Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.148/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 5, 2021
|
Şedinţa a început la ora 8.28. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 5 octombrie 2021, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat al minorităţilor naţionale şi un deputat neafiliat. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Marian-Iulian Rasaliu, din partea Grupului PSD. Nu este. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Florin Piper-Savu dacă este? Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Deputat Florin Piper-Savu, Circumscripţia nr. 36 Teleorman. Declaraţia politică se intitulează "Ţara arde şi Cîţu se piaptănă". Stimaţi colegi, Valul 4 al pandemiei a prins, ca de fiecare dată, România nepregătită. În ciuda avertismentelor aproape disperate ale specialiştilor, începutul lunii octombrie vine cu aceleaşi probleme - spitale în flăcări, lipsa paturilor ATI, cifre în creştere ale cazurilor noi, tot mai multe decese şi incoerenţa autorităţilor. Asistăm cum numărul de infectări a depăşit peste 12.000 de cazuri într-o singură zi şi o medie de peste 150 de decese/zi. Capitala a ajuns la o incidenţă de peste 7,5 la mie şi este deja sub restricţii suplimentare. 42 de români şi-au pierdut viaţa în 12 incendii ale pandemiei, după ce, triumfalist şi departe de realitate, guvernanţii declarau că au învins pandemia. În acest timp, în locul unor decizii ferme şi benefice pentru români, am asistat la lupta pentru putere dintre PNL şi USR PLUS şi la meciul ieftin dintre cei autodeclaraţi "Echipa câştigătoare" şi ceilalţi, din "Echipa pierzătoare", meci din care nu au lipsit dovezi de infracţiuni scoase de la naftalină, aluzii calomnioase, chiar apelative nedemne de elita politică a unei ţări care se doreşte a fi "România Educată". Orgoliile politice şi funcţiile din partid au fost mai importante pentru PNL şi USR PLUS decât condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni în faţa pandemiei, inclusiv pentru pacienţii din secţiile COVID. După ce preşedintele Iohannis şi-a dorit să-şi exercite controlul asupra deciziilor luate în legătură cu pandemia şi asupra comunicării publice, acum recunoaşte că statul a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii. Nu statul a eşuat, domnule preşedinte, ci Guvernul "Meu", iar noi retrăim la nesfârşit "Ziua Cârtiţei" în sistemul spitalicesc din România. Situaţia pandemică se agravează, economia românească se duce de râpă, dar ţara stă pe loc şi priveşte la lupta pentru putere. Sau, cum ar zice ţăranul român, cu acea înţelepciune simplă şi sănătoasă, "Ţara arde şi Cîţu se piaptănă". Guvernanţi, pandemia nu este "oportunitatea" de a vă construi un profil public, ci obligaţia de a vă asuma responsabilităţi şi de a livra soluţii. Ne-aţi arătat că nu iubiţi această ţară şi că nu puteţi avea grijă de ea. De aceea, azi, vă vom trimite la lada de gunoi a istoriei. Deputat al PSD, Teleorman, Florin Piper-Savu. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat Alin Virgil Chirilă, din partea Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă! Obiectul declaraţiei politice de astăzi - "Dreptul la vot al unui parlamentar reprezintă fundamentul democraţiei reprezentative". Stimaţi parlamentari, Dragi colegi, În spaţiul public circulă de câteva zile scenariul în care Guvernul ar încerca să limiteze accesul, în instituţiile publice, al persoanelor nevaccinate, la fel cum a făcut deja în cazul altor spaţii publice, precum restaurante, săli de spectacol, mall-uri şi altele. Scopul ascuns al unei astfel de măsuri ar fi de fapt ca parlamentarii nevaccinaţi să nu poată fi prezenţi la votul pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Eu sper să nu se întâmple aşa ceva, pentru că asta ar însemna practic o lovitură de stat, întrucât un număr mic de persoane, respectiv membrii Guvernului şi puţinii lor susţinători pe care îi mai au astăzi în Parlament, ar folosi mijloace ilegale şi neconstituţionale pentru a prelua abuziv puterea de stat, respectiv puterea Parlamentului. Deci fac un apel la susţinătorii lui Cîţu, să nu dea curs unei astfel de manevre care ar putea să atragă şi unele sancţiuni prevăzute de legea penală. În aceeaşi linie, fac apel la preşedintele Camerei Deputaţilor şi la preşedintele Senatului, să ia de urgenţă măsurile necesare pentru a permite exercitarea votului la moţiune în cazul parlamentarilor care nu vor putea participa cu prezenţă fizică din cauza obligaţiei de auto-izolare în cazul infectării sau dacă au fost contacţi direcţi ai unei persoane infectate. Dreptul la vot al acestor colegi parlamentari nu poate fi suprimat sub niciun motiv, indiferent de situaţia din pandemie. Ca să fiu mai clar înţeles, dreptul la vot al unui parlamentar reprezintă fundamentul democraţiei reprezentative. Este expresia de voinţă a alegătorilor care l-au delegat pe acel deputat sau senator pentru a-i reprezenta în deciziile ţării. De aceea, dreptul la vot al tuturor parlamentarilor trebuie respectat cu sfinţenie, pentru că fără acest drept vom suspenda cu totul democraţia din ţara noastră. Mă aştept ca doamna preşedinte Anca Dragu şi domnul preşedinte Ludovic Orban să ia măsurile necesare astfel încât toţi parlamentarii să îşi poată exprima votul de astăzi, la moţiunea de cenzură. Vă mulţumesc. Deputat Alin Chirilă, Grupul parlamentar al PSD, Circumscripţia nr. 27 Mehedinţi. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm tot cu Grupul PSD. Dau cuvântul domnului deputat Marian Mina. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Guvernul Ungariei, ţară vecină nouă, împarte creşterea economică cu cetăţenii săi. Guvernul României împarte datoria lui Orban şi Cîţu din ultimii doi ani cu românii. Aceste două realităţi se întâmplă astăzi, în plină pandemie, în plină criză economică şi demografică, în două state vecine. Diferenţa este că în Ungaria se află la guvernare oameni capabili, oameni responsabili, care lucrează pentru cetăţeni, în timp ce la noi, de doi ani de zile, am avut la guvernare nişte mafioţi. Nu poţi să nu te întrebi cum în Ungaria o parte importantă din creşterea economică este restituită către 1,9 milioane de persoane - o cincime din populaţia Ungariei -, iar la noi creşterea economică - mică, aşa cum este ea - se îndreaptă către beneficiari precum Florin Cîţu, Dan Barna, Raluca Turcan, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă şi toţi scandalagiii şi incompetenţii lor, care nu au produs decât austeritate, suferinţă şi regres în ultimii ani. Vecinii noştri oferă pentru toţi cetăţenii care cresc cel puţin un copil, antreprenori, persoane fizice autorizate, producători mici, contribuabili care plătesc taxa specifică pentru întreprinzătorii mici sau contribuţia simplificată la obligaţiile publice, stimulente financiare, numai la noi, Coaliţia de dreapta oferă o povară tot mai grea la bugetul statului, care apasă pe umerii fiecărui român. Explicaţia este cât se poate de simplă. O adunătură de partide perdante, disperate după ciolanul puterii, nu avea cum să producă o creştere economică serioasă şi să o împartă cu cei care prin muncă cinstită o produc. O coaliţie încropită în birourile Cotroceniului, care n-are niciun strop de respect faţă de români, pe care îi amăgeşte de doi ani de zile că vor duce o viaţă "normală", dar pe care i-a distrus sistematic, pe toate planurile, nu are cum să aducă bunăstare. Numai în cazul în care Guvernul de la Bucureşti ar fi fost constituit de PSD, partidul care a ocupat primul loc în preferinţele românilor la alegeri, doar atunci ar fi fost posibilă o decizie similară celei din Ungaria şi la noi, calculată la un salariu mediu net, pentru un număr semnificativ de beneficiari. Dar preşedintele nostru a dorit un guvern al său, nu al românilor. De aceea, noi, astăzi, ne vom ţine de cuvânt, îl vom demite şi vom elibera România de cel mai prost guvern din istoria sa - Guvernul PNL - USR - UDMR! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PNL. Domnul deputat Marian Cruşoveanu. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, România, la fel ca şi restul Europei, traversează, de peste un an, o criză sanitară, continuată cu o criză economică, fapt ce poate duce la probleme devastatoare în plan social. Eliberarea din funcţie a unui ministru s-a confirmat ca fiind cel mai important subiect de pe agenda foştilor colegi de alianţă, de la USR PLUS. Nu le-au păsat de economie, de oameni, de locurile de muncă. Totul s-a pus pe seama acestei persoane controversate care a devenit o piatră de temelie pentru o criză politică, în plin val 4 al pandemiei. În situaţia dată, vedem foarte bine cum PSD speculează această aroganţă a celor de la USR şi într-un moment critic e posibil să lase România fără Guvern. Pentru fiecare român, astăzi este clar că responsabilitatea celor din USR se opreşte la funcţii, onorarii şi interes personal. Ce este nobil în acest demers în a bloca România în plină criză sanitară? Ce este măreţ în acest demers prin care cei care proclamau - "Fără penali în funcţii publice!" s-au asociat cu cei care au masacrat justiţia şi valorile democraţiei în România? Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi vom asista la o moţiune care, pe lângă iresponsabilitate, este dublată şi de ipocrizie. Îi vom vedea, rând pe rând, pe miniştrii USR cum îşi vor turna cenuşă în cap şi vor accepta toate atacurile cuprinse în moţiunea PSD. Vom vedea cum Cătălin Drulă, Stelian Ion, Claudiu Năsui, Dan Barna şi alţi foşti membri ai Guvernului vor jura credinţă PSD-ului, cu bilele la vedere. Mai mult, vom vedea ce uşor se dedublează foştii miniştri USR şi, în calitate de parlamentari, recunosc că au avut mandate extrem de slabe, ca membri ai Guvernului. În altă ordine de idei, astăzi românii vor vedea o coaliţie iresponsabilă, un fel de Frankenstein dezlănţuit în Parlamentul României. Totodată, parafrazându-l pe Winston Churchill, care spunea - "Fiecare speră că, dacă îl hrăneşte pe crocodil, crocodilul îl va mânca ultimul", în contextul nostru, USR crede că, hrănind crocodilii din PSD, ei vor fi salvaţi. Succes la acest demers iresponsabil, prin care prelungiţi criza politică din România! Această zi va rămâne în istorie, probabil, drept "marţea coaliţiei iresponsabile din Parlament". Succes la dărâmat, în timp ce românii aşteaptă reforme, spitale, şcoli, drumuri, investiţii şi bunăstare! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PNL. Dau cuvântul domnului deputat János Kiss. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică se intitulează "Deciziile politice în pandemie - ce trebuie sau ce vrea populaţia?". "Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale". Mai mult ca oricând, aceste vorbe ce îi aparţin lui Ion I.C. Brătianu au o însemnătate deosebită în vremurile pe care le parcurgem. V-aş ruga pe fiecare dintre dumneavoastră să vă luaţi un moment de reflecţie asupra acestor vorbe şi să fiţi sinceri cu voi înşivă. În această perioadă tumultuoasă, cu toţii am putut observa cum, mult prea des, deciziile corecte, dar nepopulare, au fost amânate în speranţa că nu va fi nevoie de implementarea lor. De prea multe ori am judecat în cheie electorală măsurile care se impun doar pentru a nu deranja o categorie socială sau alta, iar în final vom ajunge - teamă mi-e că am şi ajuns -, împinşi de împrejurări, să îi deranjăm pe toţi. În administraţia locală, cât mai ales în administraţia centrală, este nevoie de oameni capabili să îşi asume inerentele minusuri de imagine şi să facă ceea ce trebuie pentru societate în ansamblul ei, pentru cei care ne-au acordat încrederea lor prin vot. Poate par cuvinte lipsite de substanţă, dar asta doar pentru că de prea multe ori s-au folosit doar în interes electoral, fără a fi urmate de acţiuni concrete, de fapte. Cu riscul de a fi perceput ca anacronic, cred cu tărie că rolul nostru, al politicienilor, este acela de a maximiza evoluţia ascendentă a societăţii româneşti, chiar asumându-ne daunele de imagine aferente. Doar aşa putem avea o societate cu şanse reale de însănătoşire, o societate care să privească înspre mediul politic cu speranţă şi încredere. Din păcate, această tendinţă este inversă şi depinde doar de noi să îi schimbăm trendul, altfel, riscăm să avem o societate polarizată, dezbinată şi predispusă în a adera la structuri de tip extremist, antieuropean, antidemocratic. Am convingerea că împreună suntem capabili să luăm cele mai bune decizii pentru a duce România acolo unde îi este locul şi a lăsa generaţiilor viitoare o ţară mult mai modernă. În fond, de asta suntem aici. Vă mulţumesc. Deputat Kiss János, Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Domnul deputat Valentin-Ilie Făgărăşian, din partea Grupului PNL, are cuvântul. |
|
|||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Chiar dacă nu cunoaştem cu precizie câţi dintre cetăţenii români trăiesc şi muncesc astăzi în unul dintre statele Uniunii Europene, mare parte din estimările oficiale converg către cifra de 4,5 milioane de români. La o asemenea dimensiune a migraţiei româneşti, ne-am fi aşteptat ca statul român să-şi respecte toţi cetăţenii şi să aibă servicii publice pe măsură. Din păcate, ştim cu toţii că secţiile consulare, chiar şi din statele cu cele mai mari comunităţi de români - Italia, Spania, Franţa, Germania - sunt subdimensionate din perspectiva personalului, nu au fost informatizate pe măsura nevoilor, iar solicitări ale românilor care ar trebui soluţionate în câteva minute trenează şi săptămâni. Stimaţi colegi, În majoritatea capitalelor europene, oriunde veţi merge şi veţi vedea oameni stând la coadă dis-de-dimineaţă, în ploaie, vânt sau soare, să ştiţi că acolo sunt români care aşteaptă la rând ca să rezolve probleme personale banale - să obţină o ştampilă pe un dosar, să ridice un document sau doar să pună o întrebare - lucruri care s-ar putea rezolva foarte uşor dacă ar exista interes şi respect pentru români. Nu vreau să fiu înţeles greşit, pentru că nu arunc vina nici pe funcţionari, deoarece ştiu că sunt puţini, nici pe Guvern, pentru că ştiu provocările pe care le ridică această criză economică şi sanitară. Stimaţi colegi, Personal, cred cu putere că dacă în trecut Partidul Social Democrat nu a vrut şi nu a putut să schimbe în bine soarta românilor din afara ţării, Partidul Naţional Liberal are datoria morală să schimbe din temelii relaţia statului român cu propriii cetăţeni, indiferent unde s-ar afla aceştia! Avem un ministru liberal al afacerilor externe cu o reputaţie şi un profesionalism recunoscute în ţară şi în plan internaţional. Avem un Guvern PNL care îşi doreşte cu toată forţa să schimbe lucrurile prost făcute de guvernele socialiste. Aşadar, ceea ce îmi doresc să văd în viitorul apropiat este o schimbare radicală a serviciilor publice de care beneficiază românii din diaspora, iar acest lucru ţine de creşterea capacităţii secţiilor consulare, prin redimensionarea schemei de personal, de digitalizarea serviciilor care se pot face de la distanţă şi de debirocratizarea reală. Vă mulţumesc. Deputat Valentin Făgărăşian, Partidul Naţional Liberal. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar AUR. Dau cuvântul domnului deputat Dănuţ Aelenei. Dacă este prezent? Nu este. Domnul deputat Lucian Feodorov dacă este? Da. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Deci Lucian Feodorov mă numesc, din Circumscripţia nr. 7 Botoşani. Declaraţia mea se numeşte "Sute de despăgubiţi ai casei de brokeraj «Harinvest S.A.» sunt sfidaţi de autorităţile române". AUR primeşte în fiecare zi sute de solicitări de la cetăţenii români, prin care ne aduc la cunoştinţă situaţii grele în care se află şi ne cer ajutorul pentru a-şi soluţiona problemele. În acest context, am fost informaţi de situaţia nedreaptă în care se află sute de păgubiţi ai casei de brokeraj "Harinvest S.A." din Râmnicu Vâlcea, cu o pagubă totală estimată la peste 5 milioane de euro. La finalul anului 2013, investitorii de pe piaţa de capital care au avut o relaţie de colaborare cu "Harinvest S.A.", firmă care presta servicii de brokeraj, au avut şocul de a afla că acţiunile de pe piaţa de capital au dispărut peste noapte. În decursul celor 6 ani de cercetare penală s-a ajuns la etapa înaintării rechizitoriului de către procurorul de caz şi, în 2019 abia, a ajuns dosarul la judecătorul de cameră preliminară la Tribunalul Vâlcea. Într-un carusel format din "Harinvest S.A." - ASF - BCR - Broker Cluj - Depozitul Central s-a ajuns la cea mai mare fraudă din istoria Bursei de Valori Bucureşti. Din păcate, dintre sutele de păgubiţi, o parte dintre ei au murit în decursul celor 8 ani de când a fost demascată frauda şi numai o parte dintre aceştia, în limita sumei de 20.000 de euro, au fost despăgubiţi, în timp ce aceia care investiseră peste acest prag sunt în continuare în situaţia de părţi vătămate. În acest caz pe care am ales să-l fac public, autorităţilor române competente să soluţioneze astfel de fraude comise pe piaţa de capital românească au dat dovadă atât de dezinteres, cât şi de batjocură la adresa cetăţenilor, care s-au constituit părţi vătămate în acest dosar, din cauza tergiversării anchetei penale şi a prelungirii nepermise a fazei de judecată în camera preliminară. Am fost atenţionaţi de către păgubiţii care ne-au adus acest caz în atenţie că, în mod complet surprinzător, au fost trimişi în judecată doar un broker şi o contabilă, iar acţionarii "Harinvest S.A." au fost chemaţi în calitate de martori. În cadrul a două controale realizate la "Harinvest S.A.", ASF a descoperit faptul că această firmă de brokeraj se folosea de banii şi acţiunile clienţilor fără a avea mandat în acest sens şi, totuşi, nu a aplicat decât amenzi, care nu au schimbat cu nimic comportamentul infracţional al firmei, care a continuat să facă tranzacţii ilegale. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
Păgubiţii "Harinvest S.A.", deşi nu au creditat această societate comercială, au fost puşi în situaţia de a fi transformaţi în creditori ai firmei falimentate, în condiţiile în care, în realitate, aceştia îşi depozitaseră doar acţiunile şi banii prin intermediul serviciilor prestate de această casă de brokeraj. La momentul verificării portofoliilor de acţionari la Depozitul Central al Bursei de Valori Bucureşti, s-a procedat la mutarea acţiunilor către "Harinvest S.A.", fără încuviinţarea acţionarilor. Prin intermediul prerogativelor pe care mi le conferă funcţia de demnitar de stat doresc să atrag atenţia autorităţilor competente că sunt obligate să-şi îndeplinească atribuţiile şi sarcinile ce le revin cât mai urgent, în vederea soluţionării acestei situaţii extrem de grave, în care investitorii păgubiţi sunt efectiv batjocoriţi şi sfidaţi. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
Deputat AUR, Lucian Feodorov. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Revenim la Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
|
Dau cuvântul domnului deputat Iulian Lőrincz. Vă rog, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. A trecut deja o lună de când Florin Cîţu a pierdut sprijinul politic al USR. De o lună de zile românii asistă la un spectacol jalnic al unui guvern în agonie, lipsit de relevanţă şi reprezentativitate politică. Astăzi USR va pune capăt acestei agonii. Astăzi USR va vota moţiunea de cenzură împotriva prim-ministrului Florin Cîţu, în speranţa că PNL va învăţa că nu te poţi juca cu speranţa românilor! Pentru că de prea mult timp Florin Cîţu abuza de funcţia sa, de prea mult timp actualul lider al PNL îşi bătea joc de bunăvoinţa partenerilor de coaliţie şi de prea mult timp acest vremelnic premier testa reacţia românilor în faţa deciziilor sale din ce în ce mai partizane: ostilitate şi înjunghieri pe la spate în relaţia cu USR, sfidarea pe faţă a cetăţenilor prin adoptarea PNDL 3 - jaf din bani publici - sau deschiderea sezonului de angajări la Guvern pentru clientela politică, cu doar câteva zile înainte de votarea moţiunii. Prea multă aroganţă şi prea puţină guvernare pentru oameni! Florin Cîţu va pleca astăzi din fruntea Guvernului, pentru a reseta Coaliţia de dreapta - PNL - USR - UDMR - sau, dacă vrea să ajungă din nou la cheremul lui Ciolacu, nu are altceva de făcut decât să continue construcţia USL 2.0, în calitatea sa de cel mai bun agent electoral al PSD. Altă soluţie nu există! Dar soluţionarea acestei crize se află atât în mâinile preşedintelui Iohannis, care trebuie să-şi exercite în următoarea perioadă funcţia sa de mediere între partide şi instituţiile statului, cât şi în ale oamenilor oneşti din PNL, care înţeleg că viitorul României este cel al dezvoltării şi reformelor, şi nu al politicii PSD, care i-a sărăcit pe români timp de 30 de ani. Oameni care sunt îngrijoraţi de intenţiile nedeclarate ale lui Florin Cîţu de a se coaliza cu PSD, doar să-şi mai prelungească şefia din fruntea Guvernului, oameni interesaţi de rezultate, nu baroni locali sau executanţi. Aceşti oameni trebuie să aibă capacitatea de a se impune şi a se face auziţi în PNL, chiar şi în faţa unui lider cu pretenţii de tiran! Astăzi, acest Guvern care de mai bine de o lună nu vrea să mai lucreze în interesul cetăţenilor, va fi demis! România are nevoie urgent de o guvernare de dreapta, resetată şi orientată spre îndeplinirea obiectivelor asumate în planul de guvernare al Coaliţiei. Nu este timp de pierdut! Este nevoie să reclădim cât mai urgent încrederea românilor, afectată de ambiţiile acestui premier iresponsabil! Fiţi de partea cetăţenilor acestei ţări şi votaţi moţiunea, astăzi! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Dau cuvântul domnului deputat Dragoş Gabriel Zisopol. Vă rog, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Vă mulţumesc. Stimată doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, La 1 octombrie 2021, Cipru a sărbătorit ce-a de-a 61 aniversare ca stat independent şi suveran, eveniment care îl alătura, în anul 1960, familiei naţiunilor, cu numele de Republica Cipru. După 200 de ani de stăpânire otomană şi o perioadă de 92 de ani în care a avut statutul de colonie britanică, Cipru avea posibilitatea dezvoltării şi evoluţiei pozitive, în ciuda neajunsurilor Constituţiei adoptate ulterior şi a unei independenţe sub tutelă. Dreptul la autodeterminare îl câştigase după o luptă dură, anticolonială, într-un război de gherilă ce a durat 4 ani. Conceptul de Enosis, ideal al unirii Ciprului cu Grecia, un deziderat al ciprioţilor încă din perioada stăpânirii otomane, reînvia în 1955 şi devenea scopul militar al trupelor Organizaţiei naţionale a combatanţilor ciprioţi. Lupta armată împotriva puterii britanice a generat conflicte etnice violente, care în cele din urmă s-au finalizat, în 1960, cu obţinerea independenţei Ciprului. Tratatele de la Zürich şi Londra, care i-au recunoscut statului cipriot independenţa, îi limitau însă suveranitatea. Tratatele interziceau unirea Ciprului cu Republica Elenă şi stipulau posibilitatea de intervenţie, chiar şi militară, a Marii Britanii, Greciei şi Turciei, în cazul unor probleme majore. Noua înfiinţată, Republica Cipru, un stat federal, datorită prezenţei celor două comunităţi conlocuitoare, greacă şi turcă, se alătură, pe data de 20 septembrie 1960, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Commonwealth-ului Britanic. Arhiepiscopul Makarios al III-lea, liderul comunităţii greceşti al insulei, devenea astfel primul preşedinte al Ciprului. Tulburările intercomunitare din perioada 1963-1967 au generat alte tragedii. Din cauza acestora, Republica Cipru nu-şi va sărbători ziua independenţei ca sărbătoare naţională până în anul 1979. Intenţia Arhiepiscopului Makarios, în anul 1974, de a uni Grecia cu Cipru, a determinat invazia turcă, care a dat naştere crizei cipriote. Invazia Ciprului de către Turcia, la 20 iulie 1974, este fără îndoială cel mai întunecat şi tragic capitol din istoria acestei ţări. Aproximativ 37% din teritoriul suveran al Republicii Cipru a fost ocupat de trupele turceşti; o treime din populaţie a fost expulzată din casele şi proprietăţile ei, devenind refugiată în propria ţară; mii de oameni au fost ucişi; în timp ce sute de familii aşteaptă şi astăzi să afle soarta celor dragi, dispăruţi atunci. În perioada următoare, ţara a fost împărţită în două zone - cea aflată sub jurisdicţia Republicii Cipru şi cea ocupată de turci. Ultima, declarată la 15 noiembrie 1983 ca stat independent recunoscut doar de către Turcia. Republica Cipru nu a mai cunoscut conflicte majore din 1974, dar împărţirea persistă şi trupele de menţinere a păcii care patrulează în zona de protecţie sunt semnul anormalităţii şi al existenţei unui pericol că situaţia ar putea să degenereze. Nicosia rămâne singura capitală divizată din lume. Linia verde impusă de Organizaţia Naţiunilor Unite traversează oraşul, deşi cetăţenii ambelor state au permisiunea la liberă circulaţie din anul 2003. La câteva săptămâni după ce grecii ciprioţi au respins referendumul propus de Organizaţia Naţiunilor Unite, în vederea formării unei federaţii, la 1 mai 2004, Cipru se alătură Uniunii Europene, doar cu o treime din teritoriu, fără Republica Turcă a Ciprului de Nord, considerată a fi sub un regim ilegal şi un teritoriu pe care armata turcă refuză să-l părăsească. Cu toate acestea, viaţa merge mai departe. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, În calitate de preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Cipru, cu prilejul sărbătoririi independenţei acestei ţări, doresc să transmit cele mai calde felicitări Guvernului şi poporului cipriot, cu speranţa găsirii unei soluţii optime, care să genereze relaţii de înţelegere şi cooperare reciprocă între cele două comunităţi care trăiesc pe teritoriul său. O soluţie care să pună capăt colonizării, să reunească ţara, oamenii, instituţiile şi economia, să restabilească şi să protejeze drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale tuturor ciprioţilor, aşa cum este prevăzut în rezoluţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite. La mulţi ani, Cipru! La mulţi ani ciprioţilor de pretutindeni! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. Urăm la mulţi ani Ciprului, de asemenea! |
|||||
|
|
|
Continuăm lista... cu Grupul parlamentar al deputaţilor neafiliaţi. Dau cuvântul domnului deputat Lasca Mihai Ioan. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Guvernul Cîţu - cel mai periculos Guvern al României". La începutul pandemiei virusul fals a fost numit, inclusiv de preşedintele României, o simplă răceală. Dintr-o simplă răceală, Guvernul PNL a ajuns să conducă în mod dictatorial România. Pentru o simplă răceală, Guvernul Cîţu vrea să omoare economia şi orice şansă de redresare a ţării. Pentru a nu fi deranjat în acţiunile sale totalitare, Guvernul Cîţu s-a gândit că singura autoritate care îl încurcă suntem noi, Parlamentul României, puterea legislativă. Parlamentul a fost trimis pe banca de rezerve în mod nelegal, prin aceea că guvernanţii au emis nenumărate hotărâri de Guvern, pe bandă rulantă, care limitau şi restricţionau drepturi şi libertăţi, aspect contrar Constituţiei. Pentru Constituţia României revoluţionarii şi-au vărsat sângele, pentru ca în viitor niciun Guvern să nu aibă puterea să abuzeze poporul. Înaintaşii noştri s-au remarcat prin lupte aprige cu duşmani mondiali, iar acum, voi, trădătorilor din Guvern, vreţi să ne înfricoşaţi cu o răceală. Repet, nici până în prezent Guvernul nu a prezentat public studiile ştiinţifice care dovedesc existenţa acestui virus numit COVID, dar zilele trecute o avocată din Baroul Bucureşti a cerut în mod oficial studiile în cauză, atât Guvernului, cât şi Ministerului Sănătăţii. Vom vedea dacă Guvernul Cîţu şi Ministerul Sănătăţii vor putea prezenta studiile ştiinţifice privind existenţa acestui virus fals, având în vedere că inclusiv doctorul Antonio Fauci, un fel de Arafat de America, a recunoscut public că virusul COVID nu a fost izolat şi identificat niciodată. Varianta Delta este de fapt vaccinul anti-COVID care provoacă infectări exclusiv celor vaccinaţi. Iată-ne acum, după 31 de ani de la Revoluţie, că acest Guvern mai rău decât regimul nazist doreşte puterea absolută. Este de neacceptat ca Parlamentul României să asiste pasiv la măsurile Guvernului Cîţu, absolut ilogice şi îndreptate împotriva propriilor cetăţeni. Stimaţi colegi, Primesc nenumărate mesaje din partea cetăţenilor care îmi spun că trebuie ca noi, parlamentarii, să luăm atitudine, pentru că noi suntem aleşii lor, şi nu Guvernul. Noi, parlamentarii, avem obligaţia să fim fideli poporului român, din care şi noi facem parte, şi avem datoria morală şi profesională să apărăm drepturile şi libertăţile cetăţenilor români care ne-au ales. Art. 2 alin. (1) din Constituţia României stipulează că "Suveranitatea naţională aparţine poporului român..." Repet, stimaţi colegi, Guvernul nu este ales şi nu are dreptul să dea la o parte Parlamentul, în demersurile legislative. Demersurile Guvernului Cîţu sunt mereu aceleaşi - încălcarea drepturilor şi libertăţilor, cât şi... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi. |
||||||
|
|
