţă, dispensar sau farmacie, locuinţe sociale, şcoală de meserii etc.
  2. Următorul demers, după găsirea celei mai bune destinaţii pentru o şcoală abandonată, este să convingem autorităţile locale că proiectul de reconversie este bun pentru cetăţenii localităţii, pentru a fi votat şi implementat.
  3. După ce am găsit destinaţia potrivită şi avem proiectul votat, ne rămâne să găsim doar finanţare.

Fac un apel la toţii cetăţenii acestei ţări, să se implice în acest proiect, să dea o mână de ajutor pentru a salva şcolile unde au învăţat ei şi părinţii lor şi să dăm o altă destinaţie utilă pentru cei care au rămas în comunităţile locale respective.

Fac un apel la toţi colegii mei din Parlament, să dea o mână de ajutor acestui proiect, să vorbească cu primarii din localităţile care au o şcoală abandonată şi să-i încurajeze să contribuie la acest proiect.

Fac un apel la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să susţină financiar proiectele de reconversie, şi prin aceasta vor susţine comunităţile locale şi cetăţenii lor.

Deci, haideţi, dragi colegi, să arătăm cetăţenilor că ne pasă şi veniţi alături de noi să salvăm o şcoală!

Vă rog, intraţi pe "salveazaoscoala.ro"!

Mulţumesc.

Alin Apostol, deputat al USR PLUS de Bucureşti. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Nagy - declaraţie politică despre Credinţa creştină;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nagy Vasile, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Nagy:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Nagy:

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Credinţa creştină" şi vizează un subiect extrem de important.

Dragi colegi deputaţi,

În decursul istoriei, relaţia dintre biserică şi stat a fost guvernată de principii diferite.

Armonia biserică - stat n-a fost niciodată simetrică, în sensul de egalitate de forţe similare, ci mai totdeauna asimetrică şi denivelată.

Biserica se ruga permanent pentru stat, iar adesea ea se şi ruga de stat, ca să o ajute. Statul, la rândul său, sprijinea biserica, dar era şi tentat adesea să o aservească. Dialogul dintre biserică şi stat a variat de la un domnitor la altul şi de la o epocă la alta. Într-un fel a tratat biserica domnitorul Ştefan cel Mare, care a sporit averile mănăstirilor, şi în alt fel domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile mănăstireşti.

Biserica cere tuturor creştinilor care sunt implicaţi în viaţa socială şi politică, cât şi celor care sunt aleşi, să nu uite nicio clipă, în funcţia şi munca lor, statutul de creştin şi că trebuie să facă totul cu responsabilitate, cu frică faţă de Dumnezeu şi cu dăruire totală pentru binele obştesc.

Lumea de astăzi este într-o stare de înstrăinare şi de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Valorile religioase şi morale sunt ameninţate constant de un neopăgânism care invadează oriunde viaţa societăţii.

Asumarea de către noi, românii, dar şi de către Europa contemporană a tradiţiilor creştine milenare este o necesitate firească pentru păstrarea identităţii româneşti şi a celei europene.

Rolul bisericii în societate s-a schimbat de-a lungul timpului, dar şi oamenii s-au schimbat.

Pentru că s-au schimbat oamenii, s-a schimbat şi rolul bisericii. În vremuri mai vechi, biserica avea un rol decisiv în mersul societăţii, în vremurile de astăzi, oamenii caută să trăiască tot mai independent şi văd biserica adeseori ca o rămăşită a veacurilor trecute, care nu se mai potriveşte cu vremurile de astăzi, dar o văd doar cei care sunt mai puţin credincioşi.

Nu doar biserica are un rol important, ci şi oamenii au rolul lor în bunul mers al bisericii.

În acelaşi timp, chiar dacă astăzi există un curent foarte vehement de a se dezice de biserică, societatea nu cred că are de câştigat dacă renunţă la a-i acorda bisericii rolul care i se cuvine, acela de a ajuta şi a uni societatea.

Trebuie să ştim că biserica este o mamă, o mamă foarte bună care îi aşteaptă pe copiii ei ca să îi ajute, să îi povăţuiască şi să le ofere acel sprijin pe care numai o mamă poate să îl ofere.

Protejaţi biserica, căci a distruge este foarte uşor, dar a rezidi este foarte greu!

Biserica este o binecuvântare pentru dumneavoastră, pentru copiii dumneavoastră şi pentru nepoţii dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Nagy Vasile, deputat AUR de Arad. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Iusein Ibram - prezentarea câtorva aspecte referitoare la caracterul discutabil al evenimentelor care au avut loc în 1915, în Imperiul Otoman;

Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Zisopol Dragoş? Nu este.

Domnul deputat Ibram Iusein? Este.

Vă invit.

     

Domnul Cătălin-Zamfir Manea (din sală):

Eram înaintea ta, dar... vârsta.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Aşa era înscrierea făcută, aşa am procedat, în consecinţă.

 
     

Domnul Cătălin-Zamfir Manea (din sală):

Glumeam.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

N-am intervenit, să violentez în vreun fel lista.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi, la început, vreau să vă transmit, din partea comunităţii musulmane - Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Iusein Ibram:

Colegul şi prietenul meu, deputatul Uniunii Armenilor din România, domnul Pambuccian, a vorbit despre unele evenimente care au avut loc în 1915, cu mai bine de o sută de ani în urmă, şi a oferit o relatare a evenimentelor.

În tot Imperiul Otoman, armenii au avut întotdeauna un loc privilegiat. Mulţi armeni au slujit în guverne şi în administraţie. De ani de zile, chiar şi în anii republicani, reprezentanţele otomane şi turceşti din România au avut reprezentanţi armeni, consuli, ambasadori. Culturile turcească şi armeană au fost atât de întreţesute, încât numele de familie ale unor armeni renumiţi sunt încă de origine turcă, inclusiv al bunului meu prieten şi coleg, domnul Pambuccian.

Sistemul s-a prăbuşit în 1915. După despărţirea altor ţări de Imperiul Otoman, armenii au dorit să-şi asume şansele, încurajaţi de statele imperialiste, Imperiul Rus aflându-se în prim-plan. Reţineţi că acest lucru a avut loc în timpul Primului Război Mondial, cel mai mare război mondial pe care lumea îl văzuse până la acea dată. Elitele armene au preluat o poziţie destul de perfidă în timpul războiului, pentru a se alătura Rusiei, vechiul inamic al Imperiului Otoman. Au format bande şi grupări paramilitare pentru a ataca şi teroriza populaţiile civile din Anatolia de Est. Având în vedere că la vremea respectivă armata otomană se lupta în alte regiuni, alte oraşe din Imperiu, oraşele anatoliene de est au rămas fără protecţie. Bandele armene au profitat de acest fapt şi au organizat un război preliminar terorist împotriva populaţiilor musulmane locale. Prim-ministrul Armeniei admite aceste fapte în Raportul său către Partidul Tashnak din 1923.

În faţa unui uriaş război civil şi a unor pierderi uriaşe pe care le-au suportat populaţiile locale, autorităţile otomane nu au avut altă şansă decât să ia decizia de a înlocui populaţiile armene în locurile în care au avut loc aceste lupte.

Exact din cauza faptelor menţionate mai sus, nu există o singură hotărâre judecătorească competentă la nivel internaţional care să definească aceste evenimente drept "genocid". În ciuda afirmaţiilor contrare formulate de lobby-urile armene şi sugerate de titlul acestui eveniment, evenimentele din 1915 rămân un subiect de dezacord în rândul istoricilor şi al experţilor juridici. În 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat caracterul discutabil al evenimentelor care au avut loc în 1915, în Imperiul Otoman. Genocidul este o cerere legală care nu poate fi formulată pe baza unei judecăţi politice şi nu mai puţin de o instanţă competentă poate da verdictul dacă un anumit eveniment se ridică la această infracţiune abominabilă. Declaraţiile politice, aşa cum sugerează şi numele, în mod evident, riscă să politizeze o problemă juridică şi istorică extrem de delicată.

Lobby-iştii genocidului susţin că istoricii au oferit dovezi pentru genocid. O examinare mai atentă a literaturii ştiinţifice sugerează contrariul. Istorici proeminenţi precum Stanford Shaw, Bernard Lewis, Guenter Lewy, Justin McCarthy, Edward Erickson, Norman Stone şi Jeremy Salt, precum şi numeroşi istorici din regiune au scris despre Primul Război Mondial şi despre armeni. Niciunul dintre ei nu a găsit motiv pentru acuzarea unei ucideri intenţionate-sistematice a armenilor sau a altor grupuri care pot justifica acuzaţiile de genocid.

Turcia şi-a deschis arhivele către toţi cercetătorii. Pe de altă parte, în mod semnificativ, arhivele armene din Erevan rămân parţial deschise, iar arhivele Dashnaktsutyun din Boston sunt complet închise.

De fapt, aceste evenimente, din păcate, nu numai că nu reuşesc să ajute la rezolvarea unei dispute istorice, dar, de asemenea, adâncesc prejudecăţile şi liniile de eroare existente şi împiedică normalizarea relaţiilor dintre Turcia şi Armenia. Totodată, riscă să alimenteze dezacordurile existente între cele două popoare prietene de-a lungul istoriei.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Piper-Savu - declaraţie politică intitulată Economia care [duduie];

Îl invit la microfon pe domnul deputat Piper-Savu Florin, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Piper-Savu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Piper-Savu:

Deputat Florin Piper-Savu, Circumscripţia nr. 36 Teleorman.

Declaraţia politică se intitulează "Economia care «duduie»".

Stimaţi colegi,

Premierul dreptei unite, în vreme ce mii de companii se închid, ne anunţă că economia românească şi-a revenit din trauma pandemiei şi "duduie", deşi România a ajuns să fie singurul stat membru din Uniunea Europeană fără o politică industrială activă, fără o strategie de încurajare a capitalului autohton şi a domeniilor din economie cu grad mare de competitivitate.

Economia duduie doar în mintea premierului şi a membrilor Coaliţiei, exaltaţi de prognoza FMI, dar fără a avea o justificare. Investiţiile Guvernului duc la importuri masive, fapt care va dezechilibra grav balanţa comercială şi va duce la creşterea gradului de îndatorare a ţării.

România a împrumutat 15,66 miliarde de euro în 2020, conform datelor oficiale ale Băncii Naţionale, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 de euro pe secundă, datoria publică a României a ajuns la finele lunii ianuarie 2021 la 503,6 miliarde de lei şi o pondere de 47,8% din PIB, depăşind în premieră pragul de 500 de miliarde de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

Nivelul datoriei a crescut într-un ritm accelerat, guvernarea de dreapta amanetând viitorul României.

La finele lui 2019, România avea datorii de 373 de miliarde de lei, reprezentând 35,3% din PIB, suma s-a majorat într-un an de guvernare de dreapta cu 125 miliarde lei, România apropiindu-se acum de linia roşie de 50% din PIB.

În realitate însă, cifrele de până acum nu arată niciun fel de creştere, poate doar a datoriei publice, a cursului euro, a numărului de şomeri şi a preţurilor de consum. Agricultorii au fost lăsaţi să falimenteze, HoReCa este în continuare blocată şi, odată cu ea, toate industriile colaterale, iar salariile sunt îngheţate în acest an, în condiţiile în care peste 87% din veniturile românilor provin din salarii şi prestaţii sociale.

Sub guvernarea de dreapta creşte şomajul în România. În timp ce premierul Florin Cîţu se laudă că economia este pe drumul cel bun, la sfârşitul lunii februarie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,35%. La plecarea de la guvernare, PSD a lăsat o rată a şomajului de 2,98%, la sfârşitul lunii octombrie 2019.

Preţurile de consum sunt în trend ascendent, în luna martie 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2020, au crescut cu 3,1%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,37%, mărfurile alimentare cu 1,59%, iar serviciile cu 2,21%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Aşa "duduie" economia lui Cîţu şi a partenerilor de guvernare, pentru care singura preocupare nu este binele românilor, ci interesele personale sau de grup.

Deputat Florin Piper-Savu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Maria Stoian - declaraţie politică ce are ca subiect Previziunile economice pentru 2021;

O invit pe doamna deputat Stoian Maria, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Stoian:

Hristos a Înviat!

Voci din sală:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Maria Stoian:

"Previziunile economice pentru 2021".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Europa se confruntă de mai bine de un an de zile cu pandemia de coronavirus. Creşterea numărului de cazuri a obligat multe state membre să reintroducă sau să înăsprească măsurile de limitare a răspândirii virusului.

Aşteptăm ca economia să se redreseze pe măsură ce regulile privind limitarea răspândirii virusului se atenuează.

Se preconizează că economiile din zona euro şi din Uniunea Europeană vor atinge nivelurile de producţie anterioare crizei mai devreme decât arătau previziunile economice din toamna anului 2020. Acest fapt se datorează în mare parte ritmului de creştere peste aşteptările preconizate în a doua jumătate a anului 2021.

După creşterea semnificativă înregistrată în al treilea trimestru al anului 2020, cel de-al doilea val al pandemiei a determinat impunerea unor noi măsuri de limitare a răspândirii virusului. Drept consecinţă, activitatea economică s-a redus din nou în trimestrul IV.

Având în vedere că aceste norme sunt încă în vigoare, se preconizează că în primăvară creşterea economică va fi reluată şi se va accelera în timpul verii, pe măsură ce programele de vaccinare progresează şi măsurile de limitare a răspândirii virusului se relaxează treptat.

De asemenea, se prevăd îmbunătăţiri ale perspectivelor economiei mondiale pentru sprijinirea redresării economice.

Există în continuare un grad ridicat de riscuri şi incertitudini. Aceste riscuri legate de previziuni au devenit mai echilibrate din toamnă, fiind legate în principal de evoluţia pandemiei şi de succesul campaniilor de vaccinare.

Pe de altă parte, pandemia s-ar putea dovedi mai persistentă sau mai severă, pe termen scurt, decât s-a previzionat sau ar putea exista întârzieri în derularea programelor de vaccinare. O astfel de situaţie ar putea amâna relaxarea măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului, ceea ce ar afecta calendarul redresării preconizate. Există, de asemenea, riscul ca această criză să lase urme mai profunde în structura economică şi socială a Uniunii Europene, în special prin falimente pe scară largă şi pierderi de locuri de muncă.

În aceeaşi măsură, impactul negativ s-ar putea resimţi şi la nivelul sectorului financiar, prin creşterea şomajului pe termen lung, fapt ce ar agrava inegalităţile.

Potrivit previziunilor economice din iarna anului 2020, economia zonei euro va creşte cu 3,8% atât în 2021, cât şi în 2022. Economia Uniunii Europene va creşte cu 3,7% în anul 2021 şi cu 3,9% în 2022.

În ceea ce priveşte România, PIB-ul va creşte cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în anul 2022. În privinţa inflaţiei, în cazul României, în 2021 se va înregistra o uşoară creştere, la 2,6%, fiind urmată de o uşoară scădere, la 2,4% în anul 2022. Aceste estimări au în vedere şi faptul că Uniunea Europeană şi Regatul Unit au convenit asupra unui acord comercial şi de cooperare.

Previziunile de astăzi oferă o speranţă reală într-o perioadă de mare incertitudine pentru noi toţi. Relansarea preconizată a creşterii economice în a doua jumătate a acestui an arată foarte clar că depăşim această criză.

Vom avea multe de făcut pentru a limita consecinţele socio-economice mai ample.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Maria Stoian, deputat al PNL, Circumscripţia nr. 36 Teleorman.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Marius-Andrei Miftode - declaraţie politică despre Transparenţă şi responsabilitate;

Din partea Grupului parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Andrei Miftode?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Încrederea cetăţenilor în noi, reprezentanţii lor în Parlamentul României, ar trebui să fie una dintre grijile noastre cele mai mari, o grijă căreia să-i acordăm cât se poate de multă atenţie.

Un cetăţean care îşi pierde încrederea în reprezentanţii săi, nu devine doar un reprezentant al "majorităţii" - acea majoritate care şi-a pierdut încrederea în democraţie -, ci şi un semn al eşecului nostru vocaţional, mai ales într-o perioadă de criză ca cea pe care o traversăm.

Încrederea însă se creează prin comunicare şi mai ales prin transparenţa pe care o oferim cu privire la activitatea noastră.

Modul în care reprezentăm interesele cetăţenilor şi modul în care ne poziţionăm faţă de fiecare iniţiativă legislativă trebuie să poată fi analizate de oricine este interesat.

Astfel, am depus, alături de colegi din USR PLUS, o iniţiativă de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, care să servească acestor necesităţi de transparenţă şi trasabilitate democratică.

Această iniţiativă presupune transparentizarea voturilor deschise din comisii şi consemnarea felului în care a votat fiecare dintre membrii acestora.

Schimbarea aceasta nu ne îngreunează în niciun fel activitatea, ci dimpotrivă, ne permite chiar să lucrăm mai eficient, obţinând mai uşor informaţii legate de poziţionarea colegilor noştri din alte comisii şi - cel mai important - le permite oamenilor să evalueze modul în care abordăm diverse probleme de interes pentru dânşii.

Studiile făcute în ultimii ani au poziţionat Parlamentul României pe ultimele locuri în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în politicieni, iar asta este o problemă pe care avem datoria să o rezolvăm împreună, atât noi, cei aleşi, cât şi societatea civilă, care are dreptul şi datoria de a vota informat.

Această propunere este un pas esenţial pentru transparentizarea întregii activităţi parlamentare, a voturilor, a poziţiilor şi a activităţii fiecăruia dintre noi.

Vă invit, pe această cale, din respect pentru cei care ne-au ales, să le oferim şansa de a ne înţelege mai bine activitatea, prin intermediul unui vot transparent în comisiile din Camera Deputaţilor.

Vreau să cred că maturitatea şi rezilienţa democraţiei româneşti sunt la fel de importante pentru noi toţi.

De aceea, vă mulţumesc anticipat pentru susţinerea dumneavoastră.

Andrei Miftode, deputat al USR PLUS de Braşov. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitrina Mitrea - declaraţie politică intitulată Drept la replică;

Din partea Grupului parlamentar AUR, doamna deputat Mitrea Dumitrina.

Vă rog.

Se pregăteşte domnul deputat Manea Cătălin-Zamfir.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

Stimate domnule deputat,

Tema declaraţiei mele politice: "Drept la replică".

Stimaţi colegi deputaţi,

Alianţa pentru Unirea Românilor a intrat în Parlament acum 4 luni. În această perioadă, de la acest microfon, dumneavoastră ne-aţi atribuit cuvinte degradante, fără sens pentru noi.

Am sperat că timpul va trece, că ne veţi cunoaşte şi veţi avea altă atitudine sau veţi manifesta diplomaţie, aşa cum vă doriţi să manifeste un deputat din Parlamentul României.

Din păcate, cuvintele care vin dinspre dumneavoastră, în continuare, mă determină să iau atitudine. De aceea, vin să vă spun.

Stimaţi colegi deputaţi de la USR şi PLUS, v-am auzit spunând, de la acest microfon, în declaraţii politice, în comisii, la televiziuni, că suntem extremişti, fundamentalişti, antisemiţi şi neonazişti.

Vreau să vă amintesc că Alianţa pentru Unirea Românilor s-a format punând la bază 4 piloni fundamentali pe care îi apărăm cu sfinţenie - familia, credinţa, naţiunea şi libertatea.

Pentru noi, cei de la AUR, familia înseamnă iubire.

Credinţa ne ajută să fim lipsiţi de mândrie şi să manifestăm bunătate.

Naţiunea înseamnă dragostea de neam, iar neamul românesc are în structura lui şi alte naţii pe care noi le respectăm, le apreciem şi le iubim. Aşa că nu putem fi antisemiţi sau neonazişti.

Libertatea înseamnă neîngrădire, necenzurare şi apărarea drepturilor fundamentale ale omului.

Matricea pe care aţi aruncat-o ca o plasă peste cei de la AUR nu ne reprezintă. Aţi vrut prin acest vicleşug să ne denigraţi şi să ne devalorizaţi în ochii românilor.

Dar aţi greşit! Iar această greşeală vă va urmări tot acest timp cât veţi mai rămâne în Parlament.

Stimaţi colegi deputaţi de la UDMR, prima frază pe care aţi rostit-o când am intrat în Parlament a fost - "Aşa ceva nu trebuia să se întâmple".

Şi aţi greşit! AUR a intrat în Parlament tocmai pentru că românii spuneau că "ceea ce se întâmplă în Parlament, de 31 de ani, să nu se mai întâmple", şi noi trebuie să ne ţinem de cuvânt faţă de oamenii noştri care ne-au trimis aici.

Stimaţi colegi deputaţi de la PNL, un coleg al Domniilor Voastre, domnul Orban, a spus ca suntem needucaţi.

Vă rugăm să îi transmiteţi, să se privească în oglindă, să se autoevalueze şi să privească în interiorul propriului partid înainte de a face remarci nepotrivite.

Iar premierul vostru, că al nostru nu este şi nici al românilor, ne-a catalogat ca fiind terorişti.

Vă amintim că "cei de la AUR" nu au fost la guvernare şi nici în Parlament până în acest moment, iar deciziile lor nu au afectat cu nimic viaţa românilor şi nici nu i-au terorizat. Pe când PNL a fost la guvernare şi în Parlament în aceşti 31 de ani, în care multe din deciziile voastre au avut un impact negativ asupra românilor şi asupra ţării.

Stimaţi colegi de la PSD, din păcate, "proştii de la AUR" nu "au apărut din spuma mării", aşa cum au afirmat unii colegi ai Domniilor Voastre. "Cei de la AUR" au în spatele lor zeci de ani de experienţă profesională în profesiile pe care le deţin nu doar pe hârtie, într-un CV.

În aceste bănci din Parlamentul României, cei de la AUR sunt generali de armată care v-au apărat ţara, sunt profesori care au educat copiii, medici care au salvat vieţi, economişti care ştiu ce înseamnă un buget, jurişti care ştiu ce înseamnă o lege, ingineri care au construit, scriitori care ştiu ce înseamnă cultura.

Ştiu, nu suntem persoanele scrobite şi cu ştaif, aşa cum vă doriţi fiecare dintre voi. Suntem altfel de persoane, ştim de ce am venit aici şi vom face altfel de politică, aşa cum le-am promis românilor.

Şi, aveţi dreptate, e o mare diferenţă între noi şi voi.

Noi pe voi vă cunoaştem şi ştim ce sunteţi sau nu sunteţi în stare să faceţi.

Voi însă pe noi nu ne cunoaşteţi, nu ştiţi de ce suntem în stare.

Nu ne subestimaţi inteligenţa!

Vă doresc să devenim îngăduitori, responsabili şi să nu uităm că nu avem o aură deasupra capului, ci suntem simpli oameni!

Hristos a Înviat!

Deputat Mitrea Dumitrina, Circumscripţia nr. 29 Neamţ. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Cu tot respectul, cred că a fost o generalizare pentru toţi colegii care, unii poate, într-adevăr, uneori, dar nu şi cei nevinovaţi, n-ar trebui să sufere asemenea "amendă", să zicem.

Da. Îmi cer scuze pentru obiecţie.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Zamfir Manea - declaraţie politică intitulată Prezenţa fizică la şcoală a elevilor este inechitabilă;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Manea Cătălin-Zamfir.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În primul rând, vreau să vă urez tuturor un sincer la mulţi ani! Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Prezenţa fizică la şcoală a elevilor este inechitabilă".

Stimaţi colegi,

Azi, elevii s-au reîntors la şcoală. Evident că doar o parte, şi nu toţi, aşa cum ne-am fi dorit.

Se pare că Ministerul Educaţiei a conceput scenariile de tip semafor de aşa manieră, încât unii dintre elevi sunt privilegiaţi, în detrimentul altor elevi. Adică unii pot merge la şcoală fizic, alţii nu.

Nu pot înţelege cum un elev din clasa a V-a este supus unui risc mai mare de infectare decât un elev aflat în clasa a IV-a. Măsurile sunt lipsite de orice fel de logică, ca să nu spun că sunt discriminatorii.

Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, din gimnaziu, precum şi elevii aflaţi în clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, din liceu, sunt în online încă de la declanşarea pandemiei, adică de mai bine de un an.

Nu există nicio rotaţie a acestora prevăzută în noile reguli, cum era, de exemplu, în ordinul din toamnă, când era prevăzut faptul că elevii vin la şcoală împărţiţi în jumătate de clasă, câte două săptămâni, apoi trec în online două săptămâni.

Mulţi dintre aceşti elevi care nu vin la şcoală fizic au probleme de natură psihologică, sunt în izolare şi au pierdut contactul cu prietenii şi cu colegii.

Evident că ministerul nu-şi asumă efectele secundare ale învăţământului online.

Subliniez că în prezent sunt încă foarte mulţi copii din România care nu au acces la învăţământul de tip online.

Mai nou, potrivit ordinului comun al miniştrilor educaţiei şi sănătăţii, scenariul III se modifică şi elevii din anii terminali, clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, vor veni fizic la şcoală până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale. Nu există nicio regulă după care se aleg elevii în acea jumătate de clasă din an terminal care trebuie să vină la şcoală în scenariul III sau vreo regulă după care se aleg elevii care stau acasă, conform acestui nou ordin.

Aşadar, domnule ministru al educaţiei, dacă suntem în scenariul galben, vă rog să vă gândiţi şi la elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a. Şi aceşti elevi au dreptul să meargă la şcoală fizic. Învăţământul este un proces continuu, iar participarea fizică a copiilor la cursuri este extrem de importantă.

Renunţaţi la amatorii din minister care ne-au nenorocit copiii cu învăţământul online, livrat, din păcate, după principiul "câte şcoli, tot atâtea obiceiuri de predare online".

Vă mulţumesc.

Cătălin Manea, deputat minoritatea romă.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Bîrcă - declaraţie politică intitulată O nouă statistică europeană, un nou loc codaş - accidente rutiere!;

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Bîrcă Constantin.

Vă invit la microfon.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi să încep prin a vă spune şi eu Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "O nouă statistică europeană, un nou loc codaş - accidente rutiere!".

O nouă statistică, un nou prilej de mâhnire!

Comisia Europeană a publicat, la 20 aprilie, cifrele provizorii privind accidentele rutiere mortale din anul 2020.

România rămâne ţara din Uniunea Europeană cu cele mai multe accidente soldate cu victime - 85 la un milion de locuitori. Media Uniunii Europene a fost de 42 de decese la un milion de locuitori.

