Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.113/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2021

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.35.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Bună dimineaţa!

Să începem ultima sesiune a declaraţiilor politice din această sesiune parlamentară.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Piper-Savu - declaraţie politică intitulată Apetit pentru reforme sau pentru dictatură?;

De la Grupul parlamentar al PSD, domnul Florin Piper-Savu.

Vă rog, trei minute.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Piper-Savu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică se intitulează "Apetit pentru reforme sau pentru dictatură?".

Aroganţa lui Cîţu nu are limite. Pentru premierul austerităţii, Parlamentul "e o problemă".

În ultimele sale declaraţii, premierul Cîţu spunea că nu mai are de gând să aştepte după Parlament, ci va face reforme prin ordonanţe de urgenţă. Pentru Cîţu, ca şi pentru susţinătorul său, preşedintele Iohannis, Constituţia nu există.

Declaraţia premierului ascunde nu numai tensiunile din interiorul partidului în contextul luptei pentru şefia PNL, dar şi o predispoziţie dictatorială, căci, iată, premierul se doreşte ultimul decident în problemele majore ale ţării.

Dacă domnul Cîţu n-a aflat încă, e timpul să ştie că printre organele reprezentative, constituite prin alegeri libere, nu se numără Guvernul.

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Guvernul este numit, controlat şi demis de Parlament.

Constituţia stabileşte atât rolul Parlamentului, care nu poate fi ocolit când e vorba despre reforme, cât şi rolul ordonanţelor de urgenţă, cu totul altul decât acela de a face reforme.

Este adevărat, în situaţii excepţionale, poate da ordonanţe de urgenţă care să rezolve probleme ce nu suportă amânare, dar reformele dorite de premier nu sunt situaţii excepţionale ce nu suportă amânare. Reformele ţin de suveranitatea poporului român.

Parlamentul, inclusiv cel în actuala compoziţie, este consecinţa votului popular. Şi poporul român a votat în proporţia cea mai mare PSD - peste 29 % -, dar şi PNL, USR, AUR şi UDMR. Actuala coaliţie aflată la putere a împărţit România în două, ai lor şi ceilalţi, iar iniţiativele legislative PSD aşteaptă să fie votate, pentru binele românilor, dar întotdeauna cad sub maşinăria de vot a dreptei unite.

Nu poate un singur om, fie el şi premier, să se substituie votului şi voinţei românilor. Legitimitatea premierului e dată de un om - preşedintele care l-a desemnat - şi eventual de majoritatea parlamentară care l-a votat. Pe de altă parte, în spatele fiecărui parlamentar sunt zeci de mii de voturi date de români.

E timpul ca premierul să înţeleagă că într-o democraţie reformele nu se fac de către un singur om, fie şi şeful Guvernului, dacă ne dorim să nu ne întoarcem la dictatură.

Deputat al PSD Teleorman, Florin Piper-Savu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Coarnă - declaraţie politică cu titlul Un dosar penal «îngropat» de către şefii Poliţiei Judeţene Călăraşi, în complicitate cu procurorul de caz - furt de şină de cale ferată în valoare de peste 100.000 de euro;

Domnul deputat Dumitru Coarnă, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la "Un dosar penal «îngropat» de către şefii Poliţiei Judeţene Călăraşi, în complicitate cu procurorul de caz - furt de şină de cale ferată în valoare de peste 100.000 de euro".

Mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Călăraşi m-au sesizat pe mine personal cu privire la faptul că şeful Poliţiei Municipale Călăraşi, de altfel prin împuternicire numit, comisarul şef de poliţie Deacu Emil, poate fi acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, toate acestea în formă continuată, pentru că domnul intervine în dosare penale instrumentate de poliţişti aflaţi în subordinea sa, totul în schimbul banilor.

Şi avem şi o speţă concretă. La data de 03.02.2020, I.P.J. Călăraşi a fost sesizat prin 112, de către doamna Fota Cristina, angajată la SC Nutrisoia SRL Călăraşi, cu privire la faptul că din incinta societăţii au fost sustrase mai multe bunuri.

Aspectul nr. 1. A fost constituită echipa operativă.

Echipă operativă a fost formată din poliţişti de la biroul de investigaţii criminale ale Municipiului Călăraşi, care erau competenţi să cerceteze. Spre surpriza lor, în echipă s-a introdus şi domnul Deacu, care era şef de poliţie. De regulă, şefii de poliţie nu participă la aceste cercetări. Dar pe parcurs o să observăm de ce a mers la faţa locului. Pentru că din cercetare a rezultat că din incita societăţii au fost sustrase bazine metalice, componente de cale ferată, dar şi alte bunuri metalice în valoare de peste 100.000 de euro.

La faza de urmărire penală o să observăm că dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, sub nr. 222/P/2020, în supravegherea procurorului de caz - nu o să-i dau numele - B.F. şi repartizat unui agent de poliţie din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Municipiului Călăraşi, poliţist care şi-a făcut treaba, iar în urma activităţilor desfăşurate a depistat autorii furtului.

Ce să vezi, surpriză! În declaraţii, cei doi autori, suspecţi/inculpaţi ulterior, au precizat că toată operaţiunea de furt a fost planificată şi coordonată de comisarul şef de poliţie Deacu Emil şi toate materialele sustrase din incinta celor două societăţi au fost transportate cu autocamioanele cu numerele de înmatriculare Călăraşi... ECO, ce aparţin lui Deacu Emil, dar sunt înmatriculate pe numele unor interpuşi.

Furtul s-a desfăşurat pe parcursul mai multor nopţi.

Pe toată perioada anchetei, şeful poliţiei venea la cei doi suspecţi, ulterior inculpaţi, îi încuraja, îi aştepta când veneau poliţiştii cu ei la audieri şi le transmitea: "Staţi liniştiţi că o scoatem noi la capăt!".

Sigur că, din acest moment, cei doi poliţişti au sesizat că era vorba de o altă competenţă, au raportat ierarhic şefului poliţiei şi procurorului de caz, au încercat să facă o declaraţie de abţinere în dosar, pentru că se schimba competenţa funcţională.

Dar, din acest moment, şeful poliţiei şi procurorul de caz începe să-l protejeze pe şeful Poliţiei Municipiului Călăraşi şi refuză să trimită dosarul spre competenţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru că aşa ne spune procedura penală, în fapt, l-a favorizat pe domnul comisar-şef Deacu.

Cei doi poliţişti au continuat cercetarea, i-au reţinut pe autori, i-au introdus în arest, au obţinut mandat de supraveghere ambientală pentru cei doi în camera din arestul IPJ Călăraşi şi sigur că au cerut-o şi a fost aprobată cu o echipă tehnică din cadrul D.O.S. Bucureşti.

Ce să vedeţi mai departe?

După înregistrări, au fost predate Parchetului, iar procurorul de caz îl sună pe poliţist şi-i transmite verbal că "tehnica a fost defectă şi nu s-a înregistrat nimic". Am intrat şi în jocul procurorului infractor.

Aceste aspecte nu sunt adevărate, pentru că lucrurile sunt extrem de clare, au fost montate camere din mai multe poziţii şi poliţiştii ştiu foarte bine ce s-a discutat în acea încăpere şi până unde se ajungea din punctul de vedere al complicităţii infracţionale.

Sigur că am primit eu la cabinetul parlamentar aceste sesizări. Am simţit nevoia să fac această declaraţie politică, din mai multe perspective. Trebuie să înţelegem că la nivel local, şi nu numai, avem aceste frăţii infracţionale pe care trebuie să le destructurăm, că sunt şi oameni politici implicaţi de multe ori, ceea ce face extrem de rău societăţii noastre, pe care noi vrem s-o construim ca pe o societate dreaptă şi oamenii să se simtă apăraţi.

 
     

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

O să închid acum, domnule preşedinte, dacă mai îmi daţi voie un minut.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Păi, deja a trecut un minut!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

30 de secunde!

Eu am înaintat înscrisurile despre care vorbim, ca să le soluţioneze, din punct de vedere competent, IGPR, domnului şef al IGPR, Ministerului de Interne, domnului Bode - poate se trezeşte de pe bancheta din spate -, dar de multe ori domnul Bode favorizează infractorii din MAI, sigur, am înaintat şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aceste lucruri.

Eu sper să se facă lumină şi să începem o dată în ţara asta să lucrăm corect.

Doamne ajută!

Şi vă mulţumesc mult pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Bogdan-Andrei Toader - declaraţie politică privind educaţia şi viitorul copiilor noştri;

Domnul deputat Bogdan-Andrei Toader, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Andrei Toader:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Numeroase sunt domeniile în care actuala guvernare a produs dezastre administrative, dar există un domeniu unde PNL şi USR PLUS au comis ceea ce experţii au calificat drept "crimă în educaţie".

Cum au ucis guvernanţii noştri educaţia şi viitorul copiilor noştri?

În primul rând, au menţinut şcolile închise pe aproape toată durata anului şcolar. Din cauza incapacităţii de a organiza învăţământul cu prezenţă fizică în condiţii de siguranţă, a afectat grav şansa la educaţie pentru generaţii întregi de elevi.

În al doilea rând, reprezentanţii actualei puteri au uitat să mai facă activităţi remediale. Ceea ce s-a făcut până acum, a fost doar spoială de ochii lumii.

Şi nu în ultimul rând, cea mai gravă măsură pentru distrugerea educaţiei constă în trecerea transportului judeţean în procedură de decont, fiind astfel eliminată gratuitatea, elevii navetişti fiind nevoiţi, la tarife maximale impuse de transportatori, să îşi achiziţioneze abonamentele la preţ întreg din sume proprii, urmând să le fie decontat parţial preţul de către unitatea de învăţământ.

Ironia sorţii face ca astăzi să fie anulată naveta pentru copiii sărmani, tocmai cei care mă acuzau pe mine în campania electorală că nu aloc fonduri suficiente pentru transportul gratuit al elevilor care fac naveta din localităţile lor de domiciliu către unităţile de învăţământ.

Fariseii de la PNL Prahova, prin vocea domnului Iulian Dumitrescu, au folosit elevii pe post de armă electorală, iar acum, când Guvernul lor anulează naveta copiilor, au luat apă în gură. După ce au exploatat toate dramele şi nenorocirile oamenilor, pentru a câştiga capital politic, Guvernul PNL USR s-a găsit să facă economie, din nou, pe spinarea copiilor din familii social-vulnerabile.

Trebuie să se oprească. Ajunge cât au suprimat dreptul constituţional la educaţie pentru 287.000 de elevi, care au fost lăsaţi fără tabletă pentru a accesa cursurile online. Acum, vor chiar să nu mai vină nimeni la şcoală?! Unde vor să ducă România? În Evul Mediu?!

Ca o paranteză, aţi văzut ieri ce s-a întâmplat la Evaluarea Naţională şi vor ieşi mai multe date la iveală în perioada următoare despre acest dezastru comis de către cei de la PNL şi USR PLUS.

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică cu titlul Parlamentul European, între parodie şi revoluţia culturală a noului marxism;

De la Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Parlamentul European, între parodie şi revoluţia culturală a noului marxism".

Şi, după cum ştiţi, acest raport care a fost adoptat recent în Parlamentul European şi care a inserat în suportul său o serie de concepte care provin din marxismul cultural, o serie de idei comune gânditorilor revoluţionari absolutişti şi paradoxali ai secolului al XIX-lea şi ai secolului al XX-lea, pornind de la Nietzsche, trecând prin Freud, prin Marx, şi ajungând până la Marcuse şi Foucault, a stârnit mari discuţii în România, precum şi în întreaga Europă, iar una dintre acele discuţii a fost aceea cu privire la de ce s-a spus că bărbaţii ar avea dreptul nască, în acest raport.

Şi eu vă citez din acest raport, ceea ce se spune negru pe alb acolo, tradus în română. Cred că este o traducere corectă.

"Întrucât, în anumite circumstanţe, bărbaţii transgen şi persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate şi ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce priveşte sarcina şi serviciile de îngrijire legate de naştere fără discriminare pe criterii de identitate de gen".

Bun. Şi la noi în ţară susţinătorii acestui raport, care ei se cred progresişti, dar în fapt susţin un regresism cultural, moral şi social au spus: "Nu, nu, nu că nu e vorba de bărbaţi, este vorba de femei".

Dar, când vorbim despre identitate de gen, despre ideologie de gen, trebuie să ne aducem aminte că sunt 114 genuri, iar cei care au făcut aceste afirmaţii, din perspectiva ideologiei de gen, pot fi acuzaţi de transfobie, pot fi acuzaţi de discurs discriminator.

Şi vreau doar să vă aduc în atenţie câteva din aceste genuri, pe care le cultivă această ideologie revoluţionară care, iată, începe să înfierbânte întreaga omenire chiar.

Agender - absenţa genului ori gen neutru.

Astralgender - gen care se simte conectat cu spaţiul cosmic.

Ceterogender - gen binar cu elemente masculine, feminine, neutre.

Gender-blanc - spaţiu gol şi alb care vine atunci când se pune problema genului.

Heliogender - o puternică senzaţie de căldură şi lipsă de gen, o senzaţie intensă şi arzătoare precum soarele.

Gender-fluid - cineva consideră că genul său este fluid şi acesta se poate schimba, este permanent mutabil.

De asemenea, în acest raport se vorbeşte despre educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar, ţinând cont de diversitatea orientărilor sexuale şi de gen, educaţie sexuală comprehensivă.

Aceste concepte nu vin decât să adeverească temerile foarte multora cum că această educaţie sexuală, despre care se vorbeşte foarte mult acum la noi în ţară, nu prevede acele elemente de prevenţie şi acele elemente sanitare absolut fireşti despre care s-a vorbit. În realitate vorbim despre o nouă ideologie, o ideologie de gen care se încearcă a fi inoculată copiilor de la cea mai mică vârstă.

Eu personal nu pot fi de acord cu acest lucru şi nu pot decât să salut felul în care Partidul Naţional Liberal, prin reprezentaţii săi, atât în Parlamentul European, cât şi în Senatul României, au votat o serie de acte normative, inclusiv au votat împotriva acestui raport din Parlamentul European, şi nu pot decât să spun un singur lucru. Uniunea Europeană, pornind de la personalităţi precum Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer ori Charles de Gaulle, Uniunea Europeană este o construcţie creştină, iar valorile sale creştine şi valorile sale întemeiate pe libertate şi pe demnitatea fiinţei umane nu pot fi sub nicio formă încălcate, eliminate, diminuate ori marginalizate.

Ca atare, cred că Europa creştină încă mai are resurse să spună stop oricărei ideologii totalitare, ori oricărei ideologii care priveşte direct reconstrucţia societăţii şi civilizaţiei în care trăim cu toţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc pentru intervenţie.

 
Video in format Flash/IOS   Christine Thellmann - declaraţie politică intitulată Echipa PNL este echipa câştigătoare pe toate fronturile - de la economie la administraţie publică locală!;

Doamna Christine Thellmann?

Doamnă deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Christine Thellmann:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi vine în contextul desfăşurării alegerilor locale parţiale de duminică, unde echipa Partidului Naţional Liberal s-a dovedit din nou una câştigătoare, şi aş spune chiar pe toate fronturile, de la economie la administraţie publică.

Candidaţii noştri au câştigat 15, din cele 35 de primării. Înainte de alegeri, PSD avea 22 din cele 35 de primării, iar acum a pierdut 5. PNL a câştigat, aşadar, 40,5% din voturi, depăşind PSD şi în cele mai PSD-izate comunităţi din ţară.

Rezultatele de duminică ne demonstrează că românii înţeleg ce eforturi face Guvernul pentru a ieşi din criză.

Cifrele, rezultatele, vorbesc de la sine. Românii au cam început să se ferească de PSD; cred că le-a fost de ajuns.

PNL a propus la aceste alegeri candidaţi tineri, noi în politică, bine pregătiţi şi care sunt alături de oameni.

Să nu uităm că administraţiile locale liberale, cum ar fi cele din Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea sau Mediaş, au impus un model de succes în România - administraţii care au atras fonduri europene pentru creşterea calităţii vieţii, care au adus relaţia cu cetăţenii în secolul XXI, prin digitalizare şi reducerea birocraţiei.

În plus, la nivel central, chiar dacă au fost doi ani extrem de grei din punct de vedere economic şi sanitar, investiţiile şi veniturile la buget au continuat să crească.

Economia îşi revine şi rezultatele se văd.

Voi da o serie de exemple.

Veniturile la buget au însumat 147,36 de miliarde de lei, în primele cinci luni ale anului 2021, cu 23,2% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut.

Încasările nete din TVA au înregistrat 29,47 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului curent, în creştere cu 46,6%.

Cheltuielile pentru investiţii, în primele cinci luni ale anului, au fost în valoare de 16,88 de miliarde lei, în creştere cu 29,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13 miliarde lei, anul 2020 fiind unul al investiţiilor record.

Avem mai multe proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, un plus de 52,1% din totalul cheltuielilor pentru investiţii pe primele cinci luni ale anului 2021.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 2,81 miliarde lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, dar şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Dragi colegi,

În încheiere, sau ca o ultimă remarcă, PSD a ştiut că moţiunea de cenzură nu va trece. Ştie că este un partid minoritar în Parlament. Au făcut tot acest circ în Parlament crezând că vor câştiga alegerile locale sau că vor mai putea modifica rezultatele finale. Nu au câştigat alegerile, nu pot schimba nici statisticile care ne arată că România merge în direcţia cea bună. Economia îşi revine, iar românii ştiu acest lucru. Din acest motiv au votat duminică echipa Partidului Naţional Liberal la alegerile parţiale locale.

Mulţumesc frumos.

Christine Thellmann, PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Florică Ică Calotă - declaraţie politică despre Explozia preţurilor la cereale;

Domnul deputat Florică Ică Calotă?

Vă rog.

De la Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florică Ică Calotă:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Explozia preţurilor la cereale".

Preţul porumbului a urcat, la sfârşitul lunii aprilie, la cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani. Dezechilibrul dintre cerere şi ofertă a apărut mai ales ca urmare a cererii foarte mari din partea Chinei, care îşi reface fermele de porcine grav afectate de pesta porcină africană. Au apărut surprize în legătură cu suprafeţele cultivate în Statele Unite şi este pusă sub semnul întrebării recolta din Brazilia.

România a ocupat constant, din anul 2015, primul loc în Uniunea Europeană la producţia de floarea-soarelui, dar şi la suprafaţa cultivată.

Preţul grâului a crescut cu aproape 50% pe pieţele internaţionale de la începutul anului, în vreme ce preţul porumbului este mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Printre cauze se află cererea mai mare, mai ales din partea Chinei şi perspectiva reducerii producţiei.

Pentru România, vestea ar putea fi una bună pentru sectorul agricol, care a avut anul trecut un an foarte slab, doar 3,8% din Produsul Intern Brut, din cauza valului de secetă pedologică cu care s-a confruntat întreaga Europă şi a avut efect net de scădere economică.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, România a exportat anul trecut în spaţiul intra şi extra comunitar o cantitate de 1.544 milioane de tone de seminţe de floarea-soarelui, încasând aproape 606 milioane de euro.

În luna mai a acestui an, porumbul românesc s-a vândut chiar şi cu 243 de euro pe tonă, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană. Este cel mai mare preţ din ultimii 8 ani, în trend cu tarifele de pe pieţele internaţionale. Însă se aşteaptă ca aceste creşteri să ducă şi la scumpirea alimentelor.

La nivel mondial, o apreciere similară s-a înregistrat în cazul grâului, unde contractul de referinţă a fost cel mai mare preţ din ultimii şapte ani.

Creşterea cotaţiilor la porumb face grâul mai atractiv pentru a fi folosit ca nutreţ pentru hrana vitelor, în special în condiţiile în care fermierii amână să îşi vândă porumbul pentru a profita de creşterile viitoare de preţ. Porumbul se termină şi cea mai ieftină alternativă este grâul. Acesta înregistrează creşteri semnificative.

Pe măsură ce se va consolida, tendinţa de creştere a preţurilor cerealelor ar urma să amplifice pericolul creşterii inflaţiei.

Şi România nu va fi ferită de pericolul scumpirilor, chiar dacă are şanse mari să beneficieze, în continuare, de cel mai mic preţ din Uniune, aflat, potrivit Eurostat, cu 47% sub media europeană.

Impactul asupra preţurilor se resimte mai ales în ţările mai sărace, iar restricţiile economice ale momentului afectează în special ţările cu infrastructură digitală redusă, şi în care procente mari din populaţie sunt angajate în segmente care utilizează intensiv forţa de muncă.

Chiar dacă vremea a fost nefavorabilă până acum, culturile arată bine, ajutând astfel pe agricultori să diminueze din pierderile suferite anul trecut.

Calotă Florică, deputat la PNL.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Diana Stoica - declaraţie politică cu referire la abuzul sexual asupra minorilor;

Din partea Grupului parlamentar al USR, întrucât doar doamna deputat Diana Stoica e prezentă, o invit la microfon.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Mesajul meu de astăzi nu este despre politică sau ideologii şi nu este despre strategii sau planuri de acţiune.

Mesajul meu este despre România reală, de dincolo de gardul înalt al Parlamentului.

În România anului 2021, un primar condamnat pentru pornografie infantilă este reales într-o comună din Prahova, victima, o fetiţă de 16 ani cu care ar fi avut o relaţie încă de când ea avea 13 ani.

În România anului 2021, în judeţul Ilfov, nu foarte departe de Bucureşti, un alt primar este săltat din primărie într-un dosar cu viol, act sexual cu un minor, şantaj, victima, o fetiţă de 12 ani care a şi rămas însărcinată şi a născut între timp.

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului recunoaşte dreptul copilului de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă. Abuzul sexual asupra copiilor este considerat una dintre cele mai grave infracţiuni care produc suferinţă copiilor şi ale cărei efecte de natură fizică, psihoemoţională, comportamentală şi socială se răsfrâng, inclusiv pe termen lung, asupra vieţii lor.

Unul din cinci copii din Europa cade victimă unei forme a abuzului sexual, iar 90% dintre aceste cazuri nu ajung vreodată în atenţia poliţiei sau a instanţelor.

În România, subraportarea abuzului sexual este la un nivel acut. Deşi 800 de fete sub 15 ani devin mame în fiecare an, doar 300 de inculpaţi pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor ajung să fie trimişi în judecată.

Aşa că, în România reală poţi să candidezi şi să fii ales într-o funcţie de primar, parlamentar, deşi cazierul tău include abuzul sexual asupra unui copil.

Aşa că, mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, dragi colegi, pentru a vă cere să corectăm ceva ce n-ar fi trebuit să existe niciodată. Să reparăm legile proaste care au permis acestor infractori şi abuzatori să ajungă vreodată în fruntea primăriilor sau a altor instituţii ale statului.

Persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracţiuni grave împotriva copiilor nu pot să fie alese să gestioneze comunităţi sau, mai rău, să decidă legi pentru întreaga naţiune. Aceşti monştri nu au ce căuta în viaţa publică.

Am luat act de iniţiativa "Salvaţii copiii", pe care o vom depune ca proiect de lege împreună cu colegii Cătălin Teniţă şi Monica Berescu, şi pe care sper că fiecare dintre voi o veţi susţine. Această iniţiativă nu este despre politică sau ideologii, este despre a proteja copiii din România şi despre a elimina pedofilia din primării, consilii sau Parlament.

Aşa că, dragi colege şi dragi colegi, vă aştept la mine, la bancă, acum, sau mai târziu, în plen, să semnaţi şi să deveniţi iniţiatori ai acestui proiect de lege.

Mulţumesc frumos.

Diana Stoica, deputat ales în Circumscripţia nr. 42, Municipiul Bucureşti. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc doamnei deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi - declaraţie politică cu titlul Promovarea produselor româneşti se poate realiza doar prin politici şi investiţii de dezvoltare regională şi locală, cu suport financiar oferit direct, adaptat necesităţilor micilor producători;

Invit la microfon acum pe doamna deputat Raisa Enachi, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimate colege, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la cum este efectuată promovarea produselor româneşti de actuala guvernare.

Promovarea produselor autohtone reprezintă o parte semnificativă din strategia de dezvoltare a agriculturii, desigur, nu din cea aprobată pe sute şi mii de foi, ci din viziunea de ţară pentru asigurarea calităţii, cantităţii şi a unui preţ competitiv pentru produsele agroalimentare româneşti.

Avem două obiective cu direcţii de acţiune distincte, dar cu un rezultat final cert, şi anume:

Susţinerea agriculturii româneşti şi a produsului autohton pentru consumatorii locali;

Promovarea imaginii "Produs în România" pentru pieţele externe.

În situaţia în care nu găsim o soluţie de a aduce 51% de produs autohton pe rafturile din lanţurile din magazine, ceea ce ar reprezenta o promovare reală de produs autohton, este necesar să oferim măcar 51% de rafturi naţionale pentru mâncarea românească.

În ceea ce priveşte pieţele locale - crearea, dotarea şi funcţionarea acestora cât mai aproape de producătorul şi consumatorul local - este o necesitate reală a comunităţilor din România.

Scurt şi la obiect, domnule ministru Oros, vă rog să interveniţi, dacă nu îmi daţi dreptate.

Când vorbim despre susţinerea producătorilor şi agriculturii româneşti? Despre promovarea produsului autohton este necesar să avem în vedere inclusiv specificul regional, accesul la infrastructură, efectele climatice specifice, rata şomajului, puterea de cumpărare, care permite sau nu dezvoltarea agriculturii şi procesarea alimentelor în zone cu potenţial specific.

Unde sunt strategiile de promovare a produsului autohton care trebuie să aibă la bază şi sunt indispensabile de cercetările de marketing şi de piaţă actualizate, politici de preţuri adaptate realităţilor? Acestea trebuie şi pot fi efectuate şi asumate de o politică naţională. Avem atâtea ministere şi nu avem o bază de date publică care să reflecte evaluarea pieţelor, a preţurilor şi a perspectivei investiţionale care să asigure promovarea şi accesul la produs autohton.

Siguranţa alimentară reprezintă nu doar stocurile din ţară şi eventuale prelevări de probe, după sesizări făcute de consumatori. Siguranţa alimentară naţională înseamnă susţinerea producătorului şi promovarea produsului autohton, domnule ministru. Ar trebui să ştiţi asta mai bine decât oricine!

Produs autohton este cartoful din Vaslui şi castravetele din Matca Galaţi, sunt morcovii din Constanţa şi roşiile din Timişoara, precum şi peştele din Deltă.

De aceea, granturile, investiţiile şi alocările, care au ca scop final încurajarea producerii şi consumului de alimente procesate, româneşti, pot fi realizate doar prin acţiuni naţionale şi regionale anuale, bine definite, cu bugete alocate pentru fiecare judeţ, conform nevoilor reale ale mediului antreprenorial local.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Rodica Paraschiv - declaraţie politică intitulată România Educată a eşuat!;

Din partea Grupului deputaţilor neafiliaţi, domnul deputat Mihai Ioan Lasca. Este? Nu este.

Atunci, revenim la ordinea grupurilor parlamentare.

Doamna deputat Rodica Paraschiv, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Se pregăteşte domnul deputat Florian-Claudiu Neaga.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Rodica Paraschiv:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se numeşte "România Educată a eşuat!".

Nu are legătură cu moţiunea de ieri, pentru că am văzut cum lucrurile pot fi prezentate în două feluri - o dată cu nişte cifre care arată creştere economică şi o dată cu ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi, în scăderea puterii de cumpărare, în ceea ce simţim că se întâmplă în viaţa noastră. Dar, atunci când vorbim despre educaţie, nu mai vorbim despre cifre, vorbim despre copii, vorbim despre viitor, vorbim despre viitorul nostru apropiat, dar şi despre viitorul îndepărtat.

