Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.58/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2022
|
Şedinţa a început la ora 16.04. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
||||
|
|
Doamnelor şi domnilor, vă rog să vă ocupaţi locurile, să putem începe şedinţa. Vă mulţumesc. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 171. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi şi miercuri, 19 respectiv 20 aprilie 2022; programul de lucru pentru perioada 18-23 aprilie 2022; lista rapoartelor depuse în perioada 11-19 aprilie 2022 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom continua lucrările şedinţei cu primirea răspunsurilor la interpelările adresate membrilor Guvernului. Întreb dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi. Nu sunt. |
|||||
|
|
|
Stimate colege şi stimaţi colegi, Intrăm în ordinea de zi. Potrivit art. 208 din Regulament, în şedinţa de astăzi, în cadrul "Orei Guvernului", avem organizate dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar AUR, cu tema "Calitatea deţinută de domnul secretar de stat Raed Arafat în cadrul Departamentului pentru situaţii de urgenţă". Din partea Guvernului, participă la aceste dezbateri domnul Lucian Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne. Pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a dezbaterilor, vă reamintesc timpul maxim stabilit de regulament pentru fiecare participant la dezbateri. Astfel, reprezentantul grupului parlamentar care a solicitat dezbaterea, respectiv AUR, are 5 minute pentru prezentarea temei dezbaterii; reprezentantul Guvernului, şi anume domnul ministru Bode, are 5 minute pentru a răspunde. Ulterior, reprezentantul Grupului AUR, acelaşi care a solicitat dezbaterea, are 3 minute pentru lămuriri suplimentare, iar celelalte grupuri parlamentare, câte 3 minute fiecare pentru a-şi prezenta punctul de vedere, cu excepţia celui mai mare grup parlamentar din opoziţie, care are 5 minute pentru a-şi prezenta punctul de vedere, şi anume Grupul USR. De asemenea, reprezentantul deputaţilor neafiliaţi are un minut pentru a prezenta punctul de vedere. Iar la final, acelaşi reprezentant al Guvernului, domnul ministru Bode, mai are 5 minute pentru răspunsuri. Îi dau cuvântul, aşadar, domnului deputat George-Nicolae Simion, reprezentantul Grupului parlamentar AUR, pentru prezentarea temei dezbaterii politice de astăzi. Domnule deputat, aveţi 5 minute. |
|
|||
|
|
Tema dezbaterii politice de astăzi este domnul Raed Arafat. Vrem să ştim şi noi ce sprijin politic are domnul Raed Arafat. Cine, din structurile statului român, îl ţine în braţe pe domnul Raed Arafat? Vrem să ştim de ce domnul Raed Arafat nu coordonează structuri din cadrul Ministerului Sănătăţii, de exemplu, pentru că, probabil, suntem singura ţară din Europa unde situaţia epidemiologică a fost coordonată de la Ministerul Afacerilor Interne, de parcă erau pregătiţi domnii poliţişti din România să aresteze virusul la comanda ministrului de interne Vela şi la comanda nemuritorului Arafat. Există dezbateri la nivel public care nu sunt asumate de către partidele din Coaliţia de guvernământ. Ministrul sănătăţii spune una, şi din partea cealaltă este tăcere, nu răspunde nici Raed Arafat, nu răspunde nici Partidul Naţional Liberal, care trebuie să ne spună astăzi, şi UDMR trebuie să ne spună astăzi, şi PSD trebuie să ne spună astăzi dacă îl ţin sau nu îl ţin în braţe pe acest om care aparent nu are susţinere politică. Pe Raed Arafat l-am văzut în posterele electorale ale domnului Victor-Viorel Ponta şi ştiu că la un moment dat avea susţinere politică din partea lui Gabriel Oprea şi din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Un partid, domnule Balint, în care aţi fost, şi un partid "balama", şi un partid al sistemului, creat special pentru astfel de indivizi din statul român, precum Raed Arafat. Dar vrem să ştim cine ne conduce, de fapt. O ţară întreagă a fost arestată pentru că aşa dispunea comandantul operaţiunii. Comandantul operaţiunii fuge la Curtea Constituţională, în instanţele de judecată, în Comisia pentru sănătate, unde l-am chemat, în comisiile parlamentare, în plenul Parlamentului, de orice urmă de control, mai ceva decât Serviciul Român de Informaţii sau Serviciul de Informaţii Externe. Nu ştim dacă vreunul din aceste servicii şi-l asumă pe domnul Raed Arafat. Aşa că, să spună domnul ministru Bode, cu subiect şi predicat, dacă şi-l asumă, să spună domnul ministru Bode că asta a fost singura cale prin care am putut discuta calitatea oficială pe care Raed Arafat o are în statul român, dacă este de acord să îl aibă ca secretar de stat pe acest individ numit Raed Arafat şi să spună fiecare partid politic. USR e un partid nou, cu oameni noi în politică. În timpul guvernării, la care aţi participat şi dumneavoastră, Raed Arafat a fost acolo. Avea susţinerea politică a USR-ului, da sau nu? Înseamnă că, dacă nu avea din partea USR-ului - o să ne confirmaţi dumneavoastră -, avea susţinerea politică din partea