Cunoaşterea şi studierea cauzelor care generează accidentele de circulaţie este esenţială pentru luarea celor mai eficiente măsuri şi adoptarea unor politici optime, pentru evitarea accidentelor de circulaţie şi reducerea consecinţelor acestora.

Potrivit datelor Comisiei Europene, ţara noastră stă cel mai prost, din Uniune, la capitolul investiţii în calitatea drumurilor.

Soluţia care poate fi adoptată pentru reducerea factorului rutier din producerea accidentelor este, în mod cert, dezvoltarea unei infrastructuri eficiente adaptate la nevoile prezente de transport şi, implicit, acordarea unei atenţii financiare deosebite finanţării investiţiilor în sectorul rutier.

România trebuie să investească masiv şi urgent în soluţii pentru siguranţa rutieră şi infrastructură adecvată pentru fiecare tip de mobilitate.

Acestea ar trebui să se regăsească în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ca elemente strategice.

Dacă sunt corect întocmite, nu necesită nici "remodelare" şi nici "negociere", potrivit spuselor premierului.

Aşa-zisul "draft", depus şi respins, nu are consistenţa necesară pentru a fi implementat până la finalul lunii august 2026.

Infrastructura concentrată numai pe autostrăzi nu reprezintă un obiectiv de parcurs, conform cerinţelor europene.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este nici sinecură politică şi nici "secret de serviciu".

Fără o analiză competentă şi un consens naţional, România riscă pierderi de fonduri europene de 40 de miliarde, riscând din nou un penibil ultim loc în obţinerea de fonduri.

Vă mulţumesc.

Constantin Bîrcă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie-Alin Coleşa - declaraţie politică cu tema Obligativitatea vaccinării - o manifestare de tip dictatorial, specifică regimurilor naziste;

Din partea Grupului parlamentar al USR PLUS, domnul deputat Beniamin Todosiu. Nu este.

Domnul deputat Andrei Drancă? Nu este.

Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Coleşa Ilie-Alin? Este.

Vă invit la microfon.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Tema declaraţiei mele politice de astăzi este "Obligativitatea vaccinării - o manifestare de tip dictatorial, specifică regimurilor naziste".

Permiteţi-mi să vă spun Hristos a Înviat!

Este obligativitatea vaccinării un scop nobil pentru îndeplinirea căruia ar trebui să acceptăm forme foarte grave de discriminare a celor nevaccinaţi, forme care să cuprindă excluderea lor din activităţile sociale, limitarea dreptului lor de a călători, de a profesa, excluderea copiilor nevaccinaţi din şcoli, amendarea părinţilor acestor copii, decăderea din drepturile părinteşti ale acestor oameni şi chiar eliminarea fizică sau mediatică a lor?

Cu siguranţă, nu.

Noi, Partidul AUR, suntem împotriva oricărei forme de discriminare. Nu suntem împotriva vaccinării, ca principiu medical, dar suntem împotriva oricărei modalităţi de obligativitate a vaccinării şi a oricărei condiţionări a libertăţilor fundamentale de acest act.

În ultima perioadă am asistat la excese grave din partea autorităţilor, la cel mai înalt nivel.

Enumăr doar câteva:

    • prim-ministrul, împreună cu ministrul educaţiei, au enunţat intenţia de eliminare a vocilor celor care pun în discuţie vaccinarea obligatorie, de condiţionare a redeschiderii şcolilor de vaccinarea copiilor şi a profesorilor. Şi, aşa cum zicea şi colegul meu, actuala redeschidere a şcolilor este, de fapt, o mare păcăleală şi minciună.

    • secretarul de stat Raed Arafat doreşte condiţionarea relaxării actualelor restricţii, per total, de rata de vaccinare;

    • mai mult, partidele din arcul guvernamental, împreună cu PSD, intenţionează ca Legea vaccinării să cuprindă obligativitatea vaccinării copiilor, iar părinţii care vor refuza vaccinarea acestora să fie amendaţi, în mod repetat, cu până la 10.000 lei, şi chiar să poată fi decăzuţi din drepturile părinteşti, iar copiii lor să fie daţi unui tutore care acceptă vaccinarea.

Am discutat, în ultima perioadă, cu parlamentari ai partidelor guvernamentale şi am aflat miturile şi falsele argumente cu care aceştia susţin obligativitatea vaccinării. Voi enumera, în continuare, doar câteva.

Nevaccinarea ar fi o încălcare a libertăţii persoanei de lângă noi, care s-a vaccinat. Cu siguranţă, nu este aşa, deoarece vaccinul ar trebui să ofere protecţie persoanei vaccinate.

Nevaccinarea ar însemna încălcarea libertăţii celui de lângă noi, care nu s-a putut vaccina din pricina unor contraindicaţii. Cu siguranţă, nu este aşa, deoarece vaccinare nu ne fereşte de a ne îmbolnăvi, ci doar de a face forme grave ale bolii şi, ca atare, vom putea fi vectori de răspândire a bolii chiar dacă ne-am vaccinat.

Vaccinarea obligatorie ar fi asemenea învăţământului obligatoriu. Cu siguranţă, nu, deoarece învăţământul nu este propriu-zis obligatoriu, ci înseamnă doar asigurarea condiţiilor prin care orice copil să poată frecventa şcoala. Însă un elev poate refuza să frecventeze cursurile, în această situaţie elevul nefiind sancţionat în vreun fel, şi pe bună dreptate.

Carnetul de vaccinuri obligatorii ar fi asemenea unui carnet de conducere. Cu siguranţă, nu, deoarece a fi nevaccinat nu presupune a avea un drept de a conduce maşini, ci înseamnă un drept elementar la viaţa în societate.

Din păcate, nu mai auzim nicio voce care să ne spună că suntem stăpâni pe propriul corp, că aşa cum putem decide dacă săvârşim avort sau nu, avem dreptul de a ne vaccina sau nu.

În prezent, în România, legislaţia nu prevede obligativitatea vaccinării, ci doar obligativitatea medicilor de familie de a asigura gratuit vaccinarea copiilor, însă doar la cererea şi cu consimţământul părinţilor, după ce aceştia au fost informaţi corect cu privire la actul medical în sine. În actuala lege se vorbeşte doar de o schemă de vaccinare recomandată de Ministerul Sănătăţii, nicidecum de o schemă obligatorie.

Deci nu există niciun motiv real pentru care legislaţia actuală, cu privire la vaccinare, să fie schimbată.

Pentru viaţa noastră există un singur lucru cu adevărat necesar, unicul necesar, este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Însă nici măcar El nu ni se impune cu forţa, putem să-l refuzăm - la fel ar trebui să fie posibil....

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog să încercaţi să încheiaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...şi în privinţa vaccinurilor.

Libertatea este sfântă!

Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - intervenţie cu privire la Ziua veteranilor de război;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Petreţchi Nicolae. Este? Este online? Da?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Hristos a Înviat!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În fiecare an, la data de 29 aprilie, toată ţara celebrează Ziua veteranilor de război, o zi cu adevărat specială, în care, în semn de recunoaştere pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, îi omagiem pe cei care şi-au servit patria.

Acestor oameni le datorăm libertatea de a ne afla astăzi aici, în acest climat, de a ne creşte copiii în spiritul valorilor democratice, europene, având posibilitatea de a ne hotărî propriile decizii în viaţă.

Nu este un secret faptul că această zi îşi are rădăcinile încă din anul 1902, când Regele Carol I, la cererea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă, a recunoscut oficial titlul de veteran de război, un titlu care cinsteşte şi le oferă un statut aparte celor care au luptat pentru România.

Pentru comunitatea ucrainenilor din România această zi este de-a dreptul specială, deoarece o bună parte din fraţii, părinţii, bunicii sau străbunicii noştri au luptat pentru România şi şi-au dedicat viaţa pentru a-şi apăra ţara, transformând acest lucru într-un crez.

Datoria noastră faţă de aceşti eroi nu poate fi răsplătită niciodată, însă respectul şi recunoştinţa pentru lucrurile pe care le-au făcut trebuie să dăinuie în timp.

Astfel, cu această ocazie, în fiecare an, pe lângă participarea la acţiunile bine-cunoscute, organizate de către autorităţile centrale şi locale, în preajma aceluiaşi 29 aprilie, Uniunea Ucrainenilor din România sărbătoreşte Ziua veteranilor de război, prin organizarea unor serii de acţiuni culturale în toate judeţele în care convieţuiesc şi etnicii ucraineni, evenimente menite să-i cinstească pe toţi cei care au apărat independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre, arătându-le astfel admiraţia şi recunoştinţa pentru sacrificiul pe care l-au realizat.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Fiecare dintre noi, pe lângă evocarea în discursuri şi descrieri elogioase, trebuie să depună toate eforturile pentru a le rămâne alături şi a preda generaţiilor viitoare obligaţia de a ne onora şi de a păstra mereu vie amintirea celor care şi-au sacrificat viaţa pentru ţara noastră.

Vă mulţumesc.

Deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Marian-Iulian Rasaliu - declaraţie politică: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie dezbătut în Parlament!;

Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Rasaliu Marian-Iulian.

Se pregăteşte domnul deputat Focşa Dumitru-Viorel, Grupul parlamentar AUR. Este?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Declaraţia mea politică de astăzi vizează Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care trebuie dezbătut în Parlament.

Asistăm la un joc de-a "alba-neagra" cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Reprezentanţii USR din Guvern spun că nu au trimis oficial Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă la Bruxelles.

De cealaltă parte, preşedintele şi premierul au declarat că a fost trimis şi că trebuie schimbat, ca urmare a multiplelor observaţii primite de la Bruxelles. Pe cine să mai creadă românii?

Un lucru este sigur: România a intrat în criză de timp şi riscă să piardă bani europeni, bani importanţi, din cauza incompetenţei, a aroganţei, a lipsei de empatie şi de profesionalism a anumitor persoane din arcul guvernamental care se ocupă de aceste lucruri atât de importante pentru români şi pentru România.

Planul final trebuia depus până la finalul lunii aprilie, lucru care, bineînţeles, nu a fost posibil sau nu va fi posibil.

Partidul Social Democrat a solicitat, în nenumărate rânduri, ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie dezbătut în Parlament, cu toate partidele politice. Nu este loc de orgolii politice aici. Trebuie să existe, de asemenea, consultări publice cu patronatele, cu sindicatele, cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă.

Nu avem nevoie de un plan plin de generalităţi, fără termene şi fără parametri precişi de evaluare. Aşa-zişii specialişti nu au fost capabili să scrie proiecte serioase şi concrete şi nu au reuşit să obţină nimic pentru România în negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Vă rugăm, veniţi cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru consultări în Parlament, până nu va fi prea târziu! Haideţi să dăm dovadă cu toţii de maturitate politică şi să reuşim să trimitem un plan bine fundamentat Comisiei Europene!

Vă mulţumesc.

Rasaliu Marian, deputat de Braşov.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Dănuţ Aelenei - declaraţie politică: Mamaia Sat - din paradis, în infern;

Din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Focşa Dumitru-Viorel? Înţeleg că nu este, da?

Domnul deputat Aelenei Dănuţ este.

Vă rog.

Se pregăteşte domnul deputat Zisopol Dragoş, Grupul minorităţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Aelenei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Hristos a Înviat!

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se numeşte "Mamaia Sat - din paradis, în infern".

Mamaia Sat este o zonă care aparţine de Năvodari, între mare şi lac. Ar fi putut fi o frumoasă destinaţie de vacanţă, dar s-a construit mult şi haotic şi se construieşte în continuare, iar infrastructura e mult rămasă în urmă.

Din cauza lipsei de interes, privind necesităţile şi starea de confort al cetăţeanului de rând, din partea autorităţilor locale şi a intereselor obscure ale acestora, Mamaia Sat, în loc să se dezvolte armonios şi să crească nivelul calitativ al serviciilor turistice oferite, în realitate, oferă prilejul unei dezvoltări imobiliare haotice, bazată în special pe satisfacerea intereselor unor investitori privaţi.

În contextul actual, în care cadrul legislativ existent cuprinde o serie de excepţii şi de norme interpretabile, statul, prin intermediul autorităţilor publice, nu reuşeşte să asigure, prin activitatea de urbanism şi de amenajare a teritoriului, condiţiile de dezvoltare durabilă şi respectarea interesului general.

Probabil nu se ştie că, atât la nivel local, cât şi la cel central, deşi mă îndoiesc de acest aspect, se construiesc blocuri în zone de case, se construiesc blocuri ce nu au posibilitatea de a asigura/amenaja parcare auto, se construiesc blocuri cu regim de înălţime mai mare decât cel reglementat, P+4. În curând, străzile neasfaltate se vor transforma într-o parcare uriaşă.

Dincolo de şosea, spre malul mării, s-au ridicat zeci de hoteluri, aici regimul de înălţime fiind cu mult mai generos. Construcţiile nu respectă multe dintre prevederile planurilor de urbanism, iar la capitolul infrastructură situaţia este dramatică, fiind hoteluri care funcţionează cu fosă septică, neavând canalizare.

Spaţiile verzi, din PUZ, sunt, în realitate, fier şi beton, iar clădirile cu 5 etaje, din acte, au, la faţa locului, de două ori mai multe.

Vă invit să veniţi vara în acest loc ce ar fi putut fi un paradis, dar care a devenit de nesuportat atât de turişti, cât şi de localnici.

Poate astfel se vor lua măsurile imediate, ce vor fi adoptate de Guvernul României, pentru îndeplinirea întocmai a obligaţiei de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la un mediu înconjurător sănătos şi durabil, prin activităţile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi pentru stoparea abuzurilor şi a fenomenelor de corupţie din acest domeniu.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR, Aelenei Dănuţ, Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Dragoş Gabriel Zisopol - intervenţie intitulată Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului, liant al relaţiilor de prietenie şi cooperare între parlamentele lumii;

Îl invit pe domnul deputat Zisopol Dragoş Gabriel, Grupul parlamentar al minorităţilor.

Se pregăteşte domnul deputat Şlincu Dan-Constantin, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Hristos a Înviat!

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului, liant al relaţiilor de prietenie şi cooperare între parlamentele lumii".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului (World Hellenic Inter-parliamentary Association (WHIA) / Παγκόσμια Διακοινοβουλευτική Ένωση Ελληνισμού (Πα.Δ.Ε.Ε./Pa.D.E.E.) este un organism apolitic, fondat în anul 1996, care are în componenţă parlamentari de origine greacă din diaspora elenă. În anul 2005, Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului a dobândit calitatea de organizaţie elenă cu personalitate juridică. În prezent, organizaţia are în componenţă 85 de membri din întreaga lume: Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Germania, România, Africa de Sud, Elveţia, Zimbabwe etc.

Scopul principal al organizaţiei este de a consolida relaţiile de prietenie şi cooperare între Grecia şi ţările de provenienţă a membrilor acesteia.

Consiliul Director al Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului este ales de Adunarea Generală a acesteia şi funcţionează pentru o perioadă de doi ani. Între Adunările Generale, Consiliul Director al Pa.D.E.E. reprezintă interfaţa dintre Parlamentul Republicii Elene, pe de-o parte, şi parlamentele membrilor, pe de altă parte.

În ultima şedinţă a Consiliului Director al WHIA / Pa.D.E.E., desfăşurată online în data de 9 aprilie 2021, domnul Leonidas Raptakis, senator în statul Rhode Island din Statele Unite ale Americii, a fost ales noul preşedinte al organizaţiei.

Din Consiliul Director fac parte:

  • în calitate de prim-vicepreşedinte, doamna Effie Triantafilopoulos - parlamentar canadian;
  • în calitate de vicepreşedinte, deputatul australian Steve Georganas;
  • în calitate de secretar general de onoare, australianul John Pandazopoulos;
  • şi în calitate de membri:
    • domnul Stephan Pappas din Statele Unite ale Americii - senator în statul Wyoming;
    • domnul Labi Kousoulis din Canada - ministrul finanţelor, comerţului şi afacerilor din Noua Scoţie;
    • domnul Vagelie Haritatos - ministrul adjunct pentru terenuri, agricultură, apă, climă şi relocare rurală şi membru al Adunării Naţionale a Republicii Zimbabwe pentru Muzvezve;
    • domnul Dragoş Gabriel Zisopol - deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Uniunii Elene din aceeaşi ţară;
    • doamna Eleni Petinos din Australia - Parlamentul New South Wales;
    • doamna Nicole Klarides-Ditria din Statele Unite ale Americii - Camera Reprezentanţilor din Connecticut.

Cea de-a 13-a Adunare Generală a WHIA / Pa.D.E.E. a fost programată în luna iulie a acestui an.

În declaraţia sa, noul preşedinte al WHIA / Pa.D.E.E., domnul Leonidas Raptakis a precizat că "în această eră a informaţiei trebuie să încurajăm dialogul şi să adoptăm politici care vor pune Uniunea Mondială Interparlamentară a Elenismului în fruntea efortului de a construi punţi între naţiunile noastre membre".

În acelaşi context, prim-vicepreşedintele WHIA / Pa.D.E.E., doamna Effie Triantafilopoulos, a subliniat faptul că "această organizaţie (WHIA / Pa.D.E.E.) este o resursă semnificativă pentru membrii ei, care va promova relaţiile dintre ţările în care suntem aleşi, Grecia şi Cipru".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Aşa cum aţi remarcat, prin intermediul deputatului Uniunii Elene, Parlamentul Românei este reprezentat în cadrul Consiliului Director al Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului.

Această demnitate ne-a oferit şi ne oferă posibilitatea de a promova şi consolida relaţiile de prietenie dintre Camera Deputaţilor din România şi Camerele legiuitoare ale membrilor Uniunii Mondiale Interparlamentare a Elenismului şi, nu în ultimul rând, de a strânge legăturile între naţiunile membre.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică Despre indemnizaţia de plasament pentru copiii aflaţi în grija asistenţilor maternali;

Domnul deputat Şlincu, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul deputat Lasca Mihai Ioan, din partea deputaţilor neafiliaţi, este prezent?

     

Domnul Mihai Ioan Lasca (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Urmaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Aş vrea să vă supun atenţiei o problemă care, deşi vizează mii de copii, trece aproape neobservată în dezbaterea publică, şi cu atât mai puţin în dezbaterile parlamentare.

Am discutat mult în Parlament despre necesitatea dublării alocaţiilor pentru copii. Am văzut ipocrizia PNL care în opoziţie susţinea o astfel de măsură, dar pe care însă a respins-o din toate puterile atunci când s-a aflat la guvernare. Am văzut şi lipsa de interes din partea USR PLUS faţă de această problemă.

Astăzi însă, nu aş vrea să mă refer la toţi copiii din această ţară, ci mai cu seamă la o categorie aparte, o categorie defavorizată.

Aş vrea să vă vorbesc despre copiii care se află în plasament, în grija unui asistent maternal profesionist. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunosc faptul că, astăzi, un copil care are o astfel de măsură de protecţie primeşte din partea statului o alocaţie de plasament a cărei valoare e raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,2 ISR. Astăzi, valoarea ISR este de 500 de lei. Rezultă că alocaţia de plasament este de 600 de lei pe lună. Atât alocă statul român pentru cheltuielile necesare pentru creşterea unui copil.

Stimaţi parlamentari care sunteţi părinţi, aţi putea să vă creşteţi copilul cu 600 de lei pe lună? Sunt convins că răspunsul este nu! Nu ai cum să creşti un copil cu atât de puţini bani, când doar cheltuielile cu şcoala ajung, conform unui calcul din 2018, la aproape 550 de lei în fiecare lună. Adăugaţi la această sumă cheltuielile cu hrana copilului, cheltuielile cu îmbrăcămintea, transportul, medicamentele, utilităţile, întreţinerea şi altele.

În România sunt aproximativ 18.000 de copii care se află în această situaţie. Asistenţii maternali profesionişti, la care se află în plasament, nu sunt oameni bogaţi, iar din salariul lor sunt nevoiţi să acopere, în fiecare lună, diferenţele financiare, pentru ca aceşti copii să aibă strictul necesar.

Vă reamintesc că aşa-numitul indicator social de referinţă nu a mai fost modificat din 2008. Are aceeaşi valoare de 500 de lei. Cunoaştem raţiunile pentru care a rămas la acest nivel. Dar nu trebuie neapărat să modificăm acest indicator pentru a oferi un trai la limita decenţei celor 18.000 de copii aflaţi în grija asistenţilor maternali profesionişti. Putem veni cu o reglementare prin care să creştem factorul de multiplicare al ISR pentru stabilirea valorii alocaţiei de plasament. Astfel, o creştere de la 1,2 ISR la 1,5 ISR ar reprezenta o majorare de la 600 de lei, la 750 de lei pe lună. Nu ar fi suficientă nici această sumă, dar ar conta foarte mult pentru aceşti copii. Impactul lunar al acestei creşteri ar fi de 2,7 milioane lei. Nu cred că este un efort bugetar foarte mare.

În perioada imediat următoare voi propune o iniţiativă legislativă în acest sens şi sper ca, atunci când va ajunge în dezbaterea comisiilor de specialitate şi a plenului, să ţineţi cont de ce v-am spus astăzi. În această privinţă, chiar nu mai e loc de dispute politice sau de partid. Mizez pe buna-credinţă şi pe sprijinul tuturor parlamentarilor care au copii sau nepoţi şi ştiu foarte bine ce costuri implică creşterea lor.

Vă mulţumesc.

Dan-Constantin Şlincu, deputat de Botoşani. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică intitulată Hristos a Înviat!;

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Îl invit pe domnul deputat Lasca Mihai Ioan, Grupul deputaţilor neafiliaţi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Hristos a Înviat!".

Dragi români,

Stimaţi colegi,

Hristos a Înviat! Cu moarte pe moarte călcând, căci moartea este preţul păcatului nostru. Cât de păgâni să fim ca după 2000 de ani de creştinism am ajuns să alegem ştiinţa materiei în loc de ştiinţa conştiinţei lui Isus care a biruit moartea şi a onorat viaţa, căci acesta este sensul sfintei sărbători de Paşti. Actuala criză este una a conştiinţei, iar ceea ce domină astăzi în lume este trufia şi lăcomia. Pui orgoliul deasupra, ai o criză politică, duci lăcomia dincolo de limitele admisibile, ai o criză economică. Criza nu este un accident pe parcurs, ci este un accident de sistem, este o eroare de fabricaţie, chiar dirijată să fie aşa, este un proiect greşit, larg răspândit ca prejudecată a societăţii.

În România, haosul creat de aşa-zisa criză pandemică şi de politicile greşite aplicate de-a lungul zecilor de ani de vechea şi actuala clasă politică au dus ţara în pragul falimentului şi al depopulării graduale.

În 2020, datoria publică a României, a fiecăruia dintre noi, a ajuns la 498 miliarde de lei. Asta înseamnă 47% din PIB. Într-un an, datoria noastră a crescut cu 124 de miliarde lei. Cu o treime. Sau, altfel spus, Cîţu te împrumută cu 341 de milioane de lei pe zi, adică 71 de milioane de euro.

În fiecare an, populaţia României scade în medie cu 140.000 de locuitori -70.000 prin deces, şi ceilalţi prin emigrare.

Aproximativ 9,7 milioane de români sunt plecaţi în afara graniţelor, subliniind că motivele emigrării sunt corupţia, calitatea slabă a clasei politice şi sărăcia.

Peste jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fenomen care are consecinţe grave pe termen lung, nu doar asupra copilului, ci asupra întregii societăţi.

Şcoala românească actuală este o ruşine. Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat cu Romania. Dacă ai educaţie performantă eşti, ca popor, liber.

România este un vultur închis într-o cuşcă în care nu poate să-şi întindă aripile să zboare.

Drag popor, stimaţi colegi, apelul meu către societatea românească şi clasa politică actuală este următorul: a venit clipa să lăsăm la o parte interesele personale şi de grup, reproşurile, vendetele şi să înţelegem o dată pentru totdeauna unde am greşit şi ce putem face în acest ultim ceas, pentru ca România şi poporul român să continue să existe ca ţară şi ca neam.

Ţara trebuie să respire liberă, să devină independentă şi cu adevărat suverană, să ajungă să se dezvolte aşa cum ar fi meritat de foarte multă vreme.

Unirea este singura stare politică ce poate să asigure viitorul nostru şi să ne permită să dăm ţării organizarea ce o aşteaptă de atât de mult timp.

Hristos a Înviat!

Mulţumesc.

Deputat neafiliat, Mihai Lasca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică intitulată Revenirea la normalitate necesită portofolii asumate de fiecare ministru al Guvernului Cîţu;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Stancu Paul. Nu este.

Domnul deputat Ivan Bogdan-Gruia? Nu este.

Doamna deputat Huţu Alexandra? Nu este.

Domnul deputat Floroiu Ionel? Nu este.

Doamna deputat Bulai Oana-Gianina? Nu este.

Doamna deputat Intotero Natalia-Elena? Este.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi parlamentari,

Declaraţia mea politică se intitulează "Revenirea la normalitate necesită portofolii asumate de fiecare ministru al Guvernului Cîţu".

Sper că aceste zile de sărbătoare petrecute în linişte au venit cu răspunsuri şi rezolvări pentru guvernanţi, pentru a conlucra, dincolo de tensiunile politice, pentru ţară. Faptul că astăzi s-au redeschis şcolile, iar elevii au revenit în bănci, reprezintă doar una dintre deciziile aşteptate de români, care a fost întârziată luni întregi, fără o justificare pertinentă.

Aşa cum aţi promis, la unison, trebuie să vă şi ţineţi de cuvânt. După spusele premierului, o lună, şi România va fi una a normalităţii în contextul pandemiei. Cum? Nimeni nu ştie.

De un an, ţara a funcţionat cu 18 ministere ale sănătăţii. În tot acest timp, turismul, economia, transporturile, educaţia, agricultura, dezvoltarea şi infrastructura au stat pe loc, din păcate, dinamica acestora fiind una fictivă, dată doar de declaraţiile miniştrilor, dar nu şi de activitatea propriu-zisă a acestora.

Pe scurt, bani europeni neglijaţi, proiecte de investiţii şi reforme inexistente, datorii în creştere, bătrâni uitaţi, tineri ignoraţi, proiecte blocate şi un Program Naţional de Redresare şi Rezilienţă ascuns sub teancul de observaţii şi menţiuni făcute de Comisia Europeană la adresa modului de lucru al Guvernului României, dacă privim declaraţiile liderilor europeni şi informaţiile vehiculate atât în presa din România, cât şi în presa din străinătate.