...constrângerea cetăţenilor la injectarea cu seruri cauzatoare de diverse boli. Parlamentul îi poate opri pe aceşti trădători prin cea mai puternică armă a democraţiei - votul! Nu abandonaţi poporul român! Fiţi alături de cetăţenii abuzaţi de cel mai periculos Guvern de după Revoluţia din 89! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Deputat independent Mihai Lasca. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Da. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD. Dau cuvântul domnului deputat Marian-Iulian Rasaliu. Vă rog. Aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă. Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Câţi români trebuie să mai moară în incendiile din spitalele de stat din ţara noastră?". Cetăţenii României au tot dreptul să fie revoltaţi, fiindcă pacienţii continuă să ardă de vii în spitale. Incendiul de vineri, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, ne arată că, după un an şi nouă luni de pandemie, nu România a eşuat, aşa cum spune preşedintele statului, ci autorităţile au eşuat în a-i proteja pe cetăţeni. În loc să înveţe din tragediile precedente, acolo unde unităţile spitaliceşti au ars din cauza incompetenţei managementului şi nu numai, a administraţiei, iată ce se întâmplă în momentul de faţă! Orgoliile politice şi funcţiile din partid au fost mai importante decât condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni în faţa pandemiei, inclusiv pentru pacienţii din secţiile COVID. Ce au făcut toţi miniştrii sănătăţii de când a debutat pandemia? Nimic! România a fost singura ţară din Uniunea Europeană care la începutul pandemiei nu a avut un protocol special anti-incendiu pentru secţiile COVID, deşi se ştia că riscul este foarte mare din cauza saturaţiei mari de oxigen. A fost primul incendiu, a fost al doilea, dar autorităţile s-au uitat la fel de surprinse şi au fost luate pe nepregătite de fiecare dată. După aceste tragedii, era obligaţia premierului Cîţu ca miniştrii pe care îi conduce să ia măsurile necesare pentru siguranţa pacienţilor. Au fost incendii la Piatra Neamţ, Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Cât mai durează până să se întâmple şi la Braşov? Este doar o chestiune de timp. Proiectul Spitalului Regional din Braşov, iniţiat şi muncit de către senatorii şi deputaţii PSD - şi aici mă refer la domnul doctor Florin Orţan, la Marius Dunca, la Roxana Mînzatu, la Viorel Chiriac şi subsemnatul, în calitate de prefect al judeţului Braşov, la acea dată - a fost aruncat la coşul de gunoi de către politicienii actualei Coaliţii de guvernare, condusă de Partidul Naţional Liberal. Ferească Dumnezeu de o tragedie la Braşov! Veţi fi vinovaţii de serviciu, din cauza ignoranţei şi a lipsei de empatie faţă de cei cărora le cereţi votul de fiecare dată. Marian Rasaliu, deputat de Braşov. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm tot cu Grupul parlamentar al PSD. Dau cuvântul domnului deputat Romulus-Marius Damian. Vă rog, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!". A venit momentul să facem ceva pentru urletele de disperare ale acestui popor! Doar noi, cei care astăzi vom vota moţiunea de cenzură depusă de către PSD împotriva Guvernului Cîţu, vom da o urmă de speranţă românilor pe care acest Guvern i-a adus în pragul disperării! Ne situăm într-un moment critic pentru România, din toate punctele de vedere. Economia este la pământ, Guvernul Cîţu ne-a îndatorat până la gât, inflaţia creşte, preţurile la alimente cresc, facturile la gaz şi electricitate s-au mărit cu aproape 100%. Copiii sunt lăsaţi fără dreptul la educaţie, cu şcoli închise cât pentru toată Europa, şi cu un sistem online care nu a funcţionat! Din punctul de vedere al sănătăţii, criza nu a fost deloc gestionată, nici măcar acum, la aproape 2 ani de la începutul pandemiei. În loc să se amelioreze situaţia, la fel cum se întâmplă în restul Uniunii Europene, unde majoritatea statelor au populaţia de peste 60% vaccinată, la noi, cazurile de infectare sunt mai mari ca la începutul pandemiei. Dar acest lucru nu ne miră, dacă Guvernul Cîţu a schimbat regulile de pe o zi pe alta, a eliminat toate restricţiile în această vară, ca apoi să le reintroducă pentru toţi, mai puţin pentru participanţii la Congresul PNL. Campania de vaccinare a fost un real eşec şi din nou România este la coada clasamentului în Uniunea Europeană, din cauza incompetenţei acestui Guvern. Guvernul Cîţu trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru haosul din sistemul sanitar, pentru numărul record de infectări şi decese, pentru lipsa de măsuri luate în spitale pentru protejarea pacienţilor şi a medicilor, pentru creşterea numărului de incendii în spitalele din România, din timpul guvernării sale. Pentru toate aceste motive, Guvernul Cîţu trebuie să plece acasă! Din păcate, generaţii întregi vor plăti pentru a putea repara tot ce a distrus acest Guvern în mai puţin de un an de guvernare, din păcate un an critic pentru România! Stimaţi colegi, votaţi astăzi moţiunea de cenzură "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!". Vă mulţumesc. Deputat Romulus-Marius Damian, Caraş-Severin, PSD. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul Constantin Bîrcă, deputat al Grupului PSD. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Titlul declaraţiei politice - "Strategia de securitate energetică a României - între mit şi realitate". Prezenta declaraţie reprezintă ecoul îngrijorării românilor aflaţi în prag de iarnă în faţa incompetenţei unui "stat eşuat" - după cum l-a caracterizat însuşi şeful statului. Situaţia este deosebit de gravă şi nimic nu dă măcar o rază de speranţă pentru o soluţionare favorabilă. Cu un an în urmă a fost elaborată Strategia Energetică a României. Un document rămas, ca multe altele, la nivel de "document de sertar". Anunţul pompos din introducerea acestui document sună astfel - "Prin implementarea obiectivelor Strategiei Energetice, sistemul energetic naţional va fi mai puternic, mai sigur şi mai stabil. Avem resursele energetice necesare, avem un mix energetic echilibrat şi diversificat şi avem determinarea de a face din România un furnizor de securitate energetică în regiune". Mituri! Sub Guvernarea Cîţu, sistemul a devenit mai puţin sigur şi mai puţin stabil. Avem resurse, dar nu sunt gospodărite raţional. În ceea ce priveşte determinarea, aceasta se impune a fi însoţită de profesionalism - element care lipseşte cu desăvârşire! Specialiştii afirmă că proiectele declarate prioritare în propunerea de strategie energetică a României necesită peste 5 ani între momentul deciziei de investire şi momentul punerii în funcţiune. Câtă răbdare trebuie să mai aibă românii? Strategia Energetică a României nu se bazează pe studii documentate şi transparente, neavând precizate clar sursele de finanţare. Capacitatea redusă de cercetare-dezvoltare-inovare îşi spune cuvântul! Actualele aşa-zise măsuri de protecţie socială propuse de Guvern sunt minore faţă de suportabilitatea facturilor energetice. Consumatorul final plăteşte toate pierderile energetice - de exemplu, pierderile energetice ale blocurilor de locuinţe reprezintă 40-50% din căldura intrată. Totuşi, în perspectiva unei intervenţii competente, Partidul Social Democrat a pregătit un proiect de lege prin care preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt plafonate pentru 6 luni la o medie a perioadei martie-septembrie 2021, pentru consumatorii casnici. Proiectul prevede că statul va suporta 50% din scumpiri pentru consumatorul final. Banii pentru compensare vor veni dintr-un fond în care se vor duce 50% din profiturile producătorilor de energie şi gaze, precum şi de la bugetul de stat. Este încă un motiv real pentru care Guvernul Cîţu ar trebui să plece! Mulţumesc. Constantin Bîrcă, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 12 Călăraşi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PNL. Dau cuvântul domnului deputat Radu-Marin Moisin. Dacă este? Nu este. Doamna deputat Christine Thellmann? Aveţi cuvântul, doamnă deputat. Şi 3 minute la dispoziţie. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi vine în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Educaţiei. "Ziua Mondială a Educaţiei - să dăm restart întregii societăţi!" De prea mulţi ani sistemul educaţional a fost lăsat la coada priorităţilor, deşi în toate programele de guvernare şi în toate campaniile electorale apărea lozinca "Educaţia - prioritatea zero". De prea multe ori educaţia a obţinut mult prea puţină atenţie din partea clasei politice. Am avut "pacte", am avut "acorduri" şi chiar "legi" care au fost uitate sau încălcate a doua zi. Vreau să cred că "România Educată" va sta la temelia noii societăţi. Acest proiect s-a născut tocmai din nevoia acută de a reforma întregul sistem de învăţământ. Avem nevoie de programe noi de formare a profesorilor, de masterate didactice şi de programe de mentorat şi formare pe tot parcursul vieţii. Avem nevoie de şcoli moderne şi sigure. Avem nevoie de salarii corecte, dar şi de standarde ridicate atunci când vine vorba de evaluarea cadrelor didactice şi a progreselor şcolare. Avem nevoie de programe de studii care să răspundă nevoilor societăţii, valorilor pe care trebuie să le îmbrăţişeze cetăţenii de mâine, dar şi de cunoştinţele şi abilităţile pe care trebuie să le aibă un absolvent pentru meseriile viitorului. Toate acestea nu se pot face peste noapte. Tocmai de aceea "România Educată" a fost un proiect care a fost în consultare publică câţiva ani, la care au contribuit sute de specialişti, părinţi, profesori şi chiar şi elevi. Acest proiect trebuie să fie unul care să se adapteze noilor schimbări din societate, să nu fie unul rigid şi care să încorseteze, ci să permită dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului la fiecare nivel şi în orice moment. Pandemia de COVID-19 ne-a demonstrat cât de importantă este educaţia pentru societatea în care trăim. O ţară poate avea tehnologie de vârf, reţete de succes şi chiar resurse financiare nelimitate, dar fără o resursă umană bine pregătită - un fenomen precum a fost cel de coronavirus poate opri orice dezvoltare, poate pune capăt afacerilor şi chiar poate închide o ţară. De aceea, am încredere că Proiectul "România Educată" va merge înainte, indiferent de mişcările de pe scena politică. Nu este un proiect al unui om sau al unui partid, ci este un proiect de ţară. În final, vreau să le mulţumesc tuturor cadrelor didactice care au făcut în ultimii doi ani din imposibil posibil! Mulţumesc frumos. Deputat al PNL de Sibiu, Christine Thellmann. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat Alexandru Popa, de la Grupul parlamentar al PNL. Nu este. Întreb dacă domnul deputat Radu-Marin Moisin a revenit. Vă rog. Aveţi cuvântul, 3 minute la dispoziţie. Vă mulţumesc. |
|
|||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia politică de astăzi are ca titlu "Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, o oportunitate istorică de dezvoltare pentru România". Stimaţi colegi, În urma unei evaluări meticuloase a PNRR, Comisia Europeană a dat undă verde implementării măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme ale României. Desigur, avizul pozitiv de la Executivul European reprezintă o "bornă importantă", dar acesta nu este finalul. Munca grea abia acum începe, iar noi trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a demara toate proiectele şi a folosi toate fondurile pentru realizarea integrală a fiecărei investiţii prezentă în plan. În cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, pilon de bază al instrumentului financiar temporar, NextGenerationEU, PNRR-ul nostru a obţinut un total de 29,2 miliarde de euro, din care 14,2 miliarde de euro sunt granturi şi 14,9 miliarde de euro sunt împrumuturi. Comisia a evaluat planul României pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, analizând în special dacă investiţiile şi reformele cuprinse în plan sprijină tranziţia verde, în proporţie de cel puţin 37%, şi cea digitală, în proporţie de cel puţin 20%, dacă acesta contribuie la soluţionarea eficace a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa economică şi socială a României. Cei aproape 30 de miliarde de euro trebuie cheltuiţi până în 2026 şi vizează investiţii, modernizări în sectoarele cheie, dar şi reforme majore în sistemul de pensii, cel de sănătate, în educaţie, energie verde, digitalizare şi justiţie. Toate acestea corespund recomandărilor Comisiei pentru România, astfel că mai bine de două miliarde de euro din PNRR urmează să fie investiţi în domeniul sănătăţii, mai exact în îmbunătăţirea infrastructurii, pentru a creşte siguranţa pacienţilor şi accesul la servicii medicale de calitate, dar şi echipamente şi dotări pentru a reduce riscul infecţiilor nosocomiale. Alte domenii de seamă care primesc finanţări consistente sunt digitalizarea şi educaţia, cu 1,89 miliarde de euro, respectiv 3,5 miliarde de euro, şi includ programe de reducere a abandonului şcolar, precum şi dezvoltarea abilităţilor digitale necesare pe piaţa muncii. La fel ca celelalte state europene, prin PNRR România va aloca o atenţie deosebită tranziţiei spre energia verde, anume eliminarea cărbunelui din producţia de energie în următorii 15 ani, reducerea emisiilor de carbon, creşterea eficienţei energetice a clădirilor, fiind scopuri asumate care contribuie la obiectivul general al Uniunii Europene de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050. Potrivit experţilor Comisiei Europene, planul României este unul dintre cele mai complexe, iar statul nostru trebuie să respecte şi să meargă mai departe cu ruta procedurală, astfel încât cele 64 de reforme, 107 investiţii şi peste 500 de obiective să devină realitate. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al USR. Îi dau cuvântul doamnei deputat Oana-Marciana Özmen. Vă rog, doamnă deputat. Aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Bună dimineaţa! Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Şcoli verzi, clădiri active, comunităţi puternice". Astăzi este Ziua Internaţională a Educaţiei, zi în care vă îndemn să observăm realităţile şcolilor din România şi să ne arătăm solidari cu acei dascăli care şi în anul de graţie 2021 merg pe jos în vârf de munte pentru a asigura educaţia copiilor din satele izolate. Este aparent antagonic să aducem în discuţie conceptul n-ZEB de reabilitare a şcolilor din România, în acord cu noile cerinţe de eficientizare energetică, atunci când ne uităm la ştiri şi vedem că există în România şcoli în care nu s-au făcut încă investiţiile minime pentru desfăşurarea în condiţii decente a procesului educaţional. Cadrele didactice şi elevii merită cele mai bune condiţii în şcoli şi am certitudinea, după ce am vizitat deja câteva şcoli eficientizate după principiile n-ZEB - adică un consum de energie aproape inexistent - că vom reuşi, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să avem cât mai multe clădiri educaţionale verzi. Cunoaşteţi deja implicarea mea în procesul de eficientizare energetică la care România este angajată ca membră a Uniunii Europene şi vă asigur că în continuare voi participa activ spre a face cunoscute beneficiile implementării conceptului n-ZEB în şcolile din România, unde este atât de multă nevoie de asigurarea unui climat sănătos pentru copiii noştri. Am convingerea că prin PNRR se pot implementa o serie de programe-pilot de eficientizare energetică ce pot deveni modele de bună practică. În calitate de deputat al USR, mă voi implica în popularizarea în cât mai multe şcoli a modelelor de bună practică pe care le-am văzut în vizitele efectuate până acum, dar şi în sprijinirea acelor proiecte publice sau independente care vor viza politicile prietenoase cu mediul. Vă mulţumesc. Oana-Marciana Özmen, deputat, Circumscripţia nr. 42 Bucureşti. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm tot cu Grupul parlamentar al USR. Îi dau cuvântul domnului deputat Brian Cristian. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Încrederea este fundaţia fiecărei echipe, iar cele mai mari performanţe le au echipele cu grad ridicat de încredere în membrii lor. Acest lucru este valabil atât în sport, cât şi în politică sau administraţie, iar cuvântul dat şi predictibilitatea acţiunilor sunt cele mai importante. Poate tocmai de aceea Guvernul, Parlamentul şi partidele politice ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor. Promisiunile din campanii au fost despre reforme şi despre creşterea calităţii vieţii celor care ne-au ales. La fel şi programul de guvernare. USR PLUS s-a luptat pentru depolitizarea administraţiei şi creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor şi mediului de afaceri din România. Din păcate, nu am avut tot timpul parte de un parteneriat real, drept dovadă deciziile luate unilateral în fosta echipă guvernamentală. Avem nevoie de instituţii depolitizate şi management performat pentru a avea încredere că atunci când mergem la spital ne întoarcem mai sănătoşi, şi nu mai bolnavi. Avem nevoie de programe de investiţii reale, cu norme clare de aplicare şi control, pentru a avea încredere că zecile de miliarde de lei ce urmează a fi date spre infrastructura din zona rurală nu vor duce la o uriaşă risipă, la fel ca în anii trecuţi. La fel cum avem nevoie de autorităţi responsabile şi credibile pentru a putea avea încredere că măsurile anti-COVID funcţionează şi că putem progresa cu campania de vaccinare. Stimaţi colegi, Azi avem contextul de a face paşi către restabilirea încrederii românilor în aleşii lor. USR PLUS are capacitatea şi poate reveni la guvernare doar dacă punem pe masă şi în discuţie reformele asumate, fără niciun interes ascuns şi 100% în folosul şi în interesul românilor. Stimaţi colegi, Vă rog să faceţi ce aţi promis în campanii şi să vă concentraţi pe măsurile în beneficiul cetăţenilor, iar când veţi lua decizia astăzi să ţineţi cont doar de acest lucru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al AUR. Întreb dacă domnul Dănuţ Aelenei a revenit în sală. Nu este. Atunci domnul deputat Lilian Scripnic. Vă rog, aveţi 3 minute la dispoziţie. Mulţumesc. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Moţiunea de cenzură susţinută de cei care au protestat, alături de AUR, împotriva lui Florin Cîţu şi a miniştrilor săi incompetenţi". Alături de AUR, peste treizeci de mii de români au ieşit sâmbătă pe străzi, în Bucureşti, pentru a protesta împotriva dezastrului naţional spre care ne conduc Guvernul Cîţu şi preşedintele Iohannis. Au fost împreună cu noi părinţi nemulţumiţi de perspectiva impunerii obligativităţii vaccinării copiilor, studenţi care nu sunt primiţi în cămine fără certificat verde, pensionari care au primit facturi de două sau trei ori mai mari la energie, români care sunt daţi afară de la locul de muncă pentru că nu s-au vaccinat, toţi cei care s-au săturat de Florin Cîţu şi de acest Guvern de incompetenţi. Am demonstrat astfel că noi, AUR, suntem puternici şi avem capacitatea de a crea, cu oameni serioşi, valoroşi şi patrioţi, o mişcare de deşteptare naţională, astfel încât să oferim României un viitor demn şi respectat. Am arătat că suntem mulţi şi că, prin susţinerea populară pe care o avem, prin entuziasmul pe care îl generăm, reuşim să fim glasul poporului. Am arătat, de asemenea, că ne susţinem ideile şi crezul în mod paşnic şi civilizat, dărâmând astfel "eticheta" de extremişti pe care ne-au pus-o nejustificat politicienii care se tem de noi. Florin Cîţu s-a ascuns sâmbătă, dându-i însă frâu liber lui Raed Arafat ca, în timp ce noi protestam împotriva certificatului verde, să anunţe restricţii fără precedent pentru nevaccinaţi, restricţii care încalcă în mod flagrant Constituţia. Klaus Iohannis a fugit de românii care îşi exprimau nemulţumirea în faţa Palatului Cotroceni. În loc să îi asculte şi să îi unească pe români, acesta a preferat să plece în Germania pentru a primi o diplomă pentru unitatea Europei. Noi, AUR, avem curajul şi determinarea să mergem mai departe pentru a pune în practică voinţa românilor, iar astăzi mai facem un pas important în acest sens - Guvernul Cîţu va pleca de la Palatul Victoria. Pentru toţi românii care au protestat sâmbătă împotriva acestui Guvern voi vota astăzi moţiunea de cenzură. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Deputat Lilian Scripnic, Circumscripţia electorală Galaţi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Îi dau cuvântul domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Tema declaraţiei politice: "Ziua Mondială a Educaţiei, prilej de reflecţie asupra sistemului educaţional". Astăzi, 5 octombrie, la nivel internaţional celebrăm Ziua Mondială a Educaţiei, eveniment care adună anual milioane de elevi şi părinţi din întreaga lume pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice al căror rol vital este pentru recunoaşterea socială, economică şi intelectuală a fiecărei ţări, garantând reuşita într-o lume bazată pe o permanentă competiţie cu noi înşine şi cu ceilalţi. Anul acesta marcăm 55 de ani de la adoptarea recomandării UNESCO şi a Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice, iar obiectivul numărul 4 vizează asigurarea accesului la o educaţie de calitate pentru toţi, în mod egal, precum şi promovarea posibilităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii. Depăşind simbolistica festivă a acestei zile, care se suprapune cu un alt eveniment important, şi anume Ziua profesorului, fiecare membru al societăţii trebuie să reflecte şi asupra dificultăţilor care stau în faţa educaţiei. În cadrul iniţiativelor din acest domeniu, pe lângă programele care vizează favorizarea accesului la educaţie, tot mai multe state au început să acorde o atenţie deosebită îmbunătăţirii calităţii educaţiei, conştientizând că un sistem educaţional transparent, predictibil şi inovator este definitoriu pentru construirea unei societăţi echitabile. Din păcate, pandemia generată de SARS-CoV-2 a afectat profund educaţia şi a agravat inechităţile sociale existente, în continuare rămânând regiuni, ce-i drept, izolate, în care factorii decizionali de la nivel local se implică prin încălcarea unor drepturi constituţionale, parte a democraţiei şi spiritului european contemporan, şi interpretează discreţionar Legea educaţiei naţionale, aplicându-se deficitar articole precum art. 45 alin. (10) şi (17), art. 58, art. 64 sau art. 94, evitând în continuare consultarea factorilor implicaţi în procesul educaţional. În acest context, în legătură cu răspunderile la criza pe care o traversăm, consultarea factorilor implicaţi în procesul educaţional nu este doar oportună, ci este esenţială în ceea ce priveşte contribuţiile pe care cadrele didactice le-au adus sistemului educaţional pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate. Nu îmi propun prin această declaraţie politică să indic cum să fie puse în aplicare activităţile sau strategiile specifice, însă acestea trebuie să ia în calcul faptul că până la finalul anului 2030 se estimează că vor fi necesare la nivel global peste 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare doar pentru a asigura învăţământul primar universal şi încă 5,1 milioane de profesori pentru asigurarea învăţământului gimnazial, iar potrivit Institutului de Statistică al UNESCO se aşteaptă ca cererea de cadre didactice să crească la 25,8 milioane. De aceea, recrutarea cadrelor didactice şi remunerarea acestora în mod adecvat, pentru a fi motivate, şi să beneficieze de o formă profesională satisfăcătoare, completată... |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Imediat, doamnă preşedinte! ...completată de resurse şi materiale educaţionale suficiente, împreună cu îmbunătăţirea sistemului educaţional, prin planificarea unei educaţii incluzive de calitate pentru toţi copiii trebuie să fie o prioritate pentru următorii ani. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Trebuie să nu uităm faptul că şcolile nu sunt un teren de luptă politică, ele sunt un loc pentru educaţia academică, pentru învăţarea abilităţilor sociale şi emoţionale, un loc pentru interacţiune şi sprijin social, iar eforturile depuse de cadrele didactice, directorii de şcoli, cei responsabili din sistemul educaţional pentru menţinerea calităţii actului educaţional, în special în această perioadă, au fost şi sunt semnificative, iar recunoştinţa noastră, a tuturor, pentru contribuţia acestora trebuie să fie pe măsură. La mulţi ani, stimaţi dascăli! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu deputaţii neafiliaţi. Întreb dacă doamna deputat Anamaria Gavrilă este în sală. Nu este. Atunci, de la Grupul parlamentar al PSD, îi dau cuvântul domnului deputat Dumitru Coarnă. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Bună dimineaţa tuturor! Declaraţia mea politică este despre infracţiuni şi DNA: "Dosar DNA pentru atribuirea ilegală de teren islaz în comuna Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi. Prejudiciul se ridică la milioane de euro. Cine sunt beneficiarii reali?". Există un dosar penal la DNA, înregistrat în perioada 2016-2017, în care se cercetează atribuirea ilegală de teren islaz cu destinaţia de păşune şi cauzarea unui prejudiciu de peste 800.000 de lei, doar în cazul unei ferme agricole de pe raza comunei Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, respectiv Eco Vial Prest SRL. Sunt anchetate posibile infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Prin aceste acţiuni s-a urmărit schimbarea în mod forţat a regimului juridic al terenului de tip pajişte, care în mod normal nu se poate concesiona sau da în folosinţă. Din cercetări rezultă că Eco Vial Prest SRL a primit cea mai mare parte din islazul comunei Ştefan cel Mare, deşi societatea nu are şi nici nu a avut vreodată animale. Cum este posibil? O firmă care nu are în obiectul de activitate creşterea şi producţia de animale primeşte totuşi de la o instituţie publică o suprafaţă foarte mare de islaz pentru desfăşurarea activităţilor de acest tip. Care este raţiunea din spatele acestui mecanism? Cine sunt adevăraţii beneficiari? Societatea agricolă pare a fi controlată din umbră de forţe nebănuite, încă de la data înfiinţării ei, chiar dacă în structura sa figurează şi un inginer agronom, folosit doar ca interfaţă pentru funcţionarea maşinăriei de sustras bani publici. Tot pentru aceste fapte ar mai fi cercetate peste 30 de persoane fizice şi juridice din aceeaşi localitate, Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi, iar prejudiciul total, stabilit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Călăraşi, se ridică la câteva milioane de euro. O mare parte dintre persoanele audiate în dosarul penal al DNA spun că au primit instrucţiuni preţioase la acea vreme - ca să vezi! - de la actualul senator al PNL, Ciprian Pandea, care întâmplător sau nu l-a votat pe Cîţu, fiul primarului din Ştefan cel Mare, cu privire la aspectele pe care să le declare, pentru a evita imputarea ulterioară a sumelor obţinute de la APIA. Cine trenează desfăşurarea anchetei? De ce întârzie DNA să ofere clarificări într-un dosar ce datează din 2016? În cazul în care sunt persoane fizice sau persoane juridice interesate de atribuirea de teren din această categorie, primarul comunei, domnul Nicolae Pandea, este nerăbdător să vă ofere toate informaţiile necesare. Când se confruntă cu o cerere de acest gen, primarul motivează că la nivelul comunei Ştefan cel Mare nu există scriptic teren islaz, întrucât la nivelul Prefecturii Călăraşi nu a fost emis vreun ordin al prefectului de stabilire a amplasamentului terenului cu destinaţia islaz. Scurt şi cuprinzător! Terenul nu e pentru oricine, e numai pentru cei "aleşi"! În realitate însă, încă din 1990, comuna Ştefan cel Mare, din judeţul Călăraşi, deţine peste 140 de hectare de teren cu destinaţia de islaz comunal. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Imediat, doamnă, închei! Dacă s-ar face cercetări serioase cu privire la suprafeţele de teren atribuite s-ar stabili concret cine deţine terenul, ce culturi au fost semănate şi recoltate, care este profitul obţinut şi mai ales la cine ajung banii. Deocamdată aşteptăm verdictul DNA şi indicarea persoanelor responsabile de un jaf de milioane de euro. Dumitru Coarnă, deputat al PSD Călăraşi. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu doamna deputat Alexandra Huţu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, doamnă deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Practici antidemocratice ale Guvernului în combaterea pandemiei". Doctrina privind drepturile omului constituie una din principalele discipline create cu scopul de a proteja fiecare fiinţă umană, principiile egalităţii şi nediscriminării fiind poziţionate în centrul acesteia. Astăzi, realitatea ne arată însă că practica Guvernului de coaliţie nu ţine cont de niciun fel de principiu, iar la numai 30 de ani de la căderea comunismului, prin măsurile adoptate sau avute în intenţie de Guvern pentru a fi adoptate în vederea combaterii pandemiei, riscăm pur şi simplu ca, sub acest pretext, să suspendăm cu totul democraţia şi statul de drept. De ce spun asta? Pentru că se vede cu ochiul liber că măsurile adoptate de Guvern, pe lângă faptul că provoacă o stare generală de confuzie, sunt discriminatorii şi ascund, în fapt, vaccinarea obligatorie care a început în anumite domenii deja. Iar ca exemplu voi da situaţiile apărute la universităţi, unde studenţi eminenţi, cu media 10, nu au primit repartiţie în cămin din cauză că nu sunt vaccinaţi. O altă situaţie este cea relatată de mass-media, potrivit căreia angajaţii din sănătate care nu se vaccinează ar urma să primească suspendarea contractului de muncă drept pedeapsă. De asemenea, observăm că persoanelor asimptomatice, care au trecut fără să ştie prin boală şi au obţinut ulterior un test pozitiv de anticorpi, le este îngrădit dreptul la liberă circulaţie, deoarece testul de anticorpi nu este recunoscut de Guvern. Toate aceste restricţii sau impuneri sunt de fapt forme indirecte de a forţa vaccinarea. Veţi spune probabil, unii dintre voi, că adoptarea unor astfel de măsuri este motivată de obiectivul superior al sănătăţii publice pentru protejarea comunităţii. Da, sunt de acord şi eu cu acest principiu. Însă ce nu pot accepta este faptul că proporţionalitatea dintre restrângeri şi obiectivul superior vizat nu este realizată, pentru că însuşi obiectivul superior nu este realizat. Iar argumentul vine de la specialişti, care au concluzionat că vaccinul nu opreşte nici infectarea şi nici transmiterea virusului. Prin urmare, vaccinul are beneficii certe doar la nivel individual şi nu oferă o protecţie la transmiterea intercomunitară. Asta înseamnă că restricţiile împotriva persoanelor nevaccinate sunt disproporţionate în raport cu beneficiul obţinut. Dacă beneficiile sunt individuale, atunci şi decizia trebuie să fie individuală. Poate analizează şi colegii de la PNL şi de la USR PLUS cele spuse aici, iar în dezbaterile din interiorul partidelor vor decide să renunţe să mai meargă pe această cale antidemocratică şi total ineficientă de combatere a pandemiei. Singura soluţie de ieşire din pandemie nu este doar vaccinarea, ci şi testarea şi respectarea celorlalte reguli, toate implementate fără încălcarea drepturilor omului. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc. |
||||||
|
|
O spune chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Vă mulţumesc şi eu. Deputat al PSD Botoşani, Alexandra Huţu. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc. |
|||||
|
|
|
