Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.170/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2021

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Şedinţa a început la ora 16.03

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Sorin Mihai Grindeanu, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Bună ziua!

Haideţi să începem!

Vă rog să luaţi loc în bănci.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 206.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 15 noiembrie, şi marţi, 16 noiembrie 2021; programul de lucru pentru perioada 15-20 noiembrie 2021; lista rapoartelor depuse în perioada 8-15 noiembrie 2021 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Reamintesc că, potrivit programului de lucru, astăzi, de la ora 17.00, va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Dacă în legătură cu ordinea de zi sunt observaţii? Nu sunt.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Urmează intervenţii din partea Grupurilor parlamentare, consacrate comemorării Zilei de 15 noiembrie - Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.

Vă rog să vă înscrieţi pentru a lua cuvântul.

Îi dau cuvântul domnului deputat Gabriel Andronache, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Intervenţii ale deputaţilor din partea grupurilor parlamentare, consacrate comemorării Zilei de 15 noiembrie - Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

15 Noiembrie - moment special pentru Braşov.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Prin efectul Legii nr. 215/2021, votată de noi toţi, evocarea Revoltei braşovene din 15 noiembrie 1987 a devenit obligatorie, la nivelul autorităţilor publice fundamentale pentru statul român, în fiecare an. În calitate de lider de grup, am solicitat, în numele colegilor deputaţi liberali, marcarea şi evocarea Revoltei braşovenilor din 1987, în plenul Camerei Deputaţilor.

În acest an, ne limităm la un moment de evocare, din cauza pandemiei; anul viitor avem speranţa că Parlamentul va organiza o şedinţă specială dedicată evocării Revoltei anticomuniste de la Braşov din 15 noiembrie 1987, după ce vom fi lăsat pandemia în urmă.

Dragi colegi,

Este 15 noiembrie, iar acum 34 de ani liniştea Braşovului era tulburată de un eveniment inimaginabil într-o Românie comunistă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi traiul cotidian decent erau ca inexistente.

Factorul declanşator al acestei Revolte a fost în seara de 14 noiembrie 1987, când strungarii din Secţia 440 de la Fabrica de Autocamioane "Steagul Roşu" - Braşov au constatat că salariile le fuseseră dramatic scăzute, la jumătate, deşi şefii lor primiseră prime, chiar cu câteva zile înainte. Muncitorii din schimbul de noapte nu au mai tolerat minciunile regimului comunist şi s-au revoltat. Reacţia conducerii întreprinderii a fost aceea de a suda porţile secţiilor, pentru a nu se propaga valul de revoltă. Aceasta a declanşat o împotrivire mai mare. Muncitorii care veniseră la schimbul de dimineaţă, văzând cele întâmplate, s-au alăturat protestului spontan. Astfel, în jur de 300 de muncitori, în dimineaţa de duminică, 15 noiembrie 1987, au ieşit pe poarta fabricii şi s-au îndreptat în marş către centrul oraşului, mai exact către sediul Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român.

Pe parcursul marşului, manifestanţilor li s-au adăugat şi muncitorii de la Uzinele "Tractorul", "Hidromecanica", precum şi mii de cetăţeni, bătrâni, elevi şi studenţi.

Grupul de manifestanţi a ocupat prin forţă clădirea Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român.

Şocul a fost imens, când, în contradicţie cu privaţiunile alimentare pe care le cunoşteau cetăţenii de rând, în biroul judeţenei de partid au fost găsite alimente la care muncitorii abia visau - banane, caşcaval, pâine de bună calitate, salam şi băuturi răcoritoare.

Tabloul lui Ceauşescu şi steagurile PCR au fost arse, ca semn al revoltei şi al dorinţei de eliberare dintr-un sistem opresiv.

Imaginea a fost asemănătoare cu cea a Bucureştiului din 21 decembrie 1989. Iar scena violenţelor a fost imediat spălată, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

Putem spune că atunci Braşovul a cunoscut una dintre faţetele negre ale regimului comunist, un preambul al evenimentelor din decembrie 1989.

Manifestanţii uitaseră în acele momente de frică, de familiile care îi aşteptau acasă, dar aveau satisfacţia că au participat la această revoltă.

