Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 22, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.2/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 22, 2021

  Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

Şedinţa a început la ora 16.41.

În deschiderea şedinţei lucrările au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de doamna deputat Alexandra Presură, de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Florin-Vasile Cîţu, preşedintele Senatului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschise lucrările şedinţei noastre de astăzi şi vă anunţ că din totalul de 466 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 238.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi.

Vă rog.

Interveniţi sau nu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule Ciolacu.

Doar pentru...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

"Domnule preşedinte al Camerei, Ciolacu!"

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Da.

Domnule preşedinte efemer al Camerei Deputaţilor, Ciolacu, (Vociferări.)

Vreau doar să se consemneze în stenogramă faptul că această şedinţă, precum şi şedinţa programată pentru dezbaterea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale, aţi făcut-o cu încălcarea tuturor normelor, a regulilor de bun-simţ şi a logicii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulţumesc mult.

Dacă aveţi obiecţii în legătură cu proiectul ordinii de zi?

Supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Să înceapă votul.

 
   

Doamna Victoria-Violeta Alexandru (din sală):

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

După vot!

După prezentarea votului!

Aveaţi la ordinea de zi?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Nu avem raportul Comisiei pentru buget asupra bugetului de stat pe anul 2022...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

N-am ajuns la acel punct!

Suntem la prezentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Om fi la prezentare, ...

 
   

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Pe care o face prim-ministrul!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

... dar ne puneţi să votăm un proiect de ordine de zi care se referă la ceva ce nu ni l-aţi pus la dispoziţie nici până în acest moment.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Cu 194 de voturi pentru, 21 contra, două abţineri şi 3 "nu votez" am aprobat ordinea de zi.

Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecţii?

Supun votului programul de lucru.

Să înceapă votul.

Programul de lucru a fost aprobat cu majoritate de voturi.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea procedurii de vot şi a timpilor alocaţi grupurilor parlamentare pentru dezbaterea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022 (PL-x 611/2021; L566/2021) şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 (PL-x 612/2021; L567/2021).

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Pe ordinea de zi a şedinţei de azi avem înscris Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022 şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022.

Pentru dezbaterea generală asupra acestor proiecte de lege Birourile permanente ale celor două Camere şi liderii grupurilor parlamentare propun următoarele:

  • Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care să le utilizeze la începutul şi la încheierea dezbaterilor generale;
  • pentru grupurile parlamentare din Cameră şi Senat se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul 10 secunde pentru fiecare parlamentar, după cum urmează: Partidul Social Democrat - 26 de minute; Partidul Naţional Liberal - 19 minute; USR - 13 minute; AUR - 7 minute; UDMR - 5 minute; minorităţile naţionale - 3 minute; deputaţii şi senatorii neafiliaţi - 4 minute.

În total 77 de minute.

Dacă sunt comentarii cu privire la aceste propuneri?

Dacă nu, supun votului...

(Domnul senator Ionuţ Neagu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Să înţeleg că aţi afectat 77 de minute pentru votarea bugetului?

Vă mulţumim frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Aţi înţeles greşit.

Supun votului dumneavoastră propunerile.

Voci din sală:

Care propuneri?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Este vorba de dezbatere, nu de anexe.

Propunerile au fost aprobate.

Înainte de a da cuvântul pentru prezentarea proiectului de lege, îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să comunice secretarilor de şedinţă numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la dezbaterile generale, având în vedere timpul alocat.

Pentru prezentarea Proiectului Legii bugetului pe anul 2022, îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Nicolae Ciucă.

Aveţi cuvântul, domnule prim-ministru.

 
Video in format Flash/IOS Dezbateri asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022 (PL-x 611/2021; L566/2021).

Domnul Nicolae-Ionel Ciucă (prim-ministrul României):

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnă ministru,

Domnilor miniştri,

Discutăm astăzi bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor, cea mai importantă legislaţie anuală de programare bugetară. Avem în faţă un buget echilibrat, responsabil şi realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanţare şi să consolideze economia pe termen mediu şi lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană.

România are o viziune responsabilă de politici fiscale şi bugetare, o strategie de consolidare fiscală graduală, care să potenţeze şi să menţină creşterea economică la un nivel de peste 4%-5% pe orizontul de referinţă, fiind conştientă că trebuie să utilizeze toate pârghiile pentru a pregăti economia în eventualitatea unor şocuri viitoare.

Bugetul pentru anul 2022 are la bază următoarele principii: transparenţă, eficientizare, realism, evitarea risipei banului public, reconsiderarea priorităţilor de finanţare în acord cu agenda europeană, folosirea oportunităţii de utilizare a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027 şi a celor alocate reformelor finanţate din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru creşterea rezilienţei economiei româneşti.

Totodată, construcţia bugetului pentru anul 2022 a reprezentat un proces responsabil, având în vedere necesitatea de a concilia gestionarea situaţiilor dificile cu care se confruntă România, respectiv criza sanitară, şocul preţurilor la energie, efecte ale tensiunilor pe pieţele internaţionale, care înseamnă alocarea de resurse adecvate cu nevoia stringentă de consolidare bugetară.

Ţinta noastră comună este reducerea treptată a deficitului bugetar pe parcursul următorilor ani, în condiţiile în care efectele pandemiei încă sunt resimţite la nivel naţional şi global.

Suntem foarte responsabili în respectarea angajamentelor cu partenerii noştri externi.

În întrevederile avute zilele trecute la Bruxelles cu înalţii oficiali ai Uniunii Europene, am informat cu privire la adoptarea proiectului bugetului pentru anul 2022, evidenţiind preocuparea noastră pentru menţinerea stabilităţii fiscal-bugetare în linii şi cu angajamente asumate de România în ceea ce priveşte revenirea în limitele Pactului de stabilitate şi creştere.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Bugetul pentru anul viitor se fundamentează pe stabilitate şi predictibilitate, coordonate menite să încurajeze investiţiile şi să crească atractivitatea României ca destinaţie de business.

Este bugetul cu cea mai mare alocare a investiţiilor din ultimii 32 de ani.

Fondurile însumează aproximativ 88,8 miliarde lei. Reprezintă, practic, dublul sumei investiţiilor realizate în România în anul 2019.

Aşa cum ne-am angajat, nu vom creşte taxe şi impozite, nu vom pune presiune asupra mediului de afaceri. Vom menţine regimul fiscal actual al IMM-urilor, schemele de ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor şi toate măsurile aflate în vigoare pentru susţinerea antreprenorilor.

Vom sprijini accesul la finanţare al IMM-urilor, prin continuarea Programului IMM Invest, esenţial pentru susţinerea companiilor afectate grav de criza COVID-19.

Încă din primele zile de guvernare, am lucrat pentru operaţionalizarea celui mai important proiect de ţară post-pandemic, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am aprobat astăzi, în Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, Acordul de împrumut între Comisia Europeană şi România, prin care ţara noastră va beneficia de 14,94 de miliarde euro, din cei aproximativ 29 de miliarde euro disponibili prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, bani pe care îi investim în economie, în condiţii extrem de avantajoase.

Ordonanţa completează cadrul instituţional pentru implementarea PNRR şi stabilirea fluxurilor financiare, de monitorizare, verificare şi control a utilizării fondurilor alocate. După intrarea în vigoare a Acordului de împrumut pe care am aprobat-o astăzi prin ordonanţă de urgenţă, Comisia Europeană va disponibiliza şi prefinanţarea de 13% din acest împrumut, aproximativ 1,94 de miliarde de euro.

Măsuri sociale

Dacă dezvoltarea ţării depinde de investiţii şi sprijinirea mediului privat, Guvernul este dator să se implice activ şi în implementarea politicilor sociale. Aşa cum ne-am asumat prin Programul de guvernare, în centrul preocupărilor Guvernului este cetăţeanul, angajament care se reflectă în modul în care este structurat bugetul.

Pentru a proteja veniturile populaţiei, îndeosebi ale persoanelor cu venituri mici sau din categorii vulnerabile, am stabilit un pachet de măsuri sociale, respectiv majorarea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor, acordarea ajutorului social pentru pensionari şi a indemnizaţiei anuale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Aprobarea bugetului pentru anul 2022 este garanţia că aceste măsuri vor putea fi aplicate şi că vor produce efecte începând cu ianuarie anul viitor.

Punctul de pensie va creşte cu 10%, de la 1 ianuarie 2022.

Indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei.

Majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, la 600 lei pentru cei cu vârsta până la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copiii cu handicap şi la 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.

Aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, prin acordarea stimulentului pentru energie în tot timpul anului şi ajutoare pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece, diferenţiate în funcţie de sursa de energie şi veniturile familiei.

Acordarea, în luna ianuarie, a unui sprijin de care ar urma să beneficieze pensionarii cu venituri reduse, pentru a suporta creşterile de preţuri la utilităţi.

Schema de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii noncasnici, respectiv întreprinderile mici şi mijlocii, microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, prin bugetul Ministerului Energiei.

Bugetul pentru anul 2022 răspunde aşteptărilor justificate ale societăţii, dar corespunde şi proiecţiilor de dezvoltare ale României. Banul public este alocat responsabil, oportun şi transparent.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în aprobarea bugetului pentru anul viitor înainte de încheierea acestui an. Dincolo de opţiunile politice, votul asupra bugetului pentru anul 2022 reprezintă un gest responsabil, care oferă predictibilitate mediului de afaceri, o viziune de dezvoltare pentru viitor şi condiţii de viaţă mai bune pentru cetăţenii României.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Pentru dezbateri, domnul Oprea Radu, de la Partidul Social Democrat.

Vă rog.

Domnule senator?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Radu Oprea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi membri ai Guvernului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vom dezbate astăzi cea mai importantă lege, Legea bugetului de stat, şi apoi vom vorbi şi despre Legea bugetului asigurărilor sociale.

Când vorbim despre Legea bugetului de stat, vorbim în principal despre bani, despre banii pe care îi producem în economie şi care apoi trebuie să se întoarcă în buzunarele cetăţenilor din România, astfel încât să avem o susţinere a puterii de cumpărare. Ştiţi foarte bine că este o propunere de buget echilibrată, care are un raport foarte bun între pachetul social, între ceea ce vine ca măsuri de sprijin pentru cetăţenii României, astfel încât, împreună, să putem trece această perioadă, care este dificilă pentru noi, toţi, din cauza valului de scumpiri. Şi, în acelaşi timp, susţinem şi un raport important al investiţiilor, astfel încât procentul acela de aproape 7%, în fapt 88,8 miliarde de lei, cel mai mare buget de investiţii al României de până astăzi.

Şi pentru că vorbim despre bani, trebuie să spunem că punctul de pensie va creşte cu 10%, că alocaţiile pentru copiii până în 2 ani vor fi de 600 de lei, pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani - 245 de lei, că va creşte salariul minim pe economie la 2.550 de lei şi, de asemenea, că investiţiile se vor regăsi atât la Ministerul Transporturilor, care are un buget de 17 miliarde de lei, mai mare cu 20%, sau, ca să dau un alt exemplu, la agricultură, un buget de 24,6 miliarde de lei, mai mare cu 3,7%.

Stimularea mediului de afaceri, despre care vorbea domnul premier Ciucă, înseamnă 61 de miliarde de lei, bani care vor ajunge către capitalul românesc, către întreprinderile mici şi mijlocii care sunt astăzi în România.

În concluzie, propunem un buget echilibrat, care are un raport bun între pachetul social, partea de sprijin către cetăţenii României, şi partea de investiţii.

Vă mulţumesc.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Nicolae Neagu,

vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule senator.

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Gheorghe Pecingină, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Pecingină:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Aş dori să mulţumesc tuturor colegilor care s-au mobilizat exemplar în comisiile de specialitate şi în Comisia reunită pentru buget, finanţe, astfel încât să putem încheia dezbaterile înainte de începerea anului 2022.

În al doilea rând, mă bucură faptul că actualul buget nu s-a constituit pe venituri care să provină din impozite şi taxe noi sau pe majorarea celor existente. Au existat, ce-i drept, câteva frământări pe această temă, dar mă bucur că înţelepciunea a învins şi s-a reuşit evitarea creşterii poverii fiscale într-o perioadă în care acest lucru nu ar fi fost recomandat de nimeni.

Cu toate acestea, provocarea imensă de a constitui un buget pe aceste fundamente fiscale, în acest context sanitar şi economic deosebit de dificil, trebuie însă compensate printr-o eficientizare a colectării veniturilor pe care le are la dispoziţie statul român.

Suntem cu toţii de acord că, fără reforme fiscale şi bugetare asumate la nivelul Uniunii Europene, nu vom înregistra progresele pe care le dorim.

Trebuie să nu uităm că, pentru anul 2022, este un buget construit într-un context de maximă incertitudine economică, cu riscuri sanitare şi economice generate de pandemia COVID, care nu este epuizată. Un val pandemic 5 ne bate la uşă!

De asemenea, cred că suntem cu toţii de acord că aceste aşteptări ale românilor de la actualul Guvern sunt imense. Oamenii aşteaptă venituri care să ţină pasul cu scumpirile, aşteaptă investiţii în servicii publice de bază şi aşteaptă acele reforme structurale care au împins milioane de români în afara frontierelor ţării.

Legea bugetului conţine măsuri absolut necesare. E drept, nu aşa cum ne-am fi dorit cu toţii, atât din punct de vedere social, economic, dar mai ales din punct de vedere investiţional.

Să nu uităm că, în anul 2020, pandemia ne-a adus o neaşteptată scădere economică şi un deficit bugetar de aproape 10%, graţie mediului de afaceri. Şi mă repet, graţie mediului de afaceri din România am reuşit să recuperăm în mare parte pierderile anterioare şi să reducem progresiv şi deficitul bugetar.

Şi, de asemenea, în mare parte este meritul Guvernului PNL, însă să nu pierdem din vedere că greul crizei l-au dus tot antreprenorii şi angajaţii români. Lor le datorăm această creştere economică şi relansarea.

Doamnelor şi domnilor,

Majorarea punctului de pensie, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, majorarea salariilor din educaţie şi sănătate, susţinerea financiară a consumatorilor afectaţi de evoluţiile preţurilor la energie sunt măsuri absolut necesare pentru a sprijini populaţia să depăşească această perioadă dificilă.

Este de apreciat faptul că s-au alocat resurse pentru a compensa creşterea accelerată a preţurilor de consum care a afectat puternic puterea de cumpărare a oamenilor.

Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că finanţarea tuturor acestor măsuri depinde de capacitatea mediului economic intern de a produce în continuare valoare adăugată şi de a menţine sau chiar a crea locuri de muncă. Finanţarea tuturor măsurilor vine din economie şi tocmai de aceea prioritar este ca Guvernul să se asigure că operatorii economici români beneficiază de cele mai bune măsuri.

Asigurarea unei finanţări puternice pentru investiţii publice reprezintă un mesaj încurajator pentru operatorii economici privaţi care trebuie să simtă că Guvernul este un partener de bază la dezvoltarea economiei.

Proiectul de buget pentru 2022 are în vedere o ţintă de deficit bugetar de 5,84, potrivit metodologiei cash, ceea ce înseamnă o diminuare cu 1,29 puncte procentuale din PIB, faţă de nivelul proiectat pentru anul 2021, ceea ce va răspunde angajamentului nostru faţă de Comisia Europeană, de a continua o ajustare fiscală.

Chiar dacă au fost unele voci care au criticat acest buget, pentru că ajustarea este construită pe reducerea ponderii cheltuielilor, ca procent din PIB, PNL salută această abordare şi consideră că se putea face chiar mai mult. Să nu uităm că la nivelul veniturilor creşterea ponderii, ca nivel în PIB, se bazează pe venituri care vor fi înregistrate doar o singură dată, cum sunt cele din licitaţia pentru proiectul 5G, programată pentru anul viitor.

Pe partea de cheltuieli este de remarcat că reducerea ponderii în PIB a acestora se bazează pe îngheţarea majorării salariilor din sectorul public şi pe o creştere moderată şi inferioară dinamicii PIB nominal pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii şi cele de asistenţă socială.

Salut, de asemenea, programul ambiţios de cheltuieli destinate investiţiilor şi sper să vedem acel program cât mai complet, la finele anului viitor.

I-aş transmite domnului ministru de finanţe că, în acest final de an, are şansa de a ne arăta cât este de orientat către investiţii şi să recupereze din decalajul pe aceste cheltuieli faţă de programul anual.

În ceea ce priveşte veniturile bugetare, sper ca toate măsurile de digitalizare adoptate de Guvernul Cîţu să-şi facă simţită influenţa în încasările din 2022. Şi aici mă refer la conectarea caselor de marcat la sistemele ANAF, completarea, digitalizarea relaţiei cu contribuabilii, şi, nu în ultimul rând, la sistemul e-Factura.

De aceea, este esenţial ca, pe lângă o bună colectare a veniturilor naţionale şi o chibzuită utilizare a acestor resurse, să depunem toate eforturile astfel încât Guvernul, cât şi administraţiile publice locale şi antreprenorii români să poată utiliza la maximum oportunitatea finanţărilor din fondurile europene.

De asemenea, anul 2022 trebuie să fie anul reformelor reale, nu mimate, nu al rubricilor bifate în formulare. Să nu uităm niciun moment că finanţările istorice puse la dispoziţie de Uniunea Europeană sunt condiţionate de reforme structurale, amânate de decenii în România.

Am un mesaj pentru domnul prim-ministru.

Domnule prim-ministru,

Vă felicit pentru modul în care aţi făcut posibilă transmiterea proiectului de buget într-un timp atât de scurt către Parlament.

Vă urez succes, deşi ştiţi şi dumneavoastră că nu aveţi o misiune uşoară în anul 2022, an marcat de multiple riscuri şi incertitudini.

În schimb, Grupul PNL vă poate asigura de tot sprijinul pentru implementarea în cea mai bună manieră a bugetului pentru anul 2022 şi să reuşim împreună să fructificăm oportunităţile din PNRR şi să utilizăm eficient resursele financiare aferente cadrului financiar multianual.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, dau cuvântul reprezentantului USR, domnul Claudiu Năsui.

Şi, întrucât aveţi patru vorbitori, o să rog ca după dumneavoastră tot un reprezentant al USR să vorbească, ca să putem face un echilibru.

Domnule Năsui, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Bugetul pentru anul 2022 este un buget al minciunii şi al hoţiei, (Rumoare.) un buget care se bazează pe o mare minciună, şi anume faptul că vor creşte veniturile în ritmul la care le-aţi prognozat în buget.

Statul român are într-adevăr o mare problemă şi suntem în groapă. Avem o problemă cu cheltuielile, care au crescut enorm de mult. De la 32% din PIB, în 2016, au ajuns la 41% din PIB, în 2020. Şi în 2022, în bugetul pe care l-aţi făcut chiar dumneavoastră, prognozaţi că din fiecare sută de lei pe care o va cheltui statul român, 15 lei sunt datorie. 15 lei nu-i avem şi va trebui să ne împrumutăm. Este absolut enorm! Şi, în plus de asta, ăsta este cazul fericit, pentru că aţi supraestimat aceste venituri!

În mod mincinos, domnul Câciu a impus venituri din pix de 10,65 miliarde de lei, care ne spune că vor veni din îmbunătăţirea colectării şi din combaterea evaziunii fiscale, adică aceeaşi poveste pe care o auzim an de an, în acest Parlament, în momentul în care se votează bugetul, şi se pun venituri fictive care, evident, nu se realizează niciodată.

Ce ziceţi de ideea năstruşnică, ca mai întâi să îmbunătăţim colectarea, şi apoi să cheltuim banii, nu invers - să-i cheltuim mai întâi, şi apoi să ne aşteptăm că vor veni ei vreodată, la sfântu-aşteaptă.

Şi nici măcar nu v-aţi limitat la aceşti 10,65 de miliarde, pentru că, conform Consiliului Fiscal, aţi mai adăugat încă supaevaluări de 1,5 miliarde. Şi nu o zice opoziţia, o zice Consiliul Fiscal. Puteţi să verificaţi!

De ce faceţi asta? Pentru un motiv foarte simplu. Pentru că vă doriţi de fapt să creşteţi cheltuieli din pix, cu venituri pe care nu le aveţi.

De aceea, dacă ne uităm la o zonă care e de foarte interes pentru USR, şi anume pensiile speciale, vedem că noul buget pe 2022 au un loc privilegiat, cresc cu 8%.

Bugetul domnului Klaus Iohannis, al Administraţiei Prezidenţiale, creşte şi el cu 23%. S-o fi scumpit golful, oare?!

Dacă ne uităm la servicii, avem servicii care cresc cu 44% bugetul.

Cumpăraţi bolizi şi maşini de lux pentru numeroase agenţii ale statului, ca şi cum nu era suficient! Nu le place să meargă în Logan sau în Duster!

Finanţaţi academii care scot plagiat pe bandă rulantă şi un program mamut, PNDL 3, pe care ştiţi foarte bine cum se cheltuiesc banii, unde am văzut deja în PNDL 1 şi în PNDL 2 care sunt firmele de casă şi cum s-au câştigat contracte pe bandă rulantă, cu promisiuni multe şi investiţii cvasi zero.

Şi încă un lucru interesant. Am observat că mai şi tăiaţi câteva bugete, bugetele Parchetelor. DIICOT are 22% în minus buget. Ce să înţelegem exact din asta? Şi nu doar DIICOT! Şi DNA, şi mai multe. Ce să înţelegem? Că daţi liber la furt, începe sezonul furtunului din nou?! Furt din banii contribuabililor?!

Şi până la urmă asta este cea mai importantă parte din acest buget - contribuabilii! Pentru că ei sunt cei care plătesc pentru toate lucrurile pe care le vedeţi în acest buget! Contribuabilii ăia, cărora în mod ipocrit le spuneţi că sunt eroi. Sunt eroi, da, dar pentru că vă plătesc taxele şi impozitele pe care vă lăfăiţi! Altfel, în faţă le spuneţi că sunt eroi, şi pe la spate îi înecaţi în datorii, în birocraţie şi în impozite suplimentare.

Şi, până la urmă, domnul Câciu aici este...

A, a plecat domnul Câciu! Extraordinar! Atât îi pasă!

Până la urmă ăsta e testul final. Dacă la acest buget se uită un antreprenor şi vede că deficitul este la maxim, şi cheltuielile, şi veniturile sunt supraevaluate, ce înseamnă? Înseamnă că vor creşte impozitele şi taxele asupra românilor.

Puteţi să veniţi, la această tribună, vreun reprezentant al Guvernului, să promiteţi că nu veţi creşte taxele şi impozitele, în condiţiile acestea? Pentru că până acum, atunci când a avut Guvernul de ales între baronime, între firmele de partid şi bunăstarea economiei, a ales întotdeauna într-un singur fel - în favoarea baronimii.

USR nu va vota acest buget.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

În continuare, dau cuvântul doamnei Cosette Chichirău, din partea Grupului USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă las cu două idei principale: una despre deficitul bugetar şi cealaltă despre cum va fi executat acest buget.

În primul rând, mă refer la traiectoria deficitului bugetar.

Încă dinainte de pandemie România avea probleme în acest domeniu. PSD a făcut deficit pe timp de creştere economică extraordinară, a dus deficitul la limita maximă posibilă, astfel încât, când a venit pandemia, nu am avut rezerve şi am intrat în procedură de deficit excesiv, fiind singura ţară din Uniunea Europeană care este în această situaţie de deficit excesiv.

După deficit de aproape 10%, în 2020, şi 7% aproximativ, în 2021, cifrele prevăzute în acest an, de 5,8% deficit, în 2022, şi 4,4%, în 2023, ne înscriu într-o traiectorie corectă pentru a ajunge la 3% sau sub 3%, în 2024.

Însă, PNL a adus la guvernare un partid dezinteresat de disciplină financiară şi fiscală.

PSD a demonstrat că este iresponsabil financiar şi fiscal, iar prezenţa PSD la guvernare, într-o poziţie dominantă în coaliţie - atenţie, o poziţie dominantă în coaliţie! - înseamnă că aceste promisiuni pentru deficitul bugetar, de 5,8% şi 4,4% pentru anul viitor, sunt puse sub semnul întrebării.

Nu veţi reuşi să vă încadraţi în această ţintă, de 5,8%, decât dacă veţi tăia de la investiţii, aşa cum faceţi de fiecare dată şi ţineţi România în subdezvoltare.

În al doilea rând, despre execuţie. Cum veţi folosi aceşti bani? Mulţi, puţini, bugetul este bun sau rău în fiecare an, mai bun sau mai puţin bun, dar apoi trebuie să vedem cum folosiţi banii.

Auzim, an de an, aceleaşi promisiuni. Fix aceleaşi! "Vom face autostrăzi, vom face spitale regionale, vom face şcoli". An de an, zeci de ani, zero autostrăzi, zero spitale, zero şcoli! Şi, totuşi, an de an avem bugete mari.

Vrem să vedem că Guvernul face proiecte pentru români, şi nu pentru clientela de partid! Însă Coaliţia PSD-PNL tocmai pentru asta s-a făcut, nu-i aşa?! Să servească clientela de partid. Pentru că altfel USR ar fi fost şi astăzi la guvernare, pentru că noi am vrut să servim cetăţenii, iar Coaliţia PSD-PNL vrea să servească clientela de partid.

În scurta guvernare USR, noi am livrat rezultate tangibile. Autostrăzile A7 şi A8 sunt prinse în PNRR, deci vor fi construite până în 2026. Un rezultat tangibil. Pentru prima dată Moldova va avea nişte kilometri de autostradă. Iată, am livrat!

Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost negociat de ministrul Ghinea şi aprobat.

Iată, USR la guvernare a livrat!

Doamnelor şi domnilor din Guvernul PSD-PNL, vrem să vedem rezultate în acest an, pentru că aveţi un buget mare şi trebuie să livraţi. Vrem să vedem că livraţi pentru cetăţeni, şi nu pentru clientela de partid! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

În continuare, îi dau cuvântul domnului George Simion, reprezentantul Grupului AUR.

Vă rog, domnule Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem nişte probleme punctuale cu bugetul de anul acesta, motiv pentru care am introdus 4.425 de amendamente în 18 ore, pentru că la ora 18.00 a fost introdus bugetul în Parlament, şi am avut termen numai până la ora 12.00 ca să aducem amendamente, ceea ce este regretabil. Credeam că avem o democraţie aici, în Parlamentul României.

Am o problemă punctuală cu bugetele serviciilor secrete.

Suntem noi în acest Parlament, nu ştim exact cum funcţionează culoarele Parlamentului. Anul trecut am introdus nişte amendamente pentru reducerea bugetelor serviciilor de informaţii. Acele amendamente au dispărut în mod miraculos, am înţeles cum au fost intimidaţi oamenii noştri din Comisiile SRI şi SIE pentru a-şi retrage amendamentele, că e mai bine aşa.

Domnule Tuţă, sunteţi foarte atent la ce spun! Foarte bine! Ştim de ce! Prietenii ştiu de ce!

Acum, anul acesta, aceeaşi problemă. Şi îl felicit pe Doru Acatrinei că a rămas ferm pe poziţii şi şi-a menţinut amendamentul. Doar noi am votat pentru reducerea acestor bugete care de la an la an se fac şi mai mari, şi mai mari, şi mai mari şi ne trezim că n-avem bani de pensii, de salarii, de alocaţii, n-avem bani de spitale, n-avem bani de autostrăzi, n-avem bani de nimic. Şi tot bugetul ţării se duce în destinaţii necunoscute.

N-a fost acelaşi caz la SIE şi la SPP, amendamentele noastre au fost retrase, lucru care ne arată cum funcţionează statul român şi cum intimidează unii şi alţii demnitari ai statului român.

Şi mai avem o problemă. Avem şi noi trei primari, că nu ne-am ocupat!

Ce? Ce spuneţi? (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, nu dialogaţi cu sala, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Păi, nici sala să nu dialogheze cu mine, că sunt bun la dialog! (Râsete. Aplauze.)

Şi mai avem o problemă cu primarii.

Oraşul Amara din Ialomiţa. Părinţii şi bunicii noştri au mers, cunosc staţiunea Amara.

Şi amărenii sunt români, nu au primit niciun ban nici de la Guvernul Cîţu - zero lei, nici de la Guvernul Ciucă, tot aşa - zero lei!

Am depus nişte amendamente - sperăm să se găsească amendamentele depuse, pentru că şi cei din Amara au dreptul să aibă asfalt în oraşul lor şi cei din Pufeşti, Vrancea, au dreptul să aibă, poate, gaze sau cei din Valea Lungă, din judeţul Alba, să aibă canalizare. Din păcate, unii au blamat programele de finanţare a mediului rural venind cu zero soluţii.

Ce facem cu jumătate de ţară care este în noroaie? În ciuda faptului că doamna Viorica ne-a asigurat că a scos România din noroaie. Ce facem, domnilor, cu ei, cum îi ajutăm, dacă nici măcar nu le dăm bani pentru o banală canalizare?!

Trăim în anul 2021, imediat intrăm în anul 2022. O să ne luptăm până la capăt şi sperăm ca forma finală în care acest buget iese de aici, din Parlamentul României, să nu-i uite pe copiii din Ucraina, să nu uite de Mitropolia Basarabiei, să nu uite de clericii noştri, să nu uite de călugării români care se roagă pentru naţiunea română, acolo, în Muntele Athos.

Am depus amendamente, jumătate, pentru că nu ne-aţi dat timp, sunt cele ale PSD de anul trecut. Aşteptăm să le votăm şi aşteptăm o cooperare, totuşi, aici, dacă vorbim de parlamentarism şi democraţie.

Vă mulţumesc.

Şi tăiaţi bugetul serviciilor secrete, că nu prea fac treabă! Am văzut ieri lucrul ăsta. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, îl rog pe reprezentantul UDMR, domnul Miklós Zoltán, să ia cuvântul.

Domnule deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Miklós Zoltán:

Domnule prim-ministru,

Stimată doamnă ministru,

Stimaţi domni miniştri,

Bugetul pe care îl dezbatem astăzi este în linie cu limitările situaţiei actuale caracterizate de criza sanitară, criza energetică, provocările generate de reaşezarea echilibrelor economice, dar şi cu respectarea unor ţinte de deficit bugetar şi de îndatorare publică, alocând, relativ, în mod prudent, cele mai multe dintre cheltuieli.

Voi puncta aspectele pozitive ale bugetului pe anul 2022:

- creşterea pensiilor din sistemul public, ceea ce înseamnă că de indexare vor beneficia îndeosebi persoanele cu venituri mici;

- acordarea de ajutoare ţintite, în vederea protejării celor cu venituri mici de creşterea preţurilor la energie;

- alocările pentru bugetele locale vor asigura resurse administraţiilor locale pentru gestionarea atribuţiilor pe care le au: impozitul pe venit rămâne integral la dispoziţia lor, s-au bugetat cheltuielile sociale la nivelul de 90% prevăzut de lege, s-au identificat surse şi în acest an, la propunerea UDMR, pentru acoperirea unor cheltuieli ale instituţiilor de spectacol.

De asemenea, un aspect demn de semnalat este faptul că bugetul permite spaţiu pentru investiţii, atât din fondurile naţionale, cât şi din cele europene.

Dragi colegi,

Toate măsurile enumerate, fie ele insuficiente, raportate la magnitudinea nevoilor, costă. Pe partea de venituri premisele sunt relativ optimiste, ceea ce înseamnă că în anul 2022 trebuie să înceapă procesul de îmbunătăţire a colectării veniturilor.

România ocupă, din păcate, un ruşinos prim loc la deficitul de colectare a TVA, estimările Comisiei Europene situând nivelul la 33-34% din TVA, ceea ce s-ar traduce în peste 7 miliarde de euro deficit de venit. Digitalizarea ar putea oferi o soluţie pentru închiderea acestui gap de TVA, deopotrivă revizuirea legislaţiei fiscale este necesară astfel încât aceasta să devină simplă, clară şi pe cât posibil curăţată de portiţele şi lacunele din prezent.

