Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.110/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2021
|
Şedinţa a început la ora 16,01. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marius-Constantin Budăi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar şedinţa de astăzi deschisă şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 140. În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei din zilele de luni, 28, marţi, 29 şi miercuri, 30 iunie 2021; programul de lucru pentru perioada 28-30 iunie 2021; lista rapoartelor depuse, în perioada 22-28 iunie, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate în comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17,00, vom continua cu răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu sunt. Stimate colege şi stimaţi colegi, Înainte de a începe dezbaterile de astăzi, dau cuvântul domnului deputat Boris Volosatîi pentru susţinerea unei alocuţiuni. Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
|
Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem în zi de doliu naţional. Cu exact 81 de ani în urmă, la 28 iunie 1940, 11 judeţe ale ţării noastre - Bălţi, Cahul, Cernăuţi, Cetatea Albă, Hotin, Ismail, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Storojeneţ şi Tighina, precum şi părţi însemnate din alte două judeţe, Dorohoi şi Rădăuţi, însemnând un total de 50.762 km2 şi aproximativ 4 milioane de cetăţeni ai României - au ajuns sub ocupaţia URSS. Şi, dacă nu ar fi fost vigilenţi unii comandanţi de oşti, am fi pierdut nu numai Herţa, dar şi alte teritorii. Raptul teritorial din 28 iunie 1940 venea ca urmare a ultimatumurilor sovietice din 26 şi 27 iunie 1940, care puneau în practică prevederile Protocolului adiţional secret al odiosului Pact semnat de Berlin şi Moscova, cunoscut ca Pactul Ribbentrop-Molotov. Aceasta a fost cea mai mare tragedie din istoria României moderne. Astăzi suntem singura naţiune din Europa şi din lume care încă mai trăieşte după regulile stabilite de acest pact. Consecinţele ocupaţiei sovietice a Basarabiei şi nordului Bucovinei au însemnat peste 200.000 de români refugiaţi în interiorul ţării; peste 100.000 de români etnici germani strămutaţi în Germania, printr-o altă decizie şi înţelegere dintre Hitler şi Stalin; peste 200.000 de români deportaţi în Siberia şi Asia, de unde mulţi nu au mai revenit; peste 200.000 de români înrolaţi cu forţa în Armata Roşie, ucişi, căzuţi în al Doilea Război Mondial; peste 200.000 de români ucişi prin foamete organizată. Istoricii au estimat aproximativ 800.000 de români, din judeţele cedate din estul şi nordul ţării, care şi-au pierdut viaţa doar în primul an de ocupaţie. Acesta a fost preţul foarte scump plătit de poporul nostru. |
|
|||
|
|
|
Stimaţi colegi, Vă rugăm să păstrăm un moment de reculegere în memoria acestor sute de mii de români nevinovaţi. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
|
Amintindu-ne de trecutul tragic, suntem cu gândul la viitor. Milioane de români din teritoriile româneşti anexate de Imperiul Sovietic au nevoie de sprijinul nostru. Reunirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să devină următorul nostru proiect de ţară. Formaţiunea politică pe care o reprezint, Alianţa pentru Unirea Românilor, şi-a asumat acest proiect naţional care răspunde aşteptărilor legitime ale tuturor românilor. Simpla mea prezenţă aici, în Legislativul de la Bucureşti, şi a altor 5 deputaţi şi senatori români originari din Basarabia este o dovadă a ataşamentului practic faţă de ideea de unitate naţională şi o încurajare pentru milioane de români abandonaţi dincolo de Prut. Exprim convingerea că, indiferent de apartenenţa noastră partinică, vom fi capabili să ne conjugăm eforturile pentru a acţiona în consens, în serviciul ideii nobile de reîntregire naţională în noul context istoric şi internaţional. Pentru aceasta trebuie să ne fixăm bine priorităţile legislative şi politice. Primul lucru pe care îl putem face aici, în Parlamentul de la Bucureşti, este să completăm sau să schimbăm legislaţia cu privire la cetăţenie, astfel încât să ne putem recupera cetăţenii. Cetăţeni care şi-au pierdut cetăţenia nu din voia lor. Nu avem niciun document semnat de statul român care ar recunoaşte pierderea acelei cetăţenii din 1940. Oamenii sunt mai importanţi decât teritoriile. Iar teritoriile capătă valoare doar prin oamenii care le populează. Ca român din Basarabia, vă spun din tot sufletul şi din tot cugetul meu - Unirea este cel mai scump ideal! Basarabia e România! Unirea face puterea, şi fraţii vor fi împreună! Aşa să ne ajute Dumnezeu! O voce din sală: Ura! Ura! Voci din sală: Bravo! (Aplauze.) |
|
|||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc frumos, domnule deputat. Mai sunt intervenţii. Mai avem o intervenţie. Din partea Grupului PNL, domnul deputat Daniel Gheorghe. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc frumos. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Acum 81 de ani, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost răpite din trupul ţării. În acea clipă, marele istoric Nicolae Iorga a rostit nişte cuvinte profetice, chiar în Consiliul de Coroană, în care conducerea României de atunci a achiesat atât de ruşinos şi tragic la cedarea Basarabiei - "Blestem, blestem pe noi dacă nu ne batem!". Iar blestemul a venit. Din 1940 până în 1989, România a cunoscut dictaturi, represiune, crimă şi teroare. Şi spun aceste lucruri deoarece Basarabia rămâne nu doar o lacrimă în sufletul neamului românesc, ci şi o rană. O rană pentru fiecare dintre noi care simţim şi trăim româneşte. Cunosc tragedia basarabeană şi o să o spun pentru întâia oară în acest Parlament, nu atât din cărţile de istorie, cât din familie. Străbunicul meu, care se numea Dumitru şi se născuse în Otopeni, lângă Bucureşti, aici, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ofiţer în Armata Regală Română, contribuind la activitatea care a urmat Unirii cu Basarabia, în 1918, şi-a întemeiat o familie dincolo de Prut, la Călăraşi. Străbunica mea, Evdochia, provenea dintr-o familie de seamă din Călăraşi, cu rădăcini foarte vechi în rândul răzeşilor din Călăraşi (Ialoveni). Bunicul meu poartă numele de Alexandru. De la marele erou şi mărturisitor creştin al Basarabiei, Alexandru Baltagă. La 1940, în aceste zile, alături de alte sute de mii de români, familia mea a fugit dincoace de Prut, cu ultimul tren. Era cât pe ce să fie executaţi de forţele sovietice, de ocupantul criminal stalinist. Au fugit, lăsând în urmă casă, proprietăţi, pământ, tot ceea ce aveau, dar şi-au salvat viaţa, dincoace, în România. Iar acest lucru este pentru mine, ca şi pentru foarte mulţi alţi români, indiferent dacă au cunoscut, din familie, din istorie, ori din alte surse, tragedia basarabeană, este o chestiune de căpătâi. Atunci când ocupantul sovietic a venit, a venit să radă, să distrugă, să epureze elementul românesc. Familia mea avea două vini - erau români şi aveau origine nesănătoasă, din perspectiva marxism-leninismului sovietic. Şi ca ei au fost mulţi. Şi iată că, în ciuda tuturor tentativelor, mesajul acelor oameni, care au luptat, care s-au jertfit şi care n-au uitat să fie români, este şi astăzi prezent, aici, în Parlament, şi în întreaga societate românească, în plină democraţie. Tragedia basarabeană a însemnat sute de mii de români deportaţi, sute de mii de români refugiaţi, peste 100.000 de români asasinaţi prin lagărele de muncă din Siberia ori ucişi în stil NKVD, cu glonţ în cap. Printre toţi aceştia sunt eroii acestui popor şi acestei naţiuni, şi noi trebuie să nu-i uităm niciodată. Să nu uităm această clipă. Să nu uităm ce a însemnat regimul bolşevic, regimul marxist-leninist din Rusia sovietică. Un regim criminal, un regim care a distrus vieţi, un regim care a călcat în picioare tot - biserică, conştiinţă naţională, proprietate, libertate, identitate. De aceea, cred că este fundamental ca pentru noi toţi, indiferent care este partidul de care aparţinem şi indiferent de unde suntem noi şi dacă suntem de stânga, de dreapta, ori de orice altă orientare, în acest Parlament al României, să înţelegem ce înseamnă acest ideal al revenirii Basarabiei la patria mamă. Şi să nu uităm un aspect - toate aceste împliniri istorice se fac în unitate şi se fac în deplină recunoaştere a ceea ce înseamnă conştiinţa acestui popor şi obiectivele sale perene. Şi vă dau un foarte scurt exemplu. La 1918, Unirea de la 27 martie, cu Basarabia, s-a făcut sub un Guvern conservator. La 1 Decembrie 1918, Regatul României avea un Guvern liberal, condus de Ion I.C. Brătianu, după guvernarea conservatoare a lui Marghiloman şi după scurtul Guvern al generalului Coandă, iar în Transilvania partidele româneşti - Partidul Naţional Român, dar şi Partidul Social Democrat, deci stânga şi dreapta - şi-au dat mâna să facă Unirea. Cred că este esenţial să stabilim, ca principal obiectiv naţional al României, reunirea, prin revenirea pe calea democratică, pe calea firească, pe aceeaşi cale prin care s-a reunit Germania în 1990, revenirea Republicii Moldova, a Basarabiei dintre Prut şi Nistru, în fruntariile României. Este datoria noastră, ca generaţie politică, să ne asumăm acest deziderat. Şi, la fel cum în 1995 a fost o mare înţelegere politică, foarte înţeleaptă, privind integrarea europeană şi integrarea euroatlantică - NATO şi Uniunea Europeană - la Snagov, cred că avem nevoie de un nou pact de la Snagov pe ceea ce priveşte reunificarea şi revenirea Basarabiei acasă, în România. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: O să vă rog să concluzionaţi, domnule deputat. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Şi vă spun... vă spun acest lucru - imediat voi concluziona - deoarece Basarabia, Republica Moldova de astăzi, poate avea viitor doar în hotarele României şi poate avea viitor doar în Europa şi împreună cu România. Viitorul Republicii Moldova este împreună cu România, este în Uniunea Europeană. Acest lucru este esenţial şi fundamental şi trebuie să nu-l uităm niciodată. De asemenea, alţi fraţi ai noştri, din nordul Bucovinei, din Herţa, din nordul Basarabiei şi din sudul Basarabiei, din Buceag, astăzi se găsesc în teritoriul Ucrainei. Este datoria noastră să le apărăm şi să le păstrăm identitatea naţională. Este datoria noastră de români. Să nu uităm să luptăm pentru mize mari, să nu ne mai rătăcim în mize mici, să nu ne mai predăm tuturor temelor mărunte şi derizorii! |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Aşadar, fraţilor, să luptăm pentru unire! Unirea face puterea! Basarabia este parte din România! O singură Românie unită în Europa! Vă mulţumesc! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. (Vociferări.) (Domnul deputat Mircia Chelaru solicită să ia cuvântul.) Pentru aceste alocuţiuni, avem o intervenţie/grup parlamentar. Ca atare, domnule deputat Chelaru, vă rog să aveţi înţelegere, că nu putem să continuăm alocuţiunile, avem o ordine de zi destul de stufoasă prin care trebuie să trecem. |