Timp de aproape o săptămână, mai mult de 300 de braşoveni au fost arestaţi şi anchetaţi, precum în perioada de început sinistru al regimului comunist, o parte dintre ei fiind transferaţi la Bucureşti pentru anchete suplimentare.

Conducerea de stat şi de partid dorea o ripostă cruntă, adică pedeapsa capitală pentru cei arestaţi, dar pentru că Doina Cornea şi fiul său au informat, pe toate căile şi cu toate riscurile, presa liberă din alte ţări, presiunile statelor occidentale faţă de conducerea PCR au condus la o reducere a pedepselor.

De menţionat aici şi gestul celor 3 studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov, care au afişat o pancartă cu mesajul "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!". Şi aceşti studenţi au primit acelaşi tratament din partea forţelor represive.

După simulacre de procese, mulţi manifestanţi au fost deportaţi sub regim strict în alte judeţe ale României. Pentru unii dintre ei, calvarul deportării a continuat chiar până la sfârşitul vieţii.

Aşa cum arătam şi cu alt prilej, revolta braşovenilor a arătat cât de lipsit de conţinut era regimul comunist, cât de duplicitari erau cei din conducerea PCR.

Mai mult, revolta muncitorească anticomunistă din Braşov a arătat că regimul comunist nu era unul infailibil. Era un regim care putea şi trebuia să fie schimbat!

Nu trebuie să uităm că participanţii la acest eveniment dureros nu au fost doar muncitorii care au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi deportaţi, ci şi cei care au dat ordine represive, au maltratat, anchetat şi condamnat.

În memoria acelei zile de toamnă târzie, după 1990, o arteră rutieră importantă a Braşovului a fost denumită "Bulevardul 15 Noiembrie".

Folosesc această înaltă tribună a democraţiei româneşti pentru a-i saluta pe toţi cei care doresc, prin toate mijloacele, să păstreze vie memoria celor care s-au împotrivit regimului comunist în 15 noiembrie 1987, dar şi conştientizarea tinerei generaţii cu privire la ororile regimului comunist, care nu trebuie să se mai repete niciodată.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Ilie Victor, din partea USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ilie:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca braşovean, simt mândrie şi tristeţe legat de evenimentele din noiembrie '87, mândrie că s-au găsit mii de oameni care să se ia la trântă efectiv cu cel mai odios sistem politic represiv pe care l-a cunoscut România modernă.

Răsplata pentru curajul acestor oameni a fost bătaia, deportarea sau chiar moartea. Autorităţile au intervenit în forţă, i-au anchetat pe toţi cei care au avut cunoştinţă despre aceste evenimente şi rezultatele au fost devastatoare pentru cei care au avut curajul să se ridice, dar şi pentru familiile lor.

Tristeţea vine nu doar din suferinţa acestora, dar şi din faptul că după 34 de ani nu avem condamnări pentru vinovaţii acestor oribile crime.

Din păcate, istoria noastră recentă este presărată cu multe momente sângeroase, pentru care încă nu ne-am găsit vinovaţii. Nu e vorba doar despre Revolta braşovenilor din '87, de Revoluţia din '89, de mineriade, de 10 august, mai nou, avem nevoie să ne împăcăm cu trecutul nostru. Şi, pentru mulţi dintre noi, a ne împăca cu trecutul înseamnă să găsim şi vinovaţii. Nu putem să stăm cu mâinile în sân, când drepturi şi libertăţi sunt călcate în picioare!

S-a vorbit foarte mult despre libertate, în ultima vreme. Chiar noi suntem sunaţi zilnic de către cetăţeni care ne spun "Domnule, votaţi aşa şi pe dincolo, pentru a ne proteja nouă libertăţile...".

Dragi colegi,

Unul dintre cetăţenii care m-au sunat, mi-a zis... nu există viaţă fără libertate.

N-aş vrea să intru în discuţii filozofice, dar eu cred că nu există libertate fără viaţă.

Iar zilele acestea avem alegeri dificile de făcut, şi avem de ales între a proteja viaţa celor vulnerabili, a semenilor noştri, şi a limita anumite libertăţi.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

15 Noiembrie...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ilie:

Trebuie...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

...la subiect!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor Ilie:

15 Noiembrie - istoria nu este doar o colecţie de date moarte, domnule Simion. Istoria ne poate fi de folos în fiecare zi, chiar şi pentru a măsura unde am ajuns noi, ca societate.

