Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.79/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2021
|
Şedinţa a început la ora 16,09. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Sărut mâna! Bună ziua! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă informez că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 195. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 17 mai, marţi, 18 mai şi miercuri, 19 mai 2021; programul de lucru pentru perioada 17-22 mai; lista rapoartelor depuse, în perioada 10-17 mai 2021, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. |
||||
|
|
|
În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 54 din statutul deputaţilor şi al senatorilor, vă aduc la cunoştinţă că în şedinţa secretă din data de 11 mai 2021 Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr. 48/2021 prin care a respins contestaţia domnului deputat Dan Tanasă împotriva deciziei Biroului permanent nr. 6/2021 şi a menţinut sancţiunea avertismentului scris aplicat acestuia. |
|
||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Astăzi, în cadrul Orei Guvernului, potrivit art. 206 din Regulament, avem organizate dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, cu tema "Prezentarea raportului preliminar întocmit de Ministerul Sănătăţii privind raportarea deceselor de COVID-19 şi clarificarea diferenţelor dintre sistemele de raportare". Din partea Guvernului participă la aceste dezbateri politice doamna Ioana Mihăilă, ministrul sănătăţii. Pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a dezbaterilor, vă reamintesc timpul maxim stabilit de Regulament pentru fiecare participant la dezbateri, astfel:
Dau cuvântul domnului deputat Alexandru Rafila, reprezentantul Grupului parlamentar al PSD, pentru prezentarea temei dezbaterii politice de astăzi. Domnule deputat, aveţi alocat timpul de 5 minute. Vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Stimată doamnă ministru, Stimate domnule viceprim-ministru, Gestionarea cu succes a pandemiei COVID-19 depinde de încrederea populaţiei în autorităţile publice şi în personalul medical. Dacă în cazul personalului medical este evidentă încrederea populaţiei în profesionalismul arătat în cele 14 luni ale pandemiei, nu acelaşi lucru se poate spune despre autorităţile publice. Punerea la îndoială, în repetate rânduri, a cifrelor referitoare la testare, la numărul de pacienţi, registrele privind persoanele vaccinate, prin declaraţii contradictorii şi cifre eronate, au creat un val de nemulţumire în rândul populaţiei. Grupul de comunicare strategică s-a dovedit a fi "grupul de confuzie strategică", prin numeroasele comunicate incomplete sau incorecte transmise în ultimul an. Plecarea ministrului Vlad Voiculescu a generat o nouă controversă majoră referitoare la numărul real de decese înregistrate în România din cauza COVID-19. Diferenţe foarte mari au fost menţionate, sugerându-se manipularea datelor din motive care ar fi putut fi politice sau de altă natură. PSD a demarat imediat o acţiune pentru constituirea unei comisii parlamentare care să investigheze situaţia fără precedent, să audieze reprezentanţii instituţiilor responsabile şi să facă publice concluziile. Actuala majoritate parlamentară s-a opus însă, şi propunerea PSD de recâştigare a încrederii publice, prin investigarea de către o comisie formată din reprezentanţi ai tuturor partidelor politice a situaţiei deceselor datorate COVID-19, a fost respinsă. Comisia pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID a întocmit un raport la data de 7 mai, iar ministrul sănătăţii a prezentat câteva date neconcludente abia pe data de 13 mai şi l-a publicat, la presiunea opiniei publice, pe 14 mai. Stimată doamnă ministru, Am câteva întrebări pentru dumneavoastră. De ce aţi tergiversat publicarea raportului comisiei, pe care aţi constituit-o, timp de şapte zile? De ce nu aţi explicat de ce cele două baze de date care se găsesc la Ministerul Sănătăţii, în coordonarea Ministerului Sănătăţii, la care apar diferenţe de aproape 30% între numărul deceselor, nu au fost evaluate