|||||
|
Domnul Mircia Chelaru (din sală): Un minut, doamnă preşedinte! |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Cu toată înţelegerea, evident, e dreptul dumneavoastră să folosiţi tribuna Parlamentului, avem şi sesiunea de declaraţii politice. (Vociferări.) |
|||||
|
Domnul Mircia Chelaru (din sală): Doamna mea, aceea a fost alocuţiunea, nu e intervenţie. Alocuţiunea e pentru toată lumea. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Domnule deputat, avem o declaraţie/grup parlamentar, o alocuţiune/grup parlamentar. Ca atare, aşa cum vă spuneam, am nevoie de înţelegerea dumneavoastră. Intrăm în ordinea de zi. Începem dezbaterea iniţiativelor legislative. (Vociferări.) Domnule deputat Titi Stoica, aveţi o intervenţie pe procedură? |
|||||
|
Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală): Dar colegii de la PSD au spus că cedează timpul domnului Chelaru. |
||||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Nu există procedură pentru cedarea timpului pe alocuţiuni. Avem o alocuţiune/grup parlamentar. (Vociferări.) O voce de la PSD: Lăsaţi-l să vorbească! Hoţilor! |
|||||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: 43. Începem cu Propunerea legislativă pentru completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 129/2021. Vă informez că termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 112 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Punctul 1, punctul 2 şi punctul 3 de pe ordinea de zi se dezbat sub rezerva primirii raportului. Înţeleg că încă sunt pe ordinea de zi a comisiilor, iar rapoartele nu au fost încă depuse. |
|
|||
|
|
|
Poziţia 4 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii; PL-x 97/2021. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Reprezentantul Guvernului este în sală? Domnul secretar de stat? Nu este. În regulă. Atunci, dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pentru prezentarea raportului înlocuitor. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
PL-x 97/2021 Comisia pentru agricultură a fost sesizată pentru dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii. În şedinţa din data de 9 iunie 2021, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020, Comisiei pentru agricultură, în vederea examinării şi depunerii unui raport înlocuitor. În urma dezbaterilor, Comisia pentru agricultură a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise care se regăsesc în anexă la prezentul raport înlocuitor. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să propuneţi şi un timp de dezbatere, ţinând cont că este în procedură de urgenţă proiectul de lege. |
|||||
|
|
3 minute. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: 3 minute. Supun votului propunerea colegului nostru. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Cu 165 de voturi pentru şi un vot împotrivă, propunerea a fost adoptată. Intrăm în dezbateri generale. Dau cuvântul domnului deputat Adrian-Ionuţ Chesnoiu, de la Grupul PSD. Vă rog, aveţi cuvântul, domnul Chesnoiu. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. După foarte multe amânări şi puneri pe ordinea de zi a şedinţelor noastre a acestui Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 125, în sfârşit l-aţi pus la un număr de ordine care poate să însemne şi adoptarea acestui proiect de lege. Din păcate, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 125 vine să constate - şi îmi pare rău că are raport de adoptare acest proiect de lege, pentru că Ordonanţa nr. 225 a fost dată de guvernarea dumneavoastră, domnilor de la PNL, USR şi UDMR, în data de 31 decembrie 2020. Ţineţi minte când ne spuneaţi pe la televizor că se întâmplau anumite lucruri după orele de program? Vreau să vă spun că această ordonanţă de urgenţă aţi dat-o "noaptea, ca hoţii"! Chiar în noaptea de Revelion. (Aplauze.) Ce aţi vrut, de fapt, să ascundeţi? Aţi privat copiii României, elevii României, de acordarea suplimentului nutritiv al mierii în şcoli, pentru că l-aţi amânat până la 1 ianuarie 2022. Aţi amânat intrarea în vigoare a Legii nr. 133/2019, care prevedea înfiinţarea Agenţiei pentru Marketingul şi Calitatea Produselor Agroalimentare, deşi la televizor şi în toate intervenţiile dumneavoastră publice susţineţi cât de importante sunt produsele româneşti, dar balanţa comercială este deficitară pe produsele agroalimentare. Şi, când Partidul Social Democrat a venit cu o iniţiativă foarte bună, de înfiinţare a unei agenţii dedicate pentru produsele agroalimentare, să le facem mult mai cunoscute la export şi să înclinăm astfel balanţa deficitului comercial pe produsele agroalimentare, aţi venit dumneavoastră, "noaptea, ca hoţii", de Revelion, şi aţi spus că trebuie să se amâne înfiinţarea acestei agenţii. Nu aceeaşi atitudine, din partea dumneavoastră, am văzut-o cu toţii şi am putut să o constatăm din luările publice de poziţie vizavi de acea agenţie de la Ministerul Sănătăţii care să gestioneze banii din PNRR pentru domeniul sănătăţii. Adică, mai scurt, să puteţi să controlaţi toate achiziţiile publice din acel domeniu. Ce vreau însă să vă atrag atenţia? Aveţi, tot în această ordonanţă, o amânare a termenului de aplicare a Legii nr. 236/2020. Atât eu, cât şi colegii mei din cadrul Partidului Social Democrat, de la această tribună, v-am tot atras atenţia şi v-am spus că veţi intra în istoria parlamentarismului mondial ca fiind prima coaliţie de guvernare care nu-şi pune în aplicare propria lege! Avem un ministru al agriculturii care a fost iniţiatorul Legii nr. 236/, şi când a venit ministru a spus, domnule, nu o mai aplicăm! Deşi era un lucru extraordinar de benefic pentru toţi fermierii României, pe care, succesiv şi repetativ, i-aţi minţit, că le plătiţi subvenţiile, că îi sprijiniţi cu programe, că le puneţi la dispoziţie infrastructură de irigaţii modernă. Aici le acordaţi - şi era foarte bună iniţiativa legislativă - le acordaţi 20.000 de euro ajutor de stat pentru beneficiarii fermieri care procesau materia primă, adică... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
...acordaţi valoare adăugată produselor primare din România. Era o iniţiativă bună, dar, evident, ipocrizia pe care o afişaţi în fiecare zi la guvernare aduce deficit major în agricultura României. Şi, nu în ultimul rând, printre altele, aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că a fost introdus un amendament cu privire la taxarea resurselor de apă pentru producerea de energie electrică. S-a introdus un tarif fix - un amendament a doi miniştri din cadrul Coaliţiei dumneavoastră - fără să avem un studiu de impact cu privire la ce se va întâmpla cu preţul energiei în urma adoptării acestei legi. Aşa că aveţi timpul necesar până miercuri, la votul final, să vă mai gândiţi, poate în al 12-lea ceas daţi un vot de respingere pentru aprobarea acestei ordonanţe. În felul acesta le-aţi arăta românilor că ţineţi cu România şi în realitate, nu doar aici, când vă prezentaţi în faţa românilor şi le spuneţi cât de mult le duceţi grija. Mulţumesc, doamnă preşedinte. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Continuăm cu dezbaterea pe articole, deoarece nu mai sunt alte intervenţii. Avem 13 amendamente admise. De la 1 la 13, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Atunci, proiectul de lege rămâne la votul final. Continuăm cu poziţia 7, deoarece punctele 5 şi 6 nu au încă raport din partea comisiilor. |
|||||
|
|
|
Poziţia 7. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 567/2008/2018. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul preşedinte Bende Sándor, pentru prezentarea raportului suplimentar. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport suplimentar IV asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. În conformitate cu dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a formulat cererea de reexaminare asupra legii transmisă spre promulgare, supunând atenţiei faptul că: - la art. I, pct. 3, legea prevede redefinirea conceptului de condominiu. Se apreciază, în cererea de reexaminare, că o astfel de formulare restrânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi nevoile acestora; - la art. I pct. 11, legea instituia pentru autorităţile administraţiei publice locale o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. În şedinţa din data de 3 martie 2021, Comitetul liderilor grupurilor a hotărât retrimiterea legii la comisia sesizată în fond, transmisă cu adresa Pl-x 567/2008/2018 din 4 martie 2021. Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat legea în şedinţa din 15 iunie 2021 şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu amendamente admise şi respinse. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, din partea Grupului PNL. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: Mulţumesc. Propunerea legislativă supusă astăzi spre dezbatere şi adoptare are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, în sensul reglementării unei situaţii semnalate în mod repetat de către asociaţiile de proprietari. Concret, noul text de lege introduce în legislaţie un nou sistem de calcul al energiei termice utilizate pentru încălzirea spaţiilor comune. Acesta ar urma să fie suportat de către toţi proprietarii, proporţional cu partea indiviză a fiecăruia, indiferent dacă aceştia sunt sau nu branşaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitatea sa de for decizional, în data de 10 iulie 2018, pentru ca ulterior să fie retrimisă spre reexaminare, de către Preşedintele României, în data de 2 august 2018. Principalele aspecte semnalate în cererea de reexaminare vizau atât aspecte de ordin tehnic, precum redefinirea conceptului de condominiu, cât şi aspecte privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. În punctul de vedere favorabil elaborat de Guvern, Executivul susţine observaţiile formulate de Preşedinte şi apreciază includerea acestora în noul text de lege formulat. Aşa cum aţi auzit şi mai devreme, în raportul suplimentar întocmit, Comisia pentru industrii şi servicii susţine, de asemenea, propunerile din cererea de reexaminare a Preşedintelui şi propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege. Partidul Naţional Liberal va vota pentru adoptarea proiectului legislativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Nu mai sunt alte intervenţii. Avem amendamente admise şi amendamente respinse, aşa că intrăm pe textul legii. La amendamente admise, de la 1 la 10, dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la 10 la 20, dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la 20 la 30, dacă sunt observaţii? Nu sunt. De la 30 la 40, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Şi de la 40 la 57? Nu sunt observaţii. Am încheiat cu amendamentele admise. Avem şi 9 amendamente respinse. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Atunci, legea rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
