Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.153/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022

  Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  

Şedinţa a început la ora 8.34.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Începe şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Procedura o cunoaşteţi, algoritmul îl ştiţi: 3 deputaţi - PSD, 3 - PNL, 2 - USR, iar apoi câte unul de la AUR, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi.

Intrăm direct în susţinerea declaraţiilor.

 
Video in format Flash/IOS   Florin Piper-Savu - declaraţie politică intitulată Creşterea salariului minim - parte integrantă a politicilor socio-economice;

Grupul PSD, Florin Piper-Savu?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin Piper-Savu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia politică se intitulează "Creşterea salariului minim - parte integrantă a politicilor socio-economice".

Stimaţi colegi,

Cele mai recente date Eurostat împart ţările europene în 3 grupe, în ceea ce priveşte nivelul salariilor minime. Prima grupă include ţările în care salariul lunar variază între 330 şi 750 de euro; a doua grupă are venituri între 790 şi 1.200 de euro/lună; iar a treia grupă cuprinde ţările cu cele mai mari salarii minime, de peste 1.500 de euro/lună. România este situată după Bulgaria, Letonia şi Ungaria, în prima grupă.

În România, valoarea salariului minim a ajuns, anul acesta, la 520 de euro brut, 300 de euro net, de 4 ori mai mică decât în Germania, după creşteri succesive în ultimii ani. Cei mai buni ani au fost în perioada 2015-2017, caracterizaţi de cele mai mari majorări - de 15%-20%, de la un an la altul.

În România, beneficiază, în prezent, de salariul minim brut garantat în plată, de 2.550 de lei, un număr de circa 857.000 de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 16,27% din numărul total de peste 5,2 milioane de salariaţi activi.

Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. În decurs de un an, costul vieţii a crescut cu peste 15%. Cu acelaşi procent va creşte şi numărul românilor care se luptă cu sărăcia absolută, din cauza scumpirilor puternice.

Consecvent obiectivelor sale politice de a asigura o viaţă demnă pentru fiecare român, PSD a propus în Coaliţie, încă din luna august, o majorare a salariului minim de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2023, majorare de care vor beneficia 2,1 milioane de salariaţi.

Partidul Social Democrat a reuşit să obţină acordul în Coaliţie pentru această majorare, în condiţiile în care partenerii de guvernare au privit-o cu reţinere la început, amânând decizia cu scuza "evoluţiei colectărilor la buget", deşi este bine ştiut că majorarea salariului minim aduce venituri în plus la buget!

Începând cu 1 ianuarie 2023, venitul net minim al unui angajat va fi de 1.774 de lei, adică un plus de 250 de lei, la care se adaugă scutirea de taxe pentru 200 de lei din veniturile angajaţilor, scutire acordată în acest moment doar în cazul majorării voluntare a salariului minim.

Partidului Social Democrat i se datorează şi deciziile de acordare a unui salariu minim de 3.000 de lei în construcţii - începând cu 1 ianuarie 2019 - şi în industria alimentară şi agricultură, din aprilie 2022.

Beneficiile acestor măsuri sunt clare şi de necontestat. Ultimul deceniu a demonstrat că această creştere a salariului minim a fost cel mai bun instrument de creştere economică, pentru că a antrenat şi o creştere a celorlalte salarii din economie. În condiţiile unui deficit de forţă de muncă tot mai acut, este o măsură necesară pentru menţinerea în ţară a forţei de muncă de care au nevoie antreprenorii pentru a-şi desfăşura activităţile economice.

Deputat al PSD de Teleorman, Florin Piper-Savu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Cristian Popescu - intervenţie intitulată Bucureştii Vechi şi... Noi;

Domnul Dan-Cristian Popescu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Cristian Popescu:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bucureştii Vechi şi... Noi".

Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de când, la 24 ianuarie 1862, a avut loc prima adunare parlamentară a Statului român unitar modern, adoptându-se oficial numele de România şi capitala sa la Bucureşti. De atunci, oraşul a devenit centrul politic, administrativ şi strategic al ţării, cu instituţiile înfiinţate prin reformele benefice ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Bucureştiul a trecut de-a lungul timpului prin multe încercări şi momente de cumpănă. Oraşul, atestat documentar printr-un hrisov al lui Vlad Ţepeş din 1459, a avut un destin zbuciumat, lovit de calamităţi, precum cutremure, molime, incendii, inundaţii sau conflicte armate, dar şi de propriii conducători care i-au văduvit zestrea - menţionez aici adevărate bijuterii de arhitectură, precum Mănăstirea Cotroceni sau monumentalul edificiu de la Văcăreşti, demolate în mod barbar, în 1985.

După cei 33 de ani, în care Bucureştiul îşi putea recâştiga unele repere pierdute ale memoriei sale, constat cu tristeţe neglijarea unor obiective istorice importante, multe lăsate poate chiar voit în stare de ruină.

Un prim exemplu ar fi Mănăstirea Chiajna din cartierul Giuleşti, ctitorie bizantină cu dimensiuni de anvergură. Edificiul are o importanţă deosebită pentru istoria şi cultura românească şi necesită cu orice preţ a fi restaurat şi redat circuitului de valori naţionale. Între timp s-au ruinat şi ultimele fragmente din turle, iar spaţiului dezolant i s-a adăugat şi priveliştea insalubră a unei foste gropi de gunoi.

Starea spitalelor din Capitală este în continuare în suferinţă, şi, totuşi, unicul spital dermato-veneric, purtând numele savantului Scarlat Longhin, a fost dezafectat şi apoi demolat. Edificiul, aşezat pe o colină de lângă Parcul Tineretului, mai sus de Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", avea aspectul unui frumos conac cu valoare de arhitectură. În locul lui avem azi un şir de blocuri stereotipe cu faţade din sticlă, întinse pe o mare suprafaţă de teren.

În ceea ce priveşte arhitectura civilă, Capitala îşi aşteaptă recuperarea unor case cu valoare istorică, precum fostul Hotel "Concordia", din strada Smârdan, unde, în 1859, s-a semnat actul Unirii Principatelor, Casa Haşdeu de pe Splaiul Independenţei, casa unde a funcţionat vechea Poliţie a oraşului, de pe strada Gutenberg, unde a fost închis Nicolae Bălcescu, înainte de a pleca în exil, toate aceste case fiind aproape în stare de ruină.

Şi în ceea ce priveşte patrimoniul industrial e loc de mai bine. Refacerea Morii lui Assan din cartierul Obor, ridicată în 1853 de industriaşul George Assan, prima moară cu abur, monument de patrimoniu, lăsată focului şi paraginii, ar putea fi un bun început.

Neprotejate de o legislaţie adecvată sau, pur şi simplu, din nepăsare, multe edificii se degradează încet, dar sigur. Dau doar două exemple - Palatul Ştirbei şi Palatul Monopolurilor de Stat, ambele situate pe Calea Victoriei.

Stimaţi colegi,

Astăzi, la 160 de ani de vârstă oficială, Bucureştiul trebuie şi merită să fie onorat cu acţiuni mai ferme de salvare şi de conservare ale patrimoniului său identitar. Trebuie iubit, îngrijit şi ocrotit, pentru că el ne reprezintă şi pe noi toţi, locatari vremelnici ai Parlamentului din centrul Bucureştiului.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD, Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, Dan-Cristian Popescu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică: Partidul Social Democrat rămâne un partener de încredere al fermierilor şi producătorilor agroalimentari;

Mergem mai departe.

Domnul deputat Gheorghe Trif. Este? Nu.

Marcel Tuhuţ.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc.

"Partidul Social Democrat rămâne un partener de încredere al fermierilor şi producătorilor agroalimentari"

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Încă o dovadă a faptului că Partidul Social Democrat îşi onorează, punct cu punct, promisiunile din Programul de guvernare, cu care a acceptat să intre în Coaliţie şi să guverneze, este elaborarea procedurilor necesare sprijinirii industriei agroalimentare.

Prin demersurile realizate de ministrul social-democrat al agriculturii, colegul şi prietenul nostru, domnul Petre Daea, peste 200 de milioane de euro, sub forma unor granturi, vor fi acordate de Ministerul Agriculturii, din bugetul său, pentru încurajarea şi susţinerea procesării materiilor prime agricole româneşti, în România. Cu alte cuvinte, încurajăm producătorii români să valorifice materia primă şi să proceseze produsele autohtone, în detrimentul exporturilor de cereale ieftine şi a importurilor de pâine scumpă, de cele mai multe ori, realizată tot din grâu de provenienţă românească.

Cu cât vom reuşi să producem în ţară mai multe produse, care înglobează cât mai multă valoare adăugată, cu atât vom diminua importurile, care acum alimentează şi agravează deficitul comercial.

Peste 400 de companii din industria procesatoare agroalimentară pot primi până la 500.000 de euro fiecare. Sprijinul este menit şi să compenseze parţial creşterea costurilor, fiind destinat pentru fabricarea produselor de morărit, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă. Este condiţionat însă de constituirea unor stocuri precis definite, care să fie obligatoriu procesate, ceea ce, în definitoriu, nu este un lucru rău.

Grantul maxim de 500.000 de euro, de exemplu, va fi încasat de operatorul care stochează pentru procesare 14.280 de tone de grâu, 14.280 de tone de porumb, 9.615 tone de floarea-soarelui, 10.000 de tone lapte crud materie primă sau 15.600 de tone de furaje combinate de grâu, orz, porumb, soia ori rapiţă.

Iată că Partidul Social Democrat demonstrează, prin activitatea fiecărui ministru, faptul că rămâne cel mai mare partener al românilor, ducând la îndeplinire fiecare punct din Programul de guvernare asumat.

Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică având ca obiect prezentarea, în detaliu, a soluţiilor identificate de către coaliţia de guvernare pentru majorarea pensiilor şi pentru acordarea unor ajutoare suplimentare persoanelor vulnerabile;

Mergem mai departe. Grupul PSD.

Domnul Dan Leoreanu, vă rog. (Vociferări.)

PNL. Scuze!

Video in format Flash/IOS    

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Stimaţi colegi,

În negocierile din Coaliţie, Partidul Naţional Liberal a reuşit să impună o creştere de peste 15% pentru anvelopa destinată protecţiei sociale. Prin această creştere, adevăraţii câştigători sunt pensionarii, nu PNL, nu PSD. Valoarea punctului de pensie va fi de 1.784 de lei, de la 1 ianuarie 2023, adică o creştere de 12,5%. Restul creşterii, până peste 15%, se va acoperi prin plăţi suplimentare pentru categoriile cele mai vulnerabile.

Plăţile suplimentare vor fi efectuate în două tranşe semestriale. Astfel, pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei, se va face o plată suplimentară de 1.000 de lei; pentru cei cu pensii între 1.501 lei şi 2.000 de lei se va face o plată suplimentară de 800 de lei; iar pentru cei cu pensii între 2.001 lei şi 3.000 de lei se va realiza o plată suplimentară de 600 de lei.

De asemenea, s-au luat şi alte măsuri de protecţie socială, după cum urmează: pentru cei cu pensii sub 1.700 de lei se vor acorda vouchere sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe parcursul întregului an 2023; pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei - cu vârsta de peste 60 ani - se va acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, urmând să fie împărţit în două tranşe, pentru iarna aceasta şi iarna viitoare.

De asemenea, alocaţiile de stat pentru copii se actualizează cu rata inflaţiei. Pentru persoanele cu dizabilităţi se va acorda, în plus, a treisprezecea indemnizaţie; iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război se actualizează cu rata inflaţiei, începând cu anul 2018, de circa 30%.

Adunând la creşterea curentă şi plăţile suplimentare, alături de alte ajutoare financiare care vor fi acordate, valoarea creşterilor înregistrate de pensiile mici depăşeşte cu mult rata inflaţiei. De exemplu, o persoană cu o pensie de 1.400 de lei va mai primi, în 2023, 1.000 de lei - plată suplimentară; 1.500 de lei - 6 vouchere sociale a câte 250 de lei plus 1.400 de lei - ajutor pentru plata facturilor la energie. Acest lucru înseamnă 3.900 de lei în plus, media lunară fiind de 325 de lei, echivalentul de aproape un sfert în plus faţă de valoarea pensiei.

În această formulă, impactul bugetar a fost calculat la 17,5 miliarde lei. Aceste plăţi suplimentare nu ar fi fost posibile fără creşterea economică, care a fost susţinută în ultima perioadă, dar şi fără o creştere a veniturilor bugetare.

Ne bucurăm mult că, în timp ce unii vehiculau creşterea pensiilor cu 6% sau cu 10%, Partidul Naţional Liberal a reuşit o creştere a punctului de pensie apropiată de rata inflaţiei, aşa cum s-a anunţat şi prin vocea premierului Ciucă şi a preşedintelui Iohannis.

Din formula agreată la nivelul Coaliţiei câştigă nu doar pensionarii. Este cea mai bună soluţie din punct de vedere tehnic, deoarece acoperă maximal nevoia de protecţie socială. Câştigă întreaga societate, pentru că mesajul pe care îl transmitem este acela de solidaritate într-un moment dificil pentru toţi românii.

Soluţiile pe care le-am identificat pentru majorarea pensiilor şi pentru acordarea ajutoarelor suplimentare nu ar fi fost posibile, aşa cum am spus, fără creştere economică şi fără creşterea veniturilor la buget. Obiectivul imediat pe care îl va susţine Partidul Naţional Liberal va fi să identificăm măsuri şi politici pentru sprijinirea mediului de afaceri, formula de majorare a pensiilor trebuind să devină un model de identificare a soluţiilor bune de guvernare.

Partidul Naţional Liberal va rămâne un partid responsabil cu românii şi cu guvernarea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Christine Thellmann - declaraţie politică având titlul Dezvoltarea sportului de masă este un proiect de echipă;

Mergem mai departe.

Doamna deputat Christine Thellmann.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Christine Thellmann:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Dezvoltarea sportului de masă este un proiect de echipă".

Stimaţi colegi,

Vă expun încă un caz concret şi relevant, care subliniază importanţa cooperării între reprezentanţii din administraţia centrală şi autorităţile locale, pentru o guvernare eficientă.

Din discuţiile cu primarii din Sibiu şi cu mai mulţi conducători ai instituţiilor publice din judeţ rezultă, clar, necesitatea ca delegarea atribuţiilor de la centru să fie însoţită şi de surse financiare concrete pentru implementare.

De exemplu, Primăria din Mediaş a solicitat trecerea în proprietatea publică/privată a municipiului Mediaş şi în administrarea Consiliului Local Mediaş a Clubului Copiilor şi a Clubului Sportiv Şcolar.

Pe plan parlamentar, am făcut mai multe demersuri pentru a face ca această solicitare a colegilor din Mediaş să găsească un răspuns pozitiv din partea Guvernului.

Să nu uităm că exact cluburile sportive şcolare au contribuit la crearea unor talente care au făcut istorie şi au devenit legende ale sportului românesc, însă foarte mulţi tineri au făcut performanţă pe banii părinţilor sau cu sprijinul actorilor privaţi.

Municipiul Mediaş, la fel ca şi alte UAT-uri din întreaga ţară, susţine trecerea în administrarea consiliului local, respectiv trecerea în proprietatea publică/privată a municipiului Mediaş a imobilelor aparţinând Clubului Copiilor, respectiv a Clubului Sportiv Şcolar, ambele clădiri nefiind exploatate la valoarea şi potenţialul lor maxim. Banii alocaţi de la bugetul de stat sunt, din păcate, insuficienţi pentru a reabilita şi moderniza baza materială. Să le dăm oportunitatea să acceseze mai uşor fonduri din alte surse de finanţare - naţionale şi internaţionale, sau chiar europene!

Am solicitat reprezentanţilor Guvernului să analizeze situaţia celor două clădiri, dar să şi aloce resursele financiare aferente unei bune desfăşurări a tuturor activităţilor sportive. Cele două instituţii pot contribui la dezvoltarea sportului local şi, de ce nu, naţional.

Vă mulţumesc frumos.

Deputat de Sibiu, PNL, Christine Thellmann.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Vasile-Aurel Căuş - declaraţie politică intitulată Guvernul PNL susţine lupta lumii libere în Ucraina şi angajamentele euroatlantice ale României;

Domnul Vasile-Aurel Căuş.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Aurel Căuş:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul PNL susţine lupta lumii libere în Ucraina şi angajamentele euroatlantice ale României".

Mult prea des auzim adresată, în societatea românească, în special de către acei formatori de opinie al căror coş zilnic de cumpărături este evaluat în ruble, întrebări legate de motivele pentru care Guvernul României şi o mare parte din societatea românească susţin lupta lumii libere în Ucraina.

Ceea ce ne întristează însă este evidenta rea-credinţă manifestată, din păcate, inclusiv de unii colegi de ai noştri, care, fie pentru că respectă ordinele primite de la Ambasada Rusă, fie că doresc să capete un plus de popularitate ori să iasă din anonimat, preiau teme precum presupusul interes naţional al neutralităţii în conflictul ruso-ucrainean şi le aduc aici, în instituţia care ar trebui să reprezinte, atât pentru observatorii interni, cât şi, mai ales, pentru cei externi, un model de unitate în ceea ce priveşte cea mai mare ameninţare la adresa intereselor naţionale ale României, respectiv comportamentul agresiv al unei puteri despotice şi expansive precum Federaţia Rusă.

Ştiu că povara facturilor ameninţă să apese greu asupra umerilor noştri în această iarnă, însă în niciun caz o astfel de ameninţare nu trebuie să ne facă să înţelegem că soluţia pentru a o evita este o mai mare dependenţă faţă de Rusia. Aşa cum o persoană rănită merge la doctor pentru a-şi îngriji rana, şi nu la agresor, aşa şi statele Uniunii Europene nu trebuie să considere că interesul lor este să-şi adâncească sau să continue dependenţa faţă de statul care este, în esenţă, vinovat de creşterea preţurilor la energie.

Dacă Rusia va înţelege că unitatea Occidentului poate fi zdruncinată printr-un simplu şantaj, vizând preţurile gazului şi petrolului, ce o va împiedica pe ea ca mâine să ceară respectivului Occident să-şi abandoneze fraţii care s-au alăturat recent Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, aşa cum este şi România? Ce o va împiedica să încerce refacerea zonei sale de influenţă care în perioada comunistă se întindea până aproape de Berlin?

Cu acest lucru, Partidul Naţional Liberal nu va fi nicicând de acord. România pe care PNL vrea să o construiască, cu ajutorul dumneavoastră, este o Românie în care oamenii bine pregătiţi, oamenii inspiraţi, oamenii inovatori şi oamenii dedicaţi muncii lor au parte de recompensele care li se cuvin. O Românie în care întreprinzătorii care doresc să pună în aplicare o idee şi să îşi exercite libera iniţiativă nu au nevoie să plătească taxă de protecţie nimănui. O Românie în care cetăţeanul care are nevoie de serviciile statului nu trebuie să dea mită nimănui. O Românie în care niciunui cetăţean nu-i este frică să meargă pe stradă.

O astfel de Românie poate fi doar o Românie euroatlantică, însă pentru ca România să rămână euroatlantică este nevoie ca regimul despotic al Rusiei să nu îşi extindă influenţa asupra unor state şi societăţi care nu doresc acest lucru.

Iar acest mare şi hotărât nu se spune, astăzi, în Ucraina, şi-I mulţumim lui Dumnezeu că nu trebuie să se spună aici, în România. Însă dacă Ucraina va sucomba, fraţii noştri din Moldova şi noi, cei din România, vom fi în prima linie a luptei împotriva tiraniei, ceea ce nu va aduce beneficii nimănui.

Lupta eroicului popor ucrainean trebuie susţinută şi încurajată. Însă, cel mai important, trebuie susţinută de dumneavoastră, cetăţeni ai României, pentru că interesele României pe termen mediu şi lung sunt pacea şi prosperitatea, iar pacea şi prosperitatea pentru România înseamnă apartenenţa la o Alianţă Nord-Atlantică puternică şi la o Uniune Europeană puternică.

Deputat al PNL de Bihor, Căuş Vasile-Aurel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Alin-Gabriel Apostol - comentarii referitoare la actuala coaliţie de guvernare;

Mergem mai departe. Grupul USR.

Îl invit pe domnul deputat Brian Cristian. (Vociferări.)

OK.

Alin Apostol.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Dragi români,

A trecut un an de guvernare PSD - PNL - UDMR. Coaliţia sărăciei vă vinde gogoşi şi minciuni care să cosmetizeze realitatea, dar adevărul îl simţiţi pe pielea dumneavoastră, în contul dumneavoastră, în sacoşa dumneavoastră, în speranţa dumneavoastră.

După ce veţi trece de fumul lăsat de mass-media plătită din banii dumneavoastră, veţi realiza că totul este o mare minciună.

Realitatea este următoarea:

  • Cumpăraţi mai puţin decât înainte;
  • Facturile sunt mai mari decât înainte;
  • Plătiţi mai mult la rată;
  • Puneţi mai puţin carburant decât înainte;
  • Datoria publică a crescut cu 15 puncte procentuale. PSD şi PNL amanetează viitorul copiilor noştri;
  • Tot mai mulţi oameni se gândesc să părăsească România;
  • Privilegiile pentru speciali sunt din ce în ce mai mari;
  • Impostura este din ce în ce mai mare.

Şi, acum, să detaliem puţin aceste puncte.

Într-un an, am ajuns să plătim mai mult pentru orice aliment - pâinea s-a scumpit cu 27%, laptele - cu 28%, uleiul - cu 43%.

Sub Guvernarea PSD - PNL avem parte de cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani.

România a înregistrat, în anul 2022, al treilea cel mai mare preţ la energie din Uniunea Europeană. Românii s-au trezit cu facturi uriaşe la gaze şi electricitate şi preţuri exorbitante la carburanţi.

Pentru un credit ipotecar pe 30 de ani, de 250.000 de lei, la un ROBOR de 8%, cât este actual, românii plătesc cu aproape 600 de lei mai mult la rată, faţă de anul trecut.

În scandalul BMW-urilor, Poliţia Română, subordonată ministrului PNL, Lucian Bode, a cumpărat din banii noştri, ai tuturor, 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis.

Premierul României a plagiat. Ministrul de interne a plagiat. Noul ministru al apărării este suspect de plagiat. Fostul ministru al educaţiei a plagiat.

Practic, Klaus Iohannis a băgat la guvernare o divizie întreagă de impostori, cu care s-a descalificat în ochii tuturor celor care l-au votat.

Astăzi, divizia plagiatorilor are un sponsor cert - Palatul Cotroceni.

Intraţi pe ofertedezavantajoase.ro şi vedeţi realitatea care nu este acoperită de pudra minciunilor dată de Coaliţia sărăciei şi retuşată de mass-media plătită din banii dumneavoastră.

Veniţi alături de noi, ca să luptăm cu această mafie cronică ce ne afectează viaţa de zi cu zi!

Alin Apostol, deputat, USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Brian Cristian - declaraţie politică ce are ca obiect Cupa Mondială a ruşinii;

Mergem mai departe.

Brian Cristian.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Crimă, sclavie sau corupţie sunt doar câteva dintre acuzaţiile care se aduc organizatorilor Campionatului Mondial de Fotbal care se desfăşoară zilele acestea în Qatar.

Deşi ar fi trebuit să unească iubitorii sportului, indiferent de origine, religie, gen, orientare sexuală sau naţionalitate, numeroase organizaţii internaţionale au reclamat faptul că autorităţile din Qatar calcă în picioare drepturile omului.

Este cel mai controversat mega-eveniment din ultimele decenii, fiind totodată şi cel mai scump, cu peste 200 de miliarde de dolari cheltuiţi pentru organizare, dar şi cel mai urmărit, estimându-se că peste 5 miliarde de oameni se vor uita la meciurile de fotbal.

Fenomenul este cunoscut sub denumirea de "sportswashing" şi reprezintă modul prin care o corporaţie sau un stat naţional foloseşte sportul pentru a-şi îmbunătăţi imaginea pătată, şi asta se poate întâmpla prin organizarea unui eveniment sportiv major şi nu este o practică nouă. Menţionez aici Jocurile Olimpice din anul 1936 de la Berlin sau Campionatul Mondial de Fotbal din anul 1978, din Argentina.

Peste 6.500 de muncitori au murit pe şantierele stadioanelor din Qatar, doar în perioada 2011-2020, din cauza condiţiilor de muncă improprii, descrise de organizaţiile internaţionale ca "muncă forţată" sau "sclavie modernă". Muncitorii au fost găzduiţi în condiţii insalubre, lucrând pe sume derizorii, uneori chiar mai mici decât cele din contractele semnate, fiind blocaţi de controversatul sistem Kafala, prin care angajatorii deţin controlul absolut asupra libertăţii de mişcare a angajaţilor, uneori confiscându-le chiar şi paşaportul, iar aceştia nemaiavând dreptul de a părăsi ţara. Nici măcar autopsie nu li s-a făcut sau o minimă examinare medicală, iar peste 70% din decese au fost declarate ca moarte naturală.

Human Rights Watch reclamă şi faptul că membrii comunităţii LGBTQ+ din Qatar au fost reţinuţi şi abuzaţi fizic de serviciile de securitate ale ţării, asta în timp ce relaţiile între persoanele de acelaşi sex sunt considerate o crimă, în Qatar, şi pot fi pedepsite cu condamnări de până la 7 ani de închisoare. Până şi presa este cenzurată sau chiar agresată fizic, în Qatar, atunci când organizatorilor li se pun întrebări incomode.

Iar toate acestea se întâmplă din cauza corupţiei, un fenomen care parazitează chiar şi sportul, până la vârf. Ne amintim cu toţii de oficialii FIFA arestaţi pentru luare de mită ca să ia decizia de a organiza evenimentul în Qatar.

Aceste practici trebuie oprite, iar contextul nu poate fi mai bun. Chiar azi avem pe ordinea de zi un proiect care aduce transparenţă şi protecţie în faţa corupţiei din sport, cu raport de adoptare în unanimitate din partea Comisiei juridice.

Integritatea este un element esenţial în sport, care trebuie să se regăsească atât în rândul sportivilor, cât şi în rândul celor care au în mână destinele sportivilor. Şi asta, atât la nivel internaţional, dar mai ales acolo unde putem reglementa noi acest lucru - la nivelul conducătorilor din sportul românesc.

De aceea, Parlamentul trebuie să dea un semnal pozitiv şi să adopte proiectul de lege chiar în această săptămână.

Vă mulţumesc.

Brian Cristian, deputat de Maramureş, iniţiatorul acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dumitru Flucuş - intervenţie având titlul 80 de ani de la bătăliile de la Cotul Donului, Stalingrad şi Stepa Calmucă;

Mergem la Grupul parlamentar AUR.

Domnul Dumitru Flucuş.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Flucuş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Se împlinesc 80 de ani de la bătăliile de la Cotul Donului, Stalingrad şi Stepa Calmucă.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, România a pierdut jumătatea de nord a Transilvaniei în favoarea Ungariei şi, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, a cedat Basarabia Uniunii Sovietice, care, în plus, ne-a răpit şi Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, drept despăgubire pentru alipirea Basarabiei, timp de 22 de ani, la România.

Anul următor, aveam ca proiect de ţară Reunificarea Naţională prin eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici şi redobândirea Transilvaniei de Nord.

Alături de Germania, aliatul nostru strategic de atunci, armata noastră a început eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

Cu speranţa că implicarea consistentă a Armatei României în continuarea războiului contra bolşevicilor va avea ca rezultat recuperarea Transilvaniei de Nord, ţara noastră a trimis pe frontul de est peste 250.000 de militari, organizaţi în două armate.

Bătălia de la Stalingrad, din perioada 23 august 1942 - 2 februarie 1943, este cea mai mare şi cea mai sângeroasă bătălie din istoria omenirii, numărul pierderilor de vieţi omeneşti fiind de peste 3 milioane.

Doar între 19 şi 22 noiembrie 1942, peste 150.000 de luptători români au pierit în această bătălie. Deşi au fost învinşi, ei s-au acoperit de glorie. Sunt acum eroii uitaţi ai neamului nostru.

Rusia a atacat şi ocupat teritoriile româneşti de 12 ori, România a atacat Rusia doar o singură dată, şi asta pentru a-şi recupera teritoriile istorice şi tezaurul.

Istoria noastră suntem obligaţi să ne-o asumăm aşa cum a fost, conştienţi că eroii noştri s-au sacrificat pentru reîntregirea ţării.

După 23 August 1944, România a avut un alt partener strategic, URSS, şi un alt proiect de ţară, care de fapt nu era al nostru şi nu era dorit - instaurarea comunismului.

Cei care şi-au slujit ţara şi au respectat ordinele au purtat toată viaţa vinovăţia, declarată de regimul impus de ruşi după 23 august 1944, de a fi luptat împotriva popoarelor sovietice.

Comandanţii care s-au umplut de glorie pe frontul de est au fost executaţi în Valea Piersicilor, la Jilava, au murit în închisorile de la Aiud, Văcăreşti, Râmnicu Sărat, Făgăraş, Sighet şi s-au chinuit în condiţii inumane, ani grei, întemniţaţi.

După 80 de ani de la acea luptă, nimeni nu se îngrijeşte de rămăşiţele eroilor români căzuţi la datorie pentru ţară şi pentru graniţele ei.

Nu există niciun cimitir, un monument, un mausoleu, o troiţă sau măcar o cruce pentru ei.

Toate ţările care au ostaşi căzuţi în bătăliile de la Cotul Donului s-au îngrijit de eroii lor.

Noi, urmaşii eroilor căzuţi, avem datoria sacră să nu le uităm faptele, să respectăm demnitatea generaţiei lor, să recuperăm memoria şi să rememorăm sacrificiul ostaşilor români, ca o responsabilitate ce o avem în faţa generaţiilor viitoare.

Cinste lor, eroilor căzuţi la Stalingrad acum 80 de ani!

Dumitru Flucuş, deputat AUR de Braşov.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc domnului deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălin-Zamfir Manea - declaraţie politică referitoare la solidaritatea manifestată de partidele din arcul guvernamental pentru adoptarea unor măsuri sociale privind sprijinirea populaţiei afectate de criza energetică şi de criza economică;

Mergem la Grupul minorităţilor naţionale.

Cătălin-Zamfir Manea.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În această perioadă extrem de grea, cetăţenii aflaţi pe cele mai dezavantajate poziţii sociale au nevoie de sprijinul şi de intervenţia statului, a Parlamentului României şi, în mod evident, au nevoie de intervenţia Guvernului României.

Formaţiunile politice, care alcătuiesc în prezent Coaliţia de guvernare, au convenit adoptarea unor măsuri sociale pentru sprijinirea populaţiei afectate de criza energetică şi de criza economică.

Principalele măsuri au fost, într-adevăr, propuse de Partidul Social Democrat şi susţinute de PNL, UDMR şi de Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Echitatea, stimaţi colegi, înseamnă dreptate socială şi solidaritate cu cei aflaţi în dificultate. Acest concept ar trebui foarte bine înţeles şi aplicat în toate sferele sociale, economice şi politice din România.

Multe dintre familiile din ţara noastră trăiesc în condiţii greu de imaginat, iar măsurile propuse şi acceptate, de curând, de partidele politice din arcul guvernamental sunt binevenite.

În prezent, aş semnala că rata inflaţiei este estimată undeva la peste 15%, însă creşterea preţurilor la alimente şi energie este una haotică şi alarmantă, în opinia mea, şi nu ţine cont, sub nicio formă, de rata inflaţiei.

Chiar dacă, de la 1 ianuarie 2023, pensiile vor creşte cu 12,5% - mă refer la acele pensii bazate pe contributivitate -, vor fi acordate o serie de ajutoare, chiar şi pentru compensarea facturilor la energie, trebuie să reţinem că alimentele s-au scumpit, alimentele de bază.

Şi, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, aş vrea doar să enumăr câteva dintre alimentele de bază care astăzi s-au scumpit.

De pildă, în cazul pâinii - cu peste 30%; zahărul - cu peste 63%; uleiul - cu 43%; gazele şi energia electrică - cu aproximativ 40%; cartofii-- cu peste 40%; laptele - cu 30%; legumele şi fructele - cu peste 35%.

Aşadar, este bine să reţinem că impactul bugetar al măsurilor sociale, care sunt propuse pentru cetăţenii aflaţi în dificultate, care vor beneficia de aceste măsuri de la 1 ianuarie 2023, este unul semnificativ şi vreau să salut, pe această cale, solidaritatea manifestată de partidele din arcul guvernamental.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cristina Camelia Rizea - declaraţie politică: Statul misogin - o realitate cruntă a României secolului XXI;

Mergem mai departe la grupul neafiliaţilor.

Doamna Rizea Cristina Camelia.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Vreau să vă vorbesc astăzi despre "Statul misogin - o realitate cruntă a României secolului XXI".

Şi am să încep cu un citat - "M-am oprit şi dânsul m-a prins cu forţa de mijloc şi de cap şi a încercat să mă sărute cu forţa. Bineînţeles, m-am apărat. M-am speriat foarte tare. Dânsul nu se aştepta la reacţia mea. S-a dus în spatele biroului lui şi a început să mă înjure, să mă ameninţe, că nu o să mă creadă nimeni, că o să fie cuvântul meu împotriva cuvântului lui, că pot să vorbesc cu oricine, că, oricum, nu mă va crede nimeni. Eram în stare de şoc".

Doamnelor,

Domnilor,

Asta se întâmplă într-o instituţie a statului român.

Am citat din terifianta declaraţie a victimei şefului de unitate de la Jandarmeria din Maramureş - un caz problematic şi, din păcate, reprobabil.

Sexismul şi misoginia par să fie endemice în rândul oficialilor Statului român. Totodată, cazurile de apărători ai ordinii şi siguranţei publice, care mai degrabă îşi apără propriile porniri masculine şi creează frică în loc să o aplaneze, nu sunt nici ele puţine, şi nici neglijabile.

Dragi colegi,

Declaraţia victimei subliniază în termeni mult mai precişi şi exacţi un portret dezolant şi profund problematic al misoginismului decât am putea noi prin formule elitiste şi jargon parlamentar.

Totuşi, ce putem noi face în acest sens, şi avem obligaţia de a ne însuşi, este să intervenim, pe cale legislativă, pentru a preveni şi combate abuzul de putere şi hărţuirea toxică ce par să fie practicate de unii pretinşi oameni ai legii.

Desigur, nu generalizez, însă este dureros şi şocant, ca femeie, să vezi cum cel care ar trebui să te protejeze devine el însuşi agresor.

Pentru a interveni în acest caz, am solicitat invitarea reprezentanţilor Jandarmeriei din Maramureş la Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, pentru a pune problema ferm şi fără echivoc pe masă. Toţi colegii din comisie au fost de acord.

Este un prim pas necesar pentru a adresa şi soluţiona o problemă ce realmente ţine România în loc şi paralizează principiile ce ar trebui să stea la baza unei vieţi sociale sănătoase.

Hărţuitorii n-au ce căuta nici în instituţii, nici în uniforma de ordine şi siguranţă publică, nici în libertate!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică: PSD susţine majorarea salariului minim şi implementarea de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor din mediul privat cu venituri mici, de la 1 ianuarie 2023;

Revenim la Grupul PSD.

Domnul Dan-Constantin Şlincu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi parlamentari,

Guvernăm pentru oameni şi trebuie să găsim soluţii pentru a răspunde mai bine nevoilor pe care le au! Partidul Social Democrat a reuşit să-i convingă pe partenerii din Coaliţie să admită acest obiectiv esenţial - pensiile trebuie mărite cu cel puţin 10%, iar salariul minim trebuie să ajungă la 3.000 de lei brut, de la 1 ianuarie 2023.

Majorarea salariului minim se adresează, în primul rând, salariaţilor cu venituri mici din mediul privat. Prin acordul exprimat în Coaliţie asupra acestei propuneri, PSD îşi atinge astfel unul dintre obiectivele politice, enunţate de la începutul acestei sesiuni legislative, referitoare la sprijinirea salariaţilor cu venituri mici din mediul privat.

Propunerea PSD, exprimată încă din urmă cu trei luni, prevede o creştere a salariului minim de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, iar scutirea de taxe pentru 200 de lei din veniturile angajaţilor, care în prezent se aplică doar în cazul majorării voluntare a salariului minim, se va acorda, începând cu 1 ianuarie 2023, tuturor salariaţilor din această categorie.

Vreau să subliniez că majorarea salariului minim este necesară şi pentru menţinerea în ţară a forţei de muncă de care au nevoie antreprenorii pentru a-şi desfăşura activităţile economice. Cu toate că sunt domenii în care companiile consideră că le cresc costurile prin majorarea salariilor, segmentele vitale ale economiei româneşti, în special din domeniul producţiei şi industriei agroalimentare, suferă din cauza lipsei de personal calificat tocmai pentru că specialiştii preferă să plece în afara ţării pentru a avea venituri mai mari.

Astfel, alături de colegii mei social-democraţi din Parlament şi din Guvern, voi continua să promovez programe şi măsuri de sprijin adresate categoriilor active din societate, care se confruntă cu dificultăţile provocate de actualul context economic.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD, Dan-Constantin Şlincu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Viorel Salan - declaraţie politică intitulată 23 noiembrie 2002, ziua când cerul a zâmbit peste România;

Domnul deputat Viorel Salan este?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acum 20 de ani, ziua de 23 noiembrie a fost, ca şi azi, o zi ploioasă. Cu toate acestea, zeci de mii de români s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, pentru a asculta discursul public al preşedintelui american George Bush.

Cu două zile mai devreme, Summitul NATO de la Praga anunţase extinderea Alianţei, prin primirea de noi membri. România a fost invitată să devină membră a Alianţei Nord Atlantice, împreună cu Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Prin aderarea acestor noi membri, se dorea consolidarea securităţii pentru toate ţările din zona euro-atlantică şi atingerea obiectivului comun - o Europă întreagă şi liberă, unită în pace şi prin valori comune.

Iar preşedintele Statelor Unite ale Americii a venit în vizită oficială la Bucureşti, pentru a întări mesajul Alianţei.

După 20 de ani, România este acum membră cu drepturi depline a NATO. Militarii români sunt apreciaţi ca fiind parteneri de nădejde, aliaţi curajoşi şi de încredere, pe care te poţi baza în orice moment.

Acum, România are un rol esenţial în cadrul NATO. Ea a devenit centrul de greutate în regiunea Mării Negre, în conformitate şi cu noul concept strategic al NATO prezentat la Madrid, în cadrul summitului din iunie.

În baza acestei noi viziuni, s-a decis trimiterea de trupe suplimentare pe flancul de est al NATO, dezvoltarea infrastructurii de apărare a graniţei de est pentru a descuraja orice intenţie de agresiune asupra vreunui stat NATO.

Toate aceste măsuri au şi ca scop comun consolidarea prezenţei NATO de la Marea Neagră la Marea Baltică.

A fost decizia de aderare a României o decizie bună? Acum, la douăzeci de ani de la invitaţia Alianţei, se arătă cu certitudine că a fost o decizie politică justă. Şi am două considerente de făcut.

Prima este că, de la înfiinţarea acestei alianţe militare - în 1949 - între statele europene membre ale organizaţiei nu a mai avut loc niciun conflict militar deschis sau de altă natură. Aceasta este realitatea istorică.

A doua constatare este că, deşi războiul din Ucraina se desfăşoară în proximitate, pentru prima dată în istoria ei România nu mai este singură şi izolată în faţa pericolului extern, ci este parte a unui sistem militar defensiv complex, cu capabilităţi tehnice şi tehnologice de cel mai înalt nivel. Şi, în plus, NATO este gata să apere România şi toate celelalte ţări aliate.

Războiul din Ucraina este un război al deciziilor politice. De aceea, şi încheierea lui este condiţionată tot de decizii politice. Sper şi îmi doresc ca raţiunea şi înţelepciunea să învingă şi toate suferinţele generate de această confruntare militară brutală să ia sfârşit. Viaţa trebuie să prevaleze asupra morţii. Aceasta este calea de urmat a secolului XXI, singura validă, singura sustenabilă.

Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică având ca obiect Revendicările personalului Serviciilor de Ambulanţă din România se justifică prin fiecare viaţă salvată!;

Doamna Viorica Sandu este? Nu.

Ioan Vulpescu?

Mihai Weber?

Ionel Floroiu?

Rodica Nassar?

Ileana Cristina Dumitrache?

Florian-Claudiu Neaga?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Prin intermediul declaraţiei politice de astăzi doresc să atrag atenţia asupra protestelor şi revendicărilor angajaţilor din serviciile de ambulanţă care se află în stradă în această perioadă, solicitându-şi atât drepturile, cât şi condiţii mai bune de muncă.

Începând de ieri, Serviciile Publice de Ambulanţă din toată ţara sunt, în mod tehnic, în regim de "protest naţional", acest mesaj fiind afişat pe fiecare ambulanţă din ţară. Chiar dacă această acţiune de protest nu este apreciată unitar, consider că această perioadă post-pandemică este oportunitatea perfectă să înţelegem faptul că neajunsurile cu care angajaţii serviciilor de ambulanţă sunt obligaţi să lucreze astăzi sunt, în realitate, neajunsurile cu care noi, fiecare în parte, va trebui să încercăm să rămânem în viaţă la un moment dat, în viitor.

Printre problemele ridicate de cei care au protestat în capitală se regăseşte starea tehnică precară, critică a multor ambulanţe cu care sunt operate intervenţiile medicale de urgenţă, aceste autovehicule specializate având un număr foarte mare de kilometri rulaţi, cu un grad de uzură corespunzător. Şi pericolul ca un astfel de autovehicul să prezinte o defecţiune în timp ce se află în serviciu, acordând asistenţă medicală de urgenţă este foarte ridicat. Bineînţeles, consecinţele unei astfel de situaţii asupra unui pacient critic ni le putem imagina cu toţii.

Stimaţi colegi,

Cu un lucru putem fi de acord cu toţii. Niciunul dintre noi şi niciun român nu şi-ar dori să trăiască un astfel de incident. Ar fi un caz de inconştienţă din partea autorităţilor să lase să se întâmple aşa ceva. Dotarea Serviciilor Publice de Ambulanţă, pe toate planurile, ar trebui să fie realizată la standarde europene şi asta cât mai curând.

Rolul celor ce muncesc în serviciile publice de ambulanţă - medici, asistenţi medicali, ambulanţieri - este foarte important, munca depusă şi sacrificiile pe care aceşti oameni şi le asumă zi de zi, noapte de noapte, atunci când intră în serviciu, trebuie apreciate la adevărata lor valoare, iar statul român să le asigure condiţii de muncă corecte, condiţii de pensionare în funcţie de legislaţia în vigoare, venituri salariale decente.

Au demonstrat prin muncă şi prin dăruire, mai ales în condiţiile speciale ale pandemiei COVID, faptul că sunt cu adevărat parte esenţială din sistemul sanitar românesc, un fundament fără de care nu putem construi o strategie naţională sanitară integrată care să răspundă pe deplin nevoilor unei societăţi moderne şi aflată într-o continuă dezvoltare.

Închei prin a sublinia importanţa susţinerii, dezvoltării şi modernizării continue a Serviciilor Publice de Ambulanţă, alături de SMURD şi unităţile de primire ale urgenţelor de la nivelul spitalelor, şi consider justificate revendicările celor ce muncesc în domeniu, exprimându-mi în acelaşi timp încrederea că deschiderea la dialog a tuturor actorilor implicaţi în soluţionarea acestora vor genera cele mai bune decizii, în beneficiul pacienţilor.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Sălaj, Florian Neaga.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Cătălina Ciofu - declaraţie politică intitulată PNL luptă pentru prosperitatea viitoare prin investiţii prezente, nu pentru consumul prezent prin datorii viitoare

O să mergem la Grupul PNL, după care o să mergem la UDMR.

Doamnă Cătălina Ciofu, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Cătălina Ciofu:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică se numeşte "PNL luptă pentru prosperitatea viitoare prin investiţii prezente, nu pentru consumul prezent prin datorii viitoare".

Trăim o perioadă marcată de numeroase dificultăţi economice. Ştiu, auzim aceasta atât de frecvent, încât a devenit aproape un clişeu. Şi, ca orice clişeu, după ce ne-am obişnuit prea mult cu el, avem tendinţa să nu îl mai vedem şi să nu îl mai auzim. Desigur, am trăit şi momente mai dificile. Am trecut, împreună, prin ani în care tranziţia părea nesfârşită. Probabil şi astăzi unora dintre noi acest cuvânt le provoacă amintiri dureroase. Şi pe bună dreptate! Şi când spun asta mă alătur celor, atât de mulţi, care înţeleg sentimentul din proprie experienţă. Însă am depăşit tranziţia. Am depăşit-o mai greu decât ar fi trebuit şi mai greu decât s-ar fi putut, pentru că multe dintre măsurile adoptate atunci au fost greşite atât în forma, cât şi în esenţa lor. Dar am depăşit-o. Şi am depăşit-o abia atunci când am început să aşezăm economia pe baze sănătoase.

Pentru actuala situaţie nu putem învinui nici economia noastră, nici pe cea a sistemului. Nu este nici rezultatul unor decizii greşite, nici a unor şocuri. Este rezultatul unor acţiuni deliberate şi, de aceea, cu atât mai criminale. Este rezultatul acţiunilor unui regim care, din păcate, s-a priceput să ne aducă într-o dependenţă vinovată de acţiunile sale, pentru ca apoi să folosească această dependenţă pentru a-şi putea urmări propriile interese maligne, interesele unui cerc de sceleraţi, un cerc de sceleraţi care a ridicat artificial preţurile gazului şi petrolului exportat către Europa numai pentru a-şi putea asigura suficiente rezerve valutare pentru războiul pe care îl plănuia.