periodic pentru a elimina erorile care au fost maxime în intervalul 1 decembrie - 31 martie, când ministru era Vlad Voiculescu, iar doamna ministru era secretar de stat? De ce intervenţiile repetate, mai ales în luna martie, au complicat baza de date AlertSMS.ro, fără să existe o evaluare critică a erorilor care erau evidente? Cine este responsabil, în cadrul Ministerului Sănătăţii, pentru această situaţie, şi dacă s-au dat sancţiuni pentru aceasta? Există dovada pregătirii personalului DSP şi a spitalelor privind introducerea corectă a datelor în platformele informatice? Care sunt acţiunile concrete ale Ministerului Sănătăţii pentru eliminarea rapidă a inadvertenţelor şi aflarea adevărului? S-a ajuns în situaţia de astăzi din cauza politizării şi deprofesionalizării DSP, tentativelor de a subordona politic INSP şi lipsei de coerenţă şi de profesionalism la Ministerul Sănătăţii. Evoluţia din ultimele săptămâni nu este încurajatoare, deoarece reflectă aceeaşi lipsă de profesionalism. Cerem instituţiilor publice abilitate să investigheze posibile infracţiuni legate de punerea în pericol a sănătăţii publice, prin greşeli sau prin manipularea intenţionată a datelor. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. O invit la tribună pe doamna Ioana Mihăilă, ministrul sănătăţii. Aveţi cinci minute, vă rog. |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă (ministrul sănătăţii): Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă aflu astăzi în Parlament să prezint cetăţenilor raportul pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19, realizat de comisia constituită cu acest scop. Am decis să prezint datele din raport în cel mai transparent mod, aşa cum am decis să fac public raportul. Această comisie a fost înfiinţată după ce în cadrul Ministerului Sănătăţii au fost evidenţiate diferenţe între numărul de decese raportate în cele două baze de date: AlertSMS şi Corona Forms. Din comisia care a realizata raportul fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, membri ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, membri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, iar comisia a beneficiat de asistenţa tehnică a unui reprezentant al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Aşa cum ştim, la debutul pandemiei Organizaţia Mondială a Sănătăţii a introdus noi coduri de boală pentru COVID, inclusiv pentru decesele determinate de COVID, respectiv U071 - deces de COVID-19 cu virus identificat, şi U072 - deces de COVID-19 cu virus neidentificat. În martie 2020, în România s-au dezvoltat, de asemenea, următoarele instrumente pentru profesionişti: metodologia de supraveghere, redactată de Institutul Naţional de Sănătate Publică care conţinea setul minim de date pentru raportarea imediată la DSP a cazului suspect, inclusiv pentru deces, şi schemele de raportare a cazului suspect pentru furnizorii de servicii de sănătate. Atât metodologia, cât şi schemele de raportare s-au revizuit şi actualizat periodic, ori de câte ori Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Centrul European pentru Controlul Bolilor au emis recomandări relevante. Toate metodologiile prevăd raportarea imediată, telefonic, la direcţiile de sănătate publică, a deceselor înregistrate la cazuri suspecte, probabile sau confirmate cu COVID-19. Tot în primele luni de pandemie s-au constituit platformele de raportare Corona Forms şi AlertSMS. Aşa cum ştim, utilizatorii Corona Forms sunt Ministerul Sănătăţii, INSP, direcţiile de sănătate publică, laboratoarele care fac testare şi unităţile sanitare. Platforma Corona Forms include raportări caz cu caz, zilnice, individuale, verificabile cu CNP. Platforma AlertSMS este o platformă cu date de tip agregat, numeric. Comunicările zilnice privind persoanele decedate au avut la bază informaţiile din Corona Forms. Conform raportului comisiei, aceasta apreciază că în România sursa oficială de raportare şi clasificare a deceselor pe cauze este certificatul medical constatator al decesului. Voi repeta acum rezultatele analizei comisiei, din informaţiile transmise de către Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în anul 2020 s-au înregistrat la nivel naţional 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID-19 cu virus identificat şi respectiv 234 de cazuri cu diagnostic principal COVID-19 cu virus neidentificat. De asemenea, s-au înregistrat 3.590 de decese de alte cauze, la care s-a asociat diagnostic secundar COVID-19, fie cu virus identificat, şi respectiv 281 de cazuri cu diagnostic secundar COVID-19 cu virus neidentificat. Din analiza deceselor pentru codurile de boală U071 şi U072 raportate de spitale pe setul minim de date DRG pentru anul 2020, aşa cum au fost ele colectate de INSP, se arată că pentru anul calendaristic 2020 s-a raportat un număr de 26.106 decese, dintre care 227 decese cu diagnostic principal COVID-19 şi, respectiv, 25.875 cu diagnostic secundar de COVID-19. Referitor la cele 25.875 de decese cu diagnostic secundar situaţia se prezintă astfel: 19.698 au diagnostic secundar cu codul U071 - deces confirmat COVID, şi 6.181 decese au diagnostic secundar U072. În aceeaşi perioadă s-au înregistrat în Corona Forms 16.120 de decese, iar în AlertSMS 18.498 de decese. Pe baza acestui raport am solicitat Institutului Naţional de Statistică, Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor clarificări, iar toate aceste clarificări vor sta la baza propunerilor şi măsurilor de îmbunătăţire a modului de raportare a deceselor COVID. Mulţumesc. (Aplauze.) (Câţiva domni deputaţi membri ai Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat au pancarte pe care este scris: "Spuneţi adevărul", "Transparenţă", "Vinovaţii să plătească", "Nu măsluiţi cifrele".) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc, doamnă ministru. Întreb Grupul parlamentar al PSD dacă solicită timp pentru lămuriri suplimentare? Da? Vă rog. Domnul vicepreşedinte Alexandru Rafila. Aveţi trei minute. |
||||
|
|
Da. Eu aş vrea, totuşi, îmi cer scuze, dar cred că doamna ministru n-a înţeles care erau întrebările. Dânsa a citat din raportul acelei comisii câteva pasaje. Noi cred că ştim să citim. Ele au fost publicate în presă înainte să-l publice dumneaei. Deci, întrebările pentru dumneavoastră sunt următoarele - astea erau întrebările. De ce aţi tergiversat publicarea raportului timp de şapte zile? De ce nu aţi explicat de ce cele două baze de date de la MS, la care apar diferenţe de aproape 30% între numărul deceselor, nu au fost evaluate periodic, pentru a elimina erorile, care au fost maxime în intervalul 1 decembrie - 31 martie, când ministru era Vlad Voiculescu, iar dumneavoastră eraţi secretar de stat? De ce intervenţiile repetate, mai ales în luna martie, au complicat baza de date AlertSMS.ro, fără să existe o evaluare critică a erorilor care erau evidente? Cine este responsabil în cadrul ministerului pentru această situaţie şi dacă s-au dat sancţiuni pentru aceasta? Există dovada pregătirii personalului din DSP şi spitale privind introducerea corectă a datelor în platformele informatice? Care sunt acţiunile concrete ale MS pentru eliminarea rapidă a inadvertenţelor şi aflarea adevărului? Acestea au fost, doamnă ministru, întrebările. N-aţi răspuns la niciuna dintre ele. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Urmează dezbateri din partea grupurilor parlamentare, câte trei minute de fiecare, cu excepţia celui mai mare grup parlamentar din opoziţie, care are timpul maxim alocat de cinci minute. Voi merge alternativ cu grupurile care reprezintă puterea şi opoziţia. Îi dau cuvântul reprezentantului Grupului Partidului Social Democrat, domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu. Aveţi alocat timpul de cinci minute. Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimată doamnă ministru, V-am urmărit şi vineri la conferinţa de presă, şi astăzi, cu foarte mare atenţie şi nu ştiu de ce să mă sperii, îngrozesc mai tare. Mai întâi este şocant cinismul cu care vorbiţi despre românii morţi de COVID, ca despre nişte stocuri de marfă. Apoi, este cel puţin greţoasă viteza cu care, din apostolii transparenţei, aţi devenit un soi de comisari politici ai secretomaniei, capabili să explice o dramă naţională ca pe o birocratică înşiruire de erori umane. Aţi inventat cifre agregate în locul adevărului simplu şi clar, adevăr pe care îl meritau miile de familii care şi-au pierdut un om drag în timpul pandemiei. Acum câteva săptămâni, aflarea adevărului era pentru USR PLUS o chestiune de viaţă şi moarte, pentru care cereaţi demisia Guvernului Cîţu. Azi, îngroparea adevărului a devenit specialitatea tandemului Barna-Cioloş. De ce? Simplu. Între timp au apărut câteva sute de posturi bănoase la şefiile şi în consiliile de administraţie ale spitalelor ţării, care au devenit brusc prioritatea voastră existenţială. Ce a ales să facă USR PLUS este, astăzi, o întrebare cel puţin retorică. Aţi decis să vă înmormântaţi principiile, banii din joburile foarte bine plătite de stat, pe care le-aţi înfierat ritualic când eraţi în opoziţie, au devenit brusc extrem de interesanţi. Doamnă ministru, aţi făcut un pseudo-raport pervers şi cel puţin ticălos, din care aflăm că nimeni nu e de vină. Mai aveaţi puţin şi scriaţi negru pe alb că morţii sunt singurii răspunzători. (Aplauze.) O voce din sală: Bravo! |
||||
|
|
Vă bateţi joc de un popor întreg şi o faceţi pe bani grei, cu tupeu, pe un salariu de peste 220 de milioane lunar, nu pe salariul minim, cât aţi avut ca angajat la firma dumneavoastră. (Aplauze.) Apropo, apropo! Aşa aţi susţinut dumneavoastră, ca medic, sistemul public de sănătate, cu contribuţii spre zero plătite statului?! (Aplauze.) Iar astăzi ne spuneţi, cu detaşare, că nu putem şti cu exactitate numărul deceselor de COVID, nici astăzi şi poate niciodată. Ne lăsaţi în continuare să deducem că lipsesc cam o treime din totalul deceselor şi că totul este o nevinovată întâmplare. Am crezut că măcar astăzi, din respect pentru milioanele de români, veţi veni în faţa Parlamentului şi veţi spune numărul exact al românilor care au murit de COVID şi numele vinovaţilor din administrarea ţării care au ascuns aceste date opiniei publice. Aşa ar trebui să arate concluziile unui raport profesionist. Date concrete, exacte, cine şi unde a greşit şi cum plăteşte fiecare pentru greşeala făcută. În loc de aşa ceva, ne-aţi pus aceeaşi placă birocratică, cu frânturi de adevăr şi multă, multă manipulare. Totuşi, după ziua de azi, avem două certitudini: 1. Transparenţa a fost doar un slogan de campanie pentru colegii de la USR PLUS. (Aplauze.) Şi a doua, că, din raţiuni politico-financiare, pentru Alianţa USR-PLUS adevărul nu prea mai contează. Pentru banii aceia mulţi din tot felul de posturi şi consilii de administraţie aţi ales minciuna în locul adevărului. Pentru bani şi pentru propriile interese, aţi ascuns numărul real al deceselor de COVID, pentru că în final banii şi interesele voastre sunt cele care au contat întotdeauna. Nu adevărul, nu transparenţa, nu viaţa şi sănătatea românilor. Acestea au fost doar nişte lucruri care dădeau foarte bine în campanie. Vă mulţumesc. (Aplauze.) Voci din sală: Ruşine! |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, doamna deputat Cristina-Agnes Vecerdi. Aveţi la dispoziţie trei minute. Vă rog. |
||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: Domnule preşedinte, Doamnă ministru, Stimaţi colegi, La ora actuală, în lume sunt 163 de milioane de persoane diagnosticate cu COVID, iar procentul deceselor, la această cifră, este de 2,07%. În România avem 1,07 milioane de persoane diagnosticate cu COVID, iar procentul deceselor este undeva la 2,7%, la fel, similar, ca în multe ţări, cum ar fi Italia, Ucraina, Brazilia, Spania... (Vociferări.) O voce din sală: ...India... |