Sunt parte din responsabilităţile pe care vi le-aţi asumat, dar pe care nu le-aţi respectat şi pe care trebuie să începeţi, dumneavoastră, miniştri ai Executivului, să vi le însuşiţi.

Amendarea şi sublinierea erorilor pe care le faceţi nu fac scopul politizărilor nesfârşite ale Partidului Social Democrat. Nu asta ne dorim, ci doar să vă faceţi treaba. Iar dacă neglijenţa purtată unei ţări întregi continuă, fiţi siguri că vor continua şi acţiunile noastre pentru apărarea nevoilor şi intereselor românilor.

Un cuvânt de încurajare - succes în a respecta ceea ce aţi promis!

Natalia-Elena Intotero, deputat al PSD, judeţul Hunedoara. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

S-a încheiat lista cu deputaţii înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice.

Şi vă informez că au mai depus declaraţii politice în scris următorii colegi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Weber Mihai, Adomnicăi Mirela, Muşoiu Ştefan, Oteşanu Daniela, Tudorache Daniel, Bejinariu Eugen, Macovei Silviu Nicu, Florea Daniel, Mang Ioan, Ilişanu Claudiu-Augustin, Toma Vasilică, Cîtea Vasile, Sandu Viorica, Ostaficiuc Marius-Eugen, Tănăsescu Alina-Elena, Furtună Mirela, Ghiţă Daniel-Florin.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Muraru Iulian-Alexandru, Alexe Florin-Alexandru, Moisin Radu-Marin, Calotă Florică Ică, Bola Bogdan-Alexandru, Huţucă Bogdan-Iulian, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Burduja Sebastian-Ioan, Stoica Ştefan-Bucur, Stănescu Vetuţa, Roman Florin-Claudiu, Burciu Cristina, Giugea Nicolae.

Din partea Grupului parlamentar al USR PLUS: Berescu Monica, Cristian Brian, Ciornei Radu Tudor.

Din partea Grupului parlamentar AUR: Scripnic Lilian.

Acestea au fost declaraţiile depuse în scris.

Sesiunea de declaraţii politice şi intervenţii s-a încheiat.

Declar închisă şedinţa dedicată acestor activităţi.

Ne întâlnim la ora 10,00 pentru a intra în ordinea de zi privind dezbaterile punctelor înscrise.

Vă mulţumesc.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Alina-Elena Tănăsescu - declaraţie politică cu titlul [Specialiştii] Guvernului Cîţu, umiliţi de Comisia Europeană pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă;

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

"«Specialiştii» Guvernului Cîţu, umiliţi de Comisia Europeană pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă"

Respingerea brutală de către Comisia Europeană a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, propus de Guvernul Cîţu, reprezintă o palmă dată de către Bruxelles "specialiştilor" PNL şi USR PLUS.

Prezentat de către liberali şi de preşedintele Iohannis ca fiind un mare succes, PNRR dovedeşte, încă o dată, nivelul ridicat de incompetenţă al actualei guvernări PNL-USR PLUS. Plin de generalităţi, fără termene şi fără parametri precişi de evaluare, din care lipsesc o serie de proiecte de maximă importanţă pentru ţară, PNRR a fost respins pentru a treia oară de către Comisia Europeană.

Din nefericire, în loc să lase deoparte aroganţa şi autosuficienţa, liberalii şi PLUS-iştii refuză orice fel de dialog cu partenerii sociali, societatea civilă şi partidele parlamentare. Cu riscul tot mai mare de a pierde timp şi bani, resurse preţioase pentru economia românească, reprezentanţii PNL-USR PLUS încearcă din răsputeri să ascundă realitatea dureroasă - zero fonduri europene din PNRR, în acest an.

Pentru a evita transformarea PNRR într-un eşec de proporţii, este nevoie de o renunţare la orgolii şi de un dialog deschis cu toţi partenerii sociali. PSD a solicitat în nenumărate rânduri ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să fie dezbătut transparent în Parlament. Considerăm că documentul propus de Guvern nu are o viziune strategică, nu are la bază un studiu de impact, nu prevede măsuri coerente, cu ţinte clare de îndeplinit pentru fiecare domeniu, şi nu asigură o dezvoltare locală, echilibrată la nivel naţional.

În acest moment, este nevoie de consens naţional. Reprezentanţii Guvernului trebuie să renunţe la interesele lor şi să deschidă uşa negocierilor cu partenerii sociali, societatea civilă şi partidele politice. Obiectivul nostru este să avem un plan coerent şi realist, care să genereze bunăstare pentru români. Dacă nu vom înţelege acest lucru, riscăm să nu accesăm toţi banii, ceea ce va însemna un dezastru pentru România!

    Eugen Bejinariu - comentarii critice la adresa guvernării PNL-USR PLUS;

Domnul Eugen Bejinariu:

O jumătate de an de revelaţii au parcurs, după alegeri, susţinătorii partidelor care ne guvernează azi - PNL şi PLUSR. Noi, cei care am adus bunăstare tuturor categoriilor sociale în anii în care am guvernat. ştiam că vor urma zile grele sub conducerea unei coaliţii de ipocriţi. Ştiam că planurile lor pentru oameni sunt amăgiri de campanie şi mai ştiam că se vor lupta nesfârşit pentru funcţii şi bani. Electoratul lor este acum buimac şi confuz. Hoardele de susţinători vocali, care inundau platformele sociale cu entuziasmul de a îşi propulsa idolii la putere, au devenit galerii mute de simpatizanţi dezolaţi.

Politicienii săltaţi artificial în clasamente de admiraţie, însoţiţi de sintagma promiţătoare a "omului nou în politică", s-au dovedit a fi nu doar inapţi să conducă, ci goi ca spirit, valori şi intelect. Oamenii noi pe care i-am văzut la butoanele puterii acum sunt mai lipsiţi de morală decât toţi cei rodaţi în politică şi blamaţi, ca niciunde în lume, pentru a fi fost în serviciul public timp de decenii. N-ar fi atât de problematică lipsa de ştiinţă a PNL-PLUS-iştilor în a administra viaţa oamenilor, dacă n-ar fi înlocuită de o înspăimântătoare aroganţă şi de o suficienţă păguboasă. Comit simultan toate păcatele capitale ale oamenilor fără discernământ, dar bolnavi de putere - iau doar decizii convenabile funcţiei, gândesc mic, doar în raport cu acea categorie din care fac ei parte, ignoră opinii care le contrazic opţiunile, vorbesc înainte de a dobândi cunoaştere despre subiect şi nu dau niciodată înapoi, oricât de robust este zidul în care se înfundă deciziile lor greşite.

Pe durata celei mai răvăşitoare crize, pe care o parcurge România şi întreaga planetă, s-a întâmplat ca oamenii să aducă la putere cea mai nevolnică coaliţie. Abia am parcurs o jumătate de an şi vedem politizarea excesivă a funcţiilor publice, adâncirea crizei din sănătate, împrumuturi mai mari la dobânzi grosolane. Vedem o economie afectată dramatic de lipsa ajutorului guvernamental, pe care toate ţările europene l-au acordat companiilor şi oamenilor, agricultura abandonată după ani în care fusese revigorată, planuri de rezilienţă făcute pentru propria gaşcă şi chiar sistemul judiciar vătămat de graba unor declaraţii nefericite.

Cu alte cuvinte, n-a rămas niciun segment al societăţii sau al vieţii oamenilor care să nu înregistreze regrese semnificative.

Opoziţia, oricât de constructivă, pe care o desfăşoară PSD, nu are nici o şansă, oameni buni, să aducă vreo formă de îmbunătăţire a traiului de zi cu zi! În plus, oraşele şi comunele conduse de aleşi ai PSD sunt pedepsite prin nealocarea de fonduri guvernamentale.

Coaliţia PNL-PLUSR pune în practică, cu o impertinenţă absolut năucitoare, un lucru care nu s-a petrecut niciodată în politica României - alocă bani doar localităţilor conduse de oameni care au culorile lor politice. Am văzut de-a lungul tragediilor medicale faptul că sunt lipsiţi complet de empatie, de vibraţie umană în faţa suferinţei, dar ceea ce este chiar mai grav este faptul că sunt lipsiţi de orice consideraţie profundă pentru viaţa românilor pe care îi conduc.

Ne pedepsesc pe toţi, fie pentru a ne fi dorit altceva, fie, pe alegătorii lor, pentru a-şi fi dorit să vadă ce pot aduce "oamenii noi" în politică. Vor guverna patru ani lungi şi din păcate ne va fi tuturor mult mai rău înainte de a ne fi puţin mai bine!

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică având ca subiect România responsabilă!;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"România responsabilă!"

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului a dovedit că românii au simţul responsabilităţii, că înţeleg să respecte măsurile de siguranţă, aşa cum au făcut-o pe parcursul ultimului an de zile. Românii au dovedit, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, faptul că nu sunt nişte iresponsabili, aşa cum conducătorii noştri i-au considerat de fiecare dată în decursul ultimului an de zile.

În ultimele zile am văzut o altă Românie. Este vorba despre o Românie apropiată de cea pe care o cunoaştem cu toţii dinainte de psihoza pandemiei de COVID-19. Sărbătorile Pascale ne-au arătat un popor care se bucură de tradiţii, un popor care îşi respectă credinţa, dar care înţelege că trebuie să îşi apere şi sănătatea.

Învierea Mântuitorului ne-a mai arătat un lucru, că românii nu au fost învinşi de pandemie! Credinţa a rămas vie, iar odată cu ea, bucuria celebrării celei mai importante sărbători creştine. Asta mi se pare cea mai mare reuşită a noastră ca popor. Am văzut oameni care au ieşit în parcuri, la terase, la plimbare, la iarbă verde, dar, repet, respectând măsurile de protecţie şi siguranţă, pentru că asta face un popor responsabil

Românii, stimaţi guvernanţi, v-au arătat că sunt responsabili! Nu românii sunt de vină pentru modul în care pandemia a evoluat în ultimul an de zile, ci aceia aflaţi la conducere şi haosul generat de măsurile pe care le-au luat. Interesele politice care au stat în spatele unor măsuri luate de guvernanţi au afectat gestionarea pandemiei, pentru că interesele românilor au fost neglijate!

Nu pe români trebuie să daţi vina, domnule Cîţu, ci pe dumneavoastră, cei care aţi guvernat de peste un an de zile, România! Nu sunt nici terorişti, cum îi consideraţi dumneavoastră, nici iresponsabili cum îi considera domnul Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii.

Românii v-au dat o lecţie cu ocazia acestei mari sărbători!

Dar nici măcar până azi nu am auzit din partea domnilor Cîţu, Iohannis, Barna sau Cioloş scuze adresate poporului, pentru că timp de un an de zile aceşti domni au pus la zid şi au acuzat românii că sunt vinovaţi de răspândirea virusului! Marii noştri conducători nu s-au arătat smeriţi nici măcar de Paşte. Nu, ei s-au prezentat ca "eliberatori" ...mă scuzaţi...ca salvatori.

Însă acest lucru nici nu mai contează. Noi, românii, am demonstrat că suntem mai buni ca ei!

Vreau să le mulţumesc tuturor românilor, nemţenilor mei, pentru modul în care au sărbătorit Învierea Domnului. Au arătat responsabilitate, seriozitate şi respect!

    Cristina Burciu - declaraţie politică având ca temă Strategia de administrare a datoriei publice, construită în scopul relansării economiei;

Doamna Cristina Burciu:

"Strategia de administrare a datoriei publice, construită în scopul relansării economiei"

Este al doilea an consecutiv în care Codul fiscal nu suferă modificări, o decizie matură a Guvernului Cîţu. Stabilitatea generată de această decizie nu doar că a susţinut economia, în contextul dificil generat de pandemie, ci a asigurat României cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

La momentul preluării portofoliului de la Ministerul Finanţelor, actualul premier a promis că nu vor exista creşteri de taxe şi nici nu vor fi introduse taxe noi. Acest angajament este valabil şi în acest an şi este de aşteptat ca Guvernul Cîţu să performeze cu adevărat în gestionarea economico-financiară a ţării.

Conform Strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale 2021-2023, agreată recent de Guvern, estimările privind evoluţia pe termen mediu a datoriei guvernamentale brute, în intervalul 2021-2023, sunt de încadrare a acestui indicator la un nivel sustenabil, limitat la 55% din PIB.

Obiectivele guvernamentale privind administrarea datoriei publice pentru perioada 2021-2023 sunt:

  • Asigurarea necesarului de finanţare al administraţiei publice centrale, pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu şi lung;

  • Limitarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

  • Dezvoltarea pieţei interne a titlurilor de stat.

În perioada 2021-2023, România îşi va acoperi necesităţile de finanţare prin emisiuni de titluri de stat, lansate pe piaţa internă, prin emiterea de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital şi prin contractarea de împrumuturi externe de la instituţii financiare internaţionale.

Anul trecut, toţi indicatorii de risc s-au încadrat în limitele stabilite prin anterioara Strategie de administrare a datoriei publice guvernamentale, pentru perioada 2019-2021, iar necesităţile brute de finanţare la nivel guvernamental, în valoare de 149 miliarde lei, au fost acoperite în proporţie de peste 61,1% din surse interne, iar 38,9% din surse externe.

În concluzie, consider că sunt premise sustenabile privind relansarea şi menţinerea economiei naţionale la un nivel de performanţă care să permită creşterea graduală a calităţii vieţii românilor.

    Mirela Furtună - declaraţie politică intitulată Cearta dintre USR şi PNL blochează bugetele locale;

Doamna Mirela Furtună:

"Cearta dintre USR şi PNL blochează bugetele locale"

Mai avem puţin şi ajungem la jumătatea anului, iar municipii importante din România, în frunte cu Bucureştiul şi Iaşiul, nu au încă adoptate bugetele locale. Neadoptarea bugetelor locale face imposibilă realizarea unor reforme sau demararea unor proiecte de infrastructură necesare comunităţilor locale.

Este inacceptabil că partidele de dreapta, care au câştigat majoritatea în consiliile locale, blochează în mod constant adoptarea bugetelor, afectând astfel interesele a milioane de români.

Nu poţi să ajungi în luna mai şi să nu ai buget adoptat pentru Primăria Generală a Capitalei sau pentru capitala Moldovei.

La fel ca la Sectorul 1, USR doreşte cu tot dinadinsul să-şi mufeze personaje dubioase la banul public.

Devine deja o glumă proastă sloganul care le-a adus atât de mult electorat "Fără penali în funcţii publice", din moment ce doresc să pună la conducerea spitalelor din subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti un membru al USR condamnat penal pentru tentativă de omor sau unul care este instalator.

Nu este vorba doar despre o bătaie de joc la adresa propriului electorat, dar să pui astfel de personaje la conducerea spitalelor, reprezintă un atentat la sănătatea publică.

Bătaia de joc este manifestată de USR şi faţă de comunităţile în care dreapta nu deţine majoritatea în consiliile locale şi unde politicienii de tip nou blochează bugetele locale, folosind pârghiile de la nivel guvernamental. La Bacău, bugetul local a fost blocat de prefectul USR, care a contestat în instanţă hotărârea adoptată de consilieri.

Unde sunt integritatea, competenţa, reformele sau proiectele promise cetăţenilor, atunci când au cerut votul?

În fapt, avem un partid interesat doar de interesele clientelei de partid, restul a fost doar retorică, numai că modul acesta de a face politică are efecte negative asupra bunăstării a milioane de români!

    Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică: O nouă ocupare a Transilvaniei?!;

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

"O nouă ocupare a Transilvaniei?!"

În presa românească au apărut dezvăluiri privind adoptarea de către Guvernul Ungariei, în cursul anului 2017, a unui aşa-zis Plan Kós Károly, un document programatic, prin care guvernanţii de la Budapesta, în frunte cu premierul iliberal şi revanşard Viktor Orbán, îşi asumă explicit pe termen mediu şi lung o amplă implicare socială, culturală şi economică în 16 judeţe din Transilvania. Programul a fost pus în aplicare începând din anul 2018, prin intermediul Fundaţiei Pro Economica, condusă de o fruntaşă a UDMR, Kozma Monika.

Programului i s-a atribuit în mod emblematic numele iniţiatorului şi promotorului "transilvanismului", curent ideologic substitut care acreditează, în esenţă, ideea unui specific transilvan, ardelean, în raport cu statul român, şi vizează desuveranizarea României în cele 16 judeţe din Transilvania "trianonică". Este important de reţinut că, după Dictatul de la Viena şi anexarea de către Ungaria fascistă a judeţelor româneşti din nord-estul Transilvaniei, ideologul Károly Kós, care a manifestat sentimente antiromâneşti şi antisemite, a fost decorat de dictatorul Miklós Horthy cu cea mai înaltă distincţie a statului ungar, Crucea Apărării Naţionale.

Planul Kós Károly nu vizează întreaga populaţie din cele 16 judeţe din Transilvania, ci doar pe cetăţenii români de etnie maghiară, concretizând "decizia Guvernului ungar de a iniţia un program de revitalizare economică pentru cetăţenii maghiari din România".

Guvernul de la Budapesta a alocat, din 2018 şi până în prezent, zeci de miliarde de forinţi pentru susţinerea dezvoltării economice a comunităţilor maghiare din Transilvania, îndeosebi pentru subvenţionarea fermierilor de naţionalitate maghiară din zonă. În septembrie 2019, ministrul maghiar de externe, Szijjártó Péter, a anunţat că Guvernul Ungariei va extinde aproape în tot vestul României aşa-numitul program de dezvoltare economică transilvăneană, care până atunci se derulase doar în aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

În noiembrie 2020, ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, i-a transmis public vicepremierului ungar, Zsolt Semjén, că Programul Guvernului Ungariei privind subvenţionarea fermierilor maghiari din Transilvania nu a fost discutat cu Guvernul României, iar acesta nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri. Cu o impertinenţă vădită, isteroidul şef al diplomaţiei ungare a anunţat, în decembrie 2020, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu Mureş, că Guvernul maghiar va continua programul economic prin care susţine companii din Transilvania, în mare parte deţinute de cetăţeni de etnie maghiară, deşi în cursul lunii mai din acelaşi an declarase la Bucureşti că programul nu va continua fără acordul României.

Nici cultura nu a fost uitată, Guvernul Ungariei acordând la finele anului 2018, prin Fondul Bethlen Gábor, folosit pentru distribuirea sprijinului financiar către ONG-urile din străinătate, suma de 12,68 milioane de euro pentru deschiderea de centre culturale în două mari oraşe transilvănene, Oradea şi Cluj-Napoca, care au fost considerate cândva fortăreţe ale culturii maghiare.

Pentru proiectul de la Oradea a fost alocată suma de 7,67 milioane de euro, din care a fost cumpărat de la urmaşii fostului proprietar, Palatul Sonnenfeld de pe strada Moscovei. Pentru proiectul de la Cluj-Napoca a fost alocată suma de 4,97 milioane de euro, din care a fost achiziţionată o clădire de pe strada Samuel Brassai, în care a funcţionat în perioada interbelică Institutul pentru Literatură şi Tipografie Minerva, iar după 1948 a funcţionat Tipografia de Stat "Ardealul" din capitala simbolică a Transilvaniei. Această clădire a fost cumpărată de la un ONG dubios, denumit Asociaţia Culturală Minerva, şi constituit de ziariştii de la cotidianul local de limba maghiară Szabadság din Cluj-Napoca, care s-a declarat succesorul fostului Institut pentru Literatură şi Tipografie Minerva. Ambele imobile au fost cumpărate prin Fundaţia pentru Şcoală, un ONG de casă al UDMR, condus de Nagy Levente Zoltán, şeful de cabinet al preşedintelui Kelemen Hunor.

Centrele culturale din Oradea şi Cluj-Napoca vor purta denumirea de "Casa Maghiară" şi în acestea vor funcţiona o sală de spectacole, destinată îndeosebi trupelor de teatru de limba maghiară, o bibliotecă, săli de cursuri, săli de expoziţii şi birouri ale asociaţiilor pedagogice şi culturale. Ambele clădiri sunt situate în zona ultracentrală a oraşelor Cluj-Napoca şi Oradea.

Cabinetul condus de Viktor Orbán a alocat sume substanţiale şi pentru dezvoltarea sportului în judeţele cu populaţie preponderent maghiară, Harghita şi Covasna, finanţând, prin Asociaţia Maghiară de Fotbal şi prin Fondul Bethlen Gábor, Academia de Fotbal şi Clubul de fotbal FK Csikszereda din Miercurea Ciuc, cu 11,5 milioane de euro, şi Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu 6,2 milioane de euro.

La începutul acestei luni, Budapesta a anunţat că va înfiinţa şi va finanţa, după reţeta Sepsi şi Csikzereda, un club de fotbal şi la Târgu Mureş, oraşul în care trăieşte cea mai mare comunitate maghiară din România, peste 70.000 de persoane. În localitatea de baştină a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, comuna Carta din judeţul Harghita, care are în jur de 1.000 de locuitori, a fost construit un stadion modern de hochei, în care a fost investită suma de 3 milioane de euro, iar acum Guvernul ungar intenţionează să înfiinţeze aici o academie de hochei.

Guvernul Fidesz a investit masiv în ultimii ani şi în presa de limbă maghiară din Transilvania, pe care a preluat-o aproape în totalitate. Banii au fost alocaţi tot prin Fondul Bethlen Gábor, iar plăţile au fost efectuate printr-un ONG denumit Asociaţia pentru Spaţiul Media Transilvan, înregistrată în localitatea Salard din judeţul Bihor, care a depus un proiect în acest sens la Ministerul Resurselor Umane din Ungaria. În decembrie 2017, Guvernul ungar a decis finanţarea acestei asociaţii cu suma de 4,5 milioane de euro, iar în martie 2019, i-a mai alocat în acelaşi scop suma de 6 milioane de euro. Cu aceşti bani au fost cumpărate deja principalele publicaţii de limba maghiară din Transilvania.

Această implicare activă şi masivă a Ungariei în Transilvania vine după ce, în ultimele două decenii, aproape toate clădirile din centrul oraşelor ardelene au fost revendicate de bisericile tradiţionale maghiare, Romano-Catolică, Reformată, Evanghelică, Unitariană, îndeosebi de Statusul Romano-Catolic, reprezentat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia sau de urmaşii marilor grofi unguri. Numai Statusul Romano-Catolic a revendicat şi a obţinut retrocedarea a peste 2.000 de clădiri - şcoli, licee, clădiri de universităţi, grădiniţe, spitale, muzee, biblioteci, librării, sedii de bănci, locuinţe, estimate la miliarde de lei. În multe cazuri, Statusul Romano-Catolic s-a folosit de faptul că, după 1945, când a donat statului român unele clădiri, acesta nu şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, donaţia fiind astfel nulă, iar în alte cazuri retrocedarea s-a făcut pe baza unor acte extrem de discutabile, chiar false.

Pe de o parte, Statusul Romano Catolic, Biserica Romano-Catolică şi o serie de reprezentanţi ai UDMR au susţinut cu tărie că centrul marilor oraşe din Ardeal a aparţinut Bisericii Romano-Catolice. Pe de altă parte, o serie de istorici şi politicieni români au devoalat că dreptul de proprietate al Statusului Romano-Catolic şi al Bisericii Romano-Catolice este un fals grosolan, întrucât Statusul Romano-Catolic a fost administrator, nu proprietar, şi acuză guvernările din ultimele două decenii de complicitate prin diverse tertipuri politice si juridice, la aceste acţiuni vizând, în esenţă, retrocedarea Ardealului.

Potrivit unor reputaţi istorici români, prin aceste aşa-zise retrocedări se revine practic la vechile Constituţii medievale - colecţii de legi ale Dietei Transilvaniei - prin care românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei. Vechile clădiri publice ale Transilvaniei istorice, la ridicarea, susţinerea şi dezvoltarea cărora au contribuit decisiv şi românii transilvăneni, care au fost majoritari, sunt purificate acum de români, ele fiind date unor instituţii de cult maghiare, deşi acestea nu le-au deţinut niciodată în proprietate.

Adevărul istoric este că, după anexarea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, împărăteasa Maria Tereza a instituit trei mari fonduri publice, similare unor fundaţii de azi, administrate de stat în vederea susţinerii bisericilor, şcolilor şi studenţilor - Fondul de Religie, Fondul de Studii şi Fondul de Burse. Apoi, în anul 1866, Statusul Romano-Catolic ardelean a solicitat împăratului de la Viena să i se dea în administrare aceste fonduri, aşadar nu în proprietate. Împăratul Franz Iosif a aprobat această solicitare, transferându-le din administrarea statului austriac în administrarea Statusului. După instaurarea dualismului austro-ungar, în 1867, uriaşele averi au fost deturnate, treptat, de Statusul Romano-Catolic, exclusiv spre Biserica Romano-Catolică. Statusul era o organizaţie formată din clerici şi civili catolici maghiari, care se considerau urmaşii unei caste privilegiate din Evul Mediu. Marele fals a avut loc spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când maghiarii au făcut o serie de corecturi - în primul rând au "umblat" la cartea funciară a imobilelor, trecându-le pe acestea din administrare în proprietatea lor, iar apoi la fondurile tereziene, unde au introdus o acoladă, scriind, la fiecare fond, "al Statusului Romano-Catolic ardelean". Marele cărturar Onisifor Ghibu a demonstrat şi a publicat o copie a acestui fals, în perioada interbelică.

În anul 1931, pentru a răspunde pretenţiilor Bisericii Romano-Catolice de a fi moştenitoarea Statusului, s-a format o comisie interministerială condusă de Onisifor Ghibu, din care au făcut parte istorici şi jurişti eminenţi precum Istrate Micescu, Victor Onişor sau Vasile Borza. Această comisie a tranşat problema proprietăţii din Transilvania atât juridic, cât şi istoric, iar statul român nu a recunoscut proprietatea acestor bunuri în favoarea Statusului Romano-Catolic.