19. Continuăm cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc; PL-x 436/2018. Este poziţia 19 de pe ordinea de zi. Vă informez că celelalte proiecte nu au primit încă rapoartele din partea comisiilor. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, îi dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului suplimentar. Comisia juridică? Punctul 19 de pe ordinea de zi. PL-x 436/2018. Vă rog, domnule deputat Mihai Badea, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
PL-x 436/2018 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri. Guvernul României a transmis trei puncte de vedere prin care susţine adoptarea proiectului de lege, cu observaţii şi propuneri. Obiectul de reglementare este modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008, urmând a se realiza o clasificare a substanţelor dopante în două categorii, substanţe dopante cu grad mare de risc şi substanţe dopante specifice, realizându-se astfel o corelare între individualizarea sancţiunilor contravenţionale aplicate şi categoriile de substanţe dopante, în raport cu efectele acestora asupra sănătăţii. De asemenea, se prevede creşterea numărului membrilor Consiliului de prevenire şi combatere a traficului ilicit de substanţe dopante, prin introducerea a doi noi membri, un membru din partea Secretariatului General al Guvernului şi un membru din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege. Amendamentele admise sunt redate în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul raport, iar amendamentele respinse sunt redate în Anexa nr. 2. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Ionuţ Stroe, din partea Grupului PNL. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Mă bucur să văd pe ordinea de zi acest proiect de lege, mă bucur, de altfel, să-l revăd pe preşedintele ANAD Cristi Balaj şi să-l felicit pentru insistenţa cu care promovează acest proiect de lege. Din punctul nostru de vedere este imperativ necesar să creăm acest cadru legal care să clasifice, să sancţioneze şi să incrimineze tot ceea ce înseamnă producere, trafic, distribuţie şi consum de substanţe interzise, şi mai ales de substanţe care îţi pot afecta foarte grav şi iremediabil starea de sănătate. Vorbim de substanţe care, din păcate, în sălile de fitness, nu numai în cluburile sportive de înaltă performanţă, se folosesc, aceşti steroizi, aceşti hormoni de creştere. Sunt substanţe extraordinar de nocive pe termen lung, sunt substanţe care pun în pericol, grav, sănătatea tuturor consumatorilor şi, fie că vorbim de sportivi care folosesc aceste substanţe, pentru o iluzorie performanţă, fie că vorbim de foarte mulţi consumatori care le folosesc pentru a-şi îmbunătăţi condiţia sau aspectul fizic pentru o perioadă de timp extrem, extrem de scăzută, este absolut obligatoriu să ne aliniem şi noi celorlalte state europene care sancţionează aceste proceduri cu aceste substanţe. Din păcate, suntem doar două ţări în Uniunea Europeană care n-au făcut acest lucru - şi aş spune că este benefic să legiferăm şi noi în această zonă, pentru că este un pas mare nu numai pentru un sport curat, dar este un pas mare pentru protejarea sănătăţii publice şi a celor care le consumă şi, din păcate, sunt mai puţin informaţi asupra substanţelor pe care le introduc în corpul lor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Aşadar, trecem la dezbaterea proiectului de lege. Avem 136 de amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu sunt. De la 2 la 20, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. De la 20 la 40, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. De la 40 la 80, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. De la 80 la 120, dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Şi de la 120 la 136, întreb dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Avem şi un amendament respins. Întreb colegii dacă doresc să-l susţină? Nu doresc. Atunci proiectul de lege rămâne la votul final. Poziţia 5. Pe procedură. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am cerut să iau cuvântul pe procedură, art. 152 alin. (5). Vă propun, doamnelor şi domnilor deputaţi, să luăm act de afirmaţiile preşedintelui Republicii, domnul Klaus Iohannis: "Campania de vaccinare a fost un succes, pandemia a fost învinsă". Şi Grupul AUR solicită premierului României şi tuturor factorilor de decizie să oprească starea de alertă. (Aplauze.) Preşedintele Republicii a afirmat public: "Campania de vaccinare este un succes". Trebuie să oprim starea de alertă. În acest moment, prelungirea stării de alertă va folosi doar pentru furt. Grupul AUR solicită tuturor grupurilor parlamentare să înţeleagă că starea de alertă trebuie să se oprească, pentru că preşedintele Republicii a spus clar: "Pandemia a fost învinsă". Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|
|||
|
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. Poziţia 5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 137/2011 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Braşov, judeţul Braşov; PL-x 266/2021. Dacă din partea iniţiatorilor sunt intervenţii? Nu sunt. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică, îi dau cuvântul unui reprezentant pentru prezentarea raportului comun. Domnule Andronache, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Ca membru al Comisiei juridice, voi prezenta acest raport. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 137/2011. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat propunerea legislativă, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Au fost transmise avizele Consiliul Economic şi Social şi ale Consiliului Legislativ, proiectul având ca obiect de reglementare modificarea art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 137/2011, în sensul completării obiectului de investiţii stipulat în legea prin care s-a transmis suprafaţa de teren în anul 2011, respectiv Legea nr. 137/2011. În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au procedat la examinarea proiectului de lege în mod separat. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege. De asemenea, Comisia pentru agricultură a procedat la dezbatere şi a propus cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege care face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Intrăm în dezbateri generale. Îi dau cuvântul domnului deputat Ilie Victor, din partea Grupului USR. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Dragi colegi, În primul rând, aş vrea să le mulţumesc colegilor parlamentari de Braşov, atât de la PSD, cât şi de la PNL, pentru susţinerea acestui proiect de lege. Braşovul are nevoie de un spital modern şi corect dimensionat pentru cetăţenii săi. Pe această cale, vă rog să votaţi acest proiect. Este benefic comunităţii braşovene şi vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Andronache. Vă rog. |
|||||
|
|
În calitate de iniţiator, dar şi în numele Grupului parlamentar al PNL, considerăm că acest proiect de lege este un proiect benefic, pentru că va permite dezvoltarea altor obiective de investiţii pentru comunitatea braşoveană, pe o suprafaţă de teren care se află în proprietatea municipiului Braşov din anul 2011, tot prin votul Parlamentului, unde a fost dezvoltat deja un proiect european numit "Centrul de afaceri Braşov". Noile obiective de investiţii care se doresc a fi realizate... sau printre aceste obiective este şi un spital nou de boli infecţioase. Din această perspectivă, Grupul parlamentar al PNL va susţine acest proiect şi vă mulţumesc mult pentru atenţie. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale. Vă rog, domnule deputat. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Ca locuitor al municipiului Braşov, Grupul AUR, am reuşit, am convenit, o să susţinem şi noi acest proiect, tocmai pentru că este un proiect benefic şi ne bucurăm să sprijinim iniţiative legislative, domnule Andronache, iniţiate chiar şi de către PNL, apropo că suntem noi partid rău, rău de tot. Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. Nu mai sunt dezbateri generale şi nu avem nici amendamente la acest proiect de lege. Aşadar, proiectul rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu poziţia 21, Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor; BPI 133/2021; PHCD 44/2021. Întreb, dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru regulament, îi dau cuvântul unui reprezentant pentru prezentarea raportului. O s-o rog pe doamna secretar Oana Murariu să prezinte raportul. |
|
|||
|
|