Aşadar, vina pentru actuala criză nu ne aparţine, dar vina pentru eventualele măsuri greşite pe care le-am putea adopta ne-ar aparţine. Auzim din ce în ce mai des ideea conform căreia este nevoie, din nou, de bani aruncaţi în consum, de parcă acest consum ar putea genera prosperitate doar de la sine. Banii aruncaţi în consum trebuie să provină însă de undeva şi nu pot proveni decât fie din diminuarea investiţiilor, fie din împrumuturi. Iar dacă banii aruncaţi în consum nu produc efectul scontat, cei care vom plăti acele împrumuturi vom fi tot noi. Şi poate, mai mult decât noi, copiii noştri şi copiii copiilor noştri!

De aceea, noi, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, credem în prosperitate, dar în prosperitate pe baze sănătoase. Credem că înainte de consum avem nevoie de investiţii care să dea rezultate în viitor şi care, astfel, să returneze singure la buget banii utilizaţi, nu să mute problema de pe umerii noştri actuali pe aceiaşi umeri, dar din viitor. Credem în atragerea de investiţii străine. Credem în dezvoltarea antreprenoriatului românesc. Credem în autostrăzi şi căi ferate. Credem în infrastructură digitală şi în inovaţie tehnologică. Credem în întoarcerea acasă a românilor plecaţi în străinătate. Credem în dezvoltare pe baze sănătoase. Credem în ziua de mâine şi ne vom lupta pentru ea!

Cătălina Ciofu, deputat al PNL, Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Biró Rozália-Ibolya - declaraţie politică privind Eliminarea violenţei împotriva femeilor;

Revenim la Grupul UDMR.

Doamna Rozália Biró.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţie politică - "Eliminarea violenţei împotriva femeilor"

Astăzi, în Uniunea Europeană, una din trei femei experimentează violenţa de gen, una din zece femei suferă de pe urma unui abuz sexual şi una din douăzeci de femei a fost violată. Violenţa împotriva femeilor este una dintre infracţiunile cele mai răspândite. Şi totuşi, presiunea socială este atât de puternică, încât multe dintre victime o acceptă ca pe un fapt de viaţă inevitabil şi se abţin să o denunţe, altele, care găsesc curajul să ceară ajutorul autorităţilor, sunt uneori refuzate fără a fi luate în serios. Iar altele nu pot găsi protecţie din cauza slăbiciunilor şi lacunelor din cadrul legislativ sau politic al ţărilor lor. Fiecare stat are o responsabilitate fundamentală care ţine de respectarea drepturilor omului, de a oferi protecţie împotriva violenţei.

Declaraţia pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, lansată de Adunarea Naţiunilor Unite în 1993, defineşte violenţa împotriva femeilor ca "orice act de violenţă bazată pe gen care are ca rezultat sau poate avea ca rezultat vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă are loc în public sau în viaţa privată".

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, 25 noiembrie, a fost instaurată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi este marcată în toată lumea prin manifestaţii, campanii de conştientizare şi acte de condamnare a diverselor forme de violenţă asupra femeilor.

Un act semnificativ pentru agenda Uniunii Europene pentru combaterea violenţei împotriva femeilor îl constituie noua Convenţie a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care a abordat în mod cuprinzător violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică.

Convenţia a fost ratificată de România în anul 2016 şi a intrat în vigoare în septembrie 2016.

Începând cu anul 2017, am iniţiat constituirea unui Grup multisectorial de lucru pentru monitorizarea implementării recomandărilor Convenţiei de la Istanbul, în cadrul Comisiei pentru politică externă.

Pornind de la faptul că UDMR condamnă şi este împotriva oricărei forme de violenţă, Organizaţia de femei a UDMR a început în 2017 o amplă campanie pentru eliminarea şi reducerea violenţei împotriva femeilor. Campania care se derulează şi în prezent are triplul scop:

- De a asigura instruiri specifice pentru specialişti, psihologi, medici şcolari; astfel, până în prezent, peste 80 de experţi au participat la pregătiri, iar ulterior s-au deplasat în unităţile de învăţământ unde, în cadrul orelor de dirigenţie, au dezvoltat un dialog cu elevii despre fenomenul violenţei, despre faptul că nu trebuie să acceptăm, să considerăm normală nicio formă a violenţei.

- Al doilea scop a fost de a lansa un dialog deschis cu privire la existenţa acestui fenomen, precum şi cu privire la anormalitatea lui, conştientizând că orice agresiune, violenţă încalcă drepturile fundamentale ale omului şi de a identifica anumite cazuri de violenţă, prin dialog, consultări ulterioare individuale, precum şi de a oferi sprijin, ajutor, soluţii prin consilierea persoanelor afectate de orice formă de violenţă. Astfel, până în prezent, mişcarea iniţiată de către Organizaţia de femei a UDMR s-a răspândit în 12 judeţe, în 60 de unităţi de învăţământ, însumând peste 10.000 de beneficiari - elevi, profesori şi părinţi -, în intervalul 2017-2021.

Începând cu 25 noiembrie anul acesta, în timpul celor 16 zile de activism pentru reducerea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor, continuăm această mişcare, în speranţa că pentru copiii noştri ziua de mâine va fi o zi, o perioadă, un viitor pe care o vor putea trăi în demnitate, fără violenţă.

Vă mulţumesc.

Biró Rozália, deputat al UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică având titlul Televiziunea publică trebuie să transmită mai multe informaţii despre românii din afara frontierelor!;

Revenim la Grupul PNL.

Doamna Elena Hărătău este? Nu.

Ervin Molnar? Nu.

Domnul Valentin Făgărăşian?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Declaraţia mea politică de astăzi este "Televiziunea publică trebuie să transmită mai multe informaţii despre românii din afara frontierelor!".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Până la apariţia primelor informaţii colectate în cadrul recensământului populaţiei nu ne rămâne decât să dăm crezare evaluărilor aproximative care spun că peste 4,5 milioane de români muncesc şi trăiesc în străinătate, majoritatea covârşitoare căutând o viaţă mai bună în statele Uniunii Europene sau în Marea Britanie. Chiar dacă, raportat la populaţia totală a ţării noastre, vorbim despre aproape un sfert dintre români, informaţiile despre viaţa lor, despre dificultăţile pe care le traversează şi despre motivele care i-ar determina să se întoarcă acasă, sunt extrem de puţine. Poate că pentru mass-media privată aceste informaţii nu sunt de interes şi nu produc audienţă, aspecte care ţin de autonomia şi capacitatea de autofinanţare a presei private. Însă îmi este greu să înţeleg de ce posturile publice de radio şi de televiziune acordă spaţii foarte largi unor emisiuni irelevante, iar pentru românii din diaspora foarte puţin şi foarte rar.

Stimaţi colegi,

De ce ar fi nevoie ca la radioul public şi la televiziunea publică să avem mai multe informaţii despre românii din diaspora? Pentru că fiecărui român plecat în străinătate îi corespunde în România cel puţin o familie care-i duce grija. Părinţi care aşteaptă veşti de la copii, copii care îşi pun întrebări despre situaţia părinţilor, bunici care ar putea să afle mai uşor ce se întâmplă în ţara în care muncesc nepoţii şi copiii lor.

Stimaţi colegi,

Am decis să deschid o amplă campanie de evaluare a modificării legislaţiei, astfel încât Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să rezerve o parte din spaţiul de emisie informaţiilor şi emisiunilor în care să se prezinte şi să se analizeze problemele cu care se confruntă românii din afara frontierelor ţării. Românii din ţară au dreptul să afle ce se întâmplă cu fraţii, surorile, copiii şi părinţii lor. Acest lucru se poate realiza de către posturile publice de radio şi televiziune, cu un efort minim, pentru că sunt finanţate din impozitele plătite de noi toţi.

Mulţumesc.

Deputat Valentin Făgărăşian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică având tema Telemedicina din România, între a fi sau a nu fi;

Mergem la Grupul USR.

Domnul Ion-Marian Lazăr.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion-Marian Lazăr:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi este "Telemedicina din România, între a fi sau a nu fi".

Stimaţi colegi,

Deşi iniţial îmi propusesem ca astăzi să discut despre alte probleme din actualitatea curentă, răspunsul primit la o întrebare adresată Ministerului Sănătăţii privind implementarea serviciilor medicale prin telemedicină în România mi-a generat o stare de indignare profundă.

Fără a expune pe larg conţinutul şi modalitatea de redactare a răspunsului primit de la minister cu depăşirea termenului legal, am reţinut printre alte aspecte faptul că "Serviciile medicale prin telemedicină pot fi acordate în mod nediscriminatoriu oricărei persoane de toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii care folosesc tehnologiile informaţionale şi de comunicare, mijloace de comunicare la distanţă, pentru schimbul de informaţii valide pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor şi accidentelor, cercetarea şi evaluarea medicală, precum şi pentru asistenţa continuă a furnizorilor de servicii medicale, toate în interesul promovării sănătăţii".

Totodată, am aflat cu această ocazie că "Ministerul Sănătăţii manifestă preocupare continuă pentru îmbunătăţirea gradului de sănătate al populaţiei şi pentru acestea sunt analizate şi dezbătute cele mai bune soluţii care, implementate în societate prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu concursul nemijlocit al cadrelor medicale, să îşi producă efectele benefice".

Totuşi, ce nu mi s-a comunicat, dragi cetăţeni, deşi am solicitat expres acest lucru, este: numărul de unităţi medicale din sectorul de stat şi privat care asigură servicii medicale prin telemedicină în România şi repartizarea acestora la nivelul fiecărui judeţ; care sunt ministerele sau autorităţile de resort care vor trebui să sprijine Ministerul Sănătăţii în vederea extinderii serviciilor de telemedicină şi în zonele greu accesibile din ţară, care nu beneficiază în prezent de servicii medicale permanente şi respectiv locul ocupat de România la nivelul Uniunii Europene, din punct de vedere al numărului de unităţi medicale care asigură servicii medicale prin telemedicină.

Nutresc speranţa că situaţia expusă mai sus reprezintă încă o manifestare a dispreţului salariaţilor ministerului condus de profesorul Rafila faţă de modalitatea de exercitare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi nu imposibilitatea ministerului de resort de a furniza toate informaţiile solicitate, inclusiv cele privind entităţile juridice de stat şi private care pot acorda servicii medicale prin telemedicină.

Vă mulţumesc.

Deputat Lazăr Ion-Marian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Denisa-Elena Neagu - declaraţie politică despre măsurile economice luate de guvernarea PSD-PNL-UDMR;

Mai departe.

Iulian Lőrincz? Nu.

Denisa Neagu?

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Denisa-Elena Neagu:

Într-un an, Guvernul PSD-PNL-UDMR ne-a demonstrat că este Guvernul Groazei.

Merg la supermarket? Românii se îngrozesc. Preţurile efectiv au explodat la majoritatea alimentelor. Uleiul este cu aproape 50% mai scump, cartofii cu 40%, iar laptele cu aproape 30%. Iar acestea sunt doar câteva dintre exemple.

Vin facturile la curent electric şi gaze naturale? Românii se sperie înainte de a le deschide.

Pentru electricitate plătesc cu 27% mai mult decât în 2021, iar pentru gaze naturale cu 40%.

Se apropie scadenţa ratei la bancă. Pentru unii dintre români ratele s-au dublat, iar salariile au rămas aceleaşi.

Acestea sunt efectele unei guvernări haotice.

Ce a făcut Guvernul într-un an de zile pentru a ameliora aceste efecte? Nimic. Zero barat!

Acum, în prag de iarnă, când au conştientizat că românii nu vor mai tolera dezastrul economic, Guvernul încearcă să promită bani populaţiei. Dar nici asta nu fac cum trebuie.

Promit mărirea pensiilor cu 12,5%, deşi PNRR le permite să le crească cu 27%.

Promit majorarea salariului minim până la 3.000 lei brut. Asta înseamnă o creştere cu aproape 250 lei în buzunarul angajatului. Însă pentru angajatori înseamnă creşterea cheltuielilor cu salariile şi taxe datorate la stat. Pentru unii dintre aceştia, e posibil să fie nevoie să facă şi concedieri.

Acestea sunt, în realitate, false măsuri.

Într-un an de zile, asemenea regimului comunist, Guvernul României s-a concentrat pe ajutorarea "specialilor", nu a populaţiei.

Pentru prietenii de partid au creat mii de locuri de muncă la stat. Pentru tovarăşul lui Klaus Iohannis au "aranjat" o licitaţie, prin care statul român a cumpărat 600 de BMW-uri. Pentru a-l apăra pe Nicolae Ciucă, au mers până la ameninţarea jurnalistei care a demonstrat că teza de doctorat a acestuia este plagiată.

Concluzia este clară - guvernarea PSD-PNL-UDMR i-a sărăcit pe români!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Raisa Enachi - declaraţie politică: Majorarea punctului de pensie, 6,2%;

Domnul Ilie Dan Barna:

Grupul AUR, doamna Raisa Enachi.

Urmează domnul Petreţchi, de la minorităţi.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi are ca subiect majorarea punctului de pensie.

Stimaţi colegi,

Românii se uită la televizor şi nu le vine să creadă ce fac politicienii în spatele uşilor închise. Din interiorul şedinţei conducerii liberalilor au ieşit, pe surse, din partea lor, a liberalilor înşişi! - conform sloganului "Prin noi înşine!"- stenograme incendiare.

"Am discutat cu Marcel şi consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toţi şi apoi, progresiv, în funcţie de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%".

Anunţul premierului Ciucă a generat o revoltă în şedinţa liderilor, cu replici dure. Mă întreb, retoric, cum a reacţionat preşedintele Iohannis când a aflat aceste lucruri din interiorul partidului său de suflet? Ce a fost în mintea sa, cum a fost trădat de premierul care, acum o lună de zile, a ieşit public şi a anunţat populaţia că va mări pensiile cu 15%, fiindcă aşa declarase cu o zi înainte însuşi preşedintele României?

La Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, din 20 octombrie, domnul preşedinte Iohannis a declarat: "Dacă vorbim de creşterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Ştiu că s-au vehiculat tot felul de propuneri, 10%, 11%, dar haideţi să vedem lucrurile în contextul mai mare. Nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor. Şi, în condiţiile în care avem o inflaţie care trece de 15%, eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie. Şi atunci, creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea, ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Şi încă un aspect pe care eu personal îl consider esenţial: trebuie atenţie sporită, specială, pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari".

Ce s-a întâmplat în această lună să scadă procentul de 15% pe care l-au anunţat conducătorii noştri? S-au anunţat cifre de creştere economică, previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România: PIB-ul real va înregistra o creştere cu 5,8% în 2022.

Ultima strigare pentru seniori, cum îi place domnului ministru să spună, este de 12,5%.

Consideraţi că este suficient 100 de lei pe lună, începând cu 1 ianuarie?

Deci, praf în ochi, dragi guvernanţi, pentru că banii se vor primi din februarie, când preţurile oricum vor fi mai mari decât acum.

Domnilor guvernanţi, astăzi românii nu mai ştiu ce să facă cu banii puţini pe care îi au: să mănânce, să plătească facturile aberante la utilităţi, să cumpere medicamente sau să vă dea vouă, să vă plătiţi clientela de partid? Pensionarii nu mai au răbdare cu voi...

 
     

Domnul Ilie Dan Barna:

Încercaţi să încheiaţi, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raisa Enachi:

Nu vă este ruşine să batjocoriţi părinţii şi bunicii României, domnilor de la Palatul Victoria?

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cristian-Paul Ichim - declaraţie politică intitulată Ziua comemorării victimelor accidentelor, în ţara cu cele mai multe victime ale accidentelor rutiere;

Domnul Petreţchi este? Nu.

Mergem la neafiliaţi.

Cristian Paul Ichim.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dragi români,

Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Ziua comemorării victimelor accidentelor, în ţara cu cele mai multe victime ale accidentelor rutiere".

În data de 18 noiembrie am comemorat victimele accidentelor de circulaţie. Pentru România, această zi a reprezentat un nou prilej pentru a pune în lumină locul fruntaş pe care-l ocupăm în topul ţărilor europene cu cele mai multe victime în accidente de circulaţie.

În ritmul acesta, mă tem că şi anul viitor vom fi clasaţi tot pe primul loc în acest top.

Românii nu se mai simt în siguranţă pe străzi, nici ca pietoni, nici ca şoferi. Motivul e clar, iar soluţiile ne sunt la îndemână.

Am vorbit deseori despre acestea şi am propus şi proiecte de lege în acest sens.

Pentru prevenirea accidentelor am propus utilizarea sistemului video de monitorizare a traficului rutier, sistem care constată automat şi abaterile rutiere.

Pentru îmbunătăţirea pregătirii viitorilor şoferi am propus separarea examenului teoretic de cel practic.

Pentru siguranţa rutieră am propus toaletarea copacilor de pe marginea drumurilor naţionale.

Trag încă o dată un semnal de alarmă că trebuie să punem lucrurile în mişcare pentru a salva victimele accidentelor de circulaţie.

Fiecare dintre noi, fie a fost implicat într-un accident rutier, fie are apropiaţi care au fost în această situaţie.

De multe ori în aceste accidente regăsim victime şi urmările sunt tragice. Din nefericire, urmările nefaste ale accidentelor lasă familii îndurerate în urmă, iar durerea acestor familii nu se alină cu promisiuni şi amânări. E nevoie de acţiune cât mai urgent.

Este evident că infrastructura rutieră are nevoie de investiţii mari pentru modernizare. Trebuie să schimbăm ceva, iar dacă nici pierderea de vieţi omeneşti nu ne mai impresionează, înseamnă că funcţionăm greşit la nivel social.

Să reflectăm la acest lucru şi să ne îndreptăm atenţia şi resursele spre prevenirea accidentelor.

Stimaţi colegi,

Siguranţa rutieră nu trebuie să aibă culoare politică!

Vă mulţumesc.

Deputat Cristian Paul Ichim.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Ionel Floroiu - declaraţie politică: Nu este normal, în niciun caz, ca pensiile să fie mai mari decât salariile obţinute în timpul activităţii;

Revenim la Grupul PSD.

Domnul Ionel Floroiu.

Eroare! Eroare!

Ba nu, e bine!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Floroiu:

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia mea politică se numeşte "Nu este normal, în niciun caz, ca pensiile să fie mai mari decât salariile obţinute în timpul activităţii".

Doamnelor şi domnilor,

Sunt total de acord cu declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat, referitoare la modul cum ar trebui să fie modificate pensiile speciale.

Cred că acestea trebuie să se bazeze pe principiul contributivităţii iar calculul lor să se facă ca medie a veniturilor obţinute într-o perioadă mai lungă de timp, astfel încât, în mod firesc, nicio pensie specială să nu depăşească veniturile din perioada de muncă.

În cazul categoriilor de angajaţi ai statului român care beneficiază de pensii speciale se va impune o creştere graduală a vârstei de pensionare. Această limită va fi majorată, astfel încât să ajungă la minim 30 de ani de activitate profesională, iar aceştia să nu se pensioneze la mai puţin de 55 de ani.

Trecem cu toţii printr-o perioadă mai dificilă, în care resimţim efectele crizei economice care s-au instalat la nivel global. Tocmai de aceea, consider că forma finală a reformei trebuie să conţină măsuri graduale, astfel încât acestea să nu producă tulburări ale activităţii instituţiilor publice.

În ceea ce priveşte creşterea pensiilor, în contextul inflaţiei, acestea ar trebui să se facă diferenţiat, pe principiul solidarităţii sociale, iar cei care au pensii mici să beneficieze de o indexare mai mare.

Despre pensiile militarilor, ai angajaţilor din instituţiile de forţă, ar trebui să se înţeleagă, odată pentru totdeauna, că ei beneficiază de pensii de serviciu.

Trebuie să avem recunoştinţă faţă de loialitatea acestor români, de sacrificiile şi privaţiunile suferite de militari şi familiile acestora în timpul activităţii. În momentul când au ales calea grea a carierei militare, odată cu riscurile şi obligaţiile specifice sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, inclusiv interzicerea unor drepturi, aceştia au pus în balanţă şi pensiile.

În concluzie, susţin un nivel de salarizare ridicat pentru categoriile de angajaţi care acum au o activitate complexă, solicitantă, cu restricţii pe timpul exercitării profesiei, astfel încât, pe baza contributivităţii, odată cu creşterea vârstei de pensionare, aceştia vor avea pensii bune şi binemeritate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Daniel-Sorin Gheba - declaraţie politică: Se impun măsuri urgente pentru stingerea focarelor de pestă porcină existente!;

Domnul deputat Daniel Gheba?

Domnule Gheba, veniţi?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Daniel-Sorin Gheba:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice este: "Se impun măsuri urgente pentru stingerea focarelor de pestă porcină existente!".

Conform datelor comunicate recent de ANSVSA privind evoluţia Pestei Porcine Africane, la data de 2 noiembrie 2022, pe teritoriul României erau detectate 47 de focare active, dintre care 44 la nivelul gospodăriilor populaţiei şi 3 la nivelul exploataţiilor comerciale. Cele mai multe cazuri se înregistrează în judeţul Timiş, cu 9 focare, urmat de judeţul Iaşi, cu 6 focare, şi Vâlcea, cu 5 focare. În judeţul Dolj avem, în acest moment, un focar activ şi în judeţele limitrofe Gorj, două focare, în judeţul Olt un singur focar. În cazurile monitorizate la nivelul exploataţiilor comerciale sunt afectate în jur de 63.000 de capete în total, ceea ce este foarte mult.

Autoritatea informează că cea mai probabilă cale de pătrundere a bolii în exploataţie este reprezentată de factorul uman. Având în vedere numărul mare de exploataţii agricole la nivel naţional şi faptul că porcinele sunt larg răspândite în gospodăriile populaţiei, solicit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernului şi prim-ministrului să ne informeze de îndată cu privire la măsurile în desfăşurare la acest moment, cu scopul de a menţine sub control situaţia pandemică. Avem nevoie de mai multe măsuri de informare şi profilaxie adresate în principal gospodăriilor populaţiei şi mai multe controale la gospodăriile comerciale având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă şi consumul tradiţional de carne de porc din această perioadă.

Vă mulţumesc.

Daniel Gheba, deputat, Circumscripţia nr. 17.

 
Video in format Flash/IOS   Dan Tanasă - declaraţie politică privind demersul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş;

Domnul Ilie Dan Barna:

Din cauza timpului, mai luăm două intervenţii, domnul Dan Tanasă, de la AUR, şi doamna Anamaria Gavrilă, de la neafiliaţi.

Domnule Dan Tanasă, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă voi oferi astăzi un alt exemplu de şovinism şi xenofobie pe care UDMR le promovează în fiecare zi. Am ajuns ca, în propria ţară, poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, să fie interzis într-o reşedinţă de judeţ şi utilizat ca mijloc de şantaj de un primar al UDMR care se comportă întocmai ca un grof.

Deoarece, în ultimii 32 de ani, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a sprijinit, încurajat şi contribuit la amplasarea pe domeniul public exclusiv a unor statui şi monumente care întruchipează figuri maghiare, ori cu simbolistică maghiară, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a considerat că este justificat să solicite Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, instituţie publică a întregii comunităţi locale, iniţierea unui demers identic de amplasare a unei statui în cinstea poetului naţional Mihai Eminescu.

Demersul românilor din Forumul Civic s-a izbit de mentalitatea xenofobă a primarului UDMR, Antal Árpád, cel care i-a ameninţat în urmă cu câţiva ani, pe când era deputat în Parlamentul României, pe românii din Covasna şi Harghita, cu soarta sârbilor din Kosovo masacraţi de albanezi! Antal Árpád a declarat nici mai mult nici mai puţin că va discuta cu Forumul Civic despre amplasarea statuii lui Mihai Eminescu în oraş abia după ce Forumul Civic îşi va retrage două acţiuni în instanţă împotriva municipalităţii, câştigate, pe fond, de Forum. Şantajul ordinar al grofului de la UDMR calcă în picioare principiile esenţiale ale unei democraţii, precum dreptul de petiţionare şi liberul acces la justiţie.

Într-un stil demn de urmaşii lui Miklós Horthy, acest primar, sancţionat deja de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru discriminarea pe criterii etnice a românilor, îşi asumă o hegemonie politico-etnică şi continuă să discrimineze românii în cel mai abject mod. Şantajând acest for civic care reuneşte peste 45 de asociaţii din interiorul arcului carpatic, groful UDMR nu doreşte decât să obţină beneficii şi să scape de sentinţele pronunţate de către instanţele de judecată. Ceea ce refuză să accepte groful Antal Árpád este faptul că nu Forumul Civic anulează steagurile secuieşti din care românii lipsesc cu desăvârşire, ci instanţele de judecată din România pronunţă sentinţe definitive şi irevocabile, instanţe care în aceste cazuri sunt acuzate ca fiind "anti-maghiare". În schimb, aceleaşi instanţe de judecată sunt recunoscute şi elogiate atunci când sute de hectare de păduri, terenuri şi imobile istorice sunt retrocedate urmaşilor unor grofi.

Acestea sunt metodele şovine ale primarului UDMR. Deşi Mihai Eminescu este poetul universal al tuturor românilor, iar statuia lui îşi poate găsi locul oriunde în România, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe contestă, încă de la început, oportunitatea amplasării statuii, pe motivul fals că Mihai Eminescu nu a călătorit în acea zonă. Poetul naţional Mihai Eminescu are statui la Odesa, Paris, Montreal, Viena, dar nu poate avea o statuie la Sfântu Gheorghe, pentru că nu vrea groful de la UDMR, care ne explică cu tupeu de honved aflat foarte departe de casa lui, că nu se poate pentru că aşa vrea el.

Aici am ajuns după 32 de ani de politică slugarnică a PSD şi PNL faţă de grofii din UDMR, să nu mai putem amplasa o statuie a lui Mihai Eminescu într-o reşedinţă de judeţ, pentru că nu vrea un honved de la UDMR.

Asta se întâmplă atunci când Ciucă şi Ciolacu, ...

 
     

Domnul Ilie Dan Barna:

Să încheiaţi, vă rog!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

... urmând exemplul lui Tăriceanu, Băsescu şi Ponta, stau în genunchi în faţa lui Kelemen Hunor!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Anamaria Gavrilă - declaraţie politică: How much pentru Schengen?;

Şi ultima intervenţie de astăzi, Anamaria Gavrilă.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Anamaria Gavrilă:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Olanda, Suedia, Austria ne spun că România nu are voie în Schengen. Chiar dacă din punct de vedere tehnic România îndeplineşte condiţiile, se pare că România nu îndeplineşte toate dorinţele.

Politicienii acestor ţări ne spun că România nu este sigură, ceea ce este bizar. Adică Austria este al doilea cel mai mare investitor afacerist străin în România. Asta înseamnă că banii românilor sunt buni. Sunt buni să plătească dobânzile exagerate la băncile austriece, profitul românilor din petrolul şi gazul românesc este, de asemenea, foarte bun pentru afaceriştii austrieci, la fel şi profitul din afacerile cu asigurări, cu industria lemnului şi cu construcţiile.

Ministrul de interne austriac spune însă că România nu este sigură.

Ne întrebăm: oare dacă am îndeplinit deja condiţiile tehnice, care mai este preţul pe care trebuie să-l plătim să fim şi noi în Schengen? Se pare că în Uniunea Europeană unii sunt mai egali decât alţii.

Ministrul de interne român, Lucian Bode, s-a pus repede pe avion şi a plecat la Viena. De parcă România nu a fost destul de umilită, a mai trebuit să fie şi îngenuncheată de acest ministru nepriceput. Gestul său ne arată că afaceriştii din spatele politicienilor austrieci mai au câteva dorinţe de îndeplinit... O fi Salrom, o fi Poşta Română, o fi CFR...

Pentru că politicienii români sunt şi ei disperaţi. Sunt disperaţi pentru o victorie, pentru că se uită la sondaje şi nu arată deloc bine pentru alegerile următoare. Au nevoie de nişte victorii, au nevoie să spună oamenilor că au reuşit şi ei ceva. Şi astfel sunt gata să vândă ţara doar ca să rămână la putere. Sunt gata să dea suveranitatea României pentru ridicarea MCV-ului, sunt gata să dea orice mai este încă de valoare din România pentru ca să intre în Schengen.

Asta sunt, politicienii mici de la putere, ar vinde orice, ar vinde ţara doar ca să aibă încă acces la putere şi la banii publici.

Din păcate, acesta este adevărul.

Însă, în România, va veni la conducere o altă generaţie de oameni noi şi vom schimba lucrurile. Niciodată lucrurile nu rămân aşa cum sunt.

Iar despre Austria, despre Suedia şi despre Olanda, românii vor ierta, însă nu vor uita!

Mulţumesc mult. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Urmează şedinţa de plen.

O zi bună în continuare tuturor!

 
     

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
    Adrian Alda - declaraţie politică: Măsurile necesare diminuării crizei fertilizanţilor atârnă tot în pixul Comisiei Europene;

Domnul Adrian Alda:

"Măsurile necesare diminuării crizei fertilizanţilor atârnă tot în pixul Comisiei Europene"

Cu doar o zi înainte de prezentarea publică a noului document al Comisiei Europene, destinat soluţiilor necesare fermierilor pentru a putea face faţă crizei îngrăşămintelor, îmi exprimam speranţa pusă în acest nou cadru de sprijin pentru industria fertilizanţilor. Din informaţiile de la Bruxelles, aşteptările mele şi ale tuturor agricultorilor comunitari păreau că vor deveni realitate, graţie seriei de posibilităţi care ar fi urmat să fie oferite.

Din păcate, nu s-a întâmplat aşa cum ne-am dorit cu toţii, iar acum trebuie să admitem toţi că nu este prea constructiv să mai vin şi eu şi să demontez documentul Comisiei Europene, lansat pentru diminuarea impactului negativ al penuriei de fertilizanţi. Au făcut-o deja o mare parte dintre colegii mei europarlamentari PSD, precum şi alţi europarlamentari europeni, reprezentanţi ai tuturor familiilor politice în Parlamentul European.

În schimb, eu consider că a venit momentul să identificăm noi soluţii salutare pentru salvarea agriculturii. Doar prin măsuri constructive, luate în completarea strategiei mult prea simpliste, bazată mai mult pe indicaţii decât pe soluţii clare şi pertinente, precum şi pe o serie lungă de promisiuni, vom mai putea amortiza din impactul acestei crize ale cărei efecte se răsfrâng atât asupra cantităţii şi calităţii alimentelor, cât şi asupra costurilor de pe întregul lanţ de producţie. De la recoltare, distribuţie, prelucrare şi până la desfacere, pe care toţi cumpărătorii europeni vor trebui să le achite. Şi nu vom putea vorbi, din nefericire, despre preţuri mici, ci despre unele aflate într-o continuă creştere, mai mult sau mai puţin artificială, după cum bine ştim cu toţii.

Aşadar, având în vedere că 70% dintre producătorii europeni de amoniac şi uree şi-au închis porţile fabricilor, din cauza preţurilor la energie, iar importurile de fertilizanţi din Rusia şi Belarus au fost sistate, cu siguranţă se prefigurează, încă de pe acum, periclitarea culturilor de primăvară de anul viitor.

Nu vreau să consideraţi aceste supoziţii drept unele pesimiste, dar aceasta e realitatea cu care ne confruntăm cu toţii, toate ţările membre UE. Iar dacă îmi permiteţi să merg mai departe cu raţionamentul meu, trebuie să menţionez pentru ţara noastră şi climatul meteorologic destul de sărac în precipitaţii, care a contribuit deja la prejudicierea semănăturilor din această toamnă şi va continua să afecteze culturile de primăvară.

Nu traversăm o perioadă prea fericită, motiv pentru care este nevoie ca la vârful Uniunii să se adopte, cât mai repede, noi măsuri pentru a nu pune în pericol hrana Europei.

Iar în baza experienţei mele profesionale, desfăşurată în acest domeniu, suspendarea tarifelor vamale pentru uree şi amoniac ar fi una dintre primele hotărâri cu impact favorabil. În completare, este nevoie ca fiecare stat membru să asigure cantitatea de gaz necesară producerii de îngrăşăminte fără să afecteze continuitatea activităţilor agricole. De asemenea, Comisia Europeană ar trebui să diversifice sursele de substanţe necesare producţiei de fertilizatori, să ridice barierele tarifare pentru acestea şi să identifice, în UE, noi zăcăminte de minerale necesare obţinerii de fertilizanţi.

Având în vedere perturbările prezente acum pe piaţa îngrăşămintelor, pentru acestea se poate răspunde ceva mai eficient şi prin acordarea de ajutoare de stat. Numai că nici aceste decizii nu vor fi suficiente şi pentru un orizont de timp mai larg. Pentru o agricultură europeană şi, implicit, românească productivă, şi pentru viitor este nevoie de crearea unui observator de piaţă pentru îngrăşăminte, lansarea unui consiliu european pentru inovarea agriculturii reziliente, îmbunătăţirea accesului la îngrăşăminte ecologice, regândirea fluxurilor de deşeuri şi susţinerea necesară pentru amoniacul verde. Toate aceste ipoteze personale, pe care vi le prezint, nu sunt doar în asentimentul tuturor agricultorilor europeni, ci şi pe agendele multora dintre ei. Însă trebuie să reafirm că ele sunt destinate pentru un termen lung, deci nu vor reduce impactul pe termen scurt asupra disponibilităţii şi preţului îngrăşămintelor.

Şi pentru că v-am prezentat atât opţiunile, cât şi instrumentele pe care le avem la dispoziţie, sau de care putem face uz ca să ieşim din acest impas şi să nu riscăm să reintrăm, peste ceva timp, din nou în această buclă periculoasă a riscurilor privind asigurarea hranei, îmi voi permite să mai adaug că ar mai trebui facilitat şi aspectul logistic şi asigurată flexibilitatea normativă privind suspendarea aplicării limitei de 60 mg/kg la cadmiu pentru îngrăşămintele fosfatice. În acest mod, se va putea permite livrarea din Africa de Nord, respectiv din Maroc, în locul Rusiei, precum şi derogări la limitele stabilite de Directiva privind nitraţii şi facilitarea regulilor administrative privitoare la importuri. Extinderea suspendării tarifelor la import pentru toate îngrăşămintele de nitrogen şi fosfat ar contribui şi ea la diminuarea crizei acestui factor de producţie cheie în agricultură. Doar în acest mod vom reuşi să avem, din nou, produse agricole suficiente, de calitate şi la preţuri convenabile pentru toţi consumatorii, indiferent că aceştia sunt din România, Bulgaria, Grecia ori Slovenia.

Pasarea responsabilităţii de către Comisia Europeană către ţările membre, prin ajutoarele de stat şi planurile strategice PAC, nu poate conferi uniformitate de producţie, şi tocmai statele care produc cel mai mult vor avea de suferit în acest caz.

    Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică având titlul Doamna ministru Deca continuă să îşi bată joc de elevi;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Doamna ministru Deca continuă să îşi bată joc de elevi"

S-a întâmplat exact ce spun de săptămâni întregi: CNCD a constatat, în unanimitate, că eliminarea de către Ministerul Educaţiei a bursei de ajutor social pentru elevii care învaţă într-o unitate şcolară aflată într-o altă localitate decât cea de domiciliu constituie o faptă de discriminare şi a amendat ministerul. Am avertizat, în ultimele luni, opinia publică cu privire la decizia aberantă luată de fostul ministru Sorin Cîmpeanu şi menţinută de actualul ministru Ligia Deca. În acest sens, am trimis şi o interpelare parlamentară prin care am solicitat examinarea legalităţii acestei decizii prin raportare la nerespectarea legii transparenţei decizionale şi a legislaţiei pentru combaterea discriminării. Răspunsul Ministerului Educaţiei, semnat de Ligia Deca, este complet evaziv şi generic, fără să răspundă criticilor de nelegalitate semnalate de mine. În acest context, decizia CNCD este binevenită şi demonstrează, încă o dată, atitudinea ostilă a ministrului Deca faţă de elevii cu posibilităţi reduse din România.

Potrivit fostului ministru Cîmpeanu şi, implicit, actualului ministru Ligia Deca, pentru a beneficia de bursă socială pe criterii de venit, o familie trebuie să aibă un venit pe membru de familie sub 50% din salariul minim net. Adică, în cazul în care ambii părinţi lucrează pe salariul minim şi au 2 copii, aceştia formează o familie bogată sau foarte bogată, şi nu mai merită să primească bursa de ajutor social.

Într-o ţară civilizată şi europeană era imposibil să discutăm despre faptul că Ministerul Educaţiei discriminează elevii. Totuşi, în România, un ministru al educaţiei are tupeul nesimţit să nu răspundă întrebărilor reprezentanţilor poporului sau ai ONG-urilor şi să discrimineze elevii.

Sper ca Ligia Deca să nu îndrăznească să ignore decizia CNCD şi să continue atitudinea profund ostilă pe care a manifestat-o de la preluarea mandatului. Îi transmit doamnei ministru, pentru cultura sa generală care pare că lipseşte, că etimologia cuvântului "ministru" vine din limba latină, având sensul de slujitor, în sensul de slujitor al poporului. Din aceste considerente, îi solicit, din nou, Ligiei Deca să revoce Ordinul nr. 5379/2022 în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 15 zile, sau voi sesiza Ministerul Public, pentru cercetarea legalităţii ordinului, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente".

    Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Comisia Europeană spune că România, Bulgaria şi Croaţia sunt pregătite să adere la spaţiul Schengen. Decizia ar putea fi luată luna viitoare, deşi încă nu e clar ce va face Olanda. Regatul Ţărilor de Jos e reticent faţă de intrarea celor trei ţări în zona europeană de liberă circulaţie. În plus, social-democraţii suedezi, care susţin din Parlament guvernul minoritar, se opun extinderii spaţiului Schengen.

Anunţul Comisiei e foarte important, dar nu este decisiv. Sigur că, în sine, această aşteptare şi această febră, până pe 8 decembrie, este într-un fel stânjenitoare pentru un stat membru al UE de peste 15 ani. În continuare, suntem optimişti în privinţa aderării la spaţiul Schengen şi îndeplinirii acestui obiectiv, dar, în acelaşi timp, trebuie să vă spun că există o anumită zonă de prudenţă în evaluarea noastră şi în aşteptările noastre

PSD ar trebui să admită că amânarea aderării României la spaţiul Schengen a fost determinată şi de guvernările din perioada 2017-2019, ani absolut catastrofali. România nu mai poate fi tratată ca o ţară de rangul doi. Politic, acesta este un mare obiectiv al PNL şi al preşedintelui Iohannis.

Spun PNL, deşi suntem într-o largă coaliţie guvernamentală, pentru că PNL este partidul care a militat cel mai vocal şi cel mai eficient, ca să nu spun că şi ideologic, în această ecuaţie, indiferent că am fost la putere sau în opoziţie.

Tot PNL a fost partidul care a condus România la momentul aderării la UE. Tot aici trebuie să spunem că multe dintre amânările pe Schengen au fost produse de unii care acum par că au înţeles ce vrea Europa de la noi. Nu vreau să aduc în discuţie momentul din 2017 şi guvernările PSD din perioada 2017-2019, dar până nu a venit PNL la guvernare, în noiembrie 2019, nu cred că mai credea cineva în Schengen. Or, la trei ani distanţă de la acest moment, cred că avem foarte mari şanse. Şi din punctul acesta de vedere, în cercetările noastre, ale PNL, asocierea aceasta cu Schengen şi cu acest potenţial succes ar putea fi, dacă acest lucru devine o realitate, o bună parte a discursului nostru politic şi electoral în anii care vin.

    Antonio Andruşceac - declaraţie politică: Cărbunele românesc a ajuns o bătaie de joc pentru guvernanţi;

Domnul Antonio Andruşceac:

"Cărbunele românesc a ajuns o bătaie de joc pentru guvernanţi"

După cum bine ştiţi, Polonia este o ţară dependentă de cărbune şi, deşi guvernul polonez a interzis importurile de cărbune rusesc odată cu începerea războiului, acesta este încă în căutare de soluţii pentru a acoperi necesarul anual al ţării, de aproximativ 40% sau 3,9 milioane de tone de cărbune, care provenea din Rusia.

Germania, de asemenea, foloseşte în continuare capacităţile de producţie a energiei pe baza de cărbune. Noi de ce nu o mai putem face?

Surpriza apare tocmai în acest context în care guvernul polonez caută soluţii şi pare ca le-a găsit chiar în România. Recent au fost făcute investigaţii de către jurnalişti profesionişti care au descoperit că din România pleacă spre Polonia sute de tone de cărbune în circumstanţe neclare sau chiar suspicioase, aşa cum este cazul prezentat de către aceştia din comuna Lupeni, judeţul Harghita, unde se pare că naşul nu ştia că finul îi fură cărbune din ogradă. Cum este posibil? Cum este scos cărbunele din minele româneşti şi vândut polonezilor, în timp ce noi, românii, suntem în suferinţă din cauza crizei energetice? Se întâmplă pentru că guvernanţii ne-au trădat şi au dispus închiderea minelor şi capacităţilor energetice pe bază de cărbune.

Ştim despre mafia lemnului şi despre lipsa de preocupare pe care o arătaţi pentru acest sector, şi îmi pare rău să văd că lăsaţi şi mafia cărbunelui să ia amploare, în timp ce sunteţi preocupaţi să serviţi unor interese antiromâneşti. Închiderea minelor este un atac la sistemul energetic naţional şi la siguranţa naţională. Îmi pare rău că aţi uitat că sunteţi români.

Din fericire, în România mai există speranţă pentru redresare, însă această redresare nu va fi posibilă cu PSD şi PNL la guvernare.

    Onuţ Valeriu Atanasiu - declaraţie politică referitoare la amânarea şi eşalonarea plăţilor în cazul sumelor obţinute în instanţă de angajaţii din sistemul educaţional;

Domnul Onuţ Valeriu Atanasiu:

O mare nedreptate se consumă tăcut, sub ochii noştri, în fiecare zi, de mai bine de cinci ani. Este vorba de sute de mii de angajaţi din educaţie, care au mers la muncă, şi-au făcut datoria faţă de societate fără ca societatea să-şi facă datoria faţă de ei.

Mai exact, angajaţii din educaţie nu şi-au primit drepturile salariale integrale aferente perioadei 2017 - 2021 şi au fost nevoiţi să meargă în instanţele de judecată pentru a le fi recunoscute. Din păcate, doar cu recunoaşterea au rămas. În locul punerii în executare a deciziilor magistraţilor, profesorii au primit o grilă de eşalonare şi promisiunea unui 5% anul acesta, a 10% anul viitor şi a 25 până la 35% în următorii trei ani. Concret, dacă se respectă graficul, abia în 2026 îşi vor primi drepturile.

Ar fi fost, poate, de înţeles dacă nu existau bani şi ar fi trebuit să facă, alături de alte categorii profesionale, sacrificii salariale. Dar perioada în care drepturile le-au fost ignorate este una dintre cele mai bune, la nivelul întregii ţări.

România a fost printre fruntaşele Europei la creştere economică, cu 7,1% în 2017, 4,4% în 2018 şi 4,1% în 2019. În ultimii şase ani a avut un minus de 3,9% doar în 2020, din cauza pandemiei, urcând apoi, din nou, la plus 5,9% în 2021 şi o estimare de 5,8% pentru anul acesta.

Mai mult, previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România sunt pozitive, deşi criza mondială loveşte pe mai multe fronturi. Ne aşteptăm la 1,8% creştere economică în 2023 şi 2,2% în 2024.

Concluzia: bani sunt. Cu toate acestea, profesorii aşteaptă de cinci ani să primească ce li se cuvine. Vorbim de "România educată", drept unul dintre cele mai importante proiecte naţionale, dar nu-i plătim pe cei direct implicaţi. Nu mai vorbesc de faptul că ar trebui să existe măcar o corelare cu rata inflaţiei, dacă nu chiar o dobândă pentru banii pe care statul îi ia cu "împrumut" forţat.

Revin la concluzie: bani sunt, o dovedesc performanţele economice din ultimii ani. Invit, atunci, reprezentanţii Ministerului de Finanţe să găsească o modalitate să-i achite integral şi rapid. În condiţiile în care media salarială din educaţie este sub cea naţională, fiecare leu este extrem de important pentru această categorie profesională. Şi e important să primească acum ce li se cuvine, când vremurile sunt grele şi toate s-au scumpit, nu peste câţiva ani, când le vor intra în conturi nişte zerouri mâncate de inflaţie.

    Beniamin Todosiu - declaraţie politică: PNL şi PSD măresc alocaţiile copiilor din România cu bani cât pentru câţiva covrigi;

Domnul Beniamin Todosiu:

"PNL şi PSD măresc alocaţiile copiilor din România cu bani cât pentru câţiva covrigi"

România se confruntă cu cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani, iar românii consideră că au ajuns să trăiască mai greu decât înainte de 1989.

Potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, 57% dintre respondenţi spun că situaţia generală în ţara noastră este mult mai rea decât în perioada comunismului - în 2014, procentul era de 43,5%.

Creşterile de preţuri la carburanţi, la utilităţi şi la produsele de bază, accentuarea inflaţiei sau creşterea ratelor la credite au dus multe dintre familiile din România în pragul sărăciei sau chiar în sărăcie. Scumpirile se ţin lanţ: curentul, gazele şi încălzirea s-au scumpit cu aproape 40%, pâinea cu 27%, laptele cu 28%, zahărul cu peste 60%.