Identificarea soluţiei optime pentru problema pensiilor speciale sau de serviciu este o prioritate. Nu este vorba doar despre cele peste două miliarde de euro, cât ne costă aceste pensii, ci este vorba, mai degrabă, despre reaşezarea lor în limitele dictate de principiile solidarităţii sociale, a contributivităţii şi a echităţii sociale.

Încercând să trec în revistă lista provocărilor anului 2022, permiteţi-mi, stimaţi colegi, să le amintesc pe cele mai importante.

Elaborarea unui set de politici publice având în centru familia, de stopare a declinului demografic şi de stimulare a natalităţii, un pachet coerent care să ofere un cadru larg de servicii - de la sănătate şi educaţie, trecând prin antreprenoriat şi până la îngrijirea vârstnicilor - în schimbul sumelor de bani care se acordă în prezent fără certitudinea cheltuirii lor în scopul acordat.

O altă provocare va fi crearea condiţiilor pentru atragerea fondurilor europene, anul 2022 fiind crucial pentru demararea proiectelor din PNRR, inclusiv sub aspectul reformelor pe care ni le-am asumat, precum şi pentru demararea proiectelor din cadrul financiar multianual 2021-2027.

Nu în ultimul rând, este absolut necesară continuarea în ritm susţinut a derulării proiectelor de dezvoltare locală - Programele PNDL şi Anghel Saligny -, investiţii care conduc nemijlocit la creşterea nivelului de trai în comunităţile mici.

Apreciem că bugetul pe anul 2022 oferă cadrul funcţionării autorităţilor, oferă alocări pentru investiţii publice, este un instrument care favorizează stabilitatea instituţională şi care asigură creştere economică.

În concluzie, UDMR va vota proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

În continuare, îl rog pe reprezentantul minorităţilor naţionale, domnul deputat Adrian-Miroslav Merka, să ia cuvântul.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Domnule prim-ministru,

Stimată doamnă ministru,

Stimaţi domni miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Ne aflăm în faţa dezbaterii uneia dintre cele mai importante şi aşteptate legi, bugetul de stat pentru anul 2022.

Noi, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, am susţinut, încă de la început, necesitatea promovării de către Guvern a unui set coerent de politici macroeconomice menite să susţină mediul de afaceri, să refacă atractivitatea investiţională a României, să conducă la crearea de noi locuri de muncă şi să ofere o evoluţie favorabilă nivelului de trai al populaţiei.

După o criză profundă creată de apariţia COVID-19, redresarea economică este aşteptată de noi toţi, iar datele cuprinse în bugetul de stat pe anul 2022 subliniază măsuri de înlăturare a efectelor crizei pandemice, precum şi crearea premiselor pentru susţinerea unei creşteri economice puternice.

Salutăm, astfel, alocarea pentru proiectele de investiţii a unor sume record, în valoare de aproximativ 88,4 miliarde de lei, efectuarea unui volum mare de cheltuieli investiţionale din partea sectorului public, cu vârfuri de peste 7-8% din PIB, în perioada 2023-2025, susţinută de fondurile europene şi de cele ce provin din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă care finanţează reformele din PNRR.

România se află în faţa unei oportunităţi istorice, deoarece aceste fonduri pot fi utilizate în domenii-cheie, precum infrastructură, educaţie, sănătate, agricultură, mediu sau energie, precum şi pentru modernizarea marilor sisteme publice.

Finanţarea proiectelor din fonduri externe nerambursabile sunt un veritabil motor pentru susţinerea creşterii economice. Împreună cu sumele care vor veni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă investiţiile semnificative ar putea să aducă economia spre o creştere economică considerabilă în anii următori, chiar şi după ce se va recupera decalajul produs de pandemie.

Salutăm, de asemenea, finanţarea programelor de sprijin pentru susţinerea activităţilor IMM-urilor şi a companiilor mari, şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Doar pentru IMM Invest se estimează garanţii în valoare de 10 miliarde de lei.

De asemenea, în bugetul pentru anul 2022, pentru sectorul de sănătate este prevăzut 24,09 miliarde de lei, similar, dacă putem spune, cu execuţia bugetară din 2021.

În sectorul de învăţământ există o creştere de 6% a bugetului, faţă de execuţia bugetului din 2021.

În sectorul economic există o creştere de 62%, la 453 de milioane de lei.

Totodată, pentru domeniul transporturi există o prevedere a creşterilor de 20,5% a bugetului, în 2022.

Toate aceste date ne pun acum în faţa unui buget a căror cifre ne bucură.

Modul de construcţie al bugetului ne arată că există voinţă politică pentru reducerea deficitului bugetar. Este lăudabil faptul că, alături de aceste alocări mai mari pentru sectoarele menţionate, bugetul planificat pentru anul 2022 este construit pentru relansarea economică.

Creşterea investiţiilor publice şi în special a cofinanţărilor pentru proiectele desfăşurate cu fonduri europene, prioritizarea investiţiilor publice, Programul "Anghel Saligny", PNDL3, relansarea şi consolidarea fiscală a României sperăm să ducă la dezvoltarea României.

Stimaţi colegi,

Suntem toţi, garanţi, poate, ai voturilor colegilor şi, de ce nu, ai tuturor românilor din ţară şi din străinătate.

Sperăm că într-adevăr toate criticile să fie constructive.

Această premisă a anului 2022, pentru unii poate grea, pentru unii provocatoare, trebuie să ne ducă la un numitor comun - România trebuie să se dezvolte, nu să ne dezbine pe unii şi pe alţii.

COVID-ul sau aceste provocări externe sau interne ale noastre trebuie să fie pentru noi un motiv ca noi toţi, cei care suntem aici, toate grupurile parlamentare, indiferent de religie, sex sau minoritate, vom putea să sprijinim şi să promovăm, de ce nu, acest buget.

Stimaţi colegi,

Acest buget este propus în Parlamentul României la sfârşitul anului 2021, în decembrie. Este îmbucurător pentru noi toţi că putem să sprijinim activitatea tuturor ministerelor şi administraţiilor publice locale şi judeţene spre a-şi pregăti bugetul pentru anul 2022.

Îi felicit pe actualii miniştri, actualul Guvern, pe cei care au lucrat la acest buget, pentru că, într-adevăr, a fost un efort mare, un efort susţinut, dar, de ce nu, să dăm posibilitatea să vedem că şi România poate să prezinte la sfârşitul anului un buget.

Pentru aceasta urez multă baftă actualului Guvern!

Să sperăm că acest buget, cum am şi spus, cu aceste cifre îmbucurătoare, va aduce această prosperitate.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a sprijinit bugetul în fiecare comisie, unde avem reprezentanţi, şi-l va sprijini şi aici, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Din partea senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi, o rog pe doamna senator Diana Iovanovici-Şoşoacă să ia cuvântul.

Vă rog, doamnă senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Mulţumesc frumos.

În primul rând, avem o problemă de procedură, de aceea am şi stat de vorbă cu domnul secretar general. Ne-am contrazis un pic, ca juriştii, pentru că unde sunt trei jurişti sunt vreo douăzeci de opinii. Este problema conducerii acestei şedinţe, având în vedere că au fost prezenţi preşedinţii de Camere.

Or, în condiţiile art. 30 din Regulamentul comun al celor două Camere şi raportat la art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, trebuia să existe o solicitare scrisă, evident, din partea preşedinţilor Camerelor, atunci când au plecat.

Eu o să vă solicit să verificaţi legalitatea conducerii acestei şedinţei.

Până când verificaţi legalitatea, eu vă spun câteva cuvinte despre buget.

Mi se pare efectiv o lipsă de bun-simţ faţă de poporul român să trimiteţi bugetul cu anunţul că l-aţi depus sau, mă rog, că l-a depus Guvernul aseară şi că avem termen până astăzi, la ora 12.00, pentru amendamente, sute de foi pe care ar fi trebuit să le parcurgem împreună cu specialiştii.

Ştiu că mulţi dintre voi nu aţi depus pentru că sunteţi Coaliţia FSN, dar ... (Rumoare.)

Păi, ăştia sunteţi! Aţi reiterat FSN-ul, cu tot respectul!

...dar să acorzi pentru amendamente câteva ore... Dacă chiar v-ar fi păsat de România şi bugetul ei, ar fi trebuit să discutăm deschis, ca nişte parlamentari ce vă consideraţi, fără să avem directive politice şi tot felul de patetisme despre acest buget.

Anul trecut, în decembrie, deşi am depus amendamente atât eu, cât şi foştii mei colegi din AUR, nu ne-aţi înregistrat niciun amendament, niciunul din amendamente!

Altora le-aţi înregistrat şi nu le-aţi dat cuvântul!

Oricum, toate amendamentele pe care le depun eu niciodată nu sunt luate în considerare, nici măcar nu apar înscrise, la nicio lege, la niciun buget! Ceea ce se încalcă grav Constituţia României! Încălcaţi grav drepturile unui parlamentar, indiferent cât de suportabilă sau insuportabilă sunt eu pentru dumneavoastră, pentru că vă devoalez tot ceea ce faceţi în Parlament.

Dar, dacă tot vă pasă de poporul român, vă întreb de ce nu aveţi 6% din PIB pentru învăţământ, pentru că v-am auzit vorbind mereu despre faptul că avem analfabeţi funcţionali şi nu avem un învăţământ de calitate. Nu mai avem! Avem doar părinţi care plătesc meditaţii.

Dacă v-ar fi păsat cumva de bugetul României, ar fi trebuit să avem o săptămână, cu pauză de Crăciun, sau trebuia depus demult, dar v-a plăcut să vă certaţi până aţi făcut această coaliţie şi să jucaţi acel teatru ieftin, şi să putem discuta cu toţii despre bugetul României.

Aici doar se minte şi, din păcate, se vând minciuni poporului român. Noroc cu noi, care mai arătăm poporului român ceea ce se întâmplă în Parlament!

Nu este normal şi ar trebui să înţelegeţi, după 32 de ani, de când au murit oameni pentru ca noi să putem ajunge în Parlament şi să avem aici discuţii libere şi să luptăm, efectiv să ne chinuim să facem România bogată - art. 47 din Constituţie, "traiul decent" -, măcar atâta decenţă să fi avut faţă de poporul român, să discutăm absolut tot, real, faţă în faţă, şi nu să veniţi şi să-i minţiţi pe oameni.

Poftă bună, domnilor deputaţi! Într-adevăr, în sala de plen se mănâncă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna senator, cu aceeaşi decenţă, vă mulţumesc că aţi finalizat.

 
   

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al USR, îl rog pe domnul senator Claudiu Mureşan să ia cuvântul.

 
   

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală):

Şi vă rog să verificaţi legalitatea!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Marinel Mureşan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

E complicat să vorbeşti după doamna Şoşoacă.

Stimaţi colegi,

A fost nevoie de numai patru zile pentru a trece prin Parlament bugetul României pe anul 2022.

Luni l-am primit. Iată că astăzi a ajuns la vot, în plenul reunit.

Guvernul Geppetto a adus în Parlament proiectul de buget Pinocchio, un buget cu estimări exagerate, cu venituri mari cât nasul celebrului personaj din lemn, Pinocchio.

Scenariul e simplu - Guvernul promite, apoi taie ce a promis pentru că nu sunt bani. De unde taie? Păi, de la sănătate, de la educaţie, de la siguranţa românilor sau de la investiţii.

Nu trebuie să fii profesor de economie ca să observi că bugetul acesta are veniturile umflate. Şi dumneavoastră, domnilor, aţi promis pensii crescute cu 40%, dar le daţi pensionarilor 10%, o sumă care abia acoperă inflaţia. E foarte bine însă că nu vă atingeţi de pensiile speciale.

Aţi promis creşteri salariale, prin Legea salarizării, dar, evident, nu aveţi de unde să le daţi, aşa că ce să faceţi? Le amânaţi!

Copiilor le-aţi promis că vor primi câte 500 de euro, în scop educaţional, dar aţi promis pentru că aţi ştiut că o să amânaţi alocările prin noul buget.

Ar trebui să le spuneţi românilor unde sunt banii care trebuie să fie alocaţi României educate.

Vă rog frumos să le spuneţi românilor că a fost necesară o creştere, faţă de execuţia bugetară din anul 2021, de peste 200%... Da, peste 200% pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă, o academie paralelă cu ştiinţa şi cu românii, dar care dă un ban în plus unor politicieni expiraţi. Avem şi un exemplu, îl ştim cu toţii pe domnul Ion Iliescu.

În buget se estimează o creştere de aproape 10%, atât a cheltuielilor, cât şi a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat. Nu e clar pe ce se bazează estimarea de creştere a veniturilor. Ne dorim să nu fie iarăşi o greşeală ca în anul 2019, domnule ministru Budăi! Atunci aţi greşit bugetul asigurărilor sociale de stat cu peste 1,2 miliarde de euro!

L-am auzit pe domnul prim-ministru Ciucă cum spunea răspicat că bugetul anului 2022 are cel mai mare procent alocat investiţiilor în ultimii 30 de ani. Aţi uitat, însă, să menţionaţi, domnule prim-ministru, faptul că o mare parte din bani sunt pentru investiţii din PNRR. Şi, da, este vorba despre PNRR-ul acela de care zicea PSD că noi nu l-am făcut bine. Iată că acum va aduce în bugetul anului 2022 nu mai puţin de 4 miliarde de euro. Dacă faceţi reforme, evident.

Mai vreţi să-l modificaţi, domnule Ciolacu?

Stimaţi colegi,

Atunci când auzim că o entitate a intrat în incapacitate de plată sau, mai rău, în faliment, din cauza faptului că aşa a estimat incorect, nerealist, potenţialul de a genera venituri, toţi ne punem aceeaşi întrebare: ce au avut oare în cap cei care au făcut previziunile?

Să ştiţi că şi noi ne punem întrebările astea şi nu suntem deloc liniştiţi! Ăsta este şi motivul pentru care n-o să votăm bugetul.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl rog să vină la microfon pe domnul senator Claudiu Târziu, din partea Grupului AUR.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Richard Târziu:

Stimaţi colegi,

Avem din nou de votat o lege foarte importantă, foarte serioasă, la care ne raportăm într-un mod foarte neserios. La fel cum am făcut pentru Bugetul din acest an, aproape tras la indigo, chiar mai rău, se întâmplă pentru Bugetul de anul viitor.

Dovadă că nici măcar liderii Coaliţiei nu iau în serios lucrurile acestea stă faptul că atât preşedintele Camerei, cât şi preşedintele Senatului, după ce au început şedinţa, au găsit de cuviinţă să o părăsească şi să-şi lase înlocuitori, în răspăr cu Regulamentul de funcţionare al Camerelor reunite în plen.

De asemenea, ştiţi foarte bine că timpul pentru cunoaşterea proiectului de lege depus şi pentru amendarea lui a fost extrem de scurt, făcut special doar să bifăm că am avut şi această activitate şi să nu putem să ne raportăm în mod serios la ea.

Grăbirea dezbaterilor arată aceeaşi neseriozitate. Ne grăbim să plecăm în vacanţă, da? De aceea facem votul astăzi, haideţi, să nu mai lungim până mâine, deşi mâine trebuia să fie votul în plen. Şi aşa era termenul prea scurt.

Apoi, pe fond. Există o asimetrie majoră între nevoile reale ale românilor şi susţinerea structurilor de forţă, care sunt mai mult în beneficiul celor de la putere, după cum am văzut.

Aşa, bunăoară, se clamează înfiinţarea unui minister al familiei, pe care, altminteri, l-am aplauda dacă am crede că e o treabă serioasă, dar este tot o treabă PNL-isto-PSD-isto-UMDR-istă făcută de mântuială. Şi asta arată bugetul care i-a fost alocat, de doar aproximativ 37 de milioane de euro. Ce să faci cu banii aceştia mai întâi? Doar să funcţioneze personalul şi clădirea principală a ministerului. Poate atât, da?

De asemenea, învăţământul este subfinanţat, continuă să fie subfinanţat de ani şi ani. Mergem mai departe aşa.

Sănătatea n-a cunoscut nicio creştere în bugetul de anul viitor, deşi ne plângem că avem probleme cu spitalele, şi pe bună dreptate, iau foc spitalele, se dărâmă pe noi, sunt pline de carcalaci, dar mergem cu acelaşi buget, că nu ne interesează.

Sumele pentru investiţii, pe care am auzit că cineva le lăuda aici, sunt infime. Dumneavoastră vă daţi seama ce bani trebuie să băgăm noi în investiţii ca să ne revenim economic după 2 ani de prostie, că numai prostii au făcut guvernele până acum, în pandemia asta, din punct de vedere economic? Nu cred că vă daţi seama.

În fine. Am dat suplimentări majore la Serviciile de Informaţii. Foarte bine. Să vedem cum vor funcţiona.

Vă e frică de popor? Sau de ce băgaţi mai mulţi bani în Serviciile de Informaţii? Asta aş vrea să ştiu eu.

În fine, una peste alta, e o bătaie de joc şi eu unul mă declar, cu tot respectul, scârbit de acest gen de politică.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doar două observaţii tehnice, domnule senator.

Cu siguranţă, votul pentru Buget va fi mâine şi vă asigur că prezenţa celor doi vicepreşedinţi este perfect regulamentară.

În continuare...

A, vă rog, domnul Andronache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Pe procedură şi în confirmarea celor spuse de dumneavoastră, le transmit colegilor că a fost supusă dezbaterii Curţii Constituţionale această chestiune, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 85/2019 s-a spus în clar că vicepreşedinţii... că este regulamentară şi constituţională prevederea din art. 35 din Regulamentul activităţilor comune, cât şi cea din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul în care vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile stabilite de Biroul permanent sau încredinţate de preşedintele Camerei Deputaţilor, respectiv conduc activitatea Biroului permanent şi a plenului Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui - ceea ce s-a întâmplat mai devreme - sau, în cazul în care în ziua respectivă preşedintele Camerei sau al Senatului nu este prezent - ceea ce nu există ca ipoteză de lucru acum -, atunci se realizează un document de delegare a atribuţiilor.

Decizia nr. 85/2019.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

În continuare, îi dau cuvântul doamnei deputat, din partea deputaţilor neafiliaţi, doamna Victoria Alexandru.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnule Ciolacu,

Nu sunteţi, nu este un subiect de interes pentru dumneavoastră,

Domnule preşedinte al Senatului, Florin Cîţu,

Nu sunteţi nici dumneavoastră, nefiind de interes pentru Domniile Voastre,

Stimaţi colegi,

Încep prin a vă reaminti ceea ce PSD a spus tot timpul - "Pentru că putem!".

Mai ţineţi minte când jurnaliştii, societatea civilă, oamenii de bun-simţ din această ţară le cereau explicaţii pentru abuzurile şi pentru modul în care înţelegeau să conducă - 2017, spre toamnă - un mare lider al PSD spunea - "Pentru că putem! Pentru că aşa vrem noi!"?

Cam aşa arată în acest moment ceea ce se întâmplă în România - un PSD care ne spune arogant - "Facem ce vrem noi pentru că putem!" şi un PNL care a depus armele, ca să vorbesc pe limba domnului general Ciucă, nici dânsul prezent, după cum se vede, scaunul dânsului este gol, atât îl interesează din ceea ce discutăm noi astăzi. Şi-a citit un speech de pe hârtie, complet rupt de realitate, vorbindu-ne despre transparenţă în adoptarea Bugetului, despre predictibilitate.

Dacă doriţi, să revedeţi, dacă aveţi răbdare, deşi omul a citit ca un robot de pe foaie, fără nicio inflexiune, semn că a venit să recite un text. Nu avea nicio legătură cu realitatea pentru că în fapt raportul Comisiei pentru buget asupra Bugetului de stat al României şi asupra Bugetului asigurărilor sociale de stat a fost încărcat pe site-ul Camerei Deputaţilor acum 10-15 minute. Acum 10-15 minute a fost încărcat raportul din care se vede ce s-a adoptat, ce anume se propune românilor.

Nici preşedintele Camerei, nici preşedintele Senatului, nici premierul României nu sunt aici, în sală, iar noi suntem chemaţi să votăm. "Că aşa vrem noi!", o să ne spună colegii de la PSD, în faţa cărora, spuneam, PNL a depus armele.

Acum, ce anume propune acest Buget?

Eu sunt un om care şi-a bazat cariera profesională pe cunoştinţe de management.

Dacă vrei să faci treabă în România, dacă vrei să faci treabă cu bani publici, trebuie să-ţi fixezi nişte obiective.

A înţeles cineva, în afară de citirea unor cifre, care sunt priorităţile acestui Guvern?

M-am simţit ca pe vremea lui Ceauşescu - eram suficient de mare ca să-mi aduc aminte -, când am auzit toate prezentările PSD, PNL, care ne spuneau mai dăm 100 de lei, mai punem 10 lei aici, mai dăm 100 de lei colo. Acesta este discursul ceauşist care crede că românilor li se închide gura dacă li se mai pune un bănuţ acolo, la salariu sau la alocaţii.

Alocaţiile nu le-aţi dublat, aşa cum aţi spus, reprezentanţi ai PSD, iar pensiile nu le-aţi mărit cu 40%, le-aţi mărit chiar mai puţin decât a făcut-o Guvernul Orban în perioada pandemiei. Aţi mărit cu 10%, iar Guvernul Orban, în an de criză, a mărit cu 14%. Ca să fie foarte clar!

N-a înţeles nimeni care sunt priorităţile. Dacă nu-ţi propui nimic în viaţă, dacă nu-ţi propui nişte priorităţi, dacă nu explici clar, în primul an vom face următoarele 10 lucruri, dar le facem, în următorul vom face următoarele...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă deputat...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...20, dar le facem...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...o să vă rog să concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...nici nu faci nimic în viaţă! Le amesteci pe toate, dai impresia că te ocupi, dai impresia că tu faci treabă, dar, în realitate, te-ai aşezat pe funcţii şi te-ai apucat de tocat bani!

Aşa arată lucrurile în acest moment - Guvernul stânga, dreapta, nici nu mai ştie, arată a Guvernul stânga împrejur. Arată a Guvernul care s-a mufat la bani publici şi care le spune românilor, staţi liniştiţi, vă mai dăm câte un leu, colo, colo, o să ne votaţi...

Nu este deloc aşa! Românii o să le spună tuturor celor care cred că aşa se face politică - nu, nu puteţi face pe spatele nostru ceea ce vreţi...

Voci de la PSD:

Timpul!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă deputat...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...cu banii publici!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...o să vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Prin urmare... (Vociferări.) ...deputaţii dezafiliaţi de la Grupul PNL nu vor vota acest Buget!

Vă spun direct...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...nu am avut acces la informaţii... (Aplauze.) ...nu este nicio prioritizare în acest buget. Ba mai mult, culmea, nu am nimic cu Serviciile Secrete, nu m-a pasionat acest subiect...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Credeam că v-aţi pregătit de finalizare, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...dar nu este normal ca bugetul SRI să fie mai mare decât bugetele unor ministere - la Cercetare-Inovare, la Externe! Nu este normal...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă deputat...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...ca bugetul unui serviciu de informaţii să fie mai mare decât al unor ministere de linie care servesc şi prestează servicii pentru cetăţeni!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Indiferent de ce investiţii se fac acolo, acestea trebuie să fie comunicate în mod transparent, pentru că e vorba de bani publici!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc...

 
   

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Am răsturnat...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Am răsturnat ordinea priorităţilor...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am fost elegant cu dumneavoastră...

 
   

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pare că...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...doamnă deputat...

 
   

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pare că la butoane stau oameni care...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...v-am dublat timpul deputaţilor neafiliaţi.

 
   

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...care se apucă de tocat bani...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog, finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...în timp ce românii se uită, dar vă vor taxa, să nu uitaţi, acest lucru! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc frumos.

În continuare, din partea Grupului USR, domnul senator Ion-Narcis Mircescu.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Timpul fiind scurt, am să fiu foarte direct. (Vociferări.)

Mulţumesc frumos.

Dragi colegi de la PSD,

Aţi minţit! Aţi minţit când le-aţi promis pensionarilor că veţi creşte pensiile cu 40%! Ca minciuna să fie credibilă, aţi pus-o într-o lege. Lege pe care dumneavoastră aţi fi crezut că vor veni alţii să o pună în practică. Astăzi, când sunteţi la guvernare şi aveţi Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, veniţi cu o creştere de 10%. Ministrul dumneavoastră de finanţe confirmă faptul că aţi minţit - doar 10% creştere; în termeni reali, 2%, 8% fiind inflaţie. (Vociferări.)

Aţi minţit, domnilor colegi de la PSD, când aţi promis creşteri salariale! Aţi dat şi o lege ca să fiţi credibili - Legea salarizării unitare! Astăzi aţi venit la guvernare şi prorogaţi, nu puneţi în aplicare propria lege.

Însă, vă dăm ocazia, printr-un amendament al USR, să acordaţi măcar 16% cadrelor didactice şi să vă respectaţi măcar o parte din promisiunile făcute atunci când eraţi în campania electorală.

Anul trecut... (Vociferări.) ...la începutul acestui an, chiar, aţi venit şi aţi depus mii de amendamente. Pe majoritatea dintre acestea le-aţi uitat în momentul în care aţi ajuns la Palatul Victoriei... (Vociferări.) ...şi a trebuit să bugetaţi anul 2022.

O voce de la PSD:

...Victoria... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Domnilor colegi din PNL şi doamnelor din PNL,

Cu dumneavoastră o să fiu mai blând pentru că, sincer, cred că, atunci când aţi cerut votul românilor pentru a scăpa ţara de PSD, o parte dintre dumneavoastră, aţi fost sinceri.

A venit însă momentul "Anghel Saligny", în care aţi avut de ales. Şi aţi ales. Aţi ales un PNDL 3 sub formă de puşculiţă politică, fără niciun fel de amendamente din partea USR... (Vociferări.) ...pentru a putea să faceţi o împărţire cu fraţii dumneavoastră din PSD. Aveţi 50 de miliarde RON credite de angajament în acest buget.

Pe înţelesul tuturor, ce înseamnă aceşti bani, înseamnă că, în următorii ani... (Vociferări.) ...noi, cu toţii, vom plăti facturile pe care le veţi semna dumneavoastră în acest an. (Vociferări.)

Avem de plătit facturile din bani care vor fi împrumutaţi... (Vociferări.)

 
   

Domnul Marian Mina (din sală):

Trebuia să plătim ONG-urilor, cum vă place vouă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Pe facturi vor fi sume, în urma unor contracte fără transparenţă şi fără criterii de cost. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule senator, tic-tac! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Ne-a promis colegul dumneavoastră că ne mai lasă două minute din partea PSD.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Fuse, fuse şi se duse!

Finalizaţi...

 
   

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

30...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

E în regulă.

Domnule Cîţu...

Da, domnul Cîţu nu este prezent. A reuşit să aducă echipa câştigătoare înapoi în braţele PSD. (Vociferări.) Astăzi face echipă cu domnul Ciolacu, cu care negociază şi împart bugetul ţării şi viitorul României.

Avem, în momentul de faţă, domnul Ciolacu şi domnul Cîţu, ca şi coordonatori şi preşedinţi ai celor două Camere; domnul Ciolacu stă pe scaunul domnului Dragnea şi domnul Cîţu stă pe scaunul domnului Tăriceanu. (Vociferări.) La fel ca domnul Tăriceanu, domnul Cîţu a făcut dintr-un partid liberal o balama la o guvernare PSD-istă. (Vociferări.)

USR nu va vota niciodată un buget al unei guvernări PSD-iste!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Ultimul vorbitor din partea Grupului PNL, domnul senator Nicolae Neagu.

Vă rog, domnule vicepreşedinte.

(Domnul senator Nicolae Neagu coboară la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu am să încerc să fiu extrem de scurt.

Şi aş începe prin a spune că...

O voce de la PSD:

Mai tare!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...aş începe prin a spune că, într-un timp foarte, foarte scurt, în cazul în care am fi uitat în ce situaţie ne aflăm, nu noi, politicienii sau clasa politică, ci România şi naţiunea română. Şi acest timp scurt vine când economia a fost afectată de prelungirea pandemiei de coronavirus, când economia şi economiile românilor sunt afectate de o criză energetică europeană, aş spune mondială, dar în care - ne face plăcere sau nu, cu siguranţă nu - există şi un potenţial de risc, ca urmare a unor escaladări ale unor posibile conflicte, fără a defini tipul de conflicte, în zone apropiate de noi.

Deci, acest context plus cel politic, pe care îl ştim cu toţii, ne-au adus încât, într-un timp foarte scurt, într-o situaţie extrem, extrem de complicată şi de limită, să avem totuşi în dezbatere astăzi, într-un maraton, dar legal, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu certitudine, pot exista voci critice şi nemulţumiri. Şi fiţi convinşi că, cu siguranţă, ele pot fi exprimate şi din partea colegilor senatori şi deputaţi ai celor care astăzi susţin şi formează Coaliţia de guvernare PNL-PSD-UDMR.

Dar cred că trebuie să reamintim contextul. Şi contextul este cel care ne aduce astăzi în situaţia de a spune, da, e bine că avem un proiect de buget, e bine că l-am dezbătut în comisiile de specialitate, respectând legea, şi avem şi un raport pe el, şi e bine că e bun Proiectul de buget de stat şi Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat.

Şi e bine pentru că reuşim să acoperim într-un timp foarte scurt şi o componentă socială a bugetului şi o componentă liberală a bugetului.

Cu certitudine, noi, liberalii, ne-am fi dorit mai mult în investiţii. Cu certitudine, Partidul Social Democrat şi-ar fi dorit mai mult în componenta socială. Dar cred că, în acest moment, şi mergând pe ceea ce este în Programul de guvernare şi este în actualul Buget, putem fi optimişti. Bineînţeles, optimismul, după votul pe care îl vom da celor două legi extrem de importante, va trebui să se vadă în modul în care, începând de la premierul Nicolae Ciucă până la demnitarii statului român, dintre care facem şi noi parte, ca şi corp al lui, şi până la ultimul funcţionar public, cei însărcinaţi să ducă în execuţie bugetară bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, o vor face.

Şi aici ANAF este extrem de important. Şi dacă vor face ceea ce vedem în acest buget şi vedem în Programul de guvernare, putem avea convingerea veniturilor bugetar-fiscale. Dacă vom reuşi să ne menţinem în cheltuielile bugetare preconizate şi să strângem acolo unde putem strânge şi unde ar trebui să mai strângem în continuare pentru a asigura în acelaşi timp sustenabilitate, dar şi performanţă sistemelor publice ţintite în bugetul de stat, vom putea să ne încadrăm şi în ţintele de deficit atât de necesare unor părţi semnatare. Pentru că ceea ce România angajează faţă de Comisia Europeană ne reprezintă în egală măsură pe toţi care reprezentăm în demnitatea publică statul român.

Noi considerăm că este un buget care se poate realiza şi avem deplină încredere în acest moment că echipa guvernamentală, alcătuită de premierul Nicolae Ciucă, îşi va duce la îndeplinire sarcinile din acest Buget.

Digitalizarea, că vorbim despre performanţă, este importantă nu doar pentru proiectul în sine al Ministerului Digitalizării, ci pentru, în esenţă, întreg Cabinetul premierului Ciucă.

De remarcat că suntem în al şaselea an consecutiv când România alocă cei 2% din buget pentru Apărare. Dacă vom şti să facem achiziţiile în sensul celor dorite de armata profesionistă română, am convingerea că ne aflăm în continuare în traiectul pozitiv.

Vom beneficia, începând din acest an, de sume considerabile, ajustate pozitiv, pentru bugetul de stat, din fonduri europene. Dar vor trebui lucrate fondurile europene şi va trebui, ceea ce a însemnat şi am agreat cu Uniunea Europeană, cu Comisia Europeană, să şi facem, în raport cu documentele angajate. Şi, în acest sens, consider, ca şi majoritatea colegilor mei, care am lucrat şi în Comisia pentru buget, finanţe, că acest proiect de buget este nu doar mulţumitor, ci este bun, performant, în condiţiile în care îşi va duce la îndeplinire execuţia bugetară, ţinând cont de contextul în care am început prezenta prezentare.