Partidului Naţional Liberal. Face parte Raed Arafat din vreuna din filialele Partidului Naţional Liberal? Dumneavoastră, domnilor deputaţi, când mergeţi la cabinetele dumneavoastră parlamentare şi în circumscripţii, când vă întreabă lumea de domnul Raed Arafat, ce spuneţi despre el? Vi-l asumaţi? Sunteţi de acord cu politicile pe care le-a avut în cazul situaţiilor de urgenţă, în cazul atâtor şi atâtor accidente, în care a venit să salveze situaţia, dar de fapt a venit să facă un PR. Înţeleg că nu politic, pentru că dumnealui nu este un om politic şi nu e asumat în acest sens. Există o decizie a unei instanţe din România. O să veniţi aici, la microfon, şi o să spuneţi: "Ăsta e un fake news". A admis acea instanţă de judecată chiar şi în fond lipsa calităţii de reprezentant DSU a lui Raed Arafat, pentru că Raed Arafat a fost pus în funcţie la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Monitorului Oficial, când această instituţie nici măcar nu era înfiinţată. Dar s-a înfiinţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă cu dedicaţie, şi atunci înţelegem. |
|||||
|
|
Domnule Simion, vă mai las 30 de secunde să finalizaţi. |
|||||
|
|
O singură întrebare şi vreau să văd dacă în acest Parlament îmi poate răspunde cineva. De ce politica medicală a fost făcută de Ministerul de Interne în perioada pandemiei de coronavirus şi în câte alte ţări din Uniunea Europeană aveţi cunoştinţă, domnule ministru Bode, că pandemia a fost gestionată de o instituţie cu atribuţii... o instituţie militarizată, în fond şi la urma urmei. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule ministru Bode, vă rog, aveţi cuvântul. |
|||||
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode (ministrul afacerilor interne): Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi parlamentari, Particip la această dezbatere în semn de respect pentru Parlamentul României, faţă de activitatea desfăşurată de către dumneavoastră, prin intermediul instrumentelor democratice de control parlamentar asupra Guvernului, dar mai ales faţă de dumneavoastră, cei care îmi sunteţi colegi. Am aşteptat, în schimb, ca subiectul dezbaterii să fie unul serios şi major, în ton cu vremurile pe care le trăim. Am sperat să nu fie unul de cancan şi să nu irosim timpul cu dezbateri care nu interesează mai deloc opinia publică. Doamnelor şi domnilor deputaţi de la AUR, Aţi adus în atenţia opiniei publice un subiect care se află la periferia agendei publice, un subiect de scandal care nu onorează deloc cea mai reprezentativă instituţie a statului român, care este Parlamentul. De altfel, cred că asistăm la o premieră în plenul Camerei Deputaţilor. A fost solicitată o dezbatere despre o persoană şi i se cere ministrului afacerilor interne să se pronunţe pe o speţă care face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţei de judecată. Mai mult, mi se cere să dau explicaţii despre o numire într-o funcţie care nu s-a petrecut în mandatul meu, s-a petrecut, aşa cum bine ştiţi, în urmă cu opt ani. Cred că realizaţi cu toţii absurdul şi penibilul situaţiei şi sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră nu rezonează cu acest mod de a face politică. Un demers politicianist, construit într-un registru revanşard şi axat strict pe obţinerea unui eventual beneficiu de imagine. Un beneficiu mic, în opinia mea, egal cu zero. Dragi colegi, Cu toţii am jurat pe Constituţie la preluarea mandatului şi vreau să cred că acel jurământ a însemnat ceva pentru noi, toţi, nu doar pentru o parte dintre noi. Separaţia puterilor în stat este un principiu constituţional de bază. Dar pentru unii se pare că respectarea Constituţiei este doar facultativă. Puterea legislativă nu poate interfera cu puterea judecătorească, iar plenul Camerei Deputaţilor nu este instanţă de judecată. Nu noi decidem aici dacă o persoană este îndreptăţită să ocupe o funcţie în statul român. În situaţia dată, competenţa de a se pronunţa aparţine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea unei astfel de cauze. Mă aştept ca pentru liderii AUR să nu fie suficientă nici măcar o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei care ar putea infirma decizia Curţii de Apel Alba Iulia, iar judecătorul să fie chemat în Parlament pentru a-şi explica soluţia juridică. În ceea ce priveşte numirea secretarilor de stat, ABC-ul legislativ ne învaţă că atât numirea, cât şi eliberarea din funcţie a secretarilor de stat reprezintă atributul prim-ministrului. Iar în cazul de faţă vorbim despre o numire în baza unei decizii din anul 2014 a prim-ministrului de atunci, completată de acte normative subsecvente care evidenţiază calitatea de şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a domnului Raed Arafat. Astăzi, domnul doctor Raed Arafat este numit expres ca şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Cred că nu persoana care ocupă temporar o funcţie în arhitectura statului român trebuie să ne preocupe aşa de mult, ci mai degrabă nivelul de pregătire profesională a persoanei, modul