Pentru a răspunde la aceeaşi întrebare, în perioada 1946-1948 a fost înfiinţată şi a funcţionat o altă comisie condusă tot de Onisifor Ghibu, care a concluzionat, de asemenea, că statul român este proprietarul de drept. Istoricii şi juriştii români au stabilit că, în a doua parte a secolului al XVIII-lea, în timpul domniei împărătesei Maria Tereza, odată cu desfiinţarea Ordinului iezuit, bunurile Statusului Romano-Catolic, înfiinţat în secolul al XVI-lea, au intrat în proprietatea statului habsburgic. În 1867, odată cu crearea dualismului austro-ungar, aceleaşi bunuri au intrat în proprietatea statului maghiar. Conform articolului 4 al Tratatului de la Trianon din 1920, toate proprietăţile statului maghiar din Transilvania au trecut în proprietatea statului român.

    Alexandra Huţu - declaraţie politică intitulată România, cu PNL şi USR PLUS la guvernare, pierde locuri de muncă în domeniul privat, dar creşte angajările la stat;

Doamna Alexandra Huţu:

"România, cu PNL şi USR PLUS la guvernare, pierde locuri de muncă în domeniul privat, dar creşte angajările la stat"

Aşa cum PSD a prevăzut, de la finalul anului trecut, România, cu PNL şi USR PLUS la guvernare, creşte numărul bugetarilor şi scade numărul angajaţilor în sistemul privat.

Din păcate, Guvernul Cîţu, în loc să sprijine sectorul privat şi să aducă bani europeni pentru digitalizare, energie regenerabilă în ţara noastră, este foarte preocupat de angajarea clientelei de partid, a amantelor şi a soţiilor. Astfel, a reuşit performanţa de a creşte cu 4.000 numărul angajaţilor la stat, doar în primele două luni ale acestui an.

În schimb, toate angajamentele actualei puteri despre reducerea birocraţiei şi eficientizarea sistemului de stat se dovedesc praf în ochii electoratului.

Demisia secretarului de stat şantajist de la Ministerul Mediului, care a fost promovat de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, domnul Costel Alexe, fost ministru al mediului, ne-a demonstrat fără echivoc cum instituţiile statului român au fost transformate în anexe de partid.

Aşa cum am făcut şi în cazul judeţului Botoşani, unde a fost numit un om de partid pe un post de înalt funcţionar public, cum este funcţia de secretar al Prefecturii, la fel şi acum solicit instituţiilor statului să-şi facă datoria, să se autosesizeze şi să investigheze cazul până la capăt. Legea trebuie să fie una pentru toţi! Dubla măsură trebuie să dispară!

Secretarul de stat demisionar de la Mediu este doar vârful aisbergului. A fost coordonatorul unei reţele. Cei 20 de directori din zona silvică, forţaţi prin şantaj să-şi dea demisia, arată că există un plan sistematic, premeditat al PNL, de a prelua controlul asupra pădurilor statului, iar înlocuirea specialiştilor cu politruci nu poate avea drept rezultat decât şi o mai mare jefuire a pădurii prin defrişări abuzive, ilegale şi tranzacţii oculte.

Mai grav decât atât este faptul că prin blocarea obiectivelor de investiţii şi a programelor lansate de PSD, cum este şi cazul Barajului de la Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani şi alte proiecte pentru susţinerea firmelor afectate de pandemie, au dus la creşterea alarmantă a numărului celor care şi-au pierdut slujbele la privat.

Şomajul, potrivit Institutului Naţional de Statistică, a crescut într-un an cu 28%, de la 3,9%, în 2019, la 5%, în 2020.

Este evident că această creştere accelerată a şomajului este pe seama pierderii locurilor de muncă a angajaţilor din sistemul privat, în condiţiile în care numărul bugetarilor a crescut şi continuă să crească.

Unul din trei angajaţi din industrie nu mai lucrează. 2.000 de firme îşi opresc zilnic activitatea. Epidemia şi lipsa unor măsuri coerente şi concrete aruncă ţara într-o criză economică profundă, iar Guvernul se luptă în orb cu coronavirusul, pentru că în continuare refuză testarea masivă, fapt ce adânceşte incertitudinile sociale şi financiare ale fiecărui român.

Din păcate, cea mai gravă situaţie este în rândul tinerilor, unde rata şomajului a ajuns la 17,3% pentru cei cu vârste între 15 şi 24 de ani.

În perioada imediat următoare voi veni alături de colegii mei cu propuneri legislative, prin care să putem oferi românilor soluţii reale prin care ţara noastră să revină cât mai repede la normalitate.

    Lilian Scripnic - declaraţie politică: Guvernul nu trebuie să ia decizii în locul lui Dumnezeu, ci trebuie să redeschidă spitalele pentru pacienţii nonCOVID!

Domnul Lilian Scripnic:

"Guvernul nu trebuie să ia decizii în locul lui Dumnezeu, ci trebuie să redeschidă spitalele pentru pacienţii nonCOVID!"

Managementul dezastruos al sistemului sanitar din ultimele 14 luni a făcut, în România, cel puţin la fel de multe victime precum a făcut pandemia. Criza de competenţă a actualilor guvernanţi surclasează criza COVID-19 din perspectiva degradării stării de sănătate a românilor.

Bolnavii cronici au fost abandonaţi, iar spitale specializate pentru tratamentul unor afecţiuni specifice au fost transformate, uneori peste noapte, pentru facilităţile lor de terapie intensivă, în spitale COVID.

Cel mai cunoscut şi, în acelaşi timp, cel mai scandalos caz de acest fel este cel al Spitalului Clinic de Ortopedie şi TBC Osteoarticular Foişor. La miez de noapte, pacienţii au fost evacuaţi pe tărgi, în portbagajele unor autoturisme, fără sprijin din partea aparţinătorilor, fiind trimişi acasă sau transferaţi în alte spitale, lucru care a pus o presiune psihică de neînchipuit asupra celor care fuseseră internaţi pentru afecţiuni deja existente.

Calculele cinice şi imorale ale oficialilor erau simple - apăreau 26 de paturi terapie intensivă noi, şase medici specializaţi şi 200 de paturi cu oxigen pentru bolnavii de coronavirus. Dar de românii care au nevoie de îngrijiri de ortopedie şi traumatologie se mai preocupă cineva?

Stimaţi guvernanţi,

Vă solicit să ne spuneţi când veţi redeschide sistemul de sănătate pentru pacienţii nonCOVID?

Să ne aduceţi la cunoştinţă, de exemplu, când Spitalul Clinic de Ortopedie şi TBC Osteoarticular Foişor, unul dintre cele mai moderne spitale de ortopedie şi traumatologie din Europa, în care statul român a investit peste zeci de milioane de euro în ultimii ani, îi va trata din nou pe pacienţii pentru care are competenţe şi dotări?!

Când se vor redeschide spitalele pentru bolnavii de cancer, pentru ca aceştia să beneficieze de tratamentele şi de medicamentaţia de care depinde viaţa lor?

Niciunde în lume, tratarea, în cele mai bune condiţii, a bolnavilor de coronavirus nu presupune abandonarea bolnavilor cronici şi a celor care suferă de alte afecţiuni. Chiar dacă aveţi astăzi puterea politică pentru a lua decizii fundamentale legate de sistemul de sănătate, nu aveţi şi puterea divină pentru a decide cine trebuie să moară şi cine trebuie să trăiască în România, în funcţie de natura afecţiunilor pacienţilor. Înţelegem toţi că suntem într-o situaţie de criză sanitară, însă Guvernul nu trebuie să ia decizii în locul divinităţii, ci trebuie să ia decizii raţionale într-un sistem de sănătate nediscriminatoriu şi să dea dovadă de empatie pentru toţi românii care au nevoie de ajutor medical.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

    Ioan Mang - declaraţie politică: Un guvern chichiricios şi pernicios!;

Domnul Ioan Mang:

"Un guvern chichiricios şi pernicios!"

Guvernul Coaliţiei de dreapta este un guvern mic şi fragil, plin însă de orgolii foarte mari şi expertiză zero. Cei mai mulţi miniştri ai Cabinetului, în frunte cu Cîţu, Drulă, Ghinea, Turcan sau Năsui, sunt atât de aroganţi şi plini de sine, încât nimeni nu le poate ajunge la nas. Pretind că sunt mari specialişti, când, de fapt, sunt nişte politruci, unii educaţi la Moscova, alţii deloc, care au pierdut alegerile, să nu uităm, şi care acum guvernează doar pentru că nu ies din vorba lui Iohannis. Asta îi ţine la putere.

În loc să le crape obrazul de ruşine pentru tot răul pe care îl fac românilor, ei pretind că salvează România! Şi pentru că în realitate nu sunt în stare de nimic bun, dau vina mai nou nu doar pe PSD, aflat în opoziţie de un an şi jumătate, ci şi pe Comisia Europeană, pe care, prin gura ministrului Ghinea, o fac chichiricioasă, pentru simplul motiv că şi în cazul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNRR, aceasta i-a prins nepregătiţi, fără proiecte serioase, fără nimic.

Cât tupeu! Ei, care se cereau la guvernare pe la toate ambasadele străine, ei, care lansau în toamna lui 2020 proiecte faraonice pe hârtie, au fost prinşi de UE, de media şi de români, că nu aveau nimic, decât dorinţa de a ajunge la putere şi de a împărţi funcţii şi bani de la stat la tot felul de animale politice...

În realitate, România este cea care trebuie salvată de aceşti guvernanţi, cu adevărat, pernicioşi!

Cîţu şi compania guvernează prost şi fără să ţină cont de nevoile reale ale românilor. Nu sunt în stare să gestioneze situaţia de criză sanitară, la fel cum nu sunt în stare să susţină economia şi locurile de muncă ale românilor. Miniştrii şi liderii de dreapta ştiu să facă doar circ şi sunt buni doar la repetat de lozinci obosite. Concret, însă, nu au reuşit să facă nimic! Deocamdată, au pus batista pe ţambal şi au încheiat un armistiţiu - USR-iştii rămân, în cuvintele lor, cu mafioţii de la PNL, iar PNL-iştii, conform prim-ministrului, cu falsificatorii de acte oficiale de la USR.

Românii cu ce rămân?

    Monica-Elena Berescu - declaraţie politică cu titlul Mamele minore au nevoie de protecţia noastră!;

Doamna Monica-Elena Berescu:

"Mamele minore au nevoie de protecţia noastră!"

România se confruntă cu o tragedie - avem copii care dau naştere altor copii, la vârsta la care abia începe procesul de maturizare. De ani de zile, ocupăm primele locuri în Europa în ceea ce priveşte tinerele care devin mame în perioada adolescenţei. Este o adevărată dramă naţională, iar această dramă se petrece sub ochii noştri.

Din totalul naşterilor în 2019 - 199.720 naşteri - 749 naşteri au provenit de la mame cu vârsta sub 15 ani şi 17.933 de la mame cu vârsta între 15-19 ani.

În România, în 2019, peste 16.000 de copile cu vârste între 15 şi 19 ani devin mame, în fiecare an, în timpul adolescenţei, conform informaţiilor publicate de către ONG-uri locale şi internaţionale, iar de aici începe tragedia socială, aceea că, de cele mai multe ori, tinerele gravide nu au resurse suficiente pentru a monitoriza sarcina şi, ulterior, pentru a creşte şi întreţine copiii. Apoi, acestea abandonează şcoala, ceea ce conduce aproape inevitabil către lipsuri financiare şi materiale din ce în ce mai mari. Fără un loc de muncă, mamele devin dependente de alocaţiile pentru copii şi implicaţiile sunt majore. Şomajul şi sărăcia afectează părinţii şi, conform cercetărilor realizate de specialişti, fenomenul este ciclic şi astfel se creează un cerc vicios, din care este aproape imposibil să ieşi fără sprijinul societăţii şi al autorităţilor.

Avem nevoie de o legislaţie dedicată mamelor minore, care să le protejeze egalitatea de şanse şi care să le încurajeze să îşi finalizeze studiile, pentru a putea asigura familiei un trai cel puţin decent. Una dintre politicile publice promovate de USR PLUS în Comisia pentru muncă şi protecţie socială se concentrează pe identificarea celor mai bune soluţii, pentru a reduce numărul adolescentelor care devin mame la vârste mult prea fragede. În urma discuţiilor avute până acum cu reprezentanţi ai societăţii civile, am identificat câteva direcţii de acţiune pe care le vom transpune în legislaţie.

În încheiere, doresc să vă amintesc că protecţia cetăţenilor şi în special a mamelor minore este responsabilitatea tuturor demnitarilor, prin politicile publice pe care le promovează.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată Guvernul Cîţu s-a transformat şi în groparul IMM-urilor;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Guvernul Cîţu s-a transformat şi în groparul IMM-urilor"

Cabinetul premierului Florin Cîţu înmormântează, rând pe rând, toate domeniile de activitate, prin hotărâri distructive, la adăpostul paravanului neajunsurilor şi al blocajelor generate de pandemia de COVID-19. Incapacitatea decizională a miniştrilor de la Palatul Victoria este dublată de ineficienţa soluţiilor pe care le adoptă pentru salvarea economiei şi care pare ţintită împotriva oricărei iniţiative private de supravieţuire. O altă ţintă a Guvernului de dreapta o reprezintă angajaţii microîntreprinderilor, transformaţi rapid, înainte de Paşte, printr-o Ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului muncii, în victime sigure pentru unii angajatori.

Sub pretextul "debirocratizării excesive" a procesului de angajare în firmele mici, cu o forţă de muncă ce nu depăşeşte 9 persoane, angajaţii nu vor mai fi obligaţi să completeze sau să semneze fişa postului, foaia de prezenţă şi regulamentul intern, ci aceste proceduri se vor realiza doar printr-o solicitare a lor expresă, în scris, adresată angajatorilor. Iar de aici rezultă nu doar încălcarea flagrantă a Directivei UE 2019/1152 a Parlamentului European privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană, ci şi oferirea de premise legale pentru abuzarea angajaţilor. Prin această decizie a Guvernului, nu se va mai asigura respectarea drepturilor salariaţilor microîntreprinderilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea în muncă, egalitatea de şanse şi tratament, nediscriminarea, demnitatea în muncă etc. În plus, fişa postului, care ar fi trebuit să i se comunice în scris salariatului, devine istorie şi, odată cu dispariţia acesteia, se minimizează şi capacitatea Inspecţiei Muncii de a mai face controale, cât şi a instanţelor de judecată de a se mai raporta la acest tip de înscris.

În paralel, dar fix sub nasul premierului şi al ministrului muncii, în Preambulul Directivei UE 2019/1152 a Parlamentului European, Principiul nr. 7 al Pilonului european al drepturilor sociale prevede clar că lucrătorii au dreptul să fie informaţi în scris, la încadrarea în muncă, în legătură cu drepturile şi obligaţiile lor care decurg din raportul de muncă, inclusiv în legătură cu orice perioadă de probă.

Însă, dacă efectele ordonanţei de modificare a Codului muncii pot fi corectate sau anulate direct de azi pe mâine, nu acelaşi lucru se poate face şi cu redresarea IMM-urilor, atât de afectate de criza sanitară şi de cea financiară. Dincolo de imaginea radiografică a nucleului oricărei economii pe care o oferă IMM-urile, acestea asigură şi independenţa şi durabilitatea socio-economică şi financiară ale fiecărui stat în parte. Şi cum la noi statisticile privind numărul mare de întreprinderi mici şi mijlocii desfiinţate în ultimul an şi jumătate concurează, ca şi consistenţă, cu un necrolog rezultat după un mic război, dar crâncen, evident că întreaga economie are de suferit.

Şi cum să nu sufere, având în vedere că, din cele 57 de măsuri de sprijin propuse de PNL şi USR pentru IMM-uri, au fost puse în practică doar două măsuri!

Da, aţi auzit bine, dragi colegi, au fost puse în practică doar două măsuri de sprijin, şi restul de 55 s-au transformat, cu concursul întregului Cabinet Cîţu, în simple promisiuni electorale, dar care le subminează tuturor românilor bunăstarea sau chiar întreg parcursul în viaţă.

Granturile pentru investiţii pentru microîntreprinderi, granturile pentru sporirea competitivităţii IMM-urilor, acordarea de ajutoare de minimis, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, realizarea de programe de sprijinire a Start-up-urilor, definitivarea legislaţiei pentru sprijinirea activităţilor închise din centrele comerciale, crearea unei interfeţe unice pentru antreprenori, în care să fie prezentate toate oportunităţile de finanţare existente, diversificarea instrumentelor financiare prin folosirea fondurilor europene pentru garanţii sau coinvestiţii pentru sprijinirea creării sau dezvoltării iniţiativelor ori fondurilor private care să dezvolte ecosistemul de finanţare, incluzând capitalul de risc, crowdfunding-ul, sprijinul pentru listarea iniţială pe bursă a IMM etc., elaborarea unei strategii de comerţ exterior, dezvoltarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor şi asigurarea cadrului legal prin care acestea pot să constituie bugete proprii din taxe specifice destinaţiilor şi din programe naţionale de finanţare, prelungirea programului de acordare a tichetelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public şi cel privat, noua Lege a turismului - absolut toate aceste angajamente luate în campania electorală din noiembrie 2020 de liberali şi de partenerii lor de la USR PLUS au rămas doar pe hârtia Programului lor de guvernare, la stadiul zero. Acest context necrofag economic, determinat de Guvernul Cîţu, îmi aminteşte de sloganul unei campanii umanitare - "Indiferenţa ucide!". Şi într-adevăr au ucis speranţele în legătură cu măsurile de sprijin guvernamental pentru IMM-uri, pentru că ajutorul nu a venit nici până azi, deşi era şi încă este vital pentru mica iniţiativă privată.

În timp ce statele Europei s-au mobilizat exemplar şi au creat fonduri necesare de susţinere pentru IMM-uri, Guvernul PNL-USR s-a rezumat la vorbe şi la mimarea sprijinului. A creat un singur act normativ privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Tot de formalism şi de o serie lungă de vorbe goale a beneficiat şi sectorul HoReCa. Măsura acordării unui ajutor de stat operatorilor din turism şi HoReCa în 2021, în vederea compensării pierderilor înregistrate anul trecut, a fost pusă în practică în proporţie de doar 5%. Dar, drept compensaţie pentru acordarea ajutorului minim pentru turism şi HoReCa, Guvernul a eliminat rapid, în contrapondere, voucherele de vacanţă pentru personalul din sectorul public, prin O.U.G. nr. 8/2021.

O tempora, o mores!

    Daniela Oteşanu - declaraţie politică: Guvernul neputinţei naţionale nu a pregătit reînceperea şcolii în condiţii de siguranţă;

Doamna Daniela Oteşanu:

"Guvernul neputinţei naţionale nu a pregătit reînceperea şcolii în condiţii de siguranţă"

Începând de miercuri, 5 mai, majoritatea elevilor s-au reîntors la şcoală, după o vacanţă forţată de o lună de zile, care a fost impusă de Guvernul dreptei unite, pe motiv de pregătire a testărilor în masă a elevilor şi al creşterii siguranţei sanitare în unităţile de învăţământ.

În realitate, nu s-a schimbat nimic în 30 de zile, nu există nicio procedură de testare în masă, profesorii sunt vaccinaţi doar în proporţie de 50%, nu s-au emis niciun fel de norme pentru întoarcerea în siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice la şcoală. Totul este ca înainte de închiderea şcolilor.

Din cauza scandalurilor din Coaliţie, Guvernul Cîţu a irosit toată vacanţa şcolară, în totală bătaie de joc faţă de elevi, părinţi şi profesori. Nu a pregătit absolut nimic în privinţa testării pentru redeschiderea şcolilor, cu prezenţă fizică. Situaţia este la fel de neclară cum era înainte de vacanţă - haos, incompetenţă şi impredictibilitate. Nimeni nu ştie cum şi dacă vor mai fi testaţi elevii, nimeni nu a mai cumpărat niciun test pentru şcoli, iar toate deciziile despre testare au rămas la stadiul "vom vedea, vom analiza". Victimele acestui dezastru sunt copiii şi viitorul României.

România educată a lui Klaus Iohannis a ajuns România dezinteresului total şi al batjocurii la adresa copiilor noştri.

În mod inexplicabil, învăţământul primar continuă să fie închis, în funcţie de rata de incidenţă din localitate, aceasta în condiţiile în care rata de îmbolnăvire şi de transmitere a virusului la copiii sub 10 ani este aproape zero, iar prezenţa fizică este vitală pentru primii ani de şcoală! Singurele categorii de elevi care vor reîncepe anul şcolar în mod cert cu prezenţă fizică sunt cei din anii terminali, cei cu dizabilităţi şi cei care participă la cursurile remediale.

În loc să comunice decizii, noul ministru al sănătăţii, Ioana Mihăilă, ne spune doar că analizează opţiunile. Decizia testării, abia acum "urmează să fie analizată". Aşadar, nicio schimbare faţă de mandatul dezastruos al ministrului Vlad Voiculescu!

În Joia Mare, Ministerul Educaţiei a solicitat şcolilor să comunice în ce scenariu sunt şi cum vor începe şcolile. Este cea mai clară dovadă a impredictibilităţii în care se zbate sistemul de educaţie din România. Dacă nici măcar Ministerul Educaţiei nu ştie câte şcoli se vor redeschide şi în ce condiţii, cu atât mai mare este confuzia la nivelul părinţilor şi elevilor.

Sinistra coaliţie a ratat încă o oportunitate de a reglementa testarea rapidă a elevilor în şcoli pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru continuarea învăţământului cu prezenţă fizică. S-a întâmplat la fel ca după vacanţa din luna ianuarie, când ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei s-au certat de la distanţă, prin conferinţe de presă.

Acum, după 4 săptămâni de vacanţă, suntem exact în aceeaşi situaţie ca la finalul lunii martie, în aceeaşi stare de incertitudine şi de impredictibilitate, adică nu avem teste noninvazive cumpărate şi nici nu au fost finalizate procedurile de testare.

Din păcate, copiii noştri vor avea un al doilea an şcolar pierdut după cel din 2020, când, la fel, s-au promis achiziţii de teste, creşterea numărului de medici şcolari, norme clare, alocări suplimentare de fonduri, dar, în realitate, nu s-a realizat nimic!

    Radu Tudor Ciornei - declaraţie politică intitulată Deputaţii USR PLUS resping proiectul dadaist de repatriere a aurului!;

Domnul Radu Tudor Ciornei:

"Deputaţii USR PLUS resping proiectul dadaist de repatriere a aurului!"

Moşit în laboratoarele Dragnea&Şerban Nicolae, proiectul este de un populism deşănţat, lipsit de orice logică economică.

Fără a mă erija în primul economist al ţării, câteva observaţii uşor de înţeles merită a fi expuse:

  • Sub 20% din băncile centrale stochează 80%-95% din rezervele de aur în interiorul ţării;
  • Practica, la nivel mondial, este de a diversifica, din motive de siguranţă, locaţiile unde se păstrează rezervele de aur;
  • Aurul este fungibil oriunde s-ar afla, costurile de repatriere ar depăşi costurile de custodie percepute de către Banca Centrală a Angliei;
  • De îndată ce ţara noastră va adera la zona euro, va exista obligaţia mutării unei părţi din rezerva de aur;
  • Păstrarea rezervei în străinătate este oportună tocmai pentru a evita unele intervenţii politice asupra chestiunilor monetare;
  • Obiectivul rezervei este să-ţi dea credibilitate, o consecinţă probabilă a repatrierii ar fi creşterea costurilor cu care România se împrumută extern.

O tentativă anacronică a PSDragnea, trimisă în obscurul istoriei!

    Viorica Sandu - declaraţie politică cu referire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, între aşteptări şi realitate;

Doamna Viorica Sandu:

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, între aşteptări şi realitate"

Diferenţa dintre "înainte de pandemie" şi "pandemie anul 2021" este că, dacă înainte era aproape imposibil să rezolvi problema ajutorului de stat sau să schimbi linia de finanţare negociată, în acest an putem face acest lucru.

Banii europeni ar fi trebuit să vină prin acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care a avut până acum cinci sau şase versiuni.

Aşteptările societăţii au fost imense, văzând în acesta oportunitatea de a implementa proiecte majore, de care comunităţile locale aveau urgentă nevoie.

Aveam şansa ca PNNR să schimbe din temelii societatea, pentru că, dacă nu vom reuşi să fructificăm acest restart la nivel naţional, preţul pe care îl vom plăti va fi adâncirea decalajului dintre noi şi Europa dezvoltată, fapt ce va crea dezechilibre majore în societate.

Într-un final, versiunea care s-a trimis la Bruxelles nu doar că nu a fost adusă spre consultare Parlamentului, dar nici măcar nu avem certitudinea că este forma prezentată public, ceea ce nu este normal.

Şi pentru ca eşecul Guvernului să fie şi mai răsunător, acest proiect al planului este o ambiguitate înşirată pe 1.000 de pagini, din care Comisia Europeană, cu răbdare, a început să respingă.

Printre proiectele de importanţă vitală pentru agricultura românească, respinse de Comisia Europeană, este cel care priveşte finanţarea sistemului de irigaţii. Motivaţia este că Uniunea Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor din PNRR de realizarea unor reforme. În ceea ce priveşte irigaţiile, însă, Comisia Europeană a constatat că proiectele se bazează pe o tehnologie depăşită, bazată pe consum intensiv de energie.

Cu toate acestea, ministrul Adrian Oros declară că România îşi susţine în continuare acest proiect: "Noi ne susţinem proiecte în continuare, preluăm observaţiile, aducem precizări. Eu sunt în continuare convins că trebuie să avem un proiect de ţară privind Strategia de gestionare a apei şi că acest lucru se poate finanţa şi prin PNRR, este vital."

Domnule ministru, se pare ca aceste convingeri personale nu conving Comisia Europeană care a respins argumentat acest proiect şi nu are nevoie de precizări la ce a analizat, ci are nevoie de reforme adevărate!

De altfel, Comisia Europeană a obiectat puternic în discuţii şi faţă de Fondul de rezilienţă pentru localităţi, una dintre componentele PNRR dedicate primarilor. Pe înţelesul oamenilor de rând, banii vor fi alocaţi pe criteriu de culoare politică a primarilor, şansa dezvoltării o vor avea localităţile colorate în galben şi albastru pe harta ţării, ca în cazul Anexei 7.03.

Voci din Parlamentul European au susţinut că PNRR cuprinde proiecte foarte generale, care vor permite ca factorul politic să joace un rol important în alocarea acestor fonduri.

