Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.143/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2021

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.29.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 28 septembrie 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi trei minute. Dacă timpul alocat este depăşit de un deputat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 - PNL, 2 deputaţi - USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţi naţionale, un deputat neafiliat.

Şi vă propun să începem.

 
Video in format Flash/IOS   Ionel Floroiu - declaraţie politică intitulată Guvernarea de Dreapta condamnă românii la suferinţă!;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, o să-i dau cuvântul domnului deputat Ionel Floroiu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Floroiu:

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia mea politică se numeşte "Guvernarea de Dreapta condamnă românii la suferinţă!".

Pe 13 noiembrie 2017, la această tribună urca domnul Florin Roman, actualul preşedinte de şedinţă, pentru a-şi prezenta un număr de circ politic, pe cât de caraghios, pe atât de mincinos. Din ghiozdănelul în care-şi ţinea, probabil, bastonul de mareşal PNL, colegul liberal a scos pâine, ulei - atenţie, al cărui preţ a crescut cu 21% - lapte, unt, ouă, pentru a boci prefăcut că toate s-au scumpit. Era vorba doar despre o creştere mică a preţurilor, dictată de o inflaţie bine ţinută sub control.

Domnule Roman, doamnelor şi domnilor liberali, era greu în 2017, nu-i aşa? Dar acum cum este? Faţă de anul trecut, energia este mai scumpă cu 25%, gazele cu 20%, iar pentru combustibil plătim cu 13% mai mult. Şi asta înainte de a veni prigoana facturilor din toamnă şi iarnă, care vor lăsa milioane de români în frig şi în întuneric. Cu o indiferenţă cinică, PNL şi USR au dat drumul liberalizării preţurilor la energie, fără să ia minimele măsuri de protecţie pentru oameni. Noroc cu PSD, care a iniţiat şi impus Legea consumatorului vulnerabil, o mână întinsă celor mai năpăstuiţi dintre români. Este o lege necesară, dar nu e suficientă. Trebuie să acţionaţi dumneavoastră, cei ce guvernaţi acum prin voia abuzivă a celui de la Cotroceni, pentru a limita efectele lăcomiei negustorilor de gaze şi energie, prin plafonarea preţurilor, domnilor.

Din păcate, aţi dovedit că nu vă pasă deloc de români, fiind preocupaţi doar de funcţii şi comisioane. Aţi blocat mărirea pensiilor, lăsând milioane de bunici şi părinţi să trăiască în sărăcie. Refuzaţi mărirea alocaţiilor pentru copii, condamnând viitorul României la o viaţă fără bucurii. Nu vreţi să măriţi salariul minim şi astfel alungaţi muncitorii pricepuţi de care avem atâta nevoie. Vă împrumutaţi la dobânzi uriaşe pe care le vor plăti copiii şi nepoţii noştri, iar banii i-aţi risipit în combinaţii dubioase. Aţi cumpărat peste 100 de milioane de vaccinuri, dar nu sunteţi în stare să convingeţi românii să se protejeze. Nici nu aveţi cum, dacă vă pozaţi pe la festivaluri megalomanice - de exemplu, la Cluj şi la Romexpo, cu ocazia congresului dumneavoastră -, în timp ce le cereţi oamenilor să fie prudenţi. Nu testaţi profesorii şi elevii, care s-au întors în clase aglomerate, iar numărul cazurilor de infectare a explodat în prima săptămână. Firmele româneşti se chinuiesc să supravieţuiască, iar voi aveţi grijă doar de multinaţionalele ce vă sunt atât de dragi.

Din păcate, cei mai mulţi dintre români au pierdut şi pierd în fiecare zi sănătate, bucurie şi speranţă!

Ionel Floroiu, deputat de Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Mă bucur că n-aţi uitat acel moment.

 
Video in format Flash/IOS   Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică având titlul 5 milioane de români obligaţi să completeze formulare de 14 pagini pentru ajutoarele la încălzire;

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Silviu Nicu Macovei, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Mulţumesc frumos.

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Stimaţi colegi parlamentari,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "5 milioane de români obligaţi să completeze formulare de 14 pagini pentru ajutoarele la încălzire".

Liberalii, prin mâna doamnei ministru Raluca Turcan, au pus la punct un instrument perfect de umilire şi tortură pentru aproape 5 milioane de români. De la 1 noiembrie, aceştia trebuie să completeze un document de 14 pagini pentru a primi ajutoarele de încălzire!

Am făcut personal o probă cu acest document. Sunt peste 500 de câmpuri de date personale ce trebuie completate! Acest act este fără nicio putinţă de tăgadă o operă de artă a birocraţiei şi aş spune o încununare a prostiei.

Pe lângă date care ţin de identitate, liberalii, prin vocea doamnei Turcan, cer românilor să treacă într-un tabel de două pagini informaţii legate de "mazăre, fasole de câmp şi lupin dulce" obţinute la hectar sau câţi "iepuri, femele pentru prăsilă" sunt deţinuţi în gospodărie. În total, românul are 75 de coloane de completat!

Mai departe, la finalul documentului, se solicită scrierea denumirii exacte a 25 de documente ce trebuie ataşate! Multe dintre acestea sunt "adeverinţe eliberate de administraţia financiară". Adică, tradus, drumuri, alte cereri completate, dosare cu şină, taxe plătite pentru eliberare de adeverinţe!

Eu m-am oprit la acest punct. Până aici, am avut nevoie de aproape o oră în care să trec cu pixul fiecare informaţie solicitată, să caut prin actele personale datele, să îmi sun neamurile să le întreb cât porumb au reuşit să strângă în acest an de pe câmp şi să numere animalele din gospodărie.

O regulă elementară, de bun-simţ, spune că, atunci când construieşti un instrument care se adresează câtorva milioane de cetăţeni, probează-l tu întâi. Vezi dacă este realist. Dacă are efectele dorite.

Doamnă Raluca Turcan, domnule Cîţu, vă rog să completaţi şi dumneavoastră această cerere, cu toate datele cerute acolo. Mergeţi la direcţiile financiare şi solicitaţi adeverinţele. Ataşaţi-le la dosar. Şi spuneţi-ne şi nouă în cât timp aţi reuşit şi ce efort aţi depus.

Documentul propus în normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se vor acorda ajutoarele de încălzire este o mizerie! Şi sunt doar două explicaţii care nu se exclud una pe cealaltă. Fie a fost realizat de persoane care nu au nicio legătură cu realitatea, fie este o mârşăvie pusă la punct astfel încât românii să nu beneficieze de ajutor.

Să vă explic un lucru simplu. Dacă trebuie să depui la această cerere adeverinţe de la administraţia financiară, asta înseamnă că statul are deja informaţiile pe care le solicită. Statul ştie ce venituri ai. Statul ştie ce proprietăţi ai. Iar dacă ai un porc sau un iepure, asta în mod sigur nu îl face pe român bogat! Statul ştie cât eşti de sărac. Datele sunt acolo, în bazele administraţiilor financiare. De ce este nevoie ca cetăţeanul român să ceară aceste date de la stat pentru a dovedi tot statului că are nevoie de ajutor?

Normele acestei legi, esenţiale pentru 5 milioane de români, trebuie să fie simple şi uşor de înţeles. O simplă cerere în care sunt trecute datele personale. Atât! De restul trebuie să se ocupe doamna Turcan, domnul Cîţu şi cei din subordinea lor. Pentru că acesta este rolul lor. Pentru asta sunt plătiţi.

Vă mulţumesc.

Silviu Macovei, deputat de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile Cîtea - declaraţie politică intitulată Facturile la gaze şi energie electrică - noi biruri pe capul românilor!;

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Vasile Cîtea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile Cîtea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Facturile la gaze şi energie electrică - noi biruri pe capul românilor!".

Începem o nouă săptămână cu speranţa că Guvernul României va începe să funcţioneze din nou pentru cetăţeni, şi nu pentru Congresul PNL, aşa cum a fost până alaltăieri.

Şi trăim cu speranţa că Ministerul Economiei, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, să facă scut în jurul românilor şi împotriva abuzurilor companiilor care au pus noi biruri pe capul lor, anume facturile la gaze şi mai ales facturile la energie electrică.

Contextul acestei discuţii reclamă intervenţia urgentă a autorităţilor în sezonul rece care bate la uşă.

Nu putem trece cu vederea declaraţia oficială a preşedintelui Consiliului Concurenţei, care a precizat faptul că românii vor trebui să se obişnuiască cu facturi mai mari la energie şi gaze.

Nu putem trece cu vederea nici estimările specialiştilor din domeniu, care au calculat suma la care ar ajunge facturile românilor la gaze şi curent în următorul sezon rece, cifrele fiind îngrijorătoare. Astfel, o familie care ar locui într-un apartament cu două camere ar trebui să plătească facturi de aproximativ 1.000 RON pentru încălzire, în timp ce costurile unui apartament cu 3 camere sau ale unei case de locuit s-ar ridica la suma de aproximativ 1.500 RON.

Într-adevăr, pentru consumatorii vulnerabili - şi aici ne referim la familiile cu venituri de sub 810 lei, venit minim net pe persoană, sau persoanele considerate vulnerabile pe criteriu de vârstă sau pe criteriu de aşezare geografică - a intervenit Legea consumatorului vulnerabil, cu o schemă de ajutor financiar precizată expres în art. 7 alin. (3) din legea menţionată, însă mai sunt încă alte două situaţii grave, nereglementate, asupra cărora Ministerul Economiei, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ar trebui să se pronunţe:

1. Ce se întâmplă în cazul facturilor astronomice de zeci de milioane de lei calculate de distribuitorii de energie?

Şi 2. Ce se întâmplă în situaţiile în care distribuitorii de energie notifică în mod unilateral consumatorii de modificarea abuzivă a planurilor tarifare în timpul valabilităţii unui contract pe o perioadă determinată şi cu elemente tarifare diferite şi agreate atât de distribuitor cât şi de consumator, fie el vulnerabil sau nu.

Având în vedere cele precizate, în calitate de reprezentant al poporului român, singurul deţinător al atributului suveranităţii statului, fac apel la reprezentanţii Ministerului Economiei şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să iasă din pasivitate şi să elaboreze o serie de măsuri sau proceduri la care să poată apela cetăţenii români atunci când facturile se transformă în biruri sau atunci când distribuitorii doresc în mod abuziv să modifice planurile tarifare în mod unilateral.

Aceste proceduri ar trebui popularizate atât pe site-urile oficiale ale instituţiilor precizate, cât şi în videoclipuri la Televiziunea naţională, şi la Radiodifuziune, la ore de maximă audienţă sau în timpul principalelor buletine de ştiri ale zilei, sub titulatura: "Informaţii cu caracter general: Spune stop abuzurilor!".

Considerăm că o astfel de campanie de informare a populaţiei are caracter de urgenţă şi ar oferi o şansă românilor abuzaţi de poziţia dominantă a distribuitorilor de gaze şi energie electrică.

Mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Vasile Cîtea.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică având ca subiect Preocupările bizare ale MAI;

Invit, din partea Grupului PNL, pe domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia mea politică din această zi se numeşte "Preocupările bizare ale MAI".

Tocmai aseară am aflat, absolut întâmplător, din două surse din mass-media, faptul că ar exista pe agenda MAI o chestiune privind un document care priveşte o posibilă legalizare, în România, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Mi se pare o informaţie pe care Ministerul Afacerilor Interne trebuie să o explice. Trebuie să ne spună dacă este reală, dacă este un fals, dacă este o interpretare tendenţioasă şi aşa mai departe.

Ceea ce vreau să spun este că nu este prima surpriză din această perioadă a anului 2021 care vine din partea MAI; a mai fost povestea cu genul de pe buletin.

Iată, vedem, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Poliţia, reprezintă un far al progresismului luminos pe care suntem conduşi, încolonaţi şi bruscaţi de noii comisari ideologici ai unei postmodernităţi amorale.

Aş dori să precizez încă un aspect. În România, nu Poliţia, nu Serviciile Secrete, nu instituţiile de forţă sunt cele care stabilesc morala publică. Morala publică este de natură religioasă; este de ceea ce înseamnă credinţa pe care o avem fiecare dintre noi, credinţa în Dumnezeu sau alte viziuni filosofice de natură similară.

Nu cred că, într-o ţară normală, Ministerul Afacerilor Interne, în loc să-şi vadă de Crimă Organizată, de infractori şi de interlopi, se preocupă cu tot felul de documente ideologice. Asta, repet, dacă este adevărată această informaţie, pe care îi cer public ministrului afacerilor interne să o clarifice şi să o lămurească.

În România avem Parlament, avem oameni politici. Dreptul familiei, regulile care ţin de convieţuire şi ceea ce priveşte aplicarea prin legislaţie a normelor de moralitate publică, respectarea şi păstrarea identităţii specifice României sunt un atribut al oamenilor politici, şi nu al structurilor de forţă.

Cred că este foarte, foarte evident un aspect - acela că ar trebui ca fiecare să revenim la preocupările noastre reale.

Şi, într-un moment de criză, nu este cazul să vedem cum anumite structuri ale statului sau instituţii guvernamentale se apleacă spre chestiuni complet aberante.

Aşadar, în concluzie, cer public Ministerului Afacerilor Interne să ne spună clar - există vreun document care priveşte componente care ar duce în direcţia abordării acestei tematici, a căsătoriilor dintre persoane de acest sex, pe agenda sa?

Acest lucru trebuie să-l aflăm cu toţii, pentru că România are nişte valori, România este o ţară creştină, iar nimeni, din nicio structură a statului nealeasă de cineva, nu este în măsură să decidă asupra acestor chestiuni care privesc valori fundamentale, valori ale umanităţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ştefan-Iulian Lőrincz - declaraţie politică intitulată A doua şansă la aderarea la Uniunea Europeană;

Grupul parlamentar al USR, domnul Ştefan-Iulian Lőrincz.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"A doua şansă la aderarea la Uniunea Europeană"

România, datorită PNRR, prin fondurile puse la dispoziţie şi prin reformele cuprinse în plan are o nouă şansă la aderarea cu adevărat la Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a adoptat ieri o evaluare pozitivă a PNRR-ului, cu notă maximă din partea Comisiei. PNRR-ul României are calificativul maxim - A - la 10 criterii şi B la unul singur. Este un pas important pentru începerea finanţării proiectelor incluse în plan prin linii de finanţare şi de investiţii de 14,2 miliarde de euro în granturi şi 14,9 miliarde de euro în împrumuturi.

PNRR va asigura tranziţia verde şi digitală. Analiza Comisiei Europene a găsit că planul dedică 41% din totalul alocărilor măsurilor care sprijină tranziţia verde. Planul include măsuri de a elimina producţia de energie bazată pe cărbune şi lignit până în 2032. Reformele sprijină tranziţia către sisteme de transport sustenabile, atât pe componenta de căi ferate, cât şi pe cea de transporturi auto şi pe apă.

Astfel, se alocă pentru modernizarea sistemului de căi ferate - 3,9 miliarde de euro; pentru mobilitate urbană - 1,8 miliarde de euro;. producţia de energie curată - 855 de milioane de euro; eficienţa energetică a clădirilor - 2,7 miliarde de euro; iar protecţia mediului şi a biodiversităţii, care include şi împăduriri şi reîmpăduriri - 1,1 miliarde de euro.

Mai mult, evaluarea Comisiei Europene a găsit, de asemenea, că planul dedică 21% din totalul alocat măsurilor care sprijină tranziţia digitală.

Avem pentru digitalizarea administraţiei publice - 1,5 miliarde de euro; digitalizarea în sistemul de sănătate - 470 de milioane de euro;. digitalizare în educaţie - 881 de milioane de euro.

Comisia Europeană a identificat reformele ce trebuie făcute în domenii importante pentru a întări rezistenţa socială şi economică în România:

  • Întărirea sectorului administraţiei publice prin măsuri de consolidare a eficacităţii sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei;
  • Coeziunea teritorială şi socială prin reforma sistemului pensiilor, introducerea venitului minim de incluziune, printre altele;
  • Sustenabilitate fiscală prin consolidarea cadrului bugetar, îmbunătăţirea controlului cheltuielilor şi revizuirea impozitării;

Şi nu în ultimul rând:

  • Consolidarea rezilienţei sistemului de sănătate cu două miliarde de euro.

Dincolo de cifre, PNRR este o nouă şansă istorică pentru România de a se transforma radical, de a depăşi decalajele istorice lăsate de epoca comunistă, de a se moderniza, de a păşi realmente în secolul XXI, dar şi de a face faţă noilor provocări, concomitent cu ridicarea nivelului de trai şi de apropiere de standardele ţărilor dezvoltate.

PNRR este planul de ţară care va schimba România pentru generaţii.

Iar pentru toate acestea, îţi mulţumim, Cristian Ghinea!

Vă mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Diana-Anda Buzoianu - declaraţie politică având titlul România are una dintre cele mai rapide conexiuni la Internet din întreaga lume!;

Din partea Grupului USR, doamna deputat Diana-Anda Buzoianu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"România are una dintre cele mai rapide conexiuni la Internet din întreaga lume!"

Asta reprezintă pentru noi un avantaj strategic extraordinar, care poate aduce ţării milioane de euro în fiecare an.

Însă, din păcate, este un avantaj în care dacă nu vom investi îl vom pierde în următorii ani.

Este un avantaj pe care, în momentul de faţă, liderii noştri îl ignoră.

La începutul anului am pornit demersurile pentru introducerea în România a vizei pentru nomazii digitali.

Nomazii digitali sunt oamenii care profită de tehnologie şi Internet pentru a-şi desfăşura munca indiferent de locul unde se află.

Ei nu au un sediu fix şi lucrează, evident, în domenii şi afaceri care pot fi gestionate online.

Germania, Estonia, Cehia, Portugalia, Croaţia, Norvegia şi multe alte state din afara Uniunii Europene au adoptat deja viza pentru nomazii digitali.

Am pornit această iniţiativă deoarece cred cu tărie că ţara noastră are toate argumentele pentru a atrage un număr considerabil de nomazi digitali.

Ieri, Senatul României a dat undă verde pentru adoptarea vizei pentru nomazii digitali.

Iniţiativa mea a fost rezultatul unui proces complex de consultare şi lucru alături de Ministerul Cercetării, Digitalizării şi Inovării.

A fost un proces complex de lucru şi de dezbateri alături de reprezentanţi din cadrul autorităţilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Afacerilor Externe.

A fost un proces în care m-am bucurat de sprijinul şi expertiza partenerilor noştri externi.

În acest context, aş dori să le mulţumesc explicit ambasadelor Croaţiei, Estoniei şi Germaniei.

Cum se traduce în practică acest instrument pentru ţara noastră?

Dacă România ar atrage, spre exemplu, doar 2.000 de nomazi digitali anual, care ar cheltui în medie 2.000 de euro pe lună aici, în ţara noastră, la finalul unui an vor fi atraşi aproximativ 50 de milioane de euro în economia naţională.

Viza pentru nomazii digitali ne va ajuta să dezvoltăm economia.

Am convingerea că acest proiect de viitor ne va ajuta, de asemenea, să promovăm mai bine imaginea României în ochii străinilor.

Pentru ca aceste lucruri să devină realitate, însă, este nevoie şi de susţinerea dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Vă chem alături de mine pe drumul către o Românie digitală şi competitivă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi - declaraţie politică având tema Şcoala şi politica nu fac casă bună!;

Invit la cuvânt pe doamna deputat Raisa Enachi, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa!

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are ca temă "Şcoala şi politica nu fac casă bună!".

Deşi PNL se află la guvernare, iar PSD susţine că se află în opoziţie, realitatea românească sau, mai bine spus, vasluiană are mai multe înţelesuri! La noi, în judeţul Vaslui, cele două partide politice, prin reprezentanţii lor, colaborează excelent, se vede clar că membrii acestor partide au învăţat după acelaşi manual politic de mai bine de 30 de ani!

Am un exemplu pentru această zi de declaraţii politice - al domnului director interimar al şcolii din comuna Pădureni, lângă municipiul Huşi, un bine-cunoscut profesor cu experienţă, doctor în istorie, cercetător, căruia i se sugerează constant să-şi depună demisia - din motive bine cunoscute, cele politice!

În semn de protest faţă de obligativitatea vaccinării cadrelor didactice, dar şi a presiunii politice la care este supus de către primarul PSD al comunei Pădureni, dar şi de către prietenii lui, reprezentanţii judeţeni ai PNL-ului, domnul director de şcoală vasluiană şi-a înaintat demisia!

La data de 1 septembrie 2021, la Şcoala gimnazială nr. 1 Pădureni, judeţul Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui l-a numit pe domnul profesor Merlan Vicu în calitate de director interimar.

Dragi colegi, ce probleme credeţi că a întâmpinat domnul profesor într-o perioadă atât de scurtă? Asupra lui s-a dezlănţuit un atac fără precedent, din două direcţii politice, adică PSD şi PNL!

Voi cita din demisia depusă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, luni, 20 septembrie 2021, de către domnul profesor: "...Solicit demisia ca semn de protest faţă de declaraţiile fostului ministru al sănătăţii, Nelu Tătaru, care şi-a manifestat intenţia clară, în mod oficial, de a introduce vaccinarea obligatorie în rândul cadrelor didactice, ceea ce mă determină să mă simt discriminat şi lipsit de drepturile fundamentale pe care le am ca om şi cetăţean al României. La aceasta se adaugă şi presiunile politice venite atât din partea primarului PSD al comunei Pădureni, supărat, chipurile, de felul cum am fost numit ca director interimar, dar şi din partea partidului de guvernământ - PNL -, pretextând motivul de a fi susţinut numai dacă sunt înregimentat politic, prin semnarea unui adeziuni specifice. Constat din acestea că, în acest moment, meritele mele profesionale, ce au la bază un doctorat în istorie, peste 15 cărţi scrise, dar şi o vechime de peste 25 de ani la catedră, nu au nicio valoare de fond".

Primarul localităţii a pus presiune pe respectatul director al şcolii, doctor în istorie, doar pentru că nu are aceeaşi coloratură politică!

Această luptă între competenţele didactice şi incompetenţa politică este, adesea, o sursă constantă de conflicte, în urma cărora singurul care pierde este elevul român!

Domnilor parlamentari, ce pot să facă românii când văd astfel de fapte? Pur şi simplu, părăsesc ţara!

În calitate de deputat de Vaslui, consider că este o răzbunare politică şi o încercare de a pune presiune pe profesionişti, oameni de bună-credinţă care încearcă să-şi facă datoria la locul de muncă.

Noi, Grupul Alianţei pentru Unirea Românilor, am depus moţiune de cenzură pentru a pleca acest Guvern corupt şi incompetent, dar, prin amânarea discutării moţiunii, partidele mai câştigă timp pentru a rezolva mici mizerii în teritoriu...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă rog să concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

...aşa cum am explicat mai sus!

De 30 de ani, partidele care au fost la conducere, mimând interesul pentru bunul mers al României, au acţionat şi acţionează după principiul lipsit de demnitate - "Nu eşti cu noi, nu ai ce căuta aici!".

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

O să vă rog să încercaţi să vă încadraţi în termenul de 3 minute.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian-George Axinia - Mesaj pentru USR PLUS: Nu vă vindeţi sufletul Diavolului pe doi galbeni şi susţineţi, până la capăt, moţiunea de cenzură!;

Invit la microfon pe domnul deputat Axinia George-Adrian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian-George Axinia:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Mesaj pentru USR PLUS: Nu vă vindeţi sufletul Diavolului pe doi galbeni şi susţineţi, până la capăt, moţiunea de cenzură!".

Prin această declaraţie politică, vreau să le transmit un mesaj ferm colegilor parlamentari de la USR PLUS, cosemnatari ai moţiunii de cenzură iniţiate de AUR împotriva Guvernului Cîţu.

Din declaraţiile publice pe care le-aţi făcut în ultimele zile, am observat că v-aţi rătăcit pe drumul moţiunii de cenzură. Scrisoarea pierdută a lui Caragiale pare să se fi transformat, la USR PLUS, în moţiunea pierdută. Pare că sunteţi dispuşi să renunţaţi la acest demers democratic, atât de necesar pentru România, şi că doriţi să rămâneţi la guvernare cu orice preţ, chiar şi cu preţul pierderii susţinerii membrilor şi simpatizanţilor partidului dumneavoastră.

Doamnelor şi domnilor parlamentari ai USR PLUS,

Românilor nu le plac politicienii duplicitari şi mincinoşi, care îşi urmăresc doar interesele proprii.

Românii aşteaptă de la noi, cei care luptăm pentru ei, loialitate, seriozitate şi consecvenţă.

Nu vă vindeţi sufletul Diavolului pe doi galbeni!

Nu vă transformaţi în Iuda politicii româneşti prin trădarea poporului român!

Fiţi bărbaţi, spune o vorbă din popor - fără conotaţii de gen - şi asumaţi-vă deciziile luate, nu vă suciţi după cum bate vântul!

Fiţi oameni de cuvânt şi susţineţi, până la capăt, moţiunea de cenzură pe care aţi semnat-o!

Faceţi ce facem noi, luptaţi pentru români!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat Axinia.

 
Video in format Flash/IOS   Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică;

Invit la cuvânt, din online, pe domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În această perioadă, pe lângă incertitudinea generată de criza sanitară care a afectat întreg globul pământesc, traversăm o perioadă dificilă, impredictibilă, cu multe schimbări generate de creşterea alarmantă a preţului la energie electrică, atât pe plan intern, cât şi pe plan european şi internaţional, cu impact direct asupra consumatorilor, tot mai multe state europene adoptând măsuri urgente, inclusiv plafonarea preţurilor, pentru reducerea impactului pe care creşterea preţului energiei îl are asupra gospodăriilor.

Când milioane de gospodării sunt afectate de sărăcia energetică, dar piaţa este liberalizată, adoptarea unor măsuri pentru plafonarea preţurilor până la stabilizarea pieţei este mai mult decât necesară, însă trebuie să rămânem conştienţi de faptul că aceste măsuri vor avea un caracter temporar. De aceea, valorificarea la capacitate maximă a energiei regenerabile, fie ea eoliană, solară sau geotermală, inclusiv prin subvenţionarea gospodăriilor care doresc să treacă la aceste noi surse de energie, trebuie să rămână o prioritate pentru noi toţi.

Renunţarea treptată la producerea energiei electrice utilizând resurse scumpe şi epuizabile, aplicarea unor măsuri ferme pentru sprijinirea şi încurajarea cetăţenilor la trecerea către energia alternativă, regenerabilă, împreună cu măsurile de eficientizare energetică trebuie să rămână o prioritate strategică a factorilor decizionali, un mijloc de a ajunge la o aprovizionare sustenabilă cu energie.

Atingerea neutralităţii climatice până în 2050 reprezintă o oportunitate pentru a realiza schimbări semnificative la nivelul economiei, industriei şi societăţii noastre, fiind necesară aplicarea unor măsuri ferme, concrete şi transparente, rămânând conştienţi de faptul că sistemul energetic reprezintă esenţa angajamentului faţă de neutralitatea climatică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, pentru atingerea acestui obiectiv, pe lângă creşterea onestităţii politice din această perioadă, trebuie realizate investiţii în stocarea şi transportul energiei electrice, deoarece chiar dacă am fi capabili să suplimentăm producţia de energie, aceasta nu ar avea unde să fie stocată şi cum să fie transportată.

Investiţiile în infrastructura principalilor furnizori de stat de energie electrică, utilizând tehnologii şi resurse energetice cu emisii scăzute de carbon, finalizarea fondului de modernizare, precum şi regândirea strategiei de încurajare a cetăţenilor care îşi doresc să treacă la o energie verde, sustenabilă, şi o debirocratizare a accesării de fonduri în acest sens trebuie să rămână componente esenţiale în efortul României de atingere a obiectivelor europene în domeniul schimbărilor climatice.

Vă mulţumesc.

Deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică intitulată Nu fiţi părtaşi la uciderea Constituţiei!;

Din partea colegilor neafiliaţi, domnul deputat Ioan Mihai Lasca.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică se intitulează "Nu fiţi părtaşi la uciderea Constituţiei!".

"Orice om decent este ruşinat de Guvernul său" - aşa spunea Henry Louis Mencken -, dar asta a fost demult, pentru că acum oamenilor le este silă de acest Guvern care nu doreşte decât puterea absolută. Noi, parte din Parlamentul României, avem datoria să apărăm şi să respectăm drepturile constituţionale ale cetăţenilor care ne-au ales.

Nu uitaţi că oamenii nu aleg Guvernul, iar pentru acest motiv avem datoria morală, fără discuţie, de a-i reprezenta şi a le apăra drepturile fundamentale din Constituţie. Art. 53 alin. (1) din Constituţia României stipulează foarte clar că: "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune".

Guvernul, prin intenţia nelegală de a introduce "paşaportul COVID" prin hotărâri sau ordonanţe - care sunt inferioare legilor şi Constituţiei -, urmăreşte doar să devină o putere absolută care va corupe absolut. Inamicul numărul 1 al democraţiei este concentrarea puterii în mâna unui singur om. Nu doresc să amintesc Guvernului ce au păţit cei care au avut la un moment dat puterea absolută.

Oamenii se nasc liberi şi aşa va fi mereu. Guvernul României trebuie să revină cu picioarele pe pământ cât mai repede pentru că altfel căzătura va fi foarte dureroasă. Introducerea "paşaportului COVID" nu este decât o măsură abuzivă, arbitrară şi neconstituţională. Măsurile dictatoriale pe care Guvernul visează să le impună aduc atingere libertăţii românilor şi încalcă în mod flagrant Constituţia României, fiind chiar la limita loviturii de stat. Este inacceptabil ca Guvernul să îşi atribuie putere în mod fals şi periculos pentru a interzice drepturi şi libertăţi.

"Paşaportul COVID" este de fapt o umilire a oamenilor, cu scopul de a-i controla după bunul plac şi în acord cu interesele Guvernului. Nu fiţi complici la această mojicie! Nu permiteţi o asemenea obrăznicie! Noi, Camera Deputaţilor, avem obligaţia să oprim această mizerie împotriva românilor votând împotriva "paşaportului COVID"!

Zilele trecute un cetăţean mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus că un protestatar din Australia avea o pancartă pe care scria: "Dacă te întrebi ce ai fi făcut dacă ai fi trăit în nazism, acum ai răspunsul!". Eu parafrazez şi vă spun, domnilor colegi, dacă familiile voastre, cunoscuţii voştri, românii care v-au ales se vor uita în ochii dumneavoastră şi vă vor întreba ce aţi făcut ca să opriţi abuzurile asupra lor, ce le veţi răspunde?

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Deputat independent Mihai Lasca.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică având titlul Congresul PNL - o sfidare naţională fără precedent adusă românilor!;

Invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Paul Stancu.

Nu este domnul deputat?

Mergem mai departe.

Doamna deputat Natalia-Elena Intotero.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică este intitulată "Congresul PNL - o sfidare naţională fără precedent adusă românilor!".

Mişcarea liberală din acest weekend nu a fost nimic altceva decât o sfidare adusă românilor. În plin val 4, în timp ce se închide tot, inclusiv şcolile, iar situaţia din spitale este critică, premierul a vrut să câştige cu orice preţ şefia PNL. 5.000 de liberali şi-au strâns mâna în semn de victorie, în timp ce elevii sunt obligaţi din nou să plece din sala de clasă.

Îndemnul meu este unul cât se poate de simplu - lăsaţi şcolile deschise, lăsaţi copiii României să se bucure de educaţie, în bănci!

La ora actuală, vorbim despre 128 de şcoli şi grădiniţe închise, iar numărul acestora este în creştere.

Stimaţi colegi din PNL, USR, UDMR, situaţia în care ne aflăm arată un singur lucru - aţi minţit din nou.

Vă aduc aminte următoarele cuvinte - "şcolile se vor închide ultimele", "miza noastră este educaţia".

Suntem în a treia săptămână de şcoală, iar profesorii îi anunţă deja pe elevi că începând cu 1 octombrie vor învăţa de acasă. Pentru ei nu există trecere în faţa pandemiei? Imunizaţi şcolile aşa cum aţi imunizat Romexpo sâmbătă!

La fel cum s-a întâmplat şi în cazul alegerilor din 2020, aţi demonstrat că pixul restricţiilor nu stă la OMS şi nici la alţi specialişti pe care îi tot amintiţi în emisiuni, ci la dumneavoastră. Acest joc al puterii, al orgoliilor de partid, susţinut pe cheltuiala, sănătatea şi viitorul cetăţenilor, nu are cum să ducă vreodată la pensii, salarii şi alocaţii mărite, la creşterea nivelului de trai sau la concretizarea României Educate. Apropo, ce se mai întâmplă cu România Educată, trece şi ea în online? Pentru că practic sau fizic, nu aţi făcut nimic până acum.

Domnule Cîţu, mandatul dumneavoastră de premier v-a dus la şefia PNL. Acum urmează să vă pierdeţi acelaşi mandat tocmai pentru că nu aţi avut scrupule în această luptă sălbatică pentru putere. Cota dumneavoastră de încredere este 14% şi merge în jos, la fel ca susţinerea pe care o aveţi în Parlament. Oare a meritat?

Natalia-Elena Intotero, deputat al PSD, Hunedoara.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Constantin Bîrcă - declaraţie politică având tema 1 octombrie - Ziua internaţională a persoanelor vârstnice;

Domnul deputat Constantin Bîrcă, Grupul PSD.

Se pregăteşte domnul Coarnă.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"1 octombrie - Ziua internaţională a persoanelor vârstnice"

Ne mai despart câteva ore până la un important eveniment căruia se cuvine să-i acordăm întreaga noastră atenţie.

În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice.

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă.

Printr-o serie de rezoluţii ulterioare, Adunarea Generală a ONU şi Consiliul Economic şi Social au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia.

Aceste obiective au fost incluse în Agenda 2030 şi Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

Potrivit ONU, la nivel mondial, populaţia de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, potrivit Eurostat, se constată o îmbătrânire a populaţiei, astfel că până în anul 2080, aproape 30% din cetăţeni vor avea vârsta de 65 de ani sau peste.

În România, potrivit aceluiaşi studiu, populaţia vârstnică va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Astfel, cei cu vârsta de 65 de ani şi peste reprezintă 19% din populaţie. Din păcate, 32,8% din aceştia se află în risc de excluziune socială sau sărăcie. Vârstnicii români se confruntă cu numeroase probleme, ignorate total de actuala Guvernare.

În acest sens, este demn de semnalat apelul adresat doamnei Raluca Turcan, ministrul muncii şi protecţiei sociale, de către cele peste 80 de organizaţii neguvernamentale cu preocupări în domeniu. Acestea trag un semnal de alarmă privind lipsa reformelor dedicate persoanelor vârstnice în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Reformele dedicate serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice lipsesc cu desăvârşire din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Trebuie acordată importanţa cuvenită persoanelor vârstnice şi să se propună reforme care să răspundă nevoilor acestora".

Peste 3,8 milioane de vârstnici, categoria socială cea mai afectată de pandemia COVID-19 s-au confruntat cu limitări severe privind accesul la servicii sociale şi medicale.

Partidul Social Democrat este preocupat de soarta vârstnicilor şi are soluţii pentru o viaţă mai bună cuvenită părinţilor, bunicilor şi îndrumătorilor noştri, cărora, la ceas aniversar, le urează la mulţi ani!

Mulţumesc.

Deputat de Călăraşi, Constantin Bîrcă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Coarnă - declaraţie politică intitulată Circ fără pâine la Congresul PNL 2021, organizat cu 5.000 de oameni în plină pandemie. Legile nu sunt făcute pentru cei care le adoptă;

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Dumitru Coarnă, Grupul parlamentar al PSD.

Se pregăteşte Grupul USR, doi vorbitori.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se referă la încălcarea flagrantă a legii, din data de 25 septembrie 2021.

"Circ fără pâine la Congresul PNL 2021, organizat cu 5.000 de oameni în plină pandemie. Legile nu sunt făcute pentru cei care le adoptă"

Organizarea congresului, pe 25 septembrie 2021, cu participarea a 5.000 de liberali din întreaga ţară, reprezintă un act de iresponsabilitate majoră, în condiţiile în care Capitala se afla în scenariul roşu, după ce rata de infectare a depăşit sâmbătă pragul de 4 la mia de locuitori.

În lupta pentru şefia partidului, s-a uitat complet de pandemie! În plin val 4, 5.000 de liberali, inclusiv preşedintele Iohannis, s-au aflat strâns uniţi, la propriu, în sala în care s-a organizat congresul.

În loc să fie îngrijorat de încălcarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi să poarte mască, aşa cum poartă fiecare copil când merge la şcoală, şeful statului era preocupat de cum a decurs campania la nivel ideologic. Acesta a criticat faptul că nu a existat o competiţie de idei şi proiecte, ci o luptă personală între principalii candidaţi.