Eu vă spun că vom susţine acest Proiect de buget, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat, noi, Partidul Naţional Liberal, şi bineînţeles că vom urmări execuţia bugetară şi ori de câte ori vom considera necesar, prin acte normative, să îndreptăm posibile situaţii de întârzieri, o vom face şi sper că acelaşi lucru vor face şi colegii din actuala Coaliţie de guvernare, PSD, UDMR şi minorităţi.

Vă mulţumesc mult de tot. (Aplauze.)

(Domnul senator Nicolae Neagu revine la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule senator.

Pe timpul rămas din partea Grupului PSD nu mai există nicio intervenţie?

Dezbaterile generale au fost finalizate.

Şi îl rog pe reprezentantul comisiilor reunite, Comisiile de buget-finanţe, pe domnul preşedinte Huţucă, să dea citire raportului.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor au fost sesizate cu adresa... respectiv PL-x 611/2021, de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în vederea dezbaterii şi elaborării raportului comun asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022.

Potrivit raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2022, principalele coordonate ale construcţiei bugetare pe anul 2022 sunt reprezentate de obiectivele politicii fiscal-bugetare pe anul 2022 şi de obiectivul bugetar pe termen mediu - orizontul 2023-2025.

Principalele obiective ale politicii fiscale şi bugetare pe anul 2022 sunt măsuri considerate a fi necesare pentru a concilia gestionarea situaţiilor dificile cu care se confruntă România - criza sanitară, şocul preţurilor la energie, efecte ale tensiunilor pe pieţele internaţionale -, care reclamă resurse adecvate, cu nevoia stringentă de consolidare bugetară, care ţinteşte reducerea graduală a deficitului pe parcursul următorilor ani, în condiţiile în care efectele pandemiei sunt încă resimţite la nivel naţional şi global. Obiectivele privesc crearea premiselor şi susţinerea unui nou cadru de dezvoltare durabilă, justă şi intruzivă, care să asigure o tranziţie ecologică eficientă economic, suportabilă social şi axată pe competitivitate, inovaţie şi decarbonizare; reforma, prioritizarea şi programarea multianuală a investiţiilor publice, prin creşterea aportului fondurilor europene aferente cadrului financiar 2021-2027 şi cele aferente Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă ce finanţează reformele şi investiţiile stabilite prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; crearea unei politici fiscale predictibile pentru susţinerea şi adaptarea mediului de afaceri la provocările ridicate de criza financiară; dezvoltarea şi diversificarea instrumentelor de management ale datoriei publice; crearea unor politici fiscale predictibile pentru susţinerea şi adaptarea mediului de afaceri la provocările ridicate de criza financiară; dezvoltarea şi diversificarea instrumentelor de management ale datoriei publice pentru menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil; adoptarea de măsuri consistente pentru crearea şi consolidarea unor finanţe publice sănătoase, prin eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice. Consolidarea fiscală graduală prevăzută pentru orizontul de referinţă va permite atingerea ţintei de deficit prevăzută de regulamentele europene până la sfârşitul orizontului de prognoză, respectiv anul 2024.

Cu privire la obiectivul bugetar pe termen mediu, estimările produsului intern brut potenţial au fost efectuate pe baza cadrului macroeconomic publicat în prognoza macroeconomică de toamnă 2021 a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, utilizând metodologia comună agreată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2022 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.

Proiectul de buget pentru anul 2022 este configurat pe un cadru economic care prevede:

- creştere economică de 4,6%;

- produsul intern brut: 1.317,3 miliarde lei;

- creşterea preţurilor de consum la sfârşitul anului: 4,7%;

- câştigul salarial mediu brut: 6.095 lei/lună.

Bugetul de stat pe anul 2021 se stabileşte la venituri în sumă de 216.473,2 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 493.215,3 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 301.758,4 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 85.285,2 milioane lei.

În cadrul dezbaterilor desfăşurate în perioada 21-22 decembrie 2021, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2022 şi proiecţia acesteia pe anii 2023-2025, avizele asupra proiectului de lege, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport comun de admitere asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022, cu amendamente admise şi amendamente respinse.

Amendamentele admise sunt cuprinse în Anexa nr. 1, iar amendamentele respinse, în Anexa nr. 2 la prezentul raport comun.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Am încheiat dezbaterile generale asupra celor două proiecte.

Şi, în continuare, pentru dezbaterea pe articole şi amendamente, vă propun următoarele:

1. Pentru dezbaterea pe articole a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022, se propun:

- un minut pentru fiecare articol;

- un minut pentru fiecare amendament.

Fiecare amendament va fi susţinut de către un singur parlamentar.

După epuizarea timpului alocat pentru fiecare articol, celelalte amendamente la articolul respectiv se supun votului pe calupuri, fără a se mai da cuvântul pentru susţinere.

La anexe se va proceda în mod corespunzător, luând în considerare numărul amendamentelor la fiecare anexă şi totalul acestora.

Pentru dezbaterea articolelor din Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, se propune alocarea a 30 de minute. Dacă acest timp se epuizează, amendamentele se supun votului pe calupuri, fără a mai fi susţinute.

De asemenea, pentru dezbaterea pe anexe, Birourile permanente şi liderii grupurilor parlamentare vă propun următoarele:

- Timpul total alocat pentru anexe este de 438 de minute, ceea ce înseamnă 7 ore;

- Timpul pentru fiecare anexă, având în vedere numărul de amendamente, este următorul - şi vă rog să fiţi îngăduitori, că am de citit o întreagă anexă.

1.Şi încep cu textul legii, 57 de articole - 57 de minute;

Anexa nr. 1 - Bugetul de stat pe anii 2020-2025 - Sinteză - un minut;

Anexa nr. 2 - Sinteza cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, după caz, pe anii 2020-2025 - un minut;

Anexa nr. 3/01 - Administraţia Prezidenţială - un minut;

Anexa nr. 3/02 - Senatul României - un minut;

Anexa nr. 3/03 - Camera Deputaţilor - un minut;

Anexa nr. 3/04 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - un minut;

Anexa nr. 3/05 - Curtea Constituţională - un minut;

Anexa nr. 3/06 - Consiliul Legislativ - un minut;

Anexa nr. 3/07 - Curtea de Conturi - un minut;

Anexa nr. 3/08 - Consiliul Concurenţei - un minut;

Anexa nr. 3/09 - Avocatul Poporului - un minut;

Anexa nr. 3/10 - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - un minut;

Anexa nr. 3/11 - Consiliul Naţional al Audiovizualului - un minut;

Anexa nr. 3/13 - Secretariatul General al Guvernului - 51 de minute;

Anexa nr. 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe - un minut;

Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - 80 de minute;

Anexa nr. 3/16 - Ministerul Finanţelor - un minut;

Anexa nr. 3/17 - Ministerul Justiţiei - un minut;

Anexa nr. 3/18 - Ministerul Apărării Naţionale - un minut;

Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne - 4 minute;

Anexa nr. 3/20 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - un minut;

Anexa nr. 3/21 - Ministerul Sportului - un minut;

Anexa nr. 3/22 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - un minut;

Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - două minute;

Anexa nr. 3/24 - "Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii" - 60 de minute;

Anexa nr. 3/25 - Ministerul Educaţiei - 30 de minute;

Anexa nr. 3/26 - Ministerul Sănătăţii - 60 de minute;

Anexa nr. 3/27 - Ministerul Culturii - un minut;

Anexa nr. 3/29 - Ministerul Public - un minut;

Anexa nr. 3/30 - Agenţia Naţională de Integritate - un minut;

Anexa nr. 3/31 - Serviciul Român de Informaţii - un minut;

Anexa nr. 3/32 - un minut;

Anexa nr. 3/33 - Serviciul de Protecţie şi Pază - un minut;

Anexa nr. 3/34 - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - un minut;

Anexa nr. 3/35 - Ministerul Economiei - un minut;

Anexa nr. 3/36 - Ministerul Energiei - un minut;

Anexa nr. 3/37 - Academia Română - un minut;

Anexa nr. 3/38 - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - un minut;

Anexa nr. 3/39 - Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 - un minut;

Anexa nr. 3/41 - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat - un minut;

Anexa nr. 3/42 - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - un minut;

Anexa nr. 3/43 - Agenţia Naţională de Presă AGERPRES - un minut;

Anexa nr. 3/44 - Institutul Cultural Român - un minut;

Anexa nr. 3/45 - Societatea Română de Radiodifuziune - un minut;

Anexa nr. 3/46 - Societatea Română de Televiziune - un minut;

Anexa nr. 3/47 - Consiliul Superior al Magistraturii - un minut;

Anexa nr. 3/48 - Autoritatea Electorală Permanentă - un minut;

Anexa nr. 3/50 - Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - un minut;

Anexa nr. 3/51 - Consiliul Economic şi Social - un minut;

Anexa nr. 3/52 - Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - un minut;

Anexa nr. 3/53 - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - un minut;

Anexa nr. 3/54 - Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - două minute;

Anexa nr. 3/55 - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - un minut;

Anexa nr. 3/56 - Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - un minut;

Anexa nr. 3/57 - Inspecţia Judiciară - un minut;

Anexa nr. 3/58 - Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei" - un minut;

Anexa nr. 3/60 - "Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului" - un minut;

Anexa nr. 3/61 - "Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - un minut;

Anexa nr. 3/64 - Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse - un minut;

Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale - un minut.

Total amendamente - 5.416; în total - 398 de minute.

Amendamente la Legea bugetului de stat:

Anexa nr. 4 - un minut;

Anexa nr. 5 - un minut;

Anexa nr. 6 - un minut;

Anexa nr. 7 - un minut;

Anexa nr. 7/01 - un minut;

Anexa nr. 8 - un minut;

Anexa nr. 9 - un minut;

Anexa nr. 10 - un minut:

Anexa nr. 11 - şi anume "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate" - un minut.

Total amendamente - 9 minute.

Amendamente - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022:

Text - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat - 30 minute;

Anexe - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, total - 30 de minute.

Total general amendamente - 5.421.

Amendamente respinse - 5.415; 437 de minute.

Dacă există comentarii cu privire la aceste propuneri?

Dacă nu există comentarii, supun votului dumneavoastră anexa pe care tocmai v-am citit-o.

Vot, vă rog.

Cu 239 de voturi pentru, 17 contra, două abţineri, 2 colegi nu votează, anexa cu timpii şi amendamentele a fost adoptată. Propunerile au fost adoptate.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Trecem la dezbaterea pe articole şi anexe a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022, potrivit timpului alocat şi procedurii aprobate.

Vă reamintesc că timpul alocat pentru dezbaterea amendamentelor la textul legii este de 57 de minute.

Conform art. 67 din Regulamentul activităţilor comune, la dezbaterea pe articole se pot formula numai amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice.

Totodată, reamintesc că articolele proiectului de lege şi sintezele de la Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2 se dezbat şi se adoptă în principiu, cifrele urmând a fi definitivate după dezbaterea şi votarea celorlalte anexe.

Am cumva o intervenţie...? (Vociferări.)

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Nu aveţi, nu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor,

Începem dezbaterile.

Dacă la titlul proiectului de lege sunt observaţii?

Dacă nu, supun votului titlul proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Cu 235 de voturi pentru, 51 contra, 3 abţineri, 2 colegi nu votează, titlul proiectului de lege a fost adoptat.

Dacă la titlul Capitolului I sunt obiecţii?

Dacă nu sunt, vă supun votului titlul Capitolului I.

Vot, vă rog.

Cu 242 de voturi pentru, 60 contra, două abţineri, un coleg nu votează, titlul Capitolului I a fost adoptat.

La denumirea Secţiunii 1 dacă sunt obiecţii?

Iar dacă nu sunt, vă supun votului denumirea Secţiunii 1.

Vot, vă rog.

Cu 248 de voturi pentru, 60 contra, o abţinere, un coleg nu votează, adoptată.

Dacă la art. 1 sunt observaţii?

Şi, dacă nu sunt, vă rog, vot.

Cu 216 voturi pentru, 95 contra, o abţinere, adoptat.

Am rugămintea, 15 secunde, dacă liderii de grup vor să vină până la tribună, vă rog. (Consultări.)

În regulă.

Am agreat împreună cu liderii de grup ca la articolele unde nu există nici amendamente, nici observaţii, să mergem în calupuri de câte 5, tocmai ca să economisim timp.

Aşadar, dacă de la art. 2 până la art. 6, inclusiv, există observaţii sau comentarii?

Dacă nu, vot, vă rog.

Vot!

 
   

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală):

Da, comentarii! Am apăsat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Staţi puţin, să finalizez procedura. (Vociferări.)

Da. Cu 203 voturi pentru, 61 contra, două abţineri, 2 - "nu votez". Adoptate.

Domnul Năsui, la art. 6 alin. (2), vă rog, susţineţi amendamentele... sau amendamentul respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc.

Este vorba despre corecta finanţare a sectoarelor pe Capitală.

În prezent, pe Capitală, sunt finanţate sectoarele în funcţie de populaţie şi e un factor de 1.350 de lei/persoană, pe care acest buget îl creşte la 1.500.

Nu se schimbă finanţarea per total, dar este o alocare foarte diferită între sectoare.

Considerăm că lucrul acesta nu ar trebui să se întâmple pentru că costurile şi cheltuielile sectoarelor sunt aceleaşi ca şi acum, ar trebui să menţinem măcar acelaşi nivel care a existat şi în 2021. Acesta este şi sensul acestui amendament.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci suntem la art. 6 alin. (2), care poziţie? Ca să rămână pe stenogramă exact.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Prima. Primul dintre cele 3 amendamente, domnule preşedinte.

Dar nu am raportul în faţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Deci art. 6 alin. (2), poziţia 3.

Vot, vă rog.

Cu 84 de voturi pentru, 226 contra, amendamentul rămâne respins.

Dacă de la art. 7 până la art. 11 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Vot, vă rog.

212 voturi pentru, 104 contra. Adoptate.

Dacă de la art. 12 la art. 17 există obiecţii sau comentarii?

Dacă nu, vot, vă rog.

218 voturi pentru, 97 contra. Articolele 12 - 17, adoptate.

Dacă de la art. 17 la art. 21, inclusiv, există observaţii?

Dacă nu, vot, vă rog.

Cu 222 de voturi pentru, 102 contra, adoptate; inclusiv cele două amendamente admise de la alin. (10) şi (11).

Dacă de la art. 22 la art. 26 există observaţii?

Dacă nu, vot, vă rog, art. 22 - 26, inclusiv.

Cu 219 voturi pentru, 102 contra, o abţinere, adoptate.

De la art. 27 la art. 31, avem la art. 28 un alineat nou, amendament admis.

Vă supun votului art. 27 - 31.

Vot, vă rog.

202 voturi pentru, 103 contra, două abţineri, 8 colegi nu votează. Adoptate.

Dacă de la art. 32 până la art. 37, inclusiv, există observaţii?

Dacă nu, vot, vă rog.

225 de voturi pentru, 107 contra. Adoptate.

Dacă la art. 38 şi art. 39 există observaţii?

Dacă nu, supun votului art. 38 şi art. 39.

Vot, vă rog.

Cu 228 de voturi pentru, 105 contra, adoptate.

La art. 40 avem un amendament respins. Dacă se susţine în plen? Nu se susţine.

Supun votului dumneavoastră art. 40 aşa cum a fost adoptat de comisie.

Vot, vă rog.

Cu 226 de voturi pentru, 109 contra, o abţinere, adoptat.

De la art. 41 la art. 46 dacă sunt obiecţii sau comentarii?

Dacă nu, vot, vă rog.

224 de voturi pentru, 110 contra, o abţinere. Adoptate.

La art. 47 se propun 3 eliminări de articole.

Îl rog pe domnul deputat Ţuţuianu să intervină. (Vociferări.)

Art. 47.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Horia Ţuţuianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

La art. 47 din Legea bugetului trebuie corelat textul legii cu amendamentul aprobat în comisie.

Vă citesc formularea corectă.

"(1) Pentru anul 2022, operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pot prevedea, în bugetul de venituri şi cheltuieli, majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de nivelul programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli aprobat conform prevederilor legale, astfel:

a) cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2022;

b) cu sumele reprezentând creşteri ale câştigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi alte cheltuieli de natură salarială, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

c) cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2022, determinate de creşterea numărului de personal în anul 2021 ca urmare a diversificării/extinderii activităţii prevăzute prin acte normative;

d) cu sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială determinate de acordarea, în anul 2022, a unor creşteri salariale şi bonusuri prevăzute prin acte normative sau hotărâri judecătoreşti şi/sau de creşterea numărului de personal, în anul 2022, ca urmare a diversificării/extinderii activităţii prevăzute prin acte normative sau hotărâri judecătoreşti.

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) vor fi evidenţiate distinct în anexele de fundamentare ale bugetului de venituri şi cheltuieli.

(3) Operatorii economici pot majora câştigul mediu brut lunar pe salariat în limita sumelor prevăzute la alin. (1), cu condiţia ca indicele de creştere a acestuia să nu depăşească indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz.

(4) Pentru determinarea câştigului mediu brut lunar pe salariat, prevăzut la alin. (3), în vederea stabilirii indicelui de creştere a acestuia nu se iau în calcul următoarele cheltuieli:

a) sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2022;

b) sumele reprezentând creşteri ale câştigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi alte cheltuieli de natură salarială, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

c) sumele reprezentând creşteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, pentru întregul an 2022, determinate de creşterea numărului de personal în anul 2021 ca urmare a diversificării/extinderii activităţii prevăzute prin acte normative.

(5) Pentru determinarea productivităţii muncii, prevăzută la alin. (3), în vederea stabilirii indicelui de creştere a acesteia, veniturile din exploatare se ajustează după cum urmează:

a) veniturile totale din exploatare se diminuează cu veniturile rezultate ca urmare a sumelor primite de la bugetul de stat şi, după caz, cu veniturile din exploatare obţinute ca urmare a unor situaţii sau activităţi conjuncturale şi care nu se mai regăsesc fie în anul precedent, fie în anul curent;

b) veniturile din exploatare ale anului precedent, determinate pe baza preţurilor/tarifelor stabilite prin acte normative/administrative, pentru comparabilitatea productivităţii muncii, vor fi recalculate folosind preţurile utilizate pentru determinarea veniturilor din exploatare ale anului curent, în cazul în care are loc o scădere a preţurilor/tarifelor.

(6) Indicele de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat recalculat conform prevederilor alin. (4) şi indicele de creştere a productivităţii muncii recalculat conform prevederilor alin. (5) se determină prin raportarea nivelului programat al anului 2022 la nivelul realizat al anului 2021".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc şi eu pentru "scurta" intervenţie, domnule vicepreşedinte.

Supun votului dumneavoastră amendamentele susţinute de către domnul deputat Ţuţuianu.

Vot, vă rog.

Cu 224 de voturi pentru, 79 contra, amendamentele au fost admise.

Supun votului dumneavoastră art. 47 cu amendamentele admise.

Vot, vă rog, art. 47.

226 de voturi pentru, 75 contra, două abţineri, 28 nu votează, adoptat.

Dacă de la art. 48 la art. 53 există observaţii?

Dacă nu, supun votului dumneavoastră art. 48 - 53, inclusiv.

Vot, vă rog.

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.)

Numai o secundă, că o să revin, domnule Năsui.

260 de voturi pentru, 72 contra, "nu votez" - 3.

Eu credeam că sunt un ardelean mai încet la vorbă, trebuie să veniţi după mine, domnule Năsui, vă rog, susţineţi un amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Susţin şi vreau să iau cuvântul legat de un amendament admis, de data aceasta, domnule preşedinte, şi anume art. 51 alin. (2).

Este un amendament care a venit pe ultima sută de metri la Comisia pentru buget, finanţe şi prin care se schimbă un lucru foarte interesant la Legea finanţării partidelor politice, anume faptul că deodată vor fi finanţate partidele politice după numărul de parlamentari.

M-am gândit iniţial că vreţi să finanţaţi partidul domnului Ludovic Orban, care se va înfiinţa, şi să scădeţi finanţarea PNL-ului.

Lucrul acesta nu se întâmplă...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui, vă rog, n-aş vrea să fiu lipsit de respect! Susţineţi amendamentul!

 
   

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Nu! Păi, am voie să mă refer la un amendament...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi să precizaţi exact!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Deci acesta este un amendament admis, care a fost admis şi făcut să meargă numai pentru parlamentarii după prima sesiune parlamentară din 2021, tocmai ca să fie exclus partidul domnului Orban, dar să fie finanţat Partidul PPUSL, un partid care are membri afiliaţi la Grupul parlamentar al PSD şi asupra căruia deodată se extinde finanţarea partidelor politice, subvenţia către partidele politice. Va fi finanţat şi PPUSL.

Interesant de ştiut este că domnul Piedone, care este primarul PPUSL, aşteaptă şi o condamnare, în curând. Deci, probabil că majoritatea PSD-PNL...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Năsui, ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

... s-a gândit să-l ajute în următoarele alegeri care vor avea loc în Sectorul 5.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru,...

 
   

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu. O întrebare.

Să înţeleg că nu faceţi nicio propunere?! Doar v-aţi exprimat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Avem voie să ne exprimăm asupra amendamentelor admise, domnule preşedinte, din acest raport. Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă! Bine.

Vă mulţumesc, domnule Năsui.

Domnul Simion, evident!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Deci, ca să nu stăm până la 23.30. Acum intrăm în dosarul Colectiv, vorbim de domnul Piedone, facem aprecieri, ce ar trebui să decidă instanţa?

Domnule Năsui, ce treabă are asta cu orice, în general?! (Aplauze.)

 
   

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă... Nu vă...

Scurt, domnule Năsui! Scurt, că am economisi timp!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Am economisit timp, pentru că s-a mers pe repede-nainte. Are treabă cu PPUSL, are treabă cu condamnările care vor avea loc, pentru că este un partid care foarte probabil vrea să participe la următoarele alegeri care vor avea loc în Sectorul 5, şi atunci va primi o subvenţie din partea statului pentru aceste alegeri.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Doamnă Prună, a intervenit un coleg!

Vă rog! Haideţi să nu o luăm de la început aşa!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte, nu vreau să fac niciun fel de comentariu politic, vreau doar să vă cer să supuneţi votului acest amendament, pentru că, conform Regulamentului, putem să facem asta!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Să ştiţi că nu întâmplător l-am întrebat pe domnul Năsui dacă are o propunere de formulat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Am eu această propunere şi vă cer să-l supuneţi la vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ce îmi cereţi să supun la vot, doamnă? Eliminarea a ce?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...amendamentului la care a făcut referire colegul meu. Este punctul 52, dacă nu mă înşel!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu nu vreau să vă înşelaţi. Vreau să fiţi exactă!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Deci supuneţi votului, pentru că noi dorim să votăm împotriva acestui amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Supun votului amendamentul admis de la art. 51.

Vă rog să fiţi atentă, doamnă Prună, şi să-mi specificaţi exact, să nu supun ceva la vot, Doamne fereşte, greşit!

Amendamentul admis de la art. 511 sau art. 512? Vă rog să vă pronunţaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Articolul 512.

Şi vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte pentru înţelegere.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă Prună.

Supun votului amendamentul admis, art. 512.

Vot, vă rog.

218 voturi pentru, 113 contra.

Amendamentul admis rămâne în vigoare.

Supun votului dumneavoastră art. 51 în forma ieşită de la Comisia pentru buget, finanţe.

Vot, vă rog.

225 de voturi pentru, 111 voturi contra, 3 abţineri, un coleg nu votează.

Articolele 53 şi 57 au fost adoptate.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea şi adoptarea anexelor şi începem cu Anexa nr. 1 - Bugetul de stat pe anii 2020-2025 - Sinteză.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Timpul de dezbatere alocat pentru această anexă este de un minut.

Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 1.

Vot, vă rog,

231 de voturi pentru, 111 voturi contra.

Anexa nr. 1 a fost adoptată.

Anexa 2 - Sinteza cheltuielilor pe surse de finanţare, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole, alineate, după caz, pe anii 2020-2025.

Nu există amendamente admise sau respinse.

Timpul de dezbatere este de un minut.

Dacă sunt intervenţii?

Dacă nu sunt intervenţii, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 2.

Să înceapă votul.

Cu 237 de voturi pentru, 112 contra, Anexa nr. 2 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/01 - Administraţia Prezidenţială.

Nu există amendamente admise.

Un amendament respins la poziţia nr. 1.

Timpul de dezbatere este de un minut.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină amendamentul respins?

Domnule Titi Stoica, sunteţi iniţiatorul amendamentului?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vreau să susţin amendamentul de la nr. crt. 1: "Suma de 74.550 mii lei se va diminua cu 16.992 mii lei şi va deveni 57.558 mii lei".

Pentru motive de a economisi şi a eficientiza utilizarea resurselor bugetare ale statului, finanţarea Instituţiei Prezidenţiale se va reduce la nivelul anului 2018, cel dinaintea pandemiei. Eu cred că sunteţi cu toţii de acord să facem acest lucru, să luăm de la Administraţia Prezidenţială, care nu preconizează a avea anul viitor nicio întâlnire sau alte evenimente care să necesite costuri suplimentare, şi să dăm în altă parte, unde este mai multă nevoie - la alocaţii, la drumuri, la compensarea facturilor la energie şi aşa mai departe.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc foarte mult, stimate domn.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

JosIohannis.ro - intraţi cu toţii acolo şi votaţi!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la poziţia nr. 1.

Vot, vă rog.

Cu 63 de voturi pentru, 214 contra şi 64 de abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/01 în integralitate.

Vot, vă rog.

Anexa nr. 3/01 a fost adoptată cu 221 de voturi pentru, 111 contra, o abţinere, un coleg nu votează.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/02 - Senatul României.

Nu există amendamente admise.

Un amendament respins la poziţia nr. 1.

Timpul de dezbatere, un minut.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină amendamentul respins? Nu doreşte.

Aşadar, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/02.

Vot, vă rog.

Cu 231 de voturi pentru, 111 voturi contra, Anexa nr. 3/02 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/03 - Camera Deputaţilor.

Avem un amendament admis.

Nu există amendamente respinse.

Dacă există intervenţii în timpul alocat? Nu.

Dacă nu, vă supun votului Anexa nr. 3/03, împreună cu amendamentul admis.

Să înceapă votul.

234 de voturi pentru, 112 contra, două abţineri.

Anexa nr. 3/03 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/04 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nu există amendamente admise.

Avem 9 amendamente respinse, poziţiile nr. 1 - 9.

Timpul de dezbatere alocat este de un minut.

Dacă există iniţiatori?

Da, domnul Lupu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba de un amendament iniţiat alături de colegii mei Dragoş Teniţă, Mihai Poliţeanu, Oana Murariu şi Oana Özmen.

Se referă la cea mai importantă putere în stat, cea de-a treia, dacă doriţi, care este arbitru între noi, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anul acesta, în bugetul pe care-l vom aproba astăzi sau mâine, vedem cu trece timpul, a fost redus bugetul pentru ICCJ cu 13%. Este inacceptabil nu doar pentru cei care cred în lupta anticorupţie, nu doar pentru cei care cred în Justiţie, ci pentru toţi cei care vin aici şi-şi propun să apere interesele cetăţenilor, care-şi doresc mai mult timp din partea judecătorilor şi mai multă infrastructură pusă la dispoziţie pentru cetăţeni şi mai puţin timp pierdut în instanţe pentru cetăţeni.

Este vorba de un lucru minim pe care vi-l cerem, şi anume să aducem bugetul ICCJ la zi, pur şi simplu, prin suplimentare, astfel încât să respectăm rata inflaţiei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Lupu, vă rog să-mi precizaţi, de la poziţiile nr. 1 la 9, care este amendamentul pe care îl susţineţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

9, domnule preşedinte de şedinţă. Aţi menţionat şi dumneavoastră că este singurul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu, sunt 9 amendamente şi voiam să ştiu pe care-l susţineţi.

Am înţeles.

 
   

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

9.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Amendamentul de la poziţia 9, Anexa nr. 3/04.

Vot, vă rog.

Amendamentul respins.

123 de voturi pentru, 213 contra, 3 abţineri, două "nu votez".

Supun votului dumneavoastră - timpul a expirat - amendamentele respinse de la poziţiile 1 - 8.

Vot, vă rog.

Amendamentele respinse.

48 de voturi pentru, 214 contra, 73 de abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/04 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 239 de voturi pentru, 110 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/04 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/05 - Curtea Constituţională.

Nu există amendamente.

Dacă există intervenţii la această anexă?

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/05.

Vot, vă rog.

Cu 263 de voturi pentru, 75 contra, un coleg nu votează, Anexa nr. 3/05 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/06 - Consiliul Legislativ.

Nu există amendamente admise.

Dacă există intervenţii?

Domnul Puiu Ovidiu.

Domnul Puiu Ovidiu doreşte să intervină? Nu. E o greşeală. Regretabilă eroare.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/06.

Vot, vă rog.

Cu 226 de voturi pentru, 111 contra, Anexa nr. 3/06 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/07 - Curtea de Conturi.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Vot pentru Anexa nr. 3/07.

Cu 228 de voturi pentru, 111 contra, Anexa nr. 3/07 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/08 - Consiliul Concurenţei.

Nu avem nici amendamente admise, nici respinse.

Există intervenţii? Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/08.

Vot, vă rog.

229 de voturi pentru, 113 contra, un coleg nu votează.

Anexa nr. 3/08 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/09 - Avocatul Poporului.

Nu avem amendamente, nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/09.

Vot, vă rog.

226 de voturi pentru, 109 contra, Anexa nr. 3/09 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/10 - Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Nu avem amendamente admise.

Avem un amendament respins.

Întreb dacă se susţine amendamentul respins în plen. Nu.

Nu avem alte intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/10, cu amendamentul respins.

Vot, vă rog.

231 de voturi pentru, 111 contra.

Anexa nr. 3/10 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/11 - Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Nu avem amendamente admise sau respinse, nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/11.

Vot, vă rog.

231 de voturi pentru, 111 contra.

Anexa nr. 3/11 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/13 - Secretariatul General al Guvernului.

Nu avem amendamente admise.

Avem 3.763 de amendamente respinse, poziţiile 1-3.763.

Avem 51 de minute de dezbatere pentru această anexă.

Şi întreb dacă de la poziţia 1 la poziţia 10 există iniţiatori care susţin.

Vă rog.

Vă rog să precizaţi, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La Anexa nr. 3/13 - Secretariatul General al Guvernului, la prima poziţie, la primul număr curent, este un amendament: "Se majorează bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2022 cu suma de 160.000 mii lei, la creditele de angajament şi creditele bugetare la Capitolul 67.01, Titlul 59 "Alte cheltuieli", art. 12 "susţinerea cultelor". Cred că este foarte important ca pentru renovarea bisericilor din această ţară să existe aceste sume la SGG, Departamentul pentru culte.

Vă mulţumesc.

Este amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

Poziţia 1.

Cu 255 de voturi pentru, 26 contra, 55 de abţineri, amendamentul respins a fost admis. (Aplauze.)

Mai întreb...

Domnule Fredy, aveţi aplauze.

Întreb dacă de la poziţia 1 la 10 mai există intervenţii? De la 1 la 10?

Dacă de la 11 la 20 există intervenţii?

Numai puţin!

Vă rog, liderii de grup care urmăresc anexele, să vină puţin cu ceea ce au în faţă, ca să ne corelăm, să nu existe niciun fel de discuţie. (Consultări.)

Întrucât ceea ce avem noi aici, în faţă, cu ceea ce au colegii lideri de grup şi deputaţi care doresc să susţină amendamente nu puşcă întotdeauna, o să facem o altă procedură în timpul alocat dezbaterilor pentru amendamente...

(Domnul senator Ionuţ Neagu solicită să ia cuvântul.)

Numai o secundă, că vorbesc eu!

O să rog liderul de grup de la AUR să vină să susţină amendamentul şi să precizeze exact numărul marginal, articolul şi tot ceea ce are de susţinut.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Sigur!