De asemenea, şi pe tema marilor proiecte de infrastructură rutieră există diferenţe de poziţie,Comisia crezând că este o alocare prea mare. Ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea declară: "Noi ne menţinem punctul de vedere că este o alocare necesară, chiar dacă este foarte mare, necesară pentru români, pentru a încheia inelul de autostrăzi, pentru a demara A7 către Moldova şi, posibil, şi A8, legătura între Moldova şi Transilvania. Aici este un moment de negociere".

În concluzie, Comisia Europeană nu a acceptat nesfârşitul PNRR, dar, cu optimism, puterea susţine că Executivul european nu a respins PNRR, ci a dat un prim răspuns în negocierile tehnice. România nu a trimis Comisiei Europene versiunea finală a PNRR, dat fiind că termenul-limită pentru trimiterea documentului este 30 aprilie. Dar până la termen mai sunt câteva zile, iar Comisia Europeană a tot evaluat negativ, începând din iarnă, mai multe proiecte din mai multe versiuni de PNRR propuse de România încă din mandatul Guvernului Orban, arătând şi atunci că lipsesc reformele. Nici în Coaliţie de altfel nu mai există un consens pe acest subiect.

În timp ce Cristian Ghinea, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, declară că PNRR nu a fost respins, vicepremierul Dan Barna susţinea că proiectul PNRR trebuie refăcut şi că Bruxelles-ul nu va da banii ceruţi de România, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a convocat pentru luni 26 aprilie 2021, o şedinţă pe această temă.

Domnilor guvernanţi, recunoaşteţi-vă neputinţa sau nepriceperea şi consultaţi-vă "cu autorităţile locale şi regionale, partenerii sociali, organizaţiile societăţii civile, organizaţiile de tineret şi alte părţi interesate relevante, iar contribuţiile acestora să fie reflectate pe deplin în PNRR", aşa cum spune şi Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în răspunsul adresat la scrisoarea preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, pentru că, altfel, sunteţi responsabili de zborul în vânt al acestui instrument de ajutor european pentru România.

Veţi fi responsabili, fiindcă România a rămas pe peron, uitându-se în urma acestui tren pierdut!

    Daniel Tudorache - declaraţie politică despre accesul la educaţie;

Domnul Daniel Tudorache:

Azi începe şcoala, din păcate, tot cu haos, incertitudine şi nesiguranţă.

Au trebuit să treacă opt luni de la începutul anului şcolar, pentru ca actuala coaliţie de guvernare să pună în practică ceea ce, noi, Partidul Social Democrat, ceream încă de anul trecut - învăţământul faţă în faţă pentru elevii din ciclul primar, cu excepţia localităţilor aflate în carantină, desigur.

Am încercat să caut argumente, dar nu există niciunul epidemiologic, pentru care cei mici au fost privaţi de educaţie clasică. Singurul "argument" este gestionarea proastă a acestei situaţii care derivă din incompetenţa şi nepăsarea guvernanţilor, pentru că, în septembrie anul trecut, când noi, Partidul Social Democrat, ceream acest lucru, erau 2.700 de localităţi în scenariul verde, faţă de doar 1.800, câte sunt azi.

Mai grav este însă faptul că nu se ştie cum se vor face testele în şcoli, dacă se vor face, şi cum se va proceda, dacă vor apărea cazuri de infectare.

Răspunsurile de acum ale guvernanţilor nu au depăşit stadiul "vom analiza", "vom vedea".

Incompetenţa guvernanţilor, din păcate, este şi va fi decontată de către elevii români cărora statul este obligat să le asigure accesul la educaţie şi un învăţământ de calitate.

    Florică Ică Calotă - declaraţie politică având ca temă Construirea unui viitor rezilient la schimbările climatice;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Construirea unui viitor rezilient la schimbările climatice"

Schimbările climatice sunt recunoscute în prezent ca fiind una dintre cele mai serioase provocări de mediu, sociale şi economice la nivel global.

Comisia Europeană a adoptat, în luna februarie, o nouă Strategie a Uniunii Europene privind adaptarea la schimbările climatice, pentru a face faţă consecinţelor inevitabile ale schimbărilor climatice.

Comisia Europeană a anunţat această nouă strategie, mai ambiţioasă, privind adaptarea la schimbările climatice în Comunicarea privind Pactul verde european, în urma unei evaluări a Strategiei Europa 2013, evaluare efectuată în 2018, şi a unei consultări publice deschise.

De la valuri de căldură mortale şi secete devastatoare la distrugerea pădurilor şi la eroziunea litoralului, ca urmare a creşterii nivelului mării, schimbările climatice îşi fac deja simţite efectele în Europa şi în întreaga lume. Scopul propunerilor este să se concentreze pe elaborarea de soluţii, decât pe înţelegerea problemei, iar aceste soluţii să fie puse în aplicare.

La acţiunile de adaptare la schimbările climatice este necesar să participe toate componentele societăţii şi toate nivelurile de guvernare, atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene. Se depun eforturi pentru a construi o societate rezilientă la schimbările climatice, prin îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la impactul schimbărilor climatice, prin intensificarea planificării adaptării la schimbările climatice şi prin multiplicarea evaluărilor riscurilor climatice, prin accelerarea măsurilor de adaptare şi prin sprijinirea consolidării rezilienţei la schimbările climatice la scară mondială.

Pierderile economice cauzate de multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme sunt în creştere. În Uniunea Europeană depăşesc deja, în medie, 12 miliarde euro pe an. Estimările arată că expunerea economiei actuale a UE la o încălzire globală de 3°C peste nivelurile preindustriale ar cauza o pierdere anuală de cel puţin 170 de miliarde euro. Schimbările climatice afectează nu doar economia, ci şi sănătatea şi bunăstarea europenilor.

Măsurile de adaptare trebuie să se bazeze pe date solide şi pe instrumente de evaluare a riscurilor, care să fie puse la dispoziţia tuturor, a familiilor, întreprinderilor sau fermierilor care îşi planifică culturile. Pentru a realiza acest lucru, strategia propune acţiuni menite să depăşească limitele cunoştinţelor referitoare la adaptare, astfel încât să se poată colecta mai multe date asupra riscurilor şi a pierderilor legate de climă, punându-le la dispoziţia tuturor.

Schimbările climatice au repercusiuni în toate sectoarele economiei, ceea ce implică ca măsurile de adaptare să fie sistemice. Comisia continuă să includă consideraţii privind rezilienţa la schimbările climatice în toate domeniile de politică relevante. Aceasta va sprijini dezvoltarea şi punerea în aplicare în continuare a strategiilor şi a planurilor de adaptare, cu trei priorităţi: integrarea adaptării în politica macrobugetară, găsirea unor soluţii bazate pe natură în materie de adaptare şi luarea unor măsuri de adaptare locale.

Propunerea îndeamnă statele membre să facă în continuare progrese, pentru a stimula capacitatea de adaptare şi pentru a reduce vulnerabilitatea faţă de schimbările climatice.

Adaptarea la schimbările climatice, ASC, trebuie să fie în deplină concordanţă cu activităţile din sectorul agricol, să promoveze şi să protejeze securitatea alimentară şi să sprijine dezvoltarea durabilă a mediului rural.

    Ştefan-Bucur Stoica - declaraţie politică: În următorii 2 ani se va finaliza Conducta de transport gaze naturale Segarcea-Băileşti-Pleniţa-Calafat!;

Domnul Ştefan-Bucur Stoica:

"În următorii 2 ani se va finaliza Conducta de transport gaze naturale Segarcea-Băileşti-Pleniţa-Calafat!"

Pentru Guvernul României, dezvoltarea infrastructurii de transport gaze naturale, prin apariţia de noi capacităţi de transport, reprezintă o prioritate, un accent deosebit fiind pus pe implementarea de proiecte care au ca scop valorificarea resurselor de pe piaţa autohtonă şi cea regională.

Un astfel de proiect, care are susţinere guvernamentală şi care este derulat de către SNTGN TRANSGAZ S.A., vizează regiunea Olteniei şi are o importanţă vitală pentru comunităţile de aici. Conducta de transport gaze naturale Segarcea-Băileşti-Pleniţa-Calafat etapa a 2-a, se află în faza de proiectare, etapă care se va finaliza în luna noiembrie a acestui an, conform calendarului comunicat de către conducerea Companiei Transgaz.

Până în prezent, s-au derulat mai mulţi paşi administrativi, fiind demarate activităţile pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate de către Transgaz şi, totodată, se desfăşoară activităţile de identificare a proprietarilor de terenuri afectaţi de lucrări.

Este o etapă în care este nevoie de implicarea totală şi eficientă a UAT-rilor de pe traseul acestei conducte, de aceea toate cele 10 UAT-uri vizate trebuie să fie mobilizate în perioada imediat următoare. Succesul acestui proiect depinde şi de modul în care la nivel local sunt gestionate etapele procedurale premergătoare construcţiei.

Doar printr-un parteneriat serios între autorităţile locale şi Compania TRANSGAZ, acest proiect se va încadra în calendarul asumat, astfel încât în anul 2023, cele trei loturi ale Conductei de transport gaze naturale Segarcea-Băileşti-Pleniţa-Calafat să fie puse în funcţiune.

Este un proiect de anvergură, care va mobiliza resurse importante şi va permite extinderea reţelelor magistrale cât mai mult, astfel încât să fie facilitată conectarea la reţelele de gaz natural a cât mai multor localităţi.

Pentru judeţul Dolj şi pentru întreaga regiune a Olteniei, dezvoltarea acestui culoar de transport gaze naturale reprezintă o investiţie mult aşteptată, deschizându-se astfel calea spre aducerea gazului cât mai aproape de comunităţi.

Mă bucur că acest proiect prinde contur, iar după finalizarea procedurii de achiziţie lucrări, care cel mai probabil se va încheia anul viitor, proiectul va intra în linie dreaptă pentru construcţia efectivă.

Partidul Naţional Liberal este preocupat de tema valorificării resurselor de gaz natural şi a lansat o campanie având ca temă - "Gazul românesc, în casele românilor". Dezvoltarea unei comunităţi este dependentă de investiţii, iar investitorii vin acolo unde există infrastructură de transport, infrastructură de gaz natural şi infrastructură de utilităţi.

Programul de înfiinţare a distribuţiilor de gaz la nivel naţional este în strânsă legătură cu Programul de extindere a conductelor magistrale de gaz, astfel încât să existe cât mai multe localităţi care să aibă acces la conductele magistrale. Aceste investiţii vor îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pentru sute de mii de români şi, de asemenea, vor creşte atractivitatea multor localităţi din România pentru investiţii.

    Sebastian-Ioan Burduja - declaraţie politică cu titlul [Prin mintea, prin inima şi braţele noastre]. Misiunea noastră, moştenirea lui Ion C. Brătianu;

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"«Prin mintea, prin inima şi braţele noastre». Misiunea noastră, moştenirea lui Ion C. Brătianu"

"A dominat şi epoca, şi pe contemporanii săi prin minunatul complex al însuşirilor lui. El era totodată idealist şi realist, cumpătat şi îndrăzneţ, autoritar şi seducător, modest când era vorba de el, mândru şi intransigent, când era vorba de ţara lui. A vrut Unirea Principatelor, s-a împlinit. A vrut independenţa, a prezidat-o. A vrut dinastie străină, a adus-o în ţară. A vrut organizarea Regatului, a făcut-o", îl caracteriza I.G. Duca pe Ion C. Brătianu, liberalul căruia îi datorăm România modernă.

Ion C. Brătianu se stingea din viaţă în ziua de 4 mai (16 mai, pe stil nou) 1891, la Florica, într-o zi "cu furtună şi cutremur". Lângă sicriul lui, regele Carol I a îngenuncheat plângând şi spunând că a pierdut cel mai bun amic. Un gest unic, pentru un rege sobru, despre care ştim ca rar accepta atingeri de mână de la alte persoane.

Pe statuia sa de la Piaţa Universităţii, inaugurată în 1903, distrusă de comunişti în 1948 şi refăcută în 2019, scrie simplu: "Prin mintea, prin inima şi braţele noastre". Acestea sunt cuvintele care au pus bazele politicii economice liberale din următoarele decenii, desăvârşită sub sintagma "Prin Noi Înşine". Chiar dacă Vintilă Brătianu, fiul lui Ion C. Brătianu, este cunoscut drept promotor al acestei politici menite să asigure o dezvoltare economică, bazată pe dezvoltarea şi consolidarea capitalului autohton, moştenirea lui Ion C. Brătianu este indiscutabilă.

A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal, preşedinte al Consiliului de Miniştri, timp de aproape 12 ani, ministrul apărării, ministrul afacerilor externe, ministrul finanţelor. Brătianu şi-a folosit relaţiile pe care le legase cu mai multe familii europene pentru a obţine numirea unui principe străin pe tronul Principatelor - Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. S-a ocupat personal de aducerea sa în ţară, ba chiar a suportat toate cheltuielile acestei călătorii. De numele său se leagă reforme majore: 3.000 km de căi ferate şi şosele, înfiinţarea Băncii Naţionale, răscumpărarea căilor ferate, proclamarea Regatului, Legea electorală din 1884, reducerea termenului învoielilor agricole la 2 ani şi jumătate, autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, Legea pentru încurajarea industriei naţionale.

A trăit şi a trudit după vorba lui preferată: "Voieşte şi vei putea! Cu Dumnezeu înainte!" Ion C. Brătianu a voit lucruri mari şi le-a înfăptuit, cu şi din dragoste pentru ţara lui.

În aceste zile, în care marcăm 130 de ani de la moartea sa, crucea pe care ne este dat să o purtam pare mai grea ca niciodată. Nu este o datorie doar a liberalilor, ci a fiecărui om de stat din această ţară, să transforme moştenirea dinastiei Brătienilor într-un proiect de ţară, vizionar, ambiţios, serios. Mai ales astăzi, când suntem în faţa unei oportunităţi unice în România, prin cele 84 de miliarde de euro de la UE, pe care nu avem voie să le ratăm sau să întârziem, exemplul lui Ion C. Brătianu ar trebui să fie o icoana permanentă în altarul politicii româneşti.

Istoria recentă ne-a demonstrat că nu prea am reuşit să avem grijă de moştenirea familiei Brătianu. Fie că vorbim despre aşezămintele din Amzei sau de monumentul transformat în subiect de bătălie politică, avem multe de recuperat. Dar, mai presus de lucrurile materiale, avem de dus mai departe o misiune pentru ţară, pe care orice om de pe scena politică, liberal sau nu, trebuie să o înţeleagă şi să o pună în aplicare în fiecare zi.

Unul dintre cele mai mari regrete ale lui Ion C. Brătianu a fost lipsa timpului de a scrie istoria generaţiei sale de aur. Dar cum ar fi putut avea timp, când era atât de ocupat să o facă să se întâmple? Fiica sa, Sabina Brătianu-Cantacuzino, i-a îndeplinit post mortem această dorinţă, oferindu-ne totodată o lecţie importantă - întotdeauna se vor găsi cei care să scrie despre faptele măreţe ale acestui neam. Mai important este ca ele să se întâmple.

Închei cu un apel către toţi cei aflaţi în slujba ţării - este timpul nostru! Cea mai bună formă prin care îi putem onora pe toţi oamenii cărora le datorăm ce suntem astăzi este să le urmăm exemplul. Să dăm totul, să facem sacrificii, să ne dedicăm viaţa României. Să le dăm copiilor noştri şansa să crească acasă şi să scrie despre moştenirea noastră!

    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică: Iaşiul are nevoie de stabilitate şi unitate politică, pentru ca marile proiecte de investiţii să devină realitate;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

"Iaşiul are nevoie de stabilitate şi unitate politică, pentru ca marile proiecte de investiţii să devină realitate"

Fac apel public către reprezentanţii USR PLUS din Consiliul Local pentru a ajunge la un rezultat în privinţa colaborării politice şi administrative. PNL şi-a manifestat intenţia şi dorinţa de a colabora pentru constituirea unei majorităţi confortabile în vederea guvernării locale.

Pe data de 10 mai se votează, din nou, proiectul de buget al municipiului Iaşi, pentru 2021. Oraşul nostru are nevoie de stabilitate şi unitate politică din partea partidelor de dreapta, pentru ca marile proiecte de investiţii să devină realitate. Conflictul permanent nu ajută pe nimeni, din contră, ne vulnerabilizează, în percepţia naţională. Tot ne place să dăm exemplul Clujului. Dar acolo clasa politică, dincolo de diferenţele de opinie, are un masterplan pentru comunitate, astfel încât toţi trag la aceeaşi căruţă.

Stimaţi colegi din USR,

Şi PNL, şi USR PLUS au venit cu proiecte foarte bune pentru municipiul Iaşi, au avut loc discuţii şi negocieri care s-au întins pe mai multe zile, trebuie agreată o formă de buget care să fie reprezentativă pentru cele două mari partide din Consiliul Local. Batem pasul pe loc pe orgolii mărunte, în loc să ne coagulăm în jurul unor obiective mari.

Lipsa unei înţelegeri între forţele de dreapta de la nivel local nu este deloc în avantajul comunităţii.

PNL Iaşi a adresat în mai multe rânduri invitaţia USR-PLUS de a participa la guvernarea locală. Este soluţia cea mai corectă şi constructivă, pentru a avea o majoritate solidă în Consiliul Local şi pentru a implementa viziunea de dezvoltare a fiecărui partid.

Anul 2024 este departe, dar, dincolo de interesele politice, avem o datorie să îi reprezentăm cum demnitate şi înţelepciune pe cei care ne-au dat un mandat de aproape 70% la ultimele alegeri locale!

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică cu titlul Braconajul, pescuitul cu unelte interzise şi construcţiile ilegale fac ravagii în Delta Dunării;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Braconajul, pescuitul cu unelte interzise şi construcţiile ilegale fac ravagii în Delta Dunării".

Pentru a înţelege mai bine lipsurile din legislaţia actuală, am mers personal în acţiune cu Poliţia Deltei, pentru două zile, în Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim-Sinoe. Viaţa în zona Rezervaţiei Delta Dunării, care se întinde pe trei judeţe, Constanţa, Tulcea şi Galaţi, devine tot mai grea pentru locuitorii acesteia. Cu toate că este introdusă în patrimoniul UNESCO şi clasificată "zonă umedă de importanţă internaţională", braconajul, tăierile ilegale de copaci, construcţiile ilegale care fac să dispară luciul de apă, pescuitul cu unelte interzise fac ravagii pentru flora şi fauna Deltei.

Alături de colegul meu, deputatul liberal Alexandru Kocsis, am mers în controale, alături de ofiţerii Poliţiei Deltei şi am stat de vorbă cu oamenii locului. Braconajul cu unelte interzise, în perioadele de prohibiţie mai ales, distrug populaţiile de peşti din întreaga zonă. Cel mai grav este pescuitul la curent electric, care omoară şi sterilizează fără discriminare. Transformarea a mii de hectare de zone umede ale Deltei în terenuri agricole, chiar dacă vorbim despre o rezervaţie naturală, fac ca Delta să rămână fără multe dintre zonele de refacere biologică. Permisivitatea excesivă a autorităţilor cu competenţe în domeniu, când eliberează permise şi autorizaţii pentru bărci şi motoare extrem de puternice, dăunează atât faunei din zonă - zgomotul sperie peştii şi păsările - dar şi zădărnicesc eforturile organelor de control de a prinde braconierii.

Pentru a produce o schimbare şi a pune stop stării anarhice din zonă, Dunărea veche trebuie să rămână zonă de refacere biologică, iar pescuitul să fie interzis pe "buclele" Dunării. Astfel, vom putea oferi şi populaţiilor de peşti un loc unde să îşi depună icrele în siguranţă. Fără setci în Delta Dunării între 1 iunie şi 15 octombrie, în această perioadă să fie permise doar vintirele şi talienele. Este totuşi o rezervaţie naturală.

De asemenea, este imperioasă interzicerea năvoadelor pe durata întregului an în Complexul Razim-Sinoe. Pescarii din zonă ne-au cerut asta în mod expres, aceste unelte fiind cele mai dăunătoare pentru faună, o prohibiţie specială la pescuitul linului, care este pe cale de dispariţie în Deltă, în luna iunie.

În ceea ce priveşte braconajul, este necesară înăsprirea pedepselor, prin creşterea cuantumului amenzilor, confiscarea obligatorie a sculelor de pescuit şi bărcilor, clasificarea unor contravenţii, aşa cum sunt prevăzute acum, ca infracţiuni, o limitare urgentă la viteza bărcilor şi la capacitatea motoarelor pe Dunăre pentru ambarcaţiunile de pescuit - maxim 60 de cai pe Razim şi 40 de cai în Deltă. Fie că vorbim despre pescuit sportiv sau comercial, dimensiunea peştelui prins şi neeliberat trebuie să crească, pentru ca pescarii să nu mai plece acasă cu puiet. Acest lucru este valabil mai ales pentru pescarii care vin din ţară şi vor să reţină orice peşte, indiferent de dimensiune. De exemplu, la crapul reţinut, mărimea să crească de la 35 de cm la 40 de cm, la somn de la 50 la 60 de cm etc. Tot pentru pescarii care nu înţeleg că se află într-o rezervaţie naturală, trebuie înzecite amenzile pentru neigienizarea spaţiului de pescuit sportiv.

De asemenea, trebuie să existe interdicţia la pescuit pentru anumite specii aflate în declin, pentru perioade de doi ani, pentru a permite populaţiilor din specia respectivă să se refacă.

Producem enorm de multe daune naturii, haideţi să încercăm să îi facem şi puţin bine! Aceste probleme sunt de interes naţional, transpartinice. Aştept implicarea tuturor oamenilor cu bun-simţ şi decenţă, care doresc să oprească jaful perpetuat de ani de zile din patrimoniul naturii.

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică intitulată Fitch a reconfirmat ratingul de ţară al României;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Fitch a reconfirmat ratingul de ţară al României"

Din momentul în care Partidul Naţional Liberal a preluat guvernarea, economia şi finanţele româneşti au cunoscut, după trei ani de impredictibilitate şi iresponsabilitate a PSD, un trend ascendent, marcat de dezvoltare organică şi constantă. Trecerea de la un mod rudimentar de administrare a banilor publici, bazat strict pe cheltuieli şi consum, la o viziune axată pe investiţii şi creştere economică sustenabilă, a făcut ca evaluările asupra ţării noastre să fie din ce în ce mai pozitive.

Astfel, Agenţia de rating Fitch a publicat, în data de 23 aprilie 2021, anunţul de reconfirmare a rating-ului aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută. Decizia de a reconfirma poziţia României în categoria ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii (investment grade) este susţinută atât de nivelul moderat al datoriei publice, cât şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările comparabile.

Compania de rating recunoaşte modul sănătos şi eficient în care Guvernul coaliţiei administrează finanţele publice. În evaluarea realizată, Fitch menţionează atenuarea riscurilor pe termen scurt, prin iniţiativele Guvernului referitoare la salarizarea personalului din sectorul public şi la modificarea Legii pensiilor şi recunoaşte eforturile de consolidare fiscală şi planurile guvernului de implementare a reformelor.

Fitch apreciază că România se bucură de un management solid al datoriei publice. În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere medie de 5,8% în perioada 2021-2022, peste media ţărilor din aceeaşi categorie de risc, datorită impulsului puternic al investiţiilor şi redresării treptate a exporturilor şi a consumului privat. Economia a avut o evoluţie foarte bună în trimestrul IV din 2020, în pofida restricţiilor, ceea ce arată rezilienţa unor sectoare importante, cum ar fi construcţiile şi unele industrii.

Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sunt stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu, ca urmare a implementării eficiente a unor reforme în domeniul cheltuielilor publice şi a unor planuri credibile de creştere a veniturilor, precum şi îmbunătăţirea susţinută a nivelului datoriei externe.

Guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR şi-a asumat un amplu program, prin care economia românească să fie aşezată pe baze realiste şi sustenabile. Adoptarea bugetului actual, care cuprinde alocări fără precedent în domeniul investiţiilor, este un exemplu concret şi grăitor pentru modul în care această coaliţie a ales să guverneze România. Haosul economic şi fiscal în care guvernarea PSD-istă a aruncat ţara, lucru recunoscut şi de entităţi internaţionale publice şi private, a fost categoric sancţionat de români la vot. Chiar în aceste vremuri dificile prin care trece întreaga umanitate, guvernarea coaliţiei de dreapta demonstrează că poate nu doar să ţină ţara stabilă, ci şi să o facă să progreseze, lucru pe care PSD, într-o perioadă în care economia mondială era solidă şi productivă, a arătat că nu este în stare să-l facă.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având ca subiect Centrul CYBER al UE, găzduit în România - un efort susţinut al guvernării PNL;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Centrul CYBER al UE, găzduit în România - un efort susţinut al guvernării PNL"

Veşti bune vin de la Uniunea Europeană. După ce PSD s-a dovedit incapabil de a obţine găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului, zilele acestea România intră în etapa de operaţionalizare a Centrului CYBER al Uniunii Europene, cu sediul în Bucureşti. Ca urmare a deciziei votului statelor membre ale Uniunii Europene, dat în decembrie anul trecut, România va găzdui viitorul Centru european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, Centrul CYBER al UE devenind astfel prima entitate europeană de pe teritoriul ţării noastre. Votată la 10 decembrie 2020, drept ţară gazdă pentru această importantă instituţie, în cursa pentru găzduirea Centrului, ţara noastră a concurat cu Belgia, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia şi Spania. Găzduirea şi operaţionalizarea în România a viitorului Centru CYBER contribuie la creşterea prestigiului României în Uniunea Europeană, precum şi a vizibilităţii în cadrul instituţiilor europene, al comunităţii din domeniul digital şi al securităţii cibernetice, fapt care ar genera oportunităţi suplimentare de dezvoltare a domeniului şi de dinamizare a economiei naţionale.

Tocmai de aceea, trecerea la etapa de pregătire a operaţionalizării noului centru, atât la nivelul elaborării cadrului normativ, cât şi din punctul de vedere al administrării şi resurselor financiare necesare, reprezintă o prioritate pentru Executiv.

În acest sens, sub coordonarea Ministerului Finanţelor şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, se va înfiinţa GLI-CYBER, grup de lucru interinstituţional responsabil cu identificarea setului de măsuri, precum şi cu elaborarea cadrului legislativ necesar operaţionalizării la Bucureşti a Centrului de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în materie de securitate cibernetică, Centrul CYBER.