Continuăm seria declaraţiilor politice cu domnul deputat Dan-Constantin Şlincu, de la Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi parlamentari, Ultimele luni de zile ne-au arătat că rămânerea actualei Coaliţii PNL-USR PLUS-UDMR la conducerea ţării creează mai multă instabilitate politică, economică şi socială decât poate crea organizarea alegerilor anticipate. Alegerile anticipate reprezintă singura variantă care poate genera un guvern stabil şi legitim, care să asigure buna guvernare a ţării. În disperarea că îşi pierde funcţia, premierul Cîţu a început să strige că cei care vor da jos Guvernul aruncă România în plină criză economică şi energetică. În realitate, lucrurile sunt exact invers. Când ai o criză, trebuie să înlături cauza care a produs-o, iar toţi românii ştiu bine că Florin Cîţu este principala cauză pentru proasta guvernare care a dus la creşterea preţurilor şi a facturilor la energie. În momentul de faţă, moţiunea iniţiată şi depusă de Partidul Social Democrat este singura care nu are nicio problemă de legalitate şi de constituţionalitate. Indiferent de ce face PNL cu UDMR şi USR PLUS sau Cîţu şi Iohannis, Partidul Social Democrat votează moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Noi, social-democraţii, vom vota toţi la vedere moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului. Sunt excluse orice negocieri şi tertipuri care să ţină în viaţă acest Guvern al austerităţii şi imposturii. E nevoie de 234 de voturi ca moţiunea de cenzură să treacă şi catastrofalul Guvern Cîţu să fie alungat de la conducerea ţării. PSD are 157 de parlamentari, care cu toţii au semnat şi susţin moţiunea de cenzură. Dacă şi USR şi AUR îşi respectă angajamentele publice şi votează moţiunea, vor fi 280 de voturi pentru, mult peste 234 de voturi necesare, şi Guvernul Cîţu va fi demis. Partidul Social Democrat nu va susţine niciun alt guvern al dreptei propus de Iohannis, nu va intra sub nicio formă la guvernare şi va acţiona hotărât pentru declanşarea alegerilor anticipate. Soluţia corectă şi reală la profunda instabilitate şi haosul politic din prezent este crearea unei noi majorităţi, rezultate din voinţa românilor. Stimaţi colegi, Haideţi ca în ceasul al doisprezecelea să dăm dovadă de responsabilitate şi să votăm pentru demiterea Guvernului Cîţu, singura soluţie de a opri tăvălugul scumpirilor şi ieşirea din actuala criză medicală, socială şi economică în care ne-am afundat în ultimele luni de zile. Vă mulţumesc. Dan-Constantin Şlincu, deputat, Botoşani. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Întreb dacă de la Grupul parlamentar al PNL este prezent domnul deputat Alexandru Popa. Nu este. Atunci continuăm cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Îi dau cuvântul domnului Cătălin-Zamfir Manea. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc frumos. Stimată doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi deputaţi, Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Educaţiei şi Ziua profesorului, sărbătoare propusă şi recunoscută de UNESCO. UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia guvernelor asupra condiţiilor grele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea şi evident pentru a atrage atenţia asupra salariilor mici ale acestora. Profesorii, stimaţi colegi, sunt indispensabili într-un sistem de învăţământ de calitate, aşa cum ne dorim a fi cel românesc, motiv pentru care consider că este de datoria noastră, în calitate de reprezentanţi ai poporului, să le asigurăm profesorilor din România toate condiţiile pentru a fi remuneraţi pe măsură şi pentru a putea beneficia de formare profesională continuă. Statutul cadrelor didactice trebuie să fie unul respectat de copiii noştri, de clasa politică şi de întreaga societate. Să-i preţuim pe profesori şi să le îmbunătăţim statutul! Aceasta consider că este datoria noastră, a tuturor. Educatorii, învăţătorii, profesorii contribuie în mod esenţial la dezvoltarea ţării. Aceştia reprezintă modele pentru copiii şi elevii noştri. Educaţia copiilor din România trebuie să reprezinte într-adevăr o prioritate naţională şi trebuie să depăşim, să spunem, lozinca şi intenţia, pentru că această prevedere o regăsim de altfel şi în Legea educaţiei naţionale. Din păcate, în prezent, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul abandon şcolar. Zeci de mii de copii cu vârsta legală de înscriere în sistemul de învăţământ educaţional sunt în afara şcolii. Sute de unităţi şcolare, în special din mediul rural, arată în anul 2021 ca în Evul Mediu, ca să nu spun ca la sfârşitul secolului al XIX-lea. În România anului 2021, realitatea în care ne-a pus pandemia de coronavirus face ca profesorii să aibă o sarcină mult mai dificilă decât în anii anteriori. În ţara noastră sunt peste 200.000 de dascăli, iar peste 50.000 dintre aceştia au vârsta de peste 60 de ani. Mulţi dintre ei au solicitat pensionarea anticipată înainte de începerea anului şcolar. În încheierea intervenţiei mele doresc tuturor cadrelor didactice din România multă sănătate şi putere de muncă, iar în calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor doresc, pe această cale, să vă mulţumesc dumneavoastră, cadrelor didactice, pentru tot ceea ce faceţi pentru copiii noştri şi evident pentru tot ceea ce faceţi pentru România. La mulţi ani, stimaţi profesori, educatori, învăţători! Mulţumesc. Cătălin Manea, deputatul minorităţii rome. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul parlamentar al PSD. Îi dau cuvântul doamnei deputat Cristina-Elena Dinu. Vă rog, doamnă deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Titlul declaraţiei mele de astăzi este "PSD va scăpa românii de acest simulacru de guvern". Moţiunea de cenzură depusă de PSD "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!" vizează înlăturarea de la conducerea ţării a Guvernului PNL, care şi-a dovedit pe deplin limitele şi gradul de incompetenţă. Plecarea acestui Executiv, total depăşit de consecinţele crizei sanitare, economice şi sociale generate de pandemia de coronavirus, este unica soluţie raţională în acest moment, precum şi un act de responsabilitate pentru români. Românii au constatat pe propria piele eşecul deplorabil al Guvernului Cîţu din toate punctele de vedere, atât în gestionarea pandemiei, cât şi a situaţiei economiei, dar mai ales în ceea ce priveşte sprijinul pe care ar fi trebuit să-l acorde populaţiei. Este clar, ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, fapt semnalat încă din primele zile ale acestui Guvern impus cu de-a sila de preşedintele Iohannis, ignorând rezultatele alegerilor parlamentare câştigate de PSD. Din aceste considerente, noi nu mai tolerăm distrugerea şi adâncirea României într-o criză economică şi socială profundă, cu efecte negative necuantificabile asupra oamenilor pe termen scurt, mediu şi chiar lung. Demersul politic şi democratic al PSD are la bază doar aspecte programatice şi realităţi incontestabile. Nu ne mai putem permite să menţinem în fruntea ţării acest Guvern care a reuşit, într-un timp relativ scurt, să înşele toate aşteptările românilor, prin promisiuni şi programe rămase doar la stadiul de vorbe goale. Consider că moţiunea de cenzură a PSD răspunde pe fond dorinţei românilor de a nu mai fi conduşi de "guvernul meu", "remarcabil" doar prin bâlbâieli, incertitudini, decizii controversate, incapacitate managerială şi satisfacerea clientelei politice, în detrimentul luării unor măsuri concrete adresate în primul rând cetăţenilor. Este adevărat, virusul ucigaş a făcut ravagii peste tot în lume, dar la fel de adevărat este faptul că ţările europene au avut grijă ca populaţia să sufere cât mai puţin în urma pandemiei, prin acţiuni concise şi programatice de susţinere. La noi însă s-a depăşit nivelul maxim al răbdării, în lipsa unor hotărâri clare prin care oamenii să fie ajutaţi să treacă cât de cât decent peste această perioadă complicată. Până acum PSD a dat un cec în alb acestui Guvern extrem de modest în prestaţie, pentru a oferi posibilitatea liberalilor de a demonstra că pot face faţă situaţiei de criză spre care ne îndreptam. Au avut timp berechet, dar n-au făcut nimic! De această dată suntem decişi să scăpăm România şi românii de acest simulacru de Guvern, incapabil de a rezolva problemele care-i dor pe oameni. Deputat Cristina-Elena Dinu, Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu. Mulţumesc. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
||||||
|
|
|
Îi dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Claudiu Manta, de la Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, aveţi 3 minute, domnule deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi face referire la creşterea explozivă a preţurilor la utilităţi. Complexul Energetic Oltenia are o cotă de piaţă de 14,5% în producţia de energie din România, conform datelor disponibile pe site-ul ANRE. Cu ajutorul minerilor şi energeticienilor din cadrul acestui colos industrial, România primeşte de aici un procent semnificativ din energia electrică pe care o consumă. Cea mai mare parte din întreaga activitate a Complexului Energetic Oltenia se derulează în Gorj. Acelaşi judeţ în care, acum doi ani de zile, OMV Petrom a anunţat descoperirea unor resurse care pot genera circa 500 de mii de metri cubi de gaze. Producţia de gaze din zăcământul Totea din Gorj, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru 500.000 de locuinţe, arătă estimările acestei companii. Pentru descoperirea acestui zăcământ şi pentru dezvoltarea întregii infrastructuri din zonă au fost investite peste 250 de milioane de euro. Judeţul Gorj este unul dintre cele mai bogate judeţe din România din punct de vedere al resurselor ce pot duce la producerea energiei. Şi, cu toate acestea, suntem nevoiţi să plătim nişte facturi ale incompetenţei actualilor guvernanţi. Partidul Social Democrat a iniţiat o serie de proiecte legislative de plafonare a preţurilor la energie şi gaze. De ce am făcut acest lucru? Răspunsul, în cifrele următoare:
Preţul gazelor naturale a atins în august maximul istoric din ultima sută de ani, conform Asociaţiei Energia Inteligentă. Aceasta este, oameni buni, România normală?! Cât îşi va permite statul român să suporte o cotă parte din plata facturilor la utilităţi? Cu un salariu mediu anual, în prezent pot fi cumpăraţi puţin peste 30.000 de metri cubi de gaze, în timp ce în 2001 puteau fi cumpăraţi peste 85.000 de metri cubi de gaze. Aceasta este România normală? Din nefericire, lucrurile nu se vor opri aici. Scumpirea energiei electrice şi a gazelor se va reflecta direct şi în scumpirea produselor şi serviciilor din România. Astfel, toţi românii vor ajunge să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru traiul zilnic. Vă mulţumesc. Claudiu Manta, deputat al PSD, Gorj. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Continuăm cu domnul deputat Ioan Vulpescu, de la Grupul parlamentar al PSD. Vă rog, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Titlul intervenţiei mele este "Liberalizare ilegală pentru presa culturală". În 2015, în calitate de ministru al culturii, am venit în sprijinul revistelor şi publicaţiilor culturale prin deblocarea legii de finanţare a acestora. Am spus-o şi atunci, o spun şi acum: revistele şi publicaţiile culturale joacă un rol esenţial în configuraţia valorilor unei societăţi şi reprezintă nişte repere notabile ale vieţii intelectuale româneşti. Prin urmare, în 2015 m-am implicat în adoptarea Legii nr. 136/2015, potrivit căreia revistele Uniunilor de Creatori din România, membre ale ANUC, primesc finanţare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, pornind de la suma de 4,5 milioane de lei, sumă indexabilă anual. Pentru revistele şi publicaţiile independente se organizează anual o selecţie, iar valoarea bugetului acordat acestora reprezintă un procent de 25%. Începând cu 2015, această lege a fost pusă în aplicare cu succes, independent de culorile politice care au alcătuit tabloul de guvernare în continuă schimbare. Până astăzi, când Guvernul a decis că aplicarea legii poate fi opţională şi arbitrară, iar revistele şi publicaţiile culturale independente - un element "neesenţial" şi, prin urmare, neglijabil. Nici în momentul de faţă Ministerul Culturii nu a făcut public anunţul de depunere a dosarelor şi de înscriere în program pentru revistele culturale independente, finanţarea întârziind deci să apară. Pentru revistele uniunilor de creatori legea a putut fi aplicată, defectuos, e adevărat, pentru revistele şi publicaţiile independente însă aplicarea legii se face selectiv sau deloc. Chiar şi în cazul revistelor care şi-au primit finanţarea anul acesta suma acordată acestora nu a fost indexată, dovedindu-se încă o dată cât de funcţional este principiul lucrului bine făcut pentru Guvernul nostru liberal. În orice caz, este greu de crezut că până la finalul acestui an revistele şi publicaţiile independente de cultură vor mai beneficia de finanţările garantate de Legea nr. 136/2015. Indiferenţă, inconştienţă sau pură iresponsabilitate? Înainte de orice analiză a motivaţiilor, vorbim despre ilegalitate. Finanţarea selectivă sau lipsa finanţării asigurate prin lege reprezintă un fapt ilegal, în faţa căruia nu mai rămâne loc de justificări. Pe zi ce trece, devine din ce în ce mai limpede că avem la conducere un guvern profund anticultural. Sub conducerea PNL, Ministerul Culturii a reuşit "performanţa" de a condamna la dispariţie un întreg sector din cultura românească. Mă tem că proba subzistenţei nu va fi trecută de revistele şi publicaţiile culturale independente, aflate oricum într-o situaţie delicată de existenţă. |
|||||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă rog să concluzionaţi! |
||||||
|
|
Fără această finanţare de la bugetul de stat presa culturală din România se va stinge încet, dar sigur, adâncind şi mai mult vidul valoric în jurul căruia gravităm de la o vreme, datorită unei guvernări pentru care cultura se găseşte întotdeauna la periferia actului de guvernare. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu. |
|||||
|
|
|
Şi ultima intervenţie. Îi dau cuvântul domnului deputat Radu-Marcel Tuhuţ, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute la dispoziţie. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, În aproximativ doi ani de guvernare a Coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR au ars aproximativ 20 de spitale, la unele înregistrându-se chiar explozii în secţiile de terapie intensivă, iar 47 de români au ars de vii, unii chiar legaţi de paturi. Oare dacă l-am întreba pe domnul preşedinte Klaus Iohannis ce părere are despre lucrurile fantastice realizate de guvernul său, ne-ar spune că aşa arată "România Normală" sau "România Eşuată"? Domnilor guvernanţi, În mai puţin de doi ani de guvernare aţi împrumutat zeci de miliarde de euro, bani care nu se văd nici în numărul de paturi de terapie intensivă, nici în modernizarea secţiilor ATI, nici în modernizarea reţelelor de electricitate, a staţiilor de oxigen, a prizelor sau a sistemelor de încălzire din spitale şi cu atât mai puţin în condiţii de tratare moderne şi la nivel european. Unde sunt banii, domnule prim-ministru? Ne puteţi explica măcar acum, în cel de-al treisprezecelea ceas al guvernării, pentru ce aţi îndatorat românii? Sau nici dumneavoastră nu aveţi o lampă fermecată care să vă şoptească cum să ieşiţi din acest carusel al minciunilor în care vă afundaţi? Domnule ministru al sănătăţii, Vă solicit, de la această tribună, ca în regim de urgenţă să demaraţi investiţii masive în spitalele din România! Românii merită să fie trataţi egal, cu toţii trebuie să avem aceleaşi şanse la viaţă, fie că vorbim de spitalele din Capitala ţării sau de cele de la Abrud sau Câmpeni, din Munţii Apuseni. Niciun român nu trebuie lăsat în urmă, niciun român nu mai trebuie să meargă cu frică la spital din cauza faptului că în România eşuată Guvernul nu îi poate garanta siguranţa şi integritatea fizică. Este mai puţin probabil să mergi la un spital în România cu speranţa că te vei vindeca fără să mori carbonizat sau fără să te infectezi cu infecţii nosocomiale, decât să crezi că într-o bună zi vei câştiga la loterie. Decât să împărţiţi înaintea moţiunii pe repede-nainte banii din Fondul de rezervă către primarii care v-au votat la congres, mai bine deblocaţi sumele necesare modernizării de urgenţă a spitalelor din fiecare judeţ, pentru că altfel este doar o chestiune de timp până când o nouă tragedie, precum cele de la Constanţa, Piatra Neamţ sau Bucureşti, se va întâmpla. În încheiere, domnule prim-ministru, vă repet şi am să vă repet acest lucru până veţi înţelege că nu aţi fost votaţi ca să vă jucaţi cu vieţile oamenilor. Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Românii vor spitale, nu congrese electorale! Vă mulţumesc. Deputat, Alba, Radu-Marcel Tuhuţ. |
|||||
|
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Avem mai mulţi colegi care fie nu au fost prezenţi astăzi, fie nu au apucat să prezinte declaraţiile politice şi de asemenea colegi care au depus declaraţiile în scris, astfel că le voi da citire. De la Grupul parlamentar al PSD: domnul deputat Bogdan Gheorghe Trif, domnul deputat Nicu Niţă şi domnul deputat Mihai Weber. Iar colegii care au depus declaraţii în scris: doamna deputat Alexandra Presură, Mirela Furtună, Iulian-Alexandru Badea, Daniela Oteşanu, Vasile Cîtea, Silviu Nicu Macovei, Oana-Gianina Bulai, Eugen Neaţă, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Dan-Cristian Popescu, Natalia-Elena Intotero, Florian-Claudiu Neaga, Daniel Tudorache, Viorel Salan, Mirela Elena Adomnicăi, Ioan Mang, Claudiu-Augustin Ilişanu şi Carmen-Georgeta Holban. De la Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Alexandru Popa. Iar doamnele şi domnii deputaţi care au depus declaraţii în scris: Florin-Claudiu Roman, Vetuţa Stănescu, Bogdan-Alexandru Bola, Bogdan-Iulian Huţucă, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Iulian-Alexandru Muraru, George-Cătălin Stângă, Sebastian-Ioan Burduja, Nicolae Giugea, Ioan Balan, Ervin Molnar, Cristina Burciu, George Şişcu, Nelu Tătaru şi Mara-Daniela Calista. De la Grupul parlamentar al USR, doamnele şi domnii deputaţi care au depus declaraţii în scris: Cristina Rizea şi Beniamin Todosiu. De la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Dănuţ Aelenei. Iar colegii care au depus declaraţii în scris: Nicolae Roman, Vasile Nagy, Gianina Şerban. De la Grupul parlamentar al UDMR, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya a depus declaraţie în scris. Iar de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ. De asemenea, doamna deputat Anamaria Gavrilă, din partea deputaţilor neafiliaţi. Dragi colege şi dragi colegi, Declar închisă prima parte a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor. Continuăm cu şedinţa normală de plen. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
Doamna Mirela Elena Adomnicăi: "Indiferenţă, incompetenţă şi ipocrizie, asta ne-au demonstrat Guvernele Orban şi Cîţu prin modul în care au gestionat pandemia de COVID-19" Incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa ilustrează încă o dată indiferenţa, incompetenţa şi ipocrizia Guvernelor Orban şi Cîţu în gestionarea pandemiei. Numărul incendiilor din spitale sunt într-o continuă creştere, până în acest moment fiind afectate 12 unităţi sanitare. Saturaţia mare de oxigen din secţiile COVID s-a dovedit a fi un factor determinant în toate aceste cazuri. În loc să înveţe din tragediile precedentelor incendii din spitale, membrii Guvernului Cîţu s-au certat toată vara între ei, s-au relaxat în concedii, iar apoi s-au concentrat pe campaniile electorale din interiorul partidelor lor. În tot acest timp anunţau senini iminenţa valului 4 al pandemiei. Orgoliile politice şi funcţiile din partid au fost mai importante, pentru PNL şi USR PLUS, decât condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni în faţa pandemiei, inclusiv pentru pacienţii din secţiile COVID. După incendiul de la Spitalul Matei Balş, ministrul USR PLUS, Voiculescu, spunea că va face "într-o săptămână" ceea ce nu făcuse în precedentele 5 săptămâni de când era ministru, anunţând 4 măsuri urgente:
Nu a făcut nimic din ceea ce a promis, şi nici Ioana Mihăilă, tot de la USR PLUS, care i-a urmat la minister, nu a făcut nimic din ceea ce s-a promis după tragedia de la Matei Balş. Nu s-au stabilit protocoale noi pentru prevenirea incendiilor în secţiile cu concentraţie mare de oxigen, România fiind singura ţară din UE care nu şi-a făcut la începutul pandemiei un protocol special anti-incendiu pentru secţiile COVID. Nu s-a făcut niciun serviciu de informare pentru spitale. Nu s-a constituit Fondul Naţional pentru Siguranţa Pacienţilor, iar, în prezent, România are cea mai mică rată de vaccinare la vârstnici din UE. Pe lângă miniştrii USR PLUS, premierul Cîţu este la fel de responsabil pentru acest eşec. Era de datoria lui să se asigure că membrii cabinetului, pe care îl conduce, vor lua măsurile necesare pentru siguranţa pacienţilor. Înainte de incendiul de la Constanţa, muriseră arşi de vii peste 40 de pacienţi în secţiile COVID. Acum sunt 47.
În lipsa unor măsuri urgente, astfel de tragedii se pot întâmpla oricând în orice alt spital din ţară. Câţi oameni mai trebuie să moară pentru ca Guvernul să facă ce trebuia făcut încă de la începutul pandemiei? Sau trebuie să ne resemnăm, cu toţii, precum preşedintele Iohannis, că statul a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii? |
|
||||
|
"Angajamentele silvice din PNRR, simple basme româneşti transmise Bruxelles-ului" Una dintre marile surprize pe care fostul ministru Cristian Ghinea şi echipa sa le-au pregătit în secret şi inclus tot în secret în PNRR, în sfârşit, a fost devoalată. Aparent pare un angajament bun pentru tot ceea ce înseamnă mediul şi silvicultura României. Numai că, în realitate, are şanse mari să rămână doar înscris pe zecile de pagini ale PNRR sau, şi mai plastic spus, direct pe trupurile unor copaci cărora li s-a retezat şansa la viaţă ca să fie transformate în hârtie, să nu o numesc direct maculatură. Guvernul Cîţu s-a angajat faţă de autorităţile europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), evaluat, după prea multe ajustări, drept pozitiv de Bruxelles, să implementeze, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire şi răcire. Acest cadru legislativ ar urma să includă măsuri de diversificare a mixului energetic prin renunţarea la lemn ca sursă de combustibil în acest sector. Numai că, potrivit datelor oficiale, în prezent, circa jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc cu sobe alimentate cu lemne, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural. Şi, pe lângă asta, mai există o veste pe cât de tristă, pe atât de reală - extinderea reţelelor de gaze înaintează cu viteza melcului nu doar în localităţile izolate, ci în majoritatea regiunilor ţării. Din nefericire, procesul se împiedică de impedimente de ordin birocratic, de dezinteresul factorilor decizionali locali, de lene, de relief, de orice poate fi invocat drept scuză cu iz uşor plauzibil! Dar cum la scuze mulţi dintre concetăţenii noştri se dovedesc mari maeştri, tot aşa se va ajunge, tot din nefericire, ca statul român să fie catalogat la nivel european drept prea puţin serios când vine vorba să îşi ducă promisiunile la îndeplinire! Şi asta pentru că aşa a procedat actuala guvernare de dreapta şi în trecut, dar şi acum! Îmi susţin aceste afirmaţii aducându-vă aminte că, din 2020, România se află sub infringement din cauza masacrării necontrolate a pădurilor. În iulie 2020, Comisia Europeană a trimis un ultimatum autorităţilor de la Bucureşti ca să remedieze deficienţele legislative. Numai că PNL - USR PLUS au avut propria lor agendă, respectiv să se lupte pentru putere în partiduleţele lor, şi nu pentru România şi români! Şi ştiţi prea bine că, în ciuda dialogului permanent, România tot nu-şi face temele. Legea privind infracţiunile silvice nu a fost încă revizuită pentru a putea fi introduse sancţiuni mai aspre, pe de-o parte. Pe de altă parte, nu avem nici acum un plan de restaurare a ariilor protejate deteriorate. Ultima dată, Comisia Europeană a adus probe concludente pentru cel puţin patru situri Natura 2000 distruse. Ca să te angajezi la astfel de ţinte înalte pentru România de astăzi, cu realitatea ei semibarbară legislativă, trebuie să fii inconştient total. Deci tu, USR PLUS - PNL, să ai doar oportunitatea să te afli doar în trecere prin faţa Palatului Victoria, şi nu la masa decizională, sau să guvernaţi doar pentru voi şi camarilele voastre, aşa cum aţi tot făcut-o fără nicio jenă! Poate pentru urechile colegilor, care au format Cabinetele Orban şi Cîţu, este o informaţie nouă faptul că nu este terminată cartarea pădurilor virgine de la noi, dar şi că trebuie să fie cuprinşi bani şi măsuri pentru păduri în viitorul Plan Naţional Strategic al Politicii Agricole Comune şi să se stabilească strategii pentru refacerea biodiversităţii! Ca să-şi îndeplinească obligaţiile impuse de Comisia Europeană, în cadrul obiectivului de plantare a 3 miliarde de copaci în UE, România ar trebui să-şi înăsprească sancţiunile financiare aplicate celor implicaţi în defrişări ilegale, iar banii obţinuţi să fie cheltuiţi pentru împăduriri şi reîmpăduriri. Este adevărat că angajamentul privind, în mod indirect, protejarea silviculturii, prin decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire, luat de Cabinetul Cîţu, prin PNRR, este unul salutar, dar doar pe termen lung şi pus în aplicare. Să nu uităm câţi kilometri de autostradă se fac sau ajung să nu se facă în România anului 2021, dar şi câte termene sunt încălcate pentru acest scop! În afară de cadrul legislativ, cu măsuri de decarbonare a sectorului de încălzire şi răcire, ce presupune renunţarea la biomasa forestieră şi creşterea rolului consumatorilor în producţia de energie regenerabilă, trebuie făcuţi paşi reali de guvernanţi, dincolo de tomurile de hârtie irosite pentru planurile şi angajamentele luate în birouri mici sau mai mari. Proprietarii de apartamente în blocuri şi asociaţiile acestora trebuie motivaţi, prin stimulente financiare şi prin simplificarea procedurilor de racordare, să îşi instaleze sisteme de producţie de energie solară sau chiar eoliană. Acelaşi document, cuprins în PNRR, stipulează că România trebuie să adopte, până în trimestrul III al anului viitor, o nouă Strategie Forestieră Naţională, care să stabilească "criterii de sustenabilitate pentru utilizarea energetică a biomasei forestiere". Şi, chiar dacă suntem încă la începutul lunii octombrie, mă declar convins că niciunui membru al Guvernului Cîţu nu i-a trecut prin cap că, spre finalul acestei luni, trebuie să se prezinte cu proiecţia bugetară pentru anul viitor în Parlament, astfel încât să nu ne mai trezim că vine Paştele şi noi nu avem bugetul adoptat! Deşi e plină de retorism, se impune să vă adresez întrebarea despre cum ar fi posibil ca sumele acestea, necesare pentru transpunerea în realitate a angajamentelor din PNRR, să fie prevăzute pentru anul 2022, când încă actualul Guvern nici nu se oboseşte să schiţeze bugetul, conform uzanţelor postdecembriste. |
|
||||
|
"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - şansa României de a investi în infrastructura spitalicească" Tragedia de săptămâna trecută, de la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, nu trebuie să rămână fără măsuri urgente din partea statului român! Am spus public, de nenumărate ori, că fără investiţii serioase, sistemul sanitar românesc va intra în colaps, fără a mai putea fi resuscitat. Din păcate, în ultimii treizeci de ani, guvernanţii nu au fost capabili să aloce resursele necesare pentru ca românii să poată beneficia de servicii sanitare de calitate în sistemul public, iar infrastructura depăşită şi-a atins, iată, limitele în plin val pandemic. Vorbim în continuare de o rată crescută a mortalităţii evitabile, dar şi a mortalităţii infantile - 6,7 de născuţi vii, comparativ cu media UE de 3,6 -, fiind în continuare sub media din UE în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. De asemenea, în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală, aproximativ 11% din populaţia României este neasigurată, iar un procent semnificativ din populaţia rurală nu beneficiază de servicii medicale din cauza distanţei mari până la o unitate medicală. O altă problemă a sistemului public de sănătate derivă din faptul că românii nu au acces la servicii medicale integrate, având în vedere că asistenţa medicală primară, asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, spitalele funcţionează fragmentat şi neintegrat. La toate acestea se adaugă faptul că infrastructura spitalicească, care a fost concepută acum 50-60 de ani, nu mai are capacitatea de a satisface nevoia de servicii de sănătate din prezent, aceasta fiind cauza principală a numeroaselor tragedii din spitalele româneşti! Putem corecta toate aceste neajunsuri şi evita alte drame, România având acum şansa uriaşă de a construi sau moderniza spitale cu ajutorul finanţării prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Nu mai este timp de aşteptat, iar faptul că am reuşit să obţinem aprobarea PNRR, de către Comisia Europeană, este extrem de important. De asemenea, este relevant, în acest context, că aproximativ 2,45 miliarde de euro din cele 29,2 miliarde de euro sunt alocate sănătăţii. Cu aceşti bani România va putea asigura implementarea investiţiilor cruciale şi a măsurilor de reformă atât de necesare. Doar aşa vom putea vorbi pe termen mediu şi lung despre creşterea accesului, siguranţa şi calitatea serviciilor medicale şi a infrastructurii sanitare. Este timpul faptelor şi al oamenilor capabili să finalizeze toate proiectele de investiţii atât de necesare României! |
|
||||
|
"România are nevoie de un nou Guvern. Florin Cîţu şi-a demonstrat incompetenţa şi a aruncat România în haos!" România are nevoie urgent de un nou Guvern, un Guvern format din oameni care pun interesul naţional mai presus de interesul politic. România are nevoie de un nou premier responsabil, puternic şi bun profesionist, astfel încât să poată gestiona criza sanitară şi economică prin care trece ţara. Jocurile politice lansate, în ultima vreme, de premierul Florin Cîţu demonstrează doar că acesta este disperat să-şi acopere incompetenţa şi dezastrul pe care l-a produs la nivelul guvernării. A încercat prin toate mijloacele să găsească ţapi ispăşitori în colegii de la USR, care s-au aflat în Guvern. USR a ieşit de la guvernare pentru că nu a dorit să mai accepte atitudinea premierului, purtările dictatoriale, jocurile de culise şi mai ales faptul că a pus interesul politic mai presus de interesul naţional. Domnul Cîţu trebuie să îşi asume haosul şi dezastrul din sistemul sanitar pe care le-a provocat prin sabotarea continuă a activităţii fostului ministru, Vlad Voiculescu, iar apoi a colegei noastre Ioana Mihăilă. Măsuri incoerente, interesul personal şi politic pus deasupra interesului naţional, lipsă de asumare, şi mai ales lipsă de profesionalism, acestea sunt faptele care ne determină să susţinem orice moţiune depusă împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu. Orice zi în plus a acestuia la conducerea Guvernului poate arunca România într-o criză fără precedent, care va afecta economia, sănătatea şi întreaga societate. În final, românii sunt cei care vor plăti incompetenţa unui premier slab, preocupat doar de intrigi şi de mărirea politică personală în interiorul PNL. Am încredere într-o decizie cerebrală a colegilor din Parlamentul României, care vor vota pentru schimbarea unuia dintre cei mai toxici premieri pe care i-a avut România în ultimii ani. Un nou Guvern, fără Florin Cîţu, şi cu asumarea unor măsuri serioase de reformă, e singura variantă pentru ca discuţiile pentru reintrarea Uniunii Salvaţi România la guvernare să poată fi reluate. |
|
||||
|
Într-o lume în care pandemia a redefinit toate procesele sociale, economice şi politice, în care geopolitica a devenit un domeniu din ce în ce mai complex şi sensibil, iar diferenţa între bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai mult, din păcate, în această lume, fenomenul violenţei, prin multiplele sale forme - mai mult sau mai puţin evidente -, devine tot mai frecvent. La nivel mondial, situaţia arată îngrijorător. În România, afectată grav de cel de al patrulea val al pandemiei de COVID-19, ţară în care în economie, sistemul sanitar şi în educaţie se resimt puternic consecinţele pandemiei, accentuarea fenomenului de violenţă este în creştere, iar acest aspect devine, tot mai mult, o preocupare majoră a societăţii româneşti. În condiţiile în care discursul politic, acţiunile şi eforturile noastre se concentrează pe acţiunile necesare asigurării unei dezvoltări durabile, pe principiul economiei circulare, a societăţii inclusive, precum şi pe principiul "nu lăsăm în urmă pe nimeni"- întrebarea care ne preocupă tot mai mult este: cum acţionăm pentru a contracara acest fenomen, ce facem pentru a preveni orice formă de violenţă? În acest context, cât şi în anii precedenţi, UDMR şi Organizaţia de femei a Uniunii, pe lângă acţiunile de prevenire, şi-a concentrat atenţia asupra mai multor activităţi care au efectul de a reduce violenţa. Astfel, încă din 2017, am format - împreună cu experţi în domeniu, reprezentanţi ai societăţii civile - echipe de specialişti care informează, susţin un dialog cu elevii despre acest fenomen, analizează împreună cu profesori şi părinţi cazuri de violenţă domestică şi, tot împreună, caută soluţii punctuale, care pot aduce schimbări în aceste situaţii intolerabile. La data de 2 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a nonviolenţei, care a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 61/271, la 15 iunie 2007. Ziua de 2 octombrie reprezintă data naşterii lui Mahatma Gandhi (1869-1948), unul dintre cei mai mari militanţi pentru pace din lume, pionier al filosofiei şi al strategiei nonviolenţei, conducător de marcă al mişcării pentru independenţă din India. Această zi reprezintă o ocazie pentru a "disemina mesajul nonviolenţei, inclusiv prin educaţie şi prin sensibilizarea opiniei publice". Rezoluţia reafirmă "relevanţa universală a principiului nonviolenţei", precum şi dorinţa "de a asigura o cultură a păcii, toleranţei, înţelegerii şi nonviolenţei", arată Organizaţia Naţiunilor Unite. Mahatma Gandhi a fost o sursă de inspiraţie pentru mişcările nonviolente în vederea obţinerii de drepturi civile şi schimbări sociale din întreaga lume. Cunoscut pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a determina progresul politic şi social, Gandhi a rămas angajat, de-a lungul vieţii sale, în credinţa sa în nonviolenţă chiar şi în condiţii opresive şi în faţa unor provocări aparent insurmontabile, se mai arată pe site-ul amintit. "Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume" este unul dintre citatele celebre care aparţin lui Mahatma Gandhi. Principiul nonviolenţei - cunoscut şi sub numele de rezistenţă nonviolentă - respinge folosirea violenţei fizice în scopul realizării unor schimbări sociale sau politice. Oamenii sunt chemaţi să contribuie, prin diverse manifestări, la crearea unei culturi a păcii, a toleranţei, a înţelegerii şi a nonviolenţei, să promoveze diversitatea culturală şi înţelegerea între popoarele lumii. În acest scop sunt organizate campanii publice de conştientizare, marşuri, conferinţe, întâlniri publice. Pe lângă evenimente specifice şi acţiuni dedicate datei de 2 octombrie, mesajul acestei zile trebuie rostit cât mai puternic, pentru a putea fi auzit în acest zgomot continuu în care trăim. Trebuie să conştientizăm faptul că nu victima trebuie condamnată, nu victima violenţei este vinovată, ci întreaga societate care a generat direct sau indirect starea de fapt, precum şi agresorul, care, pe lângă pedepsirea în conformitate cu legea a faptelor comise, trebuie să fie consiliat, ajutat şi sprijinit pentru a avea succes în schimbarea comportamentului propriu. Nu vom avea însă rezultate concrete fără sprijinul şi colaborarea întregii societăţi pentru a elimina orice formă de violenţă. Iar noi, lideri ai comunităţilor pe care le reprezentăm, trebuie să fim cei mai hotărâţi şi perseverenţi pe acest parcurs de reformare a societăţii noastre. |