E nr. 3.747 - Legea bugetului de stat pe anul 2022 - Secretariatul General al Guvernului, la Anexa nr. 3/13/02, Capitolul 67.01, Titlul 59, art. 13: "Se suplimentează cu suma de 4.800 mii lei pentru funcţionarea Mitropoliei Basarabiei".

Sunt fraţii noştri de peste Prut, sunt unităţile de cult de acolo.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vot pentru amendamentul respins, susţinut de către domnul Simion, menţionat în stenogramă.

Vot, vă rog. (Aplauze.)

202 voturi pentru, 24 contra, 57 de abţineri, 34 de colegi care nu votează.

Amendamentul respins a fost admis. (Aplauze.)

Grupul AUR dacă mai are de susţinut amendamente?

Rog colegii care au de susţinut amendamente să vină în băncile din faţă, ca să meargă mai repede.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nagy:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Se propune alocarea sumei..."

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă!

Vă rog să îmi spuneţi prima dată articolul, titlul sau... exact, ca să putem să-l identificăm, să rămână şi colegii mei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nagy:

3.740 marginal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 3.740, la ceea ce aveţi dumneavoastră.

 
   

Domnul Vasile Nagy:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mergeţi mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Nagy:

Se propune alocarea sumei de 186.990 mii lei pentru obiectivul de investiţii "Anveloparea Bisericii Baptiste Golgota Gurahonţ, comuna Gurahoţ, judeţul Arad".

Sursa de finanţare: Anexa 3/65 Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale - Redistribuire din sumele alocate ordonatorului principal de credite, Secretariatul General al Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile Nagy:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot pentru amendamentul respins.

45 de voturi pentru, 254 contra, 15 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnule Andruşceac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Marginal 3.741. Legea bugetului de stat pe anul 2022 - Secretariatul General al Guvernului.

Propunem suma de 20.703 mii lei, care să fie suplimentată cu 16.500 mii lei, devenind astfel 37.203 mii lei.

Suma se va suplimenta cu 16.500 mii lei pentru Programul multianual de burse identitare şcolare acordate elevilor care studiază integral sau unele materii în limba română, în şcolile din afara României.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

E în regulă!

Mulţumim.

Vot pe acest amendament, vă rog.

Voturi pentru - 50, din 325 prezenţi, contra - 262, abţineri - 13.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

Marginal 3.742, art. 07 - Sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora - indicator II, Credite bugetare.

Se alocă suma de 20.703, suplimentată cu 30.000 mii lei, devenind astfel 50.703 mii lei - majorarea fondurilor alocate Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul SGG.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog vot, stimaţi colegi.

222 de voturi împotrivă, pentru - 43, din prezenţi 321, 56 abţineri.

Amendamentul nu a trecut.

Următorul amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

3.743, Anexa nr. 3/13/02, Capitolul 67.01, Titlul 59, art. 12.

Se propune suplimentarea cu suma de 220.000 mii lei a bugetului alocat SGG, Program pentru culte, cod 255, destinat susţinerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult monumente istorice şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute.

În documentul-sinteză privind politicile şi programele bugetare ale SGG, Guvernul este cel care afirmă că garantează libertatea de exprimare religioasă şi că sprijină construirea şi finalizarea unor lăcaşuri de cult.

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/65 a Ministerului Finanţelor - Acţiuni Generale - Redistribuire din sumele alocate ordonatorului principal de credite - SGG.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

219 voturi contra, 47 - pentru şi 66 de abţineri, din 332.

Amendament respins.

Dacă mai aveţi şi alt amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

Da. 3.745, Anexa nr. 3/13.

Suplimentarea cu 45.000 mii lei a bugetului Secretariatului General al Guvernului, destinaţi programelor şi proiectelor Departamentului pentru relaţia cu Republica Moldova.

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/65, Acţiuni generale - Redistribuire din sumele alocate ordonatorului principal de credite, SGG.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

216 voturi contra, pentru - 44, 70 abţineri, "nu votez" - 0, prezenţi 330.

Amendament respins.

Următorul, dacă mai aveţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

Marginal 3.746, Titlul XI, Alte cheltuieli, Contribuţia statului pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor.

Se cere suma de 27.420 lei, suplimentată cu 28.000 lei, devenind astfel 55.420 mii lei.

Suma propusă se va majora în acest fel pentru finalizarea unor lucrări de construcţii a Catedralei mausoleu din Cania, lucrări la Centrul cultural-spiritual al Episcopiei Bălţi, lucrări la Mănăstirea Eroilor din Ţiganca, lucrări de construcţie la Catedrala episcopală din Cahul, finalizarea lucrărilor de construcţie la Catedrala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Chişinău, lucrări de construcţie la Biserica ortodoxă română din Palanca, raionul Ştefan Vodă şi la Mitropolia Basarabiei.

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/65, Ministerul Finanţelor - Acţiuni generale redistribuire din sumele alocate SGG.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Ultimul amendament de la Grupul AUR, domnul senator Ionuţ Neagu.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Da. Marginal 3.744 - Anexa nr. 3/3/2 pag. 4, Capitolul 5001, Grupa/titlul 59.

Se alocă suma de 100 mii lei pentru proiectarea consolidării, restaurării şi punerii în valoare a Bisericii "Sfântul Nicolae" din Breţcu, judeţul Covasna.

Sursa de finanţare este din redistribuirea sumelor cu destinaţie specifică alocate ordonatorului principal de credite - SGG.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Fac precizarea că amendamentul trecut a fost respins.

V-aş ruga vot pe acest amendament.

Prezenţi - 317, voturi contra - 218, pentru - 40, 59 de abţineri, "nu votez" - 0.

Amendament respins.

Înţeleg... de la Grupul USR sunt amendamente respinse care pot fi sau doresc a fi susţinute în plen? Nu.

 
   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală):

La SGG?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

La acest capitol suntem, la SGG!

Dacă de la alte grupuri? Nu.

Nu mai există alte intervenţii.

Conform celor discutate cu liderii de grup, supun votului restul de amendamente respinse, de la Capitolul Secretariatul General al Guvernului, Anexa nr. 3/13, calup de amendamente, exceptând cele care au fost susţinute de iniţiatori, de la 1 la 3.763.

Vot, vă rog.

Sunt amendamente respinse.

Vot, vă rog.

Voturi contra - 223, pentru - 40, abţineri - 70, "nu votez" - 0, din 333.

Deci, am respins în bloc, exceptând amendamentele care au fost respinse, unele admise, susţinute de iniţiatori, amendamente de la nr. 1 la 3.763 poziţii, din Anexa nr. 3/13, Secretariatul General al Guvernului.

Cu acestea, ceea ce era stabilit din punctul de vedere al prezentării susţinerii şi votului amendamentelor respinse, am încheiat procedural.

Nemaifiind alte intervenţii, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/13, aşa cum a fost prezentată în raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Vă rog, vot.

Prezenţi - 336, voturi pentru - 260, contra - 74, abţinere - una, "nu votez" - unul.

Bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost votat în majoritate, cu amendamentele admise şi amendamentele respinse, admise în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Da, e o problemă tehnică semnalată de preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe din Camera Deputaţilor pentru Anexa nr. 7... când ajungem la Anexa 7.

Continuăm cu Anexa nr. 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe.

Timpul de dezbatere alocat pentru această anexă - un minut.

Nu există amendamente admise.

Sunt 15 amendamente respinse, poziţiile de la 1 la 15.

Cu acordul dumneavoastră, dau posibilitatea iniţiatorilor să susţină amendamentele.

Vă rog, domnule deputat Rodeanu.

Doamnă deputat Tulbure, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Anexa nr. 3/14/27.

Propunem amendamentul care suplimentează bugetul Programului "Asigurarea reprezentării diplomatice şi realizarea obiectivelor de politică externă a României în concordanţă cu interesele României conforme cu statutul de stat membru al UE" cu suma de 10.000 mii de lei pentru Programul "Fond pentru democraţie în Republica Moldova".

Relaţiile speciale dintre România şi Republica Moldova, fructificate pe fondul comunităţii de limbă, cultură şi istorie comună, necesită direcţii consistente de fructificare şi dezvoltare permanentă a acestei cooperări bilaterale, inclusiv prin programe adaptate nevoilor de reformă ale partenerilor noştri.

Am promis, dragi colegi, că-i susţinem pe prietenii noştri moldoveni în parcursul lor proeuropean, şi crearea unui fond pentru democraţie în Republica Moldova va permite canalizarea sprijinului pentru societatea civilă, pentru mass-media, pentru organizaţiile societăţii civile şi proiectele inovatoare şi o utilizare transparentă şi coerentă a resurselor pentru susţinerea integrării europene.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Voturi pentru - 106, contra - 220, abţineri - 7, "nu votez" - 0, din 333.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Voi susţine marginal 11 şi marginal 13.

Marginal 11, Anexa nr. 3/14/02.

Propunem suplimentarea creditelor bugetare cu suma de 6.000 mii lei pentru extinderea şi modernizarea reţelei consulare a României.

Comunitatea românească din diaspora a punctat...

Voci din sală:

Unde e?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Marginal 11, am spus!

Comunitatea românească din diaspora a punctat necesitatea extinderii reţelei consulare, astfel încât cetăţenii români să beneficieze de servicii, asistenţă şi protecţie consulară de înaltă calitate.

Acest lucru se poate realiza din bugetul recuperat de la Academia Oamenilor de Ştiinţă, pe care USR o vrea desfiinţată. Există şi un proiect de lege din punctul acesta de vedere. (Aplauze.)

Deci, să nu uităm că printre cei care beneficiază de bani publici prin această sinecură se numără Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu şi Teodor Meleşcanu, care ne spunea nouă, diasporenilor, când stăteam la coadă, pentru a vota, să mergem în alte oraşe să votăm, chiar dacă acestea erau la sute de kilometri.

Deci, luăm de la sinecuri şi pile de partide şi dăm serviciilor consulare de înaltă calitate! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

De acord.

Vă rog, stimaţi colegi, vot pe amendamentele susţinute de domnul coleg deputat.

Din 321, voturi contra - 184, pentru - 104, abţineri - 2, "nu votez" - 31.

Amendamentul a fost respins.

Timpul a expirat.

Vă supun votului amendamentele respinse de la poziţiile 1-15, exceptând cele care au primit votul dumneavoastră în plen.

Vă rog, vot.

Prezenţi - 326, voturi pentru - 36, contra - 217, abţineri - 73, "nu votez" - 0.

Amendamentele respinse, exceptând cele care au fost deja respinse, prin susţinerea iniţiatorilor, s-au respins în bloc prin votul dumneavoastră.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/14 - Ministerul Afacerilor Externe.

Vă rog să votaţi.

Din prezenţi 326, voturi pentru - 216, contra - 107, abţineri - două, "nu votez" - 1, Anexa 3/14 - Ministerul de Externe a fost votată.

Înainte de a continua pe Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării, îl rog pe domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe Huţucă să facă o îndreptare materială.

Vă rog, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Vă mulţumesc.

Anexele nr. 7 şi nr. 11, din eroare materială au fost încărcate pe site cu număr greşit de amendamente.

Anexele corectate vor fi reîncărcate şi distribuite pe site.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Trecem la Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Dar, înainte de a trece la asta, vreau - şi sunt convins că sunt în asentimentul dumneavoastră - avem un coleg care este online, este colegul nostru şi vreau să-i transmitem domnului Salan Viorel toate cele bune, sănătate multă, mai ales în această perioadă. Chiar şi cu grave probleme de sănătate este online şi îşi exercită mandatul de deputat. (Aplauze.)

Domnule Salan, multă sănătate şi sărbători binecuvântate! (Aplauze.)

Aşadar, avem trei amendamente admise, 766 de amendamente respinse, poziţiile 1-766.

Avem 80 de minute alocate şi repetăm procedura, invitând colegi care să susţină amendamentele respinse, cu rugămintea să precizeze datele de identificare, poziţia şi tot ceea ce trebuie.

Aşadar, cine sparge gheaţa?

Domnul Cernic Sebastian.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Senator.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 11.

De foarte multe ori am auzit, de la tribuna Parlamentului, îngrijorare din partea parlamentarilor despre oamenii care părăsesc ţara, dar niciodată nu ne-am gândit ce putem face pentru ei.

Cu toţii ne uităm la echipa de aur din ʾ94, dar niciodată nu am făcut nimic pentru sportul românesc.

Aşadar, vin în faţa dumneavoastră cu o rugăminte. Nu e pentru mine, nu e pentru USR, e pentru români, e pentru tineri, şi avem nevoie ca pentru ei să le oferim condiţii să rămână în România şi să trăiască sănătos.

Aşadar, vă propun o diminuare a bugetului de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu 33.000 mii lei, în vederea construirii stadionului municipal Bacău, care din 2013 stă nefolosit şi propunem alocarea de fonduri şi modernizarea acestuia, în aşa fel încât să revigorăm echipele de fotbal care pot performa şi mai ales întoarcerea cetăţenilor către sport, atât de performanţă, cât şi cel de masă.

Aşadar, am încredere că veţi vota acest amendament.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot pentru amendamentul respins, menţionat de către colegul nostru.

Vot, vă rog.

108 voturi pentru, 217 contra, 8 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Mergem mai departe.

Domnule Simion, data viitoare, vă rog, apăsaţi...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion:

Am apăsat, dar...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A, nu, n-aţi apăsat destul!

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Noi avem un singur amendament de susţinut, domnule preşedinte de şedinţă.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

O să-i dau citire.

În bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Administraţiei, la finalul Anexei nr. 3/15/02 se introduce un asterisc cu următorul conţinut: la Capitolul 70.01, "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", Titlul 51 - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sunt cuprinse următoarele: 900 mii lei pentru lucrările de branşare a gospodăriilor individuale şi ridicarea la cotă a capacelor de canalizare şi punerea în funcţiune a reţelei de canalizare, staţia de epurare în comuna Valea Lungă, judeţul Alba; suma de 5.300 mii lei pentru modernizarea străzilor în oraşul-staţiune Amara, Ialomiţa; suma de 150 mii lei, destinată refacerii studiului de fezabilitate pentru crearea reţelei de distribuţie a gazelor naturale din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

Cu 171 de voturi pentru, 48 - contra, 66 de abţineri, 40 de colegi care nu votează, amendamentul respins a fost admis. (Aplauze.)

Domnule preşedinte,

Vedeţi, gura dulce mult aduce!

Venim cu toţii cu portavoce în Amara.

Mergem mai departe.

Domnul Bordei Cristian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Bordei:

Mulţumesc, domnul preşedinte de şedinţă.

Am două amendamente.

Marginal 3, la Anexa nr. 3/15/02, Capitolul 7001, Grupa 01 - Cheltuieli curente, punctul II, Credite bugetare.

Propunem finanţarea obiectivului de investiţii "Înfiinţare reţea de canalizare şi staţie de epurare în Comuna Panticeu, judeţul Cluj" cu suma de 14.300 mii lei.

Accesul la reţeaua de canalizare, pe lângă cea de apă potabilă, reprezintă un pas necesar, având în vedere dezvoltarea propriu-zisă a oricărei comune. Amânarea unor astfel de investiţii poate duce, după cum ştim, la depopularea comunităţilor rurale, un fenomen pe care dorim să-l evităm.

Sursa de finanţare - din bugetul propus pentru Autoritatea Electorală Permanentă, care se va diminua cu suma de 14.300 mii lei.

Şi al doilea amendament, marginal 12 - este vorba tot despre Anexa 3/15/01.

Se adaugă suma de 144.300 mii lei pentru construcţia Parcului Ştiinţific şi Tehnologic TETAPOLIS din Cluj-Napoca.

Parcul Ştiinţific şi Tehnologic TETAPOLIS reprezintă un suport major pentru dezvoltarea unui hub de cercetare-dezvoltare şi de transfer tehnologic în domeniul tehnologiilor de vârf în judeţul Cluj.

Sursa de finanţare - preluare din bugetul alocat Academiei Oamenilor de Ştiinţă, suma de 9.953 mii lei şi restul de 134.347 mii lei din "Transferuri bugetare", de la Capitolul "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", Titlul 51.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, pentru amendamentele susţinute de către colegul nostru de la USR.

Vot, vă rog.

61 de voturi pentru, 213 contra, 27 de abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Domnule Mihai Poliţeanu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre amendamentul de la marginal 9.

Se adaugă suma de 30.000 de mii de lei pentru finanţarea demarării construcţiei unui bazin olimpic cu 10 culoare cu capacitate de 800 de spectatori, a unui bazin de pregătire şi a spaţiilor conexe necesare desfăşurării activităţii în municipiul Ploieşti, Prahova.

În acest moment, Ploieştiul, care are peste 200.000 de locuitori, nu are niciun bazin de înot public.

Şi m-aş adresa în primul rând colegilor de la PNL şi de la PSD, pentru că proiectul nu aparţine USR PLUS. Este un proiect din 2019, al cărui studiu de fezabilitate şi indicatori au fost votaţi în consiliul local, într-o perioadă în care primar era de la PNL, iar majoritatea din consiliul local era de la PSD.

Aşa că, vă rog să votaţi acest amendament.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

Cu 90 de voturi pentru, 207 contra, 3 abţineri, amendamentele au fost respinse.

Mergem mai departe.

Am aici Berea Cristinel.

(Doamna deputat Oana-Marciana Özmen se îndreaptă spre tribună.)

Eu aş fi lăsat-o pe doamna în locul tău.

Vă rog, doamnă.

Aveţi cuvântul, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 4... numai o secundă...

Marginal 4. Capitolul 5001 - "Cheltuieli - buget de stat", Titlul 51, Titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", Articolul 51.01 - "Transferuri către instituţii publice", Alineatul 51.01.32 - "Reabilitarea termică a clădirilor de locuit".

Se propune suplimentarea sumei alocate de la valoarea actuală de 48.000 mii lei la 94.000 mii lei.

Trebuie să avem în vedere, când vorbim despre eficienţa energetică a clădirilor, că este o ţintă pe care ne-o propunem, ca până în 2030, cel puţin 32% dintre clădirile din România să fie decarbonate.

Ca urmare, această sumă este mai mult decât necesară.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru amendamentele susţinute.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Domnule preşedinte,

Mai am un amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine, bine, puteţi să-l citiţi.

 
   

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu părere de rău, stimată doamnă, voturi pentru - 63, 225 - contra, 6 abţineri, un coleg nu votează, amendamentul a fost respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Marciana Özmen:

În regulă.

Marginal 10. Alineatul 32, Paragraf 51, Capitolul 5001 - "Cheltuieli - buget de stat". Se propune suplimentarea sumei prevăzute în Anexa nr. 3/15/02, Capitolul 5001 - "Cheltuieli - buget de stat", Paragraf 51, Titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", Articolul 01 - "Transferuri către instituţii publice", Alineatul 32 - "Reabilitarea termică a clădirilor de locuit" cu suma de 46.000 mii lei pentru Programul naţional privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe.

Ştim foarte bine că este mai mult decât necesar să avem în vedere că acest program trebuie să devină unul prioritar pentru România, în condiţiile în care Directiva Uniunii Europene are în vedere să decarbonăm cel puţin 32% dintre clădirile pe care România le are în vedere prin acest plan de creştere a performanţei energetice la blocurile de locuinţe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

64 de voturi pentru, 228 contra, 4 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Mai încercăm la anul, doamnă deputat.

Vă mulţumim frumos. (Aplauze.)

Domnul Berea Cristinel. Vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristinel-Gabriel Berea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 153. Capitolul 5001, Titlul 51, Articolul 02. Se propune alocarea sumei de 150 mii lei pentru Studiul de fezabilitate al unui centru educaţional tehnic în comuna Movileni, judeţul Iaşi.

Centrul educaţional va deservi tinerii care au ieşit din învăţământul primar, pe o rază de 30 de kilometri, oferindu-le şansa unei educaţii tehnice de calitate şi inserţie pe piaţa muncii.

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/15/02, Capitolul "Locuinţe, Servicii şi Dezvoltare Publică", Titlul 51 -"Transferuri între unităţi ale administraţiei publice".

Marginal 256. Capitolul 5001, Titlul 51, Articolul 02. Se propune alocarea sumei de 500 mii lei pentru proiectul "Proiectare şi instalare sistem de supraveghere video în comuna Miroslava, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/65/02.

Şi marginal 151. Capitolul 5001, Titlul 51, Articolul 02. Se propune alocarea sumei de 11.421 mii lei pentru proiectul "Modernizare prin asfaltare străzi in comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/15/02.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mai...?

În regulă.

Vot, vă rog, pentru amendamentele susţinute.

93 de voturi pentru, 211 contra, 4 abţineri, un coleg nu votează. Amendamentele au fost respinse.

Doamnă Oana Murariu, vă rog. (Vociferări.)

Păcat că nu aveţi basca!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Marginal 7 de la "Amendamente respinse". Suplimentarea creditelor bugetare cu 837,9 mii lei pentru Cojocna, judeţul Cluj, pentru că susţinem dezvoltarea satului românesc prin ajutor dat pentru partea de cofinanţare pentru proiecte europene, care apasă sever bugetele locale.

Puţin ajutor de la bugetul de stat va permite ca din bugetele locale să se finanţeze alte investiţii.

Cojocna este în imediata proximitate a municipiului Cluj-Napoca şi să discutăm despre extindere reţea de canalizare în anul 2021 ştiţi foarte bine şi din UAT-urile dumneavoastră că este o absolută necesitate.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dintr-o solidaritate greu de înţeles pentru dumneavoastră, eu am să votez pentru.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana Murariu:

Încă o chestiune, e primar de la PNL.

PNL, ar trebui să vă susţineţi colegul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

104 voturi pentru, 195 contra, 7 abţineri. Nici cu votul meu nu a trecut. Amendamentul a fost respins.

Urmează domnul Viorel Băltăreţu.

Vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

Domnule Şoldan, puţin mai în linişte, vă rog să cugetaţi cu dumneavoastră înşivă. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Băltăreţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să susţin amendamentul de la marginal 57. Digitalizarea administraţiei publice în relaţia cu cetăţenii să o transformăm din slogan în realitate.

Se adaugă suma de 23.000 mii lei pentru Programul "Vreau să plătesc taxe online", respectiv înrolarea pe Ghişeul.ro a tuturor primăriilor din România, neînrolate încă.

Asigurarea unui buget pentru înrolarea pe Ghişeul.ro a tuturor UAT-urilor la nivel naţional, pe anul viitor, are o valoare aproximativă de 23.000 mii lei, ceea ce reprezintă undeva la 10.000 de lei pe fiecare UAT.

Cred că este absolut necesar să susţineţi acest amendament, pentru că majoritatea primăriilor sunt de la PNL, PSD şi UDMR, ceea ce va ajuta primarii dumneavoastră să aibă o relaţie corectă cu cetăţenii.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru amendamentul respins.

102 voturi pentru, 214 contra, o abţinere. Amendamentul a fost respins.

Mergem mai departe.

Domnul Filip Havârneanu. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi susţine 5 amendamente şi am să vă rog să le supuneţi votului pe toate.

Sunt pentru judeţul Iaşi. Şi avem aşa - 141, 152, 241, 111... le citesc.

Marginal 141. Se propune alocarea sumei de 45 mii lei pentru Proiectul "Modernizarea, eficientizarea şi gestionarea inteligentă a infrastructurii de iluminat public în comuna Mirceşti, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - prin redistribuire din sumele prevăzute din creditele de angajament la Anexa nr. 3/65/02 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, Capitolul 5000, Grupa 55, Titlul VII - "Alte transferuri".

După aceea, marginal 152. (Vociferări.)

Nu este în buzunar, stimate domn.

Se propune alocarea sumei de 200 mii lei pentru Proiectul "Construirea unui teren de sport în comuna Movileni, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/65/02 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale Capitolul 5000, Grupa 55, Titlul VII - "Alte transferuri".

Marginal 241. Se propune alocarea sumei de 750 mii lei pentru înfiinţarea Centrului de permanenţă în comuna Rediu, judeţul Iaşi.

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/15/02 - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Capitolul 5001, Grupa/Titlul 51, Articolul 02, Alineat 38‚ Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Cod 1284.

Marginal 147. Se propune alocarea sumei de 180 mii lei pentru Proiectul "Actualizare PUG, Studii Geo, Topo, comuna Mirceşti, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/65/02 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale Capitolul 5000, Grupa 55, Titlul VII - "Alte transferuri".

Şi marginal 160. Se propune alocarea sumei de 300 mii lei pentru Proiectul "Amenajarea unui teren multisport în satul Horpaz, comuna Miroslava, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/65/02 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, Capitolul 5000, Grupa 55.

Şi ultimul, marginal 160.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

157.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşa...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Se propune alocarea sumei de 500 mii lei pentru proiectul "Finalizare investiţie - Modernizare drumuri locale în comuna Movileni, judeţul Iaşi".

Sursa de finanţare - Anexa nr. 3/15/02 - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Capitolul "Locuinţe, Servicii şi Dezvoltare Publică", Titlul 51 - "Transferuri între Unităţi ale Administraţiei Publice’, Articol 2 - "Transferuri de capital", Alineat 38‚ Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

Şi am rugămintea la stafful tehnic să pregătească o pereche de ochelari, acolo, lângă pupitru, dacă e nevoie.

97 de voturi pentru, 204 contra, 4 abţineri, un coleg nu votează. Amendamentele au fost respinse.

Mergem mai departe.

Domnul Kocsis-Cristea Alexandru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Kocsis-Cristea:

Bună seara!

Am două amendamente de susţinut şi o să vă rog, domnule preşedinte de şedinţă, să se dea vot după fiecare.

Marginal 506 - Anexa nr. 3/15/26 - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Capitolul 5001, Grupa 51, Alineat 38 - Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Se propune alocarea sumei de 35.000 mii lei pentru Bazinul de Înot Iaşi.

Acesta este un amendament pe care şi PSD l-a depus anul trecut şi, în spiritul consecvenţei şi al unei nevoi reale pentru municipiul Iaşi, ar trebui susţinut şi votat, având în vedere că municipiul Iaşi, al doilea oraş ca mărime din România, nu are un bazin de înot pentru competiţii. Între timp, Focşani, Bacău şi Suceava au asemenea bazine de înot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

87 de voturi pentru, 209 contra, 4 abţineri. Nem. Nu a fost adoptat.

Vă rog, următorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Kocsis-Cristea:

Marginal 507 - Anexa nr. 3/15/26, Capitolul 5001, Grupa 51, Articolul 2, Alineatul 38.

Se propune alocarea sumei de 55.000 mii lei pentru "Refuncţionalizare, reabilitare corp C1 liceu şi corp C2 cantină Colegiul Pedagogic «Vasile Lupu» din Iaşi".

Vreau să fac menţiunea că este cel mai vechi colegiu pedagogic, din Principatele Unite, cu 166 de ani de istorie; este într-o stare de degradare extraordinară şi, chiar şi aşa, în această stare de degradare, în această stare precară în care se află, şcolarizează cei mai mulţi elevi din învăţământul pedagogic din ţară.

De 31 de ani, această instituţie de învăţământ, care ar trebui să fie o perlă în sistemul naţional de educaţie, a fost ignorată de autorităţile locale şi centrale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Gata?

 
   

Domnul Alexandru Kocsis-Cristea:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Vot, vă rog.

115 voturi pentru, 183 contra, 4 abţineri. Amendamentul nu a fost adoptat.

Mulţumesc.

Mergem mai departe.

Domnul Coleşa Ilie, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci, este vorba despre marginal 360. Pentru o comună vitregită, se propune alocarea sumei de 1.335,5 mii lei pentru finanţarea "Construire centru medical în comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj".

Sursa de finanţare - din creditele de angajament prevăzute la Anexa nr. 3/65/02 - Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni generale.

La fel, marginal 361. Se propune alocarea sumei de 1.275,15464 mii lei pentru alimentarea cu apă în localitatea Bolduţ, comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj; cu aceeaşi sursă de finanţare.

Şi marginal 362. Se va aloca suma de 197,795 mii lei pentru finanţare "Alimentare cu apă în localitatea Hodăi-Boian, comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot pentru amendamentele respinse. (Vociferări.)

Nu, nu, domnule Simion, să nu ne povestească, e OK.

38 de voturi pentru, 199 contra, 60 de abţineri. Amendamentul nu a fost adoptat.

Mergem mai departe.

De la Iaşi vine doamna Cosette Chichirău.

Vă rog, stimată doamnă. (Vociferări.)

Şi Paula.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi susţine... vă voi solicita 5 voturi.

Primul calup este pentru comuna Bârnova, judeţul Iaşi - marginal 127 şi marginal 128. Solicităm construirea unei şcoli în sat Vişan - 3 milioane de lei - şi reabilitarea străzii Sf. Mina, sat Cercu - 100.000 de lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

97 de voturi pentru, 195 contra, 3 abţineri, 2 colegi nu doresc să voteze. Amendamentul a fost respins.

Mai departe, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Marginal 74 până la marginal 79. Sunt amendamente pentru comuna Holboca, judeţul Iaşi. Solicităm locuri de joacă în satele Dancu, Rusenii Noi, Valea Lungă şi Orzeni, câte 150.000 de lei, fiecare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

102 voturi pentru, 198 contra, 4 abţineri, 2 colegi nu votează. Amendamentul a fost respins.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Marginal 94 până la marginal 102.

Pentru comuna Scânteia, judeţul Iaşi - voi susţine marginal 102. Solicităm achiziţionarea a două microbuze şcolare pentru cele două şcoli gimnaziale din comuna Scânteia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, pentru cele două microbuze. (Vociferări. Gălăgie.)

În unele urale - 100 de voturi pentru, 183 contra, 5 abţineri, 4 colegi nu votează, amendamentul a fost respins.

Mai departe, doamnă Cosette.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Pentru comuna Belceşti, judeţul Iaşi - marginal 115 şi marginal 116. Solicităm un teren de sport în valoare de 300.000 de lei şi renovarea şi extinderea dispensarului comunal - 1.000.000 de lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

102 voturi pentru, 192 contra, 4 abţineri, 2 colegi nu votează.

Nici de această dată votul nu a fost pozitiv. Amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Mai fac o ultimă încercare.

Pentru comuna Ciurea, judeţul Iaşi - marginal 120 până la marginal 126. Menţionez construirea unui pod în cartier Chihan, sat Lunca Cetăţuii - 2,6 milioane de lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

105 voturi pentru, 196 contra, 3 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Mergem mai departe.

Domnul Miruţă Radu-Dinel.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să am două amendamente, pe care o să vă rog să le supuneţi votului separat.

Primul amendament se referă la marginal 60, în care solicit suplimentarea bugetului alocat cu 59.000 mii lei pentru proiectul de unire prin telegondolă a domeniilor schiabile Rânca - Vidra. Este vorba despre cele două judeţe, iniţial, Gorj şi Vâlcea, după care şi Hunedoara, care sunt afectate de tranziţia energetică, care nu sunt traversate în zona respectivă de autostradă. Şi cred că este momentul ca în locul a ceea ce luăm, a infrastructurii de producere a energiei pe bază de cărbune, să punem ceva în loc, să creăm nişte locuri de muncă.

Dacă nu avem autostrăzi, putem crea una peste munte, mult mai uşor, motiv pentru care vă rog să supuneţi votului acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

103 voturi pentru, 195 împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu votează. Amendamentul a fost respins.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Încercăm cu unul cu o sumă mai mică şi cu salvare de vieţi. E vorba despre marginal 61, în care se solicită suplimentarea bugetului alocat cu 0,9 mii mii lei pentru acreditarea heliportului pentru zboruri pe timp de noapte în judeţul Gorj.

În judeţul Gorj, spitalul nu are secţie de cardiologie intervenţională; în cazul unui accident vascular cerebral, nu se pot face prea multe. Pe timpul zilei vine elicopterul; pe timpul nopţii nu există posibilitatea aterizării unui elicopter şi se moare... pentru aproximativ 200.000 de euro, care nu au fost găsiţi până acum, nici de Consiliul Judeţean, nici de Primăria Târgu-Jiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

101 voturi pentru, 188 contra, 4 abţineri, un coleg nu votează.