Centrul CYBER va reprezenta o structură cheie în contextul eforturilor la nivelul Uniunii Europene, de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică. Centrul va avea un rol important în sprijinirea creării de legături între actorii publici şi privaţi din domeniu, mediul academic şi industria de profil din Uniune, asigurând, totodată, coordonarea între centrele naţionale pentru securitate cibernetică din statele membre.

Totodată, Centrul va acţiona pentru stimularea cercetării şi inovării tehnologice, în vederea consolidării securităţii cibernetice în cadrul Uniunii. Astfel, va reprezenta principalul organism de gestionare a fondurilor europene dedicate cercetării în domeniul securităţii cibernetice, disponibile prin cele două programe de finanţare ale Uniunii Europene, cu relevanţă pentru sector - Europa Digitală şi Orizont Europa. Acesta reprezintă un pas enorm pentru România şi pentru parcursul său către o integrare europeană robustă.

Faptul că ţara noastră are privilegiul de a fi gazda unei instituţii europene cu o însemnătate deosebită, mai ales pentru vremurile pe care le trăim, unde tehnologia reprezintă nucleul vieţii cotidiene, iar atacurile cibernetice sunt principala formă de conflict, ne arată încrederea pe care partenerii noştri din marea familie europeană ne-o acordă.

Gestionarea unor astfel de responsabilităţi nu poate decât să întărească poziţia ţării noastre ca partener şi aliat serios, atât în cadrul sistemului comunitar european, cât şi în cel nord-atlantic. Sunt convins că este doar începutul unui drum care va arăta, din ce în ce mai mult, adeziunea totală a României la valorile şi principiile europene şi nord-atlantice.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică despre Primul centru de vaccinare drive-thru din ţară, deschis la Deva;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Primul centru de vaccinare drive-thru din ţară, deschis la Deva"

Deşi pandemia de COVID-19 ne-a făcut să vedem lumea în cele mai negre culori, iată că avem parte şi de veşti bune. Acum mai bine de o săptămână, pe 24 aprilie, judeţul Hunedoara a înregistrat o premieră naţională în lupta contra virusului Sars-Cov-2. Sâmbătă dimineaţă s-a deschis la Deva, în parcarea celui mai mare mall din oraş, primul centru din ţară unde oamenii se pot vaccina în sistem "drive-thru", direct din maşină, cu serul produs de Pfizer-BioNTech. Zeci de maşini s-au aşezat la coadă, unele cu câteva ore înainte de deschiderea centrului, pentru vaccin, o parte dintre doritori venind chiar din localităţile sau judeţele învecinate. Centrul de vaccinare direct din maşină are activitate zilnică, între orele 10.00 şi 19.00, iar persoanele care doresc să se vaccineze, indiferent de localitatea de domiciliu, o pot face prezentând actul de identitate, fără a fi nevoie de înscrierea în prealabil în platforma naţională, iar chestionarul de triaj şi formularul de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara, www.asphd.ro, sau pot fi obţinute din incinta "Shopping City Deva".

În primele două zile, 1.241 de persoane au ales să se vaccineze în sistem drive-thru, urmând ca rapelul să fie administrat peste 21 de zile în acelaşi mod rapid, sigur şi eficient. După o săptămână, peste 2.000 de persoane au primit vaccinul. În medie, la fiecare 80 secunde o persoană s-a imunizat împotriva "COVID-19".

Sper că acest exemplu de bună practică să fie răspândit peste tot în ţară. Astăzi, mai mult decât oricând, s-a dovedit că vaccinarea este singura şansă de a reveni la normalitate. Acum câteva zile, Israelul a raportat prima zi în ultimele 10 luni când nu s-a înregistrat niciun deces în legătură directă cu virusul Sars-Cov-2. Cu o rată de vaccinare de 80% a populaţiei eligibile, Israelul este cel mai bun exemplu pe care îl putem avea la îndemână, arătând, fără putinţă de tăgadă, faptul că imunizarea în masă este singura cale prin care se poate renunţa la restricţii şi, cel mai important, este protejată viaţa cetăţenilor.

Mă bucur foarte mult că Hunedoara este primul judeţ unde a fost implementată această metodă facilă de a te vaccina, care te scuteşte de drumul, pentru mulţi anevoios, prin platforma de vaccinare. Dar pentru a exista un impact real, este nevoie de aplicarea acestei practici în toate judeţele din ţară şi, chiar mai mult de atât, la niveluri de organizare administrativ-teritorială mai mici. Lupta pe care am început-o acum un an de zile cu acest inamic invizibil a fost mereu una contratimp, ceea ce a făcut viteza un factor esenţial. Ştiinţa a făcut un efort extraordinar şi a reuşit să livreze, într-un timp record, serul necesar combaterii directe a acestei maladii. Ceea ce depinde de noi, cei însărcinaţi cu atribuţii la nivel administrativ, este de a face procesul de fructificare a rezultatelor cercetării ştiinţifice cât mai rapid şi uşor pentru cei în serviciul cărora suntem. Vaccinarea direct din autoturismul personal este o astfel de metodă care contribuie la eficientizarea procesului de combatere a pandemiei. Fiecare dintre noi am fost afectaţi mai mult sau mai puţin de acest virus, dar cred este momentul să îi punem capăt, printr-un efort comun susţinut şi să ne putem relua, astfel, cursul normal al vieţii pe care o cunoşteam. Responsabilitatea încheierii acestei pandemii este a tuturor, în mod individual, iar datoria ce ne revine este una simplă şi eficientă, şi anume, vaccinarea.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având ca titlu Vaccinarea, singura modalitate de a ajunge la obiectivele propuse;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Vaccinarea, singura modalitate de a ajunge la obiectivele propuse"

Nu doar campania de vaccinare în sine, dar şi interesul românilor şi încrederea în eficienţa vaccinurilor sunt necesare pentru a putea depăşi această perioadă. Din păcate, eforturile individuale contează atunci când sunt cumulate cu ale tuturor celorlalţi români - aceasta este logica din spatele fenomenului de imunizare colectivă, scop primordial pentru coaliţia aflată la guvernare. Datoria de a ne vaccina ajunge să fie astfel o decizie absolut patriotică, întrucât cu toţii ne dorim să ne strângem în braţe prietenii şi familia, fără a-i expune la risc. Vedem ce se întâmplă în spitale, vedem presiunea exercitată de acest virus asupra noastră, a tuturor, dar, în egală măsură, şi noi trebuie să dovedim că ne dorim acelaşi lucru, să depăşim aceste momente, să plasăm pandemia de COVID-19 în domeniul trecutului.

Săptămâna trecută a fost înregistrat un număr record de persoane vaccinate. Din 27 decembrie au fost administrate aproximativ 4,5 milioane doze de vaccin şi suntem din ce în ce mai aproape de cifra de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Iar eforturile noastre nu se opresc aici.

Cunoaştem problemele de clivaj social care au loc în România, de limitare a accesului la vaccinare pentru persoanele din mediul rural. Pentru a uşura accesul şi a facilita egalitatea, principiu de temelie al democraţiei, specialiştii din domeniul sanitar, împreună cu personalul care coordonează campania de vaccinare au decis deschiderea de centre mobile care vor face posibilă imunizarea românilor care nu se pot deplasa până la cel mai apropiat centru. Această soluţie ne ajută să relaxăm listele de aşteptare şi ne aduce din ce în ce mai aproape de obiectivul nostru, care va putea permite redeschiderea societăţii începând cu data de 1 iunie. În plus, autorizarea centrelor de tip drive-thru vor permite accelerarea vizibilă a campaniei de vaccinare, aducând încă o soluţie care să îi îndemne pe români să ia decizia potrivită, aceea de a se proteja atât pe ei, cât şi pe cei dragi.

Zilnic, în cadrul dezbaterilor şi negocierilor, coaliţia de guvernare discută cele mai potrivite soluţii pentru bunăstarea românilor. Devotamentul şi implicarea sunt complete, acest lucru fiind vizibil prin compromisurile făcute. Situaţia tensionată din cadrul coaliţiei a fost depăşită prin cooperare şi recunoaşterea scopurilor comune. Orice dispută politică este trecută pe un plan secundar faţă de principiile şi valorile cu care am venit la guvernare.

Vedem că toate instituţiile sunt implicate în totalitate - Guvernul, preşedintele României şi Parlamentul. Avem în faţă un obiectiv clar, redeschiderea României. De aceea, trebuie să îi încurajăm pe români să se vaccineze, trebuie să ne asumăm această responsabilitate de a asigura cele mai bune condiţii în acest sens şi a le menţine activ interesul.

Nu este momentul potrivit să dăm curs neîncrederii şi zvonurilor. Cu toţii putem salva sistemul de sănătate, putem elibera paturi la ATI şi putem să îi ajutăm pe medicii care zi şi noapte îşi riscă vieţile în lupta cu acest virus. Creşterea capacităţii de vaccinare trebuie să aibă loc concomitent cu încrederea românilor, că aceasta este cea mai bună soluţie pentru revenirea la o societate normală. Pentru că numai împreună putem învinge pandemia!

    Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată O reformă întârziată care trebuie relansată în anul 2021 - finanţarea administraţiei publice locale;

Domnul Nicolae Giugea:

"O reformă întârziată care trebuie relansată în anul 2021 - finanţarea administraţiei publice locale"

De peste 30 de ani tot am auzit vorbindu-se despre principii moderne în înfăptuirea actului administrativ local, însă progresele au fost lente şi, de cele mai multe ori, nesatisfăcătoare. Mai mult decât atât, în perioada guvernelor PSD am avut parte de tentative nesincere de reformă, care purtau denumiri generoase, precum "descentralizarea administraţiei şi transferul de competenţe" la nivel local. Din păcate, sub masca reformelor, PSD nu urmărea decât o feudalizare a proprietăţilor publice şi o împărţire frăţească între baroni a ceea ce a mai rămas în patrimoniul de stat.

Aşadar, deşi au trecut 3 decenii de tranziţie, unii încă se mai miră de ce administraţia locală românească este puternic marcată de lipsa de performanţă şi de avansuri extrem de lente în modernizarea comunităţilor locale. Cu un model administrativ închistat ca mod de funcţionare în anii ҆80, nu ai cum să ajungi din urmă administraţii locale occidentale care planifică de ani buni soluţii inteligente pentru comunităţi şi servicii publice la cele mai înalte standarde.

Decizie publică fără finanţare nu există! N-ai cum să decizi tu, dacă banii sunt la altcineva! Acest lucru a fost ştiut bine de toate guvernele din perioada post-comunistă, care nu au făcut decât să menţină autorităţile locale într-o relaţie strictă de dependenţă între centru şi periferie. Numai Guvernul PNL a reuşit, începând cu anul 2020, să garanteze unităţilor administrativ-teritoriale o finanţare certă, respectiv alocarea a 100% din impozitul pe venit colectat pe raza teritorială a localităţii. Cu toate acestea, actualul sistem de finanţare a comunităţilor locale rămâne în continuare unul deficitar - unele localităţi au resurse financiare consistente pe care le folosesc fie pentru dezvoltare, fie le risipesc, iar alte localităţi nu reuşesc nici măcar să acopere cheltuielile anuale de funcţionare pentru principalele servicii publice de care sunt responsabile - şcoala, spitalul, salubritatea sau iluminatul public.

Ar fi bine ca, în perioada imediat următoare, toate partidele politice parlamentare, indiferent dacă sunt în coaliţia de guvernare sau în opoziţie, să genereze o dezbatere reală asupra uneia dintre reformele amânate, reforma finanţelor publice locale. Toate partidele sunt interesate de această reformă, pentru că toate partidele au în structura lor primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene sau consilieri judeţeni. Cu toţii cunoaştem că fără o finanţare adecvată, fără o separare clară a bugetelor, între bugete de funcţionare şi bugete de investiţii, vom mai aştepta alte zeci de ani ca mii de localităţi din ţară să se dezvolte. Nu-şi pune nimeni întrebarea de ce în România se află cele mai slab dezvoltate regiuni din Uniunea Europeană, Oltenia şi Bucovina?

Mai mult decât atât, fără o certitudine financiară pe termen mediu şi lung, am putea rata oportunitatea ca unităţile administrativ-teritoriale din zonele mai puţin dezvoltate să îşi asume implementarea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.

Am convingerea că apelul meu la consens politic pe o temă de interes naţional major va căpăta atenţia tuturor factorilor politici responsabili. Reforma ţine exclusiv de voinţa politică şi ori de cât ori aceasta s-a coagulat, românii s-au bucurat de salturi calitative importante în standardul lor de viaţă.

    Radu-Marin Moisin - declaraţie politică având ca temă Programele adoptate de Consiliul Uniunii Europene pentru a proteja şi promova justiţia, statul de drept şi valorile Uniunii Europene;

Domnul Radu-Marin Moisin:

"Programele adoptate de Consiliul Uniunii Europene pentru a proteja şi promova justiţia, statul de drept şi valorile Uniunii Europene"

Recent, Consiliul Uniunii Europene, aflat sub preşedinţia portugheză, a adoptat două programe de o importanţă majoră pentru comunitate, care fac parte din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi constituie fondul Uniunii Europene privind justiţia, drepturile şi valorile comunitare.

Astfel, Consiliul UE declară că programele vor sprijini dezvoltarea unui spaţiu european de justiţie fundamentat pe statul de drept, consolidând, protejând şi promovând justiţia, egalitatea de drepturi şi totalitatea valorilor reprezentative pentru Uniunea Europeană.

Am certitudinea că atât Programul pentru Drepturi şi Valori, cât şi Programul în Domeniul Justiţiei vor contribui la depăşirea obstacolelor transfrontaliere ale justiţiei şi îmbunătăţirea relaţiei de încredere reciprocă între state şi instituţii, acesta fiind primul şi cel mai important pas pentru consolidarea sistemului judiciar european.

Prin urmare, Programul pentru Drepturi şi Valori va avea un buget de maximum 1.55 miliarde de euro, iar printre obiectivele specifice se numără promovarea egalităţii şi a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, cât şi sensibilizarea publicului faţă de incidentele de violenţă domestică, sprijinind responsabilizarea individuală pentru lupta împotriva violenţei, în special împotriva copiilor şi a femeilor.

În ceea ce priveşte programul în domeniul justiţiei, acesta va avea un buget de 305 milioane de euro şi are stabilite următoarele obiective specifice:

  • facilitarea şi sprijinirea cooperării judiciare în materie civilă şi penală, cât şi promovarea independenţei statului de drept şi imparţialitatea sistemului judiciar;
  • sprijinirea şi promovarea formării judiciare, în vederea încurajării unei culturi juridice şi a statului de drept;
  • facilitarea accesului efectiv şi nediscriminatoriu la justiţie pentru toţi, inclusiv prin mijloace electronice, şi sprijinirea drepturilor victimelor criminalităţii, precum şi a drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate şi acuzate.

Aşadar, consider că aceste două programe sunt oportunităţi de care şi sistemul judiciar românesc va putea beneficia, în special datorită contextului epidemiologic care a afectat şi a încetinit progresul economic, generând repercusiuni şi în ceea ce priveşte componenta socială. De asemenea, este necesar ca prin aceste programe şi nu numai, să promovăm dreptul cetăţenilor noştri la justiţie, prin facilitarea accesului la un spaţiu de justiţie european, modern şi funcţional.

Astfel, sunt convins de faptul că finanţarea pusă la dispoziţie în cadrul acestor programe va fi esenţială pentru a ajuta la realizarea acestor obiective strategice.

    Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică cu titlul America este principalul partener al României şi al Uniunii Europene. Cooperarea internaţională ne poate asigura victoria în lupta cu pandemia de coronavirus;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

"America este principalul partener al României şi al Uniunii Europene. Cooperarea internaţională ne poate asigura victoria în lupta cu pandemia de coronavirus"

Cu puţin timp înaintea datei simbolice în care se împlineau 100 de zile de mandat în funcţia de preşedinte al SUA, în data de 13 aprilie, Joe Biden a fost invitat să susţină primul său discurs politic în Congresul american, pe 28 aprilie.

Ne aflăm în faţa unui moment simbolic important atât pentru americani, cât şi pentru noi, ca aliaţi ai Americii în lupta pentru protejarea lumii libere. Preşedintele Joe Biden s-a dovedit un susţinător al valorilor democratice şi liberale, iar atitudinea acestuia nu face decât să întărească relaţia dintre ţările noastre.

În primul său discurs de politică externă de la preluarea funcţiei, rostit la Departamentul de Stat din Washington, preşedintele Joe Biden a ţinut să transmită un mesaj esenţial partenerilor din întreaga lume - diplomaţia este instrumentul principal american la nivel internaţional.

În privinţa crizei sanitare, preşedintele american consideră că, de asemenea, cooperarea internaţională este mai importantă ca oricând pentru a putea lupta cu coronavirusul. Modificările climatice şi sporirea fluxurilor migraţioniste sunt teme care pot fi rezolvate, pentru că "doar ne asumăm această luptă împreună", potrivit preşedintelui Joe Biden.

Din postura de parlamentari, avem datoria să intensificăm dialogul cu românii din SUA, pentru a ne asigura că drepturile lor sunt respectate. La recensământul american din 2000-2001, 367.000 de americani şi-au declarat originea română. Potrivit site-ului MAE, aproximativ un milion de români locuiesc în SUA. Având o prezenţă consistentă în America, am speranţa că administraţia Biden, în parteneriat cu Ambasada României la Washington, vor găsi cele mai bune metode de a ajuta românii să se simtă în continuare protejaţi şi integraţi în societatea americană.

America rămâne principalul partener al României şi al întregii Europe în lupta pentru protejarea lumii libere, promovarea valorilor liberale şi inovarea în domenii-cheie pentru viitor. Uniţi de principiile democratice, putem să câştigăm lupta cu pandemia de coronavirus, să asigurăm prosperitatea popoarelor noastre şi să protejăm drepturile cetăţenilor ţărilor noastre din întreaga lume!

    Bogdan-Gruia Ivan - declaraţie politică: Coaliţia ce face?;

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

"Coaliţia ce face?"

Spre sfârşitul anului trecut, românii au votat cu bună-credinţă partidele care să-i reprezinte în Parlamentul României. Era o situaţie ceva mai bună ca acum, e drept, pentru că PNL a reuşit să scadă incidenţa artificial, dar voturile de atunci aveau acelaşi scop pe care românii îl vor şi acum, să ieşim din criza economică şi sanitară.

Unele partide şi-au continuat lupta începută, altele s-au trezit brusc că trebuie să lase ONG-urile şi scandalurile pentru a guverna România. Însă fără succes, pentru că nu s-au obosit să înveţe legile. Sigur vă mai amintiţi că, înainte să plece, Vlad Voiculescu a dat un ordin care n-a fost aprobat de premierul ţării, cel care ia, constituţional, ultima decizie.

Aceasta ori este ignoranţă faţă de ce înseamnă o funcţie publică, ori e rea-voinţă! Partidele sunt votate să reprezinte oamenii, să facă treabă pentru cetăţeni. Două oraşe mari din România, Iaşi şi Bucureşti, au bugetele în aer din cauza unor orgolii politice. Ca reprezentare, nici nu vă comparaţi cu cei de la AUR. Măcar ei n-au pretins altceva în campanie. Şi luptă pentru votanţii lor. Nu cred că cineva a votat pentru USR PLUS, pentru a bloca bugete. Aţi fost trimişi acolo să rezolvaţi problemele oamenilor şi vă bateţi joc de cei care v-au dat votul pentru a putea schimba ceva.

Şi n-aţi schimbat nimic! Poate doar recordurile la incompetenţă, pentru că lucrurile în guvern se mişcă, din păcate, ca pe vremea lui Băsescu, în 2009, când majoritatea miniştrilor din Guvernul Boc aveau două portofolii ministeriale. Nu ştim de ce nu avem aprobare pe PNRR, de ce nu s-au anunţat investiţii majore, de ce nu sunt proiecte care să sprijine tinerii şi lista continuă. Dacă vă înjunghiaţi reciproc, domnilor din PNL şi USR PLUS, nu veţi face prea multe!

Nu pot să îmi explic, de exemplu, de ce pe 10 mai se deschid şcolile, iar noi suntem în aceeaşi situaţie ca şi atunci când le-am închis. Nici n-a trecut mult de când domnul Cîmpeanu se certa pentru testele din şcoli cu Voiculescu, iar acum nimic. Nici acum nu ştim cum se va proceda dacă apar infectări în rândul elevilor şi cum prevenim acest lucru, ceea ce creează haos. Pentru că atunci când nu vă mişcaţi, dragi colegi guvernanţi, lucrurile se mişcă singure şi impredictibil!

Ce face domnul Cîmpeanu?! Pentru că abia acum s-a trezit şi dumnealui să permită învăţământul faţă în faţă pentru copiii din ciclul primar, când PSD şi-a dat seama de anul trecut că un copil nu poate învăţa online cum să scrie şi să citească. Când noi am propus asta erau 2.700 de localităţi în scenariul verde, acum sunt 1.800.

Şi atunci, nu e corect să vă întreb, dragi colegi, pe toţi, coaliţia ce face? Ce a făcut în ultimele luni substanţial pentru România, pentru oamenii de rând?

După acest mandat, oamenii vor învăţa un lucru - cearta inutilă este mai rea decât prostia. Dar normal că nu veţi fi de acord cu mine, PNL şi USR PLUS, pentru că aşa cum a văzut toată lumea, nu faceţi nimic. Sunteţi doar Gică Contra!

    Diana Stoica - declaraţie politică cu tema Imunizarea anti-HPV, o problemă a întregii societăţi româneşti.

Doamna Diana Stoica:

"Imunizarea anti-HPV, o problemă a întregii societăţi româneşti"

În fiecare zi, în România 5 femei mor din cauza cancerului de col uterin. România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte incidenţa şi mortalitatea provocată de acest cancer. Cifrele sunt inacceptabile, în contextul în care cu un vaccin şi cu screening, cancerul de col uterin poate fi eradicat. Cu toţii, parlamentari şi membri ai Guvernului, trebuie să căutăm soluţii pentru eliminarea bolilor grave cauzate de HPV în România. Acum este momentul să acţionăm.

Chiar dacă 86% din femei au auzit de cancerul de col uterin, mai mult de jumătate dintre românce nu ştiu despre infecţia cu virusul HPV, iar una din zece românce nu crede că acest virus poate provoca cancerul. Mai mult, foarte important, conform Institutului Naţional pentru Sănătate Publică, 7 din 10 femei din România nu-şi fac niciun test pentru depistarea leziunilor precanceroase sau pentru depistarea HPV.

În general, la fiecare minut 5 vieţi sunt salvate în lume datorită vaccinării, iar aceste cifre nu includ vaccinul împotriva COVID-19. Spre exemplu, infecţia cu HPV a fost aproape eliminată în ţări ca Anglia şi Australia, în urma programului de vaccinare în masă a fetelor, introdus începând din anul 2008. Da, vorbim despre 2008, acelaşi an în care a avut loc şi campania autorităţilor din România, campanie care a fost, de fapt, un mare eşec - s-au investit atunci 23 de milioane de euro, iar campania a fost total ineficientă. Campania politicienilor a făcut să fie aruncate 95.000 de doze de vaccin, un eşec total al vechilor politicieni cu privire la o problemă de siguranţă naţională. Au fost irosiţi banii cetăţenilor, bani investiţi în multe doze care n-au fost folosite de pacienţi şi care au expirat.

În acest context, am organizat alături de colegul meu Cătălin Teniţă, deputat USR PLUS, dezbaterea "Imunizarea anti-HPV, o problemă a întregii societăţi româneşti", la care au participat experţi locali şi internaţionali. Am analizat situaţia actuală şi am identificat soluţii pentru a accelera eliminarea cancerului de col uterin în România.

Dezbaterea a fost organizată chiar aici, în Parlamentul României, sub egida Forului Parlamentar European pentru Drepturi Sexuale şi Reproductive (EPF), în contextul săptămânii imunizării. Ne-am dorit ca în cadrul acestei dezbateri să auzim mai mult vocile specialiştilor şi mai puţin cele ale demnitarilor şi politicienilor.

Vă reamintesc că România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte incidenţa şi mortalitatea provocată de cancerul de col uterin. Aceste cifre sunt inacceptabile, în contextul în care prin vaccin şi screening, cancerul de col uterin poate fi eradicat.

Avem, aşadar, o opţiune prin care ne putem proteja şi trebuie să o facem disponibilă tuturor tinerilor! În calitate de reprezentant al cetăţenilor, este responsabilitatea mea să mă asigur că oferim această şansă tinerilor din România. Sunt sigură că vom reuşi, împreună cu specialiştii prezenţi şi cu colegii din Ministerul Sănătăţii, care reprezintă autoritatea competentă pe subiect.

Mă bucur că oficialii Ministerului Sănătăţii au fost împreună cu noi la dezbaterea organizată în Parlament şi au susţinut importanţa vaccinării, alături de screening, prin care se poate reduce povara generată de cancerul de col uterin.

Guvernul are deja soluţii pentru a accelera eliminarea cancerului de col uterin în România. Spre exemplu, o primă soluţie este întărirea rolului pe care îl au medicii de familie pentru informarea despre vaccinarea anti-HPV. Concret, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNRR, Guvernul a inclus o componentă de întărire a capacităţii medicilor familie pentru a fi un actor activ în măsurile de prevenţie, specific pentru recoltarea Testului Papanicolau şi a testului care diagnostichează infecţia cu HPV.

O altă soluţie a Ministerului Sănătăţii este dotarea laboratoarelor regionale cu aparatură performantă, pentru a diagnostica pacienţii într-un mod rapid şi eficient. Tot prin PNRR, a fost inclusă o componentă importantă de digitalizare, prin care putem avea o trasabilitate a probelor, astfel încât eliberarea rezultatelor să se realizeze mult mai uşor.

Trebuie să susţinem şi să promovăm toate soluţiile propuse de noi - gratuitatea vaccinului - să nu uităm, costurile sunt prea mari pentru femeile din România - extinderea vârstei de vaccinare de la 11-14 ani la 15-25 ani, vaccinarea băieţilor - este o discriminare ce trebuie corectată, fiindcă şi ei sunt purtători ai virusului - crearea unei platforme de vaccinare, similară celei pentru COVID-19, unde părinţii să-şi programeze copiii şi medicii de familie să programeze pacienţii care vor să fie vaccinaţi.