În conformitate cu art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru regulament a primit spre dezbatere Proiectul de Hotărâre nr. 44/2021, iniţiat de deputaţi ai Grupului parlamentar al USR PLUS, înregistrat la Biroul permanent cu nr. BPI 133/25.03.2021. Comisia pentru regulament a examinat şi dezbătut proiectul de hotărâre în şedinţa din data de 18 mai 2021. Se doreşte clarificarea activităţii de documentare şi consultare a parlamentarilor. Volumul şi diversitatea actelor normative europene şi modificările frecvente care intervin în legislaţie sunt aspecte ce impun deputaţilor, ca legiuitori, o documentare şi consultare riguroasă, aprofundată, în vederea elaborării unor norme interne clare şi comprehensibile. Având în vedere aceste considerente, Comisia pentru regulament a hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele prevăzute în anexa care este parte integrantă din prezentul raport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos, doamnă secretar. Trecem la dezbaterea proiectului de hotărâre. Începem cu titlul. Dacă sunt observaţii? Dacă la articolele proiectului de lege sunt observaţii? Nu sunt. Avem o intervenţie de la distanţă, doamna deputat Cristina Rizea. Vă rog, aveţi cuvântul. Doamnă deputat, ne auziţi? O să rog stafful tehnic să ne lămurească dacă doamna deputat doreşte să ia cuvântul. Sau este doar o eroare? Da. Se pare că este o eroare. Atunci, continuăm cu dezbaterea proiectului de hotărâre. Nu au fost intervenţii la articole. Încheiem aici dezbaterea, şi proiectul de hotărâre rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu poziţia 22, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române; PL-x 464/2019. Dacă reprezentantul iniţiatorului, Guvernul României, este prezent? Da. Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin proiectul de act normativ supus dezbaterii se are în vedere, în principal, modificarea art. 25 punctul 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001, în sensul acordării diurnelor, a plafoanelor de cazare şi a altor sume ocazionate de participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la activităţile Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi de Garda de Coastă, în baza regulilor de finanţare stabilite de agenţie pentru fiecare misiune în parte. Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române în forma propusă de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională îi dau cuvântul domnului deputat Rodeanu pentru prezentarea raportului. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001, în sensul înlocuirii acelei sintagme "Agenţia Frontex" cu termenul "Agenţia", conform Regulamentului (UE) 2016/1624 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 septembrie 2016. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat acest proiect de lege. Comisia pentru muncă şi protecţie socială, la fel şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului îl însoţesc cu avize favorabile. Proiectul face parte din categoria legilor organice. La partea de dezbateri a fost invitat, din partea Ministerului Afacerilor Interne, domnul Mihai Bobescu. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma dezbaterilor, în şedinţa din 12 noiembrie 2019, cu unanimitate de voturi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. Intrăm în dezbateri generale. Avem două intervenţii. Domnul deputat Şişcu, din partea Grupului PNL. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Prin adoptarea acestui act normativ nu facem altceva decât să valorificăm potenţialul Agenţiei Europene pentru Poliţie de Frontieră şi Gardă de Coastă în beneficiul structurilor Ministerului Afacerilor Interne implicate în activităţile organizate sub egida acestei agenţii. De asemenea, era necesar să reglementăm mai multe aspecte care ţin de partea de acordare a drepturilor băneşti pentru diurnă şi cazare aferente personalului MAI participant la misiunile organizate de agenţie în baza regulilor de finanţare stabilite pentru fiecare misiune în parte. Astfel, prin noile reglementări nu vor mai exista diferenţe de calcul privind stabilirea acestor drepturi băneşti şi vom limita o creştere necontrolată a cheltuielilor neeligibile suportate de la bugetul de stat, ca urmare a identificării numărului de misiuni organizate de agenţii. Grupul PNL din Camera Deputaţilor susţine, aşadar, adoptarea acestui proiect de lege, având în vedere că România trebuie să-şi alinieze legislaţia la standardele şi procedurile de control ale UE în ceea ce priveşte managementul frontierelor externe. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Mircia Chelaru, din partea Grupului AUR. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Am votat "pentru" în Comisia pentru apărare. Este evident o necesitate financiară corectă, pentru că vorbim aici de frontierele externe ale Uniunii Europene şi de cei care-şi fac datoria, în condiţiile acestea. Dar, ce v-aş ruga? Pentru a putea avea Poliţie de Frontieră trebuie să avem şi o frontieră. Şi pentru că tot s-a ţinut o alocuţiune în această sală cu privire la evenimentele de acum 81 de ani, vreau să vă aduc aminte că frontiera exterioară a Uniunii Europene, frontiera de nord a României, există astăzi pentru că cineva, atunci, la 1 iulie - n-am voie să-i spun numele, pentru că, între timp, a fost interzis acest nume, şi o să înţelegeţi de ce. Este vorba de comandantul Batalionului 3 din Regimentul 7 Infanterie. Văzând că hoardele sovietice încalcă aliniamentul stabilit prin Dictat, a spus următoarele: "De aici nu ne mai retragem, peste Putna nu se trece. Mergeţi la unităţi şi organizaţi-vă poziţii de apărare, şi dacă ruşii mai înaintează un pas, din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul". Şi s-a deschis focul. Şi de atunci Putna este în interiorul patriei române. Şi de atunci frontiera României, de nord, este ce a pe care o ştiţi dumneavoastră. Şi de atunci a fost declarat criminal de război. Şi de atunci nu avem voie să-i mai rostim numele. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Bogdan Rodeanu, din partea Grupului USR. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Am vrut să intervin pentru că aş dori să-l completez pe unul dintre antevorbitorii mei. Spunea dumnealui aşa, şi pe bună dreptate, că Poliţia de Frontieră trebuie să se adapteze la normele europene. În momentul de faţă cred că Uniunea Europeană se adaptează direct la normele şi mijloacele de implementare a securizării graniţelor ale Frontexului românesc. Suntem lideri nu numai în ceea ce înseamnă securizarea graniţelor Europei, dar dăm şi un foarte bun exemplu pentru toţi ceilalţi parteneri europeni, şi nu numai pe proceduri, pe parte tehnică, dar şi pe parte de cercetare, inovare sau pe parte de intervenţii rapide, cooperare europeană. Da, în momentul de faţă, suntem unul dintre liderii Frontex din Uniunea Europeană şi împărtăşim cunoştinţele noastre cu ceilalţi parteneri europeni. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale şi nu avem nici amendamente. Aşadar, proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu poziţia 23 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 208/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece; PL-x 87/2021. Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Îi dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, doamna deputat Oana Ţoiu. Vă rog, aveţi cuvântul pentru prezentarea raportului. |
|
|||
|
|
Doamna Oana Ţoiu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 87/2021, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 208/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat. La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic şi Social, al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, al Comisiei pentru industrii şi servicii şi al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, precum şi al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Senat. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc frumos. Intrăm în dezbateri generale. Îi sau cuvântul doamnei deputat Hărătău Elena, din partea Grupului PNL. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul pentru două minute. |
|||||
|
|
Dragi colegi, În cadrul Comisiei pentru muncă acest proiect a fost votat în unanimitate, drept dovadă că această ordonanţă a fost una aşteptată, şi de ea au beneficiat mii de familii vulnerabile din fiecare judeţ al ţării. Având în vedere că de la data de 1 septembrie 2020 a fost majorată indemnizaţia socială pentru pensionari cu 14%, iar prin majorarea veniturilor persoanelor vârstnice, ca urmare a creşterii valorii punctului de pensie cu 177 de lei, respectiv de la 1.265 de lei la 1.442 lei, o parte dintre persoanele vârstnice nu mai beneficiau de dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Or, aceste persoane nu puteau să plătească integral aceste costuri şi era nevoie de o ordonanţă de urgenţă prin care să se majoreze şi nivelul de venituri până la care se acordă dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Astfel, s-a majorat plafonul pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei, de la 750 lei la 800 lei. PNL va vota pentru acest PL-x. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Îi dau cuvântul, în continuare, doamnei deputat Oana Özmen, din partea Grupului USR. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Prin acest proiect de lege se propune aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 208/2020 care modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2011, în sensul majorării nivelului maxim de venituri, în funcţie de care se poate acorda ajutorul pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece. Astfel, se propune majorarea pragului maxim de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, de la 1,5 Indicator Social de Referinţă, în cuantum de 750 lei, la 1,6 ISR, adică 800 lei. Această majorare este prevăzută şi în cazul încălzirii cu energie termică în sistem centralizat, nivelul maxim de venituri fiind majorat de la 1.572 Indice Social de Referinţă la 1,6 Indice Social de Referinţă, adică 800 de lei. În cazul persoanelor singure nu a fost necesară majorarea limitei, aceasta fiind de 2.164 Indice Social de Referinţă, adică 1.082 lei. Stabilirea dreptului de majorare a pragului se face începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 ale lunii respective sau începând cu luna următoare. Grupul USR PLUS va vota în favoarea acestui proiect legislativ. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, doamnă deputat. Nu mai avem intervenţii la dezbateri generale. Nefiind amendamente, proiectul rămâne la votul final. Stimate colege şi stimaţi colegi, Am epuizat timpul alocat dezbaterilor plenului de astăzi. În continuare, îl invit pe domnul vicepreşedinte Alexandru Rafila pentru a prezida plenul care priveşte răspunsurile orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului. O zi bună tuturor! Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Marius-Constantin Budăi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Bună ziua, dragi colegi! Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, dedicată răspunsurilor orale la întrebările şi interpelările adresate membrilor Guvernului. |
|||||
|
|
|