În tot acest timp, Coaliţia Sărăciei PNL-PSD a luat măsuri haotice, lipsite de fundament economic, care au agravat şi mai mult situaţia. Creşterile pensiilor, salariilor minime şi alocaţiilor sunt de fapt praf în ochi şi dovada că Guvernul actual este atât de slab şi de incompetent, încât nu poate găsi soluţiile pentru a acoperi măcar impactul inflaţiei.

Cum arată "România Educată", clamată de preşedintele Klaus Iohannis şi pusă pe butuci de incompetenţii din PSD şi PNL. Zilele trecute am sărbătorit Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, cu o Românie care este incapabilă să asigure condiţii de viaţă şi educaţie decente copiilor.

Potrivit datelor oficiale Eurostat, în 2021, circa 1,5 milioane de copii din România (41,5%) se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială. În această realitate balcanică, Guvernul PNL - PSD va mări alocaţiile copiilor cu colosala sumă de aproximativ 12 lei, adică echivalentul a 6 covrigi sau a 8 eugenii. Mărirea alocaţiilor nu le va ajunge copiilor nici măcar să îşi cumpere un sandwich sau un caiet studenţesc cu 100 de file. Nu mai vorbim de cărţi, materiale didactice, haine sau alte lucruri necesare unui copil.

Guvernul nu este în stare să aibă grijă nici de pensionari, iar mărirea anunţată pentru pensii, de 12,5%, nu va acoperi nici măcar impactul inflaţiei. În 2019, PSD promitea că, din 2021, valoarea punctului de pensie va fi de 1.875 de lei. În 2022, PSD promite că, din 2023, valoarea punctului de pensie va fi de 1.785 de lei, adică cu 90 de lei mai puţin decât valoare cu care îi amăgea în urmă cu 2 ani.

Conform prognozei din Octombrie 2022, PIB-ul României va fi de 1.552,1 miliarde de lei în 2023. 9,4% din PIB înseamnă 145,9 miliard de lei. Dacă pensiile speciale rămân la valoarea totală de 12,4 miliarde de lei şi anul viitor, fără să fie eliminate, dar şi fără să crească, înseamnă că se pot cheltui 133,5 miliarde de lei pentru pensiile contributive. Dar, Guvernul României îşi propune să crească pensiile cu doar 12,5%, ceea ce înseamnă o cheltuială anuală de aproximativ 112,5 miliarde de lei.

Aşadar, rămâne o diferenţă de 21 de miliarde de lei, ceea ce dovedeşte că nu pragul de 9,4% din PNRR a stat în calea creşterii mai mari a pensiilor, ci lipsa banilor. 2.000 de lei ar fi putut fi valoarea punctului de pensie, şi tot nu se atingea pragul de 9,4% din PIB pentru totalul pensiilor.

Românii trebuie să ştie adevărul despre acest guvern, un guvern al mincinoşilor, incompetenţilor şi demagogilor. Guvernul PSD - PNL trebuie să plece pentru că este guvernul sărăciei şi al scumpirilor!

    Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică: Premisele economice ale României ne dau motive de optimism;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Premisele economice ale României ne dau motive de optimism"

Chiar dacă, la nivelul percepţiei colective, starea economiei noastre pare să înregistreze un recul, aşa cum se întâmplă în toate ţările lumii, datele macroeconomice arată o situaţie ce poate fi considerată optimistă. Economia românească performează mult mai bine decât cele ale statelor din regiunea noastră. Creşterea anualizată a PIB-ului României a fost de +4,7% (serie ajustată sezonier, mai apropiată de realitatea din teren).

Privind strict la evoluţia trimestrială, România a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere de 1,3%, în timp ce economia Ungariei a crescut cu 0,4%, iar cea a Bulgariei cu 0,6%. Aceste ultime valori ne indică o evoluţie de două şi chiar de trei ori mai bună decât a vecinilor noştri din UE. Deficitul bugetului scade de la 5,84% la 5,74%. Rectificarea vine într-un moment în care rezultatele politicilor Guvernului condus de premierul liberal Nicolae Ciucă se văd în statisticile oficiale. Rectificarea este pozitivă, are în vedere o creştere a veniturilor bugetului general consolidat cu 500 milioane lei şi asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale şi a celor din sfera asistenţei sociale, precum şi pentru buna funcţionare a tuturor instituţiilor publice, până la sfârşitul anului.

Totodată, s-a decis crearea cadrului legal pentru creşterea gradului de îndatorare a Primăriei Capitalei, pentru a permite plata serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat. Guvernul va continua procesul de elaborare a proiectului de buget pentru anul viitor, astfel încât aprobarea acestuia de către Parlament să poată avea loc în prima jumătate a lunii decembrie.

Ne menţinem însă prudenţa, pentru că economia României este influenţată de mersul economiei mondiale. De aceea avem nevoie în continuare de echilibru şi decizii prin care să continuăm să sprijinim investiţiile, pentru că acestea asigură dezvoltarea României.

Partidul Naţional Liberal se va asigura că resursele financiare ale ţării sunt administrate responsabil şi în interesul cetăţeanului român.

    Oana-Gianina Bulai - declaraţie politică intitulată Solidaritatea presupune fapte, nu doar vorbe!;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Solidaritatea presupune fapte, nu doar vorbe!"

Iarna aceasta se anunţă a fi una foarte grea. Preţurile la alimente, bunuri şi servicii au crescut considerabil. Însă, de departe, facturile la energie sunt cele care provoacă cele mai mari îngrijorări românilor.

Vorbesc cu mulţi romaşcani care îmi spun că le este teamă că nu vor avea bani să plătească facturile. Unii dintre ei au firme, iar aceştia mi-au transmis cât se poate de clar: dacă nu vor avea bani pentru facturile la energie, atunci vor închide.

Sentimentul acesta îl resimt românii din toată ţara.

Totuşi, în vreme ce oamenii trăiesc cu această teamă, marile companii din energie şi traderii de energie fac profituri uriaşe. De unde vin toate aceste profituri? Din buzunarele românilor.

Liberalizarea preţurilor la energie, aşa cum a făcut-o guvernarea PNL, a adus un mare haos în întreaga economie românească, iar populaţiei i-a produs o mare gaură în buzunar! De peste un an de zile, de când se tot vorbeşte despre majorarea preţurilor la energie, de Ministerul Energiei se ocupă aceeaşi persoană. Impresia pe care românii o au, şi pe bune dreptate, este aceea că statul vrea ca preţul la gaze şi energie să se ducă până la cer!

Vinovaţi pentru acest lucru sunt cei care au liberalizat preţurile la energie şi care au dat mână liberă producătorilor şi traderilor de energie să facă profituri uriaşe, în vreme ce traiul zilnic al românilor e tot mai greu.

Primim scrisori acasă, în care ni se explică detaliat ce să facem pentru a reduce consumul de energie, ni se explică de ce e prea scump. Este prea scump pentru că plătim o bună parte din profitul acestor mari companii din energie. Spre exemplu, profitul OMV Petrom a crescut de peste 5 ori şi a depăşit 9 miliarde lei în primele 9 luni din 2022. Scumpirile galopante au compensat scăderea producţiei şi vânzărilor. Cine a acoperit aceste scumpiri? Românii!

Dar nu e vorba doar despre OMV Petrom. În primele 9 luni din 2022, producătorii de stat din energie şi gaz au înregistrat următoarele performanţe financiare, faţă de tot anul 2021: profit în creştere cu 144% în primele 9 luni din 2022 pentru Transgaz, Transelectrica îşi majorează de 5 ori profitul net la 9 luni, Romgaz (SNG), producător şi furnizor de gaze naturale controlat de Statul român, prin Ministerul Energiei, a raportat, în primele nouă luni din 2022, un profit net în creştere cu 93% faţă de perioada similară din 2021, Hidroelectrica încheie primele nouă luni cu un profit cu 37,4% mai mare decât anul trecut, deşi a vândut cu un sfert mai puţină energie, Nuclearelectrica a avut un profit de 2 ori mai mare.

Furnizorii şi traderii au profitat de criza energetică, unele companii au făcut doar în 9 luni din 2022 profit mai mare decât în tot anul trecut!

România este o ţară cu un potenţial energetic foarte mare. Dacă am folosi la potenţial maxim toate capacităţile de producţie energetică, am putea susţine cu energie ieftină companiile româneşti şi cetăţenii ţării. De ce nu se realizează acest lucru? Este o întrebare la care trebuie să răspundă toţi cei care sunt responsabili de Ministerul Energiei.

Sub presiunea facturilor imense la electricitate sau la gazele naturale, multe companii, mai ales cele din domeniile tehnice, preferă să pună lacătul pe uşă, pentru că nu pot ajusta preţurile produselor lor în aşa fel încât să poată să le şi vândă, şi să obţină şi profit.

Aşa că nu ar trebui să ne mire deloc spaima românilor că vor avea de plătit o mâncare mult prea scumpă. Ea vine şi din creşterea abruptă de preţuri la energie din ultimele luni. Iar această creştere de preţuri vine din explozia facturilor la electricitate şi la gazele naturale pentru marea industrie alimentară şi pentru firmele româneşti.

Reglementarea pieţei de energie a fost o linie roşie pentru PSD. Nu puteam accepta ca românii şi economia să plătească preţuri imense din cauza liberalizării haotice făcută de dreapta. Fără reglementare, prezenţa noastră la guvernare nu-şi mai avea rostul. De asemenea, preţul reglementat la energie, susţinut de PSD, va avea două efecte benefice: salvarea economiei româneşti de la închidere şi scăderea inflaţiei.

În continuare, PSD va veni cu un proiect coerent de dezvoltare a capacităţilor de producţie, astfel încât acest preţ să fie sustenabil.

Consider că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, a furnizorilor şi traderilor aduce prea puţini bani la buget. Din punctul meu de vedere este necesară o taxare serioasă a profitului uriaş pe care aceste entităţi îl realizează din banii românilor.

    Vasile Cîtea - declaraţie politică având titlul Alegeri prezidenţiale în Kazahstan;

Domnul Vasile Cîtea:

"Alegeri prezidenţiale în Kazahstan"

Duminică, 20 noiembrie, au fost organizate alegeri prezidenţiale anticipate în Kazahstan. Invitat de reprezentanţii Ambasadei Kazahstanului în România, am participat în calitate de observator la aceste alegeri câştigate de actualul preşedinte.

Încă din luna martie a acestui an, preşedintele Kassym - Jomart Tokayev a propus reforme constituţionale pentru a transforma forma de guvernare a ţării.

Reformele propuse vizează modificarea sistemului politic şi structura administrativ-teritorială a Kazahstanului, care ar conduce la creşterea participării civice şi la dezvoltarea culturii politice.

Domnia-sa a susţinut că tinerii au rolul central în construirea unui viitor mai bun, mai digital. Susţine studiul în străinătate care promovează schimbul cultural, dezvoltarea de noi abilităţi şi lărgirea orizontului. Bursele şi granturile permit studentului să rezolve problema financiară. Obţinerea acestora nu este dificilă.

Introducerea impozitul pe avere nu va afecta clasa de mijloc. Acesta va fi taxat pentru achiziţionarea de imobile scumpe, vehicule.

Reformele propuse de preşedinte, care vizează să modifice considerabil sistemul politic şi structura administrativă şi teritorială a Kazahstanului, ar conduce la creşterea participării civice şi la dezvoltarea culturii politice.

Doresc Kazahstanul pace şi creştere economică!

    Cristina Burciu - declaraţie politică având ca obiect Pensiile românilor şi alocaţiile copiilor, majorate de Guvernul Nicolae Ciucă;

Doamna Cristina Burciu:

"Pensiile românilor şi alocaţiile copiilor, majorate de Guvernul Nicolae Ciucă"

Coaliţia de guvernare a adoptat o serie de decizii extrem de importante pentru viitorul apropiat al românilor, ce vor fi aplicate de către Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă.

Prima dintre acestea este majorarea punctului de pensie, cu 12,5%, pentru pensiile de contributivitate. În urma creşterii, care va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie va fi de 1.784 de lei.

Vârstnicii cu pensii mici vor fi sprijiniţi, de asemenea, de către Executiv, prin acordarea unor bonificaţii financiare. Astfel, cei care au pensii sub 1.500 lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, cei care au între 1.501 şi 2.000 lei vor beneficia de 800 de lei, iar cei cu pensii cuprinse între 2.001 şi 3.000 de lei vor fi recompensaţi cu 600 de lei. Aceste sume se vor acorda semestrial, pe parcursul anului viitor, în două tranşe.

O altă decizie se referă, punctual, la seniorii noştri cu pensii mai mici de 1.700 de lei, care vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Pentru a susţine populaţia să treacă cu bine de această iarnă, din punct de vedere al cheltuielilor la utilităţi, Guvernul Nicolae Ciucă a hotărât ca pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi cu pensii mai mici de 2.000 de lei să primească un stimulent de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energia electrică. Banii vor fi acordaţi în două tranşe, respectiv în această iarnă şi în cea viitoare, urmând a fi folosiţi exclusiv pentru acoperirea facturilor la energie.

Reamintesc, în acest context, că PNL a mai majorat şi anterior pensiile românilor, cu 14% în pandemie şi, ulterior, cu alte zece procente.

PNL şi coaliţia de guvernare nu au uitat nici de veteranii şi văduvele de război, decizându-se ca indemnizaţiile acestora să fie actualizate cu rata inflaţiei, raportată începând cu anul 2018. Acest fapt va reprezenta o creştere totală de aproximativ 30 de procente.

Nu în ultimul rând, s-a ajuns la un acord cu privire la actualizarea cu rata inflaţiei şi a alocaţiilor de stat pentru copii, iar persoanele cu handicap vor primi cea de-a 13-a indemnizaţie, sumă ce le va completa veniturile.

La modul general, creşterile totale, agreate de Guvernul Nicolae Ciucă, sunt de 15,8%, fapt ce va garanta românilor că nu vor ajunge în situaţii delicate din punct de vedere financiar şi vor acoperi rata prezentă a inflaţiei, precum şi creşterile preţurilor.

PNL a fost dintotdeauna adeptul măsurilor de susţinere a românilor, mai ales în această perioadă dificilă, cu crize continue la nivel mondial.

Sunt convinsă că măsurile ce vizează aceste categorii ale populaţiei sunt binevenite pentru toţi beneficiarii, mai ales pentru pensionari, ce vor avea astfel posibilitatea de a-şi uşura traiul zilnic şi de a face faţă cheltuielilor sporite din prezent.

    Dănuţ Aelenei - declaraţie politică despre Strategia energetică naţională;

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Strategia energetică naţională"

Dacă accesăm site-ul Transelectrica, vom observa situaţia Sistemului Energetic Naţional.

Observăm, de asemenea, că, mai tot timpul, există un sold negativ de 2000 de mW energie pe care de obicei o cumpărăm de pe piaţa liberă.

Din punct de vedere al producţiei de energie, acum, după 32 de ani, am involuat, iar conceptul de independenţă energetică a României este unul perimat, în locul lui se încearcă implementarea aşa-numitului concept de securitate energetică.

Ce este de făcut?

În primul rând, ar trebui să construim cât mai multe capacităţi de producere şi stocare a energiei.

Repunerea în funcţiune, construcţia şi retehnologizarea centralelor pe cărbune şi combustibili fosili, astfel încât ele să se încadreze în normele de poluare în vigoare, este o prioritate.

Hidrocentralele sunt o sursă nepoluantă de energie electrică, care, împreună cu fermele de eoliene şi fotovoltaice, trebuie să-şi continue dezvoltarea pentru a produce cât mai multă energie.

Prin construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi SMR-urilor, care vor fi amplasate pe Valea Jiului, România ar putea deveni un hub european de producţie şi furnizare a energiei electrice.

Exploatările de petrol din ţară, indiferent de producţia obţinută, trebuie intensificate în aşa fel, încât să creştem producţia locală de petrol.

Gazele din Marea Neagră trebuie extrase şi folosite în interes naţional.

La Constanţa este necesară construcţia unui terminal de gaze lichefiate.

Preţul combustibililor la pompă, în România, este unul dintre cel mai mari din UE, din cauza valorii crescute a accizelor - accizele reprezintă mai mult de jumătate din preţ).

Prin amplasarea de panouri fotovoltaice, de cel puţin 5 kWp pe fiecare acoperiş, România are şansa să devină o ţară de prosumatori. Surplusul de energie se va folosi pentru generarea şi acumularea de hidrogen, ce reprezintă o sursă nepoluantă de energie.

Îmi amintesc de faptul că, în vremea copilăriei, existau contracte în care consumatorii casnici se obligau să consume mai multă energie electrică noaptea, pentru a evita vârfurile de suprasarcină din timpul zilei, şi în acest fel energia consumată pe timpul nopţii era mai ieftină.

Un alt aspect destul de important îl reprezintă izolarea termică a clădirilor, astfel încât pierderea de energie dinspre interior spre exterior să fie cât mai mică, pentru a micşora energia necesară încălzirii, respectiv răcirii acestor clădiri.

Toate procesele de producţie ar trebui optimizate astfel încât să se consume cât mai puţină energie.

Fiecare kW economisit este vital.

Numai aşa putem stopa sau reduce preţurile la energie şi, implicit, costurile alimentelor şi celorlalte bunuri de larg consum.

Numai aşa România se poate transforma dintr-o ţară, importatoare de energie, în una producătoare şi exportatoare de energie.

    Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică intitulată Respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, onorate aşa cum se cuvine de PSD;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, onorate aşa cum se cuvine de PSD"

Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, celebrată recent pentru a 33-a dată în România, atrage atenţia asupra respectării drepturilor şi libertăţilor de care trebuie să se bucure fiecare copil. În România, Convenţia ONU privind declararea acestei zile a fost ratificată în data de 28 septembrie 1990, prin Legea nr. 18/1990. Prevederile Convenţiei au stat la baza elaborării Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Sănătatea demografică a unei ţări stă în politica de susţinere a familiei şi a copiilor. PSD, prin Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a luat, în ultima perioadă, o serie de decizii pozitive care au avut ca scop stoparea declinului demografic, a scăderii numărului naşterilor şi a diminuării fenomenului mamelor minore. De altfel, PSD a pledat permanent pentru necesitatea creşterii alocaţiilor de stat pentru copii, ca măsură de prevenire a unui dezastru demografic.

În acest context, demersurile ministrului PSD Gabriela Firea, în vederea protejării şi respectării drepturilor copiilor, sunt elocvente şi pragmatice. Unul dintre acestea este construirea a 150 de centre de zi destinate copiilor proveniţi din familii sărace, unde cei mici vor primi o masă caldă, îşi vor face lecţiile, vor participa la activităţi de recreere, socializare, educaţie informală, şi vor avea parte, atât ei, cât şi părinţii, de sprijin şi consiliere psihologică.

Proiectul este finanţat din PNRR, cu peste 50 de milioane de euro, fiind o soluţie iniţiată de PSD pentru a ajuta concret familiile nevoiaşe şi a diminua atât fenomenul abandonului şcolar, cât şi intenţiile părinţilor de a-şi trimite copiii la cerşit sau de a-i lăsa, efectiv, în grija statului, din cauza privaţiunilor şi a situaţiilor grele în care se află. Graţie acestui program, copiii vor putea sta, pe timpul zilei, în centrele respective, unde vor fi îngrijiţi corespunzător.

Un alt proiect este "Garanţia pentru Copii", înaintat spre aprobare Comisiei Europene, prin care ministrul Gabriela Firea propune soluţii concludente pentru prevenirea şi combaterea excluziunii sociale. Prin acest program important, copiii aflaţi în risc de vulnerabilitate socială şi financiară vor beneficia de educaţie timpurie, sănătate, locuire, alimentaţie, servicii esenţiale, mai ales în această perioadă de crize multiple pe plan naţional şi mondial.

Grija pentru copiii României este a noastră, a tuturor! Avem datoria şi obligaţia să le respectăm dreptul la sănătate, la educaţie, la o viaţă decentă şi fără griji. Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a le asigura o copilărie fericită, lipsită de griji şi de a-i proteja de discriminare, marginalizare şi violenţă.

    Ileana Cristina Dumitrache - intervenţie având ca temă Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor;

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

"Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor"

Săptămâna aceasta, pe 25 noiembrie, este Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Această zi are scopul de a conştientiza şi de a sensibiliza opinia publică în privinţa acestui fenomen.

Chiar şi după declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, emisă de Adunarea Generală a ONU în 1993, formele de violenţă împotriva femeilor au continuat să persiste şi, din nefericire, să se răspândească.

Nu se cunoaşte cu precizie numărul victimelor, pentru că o mare parte din cazuri rămân neraportate pe fondul tăcerii, a spaimei de stigmatizare sau, pur şi simplu, din lipsa de reacţie promptă a autorităţilor. Ce se ştie, în schimb, este faptul că violenţa domestică produce statistici dezolante.

Aproape una din 3 femei a fost abuzată de-a lungul vieţii, iar numărul creşte pe fondul crizelor umanitare, a conflictelor, a instabilităţii - aşa cum s-a observat în timpul pandemiei de COVID.

Mai puţin de 40% dintre femeile care suferă de violenţă caută ajutor. 89% dintre agresori sunt bărbaţi, iar în peste 50% dintre cazurile în care o mamă este agresată de către partener, este agresat şi minorul.

Sunt doar câteva dintre datele care atestă faptul că violenţa domestică împotriva femeilor este omniprezentă.

Violenţa de acest gen nu este însă inevitabilă. Ea poate şi trebuie să fie prevenită. Oprirea acestei violenţe presupune adoptarea unor demersuri incluzive şi a unor măsuri care să rezolve cauzele profunde ale acestei probleme. Pornind de la serviciile destinate victimelor violenţei domestice, conştientizarea societăţii cu ceea ce înseamnă violenţa în familie, responsabilizarea populaţiei pentru a interveni atunci când sunt martorii unor cazuri de violenţă.

Problema violenţei domestice este atât de complicată şi de sensibilă, încât doar printr-o abordare multidisciplinară, care să vină în sprijinul prevenirii, dar şi în acordarea ajutorului concret, putem vorbi de soluţii viabile.

Avem nevoie de mai multe unităţi de cazare şi centre sociale speciale pentru victimele violenţei domestice, în care acestea să primească sprijin financiar, consiliere juridică şi psihologică.

Avem nevoie de o legislaţie puternică în privinţa ordinelor de protecţie, care să producă efecte în mod constant şi eficient. Şi avem nevoie de campanii de educare şi informare a populaţiei pentru a putea schimba mentalitatea, pentru ca victimele să nu mai fie marginalizate şi stigmatizate.

O societate în care fenomenul violenţei domestice nu poate fi controlat este o societate sortită eşecului în tot ce înseamnă evoluţie şi dezvoltare sustenabilă. Nu avem voie să închidem ochii.

    Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică intitulată Statul este complicele infractorilor!;

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

"Statul este complicele infractorilor!"

În cazul agresorilor sexuali, toate statisticile ne arată că riscul recidivei este foarte ridicat! Iar în cazul pedofililor este şi mai ridicat! Oficial, 75% dintre agresorii sexuali recidivează în primii 3 ani!

Recent, s-a aflat că autorul episodului tragic, în care două fetiţe au fost violate, a fost acuzat pentru act sexual cu minor/viol şi, din pedeapsa de 10 ani, a executat mult mai puţin, fiind liberat în anul 2020! Nici nu au trecut doi ani de la eliberare.

În Irlanda, Canada sau America măsurile luate împotriva violatorilor şi a pedofililor sunt drastice. În Canada, spre exemplu, se urmăresc şi se monitorizează îndeaproape cazurile violatorilor liberaţi de 20 de ani după executarea condamnării! În Irlanda, agresorii sexuali au, obligatoriu, 60 de sesiuni de psihoterapie, iar la liberare se evaluează riscurile pentru comunitate şi se adoptă măsuri stricte. Dacă riscul este ridicat, violatorul nici măcar nu este lăsat liber în comunitate.

În unele state din America, fostul condamnat este introdus în locuinţe protejate, departe de comunitate, este monitorizat 24h/24, prin brăţări electronice, şi îi este interzis să frecventeze locuri unde pot fi mai mulţi copii, precum şcoli, terenuri de sport şi locuri de joacă.

În schimb, la noi, individul era înscris în Registrul Naţional al Agresorilor Sexuali... Cu ce a ajutat asta? La ce a folosit?

Statul român este complice la aceste violuri! Şi vă voi explica şi de ce. Din punct de vedere juridic, "complice" este denumit participantul care înlesneşte sau ajută, în orice mod, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori favorizează făptuitorul, care are o contribuţie indirectă, la săvârşirea infracţiunii. Prin activitatea sa, complicele nu săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci uşurează, favorizează, această săvârşire, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul s-o comită mai uşor şi mai repede.

Iar Statul român, prin sistemul de justiţie, nu a luat toate măsurile necesare, pentru că un violator liberat să nu recidiveze! Acesta este adevăratul motiv pentru care s-a întâmplat tragedia!

Dar, din 2024, vă asigur că Alianţa pentru Unirea Românilor va corecta toate aceste disfuncţionalităţi!

    Dumitru Rujan - declaraţie politică: Părinţii trebuie susţinuţi financiar pentru cheltuielile pe care le ocazionează educaţia copiilor!;

Domnul Dumitru Rujan:

"Părinţii trebuie susţinuţi financiar pentru cheltuielile pe care le ocazionează educaţia copiilor!"

Deşi Constituţia României consacră ferm gratuitatea accesului fiecărui copil la învăţătură, cu toţii cunoaştem că efortul financiar al familiilor din care provin copiii rămâne, în continuare, destul de consistent. Aşa se explică, în cele mai multe dintre cazuri, abandonul şcolar timpuriu, în special în rândul copiilor din mediul rural, care locuiesc departe de şcoală, pentru că familiile lor nu au suficiente resurse financiare cu ajutorul cărora să îi sprijine.

Am fi nedrepţi să nu recunoaştem că, cel puţin în ultimii trei ani, s-au făcut eforturi importante pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii şcolare, pentru majorarea burselor şcolare şi sociale, pentru achiziţia de echipamente electronice sau pentru microbuzele destinate transportului şcolar al micuţilor. Cu toate acestea, părinţii sunt nevoiţi să cheltuiască sume consistente pentru educaţia copiilor, dacă vor ca aceştia să beneficieze de educaţie extraşcolară, să participe la concursuri şcolare, să îşi consolideze cunoştinţele pentru evaluarea naţională sau bacalaureat, să studieze limbi străine sau să facă sport.

Am demarat deja evaluările pentru modificarea legislaţiei fiscale, astfel încât, părinţii care suportă din bugetul familiei cheltuieli pentru educaţia extraşcolară a propriilor copii să poată beneficia de deducerea sumelor cheltuite din impozitul datorat pentru veniturile salariale sau pentru veniturile obţinute din activităţi independente, foarte probabil în limita plafoanelor care se acordă astăzi pentru cei care încheie o asigurare privată de sănătate sau contribuie la un fond facultativ de pensii, sau poate chiar mai mult. Nu voi accepta să aud că asta înseamnă o cheltuială bugetară suplimentară, pentru că banii care merg în educaţia copiilor reprezintă cea mai bună investiţie posibilă.

Am convingerea că acest proiect va strânge în jurul său cât mai mulţi susţinători din rândul deputaţilor şi al senatorilor, deoarece, orice sprijin pentru educaţia tinerilor, este o investiţie importantă în viitorul României.

    Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată Statul român continuă demersurile pentru aderarea la zona Schengen;

Domnul Ervin Molnar:

"Statul român continuă demersurile pentru aderarea la zona Schengen"

Aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de ţară la momentul actual. Alături de aderarea la zona euro (obligaţie legală a Statului român) şi de cea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, obiectivele economice şi politice ale ţării noastre sunt strâns legate de accederea în zona Schengen.

De foarte mulţi ani, România îndeplineşte criteriile tehnice pentru a fi parte cu drepturi depline în acest sistem, solicitările Parlamentului European şi ale Comisiei Europene din ultima perioadă fiind concludente în această chestiune. Cu toate acestea, unele state au rezerve în ceea ce priveşte perspectiva aceasta. Tocmai de aceea, Statul român a oferit mereu toată deschiderea pentru a clarifica orice aspect, nelămurire sau critică privind criteriile necesar a fi îndeplinite pentru aderarea la zona Schengen.

România a exprimat întreaga disponibilitate de a primi experţi olandezi, ţinând cont de declaraţiile premierului olandez Mark Rutte şi de adoptarea moţiunii Parlamentului olandez, prin care se arăta că sunt aşteptate elemente suplimentare care să constate progresele în domeniile de interes pentru Olanda. În acest context, în strânsă coordonare cu Comisia Europeană, care a manifestat deschidere deplină pentru susţinerea demersurilor României, o echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, au efectuat o vizită complementară celei din 9-11 octombrie.

Îndeplinirea acestui obiectiv înseamnă eliminarea cozilor interminabile şi a timpilor de aşteptare de la graniţe, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru transportatori, dar şi proceduri mult simplificate la frontiera aeriană pentru zborurile către şi dinspre destinaţii din spaţiul Schengen.

Suntem optimişti în privinţa îndeplinirii obiectivului aderării României la spaţiul de liberă circulaţie, dar, în acelaşi timp, rămânem prudenţi în evaluări şi aşteptări. Continuăm toate demersurile necesare, inclusiv clarificarea oricăror elemente suplimentare, pentru a depăşi orice impas de natură politică în calea interesului nostru naţional de a adera la spaţiul Schengen.

    Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având titlul PNL - principala forţă modernizatoare a României;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"PNL - principala forţă modernizatoare a României"

Partidul Naţional Liberal şi premierul Nicolae Ionel Ciucă au reuşit să îşi impună voinţa, iar pensiile vor creşte, în realitate, de la 1 ianuarie 2023, cu un procent de 15,8%, ceea ce îi apără pe pensionari de efectele inflaţiei.

În şedinţa coaliţiei s-a decis continuarea acordării unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele acestea vor fi împărţite în două tranşe, care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

De asemenea, persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului. Va fi acordat un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare. Reamintesc faptul că Partidul Naţional Liberal a crescut pensiile românilor cu 14% în plină pandemie, şi apoi cu alte 10 procente. La fel şi alocaţiile pentru copii.

PNL este principala formaţiune politică care pune lucrurile în mişcare în această ţară. Nu am cedat nici un centimetru la procentul alocat investiţiilor din PIB şi am demarat cel mai ambiţios Program naţional de investiţii "Anghel Saligny", o marcă 100% a PNL, care va reprezenta a doua modernizare a României!

Avem foarte multe proiecte şi idei pe care le-am concretizat sau le vom demara în perioada următoare. Ne propunem o singură autorizaţie de construire pe perioada de implementare a proiectelor de investiţii finanţate prin programe ca "Anghel Saligny" sau PNRR. Ne propunem o Românie verde, astfel încât, în toate proiectele de investiţii, să avem iluminat inteligent, păduri forestiere, panouri fotovoltaice, sens în care am depus un amendament, în Parlament, prin care primăriile pot acorda, în măsura în care decid acest lucru, facilităţi fiscale, constând în scutiri sau reduceri de impozite, pentru cetăţenii care îşi montează panouri fotovoltaice pe case sau care montează şi utilizează fose septice.

De asemenea, am depus un proiect de lege prin care introducem obligativitatea componentei verde în procedura de contractare a investiţiilor pe apă, drum, canal, şcoli, spitale şi alte lucrări de interes public.

PNL a fost este şi va fi principala forţă modernizatoare a României!

    Mirela Furtună - declaraţie politică intitulată Podul Brăila - Tulcea se construieşte;

Doamna Mirela Furtună:

"Podul Brăila - Tulcea se construieşte"

Construcţia podului Brăila - Tulcea reprezintă un deziderat al tulcenilor de peste 30 de ani, iar, fără voinţă politică, nu ar fi fost construit nici azi.

Guverne succesive ale României, indiferent de culoarea politică, au amânat demararea construcţiei unui pod care urmează să lege Dobrogea de Muntenia şi Moldova.

Construcţia podului reprezintă şansa judeţului Tulcea de a-şi diversifica dezvoltarea economică.

Mai mult, transportul de mărfuri spre sau dinspre portul Constanţa din zona Moldovei va deveni mult mai facil.

Toate aceste argumente ar fi trebuit să fie mai mult decât suficiente pentru a finanţa construcţia podului.

Subliniez că podul peste Dunăre de la Brăila reprezintă cea mai mare investiţie în infrastructură a României din ultimii 20 de ani, podul având un cost estimat de aproximativ 500 de milioane de euro, iar construcţia lui se datorează eforturilor conjugate ale politicienilor locali şi centrali din Tulcea.

Am observat însă, că anumite persoane au început să acuze ministrul transporturilor că din cauza domniei-sale nu va fi inaugurat podul până la finalul anului în curs.

În primul rând, construcţia podului a demarat sub un Guvern social-democrat.

În al doilea rând, nu ministrul transporturilor şi-a încălcat angajamentul şi nici CNAIR-ul, ci însuşi constructorul podului, Asocierea Astaldi-IHI. Deşi acesta a dat în repetate rânduri asigurări că se va mobiliza şi că până la finalul anului va termina lucrările, nu a reuşit acest lucru. Nu este lipsit de importanţă nici că o instanţă judecătorească, Curtea de Apel Bucureşti, a acordat o extensie de 193 de zile termenului pentru execuţia podului, răsturnând o decizie anterioară.

În al treilea rând, chiar şi cu extensia acordată, podul va fi inaugurat de domnul ministru Sorin Grindeanu până cel târziu la finalul lunii martie a anului 2023.

În concluzie, construcţia podului Brăila - Tulcea a început sub un Guvern social-democrat şi se va finaliza tot sub un ministru social-democrat. Podul Brăila - Tulcea se construieşte!

    George Şişcu - declaraţie politică: Cum ar putea fi nostalgici după comunism tinerii din ziua de azi?;

Domnul George Şişcu:

"Cum ar putea fi nostalgici după comunism tinerii din ziua de azi?"

Un sondaj recent de opinie ar trebui să ne dea foarte mult de gândit tuturor, mai ales că vine din partea INSCOP, un institut serios de cercetare. Acesta relevă că peste 50% dintre români cred că era mai bine pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Tot ei sunt de părere că situaţia din ţară este mai rea decât în 1989.

M-am întrebat foarte serios cum ar putea face această comparaţie, între azi şi acum trei decenii, mai bine de jumătate din populaţia actuală a ţării, în condiţiile în care mulţi dintre cei care au răspuns nici măcar nu erau născuţi în 1990. Ba, unii s-au născut chiar şi în anul 2000 şi mai târziu. Cum ar putea fi nostalgici după comunism nişte generaţii care s-au născut cu telefonul inteligent în mână şi care au prins mai mult filmuleţe pe Tik Tok decât programele de două ore de la televiziunea ceauşistă, cu cântece şi poezii închinate Marelui Cârmaci?

Am convingerea că asistăm la un moment de derută socială şi că ne jucăm periculos de tare cu anumiţi termeni sau epoci. Trecutul nostru este important. Îl putem regreta, idealiza sau contesta. Dar, pentru a merge mai departe, ca naţiune, avem nevoie să fim cu toţii de acord asupra câtorva aspecte esenţiale. Iar unul dintre acestea ţine de progresul pe care, aceste trei decenii de libertate, imperfecte şi cu mari provocări, l-am reuşit cu toţii, împreună. Cum am putea compara întunericul şi frigul din anii de dinainte de 1989 cu zilele noastre?

Sunt conştient de nostalgia unora dintre bunici sau părinţi pentru locurile de muncă sau apartamentele primite "prin repartiţie", numai că eu ştiu că aceştia au, mai degrabă, nostalgia tinereţii lor, a unor vremuri în care erau în putere şi când lumea părea a lor. S-au trezit după 1990 prinşi într-un malaxor al unor vremuri care, adeseori, le-au fost potrivnice. Dar tinerele generaţii? Ele după ce ar putea fi nostalgice?

Oamenii născuţi deja în libertate şi cu toate avantajele care derivă din viaţa într-o societate deschisă, europeană, nu pot face comparaţia cu ceva ce nu au trăit nicio clipă. Putem avea orice opinie astăzi, desigur, după cum şi eu, la rândul meu, pot să argumentez de ce nu sunt de acord cu aceasta.

Traversăm o perioadă dificilă, cu crize de tot felul, dar în nicio clipă nu se poate pune semnul de egalitate între societatea românească de azi şi nivelul de trai de azi cu anii ceauşismului. Nu există nici un termen de comparaţie, nici economic, nici politic, nici cultural. Voi da un singur exemplu pentru cei mai tineri: dacă înainte de 1989 ai fi fost de părere că în România era mai bine înainte de instaurarea dictaturii comuniste, ai fi fost arestat, interogat şi ai fi fost privat, alături de familia ta, de toate cele necesare unui trai decent. Nu ţi-ar mai fi oferit nici Partidul loc de muncă, şi nici apartament. Ai fi fost un paria la marginea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Şi nici măcar n-ar fi fost nevoie ca asta să se întâmple, să te fi exprimat tu în piaţa publică, ci avea grijă vreun prieten de-o viaţă să te toarne la Securitate.

Dacă românii sunt dezamăgiţi de politicile unui Guvern, îl pot schimba azi democratic, la vot, cu altul. Pot protesta, pot presa oamenii politici să le asculte opinia. Societatea civilă a intervenit în mod decisiv, în ultimii ani, în arena deciziilor politice, cel mai recent prin protestele masive la adresa Ordonanţei nr. 13.

Astăzi suntem membri UE, şi asta ne dă dreptul la liberă circulaţie pe întreg continentul european, precum şi dreptul la muncă. Ca membri NATO, avem cea mai puternică umbrelă de securitate din istoria ţării noastre, şi vedem cât de mult contează acum, cu războiul la graniţele noastre.

Himera lui "era mai bine înainte de 1989" nu are niciun fundament şi este adesea adusă în discuţie de oameni care habar nu au ce am trăit noi în acele vremuri. Am încredere că noile generaţii nu vor duce mai departe această păguboasă nostalgie după un trecut negru. Nu ne putem nega anii tinereţii şi frumuseţea acestora, dar nici nu putem idealiza un regim criminal.

    George-Cătălin Stângă - declaraţie politică intitulată Nepăsarea ucide;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Nepăsarea ucide"

Oamenii merg la spital cu încrederea că se vor face bine. Şi aşa e şi firesc să se întâmple. Mergi la spital pentru a te vindeca. Dar ce faci când cei care au decizia în mână şi trebuie să ofere răspunsuri cu privire la lipsurile sistemului de sănătate nu răspund?

Zilele trecute am citit despre un caz petrecut la Mehedinţi, în care lideri social-democraţi au asistat cu indiferenţă la protestul unui bărbat disperat la Spitalul Judeţean din Mehedinţi. Acesta a adus-o pe mama sa pe targă în faţa liderilor PSD pentru a le cere o explicaţie.

Dar, nepăsare, inclusiv de la ministrul sănătăţii.

Această scenă mi-a adus aminte de ceea ce se întâmplă în judeţul Galaţi, la spitalul judeţean. Unitatea spitalicească a fost transformată în teritoriu politic, în care numirile se fac pe bază de cumetrie şi de prietenie. În tot acest timp, oamenii pierd lupta cu viaţa, iar nimănui din conducerea spitalului nu îi pasă. Mai grav este că nici măcar celor care le-au încredinţat conducerea spitalului judeţean nu le pasă.

Spitalul judeţean este în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi. Anul trecut au decedat două persoane din cauza managementului defectuos de la spital. Nimeni din conducerea Consiliului Judeţean Galaţi nu a luat nicio măsură, nu a avut niciun fel de mustrare de conştiinţă.

Declaraţia mea este despre nepăsarea care ucide. La Galaţi, nepăsarea conducătorilor judeţului face victime, fără ca nimănui să îi pese. Dar văd că nepăsarea faţă de bolnavi este o boală răspândită în rândul PSD. Dacă ministrul sănătăţii stă impasibil lângă o persoană aflată pe targă şi nici nu vrea să îi afle condiţia şi problemele, ce aşteptări să avem de la domnul Fotea, care a făcut o adevărată reţea de partid la Spitalul Judeţean Galaţi?

Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi este tot mai des în centrul scandalurilor. Cazurile de corupţie şi ucidere sunt cele care ţin capul de afiş al ştirilor gălăţene, dar şi naţionale, de mai mult de un an.

Spre exemplu, în urma unui scandal de corupţie, directorul financiar contabil este trimis în judecată de către DNA, sub acuzaţia de fraudare a unui concurs pentru ocuparea unui post în cadrul personalului TESA. Anchetele penale continuă cu recentele declaraţii ale procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cu punerea sub acuzaţie a 7 medici din secţiile de urgenţă şi laborator, precum şi a medicilor rezidenţi.

Încrengătura directorală a spitalului de urgenţă ridică numeroase semne de întrebare. Astfel, după numirea actualului director, care este fina primarului PSD al municipiului Galaţi, s-a trecut şi la numirea în funcţia de director financiar contabil a finei actualei directoare, precum şi la angajarea altei fine a acesteia în structura TESA.

Scandalul din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă continuă cu plecarea bruscă a unor medici, care au declarat că la baza hotărârii lor stă conflictul cu actuala conducere.

În condiţiile tuturor acestor probleme ar fi normal ca instituţia direct răspunzătoare de acest spital, Consiliul Judeţean Galaţi, să ia măsuri împotriva acestui management defectuos care se oglindeşte în special în pierderea de vieţi omeneşti.

Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi ar trebui schimbată de către Consiliul Judeţean Galaţi, condus de PSD, în secunda următoare, pentru a proteja viaţa şi sănătatea pacienţilor.

Doar că, din nou, nepăsarea este o boală grea pentru anumiţi lideri politici!

    Daniel-Gheorghe Rusu - intervenţie intitulată 1 Decembrie - Ziua naţională a tuturor românilor!;

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

"1 Decembrie - Ziua naţională a tuturor românilor!"

Clasa politică ar trebui interzisă la aceste manifestări, la această sărbătoare a poporului!

La 1 decembrie, ar trebui ca toţi cei prezenţi la diferitele manifestări din ţară să dezbrace haina aroganţei, haina falsului patriotism, haina fariseismului şi să rămână un simplu român, să rămână om, pentru că, dacă ceva lipseşte cu desăvârşire, astăzi, în societatea noastră, este calitatea de om simplu, integru, cu caracter şi empatie faţă de popor şi de eroii acestui neam!

Astăzi, în prag de mare sărbătoare a unui neam vrednic, dar cu conducători ipocriţi, vă îndemn pe toţi să luaţi un tricolor, să zâmbiţi, să iertaţi şi să veniţi în capitala de suflet a tuturor românilor, la Alba-Iulia în Cetate, unde, într-un glas, să strigăm la mulţi ani, România!

La mulţi ani popor român, oriunde te-ai afla!

    Daniel-Florin Ghiţă - declaraţie politică: De la olandezii zburători, la olandezii prădători sau de la Johan Cruyff, la Mark Rutte;

Domnul Daniel-Florin Ghiţă:

"De la olandezii zburători, la olandezii prădători sau de la Johan Cruyff, la Mark Rutte"

Obstinaţia cu care Guvernul premierului Mark Rutte şi Parlamentul de la Haga se opun, din nou, accederii României în spaţiul Shengen este pe cale să dinamiteze deschiderea şi simpatia pe care majoritatea românilor au manifestat-o faţă de Olanda - denumită oficial Regatul Ţărilor de Jos şi peiorativ Ţara Lalelelor sau Ţara Morilor de Vânt - şi faţă de olandezi, de vreo şapte decenii, atât înainte, cât şi după schimbarea de direcţie din decembrie 1989, riscând să declanşeze o reacţie adversă, şi chiar punitivă în masă.

O ţară mică, cu o suprafaţă de aproape şase ori mai restrânsă decât a României şi cu o populaţie aproximativ egală, în jur de 17,5 milioane de locuitori, Olanda a devenit un model politic, social, economic, cultural şi sportiv în anii de glorie ai capitalismului de stat occidental (1960-2000). Economia sa avansată de piaţă mixtă i-a permis să ajungă, la un moment dat, pe locul 11 pe plan mondial în privinţa venitului pe cap de locuitor.

Ţările de Jos se clasează printre primele în lume, după indicii internaţionali ai libertăţii economice, ai libertăţii presei, ai dezvoltării umane şi ai calităţii vieţii, precum şi la fericire. În 2020, Olanda s-a clasat pe locul 8 la indicele de dezvoltare umană, iar, în 2021, pe locul 5 la indicele mondial al fericiri.

Pe de altă parte, Ţara Lalelelor a fost printre primele state care au legalizat avortul, prostituţia şi eutanasierea umană, concomitent cu adoptarea unei politici liberale foarte permisive faţă de consumul de droguri. Este, de asemenea, prima ţară din lume care a legalizat căsătoria între persoanele de acelaşi sex, în 2001. Olanda a fost şi este considerată de mulţi un model al statului bunăstării generale şi al toleranţei rasiale, etnice, religioase, precum şi sexuale, apropiindu-se mult de aşa-zisul socialism suedez, care realizase o convergenţă a sistemului capitalist cu sistemul socialist. După alţii, Ţara Morilor de Vânt a devenit un loc al desfrâului şi al pierzaniei, o citadelă universală a decadenţei şi perversităţii umane, o nouă versiune a Sodomei şi Gomorei biblice. La guvernarea Olandei s-au aflat coaliţii alcătuite, de regulă, de Partidul Creştin-Democrat, al cărui succesor este actualul partid de guvernământ, rebotezat Partidul Popular, condus de premierul Mark Rutte, fie cu Partidul Social-Democrat, fie cu Partidul Liberal.