Dar cele mai importante şi accesibile soluţii sunt acţiunile de prevenţie, adică informarea cetăţenilor privind educaţia pentru sănătate, introducerea materiei în şcoli.

Să nu uităm că foarte recent, chiar aici în Parlament, unii politicieni au preferat să "ciuntească" Legea educaţiei sexuale, prin înlocuirea noţiunii de "educaţie sexuală" cu cea de "educaţie sanitară" şi introducerea obligativităţii obţinerii acordului scris al părinţilor. Acest lucru a fost criticat de experţii din educaţie, de organizaţiile neguvernamentale, dar mai ales de tineri şi elevi.

Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului şi să susţinem cu toţii prevenţia cancerului de col uterin, boală a cărei mortalitate ne situează pe primul loc în Europa!

Acum este momentul să ajutăm tinerii români. Acum este momentul pentru eliminarea bolilor grave asociate HPV!

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bună dimineaţa, stimate colege, stimaţi colegi!

Hristos a Înviat!

Şi vă propun să deschidem şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Îi rog pe liderii de grup să-şi invite colegii în bancă sau să se logheze pe tabletă pentru activitatea de astăzi.

Îi rog pe domnii secretari de şedinţă să fim în echipă completă şi declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Vă informez că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 169.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei, următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din ziua de miercuri, 5 mai 2021; programul de lucru pentru perioada 3-8 mai 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 27 aprilie - 5 mai de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: între orele 10,00 şi 11,30 dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea; între orele 11,30 şi 12,00 - pauză; la ora 12,00 - vot final.

Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Dacă nu, intrăm în ordinea de zi şi începem dezbaterea iniţiativelor legislative.

Punctul 1, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 597/2019, se va dezbate atunci când vom primi raportul suplimentar.

Aşa încât vom trece la punctul 2.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 527/2013) (rămasă pentru votul final).  

2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 527/2013; lege organică.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul doamna deputat Oana Ţoiu, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului suplimentar.

Doamna deputat Cristina Rizea.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Raport suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii

În temeiul art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa Pl-x 527/2013 din 4 aprilie 2016, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în sensul majorării cuantumului alocaţiei de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii.

În urma reluării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, menţinerea soluţiei de respingere a propunerii legislative, exprimată în raportul cu nr. 693, depus în data de 15 septembrie 2015.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

(Doamna deputat Dumitrina Mitrea solicită să ia cuvântul.)

A, da, vă rog!

Doamna deputat Mitrea Dumitrina.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Dumitrina Mitrea:

O propunere legislativă care se plimbă de opt ani prin Parlament, o propunere legislativă care trebuia să aducă alocaţiile copiilor cât mai aproape de alocaţiile ţărilor din spaţiul comunitar, o propunere legislativă care în momentul în care s-a iniţiat aducea în atenţia dumneavoastră că alocaţiile copiilor sunt de 21 de ori mai mici decât cele din ţările europene. Şi astăzi ne aduceţi pe ordinea de zi această propunere legislativă, pentru a fi respinsă, cu motivaţia că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2019 şi prin creşterea cu 31 de lei în 2021 ea nu mai are obiect. Şi nu este aşa!

Guvernul, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 123/2020 aducea justificări de ce nu pot creşte alocaţiile copiilor, aşa cum au promis că vor fi pentru anul 2021. Dar tot în această ordonanţă de urgenţă se aminteşte şi faptul că în Decizia nr. 593/2020 a Curţii Constituţionale propunerea legislativă este considerată neconstituţională, invocând că nu sunt surse de finanţare, mai ales din cauza pandemiei cu care ţara se confruntă.

Şi e uşor să invoci motive de neconstituţionalitate, când ar fi fost demn, din partea Domniilor Voastre, să le spuneţi părinţilor acestor copii că toate achiziţiile neconforme, izolete de mii de euro nefolosite, spitale modulare de milioane de euro închise, cumpărate pe perioada pandemiei, puteau reprezenta sursa de finanţare pentru a da copiilor noştri o alocaţie aproape de normalitate.

În ianuarie 2021, alocaţia trebuia să fie de 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Vreau să vă felicit că azi votaţi respingerea unei propuneri legislative pentru că dumneavoastră consideraţi că aţi rezolvat problema copiilor României scăzând deficitul faţă de celelalte ţări europene, dar pentru acest lucru vor mai fi necesari încă 10 ani pentru o alocaţie adusă la normalitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 398/2018) (rămasă pentru votul final).  

3. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Pl-x 398/2018; lege organică.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Roman Florin, Grupul PNL.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Daţi-mi voie să spun şi eu Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (PL-x 318/2019) (retrimis comisiei).  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Dacă vă uitaţi printre iniţiatori, majoritatea sunt foşti primari, foşti preşedinţi de consilii judeţene, foşti vicepreşedinţi, oameni care au lucrat în administraţia publică locală şi care semnalează o problemă importantă, în sensul că, vorbim de autonomie locală, dăm posibilitatea primăriilor să încaseze doar teoretic acele amenzi, cum sunt cele venite din zona de circulaţie, dar dacă ne uităm pe o analiză atentă, vedem că 80% din aceşti bani niciodată nu ajung în bugetele locale, deşi ei sunt luaţi în calcul ca şi venituri atunci când se fundamentează proiectul de buget.

Ce am propus noi a fost ca, în cazul celor care nu-şi achită aceste amenzi contravenţionale, consiliile locale să aibă posibilitatea alternativă de a pune aceste persoane rău-platnice la muncă în folosul comunităţii, adică nu-ţi plăteşti amenda, măcar să ai posibilitatea, ca şi administraţie publică, să-i pui pe acei oameni să lucreze pentru comunitatea din care provin.

Am iniţiat proiectul pe care îl avem astăzi pe lista de respingeri, în urma unor discuţii cu primarul municipiului Aiud, de la un caz concret. O persoană care este amendată de cel puţin 20 de ori călătorind cu autobuzul, ştie că este amendată, face acelaşi lucru în fiecare zi, pentru că nu are nimic din ce poate fi executat. Şi atunci, sigur că intrăm într-un cerc vicios, în care autoritatea locală trebuie să încaseze o amendă pe care nu o încasează, nu poate să-l pună pe respectivul să muncească în folosul comunităţii şi am sperat că voi găsi înţelegere de la toţi colegii ca să reglementăm această problemă.

Au fost două chestiuni ridicate: una legată de constituţionalitate, şi ni se spune în permanenţă că avem acel articol care interzice munca forţată. Nici vorbă! Aici e vorba de un acord între autoritatea locală şi cel care, în schimbul neplăţii amenzii, poate munci în folosul comunităţii, şi a mai fost acea chestiune că autorităţile locale nu pot aplica aceste sancţiuni.

Păi, atunci despre ce autonomie locală mai vorbim?!

Eu cred că va trebui - şi eu, cel puţin, voi reveni cu un proiect de lege pe această temă, o voi duce, dacă e cazul, doar pe opţionalitate, şi nu pe obligativitate, că înţeleg că asta a supărat - în schimb cred că noi, ca Parlament, va trebui să lucrăm foarte serios, să vedem cum rezolvăm această problemă. Pentru că, repet, vorbim aici de sute de milioane, reprezentând amenzi, care teoretic sunt în bugetele locale, dar practic nu ajung niciodată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

Raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 398/2018) (rămasă pentru votul final).  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, în data de 25 iunie 2018, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001, urmărindu-se ca 50% din valoarea ajutorului social să fie plătit sub forma tichetului pentru ajutor social, a cărui destinaţie să fie exclusiv aceea de achiziţionare a produselor alimentare.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul nefavorabil al Consiliului Economic şi Social.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 20 iunie 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, din următoarele considerente: ajutorul social este un beneficiu de asistenţă socială calculat ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de Legea nr. 416/2001 şi venitul total al familiei sau persoanei singure, acordat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Acest tip de beneficiu se acordă în cuantum variabil, în funcţie de dimensiunea familiei şi veniturile acesteia, stabilit lunar în funcţie de situaţia socio-economică a familiei sau de componenţa familiei, respectiv alte situaţii, cum ar fi suspendările ca urmare a neîndeplinirii unor obligaţii prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 20 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, plata beneficiilor sociale se poate efectua în funcţie de specificul acestora sau în funcţie de opţiunea titularului prin mandat poştal, în cont bancar, în tichete sociale sau altă formă de plată, conform legii. Modalitatea de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin legi speciale.

Prin urmare, nu se justifică adoptarea unor astfel de modificări, cu atât mai mult cu cât acestea ar genera costuri suplimentare pentru achiziţia tichetelor pentru ajutor social emise pe suport electronic, conducând la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale?

Domnul deputat Muncaciu Sorin, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Aş vrea să fac o precizare în legătură cu ce a spus domnul Roman.

Am fost în comunele din judeţul Galaţi şi am constatat că autorităţile locale, cum le numeşte dânsul, condiţionează eliberarea de acte cum sunt, de exemplu, cele de proprietate, după concesionare, de plata acestor amenzi. Acum, amenzile reprezintă sume destul de importante pentru aceşti oameni şi toată viaţa lor este blocată de aceste amenzi, pentru că dacă ei nu pot să-şi plătească amenzile, nu pot să primească acte de casă, nu pot să primească racordare la curent. Şi aceasta este o situaţie endemică în judeţul Galaţi; majoritatea comunelor de romi se plâng de acest lucru.

Aşa că, eu ştiu că va trebui să amendăm legea aceasta, dar va trebui să facem ceva şi cu comunităţile locale, unde primarii condiţionează eliberarea de acte de plata amenzilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Sigur că aici este un anumit circuit la plata taxelor şi impozitelor, condiţionat de plata amenzilor, apoi taxe şi impozite şi ca să ai toate taxele şi impozitele, eliberarea actelor.

Dar, dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Dacă nu, propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (PL-x 318/2019) (retrimis comisiei).  

4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; PL-x 318/2019; lege ordinară.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Mihai-Alexandru Badea, preşedintele Comisiei juridice, prezentarea raportului vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

PL-x 318/2019

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă, iar Consiliul Economic şi Social a transmis un aviz nefavorabil cu privire la iniţiativa legislativă.

Obiectul de reglementare este modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, în sensul stabilirii competenţei consiliilor locale de a pune în executare anumite sancţiuni contravenţionale, precum şi de a stabili înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, în situaţiile în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite.

Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că în calitatea lor de autorităţi deliberative, consiliile locale nu pot exercita competenţe referitoare la executarea sancţiunilor contravenţionale, aşa cum se propune în iniţiativa legislativă.

De asemenea, soluţiile propuse prin proiectul de lege încalcă dispoziţiile art. 42 din Constituţia României, cu privire la interzicerea muncii forţate.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale?

Domnul deputat Gabi Andronache, pe procedură.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Iniţiatorul a discutat cu mai mulţi lideri de grup şi există o soluţie pentru acest proiect şi ar fi păcat să mergem să reluăm procedura legislativă, în măsura în care putem identifica o soluţie, astfel încât să ieşim din paradigma expusă de domnul preşedinte al Comisiei juridice, respectiv munca forţată. Şi anume, ca această prestaţie să se realizeze cu acordul - repet - cu acordul persoanei care a fost amendată.

În acest sens, propunerea Grupului PNL - nu am discutat cu ceilalţi lideri, pot fi consultaţi dacă sunt de acord sau nu cu propunerea noastră, dacă nu, vă rog s-o supuneţi votului - este de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Vă mulţumesc mult de tot.

Grupul USR înţeleg că este de acord.

Mulţumesc.

Grupul PSD, de acord.

Grupul UDMR, de acord.

Grupul AUR, de acord.

Minorităţile naţionale, de acord.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Având acordul liderilor de grup, propunerea dumneavoastră întruneşte consensul, drept pentru care acest proiect de lege va fi retrimis la comisie pentru două săptămâni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down (PL-x 60/2017) (rămas pentru votul final).  

5. Proiectul de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down; PL-x 60/2017; lege organică.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate şi familie, prezentarea raportului comun, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie au fost sesizate, prin adresa PL-x 60/2017 din 1 februarie 2017, cu dezbaterea pe fond a Proiectului de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare introducerea unor dispoziţii legale prin care să se creeze cadrul legal privind reglementarea serviciilor de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; punctul de vedere negativ al Guvernului; punctul de vedere negativ al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

La şedinţa Comisiei pentru sănătate şi familie, în urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

La şedinţa Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului de lege.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 22 decembrie 2016.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege, din următoarele considerente: există dispoziţiile legale aplicabile pentru protecţia şi promovarea persoanelor cu dizabilităţi de care beneficiază şi persoanele cu sindrom Down - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale; măsurile propuse ar implica majorarea cheltuielilor bugetare, iar iniţiatorii nu au identificat aceste surse.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale, doamna deputat Calista Mara.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Mara-Daniela Calista:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-adevăr, acest proiect de lege urmează a fi respins, dar aş vrea să vă aduc la cunoştinţă următorul lucru. Ştim foarte clar că această comunitate a copiilor cu sindrom Down, precum şi comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din România are mari probleme în ceea ce priveşte atât reglementarea, cât şi punerea în aplicare a legii, şi aşa precare, care există. Motiv pentru care, în cadrul Comisiei pentru muncă am avut o discuţie cu colegii reprezentanţi din partea UDMR şi din partea USR PLUS - sper să avem şi din partea Grupului Partidului Social Democrat, şi a Grupului AUR, şi a minorităţilor deja - în Comisia pentru muncă o discuţie de intervenţie asupra Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care înglobează, de asemenea, şi persoanele care suferă de sindrom Down, de autism, să reuşim să modificăm această lege în totalitatea ei şi să răspundă pentru toate tipurile de handicap, să nu tratăm fiecare tip de handicap în parte, pentru că există posibilitatea să creăm un haos legislativ şi nu cred că asta ne dorim.

Începând de peste două săptămâni, sper, de acum, şi vă vom înştiinţa în timp util, vom declanşa ample consultări pe acest subiect şi sper din suflet ca reprezentanţii tuturor partidelor politice, aşa cum am făcut-o şi în mandatul anterior, să reuşim să modificăm această lege, să răspundă clar nevoilor pe care persoanele cu dizabilităţi le au, pentru că o astfel de problemă este transpartinică şi n-are absolut nicio treabă nici cu stânga, nici cu dreapta, ci cu dificultăţile cu care se confruntă aceste persoane zi de zi.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Mi se pare o propunere rezonabilă.

Dacă mai sunt luări de cuvânt la dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru introducerea disciplinei Educaţie şi cultură media în învăţământul preuniversitar (PL-x 326/2019) (rămas pentru votul final).  

6. Proiectul de Lege pentru introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în învăţământul preuniversitar; PL-x 326/2019; lege ordinară.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, doamna deputat Intotero.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în învăţământul preuniversitar; PL-x 326/2019.

În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa PL-x 326 din 1 iulie 2019, Comisia pentru învăţământ a primit, spre dezbatere în fond, proiectul de lege menţionat.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în programa pentru învăţământul preuniversitar, ca disciplină obligatorie pentru elevii claselor VI-IX, în scopul dezvoltării unor abilităţi media şi a unei capacităţi de a judeca critic, în mod independent, informaţiile primite.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din data de 26 iunie 2019, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 17 septembrie 2019, comisia a propus, cu două voturi pentru adoptare, 5 voturi împotriva adoptării şi 10 abţineri, respingerea proiectului de lege, din considerentele ce se găsesc în prezentul raport.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale, domnul deputat Zisopol Dragoş.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Având în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, sesizez premisele încălcării unor principii fundamentale de legiferare, stabilite de Legea nr. 24/2000, respectiv principiul unicităţii reglementării şi principiul evitării paralelismului legislativ.

Conform articolului anterior menţionat am să vă citez: "Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele sau domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar, sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale".

De asemenea, conform art. 66 alin. (1) din Legea sus-menţionată, "Numărul de ore alocat disciplinelor de studiu sau modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învăţământ şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale".

Aşadar, doamnelor şi domnilor deputaţi, este reglementată procedura de stabilire a disciplinelor obligatorii, revenind instituţiilor şi organismelor abilitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale, şi nu ceea ce se întâmplă de fapt... cu această propunere legislativă.

Având în vedere părerile membrilor comisiei de specialitate, Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, membrii Grupului parlamentar..., ai grupului nostru, al minorităţilor naţionale, vor vota în favoarea respingerii propunerii legislative, pe baza acestor argumente şi nu numai.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Intotero.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Într-adevăr, domnul preşedinte Zisopol are dreptate în afirmaţiile pe care ni le-a prezentat. Este strict atributul Ministerului Educaţiei privind elaborarea planurilor-cadru şi introducerea unor noi materii.

Însă aş vrea să atrag atenţia, anul 2020, din păcate, pentru învăţământ a fost un an al blocajului, a fost anul în care ar fi trebuit adoptate noile planuri-cadru pentru învăţământul liceal. Din păcate, nu s-a putut realiza acest lucru. Actualul ministru al educaţiei a amânat aprobarea acestora pentru o mai bună consultare, spunând că a primit peste 10.000 de propuneri din partea elevilor, din partea cadrelor didactice, cu privire la materiile care ar trebui să fie predate pentru următorii ani în învăţământul preuniversitar, ciclul liceal.

Atragem atenţia şi pe această cale, pentru a nu mai fi puşi în astfel de situaţii, de a veni în Parlament şi de a respinge astfel de iniţiative legislative, pentru o mai bună consultare din partea reprezentanţilor Guvernului, respectiv Ministerul Educaţiei, cu toţi actorii implicaţi în educaţie: elevi, părinţi, cadre didactice şi toţi cei cu expertiză.

Grupul parlamentar al PSD nu susţine această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind luări de cuvânt, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 (PL-x 273/2019) (rămas pentru votul final).  

Punctul 7, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 273/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Bună ziua!

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, pentru dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea nr. 69/2010, în sensul extinderii restricţiilor aplicabile membrilor Consiliului Fiscal, pe perioada derulării mandatului.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Mulţumesc domnului deputat Pecingină, pentru prezentarea raportului.

Dacă la dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare (PL-x 269/2019) (rămas pentru votul final).  

Punctul 8, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare; PL-x 269/2019.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, tot domnul deputat Pecingină, vă rog frumos, prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea alin. (5) şi (6) ale art. 55 din Legea nr. 69/2010, în sensul extinderii restricţiilor nominalizării pentru membrii Consiliului Fiscal.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 162 din 1 august 1991 (Pl-x 12/2019), şi a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 36/2019) (rămase pentru votul final).  

Punctul 9, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 162 din 1 august 1991, Pl-x 12/2019, şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, Pl-x 36/2019; caracter ordinar.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Daniel Gheorghe, Grupul PNL, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Hristos a Înviat!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În calitate de iniţiator al Pl-x 12/2019, ţin minte că în momentul în care am venit cu această propunere legislativă era exact în Anul Centenarului Marii Uniri, când indemnizaţiile cuvenite veteranilor de război şi urmaşilor acestora încă se găseau la un nivel foarte, foarte scăzut, de-a dreptul ruşinos, îmi permit să spun.

Indemnizaţiile veteranilor, conform propunerilor care au existat atunci, au fost majorate la un nivel, să-i spunem, la limita decenţei, dar şi el încă mult prea redus, raportat la sacrificiul acestor oameni, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2018, cu aplicare de la 1 ianuarie 2019.

Deci prevederile pe care noi le-am propus prin aceste acte normative au fost duse la îndeplinire prin această ordonanţă pe care Guvernul României a adoptat-o odată cu Centenarul Marii Uniri, la 1 decembrie 2018.

Ce este important de spus pe lângă acest aspect - cred că Guvernul României - dat fiind faptul că recent a fost şi Ziua Veteranilor de Război, la 29 aprilie, prima Zi a Veteranilor de Război la 29 aprilie a fost inaugurată de Regele Carol I, în anul 1902, deci este o sărbătoare de tradiţie a României - cred că ar fi cazul să intervină Guvernul României printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, care să mărească cuantumul acestor indemnizaţii.

Să ne gândim doar că în România astăzi mai sunt doar 2.610 veterani de război aflaţi în viaţă; acestea sunt statisticile oficiale existente la această oră. Lor li se mai alătură încă doar 8 veterani de război din Republica Moldova, care au luptat sub tricolor în cel de-al Doilea Război Mondial.

Şi cred că ar fi foarte bine, dincolo de festivismele care ne plac şi dincolo de faptul că ne-am învăţat să ne aducem aminte de eroi, de martiri, de cei care au clădit România sau de cei care ne-au salvat ţara şi care ne-au garantat existenţa noastră ca naţiune, doar la date fixe, ar fi bine să facem un efort pentru aceşti oameni. Şi, evident, Guvernul României ar fi cel mai în măsură să facă acest lucru şi să mai crească o dată indemnizaţiile cuvenite veteranilor.

Vorbim de oameni dintre care cei mai tineri dintre ei au 95, 96 de ani. Vorbim de doar 2.618 români, care au luptat cu arma în mână pentru această ţară, în cel de-al Doilea Război Mondial.

Aşadar, cred că ar fi cazul ca Guvernul României să ţină cont de aceşti oameni şi să-i cinstească cum se cuvine.

La fel, cu toţii, naţiunea română avem datoria noastră de conştiinţă de a-i respecta pe aceşti ultimi supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Cinste şi plecăciune veteranilor de război de pe pământ şi din cer!

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă, prezentarea raportului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României... şi a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată cu dezbaterea în fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război şi a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, comisia a avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, avizele negative ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctele de vedere negative ale Guvernului.

Majorarea indemnizaţiilor lunare şi a sporului lunar pe care îl primesc veteranii şi invalizii de război face obiectul acestei reglementări.

De asemenea, Propunerea legislativă Pl-x 36/2019 vizează şi includerea în categoria drepturilor acordate acestor categorii de beneficiari a unui premiu financiar în cuantum de 5.000 lei net pentru Anul Centenarului, 2018.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativelor legislative deoarece, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, au fost majorate indemnizaţiile acestor categorii de beneficiari.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale? Nu.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin. (1<SUP>1</SUP>) şi alin. (1<SUP>2</SUP>) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 14/2019) (rămasă pentru votul final).  

10. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (11) şi alin. (12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 14/2019.

Dacă iniţiatorii doresc? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea alin. (11) şi alin. (12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 14/2019, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea alin. (11) şi alin. (12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (11) şi alin. (12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010, în sensul stabilirii, pentru angajatori, a unui termen de reînnoire periodică, din 3 în 3 ani, a avizelor de încadrare în condiţii deosebite de muncă a unor locuri de muncă, precum şi a obligaţiei de plată, în cazul schimbării condiţiilor de muncă, a diferenţei de contribuţie dintre cota de contribuţii sociale pentru condiţii deosebite de muncă datorată şi cea declarată.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere negativ al Guvernului.

La dezbaterile care au avut loc în şedinţa comisiei din 11 septembrie 2019 au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, domnul Ioan-Petru Căprariu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, şi doamna Georgeta Jugănaru, director la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative deoarece aceasta a rămas fără obiect ca urmare a adoptării Legii nr. 13/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Cred că mai puţin relevante sunt ziua în care a avut loc şedinţa de comisie, numărul de parlamentari şi invitaţii, cine a fost prezent. Cred că trebuie să venim cu esenţa deciziei comisiei, pentru ştiinţa plenului.

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale dacă sunt luări de cuvânt? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 327/2019) (rămas pentru votul final).  

Punctul 11, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 327/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor? Nu.

Din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 327/2019 din 1 iulie 2019, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010, intervenţiile legislative vizând includerea unor noi locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, precum şi modificarea listei unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi cerinţelor de încadrare în condiţii speciale.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 26 iunie 2019.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului respingerea proiectului de lege din următoarele considerente:

Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale a stabilit lista completă a locurilor de muncă şi societăţilor în condiţii speciale, care ulterior, începând cu data de 1 ianuarie 2011, au fost preluate în Anexa nr. 2 şi Anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010.

Prin adoptarea Legii nr. 263/2010, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele prevăzute în cuprinsul art. 30 alin (1).

Lista cu unităţile existente în Anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010 a rezultat în urma unui proces de evaluare a criteriilor necesare încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale.

Procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale a fost prevăzută prin hotărâre de Guvern şi a vizat locurile de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010.

Precizăm că, după încadrarea iniţială, reevaluarea a fost posibilă numai pentru angajatorii care au deţinut avizul de încadrare în condiţii speciale.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, legiuitorul a încercat menţinerea continuităţii drepturilor obţinute, potrivit legislaţiei anterioare.

Voinţa legiuitorului transpusă în noua lege a fost aceea de continuare a acelor drepturi avute şi anterior datei de 1 ianuarie...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog să conchideţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Potrivit legii, locurile de muncă în condiţii speciale sunt supuse periodic, din 5 în 5 ani, procedurii de reevaluare, în vederea menţinerii sau respingerii avizului de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 526/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 12, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Pl-x 526/2018.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, prezentarea raportului, vă rog.

Încercaţi să ne prezentaţi esenţa raportului şi să nu intrăm în toate detaliile, pe articole şi pe comentariile din şedinţa de comisie.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 526/2018, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 38 alin. (3) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării majorărilor salariale de care a beneficiat personalul didactic şi didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar, începând cu 1 martie 2018.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative întrucât există deja reglementare pentru acordarea majorării salariale acestei categorii de personal potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

 
     

Doamna Cristina Camelia Rizea:

...unor termene.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale (Pl-x 556/2018) (retrimisă comisiei).  

Punctul 13, Propunerea legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale; Pl-x 556/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor? Nu.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Procedură, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Se aude?

Daţi puţin mai tare microfonul acesta!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Se aude.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să vă rog să supuneţi votului...

De fapt, nu, avem consens pentru retrimiterea la comisie a acestei iniţiative, şi anume a punctului 13 - Pl-x 556/2018. Este vorba de Propunerea legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale.

Prin urmare, vă cer retrimiterea, pentru ca în termen de două săptămâni, trei săptămâni, comisia să vină cu un raport favorabil.

Cred că e important pentru mămicile din România să existe aceste consultaţii prenatale, astfel încât cred că e o eroare să votăm împotriva acestui proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Înţeleg că există consensul liderilor. Pe cale de consecinţă, propunerea legislativă este retrimisă la comisie pentru 3 săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 178/2015) (rămas pentru votul final).  