||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: În India e mai mic. Ca medic de urgenţă, care a tratat cazuri intermediare şi severe de COVID, pot să spun că există cele două situaţii clare - decesele de COVID, şi anume pacienţii cu insuficienţă respiratorie, care fac detresă respiratorie, insuficienţă multiplă de organe şi mor şi pacienţii cu COVID, pacienţi cu patologie acută - infarct miocardic, accident vascular cerebral, politraumatisme severe, cancere în stadii terminale, care au forme asimptomatice de COVID şi al căror deces se produce prin manifestările şi agravarea patologiei de bază. Între cele două situaţii clare, fără echivoc şi cred că înţelese de toată lumea, există o zonă-tampon, a pacienţilor cu comorbidităţi, a pacienţilor cu complicaţii date de infecţia cu SARS-CoV-2 şi a pacienţilor care, cu formă severă, se externează din ATI-COVID cu RT-PCR negativ, ajung pe secţii ATI curate şi, din păcate, datorită agravării, sau a stării lor grave decedează. O voce din sală: Din cauza... |
||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: La aceste cazuri, medicul curant este suveran asupra cazului. Medicul care urmăreşte patologia pacientului şi ştie dacă acest caz este cu COVID sau de COVID. (Vociferări.) Probabil... (Vociferări.) ...probabil că aceste prepoziţii... (Vociferări.) ...au pus în încurcătură (Vociferări.) ...pe toată lumea. |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog frumos, reprezentantul Grupului dumneavoastră a fost ascultat. Haideţi să ascultăm vorbitorul! (Se adresează membrilor Grupului parlamentar al PSD.) Vă mulţumesc. (Vociferări.) |
||||
|
|
Doamna Cristina-Agnes Vecerdi: Ca medic, îmi vine greu să înţeleg această dispută a numărului familiilor care plâng la ora aceasta. Şi cred că colegii mei care îngrijesc pacienţi COVID, de mai bine de un an de zile, se aşteaptă la altceva când e vorba de gestionarea pandemiei. Iar ca politician, consider că trebuie să conferim mai multă credibilitate actului medical românesc, şi atunci când ieşim în public, în spaţiul public, să găsim soluţii astfel încât mesajul nostru să fie consistent, să fie transparent şi să fie verificabil. Vă mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat. (Vociferări.) Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar AUR, domnul deputat George Simion. Aveţi alocate 3 minute. Vă rog. |
||||
|
|
Da. Acest raport, pe care în sfârşit l-a publicat doamna ministru, nu face lumină, din păcate, pentru că împarte o responsabilitate difuz. Când responsabilitatea este împărţită difuz nu există responsabilitate. Nu se spune, în raport, cine este vinovat de discrepanţe majore de raportare - între 5.000 şi 10.000 de cazuri, 30% dintre cei raportaţi ca fiind morţi de COVID. Ba mai mult, ceea ce noi acuzăm de un an de zile, că în această pandemie, în România, în ţara noastră, mai mult vorbim de pandemită, se adevereşte. Se spune, în raportul Ministerului Sănătăţii, că 99% dintre cazurile care asociau un diagnostic de COVID... a fost considerat, acest diagnostic, secundar în relaţia dintre spitale şi Casa de Sănătate, ceea ce pe noi ne face să adresăm o întrebare foarte, foarte importantă. Decontarea cazurilor de COVID cum s-a făcut? S-au decontat zile de decontare pentru COVID unor oameni care sufereau de alte afecţiuni? Este suficient că profesioniştii din zona medicală au fost aglomeraţi cu fel de fel de raportări, în două sisteme, au fost obligaţi să completeze munţi de hârtii împreună cu pacienţii. Este suficient că, pe lângă milioanele de euro aruncate pe teste rapide, pe izolete, pe spitale modulare care n-au fost folosite niciodată, acum intervine şi această problemă. Dacă nu exista rivalitatea şi mâncătoria între partidele aflate acum la guvernare, nu aflam niciodată de aceste diferenţe majore dintre cazurile acestea de COVID, ne-COVID. Şi, atunci, vă întreb - pe ce criterii s-au făcut politicile de sănătate pe baza cărora noi am fost închişi în casă, pe baza cărora zeci de mii de familii n-au fost lăsate să-şi îngroape creştineşte morţii, pe baza cărora sute de mii de locuri de muncă s-au pierdut, pe baza cărora milioane de copii n-au putut să meargă la şcoală şi n-au beneficiat de educaţie? Doamnă ministru, cine este vinovat? Asta nu spuneţi dumneavoastră în acest raport, cu subiect şi predicat, cu nume precise, cine este vinovat? Pentru că noi, în opinia publică, auzeam un număr de morţi în fiecare zi şi se dovedeşte, după un an de zile, că nu noi eram conspiraţioniştii şi că aveam dreptate - aceste numere livrate zi de zi pentru a înspăimânta opinia publică nu erau reale. Şi câte şi mai câte se vor dovedi, dacă există interes. Din păcate, comisiile de anchetă cerute în aceste cazuri nu sunt aprobate. Nu mai încercaţi să ascundeţi adevărul! Că, pe măsură ce încercaţi să ascundeţi adevărul, acesta vă... |