de funcţionare a acelei instituţii, rezultatele palpabile şi impactul ei în societate şi asupra vieţilor noastre. Ce lăsăm fiecare în urmă este mult mai important decât discuţia despre persoana în sine. Mă întreb, aşadar, când o să reuşim să depăşim abordările superficiale şi când vom trece la următorul nivel de a înţelege şi de a face politică? Aş vrea să nu rămână o întrebare retorică şi să acţionăm cât nu e prea târziu. A devenit deja obositor acest fel de a face politică, obositor pentru cetăţeni deopotrivă şi descalificant pentru clasa politică. Dragi colegi deputaţi, Îmi doresc ca acest moment de dezbatere politică să aducă şi un plus, să nu rămână o oră pierdută din timpul nostru şi a celor care ne urmăresc. De aceea, aş vrea ca în a doua parte a intervenţiei mele să vă vorbesc despre activitatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, structură care are o contribuţie uriaşă în societate şi în vieţile noastre. |
|||||
|
|
Vă rog şi pe dumneavoastră să finalizaţi! |
|||||
|
|
Închei, domnule preşedinte de şedinţă. În cei opt ani de la înfiinţare, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca parte integrantă a Ministerului Afacerilor Interne, a demonstrat şi continuă, prin fiecare intervenţie, să demonstreze, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, că acest sistem dedicat salvării de vieţi excelează şi a reuşit, în timp, să se alinieze standardelor internaţionale. Acest fapt este confirmat de interesul altor state de a observa mecanismul de funcţionare a acestui sistem de management al situaţiilor de urgenţă şi de a-l implementa în propria lor ţară. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Axinia, din partea Grupului AUR. Trei minute, stimate coleg. Vă rog. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Referitor la respectul pe care îl aveţi, domnule ministru, pentru Parlament şi pentru membrii acestuia, ţin să vă anunţ că în datat de 17 ianuarie 2022 am făcut o cerere de audienţă la dumneavoastră. Trei luni mai târziu, niciun răspuns. Trei aspecte vreau să abordez cu dumneavoastră. Primul, despre poliţiştii care fură din magazine. Cazurile poliţiştilor care fură din magazine, din ultimele zile, au făcut înconjurul ţării. După ce un poliţist din Cluj a ascuns sub caschetă un compresor pe care l-a furat de la un magazin de bricolaj, un alt poliţist, din Iaşi, angajat la Biroul de operaţiuni speciale, a fost prins furând deodorante şi parfumuri de la Selgros. Domnule ministru, Câţi poliţişti au fost prinşi la furat în ultimul an? A doua întrebare. Cum a evoluat, în ultimii ani, numărul angajaţilor de interne care au comis infracţiuni şi ce măsuri concrete aţi dispus pentru reducerea acestui fenomen în cadrul MAI? Întrebarea nr. 3. Ce rol şi misiune mai are astăzi Direcţia generală de protecţie internă? Şi vă întreb acest lucru, în contextul în care, de exemplu, poliţistul din Cluj nu era la primul furt. DGPI nu ar trebui să culeagă informaţii pentru a preveni asemenea evenimente care condus la decredibilizarea instituţiei pe care o conduceţi? Despre intimidarea şi hărţuirea Emiliei Şercan, trei întrebări. Care este stadiul anchetei interne referitoare la acuzaţiile Emiliei Şercan privind operaţiunea de scurgere a unei probe dintr-un dosar penal şi despre muşamalizarea scurgerii? Când va fi finalizată ancheta şi când veţi face publice rezultatele? Numărul 2. Cum puteţi să explicaţi faptul că şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, comisarul-şef Gabriel Şchiopu, care avea 47 de ani, s-a pensionat subit de la 1 martie 2022, imediat după dezvăluirile Emilie Şercan referitoare la scurgerea unei probe depuse de acesta într-un dosar penal? Şi întrebarea nr. 3. Ce aţi face dacă aţi fi în locul Emiliei Şercan, intimidată şi hărţuită după ce acesta l-a acuzat pe prim-ministrul Nicolae Ciucă, mai nou şi şeful dumneavoastră de partid, de plagiat? Despre cazul Elenei Udrea. După decizia instanţei, în cazul Elenei Udrea, poliţiştii s-au deplasat la adresa de reşedinţă a acesteia pentru a o aresta. Mai mult, poliţiştii au căutat-o şi la domiciliul din buletin. Cum explicaţi aceste acţiuni, în contextul în care Poliţia de frontieră ştia că Elena Udrea părăsise România pe cale terestră în cursul dimineţii. În ministerul pe care îl conduceţi structurile subordonate nu fac schimb de date? Are Poliţia Română sau au poliţiştii judiciari aflaţi în subordinea procurorilor proceduri de verificare şi control pentru inculpaţi care prezintă risc de sustragere de la executarea pedepselor? Vă întreb acest lucru deoarece doamna Udrea a părăsit fără probleme România înainte de decizia finală a instanţei, care a dispus executarea unei pedepse privative de libertate, deşi mai fusese arestată în aceeaşi speţă în străinătate... |
|||||
|
Vă rog să finalizaţi! |
||||||
|
|