Fac o paranteză şi îmi amintesc de domnul Iohannis, care ne spunea, în legătură cu reguli: "Ori eşti precaut, ori eşti prost!".

Trageţi concluziile cuvenite, nu ştiu cum a fost domnul preşedinte Iohannis în situaţia de sâmbătă, 25!

În condiţiile creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19, organizarea unui congres politic cu prezenţa fizică a 5.000 de persoane într-un spaţiu închis constituie infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor şi ameninţă în mod direct sănătatea publică.

Acestea sunt reguli pentru noi, toţi ceilalţi! Nu şi pentru PNL! Legile nu sunt făcute pentru cei care le adoptă! Organele abilitate ale statului trebuie să declanşeze urgent o anchetă asupra modului în care membrii Guvernului, în frunte cu premierul Cîţu, au modificat succesiv reglementările în materie, pentru a asigura o aparentă legalitate organizării evenimentului de sâmbătă.

Nu se justifică decizia Guvernului de a modifica cadrul legal astfel încât evenimentele culturale în spaţii închise, la 50% din capacitate, gen Congresul PNL, să poată fi organizate la o incidenţă mai mare decât cea impusă înainte de declanşarea valului 4 al pandemiei. Stat în stat! Ei fac legile şi tot ei le încalcă!

Fac un apel la responsabilitate! După aşa prestaţie lamentabilă şi ilegală, din data de 25, eu cred că se impune intervenţia de urgenţă şi aplicarea cu fermitate a sancţiunilor legale, ca urmare a desfăşurării acestui eveniment.

Practic, în data de 25, PNL a sfidat întreaga Românie, în frunte cu preşedintele Iohannis!

Dumitru Coarnă, deputat al PSD, Călăraşi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Iulian Molnar - declaraţie politică având titlul HoReCa are nevoie de predictibilitate!;

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului USR, pe domnul deputat Radu-Iulian Molnar.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Iulian Molnar:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"HoReCa are nevoie de predictibilitate!"

În urma pandemiei, pe locul secund suferinţei umane se află decăderea economică şi criza prin care trec majoritatea industriilor din România. HoReCa, turismul, prestatorii de servicii şi multe alte paliere suferă în acest moment. Mai mult, nu ştiu la ce să se aştepte odată cu venirea valului 4. Vine frigul, terasele se mută în interior. Astăzi proprietarii HoReCa se întreabă dacă pot să organizeze evenimente sau nu. Dacă da, câţi clienţi pot primi în interior? Are rost să-şi pregătească spaţiile pentru sezonul rece sau ar trebui să se reorienteze spre alt tip de business? Vor putea plăti salarii sau nu?

Practic, proprietarii din HoReCa se tem că vor investi degeaba şi vor semna contracte cu colaboratori şi angajamente financiare pe care nu le vor putea onora.

Prin urmare, ei au nevoie de predictibilitate, mai ales că la nivelul anului 2020 au intrat în incapacitate de plată 5.600 de firme, dintre care 3 sunt companii cu peste 100 de milioane de lei cifra de afaceri.

Până acum, măsurile de combatere a pandemiei s-au luat reactiv. Întâi a apărut problema, abia apoi instituţiile s-au alertat şi au luat decizii, uneori improvizate şi pe care au uitat să le comunice. Nu aşa se conduce. Avem nevoie de trasabilitate, predictibilitate, adică de o abordare strategică.

În acest moment, există măsurile prevăzute de Hotărârea nr. 70 din 16.09.2021 legate de incidenţele de 3 şi 6 la mie. Aceste măsuri au apărut de pe o zi pe alta, fără a fi anunţate din timp, fără a fi consultaţi oamenii din industrie şi fără a se stabili termene şi scenarii.

Ce nu specifică hotărârea însă sunt două aspecte foarte importante: pentru cât timp rămân în vigoare aceste măsuri şi ce se întâmplă când vom depăşi, în mod inevitabil, acel 6 la mie? Or, asta duce la acelaşi rezultat, al lipsei de previzibilitate pentru lunile următoare, mai ales având în vedere creşterea accelerată a cazurilor.

De aceea, eu solicit Guvernului României să comunice care sunt măsurile care vor fi luate în considerare în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, având în vedere ceea ce se preconizează legat de pandemie.

Prim-ministrul trebuie să iasă public şi să se asigure că mesajul său ajunge la toţi cei care operează în HoReCa, iar Guvernul trebuie să comunice în două faze:

Faza 1. Să spună dacă se menţin standardele existente pentru incidenţele de 3 şi 6 la mie.

Faza 2. Să comunice scenarii în funcţie de prognoze. De exemplu, ce se întâmplă dacă depăşim 6 la mie? Ce se întâmplă dacă trecem de 10 la mie? Câte luni rămân în vigoare măsurile actuale?

Oamenii din HoReCa trebuie să aibă toate aceste scenarii clar comunicate pentru a şti cum să se pregătească. Dar ţinta adevărată trebuie să rămână menţinerea deschisă a HoReCa, luând măsurile care ne asigură că răspândirea virusului este ţinută sub control, chiar dacă restaurantele, cafenelele şi barurile continuă să funcţioneze.

După doi ani de pandemie, domeniul HoReCa are nevoie de susţinere. Nu ne mai permitem să mergem din inerţie şi să provocăm în mod voit falimentul unui întreg sector economic care contribuie la dezvoltarea ţării.

Angajaţii şi angajatorii deopotrivă au nevoie de siguranţa zilei de mâine, iar Guvernul este dator să o asigure.

Radu Molnar, deputat al USR PLUS, Circumscripţia nr. 13 Cluj.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Adrian Giurgiu - declaraţie politică având tema România are nevoie de digitalizare!;

Al doilea vorbitor din partea Grupului USR, domnul deputat Mihai-Cătălin Botez.

Domnul deputat Adrian Giurgiu, Grupul USR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Giurgiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"România are nevoie de digitalizare!"

Digitalizarea administraţiei publice trebuie să fie o prioritate.

De ce avem nevoie de digitalizare? Pentru a ne face viaţa mai uşoară, pentru a economisi timp şi pentru a scăpa de stres.

Statele dezvoltate din Uniunea Europeană au un grad de digitalizare de peste 70%, iar media europeană este de peste 50%. România se află la doar 33%.

Aşadar, România este în continuare la coada clasamentului european privind digitalizarea, ocupând locul 26 din 28 de ţări, depăşind doar Bulgaria şi Grecia.

Estonia, ţara etalon în domeniu, a început să investească în digitalizare din 1994, când guvernul a semnat primul act politic pentru digitalizare, iar în 1999 a apărut primul serviciu online.

Imaginaţi-vă cât timp am salva dacă am putea, de exemplu, înmatricula o maşină printr-un singur click, fără formulare completate, fără zecile de minute aşteptând la coadă, ori dacă ne-am putea accesa istoricul medical online, fără să ne mai plimbăm cu dosarul de analize de la un doctor la altul. Acestea sunt doar câteva exemple în ceea ce priveşte o ţară digitalizată. Am economisi foarte mult timp.

Trebuie să gândim pe termen lung şi să dezvoltăm digitalizarea şi în domeniul forestier.

În momentul de faţă, Garda Forestieră este în deficit de personal, ceea ce face imposibilă urmărirea fiecărui transport de lemn. De aceea, trebuie să găsim o metodă eficientă prin care să putem proteja pădurile României, cât şi să urmărim materialul lemnos. Una dintre soluţii presupune supravegherea prin camere video pentru depistarea transporturilor ilegale. Se pot obţine informaţii precum cantitatea de lemn transportată, legalitatea transportului sau dacă camioanele ies din zonele autorizate tăierii conform avizului. Imaginile transmise sau înregistrate pot fi monitorizate în timp real de personal calificat şi pot fi stocate pentru a fi urmărite ulterior sau pentru a fi probe obiective, incontestabile în instanţe.

Aceste transformări ne-ar ajuta să obţinem eficienţă, rapiditate, productivitate şi o reducere a erorilor şi, cel mai important, să oprim jaful din pădurile României.

Putem concluziona că transformările generate de digitalizare vor avea impact asupra tuturor categoriilor de activităţi, dar vor crea şi noi locuri de muncă, atât pentru angajaţii curenţi, cât şi pentru generaţiile viitoare.

Mulţumesc pentru atenţie.

Deputat USR PLUS de Mureş, Adrian Giurgiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Gianina Şerban - declaraţie politică intitulată Certificatul verde, o formă de segregare impusă de Guvern, neconstituţională;

Grupul AUR, doamna deputat Gianina Şerban.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Certificatul verde, o formă de segregare impusă de Guvern, neconstituţională".

Vedem în ultimele zile frământări ale cetăţenilor din toată ţara, care îşi strigă neajunsurile, durerile şi teama pentru ceea ce va urma, teama faţă de direcţia greşită în care ne îndreptăm.

Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti - sunt doar câteva din oraşele unde oamenii sunt în stradă, dar nimeni nu ia act de acţiunile lor, cu excepţia Jandarmeriei.

Vineri, 24 septembrie, Guvernul a decis introducerea aşa-zisului certificat verde, un document care îngrădeşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale celor care aleg să nu se vaccineze, obligându-i să depună eforturi financiare pentru a putea participa la viaţa publică, fiind nevoiţi să îşi facă teste pentru a putea fi prezenţi la diverse evenimente.

Domnul Arafat, şeful IGSU, afirmă că toată lumea poate participa la evenimente, însă trebuie să îndeplinească nişte condiţii, înscrise în acest certificat verde. Condiţionarea desfăşurării vieţii constituie un grav atac la drepturile omului, drepturi prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în Constituţia României.

Vă atrag atenţia, domnilor şi doamnelor, că orice acţiune care pune sub semnul întrebării drepturile şi libertăţile românilor trebuie să fie supusă dezbaterii şi votului nostru, al parlamentarilor, noi fiind reprezentanţii lor. Orice altă formă de restrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti care nu are statut de lege este neconstituţională.

Astăzi românii sunt apăsaţi de greutăţi pe care nu şi le-au imaginat, plata utilităţilor devine un coşmar, salariile nu mai acoperă demult costurile vieţii.

Stimaţi guvernanţi, călcând pe Constituţie vreţi să atentaţi şi la dreptul la viaţă? Educaţia nu mai există de un an şi jumătate. S-au pierdut şi se pierd în continuare locuri de muncă.

Stimaţi colegi,

Domnilor guvernanţi,

Românii merită doar deznădejde şi suferinţă? V-am mai întrebat asta. Când vor conta românii, când vă veţi apleca asupra nevoilor lor?

Doamnelor şi domnilor,

Suntem aici pentru a apăra drepturile românilor şi pentru a le asigura o viaţă, o viaţă normală, nu pentru a le ataca drepturile. Asta trebuie să o înţelegem cu toţii şi să luptăm cu toate forţele pentru un viitor.

Respectarea Constituţiei nu este facultativă. Însăşi art. 16 alin. (2) spune că "Nimeni nu este mai presus de lege". Nici măcar cei aflaţi vremelnic la putere!

Aşadar, puneţi moţiunea de cenzură în dezbatere şi supuneţi-o la vot, pentru a reintra în cadrul constituţional şi a se încheia perioada în care statul de drept a fost suspendat, măcar în cel de-al treisprezecelea ceas.

Vă mulţumesc.

Gianina Şerban, deputat AUR, Ilfov. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Zamfir Manea - consideraţii pe marginea adoptării de către Senat a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea si acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19;

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului minorităţilor naţionale, pe domnul Cătălin-Zamfir Manea.

Se pregăteşte Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele trecute, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021, prin care a fost creat cadrul legal pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital verde privind COVID-19. Altfel spus, pe înţelesul tuturor cetăţenilor acestei ţări, Parlamentul României, care de altfel este şi organul reprezentativ al poporului român, potrivit Constituţiei, abilitează Guvernul, la propunerea CNSU ca, în vederea combaterii pandemiei, să poată, prin hotărâri de Guvern, să condiţioneze exercitarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţia României şi condiţionând oamenii şi cetăţenii de prezentarea certificatului verde.

Este evident că exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute atât de Constituţia României, cât şi de tratatele internaţionale, este condiţionată în prezent de prezentarea acestui certificat verde.

Drepturi şi libertăţi precum dreptul la muncă, dreptul la libera circulaţie, dreptul la învăţătură, libertatea economică, dreptul la viaţa privată şi multe alte drepturi pot fi restrânse printr-o hotărâre de Guvern, fapt considerat neconstituţional şi de către Avocatul Poporului.

În prezent, am observat că Ministerul Sănătăţii are în transparenţă decizională un proiect de lege prin care se dispune măsura desfacerii contractului de muncă individual pentru personalul nevaccinat din anumite structuri şi instituţii publice.

Cu alte cuvinte, şi Codul muncii, o lege organică, este inferioară, din punctul de vedere al greutăţii actelor normative, unei hotărâri de Guvern.

Din punctul meu de vedere sunt abuzuri foarte mari care se fac în această perioadă, sunt pe deplin conştient că trebuie cu toţii să ne protejăm, sunt pe deplin conştient că mai presus de orice este sănătatea şi integritatea fiecăruia dintre noi, însă Constituţia României reprezintă Legea fundamentală a acestei ţări şi trebuie respectată în integralitatea sa.

Cetăţenii îşi pot pierde locurile de muncă.

Vă întreb, în încheiere, sunt vaccinate toate persoanele care activează în Guvern sau chiar aici, stimaţi colegi, în Parlament?

Sunt vaccinaţi toţi cei care lucrează la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă?

Evident că nu!

Atunci, stimaţi colegi aflaţi la guvernare, ce fel de exemplu le dăm românilor? Cum să impuneţi asemenea restricţii, în condiţiile în care tocmai voi nu le respectaţi?!

Vă rog ca în următoarea perioadă să avem măsuri echitabile şi măsuri cât mai bune pentru cetăţenii care ne-au dat mandatul să-i reprezentăm aici.

Vă mulţumesc.

Cătălin Manea, deputat minoritatea romă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

V-aş ruga şi eu ca data viitoare să încercaţi să vă încadraţi în timp.

 
Video in format Flash/IOS   Alexandra Huţu - declaraţie politică intitulată Cadrele didactice au nevoie de majorarea salariilor prevăzută de legislaţia în vigoare, mai ales acum, în plină explozie a preţurilor energiei electrice şi a gazelor naturale;

Mergem mai departe.

Din partea Grupului PSD, doamna deputat Alexandra Huţu.

Se pregăteşte domnul deputat Dan-Constantin Şlincu, tot Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Alexandra Huţu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cadrele didactice au nevoie de majorarea salariilor prevăzută de legislaţia în vigoare, mai ales acum, în plină explozie a preţurilor energiei electrice şi a gazelor naturale".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Anul trecut, la data de 1 septembrie, Guvernul ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi să majoreze cu 16% salariile personalului didactic din România.

După cum bine ştiţi, acest lucru nu s-a întâmplat. Ministrul educaţiei a legat atunci toate speranţele dascălilor de măreţul, grandiosul, nepreţuitul proiect prezidenţial intitulat pretenţios "România Educată".

Banii care li se cuveneau celor care se îngrijesc de viitorul României au fost tăiaţi din buget cu promisiunea că se vor da în acest an, pe 1 septembrie.

A trecut şi 1 septembrie. Partidul de guvernământ era mult mai preocupat de congrese şi de certurile pe scaunele din Guvern, cu partenerii lor de coaliţie.

S-a indicat o nouă dată - 1 octombrie, care urmează să se împlinească în scurt timp. Ministrul însă nu e în stare să spună nimic clar, dacă dascălii îşi vor primi în sfârşit banii care li s-ar fi cuvenit încă de anul trecut.

Parcă tot ce face această putere este de a-i izgoni pe dascăli. Nu e suficient că le-au îngheţat salariile, în perioada cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, ba, mai mult, vor să-i oblige şi la testarea periodică, suportată din buzunarul propriu.

În loc să fie partenerii cetăţenilor, în loc să se fi preocupat în timpul verii de organizarea testării periodice în şcoli, au stat şi s-au certat pe funcţiile din Guvern şi din partide. În loc să facă tot ce se poate astfel încât şcolile să fie deschise primele şi să fie închise ultimele, vin în continuare cu aceleaşi restricţii, sancţiuni, obligaţii şi chiar închideri. La noi, şcolile se închid printre primele, în timp ce jocurile de noroc rămân deschise.

Aşa arată România Educată a domnului preşedinte! O loterie cu multe lozuri necâştigătoare pentru mii de copii şi pentru dascăli.

Dar şi-au făcut congresul. Şi-au luat fiecare felia din tortul puterii.

Iar acum mă întreb: vor majora oare dascălilor salariile cu 16% de la 1 octombrie? Iar dacă nu o vor face nici de această dată, să nu mai aibă îndrăzneala să vină să vorbească de la această tribună sau de oriunde din altă parte din ţară de România Educată!

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD, Botoşani, Alexandra Huţu. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică având titlul Românii se luptă să supravieţuiască din cauza exploziei de preţuri la energie şi alimente, în timp ce PNL organizează congrese cu mii de oameni în plină pandemie, pentru a-şi împărţii banii şi puterea!;

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Dan-Constantin Şlincu, Grupul parlamentar al PSD.

Se pregăteşte domnul deputat Ilie Toma, tot Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi parlamentari,

Decizia prin care Guvernul condus de premierul Cîţu a creat condiţii pentru ca la congresul PNL să poată participa în vârf de pandemie peste 5.000 de oameni este o sfidare şi o bătaie de joc la adresa românilor şi a eforturilor de combaterea a pandemiei.

Pentru românii obişnuiţi, numărul de persoane permise la nunţi şi botezuri este limitat la 200, iar numărul permis de participanţi la un miting de protest e redus la doar 100 de persoane.

Organizarea Congresului PNL, cu participarea a peste 5.000 de oameni, în spaţiu închis, este ilegală, iar premierul Cîţu se face vinovat direct de zădărnicirea combaterii bolilor. Un congres politic nu poate fi, sub nicio formă, considerat un eveniment cultural, desfăşurat într-o instituţie culturală.

Când premierul şi miniştrii responsabili de aplicarea şi de respectarea legii încalcă toate legile şi regulile instituite chiar de ei, este evident că nu mai sunt credibili şi că nu pot, în niciun caz, să-i acuze pe români că tratează cu lejeritate pandemia sau că nu se vaccinează. Oamenii văd că liberalii se întâlnesc cu miile, fără probleme, şi înţeleg din asta că nu este atât de gravă această pandemie.

A fost o iresponsabilitate crasă faptul că liberali din toate colţurile ţării s-au întâlnit pentru mai multe ore în Bucureşti, într-un spaţiu închis, iar apoi s-au dus fiecare în comunităţile lor, existând posibilitatea transmiterii virusului, astfel încât putem asista la o creştere exponenţială a cazurilor de COVID în toată ţara, în următoarele două săptămâni.

Partidul Social Democrat lucrează pentru nevoile oamenilor şi face tot ce poate să-i ajute, prin iniţierea de legi care să apere interesele populaţiei şi ale antreprenorilor, în timp ce liberalii şi USR-iştii organizează congrese în care se sfâşie pentru bani şi pentru putere, total rupţi de realităţile ţării, elevii şi profesorii nu sunt testaţi, aşa cum fac toate ţările Uniunii Europene pentru a ţine şcolile deschise, sistemul sanitar este sufocat de valul 4 al pandemiei, de care se ştie de mai multe luni că va veni peste România, bolnavii cronici nu au acces la tratamente în spitale, campania de vaccinare bate pasul pe loc, pensiile şi salariile sunt îngheţate, măsurile de sprijinire a IMM-urilor româneşti sunt doar pe hârtie.

Prin pârghiile pe care le are, pe toate căile parlamentare, prin iniţiative, solicitări oficiale şi luări de atitudine, Partidul Social Democrat se implică în rezolvarea crizei actuale.

Vă mulţumesc.

Dan-Constantin Şlincu, deputat, Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ilie Toma - declaraţie politică intitulată România nu înseamnă PNL!;

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Ilie Toma.

Se pregăteşte Grupul USR.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Congresul PNL este cea mai mare bătaie de joc la adresa cetăţenilor obişnuiţi care respectă restricţiile pandemiei.

La alte evenimente, fie că vorbim de cele de familie, culturale şi chiar şi de proteste, numărul participanţilor este limitat şi nu există excepţii.

Pe de altă parte, când vine vorba despre PNL, carnetul de partid este mai tare decât certificatul verde în exceptarea de la restricţiile impuse.

La sfârşitul săptămânii trecute toţi românii au privit la o paradă a cinismului şi a încălcării regulilor impuse de pandemie cu ocazia Congresului PNL. Am fost cu toţii martorii unei mari lecţii de iresponsabilitate când a fost vorba, din nou, de interesele PNL.

Cel mai grav lucru în toată această şarlatanie este că cei din PNL şi-au folosit funcţiile şi autoritatea publică pentru a modifica legislaţia în sens opus evoluţiei pandemiei, doar pentru a-şi crea portiţa legală pentru organizarea congresului. Este un abuz de putere, în dispreţul cetăţenilor şi al sănătăţii publice.

S-a mers prea departe în acest congres, cu girul preşedintelui României.

PNL face ce vrea pentru propriile interese. Avem un preşedinte care a pierdut contactul cu realitatea şi este rupt de cetăţenii României. Avem un prim-ministru al cărui ţel a fost să ajungă preşedinte de partid. Avem un Guvern preocupat de orice, mai puţin de sănătatea românilor şi problemele reale ale acestora.

Scăderea puterii de cumpărare, şomajul, economia, veniturile românilor, inflaţia, preţurile la utilităţi, deficitul balanţei comerciale, pe scurt spus, adevăratele probleme ale oamenilor nu se regăsesc în lista de priorităţi ale PNL.

Prioritatea PNL din ultimele luni a fost congresul cu 5.000 de participanţi, în timp ce cetăţenilor României li s-a cerut şi li se cere responsabilitate.

În lipsa responsabilităţii, românii sunt amendaţi şi pasibili de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii pandemiei. În cazul congresului organizat nu este nimeni tras la răspundere, drept dovadă că PNL este mai presus de lege, reguli sau faţă de fiecare cetăţean al României.

Regimul abuziv, deseori dictatorial, la care sunt supuşi românii în aceste zile ne aminteşte de vremurile de altă dată.

Încotro ne îndreptăm, prin încălcarea repetată a Constituţie de către un preşedinte care ar trebui să fie garantul independenţei naţionale, un preşedinte care ar trebui să fie un mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate?

Degeaba! Nu este acest lucru!

Încotro ne îndreptăm, prin încălcarea repetată a legilor României de către un guvern liberal?

Cine va plăti toate aceste derapaje de la democraţie? Cine va plăti umilinţa la care sunt supuşi românii, închişi în case pe motiv de pandemie, amendaţi, segregaţi, asmuţiţi unul împotriva celuilalt, în timp ce PNL-iştii se rotesc la putere?

Istoria a dovedit că de fiecare dată românii au ştiut să lupte pentru drepturile lor şi chiar dacă păreau a se lăsa îngenunchiaţi s-au ridicat de fiecare dată. Şi au învins! Românii vor taxa nepăsarea, şi ieşirea din această situaţie sunt alegerile anticipate. Chiar dacă vom plăti scump cu toţii tot ceea se întâmplă acum, fiecare suntem o mică parte din România şi vom recupera totul din mâinile celor care nu au grijă de români.

Avem în acest moment două Românii. Dacă am fi nevoiţi să alegem între cele două Românii, alegerea este simplă - cetăţenii României.

Stimaţi colegi,

Puneţi cetăţenii şi România pe primul loc. Haideţi să punem capăt sfidării şi ipocriziei PNL!

Să redăm României dimensiunea socială şi umană, necesare unui parcurs european demn. Să redăm României speranţa şi siguranţa unui viitor liniştit în propria ţară, a românilor care locuiesc aici de secole.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD Hunedoara, Ilie Toma.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Paul Ichim - declaraţie politică având titlul Viaţa are prioritate;

Din partea Grupului USR, îl invit la cuvânt pe domnul deputat Cristian-Paul Ichim, dacă este în sală. Nu este.

Domnul deputat Nicu Fălcoi.

Vă rog.

Păi, haideţi, hotărâţi-vă, mai mult curaj!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dragi români,

Declaraţia mea politică se numeşte "Viaţa are prioritate".

România este ţara cu cele mai multe accidente grave pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Numărul accidentelor rutiere fatale din România în anul 2019 a ajuns la 96 de cazuri raportate la un milion de locuitori, ceea ce reprezintă aproape dublul mediei Uniunii Europene şi situează România pe primul loc în Europa. Printre cauzele accidentelor rutiere se numără şi depăşirea vitezei regulamentare, lipsa centurii de siguranţă, neacordarea priorităţii la trecerea de pietoni.

De ani de zile asistăm la nenumărate accidente cu victime, care ar fi putut fi prevenite. Sunt sute de familii distruse şi în suferinţă din cauza unor decizii arbitrare şi impulsive.

Şi astfel, pentru că stă în puterea noastră să schimbăm această situaţie, eu am depus săptămâna trecută un Proiect de Lege privind reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice. În elaborarea acestui proiect m-am consultat cu experţi în siguranţă rutieră, cu specialişti din Ministerul de Interne şi Ministerul Transporturilor, cu lucrători ai MAI, dar mai ales m-am consultat cu cetăţenii.

Sistemul colectează informaţii din trafic prin intermediul echipamentelor montate pe infrastructura rutieră şi poate să detecteze abaterile şoferilor, cum ar fi: circulă cu viteză peste limita legală; nu respectă prevederile privind trecerea la nivel cu calea ferată; nu respectă culoarea semaforului; nu acordă prioritate pietonilor; nu au ITP valabil; nu poartă centura de siguranţă; nu folosesc luminile de întâlnire sau depăşesc masa maximă admisă. Şoferii care nu vor respecta regulile vor fi înştiinţaţi direct cu privire la eventualele încălcări ale legii şi li se va transmite amenda direct la domiciliu.

Aceste sisteme video vor fi amplasate, cu prioritate, pe drumurile cu o rată mare a accidentelor rutiere, conform hărţii cu "punctele negre" existente la Ministerul Afacerilor Interne. Indicatoarele de avertizare a prezenţei dispozitivului de detecţie se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecţie, la o distanţă de maximum 50 de metri în localităţi, între 100 şi 200 de metri în afara localităţilor, respectiv între 500 şi 1.000 de metri pe autostrăzi şi drumuri expres.

Datorită unui astfel de sistem care există în statele europene, numărul accidentelor rutiere şi rata mortalităţii în urma acestora au scăzut considerabil. Implementarea lui s-a dovedit a fi benefică atât din punct de vedere al siguranţei circulaţiei, cât şi al protejării mediului înconjurător.

Am lucrat la acest proiect legislativ pentru că sunt conştient de câte vieţi ar putea salva acest sistem odată ce va deveni funcţional. Aş accentua mai mult caracterul de prevenţie al acestui proiect legislativ şi aş sublinia importanţa adoptării măsurilor care converg către o mai bună siguranţă rutieră. Acest proiect legislativ înseamnă prevenţie, informare, siguranţă şi respectarea regulilor de circulaţie.

Vă mulţumesc.

Deputat al USR PLUS, Bacău, Cristian-Paul Ichim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Nicu Fălcoi - declaraţie politică intitulată Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, un obiectiv de ţară pe care nu avem voie să îl ratăm;

Din partea Grupului USR, domnul deputat Nicu Fălcoi.

Se pregăteşte Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicu Fălcoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de azi se numeşte "Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, un obiectiv de ţară pe care nu avem voie să îl ratăm".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu ocazia semnării şi lansării Planului Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă se cuvine să subliniem apăsat câteva realităţi legate de acesta.

Fotografia de moment este una ce trebuie neapărat reţinută, tocmai pentru a şti cu toţii foarte bine unde suntem şi la ce ne angajăm.

PNRR înseamnă, printre altele, o reformă a pensiilor, printr-o nouă lege, adoptarea de reforme în politica fiscală în următorii trei ani, revizuirea cadrului legislativ al companiilor cu capital de stat, reforma în administraţia publică şi o nouă lege de salarizare a bugetarilor, reformarea accesului în funcţiile publice, revizuirea şi dezvoltarea legilor justiţiei şi consolidarea cadrului anticorupţie şi o reformă naţională privind protecţia mediului. Şi mai avem un obiectiv care s-a dovedit prea puţin pe placul unora: energia regenerabilă. Va fi nevoie de eliminarea cărbunelui din mixul energetic şi de creşterea contribuţiei energiilor regenerabile la 34%. Vom avea nevoie de o politică de sprijin pentru producţia de hidrogen şi baterii şi de o reformă a pieţei de energie electrică. Toate sunt măsuri asumate cu termene clare, precise, în linie cu exigenţele Comisiei Europene şi cu imperativele momentului, din punct de vedere economic, social şi legislativ.

Toate aceste obiective se află în mâna decidenţilor politici. Mai concret, în acest moment, dată fiind componenţa actuală a Guvernului, ele se află în mâinile unui premier care şi-a pierdut încrederea şi susţinerea partenerilor de guvernare din USR PLUS şi care conduce un guvern minoritar, în care ministere grele şi de mare răspundere au în frunte interimari.

Miniştrii USR PLUS au fost cei mai importanţi susţinători ai PNRR.

Multă lume s-a întrebat în cursul acestui an de ce durează aşa de mult finalizarea PNRR-ului. Puţini au fost însă aceia care au ştiut din interior, de la colegii noştri direct implicaţi, cât de grea a fost munca de negociere, cât de mult s-au luptat miniştrii USR PLUS ca să obţină finanţări pe fiecare componentă în parte. Azi, datorită colegului nostru Cătălin Drulă şi modului eficient în care a negociat, avem cea mai mare alocare de fonduri pe domeniul transporturilor. Iar datorită lui Cristi Ghinea şi echipei pe care el a condus-o avem unul dintre cele mai bune şi mai complete Planuri de Redresare şi Rezilienţă din Uniunea Europeană. Asta este realitatea de la care se pleacă!

PNRR este un obiectiv de ţară pe care nu avem voie să îl ratăm. Mă aştept ca Guvernul să înţeleagă foarte bine acest lucru.

Refacerea PNDL-ului, ca măsură financiară cu utilitate directă pentru competiţia politică internă din PNL şi ca alternativă la PNRR, este nocivă şi are caracter antireformă, tocmai pentru că ea creează premisele revenirii la vechi practici din vremea lui Dragnea şi Udrea. Să fie foarte clar: PNDL va fi cel mai important obstacol în calea implementării PNRR.

Acum, cu PNRR-ul aprobat şi cu munca grea de elaborare şi negociere făcută de miniştrii USR PLUS, urmează testul adevărului. Nu ştiu care vor fi evoluţiile crizei politice şi cât de responsabili se vor dovedi acum, după ce au trecut alegerile interne, cei din PNL. Mesajul nostru a fost însă unul cât se poate de ferm şi de clar: nu putem continua guvernarea cu Florin Cîţu premier! Însă, indiferent de ce se va întâmpla, la fiecare 6 luni, noi, cei din echipa USR PLUS, vom avea grijă să comparăm rezultatele şi progresul atât din PNRR, cât şi din PNDL. Vom fi cu ochii aţintiţi pe ceea ce se întâmplă, nu doar pentru că ne pasă, ci şi pentru că ştim şi ne pricepem să evaluăm corect politicile de reformă.

Vă mulţumesc.

Nicu Fălcoi, deputat, Circumscripţia nr. 37 Timiş.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Emil-Florin Albotă - declaraţie politică intitulată În România reală, alimentele sunt scumpe, puterea de cumpărare scade, scade şi consumul! Românii sunt tot mai necăjiţi!;

Mergem mai departe.

Grupul PSD, doamna deputat Cristina-Elena Dinu, dacă este în sală. Nu.

Domnul deputat Emil-Florin Albotă?

Vă rog.

Se pregăteşte domnul Romulus-Marius Damian. (Vociferări.)

Stimaţi colegi,

Haideţi, puţină linişte, vă rog frumos!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Florin Albotă:

"În România reală, alimentele sunt scumpe, puterea de cumpărare scade, scade şi consumul! Românii sunt tot mai necăjiţi!"

Stimaţi colegi liberali,

România se află din nou în impas. Pandemia ne ia iar pe nepregătite şi se manifestă cu repeziciune, PNRR este în pericol de a eşua lamentabil, la nivel de implementare, pentru că a fost implementat cu foarte mare întârziere, facturile la energie şi gaze împovărează românul de rând, iar învăţământul se măsoară în numărul de cazuri la mia de locuitori. Nu mai sunt locuri la ATI, dar nici la morgă, 90% dintre cei care au murit săptămâna trecută erau nevaccinaţi. Islanda, Irlanda, Norvegia au 90% din populaţie vaccinată, Franţa 80%, noi undeva la 33%. Eşecul vaccinării vă aparţine!

România este sufocată de griji, de preţuri, de starea de alertă din care nu mai ieşim. Ţara a rămas încremenită în proiectele de pripas ale lui Orban sau ale lui Cîţu. Niciunul nu se referea la români, ci la funcţii politice.

N-aţi văzut cumva o ţară? Se numeşte România şi aţi lăsat-o neguvernată, ca să vă împărţiţi sinecurile într-un spectacol grotesc, cu 5.000 de oameni, cu huiduieli, îmbrânceli şi invective, cu parfum de mici.

Urât, trist şi greu de justificat pentru oamenii care nu-şi pot duce copiii la şcoală, nu-şi pot organiza petreceri pentru momentele deosebite din viaţa lor, pentru poliţiştii care nu pot amenda nerespectarea regulilor, pentru că cetăţeanul de rând le arată o poză cu întâiul ales al României, fericit şi fără mască, bucuros că protejatul său este impus în faţa partidului.

V-aţi sabotat încontinuu între voi, uitând de România. De trei săptămâni, din cauza crizei politice pe care aţi generat-o, România stă pe loc, doar partidul merge înainte, pe un covor roşu nou, de pe care se ia folia înainte să apară preşedintele, ca nu cumva paşii acestuia să ia contact direct cu pământul.

Congresul a trecut, ce rămâne de făcut? Rămâne să dezgheţaţi România, ţara în care căldura este un lux, ţara îngheţată de venituri, dar neplafonată la facturile de energie şi curent.

Instabilitatea politică şi dezastruoasa guvernare de dreapta generează sărăcie şi disperare în viaţa românilor şi necesită o intervenţie imediată.

Suntem la mâna unei găşti cu miniştri incoerenţi, absenţi, semianalfabeţi, fără carismă şi fără empatie, dar prinşi până peste urechi de lupta internă pentru putere.

Ţara nu se împarte, domnilor, în gaşca lui Orban sau gaşca lui Cîţu, în funcţii de prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi sau secretar general de partid.

Ţara se împarte în români care nu-şi vor mai putea plăti facturile, nu-şi vor mai trimite copiii la şcoală, pentru că, din nou, campania de vaccinare a eşuat lamentabil, îşi vor pierde locurile de muncă şi nu vor porni căldura sau vor sta pe întuneric pentru a face economie.

Ţara se împarte în români neputincioşi, lăsaţi la mâna unei ministrese care îşi bagă mâinile în urechi, deranjată fiind de strigătele unei şomere, trecută de 50 de ani, care vrea să muncească, dar pe care nu o mai angajează nimeni...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă rog să concluzionaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Florin Albotă:

...sau la mâna unui premier care se visează noaptea Superman şi ziua postează pe Insta, descoperind, ca un copil mic, tehnologia.

Votaţi iniţiativa PSD de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, altfel acestea vor fi un lux pentru majoritatea familiilor din România!

Luaţi măsuri pentru stoparea pandemiei, fie prin vaccinare, fie prin prevenire, şi pentru punerea la dispoziţia populaţiei a testării gratuite, măştilor la preţuri accesibile....

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

A expirat demult timpul, domnule deputat!

Vă rog să vă încadraţi în trei minute!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Florin Albotă:

... şi acces la sănătate, prin protocoale sanitare temeinice.

Imediat!

În România reală, cea în care nu se joacă golf şi nici oamenii nu se cred Superman, decât în urma consumului de substanţe interzise,...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă rog să concluzionaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Florin Albotă:

...alimentele sunt tot mai scumpe, puterea de cumpărare scade,...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Nu vă citiţi tot, citiţi partea finală, vă rog frumos!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Emil-Florin Albotă:

...scade şi consumul! Românii sunt tot mai necăjiţi!

Ăsta-i finalul!

Asta-i realitatea, domnilor! Coborâţi din palatele de fildeş printre oamenii de rând, încovoiaţi de preţuri, facturi şi pandemie şi începeţi să guvernaţi, dacă nu, lăsaţi pe alţii!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc.

Vă rog frumos, aţi depăşit de două ori timpul alocat!

Din respect pentru colegii dumneavoastră încercaţi să vă încadraţi şi dumneavoastră în timp.