Şi dacă ne aducem aminte că domnul premier Orban, acum ceva timp a spus că domeniul educaţiei nu este atât de important, atunci ne putem da seama de ceea ce se întâmplă acum.

Au trecut cinci ani de când preşedintele Klaus Iohannis a lansat Proiectul "România Educată", un proiect care a rămas doar pe hârtie, pentru că s-a limitat, cel puţin până în prezent, la declaraţii publice, la aşa-zisele obiective de ţară.

Unde este "România Educată", stimaţi colegi?

Am trecut prin cel mai mare absenteism chiar la Evaluarea Naţională. Peste 8.000 de elevi dintre cei înscrişi nici măcar nu s-au prezentat la probe. Similar, la Bacalaureat, care se desfăşoară în această perioadă, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 133.000 de candidaţi. Numai trei sferturi dintre absolvenţii de liceu din promoţia curentă s-au prezentat la probele de examen. Un număr mai mic chiar şi decât în anul 2020, când într-adevăr ne aflam în plină pandemie.

Ce spune acest lucru despre "România Educată"? Evident că România Educată a eşuat.

Am avut parte, anul trecut, de un ministru al educaţiei al cărui interes s-a axat pe creşterea averii personale şi a proprietăţilor în an de pandemie, un ministru foarte slab, a cărui prestaţie a fost dezastruoasă pentru învăţământul românesc, activitatea din campaniile electorale fiind mult mai laborioasă, comparativ cu ceea ce ar fi trebuit să facă pentru educaţia copiilor şi pentru o colaborare necesară în momente de criză cu reprezentanţii sindicatelor, cu cadrele didactice, cu părinţii.

Învăţământul românesc este la pământ. Examenele sunt duse în derizoriu, astfel încât să nu se observe prea mult lipsa cunoştinţelor elevilor şi incapacitatea unui minister de a gestiona situaţiile de criză prin care a trecut şi încă mai trece învăţământul românesc. Vorbesc de la sine rezultatele de la Evaluarea Naţională, făcute publice ieri. Au fost doar 120 de medii de 10 la Evaluarea Naţională 2021, în timp ce anul trecut au fost 892 de medii de 10. Anul acesta sunt de şapte ori mai puţine şi 10 judeţe nu au nicio medie maximă.

Ce reiese din aceste rezultate? Ceea ce vedem cu toţii - nepăsarea, lipsa preocupărilor partidelor de la guvernare pentru sistemul de învăţământ românesc. Reies incompetenţa şi efectele nocive ale deciziilor dezastruoase luate în domeniul educaţiei, o educaţie eşuată, care cu greu va putea fi readusă pe drumul cel bun.

Vă mulţumesc.

Rodica Paraschiv, deputat al PSD, Circumscripţia nr. 31 Prahova.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică privind Lipsa de performanţă a Guvernului Cîţu în sănătate;

Domnul deputat Florian-Claudiu Neaga.

Se pregăteşte, din partea Grupului PSD, domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Vă prezint declaraţia politică privind "Lipsa de performanţă a Guvernului Cîţu în sănătate".

Deşi moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu, "România eşuată. Recordul fantastic al Guvernului Cîţu", nu a îndeplinit numărul necesar de voturi pentru demiterea Guvernului, trebuie luate măsuri urgente în mai multe domenii, inclusiv cel al sănătăţii, spre binele românilor.

În cele 6 luni de guvernare, Coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR a avut nişte performanţe mai mult decât dezamăgitoare în toate domeniile.

Educaţia este la pământ, economia este într-o stare deplorabilă, ţara s-a îndatorat, şomajul a crescut, traiul de zi cu zi s-a scumpit, pensiile au fost blocate, salariile, scăzute, antreprenorii români nu primesc ajutor financiar, HoReCa, la fel, iar agricultorilor români li s-au anulat sau scăzut subvenţiile.

Dar să vorbim puţin şi despre dezastrul din sănătate, fiindcă, după un an şi jumătate de pandemie, sănătatea în România pare să fie într-o situaţie şi mai tragică.

Dreptul la sănătate al românilor este grav încălcat de acest Guvern. În perioada pandemiei, când majoritatea spitalelor din România erau destinate COVID, oamenii nu au avut acces la tratament în spitale. Astăzi, sute de localităţi din mediul rural nu au medici de familie, cabinetele medicale lipsind din aceste localităţi, vedem mult prea des incendii în spitale, soldate cu victime, fără niciun fel de măsuri luate de Ministerul Sănătăţii, pentru eliminarea acestora în viitor. Din contră, măsurile luate în sănătate par să înrăutăţească situaţia. Noua Ordonanţă de urgenţă prin care se transferă un număr de paturi spitaliceşti din sistemul public în cel privat va avea ca efect scăderea finanţării spitalelor publice, dar şi instituirea pentru pacienţi a unei coplăţi neplafonate pe care mulţi dintre aceştia nu şi-o pot permite. Lipsesc măsurile necesare pentru retransformarea spitalelor COVID în spitale normale, dar şi măsurile necesare pentru adaptarea spitalelor la noul sistem de finanţare de la 1 iulie.

Medicii din România şi-au exprimat vădit nemulţumirea faţă de Hotărârile de Guvern referitoare la serviciile pentru acordarea asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Medicina de familie este subfinanţată, medicii de familie sunt lăsaţi să se descurce singuri, iar în anul pandemic eforturile acestora de a se proteja pe ei şi pacienţii lor au rămas nerecunoscute. Mai mult, medicii de familie din România sunt umiliţi de CNAS şi de acest Guvern, prin birocraţie excesivă şi o lipsă totală de comunicare, care sunt evidente în cele 520 de pagini ale Normelor de aplicare ale Contractului-cadru, impuse unităţilor sanitare şi cabinetelor medicale de către CNAS, fără nicio negociere!

Campania de vaccinare pare să fie un eşec, dacă luăm în considerare cum cifrele emise de Guvern se tot schimbă. Chiar şi preşedintele Iohannis a declarat că singura soluţie pentru oprirea pandemiei este vaccinarea, iar la ora actuală avem mai puţin de 5 milioane de români vaccinaţi, dar avem şi mai puţine restricţii, deşi iniţial premierul Florin Cîţu afirma că renunţarea la masca de protecţie sanitară poate fi luată în considerare după ce 10 milioane de români vor fi imunizaţi. Nici măcar ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie nu a putut fi realizată de acest Guvern.

Realitatea este îngrijorătoare în sănătate şi nu numai, şi îndemn actuala coaliţie de guvernare să ia măsuri concrete pentru asigurarea dreptului la sănătate al românilor!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică cu titlul Guvernul PNL-USR-UDMR solicită primăriilor stoparea dezvoltării României!;

Domnul deputat Marcel Tuhuţ.

Se pregăteşte, de la Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Radu-Marin Moisin.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul PNL-USR-UDMR solicită primăriilor stoparea dezvoltării României!".

Stimaţi colegi,

Am adresat nenumărate interpelări atât prim-ministrului Guvernului României, cât şi ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, domnul Cseke Attila, în încercarea de a trage un semnal de alarmă asupra bugetului subdimensionat alocat pentru proiectele cuprinse în Programele Naţionale de Dezvoltare Locală, asupra creşterii preţurilor la materiale şi asupra posibilelor blocaje ale lucrărilor.

Faţă de anul 2020, bugetul Programului Naţional de Dezvoltare Locală a fost ciuntit cu aproximativ 42%, fiind scăzut de la 6,6 miliarde de lei, în 2020, la 3,8 miliarde de lei, în anul 2021.

Domnilor guvernanţi, este inadmisibil să votaţi bugetul în luna martie şi după doar 3 luni să declaraţi cu nonşalanţă că deja nu mai aveţi bani! Guvernul din care faceţi parte s-a îndatorat într-un singur an peste 44 de miliarde, echivalentul în euro, iar cu toate acestea puneţi cruce dezvoltării României. Unde sunt banii, domnilor miniştri? Unde sunt spitalele? Unde sunt autostrăzile? Unde sunt banii pentru dezvoltarea mediului rural?

Aceasta este dovada clară că incompetenţa şi hoţia nu sunt doar o coincidenţă nefastă a guvernării PNL-USR PLUS-UDMR, tot acest scenariu al austerităţii şi sărăcirii autorităţilor locale este premeditat, pas cu pas, leu cu leu, măsură cu măsură.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De aproximativ o săptămână, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi-a încetat principala activitate, aceea de a dezvolta proiecte de infrastructură şi lucrări publice în administraţie.

Prin adresa nr. 75.294 din 22 iunie, ministrul Cseke Attila le-a transmis tuturor beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Locală că bugetul destinat finanţării proiectelor deja aprobate, avizate şi demarate la nivel local a fost epuizat şi le-a sugerat că au posibilitatea să deconteze bunurile şi serviciile din alte surse de finanţare sau să stopeze de îndată lucrările, pentru a nu acumula datorii şi mai mari.

Acest infantilism administrativ va duce la blocaje în lanţ, constructorii nu vor fi plătiţi, aceştia nu vor putea plăti muncitorii şi contractorii cu utilajele, lucrările vor întârzia şi se vor degrada, în timp ce oamenii vor continua să fie privaţi de serviciile locale de bază, de accesul la igienă corespunzătoare secolului XXI şi de o viaţă cu adevărat normală!

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am primit la Parlament vizita unui grup de elevi de clasa a IV-a, din judeţul Alba. Ştiţi care a fost prima lor solicitare către fiecare dintre noi? Să facem ceva să nu mai existe toalete în spatele curţii în nicio şcoală!

Poate colegii de la PNL-USR-UDMR transmit solicitarea acesta şi domnilor noştri miniştri, să lase deoparte bătăliile politice de dinaintea congreselor, să deblocheze Programele Naţionale de Dezvoltare Locală şi să înţeleagă că aceste programe nu sunt arme politice, ci reprezintă o şansă la o viaţă cu adevărat normală pentru fiecare român.

Deputat Radu-Marcel Tuhuţ, PSD de Alba.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marin Moisin - declaraţie politică intitulată Franţa şi România, un parteneriat strategic peste secole;

Domnul deputat Radu-Marin Moisin, Grupul parlamentar al PNL.

Se pregăteşte domnul deputat Dumitru Flucuş? Este? Nu. Adrian-Felician Cozma? Perfect.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi are ca titlu "Franţa şi România, un parteneriat strategic peste secole".

Nicolae Titulescu spunea faptul că "atunci când vorbim despre România şi Franţa, este dificil să separi inima de raţiune". Legăturile dintre cele două ţări au o tradiţie îndelungată, iar astăzi putem recunoaşte că Franţa reprezintă o parte importantă din structura României moderne, deoarece Franţa a fost un aliat de nădejde şi un partener solid pentru zile bune şi zile rele.

Din 1993, România este membră a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi, până astăzi, drumul prieteniei dintre România şi Franţa, cu rădăcini adânci în istorie, a fost consolidat prin eforturi reciproce dovedite. Şi am să dau doar câteva exemple, şi anume:

  • Unirea Principatelor Române din 1859, când au apărut oportunităţi noi şi au fost iniţiate primele sesiuni de dialog constant dintre ţările noastre;
  • Proclamaţia de Independenţă din 1877, când Franţa a fost alături de poporul român;
  • Marea Unire din 1918, când luptând de partea Antantei şi implicit a Franţei, România a reuşit să se impună în faţa Puterilor Centrale şi să înfăptuiască Unirea tuturor provinciilor locuite de români, împlinindu-şi astfel idealul naţional;
  • Aderarea şi integrarea României în Uniunea Europeană şi NATO, acum mai bine de un deceniu.

O altă dovadă recentă a colaborării dintre România şi Franţa, bazată pe sinceritate şi o reală prietenie reciprocă, este recenta decizie a Parlamentului României privind participarea ţării noastre la misiunea Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franţei, luptând din nou, împreună, pentru combaterea terorismului.

Acestea sunt doar o parte dintre elementele care constituie legătura puternică dintre România şi Franţa.

În calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie dintre România şi Franţa, voi continua să militez pentru a obţine sprijinul Franţei pentru obiectivele strategice ale României, şi anume:

  • necesitatea ca România să fie primită în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, poziţia de membru însemnând recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului nostru de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, cu impact asupra ratingului de ţară şi atragerii investiţiilor străine;
  • de asemenea, pentru primirea ţării noastre în zona Schengen, pentru ca economia noastră să devină mai competitivă, în special din punctul de vedere al transportului de mărfuri;
  • precum şi eliminarea MCV, adică a Mecanismului de Cooperare şi Verificare în Domeniul Justiţiei, şi înlocuirea sa cu un sistem echitabil de monitorizare a statului de drept în toate ţările Uniunii Europene, nu doar în România şi în Bulgaria.

Pentru că ne despart doar două săptămâni până la Ziua Franţei, moment în care nu vom fi în sesiune parlamentară, doresc să transmit încă de pe acum, în numele meu şi al colegilor mei, un mesaj sincer şi călduros:

Vive la France! Vivent nos amis français!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Flucuş - declaraţie politică intitulată Românii din Valea Timocului au nevoie de sprijinul ţării-mamă!;

Între timp a venit şi domnul deputat Dumitru Flucuş, îl invit să ia cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Şi, apoi, domnul deputat Adrian-Felician Cozma, ultimul intervenient din partea acestui grup parlamentar.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Flucuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Românii din Valea Timocului au nevoie de sprijinul ţării-mamă!".

Ştirile venite din Serbia sunt îngrijorătoare. Procesul lui Duşan Pârvulovici, liderul românilor din Valea Timocului, director fondator al Agenţiei Timoc-Press şi preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, ridică întrebări şi suspiciuni că vorbim despre o condamnare pe criterii etnice şi politice.

Românul a fost condamnat la un an şi jumătate. Timp de 10 ani, în procesul împotriva lui Duşan Pârvulovici, au fost schimbaţi 8 judecători, patru instanţe şi patru procurori, pentru a fi înlăturat din politica românească din Serbia de Răsărit. La doar câteva zile după ce a fost dat verdictul, a venit şi decizia de executare.

Ţara vecină vrea să intre în Uniunea Europeană, dar uită de obligaţiile pe care le are.

În calitate de deputat în Parlamentul României şi cetăţean român, am trimis o scrisoare deschisă miniştrilor de externe şi justiţie, prin care am solicitat constituirea unei comisii interministeriale pentru anchetarea cazului Duşan Pârvulovici din Valea Timocului.

Consider că trebuie găsite căi diplomatice pentru a-i sprijini pe românii din Timoc să-şi păstreze tradiţiile, limba, cultura şi credinţa. Atât le-a mai rămas. Nu cerem nici autonomie, nici teritorii, nici resurse financiare pentru ei, statului vecin. Cerem să li se respecte drepturile fundamentale.

Nu este pentru nimeni o noutate că românilor din Valea Timocului li se încalcă dreptul la limbă, credinţă, educaţie şi cultură. Tot mai multe plângeri sunt făcute de comunităţile de români din ţară pe acest subiect.

Ultimul strigăt de disperare a fost făcut de către Duşan Pârvulovici, directorul Federaţiei Românilor din Serbia, unul dintre cei mai vocali lideri ai românilor de pe Valea Timocului, care a fost condamnat, nici el nu ştie pentru ce.

Am solicitat miniştrilor direct responsabili de românii din afara graniţelor să beneficieze de drepturi egale şi dreptul la o justiţie corectă, să analizeze acest caz şi să ofere asistenţă juridică, tehnică şi chiar o înţelegere umană pentru acest român.

Am solicitat constituirea unei comisii interministeriale pentru a face o deplasare la faţa locului şi a analiza cazul domnului Duşan Pârvulovici. Un om nu poate fi condamnat pe criterii politice sau etnice în secolul XXI. Această acţiune ar fi un gest de respect pentru românii din Serbia şi o mână de ajutor dată celor care gândesc româneşte şi se află în mare necaz! Este vorba despre o populaţie de aproximativ 350.000 de români, care se află împărţită în 154 de localităţi.

Dragi colegi,

Vă solicit să analizăm şi noi acest caz în Parlament.

Îi rog pe colegii din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor să ia în serios acest caz şi să pregătească o vizită în ţara vecină.

Dacă mă vor invita, voi participa şi eu, cu drag, la toate demersurile comisiei.

Dumitru Flucuş, deputat al PNL de Braşov.

Reprezint Ţara Făgăraşului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian-Felician Cozma - declaraţie politică: Raportul Matic - ce au hotărât europarlamentarii şi ce vor cetăţenii României?

Domnul deputat Adrian-Felician Cozma.

Şi se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al USR, doamna Oana-Marciana Özmen, da?

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

"Raportul Matic - ce au hotărât europarlamentarii şi ce vor cetăţenii României?"

Raportul cunoscut sub numele de Matic a deschis o nouă cutie a Pandorei, fiindcă este semnalul că în următoarea perioadă Uniunea Europeană va trece printr-o nouă criză socială.

Prin simplul fapt că e neclar şi confuz, raportul deja generează dispute, nu dezbateri, mai ales prin temele sensibile care sunt abordate.

În România avem legislaţie inclusiv pe dreptul femeilor de a renunţa la sarcină, iar educaţia sanitară sau sexuală nu poate fi atributul Parlamentului European fiindcă sănătatea este exclusiv de competenţa statelor membre.

În spaţiul public au apărut multe interpretări, iar acest lucru nu face altceva decât să divizeze societatea pe subiecte care nu există în acest moment. Noi nu avem o problemă astăzi şi acest raport nu ne ajută cu nimic, dimpotrivă, aşa cum am amintit, generează multă ură, mai ales pe reţelele de socializare, oamenii nefiind informaţi corect în privinţa implementării şi a necesităţii aplicării raportului. România nu este obligată să aplice în legislaţia proprie Raportul Matic.

Nu în ultimul rând, societatea românească are câteva trăsături definitorii, ce ţin de cultura, tradiţiile şi specificul nostru, iar impunerea unor norme anticreştine şi antiromâneşti până la urmă nu-şi au locul şi nu cred că pot fi susţinute.

Copiii trebuie protejaţi de invazia de informaţii care le pot tulbura personalitatea şi care îi pot afecta pe termen lung.

Femeile, de asemenea, trebuie protejate şi noi trebuie să acţionăm pentru a nu li se ştirbi în niciun fel demnitatea.

De asemenea, sintagma "persoană gravidă" în loc de "femeie gravidă" pare un pas pe care unii europarlamentari vor să-l facă pentru a da drumul unor experimente care n-au legătură cu natura umană şi în niciun caz cu valorile noastre milenare.

Mai important decât atât, cred că nu putem da rezoluţii, hotărâri sau legi la cererea unei ultraminorităţi, dacă ele fac rău altor cetăţeni şi, cu atât mai mult, copiilor sau tinerilor.

Suntem datori să asigurăm un viitor bun generaţiilor care vin, prin educaţie şi însuşirea unor valori şi principii care să-i facă să înţeleagă toate aspectele vieţii cât mai bine, pentru a lua şi ei înşişi decizii bune, încă din primii ani ai vieţii, decizii bune care să îi ghideze cât mai corect în viaţă!

Europarlamentarii noştri sunt produsul acestei societăţi, iar românii i-au trimis acolo să reprezinte cu demnitate ţara şi să voteze legi bune, care să ne facă viaţa mai bună tuturor. Nici rapoartele şi nici legile Parlamentului European nu pot afecta cultura noastră, credinţa, nu pot devia de la normalitatea pe care am moştenit-o şi care există şi în legile naturii. Nu avem dreptul să schimbăm normalitatea prin inginerii sociale sau experimente care aduc doar traume şi probleme pe termen lung.

Sunt convins că societatea românească va rămâne fidelă valorilor care şi-au pus amprenta naţională, iar noi, legiuitorii, de la nivel local, naţional şi european, vom hotărî în spiritul acestor realităţi şi în acord cu aşteptările celor care ne-au ales.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Adrian Cozma, deputat al PNL, Satu-Mare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Oana-Marciana Özmen - declaraţie politică având ca subiect Companiile municipale - O radiografie dureroasă;

Din partea Grupului USR, am invitat-o pe doamna Oana-Marciana Özmen.

Mai e cineva de la Grupul USR? Cine? Cum vă numiţi? Brian Cristian, da? OK.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Companiile municipale - O radiografie dureroasă".

Fostul primar general al Capitalei a înfiinţat 20 de companii municipale, care au acumulat datorii de peste 560 de milioane de lei. Unele dintre aceste companii sunt în insolvenţă, altele au emise titluri executorii sau popriri pe conturi.

Vorbim despre un dezastru generat de lipsa unei strategii pe termen mediu.

Organigrama acestor companii este una bine garnisită cu posturi bine plătite şi cu contracte colective care asigură, în caz de concediere, între 5 şi 15 salarii compensatorii.

Intrarea în insolvenţă a unei astfel de companii este un proces de lungă durată şi costisitor şi care, din păcate, nu rezolvă, în fond, niciuna dintre problemele actuale.

Fuziunea sau comasarea ar putea fi o soluţie pentru acele companii care vor gestiona procesele şi lucrările de consolidare şi renovare a clădirilor.

Este necesar un angajament clar care să prioritizeze şi să stabilească un calendar ferm al procedurilor de închidere.

Aceste găuri negre ale bugetului Capitalei trebuie să fie închise. Activitatea acelor companii care pot funcţiona în continuare trebuie eficientizată în beneficiul bucureştenilor, nu al unor grupuri de interese.

Este esenţial ca aceste lucruri să se întâmple cât mai repede posibil pentru a opri risipa din banii publici.

Eu, în calitate de deputat ales în Circumscripţia Bucureşti, voi monitoriza îndeaproape şi voi aduce în atenţia publicului situaţia acestor companii.

Vă mulţumesc.

Oana Özmen, deputat al USR, Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Brian Cristian - declaraţie politică: Finalul primei sesiuni parlamentare;

Tot din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Brian Cristian.

Şi se pregăteşte, de la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Dănuţ Aelenei.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Stimaţi colegi,

Azi se încheie prima sesiune parlamentară din această legislatură şi ne mai rămân doar 7 sesiuni ordinare în care ne vom putea duce la bun sfârşit planurile şi promisiunile făcute în faţa românilor. Este un moment bun de bilanţ, de reflecţie, şi pentru a trage concluziile despre ce am realizat după primele 6 luni de mandat.

Câteva cifre despre activitatea deputaţilor în prima sesiune, aşa cum sunt ele actualizate pe site-ul Camerei, la momentul redactării acestui material:

  • 356 de iniţiative legislative şi proiecte de lege depuse - dacă le includem şi pe cele care nu au intrat în proces legislativ -, dintre care 104 sunt ordonanţe de urgenţă;
  • 180 de legi promulgate - marea majoritate din cealaltă legislatură -, dintre care 120 au fost aprobări de ordonanţe de urgenţă;
  • 429 de interpelări, dintre care 251 au primit răspuns;
  • 1957 de întrebări, dintre care 1562 au primit răspuns;
  • 1525 de voturi în plenul Camerei Deputaţilor.

Finalul de sesiune coincide şi cu respingerea moţiunii de cenzură, iar asta înseamnă că reformele începute de actuala Coaliţie de guvernare vor continua şi că vom putea face, aşa cum ne place să spunem, Revoluţia bunei guvernări.

Cu toate acestea, suntem conştienţi şi de faptul că aceste reforme trebuie grăbite, iar promisiunile asumate prin Programul de guvernare, respectate, iar pentru asta avem nevoie de mai multă asumare, de mai multă responsabilitate şi de o analiză mai bună asupra a ceea ce ne-am asumat şi ce putem să implementăm.

Vreau să cred că toţi colegii senatori şi deputaţi care au intrat în Parlamentul României, indiferent de culoarea politică, au intenţii bune, mai ales că am cunoscut atât de mulţi aleşi la primul mandat. Pentru a avea parte de o colaborare mai bună, trebuie să identificăm clar punctele comune din programele propuse de fiecare, dar e nevoie şi de o consultare reală cu cei care ne-au trimis aici să le facem viaţa mai bună. Am încredere că vom putea găsi punţi de comunicare şi colaborare pe proiecte punctuale.

Vă urez tuturor vacanţă plăcută, cu mai puţine poze din locuri exotice şi cu mai multe din mijlocul oamenilor, în circumscripţia în care aţi fost aleşi!

Pentru că o vacanţă parlamentară înseamnă doar o pauză de la activitatea în plenul Parlamentului, nu şi de la activităţile din circumscripţie.

Vă aştept la toamnă cu forţe proaspete, pentru a face reformele pe care românii le aşteaptă de peste 30 de ani.

Vă mulţumesc.

Deputat Brian Cristian, Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dănuţ Aelenei - declaraţie politică: Noi nu ne uităm eroii!;

Domnul deputat Dănuţ Aelenei, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Aelenei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Noi nu ne uităm eroii!".

Voi începe declaraţia cu un citat din marele istoric Nicolae Iorga - "Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e asemenea unui copil care nu-şi cunoaşte părinţii".

Pe aleea umbrită şi plină de gunoaie din oraşul Slatina, alături de sediul Partidului AUR, am întâlnit un om de vârsta a treia. Intra în sediul foştilor deţinuţi politici, sediu sărăcăcios, în clădirea la fel de sărăcăcioasă. Ne-am prezentat şi, la rândul lui, a spus că numai Dumnezeu a hotărât să ne cunoaştem. Se numeşte Constantin Soare şi este liderul local al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Mi-a spus povestea lui.

În anul 1981 a participat la revolta minerilor din oraşul Motru, revoltă îndreptată împotriva autorităţilor comuniste. Cetăţenii au protestat atunci împotriva măsurilor draconice de raţionalizare a produselor alimentare, ieşind pe străzi şi strigând - "Noi vrem pâine!" şi "Jos Ceauşescu!".

În mijlocul lor se afla pe atunci şi tânărul Constantin Soare, care, imediat după înăbuşirea brutală a revoltei, a fost condamnat la 8 ani de puşcărie, din care a executat 6.

Am aflat mai apoi că a fost prezent şi la Revoluţia din Decembrie 1989.

Constantin Soare este acum secretar general al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Olt şi a primit această diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local Motru. (Arată diploma.)

Noi, Partidul AUR, nu vom uita niciodată că datorită unor oameni ca Soare Constantin, oameni ce s-au jertfit, suntem acum o ţară liberă şi democratică.

Să ne amintim de ei şi să le arătăm recunoştinţă cât mai sunt printre noi!

Nu putem uita, de asemenea, faptul că poate mai există printre noi foşti securişti, torţionari, miliţieni care au chinuit aceşti oameni.

Domnul Constantin Soare a iertat de mult, dar nu poate uita. Nu are linişte până când Partidul AUR va reintroduce pe rol Legea lustraţiei.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

Deputat AUR, Alenei Dănuţ. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel Florea - declaraţie politică cu titlul Impostorii care ne guvernează;

Ne întoarcem la Grupul parlamentar al PSD.

Domnul deputat Daniel Florea.