...în baza unui mandat de arestare. Şi ultima întrebare. Ce modificări legislative consideraţi că se impun pentru ca inculpaţii în dosare grele să nu se mai poată sustrage de la executarea pedepsei, părăsind România cu câteva ore înainte de pronunţarea instanţelor? Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Stimaţi colegi antevorbitori, dacă doriţi, nu v-am întrerupt, pentru că e o perioadă în care cu toţii trebuie să fim mai buni, dar vă reamintesc că avem astăzi pe ordinea de zi dezbateri politice cu o temă pe care dumneavoastră v-aţi ales-o şi aţi avut trei minute de intervenţie pentru lămuriri suplimentare asupra temei pe care dumneavoastră aţi introdus-o în dezbaterea parlamentară. De la ora 17.00 avem sesiune de întrebări şi interpelări adresate membrilor Guvernului şi, stimate coleg, puteaţi foarte bine să faceţi acest lucru trimiţând aceste întrebări, uzând de dreptul dumneavoastră de parlamentar. Dar, mergem mai departe şi dau cuvântul reprezentantului USR, domnul Ion Stelian. Pentru că sunteţi grupul cel mai mare din opoziţie, conform Regulamentului, aveţi cinci minute. Reamintesc, Grupul AUR şi-a epuizat vorbitorii. Mulţumesc. |
|||||
|
|
În raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii e scris foarte clar despre impunitatea unor poliţişti faţă de nişte fapte foarte grave pe care le-au săvârşit. O voce din sală: Barna, la puşcărie! |
|||||
|
|
Este vorba despre abuzuri abominabile, despre bătăi, despre tratamente inumane şi degradante. Domnule ministru, Este acesta un subiect pe măsura disponibilităţii dumneavoastră de a veni în faţa Parlamentului şi a răspunde? (Vociferări.) De asemenea, este foarte important să ne daţi răspunsuri astăzi cu privire la cazul jurnalistei Emilia Şercan, care a fost supusă unei acţiuni de kompromat, în care instituţiile statului, între care şi instituţia pe care o conduceţi, au avut, din păcate, o contribuţie majoră. Nu aţi ieşit până acum public să daţi nişte explicaţii. Nu aţi ieşit public să acuzaţi această acţiune de kompromat, nu aţi ieşit să cereţi, într-un timp foarte scurt, o anchetă care să aibă şi o finalitate. Nu am avut niciun punct de vedere din partea dumneavoastră. Preferaţi să staţi pe bancheta din spate, să dormiţi pe bancheta din spate a Ministerului de Interne, în vreme ce la volan se află cei aduşi de dumneavoastră. Se află spălătorul de plagiate, fostul coleg al dumneavoastră din şcoala generală,... O voce din sală: Dă garsoniera înapoi! |
|||||
|
|
...se află domnul secretar de stat Bogdan Desprescu, care trage după el, la fel, nişte acuzaţii grave de plagiat. Nu ne spuneţi nimic despre aceste lucruri! O voce din sală: La puşcărie! |
|||||
|
|
Ce încredere să mai avem noi în Poliţia Română, când dumneavoastră înşivă spuneţi că nu aveţi încredere în Poliţia Română? Ce încredere să mai avem, când aveţi un asemenea comportament faţă de abuzurile Poliţiei Române? O voce din sală: Eşti un hoţ! |
|||||
|
|
Şi, dacă s-ar fi dat curs solicitărilor pe care le-am făcut şi proiectelor de lege cu care am venit, de trecere a Poliţiei judiciare în subordinea parchetelor, poate astăzi nu am mai fi vorbit despre un asemenea caz, de scurgere de informaţii din dosare penale, în spaţiul public. Pentru că această dublă subordonare a poliţiştilor, pe de o parte, faţă de cel care conduce ancheta şi supraveghează ancheta, adică faţă de procurori, şi, pe de altă parte, pe linie ierarhică administrativă, faţă de şeful din Poliţie şi mai departe, de ministrul de interne, această dublă subordonare nu a adus nimic bun în ultimii zeci de ani, aş spune. De peste 15 ani, parchetele, procurorii vă cer să contribuiţi, să acceptaţi un asemenea transfer, nu total, nu dintr-o dată. Am avut o propunere, mai întâi pentru detaşarea poliţiştilor judiciari şi apoi pentru trecerea în subordinea parchetelor. Nu aţi fost de acord. De ce? O voce din sală: Hoţule! |
|||||
|
|
Pentru că există această apucătură a unor şefi din Poliţie de a se uita prin dosarele penale şi au deprinderea de a transmite pe linie ierarhică... |
|||||
|
Stimaţi colegi, Am rugămintea să-i daţi voie... |
||||||
|
...şefilor... |
||||||
|
|
Numai o secundă, domnule Stelian! O voce din sală: E un hoţ! |
|||||
|
|
Am rugămintea la dumneavoastră, indiferent de grupul politic din care faceţi parte, să-i daţi posibilitatea celui care vorbeşte la microfon să-şi finalizeze discursul. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. O voce din sală: La puşcărie! |
|||||
|
|
Şi eu am rugămintea, de la unii colegi, dacă au nişte medicamente, nişte calmante, să le ofere colegului nostru care şi-a pierdut cumpătul. O voce din sală: Hoţule! |
|||||
|
|
Este foarte grav. Aşteptăm răspunsul din partea Domniei Voastre, domnule ministru. Pe de altă parte, spuneţi-ne şi de ce nu aţi implementat programul referitor la protecţia victimelor cu brăţări electronice. Aşteptam normele de aplicare. Până în noiembrie 2021 trebuia să emiteţi aceste norme de aplicare. O voce din sală: Dă garsoniera înapoi! |
|||||
|
|