 
Video in format Flash/IOS   Romulus-Marius Damian - declaraţie politică având titlul Domnule Cîţu, nu mai închideţi şcolile!;

Domnul deputat Romulus-Marius Damian.

Şi ultimul vorbitor, doamna deputat Viorica Sandu.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Romulus-Marius Damian:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi de intitulează: "Domnule Cîţu, nu mai închideţi şcolile!".

După un an de şcoală online, care s-a dovedit a fi un dezastru pentru elevi, la doar două săptămâni după deschiderea şcolilor, entuziasmul elevilor de a participa fizic la şcoală a fost dărâmat. Elevii din 13 localităţi au trecut deja în online din cauza problemelor întâmpinate: fie rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori, fie problemele de infrastructură care nu permit buna desfăşurare a orelor în condiţii de siguranţă, iar numărul continuă să crească, următorii fiind probabil elevii din Bucureşti şi nu numai. Vorbim de 17.000 de elevi care nu pot participa la şcoală din cauza ratei de infectare, la care mai adăugăm alte câteva mii care nu pot merge la şcoală din cauza problemelor de infrastructură, iar cu fiecare săptămână ne confruntăm cu un număr tot mai mare de elevi aflaţi în aceste situaţii.

Este de-a dreptul bătaie de joc la adresa elevilor care suportă eşecul unui guvern incompetent, un guvern care timp de un an nu a fost capabil să ia măsurile necesare pentru a nu ajunge din nou în aceeaşi situaţie dezastruoasă din anul şcolar precedent. Dar având în vedere că acest Guvern nu a alocat fonduri nici măcar pentru construcţia de toalete în interior, pentru cei aproape 30.000 de elevi din peste 200 de unităţi de învăţământ din ţară care încă au toaletele în curtea şcolii, ce pretenţii mai putem avea pentru crearea de cabinete medicale în şcoli şi teste gratuite pentru elevi?

S-au deschis şcolile fără niciun plan concret. În Uniunea Europeană, doar România şi Bulgaria mai închid şcolile în funcţie de incidenţa COVID la mia de locuitori. În rest, închiderea şcolilor este efectiv ultima măsură şi guvernanţii fac totul pentru a ţine şcolile deschise.

Domnule Cîţu, ţin să vă reamintesc că suntem în al 4-lea val pandemic şi acum nu mai puteţi folosi scuza că ne confruntăm cu o situaţie nemaiîntâlnită.

Este de-a dreptul bătaie de joc să organizaţi Congresul PNL cu 5.000 de participanţi, în timp ce peste tot în ţară secţiile ATI sunt deja arhipline!

Distrugeţi viitorul unor generaţii întregi şi aceasta doar pentru a vă face fiecare locul cât mai confortabil în fotoliile şefiei, în timp ce copiii noştri rămân fără viitor!

Vă mulţumesc.

Deputat Romulus-Marius Damian, Caraş-Severin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Viorica Sandu - declaraţie politică intitulată Seniorilor noştri, PSD vrea să le redea respectul şi demnitatea binemeritate;

Ultimul vorbitor, doamna deputat Viorica Sandu, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de azi se intitulează: "Seniorilor noştri, PSD vrea să le redea respectul şi demnitatea binemeritate".

Dragi colegi,

În preajma Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice, Partidul Social Democrat vine să demonstreze o dată în plus atenţia sporită care trebuie îndreptată către seniorii noştri şi nevoile lor particulare, către provocările cu care se confruntă persoanele în vârstă.

De asemenea, Partidul Social Democrat ia în calcul contribuţia esenţială pe care majoritatea vârstnicilor, bărbaţi şi femei, o pot avea în continuare în funcţionarea societăţii, dacă au susţinerea celor din jur.

Organizaţia Naţiunilor Unite are un principiu enunţat, conform căruia "Nimeni nu este lăsat în urmă". În înţelepciunea românească există o zicală: "Cine nu are bătrâni să-şi cumpere".

Noi, cei care îi avem, trebuie să ne tragem seva din înţelepciunea şi experienţa lor pentru a construi viitorul pe care ni-l dorim, însă trebuie să şi oferim celor ce au construit această ţară. De aceea, Partidul Social Democrat continuă să lupte pentru pensionari şi drepturile lor, aşa cum a făcut-o întotdeauna.

În prezent, pensionarii sunt cea mai vulnerabilă categorie socială în tot acest dezastru economic generat de actuala guvernare. Cu pensiile îngheţate de la începutul anului, dar supuşi continuu la cheltuieli tot mai mari, generate de actualele scumpiri, adesea aceştia reduc hrana, medicamentele pentru a-şi onora obligaţiile către stat.

Pensionarii noştri au fost minţiţi şi deposedaţi de creşterea pensiei prevăzută de lege. Minciună, promisiuni neonorate, amânări, asta au primit seniorii noştri de la actuala guvernare, după care au fost lăsaţi cu cinism în voia sorţii, să se descurce cum vor putea.

Şi umilinţă! Multă umilinţă, învinovăţire şi teroare aruncate asupra vârstnicilor de actuala putere, în contextul pandemiei.

Pentru seniorii noştri, Partidul Social Democrat a pregătit deja amendamente la Legea consumatorului vulnerabil şi va propune în Parlament măsuri suplimentare pentru susţinerea pensionarilor care nu îşi mai pot achita facturile de utilităţi.

De asemenea, Partidul Social Democrat a realizat un pachet de legi pentru susţinerea creşterii economice. Această creştere va asigura resursele economice necesare pentru ca atunci când vom reveni la putere să putem relua aplicarea Legii pensiilor, în forma adoptată iniţial de noi.

V-am prezentat această situaţie şi măsurile pregătite de noi pentru a vă demonstra că persoanele vârstnice au în Partidul Social Democrat un partener, un susţinător, un coechipier care caută soluţii şi luptă pentru implementarea lor, pentru ca românii să simtă că ne pasă şi că nu sunt singuri şi abandonaţi în aceste vremuri grele.

Ştim că aşteptările populaţiei sunt mari, simţim că ar vrea ca totul să se termine mai repede cu acest Guvern antipopulaţie, dar Partidul Social Democrat îşi calculează cu precizie mişcările, astfel încât orice demers să se transforme în succes şi în reuşită.

Succesul nostru va reda demnitatea şi încrederea în ziua de mâine.

Deputat al PSD, Galaţi, Viorica Sandu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă deputat.

O să dau în continuare citire listei colegilor care au depus declaraţii în scris.

De la Grupul PSD: Oana-Gianina Bulai, Daniela Oteşanu, Eugen Bejinariu, Alexandra Presură, Claudiu-Florian Neaga, Iulian-Alexandru Badea, Mirela Furtună, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Mihai Weber, Ioan Mang, Mirela Elena Adomnicăi, Viorel Salan, Gabriel-Valer Zetea, Georgeta-Carmen Holban, Marian Mina, Vasilică Toma, Nicu Niţă, Bogdan-Gruia Ivan, Virgil Alin Chirilă, Daniel-Florin Ghiţă, Daniel Tudorache, Marian-Ioan Rasaliu, Ionuţ Vulpescu, Radu-Marcel Tuhuţ, Gheorghe Bogdan Trif.

Din partea Grupului PNL au depus declaraţii politice în scris: Florin-Claudiu Roman, Vetuţa Stănescu, Bogdan-Alexandru Bola, Bogdan-Iulian Huţucă, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, George-Cătălin Stângă, Alexandru Popa, Sebastian-Ioan Burduja, Nicolae Giugea, Ervin Molnar, Stoian Maria, Şişcu George, Burciu Cristina.

Din partea Grupului AUR au depus declaraţii politice în scris: Daniel-Gheorghe Rusu, Silviu-Titus Păunescu, Lilian Scripnic, Boris Volosatîi.

Iar din partea Grupului UDMR, doamna deputat Rozália Biró.

Închei şedinţa de astăzi dedicată prezentării declaraţiilor politice.

Reîncepem peste câteva minute cu şedinţa de plen, respingeri astăzi.

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică: Închiderea automată a şcolilor din România, în funcţie de incidenţa localităţilor, este o excepţie în Europa, şi nicidecum o regulă!;

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

"Închiderea automată a şcolilor din România, în funcţie de incidenţa localităţilor, este o excepţie în Europa, şi nicidecum o regulă!"

Închiderea şcolilor în localităţile cu o incidenţă foarte mare a infectărilor COVID-19 devine iminentă şi este menţionată tot mai des, în ultima perioadă, inclusiv de ministrul Educaţiei. Chiar dacă numeroşi experţi şi inclusiv ministrul argumentează că şcolile trebuie menţinute cât mai mult timp deschise şi închise ultimele, autorităţile invocă prevederile legale potrivit cărora, atunci când e atinsă incidenţa de 6‰ într-o localitate, şcolile trebuie să se închidă. Existenţa unui astfel de prag transformă România într-una dintre foarte puţinele excepţii unde reglementările prevăd închiderea şcolilor la nivel de localitate.

În majoritatea ţărilor de pe continent, rata de vaccinare este mult mai mare decât în România, iar acolo unde e considerată insuficientă se fac campanii de testare şi vaccinare pe baza cărora autorităţile să poată lua decizii croite pe nevoile comunităţii.

Conform unei analize, apărute în cadrul unui articol de presă, există o corelaţie foarte interesantă între abordarea şcolii în context COVID-19 a ţărilor din Uniunea Europeană, rata de vaccinare a populaţiei acestora şi rezultatele PISA 2018. Ţările cele mai relaxate şi mai dornice să ţină şcolile deschise au şi cele mai bune rezultate PISA şi au şi cele mai ridicate rate de vaccinare. La polul opus, ţările dispuse să închidă şcolile, după un anume prag al infectărilor în localitate, sunt cele care au cele mai reduse rate ale vaccinării, dar şi cele mai slabe rezultate în PISA 2018. Ţările cu rezultate medii la PISA depun eforturi susţinute să ţină şcolile deschise, iar unele dintre ele au o rată de vaccinare moderată.

Autorităţile române au făcut eforturi minime, în ultimele luni, pentru a promova vaccinarea la nivelul populaţiei generale şi la nivelul profesorilor, în cazul cărora rata vaccinării a rămas aproape neschimbată din mai până în septembrie. Alte măsuri pentru a preveni închiderea şcolilor, pe lângă principalele măsuri decise anul trecut, nu au fost luate decât pe hârtie, precum cele referitoare la testarea în şcoli. Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei privind măsurile de desfăşurare a şcolii în condiţiile pandemiei prevede că elevii, cu excepţia celor din învăţământul special, trec la şcoala online atunci când, într-o localitate, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este de 6‰ de locuitori.

Între timp, cele mai multe şcoli europene au renunţat la astfel de praguri. De ce? Pe de o parte, spre deosebire de România şi Bulgaria, aflate pe ultimele locuri în Europa din punct de vedere al ratei de vaccinare a populaţiei, în ţările vest-europene rata vaccinării este foarte ridicată, de peste 70-80% în cazul populaţiei adulte, ceea ce permite o relaxare a regulilor chiar şi în condiţiile răspândirii versiunii Delta, având în vedere faptul că, deşi mai puţin eficientă în cazul acestei tulpini, vaccinarea previne, în cele mai multe situaţii, cazuri grave de COVID-19.

Pe de altă parte, acolo unde rata vaccinării atinge valori medii, cum se întâmplă în ţări din centrul Europei, autorităţile au deschis anul şcolar prin campanii de testare şi/sau de continuare a vaccinării personalului didactic şi a adolescenţilor. Ele urmăresc, astfel, să facă o evaluare a situaţiei epidemiologice reale, aşa încât să poată interveni mai eficient, aşa încât şcolile să nu se închidă sau, în cazul în care o astfel de măsură se impune, să fie respectat principiul "şcolile se închid ultimele şi se deschid primele", care în România a fost proclamat de autorităţi, de-a lungul pandemiei, fără să fie respectat.

Ne convingem, în ultimele zile, că valul patru al pandemiei i-a prins pe guvernanţi la fel de nepregătiţi ca în precedentele valuri. Şcolile sunt la fel de nepregătite, ca anul trecut, pentru a face faţă provocărilor generate de epidemie, iar regulile după care se desfăşoară cursurile în noul an şcolar demonstrează din plin incapacitatea Guvernului de a asigura dreptul neîngrădit la educaţie, prevăzut de Constituţie, şi de a garanta desfăşurarea orelor cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă.

    Adrian Alda - declaraţie politică cu titlul Trebuie să apreciem ştiinţa şi educaţia în fiecare moment, nu doar pe 5 octombrie!;

Domnul Adrian Alda:

"Trebuie să apreciem ştiinţa şi educaţia în fiecare moment, nu doar pe 5 octombrie!"

De Ziua mondială a educaţiei, pe care o celebrăm an de an pe 5 octombrie, doresc să urez un călduros la mulţi ani şi multă putere de muncă şi răbdare întregului personal didactic de la noi din ţară!

Această zi este, cu siguranţă, cea mai bună ocazie să ne demonstrăm direct aprecierea şi recunoştinţa faţă de foştii noştri profesori, învăţători şi educatori. Toţi aceştia ne-au însoţit în călătoria magică a cunoaşterii, iar astăzi suntem într-o destinaţie profesională la care ei au contribuit în cea mai mare măsură.

Ziua mondială a educaţiei este prilejul perfect să încurajăm profesorii şi educatorii să continue să susţină cu pasiune, dăruire şi tărie pregătirea elevilor, să perfecţioneze studenţii şi să-i facă eminenţi, dar şi să îi înveţe alfabetul pe micii boboci.

Prin intermediul acestei declaraţii politice vreau să îmi exprim aprecierea şi recunoştinţa faţă de meritele tuturor profesorilor în dezvoltarea armonioasă a omului. De asemenea, ţin să subliniez şi rolul pe care întreg sistemul educaţional îl are în formarea armonioasă a tinerilor. Numai că educaţia este un alt domeniu pe cât de important, pe atât de neglijat de guvernarea de dreapta!

Proiectul "România educată" a murit înainte să se nască, la fel cum au făcut şi restul măsurilor propagandistice ale PNL - USR PLUS din campania electorală parlamentară de anul trecut. Au transformat educaţia într-o Cenuşăreasă pedepsită la involuţie. Noi, cei de la PSD, am făcut mereu dovada că suntem conştienţi de impactul major pe care instruirea şcolară îl are în pregătirea generaţiilor viitorului, în crearea specialiştilor atât de necesari dezvoltării societăţii. Din acest raţionament, pe lângă diversele programe de îmbunătăţire a actului pedagogic, noi am garantat accesul la un sistem de învăţământ de calitate, am valorificat mai mult potenţialele educaţiei şi ale cercetării, prin sprijinirea tinerilor performanţi şi prin deschiderea sistemului de învăţământ universitar către partenerii educaţionali internaţionali.

Noi am dat startul politicilor publice în domeniul învăţământului, la nivel primar, gimnazial, universitar şi postuniversitar, în timp ce ei au dat startul politicilor de împotmolire a întregului sistem educaţional. Refuză testarea gratuită a copiilor şi preferă să le blocheze accesul la cursurile cu predare fizică în favoarea orelor ţinute online. Numai că nici acum, la peste un an şi jumătate de pandemie, nu toţi copiii au intrat în posesia tabletelor promise de guvernanţi şi nici nu au acces la internet. Odată cu scumpirea curentului electric, este foarte posibil să nu mai aibă nici lumină la care să înveţe.

Domnilor guvernanţi, întoarcerea forţată la lampă sau lumânare nu înseamnă progres, înseamnă regres! Regres înseamnă şi cursurile ţinute doar pentru o parte dintre elevii care au acces la internet! Să arunci România în beznă înseamnă să o întorci în Evul Mediu! Să o condamni la boală, frig, sărăcie, întuneric şi neştiinţă înseamnă crimă! Şi e cu premeditare! Şi etapizat pusă în practică! Nu prin manipulări subtile se guvernează o ţară, ci prin măsuri ferme şi asumate, prin măsuri în favoarea celor mulţi!

Pentru că sărbătorim Ziua educaţiei, ţin să vă adresez o întrebare la care nu aştept niciun răspuns de la niciunul dintre dumneavoastră, stimaţi colegi de dreapta, ci vreau să meditaţi la această problemă şi să îndreptaţi lucrurile cât mai staţi la guvernare şi când încă nu este mult prea târziu.

Vă întreb dacă învăţătura fiecăruia dintre dumneavoastră se limitează la manipulările ieftine pe care le demonstraţi şi cu care îi sfidaţi în faţă pe români, zi de zi, atunci când le aruncaţi praf în ochi, cu majorări de sub un leu pentru diverse beneficii sau când le tăiaţi subvenţiile la căldură. Iar dacă răspunsul este negativ, este clar că vă minţiţi singuri! În cazul unui răspuns pozitiv, aţi da dovadă, pentru prima dată, de ceva demnitate, deşi astfel le anulaţi toată truda tuturor dascălilor de bună-credinţă, prin ale căror mâini aţi trecut cu toţii, prin diversele forme de învăţământ absolvite sau... nu!

Ţin să îmi subliniez crezul că investind în educaţie, investim în tineri, în viitorul nostru, al tuturor românilor! Iar ceea ce guvernarea PSD a făcut în acest domeniu fundamental trebuie rapid implementat cu ajustările de rigoare rezultate din provocările pandemiei. Lăsaţi-vă orgoliile deoparte, domnilor încă guvernanţi, şi redresaţi învăţământul cu soluţiile viabile pe care PSD le prezintă public zi de zi!

Nu trufiile dumneavoastră vor conta pe viitor, ci destinul acestui popor dus mai departe de generaţii profesionalizate sau, din nefericire, aproape deloc!

    Alexandru Popa - declaraţie politică intitulată PNL rămâne acelaşi partid responsabil şi singurul capabil să asigure buna guvernare a ţării;

Domnul Alexandru Popa:

"PNL rămâne acelaşi partid responsabil şi singurul capabil să asigure buna guvernare a ţării"

În contextul crizei guvernamentale, provocată de ieşirea de la guvernare a USR, a crescut, pe bună dreptate, procentul românilor îngrijoraţi de viitoarele evoluţii din economia românească şi, implicit, în ceea ce priveşte capacitatea guvernanţilor, de a le garanta o administrare eficientă a ţării. Tocmai de aceea, doresc să precizez că, în ceea ce îi priveşte pe colegii mei din Partidul Naţional Liberal, toate eforturile sunt îndreptate spre rezolvarea crizei politice actuale şi pentru asigurarea unei guvernări în interesul general al României şi al românilor!

Românii s-au săturat de scandalurile politice sterile şi este necesar acum, mai mult ca oricând, să înceteze orice derapaj de la principiile care au stat la baza formării coaliţiei de guvernare. Este momentul ca măsurile şi planurile de reformă, asumate prin Programul de Guvernare, să fie implementate cât mai curând posibil, pentru a limita cât mai rapid efectele negative ale crizei sanitare şi creşterii preţurilor determinată de majorarea costurilor la energie electrică şi la gazele naturale.

Trebuie, aşadar, să acţionăm cu responsabilitate în interesul românilor, ale căror aşteptări trebuie să se regăsească în politicile Guvernului. Angajamentul PNL este că va fi în continuare preocupat de creşterea nivelului de trai, respectând promisiunile pe care ni le-am asumat public atunci când am solicitat votul românilor. Iar pentru a face posibil acest deziderat, consider că PNL nu poate guverna într-o altă formulă politică decât în cadrul coaliţiei formată din PNL, USR PLUS şi UDMR, coaliţie care a fost învestită cu votul de încredere al Parlamentului României după alegerile generale din 2020. Orice altă alianţă, în actualul context politic, este de neacceptat pentru Partidul Naţional Liberal!

Vreau să îi asigur, pe această cale, pe români că în Partidul Naţional Liberal sunt oameni dedicaţi, responsabili şi cu ştiinţa lucrului bine făcut. Ne pasă cu adevărat de România şi de ceea ce vom lăsa în urma noastră pentru ca generaţiile următoare să poată beneficia de şansele pe care, poate, noi, cei din generaţia mea, nu le-am avut! De aceea, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a stopa cât mai curând această criză politică şi pentru a prioritiza obiectivele de investiţii şi planurile de reformă de care ţara noastră are atâta nevoie!

Prin noi înşine pentru România!

    Anamaria Gavrilă - declaraţie politică cu tema Actualul Guvern şi «Echipa Câştigătoare» au închis Mintia şi i-au lăsat pe copiii din Deva în frig;

Doamna Anamaria Gavrilă:

"Actualul Guvern şi «Echipa Câştigătoare» au închis Mintia şi i-au lăsat pe copiii din Deva în frig"

Odată cu venirea toamnei şi cu scăderea temperaturilor, o parte dintre copiii din Deva retrăiesc coşmarul din primăvară. În plin val 4 al pandemiei, temperatura din sălile de clasă de la o grădiniţă din Deva era, zilele trecute, de 16 grade Celsius, motiv pentru care o parte dintre părinţi au ales să îşi ţină copiii acasă pentru a nu se îmbolnăvi.

În primăvară, Guvernul a închis Termocentrala Mintia, care asigura şi termoficarea Devei, fără să pună nimic în loc. Primarul Devei, liberal şi el, din "Echipa Câştigătoare" a prim-ministrului Florin Cîţu, a aprobat, acum un an, un proiect de 6 milioane de euro pentru montarea, la şcoli şi grădiniţe, de centrale termice pe gaze. Ce s-a întâmplat cu acest proiect? A fost închisă cea mai mare şcoală gimnazială din judeţul Hunedoara şi copiii stau şi astăzi în frig. Unii dintre ei au renunţat deja să vină la cursuri de teamă să nu se îmbolnăvească, alţii s-au îmbolnăvit deja.

Ce ne facem când, de exemplu, afară vor fi 4 grade Celsius şi temperaturile din sălile de clasă vor ajunge la 10 grade Celsius? Unica strategie a primarului PNL este să aştepte ca Guvernul, condus de şeful său de partid, să ne bage din nou în casă şi copiii să treacă la şcoala online. Aceasta este singura strategie a liberalilor şi a primarului Oancea pentru rezolvarea crizei de încălzire din Deva.

Consider că, prin nepăsare şi lipsă de responsabilitate, Guvernul Cîţu şi primarul liberal al Devei pun în pericol sănătatea copiilor din Deva şi încurajează abandonul şcolar.

    Eugen Bejinariu - declaraţie politică: Congresul partidului de guvernământ a oferit un spectacol ridicol şi trist!;

Domnul Eugen Bejinariu:

"Congresul partidului de guvernământ a oferit un spectacol ridicol şi trist!"

O garnitură de oameni vechi, sub bagheta unui lider imberb, a îngropat speranţa pentru progres, bunăstare şi responsabilitate. Două zile îmbibate cu discursuri patetice şi nimic despre problemele oamenilor, despre spirala nebună a creşterii preţurilor, despre soluţii pentru sănătate, educaţie sau economie. Liberalii conduc prin slogane şi discursuri şablon, întocmai ca şi confraţii lor PLUSR-işti, de care s-au despărţit doar pentru că ego-ul fiecăruia este mai mare decât putinţa oricăruia dintre ei. Politicienii puterii sunt complet desprinşi de problemele oamenilor, preocupările lor nu au nimic în comun cu nevoile cetăţenilor şi nicio legătură cu crizele pe care ţara le traversează - criza sanitară şi cea economică.

Atitudinea lor adânceşte cea mai dramatică dintre crize, pe cea a încrederii oamenilor în autorităţile statului. România, acum mai săracă, mai bolnavă, împrumutată la valori şi dobânzi fără precedent, aflată în derivă şi neguvernată, în fapt, de un an, are nevoie de soluţii viguros aplicate, are nevoie de viziune şi de conducători competenţi.

Cum să mai creadă oamenii că viaţa lor de astăzi sau de mâine va fi mai bună, când cei care s-au instalat la putere vorbesc despre alegerile care se vor desfăşura peste trei ani? Ce să nădăjduiască oamenii că se va schimba în bine, când singura preocupare a guvernanţilor este aceea de ne asigura că ei vor sta la putere opt ani?

Niciodată în istoria recentă n-a existat un astfel de clivaj între nevoile populaţiei şi preocupările celor care conduc ţara. După un an şi jumătate de criză medicală şi miliarde de euro cheltuite haotic, avem acelaşi număr de paturi la ATI, avem personal medical epuizat în ore suplimentare şi neplătit, am fost singura ţară din lume care şi-a arestat medical infectaţii asimptomatici, care şi-a îngropat oamenii în saci de plastic şi care şi-a condamnat la moarte bolnavii cronici prin refuzul de a-i trata în spitale.

După un an de anunţuri triumfaliste despre mersul "wow" al economiei am ajuns la galopul inflaţiei, facturi dublate la gaze şi costuri pe care oamenii nu şi le mai permit pentru traiul de zi cu zi. Generaţii de tineri şi copii sunt schilodite intelectual prin aceea că am fost singura ţară care a practicat continuu şcoala online.

Guvernanţii PNL - PLUSR se încăpăţânează să aplice aceleaşi soluţii care au eşuat în a proteja populaţia, soluţii care au făcut mai mult rău. Campania de vaccinare, evocată tot triumfalist, este, în fapt, un eşec lamentabil tocmai prin aceea că discursul nu are nimic de-a face cu realitatea ţării. Cum să vrei să treci de pragul a 50% din populaţie vaccinată când n-ai făcut nimic pentru mediul rural, acolo unde se află jumătate din oameni?

Toată campania, discursul, spoturile publicitare şi argumentarea pentru vaccin sunt concepute şi difuzate doar pentru înţelesul şi preocupările publicului urban, dinamic şi emancipat. România, dragi guvernanţi, nu este eşantionul celor care conversează pe Facebook, şi, atâta vreme cât veţi vorbi doar cu acest segment restrâns de oameni şi doar pentru ei, realitatea vă va surprinde năucitor. Inclusiv la alegeri, care vor fi mai repede decât cele de peste trei ani, pentru care vă pregătiţi de când le-aţi pierdut pe cele de acum un an.

    Biró Rozália-Ibolya - declaraţie politică despre problemele cu care se confruntă persoanele de vârsta a treia;

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Având în vedere faptul că procesele demografice ale României şi ale Europei arată un declin, o îmbătrânire a populaţiei, datele statistice arată că populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 de persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, cauza principală fiind sporul natural negativ. Totodată, România a înregistrat, în 2020, cel mai mare procent de scădere a populaţiei în UE. Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accelereze, ridicându-se, în 2021, la 123, 9 persoane vârstnice, în raport cu 100 de tineri sub 15 ani, faţă de 120, 8, în 2020. Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 de persoane adulte.

În România trebuie să conştientizăm cu toţii faptul că este nevoie să ne îndreptăm o atenţie sporită asupra tinerilor, pentru a le oferi condiţii favorabile în vederea întemeierii unei familii şi asumarea creşterii copiilor.

Totodată, o atenţie deosebită trebuie îndreptată asupra persoanelor de vârsta a treia.

Apropiindu-ne de 1 octombrie, dată la care este marcată Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice, declaraţia mea politică se concentrează asupra problemelor cu care se confruntă concetăţenii noştri cu părul argintiu/grizonat.

Încă din momentul înfiinţării UDMR - la 25 decembrie 1989 -, una dintre priorităţile anunţate şi asumate de reprezentanţii Uniunii a fost asigurarea unui trai demn, a siguranţei de fiecare zi pentru pensionari, pentru bunicii noştri. Trebuie să recunoaştem şi să apreciem mult mai mult valoarea lor inestimabilă, atât din punct de vedere al experienţei profesionale acumulate în zeci de ani de muncă, cât şi din punct de vedere al omului care a clădit zeci de prietenii, a întreţinut o familie, a ajutat ori de câte ori a fost nevoie şi a răspuns prezent la provocările societăţii.

Obişnuinţa noastră, a societăţii contemporane, de a-i lăsa la marginea vieţii active pe vârstnicii noştri, din momentul pensionarii, primind doar câteva gânduri de mulţumire, sau nici măcar acest gest simplu, pentru tot ce au făcut, este o risipă incredibilă şi inacceptabilă a valorii umane.

Astfel, sarcina care ne revine nouă, formaţiunilor politice, administraţiei centrale, dar, în egală măsură, şi administraţiilor locale este aceea de a opri această risipă şi de a o transforma în parteneriat. Prin dezvoltarea comunităţilor prietenoase cu persoanele vârstnice, prin măsuri guvernamentale pentru sprijin material, prin politici comunitare şi sociale adecvate avem posibilitatea de a le asigura un loc demn în viaţa activă a societăţii româneşti şi, astfel, şi oportunitatea ca, după pensionare, să îşi găsească locul potrivit în comunităţile noastre.

La Congresul al XV-lea al UDMR - unde ne-am asumat din nou faptul că familia este în centrul atenţiei noastre, aceasta fiind cea mai importantă instituţie din care se formează comunităţile - am enunţat că vom acorda o atenţie sporită familiilor formate din mai multe generaţii. Un mediu educaţional în care nu numai părinţii, dar şi bunicii pot contribui la educaţia copiilor poate da o complexitate şi o valoare mult mai mare celor "7 ani de acasă".

Totodată, un nepot care vede şi învaţă că trebuie să acorde atenţie şi sprijin bunicilor, va urma acest model în viaţa lui de adult. Încă din 2004, perioadă în care deţineam funcţia de viceprimar al municipiului Oradea, am iniţiat înfiinţarea de centre multifuncţionale administrate de direcţia socială a primăriei de atunci, unde pensionarii puteau zilnic să folosească infrastructura necesară pentru desfăşurarea de activităţi specifice cluburilor de pensionari, având, astfel, posibilitatea de a fi activi în comunităţile lor.

Din anul 2018, Organizaţia de femei a UDMR facilitează organizarea de evenimente, acţiuni în toate cele 23 de judeţe unde avem filiale, pentru a dezvolta comunităţi prietenoase pentru persoanele vârstnice. În anul 2018 am organizat 25 de evenimente cu participarea a 2.800 de persoane vârstnice. În anul 2019 au fost 64 de evenimente, cu participarea a 6.540 de persoane vârstnice. În anul 2020, din cauza pandemiei, am organizat acţiunea "Ne auzim", un dialog telefonic cu persoanele în vârstă, în 20 de judeţe, 141 de localităţi, cu participarea a 460 de voluntari, care au ţinut zilnic contactul telefonic cu peste 2.500 de persoane vârstnice.

Trebuie să ajungem în acel punct în care "comorile societăţii" să fie în centrul atenţiei noastre, în siguranţă şi în stare bună, să poată trăi cu demnitate viaţa de pensionar.

Nu peste un an au nevoie de sprijinul nostru, ci astăzi, cât de repede se poate!

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică cu titlul Pentru un mod sustenabil de navigare a apelor interioare!;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Pentru un mod sustenabil de navigare a apelor interioare!"

Protejarea apelor şi căilor navigabile este imperios necesară pentru ecosistem şi viitorul nostru. În acest sens, Parlamentul European a votat, marţi, 14 septembrie, cu 641 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă şi 45 de abţineri, raportul "Către un transport pe căile navigabile interioare adaptat la cerinţele viitorului în Europa", prin care cere Comisiei Europene să creeze un fond al Uniunii Europene pentru tranziţia verde a căilor navigabile interioare, inclusiv modernizarea şi reînnoirea navelor.

Raportul prevede următoarele:

    1. solicită Comisiei Europene crearea unui fond specific al UE pentru căile navigabile interioare pentru tranziţia sustenabilă, inclusiv un sistem de tip ghişeu unic, care să fie uşor accesibil pentru ajutor şi asistenţă şi să ofere posibilitatea combinării proiectelor într-o singură cerere, sporind astfel şansele de finanţare;
    2. fondul să vizeze modernizarea şi reînnoirea navelor şi să sprijine investiţiile în tehnologii inovatoare şi care economisesc energia, precum şi în infrastructura portuară, în special în utilizarea combustibililor alternativi;
    3. invită Comisia să evalueze viabilitatea includerii în fond a unei noi scheme europene de dezmembrare a navelor şi de reînnoire a flotei. Programul Băncii Europene de Investiţii "Garanţia privind transportul maritim verde" să se aplice, şi în cazul tranzacţiilor mai mici, prevăzându-se condiţii de creditare mai flexibile, de exemplu ţinând cont de durata medie de viaţă utilă a navei în perioada de rambursare;
    4. BEI să ofere finanţare constructorilor de nave atât înainte, cât şi după livrare;
    5. să se acorde prioritate finanţării programelor de cercetare şi inovare care vizează construcţia navală ecologică.

De asemenea, printre obiectivele Comisiei Europene privind transportul maritim în UE se numără creşterea transportului pe căile navigabile interioare şi transportul maritim pe distanţe scurte cu 25% până în 2030 şi cu 50% până în 2050. Mai mult, CE îşi propune integrarea transportului intermodal feroviar şi maritim pentru a ajunge la egalitate cu cel rutier până în 2030 şi lansarea pe piaţă a navelor cu emisii zero în 2030, respectiv 2035. Totodată, Comisia Europeană a constatat că transportul pe căile navigabile interioare a crescut cu 6% între 2005 şi 2017 şi că emisiile internaţionale ale UE generate de navigaţie şi aviaţie au crescut cu peste 50% faţă de 1990.

Politica UE privind transportul maritim, aprobată în octombrie 2013 de Comisia Europeană, a creat nouă coridoare de transport. Fiecare coridor trebuia să includă minim trei moduri de transport, trei state membre şi două secţiuni transfrontaliere. Din cele nouă coridoare, două includ România:

    1. Coridorul Orient/Est-mediteraneean face legătura între interfeţele maritime ale Mării Nordului, Mării Baltice, Mării Negre şi Mării Mediterane, optimizând utilizarea porturilor vizate şi a autostrăzilor maritime aferente. Având drept cale navigabilă interioară râul Elba, acest coridor va ameliora conexiunile multimodale dintre nordul Germaniei, Republica Cehă, regiunea panonică şi sud-estul Europei. Se extinde, pe mare, din Grecia până în Cipru.
    2. Coridorul Rin-Dunăre, a cărui axă principală este formată de căile navigabile interioare Main şi Dunăre, leagă regiunile centrale din jurul oraşelor Strasbourg şi Frankfurt, trecând prin sudul Germaniei spre Viena, Bratislava, Budapesta şi, în fine, Marea Neagră, de o ramură importantă ce porneşte de la Munchen spre Praga, Zilina, Kosice şi frontiera cu Ucraina.

Comisia Europeană reaminteşte că pactul verde european prevede o reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, astfel încât UE să devină o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050.

Pactul verde european solicită ca o parte substanţială a celor 75% din transportul intern de marfă efectuat în prezent pe cale rutieră să fie reorientată către transportul feroviar şi transportul pe căile navigabile interioare. Transportul maritim pe distanţe scurte şi vehiculele eficiente cu emisii zero pot contribui, de asemenea, la crearea unui transport de marfă verde în Europa. Mediul înconjurător trebuie să fie una dintre preocupările noastre principale ca umanitate. Încălzirea globală îşi face simţite efectele din ce în ce mai mult şi mai greu de suportat. Trebuie să acţionăm cât mai rapid şi eficient până nu este prea târziu!

    Bogdan-Iulian Huţucă - intervenţie intitulată Un făuritor de ţară! O sută şapte ani de la moartea regelui Carol I;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Un făuritor de ţară! O sută şapte ani de la moartea regelui Carol I"

Pe 27 septembrie se împlinesc 107 ani de la moartea primului rege al naţiunii române, Carol I. Adus cu mult efort din partea elitei politice româneşti, cu o educaţie strictă de tip prusac, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen este cel care a inaugurat prima şi ultima dinastie românească.

După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, efortul oamenilor politici ai vremii, liberali şi conservatori, a fost de a menţine întreagă unirea izbutită la 1859. În acest sens, aducerea pe tron a unui prinţ străin, vechi deziderat paşoptist, trebuia îndeplinită cu diligenţă. După mai multe pertractări şi o iniţială cooptare a lui Filip de Flandra, cel care avea să răspundă apelului naţiunii române a fost să fie Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cel de-al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al principesei Josephine de Baden.

Născut într-o familie cu tradiţie dinastică pe 10 aprilie 1839, la Sigmaringen, principele şi mai târziu regele, Carol I avea să cunoască cea mai lungă domnie din istorie, nu mai puţin de 48 de ani (1866-1914), surclasându-l la acest capitol, dacă am face o comparaţie cu toată istoria politică a spaţiului românesc de astăzi, chiar şi pe domnitorul Ştefan cel Mare, care a petrecut pe tronul Moldovei 47 de ani (1457-1504).