Şi legat de acest aspect, vreau şi vă solicit să ne împăcăm cu trecutul nostru, să găsim vinovaţii pentru aceste fapte, dar şi să avem grijă de viitorul nostru şi să luăm în fiecare zi cele mai bune decizii, în numele libertăţii şi al democraţiei.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul doamnei deputat Ana Predescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Loredana Predescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, în calitate de parlamentar de Braşov, aduc în atenţia dumneavoastră o filă de istorie braşoveană şi naţională totodată, un moment ce avea să surprindă în sufletele tuturor românilor speranţa de libertate.

An de an, în decembrie, românii care n-au uitat cui datorează libertatea plătită cu sânge îi celebrează pe eroii Revoluţiei din 1989, însă seminţele acelui eveniment care a schimbat cursul istoriei ţării au început să germineze mai devreme, la Braşov.

În urmă cu 34 de ani, pe 15 noiembrie 1987, într-o zi la fel de mohorâtă ca cea de astăzi a avut loc prima revoltă muncitorească anticomunistă, pe fondul unei nemulţumiri generale faţă de regimul draconic pe care soţii Ceauşescu îl impuseseră în întreaga ţară.

Într-o zi de duminică, când oraşul se pregătea de vot pentru deputaţii Marii Adunări Naţionale, la Uzina de Autocamioane "Steagul Roşu", muncitorii au ales să înceteze lucrul, în semn de nemulţumire pentru că nu le fuseseră plătite salariile deloc sau integral. Erau vremuri tulburi, iar măsurile draconice impuse de regimul comunist implicau reducerea consumului energetic şi alimentar, precum şi scăderea veniturilor muncitorilor. Toată România îndura condiţii vitrege de trai, dar Braşovul, oraş mândru şi cu tradiţie, unul dintre cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie, s-a ridicat într-o revoltă spontană. Când au încercat să obţină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, muncitorii de la Uzina "Steagul Roşu" au fost trataţi cu dispreţ. Protestul a devenit unul politic, în care s-au strigat pentru prima dată, liber, sloganuri.

Revolta muncitorilor din Braşov, numită şi "Revolta Şubelor", după îmbrăcămintea muncitorilor care au ieşit pe stradă să-şi strige nemulţumirile, s-a încheiat prin condamnarea şi deportarea grupului de 61 de vinovaţi, după 17 zile de anchetă dură.

Aceste numere seci pecetluiesc dramele părinţilor, soţilor, prietenilor şi rudelor celor pedepsiţi.

Stimaţi colegi,

Ieşirea în stradă a muncitorilor, în acea duminică, a fost un act de mare curaj din partea lor. Au sfidat regimul dictatorial şi au luptat pentru drepturile lor. Au luptat pentru dreptul la muncă, au luptat pentru dreptul la libertate, au luptat pentru o viaţă demnă şi bună, un exemplu ce trebuie amintit, respectat şi elogiat de generaţiile ce vor urma.

Cu toate acestea, se pare că nu am învăţat lecţiile trecutului.

Iată că, după 34 de ani, scandările de atunci cu "Vrem lumină şi căldură!", devin din ce în ce mai actuale. Astăzi înţelegem, poate mai bine ca oricând în ultimii 32 de ani, problemele cu care se confruntau românii în acele vremuri. Poate ne vine greu să acceptăm că, la mai bine de 3 decenii de la Revolta muncitorească din Braşov, ne învârtim în acelaşi cerc al neajunsurilor. Problema căldurii şi a apei calde este una stringentă astăzi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale - se încalcă flagrant şi în ziua de azi, prin măsuri abuzive, neconstituţionale.

Din respect pentru actul lor de mare curaj în acele vremuri, mă voi opri acum din a descrie toate lipsurile şi neajunsurile actuale.