Pe de altă parte, trebuia să emiteţi licitaţii, să cumpăraţi aceste chituri pentru brăţări electronice. Aţi făcut-o doar pentru mai puţin de un sfert din necesarul pe care îl avem. Nu ne-aţi spus nimic despre speţa Gavriş, în care poliţişti, şefi din Poliţie pun colegi de-ai lor să supravegheze un alt poliţist. Nu ne-aţi spus nimic despre ce se întâmplă cu avioanele care trec prin România, cu contrabandă cu ţigări. Nu ne-aţi spus nimic despre celelalte speţe referitoare la abuzurile Poliţiei. Aşteptăm răspunsul dumneavoastră, domnule ministru, astăzi, cu privire la cazul de kompromat la adresa jurnalistei Emilia Şercan. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. O voce din sală: Cu Barna, la puşcărie! |
|||||
|
|
Stimaţi colegi de la USR, aceeaşi remarcă, cu tot dragul, v-o fac şi dumneavoastră, aveam o temă dată. În regulă. O să rog stafful tehnic să transmită multitudinea de întrebări şi interpelări, în scris, de pe stenogramă, la domnul ministru. Noi aveam o altă dezbatere. În fine, nu mai contează! Mergem mai departe. Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul Dumitru Coarnă. Aveţi un minut, domnule deputat. |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu o să rămân ancorat în temă şi o să spun că tema este de actualitate şi este o temă legitimă. Două lucruri ar trebui să ne clarifice domnul ministru Bode. Actul administrativ prin care domnul Raed Arafat a fost numit în funcţia de secretar de stat, din 2014, la zi, dacă există, pentru că o instanţă în fond ne spune că nu există. Şi 2. Din perspectivă profesională - dacă privim din munţii Apuseni, Colectiv şi douăsprezece spitale care au ars -, este exclusiv competenţa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Au murit peste 100 de oameni. Dacă asta înseamnă profesionist în fruntea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, să vină, să contabilizeze morţii, să caute scuze şi să abuzeze, dacă vreţi, poporul român, în ultimii doi ani, prin decizii care au fost declarate rând pe rând ca fiind neconstituţionale, domnul Arafat vorbea despre Constituţie ca despre, nu ştiu... ceva... o carte pe care probabil dumnealui nu a citit-o. Asta cred că este tema legitimă. Domnule ministru, numărul actului administrativ prin care a fost numit şi dacă dumneavoastră consideraţi că cei 100 de morţi justifică menţinerea în funcţie a domnului Raed Arafat. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dezbaterile din partea grupurilor parlamentare s-au încheiat. Domnule ministru, la final aveţi cinci minute. Vă rog. |
|||||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Distinşi colegi, Mi-am notat 19 întrebări. Niciuna nu are legătură cu tema pentru care m-aţi invitat astăzi aici. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): E întrebarea mea! |
||||||
|
|
Dar pentru cei care, totuşi, au ridicat câteva teme importante pentru România,... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Vorbiţi despre Raed Arafat! |
||||||
|
|
...precum raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite, cu siguranţă este o temă... |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Raed Arafat! |
||||||
|
|
Domnule Simion, cum mi-am oprit colegul din grupul parlamentar, aşa vă opresc şi pe dumneavoastră! Domnule Simion! |
|||||
|
|
...cu siguranţă este o temă importantă pentru România. Mă surprinde că un fost ministru vine la tribuna Parlamentului şi spune neadevăruri de aici, în ideea că ar putea câştiga un pic de simpatie politică. Nu câştigaţi, domnule ministru, nimic, spunând neadevăruri de aici despre Poliţia judiciară şi despre alte lucruri pe care împreună le-am gestionat în Guvernul României. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Raed Arafat! Vorbiţi despre Raed Arafat! |
||||||
|
|
Aşadar, pentru a nu pierde această zi, o să vorbesc despre Raed Arafat şi despre Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. |
|||||
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Aşa! |
||||||
|
|
DSU este una dintre structurile etalon ale Ministerului Afacerilor Interne la capitolul "Atrageri fonduri europene". Peste 400 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, atraşi de către Departamentul de Stat, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru a înţelege complexitatea acestui sistem integrat şi eforturile depuse în executarea misiunilor de salvare de vieţi, DSU, prin structurile sale, coordonează, în 2021 doar, următoarele activităţi: peste 586.000 de intervenţii ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 442.000 cazuri de acordare asistenţă medicală de urgenţă SMURD; 3.760 de misiuni SMURD ale Inspectoratului General de Aviaţie; 5.759 ore de zbor; peste 3,5 milioane de intervenţii ale serviciilor publice de ambulanţă; peste 3,4 milioane prezentări în UPU; 7.148 de intervenţii Salvamont. În spatele acestor milioane de intervenţii, în decursul unui an, sunt semeni de-ai noştri care au primit din partea salvatorilor o nouă şansă la viaţă. DSU, prin activitatea sa, a făcut parte constant şi la un nivel foarte ridicat de implicare din viaţa noastră. Mă refer în special la cei doi ani de pandemie. Iar acum, prin conflictul militar de la graniţele României, este din nou vârful de lance pe linia lor de competenţă, care vizează gestionarea crizei umanitare generată de agresiunea militară abuzivă a Rusiei împotriva Ucrainei. Printre acţiunile de protecţie civilă derulate în ultima perioadă amintesc operaţionalizarea centrelor de tranzit pentru refugiaţi, cele 15 centre, din cele 39, cu peste 1.300 de locaţii de cazare, operaţionalizate, cu o capacitate de peste 50.000 de persoane. De asemenea, DSU a facilitat realizarea culoarelor verzi. Extrem de importante în fluidizarea fluxului de persoane refugiate, strămutate pe teritoriul ţării noastre. |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Zi de Raed Arafat! Nu mai citi de pe hârtii! Vorbeşte liber! |