||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
...va ieşi în faţă şi vă va izbi. Şi căderea va fi groaznică. |
||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: OK. |
|||||
|
|
Haideţi să spunem românilor adevărul! Este cazul! Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Are cuvântul reprezentantul Grupului parlamentar al Alianţei USR PLUS, domnul deputat Adrian Wiener. Timpul alocat - 3 minute. Vă rog, domnule deputat. (Vociferări.) |
||||
|
|
Mulţumim, domnule preşedinte. Aş vrea să încep printr-un apel la decenţă şi moderaţie, deşi este foarte greu, după ce l-am auzit pe arhitectul O.U.G. nr. 13 din creierii nopţii... (Vociferări.) ...acuzând secretomania... (Aplauze. Vociferări.) ...şi perorând... (Vociferări.) ...făcând un apel la transparenţă. Este foarte greu, dar am să încerc. (Vociferări.) Da, vorbim de cifre... (Vociferări.) ...şi raportări, dar dincolo de ele sunt oameni... (Vociferări.) ...şi suferinţă cumplită, pe care o banalizaţi... (Vociferări.) ...şi o târâţi într-un discurs politicianist ieftin. (Vociferări.) Tot ceea ce ar trebui să facem noi, aici, în Parlamentul României, ar trebui să fie despre oameni şi despre interesele lor, iar... (Vociferări.) O voce de la PSD: Şi despre Marta! |
||||
|
|
...accesul la adevăr este unul din... (Vociferări.) ...interesele foarte importante pe care trebuie să le servim prin activitatea noastră. (Vociferări.) Este la fel de legitim ca orice altă nevoie. Cu toţii dorim certitudini, bineînţeles. Vrem să fim convinşi că politicile publice au fost determinate de analize corecte şi construite factual, că reperele statistice zilnice, care au devenit bioritmul mediatic de la ora 13,00, reflectă realitatea. Despre asta este vorba acum. Despre un demers administrativ de restituire a adevărului, o afirmare a transparenţei. Suntem datori să recuperăm încrederea românilor, nu să o îngropăm... (Vociferări.) ...prin îndemnuri la negaţionism... (Vociferări.) ...şi conspiraţionism. Şi asta se face doar prin comunicare onestă, decentă şi complet transparentă. Stridenţa politică, negaţionismul pe care îl aud de la această tribună... (Vociferări.) ...pumnul ridicat spasmodic în spaţiul public, conspiraţionismul şi manipularea pot avea aparenţa unui beneficiu politic pe moment, dar în final nu face decât să fragmenteze societatea, care, acum, mai mult ca oricând, poate, are nevoie de speranţă şi încredere. În esenţă, ce s-a întâmplat? S-a constatat o diferenţă între două platforme... (Vociferări.) ...de raportare, cu metodologii şi persoane responsabile diferite. Una dintre ele, cum s-a spus, conţine date individuale, caz cu caz. Important de menţionat - că aceste date, ulterior, sunt filtrate, de către DSP, în dialoguri cu medicii curanţi şi stabilită acea zonă-tampon, la care colega noastră făcea referire. Nu este foarte simplu întotdeauna de stabilit cauza morţii. Nu este, în general, o singură cauză, este o concurenţă... (Vociferări.) ...de mai multe cauze, care conduce la acest lucru. (Vociferări.) Sunt integrate de... (Vociferări.) |
||||
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog frumos, haideţi să ne respectăm! |
|||||
|
|
...instituţii diferite, aceste date. Şi, ca să... (Vociferări.) ...contextualizez puţin, da, aceste raportări, spitalele COVID, pe lângă aceste raportări, raportează zilnic numeroase alte informaţii. Dau câteva exemple - numărul de paturi libere, numărul de posturi de oxigen funcţionale, pacienţii internaţi, externaţi, câţi sunt invaziv ventilaţi, câţi sunt non-invaziv. Unele raportări - la fiecare două ore; altele - de patru ori pe zi, altele - zilnice; prin telefon, prin mail sau prin diferite alte platforme. E vorba de o povară administrativă şi birocratică, care, inevitabil, conduce uneori şi la un cumul de erori umane. (Vociferări.) Ceea ce... s-a făcut referire aici că diferenţa dintre date este cea mai concentrată în perioada celui de-al doilea val. Este evident că atunci a fost cel mai mare exces de mortalitate în România, şi este firesc să fi fost aşa. (Vociferări.) Nu e vorba de rea-credinţă sau de intenţie... (Vociferări.) ...în această... (Vociferări.) ...diferenţă, în această discrepanţă. Şi sunt convins că demersul pe care Ministerul Sănătăţii l-a început... (Vociferări.) O voce de la PSD: Timpul, domnule preşedinte! |