Vă invit însă astăzi să reflectăm dincolo de problemele care domină societatea noastră, asupra unui citat, pe cât de simplu, pe atât de puternic, rostit de Winston Churchill, mai ales noi, generaţia mai tânără - "Poporul care şi-a uitat trecutul nu mai are viitor".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Invit, în continuare, la microfon, pe domnul deputat Chelaru Mircia, din partea AUR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi parlamentari,

Dragi concetăţeni

Pentru că se uită la noi, probabil - şi nu probabil, ci în mod sigur - foarte multe conştiinţe interesate de ce se întâmplă aici!

Este lăudabil că în această zi Camera Deputaţilor a acceptat să rememoreze ceea ce s-a întâmplat - unora li se pare foarte mult timp în urmă, dar altora parcă mai ieri.

Vorbim despre istorie şi memorie. Din păcate, memoria colectivă trece repede peste ceea ce se consumă şi n-o marchează atât de mult, ceea ce nu este cazul acestui eveniment.

Unii dintre dumneavoastră poate nici nu eraţi născuţi atunci, însă a vorbi despre marea mişcare de conştiinţă naţională a acelora din noiembrie 1987 doar ca despre o revoltă, ca urmare a, hai să spunem, opresiunilor, lipsurilor, nevoilor şi a altor asemenea tipuri de explicaţii, mi se pare insuficient şi păgubos.

Vă vorbeşte un om care a urmărit evenimentele, cum se spune astăzi, live, adică pe viu. Am trăit asemenea lucruri, cu durere în suflet.

Domnule Andronache, 70%, unii spun mai mult, din cei care au ieşit în stradă erau toţi angajaţi în uzinele producătoare de materiale pentru armata română.

Să ştiţi că aveau comenzi. Şi n-aş vrea să se creadă că acei oameni s-au ridicat doar pentru că le era frig sau din când în când li se dădea câte o ciozvârtă în plus la pachetul pe cartelă.

Pentru mine, acei oameni au fost semnatarii documentului de identitate al demnităţii unui popor cu vocaţia libertăţii şi a refuzului umilinţelor. Acesta e poporul român!

Şi astăzi, a rememora acel moment, trebuie să însemne şi un avertisment al zilei.

Acestui popor pentru care libertatea este mai presus decât însăşi viaţa - "Mai bine morţi în luptă decât sclavi să fim iarăşi în vechiul nost' pământ" nu este o frază aruncată în vânt - Mircea Sevaciuc. Trebuie să-l amintim aici pe Mircea Sevaciuc, unul dintre liderii Mişcării. A plecat dintre noi în tristeţe, pentru că idealurile pentru care ieşiseră au fost văzute sub ochii lui, pierdute.

Braşovul este şi locul în care revolta a fost sublimă prin sacrificiu. Şi e bine tot astăzi să îl amintim pe Liviu Babeş. L-aţi uitat cumva? Cel ce a coborât pârtia în flăcări, spunând - "Moarte dictatorului!".

Îmi pun întrebarea, cine mai coboară pârtia în flăcări, spunând "Moarte dictaturilor!"?

Pentru mine, Braşovul este inima frântă, dar în acelaşi timp pulsarul de identitate naţională a românilor, acolo unde, la Cristian, mulţi ani în urmă - iar s-a uitat - a poposit Mihai-Voievod Viteazul, dându-le o lecţie celor care nu respectau drepturile românilor din Şchei.

Dragii mei,

Niciun regim nu este etern, mai ales atunci când omul este călcat pe suflet.

Braşovul a arătat că, atunci când drepturile unei naţiuni, dar mai ales ale celor care percep şi conştientizează valoarea acestei naţiuni, "ultimul resort în dictatură sau în orice altă formă de asuprire este insurgenţa" - Grigore Geamănu, "Tratat de drept internaţional", Geneva, 1953.

Dragii mei,

Vă rugăm să învăţăm din lecţiile istoriei şi să nu le punem în paralel, ci să le acroşăm de aşa natură încât niciodată poporul acesta să nu mai se simtă nici umilit, nici călcat pe suflet, nici batjocorit în ceea ce priveşte dreptul lui la propria alegere.

Lecţia de învăţat astăzi este aceea că, dacă nu ţinem de popor, dragii mei, rătăcim calea, cum spunea Simion Bărnuţiu.