Începem cu Ministerul Afacerilor Externe şi întreb dacă în sală este domnul deputat Dămureanu Ringo, de la Grupul parlamentar AUR. Este. Aveţi de la Ministerul Afacerilor Externe - unu, două, trei, patru, cinci, şase răspunsuri. Le vreţi rând pe rând şi interveniţi la rând pe rând? De la Ministerul Afacerilor Externe, doamna secretar de stat Daniela Grigore Gîtman. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prima interpelare. Ca urmare a întrebării dumneavoastră cu privire la subiectul dublei cetăţenii - româno-spaniole -, doresc să vă comunic următoarele. Relaţiile diplomatice româno-spaniole, ridicate în 2013 la nivel de parteneriat strategic, au cunoscut o curbă ascendentă în ultima perioadă, fiind fundamentate pe prezenţa în Spania a celei de-a doua comunităţi româneşti de peste hotare, pe numeroase afinităţi de ordin cultural şi având la bază obiectivele politice convergente atât în plan bilateral, cât şi în plan internaţional şi european. Problematica dublei cetăţenii este un atribut al suveranităţii naţionale, limitarea recunoaşterii dublei cetăţenii fiind inclusă în Constituţia Regatului Spaniei. Chiar şi în acest context, în care prevederile legale spaniole în vigoare nu permit dubla cetăţenie decât în condiţii excepţionale, tema înscrierii şi încheierii unui acord de recunoaştere a dublei cetăţenii a fost prezentă permanent pe agenda întâlnirilor demnitarilor români, în contactele cu autorităţile spaniole, încă începând din anul 2015. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe a reiterat constant părţii spaniole, cu ocazia tuturor întrevederilor bilaterale, precum şi prin intermediul Ambasadei României la Madrid, interesul comunităţii române stabilite în Regatul Spaniei cu privire la păstrarea cetăţeniei române la momentul obţinerii celei spaniole. Cel mai recent a fost ridicat acest subiect în dialogul cu ministrul afacerilor externe spaniol, cu ocazia vizitei sale la Bucureşti, la 3 februarie 2021. Cu această ocazie, am evidenţiat contribuţia importantă a diasporei româneşti la economia şi viaţa socială a Regatului Spaniei şi am pledat pentru continuarea discuţiilor cu autorităţile spaniole pentru identificarea unei soluţii juridice pentru ca românii din Spania, care îşi doresc acest lucru, să poată deţine dubla cetăţenie - română şi spaniolă. Am supus atenţiei părţii spaniole inclusiv preluarea modelului Germaniei, care permite dubla cetăţenie în cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Dezideratul cetăţenilor români din Regatul Spaniei, de a-şi păstra cetăţenia română la momentul dobândirii celei spaniole, a fost susţinut, de asemenea, constant, pe linia Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul consultărilor periodice la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene - cel mai recent, la Madrid, la data de 29 aprilie 2021 şi la Bucureşti, 29 octombrie 2020. În dialogul cu partea română, interlocutorii spanioli au exprimat constant aprecieri pentru contribuţia deosebită şi nivelul excelent de integrare a comunităţii române din Regatul Spaniei. Pe de altă parte, partea spaniolă a evidenţiat că, în calitate de cetăţeni europeni, românii cu rezidenţa înregistrată în Regatul Spaniei beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii spanioli în privinţa prestaţiilor sociale, acces pe piaţa muncii, la serviciile publice şi de sănătate, la dreptul de vot în alegerile locale. Totodată, autorităţile spaniole au menţionat faptul că tema dublei cetăţenii, care face obiectul unor situaţii prevăzute limitativ în cadrul legal existent, reprezintă un proces sensibil şi a cărui adaptare ar presupune o durată îndelungată. Doresc să vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe va continua să menţină subiectul pe agenda bilaterală şi va continua dialogul cu partea spaniolă, în vederea identificării unor soluţii care să vină în întâmpinarea solicitării cetăţenilor români stabiliţi în Regatul Spaniei. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă mulţumesc frumos. Întreb, domnul deputat dacă vrea să intervină? |
|||||
|
Domnul Ringo Dămureanu (din sală): Să răspundă la toate. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Să răspundă la toate doamna? Doamnă secretar de stat, atunci, vă rog să îi răspundeţi domnului deputat. |
|||||
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: La 6, da. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: ...la toate cele 6, după care, dacă e... intră în dialog. |
|||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră din data de... |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Cu rugămintea ca, la fiecare întrebare, să ne încadrăm în 3 minute. Aţi depăşit un pic acum şi aş vrea ca... Mai sunt şi alţi colegi după dumneavoastră, de aceea. |
|||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Ştiu şi încerc. Răspunsurile la unele interpelări sunt destul de ample. O să încerc să fac cât mai succinte aceste... |
|||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă mulţumesc frumos. |
||||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Ca răspuns la întrebarea dumneavoastră din data de 26 mai, pe tema organizării Congresului Românilor de Pretutindeni, vă comunic următoarele. În actuala arhitectură guvernamentală, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Secretariatului General al Guvernului reprezintă structura care elaborează şi aplică politica statului român în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni, în sensul atribuit acestui termen prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În ceea ce priveşte obiectul întrebării dumneavoastră, precizăm că potrivit art. 8 al actualului act normativ - "convocarea Congresului Românilor de Pretutindeni se realizează de către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în colaborare cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, iar cheltuielile privind organizarea şi desfăşurarea Congresului Românilor de Pretutindeni se asigură prin bugetul Camerei Deputaţilor". Facem menţiunea că toate competenţele fostului Minister pentru Românii de Pretutindeni sunt gestionate, în prezent, de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În acest context, vă recomandăm să abordaţi tema privind organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni în dialogul dumneavoastră cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cu deosebită consideraţie. Mulţumesc. Referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect cuantumul tuturor taxelor consulare percepute în prezent de Ministerul Afacerilor Externe pentru românii de pretutindeni, vă aduc la cunoştinţă următoarele. Reglementarea-cadru în materia taxelor consulare este Legea nr. 198/2008. Una dintre cele mai importante prevederi ale legii sus-menţionate o reprezintă cea prevăzută în art. 9 din Legea nr. 1/2007, conform căreia s-a eliminat cvasitotalitatea taxelor consulare. Astfel, s-a inversat principiul anterior al taxării serviciilor consulare prestate în misiunile diplomatice şi oficiile consulare din străinătate. Regimul de gratuitate a devenit regula, inclusiv din perspectiva faptului că acesta vizează majoritatea categoriilor şi a numărului de servicii consulare solicitate de cetăţenii români aflaţi în străinătate, de exemplu, acte de stare civilă, acte notariale, titluri de călătorie, iar prestaţiile cu titlu oneros, excepţii. O consecinţă suplimentară a regimului de gratuitate pentru serviciile consulare cu o mare pondere în activitatea misiunilor diplomatice a fost creşterea semnificativă a numărului de servicii consulare solicitate, respectiv prestate. Eliminarea taxelor consulare a atras, în mod accesoriu, eliminarea posibilităţii de a încasa taxe de urgenţă pentru serviciile consulare efectuate în termen de 48 de ore. Astfel, misiunile diplomatice şi oficiile consulare percep taxe consulare pentru servicii consulare prestate în favoarea cetăţenilor români, respectiv:
La acestea se adaugă sumele încasate cu titlu de recuperare a cheltuielilor bugetare, în cuantum de 5 euro/serviciu consular, ocazionate de prestarea de servicii consulare. Renunţarea la taxele consulare a avut ca efect inclusiv eliminarea posibilităţii de a recupera de la solicitanţii serviciilor consulare sumele care se încasau prin acest titlu. Documentele de călătorie pentru care Ministerul Afacerilor Externe încasează taxe consulare sunt:
Aceste cuantumuri de sume sunt depuse de către Ministerul Afacerilor Externe fie producătorului de blanchete, pentru documentele de călătorie specificate, fie - în ceea ce priveşte actele notariale - sunt depuse către Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România. Pentru actele notariale se percep taxe:
Mulţumesc. Referitor la întrebarea dumneavoastră, privind "Posibilitatea deschiderii unui consulat în Insulele Canare, Spania", vă comunic următoarele. Unul dintre obiectivele pe termen mediu şi lung ale Ministerului Afacerilor Externe este adaptarea reţelei consulare a României din străinătate, prioritate având înfiinţarea oficiilor consulare de carieră în regiuni în care sunt prezente importante comunităţi româneşti, şi toate la distanţă considerabilă faţă de misiunile diplomatice de carieră deja existente, fără a exclude ca factori determinanţi raţiuni de natură politică, economică sau culturală. Din punct de vedere consular, principalele criterii care stau la baza modernizării şi redimensionării reţelelor consulare sunt: accesibilitatea cetăţenilor români la oficiile consulare de carieră deja existente, volumul serviciilor consulare efectuate raportat la numărul de cetăţeni români arondaţi, precum şi mobilitatea cetăţenilor români generată de libera circulaţie în cadrul spaţiului european. Luând în considerare cele de mai sus, între propunerile aprobate de către prim-ministrul României în Memorandumul cu tema "Redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României - stadiul actual şi perspective de acţiune pentru perioada 2021-2025" se regăseşte şi cea de înfiinţare a unui birou consular în Insulele Canare, cu sediul la Santa Cruz de Tenerife, prevăzută a avea loc în anul 2023, parte integrantă a Ambasadei României la Madrid, din raţiuni legate de distanţa foarte mare faţă de Madrid şi prezenţa consistentă a comunităţii româneşti în arhipelag. Subliniez că înfiinţarea unor oficii consulare de carieră implică obţinerea consimţământului prealabil al statului de reşedinţă, iar la nivel intern, parcurgerea mai multor etape de avizare-aprobare, precum şi eforturi substanţiale de ordin logistic şi de alocare de resurse umane specializate, motiv pentru