Se pregăteşte doamna deputat Natalia Intotero.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel Florea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Impostorii care ne guvernează"

Principalul micropartid de guvernare, PNL - adicătelea Partidul Naţional Liberal - are un preşedinte, Ludovic Orban, care a muncit numai la stat toată viaţa lui şi care, de mai bine de 30 de ani, nu a lucrat nicio zi în domeniul în care a studiat la facultate - absolvit măreaţa Facultate de Autovehicule Rutiere din Braşov; era normal, astfel, pe deplin competent fiind, să se ocupe de bunul mers al ţării, ca prim-ministru, şi de legile României, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Premierul susţinut de PNL a luat nota 4 la treapta a II-a, a fost ajutat de părinţi, prin pilele lor, să nu meargă la şcoala profesională, a picat de două ori admiterea la facultate şi, acum, pe deplin competent, vrea să ne dea tuturor lecţii despre cât de bine funcţionează şcoala, despre cât de bine ştie el cum merge producţia, şi, mai ales, despre ce viteză are atunci când fuge de funcţiile pentru care nu este pregătit - vă aduceţi aminte cum a renunţat să se prezinte în faţa Parlamentului, în calitate de premier desemnat!

Partea frumoasă este că atunci spunea că renunţă pentru că Ludovic Orban, preşedintele de partid care îl susţinea, ar fi un premier mai bun - hm! Acum, după câteva luni, după ce a luat locul lui Orban ca prim-ministru, îl anunţă senin, cu 3 luni înainte de alegerile pentru şefia PNL, că lupta este deja tranşată şi că i-a furat şi acest scaun.

Unde se întâmplă acest lucru? În faţa Parlamentului, în momentul în care Orban, încă preşedintele PNL, dăduse ordin parlamentarilor partidului său să nu voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Cîţu.

Ce personaje sinistre şi fără coloană vertebrală!

  • Cîţu îi înfige cuţitul în spate creatorului său politic, fără nicio remuşcare şi fără să-i arunce nici măcar o privire;
  • Orban, căruia i-ar fi picat cel mai bine să cadă Guvernul, pentru ca premierul inventat de el să nu-i tragă preşul/partidul - tot aia - de sub picioare, se clatină bulversat în faţa microfonului şi scoate nişte jalnice comparaţii bahice cu iz de vin stătut.

Vă daţi seama ce conducători are micropartidul care conduce "monstruoasa coaliţie" care, la rândul ei, conduce România?

Vă daţi seama cât de putredă este esenţa acestui partid, dacă are de ales între asemenea indivizi?

Dacă răspunsul este da, cu siguranţă vă daţi seama şi ce înţelegeri subterane urât mirositoare îi unesc în hidoase şi dubioase combinaţii pe banii românilor!

Sunt din ce în ce mai mulţi români care nu mai pot fi păcăliţi.

Acestea sunt numai câteva dintre motivele pentru care PSD a câştigat alegerile locale parţiale din data de 27 iunie 2021. Şi, cu siguranţă, va câştiga toate rundele de alegeri care vor urma.

Daniel Florea, deputat al PSD, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică intitulată Parlamentarii Coaliţiei, un nou vot împotriva elevilor. Gratuitatea transportului şcolar, înlocuită cu decontul!;

Doamna deputat Natalia-Elena Intotero.

Dacă mai sunt colegi din partea Grupului parlamentar al PSD? Nu.

Atunci, o să trecem din nou la Grupul parlamentar al USR, după doamna Intotero.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică - "Parlamentarii Coaliţiei, un nou vot împotriva elevilor. Gratuitatea transportului şcolar, înlocuită cu decontul!".

Luni, în cadrul Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, s-a votat Ordonanţa Guvernului nr. 50/2021. Votul parlamentarilor PNL-USR PLUS-UDMR a fost unul în unanimitate pentru amânarea ordonanţei, adică împotriva elevilor, care, începând cu noul an şcolar, riscă să-şi plătească singuri transportul.

Reforma marca Guvernul României trebuia din start respinsă, şi nu amânată. Este dorinţa principalilor beneficiari, elevi şi părinţi care au spus "nu" acestei ordonanţe. "Nu" au mai spus o dată la începutul acestui an, când Ministerul Educaţiei a venit cu propuneri similare. Protestele din ţară ale asociaţiilor de elevi, solicitările făcute de aceştia pentru dialog cu prim-ministrul Cîţu, cu ministrul educaţiei au fost pur şi simplu ignorate.

Guvernanţii nu lucrează pentru o Românie educată, ci pentru o ţară în care abandonul şcolar şi frustrarea elevilor stau la loc de cinste. Ordonanţa propusă de Executiv înlocuieşte gratuitatea cu decontul! Să ne aşteptăm ca din luna septembrie să vedem elevi preocupaţi nu de lecţii, ci de banii pe care trebuie să îi recupereze de la şcoală, asta, în cel mai bun caz, pentru că nu toţi părinţii îşi permit 200 de lei în fiecare lună să îi cheltuiască pe transportul copilului.

Stimaţi guvernanţi, ce le spuneţi părinţilor cu mai mulţi copii, care vor trebui să scoată din buzunar 400 sau poate chiar 600 de lei, in fiecare lună, pentru transport? Alocaţiile au stagnat, salariile sunt aşa cum sunt, în ciuda creşterii economice mult trâmbiţate de premier. Încotro mergem?

Asigurarea transportului intrajudeţean pentru elevi nu este un moft, ci o necesitate! Dacă tot susţineţi că vă pasă de viitorul copiilor din mediul rural, de performanţa în educaţie a copiilor din România, atunci renunţaţi să îi trataţi pe elevi ca pe nişte duşmani. Pentru ei munciţi. Ieşiţi din bula politică şi asiguraţi transportul elevilor, viitorul lor şi dreptul la educaţie!

Natalia-Elena Intotero, deputat al PSD, judeţul Hunedoara. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc doamnei deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Giurgiu - declaraţie politică despre prioritizarea plantării perdelelor forestiere pe teritoriul României;

Urmează, de la Grupul parlamentar al USR, domnul deputat Giurgiu Adrian.

Şi se pregăteşte, de la Grupul parlamentar AUR, doamna deputat Gianina Şerban.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Un subiect deosebit de important şi de interes naţional în momentul de faţă îl reprezintă prioritizarea plantării perdelelor forestiere pe teritoriul României.

În anul 2002, pe fondul apariţiei necesităţii de a combate şi a preveni efectele calamităţilor naturale, cât şi pentru a dezvolta silvicultura, a fost adoptată Legea nr. 289 privind perdelele forestiere de protecţie, însă... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Aş vrea să vă rog să vorbiţi puţin mai încet în sală.

Mulţumesc.

Ca să-l auzim pe colegul nostru.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

...însă realitatea demonstrează, 19 ani mai târziu, faptul că proiectul care a fost aprobat în cadrul legii nu s-a dezvoltat.

Fundamentată pe baza unor studii întocmite de organele abilitate, şi în literatura de specialitate se consemnează că perdelele de protecţie sunt o cauză de utilitate publică.

Doresc să menţionez câteva dintre principalele avantaje a perdelelor forestiere de protecţie - protejarea culturilor agricole împotriva secetei, eroziunilor şi alunecărilor de teren, cât şi protejarea solului împotriva spulberării stratului superior fertil; îmbunătăţirea microclimei câmpurilor, reducând forţa vântului; şi, nu în ultimul rând, influenţarea directă sau indirectă asupra sănătăţii oamenilor, degajând cantităţi substanţiale de oxigen.

La nivel european, EURAF - Federaţia fermierilor ce folosesc sistemul agroforestier - şi-a propus implementarea perdelelor forestiere în 50% din fermele europene, până la sfârşitul anului 2021. Conform unui studiu realizat în anul 2019, în momentul de faţă, perdelele forestiere sunt reprezentate de 11,8% din totalul pădurilor europene, pe când România are aproximativ 1.400 de hectare, din 6,9 milioane de hectare pădure, adică 0,02%.

România are nevoie de aceste perdele forestiere! Necesitatea şi oportunitatea acestui sistem naţional de perdele decurg din faptul că, în România, în absenţa sistemelor de irigaţii, agricultura este dependentă de condiţiile climatice, iar producţiile realizate în anii secetoşi sunt mici sau se înregistrează frecvent calamităţi pe mari suprafeţe.

Potrivit datelor din domeniu, aproximativ 43% - circa 6,4 milioane de hectare - din cele 14,963 milioane de hectare de terenuri agricole impun protejarea culturilor agricole împotriva secetei, eroziunii şi alunecărilor de teren. Avem nevoie de acest sistem implementat care să protejeze oraşele, comunităţile cele mai vulnerabile şi terenurile agricole.

Nu în ultimul rând, trebuie să menţionez faptul că fermierii şi proprietarii de păduri sunt actori-cheie în zonele rurale. Tocmai de aceea este necesar să îi sprijinim în procesele de sustenabilitate ecologică. Perdelele forestiere şi plantaţiile de specii forestiere pe terenuri agricole ar trebui gestionate ca terenuri agricole în folosinţă agrosilvică, iar proprietarii de terenuri ar trebui să fie ajutaţi să împădurească, iar dacă o fac din fonduri proprii, includerea în fondul forestier a perdelelor forestiere să fie opţiunea proprietarului.

Este necesară, de asemenea, debirocratizarea şi simplificarea schimbării categoriei de folosinţă, de la teren agricol cultivat la teren cu folosinţă forestieră sau agrosilvică, inclusiv pentru culturi energetice, care ar putea asigura necesarul de lemn de foc al comunităţilor locale.

Oamenii trebuie încurajaţi să împădurească, nu sancţionaţi!

Deputat al USR de Mureş, Adrian Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gianina Şerban - declaraţie politică: Vacanţa parlamentară nu e concediu, acordaţi-o cetăţeanului!;

Din partea Grupului parlamentar AUR, doamna deputat Gianina Şerban.

Şi o să rog - am văzut că a revenit domnul deputat Marian-Iulian Rasaliu. Se pregăteşte.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Vacanţa parlamentară nu e concediu, acordaţi-o cetăţeanului!".

Vine vacanţa! - Exclamaţia plină de bucurie, planuri şi speranţe a copilăriei noastre.

Cu aceeaşi bucurie o aşteptăm şi astăzi, ca oameni maturi. Aşa ar trebui să fie şi pentru dumneavoastră, domnilor parlamentari! Însă termenii "bucurie, planuri, speranţă" nu ar trebui să vă privească pe dumneavoastră, ci pe cetăţenii pe care susţineţi că îi reprezentaţi. Accentuez "susţineţi", pentru că nu ştiu câţi dintre aceşti cetăţeni mai cred într-adevăr că îi reprezentaţi.

Vacanţa dumneavoastră ar trebui, deci, să cuprindă, aşa cum spuneam, bucurie, planuri şi nu doar speranţe, pentru că asta fac, de vreo 30 de ani, doar speră, ci fapte, fapte pentru ei, pentru cei care v-au acordat votul şi încrederea lor.

Prin urmare, sfatul meu pentru dumneavoastră este să porniţi în excursie! Da, dar nu într-o staţiune de 5 stele, aşa cum sunteţi obişnuiţi, ci într-o excursie prin toate oraşele şi satele patriei, prin toate cătunele, fiecare acolo unde aţi primit girul locuitorilor, al celor mulţi şi nu atât de norocoşi ca dumneavoastră, care şi-au pus toate speranţele în voi!

Acum, când avem o pandemie - cel puţin aşa susţin autorităţile -, când vremea şi vremurile ne par şi ele potrivnice, sinceră să fiu, nu prea v-aş îndemna la o vacanţă pe Coasta de Azur, ci aici, în ţărişoara noastră frumoasă, în mijlocul triştilor şi neajutoraţilor ei cetăţeni.

Pentru nepermis de mulţi dintre români, noţiunea de vacanţă nu are aceeaşi semnificaţie ca pentru dumneavoastră. Foarte mulţi nu doar că nu-şi permit o vacanţă, dar nu dispun de strictul necesar pentru supravieţuire.

În timp ce premierul nostru se laudă că mai avem puţin şi pocnim de bunăstare, românii sunt tot mai săraci, mai trişti şi mai bolnavi, pentru că locuri de muncă nu mai au, iar spitalele, atâtea câte sunt, le-aţi închis sau le-aţi dat foc!

Aşadar, v-aş invita în excursie prin pădurile patriei, ca să vedeţi ce a mai rămas din ele!

V-aş invita totodată în vacanţă, în bătătura unei mame care plânge după copilul ei, obligat să muncească la străini, pentru că la el în ţară nu are unde, toată industria noastră fiind făcută bucăţele şi dată la fier vechi!

V-aş invita într-o excursie, prin curtea unui fost combinat siderurgic, să vedeţi ce sumbre sunt ruinele sale!

V-aş invita într-o vacanţă în casa unor copilaşi care îşi fac temele la lumina lumânării şi, fie vară, fie iarnă, merg la toaletă în "fundul curţii".

Sau cum ar arăta, oare, o vacanţă la căpătâiul unui bolnav care nu are cum să-şi cumpere medicamente, sau pe prispa bunicuţei care-şi priveşte lung ultimul leu din mână pentru pâinea cea de pe urmă, pentru că pensia de mizerie nu-i asigură hrana de la o lună la alta!?

Şi exemplele nenorocirilor pot continua la nesfârşit!

Credeţi, oare, domnilor, că aceşti oameni îşi fac planuri de vacanţă?

Eu zic să vă mai gândiţi şi, dacă v-a mai rămas vreo fărâmă de conştiinţă sau dacă mai aveţi vreo urmă de umanitate, mergeţi, fraţilor, în mijlocul lor! Mergeţi şi vedeţi ce-i frământă şi ajutaţi-i!

În cartea vieţii şi în faţa lui Dumnezeu, va cântări infinit mai mult decât vacanţa dumneavoastră, plătită cu truda şi lacrimile lor!

Gianina Şerban, deputat AUR de Ilfov. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Marian-Iulian Rasaliu - declaraţie politică cu titlul Numărul atacurilor provocate de urşi creşte zilnic în judeţul Braşov!;

Domnul deputat Marian-Iulian Rasaliu, Grupul parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar AUR - nu mai avem de la celelalte grupuri parlamentare persoane înscrise prezente - doamna deputat Anamaria Gavrilă, şi încheiem.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică astăzi vizează numărul atacurilor provocate de urşi, care cresc zilnic în judeţul Braşov.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă foarte importantă a judeţului Braşov, care necesită rezolvare imediată, şi anume numărul mare al urşilor care îşi fac din ce în ce mai des simţită prezenţa în zonele publice.

Am primit o adresă trimisă de UAT Predeal instituţiilor abilitate care au responsabilităţi în monitorizarea şi gestionarea populaţiei de urşi, întrucât această situaţie trenează de mulţi ani, cu consecinţe grave în ultima perioadă, atât pentru populaţie, cât şi pentru turiştii oraşului Predeal. Urşii îşi fac simţită prezenţa de la prima oră. Un urs a fost văzut chiar în curtea liceului din localitate, la ora 8,00 dimineaţa, oră la care copiii încep cursurile. Urşii gunoieri răstoarnă zilnic toate containerele de pe platformele de depozitare a deşeurilor municipale, împrăştie toate deşeurile pe străzi şi pe spaţiile verzi, distrug toate coşurile stradale, inclusiv gardurile parcurilor. De asemenea, prezenţa urşilor a fost semnalată şi de numeroşi locuitori cărora urşii le-au intrat pe proprietate, producând panică şi distrugeri însemnate.

Cine va răspunde de toate prejudiciile generate de prezenţa acestor urşi în staţiunea Predeal?

Potrivit datelor din iunie, la nivel naţional, se primesc până la 30-40 de alerte zilnic din cauza atacurilor urşilor. Practic, nu trece nicio zi fără astfel de evenimente.

Din păcate, până în prezent, instituţiile cu responsabilităţi în domeniu nu au acordat sprijin sau consultanţă în vederea remedierii gravelor probleme provocate de atacurile urşilor.

De câte tragedii mai este nevoie pentru a fi luate măsurile corespunzătoare? Nu mai putem aştepta, trebuie să adoptăm cadrul legal pentru a putea interveni imediat!

Vă mulţumesc.

Marian-Iulian Rasaliu, deputat de Braşov.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Anamaria Gavrilă - declaraţie politică: Dacă ştie că Termocentrala Mintia şi Complexul Energetic Hunedoara au fost jefuite, ministrul energiei, domnul Virgil Popescu, trebuie să sesizeze organele de anchetă, eventual să se şi autodenunţe.

Invit pe doamna deputat Anamaria Gavrilă, ultima intervenţie de azi şi din această sesiune parlamentară.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Anamaria Gavrilă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"Dacă ştie că Termocentrala Mintia şi Complexul Energetic Hunedoara au fost jefuite, ministrul energiei, domnul Virgil Popescu, trebuie să sesizeze organele de anchetă, eventual să se şi autodenunţe".

Stimaţi colegi,

Ministrul energiei afirma săptămâna trecută în Parlament că Termocentrala de la Mintia, asemeni Complexului Energetic Hunedoara, a fost jefuită. În România, jefuirea proprietăţilor statului este pedepsită de lege. Dacă domnul ministru Virgil Popescu are informaţii în acest sens, obligaţia sa este de a sesiza organele de anchetă şi de a le pune la dispoziţie toate dovezile pentru ca cei vinovaţi de distrugerea unei termocentrale strategice să suporte consecinţele legale.

Problema domnului Popescu este însă aceea că, probabil, ar trebui să depună la Parchet şi la DNA şi un autodenunţ. Deoarece şi Domnia Sa, ministru de un an şi jumătate, a participat la decăderea, prăbuşirea şi, în final, închiderea Termocentralei Mintia, pentru ca aceasta să ajungă, în viitorul apropiat, la preţ de fier vechi, în proprietatea unei companii private apropiată de actuala Putere.

Domnule Popescu,

Salvarea Mintiei era responsabilitatea dumneavoastră. Era responsabilitatea statului să investească în retehnologizarea termocentralei şi să obţină autorizaţie de mediu pentru ca ţara noastră să nu rişte declanşarea procedurii de infringement. Era responsabilitatea statului să pună, la o companie energetică strategică, un management performant, care să obţină profit din producţia de energie electrică, asigurând, în acelaşi timp, şi agentul termic pentru deveni. Nici angajaţii disponibilizaţi de la Mintia şi nici devenii care au rămas fără încălzire şi apă caldă în toiul iernii nu au asemenea responsabilităţi.

Doamnelor şi domnilor,

Domnul ministru Popescu susţine că a recomandat lichidatorului judiciar să vândă termocentrala Mintia unui investitor care va fi obligat să producă 800 MW în respectiva locaţie. În plus, acesta a mai spus că nu este atât de prost încât să lase o chestiune strategică, de importanţă naţională, pe mâna unor firme din Republica Moldova, care au Gazprom în spate, care s-au arătat interesate să cumpere Termocentrala de la Mintia.

Problema angajaţilor disponibilizaţi de la Mintia şi a devenilor care au rămas fără încălzire şi apă caldă nu este cine cumpără Mintia - ruşii sau domnul Comănescu. Problema noastră este următoarea - de ce termocentrala nu rămâne în proprietatea statului român şi de ce nu investeşte statul în propria afacere strategică, ce are, pe deasupra, şi potenţial să aducă profit?

În final, fac un apel la raţiune şi la patriotism şi îi cer domnului ministru Popescu să stopeze vânzarea Mintiei la preţ de fier vechi, asumându-şi, din partea statului român, un proiect de retehnologizare a acestui obiectiv strategic naţional.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla este clar că statul român are astăzi în frunte oameni slabi, incompetenţi, conduşi de interese ascunse, care nu au nimic de-a face cu interesele României şi ale românilor.

Mulţumesc mult.

Anamaria Gavrilă, deputat de Hunedoara. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Încheiem aici seria declaraţiilor.

Au fost depuse în scris, din partea Grupului parlamentar al PSD, declaraţii din partea doamnelor şi domnilor deputaţi - Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Oana-Gianina Bulai, Aurel Bălăşoiu, Adrian Alda, Ştefan Muşoiu, Daniel Tudorache, Eugen Bejinariu, Vasilică Toma, Constantin Bîrcă, Claudiu Manta, Mirela Adomnicăi, Claudiu-Augustin Ilişanu, Alina Tănăsescu şi cei doi care au lipsit din această sesiune - Radu Mihai Popa şi Cristina-Elena Dinu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL - Maria Stoian, George Şişcu, Cătălin Stângă.

Şi... cam atât.

În plus, au fost 4 absenţi - se depun în scris declaraţiile - din partea Grupului parlamentar al USR - Beniamin Todosiu, Mihai Botez, Ştefan-Iulian Lőrincz - şi din partea deputaţilor neafiliaţi - domnul deputat Mihai Ioan Lasca.

Declar şedinţa închisă.

Vă mulţumesc pentru participare.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Adrian Alda - declaraţie politică cu titlul Guvernul «sprijină» zootehnia cu tăierea subvenţiilor şi o lipsă de reacţie suspicioasă;

Domnul Adrian Alda:

"Guvernul «sprijină» zootehnia cu tăierea subvenţiilor şi o lipsă de reacţie suspicioasă"

Agricultura românească a ajuns la un pas de colaps, nu din cauza intemperiilor, ci din lipsa aplicării de măsuri minimale de sprijin. Dincolo de aceste perspective sumbre, pe care le generează Guvernul prin nepăsare şi delăsare, există soluţiile oferite de politicile şi finanţările europene care ne stau la dispoziţie. Numai că dreapta noastră este prea concentrată pe războaiele din partidele şi dintre partidele care alcătuiesc arcul de guvernământ, ca să mai ia în seamă şi problemele presante ale investitorilor din agricultură şi domeniile conexe.

Cu două noi probleme majore s-au "căpătuit" crescătorii de animale din România. Prima vine de la o decizie a Guvernului Cîţu, în timp ce cea de-a doua rezultă dintr-o anchetă a Parlamentului European. Ambele însă au fost trecute sub tăcere de autorităţile de la Bucureşti. Iar când vine vorba despre acest domeniu extrem de important pentru România, atunci îi putem acuza pe guvernanţii noştri nu doar de habarnism, nepăsare şi rele intenţii, ci şi de laşitate.

Să decizi pe furiş şi să secretizezi pe cât poţi Hotărârea privind tăierea cu 58% a ajutorului de stat pentru sectorul creşterii animalelor, pentru anul în curs, este cu adevărat o lovitură capitală pentru zootehnie. Doar 41,2% din totalul sumelor destinate lucrărilor de ameliorare pentru susţinerea Registrelor Genealogice, inclusiv Controlul Oficial al Performanţelor vor fi decontate, restul banilor urmând să fie acoperiţi din contribuţiile fermierilor. Aceste ajutoare sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător sau atestat de producător, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii animalelor. Deci, o nouă "surpriză" pe cât de neprielnică pentru crescătorii de animale, pe atât de neaşteptată.

Şi pentru că este clar pentru toată lumea că actuala coaliţie de guvernare nu are habar de consecinţele pe care le provoacă, trebuie să vă informez, stimaţi colegi care reprezentaţi dreapta în Parlament, că ţara noastră se situează pe primul loc în lume la exportul de ovine şi caprine, cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro anual.

Aşadar, acest aspect chiar generează venituri substanţiale şi nu merită să fie plasat în subsidiar, pentru simplul motiv că pe dumneavoastră şi camarila dumneavoastră nu vă interesează direct! Într-adevăr, creşterea animalelor, prin natura sa, nu oferă prea multe perspective de sifonat facil bani publici sau europeni şi mai presupune şi depunerea unor eforturi, altele decât lejerele mişcări din pix, trasate doar cu dedicaţie în favoarea clientelei de partid. Comoditatea anacronică, manifestată de Cabinetul Cîţu, în privinţa zootehniei, se izbeşte de presiunile de la nivel european pentru interzicerea exportului de animale vii în actualele condiţii, dar tot fără să provoace vreo reacţie internă. În loc să încercăm să identificăm şi să promovăm variante proprii de lucru, astfel încât acest sector să poată să îşi continue activitatea, Bucureştiul se lasă în voia sorţii în speranţa că un act comercial, pe o piaţă liberă ca cea a Uniunii Europene, nu poate fi interzis. Dar presiunile sunt mari şi au doza lor de adevăr în ceea ce priveşte nevoile animalelor şi factorii lor de stres pe drumul de la fermă, la destinaţia finală, oricare ar fi ea.

De asemenea, trebuie avute în vedere veniturile rezultate din creşterea animalelor şi comercializarea lor pe pieţele din întreaga lume, precum şi conservarea locurilor de muncă aferente acestui vast domeniu de activitate. În plan secund, nu trebuie trecută nici păstrarea standardelor europene de calitate pentru produsele rezultate după parcurgerea tuturor etapelor de prelucrare, care asigură şi contribuie, concomitent, la siguranţa alimentară.

Dincolo de noile provocări din acest sector, pe care anumite curente politice de la nivelul Parlamentului European le conturează, şi în lipsa unei reacţii concrete a autorităţilor româneşti, cercetarea şi tehnologia trebuie să ofere o strategie viitoare, care să poată impulsiona comerţul cu produse cu valoare adăugată, gândită atât în interesul animalului, cât şi al fermierului şi planificată şi în baza intereselor statelor membre. Fără analize de impact riguroase şi fără un sprijin financiar adecvat, nu vom reuşi să fructificăm, în continuare, această ocupaţie milenară.

Implementarea unui model economic optim pentru transportul animalelor vii va garanta Europei păstrarea locului deja cucerit pe piaţa internaţională pe această ramură a comerţului, deci şi întâietatea României, dar va servi şi ca model de urmat pentru ţările terţe.

    Aurel Bălăşoiu - declaraţie politică despre Creşterea galopantă a preţului carburanţilor şi impactul produs;

Domnul Aurel Bălăşoiu:

"Creşterea galopantă a preţului carburanţilor şi impactul produs"

Vizitele făcute de şoferi în benzinării le-au adus surprize neplăcute. Prima jumătate a anului 2021 a marcat o creştere galopantă a preţului carburanţilor.

Începând cu luna noiembrie 2020, cifrele au continuat să crească, iar fiecare plin a însemnat bani mai mulţi, scoşi de şoferi din buzunare.

În perioada pandemiei, românii s-au bucurat de cele mai mici preţuri la carburant. Cu restricţii de deplasare, izolare si carantină, plinul rezervorului a devenit o raritate. Statisticile privind evoluţia preţului la benzină şi motorină, în Romania, arată că cel mai ieftin plin de benzină l-au făcut şoferii în luna mai 2020, când preţul pentru acest carburant a fost constant de 4.27 de lei/litru.

În schimb, pentru un plin de motorină, şoferii au scos din portofel cea mai mică sumă în a doua jumătate a lunii septembrie 2020, când preţul a fost de 4.34 lei/litru.

"Lanţul slăbiciunilor" - majorarea preţului la carburant, motiv de scumpiri în lanţ.

Motive de îngrijorare nu sunt doar pentru şoferi. Impactul majorării preţului la benzină şi motorină se resimte şi în costul serviciilor de transport şi implicit în costul final al produselor. Preţul la raft este influenţat de costurile de transport, iar asta înseamnă că fiecare român va vedea diferenţa în portofel.

Astfel, faţă de acum un an, în România benzina s-a scumpit cu 28,5%, de la 0,89 euro/litru, iar motorina s-a scumpit cu 20,3%, de la 0,93 euro/litru.

Ce plătim, de fapt, la pompă?

  • TVA, accize şi alte taxe care merg direct în buzunarul statului;
  • Costuri logistice (distribuţie primară şi secundară - salarii, întreţinere, amortizări);
  • Costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);
  • Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);
  • Costuri financiare (dobânzi - credite investiţii, curs valutar etc.); adaos comercial.
    Eugen Bejinariu - critici asupra guvernării PNL-USR;

Domnul Eugen Bejinariu:

Bilanţul de jumătate de an ne găseşte mai săraci, mai îndatoraţi, mai bolnavi şi mai lipsiţi de speranţă. Banii din buzunarele noastre au valoare din ce în ce mai mică şi orizontul nostru arată din ce în ce mai cenuşiu. Guvernul Zero bis a bulversat ţara, a sărăcit populaţia şi ne-a privat de dreptul la asistenţă medicală. Nu există niciun domeniu în care Guvernul PNL-PLUSR să fi luat măsuri în interesul oamenilor, nu există nici măcar un proiect care să semene în implementare cu nevoile populaţiei.