|
||||
|
"O zi tristă pentru ţara noastră. Este ziua în care ne-a părăsit veteranul de război General-locotenent Ion Dobran" Zi de doliu pentru România şi armata română. În data de 24 septembrie s-a stins din viaţă, la venerabila vârstă de 102 ani, veteranul de război General-locotenent Ion Dobran. Veteran aviator şi erou al celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Dobran a condus Escadrila 48 Vânătoare, parte din Grupul 9 Vânătoare, ai cărei piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare. Veteran aviator, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, General-locotenent Ion Dobran a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii. Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri înalte, iar dragostea pentru patria română, în slujba căreia şi-a pus viaţa în pericol, i-a fost călăuză. Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor, pe frontul de est, împotriva americanilor, în timpul bombardamentelor din 1944, şi împotriva germanilor, după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945. Activitatea pe front a însumat 340 de misiuni de război, 74 de lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă, fără răni grave. Pe atunci, locotenentul Ioan Dobran a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Crucea de Aur cu prima şi a doua baretă (ambele la 6 octombrie 1944). În data de 5 februarie 2019, Statul Major al Forţelor Aeriene a organizat ceremonia prilejuită de împlinirea a 100 de ani. Cu acest prilej, domnului general i s-au conferit, de către reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale, cele două decrete semnate de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis: Decretul de înaintare în gradul de General-locotenent şi Decretul de conferire a Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler cu însemn pentru militari, iar, ca un ultim omagiu, o formaţie de aeronave F-16 Fighting Falcon, din dotarea Bazei 86 Aeriană "Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă", a survolat partea de sud a Bucureştiului. Ne-a părăsit unul dintre puţinii eroi adevăraţi ai armatei române! Zbor lin către stele, comandante! |
|
||||
|
"Guvernarea liberală a deblocat Proiectul Magistralei M6" Guvernarea Partidului Naţional Liberal a demonstrat că este una a faptelor, nu a vorbelor goale. Anul trecut, sub conducerea PNL, a fost dată în folosinţă, după lungi aşteptări şi tergiversări din partea guvernelor PSD, Magistrala M5 Eroilor - Râul Doamnei şi s-a operaţionalizat linia de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul "Henri Coandă". Partidul Naţional Liberal înţelege să continue toate aceste proiecte de dezvoltare a infrastructurii. În consecinţă, în cadrul şedinţei de Guvern din data de 2 octombrie, a fost adoptat memorandumul cu tema: aprobarea măsurilor propuse privind opţiunile de dezvoltare a Magistralei M6 - sectorul nord. M6 este o ramificaţie din Magistrala M4 Străuleşti - Gara de Nord - Palatul Parlamentului - Eroii Revoluţiei - Gara Progresu. Prin implementarea proiectelor de metrou M4 şi M6 se asigură funcţionalitatea completă a acestei investiţii, iar locuitorii din sudul Bucureştiului vor avea o legătură cu nordul acestuia. În cel mai scurt timp se va demara licitaţia pentru execuţia Sectorului de Nord (Tokyo - Aeroport Otopeni). Linia de Metrou M6, pe relaţia Staţia 1 Mai - Staţia Aeroport Otopeni, este inclusă în toate scenariile analizate pentru obţinerea unei strategii de mobilitate durabilă în Bucureşti, 2016-2030, fiind selectată în Scenariul Optim. Aceasta va oferi o conexiune importantă între partea de sud a Regiunii Bucureşti-Ilfov şi aeroport. Oportunitatea realizării investiţiei menţionate a fost stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al oraşului, propusă şi justificată în planurile generale, studiile de transport şi strategiile de dezvoltare din ultimii ani. Actele normative de aprobare au fost obţinute pentru întregul traseu al proiectului, respectiv 14,2 km. de linie, 12 staţii şi achiziţia a 12 trenuri. Indicatorii tehnico-economici ai M6 sunt aprobaţi de Guvernul României pe baza unor analize economice care iau în considerare impactul de pe întreaga magistrală. Ulterior, această linie va urma să fie extinsă până la Terminalul II al Aeroportului Internaţional Henri Coandă. În paralel, va continua implementarea proiectelor legate de prelungirea liniei de metrou M5, de la Eroilor până la Pantelimon, precum şi cu extinderea magistralei de metrou M4, de la Gara de Nord până la Piaţa Progresul, finanţată prin PNRR, precum şi cu modernizarea magistralei M2. În cadrul conferinţelor Institutului Social Român, dedicate doctrinelor politice, I.G.Duca spunea că "liberalismul reprezintă, prin esenţa lui, ideea de progres". Partidul Naţional Liberal nu s-a depărtat niciodată de vorbele marelui său preşedinte, I.G.Duca. PNL va reprezenta întotdeauna o forţă politică care duce România înainte, indiferent de obstacolele care i se pun în cale. |
|
||||
|
"Pentru cine a negociat, în mod real, Guvernul Cîţu PNRR-ul?" Aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană a fost, mai degrabă, un gest de curtoazie din partea Ursulei von der Leyen. În realitate, Guvernul României nu s-a pregătit pentru perioada care urmează, ceea ce riscă să ducă, cel mai probabil, la pierderea acestor bani. Ceea ce nu ni s-a spus cu privire la PNRR este că România are de îndeplinit cele mai multe condiţionalităţi pentru folosirea acestor bani. Apoi, mai este un lucru care, în cazul altor ţări, nu există. România a cerut suma maximă pe care o putea primi din împrumuturi. Nicio altă ţară nu a făcut acest lucru. Deşi dobânda va fi mică, nu e foarte clar de ce ne aflăm în această situaţie. Aşa cum arată lucrurile la ora actuală, românii s-ar putea să rămână doar cu festivismul aprobării PNRR, pentru că, în realitate, vor fi extrem de greu de îndeplinit toate condiţiile pentru a primi aceşti bani. Mult aşteptata semnare a PNRR scoate la iveală negocierile făcute de Guvernul Cîţu în defavoarea românilor şi a României! Să o luăm pe rând. Pentru numai 14 miliarde euro granturi, pentru că restul de 15 miliarde euro sunt, de fapt, alte împrumuturi făcute pe spatele românilor, Guvernul Cîţu a distrus liniştea şi sănătatea pensionarilor, i-a vândut pe IT-işti şi constructori şi pune alte biruri pentru români! Conform informaţiilor oferite de specialişti, de economişti şi analişti, PNRR va presupune blocarea creşterii pensiilor, pentru că România nu poate aloca mai mult de 9,4% din PIB cheltuieli pentru pensii, în condiţiile în care media UE este de 12,7%. PNRR va duce şi la eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit, CASS şi CAS pentru angajaţii din construcţii, IT, cercetare, sezonierii din HoReCa, cei plătiţi pe drepturi de autor sau PFA, o scutire pe care PSD a introdus-o. Un alt punct din condiţiile acceptate de către Guvernul Cîţu se referă la privatizarea unor companii de stat. Vă aduceţi, cu siguranţă, aminte de faptul că, pe parcursul acestui, an s-a tot discutat despre vânzarea unor procente importante pe care statul român le deţine la Hidroelectrica. Acesta e doar un exemplu. Apoi, vorbim despre agricultură, un domeniu vital pentru România, care a rămas complet pe dinafară din pricina unor incompetenţi din Guvern. Guvernul României a ratat să includă în PNRR poate cea mai importantă componentă a unui program de dezvoltare şi investiţii - agricultura. Lipsa unei fundamentări coerente şi racordată la cerinţele Comisiei Europene a făcut ca investiţiile în agricultură să fie lăsate complet pe dinafară. Unul dintre sectoarele importante care ar fi trebuit să beneficieze de sume foarte importante era cel al irigaţiilor. O altă problemă în privinţa PNRR este cea legată de domeniul transporturilor. Peste jumătate din bani merg în Transilvania, nefiind cuprinsă nicio soluţie de traversare a Carpaţilor, cu autostradă, spre Moldova. Peste jumătate din suma cerută pentru Transporturi merge în Transilvania, direcţionată către proiecte de infrastructură din această parte de ţară (căi ferate, metrou, capete de autostradă). Judeţele Moldovei au fost complet ignorate. Această politică ticăloasă a guvernanţilor nu va face decât să sporească şi mai mult disparităţile şi decalajele dintre regiuni. PNRR ne-a fost prezentat ca un mare succes al actualei guvernări. Însă, dacă ne uităm cu mare atenţie la ce conţine acesta, vedem că lucrurile nu stau deloc aşa. La finalul zilei, românii rămân doar cu festivalul semnării PNRR şi cu foarte multe obligaţii şi condiţionalităţi. Din cauza incompetenţei celor care au negociat acest PNRR, un vis frumos se poate transforma foarte uşor într-o pilulă foarte otrăvită. |
|
||||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Câţi oameni trebuie să mai moară în spitale, în guvernarea liberală?!" Tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa dovedeşte încă o dată că sistemul de sănătate este suprasolicitat, iar aparatura nu mai face faţă nivelului mare de utilizare. Dar, mai presus de toate acestea, cred că putem discuta şi de o incapacitate managerială acută, dacă ne reamintim şi de celelalte tragedii care au avut loc, în spitale, de la începutul pandemiei. Când vorbim de management defectuos, facem referire la conducerile liberale şi USR-iste ale unităţilor spitaliceşti şi ale Ministerului Sănătăţii, fiind cât se poate de clar că actuala guvernare de dreapta nu are capacitatea de a-şi proteja cetăţenii şi de a le asigura minimum de siguranţă şi acces la servicii medicale de calitate. Realitatea arată vulnerabilitatea celor bolnavi, care se lasă în mâinile unor indivizi pentru care pacienţii sunt consideraţi doar nişte cifre. Numărul tragediilor de acest gen este în creştere, siguranţa cetăţeanului fiind aproape nulă. Fără a da vreo conotaţie politică, consider că românii trebuie să discearnă strict asupra cifrelor şi evenimentelor care arată că, de la începutul pandemiei, au luat foc 12 spitale cu secţii ATI pentru COVID-19:
Din ceea ce constatăm, se pare că responsabilii aflaţi la conducerea sănătăţii şi a Guvernului nu au învăţat absolut nimic din seria tragediilor petrecute în ultimul an. Mă întreb şi îl întreb - retoric, desigur - pe prim-ministrul Cîţu, câte spitale vor trebui să mai ia foc şi câţi oameni vor mai trebui să moară până când autorităţile statului abilitate în acest sens să dispună şi să întreprindă acţiunile necesare evitării unor astfel de tragedii? După incendiile de la Piatra Neamţ, de la Institutul Matei Balş şi din alte spitale din România, nu am primit nicio explicaţie, deşi am cerut-o, inclusiv în cadrul Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor. Poate măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas, după încă un incendiu dezastruos, cel de la Spitalul de boli infecţioase Constanţa, vom afla responsabilii şi cauzele reale, precum şi măsurile care vor fi adoptate în vederea evitării unor astfel de calamităţi şi a modernizării concrete a unităţilor vitale siguranţei naţionale. Este timpul ca actuala guvernare şi conducerea Ministerului Sănătăţii să îşi facă cu adevărat datoria faţă de ţară şi cetăţeni. Dacă nu sunt capabili, atunci să plece, aşa cum sper că se va întâmpla, chiar peste câteva ore, după votul moţiunii de cenzură iniţiate de PSD. Preşedintele Iohannis spune că statul a eşuat în a-şi proteja cetăţenii, dar eu subliniez că vinovaţi sunt toţi cei care conduc statul, inclusiv domnul preşedinte, care se află în fruntea statului de aproape şapte ani. |
|
||||
|
"Sărbătorile Iaşiului vor fi batjocorite şi anul acesta?" Luna octombrie a fiecărui an marchează, până la urmă, atât sărbătorile Iaşiului, cât şi una dintre cele mai mari sărbători religioase cu caracter naţional, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Deşi, poate, vorbim despre cel mai mare pelerinaj din ţară, contextul pandemic i-a făcut pe unii să se întrebe dacă ar mai fi oportună desfăşurarea acestei sărbători religioase sau nu. Evident, cu tot ceea ce presupune un pelerinaj religios. Ne aducem aminte, cu tristeţe şi revoltă, de situaţia de anul trecut, de discriminarea promovată de instituţiile opresive ale statului, care au permis participarea la această sărbătoare religioasă doar celor care dovedeau că au domiciliul în municipiul Iaşi. Anul acesta vorbim din nou de restricţii, deşi marşul comunităţii LGBD a fost, iniţial, aprobat, apoi, retrasă aprobarea, pe la ora 22.00. Cu o zi înaintea desfăşurării sale, urmând, până la urmă, să se desfăşoară sub protecţia Jandarmeriei, deşi, la momentul respectiv, Iaşiul era tot sub scenariul roşu. Din păcate, se pare că o parte dintre autorităţile locale ar dori ca accesul la această sărbătoare religioasă să se facă pe baza certificatului verde. Nu mai insist asupra faptului că avem o decizie a Curţii Constituţionale a României, care a hotărât, fără echivoc, că restrângerile de drepturi se pot face doar prin lege, şi nu prin acte cu caracter normativ, inferioare legii şi aparţinând altor instituţii decât Parlamentul României. Nu insist nici asupra faptului că din ce în ce mai multe instanţe din ţară anulează efectul restrictiv al ordonanţei care reglementează starea de alertă. Însă, profitând de această situaţie, spun răspicat: Dacă anularea Programului laic al Sărbătorilor Iaşiului este pe deplin justificată - şi am văzut că a votat în acest sens şi Consiliul Local Iaşi, în şedinţa ordinară din data de 4 octombrie 2021 -, programul religios al acestei sărbători sfinte nu se poate negocia. Prezenţa credincioşilor şi accesul acestora la această sărbătoare religioasă este o chestiune de asumare şi ţine de relaţia fiecăruia cu Dumnezeu, relaţie care nu se poate negocia, indiferent de contextul pandemic. Relaţia fiecărui individ, cetăţean, cu Dumnezeu nu poate fi îngrădită de nicio lege civilă, de niciun certificat verde sau de alte îngrădiri care să nu permită accesul, îngrădiri pe criteriu de domiciliu sau alte asemenea criterii care nu reprezintă decât o blasfemie! Evident, autorităţile locale vor trebui să asigure condiţii ce derivă din obligaţia respectării distanţării sociale, evident că autorităţile locale vor trebui să sprijine pelerinii cu măşti de protecţie, cu soluţii pentru dezinfectare, evident că sărbătoarea religioasă trebuie organizată astfel încât să fie eliminat haosul. Dar sărbătoarea religioasă nu trebuie interzisă, pentru că interzicerea ei ar fi nu doar o provocare, ci şi un război declarat tuturor credincioşilor. Credincioşi care mai au o singură speranţă în acest context pandemic, protecţia divinităţii, într-un stat care a eşuat în lupta cu pandemia, evident, sub conducerea preşedintelui Iohannis. |
|
||||
|
Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu: "Românii trebuie să ştie, aşa nu se mai poate! Guvernul Cîţu trebuie să plece acasă, românii nu mai pot suporta situaţia catastrofală în care se află ţara. Din cauza luptei inconştiente de partid au pierdut controlul asupra pandemiei şi se pare că nu le pasă nici de scumpirile ce vor afecta societatea românească în această iarnă" Uniunea Europeană şi ţările membre cărora le pasă de propriii cetăţeni se preocupă, deja de săptămâni bune, de rezolvarea situaţiei de a ţine controlul asupra scumpirilor la gaze şi energie şi a sprijini populaţia. Până să vedem o serie de măsuri din partea Comisiei Europene la această situaţie a energiei din Europa, vedem cum Spania caută soluţii, declarând necesitatea plafonării preţurilor la energie şi chiar reducerea lor la nivelul preţurilor din 2018. Franţa planifică iniţierea de plăţi unice de ajutor de 100 euro pentru peste 5,8 milioane de gospodării cu venituri reduse. Din ce în ce mai multe ţări europene avertizează asupra urgenţei unor acţiuni rapide la nivel european, ca urmare a creşterii dramatice a preţurilor. Pe 6 octombrie, miniştrii Energiei din statele europene vor aborda subiectul creşterii explozive a preţurilor la energie. Spre deosebire de celelalte state europene, unde guvernele sunt preocupate de rezolvarea acestei situaţii, fără să aştepte un pachet de măsuri europene pentru ca cetăţenii să nu fie afectaţi de acest şoc economic al scumpirilor la energie, Guvernul Cîţu - pe lângă faptul că este total depăşit de ineficienţa în managerierea acţiunilor împotriva pandemiei - nu a avut şi nu are nicio implicare în a găsi soluţii pentru ca scumpirile să nu îi afecteze direct pe cetăţeni. Deşi erau informaţi din primăvară de ceea ce va urma la nivel european în domeniul energiei, Cîţu, împreună cu miniştrii săi incompetenţi nu au făcut nimic pentru oameni. Singura lor preocupare a fost generarea unui măcel între grupările PNL-iste pentru a-şi impune "echipa câştigătoare" la congresul PNL, un eveniment tragic pentru români, care a dispreţuit tot ce a mai însemnat până la acel moment solidaritate cu sistemul de sănătate şi cu românii cooperanţi în a scăpa de pandemia de COVID-19. Acest congres a fost singura preocupare a Guvernului Cîţu, din primăvară încoace, şi a adus României, pe lângă o mascaradă politică nemaiîntâlnită, preţuri la energie şi scumpiri la alimente şi la alte produse pe care românii nu le vor putea plăti. PSD este singurul partid care vine cu soluţii concrete într-o perioadă grea pentru ţară. Iniţiativa noastră presupune plafonarea preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie 2021, pentru o perioadă de şase luni, pentru consumatorii casnici. Astfel, statul va operaţiona un fond de compensare prin care se va plăti diferenţa dintre preţul total din factură şi cel plafonat. Finanţarea Fondului se va asigura prin taxarea cu 50% a profitului înregistrat de producătorii de energie electrică şi gaze naturale, precum şi prin bugetul de stat. România are nevoie de soluţii urgente. Aceşti guvernanţi incapabili nu au făcut nimic pentru a pregăti perioada de toamnă în care ştiau că pandemia va lovi din nou. Dovada care arată că i-a interesat doar răfuiala lor politică, este tragedia de la spitalul din Constanţa din urmă cu câteva zile. Al treilea spital care arde, în România, în pandemie. Cum vor suporta românii să fie conduşi mai departe de oameni care, pe lângă faptul că sunt incapabili, mai mult, nu le pasă deloc de viaţa oamenilor şi, în general, de soarta acestei ţări. Şi pentru că, vorba românului - cum e turcu, şi pistolu, orice român a constatat, în ultima perioadă, că dispreţul prim-ministrului, dar şi al preşedintelui faţă de români au atins cote maxime. În timp ce spitalul de la Constanţa ardea şi pacienţii erau carbonizaţi, preşedintele onora evenimente în străinătate. Aşa nu se mai poate! Românii trebuie să ştie, identitatea naţională este slăbită prin astfel de atitudini, mai mult, am văzut cu toţii declaraţiile despre faptul că statul a eşuat. Trebuie făcută completarea esenţială că "guvernul meu" a dus la eşecul ţării, tocmai de aceea "guvernul meu" trebuie să plece urgent, pentru ca românii să se salveze. |
|
||||
|
"Semnarea PNRR, un pas uriaş pentru dezvoltarea şi modernizarea României" Recenta vizită, la Bucureşti, a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezintă un moment extrem de important pentru viitorul României! Semnarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce înseamnă faptic un angajament politic în valoare de 30 de miliarde de euro, constituie un pas uriaş în eforturile Guvernului liberal de a dezvolta şi moderniza întreaga societate românească. PNRR presupune un număr de 64 de reforme şi 107 investiţii, realizarea acestora fiind un argument consistent în sensul definirii unei economii puternice, de a căror efecte urmează să beneficieze toţi românii, prin creşterea calităţii vieţii. Consider remarcabil că PNRR-ul României este printre cele cinci cel mai bine finanţate Planuri din Uniunea Europeană, primii bani urmând să ajungă în ţară până la finalul acestui an! PNRR va stopa cea mai mare criză economică europeană din ultimul secol, iar România va beneficia de sume considerabile atât pentru investiţii, destinate în mod direct pentru redresare şi rezilienţă, cât şi pentru realizarea unor reforme absolut necesare în anumite domenii. Un capitol special este cel destinat susţinerii investiţiilor în energia verde, care va beneficia, în următorii ani, de un buget de 41%, precum şi cel al investiţiilor strategice, care vor ocupa un loc central, în special în transporturi, cu construcţia de căi ferate şi autostrăzi moderne. Reducerea gradului de poluare şi dinamizarea digitalizării, capitole la care avem anumite întârzieri, fac parte acum din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sunt convinsă că statul român va reuşi să îndeplinească criteriul de finalizare a investiţiilor derulate prin PNRR în termenul limită, respectiv anul 2026. Avem nevoie de proiecte bine realizate, fezabile şi de necontestat, astfel încât rata de adoptare a acestora să fie cât mai ridicată, pentru a nu pierde niciun euro din finanţările ce ne revin. Prin acest program, ţara noastră va atrage 29,2 miliarde de euro în şase ani, fapt ce va genera atât stabilizarea economică, cât şi modernizarea tuturor domeniilor de activitate, mai ales cele unde suntem încă deficitari. Prin predictibilitate, atenţie şi eficienţă, sunt convinsă că Guvernul PNL va reuşi să ducă la bun sfârşit obiectivele PNRR, astfel încât românii să se poată bucura de gradul de bunăstare pe care îl merită. |
|
||||
|
Doamna Cristina Camelia Rizea: "Regele Mihai" "A sosit momentul să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul-plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989 (...). Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului (...). Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, de simţul datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice (...). România de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie (...). Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.(...). Ea nu este o moştenire de la părinţii noştri, ci o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri". Acum fix 10 ani, în octombrie 2011, Regele Mihai, un român care a servit naţiunea de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, a rostit toate aceste cuvinte de la tribuna Parlamentului, adresându-se întregii Românii. Am vrut să vi le reamintesc! Suntem din nou în faţa unui moment istoric. Avem să hotărâm, astăzi, calea pe care România va păşi în anii ce vin. Fie ne întoarcem în trecut şi alegem să lăsăm moştenire o Românie dominată în continuare de corupţie, nepotisme, favoritisme, combinaţii şi legea celui mai şmecher, fie păşim pe calea reformelor şi a echităţii. |
|
||||
|
"Respectaţi Constituţia!" Partidul AUR şi parlamentarii săi sunt acuzaţi, în mod continuu, tocmai de unii parlamentari ai partidelor PNL şi PSD, de faptul că în cele câteva luni de legislatură nu ar fi făcut prea multe lucruri! Îndrăznesc să vă contrazic, domnilor colegi de la PSD şi PNL! Parlamentarii AUR sunt cei mai activi, prin mulţimea de proiecte de lege propuse şi nevotate de dumneavoastră, prin numărul de petiţii depuse, de declaraţii politice susţinute, interpelări şi întrebări adresate atât membrilor Guvernului, cât şi celor din administraţia locală! Primim răspunsuri care, uneori, nu au nicio legătură cu subiectul întrebărilor sau interpelărilor, răspunsuri jenante din punct de vedere profesional, domnilor de la conducere! Parlamentarii AUR îndrăznesc şi vin alături de cetăţenii pe care-i reprezintă, ascultând-le păsurile, identificând cazuri sociale şi ajutând oamenii, în măsura posibilităţilor, în aşa numita vacanţă parlamentară, unde, în teritoriu, nu am văzut nici urmă de parlamentari PSD, PNL, USR LGBTQ. Neobosiţi, călătorim şi în ţările Europei, acolo unde există români, pentru a vorbi cu ei şi ajuta, chiar dacă nu suntem la conducere şi nu avem toate pârghiile necesare în acest scop. Asta facem, domnule Roman, noi, cei de la AUR! Eu, Aelenei Dănuţ, deputat de Constanţa, îndrăznesc să vă întreb - ce aţi făcut dumneavoastră, domnilor de la PSD, PNL, în aceşti 31 de ani de alternanţă, la guvernare? Suntem pe penultimul loc în Europa din punct de vedere al dezvoltării economice al infrastructurii şi nivelului de trai. Aproape 5 milioane de români trăiesc în afara graniţelor ţării pentru a munci şi trăi decent. România a ajuns un stat de mâna a doua în Uniunea Europeană, o ţară în care mai toate ţările pot să-şi trimită gunoaiele, pot să ne vâneze parte din fondul cinegetic şi să ne râdă în faţă, răspunzând sfidător atunci când le cerem socoteală, că toate acestea sunt posibile din cauza conducătorilor corupţi! Ne acuzaţi că nu cunoaştem constituţia! Dumneavoastră, dacă o cunoaşteţi atât de bine, de ce nu o respectaţi, domnilor de la PNL? Sunt atât multe de spus, încât aş putea scrie un volum pe această temă, a trădării naţionale, însă voi încheia aici! |
|
||||
|
"Coaliţia haosului, PSD - AUR - USR PLUS, nu are nicio soluţie pentru viitorul ţării!" Am fost cu toţii martori, zilele acestea, la conturarea unei noi şi fatidice majorităţi în Parlamentul României. Noua coaliţie, formată din PSD, USR PLUS şi AUR, nu are decât unicul scop de a pune beţe în roate guvernării şi dezvoltării României. Fără a avea vreun plan de rezervă, fără să îşi dorească vreun moment guvernarea, coaliţia haosului a lansat un atac coordonat împotriva actualului Guvern, prin depunerea a două moţiuni de cenzură, cu singurul scop de a crea instabilitate politică într-un moment cu totul inoportun. Românii trebuie să ştie foarte bine că un vot pentru moţiunea coaliţiei toxice, PSD - AUR - USR PLUS, este un vot contra PNRR, un vot contra dezvoltării României, un vot pentru revenirea PSD, partidul stagnării, un vot pentru revenirea la epoca Dragnea. Mai mult, coaliţia toxică, PSD - AUR - USR PLUS, s-a văzut şi în Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, când a absentat de la sancţionarea parlamentarilor AUR, care m-au bruscat, şi nu am avut cvorum. Doar PNL a fost prezent! În ciuda acestei alianţe toxice USR PLUS - AUR - PSD, Guvernul PNL continuă să guverneze ţara în interesul românilor. Ce am făcut în aceste săptămâni, când alţii se ocupă cu boicotarea guvernării, şi ce vrem să facem în continuare? Protejăm consumatorii vulnerabili afectaţi de creşterile de preţuri la energie. Guvernul Cîţu a promovat Legea consumatorului vulnerabil, adoptată de Parlament. Adoptăm şi O.U.G. pentru stabilirea schemei de subvenţionare - mergem de la un ajutor de 10% din costul încălzirii, care poate ajunge la 100% din acest cost pentru românii cu venituri foarte mici. Trebuie să gestionăm pandemia! În acest sens am alocat 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI. Am modificat hotărârile CNSU, în sensul în care unităţile HoReCa rămân deschise, indiferent de incidenţă, cu condiţia vaccinării personalului. Menţinem deschise şcolile, indiferent de incidenţa cazurilor. Comisia Europeană a aprobat PNRR pentru România, ceea ce înseamnă că ţara noastră va primi 29,2 miliarde de euro în următorii 5 ani. Primii bani - 3,8 miliarde euro - vor sosi în ţară peste trei luni, în decembrie. Prin PNRR se vor finanţa investiţii mari în transport, sănătate, educaţie, economia verde, digitalizare, îmbunătăţirea administraţiei publice. O treime din toţii banii PNRR vor fi alocaţi infrastructurii de transport. Am adoptat Programul Anghel Saligny, care reprezintă 50 de miliarde de lei pentru dezvoltarea localităţilor României. E un program esenţial pentru comunităţile locale defavorizate din România, care nu au drumuri, nu au poduri, nu au apă curentă şi canalizare, nu au acces la gaze naturale! Cine se opune acestui program, se opune dezvoltării României! Guvernul PNL a propus creşterea salariului minim brut cu 250 de lei, începând cu 1 ianuarie 2022. Salariul minim brut va creşte cu 10,9%, de la 2.300 lei la 2.550 lei (în cifre nete, de la 1.386 lei la 1.524 de lei). Circa două milioane de români - 1.970.000 de salariaţi - vor beneficia de această majorare. Prelungim şomajul tehnic pentru cei afectaţi de pandemie. Proiectul prevede reintroducerea acordării indemnizaţiei de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut. Acordăm zile libere plătite pentru părinţii care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, prin asigurarea unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare. Am rezolvat problema despăgubirilor din fondul de garantare al asiguraţilor generate de falimentul City Insurance. O altă măsură pe care o avem în vedere este majorarea pensiilor cu 6-7%, de la 1 ianuarie 2022. PNL este un partid responsabil, care are în vedere doar interesul cetăţeanului. PNL nu va intra niciodată în jocuri politice meschine şi nu se va lăsa şantajat de diferite partide, mai ales când la mijloc se află bunăstarea românilor. Celor din Coaliţia haosului le transmit să înceteze circul ieftin şi să lase PNL să guverneze România, pentru că o face bine! |
|
||||
|