Semnificativ este că o ţară mică precum Olanda a devenit o mare putere agroalimentară, fiind al doilea exportator mondial (după SUA) de produse agricole şi alimentare, datorită solului fertil, climei blânde, agriculturii intensive şi inventivităţii.

Olanda a devenit o mare putere şi în sport, îndeosebi la fotbal, echipa sa naţională fiind de două ori consecutiv vicecampioană mondială, după ce a ajuns în finalele Campionatului Mondial din 1974 şi 1978, pierdute la limită cu ţările gazdă, Republica Federală Germania, respectiv Argentina. Echipa sa de aur, denumită "portocala mecanică", în care au strălucit Cruyff, Neeskens, Haan, Rensembrink, Van Hanegem ş.a., a adus un stil nou în fotbal, bazat pe tehnică şi inteligenţă, combinate cu un angajament fizic total. Ajax Amsterdam şi Feyenoord Rotterdam au devenit echipe fanion pe continent, câştigând Cupa Campionilor Europeni şi Cupa UEFA. Marele jucător şi apoi antrenor etalon Johan Cruyff, poreclit "Olandezul zburător", care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în ambele ipostaze, cu Ajax Amsterdam şi cu FC Barcelona, a devenit idolul a sute de mii, dacă nu a milioane de români. Este de amintit că în evoluţia fulminantă a clubului Ajax şi a jucătorului Cruyff a avut un rol meritoriu antrenorul român Ştefan Covaci.

În anii 70, în contextul politicii de destindere între Vestul şi Estul Europei, Olanda capitalistă a curtat România socialistă pentru a încheia contracte comerciale avantajoase cu ţara noastră aflată într-un proces intensiv de industrializare. În acest scop, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi, în 1973, într-o vizită de stat la cel mai înalt nivel şi cu protocol maxim, ocazie cu care s-a urmărit seducerea, ca să nu zicem coruperea dictatorului român, prin plimbarea acestuia cu caleaşca regală de către regina Juliana prin capitala Amsterdam, în timp ce consoarta Elena era plimbată cu altă caleaşcă de către prinţesa moştenitoare Beatrix, următoarea regină a Olandei. Cunoscându-se că intenţiona să construiască, cu tehnologie occidentală, primul avion românesc de pasageri, Ceauşescu a fost invitat atunci şi la prestigioasa uzină aeronautică Fokker, dar, în cele din urmă, dictatorul din Carpaţi a realizat proiectul cu mult mai titrata companie aeronautică britanică British Aircraft Company (BAC), care a făcut o ofertă mai avantajoasă. Guvernul român a încheiat cu compania britanică un contract în valoare de un miliard de lire sterline, în baza căruia a fost realizat, în 1982, primul avion de pasageri ROMBAC 1-11, cu o capacitate de 112 locuri. Drept recunoştinţă, în 1978, pentru încheierea contractului, Ceauşescu a fost invitat într-o vizită oficială, la nivel înalt, în Marea Britanie, unde a fost primit cu mare fast la Palatul Buckingham şi a fost plimbat prin Londra cu caleaşca de către regina Elisabeta a II-a.

Olanda a avut un anumit rol în schimbarea regimului totalitar comunist din România, în decembrie 1989, fiind desemnată la nivelul NATO, după acutizarea crizei sociale şi politice din Polonia socialistă, să sprijine disidenţii anticeauşişti şi acţiunile contestatare la adresa regimului de la Bucureşti. Un rol similar au primit, în cadrul NATO, Marea Britanie pentru Polonia şi Republica Federală Germania pentru Republica Democrată Germană, Cehoslovacia şi Ungaria. Olanda a devenit atunci un fel de naţiune-cadru pentru România, apropo de rolul primit actualmente din partea NATO de către Franţa pentru sprijinirea apărării ţării noastre în contextul invadării Ucrainei vecine de către Rusia.

Referitor la rolul Ţării Lalelelor în România, o contribuţie importantă în discreditarea şi înlăturarea lui Ceauşescu, în anul de graţie 1989, a avut-o ambasadorul olandez la Bucureşti, Coen Stork, care a fost numit în acest post în anul precedent. Ambasadorul Stork a fost implicat în catalizarea şi protejarea disidenţei anticeauşiste reale (gen Mircea Dinescu) sau inventate (gen Silviu Brucan) şi a fost foarte activ în zilele şi în nopţile incandescente ale ultimei decade a lunii decembrie 1989, când a devenit evident că nu avea doar o misiune diplomatică în ţara noastră.

După schimbarea de direcţie din decembrie 1989, în România au năvălit marile bănci şi firme din Olanda, dar şi o puzderie de oameni de afaceri, mai mari sau mai mici, mai serioşi sau mai puţin serioşi, ţara noastră devenind un adevărat Eldorado pentru aceştia. Românii i-au primit cu încredere, simpatie şi ospitalitate, deşi unii dintre aceştia le-au dat ţepe dureroase.

Din zorii revenirii ţării noastre la capitalism, şi încă la unul sălbatic, şi până astăzi, când se văd clar efectele nefaste şi perverse ale neoliberalismului globalist, Olanda s-a clasat pe primul loc în topul investiţiilor străine în detestata Românie. ING Bank şi subsidiara sa în domeniul asigurărilor, Nederlanden Asigurări (NN), au devenit nume de top în ţara noastră, realizând profituri uriaşe cu banii românilor.

Concernul agroalimentar Friesland a achiziţionat cea mai mare parte a fabricilor de lapte şi produse lactate într-o ţară în care şeptelul a fost infestat şi decimat de o boală botezată a vacii nebune, pripăşită intempestiv, în locul şi la timpul potrivit. În Dobrogea şi în alte zone ale ţării au răsărit ca ciupercile după ploaie parcuri eoliene construite şi exploatate de companii din Ţara Morilor de Vânt. Pieţele, străzile şi florăriile noastre au fost năpădite de florile importate din Ţara Lalelelor. Magazinele de la noi sunt burduşite de produse alimentare sau electronice marca Philips, importate din Ţările de Jos.

Plaiurile noastre au devenit cimitire pentru mormane de fierăraie dezafectate şi importate din Olanda pe bani frumoşi (hale industriale, utilaje agricole şi alimentare, utilaje tipografice, autovehicule ş.a.). Nu în ultimul rând, dealeri olandezi fac bani, cu duiumul, cu droguri "importate" din America de Sud via Regatul Ţărilor de Jos, cu care au prizat generaţia tânără de pe tărâmurile mioritice. Cu toate acestea...

    Elena Hărătău - declaraţie politică având titlul Tânăra generaţie trebuie să cunoască adevărata istorie a românilor;

Doamna Elena Hărătău:

"Tânăra generaţie trebuie să cunoască adevărata istorie a românilor"

La 33 de ani de la Revoluţia română, a venit cu adevărat momentul să renunţăm definitiv la mentalitatea comunistă în ceea ce priveşte educaţia copiilor noştri. În calitate de deputat şi cadru didactic, consider că este nevoie să completăm programa şcolară şi să schimbăm percepţia, deseori eronată, despre anumite evenimente petrecute în timp. Avem nevoie de modificări de esenţă, astfel încât tânăra generaţie să cunoască adevărata istorie a românilor, dar şi pe acei oameni pe nedrept uitaţi, care merită să-şi găsească un loc binemeritat în manualele de profil.

Încă există, din păcate, numeroase documente, fapte şi mărturii necunoscute sau, mai mult, interzise în vremea dictaturii comuniste, care au rămas la stadiul de enigmă pentru mulţi dintre români. Dacă ar fi salvate şi prezentate publicului larg, sunt sigură că ele ar constitui baza unei veritabile istorii reale a românilor, aşa cum nu ne-a fost permis să o cunoaştem şi să o învăţăm în ultimii 75 de ani.

Istoricii ştiu că în cronologia vremurilor sunt evenimente cruciale şi personalităţi marcante ale culturii, vieţii politice şi militare ignorate cu bună ştiinţă, sau chiar excluse fără drept din istorie! Motivul a fost generat de faptul că "eroii" perioadei comuniste, în goana lor propagandistică de a menţine prim-planul societăţii cu idoli închipuiţi, pentru a controla minţile românilor, nu puteau permite reprezentarea adevăratelor lecţii de istorie, cu personajele reale şi făuritoare de fapte înălţătoare pentru naţiune. Românul comunist în formare nu avea nevoie decât de idei, sloganuri şi teorii pliabile perfect pe doctrină, nu să cunoască românii care au schimbat cursul istoriei.

Între marile nume uitate ale României aş vrea să-l amintesc pe generalul de armată Nicolae Şova, eroul naţional din comuna Poduri, alături de alte două personalităţi uriaşe ale istoriei românilor, mareşalii Alexandru Averescu şi Constantin Prezan.

Generalul martir Nicolae Şova, de la naşterea căruia s-au împlinit zilele trecute 137 de ani, fiu al Bacăului, a participat activ la cele două războaie mondiale, unde a făcut cinste României, Armatei, dar şi locului în care s-a născut, comuna Poduri. Ferm şi neplecat, disciplinat, cu cunoştinţe militare şi generale dezvoltate, hotărât, cu curajul opiniei, minuţios în lucrările sale, brav şi priceput ofiţer de război, este considerat ca fiind printre marii noştri generali de război, care vor fi înscrişi ca un adevărat erou în istoria neamului.

Nicolae Sova s-a născut pe 9 noiembrie 1885, în comuna Poduri din judeţul Bacău, într-o familie modestă, fiind nevoit să muncească pe brânci până la terminarea liceului. În 1911 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Infanterie din Bucureşti şi a fost promovat la gradul de sublocotenent. După ce a urmat cursurile Şcolii Speciale de Infanterie, a fost avansat la gradul de locotenent, participând la cel de-al Doilea Război Balcanic în 1913.

Remarcabilele succese i-au adus numeroase distincţii militare şi în timpul primului război mondial, când a fost avansat la gradul de căpitan şi a primit comanda Companiei de mitraliere a Regimentului cu care a obţinut numeroase victorii. Ca şi comandant al Şcolii de Mitraliere de pe lângă Statul Major al Armatei a 2-a, a dat dovadă de eroism şi a fost decorat cu "Steaua României" în grad de cavaler şi cu "Steaua României" clasa a IV-a, cu panglica de Virtute Militară. O altă decoraţie pe care a primit-o a fost şi Medalia "Victoria în Marele Război pentru civilizaţie". A fost ataşat militar al Statului român la Viena, iar la întoarcerea în ţară a fost avansat la gradul de general de brigadă. A participat la cel de-al Doilea Război Mondial, iar pentru meritele deosebite a fost avansat, în 1944, la gradul de general de corp de armată, fiind răsplătit, printre altele, şi cu Medalia "Virtutea Maritimă".

A urmat o perioadă grea în viaţa generalului, forţat să se pensioneze în 1945, condamnat apoi la zece ani de închisoare, acuzat de crime de război şi, totodată, fiindu-i confiscată averea. În condiţiile grele din detenţie, generalul s-a îmbolnăvit, şi, după anularea deciziei nefireşti luată împotriva sa, a fost decorat pentru "merite deosebite în opera de construire a socialismului". Nicolae Şova a fost şi ctitorul bisericii cu hramul "Sf.Gheorge, Sf.Nicolae şi Înălţarea Sfintei Cruci" din Iveşti, judeţul Galaţi, ridicată în memoria eroilor care s-au jertfit pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Generalul Şova s-a stins din viaţă la 12 martie 1966, la Bucureşti.

Cred cu tărie că toţi românii trebuie să fie mândri de calitatea de demni urmaşi ai acestor înaintaşi, ofiţeri model ai Armatei Române, apreciaţi pentru excepţionalele lor calităţi de comandanţi şi pentru bravura şi dăruirea în luptele purtate.

    Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică: Tranziţia copiilor orfani, de la îngrijirea în instituţii la cea în comunitate, o prioritate a PSD;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Tranziţia copiilor orfani, de la îngrijirea în instituţii la cea în comunitate, o prioritate a PSD"

În fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, marcăm "Ziua Mondială a Copiilor Orfani". Este o zi tristă pentru aceşti copii orfani, rămaşi singuri pe lume după ce părinţii lor s-au stins prematur. Cu siguranţă, copiii aflaţi în aceste situaţii sunt cei mai necăjiţi şi traumatizaţi, deoarece nimic nu poate alina durerea pierderii unui părinte, mai ales la o vârstă fragedă.

Din fericire, marea majoritate a orfanilor şi-au găsit o casă în îngrijirea statului, şi, chiar dacă unii dintre ei au parte şi de părinţi adoptivi, respectiv educatorii centrelor în care sunt adăpostiţi, suferinţa nu le dispare din ochişorii inocenţi.

Indiscutabil, copiii privaţi de iubirea mamei sau a tatălui au nevoie de o atenţie specială din partea instituţiilor responsabile. În sistemul de protecţie specială din România sunt îngrijiţi în prezent aproape 2.700 de micuţi, al cărui dor de părinţi este cu greu potolit. Cu toate acestea, fiind în îngrijirea unor asistenţi maternali, în plasament în regim familial sau în centre de plasament, aceşti copii au un viitor, deoarece preocuparea statului este una dătătoare de speranţe pentru viaţa lor.

Între priorităţile ministrului PSD al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, doamna Gabriela Firea, se află identificarea unor soluţii concrete pentru a face viaţa acestor copii orfani mai bună, mai uşoară, mai suportabilă. În acest sens, procedura de desfiinţare a centrelor de plasament este în curs de finalizare, actualmente, în România, funcţionând doar 73 de astfel de instituţii, comparativ cu cele peste 500, câte erau cu 33 de ani în urmă. Aceste instituţii au în prezent circa 1.900 de copii, un număr infinit mai mic decât cei 100.000, câţi erau la finalul anilor 1990.

Consider apreciabil că centrele de plasament vor fi închise definitiv în următorii doi ani, fapt ce va oferi noi şanse copiilor orfani, având în vedere diferenţele semnificative existente între plasamentul în centre şi cel în regim familial.

Din punct de vedere financiar, în acest an, conducerea PSD a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a luat decizia de a oferi indemnizaţii lunare de 2.500 de lei tinerilor cu vârsta de până la 26 de ani proveniţi din sistemul de protecţie, care îşi continuă studiile sau care au un loc de muncă. De asemenea, pentru cei care doresc să părăsească sistemul, cuantumul indemnizaţiei este de 7.600 de lei, de trei ori mai mare decât suma primită până acum. Nu în ultimul rând, s-a majorat de cinci ori suma pe care aceşti copii o primesc lunar pentru cheltuieli personale, practic banii lor proprii, de buzunar, de la 28 la 150 de lei.

O altă decizie extrem de benefică pentru copiii aflaţi în grija statului este demararea procedurilor de construcţie a 150 de centre de zi, finanţate prin PNRR, valoarea investiţiei la nivel naţional fiind de peste 50 milioane de euro. În timpul zilei, copiii vor avea parte, în aceste centre, de mese calde, îngrijire din partea specialiştilor, educaţie adaptată vârstei, îşi vor face temele şi vor primi consiliere psihologică.

Sunt convinsă că PSD va aborda în perioada următoare strategiile adecvate pentru transferarea treptată a copiilor din instituţiile de stat în sistemul de ocrotire familială, prin promovarea de noi instrumente şi proceduri în domeniul asistenţei sociale, destinate activităţii asistenţilor maternali, serviciilor alternative la îngrijirea copiilor în instituţii.

Aceşti copii nu au nicio vină pentru situaţia în care se află, iar eforturile statului trebuie să fie considerabile, în vederea creării condiţiilor optime pentru ca, la maturitate, să nu existe discrepanţe semnificative între ei şi cei care s-au bucurat de căldura şi afecţiunea propriilor familii.

    Alexandra Huţu - declaraţie politică referitoare la Legea de aprobare a O.U.G. nr. 119/2022 privind piaţa de energie electrică şi gaze naturale;

Doamna Alexandra Huţu:

Voi vorbi despre dezbaterea privind Legea de aprobare a O.U.G. nr. 119/2022 care reglementează piaţa de energie. Şi aş vrea să subliniez un aspect mai puţin comentat în legătură cu acest subiect. Toată lumea, presa, politicienii, analiştii au vorbit în special de preţurile plafonate pentru consumatorii casnici şi pentru anumite instituţii şi servicii publice.

Eu aş vrea să mă refer, de această dată, şi la firmele româneşti, altele decât microîntreprinderile, care nu se încadrează la condiţiile pentru care se acordă un preţ plafonat de 1 leu/KWh, pentru 85% din consum.

În această categorie se încadrează toată industria energointensivă şi, în general, orice firmă cu o cifră de afaceri mai mare de 500.000 de euro, cu excepţia celor din domeniul medical.

Toate aceste firme trebuie să plătească preţuri speculative care ajung şi la 7 lei/KWh. Unele ajung să plătească doar factura pe o lună pese 10-15% din cifra lor de afaceri. Pentru aceste firme acel plafon de 1,3 lei/KWh reprezintă, pur şi simplu, colacul lor de salvarea din această criză energetică.

De ce consider că e foarte importantă această revenire la preţul reglementat? Pentru că cele mai multe firme din această categorie erau profitabile şi au circa o jumătate de milion de angajaţi, dacă nu şi mai mulţi. În plus, aceste firme reprezintă un adevărat motor economic pentru ţara noastră şi o sursă importantă de venituri la bugetul de stat.

Moartea clinică sau chiar definitivă a acestor companii ar fi avut un efect devastator asupra economiei naţionale. Ar fi diminuat semnificativ veniturile la buget, ar fi crescut şomajul şi ar fi pus presiune pe bugetele sociale, şi, cel mai rău, ar fi condus, probabil, la un exod al forţei de muncă înalt calificată. Angajaţii din aceste companii sunt profesionişti, cu calificări speciale care, în cazul suspendării activităţii firmei în care lucrează, sunt nevoiţi fie să se recalifice, fie să facă o conversie profesională, fie să plece din ţară acolo unde e nevoie de astfel de persoane calificate.

Deci, chiar dacă firma lor rezistă, va fi foarte greu să îşi reia activitatea după revenirea lucrurilor la normal, pentru că foarte mulţi dintre angajaţii lor concediaţi sau suspendaţi nu vor mai fi disponibili. S-ar fi intrat apoi într-o spirală de criză care ar fi adâncit şi mai mult criza pe care o traversăm.

Aşadar, este un întreg angrenaj economic şi social care riscă să fie blocat din cauza unor speculatori de pe piaţa de energie, care pur şi simplu şi-au bătut joc de politica guvernului, de a veni cu compensări la facturile plătite de antreprenori. În loc să aprecieze că Guvernul le plătea chiar şi jumătate din factură, speculanţii din piaţa de energie au mărit şi mai mult preţurile, pe considerentul că guvernul le va plăti diferenţa, oricât de mare va fi!

Acest lucru nu putea continua, de aceea PSD a insistat să revenim la o piaţă reglementată pentru o durată limitată de timp. Şi aşa nu exista o competiţie reală în piaţa românească de energie. Dar pe asta s-a suprapus şi specula favorizată de restrângere a cantităţilor de energie disponibile.

Îmi pare bine şi salut faptul că PNL a înţeles această propunere făcută de PSD, iar acum suntem pe punctul de a o aproba în Parlament.

Le mulţumesc colegilor de la PNL că, în cele din urmă, au acceptat propunerea noastră.

Şi încă o mică precizare pentru cei care susţin că preţul reglementat de 1,3 lei/KWh va crea distorsiuni în piaţă. Le spun că acest prag a fost discutat cu marii operatori din piaţă, inclusiv cu furnizorii importanţi, care au agreat că este un preţ corect, care le permite şi o marjă de profit decentă pentru această perioadă.

    Ioan Balan - declaraţie politică: Administraţia liberală chiar este un brand politic naţional!;

Domnul Ioan Balan:

"Administraţia liberală chiar este un brand politic naţional!"

Îl felicit pe Lucian Bode pentru că a spus că administraţiile publice locale conduse de liberali reprezintă un adevărat brand politic naţional, un exemplu de bună guvernare locală, de eficienţă şi de eficacitate, care trebuie multiplicat la nivel naţional.

Eu susţin acest lucru de ani buni şi, când îmi fundamentez afirmaţia, mă gândesc la Gheorghe Flutur şi la Ion Lungu de la Suceava, la Emil Boc şi la Alin Tişe de la Cluj, la Ionel Dumitrel de la Alba sau la Ilie Bolojan de la Oradea. Sunt numai câteva dintre multele exemple de modele liberale de succes, care au reuşit să schimbe puternic la faţă comunităţile în slujba cărora lucrează, care au generat investiţii publice consistente şi au atras fonduri europene pentru comunităţile lor, au convins investitori privaţi români şi străini să realizeze investiţii şi au adus o creştere semnificativă în standardul de viaţă al oamenilor.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte, iar aleşii locali ai PNL au confirmat, încă o dată, că omul sfinţeşte locul. Chiar dacă traversăm o perioadă deosebit de dificilă, cu preţuri care cresc necontenit, cu provocări în zona energetică şi alimentară şi cu un conflict armat la graniţă, administraţiile publice locale din România au cea mai mare fereastră de oportunitate pentru a finanţa investiţiile locale.

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a reuşit să aloce, prin Programul "Anghel Saligny", zeci de miliarde de lei pentru investiţii locale, către toate primăriile şi către toţi aleşii locali care au avut proiecte serioase şi utile pentru comunităţile lor.

De asemenea, prin PNRR, actuala coaliţie de guvernare a făcut posibilă realizarea a mii de proiecte de investiţii locale, de la reabilitări de imobile şi până la modernizarea infrastructurii locale şi a transportului public. De asemenea, Guvernul Ciucă a semnat deja acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană şi, în cel mai scurt timp, vor curge oportunităţile de finanţare a investiţiilor publice şi private din fondurile nerambursabile aferente cadrului financiar multianual 2021-2027. În aceste condiţii, niciun ales local nu mai poate invoca lipsa banilor, atunci când vine vorba despre realizarea unor investiţii de bază, care să crească standardul de viaţă al românilor.

Aşadar, cred cu putere că adevărata competiţie între partidele politice din România trebuie să se dea prin fapte, prin proiecte realizate pentru oameni, prin sporul de bunăstare adus în fiecare gospodărie şi familie.

    Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică intitulată Politica «bully» nu poate funcţiona la nesfârşit, cu atât mai mult în Uniunea Europeană!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Politica «bully» nu poate funcţiona la nesfârşit, cu atât mai mult în Uniunea Europeană!"

Am observat cu toţii, în ultimii ani, o schimbare a politicii de cooperare a Guvernului de la Budapesta, mai ales în relaţie cu partenerii europeni. Mai mult, după ultima rundă de alegeri din Ungaria, administraţia maghiară condusă de Viktor Orbán şi-a înăsprit discursul, mult prea adesea chiar radicalizându-l. Războiul de ocupaţie declanşat de Rusia contra Ucrainei a scos la lumină noi legături cel puţin discutabile ale Guvernului Ungariei cu un stat dictatorial şi agresiv, aşa cum s-a dovedit a fi Rusia.

Evident, vă veţi întreba ce ne priveşte pe noi, românii, modul în care Ungaria alege să-şi ducă politica externă sau internă? Veţi vedea imediat că ne priveşte nu doar în mod direct, dar chiar ne obligă la a urmări activ, cu mult interes, mai ales derapajele democratice, diplomatice şi ideologice ale statului vecin.

În primul rând, Viktor Orbán şi-a construit o ideologie "iliberală" prin care să justifice abuzurile contra principiilor de liberă exprimare şi societate deschisă. Orbán defineşte "democraţia iliberală" ca o formă de conservatorism naţionalist, clamând în acelaşi timp că respectă libertatea cetăţenilor ungari. Din capul locului, este o inepţie! Termenul "democraţie iliberală" a fost lansat prima dată de ziaristul indo-american Fareed Zakaria şi definea acel tip de guvernanţă care presupune "adoptarea alegerilor electorale, dar fără protejarea libertăţii cetăţenilor", adică, la fel cum se organizau alegerile în comunism, când nu aveai dreptul să votezi alt partid decât cel de la conducere! A spune că în Ungaria este democraţie iliberală înseamnă a spune, de fapt, că Viktor Orbán a instaurat o formă mascată de dictatură. Acesta este motivul pentru care Viktor Orbán este cel mai apropiat prieten din Europa al dictatorului Vladimir Putin.

În al doilea rând, Ungaria este stat membru al Uniunii Europene. Aceasta presupune adoptarea şi acceptarea principiilor democratice şi a libertăţilor cetăţeneşti alături de toate celelalte beneficii sociale, economice şi financiare pe care le presupune statutul de membru deplin. În dorinţa lui de "lider suprem", Orbán doreşte doar beneficiile UE, fără a respecta "regulile jocului", fără a-şi respecta vecinii sau alte ţări din UE.

În al treilea rând, Ungaria este stat membru al NATO. Este aproape un nonsens să fii membru al unei alianţe militare şi, din interior, să fii aliat pe faţă cu un agresor violent şi iraţional care ameninţă făţiş state partenere ale NATO, în timp ce încearcă să ocupe abuziv şi brutal un alt stat independent. Ungaria lui Orbán blochează constant orice sancţiune contra Rusiei şi orice ajutor pentru Ucraina.

În al patrulea rând, ar trebui să privim cu mai multă fermitate atitudinea lui Viktor Orbán şi a camarilei sale de la guvernarea Ungariei faţă de România. Provocările diplomatice repetate ale administraţiei de la Budapesta făcute chiar pe teritoriul României, iar incitarea spiritelor interetnice, declaraţii şi discursuri rasiste, şovine şi revizioniste în faţa cetăţenilor români sunt din ce în ce mai agresive şi cu mai puţină reţinere. Revizionismul maghiar se referă direct la dorinţa de a alipi Transilvania la Ungaria prin condamnarea Tratatului de la Trianon. Poate are sens istoric şi politic să-i explicăm lui Viktor Orbán că teritoriul românesc este unitar şi indivizibil.

Cine are curiozitatea să citească un pic de istorie, ar vedea că "răţoiala" diplomatică şi ideologică a lui Viktor Orbán îşi găseşte corespondent în aspiraţiile dictatorului comunist maghiar Béla Kun, care, în 1919, conta deschis pe sprijinul militar al Rusiei bolşevice conduse de Lenin pentru a reface "Ungaria Mare". Comunistul ungur Béla Kun a atacat armata română în Transilvania, sperând la a face joncţiunea cu trupele bolşevice care ar fi trebuit să atace România din est. Sfârşitul acestei aventuri fantasmagorice ale comunistului Béla Kun este binecunoscut şi întipărit în istorie cu tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului din Budapesta.

România este, în acest moment, unul dintre cele mai permisive şi mai tolerante state din Europa în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor conlocuitoare. Ce dovadă mai bună poate fi în acest sens decât faptul că o uniune care reprezintă maghiarii din România se află în Guvernul României cu miniştri şi secretari de stat? Mai mult, partenerii noştri de la guvernare dovedesc capacitatea şi deschiderea României pentru cooperare şi înţelegere cu scopul comun de bunăstare şi prosperitate.

Totuşi, trebuie să înţelegem cât mai clar şi mai din timp că Viktor Orbán are aspiraţii personale de preamărire şi este dispus pentru aceasta să arunce în aer alianţe şi tratate europene, interese economice comune şi securitatea energetică a întregii Uniuni Europene doar fiindcă trăieşte intens şi personal ceea ce experimentează orice politician care stă prea mult la conducere - sentimentul omului providenţial care trebuie să intre în istorie.

Din fericire, istoria contemporană se construieşte cu oameni decenţi şi modeşti care înţeleg că preamărirea personală este piedică pentru decenţa şi măreţia unui popor.

    Ioan Mang - declaraţie politică: Din nou despre creşterea (diferenţiată) a pensiilor;

Domnul Ioan Mang:

"Din nou despre creşterea (diferenţiată) a pensiilor"

Săptămâna aceasta revin asupra unui subiect despre care se discută de prea mult timp şi care stârneşte puncte de vedere divergente în coaliţia de guvernare, deşi, din punctul meu de vedere, situaţia este extrem de clară.

Pe cale de consecinţă, ar trebui să punem punct acestor dezbateri şi să trecem la acţiune. Românii s-au săturat de discuţii sterile şi controverse inutile. Pe bună dreptate, ei aşteaptă de la noi soluţii concrete. Când mă refer la noi, am în vedere coaliţia de guvernare în ansamblul ei, iar subiectul asupra căruia doresc să revin vizează creşterea veniturilor pensionarilor.

Modelul propus de PSD pentru creşterea diferenţiată este unul cât se poate de echitabil şi de constituţional. Nu contravine Constituţiei, decât dacă cineva este rău intenţionat sau nu vrea să înţeleagă propunerea noastră.

Subliniez că PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari! Ce propunem noi diferit faţă de PNL este ca distribuirea acestor bani să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari. Raţiunea este cât se poate de simplă şi trebuie acceptată de orice "liberal" - cei cu pensii mici sunt afectaţi mai puternic de inflaţie şi de creşterea preţurilor.

Într-un context economic foarte dificil, este absolut revoltător ca pensiile speciale să crească cu 15%, cum s-ar întâmpla dacă s-ar pune în aplicare modelul PNL. PSD nu poate fi acord cu acest lucru! Sumele disponibile în buget trebuie folosite în primul rând pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici. Trebuie să încetăm să-i sprijinim pe cei care oricum au deja, iar ajutorul statului trebuie concentrat asupra categoriilor vulnerabile!

Propunerea PSD, de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor, nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor! Creşterea diferenţiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus faţă majorarea punctului de pensie cu un procent egal, de 10% de exemplu, pentru toţi pensionarii.

În actualul context social şi economic, o majorare nediferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă, iar PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei.

Nu trebuie să uităm că mai mult de jumătate dintre pensionari au pensia mai mică decât pensia medie! În perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de principiul solidarităţii, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult.

Aşa cum a subliniat preşedintele PSD, domnul Marcel Ciolacu, partenerii noştri de coaliţie trebuie să aibă decenţă şi să nu ne dea indicaţii în ceea ce priveşte pensiile. Nu au acest drept moral, după ce, în 2021, nu au mărit cu niciun leu veniturile românilor. Nu ne pot da lecţii, după ce ne-au ţinut închişi în case, în timp ce ei beau şi fumau prin birouri, după ce ne-au umilit familiile pe la uşile spitalelor fără acces la tratament. Nu pot pretinde că au soluţii mai bune, după ce au cumpărat vaccinuri de un miliard de euro cât pentru 10 populaţii, în timp ce pentru oameni nu au găsit bani.

În concluzie, PSD susţine că în vremuri de criză trebuie să îi ajutăm mai mult pe cei cu venituri mai mici şi mai puţin pe cei care nu au nici grija facturilor, nici a frigului şi nici a preţurilor mari!

    Marian Cruşoveanu - declaraţie politică având titlul Partidul Naţional Liberal va creşte veniturile românilor vulnerabili;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"Partidul Naţional Liberal va creşte veniturile românilor vulnerabili"

Situaţia economică dificilă pe care o traversăm în această perioadă îi afectează covârşitor pe cei mai vulnerabili dintre noi. Statul român are obligaţia legală şi morală de a lua măsuri pentru a ameliora impactul crizei asupra populaţiei.

De aceea, Guvernul PNL condus de premierul Nicolae Ciucă a decis creşterea punctului de pensie cu 12,5%, începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. De asemenea, s-au avut în vedere măsuri suplimentare de protecţie pentru cei cu pensii mici. Va continua acordarea unui sprijin ţintit, 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

Mai mult, va fi acordat un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare.

Alocaţiile de stat pentru copii vor fi actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap vor primi o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război vor fi actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30%.

Partidul Naţional Liberal s-a bătut pentru români şi a reuşit să obţină creşterea ajutoarelor pentru persoanele vulnerabile, având speranţa că perioada pe care o traversăm se va ameliora în timpul cel mai scurt.

Măsurile luate săptămâna aceasta reprezintă doar o altă etapă din procesul continuu de căutare a unor soluţii care să vină în sprijinul românilor, încercaţi astăzi, la fel ca şi alţi europeni, de vicisitudinile vremurilor pe care le trăim.

    Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică despre Eficientizarea domeniilor de activitate pentru dezvoltarea României;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Eficientizarea domeniilor de activitate pentru dezvoltarea României"

Se vorbeşte despre scopuri ambiţioase la nivel internaţional şi european. Traversăm o perioadă în care criza umanitară, creată în urma deciziei Federaţiei Ruse de a declara război Ucrainei, este dublată de cea energetică, care provoacă panică şi îngrijorare la nivel global, şi criza de mediu, prin care este urgentată reducerea consumului de combustibili fosili, pentru a evita o deteriorare a mediului înconjurător până în punctul în care orice linie de acţiune adoptată va fi în zadar. Puteam avea impresia că aceste crize sunt disociate, întrucât vizează diferite obiecte de referinţă însă, fiind vorba, per total, de o deteriorare a condiţiei de securitate la nivel global, nu doar euro-atlantic, principalii agenţi afectaţi sunt indivizii. De aceea, măsurile adoptate, pentru a obţine idealul unei desecuritizări a crizelor anterior menţionate, trebuie centrate pe cetăţean.

Printre măsurile extraordinare iniţiate pentru a reduce amplitudinea nivelului de instabilitate se numără "exploatarea" fondurilor acordate prin PNRR. Un astfel de mecanism se dovedeşte esenţial în special în aceste contexte şi vedem cum autorităţile române compun programe pentru a putea accesa sumele disponibile şi a le redirecţiona către eficientizarea domeniilor-cheie pentru dezvoltarea României.

Ministerul Dezvoltării a emis un comunicat de presă prin care anunţă semnarea a 437 de contracte, cu o valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru componentele C5 - Valul Renovării, C10 - Fondul Local şi C15 - Educaţie din PNRR. Pentru Valul Renovării, cele 178 de contracte au o valoare totală de 3,29 miliarde de lei şi vizează lucrări de eficientizare energetică, dar şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice. Alte 140 de contracte în valoare de 195 de milioane de lei, pentru Fondul Local, au fost semnate cu scopul realizării unor sisteme inteligente de management local, staţii de reîncărcare pentru autovehicule electrice, transport electric, construirea de locuinţe pentru tineri şi realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificare urbană. În ceea ce priveşte creşele, o componentă esenţială pentru educaţie, cele 119 contracte vizează ridicarea de noi instituţii şi eficientizarea lor energetică.

Totodată, în şedinţă de Guvern a fost aprobat Programul de sprijin pentru unităţile administrativ-teritoriale unde se află în funcţiune sisteme de alimentare centralizate cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă, bugetul estimat fiind de 250 de milioane de lei. Scopul Programului este asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sisteme centralizate în contextul scumpirilor la energie electrică şi gaze naturale care au loc la nivel internaţional. Populaţia, spitalele, unităţile de învăţământ şi celelalte instituţii publice vor beneficia de încălzire în iarna care vine. În plus, se va stabili un tratament egal între producătorii de energie termică pe bază de gaze naturale şi cei care încă utilizează cărbune, păcură sau biomasă, evitarea contextului unei discriminări fiind o modalitate dezirabilă în combaterea efectelor crizei energetice.

Unităţilor administrativ-teritoriale li se va deconta până la 50% din suma facturată pentru achiziţia de cărbune, păcură sau biomasă, inclusiv TVA, ce se va realiza în perioada octombrie 2022 - martie 2023 de către producătorul de energie termică. Alocarea de fonduri se va face în ordinea solicitărilor. Solicitanţilor li se va cere transmiterea, odată cu prima cerere, de informaţii privind cantităţile lunare estimate de combustibil utilizat, precum şi valorile estimate aferente acestor cantităţi, pentru a asigura finanţarea proporţional cu nevoia lunară de combustibili pentru producerea de energie aferentă perioadei octombrie 2022 - martie 2023, mai arată comunicatul de presă.

Asigurarea rezilienţei domeniilor principale de activitate în România constituie modul de respingere a ameninţărilor nonconvenţionale ce au fost semnalate în ultimii ani. Vedem că se lucrează intensiv înainte de sfârşitul anului, pentru a asigura o funcţionare cât mai aproape de normalitate a societăţii, având în vedere contextul instabil cu care ne confruntăm.

    Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având ca obiect Obiectivele de ţară ale României, după accederea la spaţiul Schengen;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Obiectivele de ţară ale României, după accederea la spaţiul Schengen"

Aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană nu au reprezentat ultimele noastre obiective majore de ţară. Din contră, imediat după momentele ratificării tratatelor respective, au urmat noi provocări pe plan intern şi extern pentru ţara noastră. Pe unele dintre ele le-am pregătit minuţios şi am reuşit şi să le atingem în termenele stabilite.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu integrarea în spaţiul Schengen, temporizată încă din 2011 din cauza regulii unanimităţii decizionale şi care nu a fost exprimată în favoarea noastră de toate statele membre, în ciuda exigenţelor pe care le-am îndeplinit cu succes. Acest ţel naţional a devenit şi una dintre principalele ţinte ale mele şi ale colegilor de la PSD şi PES activists, încă din 2015, şi continuă să îşi păstreze acelaşi statut prioritar până la îndeplinirea lui cu succes.

Am resimţit cu toţii acest refuz îndelungat ca o provocare care ne-a determinat să luptăm şi mai concentrat, dar şi să abordăm alte perspective politice de lucru. Mai concret, noi, social-democraţii, am considerat că avem nevoie de alt tip de retorică pentru realizarea acestui deziderat şi am operat multe schimbări pozitive de abordare a politicii externe a României. Şi nu doar de la nivelul MAE, de fiecare dată când PSD a deţinut acest portofoliu integral sau parţial, ci şi din Parlamentul European sau din cel naţional. Iar rezultatele eforturilor noastre conjugate se văd şi sperăm ca spaţiul Schengen să se extindă, de la 1 ianuarie 2023, şi în favoarea statului român.

Dar nu despre reiterarea istoriei lungi a mobilizării noastre, a PSD şi a PES activists, vreau să vă prezint astăzi şi nu pentru că ne-am aroga, deja, laurii, ci pentru că vedem dincolo de acest moment atât de important în plan naţional şi social.

Indiferent de votul de la începutul lunii viitoare, PSD merge mai departe cu aspiraţiile favorabile pentru România. Noi ne propunem, pentru planul politic extern, creşterea notorietăţii şi prestigiului României la nivelul tuturor proceselor decizionale, negociate între statele membre. Trebuie să recuperăm cât mai rapid şi acest tip de decalaje care nu ne scot în evidenţă ca ţară, ci conturează, în continuare, imaginea falsă sau mult prea deformată, dar distructivă, de stat prea puţin frecventabil.

Adoptarea monedei euro şi obţinerea unor portofolii strategice în Comisia Europeană sunt două dintre obiectivele pe care România trebuie să le impună, pe termen scurt, pe agenda relaţiilor internaţionale. Subliniez acest aspect pentru că ţara noastră are nevoie de un nou statut, total diferit de cel cu care a obişnuit comunitatea UE şi pe cea internaţională înainte de integrarea în Uniune, dar şi ulterior acestei perioade care s-a scurs până în pandemie şi până la premisele războiului din Ucraina. Modul în care am gestionat aceste două tipuri de crize în plan intern ne califică pentru o altă abordare a strategiilor noastre şi ne şi convinge că merităm cu adevărat o asemenea anvergură.

Desigur că un astfel de nou statut al nostru trebuie să aibă ca suport maturitatea întregii clase politice. Este încă dificil să vorbim despre aşa ceva, dincolo de performanţele principalilor decidenţi social-democraţi. Şi nu exagerez deloc cu această observaţie, având în vedere derapajele fără sfârşit ale opoziţiei şi lipsa conştientizării ridicolului cras, provocat de ea în mod repetat şi reverberat asupra întregii ţări, din păcate.

Le doresc colegilor din opoziţie şi anumitor vectori de imagine ai PNL care uită, când şi când, de parteneriatul de guvernare consolidat prin performanţe, să înlocuiască reprezentaţiile burleşti din Parlament şi de pe la televiziuni cu seriozitate, demnitate şi mai multă muncă. Toate acestea sunt punctele de referinţă care trebuie să ghideze acţiunile politice care pot influenţa pozitiv statutul României în plan extern.

Trebuie să accentuez că, deşi misiunea de a ne îmbunătăţi percepţia de ţară la nivelul Uniunii nu este una prea uşoară, putem vorbi lejer despre consolidarea statului de drept în România de astăzi, despre garantarea justiţiei independente şi implementarea unor politici de creştere economică vizibilă, cu efecte pe termen mediu şi lung.

Aşadar, putem şi avem şi cu ce! Însă, în paralel, un echilibru de putere mai bun la nivelul coaliţiei de guvernare poate optimiza politica externă a României. Consolidarea mesajelor de echilibru şi încredere transmise partenerilor externi, privind strict dezideratul nostru ca România să participe de pe poziţii egale la deciziile majore luate la nivel european, ar trebui să devină principalul laitmotiv al nostru.

Îmi exprim speranţa şi încrederea ca întreg conceptul destinat politicii externe a României, chiar şi în acest context geopolitic turbulent, să fie adaptat cât mai eficient şi dinamizat corespunzător pentru viitor, astfel încât toate demersurile noastre atât de la nivelul comisiilor de resort din Parlamentul României, cât şi de la cel al MAE să conveargă către rezultate şi mai bune pentru ţara noastră, asigurându-ne şi securitatea naţională.

    Rodica Nassar - declaraţie politică intitulată PSD susţine concret studenţii şi tinerele familii pentru a traversa cu succes actuala perioadă grea;

Doamna Rodica Nassar:

"PSD susţine concret studenţii şi tinerele familii pentru a traversa cu succes actuala perioadă grea"

Lansarea Programelor naţionale "Family Start" şi "Student Invest" de către ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, doamna Gabriela Firea, reprezintă garanţia faptului că PSD şi-a îndeplinit cu succes toate promisiunile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România", pentru acest an.

Cele două programe acordă tinerilor studenţi şi familiilor un ajutor important la început de drum, pentru a-şi finaliza studiile sau pentru a-şi stabili o familie aici, acasă, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să caute oportunităţi de trai şi studii în străinătate.

La propunerea PSD, am asistat la o premieră naţională, având în vedere că Guvernul garantează aceste credite cu dobândă subvenţionată. Este cât se poate de evident că, în lipsa acestui ajutor oferit de stat, tinerii nu le-ar fi putut accesa, deoarece nu dispuneau de bunurile sau veniturile suficiente în vederea constituirii unor garanţii bancare sustenabile.

Prin Programul "Family Start" sunt eligibile familiile cu vârsta de până la 45 de ani, care au venituri nete de până la maximum 7.500 de lei pe familie/lună. Acestea pot obţine un credit în valoare de maximum 75.000 de lei, garantat de către stat în proporţie de 80% şi cu dobândă subvenţionată. Perioada maximă de rambursare este de zece ani, cu o perioadă de graţie de maximum cinci ani.

Este lăudabil faptul că suma respectivă poate fi utilizată pentru a se achita plata cheltuielilor cu creşa, grădiniţa, şcoala, after-school, achiziţia de autoturisme familiale noi cu şapte locuri, taxe de studii sau activităţi extraşcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe, chiar şi pentru cheltuielile legate de cununia religioasă sau civilă.

Programul "Student Invest" reprezintă o şansă uriaşă pentru studenţii cu vârsta de până la 31 de ani, în vederea parcurgerii în cele mai bune condiţii a anilor de facultate. Tinerii pot obţine credite de până la 50.000 lei, garantate de către stat, cu dobândă subvenţionată, ratele urmând să fie net inferioare faţă de preţul actual al pieţei.

Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt taxe de studii, inclusiv licenţă, master, doctorat, publicarea cărţilor şi a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti.

Prin intermediul acestui tip de credit, studenţii proveniţi din familii cu probleme materiale sau cărora nu le ajung efectiv banii primiţi de la părinţi îşi pot completa judicios bugetele proprii, pentru a face faţă cheltuielilor presupuse de cursurile universitare. Programul constituie, în acelaşi timp, un element favorizant în vederea reducerii abandonului, având în vedere că mulţi studenţi au părăsit universităţile din cauza lipsurilor materiale, orice ajutor fiind binevenit în această perioadă grea.

După cum am mai subliniat, PSD şi-a asumat guvernarea ţării într-un moment extrem de dificil, care a devenit şi mai greu în urma crizelor suprapuse din ultima perioadă. Principala noastră preocupare este sprijinirea românilor, pentru a face faţă problemelor acute de ordin social, financiar şi economic cu care se confruntă în prezent.

    Nicolae Giugea - declaraţie politică: De ce să dăm sute de milioane de lei pe despăgubiri, când putem să-i ajutăm pe fermieri să nu aibă pagube?;

Domnul Nicolae Giugea:

"De ce să dăm sute de milioane de lei pe despăgubiri, când putem să-i ajutăm pe fermieri să nu aibă pagube?"

Salut decizia Guvernului Ciucă, prin care se vor acorda despăgubiri fermierilor puternic afectaţi de seceta din acest an. Dacă suntem oneşti, trebuie să recunoaştem că Guvernul Ciucă repară ceea ce au stricat alţii. Altfel spus, prin despăgubiri, Guvernul ajută financiar fermierii afectaţi de lipsa infrastructurii principale şi secundare de irigaţii, de lipsa apei la capătul tarlalei, de seceta care, în ultimii 3 ani, a devenit o constantă în viaţa celor care trudesc în sectorul agricol.