Haideţi să ne găsim calea întorcându-ne mereu la vrerea, nevoile şi voinţa lui!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, din partea UDMR, domnului deputat Szabó Ödön.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Revolta de la Braşov din 1987 este într-adevăr un act de demnitate al celor care în acel moment au avut curajul de a se ridica împotriva unui regim absolutist, fals patriot, naţionalist, care, printre altele, ne-a dus pe noi toţi într-o situaţie extraordinar de negativă, cu o societate în majoritatea ei aflată în pragul sărăciei. Şi acei oameni care s-au revoltat, să ştiţi că înainte cu câteva zile au primit doar jumătate din salariu. Au scris pe tichetul pentru salariu, ca reţineri, reţinere socială.

Acei oameni au intrat în acel moment, în pragul revoltei, în sediul Partidului Comunist Român şi au văzut că cei care erau nomenclaturiştii vremii aveau în sediu tot felul de mâncăruri, tot felul de băuturi, tot felul de ţigări străine, pe când populaţia avea rate la alimente, rate la benzină...

O voce de la AUR:

Raţii!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön:

...raţie la benzină, unde trebuia să mergi în fiecare zi şi stăteai la rând ca să primeşti o jumătate de pâine sau ulei sau lapte.

Dar să ştiţi că în aceşti 30 de ani care s-au scurs, peste 30 de ani de la acea revoltă, este o responsabilitate şi a noastră ca acea comunitate, care în momentul de faţă regândeşte acele evenimente, să nu aibă nostalgia acelor timpuri, pentru că, din păcate, o perioadă lungă de timp, despre aceste lucruri s-a vorbit doar prin sloganuri şi nu au fost readuse în memorie acele lucruri josnice care au fost făcute în acea perioadă. Şi responsabilitatea clasei politice, în momentul de faţă, este ca aceste nostalgii să nu fie purtate în continuare de anumite forţe politice.

Este oarecum hilar să vezi că despre revoltele din '89 vorbesc oameni care în perioada respectivă erau locotenenţi-colonei şi apărau regimul respectiv. (Aplauze.)

Eu cred că este... (Aplauze.) ...eu cred că este o responsabilitate comună, a noastră, a tuturor, ca aceste nostalgii să nu reapară niciodată în România, pentru un regim dictatorial răuvoitor, împotriva acestei ţări şi împotriva inclusiv a minorităţilor din această ţară.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii - şi nu sunt - închidem acest punct şi intrăm mai departe pe ordinea de zi.

Trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative.

Şi anume, avem Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (7) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020; PL-x 323/2021.

Proiectul de lege are caracter ordinar.

Sunt 19 amendamente admise.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul?

 
   

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Am apăsat! Pe procedură, foarte scurt!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS Discuţii procedurale în legătură cu Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private (Pl-x 545/2021).

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Foarte scurt, pe procedură.

Dragi colegi,

Avem la punctul 1 pe ordinea de zi Pl-x 545/2021 (Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private). Este proiectul privind certificatul verde, pus pe ordinea de zi sub rezerva depunerii raportului, la solicitarea USR.

Fac apel la colegii de la PNL, fac apel la domnul Tătaru, să facă comisie mâine şi să dea un raport pe acest proiect de lege.

Până acum aveam numai AUR împotriva acestui certificat şi vedem că de 3-4 zile, de când domnul Cîţu a ieşit în spaţiul public şi a zis... hai să ne mai gândim, s-a schimbat toată poziţionarea PNL în Parlament vizavi de acest proiect.

Fac apel la responsabilitate.

Domnule Tătaru, faceţi mâine comisie şi haideţi să dăm raport!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Îi dau cuvântul domnului lider al PNL Andronache.

Domnule deputat Andronache, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Ca o ironie, cineva şi-a uitat masca aici.

Dar, referitor la ceea ce a solicitat colegul nostru lider de grup, ar fi fost interesant ca Parlamentul, Camera Deputaţilor, să fie formată numai din Grupul PNL.

Camera Deputaţilor, aşa cum bine ştiţi, este formată din mai multe grupuri parlamentare, domnule Moşteanu. Prin urmare, toţi colegii trebuie să fie angrenaţi în adoptarea acestei reglementări. Sunt şase comisii sesizate în fond. Nu aveţi de ce să faceţi apel la domnul Tătaru. (Aplauze.)