"Guvernul Cîţu va pleca!" Ziua de 5 octombrie va intra în istoria parlamentarismului românesc, prin votarea, de către o largă majoritate, moţiunii de cenzură depuse de PSD. Guvernul Cîţu trebuia să plece nu doar pentru modul dezastruos în care a condus România, ci şi pentru modul haotic în care a gestionat pandemia SARS-CoV-2. Acest Guvern nu a respectat nici măcar legile care sunt în vigoare, a făcut tot posibilul să menţină românii în sărăcie. Astfel, nu au fost majorate alocaţiile copiilor, nu au fost majorate pensiile, conform legii, şi nici măcar indexate, iar salariile au fost îngheţate. Toate acestea în condiţiile în care preţurile au crescut exploziv, mai ales în cazul utilităţilor publice şi al alimentelor de bază. Se poate observa, cu ochiul liber, că guvernarea liberală, axată pe aşa-zisa piaţă liberă, a eşuat în a-şi proteja cetăţenii. Revenind la situaţia pandemică, trebuie să subliniez că domnul Cîţu, în calitate de premier şi coordonator al campaniei de vaccinare, declara triumfalist, pe 29 iunie, următoarele: "Am atins cea mai mare ţină. Ştiţi că ieri, în Bucureşti, nu a fost niciun caz în 24 de ore. Ţinta era să eliminăm pandemia şi ţinta a fost atinsă". În ciuda tuturor avertizărilor venite de la specialişti, Guvernul PNL - USR - UDMR a aprobat o relaxare majoră, pe perioada verii, a măsurilor şi a permis organizarea de evenimente cu zeci de mii de participanţi. Mai mult, în plin val patru pandemic, a organizat, la Bucureşti, congresul PNL, la care au participat 5.000 de delegaţi, fără a fi respectată nicio normă de distanţare socială. Modul haotic în care a gestionat pandemia a fost reflectat în motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj, care a dispus anularea stării de alertă şi a implementării certificatului verde pe teritoriul României: "Curtea remarcă că la data de 9 septembrie 2021, când a fost adoptată H.G. 932/2021 a început festivalul Untold care a avut o participare, potrivit organizatorilor, de 360.000 de persoane, circa 75.000 de persoane pe zi, iar Guvernul, cu toate că a invocat creşterea activităţii epidemice, nu a modificat condiţiile stabilite pentru participarea la festivaluri, lăsând plafonul maxim de 75.000 persoane. În timp ce la Bucureşti s-a desfăşurat festivalul Saga, cu participarea a circa 135.000 de oameni şi Congresul Partidul Naţional Liberal cu circa 5.000 de oameni prezenţi în interiorul locului de desfăşurare. Or, în condiţiile în care astfel de evenimente ar avea loc lunar, majoritatea populaţiei ar fi purtătoare a virusului SARS-CoV-2, iar România ar rămâne permanent în stare de alertă. Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricţionării, pe de o parte, de la evenimente fireşti, cum ar fi activităţile sportive, luatul mesei la un restaurant, activităţi cu adevărat culturale, iar pe de altă parte a fost permisă organizarea unor evenimente ce implică participarea a zeci de mii de persoane şi care generează o aglomerare de persoane, unde este discutabil dacă se poate menţine o distanţă de control, şi această modalitate de normare este cel puţin nefirească". Mai mult, cireaşa de pe tort a venit în condiţiile adoptării de către Guvernul Cîţu a actului normativ prin care este permisă participarea la evenimente doar a persoanelor vaccinate şi a celor care au trecut prin boală. Astfel, persoanele care au un test RT-PCR negativ au drepturile îngrădite, deşi în cazul lor e cel mai sigur că nu au virusul şi nu îl pot transmite. Faptul că moţiunea de cenzură va fi adoptată cu o largă majoritate este un lucru bun. Fac un apel către preşedintele Klaus Iohannis, să nu se joace cu regulile democraţiei şi să nu-l mai propună pentru funcţia de prim-ministru pe Florin Cîţu. |
|
||||
|
"3 octombrie - Ziua recoltei!" Aş vrea să încep această intervenţie cu o întrebare aparent simplă, dar cu un impact semnificativ asupra agriculturii din România şi a micilor producători, şi anume: aţi fost în ultimul timp la piaţă sau în târg să cumpăraţi fructe şi legume? Este o întrebare la care ar trebui să spunem un "da" categoric, deoarece au rămas tot mai puţini producători locali de legume şi fructe. Eu mă aprovizionez permanent de la micii producători şi apreciez munca lor depusă cu atâta trudă şi pasiune pentru acest domeniu, pentru a salva ce a mai rămas din agricultura românească. De fiecare dată când merg în piaţă constat cu tristeţe că numărul micilor producători este în scădere şi, totodată, sortimentele fructelor şi legumelor sunt tot mai restrânse. De fiecare dată, din discuţiile pe care le port cu micii producători, am constatat faptul că aceştia se confruntă cu o problemă serioasă privind forţa de muncă, lipsa ajutoarelor din partea statului, lipsa irigaţiilor, lipsa unui depozit pentru recolte, precum şi lipsa punctelor de desfacere. Dacă ar exista depozite şi puncte de desfacere, micii producători ar putea valorifica mult mai uşor recoltele, iar noi, cetăţenii, ne-am putea aproviziona mai uşor cu produse proaspete şi sănătoase care au fost depozitate în condiţii optime de temperatură şi umiditate. Ziua recoltei este o zi ce aduce în atenţie importanţa micilor producători şi rodul acestora, dar acest lucru ar trebui valorificat pe tot parcursul anului, nu doar în această zi! Avem o ţară cu un potenţial agricol uriaş şi trebuie să valorificăm acest lucru pentru a consuma produse proaspete şi sănătoase, susţinând în acest fel micii producători şi economia României. Haideţi să încurajăm micii producători şi să cumpărăm ori de câte ori avem ocazia produsele lor. De la înfiinţarea unei culturi şi până la recoltarea acesteia, există numeroase proceduri ce angrenează atât economia ţării, cât şi forţa de muncă. La mulţi ani tuturor producătorilor de Ziua recoltei! Susţin agricultura românească! |
|
||||
|
"Viitorul României depinde de succesul Proiectului «România educată»!" De peste două decenii, în data de 5 octombrie a fiecărui an sărbătorim Ziua mondială a educaţiei, zi în care toate naţiunile îşi arată recunoştinţa faţă de profesori şi învăţători, faţă de sacrificiile fiecărui părinte. Este o zi în care guvernele îşi fac bilanţul eficienţei şi eficacităţii politicilor promovate în educaţie şi decide cum să amelioreze calitatea actului educaţional şi performanţele elevilor. În ciuda lipsurilor cu care s-a confruntat şi se confruntă sistemul românesc de educaţie, în ciuda slabei finanţări, în ciuda salariilor modeste ale dascălilor, şcoala românească a reuşit să reziste tranziţiei şi crizelor care s-au abătut peste ţara noastră şi continuă să producă excelenţă în educaţie. Ce altă demonstraţie mai clară ne trebuie că şcoala românească este performantă, atâta vreme cât tinerii noştri medici, profesori, ingineri, economişti sau cu alte profesii sunt cei mai căutaţi în statele dezvoltate din toată lumea? Cine poate să constate excelenţa din şcoala românească, atâta vreme cât la orice olimpiadă şcolară internaţională elevii şi studenţii români ocupă invariabil podiumul? Cine poate nega performanţele şcolii româneşti atâta vreme cât investitorii străini, care vin în ţara noastră, au ca prim argument pregătirea temeinică a angajaţilor români? Nu există niciun dubiu că dezvoltarea unei ţări depinde în mod esenţial de atenţia pe care autorităţile publice o acordă sistemului de educaţie. Este adevărat că pentru şcoala românească mai avem foarte multe de făcut, atât timp cât sub guvernările PSD educaţia a fost profund neglijată. Şcoala are nevoie de programe de investiţii cum nu au mai fost vreodată, de dotări specifice secolului al XXI-lea, de dascăli bine pregătiţi şi stimulaţi prin salarii competitive, de facilităţi şi de sprijinul societăţii, în ansamblu. Ne aflăm în momentul în care viitorul ţării noastre depinde în mod covârşitor de succesul Proiectului prezidenţial "România educată". Este un proiect care poate să rezolve toate neajunsurile acumulate în ultimele decenii, un proiect care să ajute şcoala românească să se dezvolte şi în mediul rural, şi în mediul urban, un proiect care să pună fundaţia unei Românii dezvoltate pe termen foarte lung. Am încredere că iniţiativa Preşedintelui Klaus Iohannis, alături de finanţările nerambursabile obţinute de Preşedintele României şi Guvernul PNL, împreună cu experienţa deosebită a actualului ministru, vor menţine şcoala românească în elita învăţământului mondial şi va asigura tuturor copiilor români accesul la dreptul fundamental la învăţătură. |
|
||||
|
"Medicii au nevoie acum de tot respectul şi recunoştinţa noastră! Valul 4 al pandemiei îi loveşte şi pe ei în egală măsură!" Cadrele medicale ieşene au lansat un strigăt disperat de ajutor din cauza faptului că valul 4 al pandemiei a lovit extrem de puternic regiunea noastră. Ambulanţele stau la coadă pentru a interna pacienţii în stare gravă, însă locurile din spitale s-au epuizat. În acelaşi timp, situaţia Spitalului mobil de la Leţcani este în aceeaşi disperantă lipsă de soluţii, acum când este cu adevărat nevoie de acea unitate pe care Iaşiul a plătit 13 milioane de euro! Consiliul judeţean nu răspunde la nicio întrebare legată de acest subiect! Acest val 4 al pandemiei a lovit România cu furie şi, sincer, nu trebuie să căutăm vinovaţii în altă parte decât la noi înşine! Este datoria noastră, ca oameni, să ne protejăm sănătatea, fie prin măsuri de igienă, fie prin mască, fie prin vaccin. Fiecare se protejează pe el şi pe cei dragi cum consideră. Însă, atunci când avem probleme serioase de sănătate, ajungem la medici. Iar cadrele medicale sunt suprasolicitate acum, sunt epuizate şi aproape copleşite de numărul mare de oameni care au nevoie de asistenţă medicală. Aceasta nu este o glumă şi nici un război politic. Realitatea este că medicii şi asistentele din Iaşi au ajuns să declare că "pierdem lupta cu pandemia". Gravitatea acestui strigăt de ajutor ar trebui să ne cutremure pe toţi! În acelaşi timp, este de datoria noastră ca, prin deciziile pe care le luăm, să îi ajutăm pe medici, asistente, infirmiere, ambulanţieri şi restul salvatorilor de vieţi să aibă toate mijloacele pentru a ajuta oamenii. Din păcate, ajungem din nou la întrebarea "De ce nu funcţionează Spitalul Mobil de la Leţcani?". Ridic această problemă acum, fiindcă situaţia de la Iaşi este una gravă, deja la ATI nu mai sunt paturi libere! Am trimis scrisoare oficială către consiliul judeţean, dar voi interpela şi ministrul sănătăţii. Este ireal că nimeni din conducerea consiliului judeţean nu dă niciun răspuns, nicio soluţie pentru acest spital mobil pentru care ieşenii au plătit peste 13 milioane de euro! Medicii ieşeni sunt epuizaţi şi nu mai au loc în spitale să salveze vieţi. Revolta faţă de această situaţie depăşeşte orice măsură! Eu, ca deputat ieşean, îi asigur pe toţi medicii şi asistentele medicale de respectul şi recunoştinţa noastră! Lipsa de paturi şi de aparatură medicală nu aparţine medicilor, ci este vina noastră, a oamenilor politici, şi nu este corect să arătăm cu degetul către cei care ne salvează vieţile tocmai în momente când au mai mare nevoie de noi. |
|
||||
|
"Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!" Prin moţiunea de cenzură a PSD - care va fi supusă votului plenului Parlamentului - se intră în ordinea constituţională firească pentru încetarea unei crize politice care, în condiţiile scumpirilor şi a valului 4 al pandemiei, a dus populaţia României la disperare. Spun ordinea firească a lucrurilor pentru că moţiunea de cenzură a PSD este îndreptată împotriva incompetenţei şi inactivităţii întregului Guvern Cîţu, şi nu contra unei persoane. Moţiunea noastră "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!" arată, cu argumente şi statistici oficiale, cum guvernarea de "dreapta", a perdanţilor de la alegerile de anul trecut, a sărăcit România şi a amanetat viitorul prin datoria imensă creată cu viteza luminii, fără rost şi fără ca împrumuturile să se regăsească în investiţii şi într-un trai mai bun pentru oameni. Întregul cabinet Cîţu trebuie să plece pentru că, în afară de minciunile "lucrurilor fantastice" şi a promisiunilor, nu a făcut nimic. Nu a inaugurat niciun km. de autostradă şi nu a lansat niciun proiect nou de investiţii. Singura sa preocupare cinică a fost să îngheţe salariile, pensiile şi alocaţiile copiilor! Mai rău, sub guvernarea "fantasticului" Cîţu, am ajuns codaşi la imunizare în UE, avem record absolut de infectări, de trei ori mai multe cazuri noi decât media europeană şi de şase ori mai multe decât media mondială! România este pe locul doi în Europa şi locul şase în lume la numărul de decese cauzate de COVID-19. PSD a repetat în dese rânduri că singura soluţie pentru a opri distrugerile produse de acest Guvern, condus de un penal, sunt alegerile anticipate. Măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, sper ca majoritatea parlamentarilor din partidele de "dreapta" să se gândească la binele oamenilor, să lase deoparte propriile interese şi să voteze moţiunea noastră de cenzură! |
|
||||
|
"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost aprobat, iar noi, ca parlamentari, avem datoria să susţinem, în marja atribuţiilor noastre, implementarea unor proiecte de reformă importante pentru români" Mi se pare esenţial ca fiecare dintre noi să realizăm cât de important este ca în perioada următoare să ne concentrăm pe acţiuni concrete pentru punerea în aplicare a PNRR. Dincolo de "vuietul" zilei, realitatea este următoarea: trebuie să fim responsabili, pentru că acum punem umărul la definirea viitorului copiilor noştri. Planul de redresare şi rezilienţă al României - PNRR - a fost aprobat de Comisia Europeană. România va primi din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Planul României include un set amplu de reforme şi investiţii care se consolidează reciproc şi care contribuie la abordarea eficace a tuturor provocărilor economice şi sociale evidenţiate în recomandările specifice adresate României sau a unei părţi semnificative a acestora. Ca urmare a reformelor şi a investiţiilor din domeniul educaţiei incluse în plan, rezilienţa socială ar trebui să crească. Datorită forţei de muncă bine calificate şi reducerii părăsirii timpurii a şcolii, economia ar trebui să devină mai rezilientă la şocurile viitoare, iar populaţia, mai adaptabilă la modelele economice în schimbare. Mi se pare extrem de important că datorită finanţării din PNRR România va beneficia de pe urma sporirii nivelului de acoperire şi a gradului de adecvare ale asistenţei sociale care ar rezulta din implementarea reformei venitului minim de incluziune iniţiată în 2016. România ar trebui, de asemenea, să asigure disponibilitatea soluţiilor în materie de locuinţe sociale şi care oferă protecţie şi a serviciilor conexe pentru grupurile vulnerabile şi să garanteze accesul lucrătorilor atipici la drepturi de securitate socială. Planul de redresare şi rezilienţă al României vizează să sprijine redresarea sa socioeconomică şi dezvoltarea sa pe termen lung după pandemia de COVID-19. Acesta vizează, de asemenea, să sporească potenţialul de creştere, abordând, totodată, provocările mai vechi care au rămas nesoluţionate. Reformele şi investiţiile sunt structurate în jurul a şase piloni: tranziţia verde; transformarea digitală; creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii; coeziunea socială şi teritorială; sănătatea şi rezilienţa economică şi socială; noua generaţie. Pilonul "Sănătate şi rezilienţă economică şi socială" acoperă o gamă largă de măsuri, inclusiv privind sănătatea, aspectele sociale şi administraţia publică. Mai concret, acesta se axează pe măsuri care vizează sporirea accesului la servicii de sănătate pentru persoanele vulnerabile, dezvoltarea componentei de asistenţă medicală ambulatorie şi îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale, precum şi modernizarea infrastructurii de sănătate. În ceea ce priveşte aspectele sociale, obiectivul este de a institui un nou cadru de reglementare aplicabil familiilor care trăiesc în sărăcie cu copii aflaţi în întreţinere, persoanelor în vârstă şi adulţilor cu dizabilităţi. Acest pilon include, de asemenea, operaţionalizarea venitului minim de incluziune şi a unui sistem de tichete de muncă pentru formalizarea muncii casnice. În ceea ce priveşte administraţia publică, pilonul include o gamă largă de reforme şi investiţii menite să îmbunătăţească guvernanţa prin intermediul unui sistem decizional predictibil, fundamentat şi participativ, format din funcţionari publici profesionişti şi prin intermediul unor sisteme judiciare şi anticorupţie mai eficiente. În fine, pilonul abordează, de asemenea, guvernanţa şi eficienţa întreprinderilor de stat. Pilonul "Noua generaţie" vizează facilitarea investiţiilor la scară largă, sprijinite de reforme adaptate, în sistemul de educaţie şi formare, în vederea îmbunătăţirii calităţii, echităţii şi relevanţei sale pe piaţa forţei de muncă. Investiţiile vor fi sprijinite prin reforme care să instituie cadrele juridice adecvate pentru ca investiţiile să fie implementate în mod corespunzător. Reformele-cheie se axează pe îmbunătăţirea educaţiei şi îngrijirii timpurii, pe reducerea părăsirii timpurii a şcolii, pe crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul dual şi pe digitalizarea educaţiei şi formării. Acest pilon vizează, de asemenea, îmbunătăţirea standardelor de siguranţă şi de calitate care să respecte mediul la toate nivelurile de educaţie. Acestea sunt câteva aspecte esenţiale care ar rezolva o serie de probleme, pe care atât eu, cât şi mulţi dintre dumneavoastră am încercat să le rezolvăm prin activitatea noastră. Prin PNRR vom avea resursele necesare să le ducem la bun sfârşit. |
|
||||
|
"Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, un factor de siguranţă pentru fiecare român" Aniversarea recentă a zece ani de la adoptarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii şi de la semnarea Acordului între România şi SUA privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România, constituie un bun prilej de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi a angajamentelor ţării noastre în cadrul acestor parteneriate extrem de importante. Colaborarea româno-americană este rezultatul coeziunii şi solidarităţii tuturor decidenţilor şi reprezintă o dovadă de inteligenţă şi maturitate politică. Evenimentul din urmă cu zece ani a demonstrat că România nu este o ţară oarecare, ci una orientată spre democraţie şi progres, deoarece semnarea acordurilor menţionate, alături de intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, a fost unul din momentele istorice ale ţării noastre din ultimii 31 de ani. Fără îndoială însă, gestul de unitate al forţelor politice şi al tuturor factorilor implicaţi în demersul de acum zece ani trebuie continuat şi dezvoltat. În contextul evenimentelor desfăşurate la graniţa de est a României şi a controverselor violente dintre Rusia şi Ucraina, statutul conferit de Parteneriatul Strategic cu SUA oferă României o perspectivă benefică şi încurajatoare. Din păcate, clasa politică a cam lăsat deoparte bugetul apărării, abia în ultimii doi ani actuala guvernare liberală apreciind în mod realist programul de înzestrare a armatei, prin alocarea unor bugete mai mari. Şi pentru acest an avem nevoie de o rectificare pozitivă a bugetului Ministerului Apărării Naţionale, în vederea continuării procesului vital al modernizării şi înzestrării armatei române. Sunt optimist în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii prezenţei noastre, alături de SUA, în Alianţa Nord-Atlantică şi sunt convins că se vor lua în continuare măsuri adecvate cu evenimentele petrecute în apropierea graniţelor noastre. În acest context, este extrem de important să asigurăm Apărării un buget corect, astfel încât să nu avem sincope din punct de vedere strategic, respectiv al siguranţei naţionale. Progresele înregistrate în ultima perioadă sunt remarcabile, însă, aflându-ne la graniţa estică a Uniunii Europene şi NATO, este evident faptul că avem nevoie de consolidarea securităţii frontierelor cu Ucraina şi Moldova, proces ce presupune un efort bugetar pe măsură. Desigur, deţinem, în prezent, capabilităţi solide de apărare antiaeriană, la Deveselu, Bucureşti, Constanţa, dar avem nevoie de îmbunătăţiri la capitolul aviaţie militară, precum şi în ceea ce priveşte modernizarea şi înzestrarea fregatelor, având în vedere provocările de securitate maritimă existente la Marea Neagră. Sunt necesare resurse dinamice şi continue pentru armata română, deoarece provocările prognozate pentru anii următori sunt extrem de serioase. O Alianţă Nord-Atlantică puternică pe frontul de est este în interesul naţional, iar o Românie pregătită din punct de vedere militar, după modelul polonez, spre exemplu, poate conferi un grad sporit de siguranţă pentru fiecare cetăţean al ţării. |
|
||||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "«România educată» şi în pandemie" Realitatea cu care ne confruntăm astăzi reflectă, din nefericire, consecinţele valului patru al pandemiei de COVID-19. Toată societatea este supusă din nou presiunilor corespunzătoare pantei ascendente pe care ne aflăm. Însă, diferenţa faţă de anul trecut este şi va deveni din ce în ce mai vizibilă. În ce constă mai exact? Avem la dispoziţie o modalitate concretă de a ne proteja atât pe noi, cât şi pe cei dragi - vaccinarea. Mai mult decât atât, măsurile guvernamentale impuse sunt individualizate, adaptate la cazuri particulare, în care există incidenţe mai mari şi mai mici în diferite localităţi. Suntem determinaţi să nu se repete situaţia economică în care mediul de afaceri a fost profund afectat. Dar, cea mai importantă soluţie aplicată este decuplarea şcolilor de la incidenţa COVID-19 în localităţi, pentru că vrem şi credem într-o Românie educată. Semnalele indicate atât de către cadrele didactice, cât şi de către părinţi şi elevi au fost integrate în noile schimbări ale restricţiilor aplicate. Logica implică aplicarea treptată, proporţională pentru a nu induce un şoc economic sau de altă natură. Pandemia nu ar trebui să afecteze procesul educaţional al niciunui elev şi să impacteze negativ dezvoltarea sa. Şi nu este vorba numai de prezenţa fizică la cursuri, este vorba şi de interacţiunea cu ceilalţi elevi, bineînţeles, în limita măsurilor sanitare în vigoare, pentru a încuraja competiţia, lucrul în echipă, schimbul de idei, abilităţi absolut necesare pentru definitivarea procesului educaţional. Mai mult decât atât, decizia luată va constitui şi o formă de ajutor suplimentar pentru cadrele didactice şi pentru părinţi, care susţin majoritar prezenţa fizică în şcoli. Desfăşurarea cursurilor în format online va deveni scenariul principal, în funcţie de apariţia cazurilor de infectare în şcolile respective, iar decizia finală este luată de conducerea unităţilor de învăţământ. Educaţia este un pilon esenţial de susţinere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aprobat oficial de Comisia Europeană, prin care vor ajunge în România 29,2 miliarde de euro. Această sumă va fi investită şi în viitorul copiilor, care vor învăţa într-un sistem modern, digitalizat şi adaptat la nevoile individuale. Această sumă reprezintă o promisiune îndeplinită pentru o Românie reformată de care fiecare cetăţean în parte să fie mândru. Dar, până să ajungem în postura în care să analizăm parcursul reformelor făcute în sistemul românesc de învăţământ, prioritatea trebuie să fie menţinerea şcolilor deschise, indiferent de incidenţa din localităţi. Trebuie să continuăm să ne vaccinăm pentru a ajunge la imunitatea colectivă care ne va oferi protecţie în faţa altor valuri pandemice asemănătoare. Pas cu pas, vom aduce românilor convingerea că o guvernare din care face parte PNL este certitudinea că vor avea loc schimbări durabile, cu impact vizibil în timp! |
|
||||
|
"Ecuaţia cu cele 4 tipuri de alegeri cunoscute, din 2024, pentru o ţară de nerecunoscut" Ciorovăiala din, dar şi dintre cele două partide de guvernământ, PNL şi USR, a lăsat soarta ţării o lungă perioadă doar pe mâna UDMR. Nu este nicio premieră însă pentru România. S-a mai întâmplat de câteva ori, din 1990 până în prezent. Premiera o constituie acuzaţiile deşănţate, false sau nu, privind apartenenţa la "sistem" atât a principalilor contracandidaţi pentru şefia PNL, dar şi a USR. Cîţu şi echipa sa l-au acuzat ceva mai voalat pe Orban de legături cu sistemul. Replicile lui Orban au fost însă multe şi asurzitoare pe acest subiect. Toată ţara a aflat cine, cum şi de ce face jocurile "sistemului". Iar din tabăra celor de la USR PLUS, Barna l-a acuzat pe Cioloş de aceeaşi "descendenţă" păcătoasă pentru politicieni. În schimb, Cioloş s-a ferit să răspundă cu aceeaşi monedă. Doar s-a făcut că plouă şi şi-a văzut mai departe de treaba sa. Sau a "sistemului". Numai a românilor, nu! Pe tăcute, cei de la USR vor să se reabiliteze rapid în faţa cetăţenilor. Într-o manieră insidioasă lansează o serie de mesaje bulversante ca să ia pulsul societăţii, în asemenea măsură, încât să le servească cetăţenilor o nouă manipulare suficient de autentică, percutantă şi convingătoare. Graţie acesteia vor să crească, din nou, în sondajele de opinie şi să ofere perspectiva dorit viabilă a unui candidat propriu şi cu ceva şanse la alegerile prezidenţiale viitoare. Şi nu numai! Încă de pe acum, USR-ul lui Cioloş se visează cu mulţi primari, europarlamentari, senatori şi deputaţi, şi chiar cu unicul candidat al dreptei cu şansă reală la preşedinţia României! Trebuie să le reamintesc românilor că, peste trei ani, vor fi primele alegeri ce vor avea loc în acelaşi an cu cele parlamentare şi locale, după 2008, şi cu cele europarlamentare după 2014, fiind prima dată când toate cele 4 alegeri se desfăşoară de-a lungul celor 365 de zile. Ceea ce nu trebuie să uite românii este că acest USR a guvernat alături de PNL, ducând România la dezastrul total, căruia ne chinuim să-i rezistăm! Tot acest USR spune într-o zi că ne votează moţiunea ca să scape România de Florin Cîţu şi miniştrii săi, apoi se răsuceşte brusc pe călcâie şi anunţă că ar rămâne totuşi la guvernare cu PNL. Din păcate, toate aceste manevre politice, care sunt lansate strict ca să testeze limitele suportabilităţii populaţiei, nu fac decât mult rău ţării. Imaginea României are de suferit în plan extern. Instabilitatea politică o accentuează şi mai mult pe cea economică. Toţi investitorii străini fug. Micii întreprinzători autohtoni se zbat să supravieţuiască de pe-o zi pe alta fără granturile acordate de Guvernul Cîţu, dar majoritatea lor sucombă. Nu avem cum să trecem cu vederea dispreţul celor de la PNL şi USR faţă de oamenii care muncesc cinstit. Nu avem cum să scrutăm viitorul de peste trei ani cu seninătate şi să ignorăm dezastrul umanitar, rezultat din gestionarea iresponsabilă a pandemiei de către miniştrii USR ai Sănătăţii. Nu avem cum să nu remarcăm cu toţii că eşecul campaniei de vaccinare îl decontează fiecare dintre noi, fie plătind cu fragilizarea sănătăţii, fie, în mod şi mai tragic, prin pierderea apropiaţilor noştri. Nu poate să treacă neobservată dorinţa celor de la USR - PNL şi a Cotroceniului de a transforma integral ţara în "România ignorantă", mult prea facil de manipulat! Ratarea absorbţiei fondurilor europene şi un PNNR cârpit succesiv, la cererea UE, relevă incompetenţa crasă şi conjugată a celor de la USR şi PNL. Nu se poate să nu simţim pe pielea noastră efectele dictaturii, care ni se impune prin orice mijloace în numele aşa-zisului bine personal şi colectiv! Dacă acum politica pumnului plasat în gura protestatarilor, care se opun limitării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, nu va fi oprită, din păcate, pe viitor, vom avea o ţară care ne va fi până şi nouă, românilor, necunoscută. Dictatura dreptei trebuie oprită! Noi, restul românilor, ne dorim revenirea la normalitate, la siguranţă, la prosperitate! Noi avem nevoie de predictibilitate, nu de propagandă! Noi ne clamăm România înapoi, acum, ca să rămână a noastră şi pe viitor, nu doar a celor de la USR şi/sau PNL! |
|
||||
|
"Aurul verde" Pădurile din România trebuie protejate, gestionate responsabil, dezvoltate şi perpetuate, cu scopul de a întreţine şi îmbunătăţi multiplele servicii pe care aceasta le oferă, contribuind astfel la satisfacerea nevoilor de mediu, sociale, economice şi culturale ale societăţii. Pădurile sunt o comoară a biodiversităţii, adăpostind trei sferturi din toate speciile de uscat din lume, multe dintre acestea din ce în ce mai ameninţate cu dispariţia. Importanţa pădurilor se întinde însă mult, dincolo de limitele lor. Pădurile ajută la reglarea climei planetei, pentru că ele înmagazinează sute de miliarde de tone de carbon în biomasă, sol şi litieră şi absorb 30% din emisiile globale generate de umanitate. Distrugerea pădurilor este responsabilă de producerea unei cincimi din totalul gazelor cu efect de seră din lume, mai mult decât toate avioanele, autovehiculele, vapoarele şi trenurile de pe planetă la un loc. De asemenea, pădurile reglează ciclul apei în natură, astfel încât depindem de ele pentru a avea apă de băut şi pentru a ne cultiva hrana. Cu toate acestea, pădurile din România sunt ameninţate de tăieri ilegale, de practici forestiere iresponsabile, de tăieri la ras, de tăieri în păşunile împădurite, inclusiv în zone protejate de o legislaţie slabă şi o proastă aplicare a legii, care au dus la pierderea şi degradarea pădurilor. Folosirea eficientă a pădurii, din perspectivă economică, cu respectarea valorii ei ecologice şi distribuţia echitabilă a beneficiilor derivate către întreaga societate românească sunt împiedicate de corupţia generalizată. "Aurul verde" contribuie la circuitul elementelor chimice în natură. Datorită pigmentului verde numit clorofilă, prin fotosinteză, în cadrul procesului de hrănire furnizează oxigen - aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultură este preluat din atmosfera, fiind furnizat de arbori şi arbuşti - şi absoarbe dioxid de carbon, pe care îl stochează în masa lemnoasă alături de alte elemente chimice preluate din sol. La nivelul frunzei, prin procesul de fotosinteză, este captată energia solară şi transformată în energie stocată chimic. Rădăcinile arborilor fixează solul, mai ales pe terenurile în pantă, micşorând probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor; împiedică degradarea solurilor prin sărăturare sau înmlăştinire. Frunzişul arborilor reţine 40% - 50% din cantitatea de precipitaţii; rădăcinile arborilor afânează solul care poate reţine o cantitate mai mare de apă; pădurea păstrează nivelul ridicat al apei în sol şi calitatea apelor subterane (captările de ape, forajele sunt în zone împădurite); reduce riscul de producere a inundaţiilor. În funcţie de speciile de arbori, de înălţimea şi densitatea lor, pădurea moderează regimul temperaturilor (vara, în pădure, este cu circa 2 grade mai răcoare decât în afara ei, iar iarna temperatura este cu 1,7 grade mai ridicată în interior decât la exterior); datorită evapotranspiraţiei intense, deasupra pădurii se creează un curent de aer umed, ascendent, care sporeşte nebulozitatea; se modifică repartiţia precipitaţiilor şi creşte local umiditatea; reduce viteza vântului; păstrează un timp mai îndelungat stratul de zăpadă: diminuează cantitatea de radiaţie ajunsă la sol, deoarece o absoarbe în procesul de fotosinteză. Pădurile permit perpetuarea speciilor şi conservarea genofondului. Numeroase specii de plante şi animale au dispărut din cauza defrişării pădurilor sau din cauza incendiilor. Pădurile oferă adăpost şi sursă de hrană, permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice. În cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha. de pădure absoarbe anual circa 16 tone CO2 şi produce 30 tone O2. Arborii reţin şi praf, alte gaze poluante (oxizi de sulf, oxizi de azot, compuşi ai plumbului) provenite de la industrie sau de la transporturi. Doar incendiile afectează în fiecare an circa 12-13 milioane de ha. de pădure, în atmosferă ajungând astfel cantităţi impresionante de CO, CO2 şi gudron. Ecosistemele forestiere, în special codrii seculari/pădurile virgine, au calitatea de model de adaptare la variaţia factorilor de mediu pe termen lung, prin corecta dimensionare a funcţiilor şi structurare funcţională: lanţuri trofice complexe şi lungi, reînnoirea componentelor populaţiilor, flexibilitatea cenotică. Genofondul valoros permite înfiinţarea de arii naturale protejate, favorizând protecţia speciilor de plante şi animale rare, ameninţate cu dispariţia. Pădurile rup monotonia peisajului lipsit de vegetaţie forestieră. Terenurile degradate din cauza mineritului, depozitării de deşeuri, terenurile afectate de eroziune sunt reabilitate prin împădurire. În regiunile temperate, în funcţie de anotimp, pădurile oferă un peisaj mereu în schimbare. Culorile pe care le îmbracă, liniştea, aerul nepoluat, peisajul sunt motive suficiente pentru a atrage turişti. Pădurea oferă numeroase resurse