Asistăm la gargara unor neputincioşi, complet dezinteresaţi de soarta românilor şi de aşteptările noastre. Determinarea lor netrebnică se îndreaptă doar către obiective ale agendei progresiste, fără măcar cuviinţa de a zăbovi cu interesul şi asupra problemelor reale pe care oamenii le au.

Este important, neîndoielnic, să identificăm forma în care copiii noştri vor învăţa, în şcoli, despre viaţă, sănătate, igienă, organe genitale, reproducere şi pericole legate de acestea, dar să canalizezi eforturile de comunicare ale unui întreg guvern în jurul cuvântului "sex" timp de mai multe luni la rând, să conversezi în retorica publică prioritar despre sexualitate şi variaţiunile ei, în timp ce ţara se scufundă în torente, iar oamenii au îngrijorări imediate legate de viaţa şi sănătatea lor, toate acestea ilustrează completa detaşare a guvernanţilor de ceea ce este cu adevărat apăsător şi important pentru populaţie.

Este sfidător, cinic şi rău-prevestitor! Tot din bilanţul trist al unui guvern cu zero realizări face parte şi anunţul rău-voitor că, după patru luni de la adoptarea bugetului, au epuizat fondurile destinate proiectelor locale.

Cum se poate ca PSD să fi reuşit an de an să menţină şi să sporească aceste fonduri timp de aproape un deceniu, iar după câteva luni de guvernare PNL-PLUSR aceste fonduri să dispară? Cum se poate ca PSD să fi reuşit timp de nouă ani să dezvolte proiecte cu fonduri PNDL în toate localităţile din ţară, indiferent de culoarea politică a aleşilor locali, iar Guvernul actual să anunţe după câteva luni că nu mai are bani să susţină proiectele locale? Cum se poate să facă tot ceea ce au promis că nu vor face şi să nu facă nimic din ceea ce promiteau că va fi realizat?

Se poate, cu tupeu, cu nepăsare şi cinism! Cum se face că mai există oameni care totuşi îi susţin? O parte din oameni sunt absorbiţi de propriile necazuri şi acordă atenţie contextului doar în frânturi de timp în care ajung la ei promisiunile deşarte ale PNL-PLUS-iştilor. Oamenii sunt amorţiţi de suferinţă, panică, sărăcie şi sunt uşor de amăgit de către partidele unei puteri mincinoase.

Tonul triumfalist al oamenilor puterii, chiar şi atunci când rostesc neadevăruri crunte, ademeneşte speranţa publicului că mâine poate fi mai bine. Sloganele puterii, promisiunile mincinoase ale partidelor care ne conduc, truismele fade pe care aceştia le enunţă ca aspiraţii, mai reuşesc să transforme iluziile unor oameni în voturi pentru ei, dar acest lucru nu mai poate dura. Tocmai pentru că ne va fi tuturor mai rău, cu mult înainte de a ne putea fi bine. Vom trăi mai rău până când vom vota mai bine!

    Constantin Bîrcă - declaraţie politică având ca obiect Consultarea publicului - obligaţia autorităţilor!;

Domnul Constantin Bîrcă:

"Consultarea publicului - obligaţia autorităţilor!"

Prezenta declaraţie mi-a fost sugerată de recentul sondaj INSCOP "Neîncrederea publică - Vest versus Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false".

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 1 - 15 iunie, pe un eşantion de 1500 de persoane.

Acesta este împărţit în trei capitole, cel de-al doilea fiind dedicat măsurării disponibilităţii românilor de a vota un partid naţionalist, precum şi a aderenţei pe care o au o serie de elemente de agendă eurosceptică şi naţionalistă.

Un procent semnificativ al celor consultaţi arată că aproape 60% dintre români ar vota un partid care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională.

Potrivit aceloraşi date, aproximativ două treimi din respondenţi nu ar mai susţine o astfel de formaţiune, dacă ea ar promova ieşirea României din Uniunea Europeană, apropierea de Rusia sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale.

Este important de subliniat faptul că abordarea naţionalist - populistă reprezintă un fenomen în creştere în Uniunea Europeană pentru guverne precum cele ale Italiei, Poloniei sau Ungariei. De asemenea, este de remarcat o ascensiune a euroscepticilor în Franţa, Austria sau Spania, ceea ce nu face decât să fragilizeze construcţia europeană.

Pentru ţara noastră, cercetarea sociologică arată că două treimi dintre adepţii apărării intereselor naţionale cred că ieşirea României din Uniunea Europeană ar afecta interesele naţionale ale ţării.

Un fapt este cert - majoritatea românilor consideră că, dacă restul ţărilor europene îşi urmăresc şi propriile interese naţionale, este legitim ca şi românii să îşi dorească acelaşi lucru pentru ţara lor.

Aceasta demonstrează că există o percepţie clară a faptului că ieşirea din UE ar afecta interesele naţionale şi că dezvoltarea economică a ţării are oportunităţi esenţiale în interiorul Uniunii.

Cifrele sunt semnificative - 62,9% dintre respondenţi au apreciat că, în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene, în timp ce numai 27% au considerat că România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara UE.

Referitor la problematica intereselor naţionale ale României, 32,6% au indicat dezvoltarea economiei; 24% - întărirea rolului României în UE; 11,9% - dezvoltarea infrastructurii de transport; 7,7% - protejarea grupurilor de populaţie vulnerabile.

Acestea sunt doar câteva elemente ale dialogului cu publicul.

Rezultatele consultării reprezintă un barometru demn de luat în considerare permanent şi nu doar o dată la 4 ani.

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică intitulată România reală versus România lui Cîţu;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"România reală versus România lui Cîţu"

În ultimele zile am auzit cum ni s-a prezentat de către Guvern şi de către reprezentanţii puterii cât de bine o duc românii. De fapt, în concepţia lor, o duc atât de bine, încât ei nu înţeleg ce fac greşit la guvernare, de oamenii ies în stradă. Desigur, este o glumă amară aceea că românii o duc bine, că totul este roz. Poate doar în mintea premierului Cîţu economia duduia, şi în minţile altora de prin Guvern.

Zilele trecute, premierul României afirma cu foarte mare siguranţă, siguranţă dată de cifrele pe care ei le transmit mai departe, că "în România sunt cele mai ieftine alimente din UE!". Afirmaţia venea după ce Eurostat a arătat că cele mai mici preţuri pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană sunt în România, Bulgaria şi Polonia.

Doar că premierul Cîţu pare a fi complet rupt de realitatea din teren a românilor. De la înălţimea Palatului Victoria este greu să înţelegi prin ce trec românii zilnic. Realitatea de la tarabă şi din magazine nu este conformă cu cele spuse de premier.

Este clar că domnul premier nu merge să îşi facă piaţa singur şi are oameni pentru aşa ceva. Altfel, ar şti că lună de lună oamenii cheltuiesc mai mult. Ne spune că avem cele mai mici preţuri la alimente, dar nu ne spune că avem şi cele mai mici salarii din Europa.

Probabil a urmărit pe Eurostat doar un anumit lucru şi nu s-a uitat la întreaga imagine. În continuare preţurile vor creşte. Nu se uită că preţul la combustibili creşte, că energia creşte. Nu spune că importăm alimente din străinătate.

Procesatorii au ţinut cât au putut de aceste preţuri, pentru că au fost conştienţi că, dacă le majorează, nu vor mai avea aceeaşi vânzare. Dar nu vor putea să o facă la nesfârşit.

Domnule Cîţu, stimaţi colegi din majoritatea parlamentară, mai duceţi-vă şi dumneavoastră pe la piaţă, pe la supermarket! Lăsaţi statisticile, mergeţi în lumea reală!

În vreme ce premierul se lăuda cu aceste cifre, aflam cu îngrijorare că şomajul a ajuns la 6,1%, egalând nivelul din guvernarea zero, adică Guvernarea Cioloş-Rezist. Mai mult, majorarea alocaţiilor era blocată de Guvern, iar recalcularea pensiilor se amână şi ea.

Vă daţi seama ce bine o duc cei 500.000 de şomeri pe care Florin Cîţu îi minte că le-a crescut puterea de cumpărare? Sau milioanele de pensionari cărora veniturile le-au rămas la fel?

Ceea ce mă intrigă pe mine şi mă nemulţumeşte profund este că pentru dobânzile pe care le plătim la 34 miliarde de euro, datorie făcută de Florin Cîţu, statul are sursă de finanţare.

Mai grav decât şomajul este faptul că gradul de ocupare în rândul tinerilor se află la un nivel îngrijorător, de doar 21,4%. Aceasta înseamnă că aproape 80% dintre tineri nu au un loc de muncă. Cine se ocupă de acest fenomen?

Aceasta este România reală, acea Românie pe care Florin Cîţu şi cei din majoritatea parlamentară refuză să o recunoască.

Dumneavoastră, stimaţi colegi parlamentari, puteţi pune capăt acestei guvernări superficiale împotriva românilor şi puteţi îndrepta proasta guvernare a României de către PNL-USR PLUS-UDMR, votând moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu!

A venit vremea ca Parlamentul să îl trimită pe Cîţu acasă!

    Vasile Cîtea - declaraţie politică cu titlul Coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR - un nou atac la statul de drept!;

Domnul Vasile Cîtea:

"Coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR - un nou atac la statul de drept!"

Curtea Constituţională a României, sesizată în mod legal de către Partidul Social Democrat, a avut pe ordinea de zi a ultimei sale şedinţe şi sesizarea cu privire la votul Parlamentului României, din data de 16 iunie, şi anume, de revocare a Avocatului Poporului.

Ceea ce era clar pentru Comisia de la Veneţia, care a şi cerut lămuriri în acest sens, a devenit clar şi pentru Curtea Constituţională a României. Asistăm la un nou atac la statul de drept, un atac premeditat, care a avut ca scop subordonarea tuturor instituţiilor statului român care se pot opune politicii dictatoriale ale actualei coaliţii de guvernare.

Revocarea Avocatului Poporului s-a făcut cu încălcarea art. 1 alin. 5 din Constituţie, adică cu încălcarea principiului legalităţii.

Aşadar, deşi toată lumea se limitează la a anunţa faptul că decizia Parlamentului României a fost neconstituţională, traducerea corectă a recentei Hotărâri a Curţii nu poate fi făcută decât în registrul în care actuala coaliţie de guvernare a săvârşit o ilegalitate, una dintre numeroasele ilegalităţi săvârşite în acest an.

Lipsa argumentelor cu care a fost făcută decizia de revocare, lipsă constatată de Curtea Constituţională, ne conduce spre concluzia că PNL, USR PLUS şi UDMR trăiesc într-o lume paralelă, o lume a lor, în care principiul legalităţii nu mai are recunoaştere, o lume în care deciziile politice sau administrative se iau, exclusiv, în funcţie de interesul personal al vreunui demnitar de la putere sau în funcţie de linia trasată, cu atâta precizie, de la unul dintre cele două Palate, Cotroceni sau Victoria.

Constatarea încălcării principiului legalităţii ar reclama, într-un stat civilizat, demisia tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de această încălcare. Însă, în România, într-un total dispreţ faţă de instituţiile ţării şi faţă de popor, domnul Ludovic Orban, preocupat mai mult de campania sa electorală din cadrul PNL decât de respectarea principiilor constituţionale, a afirmat faptul că decizia Curţii va fi respectată - "... deşi CCR a dat atâtea decizii care nu au treabă cu Constituţia".

Trecând peste modalitatea de exprimare care trădează carenţe mari în pregătirea de bază a Domniei Sale, observăm, cu stupoare, că preşedintele Camerei Deputaţilor lansează şi un atac furibund la adresa Curţii Constituţionale a României, singurul motiv fiind acela că deciziile Curţii nu servesc intereselor meschine ale PNL şi ale camarilei protejate de la Palatul Victoria.

Din păcate, Romania trăieşte un nou episod ruşinos din cauza unor indivizi care se plimbă ca melcii pe autostrada bunului simţ.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică: Guvernul Cîţu trebuie să plece acasă!;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Guvernul Cîţu trebuie să plece acasă!"

Moţiunea de cenzură depusă de PSD este perfect justificată din foarte multe motive. Creşterea preţurilor la alimentele de bază, medicamente şi utilităţi, este de peste 10%, în timp ce salariile şi pensiile au îngheţat. La materialele de construcţii, preţurile cresc ca Făt-Frumos, aproape la două săptămâni. Aceasta înseamnă o scădere a puterii de cumpărare cu 10% pentru 90% dintre salariaţi şi pensionari!

În plus, BNR a anunţat deja dublarea inflaţiei în 2021, un efect direct proporţional al creşterii dramatice a costului vieţii. Din această săptămână, românii vor avea parte de noi scumpiri.

Puterea de cumpărare a românilor este într-un declin istoric, fapt ce înseamnă aruncarea a tot mai multor familii în stare de sărăcie şi risc major de vulnerabilitate socială. Nici de acest aspect nu le pasă liberalilor şi celor care îi susţin.

În timpul guvernării PSD, România avea a patra cea mai mică datorie guvernamentală netă din UE, de 34,6% în PIB. Mai mult, guvernarea PSD a lăsat şi o rezervă financiară în Trezorerie de 5,2 miliarde euro. Incredibil, dar adevărat, însă, guvernarea PNL-USR PLUS-UDMR a amanetat pe zeci de ani viitorul economic şi social al României!

Modelul coaliţiei care susţine guvernarea incapabilă a dreptei favorizează însă alte ţări, numai pe România, nu! 1.500 euro pe minut se adaugă la deficitul comercial al ţării, din cauza importurilor care sunt mai mari decât exporturile, care se înregistrează în fiecare zi a guvernării Cîţu.

Românii nu mai muncesc pentru ei şi pentru bunăstarea familiilor lor, ci efectiv sponsorizează producţia şi locurile de muncă din alte state, de unde importăm masiv. Soluţiile "Guvernului meu", pentru a diminua acest dezechilibru dramatic? Zero! La modul real, economia noastră este pe butuci, dar Cîţu se laudă că ea duduie şi investitorii străini stau la coadă să-şi investească banii în ţară!

Campania de vaccinare s-a dovedit un eşec triumfător, dar Iohannis şi Cîţu îl consideră un succes!

Din cele 57 de măsuri pentru IMM-uri, scrise în Programul de guvernare, 55 au fost anulate! Miliardul de euro fluturat IMM-urilor în campania electorală s-a dovedit a fi o minciună sfruntată. Doar o treime din firme au primit banii pentru capital de lucru, iar Măsura 3 - capital de investiţii, a fost anulată de tot.

HoReCa aşteaptă în zadar sprijinul mult promis. Voucherele de vacanţă au fost anulate pentru 2021, după principiul "să-i lăsam pe hotelieri să se descurce pe cont propriu". Nimeni nu mai crede că va primi procentul de 20%, diferenţa între cifra de afaceri din 2019 şi cea din 2020!

Sunt doar câteva dintre ingredientele acestei guvernări lamentabile, care a făcut deja mult rău României şi românilor - incoerenţă, austeritate, minciună, sărăcie, subdezvoltare.

Pentru toate acestea şi multe altele, Guvernul trebuie să fie demis!

    Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică despre Un nou pericol pentru democraţia românească - alegerile interne ale partidelor;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Un nou pericol pentru democraţia românească - alegerile interne ale partidelor"

Încheiem această sesiune parlamentară într-una dintre cele mai triste perioade ale democraţiei din România.

Ştiu, veţi spune că totul pare în regulă, că statul de drept funcţionează optim, iar coaliţia de guvernare este unită şi lucrează pentru îndeplinirea unei viziuni de dezvoltare a ţării în beneficiul cetăţenilor, sau măcar pentru punerea în aplicare a Programului de guvernare cu care PNL şi USR au participat la alegeri şi au pierdut. Nimic mai departe de adevăr!

O ţară întreagă priveşte siderată către guvernanţi şi nu vede decât promisiuni neîndeplinite la mai bine de şase luni de la preluarea nemeritată a puterii, şase luni în care au avut cel mai conflictual, mai orgolios şi mai vehement ministru al sănătăţii pe care ei înşişi l-au trimis acasă, şase luni în care alt ministru cu un orgoliu cu greu de ţinut în frâu a avut de conceput un plan vizionar pentru România şi s-a ales doar cu ruşinea de a fi trimis înapoi în "bancă", fiindcă temele pentru PNRR erau făcute pe genunchi, în pauza de masă, şase luni, stimaţi colegi, în care PNL şi USR au îngropat agricultura românească, au nenorocit HoReCa şi au desfiinţat cultura în ţară.

Din nefericire, această tristă guvernare a stat şi va mai sta sub imperiul "Guvernului meu". Această sintagmă de o infatuare supremă îi aparţine preşedintelui Iohannis, cel care ar fi trebuit să vegheze asupra echilibrului, echidistanţei şi solidităţii democraţiei în România. Dar a eşuat şi eşuează în continuare nu doar prin absenţa lui sublimă din spaţiul public în momente esenţiale pentru ţară, dar şi prin implicarea în lupte politice intestine în partidul pe care l-a adus cu forcepsul la putere.

Observăm cu toţii că între PNL şi USR lucrurile nu funcţionează, nici măcar formal, la nivel declarativ. Ce să mai spunem despre conflictele între ministere? Dar despre haosul din teritoriu, unde nu există filială USR fără probleme? Partidele acestea nu pot lucra împreună, iar incompetenţa şi egocentrismul membrilor lor de seamă ne costă pe toţi, o ţară întreagă!

Mai mult, ambele partide se află în febra alegerilor interne.

Ştiu, veţi spune că acest lucru nu ar trebui să ne intereseze, fiindcă ţine de "bucătăria" lor internă. Greşit! Vă spun că democraţia noastră, a întregii ţări, este pusă în pericol de aceste alegeri interne!

Ce oameni credeţi că se vor "eterniza" la conducerea USR, în momentul în care au inventat metoda "autobuzul", doar pentru a ieşi cine trebuie? Ce valori vor răsări natural dintr-un partid care foloseşte membrii de unică folosinţă, adică, rude, prieteni care se înscriu în USR doar câteva zile, pentru a avea delegaţi care să voteze conducerea care trebuie? Ce oameni vor numi aceştia în funcţii de conducere la nivel înalt?

Ce să mai vorbim despre situaţia din PNL? Ce poţi să mai spui când ai primul ministru care doreşte să abolească democraţia în România, să scoată afară Parlamentul din actul de decizie şi să ignore Constituţia, doar fiindcă la conducerea Camerei Deputaţilor se află contracandidatul său la congres? Nu ai voie ca prim-ministru să spui că "nu îmi place Parlamentul şi vom guverna prin ordonanţe de urgenţă", doar fiindcă ai de câştigat nişte alegeri interne?

Stimaţi parlamentari din arcul guvernamental, acum nu mai puteţi arăta cu degetul către PSD, fiindcă ce se întâmplă acum în partidele voastre, PNL şi USR, este un coşmar fără precedent al democraţiei. Setea de putere a unor oameni mici care se cred zei politici vă va îngropa de tot. Şi mai rău, vor trage şi ţara după ei în mocirla neagră a istoriei. Poate unii dintre voi veţi avea mintea luminată să îi opriţi!

    Claudiu Manta - declaraţie politică intitulată Lupta pentru putere din PNL are repercusiuni grave la nivel naţional!;

Domnul Claudiu Manta:

"Lupta pentru putere din PNL are repercusiuni grave la nivel naţional!"

Lupta pentru putere din interiorul unuia dintre partidele aflate la guvernare, respectiv Partidul Naţional Liberal, este translocată, într-un mod nepermis şi având consecinţe nefaste, din planul local-politic în planul naţional-guvernamental, adică tocmai în acel plan în care este nevoie de stabilitate, de predictibilitate, de oameni corecţi, oneşti, cu raţiune şi cu mintea limpede.

Probabil din cauză că nu există astfel de oameni la conducerea ţării, suntem nevoiţi cu toţii să asistăm, mai mult sau mai puţin surprinşi de astfel de practici, la modul în care prim-ministrul Cîţu a ajuns să folosească o strategie naţională de relansare economică - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - ca monedă de plată a serviciilor care i se vor aduce în demersul său, de cucerire a funcţiei de preşedinte al PNL.

Sumele pe care o întreagă ţară le aştepta şi era îndreptăţită să le primească sunt redirecţionate doar anumitor zone, care îi pot oferi domnului Cîţu certitudinea că ambiţia sa, de a ajunge preşedinte al PNL, va fi satisfăcută. În consecinţă, vom asista la acţiuni clientelare ale Guvernului, care se va coborî până într-acolo încât să favorizeze, la împărţirea banilor, judeţele conduse de administraţii PNL, în timp ce judeţele cu conducere PSD vor fi discriminate, aşa cum s-a întâmplat deja în acest an, la distribuirea bugetară defalcată pe localităţi.

Adevărul este că această coaliţie a pierzătorilor, care se află acum la guvernare, nu are nicio ancoră în România reală, cea în care oamenii îşi trăiesc viaţa de zi cu zi în localităţi fără apă şi canalizare, cu drumuri neasfaltate, rămase pustii după plecarea forţei de muncă active peste hotare. Rezultatul acestor politici a fi dezastruos pentru nivelul de trai al cetăţenilor şi va accentua decalajele dintre diverse zone ale ţării, precum şi pe cele dintre mediul rural şi cel urban.

Stimaţi colegi deputaţi, banii europeni sunt destinaţi dezvoltării întregii Românii, indiferent de culoarea sa politică, sunt meniţi să conducă la bunăstarea tuturor românilor, indiferent de opţiunea lor politică. Din acest motiv, PSD dezaprobă şi va denunţa modul în care actualul Guvern înţelege să transforme un document de importanţă majoră pentru redresarea economică a ţării într-o afacere meschină de partid.

    Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică: Unii membri ai USR PLUS vor să devină mămici;

Domnul Mihai Ioan Lasca:

"Unii membri ai USR PLUS vor să devină mămici"

Planul de înrobire a oamenilor continuă cu înverşunarea europarlamentarilor USR-PLUS. Se acordă drepturi iluzorii din punct de vedere medical şi începe să se legifereze pruncuciderea. Sexualizarea forţată a copiilor nu ar duce decât la un dezechilibru social cu un impact psihologic devastator!

Neomarxiştii României, USR PLUS, susţin aceste scenarii apocaliptice şi sataniste, scopul lor fiind anularea identităţii noastre ca popor creştin şi îngenuncherea României în faţa UE, o entitate fără istorie strămoşească şi distrugătoare de valori unice ale popoarelor creştine.

Cine a văzut un bărbat însărcinat şi cine crede că poate înlocui o mamă?!

Adresez o întrebare europarlamentarilor USR PLUS - Dacian Cioloş, Nicolae Ştefănuţă, Vlad Marius Botoş, Vlad Gheorghe şi Alin Mituţă - având în vedere că aţi votat, în Parlamentul European, Legea pentru dreptul bărbaţilor de a rămâne însărcinaţi, aş vrea să ştiu care dintre voi vreţi să fiţi primul gravid?

Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia în scopul de a perpetua specia umană şi de a nu pieri în neant! Termenul "mamă" este sfânt şi nu poate fi înlocuit de nimeni, în special de nişte europarlamentari dezaxaţi de la USR PLUS.

    Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică având ca temă Privatizarea mascată a sănătăţii, unul dintre obiectivele principale ale coaliţiei de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR;

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

"Privatizarea mascată a sănătăţii, unul dintre obiectivele principale ale coaliţiei de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR"

Mai multă sănătate pentru bogaţi, mai puţină pentru cei sărăci! Asta pare că îşi doresc cei din actuala coaliţie de guvernare, care şi-au propus, printr-o ordonanţă de urgenţă, să ia peste 250 de milioane de euro din sistemul public, şi aşa subfinanţat, pentru a-i da clinicilor private. Este de fapt încă o tentativă de privatizare a sănătăţii, după ce, anul trecut, în februarie, o încercare similară a fost oprită de Avocatul Poporului care a atacat cu succes la CCR Ordonanţa Guvernului.

Odată ce actuala putere l-a revocat abuziv pe Avocatul Poporului, o nouă sesizare a CCR venită dinspre această instituţie devine aproape imposibilă, iar legea de aprobare a acestei ordonanţe va putea fi atacată abia când va fi adoptată de ambele camere ale Parlamentului, înainte de promulgare. Astfel, pot trece luni de zile în care ordonanţa va produce efecte şi până atunci zeci şi sute de milioane de lei vor umfla profiturile clinicilor particulare, în detrimentul sistemului public de sănătate.

Prevederile acestei ordonanţe reprezintă o deturnare a banilor din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS). Acest fond a fost constituit în baza principiului solidarităţii, care este incompatibil cu interesul privat de maximizare a profitului. Conform normelor legale şi constituţionale, banii din FNUASS au o destinaţie precisă, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a asigura "asistenţa medicală din unităţile de stat", aşa cum prevede art. 47 alin. (2) din Constituţia României.

Prin asigurările sociale de sănătate, fiecare persoană asigurată trebuie să beneficieze de asistenţă medicală în condiţii identice, indiferent de posibilităţile sale materiale. Acest principiu este încălcat prin introducerea coplăţii în sistemul privat, care presupune transferul a peste un sfert de miliard de euro de la unităţile de stat către cele private. După cum am mai menţionat, Guvernul oferă prin această măsură mai multă sănătate celor bogaţi, în detrimentul celorlalţi cetăţeni, care nu-şi vor permite coplata în sistemul privat şi care vor beneficia de mai puţine fonduri, deci de mai puţine servicii medicale în sistemul public.

Cu siguranţă, PSD va folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale pentru a desfiinţa prevederile discriminatorii ale acestei ordonanţe.

Dacă totuşi actuala majoritate parlamentară PNL-USR-UDMR va adopta legea de aprobare a ordonanţei, PSD o va abroga imediat după ce va reveni la conducerea ţării, la fel cum a redeschis spitalele închise în timpul guvernării Boc. Avem deja experienţă în a repara erorile şi nedreptăţile făcute de-a lungul timpului de Guvernele dreptei!

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având ca obiect Abandonul şcolar cu consimţământ politic sau o parte din România educată prin repetenţie;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Abandonul şcolar cu consimţământ politic sau o parte din România educată prin repetenţie"

Dictonul popular "Unde e multă carte e şi prostie multă" i-ar putea caracteriza cel mai bine pe toţi iniţiatorii proiectului "România educată". "Multă carte" - pentru că anumiţi factori decidenţi au inventat un şiretlic, greu de desluşit de către minţile prea preocupate ale majorităţii românilor privind ziua de mâine şi asigurarea cât de cât a celor necesare, prin care au dat asigurări că poporul va avea un viitor cu adevărat educat, educat nu doar în sensul bunelor maniere, ci şi în înţelesul său in extenso de învăţat. Aceeaşi "multă carte" a politicienilor de dreapta, care au păcălit abil întreaga opinie publică, prin promisiuni care s-au dovedit vide, este confirmată de creşterea neîncetată a ratei abandonului şcolar de la an la an.