Urmează, potrivit programului, să fie desfăşurate aceste şedinţe ale comisiilor, să se adopte reglementarea cât mai repede cu putinţă şi să îl aducem la plen.

Partidul Naţional Liberal va participa la adoptarea acestui act normativ. Avem punctul nostru de vedere, pe care l-aţi auzit exprimat în spaţiul public, şi, repet, Parlamentul, Camera Deputaţilor este formată din mai multe grupuri parlamentare, nu doar din Grupul PNL.

Prin urmare, se va vedea la votul final dacă acest proiect are numărul suficient de voturi pentru a fi adoptat. Noi sperăm că da.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îi dau cuvântul domnului deputat George Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Îl invit pe domnul Moşteanu să-şi mai pună pofta în cui, pentru că un proiect de lege care vizează milioane de români, practic certificatul de muncă, nu o să treacă prin Parlamentul României aşa repede, pe repede-nainte, fără să fie dezbătut, fără să fie discutat. Avem fiecare nişte voturi în spate, avem fiecare nişte oameni care ne-au sunat şi trebuie să fim responsabili.

Dacă aţi decis să politizaţi totul - am văzut mai devreme o şedinţă solemnă despre Holocaust, care a fost politizată în lupta aceasta între partide -, dacă aţi politizat inclusiv ziua de 15 noiembrie 1987, aveţi măcar respect pentru votanţii - inclusiv ai USR -, care nu sunt de acord ca voi să votaţi acest certificat verde, de fapt un certificat care suspendă dreptul la muncă al românilor.

Puneţi-vă pofta în cui, domnule Moşteanu, şi tot USR-ul! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Din partea minorităţilor, are cuvântul domnul deputat Grosaru Andi-Gabriel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Este îngrijorătoare evoluţia măsurilor care sunt aplicate în mod abuziv şi care încalcă în mod flagrant atât libertăţile prevăzute de Constituţia României, cât şi de Carta Europeană a Drepturilor Omului.

Am primit peste 1.000 de mesaje de la cetăţeni îngrijoraţi de măsurile pe care sunteţi pe cale să le instituiţi şi care, de altfel, se aplică în mod abuziv în diferite părţi ale României şi în anumite instituţii. Este inexplicabil faptul că persoane vaccinate mor. Chiar cu cinci minute în urmă am primit o veste referitoare la un medic din Suceava care, vaccinat fiind, a decedat.

Ceea ce vreau eu să spun este că persoanele vaccinate sunt cele care transmit virusul, iar cei nevaccinaţi, sănătoşi trebuie să se lupte cu măsurile de segregare, de selecţionare a populaţie, pentru a-şi salva viaţa.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Din partea PSD, are cuvântul domnul deputat Florin Buicu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Domnule preşedinte,

Îl felicit pe domnul Moşteanu pentru poziţia din cadrul plenului, dar, dacă vorbim despre responsabilitate, m-aş uita în urmă cu câteva luni, când un reprezentant al USR, în loc să pregătească societatea românească pentru valul 4, n-a făcut nimic.

Aşa că, domnilor de la USR, nu mai fiţi demagogi cu responsabilitatea! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Eu v-aş ruga...

 
   

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Am înţeles, domnule Moşteanu.

Şi vă rog, pe procedură...

Sigur, drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Foarte scurt, drept la replică.

Colegii mei care au avut frâiele Ministerului Sănătăţii s-au ocupat de tot ce înseamnă sănătate în România. (Rumoare.)

Iresponsabilitatea a fost la preşedintele României şi la premierul în funcţie, care, în momentul când toată Europa se pregătea de valul 4 şi folosea certificatul verde, dânşii au spus "Haideţi să ne relaxăm, români!". Şi, iată, asta a făcut să moară mii de români în ultima perioadă, în acest val 4. (Vociferări.)

Haideţi să fim responsabili şi să pregătim România pentru valul 5! Şi certificatul verde este o unealtă de care orice prim-ministru şi orice ministru al sănătăţii va avea nevoie.

Mulţumesc. (Aplauze.)

(Domnul deputat Dumitru-Viorel Focşa solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Pe procedură?

 
   

Domnul Dumitru-Viorel Focşa (din sală):

M-am înscris la cuvânt.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Nu, eu vreau să vă întreb pe ce...