De ce seceta face prăpăd în România? Este o întrebare la care trebuie să răspundă atât gălăgioşii din USR care au compromis investiţiile în sisteme de irigaţii prin PNRR, cât şi ultimii miniştri ai agriculturii, care n-au mişcat un deget în acest sens.

În urmă cu o săptămână, Senatul României a adoptat, fără niciun vot împotrivă, iniţiativa legislativă elaborată de mine în cursul acestei veri şi care vizează reabilitarea şi/sau înfiinţarea infrastructurii principale de irigaţii şi a infrastructurii de desecare şi drenaj, precum şi sprijinirea investiţiilor în producţia şi procesarea produselor agricole din România. De asemenea, iniţiativa legislativă prevede şi realizarea primului proiect de investiţii de mare anvergură pentru Oltenia, şi anume, Canalul Dunăre-Jiu-Olt-Argeş, precum şi sprijin financiar suplimentar pentru IMM-urile din sectorul agroalimentar.

Le mulţumesc în mod sincer tuturor senatorilor care au dat acest vot, care este un vot pentru asigurarea securităţii alimentare a României!

Mă bucur că Guvernul Ciucă a reuşit în acest an să sprijine cu toată energia accelerarea ritmului în care se realizează investiţiile publice. Graţie investiţiilor din infrastructură, România continuă să înregistreze creştere economică şi să depăşească provocările economice generate de criza energetică şi de războiul de la graniţă.

Din păcate, ritmul în care avansează investiţiile în sectorul agricol nu este unul care să ne dea prea multe satisfacţii, în condiţiile în care timpul trece şi fondurile europene nerambursabile nu vor sta la dispoziţia României pe vecie.

Ne dorim cu toţii să vedem mai mult dinamism în zona investiţiilor din agricultură, mai multe măsuri benefice, cu efecte pe termen mediu şi lung, precum şi investiţii durabile şi utile, finalizate, nu doar începute, care să ne dea siguranţa că agricultura românească va reuşi să producă mult, de calitate şi să fie competitivă la nivelul Uniunii Europene.

    Nicolae Roman - declaraţie politică având tema Redeşteptarea Poporului Român - suveranitatea, armata şi revoluţionarii;

Domnul Nicolae Roman:

"Redeşteptarea Poporului Român - suveranitatea, armata şi revoluţionarii"

Armata este unul dintre factorii care garantează suveranitatea oricărui stat, iar dimensionarea ei este cea mai bună dovadă a preocupării statului pentru asigurarea independenţei, integrităţii teritoriale şi suveranităţii sale.

Tot mai desele referiri publice la cheltuielile de personal ale forţelor armate, tendinţa de transformare a pensiilor militare de serviciu în pensii de asigurări sociale şi înglobarea în categoria pensiilor speciale anulează transparenţa statului român privind puterea sa militară. De asemenea, această tendinţă măreşte distanţarea între Armata Română şi societatea civilă, riscând să producă o falie cu consecinţe greu de estimat.

Rezolvarea favorabilă şi grabnică a problemei pensiilor militare, conform propunerilor făcute de reprezentanţii militarilor în rezervă, va genera o altă atitudine a tinerilor faţă de serviciul militar şi necesitatea apărării patriei.

Este necesară această nouă abordare, deoarece atractivitatea unei cariere militare este într-o scădere accentuată, ceea ce determină o slăbire a capacităţii combative a forţelor noastre armate.

Sugerăm conducerii politice a statului câteva măsuri şi apreciem că vor determina o îmbunătăţire a imaginii instituţiei militare în rândul poporului român. Astfel, mărirea soldelor şi a pensiilor militarilor ar contribui la creşterea atractivităţii şi interesului tinerilor români faţă de această profesie.

Ar fi indicată iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale a unei legi a pensiilor militare, prin care acestea să fie separate de pensiile civile, pe baza criteriilor specifice profesionale şi de recompensare financiară prin sporuri pe timpul activităţii; eliminarea sau adaptarea, în formula de calcul a soldelor şi a pensiilor a principiului contributivităţii, întrucât acesta ar trebui altfel denumit şi adaptat contractului de muncă nenormată al militarilor.

Aceeaşi situaţie, a diminuării rolului unei categorii sociale, prin prevederi legislative convenabile conducerii politice, şi nu beneficiarilor legii, este şi în cazul revoluţionarilor români.

Legea nr. 42/1990 care a fost abrogată şi a devenit parte a Legii nr. 341/2004 diluează rolul determinant al acestora în schimbarea orânduirii sociale din România în decembrie 1989, prin instaurarea democraţiei actuale, care a statuat şi a permis pluralismul politic, inclusiv accederea actualilor guvernanţi la conducerea statului nostru, legiferat prin Decretul Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989.

Putem aprecia că guvernanţii actuali ignoră şi duc în derizoriu aceste două categorii sociale, a revoluţionarilor şi a militarilor profesionişti de toate gradele.

Unde este recunoştinţa faţă de cei care au determinat crearea acestei societăţi, dar şi faţă de cei care şi-au dedicat viaţa apărării ţării, a suveranităţii, independenţei şi integrităţii României?!

    Nicu Niţă - declaraţie politică având ca subiect Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA, proiect de succes, marca PSD!;

Domnul Nicu Niţă:

"Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA, proiect de succes, marca PSD!"

Declaraţia mea politică se referă la mecanismul comercial pentru valorificarea produselor agroalimentare româneşti.

Ministrul PSD al agriculturii a pus în funcţiune un mecanism comercial pentru valorificarea produselor agroalimentare româneşti. Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA oferă fermierilor români posibilitatea de a-şi vinde produsele în marile lanţuri de magazine din România, având garanţia că îşi primesc banii în momentul în care se face livrarea produselor.

În acest moment, peste 50 de cooperative şi producători agricoli livrează deja produse româneşti prin Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA. Aceste contracte încheiate au dus deja în ultima lună de zile la livrarea a peste 140 de tone de produse agroalimentare obţinute de producătorii români către marile lanţuri de retail din România.

Astfel, Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA asigură liantul între producători români şi marile reţele de magazine. La rândul lor, retailerii îşi îndreaptă atenţia către produsele româneşti şi sunt deschişi la colaborare.

Acest mecanism comercial asigură producătorilor siguranţa financiară atât de necesară pentru continuarea activităţii, iar marile lanţuri de magazine au asigurat fluxul de stocuri fără sincope.

Ministrul PSD al agriculturii, Petre Daea, îndeplineşte astfel un angajament important din Programul de guvernare al PSD, centrat pe promovarea produselor agroalimentare româneşti.

După 3 ani de la oprire, din cauza Guvernelor conduse de Orban şi Cîţu, odată cu venirea PSD la guvernare, Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA a încheiat din nou contracte cu producătorii români. Bugetul Casei de Comerţ UNIREA este aprobat şi semnat prin Ordinul comun al celor trei miniştri PSD, al agriculturii, al muncii şi al finanţelor.

Cetăţenii români au acces, astfel, la produse agroalimentare mai proaspete şi mai gustoase decât cele din import.

    Olivia-Diana Morar - declaraţie politică: Alături de femei puternice, despre femei puternice, pentru femei puternice!;

Doamna Olivia-Diana Morar:

"Alături de femei puternice, despre femei puternice, pentru femei puternice!"

Una dintre cele mai puternice surse de inspiraţie pentru întreaga mea activitate sunteţi voi, femeile care, prin tot ceea ce faceţi, dovediţi că sunteţi puternice, sigure, independente şi de succes!

Încă de la primii mei paşi în politică, mi-am dorit ca femeile din România nu doar să dovedească faptul că pot şi merită mai mult, ci şi să aibă parte de tot ce merită!

Ştiu, însă, cu ce provocări ne confruntăm. Ştiu, pentru că mă lovesc de aceleaşi dificultăţi ca şi voi. Ne luptăm, toate, zi de zi, acolo unde suntem, cu mentalităţile conservatoare, cu toţi cei care consideră că locul femeii nu este alături de ei, pe picior de egalitate!

Însă noi ştim că reprezentăm mult mai mult şi, oricât de greu ne-ar fi, este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a schimba aceste idei profund încetăţenite, dar le fel de profund eronate.

Tocmai de aceea, în activitatea mea politică, promovarea drepturilor şi rolului femeilor este şi va fi mereu pe primul plan, iar în cadrul acestei preocupări am luat parte, între 8 şi 10 noiembrie 2022, la Summitul Anual al Forumului Global al Organizaţiei Femeilor Lider Politician (WPL), o reţea globală a femeilor politician, a cărei misiune este să crească atât numărul, cât şi influenţa femeilor la nivel decizional, organizat de WPL în colaborare cu Parlamentul şi Guvernul Islandei, în capitala acestei ţări, Reykjavík.

Am întâlnit participante din întreaga lume, care arată că femeile pot şi vor să se afirme, să conteze, să conducă - femei-parlamentar, femei-membre ale guvernelor, femei din corpul profesoral, femei-cercetător, femei-parte a mediului academic în general, femei-activişti în societatea civilă şi nu numai.

Experienţele împărtăşite, sfaturile şi ideile valoroase - le-am raportat mereu la situaţia noastră de acasă. Experienţa femeilor oprimate de regimul taliban în cadrul panelului "Afganistan - ascuns şi fără speranţă", problemele fără soluţii ale sistemelor de sănătate din multe ţări, marchează la vederea suferinţelor şi nedreptăţilor de acolo. Am învăţat despre cum au reuşit alte societăţi să confere femeilor locul care li se cuvinte, în cadrul panelului "Acţiuni de împuternicire economică a femeilor". Am realizat, alături de colegele participante, că femeilor le este cel mai greu în zonele de conflict, acum în mod special în Ucraina, având cel mai mult de suferit, dar şi cât de important este rolul femeilor în soluţionarea conflictelor şi câte mai avem de făcut pentru femeile prinse în astfel de situaţii, în cadrul temei "Femeile, pacea şi securitatea". Am constatat cât de departe am ajuns împreună, în cadrul discuţiei despre "Starea egalităţii de gen la nivel mondial şi importanţa conducerii feminine"şi cum comunităţile conduse de femei, fie primar, fie preşedinte de ţară au înregistrat progrese remarcabile în evoluţia lor.

Toate acestea contribuie la lecţia învăţată despre ce şi cum putem face pentru voi, surorile, prietenele şi colegele mele de acasă, întrucât aceasta este misiunea.

Toate ideile pe care le-am căpătat aici se vor regăsi în susţinerea agendei mele politice. Toate lecţiile surorilor noastre din alte ţări vor servi în cadrul luptei noastre de acasă. Tot ce văd aici voi aplica atunci când voi avea ocazia, în numele şi pentru binele nostru, pentru că nivelul de dezvoltare al unei societăţi se cunoaşte cel mai bine după modul în care îşi tratează femeile!

    Alexandru Popa - declaraţie politică intitulată Sprijinim România! PNL impune un amplu pachet de măsuri în beneficiul românilor!;

Domnul Alexandru Popa:

"Sprijinim România! PNL impune un amplu pachet de măsuri în beneficiul românilor!"

Eforturile Partidului Naţional Liberal de a majora pensiile românilor nu au rămas fără efect, astfel că am reuşit ca în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare să ne impunem viziunea şi să majorăm pensiile românilor cu aproape 15,8% în termeni reali. Dorim, astfel, să ne protejăm părinţii şi bunicii de efectele inflaţiei crescute!

PNL nu a acceptat, în cadrul acestor discuţii, varianta creşterii pensiilor cu mai puţin de 15%, aşa cum au propus, iniţial, colegii din coaliţie. Este o victorie importantă pentru Partidul Naţional Liberal, dar şi pentru pensionarii români, puternic afectaţi de creşterea galopantă a costurilor de întreţinere, precum şi de creşterea preţurilor la bunurile de consum.

Concret, pensionarii vor beneficia, de la 1 ianuarie 2023, de o creştere a punctului de pensie cu 12,5%, ajungând la 1.784 de lei, la care se adaugă o serie de ajutoare suplimentare pentru acei pensionari care au cea mai mare nevoie de sprijin în această perioadă, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile mai mici de 1.500 de lei; 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei; 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei; vouchere sociale, pentru pensionarii cu pensii mai mici de 1.700 de lei în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023; sprijin de 1.400 de lei pentru pensionarii în vârstă de peste 60 de ani care au pensii mai mici de 2.000 de lei, pentru plata facturilor la energie, suma fiind acordată în două tranşe destinate cheltuielilor din iarna aceasta şi iarna viitoare.

Vreau să precizez, totodată, că această creştere a punctului de pensie reprezintă în fapt o a treia majorare realizată de PNL de când este la guvernare, după creşterea de 14% realizată în 2020 şi cea de 10%, de la începutul acestui an. Dacă în 2019 punctul de pensie era 1.265 de lei, de la 1 ianuarie va ajunge la 1.784 de lei, astfel că vorbim despre o creştere reală cu aproximativ 41% a pensiilor românilor în cei 3 ani de când la Palatul Victoria s-a aflat un prim-ministru liberal!

Pe această cale, menţionez că această majorare a punctului de pensie antrenează creşterea strict a pensiilor bazate pe contributivitate, nicidecum nu înseamnă şi o creştere a pensiilor speciale, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.

Am reuşit, de asemenea, să impunem indexarea alocaţiilor cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2023, precum şi o creştere a indemnizaţiilor veteranilor şi văduvelor veteranilor de război şi acordarea celei de-a treisprezecea indemnizaţii pentru persoanele cu handicap.

Pe lângă aceste măsuri extrem de importante, echipa PNL a reuşit, la discuţiile din coaliţie, să menţină tarifele plafonate şi compensate la electricitate şi gaz, pentru a asigura pentru o perioadă mai lungă o protecţie a consumatorilor din România faţă de creşterile galopante de preţuri ale energiei pe pieţele internaţionale. Astfel, pentru clienţii casnici, rămâne tariful plafonat la maximum 0,68 lei/kWh, la un consum mai mic de 100 kWh/lună, indiferent de consumul mediu lunar din trecut. Dacă depăşesc 100 kWh, li se va aplica, în continuare, tariful de maximum 0,80 lei/kWh pentru tot consumul de până în 255 kWh, iar clienţii casnici care vor consuma între 255-300 kWh vor avea un tarif de maximum 1,30 lei/kWh doar pentru ce depăşeşte 255 kWh. În ceea ce îi priveşte pe clienţii noncasnici, aceştia vor beneficia de un tarif plafonat la maximum 1 leu/kWh, pentru 85% din consumul realizat, iar restul de 15% va fi facturat cu maximum 1,30 lei/kWh. Pentru gaze, au rămas nemodificate tarifele plafonate la maximum 0,31 lei/kWh, aplicabil consumatorilor casnici, şi la 0,37 lei/kWh, pentru noncasnici, cu câteva noi excepţii pentru cei din urmă. Aceste prevederi se regăsesc în Proiectul de modificare a ordonanţei, care intră astăzi în dezbaterea şi aprobarea plenului Camerei Deputaţilor, For decizional în acest domeniu.

Iată că, indiferent de crizele cu care ne confruntăm, PNL este capabil să ofere soluţii concrete pentru atenuarea efectelor negative ale acestora asupra economiei româneşti, dar şi pentru a proteja acele categorii de români care au cel mai mult de suferit!

Prin noi înşine pentru România!

    Ana-Loredana Predescu - declaraţie politică: Cum păstrăm forţa de muncă în ţară, în contextul Schengen?;

Doamna Ana-Loredana Predescu:

"Cum păstrăm forţa de muncă în ţară, în contextul Schengen?"

Piaţa muncii din România se confruntă cu o criză majoră din cauza lipsei de forţă de muncă, cu precădere în zona activităţilor care nu necesită studii superioare sau pregătire specializată.

Firmele româneşti din industria ospitalităţii, HoReCa, firmele de construcţii, firmele din domeniul agriculturii şi din transporturi se confruntă cu lipsa acestei forţe de muncă şi, prin urmare, sunt obligate să importe forţă de muncă din state aflate în spaţiul extracomunitar, în general din state din Asia.

Un raport al ONU arată că România este a doua ţară din lume, după Siria, în topul celor care au pierdut, din cauza migraţiei, cei mai mulţi locuitori. Diferenţa este că în Siria a fost război. La noi, mare parte din forţa de muncă internă a plecat în străinătate pentru locuri de muncă mai bine plătite.

Din punctul de vedere al forţei de muncă, integrarea României în Schengen are şi un revers al medaliei, întrucât nu aduce doar beneficii.

Odată cu deschiderea graniţei cu Ungaria, există riscul ca fenomenul migrării forţei de muncă non-UE să se amplifice, iar mulţi lucrători care vin în România cu viză de muncă să migreze spre vestul Europei.

În acest context, este de datoria noastră, atât a Guvernului, cât şi a Parlamentului de a identifica soluţiile punctuale la legislaţia actuală:

  • Pentru a ne păstra forţa de muncă în ţară, fie ea internă sau externă;
  • Pentru a descuraja lucrătorii non-UE să părăsească, sub contract, angajatorii români care au suportat cheltuielile aducerii lor în ţară, şi să profite astfel de vizele de muncă din România, pentru a migra spre vestul Europei.

Fiecare potenţial risc pentru România de a-şi pierde forţa de muncă trebuie tratat cu seriozitate, iar angajatorii români trebuie protejaţi.

    Radu-Vicenţiu Grădinaru - declaraţie politică referitoare la economia României;

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

Din nou, în atenţia voastră, trag un semnal de alarmă privitor la economia ţării noastre şi la demnitatea pe care am pierdut-o prin vânzarea întregii avuţii naţionale pe care au zidit-o bunicii noştri, cu dorinţa de a ne lăsa o Românie puternică şi înfloritoare!

Din păcate, în 30 de ani aţi reuşit să demolaţi atât visul părinţilor voştri, cât şi viitorul copiilor, prin delapidarea voită a mijloacelor de producţie din România!

În acest sens, vă voi expune o poveste de pe meleagurile botoşănene pe care le reprezint aici, în Parlamentul României.

Într-o bună vreme, în nordul ţării, municipiul numit Dorohoi era foarte cunoscut, atât în România, cât şi peste hotare, pentru industria înfloritoare a sticlei şi a porţelanului.

Aproape că în casa fiecărui român se aflau sau încă se află măcar un set de farfurii sau pahare lucrate foarte fin şi cu atenţie, pe meleaguri dorohoiene, în cadrul a ceea ce au fost odată Fabricile Stipo şi Porţelanul.

Acum 30 de ani, acolo lucrau mii de oameni, având un sentiment de mândrie şi împlinire pentru ceea ce făceau, întrucât munca lor era lăudată în special de cei din afara graniţelor. Astăzi, din truda celor de atunci, a rămas o ruină, şi generaţiilor care au urmat le-au rămas speranţe deşarte, Dorohoiul fiind văduvit de locuri de muncă, iar tinerii nu au mai avut de ales decât drumul străinătăţii.

Cele două fabrici au jonglat între privatizări păguboase, statul a încercat să le recupereze să le pună pe picioare, însă, din slabă administrare şi rea-voinţă, din corupţie şi dezinteres, totul a fost transformat într-un alt eşec, pe lângă sutele de eşecuri postdecembriste.

Ceea ce ar putea fi motorul de dezvoltare a zonei Dorohoi nu mai există decât pe hârtie, tinerii pleacă sau se mulţumesc cu puţin, iar oraşul Dorohoi nu are perspective de dezvoltare.

De ce nu s-au căutat soluţii pentru a păstra într-o formă sau alta acel pol de producţie, prin care dorohoienii produceau lucruri de calitate şi prin care zona respectivă era asigurată din punct de vedere economic?

S-a schimbat, cumva, procesul de producere a sticlei sau cel de producere a porţelanului? Reţeta este aceeaşi de sute de ani!

Era nevoie, cumva, de vreo retehnologizare mascată în privatizare?

Nu mai suntem în stare nici să ne producem propriile farfurii din care ne hrănim de zi cu zi?

Cât mai îndurăm aceste scuze precare, prin care România a fost distrusă?

Am ajuns, de la o naţiune autosuficientă, să nu mai producem nici măcar chibrituri!

Să nu îndrăzniţi să mă acuzaţi de vreo nostalgie după vechiul regim, căci nu regimul a făcut acele fabrici, ci oamenii de rând, populaţia muncitoare, mâinile celor care au visat să îşi crească pruncii într-o Românie mai bună.

De ce, dragi români, ne lăsăm distruşi sistematic? De ce ne acceptăm acest jug, ca şi cum libertatea noastră pentru care am strigat la revoluţie ar trebui să fie o povară şi un motiv de sărăcie, în loc de sursă de prosperitate, de dezvoltare?

Chiar nu mai putem fi ceea ce am fost, ba chiar mai mult decât atât?

Eu cred cu tărie că da! Cred în puterea acestui neam de a renaşte!

Haideţi, români, să ne ridicăm în picioare şi să luăm înapoi ceea ce era al nostru dintotdeauna!

Demnitatea, onoarea, libertatea prin dezvoltare - să arătăm că ne merităm locul între naţiunile europene dezvoltate!

    Sebastian-Ilie Suciu - declaraţie politică având titlul Hidroelectrica, pentru cetăţeni sau pentru corporaţii?;

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

"Hidroelectrica, pentru cetăţeni sau pentru corporaţii?"

Sunt nevoit să revin la problema siguranţei noastre energetice, pentru că Guvernul şi-a propus să îngenuncheze complet acest sector care şi aşa şchiopătează.

De data aceasta, ţinta Guvernului este Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.

Ştiaţi că, din 11 noiembrie, Hidroelectrica nu mai poate lua clienţi noi, fiind obligată să livreze toata energia necontractată la OPCOM?

Ştiaţi că cel mai ieftin curent electric din România este furnizat de Hidroelectrica?

Oare de ce o societate cu venituri în creştere nu mai poate accepta contracte noi? Probabil ca să rămână mai mult OPCOM-ului! Cu alte cuvinte, adio curent ieftin pentru cetăţeanul de rând!

De azi înainte, OPCOM S.A. va avea grijă de preţul energiei produse de Hidroelectrica, adică, energia să fie vândută la un preţ cu adaosuri, care să avantajeze mai mult corporaţiile transnaţionale şi mai puţin cetăţeanul român.

De ce nu lăsăm românii să aibă acces la curent ieftin, în toiul scumpirilor din piaţa energetică? Probabil pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi, iar săracii şi mai săraci - ciudată logică, nu-i aşa?!

Probabil că întrebările de mai sus sunt sortite să rămână retorice, dar, totuşi, mă simt dator să vă întreb şi, astfel, poate să vă aduc aminte nişte probleme fundamentale:

Interesele cui le reprezintă acest Guvern?

Şi ce face Parlamentul pentru binele acestui popor?

    Maria Stoian - declaraţie politică având ca temă Rezolvarea problemei transportului elevilor navetişti, un act de responsabilitate a statului;

Doamna Maria Stoian:

"Rezolvarea problemei transportului elevilor navetişti, un act de responsabilitate a statului"

Un act normativ adoptat în aceste zile rezolvă disfuncţionalităţile existente până în prezent în ceea ce priveşte transportul elevilor navetişti. Astfel, intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care introduce o sumă forfetară oferită elevilor navetişti, este în măsură de a debloca situaţia de maximă urgenţă creată din acest punct de vedere, în ultima perioadă.

Documentul propus de Ministerul Educaţiei reprezintă cea mai potrivită soluţie pentru asigurarea transportului şcolar al elevilor navetişti. Actul normativ majorează de patru ori suma ce era alocată până acum deplasării elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

Astfel, va fi asigurată lunar suma de 60 de lei/lună pentru transportul pe o distanţă de până la 3 kilometri, iar pentru cele mai mari aceasta se majorează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru. Spre exemplu, un elev care locuieşte la 15 kilometri de şcoala unde este înscris la cursuri, va dispune de 132 de lei/lunar, bani pe care îi va primi în avans. Creşterea este aproape dublă, având în vedere faptul că, până acum, elevul respectiv primea suma totală de 66 de lei, pentru aceeaşi distanţă.

Actul normativ mai prevede că, în situaţia în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea.

De asemenea, dacă suma forfetară lunară, majorată cu 100%, nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, pe fondul tarifelor excesive practicate în prezent de transportatori, diferenţa va fi suportată din bugetele judeţene aferente fiecărei localităţi.

Totodată, elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se va asigura decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei.

Salut rezolvarea acestei probleme spinoase, întrucât se înscrie în respectarea principiului gratuităţii de care trebuie să beneficieze toţi elevii din sistemul de învăţământ, inclusiv cei care trebuie să se deplaseze de la domiciliu spre şcoală.

Apreciez că rolul primordial al unui stat care se respectă este asigurarea dreptului la educaţie al fiecărui elev, fapt care va contribui esenţial atât la creşterea calităţii din sistem, cât şi la diminuarea fenomenului alarmant al abandonului şcolar.

    Elena Stoica - declaraţie politică având ca obiect Măsuri concrete ale PSD pentru menţinerea unui nivel de trai decent al românilor;

Doamna Elena Stoica:

"Măsuri concrete ale PSD pentru menţinerea unui nivel de trai decent al românilor"

PSD susţine că România trebuie să facă paşi apăsaţi pentru a ajunge la stadiul calităţii vieţii din statele dezvoltate ale Europei. Pentru a atinge acest deziderat, avem imperioasă nevoie de un mediu de afaceri viabil, stabil şi predictibil.

În acest context, PSD consideră ca fiind o necesitate de prim rang rediscutarea propunerii privind cota unică şi impozitarea progresivă, în cadrul coaliţiei de guvernare.

Acest subiect va fi analizat şi împreună cu specialiştii externi, cu partenerii sociali şi cu reprezentanţii oamenilor de afaceri, astfel încât să se creeze premisele pentru definirea unui cadru fiscal şi legislativ coerent, care să conducă la progres şi la dezvoltarea generală a ţării.

În scopul certificării unei idei sustenabile în acest sens, aplicabilă de anul viitor, este nevoie de o discuţie largă, cu toţi cei implicaţi, nefiind o decizie care să poată fii luată peste noapte, în cadrul coaliţiei care susţine Executivul.

PSD consideră că propunerile lansate până acum în cadrul Guvernului sunt constructive şi au şanse importante de reuşită. Este evident că toate forţele implicate în acest moment în actul de administrare a ţării trebuie să acţioneze constructiv, pentru a identifica cea mai optimă cale de dezvoltare şi modernizare a României, aidoma ţărilor din Uniunea Europeană.

Categoric, avem nevoie de un plan de ţară foarte bun în domeniul fiscal, în ceea ce priveşte viitorul României, deoarece, în acest moment, avem 27% venituri din PIB şi cheltuieli de 40%, faţă de Polonia, spre exemplu, care are un raport la 37-40 la aceşti indicatori.

PSD mai apreciază că este extrem de important ca România să recupereze zona gri, unde suntem pe ultimul loc în Europa, cu o evaziune fiscală de 26 de miliarde de lei, respectiv 10% din PIB, astfel încât să evităm o situaţie de blocaj.

Nu în ultimul rând, noi credem că munca este impozitată mult prea mult, în raport cu impozitarea capitalului. Avem nevoie să găsim, în cel mai scurt timp, o linie de echilibru şi la acest capitol.

În acest moment, clasa medie şi românii cu venituri foarte mici duc tot greul societăţii, fapt care nu este firesc. În mod evident, este nevoie să echilibrăm şi această discrepanţă, iar PSD va veni cu măsuri clare.

De asemenea, remarc în mod deosebit faptul că nu vom fi de acord cu majorarea cotelor TVA sau cu eliminarea scutirilor din anumite domenii de activitate, precum IT, deoarece, în mod cert, avem nevoie de plus valoare şi de dezvoltare.

În concluzie, PSD dă asigurări ferme că, anul viitor, categoric nu se vor mări taxele suportate de populaţie şi nici nu vor fi introduse altele noi.

    Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică intitulată Guvernul habar nu are de câţi bani are nevoie un român pentru un trai decent!;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Guvernul habar nu are de câţi bani are nevoie un român pentru un trai decent!"

Din păcate, statul român ignoră, cu bună ştiinţă, de aproape doi ani, o lege care le-ar aduce românilor venituri mai mari, într-o vreme în care şi aşa au ajuns la limita sărăciei şi a răbdării - rate mai mari, facturi mai mari, mâncare mai scumpă, absolut totul s-a scumpit, doar politicienii din coaliţia de guvernare îşi păstrează un optimism sinonim cu inconştienţa. Cei aproximativ 1,5 milioane de români care lucrează pe salariul minim primesc în mână 1.524 de lei, la un salariu brut de 2.550 de lei, după majorarea de 10,8% intrată în vigoare la începutul anului acesta.

Desigur, suma este insuficientă pentru asigurarea unui trai decent unei persoane, iar pentru o familie nici nu poate fi vorba, după cum susţinea, tot la începutul anului, chiar şi Avocatul Poporului!

Un studiu finanţat de Fundaţia Friedrich-Ebert România, la care au lucrat cercetători de la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) şi Syndex România, actualizat în 2021, a ajuns la concluzia că valoarea unui coş minim pentru un trai decent ar trebuie să fie: 2.708 lei pe lună, pentru o persoană adultă singură, 4.417 lei pe lună pentru o familie de doi adulţi fără copii, 5.993 de lei pe lună pentru o familie de doi adulţi şi un copil şi 7.234 de lei pe lună pentru o familie de doi adulţi şi doi copii.

Acestea sunt cifrele seci, cele mai apropiate de realitate şi încă de dinainte de bătaia de joc a liberalizării pieţei la energie care a dat peste cap viaţa a milioane de români! Pentru a duce un trai decent, venitul unui adult, care trăieşte din salariul minim, ar trebui să fie mai mare cu cel puţin 1.184 de lei, faţă de cât este acum!

Realitatea de zi cu zi, este, însă, total diferită, stimaţi colegi, iar asta o ştiţi şi voi!

Vă reamintesc că, în urmă cu aproape doi ani, a intrat în vigoare Legea nr. 174/2020 care are următoarea prevedere: "Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent se stabileşte anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin Ordin al preşedintelui acestuia".

De doi ani, INS nu a fixat valoarea coşului minim, aceasta doar pentru că este super politizat, iar pentru a nu-şi pierde funcţiile, cei răspunzători faţă de acest lucru aleg să ignore o întreagă ţară!

Aşa că, dintr-o dată, pe sărăcia noastră, pe viitorul nostru, statul român nu ştie, nici astăzi, de ce sumă de bani are nevoie o persoană ca să trăiască decent, lucru care influenţează, evident, politica socială pe care vedem cu toţii cum o duce!

Această stare de fapt, vă garantez, va înceta din 2024, când Alianţa pentru Unirea Românilor va face dreptate pentru România!

    Vasilică Toma - declaraţie politică privind necesitatea creşterii alocaţiilor copiilor;

Domnul Vasilică Toma:

Orice stat democratic şi de drept are ca principiu de bază garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor, iar acestea se pot realiza doar prin asigurarea cadrului legislativ corespunzător şi alocări financiare corespunzătoare. Aceste două acţiuni esenţiale sunt interdependente şi trebuie să constituie o prioritate permanentă a statului în raportarea sa faţă de copii.

Investiţiile în copii sunt şi trebuie să fie politica de bază a oricărui stat! Iar această investiţie se traduce printr-o serie de demersuri bazale care au nevoie să satisfacă nevoile de trai şi de dezvoltare ale copiilor, precum şi să respecte realitatea economică prezentă.

Traversăm o perioadă cu numeroase provocări. De la criza sanitară la cea armată, energetică şi economică, nevoia de implicare a statului în asigurarea suportului necesar copiilor este din ce în ce mai mare. Toate aceste provocări accentuează în mod dramatic inegalitatea socio-economică, adânceşte fenomenul marginalizării şi scad şansele copiilor la o dezvoltare armonioasă, accesul la educaţie şi integrarea în societate. De asemenea, trăim o perioadă fără precedent în ceea ce priveşte scăderea ratei natalităţii şi, în lipsa unor măsuri coerente de intervenţie, situaţia nu face decât să se agraveze.

Practic, s-a creat un cerc vicios care nu poate fi depăşit decât prin corecta raportare a suportului financiar continuu acordat copiilor. Or, acest suport înseamnă în primul rând alocaţia acordată lor, principalul instrument prin care un stat îşi arată grija şi implicarea în protejarea copiilor săi şi care reprezintă pentru majoritatea copiilor un suport mai mult decât necesar.

De aceea, alocaţia de stat pentru copii trebuie şi are nevoie să devină centrul politicii publice şi financiare destinate copiilor, un demers care nu poate fi realizat decât prin alocarea financiară corect raportată la actualele condiţii şi realităţi economice.

Un simplu calcul matematic ne demonstrează că, în prezent, la actuala rată a inflaţiei, cuantumul alocaţiei nu mai este capabil să acopere nici pe departe minimul necesar pentru un copil şi, pe fondul crizei din prezent, în lipsa majorării ei, tinde să devină un ajutor nu doar subestimat, ci şi simbolic.

Fără o ajustare rapidă a cuantumului alocaţiei, riscăm astfel să transformăm alocaţia într-o formă fără fond, care va contribui şi ea la agravarea tuturor provocărilor cu care se confruntă copiii şi familiile lor.

Statul este şi trebuie să fie principalul partener al familiei şi al copilului, iar drepturile acestora trebuie să fie traduse în acţiuni concrete, cu alocări financiare pe măsură.

De asemenea, viziunea statului nu trebuie să fie limitată doar la ziua de astăzi, ci trebuie să fie mereu raportată atât la prezent, cât şi la viitor, pentru că lipsa măsurilor corecte şi a sprijinului de astăzi constituie falimentul de mâine al multor generaţii şi ale statului în sine.

De aceea, calculul impactului bugetar al creşterii cuantumului alocaţiei de stat pentru copii trebuie calculat automat şi la ROI, Rentabilitatea investiţiei, pentru că alocaţia este şi o investiţie care îşi întoarce profitul infinit.

Întreg contextul social şi economic naţional, european şi internaţional, precum şi legislaţia concură la aceeaşi unică concluzie - creşterea alocaţiei pe care, în acest moment, statul o acordă copiilor. Iar aceasta nu reprezintă o opţiune, ci o obligaţie şi o necesitate! Creşterea alocaţiei trebuie adoptată urgent, un aspect de salvgardare şi securitate naţională.

    Daniel Tudorache - declaraţie politică referitoare la percheziţia domiciliară din data de 19 noiembrie 2020;

Domnul Daniel Tudorache:

Încep prin a le mulţumi colegilor deputaţi de la toate partidele politice pentru votul de încuviinţare a percheziţiei informatice a telefonului meu, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 19 noiembrie 2020.

Nu este normal ca organele de Parchet din România să stea cu mâna întinsă în Parlament, pentru a putea începe sau continua o urmărire penală, la fel cum nu este normal ca procurorii să ceară percheziţie informatică la 2 ani de când obiectul care urmează a fi percheziţionat se află în posesia lor.

Telefonul meu a fost ridicat la percheziţia domiciliară din 19 noiembrie 2020, având la bază suspiciunea că tabletele pentru şcolile din sectorul 1 au fost achiziţionate ilegal.

Surpriză! Au dispărut tabletele din dosar, dar a apărut o altă suspiciune, termoscannerele! Şi aici exisă suspiciunea rezonabilă că aş fi săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, prin semnarea convocatorului de şedinţă de consiliu din aprilie 2020, şedinţă pe a cărei ordine de zi se afla şi proiectul de rectificare bugetară pe care organele de urmărire penală îl consideră astăzi ilegal.

Până la acest moment multe par să nu fi fost normale în acest dosar, sper, totuşi, ca în final, să fie soluţionat normal, respectiv prin aflarea adevărului şi restabilirea acestuia în cauză!

    Vasile Nagy - declaraţie politică având ca subiect Oraşul Pâncota;

Domnul Vasile Nagy:

"Oraşul Pâncota"

Pâncota este un oraş în judeţul Arad, care se află la 37 de kilometri de municipiul Arad, având teritoriul administrativ cu suprafaţa de 70,9 km2, iar conform recensământului efectuat în 2011, populaţia oraşului Pâncota se ridică la 6.946 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 7.186 de locuitori.

Oraşul Pâncota face parte din Regiunea Vest, regiune cu multe investiţii străine directe, care au fost orientate în funcţie de accesibilitatea şi potenţialul zonelor, precum şi de mentalitatea oamenilor de afaceri şi de tradiţia în domeniul respectiv.

Oraşul Pâncota dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă, deservind şi localitatea Măderat, apele uzate provenite de la consumatori fiind colectate prin sisteme centralizate de canalizare care sunt prevăzute cu staţie de epurare, iar în ceea ce priveşte reţeaua de electricitate, ambele localităţi sunt racordate la reţeaua electrică.

În oraşul Pâncota se păstrează foarte bine meşteşugul popular al confecţionării pălăriilor din paie şi căciulilor de astrahan, fiind, totodată, şi un important centru al viei şi vinului, cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate.

Cele mai importante obiective turistice ale oraşului Pâncota sunt Cetatea Turcească din Pâncota, Castelul Dietrich-Schulkowsky, Cimitirul Evreiesc, ansamblul urban desfăşurat de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu şi vechiul Han de Poştă.

Pentru dezvoltarea economică a oraşului Pâncota este nevoie de numeroase investiţii care să se oglindească, din punct de vedere social, în crearea de locuri de muncă sigure şi bine plătite.

În oraşul Pâncota îşi desfăşoară activitatea unităţi de confecţii metalice, unităţi de panificaţie şi patiserie, unităţi de prelucrare a lemnului, unităţi de cojocărie şi pielărie, unităţi de confecţii textile şi încălţăminte, unităţi de morărit, unităţi de transport mărfuri, unităţi de comerţ şi servicii.

Oraşul are nevoie să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor, de o abordare verde, sănătoasă, de regenerare a spaţiilor publice, cu accent asupra promovării turismului prin dezvoltarea infrastructurii turistice şi valorificarea patrimoniului cultural.

Este foarte importantă creşterea competiţiei economice şi creşterea eficienţei energetice, instalarea de sisteme inteligente de alimentare cu apă şi de sisteme pentru siguranţă publică. De asemenea, trebuie îmbunătăţite infrastructura socială, serviciile publice de calitate şi turismul durabil.

Este urgentă nevoie de susţinerea dezvoltării economice, de protecţia şi conservarea mediului, de gestionarea, dezvoltarea durabilă, promovarea calităţii şi eficienţei serviciilor.

Calitatea administrativă influenţează direct numărul IMM-urilor la nivel local, iar în lipsa unor măsuri pentru a simplifica procedurile birocratice, desfăşurarea afacerilor va fi aspru îngreunată, fiind necesară identificarea factorilor care pot contribui la acest proces, cei care influenţează pozitiv sustenabilitatea dezvoltării economice, cât şi nivelul acesteia.

Dezvoltarea mediului de afaceri la nivel local este direct afectată de gradul de finanţare a investiţiilor, de inovare, de antreprenoriat şi, nu în ultimul rând, de ajutorul pe care autorităţile publice îl oferă.

Astăzi trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea mediului de afaceri şi a spiritului antreprenorial, pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii locale, pe dezvoltarea resurselor umane, pe conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi pe dezvoltarea turismului.

Oraşul Pâncota are nevoie de o dezvoltare economică echilibrată, durabilă şi ecologică.

    Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având titlul O nouă săptămână, aceleaşi minciuni;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"O nouă săptămână, aceleaşi minciuni"

A trecut ceva timp de când anunţam că mă voi ocupa de fiecare minciună apărută în spaţiul public, pe tema exploatării resurselor energetice de pe raza judeţului Hunedoara. Eram optimistă că, în cele din urmă, oamenii care aruncă cu aceste minciuni în mod discreţionar se vor sătura de această îndeletnicire, însă, din păcate, se pare că m-am înşelat.

De aceea, vreau să fiu cât se poate de clară. Partidul Naţional Liberal a demonstrat în decursul timpului că a susţinut întotdeauna activitatea minieră în Valea Jiului, şi nu doar prin vorbe, aşa cum fac cei de la PSD, ci prin fapte concrete.

La preluarea guvernării în 2019, prima Hotărâre de Guvern a fost pentru cei peste 100 de mineri care protestau de zile în şir, blocaţi în subteran, la Paroşeni şi Uricani. PSD, care era atunci la guvernare, nu şi-a găsit timp să prelungească Ordonanţa nr. 36 sau să emită un alt act similar, pentru a asigura veniturile minerilor. Guvernul PNL este cel care le-a redat acestor oameni speranţa şi le-a acordat aproape 10.000 de euro, la ieşirea din sistem, şi doi ani venituri în completare de câte 3.300 de lei pe lună.

În februarie 2021, în timp ce PSD mima îngrijorarea şi interesul pentru problemele truditorilor din subteran, Guvernul PNL este cel care a găsit, încă o dată, soluţii la solicitările minerilor. Într-o perioadă foarte scurtă de timp au fost făcute mai multe modificări legislative, prin care a fost permisă utilizarea Fondului de garantare pentru plata salariilor angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara, în acea perioadă dificilă pentru compania energetică.

Astăzi, PSD ţine cu dinţii de ce a mai rămas din Complexul Energetic Hunedoara, pentru interese politice şi/sau financiare, în timp ce Partidul Naţional Liberal, prin reprezentanţii săi de la vârf, gândeşte soluţii de continuare a activităţii extractive şi energetice în Valea Jiului. Va fi înfiinţată o nouă companie energetică şi va prelua aceste activităţi cu tradiţie în zonă, după ce conducerile succesive impuse de PSD de-a lungul vremii au adus CEH în colaps, cu datorii de peste 1,5 miliarde de euro.

Acestea sunt realităţile pe care social-democraţii care s-au aflat la butoane şi care au acoperit cu bună ştiinţă devalizarea industriei extractive din Valea Jiului, nu au cum să le nege. Niciodată o minciună, oricât de tare ar fi trâmbiţată sau oricât de frumos ar fi ambalată, nu poate să acopere adevărul!

    Ioan Vulpescu - declaraţie politică intitulată România în NATO;

Domnul Ioan Vulpescu:

"România în NATO"

În urmă cu 20 de ani, la Summitul NATO de la Praga, primul organizat într-o ţară din fostul Tratat de la Varşovia, România a fost invitată să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Era, înainte de toate, o recunoaştere a reformelor întreprinse de România, după dizolvarea Tratatului de la Varşovia, pentru a-şi restructura corpul militar şi pentru a-l adapta noilor cerinţe, rezultate din schimbările determinate de destrămarea URSS, în primul rând, dar şi de noile ameninţări la adresa păcii şi securităţii în lume.

România a fost prima ţară din fostul "lagăr socialist" care a semnat Parteneriatul pentru Pace, oferit candidatelor la aderare, a pus prima serviciile de informaţii sub control civil, via Parlament, a numit un civil în fruntea Armatei. Toate astea arată că a existat nu doar o dorinţă de aderare, ci şi o planificare, aş putea s-o numesc strategică, a aderării. Trebuie să ne amintim că una dintre condiţiile aderării a fost să nu aducem în sânul alianţei conflicte cu alte state!

Tratatele cu Ungaria şi apoi cel cu Ucraina au rezolvat acest lucru, deşi ele au avut nişte costuri politice interne, şi ştim cu toţii că aşa a fost.

Summitul de la Madrid, din 1997, deşi n-a consfinţit aderarea României, ne-a arătat că suntem pe drumul cel bun. Nu a fost vorba despre faptul că România nu era pregătită de aderare în 1997, ci despre alte considerente, ţinând de relaţiile NATO cu spaţiul fostei URSS. După vizita preşedintelui Bill Clinton, la Bucureşti, imediat după Summit, am spus că am luat o decizie corectă şi că facem ceea ce trebuie pentru a ne atinge obiectivele, că Statele Unite sunt alături de noi în efortul de aderare.

Reacţia României, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, a fost exemplară pentru determinarea noastră de a adera la NATO. La câteva ore de la evenimente, preşedintele Ion Iliescu se adresa cetăţenilor României, spunând, printre altele, că România va acţiona ca un membru de facto al NATO, lucru care s-a întâmplat, Armata Română fiind prezentă în Afganistan alături de SUA şi de ţări membre ale NATO, atunci când Washingtonul a invocat punctul 5 din Tratat.

Nu pot uita, ca martor şi participant direct la evenimentele ce au urmat invitării României în NATO, în special la vizita preşedintelui George W. Bush la Bucureşti, şi mitingul de la Bucureşti, o vizită ce nu poate fi trecută cu vederea, atât prin simbolistica ei, cât şi prin rezultatele ei concrete. Da, ne amintim cu toţii de apariţia curcubeului deasupra oraşului, în după amiaza mohorâtă a sfârşitului de noiembrie! Pentru România era începutul unui nou capitol, în care securitatea ei externă era asigurată, după mai bine de un deceniu de incertitudini şi de pericole, şi într-un climat de degradare a relaţiilor internaţionale, de apariţie a unor noi pericole şi sfidări, confirmate acum, din nefericire, de războiul din Ucraina, dar şi de tensiunile din jurul Taiwanului, din alte zone sensibile.