care procesul de extindere a reţelei consulare nu se poate desfăşura decât gradual. Un alt instrument pe care îl avem în vedere, pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor de servicii consulare, este această reformă pe care am demarat-o la nivelul Ministerului Afacerilor Externe şi care vizează accelerarea digitalizării şi debirocratizării procesului de furnizare a serviciilor consulare, precum şi organizarea periodică a consulatelor itinerante. Este o modalitate de acoperire consulară, până la înfiinţarea/operaţionalizarea unor oficii consulare cu caracter permanent, a acelor regiuni/localităţi care au o prezenţă numeroasă a cetăţenilor români. Vă mulţumesc. Referitor la întrebarea dumneavoastră, privind "Posibilitatea existenţei unor consilieri onorifici în ambasade şi consulate", vă aduc la cunoştinţă următoarele. În conformitate cu dispoziţiile Capitolului V - Nomenclatorul funcţiilor şi coeficienţilor de ierarhizare pentru determinarea salariilor în valută pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, care fac obiectul Anexei nr. 4 la Legea-cadru nr. 153/2017, misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale române sunt încadrate, după caz, cu personal diplomatic consular şi cu personal contractual încadrat pe funcţii specifice. În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 9/2020, au fost abrogate prevederile privind numirea consilierilor onorifici în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, aşa cum erau specificate în Hotărârea Guvernului nr. 16/2007. De asemenea, în conformitate cu art. 2 lit. d) din Legea nr. 62/2019, misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră stabilesc legături şi colaborează cu mediul asociativ, cu presa de expresie românească şi cu ceilalţi membri ai comunităţilor româneşti din statele acreditare, acordându-le sprijin pentru păstrarea şi promovarea identităţii, limbii, culturii şi spiritualităţii româneşti. Totodată, în cadrul misiunilor diplomatice îşi desfăşoară activitatea şi personal diplomatic şi consular care asigură relaţionarea cu comunitatea românească din statul de reşedinţă. Menţionăm că un loc important în menţinerea legăturii cu comunitatea românească din străinătate îl au şi consulii onorifici, în contextul mobilităţii comunităţilor româneşti din străinătate şi al posibilităţilor limitate de extindere a reţelei consulare de carieră a României pentru a acoperi geografic toate zonele/localităţile în care se regăsesc importante comunităţi de români. Instituţia consulilor onorifici a devenit un instrument instituţional important pentru promovarea relaţiilor economice, comerciale şi culturale ale României, reprezentând, totodată, un factor de coagulare a membrilor comunităţii româneşti şi o punte de legătură între România şi statele în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Nu în ultimul rând, începând cu anul 2015, la nivelul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, a fost demarat Programul "Dialog cu diaspora pe teme consulare". Obiectivul principal al acestui program, care a fost relansat în luna mai a acestui an, îl reprezintă promovarea dialogului direct între conducerea Departamentului Consular din Ministerul Afacerilor Externe şi reprezentanţii comunităţilor şi mediului asociativ românesc din străinătate. Pe parcursul anului curent, au fost deja realizate sau sunt prevăzute să se desfăşoare întâlniri bilunare cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din următoarele state - Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, Republica Italiană, Statul Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Iordania, Grecia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Turcia, Cipru, Ungaria, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda şi bineînţeles că nu este exclusă extinderea sa şi la alte state. Vă mulţumesc. Şi ultima. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mai aveţi una, nu? |
|||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Da. Scurt. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: OK. |
|||||
|
|
Doamna Daniela Anda Grigore Gîtman: Ca urmare a întrebării dumneavoastră, privind "Situaţia posturilor ocupate şi a celor vacante din ambasade şi consultate", vă aducem la cunoştinţă următoarele. În ceea ce priveşte situaţia ocupării posturilor din serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe, cuprinzând misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, din numărul maxim de posturi prevăzute, conform art. 12 alin. (8) din Hotărârea de Guvern nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent, sunt 1.488 de posturi; la data de 15 iunie 2021 erau ocupate un număr de 1.222 de posturi, iar un număr de 266 de posturi erau vacante. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos, doamnă secretar de stat. Aveţi comentarii, domnule deputat? Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Ministerul Educaţiei, un răspuns pentru doamna deputat Intotero Natalia-Elena. Doamna secretar de stat Maria Ştefania Manea. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Maria Ştefania Manea (secretar de stat, Ministerul Educaţiei): Bună ziua! Stimată doamnă deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1.623A din 2021, având ca obiect "Discipline opţionale preferate de elevi", vă comunic următoarele. Prima dintre aceste întrebări era - "Care este numărul elevilor care au urmat un opţional de cunoaştere a mediului înconjurător în anul 2018, 2019 şi 2020?". În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opţională se elaborează la nivelul unităţilor de învăţământ, cu consultarea Consiliului profesoral, Consiliului consultativ al elevilor, structurii asociative a părinţilor, precum şi a reprezentanţilor comunităţii locale şi, după caz, a operatorilor economici cu care unitatea de învăţământ are relaţii pentru pregătirea practică a elevilor. În conformitate cu art. 12 alin. (2) şi (3) din O.M. nr. 3.238/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia şcolii, mai sus-menţionat, Comisia pentru curriculum a unităţii de învăţământ centralizează opţionalele propuse de colectivele de cadre didactice şi realizează oferta CDS a şcolii, care conţine lista de opţionale propuse. Oferta de curriculum la decizia şcolii este prezentată, dezbătută şi avizată de Consiliul profesoral, iar forma finală rezultată din această dezbatere este propusă spre aprobare Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. În acest context legislativ, Ministerul Educaţiei nu centralizează date cu privire la curriculumul la decizia şcolii dezvoltat la nivelul unităţilor de învăţământ. Cea de-a doua întrebare - "Care este disciplina opţională accesată de cei mai mulţi elevi din România în perioada 2018-2020?". La nivel naţional, Ministerul Educaţiei are aprobate următoarele opţionale privind educaţia ecologică şi protecţia mediului - "Creează-ţi mediul" pentru clasele a III-a până în clasa a VII-a; "Educaţie ecologică şi protecţia mediului" pentru clasele a V-a până la clasa a VII-a; "Educaţie pentru sănătate" pentru clasele I şi a XII-a. Disciplina opţională la care au participat cei mai mulţi elevi este "Educaţie pentru sănătate", fiind accesată, anual, în medie, de aproximativ 150.000 de elevi. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Doamnă deputat, aveţi intervenţii? Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Mulţumesc, doamnă secretar de stat. Da, dumneavoastră aţi spus, de aici, de la acest pupitru, că "Educaţia pentru sănătate" a avut cele mai multe solicitări şi în acest an şcolar. În consecinţă, "Educaţie pentru sănătate" există, se predă. Pentru a dezvolta acest opţional este foarte important să identificăm cât mai mulţi specialişti care să-l predea şi nu cred că alte legi, care să vină să discute despre o nouă materie, aşa cum doresc unii - "Educaţie sexuală" -, îşi au rostul. Mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos. |
|||||
|
|
|
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru domnul deputat Dămureanu Ringo, Grupul parlamentar AUR. Doamna secretar de stat Mihaela-Cătălina Bădoiu. Vă rog. |
|
|||
|
|
Doamna Mihaela-Cătălina Bădoiu (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate domnule deputat, referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Existenţa unor programe de start-up pentru revenirea românilor în ţară", vă comunicăm succint următoarele. România se află în plin proces de elaborare a documentelor de programare, aferente perioadei 2021-2027, în urma unei consultări ample cu toate părţile interesate. În ceea ce priveşte antreprenoriatul şi încurajarea revenirii în ţară a românilor din diaspora subliniem faptul că acestea reprezintă o prioritate de finanţare pentru MIPE. În acest caz, în cadrul procesului curent de elaborare a programelor operaţionale pentru perioada de programare 2021-2027, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene caută soluţii optime de implementare a fondurilor europene, astfel încât să răspundă nevoilor reale ale tuturor categoriilor de beneficiari. Astfel, la nivelul Programului Operaţional Educaţie şi Ocupare, Prioritatea 7 - "Antreprenoriat şi Economie Socială", sunt prevăzute intervenţii dedicate iniţierii de noi afaceri care vizează atât dezvoltarea de competenţe antreprenoriale, cât şi acordarea de granturi pentru iniţierea unei afaceri. Şi anume, scheme de tip Start-Up Student, Start-Up Diaspora, Start-Up Rural etc. Totodată, pentru creşterea ratei de supravieţuire a întreprinderilor şi creşterea performanţei acestora o atenţie specială va fi acordată programelor de asistenţă şi consultanţă în afaceri post-înfiinţare, inclusiv prin pregătirea managerilor sau a unor măsuri de îmbunătăţire a accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la diversele modalităţi de digitalizare a activităţii. În cadrul viitoarelor programe operaţionale regionale 2021-2027 sunt propuse, de asemenea, spre finanţare intervenţii legate de sprijinirea dezvoltării start-up-urilor. În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Pilonul 3, Componenta 3.1 - Suport pentru mediul de afaceri, cercetare, dezvoltare şi inovare, este vizată crearea unui program pentru atragerea resursei umane înalt specializate din străinătate în activităţi de CDI. Astfel, românii din diaspora care doresc să revină în ţară şi să iniţieze o afacere vor găsi oportunităţi de finanţare şi în perioada viitoare de programare, în condiţiile