 
   

Domnul Dumitru-Viorel Focşa (din sală):

Pe procedură, da!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Eu, până să intru în politică, am lucrat pe mare.

Am crezut că scap de valuri, dacă intru în Parlament.

Am dat de alte valuri. Am dat de valurile USR, care au adus mămicile să plângă cu copiii pe holurile spitalului, că nu pot fi operaţi copiii.

Uitaţi-vă pe pagina mea de Facebook. Sâmbătă am întâlnit o mămică, când strângeam semnături ca să-l dăm jos pe Iohannis, care plângea. Copil de trei ani şi jumătate nu poate fi operat la Spitalul de copii, aici, la Grigore Alexandrescu, până nu trece această nebunie.

Şi îl întreb eu pe domnul Moşteanu, că a avut doi miniştri ai sănătăţii, ştie ce face?!

V-am pomenit iar numele, iar veniţi încoace şi faceţi circ.

Haideţi, vreau să vă văd! Să vă vadă lumea ce explicaţii îi daţi doamnei Croitoru, mămica unui copil de trei ani şi jumătate! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (7) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020 (PL-x 323/2021) (rămas pentru votul final).

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Reiau.

8. Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (7) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020; PL-x 323/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci pentru prezentarea raportului suplimentar.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Ioan Bota:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

În urma reexaminării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările comisiei online din şedinţa din 11 noiembrie 2021 au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport suplimentar de adoptare a Proiectului de Lege pentru modificarea alin. (7) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu.

Sunt 19 amendamente admise.

Cu acordul dumneavoastră, discutăm în calupuri de 5.

De la 1 la 5 dacă sunt observaţii? Nu. Admise.

De la 6 la 10? Nu. Admise.

De la 11 la 15? Nu. Admise.

16-19? Admise.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 154/2021) (rămas pentru votul final).

9. Proiectul de Lege pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; PL-x 154/2021. Are caracter ordinar.

Sunt 4 amendamente admise.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru agricultură.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Bîrcă:

PL-x 154/2021

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 12 aprilie 2021.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 cu un nou alineat prin care se instituie o excepţie de la regula prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căreia pot fi introduse în intravilanul localităţilor şi unele terenuri din extravilan, numai în condiţii temeinic fundamentate pe bază de planuri urbanistice zonale.

Comisiile au examinat proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, transmiterea plenului Camerei Deputaţilor a unui raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii cu amendamente admise, care se regăsesc în Anexa nr. 1 la prezentul raport comun.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale?

Din partea UDMR are cuvântul domnul deputat Magyar Loránd-Bálint.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Şi Grupul UDMR a fost printre iniţiatorii acestei legi.

Considerăm că, prin această modificare, putem să uşurăm depunerea proiectelor europene care în momentul de faţă sunt lansate de AFIR.

De asemenea, putem să uşurăm obţinerea autorizaţiilor de construcţii în investiţii agricole fără obligativitatea depunerii planurilor urbanistice zonale şi introducerea acestor investiţii în intravilan.

Ca atare, grupul nostru va vota acest proiect de lege.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Şi din partea AUR are cuvântul domnul deputat Rusu Daniel-Gheorghe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Aşa cum încă de la început am promis, orice lege care aduce un aport pozitiv în administraţia publică locală sau centrală va fi susţinută, indiferent de cine este iniţiator, va fi susţinută de Grupul AUR.

Aşadar, această iniţiativă, care ne este foarte clar că îndepărtează o parte din birocraţia cu care erau obişnuiţi să o întâmpine agricultorii şi cei care munceau atât în zootehnie, cât şi în agricultură, în satele noastre şi nu numai, noi, Grupul AUR, vom vota pentru adoptarea acesteia.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Aşa cum am spus, sunt patru amendamente admise.

Le discutăm pe rând.

Primul amendament. Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Al doilea? Nu.

Marginal 3? Nu.

Marginal 4? Nu. Adoptat.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 239/2021) (rămas pentru votul final).

10. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor; PL-x 239/2021. Proiectul are caracter ordinar.

Sunt trei amendamente admise şi un amendament respins.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond, are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură.