Din discursul de atunci al preşedintelui George W. Bush ar trebui să ne reamintim şi de îndemnul de a ne construi un profil distinct în cadrul Organizaţiei, de a folosi capacitatea de negociere şi expertiza de care dispunem pentru a construi punţi între ţările din zonă, membre şi nemembre ale NATO. Nu aş putea spune că România a înţeles corect acel îndemn, şi a acţionat în consecinţă.

Se impune un bilanţ corect şi aprofundat al apartenenţei noastre la NATO, pentru a îndrepta ceea ce trebuie îndreptat, pentru a face schimbările necesare, impuse de conflictul din Ucraina. Nu este suficient doar să alocăm mai mulţi bani pentru cheltuieli militare. NATO este mai mult decât o alianţă strict militară, este şi un instrument politic al Occidentului în confruntarea dintre diversele modele de organizare politică, economică şi socială. Această dimensiune nu trebuie ignorată la Bucureşti. Şi trebuie să fim atenţi la starea de spirit a societăţii româneşti în legătură cu apartenenţa la NATO. Nu trebuie să ne mulţumim cu puţin şi să nu mai facem niciun efort de conceptualizare, de construcţie a unui profit distinct al României în NATO. Rolul nostru strategic în zonă se construieşte, nu este doar rezultatul geografiei. Iar această construcţie este nesatisfăcătoare, în acest moment.

Se cuvine să omagiem eforturile tuturor celor care au făcut posibilă aderarea noastră la NATO, dincolo de ideologii şi de opţiuni politice. Ei au dovedit că au ştiut să lupte pentru România. Este rândul nostru să facem un astfel de efort. Sunt atâtea lucruri de făcut, iar fără solidaritate şi consens, nu ne vom putea atinge interesele, ca naţiune!

    Mihai Weber - declaraţie politică: PSD nu poate fi de acord cu sărăcirea majorităţii românilor şi îmbogăţirea unui mic grup privilegiat!;

Domnul Mihai Weber:

"PSD nu poate fi de acord cu sărăcirea majorităţii românilor şi îmbogăţirea unui mic grup privilegiat!"

În ultimii treizeci de ani, în România a fost creat un grup de privilegiaţi, în funcţie de interesele de moment ale unor politicieni sau ale unor grupuri de interese. De la pensionari speciali la categorii profesionale speciale, nu sunt deloc puţini aceia care au fost aşezaţi deasupra celorlalţi români.

Este momentul ca lucrurile să fie puse pe făgaşul normal şi să fim cu toţii de acord că această stare de fapt trebuie corectată. PSD nu poate fi de acord cu actuala formulă de creştere a salariilor şi pensiilor cu acelaşi procent pentru toată lumea, mai ales când discutăm despre o actualizare cu rata inflaţiei. Este momentul să înţelegeţi, stimaţi parlamentari, că acest mod de calcul nu face altceva decât să crească prăpastia dintre veniturile mari şi cele mici!

Pe de altă parte, un sistem de calcul al inflaţiei, raportat la salariul minim brut pe economie, ar fi mai echitabil şi ar ajuta exact categoriile vulnerabile. După sistemul actual, o creştere unitară procentuală ar aduce persoanelor vulnerabile, fie ei pensionari sau salariaţi, o sumă foarte mică, de până la 250 de lei, aducând în schimb categoriilor cu venituri foarte mari sume chiar şi de zece ori mai mari. Într-o perioadă de criză, statul este obligat să creeze un echilibru între persoanele vulnerabile, cu cele mai mici venituri, şi cele cu venituri foarte mari. Nu putem continua să mergem pe un sistem care măreşte prăpastia dintre săraci şi bogaţi. Pentru cei mai săraci dintre români un astfel de sistem de calcul ar însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, pe când pentru cei cu venituri mari aceste actualizări cu rata inflaţiei ar însemna doar renunţarea la o masă la restaurant, de exemplu.

De aceea, trebuie să acceptăm un model care să fie echitabil şi care să ajute, în special, grupurile vulnerabile. Sper că înţelepciunea va prima şi veţi lăsa deoparte orgoliile şi interesele politice, astfel încât să reprezentaţi interesele celor mulţi, să înţelegeţi că trebuie să îi ajutăm pe aceia care au într-adevăr nevoie de ajutor. Este exact ce va face PSD, şi de acum înainte!

    Ştefan-Bucur Stoica - declaraţie politică intitulată Guvernul Ciucă sprijină categoriile puternic afectate de efectele crizelor multiple;

Domnul Ştefan-Bucur Stoica:

"Guvernul Ciucă sprijină categoriile puternic afectate de efectele crizelor multiple"

Măsurile decise, de majorare a pensiilor, a alocaţiilor, a drepturilor acordate persoanelor cu handicap, precum şi majorarea altor categorii de venituri acordate categoriilor care resimt puternic efectele inflaţiei, reprezintă pentru Partidul Naţional Liberal o chestiune de responsabilitate socială.

Contextul economic complicat pe care îl traversăm, cu crize suprapuse, reclamă măsuri ţintite de atenuare a şocului inflaţionist care erodează puterea de cumpărare a populaţiei.

Atenţia se îndreaptă, cu precădere, către categoriile vulnerabile, în principal pensionari, cei cu venituri mici, copii, persoanele cu handicap, veterani de război şi văduvele acestora.

În această dezbatere legată de cuantumul acestor majorări a contat puterea argumentului şi maturitatea politică în abordare. Populismul nu are ce căuta în această analiză, nu când este vorba despre pensii, alocaţii, venituri ale persoanelor cu handicap şi ale veteranilor.

Preşedintele PNL, premier în funcţie, domnul Nicolae Ciucă a susţinut în cadrul acestor discuţii, cu cifrele pe masă, nevoia unor ajustări de venituri, pentru a creşte gradul de suportabilitate a populaţiei.

S-a hotărât că, de la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va creşte cu 12,5%, iar de două ori pe an se acordă ajutoare sociale pentru pensionarii cu pensiile mai mici de 3.000 de lei.

Faptul că se va acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei, este tot parte a acestei analize care a reliefat foarte clar că impactul este unul greu de suportat pentru acest segment de populaţie. Suma va fi împărţită în două tranşe, pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare.

Alocaţiile de stat pentru copii vor fi şi ele actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap vor primi a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război vor fi actualizate, după 4 ani, cu rata inflaţiei.

Toate aceste măsuri luate de Guvernul Ciucă sunt bine cântărite şi necesare pentru depăşirea acestei perioade, fiind o plasă de siguranţă pentru toate categoriile beneficiare.

Nimeni nu trebuie să facă un titlu de glorie din asta, este vorba despre normalitate şi solidaritate cu categoriile cele mai afectate. Guvernarea - asta înseamnă, responsabilitate şi grijă pentru oameni!

Situaţia actuală ne aduce provocări faţă de care sistemele publice trebuie să se adapteze rapid. Economia trebuie susţinută prin investiţii, pentru a alimenta în continuare bugetul de stat.

Partidul Naţional Liberal nu s-a opus nicio clipă acordării acestor drepturi, din contră, iar cei care încearcă să acrediteze ideea că acordarea acestor drepturi este apanajul social-democraţiei, se înşeală amarnic.

Doar o economie care produce poate susţine aceste măsuri, iar politica liberală se face cu investiţii şi economie funcţională.

De aceea, pentru PNL, motoarele economiei trebuie susţinute la maximum, altfel, intrăm în spirala deficitelor care vor adânci dezechilibrele economice şi ne vor destabiliza pe termen mediu şi lung.

Sunt convins că vom depăşi această perioadă cu bine, dar este nevoie de măsură în toate şi mult echilibru în actul de guvernare!

    Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică având ca subiect Extinderea Programului-pilot «Masă caldă în şcoli».

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"Extinderea Programului-pilot «Masă caldă în şcoli»"

Am depus, la începutul acestei săptămâni, alături de mai mulţi colegi, iniţiativa legislativă care urmăreşte extinderea Programului-pilot "Masă caldă în şcoli", prin acordarea posibilităţii legale a consiliilor locale şi consiliilor judeţene care doresc asigurarea de masă gratuită în creşe, grădiniţe, centre de zi, şcoli, în cantinele şcolare, sălile de mese sau prin servicii de catering, din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale judeţelor, după caz, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale acestora, în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie.

În urma acestei modificări legislative, Programul "Masă Caldă în şcoli" poate fi implementat şi la nivelul unităţilor de învăţământ, atât cu program normal, cât şi în cele cu program prelungit sau cele în care se organizează Programe "Şcoală după şcoală", pe de o parte, iar pe de altă parte pot fi incluse toate şcolile care în prezent nu au fost selectate în Programul "Masă Caldă în şcoli", acolo unde autorităţile locale au resursele bugetare necesare şi decid acest lucru prin hotărâri de consiliu, dar şi creşele, centrele de zi şi grădiniţele.

Aşadar, se extinde la mai mulţi copii Programul "Masă Caldă în şcoli", fără a avea însă niciun fel de impact financiar asupra bugetului de stat sau a Ministerului Educaţiei, fiind un program complementar la cel deja existent, astfel încât să se ofere o masă în creşele, centrele de zi, grădiniţele şi şcolile pentru care autorităţile locale au posibilitate financiară, dar nu au putut oferi acest lucru în lipsa cadrului legal.

Obiectivele pentru asigurarea unei alimentaţii de calitate în timpul copilăriei includ asigurarea nutrimentelor şi a energiei suficiente din alimente pentru o creştere adecvată.

Alimentaţia de calitate este esenţială pentru reducerea îmbolnăvirilor din perioada copilăriei, promovarea unei sănătăţi optime şi prevenirea bolilor cronice la viitorul adult.

În comparaţie cu situaţia din România, în Marea Britanie, elevii din şcolile primare şi secundare beneficiază de o masă caldă încă din 1947. Costurile meselor au fost integral acoperite de către stat până în 1980, an în care premierul Margaret Thatcher a hotărât subvenţionarea lor.

Introducerea posibilităţii legale a consiliilor locale şi consiliilor judeţene care doresc asigurarea de masă gratuită în cantinele şcolare sau prin servicii de catering, din bugetele locale, are în vedere asigurarea necesarului de hrană pentru fiecare copil, astfel încât să nu fie afectată sănătatea acestora, precum şi accesul la educaţie.

Fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio-economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs. De aceea, abandonul şcolar a crescut la toate nivelurile de învăţământ, din şcoala primară până la universitate. Ministerul Educaţiei a comunicat faptul că se pierde aproape un sfert dintr-o generaţie, în 8 ani de şcoală, în mediul rural.

Având în vedere necesitatea continuării eforturilor pentru diminuarea ratei părăsirii timpurii a şcolii, în condiţiile în care valoarea acestui indicator se plasează încă peste media Uniunii Europene, fiind de 18,1% în 2017, 16,4% în 2018 şi 15,3% în 2019, conform datelor oficiale ale Eurostat, este nevoie de extinderea Programului-pilot, "Masă caldă în şcoli", care a debutat în anul şcolar 2016-2017, în toate şcolile în care autorităţile locale pot acoperi aceste cheltuieli, până când va exista posibilitatea de aplicare la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ din mediul preuniversitar.

În opinia mea şi a colegilor mei care am iniţiat această propunere legislativă, se va stimula motivarea pentru învăţare şi va creşte eficienţa efortului intelectual al copiilor din unităţile de învăţământ, printr-o alimentaţie echilibrată.

În urma aspectelor prezentate, vă rog să susţineţi această iniţiativă, atunci când va ajunge la dezbatere în comisii şi la votul din plenul Parlamentului, pentru a da posibilitatea autorităţilor locale să crească rata de incluziune educaţională a tuturor copiilor.

  Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru muncă şi protecţie socială în paralel cu plenul pentru îndreptarea unei erori materiale privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (PL-x 526/2022).  

După pauză

     

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 170.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi - până la ora 11.00 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză - până la 11.30; iar la ora menţionată - votul final; la încheierea sesiunii de vot final - cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Vă reamintesc că de la ora 13.00 are loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Bănuiesc, domnule Simonis, că aveţi observaţii în legătură cu ordinea de zi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, v-aş cere să solicitaţi acordul plenului pentru ca proiectul numărul 14 de pe ordinea de zi, PL-x 526/2022 - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, să fie retrimis pentru 10 minute la comisie, în vederea îndreptării unei erori materiale, urmând ca după aceea să se întoarcă raportul la plen, pentru a fi astăzi dezbătut. Aceasta e prima solicitare.

Supui votului?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Există consens?

 
     

Domnul Ştefan-Ovidiu Popa (din sală):

E acordul liderilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Avem consens.

Mulţumim.

De asemenea...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, există...

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Consens pentru trimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Consens pentru acela pentru îndreptarea unei erori materiale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci există consens.

Poziţia 14 pe ordinea de zi, PL-x 526/2022, se întoarce la comisie pentru 5 minute pentru îndreptarea unei erori. (Vociferări.) 10 minute, pentru îndreptarea unei erori materiale.

Mai departe, domnule Simonis.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea prelungirii programului de lucru.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

De asemenea, prelungirea programului de lucru până la finalizarea dezbaterilor pe PL-x 551/2022 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 119...

     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Nu e pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Este pe poziţia 3.

 
     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Este pe poziţia 3 a ordinii de zi, vă rog să verificaţi. (Vociferări.) În câteva minute, raportul va fi depus de Comisia pentru industrii şi Comisia pentru politică economică şi vă propun să prelungim programul de lucru până vom finaliza dezbaterile pe acest proiect.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru prelungirea programului de lucru până la epuizarea dezbaterilor la PL-x 551/2022 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei).

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 162 de voturi pentru, 5 abţineri, programul de lucru a fost prelungit, conform solicitării dumneavoastră.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Şi, până vine raportul pe O.U.G. nr. 119, aş propune colegilor să începem astăzi dezbaterile cu proiectul de pe poziţia 9 - PL-x 426/2022 (Proiectul de Lege pentru modificarea art.8 alin.(1) lit.a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991), să continuăm cu poziţia 12, Pl-x 715/2018 (Propunerea legislativă privind dialogul social), şi cu poziţia 21, PL-x 605/2022 (Proiectul de Lege pentru completarea art.1 alin.(1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative). Deci să fie primele 3 proiecte pe care le vom dezbate astăzi.

Când membrii Comisiei pentru muncă se vor întoarce cu PL-x-ul de la poziţia 14, vom continua cu acela şi, până vine O.U.G. nr. 119, parcurgem ordinea de zi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aşadar, conform propunerilor liderului de grup PSD, primul proiect pe care îl vom dezbate - se modifică ordinea de zi.

Aşadar:

- Ordinea de zi va începe cu PL-x 426/2022; se mută de pe poziţia 9;

- Al doilea punct de pe ordinea de zi de astăzi va fi poziţia 12 cum este astăzi, şi anume Pl-x 715/2018;

- Poziţia 3 de pe ordinea de zi va fi PL-x 605/2021 - poziţia 21;

- Iar al patrulea va fi PL-x 551/2022, când va fi finalizat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Trebuie să supui votului!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru aceste modificări.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 166 de voturi pentru, 6 contra, o abţinere, ordinea de zi a fost modificată conform solicitărilor liderului de grup PSD.

Domnul Ţuţuianu?

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale (PL-x 628/2022).  

Domnul Marius-Horia Ţuţuianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Notă pentru corelarea prevederilor PL-x 628/2022 (Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale).

Cu privire la dispoziţiile PL-x 628/2022, adoptat în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 16 noiembrie 2022, s-a constatat că există o necorelare determinată de respingerea amendamentului referitor la art. 110 alin. (2) din Codul fiscal, nr. crt. 114 din Anexa nr. 1, amendamente admise.

Astfel, există o necorelare între dispoziţiile art. 2 şi alin. (4) lit. b) ale art. 110 din Codul fiscal.

Ca urmare, pentru corelarea tehnico-legislativă a prevederilor art. 110, propunem respingerea amendamentului admis înscris la nr. crt. 115 din Anexa nr. 1, amendamente admise, ce vizează art. 110 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bănuiesc că trebuie să votăm.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 112 voturi pentru, unul contra, 60 de abţineri, aprobată.

Stimaţi colegi,

Numai o secundă, că trebuie să mai parcurg o etapă procedurală şi după aceea dau cuvântul şi celorlalţi colegi.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 213 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 344/2022) (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional).  

Iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite:

- Propunerea legislativă pentru modificarea art. 213 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 344/2022; lege organică.

Data prezentării în Biroul permanent - 1 septembrie.

Data la care se îndeplineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 21 noiembrie.

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Domnul Ciprian-Titi Stoica, pe procedură?

Domnule Titi Stoica, vă rog, pe procedură?

Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc, Daniel.

Dragi colegi,

Bună dimineaţa sau bună ziua, pentru unii dintre dumneavoastră!

Foarte pe scurt.

Şi, pentru stenogramă, aş vrea să se noteze că poziţia 3 pe ordinea de zi a fost ieri adăugată pe ordinea de zi la numărul 3, cu acordul liderilor de grup, iar noi nu am avut posibilitatea să aflăm de acest lucru decât dacă am fi consultat ordinea de zi.

Încă o dată, este, din punctul meu de vedere, o aroganţă a Biroului permanent de a pune pe ordinea de zi proiecte de lege înainte ca acestea să aibă un raport şi cu premeditare, nu ştiau dacă ieri s-ar fi finalizat dezbaterile sau nu.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă aţi început aşa, colocvial, cu "Daniel", mulţumesc, Titi, am luat act.

Domnule Roman, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind activarea în continuare a domnului Nicolae Roman ca deputat neafiliat şi înscrierea sa în Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.  

Domnul Nicolae Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă anunţ de la această tribună că voi desfăşura în continuare activitatea politică ca deputat neafiliat în Circumscripţia nr. 10 Buzău, fără a face parte din vreun grup politic în acest Parlament.

Şi vă anunţ, de asemenea, că începând cu data de 17, de joia trecută, 17 noiembrie 2022, am devenit membru al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, cunoscut sub acronimul de ALDE.

Vă mulţumesc foarte mult.

Voci de la AUR:

Ăăăăă! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Coarnă.

 
Video in format Flash/IOS Informarea, de către domnul deputat Dumitru Coarnă, privind sesizarea CSM, respectiv Inspecţiei Judiciare, împotriva procurorului de caz care efectuează urmărirea penală în dosarul penal nr. 161/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.  

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Aşa cum am comunicat în cadrul şedinţei de luni, în care Parchetul General - DNA a sesizat şi ne-a solicitat să încuviinţăm percheziţia informatică a domnului Tudorache, astăzi eu am sesizat CSM, respectiv Inspecţia Judiciară, împotriva procurorului de caz care efectuează urmărirea penală în dosarul penal nr. 161/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Nu mi se pare profesional ca un procuror de caz care efectuează o percheziţie domiciliară în data de 19 noiembrie 2020, ocazie cu care ridică telefonul mobil al domnului Tudorache, să nu efectueze şi percheziţia informatică, mai ales că procurorul de caz avea cunoştinţe clare că domnul Tudorache era candidat pe listele PSD, la Camera Deputaţilor şi, atunci, practic, în eventualitatea în care ar fi fost ales, lucru care s-a întâmplat, ar fi riscat un vot negativ.

Uitaţi-vă că de doi ani de zile Parchetul nu efectuează percheziţia informatică a telefonului, deşi percheziţie domiciliară a efectuat în data de 19 noiembrie 2020!

Or, asta înseamnă, în opinia mea, că procurorul de caz, în situaţia de faţă, procurorul de caz a încălcat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, astfel cum acestea sunt definite în art. 272 din...

     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Ce-i asta?

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Coarnă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dumitru Coarnă:

...Legea nr. 303.

Asta e ce aţi auzit, domnule preşedinte. Am sesizat CSM ca să nu mai fim călcaţi în picioare pentru efectuarea unor proceduri penale altfel decât prevede legea.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
     

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Pe ordinea de zi?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Coleşa?

 
     

Domnul Dumitru Coarnă:

Asta e ordinea de zi, da. (Râsete. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tot legat de procedură, tot legat de ordinea de zi, tot de PL-x 551 privind măsurile aplicabile consumatorilor finali de energie. Am aflat că a fost pus pe ordinea de zi într-un mod total atipic, total informal, adică pe grupul de WhatsApp al liderilor de grup. Deci aşa funcţionează Parlamentul României.

Până la urmă, asta nu ar fi fost o problemă dacă acum, la dezbateri - nu doar acum, ci puţin înainte de dezbateri -, am fi avut raportul pus pe pagina de web a PL-x-ului 551/2022. Însă nici măcar acum acel raport nu este. Ştim, am participat la votarea lui aseară, s-a încheiat aseară pe la ora 18.00.

Deci de la ora 18.00 până acum era timp suficient să avem acest raport, pe care însă nu-l avem, dar pe care trebuie să-l dezbatem şi ale cărui amendamente trebuie să le susţinem şi ale cărui marginale trebuie să le indicăm. (Vociferări.) O mare porcărie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bănuiesc că şi eu vă mulţumesc.

Vă rog să luaţi legătura cu domnul Andruşceac, liderul de grup, să vă spună cum este cu procedura şi cu votul între liderii de grup şi consultarea lor.

În sfârşit, nu mai avem intervenţii pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 (PL-x 426/2022) (rămas pentru votul final).  

Intrăm în ordinea de zi.

1. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991; PL-x 426/2022.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, vă rog, prezentarea raportului - PL-x 426/2022.

Vi-l înmânez eu, doamnă preşedinte.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Nu.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 605/2022) (rămas pentru votul final).  

3. Proiectul de Lege pentru completarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 605/2022.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul Cristian Brian, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Acest proiect este unul simplu şi prevede introducerea declaraţiilor de avere şi interese pentru conducerile federaţiilor sportive.

Considerăm că integritatea şi imparţialitatea sunt importante în sport. Ştim cu toţii cazurile din trecut în care preşedinţii de federaţie se premiau singuri, prin propria semnătură. Avem chiar cazuri recente de la Federaţia Română de Ciclism. Şi, cu toate că aceste federaţii sunt entităţi private, sunt de utilitate publică. Mare parte din fondurile care merg către acestea, aproape în exclusivitate, sunt fonduri publice şi, pe lângă acest lucru, federaţiile administrează baze sportive publice ale statului român.

De aceea este foarte important ca la conducerea sportului românesc să avem persoane integre şi imparţiale.

Şi de aceea vă solicităm susţinerea pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Vicol, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, raportul suplimentar - PL-x 605/2022.

Îl am la mine.

(Îi înmânează raportul doamnei deputat Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege pentru completarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

Camera Deputaţilor a hotărât, în temeiul art. 71 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, retrimiterea proiectului de lege Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în vederea examinării şi depunerii unui nou raport, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare un raport de adoptare a Proiectului de Lege pentru completarea art. l alin. (l) din Legea nr. 176/2010, cu amendamentul admis, din anexa la prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbateri generale?

Se întoarce domnul Cristian Brian, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Profit de ocazie să adresez de la tribuna Parlamentului o situaţie care decurge tot din corupţia din sport.

Probabil ştim cu toţii că în aceste zile se desfăşoară în Qatar Campionatul Mondial de Fotbal.

Ca urmare a scandalurilor de corupţie care au apărut la nivel internaţional cu privire la conducătorii FIFA, am avut multiple probleme ce ţin de drepturile omului, ce ţin de drepturile muncitorilor, peste 6.500 de oameni au decedat pe stadioanele de acolo, minorităţile sexuale au fost agresate de autorităţile statului, plus multiple alte încălcări ale dreptului de libertate şi de expresie.

De aceea, este important ca să avem persoane integre la nivelul statului nostru, dar şi la nivel internaţional, vă mulţumesc încă o dată pentru susţinere şi sper să adoptăm acest proiect de lege, pentru că dacă nu avem integritate la toate nivelurile instituţiilor, de sus până jos, vom ajunge la asemenea abominaţii care se întâmplă în aceste zile la un eveniment mondial pe care îl aştepta toată lumea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doar că... bănuiesc că nu vreţi să le daţi sfaturi celor din Qatar.

Domnule Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Eu nu înţeleg ce treabă au minorităţile sexuale cu şefii federaţiilor sportive!

Noi o să votăm contra. Dacă e un vot legat de minorităţile sexuale, o să votăm contra.

Aşa a spus iniţiatorul - vorbim aici de minorităţi sexuale, de LGBT, de Campionatul din Qatar.

Înţelesesem că e vorba de domnul Răzvan Burleanu, de alţi şefi de federaţii, de relaţiile lor cu politicieni de rang înalt care i-au pus acolo, cum ar fi domnul Vasile Dîncu... (Vociferări.)

Nu despre asta era vorba?

Bun. Având în vedere argumentaţia iniţiatorilor, Grupul AUR va vota contra. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pilaf am făcut cu acest proiect de lege.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă la art. 1 şi 2 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice (PL-x 415/2021) (rămas pentru votul final).  

16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice; PL-x 415/2021.

Suntem în procedură de urgenţă.

Dacă iniţiatorul, Guvernul României, doreşte să ia cuvântul?

Vă rog.

Ca să nu fie discuţii din sală, vă rog să vă şi prezentaţi.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Ilie Stanciu (secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale):

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt Marius Stanciu, secretar de stat la Ministerul Muncii.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect reglementarea suplimentării cu 1.000 de posturi a organigramei Casei Naţionale de Pensii Publice, în vederea asigurării numărului de personal necesar pentru îndeplinirea procedurii de evaluare şi recalculare a pensiilor din sistemul public de pensii prevăzute la art. 157 alin. (2) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, precum şi a unor aspecte referitoare la procedura de concurs pentru ocuparea acestor posturi.

Ministerul Muncii susţine raportul Comisiei pentru muncă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, domnul Solomon, vă rog, raportul.

Şi să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021, care prevede suplimentarea cu 1.000 de posturi a organigramei Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru o perioadă determinată, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, precum şi reglementarea unor aspecte referitoare la procedura de concurs pentru ocuparea acestor posturi.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

A fost adoptat de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport, de adoptare a proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport de înlocuire.

Două minute - timp de dezbateri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timpi de dezbateri - două minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

166 de voturi pentru, 5 contra, 7 abţineri.

Timpii de dezbateri au fost aprobaţi.

Dezbateri generale, domnul Ringo Dămureanu, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ringo Dămureanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

În urmă cu doar câteva zile, cred că nu sunt două săptămâni, am mai dezbătut un PL-x care era, practic, similar, Vorbea de aprobarea unei ordonanţe de urgenţă prin care sunt înfiinţate aceste 1.000 de posturi până la sfârşitul lunii decembrie 2022.

Acum vorbim de o nouă ordonanţă, care prelungeşte până în august, până... Dumnezeu mai ştie când, această situaţie care nu prea e corespunzătoare unui stat de drept şi funcţionării normale a instituţiilor statului.

Este evident că problema de fond este reală. Pensionarii noştri au dreptul la pensii decente, au dreptul la o creştere a pensiilor, dacă se poate, cât mai echitabilă, nu cu 12,5%. Aplicat la 1.000 de lei înseamnă ceva şi aplicat la 10.000 de lei sau la 20.000 de lei înseamnă cu totul altceva, adică mult mai multe pensii ale celor amărâţi.

În fine, aceste lucruri ar trebui să fie făcute de instituţie cu funcţionarii ei. Nu avem destui, atunci trebuie să încadrăm suficienţi, astfel încât Corpul funcţionarilor publici să fie stabil şi profesionist.

Să angajăm de pe piaţa liberă oameni care n-au avut niciodată de-a face cu acest sector şi de mâine să calculeze pensiile părinţilor şi bunicilor noştri este hazardant. Iar să menţinem acest statu quo la nesfârşit este o chestiune neserioasă din partea actualului Guvern.

De aceea, pentru că suntem de partea pensionarilor, dar împotriva incompetenţei şi neprofesionalismului actualei Guvernări, anunţ că Grupul AUR se va abţine de la votarea acestui proiect de lege.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Ringo Dămureanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Turcan Raluca, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aceasta este o ordonanţă de urgenţă pe care am iniţiat-o în mandatul de ministru al muncii şi care este o componentă a demersului de modernizare a sistemului de pensii din sistemul public.

În momentul de faţă, arhiva privind dosarele de pensii este într-un regim de anii, să spunem, de început de secol XXI, de secol XX, de fapt, dacă stau să mă gândesc la mormanele de dosare care sunt în arhivele instituţiilor de pensii.

Şi pentru că am asumat modernizarea acestui sistem, atunci am pornit demersul pe două paliere - o dată, de modificare a cadrului legal, astfel încât în sistemul de pensii publice să reintroducem echitatea şi calcularea pensiilor cât mai aproape de partea contributivă, lucru pe care l-am început şi l-am inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi vom avea jalon la finalul lunii martie 2023; şi, în acelaşi timp, digitizarea tuturor dosarelor de pensii.

Şi pentru că vă spuneam că toată viaţa de muncă a pensionarilor, în număr de aproximativ 4,9 milioane, se află în momentul de faţă în nişte dosare cât casa, în instituţiile caselor de pensii, am constatat că, de fapt, tot ceea ce înseamnă date, inclusiv adeverinţe privind contributivitatea, sunt în 3 sisteme - unele în dosar cu şine, altele băgate pe jumătate într-un format destul de vechi...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă ministru...

 
     

Doamna Raluca Turcan:

...digital...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...şi altele într-un sistem puţin mai nou.

Digitizarea tuturor dosarelor de pensii prevede introducerea tuturor datelor, inclusiv a adeverinţelor în plus de contributivitate care vor fi necesare la recalcularea tuturor...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...pensiilor din România.

Doar o secundă, că e de interes public. Nu o să vă mai reţin la dezbaterea pe articole.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar vă rog...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Mulţumesc.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să finalizaţi, totuşi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Şi pentru acest proces de digitizare aveam nevoie de 1.000 de angajaţi în casele de pensii, întrucât încărcarea instituţiilor de pensii este uriaşă în momentul de faţă.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Aşadar, prin această ordonanţă, practic, se propune prelungirea cu câteva luni a angajării acestor persoane, pe perioadă determinată, cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru a finaliza procesul de digitizare.

Când am plecat din minister...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă ministru...

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...erau două milioane de dosare...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

...digitizate. Acum s-a avansat cu un procent rezonabil. Şi sper eu că prin prelungirea acestei ordonanţe vom reuşi să suprapunem digitizarea cu reforma în sistemul public de pensii.

Aşadar, vă îndemn să votaţi această ordonanţă, pentru că este una necesară.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Manea, Grupul minorităţilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Da.

Foarte pe scurt.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să spun că, în această perioadă, criza economică şi cea energetică au extins numărul persoanelor vulnerabile. Şi găsesc foarte bună această ordonanţă, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu doar câteva zile, partidele aflate în arcul guvernamental au convenit adoptarea unor măsuri cu caracter social extrem de importante pentru persoanele aflate pe... hai să spunem, cele mai dezavantajate poziţii sociale, dar şi pentru pensionari.

Creşterea pensiilor bazate pe contributivitate cu 12,5%, începând cu 1 ianuarie anul viitor, nu înseamnă puţin, dacă ţinem cont şi de actuala rată a inflaţiei, care se situează undeva la 15%.

Mai mult decât atât, pentru că s-a pomenit mai devreme de la acest microfon, pensionarii care au pensii sub 3.000 de lei vor primi sprijin diferenţiat.

Aşadar, eu unul voi susţine această ordonanţă şi, evident, măsurile pe care partidele din arcul guvernamental au convenit să le adopte în următoarea perioadă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Seidler, Grupul USR.

Domnule Muncaciu, vă reamintesc, suntem în procedură de urgenţă şi avem un singur vorbitor. A vorbit domnul Dămureanu, de la dumneavoastră.

Vă rog, domnul Seidler.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Legea nouă a pensiilor, aşa-zisa "Legea PSD" sau "Legea Olguţa", a pensiilor, adoptată în 2019, promitea eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii. (Vociferări.)

Ei, pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi fost nevoie să avem la Casa Naţională de Pensii sistemul informatizat în totalitate.

Nu doar că nu s-au preocupat cei de la guvernare de atunci - tot voi, PSD - ca acest lucru să se întâmple, ba acum, că sunteţi din nou la guvernare, rataţi chiar şi anul 2023. Pentru că dacă nu se încheie acest proces de digitizare, nu veţi putea face recalcularea pensiilor şi, deci, eliminarea inechităţilor.

Dincolo de celelalte minciuni, cu creşterea cu 40% a punctului de pensie, din acea lege, iată încă o minciună, încă o promisiune ratată. Cum mai spuneam şi cu altă ocazie, mitul PSD-ului care se îngrijeşte de pensionari a căzut de mult.

În legătură cu angajarea celor 1.000 de persoane care urmau să facă acest proces de digitizare trebuie spuse două lucruri:

1. S-au angajat pe repede înainte pile, relaţii şi cunoştinţe, ca să fie foarte clar cum a mers acel proces de angajare... (Vociferări.) ...dar, chiar şi aşa, aţi reuşit să-i puneţi să facă şi altceva decât ceea ce urmau să facă. Nu lucrează aceşti oameni doar la digitizare, din păcate, ne-a spus ministerul în Comisia pentru muncă.

Şi acum ne cereţi să prelungim cu 8 luni de zile acel termen de angajare, pentru că i-aţi pus să facă altceva decât pentru ce au fost angajaţi.

Nu ne-ar mira să aflăm, eventual, dintr-un dosar penal, că lucrau pentru partid.

În orice caz, nu suntem de acord cu această prelungire de 8 luni de zile.

Şi, domnule preşedinte, o să vă rog să-mi daţi cuvântul din nou la amendamente. Voi susţine un amendament respins.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Doamna Alexandru Victoria-Violeta.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Când ceri o prelungire, primul lucru pe care îl faci, ca profesionist, este să evaluezi ce s-a întâmplat până acum. Poate mai sunt necesare 3 luni, poate un an şi jumătate.

Atunci când ceri o prelungire, întotdeauna te uiţi la ce s-a întâmplat până acum cu aceste persoane.

Am câteva clarificări tehnice de făcut, după care, sigur, dumneavoastră decideţi în consecinţă.

Să terminăm cu această poveste că nu sunt digitizate. Datele despre pensionari, de la 2001, este adevărat, se iau de la ANAF. Venituri, contribuţii se iau automat de la ANAF.

Doi la mână - nu avem nicio evaluare, de ce anumite date dinainte de 2001 nu sunt prinse deja în sistem şi nu avem certitudinea că persoanele angajate fără niciun fel de experienţă în acest domeniu - şi vă spune un om care tratează cu toată seriozitatea şi care citeşte, se documentează continuu - că este imposibil şi riscant să iei pe cineva de pe piaţa liberă şi să-i dai să bage date în calculator sau - cum se întâmplă şi cum s-a mai spus - să i se dea sarcina de a calcula pensie.

Eu vă spun dumneavoastră direct - care dintre dumneavoastră, dacă s-ar pensiona mâine, s-ar simţi confortabil cu o persoană fără experienţă şi fără pregătire - iar experienţa în acest domeniu se face în ani buni - care dintre dumneavoastră s-ar simţi confortabil să ştie că un om fără nicio experienţă se ocupă de dosarul lui de pensie şi îi calculează pensia sau este implicat în calcularea pensiei?

Prin urmare, probabil că veţi vota, e o ordonanţă care deja îşi produce efectele.

Toate semnalele pe care le am sunt că aceste persoane sunt, în marea lor majoritate, simpatizanţi sau membri de partid, mulţi dintre ei nu au primit sarcini...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog şi pe...

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...în acest an...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...dumneavoastră...

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...deci un an de zile...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...nu s-a ştiut exact cu ce se ocupă şi ce sarcini au. Dar, sigur, nepăsându-vă de... că nu sunt banii dumneavoastră, ci sunt banii publici, probabil că veţi vota 6 luni, încă 6 luni, de dragul acestui...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...slogan al digitizării, pe care, de fapt, nu-l înţelegem tehnic ce presupune.

Închei spunând - parcă văd peste 6 luni, când se apropie termenul pentru intrarea în vigoare a noii legi, că o să spuneţi că nu e gata digitizarea, că nu sunt toate datele, că nu ştim ce se întâmplă, şi veţi oferi aceeaşi scuză caraghioasă pensionarilor care astăzi au pensii diferite...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Toma, vă rog să vă...

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pentru aceeaşi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pregătiţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...contributivitate şi pentru aceeaşi funcţie, că nu aveţi o explicaţie pentru modul în care sunt diferite pensiile lor.

Deci hai să ne concentrăm pe ce e de făcut...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...pe noua Lege a pensiilor şi pe oamenii cu experienţă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...din sistem, că, altminteri, nu facem decât să bulversăm...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...cu totul.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Au fost două doamne foste ministru pe care abia reuşesc să le opresc.

Vă rog, domnul Toma.

 
     

Doamna Victoria-Violeta Alexandru (din sală):

Vă rog, terminaţi cu glumele şi cu mişto-urile, sunteţi preşedintele unei Camere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Din nou, stimaţi colegi, trebuie să facem nişte corecţii aici. Au luat cuvântul oameni care au fost în posturi de conducere, dar care habar nu au ce au făcut, habar... nu ştiu cu ce se mănâncă pensiile şi care e viaţa în casele de pensii.

Ei, vă spun aşa, din experienţa mea umilă de 4 ani ca director executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara - şi vreau să-l felicit şi pe domnul secretar de stat Marius Stanciu, care are şi el aceeaşi experienţă; omul acesta nu vine aici să vorbească prostii - sunt zeci de mii de dosare rămase cu 30 de ani în urmă, sunt zeci de mii de dosare cărora nu le-a fost acordată grupa I, grupa a II-a, nu le-a fost acordată grupă specială, grupă deosebită, nu li s-a luat în calcul nimic din multe lucruri, care au lucrat ore suplimentare şi acord global.

Este păcat să tragem în casele de pensii şi când suntem la conducere să nu ne gândim să facem o anumită ordine. Să mergem să ne legăm de liftieri, să mergem să ne legăm de oficianţii care serveau acolo, bunicii şi părinţii noştri, în loc să facem o organizare adevărată.

Îmi amintesc că aceste angajări au fost făcute acum vreun an şi jumătate, domnule ministru, nu?, în timp ce era o altă guvernare, de dreapta.

E nevoie din nou să vină la guvernare stânga, ca să pună ordine în tot ceea ce înseamnă pensii, salarii, indemnizaţii...

O voce de la USR:

Voi sunteţi la guvernare!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

...şi anume, vreau să mai exprim un cuvânt de la tribuna oficială a Parlamentului României, forul suprem al României.

Să ştiţi că cei angajaţi în casele de pensii la nivel naţional merită felicitaţi. Oamenii aceştia au lucrat întotdeauna, când au fost solicitaţi, şi-au dat tot concursul şi există cu adevărat profesionişti angajaţi în casele de pensii, însă ei sunt foarte puţini şi nu pot face faţă.

E nevoie de aceste posturi, vă spun încă o dată.

E foarte adevărat că la nivel de ministere...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog şi pe dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

...există şi alţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

Sigur că da, domnule preşedinte, 30 de secunde.

...şi alţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mai puţin.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie Toma:

...angajaţi care, să spunem aşa, nu sunt de acord cu ideile care vin din teritoriu şi care sunt adevărate şi profesioniste.

Deci este nevoie de aceşti oameni.

PSD-ul va susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă de la art. 1 la art. 8 aveţi obiecţii sau comentarii?

Bănuiesc că aici doreaţi să interveniţi pentru susţinerea amendamentului respins, haideţi, domnul Seidler.

Stimaţi colegi,

Vă rog să fiţi atenţi, urmează vot pentru amendament respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Dacă tot prelungiţi aceste contracte de muncă, care erau menite să fie până la sfârşitul acestui an, măcar prelungiţi-le doar 3 luni, până când e jalonul PNRR, nu până la sfârşit de august, nu pentru 8 luni. 3 luni ar fi arhisuficiente pentru ceea ce mai este de făcut.

Ministerul ne-a spus că 70% din treabă este deja făcută.

Aşadar, pentru restul de 30% nu vedem de ce ar fi nevoie de încă 8 luni de zile.

Amendamentul spune - dacă tot prelungiţi, măcar să fie până la 31 martie, nu până la 31 august.

Haideţi să vedem cât le mai daţi de muncă alor voştri - pilelor, relaţiilor, cunoştinţelor voastre! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot pentru amendamentul respins, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 53 de voturi pentru, 127 contra, 19 abţineri, amendamentul a fost respins.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 679/2022) (rămas pentru votul final).  

Continuăm cu punctul 23, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 679/2022.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnul Solomon, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, vă rog, raportul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010, urmărindu-se includerea dansatorilor şi a soliştilor de balet în categoria persoanelor a căror vârstă standard de pensionare poate fi redusă până la 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi, alături de balerini şi acrobaţi, respectiv includerea soliştilor de balet în enumerarea profesiilor din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, prevăzute în Anexa nr. 4 a Legii nr. 263/2010.

A fost adoptat de Senat.

Face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din raport.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 4 există obiecţii? Nu. Adoptate.

Pe procedură, domnul Simonis, vă rog.

Pe procedură, domnul Simonis.

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis (din sală):

E domnul Dan Tanasă înainte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Dan Tanasă, pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi în paralel cu plenul pentru audierea candidaţilor la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împreună cu celelalte comisii.  

Domnul Dan Tanasă:

Domnule preşedinte,

Rog plenul Camerei Deputaţilor să fie de acord ca Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi să desfăşoare lucrările pentru audierea candidaţilor la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împreună cu celelalte comisii.

Vă rog frumos ca plenul să fie de acord să...

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E o scăpare procedurală, bănuiesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dan Tanasă:

Da. Comisia pentru egalitatea... este printre comisiile care trebuie să dea aviz pentru...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bănuiesc că avem consens al liderilor de grup pe...

 
     

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...pe acest subiect.

UDMR? Da.

PNL? Da.

Minorităţi? Da.

PSD? Da.

AUR? Da.

USR-ul? Da.

În regulă.

Comisia pentru egalitatea de şanse va putea, începând cu ora 11.00, să audieze membrii propuşi pentru CNCD, pentru că avem plen comun de la ora 13.00.

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS Aprobarea suplimentării ordinii de zi.  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mi-aş permite să le recomand colegilor să nu plece chiar la 11.00, să aştepte dezbaterile pe O.U.G. nr. 119, să o facă după aceea.

Cu permisiunea dumneavoastră şi prin consens al liderilor grupurilor parlamentare, am să vă cer să introduceţi pe ordinea de zi, să supuneţi votului introducerea pe ordinea de zi sau, dacă e consens, să o facem pur şi simplu, a PL-x 48/2021 - Proiectul de Lege pentru modificarea art. 7 din Legea nr. 227 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol şi a PL-x 49/2021 - Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

Deci să fie introduse ambele pe ordinea de zi, astăzi, şi să le şi dezbatem până la finalizarea şedinţei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

PL-x 48/2021 şi PL-x 49/2021.

USR-ul? În regulă.

AUR?

PSD? OK.

PNL? OK.

UDMR? OK.

Minorităţi? În regulă.

Aşadar, vom continua cu PL-x 48 şi cu PL-x 49.

Vă rog, domnule Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Solicit suplimentarea ordinii de zi şi votarea astăzi a unui PHCD care să suplimenteze numărul de vicepreşedinţi din Comisia specială de anchetă privind achiziţiile din timpul pandemiei, de la 1 la 3.

Dacă ne poate ajuta Secretariatul general cu redactarea acestei hotărâri?

Să fie supusă votului.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci, dacă nu-l avem pe ordinea de zi, trebuie consens al liderilor ca să se întâmple acest lucru.

USR? (Vociferări.)

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Da, da, da.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

AUR? OK.

PSD? În regulă.

Minorităţi? Da.

PNL? Da.

UDMR? Da.

Vă rog, cu domnul Tobă, să ajungă pe PHCD, ca să putem să-l şi votăm, cât de repede se poate. Sper să ne încadrăm până la ora 13.00 cu toate.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol (PL-x 48/2021) (rămas pentru votul final).  

4. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol; PL-x 48/2021.

Raportul, Comisia pentru buget sau Comisia pentru agricultură, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în forma iniţială, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, în şedinţa din 28 decembrie 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corectării unor dificultăţi care au apărut în derularea programului.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise redate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Nu doreşte nimeni să ia cuvântul la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 5 aveţi obiecţii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie (PL-x 49/2021) (rămas pentru votul final).  

Continuăm cu punctul 5, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie; PL-x 49/2021.

Vă rog, raportul, Comisia pentru buget sau Comisia pentru agricultură.

La fel de... pe scurt, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Constantin Bîrcă:

Mulţumesc.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul în şedinţa din 28 decembrie 2020.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea corectării unor dificultăţi care au apărut în derularea programului.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor exprimate, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise redate în anexă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 5 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Propunerii legislative privind dialogul social (Pl-x 715/2018) (rămasă pentru votul final).  

Stimaţi colegi,

2. Propunerea legislativă privind dialogul social; Pl-x 715/2018.

Dacă din partea iniţiatorilor?

Domnule Solomon, vă rog să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Avem în faţă astăzi, în sfârşit, un proiect de lege care a fost iniţiat acum 4 ani de zile şi care de 2 ani de zile are raport pe ordinea de zi a plenului şi n-a reuşit să fie dezbătut.

Poate că tot răul spre bine, pentru că am reuşit în cele din urmă, cu ajutorul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să ajungem la un consens, nu numai între grupurile parlamentare, dar şi împreună cu partenerii de dialog social, atât sindicatele, cât şi patronatele reprezentative dându-şi acordul ieri pe această formă a raportului.