şi domeniile de finanţare care vor fi stabilite la momentul lansării ghidurilor solicitantului. În prezent, la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene se află în etapa de evaluare, contractare sau implementare cereri de finanţare depuse în cadrul apelurilor care vizează măsuri destinate finanţării, creşterii ocupării pe cont propriu, destinate mai multor categorii de grup-ţintă, măsură ai căror beneficiari pot fi şi români din diaspora care doresc să înfiinţeze o afacere în România. Putem enumera astfel: Programul Operaţional Capital Uman, care are în etapa de evaluare cereri de finanţare depuse în cadrul apelului "Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural", în care se va acorda atenţie deosebită înfiinţării de întreprinderi sociale în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole. Până la această dată sunt admise în etapa de verificare administrativă şi a lichidităţii 209 cereri de finanţare. Tot în cadrul POCU sunt în etapa de contractare sau implementare proiectele aferente strategiilor de dezvoltare locală din mediul urban şi rural, în care sunt finanţate inclusiv măsuri de stimulare a antreprenoriatului. În funcţie de domiciliul sau de reşedinţa din România, persoanele interesate se pot adresa grupurilor de acţiune locală, în vederea identificării unor posibile proiecte care să deruleze acţiuni de dezvoltare antreprenorială. În cadrul strategiilor de dezvoltare locală din mediul rural se află 90 de proiecte în implementare. Programul Operaţional Competitivitate contribuie, de asemenea, la creşterea competitivităţii şi la dezvoltarea economică, prin acest program acordându-se finanţare pentru următoarele domenii: CDI, în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor pentru o economie digitală competitivă şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, ca reacţie la pandemia de COVID-19. În speranţa că am răspuns întrebării dumneavoastră, vă mulţumesc pentru colaborare. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Aveţi intervenţii? |
|||||
|
Domnul Ringo Dămureanu (din sală): Nu. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc. Ministerul Afacerilor Interne, pentru domnul deputat Dămureanu Ringo, Grupul parlamentar AUR, domnul secretar de stat Gabriel Marius Mureşan. |
|||||
|
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate domnule deputat Ringo Dămureanu, În legătură cu întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Autorizarea pentru cumpărare unei arme legale de vânătoare", vă comunicăm următoarele. Prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor au făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, potrivit considerentelor din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 481 din 25 iunie 2020 s-a reţinut că actele normative trebuie să respecte principiul legalităţii care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. De asemenea, în cuprinsul deciziei la care am făcut referire, Curtea Constituţională a României a invocat faptul că, referitor la noţiunea de pericol pentru ordinea publică prin Decizia nr. 99/25.02.2020, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta desemnează o stare de fapt, şi nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relaţiile sociale, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile şi libertăţile acesteia, la proprietate, precum şi întreaga ordine de drept. Astfel, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol social neputând fi reglementată cu precizie absolută, recurgându-se mai degrabă la categorii generale decât la legi exhaustive care să nu fie de ritmicitate excesivă şi să se poată adapta la schimbări de situaţie. În acest sens, pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, persoanele care solicită asemenea autorizaţii trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii, printre care se regăseşte şi aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente. De altfel, măsurile luate de autorităţile administrative în asemenea cazuri sunt supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Sunt intervenţii? Nu. |
|||||
|
|
|
Tot Ministerul Afacerilor Interne, dar domnul Dunava Costel nu este. Vă rog să-i trimiteţi în scris. |
|
|||
|
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan: Da. Domnului deputat Coarnă i-am înmânat şi am discutat cu dânsul. Este într-o emisiune la un post de televiziune. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: OK. |
|||||
|
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan: Şi i-am comunicat răspunsul. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Atunci, domnule secretar, vă mulţumesc. |
|||||
|
Domnul Gabriel Marius Mureşan: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Domnul deputat Mitrea Dumitrina este? A, doamna! Scuzaţi-mă! Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru doamna deputat Mitrea Dumitrina. Domnul secretar de stat Gheorghe Ştefan. Vă rog. Îmi cer scuze încă o dată, doamnă! |
|||||
|
|
Domnul Ştefan Gheorghe (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimată doamnă deputat Dumitrina Mitrea, referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată cu nr. 1.700A/2021, având ca obiect refuzul aplicării legii, în vederea asigurării suprafeţelor necesare pentru păşunat, vă comunicăm următoarele. În vederea edificării modului de aplicare a prevederilor legislaţiei în vigoare în domeniul pajiştilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin inspectorii din cadrul structurilor teritoriale din subordine, a efectuat un control la Primăria Comunei Bălţăteşti, judeţul Neamţ, cu privire la închirierea în condiţiile legii a suprafeţelor de păşune aflate în administrarea consiliului local. Din verificarea documentelor puse la dispoziţie de reprezentanţii Primăriei Bălţăteşti a reieşit faptul că domnul Munteanu Mihai deţine contractul de închiriere nr. 2.549/09.05.2015 cu o suprafaţă de 20,84 de hectare, situat în trupul de păşune Zîmbreşti, teren aflat în domeniul privat al Comunei Bălţăteşti, judeţul Neamţ. Perioada pentru care a fost încheiat contractul de închiriere a suprafeţei de păşune este de 10 ani, contractul fiind valabil începând cu data de 09.05.2015, pe care vi l-am prezentat anexat. Perioada de contractare este de 10 ani pentru toţi crescătorii de animale, aşa cum este prevăzut la art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34 din 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. De asemenea, petentul face referire în petiţie la o suprafaţă de 5,5 hectare, situată în acelaşi trup de păşune, care nu a fost scoasă la licitaţie pentru că nu a fost efectuată evaluarea, dar care este utilizată cu titlu gratuit de către petent. Conform prevederilor art. 14 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ, neverificarea respectării încărcăturii optime de animale pe hectar şi an, în vederea stabilirii disponibilului de pajişti ce pot face obiectul concesionării, închirierii, se pedepseşte cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin structurile teritoriale din subordine, verifică modul de alocare a păşunilor crescătorilor de animale şi, după caz, aplică sancţiuni conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 34/2013. La art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat se prevede că scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl reprezintă reglementarea organizării, administrării şi exploatării pajiştilor permanente din extravilanul localităţilor. Urmare a verificărilor efectuate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul inspectorilor din cadrul structurilor teritoriale din subordinea Primăriei Comunei Bălţăteşti, judeţul Neamţ, a rezultat faptul că întreaga suprafaţă de păşune aflată în administrarea consiliului local este alocată crescătorilor de animale, în prezent neexistând suprafeţe de păşuni disponibile. Cu deosebită consideraţie, în numele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, secretar de stat Gheorghe Ştefan. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Doamnă deputat, aveţi comentarii? |
|||||
|
Doamna Dumitrina Mitrea (din sală): Nu. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Tot Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru doamna deputat Intotero Natalia-Elena, Grupul parlamentar al PSD, domnul secretar de stat Gheorghe Ştefan. Obiectul: "Produse alimentare consumate în România". Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Ştefan Gheorghe: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimată doamnă deputat Natalia-Elena Intotero, referitor la întrebarea dumneavoastră, având ca obiect "Produse alimentare consumate în România", fac următoarele precizări. Politicile publice promovate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au ca scop dezvoltarea sectorului agroalimentar, în vederea valorificării optime a potenţialului agroalimentar naţional. Conform noului Plan Naţional Strategic, MADR are ca obiectiv identificarea şi implementarea unor măsuri de sprijin pentru creşterea gradului de acoperire a consumului de alimente din producţia internă, în concordanţă cu potenţialul de producţie şi promovare a produselor agroalimentare româneşti, contribuind la stimularea creşterii competitivităţii pe piaţa internă şi internaţională. În acord cu orientările viitoarei politici agricole comune, care urmăresc asigurarea accesului consumatorilor la alimente de calitate superioară, cât şi de creştere a cererii consumatorilor pentru astfel de produse, MADR derulează acţiuni specifice care oferă producătorilor instrumente corespunzătoare de identificare şi creştere a vizibilităţii produselor cu caracteristici calitative superioare care constau în: susţinerea certificării, facilitarea accesului la finanţare prin programe europene, finanţarea pentru promovarea şi susţinerea sistemelor de calitate. Avem scheme de calitate pentru produsele agricole şi alimentare cu cele două submăsuri, Submăsura 3.1 - Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate şi Submăsura 3.2 - Sprijin pentru activităţile de informare şi de promovare desfăşurate de grupurile de producători în cadrul pieţei interne. În vederea stimulării şi promovării consumului de produse agroalimentare autohtone, la nivelul MADR, se întreprind demersurile specifice elaborării şi implementării unei strategii de informare a consumatorilor cu privire la produsele agroalimentare româneşti înregistrate pe scheme de calitate, naţionale şi europene, pentru perioada 2021-2022. Prin elaborarea acestei strategii, MADR estimează atingerea următoarelor obiective: creşterea consumului de produse agroalimentare româneşti la nivel naţional, contribuţia la echilibrarea balanţei comerciale, păstrarea specificului gastronomic naţional, păstrarea locurilor de muncă în agricultură, industrie alimentară şi servicii conexe, schimbarea opţiunilor de consum al populaţiei din România şi conştientizarea consumatorului în ceea ce priveşte calitatea nutriţională a produselor româneşti. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale continuă şi în 2021 sprijinirea financiară a fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, prin acordarea de forme de sprijin conforme cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene, având ca sursă fondurile europene şi bugetul naţional. Continuarea programelor iniţiate de MADR, precum şi promovarea de noi programe în agricultura românească, vor creşte performanţele acestui sector economic, vor stimula producţia de produse autohtone şi, implicit, oferta cu astfel de produse pe piaţa internă, contribuind astfel la diminuarea deficitului balanţei comerciale cu produse agroalimentare. Aplicarea acestor programe, în anul 2021 şi în următorii ani, vizează următoarele ţinte strategice: creşterea gradului de asigurare a securităţii alimentare, eficientizarea structurilor de piaţă agricolă şi agroalimentară, creşterea accesului la piaţa produselor româneşti, stimularea şi dezvoltarea agriculturii ecologice. Prezentăm, în continuare, programe avute în vedere de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru susţinerea fermierilor. Şi acestea sunt formele asociative şi parteneriatele viabile din punct de vedere economic, restructurarea fermelor mici şi mijlocii, asocierea fermierilor, care este stimulată prin măsuri legislative, precum Legea nr. 566/2004 a cooperaţiei agricole, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt avute în vedere măsurile de sprijin ce urmează a fi lansate pentru perioada de tranziţie 2021-2022, în valoare de 3,2 miliarde de euro. Dintre acestea, menţionăm măsurile stimulative pentru asocierea fermierilor privind înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol, sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare. Cu deosebită consideraţie, în numele Ministerului Agriculturii, secretar de stat Gheorghe Ştefan. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule secretar de stat. O consult pe doamna deputat, dacă are vreun comentariu? |
|||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero (din sală): Da. |
||||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă rog. |
|||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule secretar de stat, pentru răspunsul considerabil. Vă mărturisesc că am adresat această întrebare pentru că am avut foarte multe persoane venite în audienţă la cabinetele parlamentare din judeţul Hunedoara, care mi-au adresat diferite întrebări, care se regăsesc în răspunsul oferit de dumneavoastră. Am să-l pun la dispoziţia tuturor celor interesaţi de agricultură, în judeţul nostru, în judeţul Hunedoara, şi nu numai, şi a mass-mediei, pentru a fi informaţi. Şi sper eu ca, atunci când ei vor apela la tot ceea ce înseamnă proiecte, programe, pe care dumneavoastră le-aţi menţionat, să li se şi răspundă afirmativ şi, în egală măsură, să li se şi răspundă la telefon. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă mulţumesc frumos. |
|||||
|
|
|
Consult sala, dacă domnul deputat Păunescu Silviu-Titus, de la Grupul parlamentar AUR, este? Domnul deputat Păunescu Silviu-Titus? Nu este. Domnule secretar de stat Gheorghe Ştefan, de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vă rog ca pentru domnul deputat Păunescu Silviu-Titus răspunsul să fie trimis în scris, pentru că nu este prezent în sală. Vă rog. Ministerul Culturii, răspuns pentru domnul deputat Dămureanu Ringo, Grupul parlamentar AUR, cu obiectul "Tezaurele Umane Vii". Domnul secretar de stat István Demeter. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Demeter András István (secretar de stat, Ministerul Culturii): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Domnule deputat, Referitor la întrebarea dumneavoastră vă comunicăm următoarele. Programul "Tezaure Umane Vii" a pornit ca o iniţiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea şi transmiterea Patrimoniului Cultural Imaterial. Acest program funcţionează din anul 2010, în baza ordinului Ministerului Culturii nr. 2.491/27.11.2009, cu modificările şi completările ulterioare. Titlul "Tezaur Uman Viu" este un titlu onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept păstrătoare, purtătoare, creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al Patrimoniului Cultural Imaterial în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate. Este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Există o pagină dedicată tezaurelor umane vii pe site-ul Ministerului Culturii cu toate personalităţile care au primit această recunoaştere, cu dată de prezentare, fotografie, meşteşugul sau îndeletnicirea pentru care au candidat etc. Ca o formă de recunoaştere, toţi deţinătorii titlului de "Tezaur uman viu" au primit, în 2015, din partea preşedintelui României, decoraţia "Meritul cultural". Recunoaşterea ca "Tezaur Uman Viu" nu reprezintă o formă de protecţie socială, iar recompensarea acesteia nu este atributul Ministerului Culturii. În perioada 2010-2021 au fost acordate de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniul Imaterial un număr de 62 de titluri, în cadrul a opt sesiuni. În anul 2020, Gala de decernare a titlurilor "Tezaure Umane Vii" nu s-a realizat, din cauza riscului crescut de infectare cu virusul SARS-CoV-19 şi a măsurilor de distanţare socială impuse. Precizăm că persoanele recunoscute ca "Tezaure Umane Vii" au fost anunţate în momentul recunoaşterii şi în cursul anului 2020, de altfel ele fiind şi omagiate în mass-media. Diplomele sunt recunoscute de Comisia CNSPCI în momentul afişării rezultatelor Programului "Tezaure Umane Vii". Ministerul Culturii, prin instrumentele legale aflate la dispoziţia sa, va monitoriza cu atenţie desfăşurarea Programului "Tezaure Umane Vii", se va asigura de buna funcţionare a lui, şi mai ales de protejarea personalităţilor desemnate "Tezaure Umane Vii" pentru care are toată recunoştinţa şi preţuirea. Răspunsul complet în formă scrisă vă va parveni în forma oficială. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă mulţumesc frumos. Înţeleg că aveţi intervenţie? Vă rog, domnule deputat Dămureanu. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Domnule secretar de stat, Mulţumesc pentru răspunsul redactat. În numele acestor tezaure umane vii ale umanităţii, care trăiesc pe teritoriul României şi pe care noi, ca parlamentari ai României, suntem datori să le protejăm şi să le onorăm, doresc să vă spun că nu am înţeles motivul pentru care, fiind pandemie, nu s-au transmis la timp acele titluri. Ba, mai grav, vreau să vă spun că, chiar şi cu o întârziere de un an, un an şi jumătate, ele au fost înghesuite în nişte plicuri de hârtie mai mici decât dimensiunile lor standard, astfel că mi s-a spus de unele dintre aceste persoane, cu tristeţe, că, deşi era diploma cea mai valoroasă de pe întreg parcursul vieţii, aşa cum arată acea hârtie, le provoacă ruşine de a o prezenta. De ce? V-am explicat mai devreme. Ea a fost introdusă cocoloşit, şifonată, oamenilor chiar le este ruşine s-o prezinte, şi am să vă rog respectuos, dacă bugetul instituţiei dumneavoastră permite, dacă nu, mă ofer chiar personal să suport acest lucru, să le reeditaţi aceste diplome din 2020 şi să le trimiteţi prin poştă, într-un plic corespunzător, dacă nu, cumva, între timp, vă este posibil chiar să le primiţi şi să le înmânaţi oficial sau să desemnaţi măcar prefecţii din judeţele respective să meargă şi să le înmâneze personal. Ar fi o dovadă de respect, totuşi, din partea statului, un stat greoi care de multe ori uită să-şi respecte propriii cetăţeni. În numele tezaurelor umane vii care trăiesc în România, vă mulţumesc pentru această înţelegere. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. Ministerul Finanţelor, pentru domnul deputat Dămureanu Ringo, Grupul parlamentar AUR: "Măsuri fiscale pentru încurajarea revenirii românilor în ţară". Domnul secretar de stat Lucian-Ovidiu Heiuş. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor): Bună ziua, domnule deputat! La întrebarea dumneavoastră vă precizez că, în ceea ce priveşte instituirea unor măsuri fiscale de natură a stimula decizia unor cetăţeni români stabiliţi în afara ţării de a se întoarce în România, la nivelul Ministerului Finanţelor, nu au fost propuse acte normative privind astfel de facilităţi, în schimb, există multe facilităţi care se acordă conform Codului de procedură fiscală şi Codului fiscal, pe care vi le-am detailat în adresa pe care v-am dat-o în răspuns la întrebarea dumneavoastră. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Aveţi comentarii, domnule deputat? |
|||||
|
|
Domnul Ringo Dămureanu (din sală): Da. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă rog. |
|||||
|
|
Ne-am fi dorit ca Ministerul Finanţelor să aibă în vedere şi cetăţenii care doresc să se repatrieze, dar înţelegem că deocamdată nu sunt. Vom avea în vedere pentru următoarele iniţiative legislative. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Consult sala, dacă domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe este. Nu este. Domnule secretar de stat Lucian-Ovidiu Heiuş, pentru întrebarea cu obiectul "Impozitarea diurnelor duce la ieşirea de pe piaţa europeană a întreprinzătorilor români", vă rog să-i trimiteţi domnului deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe răspunsul în scris. Domnul deputat Toma Ilie, Grupul parlamentar al PSD, întrebarea cu obiectul "Valori raţii hrană"? Nu este. La fel, domnule secretar de stat Lucian-Ovidiu Heiuş, vă rog să-i trimiteţi şi domnului deputat răspunsul în scris. Ţinând cont că pentru restul de răspunsuri s-au solicitat, din partea ministerelor, amânări, declar închisă a doua parte a şedinţei noastre de astăzi, dedicată răspunsurilor la întrebări şi interpelări pentru deputaţi. Mulţumesc frumos ministerelor. Mulţumesc frumos deputaţilor. Mulţumesc frumos staffului tehnic. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,53. |
||||||
![]() |