Carol avea să fie un exemplu pentru toată clasa politică şi societatea românească. Cu un remarcabil simţ al datoriei, el avea să-şi îndeplinească datoriile ce îi reveneau ca suveran cu conştiinciozitatea şi rigoarea caracteristice spiritului prusac. Venirea sa în ţară, în anul 1866, nu a fost una deloc uşoară. Părintele fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu, după o acţiune diplomatică desfăşurată în Europa mai multe luni, reuşeşte să pornească spre România cu Carol în compania sa. Drumul însă era unul primejdios. La acel moment Austria şi Prusia erau într-un conflict deschis, ceea ce-l făcea pe Carol inamic şi, prin urmare, dacă prezenţa sa era reperată pe teritoriul austriac, ar fi fost arestat şi, foarte probabil, executat. Pentru a putea trece de controlul autorităţilor austriece, prinţul Carol a făcut călătoria cu vaporul pe Dunăre ca slujitor al lui Ion Brătianu, stând la cabina a II-a. În cele din urmă, au ajuns cu bine la Giurgiu, după care s-au îndreptat spre Bucureşti. La data de 10 mai 1866, primarul Bucureştiului, Dimitrie C. Brătianu, alături de peste 30.000 de oameni, îl întâmpină pe Carol în apropierea pădurii Băneasa.

Programul lui Carol I a avut trei direcţii precise: stabilitate politică prin regim constituţional, modernizare şi continuitate dinastică. Sub Carol I se va adopta prima constituţie în adevăratul sens al cuvântului. Actul fundamental nu prevedea nicio relaţie de vasalitate faţă de Înalta Poartă, lucru ce denota clar întâiul obiectiv al acestei domnii, şi punea ţara pe baze solid liberale. Cucerirea Independenţei de stat şi transformarea României în Regat au fost cele mai mari realizări din timpul domniei lui Carol I.

Prezent pe câmpul de luptă, regele a fost constant în centrul sau, cel puţin, în proximitatea evenimentelor. Mare tragedie, dacă putem să o numim astfel, a fost faptul că regele Carol I n-a apucat să vadă cu ochii lui împlinirea visului milenar şi ceea ce ar fi reprezentat încununarea Domniei Sale, Marea Unire.

Chiar dacă se stinge înainte ca România să fie implicată în conflict, moştenirea pe care a lăsat-o lui Ferdinand, zis cel Întregitor, a fost una colosală.

În zilele din iulie 1914, când avea loc Consiliul de Coroană pentru a decide paşii pe care trebuia să îi facă România cu privire la război, Carol I "avea tocmai însuşirile care ne lipseau nouă, românilor", cum îl caracteriza I.G.Duca. Deşi prusac prin sânge, Carol I nu şi-a impus voinţa în faţa sfetnicilor săi, cei mai importanţi oameni politici ai vremii, şi a acceptat neutralitatea României, deşi inima sa îi cerea să vină în ajutorul Germaniei.

Regele Carol a suferit în interiorul său până la sfârşitul vieţii pentru decizia pe care a luat-o, dar care s-a dovedit a fi cea corectă. Acest ultim act a demonstrat că şi-a respectat jurământul depus în urmă cu 48 de ani cu stricteţe: "Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păzi religiunea românilor, precum şi integritatea teritoriului ei şi a domni ca domn constituţional".

Regele Carol I a fost şi va rămâne un titan al istoriei românilor, un model de comportament şi caracter. Îmi doresc ca fiecare dintre noi, reprezentanţii poporului român, să cugetăm atent şi să ne însuşim vorbele Regelui Carol I: "Totul pentru ţară. Nimic pentru mine."

    Boris Volosatîi - intervenţie ce are ca obiect Şcoala românească, în dificultate!;

Domnul Boris Volosatîi:

"Şcoala românească, în dificultate!"

La 23 septembrie am marcat Ziua internaţională a limbajului semnelor.

Limbajul mimico-gestual românesc, cunoscut şi ca limbajul semnelor, reprezintă o varietate specifică a limbii române care utilizează semne naturale combinate cu gestică, mimică, ţinută a corpului etc. şi este luat sub protecţia statului.

Acest limbaj face parte din ceea ce este numit convenţional, potrivit clasificărilor internaţionale, "familia franceză a limbajului semnelor". Aceeaşi "familie a limbajului sunetelor" cuprinde utilizatori ai limbajului mimico-gestual din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Croaţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Mexic, Muntenegru, Slovenia, Spania, Quebec etc.

Alte "familii ale limbajului semnelor" mimico-gestuale sunt cele arabă, britanică, daneză, germană, japoneză, suedeză. Totodată, sisteme izolate de limbaje ale semenelor mimico-gestuale sunt cele american, armean, ceh (utilizat în Cehia şi Ungaria), chinez, indo-pakistanez, slovac, sud-african şi cel vietnamez.

Potrivit unor date neoficiale, furnizate de Asociaţia Surzilor din Republica Moldova, în spaţiul pruto-nistrean există peste 4.300 de persoane surde şi hipoacuzice, cca. 1.500 în municipiul Chişinău, dintre care circa 800 de copii.

Persoanele surde şi hipoacuzice din Republica Moldova utilizează un alt limbaj mimico-gestual, încadrat, potrivit clasificărilor internaţionale, în "familia rusă a limbajului semnelor", care cuprinde şi utilizatori din Bielorusia, Federaţia Rusă şi Ucraina.

În această situaţie, observăm că românii surzi şi hipoacuzici, precum şi românii fără handicap de auz, care cunosc limbajul mimico-gestual, în special membri ai familiilor naturale ale surzilor şi hipoacuzicilor, din cele două state româneşti utilizează limbaje mimico-gestuale din familii diferite: franceză şi rusă. Acest fapt constituie un impediement serios în calea cooperării şi strângerii relaţiilor dintre românii surzi şi hipoacuzici din Basarabia cu cei din România şi viceversa.

Orice limbaj mimico-gestual se învaţă de obicei în copilărie, în cadrul familiei naturale sau în cadrul instituţiilor speciale de învăţământ.

În Republica Moldova existau două gimnazii (în municipiul Cahul şi în satul Hârbovăţ, raionul Călăraşi), un liceu (în municipiul Chişinău), ameninţat cu lichidarea, şi o Şcoală de Meserii pentru Surzi şi Hipoacuzici (în municipiul Chişinău). De asemenea, în municipiul Chişinău funcţionează Parohia Ortodoxă Română "Biserica Inimii Tăcute", sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).

Din câte cunoaştem, la gimanziul pentru surzi şi hipoacuzici din municipiul Cahul şi în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Biserica Inimii Tăcute" s-au făcut anumite încercări de introducere a comunicării mimico-gestuale în baza sistemului utilizat în România. Aceste încercări reprezintă iniţiative individuale şi nu se înscriu într-o abordare metodică a autorităţilor de la Chişinău care au lăsat situaţia în voia soartei, într-un trend de inerţie de după perioada ocupaţiei sovietice.

Considerăm că unificarea limbajului mimico-gestual utilizat de românii din Republica Moldova cu cel din România ar trebui să constituie una dintre priorităţile autorităţilor de la Bucureşti şi ale societăţii româneşti.

În acest sens, facem apel către Ministerul Educaţiei să acorde:

  • burse identitare elevilor şi studenţilor surzi sau hipoacuzici din Republica Moldova în instituţii speciale de învăţământ şcolar, liceal, profesional şi de orice alt tip, grad sau nivel în care sunt instruiţi elevii şi studenţii surzi şi hipoacuzici din România ;
  • burse studenţilor din Republica Moldova pentru formarea, în România, în profesiile de Interpret în limbaj mimico-gestual şi Interpret limbaj specific persoanei cu surdocecitate ;
  • indemnizaţii speciale pentru personalul didactic, special sau auxiliar românesc (educatori, învăţători, profesori, interpreţi, medici, îngrijitori, preoţi etc.) din Republica Moldova, în vederea efectuării de către aceştia a unor stagii de pregătire profesională în România, la standarde europene, şi a însuşirii limbajului românesc al semnelor.
    Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică: PSD sprijină IMM-urile în faţa scumpirilor masive ale energiei;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"PSD sprijină IMM-urile în faţa scumpirilor masive ale energiei"

Partidul Social Democrat nu rămâne impasibil la situaţia dificilă prin care trec românii în urma scumpirilor la marea majoritate a serviciilor şi utilităţilor indispensabile vieţii de zi cu zi, precum şi la alimentele de bază.

Preţurile au crescut în mod inacceptabil, fără ca Guvernul incapabil de dreapta să ia vreo măsură de susţinere a oamenilor şi a agenţilor economici. Energia electrică este pe primul loc în topul scumpirilor, cu 24,65%, urmată de gazele naturale şi încălzirea centrală - 21,51%, uleiul comestibil - 21,27%, combustibili - 14,11%, apă, canal şi salubritate, precum şi marea majoritate a produselor alimentare de bază.

În tot acest timp, veniturile românilor au stagnat, atât salariile, cât şi pensiile, care au fost îngheţate de Guvernul Cîţu, ba chiar sunt mai mici, dacă luăm în calcul rata inflaţiei.

Chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României a avertizat public că în această toamnă ne vom confrunta cu creşteri foarte mari de preţuri, în condiţiile în care indicele preţurilor de consum se menţine la un nivel ridicat, dar se pare că Guvernul nu ţine seama de opiniile acestuia.

În aceste condiţii, PSD a depus, la Parlament, un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri de sprijin a IMM-urilor afectate de creşterile de preţuri şi tarife la gaze, energie şi combustibili, pentru a salva atât afacerile antreprenorilor români, cât şi locurile de muncă ale oamenilor.

De prevederile acestei iniţiative legislative vor beneficia toate IMM-urile a căror activitate a fost afectată de scumpiri, fără restanţe la bugetul de pensii şi cel pentru sănătate, întreprinderile sociale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale.

Potrivit propunerii PSD, aceste societăţi vor primi un ajutor nerambursabil în valoare de 50% din cheltuielile suplimentare, precum şi o deducere din impozitul pe cifra de afaceri/profit, pe o perioadă de cel mult trei ani, până la acoperirea a 50% din cheltuielile suplimentare eligibile.

Durata acestui sprijin efectiv, ce va fi suportat de stat, este de şase luni, începând din luna în care se înregistrează o creştere agregată a preţurilor şi tarifelor la energie electrică şi termică, gaze naturale şi combustibil de cel puţin 5% faţă de nivelul acestora din luna decembrie a anului precedent.

Obiectivele majore ale proiectului sunt, evident, în favoarea întreprinzătorilor, respectiv compensarea cheltuielilor suplimentare ale IMM-urilor din cauza scumpirilor energiei, evitarea insolvenţelor/falimentelor, protejarea locurilor de muncă şi menţinerea competitivităţii.

Sunt încrezătoare că parlamentarii tuturor formaţiunilor vor lăsa deoparte patimile politice şi vor vota acest proiect de lege, care are rolul de a uşura activitatea IMM-urilor şi a le ajuta să supravieţuiască acestei noi perioade dificile, ce va fi mai grea odată cu restricţiile impuse de Guvern în valul patru al pandemiei.

    Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică: Hotărârea de Guvern prin care a fost impus certificatul verde este ilegală;

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"Hotărârea de Guvern prin care a fost impus certificatul verde este ilegală"

Am luat act ieri de Hotărârea de Guvern care a introdus deja obligativitatea prezentării în anumite localuri a Certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID, în cazul în care rata de infectare depăşeşte un anumit prag, respectiv 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

Înţeleg din această hotărâre de Guvern că se introduce o limitare a dreptului de circulaţie care este garantat atât în articolul 45 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât şi în articolul 25 din Constituţia României.

Nu cred că mai e nevoie să prezint aici toate deciziile Curţii Constituţionale care spun clar că, în cazul restrângerii unor drepturi fundamentale este necesară o reglementare prin lege, votată aici, în Parlament, nu în Palatul Victoria, iar restrângerea dreptului respectiv trebuie să fie temporară, adică pe o durată limitată în timp.

Veţi spune, probabil, că prezentarea unui certificat COVID nu este o restrângere a dreptului fundamental al liberei circulaţii, întrucât la fel este necesar să prezentăm o carte de identitate sau un paşaport atunci când ne deplasăm dintr-un stat membru în alt stat membru al Uniunii Europene. Da, aşa ar fi dacă cetăţenii nu ar avea niciun fel de constrângeri pentru a obţine acest certificat verde. Dar în momentul în care le spui cetăţenilor că trebuie să plătească din buzunarul lor, în mod repetat, o sumă de bani, pentru a respecta o obligaţie impusă de lege, este ca şi cum i-ai forţa să se îndrepte către vaccinarea anti-COVID.

Eu nu zic că nu ar fi bine să avem cât mai mulţi români vaccinaţi. Cu o singură condiţie! Să fie prin consimţământ liber, nu cu forţa!

Am văzut cu toţii care a fost rezultatul acestei comunicări a Grupului de Comunicare Strategică - GCS, care a insistat atât de mult pe conceptele de obligaţie, coerciţie, sancţiune, impunere. Reacţia firească a populaţiei a fost de reţinere, de apărare, şi am văzut cu toţii că suntem pe penultimul loc în ceea ce priveşte rata de vaccinare.

În plus, am văzut peste tot în lume, inclusiv în România, că persoanele vaccinate se pot infecta şi pot transmite virusul. Deci, vaccinul singur nu poate pune capăt acestei pandemii. E nevoie, aşa cum spune şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, distanţare, mască de protecţie, igienă şi, nu în ultimul rând, testare periodică.

În aceste condiţii, dacă statul român este un stat responsabil şi dacă vrea cu adevărat să lupte eficient cu această pandemie, atunci e obligatoriu ca testele să fie gratuite sau măcar accesibile, la fel cum sunt şi vaccinurile. A forţa oamenii să aleagă între teste scumpe contra cost şi vaccinuri gratuite, e ca şi cum i-ai forţa să accepte vaccinarea, ceea ce este profund imoral, ilegal şi neconstituţional.

Varianta corectă este vaccinare plus testare. Iar testarea trebuie să fie gratuită cel puţin în şcoli, la elevi şi profesori, dar şi în cazul altor categorii profesionale esenţiale, cum sunt medicii, pompierii, poliţiştii etc. În ceea ce priveşte restul populaţiei, testarea ar trebui să fie cel puţin accesibilă din punct de vedere financiar. Şi aici avem multe modele în UE, de la acordarea unui număr limitat de teste gratuite fiecărui cetăţean, cum e în Austria, până la subvenţionarea preţului testelor, cum e în Italia. Deci, dacă tot ne luăm după alţii din UE, ar fi bine să preluăm toate aspectele, nu doar cele care sunt mai comode pentru Guvern.

Cred că fiecare cetăţean care plăteşte taxe şi impozite, inclusiv contribuţii pentru sănătate, are dreptul la astfel de facilităţi în ceea ce priveşte testarea. Iar, după ce îşi va cântări riscurile şi beneficiile, poate opta, desigur, şi pentru vaccinare dacă nu a făcut-o încă. Aceste facilităţi pentru testare ar trebui să fie valabile inclusiv pentru persoanele vaccinate, care, aşa cum arătam mai sus, se pot infecta şi pot transmite virusul.

Guvernul a aruncat zeci şi sute de milioane de euro pe vaccinuri, pe care acum le donăm sau le vindem la preţuri mai mici pentru că sunt în prag de expirare. Înţeleg că s-au anulat unele dintre comenzile uriaşe pentru care se alocaseră bani. Să direcţionăm aceste fonduri de la vaccinuri către teste şi atunci, cu siguranţă, vom reduce semnificativ rata de infectări, de cazuri grave sau decese.

Vă dau un singur exemplu: Danemarca este prima ţară care a ridicat toate restricţiile. Cum a fost posibil acest lucru? Pe lângă faptul că are o rată foarte mare de vaccinare, circa 80% din populaţie, Danemarca este campioana mondială la numărul de teste pe cap de locuitor. Au realizat peste 80 de milioane de teste la o populaţie de 6 milioane de locuitori, în timp ce România abia a atins 13 milioane de teste pentru 19 milioane de cetăţeni. Faceţi comparaţia şi trageţi singuri concluziile!

Concluzia mea este: vaccinare plus testare gratuită sau accesibilă pentru toţi!

    Cristina Burciu - declaraţie politică intitulată Cine este răspunzător de creşterea preţurilor poliţelor RCA?;

Doamna Cristina Burciu:

"Cine este răspunzător de creşterea preţurilor poliţelor RCA?"

Situaţia de faliment a Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance, precum şi acuzaţiile deosebit de grave lansate în ultimele zile la adresa Autorităţii de Supraveghere Financiară impun o reacţie mult mai fermă din partea instituţiilor statului, responsabile de supravegherea şi controlul pieţei asigurărilor din România.

În prezent, planează o incertitudine totală asupra întârzierii nejustificate cu care ASF a luat decizia de ridicare a autorizaţiei de funcţionare a societăţii amintite, dar şi în legătură cu soarta milioanelor de beneficiari ai poliţelor RCA emise până acum de City Insurance, având în vedere cota de piaţă majoritară a acesteia.

Incontestabil, ASF ştia de problemele City, aplicând, în ultimii doi ani, o serie de sancţiuni pentru plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daune RCA. Marea majoritate a sancţiunilor au fost însă contestate în instanţă, unele fiind anulate, iar în altele amenzile au fost reduse chiar de 100 de ori.

În tot acest timp, singurii afectaţi sunt asiguraţii, care plătesc asigurări la cote nejustificate, precum şi taxe şi accize, în condiţiile unei infrastructuri precare.

Pentru a elucida această stare de fapt, care pune într-o lumină defavorabilă inclusiv imaginea României pe pieţele internaţionale, am trimis o interpelare parlamentară conducerii ASF, de la care aştept clarificările necesare de care toţi asiguraţii au acum nevoie.

În opinia mea, ar trebui verificate sistemele care determină creşterea preţurilor acestor poliţe, având în vedere că falimentara City a ajuns liderul pieţei prin acordarea unor tarife reduse la RCA, dar fără acoperirea cheltuielilor interne ale societăţii de asigurare şi nici a daunelor.

Consider că este total nefiresc şi anormal ca toţi plătitorii de RCA, persoane fizice şi juridice, să suporte o creştere nejustificată a poliţelor de asigurare, deja dublate ca preţ, din cauza unor "inginerii financiare" de care, cel puţin până acum, nimeni nu este vinovat.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică: Valul patru al pandemiei are un nume - PNL;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Valul patru al pandemiei are un nume - PNL"

În plină escaladare a noului val de îmbolnăviri cu coronavirusul, PNL şi-a bătut joc de toţi românii prin organizarea congresului politic cu prezenţa fizică a peste 5.000 de persoane, într-un spaţiu închis. Astfel, înţelegem că pentru liberali nu există nici pandemie, nici virus, nici restricţii, nici campanie de vaccinare.

În condiţiile creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19, PSD consideră că desfăşurarea acestei acţiuni eminamente politică constituie o infracţiune gravă, care se înscrie la zădărnicirea combaterii pandemiei. În consecinţă, am cerut instituţiilor statului responsabile de supravegherea, controlul şi aplicarea reglementărilor în vigoare, în ceea ce priveşte respectarea restricţiilor în pandemie şi în starea de alertă, să aplice cu celeritate şi fermitate măsurile legale ce se impun. În caz contrar, aceste autorităţi, precum şi conducătorii lor, sunt complici la infracţiunile comise de liberali, urmând să răspundă, la rândul lor, în faţa legii.

De asemenea, somăm organismele responsabile ale statului să declanşeze o anchetă asupra modului în care Guvernul, în frunte cu premierul Cîţu, a modificat, în mod repetat şi nejustificat, reglementările în materie pentru a asigura o aparentă legalitate a evenimentului liberalilor din acest weekend.

Decizia executivului de a modifica cadrul legal, pentru ca evenimentele culturale în spaţii închise, la 50% din capacitate, să poată fi organizate la o incidenţă mai mare decât cea impusă înainte de declanşarea valului patru al pandemiei, nu are niciun temei legal, ca atare Guvernul este pasibil de sancţiuni drastice, conform actelor normative în vigoare.

Mi se pare culmea cinismului ca PNL să militeze cu fervoare pentru vaccinarea obligatorie, cât timp reprezentanţii Guvernului, chiar şi preşedintele Iohannis, "calcă în picioare" toate restricţiile existente în prezent, prin organizarea acestui congres cu 5.000 de oameni într-o singură sală.

Această aroganţă este nepermisă şi reprezintă o jignire incredibilă adusă românilor, mai ales a celor care şi-au exprimat opţiunea de a nu se vaccina, fiind astfel discriminaţi şi supuşi unor restricţii suplimentare inadecvate, inacceptabile şi neconstituţionale.

Îl rugăm pe preşedintele Iohannis şi pe şefii liberali să le spună românilor dacă cei 5.000 de delegaţi la congresul PNL sunt supraoameni şi au putut să eludeze legea, normele sanitare şi recomandările aceloraşi decidenţi după bunul lor plac, în plin val patru al pandemiei!

    Daniel-Gheorghe Rusu - declaraţie politică intitulată Impozitarea retroactivă împinge transportatorii în faliment!;

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

"Impozitarea retroactivă împinge transportatorii în faliment!"

În ultimele luni suntem martorii unor acţiuni concertate ale statului român, inclusiv ale ANAF, care vizează, fără echivoc, distrugerea transportului românesc prin impozitarea retroactivă pe cinci ani a diurnelor.

Legislaţia primară care reglementează acordarea diurnelor este legislaţia muncii. Articolele 44 şi 46 din Codul muncii prevăd expres că angajaţii delegaţi/detaşaţi au dreptul să li se acopere cheltuielile cu transportul şi cazarea şi, de asemenea, să primească o indemnizaţie (diurnă). Salariatul detaşat pe teritoriul altui stat membru va rămâne subordonat angajatorului care l-a detaşat, urmând ca pe durata detaşării să desfăşoare activitatea în interesul acestuia din urmă, aşa cum este prevăzut şi în Legea nr. 16/2017 (care reprezintă o implementare aproape identică a prevederilor Directivei 96/71/CE).

Niciun stat nu are impozit pe diurnă. Diurna nu este un venit de natură salarială, este un drept al salariatului şi o obligaţie a companiei de a fi plătită unei persoane pe perioada în care aceasta se află fie în delegare, fie în detaşare. Peste tot în lume, aceste drepturi ale salariaţilor, aceste diurne nu sunt impozitate, pentru că ele sunt date salariatului să-i compenseze anumite inconveniente legate de faptul că este plecat de acasă.

Impozitarea diurnelor şoferilor firmelor de transport rutier ar însemna scoaterea de pe piaţa internaţională a companiilor româneşti.

Şoferii vor pleca şi vor lucra pentru firmele din străinătate. Firmele din Vest nu au nevoie de concurenţa firmelor româneşti, au nevoie de forţa de muncă din România şi nu înţeleg de ce Guvernul României nu ia poziţie faţă de această problemă.

    Dragoş-Cătălin Teniţă - intervenţie cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Întreruperea de Sarcină Sigură;

Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă:

Astăzi, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională pentru Întreruperea de Sarcină Sigură.

Fireşte, cu toţii considerăm că întreruperea de sarcină trebuie să fie o procedură de ultim recurs, o opţiune deschisă femeilor, însă care nu trebuie să fie tratată cu uşurinţă.

Pe de altă parte, trebuie să reafirmăm, astăzi, necesitatea ca statul să asigure aceste proceduri în mod nediscriminatoriu, tuturor femeilor.

Aş vrea să reamintesc o realitate tragică, prin care România a trecut în anii comunismului şi care a afectat puternic o generaţie, generaţia părinţilor noştri.

Prin Decretul nr. 770/1966 întreruperile de sarcină au fost interzise, iar persoanele care ar fi încercat aşa ceva sau care ar fi asistat la o întrerupere de sarcină erau pedepsite cu ani grei de închisoare.

În primul an natalitatea s-a dublat, însă ulterior cifrele au revenit la valorile de dinainte de decret.

Cei douăzeci de ani de interdicţie, combinate cu o limitare extremă a mijloacelor de contracepţie au avut rezultate tragice:

    1. 1. Cel puţin 10.000 de femei care au murit în urma unor proceduri ce au dus la septicemii generalizate. Aceasta e cifra oficială. Dar cifrele reale prezentate de specialişti sunt mult mai mari, majoritatea vorbind de 50.000 de persoane decedate;
    2. Sute de mii de femei mutilate pe viaţă, care au suferit histerectomii;
    3. Sute de mii de copii nedoriţi, mulţi abandonaţi în orfelinatele terorii;
    4. Milioane de cupluri, practic o întreagă generaţie, îngrozită de apropierea fizică.

O generaţie întreagă care se gândeşte la imagini de coşmar când este rostit cuvântul "umeraş".

Despre asta vorbim când statul interzice întreruperile de sarcină.

Cum spuneam mai sus, nimeni nu doreşte întreruperea de sarcină ca înlocuitor al metodelor de contracepţie.

Dar acest lucru se întâmplă tocmai când statul nu ia măsuri active pentru a promova planningul familial, educaţia cu privire la contracepţie şi boli cu transmitere sexuală, oferirea în mod gratuit a mijloacelor de contracepţie acelor categorii extrem de vulnerabile.

Din păcate, realitatea în România anului 2021 este sumbră:

  • Doar 119 medici cu supraspecializare în planning familial (ginecologi cu practică în clinici sau medici de familie) în toată România, cu judeţe întregi care nu au nici măcar unul;
  • O lege care practic nu oferă acces gratuit la mijloace contraceptive pe termen lung niciunei categorii, oricât de vulnerabile ar fi acestea, legând compensarea de certificarea HTA (spre deosebire de restul ţărilor UE);
  • O majoritate în Parlament care a respins în mod repetat orice idee de educaţie în privinţa contracepţiei în programa şcolară;
  • Zero programe naţionale de susţinere a eforturilor asociaţiilor nonprofit cu activitate specifică;
  • Cea mai mare rată a sarcinilor la fete minore din Uniunea Europeana. 12% din totalul sarcinilor, când media UE este de 4%;
  • Judeţe întregi care nu oferă proceduri de întrerupere de sarcină, lucru care afectează, în primul rând, persoanele cu resurse financiare reduse.

Cred că trebuie să îndreptăm aceste lucruri. Suntem datori zecilor de mii de persoane care au murit din această cauză într-un regim abrutizant, fără respect pentru drepturile femeilor.

    Ervin Molnar - declaraţie politică despre Legea privind interzicerea deconectării consumatorilor casnici de la energie electrică şi gaze naturale;

Domnul Ervin Molnar:

"Legea privind interzicerea deconectării consumatorilor casnici de la energie electrică şi gaze naturale"

Pe toată perioada stării de alertă, niciun român nu va rămâne fără curent şi gaze, cu atât mai mult dacă un consumator a ajuns din motive neimputabile lui într-o situaţie financiară dificilă. Aceasta este principala prevedere a unei iniţiative legislative care a trecut deja de votul Senatului, fapt care constituie o veste extraordinară pentru oameni.

Conform proiectului de lege, furnizorii de energie electrică şi gaze naturale nu mai pot deconecta consumatorii casnici de la utilităţile energetice, nici măcar dacă plata facturilor nu a fost făcută la timp.

Noul act normativ modifică, în mod corespunzător, o ordonanţă de urgenţă care stipula că nu pot fi deconectaţi de la utilităţile de energie şi gaze naturale pe motiv de neplată a facturilor, pe perioada stării de urgenţă, iar acum legislativul a propus prelungirea acestei măsuri benefice şi pentru perioada în care ne aflăm în stare de alertă.

Potrivit legii, operatorii de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gaze naturale vor asigura continuitatea furnizării serviciilor următoarelor categorii de clienţi casnici: consumatorilor vulnerabili de energie, consumatorilor finali casnici de energie electrică care au un consum mediu lunar mai mic de 100 kWh şi consumatorilor finali casnici de gaze naturale care au un consum mediu lunar mai mic de 1000 kWh şi nu au mai mult de şase luni restanţă la plata facturilor.

Consider extrem de important faptul că parlamentarii sunt receptivi la adevăratele probleme ale oamenilor, confruntaţi acum, din păcate, cu escaladarea preţurilor la energia electrică după liberalizare. Mai ales în ceea ce priveşte familiile care au probleme materiale majore, fiind în imposibilitate de a achita facturile la timp, acest sprijin devine indispensabil pentru continuarea vieţii de zi cu zi în condiţii decente.

Sunt convins că acest proiect de lege va fi votat în unanimitate şi în plenul Camerei Deputaţilor, pentru a putea fi promulgat şi a intra în vigoare în cel mai scurt timp.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică cu titlul Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - şansa istorică a României;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - şansa istorică a României"

Un citat celebru, pe care uzanţa îl atribuie marelui om de stat Winston Churchill, spune: "Succesul nu este final, eşecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează". Pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2 a reprezentat o provocare pentru întreaga umanitate, însă am dovedit şi trebuie să dovedim în continuare că putem trece peste orice obstacol, indiferent de gravitatea lui.

Vicisitudinile acestor timpuri au arătat cât de importantă este solidaritatea europeană şi norocul cu care a fost binecuvântată ţara noastră de a fi parte din marea familie europeană. Principiul "Toţi pentru unul şi unul pentru toţi", expus în celebra operă a lui Alexandre Dumas, este piatra de temelie a Uniunii Europene, iar acesta îşi găseşte materializarea şi în Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.

Mecanismul european de Redresare şi Rezilienţă este un nou instrument financiar al UE, apărut în contextul răspunsului UE la criza declanşată de pandemie. În urma unor lungi negocieri, purtate vara trecută la nivel european, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut pentru România 29,2 miliarde de euro prin Instrumentul de Redresare şi Rezilienţă şi 50 miliarde de euro în cadrul financiar 2021-2027 (fondurile europene clasice). În total, este vorba de 79,2 miliarde de euro investiţii pentru dezvoltarea României în anii ce vin, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin fondurile europene clasice, pe lângă bugetul de stat, o oportunitate pe care România nu a mai avut-o niciodată în istorie.

Ne aflăm acum la finalul unei lungi perioade de negocieri, purtate între România şi Comisia Europeană, care s-au sfârşit cu un îmbucurător succes. Astfel, ieri, 27 septembrie, preşedintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, a fost prezentă la Bucureşti pentru semnarea simbolică a PNRR-ului României. În urma negocierilor purtate direct de către prim-ministrul Florin Cîţu, din cele 48 de miliarde de euro alocate tuturor programelor de dezvoltare şi rezilienţă din Europa, la acest moment, 9,7 miliarde sunt pentru transporturile din România, bani care vor intra în trezoreria statului până la finalul acestui an. Astfel, România se raliază, aşa cum este firesc, obiectivelor ce caracterizează economiile dezvoltate: modernizarea infrastructurii de transport şi medicale, economie verde, digitalizare.

Este o şansă unică, pe care o vom fructifica din plin în interesul României şi al românilor. Prea mult timp ţara noastră a fost ţinută în subdezvoltare de PSD, partidul care ne-a transformat în oaia neagră a Europei. Astăzi, cu Partidul Naţional Liberal la guvernare, România are garanţia urmării şi consolidării parcursului său european, mai mult, are garanţia unei dezvoltări durabile şi sustenabile. Responsabilitatea este una uriaşă, însă PNL a demonstrat că este un partid căruia nu îi este teamă de asumarea unor asemenea sarcini. Urmează trei ani de dezvoltare şi reforme substanţiale, la sfârşitul cărora Partidul Naţional Liberal va arăta că este singura formaţiune politică capabilă să guverneze coerent şi eficient România.

    George Şişcu - declaraţie politică: Miliardele de euro alocate prin PNRR nu sunt un cadou al Europei pentru România, ci reprezintă drumul cel mai scurt către dezvoltare;

Domnul George Şişcu:

"Miliardele de euro alocate prin PNRR nu sunt un cadou al Europei pentru România, ci reprezintă drumul cel mai scurt către dezvoltare"

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu înseamnă un cadou al Uniunii Europene pentru România, ci este o şansă uriaşă cu care este posibil să nu ne mai întâlnim în următoarele decenii.

Vizita la Bucureşti a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezintă semnalul transformării ţării noastre într-un imens şantier până în 2026. Este un moment important pentru România, de noi depinde dacă reuşim să schimbăm din temelii această ţară.

Nu este însă cazul să petrecem. Euforia ar trebui să se încheie repede. Cele 29 de miliarde de euro le vom obţine prin multă muncă şi numai dacă vom fi capabili să ducem proiectele la care ne angajăm la bun sfârşit. Am văzut ce s-a întâmplat în exerciţiile financiare anterioare, când nu am fost în stare să cheltuim integral banii alocaţi României. Rămâne de văzut dacă am învăţat ceva din experienţele neplăcute de după 2007, când am crezut că autostrăzile, spitalele sau şcolile se vor construi singure.

PNRR înseamnă dezvoltare, dar este şi despre seriozitate şi responsabilitate. După aprobarea proiectului de către Comisia Europeană, va trebui să trecem la treabă.

Planul de redresare ne va permite să alocăm resurse financiare generoase pentru reconstrucţia României după criza COVID, dar şi pentru a ne atinge obiectivele ambiţioase pe termen mediu şi lung. Nu vom putea dezvolta România fără o creştere economică sănătoasă, fără a crea locuri noi de muncă, fără investiţii sau fără măsuri coerente de stimulare a mediului de afaceri.

Prin PNRR, România se angajează că va construi sute de kilometri de autostradă, va moderniza alte câteva sute de kilometri de cale ferată şi va realiza peste 3.500 de kilometri de reţele de apă şi canalizare. Sunt preconizate investiţii în toate domeniile, inclusiv în sănătate şi educaţie.

Vestea bună este că banii nu vor merge în consum, ci vor fi dirijaţi către investiţii. Pentru aceasta avem nevoie de o guvernare stabilă, dar şi de un climat politic sănătos, fără abordări electorale şi populiste.

Chiar dacă o parte a societăţii este încă sceptică, am încredere că lucrurile se vor mişca cu rapiditate în direcţia dorită de noi, toţi, iar PNRR va fi un succes.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică cu tema Programul de Investiţii «Anghel Saligny» intră în linie dreaptă!;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Programul de Investiţii «Anghel Saligny» intră în linie dreaptă!"

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a pus la dispoziţia autorităţilor locale platforma digitală special creată pentru depunerea cererilor de finanţare pentru proiectele de construcţie şi modernizare a drumurilor, a reţelelor de apă şi canalizare, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

Astfel, Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", prin care modernizăm comunităţile locale prin bugetul pus la dispoziţie de 50 de miliarde de lei, intră în linie dreaptă!

În vederea dezvoltării echitabile a localităţilor din România, sunt prevăzute sume prealocate pentru fiecare localitate. Astfel, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", vor fi alocate cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună şi cel puţin 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocate minimum 10 milioane de lei şi cel puţin 43 de milioane de lei pentru reşedinţele de judeţ. Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare de cel puţin 35 de milioane de lei pentru proiecte prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

Fondurile alocate vor fi destinate construcţiei a 12.000 km. de reţele de alimentare cu apă şi canalizare construite/extinse, 700.000 de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcţia sau modernizarea a 2.000 km. de drumuri judeţene şi variante ocolitoare şi 3.000 km. de drumuri comunale.

Şi, pentru a răspunde criticilor legate de transparenţă, cred că românii ar trebui să ştie că tocmai constituirea acestei platforme digitale, cu toate informaţiile publice, este cea mai clară dovadă că ne dorim ca lucrurile să fie la dispoziţia oricui. Pe această platformă digitală se vor regăsi toate informaţiile publice despre fiecare proiect, finanţarea asigurată fiecărui proiect.

Prin Programul "Anghel Saligny" putem atrage în fiecare judeţ sume importante de bani, în investiţii pentru asfalt, apă, canalizare şi gaze. Este nevoie doar ca primarii să depună proiecte bine gândite şi argumentate care să răspundă nevoilor comunităţilor. Iar eu mă bazez pe profesionalismul edililor din Galaţi şi din alte colţuri ale României!

Judeţul pe care îl reprezint, judeţul Galaţi, va avea la dispoziţie, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", minimum 451 milioane de lei! Aceşti bani reprezintă o şansă importantă pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Nu pot decât să îmi doresc ca banii prevăzuţi prin acest program să se vadă în standarde de viaţă mai bune pentru comunităţile locale.

Programul "Anghel Saligny" întregeşte viziunea PNL privind investiţiile necesare dezvoltării României, astfel încât nicio localitate să nu fie lăsată în urmă.

    Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică: Ghinion! Preşedintele a dezvelit o statuie neautorizată!;

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

"Ghinion! Preşedintele a dezvelit o statuie neautorizată!"

În data de 11 septembrie 2021, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, au dezvelit în Piaţa Mare din Sibiu, în faţa palatului-muzeu cu acelaşi nume, o statuie a baronului Samuel von Brukenthal, care a ocupat funcţia de guvernator al Transilvaniei în perioada 1777-1787, în care această provincie era încorporată în Imperiul Habsburgic. Preşedintele a ţinut să-l omagieze cu o statuie masivă de bronz, având înălţimea de 3 metri, pe sasul care a deţinut cea mai înaltă demnitate înaintea sa, pe care l-a elogiat că a fost "o mare personalitate a timpului şi locului în care a trăit", respectiv "cea mai mare personalitate a saşilor transilvăneni".