Amendamentul a fost respins.

Vă mulţumesc.

Mergem mai departe.

Domnul Emanuel Ungureanu.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Stimaţi colegi,

Marginal 137. Nu este o cifră, ci este o comună din judeţul Buzău, de unde este şi domnul ministru al finanţelor. Este vorba despre comuna Lopătari, care are 370 de kilometri de drumuri comunale şi săteşti care sunt de piatră şi de pământ. Până se va aduce acolo infrastructură, este nevoie de un autogreder de 600.000 de lei, care pot fi luaţi din Programul "Saligny", din diminuarea acestuia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

103 voturi pentru, 198 contra, 3 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul Iordache Ion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am 3 amendamente.

Rugăminte - să le supunem votului separat.

Este vorba despre marginal 509, amendament la Anexa nr. 3/15/26. Este vorba despre un program-pilot pentru înfiinţarea unor poli de dezvoltare locală în judeţul Gorj, municipiul Motru.

Judeţele afectate grav de decarbonare au nevoie de un program de investiţii conceput special pentru ele şi care să completeze programele de finanţare guvernamentale sau europene existente. Programul trebuie finanţat de la bugetul de stat şi coordonat local sau regional, pentru o flexibilitate mai mare şi o implementare urgentă. Programul vizează înfiinţarea unor poli urbani de dezvoltare, care să ducă la creşterea calităţii vieţii şi să stopeze depopularea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

108 voturi pentru, 194 contra, 6 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Următorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Iordache:

Marginal 510. Amendament la Anexa nr. 3/15/26 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Amendamentul se referă la asigurarea finanţării studiilor de fezabilitate pentru proiectele din Strategia de Dezvoltare a Judeţului Gorj prevăzute în anul 2022, mai exact:

- Documentaţie tehnică pentru corp spital nou în Târgu-Jiu - 4 milioane de lei;

- Studiu de fezabilitate, reabilitare, modernizare infrastructură rutieră în judeţul Gorj - 1.200.000 de lei;

- Studiu de fezabilitate implementare Fondul de Tranziţie Justă 1.000.000 de lei;

- Şi implementare proiecte prioritare din PNRR.

Din lipsa fondurilor pentru studii de fezabilitate, de-a lungul timpului, mai multe proiecte din Strategia de Dezvoltare Locală au rămas nefinalizate. Este necesar să fie sprijinit Consiliul Judeţean Gorj, pentru a duce la îndeplinire aceste proiecte, fie prin sprijin financiar direct de la bugetul de stat, fie prin garantarea unor împrumuturi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

 
   

Domnul Ion Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

109 voturi pentru, 190 împotrivă, 3 abţineri. Amendamentul a fost respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mai aveţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Iordache:

Mai am unul.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Iordache:

Marginal 511, un amendament la Anexa nr. 3/15/26 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Este vorba despre alocarea unui fond de garantare a împrumuturilor UAT-urilor pentru obţinerea sumelor necesare cofinanţării proiectelor europene.

Aşa cum ştim, comunităţile mici au o mare problemă în a-şi asigura cofinanţarea, cu atât mai mult, comunităţile din judeţul Gorj, în care, odată cu decarbonarea, se reduce foarte mult activitatea economică din judeţ, fiind judeţ monoindustrial, iar UAT-urile vor fi în imposibilitatea de a asigura cofinanţarea pentru proiectele cu finanţare europeană.

Rugămintea mea este să îi ajutăm pe aceşti primari.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

102 voturi pentru, 189 contra, două abţineri. Amendament respins.

Mergem mai departe.

Domnul Ichim Cristian-Paul. (Vociferări.)

Vă rog. (Vociferări).

Dar v-am dat cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Scot cartela?

Se aude.

Mulţumesc.

Marginal 46.

Stimaţi colegi,

Am cerut suplimentarea cu 1.000 mii lei pentru studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru o nouă creşă în municipiul Bacău.

Sunt 6 creşe în municipiul Bacău, care acoperă aproximativ 460 de copii. (Vociferări.)

Vă explic imediat... mai ales că la Ministerul Familiei acum avem pe cineva care provine din Bacău. Şi poate aici vă gândiţi să suplimentaţi şi să votaţi pentru această sumă şi pentru creşă, că de vorbit, vorbim mult despre investiţii de viitor, dar facem mai puţin decât ar trebui. (Vociferări.)

Am spus 1.000 mii lei, că e suficient, da?

Vă rog, supuneţi votului.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

180 de voturi contra, 108 pentru, 7 abţineri, "nu votez" - 0, 295 prezenţi. Amendament respins.

Dacă mai aveţi, domnule deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Sigur.

Marginal 48, Anexa nr. 3/15/28.

Municipiul Bacău are o reţea de distribuţie a apei şi a agentului termic în care nu prea s-a investit de aproximativ 30 de ani.

Vă solicităm suplimentarea cu 35.000 mii lei a sumei alocate pentru investiţii în reabilitarea reţelelor, pentru a ajunge cu agentul termic inclusiv la spitalul judeţean, respectiv al municipiului Bacău.

Vă rog să supuneţi votului, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Amendament respins: voturi contra - 188, pentru - 104, două abţineri, 2 - "nu votez", din 296.

Dacă mai aveţi, domnule coleg?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da.

Marginal 55. Construire centru cultural, comuna Luizi Călugăra, în judeţul Bacău, o comună cu 3.500 de locuitori.

Discutăm despre plecarea românilor din ţară, dar ce facem noi ca să-i ţinem aici şi mai ales în mediul rural?

Pentru acest lucru vă solicităm suplimentarea bugetului cu 17.725 mii lei.

Vă rugăm să supuneţi votului, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Mai am unul.

Am avut mai multe, să ştiţi, dar mai am unul acum. (Vociferări.)

Marginal 56. Alocarea sumei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

O secundă, domnule coleg...

 
   

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

..., să vă spunem şi rezultatul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da, da, da, sigur, aştept.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins: voturi contra - 195, pentru - 103, din 301, cu 3 abţineri.

Acum, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da.

Mulţumesc.

Marginal 56. Alocarea sumelor necesare pentru construirea unei săli de sport in comuna Mărgineni, judeţul Bacău.

Studiul de fezabilitate a fost predat către CNI şi s-ar putea licita şi demara construcţia sălii de sport din Mărgineni, judeţul Bacău, o comună limitrofă, imediat lângă municipiul Bacău, comună mare, importantă. Şi am dori ca locuitorii acestei comune să rămână şi să aibă unde să-şi petreacă timpul şi activităţile sportive la nivel local.

Vă rog să supuneţi votului, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

O ţară întreagă şi toţi românii încearcă, să ştiţi, să o ducem mai bine, dar... (Vociferări.)

Teoretic, toţi vrem...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins: voturi contra - 195; pentru - 78, 22 de abţineri, "nu votez" - 1, din 296.

Mai aveţi un amendament, înţeleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Atât, 4, aici.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă mulţumim şi noi.

Invit la microfon pe domnul senator Cătană Gheorghe Adrian. Nu este? (Vociferări.)

Este colegul de la Sibiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Adrian Cătană:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La poziţia 13 - Legea bugetului de stat pe anul 2022 - Secretariatul General al Guvernului, Secretariatul de Stat pentru Culte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Domnule senator, suntem la Ministerul Dezvoltării. Secretariatul General a trecut, am închis capitolul.

Dacă la Anexa nr. 3/15 - amendamente respinse, de la 1 la 766 aveţi, şi ne spuneţi poziţia amendamentului, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Adrian Cătană:

Nu am decât... aceasta, de care... v-am enumerat-o acum, domnule...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Foarte... foarte rău.

Dacă era amendamentul la capitolul Ministerul Dezvoltării, cu siguranţă aveam deosebita plăcere să vă las să îl citiţi, dar amendamentul pe care doriţi dumneavoastră e capitol închis, am votat acel capitol.

 
   

Domnul Gheorghe Adrian Cătană:

Da. Bine.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Cu părere de rău...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Adrian Cătană:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

De la Grupul AUR, doamna deputat Mitrea Dumitrina.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Marginal 4. Se alocă suma de 171 mii lei pentru asigurarea cheltuielilor necesare persoanelor cu handicap instituţionalizate, comuna Dochia, judeţul Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins: voturi contra - 194, pentru - 42, 63 de abţineri, "nu votez" - 0, din 299.

Domnul deputat Barna Ilie Dan.

Vă rog, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

O să prezint două amendamente.

Anexa nr. 3/15, Capitolul 5001, Titlul 51, Articolul 02, Alineatul 38.

Se adaugă suma de 600 mii lei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Dacă ne spuneţi, vă rog, pentru consemnare şi pentru corecta înscriere, poziţia, numărul, cât, de la 1 la 766, să putem identifica? (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Ăăă...nu o am.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

E în regulă, o căutăm noi după titlul dumneavoastră.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Se adaugă suma de 600 mii lei pentru obiectivul de investiţii "Construire pod peste pârâul Valea Rea în satul Micăsasa, comuna Micăsasa" - deci, 600 mii lei.

Şi se adaugă suma de 500 mii lei pentru obiectivul de investiţii "Construire pod peste pârâul Valea Şoroştinului, în satul Ţapu, comuna Micăsasa".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

195 de voturi contra, pentru - 70, prezenţi - 299, 33 de abţineri, 1 - "nu votez". Nu a trecut amendamentul, domnule coleg.

Domnul deputat Cristian Brian. Vă rog. USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Voi susţine un singur amendament la această anexă. Este vorba despre marginal 29.

Şi vreau să vă spun că, deşi se află în circumscripţia electorală, este de interes naţional.

Vă spun asta pentru că este vorba despre un complex sportiv naţional, iar în urma descentralizării infrastructurii sportive, ce urmează să vină, în subordinea Ministerului Sportului vor rămâne doar complexurile sportive naţionale, iar toate celelalte baze sportive vor fi cedate către autorităţile locale.

Deci, practic, ne dorim suplimentarea...

Marginal 29, Anexa nr. 3 - suplimentarea Subprogramului "Complexuri sportive" pentru "Construire şi dotare Stadion de atletism..." - se adaugă suma de 43.000 mii lei.

Şi vreau să vă spun că în acest complex sportiv naţional ar trebui să se antreneze loturile olimpice, ar trebui să avem competiţii naţionale şi internaţionale şi, din păcate, se află într-o stare de degradare foarte avansată. Chiar am avut un episod trist, vara trecută, când o vulpe şi-a făcut cuib în centrul oraşului. O parte dintre dumneavoastră aţi văzut pe flyerele respective...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-am înţeles, domnule coleg.

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins...

 
   

Domnul Brian Cristian:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Voturi contra - 201, pentru - 75, abţineri - 27, "nu votez" - 0, din 303.

Dacă mai sunt colegi care mai au amendamente?

Domnul senator Ionuţ Neagu? (Vociferări.)

Sunteţi înscris aici, în solicitare, dacă aveţi amendament?

Amendament respins, vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din păcate, nu am reuşit să identific marginalul. O să văd, o să dau citire amendamentului şi împreună...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga... o să ne uităm noi cu stafful şi o să îl găsim.

 
   

Domnul Ionuţ Neagu:

Da.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

La mine este 111, marginal, dar vedem pe urmă.

Deci, se propune - în Anexa nr. 3/15/27 - Se alocă suma de 5.000 mii lei pentru finanţarea proiectului de consolidare, restaurare şi punere în valoare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Sursa de finanţare - redistribuire din sumele destinate şi alocate de ordonatorul principal de credite - Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

"Pentru", UDMR-ul! (Vociferări.)

Nu... ştiu ei. Vor să naţionalizeze o casă de cultură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Domnule senator, mulţumim.

206 voturi contra, pentru - 34, abţinere - 60, "nu votez" - 0, din 300. Amendamentul a fost respins.

Dacă mai sunt intervenţii din sală?

 
   

Domnul Ionuţ Neagu:

Naţionalizaţilor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Din online, îl avem pe domnul Plăiaşu.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Plăiaşu (prin audioconferinţă):

Bună seara, domnule preşedinte!

Vă mulţumesc foarte mult.

Un singur amendament.

Marginal 516, Anexa nr. 3/15/02 - Bugetul Ministerului Dezvoltării.

Este un amendament de interes general pentru noi toţi, cred eu. Se propune suplimentarea cu suma de 2.000.000 mii lei pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare locală.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

N-aş vrea să vă întrerup, dar cred că suma este profund incorectă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Plăiaşu (prin audioconferinţă):

Sursa de finanţare - alocare din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

208 voturi contra, 30 pentru, 46 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

Întrucât nu mai sunt intervenţii, vă supun votului dumneavoastră, în bloc, amendamentele de la 1 la 766, mai puţin cele care au fost deja votate.

Vot, vă rog.

Cu 199 de voturi contra, 43 pentru, 60 de abţineri, amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/15 cu amendamentele admise.

Vot, vă rog.

219 voturi pentru, 78 contra, două abţineri, un coleg nu votează.

Anexa nr. 3/15 a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/16 - Ministerul Finanţelor.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Văd că nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/16. Să înceapă votul.

212 voturi pentru, 112 contra.

Anexa nr. 3/16 a fost aprobată.

Anexa nr. 3/17 - Ministerul Justiţiei.

Nu avem amendamente admise.

Avem 6 amendamente respinse.

De la 1 la 6 dacă există iniţiatori care doresc să susţină amendamentul?

Domnul Stoica Ciprian.

Domnul Stoica, la Ministerul Justiţiei.

În regulă...

Veniţi? (Vociferări.)

Cam agale, cam agale, stimate coleg, temporizăm, temporizăm! (Vociferări.)

Eu nu am niciun fel de problemă, dar unii ar putea considera ca lipsă de respect. (Vociferări.)

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Ce?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vă împiedicaţi! (Vociferări. Aplauze.)

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule Stoica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş dori să susţin numărul 1 - Legea bugetului de stat pe anul 2022, Ministerul Justiţiei - Anexa nr. 3/17, Capitolul 5001, Grupa 10, Subcapitolul 1, Articolul 1, Alineatul 01 - Salarii de bază.

Vă rog să fiţi de acord să suplimentăm bugetul cu suma de 20.000 mii lei pentru dublarea posturilor din cadrul ANC - Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie -, în interesul statului şi al românilor care solicită redobândirea cetăţeniei române.

În momentul de faţă, în cadrul ANC, programările românilor care depun dosarele de redobândire a cetăţeniei se fac online, pentru 4 zile din săptămână, în limita a doar 400 de solicitanţi pe zi. Acest număr este insuficient şi nu răspunde necesităţilor reale.

ANC este o instituţie strategică şi interesul statului român şi al românilor care solicită redobândirea cetăţeniei ar trebui să primeze şi în faţa opţiunilor dumneavoastră de vot.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

37 de voturi pentru, 209 contra, 62 de abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentele de la 2 la 6, amendamentele respinse, întrucât timpul de dezbatere a fost epuizat.

Vot, vă rog.

39 de voturi pentru, 223 de voturi contra, 46 de abţineri, un coleg nu votează. Amendamentele au fost respinse.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/17, în integralitate.

Vot, vă rog.

233 de voturi pentru, 77 contra, o abţinere.

Anexa nr. 3/17 a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/18 - Ministerul Apărării Naţionale.

Nu avem amendamente admise, ci doar 3 respinse.

Dacă iniţiatorii doresc să ia cuvântul?

Doamnă Murariu, vă rog.

Sau a rămas apăsat?

Suntem la Ministerul Apărării.

Nu există intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/18.

232 de voturi pentru, 77 contra, 4 abţineri.

Anexa nr. 3/18 a fost aprobată.

Anexa nr. 3/19 - Ministerul Afacerilor Interne.

Nu avem amendamente admise.

62 de amendamente respinse, poziţiile 1-62.

Dacă iniţiatorii doresc să susţină amendamentele respinse?

Doamna Oana Murariu, consecventă. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana Murariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este vorba despre nr. crt. 60.

Combaterea traficului de persoane este un subiect la modă. Cu toţii îl susţinem declarativ, dar, când vine vorba despre finanţare, mai puţin.

Propun să se prevadă suma de 10.000 de lei, acolo unde acum figurează 0 lei, credite bugetare, pentru tipărirea unor pliante pentru informare, pentru Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.

Ultimele pliante au fost tipărite în 2019. Şi exact acesta este rolul agenţiei, rol preventiv, pentru că, Doamne fereşte, nu dorim să gestionăm efectele post factum ale acestui fenomen.

De asemenea, propun tăierea celor 10.000 de lei din bugetul Administraţiei Prezidenţiale, pentru rolul Preşedintelui României.

Dacă Biserica Ortodoxă poate să susţină, prin informare şi prin distribuirea acestor pliante, aşa cum a anunţat în ultimele zile, această campanie pentru combaterea traficului de persoane, poate şi Preşedintele României să fie văduvit de 10.000 de lei.

Vă mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

77 de voturi pentru, 203 contra, 30 de abţineri, un coleg nu votează. Amendamentul a fost respins.

Domnul Muncaciu Sorin.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre amendamentele de la 1 la 34 şi se referă la ambulanţe pentru judeţul Galaţi.

Ce se întâmplă? Noi avem o problemă în judeţul Galaţi, din cauză că, în caz de urgenţă, situaţia este precară, pacienţii... atât din punctul de vedere al drumurilor, cât şi din punctul de vedere al dotării cu ambulanţe.

De aceea, noi am suplimentat, pentru fiecare localitate din judeţul Galaţi, fiecare UAT, câte o ambulanţă.

Am înţeles că aceste amendamente au trecut prin Comisia pentru apărare, dar au fost votate... contra în Comisia pentru buget.

De aceea, supun votului amendamentele de la 1 la 34.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

De la 1 la 34?

 
   

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Da. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, domnule Muncaciu.

Supun votului dumneavoastră amendamentele, de la poziţia 1, în bloc, de la 1 la 34.

Vot, vă rog.

40 de voturi pentru, 196 contra, 58 de abţineri. Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră amendamentele respinse de la poziţiile 35 până la 59 şi 61 şi 62.

Vot, vă rog.

37 de voturi pentru, 205 contra, 63 de abţineri. Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/19.

Vot, vă rog.

Cu 201 voturi pentru, 106 contra, Anexa nr. 3/19 a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/20 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Nu avem amendamente admise.

11 amendamente respinse, poziţiile 1-11.

Nu văd... Văd acum înscrişi la cuvânt.

Domnul Cosma Dorinel.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorinel Cosma:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 1, Anexa nr. 3/20 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Propun suplimentarea sumelor prevăzute la Anexa nr. 3 - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale cu suma de 2.130.528 mii lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii, începând cu data de 1 martie 2022.

Motivaţia amendamentului - suma este destinată creşterii alocaţiilor de stat pentru copii, care, deşi trebuiau dublate prin lege, Guvernul s-a opus, acuzând lipsa de fonduri şi optând pentru varianta majorării graduale a acestora. Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie 2020 de către preşedintele României.

Propun sursa de finanţare - prin alocarea financiară din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Nu aţi putea să identificaţi care este poziţia de la 1 la 11? Marginal.

 
   

Domnul Dorinel Cosma:

Marginal 1...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu... e în regulă!

Vot, vă rog.

30 de voturi pentru, 211 contra, 63 de abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Chiar dacă a expirat timpul, aveţi un amendament, stimate coleg.

Vă rog, domnule Apostol.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Marginal 9 - Se suplimentează bugetul alocaţiilor de stat pentru copii cu suma de 500.000 mii lei - Capitolul 5001, grupa 57, alin. (2) - Ajutoare sociale.

Şi pentru că... colegii mei parlamentari nu sunt prezenţi şi nici atenţi, o să mă adresez românilor şi vă zic următoarele.

Dragi români,

Coaliţia de guvernare ... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg,

N-aţi vrea să vă adresaţi colegilor dumneavoastră de aici...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

OK!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...sau mie chiar, dacă nu vă cer prea mult?

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Bine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A trecut şi timpul. V-am lăsat un amendament...

Ştiu că poate nu vă suntem dragi, dar încercaţi acest exerciţiu. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

România stă foarte rău la capitolul natalităţii. Anul trecut s-au născut 178.000 de copii, cel mai mic număr de copii născuţi din 1930 încoace.

Prin acest amendament doresc să cresc alocaţiile cu 10% pentru al doilea copil şi cu 30% de la al treilea copil încolo.

Nu este mult, dar măcar dăm un mesaj că politicienii susţin natalitatea.

Îmi pare rău că doamna ministru al familiei nu este prezentă.

De aceea, vă rog pe voi, dragi colegi de la PSD şi de la PNL, să susţineţi familiile din România!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Românii merită un trai decent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Unde-i domnul Robert Sighiartău? Aşa se face!

Vedeţi, aşa se susţine un amendament cu alocaţiile!

Vot, vă rog.

Românii din sală au votat 93 pentru, 205 contra, 10 abţineri.

Amendamentul nu a fost admis.

Vă mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră restul, în calup de amendamente care au fost respinse în comisie.

Vot, vă rog.

29 de voturi pentru, 212 contra, 66 de abţineri, un coleg nu votează.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/20, în integralitate.

Vot, vă rog.

212 voturi pentru, 100 contra, 3 abţineri.

Anexa nr. 3/20 a fost aprobată.

Anexa nr. 3/21 - Ministerul Sportului.

Avem un amendament admis şi un amendament respins.

Dacă iniţiatorul amendamentului respins doreşte să ia cuvântul? Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/21 împreună cu amendamentul admis.

Să înceapă votul.

211 voturi pentru, 99 contra.

Anexa nr. 3/21 a fost aprobată.

Anexa nr. 3/22 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Nu avem amendamente admise, nu avem amendamente respinse.

Avem un minut şi îl invit la microfon pe domnul Prunean Alin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Costel Prunean:

Bună seara!

Amendamentul meu propune suplimentarea bugetului pentru finanţarea liceelor cu profil preponderent agricol.

Avem, în România, 57 de astfel de licee. Marea majoritate sunt "sub nivelul mării", dacă vreţi să spun, şi nu sunt updatate cu nevoile şi cerinţele din piaţa muncii.

Vă solicit să susţineţi o suplimentare de 30.000 mii lei.

În momentul acesta există o alocare de 10.000 mii lei, ceea ce mi se pare infim de puţin. Înseamnă 35.000 de euro pentru fiecare liceu. Practic, nu pot să-şi cumpere un mic utilaj agricol.

Am indicat trei surse de finanţare, la alegere. Una este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acum, ştiţi că nu prea merge la alegere, că nu-i "Nu te supăra, frate!". Nu aţi scris în amendament, totuşi, de unde-i sursa de finanţare, că bănuiesc că n-aţi scris "la alegere"?!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Costel Prunean:

Am scris şi ar trebui să-l aveţi în faţă.

Puteţi să luaţi şi de la Administraţia Prezidenţială...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu nu pot să iau de nicăieri!

 
   

Domnul Alin-Costel Prunean:

Domnul preşedinte militează pentru o Românie educată!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Vot, vă rog, pentru amendamentul la alegere. (Aplauze.)

Bravo, stimate coleg, aţi ajuns!

74 de voturi pentru, 211 contra, 7 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Ultimul amendament de la această anexă.

Domnule Giugea, vă rog, chiar dacă timpul a expirat.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Mulţumesc, de preşedinte.

Am două amendamente. Sunt extrem de importante ambele.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Haideţi să facem un singur vot pentru amândouă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Da.

La marginal 3 vă propun suplimentarea cu 2.000.000 lei pentru o lucrare extrem de importantă, Canalul Dunăre-Jiu-Olt-Argeş, care rezolvă irigarea gravitaţională, tot ceea ce înseamnă zona de sud, sud-vest a României, în condiţiile în care trebuie să acordăm o atenţie deosebită gestionării resursei de apă, menţinerii şi extinderii zonelor umede.

Iar la marginal 4 propun suplimentarea cu 1.500.000.000 lei pentru susţinerea sistemului de irigaţii la nivel naţional.

Întreaga infrastructură de îmbunătăţiri funciare nu mai corespunde solicitărilor agriculturii României, în momentul de faţă.

Trebuie să avem o gândire cu totul şi cu totul de altă natură. O agricultură performantă se face printr-un sistem de îmbunătăţiri funciare performante.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Vot pentru marginalele 3 şi 4.

Vot, vă rog.

101 voturi pentru, 197 contra, 5 abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră amendamentele în bloc, care n-au apucat să fie discutate.

Vot, vă rog.

8 voturi pentru, 204 contra, 84 de abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră, în integralitate, Anexa nr. 3/22.

Vă rog, vot.

215 voturi pentru, 96 contra.

Anexa nr. 3/22 a fost aprobată.

Anexa nr. 3/23 - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Nu avem amendamente admise.

32 de amendamente respinse.

Două minute timp de dezbateri.

Dacă cineva doreşte să susţină un amendament respins?

Domnule Coleşa?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Asta pentru că la anexa precedentă al doilea vorbitor a vorbit pe un timp pe care nu-l mai avea - nu ştiu pe ce criteriu - şi altora nu li s-a mai dat cuvântul.

Deci spun acum altceva...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vreţi să citiţi amendamentul?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da, da!

Amendamentul cu numărul marginal 1.

Se suplimentează suma prevăzută în Anexa nr. 3, pentru Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu suma de 470 mii lei pentru Comuna Cămăraşu, judeţul Cluj.

Atât.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

30 de voturi pentru, 215 contra, 62 de abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Doamna...? Nu mai este nicio doamnă.

Supun votului dumneavoastră restul amendamentelor care nu au fost susţinute în plen.

Vot, vă rog.

8 voturi pentru, 207 contra, 83 de abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/23.

Să înceapă votul.

214 voturi pentru, 94 contra.

Anexa nr. 3/23 a fost aprobată.

Trecem la Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Nu avem amendamente admise.

Avem 223 de amendamente respinse.

Vă anunţ că după această anexă luăm în considerare o mică pauză. (Vociferări.)

Am spus că luăm în considerare, nu că am şi decis.

Aşadar, timpul de dezbateri alocat pentru această anexă este de 60 de minute.

Invit, în lunga ordine care îmi apare în faţă, pe domnul Lazăr Ion, pentru susţinerea amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să susţin amendamentul de la marginal 84.

Este vorba despre alocarea sumei de 30.000 mii lei, în vederea realizării obiectivului "Expertiză tehnică, studiu de teren geotehnic şi topografic, studiu de trafic, studiu de fezabilitate şi proiect tehnic necesar extinderii la 4 benzi a Drumului Naţional 64 secţiunea Râmnicu Vâlcea, comuna Găneasa.

Sursa de finanţare este diminuarea cu 30.000 mii lei - credite de angajament - a sumelor atribuite Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale, Anexa nr. 3/65/02 Capitolul 5001, Cheltuieli - buget de stat.

Vă rog să-l supuneţi votului şi vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot pentru marginal 84.

63 de voturi pentru, 210 contra, 20 de abţineri.

Domnule Simonis, a fost cu dedicaţie.

Amendamentul a fost respins.

Mai departe, domnul Giugea Nicolae.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Domnule preşedinte, propun suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 9.355.000 lei pentru închiderea inelului de centură a municipiului Craiova, fiindcă în momentul de faţă tot ceea ce vine trafic dinspre vestul ţării trebuie să traverseze Craiova, pentru a ajunge să treacă podul de la Calafat.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

1.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 1.

 
   

Domnul Nicolae Giugea:

Marginal 1.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins.

Voturi contra - 205, pentru - 94, din prezenţă 302, 3 abţineri.

Vă rog, domnule deputat Ungureanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Stimaţi colegi,

Tot pentru o comună foarte frumoasă, dar foarte săracă, din Buzău, sau sărăcită de primarii care au fost până acum - este vorba despre comuna Lopătari.

Marginal 145, 146, 219 şi 220.

O să le spun pe toate şi apoi o să le votăm pe rând.

Este vorba despre pod peste râul Slănic - 7.500.000 lei, din "Anghel Saligny", ca sursă.

Şi punţi pietonale în aceeaşi comună, Lopătari, - 400 mii lei.

Acolo se rup foarte des drumurile şi este nevoie de un pod de trafic greu care să meargă peste râul Slănic.

Vă mulţumesc.

Deci, repet, 145, 146, 219 şi 220.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Deci, sunt marginalele pe care le-aţi comunicat dumneavoastră.

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, asupra acestor patru marginale.

Amendamente respinse.

Voturi contra - 203, pentru - 92, din 299, 3 abţineri, 1 - "nu votez".

Doamna deputat Chichirău Cosette.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Mulţumesc.

Susţin marginal 136 - Varianta ocolitoare Iaşi-Est.

Traficul din Iaşi a devenit sufocant, în ultimii ani, din cauza lipsei unei şosele de centură. Varianta ocolitoare Iaşi-Est ar decongestiona traficul din zona de sud şi de est, din zona Bucium. Proiectul VO Iaşi-Est a fost deja dezbătut şi agreat, de principiu, în cadrul Ministerului Transporturilor.

Vrem să asigurăm finanţare anul acesta.

Din suma totală de 5 milioane de lei, propunem 500 mii lei credite bugetare şi 4,5 milioane lei credite de angajament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 209, pentru - 98, din 304.

Domnul deputat Seidler Cristian.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulţumesc.

Poziţia 85, la Anexa nr. 3/24/29, Capitolul 8.401, Titlul 58, Articolul 03.

Este vorba despre un drum de legătură între centura municipiului Oradea şi Autostrada A3, Autostrada Transilvaniei, care e gata deja, după cum ştim, pentru că ne-a fost promisă să fie gata acum câţiva ani.

Trebuie realizat, deci, doar acest drum de legătură. El are un constructor desemnat. Acest drum va fi gata în 2023 şi pentru anul 2022 are nevoie de 200.000 mii lei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

221 voturi contra, doar 66 pentru, din 304 şi 17 abţineri.

Domnul deputat Ichim Cristian-Paul, USR.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Domnule preşedinte,

Marginal 119.

Am cerut suplimentarea cu suma de 4.500 mii lei a bugetului Ministerului Transporturilor pentru realizarea de insule şi separatoare de sens pentru drumul european E 85. Ştiţi cu toţii, mai este denumit şi "Drumul morţii" - cele mai multe accidente fatale. Considerăm că trebuie să facem ceva pentru a îmbunătăţi ceea ce se întâmplă.

Vă rog, supuneţi votului, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, stimaţi colegi, să votăm.

Amendament respins.

Voturi contra - 194, pentru - 72, din 294, cu 28 de abţineri.

Dacă mai susţineţi un amendament?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da.

Marginal 125.

Reparaţii capitale la Drumul Naţional DN 11, de la Km 132 la Km 175, Oneşti-Bacău.

Vă rog să-l supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 198, pentru - 73, din 299.

Bănuiesc că aveţi ultimul pe care-l expuneţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Nu, mai am trei amendamente şi o să le expun.

Şi sunt foarte scurt, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Dacă puteţi, ne daţi marginalele celor trei amendamente şi le putem supune la vot în bloc, cum am mai procedat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Marginal 126.

Realizarea expertizei tehnice şi a reabilitării podului de pe DN 2F Km 7+733 Traian, judeţul Bacău.

Discutăm despre îmbunătăţirea infrastructurii rutiere în judeţul Bacău.

Vă rog să supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Mai am două. Hai că sunt rapid!

Am să le supun pe fiecare în parte, pentru că de asta sunt aici.

Marginal 127...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

203 voturi împotrivă, 68 pentru, din 302.

Amendament respins.

Domnule deputat, mai aveţi două amendamente, înţeleg.

 
   

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Două mai am, da!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Daţi marginalele, să le supunem, încât să lăsăm şi colegii înscrişi pentru a prezenta amendamentele respinse la comisie.

Vă rog mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Marginal 127.

Reparaţii curente şi întreţineri periodice la Drumul Naţional 12 A zona Târgu Ocna, judeţul Bacău - 3,95 Km.

Cred că sunt destul de scurt pentru a prezenta amendamentele!

Vă rog să supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Amendament respins

 
   

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Mulţumesc.