În urma sesizării Organizaţiei Internaţionale a Muncii, pe proiectul nostru, s-a făcut un memorandum în urma căruia s-au făcut mai multe recomandări pe care noi, ieri, dezbătându-le, le-am introdus în corpul legii, şi anume: eliminarea interdicţiei prin care organizaţiile sindicale se puteau afilia doar la un sindicat de nivel superior; obligaţia angajatorului ca cel puţin o dată pe an să permită organizarea unei sesiuni publice de informare privind drepturile individuale şi colective ale angajaţilor, la care să participe şi reprezentanţii federaţiilor; reducerea la 35% a pragului de reprezentativitate, cu reglementarea coerentă a procedurii de negociere colectivă, pentru acoperirea extinsă a intereselor tuturor angajaţilor; reducerea pragului privind criteriile reprezentativităţii la nivel sectorial pentru organizaţiile sindicale de la 7% la 5% din efectivul angajaţilor economiei naţionale; asigurarea dreptului de participare la negocieri colective a sindicatelor nereprezentative legal constituite la nivel de unitate şi neafiliate la federaţii sindicale din sectorul de negociere colectivă; scăderea pragului de negociere colectivă obligatorie la nivel de unitate care are cel puţin 10 angajaţi, precum şi la nivel de sector de negociere colectivă; posibilitatea negocierii contractelor colective de muncă la nivel naţional.

S-au redefinit sectoarele de negociere colectivă la care partenerii sociali convin să negocieze colectiv.

S-au completat atribuţiile Consiliului Naţional Tripartit, care va fi însărcinat, printre altele, şi cu reexaminarea la intervale corespunzătoare a convenţiilor OIM neratificate şi a recomandărilor OIM.

Prin urmare, este o lege pe care de 11 ani aşteptăm să o modificăm.

Sper ca împreună, astăzi, să facem o lege aşteptată în societate, atât de sindicate, cât şi de patronate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Tot dumneavoastră citiţi raportul?

Atunci, vă rog să luaţi raportul şi să vă întoarceţi la microfon, pentru prezentarea raportului înlocuitor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor noi reglementări în domeniul dialogului social şi abrogarea Legii nr. 62/2011. Potrivit expunerii de motive, se preconizează, printre altele, înlăturarea disfuncţionalităţilor constatate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social tripartit instituţionalizat, consolidarea rolului sindicatelor, redefinirea instituţiei reprezentanţilor angajaţilor, precum şi instituirea unei proceduri clare privind declanşarea, soluţionarea şi monitorizarea conflictelor colective de muncă şi a grevelor.

Face parte din categoria legilor organice.

Propunerea a fost respinsă de Senat în noiembrie 2018.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport de înlocuire prin care propune adoptarea propunerii legislative cu amendamentele redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.

Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi, am şi o notă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...să o citesc. Referitoare la Propunerea legislativă 715/2018 - în tot cuprinsul legii, noţiunile "salariat" ori "angajat" se înlocuiesc cu sintagma "angajat/lucrător", pentru unitate terminologică şi respectarea recomandărilor OIM.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dacă la dezbateri generale?

Domnul Nechita Aurel? (Vociferări.)

Domnul Muncaciu, vă rog, Grupul AUR.

Domnule Muncaciu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În principiu, este o lege pertinentă şi are importanţă în dialogul social, pentru a regla nenumărate probleme care se ivesc în conflictele de muncă, dar eu îmi aduc aminte că una din metodele pe care patronatele le-au folosit să distrugă mişcarea sindicală a fost scoaterea obligativităţii contribuţiei, adică a cotizaţiei de membru sindical.

Noi - am înţeles de la domnul... că am scos-o de pe statul de salarii. Dar eu vă spun că dacă nu există obligativitatea membrilor de sindicat de a-şi plăti cotizaţia, mişcarea sindicală se va distruge.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Polak Tudor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Polak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să le mulţumesc colegilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială, care ieri, după o şedinţă maraton de aproximativ 8 ore, împreună cu partenerii sociali, au dat dovadă de echilibru şi au reuşit să adopte acest raport pe care Grupul Partidului Naţional Liberal îl va vota şi îl susţine şi care va aduce un real progres în dialogul social din România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ludovic Orban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vreau să tulbur această armonie şi dezinteres cu privire la o lege extrem de importantă, şi anume Legea dialogului social. Este legea care reglementează modul de negociere a tuturor raporturilor de muncă, relaţiile dintre patronat şi sindicate, şi vreau să vă spun din capul locului că această lege este un uriaş pas înapoi în ceea ce priveşte relaţiile de muncă. Practic, readuce situaţia la aceea dintr-o perioadă în care pseudolideri sindicali fără nicio reprezentativitate impuneau prin relaţii speciale cu zona politică contracte colective de muncă care generau obligaţii pentru angajatori, obligaţii care nu au făcut altceva decât să crească în mod artificial, deasupra legii, drepturile diferitelor categorii de salariaţi şi diferitele moduri în care se organizează acest dialog social. Schimbările vizează prevederi care conferă un drept la grevă care nu este corect alcătuit, schimbă lucrurile cu privire la reprezentativitatea federaţiilor şi confederaţiilor sindicale şi a patronatelor.

De asemenea, reinstituie contractele colective de muncă care au fost un izvor de costuri suplimentare pentru toţi angajatorii şi un izvor de drepturi care de multe ori au excedat cadru legal, în special pentru liderii de sindicat.

De asemenea, viciază asociativitatea şi reprezentativitatea, în special ale sindicatelor, dar şi ale patronatelor.

Îmi pare rău că în acest for, Parlamentul României, Camera Deputaţilor, o lege atât de importantă, care va mai băga un cui în dezvoltarea capitalului privat, care va mai da o lovitură relaţiilor de muncă, în condiţiile în care astăzi,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... pe piaţa muncii, există o criză gravă, în condiţiile în care angajatorii privaţi sunt confruntaţi cu situaţii în care practic nu reuşesc să-şi ducă la bun sfârşit toate procedurile de angajare şi de negociere, mi se pare că votul asupra acestei legi a dialogului social, înseamnă o întoarcere mult în timp, mai aproape mai degrabă de 1989 şi de perioada comunistă, decât de România capitalistă democratică.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule Orban.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Deputaţii din Forţa Dreptei vor vota contra acestor prevederi anticapital, împotriva angajatorilor şi care nu fac altceva decât să redea o putere care era dispărută demult, pentru nişte pseudolideri...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule preşedinte, vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

... de patronate şi confederaţii care n-au nicio reprezentativitate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Am rugămintea, totuşi, să încercăm să ne încadrăm în cele două minute.

Doamna Ţoiu.

Domnul Seidler.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Era nevoie de o nouă Lege a dialogului social, anterioara lege producându-şi efectele nu tocmai faste o perioadă prea lungă de timp.

Legea aceasta a pornit, din păcate, într-un mod nefericit, de la o declaraţie politică, la un miting, a unui personaj politic defunct astăzi, din politică mă refer, încă în viaţă. (Vociferări.) Poate unii dintre dumneavoastră vă mai aduceţi aminte de dânsul, Liviu Dragnea pe numele lui, care la un miting al PSD înfiera multinaţionalele ca fiind sursa problemelor în materia salarizării din România. (Vociferări.)

Sigur, vociferaţi acum, v-aţi dezis de dânsul, deşi l-aţi susţinut foarte intens, aşa cum v-aţi dezis, de fapt, şi de acest proiect de lege pentru o bună perioadă de timp.

Iată încă un mit picat al partidului aşa-zis social-democrat.

Acest proiect de lege este discutat astăzi, pentru că el se află în PNRR, şi are jalon cu termen de implementare la finalul acestui an, iar această lege se află în PNRR datorită USR - acesta este adevărul care s-ar putea să vă doară - şi va fi singurul jalon îndeplinit de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, aşa-zisă solidaritate socială, până la finalul acestui an, dacă ministerul îşi va face treaba şi va emite şi hotărârea de Guvern cu redefinirea sectoarelor de negociere, sectoarele economiei naţionale.

Mă bucur că am putut contribui personal ca sindicatele şi patronatele să ajungă la o înţelegere, pentru că această lege, de fapt, va fi funcţională doar în contextul în care patronatele şi sindicatele vor avea încredere unele în altele şi în măsura în care politicul, adică coaliţia sărăciei care sunteţi, va înţelege să-şi retragă tot felul de caracatiţe atât din mediul sindical, cât şi din cel patronal. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Solomon.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Da, este interesant cum antevorbitorul meu ştie de unde a pornit legea, eu semnând-o împreună cu Gabi Petrea, fostul ministru al dialogului social în două guverne şi care încă din 2017 a condus împreună cu mine un grup de lucru la Comisia pentru muncă, aici, la PM, împreună cu sindicatele şi cu patronatele, lucru ce a dus la acest proiect de lege.

Despre cei care au condus şi Camera Deputaţilor, şi Partidul Social Democrat, numai bine şi, cu siguranţă, îşi au locul în istoria lor şi a noastră.

Regretabil este că un fost prim-ministru, totuşi, care n-a citit raportul, vine şi spune tot felul de chestiuni care nu au nicio legătură cu adevărul, nu au nicio legătură cu ceea ce a ieşit din comisie, nici măcar cu iniţiativa. Eu înţeleg că e campion al dereglemetării pieţei muncii, dar acest lucru a dus la sărăcirea angajaţilor din România. Suntem ţara cu cei mai mulţi muncitori săraci, pentru că am generalizat, prin lipsa negocierilor şi a contractelor colective, salariul minim.

Toţi românii care muncesc sunt în risc de sărăcie şi o bună parte, 80% din ei, plătiţi cu salariul minim, sunt sub pragul sărăciei. Şi aici aţi adus şi dumneavoastră o contribuţie deosebit de importantă la propăşirea acestei situaţii.

Prin urmare, pe domnul prim-ministru care a vorbit anterior, îl rog să pună mâna să citească raportul, să vadă că el este, dincolo de orice, rodul unei negocieri reale între patronate şi sindicate, că am redefinit şi am despărţit până la urmă sectoarele de negociere colectivă de sectoarele de activitate, aşa cum sunt definite ele în Codul CAEN, dând posibilitatea lărgirii spectrului de negociere colectivă,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

...astfel încât să nu mai avem, în România, peste un an sau doi, 80% din salariaţi neacoperiţi de contract colectiv de muncă,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

... peste 1.800.000 de oameni fără sindicalizare şi să avem, evident, salarii mai mari, rod al negocierilor bilaterale între patronate şi sindicate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ţoiu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc.

Noi avem o directivă europeană pe care România are doi ani să o pună în practică, o directivă europeană care vorbeşte despre criterii obiective pentru stabilirea salariului minim şi stabilirea lui din timp, astfel încât şi angajatorii şi antreprenorii să poată să ţină cont de asta în planurile de afaceri.

Unul din dezideratele prezente în directiva europeană este acoperirea a 80% cu negocieri colective ale lucrătorilor. În România suntem sub 15%, dar, ca să crească negocierea colectivă şi contractul colectiv de muncă, ca instrument folosit şi în mediul privat, este nevoie să fie mai prietenos, nu mai periculos.

Aşa cum a ieşit raportul din comisie şi este în faţa dumneavoastră la vot, în plen, are cel puţin două amendamente extrem de periculoase. Unul dintre ele priveşte posibilitatea de a face grevă împotriva Guvernului, chiar dacă angajatorul tău nu te-a supărat cu nimic, chiar dacă nu a încălcat cu nimic contractul colectiv de muncă.

Raportul pe care îl aveţi în faţă dă dreptul unei greve împotriva Guvernului.

Noi, ca USR, susţinem dreptul de a protesta, dar dreptul de a protesta nu este acelaşi lucru cu o grevă pe care o declanşezi în momentul în care angajatorul tău nu a încălcat cu nimic prevederile, pentru că avem un guvern slab.

O altă prevedere periculoasă este greva de solidaritate, unde, din nou, dacă angajatorul tău n-a greşit cu nimic, dacă nu a încălcat nimic din contractul colectiv de muncă şi a acordat toate beneficiile de acolo, se poate trezi cu angajaţi în grevă care sunt solidari cu alţi angajaţi, din alt judeţ, de la alt angajator. Există o înţelegere limitată a costurilor pe care greva le are, pentru că nu ne raportăm doar la costurile salariale, ci la costurile de oportunitate, în momentul în care producţia este oprită sau scăzută. Şi a fost invocat acest argument, că de cele mai multe ori vor să fie greve în mediul public, dar şi acolo costul este plătit de cetăţean, când sunt suspendate sau diminuate serviciile publice.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc pentru că v-aţi încadrat în timp.

Domnul Aelenei?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Dănuţ Aelenei:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu fac cunoscută vocea unui membru al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, în numele căreia am depus nişte amendamente care nu au fost discutate, domnule Solomon, şi nu aţi mai supus la vot niciun amendament depus în ultimele zile. S-au analizat doar articole care au cuprins observaţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi au contat doar intervenţiile deputaţilor membri ai comisiei.

"Mediul de afaceri a fost sifonat, au fost reintroduse contractul colectiv de muncă la nivel naţional, contractele colective de muncă la nivel de sectoare economice, grevele etc. Ne-am întors în anii '90. Aşa se întâmplă când la conducerea ţării se află PSD, în coaliţie cu «ghioceii» de la PNL.

Încă o dată, în numele Uniunii Generale a Industriaşilor din România, vă mulţumesc pentru susţinere". Este vocea unui membru al Uniunii Generale a Industriaşilor din România.

Vă întreb, domnule Solomon, de ce nu s-au discutat în niciun fel amendamentele depuse de mine, ieri?

Vă rog să răspundeţi, dacă sunteţi în stare!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Drept la replică.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Da, nu înţeleg! Nu-l cunosc pe domnul şi îmi pare rău, asta este!

Probabil că existau amendamentele domniei-sale, nu le-am văzut. Ideea este că s-a convenit, încă de la început, că mergem pe recomandările OIM, raportul fiind deja adoptat încă de acum doi ani, din noiembrie 2020 se află pe ordinea de zi a Camerei.

Pentru introducerea recomandărilor OIM s-a retrimis la comisie timp de o săptămână, nu pentru reluarea dezbaterilor de-a fir-a-păr.

Eu ştiu că există mai multe UGIR-uri, în România. Unul dintre ele a fost şi chiar a contribuit decisiv la raport. Dumneavoastră probabil sunteţi la UGIR-ul fals. Nu ştiu, hotărâţi-vă care şi cum sunteţi industriaşi în ţara asta!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Intrăm la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat.

Dacă de la art. 1 la art. 100 există obiecţii?

Domnul Seidler.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Da. Mulţumesc.

La punctul 43, amendament admis, cel referitor la numărul de persoane necesare pentru constituirea unui sindicat, susţinem forma iniţială a legii, adică respingerea amendamentului admis. Forma iniţială a legii spune că un sindicat poate fi constituit din trei persoane. Vă aduc aminte că, în România, conform legii, o asociaţie, o fundaţie sau un partid politic pot fi constituite cu semnăturile a trei persoane. Nu vedem de ce un sindicat nu ar putea fi constituit cu semnăturile a trei persoane, mai apoi dezvoltarea acestui sindicat fiind în mâna angajaţilor din unitatea respectivă. E vorba aici despre dreptul la libera asociere şi în materie sindicală.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 43?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (din sală):

Da, 43 marginal, Anexa nr. 1, amendamente admise.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Suntem la anexa cu amendamente admise şi vă supun votului dumneavoastră marginal 43.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 158 de voturi pentru, 41 contra, 11 abţineri, marginal 43 adoptat.

De la 101 la 200? Nu. Adoptate.

De la 201 la 300? Nu. Adoptate.

De la 301 la 400?

 
     

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (din sală):

Avem două.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna...

Nu e doamna, e domnul Seidler.

Suntem între 301 şi 400.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

374 marginal, amendamente admise.

Iniţial nu exista acest articol, 150, care prevede greva de solidaritate.

Cu alte cuvinte, dacă sunteţi angajat într-o unitate şi nu aveţi nicio problemă cu patronatul de acolo, dar într-o altă unitate, alt patron, alţi angajaţi au un conflict de muncă să puteţi să afectaţi afacerea care vă plăteşte salariul, din solidaritate. Aşa ceva, în lumea modernă, nu ar trebui să fie posibil.

Aşadar, USR propune eliminarea posibilităţii să faci grevă, deşi nu ai nicio problemă în cadrul unităţii în care lucrezi, doar pentru că alţii, într-o altă unitate, au o problemă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendamente admise, marginal 374.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

163 de voturi pentru, 55 contra, 4 abţineri, aprobat. (Vociferări.)

Mai avem.

Doamna Ţoiu, suntem tot între 301 şi 400.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc.

Marginal 379, art. 155, la amendamente admise.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mai spuneţi o dată, că m-a conturbat domnul Moşteanu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Sigur!

Numărul marginal 379, art. 155 de la amendamente admise: "Pot declara grevă împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului federaţiile şi confederaţiile sindicale reprezentative" şi articolele subsecvente.

Ca să simplificăm, din nou, dacă angajatorul nu încalcă cu nimic contractul colectiv de muncă, această prevedere dă dreptul sindicatelor să declanşeze grevă împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, diminuând sau oprind activitatea unui angajator care nu a încălcat cu nimic contractul colectiv de muncă.

De aceea, propunerea noastră este pentru respingere, şi efectul negativ pe care îl va avea această prevedere, dincolo de politizarea pe care o implică, este că va face negocierile colective şi contractul colectiv de muncă neatractive. Dacă un angajator ştie că dacă semnează contractul colectiv de muncă se poate trezi cu angajaţii în grevă pentru că-i nemulţumeşte Guvernul, va fi mult mai puţin motivat să semneze acest contract colectiv de muncă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Amendamente admise, marginal 379.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

164 de voturi pentru, 55 contra, o abţinere.

Marginal 379 aprobat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Domnule preşedinte,

Cu acordul dumneavoastră şi cu îngăduinţa colegilor aş vrea să explic. Nu e vorba de orice politică socială şi economică a Guvernului, ci doar împotriva acelor politici care duc la diminuarea sau au dus la diminuarea drepturilor prevăzute în contractele colective semnate la nivel de unitate, sector şi aşa mai departe.

Prin urmare, nu e niciun risc să dăm Guvernul jos dacă îşi face treaba în interesul cetăţenilor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Între 401 şi 444? Nu. Aprobate.

Anexa nr. 1? Nu. Aprobată.

Anexa nr. 2? Nu. Aprobată.

Anexa nr. 3? Nu. Aprobată.

Anexa nr. 4? Nu. Aprobată.

Amendamente respinse între 1 şi 34? Susţine cineva? Nu.

Propunerea rămâne la votul final.

Stimaţi colegi,

Mă întorc. Trebuie să dăm un vot, pentru că a fost consens al liderilor.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 75/2021 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României (PHCD 82/2022) (adoptat).  

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 75/2021. (Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 75/2021 pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României; PHCD 82/2022).

Vă dau şi citire art. 3, care se modifică şi va avea următorul cuprins: "Comisia de anchetă va fi formată din 15 membri şi va fi condusă de un birou compus din preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar, aleşi în prima şedinţă cu votul majorităţii membrilor prezenţi".

Vot, vă rog.

Vă rog să votaţi!

Video in format Flash/IOS    

Cu 219 voturi pentru, aprobat.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (PL-x 526/2022) (rămas pentru votul final).  

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice; PL-x 526/2022; procedură de urgenţă.

Pe scurt, domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius-Ilie Stanciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Intervenţiile legislative preconizate au ca scop ajustarea cadrului normativ pentru asigurarea mecanismului sustenabil de asigurare a îngrijirii de lungă durată la domiciliu şi în centre de zi pentru îngrijire şi recuperare.

Ministerul Muncii susţine raportul Comisiei pentru muncă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială, raport înlocuitor şi ulterior timpii de dezbatere.

Domnul Solomon, PL-x 526/2022, raportul înlocuitor plus timpii de dezbatere, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000, intervenţiile legislative preconizate vizând, în principal: reglementarea mecanismului de asigurare a cheltuielilor de finanţare a îngrijirii de lungă durată ca măsură de asistenţă socială pentru îngrijirea la domiciliu, în centrele de zi sau rezidenţiale, acordând o importanţă crescută îngrijirii la domiciliu şi în centrele de zi; respectarea partajării responsabilităţii finanţării dreptului de îngrijire de lungă durată ca măsură de asistenţă socială şi ca serviciu public descentralizat, între autorităţile administraţiei publice locale şi centrale; completarea art. 20 cu precizări privind respectarea "principiului resursa financiară urmează beneficiarul" în finanţarea serviciilor sociale; respectarea principiului prevenţiei care presupune acordarea cu prioritate a îngrijirii în comunitate şi, implicit, prevenirea instituţionalizării; actualizarea unor concepte, precum "îngrijirea de lungă durată" sau "beneficii sociale"; definirea centrului de zi de asistenţă şi recuperare; clarificarea angajărilor de către autorităţile administraţiei publice locale a personalului de îngrijire cu timp parţial de lucru sau normă întreagă.

Face parte din categoria legilor organice.

A fost adoptat de Senat.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia propune plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport de înlocuire, de adoptare a proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din raport.

Trei minute, domnule preşedinte.

 
     

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Timpi de dezbatere trei minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

201 voturi pentru, 8 abţineri, un coleg nu votează.

Adoptat.

Doamna Raluca Turcan, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Doamnelor şi domnilor,

Acesta este un alt proiect pe care l-am iniţiat în mandatul de ministru şi l-am inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi anume, de a oferi servicii de asistenţă la domiciliu persoanelor vârstnice şi în acelaşi timp servicii de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice.

În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă am inclus 90 de milioane de euro pentru a ajuta persoanele vulnerabile, cu deosebire bătrânii, să obţină această asistenţă şi ea va funcţiona, pe de o parte prin construcţia unor centre de zi pentru servicii de zi pentru persoanele vârstnice şi, de asemenea, finanţarea serviciilor de asistenţă socială la domiciliu.

Mai mult decât atât, filosofia asistenţei sociale este obligatoriu să se modifice în România, să ajungem la acea finanţare ţintită pe beneficiar, pentru ca orice leu pe care îl ducem în asistenţă socială să nu fie risipit pe costuri de întreţinere sau salarii, ci să meargă către o calitate a serviciilor sociale mult mai bună.

Aş dori să menţionez faptul că la Comisia pentru muncă astăzi practic a fost crescut procentul de la 10% la 30% din banii alocaţi prin cotele defalcate de TVA care să meargă spre serviciile de asistenţă socială şi în felul acesta, atunci când vorbim de persoane vulnerabile în ţară, vârstnici, în special, să avem garanţia că statul, prin autorităţile locale, chiar sprijină aceste persoane.

Aş vrea să vă dau o cifră îngrijorătoare. Dintre persoanele peste 65 de ani, în momentul de faţă, vulnerabile, doar 1,7% beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, ceea ce pe fond este foarte trist. Am avut noroc cu partea de societate civilă care a investit foarte mult în servicii de acest tip, dar, de acum încolo, prin această lege, autorităţile locale vor reuşi să intre în parteneriat cu societatea civilă, astfel încât să deruleze fie ele însele, ca instituţii publice, fie în parteneriat cu societatea civilă, servicii de îngrijire.

Aşadar, vă îndemn să votaţi acest proiect, pentru că este unul foarte important şi un pas înainte pentru un sprijin mai serios pentru cei care se află în situaţii de vulnerabilitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna Csép Éva, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În primul rând, doresc să mulţumesc, de la acest microfon, colegilor de la Comisia pentru muncă, care au sprijinit amendamentul privind modificarea cotei de sprijin pentru aceste servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice, pentru că în forma finală era o propunere de 10%, pe care împreună am reuşit s-o modificăm la 30%, sprijin care va fi dat autorităţilor publice locale pentru susţinerea acestor tipuri de servicii oferite persoanelor vârstnice.

Persoanele vârstnice nu trebuie să fie o povară pentru societate, pentru comunitatea locală şi pentru autorităţile publice locale. Tocmai de aceea, prin această modificare sprijinim înfiinţarea serviciilor de îngrijire la domiciliu.

Avem o statistică privind situaţia persoanelor de peste 65 de ani. În ceea ce îi priveşte, au nevoie de îngrijire cam 6% din aceste persoane, faţă de 2019, când doar 1,3% primeau îngrijire la domiciliu, pentru că nu aveam aceste servicii dezvoltate.

Eu cred că prin această modificare o să aducem un sprijin şi comunităţilor locale, şi persoanelor vârstnice, ca să prevenim instituţionalizarea lor şi să sprijinim ca alături de familie să trăiască cât mai mult timp şi cu îngrijire din partea statului.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Nu mai sunt înscrieri la cuvânt.

Trecem la dezbaterea pe articole.

La titlu, dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.

La articolele admise, de la 1 la 28? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

 
     

(În continuare, conducerea şedinţei a fost preluată de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei (PL-x 553/2022) (rămas pentru votul final).  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

20. Proiectul de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei; PL-x 553/2022; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Video in format Flash/IOS    

Domnul Marius Viorel Poşa (subsecretar de stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării):

Bună ziua, domnule preşedinte.

Domnilor deputaţi,

Doamnelor deputaţi,

Actualul proiect apare în contextul războiului de agresiune asupra Ucrainei. Astfel, tot mai multe state membre ale Uniunii Europene au emis recomandări sau acte normative cu caracter imperativ, prin care au impus propriilor lor autorităţi şi instituţiilor publice să schimbe soluţiile antivirus şi soluţiile IT, dacă le folosesc pe cele care provin din spaţiul Federaţiei Ruse, cum ar fi Kaspersky Lab, deoarece există riscul ca Rusia să exploateze aceste softuri într-un atac cibernetic.

Teama este că fişierele sensibile ar putea fi extrase de pe computerele care folosesc soluţiile companiilor din Federaţia Rusă şi ar putea fi trimise altor companii ruseşti.

Vă mulţumesc şi vă rugăm să ne acordaţi un vot pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Comisia pentru apărare şi Comisia pentru tehnologia informaţiei.

Vă rog, domnule Sărmaş, şi după aceea să faceţi şi propuneri asupra timpului pentru dezbateri.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan-Sabin Sărmaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aşadar, dau citire raportului comun asupra Proiectului de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu prezentul proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic şi instituţional general necesar în vederea interzicerii achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice, de la nivel central şi local, a produselor şi serviciilor software de tip antivirus provenind direct sau indirect din Federaţia Rusă sau de la un operator economic aflat sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau juridice din Federaţia Rusă.

În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei; PL-x 553/2022, cu amendamentele admise redactate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Propun un timp de dezbatere de două minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timpi de dezbateri, două minute.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 171 de voturi pentru, 6 contra, două abţineri, două minute timpi de dezbateri, aprobaţi.

Domnul Coleşa, Grupul AUR.

Domnul Coleşa!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este vorba de Proiectul de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

Deci este o propunere cu sens, o susţinem, deci susţinem interzicerea produselor software care au legătură cu securitatea, antiviruşi, anti-malware, firewall şi în special, după cum se zice, este vorba de produsul Kaspersky, folosit de multe instituţii din România, dar ne întrebăm, dacă până în momentul adoptării - încă nu este adoptată - sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice nu au fost şi nu sunt protejate, acestea fiind surse de date pentru Rusia.

Se recunoaşte în acest fel că aceste aplicaţii informatice sunt nesigure şi au fost folosite ani şi zeci de ani de către Guvern şi instituţiile publice din România.

Am avut o dovadă foarte clară în aceste zile a dezastrului în privinţa securităţii informatice care se află la instituţiile statului, a fost o conferinţă pe securitate cibernetică a Directoratului pentru Securitate Cibernetică, în care ei pur şi simplu ori n-au ales o aplicaţie care avea facilităţile necesare, ori pur şi simplu nu au ştiut să le folosească, astfel încât să restricţioneze accesul sau drepturile participanţilor, iar unul dintre ei a afişat imagini pornografice pe ecranul conferinţei, fiind disponibile tuturor.

În esenţă, o aplicaţie ar trebui să aibă nişte proceduri de acceptare, de certificare, astfel încât să fie sigură, indiferent de unde vine, altfel ne vom trezi că avem legi pentru a interzice achiziţia lor din Belarus, din Coreea sau, de ce nu, din China. Ne arată dezastrul care există în Guvern şi în instituţiile şi autorităţile publice din România, dar bineînţeles că vom vota pentru această lege.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Molnar Radu-Iulian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Iulian Molnar:

USR va susţine această lege, pentru că este una necesară, pentru că afectează un domeniu în care războiul de la graniţele noastre chiar ajunge să ne afecteze direct, şi mai exact războiul din spaţiul cibernetic. Şi, da, trebuie să ne protejăm, dar în acelaşi timp trebuie să facem mai multe pentru a ne implica şi a încerca să oprim acest avans al Rusiei şi lupta pe care o dă cu democraţiile vestice.

Şi, în acelaşi timp, poate că Guvernul României şi coaliţia de guvernare ar trebui să ia mai în serios tot ce înseamnă securitate cibernetică. Va urma o lege, în Parlament, prin care vom mări salariile celor de la DNSC, de la Direcţia Naţională pentru Securitate Cibernetică, dar, în acelaşi timp, coaliţia de guvernare s-a gândit că ar fi bine, prin această lege, să mărească şi nişte salarii din Cancelaria prim-ministrului.

Această lege, ca şi cea care urmează, sunt importante pentru România, sunt importante pentru securitatea cibernetică a structurilor noastre informatice şi poate că Guvernul ar trebui să le ia mai în serios.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ciubuc Ciprian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt unul dintre acei parlamentari care a semnat "Memoriul pentru pace", un memoriu adresat tuturor instituţiilor abilitate din România şi la care am primit răspuns.

Este regretabil că acest Guvern, condus de actuala coaliţie de guvernare, abia acum s-a trezit, după aproape un an de zile de când a început războiul în Ucraina, cu agresiunea rusă, a decis să protejeze sistemul informaţional şi securitatea instituţiilor abilitate în România.

Voi susţine acest proiect de lege, însă vreau să trag un semnal de alarmă. România, astăzi, încă mai trăieşte după Pactul Ribbentrop-Molotov. Deci e timpul, stimaţi colegi, să fim un parlament activ şi să cerem, în negocierile cu ţările vecine... Viitorul ţării noastre este afectat şi atunci e foarte important ca să fim foarte responsabili, nu să trimitem armament în Ucraina, dar să protejăm sistemele energetice şi sistemele informaţionale.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă de la nr. crt. 1 la 19 există obiecţii? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.

Ultimul punct de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x 551/2022) (rămas pentru votul final).  

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei; PL-x 551/2022. Suntem în procedură de urgenţă.

Comisia pentru politică economică şi/sau Comisia pentru industrii, vă rog, raportul comun.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Costel Neculai Dunava:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse prevăzute în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să propuneţi şi timp de dezbatere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Costel Neculai Dunava:

Timp de dezbatere 10 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Zece minute timp de dezbatere.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Cu 210 voturi pentru, 7 contra, 10 minute timp de dezbatere, aprobat.

Dezbateri generale, domnul Puşcaşu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ieri, în comisiile reunite pentru industrii şi pentru politică economică, am asistat la un exerciţiu de PR pentru arcul guvernamental care şi-a subordonat parlamentarii din partidele coalizate într-un act legislativ stufos, greoi şi discreţionar aplicabil.

În loc să creeze facilităţi sau subvenţii, în mod nediscriminatoriu, Guvernul reiterează categorii sociale, profesionale sau folosind alte criterii, cărora le acordă, într-o totală lipsă de demnitate, sub forma unor pomeni de la stăpânire, preţuri subvenţionate pentru energie, după criterii nefundamentate şi folosind reguli complexe, greu de implementat într-o scurtă perioadă în care ordonanţa Guvernului ar trebui să producă efecte.

Ca atare, vom avea o piaţă care va fi din nou bulversată, facturarea se va face haotic de către distribuitorii de energie, aceştia fiind din nou predispuşi abuzurilor în activitatea de facturare.

Ieri am fost martor la un simulacru de exerciţiu democratic, în care parlamentari onorabili, de altfel, prin prezenţa lor au fost practic depersonalizaţi în impunerea participării la un proces cu vot final prestabilit. Cu un ministru prea des criticat de partenerii de guvernare, dar menţinut în funcţie într-un mod paradoxal şi inexplicabil pentru Opoziţie, cu un guvern eclectic, aliat împotriva naturii, au reuşit să-şi impună voinţa, legitimându-se, prin votul unor parlamentari fără libertate de conştiinţă şi pe deplin obedienţi reprezentanţilor intereselor antinaţionale.

Drept pentru care, noi o să votăm împotriva unui asemenea demers. Deşi lăudăm intenţiile, considerăm că modalitatea prin care se încearcă ajutorarea categoriilor defavorizate şi a cetăţenilor României pentru...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

...suportarea preţurilor în creştere la energie trebuie făcută într-un mod care să ajute în mod real şi să creeze premisele unei...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Lucian-Florin Puşcaşu:

... dezvoltări economice, nu a unei situaţii greu de suportat în viitor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Prună, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă întreb şi eu cu ce au greşit românii să aibă parte de un guvern şi un parlament care le mai pune piedică la fiecare pas şi care sabotează economia şi sistemul energetic românesc încă o tură?

Această coaliţie PSD-PNL şi-a demonstrata cu vârf şi îndesat incompetenţa.

În ultimele douăsprezece luni aţi ciuruit legislaţia din domeniul energiei de şase ori prin ordonanţe de urgenţă.

Aţi creat scheme din care s-au îmbogăţit "băieţii deştepţi" şi statul român a câştigat peste 43 de miliarde de lei din creşterea preţurilor la energie, care nu se văd în reducerile de facturi.

Aţi pus pe butuci industria României. Aproape 4.000 de locuri de muncă s-au pierdut din marile companii industriale, care şi-au redus activitatea sau s-au închis pe bandă rulantă şi aţi pus nişte oameni pe drumuri şi aţi ruinat nişte vieţi.

Pragurile de consum pe care le-aţi stabilit artificial au pus românii în faţa unor facturi uriaşe şi chiar şi acum oameni cu venituri modeste, care depăşesc cu câţiva kilowaţi oră pragul de 255, plătesc facturi explodate. Şi am vrut să corectăm acest lucru, să corectăm aceste nedreptăţi în comisie, însă v-aţi opus, dar vom susţine acele amendamente astăzi.

Şi aş vrea să spuneţi adevărul oamenilor. Ceea ce s-a votat ieri în Comisia pentru industrii, practic toate acele praguri de 1,3 lei şi toate acele modificări pe care le-aţi făcut intră în vigoare abia de la 1 ianuarie 2023; asta înseamnă încă o lună şi jumătate de facturi explodate pentru oameni şi pentru industrie.

Dar, stimaţi colegi, problema fundamentală este că toate aceste măsuri sunt nişte plasturi, care atunci când vor fi smulşi, va curge sânge, pentru că dacă nu...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...nu încurajaţi investiţiile în producţia de energie şi dacă continuaţi să le sabotaţi, asta nu ne va scoate din această criză energetică.

Aceste măsuri nu introduc niciun kilowatt-oră nou în sistem, dimpotrivă riscă să scoată capacităţi de producţie...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă supăraţi pe mine, dar vă rog să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...din sistem.

Finalizez imediat, domnule preşedinte!

Astăzi vreau să susţinem şi noi, USR, vom susţine amendamentele pe care le-am depus în comisie şi pe care dumneavoastră le-aţi respins.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ajungem şi acolo!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Nu vom susţine această lege şi aş vrea, totuşi, să demonstraţi că vă pasă de români şi să votaţi amendamentele noastre.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Roman, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am ascultat şi eu apocalipsa după Opoziţie. Am înţeles de la primul reprezentant al Opoziţiei că sunt măsuri bune şi intenţii bune, dar nu pot fi votate, iar de la celălalt reprezentant al Opoziţiei am înţeles că n-am înţeles cum domnul Cioloş lua decizia de închidere a minelor, în perioada în care era prim-ministru, iar dânşii erau cei mai mari susţinători ai ideii de liberalizare.

Acum, cetăţenii României care se uită la noi trebuie să ştie că în forma adoptată ieri de comisiile reunite din Camera Deputaţilor, cei care au anunţat astăzi un vot împotrivă vor vota, de exemplu, împotriva celui mai scăzut preţ pentru familiile monoparentale şi pentru familiile cu trei copii.

Totodată, cei care sunt acasă şi fac diferenţa între perdele de fum şi realitate trebuie să mai ştie că cei care astăzi votează împotrivă vor vota împotriva unui preţ plafonat la 1 leu pentru şcoli, grădiniţe, creşe, spitale, care riscau să se închidă din cauza diferenţelor de preţ mari.

Cei care astăzi votează împotrivă trebuie să ştie că ar fi votat împotriva scăderii facturii la apă, pentru că operatorii judeţeni de apă şi operatorii regionali nu erau incluşi în forma venită de la Senat.

În altă ordine de idei, cei care critică astăzi acest text n-o fac decât din politicianism, nici într-un caz din interes pentru oameni, pentru că forma adoptată de mult hulitul, din partea dumneavoastră, ministru Virgil Popescu..., adevărul este că Virgil Popescu a găsit soluţii pentru aceste probleme, ...

Voci din sală:

Ha, ha, ha!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

...în timp ce dumneavoastră nu faceţi decât să prezentaţi o situaţie apocaliptică.

Veniţi cu soluţii! Le putem discuta.

N-aţi venit decât cu texte politice şi cam atât!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Manta, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu Manta:

Bună ziua!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mă uitam la intervenţia colegilor de la USR şi rar mi-a fost dat să văd atâta ipocrizie.

Sâmburii crizei energetice prin care trecem acum au fost plantaţi şi susţinuţi de dumneavoastră, doamna Prună, când aţi făcut acea liberalizare sălbatică pe care aţi propovăduit-o. (Aplauze.)

Faptul că sunt membri ai dumneavoastră care sună la 112 şi care închid cariere miniere, faptul că aţi atacat la Curtea Constituţională o lege care punea în sistemul energetic naţional nişte hidrocentrale... sunt fapte. Sunt fapte pe care oamenii le văd şi le judecă!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Suntem în procedură de urgenţă, doamna Prună, şi Grupul USR a avut vorbitor.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Drept la replică!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Drept la replică.

O voce din sală:

Bravo, Daniel!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ce prieteni am devenit!

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Stimaţi colegi,

Vă mai spun încă o dată şi de data asta poate vă intră şi în cap...

Voci din sală:

Oooo! (Rumoare.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...nu liberalizarea pieţei a crescut preţurile la energie.

Nu ne mai duceţi înapoi în comunism, aşa cum vreţi fiecare dintre voi, şi marii liberali de la PNL, şi PSD.

Ceea ce a crescut preţurile la energie este tocmai lipsa de investiţii. Şi asta vă spuneam, că dumneavoastră, prin aceste modificări legislative continue, ordonanţă după ordonanţă, nu faceţi decât să omorâţi investiţiile şi, mai mult decât atât, să goniţi investitorii. Uitaţi-vă numai la numărul de companii care în ultimii 6-7 ani au fugit de România, deşi au venit aici să investească în sectorul energetic, să investească în producţia de gaze naturale, să investească în distribuţie, să investească în furnizare, iar dumneavoastră nu faceţi decât să-i goniţi pe toţi.

Ar trebui, totuşi, să vă puneţi nişte întrebări despre ce credibilitate mai are România! Dacă vreţi să ne închidem aici, exact ca pe vremea comunismului, şi dacă credeţi că, nu-i aşa?, România poate să se descurce şi singură, cu un război la graniţă, eu cred că vă înşelaţi şi ar trebui să vă uitaţi un pic în oglindă înainte să veniţi, să proferaţi minciuni de aici, de la tribuna Parlamentului. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Dancă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am fost ieri la aşa-zisa dezbatere din Comisia pentru industrii şi Comisia economică pentru acest proiect de lege, cu privire la Ordonanţa nr. 119.

Am văzut ceea ce va urma în perioada următoare din partea coaliţiei PSD-PNL-UDMR-minorităţi la adresa românilor şi a celor care vor să-i sprijine cu adevărat pe români şi să le apere interesele.

Dictonul "Taci şi înghite!", asta a fost dezbaterea în comisiile reunite ale Parlamentului, pentru industrii şi pentru politică economică, cu privire la toate propunerile venite din partea mediului de afaceri, din partea asociaţiilor profesionale, din partea Opoziţiei, din partea deputaţilor Forţa Dreptei. Pur şi simplu, la ordinul lui Ciolacu, Ciucă s-a executat şi comisiile reunite au trecut cu tancul amendamentele propuse de coaliţia PSD-PNL-UDMR, în timp ce toate celelalte propuneri au fost respinse.

Ca să fie clar pentru toţi românii, odată cu adoptarea acestei legi preţurile la energie vor creşte şi mai mult!

Printr-un amendament adoptat de coaliţia PSD-PNL-UDMR, practic preţul la energie pentru toţi cei care vor depăşi plafonul de 300 de kilowaţi va ajunge la 1,3 lei pe kWh, asta însemnând o dublare a preţului la energie pentru toţi cei care consumă mai mult de 300 de kilowaţi. Contrar a tot ceea ce aţi declarat la televizor în această toamnă, aţi minţit românii, aţi promis că veţi elimina raportarea la consumul din anul anterior, nu aţi făcut-o!

Aţi promis că veţi scădea preţurile la energie odată cu modificarea Ordonanţei nr. 119,...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog şi pe dumneavoastră să finalizaţi!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...nu aţi făcut-o!

Aţi inclus bisericile în categoria IMM-urilor, aţi uitat de cabinetele medicale private, de stomatologi, de liber profesionişti şi toate societăţile comerciale mai mari decât cele din categoria IMM-urilor. Pur şi simplu aţi minţit pe toţi românii că veţi îmbunătăţi această ordonanţă...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

... şi nu aţi făcut decât s-o adoptaţi într-o formă şi mai gravă care va duce la preţuri şi mai mari la energie. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Pe procedură, domnul Coleşa.

Şi le reamintesc tuturor colegilor de la AUR că suntem în procedură de urgenţă şi deja la dezbateri generale a vorbit cineva.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, pe procedură.

Am primit raportul pentru PL-x 551/2022 în urmă cu câteva minute şi, dacă vă uitaţi pe el, la tabelul cu amendamente respinse, veţi vedea că la acelaşi marginal, de exemplu la marginal 1, sunt sute de amendamente, deci pe câteva zeci de pagini, pe 75 de pagini se întind o mulţime de amendamente care sunt puse la acelaşi marginal, fiind astfel cu totul şi cu totul imposibil de a fi susţinute. Sau putem considera marginalul complet inutil şi vă propun să specificăm articolul, alineatul, litera la care se referă amendamentul nostru, atunci când îl susţinem.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Când vom ajunge acolo vă asigur că vom supune la vot exact ceea ce trebuie, specificând şi marginal, şi articol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Tot pe procedură, la obiect, 20 de secunde, domnule preşedinte!

Mulţumesc.

De asemenea, vreau să vă informez şi să fie notat, pentru stenogramă, eu, ieri, în şedinţa comisiilor reunite mi-am însuşit câteva amendamente care nu se regăsesc în raport ca fiind amendamente însuşite de mine.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Dezbaterile generale au fost finalizate.

Vă rog daţi drumul la cele zece minute, pentru că intrăm la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Vom merge din 10 în 10 la amendamentele admise.

Vă rog să fiţi atenţi!

Dacă de la 1 la 10, la amendamente admise, aveţi obiecţii sau comentarii?

Doamna Prună.

 
     

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

La respinse!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Când ajungem la respinse, doamna Prună!

Domnul Dancă, de la 1 la 10 la amendamente admise?

 
     

Domnul Ionel Dancă (din sală):

Da, la amendamente admise!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Vă rog. Indicaţi şi marginalul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Marginal 5, domnule preşedinte.

La lit. b), contrar a ceea ce aţi declarat public, aţi păstrat referinţa pentru consumatorii care consumă între 100 şi 255 kW, raportarea la anul anterior.

Şi, în acelaşi timp, în interiorul acestui articol, modificarea articolului, lit. b) de la marginal 5, aţi introdus cea mai dăunătoare, cea mai dureroasă modificare a acestui text de lege pentru toţi românii. În textul acestui articol, spuneţi foarte clar - pentru consumatorii care depăşesc plafonul de 300 kW, întregul consum se va plăti la 1,3 lei/kWh.

Asta înseamnă dublarea preţurilor la energie, şi aşa enorme, pentru cei care consumă mai mult de 255 kW.

Vă solicit să respingeţi acest amendament admis.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă reamintesc, suntem la amendamente admise, marginal 5.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

165 de voturi pentru, 55 contra, 10 abţineri.

Marginal 5 rămâne în forma de la comisie.

Mai departe.

Dacă între 1 şi 10 mai există? Nu.

Între 11 şi 20? Nu. Aprobate.

21-30? Nu. Aprobate.

31-40? Nu. Aprobate.

40-44? Nu. Aprobate.

Trecem la amendamente respinse.

Doamna Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte,

La nr. crt. 1, la art. 1...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 1, deci.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...da, numărul curent, exact, e acelaşi lucru... art. I lit. a) am propus un amendament, tocmai pentru că nu aţi vrut să adoptaţi soluţia noastră de reducere de taxe în factură şi de ajutat direct oamenii prin acele vouchere de 1.000 de lei care puteau fi ajustate. Am propus ca toată lumea să primească acest ajutor. Mai întâi, pe prima tranşă de 100 kW toată lumea să plătească 0,68, iar pe următoarea tranşă, între 100 şi 255 kW, toată lumea să plătească 0,8 lei, iar ce depăşeşte să se plătească la acel plafon pe care l-aţi stabilit dumneavoastră.