Inaugurarea a avut loc la scurt timp după ce fana prezidenţială Raluca Turcan, deputat liberal de Sibiu şi ministru al Muncii, i-a adresat baronului von Brukenthal, pe Facebook, o emoţionantă urare de "la mulţi ani", cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la naşterea sa. Iohannis, Turcan şi alţii îl consideră pe baronul Brukenthal un mare iluminist şi un mecena al culturii şi artelor din Transilvania.

Numeroşi români consideră neavenită amplasarea acestei statui, având în vedere că baronul Samuel von Brukenthal a fost guvernatorul Transilvaniei în timpul reprimării sângeroase a răscoalei din 1784 a ţăranilor iobagi din această provincie, care a culminat cu execuţia atroce, prin tragere pe roată, a principalilor conducători, Horea şi Cloşca. Alături de execuţia plină de cruzime a acestor eroi martiri, în memoria colectivă a românilor a rămas faptul că în cursul represiunii au fost ucişi mii de ţărani iobagi din Transilvania.

Nu există dovezi că baronul Brukenthal ar fi fost implicat direct în reprimarea răscoalei şi în execuţia conducătorilor săi, care au fost ordonate de împăratul austriac Iosif al II-lea şi executate de contele Anton von Jancovich, în calitate de comisar imperial. Dar, baronul von Brukenthal nu a făcut, în calitate de guvernator al Transilvaniei, niciun demers pentru atenuarea acestora. La fel cum nu a făcut niciun demers pentru ameliorarea situaţiei iobagilor români din Transilvaniei, în cei şapte ani dinaintea răscoalei, în care a avut calitatea de guvernator. Ba, mai mult, guvernatorul Brukenthal a contribuit la declanşarea răscoalei, întrucât a făcut pe plac nobilimii maghiare şi a oprit conscripţia militară ordonată de curtea imperială de la Viena în 1784, conscripţie la care se înscriseseră mai mulţi iobagi români decât de obicei.

Serviciul militar pentru Imperiul Habsburgic atrăgea eliberarea din iobăgie, fapt care nu era pe placul grofilor maghiari. Oricum, Brukenthal nu a avut simpatie sau respect pentru românii majoritari din moment ce, în perioada în care a fost guvernator, le-a interzis acestora să se stabilească în toate cele şapte oraşe săseşti din Transilvania şi a refuzat recunoaşterea naţiunii române ca naţiune egală cu naţiunile maghiară, secuiască şi săsească. O fi fost iluminist domnul baron, dar nu pentru toată lumea.

Prin prisma acestor aspecte, se poate spune că preşedintele Klaus Iohannis nu a menajat deloc sensibilitatea istorică a românilor prin inaugurarea statuii baronului Samuel von Brukenthal. Mulţi români consideră că dezvelirea acestei statui constituie o gravă eroare şi o mare ofensă adusă eroilor neamului românesc. În mod surprinzător, mai ales pentru un adept declarat al legalităţii şi al lucrului bine făcut, ca preşedintele Iohannis, amplasarea statuii lui Brukenthal s-a făcut cu încălcarea legii în materie.

Conform prevederilor articolului 5 din Legea nr.120/2006, Legea monumentelor de for public, amplasarea monumentelor de for public, categorie din care fac parte statuile, trebuie să se realizeze cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public. Mai pe şleau, pentru amplasarea şi, implicit, dezvelirea unei statui este obligatorie obţinerea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construire de la primăria aferentă, precum şi a unui aviz pentru concepţia artistică de la Ministerul Culturii.

Statuia baronului Brukenthal a fost amplasată în Piaţa Mare din Sibiu în data de 8 septembrie 2021, zi de miercuri, cu trei zile înainte de dezvelire. Se pare că de-abia atunci şi-au dat seama reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu că nu există acte de urbanism şi de autorizare pentru amplasarea statuii. Numai aşa se explică de ce Primăria Sibiu a emis certificat de urbanism doar a doua zi, în data de 9 septembrie 2021. În acest sens, pe site-ul Primăriei Sibiu este înregistrat Certificatul de Urbanism nr. 1784/09.09.2021, emis în urma solicitării Primăriei municipiului Sibiu, prin viceprimar Corina Bokor, pentru adresa Piaţa Mare F.N., având ca scop amplasare monument de for public. În aceste condiţii, nu a mai fost timp, şi nici nu era posibil, pentru obţinerea până sâmbătă, 11 septembrie 2021, a avizului de la Ministerul Culturii şi a autorizaţiei de construire de la Primăria Sibiu. Pe site-ul acestei primării nu apare vreo autorizaţie de construire emisă pentru statuia lui Brukenthal din Piaţa Mare. Este evident că preşedintele Iohannis şi primăriţa Fodor au dezvelit o statuie neautorizată. De unde se vede că şi unii nemţi aplică principiul românesc "merge şi aşa". Cine va fi oare amendat pentru amplasarea acestei statui fără autorizaţie?

Preşedintele Iohannis, care a fost primarul Sibiului până în 2014, şi municipalitatea din Sibiu nu au dovedit însă aceeaşi deschidere şi solicitudine şi faţă de amplasarea în oraşul de pe malurile Cibinului a unei statui a marelui erou naţional al românilor, Avram Iancu. Conform unui comunicat emis recent, Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu nu a reuşit amplasarea unei statui a eroului nostru naţional într-una din pieţele publice din Sibiu, ca la Cluj şi Târgu-Mureş, unde este reprezentat prin monumente impunătoare.

Avram Iancu a fost legat de toate cele trei mari oraşe transilvane. La Cluj a urmat, în perioada 1841-1846, cursurile liceului şi ale facultăţii de drept, iar la Târgu Mureş şi-a făcut, în perioada 1846-1848, stagiatura în avocatură, pe lângă Tabla regească (Curtea de Apel a Transilvaniei). Avram Iancu a fost însă strâns legat şi de Sibiu. În 1846, după absolvirea facultăţii de drept la Cluj, a primit prima repartiţie la Tezaurariatul din Sibiu. În anii 1848 şi 1849 a fost prezent de mai multe ori la Sibiu, la şedinţele Comitetului Naţional Român, în care era membru, şi care era un fel de guvern al românilor din Transilvania, condus de mitropolitul Andrei Şaguna, preşedinte, şi de Simion Bărnuţiu, vicepreşedinte. În 1852, Avram Iancu a fost întemniţat şi judecat la Sibiu, dar a fost achitat de frica poporului, iar ulterior a locuit o perioadă în casa prietenului său Ilie Măcelaru, care i-a fost coleg de facultate.

Nereuşind să obţină aprobarea amplasării unei statui a marelui revoluţionar român într-o piaţă centrală din Sibiu, Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu, Filiala Sibiu, a făcut demersuri, începând din 2013, pentru amplasarea unui bust al acestuia în Parcul Astra, unde au statui şi alte personalităţi istorice româneşti legate de Sibiu, ca Andrei Şaguna, Gheorghe Lazăr, George Bariţiu, Andrei Mureşanu, Emanoil Gojdu şi Octavian Goga. Societatea Avram Iancu a trebuit să depună un studiu geotehnic şi să obţină în jur de 10 avize şi aprobări pentru amplasarea bustului marelui nostru erou naţional în Parcul Astra, respectiv avize de la Serviciul Patrimoniu al Primăriei Sibiu, Direcţia Tehnică a Primăriei Sibiu, Oficiul de Cadastru Sibiu, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu şi aprobări de la E-ON Gaz, Apă-Canal SA, Electrica SA, RCD-RCS. De abia după depunerea acestor avize si aprobări au fost obţinute acceptul de amplasare în Parcul Astra şi certificatul de urbanism din partea Primăriei Sibiu.

Dosarul complet a fost înaintat Ministerului Culturii, în vederea obţinerii avizului pentru concepţie artistică. În cursul anului 2014, secretarul de stat Hegedus Csilla a respins de două ori acest aviz, cu motivaţia stupefiantă că bustul lui Avram Iancu nu are expresie artistică. În aceeaşi perioadă însă, un parc din Sibiu a primit denumirea Petofi Sandor, care a fost legat de Sibiu doar prin faptul că, în primăvara anului 1849, a fost prezent câteva zile în această urbe, în calitate de adjunct al generalului Iosif Bem, comandantul armatei revoluţionare maghiare, care a atacat şi a cucerit oraşul.

În 2014 Ministerul Culturii a fost controlat de UDMR, prin ministrul Kelemen Hunor, preşedintele formaţiunii etnice maghiare, şi prin secretarul de stat Hegedus Csilla, care a deţinut ulterior şi portofoliul de ministru pentru o perioadă scurtă. De abia în anul 2018, când ministru al Culturii era George Ivaşcu (PSD), a fost obţinut avizul pentru concepţie artistică, iar bustul lui Avram Iancu a putut fi instalat de Centenarul Marii Uniri. Până atunci, bustul marelui nostru erou naţional a aşteptat, vreme de cinci ani, învelit într-un linţoliu alb, în holul Bibliotecii Astra din Sibiu. Că aşa-i românul!

    Bogdan-Gruia Ivan - declaraţie politică intitulată Pentru mine educaţia a însemnat putere, pentru voi doar un joc?;

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

"Pentru mine educaţia a însemnat putere, pentru voi doar un joc?"

Ne aflăm în al treilea an şcolar în care se abordează şcoala online ca soluţie la limitarea răspândirii coronavirusului în unităţile de învăţământ la nivel primar, gimnazial şi preuniversitar.

Acest subiect a generat în permanenţă controversă în spaţiul public şi o îngrijorare pentru milioane de părinţi care îşi doresc un mediu de învăţământ normal pentru copiii lor.

În aceste vremuri de criză, colegii noştri de la putere se joacă de-a funcţiile, de-a preşedintele şi organizează congrese cu mii de oameni, în condiţiile în care mor oameni infectaţi cu un virus nemilos şi sunt raportate peste 7.000 de cazuri de COVID-19 în fiecare zi.

Conform statisticilor, 81% dintre români îşi doresc ca şcoala să se desfăşoare în format fizic, aşa cum este normal, iar în ajutorul acestui fapt vin soluţii aplicate în statele occidentale care au dat randament, respectiv testarea gratuită a elevilor direct în unităţile de învăţământ, indiferent de rata de incidenţă din localităţile de provenienţă.

Germania asigură kit-uri rapide de testare pentru elevi, de la începutul anului şcolar, fapt pentru care nu au fost constrânşi să închidă şcolile.

Unde sunt miliardele pe care le-aţi folosit în propaganda anului electoral 2020? Când veţi lua măsuri competente pentru generaţiile de copii care în acest moment rămân în voia sorţii?

Închei cu un citat: "Bătrânii pot face război, dar numai copiii vor face istorie" - Ray Merritt.

    Lilian Scripnic - declaraţie politică: Bătaia de joc a Guvernului Cîţu la adresa celor care salvează vieţi;

Domnul Lilian Scripnic:

"Bătaia de joc a Guvernului Cîţu la adresa celor care salvează vieţi"

După un an şi jumătate de sacrificii inimaginabile ale cadrelor medicale în focurile luptei cu pandemia, prim-ministrul Florin Cîţu, proaspăt ales superman în PNL, a decis că e momentul să îi penalizeze salarial pe 60% dintre eroii din linia întâi.

Consider că intenţia premierului de introducere a unor penalităţi financiare pentru angajaţii sistemului sanitar care nu vor să se vaccineze sau să se testeze este o bătaie de joc la adresa celor care salvează vieţi.

În contextul în care România este la coada clasamentului în Uniunea Europeană la capitolul medici pe cap de locuitor, actualul Guvern decide, în plin val 4 al pandemiei, să îi pedepsească pe cei care au decis să rămână acasă într-o situaţie de criză sanitară pentru a-şi ajuta semenii, familiile, neamul. Sunt bine cunoscute salariile mici ale cadrelor medicale, munca în plus pe care trebuie să o depună aceştia pentru a suplini deficitul de personal, dar şi subfinanţarea sistemului sanitar.

Cum să arunci cu piatra spre cei de care avem atâta nevoie? Cadrele medicale sunt, la rândul lor, cetăţeni liberi ai acestei ţări şi, la fel ca alte categorii sociale sau profesionale, trebuie să aibă libertatea de a alege dacă se vaccinează sau nu. Dacă astăzi se anunţă penalizări salariale pentru cei nevaccinaţi, ne putem aştepta ca mâine să urmeze concedieri.

Stimaţi guvernanţi, reveniţi cu picioarele pe pământ! Nu alungaţi medicii, nu alungaţi asistentele, nu alungaţi personalul auxiliar din spitale! Nu închideţi spitalele! Potrivit Constituţiei României, dreptul la ocrotirea sănătăţii românilor este garantat.

Domnule prim-ministru, renunţaţi la gândul de a-i şantaja financiar pe angajaţii sistemului sanitar pentru a-i obliga să se vaccineze. Pentru tot efortul şi toate sacrificiile făcute pentru ţară, aceştia trebuie decoraţi şi premiaţi, nicidecum sancţionaţi!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

    Ioan Mang - declaraţie politică cu titlul Congresul la care nu s-a întâmplat nimic!;

Domnul Ioan Mang:

"Congresul la care nu s-a întâmplat nimic!"

România se confruntă de săptămâni bune cu o criză politică complicată, declanşată de iresponsabilitatea lui Florin Vasile Cîţu şi de jocul duplicitar al USR PLUS. Spre disperarea populaţiei, la această criză se adaugă indecizia guvernamentală, incoerenţa persoanelor responsabile şi soluţiile improvizate ale guvernanţilor de "dreapta". PNL şi USR au promis foarte multe şi nu au livrat încă nimic!

Toată vara, Cîţu şi ceilalţi politruci de "dreapta", nu au făcut nimic pentru a pregăti sistemul sanitar pentru noul val al pandemiei. Acum încearcă să arunce vina unii asupra altora! Cu toţii sunt responsabili! Şi Cîţu şi Mihăilă! Şi PNL şi USR! La fel cum toţi sunt responsabili pentru că, timp de un an şi jumătate, nu au făcut nimic pentru pregătirea economiei şi a populaţiei cu privire la creşterea preţurilor în urma asumatei liberalizări de pe piaţa energiei.

În timp ce PNL şi USR PLUS nu au făcut nimic la guvernare, inflaţia a crescut galopant, similar cu numărul celor infectaţi cu noul coronavirus. În loc să acţioneze, liderii PNL-işti şi USR-işti au aşteptat congresele PNL şi USR PLUS, de parcă s-ar fi întâmplat vreo minune salvatoare. Sâmbătă, la Congresul PNL nu s-a întâmplat nicio minune! A fost doar circ ieftin şi o mare bătaie de joc la adresa românilor! Preşedinte a ieşit cine trebuia să iasă, favoritul locatarului de la Cotroceni! Nicio surpriză, nicio minune!

Pe PNL-işti nu i-a interesat că au pus în pericol vieţile românilor, că au zădărnicit eforturile de combatere a pandemiei, că au încălcat şmechereşte legea şi regulile bunului-simţ, că Iohannis a încălcat Constituţia! Au vrut Congres şi au făcut Congres! Nici nu contează cine a câştigat şi cine a pierdut, pentru că, oricum, nu se va schimba nimic în bine în România. Nici în ceea ce priveşte proasta guvernare, nici în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai al românilor!

Nici PNL şi nici USR nu au o strategie clară pentru a scoate România din criză şi pentru a-i proteja pe români de coronavirus sau de creşterea preţurilor! Nici măcar strategie politică nu au. Nimeni din PNL nu vrea să se gândească la posibilitatea în care Cîţu, proaspăt ales preşedinte la partid, va fi demis, prin moţiune de cenzură, din funcţia de premier. Ei cred că totul se resetează, dar între timp se înmulţesc problemele de rezolvat, se agravează pandemia, se agravează situaţia economică şi socială.

    Marian Mina - declaraţie politică: PSD se implică, pe toate căile, în rezolvarea crizei energetice actuale;

Domnul Marian Mina:

"PSD se implică, pe toate căile, în rezolvarea crizei energetice actuale"

România are probleme grave şi urgente. Alături de implementarea unor măsuri logice, aplicabile, bune pentru România, în sistemul sanitar şi în cel de învăţământ, în plin val 4, subiectul facturilor la energie şi gaze ar trebui să fie prioritar pentru cei de la putere! Dar, din păcate, în ultima perioadă, PNL şi USR ne-au oferit doar circ, scandal politic şi nicio măsură pentru români.

Ne-am pierdut speranţa că vor face măcar o dată ceea ce trebuie pentru ţara noastră, astfel că PSD continuă demersurile necesare pentru ca Legea privind plafonarea preţurilor să fie adoptată. Dacă actul normativ va intra în vigoare, preţurile de pe facturile românilor vor scădea imediat cu până la 43% la energia electrică şi cu până la 23% la gazele naturale. În plus, românii vor mai primi o compensaţie de 50% din scumpirile plătite în ultimele 6 luni.

Creşterea preţurilor la energie şi gaze va fi plafonată pentru următoarele 6 luni de la intrarea în vigoare a actului normative, iar plafonul este stabilit la media preţurilor din perioada martie-septembrie 2021. Astfel, la energie electrică va fi un preţ maxim de 380 lei/MWh şi la gaze naturale, un preţ maxim de 192 lei/MWh.

În ceea ce priveşte compensaţia, aceasta va fi acordată consumatorilor cărora le-a crescut preţul la gaze şi energie electrică în ultimele 6 luni dinainte de intrarea în vigoare a legii. Compensaţia este egală cu 50% din scumpirile plătite în plus de consumator în aceste 6 luni, respectiv jumătate din diferenţa dintre preţul plătit în ultima lună şi cel plătit în prima lună. Compensaţia se acordă o singură dată şi se va scădea din facturile emise după intrarea în vigoare a legii.

Totodată, PSD a prezentat o iniţiativă legislativă şi pentru sprijinirea IMM-urilor la plata facturilor pentru gaze şi pentru curentul electric. Având în vedere că peste 96% dintre IMM-uri sunt firme româneşti, legea PSD vine în sprijinul antreprenorilor români din clasa de mijloc, pentru a face faţă creşterii aberante a facturilor. În acelaşi timp, prin adoptarea acest act normativ, pot fi salvate milioane de locuri de muncă din sectorul privat, întrucât, dacă nu sunt sprijinite, IMM-urile sunt cele mai expuse la faliment.

Pe de altă parte, şi europarlamentarii PSD cer dezbatere în Parlamentul European pentru combaterea creşterii preţurilor la energie. Eurodeputaţii social-democraţi susţin necesitatea unui plan european concret, care să dea "soluţii rapide de atenuare a efectelor unei eventuale sărăcii energetice şi chiar alimentare, generate de actualul val de scumpiri". Tot PSD a determinat majoritatea să adopte în regim de urgenţă Legea consumatorului vulnerabil, promovează hotărât necesitatea majorării salariului minim cu 200 de lei net, pentru sprijinirea românilor cu venituri mici în faţa creşterii preţurilor, şi a reuşit constituirea unei Comisii Parlamentare de Anchetă în cazul preţurilor uriaşe la facturile pentru utilităţi.

Ca atare, pe toate căile, parlamentare, interne şi externe, prin iniţiative, solicitări oficiale şi luări de atitudine, PSD se implică în rezolvarea crizei energetice actuale!

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având ca subiect Agenda de pace a ONU, într-o nouă perspectivă;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Agenda de pace a ONU, într-o nouă perspectivă"

A 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a desfăşurat săptămâna trecută pe fondul unor presiuni socio-economice, politice şi de securitate care caracterizează provocările cu care statele democratice se confruntă în ultimul timp. Promovarea păcii, a valorilor democratice şi a drepturilor omului întâmpină, în continuare, numeroase dificultăţi, având în vedere criza umanitară generată de preluarea puterii de către talibani în Afghanistan, ameninţările regionale de securitate în Europa şi efectele secundare ale pandemiei de COVID-19.

Cu toate acestea, situaţia de faţă poate fi transformată într-o oportunitate, o ocazie pentru a demonstra gradul de solidaritate, suport şi colaborare între statele membre. În ciuda intereselor diferenţiate, statele democratice vor prioritiza întotdeauna aceleaşi valori fundamentale, care se păstrează încă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pacea şi prosperitatea.

Tema acestei sesiuni a Adunării Generale, "Construirea rezilienţei prin speranţă vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucţia durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului şi revitalizarea Organizaţiei Naţiunilor Unite" cuprinde acţiunile asupra cărora ONU îşi va concentra eforturile şi resursele în perioada următoare. România şi-a confirmat devotamentul şi suportul faţă de promovarea conceptului de societate rezilientă, dezvoltarea unei economii durabile şi protejarea categoriilor vulnerabile. Însă toate aceste eforturi ar fi în zadar dacă nu recunoaştem impactul schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii. Încălzirea globală urgentează aplicarea unor schimbări drastice, respectiv implementarea unor reforme în acest sens, obiectiv primordial al coaliţiei de guvernare.

Faptul că pandemia de COVID-19 a determinat multiple domenii să îşi desfăşoare activităţile în mediul online atrage atenţia asupra necesităţii educaţiei privind utilizarea spaţiului cibernetic. Trebuie să asigurăm un acces sigur la Internet, să consolidăm securitatea cibernetică şi să promovăm un comportament responsabil în spaţiul virtual. Capitala României găzduieşte pentru prima dată Centrul European pentru Securitate Cibernetică, demonstrând faptul că priorităţile enumerate anterior fac parte din strategia clară a ţării noastre.

Cu toate acestea, perspectiva adoptată trebuie să fie una incluzivă, care să nu neglijeze individul şi nevoile sale. Drepturile omului sunt protejate în România printr-un instrument adiţional, "Strategia Naţională a României pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură". În plus, criza umanitară din Afghanistan, suprapusă cu cea sanitară, a diminuat capacitatea intervenţiilor umanitare, dar evacuarea în siguranţă a afganilor care doresc să părăsească ţara s-a desfăşurat în ciuda situaţiei tensionate. Ţara noastră s-a angajat să primească refugiaţi, să le ofere condiţiile necesare şi să ofere un exemplu democratic în faţă regimurilor autoritare şi opresive.

Aceste realităţi confirmă devotamentul faţă de Carta Internaţională a Drepturilor Omului, faţă de scopul şi misiunea ONU, dar şi faţă de strategia naţională, care are la bază aceleaşi principii.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică intitulată Guvernanţii se întrec în vorbe goale, de Ziua vârstnicilor;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Guvernanţii se întrec în vorbe goale, de Ziua vârstnicilor"

La momentul actual, România nu este tocmai cea mai fericită şi mai prielnică arie geografică de vieţuire în condiţii normale pentru bunicii noştri. Mai grav este că nici nu a prea fost vreodată, cu unele mici excepţii, reprezentate de anumite intervale de timp, iar unii dintre noi, politicienii de astăzi, respectiv dreapta politică românească, nu am învăţat nimic nici din această greşeală fundamentală a trecutului, ci chiar o repetăm cu sadism!

Cabinetele de dreapta au blocat fără niciun regret calendarul eşalonării creşterii pensiilor, pe care îl fixase guvernarea PSD. Astfel, seniorii noştri s-au trezit expuşi total în faţa crizelor economice şi sanitare pe care PNL-USR PLUS-UDMR nu au ştiut să le gestioneze.

Costurile vieţii de zi cu zi sunt cu atât mai mari pentru persoanele în vârstă, cu venituri mici sau medii, şi care mai trebuie să facă faţă şi afecţiunilor medicale pe care le aduce bătrâneţea. Cel mai probabil cu toţii avem în familiile noastre câte o persoană dragă, înaintată în vârstă, şi din acest motiv ştim bine cât de greu le este să facă faţă şi cheltuielilor, dar şi durerilor fizice. Iar vorbele de felicitare aruncate de politicienii puterii, de Ziua persoanelor vârstnice, în toate direcţiile, nu constituie nici măcar o mângâiere pentru bătrâneţile pline de lipsuri, ci, din contră, o jignire şi o dovadă a lipsei de respect pentru truda de o viaţă a părinţilor şi bunicilor noştri. Acele cuvinte de gratulare, care vor veni, pe 1 octombrie, dinspre Palatul Victoria şi dinspre oricare dintre parlamentarii care susţin arcul guvernamental, sunt doar o propagandă ieftină, tocmai pentru că, dacă ar fi reale, ar fi fost dublate şi de majorarea pensiilor.

Îmi amintesc şi chiar mă văd obligat să repun pe tapet ceea ce guvernarea PSD a făcut şi pentru acest segment de populaţie în urmă cu patru ani. Anunţasem, alături de colegii mei social democraţi, în campania electorală din 2016, că vom creşte pensiile, iar PSD a dovedit încă de atunci că a pus în aplicare toate angajamentele pe care şi le-a luat.

Prin politicile din strategia noastră de guvernare, am demonstrat noi, cei de la PSD, că am fost preocupaţi de soarta tuturor românilor, dar şi că ne îndreptăm, în special, atenţia către categoriile sociale cele mai defavorizate. Noi am ridicat pensiile la un anumit nivel şi aşa au rămas din păcate din cauza guvernanţilor de dreapta, deşi toate costurile au sărit în aer, în special după creşterea preţurilor tuturor formelor de energie.

Nu este o premieră acest dezinteres al guvernanţilor. Cei care ne-au dat viaţă şi care ne-au crescut şi educat au fost ocoliţi şi chiar nedreptăţiţi la pensie de toate Guvernele de dreapta postrevoluţionare.

Aşadar, iată dovada certă că speranţele la mai bine ale pensionarilor români capătă contur întotdeauna, doar graţie PSD şi politicilor sale guvernamentale! Şi fac această afirmaţie cu o strângere de inimă, şi nu doar cu durere în glas, pentru că vârstnicii României trebuie să aibă parte de un trai decent şi în răstimpurile cât PSD nu se află la guvernare.

În van a lăsat guvernarea PSD un calendar al majorării pensiilor fixat prin lege, dacă dreapta s-a angajat să lupte pentru interesele sale de partid şi pentru corporaţiile străine în defavoarea românilor!

PSD a fost cu adevărat în slujba românilor, creând cât mai multe oportunităţi şi facilităţi, astfel încât retragerea din activitate să fie prilej de relaxare şi bucurie alături de copii şi nepoţi, şi nu un coşmar care obligă la drămuirea fiecărui bănuţ în parte până la data când vine iar poştaşul şi aduce puţinii bani ca recompensă lunară după o viaţă de trudă.

Dragi colegi de dreapta, pentru că nu nutriţi sentimente de respect şi mulţumire faţă de seniorii ţării, vă rog să faceţi un efort şi să înţelegeţi că, înainte de orice, vârstnicii sunt bucurie şi mândrie, nu datorie!

Acest segment de populaţie merită să îi oferim respect, să fim solidari cu el, nu doar astăzi, de ziua persoanelor trecute bine de prima tinereţe, ci întotdeauna.

O ţară care nu-şi respectă bătrânii nu are perspective, nu are un viitor demn!

Dar, ca şi până acum, PSD rămâne singurul partid preocupat de soarta seniorilor noştri!

Dragi bunici, noi, cei de la PSD, vă asigurăm de eforturile continue pe care le depunem pentru a deveni un sprijin şi mai solid şi de încredere al dumneavoastră.

De asemenea, vă dorim multă sănătate, linişte sufletească, viaţă lungă şi fericită alături de cei dragi! La mulţi ani senini!

    Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică cu titlul Haosul din sănătate se vede şi în educaţie;

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

"Haosul din sănătate se vede şi în educaţie"

Ziua de 13 septembrie a marcat începutul anului şcolar, care se dovedeşte a fi la fel de haotic ca precedentul, în ciuda timpului pe care Guvernul Cîţu l-a avut la dispoziţie pentru a lua toate măsurile, astfel încât elevii să poată participa fizic la cursuri, în deplină siguranţă.

Aşadar, vă prezint condiţiile în care ministrul demisionar al sănătăţii, Ioana Mihăilă, împreună cu ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, au deschis anul şcolar 2021-2022.

O campanie de vaccinare eşuată. Toate cifrele au fost abandonate. Premierul Florin Cîţu vorbea în luna aprilie despre o ţintă de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Aceasta ţintă a fost atinsă cu 3 luni întârziere, dacă avem în vedere ca la data de 12 septembrie aveam 5.207.352 persoane vaccinate cu schema completă. Mai mult decât atât, 40% dintre profesori sunt nevaccinaţi şi avem 15% dintre elevi vaccinaţi. In ciuda acestor cifre, nu există nici o strategie pentru profesorii care refuză să se vaccineze.

În România, Campania Antivaccinare pare să fi funcţionat mai bine decât Campania de Vaccinare a Guvernului Cîţu, şi asta spre deosebire de alte ţări europene, unde populaţia adultă a fost vaccinată între 60% şi 90%. Pe 8 august, AFP raporta că dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au depăşit deja pragul de 50% de persoane vaccinate cu schemă completă, după modelul celor mai populate patru state din blocul european - Spania (58%), Italia (54%), Franţa (53%) şi Germania (52%). Ţările din UE cu cele mai mari procente de populaţie complet vaccinată sunt Malta (74%), Belgia (59%) şi Spania (58%), iar la polul opus se situa, la mare distanţă, Bulgaria (14%) şi România (25%).

Pe lângă o campanie de vaccinare eşuată, anul şcolar a început în absenţa unui program de educaţie online, dar şi fără centre medicale în şcoli şi teste gratuite pentru elevi şi profesori. Lipsa de pregătire a profesorilor în predarea online s-a văzut şi anul trecut şi cel mai probabil se va repeta şi anul acesta. Ministrul educaţiei anticipa reluarea cursurilor în online în această toamnă şi iată că deja avem circa 34000 de elevi din 54 de localităţi din ţară, unde incidenţa de infectarea cu coronavirus a depăşit 6 la mia de locuitori, care învaţă în online, la care se mai adaugă încă 34000 de elevi din Bucureşti, iar cifrele cresc săptămânal.

Deciziile luate de Guvernul Cîţu în materie de combaterea pandemiei par paradoxale, dacă ne uităm la zecile de mii de oameni care au participat la festivalurile din ţară fără nicio restricţie şi fără a purta măşti de protecţie, spre deosebire de copiii şi elevii care au participat la deschiderea anului şcolar, cărora li s-a impus portul măştii atât în exterior, cât şi în interior, sau dacă ne uităm la Congresul PNL cu cei 5000 de participanţi, unde, evident, nu s-a respectat nicio măsură de prevenire şi siguranţă epidemiologica.

Protestele organizate de elevi în prima zi de şcoală denotă ceea ce ştim cu toţii deja după aproape un an de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR - Guvernul Cîţu nu răspunde nevoilor cetăţenilor şi elevilor români!

    Nicolae Giugea - declaraţie politică: România este o ţară bogată, dar cu resursele slab valorificate!;

Domnul Nicolae Giugea:

"România este o ţară bogată, dar cu resursele slab valorificate!"

România nu duce lipsă de nimic. Are unul dintre cele mai roditoare soluri din lume, are petrol şi gaze naturale, are una dintre cele mai extinse reţele hidrografice, are păduri şi biodiversitate, are un popor extrem de inteligent şi creativ. Într-un cuvânt, are de toate! În aceste condiţii, este evident că ne punem cu toţii întrebarea de ce românii nu au şi cel mai ridicat standard de viaţă? De ce în România avem cel mai mare număr de angajaţi săraci din UE, cel mai mare număr de pensionari cu pensie minimă, cel mai mare abandon şcolar şi cele mai sărace regiuni din Uniune?

Cauzele slabei dezvoltări a României sunt arhicunoscute de toţi cei care s-au aflat la guvernare în ultimii 31 de ani. În primul rând, subdezvoltarea este cauzată tocmai de inconsistenţa politicienilor care au condus ţara şi care nu au avut capacitatea să gândească obiective pe termen mediu şi lung. În al doilea rând, lipsa investiţiilor publice consistente au condus la o subvalorificare a tuturor bogăţiilor ţării.

Rodul pământului nostru fie se exportă ca materii prime, ca să se poată întoarce înapoi procesat în marile reţele de magazine, fie se îngroapă sub brazda plugului, pentru că nu are piaţă de desfacere. Petrolul este concesionat, gazul din Marea Neagră stă neexploatat, iar energia electrică se exportă cu un preţ şi se întoarce în prizele românilor cu dublul acelui preţ. Pădurile, câte au mai rămas, susţin industriile prelucrătoare din alte state, iar mii de familii de români nu au nici măcar lemn de foc pe perioada anotimpului rece.

După mai bine de 3 decenii, România nu are capacitatea să-şi valorifice nici cea mai preţioasă resursă - românii - care ajung să considere că succesul lor în viaţă înseamnă să plece din ţară. Nu avem suficienţi medici, pentru că zeci de mii de români lucrează în spitalele de peste hotare. Ducem lipsă de profesori, cercetători, meseriaşi, însă, dacă ne uităm în statele UE, o să găsim milioane dintre românii noştri, care muncesc şi contribuie la prosperitatea statelor dezvoltate.

Singurii care putem să punem în valoare resurselor noastre naţionale suntem noi, românii! Nu o să vină nimeni din afara ţării să ne ajute, căci suntem într-o competiţie extrem de puternică.

Din fericire, în perioada următoare avem la dispoziţie mai mulţi bani nerambursabili decât a avut Planul Marshall pentru toată Europa Occidentală după al Doilea Război Mondial. Vom fi oare suficienţi de pricepuţi să valorificăm această oportunitate istorică? Va avea Guvernul capacitatea să îndrepte toate neajunsurile proiectelor transmise anul acesta la Bruxelles şi să atragă în ţară toate resursele financiare? Sunt întrebări la care vom afla răspunsurile numai prin fapte.

    Nicu Niţă - declaraţie politică intitulată Agricultura trebuie să reprezinte o prioritate naţională!;

Domnul Nicu Niţă:

"Agricultura trebuie să reprezinte o prioritate naţională!"

Declaraţia mea politică se referă la lipsa unei strategii pe termen lung, în domeniul agricol, a actualei guvernări de dreapta.

Partidul National Liberal a promis fermierilor români în campania electorală un program naţional strategic în domeniul agricol, dar acest lucru a rămas doar la stadiul declarativ al Guvernului.

În loc să dezvolte domeniul agricol şi implicit satele rurale, acest Guvern a produs numai incertitudini şi neîncredere în rândul agricultorilor, prin măsurile sau, mai bine spus, prin lipsa măsurilor luate. Şi anul acesta, fermierii români au rămas cu marfa nevândută. Nu au nicio şansă în faţa importurilor scumpe şi de calitate îndoielnică, susţinute de actuala guvernare.

Agricultorii români nu sunt apreciaţi la adevărata valoare de Guvernul compus din PNL, USR PLUS şi UDMR, în timp ce în ţările dezvoltate europene se pune din ce în ce mai mult accent pe produsele tradiţionale, bio, promovate cu mândrie şi pentru care se acordă reduceri de taxe şi impozite şi programe de susţinere a producătorilor.

La noi, agricultorul român este bătaia de joc a guvernanţilor, nici motorina pentru trimestrele III-IV din 2020, nici calamităţile şi nici dosarele de calamităţi nu s-au cerut de la fermierii păgubiţi şi primării, iar românii ajung să pună pe masă produse de slabă calitate, din import, în timp ce legumele şi fructele româneşti sunt aruncate din lipsă de clienţi.

Actualul Guvern şi conducerea Ministerului Agriculturii, ministrul Oros de la PNL, ar fi trebuit să accelereze modernizarea agriculturii, pentru a asigura o hrană sănătoasă, necesară întregii populaţii, dezvoltarea pieţei interne, dar şi asigurarea unui trai decent fermierilor, precum şi reducerea importurilor şi creşterea exporturilor de produse agroalimentare.

Aceste deziderate ar fi trebuit urmărite şi îndeplinite de către Guvern, printr-un set de politici pe termen lung în domeniul agricol.

Ministerul Agriculturii condus de Oros din PNL ar fi trebuit să propună politici care să aibă la bază transparenţa si claritatea, pentru ca fermierii români să aibă acces cât mai facil la accesarea subvenţiilor si finanţărilor pentru investiţii în domeniul agricol, cu atât mai mult cu cât acestea au fost aproape inexistente sau alocate cu întârziere.

Este necesar ca orice fermier din România, indiferent de vârstă, să poată înţelege când, cum şi ce sume poate accesa din fondurile guvernamentale şi europene pentru investiţiile în domeniul agricol.

Partidul Social Democrat a sprijinit întotdeauna sectorul agricol prin programe de finanţare, atunci când s-a aflat la guvernare. Un obiectiv important din Programul de guvernare al PSD a fost reprezentat de reabilitarea sistemelor de irigaţii, cu care în prezent se mândresc unii aleşi PNL.