Punctul 14, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 178/2015.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, prezentarea raportului suplimentar.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

În temeiul art. 104 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa PL-x 178/2015 din 9 martie 2016, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul introducerii unui alineat nou, care să prevadă anexarea la decizia de pensionare a copiilor documentelor care au stat la baza calculului pensiei.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 11 septembrie 2019, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, menţinerea soluţiei de respingere a proiectului de lege, exprimată în raportul comisiei depus la data de 1 septembrie 2015.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege întrucât există cadru legislativ pentru eliberarea, de către casele teritoriale de pensii, a buletinului de calcul, care cuprinde toate datele utilizate la stabilirea şi calcularea pensiei...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

...acest lucru făcându-se la cererea pensionarului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (Pl-x 228/2019) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 15, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război; Pl-x 228/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor? Nu.

Comisiile sesizate...

(Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

Da, domnul deputat Roman Florin, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prezentul proiect de lege este iniţiat de colegii parlamentari, deputaţi şi senatori, care au făcut parte din fosta Comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru revoluţionari.

La momentul respectiv, am constatat discrepanţe majore de calcul între modul de stabilire a indemnizaţiei pentru revoluţionari, pentru veterani, văduve, invalizi. Practic, erau două sisteme de calcul, pornind, unul de la salariul mediu brut pe economie, unul de la salariul minim, şi am considerat necesar să uniformizăm în sus aceste drepturi financiare pentru veterani.

Sigur, astăzi vom vota pentru respingere întrucât această problemă a fost rezolvată.

Mă bucur, am ascultat prezentarea colegului Daniel Gheorghe şi sunt total de acord, aceste iniţiative din Parlament au pus presiune pe Guvern, indiferent care e el, şi a venit acea ordonanţă, Ordonanţa nr. 103, care practic a mărit substanţial aceste indemnizaţii pentru veterani.

Ne mai rămâne un pas de făcut. Nu ştiu dacă vom putea să mergem într-adevăr cu noi majorări, dar cu siguranţă vom putea face un pas important, măcar indexarea acestor indemnizaţii pentru veterani, invalizi, conform legii.

Aşa cum sunt indexate pensiile la începutul fiecărui an, putem indexa şi aceste indemnizaţii ale veteranilor. Pentru că, din păcate, sunt tot mai puţini, viaţa pentru dânşii e tot mai dificilă şi putem să facem măcar un gest reparatoriu pentru a proteja această indemnizaţie de rata inflaţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Raportul comun, vă rog, al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, prin adresa Pl-x 228/2019, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991, în sensul modificării cuantumurilor indemnizaţiilor lunare acordate invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituţia României.

În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 8 aprilie 2019.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României.

În urma finalizării dezbaterilor, cele două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative întrucât aceasta a rămas fără obiect ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

 
     

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău (Pl-x 671/2018) (rămasă pentru votul final).  

16. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău; Pl-x 671/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, prezentarea raportului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Pl-x 671/2018

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău, transmisă cu adresa Pl-x 671 din 5 noiembrie 2018.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 31 octombrie 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău, instituţie de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin divizarea parţială a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Potrivit expunerii de motive, Banca de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău va avea rolul de a conserva patrimoniul genetic autohton din domeniile de interes pe termen mediu şi lung şi de a-l proteja intelectual şi juridic prin amprentare genetică, metodă neutilizată în prezent la nivel naţional.

În urma examinării propunerii legislative şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice din următorul motiv:

- demersul legislativ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău a făcut obiectul de reglementare al Hotărârii Guvernului nr. 690 din 12 septembrie 2019.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale?

Domnul deputat Chesnoiu Adrian, Grupul PSD, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Să explicăm puţin de ce trebuie să respingem acest proiect de lege.

Prin Hotărârea nr. 690, în 2019, Guvernul PSD a înfiinţat această Bancă de Resurse Genetice la Buzău. Deci obiectul este caduc, nu-şi mai are niciun fel de obiect.

Ce vreau să atrag, însă, atenţia, mai ales parlamentarilor puterii, este faptul că nici până în momentul de faţă, această Bancă de Resurse Genetice, de o importanţă strategică pentru ţară, nu este funcţională. Domnul ministru Adrian Oros a lăsat în continuare această instituţie fără buget. Deşi banii sunt alocaţi şi se prevedea angajarea a 30 de specialişti în această instituţie, nici până în momentul de faţă posturile nu au fost deblocate.

Nu ştiu dacă cei care astăzi conduc destinele agriculturii şi destinele acestei ţări cunosc, dar peste 95% din seminţele utilizate în spaţiile protejate pentru legume sunt de import, iar ţara aceasta, în proporţie de peste 60%, importă şi seminţe pentru legume, utilizate pentru culturile din câmp.

Nu am înfiinţat în 2019 această instituţie că ne doream sau am gândit să înfiinţăm aşa, încă o entitate, ci pentru că are un rol strategic în ţara noastră.

Aşa că vă rog, domnilor parlamentari ai puterii, faceţi tot ceea ce ţine de dumneavoastră să-l convingeţi pe domnul ministru Oros că ţara aceasta are nevoie să fie condusă, iar agricultura României este unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare economică ale ţării.

Banca de Resurse Genetice, prin cercetătorul Costel Vînătoru, vrea şi poate să producă seminţe de calitate pentru legumicultura din ţara noastră.

Degeaba ducem bani din fonduri europene în agricultură dacă toate inputurile şi toate seminţele se importă.

Chiar nu înţelegeţi că inclusiv acest domeniu are nevoie de cineva care să-l conducă? Îl lăsaţi pe mâna unei persoane care nu are habar de ce înseamnă agricultură. A distrus toate domeniile de activitate.

Instituţia aceasta, Banca de Resurse Genetice pentru Legumicultură este de importanţă strategică pentru ţară.

Nu făceam aceste observaţii dacă nu urmăream în campania electorală deputaţii Partidului Naţional Liberal care se plimbau cu cercetătorul Costel Vînătoru de mână, spunând că vor face, vor pune în aplicare toată strategia acestei Bănci.

Haideţi, sunteţi la Guvernare, nu e atât de greu, trebuie doar un ordin semnat de ministru...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

...pentru deblocarea posturilor, da?

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

Şi...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Dacă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

...sper ca în Săptămâna, aceasta, Luminată, să ia aminte şi cei de la putere...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Pe toţi să-i lumineze...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

...de ce au de făcut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...pe toţi!

Da.

 
     

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu (din sală):

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc frumos.

Dacă mai sunt luări de cuvânt?

Domnul deputat Cristea Andi-Lucian, da?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andi-Lucian Cristea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să fiu foarte scurt.

Aş vrea doar să reamintesc colegilor aleşi, de la Partidul Naţional Liberal, în Circumscripţia Buzău, ce spuneau despre Banca de Gene în campania electorală şi să dovedească consecvenţă. Atâta tot.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Mulţumim pentru scurtimea prezentării.

Şi vă informez că nemaifiind...

Domnul deputat Andronache Gabriel, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu sunt din Circumscripţia electorală Buzău, însă pentru că aţi tot insistat să vă adresaţi parlamentarilor liberali, întreb şi eu, retoric.

Ce legătură are cu constatarea pe care aţi făcut-o, referitoare la lipsa sau faptul că acest proiect normativ nu mai are obiect de reglementare, cu insistenţa referitoare la ceea ce colegii mei au promis în campania electorală?

Suntem la începutul mandatului deocamdată, mai sunt suficienţi ani până la încheierea mandatului, când se trage linie asupra promisiunilor din campania electorală.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind luări de cuvânt, proiectul rămâne la votul final.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind funcţionarii publici (PL-x 488/2018) (rămas pentru votul final).  

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind funcţionarii publici; PL-x 488/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru muncă, respectiv Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

Mulţumesc.

Pentru că voi fi scurtă şi voi sintetiza raportul comun...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Bravo!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

...îmi permiteţi să adresez şi eu colegilor un "Hristos a Înviat!".

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Şi eu o să vă răspund - Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

Vă mulţumesc.

Şi pentru că suntem în Săptămâna Luminată şi la început de mai, le urez tuturor să fim şi să fiţi mai buni, mai sănătoşi, mai înţelepţi, mai luminaţi, mai empatici şi, de asemenea, mai toleranţi!

Vă mulţumesc.

Mă întorc la PL-x acum.

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind funcţionarii publici.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, punctul de vedere negativ al Guvernului.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate de către comisii, s-a adoptat un raport de respingere.

Şi acesta este raportul de respingere.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

Am fost suficient de scurtă, da?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Sigur. Corect.

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 360/2019) (rămasă pentru votul final).  

18. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Pl-x 360/2019.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, prezentarea raportului, vă rog.

Domnul deputat Pecingină, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Pecingină:

Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere pe fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal, astfel încât în rândul categoriilor exceptate de la plata contribuţiilor sociale obligatorii, calculate la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, să fie incluse şi persoanele angajate ca distribuitori de presă, cu timp parţial.

În urma examinării Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a propunerii legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding) (PL-x 801/2015) (rămas pentru votul final).  

Punctul 19, Proiectul de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding); PL-x 801/2015.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru buget sau Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, raportul comun, vă rog, prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding)

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative, transmis cu adresa PL-x 801 din 9 noiembrie 2015.

Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 3 noiembrie 2015.

Guvernul nu susţine adoptarea iniţiativei legislative în forma prezentată.

Ministerul Finanţelor Publice nu susţine adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Banca Naţională a României a transmis observaţii şi propuneri de modificare a iniţiativei legislative.

Autoritatea de Supraveghere Financiară menţionează că nu susţine adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Comisia pentru industrii şi servicii a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a constatat că iniţiativa legislativă nu se justifică, întrucât la nivelul instituţiilor europene există o propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind furnizorii europeni de servicii de finanţare participativă pentru întreprinderi, ce va reglementa activitatea de finanţare participativă, urmând a fi introdusă în procedură de trialog.

Propunerea de Regulament European prevede stabilirea unor norme uniforme la nivelul Uniunii Europene pentru platformele de crowdfunding, în sensul autorizării şi supravegherii acestora, introducerea unei taxonomii a principalelor elemente ale acestor activităţi, precum şi reguli pentru protecţia investitorilor şi cerinţe de transparenţă.

În acest sens, după aprobarea Regulamentului European, iniţiativa legislativă ar rămâne fără obiect.

Totodată, adoptarea proiectului de lege ar putea genera unele confuzii din perspectiva asimilării activităţii reglementate de această iniţiativă legislativă cu sectorul de activitate supravegheat de Banca Naţională a României.

Faţă de considerentele menţionate mai sus, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative.

În raport cu obiectul şi...

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

...conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc.

La dezbateri generale?

Domnul deputat Simion George, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Hristos a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Adevărat a Înviat!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Nu mi se pare justificat să respingem această lege doar pentru că va exista cândva un Regulament European care va reglementa situaţia în domeniul crowdfunding-ului.

Atâta timp cât există avizele necesare, cât există votul Senatului, eu propun retrimiterea la comisii, pentru reanalizare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Nu ştiu dacă aveţi şi, întreb, dacă aveţi acordul unanim al liderilor de grup?

 
     

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Nu îl am, nu îl am.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Nu.

Pe cale de consecinţă, fiind o propunere făcută în plen, trebuie să o supunem votului. Şi vă invit să ne pregătim pentru a da un vot pe această propunere.

Propunerea este de a retrimite la comisie Proiectul de Lege 801/2015.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 162, pentru - 71, contra - 89, abţineri - două.

Nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru ca acest proiect de lege să fie retrimis la comisie, aşa că rămâne în continuare în dezbatere şi, bineînţeles, pentru votul final.

 
     

Domnul Mihai-Cătălin Botez (din sală):

Vreau să spun ceva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale doriţi să luaţi cuvântul?

Domnul Botez Mihai-Cătălin, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Domnule preşedinte,

Domnule George Simion,

Voiam să vă spun că Regulamentul European referitor la acest crowdfunding a fost adoptat în toamna anului trecut în Parlamentul European, deci proiectul de lege poate fi respins fără niciun fel de problemă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da.

Raportul şi dezbaterea vin probabil mai din urmă şi e OK precizarea dumneavoastră.

Dacă mai sunt luări de cuvânt?

Dacă nu, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 383/2019) (rămas pentru votul final).  

20. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale; PL-x 383/2019.

O intervenţie pe procedură, vă rog, domnul...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Da.

Sunt practic... voi face referire la două proceduri, două intervenţii. Voi avea două intervenţii.

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Prima, la acest proiect. Şi anume, voi solicita retrimiterea la comisie a punctului 20 - PL-x 383/2019, considerând că, de exemplu, asociaţiile veteranilor de război ar trebui să aibă dreptul să depună coroane atunci când sunt astfel de ceremonii.

Evident că nu vrem prelungirea acestor ceremonii cu orele, până orice asociaţie, indiferent de obiectul de activitate, să-ţi depună coroane şi putem elimina astfel de tipuri de... abuzuri, până la urmă, putem elimina comisiile parlamentare, dacă doriţi, dar putem identifica anumite grupuri, asociaţii care sunt de specialitate, dacă doriţi, şi care ar trebui să poată să depună aceste coroane la aceste ceremonii.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea suplimentării ordinii de zi.  

Prin urmare, voi cere retrimiterea pentru două săptămâni a acestei iniţiative, după care vă voi ruga să introducem pe ordinea de zi Pl-x 5/2021 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale) şi Pl-x 6/2021 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară), pentru a prelungi termenul de adoptare tacită, întrucât duminica aceasta s-ar împlini acesta şi ele ar fi adoptate tacit.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Le luăm pe rând.

Dacă la propunerea privind retrimiterea la comisie pentru două săptămâni există acordul liderilor grupurilor politice din Parlament?

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Nu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Nu.

Dacă nu există, atunci mă văd nevoit să supun votului această propunere.

Şi vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 174, pentru - 73, contra - 97, abţineri - 4.

Propunerea nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi retrimisă la comisie. Rămâne în dezbateri generale şi vot final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 383/2019) (rămas pentru votul final).  

Dacă pe acest proiect de lege, ca să încheiem, mai sunt dezbateri generale, intervenţii?

Uite, domnul deputat Chelaru Mircia.

Şi, imediat, voi supune votului propunerea a doua, a dumneavoastră.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircia Chelaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă vorbesc în calitatea celui care, în anul 2000, prin Regulamentul ceremoniilor militare şi cu aprobarea Preşedinţiei, am creat acest regulament pentru întreaga naţiune română.

Am văzut cum se deformează, de la o etapă la alta, dreptul de a-ţi manifesta într-un mod egal şi legitim respectul faţă de ceremonia respectivă, care este închinată cuiva, nu câtorva.

A produce o asemenea abordare înseamnă dintr-odată o discriminare în demnitate şi, dacă vreţi, o subliminală detaşare a conducătorilor detaşaţi de naţiune faţă de plebea care n-are dreptul să mai participe la această activitate.

Dreptul la demnitate nu se poate negocia şi noi demnitatea nu ne-o asumăm, ci o oferim acelora cărora le închinăm ceremonialul.

Aşadar, rog să se ia în calcul, sunt de acord cu trimiterea la comisie. Putem fi în eroare de vot, pentru că nu s-a ştiut.

Şi rog încă o dată să se reflecteze asupra acestui moment care, în opinia mea, devalorizează momentul ceremonial.

Dacă domnul preşedinte se grăbeşte sau cei care conduc România nu au timp să onoreze întregul ceremonial, să schimbe ordinea ceremoniei, să depună plebea coroane şi întreaga onorabilitate a prezenţei lor acolo şi să vină la sfârşit, pentru 3-4 minute, să-şi depună coroanele şi să plece.

Am încheiat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Dacă mai sunt intervenţii?

Dacă nu, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

S-a mai cerut o retrimitere.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea încadrării în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile pentru urmatoarele propuneri legislative: 
<BR>- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 5/2021) (aprobarea încadrării în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile). 
<BR>- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară (Pl-x 6/2021) (aprobarea încadrării în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile).  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Avem propunerile domnului deputat Alfred Simonis, liderul Grupului PSD, pe procedură, pentru a introduce pe ordinea de zi două proiecte legislative pentru care avem propunerea de prelungire a termenului de valabilitate pentru că ar expira termenul... - Pl-x 5 şi Pl-x 6/2019...

     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

...2021.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

...2021, pardon!

Întreb, dacă există...

Voiam să întreb, dacă există acordul liderilor?

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Este OK.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Există, da?

Păi, dacă există acordul liderilor, pe cale de consecinţă, proiectele au fost introduse pe ordinea de zi.

Vă propun să supunem votului prelungirea termenelor pentru ambele proiecte, fiind procedura similară.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 200, pentru - 197, contra - 1, abţineri - una, "nu votez" - 1.

Pe cale de consecinţă, cele două proiecte de lege - Pl-x 5/2021 şi Pl-x 6/2021 au termenul prevăzut prelungit.

Vă mulţumesc.

Şi mergem la...

Proiectul de Lege...

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Pe procedură.

Vă rog să fiţi de acord cu prelungirea programului până terminăm ordinea de zi. Mai sunt două puncte pe ordinea de zi.

     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Raportul la 20. N-a citit raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La 20?

A, au fost intervenţii înainte de raport.

Dar vă supun votului prelungirea, pentru abordarea şi celorlalte două puncte de pe ordinea de zi, deci până la finalizarea ordinii de zi.

Cine este pentru?

Deci, vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 200, pentru - 198, contra - 1, abţineri - una.

Prin urmare, propunerea a fost votată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 383/2019) (rămas pentru votul final).  

La punctul 20 - PL-x 383/2019, vă rog, prezentarea raportului.

Tot aşa, succint, cum frumos aţi făcut şi data trecută, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

Mulţumesc.

O să fie un obicei acesta.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată, cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 16 septembrie 2019.

Consiliul Legislativ avizează favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale avizează negativ.

Guvernul lasă la latitudinea Parlamentului adoptarea acestei iniţiative legislative.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 16 alin. (3) şi (4), precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a examinat acest proiect de lege şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea acestuia.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 (PL-x 9/2019) (rămas pentru votul final).  

Punctul 21, PL-x 9/2019 - Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Iniţiatorii dacă doresc să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru agricultură sau Comisia juridică, prezentarea raportului comun, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

PL-x 9/2019

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă.

Senatul a adoptat propunerea legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000, raportat la situaţia proprietăţii bisericii din Bucovina, astfel încât restituirea proprietăţilor bisericeşti să fie făcută în condiţii echivalente în toate fostele provincii istorice, cu raportare la fostul regat.

Potrivit expunerii de motive, soluţia legislativă propusă este determinată de necesitatea asigurării unui minim pentru funcţionarea şi întreţinerea unităţilor de cult, pentru ca acestea să îşi poată îndeplini misiunea.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege deoarece, conform art. 34 din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Şi ultimul proiect de lege înscris pe ordinea de zi la dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 188/2019) (rămas pentru votul final).  

22. PL-x 188/2019 - Proiectul de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi, Comisia juridică sau Comisia pentru apărare, prezentarea raportului comun, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Mulţumesc.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate în fond, pentru dezbatere şi avizare, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Camera decizională este Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

La întocmirea raportului au fost avute în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului din 7 martie 2019, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, în sensul ca un punct-amendă să reprezinte valoric 20% din "indicele social de referinţă".

În urma finalizării dezbaterilor, membrii celor patru comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea proiectului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc frumos.

La dezbateri generale? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Vă mulţumesc.

Ordinea de zi a fost epuizată.

Rog liderii de grup să informeze colegii că la ora 12,00 vom intra în sesiunea de vot final.

Vă mulţumesc.

Ne vedem la votul final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnilor lideri de grup,

Vă rog să vă invitaţi colegii în bănci.

Colegii care nu sunt prezenţi fizic să se logheze pe tabletă pentru a fi în posibilitatea acordării votului pe punctele înscrise pe ordinea de zi şi care au fost dezbătute astăzi.

Avem 20 de puncte înscrise pe ordinea de zi.

Pentru început, voi solicita să avem un vot de control.

Sper că şi colegii din sală au reuşit să pună consola în funcţiune, astfel încât să putem da acest prim vot.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului de control arată aşa: prezenţi - 261, pentru - 199, contra - 4, abţineri - două, "nu votez" - 56.

Prin urmare, vom intra în sesiunea de vot.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru introducerea disciplinei Educaţie şi cultură media în învăţământul preuniversitar (PL-x 326/2019) (respins);

Vom începe cu Secţiunea I. Legi ordinare. Respingeri.

Punctul 1, Proiectul de Lege pentru introducerea disciplinei "Educaţie şi cultură media" în învăţământul preuniversitar; PL-x 326/2019; lege ordinară.

Comisia pentru învăţământ propune respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 280, pentru - 275, abţineri - 3, "nu votez" - 2.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 (PL-x 273/2019) (respins);

Punctul 2, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 55 alin. (6) lit. d) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010; PL-x 273/2019; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 287, pentru - 173, contra - 23, abţineri - 91.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare (PL-x 269/2019) (respins);

Punctul 3, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare; PL-x 269/2019; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

O voce din sală:

Ai rămas fără imagine!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Rezultatul votului: prezenţi - 286, pentru - 192, contra - 0, abţineri - 94.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991 (Pl-x 12/2019) (respinsă);

Punctul 4, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 49 din 29 iulie 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991; Pl-x 12/2019; lege ordinară.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Voci din sală:

Nu funcţionează!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Nici acum? Acum cred că...

A fost o sincopă în alimentarea sistemului, acum se resetează şi vom intra... Nu s-a întâmplat nicio catastrofă.

O voce din sală:

O sincopă cam mare!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă informez că în cinci minute vom putea relua votul.

Era dificil să mergem cu votul prin ridicarea mâinii, pentru că era dificil de a contabiliza voturile celor de acasă, aflaţi în online.

Aşa încât, avem informaţia că în cinci minute vom putea relua votul în sistemul consacrat, prin care am început sesiunea de vot.

O voce din sală:

Cei de acasă nu puteau să vină aici?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Acum, ce să facem? Doar le trimiteam delegaţi la fiecare, care să ne transmită telefonic cum votează...

Vă propun să facem încă un vot de control, pentru a vedea funcţionalitatea sistemului şi ulterior, în caz pozitiv, ne continuăm...

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 287, pentru - 212, contra - 5, abţineri - două, "nu votez" - 68.

Pe cale de consecinţă, reluăm votul.

Suntem la punctul 4, la Pl-x 12/2019, pe care deja l-am prezentat, pentru care Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 293, pentru - 289, contra - 1, abţineri - două, "nu votez" - 1.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 36/2019) (respinsă);

Punctul 5, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război; Pl-x 36/2019; lege ordinară.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 297, pentru - 294, o abţinere, doi colegi nu votează.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 526/2018) (respinsă);

Punctul 6, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Pl-x 526/2018; lege ordinară.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 304, pentru - 302, un vot împotrivă şi o abţinere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (Pl-x 228/2019) (respinsă);

Punctul 7, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 al Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război; Pl-x 228/2019; lege ordinară.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare propun respingerea propunerii legislative

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 300, pentru - 298, contra - 1, abţineri - 1.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău (Pl-x 671/2018) (respinsă);

Punctul 8, Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău; Pl-x 671/2018; lege ordinară.

Comisia pentru agricultură propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 302, pentru - 272, contra - 28, abţineri - două.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind funcţionarii publici (PL-x 488/2018) (respins);

Punctul 9, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind funcţionarii publici; PL-x 488/2018; lege ordinară.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă propun respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 298, pentru - 296, contra - 1, abţineri - 1.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 360/2019) (respinsă);

Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; Pl-x 360/2019; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 301, pentru - 300, o abţinere.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding) (PL-x 801/2015) (respins);

Punctul 11, Proiectul de Lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding); PL-x 801/2015; lege ordinară.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică propun respingerea.

Vot, vă rog.

     

Domnul Ludovic Orban (din sală):

S-a stins lumina iar!

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

Pe vremea PSD, mergeau toate monitoarele astea!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mă gândesc dacă n-aţi băgat un virusel mititel, apropo de chestia asta cu anti-COVID-ul!

Prezenţi - 303, pentru - 298, contra - 1, abţineri - 4.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 383/2019) (respins);

Punctul 12, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea alineatelor (3) şi (4) ale articolului 16, precum şi a Anexei din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale; PL-x 383/2019; lege ordinară.

Comisia pentru administraţie publică propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 300, pentru - 168, contra - 131, abţineri - 1.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 188/2019) (respins);

Punctul 13, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; PL-x 188/2019; lege ordinară.

Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare propun respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 302, pentru - 301, "nu votez" - 1.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 527/2013) (respinsă);

Secţiunea a II-a. Legi organice. Respingeri.

Punctul 14, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Pl-x 527/2013; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 297, pentru - 168, contra - 128, un coleg nu votează.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 398/2018) (respinsă);

Punctul 15, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Pl-x 398/2018; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 298, pentru - 270, contra - 26, o abţinere, un coleg nu votează.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down (PL-x 60/2017) (respins);

Punctul 16, Proiectul de Lege privind reglementarea serviciilor integrate de prevenire şi protecţie a persoanelor cu sindrom Down; PL-x 60/2017; lege organică.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 302, pentru - 174, contra - 1, abţineri - 127.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1<SUP>1</SUP>) şi alin. (1<SUP>2</SUP>) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 14/2019) (respinsă);

Punctul 17, Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (11) şi alin. (12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 14/2019; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 301, pentru - 299, contra - 1, abţineri - 1.

Propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 327/2019) (respins);

Punctul 18, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 327/2019; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 303, pentru - 201, abţineri - 102.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 178/2015) (respins);

Punctul 19, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 178/2015; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 301, pentru - 301.

Proiectul de lege a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 (PL-x 9/2019) (respins).

Punctul 20, Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997; PL-x 9/2019; lege organică.

Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură propun respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: prezenţi - 297, pentru - 199, contra - 4, abţineri - 94.

Proiectul de lege a fost respins.

Sesiunea de vot s-a încheiat.

Vă urez tuturor o Săptămână Luminată binecuvântată, sănătate, linişte, pace şi bucurii!

Doamne ajută!

Urmează şedinţa de Birou permanent, apoi şedinţa Comitetului liderilor.

O zi bună tuturor!

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 12,28.