Marginal 128...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Să-mi lăsaţi ecranul!

Voturi contra 198, 69 pentru, din 295.

Şi ultimul, înţeleg, amendament, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Ultimul.

Marginal 128.

Reparaţii capitale la Drumul Naţional DN 2F - de la Km 2 la Km 139, Bacău-Vaslui.

Vă rog să-l supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 195, pentru - 71, din 290.

 
   

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da. Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Grupul AUR...

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Grupul AUR, domnul deputat Puşcaşu Lucian-Florin.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am introdus un amendament la nr. crt. 82, pe anexa de la Comisia pentru transporturi.

Cerem alocarea sumei de 500 de milioane lei pentru construcţia Autostrăzii A7, sectorul Paşcani-Siret.

Cred că toată lumea din această sală înţelege şi este de acord cu necesitatea realizării acestui tronson de drum în regim de autostradă şi cred că este o ocazie excelentă pentru fiecare dintre dumneavoastră să dovediţi că împreună servim interesele româneşti, nu să alimentăm suspiciunile care vorbesc...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Da, vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

... putem avea altele decât cele...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins.

181 de voturi contra, 49 pentru, 52 abţineri, 1 - "nu votez", prezenţi - 283.

Domnul senator Berea, USR.

Vă rog, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristinel-Gabriel Berea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Haideţi să mai facem o încercare pentru Iaşi!

Marginal 148, cod obiectiv 363 - Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi - varianta Sud.

Se propune suplimentarea cu suma de 10.000 mii lei pentru realizarea obiectivului "Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud".

Ca sursă de finanţare am identificat - prin redistribuire din sumele prevăzute în Anexa nr. 3/24/29, de la Ministerul Transporturilor.

Stimaţi colegi,

Municipiul Iaşi cred că este unul dintre singurele mari municipii din România care nu beneficiază de şosea de centură şi fac apel, cu ocazia asta, la parlamentarii PSD şi PNL din Iaşi să susţină acest proiect.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, să votăm, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 220, pentru - 65, din 288, 3 abţineri.

Dacă mai aveţi, domnule senator?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristinel-Gabriel Berea:

Apreciez doar faptul că parlamentarii PNL, PSD Iaşi au votat împotriva variantei de ocolire a municipiului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Eu cred că Ministerul Transporturilor are în Masterplan şi, cu siguranţă, municipiul Iaşi nu va fi uitat.

Invit la microfon pe domnul deputat Poliţeanu Mihai- Laurenţiu, USR.

Era înregistrat. Între timp a scos cartela, dar aţi fost înregistrat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Se propune alocarea sumei de 5.000 mii lei pentru varianta de ocolire Târgu Frumos.

Sursa de finanţare: prin redistribuire din sumele prevăzute în Anexa 3/24/29 - Ministerul Transporturilor A - Obiective de investiţii în continuare.

Vă rugăm să votaţi acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 194, pentru - 56, din 277.

Invit la microfon pe domnul deputat Băltăreţu Viorel, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Este vorba despre amendamentul de la marginal 109, prin care se suplimentează creditele bugetare cu 200.000 mii lei pentru autostrada Ploieşti-Buzău.

Şi în sprijinul acestui amendament - şi mă adresez colegilor de la PSD şi PNL - am să-l citez pe domnul Ciucă.

Spunea domnul Ciucă, pe 20 decembrie: "Avem pe masa şedinţei de Guvern bugetul ce include cea mai mare alocare pentru investiţii din ultimii 32 de ani..."

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Cunoaştem declaraţia premierului!

Vot, vă rog, domnilor colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

"Pentru că infrastructura de transport este un obiectiv al agendei cetăţenilor, doresc să menţionez câteva dintre investiţiile care vor primi finanţare în cursul anului viitor...!

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Cunoaştem.

Mulţumesc mult de tot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

Şi spune şi de autostrada Ploieşti-Buzău.

Ştiţi care este suma? 1.372.000 mii lei! Asta este! În condiţiile în care vorbim despre o investiţie...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

... de 4 miliarde de lei.

4 miliarde de lei alocate de acest Guvern! 1.372.000 lei!

Vă rog frumos să votaţi.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am solicitat votul.

Vă mulţumim.

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins.

213 voturi contra, pentru - 66, din 283 prezenţi.

Invit la microfon pe domnul senator Negoi Eugen, USR. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă rog să lăsaţi gălăgia în sală, ca să înţelegeţi despre ce vorbesc! (Râsete.)

Marginal 93. (Gălăgie.)

Mă adresez aici nu numai parlamentarilor de Constanţa, şi nu numai colegilor mei, ci tuturor parlamentarilor, pentru că toţi vă loviţi de chestiunea aceasta şi toţi circulaţi spre mare.

Vă cer la un amendament sprijin pentru pregătirea documentaţiei şi detalii de execuţie pentru alternativa Techirghiol, Autostrada - subliniez - Autostrada A4 Sud, de la Agigea la Mangalia. Cu alte cuvinte, să nu mai staţi în trafic între Eforie, Techirghiol spre Mangalia.

Avem doar 3.000 mii lei, aşa că, vă rog să votaţi, dragi colegi, pentru a nu sta în trafic.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Veniţi de acasă cu el!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins.

278 prezenţi, voturi pentru - 68, contra - 188, abţineri - 22.

Domnule senator, mai susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Staţi în trafic, dragi colegi!

Marginal 94.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Ultimul amendament.

Dacă tot ajungem pe autostradă, la Mangalia, haideţi să facem şi centura ocolitoare, pentru că o să vreţi să ajungeţi şi la Vama Veche.

Vă solicit 5.000 mii lei, pentru a elabora studiul de fezabilitate a variantei ocolitoare a municipiului Mangalia, în lungime de numai 8 kilometri.

În fiecare vară, ştiţi foarte bine că Mangalia este sufocată de trafic şi nu veţi mai sta acolo, veţi ajunge foarte repede la Vama Veche.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Dacă-mi daţi voie, domnule preşedinte, să ajung în bancă, să râd la glumele făcute de ...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Chiar vă rog, domnule senator.

Mulţumim.

Amendament respins.

197 de voturi contra, 67 pentru, prezenţi - 284, abţineri - 19.

Doamna deputat Rizea Cristina Camelia, USR.

Vă rugăm, doamnă deputat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tot pentru Constanţa sunt şi amendamentele mele.

Şi dacă tot nu aţi votat pentru autostrăzi, pentru centuri ocolitoare, poate pentru tren metropolitan? Ce părere aveţi? (Vociferări. Gălăgie.)

Marginal 116.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Studiu de fezabilitate pentru tren metropolitan Constanţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga să votaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Cu siguranţă găsiţi dumneavoastră cine să le facă! Important este să se facă, pentru că fiecare dintre voi ajungeţi măcar o dată pe an la mare şi nu vă convine să staţi în trafic.

Prin acest tren metropolitan ne propunem să unim...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

...sudul litoralului cu nordul litoralului, şi astfel puteţi să ajungeţi la mare, lăsând maşinile acasă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendamentul a fost respins.

191 de voturi contra, 67 pentru, prezenţi - 184, abţineri - 26.

 
   

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Dacă mai aveţi vreun amendament, doamnă deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Marginal 117.

Pasaj pietonal în dreptul cartierului Creţoiu, care este între Constanţa şi Valul lui Traian. Este un pasaj subteran pentru cei care locuiesc acolo şi unde se întâmplă absolut în fiecare lună câte un accident rutier.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Şi v-aţi ruga atenţie, pentru că sunt lucruri importante. E bine să le auzim şi să le supunem votului.

Mulţumesc mult.

Amendamentul a fost respins.

Voturi contra - 186, pentru - 64, din prezenţi 272.

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc şi eu pentru amabilitate. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Invităm la microfon pe domnul deputat Stoica Ciprian-Titi, AUR.

E deschis microfonul.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi FSN-işti, neomarxişti şi de orice alt fel mai sunteţi,

Sper că măcar veţi fi de acord să suplimentăm la nr. 37 marginal, domnule preşedinte, Anexa nr. 3/24/01 - Capitolul 5.001, grupa 57, Titlul IX - "Asistenţa socială"...

Suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu suma de 150.000 mii lei, în vederea asigurării transportului gratuit pentru studenţi pe liniile feroviare din România.

Gratuitatea studenţilor pentru transport feroviar este o necesitate a societăţii româneşti.

Din punct de vedere economic, impactul bugetar pentru gratuitatea acordată este unul redus, situat la sub 0,018% din PIB.

Cu toţii cred că aţi fost studenţi, chiar dacă unii dintre voi aţi mai plagiat teze de doctorat şi altele... (Vociferări. Gălăgie.) şi sper că veţi fi de acord...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Să rămânem la amendament, domnule deputat!

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...să le daţi...

Da. (Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga, stimaţi colegi, să votaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

N-o să mă satur niciodată să vă dau ceea ce meritaţi, dragi FSN-işti, comunişti, şi prăduitorii Ţării Româneşti!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga să rămânem în obiectul pe care îl avem noi, prezentarea amendamentelor.

Amendamentul a fost respins.

Voturi contra - 202, pentru - 32, din 296, cu 61 abţineri şi 1 "nu votez".

Domnul deputat Băltăreţu Viorel. Reveniţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Băltăreţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să aduc în atenţie Drumul Expres Cluj-Dej, un drum de importanţă regională. Şi fac apel la parlamentarii din judeţul Cluj, la cei din Maramureş, din Bistriţa, chiar şi la cei din Bucovina şi din Nordul Moldovei.

Pentru acest drum, în momentul de faţă există un studiu de fezabilitate în desfăşurare, adică în licitaţie. Urmează chiar la începutul anului să se decidă câştigătorul şi cumva Ministerul Transporturilor nu a prins niciun fond pentru anul 2022.

Valoarea, în momentul de faţă, a studiului de fezabilitate în SEAP este de 25.000.000 lei, dar solicitarea mea este pentru anul 2022 pentru 7.000.000 de lei, astfel încât acest proiect să nu rămână în urma celorlalte proiecte.

Deci, fac încă o dată apel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut, domnule deputat.

 
   

Domnul Viorel Băltăreţu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi contra - 198, pentru - 64, prezenţi - 290, 27 abţineri, 1 "nu votez".

Domnul senator Poteraş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am două amendamente pentru zona Olteniei.

Şi aş vrea să încep prin a spune că, acum câţiva ani de zile, doamna Olguţa Vasilescu a plantat nişte borduri în câmp, sperând să răsară un drum de mare viteză din ele. Însă, după un an de zile în care lucrările au mers bine pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, acum, coaliţia de guvernare PNL-PSD a decis să reducă bugetul fix atunci când se poate lucra pe toate sectoarele.

Aşadar, marginal 82.

Se propune suplimentarea cu suma de 300.000 mii lei a creditelor bugetare alocate pentru obiectivul de investiţii "Drum expres Craiova-Piteşti".

Sursa de finanţare - PNDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Piteşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins.

Voturi contra - 196, pentru - 70, din 289, cu 22 abţineri.

Domnule senator?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Mulţumesc.

Anul trecut am asistat la un adevărat spectacol pe Facebook, în care parlamentari din Oltenia, de la PSD, respectiv de la PNL, fluturau scrisori deschise către domnul prim-ministru, să suplimenteze bugetul Ministerului Transporturilor pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii A6 Craiova-Lugoj.

Anul acesta, cu un premier craiovean, bugetul pentru Craiova-Lugoj este zero, în condiţiile în care în această primăvară se va semna contractul pentru studiul de fezabilitate!

Aşadar, marginal 83.

Se propune alocarea sumei de 30.000 mii lei - elaborare studiu de fezabilitate "Drum de mare viteză Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Lugoj".

Sursa de finanţare - PNDL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi. (Vociferări.)

 
   

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Cu atât mai mult!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Dacă figurează în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nu vor fi finanţări din bugetul de stat, că ar fi...

 
   

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Nu figurează.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Nu ştim.

Vă mulţumim, domnule deputat.

O să-l rog pe domnul preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe să facă o corectură şi după aceea domnul Rodeanu, dumneavoastră.

Vă rog, domnule Huţucă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

Bună seara!

La Anexa nr. 3, patru amendamente iniţiate de domnul deputat Adrian Miuţescu, care vizează ordonatorul de credite Ministerul Transporturilor, se regăsesc la Ordonatorul de credite Ministerul Agriculturii.

Deci, vorbim despre Anexa nr. 3/24 şi Anexa nr. 3/22.

Anexele vor fi corectate, reîncărcate şi distribuite pe site.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut, domnule preşedinte.

Facem corecţiile necesare şi transferăm aceste amendamente de la un capitol de agricultură la cel de pe anexa Ministerului Transporturilor.

Înţeleg că vor fi şi susţinute amendamentele respinse.

Mulţumim.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Rodeanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Marginal 98 - Drum Expres Galaţi-Brăila, un proiect în derulare; orizont de finalizare 2023; buget total - 450 de milioane lei. Alocare pe 2022 - doar 20% din această valoare.

Sesizăm şi constatăm firesc că undeva prin luna mai, iunie întregul proiect va fi blocat, în lipsa unor finanţări suplimentare. Aceasta va avea drept consecinţă şi afectarea proiectului podului de la Brăila, a variantei ocolitoare a Municipiului Galaţi şi a tot contextului de infrastructură integrată în Masterplanul României, dar şi în planul de mobilitate militară.

Pentru asta am solicitat suplimentarea cu 200.000 mii lei bugetul acestui program, condiţii optime pentru a fi finalizat, bugetat şi deschis undeva în 2023, exact cum este plănuit.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi.

Vă rog vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 190, pentru - 76, abţineri - 16, 1 "nu votez", din 283.

Invităm la microfon pe domnul deputat Stoica Ciprian-Titi, AUR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dacă nici ăsta nu trece, nu ştiu ce mai putem face!

M-a rugat domnul Marian Mina să susţin un amendament pentru comunitatea de la Giurgiu, că el nu avea nici curaj şi era şi ocupat să joace Rummy. (Aplauze.)

Şi vă propun la marginal 70, Anexa nr. 03/24/23, să alocăm credite de angajament în cuantum de 408.500 mii lei pentru demararea lucrărilor de execuţie pentru varianta de ocolire Giurgiu.

Dezvoltarea infrastructurii rutiere contribuie la dezvoltarea judeţului Giurgiu, judeţ de tranzit, din punct de vedere economic şi la atenuarea decalajelor de dezvoltare dintre judeţe şi regiuni.

Sursa de finanţare este realocarea bugetară şi atragerea de fonduri europene - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, POIM, Titlul 58 - Fonduri externe nerambursabile.

Mulţumesc.

Vă rog supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să vă exprimaţi votul, stimaţi colegi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Sunt curios să văd votul parlamentarilor din Giurgiu. Să vedem!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendamentul a fost respins.

Voturi contra - 198, pentru - 31, din 294, cu 65 de abţineri.

Vreau să o rog pe doamna deputat Violeta Alexandru, cu scuzele de rigoare...

A fost o eroare materială, am îndreptat-o.

Noi am dat legătura domnului Miuţescu. Înţeleg că şi-ar dori să intervină să-şi susţină amendamentul. Dacă este online? Este online domnul deputat?

Dacă ne auziţi şi doriţi să susţineţi amendamentele, care, dintr-o eroare materială, le-am trecută în altă poziţie anexă? Am revenit, am corectat. Nu este online.

Mulţumesc pentru înţelegere.

Nu mai sunt alte intervenţii la Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor.

O să vă supun în bloc la vot amendamentele de la 1 la 223, cu excepţia celor prezentate şi votate, ca amendamente respinse.

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Cu 194 de voturi contra, 28 pentru, din 286, amendamentele respinse de Comisia pentru buget care nu au mai fost discutate în plen au fost respinse.

Supun votului Anexa nr. 3/24 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

211 voturi pentru, 94 voturi contra, 5 abţineri, 2 colegi nu votează.

Anexa nr. 3/24 a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/25 - Ministerul Educaţiei.

Nu avem amendamente admise.

1-98 poziţiile pentru amendamentele respinse.

Dacă iniţiatorii....? Da. Există.

Începem în ordine.

Vă rog să daţi drumul la timpul alocat.

Doamna Boancă Rodica.

Vă rog, doamnă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Vă mulţumesc.

Onorat prezidiu,

Stimaţi colegi,

O să încep cu prezentarea amendamentelor pentru educaţie, Anexa nr. 3/25.

Şi voi puncta marginal 10.

Legea bugetului de stat pe anul 2022 - Ministerul Educaţiei, Anexa nr. 3/25 - Sume alocate din bugetul de stat.

Conform Legii educaţiei nr. 1/2011, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual, din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale, minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.

Astfel, bugetul alocat sistemului educaţional... (Vociferări.)

Şi dumneavoastră aveţi nevoie de educaţie! Multă! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimată doamnă, nu stricaţi acum...

 
   

Doamna Rodica Boancă:

Păi, potoliţi sala, vă rog frumos! Nu se poate aşa ceva!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunteţi aşa de verde şi de frumoasă în seara aceasta!

 
   

Doamna Rodica Boancă:

Mulţumesc frumos.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu dialogaţi în halul acesta cu sala! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Astfel, bugetul alocat sistemului naţional educaţional trebuie să fie de 6% din produsul intern brut, respectiv 55 de miliarde lei, raportat la proiecţia bugetară aferentă anului 2021 a unui procent de minim 5% din PIB, fiind necesară creşterea sumelor alocate, de la 29 de miliarde de lei, cât sunt alocate în prezent, având în vedere că este al 11-lea an în care avem o bugetare foarte scăzută la educaţie şi anul acesta 2,28 nu ştiu din ce o să plătească salariile Ministerul Educaţiei, darămite să mai facă şi investiţii?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu aţi vrea, vă rog, să citiţi amendamentul?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Păi, l-am citit!

Puteţi să-l supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulţumesc.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Mă contaminaţi. Staţi acolo! (Vociferări.)

Doamne fereşte!

Sunteţi cam...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 28 de voturi pentru...

Numai o secundă, stimată doamnă!

 
   

Doamna Rodica Boancă:

Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 28 de voturi pentru, 200 contra, 57 de abţineri, un coleg nu votează, amendamentul a fost respins.

Numai o secundă!

Şi sunt convins că în asentimentul şi aplauzele colegilor, permiteţi-ne să vă spunem la mulţi ani şi tot ce-i mai bun! (Aplauze.)

Astăzi este ziua dumneavoastră. La mulţi ani!

Acum se explică de ce sunteţi aşa verde şi frumoasă în această seară!

Vă rog, continuaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Mulţumesc.

Dacă aţi da şi la educaţie mai mulţi bani, aş fi şi foarte fericită!

(În sală se cântă "Mulţi ani trăiască!")

O voce din sală:

Ai emoţii?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Nu mai am emoţii de mult!

Da, haideţi să continuăm, vă rog.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, stimaţi colegi...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Marginal 11.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pentru momentul de ecumenism...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...politic veritabil.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Crăciun fericit tuturor! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Marginal 11. Legea bugetului - Anexa nr. 3/25/27/1. Se propune alocarea de fonduri în cuantum de 500 mii lei pentru Program multianual privind achiziţia de microbuze şi autobuze şcolare.

N-am să mai explic de ce este nevoie - pentru că întreg parcul de microbuze este învechit şi e nevoie de înnoirea lui.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Dacă aţi fi un pic mai...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă, suntem în procedură...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

...eleganţi în exprimare...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de vot, vă rog, mai...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Păi...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...aşteptaţi puţin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

...opriţi...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vorbiţi cu...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

...mulţimea..

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...mine.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Vorbesc, că dumneavoastră sunteţi o persoană educată...

Voci din sală:

Ooo! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

...şi nu am ce să vă reproşez. Le reproşez colegilor care... (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 31 de voturi pentru, 201 voturi contra, 57 de abţineri, un coleg care nu votează - toţi, educaţi - amendamentul a fost respins.

Vă rog, continuaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Mulţumesc.

Marginal 12. Voi citi direct amendamentul. "Se propune alocarea de fonduri în cuantum de 300 de mii de lei pentru dezvoltarea unei platforme digitale controlate de Ministerul Educaţiei, pentru utilizarea în cadrul Şcolii online".

Vă rog să votaţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Şi ultimul amendament.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Aşteptaţi puţin, să anunţ votul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Aştept. (Vociferări.)

De ce? Că-mi place aici, e frumos, mai stau, mai citesc. Mai am. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

31 de voturi pentru...

 
   

Doamna Rodica Boancă:

...unele le-am luat de la PSD, de anul trecut. Nu le susţineţi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...194 de voturi contra...

 
   

Doamna Rodica Boancă:

Nu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...56 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

Ultimul şi cel din urmă, vă rog, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Şi cel din urmă. "Se propune alocarea de fonduri în cuantum de 1.240 de mii de lei pentru extinderea modelului de învăţământ profesional dual la nivel naţional".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Boancă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

29 de voturi pentru, 192 contra, 58 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

O rog pe doamna senator Anca Dragu să-şi susţină amendamentul.

Vă rog, doamnă senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Anca Dana Dragu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este vorba despre marginal 46 şi este, desigur, vorba despre Programul "Masa caldă în şcoli". Este un program început în 2016. Au fost incluse în acel program-pilot 50 de şcoli din România. În acest moment se aplică în 150 de şcoli, dar noi am dori să ajungem la 30% din şcolile din România, respectiv la circa 900.000 de elevi.

În acest moment se aplică pentru numai 68.000 de elevi.

Ar trebui ca acest program, într-un interval de 4-5 ani, să se aplice în toate şcolile din România.

De aceea, vă rog să sprijiniţi acest amendament.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

71 de voturi pentru, 178 contra, 24 de abţineri, un coleg nu votează. Amendamentul a fost respins.

(Domnul deputat Alin-Gabriel Apostol vine la tribună.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Apostol. Am făcut schimb.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Bun.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Marginal 52.

Stimaţi colegi,

Realitatea este că Educaţia din România este în colaps. Cifrele vorbesc de la sine - avem a treia cea mai mare...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...cea mai mare...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...o luăm de la capăt?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

O secundă!

Avem a treia cea mai mare rată...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu va fi o secundă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...a abandonului şcolar timpuriu din Uniunea Europeană; suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea absolvenţilor de studii superioare; mai mult de 4 din 10 tineri de 15 ani au o formă de analfabetism funcţional; rata de angajare a noilor absolvenţi este redusă; avem cea mai slabă rată din UE privind participarea adulţilor la procesul de învăţare.

Adevărul este că timp de 32 de ani partidele care au condus România - şi cu durere o spun că o conduc şi astăzi -, PSD, PNL şi UDMR, au pus Educaţia...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

... pe ultimul loc... (Vociferări.)

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă aduc aminte...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...în priorităţile lor.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...şi mă uit pe listă...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...Educaţia...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...mai aveţi foarte mulţi colegi. Dacă nu din respect...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Imediat!

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pentru noi, pentru colegii dumneavoastră de la USR!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Educaţia are 2,28% din PIB, record negativ, mult departe de declaraţiile populiste susţinute recurent de vechea clasă politică.

USR susţine că este nevoie de o reformă profundă în Educaţie. Şi, ca parte din această reformă, susţine creşterea cu 16% a salariilor profesorilor, adică să fie respectată Legea salarizării... (Vociferări.) ...unice, introdusă chiar de PSD, în 2017. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi de la USR...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Deci se suplimentează...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă atrag atenţia că din timpul dumneavoastră...

 
   

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...se suplimentează...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...mănâncă colegul dumneavoastră!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

...creditele bugetare cu suma de 2.500.000 de lei la bugetul cheltuielilor cu personalul ale Ministerului Educaţiei, Capitolul 5001, Grupa 10, Titlul I - "Cheltuieli de personal".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

70 de voturi...

Lăsaţi-mi, vă rog, votul, că nu văd.

70 de voturi pentru, 192 contra, 12 abţineri, un coleg nu votează. Amendamentul, respins.

Domnul Filip Havârneanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Marginal 53. Se suplimentează creditele bugetare cu suma de 500.000 de mii de lei la bugetul cheltuielilor cu personalul ale Ministerului Educaţiei.

Vrem să creştem salariile profesorilor universitari, de la 25% până la 10%, descrescător. Trebuie să reducem decalajul dintre profesorii care au foarte mulţi ani experienţă şi cei care sunt debutanţi. Pentru că, din păcate, la început, ca profesor universitar, când eşti lector, conferenţiar, asistent, ai salariu mic. Şi trebuie să reducem acest decalaj.

Şi, de aceea, ne-am dori foarte mult, dacă aţi vota.

Şi sunt sigur că ne bazăm pe votul colegilor noştri, pentru că toţi trebuie să susţinem Educaţia.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

72 de voturi pentru, 186 contra, 21 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Ştefan Pălărie, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Pălărie:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

E prima oară când vorbesc de la tribuna acestui plen şi o fac cu tristeţe, nu doar pentru că dezbatem astăzi un buget sau Legea unui buget de stat cu cea mai mică alocare bugetară din PIB la capitolul Educaţie din ultimii 5 ani - 2,28% -, dar, mai mult decât atât, la amendamentele anterioare, care propuneau alinierea salarizării profesorilor din învăţământul preuniversitar şi universitar, la Legea salarizării unitare, dumneavoastră aţi votat împotrivă.

Pe 3 ianuarie o să înceapă un nou an şcolar, iar profesorii deja au anunţat greve, ştim asta cât se poate de clar.

Colegii mei nu au făcut altceva decât să vină să propună amendamente de armonizare a salarizării cu legislaţia în vigoare, mai ales că au drepturi salariale câştigate în instanţă.

Eu sunt aici să dau citire a 3 amendamente pe care o să vă rog să le supuneţi votului în bloc.

E vorba de amendamentele - marginal 60, 62 şi 79, iar ele sunt gândite să vină la pachet cu această salarizare cu 3 proiecte importante pentru care solicităm suplimentarea bugetului alocat Educaţiei cu 100 de milioane RON:

- Un proiect de pilotare a titularizării la nivel descentralizat. Ne dorim să vină oameni noi în sistemul educaţional. E important să pilotăm forme flexibile de intrare în carieră;

- Al doilea amendament se referă la standardizarea evaluării din învăţământul primar. În momentul de faţă, nota 8 de la Galaţi nu înseamnă 8 la Bucureşti, nici la Bacău, iar acesta este un lucru cât se poate de trist. Avem nevoie să facem acest lucru;

Iar amendamentul nr. 3 se referă la integrarea unui sistem digitalizat prin care evaluările naţionale şi examenele naţionale să poată să monitorizeze performanţa didactică şi pedagogică a cadrelor didactice, tocmai pentru ca pe viitor să le putem premia aşa cum se cuvine.

Aşadar...

Stimate preşedinte de comisie,

Vă rog să supuneţi votului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...de şedinţă.

Vot, vă rog, pentru cele 3 amendamente.

72 de voturi pentru, 191 contra, 21 de abţineri. Amendamentele au fost respinse.

Mai departe.

Domnul Apostol Alin-Gabriel. (Vociferări.)

A, ai fost! Bine că ai fost! (Râsete.)

Doamna Buzoianu.

Mai facem şi glume, stimate coleg, dar era un adevăr!

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Vă mulţumesc.

Marginal 47. Solicităm alocarea resurselor financiare necesare pentru a înfiinţa Corpul Român de Solidaritate şi Cooperare, care vine în completarea Corpului European de Solidaritate.

Programul are 3 planuri:

- un mecanism de finanţare pentru proiecte dedicate tinerilor, adulţilor şi vârstnicilor, pentru a desfăşura activităţi în comunitate;

- un instrument de suport pentru creşterea bunei guvernanţe a organizaţiilor din societatea civilă şi a celor care lucrează cu tinerii;

- precum şi un instrument de suport pentru a echipa comunităţile cu infrastructura necesară desfăşurării activităţilor.

Sursa de finanţare este bugetul propus pentru finanţarea partidelor politice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

69 de voturi pentru, 197 contra, 17 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul Ciornei Radu Tudor, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Tudor Ciornei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mă refer astăzi la marginalul nr. 49.

Este o rugăminte, pentru o sumă mică.

Fiind acum în pragul Crăciunului, vă voi spune povestea unor copii din comuna Straja, judeţul Suceava, echipa de fotbal feminin, care a câştigat un teren, câştigând Campionatul Naţional. Au mare nevoie de 300.000 de lei pentru vestiar, tribună şi instalaţie de nocturnă.

Primarul de acolo aparţine PSD, aşa că aţi vota pentru cineva de la dumneavoastră.

Vă rog, fiţi buni!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

86 de voturi pentru, 181 contra, 18 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul Miftode Marius-Andrei, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Avem o...

E vorba de amendamentul de la marginal 50.

Stimaţi colegi,

Avem o propunere de suplimentare a bugetului pentru a putea finanţa construirea unor corpuri de clădire la Şcoala Gimnazială nr. 5 din Gârcini, Săcele, judeţul Braşov.

Şcoala are peste 1.500 de copii înscrişi, fiind considerată una dintre cele mai mari şcoli generale din România.

Investiţia are în vedere construirea a 3 corpuri de clădire pentru preşcolari şi elevi. Corpurile ar avea o suprafaţă desfăşurată de 7.100 de mp, două etaje, 40 de săli de clasă, fiecare cu o suprafaţă de 60 de mp. De asemenea, se are în vedere amenajarea unui teren de sport, unui loc de joacă şi unei zone verzi.

Aceşti copii învaţă într-un mediu impropriu şi mult subdimensionat, inclusiv în containere. Această situaţie trenează de foarte mult timp.

Astfel că vă rog mult să facem ceva pentru ei!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

75 de voturi pentru, 200 contra, 14 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul Lőrincz Ştefan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este vorba de marginal 45. Propunem suplimentarea creditelor bugetare cu suma de 20 de milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea Cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească.

La momentul actual, statul român oferă Cursul LCCR doar unui procent de 2,35% din totalul copiilor şi adolescenţilor români din diaspora. Este esenţial ca programul să acopere un segment din ce în ce mai mare de copii români sau de origine română din diaspora, indiferent de localizarea geografică.

Deşi DRP ar trebui să finanţeze programe, proiecte şi acţiuni care să vină în sprijinul românilor din diaspora, acesta a finanţat de-a lungul timpului diverse proiecte şi programe fără impact real pentru diaspora, cu un proces de selecţie opac, cu criterii care nu sunt adaptate la nevoile reale ale comunităţilor de români din diaspora şi nici măcar nu sunt prevăzute proceduri de monitorizare care să preîntâmpine producerea unor nereguli sau abateri.

Propunem deci desfiinţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi folosirea resurselor pentru extinderea Cursului LCCR - Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

70 de voturi pentru, 208 contra, 19 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Domnul Seidler, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulţumesc.

Nr. 57, Anexa nr. 3/25/02, Capitolul 6501 - "Învăţământ", Grupa 51, Titlul VI, Articolul 01, Alineatul 01.

E vorba despre 1.400 de mii de lei pentru expertizarea seismică a construcţiilor cu destinaţia de unităţi sau instituţii de învăţământ de stat.

Există cadru legal pentru acest lucru, deci banii ar fi cu siguranţă cheltuiţi, pentru că întrebarea este când vine cutremurul, nu dacă vine.

Mulţumesc pentru votul dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

71 de voturi pentru, 201 contra, 22 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

Doamna Simina Tulbure, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pentru Anexa nr. 3/25/01, Capitolul 6500 - se prevede suma de 1.218.420 mii lei, în condiţiile în care forma iniţială a proiectului prevedea 1.208.420 mii lei. Se suplimentează, deci, cu suma de 10.000 mii lei.

Obiectivul este organizarea şi dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educaţie Online.

Stimaţi colegi,

Ştiţi foarte bine că odată cu situaţia pandemică, elevii au trecut prin momente foarte dificile în ceea ce priveşte şcoala online şi, mai mult decât atât, profesorii au fost cei care au avut foarte multe probleme, întrucât elevii au fost nevoiţi să le predea profesorilor cum să folosească anumite platforme digitale.