regenerabile dacă sunt exploatate durabil: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale. Pe regiuni, cea mai mare suprafaţă de pădure se regăseşte în Transilvania, unde 37% din suprafaţa totală a terenurilor este acoperită de vegetaţie forestieră. Urmează Moldova, cu 31%, şi Ţara Românească, cu 20%. În funcţie de zonele de relief, din totalul suprafeţei zonei montane din România, 65% este acoperită cu pădure. În zona de deal, din totalul suprafeţelor, zona de pădure reprezintă 27%, iar la câmpie pădurile ocupă 5% din suprafeţe. În ceea ce priveşte speciile de arbori care se găsesc în pădurile României, fagul este principala specie forestieră din ţara noastră. El ocupă 31% din suprafaţa terenurilor acoperite cu pădure. Este urmat de răşinoase - molid, brad, pin etc. -, cu o pondere de 26%, de diverse specii de foioase tari - carpen, salcâm, frasin, paltin etc. -, cu 20% pondere, şi de cvercinee sau stejari - gorun, cer, gârniţă, stejar pedunculat etc. -, cu o pondere de 16% în suprafaţa pădurii. Pe ultimul loc se află grupa diverselor specii de foioase moi - tei, plop, salcie -, care ocupă 7% din suprafaţa pădurii. Distribuţia pe clase de vârstă a pădurii arată că cea mai mare suprafaţă a pădurii (21%) se găseşte în clasa a II-a de vârstă (21-40 ani), urmată de clasele de vârstă a III-a (41-60 ani) şi a IV-a (61-80 ani), cu 19%, respectiv 18% din suprafaţa pădurii. Însumată, suprafaţa pădurii din cele trei clase de vârstă reprezintă peste 58% din suprafaţa totală a pădurii. Inventarul forestier naţional (IFN) este principalul instrument de evaluare a resurselor forestiere dintr-o ţară. El are ca sarcină principală realizarea la nivel naţional a activităţilor de colectare, gestionare şi analiză a informaţiilor privind resursele forestiere, de a publica rezultatele analizelor respective şi de a întocmi studii/scenarii privind dezvoltarea sectorului forestier care să fie utilizat, cu precădere, în procesele de elaborare a politicii forestiere şi de cooperare intersectorială. Conform cifrelor din Inventarul Forestier Naţional (Ciclul II), jumătate din lemnul care dispare din pădure nu are acte. Asta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi anual, din care doar 200.000 de metri cubi furaţi sunt capturaţi. Suprafaţa acoperită de pădure a scăzut dramatic în ultima sută de ani, ajungând azi la doar 29%, cu mult sub media europeană de 43%. Din cauza tăierilor legale şi ilegale dispar, în fiecare oră, conform ultimelor estimări, aproximativ 6 hectare de pădure. Tăierile ilegale din pădurile României sunt un subiect dezbătut deja de prea mult timp, mai grav e că autorităţile au la dispoziţie toată tehnologia necesară pentru a urmări tăierile de lemn, dar nu o folosesc. În cazul României, suprafaţa împădurită a scăzut de la 7,048 milioane de hectare, în 2016, la 6,929 milioane de hectare în 2020. În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evidentă şi mai acută lipsa unei strategii naţionale pentru domeniul pădurilor, sectorul aflându-se permanent într-o stare de criză. În fapt, toate aceste episoade ale crizei din domeniul pădurilor au evidenţiat lipsa unei strategii forestiere naţionale începând cu anii 90, în contextul retrocedării a peste 50% din suprafaţa pădurilor. Este evidentă necesitatea echilibrului între funcţiile economice, sociale şi de mediu în administrarea pădurilor, debalansările între diferite funcţii ale pădurilor conducând la crize pe segmentele corespondente. Deficitul de pe piaţa lemnului de foc a condus la o redistribuire a resursei de masă lemnoasă, prin mecanismele pieţei, de la utilizările industriale către lemn de foc, pentru că în zonele de câmpie preţul lemnului de foc a devenit mai mare decât al lemnului pentru utilizările industriale. Industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preţ pe resursa de lemn din Europa, la fag, buştean de gater, avem preţuri de 55 euro/metru cub în Serbia, 60-65 euro/metru cub în Slovacia şi Polonia, 65 euro/metru cub în Franţa, 80 euro/metru cub în Germania şi 95-100 euro/metru cub în România. Suprafaţa pădurilor incluse în arii protejate la nivel naţional este de peste 40%. Este nevoie de o armonizare între legislaţia silvică şi legislaţia de mediu, planurile de management ale ariilor protejate trebuie să privească mult mai atent spre nevoile comunităţilor locale. Suprafaţa pădurilor României are potenţial major de creştere, potenţial blocat de randamentul economic mult mai mare al terenurilor agricole, datorat subvenţiilor mari pentru utilizarea agricolă a terenurilor şi zero pentru utilizarea forestieră. Cu peste 50% din gospodării captive în sistemul de încălzire pe lemne, din cauza lipsei de alternative energetice, România are nevoie de o strategie energetică în care să fie inclusă şi energia termică. O componentă esenţială a strategiei trebuie să o reprezinte creşterea randamentelor energetice în utilizarea biomasei forestiere ca resursă energetică. România se dovedeşte a fi ţara europeană cu cea mai restrictivă legislaţie în ceea ce priveşte gestionarea pădurilor, avem un sistem legislativ rigid, bazat aproape în totalitate pe instrumente de comandă şi control. Mai mult ca niciodată, în actualele condiţii, sectorul forestier are nevoie de viziune. Pădurea ocupă 30% din suprafaţa ruralului şi 29% din suprafaţa României, creând un mediu socio-economico-cultural în care se dezvoltă atât o economie bazată pe lemn, dar şi activităţi de turism, zootehnie, piscicultură sau alte produse bazate pe funcţiile ecosistemice ale pădurii, permiţând astfel finanţarea şi dezvoltarea comunităţilor locale. În viitor, cine va avea păduri, va avea aur! |
|
||||
|
"Valul 4 al pandemiei loveşte România şi dezvăluie incompetenţa criminală a Guvernului Cîţu" Este inadmisibil ca valul 4 al pandemiei să prindă România aproape în aceleaşi condiţii ca la începutul pandemiei. După aproape 2 ani de pandemie, Guvernul Cîţu nu se poate lăuda cu nimic în lupta împotriva acestui virus: Campania de vaccinare a fost un eşec, şi acest lucru o dovedesc cifrele! România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca rată de vaccinare, urmată doar de Bulgaria, în timp ce majoritatea statelor UE au vaccinat peste 70% din populaţie. Cu o campanie de vaccinare care a fost incapabilă să combată dezinformarea şi care nu a furnizat informaţii utile cetăţenilor astfel încât să se înţeleagă nevoia vaccinării, Guvernul Cîţu se face responsabil de creşterea ratei de infectare în ţară, de recordul de 12.032 de infectări din 30 septembrie 2021, paradoxal mai mare decât recordul anterior de 10.269 de cazuri din 18 noiembrie 2020, dar şi de risipa banului public, cu zeci de mii de doze de vaccin aruncate la gunoi. Deşi, iniţial, premierul Florin Cîţu afirma că renunţarea la masca de protecţie sanitară poate fi luată în considerare după ce 10 milioane de români vor fi imunizaţi, în această vară s-a renunţat la toate restricţiile, deşi au atins doar jumătate din această ţintă, descurajând astfel populaţia să se vaccineze. Decizia aberantă de a organiza un Congres cu 5.000 de participanţi, când capitala intrase în scenariul roşu, iar oamenilor li se impuneau noi restricţii, este expresia totalei iresponsabilităţi în plin val 4 al pandemiei. Testarea este inexistentă în şcoli! În timp ce în alte ţări guvernele alocă teste gratuite în şcoli pentru elevi şi profesori, în România nu există nici teste, nici centre medicale, nici asistenţi medicali. Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la debutul pandemiei. Vedem mult prea des incendii în spitale, soldate cu victime, fără niciun fel de măsură luată de Ministerul Sănătăţii pentru eliminarea acestora pe viitor. Dreptul la sănătate al românilor le este în continuare grav încălcat de către acest Guvern. În perioada pandemiei, când majoritatea spitalelor din România erau destinate COVID, oamenii nu au avut acces la tratament în spitale, avem în continuare sute de localităţi din mediul rural fără medici de familie, iar cabinetele medicale lipsesc cu desăvârşire. În plus, deşi Guvernul ştia de acest val iminent, spitalele au reclamat deja diminuarea marcată a stocurilor de medicamente din spitale, mai ales a medicamentelor specifice tratamentului infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, cât şi a materialelor sanitare necesare pentru protecţia pacienţilor şi a personalului medical. Sper ca moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu - "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!" - să împlinească astăzi numărul necesar de voturi şi acest Guvern să fie demis, spre binele românilor. |
|
||||
|
"Sărăcia şi proasta guvernare trebuie oprite imediat!" Moţiunea pe care am semnat-o alături de colegii social-democraţi din Parlamentul României se numeşte "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!". Textul ei a fost prezentat în plenul reunit, de la care au absentat parlamentarii liberali, USR-işti, UDMR-işti şi cei de la minorităţi, adică toţi cei care au participat la guvernarea României, de la alegerile generale şi până acum. Moţiunea social-democrată este, evident, una a opoziţiei politice faţă de întregul arc guvernamental şi denunţă rezultatul dezastruos înregistrat de România în ultimii doi ani, sub administrarea acestui grup, pe plan economic, sanitar, social şi cultural în egală măsură. Cum s-a ajuns aici ştim cu toţii. O coaliţie politică construită în grabă la Cotroceni şi pusă pe scaunele puterii în Piaţa Victoriei, cu o schiţă de proiect de guvernare aplicată după ureche, fără obiective clare şi îndreptată în altă parte decât în folosul oamenilor, s-a prăbuşit în dispute între indivizi incompatibili politic, cultural şi administrativ. Împachetarea la guvernare a unor oameni atât de diferiţi s-a dovedit într-un final o reţetă perfectă pentru un mare eşec. Eşecul lor înseamnă însă multă sărăcie şi disperare pentru români! Efectul de până mai ieri al proastei guvernări s-a tradus prin teama de necunoscutul sanitar, care tocmai s-a prăbuşit peste România sub forma valului 4 al pandemiei, întâmpinat de liberalii de la guvernare cu ciondăneli de partid, de USR-işti cu ruperi de coaliţie guvernamentală şi de UDMR-işti cu mult calm, dar fără nicio soluţie. Ceea ce urmează, anunţat de asemenea cu multe zile înainte, este creşterea nemaiîntâlnită a preţului înscris pe facturi la toate sursele de energie: combustibili auto, gaze naturale, curent electric. Valul de contaminare cu preţuri din ce în ce mai mari pentru tot ceea ce consumă oamenii este şi mai ameninţător decât cel al pandemiei, pentru că el loveşte în majoritatea numerică a populaţiei şi nu este deloc ipotetic, cum este întâlnirea cu coronavirusul. Bate la toate uşile şi goleşte toate buzunarele românilor. Guvernul actual şi guvernarea de până acum n-au fost în stare să protejeze pe români de nimic. Nici de infectare, nici de sărăcie. Mai mult, prin suspiciunile apărute în jurul deciziilor de cheltuire a banului public, oamenii de la guvernare se anunţă a fi şi candidaţii ideali pentru anchetele pornite pe urma hoţiilor favorizate de pandemie şi de perioada de criză sanitară care va împlini doi ani în curând. Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! |
|
||||
|
"Aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă" România a făcut un pas esenţial în direcţia reformelor, investiţiilor şi relansării economice, prin semnarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNNR. Sănătatea reprezintă un domeniu-cheie în care trebuie să intervină schimbarea în bine. Componenta "Sănătate" din cadrul PNRR are în vedere creşterea accesului la servicii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament precoce, precum şi reducerea disparităţilor rural/urban privind accesul la servicii medicale. Astfel, se au în vedere investiţii pentru creşterea siguranţei şi calităţii actului medical, prin reforma managementului fondurilor sistemului public de asigurări de sănătate şi al fondurilor pentru investiţii în sănătate. Reformele sunt susţinute de investiţii legate de operaţionalizarea şi dotarea de centre medicale comunitare, de investiţii în infrastructura medicală spitalicească, cu scopul conformării la normele de siguranţă la incendiu, la seism şi la cele igienico-sanitare, de realizarea unui sistem integrat de e-health. Toate aceste elemente sunt susţinute de programe de formare pentru competenţe digitale, pentru management profesionist, pentru creşterea accesibilităţii la programele de formare pentru competenţe profesionale medicale şi cele asociate actului medical. PNRR este orientat către viitor, iar implementarea obiectivelor asumate reprezintă oportunitatea de a construi lucruri esenţiale pentru România. Un viitor mai bun este, înainte de orice, unul în care avem o infrastructură spitalicească adecvată, digitalizarea sistemului medical, dar mai ales crearea unor condiţii optime atât pentru pacienţi, cât şi pentru întreg personalul medical. Apreciez că pandemia a oferit şi continuă să ofere României lecţii importante despre necesitatea consolidării rezilienţei la nivel naţional şi îmbunătăţirea politicilor de sănătate, invitând indirect la inovare în sectorul sănătăţii. Mai mult de atât, provocările lansate de aceasta ne-au reamintit că în astfel de situaţii niciun stat nu trebuie să aibă o abordare individuală, depindem în mod categoric de solidaritatea europeană, la care avem totodată datoria de a contribui în mod activ, păstrându-ne credinţa că împreună suntem mai puternici. Sistemul medical românesc trebuie să urmărească conturarea unui profil caracterizat prin profesionalism, atât în ceea ce priveşte calitatea actului medical oferit pacienţilor, dar şi calitatea condiţiilor care le sunt asigurate lucrătorilor din domeniul sănătăţii. Reprezentanţii personalului medical sunt principalii aliaţi ai politicului în procesul elaborării proiectelor care vizează ariile strategice ale sănătăţii publice, iar noi avem datoria de a le susţine necondiţionat activitatea în vederea obţinerii unei schimbări vizibile în domeniul medical. Trebuie să fim foarte atenţi acum la partea de implementare a PNRR, astfel încât să atingem toate obiectivele asumate. |
|
||||
|
"Educaţia trebuie să fie prioritate reală, nu doar declarativă!" Astăzi sărbătorim Ziua mondială a educaţiei, eveniment care trebuie, deopotrivă, să ne facă să ne amintim cu recunoştinţă de dascălii noştri, dar să oblige să reflectăm asupra modului în care sistemul de educaţie trebuie să devină prioritate naţională, prin fapte, nu doar prin declaraţii. Au trecut mai bine de 14 ani de când, la iniţiativa fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, toate partidele politice din ţară îşi puneau în mod solemn semnătura pe un document cu idei şi principii sănătoase - "Pactul pentru educaţie" - din care, din păcate, nu s-a materializat aproape nicio măsură. Dimpotrivă, deşi politicienii se obligau să asigure educaţiei o finanţare de minimum 6% din PIB, după încheierea acestui pact, parcă în dispreţ pentru importanţa educaţiei, finanţarea sistemului a scăzut constant până la mai puţin de jumătate din ceea ce se angajaseră partidele politice. Chiar dacă modernizarea infrastructurii şcolare a fost prioritate, în special în mediul rural şi oraşele mai slab dezvoltate, şi în anul 2021 contabilizăm mii de şcoli cu toalete în spatele curţii, fără încălzire modernă a sălilor de clasă, fără dotări minimale, fără manuale pentru toţi copiii. Nu arăt cu degetul spre niciun vinovat particular, pentru că vina este perfect distribuită către toţi actorii publici din România, din ultimii 31 de ani. Este drept că avem exemple de bune practici în unele localităţi, unde profesorii şi elevii pot să desfăşoare cursurile la standarde europene, însă, din păcate, aceste exemple sunt foarte puţine pentru o Românie membră a Uniunii Europene, care încă mai are la dispoziţie aproape jumătate din fondurile europene ale bugetului european 2014-2020 şi în care politicienii îşi aduc aminte de sistemul de educaţie doar la deschiderea anului şcolar. Faptul că România continuă să producă excelenţă în educaţie, că elevii sau studenţii se întorc în ţară cu gâturile încovoiate de la atâtea medalii câştigate la olimpiadele internaţionale, nu este rezultatul politicilor publice sau al politicienilor, ci exclusiv al dascălilor şi al părinţilor care îşi investesc şi ultimul bănuţ în pregătirea copiilor lor. Miliardele de euro disponibile prin PNRR şi viitorul buget multianual trebuie să-şi găsească ecourile în toate principiile proclamate şi asumate de proiectul prezidenţial "România Educată". Am toată încrederea că actualul ministru al educaţiei va pune în practică tot ceea ce nu s-a făcut în ultimele 3 decenii. De asemenea, îmi doresc ca investiţiile viitoare în educaţie să pună pe primul loc cea mai valoroasă resursă pe care o are sistemul românesc de educaţie, adică dascălii, pentru că de modul în care avem grijă de ei depinde calitatea actului educaţional şi performanţele elevilor şi studenţilor. |
|
||||
|
"Nu permitem instituirea unei dictaturi impuse prin Certificatul verde!" Asistăm cu stupoare la impunerea, printr-o serie de acte normative sub formă de ordonanţe de urgenţă sau hotărâri de guvern, a unor adevărate norme şi reguli de viaţă, care nouă, românilor, ne îngrădesc în mod evident drepturile şi libertăţile consfinţite de Constituţie. În plus, prim-ministrul Florin Vasile Cîţu, secondat de Raed Arafat, devenit Dumnezeu în plină pandemie, ne impun nouă, nu prin legi care să fie votate în Parlament, ci prin decizii de partid ale aşa-zisei coaliţii de guvernare, prin care sunt emise norme de convieţuire şi de îngrădire a libertăţii de mişcare, comportându-se faţă de populaţie ca şi cum ar avea drept de viaţă sau de moarte asupra noastră. Astfel, celebrul Guvernul Cîţu, prin mâna senatorilor din coaliţie, a dobândit sprijinul pentru a anula nu prin lege, ci prin norma infralegală, respectiv prin hotărâre de Guvern, drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor români faţă de care AUR a votat împotrivă prin senatorii săi. Asistăm la o ucidere zilnică a oricăror libertăţi câştigate prin sângele vărsat de români în anul 1989, doar pentru că permitem să fim conduşi de oameni incompetenţi, fără moralitate şi fără demnitate, care decid cum să trăim, cum să ne mişcăm, unde avem voie şi unde nu, şi totul în numele pandemiei care are rată de mortalitate din punct de vedere statistic de 0,01%. Senatorii PNL-USR PLUS-UDMR au comis un abuz îngrozitor împotriva românilor nevaccinaţi, iar acest abuz nu poate rămâne nedesfiinţat de către Curtea Constituţională a României, aşa cum afirmă anumiţi avocaţi combativi, care au ales să ia atitudine faţă de cea mai recentă abominaţie legislativă. Avocaţii se referă la amendamentul prin care majoritatea din Senat îi permite Guvernului să le calce în picioare toate drepturile şi libertăţile românilor nevaccinaţi. Mă refer la Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 68/2021 privind Certificatul verde, care a fost adoptat la Senat recent şi urmează să intre pe circuitul legislativ la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, şi mă raportez la încălcarea art. 53 din Constituţie, întărit de Decizia CCR nr. 157/2020. Curtea Constituţională a României ar trebui să acţioneze pentru apărarea valorilor fundamentale pe care Constituţia le garantează. Starea de alertă nu mai are legitimitate de când Curtea de Apel din Cluj a anulat în data de 28 septembrie 2021 ultimele Hotărâri de Guvern privind prelungirea stării de alertă, precum şi pe cea referitoare la introducerea Certificatului verde COVID, sentinţa civilă fiind nedefinitivă. Astfel a fost anulată în întregime H.G. nr. 826 din 5 august 2021, H.G. nr. 932 din 9 septembrie 2021 şi H.G. nr. 990 din 17 septembrie 2021. În vederea combaterii pandemiei, amendamentul şocant dispune ca Parlamentul, în mod ilegal, să abiliteze Guvernul să poată, prin Hotărâri de Guvern, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, CNSU, să condiţioneze exercitarea tuturor drepturilor şi libertăţilor din Constituţie de prezentarea Certificatului verde, după bunul plac al guvernanţilor! Suntem astfel puşi în situaţia de a ni se condiţiona drepturile şi libertăţile fundamentale prin Hotărâri de Guvern, prin instituirea obligativităţii prezentării Certificatului verde, făcându-se astfel discriminare faţă de cetăţenii nevaccinaţi. Aşa am ajuns în situaţia cumplită de a ni se îngrădi practic drepturile şi libertăţile constituţionale, a cărei aplicare discreţionară se face pentru anumite categorii de persoane, la dorinţa administraţiei publice, cu condiţionarea discriminatorie a existenţei şi prezentării Certificatului verde! Cu alte cuvinte, nu ni se mai recunosc drepturile, dacă nu avem Certificat verde. Şi pentru ca dimensiunea abuzului să fie totală, nu mai avem nici dreptul la muncă, nici dreptul la libera circulaţie, nici dreptul la învăţătură, nici libertatea individuală, nici dreptul la proprietate privată, nici dreptul la viaţa privată, nici libertatea de exprimare, nici libertatea economică, nici dreptul la vot, nici dreptul de a fi ales, nici dreptul la ocrotirea sănătăţii, nici dreptul la moştenire, absolut niciun drept! Aşa ajungi un adevărat paria în propria ta patrie, iar acest fapt este total inacceptabil. Să nu rămânem impasibili la încălcarea drepturilor şi libertăţilor pe care ni le-am câştigat cu sânge, suferinţă şi ani de subjugare de către puteri străine, pentru ca acum să ajungem sclavi în propria ţară şi să fim laşi faţă de propriile noastre drepturi şi libertăţi! |
|
||||
|
"Irigaţiile, un nou eşec major al Guvernului PNL-USR PLUS-UDMR" Declaraţia mea politică se referă la eşecul Guvernului PNL-USR PLUS-UDMR de a asigura buna funcţionare a irigaţiilor pentru agricultorii români. Comisia Europeană a cerut României eliminarea proiectelor de irigaţii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, PNRR, deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au putut furniza dovezi că aceste proiecte nu afectează mediul înconjurător, demonstrând, încă odată, atât incompetenţă crasă, cât şi dezinteres total pentru tot ceea ce ţine de bogăţia acestui popor, pământul fermierilor români. Să nu uităm faptul că fostul ministru PSD al agriculturii, Petre Daea, a reabilitat sisteme de irigaţie pentru 1.400.000 de hectare, care au fost nefinalizate şi abandonate de Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR. Planul naţional de reabilitare şi extindere a sistemului de irigaţii din România a fost legiferat în 2016, cu o sumă totală de 1,1 miliarde de euro alocată din bugetul de stat, până la finalul anului 2020. În noiembrie 2019, lucrările erau într-o stare foarte avansată şi permiteau finalizarea sistemului de irigaţii în decembrie 2020, însă Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR a blocat toate investiţiile, prostindu-i pe români că vor continua acest proiect cu bani europeni. Iată că banii europeni nu se dau pentru aşa ceva, iar liberalii ar fi aflat şi ei acest lucru dacă ar fi avut vreo discuţie serioasă cu cei de la Comisia Europeană, şi dacă i-ar fi interesat! Pierderea finanţării sistemului de irigaţii reprezintă o crimă pentru România. Unul dintre sectoarele importante ale României îl reprezintă agricultura, care aduce atât plusvaloare, cât şi contribuţie la PIB si implicit ajută la creşterea economică a României. Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR a prezentat în faţa Comisiei Europene un plan de irigaţii din anii ʾ90, care nu a fost în concordanţă cu principiile PNRR, acest plan trebuia să cuprindă sisteme moderne de udare şi de folosire eficientă a resurselor, dar oficialii guvernamentali nu au avut viziunea necesară de a reuşi să prezinte un plan de irigaţii care să primească aprobarea Comisiei Europene pentru finanţare. Ba mai mult, Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR a blocat toate investiţiile din bugetul naţional pentru Programul naţional de irigaţii, deşi se ştia că Uniunea Europeană nu va da bani pentru aşa ceva. Se pare că Guvernul PNL-USR PLUS-UMDR, cu bună ştiinţă, a blocat investiţiile în sistemul de irigaţii, iar acest lucru a fost confirmat chiar de ministrul Oros care a anunţat în momentul demisiei că premierul Florin Cîţu nu a avut niciodată ca prioritate sistemul agricol şi nici includerea în PNRR a unui proiect major pentru agricultură care conţinea planul de irigaţii, desecare, drenaj şi sistem de antigrindină. Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR trebuie să îşi asume răspunderea pentru modul dezastruos în care au gestionat domeniul agricol, dar şi pentru criza economică şi politică pe care au generat-o şi care produce efective negative asupra traiului românilor, o guvernare falimentară, care duce producătorul român în faliment! |
|
||||
|
"Oamenii mor cu zile, arşi în spitale, în timp ce PNL şi USR, principalii vinovaţii pentru aceste tragedii, se ceartă pe ciolanul puterii!" Incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa ilustrează indiferenţa, incompetenţa şi ipocrizia Guvernelor Orban şi Cîţu în gestionarea pandemiei. Au ars 12 spitale din cauza secţiilor COVID-19 cu saturaţie mare de oxigen. În loc să înveţe din tragediile precedentelor 11 incendii din spitale, în perioada pandemiei, membrii Guvernului Cîţu s-au certat toată vara între ei, iar apoi s-au dus în concedii sau în campaniile electorale din interiorul partidelor lor, deşi tot ei anunţau iminenţa valului 4 al pandemiei. Orgoliile politice şi funcţiile din partid au fost mai importante pentru PNL şi USR PLUS decât condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni în faţa pandemiei, inclusiv pentru pacienţii din secţiile COVID-19. Nu mai au scuza că au fost luaţi prin surprindere de pandemie. Au murit arşi de vii peste 40 de pacienţi în secţiile COVID-19, înainte de incendiul de la Constanţa, unde au decedat alţi 7 oameni. Câţi mai trebuie să moară pentru a face ce trebuia făcut de la începutul pandemiei? România a fost singura ţară din UE care, la începutul pandemiei, nu a avut un protocol special antiincendiu pentru secţiile COVID-19, deşi se ştia că riscul este foarte mare din cauza saturaţiei mari de oxigen. USR PLUS şi premierul Cîţu sunt principalii responsabili. USR PLUS este direct responsabil de aceste incendii şi decese. În mandatele celor doi miniştri ai sănătăţii de la USR PLUS au luat foc 8 spitale din totalul de 12. Premierul Cîţu este la fel de responsabil. Nu poate da vina doar pe miniştrii USR PLUS. Era de datoria lui să se asigure că membrii Cabinetului pe care îl conduce vor lua măsurile necesare pentru siguranţa pacienţilor. Nu se poate invoca lipsa fondurilor sau lipsa timpului. Chiar premierul declara că au fost alocaţi mai mulţi bani la sănătate. După incendiul de la Matei Balş, Vlad Voiculescu spunea că va face "într-o săptămână" ceea ce nu făcuse în precedentele 5 săptămâni de când era ministru. Nu s-a făcut nimic din ceea ce a promis. Nici Ioana Mihăilă, tot de la USR PLUS, care i-a urmat la minister, nu a făcut nimic din ceea ce s-a promis după tragedia de la Matei Balş. Nu se poate da vina pe ce nu s-a făcut în 30 de ani. Este vorba despre incendii în pandemie în secţiile COVID. Este o totală lipsă de organizare, nepăsare şi incompetenţă din partea miniştrilor PNL şi USR PLUS care au gestionat pandemia anul trecut şi anul acesta. Este inexplicabil pentru toţi românii de ce nu s-a stabilit niciun fel de protocol în perioadă de pandemie pentru prevenirea incendiilor în secţiile cu concentraţie mare de oxigen. Nu s-a făcut niciun serviciu de informare pentru spitale, pentru comunicarea dintre rude şi pacienţi la niciunul dintre incendiile care au avut loc. Nu s-a constituit Fondul Naţional pentru Siguranţa Pacienţilor. În prezent, România are cea mai mică rată de vaccinare la vârstnici din UE, tot din cauza PNL şi USR-PLUS care au politizat total campania de vaccinare, spre deosebire de alte state, unde profesioniştii, epidemiologi şi medici specialişti, au fost cei care au preluat comunicarea în pandemie. Având în vedere şi această ultimă tragedie cumplită de la Spitalul din Constanţa, dar şi liberalizarea pieţei de energie făcută haotic, lipsa de reacţie a Guvernului Cîţu la explozia facturilor şi preţurilor din România din ultimele luni, împrumuturile de miliarde de euro făcute în numele românilor, scăderea dramatică a nivelului de trai pentru toţi românii prin îngheţarea veniturilor, se impune de urgenţă votarea moţiunii de cenzură iniţiată de PSD pentru demiterea acestui guvern care a adus România într-o criză socială, medicală şi economică fără precedent. |
|
||||
|
"Voi vota, astăzi, ca întreg Guvernul Cîţu să plece!" Vine iarna şi preţurile la energie electrică şi gaze naturale au crescut galopant. Peste criza sanitară s-a suprapus acum o gravă criză energetică. Milioane de familii au primit sau primesc în această perioadă notificări de la furnizorii de energie electrică şi gaze naturale privind noi oferte de contracte la preţuri exorbitante, cu creşteri de la 60% la 200%. România se îndreaptă vertiginos spre cea mai scumpă iarnă din istoria sa. Cine a creat această situaţie în România? Nimeni altul decât Guvernul liberal care s-a grăbit să liberalizeze tarifele pieţei de energie din luna ianuarie a acestui an, iar rezultatele se văd şi se simt direct în buzunarele românilor. Datele statistice ne arată că preţurile la energie electrică şi gaze naturale în România au crescut în 2021 cu un ritm mult superior faţă de creşterea preţurilor din majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Cu o creştere de aproape 25% în luna august 2021, faţă de august 2020, România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte ritmul de creştere a preţurilor la energie electrică în ţările Uniunii Europene. Comparativ, în medie, la nivelul UE-27, preţurile de consum la energia electrică au crescut cu 9,3%. De asemenea, ritmul de creştere a preţului gazelor naturale se menţine sensibil peste media europeană. În această ierarhie europeană, România se află pe locul al 10-lea în privinţa creşterii preţurilor la gaze naturale, cu o creştere de 20,5% în luna august 2021, faţă de august 2020. Comparativ, la nivelul UE, preţurile de consum la gaze naturale au crescut cu 14,2%. Prin comparaţie cu cu ţările din regiune, creşterea preţurilor gazelor naturale în România este net inferioară situaţiei din Bulgaria, dar sensibil superioară în raport cu creşterea preţurilor în Polonia, Ungaria, Cehia. Paradoxal, România beneficiază de un grad comparativ ridicat de independenţă energetică, ceea ce ar fi trebuit să tempereze substanţial majorarea preţurilor. Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor la energie este disproporţionat de ridicat. Dar piaţa internă este reflectarea calităţii în actul reglementare şi control de la nivel naţional. Performanţa pieţei este, în ultimă instanţă, expresia fidelă a calităţii arhitecturii instituţionale şi a deciziilor administrative. Şi revin asupra uneia dintre aceste decizii administrative pe care am apreciat-o ca fiind complet neinspirată - închiderea Termocentralei de la Mintia. Spuneam atunci că, dincolo de aspectul economic, Termocentrala de la Mintia a fost şi este un obiectiv strategic însemnat, parte a sistemului energetic naţional, care echilibra balanţa de energie electrică din centrul şi vestul ţării. Subliniam, de asemenea, că este un punct important de interconexiune cu sistemul vest european UCTE, Uniunea pentru Coordonarea Transportului de Energie Electrică, şi participă la reglarea parametrilor de funcţionare ai sistemului energetic. Avertizam asupra consecinţelor nefaste pe care închiderea termocentralei le-ar putea avea, amintind avaria din 8 ianuarie 2021, produsă la nivel european, care s-a soldat cu sistarea alimentării consumatorilor de pe teritoriul României doar în zona Transilvaniei. Repet, acesta ar fi trebuit să fie cel mai clar exemplu în legătură cu pericolele care se pot abate asupra sistemului energetic naţional şi de ce este necesar să nu renunţăm la niciuna dintre unităţile producătoare de energie electrică pe care le deţine România. Dar niciun argument nu a contat pentru Guvernul Cîţu. Termocentrala a fost închisă. Ce ne rezervă acum viitorul? Conform estimărilor specialiştilor şi oficialilor, preţul la energie electrică şi la gaze naturale va creşte în continuare. Inclusiv reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei au anunţat că trebuie să ne aşteptăm la dublarea facturilor. În acest context fără precedent, PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze la nivelul mediei ultimelor 6 luni şi subvenţionarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populaţiei. Plafonul este stabilit la media preţurilor din perioada martie-septembrie 2021. Acest lucru implică o scădere a preţurilor la o valoare care se menţine pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depăşit preţul maximal, cel plafonat. Legea oferă şi o compensaţie a scumpirilor plătite deja de consumator până la momentul intrării în vigoare a legii. Compensaţia se acordă consumatorilor cărora le-a crescut preţul la gaze şi energie electrică în ultimele 6 luni dinainte de intrarea în vigoare a legii. Compensaţia este egală cu jumătate din scumpirea care a avut loc în aceste 6 luni, adică jumătatea diferenţei dintre preţul plătit în ultima lună şi cel plătit în prima lună. Proiectul PSD protejează majoritatea consumatorilor casnici de situaţia iminentă a dublării facturilor cu utilităţile - electricitate şi gaz. PSD a iniţiat şi o petiţie pentru susţinerea proiectului de lege depus în Parlament. Prin această petiţie, vrem să cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil. Este o lege vitală pentru milioane de familii, înaintea sezonului rece. Fără acest sprijin, românii vor trăi câteva luni crâncene. În ţările care au luat măsuri similare, oamenii au început să vadă rapid efectele. În Italia, Guvernul a alocat deja trei miliarde pentru susţinerea consumatorilor, iar populaţia simte deja la jumătate impactul creşterii preţurilor. De aceea, suntem deplin conştienţi că semnăturile cetăţenilor pentru a sprijini dezbaterea rapidă a acestui proiect sunt extrem de importante. În faţa unui suport popular masiv, parlamentarii puterii nu se vor mai putea opune. Abia luna aceasta, în cel de-al 12-lea ceas, premierul Florin Cîţu s-a trezit că ar vrea să înţeleagă de ce se scumpeşte energia, după ce de aproape şase luni toţi specialiştii spun clar că fenomenul energiei scumpe este aici şi, mai important, că va rămâne o bună perioadă de timp. Concluzia acestei guvernări este una singură - Romania trăieşte acum o catastrofă sanitară, socială şi economică. În aceste condiţii, pentru toate motivele cuprinse în moţiunea de cenzură a PSD, cât şi pentru cele enunţate mai sus, voi vota astăzi ca întreg Guvernul Cîţu să plece! |