Cât despre "prostia multă", atribuită celor "cu multă carte", se poate afirma că fără o reformă amplă, aplicată tuturor domeniilor de activitate, nu se pot obţine rezultate incredibile doar în educaţie. Aceste domenii gestionate de stat sunt interdependente. Este adevărat că există performanţă şi în educaţie, fie în sistemul privat, fie doar ca excepţii care confirmă regula. Dincolo de ele şi apropo de expresii populare, "cu o floare nu se face primăvara", din păcate!

Iar "prostia multă" a celor cu multă carte este confirmată şi de principalele motive ale abandonului şcolar. Sărăcia este cap de listă şi generează la rândul ei alte motive, cum ar fi emigraţia părinţilor pentru un loc de muncă şi plasarea copiilor sub supravegherea bunicilor sau a altor rude. Iar de aici şi până la abandonul şcolar şi alte probleme cu care minorii fără părinţi ajung să se confrunte nu mai este decât un mic pas sau momente neprielnice.

Oferta şcolară descurajantă, materiile greoaie, manualele neatractive, metodele învechite de predare etc. sunt alţi factori care determină refuzul copiilor de a merge la şcoală, în favoarea altor preocupări distractive şi care le sunt facile.

Oficiul European de Statistică, Eurostat, a făcut publice, săptămâna trecută, rezultatele unei cercetări privind rata abandonului şcolar prematur în România, din care rezultă că acesta a fost de 15,3% în 2019, urcând uşor la 15,6% în 2020. Aşadar, după 7 ani de la lansarea Proiectului "România educată", asistăm la o involuţie, şi nu la redresarea promisă cu fast a învăţământului. În schimb, rata abandonului şcolar prematur din sistemele de educaţie şi formare profesională a scăzut semnificativ în Uniunea Europeană în ultimii zece ani, de la 13,8% în 2010 la 9,9% în 2020. Anul trecut, rata abandonului şcolar prematur din sistemele de educaţie şi formare profesională era mai scăzută pentru tinerele femei decât pentru tinerii bărbaţi în toate statele membre, cu excepţia României şi Cehiei.

Dincolo de cifrele îngrijorătoare din statistici, care ne reduc şi ele speranţele pentru un viitor mai bun, "cartea multă", la fel şi "prostia multă" omit să ia în considerare că, într-adevăr, oriunde în lume există riscul abandonului şcolar, dar că, în România, acest aspect a căpătat dimensiunile unui fenomen. Şi acest fenomen nociv se traduce simplu şi previzibil printr-o lipsă de şansă socială. Pe un astfel de drum înfundat apucă mulţi dintre copiii care, în septembrie, fie ajung prima data la şcoală, pentru ca imediat să o abandoneze, fie o abandonează după câţiva ani de studiu. La rândul lui, şi numărul mare de analfabeţi şi analfabeţi funcţional creează doar dezavantaje majore pentru populaţia actuală şi viitoare.

Dacă pentru omul obişnuit, dar trecut prin diverse şcoli, un astfel de scenariu este cutremurător, pentru guvernanţii noştri de dreapta este doar un alt fenomen demn doar de contemplat şi de evitat. Doar cine îşi mai aminteşte sloganurile privind "România educată" constată că Guvernul României nici acum, după şapte ani de la anunţul prezidenţial, nu are o strategie clară în ceea ce priveşte reducerea abandonului şcolar. Acest obiectiv trebuie considerat o prioritate naţională, pentru că abandonul şcolar poate crea probleme în mai multe sectoare ale economiei ţării. Soluţii există, fireşte! Numai că efectele unor eforturi guvernamentale sunt contabilizate pe termen lung de către generaţiile viitoare şi nu pot umple instantaneu buzunarele clientelei de dreapta, după cum ne-au obişnuit cei de la PNL-USR PLUS-UDMR.

Militez pentru resetarea întregului sistem de învăţământ pe parcursul acestei vacanţe mari a elevilor, tocmai pentru că reducerea semnificativă a numărului de copiii care părăsesc timpuriu şcoala s-ar materializa într-o investiţie esenţială nu doar în viitorul fiecăruia dintre tineri, ci şi pentru prosperitatea întregii ţări. Trebuie să avem în vedere şi faptul că persoanele care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin sau spre deloc la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi.

Mai trebuie să admitem şi că, indiferent de preocuparea sau lipsa ei, a unor segmente de populaţie pentru şcolarizare, în ultimii doi ani, bugetul alocat de România educaţiei este cel mai mic din întreaga Uniune Europeană. Iar asta demonstrează că abandonul şcolar are consimţământ politic sau că o parte din România este educată, în cele din urmă, prin repetenţie, dar numai dacă există o minimă preocupare individuală.

    Paul Stancu - declaraţie politică: Adio, România dezvoltată!;

Domnul Paul Stancu:

"Adio, România dezvoltată!"

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, MDLPA, informează că a epuizat creditele bugetare alocate. Unde s-au evaporat banii alocaţi pentru finanţarea proiectelor aflate deja în curs de implementare? Guvernul dezastru pentru România ignoră cu dezinteres care sunt urmările acestei decizii:

  • firme ce riscă să intre în insolvenţă;
  • sute de procese vor bloca primăriile şi consiliile judeţene; firmele vor contesta în instanţă neplata facturilor aferente lucrărilor pentru care au participat şi au câştigat licitaţiile publice;
  • mii de oameni vor rămâne pe drumuri, angajaţi ai firmelor care sunt deja sufocate de creşterea nejustificată a preţurilor şi energiei electrice;
  • şantiere blocate, clădiri care nu vor mai fi terminate niciodată şi vor intra în degradare.

În adresa transmisă de către MDLPA, ministerul obligă administraţiile locale să deconteze cheltuielile cu bunurile achiziţionate, serviciile prestate, lucrările executate din surse proprii.

Care este România pe care o dezvoltă actuala coaliţie de guvernare, când noi vedem doar prostie şi incompetenţă pe bandă rulantă, promisiuni şi minciuni?

PNRR nu există şi România pierde şansa redresării postpandemie!

Nu s-a deschis nicio axă de finanţare europeană, ghidurile solicitanţilor nu sunt nici măcar în dezbateri publice, iar toate rectificările bugetare au fost doar pentru PNL, cu lipsa totală de transparenţă!

Acest guvern care astăzi şi-a ţinut oamenii blocaţi în bănci de frica unui vot sincer, pentru care România este doar un teren de luptă pentru influenţă, putere, contracte şi bani, şi pe care românii nu i-au învestit cu încredere la vot, trebuie să plece şi să ne lase să luptăm şi să reconstruim tot ce au distrus de când dreapta guvernează ţara!

    Alina-Elena Tănăsescu - declaraţie politică având ca subiect Revocarea Avocatului Poporului - un abuz al PNL şi USR, confirmat în unanimitate de Curtea Constituţională;

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

"Revocarea Avocatului Poporului - un abuz al PNL şi USR, confirmat în unanimitate de Curtea Constituţională"

După ce, în urmă cu doar câteva zile, au decis că numirile conducerilor interimare ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune sunt neconstituţionale, judecătorii CCR, în unanimitate, au aplicat o nouă palmă usturătoare majorităţii de dreapta din Parlamentul României, constatând că demiterea Avocatului Poporului este, la rândul său, neconstituţională.

Acţiunile actualei majorităţi au fost o tentativă clară de subminare a democraţiei în România, Avocatul Poporului fiind garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Este absolut îngrijorător ritmul în care actuala majoritate alege să calce în picioare Constituţia şi legile ţării, în goana lor după implementarea unor decizii toxice pentru români. Vorbim aici, evident, despre privatizarea mascată a Sănătăţii şi despre anularea dublării alocaţiilor, ambele cu efecte devastatoare pentru majoritatea cetăţenilor din această ţară.

La numai şase luni de la alegeri, observăm că, deşi s-au prezentat public ca nişte campioni ai respectării legilor şi Constituţiei, parlamentarii PNL şi USR PLUS, ajutaţi şi de colegii lor de la UDMR, denotă un apetit extrem de nesănătos pentru încălcarea lor. Ba mai mult, aproape peste noapte, activiştii #rezist cu carnete de partid au uitat vremurile în care susţineau că opiniile Comisiei de la Veneţia sunt obligatorii, considerând acum că acestea pot fi ignorate cu graţie, din moment ce nu mai servesc cauzei lor.

În realitate, noua majoritate dă dovadă de o ipocrizie de proporţii colosale, în ultima jumătate de an reuşind să pivoteze la 180 de grade faţă de tot ceea ce susţinea în vremea când partidele care o compun se aflau în opoziţie. Să nu uităm că, recent, după ani de zile în care au criticat guvernarea prin ordonanţe de urgenţă, premierul Florin Cîţu a anunţat relaxat că va începe să guverneze cu ajutorul ordonanţelor de urgenţă, deranjat că Parlamentul nu execută, întocmai şi la timp, doleanţele sale! Şi cum Avocatul Poporului este singurul abilitat să conteste la CCR ordonanţele de urgenţă, înţelegem de ce actuala majoritate a încercat să-l scoată rapid din peisaj.

Ultima decizie a CCR dovedeşte că destituirea intempestivă a Avocatului Poporului a fost profund ilegală, iar cei care au condus acest asalt asupra unui pilon important al statului de drept trebuie să fie traşi la răspundere, atât de către instanţele din România, cât şi de organismele internaţionale care veghează asupra respectării regulilor democratice!

    Vasilică Toma - declaraţie politică privind Importanţa asigurării tuturor culturilor agricole;

Domnul Vasilică Toma:

"Importanţa asigurării tuturor culturilor agricole"

Fenomenele meteorologice din ultimele săptămâni au abundat în ploi torenţiale şi averse. Condiţiile acestea au avut un impact major asupra culturilor agricole.

Fenomenele acestea au provocat pierderi majore fermierilor din mai multe regiuni ale ţării. Tocmai de aceea, este nevoie să accentuăm importanţa asigurării tuturor culturilor agricole, mai ales în condiţiile în care acest sector depinde de un element atât de imprevizibil şi totuşi omniprezent, precum forţa naturii. Experienţa ţărilor avansate din punct de vedere economic a demonstrat că, fără o dezvoltare puternică a asigurărilor agricole, încercarea de a realiza o agricultură performantă devine iluzorie.

Modificările de ordin climatic din ultimii ani creează îngrijorări cu privire la expunerea exploataţiilor agricole/a efectivelor de animale, care sunt vulnerabile în faţa impactului evenimentelor meteorologice extreme, a căror frecvenţă, intensitate şi complexitate s-au intensificat, generând pagube considerabile.

Din cauza contextului economic actual care trebuie să facă faţă globalizării, crizei financiare economice şi volatilităţii în creştere a pieţei şi a mediului socio-politic, semnalăm necesitatea găsirii unor soluţii de gestionare a riscurilor agricole adecvate, atât din punctul de vedere a intereselor sectorului public, cât şi a celui privat, precum şi adoptării unui sistem de management a riscurilor în asigurările agricole printr-un ansamblu de activităţi riguros stabilite şi organizate care, pornind de la condiţiile existente şi obiectivele exploataţiei, să analizeze factorii de risc la care producătorii agricoli sunt expuşi în activitatea pe care o desfăşoară, în vederea prevenirii şi limitării pagubelor, prin utilizarea mecanismelor sistemului de asigurări agricole.

În condiţiile unei economii libere, nedirijate, orice investiţie personală este sub semnul riscului şi al incertitudinii; cu atât mai mult în agricultură, unde, datorită problemelor specifice ale procesului de producţie - durata lungă a ciclului de producţie, rotaţia lentă a capitalului, rata profitului mult mai redusă comparativ cu alte ramuri economice - se impune o adevărată protecţie a investiţiilor. Aceste caracteristici ale producţiei agricole reprezintă argumente pentru dezvoltarea sistemului de asigurări agricole, care au menirea de a ajuta producătorii agricoli să îşi reia activitatea întreruptă temporar.

Asigurarea rămâne însă un mijloc ideal de acţiune a unor persoane responsabile în orice situaţie, mai ales în ceea ce priveşte un domeniu de o importanţă atât de mare pentru ţara noastră şi nu numai, agricultura.

Iată de ce este important să atragem atenţia asupra necesităţii asigurării culturilor agricole, prin aceste măsuri recunoscând potenţialul şi contribuţia agriculturii la dezvoltarea economiei noastre.

    Daniel Tudorache - declaraţie politică despre Programul de guvernare al PNL;

Domnul Daniel Tudorache:

Din nefericire, majoritatea parlamentară a ales să voteze continuarea Programului de guvernare "Romania eşuată".

Moţiunea de cenzură iniţiată de 156 de deputaţi şi senatori nu a trecut. Parlamentarii care au ales sa nu voteze moţiunea au girat, practic, austeritatea, eşecul Guvernului în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor din PNRR, au girat îndatorarea României la cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, au girat un guvern cinic, incompetent şi haotic, care duce Romania într-o zonă care devine tot mai înfricoşătoare pe zi ce trece.

Guvernul coaliţiei de dreapta s-a împrumutat cu 44 miliarde de euro într-un an, ceea ce înseamnă 1.300 de euro pe secundă, dar în continuare nu are bani pentru copiii României, pentru pensionarii României şi nici pentru dezvoltarea acestei ţări.

Eu, personal, am votat astăzi moţiunea, gândindu-mă la copiii pentru care această majorare, care pentru guvernanţi este o pomană, ar însemna enorm de mult, la pensionarii si salariaţii ale căror venituri au fost îngheţate, deşi preţurile au crescut exponenţial, la agricultura neglijată şi abandonată de acest guvern, la fermierul care şi-a aruncat producţia de castraveţi în câmp, în semn de protest faţă de guvernul nepăsător, la mediul de afaceri care este condamnat la faliment de Guvernul austerităţii.

Chiar dacă moţiunea nu a trecut în parlament, acest Guvern nu are legitimitatea poporului român şi va pleca acasă în curând!

    Maria Stoian - declaraţie politică: Ce a dus la creşterea preţurilor?;

Doamna Maria Stoian:

"Ce a dus la creşterea preţurilor?"

Economia mondială se luptă să ţină pasul, în timp ce recuperarea postpandemie este în plină desfăşurare.

Pe măsură ce economiile se redeschid şi cererea de piaţă a revenit, preţurile au explodat. La orice produs ne uităm, preţurile sunt în creştere - case, maşini, combustibil, oţel sau cherestea, porumb, soia sau zahăr.

Însă cum s-a ajuns aici? Preţul petrolului a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 7 ani. Preţul Brent, care este reperul global, a scăzut sub 20 de dolari pe baril în aprilie anul trecut, atingând minimul istoric, după ce restricţiile din pandemie au dus la scăderea cererii. De atunci, Brent a ajuns la peste 70 de dolari pe baril, după o creştere majoră a cererii. Un fenomen similar se întâmplă şi cu o serie de industrii, mărfuri şi produse.

Blocajul Canalului Suez, în luna martie, a întârziat expedierea de bunuri, seceta din America de Sud a afectat producţia de porumb şi zahăr, valul de frig din Texas şi atacul cibernetic au dus la creştere preţurilor combustibilului şi focarul de COVID-19 din India a perturbat lanţurile de aprovizionare. Toate aceste crize au condus la creşterea preţurilor.

Anul trecut, după ce companiile au închis fabrici şi au concediat din angajaţi, din cauza pandemiei, acum nu sunt în măsură să asigure suficiente materii prime. Acestea încearcă să îşi reînnoiască stocurile după recesiunea globală de anul trecut, tensionând lanţurile de aprovizionare. Lipsa containerelor de transport maritim şi blocajele din porturi au agravat lucrurile, crescând costul transportului de produse peste tot pe glob.

Pe măsură ce economia îşi revine după pandemie, costul materiilor prime necesare pentru a produce bunuri de consum este în creştere.

Mărfurile nu sunt singurul factor care determină creşterea preţurilor. Costurile logistice şi ale forţei de muncă au crescut, iar un deficit de lucrători în unele industrii ar putea intensifica presiunea asupra companiilor pentru a creşte salariile şi mai mult.

O listă tot mai mare de companii din întreaga lume au semnalat costuri mai mari ale lanţului de aprovizionare, determinate parţial de creşterea taxelor de expediere.

Potrivit Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură, preţurile globale la alimente au crescut pentru a douăsprezecea lună consecutivă, în mai 2021. Indicele FAO al preţurilor la alimente a fost cu 40% mai mare luna trecută decât nivelul său de acum un an. Vestea bună pentru români a fost dată de Eurostat, care a confirmat faptul că în România sunt cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană. Nivelul preţurilor pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre ale UE.

După cum arată datele prezentate de Oficiul European de Statistică, Eurostat, cele mai reduse preţuri sunt în România - 55% din media UE, Bulgaria - 56% şi Polonia - 58%.

Cel puţin pentru moment, bancherii sunt de părere că majorarea preţurilor se va dovedi tranzitorie şi este puţin probabil să ducă la o inflaţie persistentă pe termen lung.

Nu se ştie cât timp cererea va depăşi oferta, însă lipsuri sunt în toate sectoarele, iar preţurile sunt în creştere.

    Alexandru Popa - declaraţie politică: Brăila are nevoie de investiţii!;

Domnul Alexandru Popa:

"Brăila are nevoie de investiţii!"

Nepăsarea administraţiilor PSD faţă de problemele reale ale brăilenilor a lăsat judeţul Brăila fără investiţiile necesare asigurării unui ritm de dezvoltare comparabil cel puţin cu cel al judeţelor învecinate, ca să nu mai spunem despre prăpastia care ne separă de judeţele din vestul ţării, acolo unde am văzut ce pot face administraţiile liberale pentru cetăţeni.

În toţi aceşti ani, Brăila a beneficiat de bani, dar aceştia au fost gestionaţi foarte prost de PSD. Din păcate, toţi banii pe care i-am avut la dispoziţie au fost direcţionaţi exclusiv clientelei politice grupate în jurul PSD, fără a se ţine cont vreun pic de necesităţile reale ale brăilenilor. Nu a contat pentru liderii PSD nimic altceva decât carnetul de partid al acelora care le asigurau sifonarea banilor publici!

În loc să modernizeze Brăila, PSD a ales să ne ţină blocaţi în sărăcie! Iată că efectele unei astfel de politici dezastruoase se văd acum în nivelul de trai al brăilenilor şi în capacitatea administraţiei locale de a veni în sprijinul cetăţenilor pe care îi păstoreşte.

În următoarea perioadă, lupta mea şi a PNL Brăila se va axa pe prioritizarea proiectelor vitale pentru dezvoltarea şi modernizarea Brăilei şi pe asigurarea unui tratament corect pentru cetăţeni din partea instituţiilor statului. Şefimea din PSD trebuie să conştientizeze că aşa nu se mai poate şi că trebuie schimbat ceva! Îi asigur, pe această cale, că îi voi sancţiona public de fiecare dată când vor încerca să îi păcălească pe brăileni, dar voi fi şi un partener onest, în cazul în care vor reuşi să vină cu proiecte de interes pentru Brăila!

Vremea umilinţelor marca PSD a trecut! A venit timpul schimbării, iar datoria noastră, a politicienilor, este să ne asigurăm că se face tot ceea ce este posibil pentru ca brăilenii să aibă şansa de a trăi mai bine, la fel ca în localităţile în care administraţiile liberale au făcut dovada performanţei lor.

Acum, România, Brăila trebuie să treacă la etapa următoare, cea a investiţiilor şi a dezvoltării comunităţilor locale la standarde europene. Vă asigur că uşa guvernanţilor este deschisă pentru toţi primarii de bună-credinţă care doresc să facă ceva concret pentru semenii lor, prin proiecte de dezvoltare viabile. Guvernul liberal va face tot ce îi stă în putinţă pentru a veni în sprijinul acestor comunităţi şi pentru a asigura finanţarea pentru toate investiţiile aflate în derulare la nivel local!

"Prin noi înşine" pentru România!

    Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată În numai 3 ani, PSD ne-a dus în urmă cu 3 decenii;

Domnul Nicolae Giugea:

"În numai 3 ani, PSD ne-a dus în urmă cu 3 decenii"

În perioada 2016-2019, PSD a reuşit contraperformanţa de a mutila cea mai mare parte a legislaţiei şi de a îndepărta instituţiile şi autorităţile de la rolul şi funcţiile lor. Toate actele şi faptele liderilor PSD s-au subscris intereselor lor personale sau de grup, slăbirii puterii statului român şi creării cadrului oficial pentru furtul din banii publici.

Astfel, PSD a creat o secţie specială de băgat spaima în magistraţi, cu scopul de a mai scăpa din dosarele penale care se strângeau pe numele şefilor de la partid.

PSD a mutilat legile penale, în favoarea celor certaţi cu normele de drept, nu numai prin Ordonanţa nr. 13, şi ne-am trezit cu zeci de mii de infractori periculoşi eliberaţi în stradă, care au şi recidivat între timp. A creat cadrul legal pentru furt oficial din banii publici şi evaziune fiscală nepedepsită, iar acum strigă că vor pensii mai mari şi alocaţii dublate. A recreat categorii profesionale privilegiate, care după 10-15 ani de activitate, ies la pensie la vârste de 45-50 de ani, cu o pensie mai mare decât salariul unui corporatist american, cumulând venituri din nu ştim câte surse. A băgat carnetul roşu de partid în sistemul de educaţie, în managementul spitalelor, în instituţiile culturale şi până la cea mai de jos funcţie din statul român. PSD a reuşit ca în numai 3 ani să ne întoarcă la începutul anilor ҆90, la o Românie nereformată şi supusă zâmbetului lui Ion Iliescu.

Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea în cel mai dificil moment din ultimii ani, atunci când toate partidele dădeau din colţ în colţ şi nu doreau să se erodeze, sub presiunea dezastrului lăsat de PSD şi a două crize puternice, sanitară şi economică, determinate de pandemie. Multe dintre erorile Guvernelor PSD au fost deja reparate de Guvernul Orban, iar acest lucru se vede deja în ritmul lucrărilor de infrastructură, în corectarea unor dezechilibre economice şi în creşterea economică record pe care o aşteptăm anul acesta.

Din păcate, în anul 2021, reformele nu au mai avut acelaşi ritm ca anul trecut. Comisia Europeană ne arată obrazul în legătură cu întârzierile înregistrate în repararea Legilor justiţiei, românii încă aşteaptă eliminarea pensiilor speciale şi a pensionării la 45 de ani, corectarea legilor electorale şi eliminarea risipei banilor publici.

Răul făcut românilor de PSD, în perioada 2016-2019, trebuie corectat cât mai repede. Nedreptăţile şi injusteţile legiferate de Parlament în acea perioadă trebuie eliminate. Mai mult decât atât, oamenii aşteaptă de la noi reforme reale care să ne apropie ca standard de viaţă de media Uniunii Europene. Educaţia, sănătatea, infrastructura, administraţia publică, sistemul de ordine publică, sistemul de salarizare şi cel de pensii aşteaptă din partea actualului Guvern soluţii şi reforme structurale reale, nu improvizaţii. Ar fi foarte bine ca, profitând de susţinerea financiară venită de la UE, în perioada imediat următoare, românii să vadă schimbările majore pe care le aşteaptă de aproape 3 decenii.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică cu titlul Iunie 1941 - 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Iunie 1941 - 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi"

În data de 19 septembrie 2019, Parlamentul European a emis Rezoluţia referitoare la importanţa memoriei istorice europene pentru viitorul Europei. Fără o istorie cunoscută şi asumată, nu putem şti de unde plecăm şi încotro ne îndreptăm.

Anul acesta, comemorăm 80 de ani de la unul dintre cele mai negre episoade din istoria noastră recentă, Pogromul de la Iaşi. După pogromurile de la Dorohoi, din vara anului 1940, şi cel din Bucureşti, din ianuarie 1941, masacrul de la Iaşi a avut o amploare fără precedent în istoria societăţii româneşti, atât prin forţele care l-au declanşat şi organizat, cât şi prin numărul de victime.

La sfârşitul lunii iunie a anului 1941, mii de evrei români au fost asasinaţi într-unul din cele mai sălbatice pogromuri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pogromul de la Iaşi este probabil cel mai cunoscut eveniment din toată istoria asasinatelor antievreieşti din România. A fost o izbucnire antisemită violentă, de mari proporţii, însă deloc întâmplătoare. În momentul comiterii acestor masacre, foarte mulţi români nu au vrut să creadă relatările, iar majoritatea au preferat să le treacă cu vederea.

Acţiunea armatei române din zilele de 27-30 iunie 1941, la aproximativ o săptămână de la debutul războiului în est, trebuie indisolubil legată de cunoscutul discurs al lui Hitler din martie 1941, prin care a enunţat caracterul războiului împotriva URSS drept un război de anihilare a evreilor.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 28 iunie 1941, soldaţi români şi germani, membri ai Serviciului român de siguranţă, poliţia şi mase de locuitori au comis crime şi jafuri la adresa evreilor din Iaşi. Mii dintre aceştia au fost ucişi în casele lor şi pe stradă; alte mii au fost arestaţi de patrule de soldaţi români şi germani şi duşi la sediile poliţiei. Lazăr Rozin, care avea doar paisprezece ani în iunie 1941, relatează: "Au intrat în casa noastră, urlând şi jefuindu-ne toate bunurile. Ne-au poruncit să ieşim cu toţii din casă, inclusiv mama şi surorile mele. Am ajuns la secţia de poliţie şi pe drum am văzut cum oamenii erau bătuţi şi cadavre de evrei erau înşirate pe străzi."

În următoarea zi, "Duminica neagră", soldaţii români au împuşcat mii de evrei care fuseseră încarceraţi în secţia de poliţie. Aproximativ 4000 de evrei, strânşi din toate părţile oraşului, au fost înghesuiţi în vagoane şi camioane de marfă. Trenurile morţii au fost închise ermetic şi au circulat dus-întors între mai multe gări. 2650 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile.

Lazăr Rozin susţine următoarele: "Ne-au îngrămădit în trenuri... nu ştiam ce avea să se întâmple... credeam că ar fi şi dat foc vagoanelor dacă nu le-ar fi fost teamă să distrugă locomotiva... Timp de cinci zile ne-am sufocat în trenul supraaglomerat. Majoritatea oamenilor au murit în vagon... dormeam pe cadavre".

Ne place să ne mândrim cu momentele de glorie din istoria noastră şi este normal să facem aşa. Însă - şi este foarte important - avem datoria de a ne asuma istoria noastră în întregul ei, inclusiv cu episoadele sale nefaste!

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică intitulată 28 iunie - Zi de doliu naţional - România a cedat URSS, în 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"28 iunie - Zi de doliu naţional - România a cedat URSS, în 1940, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa"

28 iunie ar trebui declarată zi de doliu naţional! În 1940, acum exact 81 de ani, România se supunea ultimatumului URSS şi ceda Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Astfel, retragerea armatei, precum şi a administraţiei civile româneşti s-a făcut conform ultimatumului primit de statul român, la data de 26 iunie 1940, din partea Uniunii Sovietice.

Însă sovieticii nu aveau să îşi respecte obligaţiile. Chiar din primele ore ale dimineţii, trupele sovietice avansează peste liniile de demarcaţie pe care şi le asumaseră. Ora 03:30 dimineaţa - trupe sovietice mecanizate ocupă localitatea Herţa, dincolo de linia de demarcaţie stabilită, şi pătrund în dispozitivul Bateriei 1 din Regimentul 16 Artilerie Română. Sublocotenentul Alex Dragomir şi căpitanul Ioan Boroş protestează şi sunt împuşcaţi pe loc. Alături de ei cade răpus soldatul Iancu Solomon şi sunt răniţi sergenţii Gheorghe Mititelu, Gheorghe Istoc şi soldatul Vasile Spoilă. Ora 06:30 - trupe sovietice de infanterie şi tancuri pătrund în Ialoveni, la doar 8 kilometri sud-vest de Chişinău. Întâlnind elemente ale Diviziei 15 Infanterie Română, agenţii bolşevici îndeamnă pe militarii basarabeni să-şi părăsească unităţile. Generalul Nicolae Ciupercă ordonă ofiţerilor noştri să încerce să parlamenteze, iar în cazul în care sovieticii nu se opreau la somaţii, "să se tragă". În apropierea localităţii Ropcea, are loc chiar un duel de artilerie între trupele române şi sovietice.