||||||
|
|
Dragi colegi, Pe final de dezbatere insist să ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor care contează şi cred că ceea ce contează cu adevărat este performanţa instituţională. (Vociferări.) Din păcate, pe fondul necunoaşterii, apar voci rătăcite care contestă şi blamează un om, şi odată cu el un întreg sistem de urgenţă. Asta nu face decât să slăbească o instituţie a statului şi să o vulnerabilizeze, într-un context geopolitic dificil, expunându-ne inutil unor riscuri în plină criză de securitate. |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Raed Arafat se pricepe şi la războaie acum?! |
||||||
|
|
De aceea, îmi doresc ca noi toţi din această sală să fim conştienţi că în aceste timpuri este nevoie de solidaritate şi de unitate, de responsabilitate şi asumare, nu de discuţii sterile şi mesaje de ură şi de dezbinare. Vreau să vă asigur, dragi colegi, că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va rămâne aceeaşi instituţie puternic ancorată în... |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Nu a zis nimeni de departament! Zi de Raed Arafat! |
||||||
|
|
...comunitate, pe care românii se pot baza în cele mai dificile momente ale istoriei. Şi-a construit acest statut solid în timp, România devenind un furnizor de siguranţă atât pentru cetăţenii săi, cât şi pentru partenerii internaţionali. Voci de la AUR: Ceauşescu, pace! (Aplauze.) |
|||||
|
|
Ne aflăm în săptămâna patimilor, şi ceea ce transmitem românilor este definitoriu pentru noi, cei din clasa politică. Voci de la AUR: Ceauşescu, pace! (Aplauze.) |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Răspunde la întrebare, nu mai citi de pe hârtii! |
||||||
|
|
Să avem cu toţii înţelepciunea şi maturitatea necesară să împlinim aşteptările românilor. Vă doresc tuturor sărbători cu bine, în pace, înţelegere şi armonie! Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule ministru. |
|||||
|
Domnul Dan Tanasă (din sală): Oricine poate să citească! |
||||||
|
|
Îi salutăm - şi folosesc pluralul - pe tinerii care sunt astăzi în vizită la noi. Sper că au putut vedea ceva interesant, pe alocuri. Vă salut, dragi tineri, vă doresc şi dumneavoastră o Săptămână Mare în linişte şi pace! Declar şedinţa închisă. Vă rog să nu uitaţi de ora 17.00, sesiunea de întrebări şi interpelări. O după-masă plăcută! |
|||||
|
După pauză |
|
||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.) |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 19 aprilie 2022, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului. |
|||||
|
|
|
Domnul Cristescu Radu-Mihai, Grupul PSD. Ministerul vizat - Ministerul Afacerilor Interne. "România are nevoie de măsuri urgente pentru a reduce mortalitatea pe şosele"; 728B. Domnul Dumitru Drăgan, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru Drăgan (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne): Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, având ca obiect "România are nevoie de măsuri urgente pentru a reduce mortalitatea pe şosele", vă comunicăm următoarele. La data de 12 ianuarie 2022 a fost organizată a XXVIII-a Reuniune a Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră, în cadrul căreia au fost definitivate proiectele Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2022-2030, Planul de Acţiuni pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2022-2030 şi Programul naţional prioritar pentru Siguranţă Rutieră pentru perioada 2022-2024 pentru implementarea Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2022-2030, activitate desfăşurată conform Hotărârii Guvernului nr. 437/1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră. Cât priveşte punctul 3 din interpelare, supunem atenţiei faptul că analiza evoluţiei principalilor indicatori ai dinamicii accidentelor rutiere relevă că, în ordinea importanţei, cauzele generatoare de accidente rutiere grave au fost următoarele: indisciplina pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză, abaterile săvârşite de biciclişti, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor. Referitor la punctul nr. 4 din întrebare, menţionăm că pentru campaniile de prevenire şi activităţile de educaţie rutieră au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, reprezentând cofinanţarea pentru realizarea Proiectului "Educaţie rutieră - modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră", proiect ce se desfăşoară pe parcursul a 3 ani, respectiv 1 iulie 2020 - 30 iunie 2023. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Doriţi să mai interveniţi, domnule deputat? |