În prezent, Partidul Social Democrat propune la nivel legislativ un program strategic de stimulare a procesării în agricultură. Ideea esenţială a politicilor economice propuse de PSD este ca ceea ce este produs în România să fie prelucrat în România, pentru a ajunge pe masa românilor la un preţ accesibil, astfel, să crească numărul firmelor şi al angajaţilor din România şi să scadă deficitul comercial agroalimentar catastrofal din prezent.

Chiar dacă nu putem avea aşteptări prea mari de la actualul guvern în domeniul agricol, totuşi, odată cu încheierea alegerilor interne din PNL, aştept ca domnul Oros să-şi dea demisia din Ministerul Agriculturii, deoarece a desfiinţat toate legile foarte bune făcute de domnul ministru Daea. Ministrul Oros nu a făcut nimic benefic pentru agricultura românească, a distrus tot sistemul agricol!

Domnul Oros, care nu are timp, fiind ocupat împreună cu Guvernul condus de domnul Cîţu, de "probleme mult mai serioase", să îşi facă timp să le spună fermierilor români când se vor apleca şi spre problemele din domeniul agricol!

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică având ca temă Politica pentru tineret, ignorată de Guvernul dreptei;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Politica pentru tineret, ignorată de Guvernul dreptei"

De doi ani, Guvernul României condus de oamenii dreptei ignoră o categorie esenţială a ţării, tinerii. Spun asta cu mare regret, deoarece, prin toate acţiunile şi proiectele pe care le-am iniţiat de-a lungul timpului, am încercat să vin în sprijinul tinerilor, a celor din Roman, din Neamţ, iar din funcţia de consilier de stat, în sprijinul tinerilor din România.

Doar că, de aproape doi ani, cei care au condus Ministerul Tineretului şi Sportului au dat dovadă de incoerenţă, inconsecvenţă şi lipsă de măsuri pentru tineri. Din ceea ce am observat, s-a pus mai mult accent pe partea de sport a acestui minister şi mai puţin pe componenta de tineret, de politici pentru tinerii noştri.

Atitudinea de care guvernanţii au dat dovadă a fost una inacceptabilă faţă de tineri. Ştiu sute de tineri care şi-au pus speranţele în promisiunile deşarte ale celor care azi se află la putere.

În campania electorală, stimaţi colegi din partidele aflate la putere, le-aţi promis tinerilor marea cu sarea, le-aţi promis că le va fi mai bine, dar, în realitate, le e tot mai greu. Aţi uitat, la nici măcar un an distanţă de la alegerile parlamentare, toate promisiunile făcute tinerilor.

Cel mai bine s-a văzut nepăsarea faţă de tineri din alocarea bugetară pentru anul acesta. Ministerul Tineretului şi Sportului are în 2021 un buget mai mic decât în 2020 cu 5% şi a primit cu 18% mai puţini bani decât în 2019, iar o bună parte din banii primiţi de minister au mers către federaţiile sportive din subordine, care au un rol esenţial pentru componenta de sport, dar au rămas prea puţini bani pentru politicile pentru tineret, pentru dezvoltarea acestora.

Subfinanţarea programelor pentru tineret se vede cel mai bine în mediul rural. Ministerul Tineretului şi Sportului nu a promovat nicio acţiune pentru tinerii din mediul rural. De asemenea, nu a făcut nici măcar o investiţie în centrele de tineret.

Suntem într-o perioadă în care România poate accesa sume consistente din fonduri europene. Vorbim atât de PNRR, cât şi de fondurile structurale. Numai că trebuie să îţi şi doreşti să atragi aceşti bani pentru tineri. Însă, pentru PNRR, Ministerul Tineretului şi Sportului a fost de acord cu o sumă infimă pentru tineri, doar 1% din valoarea totală pusă la dispoziţia României! Vi se pare suficient pentru tineri? Mie nu!

O condiţie esenţială pentru a putea primi bani de Uniunea Europeană pentru politicile şi programele destinate tinerilor este aceea de a avea o strategie naţională pentru tineret. Din păcate, ea nu există nici azi, pentru că nu există voinţă în cadrul Guvernului. Această discuţie este tărăgănată încontinuu.

Mai mult, deşi Ministerul Tineretului şi Sportului recunoaşte că pandemia a afectat viaţa socială a tinerilor, producând mii de cazuri de anxietate şi tulburări mintale, în loc să dezvolte centrele de tineret şi să promoveze acţiuni eficiente de integrare socială a tinerilor, acesta o ţine tot pe discuţii fără finalitate, pe adevărate şuete pe bani publici. După mai bine de un an şi jumătate de la începutul pandemiei, Ministerul a iniţiat în mai şi iunie un prim dialog cu câteva zeci de tineri afectaţi.

La tot acest tablou al nepăsării guvernamentale, se adaugă şi problema burselor elevilor, o problemă ce ţine de Ministerul Educaţiei, de data aceasta. Au ajuns elevii în situaţia în care să ceară Guvernului adoptarea unei decizii privind bursele pentru acest an şcolar. Sute de mii de elevi beneficiari ar putea fi în imposibilitatea de a primi bursele şcolare aferente lunii septembrie din cauza Guvernului. Este batjocoritoare atitudinea pe care acest Guvern o are faţă de copii.

Consider că este datoria şi obligaţia noastră de a investi mai mult în viitorul tinerilor acestei ţări, de a crea un cadru educaţional competitiv, care să descopere şi să clădească tinere valori, să îi transforme în oameni de succes, pentru ca ulterior ei să aducă României plus valoare de care avem nevoie.

De aceea, am iniţiat Proiectul "Viitorul eşti TU!", tocmai pentru a veni în sprijinul tinerilor. Doar că acest proiect trebuie transformat în unul naţional, ceea ce îmi şi doresc să realizez în acest mandat parlamentar.

    Daniela Oteşanu - declaraţie politică cu titlul PSD sprijină IMM-urile şi populaţia în faţa scumpirilor masive ale energiei;

Doamna Daniela Oteşanu:

"PSD sprijină IMM-urile şi populaţia în faţa scumpirilor masive ale energiei"

PSD se ţine de cuvânt şi face tot ce poate pentru a-i proteja pe români de consecinţele catastrofale ale liberalizării pieţei energiei făcute de guvernele lui Iohannis. A fost depus deja în Parlament Proiectul de Lege privind măsurile de sprijin pentru IMM-urile afectate de creşterile de preţuri şi tarife la gaze, energie şi combustibili. Măsura poate salva atât afacerile antreprenorilor români, cât şi locurile de muncă din aceste companii.

De aceste măsuri vor beneficia toate IMM-urile a căror activitate a fost afectată de scumpiri, fără restanţe la bugetul de pensii şi cel pentru sănătate, întreprinderile sociale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale.

Ajutorul oferit prin legea iniţiată de PSD va fi unul nerambursabil şi va susţine 50% din cheltuielile suplimentare. Astfel, vor fi deduceri din impozitul pe cifra de afaceri sau pe profit, pe o perioadă de cel mult 3 ani, până la acoperirea a 50% din cheltuielile suplimentare eligibile. Este decizia exclusivă a solicitantului în privinţa modalităţii de sprijin.

Durata sprijinului va fi pe o perioadă minimă de 6 luni, începând din luna în care se înregistrează o creştere agregată a preţurilor şi tarifelor la energie electrică şi termică, gaze naturale şi combustibil de cel puţin 5% faţă de nivelul acestora din luna decembrie a anului precedent.

Fondurile necesare pentru plata ajutorului nerambursabil se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.

Odată cu votarea şi promulgarea Legii, Guvernul este obligat să emită normele în maximum 30 de zile, deci ar fi timp ca, până la 1 noiembrie, acest proiect legislativ să devină realitate, şi românii, fie persoane fizice, fie antreprenori să fie sprijiniţi încă de la începerea sezonului rece.

Obiectivele majore ale proiectului iniţiat de PSD sunt: compensarea cheltuielilor suplimentare ale IMM-urilor din cauza scumpirilor energiei, evitarea insolvenţelor şi falimentelor, protejarea locurilor de muncă şi menţinerea competitivităţii.

Plafonarea preţurilor la energie este o soluţie necesară, în acest moment. Scumpirile sunt atât de mari, au efecte atât de nocive, nu doar la nivelul populaţiei, ci şi al economiei, şi induc riscuri atât de grave chiar şi în privinţa funcţionării spitalelor, încât se impune o măsură general aplicabilă precum plafonarea. Compensaţiile sau sprijinul punctual, precum cel în cazul consumatorului vulnerabil sunt utile, dar insuficiente faţă de gravitatea situaţiei. De aceea, PSD a venit cu iniţiative legislative pentru sprijinirea antreprenorilor români şi a populaţiei.

În opinia mea şi a colegilor de la PSD, este o iresponsabilitate să aştepţi pasiv, cum a făcut până acum Guvernul actual, iar apoi în plină iarnă să constaţi tragediile şi abia atunci să încerci să iei măsuri.

Este o dezinformare crasă a premierului Cîţu, faptul că în Uniunea Europeană nu se pot plafona preţurile energiei. Spania, nu doar că plafonează preţul la gaze, dar, după cum a propus repetat şi PSD, determină companiile furnizoare să participe cu o parte din profiturile extraordinare realizate la susţinerea consumatorilor.

PSD consideră că apărarea românilor în faţa unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate a unui partid responsabil, nu circul politic şi bătălia pentru putere pe care o desfăşoară în această perioadă PNL şi USR PLUS.

    Alexandra Presură - declaraţie politică intitulată Valul 4 a găsit sistemul de sănătate tot în colaps;

Doamna Alexandra Presură:

"Valul 4 a găsit sistemul de sănătate tot în colaps"

Pandemia face din nou ravagii. Valul 4, anunţat din vară, a sosit şi guvernanţii tot nepregătiţi sunt. Ca în Fabula "Greierul şi furnica", greierii de la guvernare, în frunte cu fantasticul Cîţu, au cântat toată vara pentru voturi şi acum culeg furtună - explozie de cazuri, măsuri de prevenţie absurde şi fără efect, lipsa echipamentelor şi paturilor la ATI.

Suntem la mai bine de un an şi jumătate de la declanşarea pandemiei.

Incompetenţa şi dezinteresul Guvernului Cîţu pentru sistemul de sănătate sunt cele care au făcut ca în prezent secţiile ATI să fie pline, bolnavii trebuind să aştepte în salvare pentru a fi internaţi.

Sistemul de sănătate se apropie, din nou, de capacitatea maximă de răspuns. S-au depăşit 7000 de cazuri zilnic.

Numărul de paturi la ATI sunt mai puţine ca anul trecut şi sunt deja ocupate. Echipamentele şi cadrele medicale sunt tot insuficiente.

Nicio investiţie importantă nu a fost efectuată în ultimul an. Guvernanţii se ocupă de cu totul altceva, de congrese şi anchete între ei, pentru a pasa vina şi dezinteresul.

Domnul Cîţu continuă să-i ameninţe pe cei din USR PLUS cu anchete la Ministerul Sănătăţii şi să promită că va rezolva el singur situaţia, ca un adevărat superman.

Acum, în criză de timp, se iau măsuri peste măsuri, care mai de care mai fistichii - vaccinări obligatorii, închideri de activităţi, şcoala on-line etc. Nu doar că sunt fără cap şi coadă, dar şi foarte târziu concepute.

Ţările care gestionează în momentul de faţă foarte bine pandemia sunt cele care au luat măsuri în timpul verii, cele care nu au aşteptat ca lucrurile să devină necontrolabile.

Coaliţia de guvernare este de doi ani la guvernare şi nu a făcut nimic pentru sistemul medical. Nu s-a început nicio investiţie, nu s-au cumpărat echipamentele necesare, doar vorbe şi promisiuni la care domnul Cîţu a devenit campion. Până şi campania de vaccinare a fost îngropată.

Testarea periodică şi gratuită a categoriilor vulnerabile - elevi, profesori, medici, poliţişti - este cu obstinaţie refuzată. Cum să se facă o astfel de testare? De unde ar mai veni comisioanele şi afacerile pentru clientela de partid?

Dar cea mai gravă problemă din sănătate, pe care Guvernele de dreapta au neglijat-o cu intenţie, este cea a personalului din secţiile ATI, o problemă mai mare chiar decât a dotărilor. Există judeţe cu 3-5 medici ATI. Colegiul Medicilor din România avea înregistraţi în baza de date, la jumătatea lunii septembrie, aproape 1900 de medici în specialitatea anestezie şi terapie intensivă.

PSD a oprit exodul extern aducând salariile medicilor la nivelul european, în concordanţă cu importanţa muncii depuse. Coaliţia de dreapta nu a făcut nimic pentru creşterea numărului de medici de la ATI.

    Marian-Iulian Rasaliu - declaraţie politică: România are nevoie să fie guvernată!;

Domnul Marian-Iulian Rasaliu:

"România are nevoie să fie guvernată!"

Sper că, odată cu finalizarea alegerilor din PNL, să revenim la normalitate. România are nevoie să fie guvernată în această perioadă atât de dificilă. De luni bune, românii au fost uitaţi de propriul guvern. În schimb, au fost părtaşi la luptele interne din PNL, din USR PLUS, dar şi din cadrul coaliţiei de guvernare.

Interesul naţional trebuie să primeze orgoliilor politice. Pe români îi aşteaptă o iarnă grea, cu facturi explozive la energie. Pe zi ce trece, moneda naţională pierde teren în faţa monedei euro. România a pierdut deja 3 luni de la momentul în care Comisia Europeană a început să aprobe Planurile de Redresare şi Rezilienţă pentru celelalte state europene. Dacă criza politică întreţinută de preşedintele ţării nu va fi depăşită, absorbţia fondurilor europene va fi compromisă.

Valul al patrulea al pandemiei a prins autorităţile din nou nepregătite. Avem, la nivel naţional, câte 5000-6000 de noi îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. Nu mai sunt locuri în secţiile ATI pentru bolnavii COVID, elevii probabil că se vor întoarce din nou la cursurile online. Doar 3126 de elevi s-au îmbolnăvit de la începutul anului şcolar, adică doar 0,14% din totalul elevilor din România. În ciuda procentului nesemnificativ, Guvernul vrea să-i trimită pe toţi elevii din România în online, în cazul în care se trece de pragul de incidenţă de 6 îmbolnăviri la mia de locuitori. În UE, doar România şi Bulgaria mai închid şcolile în funcţie de incidenţa COVID la mia de locuitori. Să nu uităm şi că mediul de afaceri va avea din nou de suferit de pe urma restricţiilor.

Românii au obosit să le fie restricţionate drepturile şi libertăţile, în timp ce în weekend a fost organizat un congres politic cu 5000 de persoane, la care până şi preşedintele ţării a fost surprins fără mască. Vorbim despre un abuz de putere în dispreţul cetăţenilor şi al sănătăţii publice.

Criza politică trebuie să ia sfârşit! Este inadmisibil ca românii să sufere din cauza imaturităţii politice a celor din PNL şi USR PLUS.

În schimb, avem nevoie de oameni dedicaţi, profesionişti care să readucă ţara pe făgaşul normal!

    Viorel Salan - declaraţie politică intitulată Liberalismul la guvernare a ajuns sinonim cu încălcarea sistematică şi publică a legii;

Domnul Viorel Salan:

"Liberalismul la guvernare a ajuns sinonim cu încălcarea sistematică şi publică a legii"

Incredibil, dar adevărat - al patrulea val al pandemiei a cuprins deja România şi vedem cu toţii că principala preocupare a actualului Guvern liberal a rămas încălcarea sistematică şi publică a legii, ori de câte ori interesele de partid o cer.

Ultimul episod al unei serii prea lungi de abuzuri, devenită evidentă în condiţiile crizei epidemiologice, este organizarea Congresului Partidului Naţional Liberal în capitala sub cod roşu, cu un nivel de incidenţă, vineri, de 3,77/1000, iar sâmbătă, de 4,1/1000.

În actualele circumstanţe epidemiologice, organizarea Congresului PNL în Pavilionul Romexpo, la care au fost invitaţi să ia parte circa 5000 de participanţi din toată ţara, reprezintă un abuz teribil în ceea ce priveşte respectarea legii, o expresie clară a unei aroganţe fără limite a organizatorilor faţă de cetăţenii României. Ceea ce le este interzis oamenilor obişnuiţi, le este permis guvernanţilor.

Din punct de vedere strict tehnic, Hotărârea de Guvern care tocmai a fost adoptată a instituit nişte măsuri obligatorii, dacă ajungem la incidenţa de 3 la mie. Printre acestea se numără şi interzicerea cu totul a unor manifestări de o asemenea amploare. A argumenta că avem în faţă o manifestare artistică susţinută într-un institut de cultură şi nu o mare adunare politică este o sfidare a bunului simţ. Partidul Naţional Liberal nu are cum să fie o instituţie de cultură în sensul prevăzut de lege, că nu e Filarmonica "George Enescu" sau Teatrul Naţional Bucureşti.

Practic, în conformitate cu cadrul juridic în vigoare, în acest moment, Congresul PNL nu avea cum să aibă loc legal. Nici măcar dacă ar fi fost organizat în aer liber, nu ar fi avut voie să participe la eveniment un număr de 5000 de persoane.

În mod normal, participanţii ar fi trebuit să fie întâmpinaţi sâmbătă, la intrarea în Romexpo, de către forţele de ordine, împreună cu cei de la Direcţia de sănătate publică a capitalei.

De fapt, în Hotărârea de Guvern din 14 august a.c., evenimentele culturale la capacitate de 50% din sală erau permise până la o incidenţă de 1,5/1000. Prin Hotărârea de Guvern din 17 septembrie a.c., adoptată cu o săptămână înainte de desfăşurarea Congresului PNL, când deja se vedea clar că Bucureştiul va depăşi pragul de 3/1000, s-a permis ca astfel de evenimente să se desfăşoare până la incidenţa de 6/1000.

Dar absurdul nu se opreşte aici. Tot în conformitate cu această Hotărâre de Guvern, manifestaţiile de protest nu mai pot avea loc în România, limita maximă admisă fiind de 100 de participanţi, cu precizarea că toţi cei 100 de participanţi trebuie să deţină certificatul verde sau măcar acel test negativ obligatoriu. Deci, dacă cineva doreşte să protesteze mâine împotriva vaccinării obligatorii, va trebui obligatoriu să se vaccineze înainte.

Dar legalitatea acestei Hotărâri de Guvern este o altă discuţie.

Să ne amintim mai întâi că pentru măsurile care pot fi dispuse pe timpul stării de alertă există deja o lege dată în Parlament, Legea nr. 55/2020, promulgată în data de 15 mai 2021. Aceasta stabileşte clar ce responsabilităţi are Guvernul şi care sunt paşii pe care Guvernul, ministerele şi celelalte organe administrative îi pot face în combaterea efectelor pandemiei.

În situaţia de faţă, prin această hotărâre de guvern, pur şi simplu au fost depăşite aceste limite foarte clar stabilite în lege. Guvernul a decis pe cont propriu, în afara abilitării pe care i-a dat-o Parlamentul. În momentul acesta, reglementarea dată de Guvern este practic nelegală, pentru faptul că textul hotărârii nu are acoperire în lege.

În altă ordine de idei, prin noile reglementări conţinute în acest act normativ, Guvernul aduce atingere unor principii fundamentale enumerate în Constituţia României.

Guvernul a împărţit populaţia României în două - cei care sunt vaccinaţi au voie să facă cam orice face un om liber în general, dacă deţin certificatul verde, şi cealaltă parte din populaţie, care nu poate face aceste lucruri, cu precizarea că restricţiile se aplică asupra persoanelor nevaccinate, adică asupra unei majorităţi de 70% din populaţie, România fiind din acest punct de vedere pe ultimul loc în Europa la numărul de persoane vaccinate.

În plus, această Hotărâre de Guvern mai are o slăbiciune - nu are un fundament ştiinţific, deoarece persoanele care s-au vaccinat se pot contamina din nou şi pot transmite virusul la fel ca şi cele nevaccinate. Atunci, putem să ne întrebăm pe ce considerente cei care sunt vaccinaţi beneficiază de toate libertăţile constituţionale, deşi sunt la fel de periculoşi ca şi cei nevaccinaţi în propagarea pandemiei?

În acelaşi timp, cei vaccinaţi au acces pe baza certificatului verde de a participa la evenimente, fără să li se mai solicite un test, spre deosebire de cei vaccinaţi care sunt obligaţi să se vaccineze.

Măsuri similare, prin care se fac diferenţieri în libertatea de mişcare a oamenilor, bazate pe acest "certificat verde", s-au mai luat în Europa. Dar în respectivele state s-a discutat la nivelul societăţii şi s-a ajuns la organele judiciare cele mai înalte, pentru că nu au fost luate de Executiv pe cont propriu, ci au fost luate de parlamente, în urma unor dezbateri parlamentare, în care a fost analizată situaţia concretă a ţării respective, după care s-a ajuns la Curtea Constituţională.

Hotărârea aceasta de guvern va produce efecte şi se prezumă că este legală până în momentul în care o primă instanţă judecătorească va constata că nu este legală. Altfel spus, se vor da amenzi contravenţionale în baza ei.

De fapt, vom ajunge într-o situaţie prin care am mai trecut acum mai bine de un an, la începutul pandemiei. La acel moment era vorba despre carantinarea persoanelor. Guvernul a acţionat acum exact în aceeaşi manieră ca şi atunci. Hotărârea a fost contestată în instanţă de către cetăţeni şi Curtea Constituţională a decis că Guvernul nu poate limita drepturile constituţionale fără o Lege votată în Parlament.

Să ne amintim că, iniţial, regulile de carantinare au fost instituite printr-o ordonanţă de urgenţă emisă foarte repede de Guvern, fără nicio dezbatere publică, dată înainte să apară Legea nr. 55/2020, care a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională. În acea perioadă se aflau foarte multe persoane în carantină care au şi ieşit din carantină pentru că se instaurase un vid legislativ, ceea ce cred că se va întâmpla şi acum.

Ce idee principală se desprinde din toate acestea?

În primul rând, este evident că interese strict personale sau particulare de partid trec înaintea gestionării responsabile a interesului public al cetăţenilor. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu ne arată nouă, tuturor cetăţenilor, prin exemplul lor personal, că legea este facultativă pentru unii şi poate fi interpretată arbitrar în orice moment. În plus, ne demonstrează în termeni cât se poate de clari că măsurile de protejare a sănătăţii şi vieţii oamenilor se aplică doar când ne convin, iar atunci când ele nu ne permit să facem ce vrem, nu le mai luăm în considerare.

În ianuarie, Partidul Social Democrat a solicitat partidelor din coaliţia de guvernare să îşi asume politic obiectivul enunţat de premierul Cîţu, de a imuniza 10,4 milioane de persoane până cel târziu la finalul lunii septembrie 2021. Eşecul în atingerea acestui obiectiv trebuie să conducă în mod automat la demisia Guvernului şi la formarea unei noi majorităţi parlamentare, capabilă să gestioneze pandemia şi să relanseze economia.

Am ajuns la sfârşitul lunii septembrie. Este momentul.

Demisia, domnule Florin Cîţu!

    Sebastian-Ioan Burduja - declaraţie politică având ca temă Proiect de ţară transpartinic: «Hai acasă». România în care cei plecaţi să se întoarcă acasă;

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"Proiect de ţară transpartinic: «Hai acasă». România în care cei plecaţi să se întoarcă acasă"

Când cetăţenii unei ţări îşi fac bagajele şi pleacă peste hotare cu sutele de mii în fiecare an, este clar că avem o problemă. Nu este o problemă nouă a României, iar rezolvarea ei nu are o reţetă magică, o problemă socială şi economică ce merge dincolo de cifrele îngrijorătoare şi care are nevoie rapid de o abordare holistică. Soluţia are doi piloni importanţi, oprirea exodului şi sprijinirea repatrierii românilor.

Săptămâna trecută, am lansat, în social media, o provocare pentru milioanele de români din diaspora. I-am întrebat dacă s-ar întoarce definitiv acasă, în România, şi în ce condiţii.

Am primit aproape o mie de mesaje, iar cel mai mult m-au întristat nu cele în care am fost înjurat sau jignit, pentru că face şi asta parte din asumarea unei poziţii publice, ci cele, prea multe, în care oamenii mi-au spus că nu se vor mai întoarce acasă niciodată sau că îşi doresc, dar şi-au pierdut orice speranţă că în România va mai fi vreodată bine.

Am primit şi multe idei excelente, care trebuie incluse în orice plan de construire a României, din care nimeni să nu mai plece şi în care cei plecaţi să se întoarcă. Românii vor lucruri de bun-simţ, precum salarii şi condiţii de muncă decente, investiţii în educaţie, infrastructură, sistemul sanitar şi au şi destule propuneri concrete, cum ar fi construirea de rampe pentru persoane cu dizabilităţi sau amenajarea în locurile publice de locuri pentru schimbatul copiilor.

Cel mai simplu răspuns la întrebarea de ce pleacă românii din ţară este - pentru bani. Prin deducţie, acelaşi răspuns apare natural şi la întrebarea de ce s-ar întoarce românii. Dar lucrurile sunt mult mai complexe decât atât.

Românii din diaspora vor mai mult decât bani. Vor respect din partea statului român şi o calitate corectă a vieţii. Vor să dispară incompetenţii din funcţii publice, vor o administraţie onestă şi transparentă. Vor oraşe smart, spitale curate şi educaţie occidentală. Nu mai vor birocraţie, sistemul PCR - pile, cunoştinţe, relaţii - şi nici prăduirea banului public.

Fiecare dintre aceste răspunsuri poate fi detaliat. De exemplu, în educaţie nu este suficientă doar o reformă a programei şi sistemului. O propunere extrem de utilă, primită la postarea de acum o săptămână, este legată de crearea de grupe de acomodare pentru elevii întorşi acasă, unde să existe ore suplimentare de limba română. În mai toate răspunsurile am întâlnit şi un laitmotiv - meritocraţie, principiul oamenilor potriviţi la locul potrivit, în aparatul de stat şi nu numai.

Exerciţiul a avut rezultate similare cu un studiu sociologic, cu rezerva lipsei metodologiei. Oamenii au răspuns liber, fără constrângeri de şabloane şi fără cenzură.

Iar ideile diverse au un singur numitor comun, nevoia clară de a ne aşeza la masă şi de a identifica soluţiile rapide pentru ca aceşti români să poată veni acasă. Este greu, dar nu este imposibil. Iar următorul mesaj primit de la o româncă repatriată şi mai ales dorinţa de a citi mii de astfel de fraze similare, îmi confirmă că se poate: "Ne-am reîntors în România în urmă cu trei ani, după 15 ani trăiţi la Paris. Suntem cei mai fericiţi de alegerea făcută, încă mai simt acea emoţie în piept, că sunt acasă".

Stimaţi colegi de arenă politică, haideţi să lăsăm deoparte orgoliile, ambiţiile, bătăliile politice şi să construim drumul către casă al milioanelor de români de care avem atâta nevoie!

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică despre Cronica unui faliment anunţat;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Cronica unui faliment anunţat"

După Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor şi FNI, aproape 3 milioane de români au fost păcăliţi încă o dată.

Iar dacă acum 21 de ani ni se spunea să dormim liniştiţi, că statul ne garantează, prin CEC, investiţiile, astăzi, după falimentul companiei City Insurance, celor 3 milioane de români care aveau contracte de asigurare şi care, acum, au rămas suspendaţi în voia decidenţilor politici, li se explică, un pic mai doct, că "aşa e în capitalism, firmele mai dau şi faliment".

Iar să dai vina pe români că şi-au cumpărat asigurări ieftine, în condiţiile în care nivelul de trai este unul minim, aproape de nivelul subzistenţei, denotă o ipocrizie fără mărgini!

Nu, domnilor guvernanţi, nu capitalismul şi românii sunt vinovaţi pentru un faliment cusut cu aţă albă! Vinovate sunt instituţiile plătite din bani publici, care ar fi trebuit să aibă grijă ca acest lucru să nu se întâmple!

Prejudiciile ar trebui achitate din salariile celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, locul unde sunt angajaţi tot felul de sinecurişti, de pile şi amante cu salarii ce pornesc de la 10000 de euro pe lună şi ajung la 15000!

Iată de ce spun că singurii vinovaţi sunt cei din conducerea ASF.

În primul rând, ani de zile, au existat mii de sesizări la adresa calităţii serviciilor pe care compania de asigurări le oferea, ceea ce a situat-o pe primul loc în topul clienţilor nemulţumiţi!

Ce au făcut cei de la ASF?

Aţi ghicit, fix nimic, dar şi-au încasat salariile, adoptând, transpartinic, politica struţului!

Ce puteau să facă? Păi, iată, spre exemplu, să suspende licenţa asigurătorului şi, astfel, nu am fi ajuns, astăzi, aici!

În al doilea rând, încă din anul 2017, asigurătorul a prezentat o serie de extrase de cont care au ridicat suspiciuni. Oricărui om cu mintea întreagă din lumea asta, chiar şi fără studii de specialitate, i s-ar fi părut ciudată prezentarea unei garanţii asupra unui orfelinat din Grecia, care valora peste 300 milioane de euro. Serios, acum, ce orfelinat din lumea asta valorează atâţia bani?!

Ce au făcut cei de la Autoritatea de Supraveghere Financiară în faţa acestei evidente minciuni? La fel, absolut nimic, doar au aşteptat, relaxaţi, salariile, şi-au planificat concediile, plictisindu-se la serviciu.

Şi, în încheiere, stimaţi colegi, mă întreb şi eu, alături de cei 3 milioane de români păcăliţi, unde au dispărut banii plătiţi de oamenii care au cumpărat poliţe RCA?!

Cineva ar trebui să vină cu un răspuns - conducerea ASF, guvernatorul Băncii Naţionale, prim-ministrul României!

Altfel, vom ajunge, iarăşi, să plătim cu toţii o nouă taxă de solidaritate cu hoţii, precum în cazul Bancorex, doar pentru "că aşa e în capitalism"!

    Paul Stancu - declaraţie politică: Domnule Iohannis, vă mai aduceţi aminte că sunteţi preşedintele tuturor românilor, nu doar al «guvernului meu», al «echipei câştigătoare» sau al penalilor pe care îi giraţi şi susţineţi în funcţii publice?;

Domnul Paul Stancu:

"Domnule Iohannis, vă mai aduceţi aminte că sunteţi preşedintele tuturor românilor, nu doar al «guvernului meu», al «echipei câştigătoare» sau al penalilor pe care îi giraţi şi susţineţi în funcţii publice?"

După dezastrul "preşedintelui jucător", Traian Băsescu, România a intrat în epoca preşedintelui necuvântător, Klaus Iohannis. S-a aşternut o linişte aparentă, în spatele căreia fostul primar de la Sibiu şi-a urzit un plan şi a impus în discursul public o singură temă - Pe-Se-De.

După circul oferit permanent de Băsescu, ţara s-a afundat în muţenia, delăsarea şi dezinteresul faţă de problemele naţionale ale preşedintelui Iohannis, iar în spatele zidurilor înalte de la Cotroceni, atunci când nu era plecat în vacanţe şi călătorii, preşedintele lucra la planul de scoatere al PSD din viaţa politică şi la îndeplinirea visului de a avea "guvernul lui".

Deşi românii au votat majoritar PSD, preşedintele a făcut tot cum a vrut el, a aruncat Constituţia într-un colţ şi şi-a desemnat premierul lui şi guvernul lui. A girat toate măsurile abuzive luate în pandemie împotriva oamenilor şi firmelor, a mimat sarcastic aparenta grijă faţă de cetăţeni şi ne-a spus că în faţa bolii "eşti ori precaut, ori prost", în timp ce liberalii făceau chefuri cu zeci şi sute de oameni, purtau masca doar la televizor, jonglau cu bolnavii şi morţii de COVID după cum le convenea lor să închidă sau să deschidă anumite sectoare, iar oamenii de rând erau verificaţi, amendaţi, hărţuiţi şi umiliţi sub aparenta "grijă faţă de noi".

Ne-a spus domnul preşedinte că proiectul dumnealui de mandat este "România Educată", la care a lucrat şi a tot lucrat, până a reuşit să producă un document dezlânat, nepredictibil, neaplicabil în anumite situaţii şi care nu rezolvă nimic din problemele reale ale sistemului de acum. Este eşecul dumneavoastră, domnule preşedinte, nu proiectul de mandat!

Ca fost cadru didactic, unul special, care a reuşit ceea ce n-au reuşit alţi profesori ghinionişti, să vă cumpăraţi din meditaţii o adevărată colecţie de case, sunteţi cel care va rămâne în istorie ca "profesorul care a demolat învăţământul", iar ca preşedinte, drept preşedintele care a încălcat de atâtea ori Constituţia, încât v-aţi transformat din omul care trebuia să fie un mediator şi un factor de echilibru, în mijlocitorul şi utilizatorul oricăror pârghii pentru menţinerea puterii şi concentrarea ei în spatele unui singur personaj, al dumneavoastră. Aparenta tăcere nu vine din faptul că nu ştiţi ce să le spuneţi oamenilor, vine din aroganţa şi îngâmfarea cu care trataţi poporul, liderii politici ai altor partide şi pe toţi cei care nu s-au dovedit umili servitori ai intereselor dumneavoastră, de a scoate PSD din viaţa politică.

Aţi abandonat ţara pentru a vă atinge scopurile personale şi veninoase sau asumate de dumneavoastră şi trasate de alţii. Cine îşi doreşte, domnule preşedinte, atât de mult să nu mai existe şi alte forţe politice în România şi alte alternative de guvernare? Cine sunt cei care nu vor ca românii să trăiască mai bine? Cei din "guvernul dumneavoastră" se împrumută de zeci de miliarde de euro, fără să ştim de ce şi pentru ce. Pe cine încurcă PSD atât de mult, încât dumneavoastră aţi făcut partidul nostru ţintă a urii naţionale, partidul pe care poporul l-a creditat cu cea mai mare încredere la alegeri?

Domnule preşedinte, sunteţi cel care, prin uneltele din Guvernul dumneavoastră, aţi împrumutat această ţară de nu vor mai reuşi multe generaţii de acum înainte să plătească aceşti bani, care vor apăsa ca un jug pe copiii şi nepoţii noştri, sunteţi cel care, alături de PNL, nu aţi dat banii copiilor şi nu aţi majorat alocaţiile.

Deşi ştiţi cât de multă nevoie au bunicii noştri de un trai decent, "aţi girat", prin tăcerea care vă caracterizează, decizia PNL de a nu majora pensiile, şi tot dumneavoastră, şi tot prin tăcere, v-aţi făcut părtaş la blocarea majorării salariilor profesorilor. Dumneavoastră şi cei pe care dumneavoastră îi puneţi şi îi susţineţi la congrese organizate în mod ostentativ, în timp ce noi, oamenii obişnuiţi nu avem voie să facem nimic! Doar PNL poate! Poate să dea derogare, prin uneltele statului pe care le coordonează şi ca prin minune să dispară COVID-ul din Bucureşti timp de două zile şi să se dea liber la mici, grătare, întâlniri, defilări, îmbrânceli, circ şi ce aţi mai făcut dumneavoastră la Romexpo.

Domnule Iohannis, când vă veţi trezi şi veţi deveni preşedintele celor care v-au ales? Domnule Iohannis, când o să respectaţi legea şi Constituţia? Domnule Iohannis, locul dumneavoastră nu mai este în fruntea ţării! Aţi călcat în picioare ţara şi poporul, trebuie să plecaţi! Să plecaţi şi să vă luaţi şi guvernul, că doar este al dumneavoastră!

    Maria Stoian - declaraţie politică privind Rezilienţa la schimbările climatice;

Doamna Maria Stoian:

"Rezilienţa la schimbările climatice"

Schimbările climatice au impactat considerabil ecosistemele, economia şi sănătatea oamenilor. Numai în acest an, pe întreg mapamondul, au avut loc incendii, inundaţii şi erupţii vulcanice de proporţii catastrofale.

Daunele cauzate bunurilor imobile şi infrastructurii, dar mai ales sănătăţii umane antrenează costuri ridicate pentru societate şi economie. Un exemplu elocvent îl reprezintă inundaţiile din perioada 1980-2011, când au fost afectate peste 5,5 milioane de persoane, iar pierderile economice directe rezultate au fost de peste 90 de miliarde de euro. Schimbările climatice au fost recunoscute ca fiind un risc pentru stabilitatea sistemului financiar şi a economiei.

Astfel, în 2015 statele membre ale UE au semnat Acordul de la Paris pentru consolidarea răspunsului global la această ameninţare iminentă. Unul dintre scopurile acestui acord este asigurarea faptului că finanţările sunt coerente, implică măsuri de rezilienţă la schimbările climatice şi definesc o traiectorie către o dezvoltare bazată pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Consecinţele schimbărilor climatice nu se referă numai la impactul economic al fenomenelor meteorologice extreme sau al creşterii nivelului mării, ci şi la riscul ca investiţiile să îşi piardă valoarea ca urmare a modificărilor aduse cadrelor de politică, tehnologice şi juridice asociate combaterii schimbărilor climatice.