De altfel, ultimatumul formulat de URSS era în concordanţă cu termenii Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Prin acest document, Germania lui Hitler accepta că Basarabia poate trece sub ocupaţie sovietică. Prin ultimatumul din 26 iunie 1940, URSS cerea României "retrocedarea" Basarabiei până pe 28 iunie precum şi "transferul" părţii de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Trebuie amintit faptul că nordul Bucovinei, cerut de URSS, nu figura în schema teritoriilor despre care Germania accepta să fie ocupate de URSS.

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucraineni: "În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană." Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care "ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei, prin dominaţia de 22 de ani a României în Basarabia". Aproape patru milioane de locuitori, precum şi un teritoriu de peste 50.000 de kilometri pătraţi aveau să treacă la Uniunea Sovietică.

În conformitate cu rezultatele recensământului din 1930, în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000, adică 55%, erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie. Cred că avem datoria de a nu uita niciodată crimele comise împotriva poporului român şi de a ne omagia mereu martirii!

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică: Fără taxe discriminatorii pentru locuitorii Dobrogei!;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Fără taxe discriminatorii pentru locuitorii Dobrogei!"

O veste foarte bună pentru dobrogeni şi pentru românii care merg la mare. Comisia pentru Transport şi Infrastructură din Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, o iniţiativă legislativă pe care am depus-o în urmă cu trei ani, care anulează taxa peste podurile dunărene. Acest lucru reprezintă o veste excelentă atât pentru dobrogenii care folosesc foarte des aceste treceri, cât şi pentru românii care merg la mare. Articolul 1 alineatul (25) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "Sectoarele de drum, podurile, tunelurile, trecătorile de munte de pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pe care se aplică tariful de trecere sunt prevăzute în Anexa nr. 3".

În Anexa nr. 3 din sus-menţionatul act normativ sunt prevăzute trei poduri pentru care se aplică tariful de trecere, dintre care două sunt cele care fac legătura între cele două maluri ale fluviului Dunărea pe teritoriul intern al României. Este vorba despre Podul Giurgeni-Vadu Oii, respectiv Feteşti-Cernavodă. Această taxă, introdusă din raţiuni pur financiare, reprezintă o dublă impunere, deoarece toţi utilizatorii drumurilor publice din România plătesc rovinietă, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor şi podurilor amplasate pe drumurile naţionale şi autostrăzile din România, lucru care nu există în statele traversate de Dunăre, precum Serbia, Ungaria sau Austria. Taxa de utilizare a podurilor Giurgeni- Vadul Oii şi Feteşti-Cernavodă nu reprezintă decât o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice din România, fără o justificare obiectivă.

Mai mult, taxarea este profund discriminatorie, în special pentru locuitorii din zona Dobrogei. Această taxă este plătită, într-o proporţie foarte mare, de cei care sunt nevoiţi să tranziteze respectivele sectoare de drum. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice care îşi au domiciliul/sediul pe raza teritorială a judeţelor Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa sunt obligate să plătească această taxă de trecere ori de câte ori trebuie să îşi rezolve problemele în Bucureşti sau orice alt oraş din ţară. Puternic afectaţi sunt agenţii economici, care distribuie mărfuri în toată ţara şi sunt obligaţi, astfel, să strecoare această taxă de pod în preţul final al produselor. Altfel spus, până şi cei care nu folosesc aceste poduri în mod curent tot ajung să achite taxa.

Directivele europene în materie au fost de câţiva ani transpuse în legislaţia europeană şi nici una dintre ele nu impune o taxă de trecere pe teritoriul intern al României, motiv pentru care modificarea pe care o propun nu încalcă nicio prevedere din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Prin eliminarea acestei taxe, sprijinim indirect atât antreprenorii, în special transportatorii, cât şi angajaţii constănţeni. Pentru a avea o economie puternică şi sănătoasă, trebuie să înlăturăm bariere din calea antreprenorilor.

Guvernul României continuă investiţiile în infrastructură, iar propunerea noastră este ca aceste taxe să fie eliminate de la începutul anului viitor, pentru a nu afecta în niciun fel bugetul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în acest an. România are nevoie de investiţii majore în infrastructură şi guvernul liberal va face aceste investiţii cu bani europeni, cu finanţare din PNRR şi cu bani de la bugetul de stat

    Florin-Claudiu Roman - intervenţie cu titlul 26 iunie - Ziua Drapelului Naţional;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"26 iunie - Ziua Drapelului Naţional"

Conform art. 12 din Constituţia României, alături de ziua naţională, imn şi stema ţării, drapelul tricolor al României este simbolul de căpătâi al ţării, semnificând unitatea naţiunii române, independenţa, suveranitatea şi indivizibilitatea statului, legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru, urmaş al vechilor steaguri de luptă, întruchipare a libertăţii şi neatârnării. Istoria drapelului nostru este legată de apariţia statului român modern. În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri a unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, vor arbora drapelul albastru, galben, roşu, cu albastru la hampă. Aşa va fi şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, aşa cum fuseseră ele arborate de revoluţionarii români din Ardeal la Adunarea Naţională de la Blaj din 26 aprilie.

Ca drapel naţional, tricolorul se impune în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare. Primul steag din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, apoi, în a doua perioadă a domniei lui Cuza, fâşia roşie a fost dispusă la partea superioară. Odată cu venirea domnitorului Carol I, din 1867, atât steagul ţării, cât şi drapelele şi stindardele unităţilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală, cu albastru lângă hampă. România se alinia astfel regulilor vexilologice europene pentru steaguri tricolore care au, toate, banda de culoarea cea mai închisă, culoarea "rece", lângă hampă. Steagul naţional şi drapelele unităţilor militare au existat întotdeauna şi peste tot în lume. La noi, drapelele militare au avut redată stema ţării pe centru şi în colţuri sigla suveranului, pe când steagurile naţionale, începând din 1872 când aceste aspecte sunt legiferate, nu. În 1948, regimul comunist, pentru a încerca să îndepărteze cât mai mult din tot ce a însemnat tradiţia naţională, a înlocuit nu numai stema ţării, rezultată din îmbinarea elementelor heraldice tradiţionale, cu una nouă, de sorginte sovietică, dar a şi plantat această nouă stemă pe tricolorul naţional. În decembrie 1989, oamenii au rupt simbolul comunismului de pe steag şi s-a revenit la ceea ce fusese steagul României din 1872 până în 1947.

Le urez un călduros la mulţi ani tuturor românilor care sunt fideli culorilor acestui steag şi, de asemenea, doresc să îmi exprim profunda recunoştinţă pentru cei care reprezintă cu onoare şi demnitate drapelul românesc!

    George Şişcu - declaraţie politică intitulată Cercetarea nu este un moft, ci un domeniu esenţial pentru viitorul nostru, în care trebuie investit constant!;

Domnul George Şişcu:

"Cercetarea nu este un moft, ci un domeniu esenţial pentru viitorul nostru, în care trebuie investit constant!"

Folosim telefonul, computerele şi internetul, dar de puţine ori ne gândim că toate aceste lucruri nu ar fi existat şi nici nu ar fi evoluat fără cercetare. Practic, tot ce facem în viaţa noastră, zi de zi, este influenţat de ştiinţă şi de anii sau chiar deceniile de studiu ale unor oameni pasionaţi şi dedicaţi meseriei.

Cu toate acestea, există încă mulţi oameni care nu înţeleg de ce este cercetarea atât de necesară. Ba chiar, în ultima perioadă, observăm tot mai des personaje care văd în jur doar scenarii, în timp ce tot ce este nou este considerat mai degrabă un pericol pentru societate. Greşită şi păguboasă o asemenea mentalitate.

Există state în lume care investesc masiv în cercetare, pentru că înţeleg exact mecanismul, dar şi potenţialul câştig.

La fel ar trebui să procedăm şi noi. Chiar dacă s-au făcut câţiva paşi înainte în acest sens, încă nu acordăm suficientă atenţie domeniului cercetării. Ar trebui în primul rând să alocăm mai multe resurse cercetării şi să-i sprijinim mai eficient pe cei care lucrează în domeniu.

România are minţi strălucite şi putem crea lucruri extraordinare. Din ţara noastră a plecat UiPath, compania care a pornit în urmă cu câţiva ani cu o mână de oameni şi a ajuns recent să fie listată la bursa din New York. Sigur că meritul statului este aici unul minim, însă exemplul poate fi preluat şi de alţi tineri care pot realiza lucruri extraordinare.

Statul însă poate face mai mult, alocând bugete pe măsură educaţiei şi cercetării sau sprijinind companiile care la rândul lor fac cercetare.

Cunoaşterea este cea care oferă avantaje, dar şi bunăstare, iar pentru asta avem nevoie de specialişti. Ţările dezvoltate au înţeles acest lucru, aşa că nu e nevoie să inventăm noi apa caldă, ci ar trebui să le călcăm apăsat pe urme.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică: România e mai aproape de ridicarea MCV, datorită guvernării PNL!;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"România e mai aproape de ridicarea MCV, datorită guvernării PNL!"

Săptămânile trecute a fost emis un nou raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene cu privire la România. Concluzia acestui raport a fost una simplă: guvernarea PNL sub premierul Orban, începută în noiembrie 2019, a contribuit mult la îmbunătăţirea situaţiei în privinţa justiţiei din ţara noastră.

Pe cale de consecinţă, datorită Guvernului condus de Ludovic Orban în 2020, România a obţinut primul Raport MCV pozitiv al Comisiei Europene din 2016 încoace.

PNL a reuşit să schimbe paradigma justiţiei din ţara noastră. După guvernarea proinfractori a PSD din 2017-2019, în doar câteva luni guvernarea PNL a obţinut de la Comisia Europeană primul raport pozitiv din 2016 încoace privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

În concluziile sale, Raportul arată cât se poate de clar că: "De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează un trend clar pozitiv, aşa cum arată parametrii obiectivelor de referinţă ale MCV. Comisia salută faptul că în 2021 s-a dat un impuls reînnoit, puternic, reformei şi remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte toate recomandările din cadrul MCV care au mai rămas de îndeplinit, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante."

Dacă acum doi ani ne întrebam dacă mai avem şansa ridicării MCV, acum ne întrebăm cât de repede se va elimina MCV. Este o evoluţie importantă, iar Raportul MCV dat publicităţii tocmai ne-a spus că suntem pe drumul cel bun.

Comisia Europeană susţine eliminarea MCV cât mai repede cu putinţă, inclusiv în această toamnă, dacă sunt îndeplinite obiectivele de referinţă.

Trebuie să avem aşteptări corecte şi să fim realişti, nu defetişti. Nu va fi uşor să finalizăm reforma legilor justiţiei, dar nu va fi imposibil. Un proces complex de reformă a sistemului judiciar nu se face de azi pe mâine. Ca să poată fi adoptate în Parlament, aceste legi ale justiţiei trebuie să întrunească acordul coaliţiei legislative, să fie analizate de reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi apoi supuse dezbaterii şi votului în Parlament.

În ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ, Rapoartele MCV, Comisia de la Veneţia, GRECO ne-au transmis că trebuie desfiinţată prin lege această structură înfiinţată prin lege pentru că nu funcţionează în practică şi afectează statul de drept şi lupta anticorupţie.

PNL este consecvent în susţinerea desfiinţării secţiei speciale. Punct. În ce formă se va face desfiinţarea acestei secţii speciale? În forma care se va conveni în coaliţie. Noi am fost de acord şi cu forma iniţiată de Guvern şi cu forma în care s-a convenit şi care a fost adoptată la Camera Deputaţilor, am fost de acord şi cu alte propuneri. Obiectivul nostru fundamental este desfiinţarea Secţiei speciale. Avem aceeaşi flexibilitate pentru a găsi cea mai bună soluţie, care să fie convenită în coaliţie şi care să fie susţinută de toţi partenerii de coaliţie.

PNL susţine desfiinţarea Secţiei Speciale, iar subiectul va fi readus pe masa coaliţiei pentru o decizie cât mai rapidă, în contextul în care în acest moment proiectul pentru desfiinţarea Secţiei Speciale se află în dezbaterea Senatului.

    Marian Cruşoveanu - intervenţie intitulată 130 de ani de la moartea lui Mihail Kogălniceanu;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"130 de ani de la moartea lui Mihail Kogălniceanu"

Una dintre cele mai mari personalităţi din Pantheonul culturii române, Mihail Kogălniceanu s-a arătat permanent preocupat de problemele sociale, politice şi economice din ţara sa, dar şi de plasarea ei în cadrul relaţiilor internaţionale. A fost printre cei mai influenţi intelectuali din generaţia sa, având o orientare liberală.

Născut la 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu a prezentat de mic copil o atracţie mare pentru cunoaştere. A fost şlefuit, în prima parte a copilăriei sale, de dascăli privaţi şi la pensionul de la Miroslava, lângă Iaşi. În vara anului 1834 pleacă în străinătate, alături de fiii domnitorului Mihail Sturdza. Învaţă mai întâi în Franţa, la Luneville, iar apoi se mută la Berlin. Studiază istoria, filosofia, dreptul. Aici ia contact cu intelectuali care îl vor influenţa profund, precum Savigny, Leopold von Ranke sau Alexander von Humboldt.

Se întoarce în 1838 în Moldova unde se va consacra, de îndată, luptei pentru eliberare naţională şi reformă socială. Istoria a reprezentat pentru el deopotrivă o pasiune, dar şi o armă a generaţiei sale, pe care au ştiut să o speculeze în lupta politică de afirmare a românităţii. "Începutul nostru ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, pământul ni s-a sfâşiat, driturile ni s-au călcat în picioare, numai pentru că n-am avut conştiinţa naţionalităţii noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem şi să ne apărăm dreptăţile.", spunea Kogălniceanu în cuvântul de deschidere al cursului de istorie naţională de la Academia Mihăileană în noiembrie 1843.

Va fi în primele rânduri ale revoluţiei din Moldova, în 1848. El a elaborat documentul programatic al paşoptiştilor moldoveni, numit "Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova". "...partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolţii, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional: aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească.". Independenţa nu putea fi clamată la acest moment, dar patrioţii români, printre care şi Kogălniceanu, aveau în gând câştigarea ei după ce unirea se va realiza, iar contextul favorabil o va permite. În cele din urmă, visul generaţiei de la ʼ,48 s-a realizat, iar în ianuarie 1859 are loc dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

În toamna anului 1863, Mihail Kogălniceanu primeşte responsabilitatea guvernării şi povara realizării celor mai profunde reforme, între care reforma agrară şi organizarea statului român. În cursul mandatului său vor fi secularizate averile mănăstireşti, care vor aduce în posesia statului român circa un sfert din teritoriul aflat sub stăpânirea călugărilor greci. A fost un principal artizan al loviturii de stat date de Alexandru Ioan Cuza, la 2 mai 1864. După neutralizarea opoziţiei politice a fost înfăptuită reforma agrară. După abdicarea principelui, în februarie 1866, Mihail Kogălniceanu a avut de suferit de pe urma colaborării şi fidelităţii sale faţă de Cuza, fiind reprimit în Cameră abia în octombrie 1866, când a putut să-şi reia activitatea politică.

Va deveni ministru al Afacerilor Interne din toamna anului 1868 până la începutul anului 1870. În calitatea sa de ministru va apăra drepturile şi libertăţile patrioţilor bulgari, care se întruneau pe teritoriul statului român şi unelteau împotriva Imperiului Otoman. În perioada în care s-a aflat în opoziţie, pe timpul guvernării lui Lascăr Catargiu(1871-1876), va fi ales membru şi, cu timpul, va fi ales preşedinte al Societăţii Academice, ulterior redenumită Academia Română.

După căderea Guvernului conservator Catargiu şi începutul Marii Guvernări Liberale, Mihail Kogălniceanu capătă portofoliul Afacerilor Străine.

Cu o Criză Orientală pornită în Balcani care părea să se extindă, Kogălniceanu a încercat să obţină de la Înalta Poartă, în schimbul neutralităţii, recunoaşterea independenţei. Situaţia însă escalada în defavoarea Imperiului Otoman, după represiunea violentă a răsculaţilor bulgari, Serbia şi Muntenegru declarau război Imperiului. Criza era în acest moment în plină desfăşurare. Guvernul român s-a declarat neutru, dar sprijinea din culise patrioţii bulgari, cât şi acţiunile sârbeşti. La 15 iunie 1876, Kogălniceanu, printr-un lung memoriu, a cerut recunoaşterea denumirii de România, precum şi independenţa ţării. Ştia că încheierea a oricărui fel de convenţie, între statul român şi Imperiul Otoman, ar fi însemnat automata recunoaştere a independenţei.

În primăvara anului 1877 situaţia deja era extrem de tensionată, un nou război ruso-turc era la orizont, iar România nu-şi mai putea permite statutul de neutralitate. La 4 aprilie Kogălniceanu şi baronul Stuart, reprezentantul ţarului, semnau acordul de tranzitare a trupelor ruseşti pe teritoriul ţării noastre, cu condiţia ca Petersburgul să respecte "drepturile politice ale statului român... precum şi a menţine şi apăra integritatea teritorială a României". După ce, la 12 aprilie, Imperiul Ţarist a declarat război Imperiului Otoman şi a început să traverseze teritoriul Principatelor, a urmat o serie de bombardamente pe linia Dunării săvârşite de către Poartă. În aceste circumstanţe, Parlamentul a constatat, la 29 aprilie, starea de război existentă între cele două ţări. Acest act a dus la faimoasa declaraţie de independenţă, de la 9 mai 1877, citită de Mihail Kogălniceanu în Cameră: "În starea de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole şi mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace... Aşadar, domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentaţiunii Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă". Camera a votat această declaraţie cu 79 de voturi pentru şi două abţineri.

După ce a proclamat independenţa, care a fost sancţionată a doua zi, pe 10 mai, de regele Carol, Mihail Kogălniceanu a dus o neobosită luptă pentru a obţine recunoaşterea Puterilor Europene a acestui act. A cerut cu acribie primirea României la lucrările tratatului de pace, doleanţă primită cu reticenţă de reprezentanţii Marilor Puteri, deoarece, în mod firesc, România încă nu era subiect de drept internaţional, prin urmare nu putea fi tratată ca un egal în negocieri. După un prim tratat la San Stefano, care nu a mulţumit taberele, a urmat o mediere făcută de Bismarck, la Berlin. În cadrul lucrărilor Congresului a fost acceptată şi delegaţia română, formată din Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor străine, şi I.C.Brătianu, prim-ministru, care putea doar să îşi expună doleanţele. Prevederile noului tratat stipulau independenţa ţării noastre şi unirea cu partea de Nord a Dobrogei, dar şi pierderea Sudului Basarabiei, ceea ce a făcut ca acest tratat să fie considerat o jignire gravă şi o încălcare a integrităţii teritoriale. Mihail Kogălniceanu a simţit o profundă mâhnire şi revoltă sufletească după Congres, dar se spune că după ce a vizitat Dobrogea şi i-a văzut însemnătatea, s-a mai domolit din îndurerarea lui şi a început să se intereseze de mersul lucrurilor de aici.

După Războiul de Independenţă, Mihail Kogălniceanu a părăsit guvernul la 25 noiembrie, dar a reintrat în vara lui 1879 ca ministru de interne. A fost silit în aprilie 1880 să părăsească fotoliul ministerial şi numit ziua următoare ministru plenipotenţiar în Franţa, post pe care l-a părăsit în mai puţin de un an din cauza unor divergenţe cu şeful diplomaţiei româneşti, Vasile Boerescu. A continuat să apere interesele strategice şi economice ale României prin întreaga sa activitate ulterioară, a militat pentru unirea Transilvaniei cu Regatul: "Apoi, ce putem să facem noi, românii, când Dumnezeu cel sfânt a făcut ca Transilvania să fie alături cu Moldova şi cu Ţara Românească şi ca toate aceste trei ţări formau vechea Dacie." A fost mereu un partizan al realismului, luând în considerare mereu specificităţile contextului internaţional şi unicitatea problemelor de politică externă a României. Unul dintre cei mai mari patrioţi români avea să se stingă, pe masa de operaţie, la 1 iulie 1891, la Paris.

În încheiere, consider că sunt edificatoare cuvintele savantului Nicolae Iorga, din 29 iunie 1906, cu privire la modelul de om politic pe care l-a reprezentat Kogălniceanu şi care ar trebui urmat de toţi oamenii politici ce vor veni: "Şi, din ce n-a făcut el, acuma se desface şi această ultimă învăţătură: că un om politic trebuie să-şi sprijine fapta pe o viaţă personală cu desăvârşire curată, căci altfel va fi învins uşor, stăpânit şi întrebuinţat de alţii, mai slabi, mai puţini chemaţi decât dânsul, cari însă n-au păcate sau ştiu să le ascundă mai bine. Şi astfel, din nenorocire, o ţară, un neam vor pierde pe cârmaciul cel mai bun când ar avea mai multă nevoie de dânsul. Pentru cine poate auzi, acestea le spune mormântul lui Mihail Kogălniceanu."

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având ca subiect România reformată;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"România reformată"

O guvernare inteligentă implică acţiuni coordonate între toate nivelurile - local, regional şi naţional. Fără coeziune în ceea ce priveşte progresul în fiecare localitate din România, orice iniţiativă de reformare este de scurtă durată. Cu toate cu nu toţi românii au votat pentru noi, este datoria noastră să reprezentăm interesele tuturor şi să asigurăm un nivel de trai uniform, fără discrepanţe vizibile. Din păcate, aceste discrepanţe există în funcţie de culoarea politică, realitate care este inacceptabilă într-o societate democratică dezvoltată.

Prioritatea acestei guvernări o reprezintă investiţiile. Bugetul adoptat la începutul anului şi fundamentul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă exprimă clar acest lucru. În niciuna din aceste situaţii, investiţiile nu sunt condiţionate de un anumit factor. Când ne uităm însă în trecut, vedem cum sumele destinate unui anumit scop au fost folosite pentru altceva, conducând astfel la diferenţe clare între anumite zone ale ţării. Respectăm viziunea anterioară care a fost implementată în România, strategia fostei guvernări de a scădea indicele de sărăcie, dar vedem că nu a funcţionat. În schimb, creşterea economică înregistrată în ciuda presiunilor considerabile sub care a fost plasată ţara noastră în ultimul an le arată românilor că scopul nostru este binele lor. Conceptul pe care îl promovăm este unul circular, întrucât banii alocaţi investiţiilor se vor întoarce automat în bugetul ţării şi, implicit, către români prin creşterea salariilor, alocaţiilor, pensiilor şi asigurărilor sociale. Însă ordinea trebuie să fie precisă, iar reversul înseamnă deficit economic.

Subliniez că investiţiile nu au voie să se blocheze în nici o zonă, pentru că ar afecta dezvoltarea României per total. Ne străduim să exploatăm potenţialul tuturor localităţilor. Un exemplu în acest sens ar fi construcţia Autostrăzii Moldovei, o şansă uriaşă de dezvoltare pentru toată regiunea Moldovei, căci infrastructura este un element-cheie, pe lângă educaţie şi sănătate.

Astfel, fiecare moţiune de cenzură înaintată a avut un singur scop: să blocheze acest proces de reformă naţională şi să amâne obţinerea unui nivel de trai mai bun pentru toţi românii. Nu considerăm culoarea politică un factor de diferenţiere între regiunile care beneficiază de reforme şi cele care rămân pe loc, dar trebuie să avem în minte că periclitarea procesului de dezvoltare va avea un impact asupra noastră, a tuturor.

    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică: Am evitat o tragedie în incendiul de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi!.

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

"Am evitat o tragedie în incendiul de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi!"

Pe 22 iunie a fost anunţat printr-un apel la 112, un incendiu la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria, din Iaşi. Prioritatea echipajelor de intervenţie a reprezentat-o evacuarea preventivă a 13 copii de la etajele 2 şi 3, 11 cadre medicale şi 7 aparţinători. Nu au fost înregistrate victime. Clădirea spitalului are aviz de securitate la incendiu, iar cauzele producerii acestuia sunt in curs de stabilire Aşa cum era de aşteptat, PSD Iaşi a căutat imediat să puncteze electoral pe ceea ce putea fi o adevărată dramă pentru copii şi părinţi.

Este inadmisibil ca Maricel Popa să rostească lozinci politicianiste după ce în campania electorală a defilat cu proiectul de reabilitate a acestui spital şi, mai mult, să ne amintim că a avut îndrăzneala să îşi pună chiar numele pe el. Este adevărat că sistemul sanitar din România se bazează pe o infrastructură veche de 50-60 ani, clădirile spitalelor fiind la fel de vechi şi multe dintre ele fără lucrări de modernizare. Guvernările succesive PSD au tăiat consecvent fondurile pentru investiţii în spitale, iar dotările moderne şi clădirile noi au rămas doar pe hârtie sau la stadiul de machetă electorală.

Acele vremuri au trecut. Este pentru prima dată după 30 de ani când guvernarea investeşte masiv în spitalele româneşti. Doar un exemplu pot fi cele 250 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru construcţia spitalului regional de la Iaşi, împrumut acordat pe o perioadă de 27 ani, credit care acoperă 60% din costul estimat de 421 milioane euro.

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Continuăm lucrările Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 130 de deputaţi.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - între 10,00 şi 11,30 avem dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; între 11,30 şi 12,00 vom lua o pauză; de la ora 12,00 vom avea sesiunea de vot final; iar la încheierea şedinţei de vot continuăm cu şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi cu şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; iar de la ora 14,00 avem înscrisă pe ordinea de zi şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Domnul lider de grup Andronache, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

O propunere de modificare a ordinii de zi, în sensul de a aduce punctul 45 - Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe - de pe punctul 45 pe punctul 1 al ordinii de zi.

Vă rog să supuneţi votului această propunere.

Video in format Flash/IOS Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru constituţionalitate în paralel cu plenul pentru a dezbate Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.959 din 19 octombrie 2020 (PL-x 353/2020).  

Totodată, am discutat cu colegii din Comisia pentru constituţionalitate şi vă adresăm rugămintea de a permite ca această comisie, Comisia pentru constituţionalitate, să îşi desfăşoare activitatea în paralel cu plenul, pentru PL-x 353/2020 (Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.959 din 19 octombrie 2020). Este un proiect extrem de important, pentru deblocarea activităţii unei agenţii guvernamentale.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Supun votului aducerea pe poziţia...?

     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Poziţia 1.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...1 a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 110 voturi pentru, 20 de voturi împotrivă şi un coleg sau o colegă care nu votează, Legea de abilitare a Guvernului intră pe poziţia 1 a ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru constituţionalitate în paralel cu plenul pentru a dezbate Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.21 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.959 din 19 octombrie 2020 (PL-x 353/2020).  

De asemenea, supun votului cerinţa de a permite Comisiei pentru constituţionalitate să lucreze în paralel cu plenul.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 138 de voturi pentru, în unanimitate, şi această propunere a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 265/2021) (rămasă pentru votul final).  

Intrăm în ordinea de zi.

Începem dezbaterea iniţiativelor legislative.

Punctul 1. Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; PL-x 265/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, legea urmează a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnul secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nini Săpunaru (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Da.