Comisia pentru industrii şi servicii, pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bende Sándor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun înlocuitor asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

În şedinţa plenului din data de 30 iunie 2021, Camera Deputaţilor a hotărât retrimiterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 27 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport comun, conform înţelegerii Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

În conformitate cu prevederile art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au reexaminat proiectul de lege în şedinţă comună, în data de 9 noiembrie 2021.

În urma dezbaterilor, cele două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse prevăzute în Anexa nr. 2, anexe care fac parte din prezentul raport comun înlocuitor.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Prezentul raport comun înlocuitor înlocuieşte raportul comun din 29 iunie 2021.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Da.

Îi dau cuvântul domnului deputat Leoreanu Laurenţiu-Dan, din partea PNL.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Da, cred că acest raport comun înlocuitor vine într-adevăr şi aşază lucrurile aşa cum ne-am dorit cu toţii, în sensul în care creşte siguranţa circulaţiei, în sensurile giratorii, în ampriză, în curbe, prin a interzice amplasarea mijloacelor de publicitate, de reclamă, a construcţiilor, dar în acelaşi timp neradicalizând, adică la fel cum avem în întreaga ţară şi în celelalte ţări din Uniunea Europeană există statui, monumente, grupuri statuare care sunt amplasate, care sunt adevărate pagini de istorie. De multe ori am mers cu toţii având copiii, întrebând ce e, explicându-le şi sigur că aceste lucruri trebuie să rămână şi în continuare. Pentru că dacă am merge într-o zonă a absurdului, ar trebui să dăm jos monumentul din sensul din Aviatorilor sau Arcul de Triumf.

Lucrurile cred că sunt acum într-o zonă acoperitoare, mai ales că pentru amplasarea acestora de fiecare dată trebuie acordul, trebuie avize, autorizaţie pentru construire şi, prin urmare, lucrurile sunt într-o limită de protecţie, păstrând în acelaşi timp şi această poziţie, acest rol important de reprezentare a unor lucruri semnificative pentru ţara noastră, pentru istoria noastră.

Vă mulţumesc şi solicit tuturor colegilor un vot de adoptare pe acest proiect de modificare a art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Sunt trei amendamente admise.

Le discutăm la pachet pe toate trei.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Şi un amendamente respins.

Văd că nu-l mai...

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

O să vă rog să supuneţi votului amendamentul respins propus de colegii mei de la USR. Pentru că spiritul acestui proiect... era simplu. Şi anume, să lăsăm ce există ca monument, ca statuie, în momentul acesta, în intersecţii, în ronduri şi aşa mai departe, cum spunea domnul Leoreanu, nu ne apucăm să le dărâmăm acum, după sute de ani de istorie, dar să nu mai facem altele fix în intersecţii şi în ronduri, pentru că încurcă, şi în intersecţii, şi în ronduri ai nevoie de vizibilitate pentru a proteja şoferii, a proteja pietonii.

Şi colegii mei au propus exact acest lucru. Să le lăsăm pe cele existente, dar să nu mai punem altele.

Şi vă rog să supuneţi votului amendamentul respins de la nr. crt. 4 din raportul acestui proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Am înţeles. Să ştiţi că printre amendamentele admise sunt unele care au acelaşi sens.

Dar supun votului amendamentul respins.

Iniţiez procedura de vot.

Contra.

 
Video in format Flash/IOS  

Mulţumesc.

Dintr-un total de 199 de prezenţi, pentru - 59 de voturi, contra - 134 de voturi, abţineri - 5 voturi, "nu votez" - 1.

Amendamentul a fost respins.

Îi dau cuvântul doamnei vicepreşedinte Prună.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Aş vrea, doar pe procedură, să vă atrag atenţia că nu puteţi să daţi consemn de vot de pe scaunul pe care vă aflaţi. Sunteţi preşedintele Camerei Deputaţilor - interimar, ce-i drept -, însă consemnul de vot se dă de către liderul de grup, al Grupului PSD, şi nu ar trebui să faceţi lucrul acesta.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Având în vedere că deja o parte dintre colegii noştri de la Senat sunt prezenţi în sală, închidem lucrările şedinţei noastre de astăzi.

Ne vedem în câteva minute pentru plenul reunit, Senat şi Camera Deputaţilor.

Mulţumesc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 16.56.