Ei bine, acest amendament vine ca să confrunte această problemă, în ceea ce priveşte lipsa competenţelor digitale şi a echipamentelor digitale, de asemenea.

Vă rog să susţineţi acest amendament.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

70 de voturi pentru, 206 contra, 16 abţineri.

Amendamentul a fost respins.

Doamna Özmen Oana-Marciana, vă rog.

Şi apreciez cursivitatea cu care colegii de la USR au venit la microfon. Păstraţi-vă bunele obiceiuri!

Vă rog, stimată doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Am 4 amendamente.

Marginal 55. Este un amendament care are în vedere - pentru Şcoala "Pia Brătianu" din sectorul 1 este nevoie de 6 săli de clasă noi şi, ca urmare, solicităm o suplimentare a bugetului.

Marginal 56. Colegiul "Mihai I"... Colegiul Feroviar - şi mă aştept din partea colegilor din PNL să voteze acest amendament.

Marginal 59. Avem un amendament care prevede, de asemenea, construirea unui bazin olimpic la Colegiul Tehnic "Media" din sectorul 1, Bucureşti.

Iar marginal 96 are ca obiect construirea de grupuri sanitare la nivel naţional pentru şcolile din mediul rural.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog.

73 de voturi pentru, 211 contra, 17 abţineri, 2 colegi nu votează. Amendamentul, respins.

Supun votului dumneavoastră restul amendamentelor respinse care nu au fost susţinute în plen.

Vot, vă rog.

12 voturi pentru, 208 contra, 79 de abţineri, 2 colegi nu votează. Amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/25 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 211 voturi pentru, 102 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/25 a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/26 - "Ministerul Sănătăţii".

Nu avem amendamente admise. Avem 307 amendamente respinse, poziţiile 1-307.

Începem cu iniţiatorii amendamentelor respinse, care doresc să le susţină.

Doamna Diana Stoica, vă rog. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am o rugăminte mare pentru colegii de la PSD, că văd că sunt treji acum - e pentru spitale, dragi colegi şi dragi colege... (Vociferări.) ...că ştiu că în următoarea perioadă adevărata putere stă la dumneavoastră.

Văd că colegii de la PNL sunt semi-invizibili în seara asta!

Aveţi toate bazele lăsate pentru a construi spitale în România. Şi mă refer aici la cele 3 spitale regionale - Iaşi, Cluj, Craiova.

Bugetaţi cu răspundere toate fondurile necesare şi uitaţi-vă la programele europene, să construiţi spitale pentru români!

Înfiinţaţi Agenţia pentru Infrastructură în Sănătate, ca să aveţi norme de siguranţă pentru construcţia de spitale!

Am uitat, domnule preşedinte, marginal 244 şi 291.

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Da.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Veţi avea criterii clare de prioritizare a investiţiilor în infrastructura spitalicească şi nici nu va fi încărcat bugetul de stat cu cheltuieli de funcţionare pentru că acestea sunt acoperite din PNRR până în 2026.

Dacă ne-a arătat ceva pandemia e că infrastructura spitalicească este insuficientă şi depăşită.

Când ajungem într-un val pandemic de COVID-19, infrastructura abia face faţă numărului de bolnavi, iar celelalte afecţiuni sunt aproape trase pe dreapta.

Aveţi la Legea bugetului şi câteva amendamente specifice, propuse de USR PLUS, deci aveţi şansa în seara aceasta să votaţi şi "pentru". Şocaţi-vă butoanele de la... (Vociferări.) ...birou! (Vociferări.)

Aveţi în seara aceasta şansa să alocaţi sume pentru a demara lucrări la spitale în zone care fie nu au spitale, fie au spitale atât de vechi încât nici nu putem să le mai numim locuri în care oamenii vin să se facă bine; sunt locuri în care oamenilor le e teamă să mai vină la spital, că e posibil să nu mai plece!

Aşadar, răsplătiţi-le, vă rog frumos, munca medicilor, munca eroică din această pandemie, prin locuri de muncă unde să se ducă cu mândrie şi în care să aibă tot ce le trebuie ca să îşi facă treaba bine!

Prin urmare, stimaţi colegi, vă invit să susţineţi amendamentele de la marginal 244 şi 291.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut. Am reţinut marginalele.

 
   

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Mulţumim, doamnă deputat.

Vă rog, stimaţi colegi, vot!

 
   

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Eram în vot, domnule lider, dar vă dau cuvântul. Eram în vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, domnule lider.

Eram în vot.

Dacă îmi permiteţi să anunţ şi votul?

Contra - 211, 76 - pentru, prezenţi - 305, abţineri - 18, 0 - "nu votez". Amendamente respinse.

Vă rog, domnule Andronache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Am rugămintea către colegi să se refere la amendamentul pe care îl susţin, să lase alte grupuri în pace.

Şi o singură precizare - vizibilitatea nu are legătură cu sonorul, stimată colegă.

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Fac şi eu precizarea, pentru cei care încă nu au fost informaţi - suntem şi online, funcţionăm cu vot pe tabletă plus vot pe cartelă. O parte dintre colegii noştri, indiferent din ce grup, liberalii în mod deosebit, sunt logaţi, se află în prezenţă, suntem în prezenţă, de aceea avem şi cvorumul acesta. De aceea există şi o întârziere în comunicarea rezultatului, pentru că aşteptăm centralizarea, inclusiv a voturilor de pe tabletă.

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ungureanu Emanuel-Dumitru. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Este multă animaţie în sală, ceea ce este foarte bine, înseamnă că sunteţi atenţi la nevoile oamenilor şi sper că este aşa.

Am venit cu încredere în Buzău, în primul rând să construim un spital de la zero. Şi sunt primul deputat, din păcate, care nu este din acea zonă, care a venit cu un proiect concret, deşi acolo este şi domnul Ciolacu, este şi domnul Câciu... (Vociferări.) ...a fost şeful Diviziei "Getica", şi domnul premier Ciucă, nu?, ştiu bine, şi avem şi ministrul culturii.

Aşa că mă aştept să votaţi marginal 288 şi 287. O să spun însă toate amendamentele pe spitalele din zona Buzăului.

Dar aici este un studiu de fezabilitate şi este o alocare de sumă - la 288 - pentru cumpărarea a 7 hectare de teren. Pentru că domnul Toma, cel care conduce primăria, a spus acum două zile că ar vrea să cumpere teren, dar nu are bani.

Acum, e adevărat, am angajamentul pe care îl spun aici, ferm, din partea preşedintelui PSD, care este din Buzău - mă refer la domnul Ciolacu, care mi-a promis că dacă nu o să treacă aceste amendamente, 287, 288, promite că va face un schimb de terenuri cu MApN, în zona de...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Am înţeles...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...de ieşire...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

...domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...la Mărăcineni...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga să...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...şi se va face un spital nou, municipal.

Este fundamental să facem asta în zona...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

E în regulă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...Buzăului.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

V-aş ruga să...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Deci, de la 284, ca să fiu mai concis, până la 288, avem aşa - dotări pentru... (Vociferări.)

Dacă îmi daţi voie?

Ca să spun sumele, să ştiţi care este votul.

284 - vorbim despre sume pentru Spitalul din Nehoiu, care stă să cadă peste pacienţi, este complet distrus.

Îi rog pe PSD-iştii din..

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Suma? Suma?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...Buzău să...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Să nu uitaţi suma, domnule deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...să se uite...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Suma?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...la ceea ce vă spun astăzi.

1.000.292.86 mii lei pentru echiparea Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat.

Vorbim despre suma de 17.048 mii lei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Un miliard de mii lei e cam multişor, domnule deputat!

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

17...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Un miliard de mii lei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

17.048 mii lei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...e pe undeva mult peste bugetul...

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bun.

Şi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Suntem la jumătatea bugetului republicii. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...la 286, pentru Spitalul... nu, aici... (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am consemnat că solicitaţi... (Vociferări. Gălăgie.)

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

...atât. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...un miliard... (Vociferări. Gălăgie.)

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bun. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...de mii lei. (Vociferări. Gălăgie.)

 
   

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bun. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Dacă ştiţi cât e bugetul ţării, perfect! (Vociferări. Gălăgie.)

V-aş ruga, stimaţi colegi, să votaţi. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bun.

Mulţumesc.

Este ca la... ca la meci aici, se strigă, ceea ce e o formă de "politeţe" din partea parlamentarilor din Buzău.

Mulţumesc foarte mult. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendamente respinse: contra - 190, pentru - 57, prezenţi - 267, 20 abţineri, 0 - "nu votez".

Domnul deputat Giugea Nicolae.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Giugea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

În orice ţară din lume, un guvern are obligaţia de a-şi hrăni populaţia, de a o educa şi de a-i asigura sănătatea. Investeşti în agricultură, investeşti în educaţie şi în infrastructura de sănătate, şi în tot ceea ce înseamnă sistem de sănătate.

Vreau să vă anunţ pe această cale că regiunea Oltenia este singura regiune din România care nu are un spital de pediatrie.

De aceea, propun suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 2.000.000 de lei pentru studiu de fezabilitate şi proiect tehnic Spital regional de pediatrie la Craiova.

Mulţumesc.

236, marginal, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Da. Găseam marginalul.

Mulţumesc, domnule coleg.

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Amendament respins: contra - 199, pentru - 100, prezenţi - 305, abţineri - 6.

Domnul deputat Lazăr Ion-Marian, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Voi susţine amendamentele de la marginal 241 şi 274.

Amendamentul de la marginal 241 este pentru alocarea sumei de 5.000 mii lei pentru achiziţionarea unui aparat radiologic de angiografie, de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Iar amendamentul de la marginal 274 - se suplimentează bugetul alocat cu suma de 90 mii lei, care va fi folosită pentru modernizarea şi echiparea Centrului de Transfuzie Sanguină Vâlcea, din Râmnicu Vâlcea.

Vă mulţumesc.

Şi să supuneţi votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Rog, vot, stimaţi colegi!

Amendament respins: 195 contra, pentru - 80, prezenţi - 292, abţineri - 17.

Domnul deputat Pop, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Rareş Tudor Pop:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Una din soluţiile pe care le avem la îndemână pentru a creşte accesul persoanelor vulnerabile din mediul rural la servicii de sănătate o reprezintă asistenţa medicală comunitară, o instituţie bine-cunoscută şi de primarii dumneavoastră.

Astăzi avem 1.822 de asistenţi medicali, 463 de mediatori sanitari şi un deficit de peste 50% de personal medical.

Peste asta se adaugă 1.800 de cereri de finanţare, în ultimii 4 ani, din partea primarilor PNL şi PSD.

Anul acesta, la rectificare ne-am propus să dublăm această sumă şi am cerut aceşti bani. Din păcate, nu i-am primit. Aşa că o să-i cerem astăzi sub forma unui amendament care se află la marginal 246. Este vorba de 68 de milioane de lei pentru a finanţa angajarea de personal în cadrul direcţiilor de asistenţă socială, pentru poziţiile de asistent medical comunitar şi mediator sanitar.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi!

Amendament respins: contra - 208, pentru - 70, prezenţi - 299, abţineri - 21.

Acum a venit... şi ce avem aici consemnat?

Doamna deputat Rizea Cristina Camelia, vă rog, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mulţumesc, dragi colegi.

În Anexa nr. 3/26/01 propunem suplimentarea creditelor bugetare asociate Programului "Asigurarea calităţii serviciilor medicale" cu suma de 500 mii lei care va fi folosită pentru modernizarea şi echiparea Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

Amendament respins: 218 voturi contra, 79 pentru, din 312, 15 abţineri.

Doamna senator Aelenei Evdochia, AUR.

Vă rog, doamnă senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Evdochia Aelenei:

Bună seara!

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că ne cunoaştem deja, eu vin din Constanţa. Şi nu o să încep să vă citesc marginal, nemarginal.

Constanţa pot spune că nu are spital judeţean. M-am angajat în Spitalul Judeţean din Constanţa acum 35 de ani, venind din Ploieşti. Stupoare, în acelaşi spital - maternitate, pediatrie, arşi, boli interne. Acum, mai nou, avem şi infecţioase, pentru că ne-a ars Spitalul de boli infecţioase.

Vă rog din suflet, Constanţa este situată la o margine de ţară. Ştim bine că nici Tulcea nu are spitale. În Tulcea, noaptea nu avem pediatrie, copiii vin, gardă de pediatrie Tulcea nu are.
Gardă de neurochirurgie Tulcea nu are. Toţi vin la Constanţa. Practic, putem spune că acolo este "Judeţul Dobrogea".

Vă rog, vă rog din suflet, avem atâţia parlamentari din Constanţa!

Şi avem un parlamentar, noi, AUR, un sculptor, care ne-a promis că vă face statuie, PSD, PNL, dacă votaţi... (Râsete.) ...Spital Judeţean în Constanţa.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Doamnă senator...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Evdochia Aelenei:

Vă rog frumos, votaţi...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

...aproape... aproape că...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Evdochia Aelenei:

...marginal...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

...ne convingeţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Evdochia Aelenei:

...93, 96.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...şi pe neconstănţeni.

Deci, vă rog...

 
   

Doamna Evdochia Aelenei:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...stimaţi colegi, vot! (Vociferări.)

O voce din sală:

Cine vrea statuie, vot! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Evdochia Aelenei:

Băiatule, e nevoie de Spital Judeţean în Constanţa!

Vino la mare şi să te apuce... (Vociferări.) ...acolo, la mare, să vă apuce răul! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendamentul a fost respins: contra - 201, pentru - 53, din 310, abţineri - 56. (Vociferări. Gălăgie.)

Domnul deputat Axinia Adrian-George, AUR. (Vociferări. Gălăgie.)

Stimaţi colegi,

Noi...

 
   

Domnul Adrian-George Axinia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...noi luăm colegii în ordinea în care au deschis microfoanele, prezenţa, prin cartele, şi ne apare pe ecran.

Ne cerem scuze, dar aşa e procedura, aşa continuăm!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-George Axinia:

Două amendamente vreau să vă prezint - marginal 147 şi marginal 184, ambele pentru oraşul Ploieşti.

La primul propun alocarea sumei de 1.500 mii lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Şi la al doilea - o suplimentare, tot pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru achiziţionarea a două mijloace de transport sanitar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Deci avem...

 
   

Domnul Adrian-George Axinia:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

...două amendamente, două marginale, da?

 
   

Domnul Adrian-George Axinia:

Da.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vot, vă rog, stimaţi colegi!

Amendamente respinse: contra - 207, pentru - 30, din 309, abţineri - 72.

Domnul deputat Ciornei Radu Tudor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Tudor Ciornei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am un pachet de 3 amendamente pentru judeţul Suceava. Amendamente care cer lucruri extraordinar de importante şi necesare în contextul actual. Numerele lor sunt - marginal 279, 280 şi 281.

Primul. Se alocă suma de 3,845 mii lei pentru amenajarea şi dotarea unui centru de secvenţiere genetică în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

În contextul pandemiei de COVID-19, secvenţierea noilor tulpini este crucială pentru asigurarea unor servicii medicale ţintite şi de bună calitate.

Fondurile vor fi asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului.

Marginal 280. Cerem alocarea sumei de 18,455 mii lei pentru construirea unui spital de pediatrie în municipiul Suceava, judeţul Suceava.

Construirea unui nou spital de pediatrie care să deservească judeţele Suceava şi Botoşani este de multă vreme o mare urgenţă pentru cetăţenii acestor două judeţe, care suferă cronic din cauza lipsei infrastructurii.

Şi ultimul, 281. Se alocă suma de 44,567 mii lei pentru construirea şi dotarea unei noi aripi a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi.

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

Amendamente respinse: voturi contra - 212, pentru - 81, prezenţi - 310, abţineri - 17.

Doamna Neagu Denisa-Elena, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Denisa-Elena Neagu:

Săptămâna aceasta, în Camera Deputaţilor s-a votat Legea privind Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer. USR s-a abţinut. Ştiţi de ce? Pentru că înainte de a avea o astfel de lege ar trebui să le oferim acces la investigaţii şi tratamente revoluţionare în lupta pe care o au de dus împotriva cancerului.

Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din Bucureşti, cel mai mare din ţară, nu are încă un aparat de ultimă generaţie - PET CT - indispensabil în diagnosticarea şi urmărirea cancerului. Este ruşinos!

De aceea, cerem suplimentarea bugetului cu 54,9 milioane de lei, bani necesari pentru achiziţia aparaturii necesare în lupta împotriva cancerului.

Înainte de a vota zile naţionale, haideţi să votăm pentru adoptarea acestui amendament - marginal 278!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă mulţumim, doamnă deputat.

Vă rog, stimaţi colegi, vot!

Amendament respins: voturi contra - 211, pentru - 94, din 315, 10 abţineri.

Dacă îmi daţi şi...

(Domnul deputat Viorel Băltăreţu solicită să ia cuvântul.)

Domnul senator Cernic Sebastian.

 
   

Domnul Viorel Băltăreţu (din sală):

M-aţi sărit!

Viorel Băltăreţu, dar îmi scosesem cartela.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut, domnule Băltăreţu. (Vociferări.)

 
   

Domnul Sebastian Cernic:

Vă mulţumesc...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Sunt convins. Între timp a apărut altceva pe ecran. Dar o să vă luăm pe dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă la primul amendament, cel cu Stadionul Municipal Bacău, nu am avut noroc, vă spun ce am făcut - am luat amendamentul PSD din primăvară, unde se cereau 11.840 mii lei pentru amenajarea în regim de urgenţă a parterului şi subsolului obiectivului de investiţii "Spitalul «Sfânta Maria» Bacău" pentru asigurarea funcţionalităţii UPU a Spitalului Judeţean Bacău, pentru preluarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, respectiv asigurarea funcţionării unei secţii de anatomie patologică. (Vociferări.).

Aici nu cred că veţi vota împotrivă, pentru că aţi votat, în primăvară, pentru. Aşa că mă aştept la primul amendament USR care să treacă în seara aceasta.

Mulţumesc mult. (Vociferări.).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi! (Vociferări. Gălăgie.).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian Cernic:

Consecvenţă!

Mulţumim. (Vociferări. Gălăgie.).

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins: voturi contra - 207 voturi pentru - 93, prezenţă - 314.

Domnul Băltăreţu, dacă mai doriţi, vă rog.

Am reţinut, a fost o mică eroare de înregistrare la dumneavoastră, vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Băltăreţu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Am un amendament - marginal 292. Este vorba de suma de 25.032,84 mii lei, aferentă modernizării şi reechipării Centrului Regional de Transfuzie Sanguină de la Cluj.

Aş vrea ca suma respectivă să fie finanţată din bugetul propus pentru Administraţia Prezidenţială - Anexa nr. 3/01/26, Programul 115 - "Susţinerea rolului Preşedintelui României" - Credite de angajament, care ar trebui să fie redus cu aceeaşi sumă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi!

Amendament respins: 209 voturi contra, pentru - 80, din 305 prezenţi, 16 abţineri.

Domnul deputat Lupu Andrei-Răzvan, USR.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mă refer la punctul 268, marginal. Cred că este vorba despre amendamentul sau unul dintre amendamentele care se referă la cea mai mică sumă adăugată la buget.

Vă spun sincer, am vorbit cu directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine din Ploieşti şi au nevoie acolo de o maşină. O maşină care ar costa doar aproximativ 17.000 de euro, respectiv 90.000 de lei.

Dacă nici măcar acest efort nu îl putem face acum înseamnă că nu putem obţine niciun fel de alt consens vreodată în Parlament.

Aşa că pentru aceşti aproximativ 17.000 de euro cred că putem da acum un vot pozitiv.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

Amendament respins: voturi împotrivă - 205, pentru - 89, din 309, cu 15 abţineri.

Domnul deputat Sas, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sas Lóránt-Zoltan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vă supun atenţiei amendamentul - marginal 255, amendament care propune creşterea bugetului alocat Centrului de Transfuzii Bistriţa-Năsăud cu doar 475 mii lei, centru care este parte a sistemului de transfuzii sanguine, Cenuşăreasa sistemului de sănătate.

Vă mulţumesc frumos.

Domnule vicepreşedinte,

Vă mulţumesc frumos pentru susţinerea amendamentului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

Amendament respins: voturi împotrivă - 214, pentru - 80, prezenţi - 311, abţineri - 17.

Îl invităm la microfon pe domnul deputat Ichim Cristian-Paul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Da.

Mulţumesc.

Susţin două amendamente - marginal 289 şi 253.

Marginal 289. Reparaţii capitale, modernizare, eficientizare energetică şi dotare Spital Municipal "Sf. Ierarh Dr. Luca", Oneşti.

Spitalul Municipal din Oneşti deserveşte undeva la 180.000 de băcăuani. Cum nu s-au mai făcut investiţii din anii '70-'80, cred că ar fi momentul să modernizăm acest spital, pentru că o facem în interesul românilor.

Şi marginal 253. Sistemul de transfuzii sanguine este Cenuşăreasa sistemului de sănătate. La Bacău nu s-au făcut investiţii în clădirea în care funcţionează sistemul de transfuzii de 30 de ani. Pe lângă acest lucru, Centrul de Transfuzii are un contract de închiriere pentru ambulanţă cu Spitalul Judeţean, în sistemul ambulatoriu.

Consider că ar trebui să facem un efort şi să suplimentăm bugetul Ministerului Sănătăţii cu 3.090 mii lei pentru reparaţii capitale la Centrul de Transfuzii şi achiziţionarea unei maşini.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Deci înţeleg că avem două amendamente la dumneavoastră.

Vă rog, vot, stimaţi colegi! (Vociferări. Gălăgie.)

Amendament respins... amendamente respinse, îmi cer scuze! Voturi contra - 204, pentru - 80, din 296, 12 voturi - abţinere.

Domnul deputat Blaga Daniel-Codruţ, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Codruţ Blaga:

Bună seara!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă propun amendamentul de la marginal 257, prin care încercăm să suplimentăm bugetul alocat cu 50.000 de lei, buget alocat pentru modernizarea şi echiparea Centrului de Transfuzie din Târgovişte.

Am discutat acolo şi acest centru funcţionează într-un spaţiu de 194 de mp. Anul acesta au primit o nouă centrifugă, şi acum, spre sfârşitul anului, au primit şi o nouă cameră în care să instaleze această centrifugă, doar că această cameră este nefolosită de ani de zile şi e nevoie de modernizarea ei şi de adaptarea fluxului de lucru.

Vă mulţumesc. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

212 voturi contra, 72 pentru, 297 prezenţi, 13 abţineri. Amendament respins.

Domnul senator Negoi Eugen-Remus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă supun atenţiei amendamentul de la marginal 276. Se înfiinţează o unitate medicală pentru primiri urgenţe care să deservească o zonă de litoral pe care o folosim şi noi, constănţenii, dar o folosesc şi turiştii sau cei care trec în tranzit pe acolo.

Sursa de finanţare este relativ simplă - luăm din PNDL 3 şi dăm primarilor care sunt în zona aceea, pentru că există o nevoie stringentă de o unitate de primiri urgenţe care să deservească UAT-urile de la Agigea, Techirghiol, Eforie, Tuzla, Costineşti, până la 23 August, spre Mangalia.

Aşadar, dragi colegi, fiindcă în această zonă trăiesc câteva zeci de mii de persoane şi pentru că ştim foarte bine că populaţia judeţului Constanţa se dublează în timpul sezonului estival, vă rog să luaţi în considerare votarea acestui amendament.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen-Remus Negoi:

Haideţi, domnilor colegi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins: voturi împotrivă - 200, pentru - 76, abţineri - 12, prezenţi - 289.

Domnul senator Poteraş Cosmin-Marian, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin-Marian Poteraş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

O să fiu foarte scurt.

Marginal 265. Se suplimentează bugetul alocat cu suma de 90 de mii de lei, care va fi folosită pentru modernizarea şi echiparea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Dolj din Craiova.

Sursa de finanţare - bugetul Administraţiei Prezidenţiale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi!

Amendament respins: voturi împotrivă - 210, pentru - 73, prezenţi - 296, abţineri - 13.

Domnul deputat Miruţă Radu-Dinel, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Cred că putem face o excepţie astă seară. E vorba de cel mai ieftin amendament din toate sutele, miile de amendamente, pentru Centrul de Transfuzie de la Târgu Jiu, unde un medic excepţional şi o echipă excepţională au reuşit, din donaţii, în cea mai mare parte, să facă acel centru funcţional, însă nu pot să primească prin donaţie reabilitarea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel încât, stimaţi colegi, e vorba de o sumă doar de 50.000 de lei, de 500 de milioane de lei vechi, care ar schimba faţa acelui sediu, motiv pentru care estimez că bunăvoinţa dumneavoastră consideră că nu dereglează bugetul naţional dacă mută de la Administraţia Prezidenţială banii, probabil, pe combustibilii unei zile sau ai câtorva zile, ai coloanei oficiale.

Vă rog să votaţi.

E vorba de marginal 259.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Sunt convins că această sumă, dacă e reală, se găseşte în parte local, de la autorităţi, pe bugetele pe care le au.

Supun votului totuşi amendamentul.

 
   

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

E vorba de minister.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am înţeles.

Supunem votului amendamentul.

Vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 200, pentru - 83, prezenţi - 295, abţineri - 12.

Doamna Diana Stoica.

Vă rog.

Doamna deputat - îmi cer scuze! - Diana Stoica.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Nu e nicio problemă, domnule vicepreşedinte!

Într-adevăr, centrele de transfuzii sanguine să ştiţi că sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu a autorităţilor locale.

Voi vorbi despre marginal 242, 247, 251, 256, 258, 260, 262, 263, 264, 266, 267, 269, 272, 275. (Aplauze. Râsete.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Continuaţi, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Este pentru prima dată când pentru toate centrele de transfuzii din ţară au fost solicitate fonduri.

Eu sunt sigură că fiecare dintre dumneavoastră s-a confruntat cel puţin o dată în viaţă cu o problemă de sănătate, a familiei sau a celor apropiaţi, care au avut nevoie de sânge pentru a supravieţui şi sper din suflet că veţi susţine aceste amendamente.

După cum ne-a spus şi Comisia Europeană, încă din 2017, România are nevoie de creşterea securităţii transfuzionale, de digitalizarea de la venă la venă şi eu chiar cred că e de datoria noastră să ne asigurăm că fiecare pacient primeşte sângele de care are nevoie pentru a supravieţui. Iar pentru asta avem nevoie să consolidăm centrele de transfuzie sanguină.

O să vă povestesc foarte pe scurt despre Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti. (Rumoare.)

Ba da! E dreptul meu!

Centrul de Transfuzie Sanguină furnizează sânge pentru mai mult de 60 de spitale din Bucureşti şi din regiune, dar este amplasat într-o clădire vulnerabilă pentru care s-a constatat încă din anul 1991 că nu s-au respectat normele de protecţie seismică.

Şi, totuşi, în 31 de ani nu s-a făcut nicio investiţie în reparaţii capitale.

Pe lângă riscul zilnic la care sunt expuşi donatorii, vă daţi seama că şi echipa medicală e expusă acestui risc şi vă cerem să intervenim şi să intervenim acum.

Sper din suflet să votaţi aceste amendamente!

După ce le supunem la vot mai am de susţinut un amendament, domnule preşedinte de şedinţă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Mulţumim, doamnă deputat.

V-aş ruga, stimaţi colegi, să votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Îmi pare rău că le refuzaţi şansa pacienţilor la viaţă, dar fiecare dintre noi va răspunde pentru votul din Parlament!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Doar amendamentul am votat, nu ce e în conţinutul amendamentului, doamnă deputat. Şi ştiţi foarte bine. Nu e vorba de şansa la viaţă, e vorba de anumite restricţii bugetare, le cunoaştem, constrângeri! Dar sunt convins că vom găsi soluţii pentru problemele ridicate de dumneavoastră.

Amendamentele au fost respinse.

Voturi contra - 203, pentru - 83, din prezenţă 300, abţineri - 14.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Şi mai avem marginal 296.

Pentru vaccinarea anti-HPV. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la rata de cancer de col uterin la incidenţă şi mortalitate provocate de cancerul de col uterin.

În România, în fiecare an, 3.308 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, iar peste 1.700 de femei pierd lupta cu această boală şi mor. Aceste femei sunt mame, fiice, soţii, surori, prietene şi vieţi care ar fi putut fi salvate, pentru că aceste decese de cancer de col uterin şi cancer cervical sunt prevenibile în proporţie de 99% prin vaccin şi screening.

Prin urmare, noi ne dorim ca fetele cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani să primească acest vaccin. Avem un cost estimat de 128.000 de mii de lei şi avem banii aceştia.

Sursa de finanţare este prevăzută în amendament.

Haideţi să salvăm fetele acestea împreună, să nu mai moară!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi vă mulţumim.

Vă rog, stimaţi colegi, vot. (Aplauze.)

Amendamentul a fost respins.

Voturi împotrivă - 196, pentru - 92, abţineri - 19, "nu votez" - unul, din 308.

Domnul deputat Havârneanu Filip.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Filip Havârneanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Se suplimentează bugetul alocat cu suma de 150 de mii de lei, care va fi folosită pentru modernizarea, echiparea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi.

Şi sunt sigur că-l veţi vota, mai ales pentru că sursa de finanţare este golful, bugetul propus pentru Administraţia Prezidenţială, Anexa nr. 3/01/26.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă 206, pentru - 77, 294 prezenţi, 10 abţineri, unul "nu votez".

Domnul deputat Cristian Brian.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Marginal 252.

Se suplimentează bugetul alocat cu suma de 2.850 de mii de lei, care va fi folosită pentru modernizarea şi echiparea Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureş, din Baia Mare, pentru extindere clădire, reabilitare, modernizare compartimente medicale şi reparaţii capitale.

Dacă va pica acest amendament vreau să vă spun că intenţionez să organizez o colectă mobilă de sânge la Parlament şi vă invit să donaţi şi dumneavoastră sânge măcar, dacă nu o să susţineţi acest proiect.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 211, din 299 prezenţi, 76 pentru şi 12 abţineri.

Domnul deputat Ungureanu Emanuel-Dumitru.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Stimaţi colegi,

Mă bucur că este aici şi domnul ministru al finanţelor din Buzău, domnul Câciu.

Să ştiţi că Centrul de Transfuzii din Buzău stă să cadă, la propriu. Este o parte din clădire care se mişcă şi se afundă în fiecare lună.

Am vorbit acum două zile cu cea care conduce acest centru şi mi-a spus că are nevoie de resurse importante: 1. pentru consolidare şi apoi pentru modernizare.

Deci la marginal 254 aveţi acest proiect şi se propune diminuarea sumei de la cel mai mare turist al ţării - 4.820 de mii de lei.

Rugămintea mea este dacă parlamentarii din Buzău şi ceilalţi, de la PSD şi PNL, nu vor vota pentru acest centru de transfuzii, îl rog public pe domnul Câciu ca să se aplece asupra acestui...- cum să spun eu - acestei clădiri care ar trebui să fie mult consolidată într-o zonă seismică.

Mulţumesc frumos.

Repet, marginal 254.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi eu sunt convins că l-aţi sensibilizat pe domnul ministru.

Vă rog, stimaţi colegi, vot.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 221, pentru - 80, prezenţi - 314, 13 abţineri, 0 "nu votez".

Domnul senator Narcis-Ion Mircescu.

Domnule coleg?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Narcis Mircescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

O să vă propun un amendament care în următoarele clipe va pica la vot, dar poate în viitor găsim soluţii pentru propunerea pe care am să v-o fac.

Sursa de finanţare: Administraţia Prezidenţială, cum bine aţi intuit.

Se suplimentează bugetul alocat cu suma de 150 de mii de lei, care va fi folosită pentru modernizarea şi echiparea Centrului de Transfuzie Sanguină Argeş, din Piteşti, şi a punctului de recoltare din Câmpulung Muscel.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut.

Vă rog să votaţi, stimaţi colegi.

Amendamentul a fost respins.

208 voturi împotrivă, 75 pentru, prezenţi - 295, abţineri - 12 voturi.