|||||
|
Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală): Nu, nu. Mulţumesc. |
||||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Din partea Grupului USR, domnul Badea Mihai-Alexandru. Nu este. Numărul interpelării - 747B. Ministerul va trimite răspunsul în scris. Dumitru Coarnă. Sunteţi? Nu este. Ministerul Educaţiei - 768B. Ministerul va răspunde în scris şi aici. Ciubuc Ciprian. "Precizări asupra rezervelor şi exportului de cereale"; 749B - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Domnul Iulian Bucur, secretar de stat. Vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Iulian Bucur (secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale): Bună ziua! Mă numesc Iulian Bucur, sunt secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Legat de interpelarea domnilor deputaţi Ciubuc Ciprian şi Nagy Vasile, Ministerul Agriculturii a formulat un răspuns cu privire la interpelarea dumnealor. Pot să spun că, în condiţiile date, producţiile realizate în anul 2021 la culturile menţionate acoperă în totalitate necesarul intern pentru consumul uman, precum şi pentru consumul de furaje, industrializare şi sămânţă. Până la recolta viitoare, România are stocuri suficiente pentru produse agroalimentare, atât în rezerva de stat, cât şi în spaţii de depozitare, pe filiera producţie-comercializare-procesare, şi nu se pune problema unor noi achiziţii de cereale. La nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se desfăşoară acţiunea de monitorizare permanentă a stocurilor, pentru realizarea de analize în scopul identificării eventualelor dezechilibre care pot apărea în piaţă, pentru a putea fi adoptate măsurile necesare atenuării efectelor acestora. Datele la zi arată că sunt suficiente stocuri de materie primă. Aşadar, nu trebuie să existe motive de îngrijorare din acest punct de vedere. În acest moment există pe piaţă o cantitate de cereale suficientă pentru a acoperi necesarul din industria de panificaţie, necesarul pentru furajare, precum şi pentru acoperirea cantităţilor contractate la export. Am formulat răspunsul către domnii deputaţi. Dacă mai sunt... vă stăm la dispoziţie. Mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Botez Mihai-Cătălin, din partea Grupului USR? Nu este. Numărul 697B. La fel, ministerul va răspunde în scris. Lasca Mihai Ioan? 781B. |
|||||
|
Domnul Vasile Nagy (din sală): Am apăsat. Se poate? |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Cine sunteţi? |
|||||
|
Domnul Vasile Nagy (din sală): Nagy Vasile. |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Păi, anunţaţi, dacă vreţi să luaţi cuvântul. Dacă doar vă uitaţi la minte, nu vă citesc gândurile, să ştiţi. Vă rog. (Domnul deputat Vasile Nagy discută cu domnul secretar de stat Iulian Bucur.) Puteţi discuta pe hol sau...? |
|||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu ştiam că ne grăbim chiar aşa de tare. Dar nicio problemă. Vă mulţumim pentru răspunsuri şi pentru informaţii. Noi am fi dorit informaţii mai exacte - să ne referim la cantitate, pe fiecare cultură, pe fiecare tip de cereale în parte, să ştim cum stăm până la următoarea recoltă. |
|||||
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Da. |
||||||
|
Noi înţelegem că sunt... |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Îmi cer scuze, domnule deputat, cine sunteţi dumneavoastră? |
|||||
|
|
Nagy Vasile. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Şi v-a răspuns dumneavoastră, domnul secretar de stat? |
|||||
|
Da. |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Unde? |
|||||
|
|
Păi, uitaţi-vă, la... |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Păi, văd că am Ciubuc Ciprian aici. Atât. |
|||||
|
|
Şi Nagy Vasile. Uitaţi-vă mai bine! |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Eu nu-l am pe Nagy Vasile. Este? |
|||||
|
|
Domnul îl are în... (Vociferări.) Dacă nu-l aveţi, eu ce să vă fac? |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Dacă nu-l am, nu vă dau cuvântul, domnule deputat. E simplu. |
|||||
|
|
Păi, bun, dar unde este greşeala? |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Păi, nu mă întrebaţi pe mine, eu citesc ce am pe foaia aceasta. E simplu. |
|||||
|
|
Perfect. Eu v-am spus că sunt şi eu. Păi, cum, când a răspuns domnul secretar de stat şi în numele meu, aici, la microfon? |
|||||
|
Domnul Ciprian Ciubuc (din sală): La microfon! |
||||||
|
|
Deci, despre asta este vorba, să ştim exact ce cantităţi avem pe stoc. Şi, bineînţeles, putem face şi noi un calcul, până la următoarea recoltă, să ştim cum stăm. Vă mulţumesc foarte mult. |
|||||
|
|
Domnul Iulian Bucur: Vom analiza solicitarea dumneavoastră şi vom reveni cu un răspuns mai amănunţit, cu privire la date exacte despre cantităţile pe care le-aţi solicitat, de producţie. |