|
||||
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: "Pact transpartinic - cele două subiecte din care politica trebuie exclusă, pandemia şi PNNR" Pe cât de dificil ar putea suna, pe atât de necesar este. Românii au nevoie ca noi, oamenii politici, să ţinem departe de interesele şi orgoliile de partid, cel puţin, două subiecte importante pentru România de astăzi şi de mâine - pandemia şi PNRR. PNRR a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru aprobare, o ştire foarte importantă şi care setează un moment simbolic. PNRR înseamnă reforme, înseamnă şi peste 500 de ţinte şi borne asumate de România. Toate trebuie îndeplinite la timp, pentru că o singură ţintă ratată, se spune, va bloca întreg PNNR. Comisia verifică la fiecare 6 luni, iar 21 dintre acestea trebuie atinse până la finalul anului. Aşadar, greul abia începe. Suntem obligaţi să ne asumăm şi să facem aceste reforme. Iar ca bonus, pe lângă modernizarea României, vom avea şi un examen de maturitate pentru întreaga clasă politică. Datorită legilor pe care Parlamentul va trebui să le aprobe, a măsurilor care vor trebui luate la nivelul tuturor instituţiilor, PNRR ne obligă şi la o mobilizare transpartinică. O nouă "Declaraţie de la Snagov" s-ar impune, după 25 de ani de la acel pact. Este limpede că avem nevoie de o guvernare stabilă, legitimă şi predictibilă, de oameni potriviţi la locurile potrivite, care să nu aibă alte preocupări decât aceste ţinte şi borne, de linişte şi de respect pentru munca acestor oameni, pentru că, indiferent de formula de guvernare, de oameni trecători prin funcţii, aceste reforme vor defini viitorul ţării noastre şi vor furniza răspunsuri la întrebarea - "De ce s-ar întoarce acasă românii plecaţi?" A doua temă este legată de pandemie. Am spus de la început, să lăsăm specialiştii să vorbească şi să ia decizii. În ultimul an şi jumătate, spaţiul public a fost invadat de tot felul de falşi profeţi, autoproclamaţi specialişti în epidemii. Unde suntem astăzi? Nu are sens să detaliez. Voi da, însă, un exemplu cât se poate de clar. La începutul anului, Portugalia era în prag de colaps. Spitalele erau pline, autorităţile rugau oamenii să se trateze acasă, deşi au intrat în pandemie cu un sistem sanitar mult mai robust decât al nostru. În ultima săptămâna a lunii ianuarie, peste 2000 de oameni au murit din cauza COVID-19. Astăzi, aceeaşi ţară este printre campionii vaccinării, cu 86% din populaţie vaccinată. 98% dintre cei eligibili, oricine peste 12 ani, sunt vaccinaţi complet. Guvernul a predat comanda campaniei de vaccinare amiralului Henrique Gouveia e Melo, un fost comandat de escadron submarin. Recent, ţara a ridicat aproape toate restricţiile, după ce numărul de îmbolnăviri şi decese este foarte mic, conform NY Times. Şi ei s-au confruntat cu aceeaşi invazie de manipulări şi dezinformări în social media. Ţara este condusă de un guvern minoritar de stânga şi în spaţiul public au existat multe semne de întrebare despre vaccin. Amiralul, cu background în provocări militare complexe, a gestionat cu limbaj şi atitudine de război. În timp ce politicieni din lumea întreagă au folosit retorica de pandemie ca rampă de lansare sau relansare, amiralul spune că succesul său a fost garantat tocmai de faptul că s-a detaşat de politică. Echipa sa a fost formată din peste 30 de specialişti de top - matematicieni, doctori, analişti sau strategi din armata portugheză, iar la întrebarea "Ce pot face alte ţări pentru a creşte rata de vaccinare?", invariabil, răspunsul său este acelaşi - "Trebuie să găsească experţi, purtători de mesaj, care nu sunt politicieni". Aşadar, stimaţi colegi de arenă publică, vă provoc la acest pact pentru viitorul şi sănătatea României - fără politică în gestionarea pandemiei şi fără politică în reformele din PNRR. Dacă insistăm să rămânem blocaţi în micile noastre certuri, istoria nu ne va ierta. Şi nici românii nu o vor face. Iar când vom regreta, sunt şanse foarte mari să fie prea târziu! |
|
||||
|
"Incompetenţa Guvernului de dreapta ucide!" Din momentul în care preşedintele Iohannis, încălcând, din nou, Constituţia, a girat şi a impus "Guvernul lui" de incompetenţi, în ciuda faptului că PSD a câştigat alegerile, 12 incendii majore s-au produs în spitale din România. În patru dintre ele, respectiv cele din Spitalul de la Piatra Neamţ, Spitalul de Psihiatrie Socola, "Matei Balş" şi, cel mai recent, Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, au ars de vii zeci de pacienţi. În timpul acestor tragedii soldate cu morţi, miniştri ai sănătăţii au fost Nelu Tătaru (PNL), Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă (USR). Toţi aceşti miniştri au fost conduşi de Cîţu şi Orban, premieri şi preşedinţi ai PNL. Aceşti miniştri aveau obligaţia să se asigure că sunt luate măsuri de minimă securitate, astfel încât aceste nenorociri să poată fi evitate. Din păcate, nu au făcut absolut nimic, fiind interesaţi doar de imaginea personală şi de bătăliile în stil mafiot pentru furtul din banul public. Sunt sigur că vă aduceţi aminte că domnul Voiculescu, ministrul USR al sănătăţii, la momentul incendiului de la Spitalul "Matei Balş", soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, era preocupat să-şi schimbe poza de profil de pe Facebook. PNL şi USR trebuie să plătească pentru că au susţinut aceşti criminali în funcţiile publice de decizie şi au cauzat toate aceste tragedii, pentru care, în orice ţară civilizată, vinovaţii şi-ar fi dat demisia sau ar fi fost alungaţi cu pietre de către societatea civilă. Nu mai putem tolera această guvernare criminală! Incompetenţa echipei Iohannis - Cîţu ne condamnă pe toţi la moarte! |
|
||||
|
"Rezultatele Congresului PNL au început să se vadă!" Rata de infectare în Bucureşti a depăşit 9,5 la mia de locuitori, iar în Sectorul 1, rata de infectare este 11,5. Fastuosul congres care a găzduit 5000 de delegaţi şi care a însumat poate un număr de aproximativ 6000 de persoane într-un spaţiu închis, incluzând şi stafful de organizare, a atras după sine, la nicio săptămână distanţă, o rată de incidenţă covârşitoare în Bucureşti, şi în Sectorul 1, mai ales. Mândria şi îngâmfarea PNL de a organiza acest congres în plin valul 4 s-au împletit armonios cu incompetenţa şi indolenţa primarilor PNL-USR PLUS, generând împreună nişte restricţii drastice pentru locuitorii şi vizitatorii capitalei. Incompetenţa şi îngâmfarea politicienilor de la putere sunt plătite scump de noi toţi, cetăţenii de bună-credinţă ai capitalei, şi de copiii noştri. O clasă cu 20 de elevi nu poate funcţiona normal, ca acei copii să înveţe la şcoală, pentru că cei care au organizat un congres cu 5000 de persoane îi consideră pe cei 20 de copilaşi dintr-o clasă ca fiind prea mare grup de persoane. Copiii noştri sunt periculoşi pentru societate, trebuie trecuţi în online, dar congresul lor a fost tămâie sfinţită. Cetăţenii văd toate aceste măsuri abuzive luate împotriva lor şi dubla măsură, în comparaţie cu partidele coaliţiei de dreapta care şi-au organizat congrese fastuoase, în timp ce lumea este ţinută cu forţa în casă, discriminată pe considerente de vaccinare, iar copiilor le este încălcat dreptul la educaţie. Azi, Guvernul Ciţu care a creat haos şi a umilit românii, pleacă acasă. Moţiunea va trece, iar acest guvern de coşmar va fi istorie! |
|
||||
|
"Guvernarea liberală este singura capabilă să implementeze reformele cuprinse în PNRR" PNRR reprezintă o şansă unică de dezvoltare pentru ţara noastră. Negociat cu greutate, PNNR are scopul de a alinia România la ţările vestice care înseamnă un model de dezvoltare pentru noi. Astfel, prin PNRR, România va beneficia de 7,6 miliarde de euro pentru transporturi. Este, de departe, cea mai mare alocare pentru sectorul transport dintre ţările UE. Proiectele sunt împărţite în felul următor: 434 de kilometri de autostradă construiţi; 52 de staţii electrice construite; 625 de hectare de perdele forestiere; implementarea unui nou sistem de taxare "poluatorul plăteşte"; înnoirea a 200.000 de maşini din parcul auto până în 2026; 311 kilometri de cale ferată modernizată; 110 kilometri de cale ferată electrificată; 206 kilometri de cale ferată cu sistem modern de centralizare; 12,7 kilometri de reţea nouă de metrou; 32 de trenuri noi de metrou. De asemenea, Proiectul "România Educată" este finanţat cu 3,6 miliarde de euro. Proiectul "România Educată" reprezintă viziunea preşedintelui României privind modernizarea învăţământului românesc şi a fost asumat de Guvernul Cîţu. PNRR va avea o contribuţie esenţială în implementarea şi operaţionalizarea "României Educate". Mai mult, 2,45 miliarde de euro se vor aloca pentru sănătate. Este o nouă reuşită a guvernării liberale, în ceea ce priveşte finanţarea sănătăţii din fondurile europene. Anterior lansării PNRR, am obţinut finanţare pentru trei spitale regionale, prin fondurile europene clasice. Proiectele sunt împărţite în felul următor: 200 de centre comunitare construite sau renovate, cu dotări noi şi personal; 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară dotate şi renovate, în special la sate; 26 secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, inclusiv ambulanţă transport nou-născuţi; 30 de ambulatorii reabilitate/modernizate/extinse/dotate; 10 unităţi medicale mobile. De asemenea, creşterea suprafeţei forestiere este una dintre priorităţile PNL, Guvernul liberal declanşând, anul trecut, Campania de împădurire "O pădure cât o ţară". PNRR prevede că România va primi 1,37 miliarde de euro pentru împăduriri şi protejarea diversităţii: 45.000 de hectare de pădure plantate; 2900 de habitate de pajişti reconstruite ecologic. Digitalizarea rămâne o componentă esenţială pentru dezvoltarea României, mai ales în contextul acestei lumi în continuă mişcare. Prin PNRR, România va primi 1,89 miliarde de euro pentru Programul "Cloud guvernamental şi sisteme publice digitale". Aceste fonduri vor fi folosite pentru digitalizarea, debirocratizarea şi modernizarea administraţiei publice şi pentru creşterea gradului de conectare la Internet. Suma alocată va fi folosită pentru legarea ministerelor într-o singură reţea; 8,5 milioane de cetăţeni cu carte de identitate electronică; 300.000 de funcţionari publici instruiţi digital; internet de mare viteză în 790 de sate. Ultimul aspect pe care aş dori să-l ating, dar nu cel din urmă, este mediul de afaceri. PNL a afirmat mereu că antreprenorul este un erou. Astfel, prin PNRR, România primeşte 2,36 miliarde de euro pentru mediul de afaceri, cercetare şi inovare. Mediul de afaceri a fost afectat de criza economică generată de pandemie şi fondurile UE se vor adăuga măsurilor de sprijin gândite de Guvernul liberal, cum ar fi Programul IMM Invest. De asemenea, mai sunt alocate 1,2 miliarde de euro pentru managementul deşeurilor, 2,1 miliarde de euro pentru tranziţia verde şi digitală a UAT-urilor, 1,62 miliarde de euro pentru sectorul energetic, 1,88 miliarde de euro pentru sisteme de apă şi canalizare, 482 milioane de euro pentru reforma fiscală şi a sistemului de pensii, 200 milioane de euro pentru turism şi cultură, precum şi 2,2 miliarde de euro pentru reabilitare energetică. |
|
||||
|
Pe 3 octombrie am sărbătorit "Ziua Unităţii Germane", Ziua Naţională a Republicii Federale Germania. Celebrarea acestui eveniment este întotdeauna pentru toţi germanii un lucru deosebit. Relevanţa şi urmările acestei decizii a poporului german au fost şi sunt extrem de importante pentru Europa şi întreaga lume. A fost primul pas în sensul extinderii spre est a Uniunii Europene şi a NATO. Beneficiare ale acestei evoluţii pozitive sunt şi statele foste comuniste din Europa de Est, care şi-au refăcut legătura cu civilizaţia şi democraţia occidentală, iar printre acestea şi ţara noastră, România. Ca urmare a acestei situaţii, am trăit ani de democratizare şi dezvoltare. În UE şi NATO suntem parteneri strategici ai Republicii Federale Germania cu care, de altfel, am încheiat deja în 1992 Tratatul de prietenie şi colaborare în Europa. Acest tratat prevede expressis verbis că ambele ţări se obligă să susţină minoritatea germană din România. Acest lucru s-a produs în mod consecvent şi, de aceea, doresc să adresez mulţumiri deosebite în numele minorităţii germane şi al Forumului Democrat al Germanilor din România. Germania a devenit totodată de departe principalul nostru partener comercial şi investitor în economia românească, generând astfel sute de mii de locuri de muncă. Statul german susţine în mod exemplar şi învăţământul de limbă germană maternă de care beneficiază orice copil ai cărui părinţi optează astfel. Această evoluţie fără precedent se datorează şi unei personalităţi politice germane, europene şi globale, care îşi încheie prodigioasa carieră politică în urma alegerilor federale care au avut loc recent în Germania. Este vorba despre doamna cancelar dr. Angela Merkel, căreia doresc să-i mulţumesc public, în numele minorităţii germane, pentru tot ceea ce a făcut pentru dezvoltarea relaţiilor româno-germane, începând cu decizia de aderare a ţării noastre la UE la termenul stabilit 1 ianuarie 2007, cât şi pentru sprijinul acordat nouă. În ceea ce priveşte minoritatea germană, vom continua să susţinem în mod hotărât extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Germania, în interes reciproc, pe toate planurile - politic, economic, social şi cultural. Închei urând tuturor germanilor multă sănătate şi prosperitate! |
|
||||
|
"Testarea şi vaccinarea, singurele soluţii pentru ca România să depăşească cu bine al patrulea val pandemic" Cel de-al patrulea val pandemic găseşte România în poziţia de codaşă la vaccinare, plasând-o totodată în nefericita situaţie de a avea cele mai multe infectări şi decese cauzate de COVID-19, din Uniunea Europeană. Acestea sunt statistici dincolo de orice dubiu. Intrarea în online a mii de elevi la numai două săptămâni de la debutul anului şcolar, lipsa paturilor şi a aparatelor de oxigen în secţiile ATI, supraaglomerarea spitalelor fac parte dintr-o realitate pe care am mai trăit-o şi în urmă cu peste un an, la debutul pandemiei. Toate aceste lucruri, stimaţi colegi parlamentari, ar trebui să vă pună pe gânduri, indiferent de partidul din care faceţi parte. Poate ar trebui să vă întrebaţi de ce măsurile pompieristice pe care Guvernul se pregăteşte să le ia abia acum nu au fost luate încă din vară, când toţi oficialii guvernamentali anunţau triumfalist succesul campaniei de vaccinare şi stoparea răspândirii virusului. Poate ar trebui să vă întrebaţi de ce o ţară întreagă a fost nevoită să aştepte finalul Congresului PNL şi abia apoi să se gândească cineva din Guvern şi la problemele ţării şi la nevoile cetăţenilor. Răspunsul la aceste întrebări este simplu, din păcate. Ocupaţi fiind cu probleme personale şi de partid, cei care pretind că guvernează România au ignorat pregătirea corespunzătoare a acelor măsuri care să prevină apariţia unor focare de infecţie cu COVID-19. De exemplu, Guvernul României consideră un moft, în continuare, chiar fiind pus în faţa evidenţei, testarea săptămânală a tuturor elevilor şi profesorilor. Până şi faptul că se ia în considerare eliminarea pragului de 6 la mie în şcoli este o iresponsabilitate, în lipsa unor dovezi ştiinţifice care să susţină o astfel de hotărâre. În mod clar este extrem de important ca şcoala să aibă loc cu prezenţă fizică, faţă în faţă, şi nicidecum online, dar acest lucru ar fi fost posibil doar dacă autorităţile se pregăteau şi introduceau încă din vară testarea săptămânală a tuturor copiilor şi a cadrelor didactice, aşa cum PSD a susţinut tot timpul, lucru care nu s-a petrecut, deoarece, pe de o parte, ciolanul puterii le devenise insuficient unora, în timp ce alţii aveau de pregătit un Congres în cadrul căruia să îşi plătească nişte poliţe mai vechi. Eliminarea pragului de 6 la mie, în lipsa unei campanii eficiente de testare săptămânală şi de vaccinare, fără a se introduce protocoale şi metode de ventilaţie pasivă şi activă în sălile de curs, nu va face altceva decât să mute întreaga presiune a pandemiei pe sistemul sanitar, care, surpriză, nici el nu este mai bine pregătit, acum la debutul valului al 4-lea, decât era la debutul primului val. Dincolo de lipsa paturilor şi a aparatelor de oxigen, spitalele nu au în stoc suficiente medicamente din protocolul naţional pentru tratarea cazurilor medii sau grave de COVID-19. Luat prin surprindere de acest val patru, despre care ştiam cu toţii că va veni încă de când, chipurile!, învinsesem pandemia, Ministerul Sănătăţii a contractat medicamente printr-o hotărâre luată abia în data de 29 septembrie, deşi valul patru a debutat în România încă de la începutul lui septembrie. Iar producţia acestui tip de medicamente, atât de necesare în spitale, durează şi câteva luni, în condiţiile în care, în acest moment, cererea este mare din partea tuturor statelor europene. Testarea este esenţială pentru funcţionarea în regim normal a şcolilor, pentru siguranţa şi sănătatea copiilor şi a profesorilor, dar şi pentru binele întregii comunităţi. Este important ca deciziile care se iau să nu se ia de pe o zi pe alta şi, mai mult decât atât, toate aceste decizii trebuie să fie luate de experţi în epidemiologie. |
|
||||
|
"România, Covidul şi Congresul" Ceea ce acum câteva luni părea un vis urât, trăim astăzi din plin. Ne găsim în valul 4 al pandemiei COVID, cu o explozie a cazurilor zilnice, spitale care gem de pacienţi, secţii ATI suprasolicitate şi slab dotate, decese îngrijorător de numeroase. Ritmul vaccinării este dezastruos, rodul putred al unor campanii de vaccinare penibile, începând cu cafeaua lui Cîţu şi terminând cu rânjetul preşedintelui Iohannis care crede că e suficient să apară şi să spună "vac-ci-na-ţi-vă". Nu, nu aşa se conduce o campanie de vaccinare!! Nu aşa ai grijă de cetăţenii ţării. Nu aşa gestionezi o pandemie. Şi nu aşa te pregăteşti de un val 4 puternic, anunţat şi prevăzut de către specialişti de luni bune! Suntem pe ultimul loc la capitolul vaccinare, dintre ţările Uniunii Europene. În schimb, am ajuns pe primul loc la infectări şi decese - o spun statisticile şi o spune realitatea, la fel cum suntem campioni şi la alte capitole, cum ar fi analfabetismul funcţional, procentul mamelor minore şi investiţiile în educaţie - suntem România covidată şi needucată. Numeroase localităţi au intrat deja în scenariul roşu. Nu este deloc departe momentul în care întreaga ţară va intra în scenariul roşu. În timp ce aproape toată Europa relaxează măsuri şi ajută cetăţenii, Guvernul României se pregăteşte de o nouă închidere generală, una care va fi fatală, economic, social şi uman. În tot acest timp, PNL şi Iohannis organizează congres fizic, cu participarea a 5.000 de oameni, fără restricţii, fără a respecta normele în vigoare, fără a respecta protocoalele sanitare şi mai ales, fără pic de bun simţ, 5.000 de sardele înghesuite într-o sală ca o cutie, ţipând, urlând, fără niciun fel de respect pentru cetăţenii care nu au avut "privilegiul" să fie printre cei aleşi. Groparii României, Cîţu, ridicătorul de pahare, Orban, ridicătorul de osanale, şi Iohannis, ridicătorul din umeri, au condus şi au legitimat această grobiană manifestare pseudopolitică, ştergându-şi picioarele pe obrazul românilor. Această mascaradă trebuie oprită de urgenţă! Aceşti indivizi sunt un pericol pentru români şi fiecare zi ce trece cu ei în fruntea ţării reprezintă un atentat la siguranţa naţională. Moţiunea de cenzură va trece nu pentru că o cere Partidul Social Democrat, ci pentru că o cer românii pe care îi minţiţi, îi înşelaţi şi îi ucideţi în fiecare zi prin nepăsare, obrăznicie şi incompetenţă! |
|
||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin-Claudiu Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi deputaţi! Continuăm lucrările de astăzi ale şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul de 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 161. Ordinea de zi a fost distribuită. Reamintesc programul de lucru pentru astăzi: de la 10.00 la 10.50 - dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea; 10.50 - 11.00 pauză; ora 11.00 - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; la ora 12.00 şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă întreb, stimaţi colegi, lideri de grup, dacă sunt alte comentarii, discuţii, observaţii asupra ordinii de zi. Nu. Prin urmare, o să-i dau cuvântul, înainte de a începe dezbaterile de astăzi, domnului deputat Boris Volosatîi, Grupul parlamentar AUR. Dacă e domnul deputat în sală? Vă rog. |
|||||
|
|
Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Distinşi colegi, Aş vrea să vă vorbesc astăzi despre învăţători, dascăli, profesori, pentru că astăzi, 5 octombrie, este Ziua Internaţională a Educaţiei. Şi pentru că Învăţătorul este unica titulatură recunoscută de Dumnezeul nostru Isus Hristos. Învăţătorul ne-a spus ceva! Ne-a spus! Dar noi am înţeles? Uite! Japonezii au înţeles. În faţa lui, a Învăţătorului, se închină şi împăratul! Pentru că el ştie că fără învăţător nu poate fi împărat. Mulţi conducători de-ai noştri se cred împăraţi, fără a avea un Învăţător, fără a avea educaţie. De aceea şi avem ce avem. Avem un dezastru în educaţie, după cum recunoaşte şi ministrul. Din aceste motive, nu aş vrea să cred că ceea ce se întâmplă azi în educaţie este premeditat. Aş vrea să cred că este o eroare. Mai bine să fie o eroare. Pentru că dacă este premeditat, atunci este o crimă în faţa naţiunii noastre! Domnilor miniştri, Aş vrea să vă aduc aminte cuvintele celui mai mare ministru al educaţiei din istoria noastră, Spiru Haret: "Aşa cum arată şcoala astăzi, va arăta ţara mâine!". În încheiere, aş vrea să mă adresez colegilor mei, învăţătorilor, profesorilor care au ales să rămână în domeniu, în pofida, nu datorită salariilor, condiţiilor, atitudinii. Să rămânem şi să ne facem datoria cu onoare, cu demnitate! Pentru că dacă nu noi, atunci cine? Cine o să le spună românilor că sunt români şi că trebuie să fie mândri de acest lucru?! Să ţinem minte cuvintele altui ministru al educaţiei, Edgar Faure, care spunea că: "Noi nu-i învăţăm pe elevi ce vrem, nu-i învăţăm pe elevi ce ştim, îi învăţam ce suntem". Felicitări, stimaţi colegi, învăţători, dascăli, profesori! Salus in virtute decus! Boris Volosatîi, deputat AUR. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Ne alăturăm cu toţii acestui mesaj şi transmitem la mulţi ani tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei. Le mulţumim tuturor pentru tot ceea ce fac pentru educaţie. Mergem mai departe, stimaţi colegi. Intrăm în ordinea de zi şi începem dezbaterea iniţiativelor legislative, de unde am rămas ieri. |
|||||
|
|
|
Punctul 13 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru acordarea stimulentului de risc persoanelor care lucrează în servicii de îngrijire pentru vârstnici; PL-x 533/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Rog colegii de la Comisia pentru muncă, doamna Ţoiu sau cineva de la Comisia pentru muncă să ne prezinte raportul. Colegii de la Comisia pentru muncă pentru prezentarea raportului, vă rog. O să te rog să-l citeşti tu, că văd că... Mulţumesc. Dacă colegii de la Comisia pentru muncă nu... O voce din sală: Este aici, dacă îi daţi raportul! |
|
|||
|
|
Păi, haideţi! "Bună" organizare! |
|||||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru acordarea stimulentului de risc persoanelor care lucrează în servicii de îngrijire pentru vârstnici În temeiul art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa PL-x 533/2020, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Proiectului de Lege pentru acordarea stimulentului de risc persoanelor care lucrează în servicii de îngrijire pentru vârstnici. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 cu un nou alineat, alin. (11), în scopul acordării stimulentului de risc şi pentru personalul angajat al serviciilor sociale de tipul serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni, respectiv al centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul negativ al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, punctul de vedere, negativ, al Guvernului. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 20 de deputaţi, din totalul de 21 de membri. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi - un vot împotrivă şi 3 abţineri. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituţia României, republicată. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 2 septembrie 2020. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. O să vă rog să-mi restituiţi şi raportul. Dacă sunt intervenţii? Vă rog, domnule Andronache. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Am venit să iau cuvântul pe procedură. Fac un apel către preşedinţii de comisii, în calitate de lider de grup, să trateze cu mai multă atenţie această şedinţă de respingeri. O voce din sală: Tratăm după ora 12.00! |
|||||
|
|
Pentru că nu mi se pare normal să nu existe măcar un coleg desemnat, din partea comisiilor de specialitate, să prezinte raportul. Şi am observat că această chestiune se întâmplă în special atunci când avem şedinţe cu rapoarte de respingere. Această activitate este la fel de importantă, dragi colegi, ca şi cea de discuţii, dezbateri pe rapoartele de adoptare; face parte din activitatea parlamentară. De aceea, încă o dată, fac apel către preşedinţii comisiilor de specialitate. Am trecut peste faptul că nu au fost desemnaţi raportori din partea comisiilor pentru a veni să prezinte aceste rapoarte, dar a nu avea pregătit măcar un coleg care să prezinte acest raport din partea comisiei de specialitate mi se pare că este o atitudine inadecvată. De aceea, fac apel către preşedinţii comisiilor de specialitate să ia în serios şedinţa de dezbateri pe propunerile de respingeri. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule Andronache. Aveţi dreptate. Rugămintea este aceeaşi către preşedinţii de comisii: să asigurăm măcar un reprezentant al comisiei care să citească rapoartele. Vă întreb dacă la dezbateri generale sunt alte intervenţii? Nu, nu sunt alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 14 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României - S.A.; PL-x 57/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, reprezentantul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi sau Comisia pentru buget, finanţe. Vă rog, domnule deputat Burduja. |
|
|||
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României S.A. În conformitate cu prevederile art. 94 şi art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României S.A. Obiectul de reglementare vizează această instituţie specializată cu personalitate juridică, în vederea sprijinirii antreprenoriatului şi a IMM-urilor, posibilitatea de a iniţia proiecte cu impact asupra economiei naţionale şi de a impulsiona marile proiecte de infrastructură, având ca model arhitectura sistemului financiar european. Obiectivul Băncii de Dezvoltare este de a sprijini antreprenoriatul şi dezvoltarea socio-economică, per total, prin promovarea investiţiilor şi asigurarea finanţării, prin derularea de servicii financiare şi de consultanţă şi prin emiterea de titluri de valoare şi strângerea de fonduri sau de capital în scopul susţinerii acestor servicii. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de respingere a Proiectului de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Intrăm în dezbateri generale. O invit la cuvânt pe doamna deputat Viorica Sandu, Grupul parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi,