Mulţumesc.

Legea...

Scuzaţi ţinuta!

Legea pe care v-o prezentăm astăzi a fost cu atenţie analizată, a fost discutată şi în Senat, în Cameră, reîntoarsă în Senat.

Nu există niciun punct acolo care ar putea suscita discuţii că ar fi de natură organică sau ar crea probleme în adoptarea acestor ordonanţe. Ele intră automat în dezbatere internă - vorbim de analiza Ministerului Justiţiei şi a Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, din punct de vedere al respectării aprobării date de Parlament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Andronache, vă rog.

Aveţi o intervenţie pe procedură? (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Vreau doar să specific faptul că acum discuţia se poartă strict pe dispoziţia care a fost adoptată iniţial de Camera Deputaţilor şi care nu fusese discutată în Senat, ca primă Cameră sesizată.

Senatul a fost sesizat doar cu privire la acel amendament, pentru a discuta în calitate de primă Cameră sesizată, amendamentul fiind considerat, pe procedura regulamentară, o pseudoiniţiativă legislativă, şi, după ce Senatul s-a pronunţat şi a adoptat această reglementare, pentru că pe cealaltă Camera s-a pronunţat în integralitate, în calitate de Cameră decizională, acum discutăm, în calitate, de asemenea, de Cameră decizională, strict acel amendament, iar la votul final va fi supus votului doar acel amendament, pentru a împlini procedura bicameralismului.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, pentru prezentarea aspectelor care au fost modificate pe acest proiect de lege.

Vă rog, doamna deputat Oana Murariu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

E raportul?

(Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu aduce un laptop la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Am şi raportul aici, doamnă deputat, dacă doriţi să-l...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, trimis cu adresa PL-x 265 din 2021.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în 9 iunie 2021.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2021, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege prevede ca ordonanţele emise de Guvern să fie supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu amendamentele admise din Anexa nr. 1 şi cu amendamentele respinse din Anexa nr. 2 la prezentul raport.

După adoptarea proiectului de lege, de Camera Deputaţilor, la data de 23 iunie 2021, potrivit art. 1141 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, s-a decis transmiterea acestei legi Senatului, pentru ca acesta să dezbată şi să se pronunţe, în procedură de urgenţă, asupra textelor nou introduse şi adoptate de plenul Camerei Deputaţilor.

În şedinţa din 24 iunie 2021, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări au analizat forma adoptată de Senat, completările aduse prin forma adoptată de Camera Deputaţilor, precum şi prevederile Regulamentului Senatului incidente. În consecinţă, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, adoptarea unui raport de admitere, fără amendamente, şi a supus spre dezbatere şi adoptare, plenului Senatului, raportul de admitere, fără amendamente, împreună cu legea in forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor a dezbătut proiectul de lege în şedinţa din 29 iunie 2021.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Nefiind amendamente pe acest proiect de lege, acesta va rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 282/2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul Proiectului Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ (PL-x 168/2021) (rămas pentru votul final).  

2. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 282/2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul Proiectului "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ"; PL-x 168/2021.

Din partea iniţiatorilor, înţeleg că ar dori să intervină domnul vicepreşedinte Leoreanu, care este la distanţă.

Vă rog, domnul Leoreanu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (prin audioconferinţă):

Sărut mâna!

Bună ziua!

Mă auziţi?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă auzim foarte bine.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (prin audioconferinţă):

Da.

Bună ziua tuturor!

Doamnă preşedinte,

Mulţumesc.

Vreau să-i informez pe colegi că acest proiect de lege vine să pună în corespondenţă denumirile - a proiectului tehnic, a fişei de proiect pe fonduri europene care au finanţat această investiţie - şi legea prezentă.

Pe cale de consecinţă, tot ceea ce s-a întâmplat - transferul terenurilor, construcţia - s-a făcut încă din 2010.

Deci nu e vorba - să se înţeleagă - acum de vreun transfer de teren, e vorba doar că denumirea de "sistem integrat de gestionare a deşeurilor" se corelează cu denumirea SMID, aşa cum este în toată ţara - "sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ"; atâta tot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică, dau cuvântul domnului deputat, pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

PL-x 168/2021

Comisia pentru mediu, Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură au fost sesizate cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 282/2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul Proiectului "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ".

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea titlului şi a art. 1 din Legea nr. 282/2010. Intervenţiile legislative vizează modificarea denumirii iniţiale a proiectului din "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ" în "Sistem de management integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ", precum şi completarea ipotezei juridice a art. 1 cu cea a realizării lucrărilor tehnico-edilitare care pot fi executate pe terenul transmis prin Legea nr. 282/2010, cu privire la implementarea Proiectului "Sistem de management integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ", dar şi a infrastructurii rutiere de acces către obiectivele construite prin acest proiect.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Intrăm în dezbateri generale.

Şi întreb, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Atunci, nefiind amendamente pe acest proiect de lege, acesta rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională (PL-x 25/2017) (rămas pentru votul final).  

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională; PL-x 25/2017.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Întreb stafful tehnic, dacă...?

Da, domnul Heiuş.

Vă rog, domnul secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor):

Prin această ordonanţă se acordă un ajutor de stat Societăţii "Ford România".

Societatea şi-a îndeplinit toate obligaţiile care reieşeau din acest angajament prin obţinerea acestor bani.

Guvernul susţine adoptarea ordonanţei de urgenţă în forma adoptată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului.

Vă rog, domnul preşedinte Huţucă, prezentaţi dumneavoastră raportul?

Dacă nu îl aveţi, îl am eu aici.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 94 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, prin adresa PL-x 25 din 1 februarie 2017, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2016.

Obiectul de reglementare este angajamentul Societăţii "Ford România" S.A. de a demara, în luna octombrie 2016 şi până cel târziu la 31 decembrie 2019, un proiect de investiţii suplimentare, exclusiv din surse proprii şi fără implicarea unor elemente de natura ajutorului de stat. Valoarea totală a investiţiei va fi de minimum 130 milioane de euro, din care 100 de milioane de euro pentru introducerea în fabricaţie a unui nou model de autovehicul şi 30 de milioane de euro pentru producţia de motoare. În cazul în care investiţia nu atinge nivelul minim asumat de 810.000 de automobile, respectiv 1.500.000 de motoare, până la 31 decembrie 2017, prelungirea perioadei de realizare a volumelor de producţie de automobile şi de motoare până la 31 decembrie 2025 va înceta să producă efecte juridice în favoarea societăţii şi se va reactiva mecanismul iniţial de recuperare a ajutorului de stat.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Întreb dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale.

Doamna deputat Viorica Sandu.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Vă mulţumesc.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Este important ca statul să gândească şi să genereze facilităţi fiscale pentru a stimula investitorii să se extindă în România.

Extinderea producţiei Ford a însemnat mai multe locuri de muncă şi, implicit, mai mulţi bani la buget.

Însă, fără investiţii în infrastructura esenţială pentru aceste companii, schemele de ajutor nu îşi ating întreg potenţialul, companiile ajung să piardă milioane de euro, România pierde din încrederea investitorilor, devenind neatractivă pentru aceştia.

Industria auto a fost puternic afectată de pandemie, şi, din nefericire, Guvernul actual nu face nimic pentru această ramură a economiei.

Partidul Social Democrat crede că este nevoie de o discuţie pragmatică şi de strategii de impulsionare a vânzărilor de maşini produse în România.

Sperăm că, între numirea în funcţii publice a unor persoane fără competenţe şi noi planuri de austeritate, Guvernul PNL - USR PLUS - UDMR va avea timp să se gândească şi la industriile care susţin economia românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii, iar proiectul de lege nu are niciun amendament.

Aşadar, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 482/2019) (rămas pentru votul final).  

11. Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 482/2019.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, dau cuvântul domnului preşedinte, Bogdan Huţucă, pentru prezentarea raportului.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Prin proiectul de lege supus dezbaterii se propune ca Ministerul Finanţelor să aibă posibilitatea să implice structura proprie de inspecţie economico-financiară din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru efectuarea controlului modului de fundamentare, declarare şi achitare a contribuţiilor trimestriale din Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2011 şi verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţele miniere prevăzute de Legea minelor şi redevenţele petroliere prevăzute de Legea petrolului.

În urma examinării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamentele admise, de tehnică legislativă, prezentate în anexă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Avem 5 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la 2 la 5, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (PL-x 138/2021) (rămas pentru votul final).  

12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; PL-x 138/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnul secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Marius Mureşan (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 are ca obiect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în sensul reglementării regimului intrării şi al prelungirii dreptului de şedere pentru elevii străini, de origine română, care doresc să studieze în liceele din România şi, pentru stagiari, de a facilita regimul juridic pentru străinii bursieri ai universităţilor româneşti.

Totodată, precizăm faptul că proiectul de act normativ asigură transpunerea completă a art. 17 alin. (4) din Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru apărare şi Comisia juridică, pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog, domnul deputat Rodeanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 91 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor faţă de acest proiect este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

Comisia pentru învăţământ, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, a decis adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut proiectul de lege şi, în urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, cu unanimitate de voturi, au hotărât adoptarea în forma adoptată de Senat a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Intrăm în dezbateri generale.

Dau cuvântul domnului deputat Dragoş Gabriel Zisopol, din partea minorităţilor naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, stimată doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Consider că se impune adoptarea unui cadru normativ, în baza căruia să fie stabilite în timp util măsurile de asigurare a accesului străinilor bursieri, al instituţiilor de învăţământ universitar de stat din România, la sistemul educaţional românesc, fără impedimente legate de condiţiile de acordare a vizelor şi de prelungire a şederii temporare a acestora în România, în considerarea faptului că absenţa unor astfel de reglementări este de natură a deteriora imaginea ţării noastre, inclusiv de a descuraja atragerea studenţilor străini în România.

Ţinând cont de obligaţia de transpunere completă a Directivei (UE) 2016/801, se impune modificarea în regim de urgenţă a dispoziţiilor naţionale referitoare la înscrisurile personalizate pe autocolantele eliberate pentru vizele de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, prin înlocuirea termenului "cercetător" cu sintagma "cercetător mobilitate", precum şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 pentru stabilirea condiţiilor de prelungire a dreptului de şedere pentru străinii stagiari.

Având în vedere aceste două argumente şi toate celelalte care au fost stipulate în raportul comisiei de specialitate şi al comisiilor, aş putea spune, în integralitatea lor, membrii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale vor vota în favoarea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Moldovan, de la Grupul PNL.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, cetăţenii străini minori cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani pot studia în învăţământul preuniversitar românesc doar dacă sunt parte la un program de schimb de elevi sau la un proiect educaţional realizat de o organizaţie constituită în condiţiile legii şi recunoscută în acest scop.

Prin Ordonanţa nr. 194/2002 sunt excluşi toţi ceilalţi minori străini, inclusiv cei de origine română, care nu se încadrează strict în prevederile ordonanţei de urgenţă.

Proiectul de Lege de aprobare a Ordonanţei nr. 14/2021 aduce modificări în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei juridice în vederea obţinerii vizelor de şedere pentru cei care urmează să studieze în liceele din România.

Proiectul mai reglementează situaţia juridică privind prelungirea dreptului de şedere pentru stagiari, dar se face şi rectificarea unei omisiuni în ceea ce priveşte transpunerea Directivei (UE) 2016/801.

Având în vedere cele prezentate mai sus, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine adoptarea acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale, nu avem nici amendamente la acest proiect de lege.

Aşadar, rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (PL-x 26/2020) (rămas pentru votul final).  

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 26/2020.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul domnului secretar de stat, reprezentantul iniţiatorului, adică, Guvernul României.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Mircea Ursuţa-Dărăban (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Proiectul legii, aşa cum s-a spus, vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, respectiv O.U.G. nr. 75/2019 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, mai precis, vizează instituirea unei proceduri pentru ordonanţa asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare.

Din această perspectivă, s-a completat Ordonanţa de urgenţă nr. 119/2016 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare şi s-a modificat corespunzător Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele de timbru pentru corelări legislative.

Guvernul şi Ministerul Justiţiei susţin adoptarea acestui proiect de lege de aprobare a ordonanţei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul, în continuare, reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului.

Vă rog, doamnă deputat Oana Murariu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, în procedură de urgenţă, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, transmis cu adresa PL-x 26/2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 10 februarie 2020.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, proiectul de lege.

Obiectul de reglementare priveşte completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil proiectul de lege.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare raportul de adoptare a acestui proiect de lege care face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Din partea grupurilor parlamentare, întreb dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale.

Domnul deputat Laurenţiu-Nicolae Cazan, de la Grupul PNL.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Nicolae Cazan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege avut în vedere propune promovarea unor măsuri legislative pentru facilitarea punerii în aplicare a Regulamentului nr. 655/2014 a Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014, de instituire a unei proceduri pentru ordonanţa asiguratorie de indisponibilizare a conturilor bancare, în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă şi comercială.

Adoptarea prezentului act normativ este necesară în vederea evitării procedurii de infringement, iniţiată prin adoptarea deciziei privind scrisoarea de punerea în întârziere a României pentru un caz de încălcare a dreptului Uniunii Europene în cauza nr. 2019/2079, vizând necomunicarea unor informaţii, în temeiul art. 50 din Regulamentul mai înainte menţionat.

Având în vedere atât avizele pozitive din partea Consiliului Legislativ, cât şi ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, precum şi raportul de adoptare al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţii, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Acest proiect de lege nu are amendamente şi va rămâne la votul final.

Continuăm...

(Domnul deputat Alfred-Robert Simonis solicită să ia cuvântul.)

Domnule Simonis, aveţi o intervenţie pe procedură?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 239/2021) (retrimis comisiilor).  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Prin consensul liderilor grupurilor parlamentare, vă rog să acceptaţi retrimiterea la comisie a PL-x 239/2021, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Avem consens pe această retrimitere. Vă rog să anunţaţi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Atunci, PL-x-ul enunţat de dumneavoastră se întoarce la comisie, prin consensul liderilor de grup.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 134/2021) (rămas pentru votul final).  

Continuăm cu poziţia 15, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 134/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ovidiu Mircea Ursuţa-Dărăban:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege vizează modificarea art. 369 din Codul penal, ca urmare a unor sesizări ale Comisiei Europene.

Din punctul nostru de vedere, forma adoptată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care coincide cu forma iniţiatorului, a Ministerului Justiţiei şi a Guvernului României, asigură o transpunere exactă a directivelor comunitare, fiind net superioară formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată.

Din această perspectivă, vă solicităm aprobarea legii în forma propusă de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Îi dau cuvântul, acum, doamnei deputat Oana Murariu, din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Acesta are ca obiect de reglementare modificarea art. 369 - "Incitarea la ură sau discriminare" - din Codul penal, introducându-se în cuprinsul său atât prevederea expresă ca subiect pasiv al infracţiunii de incitare la ură sau discriminare a oricărei persoane care face parte dintr-o anumită categorie, cât şi referirea expresă la incitarea publică la violenţă ca modalitate de comitere a faptei, în scopul transpunerii art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru nr. 2008/913/JAI a Consiliului din 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 369 din Codul penal, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

O să vă rog să propuneţi şi un timp alocat dezbaterilor, fiind în procedură de urgenţă acest proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana Murariu:

Două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Supun votului propunerea colegei noastre.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 145 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, propunerea de dezbatere a proiectului a trecut.

Din partea grupurilor parlamentare avem două intervenţii la dezbateri generale.

Doamna deputat Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă, din partea Grupului PSD.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Votăm astăzi modificarea Codului penal. Şi o facem fără dispute între partide, lucru care se întâmplă extrem de rar în acest Parlament, şi fără discuţii inutile pe tema sau pe marginea unor subiecte care pe mulţi dintre români nu-i mai interesează.

Votul de astăzi, de modificare a Codului penal, priveşte chiar un element de interes pentru oameni, mai ales pentru acele categorii de oameni care sunt victimele incitării la ură şi a diverselor forme de discriminare.

Dacă vrem să fim cu adevărat un stat modern, trebuie să ne aliniem acelor valori care înseamnă toleranţă faţă de aproape, indiferent de etnia sau religia acestuia, printre altele.

Mă bucur de faptul că sunt momente în care acest Parlament poate totuşi să înţeleagă că sunt deziderate care depăşesc lupta politică. Sper că astăzi vom avea în unanimitate un vot pe acest proiect şi îmi doresc ca aceste momente să fie cât mai dese în Camera Deputaţilor şi în Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Coleşa, de la Grupul AUR.

Vă rog. Două minute aveţi la dispoziţie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Deci, acest PL-x 134/2021 modifică Legea nr. 286 privind Codul penal, în sensul incitării la ură şi discriminare.

Modificarea a fost cerută de Comisia Europeană, pe motive strict tehnice.

De ce? Incitarea publică, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, pe criterii de rasă, culoare, religie, descendenţă sau origine naţională sau etnică să fie incriminată nu doar pentru o categorie de persoane, ci chiar şi împotriva unei persoane, pe motiv că face parte dintr-o categorie de persoane.

Forma propusă de Guvern, într-un final, pe care o votăm acum, a fost una prin care incriminăm incitarea la ură şi discriminare împotriva unei categorii de persoane sau a unei persoane, pe motiv că face parte dintr-o categorie de persoane. O formă discutabilă, deschisă, dar acceptabilă, să zicem, digerabilă.

Cum a modificat însă Senatul propunerea? Discriminarea împotriva unei categorii de persoane sau a unei persoane, pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane, definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie - până aici, în regulă cele cerute -, dar şi pe criterii de gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate şi aşa mai departe.

Senatorii AUR au fost singurii care au votat împotriva unei asemenea forme. Dacă nu aveam noi iniţiative în comisii, am fi votat o asemenea formă aberantă.

Ca atare, nu suntem de acord cu niciun fel de discriminare, dar includerea în această categorie a unor criterii, cum ar fi cele de "gen", este extrem de gravă, deoarece dau loc la abuzuri majore de exprimare a opiniei asupra unor aspecte medicale. Faptul că conceptele emise de ideologia de gen sunt forme de patologie sexuală, aşa cum erau catalogate şi de medicină până mai deunăzi, ar fi incriminate.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Concluzionez.

Acest concept de nediscriminare este atât de folosit, dar atât de uzat şi încălcat în prezent, pentru că, chiar şi în prezent, ştim, se face discriminare pe motive medicale.

În final, AUR va vota această formă a legii care este acceptabilă.

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Bogdan Rodeanu, de la Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Nu aş fi intervenit dacă nu erau necesare anumite precizări vizavi de ziua de azi, de acest proiect şi de ce vom vota noi, în calitate de deputaţi, membri ai Camerei Deputaţilor.

Raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, amendat, nu face referire la cele spuse mai devreme.

Este clar. Dacă se citeşte raportul emis de colegii noştri din respectiva comisie, se poate observa că generalităţile expuse mai devreme nu sunt cele pe care le vom vota în momentul de faţă. Respectiv, art. 369 - "Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane".

Deci, să revenim, dincolo de toate expunerile mai mult sau mai puţin "exotice", la chestii concrete care sunt trecute în momentul de faţă în raport şi pe care Camera Deputaţilor şi le va asuma astăzi prin vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Radu-Marin Moisin, din partea Grupului PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Cred că în mesajul pe care trebuie să-l dăm astăzi, apropo de ce spunea doamna deputat Vicol, de consensul obţinut între toate partidele politice, este faptul că România continuă să rămână una dintre cele mai tolerante ţări din Uniunea Europeană şi că România condamnă în mod ferm, inclusiv prin această propunere legislativă pe care astăzi o vom adopta - şi Grupul parlamentar al PNL o susţine - ei, bine, România condamnă orice formă de discriminare, iar discriminarea exercitată în mod organizat, instigarea la discriminare reprezintă infracţiuni. Aşadar, sunt fapte antisociale care beneficiază de cea mai grea pedeapsă, prin reglementarea din Codul penal.

Aşadar, mesajul nostru către români şi către Europa este: România este tolerantă şi sancţionează intoleranţa.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Stimate colege şi stimaţi colegi, vă reamintesc că acest proiect de lege este în procedură de urgenţă. Aşadar, avem un singur vorbitor pe grup parlamentar.

Domnule deputat Badiu, nu vă mai pot acorda cuvântul la dezbateri generale. Evident, puteţi să luaţi cuvântul la explicarea votului.

Nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale.

Atunci, trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 5 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la 2 la 5, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Atunci, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2020 privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil din administraţia publică centrală (PL-x 27/2021) (rămas pentru votul final).  

16. Continuăm cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2020 privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil din administraţia publică centrală; PL-x 27/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş (secretar de stat, Ministerul Finanţelor):

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Guvernul susţine adoptarea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 188/2020, cu amendamentele adoptate în comisiile de specialitate.

Prin această ordonanţă s-au adoptat unele măsuri temporare necesare exercitării funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil din administraţia publică centrală în perioada stării de alertă.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, pentru prezentarea raportului comun.

Domnul preşedinte Huţucă.

Vă rog.

De asemenea, o să vă rog să propuneţi şi un timp alocat dezbaterilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare formarea preţului de vânzare a ţigaretelor comercializate în magazinele situate în aeroporturile internaţionale pe circuitul de plecări externe, după punctul de control vamal, prin mecanismul de conversie şi de rotunjire, din lei în euro, folosind cursul Băncii Centrale Europene. Preţurile se rotunjesc la nivel de o zecimală, prin reducere, atunci când a doua zecimală este mai mică decât 5, şi prin majorare, atunci când a doua zecimală este mai mare decât 5.

În urma dezbaterii proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare în forma prezentată de Guvern.

Propun un timp de dezbatere de trei minute.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Doamna Viorica Sandu, de la Grupul PSD.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Este extrem de important ca aceste compartimente din administraţia publică centrală să fie conduse de oameni calificaţi, de persoane care îndeplinesc cu adevărat criteriile ocupării acestor posturi.

În dezbaterile de la comisia raportoare, secretarul de stat de la ministerul de resort a subliniat faptul că sunt aproximativ 2.000 de persoane care s-au înscris şi aşteaptă testarea cunoştinţelor în domeniul sistemului european de conturi.

Stimaţi colegi,

Având în vedere că nu mai suntem în situaţia critică din martie 2020, ţinând cont că, în majoritate, toate celelalte testări şi-au reluat cursul natural, cu respectarea condiţiilor sanitare, de ce nu organizează şi Ministerul Finanţelor examenul de atestare a cunoştinţelor în sistemul european de conturi?

Fără doar şi poate, Coaliţia de guvernare a dat o ordonanţă de urgenţă care să permită clientelei de partid să ocupe funcţii de conducere, fără dovedirea competenţelor necesare, pentru o perioadă nedefinită, pentru că starea de alertă poate fi prelungită pentru încă mai multe luni de acum înainte.

Acest Guvern s-a dovedit a fi campion la numiri şi instalări pe funcţie a unor persoane necalificate, fără studiile necesare şi în condiţii de netransparenţă.

Partidul Social Democrat nu va valida această practică discriminatorie, în raport cu cei care au muncit şi au obţinut certificările în domeniul sistemului european de conturi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Aşadar, intrăm la dezbaterea pe articole. Avem trei amendamente admise.

Întreb, dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la 2 la 3, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Atunci, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar (PL-x 627/2020) (rămas pentru votul final).  

17. Continuăm cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar; PL-x 627/2020.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuş:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare formarea preţului de vânzare a ţigaretelor comercializate în magazinele situate în aeroporturile internaţionale.

Guvernul susţine adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Comisiile pentru buget.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, îi dau cuvântul unui reprezentant, pentru citirea raportului.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci?

Dacă nu aveţi raportul, îl am eu.

Vă rog. Domnul deputat Victor Ilie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Ilie:

Comisia pentru buget, finanţe a fost sesizată cu Proiectul de Lege privind modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege în şedinţa din data de 7 octombrie 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii comisiei au examinat proiectul de lege şi avizele favorabile ale Consiliului Economic şi Social, ale Consiliului Legislativ şi ale Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi punctul de vedere al Guvernului actual.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare formarea preţului de vânzare a ţigaretelor comercializate în magazinele situate în aeroporturile internaţionale pe circuitul de plecări externe, după punctul de control vamal, prin mecanismul de conversie şi de rotunjire, din lei în euro, folosind cursul Băncii Centrale Europene. Preţurile se rotunjesc la nivel de o zecimală, prin reducere, atunci când a doua zecimală este mai mică decât 5, şi prin majorare, atunci când a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5.

În urma dezbaterii proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 în forma prezentată de Guvern.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu doreşte.

Domnul Moisin? Nu doriţi.

Atunci, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

O intervenţie pe procedură domnul deputat Andronache.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Gabriel Andronache:

Doamnă preşedinte,

Din eroare am uitat să propun acest aspect la începutul şedinţei.

Şi o să vă rog să supuneţi votului o nouă modificare în ordinea de zi, în sensul în care punctul 21, Propunerea legislativă privind dialogul social, să devină punctul 44 în ordinea de zi.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Supun votului propunerea domnului deputat Andronache.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 103 voturi pentru, 47 de voturi împotrivă şi 15 abţineri propunerea a trecut.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 284/2020) (rămas pentru votul final).  

18. Continuăm cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2; PL-x 284/2020.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin Boboc (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale):

Mulţumesc.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect completarea unor acte normative privind măsuri suplimentare de protecţie socială considerate necesare în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice. Este un raport suplimentar, iar ministerul susţine varianta de raport suplimentar adoptată de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Vă rog, doamnă preşedinte Oana Ţoiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

În temeiul prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a fost retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa PL-x 284/2020, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020, având în vedere existenţa unor dificultăţi de interpretare a aplicării măsurilor privind acordarea indemnizaţiilor către alţi profesionişti, necesitatea reglementării situaţiei avocaţilor a căror activitate nu a putut fi realizată pe perioada instituirii stării de urgenţă, afectând veniturile acestora, precum şi faptul că unele persoane realizează venituri din mai multe surse, şi, prin întreruperea activităţii, pot conduce la acordarea de drepturi multiple de aceeaşi natură.

În urma reluării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunem timp de dezbatere trei minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Supun votului propunerea colegei noastre - trei minute pentru dezbatere.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 158 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere propunerea a fost adoptată.

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Domnul deputat Radu-Marin Moisin.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Anul trecut a fost un an cumplit nu doar din punct de vedere al sănătăţii publice, dar şi din punct de vedere economic.

Am fost unul dintre cei care a preluat problemele, ca lider local, şi le-a transmis către nivel central, la fel ca şi mulţi alţi colegi de aici, din sală, şi mă bucur că Guvernul liberal, condus de Ludovic Orban, avându-i alături pe Florin Cîţu, ca ministru al finanţelor, Violeta Alexandru, ca ministru al muncii, şi Cătălin Predoiu, ca ministru al justiţiei, au înţeles să ajute avocaţii în plină pandemie, pentru că justiţie fără avocaţi, stat de drept fără avocaţi nu există.

Acum, că aproape am revenit la normalitate, vreau să vă asigur de faptul că, pentru Grupul parlamentar PNL, una dintre priorităţile absolute este să-i ajutăm pe avocaţi să aibă condiţii de lucru decente, să nu-şi petreacă jumătate din timpul de muncă făcând naveta, iar, în acest sens, proiectele depuse recent de către noi şi pe care le vom depune şi la începutul sesiunii următoare au ca prioritate absolută digitalizarea justiţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Întreb, dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

De la 2 la 14, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Atunci proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 23/2020) (rămas pentru votul final).  