În baza Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, Uniunea Europeană intenţionează să sprijine proiectele publice şi private, alocând cel puţin 30 % din bugetul său pentru măsuri climatice. Partea corespunzătoare din bugetul UE reprezintă aproximativ 358 de miliarde de euro.

Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii şi-au continuat eforturile de a pune la dispoziţie suport financiar public pentru investiţiile durabile, în special pentru cele legate de mediul înconjurător.

UE a recunoscut necesitatea unei strategii coerente, care să combine normele de reglementare a pieţelor financiare, cu sprijinul strategic pentru investiţii sustenabile.

Comisia nu a estimat încă amploarea investiţiilor necesare pentru o tranziţie justă pe plan social şi durabilă din punctul de vedere al mediului, către o economie rezilientă şi neutră pentru climă, până în 2050, care să acopere atât atenuarea schimbărilor climatice, cât şi adaptarea la acestea.

Este recunoscut pe scară largă faptul că această tranziţie reprezintă o provocare şi va presupune investiţii publice şi private semnificative. În acest sens, va fi nevoie atât de majorarea plafoanelor de finanţare, pentru ca investiţiile necesare să conducă la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, cât şi de consolidarea stabilităţii financiare, prin integrarea considerentelor legate de mediu, sociale şi de guvernanţă în deciziile de afaceri şi de investiţii.

Caracterul dinamic al mediului înconjurător are repercusiuni în toate sectoarele economiei, lucru care duce la necesitatea implementării unor măsuri de adaptare sistemice.

Uniunea Europeană a prevăzut în tratatele sale obiective legate de protecţia mediului şi de dezvoltarea durabilă, asumându-şi angajamentul de a sprijini eforturile internaţionale de combatere a schimbărilor climatice.

    Vasilică Toma - declaraţie politică intitulată Congresul PNL, expresia pură a iresponsabilităţii, nepăsării şi sfidării unui popor întreg de către un premier şi guvernanţi toxici;

Domnul Vasilică Toma:

"Congresul PNL, expresia pură a iresponsabilităţii, nepăsării şi sfidării unui popor întreg de către un premier şi guvernanţi toxici"

Domnule premier, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor miniştri şi demnitari ai PNL, v-aţi reunit în cadrul Congresului partidului din care faceţi parte! Până aici, nimic deosebit.

Un congres face parte din rutina de funcţionare a oricărui partid. Însă, ceea ce este deosebit şi nicidecum în bine, ci a devenit de o sfidare şi de o maleficitate absolut inimaginabile, este faptul că, după ce aţi blocat întregul stat român, creând o criză politică, socio-economică şi financiară majore, acum, în timp ce localitate după localitate intră în scenariul roşu, secţiile ATI şi morgile nu mai fac faţă, iar românii, pe lângă incapacitatea de a-şi mai susţine traiul de zi cu zi şi plata utilităţilor, trebuie să facă faţă pandemiei şi restricţiilor, dumneavoastră, fără nicio urmă de decenţă, v-aţi reunit cu miile într-o sală, în ciuda restricţiilor prevăzute legal, în ciuda oricăror semnale de alarmă şi disperare venite de la medici, în ciuda românilor care se îmbolnăvesc şi mor pe capete zilele acestea de COVID-19!

Cu o nonşalanţă revoltătoare, pe care numai dictatorii pot să o aibă atunci când condamnă execuţii, aţi ales să vă ţineţi Congresul, în timp ce îi îndemnaţi pe români să fie responsabili şi să respecte regulile! Dar, dumneavoastră, doamnelor şi domnilor care ocupaţi funcţii înalte în stat? Dar dumneavoastră, care aveţi în mână destinul a milioane de oameni, care sunteţi datori să respectaţi legea şi să obligaţiile ce vă revin prin statutul deţinut, cum v-aţi permis o asemenea sfidare, un act care, practic, subminează legislaţia şi siguranţa naţională? Aţi făcut praf Legea fundamentală a României! Aţi făcut praf economia şi finanţele! Aţi batjocorit şi batjocoriţi sistematic tot ce înseamnă traiul în ţara asta! Dar ne vorbiţi pe ton sfătos şi ne îndemnaţi să fim responsabili!

În numele tuturor românilor care m-au trimis să îi reprezint în Parlamentul României, vă solicit să răspundeţi la următoarele:

  • Cum aţi asigurat faţă de toţi românii transparenţa completă a respectării regulilor de prevenire şi de control a infectării cu COVID-19? Cum şi de unde vom ştii noi toţi, dincolo de neadevărurile pe care le spuneţi în permanenţă, că aceste reguli au fost respectate, atât timp cât dumneavoastră călcaţi în picioare o restricţie principală, aceea care priveşte reuniunile?
  • Pe ce bază ieşiţi dumneavoastră, de aici înainte, să îndemnaţi românii să respecte restricţiile şi regulile, când dumneavoastră înşivă nu o faceţi? Cum se numeşte aceasta? Ipocrizie, înşelăciune, imoralitate, încălcarea legii, punerea în pericol a sănătăţii publice şi a siguranţei naţionale, instigare sau toate la un loc?
  • Cum mai aveţi pretenţia de a conduce un stat şi un popor după acest Congres care reprezintă expresia pură a faptului că, pentru dumneavoastră, legea, sănătatea, siguranţa, binele superior al naţiunii, tot ce este mai important pentru un popor şi pentru o ţară sunt egale cu zero?
  • Cum motivaţi după acest Congres restricţiile şi mai drastice pe care le veţi impune românilor?
  • Cum motivaţi după acest Congres valul de îmbolnăviri şi decese, incapacitatea unităţilor medicale de a mai face faţă, lipsa îngrijirilor vitale pentru pacienţii cronici ce nu mai pot fi acordate din cauza pandemiei, închiderea şcolilor, închiderea firmelor şi locurile de muncă pierdute din cauza pandemiei şi toate relele cu care românii se confruntă din cauza dumneavoastră şi pe care le motivaţi exclusiv cu pandemia?
  • Cum mai puteţi vorbi, după acest Congres, despre pericolele acestei pandemii, când dumneavoastră demonstraţi că nu credeţi în ele?

Domnule premier, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnelor şi domnilor miniştri şi demnitari PNL, în plină pandemie, aţi ales Congresul şi îmbolnăvirea românilor.

Să nu uitaţi că sunteţi direct răspunzători pentru tot ce urmează rău pentru România. Fiţi siguri că românii nu vor uita!

    Daniel Tudorache - declaraţie politică cu referire la Congresul PNL;

Domnul Daniel Tudorache:

Am notificat Secretarul General din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pe domnul Raed Arafat, în calitate de şef al CNSU, prin sesizarea înregistrată cu nr. 50202/23.09.2021 cu privire la faptul că PNL, prin organizarea Congresului, încalcă grav legislaţia României privitor la combaterea pandemiei de COVID-19, legislaţie la care domnul Raed Arafat este coautor şi un factor principal al aplicării ei.

Municipiul Bucureşti a intrat în cod roşu. Limita participării la spectacole în aer liber era, până recent, de 1000 de persoane, iar limita participării la proteste este de 100 de persoane. Ca să se poată organiza Congresul PNL aşa cum au dorit liderii, s-a făcut o modificare peste noapte care a permis ocuparea a jumătate din capacitatea unui spaţiu închis.

Am solicitat prin intermediul notificării sus-menţionate să se precizeze clar:

  • Ce garanţii concrete există că oamenii nu sunt expuşi nici unui risc dacă stau închişi ore în şir într-un spaţiu arbitrar, raportat ca având 10000 de locuri;
  • Care este numărul persoanelor aflate în sală în afara participanţilor la Congres - personalul tehnic, administrativ, sanitar, supraveghetori ş.a.m.d. Câte persoane în plus faţă de cei 5000 de participanţi vor fi în sala raportată ca având 100000 de locuri? Şi cine va răspunde?
  • Când o persoană se repatriază dintr-o ţară aflată în cod roşu este obligată, conform legii, să intre în carantină. La Congres au venit în Bucureşti, oraş aflat în cod roşu, persoane din localităţi din zone cu cod verde şi galben. Cine garantează că respectivele persoane au intrat în carantină când au revenit la domiciliu şi cine răspunde de supravegherea respectării izolării acestora?
  • Cine garantează că cetăţenii Municipiului Bucureşti, care nu au nici o treabă cu PNL, nu au intrat în contact şi nu au fost expuşi riscului de a lua boala de la PNL-iştii veniţi din zonele cu cod roşu?
  • Ce asigurări există că participanţii la Congres veniţi din zonele galbeni şi verzi nu au contactat boala şi nu au diseminat-o la întoarcerea la domiciliu?
  • Cine şi cum va fi tras la răspundere în caz că vor fi identificate contaminări, ca urmare a participării la Congres?
  • A fost Congresul PNL mai important decât sănătatea şi viaţa românilor, aşa cum erau pe vremuri Congresele PCR? A cauţionat prezenţa preşedintelui Iohannis toate riscurile şi a minimalizat eventualele drame, precum în vremurile de tristă amintire a preşedintelui Ceauşescu?

Deşi am solicitat clarificarea acestor aspecte înainte de Congres, evident că domnul Secretar de Stat Raed Arafat nu a catadicsit să răspundă nici măcar până astăzi.

Din datele oficiale comunicate de autorităţile române competente, reiese că în urma Congresului PNL rata de infectare în capitală a crescut, având în acest moment, în Sectorul 1 şi Sectorul 2 o rată de peste 6 la mia de locuitori, iar la nivelul municipiului Bucureşti o rată de infectare de 5 la mia de locuitori.

Dacă organizatorii Congresului PNL nu pot face dovada că toate persoanele care s-au aflat fizic în încăperea Romexpo, unde a fost organizat Congresul - delegaţi plus stafful de organizare - adică mult peste 5000 de persoane, au fost vaccinate sau testate negativ, având un test efectuat în urma cu 48 sau 72 de ore, sunt incidente prevederile Codului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

Mai mult, aceeaşi conducere a PNL care a organizat Congresul, aflată vremelnic la conducerea ţării, a luat, în paralel cu organizarea Congresului lor fastuos, măsuri restrictive şi discriminatorii pentru cetăţenii acestei ţări. De asemenea, măsuri restrictive şi sancţionatorii urmează să mai fie adoptate conform declaraţiilor din spaţiul public ale premierului şi ministrului sănătăţii. Redau cu titlul de exemplu - interzicerea accesului în restaurante, terase, cafenele, mall-uri, închiderea şcolilor şi revenirea la orele de curs cu predare online, sancţionarea medicilor şi cadrelor didactice care refuză vaccinarea, obligarea acestora să se testeze periodic din fonduri proprii etc.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, nu putem accepta ca românii să deconteze nota de plată a inconştienţei dozată de mândrie grotescă a unor lideri aflaţi la guvernare care consideră că această ţară şi acest popor le aparţin, precum slavul stăpânului său.

Când voi primi răspunsul solicitat din partea Secretarului de Stat al MAI, domnul Raed Arafat, dacă îl voi primi vreodată, îl voi face public aşa cum am promis şi cetăţenilor şi vi-l voi prezenta şi dumneavoastră.

    Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică cu titlul Transportul în comun devine un lux pentru cetăţenii din întreaga ţară;

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

"Transportul în comun devine un lux pentru cetăţenii din întreaga ţară"

După explozia preţurilor la gaze şi lumină, după explozia numărului de cazuri din valul patru al pandemiei, noi lucruri fantastice se întâmplă pentru toţi românii din ţară, fie că vorbim despre copiii care trebuie să meargă la şcoală, fie că vorbim despre oamenii care trebui să facă naveta la locul de muncă sau bătrânii care trebuie să meargă la spitale.

Acest lucru se întâmplă din păcate şi la nivelul judeţului Alba. Transportul în comun interurban, precum şi cel interjudeţean sunt ca şi inexistente, cetăţenii fiind lăsaţi în voia sorţii, să se descurce aşa cum pot atunci când au o urgenţă medicală sau când pur şi simplu trebuie să îşi ducă viaţa de zi cu zi.

Lipsa acestor facilităţi simple, dar indispensabile contribuie la scăderea nivelului de trai în zona Munţilor Apuseni, fapt care are drept consecinţă depopularea acestei zone atât de văduvită de investiţii judeţene sau guvernamentale.

Spre exemplu, cetăţenii fără autoturism trebuie să apeleze zilnic la alţi vecini care beneficiază de un autoturism, pentru a avea posibilitatea de a merge de la Arieşeni sau Garda la Cluj-Napoca, Alba Iulia sau Timişoara.

Este cunoscut faptul că de cele mai multe ori lipsa acestor curse regulate este motivată de rentabilitatea acestor curse, însă atât eu, cât şi colegii mei social-democraţi suntem de părere că cetăţeanul trebuie pus în centrul priorităţilor guvernamentale, şi nu profitabilitatea unor agenţi economici care doar profită de pe urma problemelor oamenilor.

Când vă mai gândiţi să puneţi profiturile în topul priorităţilor dumneavoastră în detrimentul oamenilor, să vă gândiţi la copiii şi bătrânii care stau în lunile de iarnă în ger şi în zăpadă pentru a face autostopul doar pentru a-şi duce traiul de zi cu zi şi pentru a încerca să răzbească prin toate lucrurile fantastice cu care ne împovăraţi!

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică cu tema NextGenerationEU - o şansă pentru dezvoltarea durabilă a României;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"NextGenerationEU - o şansă pentru dezvoltarea durabilă a României"

România şi ţările membre ale UE au fost grav afectate de pandemia de COVID-19. Modul în care noi, comunitatea europeană, răspundem provocărilor cauzate de această nouă situaţie epidemiologică este definitoriu pentru dezvoltarea ţărilor noastre pe termen mediu şi lung. În acest scop, un răspuns viguros nu a întârziat să apară. Bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, împreună cu instrumentul de redresare NextGenerationEU, se ridică la 2018 miliarde euro în preţuri curente - 1800 de miliarde euro la preţurile din 2018. Acest răspuns fără precedent va contribui la repararea daunelor economice şi sociale cauzate de pandemia de COVID-19 şi va contribui la tranziţia către o Europă modernă şi mai durabilă.

Pachetul constă în bugetul pe termen lung pentru perioada 2021-2027, Cadrul Financiar Multianual, în valoare de 1211 mii de miliarde euro în preţuri curente - 1074 de miliarde EUR la preţurile din 2018 - şi instrumentul temporar de redresare NextGenerationEU în valoare de 806,9 de miliarde euro în preţuri curente - 750 de miliarde euro la preţurile din 2018. Acesta este un buget în pas cu tendinţele curente. Peste 50% din cuantumul total reprezentat de bugetul pe termen lung şi instrumentul NextGenerationEU va sprijini modernizarea Uniunii Europene prin cercetare şi inovare, prin tranziţii climatice şi digitale echitabile, prin pregătire, redresare şi rezilienţă. 30% din bugetul UE va fi cheltuit pentru combaterea schimbărilor climatice - de asemenea, se pune accentul pe protecţia biodiversităţii şi pe aspectele legate de gen. 20% din instrumentul NextGenerationEU va fi investit în transformarea digitală. În 2026 şi 2027, 10% din cheltuielile anuale din cadrul bugetului pe termen lung vor contribui la stoparea şi inversarea declinului biodiversităţii. Pentru prima dată, o serie de priorităţi noi şi consolidate au cea mai mare pondere în cadrul bugetului pe termen lung, şi anume, 31,9%.

În mare parte, fondurile disponibile prin NextGenerationEU - 723,8 de miliarde euro în preţuri curente - vor fi cheltuite prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Mecanismul de redresare şi rezilienţă constă în sprijin financiar la scară largă pentru investiţii publice şi proiecte ecologice şi digitale. Sprijinul va fi acordat sub formă de granturi (338 miliarde euro în preţuri curente) şi împrumuturi (385,8 de miliarde euro). Din aceste fonduri, prin negocierea operată de preşedintele Klaus Iohannis, România a obţinut 29,2 miliarde de euro prin Instrumentul de Redresare şi Rezilienţă şi 50 miliarde de euro în Cadrul Financiar 2021-2027. În total, este vorba despre aproape 80 de miliarde de euro investiţii pentru dezvoltarea României în anii care vin, prin PNRR şi prin fondurile europene obişnuite. Mobilizarea comunităţii europene este una fără precedent, România având o şansă cu care nu se va mai întâlni curând.

Partidul Naţional Liberal este pregătit pentru a se ridica la aşteptările partenerilor noştri din familia europeană. Am toată convingerea că prim-ministrul Florin Cîţu, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului României vor implementa Programul de investiţii şi reforme atât de aşteptat şi atât de necesar!

    Ioan Vulpescu - declaraţie politică intitulată Festivalul democraţiei - o ecuaţie cu mai multe necunoscute;

Domnul Ioan Vulpescu:

"Festivalul democraţiei - o ecuaţie cu mai multe necunoscute"

A venit momentul unui bilanţ al celor câteva luni de "festival al democraţiei" în PNL, festival care a culminat cu un congres al dispreţului faţă de legi, de reguli, dar mai ales faţă de cetăţeni, un congres ce a blocat guvernarea, în plin proces de acumulare a crizelor, cele mai multe dintre ele provocate deliberat de Guvernul condus de Florin Cîţu. Au fost provocate cu scopul declarat de a amâna toate măsurile de natură socială, impuse de Constituţie şi de legi, dar mai ales de realităţile unei ţări aflate acum sub dictatura unei ideologii profund nocive, "libertarianismul" după ureche.

Din acest punct de vedere, paralela cu ultimii ani ai ceauşismului se impune de la sine - cu cât festivalul democraţiei populare se înteţea, iar Congresele PCR erau tot mai marcate de fals şi de un cult inept al personalităţii, cu atât cetăţenii trăiau mai prost. Cu cât realizările Guvernului liberal sunt mai roz în propaganda lor, cu atât viaţa cetăţenilor este mai scumpă, mai complicată, şi mai grea. Ar fi de aşteptat un decont al cheltuielilor din această campanie din PNL şi o dare de seamă cu privire la sursele finanţărilor care au făcut posibilă o astfel de campanie.

România nu mai este guvernată. Aflăm de măsuri luate peste noapte, în deplină obscuritate, fără analize de impact, cu destinaţie clară pentru anumite cercuri de interese economice. Închidem şi deschidem oraşe şi comune, fără nicio noimă, după algoritmi în veşnică schimbare, după cum cer interesele PNL şi ale "aliaţilor săi". Criza sanitară este scăpată de sub control. Constituţia se mai aplică doar pe alocuri în România, şi când se aplică, se aplică în batjocură!

Congresul PNL nu a rezolvat criza politică, ci a generat noi crize, care privesc acum şi Parlamentul. Este firesc să ni se răspundă în ce măsură actualul guvern mai este constituţional şi legal. Alianţa PNL-USR-UDMR nu mai există. Avem guvern majoritar sau minoritar? Nimeni nu ştie, pentru că domnul Cîţu fuge de Parlament cu un dispreţ greu de acceptat din partea unui ales al poporului. Înconjuraţi de deşertul guvernării lor, liberalii par a fi nu doar fericiţi, ci chiar mândri de lucrul "bine făcut". Cu o impertinenţă greu de ignorat, liberalii continuă să scoată socialismul din capul românilor, aşa cum a declarat programatic domnul Cîţu.

Trebuie spus că tot ce face actualul Guvern, condus de PNL, este rezultatul unei alegeri ideologice, iar această alegere împinge guvernarea către un extremism antisocial marcat, în care "Corporaţia face legislaţia", după cum reiese nu doar din ticăloasa "liberalizare" a preţurilor la energie, ci şi din felul în care este gestionată criza sanitară, din cum sunt îngheţate veniturile covârşitoarei majorităţi a românilor.

Cât despre "festivalul democraţiei", prima victimă a "democraţiei" din PNL este tocmai democraţia, redusă la o formă fără fond, care face la fel de mult rău, prin consecinţe, ca şi "democraţia populară" din vremea comunismului. Nu există însă vreun semn că liberalii ar fi îngrijoraţi de răul pe care îl fac României. "Greaua moştenire" - acest concept de care au abuzat pentru a-şi justifica lipsa de iniţiativă şi de soluţii viabile - se pregăteşte să devină eticheta acestei guvernări.

Aş parafraza o butadă din vremea celui de-al Doilea Război Mondial - din succes liberal în succes liberal, la prăbuşirea finală. Este PNL conştient de responsabilităţile pe care le are, ca principal partid al guvernării? Sau oportunismul este mai puternic decât servirea binelui public? Suferinţele şi lipsurile românilor de astăzi sunt cea mai clară dovadă a "bunei guvernări" liberale.

    Mihai Weber - declaraţie politică: PSD sprijină IMM-urile în faţa creşterii masive a tarifelor la energie!;

Domnul Mihai Weber:

"PSD sprijină IMM-urile în faţa creşterii masive a tarifelor la energie!"

Realitatea a dovedit, din nefericire, câtă dreptate a avut PSD atunci când trăgea semnale de alarmă care se refereau la pregătirea insuficientă a liberalizării pieţei de energie şi a consecinţelor unei astfel de liberalizări sălbatice.

Acum, vedem că se întâmplă exact ce semnala PSD - creşteri incontrolabile şi nejustificate ale tarifelor la energie electrică şi gaze naturale, constatăm că nu există o concurenţă veritabilă în domeniul energiei, că cererea este mult mai mare decât oferta, iar capacităţile de producţie se reduc, în loc să crească. În aceste condiţii, preţurile nu pot avea decât o singură direcţie, crescătoare, o evoluţie care, însă, constatăm că nu îi afectează doar pe consumatorii casnici, care devin din ce în ce mai vulnerabili în faţa politicilor dezastruoase ale Guvernelor de dreapta, ci şi pe antreprenori, pe cei din mediul privat.

În acest context, PSD a decis să sprijine IMM-urile în faţa scumpirilor masive ale energiei şi a depus un proiect de lege care cuprinde un set de măsuri se susţinere a IMM-urilor afectate de creşterile de tarife la gaze, energie electrică şi combustibili.

Obiectivele majore ale proiectului vizează compensarea cheltuielilor suplimentare care apar ca urmare a majorării tarifelor la energie, menţinerea competitivităţii, evitarea falimentelor şi, în mod evident, protejarea locurilor de muncă.

Stimaţi colegi, vă chem să susţineţi acest act normativ care cuprinde un set de măsuri de sprijin care vor salva nu doar afacerile antreprenorilor români, dar şi locurile de muncă a milioane de români.

    Gabriel-Valer Zetea - declaraţie politică având ca titlu Eşec liberal în Maramureş - Spitalul Judeţean Baia Mare a pierdut al doilea aparat de radioterapie;

Domnul Gabriel-Valer Zetea:

"Eşec liberal în Maramureş - Spitalul Judeţean Baia Mare a pierdut al doilea aparat de radioterapie"

De aproape 2 ani de zile, ţara este condusă de un guvern de dreapta care îşi arată incompetenţa şi neputinţa în fiecare moment. Numirile politice pe care cei de la PNL le fac în diverse unităţi medicale din ţară sunt strigătoare la cer, pentru că, doar din dorinţa de a-şi mulţumi acoliţii politici în funcţii cât mai bine plătite, PNL-iştii ne demonstrează că nu le pasă deloc de cel mai important lucru, sănătatea românilor.

Din cauza numirilor eminamente politice făcute de actuala conducere a Consiliului Judeţean Maramureş la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, s-a pierdut cel de-al doilea aparat de radioterapie, în valoare de aproximativ un milion de euro, acesta fiind trimis la Craiova, unde, interesant de remarcat, conducerea administraţiei locale a revenit PSD-iştilor, şi nu PNL-iştilor. Este adevărat că la Craiova, însă, sunt PSD-işti care au arătat că ştiu să absoarbă fonduri europene, ceea ce, în Maramureş, sub conducerea prim-PNL-istului Ionel Bogdan, nu vom reuşi niciodată!

Laboratorul de Radioterapie cu Energii Înalte a fost inaugurat în luna aprilie 2019, în prezenţa fostului ministru al sănătăţii, doamna Sorina Pintea, acesta fiind proiectul ei de suflet din vremea în care era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare. Contractul de finanţare cu Banca Mondială a fost semnat încă de la finalul anului 2017, la Guvernul României, de către mine, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, la acel moment, şi de fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş", economist Sorina Pintea, fost ministru al sănătăţii. Livrarea componentelor a început în iunie 2018, iar instalarea tuturor echipamentelor, în valoare de 2,2 milioane euro, a fost finalizată în august 2018.

Investiţia a fost realizată atât din fondurile private ale spitalului (construcţia buncărului), cât şi dintr-o finanţare de aproximativ cinci milioane de euro de la Banca Mondială, bani care au fost folosiţi pentru achiziţionarea aparaturilor de cel mai înalt nivel. Din cele opt contracte semnate cu Banca Mondială pentru dotarea laboratoarelor de radioterapie din ţară, cel din Baia Mare a fost primul finalizat la începutul anului 2019, iar al doilea buncăr a fost inaugurat la finalul aceluiaşi an. Din păcate, investiţia de peste un milion de euro a fost pierdută din incompetenţa preşedintelui PNL-ist al Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, şi a lui Alexandru Oros, noul manager PNL-ist numit de preşedintele Consiliului Judeţean la Spitalul Judeţean din Baia Mare, încă din martie 2021.

Conducerea Consiliului Judeţean Maramureş, în a cărui subordine se află Spitalul Judeţean, este vinovată de acest eşec la fel ca reprezentanţii unităţii medicale. Încă de la începutul anului în curs, în bugetul Spitalului Judeţean nu au fost prinse fondurile necesare pentru instruirea şi perfecţionarea personalului care urma să activeze la cel de-al doilea aparat şi nici salariile aferente acestora. În aceste condiţii, Laboratorul de Radioterapie nu poate funcţiona la capacitate maximă, iar bolnavii de cancer din Maramureş şi din alte judeţe limitrofe vor fi nevoiţi să meargă iar pentru tratament la Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea sau chiar în afara graniţelor ţarii.

În mandatul meu de preşedinte al Consiliului Judeţean, am înţeles atât eu, cât şi colegii mei, oportunitatea de a investi în sănătate. Tocmai din acest motiv am acordat stimulente financiare şi am suplimentat bugetul alocat Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, pentru a avea întreg personalul necesar în Laboratorul de Radioterapie.

Deşi Banca Mondială a trimis adrese unităţii medicale, încă de la începutul anului 2021, prin care se cereau documente care să ateste că spitalul este pregătit să primească şi să pună în funcţiune cel de-al doilea aparat, având personal instruit, toate acestea au fost ignorate atât de conducerea unităţii sanitare, cât şi de conducerea Consiliului Judeţean Maramureş. Din păcate, cei care au de suferit sunt maramureşenii, dar şi locuitorii din judeţele limitrofe care şi-au pus speranţele în Laboratorul de Radioterapie din Baia Mare.

Aceştia sunt cei care ne conduc, oameni fără frică de Dumnezeu şi fără niciun interes de a veni în sprijinul semenilor lor. Această guvernare a eşuat încă de la început, însă cu fiecare zi care trece cu ei în fruntea României, avem cu toţii de suferit.

Recunoaşteţi-vă incompetenţa şi plecaţi acasă!

    Bogdan Gheorghe Trif - declaraţie politică intitulată Actualul PNL este adevărata pandemie a României. Congresul PNL - un veritabil atentat la siguranţa naţională.

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

"Actualul PNL este adevărata pandemie a României. Congresul PNL - un veritabil atentat la siguranţa naţională"

PNL nu dă doi bani pe români şi pe faptul că Bucureştiul e în scenariul roşu COVID şi a făcut congres cu 5.000 de oameni în aceeaşi sală, aduşi cu autocarele din toată ţara. Imaginile tv ne-au arătat că marea majoritate a delegaţilor, începând cu şefii de filiale, nu au purtat mască şi nu au respectat distanţa. Ludovic Orban şi Rareş Bogdan, fără mască, s-au îmbrăţişat şi s-au pupat cu delegaţii. Pentru ca circul să fie complet, PNL-iştii au fost aşteptaţi cu micii sfârâind pe grătare.

Inclusiv preşedintele ţării, care nu demult ne spunea că în faţa pandemiei COVID "ori eşti precaut, ori eşti prost", a participat la acest spectacol grotesc dat de PNL, fiind surprins, la rându-i, fără mască.

Toate acestea s-au întâmplat când aveam deja 8.000 de cazuri COVID şi 140 de decese pe zi şi în timp ce preşedintele ţării şi premierul le impun românilor măsuri draconice de protecţie împotriva COVID şi încearcă să-i vaccineze cu forţa.

Dragi colegi, PNL-iştii au aranjat legile ca să-şi poată ţine măreţul congres, să-şi regleze conturile între ei, iar găştile mafiote să se poată înfrupta, în continuare, din banul public.

Asta este "România normală", în viziunea PNL. Vă place?

PSD a depus, ieri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Avem certitudinea că, exact peste o săptămână, domnul Cîţu şi echipa lui, care au făcut atâta rău României, vor deveni doar o pagină de istorie - neagră - a României.

  Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România (Pl-x 155/2019) (retrimisă comisei).  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală pentru a începe şedinţa noastră, partea a doua a zilei de astăzi.

Şi pe colegii secretari îi rog să vină la locurile lor.

Domnul Suciu!

(Domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu ia loc la prezidiu.)

A, e domnul...

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 161.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - de la ora 10.00 la ora 11.00 avem respingeri - dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea; pauză - de la 11.00 la 11.30; la ora 11.30 - votul final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

Întreb liderii de grup, dacă sunt observaţii la ordinea de zi? Nu sunt. (Vociferări.)

(Doamna deputat Oana-Consuela Florea solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, doamna Florea.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Consuela Florea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Punctul 20, pentru... un Pl-x care se referă la bolnavii de boală celiacă (Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România; Pl-x 155/2019), am consensul liderilor, rugăm frumos, retrimiterea la comisie.

Mulţumesc.

Pentru două săptămâni.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Înţeleg că există acordul liderilor.

Deci punctul 20 de pe ordinea de zi - amânare, retrimitere la comisie, termen - două săptămâni, da?

 
     

Doamna Oana-Consuela Florea (din sală):

Da, da!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc.

(Domnul deputat Csoma Botond solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

Iertaţi-mă că nu v-am văzut!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Csoma Botond:

Îmi pare rău, dar nici Grupul UDMR, nici eu n-am fost consultaţi, nu ştim despre ce e vorba, noi nu suntem de acord cu această retrimitere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

O să vă rog, doamnă Florea, să discutaţi cu colegul lider de la UDMR. Şi, dacă nu există consens, vom supune votului această propunere de retrimitere la comisie, termen - două săptămâni.

Când ajungeţi la un rezultat, vă rog să-mi spuneţi şi mie.

Intrăm în ordinea de zi, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 71/2021) (rămas pentru votul final).  

Poziţia 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 71/2021.

Proiectul de hotărâre a fost distribuit.

Întreb, dacă sunt obiecţii sau comentarii de ordin general? Nu.

Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecţii la titlu? Nu. Adoptat.

La preambul dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat.

La articolul unic, obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de hotărâre rămâne la votul final.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015) (rămas pentru votul final).  

Punctul 2 de pe ordinea de zi, stimaţi colegi, Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici; PL-x 843/2015.

Din partea comisiilor sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi sau al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru prezentarea raportului suplimentar comun.

Vă rog, domnul preşedinte.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

PL-x 843/2015

Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport comun.

Iniţiativa legislativă are ca obiect reglementarea sediului electronic al operatorilor economici. Potrivit expunerii de motive, intervenţiile vizează "alocarea unei adrese de email odată cu înregistrarea fiscală a oricărui operator economic, o adresă de email care să identifice în acelaşi mod ca şi codul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, acel operator economic şi care să echivaleze cu «sediul electronic» al acestuia".

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, iar Guvernul, prin punctul de vedere transmis în 2018, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege.

În raport de obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale?

E înscris la cuvânt domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Deci, prin această iniţiativă legislativă ni se propune un sediu electronic atribuit în procesul de înregistrare fiscală la ONRC - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Acest sediu electronic, practic o căsuţă de email, ar fi folosit pentru corespondenţa electronică, o corespondenţă întotdeauna mult mai rapidă şi în general mai sigură şi mai uşor de păstrat.

Deci, orice documentaţie, act, orice altă comunicare oficială s-ar putea face şi prin poşta electronică, fiind astfel un serviciu alternativ sau complementar celui pe suport clasic, de hârtie.

Ce ne spune vechiul Guvern? O înşiruire de argumente false care se leagă de procedură sau terminologie - titlul nu ar fi bun, cuvântul "profesionist" nu ar fi bun, ar exista diverse probleme administrative, cum ar fi demisia persoanei care se ocupă cu corespondenţa electronică, multe, multe altele. Printre ele, una foarte comică - că ar afecta semnificativ piaţa existentă a serviciilor de email gratuit sau contra cost către profesioniştii de pe piaţa românească. E de râs!

Apoi, se pare că nici actualul Guvern nu este de acord deoarece comisiile au dat un raport negativ.

Însă tot auzim în spaţiul public şi în cel oficial despre digitalizare; prin vestitul PNRR ni s-ar propune digitalizarea serviciilor publice, un cloud guvernamental, adică legarea tuturor ministerelor şi agenţiilor guvernamentale într-o singură reţea şi o singură bază de date interoperabilă.

Păi, despre ce este vorba? Facem nişte avioane, dar nu suntem în stare să folosim o adresă de email, nu?

Şi multe, multe altele, cum ar fi:

- 5.000.000 de cetăţeni care vor avea carte electronică - normal, fără Drapelul României şi cu o identitate de gen;

- o instruire a 30.000 de funcţionari publici - să fim serioşi, ştim ce înseamnă astfel de instruiri, o modalitate de sifonare a banului public;

- biblioteci - da, biblioteci, dar acelea nu ar trebui să coste 2.000.000.000 de euro - şi aşa mai departe.

Deci, această propunere elementară de legiferare a unei identităţi electronice, chiar dacă are probleme de procedură - care pot fi uşor rezolvate -, deci de includere în identitatea unei firme a unei adrese de email şi folosirea acesteia în procesul de comunicare, nu se încadrează într-un proces de digitalizare elementar normal, ieftin, verificat în zeci de ani?

Concluzia, ca să sar peste alte amănunte, Guvernele trecute şi prezente nu doresc o digitalizare reală, simplă, eficientă, verificată prin mecanisme verificate de multă vreme, ieftină în raport cu beneficiile, ci doresc folosirea dubioasă a banului public.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt alte intervenţii.

E înscris domnul Popa Ştefan-Ovidiu, Grupul PSD.

Domnul deputat Popa! Nu.

Mulţumesc.

Mergem mai departe.

Vă reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România (Pl-x 155/2019) (retrimisă comisei).  

(Discuţii la prezidiu cu doamna deputat Oana-Consuela Florea.)

Înţeleg, în urma discuţiilor dintre colegi, că nu există consens pentru retrimiterea la comisie, două săptămâni, a punctului 20 de pe ordinea de zi - Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor cu boală celiacă din România; Pl-x 155/2019.

Prin urmare, va trebui să supunem votului propunerea de retrimitere la comisie.

Dacă liderii de grup sunt atenţi?

Solicităm...

Toată lumea e pregătită, da?

Deci, supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie, termen - două săptămâni.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Mulţumesc.

Sunt 149 de colegi prezenţi, 128 au votat pentru, 16 contra, 5 abţineri, 0 "nu votez".

Deci punctul 20 de pe ordinea de zi - retrimitere la comisie, termen - două săptămâni.

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii pe procedură?

Doamna deputat Intotero sau Grupul PSD? Nu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda (Pl-x 488/2016) (rămasă pentru votul final).  

Mă duc la punctul 3 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda; Pl-x 488/2016.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, pentru prezentarea raportului.

Vă rog, doamna preşedinte Ţoiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Următoarele 3 puncte de pe ordinea de zi au obiecte de reglementare similare, şi anume reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru cei care au cel puţin 30 de ani vechime în zonele cu poluare, dar, mă rog, o să citesc separat, fiecare raport la rândul lui.

Pl-x 488/2016

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 488/2016, în octombrie 2016, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda.

Obiectul de reglementare este crearea cadrului legal pentru acordarea unor măsuri sociale, potrivit cărora persoanele cu domiciliu stabil de cel puţin 30 de ani în zona municipiului Turda, precum şi persoanele care şi-au desfăşurat activitatea acolo cel puţin 30 de ani consecutivi beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în octombrie 2016.

Şedinţa Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor a avut loc în decembrie 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, în scopul evitării discriminării faţă de locuitorii din alte zone unde au existat situaţii similare, existând deja o reglementare generală pentru acest subiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă preşedinte.