Revenim la colega noastră, doamna deputat Dumitrina Mitrea.

A fost o eroare. Am reţinut, totuşi, noi votul. Vă invitam oricum.

Vă rog, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Mulţumesc.

Şi pentru că vin din zona în care anul trecut, la Piatra Neamţ, au decedat 16 persoane la ATI, şi pentru că între timp s-a făcut un ATI modular, din donaţii, totuşi Spitalul Judeţean are nevoie în continuare de reabilitări şi renovări.

Şi am dori - la marginal 235 - să se aloce suma de 5.000 mii de lei pentru reparaţiile acoperişului Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. (Vociferări.)

Da, 5.000 de mii!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Am reţinut.

 
   

Doamna Dumitrina Mitrea:

5.000 mii!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rugăm, stimaţi colegi, vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Nu e o sumă aşa mare!

Mă aşteptam ca măcar domnul Şerban să fie pentru. (Vociferări.)

Poftim? (Vociferări.)

Da, bravo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi credem că v-a susţinut dânsul.

 
   

Doamna Dumitrina Mitrea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Voturi împotrivă - 216, voturi pentru - 36, prezenţi - 306, abţineri - 54.

Mai aveţi, doamnă deputat?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Da. Marginal 234.

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Se alocă suma de 30.000 de mii de lei dotare şi reabilitare Spitalul orăşenesc Târgu Neamţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 217, pentru - 33, 51 abţineri, din 301 prezenţi.

Marginal numărul?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Marginal 233.

Se alocă suma de 30.000 de mii de lei dotare şi reabilitare Spitalul de psihiatrie Roman.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, stimaţi colegi, vot.

Dacă ne putem apropia şi spre final, doamnă deputat, pentru că...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Unul mai am, atât!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Mai avem câţiva colegi şi am vrea să...

 
   

Doamna Dumitrina Mitrea:

Unul singur mai am şi atât!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi vă mulţumim.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 220, pentru - 30, din 301, 51 abţineri.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitrina Mitrea:

Şi marginal 232.

Se alocă suma de 15.000 de mii de lei dotare şi reabilitare Corp primiri urgenţe al Spitalului orăşenesc Bicaz.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 220, pentru - 24, abţineri - 56, din prezenţă 300.

Doamna deputat Enachi Raisa, AUR.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Bună seara!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă supun la vot marginal 76.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă dau un pahar cu apă. Ne uşuraţi munca dacă supuneţi direct la vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Voiam să atrag atenţia colegilor mei deputaţi de Vaslui, dar din păcate nu sunt în sală. Dar cineva mai este în sală, PNL...

 
   

Domnul Nicolae Neagu:

Sunt online!

 
   

Doamna Raisa Enachi:

... şi USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Sunt online!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Foarte bine!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

S-a verificat. Sunt online!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Voiam să le supun atenţiei că în oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, avem un spital care în secolul XXI nu are Secţie de urgenţă şi Secţie de pediatrie. Doamnele nasc în maşini şi oamenii mor pe drum până ajung în municipiul Bârlad pentru a se trata.

De aceea, rog suplimentarea bugetului cu suma de 1.500 mii lei.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi vă mulţumim.

Vă rog să votăm, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 220, pentru - 26, prezenţi - 311, abţineri - 64, unul "nu votez".

Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica, AUR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Încă o dată mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am să fac un apel ca de la om la om şi mă adresez aici în special celor din Timiş, liderului de grup de la PSD, secretarului de şedinţă, domnul Ganţ, colegilor de la minorităţi, domnului viceprim-ministru Grindeanu şi la 171 aş dori să solicit suma de 1.500 mii lei - este o sumă foarte mică - pentru Spitalul de copii din Timişoara "Louis Ţurcanu".

Şi vreau să vă spun că eu cunosc realitatea. Acum trei-patru săptămâni a trebuit să apelez la serviciile medicale de urgenţă pentru fiul meu şi am descoperit faptul că nu sunt deloc nici măcar apă şi săpun, şi şerveţele, şi că nu sunt sprinklere în caz de incendiu.

Este o sumă mică. Încă o dată, vă rog mult, doar 1.500 mii lei pentru Spitalul de copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Sper din toată inima că aţi surprins un moment neplăcut în viaţa dumneavoastră personală şi că el se remediază.

Supun votului amendamentul propus de domnul deputat.

Vă rog, stimaţi colegi.

Amendament respins.

213 voturi împotrivă, 42 pentru, din 313 prezenţi, 58 abţineri.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

M-am convins încă o dată. Văd că mulţi dintre dumneavoastră nu aveţi nici suflet, nici demnitate, nici onoare, nici bunătate, nici măcar în postul Crăciunului! Dar să vă binecuvânteze Dumnezeu după toată conştiinţa şi bunătatea dumneavoastră!

Ca să terminăm cu celelalte mai scurt.

Avem 169. Aceeaşi sumă, 1.500 mii lei şi acelaşi scop, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara.

La 170 avem Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara.

La 172 avem Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" din Timişoara. Măcar aici poate daţi nişte bani!

Ştiţi foarte bine că a funcţionat schema de tratament a doctorului Virgil Musta.

Suma e mică - 1.500 mii lei.

Şi sursa de finanţare este Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale.

Şi ultimul, 173, aceeaşi sumă - Spitalul Municipal "Dr. Teodor Andrei" din Lugoj, judeţul Timiş.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Şi noi vă mulţumim.

Vă rog, supunem la vot în bloc amendamentele domnului deputat.

Amendamente respinse.

Voturi contra - 216, pentru - 34, prezenţi - 310, 59 abţineri, un deputat - "nu votez".

Domnul senator Neagu Ionuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun la vot marginal 45 şi marginal 46.

Marginal 45.

Am propune alocarea sumei de 1.500 mii lei pentru Spitalul clinic din Covasna.

Sper ca şi UDMR să rezoneze şi să voteze pentru un spital din Covasna.

Eu sunt sigur că dacă nu o să voteze, demonstrează încă o dată că sunt antinaţionali, indiferent de naţionalitate. (Vociferări.)

Sursa de finanţare: Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, stimaţi colegi, vot.

Amendament respins.

Voturi contra - 227, pentru - 17, abţineri - 68, "nu votez" - unul, din prezenţă 313.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Şi marginal 46.

Alocarea sumei de 1.500 mii lei pentru Spitalul clinic municipal Târgu Secuiesc.

Sursa de finanţare aceeaşi - Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Votaţi contra cetăţenilor pe care-i reprezentaţi, stimaţi colegi de la UDMR! Dar ştiam lucrul ăsta. Voi preferaţi doar să luaţi, nu să daţi! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Amendament respins.

Voturi contra - 223, pentru - 18, 306 prezenţi, abţineri - 65, "nu votez" - 0.

Mai avem doi colegi.

Domnul deputat Prunean Alin-Costel şi domnul deputat Ciornei Radu Tudor, cu care vom închide capitolul dedicat Ministerului Sănătăţii.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Costel Prunean:

Domnule preşedinte,

Clădirea în care-şi desfăşoară activitatea Centrul de Transfuzie Sanguină din Sălaj este din 1939. Ultimele reparaţii la exteriorul clădirii au fost făcute în 1994.

După ce avem o Românie educată, după ce am plantat o pădure cât o ţară, cred că putem aloca 50.000 mii lei de la Administraţia Prezidenţială către Ministerul Sănătăţii pentru acest obiectiv. Şi o să avem încet-încet şi o Românie sănătoasă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog să votăm, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 228, pentru - 72, 15 abţineri, prezenţi - 315.

Ultimul amendament solicitat de colegii de la Grupul USR.

Domnul deputat Ciornei Radu Tudor.

Vă rugăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Tudor Ciornei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Marginal 282.

Vă cer suplimentarea sumei alocate cu 655 de mii de lei pentru dotarea, utilarea şi modernizarea dispensarului medical uman din satul Mariţei, comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Neagu:

Vă rog, vot, stimaţi colegi.

Amendament respins.

Voturi împotrivă - 229, pentru - 72, prezenţi - 315, abţineri - 14.

Vă supun votului, stimaţi colegi, amendamentele respinse de la 1 la 307, excepţie cele care au fost prezentate de colegi.

Vă rog să votaţi.

Amendamentele au fost respinse.

Voturi împotrivă - 228, pentru - 9, 80 abţineri, 0 "nu votez", din prezenţi - 317.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/26 - Ministerul Sănătăţii.

Vă rog să votaţi.

Bugetul Ministerului Sănătăţii adoptat cu 221 de voturi pentru, contra - 102, din prezenţi - 328, 4 abţineri, unul "nu votez".

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Nicolae Neagu, vicepreşedinte al Senatului.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Mai avem mai puţin de 50 de minute şi nu va mai fi ziua de naştere a colegului nostru.

Domnule Şerban Ciprian, la mulţi ani! (Aplauze.)

Aceleaşi urări de bine ca şi colegei noastre!

Anexa nr. 3/29 - Ministerul Public.

Nu avem amendamente admise, două amendamente respinse, poziţiile 1 şi 2.

Dacă iniţiatorii doresc să ia cuvântul?

Voci din sală:

Anexa nr. 3/27!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Staţi, că a plecat cu foaia!

Anexa nr. 3/27 - Ministerul Culturii.

Nu există amendamente admise, 24 de amendamente respinse.

Dacă doreşte cineva să susţină amendamentul?

Domnule Poliţeanu, vă rog. Nu.

Domnul Ivănuţă? Nu.

Supun votului dumneavoastră Anexa...

 
   

Domnul Ionuţ Neagu (din sală):

Pe procedură!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ce sunteţi aşa nervoşi, stimaţi colegi?! Uşor, liniştit!

Cu ce nu ne înţelegem?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Daniel Ivănuţă:

Vă mulţumesc tare mult, domnule preşedinte.

Vă propun spre atenţie două amendamente aflate la marginal 6 şi la marginal 7.

Primul amendament.

Se alocă suma de 1.000 mii lei pentru realizarea/actualizarea documentaţiilor tehnice necesare pentru construirea unui sediu pentru Opera Naţională Română din Iaşi.

Propunem acest amendament întrucât Opera ieşeană nu are încă un sediu propriu şi împarte acelaşi spaţiu cu Teatrul Naţional Iaşi.

Sursa de finanţare: Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

Sub atenta supervizare a domnului ministru Lucian Romaşcanu se întâmplă toate aceste lucruri. (Aplauze.)

25 de voturi pentru, 243 de voturi contra, 58 de abţineri.

Amendamentul nu a fost admis.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Daniel Ivănuţă:

Marginal 7.

Se alocă suma de 10.000 mii lei pentru reabilitarea/modernizarea Filarmonicii Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

A fost şi ultimul amendament.

26 de voturi pentru, 231 de voturi contra, 61 de abţineri.

Amendamentul nu a fost admis.

(Domnul ministru Lucian Romaşcanu solicită să ia cuvântul.)

Domnule ministru, numai o secundă, să termin cu amendamentele respinse şi cu votul şi după aceea.

Supun votului dumneavoastră în bloc amendamentele respinse care nu au fost susţinute.

Vot, vă rog.

17 voturi pentru, 243 împotrivă, 66 de abţineri.

Amendamentele au fost respinse.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/27 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 239 de voturi pentru, 91 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/27 - Ministerul Culturii a fost adoptată.

Domnule ministru, pe foarte scurt.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Romaşcanu (ministrul culturii):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Foarte scurt, pentru că înţeleg.

Doar atât vreau să vă spun. Am înţeles toate amendamentele depuse în comisii, discutate şi în Comisia pentru buget, finanţe, sunt priorităţi pentru noi.

Opera din Iaşi are deja aprobată finanţare de 15 milioane de euro, deci amendamentul e caduc şi ne ocupăm.

Bugetul de investiţii al Ministerului Culturii este cel mai mare şi în general bugetul Ministerului Culturii este cel mai mare din istoria ministerului, recentă.

Aşa că tot ceea ce trebuie să facem pentru cultură vom face şi vă mulţumesc pentru votul dumneavoastră.

O seară bună! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Anexa nr. 3/29 - Ministerul Public.

Nu avem amendamente admise, două amendamente respinse.

Îl invit pe domnul Mihai Poliţeanu să susţină un amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Contez pe sprijinul Grupului parlamentar al PSD pentru trecerea acestui amendament.

Alocarea de bani pe care o solicităm este pentru sănătatea etică a acestei societăţi, pentru securitatea financiară şi fizică a cetăţenilor şi pentru cheltuirea cu cap a banilor publici.

Este vorba de amendamentul de la poziţia 1, prin care se suplimentează bugetul de cheltuieli curente al Ministerului Public la 2.032.124 mii lei. Este o creştere cu 20%, pentru că a fost o reducere cu 20% a bugetului Ministerului Public.

Şi vă atrag atenţia că este un obiectiv naţional să intrăm în spaţiul Schengen. Pentru a intra în spaţiul Schengen trebuie să ridicăm Mecanismul de Cooperare şi Verificare, iar pentru a ridica Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie să avem o procuratură, nişte parchete eficiente.

Ştiu că nu vă place, ştiu că asta înseamnă...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Toate ne plac în seara aceasta!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

...ştiu că asta înseamnă şi o creştere a bugetului Direcţiei Naţionale Anticorupţie,...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

 
   

Domnul Mihai-Laurenţiu Poliţeanu:

... dar vă rog, contez pe votul dumneavoastră, al membrilor PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 1.

Vot, vă rog.

Cu 72 de voturi pentru, 238 voturi contra şi 16 abţineri amendamentul nu a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la poziţia 2, ce nu a fost susţinut.

Vot, vă rog.

18 voturi pentru, 236 de voturi contra, 71 de abţineri.

Amendamentul nu a fost admis.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/29 în integralitate - Ministerul Public.

Vot, vă rog.

235 de voturi pentru, 91 contra, 3 abţineri.

Anexa nr. 3/29 a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/30 - Agenţia Naţională de Integritate.

Nu avem amendamente admise sau respinse, nu avem intervenţii.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/30 în integralitate.

Vot, vă rog.

243 de voturi pentru, 81 contra, 3 abţineri.

Anexa nr. 3/30 a fost adoptată.

Anexa 3/31 - Serviciul Român de Informaţii.

Nu avem amendamente admise. Avem trei amendamente respinse.

Şi îl invit pe domnul Ciprian-Titi Stoica să-şi susţină amendamentul respins.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Dragi colegi,

De data asta, hai să vă vedem! Nu mai dăm nimic, haideţi să le luăm!

Şi o să vă dau şi argumentele.

Numărul... 1. Suma de 2.708.055 mii lei se va diminua cu 294.267 mii lei şi va deveni 2.413.788 mii lei.

SRI are, potrivit unor date neoficiale, circa 12.000 de angajaţi, suntem numărul 2 din NATO, după cel al angajaţilor FBI. Serviciul de Informaţii Interne din România are un efectiv care depăşeşte efectivele serviciilor de informaţii din Marea Britanie, Franţa şi Germania, luate la un loc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mai aveţi 8 secunde!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

SRI are o medie de 60 de angajaţi la suta de mii de locuitori. Cei de pe locul 2, polonezii, au doar 13. (Vociferări.) Ultima clasată este Italia, cu 2,7. (Vociferări.) Efortul financiar al ţării, raportat la posibilităţile...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimate coleg, vă rog...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...bugetului...,

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...haideţi să supunem votului, timpul a expirat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...procentul alocat este de 4 până la 20 de ori mai mare decât în alte ţări membre NATO.

Vă rog frumos...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Poziţia 1 aţi spus?

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, poziţia 1. (Vociferări. Gălăgie.)

Cu 17 voturi pentru, 240 contra, 64 de abţineri, un coleg nu votează, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră celelalte două amendamente respinse.

Vot, vă rog.

Cu 14 voturi pentru, 235 contra şi 59 de abţineri, amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/31 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 237 de voturi pentru, 87 contra, o abţinere şi un coleg nu votează, Anexa nr. 3/31 a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/32 - Serviciul de Informaţii Externe.

Nu avem amendamente, nici admise, nici respinse.

Dacă există intervenţii? (Vociferări.)

În limita acelui minut.

(Domnul deputat Ciprian-Titi Stoica solicită să ia cuvântul.)

Nu aveţi amendament aici.

La Serviciul de Informaţii Externe nu avem niciun amendament.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/32 în integralitate.

Cu 242 de voturi pentru, contra - 82, 3 abţineri, 2 colegi nu votează, Anexa nr. 3/32 a fost aprobată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/33 - Serviciul de Protecţie şi Pază.

Nu avem amendamente admise, avem, ca de obicei, un amendament respins şi îl rog pe domnul Ciprian-Titi Stoica să îl susţină. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Şi aici vă supun atenţiei să luăm nişte bănuţi... (Vociferări.) ...nu este normal, creşterea este substanţială, 27,3%, şi chiar nu se justifică. (Vociferări.)

Vă propun să diminuăm cu 123.568 mii lei şi să devină 250.223 mii lei, de la 373.791 mii lei.

Chiar nu aveţi nicio justificare să nu luaţi bănuţii de aici.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, pentru amendament. (Vociferări.)

 
   

Domnul Ilie Toma (din sală):

Promiţi că nu mai ai alte amendamente?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Da. (Râsete. Vociferări.)

Hai să vă văd!

Hai măcar la..., uite, la STS!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Preventiv rămâneţi acolo?

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. (Râsete. Vociferări.)

Cu 22 de voturi pentru, 231 contra, 63 de abţineri, amendamentul a fost respins.

Vă supun votului Anexa nr. 3/33 în integralitate.

Vă rog, vot! (Vociferări. Râsete.)

Cu 232 de voturi pentru, 87 contra, nicio abţinere, 2 colegi nu votează, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/34 - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Nu există amendamente admise.

Există, ca de obicei, domnul Ciprian-Titi Stoica.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Da. Creşterea - aici vorbim de 37% pentru STS. Chiar nu se justifică, nu este motivată... (Vociferări.) ...absolut deloc... (Vociferări.)

Şi, mai ales în condiţiile actualei crize bugetare pe care o traversăm, eu cred că ar trebui să arătăm solidaritate financiară cu cetăţenii care se confruntă cu mari greutăţi.

Vă supun...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă supun...

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...atenţiei...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu supun...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Am zis "atenţiei", domnule...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aha, în regulă.

 
   

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-aţi repliat rapid.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Fiţi atent! Fiţi atent...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Foarte atent!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...şi aveţi răbdare! (Vociferări.)

Să diminuăm doar cu 248.458 mii lei suma de 938.287 mii lei.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru unicul amendament. (Vociferări. Gălăgie.)

Cu 17 voturi pentru, 241 contra, 65 de abţineri - şi în supărarea sălii - amendamentul a fost respins. (Râsete.)

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/34 în integralitate.

Vot, vă rog. (Vociferări.)

Domnule Titi Stoica, cred că aţi greşit culoarul! (Vociferări.)

Domnule Titi Stoica! (Vociferări. Gălăgie.)

Cu 223 de voturi pentru, 82 contra, anexa a fost admisă.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/35 - Ministerul Economiei. (Vociferări. Gălăgie.)

Stimaţi colegi,

Mai avem 30 de minute, haideţi să fim în spiritul zilei de astăzi!

Nu avem amendamente admise, avem un singur amendament respins.

Domnule Miruţă, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Dinel Miruţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În lumina dezvoltării industriei automobilelor electrice... (Vociferări. Gălăgie.) ...în lume este o sete foarte mare de grafit. În România, grafit există într-un singur loc, şi anume la Baia de Fier. A fost comandat un studiu de fezabilitate. Până când vom vedea rezultatele acelui studiu, propunerea mea este suplimentarea bugetului pentru pregătirea exploataţiei, faza 1, a iazului de decantare de grafit.

Vă rog mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Vot, vă rog, pentru amendamentul respins. (Vociferări. Gălăgie.)

Să ştiţi că mă emoţionez dacă văd în sală tremurat şi nu mai pot citi rezultatul votului.

Cu 69 de voturi pentru, 228 contra şi 19 abţineri, amendamentul a fost respins.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/35 în integralitate.

Vot, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

Cu 237 de voturi pentru, 75 contra şi 8 abţineri, anexa a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/36 - Ministerul Energiei.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/36 în integralitate.

Cu 241 de voturi pentru, 81 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/36 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/37 - Academia Română.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem colegi înscrişi la intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/37 în integralitate.

240 de voturi pentru, 85 contra, o abţinere. Anexa nr. 3/37 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/38 - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/38.

Vot, vă rog. (Vociferări. Râsete.)

Cu 245 de voturi pentru, 85 contra şi o abţinere, Anexa nr. 3/38 a fost adoptată.

Şi fac îndreptarea erorii materiale şi vă spun că e vorba de "Siguranţa Alimentelor" şi nu a animalelor.

Vă mulţumesc. (Râsete.)

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/39 - Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/39.

Cu 244 de voturi pentru, 89 contra, Anexa nr. 3/39 a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/41 - Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

Nu avem amendamente, nici admise, nici respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/41.

Vot, vă rog.

246 de voturi pentru, 91 contra. Anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/42 - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Nu avem amendamente admise.

Avem două amendamente respinse.

Domnul Neagu Ionuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionuţ Neagu:

Da.

Domnule preşedinte,

Mulţumesc.

Avem un amendament de reducere a sumei acordate CNCD.

Din păcate, CNCD a devenit o anexă politică a UDMR şi o măciucă politică... (Vociferări. Rumoare.) ...de reglare de conturi. (Aplauze. Vociferări. Rumoare.)

Propunem diminuarea sumei de 9.296 mii lei cu suma de 3.023 mii lei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

Domnule Coleşa, vă rog, pregătiţi-vă, ca să economisim din timp, dacă vreţi să mai citiţi amendamentul.

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşteptaţi puţin! Aşteptaţi puţin!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da. Scuze! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

21 de voturi pentru, 243 împotrivă, 63 de abţineri. Amendamentul a fost respins.

Vă rog...

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...poziţia 2.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc.

Da, poziţia 2.

O să fiu rapid. Este vorba de acelaşi amendament. Nu ştiu cum s-a strecurat. Şi aşa... o să repet...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Măcar să economisim timp...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...o să repet doar acelaşi lucru...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...nu mai repetaţi...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Pardon, nu, nu repet amendamentul, ci o explicaţie.

CNCD, da, este o instituţie de poliţie politică...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aha!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...colegul meu, Dan Tanasă, de când este parlamentar, a primit 20 de amenzi ilegale... (Aplauze.)... eu, personal, fac obiectul unui... (Aplauze.) ...unui dosar... (Aplauze. Vociferări.) ...pentru o poziţie pe care mi-am exprimat-o de aici, de la acest plen. În momentul în care am dat explicaţii, a fost refăcut...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ne pare foarte rău...

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...acest dosar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pentru soarta dumneavoastră!

Vot pentru acelaşi amendament!

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

CNDC este...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog.

 
   

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...un... instrument de...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...poliţie politică. (Vociferări. Gălăgie.)

Nu e o soluţie, mai bine le tăiem bugetul, nu e normal, dacă nu îşi fac treaba?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunt gelos, vă rog, vorbiţi cu mine, nu cu sala! (Vociferări.)

14 voturi pentru, 291 contra, 12 abţineri. Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/42 în integralitate.

240 de voturi pentru, 89 contra, o abţinere. Anexa nr. 3/42 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/43 - Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Vot, vă rog, Anexa nr. 3/43.

245 de voturi pentru, 86 contra, două abţineri. Anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/44 - Institutul Cultural Român.

Nu avem amendamente.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/44.

Vot, vă rog.

Cu 244 de voturi pentru, 86 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/44 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/45 - Societatea Română de Radiodifuziune.

Nu avem amendamente.

Nu avem intervenţii.

Vot pentru Anexa nr. 3/45!

Cu 245 de voturi pentru, 92 contra, Anexa nr. 3/45 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/46 - Societatea Română de Televiziune.

Nu avem amendamente.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/46.

Cu 248 de voturi pentru, 90 contra, o abţinere, Anexa nr. 3/46 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/47 - Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/47.

Vot, vă rog.

Cu 243 de voturi pentru, 90 contra, 3 abţineri, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/48 - Autoritatea Electorală Permanentă.

Nu avem amendamente admise.

Avem două amendamente respinse.

Nu văd colegi care să susţină amendamentele respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/48 în integralitate, cu amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

Cu 239 de voturi pentru, 87 contra, o abţinere, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/50 - Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/50.

Vot, vă rog.

Cu 237 de voturi pentru, 91 contra, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/51 - Consiliul Economic şi Social.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/51.

Vot, vă rog.

Cu 239 de voturi pentru, contra - 92 şi o abţinere, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/52 - Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Vot pentru Anexa nr. 3/52.

Vă rog, vot!

Cu 238 de voturi pentru, 93 contra, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/53 - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Nu avem nici... nici...

Nu avem nici intervenţii.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/53.

Vot, vă rog.

Cu 235 de voturi pentru, 93 contra, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/54 - Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Nu avem amendamente admise.

Supun votului dumneavoastră amendamentele respinse, de la 1 la 25.

Vot, vă rog.

Cu 41 de voturi pentru, 282 contra, 3 abţineri, amendamentele rămân respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/54 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 237 de voturi pentru, 88 contra, două abţineri, anexa a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/55 - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Nu avem amendamente admise sau respinse.

Nu avem intervenţii.

Vot, vă rog, pentru Anexa nr. 3/55.

Cu 242 de voturi pentru, 88 contra, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/56 - Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.

Nu avem amendamente admise. (Vociferări. Doamna deputat Denisa-Elena Neagu solicită să ia cuvântul.)

Am văzut.

Haideţi, doamna Neagu, vă rog. (Vociferări.)

Puţintică răbdare!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa-Elena Neagu:

Mulţumesc.

Mulţumesc.

9.952.000 de lei, aproximativ două milioane de euro, este bugetul pe care Academia Oamenilor de Ştiinţă îl primeşte în anul 2022 din taxele românilor! (Vociferări.)

Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu, Teodor Meleşcanu sunt doar câţiva dintre cei aflaţi pe statele de plată ale acestei pseudoacademii. (Vociferări.)

În cei 14 ani de existenţă, AOŞR nu a avut nici măcar câteva rezultate inovatoare, ci doar maculatură cu aplicabilitate 0. (Vociferări.)

USR a propus desfiinţarea acestei academii, însă proiectul de lege zace undeva, uitat, la Comisia pentru învăţământ.

Până atunci însă noi propunem reducerea bugetului la un leu. Au cheltuit destul... (Aplauze.) ...din taxele românilor! (Aplauze.)

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot pentru amendamentul respins. (Vociferări. Gălăgie.)

Cu 81 de voturi pentru, 180 contra, 58 de abţineri, amendamentul a fost respins.

Vot pentru Anexa nr. 3/56 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 233 de voturi pentru, 89 contra, 5 abţineri, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/57 - Inspecţia Judiciară.

Nu avem amendamente respinse.

Nu avem intervenţii.

Vot pentru Anexa nr. 3/57.

Vot, vă rog.

Cu 246 de voturi pentru, 88 contra, două abţineri, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/58 - Consiliul de monitorizare a implementării Convenţiei.

Nu avem nici amendamente, nici intervenţii.

Vot pentru Anexa nr. 3/58.

Vot, vă rog.

Cu 241 de voturi pentru, 91 contra, o abţinere, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/60 - Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Nu există amendamente admise.

Nu există colegi care să susţină...

Ba există.

Domnul Orban Ludovic, pentru prima oară când coboară din locul său.

Vă rog, domnule preşedinte.

Voci din sală:

Ooo! Generalul! Generalul! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnule deputat. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

Bună seara!

S-a animat sala, aproape 12.00 noaptea, am zis să susţin amendamentul, chiar dacă speranţa să treacă acest amendament la acest Parlament e egală cu aproape 0.

Dar mă gândesc că poate totuşi parlamentarii care zic că reprezintă Partidul Naţional Liberal o să ţină minte că noi ne-am angajat printr-o ordonanţă de urgenţă... (Vociferări.) ...să susţinem mediul de afaceri cu 3 tipuri de măsuri... (Vociferări.)

- Măsura de granturi pentru microîntreprinderi, care s-a realizat;

- Măsura de granturi pentru capitalul de lucru, care a fost finanţată;

- Şi există o datorie, care, din punctul meu de vedere, reprezenta cea mai importantă parte a programului din cadrul Ordonanţei de urgenţă nr. 130/2020, respectiv granturile pentru investiţii pentru IMM-urile româneşti. Era o finanţare de 600 de milioane.

Amendamentul meu este simplu...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Chiar voiam să vă rog...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

...să luăm 3 miliarde de lei...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...deşi mă simt inconfortabil.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

...de la Ministerul Apărării, să le punem înapoi, să facem achiziţiile militare atunci când o să se introducă offsetul şi pe contractele G to G, de la guvern la guvern, şi nu o să mai cumpărăm fără offset de 80%. Deci să luăm 3 miliarde de la Ministerul Apărării, să completăm bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, pentru a putea finanţa granturile pentru investiţii pentru IMM-urile româneşti.

Este o măsură...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bănuiesc că nu ştiţi care este poziţia de la 1 la 17.

 
   

Domnul Ludovic Orban:

17...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ludovic Orban:

...din câte ţin eu minte.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot, vă rog, poziţia 17. (Vociferări.)

Cu 99 de voturi pentru, 171 contra şi 60 de abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră restul de amendamente nesusţinute.

Vot, vă rog. (Vociferări. Gălăgie)

Cu 58 de voturi pentru, 206 împotrivă, 68 de abţineri, amendamentele au fost respinse.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/60 în integralitate.

Vot, vă rog. (Vociferări. Gălăgie)

Cu 245 de voturi pentru, 94 contra, anexa a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/61 - Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Nu avem amendamente admise.

Nu avem susţinere pentru amendamente.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/61, cu amendamentele respinse.

Vot, vă rog.

Cu 236 de voturi pentru, 92 contra, anexa a fost adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr. 3/64 - Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Nu avem amendamente admise.

Supun votului... (Doamna deputat Simina-Geanina-Daniela Tulbure solicită să ia cuvântul.)

Da, rog pe doamna Simina Tulbure să susţină amendamentul.

Rog, timpul să curgă, un minut!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Anexa nr. 3/64/27. Se suplimentează bugetul Programului pentru dezvoltarea şi diversificarea ofertei de servicii şi programe pentru tineri, în special studenţi, cu suma de 1.000 mii lei, pentru un program de sprijin pentru tinerii români din afara graniţelor ţării.

Amendamentul are ca scop sprijinirea finanţării unui program pentru tinerii români din afara graniţelor ţării, vizând stimularea întoarcerii acasă a acestora, prin acordarea de sprijin în vederea integrării sociale, identificării de oportunităţi academice şi profesionale, burse educaţionale şi de cercetare, granturi pentru iniţiative antreprenoriale şi scheme de inserţie pe piaţa muncii, suport în accesarea serviciilor publice, asigurarea de facilităţi pentru întemeierea de familii şi conturarea unor mecanisme de participare la viaţa societăţii.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Vot pentru amendamentul respins.

Cu 92 de voturi pentru, 233 contra, două abţineri, amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră restul amendamentelor respinse.

Vot, vă rog.

Cu 25 de voturi pentru, 238 contra, 67 de abţineri, amendamentele au fost respinse.

Vă supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/64 în integralitate.

Vot, vă rog.

Cu 243 de voturi pentru, 94 contra, anexa a fost adoptată.

Anexa nr. 3/65 - Ministerul Finanţelor - Acţiuni Generale.

Avem un amendament admis.

Nu avem amendamente respinse.

Dacă nu avem intervenţii, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/65 împreună cu amendamentul admis.

Să înceapă votul. (Aplauze.)

Cu 241 de voturi pentru, 94 contra, anexa a fost admisă.

Stimaţi colegi,

La secundă ne-am încadrat, am terminat Anexa nr. 3.

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Timpul de lucru aprobat de Biroul permanent s-a finalizat.

Vă doresc o noapte minunată!

Ne vedem mâine! (Aplauze.)

Şi declar şedinţa închisă.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 24.00.