|||||
|
Domnul Ciprian Ciubuc (din sală): Perfect! |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Iulian Bucur: Şi eu vă mulţumesc. O zi bună! |
|||||
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Lasca Mihai Ioan, neafiliaţi. 781B - Ministerul Apărării Naţionale. Ministerul va răspunde în scris. Domnul Toma Ilie. 722B - Ministerul Afacerilor Interne. Domnul Dumitru Drăgan, vă rog. |
|
|||
|
|
Domnul Dumitru Drăgan: Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, având ca obiect "Fenomenul cerşetoriei", vă comunicăm următoarele. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la fenomenul cerşetoriei din cuprinsul interpelării, vă facem cunoscut că fapta de a apela în mod repetat la mila publicului reprezintă contravenţie, potrivit prevederilor art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice. În ceea ce priveşte protejarea populaţiei împotriva comerţului ilicit, arătăm faptul că, potrivit art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii, după caz, care nu îndeplinesc condiţiile stabilite prin lege sau a bunurilor a căror provenienţă nu este dovedită în condiţiile legii. În ceea ce priveşte campaniile de informare referitoare la combaterea cerşetoriei, evidenţiem cu titlu de exemplu unul din cele mai importante demersuri întreprinse de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane în vederea prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie. Campania a fost implementată în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei şi mai multe organizaţii neguvernamentale. Iniţiativa a fost prevăzută în cadrul Proiectului "Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetăţenilor". Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Următoarea. Tot domnul Toma Ilie, tot Ministerul Afacerilor Interne - 724B Vă rog, domnul Drăgan. |
|||||
|
|
Domnul Dumitru Drăgan: Stimate domnule deputat, În legătură cu interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor, având ca obiect "Autorizare heliport pentru funcţionare pe timp de noapte", vă comunicăm faptul că autorizarea de funcţionare a unui heliport intră în competenţa Autorităţii Aeronautice Civile Române. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Domnul Drancă Andrei-Iulian, Grupul USR. |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Daţi-mi 30 de secunde! |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Nu este. Ministerul Afacerilor Interne - "Combaterea traficului refugiaţilor din Ucraina"; 750 B. Ministerul va transmite răspunsul în scris. Doamna deputat Sandu Viorica, PSD? Nu. Ministerul Energiei - 751B. Ministerul va răspunde în scris. Domnul Toma Ilie - Ministerul Finanţelor; 725B. Lucian-Ovidiu Heiuş este? Nu este. Domnul Toma Ilie - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; 726B. Bogdan-Radu Balanişcu este? Nu. (Vociferări.) Vă rog. |
|||||
|
Domnul Ilie Toma (din sală): Îi ştiu răspunsul dumnealui. E OK. Daţi-mi 30 de secunde! Şi la celelalte vreau în scris. Ştiu răspunsul. Vreau la acela cu cerşetoria. |
||||||
|
|
Domnul Bogdan-Radu Balanişcu (secretar de stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor): Bună ziua! Pentru eficientizarea timpului, voi da citire doar unei spicuiri din răspuns şi vă pun la dispoziţie în format scris răspunsul. Referitor la fondurile alocate sau sursele de finanţare pentru reducerea suprafeţei ocupate de situri contaminate, dar şi pentru a facilita remedierea siturilor contaminate din surse financiare nerambursabile, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, adică POIM - 2014-2020, Axa Prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, prin Obiectivul specific 4.3. Ce aş specifica, în schimb - totodată, POIM prelungeşte perioada de depunere a cererilor de finanţare până la data de 30 iunie în cadrul apelului de proiecte pentru POIM nr. 271/4/3. Cred că aceasta era mai important de specificat. Vă mulţumesc. |
|||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Giurgiu Adrian, USR? Nu este. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - 748B. Ministerul a solicitat o amânare. Georgescu Nicolae, PSD? Nu este. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - 761B. Ministerul va răspunde în scris. Piper-Savu Florin, PSD? Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - 762B. |
|||||
|
Domnul Claudiu-Vasile Răcuci (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, din sală): Este domnul deputat? |
||||||
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Nu este. Veţi răspunde în scris şi dumneavoastră. Şlincu Dan-Constantin? Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - 763B. Avem? Ministerul Investiţiilor, îl avem? Nu este. Domnul Toma Ilie - Ministerul Investiţiilor. Veţi primi răspunsul în scris, domnule Toma. Şi Ministerul Economiei? A fost transmis răspunsul domnului deputat. Închidem şedinţa aici, nu mai sunt intervenţii din partea nimănui. Declar şedinţa închisă. |
|||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17.11. |
||||||
![]() |