Vrem să reparăm nedreptatea pe care aţi făcut-o. Toţi oamenii plătesc taxe şi impozite în ţara aceasta. Nu înţelegem de ce îi discriminaţi pe unii şi îi ajutaţi doar pe alţii.

Aşa că vă rog să supuneţi votului acest amendament al nostru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Amendamente respinse, marginal 1.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

79 de voturi pentru, două contra, 170 de abţineri.

Rămâne respins.

Mai aveţi, doamnă Prună?

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Tot la nr. crt. 1, lit. ii). Am propus ca acele declaraţii care trebuie depuse de oamenii care au în întreţinere până la 3 copii să se poată face şi electronic. Trăim în România anului 2022, cred că este normal să nu ţinem oamenii la cozi kilometrice şi să poată să trimită acele declaraţii către furnizori şi electronic.

Putem să punem direct în textul legii, nu să lăsăm pe mai departe în norme şi alte asemenea, ca să fie cât se poate de clar şi să nu mai vedem iar la televizor oamenii care stau în frig să depună acele declaraţii.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 1, lit. ii)

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

83 de voturi pentru, unul contra, 154 de abţineri.

Doamna Prună.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mai am un amendament la nr. crt. 7.

În cazul în care nu sunt alţi doritori care să susţină amendamente...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunt.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...pot să susţin acum?

Dacă nu, revin la nr. crt. 7.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Până la nr. crt. 7 mai sunt?

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

La nr. crt. 1, la art. I alin. (1) lit. c) pct. 2 - pagina 130, dacă e mai uşor - e un amendament care încearcă să îndrepte o eroare, în sensul în care ordonanţa, dar şi legea de aprobare a ordonanţei prevăd că aeroporturile intră sub incidenţa acestei legi, însă... (Vociferări.) ...însă se referă...(Vociferări.) ...da, se referă strict la aeroporturile din subordinea autorităţilor locale, iar în România mai există 3 aeroporturi care sunt în subordinea autorităţilor centrale, în speţă, în subordinea Ministerului Transporturilor, şi anume - aeroportul din Timişoara, aeroportul din Constanţa şi Aeroportul Otopeni din Bucureşti.

Prin urmare, voi da citire acestui amendament care a fost respins în comisii.

Este un amendament al celor 4 partide, formaţiuni care fac parte din coaliţia de guvernare - PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale.

Repet, nr. crt. 1, alin. (1) al art. I lit. c) pct. 2. Şi amendamentul presupune ca după "Metrorex S.A." să mai intervină şi următorul text - "precum şi aeroporturile care sunt în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii".

Astfel, dacă acest amendament va fi admis, pe lângă aeroporturile care sunt în subordinea autorităţile locale, vor beneficia de prevederile prezentei legi şi cele 3 aeroporturi care sunt la Ministerul Transporturilor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci art. I alin. (1) lit. c) pct. 2, de la pagina 130, amendament respins.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

204 voturi pentru, unul contra, 43 de abţineri.

Amendamentul respins a fost admis.

Am înţeles, domnule Dancă... numai o secundă... că aveţi la art. I alin. (1) lit. b).

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Da, domnule preşedinte de şedinţă.

Suntem în continuare la marginal 1.

Înainte de lit. c), domnule Simonis, e lit. b).

Şi daţi-mi voie să susţin amendamentul respins de la art. I alin. (1) lit. b), amendamentul iniţiat de deputaţii din Forţa Dreptei, prin care rezolvăm problema consumului celor care depăşesc plafonul de 300 kWh.

În primul rând, eliminăm raportarea la consumul din anul anterior, n-are nicio logică.

Propunem eliminarea limitei de consum - 255 kWh şi revenirea la 300 kWh, pentru că această limită nouă de consum - 255 kWh - este pur şi simplu artificială, din pix, stabilită de ministru.

Apropo, ministrul nu este prezent. Cine ştie prin ce ţări calde umblă când aici se dezbate problema preţurilor la energie pe timp de iarnă?!

Şi, prin urmare, vă propun să adoptaţi următorul amendament - preţ plafonat - maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici, pentru un consum lunar curent de până la 300 kWh. Consumul de energie care depăşeşte acest plafon de 300 kWh se facturează conform preţului din contract sau potrivit prevederilor legale din acest proiect de lege.

Vă rog să votaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...acest amendament.

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...art. I...

 
     

Domnul Ionel Dancă:

...marginal 1.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...art. I alin. (1) lit. b)...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

De acord.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...amendamente respinse.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

77 de voturi pentru, 163 de abţineri. Respins.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

Şi, dacă îmi permiteţi să continui, tot la marginal 1, domnule preşedinte. (Vociferări.)

Este vorba de un amendament respins la art. I alin. (1) lit. d), care prevede un preţ plafonat de maximum 1 leu/kWh pentru spitale publice şi private. Şi noi, parlamentarii din Forţa Dreptei, am inclus în acest amendament cabinetele medicale publice şi private care îşi desfăşoară activitatea potrivit Ordonanţei nr. 124/1998, precum şi unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. Faţă de ceea ce aţi adoptat dumneavoastră prin proiectul de lege - este o bătaie de joc, cabinetele medicale individuale nu sunt incluse în acest amendament, sunt la un alt amendament şi vor trebui să plătească 1,3 lei/kWh, în timp ce spitalele vor avea un preţ de 1 leu/kWh. (Vociferări.)

Ba aşa este, domnule Andronache. Nu aţi participat la dezbateri, se vede că nu cunoaşteţi textul legii...

O voce din sală:

Timpul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...1 leu/kWh. Şi cabinetele medicale individuale au dreptul la 1 leu/kWh, ca şi spitalele.

Iar unităţile de cult, bisericile - este de-a dreptul o blasfemie ce-aţi făcut, le-aţi inclus în categoria IMM-urilor, cu un preţ plafonat pentru 85% din consum, în loc să fie în categoria instituţiilor publice...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...de utilitate publică, cu un preţ de 1 leu/kWh pentru 100% din consum.

Vă propun să adoptaţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Oricum, a expirat timpul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionel Dancă:

...amendamentul respins de la lit. d).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Art. I alin. (1) lit. d), amendamente respinse.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

76 de voturi pentru, unul contra, 155 de abţineri.

Amendamentul rămâne respins.

Stimaţi colegi,

Timpii de dezbatere au fost epuizaţi. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (din sală):

Mai avem un amendament!

(Domnul deputat Ilie-Alin Coleşa solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Îmi pare rău.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că mai avem şi sesiunea de vot final şi la ora 13.00 avem şi plen comun.

 
     

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Eu n-am înţeles de ce l-aţi chemat pe el, când eu eram înscris înaintea lui.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr. 4, obiecţii comentarii? Adoptată.

Anexa nr. 5, obiecţii, comentarii? Adoptată.

Propunerea legislativă rămâne la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (PL-x 529/2022) (rămas pentru votul final).  

24. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică; PL-x 529/2022.

Comisia pentru administraţie sau Comisia...

Haideţi să vă dau raportul. (Se adresează doamnei deputat Simona Bucura-Oprescu.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Gabriel Andronache (din sală):

Are Sabin raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan-Sabin Sărmaş (din sală):

Scuze, doamnă preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, domnul Sărmaş.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ioan-Sabin Sărmaş (din sală):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (Vociferări.)

Aşa fac.

În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, pentru dezbatere în fond, cu prezentul proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021, în sensul stabilirii modului de salarizare a funcţiilor de demnitate publică numite şi a funcţiilor specifice de conducere şi de execuţie din cadrul Directoratului.

În urma dezbaterilor, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Apostol, Grupul USR, dezbateri generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Stimaţi colegi,

Trebuie să ştiţi ce votăm alături de ceea ce a anunţat antevorbitorul meu.

Votăm şi creşteri salariale pentru Cancelaria prim-ministrului; pentru complexitate în muncă.

Eu vă întreb, ce complexitate în muncă fac angajaţii de la Cancelaria prim-ministrului? Atrag fonduri europene? Au condiţii dificile de muncă? Eu nu cred.

Atât am avut să vă anunţ - că votaţi, alături de creşterile salariale din DNSC, şi creşteri pentru Cancelaria prim-ministrului. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Diana-Anda Buzoianu.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Diana-Anda Buzoianu:

Bun. Sub acoperirea unui proiect bun, de care România are nevoie, aţi mai reuşit să daţi un atac la bugetul de stat.

Practic, în momentul de faţă, noi discutăm de un proiect de securitate cibernetică de care România are nevoie şi haideţi să spunem lucrurilor pe nume.

Hai să nu ne amintim de momente ridicole, cum a fost, de exemplu, dezbaterea Legii securităţii cibernetice a României, în care ministerul nu a reuşit să oprească nişte troli care au vrut să preia de fapt toată discuţia.

Dar hai să discutăm şi despre lucruri cu adevărat importante, cu impact.

De exemplu, anul acesta, la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, bazele de date, cu date sensibile, de sănătate, a zeci de mii de români, au fost publicate.

Aceste baze de date, până în momentul de faţă, pentru faptul că au fost publicate, pentru toată această uriaşă, de fapt, scurgere de baze de date, nu există până în momentul de faţă nici măcar o singură consecinţă.

Am pus o întrebare şi la Ministerul Sănătăţii, am pus întrebare şi la Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate. Toate autorităţile din România consideră că pentru un astfel de incident de securitate cibernetică nu este nevoie să fie făcut absolut nimic.

Toate autorităţile au reacţionat - OK.

Deci noi avem nevoie de această lege, avem nevoie să avem măsuri mult mai dure pentru asigurarea securităţii cibernetice în România, dar n-avem nevoie să prăduim bugetul public cu proiecte care, de altfel, sunt bune, dar pentru, de fapt, a justifica sinecuri pe care vrem să le aducem în tot felul de departamente ale ministerului. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Pavel Popescu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Pavel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, vreau să încep prin a mulţumi liderilor de grup, Gabi Andronache, Alfred Simonis - care este şi co-semnatar al proiectului -, şi lui George Tuţă - care a co-semnat proiectul - şi, nu în ultimul rând, doamnei Simona Bucura şi domnului Adrian Solomon, de la Comisia pentru administraţie şi de la Comisia pentru muncă, cât şi tuturor colegilor care au înţeles modul în care funcţionează lumea de astăzi, lumea în care trăim, şi au înţeles că România are nevoie de o instituţie ca Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, în condiţiile în care atacurile cibernetice astăzi sunt la o cotă, nu alarmantă, o cotă foarte, foarte, foarte mare.

Mulţumesc pentru acest efort şi cred că domnul Dan Cîmpean va pune acolo, în Directorat, o echipă puternică, care să ducă România pe plan internaţional acolo unde îi este locul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Ciprian-Titi Stoica, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x 551/2022) (rămas pentru votul final).  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Pe procedură.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vreau să vă atrag atenţia că la precedentul proiect de lege aţi încălcat atât Regulamentul, cât şi bunul-simţ, nedându-i şansa colegului nostru, Alin Coleşa, să susţină amendamentul de la lit. a). Aţi dat dreptul celorlalţi, care aveau amendamente la lit. b) şi c) şi nu i-aţi dat şansa să susţină.

Mulţumesc. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. M-am certat cu bunul-simţ.

Domnule Simion, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Trebuie să spunem românilor cum se fac legi în acest Parlament.

O idee bună, care era Directoratul Cibernetic, a fost parazitată şi astfel mărim salariile pentru cei din Cancelaria prim-ministrului, printr-un amendament introdus la final, printr-un amendament în care iniţiatorul nu ne spune care sunt competenţele digitale, ce abilităţi de IT au cei din Cancelaria prim-ministrului.

Aşa faceţi, prin subterfugii de genul acesta, cu multe legi, după care românii vor crede că aici, în Parlament, nu facem nimic altceva decât să mărim salariile celor din administraţia publică. Motiv pentru care vom vota contra.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu. Aprobat.

Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecţii?

Anexa cu amendamentele respinse? Nu. Aprobată.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Stimaţi colegi,

5 minute pauză. (Vociferări.)

Urmează sesiunea de vot final.

 
  Supunerea la votul final:  

După pauză

Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile, să putem începe sesiunea de vot final.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vom începe cu un vot pentru verificarea cvorumului.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

209 colegi prezenţi, suntem în cvorum.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 605/2022) (adoptat);

Capitolul I. Legi ordinare. Adoptări

1. Proiectul de Lege pentru completarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 605/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

222 de voturi pentru, 21 contra, 3 colegi nu votează. Adoptat.

Explicarea votului, domnul Cristian Brian.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Brian Cristian:

Stimaţi colegi,

Această lege a USR va opri furtul şi corupţia din domeniul sportului.

Este important să conştientizăm faptul că sportul nu este un domeniu, un sac fără fund pentru "băieţii deştepţi", în timp ce românii tânjesc după performanţele sportivilor din alte vremuri.

Şi, de aceea, vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat acest proiect de lege.

Mai puţin domnului George Simion - şi Grupului AUR -, care, dacă am fi fost acum pe un stadion, noi am fi fost suporterii, iar dumnealui - Mitică Dragomir. (Aplauze.)

Şi, de aceea, domnule Simion, nu o să vă trimit la brutărie, dar o să vă invit să citiţi proiectele de lege înainte să le votaţi.

Vă mulţumesc încă o dată pentru votul favorabil.

Şi, înainte, pentru sportul curat din România! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simion, vă rog. (Vociferări.)

Încă nu v-a asemuit nimeni cu Mitică Dragomir. (Râsete. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Votul nostru a fost contra felului în care domnul Brian Cristian a ales să paraziteze această temă.

Voci de la USR:

Şi aţi votat exact aşa! Aţi votat împotrivă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Suntem de acord ca preşedinţii federaţiilor sportive să fie verificaţi de Agenţia Naţională de Integritate, fără probleme, însă domnul Brian Cristian şi cei de la USR s-au gândit să mai vorbească un pic despre minorităţile sexuale, despre Campionatul Mondial din Qatar şi despre agenda proprie, globalistă, neo-marxistă. (Râsete. Vociferări.)

Pentru viitor, când domnul Brian Cristian mai are proiecte de lege, de altfel, binevenite, să ştie că nu poţi să vorbeşti de Mitică Dragomir, de Qatar şi de minorităţile sexuale când legea este despre altceva. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol (PL-x 48/2021) (adoptat);

2. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol; PL-x 48/2021.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

Cu 216 voturi pentru, două contra, 43 de abţineri, aprobat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie (PL-x 49/2021) (adoptat);

3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie; PL-x 49/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 220 de voturi pentru, 3 contra, 39 de abţineri, aprobat.

4.

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Domnul Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Am votat pentru acest proiect de lege, la iniţiativa preşedintelui Comisiei pentru agricultură, care a insistat pentru introducerea acestui punct pe ordinea de zi.

Însă atrag atenţia asupra unui proiect de lege periculos, la nivelul lobby-ului, probabil, din Australia, ţară cu care concurăm pentru exportul animalelor, vânzării animalelor în viu. Se încearcă introducerea la Senat a unui proiect de lege care ar prevedea interzicerea exportului de animale în viu.

Mai ales în lumea arabă acest lucru se întâmplă în momentul acesta.

Şi e o ramură importantă din economie.

Rog colegii deputaţi să fie atenţi la acest proiect de lege.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei (PL-x 553/2022) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

4. Proiectul de Lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei; PL-x 553/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

257 de voturi pentru, unul contra, 4 abţineri. Aprobat.

Domnul Coleşa, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Foarte pe scurt, am uitat să adaug un lucru foarte important la dezbateri generale. Faptul că noi interzicem importul de... achiziţia de produse informatice din Federaţia Rusă, în special, pentru un anumit produs - Kaspersky - nu este suficient.

După opinia noastră, achiziţia de produse informatice, cel puţin cele care au legătură cu securitatea, de către Guvern, instituţii şi autorităţi publice, ar trebui să se facă din interiorul ţării. Avem firme şi produse mature, de top mondial, cum ar fi Bitdefender, care sunt 100% româneşti, 100% sigure, care ar trebui achiziţionate în locul celor de aiurea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, precum şi pentru completarea Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 529/2022) (adoptat);

5. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, precum şi pentru completarea Anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 529/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

187 de voturi pentru, 65 contra, 7 abţineri.

Domnul Molnar, explicarea votului, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu-Iulian Molnar:

USR a votat împotrivă, pentru că această lege este un exemplu foarte bun de cum să iei un lucru bun şi să-l perverteşti în interesul partidului.

A trebuit să vă băgaţi o şopârlă. A trebuit neapărat. Nu v-a ajuns că în ultimele luni aţi creat 70.000 de posturi la nivel guvernamental, a trebuit să mai băgaţi încă 70 de oameni cărora să le măriţi salariile. Şi pentru ce? Ca să vi-i... pentru voturile voastre, bineînţeles. Şi asta, acum. Acum, când suntem în criză, când românii se chinuiesc... (Vociferări.) ...să-şi plătească facturile, pe voi asta vă interesează, să vă asiguraţi activul de partid.

Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Pavel Popescu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Pavel Popescu:

Sincer, vă spun, nici nu ştiu de unde este domnul, de la ce partid, de la USR sau de la AUR, dar nu e mare diferenţă. (Vociferări.)

Fac pariu că cei care au luat cuvântul pe acest subiect nu s-au uitat nici măcar o secundă pe organigrama Guvernului. (Vociferări.)

În primul rând, acei 15% din Cabinetul premierului au fost pierduţi în urma unei legislaţii care a trecut acum câteva luni.

Şi, pentru informarea dumneavoastră, domnule coleg, ca să nu vă dau numele, să ştiţi un singur lucru - Cabinetul premierului, şeful Cabinetului premierului este cel responsabil, este şeful Grupului de implementare a Centrului European de Securitate Cibernetică şi, împreună cu stafful premierului şi cu alte instituţii din statul român, se întrunesc o dată pe săptămână pentru îndeplinirea acestui obiectiv naţional.

O voce de la USR:

Lasă poveştile astea, că aţi respins amendamentul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Pavel Popescu:

Acesta este motivul pentru care acea expertiză pe care o invocaţi este un argument pentru acei 15% pe care i-au pierdut şi i-au recuperat.

Aşa că vă rog să nu minţiţi de la pupitrul Parlamentului, doar ca să faceţi nişte voturi pe care nu o să mai puteţi să le faceţi.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simion, Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Antevorbitorul meu aberează cu graţie... (Râsete.) ...din păcate.

Dacă asta este argumentaţia pentru noi posturi în administraţia publică, posturi despre care înţelesesem că nu se vor mai înfiinţa...

O voce de la USR:

Foarte bine plătite.

 
     

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Le cresc sporurile.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

...atunci... (Vociferări.)

Nu sunt. Pentru că am fost în Comisia economică, am cerut o evidenţă, am cerut o schemă de personal, legată de această agenţie. Ni s-a spus că schema de personal, ni s-a spus că strategia şi tot ce e legat de această agenţie vor veni după votul în plen.

Acesta este motivul pentru care noi am votat contra.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu simţeam nevoia să intervin, însă, în jargon, aş putea spune că bateţi câmpii majoritatea dintre cei care aţi luat cuvântul, pentru că, practic, nu se înfiinţează niciun nou post, nu se dă nicio majorare nimănui; se face o corecţie, în sensul următor.

Până acum câteva luni de zile, Cancelaria premierului era în subordinea SGG şi toţi angajaţii SGG beneficiau de acest spor. După ce s-a despărţit Cancelaria premierului de la SGG şi s-a mutat în subordinea premierului, direct, oamenii care au fost transferaţi, cu tot cu direcţie de la SGG la Cancelarie, cu tot cu Cancelarie, nu mai aveau acel spor. Adică, practic, le redăm sporul pe care l-au pierdut prin acest transfer, nu e nimic altceva!

Prin absurd, dacă, de exemplu, cineva ar evalua activitatea dumneavoastră, a celor de la USR, în Parlament, ar trebui să aveţi salarii mai mici decât noi, deşi n-ar fi corect nici asta... (Vociferări.) ...pentru că sunteţi şi voi parlamentari. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x 551/2022) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei; PL-x 551/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

177 de voturi pentru, 75 contra, 11 abţineri. Aprobat.

Domnul Coleşa, explicarea votului, Grupul AUR. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am votat contra acestei legi, pentru că a ajuns întreaga legislaţie care prevede sistemul energetic să fie o mare mizerie.

Sunt convins că marea majoritate a dumneavoastră nu v-aţi uitat peste ea şi acum doar comentaţi, dar este o imensă mizerie.

Şi aceste ultime două O.U.G.-uri adaugă un nou balast de mizerie. De ce spun asta? Pentru că piaţa energetică concurenţială este pur şi simplu o iluzie, este o piaţă în care preţul maxim este plătit pentru toţi vânzătorii. Este o iluzie pentru că ea a fost dezechilibrată prin aşa-zisa grijă faţă de mediu.

Iar, în mod concret, în acest PL-x avem nişte valori care nu sunt deloc fundamentate, sunt proaste, n-au legătură cu realitatea.

Ce am propus noi este doar un exemplu, este bazat pe nişte date concrete, cum ar fi faptul că consumul mediu de energie pe cap de locuitor în România este cel mai mic din Europa, fiind 225 kWh/lună, şi acesta ar fi trebuit să fie baza de plecare pentru toate aceste praguri.

Deci dacă noi nu subvenţionăm, de exemplu, consumul minim de 225 kWh pe cap de locuitor din România înseamnă că n-am subvenţionat nimic. Pentru că mai puţin decât atât oamenii nu pot să consume, deja au făcut economii peste economii, iar a pune nişte praguri de 100 kWh sau 200 kWh, indiferent de mărimea gospodăriei, practic, pentru că nu sunt doar copii acolo, pot fi şi bunici şi aşa mai departe... (Vociferări.) ...este o aberaţie. Pur şi simplu...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să finalizaţi.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...tot acest PL-x este un gunoi şi o aberaţie care loveşte atât în consumatori..., (Vociferări.) ...cât şi în producători. (Vociferări.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Doamna Prună, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

USR a votat împotriva acestei legi, pentru că instituiţi noi aberaţii - puneţi semn de egalitate între... (Vociferări.) ...între o întreprindere industrială şi un consumator casnic, dar favorizaţi, de pildă, IMM-urile, în raport cu consumatorul casnic. Astfel, un IMM plăteşte 1 leu/kWh, dar un consumator casnic care consumă mai mult de 300 kWh trebuie să plătească 1,3 lei. Este o nedreptate şi o aberaţie. Dar asta se întâmplă atunci când nu avem oameni care să fie preocupaţi de români, aici, în Parlamentul României, ci avem stăpâni care au un pix şi cu pixul acela stabilesc ei ce e bine şi ce e rău în ţara asta. (Vociferări.)

Şi, mai mult decât atât, aţi descurajat investiţiile, prin aceste modificări succesive, prin ordonanţe de urgenţă, la legile care ţin de piaţa de energie, aţi gonit investitorii din România şi aţi suprataxat producţia... (Vociferări.) ...iar aceşti bani se duc într-un fond pe care nici măcar nu aţi vrut să-l transparentizaţi. Pentru că noi, USR, am propus ca în fiecare lună să vedem şi noi câţi bani se duc în acel fond. Că am mai avut fonduri în România - şi fondul din privatizarea BCR şi fondul din supraaaciza pentru autostrăzi, dar românii n-au văzut niciodată banii din fondul acela, tot în găuri negre şi în sinecuri s-au dus.

Soluţiile erau simple şi vi le-am tot spus, cu ajutoare directe pentru consumatori, cu reduceri de taxe, cu credit fiscal pentru întreprinderile industriale şi pentru IMM-uri. Acestea erau soluţii simple, care nu se limitau la pixul unui politician vremelnic care se crede stăpânul României.

Ar trebui să vă fie ruşine şi să vă daţi seama că astăzi sunteţi responsabili pentru sabotarea economiei şi industriei româneşti şi pentru sabotarea investiţiilor în sectorul energetic, care sunt singurele care ne pot scoate din această criză..

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...a facturilor. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simonis, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Spun cu toată responsabilitatea, avem în Parlamentul României un partid captiv grupurilor de interese şi acest partid se numeşte USR. (Rumoare. Aplauze.)

O voce de la USR:

PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ori de câte ori... (Aplauze.) ...ori de câte ori cineva încearcă, în sprijinul românilor, să umble la profiturile exorbitante... (Vociferări.) şi vă reamintesc faptul... (Vociferări.) ...că în baza liberalizării susţinute de dumneavoastră, condiţionarea pusă pentru a intra la guvernare, în urmă cu un an de zile sau doi ani de zile... (Vociferări.) ...a făcut posibil ca o companie, un trader, să facă profit de peste 200 de milioane de euro în şase luni. Asta aţi făcut dumneavoastră. Şi, acum, când intrăm la profiturile acestea de 200 de milioane în 6 luni, sunteţi foarte supăraţi, pentru că sunt supăraţi stăpânii dumneavoastră. Şi vă înţelegem. (Vociferări.)

Dar mergeţi în privat şi intraţi pe competiţie liberă, nu în Parlamentul României, pentru a apăra profituri nesimţite, pe spatele românilor! (Aplauze. Vociferări.)

Ce Dumnezeu să te deranjeze la o ordonanţă, la o lege de aprobare a unei ordonanţe - şi aici vreau să le mulţumesc colegilor mei din PSD care au făcut eforturi pentru a convinge întreaga coaliţie şi, prin urmare, întregii coaliţii, pentru faptul că a aprobat aceste propuneri -, ce poate să te deranjeze la un preţ de 0,68 lei/kWh, dacă ai până în 100 kWh consumaţi? (Vociferări.)

 
     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Cum ai stabilit preţul acesta? Pe ce criterii?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ce te poate deranja la asta? (Vociferări.)

Ce te poate deranja să ai 0,8 lei/kWh, până în 255 kWh? (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ce te poate deranja să ai 1 leu la IMM-uri, la spitale, la servicii publice, la biserici?

În timp ce dumneavoastră ne spuneţi că am descurajat investitorii, tocmai ne-aţi spus că de ce nu ştiu ce leu la IMM-uri? Păi, asta încurajează investitorii.

Ce Dumnezeu vă poate deranja 1,3 lei, maximul, preţul plafonat, preţul maxim pe care îl poţi plăti pe 1 kWh?

Vă spun eu ce - pentru că îi iubiţi foarte mult pe aceia care vindeau cu 10 lei kilowattul, iar aceia sunt stăpânii dumneavoastră.

Voci de la PSD:

Bravo! Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Roman, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vreau să mulţumesc şi eu colegilor din PSD şi din UDMR, din coaliţie, că au... (Vociferări.) ...susţinut amendamentele noastre şi propunerile ministrului Virgil Popescu. (Râsete. Vociferări.)

Şi vreau să spun românilor de acasă... (Vociferări.) ...vreau să spun românilor de acasă... (Vociferări.) ...că astăzi, USR a votat împotriva familiilor monoparentale. (Vociferări.)

Astăzi, USR a votat împotriva celui mai mic preţ pentru familiile cu 3 copii. (Vociferări.)

Astăzi, USR a votat împotriva unui preţ cât mai mic pentru şcoli, dispensare şi spitale - pe care, probabil, cei de la USR le vor închise. (Vociferări.)

Astăzi, cei de la USR au dat un vot împotriva întreprinderilor mici şi mijlocii. (Vociferări.)

Şi, astăzi, cei de la USR au dat, în general, un vot împotriva românilor. (Vociferări.)

Dacă e să-i fie cuiva ruşine, dumneavoastră să vă fie! Dumneavoastră aţi vrut să închideţi minele, dumneavoastră aţi oprit dezvoltarea microhidrocentralelor, când România este la graniţă cu un război. (Vociferări.)

Dumneavoastră, aşa cum bine v-a spus Virgil Popescu, sunteţi cei care sabotaţi siguranţa energetică a României! (Vociferări.)

Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Miuţescu, din partea deputaţilor neafiliaţi. Şi cam atât la acest punct de pe ordinea de zi.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Adrian Miuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

E interesant că acum, aici, la votul final, asistăm la nişte dezbateri mai interesante decât cele din comisii.

Ieri, în comisii, şi astăzi, în plen, pot să spun că am asistat la un simulacru de dezbatere, pentru că toate amendamentele opoziţiei au fost respinse, deşi noi zicem că ar fi corectat multe din erorile care au fost în ordonanţa iniţială şi chiar ar fi adus posibilitatea să-şi respecte liderii partidelor de la putere promisiunile şi declaraţiile publice.

Ordonanţa rezultată este, după opinia noastră, o ordonanţă mai proastă decât cea iniţială, ordonanţa care a fost la început. Şi asta spunem pentru că atâta timp cât la final oamenii vor plăti mai mult decât erau - e vorba de ce depăşeşte 300 kWh vor trebui să plătească la 1,3 lei/kWh, ceea ce e mai mult. Atunci, nu putem fi de acord să votăm aşa ceva. Motiv pentru care deputaţii din Forţa Dreptei au votat împotrivă. Şi sperăm ca mai târziu să putem corecta aceste erori. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Csép, din partea Grupului UDMR.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Csép Éva-Andrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi eu doresc să mulţumesc colegilor, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor, care au votat amendamentul propus de UDMR, privind sprijinirea familiilor mari.

Am ajuns la momentul, în România, în care putem să discutăm în special despre sprijin acordat familiilor mari şi, totodată, un alt sprijin acordat familiilor monoparentale.

Este un început bun, dar cred că, în continuare, nu doar la nivel de declaraţii trebuie să ne ocupăm de problemele de zi cu zi pe care le întâmpină o familie numeroasă sau problemele de zi cu zi cu care se confruntă familiile monoparentale, ci chiar trebuie să continuăm acest demers şi să ajutăm în continuare aceste familii.

Cred că avantajele pe care le oferim acestor familii - numeroase sau cele monoparentale - nu sunt avantaje pierdute de alţii, ci sunt avantaje pentru a trăi şi a-şi creşte copiii într-un mediu sigur şi fără grija zilei de mâine.

Aşa că vă mulţumesc, stimaţi colegi.

Începutul este bun, haideţi să continuăm! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 (PL-x 426/2022) (adoptat);

Capitolul II. Legi organice. Adoptări

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991; PL-x 426/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

253 de voturi pentru, unanimitate. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice (PL-x 415/2021) (adoptat);

8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice; PL-x 415/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

166 de voturi pentru, 47 contra, 33 de abţineri. Adoptat, la limită.

Doamna Turcan, vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Astăzi aţi votat pentru ca 1.000 de persoane care au fost angajate suplimentar în sistemul de pensii să poată să finalizeze procesul de digitizare a tuturor celor 5 milioane de dosare de pensii.

Am iniţiat acest proiect pentru că este nevoie ca odată cu recalcularea pensiilor, care va fi făcută după o nouă lege, de reintroducere a echităţii pe bază de contributivitate în sistemul de pensii, acestea să poată să fie automat recalculate în format digital.

În momentul de faţă sunt foarte multe dosare care nu conţin toate documentele care să prevadă perioadele de contributivitate, astfel încât pensionarii, în momentul în care doresc să-şi reevalueze pensia, să aibă acces la aceste informaţii.

S-a spus aici, la dezbaterile generale, că au fost angajaţi pe spoială şi, în acelaşi timp, că nu era necesară angajarea.

Vreau să ştiţi că în momentul de faţă, Casa Naţională de Pensii are 295 de salariaţi în aparatul propriu şi 3.185 de salariaţi, inclusiv în Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care trebuiau să fi făcut tot procesul de digitizare şi, în acelaşi timp, evaluarea constantă a dosarelor care intră în plată.

Aşadar, cred că este un lucru bun că au fost angajaţi aceşti oameni. Au fost angajaţi prin concurs, pe tipuri diferite de specializare. Şi sper ca în luna martie, cel târziu, procesul să fie finalizat. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Până o invit pe doamna Ţoiu la microfon, daţi-mi voie să îi salutăm pe tinerii aflaţi la balcoane, care tocmai au avut ocazia să vadă nişte dezbateri antrenante.

Bine aţi venit la Camera Deputaţilor, dragi tineri! (Aplauze.)

Doamna Ţoiu, aveţi cuvântul.

Stimaţi colegi,

Mai avem 3 puncte pe ordinea de vot final şi vă reamintesc că deja colegii noştri senatori încep să intre peste noi, aşa că am putea să ne grăbim puţin.

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Ar trebui să-i scoateţi din sală, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ţoiu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Sigur.

Vă mulţumesc.

Este cât se poate de adevărat că în acest moment în România există multiple nedreptăţi la care sunt supuşi pensionarii.

Una dintre ele este că oameni care au avut aceleaşi contribuţii, aceeaşi vechime, acelaşi post ajung să aibă diferenţe între pensiile pe care le primesc, chiar şi de 1.000 RON. Aceste pensii trebuie recalculate astfel încât să fie echitabil date celor cu muncă şi contribuţii egale.

Dar, în acelaşi timp, avem 1.000 de persoane care au fost angajate, teoretic, temporar, să-şi facă treaba timp de un an de zile.

1.000 de oameni - un an de zile era arhisuficient.

Motivul pentru care astăzi aţi votat prelungirea acestor posturi nu este pentru că n-ar fi putut într-un an de zile să termine, ci pentru că în momentul în care s-ar fi terminat această digitalizare a dosarelor fizice, PSD-ul ar fi rămas fără scuză, în momentul în care nu-şi îndeplineşte nici acum promisiunea faţă de pensionari, de a le recalcula aceste pensii conform cu contribuţiile lor. Sunt prelungite posturile ca să fie prelungită scuza, ca să nu facă faţă acestei minciuni din campanii.

Pentru că cealaltă minciună - că n-ar fi putut să mărească pensiile din cauza plafonului din PNRR pentru ele - se dovedeşte, săptămâna aceasta a fi întocmai un neadevăr fără fundament. Pentru că tocmai cu creşterea de 12,5% nu va fi consumat mai mult de 7,7% din produsul intern brut de anul viitor. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 679/2022) (adoptat);

9. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 679/2022.

Stimaţi colegi,

Luaţi loc în bănci.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS    

227 de voturi pentru, 20 contra, o abţinere.

Doamna Turcan, doriţi explicarea votului sau trecem mai departe? (Vociferări. Gălăgie.)

În aplauzele sălii, doamna Turcan. (Râsete. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc pentru votul acordat astăzi... (Vociferări. Gălăgie.) ...acum vă mulţumesc în calitate de iniţiator... (Vociferări. Gălăgie.) ...întrucât aţi adus un plus de echitate în sistemul de pensii publice pentru nişte categorii speciale de angajaţi. Şi vă dau exemplul unor oameni care aveau onoarea să danseze în ansamblurile de dansatori profesionişti şi, pentru că s-au produs erori la modul de încadrare a contractelor de muncă, unii figurau ca dansatori profesionişti, alţii ca balerini profesionişti sau alţii ca balerini solişti, şi aveau condiţii de pensionare diferite.

Aşadar, pentru o categorie de oameni care fac cinste comunităţilor din care vin şi chiar României, astăzi aţi adus un plus de echitate şi vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Seidler, Grupul USR, vă rog. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Dragi colegi,

Acest proiect de lege, într-adevăr, a fost despre dansatori şi solişti în balet. Şi am găsit o oarecare legătură cu un text pe care vi-l citesc, foarte scurt - este art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 832/2022 - care spune că se menţin drepturile salariale existente ale celor care sunt transferaţi la Cancelaria premierului.

Adică, atunci când aţi spus că asta e o minciună, l-aţi contrazis pe preşedintele Partidului Naţional Liberal, premierul României, care semnează acest text şi care arată foarte clar cât de mare e ipocrizia.

Cred că cei care aţi susţinut altceva decât scrie într-o hotărâre de Guvern semnată de coaliţia dumneavoastră sunteţi nişte bieţi dansatori care v-aţi ţinut tutu-ul pe cap, dar vi se vede fundul gol. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

O voce de la USR:

Bravo! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog ca niciun coleg să nu se întoarcă cu fundul la tribună, să nu se vadă.

Vă rog, domnul Andruşceac.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Antonio Andruşceac:

Am reuşit prin acest vot, la care AUR a votat împotrivă, să mai facem o categorie de pensionari la 40 de ani şi să punem pe picior de egalitate balerinii profesionişti cu cei amatori, din ansamblurile folclorice.

Este ca şi cum am pune pe picior de egalitate sportul de masă cu sportivii profesionişti.

Nu putem fi de acord nici cu o asemenea asimilare a amatorilor cu profesionismul şi nici cu scăderea vârstei de pensionare, care, oricum, în legea actuală era la 50 de ani.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

O secundă.

Pe procedură, domnul Simonis, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere că următoarele două puncte sunt două proiecte extrem de importante, ambele, jaloane în PNRR, am să cer acordul plenului pentru a fi retrase de pe ordinea de zi... (Vociferări.) ...a votului final şi a le repune săptămâna viitoare... (Vociferări.) ...atunci când... (Vociferări.)

 
     

Domnul Cătălin Drulă (din sală):

Nu se poate să faci chestiunea aceasta! (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ba se poate. (Vociferări. Gălăgie.) Cu acceptul plenului, putem muta pe săptămâna viitoare aceste două proiecte. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Nu e adevărat!

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vreţi să şi apăsaţi, domnule Moşteanu?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Nu există niciun fel de procedură pentru a scoate în ultimul moment proiecte de pe ordinea de vot.

Nu puteţi să faceţi chiar ce vreţi, să vă bateţi joc de Parlamentul acesta, doar pentru că aveţi o majoritate! (Vociferări. Gălăgie.)

 
     

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu (din sală):

E spre binele României!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Vreţi să scoateţi proiectele acestea... (Aplauze. Gălăgie.) ...de la vot... (Aplauze. Gălăgie.) ...pentru că... (Aplauze. Gălăgie.) ...nu sunteţi în stare... (Aplauze. Gălăgie.) ...să munciţi mai mult de două ore... (Aplauze. Gălăgie.) ...şi colegii voştri... (Aplauze. Gălăgie.) ...au plecat din plen... (Aplauze. Gălăgie.) ...după două ore de stat aici, au plecat din plen şi nu mai aveţi voturi pentru organice. Asta este problema. (Vociferări.)

Stăm un pic, chemaţi-vă colegii de la cafele, de la băutură, de unde o fi, să vină să voteze.

O voce de la USR:

De la ţigări!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Un proiect, mai devreme, v-a trecut la limită, cu 166 de voturi, la limită la limită, la un vot. Sunteţi acum, pe hârtie aveţi 70% din Camera Deputaţilor, este o... mie mi-ar fi ruşine în locul vostru... (Vociferări.) ...să nu fiu în stare să strâng 50% din voturi! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

Deci nu este niciun fel de procedură... (Aplauze.) ...prin care se poate scoate de pe ordinea de zi... (Aplauze.)

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ne-am însufleţit.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

...vă rog să vă aduceţi...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am înţeles.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

...aduceţi-vă oamenii la vot...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am înţeles...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

...şi haideţi să votăm! (Aplauze.)

O voce de la USR:

Bravo! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...domnule Moşteanu.

Domnul Simion.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Eu nu cred că ai dumneavoastră colegi sunt la băut. (Vociferări.)

Dacă erau la cafea...

 
     

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Este post, nu se bea în post. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul George-Nicolae Simion:

Dacă erau la cafea, sigur, puteau să revină. (Vociferări.)

Noi suntem mai noi în această Cameră, ni s-a spus de mai multe ori să respectăm Regulamentul.

V-aş ruga să respectăm Regulamentul. Eram într-o procedură de vot final. Ar fi bine să se întâmple lucrul acesta.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Simonis. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Freddy, n-ai voie! Ştii că n-ai voie! (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Stoica...

 
     

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Eu am...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vă rog să mergeţi în banca dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

..eu am învăţat în viaţă că o tobă cu cât sună mai tare, cu atât e mai goală.

Prin urmare, nu e nevoie să faceţi atac de cord, aici... (Vociferări.) ...la...

 
     

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

Freddy, respectă Regulamentul!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...plenul Parlamentului.

Vă reamintesc că plenul este suveran şi poate introduce şi scoate de pe ordinea de zi, prin votul majorităţii, orice proiect.

Vă reamintesc că în urmă cu o săptămână sau două, chiar Grupul USR a retras de la votul final - în acord cu noi, e adevărat - un proiect. Şi vă voi scoate stenograma... (Vociferări.) ...vă voi scoate stenograma.

Însă... a, şi, de asemenea, chiar aş ruga - şi, dacă nu o faceţi dumneavoastră, o fac eu - să verificaţi procentual absenţii de la Grupul PSD, în raport cu ai dumneavoastră, şi în această şedinţă şi în general, şi veţi vedea că pierdeţi cu brio.

Dar, pentru a evita orice fel de discuţii... (Vociferări.) ...inutile... (Vociferări. Gălăgie).

 
     

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Hai să votăm, să vedem! (Vociferări. Gălăgie).

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

..pentru a evita orice fel de discuţii inutile... (Vociferări.) ...înainte de a vă spune ceea ce vă voi propune, nu pot să nu remarc disperarea cu care încercaţi... (Vociferări.) ...cu toată puterea, să pice un jalon PNRR, ca să nu mai luăm banii aceia...

Voci de la USR:

Aaaaa!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...europeni.

Ei, nu vă dăm satisfacţia asta. (Vociferări.)

Prin urmare... (Vociferări.) ...domnule preşedinte, îmi retrag propunerea... (Vociferări.) ...deşi este perfect regulamentară, şi vă rog să trecem la vot pe cele două proiecte. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. (Vociferări. Gălăgie.)

10. Proiectul de...

Stimaţi colegi,

Am rugămintea să luaţi loc în bănci, ca să putem vota.

Şi am rugămintea la distinşii noştri colegi senatori, mai avem două voturi şi după aceea putem să continuăm cu plenul comun.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 526/2022) (adoptat);

10. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 526/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

245 de voturi pentru, 11 abţineri... (Vociferări. Gălăgie.)

Staţi, că mai avem unul.

 
Video in format Flash/IOS   Propunerea legislativă privind dialogul social (Pl-x 715/2018) (adoptată).

11. Propunerea legislativă privind dialogul social; Pl-x 715/2018.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS    

Cu 198 de voturi pentru, 13 contra şi 46 de abţineri...

Explicarea votului, domnul Orban, vă rog.

Domnule preşedinte, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumesc pentru cuvânt, dar sala e preocupată de alte subiecte decât de legile pe care le votează.

Vă spun, totuşi, câteva lucruri, mai ales celor care zic că sunt liberali - aţi votat prin Legea dialogului social scăderea reprezentativităţii în constituirea organizaţiilor sindicale şi patronale. Aţi votat dreptul la grevă împotriva unor politici economice şi sociale ale Guvernului. Aţi votat dreptul la grevă pentru grevă de solidaritate. Aţi votat reinstituirea contractelor colective de muncă la nivel naţional şi a contractelor colective la nivel de ramură, care vor genera obligaţii pentru toţi angajatorii privaţi, altele decât prevederile legale.

Dacă o să vă treziţi cu salarii minime diferenţiate, mai mari în contractele colective de muncă pe care vor trebui să le plătească angajatorii privaţi, să ştiţi că este din cauza votului dumneavoastră, astăzi. Aţi votat o lege care, practic, reînvie nişte lideri sindicali şi nişte lideri care nu mai au reprezentativitate, pentru că nu au mai oferit cu adevărat sprijin angajaţilor din România; i-aţi repus la masa negocierilor, în condiţiile în care România are nevoie de capitalişti, de întreprinzători, de capital autohton, de întreprinzători şi de firme private care să dezvolte economia.

Ruşine!

Forţa Dreptei a votat contra acestui proiect anacronic care nu face altceva decât să lovească în capitalul autohton şi în întreprinzătorii privaţi.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Solomon, Grupul PSD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În timp ce unii văd conflicte şi greve şi doar ce este negru în viitor, noi suntem optimişti, vedem pacea socială care se poate naşte doar printr-un dialog social real, bipartit, între patronate şi sindicate, iar Guvernul, ca cea de-a treia parte a dialogului tripartit, să intervină cât mai rar în ceea ce priveşte contractele colective de muncă la nivel de unitate, de sector de negociere sau chiar naţionale.

Dumnezeu să ne ajute să avem o ţară cu muncitori bine plătiţi, fără a fi ţara cu cei mai mulţi muncitori sub pragul sărăciei! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Polak, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Tudor Polak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş ruga foarte mult ca pe viitor, cei care vorbesc de la această tribună să şi citească ceea ce am votat înainte.

Pot să vă spun că Grupul Partidului Naţional Liberal a votat această propunere legislativă pentru că România are nevoie de un cadru îmbunătăţit în care să se desfăşoare dialogul social, un cadru care respectă toate reglementările şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Iar eu am participat la aceste dezbateri în anul 2020, în calitate de secretar de stat, şi anul acesta, în calitate de deputat, şi pot să vă spun că raportul este mult îmbunătăţit faţă de forma din anul 2020.

În aceste condiţii, singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat este ca, odată cu aprobarea acestei propuneri legislative - şi vă voi mulţumi tuturor celor care aţi votat-o - dialogul bipartit în România să poată să şi producă rezultate într-un orizont de timp cât mai scurt.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

 
     

Şedinţa s-a încheiat la ora 13.21.