Întreb, dacă la dezbateri generale sunt solicitări de intervenţii din partea colegilor? Nu sunt.

Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 71/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 4 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 71/2018.

Raportul comisiei.

Vă rog, doamna preşedinte Ţoiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Mulţumesc.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 71/2018.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se instituirea dreptului de a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea prevăzută la alin. (4), şi pentru cei care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă corespunzătoare unei raze de 8 km în jurul localităţii Făgăraş.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în februarie 2018.

La dezbaterile şedinţei Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor, raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi şi propunerea este de respingere a iniţiativei legislative.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dacă la dezbateri generale sunt intervenţii?

Domnule deputat de la AUR, doriţi să interveniţi? Că văd că nu vă apare înregistrarea electronică.

Acum vă apare.

Domnul Muncaciu Sorin-Titus, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mă iertaţi, am vrut să fac doar o precizare.

Precizarea este că e adevărat că pot să se pensioneze cu 2 ani înainte, dar fără penalităţi, aceasta era discuţia în lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, domnule deputat, pentru precizări.

Dacă sunt alte intervenţii la dezbateri generale, din partea colegilor din grupurile parlamentare? Nu sunt solicitări de înscriere la cuvânt.

Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 309/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 5 de pe ordinea de zi, stimaţi colegi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 309/2018.

Doamna Ţoiu, vă rog, raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 309/2018, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, urmărindu-se ca persoanele care nu îndeplinesc condiţia referitoare la stagiul minim de cotizare sau în specialitate să poată beneficia de pensie pentru limită de vârstă, calculată proporţional cu stagiul de cotizare raportat la stagiul minim de cotizare sau în specialitate. Totodată, se preconizează în iniţiativa legislativă instituirea dreptului de a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, şi pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea petrochimică şi remanentă corespunzătoare unei raze de 8 km în jurul anumitor localităţi, prin adăugarea localităţii Piteşti.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în mai 2018.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative din următoarele considerente:

Sistemul public de pensii, reglementat de Legea nr. 263/2010, funcţionează având ca principiu de bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, precum şi principiul egalităţii, statuat prin lege, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste calităţi.

De asemenea, articolul prevede modalitatea de identificare şi nominalizare a zonelor industriale cu poluare remanentă, respectiv siturile cu potenţial de poluare remanentă, în scopul evitării discriminării faţă de locuitorii din alte zone unde au existat situaţii similare.

Propunerea este de respingere a iniţiativei legislative.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă preşedinte al Comisiei pentru muncă.

Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale din partea colegilor, grupurile parlamentare? Nu avem înscrieri la cuvânt.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative, iar propunerea legislativă merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 114/1996 privind locuinţele (Pl-x 530/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 6 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 114/1996 privind locuinţele; Pl-x 530/2018.

Întreb, dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond are cuvântul reprezentantul Comisiei juridice.

Vă rog, domnul preşedinte Badea.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

Pl-x 530/2018

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, |Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 114/1996 privind locuinţele.

Senatul a respins propunerea legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, ca şi Consiliul Economic şi Social.

Obiectul de reglementare este modificarea Legii nr. 114/1996, intervenţiile vizând crearea spaţiilor destinate colectării, depozitării şi evacuării separate pe fracţii a deşeurilor menajere, în clădirile cu mai multe locuinţe.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte.

Dezbateri generale.

Înscrisă la cuvânt, doamna deputat Florea Oana-Consuela, Grupul PSD.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Consuela Florea:

Vă mulţumesc.

Această iniţiativă este a colegilor de la USR. Are un raport de respingere. Se referă la spaţiile destinate colectării, depozitării şi evacuării separate a deşeurilor.

Mă gândeam că dacă tot are raport de respingere, colegii de la USR pot trimite acest text către doamna Clotilde, să avem şi noi curăţenie în Bucureşti.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Dacă sunt alte intervenţii? Nu, nu sunt alte intervenţii.

Vă reamintesc că prin raportul...

(Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu solicită să ia cuvântul.)

E înscris domnul Rodeanu, vă rog, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mă văd nevoit să fac o precizare, o scurtă precizare.

Proiectul la care se face referire în momentul de faţă în cadrul dezbaterilor vizează viitoarele norme pe care trebuie să le îndeplinească zona de proiectare pentru ceea ce înseamnă construcţii noi.

Da, ne dorim colectare selectivă, iar acest lucru trebuie să înceapă exact de acolo de unde locuim.

Dacă nu există spaţiu în locuinţele personale pentru a face o distribuţie în acest sens, atunci zona de colectare comună a unor blocuri de locuinţe sau locuinţe comune trebuie să prevadă prin construcţie o asemenea facilitate.

Este o iniţiativă a USR şi suntem ferm contra respingerii unui astfel de proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat, pentru precizările suplimentare.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative, iar propunerea legislativă merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative (Pl-x 601/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 7 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative; Pl-x 601/2018.

Din partea comisiilor sesizate în fond, pentru raport, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Doamnelor şi domnilor,

Pl-x 601/2018

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 16 octombrie 2018.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu observaţii şi propuneri.

Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ iniţiativa legislativă.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţa din 4 decembrie 2018.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au dezbătut propunerea legislativă în şedinţa din 18 decembrie 2018.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc şi eu, domnule coleg.

Dezbateri generale.

Înscris la cuvânt, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Foarte pe scurt. Această iniţiativă - nu ştiu motivele tehnice sau de natură juridică şi constituţională pentru care este supusă respingerii - la bază, vine în întâmpinarea unei idei corecte, care ţine de deschiderea Parlamentului către societate şi, nu în ultimul rând, profesionalizarea activităţii parlamentare şi totodată menţinerea Parlamentului în parametrii unei funcţionări aşa cum ne-o dorim cu toţii. Cu toţii visăm să avem un Parlament elitist, să avem un Parlament model, să avem un Parlament unde procedurile parlamentare să nu fie un secret şi unde dezbaterea să se desfăşoare la cei mai înalţi parametri, nu doar de performanţă politică şi de calitate a argumentelor tehnice, cât şi din perspectiva a ceea ce înseamnă un elitism, să-i spunem, al societăţii româneşti.

Întâmplător, am avut şi eu o iniţiativă similară, dar nu asemănătoare, ca să spun aşa, deşi pare paradoxal ceea ce zic acum, a fost respinsă la rândul său.

Cred că ideea de bază, fără a intra prea mult în detalii, este una corectă şi care pe viitor ar putea fi introdusă în legislaţia românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Înscris la cuvânt, domnul Rodeanu Bogdan-Ionel, deputat al USR.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Şi mă adresez în momentul de faţă tuturor colegilor parlamentari.

Haideţi să nu mai inventăm instituţii şi departamente şi direcţiuni care să ne facă nouă treaba!

Avem un exemplu concret, pe care noi, cei de la Grupul USR PLUS, l-am pus în practică.

Până în momentul de faţă, în aproape un an de la alegeri, zeci şi zeci de tineri au venit aici, au lucrat cu ai noştri colegi parlamentari, au învăţat ce înseamnă Parlamentul, au văzut concepte de tehnică parlamentară şi tehnică legislativă, s-au familiarizat. Şi acestea, fără costuri suplimentare din partea statului român şi fără alocări, pe această zonă, din partea Camerei Deputaţilor.

Nu avem nevoie de o lege care să inventeze un departament care să ne facă nouă treaba.

Suntem pentru respingerea acestui proiect şi pentru respingerea oricăror astfel de iniţiative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă mai sunt intervenţii?

Domnul Sorin-Titus Muncaciu, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Pentru că a venit vorba despre constituirea unei alte entităţi, aş vrea să atrag atenţia colegilor că în momentul de faţă nouă ne lipseşte un lucru fundamental, în opinia mea, care există în alte ţări, şi acela este feedbackul la legile pe care noi le hotărâm acum. Deoarece se întâmplă următorul fenomen - o lege ajunge, trece prin procedurile de aplicare, dar după aceea noi nu mai ştim care a fost efectul acelei legi.

De aceea, ar trebui să ne gândim cel puţin la această chestiune - faptul că noi elaborăm legi, le punem în practică, dar efectul lor ne este necunoscut.

Atât am avut să spun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte înscrieri la cuvânt, din partea grupurilor parlamentare, vă reamintesc că avem o propunere de raport de respingere.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind parteneriatul civil (Pl-x 662/2018) (rămasă pentru votul final).  

Punctul 8 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind parteneriatul civil; Pl-x 662/2018.

Raportul comisiei?

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Propunerii legislative privind parteneriatul civil Pl-x 662/2018.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond în data de 31 octombrie 2018.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestuia, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile.

Senatul a respins iniţiativa legislativă.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.

Guvernul precizează că nu susţine adoptarea iniţiativei legislative.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a documentelor anexate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Dezbateri generale.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Această iniţiativă legislativă este una din multele iniţiative legislative care se bat cap în cap cu Constituţia, se mai bate cap în cap şi cu dreptul familiei, creează un paralelism legislativ între instituţia căsătoriei civile şi acest parteneriat civil, aşa-numit parteneriat civil. În realitate, nu este altceva decât o instituţie surogat care parazitează dreptul civil şi care duce România într-o paradigmă în care practic nu mai avem o delimitare clară între ceea ce înseamnă căsătorie şi ceea ce înseamnă alte acte juridice încheiate în baza Codului civil. Evident, este neconstituţională, este aberantă, dar vreau să vorbesc un pic despre fundamentele ideologice ale acestei iniţiative.

Evident, parteneriatul civil a fost construit ca o formă de a păcăli societatea în vederea instaurării, introducerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Aceasta este miza reală a parteneriatului civil - o căsătorie între persoane de acelaşi sex, mascată.

Şi dacă vedeţi această iniţiativă legislativă şi o citiţi în detaliu o să vedeţi că în ea sunt o serie de elemente legislative care pur şi simplu dublează instituţia căsătoriei. Este anormal! Este o iniţiativă care subminează familia şi căsătoria, în România!

Dar care sunt bazele? O să vă spun câteva lucruri interesante. Nu o să intru în paradigma declinului civilizaţiilor a lui Oswald Spengler, dar pot merge să vorbesc despre declinul Imperiului Roman. Iar declinul Imperiului Roman nu s-a produs datorită invaziilor germanicilor, ci datorită declinului moral. Iar acest declin moral a fost oprit de creştinism, prin familia creştină, prin dreptul natural şi prin valorile moralei creştine, aşa cum le ştim noi.

Paradoxal, în Roma Antică exista ceva asemănător cu parteneriatul civil, care a fost scos în afara legii de împăratul Iustinian, un străromân, să-i spunem, de origine din sudul Dunării, din secolul al VI-lea.

Dar, ca să revenim în contemporaneitate, după Primul Război Mondial şi Revoluţia bolşevică din 1917 se stabilesc o serie de adversari ideologici ai doctrinei marxist-leniniste revoluţionare: credinţa în Dumnezeu, statul naţional, proprietatea privată, capitalul şi familia.

Iar primele modele pe care le vedem la Lenin, la Troţki, la Zinoviev, la Lukács şi la alţii, încă după 1917, prevedeau distrugerea familiei şi ceea ce unii ar numi astăzi, să-i spunem, trăitul în grupuri mai largi, fără această instituţie a căsătoriei, întemeiate pe uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Marxismul cultural apare imediat, odată cu Antonio Gramsci, un ideolog marxist italian care fiind în închisoare, spun unii, a scris "Caietele lui Gramsci" chiar pe hârtie igienică, aşa se pare, la acel moment, aşa spun sursele istorice. El vine cu această paradigmă care mută lupta de clasă dintre muncitori şi proprietarii capitalului, aşa cum era ea în paradigma Hegel-Marx-Lenin, o mută în paradigma grupuri oprimate versus opresori, iar opresorul acesta era reprezentat de civilizaţia şi cultura creştină, de posesorii de capital şi nu numai, de ceea ce înseamnă majoritarul într-o societate.

În anii '60, odată cu noua revoluţie culturală, momentul 1968, Şcoala de la Frankfurt, se mută această paradigmă a luptei de clasă în ceea ce mai târziu se va numi relativismul moral şi social. Şi avem aici câţiva ideologi, precum Herbert Marcuse şi, mai departe, odată cu aceşti corifei ai Şcolii de la Frankfurt, care mută marxismul în paradigma care va da naştere ideologiilor de acest tip, pe care unii le numesc sexo-marxism, Horkheimer, Adomo, Fromm şi mulţi alţii, avem începutul acestei ofensive ideologice pe care o vedem şi astăzi, iar parteneriatul civil nu are decât un singur obiectiv: distrugerea familiei şi impunerea pe cale normativă în - să-i spunem aşa - în răspăr cu mersul democratic, legitim al societăţii în care ne aflăm, a căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Dacă astăzi vom avea parteneriat civil, adopţia de copii de către cuplurile de acelaşi sex va deveni o realitate nu peste foarte mult timp.

Cred că suntem datori să apărăm dreptul natural, să apărăm Codul civil, să apărăm Constituţia României, să apărăm Dreptul civil, în care se spune foarte clar: căsătoria este între un bărbat şi o femeie, aşa cum este în Codul civil astăzi. Să nu uităm că suntem o societate creştină, cu fundamente creştine...

 
     

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule deputat, o să vă rog să concluzionaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

... şi să apărăm familia.

Aşadar, un nu hotărât parteneriatului civil şi felicitări tuturor celor care doresc respingerea acestei legi!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Rog pe cineva să-l invite pe domnul deputat să ia loc în sală, ca să putem continua şedinţa.

Vă rog, stimaţi colegi, poate reuşim să înţelegem şi să citim, unii dintre noi, că suntem la o şedinţă de dezbateri.

Vă rog, domnule deputat, continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă:

USR PLUS este împotriva respingerii parteneriatului civil şi aş putea să intru într-o grămadă de detalii legale despre cum este în alte ţări, care sunt condiţionalităţile pe care le avem, ca şi membru al Uniunii Europene, dar prefer să spun o poveste foarte, foarte scurtă.

Acum vreo trei luni am cunoscut un cuplu de doamne care aveau fiecare în jur de 50 de ani. Ele aveau o relaţie de aproximativ 25 de ani. Undeva în jurul împlinirii a 10 ani de relaţie ele şi-au făcut testamentul, pentru că, după cum ştiţi, relaţiile între două persoane de acelaşi sex nu sunt apărate în niciun fel de lege, apoi, undeva în jurul împlinirii a 20 de ani, s-au căsătorit în Islanda.

La un moment dat, acum vreo 4 ani, una dintre doamne s-a îmbolnăvit de cancer. Din păcate, ea nu avea asigurare, pentru că lucra ca freelancer şi trecea printr-o perioadă de lipsă de contracte. Din păcate, a trebuit să-şi plătească singură din buzunar, pentru că legea nu prevede o formulă prin care un cuplu de acelaşi sex să funcţioneze pe asigurare comună.

La fel, în timpul spitalizării, cealaltă doamnă nu era aparţinător şi practic doamna care era bolnavă trebuia să iasă din spital, să facă nişte acte la notariat pentru ca respectiva persoană să poată să intre în spital.

În primul şi în primul rând despre asta este parteneriatul. Nu este despre cine ştie ce pasiuni, ce atacuri la familie, este despre grija pe care astfel de cupluri şi-o poartă şi despre modul în care noi trebuie să tratăm orice cuplu, indiferent de orientarea sexuală, identic, pentru că ei au aceleaşi drepturi şi ei îşi plătesc aceleaşi taxe în raport cu statul român.

Deci, practic, USR PLUS susţine o lege a parteneriatului şi astăzi va vota contra respingerii formulei acesteia tocmai pentru că toţi cetăţenii României sunt absolut egali în drepturi şi obligaţii.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Al doilea vorbitor din partea Grupului USR, doamna deputat Simina-Geanina Tulbure.

Se pregăteşte domnul deputat Coleşa Ilie-Alin, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Bună ziua!

Timpuri noi, soluţii noi, dragi colegi!

Mi se pare că încă trăim undeva în secolul XX, cu dumneavoastră aici în plen.

Aş dori să vă aduc aminte de câteva cifre în ziua de astăzi.

Şi anume, în Uniunea Europeană, unde naşterile au depăşit 4 milioane, în 10 dintre cele 27 de state membre copiii au fost născuţi în afara căsătoriei. Da? 4 milioane de copii! Că tot vorbim de natalitate şi vrem aici să creştem natalitatea în România! E aşa?

Şi încă o cifră din ţara noastră. În 2020, peste 30% dintre copiii născuţi erau în afara căsătoriei.

Păi, ce ne facem, dragi colegi? Cum vrem să creştem natalitatea ţării noastre dacă noi nu suntem în stare să respectăm noţiunea de familie şi celor care nu doresc să se căsătorească?

Cred că a venit momentul să respectăm principiul egalităţii şi să nu-i mai discriminăm pe cei care nu-şi doresc să se căsătorească. De ce? Fiindcă parteneriatul civil se referă, de asemenea, la cuplurile heterosexuale.

Aşa că haideţi să ne revenim, dragi colegi, fiindcă suntem în Uniunea Europeană, şi suntem printre puţinele ţări, da, din cele şase ţări care fac parte din asta face parte şi România. E Bulgaria, e Letonia, Polonia. De ce să fim iarăşi codaşii Europei când putem să ne dezvoltăm şi să ne modernizăm. Da? Creştem natalitatea, atunci implementăm şi parteneriatul civil pentru cuplurile care nu vor să se căsătorească.

USR PLUS va vota împotriva respingerii şi întotdeauna vom susţine acest parteneriat civil, fiindcă suntem o ţară care doreşte să se modernizeze şi să se dezvolte.

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumim, doamnă deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ilie-Alin Coleşa, Grupul AUR.

Se pregăteşte domnul Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL.

Stimaţi colegi,

Haideţi să păstrăm liniştea în sală.

Domnule Toma?!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În primul rând, vreau să felicit Grupul USR PLUS pentru faptul că se poziţionează foarte clar într-o asemenea problemă dificilă; asta pe de o parte.

Pe de altă parte, ar trebui să corectăm, să zicem, nişte minciuni sau scăpări din vorbele lor.

În primul rând, acest parteneriat civil nu se adresează şi scopul lui nu este către persoanele de sexe diferite, deci heterosexuale, ci, după cum a spus primul vorbitor, pentru persoanele de acelaşi sex, acesta este scopul lui. Să definim foarte clar scopul, iar apoi motivele, să vedem care sunt motivele. Ni se aduce în vedere un trend. Domnule, este un trend la nivel mondial, european, chiar în România, creşte numărul de copii născuţi şi crescuţi în afara căsătoriei, scade numărul de familii înregistrate oficial şi aşa mai departe.

Deci noi trebuie să ne conducem în probleme esenţiale după trenduri. Deci nu contează valoarea în sine, o valoare care este perenă, un concept verificat de la întemeierea lumii şi lăsat de Dumnezeu prin toate religiile majoritare. Nu contează asta, contează trendul, contează politica, contează ideologia în aceste probleme, unde n-ar trebui să existe.

Pentru că, de exemplu, ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm o legislaţie în domeniul parteneriatelor civile.

Natalitatea ar fi în pericol? Să fim serioşi! Deci natalitatea este distrusă, printre altele, şi de acest concept prin care familia tradiţională, iubirea - cu toate suişurile şi coborâşurile - dintre un bărbat şi o femeie este bagatelizată, este lovită, este distrusă în mod sistematic - şi vedem asta - din şcoală şi până în mass-media - ce să mai vorbim -, iar efectele se văd. Deci astea sunt efectele. Noi nu trebuie să ne uităm la efecte şi să mergem după ele. Trebuie să vedem cauzele, evident!

Clar, acesta este scopul acestei iniţiative: distrugerea familiei tradiţionale, prin furnizarea unor argumente false.

Ştim, comunitatea LGBTQIA+ şi aşa mai departe nu este o comunitate care cel puţin din punct de vedere statistic se manifestă prin stabilitate, prin fidelitate, printr-o alegere monogamă, ci din contră. Nu doresc cei din aceste comunităţi, din punct de vedere statistic, nu le practică, n-au treabă cu ele: cu fidelitatea, cu stabilitatea. Ni se dau două-trei exemple luate din miliarde şi ni se spune: "Uitaţi! Haideţi să plângem cu lacrimi de crocodil pentru acele situaţii".

Bineînţeles că nicio lege nu poate fi perfectă.

O să concluzionez.

În primul rând, de ce trebuie să păstrăm familia tradiţională? Că este copyright-ul nostru, este conceptul nostru, este al religiei noastre, al religiei creştine, iudeocreştine, musulmane şi aşa mai departe, este copyright-ul nostru. În felul acesta ne apărăm fiinţa naţională, dar umană, în general.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul lider al Grupului PNL, Gabriel Andronache.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ideea este simplă. Am venit la microfon pentru a face o precizare.

Luarea de poziţie a colegului Daniel Gheorghe a fost una în nume personal (Aplauze.) şi vă dau şi câteva explicaţii, în sensul în care în cadrul Grupului parlamentar al PNL există două opinii cu privire la acest subiect.

Din perspectiva aceasta este important de ştiut că poziţionarea grupului de a vota împotriva acestui proiect este strict una tehnică, şi anume, iniţiatorul a semnat alte iniţiative având acelaşi obiect de reglementare care sunt în aşteptare pentru a fi dezbătute la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Mai sunt trei astfel de iniţiative pe rolul Camerei Deputaţilor.

Din perspectiva aceasta, şi strict din perspectiva aceasta tehnică, vom susţine respingerea acestei iniţiative, deoarece, v-am spus, există alte reglementări, din punctul nostru de vedere, mai complete, în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule Andronache, liderul Grupului PNL.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Dumitru Coarnă, Grupul PSD.

Vă rog.

Domnule deputat, haideţi vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu cred că astăzi în România priorităţile sunt cu totul altele. Noi traversăm o perioadă extrem de dificilă: criză economică, socială, criză medicală şi încercăm să legiferăm, ştiu eu, nişte excepţii de la lege. Nimeni n-a interzis nimănui, din perspectivă penală, nu există sancţiune, aşa că nu e prioritară pentru societatea românească astăzi o discuţie de acest tip, mai ales că, din perspectivă religioasă, acest popor spune extrem de clar cum ne situăm - avem 80% creştini-ortodocşi - care spune extrem de clar "Familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie".

Codul de procedură civilă spune extrem de clar. Aceste parteneriate nu vin decât să înşele într-un fel atenţia din perspectivă juridică şi să transforme societatea românească în orice altceva decât în ceea ce a lăsat Dumnezeu.

Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme ale societăţii noastre: criza sanitară - nu cum a făcut PNL pe 25, când a sfidat toate legile din România -, criza economică - unde, la fel, PNL, prin Guvernul Cîţu, a declanşat această sarabandă a majorării preţurilor, îmbogăţirea fără just temei, o speculă, cumpărare în scop de revânzare, aţi accentuat crizele sociale, prin promovarea acestui concept sau acutizării stării conflictuale vaccinat-nevaccinat.

România nu are astăzi, în opinia mea, această prioritate şi sigur că ne vom poziţiona ca atare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

După ce am trecut prin toate fazele istorice, începând de la Iustinian, ajungând în zilele noastre, trecând prin curente marxiste, leniniste, conservatoare, tradiţionaliste şi dezbateri peste timpii alocaţi, vă reamintesc, stimaţi colegi, că avem o propunere de raport de respingere.

Propunerea legislativă merge la votul final.

Ultimul punct de pe ordinea de zi de astăzi, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România (Pl-x 634/2018) (rămasă pentru votul final).  

9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România; Pl-x 634/2018.

Comisia pentru muncă, raportul?

Doamna Ţoiu.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 634/2018, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare recunoaşterea vechimii în muncă pentru perioadele în care o persoană a desfăşurat activităţi de voluntariat, precum şi includerea acestor perioade în categoria perioadelor necontributive, asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, potrivit art. 49 din Legea nr. 263/2010.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din octombrie 2018.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avut în vedere avizele negative ale Consiliului Legislativ, Consiliului Economic şi Social şi ale celorlalte comisii, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative, deoarece activitatea de voluntariat este o activitate benevolă, desfăşurată în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă. Este deja considerată experienţă profesională şi/sau de specialitate în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.

De asemenea, adoptarea măsurilor propuse de iniţiativa legislativă ar fi determinat majorarea cheltuielilor bugetare, prin creşterea perioadelor asimilate ca vechime în muncă luate în calcul la stabilirea drepturilor de asigurări sociale.

Propunerea comisiei este de respingere a iniţiativei legislative.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dezbateri generale? Nu avem intervenţii din partea grupurilor...

 
     

Doamna Oana-Silvia Ţoiu (din sală):

Ba da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc.

E important să ne reamintim că România este prima ţară din Uniunea Europeană care are o lege care permite recunoaşterea voluntariatului ca experienţă în muncă, ca experienţă profesională, acolo unde ea este în domeniul studiilor, şi mai ales să recunoaştem efortul organizaţiilor nonguvernamentale care de-a lungul timpului au lucrat pentru ca această lege să fie realitate.

Chiar dacă astăzi respingem practic posibilitatea ca perioada de voluntariat să fie asimilată şi perioadei necontributive pentru sistemul public de pensii, deoarece trăim în realitatea în care sistemul public de pensii are nevoie să şi primească bani, prin contribuţii, ca să poată asigura un nivel decent al pensiilor în România, e important în continuare să asigurăm sprijinul activităţilor de voluntariat, mai ales că în rândul tinerilor - şi vorbesc în special de tineri, pentru că ei sunt cei mai apropiaţi de sistemul de voluntariat, chiar dacă nu singurii - pandemia a lansat provocări şi mai mari în accesarea pieţei forţei de muncă.

În 2020, cel mai mare procent al neocupării a fost în rândul tinerilor de 18-25 de ani, procent care a depăşit 17%. Şi chiar dacă segmentele de vârstă 18-24, 25-35 de ani sunt cele mai active pe piaţa forţei de muncă, în căutarea locurilor de muncă, în acelaşi timp avem patronate, angajatori care se plâng din ce în ce mai tare şi mai justificat de lipsa resurselor umane calificate. O să ajungă până la sfârşitul anului prefinanţarea de 3,8 miliarde din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi o provocare la care trebuie să ne uităm este cu ce resurse umane vom reuşi noi să facem acele proiecte.

De aceea, voluntariatul rămâne una din zonele în care poate să fie dobândite abilităţile şi competenţele pe care mediul şcolar nu le asigură de fiecare dată, pentru că avem în acelaşi timp tineri neocupaţi şi o mare cerere pe piaţa forţei de muncă şi ca aceste două lucruri să se întâlnească, dincolo de măsurile pe care le ia statul, e important să asigurăm compensarea deficitului de competenţe şi abilităţi şi voluntariatul e unul din mecanismele prin care asta se face.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Bănuiesc că partea a doua a intervenţiei a reprezentat un punct de vedere din partea Grupului USR.

Dacă nu mai sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare, vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea propunerii legislative.

Propunerea legislativă merge la votul final.

Închidem a doua parte a zilei de lucru de astăzi cu partea de dezbateri în plen.

Rog liderii de grup să-şi informeze colegii - ora 11.30 vot final.

Mulţumesc.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

În două minute începem sesiunea de vot final.

Stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup, dacă suntem pregătiţi să începem votul final?

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci.

Începem cu un vot de control.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Da.

Sunt 256 de colegi prezenţi, 158 pentru, 4 contra, două abţineri, 92 de colegi - "nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 71/2021) (adoptat);

I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 71/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 279 de colegi prezenţi, 277 au vot pentru, unul contra, o abţinere, 0 - "nu votez".

Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015) (respins);

Capitolul II. Legi ordinare. Respingeri.

Punctul 2 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici; PL-x 843/2015; lege ordinară.

Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei propun respingerea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 285 de colegi prezenţi, 254 pentru, 27 contra, 3 abţineri, un coleg - "prezent, nu votez".

Vă rog, domnul Ilie Victor, Grupul USR, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor Ilie:

Da, fără îndoială, proiectul respins astăzi era prost scris şi are nevoie de o regândire completă.

Noi, în Grupul USR PLUS, am început deja să lucrăm totuşi la un nou proiect... (Vociferări.) ...pentru că este nevoie de simplificare pentru agenţii economici. Este nevoie de simplificare în instituţiile publice.

Şi invit orice parlamentar, de la orice grup, afiliat sau nu, să lucrăm împreună.

Este nevoie de simplificare. Am exemple, din practică, în care documentele sunt plimbate cu poşta, de la contribuabil la Direcţia Regională a Finanţelor Publice, la Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 şi apoi la Ministerul Finanţelor şi înapoi, pe acelaşi drum.

Este o risipă de timp şi de resurse şi nu ne permitem să mai risipim în continuare astfel de resurse.

Vă rog, cei interesaţi să mi se adreseze.

Putem să lucrăm împreună la un proiect benefic pentru toţi cetăţenii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit la cuvânt pe domnul Pambuccian.

Vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am votat pentru respingere pentru că este prost scris proiectul, dar este momentul să facem acest pas.

Este momentul ca orice companie care doreşte să aibă - şi mai ales start-up-uri multe vor dori să aibă - sediu exclusiv electronic, să poată să facă lucrul acesta.

Şi, evident, este de dorit ca tot sistemul să fie integrat cu sistemul de control, în aşa fel încât şi controlul să poată să fie făcut la distanţă, prin mijloace electronice şi să nu mai trebuiască pentru lucruri de rutină să fie încontinuu hărţuiţi agenţii economici.

E nevoie de un proiect de acest fel. Cred că e timpul să-l scriem. Şi cred că e timpul să-l scriem pe coordonatele acestea două - poate cineva să aibă sediu exclusiv electronic şi controlul poate să fie făcut exclusiv la distanţă.

Dacă lucrurile acestea le rezolvăm, vom lua şi o povară financiară de pe umerii start-up-urilor mai ales, le vom uşura, le vom simplifica şi viaţa, într-o ţară în care birocraţia, de cele mai multe ori, sufocă tot ce mişcă.

Deci, da, haideţi să scriem proiectul acesta şi haideţi să-l depunem cât mai repede!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 114/1996 privind locuinţele (Pl-x 530/2018) (respinsă);

Mergem mai departe.

Suntem la "Legi ordinare. Respingeri", punctul 3 de pe ordinea de zi.

3. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 114/1996 privind locuinţele; Pl-x 530/2018; lege ordinară.

Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru mediu propun respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 289 de colegi prezenţi, 210 au votat pentru respingere, 51 împotriva respingerii, 28 de abţineri, 0 - "nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative (Pl-x 601/2018) (respinsă);

Punctul 4 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative; Pl-x 601/2018; lege ordinară.

Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

Voci din sală:

Nu mai merge! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Îmi spun colegii de la Secretariatul tehnic că această sesiune de vot a fost anulată din cauza unor probleme tehnice.

Putem relua?

Reluăm votul pentru punctul 4 de pe ordinea de zi.

4. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative; Pl-x 601/2018; lege ordinară.

Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie propun respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 297 de colegi prezenţi, 295 au votat pentru, 2 contra, 0 abţineri, 0 "nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Pl-x 662/2018) (respinsă);

Punctul 5 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind parteneriatul civil; Pl-x 662/2018; lege ordinară.

Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 292 de colegi prezenţi, 226 au votat pentru respingere, 57 au votat împotriva respingerii, 6 abţineri, 3 - "nu votez".

Explicarea votului, câte un vorbitor de grup, vă rog frumos, stimaţi colegi.

Domnul Lőrincz Ştefan-Iulian, Grupul AUR. (Vociferări.)

Grupul USR, îmi cer scuze!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Aşa, Grupul USR, singurul care a votat împotrivă.

Parlamentarii USR PLUS au votat împotriva respingerii acestei legi deoarece este un proiect benefic, în acord cu demersurile USR de a reglementa această speţă încă din 2018.

Legea are toate elementele necesare pentru a acoperi nevoile viitorilor beneficiari.

Ţin să reamintesc că în România există peste 400.000 de cupluri necăsătorite care au relaţii trainice şi de durată şi care, din păcate, nu pot beneficia de nicio protecţie din partea statului în cazuri de urgenţe medicale, moştenire, asigurări de sănătate sau partajul bunurilor comune. (Vociferări.)

Nu putem ignora decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Cauza 673/2016, ori Decizia CCR nr. 534/2018, care spune destul de clar că uniunile consensuale trebuie să primească recunoaştere şi protecţie legală din partea statului. Fix asta face proiectul de lege care a fost supus votului.

Dar legea nu este doar despre asta. Soarta miilor de copii din ţara noastră, născuţi în afara căsătoriei, depinde de votul nostru din plen. (Vociferări.)

Este de datoria oricărui deputat responsabil să le ofere un cadru legal părinţilor acestor copii, pentru a nu-i discrimina în raport cu copiii născuţi în cadrul căsătoriilor.

Din păcate, văzând votul dumneavoastră, constat că ne aflăm în continuare în faţa unui blocaj parlamentar privind acest subiect. (Vociferări.)

Este evident că USR PLUS rămâne singurul partid din România care îşi asumă cu adevărat valorile europene în acest aspect. (Vociferări.)

Pentru dumneavoastră, schimbarea pe bune este cea mai înfricoşătoare provocare.

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

Voci din sală:

Să vă fie ruşine! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat. (Vociferări.)

Stimaţi colegi,

Rugămintea, să păstrăm un climat... (Vociferări.) ...în care putem lucra, în sală.

Din partea Grupului AUR...

Stimaţi colegi,

Suntem în procedura de explicare a votului, un singur vorbitor de grup.

Deci cine doreşte, din partea Grupului AUR, să explice votul? (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Aelenei:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Grupul AUR a votat împotriva acestei legi pentru că susţine familia.

Suntem împotriva legii firii. Dumnezeu a creat familia, în primul rând, care este o structură de bază a societăţii.

Uniunea dintre bărbat şi femeie este consfinţită de Dumnezeu şi susţinem acest lucru.

USR PLUS - LGBT vrea să facă legi împotriva structurii noastre, împotriva românilor. Ei nu sunt cu românii, sunt cu altceva.

Vă mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe liderul Grupului minorităţilor naţionale, domnul Pambuccian.

Vă rog, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule preşedinte,

Eu am o problemă cu logica. În momentul în care vrei să ai nişte drepturi, trebuie să-i spui unui funcţionar: frate, uite, Gigel şi cu Maricica vor să aibă drepturile acestea. Ca să faci lucrul acesta trebuie să faci un act administrativ, că asta e viaţa, ce să facem? Şi, atunci, ori nu ai niciun act administrativ, şi statul nu are de unde să ştie lucrul acesta, că nu visează funcţionarul din nu ştiu ce primărie ce fac Gigel şi cu Maricica, chiar nu visează, ori te duci şi îi spui tu, şi atunci ştie statul şi are grijă de tine, ai toate drepturile, ai tot ce vrei.

E o chestiune de logică, nu e o chestiune de nimic altceva.

Asta e tot. E simplu. Nu te opreşte nimeni, poţi să te duci să îţi iei contractul acela, care este căsătoria, poţi să te căsătoreşti religios, dar, dacă vrei drepturi, măcar trebuie să te duci să declari un lucru. (Vociferări.)

Da. (Vociferări.)

Nu, dacă e Gigel şi Gigel, intrăm în altă discuţie.

Sau dacă e Maricica şi Maricica, intrăm în altă discuţie. (Vociferări.)

Dar... dar... dar, dacă vrei drepturi, trebuie să spui lucrul acesta, asta e tot, e simplu.

O voce de la PSD:

Cei de la USR spun.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Da, să spună. (Râsete. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule lider.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda (Pl-x 488/2016) (respinsă);

Capitolul III. Legi organice. Respingeri.

Punctul 6 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda; Pl-x 488/2016; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: sunt 293 de colegi prezenţi, 285 au votat pentru respingere, 4 împotriva respingerii, 3 abţineri, un coleg - "prezent, nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 71/2018) (respinsă);

Punctul 7 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 71/2018; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 295 de colegi prezenţi, 292 au votat pentru respingere, 3 împotriva respingerii, 0 abţineri, 0 - "nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 309/2018) (respinsă);

Punctul 8 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 309/2018; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 297 de colegi prezenţi, 293 au votat pentru respingere, 3 împotriva respingerii, 0 abţineri, un coleg - "prezent, nu votez".

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România (Pl-x 634/2018) (respinsă).

Ultimul punct de pe lista de vot final.

9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România; Pl-x 634/2018; lege organică.

Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Rezultatul votului: 295 de colegi prezenţi, 290 au votat pentru, 2 contra, 3 abţineri, 0 - "nu votez".

Stimaţi colegi,

Vă doresc succes în comisii şi în circumscripţiile electorale!

Spor la treabă!

Declar şedinţa închisă.

Rog colegii care fac parte din Biroul permanent şi liderii să vină în sala de şedinţe pentru că urmează Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.51.