||||
|
|
...va conduce la lămurirea acestor lucruri şi la restituirea adevărului în integralitatea sa. Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: A fost acelaşi procent de depăşire a timpului la toate grupurile, aşa încât nu s-a creat nicio discriminare. Invit acum la microfon reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Zakarias Zoltán. Aveţi 3 minute la dispoziţie. Vă rog, domnule deputat. (Vociferări.) |
||||
|
Mulţumesc... (Vociferări.) |
|||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog, haideţi să ascultăm! |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimată doamnă ministru, În primul rând, aş dori să-mi exprim aprecierea faţă de determinarea cu care aţi început acest mandat, în condiţiile în care nu este o perioadă uşoară pentru sistemul medical. (Vociferări.) Suntem convinşi că, printr-o abordare transparentă şi o comunicare fără echivoc, se poate avansa spre rezultate bune. Considerăm că este nevoie de transparenţă maximă pentru ca populaţia să aibă acces la informaţii corecte, din surse oficiale, în ceea ce priveşte cazurile de COVID. Pe baza acestor câteva săptămâni de mandat, suntem optimişti în această privinţă. (Vociferări.) Totodată, este adevărat că sunt lipsuri majore cu privire la infrastructura sanitară, acumulate în 30 de ani, cu guvernări de toate culorile, şi nu în cele 5 luni ale guvernării actuale şi nici în cele câteva săptămâni ale mandatului dumneavoastră. Susţinem că trebuie să continuăm descentralizarea spitalelor, iar statul să continue să aloce bani din care să se realizeze modernizările necesare. Considerăm că este un moment oportun pentru identificarea unor surse de finanţare mărită care să aibă această destinaţie. Spitalele din subordinea autorităţilor locale împreună cu Ministerul Sănătăţii vor trebui să reevalueze deficienţele, să găsească soluţii optime de finanţare pentru modernizarea clădirilor, pentru dotarea cu aparatură medicală performantă care să poată face faţă în orice situaţie. Suntem într-un moment în care valul 3 al pandemiei pare a fi depăşit. Credem că, pe baza experienţelor acumulate în această perioadă de criză pandemică, putem să ne pregătim, coroborat cu campania de vaccinare, astfel încât un eventual val 4 să fie depăşit cu pagube cât mai mici. Totodată, apreciem că este momentul în care trebuie să ne întoarcem în sistemul sanitar spre o situaţie apropiată de normalitate. În această privinţă, vă rog să ne prezentaţi bazele de principiu ale planului reintegrării spitalelor suport COVID, deci a reluării activităţii medicale în aceste unităţi sanitare şi, în paralel, ale noului plan de asistenţă a pacienţilor SARS-CoV-2 pozitivi. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă mulţumesc şi eu. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu îşi prezintă punctul. Reprezentantul deputaţilor neafiliaţi, dacă doreşte? Nu. În finalul dezbaterilor are cuvântul doamna ministru Ioana Mihăilă. Doamnă ministru, aveţi 5 minute, vă rog. (Vociferări.) Aţi pus nişte întrebări; iată, acum veţi primi răspunsurile. Vă rog, doamnă ministru. (Vociferări.) O voce de la PSD: I-a dictat Barna! |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă: Voi începe prin a răspunde punctual la întrebări. Aţi întrebat de ce am tergiversat publicarea datelor. Vă răspund că pentru publicarea datelor nu am tergiversat, ci am solicitat şi am primit clarificări. (Vociferări.) Pentru că, pentru noi primează exactitatea datelor, şi nu rapiditatea comunicării lor. (Vociferări.) Aţi întrebat de ce nu au fost evaluate periodic. Tocmai în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidenţiate diferenţele dintre cele două baze de date. Diferenţe care, aşa cum aţi văzut şi în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante. (Vociferări.) Aţi întrebat de intervenţiile în baza de date din luna martie. Acele modificări, care au fost realizate după ce colegii mei au observat diferenţele, urmăreau tocmai asigurarea corectitudinii datelor... (Vociferări.) ...prin chei de verificare la STS... (Vociferări.) ...nu îngreunau raportarea. Au fost excluse foarte multe din câmpurile care erau greu de completat. Aţi întrebat de responsabilul din cadrul Ministerului Sănătăţii... de responsabilii din cadrul Ministerului Sănătăţii care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate. Responsabilul din cadrul Ministerului Sănătăţii este un comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu şi vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora. Aţi vorbit despre decontarea cazurilor COVID... (Vociferări.) ...drept cauză pentru raportările din spitale. (Vociferări.) Trebuie să vă spun că decontarea cazurilor COVID nu se face în funcţie de numărul de pacienţi diagnosticaţi în spitale, se face în funcţie de cheltuiala efectiv realizată de spitale. (Vociferări.) Aţi întrebat dacă numărul de decese a influenţat măsurile de restricţie. Măsurile de restricţie, aşa cum ar trebui să ştiţi, au fost luate pe baza valorilor incidenţei, care au fost raportate. Mulţumesc pentru întrebarea privind reintegrarea în spitalele COVID. Deja am publicat ordinul care modifică fluxurile din spitalele COVID şi am solicitat atât spitalelor, cât şi direcţiilor de sănătate publică să-şi reducă numărul de paturi COVID şi să permită accesul pacienţilor non-COVID, astfel încât, în această perioadă, în care pandemia ne lasă să răsuflăm, aceşti pacienţi să aibă acces la servicii de sănătate. În final. Spuneţi că vă pasă de oameni, dar alegeţi să politizaţi drama celor care au murit, care au suferit sau care au avut pe cineva drag, în familie, şi care au suferit de la debutul pandemiei. Vorbiţi de banii din consilii de administraţie şi funcţii la stat, dar aţi avut, în ultimii 10 ani, 3 miniştri anchetaţi şi condamnaţi pentru corupţie! O voce de la PSD: Barna! Barna, la puşcărie! |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă: Nu vom începe o vânătoare a vinovaţilor... (Vociferări.) ...dar avem la dispoziţie informaţiile necesare... (Vociferări.) Nu vom începe o vânătoare a vinovaţilor... (Vociferări.) ...dar avem la dispoziţie informaţiile necesare... (Vociferări.) ...pentru a lua măsurile care se impun. Şi avem... (Vociferări.) O voce de la PSD: Barna, cu valiza! |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă: ..şi avem încă o dată dovada că sistemul are sincope... (Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Vă rog frumos, haideţi să o lăsăm pe doamna ministru să îşi expună punctul de vedere. (Vociferări.) Vă rog... (Vociferări.) ...haideţi, în primul rând, e o doamnă şi haideţi să ascultăm, că aşa e civilizat! Doamnă ministru, vă rog. (Vociferări.) |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă: ...şi avem încă o dată dovada că sistemul are sincope... (Vociferări.) Se pare că adevărul deranjează! (Vociferări.) O voce de la PSD: Hoţilor! (Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Aveţi pretenţia, românii să respecte această instituţie. Dacă nu ne respectăm noi... (Vociferări.) ...nu putem solicita respectul altcuiva. (Vociferări.) Haideţi, vă rog frumos, să dăm dovadă măcar de un pic de bun-simţ... (Vociferări.) ...dacă nivelul de educaţie, uneori, poate să nu fie atins atât cât ne-am dori! (Vociferări.) Vă rog, doamnă ministru, încercaţi să încheiaţi. |
||||
|
|
Doamna Ioana Mihăilă: Avem încă o dată dovada că sistemul are sincope şi că reforma este necesară. Şi asta vrem să facem - reformă în sistemul de sănătate. Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc şi eu. Am încheiat dezbaterile politice. Declar închisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Seară bună! |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 16,53. |
|||||
![]() |