Încă o dată sunt nevoită să vin în faţa dumneavoastră pentru a vorbi despre impostura încă premierului Cîţu şi a majorităţii care îl susţine. Încă de acum un an şi jumătate Guvernul Partidului Social Democrat a propus înfiinţarea Băncii de Dezvoltare, urmând o recomandare venită din partea Uniunii Europene. De atunci, liberalii şi aliaţii lor au tărăgănat adoptarea proiectului în Parlament şi i-au dat avize negative peste tot. Am fi putut înţelege aceste acţiuni dacă proiectul era într-adevăr slab, aşa cum au spus ei. Surpriza a venit în urmă cu o lună, când Guvernul a publicat un proiect propriu de ordonanţă privind înfiinţarea Băncii de Dezvoltare. Documentul este 95% copy-paste după proiectul de lege iniţiat de fostul ministru PSD al finanţelor, Orlando Teodorovici. Textul propus de Cîţu are acelaşi număr de pagini, 13 articole, în loc de 12, câteva modificări de redactare şi foarte puţine schimbări şi completări. Asta în condiţiile în care, acum doi ani, Cîţu spunea că România nu are nevoie de o bancă de dezvoltare, de încă o bancă de stat. "Resurse economice irosite pe proiecte tâmpite!" Asta spunea analistul Cîţu, contrazis astăzi de încă premierul Cîţu. Furtul intelectual mai lipsea din cazierul şi aşa bogat al lui Cîţu! Dragi colegi, Haideţi să nu mai pierdem timpul românilor şi să votăm proiectul original, iniţiat de Partidul Social Democrat şi validat chiar de actuala putere! Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, doamnă deputat. Este înscris la cuvânt domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă adresez dumneavoastră, colegilor mei, pentru că doresc să înţelegeţi un lucru foarte important. Alocarea creditului şi dezvoltarea cu credit propriu sunt absolut importante atunci când vine vorba de finanţarea unor proiecte de interes naţional. Orice vot împotriva unei bănci româneşti este un vot împotriva intereselor economice ale poporului român. De aceea, cred că acest proiect nu poate fi votat împotrivă. Aberaţia domnilor liberali că acesta este un ajutor de stat şi că ajutoarele de stat sunt nepermise în comunitatea europeană, la un anumit cuantum..., le aduc aminte domnilor liberali că în Tratatul de la Maastricht se spune că cedarea de suveranitate parţială către birocraţii de la Bruxelles se face numai pe baza parităţii. Păi, care este paritatea noastră? Adică noi nu avem nevoie de bancă de dezvoltare? Ca să nu mai vorbim că băncile noastre comerciale nu sunt româneşti! Motiv pentru care vă atrag atenţia, domnilor liberali, opoziţia faţă de interesele economice ale poporului român este opoziţie faţă de dezvoltarea acestei naţiuni. Atât am avut de spus. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Sebastian Burduja, Grupul parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Cu toată colegialitatea, există pe site-ul Ministerului de Finanţe un proiect de ordonanţă de urgenţă foarte bun şi este practic doar o acţiune de curăţare legislativă ceea ce facem azi, prin acest punct şi prin punctul următor, care se referă la aceeaşi Bancă Naţională de Dezvoltare. În anii care s-au scurs dintre momentul în care domnul Teodorovici a depus aceste proiecte şi până în prezent s-au desfăşurat mai multe analize, cu sprijinul instituţiilor financiare internaţionale, şi s-a găsit exact formula legislativă corectă. Deci Partidul Naţional Liberal şi Guvernul liberal sprijină cu toate puterile acest proiect. România e, cred, singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o Bancă Naţională de Dezvoltare, şi o vom avea, de îndată ce ordonanţa care deja e publică, de la mijlocul lunii august, dacă ţin bine minte, va fi adoptată. Vă mulţumesc. (Vociferări.) |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Stimaţi colegi, Haideţi, că toată lumea poate să vină la microfon să-şi exprime punctul de vedere! Domnul Budăi. Domnul deputat Budăi. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate coleg, Aici nu este o întrecere pe proiecte, nu este o întrecere pe cum să facem, cum să nu facem. Ipocrizia acestui moment constă în declaraţiile lui Cîţu, când era în opoziţie, că "Nu avem nevoie de aşa ceva!". Asta este ipocrizia momentului! Mulţumesc frumos. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte intervenţii din partea grupurilor? Nu. Vă reamintesc că prin raportul comisiilor sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 15 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României - EximBank S.A.; PL-x 457/2017. Pentru raport, domnule deputat Burduja? Domnule Burduja? |
|
|||
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României - EximBank S.A. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere pe fond, cu acest proiect de lege. Are ca obiect reglementarea funcţionării Băncii de Dezvoltare a României - EximBank S.A. şi înlocuirea actualei legi de organizare şi funcţionare a acesteia. După modelul unor instituţii de credit similare din alte ţări, este avută în vedere transformarea EximBank S.A. într-o bancă de dezvoltare. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de respingere a proiectului de lege, deoarece la nivelul Ministerului Finanţelor - cum vă spuneam - se află în derulare proiectul de înfiinţare propriu-zisă a Băncii Naţionale pentru Dezvoltare a României, cu finanţare de la Comisia Europeană, cu termen de finalizare la sfârşitul anului 2021. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Dezbateri generale? Doamna deputat Sandu, Grupul parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, Proiectul privind funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României EximBank intră în plen cu raport de respingere dintr-un singur motiv: pentru că este iniţiat de Partidul Social Democrat. Suntem în aceeaşi situaţie ca şi la proiectul înfiinţării Băncii de Dezvoltare. Liberalii nu l-au refuzat pentru că e slab, ci pentru că e propus de Partidul Social Democrat. Tocmai de aceea l-au copiat, i-au schimbat titlul şi au zis că e al lor. Şi uite aşa actuala putere a făcut ping-pong şi a amânat un proiect recomandat de Comisia Europeană, mai mult de un an de zile. Astfel de jocuri nu ne fac cinste nouă, parlamentarilor României. Din cauza unor astfel de colegi, Parlamentul este printre instituţiile în care românii au cea mai puţină încredere şi tot din cauza lor ne facem de râs în lume. Aşadar, eu voi vota cu toată încrederea proiectul propus de Partidul Social Democrat şi vă rog şi pe dumneavoastră să o faceţi. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Sebastian Burduja, Grupul parlamentar al PNL. |
|||||
|
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: Doar pentru adevărul istoric, doamnă deputat. Asta vă spuneam, în ultimul an şi jumătate, inclusiv când eram secretar de stat în finanţe, s-au analizat mai multe scenarii pentru această Bancă Naţională de Dezvoltare, unul dintre ele fiind transformarea EximBank-ului în această instituţie şi, conform analizelor, inclusiv prin experţi europeni, s-a ajuns la concluzia că trebuie înfiinţată o instituţie de la zero, ceea ce se va şi întâmpla, iar proiectul de ordonanţă, după cum vă spuneam, este deja în transparenţă. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Marius-Constantin Budăi, Grupul parlamentar al PSD. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Exact pentru acelaşi adevăr istoric, stimate coleg, şi în ideea zilei de astăzi, nu o să mai reiau chestiunea cu ipocrizia, se ştie deja. Transmit doar un mesaj public - poate se uită şi Florin Cîţu. Fantasticule, te aşteptăm la moţiune! Wow! Big time! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. Mai aveţi puţintică răbdare şi vă aşteptăm să vă exprimaţi ca majoritate nou creată. Vă rog, domnule deputat Coleşa. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul AUR a consemnat de când a intrat în Parlament lipsa unor dezbateri reale pe legi şi faptul că România este legiferată prin ordonanţe de urgenţă sau ordonanţe de Guvern, aşa cum se întâmplă în cazul de faţă. Avem un proiect legislativ din 2018 care este lipsit de susţinere şi de dezbatere reală, adoptându-se în locul lui o ordonanţă de urgenţă, în esenţă, cu acelaşi conţinut. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă reamintesc că raportul comisiilor sesizate în fond propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Mai departe, punctul 16 de pe ordinea de zi, reexaminarea Legii pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019; PL-x 71/2019/2.12.2019. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru constituţionalitate, pentru prezentarea raportului. Vă rog, domnul deputat. |
|
|||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. PL-x 71/2019/2021 Raport asupra Legii pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău. Comisia pentru constituţionalitate a fost sesizată cu dezbaterea legii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019. Preşedintele României a transmis în data de 25 aprilie 2019 o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la prevederile legii. Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 384 din 2019, prin care admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că legea este neconstituţională. Guvernul a transmis puncte de vedere negative. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Membrii Comisiei pentru constituţionalitate au examinat legea şi documentele anexate în şedinţa din data de 8 iunie 2021. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea legii. În raport cu obiectul şi conţinutul său, actul normativ face parte din categoria legilor organice. Astăzi vom vota pentru demiterea Guvernului Cîţu! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. Dacă la dezbateri generale sunt alte intervenţii? Nu. Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestei legi. Legea rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie; PL-x 32/2019. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru industrii şi servicii, pentru prezentarea raportului. Vă rog, domnul preşedinte. |
|
|||
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie. Consiliul Economic şi Social avizează nefavorabil proiectul de act normativ. Membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 8 iunie 2021 şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, cu amendamente respinse prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule preşedinte. Invit la cuvânt pe doamna deputat Oana-Marciana Özmen, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie face parte din categoria propunerilor legislative care au ca obiect reglementarea privind completarea acestei ordonanţe. A primit aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social întrucât finanţarea cheltuielilor acestei organizaţii, precum şi salarizarea angajaţilor se fac prin hotărâre de Guvern. Ca urmare, având în vedere avizul negativ, Grupul USR va vota pentru respingerea proiectului legislativ. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Dacă mai sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu. Vă reamintesc că raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. |
|||||
|
|
|
Punctul 18 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în administrarea Senatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 45/2021. Comisia sesizată în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, rog citirea raportului. |
|
|||
|
|
PL-x 45/2021 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în administrarea Senatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Senatul a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa, cu observaţii şi propuneri. Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere prin care nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Obiectul de reglementare este transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în administrarea Senatului, intervenţiile fiind argumentate în expunerea de motive prin faptul că nu au fost realizate operaţiunile de investiţii şi transfer ale ministerului în spaţiile menţionate şi nu există, practic, concretizarea acestui transfer. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege întrucât operaţiunea preconizată prin obiectul de reglementare cuprins în proiectul de lege intră în sfera actelor normative secundare - în speţă, hotărâri de Guvern - şi nu ţine de competenţa de legiferare a Parlamentului. Astfel, numai Guvernul are competenţa de a emite un act individual, pe calea unei hotărâri adoptate în temeiul art. 108 din Constituţie, care să vizeze o astfel de transmitere a dreptului de proprietate, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 867 alin. (1) din Codul civil, de la care însă art. I alin. (1) din proiectul de lege analizat derogă în mod expres. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Invit la cuvânt pe doamna deputat Oana Özmen, Grupul parlamentar al USR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de Lege nr. 45/2021 are ca obiect transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în administrarea Senatului, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. În cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii, proiectul a primit aviz negativ. Membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi avizarea negativă a Proiectului de Lege privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Grupul USR PLUS va vota pentru respingerea acestui proiect de lege. |
|||||
|
|
Mulţumesc, doamnă deputat. Invit la cuvânt pe domnul deputat Georgel Badiu, Grupul parlamentar AUR. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sunt câţiva ani de când acel spaţiu de la Senat a fost pus la dispoziţia Guvernului, pentru a se muta acolo Ministerul Lucrărilor Publice. De câţiva ani nu se face nimic, nici măcar nu a început o activitate de amenajare a acelui spaţiu. În acest timp, colegii noştri de la Senat au birouri improvizate pe holuri, de mai mare ruşinea pentru Parlamentul României. Cum este posibil aşa ceva, câţiva ani să nu se facă nimic? Ce gospodari sunt aceştia, din Guvernul României? Nici nu contează ce Guvern a fost. Dar cum este posibil ca să stai atâţia ani de zile, să primeşti un spaţiu, să-ţi baţi joc de el şi nici măcar să nu începi o activitate de amenajare? În condiţiile acestea, este logic ca acel spaţiu să se reîntoarcă la Senat. Dacă ani de zile nu te-ai folosit de el înseamnă că nu-ţi trebuie, nu? Şi, dacă nu-ţi trebuie, de ce să ţi-l lăsăm în continuare? Grupul AUR va vota contra propunerii de respingere a acestui proiect de lege. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Mulţumesc. E a doua intervenţie, din partea domnului Simion, din partea Grupului AUR? |
|||||
|
|
Da, o să fie o intervenţie foarte scurtă. Îl aşteptăm pe domnul Cîţu să vină! (Aplauze.) |
|||||
|
|
O să vină, să vă oficializaţi "căsătoria" din interes, domnule Simion. (Râsete.) Vă rog, domnule Andronache. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru a nu lăsa nelămurite aspectele legate de transmiterea acelei părţi din clădirea Parlamentului către Ministerul Lucrărilor Publice şi solicitarea colegilor noştri care au întocmit proiectul, de a se reîntoarce în patrimoniul Parlamentului spaţiul respectiv, trebuie spus că am dezbătut în Comisia juridică aceste aspecte şi ministrul lucrărilor publice, domnul Cseke, ne-a asigurat - şi am încredere în cuvântul dânsului - că în acest an vor începe lucrările de reabilitare. De altfel, ne-a confirmat faptul că are în derulare licitaţia pentru ca acest spaţiu să fie amenajat cât mai curând cu putinţă şi pentru a pune în aplicare situaţia faptică existentă astăzi. Repet, avem încredere în cuvântul domnului ministru. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu domnului lider Andronache. Dacă nu mai sunt intervenţii la dezbateri generale, vă reamintesc că raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. Mai departe, stimaţi colegi, că mai trebuie să şi muncim. |
|||||
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru modificarea alineatului (1) al articolului 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 459/2018. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.) Sunteţi iniţiator, domnule Grosaru? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei juridice. Vă rog, domnul deputat. |
|
|||
|
|
PL-x 459/2018 Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea alineatului 1 al articolului 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Senatul a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de lege. CSM a apreciat, în 2018, că nu poate fi exprimat un aviz în termenul solicitat la acel moment, întrucât nu exista posibilitatea unei consultări reale a instanţelor şi parchetelor cu privire la aspectele vizate de propunerea legislativă, împreună cu alte iniţiative legislative referitoare la domeniul penal şi procesual penal. Guvernul României a transmis două puncte de vedere prin care nu susţine adoptarea proiectului de lege. Obiectul de reglementare este excluderea din sfera noţiunii de funcţionar public a persoanelor care au fost alese în funcţii de demnitate publică, precum şi a celor care exercită o funcţie de demnitate publică de orice natură. Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că statutul juridic privilegiat creat persoanelor care ocupă funcţiile alese exceptate de la dispoziţiile art. 175 din Codul penal contravine prevederilor art. 11 alin. (l) din Constituţie, potrivit cărora "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte". Statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (l) din Constituţie, potrivit căruia "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. Invit la cuvânt, la dezbateri generale, pe domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, Grupul minorităţilor. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Încep prin a spune că voi susţine respingerea acestui proiect de lege, pentru un motiv foarte simplu - potrivit art. 25 din Legea nr. 96 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în exercitarea atribuţiilor, deputaţii şi senatorii se bucură de autoritate publică de stat, tocmai pentru a-şi îndeplini atribuţiile cu care au fost însărcinaţi. A redefini nişte instituţii de drept penal care vin practic în sprijinul aleşilor, al demnitarilor, în ceea ce priveşte anumite infracţiuni săvârşite împotriva acestora sau a familiilor lor, fapte care s-ar circumscrie infracţiunii de ultraj, în acest proiect de lege sunt scoase. Practic, acest proiect de lege ar elimina o protecţie asupra deputaţilor şi senatorilor, de care se bucură în exercitarea mandatului. Drept urmare, voi vota cu încredere respingerea acestui proiect de lege. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu mai sunt înscrieri la cuvânt pentru partea de dezbateri generale. Raportul comisiei propune respingerea proiectului de lege. Proiectul de lege rămâne la votul final. Şi ultimul proiect pe care îl discutăm astăzi. |
|||||
|
|
|
20. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate; Pl-x 659/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Neaţă, vă rog. |
|
|||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Există o instituţie a statului, ORNISS se numeşte, care acordă, respinge sau retrage autorizaţia de acces la informaţii clasificate pentru persoanele autorizate. Această acordare, respingere sau retragere se face în baza unor propuneri făcute de Serviciile de Informaţii, Servicii de Informaţii ce fac propunerea în baza unor informaţii primite sau însăilate în funcţie de interesul celui care are decizia acestei acordări sau nu a avizului. Ştiu acest lucru, am lucrat în sistemul naţional de apărare, ştiu că aşa se procedează. Aceste informaţii întotdeauna sau în mare parte sunt făcute, aşa cum spuneam, în funcţie de interesul celui care are decizia şi doreşte să elimine o persoană care la un moment dat îi este cumva opozantă. Acest lucru îl ştim cu toţii, ne-am plâns cu toţii de el, că se întâmplă în România de astăzi. Cu toţii spunem că sunt abuzuri care se fac de către anumite instituţii ale statului, dar atunci când trebuie să votăm pentru a corecta aceste abuzuri, nu ştiu cum se face că propunem, ca şi în această situaţie, respingerea unui asemenea proiect. Proiectul de lege pe care eu l-am iniţiat propunea ca legea să fie modificată astfel încât atunci când instituţiile statului propun retragerea sau respingerea unui asemenea aviz să-i comunice şi persoanei interesate, nemijlocit, care sunt motivele pentru care acest aviz nu îi este acordat sau îi este retras. În acest fel, persoana respectivă poate beneficia de dreptul la informare şi dreptul la apărare, drepturi, de altfel, garantate de Constituţia României, situaţie în care nu se regăseşte astăzi. Eu voi vota această iniţiativă. De altfel, voi vota împotriva propunerii de respingere. Şi, dacă şi dumneavoastră doriţi să corectăm unul dintre abuzurile frecvent întâlnite, vă rog să votaţi, de asemenea, împotriva respingerii acestei iniţiative. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Dezbateri generale. Înscris la cuvânt, domnul... |
|||||
|
Domnul Silviu Nicu Macovei (din sală): Nu, raportul. Raportul! |
||||||
|
|
Raportul. Vă rog. |
|||||
|
|
Pl-x 659/2020 În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, transmisă cu adresa Pl-x 659/2020 din 20 octombrie 2020, înregistrată la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu nr. 4c-15/326 din 21 octombrie 2020 şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi cu nr. 4c-13/1009 din 21 octombrie 2020. Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 91 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 14 octombrie 2020. Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă, cu observaţii şi propuneri, conform avizului nr. 865 din 25 august 2020. Consiliul Economic şi Social, prin adresa nr. 7378 din 13 august 2020, avizează favorabil propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 182/2002, prin introducerea unui articol potrivit căruia avizul, retragerea sau, după caz, respingerea acordării certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces pentru persoanele cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate se transmit, motivat, către solicitant şi către beneficiarul nemijlocit. Guvernul României, prin punctul său de vedere, transmis cu adresa nr. 1420 din 15 martie 2021, nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi ai Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de respingere a Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. Domnul Rodeanu, foarte scurt, pentru că suntem deja în afara programului, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Nu interveneam dacă nu se discuta, astăzi, de la această tribună, despre abuzurile în cadrul sistemului naţional de siguranţă naţională, apărare, ordine publică. Păi, dragi colegi, abuzul de care se discuta aici vine tocmai din interferenţa politicului în activitatea acestor instituţii, iar acest proiect care este propus astăzi spre respingere este un exemplu perfect al luptei politice în cadrul acestor instituţii. Motivaţia respingerii unui astfel de certificat poate fi solicitată prin instanţă şi avem cadrul legal pentru aceasta. Instanţa poate hotărî şi poate cerceta acea speţă şi să-i comunice celui care a fost refuzat în cadrul procedurii dacă motivele sunt coerente, legale şi dacă sunt recunoscute legal. (Vociferări.) În ceea ce priveşte o motivaţie exprimată direct unei persoane căreia i s-a refuzat... |
|||||
|
Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat. |
||||||
|
|
...căreia i s-a refuzat acest lucru, acest lucru poate să divulge în mod real toate procedurile interne, confidenţiale, clasificate ale instituţiilor care se ocupă cu siguranţa naţională. Grupul USR PLUS va susţine respingerea acestui proiect. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, stimaţi colegi. (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru solicită să ia cuvântul.) Timpul de lucru a fost epuizat. Domnule Grosaru, e o respingere, interveniţi data viitoare. Avem propunere de raport de respingere. Proiectul de lege merge la votul final. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că la ora 11.00 începem votul final. Iar pe lideri şi pe colegii din Biroul permanent îi informez că după şedinţa de vot final va avea loc şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor. Vă mulţumesc. |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
|
Rog liderii de grup să-şi cheme colegii în sală şi să-i anunţe pe cei din online că începem într-un minut votul final. Stimaţi colegi, Vă rog să luaţi loc în bănci. Vom începe cu un vot de control. Liderii de grup, începem cu un vot de control. Vot, vă rog. |
|||||
|
|
Rezultatul votului de control: 213 colegi prezenţi, 118 au votat pentru, 2 contra, 2 colegi s-au abţinut, 91 de colegi nu au votat. Stimaţi colegi, Intrăm în votul final de astăzi, 5 octombrie 2021. |
|||||
|
|
|
Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 73/2021. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 253 de colegi prezenţi, 250 au votat pentru, 0 contra, 0 abţineri, 3 colegi nu au votat. |
|||||
|
|
|
Punctul II de pe ordinea de zi. Legi ordinare. Adoptări. 2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Regatul Haşemit al Iordaniei privind extrădarea, semnat la Amman la 4 aprilie 2021; PL-x 268/2021; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 268 de colegi prezenţi, 266 au votat pentru, un vot contra, 0 abţineri, unul - "nu votez". Explicarea votului, domnul Grosaru, vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Am votat împotrivă pentru că raportul de adoptare al acestui proiect de lege nu conţine amendamentul pe care l-am făcut, şi anume, cel pentru introducerea necesităţii comisiei rogatorii în proiectul de lege pe care l-am votat... l-aţi votat, de aprobare a Tratatului dintre România şi Iordania. Mulţumesc mult. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
|||||
|
|
|
Mergem la II. Legi ordinare. Respingeri. Punctul 3 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind reglementarea activităţilor de sănătate premedicale desfăşurate de către grupuri organizate în mod juridic pe teritoriul naţional al României; Pl-x 609/2018; lege ordinară. Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 277 de colegi prezenţi, 275 au votat pentru, 0 contra, 0 abţineri, 2 - "nu votez". |
|||||
|
|
|
Punctul 4 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasă" - S.A. în cadrul A.N.S.V.S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de la Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA; Pl-x 573/2018; lege ordinară. Comisia pentru agricultură propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 280 de colegi prezenţi, 276 au votat pentru, unul contra, o abţinere, 2 colegi nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 5 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari; Pl-x 633/2018; lege ordinară. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
282 de colegi prezenţi, 254 au votat pentru, unul - contra, 25 de abţineri, 2 colegi - "prezent, nu votez". |
|||||
|
|
|
Punctul 6 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru acordarea stimulentului de risc persoanelor care lucrează în servicii de îngrijire pentru vârstnici; PL-x 533/2020; lege ordinară. Comisia pentru muncă propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Da. Rezultatul votului: 279 de colegi prezenţi, 175 au votat pentru, unul contra, 100 de colegi s-au abţinut, 3 nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 7, Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României - S.A.; PL-x 57/2018; lege ordinară; procedură de urgenţă. Comisia pentru buget şi Comisia juridică propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Da. Sunt prezenţi 279 de colegi, 150 au votat pentru respingere, 125 împotriva respingerii, 2 colegi s-au abţinut, 2 colegi nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 8 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind funcţionarea Băncii de Dezvoltare a României - EximBank S.A.; PL-x 457/2017; lege ordinară. Comisia pentru buget şi Comisia juridică propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 281 de colegi prezenţi, 151 au votat pentru respingere, 126 împotriva respingerii, 2 colegi s-au abţinut şi 2 colegi nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 9 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie; PL-x 32/2019; lege ordinară. Comisia pentru industrii propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 284 de colegi prezenţi, 281 au votat pentru, 0 contra, două abţineri, un coleg nu votează. |
|||||
|
|
|
Punctul 10 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate; Pl-x 659/2020; lege ordinară. Comisia pentru apărare şi Comisia juridică propun respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 285 de colegi prezenţi, 256 au votat pentru, 27 contra, o abţinere şi un coleg care nu votează. Explicarea votului, domnul deputat Grosaru. |
|||||
|
|
Mulţumesc. Domnule preşedinte, Intervenţia este ca urmare a ceea ce s-a afirmat de la acest microfon mai devreme. Ordinea constituţională, stimate coleg, nu se poate schimba printr-o declaraţie. Parlamentul României este cel care face politica statului român. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc. O să rog pe viitor să respectaţi Regulamentul şi să discutăm strict despre explicarea votului. |
|||||
|
|
|
11. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 177/2021; lege organică. Comisia pentru învăţământ propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 279 de colegi prezenţi, 157 au votat pentru, 118 împotrivă, două abţineri, 2 colegi care nu au votat. |
|||||
|
|
|
Punctul 12 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Pl-x 635/2018; lege organică. Comisia pentru muncă propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 282 de colegi prezenţi, 278 au votat pentru, 2 contra, 0 abţineri, 2 colegi - "nu votez". |
|||||
|
|
|
Punctul 13 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind modificarea Legii 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză publică; Pl-x 339/2018; lege organică. Comisia juridică propune respingerea propunerii legislative. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 283 de colegi prezenţi, 258 au votat pentru, 24 împotrivă, o abţinere, 0 - "nu votez". |
|||||
|
|
|
Punctul 14 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 131/2019; lege organică. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului; 285 de colegi prezenţi, 284 au votat pentru, 0 contra, o abţinere, 0 - "nu votez". |
|||||
|
|
|
Punctul 15 de pe ordinea de zi, Legea pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică şi pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019; PL-x 71/2019/2.12.2019; lege organică. Comisia pentru constituţionalitate propune respingerea legii. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 282 de colegi prezenţi, 178 au votat pentru respingere, 5 contra, 98 de abţineri, un coleg nu votează. Domnul deputat Floroiu, explicarea votului, Grupul PSD. |
|||||
|
|
Da. Parlamentarii de Bacău au votat împotrivă deoarece e o iniţiativă a noastră, privind trecerea din domeniul public al statului a sediului administrativ al Consiliului Judeţean şi Prefecturii Bacău, din domeniul public al statului, în domeniul public al judeţului Bacău şi în administrarea Consiliului Judeţean. Dragi colegi, Rămânem cu o problemă, 100%, chiar dacă a fost declarată neconstituţională, pentru că asemenea cazuri sunt multe în ţară. Şi, din perspectiva aceasta, trebuie să găsim o soluţie, atât noi, ca Parlament, cât şi Guvernul României. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat Floroiu. Mergem mai departe. |
|||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege privind transmiterea unei părţi din imobilul "Palatul Parlamentului", proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în administrarea Senatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 45/2021; lege organică. Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: sunt 285 de colegi prezenţi, 153 au votat pentru respingere, 130 au votat împotriva respingerii, 2 colegi s-au abţinut, 0 - "nu votez". |
|||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru modificarea alineatului (1) al articolului 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; PL-x 459/2018; lege organică. Comisia juridică propune respingerea proiectului de lege. Vot, vă rog. |
|
|||
|
|
Rezultatul votului: 286 de colegi prezenţi, 284 au votat pentru, un vot contra, o abţinere, 0 - "nu votez". Stimaţi colegi, Vă reamintesc că urmează şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor, urmând ca la ora 12.00 să ne reîntâlnim pentru plenul comun al celor două Camere. Mulţumesc. Declar şedinţa închisă. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 11.20. |
||||||
![]() |