19. Continuăm cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 23/2020.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Îi dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vass Levente (secretar de stat, Ministerul Sănătăţii):

Levente Vass, secretar de stat.

Cadrul normativ pentru pregătirea rezidenţilor în România ne este asigurat de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009. Acest cadru normativ a fost modificat prin Legea nr. 197/2019, prin care, prin voinţa Parlamentului, a Camerei Deputaţilor, ca for decizional, aţi permis ca spitalele orăşeneşti municipale să poată să primească rezidenţi pentru a pregăti aceşti tineri dornici să se întoarcă la locul de domiciliu, la vatră, înainte să termine pregătirea în rezidenţiat şi să ia examenul de specialitate.

A fost un lucru extraordinar de important, iar Ordonanţa de urgenţă nr. 74/2019 a venit în completarea acestei legi.

Astfel, astăzi, la un an şi jumătate după Legea nr. 197 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 74 pe care urmează să o votaţi, am ajuns ca 8,3% din rezidenţi să se pregătească în aceste judeţe, oraşe, municipii fără facultăţi şi universităţi de medicină.

Din 26.925 de rezidenţi, astăzi, aproximativ 2.250 învaţă şi au posibilitatea să se pregătească acasă, de obicei la domiciliu.

E un lucru foarte important. Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, dorim, în continuare, pe lângă creşterile salariale, să creştem acest raport până la 25%, astfel contribuind la ceea ce ar însemna să menţinem mai mult tinerii specialişti în ţară, să nu se ducă în alte ţări, în alte localităţi.

Mulţumim mult pentru vot.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul, în continuare, reprezentantului comisiilor raportoare, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate.

Domnul Tătaru?

Vă rog, aveţi cuvântul pentru prezentarea raportului comun înlocuitor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost retrimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi Comisiei pentru sănătate şi familie, prin adresa PL-x 23/2020 din 31 martie 2021, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Menţionăm că prezentul raport înlocuieşte raportul comun depus anterior cu nr. 4c-9/214, respectiv 4c-10/129 din data de 26 mai 2020.

La întocmirea prezentului raport comun de înlocuire, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului; avizul favorabil al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat ca urmare a depăşirii termenului de adoptare.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisiile propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Intrăm în dezbateri generale.

Domnule deputat Buicu, vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Domnul secretar de stat Vass Levente are dreptate. Pe vremea când dânsul era parlamentar, PSD a mărit salariile medicilor, a personalului medical, şi asta s-a văzut în limitarea exodului personalului medical către alte state.

Prin amendamentele aduse am reuşit, într-adevăr, să dăm posibilitatea de pregătire nu numai la nivelul spitalelor din centrele universitare, ci şi în spitalele administraţiei locale, în spitalele militare. Amendamentele sunt de bun augur, şi PSD va vota acest proiect de lege cu amendamentele aduse.

A mai fost făcută o modificare importantă, şi, dacă unii dintre dumneavoastră vă aduceţi aminte, în urma examenului de rezidenţiat existau probleme legate de faptul că anumiţi candidaţi aveau obţinute note de trecere, dar nu puteau să-şi ia rezidenţiatul.

Prin modificările aduse, la nivelul comisiei, există posibilitatea de suplimentare, dacă este nevoie de aceşti oameni, a numărului de posturi şi locuri, în condiţia în care candidaţii la examen obţin notele de trecere, în urma examenului de rezidenţiat.

Mai sunt încă multe lucruri de rezolvat. Şi aici vreau să trag un semnal de alarmă către Ministerul Sănătăţii - în a rezolva problema examenului de primariat, unde, în actuala sesiune, au existat multiple nemulţumiri din cauza redactării defectuoase a condiţiilor de înscriere la examen.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Aşadar, trecem la dezbaterea pe articole. Avem 20 de amendamente admise.

Întreb, dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Dacă de la 2 la 10, amendamente admise, sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De la 10 la 20, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Domnule Andronache, aveţi o intervenţie pe procedură, înţeleg.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

O rugăminte din partea liderilor de grup, avem consens în sensul acesta.

Anume, ca punctul 46 să fie următorul punct pe ordinea de zi, adică să-l aduceţi pe punctul 20, probabil, urmează.

Este vorba de Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - citesc titlul, n-am terminat de citit titlul - şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020. Era pe punctul 46, deoarece nu exista depus raportul.

Comisiile sesizate de Biroul permanent, Comisia juridică şi ce pentru constituţionalitate s-au mobilizat - şi le mulţumim - şi au dat un raport comun.

De aceea, vă rugăm să fiţi de acord să-l dezbatem acum, ca următorul punct pe ordinea de zi, fiind consens al liderilor de grup în sensul acesta.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Dacă există consens al liderilor de grup, atunci trecem la dezbaterea acestui punct.

 
Video in format Flash/IOS Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020 (PL-x 353/2020/2021) (rămasă pentru votul final).  

20. Anume, Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020; PL-x 353/2020/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, această lege urmează a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Vă rog, aveţi cuvântul. Din partea Comisiei pentru constituţionalitate şi a Comisiei juridice, da? Doriţi să prezentaţi raportul?

     

Domnul Ringo Dămureanu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog.

Domnul deputat Dămureanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ringo Dămureanu:

PL-x 353/2020/2021.

Raport comun asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii.

În conformitate cu prevederile art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate cu legea mai sus-menţionată, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 2020, publicată în Monitorul Oficial al României din 19 octombrie 2020, transmisă cu adresa PL-x 353/2020/2021.

Această lege, adoptată de Parlament, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României la data de 19 iunie 2020.

În data de 2 iulie 2020 a fost formulată sesizare de neconstituţionalitate de către Guvernul României referitoare la prevederile legii.

Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, prin care admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că legea este neconstituţională în ansamblul său.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată cu reexaminarea legii, ca urmare a acestei decizii, a adoptat legea în şedinţa din 28 iunie 2021.

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au reexaminat legea sus menţionată în şedinţa desfăşurată în sistem mixt în ziua de 29 iunie 2021.

Membrii Comisiei pentru constituţionalitate au examinat legea şi documentele anexate în şedinţa de azi, 30 iunie 2021.

Membrii celor două comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind adoptarea O.U.G. nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, în forma reexaminată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Atunci, nefiind amendamente, legea rămâne la votul final în forma reexaminată de Senat.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 213/2018) (rămasă pentru votul final).  

21. Continuăm cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 213/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, îi dau cuvântul doamnei deputat Éva-Andrea Csép pentru prezentarea raportului înlocuitor.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Raport de înlocuire asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost retrimisă Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, prin adresa Pl-x 213/2018 din 19.04.2021, în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin introducerea unui articol nou, art. 332, potrivit căruia indicatorul social de referinţă - ISR - se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei, ce reflectă creşterea anuală medie a preţurilor.

În urma reluării dezbaterilor în şedinţa din 05.05.2021, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea propunerii legislative cu amendamente, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

Prezentul raport înlocuieşte raportul comisiei cu nr. 4c-9/435 din 4 decembrie 2019.

La lucrări şi-au înregistrat prezenţa 21 de deputaţi, din totalul de 21 de membri ai comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din 10 aprilie 2018.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţia României, republicată.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea propunerii legislative cu amendamente.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Intrăm în dezbateri generale.

Îi dau cuvântul domnului deputat Valentin-Ilie Făgărăşian, din partea Grupului PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Indicatorul social de referinţă reprezintă valoarea la care se raportează toate prestaţiile sociale, cum ar fi venitul minim garantat, indemnizaţia de şomaj, ajutorul pentru încălzire sau alocaţia de stat pentru copii.

În funcţie de acest indicator se pot modifica sumele pe care le încasează anumite categorii sociale.

Acest indicator nu a crescut în ultimii ani. Chiar dacă am avut inflaţie, a crescut cursul de schimb valutar sau au crescut preţurile şi costul vieţii.

Am văzut anumite iniţiative legislative prin care acest ISR creştea ca Făt-Frumos, de două sau chiar de trei ori peste noapte. Aşa ceva nu se poate!

Aşadar, în Comisia pentru muncă am decis să susţinem acest proiect de lege, prin care valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În situaţia în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă, se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă. Astfel, schimbările politice şi economice vor proteja anumite categorii sociale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Continuăm dezbaterile generale.

Îi dau cuvântul domnului deputat Adrian Wiener, de la Grupul USR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Wiener:

Mulţumesc.

Despre ce este vorba, în fapt?

Este vorba despre un angajament al statului român pentru a combate excluziunea socială şi pentru a promova justiţia socială.

Concret, este vorba de indexarea indicatorului social de referinţă care, de fapt, stă la baza calculului multora dintre prestaţiile sociale, ajutorul de şomaj, ajutorul de încălzire, alocaţia pentru copii chiar, anual, astfel încât să nu fie decuplată de la măsuri pro-inflaţioniste, de la inflaţie, şi să prezerve accesul la coşul zilnic. Asta este raţiunea prestaţiei sociale - accesul tuturor la coşul zilnic de consum.

Este firesc pentru un stat social ca România să aibă astfel de măsuri în care, practic, fondul asigurărilor sociale să nu fie decuplat de evoluţia economiei, în niciun fel, şi să limităm ecartul între cele două Românii. Este datoria noastră şi cred că, cu toţii, am pledat în varii momente, de la această tribună, acest tip de angajament.

Ei, acum avem ocazia concretă de a face un lucru care codifică în lege acest fapt. De fapt, instituirea acestui mecanism este şi o decuplare de la "pixul politic", electoralist, de la tentaţia majoră, atunci, în campania electorală, de a promite celor care sunt în nevoie, de a promite lucruri pe care ulterior nu reuşim să le onorăm.

Vă mulţumesc şi vă îndemn să votaţi această lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Adrian Solomon, de la Grupul PSD, în cadrul dezbaterilor generale.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am avut înaintea mea două mostre de gargară politică.

Din 2008, ISR-ul nu a mai crescut cu nicio centimă. Este 500 de lei, din acel moment până astăzi.

Când s-a stabilit în vremea Guvernului Tăriceanu, ISR-ul era 80% din salariul minim brut garantat în plată.

Prin urmare, din 2008 sunt în Parlament şi am încercat, împreună cu colegii mei, în diverse momente, să convingem Guvernul că e momentul să găsim un mecanism de creştere anuală, permanentă, a acestui ISR. Pentru că întotdeauna am fost sub imperiul acelor deficite minime de 1%, de 2%, de 3%, nu am reuşit să convingem nici guvernele noastre, ale celor de stânga, că ISR-ul este important să fie crescut.

Se spunea întotdeauna că e prea mare efortul şi am ajuns anul trecut să găsim un consens, astfel încât o majoritate să poată vota o lege care readucea, într-un timp previzibil de trei ani de zile, până în 2024, ISR-ul la aceeaşi valoare, nu din brutul salariului minim, ci din netul salariului minim, adică 80% din netul care era anul trecut. Şi ar fi trebuit anul acesta să crească nu ca Făt-Frumos, stimate coleg, ci exact cum trebuie să crească un indicator social de referinţă atunci când vorbim despre prestaţiile către cei mai defavorizaţi dintre noi. Pentru că v-aţi făcut un obicei din a pune la index, de a-i pune la zid pe cei care beneficiază de ajutorul social, de Legea nr. 416. Sunt 280.000 de oameni în ţara noastră care beneficiază de acest ajutor şi oricât v-aţi strădui voi să-i faceţi independenţi financiar, nu veţi putea, pentru că majoritatea sunt taraţi de boli, de alcoolism, de lipsă de carte, de lipsă de meserie. Nu vor putea fi ridicaţi niciodată din acest stadiu social în care se află. Nu faceţi nimic pentru acest lucru, în primul rând, dar vă convine să-i consideraţi cei mai indezirabili oameni pe care îi poate avea o naţiune.

Venitul minim garantat în Franţa este 1.200 de euro pe familie. La noi este 180 de lei.

Bravo, stimaţi colegi! Că dacă ar fi crescut la 240 de lei, în urma aplicării procentului de creştere la ISR, ar fi fost o mare creştere şi ar fi fost o povară pentru buget, evident.

Ce faceţi voi prin legea asta, prin faptul că măriţi cu 5%, să zicem, la anul? Indicatorul social de referinţă se va putea folosi pentru fundamentarea bugetului din 2023, pentru că bugetul din 2022 se va fundamenta pe cifrele existente astăzi, sau la sfârşitul anului, sau, hai să spunem, conform legii, la 15 octombrie, când ar trebui să fie trimis bugetul în Parlament, de către Guvern.

Astăzi, în momentul în care vorbim noi, începe procesul de elaborare a bugetului pe anul viitor. Fiecare ordonator de credit trebuie să intre în corespondenţă cu Ministerul Finanţelor, să comunice nevoile pentru fiecare capitol bugetar în parte. Toate se vor sintetiza spre sfârşitul lunii septembrie, astfel încât Guvernul, până la jumătatea lui octombrie, să ne trimită nouă bugetul în Parlament. N-o veţi face!

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă rog să concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Vreţi să-l trimiteţi tot în martie, dar în martie îl veţi trimite cu cifrele existente la acel moment, deci nu cu cifrele existente în această modificare celebră pe care o faceţi voi astăzi şi prin care veţi creşte indicatorul social de referinţă de la 500 de lei, la maximum 524 de lei. Mare, mare creştere! Pentru că din 524 de lei veţi da 0,6 la nu ştiu ce prestaţie, 1,2 la nu ştiu ce prestaţie, şi acel 24 de lei se va traduce în 2 lei la anumite indemnizaţii şi prestaţii sociale.

Deci n-aţi făcut nimic, aţi blocat o lege care era foarte bună, care dădea şansa unei protecţii sociale reale în România şi faceţi gargară politică.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Un stat şi un Guvern care nu poate să-şi asigure cele fundamentale pentru toţi membrii naţiunii nu-şi are rostul.

Guvernul a supravieţuit ieri, dar va trebui să cadă, şi în septembrie vom face tot efortul să plecaţi acasă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Continuăm dezbaterile generale.

Doamna deputat Éva-Andrea Csép.

Vă rog, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc frumos, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ştim foarte bine că indicatorul social de referinţă este un subiect foarte discutat în România. Şi dacă facem o călătorie în timp, în anul 2008, valoarea acestui indicator social de referinţă a fost apreciată la valoarea de 500 de lei. În 2008, în România, indicatorul social de referinţă era de 500 de lei, iar salariul minim era de 580 de lei, această valoare însemnând 142 de euro.

Am adus aceste cifre în faţa dumneavoastră ca să vedeţi care este diferenţa valorii la care calculăm şi astăzi indicatorul social de referinţă, coeficientul cu care înmulţim când facem calcule pentru a plăti prestaţiile sociale acelor persoane care sunt vulnerabile şi au nevoie de ajutor din partea statului.

Astăzi, în 2021, salariul minim este de 2.300 de lei, iar valoarea indicatorului social de referinţă este tot de 500 de lei.

Trebuie să facem modificări în legislaţie, dar, totuşi, trebuie să facem modificări în aşa fel încât să fie sustenabile şi pe termen lung, nu numai de pe o zi pe alta să avem nişte modificări, care după aceea sunt tăiate, ori în loc de coeficientul respectiv se va scădea valoarea coeficientului sau se va aproba o lege prin care discutăm de o valoare fixă. Apropo, vezi valoarea alocaţiilor de stat pentru copii, care, până acum doi ani de zile, erau calculate pe baza indicatorului social de referinţă.

Ceea ce cred eu este că, da, avem nevoie de ajutor din partea statului pentru acele persoane care au nevoie de ajutor şi sunt în situaţii vulnerabile. Totuşi, indicatorul social de referinţă este o temă mult prea discutată.

Începem primii paşi, să îl facem să aibă valoarea aceea la care s-a stabilit când s-a discutat despre el. Totuşi, cred că aprobarea acestei legi este doar un prim pas şi trebuie să continuăm demersurile necesare în a oferi acestor oameni protecţia socială de care au nevoie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Ultima intervenţie, domnul deputat Adrian Wiener.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Wiener:

În calitate de iniţiator, vreau să-i amintesc domnului Solomon că această lege zace în sertarele Comisiei pentru muncă din 2018 şi are două rapoarte consecutive negative, puncte de vedere negative de la Guvernul Dăncilă. (Aplauze.)

Aşadar, din partea Guvernului PSD nu a existat nici măcar un reflex minimal de angajament în acest sens, în ciuda diatribei pe care a exprimat-o de la acest pupitru. Ştie şi dânsul, am vorbit în mai multe instanţe despre a debloca această lege. Sigur, putea să sufere amendamente, putea să prevadă mai mult. Iată că acum această coaliţie face posibil acest lucru.

Este un fapt, în urma votului acest lucru va deveni un fapt, cât se poate. Sigur, ne dorim cu toţii mai mult şi probabil se va putea mai mult, dar lucrurile ca să fie sustenabile trebuie legate de evoluţia economiei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Solomon, vă rog.

Cu rugămintea să vă încadraţi în timp, de data aceasta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Ce să spunem, domnule doctor?

Am avut discuţii şi ştiţi prea bine că eram de acord să facem acest lucru cât se poate de repede, numai că noi am trimis această lege pe ordinea de zi a Camerei pe 14.11.2018.

Nu aveţi dreptul să veniţi aici, la tribună, să spuneţi că am ţinut eu în vreun sertar, la comisie, legea, atâta timp cât a stat la Biroul permanent. Întrebaţi acolo despre ce este vorba! Că n-am fost membru niciodată în Biroul permanent.

Restul, că e unul, că e altul, am spus de aici, de la tribună, că nici guvernele noastre nu au fost atât de înţelepte, la un moment dat, să găsim mecanismul necesar creşterii acestui indicator.

 
     

Domnul Adrian Wiener (din sală):

Am spus acelaşi lucru!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Eu sunt sincer şi corect cu dumneavoastră. Vreau să fiţi la fel şi dumneavoastră cu mine!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Am încheiat dezbaterile generale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 5 amendamente admise.

Întreb dacă la titlul legii sunt observaţii. Nu sunt.

De la 2 la 5, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

De asemenea, avem un amendament respins.

Întreb dacă se susţine. Nu se susţine.

Atunci, propunerea legislativă rămâne la votul final.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Am finalizat timpul alocat dezbaterilor proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Luăm o pauză până la ora 12,00, când vă rog să reveniţi în sală pentru votul final.

Vă mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Vă invit să luaţi loc în băncile dumneavoastră, pentru a putea începe sesiunea de vot final.

Înainte de a intra în sesiunea de vot final, o să rog stafful tehnic să ne ajute cu un vot de control.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Avem 235 de colegi prezenţi, în sală sau la distanţă.

Putem intra în sesiunea de vot final.

Domnul deputat Mina, doriţi să interveniţi pe procedură?

 
     

Domnul Marian Mina (din sală):

Din greşeală.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Din greşeală. Bine.

Vă mulţumesc.

Atunci, începem sesiunea de vot final.

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 265/2021) (adoptată);

Începem cu Punctul I. Legi ordinare. Adoptări.

1. Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; PL-x 265/2021; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea legii în forma adoptată de Senat.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 155 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă şi 90 de abţineri, legea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională (PL-x 25/2017) (adoptat);

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2008 privind acordarea de ajutor de stat individual având ca obiectiv dezvoltarea regională; PL-x 25/2017; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 273 de voturi pentru şi un coleg sau o colegă care nu votează, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor şi modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 482/2019) (adoptat);

3. Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor şi modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 482/2019; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 276 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (PL-x 138/2021) (adoptat);

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; PL-x 138/2021; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru apărare, Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 287 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii (PL-x 97/2021; nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare) (retrimis comisiei);

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii; PL-x 97/2021; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru agricultură propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 115 voturi pentru, 149 de voturi împotrivă şi 25 de abţineri, proiectul de lege nu a trecut.

De asemenea, fiind vorba despre aprobarea unei ordonanţe de urgenţă, aceasta se întoarce la comisie.

Domnul deputat Adrian Chesnoiu, explicarea votului.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă bucur că aţi răspuns apelului nostru de la dezbaterile de luni şi aţi votat împotriva acestui proiect de lege. Pentru că e foarte important ca Guvernul României să pună în aplicare prevederile unor legi în vigoare - să acordaţi mierea în şcoli pentru elevii României, să înfiinţaţi Agenţia pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, să puneţi în aplicare Legea nr. 236, care este o iniţiativă a dumneavoastră, domnilor liberali, şi să le acordaţi cei 20.000 de euro fermierilor care îşi procesează materia primă, astfel încât să producem şi să avem în România produse finite de înaltă calitate.

Sper ca la următorul vot să nu mai fie nevoie să facem toate aceste lucruri şi Guvernul României să aplice legile aflate în vigoare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2020 privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil din administraţia publică centrală (PL-x 27/2021) (adoptat);

Continuăm cu punctul 6 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2020 privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcţiei de conducător al compartimentului financiar-contabil din administraţia publică centrală; PL-x 27/2021; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 194 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă şi un coleg sau o colegă care nu votează, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar (PL-x 627/2020) (adoptat);

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar; PL-x 627/2020; lege ordinară.

Comisia pentru buget propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 294 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 23/2020) (adoptat);

8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 23/2020; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 294 de voturi pentru şi două abţineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020 (PL-x 353/2020/2021) (adoptată);

9. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020; PL-x 353/2020/2021; lege ordinară, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia juridică propun adoptarea legii.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 294 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere şi un coleg sau o colegă care nu votează, legea a fost adoptată.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 282/2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul proiectului Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ (PL-x 168/2021) (adoptat);

Continuăm cu Punctul II. Legi organice. Adoptări.

Punctul 10 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 282/2010 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, judeţul Neamţ, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării unor staţii de transfer şi sortare în cadrul proiectului "Sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Neamţ"; PL-x 168/2021; lege organică.

Comisia pentru agricultură, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 290 de voturi pentru şi un coleg sau o colegă care nu votează, proiectul de lege a fost adoptat.

Domnul Coleşa, doriţi să explicaţi votul?

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Aveţi un minut, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da.

Mulţumesc.

Bineînţeles că am votat pentru acest proiect, doar că mi se pare reprezentativ pentru situaţia în care a ajuns producţia şi prelucrarea sfeclei de zahăr din România, de a transfera un teren agricol de la un institut de cercetare şi producţie în privinţa culturii şi industrializării sfeclei de zahăr spre un sistem de gestionare a deşeurilor.

S-a ajuns să fim în situaţia de a produce în România doar 20% din consumul de zahăr şi transferăm de la zahăr la un sistem de gestionare a gunoiului.

Mulţumesc.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

De ce ai votat?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Păi, este un proiect necesar. Doar că se putea folosi alt teren, mai degradat, mai nu ştiu cum şi aşa mai departe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Da.

Mulţumesc.

Domnul deputat Chesnoiu, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Pentru colegul de la AUR, antevorbitorul meu.

Doar trebuie să înţeleagă că n-am transferat niciun teren prin acest proiect de lege, ci doar s-a schimbat numele, denumirea proiectului de lege din 2010, prin care a fost transferat acel teren către Consiliul Judeţean Piatra Neamţ.

Deci nu s-a transferat niciun teren.

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Corect!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Domnul deputat Pambuccian, explicarea votului.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Da, eu sunt acela care n-a votat.

Indiferent dacă vorbim de o schimbare de nume sau de un transfer efectiv, cred că trebuie să punem capăt practicilor acestora mult timp de acum înainte. Pentru că noi am avut o cercetare absolut remarcabilă în domeniul agricol, absolut remarcabilă, de care ne batem joc sistematic, de 30 de ani încoace, sub diverse tertipuri. Folosind tot felul de tertipuri, transferăm teren de la staţiunile de cercetare către tot felul de alte lucruri, după care ne mirăm că nu mai avem soiuri româneşti, că...

Ştiţi câte soiuri româneşti au fost realizate în institutele acestea de cercetări? Ştiţi ce lucru extraordinar avem în patrimoniul nostru, de care ne batem joc?

Şi ne mirăm că importăm hrană, şi spunem că nu are gust, şi spunem tot felul de tâmpenii despre ea, dar noi nu avem absolut niciun fel de grijă de lucrurile pe care... măcar pe acelea pe care le-am făcut şi le avem sau pe care am putea să le facem în viitor.

De aceea, eu n-am să votez niciodată, nici dacă e vorba de schimbare de nume, nici dacă e vorba de orice, lucruri legate cu transferuri de terenuri de la staţiuni agricole către orice altceva.

Vă mulţumesc.

Şi vă sfătuiesc să procedaţi la fel. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (PL-x 26/2020) (adoptat);

Continuăm cu punctul 11 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 26/2020; lege organică, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 291 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x 134/2021) (adoptat);

12. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 134/2021; lege organică, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 293 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat.

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei...

Avem două intervenţii la explicarea votului.

Vă rog, domnul deputat Badiu, de la Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Georgel Badiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

La dezbateri nu am putut să intervin pentru că deja luase cuvântul un coleg de-al meu şi eram doar unul de grup parlamentar.

Ce voiam să scot în evidenţă este că această modificare la Codul penal este de bun augur. Practic ne raliem unei cerinţe europene. Pentru că, într-adevăr, era o eroare acolo şi se pedepsea doar discriminarea în ceea ce priveşte o categorie de persoane, şi nu se referea şi la o persoană.

Şi un coleg de la USR a intervenit după colegul meu şi voia să scoată în evidenţă faptul că, de fapt, colegul meu nu ştia la ce se referă.

Nu, dragilor. De la Senat... Iniţial, legea a fost OK, dar, de la Senat, când a venit la noi, a venit într-o formă alambicată, într-o formă care făcea referire inclusiv la delictul de opinie, ceea ce era de neacceptat într-o ţară normală, cu oameni normali la cap.

Nu poţi să condamni pe cineva pentru opiniile sale, indiferent care sunt ele. Dar referirea explicită era la opinii politice, în forma care a venit de la Senat.

Aşa că, revenindu-se şi trecând de comisii într-o formă normală, în forma iniţială, nu cea de la Senat, bineînţeles că este normal să susţinem acest proiect de lege şi să-l votăm.

Mulţumesc frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc frumos.

Doamna deputat Cristina Trăilă, vă rog, aveţi cuvântul, pentru explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Trăilă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

0 voturi contra, 0 abţineri, 0 nu votează.

E mare lucru să transmitem un mesaj de echilibru, nu întâmplător, astăzi, când să nu uităm că avem o şedinţă comemorativă.

Incitarea la ură, violenţă, discriminare e un lucru care nu ar trebui să existe. Şi, poate, de aici, de la acest microfon, ar trebui transmis acest echilibru.

Nu de puţine ori, din păcate, poate auzim vorbe grele spuse de aici.

Dar astăzi mă bucur că toată lumea a votat sancţionarea intoleranţei.

Nu întâmplător, poate, acum două săptămâni, preşedintele Statului Israel a avut un discurs în acest sens.

Vă mulţumesc încă o dată pentru acest vot. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 (PL-x 284/2020) (adoptat);

Continuăm cu punctul 13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2; PL-x 284/2020; lege organică, aflată în procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 298 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 213/2018) (adoptată).

Şi ultimul punct de pe ordinea de zi.

14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Pl-x 213/2018; lege organică.

Comisia pentru muncă propune adoptarea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 295 de voturi pentru, în unanimitate, proiectul de lege a fost adoptat.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Punem punct aici şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor.

Invit membrii Biroului permanent la şedinţă şi, de asemenea, liderii de grup, pentru şedinţa Comitetului liderilor de grup.

Ne revedem în sală la ora 14.00, pentru şedinţa solemnă de plen.

Vă mulţumesc tuturor.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.27.